Arheologie Curs

7/16/2019 Arheologie Curs

http://slidepdf.com/reader/full/arheologie-curs-5633882509e0d 1/120

Institutul Telogic Adventist

Curs

Arheologie Biblică

Lect. Univ. Dr.Traian Aldea

2006

1



Arheologie Biblică

Cuprins:

1. Introducere în arheologia biblică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32. Documente în favoarea bibliei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3. Bronzul timpuriu part. I. – Sumerienii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28 4. Bronzil timpuriu II. – Egiptul şi Canaanul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . .. 38 5. Bronzul mijlociu – Apogeul civilizaţiei canaanite; Epoca patriarhilor . . . . . . . . . . . . . . 47

6. Bronzul târziu – Exodul şi czcerirea Canaanului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56

7. Epoca fierului, part. I. – Civilizaţia israeliană, Iuda şi Ierusalimul . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65

8. Epoca fierului, part. II. – Civilizaţia israeliană, Israelul de Nord . . . . . . . . . . . . . . . . . .. 72

9. Epoca restauraţiei – Perioada celui de-al doilea templu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78

10. Epoca Irodiană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .84

11. Epoca romană, part. I. Ierusalimul în timpul lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . 94

12. Epoca romană, part. II. – Galileea în timpul lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10513. Epoca romană, part. III. – Lumea străbătută de apostoli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113

14. Arheologia şi Biblia . . . . . . . .

2



1.0.0. Introducere în arheologia biblică

1.1.1. DefiniţieCuvântul arheologie vine din două cuvinte din limba greacă: Arhaios – vechi şi logia-

discurs şi însemnează. „discurs despre lucrurile din vechime”. Arheologia este chiar mai mult,este preocuparea de a aduna, sistematiza, interpreta şi repune în funcţia lor originală aceleobiecte ale înaintaşilor noştrii. Arheologul trebuie să găsească locul şi funcţia pe care a avut-oun obiect în mediul său original şi în timpul său şi are datoria sfântă de a publica descoperiresale spre folosul umanităţii. Se iau în studiu tot ce a fost prelucrat şi a trecut prin mânaomului: case, adăposturi pentru locuit, pentru vite, fortificaţii, sisteme de irigaţii, amenajăriurbane sau rurale, obiecte de tot felul şi din orice fel de material, podoabe, inscripţii sau oricefel de semne, picturi făcute pe stânci, sau alte materiale de scris. Arheologia merge mai

departe decât istoria, ea rămâne singura sursă de informaţie pentru perioadele sau locurileunde nu avem documente scrise. Argumentele ei nu se pot transpune în date precise de timp,nu putem spune că această cetate, sau acest obiect este din anul ABC exact, ci se poate fixadoar epoca din care aparţine. Argumentele arheologice oferă însă o dovadă puternică şi clară,de cele mai multe ori de netăgăduit. . Arheologia are patru faze de activitate: descoperire,identificare, interpretare şi publicare.

Arheologia biblică se ocupă cu recuperarea unei părţi importante din istoria omeniriidescrisă de Biblie. Ea se concentrează în zona Orientului Apropiat şi în perioada anticăcuprinsă între anii 3000 î.Hr. şi 100 d.Hr. şi chiar ceva mai târziu. Diferite definiţii asuprasubiectului sau propus: a) Studiul ştiinţific al rămăşiţelor umane rămase din activitatea şi viaţa

omului din trecut. b) Studiul fiinţei umane exprimate prin materiale culturale vizibile şi pipăibile. c) Identificarea descoperirilor şi rămăşiţelor civilizaţiilor umane din trecut,explicarea, expunerea şi punerea lor în viaţa care le-a aparţinut în realitate.

În lumea greco-romană termenul arheologie era diferit de cel de astăzi, astfel o istorieromană, de la origini până la războaiele punice, scrisă de Dionisos din Halicarnas, se intitula:Arheologia Romană. Iosefus, marele istoric evreu şi-a intitulat lucrarea sa monumentală„Ioudaike archaiologhia”, tradusă în limbile moderne prin „Antichităţi iudaice”. Actorii care jucau pe scenă legende antice, în rolurile unor personaje foarte vechi se numeau „arheologi”.Evident că astfel de sensuri au dispărut în lumea modernă şi a rămas doar acela care descriecercetarea şi identificarea rămăşiţelor activităţii umane din trecut. Se poate concluziona:

a. Arheologia ne trasează cadrul istoric, geografic şi cultural al studiului biblic, fărăaceasta am fi mereu „pe lângă”. Iată ce declara un mare arheolog francez: „Cum putem săînţelegem Cuvântul, dacă nu-l vedem în aşezarea lui cronologică, istorică şi geografică potrivită?”1

b. Arheologia ne oferă documente pentru o credinţă întemeiată. „Credinţa vine în urmaauzirii iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Rom.10,17). Credinţa are o justificare a

1 W.Keller, Şi Biblia are totuşi dreptate, p. 10

3



ei şi se întăreşte atunci când cercetezi enunţul primar şi drumul spre împlinirea finală. DomnulHristos spunea: „V-am spus aceste lucruri înainte de a se întâmpla, ca atunci când vor avealoc să credeţi”. (Ioan 14,29) Profeţiile, descrierile istorice se încadrează în acest capitol,cercetarea şi verificarea lor necesită un efort pentru a înţelege tot acest ansamblu, iar în final,conduce la întărirea credinţei. H. Patapievici declara: „Când nu mai crezi întemeiat, crezi în

mod bigot, adică, credul şi superstiţios... Cine nu crede întemeiat, adică rânduit, va pierde încele din urmă credinţa”.2

c. Arheologia ne sensibilizează sufletul, prin faptul că ne întoarcem în timp, atingemobiectele, casele şi locurile personajelor în istoria biblică, ne ajută să retrăit mult mai aproapede realitate viaţa acelor personaje şi să fim mult mai sensibili la toată istoria şi morala dinviaţa lor. Marele scriitor şi filosof, J.W.Goethe, declara: „Cea mai mare fericire a omului caregândeşte este să cerceteze ceea ce poate fi cercetat şi să respecte ceea ce este de necuprins.”3

d. Arheologia biblică doreşte să rezolve marile probleme ale istoriei şi ale bisericii,dacă oamenii ar fi dispuşi să accepte documentele ei şi să acţioneze ca atare, multe din

conflictele lumii de azi, politice şi religioase, ar înceta. Savantul german Gustav Dalmanspunea: „Tot ceea ce arheologii au cunoscut şi văzut în activitatea lor ştiinţifică va fivalorificat spre rezolvarea problemelor şcolii şi a Bisericii.”4

1.2.1. Arheologia o ştiinţă

Mulţi oameni sunt interesaţi de antichitate şi de obiectele antice, dar fiecare dindiferite motive:

a) Colecţionarii şi dealerii de obiecte de artă. Scopul lor sunt banii, ei apreciazăobiectele din punct de vedere estetic, al semnificaţiei simbolice şi al valorii materialului din

care sunt făcute. b) Politicienii sunt interesaţi să obţină documente în favoarea susţinerii tezelor lor,despre originea naţiunii, ocuparea unui teritoriu, sau dreptul asupra lui.

c) Arheologii sunt interesaţi de cunoaşterea trecutului şi repunerea valorilor antice încircuitul public de vizitare şi cercetare. Arheologii şi alte categorii de oameni de ştiinţă, precum: arhitecţii, sociologii, zoologii, antropologii, biologii, etc. studiază trecutul din punctde vedere a omului de ştiinţă, pentru a reconstitui cât mai exact trecutul istoric şi pentru adezvolta cunoştiinţele omului despre civilizaţia sa.

d) Teologii studiază trecutul pentru a înţelege mai bine Biblia, a reconstrui cât maiaproape de realitate, cadrul naraţiunii sfinte; a susţine veridicitatea adevărului istoric.

Prin arheologie se pot obţine cunoştiinţe din aproape toate domeniile vieţii: religie,cultură, matematică, construcţii, filosofie, viaţa zilnică, etc. Dacă documentul arheologic esteneutru, atunci interpretarea lui este subiectivă, într-o măsură mai mare sau mai mică. Credinţa,filosofia, buna sau reaua intenţie, curentul sau şcoala de gândire căreia îi aparţine cercetătorul,influenţează interpretarea documentului găsit. Există însă reguli, artefactele descoperite rămân

2 H. Patapievici, Omul recent, p. 4453 W. Keller, idem, p. 74 Ibidem, pag. 10

4



în depozite sau muzee şi pot fi reexaminate, aşa încât orice eroare poate fi corectată şi se poate reveni cu noi date.

Procesul arheologic se compune din patru etape: Identificare; Datare; Interpretareşi Publicare. Pentru parcurgerea acestor etape sau stabilit paşi siguri şi metode ştiinţifice

precise şi obligatorii. Arheologia este un proces distructiv ireversibil, stratul pe care 1-ai săpateste definit pierdut, din acest motiv este imperativ necesar să se înregistreze, fotografieze,cartografieze şi să se păstreze cu exactitate toate datele săpăturii.

Arheologia a fost prima ştiinţă care a venit în ajutorul Bibliei, după atacurile furioaseale raţionaliştilor şi criticilor ei din sec. XVIII şi XIX. Metodele ştiinţifice de lucru alearheologiei sunt: identificarea localităţilor biblice prin inscripţii sau date geografice; stabilireatuturor etapelor şi evenimentelor unei cetăţi prin metoda stratigrafiei; identificarea obiectelor,mai ales a ceramicii, cu ajutorul căreia se fixează perioada istorică, metoda tipologiei.

1.2.2. Termeni arheologici:

a) Tell – este o movilă artificială cu mai multe straturi, de regulă, ridicată pe o movilănaturală, care este clar vizibilă pe teren. În limba arabă deosebirea este clară; movila naturalăse numeşte „Jebel”, iar cea artificială Tell, cu pluralul Tulul. Cuvântul apare şi în Biblie:„...Cetăţi care stăteau liniştite pe colinele lor, afară numai de Haţor”. (Ios.11,13). Aceasta s-aformat prin clădirea şi dărâmarea succesivă a mai multe oraşe succesive, de aceea i se maispune: O movilă cu mai multe cetăţi. Omul antic avea patru mari priorităţi: 1. siguranţa, deaceea alegea o fortificaţie naturală şi îşi construia cetatea pe aceasta. Dacă era distrusă, seîntorcea în acelaşi loc şi reconstruia cetatea. 2. Apa era a doua prioritate, de regulă lângă oastfel de movile era o sursă de apă, care asigura menţinerea vieţii. 3. Calea de comunicaţie erao altă prioritate care făcea ca o cetate să fie zidită şi rezidită de mai multe ori pe acelaşi loc. 4.

Afinitatea sentimentală, omul antic ţinea foarte mult la mormintele stăbunilor şi dorea sălocuiască cât mai aproape de ei. Din acest motiv cetăţile se rizideau mereu pe acelaşi loc. Suntteluri care au 25 de straturi, adică de 25 de ori a fost distrusă şi rezidită cetatea respectivă,exmplu – Meghido. Tel Haţor are 21 de staturi; Tel Bet Şean este cel mai înalt, are 80 m.

„Fiecare tell este în acelaşi timp o carte de istorie. Straturile lui sunt pentru arheologinişte file de calendar. Pagină d pagină, dealul sau movila aduce trecutul la viaţă Fiecare stratdescifrat exact ne poate indica vârsta sa, viaţa şi obiceiurile sale, arta şi manierele oamenilor.Această măiestrie în descifrarea mesajului stratului a atins un înalt grad de dezvoltare.”5

b) Ruină (chirbet în arabă) este o movilă formată doar din unul sau cel mult douăstraturi. În Orientul Mijlociu s-au identificat peste 5000 de tel-uri şi ruine şi până în prezentcercetarea arheologică a parcurs doar 3-5 % din tot acest material identificat.

c) Stratigrafia este studiu sistematic al fiecărui strat dintr-un tel. Stratul de lasuprafaţă, numerotat cu nr. 1, este cel mai tânăr, mai aproape de noi, iar stratul ultim, de la bază, adică deasupra pământului virgin, este cel mai vechi. Orice arheolog îşi doreşte săîntreprindă cercetarea arheologică până ajunge la ultimul strat. Această ştiinţă a fostdescoperită de arheologul englez, Mathew F. Petrie, când a venit din Egipt şi a cercetat Tel el

5 Keller, Werner, idem, p. 24

5



Hessi din sudul Israelului, între anii 1890 -1894. Într-o crăpătură a telului el a observat diferitetipuri de cermică, pe care le cunoştea din Egipt şi astfel a descoperit că sunt mai multe straturişi ceramică din fiecare strat corespunde unui anumit tip.

d) Tipologia este studiu sistematic a obiectelor confecţionate de om şi a ceramicii în

special. Fiecare epocă a avut un anumit fel de a confecţiona aceste obiecte, care nu esteidentic de la o epocă la alta. Dacă am reuşit să identificăm un anumit tip de ceramică căaparţine unei epoci, atunci toate tipurile de acelaşi fel vor aparţine aceleiaşi epoci.Identificarea tipului se face atunci când asociem un obiect cu o dată istorică certă cu un altobiect nedatat, găsită în acelaşi strat, loc (morminte, temple...). Tot M.F. Petrie a fostdescoperitorul acestei metode şi a devenit promotorul ei. Ceramica rămâne cea maiimportanta moneda în arheologie! Ea se gaseşte din belşul în toate sit-urile, este ieftină,nimeni nu a avut interesul să fure cioburile sparte, sau să le mute din locul lor. Vasele deceramică au avut o viaţă scurtă, de regulă, pană la 25 de ani, de aceea ea redă destul de exacttimpul distrugerii acelui strat. Ceramica păstrează forma, culoarea, modelele, iar uneori chiar inscrisurile. Principala muncă a arheologilor este să colecteze ceramica, să o înregistreze iar

apoi să o studieze. Multe vase sunt reconstruite din aceste cioburi.

1.3.0. Arheologia biblică între maximalişti şi minimalişti

Arheologia biblică a început să se dezvolte motivată puternic de interesul pentruBiblie. Primii care au abordat acest subiect aveau o pregătire teologică şi încercau săinterpreteze documentele din punct de vedere a istoriei biblice, ei sunt numiţi maximalişti, saufundamentalişti. Majoritatea arheologilor biblici de astăzi sunt seculari, minimalişti, chiar cuostilitate faţă de Biblie. Ei acuză pe arheologii-teologi de subiectivism şi de denaturareainterpretării. „Abordarea fundamentalistă şi-a avut impactul ei, uneori fiind mai puţin

obiectivă în procesul de interpretare.”6

Pe de altă parte, arheologii minimalişti pretind că „eisunt adevăraţii profesionişti” şi „liberi de orice prejudecăţi”, auzând pe teologi de amatorism.S-a ajuns până acolo încât să elimine termenul de „arheologie biblică” şi să-l înlocuiască cutermenul „arheologia Siro-Palestinei”7 Există şi abordarea politică, care refuză atât termenulde „arheologie biblică”, cât şi cel de „siro-palestina” şi acceptă doar termenul de „arheologiaPalestinei”.

Legătura dintre abordarea ştiinţifică, profesională şi abordarea din perspective bibliceasupra istoriei nu poate fi ruptă, deoarece există o strânsă relaţie între aceste două discipline;arheologii lucrează pe un teren plin cu cetăţi care au nume biblice şi găsesc o mulţime delucruri descrise în Biblie. Teologii găsesc în săpăturile efectuate numeroase elemente care

sunt strâns legate de Biblie şi astfel formează dovezi pentru istoria biblică. Din acest motiv,arheologii israelieni şi puţinii arheologi fundamentalişti, socotesc că termenul „arheologie biblică” este justificat şi trebuie încă păstrat şi folosit ca atare. Astfel cele două denumiri suntfolosite în paralel, fiecare difinind şcoala de care aparţin.

6 Mazar, Archaeology, pag. 317 Ibidem, pag. 32 Cel care a propus şi introdus această nouă terminologie ste arheologul american W.C.Dever,mult timp directorul Institutului Oriental de Arheologie, W.F. Albright din Ierusalim.

6



Acest aspect este reflectat şi în titulaturile şi obiectivele alese chiar dela înfiinţarea primelor societăţi biblice în Palestina. Prima societate a fost Palestine Exploration Fundîntemeiată de Marea Britanie în 1865. Scopul propus era acesta: „Pentru o cercetaresistematică şi exactă a arheologiei, topografiei, geologiei şi geografiei fizice, a obiceiurilor şispecificului Ţării Sfinte pentu ilustrarea (argumentarea) biblică.”8 Americanii au înfiinţat şi

ei o societate de arheologie biblică la New York în anul 1870, pe care au numit-o: PalestineExploration Society, care şi-a propus ca ţintă: „ Explicarea şi apărarea Bibliei. Scepticismulmodern atacă Biblia din punct de vedere a lipsei documentelor reale... De aceea încercăm sădovedim istoricitatea Bibliei ca fiind reală...aceasta fiind o respingere a necredinţei...Comitetul are toată convingerea că se consacră unui serviciu sacru pentru ştiinţă şi pentrureligie.”9

Spre mijlocul sec. XX majoritatea fondurilor care se îndreptau spre cercetarea siturilor bibilice proveneau din surse umaniste, precum fundaţii evreieşti doritoare de a scoate lalumină nume biblice, unversităţi vestite din America şi Europa şi mai puţin din parteacercurilor fundamentaliste şi a celor pioşi. Acest fapt este o mare pagubă, deoarece cercurile

fundamentaliste au fost lipsite de argumentele necesare, de specializarea de rigoare pentru a purta un dialog de la egal la egal cu cercurile minimaliste. E. Wright socoteşte că „în mareacontroversă dintre fundamentalişti şi modernişti, care a şocat atât de puternic viaţa religioasă a protestantismului apusean la începutul sec.XX, arheologia nu a avut aproape nici un rol”.10 Aş putea adăuga că interpretarea arheologică corectă, din punct de vedere al maximaliştilor, nu areşit să se mai facă auzită, nu a avut purtători de cuvând de talie mondială pentru a transmiteşi cealaltă faţă a medaliei, dar, acum la începutul sec. XXI, mulţi arheologi evrei şi creştini îşirevizuiesc ideile minimaliste şi dau tot mai multă crezare istoricităţii Bibliei.

Trebuie să amintim că primii au fost criticii Bibliei, printre care, şcoala germană s-agăsit în fruntea plutonului; Aceştia au negat istoricitatea Bibliei, paternitatea autorilor şi a

timpului când a fost scrisă, astfel, o mare parte din istoria biblică au trecut în categoria„folclor, tradiţie, personaje tradiţionale”. Aceste atacuri au devenit „interpretare ştiinţifică,demnă de crezare” şi teoriile lor au fost acceptate de majoritate oamenilor de ştiinţă şi ateologilor. Ca o reacţie la aceste atacuri la adresa Bibliei au apărut arheologii şi istoriciifundamentalişti, printre care amintim: Nelson Gluke, rabin american, care mergea pe teren cuBiblia în mână; W.F.Albright, cel mai renumit arheolog din perioada interbelică,întemeietorul Şcolii Americane de Cercetări Orientale (ASOR) din Ierusalim. Cel mai criticatscriitor W. Keller, el nu este un arhelolog, ci un ziarist, cu lucrarea sa, „Biblia ca istorie:Arheologia confirmă Cartea Cărţilor”, apărută în 1956, în care declară: „Ca un rezultat aldecoperirilor arheologice, multe din naraţiunile Biblice pot fi acum înţelese mai bine decât întrecut.”11 Precizez că lucrarea aceasta a făcut un mare defavore arheologiei biblice autentice,deoarece nu aduce argumente ştiinţifice corecte şi a oferit minimaliştilor un material potrivit pentru critică şi acuzaţie.

Un mare arheolog, Ernst Wright spunea: Arheologia a revoluţionat atitudinea noastrăfaţă de tradiţiile istorice biblice. Se văd roade remarcabile în efortul nostru de a citi Biblia ca

8 Amnon Ben Tor, Archaeology, pag. 89 Ibidem, pag. 810 Freedman, David Noel, edit. New directions in Biblical Archaeology, p. 16811 W.Keller, The Biblie of history, pag. XVII

7



o literatură despre un loc şi timp istoric particular. Astăzi este posibil să citim aceasta ca oliteratură nouă, proaspătă şi excitantă. Pe deasupra, este posibil să spunem mult mai precisceea ce Israel a fost, deoarece avem mult mai multe materiale adecvate de comparaţie pentru aspune ceea ce nu a fost. Aceasta este un succes remarcabil a cercetătorilor moderni. Nici unalt popor nu are posibilitatea să facă astfel de lucruri cu literatura lor sfântă. Nici o altă

literatură sacră nu se pretează pe ea însăşi cu atât succes la un astfel de gen de cercetareştiinţifică. Rezultatele sunt monumentale atât pentru iudei cât şi pentru cercetătorii creştini.”12

Arheologii minimalişti şi seculari contra-atacă când declară: „Are religia nevoie să fieapărată? Trebuie ca adevărurile Biblice să fie dovedite? Ce legătură au toate acestea cucredinţa religioasă?”13 Aceşti specialişti sunt deranjaţi de termeni precum; „apărarea” şi„verificarea” Bibliei, fără să-şi pună problema că şi omul religios a fost profund tulburat de„atacurile” şi „criticile” celor sceptici. De ce se caută atât de multe dovezi în susţinereateoriilor evoluţioniste şi în combaterea istoricităţii Bibliei? De ce există atâta luptă şicontroversă în acest domeniu? Putem observa că, nu doar în domeniul arheologiei biblice seîntâmplă o astfel de controversă, ci în orice domeniu de cercetare. Arheologia sapă adânc în

istorie şi ajunge la „rădăcini”, adică la temelia societăţii umane. Arheologia descoperă „actulde naştere, testamentul, actul de proprietate” a unui popor, a unei credinţe sau a unei biserici.Este clar că în urma acestor documente apar pretenţii clare, de nezdruncinat, şi orice impostor se vede „dat afară”. Cred că este mare nevoie de arheologia Biblică, şi aceasta cercetată despecialişti de cea mai înaltă pregătire.

1.4.0. Istoricul arheologiei

Interesul pentru arheologie s-a manifestat încă foarte de vreme, din timpul primelor imperii mondiale, dar apariţia unor grupe de oameni, pasionaţi de trecut şi de istorie, poate ficonsemnată doar în perioada bizantină, odată cu liberalizarea creştinismului. Putem să

distingem patru perioade de dezvoltare a arheologiei:a. Părinţii peregrini - sec. III.- până la 1799 b. Căutătorii de comori: 1800 - 1890c. Arheologia biblică devine o ştiinţa: de la 1890 – până la al II.lea război mondiald. Arheologia biblică modernă: de la 1948 –

Două mari civilizaţii s-au dezvoltat în mileniul III î. Hr. mesopotamienii şi egiptenii,apoi în mileniul II. apar alte imperii şi civilizaţii laterale, precum: hitiţii, mitanii, canaaniţii,minoică, micenienii, ... După colapsul „lumii vechi” în mileniul I. î.Hr. asistăm la apariţiaunor imperii mondiale, bine organizate şi cu o structură militară puternică, precum: asirienii, babilonenii, perşii, grecii şi în final romanii. În perioada imperială se dezvoltă primele preocupări pentru arheologie. Regii asirienii au colecţionat tăbliţele de lut sumeriene şi auamenajat primele mari biblioteci, Asurbanipal fiind cel mai renumit, iar palatul său a devenitun fel de muzeu-bibliotecă.

Regii din Imperiul Neo-Babilonean, probabil din necesitatea unei legitime susţineri, s-au ocupat de arheologie în sensul adevărat. Nabonit delegă prerogative regale fiului său

12 Freedman, David Noel, edit. New directions in Biblical Archeology, p.17013 Amnon Bn Tor, Archaeology, pag. 8

8



Belşaţar, iar el se dedică arheologiei Biblice în cetăţile sumeriene din partea sudică aimperiului. A făcut săpături la Ur, a reconstruit ziguratul cetăţii şi a restaurat statuia luiSargon, veche de aproape 2000 de ani faţă de timpul său, din acest punct de vedere, Nabonideste socotit primul arheolog. El a notat în inscripţia sa:

„ El a văzut statuia lui Sargon, tatăl lui Naram Sin, la temelia templului lui Ebabbar. Jumătate din capul său era zdrobit şi era aşa de tocit şi uzat, încât nu putea

fi recunoscut. Din cauza reverenţei pentru zei şi a respectului pentru regalitate, el a

convocat meşteri pricepuţi, a renovat capul statuii şi i-a restaurat faţa. El nu i-aalterat locaţia ci l-a aşezat în templul lui Ebabbar ...”14

Nabonit se ridică la nivelul arheologilor din sec. XIX d.Hr. iar fiica sa, se pare că erala fel de pasionată, deoarece a adunat o sumedenie de artefacte şi le-a aranjat în camerele din palatul ei. Putem spune că avem de-a face cu un prim muzeu de arheologie. Multe alte persoane din antichitatea clasică au fost interesate de arheologie: Împăratul roman, Augustus,spune Suetonius, „a colecţionat schelete uriaşe de monştri marini şi de uscat, numite de popor,

„oasele uriaşilor”, cât şi arme care au aparţinut eroilor antici.”

15

1.4.1. Părinţii perelini:

Arheologia Biblică propiu-zisă s-a dezvoltat printre creştini. Aceştia erau profundinteresaţi de Isus Hristos şi de apostoli, întemeietorii credinţei şi doreau să vadă şi să cunoascălocurile pe unde aceştia au trăit, umblat şi au făcut minuni. Chiar din sec. II d.Hr. grupuri micide peregrini din occident au călătorit prin Palestina şi au încercat să indentifice, după tradiţieşi rapoartele localnicilor, acele locuri istorice. Atât timp cât creştinismul era o sectă ilicită înImperiul Roman, aceste acţiuni erau sporadice şi nesemnificative.

Trebuie să amintim că lumea iudaică, aşa cum era ea în timpul lui Isus şi a ucenicilor,a fost în cea mai mare parte distrusă în urma celor două războaie cu romanii din anii 66 – 73şi 132 – 135. Satele iudeilor au fost rase de pe pământ, Ierusalimul a fost complet distrus, unstrat de moloz de 3-4 m s-a ridicat peste oraşul iudeu şi o nouă cetate, Aelia Capitolina, cuedificii romane păgâne, s-a construit peste aceste ruine. Iudeii nu au avut permisiunea să maiintre în acest oraş timp de 500 de ani, de la 135 până la 638, evident că în acest timp şi înastfel de condiţii s-a pierdut urmele oricărei localizări a vreunui obiect istoric creştin.

a) După liberalizarea creştinismului avântul peregrinilor nu a cunoscut margini. Înanul 326 mama împăratului Constantin, Elena, vine în Palestina însoţită de episcopi, preoţi şimulţi creştini. Ea se socoteşte o descoperitoare a locurilor sfinte şi pune bazele primelor edificii creştine monumentale, multe din descoperirile ei poartă amprenta misticului, altele auînsă argumente istorice şi arheologice. Perioada bizantină, care se întinde de la 326 – 637, vacunoaşte un avânt nemaipomenit al peregrinilor spre Ţara Sfântă şi a construcţiilor cu caracter comemorativ. Fiecare eveniment din relatările Evangheliilor a fost identificat, corect sautratiţional, asta e greu de spus şi acolo s-au ridicat monumentale biserici creştine. NumaiElena şi Constantin au construit patru mari biserici în Palestina, iar la un moment dat peMuntele Măslinilor erau peste 40 de biserici. Exista un sistem întreg de „turism sfânt”, vase

14 Paul Bahn, Archaeology, Cambridge... p. 115 Ibidem, p.2

9



de călători, porturi bine amenajate, hanuri, ghizi şi evident, „poveşti foarte interesante şisavuroase”. Această epocă a pus bazele unui gen de „documente arheologice”, care audenaturat mult adevărul istoric şi care au creat mari probleme pentru adevăratele cercetăriulterioare. Astăzi, cei mai mulţi se opresc la urmele bisericilor bizantine şi spun: „Iată, aici afost...!” , dar nu ştiu că acele temelii au fost puse, în cea mai mare parte, pe baze tradiţionale

şi nu istorice. b) Spre sfârşitul perioadei bizantine şi în perioada următoare a cuceririi arabe, 637 –

1099, va apare un nou aspect; interesul pentru relicve şi moaşte. Acesta va conduce la unadevărat comerţ cu obiecte sfinte şi la formarea unei pieţe de falsificatori, astfel vom întâlni bucăţi din lemnul crucii din care s-ar putea face zeci de cruci, o mulţime de spini, piroane, pietre, pânze şi alte obiecte legate de Isus Hristos. Controversele pentru autenticitatea lor durează până astăzi. Arabii nu au oprit afluxul de peregrini, dar acesta a fost mult îngreunatiar nesiguranţa călătoriei a creat noi probleme. Bisericile au rămas sub administraţiacreştinilor, însă li se cereau sume mari ca taxe şi aveau multe restriţii. Conflictul s-a aprinsdoar în anul 1009, când califul Al Hachim a distrus Biserica Mormântului Sfânt şi a sfărâmat

complet mormântul Mântuitorului. Acest fapt, urmat apoi de invazia turcilor selgiuicizi, careau ocupat tot Orientul Mijlociu, a determinat Occidentul să se unească în cruciadă pentrurecâştigarea şi recuperarea locurilor sfinte din mâna păgânilor.

De la pelerinii creştini care au străbătut Palestina în toată perioada bizantină şi arabăne-a rămas multe note de călătorie deosebit de valoroase, deoarece au descris biserici,obiective istorice, care între timp au fost distruse şi de la care nu avem alte date. Eusebiu dinCezareea(260 -340), care a devenit episcopl de Cezareea în 314, a fost cel mai mare geograf şiistoric a Palestine, date care ne-au rămas în lucrarea sa „Onomasticon”. 16 Dintre rapoarteacestor perelini, cele mai interesante şi importante sunt: Egeria, care a vizitat Palestina între381 – 382, ne-a lăsat ample note de călătorie despre localităţile biblice. Scrierile peregrinilor

din Piacenza din anul 570, scrierile lui Ciril din Scytopolis din sec. VI, etc.

17

c) Epoca cruciaţilor: Palestina va cunoaşte o nouă eră creştină în perioada cuceririicruciate: 1099 – 1291, creştinii s-au socotit tot timpul moştenitorii acestui teritoriu, după ceiudeii au fost înfrânţi şi în cea mai mare parte au plecat din Palestina. Ei au creştinat populaţia păgână care se afla aici la începutul sec. IV şi au construit foarte multe biserici, mănăstiri şialte locuri de cult şi peregrinaj. Cruciaţii au început reconstrucţia bisericilor, în cea mai mare parte pe locul sau pe ruinele vechilor bisericii bizantinedistruse de perşi sau de arabi. Putemspune că din perioada bizantină a rămas în picioare o singură biserică: Biserica nativităţi dinBetleem, dar restul bisericilor vechi din Palestina sunt din perioada cruciată, printre careamintim: Biserica Mormântului sfânt din Ierusalim, Cenaclu (Camera de sus), Latrun şicâteva mănăstiri ascunse prin văile deşertului. După recucerirea Palestinei de către arabi,afluxul de peregri a fost aproape complet întrerupt, mamelucii fiind foarte ostili oricăruicreştin.

d) Perioada Otomană. În 1516 Palestina intră în componenţa Împeriului Otoman şiva rămâne astfel până în 1917. Pentru prima dată marile puteri în devenire din Europaîncearcă să aibă drept de ocrotire a locurilor sfinte din Palestina. În 1535 regele Franţei,

16 Eusebiu, The History of the Church, XXVI17 Murphy O,Connor, The Holy Land, p. 217.218.190

10



Francisc I încheie un tratat de prietenie cu sultanul Otoman Soliman Magnificul şi i se acordădreptul de „protector” a locurilor sfinte din Palestina. Acest drept este contestat de Rusia, care pretinde că majoritatea creştinilor din ţară sunt ortodoxi şi nu pot fi sub protecţie şi conducerecatolică. Conflictul dintre diferitele denominaţiuni creştine a oferit musulmanilor posibilitateade a manevra statutul creştinilor nestingeriţi sute de ani.

Reformatorii nu au manifestat la început nici un interes pentru Palestina, ei socoteaucă centrul de greutate se pune pe spirit, pe adevăr, pe cunoaşterea Bibliei şi nu pe locurileistorice. Pe măsură ce răspândirea Bibliei ajungea la masa de oameni şi aceştia au devenitfamiliari cu locurile, numele şi obiceiurile din Biblie, pasul următor a fost să „transforme ŢaraBibliei într-o metaforă”.18 Protestanţii vor fi primii care vor începe cercetări sistematice şi vor organiza societăţi arheologice în Palestina.

1.4.2. Căutătorii de comori:

a) Campania Napoleoniană. Momentul de cotitură care a revoluţionat arheologia

Biblică a fost campania lui Napoleon în Orientul Mijlociu din anii 1799 – 1800. Alături dearmata sa a luat peste 200 de oameni de ştiinţă şi artişti pentru a cerceta, înregistra şi adunacât mai multe informaţii. Orientul era o oază închisă pentru occcidentali, lumea Bibliei era privită printr-o imaginaţie nefirească. Napoleon debarcă în Egipt, pe care îl cucereşte,continuă campania până în Palestina la Acco, de unde se întoarce înapoi în Egipt. Pentru prima dată campaniile militare nu urmăresc doar cucerirea de teritorii şi jefuirea de comori, cişi cercetări ştiinţifice, arheologice şi strângerea a cât mai multe artefacte din vechime. Acumse instalează ceea ce se va numi: „vânătorii de comori”. Primele rapoarte şi descrieri au trezitinteresul multor cercetători.

b) Edward Daniel Clarke un geograf englez, soseşte în Palestina în 1801 cu interesul

unui cercetător ştiinţific. El a vizitat toată ţara, a încercat să localizeze siturile biblice. „El afost primul care, pentru analizarea rămăşiţelor antice din Palestina, a utilizat mai degrabămetodele de cercetare seculare decât tradiţia bisericească. El era convins că adevăratelemonumente ale antichităţii Bibliei sunt împrăştiate de-a lungul dezolatei ţări, neatinse şinecunoscute de comunităţile locale de creştini, care erau încă robite de tradiţiile prezentate deneluminaţii lor preoţi.”19 Cercetările Dr. Clarke au fost publicate în trei volume în 1815.

c) John Lewis Burckhardt a fost elevul lui Clarke, care a venit în orient în 1812, s-atravestit în comerciant musulman indian cu numele de „Şeicul Ibrahim”. El a venit cacercetător şi nu ca peregrin, dorind să descopere ruta de caravane care mergea spre MareaRoşie şi mai departe spre India. A reuşit să meargă de la Damasc până la Golful Akaba, sădescoperă antica Petra şi să indentifice numeroase locuri istorice.

d) Lady Hester Lucy este prima femeie care porneşte o expediţie de săpături înPalestina. Ea vine aici în 1810, este convinsă că există comori imense de aur sub telurile dinţară, iar dacă va descoperi o astfel de comoară şi o va preda turcilor, aceştia vor acorda mari privilegii englezilor de a cerceta ţara. Cu acest plan în minte se opreşte la Aşchelon, facesăpături, decoperă câteva coloane uriaşe, o statuie a unui împărat roman, dar nici o comoară.

18 Neil Asher Silberman, Digging for God and for country, p.919 Ibidem, p. 20

11



Cum era împotriva jefuirii ţării de obiectele ei, ordonă ca statuia să fie distrusă şi aruncată înmare, iar expediţia ei se încheie cu o poveste interesantă şi un vis nerealizat.

e) Prima misiune americană: La începutul secolului XIX a existat o puternicăredeşteptare religioasă, motivată de studiul profeţiilor lui Daniel şi Apocalips şi cu o puternică

convingere că sfârşitul timpului este aproape. Convinşi că înaintea sfârşitului Evangheliatrebuie să fie vestită tuturor oamenilor, că evreii trebuie să se convertească şi să se întoarcă înţara lor, comunităţile congregaţionaliste americane se asociază pentru a forma o misiuneexternă pentru Ţara Sfântă. Scopul lor era să stabilească o „staţie misionară în Ierusalim” şi sălucreze pentru musulmani, iudei şi creştini. Fisk and Parsons sunt primii americani care vin înOrientul Mijlociu în 1820, înarmaţi numai cu Biblii şi tractate religioase pentru o „exploraresfântă”. Ei au ancorat la Smirna, au vizitat cele şapte cetăţi apocaliptice şi au făcut contactestrânse cu ortodoxi. Au ajuns la Ierusalim, au vizitat toate bisericile creştine, ortodoxe şicatolice, le-a împărţit literatură protestantă şi Biblii şi sperau să aibă mari succese.

Spre desamăgirea lor, când vestea a ajuns la Roma, papa a tunat şi a fulgerat împotriva

unor astfel de acţiuni, a cerut catolicilor să nu aibă nici un contact cu americanii şi a cerutsultanului expulzarea lor. Misionarii americani au fost arestaţi şi cu greu au scăpat laintervenţia consulului britanic. Concluzia lor a fost că papa şi sultanul sunt principalii lor duşmani. Ceea ce se desprinde este că europenii erau doar nişte exploratori seculari, animaţide ambiţii ştiinţifice şi politice, iar americanii erau doar nişte misionari sinceri. Punctul decotitură în cercetarea Palestinei va fi marcat tot de un protestant american:

f) Edward Robinson a fost recunoscut ca unul dintre cei mai eminenţi profesori deteologie la Seminarul din New York, el a întreprins cea mai amplă şi minuţioasă campanie decercetare a Palestine. A avut avantajul de a întreprinde această campanie în perioada dedominaţie a Egiptului sub Paşa Mehmed Ali între ani 1830 – 1840. Scurta stăpânire egipteană

a adus ordine în ţară, a restrâns puterea ordinelor religioase de tot felul, a deschis graniţele şi asecurizat călătoriile. Aceste reforme au atras o mulţime de pelerini şi oameni de ştiinţă înteritoriile biblice. Robinson a întreprins călătoria sa însoţit de şeful misiunii americanemisionare din Beirut, Smith. Şi-a început călătoria din Egipt, urmând drumul tradiţional alevreilor. A poposit la Sinai, a ajuns la Eilat iar apoi a străbătut deşertul arzător Aravna şi Neghev. A ajuns la Beer-Şeba şi apoi la Ierusalim. Nota în fiecare zi impresiile de călătorie şifăcea cercetări, însemna distanţele parcurse.

A cercetat timp de 2 luni tot Ierusalimul, evitând locurile tradiţiionale şi bisericilecreştine. A descoperit multe lucruri noi, care i-au purtat mai târziu numele; platformaTemplului a identificat-o cu construcţia lui Irod pentru susţinerea Templului, Arcul luiRobinson ca fiind capul de pod al scării monumentale care ducea pe platformă. Majoritatealocalităţilor din jurul Ierusalimului le-a identificat cu vehile localităţi biblice prin asemănareanumelor arabe cu numele ebraice din Biblie; Anata – Anatot, cetatea lui Ieremia, Jeba – Gheba lui Beniamin, Mukmaş – Micmaş, Beitin – Betel. A explorat bazinul Mării Moarte până la Masada, apoi a străbătut Samaria, Galileea şi a ajuns la Beirut, punctul final alcălătoriei. În urma acestei călătorii de cercetare a scris o carte: „Cercetări biblice în Palestina,Muntele Sinai şi Petra din Arabia”, care a apărut în 1841 şi a devenit cea mai cunoscută şiimportantă carte despre Palestina, motiv pentru care a fost onorat cu medalia de aur din partea

12



Societăţii regale Londoneze de geografie. Robinson a spus: „Adevăratele bogăţii alePalestinei se află în trecutul ei”20

În prima parte a sec. XIX se făcuse departajarea: francezii aveau dreptul de protecţie pentru toate aşezările catolice, iar ruşii aveau acelaşi drept pentru aşezările ortodoxe,

protestanţii nu aveau nici un protector. În 1839 ei primesc aprobarea de a construi o BisericăAnglicană în Ierusalim, foarte aproape de Poarta Iafo, care este până în prezent centru deîntâlnire al protestanţilor şi neo-protestanţilor din Ierusalim. Englezii şi prusacii vor preluadreptul de protecţie pentru orice protestant din Palestina.

g) W.F. Lynch – expediţia americană în bazinul Mării Moarte pentru a găsi cetăţileSodoma şi Gomora., 1847 -1848. Încerările de a explora bazinul Mării Moarte au fost grelefoarte costisitoare. Irlandezul Christopher Costigan a plătit cu viaţa, murind de insolaţie şideshidratare în 1835. Enghezul William Molyneux a murit de malarie iar o parte din oameniisăi au fost ucişi de beduini în 1847. Interesul pentru zonă a crescut şi mai mult, astfel călocotenetul W.F. Lynch primeşte toate aprobările guvernului american şi o navă, „Supply”

pentru a merge în Palestina pentru acest scop. Merge mai întâi la Constantinopol pentru a primi aprobarea sultanului, apoi ancorează la Haifa. A pregătit două bărci speciale pentru anaviga cu ele pe Iordan până la Marea Moartă. Le-a transportat cu greu, remorcate de cămile, până la Iordan. Au coborât pe Iordan până la Marea Moartă, apoi au navigat până în parte desud, au fost aproape să moară de însolaţie şi probabil de emanaţiile apei, dar au navigat repedespre mal. După ce au notat toate informaţiile necesare cu date geografice, istorice, arheologiceşi despre flora şi fauna locului, s-au întors la Ierusalim, au străbătut Galileea, iar în decembrie1848 au ajuns din nou în America.

h) De la arheologie Biblică la Războiul Crimeii. Lângă Biserica Nativităţii dinBetleem, Catolicii au construit în 1672 o nouă capelă, lipită e cea ortodoxă şi cu un culoar

subteran, care făcea legătura cu Grota Nativităţii. În 1717, regele Ludovic al XV, ca protector al creştinilor din Palestina, a donat o stea de argint, care a fost prinsă pe podeaua de piatră aGrotei. Există însă o rivalitate, ortodoxii pretind că locul naşterii este într-un anume punct, iar catolicii au fixat steaua la un alt punct, la o depărtare de 3-4 m. Rivalitatea s-a menţinut, dar s-au suportat până în anul 1847, când chiar în ajunul Crăciunului, într-o noapte, călugăriiortodoxi au blocat intrarea catolicilor cu un zid de piatră şi au smuls steaua de argint din loculei. A doua zi catolicii au dărâmat zidul şi a început bătaia frătească. Conflictul a continuat lanivel diplomatic, Palestina fiind un etalon al influenţei politice în zona Orientului Mijlociu.Francezii au cerut repunerea tuturor la locul iniţial, iar ruşii au insistat să-şi afirme dreptul lor de a apăra interesele ortodoxilor. În final acest conflict s-a terminat cu Războiul Crimeii, 1853 – 1856, după care s-a ajuns la un „acord de protecţie” pentru locurile sfinte. Ceea ce estedemn de remarcat este faptul că religia şi interesul pentru arheologie era numai pretextul de aintra în aceste teritorii.

i) Francezii şi lupta pentru supremaţie în arheologia Palestinei. După această datăfiecare mare putere a Europei a organizat şi întreprins ceva semnificativ în Palestina. Franţa atrimis câţiva „arheologi” pentru cercetări şi explorare, dintre care amintim: Louis-FelicienCaignart de Saulcy care vine pentru prima dată la Ierusalim în 1850; Auguste Mariette vamerge în Egipt şi va pune bazele cercătorii arheologice sistematice de acolo şi va întemeia

20 Ibidem, p. 45

13



Muzeul de arheologie din Cairo, Paul Emil Bota, consul al Franţei va face săpături în Irak şiva îmbogăţi Muzeul Louvre cu multe exponate, apoi va veni şi la Ierusalim pentru un timp.Charles Clermont Ganneau a avut un rol foarte important în Ierusalim, el a devenit un bunspecialist şi iscusit diplomat, a reuşit să recupereze Piatra Moabilă şi să dovedească falsitateamanuscrisului cărţii Deuteronom a lui Sapira. Părintele Langrange va pune bazele centrului

fancez din Ierusalim în anul 1890, intitulat: „Ecole biblique et archaeology de Jerusalem”,care vor oferi primii mari arheologi autentici din Palestina. Prezenţa franceză era atât demasivă, încât populaţia autohtonă îi numea pe toţi străinii din ţară cu simplu: „francezi”.

j) Enghezii au venit în Palestina prin mai mulţi ofiţeri ai armatei regale, care aucartografiat ţara, au întocmit hărţi, au fixat localităţile actuale cât şi siturile arhologicedescoperite, punând bazele unei cercetări ştiinţifice autentice. Doi ofiţeri s-au remarcat în adoua jumătate a sec.XIX, căpitanul Charles Wilson care a făcut săpături în preajma ziduluiPlângerii şi a descoperit arcele unui vechi pod antic, care îi poartă numele. LocotenentulCharles Warren, descoperitorul sistemului de alimentare cu apă Ofel-Ghihon, care îi poartănumele, Puţul lui Warren. Generalul Gordon, care va descoperi Mormântul din Grădină, a

doua localizare a mormântului Mântuitorului. În 1865 se înfiinţează „Palestinin ExplorationFund”, patronată de regina Victoria, care va fi principala societate arheologică a Palestinei.

k) Germanii şi austriecii şi-au făcut şi ei simţită prezenţa, mai ales prin consulii dinIerusalim a căror principală activitate era cea de natură arheologică. Consulul germanHeinrich Petermann şi misionarul Augustus Klein vor trăi, între 1868 -1870, o experienţălungă şi dureroasă legată de găsirea şi încercarea de a recupera Piatra Moabită. În final această piatră va fi recuperată parţial tot de către francezi şi va deveni o comoară a muzeului Louvre.La începutul sec. XX, în urma vizitei împăratului Germaniei, Wilhem II. la Ierusalim, aceştiavor primi de la turci mai multe loturi de pământ şi vor întemeia câteva centre importante înIerusalim: Dormition Abbey, Augurta Victoria şi Church of Redeamer.

l) Fals şi autentic. O pagină tragi-comică în arheologia Palestinei este legată deînceputurile de falsificări celebre şi de apariţia primilor experţi în ceramică, paleografie şiepigrafie. Moses Wilhelm Shapira, un evreu convertit la creştinismul protestant anglican, aobservat că începe să crească numărul de turişti la Ierusalim şi interesul acestor dupăantichităţi, astfel că deschide un magazin de antichităţi, dar în paralel şi un atelier decontrafacere, unde fabrica o mulţime de vase de ceramică. Afacerile mergeau bine, şi segândeşte să-şi extindă activitatea.

Shapira lipseşte un timp mai lung din Ierusalim, după care apare cu un sul vechi, care pretinde că este exemplarul original, scris chiar de Moise, al cărţii Deuteronomul. Lucrarea a primit confirmarea specialiştilor care erau în Ierusalim. Sulul este recomandat către curteaimperială germană pentru a fi achiziţionat cu o sumă imensă, chiar şi curtea regală engleză s-aarătat interesată de achiziţie şi se vehicula suma de un milion de lire. Cel care va desamorsatoată această afacere va fi arheolgul şi epigrafistul francez, Charles Clermont Ganneau.Acesta a stat mult timp la Ierusalim, îl cunoştea bine pe Moses Shapira şi era un specialist altextelor vechi. El va veni la Londra şi va demonstra că sulul este un fals, iar în cele din urmăs-a vândut cu suma de 10 lire. Shapira a primit o lovitură atât de dureroasă încât nu a pututsuporta umilinţa şi s-a sinucis într-o cameră de hotel. Odată cu încheierea afacerii Shapira,spre sfârşitul secolului XIX, se încheie epoca căutătorilor de comori şi începe epoca

14



arheologiei ştiinţifice prin enghezul W.F.M.Petrie primul descoperitor al stratrigrafiei şitipologiei.

1.4.3. Începutul arheologiei ştiinţifice: 1890 - 1948

a) William M. Flinders Petrie a petrecut 75 de ani pe siturile arheologice din Egipt şiPalestina, devenind unul din cei mai buni cunoscători ai arheologiei in zonă. Era protestant iar mormântul său se află în Ierusalisim în cimitirul protestant. Este descoperitorul metodelor ştiinţifice de cercetare stratigrafia şi tipologia. A descoperit multe localităţi biblice din Egiptşi partea sud-vestică a Palestinei.

b) Şcoala franceză: Ecole Biblique du Jerusalem a fost întemeiată în anul 1890, fiind prima în acet domeniu din Ierusalim şi oferim un grup important de arheologi-călugări, dintrecare amintim: Părintele Lagrange, întemeietorul şcolii, părintele L.Hugues Vicent, primuldescoperitor al Siftului lui Warren, Roland de Vaux cel care a condus cercetările şi săpăturilearheologice de la Qumran. Şcoala arheologică catolică din Ierusalim a călugărilor dominicani

a ocupat primul loc la începutul sec. XX, contribuind la descoperirea multor cetăţi antice dinPalestina acelor zile. Şcoala are un centru de cercetare şi studiu foarte bine dotat şi o bibliotecă foarte bogată chiar în centrul de est a Ierusalimului, în zona arabă, fiind vecină cuMormântul din Grădină, una din variantele Golgotei. Acest centrul se află pe locul tradiţionalunde a fost ucis diaconul Ştefan, fiind grupată în jurul Bisericii Sfântul Ştefan. În prezent esteunul din cele mai puternice centre de studiu şi cercetare biblică din lumea catolică, dar îndomeniul cercetării arheologice nu mai are o rol important.

c) Şcoala americană: ASOR s-a deschis la Ierusalim în 1895 şi este intitulatăAmerican Association for Oriental Resurces. Prin venirea lui William F. Albright ea şi-acâştigat reputaţia celui mai serios centru de cercetare arheologică din ţară. W.F. Albright era

fiul unui misionar american metodist, lingvist de profesie, bun cunoscător al limbilor vechi biblice. Săpăturile sale sunt socotite drept un model de cercetare arheologică, care a impustuturor metode precise de cercetare şi identificare. A fost un maximalist şi a avut o influenţăde tip moderat-progresistă. Este socotit cel mai mare arheolog din Palestina din prima jumătate a sec. XX. Asor continuă să fie unul din cele mai puternice centre ale studiuluiarheolşogiei biblice. Are un centru în Ierusalim, cu o bibliotecă bogată şi ţine anual cele maimari congrese de comunicări ştiinţifice în domeniul arheologiei biblice.

d) Nelson Glueck era un americam de origine evreu, era rabin şi în toate studiile salede suprafaţă (survey) era cu Bibilia în mână. A fost directorul ASOR între 1930-1940. S-aconcentrat pe cercetarea Neghevului şi a Transiordaniei. A scris mai multe cărţi şi a întemeiatuniversitatea Hebrew Union College din Cincinanti, care are o secţiune deschisă şi înIerusalim. El şi această universitate aparţin aripii reformiste a evreilor religioşi, fiind singurainstituţie academică religioasă care face cercetare arheologică. Continuatorul lui este AvraamBiran, cel care a făcut săpăturile de la Tel Dan şi care la respectabila vârstă de 94 de anicontinuă să fie prezent pe şantier şi în prezent (2006). Centrul ASOR şi Hebrew UnionCollege sunt două institute foarte active şi în prezent, care continuă să facă săpături şi să oferecercetătorilor colecţiile şi bibliotecile lor pentru studiu şi cercetare.

15



e) Şcoala engleză a continuat să aibă conducerea societăţii Palestine Exploration Fundşi să facă săpături prin mai mulţi reprezentanţi. R.Steward Mecalister a fost cel care a făcutsăpături la Ghezer. J, Garstang a fost preşedintele societăţii între cele două războaiemondiale. Era foarte preocupat de perioada cuceririi ţării, de aceea a făcut primele săpături laHaţor, dar s-a remarcat prin săpăturile de la Ierihon. El este cel care a susţinut veridicitatea

adevărului biblic cu descoperirile arheologice. Va fi contrazis de un alt conaţional, doamnaKathleen M. Kenyon. Este fiica directorului vestitului British Museum, este o minimalistă,atât din punct de vedere religios, cât şi politic, a săpat sub autoritatea arabă subliniindaspectele minimaliste. S-a remarcat prin săpăturilşe de la Ierihon, unde a contrazis declaraţiileBibliei, şi prin săpăturile din Ierusalim, de pe coasta Ofelului, unde a prezentat variantaIerusalimului mic. Ea a introdus metoda de săpare care-i poartă numele şi care constă însuprafaţă foarte mică, dar care să penetreze toate straturile. Şcoala engleză are ca centru înIerusalim Colegiul Sfântul Iacob, unde are o facultate, centru de cercetare, bibliotecă şi biserică. Centru nu mai are prestigiul de altă dată.

f) Şcoala germană a fost mai puţin prezentă, dar s-a remarcat prin săpăturile de la

Meghido, prin Gottlieb Schumacher. Watzinger şi Ernest Sellin au săpat la Ierihon între 1909-1911, fiind primii care au contrazis raportul biblic. Apoi au continuat săpăturile la Sichem. S-au reparcat prin profesionalism şi prin rolul important care l-au atribuit arhitectului în mncade indentificare a clădirilor. Centrul de cercetare german se află astăzi în clădirea AugustaVictoria de pe Muntele Măslinilor.

1.4.4. Arheologia modernă contemporană: 1948 –

În anul 1948 s-a înfiinţat Statul Israel şi toate societăţile şi şcolile de arheologie au

continuat să activeze sub autoritatea statului. Odată cu acest moment a început să se dezvolteo puternică şcoală de arheologie israeliană, care va preluat stafeta arheologiei biblice de peteritoriul statului Israel. S-a format Israel Antiquity Autority, care supraveghează toatăactivitatea de cercetare, expolare şi publicare din domeniul arheologic, apoi s-a format Israel Naturale and national parks protection autority, care a grupat toate siturile arheologice de ooarecare importanţă şi le-a inclus în circuitul turistic. Dar cel mai important pas a fostînfiinţarea facultăţii de arheologie din cadrul Universităţii Ebraice dinIerusalim.

a) Şcoala israeliană. Cercetătorii evrei au început să se formeze şi să lucreze sub patronajul centrelor americne sau engleze, în general, deoarece teritoriul era fie sub dominaţiaotomană, până în 1917, fie sub protectorat englez, până în 1948. În 1925 se înfiinţeazăUniversitatea Ebraică din Ierusalim, dar nu avea o secţie de arheologie. P rof. Sukene, a fostcel care a achiziţionat primele trei suluri de la Qumran şi a contribuit la recuperarea celorlalte4 suluri. Sukene are câteva descoperiri importante în înscripţii din morminte.

Cel care va înfiinţa prima şcoală de arheologie israeliană, în cadrul UniversităţiiEbraice din Ierusalim, va fi Yigael Yadin, fiul lui Sukene. Fost general în armata de eliberare,specialist în arheologie cu un doctorat la Londra, imediat după războiul de independenţă s-aîntors la arheologie. . Prin deschiderea şantierului de la Haţor, 1955-1958, Y.Yadin a adunat pe toţi specialiştii evrei de vremea aceea şi pe toţi studenţii interesaţi de arheologie. Aici s-a

16



pus bazele metodelor de cercetare, cărţilor de tipologie şi organizării unui şantier arheologic.Dunaievski s-a remarcat ca un mare arhitect-arheolog, Ruth Amiran ca o ceramistă defrunte, care a scris o carte importantă despre ceramică. Trude şi Moşe Dothan o familie dearheologi cu o îndelingată experienţă.

Yigael Yadin a fost un maximalist, a acordat multă atenţie Bibliei şi a confruntatrezultatele descoperirilor cu adevărul biblic. Iohanan Aharoni, coleg de săpături la Haţor, dar cu vederi diferite de ale lui Yadin, un minimalist, se va despărţi de Yadin şi va întemeiaFacultatea de arheologie de la Tel Aviv. Până în prezent s-a păstrat rivalitatea dintre cele douăşcoli de arheologie: Ierusalimul – maximalişti şi Tel Aviv – minimalişti. Studenţii de la Haţor din primele sesiuni de săpături vor deveni mari arheologi isrelieni, cei mai buni specialiştiactuali în arheologie biblică, dintre care amintesc: Amon Ben Tor, Efraim Stern, AmihaiBazar, Ghideon Foster, Gabriel Barkay.

b) Şcoala adventistă de arheologie este recunoscută pe plan mondial. Are o abordareştiinţifică, serioasă şi respectă criteriile de cercetare şi adevărul biblic. Fondatorul ei a fost

arheologul Siefriegh Horn şi Larry Gheraton. În prezent cercetarea principală este făcută deUniversitatea Andrews, care a format un consorţiu cu mai multe centre universitare dinAmerica de Nord. Principalul sit de cercetare este „Project Madeba” din Iordania, carecuprinde mai multe cetăţi antice, printre care Hesbon, Tel Jalul.

2.0.0. Documente în favoarea Bibliei

Este important să ştim, cât mai mult posibil, despre Biblie, deoarece aceste

documente ne întăresc încrederea şi aprecierea noastră faţă de Cuvântul inspirat. Preocuparea pentru acest studiu, căutarea documentelor, rezolvarea problemelor controversate au valoarea

17



lor, pentrucă în acest fel mintea noastră este canalizată pe o direcţie bună iar prin cercetare,căutare şi studiu credinţa se întăreşte (Rom.10,17)

2.1.0. Sisteme de scriere

De-a lungul timpului s-au dezvoltat două sisteme de scriere: pictografică şi alfabetică.Sistemul pictografic transmite mesajul prin sistemul analog, prin imagini (pictograme). Esteuşor de transmis mesaje despre imagini, dar foarte greu de transmis idei abstracte. Primelemari civilizaţii din antichitate, mesopotamiană şi egipteană, au folosit scrierea pictografică,respeciv; cuneiformă şi hieroglifă.

2.1.1. Cuneiformă:

Sumerienii au inventat scrierea cuneiformă la sfârşitul mileniului IV în.Hr.Akkadienii, un popor semitic, care cuceresc pe sumerienii, adoptă scrierea cuneiformăsumeriană, dar pentru limbajul semitic. În mileniul II limba akkadiană devine limba franca a

lumii civilizate şi este folosită timp de aproximativ 1000 de ani, dar continuă să fie folosită pescară redusă până în perioada Domnului Isus Hristos, când s-au scris ultimele documente însistemul cuneiform. S-au format două dialecte: babilonean în sud şi asirian în nord. Amoriţii,care erau akkadienii din vest, au folosit şi ei acest sistem împreună cu popoarele canaanite.Limba dezvoltată de ei a fost aramaica, care a devenit limba franca a mileniului I î.Hr. Hitiţii,horiţii şi elamiţii, dintre nesemiţi, au adoptat scrierea sumeriană cuneiformă în care a scrismulte din operele şi documentele lor.

Scrierea cuneiformă se realiza cu ajutorul unui obiect de scris, ascuţit, numit stilus cucare se apăsa adânc în tăbliţe de lut moale, apoi aceste tăbliţe erau arse în foc şi deveneaucărămizi foarte rezistente. Pictogramele erau formate printr-un fel de linii (cuie) verticale,

orizontale şi oblice, aranjate într-o anumită formă. Ei au îmbunătăţit scrierea, oferind pictogramelor forme geometrice stilizate, mai târziu multe semne reprezentând silabe.

Documentul principal care a oferit posibilitatea cunoaşterii şi descrifrării scrieriicuneiforme a fost inscripţia lui Darius I. de la Behistune. Pe perete unei stânci din defileul dela Behistune este o inscripţie imensă, de 440 m.lungime. Ofiţerul englez Henry Rawlinson(1810-1895) reuşeşte să descrifreze această inscripţie în anul 1857, după o muncă de 20 deani de copiere şi descifrare. Una din cele mai renumite documente în cuneiformă este Stela luiHamurabii (circa 1750 î.Hr.), descoperită 1901 în Susa.

2.1.2. Hieroglifă

Egiptenii, care au dezvoltat o civilizaţie mare, diferită şi unică, au inventat un nousistem de scriere: hieroglifă.Numele a fost dat de greci şi însemnează: încrustând texte sfinte.Scrierea hieroglifă constă din cuvinte pictate, silabe pictate şi litere pictate. Ei redau numaiconsoanele. În toată istoria lor, lungă de 3000 de ani, au dezvoltat trei variante: hieroglifă,hieratică şi demotică. Hitiţii din Anatolia au folosit şi dezvoltat o scrire hieroglifă, în paralel

18



cu cea cuneiformă. Aceasta este cea mai nordică folosire a pictogramelor. Micenienii şicretanii au folosit de asemenea o scrire pictografică, de la care s-a trecut la scrirea Linear-B.

Patru centre de civilizaţie au folosit scrirea în antichitatea veche: în răsărit- sumerienii,mesopotamienii au folosit cuneiforma; în nord – hitiţii (cuneiformă şi hieroglifă); în vest –

cretanii şi micenienii, hieroglifele şi Linear A şi B. ; în sud – egiptenii sunt inventatoriihieroglifelor. În tot acest timp în documentele oficiale de comunicaţie internaţională sefolosea limba akkadiană şi scrirea cuneiformă.

Cheia descrifrării hieroglifelor a revenit profesorului francez Jean F. Champolion(1822) după peste 20 de la descoperirea faimoasei Piatra de la Roseta, cu o scriere în treilimbi: hieroglifă, demotică şi greacă a aceluia text.

2.1.3. Alfabetică

Alfabetul a fost unul din cele mai mari triumfuri ale descoperirilor umane. Prin aceasta

s-a uşurat scrierea şi transmiterea ideilor abstracte şi a conceptelor, s-a coborât cunoaştereascrisului de la nivelul elitelor la masa mare a poporului şi s-a facilitat comunicarea întreoamenii. Alfabetul a fost realizarea popoarelor din regiunea Canaanului, la mijlocul mileniuluiII. Herodot ne spune că alfabetul a fost preluat de greci de la fenicieni şi astfel a fost dus maideparte în tot bazinul Mediteranei. Autorii alfabetului sunt încă învăluiţi în mister, dar certeste, că nu aparţin marilor civilizaţii, mesopotamiene sau egipteană.

În 1905, Sir M. Flinders Petrie a descoperit în peninsula Sinai, la Serabit el-Khadem,câteva inscripţii, care conţineau 25-30 de semne pictograme. Aceste inscripţii aparţineausecolului al XV- lea î.Hr. În anul 1916 Sir Alen Gardiner a descifrat aceste inscripţii şi aremarcat că ele urmăreau sunete şi nu imagini, astfel avem de a face cu prima scriere

alfaberică, care redă sunetele umane şi forma obiectelor. Prima inscipţie avea următoarelelitere: lb-lt (le ba-alat) şi s-ar traduce: „ pentru doamna,” nume favorit pentru zeitatea Aşera.Arheologul W.Albright a identificat între 23-27 de litere din acest text. Acest text şi altele dinzonă a fost numit Scrierea proto-Sinaitică.

În alte localităţi din Canaan, printre care: Shechem, Gezer, Lachiş, s-au găsitfragmente de scriere, în general pe ostraca, despre care se crede că sunt chiar mai vechi decâtcele de la Sinai. Aceste texte au fost numite Scrierea Proto-Canaanită. Scrierile canaaniteîmprumută semne hieroglife şi cuneiforme, dar pentru a reda sunetele şi nu obiectele şiformează un alfabet simplificat de 27-29 de litere.

a) Scrierea feniciană reprezintă un pas înainte, conţine 22 de consoane. Prima scrieredescoperită a fost sarcofagul regelui Ahiram din Biblos, pe care se află o inscripţie. Recent s-agăsit o nouă inscripţie pe un vas de bronz, în nordul Israelului, care se crede că aparţinea totfenicienilor. Majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că evreii au preluat alfabetul de la fenicieni,diferenţele între ei fiind minore, existenţa celor doi şin şi sin la evreii. Există însă şi alte păreri, că evreii au fost primii inventatori ai alfabetului, dar pentru nici una din ipotezeleenunţate nu avem încă documente suficiente.

19



b) Scrierea ebraică şi aramaică aparţine aceluiaşi bagaj de moştenire culturală aCanaanului. A fost adoptată, după unii istorici, în sec.XII-IX în-Hr. Primele documentearheologice pentru scrierea ebraică sunt:

• Calendarul de la Ghezer – datează din perioada lui Solomon (970-930) şi este socotit

cel mai vechi document al scrierii ebraice. Este încrustat pe o stelă de piatră de calcar şi aminteşte principala activitate agricolă a fiecărei luni din an.• Stela Moabită – mijl sec. IX. A fost descoperită în Iordania în jurul anului 1875 şi este

o scriere ebraică, folosită de moabiţi. Inscripţia de pe ea este o confirmare autentică aevenimentelor istorice raportate în 2 Împ. Cap.3

• Scrierile din sec.VIII. sunt multe, ceea ce denotă o dezvoltare a culturii. Inscripţia dela Siloam (701) a fost scrisă pe zidul interior al tunelului lui Ezechia de către lucrătoriiacestuia. Inscripţiile de pe morminte: Mormîntul lui Şebna, sigilii, peste 100,inscripţii pe fildeş. Lipsa inscripţiilor monumentale se datorează principiilor religieiebraice de au nu face monumente şi de a nu face inscripţii monumentale. Ostraca şiinscripţiile de pe cioburile de vase, cele mai renumite fiind cele de la Arad şi de la

Lachiş (în jurul anului 600), în număr de 18 ostraca. Cel mai vechi document scrisdespre primul Templu este pe o rodie din fildeş, unde avem inscripţia: pentru templu,

sfinţenie preoţilor. Cele 53 de sigilii pe lut din Ofel, mărturie despre existenţa uneiarhive, unde apare un sigiliu cu numele lui Baruc, secretarul lui Ieremia (Ier.45).

• Primul text biblic a fost găsit scris pe două suluri de argint, de dimensiuni mici, 11 x 3cm, şi care conţine binecuvântarea Aaronică din Numeri 6,24-26. Este o dovadă clarăcă în sec.VII, de când aparţine acest document, cărţile lui Moise erau deja binecunoscute.

2.2.1. Materiale de scris

a) Piatra a fost unul din principalele materiale de scris. De regulaă s-au scris pe piatrăinscripţiile monumentale, care comemorau faptele războinice ale regilor, viitoriile lor înrăzboaie. Întâlnim astfel de inscripţii în Egipt. Sunt sute de metri pătraţi pe zidurile templelor, palatelor şi pe intrările principale cu astfel de inscripţii. De asemenea se găsesc pe zidurileunor piramide şi în interiorul mormintelor. S-a scris pe stele de piatră, care erau ridicate înoraşele de reşedinţă sau în oraşele principale. Pe aceste stele sunt fie coduri de legi, precumCodul lui Hamurabi din Babilon; fie istoria poporului lor, precum Stela Moabită din sec. IXî.Hr.; fie consemnarea uneo victorii în lupte, precum: Stela lui Mernefta, stela lui Seti I., Steladin Dan etc. Unele inscripţii monumentale au fost scrise chiar pe stâncile munţilor, îndefileele înguste, de-a lungul căilor de comunicaţii, ca să poată fi văzute şi citite de către

trecători. Astfel de inscripţii sunt: Inscripţia de la Behistone. Nu putem trece, fără să amintimcă prima înregistrare scrisă a Bibliei este pe două table de piatră, Ex. 32,15.16; 34,1.29 Ele nus-au descoperit încă, dar este foarte posibil că vor apare.

Declaraţiile E.G.White referitor la Tablele Legii: „Când au terminat de vorbit pe Muntele Sinai, Hristos i-a dat lui Moise două

table ale mărturiei, table de piatră, scrise de degetul lui Dumnezeu. Nimic din ce afost scris pe aceste table nu poate fi şters. Înregistrarea preţioasă a legii a fost pusă în

20



chivotul legământului şi continuă să fie acolo, ascunsă în siguranţă de familiaumană. Dar la momentul hotărât de Dumnezeu El va scoate la lumină aceste table de piatră pentru a fi o mărturie pentru toată lumea faţă de dispreţul pentru poruncileSale şi împotriva închinării idolatrice în sabatul contrafăcut.” (MS 122 – 1901)

„Sunt dovezi abundente pentru perpetuitatea legii lui Dumnezeu. Au fost scrise

de degetul lui Dumnezeu, pentru a nu fi niciodată şterse, niciodată distruse. Tablelede piatră au fost ascunse de Dumnezeu pentru a reapare în marea zi a judecăţii, aşacum au fost scrise de El.” (RH Marc 26, 1908)

„Când judecata va începe şi cărţile vor fi deschise şi orice om va fi judecat potrivit cu cele scrise în cărţi, atunci, tablele de piatră, ascunse de Dumnezeu pentruacele zile, vor fi prezentate lumii întregi ca un standard al neprihănirii. Bărbaţii şifemeile vor vedea că ascultarea faţă de legea perfectă a lui Dumnezeu, constituiecondiţia lor pentru mântuire. Nimeni nu va fi scuzat pentru păcate. Prin principiileneprihănirii prezentate de lege, oamenii vor primi sentinţa de viaţă sau de moarte.”(RH 28 Jan, 1909)

b. Tăbliţe de lut Sumerienii şi mesopotamienii au folosit în principal tăbliţele de lut. Se scria atunci

când erau moi, apoi se uscau şi se ardeau în cuptor, astfel s-au păstrat foarte bine. S-au găsit biblioteci cu zeci de mii de tăbliţe la Ninive, Mari, Nuzi, RaşŞamra, Ur şi multe alte localităţiantice. Corespondenţa oficială din mileniul II dintre regi, cetăţi se făcea pe astfel de tăbliţe delut. Cea mai cunoscută şi faimoasă este colecţia de scrisori de la Tel el Amarna, din Egipt din perioada 1375-1350. În jur de 360 de tăbliţe de lut s-au găsit, multe din ele descriindcoespondenţa dintre regii canaaniţi şi faraonul egiptean din preajma cuceririi ţării. Nu avemdovezi despre existenţa tăbliţelor de lut în afara scrierii cuneiforme.

c. Scrieri pe metalS-a folosit mai rar scrierea pe metal. S-au găsit arme, precum suliţe, cuţite pe care erau

încrustate anumite cuvinte. S-au găsit două suluri de argint, de dimensiuni mici, 2 până la 3cm lăţime şi 10 -12 cm lungime, pe care au fost scrise texte biblice. La Qumram s-adescoperit un sul de cupru, care a fost rulat şi care cuprindea o listă cu alte obiecte importantecare au fost ascunse în acel loc. Acest sul a creiat foarte multă discuţie în jurul său. S-au scris pe bronz, plumb şi argint, în general pe obiecte, precum farfurii, obiecte de poboabă. Cel maivechi manuscris biblic este scris pe două suluri mici de argint şi datează din jurul anului 600î.Hr.

d. Lemnul

Tăbliţe de lemn erau folosite pentru scris, mai ales în lumea greco-romană, de regulă pentru notări publice, care erau apoi şterse şi tabla se folosea din nou. O astfel de însemnare afost scrisă pe crucea Domnului Hristos: Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor ea a fost scrisă înebraică, greacă şi latină. Tot pe astfel de tăbliţe se scriau calităţile sclavilor care erau vânduţiîn piaţa publică. Nu s-au păstrat astfel de inscripţii.

e. Ostraca

21



Unul din cele mai comune materile de scris din antichitate au fost chioburile de vasesparte, numite ostraca Ele se găseau din belşug şi erau păstrate pentru a se înregistra pe elemesaje scurte, liste de obiecte sau lucruri, alte însemnări cu caracter temporal. Se foloseau canişte scrisori care se trimeteau de la o cetate la alta. Astfel de ostraca sunt acum de o mare

importanţă, deoarece ne oferă o imformaţie preţioasă despre viaţa din antichitate. Cele mairenumite ostraca sunt: Ostraca de la Lachiş, 18 bucăţi, care datează din jurul anului 586 î.Hr.Ostraca de la Arad, ostraca din Ierusalim, ostraca de la Samaria.

f. Papirusul

Papirusul a fost principalul material de scris al antichităţii. El era produs din tulpinamoale a unei plante (papirus) din Egipt, fără nici un ingredient chimic, de aceea a fost foartestabil în timp şi foarte bun pentru scris. Este cunoscut încă din Mileniul III. î.Hr. din timpulDinastiei a VI-a, aproximativ 2400 î.Hr. Papirusul era asemenea unei foi de hârtie, în epocaimperilă romană s-a impus o standarizare a acestor foi, numindu-se carta regală. Sulurile erau

formate, de regulă, din 20 de astfel de foi, lungi de 3 m, dar se cunosc şi suluri cu lungimea de14 m. (Papirus Harris de la Britsh Museum).

Papirusul devine materia primă pentru scris după anul 663 î.Hr. când egiptenii seeliberează de ocupaţia de scurtă durată a perşilor şi intră în legături strânse cu grecii.Papirusul devine materia primă de export a Egiptului. În unele timpuri egiptenii au impus unembargou pentru exportul de papirus, datorită concurenţei culturale cu alte popoare din jur înce priveşte scrierea de cărţi. Comerţul cu papirus se făcea prin Fenicia. Fenicienii aduceau papirusul din Egipt, centrul pentru un astfel de comerţ fiind la Biblos, (Gebal în Biblie) iar deaici era exportat mai departe în Grecia. Cuvântul grecesc pntru papirus este biblos, de laoraşul fenician care îl exporta. Astfel cuvântul a însemnat în primă instanţă numele oraşului,

apoi materialul de scris, papirusul- biblos,

iar în ultimă variantă, numele oricărei cărţi, careera compusă din multe astfle de foi, biblos – pluralul. În final numele de Biblie s-aîmpământenit pentru Sfânta Scriptură, sau Cartea Cărţilor.

Evreii, la fel ca toate popoarele din jur au folosit papirusul pentru scrierea cărţilor lor şi a cărţilor profeţilor în special.O carte astfel scrisă pe un sul de papirus era rulată, legatăcu un şnur, iar apoi sigilată cu o bucată de lut, pe care se aplica sigiliu copistului. S-au găsitarhive cu astfel de suluri, dar numai sigiliile din lut s-au păstrat, deoarece materilul de scris, papirusul a ars, sau a fost degradat. O astfel de arhivă cu 53 de sigilii s-a găsit în Ierusalim şidatează din perioada lui Ieremia, imediat înainte de distrugerea Templului în anul 586 î.Hr.

g. Pergamentul

Materialul rival al papirusului pentru scriere a fost pergamentul. Există douăvariante ale acestui material: pieile de animale, curăţite, finisate şi uscate, şi pergamentul propiu zis, care însemna tăbăcirea pieilor de animale tinere, miei, iezi, etc. pentru a devenimoi, fine şi foarte stabile în timp. Pergamentul de cea mai bună calitate se numea velum. Suntdovezi despre folosirea pergamentului de foarte timpuriu: în Iuda era folosit încă din jurulanului 750 î.Hr., unul din manuscrisele ebraice găsit în peştera de Muraba,at din bazinul MăriiMoarte. Sunt documente asirieni pe pergament din anul 721.

22



Pergamentul era folosit pentru cele mai importante scrieri, precum cărţile profeţilor sau lucrările marilor clasici ai antichităţii. Numele materialului vine de la oraşul Pergam dinAsia Mică. Datorită embargoului de papirus impus de regii ptolemei, Eumenes din Pergam ainventat prelucrarea specială a pieilor de animale tinere, care a dus la obţinerea pergamentului

– material de scris din Pergam. Acest material este mai durabil decât papirusul. Toate sulurileBibliei, până în prezent, sunt scrise pe astfel de material, pregătit cu multă grijă de cătreoameni special instruiţi.

2.3.1. Periodicizarea arheologiei:

Spre deosebire de istorie, unde avem date exacte, în arheologie nu se pot fixa astfel dedate, de aceea se lucrează cu ere arheologice. Aceste ere arheologice sunt determinate decunoaşterea şi folosirea diferitelor metale în viaţa omului. S-a constatat că cel mai vechi metaldescoperit şi folosit a fost cupru, de aceea epoca în care obiectele erau din cupru şi din piatră

s-a numit „epoca pietrei şi a cuprului (calcolitic)”, apoi omul a inventat aliajul de cupru şicositor, numit bronz, iar perioada cât a folosit acest metal s-a numit „epoca bronzului”.Următorul metal inventat şi folosit a fost fierul, iar perioada a fost „epoca fierului”. Această periodicizare nu este „prea ştiinţifică”.

Clasificarea istoriei după criteriile materialelor: epoca pietrei, neoliticul, calcolitic, bronzului, fierului, perioada clasică este de origine evoluţionistă şi nu reflectă exact adevărulistoric. Această teorie presupune o evoluţie a istoriei umane de la o stare primitivă sprecivilizaţie, noi afându-ne în prezent undeva în vârful piramidei. Acest fapt nu este în totuladevărat. Au existat şi există încă diferite faze ale societăţii şi dezvoltării umane care merg în paralel, în timp ce unii oameni sunt în epoca ciberneticii, alţii trăiesc în „epoca de piatră”.

Este foarte probabil ca acest lucru să fi fost valabil şi în trecut, în timp ce avem un sit dinepoca „neoliticului”, pentru care nu avem nici un document scris, nici o dovadă tipologică saustratigrafică pentru a-i dovedi vechimea, în altă zonă, nu prea departe să avem un tel cu ocivilizaţie a bronzului, atestată documentar şi precis identificată. Nu există nici un argument pentru a susţine o diferenţă de mii de ani între cele două sit-uri, ele pot fi foarte binecontemporane.

2.3.2. Muzeul celor trei epoci:

a) Christian Jurgensen Thomsen - Metoda generală de a împărţi istoria în perioadearheologice specifice aparţine lui Christian Jurgensen Thomsen (1788 – 1865), organizatorul primului muzeu de arheologie preistorică, intitulat „Muzeul naţional al Danemarcei”.21 În1816 a fost ales să facă o rearanjare a Muzeului Naţional Danez din Copenhaga. A fostconfruntat cu o problemă dificilă, cum să expună artefactele descoperite în diferite situri dinţară? Mai întâi a observat şi a împărţit obiectele după natura lor: cele din piatră deoparte şi le-a expus într-o cameră, cele de bronz în altă cameră şi cele de fier în a treia cameră, astfel s-acreat o anumită ordine., fără ca aceasta să aibă vreo legătură cu vechimea obiectelor. Muzeulsău a avut un mare succes, aşa că din 1819 s-a decis deschiderea lui pentru public, o dată pesăptămână, joia de la orele 11 -13. Interesul a crescut şi a fost nevoie ca muzeul să fie mutat în

21 Paul Bahn, Cambridge Archaeology, p. 89

23



clădiri din ce în ce mai mari, până s-a mutat în palatul regal şi la moartea lui Thomsen a ajunsla 27.000 de piese în colecţie. Abia în 1836 el a scris o carte, intitulată „Ghidul arheologieinordului”, care a avut o mare trecere şi fost tradusă în multe limbi. De la o simplă catalogarea pieselor după natura materialului s-a ajuns la stabilirea unor ere arheologice, fapt care nu aresuport ştiinţific.

Primul metal care a fost folosit de om a fost cuprul, el se găsea din belşug în multezăcăminte şi putea fi extras destul de uşor prin topirea minereului. Un timp oamenii au folositunelte doar din cupru şi piatră, de aceea epoca s-a numit a cuprului şi a pietrei, (gr. Calcolitic).Bronzul este un aliaj de cupru şi 5-10% zinc, materialul rezultat este mult mai rezistent, maitare şi mai eficient. Realizarea acestui aliaj presupunea cunoştiinţe mai avansate, cuptoarespeciale, care să ajungă la temperaturi înalte şi cele două metale: cupru şi cositorul. Cositorulse găsea doar în Afganistan, ceea făcea să fie foarte greu de transportat şi foarte scump.Realizarea bronzului a necesitat o dezvoltare deosebită a societăţii: transporturi, extracţie,comerţ, cunoştiinţe tehnice. Folosirea bronzului corespunde cu începutul perioadei literate,adică inventarea scrisului şi în zonele de maximă dezvoltare: Mesopotamia şi Egipt. Pe

teritoriul Canaanului bronzul apare mai târziu, cu aproximativ 1000 de ani, pe la începutulmileniului II, dar arheologii folosesc şi pentru Canaan numerotarea cu Epoca Bronzului tot dela prima lui descoperire.

Cele trei ere nu reprezintă şi ordinea istorică obligatorie, ele nu s-au dezvoltat în modobligatoriu după această ordine. Aceaşi părere o au şi autorii lucrării citate: „Noul sistem areşi limitările lui; în particular, nu ne permite să precizăm datări precise pentru situri sauartefacte preistorice.”22 Pornind de la nevoia unei soluţii logice de organizare a materialului,metoda celor trei sisteme a avut succes şi a fost repede copiată în toată Europa, devenind maiapoi un sistem istoric de calcul a evenimentelor, care se potrivea perfect cu noua teorie aevoluţiei, de curând în ascensiune. Au fost introduse noi sub-ere şi sistemul a devenit general

valabil, folosit şi astăzi în arheologie. Astăzi, după ce ştiinţa arheologiei are la îndemânănumeroase metode de datare, mult mai precise, a reuşit să aşeze în fiecare epocă tipul deceramică, de arme, de alte categorii de obiecte, cu mult mai multă precizie.

Astfel trecerea de la o epocă (sau subepocă) la alta, se face după natura materialuluicultural găsit în sit. Oridecâte ori materialul prelucat se schimbă în formă, conţinut, model,culoare, arheologii trag o linie şi spun că trecem în altă epocă, în felul acesta erele arheologiesunt definite de schimbarea materialului cultural şi nu de criterii arbitrare. Când ajungem înepoca clasică, erele nu mai sunt fixate prin schimbarea materialului cultural, ci de date istorice precise, care au determinat schimbare importantă în societate, precum: anul 722, este anulcăderii Regatului de Nord a lui Israel, deportarea lor, se schimbă şi materialul cultural în sit,dar nu lent, ci brusc, într-un an fixat de istorie şi nu de arheologie, la fel va fi cu Iuda în 586,Imperiul Persan în 331, î.Hr, etc.

Perioadele preneolotice şi neolotice nu doresc să le iau în calcul. În arheologia biblicăavem astfel următoarele perioade:

1.Calcolitic(cupru-piatră) 4300-33002.Bronzul timpuriu I. 3300-3050

22 Ibidem, p. 90

24



3.Bronzul t. II.-III. 3050-23004.Bronzul t. IV. Intermediar 2300-20005.Bronzul mijlociu II A 2000-18006.Bronzul mij. II B.C. 1800-15507.Bronzul târziu I. 1550-1400

8,Bronzul târziu II.A.B. 1400-12009.Epoca Fierului I.A.B. 1200-100010.Ep. Fierului II.A. 1000-92511.Ep. Fierului II.B. 925-72012.Ep. Fierului II. C. 720-586

Fiecărei perioade îi corespunde un anumit tip de ceramică, care a fost bine definit încărţi specializate pentru ajutorul arheologilor pe şantierele de cercetare. Metale respective nuconstituie elementul exact al separării acestor epoci, dar în epoca respectivă metalurgia eracunoscută şi se exploata acel tip de metal.

2.4.0. Locuri cultice, temple şi zeităţi

1.4.1. Maseba

Maseba (eng. massebah) la singular şi maseboturi (eng. masseboth)23 la pluralsemnifică “pietre înălţate”. Referinţele la maseboturi apare de peste 30 de ori în Biblie. Ueoriele sunt neutre, fără o semnificaţie cultică specifică, precum: Piatra ridicată de Iacov la Betel,Gen.28,18; piatra ridicată de Samuel la Eben Ezer, 1 Sam. 7,12; piatra ridicată de Iosua,Ios.24, 26.27. Dar de cele mai multe ori aceste pietre au sens cultic şi sunt numite “stâlp saustatuie”, precum în Deut.16,22, Espresiile biblice sunt: Stâlpii idoleşti, precum în Ex.34,13,

Deut. 7,5; 12,3; 16, 22; Jud. 5,26; Osea 10,1.2; stâlpi încinaţi idolilor, precum în 1 Împ.14,23;stâlpi închinaţi soarelui, precum în Lev. 26,30; 2 Cron. 14,5; Is.17,8; 27,9, stâlpii lui Baal, precum în 2 Împ. 3,2; 10,27; stâlpii din Bet Şemeş din Ier. 43,13.

Astfel de stâlpi ridicaţi, maseboturi, s-au găsit în: Tel Dan, Arad, Meghido, Ghezer.LaHaţor s-au găsit două maseboturi deosebit de interesante. Primul masebot a fost descoperit întimpul expediţiei lui Yigael Yadin din 1955-1958 în oraşul de jos, area C, la baza fortificaţie“val de pământ”. El aparţinea unui compex de închinare format dintr-un templu, altar, camereanexe cu atelier de confecţionare a ceramicii rituale şi acest masebot. Este format din şaptestele de basalt, cioplite destul de frumos, iar una din ele are sculptat pe faţă semnul semiluniial zeului Baal Hammon şi două mâini ridicate spre acest semn, are este simbolul zeiţei Tanit,consoarta zeului. De asemenea s-a găit o mască, care nu corespunde mărimii naturale a feţeide om şi nu-şi găsea întrebuinţarea. Prin descoperirea unui stele cu aceleaşi însemne, dar şicu un text explicativ, descoperire făcută în cetatea cartagineză Circa, Algeria, sec. II î.Hr. s-a putut înţelege misterul, Tanit este “oglindirea feţei lui Baal Hammon”, de aceea “masca” estesimbolul acestei zeiţe. Stâlpii din acest masebot erau destul de mici având înălţimea între 40 – 75 cm. şi erau confecţionaţi din piatră de basalt negru. În acest grup se mai afla un statuiaunui leu. Confecţionată tot din piatră de bazalt şi o statuie din piatră a zeului Haţorului,

23 Uzi Avner, Sacred stone in the Desert, BAR, May-June 2001

25



Hadad. Întreg complexul se află acum în Muzeul Israelului din Ierusalim iar o copie a lui înMuzeul din Haţor.

În anii 2003-2005 pe Acropole în zona A4, în zona cercetată de echipa condusă de prof. Doron Ben Ami s-a descoperit un alt masebot. Materialul ceramic şi stratigrafia precisă,

care nu poate fi contrazisă, consemna că ne găsim la mijlocul perioadei bronzului mijlociu.Patru rânduri de pietre brute, nefinisate de om, de înălţimi diferite, variind între 30 – 70 cmtotalizând 34 în total, cu o mulţime de oase şi obiecte rituale în jur, a condus la concluzia căne găsim în faţa unui alt mesebot. Un vas mare de piatră, cu diametru de peste un metru, seaflă în imediata apropriere, îndeplinind o funcţie rituală. Trei statuete, una din argint şi altedouă din bronz, care reprezintă zeităţi feminine au fost găsite în jur. Chiar deasupra acesteiincinte sacre s-a găsit o intrare monumentală, formată din doi stâlpi colosali, cu diametru de1,5 m şi un prag de piatră din basalt frumos prelucrat. Ridicarea acestei porţi de intrare sprecomplexul regal s-a făcut cu tot respectul pentru această inscintă sacră, care nu a fostdistrusă, ci acoperită cu piatră şi apoi s-a construit deasupra. Comparând cu alte situri dinaceeaşi perioadă, precum cele de la Tel Kitan şi Tel el Hayyat, unde s-au găsit maseboturi şi

temple, s-a putut trage concluzia că există o strânsă legătură între templu şi masebot, acestadin urmă găsindu-se în afara templului.

Descoperitorul acestui masebot, prof. Doron, încearcă să afle enigma acestor pietre.Mai multe variante au fost oferite: el ar simboliza spiritele zeilor şi astfel ar putea fi folositeca un medium de comunicare cu zeii; pietrele puteau reprezenta prezenţa reală a zeităţilor;ele ar putea să amintească mulţimii, care nu putea să intre în templu, de prezenţa reală azeului în interiorul templului.24 Cu siguranţă că toate aceste supoziţii sunt rodul părerilor specialiştilor de astăzi, nu avem ceva scris, sau mai multe elemente care să ne conducă la ointerpretare mai sigură. În final, autorul descoperiri încearcă să-şi exprime o părere despremasebotul de la haţor din Aria A4, astfel: “Pietrele ridicate pe acropola de la Haţor don

perioada bronzului mijlociu erau rpobabil desemnate să comemoreze pe anumiţi bărbaţiimportanţi care aparţineau conducerii cetăţii. Aceste rânduri de pietre erau amplasate în curteasacră a locului de închinare, complex pe care suntem în curs de a-l descoperi în întregime.Masebotul nu avea scopul să le amintească oamenilor de aceşti bărbaţi , ci să fie o aducereaminte înaintea zeilor. Nu este necesar ca toate pietrele să fie ridicate în acelaşi timp.”25

2.4.2. Altarul de la porţi

Un alt element specific canaaniţilor era poarta regală a palatului cu ritualurile delibaţie şi de închinare, aşa numitele „înălţimi de la porţi” (2 Împ. 23,8). Palatul Haţorului afost identificat pe marginea Acropolei de nord, între oraşul de jos şi cel de sus. Se crede căacest palat este similar cu cel descoperit la Ugarit şi se aşteaptă ca în următorii câţiva anisăpăturile să scoată la lumină biblioteca canaaniţilor de la Haţor. 26 S-au efectuat săpături înaceastă parte între anii 1995-1997 şi s-a descoperit o parte din palatul canaanit din bronzul

24 Doron Ben-Ami, Mysterious standing stones, BAR, march-April 200625 Ibidem26 Sharon Zucherman, Where the Hazor archive buried?, BAR, march – april 2006, p.28-35

26



târziu, dar mai ales s-a descoperit poarta, curtea interioară şi treptele de acces. Exact în acestloc s-a descoperit ceea ce am numit „Înălţimea de la porţi”. Pavajul de la poartă până la zidul palatului este făcut din blocuri de ortostaţi în a doua folosire, fapt unic în Haţor.

Curtea interioară, sau mica piaţă, care are dimensiunile unei camere mari de 6 x 5 m,

are în centrul ei, ataşat de zidul de nord al palatului, o platformă din piatră de bazalt, dintr-osingură bucată. Această platformă are dimensiunile de 180 x 170 cm şi este înaltă de 50 cm.Piatra este acum crăpată, probabil din timpul încendiului care a distrus palatul, dar plantormaa rămas intactă. Patru scobituri egale şi aşezate sub forma unui patrat cu latura de 50 cm se pot pe suprafaţa platformei, este clar că un alt obiect era rânduit să fie aşezat pe acestescobituri. În dreptul platformei, zidul palatului are o nişă, cu o diferenţă de aproximativ 15cm, ceea ne face să credem că aici era aşezată statuia unei zeităţi. In faţa platformei s-au găsit părţi frânte dintr-un bazin de piatră folosit pentru libaţii, urme ale unei instalaţii cultice cu apăşi alte două fragmente de piatră cu inscripţii, una în hieroglife şi alta în cuneiforme. Toateacestea au condus la concluzia că ne află în faţa unui loc cultic.27

Foarte probabil ca pe această platformă să fie aşezat scaunul care are pe el pe zeitatea principală a localităţii, zeul Habu. Vizitatorul care venea la Palat trebuia să participe la unritual de curăţire cu apă sfinţită şi de închinare sau de oferirea unei ofrante. Actul deînchinare constituia o garanţie că vizitatorul este un om sigur şi nu pune în pericol viaţaregelui.28 O altă înălţime de acest gen, descoperită de Yigael Yadin la Beer-Şeba, ar putea ficea despre care vorbeşte autoru cărţii Împăraţilor în 2 Imp.23,8. Concluzia lui Yadin estecontestată de mulţi alţi arheologi, dar mi mi se pare destul de bine argumentată şi plauzibilă.

2.4.3. Înălţimea

Una din cele mai des întâlnite forme de închinare era înălţimea. De foarte multe ori

citim în Biblie despre aceste înălţimi. Uneori ele sunt aspru criticate, scriitorii sfinţiîndemnând poporul să distrugă toate înălţimile canaaniţilor, sau pe cele ridicate chiar de eiînşişi. Profeţii au luptat mult împotriva cultului adus pe înălţimi şi a profetizat desprenenorocirile care vor urma. Alteori se vorbeşte bine despre înălţimi şi proceciuni foarteimportante au avut loc aici. Samuel se ducea pe înălţimi şi aducea jertfă acolo, Solomon s-adus la cea mai renumită înălţime, s-a rugat acolo şi apoi a primit o viziune de la Dumnezeu.Mult timp nu puteam să-mi imaginez cum arată aceste înălţimi, până am descoperit la Haţor una dintre ele şi am înţeles perfect ce este o înălţime.

Se numeau înălţimi deoarece se aflau aşezate pe locul cel mai înalt al cetăţii, eletrebuiau să domine toată zona, practic nu numai înălţimile, ci şi templele erau aşezate pe loculcel mai înalt. Pe acropole, în partea de vest, care este partea cea mai înaltă, aproape chiar deunghiul de nord-vest al malului adânc s-a găsit o astfel de înălţime. Obiectele găsite oferă posibilitatea de a susţine că ne aflăm în stratul XII şi XI de identificare, care corespunde cusec. XII – X î. Hr. adică prima etapă israelită, perioada fierului I.

27 Ibidem, p. 3728

Aldea Traian, Haţor, capitala canaaniţilor, Bucureşti, Viaţă şi sănătate, 2002, p. 22.23

27



Înălţimea este făcută din ziduri de piatră de aproximativ 70 de cm. Avânddimensiunea de 6 m lungime şi 4,20 m lăţime, cu specificarea că lungimea este mai mare, dar o parte din înălţime se află sub un zid ridicat ulterior peste aceasta. Ea are o diferneţă de nivelde aproximativ 40 cm, în partea mai înaltă fiind un patrulater de 2,40 x 1,50 m încadrat dezidărie de piatră. La colţul de sud-vest se află un corn de piatră, înalt de 125 cm şi cu un

diametrul de 17 cm. Acest corn era căzut în interior, dar arheologii l-au aşezat în poziţia lui presupus normală. În câteva vase găsite în jur erau o mulţime de vase votive, vase detămâiere, idoli de bronz şi un altar de tămâiere, făcut din pământ ars. Toate aceste dovezi aucondus la concluzia că aici a fost un loc cultic în aer liber, adică o înălţime, munde se aducea jertfe, de ardea tâmâie şi se închinau.

3.0.0. Bronzul timpuriu, part. I. – Sumerienii

Curiozitatea este prima motivaţie pentru cercetare şi descoperire. Omul este curios săştie ce este dincolo de marginea orizontului şi pleacă să vadă... Este curios să ştie cine au foststrămoşii săi, cine au fost cei care au întemeiat localitatea sa, care au realizat primele lucrări şiîn final, cine au fost primii oameni din lunga istorie umană... Dacă din punct de vedere

28



geografie este mai simpu, pleci la drum ca să vezi ce este mai departe, din punct de vedereistoric este mai greu. Cum te poţi întoarce în timp? Cum poţi să-i cunoşti pe înaintaşii? Careera sistemul lor de viaţă, de organizare, de gândire şi de credinţă? Pentru a ne întoarce în timpavem nevoie de documente scrise, înregistrări rămase de la înaintaşii noştri, sau să descoperimurmele lăsate de ei: case, cetăţi, fortificaţii, unelte, vase etc. Arheologia ne ajută să

descoperim aceste materiale culturale, să le identificăm, să le interpretăm şi să le repunem înlocul care le-a apaţinut, apoi putem spune că ne-am întors în timp. Dar vai, nu este decât oslabă umbră a ceea ce a fost odată, o licărire subţire a unui stil de viaţă de mult apus, însă nemulţumim şi cu atât şi ne bucurăm imens de ce am găsit.

3.1.0. Sumerienii

Sumerienii sunt cel mai vechi popor din Mesopotamia. Cuvântul "Mesopotamia" provine din limba greacă şi însemnează: "ţara dintre cele două râuri", acestea fiind Tigru şiEufratul. Sumer a fost necunosut de istoricii foarte mult timp. Se credea că babilonenii şiasirienii erau cei mai vechi locuitori ai acelor locuri. Sumerul ocupa teritoriul cunoscut mai

tarziu ca Babilonia, şi reprezinta partea cea mai de sud a cursurilor Tigrului şi Eufatului. Zonaeste foarte aridă şi neospitalieră, fiind numită, "ţara de la care Dumnezeu şi-a retras mâna". Nu cresc copaci, nu există agricultură şi totuşi aici a fost o civilizaţie foarte înfloritoare. Acestlucru a fost posibil prin cunoasterea tehnicii irigaţiilor şi folosirea forţei de muncă în comun, printr-un sistem bine organizat, o administraţie puternică, care a dirijat săparea şi întreţinereacanalelor. Nu este exclusă nici schimbarea climei din regiune, sunt dovezi că marea era multspre interiorul uscatului şi este foarte posibil ca să fi existat o climă mult mai prielnică acum4-5000 de ani în urmă.

Libertate : Unul din cele mai importante documente din istoria omului în lupta sa pentru libertate a fost descoperit la Lagas şi datează din jurul anului 2350 î.Hr. Se descrie

lupta unui om cu birocraţia, cu o mulţime de piedici, de asemenea prezintă cruzimea omuluifaţă de om la toate nivelele sociale, economice şi politice. De asemenea se poate deduce luptacare exista între palate : templu şi rege. La finalul documentului avem cuvântul « libertate »,folosit pentru prima dată în istorie, este cuvântul sumerian « amargi ». Epigrafistul şispecialistul în sumeriană, Adam Falkenstein a tradus sensul acestui cuvânt prin expresia :« întoarcea la mama »29

Prima carte de istorie, de circulaţie largă, cunoscută de foarte multă lume, a fostBiblia. Ea a prezentat istoria neamului omenesc; creaţiunea, Adam şi Eva, Noe şi fiii săi, apoiurmaşii răi a lui Noe cu Nimrod, cu cetăţile zidite de aceştia: Babel, Erec, Ur, Sumer, şi aurmaşilor buni ai lui Noe, cu Abraam, patriarhii şi apoi binecunscuta istorie biblică a luiIsrael. Trebuie să recunoaştem că aceştia, evreii, reprezintă un foarte îngust segment de populaţie. Istoricii clasici, singurii recunoscuţi de intelectualii şi oamenii de ştiinţă ai epociimoderne, erau în principal grecii:

a) Homer, poetul orb cu epopeele sale renumite, Iliada şi Odiseea, fiind un amestec deistorie şi legendă, greu de selectat unele de alte.

b) Herodod, socotit părintele istoriei, care a trăit în sec. V. î.Hr. a călătorit prin multe ţăridin Orientul Mijlociu şi a scris mult despre ele.

29 Kramer, Samuel Noah, idem, p. 79

29



c) Berosus este un babilonean din sec. V. î.Hr. a călătorit împreună cu armatele persaneîn campaniile militare şi a scris evenimentele trăite.

d) Manethon a fost un preot egiptean care a scris istoria Egiptului în limba greacă încădin sec. III î.Hr. şi are referiri la evrei.

e) Strabon, urmează ceva mai târziu, este cel mai vestit greograf al antichităţii, dar are şi

foarte multe referinţe istorice.f) Plinius cel Bătrân, Iosefus, Tacitus, Suetonius aparţin perioadei clasice romane, carevor scrie opere monumentale de istorie.

g) Apoi au urmat alţii care până în timpul lui Hristos şi a ucenicilor au scris, în mare,istoria omenirii antice.

h) Biblia prezintă istoria omenirii de la creaţiune şi până în epoca clasică. Din nefericire,omul din epoca modernă, nu mai credea în Biblie şi nu era dispus să accepte istoria prezentatăacolo. El a acceptat doar istoria prezentată de clasicii antichităţii, greci, latini sau alţii.

Aceşti clasici ai antichităţii, descriu cosmogonia, evenimentele primordiale ale istorieiomenirii, prin fabule şi legende. După acest prin capitol, ei prezintă primii oameni cu

influenţă în istoria omenirii, uriaşii şi primele popoare care au creat o anume formă deorganizare a societăţii şi care au lăsat amprente puternice în pământul acesta . Aceste popoaredescrise de ei au fost: asirienii şi babilonenii în Orientul Mijlociu şi egiptenii în nordul Africii,împreună cu multe alte popoare mai mici din jurul lor. Au rămas multe alte popoare care nuau fost trecute în istoriile lor, ele dispăruseră de mult, fără urmă şi nici chiar istoricii greci nucunoşteau nimic despre existenţa acestora. Era numai normal ca primii „curioşi”, care auvenit în Orientul Mijlociu pentru a găsi vestigiile celor mai vechi cilivizaţii, să caute acele popoare despre care vorbiseră istoricii greci. De asemenea ei au căutat acele cetăţi mari şiacele popoare care au format imperii puternice, despre care vorbea şi Biblia.

3.1.2. Istoricul descoperirilor Mesopotamiei:

Primul călător occidental care a făcut cunoştiinţă cu vechea lume din Mesopotamia afost rabinul evreu din Tudela, regatul Navarei, pe numele său Beniamin Ben Iona, sau cum arămas cunoscut în istorie, Beniamin din Tudela. La începutul sec.XII d.Hr. el a intreprins ocălătorie în Orientul Mijlociu, a ajuns până la Mosul, unde a vizitat comunitatea de evrei deacolo. În timpul cât a stat la Mosul a fost atras de o movilă, numită de arabi, Tel nebi Iunus, pe care Beniamin a identificat-o ca fiind anticul Ninive şi a avut dreptate, dar raportul său nua văzut lumina tiparului decât în sec.XVI. Italianul din Roma, Pietro de la Valle a vizitatOrientul Mijlociu în 1616. El a identificat anticul Babilon, a adunat mai multe cărămizi cuinscripţii, a ajuns până la la Tel al Muqayyar – Ur. În 1621 a ajuns la anticul Persepolis,capitala ahmenizilor, care s-a păstrat cu multe coloane în picioare şi cu multe texte înscrise peziduri minumentale. El a copiat multe texte şi s-a întors în Europa cu primele textecuneiforme . Numărul călătorilor europeni a început să crească iar prima expediţie de ooarecare importanţă este cea a danezului Carsten Niebuhr între anii 1761 – 1767. El a copiat oinscripţie de la Persepolis, care a ajutat la descifrarea cuneiformelor şi a adus o mulţime deschiţe cu ruinele măreţe ale cetăţilor antice, mai ales ale oraşului Ninive.

Prima excavaţie arheologică a fost efectuată de către francezul Abbe Beauchamp,vicar-general al Franţei la Bagdad şi corespondent al Academiei de Ştiinţe. El a făcut săpăturila Babilon şi a descoperit ă frumoasă statuie numită: „Leul din Babilon”. De asemenea a

30



descoperit Poarta zeişei Iştar şi i-a făcut prima descriere.Memoriile sale au fost publicate în1790 şi au trezit un imens interes în toată Europa.

a) Ninive este una din cele mai vechi cetăţi din lume. R. Campbell Thomson, carefăcut o stratigrafie ştiinţifică a sitului, a atins adâncimea de 30 m, care corespunde primei

civilizaţii, vechi de aproximativ 4500 ani î.Hr.(după susţinerile arheologului). Cea mai vecheceramică descoperită corespunde cu civilizaţia sumeriană şi se află la 27 m adâncime.S-adescoperit o inscripţie cu akkadianul Naram Sin. Codul lui Hamurabi menţionează cetatea Ninivei ca fiind locul unde era un templu dedicat zeiţei Iştar. Statuia zeiţei Iştar din Ninive afost trimisă ca un dar egiptenilor de către un rege al mitanilor. Mai exista un templu dedicatlui Nabu, zeul scrisului, artei şi ştiinţelor, nu întâmplător Asurbanipal va acorda un interesdeosebit pentru ridicarea culturii cetăţii. Cetatea a fost capitală a asirienilor cu anumiteintermitenţe, devenind pe deplin consacrată în timpul lui Sennacherib. A avut un impunător palat, împodobit cu basoreliefuri care reprezentau scene din asediul şi cucerirea cetăţii Lachiş.

Englezii nu vor să rămână mai pre jos şi însărcinează pe Claudius James Rich, care

era un angajat al Campaniilor India de Est, să cerceteze zona. Rich s-a oprit pentru trei luni laMosul şi a cartografiat ceea ce credea că a fost anticul Ninive şi a avut dreptate. A colecţionatmulte tăbliţe, cărămizi, cilindri, pietre de hotar. Activitatea lui s-a extins şi asupra altor situriarheologice şi s-a desfăşurat timp de 10 ani, între 1811 – 1821, apoi a murit de foarte tânăr. 30

Documentele lui şi mulţimea de artefacte colectate a constituit un imbolt şi repere pentrucercetările şi excavaţiile de amploare din zonă.

Paul Emil Botta, consulul francez de la Mosul a început săpături sistematice din anul1842, fiind ajutat de cercetările anterioare ale lui Rich. El a săpat unul din cele două Tel-uriale anticului Ninive, Tel Kuyunijik, dar pentru că nu a fost mulţumit numai cu tăbliţe şilucruri mărunte şi-a mutat activitatea la Korsabad, la 16 km spre nord. Oraşul a fost întemeiat

de către Sargon II după cucerirea Samariei în 722 şi a fost numit Dur-Sarukin (oraşul luiSargon). Botta a descoperit statui uriaşe sculptate în piatră care împodobeau portalurile palatului, le-a dezmembrat şi le-a pus pe corăbii pentru a fi trimise în Franţa. Din nefericire ocorabie s-a scufundat, dar multe alte piese sunt astăzi expuse în Muzeul Louvre.31

Cel care va continua săpăturile la Ninive va fi Austen Henry Layard, care timp de doiani, 1849 – 1850 va descoperi palatul lui Senacherib şi o mulţime de inscripţii de marevaloare pentru istoria Biblică, printre care Prisma lui Taylor care cuprinde raportul luiSenacherib despre asediul Ierusalimului din timpul lui Ezechia. Dar cel mai spectaculoseveniment a fost decoperirea bibliotecii lui Asurbanipal, care cuprindea mii de tăbliţe. Celemai multe din aceste tăbliţe au fost colecţionate de Asurbanipal, unele dintre ele erau tăbliţesumeriene, vechi de 2000 de ani, faţă de timpul său, iată cum argumentează regele aceastăactivitate: „ca să poată avea că să citească”. Asurbanipal cunoştea atât akkadiana cât şisumeriana, fapt ce rezultă din declaraţia: „În conformitate cu tabletele şi documenteleoriginale am cerut să se facă copii după textele asiriene, sumeriene şi akkadiene pentru a fiscrise, compilate şi revizuite în cancelaria mea de către experţi şi păstrate ca o comoară preţioasă a regalităţii mele.” Această bibliotecă a constituit cheia pentru înţelegereacivilizaţiei asiro-babilonene. Toate aceste documente se găsesc astăzi la British Museum.32

30 S.N. Kramer, idem, p. 831 K. Schoville, Biblical Archaeology in focus, p.19832 K. Schoville, Biblical Archaeology in focus, p.198

31



George Smith a fost unul din specialiştii care a început să descifreze textelecunoiforme găsite de arheologi şi astfel a descoperit Epopeea lui Ghilgameş, dar textul nu eracomplet. The London Daily Telegraph l- trimis în 1873 pe Smith la Ninive pentru a găsităbliţele lipsă şi mimunea minunile este că el a găsit acele tăbliţe şi în plus a mai găsit încă o

epopee celebră, Enuma eliş, pe care a publicat-o în 1876.b) Babilonul este fără îndoială cel mai renumit oraş din Mesopotamia şi pentru

cititorul Bibliei este rivalul şi duşmanul Ierusalimului. Se află cam la 70-80 km sud deBagdad pe malul Eufratului, astăzi albia râului este cva mai departe. Primul care a trecut peaici a fost Pietro de la Valle în 1616, timp în care localnicii îl numea Babil. Majoritateaexploratorilor din sec. XIX au trecut pe aici dar nu au întreprins cercetări mai ample. Cel careavea să-şi lege numele de Babilon şi să-l dezgroape din nisipurile vremii, a fost arheologgerman Robert Koldeway, care a lucrat aici din 1899 până în 1917. Prima menţionare a cetăţiieste din jurul datei de 2175 î.Hr., apoi apare amintit în textele din Ur din faza Ur III.Babilonul devine capitala unui mic regat amorit la începutul mileniului II. Hamurabi va

deveni cel mai vestit rege al Babilonului şi va domni în jurul anului 1750. Istoria regatuluitimpuriu al Babilonului se încheie în 1595, când a fost cucerit şi distrus de către hitiţi prinMursilis I.

A doua glorie a Babilonului, sau imperiul Neo-Babilonean începe cu Nabopolasar,(625-605), se continuă cu Nebuchadneţar (604-562), care atinge gloria imperiului şi setermină prin ocuparea persană din 539. Cetatea a suferit o primă distrugere în timpul uneirevolte sub Xerse, dar a continuat să fie o mare metropolă. Alexandru cel Mare doreşte să facădin Babilon capitala imperiului său şi începe curăţirea ruinelor vechilui turn al cetăţii. Planulsău s-a sfârşit odată cu moartea sa, oraşul a scăzut treptat, până când a fost abandonatcomplet. În perioada expansiunii arabe din sec. VII-VIII, când s-au construit noile oraşe

Bagdad şi Mosul, Babilonul a servit drept carieră de materiale de construcţii, împlinindu-se profeţiile V.T. despre completa lui abandonare şi nimicire.(Is.13,1-22).

3.2.1. Descifrarea tăbliţelor:

Descoperirea sumerienilor după tăbliţele care vorbeau despre ei. Aşa se face că atuncicând au găsit ruinele marilor cetăţi din Mesopotamia, când au descoperit tăbliţelecuineiforme, ei au crezut că aparţin asirienilor şi babilonenilor. Iată cum declară mareleorientalist Samuel Noah Kramer; „Oamenii de ştinţă şi arheologii care cu câteva sute de ani înurmă au început să excaveze în Mesopotamia, nu căutau să găsească pe Sumerieni, ci peasirieni, aceştia erau popoarele despre care aveau cunoştiinţe din sursele de informare greceştişi ebraice.”33

Abia după ce au reuşit să citească tăbliţele au descoperit că a existat o civilizaţie maiveche, cu o limbă diferită de cea a asirienilor şi babilonenilor, şi care au fost primii din istoriacivilizţiilor. Rawlinson a descoperit în textele traduse de el că are de-a face cu două limbidiferite; „...nu există nici o îndoială că nu avem nici o legătură de afinitate între limba primitivă şi vreun alt dialect din timpurile moderne. Sistemul pronominal se apropie mai multde mongoli şi tipul Manchu decât de orice orice ramură a familiei turaniene, dar sunt foarte

33 S.N. Kramer, The sumeriens, p. 5.6

32



puţine asemănări sau chiar deloc în vocabular.” Rawlinsons descoperise, de fapt, limbasumeriană dar nu ştia acest lucru, de aceea în mod greşit a numit-o „limba scită babiloneană”,iar mai apoi „akkadiana”.34

Jules Oppert, un alt mare orientalist, colaborator cu Rawlinson, va declara în cadrul

Academiei Franceze că a descoperit o nouă limbă-sumeriană- şi un nou popor, sumerienii , bazându-se pe o inscripţia unde scria: „Rege al Sumerului şi Akkadului”. El argumenta, pe bună dreptate, că numele Akkad se referă la popoarele semite ale Asiriei şi Babiloniei, iar Sumer se referă la locuitorii ne-seminţi, a căror limbă se apropie de cea a turcilor,finlandezilor sau ungurilor.35 Descoperirea completă a venit în urma rezultatelor expediţiilor arheologice: Ernest de Sarzec din Lagas între 1877 – 1900 şi Expediţia UniversităţiiPennsylvania de la Nippur din 1877 – 1900.

3.2.2.Istoricul dezvoltării civilizaţiei

Primele centre de civilizaţi au apărut în jurul anului 3100 î.Hr. şi corespunde cu

intrarea în Epoca bronzului timpuriu. Acest mment este marcat de inventarea alfabetului şiînceperea folosirii scrierii. Timp de de 200 de ani, între 3100 şi 2900, cele trei mari invenţii:scrisul, bronzul şi cetatea vor conduce la stabilirea civilizaţiei urbane, o nouă etapă îndezvoltarea societăţii umane. Următoarele două elemente importante, chiar indispensabile vor fi: templu şi palatul, adică religia şi regalitatea. În Nippur era centrul religios al sumerienilor,aici se găsea templul lui Enlil, ziguratul său (turnul babel). Acest templu se numea „Ekur” şise traduce prin „Casa muntelui”, orice rege sumerian dorea să-şi asigure sprijinul lui Enlil.Templul dedicat zeiţei Inana, consoarta sa, era asociat cu primul, mai târziu ea a devenit zeiţaIştar a babilonenilor. Ea este cunoscută şi prin numele de „regina cerului”.

Regalitatea este clar prezentată prin vestita „lista regilor”, confirmată şi susţinută demulte alte tăbliţe găsite în diverse cetăţi. Pentru sumerieni, regalitatea a căzut din cer, deşi

regele nu era un zeu3.2.3. Epoca imperială a sumerienilor

a) Sargon cel Mare 2360 î.Hr. a devenit cunoscut ca cel mai mare personaj şi cea mairemarcabilă figură politică din Orientul Mijlociu. Un lider militar de geniu, un administrator şiconstructor remarcabil. Din India şi până în Egipt a devenit uu personaj de legendă. Peste2000 de ani Nabonid îi va descoperi statuia sa şi o va restaura, socotindu-l părintele babilonenilor. Sargon era un semit în slujba regelui sumerian din Kish. El l-a detronat peacesta şi a început să cuceească cetate după cetate până la Marea Mediterană, Golful Persic şichiar până în India. Este primul întemeietor de imperiu, şi-a construit o capitală la Agade(probabil corespondentul lui Akkad din Biblie). Nepotul său Naram Sin a fost ultimul împărat.De la el ne-a rămas o stelă care comemorează viitoriile sale, este primul care-şi arogă pomposul titlu : « Rege al celor patru colţuri ale pământului » şi chiar « dumnezeul dinAkkad ». El a fost învins de către gutieni, iar cetatea Agade a fost nimicită, aşa cum se poateciti în poemul : Blestemul lui Agade. Urmează o perioadă de decădere care corespunde cusupremaţia gutienilor, un popor seminomad şi barbar.

34 Ibidem, p. 2035 Ibidem, p. 21

33



b) Gudea va deveni figura principală a următoarei dinastii din Sumer. El este foarte bine cunoscut datorită multelor statui cu texte care au fost găsite. El a fost un mare împăratcare a încercat să refacă împeriul lui Sargon. Urmează o nouă perioadă de ocupaţie şidecădere datorată tot gutienilor.

c) Ur Nammu va fi fondatorul celei de a reia dinastii care a domnit în Sumer,cunoscută şi sub numele de Ur III. Această dinastie îşi încheie domnia în jurul datei de 1950î,Hr. Amoriţii vor fi cei care vor cuceri cetăţile sumerienilor şi le vor distruge. Cu aceasta seîncheie supremaţia sumerienilor, care a dominat tot mileniul al III.-lea, ultimele documente şidovezi ale existenţei lor ajung până în jurul datei de 1750, în timpul lui Hamurabi. Dupăaceastă dată, sumerienii dispar definitiv din istorie.

Sumerienii au dominat lumea. Ei au fost inventatorii roţii de căruţă, a roţii olarului şi ascrisului, unele din cele mai mari invenţii din istoria civilizatiei. Ei au întemeiat civilizaţiaurbană, construind cetăţi uriaşe, temple zigurat uimitor de mari, sisteme de irigaţii şi sistemede apărare foarte mari. Pentru aceasta au creat un sistem administrativ foarte puternic, cu o

forţă militară impresionantă şi o mulţime de oameni forţaţi să lucreze la realizarea acestor mari construcţii. Putem spune că ei sunt cei care vor inventa sistemul de exploatare, decucerire şi dominare prin forţă şi de preamărire a conducătorului suprem, a cărui regalitateeste căzută din cer, deci trebuie să i te supui necondiţionat.

A trebuit să treacă mai mult de 50 de ani de cercetări, şi alte sute de ani de neştiinţă, până când relatarea biblică să-şi dovedească veridicitatea. Conform Bibliei, cea mai vechecivilizaţie umană a fost a sumerienilor, Şinearul din Biblie, aşa cum ne spune Geneza încapitolele 10 şi 11: „Şi a fost aşa, când au pornit spre răsărit au găsit o câmpie în ŢaraŞinearului şi au locuit acolo.Şi au spus unul către altul: Veniţi să facem cărămizi şi să leardem bine!” Şi cărămina le-a fost drept piatră şi smoala le-a fost drept tencuială. Şi au

spus.”Veniţi să construim o cetate şi un turn cu vârful până la ceruri şi să ne facem un numeca să nu fim împrăştiaţi de faţa întregului pământ! Şi începutul împărăţiei lui a fost Babel şiErec şi Akad şi Calne, în ţara Şinear.” Gen. 11,2-4; 10,10). Şinearul din Biblie este acelaşi cuSumerul din istorie, interesant este numele în arabă a cetăţii sumeriene Ur: „Tal al Muqayyar – Muntele de smoală”, cât de exact confirmă acesta raportul biblic: „au construit cărămizi şi s-au servit de smoală”. Civilizaţia sumeriană, a cărui prim conducător biblic a fost Nimrod, şi acărui element specific era Turnul Babel, a fost atât de puternică şi periculoasă, încât a atrasatenţia lui Dumnezeu, care a intervenit special pentru a opri ascensiunea lor prin încurcarealimbilor. Ne interesează să cunoaştem mai mult despre această civilizaţie, de aceea în cele ceurmază vom prezenta datele existente în documentele scrise şi în descoperirile arheologice.

3.2.4. Săpături arheologice în Sumer :

- Lagas, 1877. Primele excavaţii în Sumer au început în anul 1877 la Lagas îi aucontinuat până în 1900, sub conducerea lui Ernest de Sarzec. În total francezii au făcut 20 deexpediţii la Lagas, materialul lor fiind expus în Muzeul Louvre. Au descoperit statuia luiGudea în mai multe variante, Stela Vulturilor, Cilindrul lui Gudea şi mii de tăbliţe cu scrieri.

- Nippur, 1887-1900. A fost condusă de Universitatea din Pensilvania (SUA). Audescoperit vreo 30.000 de tăbliţe şi fragmente cu inscripţii în limba sumeriană. Expediţia din

34



Nippur a descoperit ziguratul dedicat lui Inanna, şi sanctuarul lui Enlil, cuplul de zei, a căreizeiţă este numită "împărăteasa cerului". Excavaţiile din aceste două cetăţi au pus la dispoziţiacercetătorilor mii de tăbliţe cuneiforme, cilindrii şi alte inscripţii scrise în limba sumeriană,care erau cele mai vechi documente.

- Ur, 1922-1934, Una din cele mai importante expediţii, a fost condusă de Sir LeonardWoolley la anticul Ur, sau Urim, cum este numit în sumeriană. Au descoperit morminteleregale, ziguratul, sau turnul, şi au sapat o groapă de 19 m adâncime, care atestă existenţa potopului. Ziguratul din Ur era o piramidă constând din trei trepte masive, aşezate una pestealta, cu un sanctuar în vârf. Era construit din cărămizi şi bitum, care devine modalitatea deconstructie din acea epoca si prototipul pentru multe alte construcţii.

- Uruk a devenit către anul 2300 in.Hr. cel mai puternic oraş al Sumerului, cu un dubluzid de centura de 9 km. şi cu 800 de turnuri de aparare, poate primul şi mult timp, singurulmare oraş al lumii în adevăratul sens al cuvantului." (5) Oraşul a dăinuit până în secolul al V-lea al erei noastre, deci mai mult de 3000 de ani.

- Mari este o cetate de pe Eufratul de mijloc, la o mare distanţă de regiunea Sumer, dar expediţia franceză care a cercetat Marii era aceeaşi care a săpat şi la Lagas. Locuitorii dinMari erau semiţi, iar limba era akkadiana, dar, spre suprinderea arheologilor există osurprinzătoare asemănare între cele două cetăţii, cu greu s-ar putea face o deosebire între tipulde temple, zigurat, sculptură, statuete şi chiar numele zeului, care este un nume sumerian, Ur- Nanshe. Rezultă de aici înfluenţa covârşitoare pe care a avut-o civilizaţia sumeriană asupramajorităţii populaţiei semite din zonă. Aceştia au preluat toate elementele sociale, culturale până şi toate componentele religioase.

3.3.1. Argumente arheologice:- Tăbliţele economice din Lagas: vânzări de cai şi pământ demonstrează existenţa

proprietăţii private şi a comerţului de piaţă.- Textele lexicale din Fara dovedesc existenţa unor şcoli de educaţie şi a gradului înalt

de civilizaţie şi cunoştiinţe.- Case private, clădiri publice, morminte, vase diferite, cilindri- Cea mai veche clădire monumentală a fost descoperită la Erek, într-o săpătură până

la 20 m adâncime şi cu o vechime de 3000 î.Hr.- Primele scrieri cuneiforme, cu tăbliţe pictografice, descoperite în unul din primele

temple din Erek - Statuia unui cap de femeie din marmură în mărime naturală, descoperită la Erech,

datată din 2800 î.Hr. Un vas de alabastru, înalt de un metru, decorat cu scene cultice găsit înacelaşi loc, acestea sunt o dovadă a înaltului grad de creativitate şi artă.

- Urbanizarea: Sumerienii au fost primii care au inventat sistemul urban. Cetăţilesumeriene erau grupate în jurul unor edificii centrale, temenos, formate din Zigurat şi Temple.Acestea constituiau miezul localităţii, în jurul lor s-a dezvoltat oraşul. S-a descoperit multeastfel de temenos, cea mai impozantă este cea de la Ur, deoarece ea a fost reparată şirestaurată de către Nabonid în jurul anului 550 î.Hr. Existau temple şi la baza ziguratului şiera un templu şi în vârful lui. Oraşul propiuzis era nesistematizat, foarte întortocheat şi cu

35



străzi foarte înguste şi neuniforme, se găseau case cu 2-3 etaje, dar şi case mici, colibi saucorturi. Casele mare aveau o curte interioară, mai multe camere, atât pentru membrii familiei,cât şi pentru sclavi. În unele case era şi o capelă, cu zei pe închinare. După mărimea lor şităbliţele economice găsite, populaţia cetăţii Ur este estimată de la 100 000 la 360.000 delocuitori, ceea ce era foarte mult.

- Mormintele din Ur descopeite de Woolley au scos la lumină atât o bogăţie deartefacte, vase pictate, ceramică de bună calitate, obiecte de podoabă din aur, dar şi practicade înmormântare. Exista obiceiul ca aproape întreaga curte regală să fie îngropată alături derege sau regină: care întregi cu boi încărcate cu toate lucrurile necesare vieţii, o mulţime deservitori îngropaţi alături de stăpân. Se crede că aceştia au fost drogaţi puternic şi apoi au fostîngropaţi, deoarece nu sunt urme de violenţă pe trupul lor.

- Ziguratul (turnul babel) Ziguratul din Ur este cel mai bine cunoscut, el a fostdescoperit de Taylor, datorită neştiinţei, o mare parte din vîrful lui a fost distrus, Woolley vadefinitiva cercetarea lui. Nabonit l-a numit „turnul Egishshirgal din Ur”. Ultima fază a

aparţinut lui Ur-Nammu din jurul anului 2100 î.Hr. Este o piramidă care este formată din treitrepte masive cu un sanctuar în vârful ei. „Tal al Muqayyar – Muntele de smoală”, cât deexact confirmă acesta raportul biblic: „au construit cărămizi şi s-au servit de smoală”. .Expediţia din Nippur a descoperit ziguratul dedicat lui Inanna, şi sanctuarul lui Enlil, cuplulde zei, a cărei zeiţă este numită "împărăteasa cerului". În Nippur era centrul religios alsumerienilor, aici se găsea templul lui Enlil, ziguratul său (turnul babel). Acest templu senumea „Ekur” şi se traduce prin „Casa muntelui”, orice rege sumerian dorea să-şi asiguresprijinul lui Enlil. Templul dedicat zeiţei Inana, consoarta sa, era asociat cu primul, mai târziuea a devenit zeiţa Iştar a babilonenilor. Ea este cunoscută şi prin numele de „regina cerului”.Ruinele ziguratului din Babilon au fost curăţate de Alexandru Macedon, cu planul de-alreconstrui, dar între timp a murit şi nu ne-a mai rămas nici măcar ruinele lui.

3.3.2. Argumente pentru potop:

a) Groapa lui Woolley a fost săpată în anul 1929, dorind să vadă ce se află submormintele din Ur. El declară: „Chiar la baza unui mormânt regal am găsit un strat de lemncarbonizat, numeroase tăbliţe de lut acoperite cu caractere mult mai vechi decât înscripţiile de pe mormânt. Judecând după natura scrisului, tăbliţele pot fi atribuite perioadei din jurul anului3000 î.Hr. Erau mai vechi decât mormintele cu vreo 2-300 de ani”. Mergând mai departe s-augăsit vase şi ulcioare de foarte bună calitate, ceea ce arăta că civilizaţia sumeriană a avut unînalt grad încă de timpuriu. A urmat apoi un strat de aluviuni de trei metri, care era cu câţimetri mai sus decât nivelul râului Eufrat. După aluviuni au găsit din nou urme de civilizaţie;cioburi de vase şi obiecte de piatră. L.Woolley era convins că a descoperit dovada potopului,însă majoritatea oamenilor de ştiinţă nu i-au împărtăşit afirmaţia sa.

b) Lista regilor, este un cilindru patrat pe care sunt înscrise numele regilor care audomnit în Sumer (în diferite cetăţi), atât înainte de Potop cât şi după Potop. Iată câteva datedin această listă :

36



« După ce regalitatea a coborât din cer, Eridu a devenit reşedinţa regalităţii. ÎnEridu, Alulim a domnit 28.800 ani ca rege, Alalrgar a domnit 36.000 aniÎn Badtibira, Enmenluanna a domnit 43.200 ani ; Enmengalanna, 28.800 ; iar păstorulDumuzi 36.000 de ani.În Larak, Ensipazianna a domnit 28.800 ani ;

În Sippar, Enmenduranna a domnit 21.000 aniÎn Shurupar, Ubartutu a domnit 18.600 ani, apoi a venit potopul peste ţară. După potop,regalitatea a coborât pentru a doua oară din cer.În Kish, Gaur a domnit 1.200 ani ; Gulla-Nidaba a domnit 960 de ani ; Palakinatim a domnit900 ani ; Nangishlishma .... ?..Bahina... ?.. ; Buanum 840 ani...urmează o listă până la 23 deregi36

c) Epopeea lui Ghilgameş37 este cea mai larg răspândită dovadă despre potop. Existăîn două varinte: prima a fost descoperită în biblioteca lui Asurbanipal din Ninive, este scrisăîn akkadiană pe 12 tăbliţe de lut şi este o epopee de 300 de strofe; a doua variantă a fostdescoperită în Erek în 1955 şi este scrisă în sumeriană, epopeea are anumite goluri, care

corespunde cu varianta akkadiană. Ghilgameş este unul din regii din Erek, este nemulţumit deviaţă şi pleacă în căutarea nemuririi. Un Napiştim este singurul care are nemurirea, deoareceel a supravieţuit unui potop universal şi povesteşte toată istoria acestuia.

4.0.0. Bronzul timpuriu II. - Egiptul şi Canaanul

4.1.1. Egiptul – Imperiul vechi

Egiptul este a doua mare civilizatie a lumii antice. S-a dezvoltat pe malurile Nilului şi

în delta acestuia şi a dăinuit aproape 3000 de ani. Cuvântul ebraic pentru Egipt este Miţraim şiînsemnează: "cele două ţări", deoarece a fost împărţit în două părti şi de multe ori cele două părţi s-au manifestat ca părti independente: Regatul din sud, sau cel de sus (referirea este faţăde cursul Nilului) şi Regatul de Nord, sau de jos, adicădin delta Nilului. Nu are nume înEgiptul antic, în texte apare doar acest "nume" - ITERU. Grecii 1-au numit Neilas.

36 Kramer, Samuel Noah, The Sumerians, p. 32837 Constantin Daniel, Gândirea Asiro-babiloneană în texte, p. 105-182

37



Egiptul a fost o ţara izolată de restul lumii prin deserturi şi ape. Această protecţienaturală i-a oferit un mod aparte de dezvoltare şi de protectie. Egiptenii au fost un popor izolat, care s-au dezvoltat şi au construit o civilizaţie izolată. Au depus tot efortul să semenţină în izolaţie. Se poate vorbi şi de o influenţă a civilizaţiei sumeriene asupra Egiptului."Influenţa sumeriană în perioada acestor începuturi este recunoscută astăzi de egiptologi.

Construcţiile în cărămida, forma corpului navelor, folosirea sigiliilor cilindrice, temeleartistice, sunt tot atâtea mărturii ale influenţei sumeriene. Nu e mai puţin adevărat însă căaceastă influenţă a fost de scurtă durată." (6)

Egiptul este darul Nilului. Toată ţara este un desert, cel mai întins deşert, Sahara, iar zona locuibilă este foarte îngustă, aproximativ 10 km. în jurul Nilului. Zona arabilă are doar 3,5 %, iar zona deşertică de 96,5%. Plouă foarte puţin iar ţara este foarte uscată. Nilulizvoreste din lacul Victoria, este cel mai lung fluviu din lume, 20% din el curge prin Egipt.Este format din două ramuri: Nilul Alb, mai lung, dar cu 40% apă şi Nilul albastru, izvoreştedin munţii Etiopiei şi are 60 % din apă. Are perioade de creştere (inundaţii) şi perioade dedescreştere. Aceasta a dus la formarea unui calendar şi la organizarea muncii agricole.

Începutul inundaţiilor este marcat de apariţia pe cer a stelei Sirius, numită şi steaua cainelui, perioada cea mai fierbinte a anului - luna iulie şi ţine pană în sept.-oct. Acum începsemănăturile. În luna ianuarie avea loc o a doua perioadă de inundaţie. Nilometru este oinstalaţie construită pe malul înalt pentru a măsura ridicarea apei.

Egiptenii au construit un sistem de canale şi diguri pentru a facilita dezvoltareaagriculturii. Principala cultură a Egiptului este grâul, apoi curmalul, sicomori, struguri.Principala cale de comunicatie era pe apa, pe Nilul cu bărcile. În antichitate delta Nilului aveatrei brate principale, astăzi are numai două. Delta este zona cea mai populată şi cea mai fertilă.Acolo se gasea ţinutul Gosen.

Nilul împartea ţara în două părţi cu semnificaţie clară: partea de răsărit, malul drept,era dedicată vieţtii. Aici s-au construit capitalele, templele şi tot ce ţinea de viaţă cotidiană.Era partea de un răsărea soarele. Malul stâng, de apus, era partea mortâţii. Aici s-au construitmormintele, piramidele, deoarece era partea unde apunea soarele, viaţa, apusul aveasemnificaţia morţii, iar Nilul era elementul median, care separa cele două lumi. Acest lucrueste foarte evident la ceremoniile de înmormântare a faraonilor, care era îmbălsămaţi pe maluldrept, de răsărit, apoi erau trecuţi pe malul stâng, de apus, şi conduşi spre piramide saumorminte în această parte a ţării.

4.1.2. Piramidele:

Piramidele sunt mormintele faraonilor din perioada regatului vechi (2700-2300 î.Hr.).Ele se află pe malul stâng al Nilului, în Egiptul de Jos, lumea morţilor. Sunt aproximativ 80de piramide ce se întind pe o distanţă de 50 km, înconjurate de o mulţime de alte piramidemici, mastaba (morminte ale demnitarilor) şi adevarate cimitire. Cele mai mari piramide suntaşezate în dreptul oraşului Cairo, în zona numita Gizeh: Cheops, Chefren şi Micerinos.

O piramidă nu este singulară, ea este punctul central al unui complex format dinurmatoarele piese:

38



1) Templu din Vale, pe malul canalului de apă; Ai erau cele 24 de vămi, cu 24 dezeităţi, cărora trebuia să li se plătească vama pentru ca sufletul faraonului să meargă maideparte.

2) Calea sfântă a procesiunilor, care era acoperită, pe această cale îl însoţea pefaraonul defunct doar preoţii oficianţi şi familia.

3) Templul mortual (2 sau mai multe) din preajma piramidei, aici se oficia ultimeleslujbe pentru faraonul defunct, înainte de a fi depus în piramidă. În curtea sacră din jurul piramidei se aflau alte piramide mici, auxiliare, folosite pentru soţiile faraonilor şi diversemorminte ale demnitarilor principali ai faraonului.

4) Piramida propiu-zisă. Cea mai mare piramidă, Cheops, are urmatoarele dimensiuni: baza - 233 m. Inălţimea -146 m. Volumul - 2.500.000 mc din blocuri de piatră.

Interiorul unei piramide este format din mai multe camere mortuare (1-3 camere),legate între ele prin galerii oblice. Aceste camere mortuale sunt construite de piatra de granitroşu, adus de la Assuan, de la peste 1000 km distanţă. În interiorul lor se află sarcofagulfaraonului. Nici una din piramide nu mai are în prezent piesele originale depuse acolo(mumia,

măştile mortuale, obiectele de poboabă etc.). Ele au fost jefuite de-a lungul timpului.Piramidele mai vechi nu au texte, dar cele mai recente au texte scrise pe galeriile de acces şiîn camerele mortuale, acestea se numesc - Piramidele scrise (The pyramids texts). Textelerespective cuprind incantaţii şi vrăji, care au fost culese într-o carte numită - Cartea Morţii.Toate acestea sunt scrise pentru a ocroti pe faraon de duşmani şi pentru a pregăti învierea luişi înalţarea la cer.

4.1.3. Barca solară :

Un alt element important este Barca Solara, aşezată lângă piramidă, dezmembrată în piesele componente şi necesară faraonului pentru călătoria lui spre soare. Aceasta barca nu are

vâsle, deoarece ea nu navighează pe apă, ci pe razele soarelui. O astfel de barca a fost gasitălângă piramida lui Chufu (Cheops) şi este în prezent asamblată într-un muzeu special ridicatîn apropiere.

4.1.4. Teologia piramidelor :

Cea mai veche piramidă este piramida lui Zoser (aprox. 2700 î.Hr.) Constructorulacestei piramide, cu tot ansamblu respectiv de temple, incinta sacră şi alte morminte, a fostImhotep, marele arhitect-preot. Acest preot-arhitect a avut de asemenea faima de a fi scriitor şi medic, iar mai târziu a fost zeificat şi a avut corespondent în lumea greacă pe Asclepios.Piramida ridicată de el avea 6 trepte neegale, şi o înălţime de aprox. 65 m". Până atunci nu aexistat nici un precedent pentru acest extraordinar model, nici o sugestie despre cum ar trebuisă arate, răspunsul poate fi căutat în lumea religiei şi în experienţele care ne conduc dincolode istorie. S-a considerat că această lucrare reprezintă o manifestare a religiei şi a inspiraţiei.

"Piramida spirituală" poate fi găsită în teologia şi cosmogonia egipteană, în aceaştiinţă despre lumea care exista înainte şi după ţara Nilului. Tainele acestei piramide în treptese oglindesc în tumulii primordiali care au ieşit din haos, sursa acelui mare ou-lotus, care prindeschiderea sa a dat naştere soarelui. Aceasta oferă o puternică paralelă piramidei razelor delumină, marele drum care se încheie în infinit şi care transportă pe cei aleşi către adevărata

39



Nirvana Egipteană, la care se ajunge prin trecerea podului care uneşte cerul cu pământul.Mereu , mereu, această piramidă cu mâinile infinite coboară din soare spre binele oamenilor,mâini care se răspândesc peste tot pentru a îmbrăţişa omenirea într-un întreg şi a o readuceînapoi în cer, apare în arta lui Akhenaten, faraonul-profet al unei religii revelate. Călătoresc peraze ca pe o scară a luminii pentru a mă înălţa în prezenţa lui Ra. ...cerul a solidificat razele

soarelui astfel ca eu să mă pot ridica până în faţa ochilor lui Ra... ei au construit o scară careconduce spre cer, prin care eu pot atinge cerul" 38

Tema aceasta a fost preluată de greci, care, prin Platon a dezvoltat-o în teoriaAtlantidei, acel continent dispărut misterios. Grecii susţin că informaţiile despre Atlantida vinde la egipteni, care le-au transmis lui Solon, în jurul anului 600 î.Hr., de către preoţii din Sais,care au descris Atlantida ca o împărăţie ideală, întemeiată în urmă cu 9.000 de ani de cătrePoseidon , regele mării. Această Atlantida s-a scufundat în marea din care s-a ridicat. TotPlaton a spus că, "aceşti preoţi egipteni, păstrătorii memoriei Atlantidei, au avut în mijlocullor pe Imhotep, marele preot care a iniţiat înalţarea la cer prin prima mare piramidă în trepte,fiind astfel ilustrul lor strămos." 39

Aceiaşi temă a fost preluată şi de romani, ei oferind marelui preot al Romei titlul de"Pontifex Maximus" -marele constructor de poduri. Astfel ideea genială a construcţiei piramidelor porneşte de la motive religioase, arhitectul devine preot-zeu, iar urmaşii săi deţinsecretul acestei reîntoarceri în Rai. De aici şi până la religiile misterelor este numai un pas!Episcopul de Roma preia acest titlu "Pontifex Maximus", el fiind singurul care deţine cheilecerului şi care mijloceşte mântuirea oamenilor.

Tema piramidelor nu este însă în totul nouă. Ea este o continuare a uriaşelor temple-zigurat, cu 2-3 sau până la şapte trepte, ridicate de sumerieni în Mesopotamia. Aceştia avea învârful ziguratului templu dedicat zeului oraşului, protectorul şi conducătorul de fapt al cetăţii.

Tema "sfidarea lui Dumnezeu", tratată anterior îşi găseşte o nouă motivaţie. Oamenii auinventat construcţii, teorii şi funcţii sacerdotare prin care căutau drumul mântuirii singuri, fărănevoia unui Mantuitor, doreau întoarcerea în Eden prin ei înşişi şi nu prin pocăinţă. Omul careaduce această noutate devine, zeu, părinte, papă!

4.1.5. Obeliscul :

Aceaiaşi temă a "razei de soare", sau "drumul spre Rai" este exemplificată şi înobeliscuri, acele bucăţi înalte de bazalt roşu, care străjuiesc şi împodobesc templele egiptene.Au existat peste 110 obeliscuri în Egipt, dar în prezent dacă mai sunt vreo 10-12."Obeliscurile recheamă stânca cea veche a Heliopolisului, cunoscută ca -bnbn- , ethnologicnumită - cea radiantă - , care, fără îndoială simbolizează raza razelor de soare." 40

Lumea occidentală a fost fascinată de această arhitectură-filosofie şi cele mai vestite pieţe, centre culturale sunt împodobite cu aceste obeliscuri. În piaţa Sfântul Petru din Vatican

38 Carpiceci, Alberto Carlo, Art and History of Egypt, p. 52.53 39 Ibidem, p. 5340 Sir Alen Gardiner, idem, p. 85

40



este un astfel de obelisc, care domină mulţimea de închinatori, nu numai cu înălţimea sa, ci şicu filosofia şi religia sa! În Place de la Concorde din Paris se înalţă un alt obelisc adus de laLuxor, desperechind monumentul din faţa templului Luxor.

4.1.6. Sfinxul :

Sfinxul este un alt element important din arhitectura şi religia faraonilor. Este unanimal mitologic: trup de leu, cap de om, care are datoria să păzească pe faraon, templele şidrumul spre ele. Astfel de sfinxi îi găsim pretutindeni le-a lungul căilor de acces spre temple.Drumul procesiunilor care pleacă de la templu zeului Amon din Karnak spre templulconsoartei sale din Luxor, acest drum este străjuit de sute de astfel de statui-sfinx, care pentrunoi astăzi sunt o frumoasă imagine artistică, dar pentru ei avea rolul de a proteja calea sfântăde procesiune.

Cel mai renumit sfinx este în complexul piramidei lui Cheops. Este cioplit în piatramuntelui de acolo, are 73 m. lungime şi 21 m. înălţime. Herodot spune multe legende despre

el şi legaturile subterane cu piramida şi sarcofagul faraonului, dar nimic din acestea nu s-aadeverit. Sfinxul a fost de multe ori acoperit cu nisipul deşertului, şi curăţat. Cea mai renumitălucrare de curăţare şi restaurare a fost în timpul faraonului Tutmose al IV-lea (1412-1403in.Hr.). El a ridicat o stela în faţa sfinxului cu următoarea inscriptie: "În timp ce mă odihneamla umbra acestui colos, Horus al orizontului mi-a apărut în vis, insistând de mine să îndeparteznisipul din jurul sfinxului, şi anunţându-mi că voi deveni rege."41

Tutmoses al IV-lea fiind în perioada Exodului, se pune întrebarea: De ce a inventat povestea visului şi a anunţului zeului că va deveni rege? Reiese că în mod normal el nu era prinţul moştenitor! Ce s-a întâmplat cu prinţul moştenitor? Toată această poveste poate fi odovadă a morţii întâilor născuţi din Egipt în plaga a X-a!

3.2.1. Cronologie

Respectul pentru înaintaşi : Este un fel de conservatorism fără paralel în istorie. « Niciun alt popor nu a arătat vreodată o mai mare reverenţă pentru ceea ce numeşte : « timpulstrămoşilor », « timpul zeilor » sau « prima ocazie »42 după cum a demonstrat-o egiptenii.Fiecare faraon a fost imortalizat pe zidurile templelor ca un cuceritor, aducându-i-se respect şiînchinare. Din acest motiv egiptenii au cea mai bună cronologie, după care s-a realizatcronologiile popoarelor din Orientul Mijlociu. Sunt câteva documente care ne-au oferit acesteliste :

a) Cronica lui Maneton, acesta a fost un preot egiptean din timpul lui Alexandru celMare, care a scris istoria Egiptului în limba greacă şi a alcătuit o listă cu toţi faraonii, pe carei-a grupat în XXXI dinasti, care începe cu Mene şi se termină cu Alexandru cel Mare.

41 Carpiceri Alberto Carlo, idem, p. 6642 Sir Alean Gardiner, Egypt of the Pharaons, p. 56

41



b) Canonul regilor din Turin este un papirus care se păstrează în Turin, este undocument incomplet, care cuprinde între 80 – 90 de faraoni care au domnit în ţară. A foststudiat şi tradus de către Champolion şi corectează unele greşeli ale lui Maneton.

c) Tabloul de la Abidos este o inscripţie monumentală de pe templu din Abidos. Scena

îl reprezintă pe faraonul Seti I. (1309-1291) însoţit de prinţul moştenitor, Ramses II, care se prezintă într-un act de omagiu şi reverenţă faţă de cei 76 de înaintaşi prezentaţi pe zid, nu printr-un basorelief, ci prin numele lor înscrise într-un cartuş, de asemenea primul faraon esteMene.

d) Tabloul de la Sakara ni-l prezintă pe Ramses II aducând omagiu unui grup de 57 deînaintaşi.

e) Tabloul de la Karnak îl reprezintă pe Tutmose II care aduce omagiu la 61 deînaintaşi.

f) Piatra de la Palermo, este o stelă din piatră neagră, incompletă, dar care conţine oextraordinar de exactă înregistrare a fiecărui faraon cu nivelul de inundaţie a Nilului din aniirespectivi.

Istoria Egiptului se împarte în trei perioade clare, întrerupte de 3 faze intermediare.Prima perioadă se numeşte Epoca veche, şi ţine de la 2750 – 2300 î.Hr. Fără nici o explicaţieaceastă perioadă de glorie, timpul când au fost construite piramidele, se termină în jurul lui2300 şi Egiptul intră într-o perioadă de recesiune, lupte interne, divizarea în Egiptul de Jos şiEgiptul de Sus, care ţine aproximativ 300 de ani.

4.3.1. Civilizaţia CanaanuluiCivilizaţia Canaanului scoate în evidenţă faptul că în jurul anului 3000 î.Hr. mase mari

de imigranţi au pătruns în teritoriul Palestinei şi au început să ocupe zonele fertile ale ţării şisă construiască primele forme ale unei civilizaţii sedentare şi apoi urbane. Începând cu 2700î.Hr. începe să se dezvolte o intensă urbanizare în toată zona Levantului. Apar cetăţi masivfortificate, construcţii publice, precum: temple, palate, grânare, rezervoare de apă. Tot în acesttimp apar primele monumente inexplicabil de mari din piatră, dolmen-uri sau un fel demassebot, de o mărime impresionantă. Principalele cetăţi ridicate în această perioadă au fost:Dan, Hazor, Qedesh, Beth-Yerah, Beth-Sean, Meghido, Yerihon, Lachis, Tell el Hesi, Ai,lerusalim, Yannuth, Bab edh-Dahra.

S-au identificat în această perioadă un număr de 260 de aşezări de diferite dimensiuni.Aşezările erau mici ca suprafaţa, doar 20 de localităţi depăşeau suprafaţa de 5 ha, iar peste160 aveau mai puţin de un ha ca suprafaţă. Cele mai mari localităţi erau Beth-Yerah,aproximativ 16 ha, Yarmuth - 12 ha, Ai şi Arad - 8 ha. Întreaga populaţie urbană este estimatăla 150.000, cu o densitate de aproximativ 350 per./ha în interiorul cetăţii. Studiile despremediu efectuate în straturile arheologice au indicat că în această perioada ploile erau mai mari

42



decât în prezent, pânza de apa freatică era mai la suprafaţa şi condiţiile de agricultură eraumult mai bune, oferind posibilitatea pentru un surplus economic.43

a) Silozul de grâu de la Beth Yerah. Localitatea aceasta a existat doar în perioada bronzului timpuriu, dispărând cu desăvârşire mai târziu. A fost aşezată în partea de sud a

Lacului Galileii, chiar la ieşirea Iordanului din lac. Ceramica găsită aici a dovedit un foarteînalt grad de dezvoltare, este o ceramică neagră glazurată, specifică. Cel mai interesant obiecta fost silozul de grâu. O construcţie compactă, de 30 x 40 m, cu 9 construcţii circulare de 8 mîn diametru, probabil având forma unor trunchiuri de con, şi cu o incintă sacra în mijloc. S-agăsit o pictură cu o clădire identică în Egipt, care avea rol de soloz, tăgându-se aceeaşiconcluzie şi pentru Beith Yerah. Apreciind înalţimea silozului la 7 m, cu un volum de 200-250 m3, ar fi putut cuprinde o cantitate de 1400-1700 t de grâu. Dacă populaţia localităţii poate fi estimată la 4000-5000 locuitori, atunci rezultă ca depozitarea depăsea cu mult nevoiade grâu pentru un an, putând hrănii 9.000-11.000 oameni. Acest siloz presupune existenţaunei autorităţi centrale, responsabilă pentru recoltele şi hrana populaţiei din toată zona. Oastfel de structura socială ne conduce la modelul statelor cetăţi sumeriene, unde templul era

posesorul unor mari suprafeţe de pământ iar preoţii supravegheau viaţa economică.

44

b) Rezervorul de apă de la Ai. O alta dovadă a centralizării şi a construcţiilor publicecivile este rezervorul de apa de la Ai. Este localizat în partea cea mai de jos a cetăţii, îninterior, este practic un baraj pentru reţinerea apei de ploaie, care creea un lac artificial de 25m. lungime, cu o posibilitate de stocare de 1800 mc. Barajul era construit din pietre mari şicăptuşit cu un strat impermeabil de mortar. Inventarea acestui mortar impermeabil a permiscanaaniţilor, şi mai târziu israeliţilor să poată supravieţui în zona muntoasă şi secetoasă amunţilor.

c) Fortificaţiile : În perioada bronzului timpuriu sunt cele mai măreţe şi formidabile

fortificaţii, dovadă a urbanizării şi centralizării administraţiei. . In prima parte s-au ridicatziduri din pietre simple, cu o grosime de 3-4 m, cu întreruperi, segmentat, aşa încât zidul să nucadă în întregime în caz de pericol. În partea a doua a perioadei, adică de la 2500 de aniîncoace, fortificaţiile cetaţilor au fost mult consolidate şi întărite, ajungând la 7-8 m grosime,cum este la Meghido. Yarmuh ne oferă însă cea mai mare şi inexplicabilă fortificaţie. Cetateeste aşezată în zona colinară a Iudeii (Şefelah), la aproximativ 10 km. est de Beth Semeş. S-aridicat un nou zid în faţa celui existent, şi apoi altul, aşa încât întregul sistem atingea ogrosime de 40 m şi înconjura o suprafaţă de aproximativ 12 ha. Este cea mai formidabilăfortificaţie din Palestina din toate timpurile. De asemenea s-au construit turnuri putemice.

d) Templele - acum apar primele construcţii religioase, numite megaron de cătregreci. Cel mai interesant spaţiu sacru este cel de la Meghido. În prima fază a fost un marealtar de piatră, apoi s-a ridicat primul templu, pe urma un ansamblu de trei temple, probabil pentru trei zei uniţi într-o familie. De-a lungul timpului s-a respectat acest loc sacru, aiciconstruindu-se temple peste temple în diferitele straturi arheologice.

e) Complexul megalitic de la Rogem Hiri. Se află în Basan, actualul Golan şi esteformat dintr-un ansamblu de pietre uriaşe ridicate în jurul unui punct central, tumulus cu un

43 Mazar, Amihai, Idem, p. 11844 Ibidem, p. 128

43



diametru de 50 m. Patru cercuri concentrice, care variză ca grosime între 1,5 şi 3,3 m, seridică în jurul acestui tumul central, ultimul cerc având 155 m în diametru. Totul este formatdin pietre mari, necioplite, netăiate de vreo unealtă, doar aranjate în această formă.S-au emis mai multe ipoteze despre funcţia şi rolul acestui complex. Prima variata ar fi aceeaa unui observator solar, calendar solar. A doua ipoteză ar fi aceea a unui mare complex

mortuar. Complexul de la Rogem Hiri a fost fără îndoială un centru ceremonial monumental,ridicat, fie în jurul unui mormânt, fie ca punct de observaţie, cu rol social, unde să se adune populaţia nomadă din zona. Vechimea acestui complex este greu de precizat, dar cea maisigură datare este din bronzul timpuriu II-III. În această perioadă pretutindeni s-au ridicatconstrucţii monumentale, fără o explicaţie logică.

f) Construcţiile civile: S-au găsit în stratul arheologic al perioadei bronzului timpuriu primele construcţii civile de locuit - case -. Cele mai bine păstrate sunt casele de la Arad (în Neghev în sudul Iudeii). Casa este formată dintr-o singură cameră mare, cu bănci joase de jur împrejurul pereţilor interiori, un fel de laviţă şi cu o piatra mare, rotundă aşezată în mijloculcase, probabil în loc de masă. Casa nu avea ferestre, ci doar o uşa, iar în curte avea o groapă

pentru păstrarea proviziilor, un fel de pivniţă.g) Ceramica acestei perioade este în principal executată cu mâna, dar şi pe roată.

Interesantă este combinaţia dintre corpul vasului executat cu mâna şi gura vasului executată pe roată. Locul îmbinării celor două părţi este camuflat printr-o bandă ornamentată cu incizii punctiforme. Ceramica de la Beth Yerah este de culoare neagră şi roşu, atât în interior cât şi înexterior. Vasele au de asemenea şi capace.

h) Ebla (Tell Mardikh) Este cel mai mare oraş canaanit, circa 60 ha, aflat în zona deconfluenţă egipteană cu cea mesopotamiană, este Ebla, în nodul Siriei. Palatul uriaş al regeluidin Ebla păstra o arhiva bogată cu peste 25000 de tabliţe cuneiforme. Documentele acestei

biblioteci ne ofera multă lumină asupra vieţii patriarhilor. Ebla a fost distrusă prin anul 2275î.Hr. de către un nepot al regelui Sargon, Naram Sin şi refăcut ulterior. Foloseau o limbăapropiată de ebraică, numită « eblaită », în care s-a găsit cuvintele : ab-ra-mu (abram) şi is-ra-ilu (israel), precum şi Esau, David, Mikaia, precum şi nume de cetăţi canaanite : Haţor,Meghido, Gaza, Urusalima şi foarte interesant, numele celor cinci cetăţi ale câmpiei distrusede foc : Sodoma, Gomora şi Ţoar. Studiul tăbliţelor descoperite aici au dechis un nou capitol,iluminând înregistrarea biblică despre viaţa patriarhilor din primele capitole ale Genezei.

3.4.1. Sfidarea mondială :

În mileniul al Ill-lea, mai ales pe la mijlocul lui, pretutindeni în zona OrientuluiMijlociu apar construcţii monumentale inexplicabil de mai: ziguratele din Mesopotamia; piramidele din Egipt; fortificaţiile supraexagerate din Palestina, monumentele megalitice dinGolan. Astfel de monumente apar şi în alte locuri din lume, precum : Complexul megalitic deStonehage, complexe similare în Franţa, etc. Arheologii şi-au pus intrebarea: "De ce eraunecesare aceste construcţii uriaşe, aceste formidabile sisteme de fortificaţii? Un potenţialduşman pentru Canaan putea fi Egiptul, dar nu există nici o dovadă a vreunei campanii

44



militare egiptene în Palestina în această perioada. Poate ultimul duşman era în minteaconducătorilor perioadei respective.45

Autorul Genezei ne spune următoarele despre locuitorii postdiluvieni: "Nimrod aînceput să fie puternic pe pământ...El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne în

ţara Şinear...(Gen.lO,9.10) "Şi au mai zis: Hai să ne zidim o cetate şi un turn a cărui vârf săatingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe faţa întregului pământ." (Gen.11,4)

Autoarea americană E.G.White descrie în următoarele cuvinte dezvoltarea societăţiiumane de după potop: "Pentru un timp urmaşii lui Noe au continuat să locuiască în munţi, în jurul locului unde s-a oprit corabia. Aceia care au dorit să-L uite pe Creatorul lor, să dealaoparte retricţiile legii Sale, au manifestat o constantă indiferenţă şi nepăsare faţă deînvăţăturile şi sfaturile celor tematori de Dumnezeu. Ei s-au îndreptat spre câmpia Şinear, de pe malurile fluviului Eufrat...Aici s-au hotărât să construiască o cetate şi un turn de o aşasplendoare şi măreţie, încât să devină o minune a lumii...Astfel cetatea lor urma să devinăcapitala unui imperiu mondial. Turnul lor magnific, care urma să atingă cerul, avea scopul să

stea ca un monument al înţelepciunii şi puterii lor şi să perpetueze faima lor dea lungulgeneraţiilor. ..."46

3.4.2. Constructorii tumului erau dominaţi de următoarele idei:

- Nu se încredeau în legământul lui Dumnezeu, care îi asigura că nu va mai nimici pământul prin potop! Mulţi negau existenţa lui Dumnezeu şi negau cauzele divine ale potopului!

- Alţii credeau în Dumnezeu şi în acţiunea Lui de a nimici lumea prin potop şi dinacest motiv s-au răzvrătit împotriva Lui.

- Constructorii turnului căutau să-şi găsească siguranţa în cazul unui alt potop.

Ridicându-se până la nori, sperau să descopere tainele potopului şi să evite o nouă catastrofă!- Constructorii turnului au dat curs unui spirit de murmurare împotriva lui Dumnezeu,iar mintea lor s-a întunecat... Constructorii turnului au hotărât să stabilească o guvernareindependentă de Dumnezeu!

Perioada construcţiilor monumentale, exagerat de mari, din mileniul al Ill-lea, din perioada bronzului timpuriu, reprezintă un act al rebeliunii omului împotriva lui Dumnezeu.Epoca aceasta am numit-o Epoca Sfidării. Este prima acţiune de amploare, organizată, gândităsistematic şi răspândită peste toată zona. Este piatra de temelie, care a pus bazele sistemuluiidolatru păgân, a necredinţei, a societăţilor de asuprire, a războiului şi a nedreptăţii.

Intervenţia lui Dumnezeu prin încurcarea limbilor şi răspândirea oamenilor pe toatăfaţa pământului poate fi demonstrată prin aceste construcţii megalitice din mileniul al Ill-lea.Oamenii care au plecat de la Babel (din zona Sumerului), au plecat cu aceleaşi gânduri şi aucontinuat să realizeze acelaş scop. Au dus cu ei acelaşi mod de gândire reprezentat în formelede religii pe care le-au continuat. De cine se temeau constructorii uriaşelor fortificaţii dinCanaan? Pe cine aveau ei în minte ca duşman, de cine încercau să se apere prin acele uriaşefortificaţii? Adevăratul lor duşman era Dumnezeu! Adevaratul lor obiectiv era să se înalţe

45 Mazar, Amihai, idem, p. 12246 White, E.G., Patriarhii şi profeţii, p.114.115

45



spre cer, să descopere secretele guvernării lui Dumnezeu. Este gândul luciferic de a se urca până pe muntele dumnezeilor (Is. 14,12)

Acel neam de oameni, care au ajuns la un înalt grad de civilizaţie, au inventat scrisul,roata, civilizaţia urbană, o mulţime de unelte, vase şi podoabe de mare rafinament şi-au găsit

sfârşitul în jurul anilor 2300-2200 î.Hr. Toată această civilizatie se (auto) distruge: În Egiptasistăm la o epocă de dezintegrare a regatului faraonilor, epoca numita: prima perioadăintermediară( nu există dovezi de intervenţii din afară); în Canaan civilizaţia urbană sedistruge, centrele sunt fie distruse, fie părăsite şi pentru 200-300 de ani populaţia locuieşte la periferia zonelor fertile(fără intervenţii din afară); În Mesopotamia are loc invazia triburilor semitice, care distrug cetăţile sumeriene şi opresc cursul planurilor lor orgolioase! Niciodatăîn istorie, de acum înainte nu se vor mai construi astfel de lucrări megalitice ca acestea: piramide, zigurate, fortificaţii sau monumente în piatră.

5.0.0. Bronzul Mijlociu - Apogeul civilizaţiei canaanite;

Epoca patriarhilor

Ultima perioadă din bronzul timpuriu de 250 - 300 de ani a fost caracterizată printr-ototală părăsire a oraşelor, distrugerea acestora şi existenţa unei populaţii seminomaderăspândită la marginea zonei civilizate, în zonele semideşertice. Nu se ştie care a fost cauzaacestei distrugeri a primei mari civilizaţii urbane. În unele centre mari, precum Meghidoexistă urme slabe de continuitate, dar în colibe şi mici impriovizaţii. Oamenii din această

46



perioadă au construit colibe, împrejmuiri pentru vite, adăposturi săpate în malurile înalte aletorenţilor sau în zonele stâncoase. Ceea ce a rămas mai clar au fost mormintele care sunt detrei tipuri: Morminte puţ, cu camere mortuale laterale la baza gropii; morminte megalitice, tipdolmen, acoperite de tumuli şi un tip specific de tumuli ridicaţi în Neghev. Uneltele erau dincupru şi foarte rar s-au găsit şi unelte de bronz, iar vasele erau lucrate manual din lut.

În Egipt perioada s-a numit Prima fază intermediară, şi s-a caracterizat prin anarhie,două regate separate şi regresul oricărei activităţi culturale. În Mesopotamia s-a manifestat prin distrugerea civilizaţiei Ur II, iar în Canaan prin completa părăsire şi abandonare aoraşelor. Nu există nici o explicaţie plauzibilă pentru această stare de dezordine şi de regres.Această perioadă este numită de unii arheologi ca Bronzul Mijlociu faza I., alţi arheologi ocuprind în Bronzul Timpuriu faza IV. În jurul anului 2000 în.Hr. apare o schimbare majoră.

În Egipt începe Dinastia XII, care uneşte cele două regate, centralizează puterea şiîncepe campanii de cucerire în Asia, cuprinzând Canaanul şi Siria. În Canaan încep să reaparăoraşele, iar materialul cultural este total diferit faţă de perioada urbană anterioară. Este o mare

întrebare, încă nerezolvată, din cine era formată această populaţie, care reconstruieşte o nouăcivilizaţie urbană? Este posibil să fie formată din populaţia perioadei anterioare, care sereîntoarce în zonele agricole bune, începe să lucreze pământul şi să reconstruiască cetăţile.Dar este posibil să existe un val de noi veniţi din zona de nord, care aduc cu ei noi metode, o nouăorganizare socială şi noi elemente culturale. În această epocă a existat o mare invazie atriburilor amorite în toată zona Semilunii Fertile. Ei au pus capăt civilzaţiei sumeriene Ur IIIşi probabil, tot ei au ajuns şi în Canaan. Probabil că amestecul dintre noii veniţi şi populaţialocală seminomadă a dat naştere noii civilizaţii a bronzului mijlociu.

5.1.0. Bronzul mijlociu – Apogeul civilizaţiei canaanite:

Mileniul al II-lea va cunoaşte în zona Canaanului o lungă perioadă de prosperitate, decontinuă creştere şi înflorire, de aproape 500 de ani, de la 2000 la 1550. Această epocă estenumită Bronzul Mijlociu II a (2000 – 1750) şi Bronzul Mijlociu II b (1750 – 1550). Este epocade apogeu a civilizaţiei canaanite, ea are şi suficiente documente istorice, care alături de celearheologice, oferă un tablou complet. Documente egiptene ne oferă numele a multe localităţicanaanite şi a multor prinţi locali, de asemenea tablouri pictate cu populaţii semite dinCanaan; documentele cuneiforme akkadiene ne oferă şi ele numele cetăţilor canaanite,chitanţe cu schimburile comerciale şi alte date. Astfel se poate reda un tablou mult maicomplet al timpului.

5.1.1. Textele blestem din Egipt, sec. XX-XIXPrimele documente sunt Textele Blestem din Egipt: a) Textele de pe vase (anul 1900

î.Hr.), şi Textele de pe figurine (anul 1800 î.Hr.) ele conţin blesteme pentru cetăţile dinteritoriile cucerite de către egipteni, folosite de preoţi în caz de revoltă a acestor cetăţi.Importanţa arheologică constă în faptul că pe ele sunt trecute foarte multe cetăţi din Canaan,fiind o atestare documentare importantă. Localităţile amintite sunt: Sichem, Rehov, Dan,Ierusalim, Lais... În Haţor s-a găsit documente scrise în cuneiforma-akkadiană, printre care olistă cu lexicoane, care scoate în evidenţă existenţa unei şcoli de limba şi scrierea akkadiană,

47



care exista în Haţor. Avem de asemenea primele dovezi despre cunoaşterea scrisului alfabeticîn Canaan. Alfabetul este o invenţie a semiţilor din zona Canaanului.

Canaanul este un termen generic care desemnează pe toţi locuitorii teritoriului cuprinsde la Eufrat şi munţii Taurus, în nord şi până în sud la limita dintre Egipt şi Canaan, adică

pustiul Sinai. Numele Canaan este dat de horiţi, care numeau pe locuitorii acestui teritoriu"chinahnu", adică vânzători de purpură, sau cei care aparţin ţării purpurei" (2) Purpura era oculoare roşie sau siclameu, care se obţinea din sucul corpului unei categorii de scoici şi cucare se vopsea lâna. Lâna astfel vopsită şi prelucrată era deosebit de scumpă şi era monopolulacestor negustori - chinahnu, care i-au făcut foarte bogaţi. "Termenul de ~Canaanit- apare pentru prima dată în unul din documentele de la Mari, şi, probabil desemnează o anumită parte din populaţia Levantului." (3)

Canaaniţii au jucat un rol foarte important în istoria civilizaţiei. Ei au constituit podulde legatură dintre marile centre ale lumii antice: Mesopotamia şi Egiptul, prin intermediul lor,şi prin teritoriul lor a avut loc trasfuzia de informaţii, de bunuri şi de material cultural. Prin

cucerirea Canaanului de către israelieni şi aramei (Siria), aceştia din urmă devin în maremăsură moştenitorii culturii canaanite. Ultima ramură a canaaniţilor au fost fenicienii, eireprezentand doar 10% de populaţia canaanită. Restrânşi doar la zona litoralului, ei îşiconcentrează forţa în marinărit şi comerţ, devenind cei mai buni marinari şi comercianţi aitimpului, fiind înaintea grecilor cu câteva secole.

Căderea Regatului de Mijloc al Egiptului în sec. al XVIII-lea, a oferit Canaanuluimână liberă spre o extraordinară dezvoltare, atingând apogeul în bronzul mijlociu II B,C.Astfel ramura amorită a canaaniţilor se dezvoltă sub o puternică influenţă mesopotamiană(temple, religie, limbă...). "Canaaniţii au fost capabili să se dezvolte la un nivel foarte înalt decivilizaţie, cea mai clară dovadă fiind anticul oraş Ugarit, descoperit în 1928. Sculptura

canaanită a atins apogeul în sec. al XVI-lea, iar arta prelucrării aurului a atins apogeul înurmatoarele două secole." (4)

Acest fapt istoric, al apogeului civilizaţiei canaanite, este ilustrat în textul biblic dinGeneza 14,13-16: "Să ştii bine că sămânţa ta va fi străină într-o ţara care nu va fi a ei; acolova fi robită şi o vor apăsa greu timp de patrusute de ani...În a patra generaţie ei se vor întoarceiar aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu a ajuns încă la culme." Ceea ce în limbajul istorieiculturii şi civilizaţiei este progres, creştere, apogeu; în limbajul Bibliei şi al lui Dumnezeuînsemnează "nelegiuire", decădere, imoralitate, şi constituie motivaţia de bază pentrudispariţia, sau sfârşitul unei civilizaţii!

Acum are loc o reînviorare fără precedent a civilizaţiei urbane, iar rezultatul s-amaterializat în dezvoltarea marii culturi Canaanite, partea a doua a acestei perioadei fiind unadin cele mai prospere din cultura acestei regiuni. "Populaţia perioadei anterioare, PerioadaIntermediară (2300-2000), a fost seminomadică, găsindu-şi locul la periferia zonei culturiiurbane din Bronzul timpuriu. Populaţia bronzului mijlociu se mută din nou în interiorulzonelor de civilizaţie, adică zonele fertile." (5)

Bronzul mijlociu se distinge printr-o totală revoluţie în toate aspectele materialuluicultural: modelul localităţilor, urbanism, arhitectură, ceramică, metalurgie şi practicile

48



funerare. Întrebarea de bază care se pune, este: Care a fost poporul responsabil de apariţiaacestei noi culturi?, De unde veneau ei? (6)

Studiul cetăţilor de pe coasta mediteraneană indică o asemanare cu cetăţile din nordulSiriei şi din Liban, ceea ce conduce la concluzia că majoritatea populaţiei a venit din nord.

"Migrarea populaţiei dinspe nord (în principal amoriţi) a fost în mare masură responsabilă deapariţia acestei noi forme de civilizaţie. O mare parte din populaţia băştinaşă a fost asimilată,iar restul a fost împinsă spre periferie." (7)

Este timpul când marea invazie de populaţie semitică, amoriţii, ocupă toată zonaSemilunii Fertile, întemeind state noi în Babilonia, pe cursul mijlociu al Eufratului, la Mari şi pe teritoriul Canaanului. "Întreaga parte de nord a Semilunei Fertile a fost integrată în timpulacestei perioade sub hegemonia ramurii semiţilor de vest, numiţi -amoriţi- (vesticii). (8)"Există atât dovezi istorice, cât şi arheologice care atestă faptul că mari mişcări migratoare auexistat din nord-est spre zona Siriei între anii 1750-1600. Ca rezultat al acestora, triburi dehoriţi şi indo-europeni au inundat tara." (9) Dovezile acestui amalgam de populaţii le avem în

câteva nume horite găsite în textele de la Gezer. Un alt document este prezenţa la Haţor a treitemple diferite, ca stil de arhitectura, ceea ce denotă existenţa a diferitelor grupe etnice.

Această situaţie specială, etnică, este clar prezentată de Biblie, atunci cândspune:"Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în ţara în care vei intra şi o vei lua înstăpânire şi va izgoni diaintea ta multe popoare: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pecanaaniţi, pe fereziţi, pe heviti şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternicedecât tine." (Deut.7,1)

5.1.2. Fortificaţiile : Un document foarte clar din această perioada 1-a oferitsăpăturile arheologice de la Afec. Principala schimbare adusă a fost în fortificarea cetăţilor :

un nou sistem de fortificaţie masivă, format din val de pământ şi piatră, numit « rampand ».Acest val avea până la 80 m lăţime, în mijloc avea un zid de piatră (inima), iar de-o parte şi dealta erau ridicate valuri de pământ inclinate, cu un şanţ în faţa lor. Astfel de fortificaţii segăsesc la Haţor, unde avem cel mai mare « val de pământ », la Dan, unde s-a găsit o poartădin cărămidă cu trei arce rotunde, fiind cea mai veche poartă în arc din Israel. Biblia ne spunecă în Canaan erau cetaţi uriaşe, foarte puternice, imposibil de cucerit; erau oameni uriaşi,astfel că încercarea israeliţilor de a-i cuceri va eşua: "Dar poporul care locuieşte în ţara este puternic, cetăţile sunt întărite şi foate mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fii lui Anac.Amaleciţii locuiesc ţinutul de la miazăzi; hetiţii, iebusiţii şi amoriţii locuiesc în ţinutuldeluros; canaaniţii locuiesc lângă mare şi de-a lungul Iordanului" (Num. 13,28.29).

Toate dovezile arheologice confirmă această declaraţie. Aş dori să aduc o mărturie personală: "Am excavat două cetăţ canaanite: Tel Zeitah şi Haţor. Prima este în zona de deal aIudeii (Şefelah), aproape de câmpia litoralului. Era o cetate relativ mică, probabil Libna dinBiblie. Am descoperit un palat canaanit, care avea ziduri de 2 m. grosime, probabil două sautrei etaje, era tencuit cu un mortar foarte fin, avea pardoseala acoperită cu un strat alb,deosebit de frumos. Distrugerea era violentă, avusese loc un foc extraordinar de puternic, carea ars toată cărămida (chirpici) şi a făcut ca pietrele să crape." Marea surpriză a arheologilor afost : « Cum s-a produs acest foc atât de puternic, deoarece nu s-au găsit urme de cărbune saude lemn ars ? » Rămâne un mister distrugerea puternică a acestei cetăţi. La Haţor lucrurile

49



sunt şi mai clare, silozul de alimente din B. Mijlociu are zidurile între 2,5 – 6 m grosime şiîncă mai au 4,1 m înălţime, inexplicabil de mari şi puternice. Vă imaginaţi ce impresie aufăcut acestea iscoadelor ?

5.1.3. Poarta cetăţii : Porţile cetăţilor sunt şi ele masive, construite din blocuri maride piatră, adevărate bastioane cu 4 camere, cu un coridor de acces pe mijloc, lat deaproximativ 4 m, şi construite în unghi de 90 grade. pentru a îngreuna pătrunderea carelor derăzboi. Se găsesc astfel de porţi la Ghezer, Meghido, Haţor, Afec, ele având funcţii multipleîn viaţa cetăţii.

5.1.4. Construcţii publice : Din punct de vedere a construcţiilor, acum încep să apară primele construcţii publice, precum: palatele şi templele, silozuri de alimnete, care devinclasice în faza a II B.C. Astfel, locurile de cult deschise, masebot, care continuă să existe, laHator, Gezer, etc., dar sunt completate cu temple. S-au găsit foarte multe temple canaanite dinaceasta perioada:

-Templu din Naharia, coasta de nord a Canaanului, cu o mulţime de figurine alezeităţilor executate în metal, în principal din aur.

-Templul din Tel-Mevorak, în câmpia Şaronului, era un templu cu o singură încăpere,aşezat la marginea drumului pentru călători, departe de vre aşezare umană. De jur imprejurulîncăperii era o laviţă pe care se puneau statuetele zeită-ţtilor aduse ca ofrande.

-Templul-turn din Sichem, puternic fortificat, cu o structura monumental simetrică şicu un altar în aer liber în faţa lui, cu un maseba foarte mare.

-Templele din Haţor. Templu cu o singură încăpere de lângă palatul regal; templumonumental simetric, care a avut trei faze succesive de existenţă pe acelaşi amplasament.

-Templele din Meghido, care au păstrat acelaşi amplasament în toate epocile.

-Templele din Lachis, care au influenţe egiptene.- Documente arheologice despre sacrificiu uman ar putea fi aduse prin Templul de laAman-aeroport. Acest templu are dimensiunile de aproximativ 15x15 m, cu un şir întortocheat de camere, prin care ajungi la camera din centru, care era probabil fără acoperiş.În această cameră s-au găsit oase carbonizate, de oameni adulţi şi de copii. Deoarececanaaniţii nu practicau incinerarea morţilor, singura concluzie ar fi că practicau sacrificiilor umane. Astfel de temple s-au găsit la Haţor şi la Sichem (pe Muntele Garizim).

- Pe lângă temple s-au construit mari magazii pentru depozitarea proviziilor, silozuride alimente. Un astfel de siloz a fost descoperit recent la Haţor, fiind o clădire cu două săli de10,3 x 6,5 m cu ziduri groase de 3 până la 6 m.

5.1.5. Scrierea : Una din marile realizari la progresul culturii adus de canaaniţi a fostinventarea alfabetului. "Importanţa de căpetenie a inscripţiilor Proto-Canaanite şi Proto-Sinaitice este contribuţia lor la istoria scrisului....Transcripţia silabică a cuvintelor canaaniteare o primă importanţă pentru vocalizarea limbii canaanite, eveniment care s-a putut întâmplacel mai timpuriu posibil prin sec. al XIV-lea." (10)

Cea mai mare bibliotecă canaanită descoperită este cea de la Ugarit, în nordul Siriei.Începând cu 1928 s-au făcut cercetări arheologice sistematice în localitatea Ras Şamra, anticul

50



Ugarit, de către o echipă de arheologi francezi. Arhiva care au descopeit-o, continea în jur de15.000 tăbliţe cuneiforme. "În paralel cu scrierea akkadiană s-a descoperit o scrierecuneiformă-silabică, multe tăbliţe cuneiforme aveau un număr limitat de semne. Aceasta era oscriere alfabetică-cuneiformă, care a preluat tehnica scrierii cuneiforme, tabliţe de lut şi stilus,şi l-a aplicat pentru principiu de scriere alfabetică. La Ugarit au fost folosite 30 de semne

cuneiforme care au fost folosite pentru a se scrie litere alfabetice. Prin acest sistem s-au scrisdocumente administrative şi lucrări literare, care sunt o sursă de foarte mare importanţă pentrucunoaşterea mitologiei şi poeziei canaanite. Se pare ca scrierea alfabetică-cuneiformă nu afost restransă doar la Ugarit. Texte asemănătoare au fost găsite în mai multe locuri dinPalestina, precum: Beth Shemes, Taanac, Nahal Tavor, aparţinând secolelor XIII-XII." (11)

Invazia popoarelor mării se pare că este vinovată de distrugerea cetătii Ugarit şiintreruperea cursului progresiv de trecere de la scrierea cuneiforma la cea alfabetica. Scriereaalfabetica a fost apoi preluata de greci de la fenicieni, asa cum pretinde Herodot, si pe aceastacale a patruns in lumea civilizata greco-romana. (12)

Haţor : Cea mai mare cetate canaanita din Palestina a fost Haţorul, care avea 80 ha şio populaţie de 20-30.000 locuitori. Cu aceste dimensiuni şi populaţie, Haţorul se înscrie întremegapolisurile timpului. Hatorul apare în multe din documentele timpului, în arhivele de laMari, din nordul Siriei şi din Mesopotamia. Se găsea aşezată pe marele drum de comunicaţieîntre Egipt şi Mesopotamia, în zona de influenţă a Egiptului, dar, din punct de vedere cultural,trăind modul de viaţă al Mesopotamiei. Oraşul era asezat pe două terase, fortificate natural,numite: oraşul de jos şi oraşul de sus. Iosua o numeste "capitala tuturor acestor împărăţii"(Iosua 11,10). Din perioada bronzului mijlociu avem următoarele date : Fortificaţia « val de pământ », templele din zona H. construite unul peste altul în 4 faze, temple Monumentalsimetrice cu 2 stâlpi şi cu ortostaţi. Case, multă ceramică, morminte şi un sistem curios deînmormântare a copiilor în vase de pământ sub podeaua casei.

5.2.1. Documente despre Sodoma şi Gomora.

O tăbliţă de la Ebla ne oferă informaţii asupra existenţei cetăţilor câmpiei. Tot ce se poate spune până în prezent, este că pe o tăbliţă cu o listă economică, apar enumerate celecinci cetăţi, exact în aceeaşi ordine ca în Biblie: Sodoma, Gomora, Adma, Teboim şi Bela. 47

Giovanni Pettinato, specialistul în cuneiforme al expediţiei italiene şi primul care a făcutafirmaţia de mai sus, şi-a retras-o ulterior, pe motiv că descifrarea textului nu este întru-totulclară.(A se vedea arhiva santierului sau p.387 pentru documente privind Sodoma şi Gomora.)În anul 1848 o expediţie americană condusă de un căpitan de marină, Lynch, coboară cu două bărci, special amenajate, pe râul Iordan şi explorează bazinul Mării Moarte. Una din ţintele luiera de a găsi urmele cetaţilor câmpiei. Expediţia, deşi a avut un mare succes, nu a adus nimicnou despre aceste cetăţi.48 În jurul anului 1900 călugării arheologi de la Institutul Pontifical aliezuiţilor din Ierusalim au început săpăturile pe colinele din preajma Iordanului, de pe malulstâng, la est de Ierihon, unde au găsit urmele unei aşezări foarte vechi. Credeau că esteSodoma, dar în realiatate era o aşezare din epoca calcolitică, numita de ei Teleilat Glasur,descoperirile făcute îmbogăţind Muzeul Institutului. Nici o urmă arheologică nu poate fiadusă despre cetăţile câmpiei. Nici o altă intepretare ştiinţifică nu confirmă existenţa cetăţilor

47 Ibidem, p. 8448 Silberman, Neil Asher, Digging for God and for country, p. 58-60

51



câmpiei. Documentarele care circulă sunt doar simple speculaţii. Formele interesante ale pietrelor din zonă au primit nume de "soţia lui Lot". Zona este complet pustie, aridă şi stranie.Toponimicele au un mesaj în ele : în sudul Mării Moarte este o zonă numită "Sodoma" iar înnordul mării un alt loc este numit Qumran. Se crede că acest ultim nume este o derivare dinGomora, prin numele arabic, "Gumran" şi apoi ebraicul Qumran. 49

5.3.1. Epoca patriarhilor :

Epoca patriarhilor este prima mare naraţiune din istoria Bibliei, care începe dincapitolul 12 din cartea Genezei şi merge până la cartea lui Iosua. Ea reprezintă istoria de bazăa poporului lui Israel şi un capitol important din istoria omenirii. Prin tema de bază:Dumnezeu a chemat pe Avraam din Ur - Mesopotamia şi pe Israel din Egipt, trăim apariţia pefirmamentul istoriei a unui popor nou, într-o condiţie cu totul nouă. Nu există lupte, vărsări desânge, situaţii conjucturale, patriarhii şi urmaşii lor urmează un drum cu totul diferit.Călătoriile lor prin tot Orientul Mijlociu, fără să se stabilească într-un loc, aşteptând ca

Dumnezeu să le ofere o ţara, reprezintă o noutate în toată istoria. Nu avem alte documentedespre aceste evenimente, decât descrierea Bibliei. Majoritatea criticilor privesc aceasta ca peo tradiţie şi nicidecum ca pe un eveniment istoric; dar poporul care s-a născut din aceasta"tradiţie" continuă să existe şi astazi, respectând toate amănuntele "tradiţiei" lor.

"Nici un alt popor antic nu are o tradiţie comparabilă în vreun fel cu a lor; pentrumulţimea detaliilor oferite, fumuseţea literară şi profunzimea teologică sunt fără comparaţie întoată istoria." 50

Istoria biblică prezintă evenimentele fără urme de spectacol sau de tragism, fără eroicu trăsături ieşite din comun, sau evenimente miraculoase. Istoria este desfăşurarea

evenimentelor din momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe om. Atât timp cât nu există ointervenţie divină, nu există raport sacru. Avraam îşi începe istoria sa la vârsta de 75 de ani,atunci când a fost chemat de Dumnezeu. Fraţii săi, care nu 1-au urmat mai departe din Haran,au ieşit din raportul istoriei sacre. Astfel putem spune 'omul, mai exact speţa umana, esterezultatul propiilor sale acte." 51

Israelitii nu au inventat nici un mit, ei şi-au povestit, pur şi simplu, propia lor istoriereală. "Geniul religios al lui Israel a trasformat raporturile lui Dumnezeu cu poporul ales într-o istorie sacră de un tip necunoscut până atunci. Pornind de la un anumit moment, aceastăistorie sacră, aparent exclusiv natională, s-a relevat drept modelul exemplar al întregiiumanităţi." 52

Istoria patriarhilor este privită ca o tradiţie de către minimalişti, dintre care enumeram:J.Wellhausen; Mendenhall; Martin Noth; Alt; Thomas Thomson; Gottwald (marxist); HermanGunkel; Gerhard von Rad, ei sunt şi promotorii criticii literare; După cum putem vedea,şcoala germană este promotoarea minimalismului şi a înalte critici. Este acceptată ca istorie,

49 Poech, Emil, Curs de epigrafie – Ecole Biblic de Jerusalem, 199950 Bright, John, A History of Israel, p. 6751 Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol II., p.17252 Ibidem, p. 179

52



mai mult sau mai puţin, de către maximalistii, dintre care enumerăm: Hallo, el a folosit primulacest termen; Alan Millard; W.F.Albright; Edward Campbell; Frank Cross; E.Merrill. Se poate observa că şcoala americană este promotoarea maximalismului şi a istoricităţii Bibliei.În prezent tot mai mulţi specialişti americani şi evrei devin adepţii minimalismului.

5.3.2. Perioada patriarhilor: Exista multe variante care încearcă să fixeze un timpacestor evenimente: E.Merrill oferă o cronologie, care fixează naşterea lui Avraam în anul2116 în.Hr. şi moartea lui Iosif în Egipt în anul 1806 î.Hr.. Dacă socotim că hicsoşii au intratîn Egipt după 1750, iar Iosif a ajuns la putere în timpul lor, atunci această cronologie nu poatefi exactă. Majoritatea istoricilor fixează epoca lui Avraam la începutul mileniului al doilea,dată care pare mult mai probabilă cu profeţia celor 400 de ani de robie! Astfel patriarhiitrăiesc în timpul Regatului Mijlociu, în a doua Perioadă Intermediară - epoca Hicsosilor şi în prima parte a Regatului Nou, Dinastia a XVIII-a din Egipt ; iar în Canaan în perioadaBronzului Mijlociu, epoca de vârf a civilizatiei lor.

Documente istorice şi arheologice: Este clar ca nu avem nici un document direct,

precis, care să amintească ceva din viaţa patriarhilor, în afară de Biblie. Dar putem enumera oserie de documente ale vremii patriarhilor, care ne oferă un tablou amplu despre timpul lor:

- Testele de la Ebla, sec. XXIV, î.Hr., circa 16.000 tăbliţe- Textele Capadochiene, sec .XIX, mii de documente- Textele de la Mari, sec. XVIII, 25.000 de tăbliţe- Textele de la Nuzi, sec.XV, câteva mii de tăbliţe- Textele de la Ras Samra, sec .XIV, 16.000 tăbliţe

"In timp ce perioada Bronzului Mijlociu iese la lumină, devine tot mai evident cănaraţiunea patriarhilor, departe de a fi o creaţie literară a perioadei regale, conţine foarte multe

amănunte a unor zile foarte îndepartate, cu mult înainte ca Israel să vină la existenţă ca popor.Cea mai rezonabilă concluzie este că tradiţiile, oricât de multă veridicitate istorică ar avea,sunt într-adevar foarte vechi. Atunci când examinăm "traditiile" (istoria biblică) în luminadovezilor, prima concluzie care se poate trage este că toate datele prezentate, numele de persoane şi povestirile înşiruite, toate îşi găsesc un corespondent autentic în mijlocul celui de-al doilea mileniu..." 53

Numele personajelor: Numele personajelor din naraţiunea patriarhilor se regăsesc perfect în societatea descrisă de documentele din Mesopotamia şi Palestina, în special printre populaţia amorită. De exemplu: Numele de Iacob apare într-un text din sec.al XVIII-lea, canumele unui prinţ hiksos, cât şi în lista lui Tutmoses III, din sec. al XV-lea. Numele Avramapare în texte babilonene, cât şi în Textele blestem. Nahor apare în textele de la Mari, canumele unui oraş (Nakhur) din apropierea Haranului, ca în Gen. 24,10. Texte mai recenteasiriene, cunosteau numele de Nahor, Terah şi Serug. Numele fiilor lui Iacob apar în Textelede la Mari, precum: Beniamin, Zabulon, Gad, Dan şi Aşer."54 William F.Albright în lucrareasa, “From the Stone Age to Christianity”, spune:"Localitatea Nahur(u) se pare că are cea maitimpurie atestare prin 1750 î.Hr., acel Nahor, care era fratele lui Avraam, care s-a aşezat în

53 Bright, John, idem, p. 70.7754 Ibidem, p. 78

53



această cetate...Este posibil, desigur, ca numele cetaţii să reflecte numele întemeietorului ei."55

Fără îndoială, numele menţionate în textele amintite nu sunt numele patriarhilor înşişi, dar neoferă o certitudine a faptului că patriarhii au migrat din zona respectivă, o zona semitică dinMesopotamia. În felul acesta naraţiunea patriarhilor reprezintă, din acest punct de vedere,multă autenticitate.

5.3.3. Obiceiurile patriarhilor: Multe din obiceiurile descrise în viaţa patriarhilor îşigăsesc explicaţia în practica acelor timpuri:

a. Adopţia unui sclav ca succesor pentru un cuplu fără copii. Textele din Nuzi precizează că, dacă un cuplu fără copii va adopta un sclav ca moştenitor, în momentul cândvor avea copii, acesta va ceda drepturile de succesor fiului legitim.

b. Dacă soţia legitimă nu are copii, ea este obligată să ofere soţului o înlocuitoare.Dacă, în final, soţia legitimă are un copil, roaba şi fiul ei nu pot fi îndepartate. De aici rezultăteama lui Avraam de a-1 alunga pe Ismael (Gen.21,10). Textele de la Alalah (hitite) precizează că, dacă soţia legitimă va avea un fiu, acesta va avea dreptul de "întâi născut",

chiar dacă fiul roabei a fost primul născut al patriarhului. Legile referitoare la căsătorie,adopţie şi moştenire, care erau larg răspândite printre toate popoarele din Semiluna Fertila, îşigăsesc o oglindire perfectă în naraţiunea patriarhilor, oferind un plus de veridicitate!

c. Modul de viaţă pastoral. Patriarhii sunt prezentaţi de Biblie ca nişte seminomazi,care nu şi-au construit case, nu deţineau proprietăţi de teren, cu excepţia locurilor deînmormântare, şi nu s-au aşezat în oraşe, cu excepţia lui Lot. Ei au turme de oi, vite şi măgari,se aşează în preajma localităţilor şi întreţin relaţii foarte bune cu băştinaşii. Aceasta este în perfectă armonie cu practica timpului, când populaţia era împarţită între: agricultori sedentarişi păstori seminomazi, mereu în căutarea unor locuri mai bune pentru turmele lor. Acest modde viaţă este în perfectă armonie cu descrierile timpului oferite de Povestea lui Sinuhe şi

Textele de la Mari.5.3.4. Documente din timpul patriarhilor :

a) Pictura de la Beni Hasan : Un alt exemplu foarte clar este tabloul din mormântullui Beni Hasan. Pe pereţii mormântului au pictat un grup de 39 de semiţi, care au ajuns pânăîn Egipt, erau păstori cu turme de oi, într-o vestimentaţie foarte bogată şi colorată şi, probabilerau şi meşteşugari în prelucrarea metalelor. Semiţii sunt pictaţi atât bărbaţi, femei şi copii, cuanimalele lor, dar şi obiectele lor, printre care şi instrumente de cântat. Trebuie ca aceştisemiţi să fi făcut o impresie atât de mare asupra egiptenilor, să fi fost un eveniment atât de rar,încât a fost imortalizat pe peretele unui mormânt, care datează din sec. XVIII – XIX î.Hr. În perioada respectivă Avraam a ajuns până în Egipt, astfel că se poate confirma posibiltateaunei asemenea călătorii.

b) Mormântul de la Hevron

Documentele arheologice: Nu avem documente arheologice directe despre viaţa patriarhilor şi este normal, deoarece ei nu au ridicat construcţii stabile: case, cetăţi, fortificaţii,care să rămână! Singurul document arheologic, care poate fi invocat este mormântul

55 Albright, F. William, From the Stone Age to Christianity, p. 236.237

54



patriarhilor de la Hevron (Gen.23.25). Arabii numesc acest loc : Haram el Khalil – Loculsfânt al celui iubit de Dumnezeu. Biblia spune că a fost o peşteră. Peste această peşteră, de-alungul timpului, s-a construit un monument. Mai întâi regii hasmonei, apoi Irod cel Mare aconstruit o structură impunătoare de 60 x 32 m, descoperită (temenos). În interiorul acesteiconstrucţii s-au ridicat 6 cenotafuri, care existau cu peste 100 de ani înainte de Irod, ca

mărturii vizibile exterioare despre existenţa în interior a mormintelor.În timpul bizantinilor a fost amenajată o biserică, apoi arabii au amenajat o moschee,

iar cruciaţii din nou au transformat-o în biserică. Mamelucii, care au urmat au facut ultimeleadăugiri, au ridicat două minareturi şi au reconvertit-o în moschee. În prezent o parte dinclădire aparţine evreilor, care au amenajat o sinagogă, iar o altă parte aparţinemahomedanilor, care au aici o moschee. Este unul din cele mai fierbinţi locuri din Palestina,unde cele două popoare, evreii şi arabii îşi dispută, cu multă violenţă, dreptul asupra acestuimormânt.

În perioada de dominaţie creştină, călugării au coborat în interiorul grotei. Ei ne-au

lăsat singurele descrieri despre ceea ce este în interior. În prima cameră subterană, spun că augăsit oasele a două persoane, Avraam şi Isaac, iar în a doua cameră au găsit oasele mai multor persoane. Ei le-au cules cu grijă, le-au spălat şi le-au aşezat într-un loc anume. Călugării auconstruit o scară pentru a facilita accesul vizitatorilor la grotă. Vestitul călător evreu,Benjamin din Tudela (1170), povesteşte că a coborât în interiorul peşterii. După reocuparealocului de către arabii, nimeni nu a mai coborat în interiorul peşterii şi tot ceea ce ştim estedoar din descrierile anterioare.56

c) Stejarii lui Mamre – Haram ramet el-chalil – Sanctuarul din dealul prietenului luiDumnezeu, aşa este numit de către arabi un loc la 3 km nord de Hebron, pe margineadrumului ce duce la Ierusalim. În prezent acest loc este împrejmuit cu un zid vechi de piatră,

prăbuşit în mare parte. În interior se află ruinele unei fântâni şi ruinele altor clădiri. Irod aconstruit şi aici un temenos, romanii au amenajat un loc de închinare păgân, Elena , mama luiConstantin a ridicat o biserică, iar acum este doar o ruină. Toată această preocupare datoritătradiţiei că aici a fost locul numit « Stejarii lui Mamre », unde s-a aşezat Avraam şi unde s-aîntâlnit cu cei 3 îngeri.

d) Fântâna patriarhilor

Un alt monument din timpul patriarhilor este Fântâna patriarhilor de la Beer-Şeva. Numele însemnează: "fântâna celor şapte", sau "fântâna legământului". Şi are legatura cuAvraam şi relaţiile cu regele Gerarului (Gen.21,33 şi 26,15-33). Aproape de malurile pârâuluiBesor, la marginea oraşului modern de astăzi se află un mic loc amenajat pentru turişti. Untamarisc bătrân aminteşte de tamariscul plantat de Avraam, în curte sunt două fântâni, desprecare se pretinde că au fost săpate de Avraam şi respectiv Isaac. Nu există nici o probăarheologică clară despre datarea lor, în afara de tradiţie.

e) Fântâna lui Iacob de la Sichem

56 Gonen, Rivka, Biblical Holy Places, p. 89-93

55



Este o fântână săpată în stâncă, la câteva sute de metri de anticul Sichem şi are 22,5 m.adâncime. Nu se poate stabili vechimea, nici cine a săpat-o, ca în multe alte locuri, doar tradiţia este cea care susţine că aceasta este fântâna săpată de Iacob. Al doilea evenimentimportant este în Noul Testament, când aici s-a oprit Isus şi a vorbit cu femeia samariteanca

(Ioan 4, 6). Ioan, autorul acestei relatări precizează că locul se numeşte « Fântâna lui Iacov »,dând autoritate tradiţiei. Creştinii au construit încă din sec. al IV-lea o biserică, care a dăinuitde-a lungul timpurilor cu vicisitudinile de rigoare: distrusă-refăcută. În prezent s-a construit omăreaţă biserică ortodoxă rusă, terminată de curând (2005), care înglobează şi vechea bisericută, construită chiar deasupra fântânii. În faţa altarului se află fântâna lui Iacov. Înaceeaşi zonă, la numai 1-2 km se află mormântul lui Iosif, o mică clădire-sinagogă cu uncenotaf în interior şi doi stâlpi afară, simbolizând pe cei doi fii: Efraim şi Manase. Acestmormânt aflându-se pe teritoriul administrat de arabi a constituit teatrul unor lupte şi vărsăride sânge de multe ori în timpul conflictelor actuale.

f) Avraam şi Melhisedec - Muzeul din Ierusalim păstrează un basorelief, fără

pretenţie de autenticitate şi fără o vechime apreciabilă, care îl reprezintă pe Regele-Preot alIerusalimului, Melhisedec ieşind înaintea lui Avraam cu pâine şi cu vin. Totul este luat dinistoria Bibliei şi nu are nici o valoare de document.

Dumnezeu a declarat în zilele lui Avraam: «Nelegiuirea amoriţilor încă n-a ajuns lacapăt! Încă nu sosise timpul pentru a se permite distrugerea lor. Aici putem vedea îndelungarăbdare a lui Dumnezeu. Amoriţii erau nişte duşmani ai legii lui Dumnezeu, ei nu credeau înEl că este viul şi adevăratul Dumnezeu, dar printre ei erau câteva persoane bune, de dragulcărora Dumnezeu le-a mai acordat har. El i-a răbdat mult, încă câteva secole, până cândIsraeliţii s-au întors din Egipt în ţara promisă. Acum amoriţii erau căzuţi din favoarea divină.Ei au suferit în final calamităţi din cauza nerespectării legii lui Dumnezeu." 57

6.0.0. Bronzul târziu - Exodul şi cucerirea Canaanului

Perioada aceasta se întinde peste mai bine de 50 de ani, de la 1445 până la 1390 î.Hr.Sunt relatate cele mai măreţe acte ale intervenţiei lui Dumnezeu în favoarea poporului Său.Acum se formează un nou popor, poporul Israel, poporul legământului, pe o cale cu totul

diferită de cea clasică a întemeierii popoarelor. Nu are loc nici o luptă de eliberare din robie,nu există nici o bunăvoinţă, sau tratat mutual de înţelegere, dar există 10 dovezi evidente aleintervenţiei lui Dumnezeu - plăgile - există minunile de la Marea Roşie, Iordan, Ierihon, etc;există manifestarea lui Dumnezeu de la Sinai care a condus la alcătuirea unui sistem deînchinare special. Puternicele cetăţi canaanite au fost ocupate iar Israel se stabileşte ca popor în ţara lui. Seminomadismul încetează, robie este ridicată, poporul de păstori devine un popor şi de agricultori, care intra în randul marilor popoare ale antichităţii.

57 White, G. Ellen, Review and Herald, 12 iul.1906

56



Toate aceste evenimente depăşesc cu mult făgaşul normal al evenimentelor, şi deaceea oamenii necredincioşi nu le pot crede, ei neagă această istorie şi o trece în rândullegendelor. Dorim să demonstrăm, atât cât se poate demonstra, că istoria aceasta reprezintă o pagină reală din trecutul omenirii, şi nu o legendă! Dacă putem proba istoricitatea acestor

evenimente, atunci toată Biblia conţine mesaje clare, îmbinate între ele, care au o nouăaplicaţie asupra poporului lui Dumnezeu din toate timpurile. Istoria aseasta ne fascinează, ne provoacă şi ne responsabilizează .

Există foarte multe "poveşti" legate de aceste mari evenimente. Mulţi scriitoriinventivi au "născocit" fel de fel de documente, au găsit urme, fotografii, etc. care susţin ei,vin să probeze cu exactitate aceste evenimente. Este imperios necesar să selectăm ştirile, şi săfolosim doar pe cele autentice. Doar adevărul ne poate ajuta! Noi nu avem nevoie să inventăm povestiri frumoase, dar trebuie să căutam probele autentice.

6.1.0. Exodul

Exodul este bine fixat în timp de către istoria biblică. În 1 Reg.6,1, citim: "In al patrusuteleaopzecilea an după ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, Solomon a ziditcasa Domnului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna Ziv, care este luna adoua." Anul al patrulea al lui Solomon este anul 966 î.Hr., ceea ce face ca Exodul să fie înanul 1445, sau 1446 î.Hr. Informaţia biblică este susţinută cu o mulţime de argumente istoriceşi arheologice, cu toate acestea mulţi oameni de ştiinţă nu acceptă data exodului în sec. XV şinumai în sec. XIII. AZS socoteşte data exodului în sec. XV şi are următoarele argumente.Pentru aceasta primul lucru este să cunoaşte faraonii din perioada respectivă. Să urmărim listafaraonilor egipteni:

6.1.1. Dinastia a XVIII-a Egipteană:1. Amosis ..... . 1570 – 1546 - Faraonul care nu cunoştea pe Iosif.2. Amenhotep I. 1546 - 1526 - Aron-1528 –se naşte3 .Tutmose I..... 1526 - 1512 - Moise- 1526- se naşte4. Tutmose II. ... 1512 – 1504 - Soţul lui Hatsebsut5. Hatsepsut ..... 1504 - 1483 - Fuga lui Moise - 14866. Tutmoses III. . . 1504 – 1450 - Fiul lui Tutmose II şi rivalul lui Moise7. Amenhotep II. . 1450 – 1425 - Intoarcerea lui Moise - 1446 - Exodul8. Tutmoses IV. . . 1425 – 1417 - Fratele întâiului născut mort în plaga a X-a9. Amenhotep III. .1417 - 1379 - Iosua - începe cucerirea Canaanului, 1405l0.Iknaton . . . . . 1379-1362 - Tablitele de la Tel el Amarnall.Smenkhakarre . . 1364 - 136112.Tutankamon . . . 1361 - 135213.Ai........... 1352 -134814.Horembeb ..... 1348 - 1320

6.1.2. Dinastia aXIX-a

I. Ramses I. ....... 1320-1318

57



2. Seti I. .......... 1318-13043. Ramses al II-lea . 1304 - 12364. Memefta ........ 1236 - 1223 (1)Când s-a născut Aaron, cu trei ani mai devreme, nu exista decretul de uciderea

pruncilor, dar când s-a născut Moise, acest decret exista, rezultă că noul faraon a impus

această lege, acesta era Tutmose I, tatăl lui Hatsebsut.6.1.3. Hatşebsut, singura femeie-faraon, şi una din cele mai puternice personalităţi din

istorie, se pare că a fost mama adoptivă a lui Moise. Ea nu a avut copii, după cum nici tatăl einu a avut copii de parte bărbătească. Ei au inventat povestea naşterii miraculoase a luiHatsebsut, aceasta apare pe monumentul templului ei mortuar, ca fiind fiica lui Haţor, vasasfântă, suge la această vacă, pentru a facilita ascensiunea ei la tron.58 Tot la fel a procedat şi cuMoise fiind socotit ca un dar al Nilului şi a interveneit pentru anularea decretului de ucidere acopiiilor evrei.

6.1.4. Tutmoses al Ill-lea a fost cel mai puternic faraon din dinastia sa, el a fost

rivalul lui Moise. În acelaş timp preoţii zeului Amon din Teba era cei mai puternici, şi probabil Tutmose a colaborat cu ei pentru îndepartarea lui Moise, fiul adoptiv a lui Hatsebsut,iar el era fiul fostului ei soţ, Tutmose al II-lea avut cu o concubină. Toate aceste relaţiiîncâlcite de la curtea faraonilor, care trezeau invidie şi lupte pentru putere, precum şi faptul cănumele lui Hatsebsut a fost ulterior şters de pe toate monumentele, oferă un tablou foarte real pentru descrierea Bibliei. Doar un personaj atât de puternic şi influent putea viola decretul luiFaraon (tatal ei) şi putea invoca istoria naşterii acestuia din Nil (Moise - scos), pentru că şi eaavea o poveste asemănătoare. Exilul lung, de 40 de ani al lui Moise poate fi explicat doar prindomnia lungă a lui Tutmose, până la 1450, şi abia după aceea el s-a putut întoarce însiguranţă, 1447, eventual 1446. Doar Tutmose al III-lea a domnit destul de mult, peste 30 deani, ca să poată explica lungul exil al lui Moise din Egipt.

6.1.5. Două argumente puternice avem în favoarea lui Amenhotep al II-lea ca fiindfaraonul exodului:

1. El este primul faraon din Dinastia a XVIII-lea care şi-a mutat capitala de la Teba, pe Nilul superior, Egiptul de sus, la Memfis, pe Nilul inferior, foarte aproape de Gosen, de loculunde locuiau evreii. Aceasta apropiere de Gosen face mult mai uşoară întâlnirile dintre Moiseşi Aaron cu faraon.

2. Textul de pe stela de la Ghizeh, aşezat alături de sfinxul uriaş de către Tutmose alIV-lea, urmaşul lui Amenhotep II pe tronul Egiptului. Acest text a fost comentat de mulţiistorici, printre care James B. Pritchard în Ancient Near Eastern Texts Relating to the OldTestament, Princeton University Press, 1955, pag.449.59

Este în spiritul timpului de a nu aminti evenimentele negative din istoria lor. Toţifaraonii apar în portrete ca nişte fiinţe perfecte şi foarte frumoase, doar Akenaton, faraonulrebel, este singurul care apare în portrete în înfăţişare reală, cu defecte. Într-o lume a ştirilor cenzurate şi retuşate, este normal să nu avem documente despre Exod şi moartea întâilor

58 Carpiceci, Alberto Carlo, Art and history of Egypt, p. 10959 Merrill, Eugene, Kingdom of Priests, p. 63

58



născuţi. Dar indirect avem un astfel de document: Tutmoses al IV-lea ne-a lăsat urmatoareainscriptie:

« Eram la vânătoare în zona din apropierea sfinxului, în timp ce îmi făceam siesta laumbra sfinsului, "mare zeu" adică sfinxul, mi-a apărut în viziune şi mi-a vorbit, aşa cumvorbeşte un tată cu fiul său, descoperindu-mi că eu voi deveni următorul faraon al Egiptului. »

Această declaraţie scoate în evidenţă că în mod normal el nu urma să fie faraon. De aici sededuce că s-a întâmplat ceva cu prinţul moştenitor. Ce putea fi oare acest lucru ? Nu există aleveniment cunoscut în perioada respectivă, decât moartea întâilor născuţi din plaga a X-a. Defiecare dată când avea loc o succesiune nenaturală, se inventa o poveste a intervenţiei zeilor, pentru a justifica ocuparea tronului, aşa s-a întâmplat cu Hatsebsut, cu Tutmose al III-lea, iar acum cu Tutmoses al IV-lea.60

6.1.6. Teoria Exodului în sec. XIII. Majoritatea comentatorilor şi a istoricilor plasează Exodul în timpul domniei lui Ramses al II-lea în sec. al XIII-lea, această dată nucorespunde nici cu dovezile interne ale Bibliei şi nici cu interpretarea corectă a datelor istorice. Noi credem cu tărie şi apărăm punctul de vedere al Exodului din sec. al XV-lea.

Nu există nici o dovadă arheologică despre trecerea Mării Roşii, sau despre călătoriile prin pustiu. Marile popasuri au fost bine identificate şi corespund cu descrierea biblică:Refidim, Sinai, Cades-Barnea etc. Majoritatea comentatorilor nu au obiecţii asupra traseului şia popasurilor.

Principala cale de legatură dintre Egipt şi Canaan era numită: "Drumul prin ţaraFilistenilor", sau "Calea lui Horus", deoarece era drumul strategic al armatelor egiptene, era bine fortificat cu popasuri din 25 în 25 km, care erau forturi militare cu provizii de alimente şiapa.61 Un astfel de drum ar fi fost deosebit de periculos de urmat de către evreii fugari, deaceea Dumnezeu I-a condus prin pustie, pe o cale total opusă celei normale şi care le oferea

liniştea şi pacea pentru a se organiza ca popor şi religie.

6.2.0. Cucerirea Canaanului – Documentele

6.2.1. Prezenţa egipteană în Canaan în sec. XV-XIV. Pentru această perioadă avemurmatoarele documente: Inscripţia grandioasă şi meticuloasă a lui Tutmose al III-lea dintemplul lui Amon din Teba, după înfrângerea canaaniţilor la Meghido. Aici apare o lista cu119 cetăţi canaanite cucerite. Urmaşul său, Amenhotep al II-lea a întreprins două campanii înCanaan, de la care ne-au rămas un grup de tăbliţe la Taanak. În ele se cere tribut şi trupe de lacetatea respectivă pentru Amenhotep. Un fragment de stela descoperit la Tel Kinrot, pe malulde vest al Lacului Galileii, mentionează de asemenea un război între Mitani şi Egipt.

Cel mai amplu şi clar document sunt tăbliţele de la Tel el Amarna, 1400 - 1362, înnumăr de 360 de tăblite. De la Seti I. ne-a rămas o stela la Beth Sean (1318 - 1304), carecomemorează înfrângerea unei răscoale în zona Iordanului. Ultimele două documente

60 SDABC, Exod. 12,861 Aharoni, Yohanan, and, The MacMillan Bible Atlas, p.49

59



egiptene de mare importanţă sunt: Inscripţia lui Ramses al II-lea de la Luxor şi stela luiMernefta, unde se specifică numele lui Israel.62

6.2.2. Arhiva de la Tel el Amarna cuprinde o perioada de doar 27 de ani, dar este ceamai bine documentată perioadă istorică. În cele aproximativ 360 de scrisori, trimise de regi

din Babilon, Hatti, Mitani, Cipru, şi bineînţeles, Canaan, cât şi răspunsurile egiptenilor, avemo imagine clară a tabloului politic a celei mai importante perioade biblice , aceea a cuceririiCanaanului de către evrei. Cu siguranţă, cele mai multe scrisori veneau din partea prinţilor,regilor locali canaaniţi: Abdu Heba, Ierusalim, 6 scrisori; Milhilu din Gezer, 5 scrisori, plusalte 4 ale succesorului sau: 27 de cetăţi canaanite şi 25 de prinţi sunt menţionaţi în aceastăcorespondenţă.

Autoritatea suprema egipteana era reprezentată de cetatea Gaza, care avea o largăautonomie în administrarea Canaanului. In scrisorile lor, prinţii canaaniţi îşi exprimăloialitatea lor faţă de Egipt, şi prin cuvinte deosebit de măgulitoare împloră pe faraon sătrimită trupe militare care să-i sprijine în lupta lor de apărare faţă de duşmanii din vecinatate.

Scrisorile menţionează un anume grup de duşmani, numit Habiru, sau apiru, care exista la periferia societăţii canaanite.63

6.2.3. Analiza perioadei

Perioada bronzului târziu (1550 - 1200) a fost o perioada de tulburare în OrientulMijlociu, civilizaţia miceniană, Imperiul Hitiţilor şi o mare parte din civilizaţia canaanită audispărut. Două mari invazii au loc pe teritoriul Canaanului: Evreii dinspre est şi filisteniidinspre vest. Canaanul a cunoscut aproape 300 ani de ocupaţie egipteană; apoi a existat multărivalitate şi ostilitate între diferitele cetăţi canaanite şi în final invazia evreilor. Toate acestesituaţii au dus la deteriorarea gradată a culturii canaanite.

Studiul straturilor arheologice din această perioadă, în general există trei straturiarheologice, ne ofera urmatoarele date:

1. Un declin al populaţiei faţă de perioada anterioară a bronzului mijlociu. Marginileteritoriului devin deşertice, iar unele centre importante sunt parţial sau total părăsite. Acestlucru poate fi confirmat cu valea din jurul Beer-Şebei, cu localităţi ca Silo, Beth Ţur, Jerihon,Hebron. Unul din motivele declinului şi dispariţiei unor centre este expulzarea hicsoşilor dinEgipt, urmate de campaniile de urmărire şi distrugere a lor de către egipteni. Câteva centre aucontinual să prospere: Lachis, Asdod, Gezer, Meghido, Beth-Sean, Haţor.

2. Lipsa aproape totală a fortificaţiilor. În cea mai mare parte a localităţilor, marileziduri de apărare din bronzul mijlociu au dispărut, porţile s-au păstrat doar simbolic. Cea mai plauzibilă explicaţie este în politica egipteană din Canaan care nu a permis canaaniţilor să maiaibă fortificaţii.64 Sunt doar câteva cetăţi care au continuat să fie puternic fortificate: Haţorul,Asdod, Tell Beit Mirsim

62 Mazar, Amihai, Archaeology, p. 233-23463 Amnon Ben Tor, The Archaeology of the Holy Land, p. 21464 Mazar, Amihai, idem, p.243

60



3. Clădirile publice, palatele, templele îşi pierd din măreţie, somtuozitate, şi dinobiectele decorative, frize, ortostaţi, sfinxi. Acest lucru este evident la Hator, cetate care şi-a păstrat mărimea, zidurile, dar clădirile era totuşi în declin.

4. Sincretismul religiei şi decăderea morală: Întâlnim trei categorii de temple:

Temple monumental simetrice, de inspiraţie hitită. Temple canaanite, cu o singură încăpere şitemple de inspiraţie egipteană, ca cele de la Lachiş şi Beth Sean. La Sichem s-a găsit untemplu-fortăreaţă, care a fost identificat de arheologi ca fiind templu lui Baal-Berit(dumnezeul legământului) din Jud.9,46-49. (9) S-a găsit un templu foarte ciudat, aproape deAman, numit Templu de la Aeroport, cu oase umane arse, atât de la adulţi, cât şi de copii, cumulte obiecte valoroase, ceea ce a dus la concluzia că este dovada existenţei sacrificiilor umane.

5. Ceramica - Un singur element merită amintit aici. S-a importat multă ceramică dinCipru, printre care vasul mic, numit BilBil, folosit doar pentru parfum sau alte produsescumpe, conţinea de la 300-800 gr. Arheologul australian R.S. Merrillees, după analize

chimice făcute la câteva vase, a tras concluzia că aceste vase erau folosite pentru exportul deopiu din Cipru către Canaan.65

6. Concluzii: Societatea canaanită era în decădere morală: sacrifii umane, consum deopiu, religii sincretiste. Îşi pierduseră puterea de altă dată, nu mai aveau ziduri fortificate,facilitând cucerirea, raportul iscoadelor nu mai era întru-totul valabil. Existau palate, clădiriuriaşe: La Haţor - palatul avea 4-5 m grosime, la Libna (mic oras din sud) palatul avea 2 m.grosime; la Sichem templul fortăreaţă avea fortificaţii de piatră de peste 3 mgrosime...Probabil iscoadele au fost impresionate de aceste cladiri, uriaşe pentru ei...şi nu aumai spus că fortificaţiile multor cetăţi sunt în mare parte dărâmate sau inexistente. Multe dinlocalităţile din zona periferică, Neghev şi zona de munte au fost părăsite, acest fapt ar putea fi

interpretat ca rezultat al cuceririi evreilor, care pentru un timp ei au continuat să locuiască încorturi...

6.3.0. Habiru

Atunci când au fost descoperite tăbliţele de la Tel el Amarna şi s-a întâlnit termenul"Habiru" s-a făcut mare agitaţie asupra faptului că avem cea mai clară dovadă a prezenţeievreilor în Canaan. Mulţi specialişti în domeniu au identificat Habiru cu Evreii şi au construitmai departe teoria bine cunoscută. Cu trecerea timpului tot mai mulţi istorici şi arheologi auînceput să respingă şi să nege această interpretare. În limba akkadiană, termenul tehnic aparescris în următoarele litere: SA.GAZ, şi se citeşte: habbatu, hapiru, apiru. Sensul cuvântuluieste de : "hoţ, tâlhar, cineva care prădează". Din anumite declaraţii, l Sam.13,6.7; 14,21, ar reieşi că evreii făceau diferenţa între ei şi Habiru; dar pentru canaaniţi pare clar că "habiruerau evreii şi evreii erau habiru".66

Fără să intrăm în această dispută interminabilă, doresc să citez câteva fragmente dinscrisorile respective: Scrisoarea nr.286 "Er Heba al Ierusalimului arată că toată ţara a fost

65 Ibidem, p.26266 Merrill, Eugene, idem, p. 102

61



pierdută în mâinile lui habiru. În continuare susţine că toţi guvernatorii sunt ineficienţi". Scr.287: "Er-Heba spune că Gezer, Askelon şi Lachiş au susţinut pe duşmani cu alimente, ulei şialte lucruri necesare. Duşmanul de aici pare a fi Milkilu din Gezer şi fiul lui Labayu dinSichem, care colaborează cu habiru." Scris. Nr. 289: Er-Heba arată că Milkilu a mai luat peRubutu pentru el, oamenii din Gat-Carmel au stabilit un post de observaţie în Beth-Sean, şi

Labayu a dat Sichemul pe mâna lui habiru." Scris. Nr.290 : "Er-Heba se plânge că Milkilu şiShuwardata au luat Rubutu, şi că o cetate de lângă Ierusalim a căzut în mâinile oamenilor dinQeila, astfel ţara împăratului este acum în mâinile lui habiru."67

Este foarte important şi interesant să cunoaştem tabloul politic al Canaanului din perioada cuceririi, cu siguranţă că erau mulţi factori implicaţi! Cu siguranţă că Dumnezeu afolosit situaţiile politice favorabile, ca marii conducatori, Moise, Iosua şi alţii, nu numai că s-au rugat şi au crezut, dar ei au acţionat ca nişte mari oameni politi şi militari, care şi-au folosittoată inteligenţa pentru cauza poporului lui Dumnezeu. Unul din istoricii fundamentalişti, celmai strâns legat de adevărul biblic, E. Merrill spune: "In concluzie nu este nimic încorespondenţa de la Amarna, sau în Vechiul Testament, care să militeze împotriva tezei

cucerii Canaanului la începutul sec. al XlV-lea (1400 - ) De fapt există foarte multe înfavoarea acesteia...Toate marile puteri ale zilei erau dezinteresate de problemele Canaanului,astfel lăsând să se creeze un vacum de putere, care a fost favorabil lui Israel. Aceasta a fost providenţa lui Dumnezeu pentru ei."68

6.3.1. Cetăţile cucerite de israeliţi

Una din marile probleme ale cuceririi Canaanului este să dovedim existenţa acelor cetaţi cucerite de către evrei cu mare răsunet, precum: Ierihoul, Ai, Arad etc. Mari arheologi, precum Iohanan Aharoni, Katerine Kanion au negat existenţa acestor cetăţi în perioadacuceririi, trăgând concluzia că istoria biblică este doar o poveste, o legendă. Rămâne ca o

datorie pentru arheologii fundamentalişti să aducă dovezi concludente pentru susţinereaistoricităţii Bibliei.

6.3.2. Cucerirea Ierihonului : A existat sau nu zidurile Ierihonului? Kathleen Kenyonspune: "Zidurile descoperite sunt din Bronzul timpuriu, cu 1000 de ani mai vechi decât Iosua,iar cenuşa şi urmele distrugerii aparţin mijlocului sec. XVI (1550), şi sunt din perioadaalungării hicsoşilor din Egipt."69

Trei expediţii importante au lucrat la Ierihon: 1) 1901-1909, o expediţie austro-germană, condusă de Selling. S-au ocupat de perioada neolitică, iar în legatură cu zidurile, autras concluzia că ele apaţin Bronzului mijlociu, deci cu mult înainte de Iosua. 2) 1930-1936,expediţia engleză condusă de J.Garstang, el a dorit să verifice conluziile predecesorilor. Agăsit patru stagii de ziduri ale cetăţii, constuite din caramizi de pământ; două din Bronzultimpuriu, una din Bronzul Mijlociu şi una din Bronzul târziu. În stratul de cenuşă a ultimeidistrugeri a găsit un scarab al lui Amenhotep al III-lea, ceea ce 1-a determinat să tragăconcluzia că ultimul zid este exact din perioada cuceririi Canaanului. 3) 1952-1961 Expediţia britanică condusă de Katerine Kenyon. Ea a negat concluziile lui Garstang, şi a susţinut că în

67 Ibidem, p.10568 Ibidem, p.10569 Schoville, Keit N., Biblical Archaeology in focus, p.392

62



perioada cuceririi, Ierihonul era foarte slab populat şi nu avea ziduri de aparare. Problemarămâne deschisă, nu în dreptul documentelor care prezintă următoarele argumente: ziduri,urme, scarab, ceramica...ci aceea a interpretării!

6.3.3. A existat cetatea Ai ? Alte probleme sunt legate de existenţa cetăţii Ai. Această

cetate s-a găsit, identificarea exactă este încă pusă sub semnul întrebării. Presupusa cetate Ai,cercetată între 1932-1935, a fost o cetate puternică în Bronzul Timpuriu, dar nu a existat dupăaceea, deci Iosua nu avea ce să cucerească. Există variante: Este vorba despre o alta cetatevecină, sau termenul Ai descrie o cetate la forma neutra.

Nu exista nici o problema cu identificarea altor cetăţi, precum: Ierusalimul, Gabaonul,Lachis, Hator, Sichem, etc. O dovadă concludentă este Gabaonul, în 2Sam.2,13 se spune de"iazul de la Gabaon", aici s-a descoperit cea mai mare instalaţie de procurare a apei. Este defapt un puţ uriaş, 12 m în diametru, 10 m adâncime, după care urmează canalele subteranecare conduc la izvorul din adâncime. Cu siguranţă că această instalaţie uriaşă l-a impresionat pe scriitorul Bibliei, fapt care 1-a consemnat.

O alta probă a cuceririi este distrugerea Hatorului ( Ios.11,10.11) Era cea mai marecetate canaanită, 80 ha. De aceea este numită în Biblie "capitala tuturor acestor împăraţii".Este singura cetate din nordul Galileii căreia i s-a pus foc, lucru dovedit cu exactite desăpăturile arheologice. A fost reconstruită de canaaniţi, dar fără splendoarea de alta data, pentru a fi din nou distrusă de catre Debora si Barac, după care a ramas nelocuită,neconstruită (locuita doar in corturi), timp de aproape 200 de ani, până când a fostreconstruită, la scara mult mai mică, de către Solomon.

O dovada foarte frumoasă este oferită de săpăturile de la Tel Zeitah (1999 -) probabillocalitatea biblică Libna. În stratul I. Al Bronzului târziu, gros de aproape 2 m. s-au găsit

urmele unui palat canaanit, cu ziduri de 2 m. grosime, cu dovezi ale unui inalt rafinament:tencuiala fină, podea în alb, vase de ceramică preţioase şi prezenţa lui BilBil, probabil cunarcotice. Urmatoarele doua straturi ale Bronzului tarziu sunt mult mai subţiri şinesemnificative. Vila, sau palatul canaanit din faza I. a fost distrus (a) într-un puternicincendiu, astfel încât toată cărămida nearsă era acum puternic arsă, iar pietrele din ea eraucrapate de puterea focului. Rămâne o enigmă cu ce a fost incendiată această cetate de a pututfi arsă atât de puternic!

6.4.1. Concluziile care se trag sunt:

1) Arheologic se dovedeste o puternica distrugere in toata zona Canaanului in stratul perioadei din jurul anului 1400.

2) Cetatile Sichem, lerusalim, Gezer, despre care Biblia nu ne spune ca au fostcucerite, nu au acest strat de distrugere! Fie ca erau in alianta cu Israel, fie ca nu a fostcucerite!

3) Ramasltele arheologice: ziduri, temple, ceramica, se incadreaza perfect cudescrierea Bibliei, care il descriu pe canaaniti ca avand o civilizafie avansata, dar degradatamoral!

4) Perioada istorica cea mai propice cuceririi este din jurul anului 1400 in.Hr., asa oatesta documentele istoriei, si aceasta este si declaratia Bibliei!

63



Cucerirea Canaanului nu are numai o implicatie istorica sau politica, pentru a susfineanumite teze sau altele; ea are si o implicatie spirituals profunda. Pentru evreii religiosi,Canaanul este tara oferita lor de Dumnezeu, si sunt gata sa faca once sacrificiu pentru aramane in ea.

In anul 2001 un grup de copii evei au fost raniţi intr-un atentat terorist din Gaza. Treicopii din aceiasi familie erau in spital, cu multiple rani si cu picioare si maini taiate. Mamacare il ingrijea, a fost intrebata: "De ce nu va mutati din zona Gaza in alt loc mai sigur?", lacare a raspuns: "Dumnezeu ne-a spus ca once loc pe care va calca talpa piciorului vostru, va fial vostru" (los. 1,3), noi am venit aici si nimic nu ne va da inapoi!" Pentru credincioisii N.T.cucerirea Canaanului are o semnificatie si mai importanta, aceasta reprezinta iagaduintaCanaanului ceresc , care ramane inca valabil (Ev.4,9)

7.0.0. Epoca fierului, partea I. – Civilizaţia israeliană,Iuda şi Ierusalimul

Epoca fierului cuprinde perioada care începe cu anul 1200 şi se termină cu anul 586î.Hr. Începutul acestei perioade este dat de arheologie şi este aproximativ, deoarece în jurulacestei date se consemnează o schimbare în materialul cultural din straturile arheologice.

Ceramica canaanită a bronzului târziu dispare şi apare un nou timp de ceramică, sistemulurbanistic al cetăţilor, arhitectura caselor şi fortificaţiile se schimbă, din stratul arheologiclipsesc oasele de porc, toate aceste date au condus la părerea că asistăm la trecerea de la oepocă la alta. Canaaniţii dispar iar evreii şi-au conturat propria lor identitate. Ce s-a întâmplatcu evreii în ultimii 200 de ani, de la 1400, când a intrat în ţară şi până în prezent? De ce nuavem un material cultural deosebit de cel al locuitorilor Canaanului?

64



Răspunsul poate fi următorul: Evreii au fost un popor de seminomazi, păstori, carecălătoreau în transhumanţă dintr-o zonă în alta şi locuiau în corturi. Când au părăsit Egiptul einu erau decât o masă de sclavi dezorganizaţi, care au luat cu ei obiecte, vase, haine, unelte şiarme de la egipteni, ei nefiind meşteri în confecţionarea lor. Când au ajuns în Canaan abiaatunci au început să se stabilizeze într-un loc şi să înveţe practicarea agriculturii. Cu

certitudine că au continuat să folosească uneltele şi vasele produse de către canaaniţi încămult timp. Chiar raportul biblic abundă de acuzaţii că „nu au nimicit pe canaaniţii carelocuiau la...” după multe conflicte cu aceştia, canaaniţii sunt în sfârşit nimiciţi. Evident căîntre timp evreii au început să lucreze pământul, să practice anumite meserii şi să devinăspecializaţi pe diferite ramuri. După aproximativ 200 de ani ei s-au desprins total de toateelementele specifice canaaniţilor şi au creat propriul lor stil, model şi marcă culturală în vase,unelte şi urbanism.

În această perioadă pe coasta mării s-au aşezat filistenii, care au devenit principaliiduşmani ai evreilor şi timp de câteva sute de ani a pus la grea încercare existenţa lor. Înaceastă perioadă există dovezile arheologice a sute de mici aşezări rurare existente în zona

seminţiilor lui Manase, Efraim şi Beniamin, iar în zona muntoasă a lui Iuda multe din acesteaşezări rurare s-au transformat în oraşe fortificate. Găsim aici dovada evidentă a sedentarizăriievreilor, trecerea de la o viaţă de păstori seminomazi, la viaţa de agricultori şi crescători devite. S-a gasit pe Muntele Ebal o structure de piatra, care a fost interpretata ca fiind altarulridicat de Iosua atunci când s-au retras acolo pentru rostirea binecuvântării şi a blestemului. În jurul lui s-a ridicat în prezent o mică comunitate ebraică de evrei religioşi.

Terasarea tuturor colinelor şi a munţilor, pentru a-i face posibili pentru agricultură;cistemele pentru pastrarea apei de ploaie şi existenta silozurilor pentru depozitarea produselor,sunt cateva dovezi evidente ale noului stil de viaţa! E o dovadă evidentă că evreii nu aucucerit de la început câmpia, deoarece canaaniţii locuiau acolo şi aveau care de fier, şi au fost

nevoiti să exploateze la maxim zona de munte!

7.1.1. Perioada fierului se împarte în mai multe etape:

Epoca fierului I. A. 1200 – 1150 - ultimii judecătoriEpoca fierului I. B. 1150 – 1000 - Regatul lui SaulEpoca fierului II. A. 1000 - 925 - Regatul unit sub David şi SolomonEpoca fierului II. B. 925 - 720 - Cele două regate, până la căderea SamarieiEpoca fierului II. C. 720 - 586 - Regatul lui Iuda până la babiloneni

Perioada este deosebit de frământată în primii 200 de ani, când au loc invaziile popoarelor mării, care ocupă majoritatea zonelor de litoral, probabil şi aceştia au contribuit, cao ultimă lovitură, la nimicirea canaaniţilor. Filistenii, care s-au aşezat în câmpia litoralului, lasud de râul Iarcon, au adus propia lor cultură cu vase specifice civilizaţiei miceniene.Filistenii au introdus fierul şi folosirea masivă a cărnii de porc în zonă ei fiind primii meşterifierari, în timp ce evreii, se pare, au învăţat de la aceştia meseria de a prelucra fierul.

65



Perioada de tranziţie şi prima parte a fierului (E.f. I. A.) se caracterizează prin foartemulte aşezări, cu sutele, răspândite pe zona de deal (Şefelah) şi munte. Puţine erau cetăţilefortificate cu ziduri şi porţi, dar toate casele erau aranjate în aşa fel, una lângă alta, ca săformeze un zid de apărare. Un alt element specific este terasarea dealurilor şi a munţilor pentru a-i face propice agriculturii, deoarece locurile bune erau încă sub stăpânirea

canaaniţilor, „care locuiau în câmpie”. Pentru a rezista în timpul secetei verii, evreii auconstruit foarte multe cisterne de apă, izolate cu un mortar impermeabil, unde păstrau apa de ploaie. Aceste elemente sunt specifice civilizaţiei israeline care s-a adaptat condiţiilor pe carele-au avut.

7.1.2. Ceramica:

În manufacturarea ceramicii se poate observa o continuitate de la forma vaselor canaanite spre cele evreieşti, dar ceea ce dispare este coloritul exagerat şi mulţimea de formeornamentale aplicate pe vase. Epoca fierului se caracterizează printr-o nouă formă a vasului,cu buza total diferită, prin supleţe şi simplitate. Se găsesc foarte puţine figurine cultice, aşere,

sau figuri de bou, ceea ce confirmă acuzaţiile profeţilor că, evreii au continuat să se maiînchine la zeii canaaniţi. La ceramică se poate consemna cu claritate cele trei tipuri de vase degătit, specifice fiecărei subdiviziuni, cu elemente foarte bine conturate. Apar vasele de păstrare-transport, aşa zisele amfore, destul de subţiri şi înalte, dintre care cel mai cunoscut şi puternic vas este cel de Haţor, numit „sosici jar”, în care se exporta ulei de măsline sau vin întot bazinul Mediteranei. În regatul de sud al lui Iuda se răspândeşte un alt vas de păstrare,numit „la melek”, deoarece avea pe mâner imprimate aceste cuvinte, care însemnează „pentrurege”, adică aparţinea depozitelor regale de păstrare a alimentelor pentru momente de criză. În perioada aceasta se dezvoltă în Samaria, capitala regatului de nord cel mai mare atelier deceramică, care va scoate un tip de ceramnică, de foarte bună calitate, de culoare portocalie,numită „Samaria were –marca Samaria”.

7.1.3. Fortificaţiile:

Perioda fierului, mai ales faza II şi III, se caracterizează prin puternica fortificaţie acetăţilor israeliene. Ameninţaţi tot mai des de marile puteri în ascensiune, precum Asiria,Egiptul, Siria şi Babilonul, evreii au fost nevoiţi să-ţi întărească puternic cetăţile. Dacă în prima perioadă, sec. X, au construit ziduri cazemate în principalele cetăţi, precum Ierusalim,Ghezer, Meghido şi Haţor, Samaria, în sec. IX-VII, le-au înlocuit cu ziduri masive din pietrecompacte, groase de 2-3 m şi uneori chiar de 7 m, precum zidul cel gros de la Ierusalim.Zidurile groase, masive, din blocuri de piatră mari sunt un răspuns la berbecii de spart ziduriinventaţi de armatele asiriene. Porţile cetăţilor devin elementul central dintr-o cetate, ele suntmasive, o construcţie de 15 x 20 m cu trei camere pe o parte şi trei pe altă parte şi două turnurifortificate în faţă. Găsim astfel de porţi în marile cetăţi, precum Ierualim, Ghezer, Meghido,Haţor, dar şi la Dan, Dor, Afec. Ele sunt lucrate din pietre cioplite la colţuri şi pe feţele principale şi din pietre brute în interior. În puţine cazuri se mai folosesc fortificaţii tip glacis,adică val de pământ cu pavaj de piatră.

7.1.4. Construcţii publice:

66



Apar tot mai multe palate în marile oraşe, precum: Lachiş, Ghezer, Meghido,Samaria. Ere erau construite de către regi, atât ca palate personale, pentru timpul când veneauîn vizită. Palatul din Samaria a fost întradevăr placat cu fildeş, deoarece pe ruinele lui s-augăsit multe cioburi din plăcuţe de fildeş. Sânt bine păstrate palatele de la Meghido. Deasemenea s-au construit mari magazii pentru alimente, numite silozuri. La Meghido silozul

este rutund, construit într-o mare groapă în pământ, cu o scară care cobora în spirală până la baza lui. La Haţor, silozul este o construcţie mare, cu 2 rânduri de stâlpi, cu trei hale mari şicu foarte multe vase mari de păstrare.

Sistemele de alimentare cu apă, probabil că în perioada aceasta au cunoscut cea maimare dezovoltare. Sunt lucrări foarte mari, care au necesitat o forţă de muncă foarte mare şi ospecilizare de excepţie. Oamenii de atunci au trebuit să identifice sursa de apă şi să reuşeascăsă sape tuneluri subterane direct spre această sursă. Avem astfel de sisteme la Haţor, laMeghido, Ghezer, Gabaon şi la Ierusalim. Ele aveau rolul de a asigura aprovizionarea cu apăchiar şi în timpul asediului. Ierusalimul a construit în plus şi tunelul lui Ezechia.

7.1.5. Metalurgia:

Este perioada când fierul este folosit din plin. S-au găsit foarte multe vîrfuri de săgeţişi de lance folosite în bătălie, mai ales din ultimele bătălii cu asirienii şi cu babilonenii, elefiind la baza zidului de apărare a cetăţii, acolo unde au căzut în timpul luptei. Topoare din fier şi alte obiecte din fier s-au găsit. De asemenea continuă să se folosească bronzul, mai ales înturnarea zeilor şi a altor obiecte de o oarecare valoare.

7.1.6. Obiectele de podoabă:

Se folosea mult fildeşul, pentru obiecte fine, precum casete, sculpturi în fildeş dediferite forme umane şi placarea unor palate, precum cel de la Samaria. O adevărată colecţie

de obiecte din fildeş s-a găsit la Meghido şi la Samaria. S-au găsit plăcii de aur şi statuete dinaur care reprezentau zeităţile timpului, mai ales zeitatea feminină Aşera, dar şi o zeitatesincretistă, care reprezenta pe Isis a egiptenilor cu elemente canaanite. Cea mai cunoscută este placa de la Lachiş care reprezinţă o zeitate feminină.

7.1.7. Documente scrise:

De o mare valoare sunt documentele scrise. Ele apar încă din sec. X, ceea cedemonstrează că evreii cunoşteau scrisul, aveau deja o experienţă bogată în compunerea şiredarea în scris a ideilor. Documentele găsite sunt o dovadă că în timpul acesta s-a putut scriecărţile Bibliei, aşa cum pretind autorii lor. Lipsesc scierile monumentale pe zidurile templelor sau palatelor, lucrul acesta este explicabil, deoarece evreii nu aveau dreptul să facă astfel descrieri. Sunt câteva inscripţii de mare valoare în piatră, precum: Calendarul de la Ghezer,Stela Moabită, Inscripţia Siloamului, Stela de la Dan sau inscripţiile de pe morminte. Suntapoi o mulţime de inscripţii pe diverse obiecte, pe fildeş, pe ostraca, sau pe plăcuţe de argint.La aceste documente se adaugă mulţimea de sigilii, fie pe piatră, bronz, sau pământ ars, aşanumitele „bule”. Mulţimea de documnte scrise vin să confirme istoricitatea Bibliei şi le vomtrata pe rând în următoarele paragrafe.

67



Documentele scrise şi dezvoltarea fără precedent a regatului lui Israel din timpul luiDavid şi Solomon, când s-a scris foarte mult din cărţile Bibliei, scoate în evidenţă valoareaşcolilor profeţilor înfiinţate şi conduse de Samuel. Oamenii pregătiţi în acele şcoli au fostresponsabili de marile realizări culturale din secolul X.

7.2.1. Ierusalimul - capitala lui Israel

Ierusalimul a fost printre ultimele cetăţi canaanite cucerite de israeliţi. Deşi avemrelatarea din Jud. cap 1 despre cucerirea Ierusalimului de către Iuda, la fel ca multe alte cetăţicanaanite, şi Ierusalimul se pare că a fost reocupat de canaaniţii-iebusiţi şi a rămas o enclavăcanaanită în mijlocul lui Israel, între seminţiile lui Iosif, Beniamin, Efraim şi Iuda. Se pare că pe toată perioada judecătorilor au întreţinut relaţii bune unii cu alţii. David este cel carecucereşte Ierusalimul. David, care a fost un mare om politic, religios şi de cultură, a intuit poziţia strategică a Ierusalimului. După ce a domnit şapte ani la Hevron, el îşi dă seama că poziţia, de la marginea regatului, este nefavorabilă pentru a deveni capitala tuturor evreilor.

Orice altă localitate ar avea inconvenientul aparţinerii uneia sau alteia dintre seminţii, situaţiicare ar fi creiat probleme. Iebusul, care era o localitate neutră, centrală, aşezată intre cele douămari seminşii rivale, era ideală. Acesta a fost motivul care 1-a determinat pe David să-şi mutecapitala la Ierusalim.

7.2.2. Ofelul - Cetatea Iebus era aşezată pe cornişa stâncoasă a Ofelului, David aextins cetatea spre nord, construind fortificaţia Milo, palatul său şi un nou zid de fortificaţie.Pe panta răsăriteană a Ofelului se găsesc două rânduri de fortificaţii, la câţiva metri una dealta, care sunt atribuite iebusiţilor şi respectiv israeliţilor. O fortificaţie numită "zidultreptelor”, se pare că forma zidul de sprijin pentru ceea ce a fost palatul lui David. Milo are osemnificaţie necunoscută, dar se crede ca este echivalentul lui "Acropole" - din limba greacă,

şi ar reprezenta fortificaţia părţii mai înalte a Ofelului. În prezent (2008) se fac lucrări decercetare în zona platului lui David şi s-au găsit urmele zidurilor acestui palat.

7.2.3. Construcţiile lui Solomon: Solomon a extins cetatea construind în continuarea pantei Ofelului, spre nord, palatele sale şi Templul Domnului. Astfel avem o asezare în treptea întregului oraş: în partea cea mai de jos, se afla oraşul propiu-zis; apoi urmează zona palatelor regale, iar în partea superioară se găseste Templu. De aceea în toate expresiilefolosite de Biblie, atunci când se merge la Templu, se spune: "Ne urcam la Casa Domnului" !Partea de nord era singura parte neprotejată natural şi expusă pericolelor, de aceea această parte a trebuit să fie puternic fortificată. Aici se găsea Templul, iar după el una din puternicelefortificaţii. Din construcţiile lui Solomon ne ne-a ramas practic nici o urmă. Atât de multele

demolari şi reconstuctii, din toate epocile, a facut ca urmele primelor construcţii să se piardăîn timp. Există în colţul de sud-est al ruinelor Ofelului, lângă şoseaua modernă de astăzi,câteva ziduri vechi, la 2-3 m adâncime, care ar putea fi din construcţiile civile, anexe palatuluilui Solomon.

7.2.4. Sistemul de apă al Ierusalimului:

a) Izvorul Ghihon este singura sursă de alimentare cu apă din toată zona, pe o raza de peste 5 km. in jur. Se găseste de versantul răsaritean al Ofelului, aproape de baza muntelui şi

68



în afara zidurilor de aparare a cetăţii. Izvorul are o cavitate în interior, unde se colectează apa,şi apoi iese afară din stâncă. Curgerea apei este intermitentă, cu perioade de 30-40 min. decrestere a debitului la un interval de 4-6 ore. De aici vine numele de Ghihon - Năvalnicul!

b) Schiftul lui Warren. Poarta numele descoperitorului său, capitanul englez Charles

Warren. Este format dintr-un puţ vertical de 4-5 m. urmat de un tunel oblic, paralel cu pantamuntelui, lung de vreo 36 m. şi un nou put vertical, adânc de 16 m. care ajunge până laizvorul de apa Ghihon, din interiorul muntelui, care se adună într-o bolboană. Prin acestsistem subteran, locuitorii cetăţii puteau trece în afara zidurilor cetătii şi să scoată apa dinizvor, fără să fie văzuţi şi expusi primejdiei. Arheologul Pierre Vicent a făcut arfirmaţia căacesta a fost mijlocul prin care oamenii lui Ioab au intrat în cetate şi au cucerit-o; acesta fiind"canalul" în care a zis David să fie aruncaţi toţi orbii şi şchiopii. (2 Sam.5,8)

c) Canalul Siloamului, reprezită o nouă etapa a sistemului de alimentare cu apă aIerusalimului. Probabil ca a fost construit în timpul regelui Solomon. Acest canal mergea atât prin exterior, cât şi prin stâncă, cale de 150 de metri. Din el erau irigate grădinile împăratului

din Valea Chedronului, iar apoi apa era colectată într-un rezervor exterior de la confluenţaChedronului cu Valea lui Hinom.

d) Tunelul lui Ezechia - Deoarece acest sistem era vulnerabil, fiind în afara cetăţii,regele Ezechia, în timpul invaziei asiriene din anul 701, a construit un nou canal-tunel, princare a trecut apa de pe versantul răsăritean, pe cel apusean, străpungând stanca Ofelului.Lucrarea a fost o mare realizare inginerească, deoarece tunelul nu este în linie dreaptă, cişerpuitoare, lucrarea a început de la ambele capete, iar lucrătorii s-au întâlnit la mijloc, cu odeviere de doar un metru şi ceva. Locul de întâlnire a fost marcat de o inscripţie în peretelecanalului, numită: "Inscripţia Siloamului", care se găseste acum în Muzeul din Instambul. Lacapătul canalalului s-a construit un mare bazin pentru colectarea apei, numit: "Scăldătoarea

Siloamului". (Ioan 9,7)

7.2.5. Fortificaţii şi case importante :

a) Zidul cel gros al lui Ezechia - În timpul lui Ezechia foarte mulţi israelieni s-aurefugiat la Ierusalim şi au construit un nou cartier pe muntele de vest, dar care nu era apărat deun zid. În faţa invaziei asiriene, Ezechia s-a văzut nevoit să construiască un puternic zid deapărare, care a plecat de la Templu spre vest, a urcat până pe varful Muntelui de Vest, şi acoborat prin Valea lui Hinom. Acesta s-a numit "Primul zid", sau Zidul lui Ezechia, se poatevedea şi astăzi pe o lungime de 65 m. Are o grosime de 7 m. şi se estimează o înalţime de 8m. Zidul a "călcat" o casă, care a rămas jumătate în interior şi jumătate în exterior, găsindu-şio împlinire exactă în cuvintelor lui Isaia din 22,10: "Număraţi casele Ierusalimului şi lestricaţi ca să întăriţi zidul!"

b) Casa lui Ahiel se găseşte tot pe panta răsăriteană a Ofelului, la baza ziduluitreptelor. Este foarte importantă, pentru că ne oferă arhitectura exactă a unei case de locuit din

69



perioada respectivă. Este o casă cu patru camere, cu o curte interioară, cu patru piloni pentrusprijinirea unui posibil etaj. Elementul deosebit de interesant este o "piatră de WC", care aratăgradul de civilizaţie. Exista canalizare şi sisteme foarte bune de igienă. Lângă această casa s-agăsit o altă casă arsă, cu bârnele încă imcomplet arse, probând textul biblic care spune că Nebucadnetar a pus foc caselor Ierusalimului (2Imp.l5,9)

c) Casa sigiliilor - Cu o terasă mai jos de Casa lui Ahiel se află un loc unde au fostgăsite un număr de 53 de sigilii de pământ, numite "bule", folosite pentru a sigila acteleoficiale: contracte, cărţi, scrisori etc. În focul care a distrus cetatea toate acele acte au ars, dar sigiliile de pământ s-au întărit şi mai tare, devenind cărămidă. Ele poartă numele a diferiţi"notari" şi oameni oficiali ai timpului, printre care "Ghedalia şi Baruk, fiul lui Neriia". Acestesigilii sunt o probă evidentă a autenticităţii cărţii lui Ieremia!

d) Document despre templu - Inscriptia "Casa Domnului" de pe o rodie - In MuzeulIsraelului se afla o rodie executata din fildes, cu urmatoarele dimesiuni: Inalţimea - 43 mm.Diametru -21 mm; si o gaura pentru prinderea intr-un bat de 15 mm. adancime.Pe corpul

acestui fruct, rodia era o inscriptie, in parte pierduta. Tradusa si interpretata., pentru partealipsa ar putea fi astfel: "Apartinand Templului Domnului, sfintenie preotilor!" Dupainterpretarea paleografica, scrierea apartine mijlocului sec. Al Vlll-lea. Astfel de rodii eraufolosite pentru ritualul de la Templu, era un fruct des reprezentat in obiectele de la templu.Este singura dovada arheologica despre existenta Primului Templu, deoarece se face referire precisa la existenţa lui in acea epoca!

7.2.6. Mormintele:

a) Mormântul lui Şebna - În .valea Chedronului sunt multe morminte din perioadaPrimului Templu. Ele au un stil specific, fiind formate dintr-o camera centrală, camere

laterale, cu banc de piatră, cu locaşuri speciale, unde sunt aşezaţi morţii, şi cu un"repozitoriu", depozit pentru colectarea rămăşiţelor. Pe fontispiciul unuia dintre mormintesunt scrise cuvintele: "Nu veţi găsi aici nici aur, nici argint, ci doar oasele mele şi ale roabeisale. Blestemat sa fie cine le va tulbura linistea!" Dupa numele care apare cu anumite literelipse, se crede ca este mormântul administratorului Sebna din Isaia 22,15.

b) Mormântul regilor lui Israel - În grădina mănăstirii dominicane din Ierusalim s-au găsit două morminte, foarte laborioase şi mari, cele mai mari morminte construite în stilulacestei perioade, şi care au fost interpretate ca fiind mormintele regilor lui Israel. În aceeaşicavitate, călugării dominicani au amenajat şi ei un cimitir pentru cei mai iluştrii profesori dela Ecole Biblice. Mormântul este format dintr-o camera mare, cu o fereastră în tavan, pentruiluminare şi cu multe camere mici pe toate laturile ei. În fiecare cameră erau amenajate câtetrei locuri pentru morţi, şi câte un depozit pentru reziduri. O cameră mortuala are sarcofagii,ceea ce crede că era pentru regi. În morminte s-au găsit peste 15000 de fragmente de oaseumane, care continuă să fie cercetate de specialişti antropologi. Într-o perioada de la începutulsec.XX, evreii veneau în număr mare să se roage la acest mormant, iar unii rămâneau şi pestenoapte în interiorul lui. Situaţiile acestea au creat o tensiune cu călugării, până când treptat,treptat, mormântul s-a închis pentru vizitare.

70



c) Ketef Hinom -Binecuvântarea Aaronică din mormintele de la Ketef-Hinom - Aufost descoperite două suluri de argint în anul 1980 la est de Ierusalim, la 0,5 km. de zidurilecetăţii, în stâncile de lângă Biserica Sf. Patric. Printre multe obiecte de ceramică, metal şi oaseumane, s-au găsit două suluri mici de argint: cel mare având dimensiunea de 97 x 27 mm., iar cel mic de 39 x 11 mm. Analizele au arătat o puritate de 99% argint. În placa cea mare s-a

găsit o scriere, pe 18 rânduri, realizată prin zgâriere cu un metal ascuţit, un rând era lipsă. Întotalitate s-au putut decifra 85 de litere. Pe placa cea mică s-au găsit 14 rânduri, din 18existente original, cu un total de 53 de litere, care au putut fi identificate. După forma literelor şi a scrisului s-a putut data cam din sec. al Vll-lea î.Hr. Spre surprinderea specialiştilor, textulînscris era binecuvântarea aaronică din Num.6,24-26

Aceste trei versete din Biblie, găsite pe foile de argint de la Ketef Hinom, între 1978-1982, sunt cele mai vechi documente arheologice biblice descoperite până acum! Aceasteasunt din perioada ultimilor regi ai lui Iuda, probabil cu ceva înaintea profetului Ieremia. Esteuna din cele mai puternice dovezi că Biblia era deja scrisă, era un iunctiune inainte de robia babiloneana, deci se poate proba autenticitatea ei ca document istoric. Alaturi de sigiliile care

cuprindeau nume biblice, inscriptia Siloamului, care confirma cartea lui Isaia, toate acestedocumente intaresc istoricitatea Bibliei.

Perioada Primului Templu a fost cea mai glorioasa epoca din istoria Regatului luiIsrael. Dovezile arheologice care ne-au ramas confirma veridicitatea afirmatiilor Bibliei.Orasul lerusalim s-a extins de la 2000 de locuitori cati avea pe timpul iebusitilor, la 3000 pevremea lui David, 5000 in timpul lui Solomon si 25.000 pe timpul lui Ezechiel si dupa aceea.Populafia a crescut, ziduri, case, morminte, inscrisuri ne-au ramas si ne vorbesc despre acelezile.Istoria nu este doar o insiruire de evenimente, ci are o filosofie a ei. Profetii acelor perioade au prezis dezastrele care au venit, au aratat cauzele nenorocilor si continua sa ne

ofere adevarata filosofie a istoriei. Depinde cum le primim noi!

8.0.0. Epoca fierului, partea II. - Israelul de nord

În anul 930 Regatul lui Israel s-a schindat, partea de sud a devenit Regatul lui Iuda, cuseminţiile Iuda şi Beniamin, având capitala la Ierusalim, iar partea de nord, cele 10 seminţii

au format Regatul lui Israel. Istoria acestui regat a fost tumultoasă şi de scurtă durată. Auurmat patru dinastii: Ieroboam, Baeşa, Omri-Ahab şi Iehu, cu un total de 21 de regi pe o perioadă de 209 ani, de la 930 până la 722 î.Hr. În acest timp capitala a fost la Tirţa, înMuntele lui Efraim, la nord de Sichem, iar apoi a fost mutată la Samaria, unde a rămas până laocuparea ei.

Principalele centre din Regatul lui Israel au fost: Samaria, Meghido, Haţor, Dan, Betel,Afec, Sichem. Regatul de Nord, al lui Israel a avut un teritoriu mai mare, o populaţie mainumeroasă, dar a avut o istorie mai zbuciumată şi mai tristă. A cunoscut două perioade de

71



glorie, prima în timpul lui Ahab şi a fiilor lui, 876-841, iar a doua în timpul lui Ieroboam II,790-751. În rest au fost regi slabi, care s-au ucis între ei sau au fost umiliţi de vecinii lor.

8.1.1. Zona litoralului:

Zona litoralului era ocupată cu o serie de porturi asemenea unei salbe de mărgele,dintre care cele mai impoprtante sunt, începând din sud spre nord: Gaza, Aşchelon, Aşdod,Iafo, Dan, Acco, Naharia. Primele trei porturi-cetăţi aparţineau filistenilor, Iafo şi Dan au fosttemporal cetăţi-port israeliene, dar cea mai mare parte au fost sub stăpânirea fenicienilor.Acco a fost aproape în întregime un port fenician.

a) Tel Dor este situat pe malul mării în apropierea chibuţului Haşoalim. A fost pe rând port canaanit, apoi a fost sediul unei provincii pe timpul lui Solomon, din nou a devenit portfenician, evreiesc iar apoi roman. Evreii au stăpânit zona doar foarte puţin timp, fenicieniisunt cei care au locuit cel mai mult timp aici şi este cea mai bine conservată şi studiată cetatefeniciană. După câteva sesiuni nesemnificative de excavaţii, în anul 1980, pr. Efraim Stern a

început săpăturile arheologice la Tel Dor, care se continuă şi în prezent. S-au descoperit porţile cetăţii, oraşul elenistic şi roman, dar şi multe documente din perioda israelită. b) Carmel: Numele de Carmel vine din ebraicul Kerem-El – Via lui Dumnezeu, într-

adevăr sunt potgorii renumite pe pantele lui şi livezi de fructe. Carmelul este culme muntoasă,lungă de 25 km şi lată de maximum 6-8 km, care se întinde de la nord-vest, chiar de lalitoralul mării spre sud-est, făcând joncţiunea cu Munţii Samariei prin trecătoarea Taanak.Înălţimea maximă nu depăşeşte de 500 m, dar se ridică ca un zid care întrerupe câmpialitoralului şi face dificilă călătoria de la nord la sud. Trei trecători îl străbat: Taanak sprerăsărit, Meghido la mijloc şi Iocneam la vest. În partea de nord de Carmel se întinde ValeaIzreelului, străbătută de Pârâul Chison. Două monumente importante avem pe Carmel, mbele

legate de profetul Ilie : Grota lui Ilie şi Muhraha.c) Grota lui Ilie se află pe partea apuseană a Carmelului, foarte aproape de baza

muntelui şi de mare. Tradiţia spune că aici locuia Ilie şi avea una din şcolile profeţilor. În prezent grota este transformată într-o sinagogă şi poate fi vizitată tot timpul. Al doilea loc al profetului Ilie este pe creasta muntelui în locul numit pe arabă Muhraha – Flacăra. Acolo aavut conflictul cu preoţii lui Baal. Catolicii au ridicat o mică mănăstire pe acel loc cu o statuiea profetului care ucide un preot al lui Baal.

d) Acco

Este unul din oraşele port foarte vechi de la Marea Mediterană. Apare în analele luiTutmose III, circa 1450 î.Hr., în tăbliţele de la Tel el Amarna. În antichitate se naviga numaide-a lungul ţărmurilor şi în fiecare noapte corăbiile acostau la mal, astfel că era nevoie de omulţime de porturi. Oraşul se află aşezat pe partea nordică a golului cu acelaşi nume. A fostlocuit de canaaniţi, fenicieni, greci. Ptolemeu II Filadelfus va reconstrui portul şi-l va renumiPtolemais, după numele său, astfel este cunoscut în N.T. După ce va fi cucerit de arabi va firenumit Akka. Cruciaţii au făcut din oraş capitala Regatului Latin şi l-au redenumit SfântulIoan de Acre. Va cunoaşte o faimă deosebită în timpul şeicului Ahmed el Yazzar, poreclitmăcelarul, călăul. El va re-fortifica cetatea şi va rezista atacurilor lui Napoleon.

72



8.1.2. Zona centrala montană:

a) Muntele Garizim şi Ebal - Sichem1. În şeaua creată dintre cei doi munţi, Garizim şi Ebal, se află aşezată antica localitate

Sichem, în prezentul oraşul arab Nablus. Este primul loc de contact al lui Avraam cuCanaanul şi de aici porneşte Calea Patriarhilor, drumul străbătut de patriarhi timp desute de ani pe coama munţilor.

2. Iacov este primul care cumpără la Sichem un teren şi construieşte aici prima casă.Iosua va veni cu întreg poporul şi va oficia ceremonia religios foarte important dupăocuparea Ierihonului.

3. Muntele Garizim are 841 m, este locuit şi cultivat, este locul de unde s-a rostit binecuvântarea..

4. Muntele Ebal are 940 m şi este locul de unde s-a rostit blestemul.

b) Samaria a fost capitala Israelului de nord între 870 şi 722 î.Hr. A fost construită pe

Muntele Samariei cumpărat de regele Omri, iar Ahab o va ridica la adevărata glorie. Vea o populaţie de 15.000 loc. Din perioada israeliană s-u descoperit urmele palatului lui Ahab.Plăcuţe de fildeş rupte şi zdobite s-au găsit în moloz, ceea ce certifică faptul că Ahab şi-aconstruit un palat din fildeş. Un zid din piatră frumos cioplită, după metoda head andshoulder, dovedeşte că cetatea a fost construită cu meşteri fenicieni, gen care nu s-a regăsit în perioadele următoare.

Ceramica: Un tip de ceramică de culoare portocalie-lucios, foarte fină şi foarte binelucrată, poartă numele de Ceramică de Samaria. Erau vase produse în atelierele regale dinSamaria şi sunt toate categoriile de vase executate după acest model şi în aceeaşi culoare.Acest tip de vas din perioada regală iraeliană arată gradul înalt de civilizaţie şi tehnica de

manufactură foarte bine dezvoltată. Un alt tip de vas larg răspîndit, găsit în tot bazinul MăriiMediterane, este vasul de păstrare – amforă, numit, Sosij jar de la Haţor. În el se exporta uleişi vin prin corăbii feniciene. Două corăbii feniciene, pline cu peste 400 de astfel de vasefiecare, s-au găsit pe fundul Mării Mediterane de către expediţia Aşchelon 1999, ceea ce probează relaţiile strânse dintre evrei şi fenicieni. Primii erau producătorii iar ultimii eraunegustorii vremii, exact cum descrie Bibliea aceste relaţii.

8.1.3. Zona Izreelului - Meghido

Faţă în faţă cu Nazaretul, dar spre sud, la poalele Carmelului se află Tel Meghido, unuldin cele mai renumite oraşe vechi din ţară. Este o movilă, aproximativ de formă rotundă, binefortificată natural, cu o suprafaţă de 10 ha. Aici au fost construite peste 25 de cetăţi timp de peste 2500 de ani (25 de straturi arheologice). Are cea mai tumultoasă şi agitată istorie, estenumită cetatea vieţii, deoarece a fost dărâmată şi reconstruită de multe ori. Istoria lui începefoarte devreme, încă din epoca pietrei şi a cuprului, se întinde pe toată perioada bronzului,epoca canaanită (3200-1200), perioada fierului, sau epoca israelită (1200-720). Asirienii vor face din ea capitala provinciei, dar în perioada babiloneană şi persană va pierde dinimportanţă şi începând cu epoca elenistică va deveni o ruină. A dominat şi străjuit poarta deintrare spre Galileea timp de peste 3000 de ani.

73



Una din cele mai frumoase mărturii despre Meghido o avem în inscripţia lui TutmoseIII de la templul din Karnac (Teba). El descrie cu lux de amănunte bătălia care s-a dat aici în2 mai 1468 pentru cucerirea cetăţii şi enumeră prada bogată în căruţe de aur, cai şi prizonieri.Meghido era o cetate strategică, care păzea trecătoarea cu acelaşi nume de peste Carmel. Ioanva folosi din nou numele acestei cetăţi în Apocalipsa pentru a descrie ultima mare bătălie a

istoriei. Har Meghido, sau Muntele Meghido, care va deveni Armaghedon este locul ultimei bătălii iar oamenii de astăzi aşteaptă cu groază o asemenea confruntare globală.

a. Porţile cetăţii. Ca orice cetate antică a fost puternic fortificată şi întărită cu porţi.Prima poartă, pe care se intră acum, este poarta canaanită din perioada bronzului mijlociu(2000-1550). Avea patru camere, ziduri groase. A fost acoperită cu moloz de către israelieniicând au reconstruit oraşul, probabil în timpul lui Solomon şi au ridicat o altă poartă,magnifică, cu 6 camere. Parte din ea se poate vedea şi astăzi. Această poartă avea o curte spreexterior cu o altă poartă, mai puţin importantă, în faţa ei. Vom regăsi la Haţor şi Ghezer porţiidentice cu aceasta, ceea ce confirmă relatarea din 1 Reg.9,15 despre lucrările lui Solomon. b.Palatele şi grajdurile lui Solomon, Ahab şi alţi regi pot fi văzute atât în partea vestică, cât şi

în partea de nord. Piloni de piatră au mai rămas din structura acestor palate. Grajdurile cailor,deoarece Meghido a fost o puternică fortăreaţă militară iar caii reprezentau principala forţă,aici s-u găsit două asemenea grajduri, cu ieslea din piatră şi chiar cu locaşurile pentru legatanimalele.

c. Silozul pentru cereale. Este o groapă mare, zidită din pietre şi cu o scară în spiralăcare coboară până la baza ei. Fiecare cetate antică avea astfel de silozuri, care reprezentaurezerva de alimente pentru zile grele.

d. Zona sacră este amplasată în partea de nord, unde s-au făcut cele mai adâncisăpături. Se poate vedea un altar foarte vechi, circa 3000 î.Hr., din piatră, circular, cu un

diametru de peste 5 m şi trepte care conduc spre platformă. În apropiere sunt temeliile a maimulte temple care au fost ridicate în acelaşi loc sacru de-a lungul timpului. Nici o clădireantică nu rezista mai mult de 200 de ani, dintr-un motiv sau altul ea era distrusă şi alta îi lualocul cu mici modificări, astfel că acum se pot distinge fazele fiecărei construcţii.

e. Sistemul de alimentare cu apă este forte ingenios şi greu de realizat. A fostconstruit probabil de către Solomon, iar Ahab l-a adus la forma actuală. Este construit lamarginea tel-ului, în partea de sud şi este format dintr-un puţ adânc de 35 m cu o scară înspirală pe pereţii puţului şi un tunel lateral, lung de 80 m, care străpunge malul stâncos altelului şi iese în afară, la baza lui, unde a găsit un puternic izvor de apă. Apa era protejată deun camuflaj de pietre multe îngrămădite peste izvor, dar în cazuri speciale se putea intra încetate folosind sistemul acesta, aşa cum se foloseşte acum de către turişti. Problema apei erauna din marile preocupări ale anticilor din zona orientului.

8.1.4. Zona de nord - Tel Haţor

Este cel mai mare tel din ţară cu cei 80 ha din 10 sunt numai acropola. A fost capitalacanaaniţilor pe timpul cuceririi ţării de către evrei. Are o istorie aproape tot atât de lungă ca şiMeghido, acoperind în întregime perioada bronzului, epoca canaanită şi perioada fierului,epoca israelită. Puţine urme au rămas din epoca persană, oraşul fiind părăsit şi doar un sat de

74



beduini şi-au găsit sălaşul în mijlocul ruinelor. Haţor era ultimul oraş din sfera de influenţă aBabilonului, folosind limba, scrierea, religia şi multe din obiceiurile babilonene, chiar dacă înunele perioade a fost sub ocupaţia egipteană.

a. Poarta lui Solomon este primul monument cu care se începe turul sitului. Este

foarte bine păstrată, are 15x20 m şi două bastioane la intrare. Ea a fost construită peste untemplu canaanit din bronzul târziu, a cărui prag de intrare se poate vedea sub una din camere.Descoperirea ei a fost făcută de Yigael Yadin în 1955 folosindu-se de textul biblic din1 Reg.9,15 şi descoperirile anterioare de la Ghezer şi Meghido.

b. Înălţimea de la porţi este un loc cultic de la intrarea în palatul canaanit. În curteainterioară a palatului se află o platformă de 170x180 cm înaltă e 50 cm cu 4 scobituri pentru picioarele unui tron-scaun al unei statui de zeu. Nu se putea intra în palat fără să te închiniacestei statui.

c. Înălţimea cetăţii, sau locul culic în aer liber, format dintr-un altar de jertfă cu 4

coarne de piatră, in care unul a fost găsit cu dimensiunile de 125 cm. O mulţime e obiectecultice, altare de tămâiere, vase votive şi idoli au fost găsite în jur. Probabil că exista şi un pom sacru. Acest altar a fost în uz până în jurul anului 1000, deci în prima parte a dominaţieiisraelite.

d. Maseboturi, sau pietre închinate soarelui. Cel mai interesant este format din 7 pietre şi se află expus în muzeul sitului, un alt masebot fost descoperit în stratul bronzuluimijlociu format din zeci de pietre şi un mare vas ritual pentru libaţii.

e. Palatul-Templu este fără îndoială cea mai importantă construcţie de pe acropole.Este un complex măreţ, format dintr-o curte interioară, cu coloane de bazalt, cu un altar imens

din piatră e 2,5x2,5 m şi clădirea propriu-zisă. Clădirea are zidurile de 4-5 m din cărămidănearsă pe temelie de piatră şi cu ortostaţi, plăci de bazalt frumos cioplite. Este formată inantreu, 7 m; sala tronului, sau sfânta de 15x18m şi o mică cameră în sat, Sfânta Sfintelor.Lateral sun câte două camere anexe, unde s-au găsit obiecte de aur, ceea se crede că au fostdepozitele de comori. Clădirea a fost distrusă prin incendiere, urmele focului se văd pânăastăzi în piatra crăpată şi cărămida topită şi devenită sticlă.

f. Silozul de alimente a fost mutat de pe amplasamentul lui de deasupra templuluilateral spre nord iar în interior a fost amenajată o presă de ulei specifică perioadei primuluitemplu, cu o pârghie în zid şi greutăţi de presare. O altă clădire folosită pentru depozitareaalimentelor a fost descoperită, având două camere de 10x6 m, cu ziduri între 2,5 m şi 6 mgrosime. Aceste camere nu aveau nici o uşă, accesul făcându-se printr-o scară care urca şicobora în interiorul lui.

g. Sistemul de alimentare cu apă este cel mai măreţ, puţul are 46 m adâncime şi 10m lăţime pe latura patratului. O scară în spirală conduce până jos unde se găseşte apă. Acest puţ se află pe latura sudică a acropolei foarte aproape de torentul care curge în apropiere.Oraşul mai avea un dig care forma un lac de acumulare în valea care desparte Oraşul de Susde Oraşul de Jos.

75



Fortificaţiile: Săpăturile au scos la iveală ziduri din cărămidă nearsă groase de până la6 m şi înalte de încă peste 4 m. Aceste clădiri şi ziduri uriaşe fac ca raportul bibliei desprecetăţile uriaşe ale canaaniţilor să fie credibil. Zidurile de apărare au fost şi ele uriaşe. Avem ofortificaţie, Val de Pământ, cea mai mare din ţară, peste 90 m lăţime, avem ziduri cazematedin timpul lui Solomon şi ziduri masive de 3 m din timpul lui Ahab.

8.1.5. Tel Dan

Drumul spre Dan trece prin bazinul Hule, o zonă foarte bogată, plină cu livezi şi terenagricol. Aici se găseşte Lacul Hule, o rezervaţie naturală unde creşte papirus, cea mi nordicălocalizare a acestuia. Foarte multe păsări migratoare trec pe aici în călătoriile lor. La stânga seaflă culmile înalte ale dealurilor Galileii cu localitatea Chedeş Neftali, de unde era originalBarac, cel care l-a învins pe Sisera. Urmează oraşul Chiriat Şmona, cel mai nordic oraşisraelit, apoi Metula, ultimul sat de graniţă, aproape de anticul Abel Bet Mehola.

Este cea mai nordică cetate israeliană, de aceea se folosea expresia biblică: „De la Dan până la Beer-Şeba”. Se află aşezată chiar la poalele Muntelui Hermon într-o câmpie foartefertilă cu o climă mediteraneană blândă. Cetatea a fost locuită de canaaniţi, atunci se numeaLuz, dar a fost ocupată de fiii lui Dan în căutare de un nou loc, au cucerit-o şi i-au dat numeleDan. Este aşezată pe un tel împădurit de unde izvorăşte unul din braţele Iordanului, Dan careare cel mai mare debit de apă. Este incredibil să vezi un râu întreg care iese deodată din pământ. Cetatea este aşezată pe partea sud-estică a tel-ului. A fost excavată timp de peste 20de ani şi au ieşit la lumină foarte multe lucruri interesante

a. Poarta cetăţii canaanite. Se află în prezent sub fortificaţia valului de pământ, a fostconstruită in cărămizi nearse sub formă de boltă, fiind cea mai veche construcţie în boltă, cu

peste 1800 de ani înainte ca romanii să folosească această tehnică pe scară largă. Poarta seaflă în partea de nord a tel-ului şi este protejată de o copertină uriaşă.

b.Poarta israelită este cea mai elaborată şi interesantă poartă de acest fel din ţară.Erau, de fapt, trei porţi, prima nu mai este, dar se vede curtea interioară foarte largă, pavată cu pietre de râu. Poarta a II-a, care are toate elementele ei, opritorul porţii, piatra scobită pe carese învârtea axul. În faţă era locul tronului şi banca pentru bătrânii cetăţii, loc unde se ţineau judecăţii, discuţii sau se prezentau cele mai interesante realizări ale cetăţenilor. Este unic acesttablou în Israel. Poarta a treia, care aveau 4 camere, foarte mari. Imagini cu evenimentele dela poartă sunt gravate pe elemente de tablă în lateral.

c. Stela cu inscripţia „Casa lui David” a fost descoperită în această cetate şi provinede la Ben Hadad, care a cucerit nordul lui Israel în timpul lui Baeşa şi a lăsat în urmă aceastăstelă comemorativă. Este cel mai vechi document, circa 890 î.Hr. despre istoricitatea regluiDavid.

d. Altarul cu viţelul de la Dan. Este cea mai mare incintă sacră în aer liber din ţară.Este compusă din trei piese: Altarul de jertfă de 5x5 m înalt de peste 2 m. O scară de piatră amai rămas din această structură şi temelia, dar un cadru de oţel inox arată dimensiunile lui.Cădirile anexe ale preoţilor, care se află în partea de vest. Aici au fost descoperite multe

76



unelte cultice. Înălţimea propriu-zisă, bamat (ebr), care are 19x19 m ţi 3 m înălţime. Are douăfaze de construcţie, prima fiind a lui Ieroboam, iniţiatorul acestui sistem cultic nebiblic şi adoua probabil a ui Ahab. Pietrele sunt foarte frumos cioplite, ceea ce conduce la folosireameşterilor fenicieni. Nu se poate ştii ce exista pe această înălţime şi unde era aşezat viţlul dela Dan. Acest loc cultic a rămas neafectat de distrugeri premeditate.

9.0.0. Ţara sfântă în perioada celui de al II-lea Templu516 î.Hr. – 70 d.Hr.

9.1.1. Perioada persană:

Aceasta perioada începe cu anul 539 î.Hr. cu decretul lui Cir de întoarcere din robie şiţine pană în anul 70 d.Hr. În anul 516 cel de-al doilea Templu a fost terminat şi sfinţit,moment de la care începe practic perioada. Evreii au existat ca stat, naţiune, atât timp cât auavut templu, acesta le-a dat identitate şi fiinţă. Este cunoscut sub numele de Templul luiZorobabel. A fost complet renovat iar anexele lui reconstruite de catre Irod cel Mare. Acesta a

77



început reconstructia în anul 19 în.Hr. iar lucrările au fost definitiv terminate abia cu câţivaani înainte de distrugerea lui în anul 70 d.Hr.

a) Cir cel Mare (539-530 î.Hr.) Cilindrul lui Cir, scris în limba babiloneană, încuneiforme ne oferă o înregistrare a domniei lui (549-530), mai ales ocuparea Babilonului

printr-o cucerire sângeroasă. De asemenea ne oferă o imagine a politicii sale umane, care a permis deportaţilor să se întoarcă în ţările lor şi să-şi restaureze vechile culte. Documentuleste socotit ca prima carte a drepturilor umane. Aceste descrieri din cilindru corepund cudescrierile Biblie despre Cir din Isaia 45,1-5 ; Ezra 1,1. Mormântul lui Cir se află înPasargade (Câmpul perşilor) în sudul Iranului, care a fost vechea capitală a Persie până cândDarius a construit noua capitală la Persepolis.

b) Darius cel Mare (522-486 î.Hr.) El va ucide pe falsul Smerdic, magul Gaumata,care pretindea că este fiul lui Cir şi a ocupat tronul imperiului timp de 7 luni. Daris îl va ucide.Victoria împotriva lui Gaumata şi alte fapte de glorie sunt săpate în stânca de la Behistun, otrecătoare printre munţi pe drumul care leagă Babilonul de Ecbatana. Scrierea este făcută în

trei limbi: akkadiană, persana veche şi elamită. Ea a fost cheia pentru descifrarea scrieriiakkadiene de către ofiţerul britanic Sir Henry Rawlinson după o muncă de peste 20 de ani.După unii istorici, Darius cel Mare este Ahaşveros din cartea Esterei, adică soţul Esterei,eveniment care ar fi avut loc în anul 519 î.Hr. O statuie a lui Darius cel Mare, dar fără cap afost luată din Egipt şi adusă în palatul din Susa. Este singura statuie a unui împărat persan, eaa fost făcută în Egipt şi a fost aşezată în Hieropolis. Are un text în hieroglife, care îl prezintă pe Darius cu titlurile specifice lor: “Eu sunt Darius, mare rege, rege al regilor, rege al popoarelor, rege al acestui mare pământ întins la lat, fiul lui Histaspe, un ahmenid.”

c) Xerxe I. (485-465 î.Hr.) este următorul mare împărat persan, cel care vaîntreprinde ultima mare campanie în Grecia şi va fi înfrând la Salamina. El a înfrânt revolta

egiptenilor, care doreau să aducă la tăcere acţiunea evreilor de refacere a sistemului religios.Drep urmare, Xerxe a asigurat paza frontierei sudiced din gipt cu trupe de evrei, care aostcolonizaţi la Elefantine, o insulă de la Asuan. Aceşti colonişti vor aceia care vor construi unalt templu evreisc la Elefantine, şi de la care ne va rămâne o colecţie de documente, numitescrisosrile Elefantine.

d) Neemia (444-432) este primul satrap oficial al Imperiului Persan trimis săguverneze provincia nou înfiinţată, Iudeea, descoperită în acte cu numele de Iehud. El vareconstrui zidurile Ierusalimului şi va face din oraş din nou o capitală de provincie. Numele principalilor săi duşmani au fost descoperite în diferite locuri, astfel: Sanbalat, guvernatorulSamariei apare în Scrisorile de la Elefantine, Tobia amonitul apare în două inscripţii găsite în peşterile de la vest de Aman, iar Gheşem arabul a fost identificat într-o inscripţie arabică de laDedan din nordul vestul Arabiei, datată din sec. V. î.Hr. Tot din perioada aceasta s-au găsitmonezi şi sigilii care poartă numele Yehud, al provinciei Iudeea de atunci. Iudeii au avut permisiunea să emită astfel de monezi şi le-au realizat după modelul monedei Atica.

Documente arheologice despre construcţia lui Neemia sunt puţine. El a refăcut cetateala cea mai mică scară posibilă, cu un număr de 2-3000 de locuitori, de mărimea oraşului întimpul lui Solomon. Turnurile menţionate pot fi identificate, iar anumite cisterne de apăconfirmă topografia locului.

78



9.2.1. Documente scrise din perioada respectivă:

a) Papirusurile de la Elefantine. Prima descoperire a avut loc în anul 1893 cândCharles E. Wilbour, un cercetător american al istoriei Egiptului, a procurat de la o femeie

egipteancă câteva documente vechi. Acestea au rămas necunoscute timp de 60 de ani, datoritămorţii premature a descoperitorului, şi au fost prezentate la Muzeul Brooklin unde au fost publicate de către Emil G. Kraeling în 1953. Al doilea grup de documente au fost procuratede către A.J.Sayce şi A.E. Cowley şi publicate în anul 1906. Al treilea grup de documente aufost descoperite în săpăturile arheologice de către o expediaţia germană şi au fost prezentateîn Muzeul Berlinului de către Eduard Sachau în 1911. Toate documentele sunt scrise pe papirus în limba aramaică, limba franca a perioade persane şi ne oferă un document extra biblic despre limba aramaică a cărţilor Ezra şi Daniel şi despre evenimentele de dupăîntoarcerea din exil.

Documentele sunt în mare parte acte oficiale, chitanţe de împrumut, acte de divorţ,

care ne oferă o imagine despre viaţa socială şi despre interpretarea legii deuteronomice decătre această grupă de evrei din Egipt. Un decret al lui Darius II (419 î.Hr.) dă un ordin caevreii de aici să respecte sărbătoarea Azimilor. Alte documente ne vorbesc peste templuliudeilor ridicat de colonia de aici. Atunci când egiptenii s-au revoltat şi au ditrus acest templu,evreii au scris autorităţilor de la Ierusalim, Marelui Preot, dar şi celor de la Samaria pentru ainterveni în favoarea lor. Un alt element foarte interesant care subliniază sincretismul religiosal evreilor de aici este observat în numele care apar : Ishumbethel, Herembetel, Anatbetel,Anatyahu, adică o combinaţie între numele ebraic al lui Dumnezeu şi numele diferitelor zeităţi egiptene. Documentele de la Elefantine sunt valoroase pentru a ilustra anumiteevenimente istorice, dezvoltarea limbii aramaice, viaţa socială, dar şi sincretismul religios alevreilor din diaspora.

9.3.1. Samaria

a) Samaria a fost o altă provincie de civilizaţie iudaică, dar rivală şi duşmană iudeilor din Ierusalim. A fost centrul regatului de nord, capitală din timpul lui Omri, 870 î.Hr. şi pânăla distrugerea ei în 722. În perioada babiloneană şi persană a fost centrul administrativ al provinciei. În perioada eleneistică a redevenit capitală a provinciei Samaria. S-a opus luiAlexandru cel Mare, prin faptul că a măcelărit garnizoana macedoneană lăsată în cetate. Drepturmare, Alexandru a distrus cetatea şi a deportat populaţia la anticul Sichem. A fostreconstruită şi colonizată cu veterani de război greci, devenind un bastion al stăpânirii. Irodcel Mare o va reconstruit şi redenumi Sebaste. Ruinele acestei cetăţi se văd astăzi cel mai bine: strada cu coloane, care are peste 500 m, din care mai sunt în picioare în jur de 180, unteatru. Stadion, apeduct şi un măreţ templu dedicat lui Augustus. Ruinele acestui templu, cu bazele uriaşe ale coloanelor şi treptele de acces mai pot fi văzute şi astăzi. Oraşul a fostdistrus la începutul revoltei iudeilor, în anii 66-67, drept răzbunare pentru multele necazuri pricinuite de veteranii din Sebaste pelerinilor galileeni în drum spre Ierusalim.

b) Sichem a fost reconstruit după anul 300 î.Hr. şi a devenit centrul grupării religioasea samaritenilor. În perioada aceasta s-a construit templul de pe Muntele Garizim, care a fost

79



distrus de către Ioan Hircanus în anul 127 î.Hr. Urmele acestui templu nu au putut fiidentificate, deoarece romanii, sec. II. D.Hr. au construit un templu dedicat lui Zeus pesteruinele acestui templu, iar creştinii bizantini au construit o biserică, 484 Biserica Maria,Mama lui Dumnezeu, şi au împrejmuit locul cu un zid gros de cetate pentru a împiedica pesamariteni să-şi reconstruiască templu.

9.4.0. Ierusalim:

9.4.1. Ziduri şi fortăreţe:

a) Fortareata Acca a fost construită de către Antioh Epifatul în anul 167 pentru acontrola şi menţine stăpânirea asupra Muntelui Templului. Se cunosc foarte pufine lucruri siavem foarte putine documente arheologice din perioada persana si din prima partea a epociielenistice. Din ultimii doua sute de ani avem însa multe date istorice şi multe documentearheologice. Dupa revolta macabeilor, în jurul anului 141, ei au distrus fortăreaţă Acca pânăîn temelii, aşa că nu se mai găseşte nici o urma din ea. Se spune, în descrierile lui Iosif

Flavius, că se afla la sud de Muntele Templului.b) Fortareaţa Baris şi Antonia - Regii haşmonei au construit mult, au fortificat

Ierusalimul, dar au ramas puţine urme. Fortareata Baris, ridicata de ei in colţu! de nord-vest aMuntelui Templului, a rămas în toată perioada domniei lor, fiind reconstruită şi lărgită de Irodcel Mare, redenumind-o Antonia, în cinstea triumvirului şi sprijinitorului său, Antoniu.Această fortăreaţă, ocupată de iudei în timpul războiului cu romanii, a fost complet distrusa deromani, fără să mai existe vreo urmă din ea. De aici soldaţii lui Irod, sau soldaţii romani maitarziu, supravegheau tot ce se petrecea in curţile Templului şi interveneau atunci candsocoteau ca este cazul. Un tunel secret, probabil canalul de apa, făcea legatura dintrefortareaţă şi curtea Templului.

c) Fortareaţa "Cetatuia" Pe Muntele de vest, la poarta lafo, Irod a construit o nouafortareaţă, cu trei turnuri: Hipicus, Fasael si Miriam. Aceasta avea drept scop sa apere palatulregal care se afla in apropiere. Si aceasta fortareata urma in mare -zidurile mai vechi aleapararii. Din ea ne-a ramas mai multe fundatii de baza si unul din tunuri, probabil Fasael.Romanii au decis sa-1 pastreze pentru a ilustra generatiilor viitoare puternicele fotificatii alelerusalimului. Turcii au pastrat conturul vechii "cetutui" atunci cand au reconstruit zidurileorasului in 1538-1540. Turnul Fasael a fost inpropiu numit "Turnul lui David" si constituie unsimbol al orasului. Astazi aici este Muzeul de Istorie al lerusalimului.

d) Zidurile lerusalimului Orasul a cunoscut o continua migrare de-a lungul timpului,din sud spre nord si de la est spre vest.

- Primul zid: Prima extindere a avut loc in zilele regelui Ezechia (701 in.Hr.), zidul denord, care pleaca de Platforma Templului si urea pana la poarta lafo. Acesta este numit Zidulnr.I. o partea din el de 65 de m. a fost descoperit de N.Avidad in cartierul evrees din oras. Are7 m grosine, se estimeaza la 8 m inaltime si este numit Zidul ce gros.La baza lui au fost gasitevarfuri de sageti din luptele cu babilonenii. El este descris de Isaia in cap.22,10 Pe liniaacestui zid, sau foarte aproape de el s-a construit un alt zid de catre regii hasmonei. Urme dinacest zid se pot vedea si astazi, mult sub nivelul strazilor orasului de astazi. S-a gasit si o

80



poarta a acestui zid, numita Poarta Gradinii, acest ansamblu fiind astazi la intersectia ziduluicu Cardo roman, evident, mult sub nivelul lui Cardo.

- Al doilea zid dinspre nord cuprinde urmatorul cartier al orasului, care se intinde panala actuala poarta a Damascului. Avem urme ale acestui zid sub actuala poarta a Damascului.

Se crede a fost construit de catre Irod eel Mare si trasa conturul orasului in timpul DomnuluiHristos. El trecea pe sub locul stances, devenit mai tarziu Golgota, si se unea cu Zidul nr.Iaproape de Poarta Gradinii. Cartierul delimitat de aceste ziduri este ocupat de bazarul arab deastazi, fiind aproape in intregime locuit de arbi. Dupa ocuparea romana aici s-a construit partea centrala a orasului roman Aelia Capitolina.

- Al treilea zid de nord, care a delimitat cea mai extinsa arie a orasului, a fost construitde regele Irod Agripa I, intre 41-44 si terminat de fiul lui Irod Agripa II inainte de anul 66.Cuprindea o suprafata intinsa, mult in afara cetatii otomane de astazi. Urme din el se potvedea si astazi in diferite zone ale orasului. Romanii i-au interzis lui Irod sa continue ridicareaacestui zid de teama unei revolte. Orasul iudeu a conoscut cea mai mare estindere in aceasta

perioada, putand numara o populatie de pana la 80.000 locuitori. Si acest zid a fost completdaramat de romani in timpul primului razboi iudeo-roman.

- Zidul de vest urma practic pe coama Muntelui de Vest cu Valea lui Hinom si secontinua pe partea de sud a Vaii lui Hinom, pana ajungea la Scaldatoarea Siloamului, in punctul eel mai de jos si eel mai sudic al cetatii. Astfel cetatea lerusalimului se intindea pe doimunti: Muntele Templului, sau Sionului si Muntele de Vest, impropiu numit Sionului, cu ovale la mijloc, Valea Centrala. Acest zid a fost abandonat de-a lungul timpului, doar o singura portiune din partea de vest a ramas fotificata pana astazi.

- Zidul de rasarit este practic singur zid care nu a cunoscut modificari de-a lungul

timpului. Aici avem o zona accidentals, Valea Cedronului, cu o coasta stancoasS si foarteabrupta. A fost zona cea mai putin vulnerabila. Pe coasta Ofelului se pot vedea inca urmelezidului iebus, al zidului lui David, Zidul Treptelor cat si zidul actual a Platformei Templului,cu temeliile si uriasele pietre ale construcţiei lui Irod. La mijlocul zidului se poate vedea poarta de Aur, blocatS de Saladin. Aceasta era poarta principals pentru procesiuni la marilesarbatori si pe aici se crede ca a intrat in cetate Domnul Hristos in dumineca Floriilor.

9.4.2. Platforma Templului Constituie cea mai mareata, intinsa si impresionantaconstructie din lerusalim. Ea ocupa partea centrala a Muntelui Templului - Sionului. A fostconstruita de Solomon, extinsa, consolidata siadusa la forma actuals de catre Irod eel Mare.Are urmatoarele dimensiuni: 488 x 355 m si are scopul sa ofere o platforma dreapta pe un varf de munte accidentat, pentru a se putea construi Templul si toate anexele lui. Este practic pedoua nivele, partea de sud este mai joasa cu 5 - 6 m fata de partea de nord. In mijloc, undeeste piatra de Temelie, (Sahra, in limba araba) s-a aflat Templul, si probabil chiar SfinteaSfintelor. Acum se afla Moscheea albastra, sau de stanca. Toate constructive de pe aceasta platforma au fost complet distruse de romani si pietrele lor au fost aruncate in vaile din jurul platformei. Printre pietrele gasite, a fost una care purta inscriptia: Casa trompetistului. Se aflain coltul de sud-vest al incintei, probabil de acolose suna din trompeta la inceputul Sabatuluisi a sarbatorilor.

81



9.4.3. Mormintele Ierusalimului

Una din comorile mari ale arheologiei este mormantul. Acolo se gasesc foarte multeobiecte de uz casnic, poboabe, arme, inscriptii alaturi de oasele decedatilor. Arhitecturamormintelor, felul inmormantarii, obiectele gasite, toate acestea oferS o bogata sursa de

informatie pentru religia, obiceiurile, starea materials si influentele externe din zona.Mormintele lerusalimul constituie un "alt oras", s-au catalogat peste 1500 de morminte,acoperind o perioada foarte lunga. Bronzul timpuriu, cu mormintele gropi, care aveau la bazacavitati laterale pentru inhumare se gasesc din plin pe Muntele Maslinilor, atestant vechimeamare a lerusalimului. Dar cele mai multe apartin perioadei israeliene.

Evreii nu îşi îngroapau morţii în interiorul cetăţii. Regula este ca mormintele să segăsească în perimetrul cuprins între 200 m şi 3 km. de la zidul cetăţii în exterior. Atunci cândoraşul s-a extins şi a încorporat mormintele, ele au fost mutate (oasele) în altă parte.Mormintele Ierusalimului toate sunt săpate în piatră, în stânca muntelui, sau mai rar s-au făcutconstrucţii speciale, care au constat tot în decupări în piatra. De regula iudeii nu au construit

clădiri speciale pentru morminte, precum egiptenii, grecii, etc. Pentru evrei mormantulreprezinta un monument: "Sufletul are nevoie de un monument."

Mormântul familiei : De regula un mormânt era folosit de toată familia timp de maimulte generaţii. Mormintele pe care le găsim sâşi le studiem sunt doar ale oamenilor bogaţi,care şi-au putut permite o asemenea lucrare. Principalele "cimitire" sunt: Valea Chedronuluicu Muntele Măslinilor, deoarece aici este o rocă moale iar mormintele por fi săpate cuuşurinţă. Valea lui Hinom, partea sudică, cu Acheldalma, Kefet Hinom şi Talpiot; Morminteledin zona de vest, astazi sunt acoperite cu orasul nou şi se descoperă doar accidental; Zona denord, cu o roca mai dură, are mai puţine morminte, dar sunt cele mai mari şi elaboroase. Aicise găsesc şi mormintele regale.

Expresia biblică; "şi a fost adaugat la părinţii săi" (Jud.2,10) are în primul rând oconotaţie literală, era o cinste, o garanţie, un crez de a fi în moarte alături de parinţi. În aldoilea rând, oasele şi toate rămăşiţele umane erau colectate toate în acelaşi depozit comun,fiind unele peste altele din generaţie în generaţie. Iudeii credea în invierea literală a trupurilor,acest crez a fost puternic dezvoltat de farisei, dar a fost respins de către saduchei. DomnulHristos a aprobat credinţa fariseilor în acest punct de doctrină. In conceptia iudaică, carneaeste păcătoasă, iar prin putrezire îşi ispăseşte păcatele, iar oasele păstrează identitatea fiinţei şieste imperios necesar să fie păstrate întregi pentru ziua învierii. În situaţiile când omul mureadeparte de casă, el era adus după cel puţin un an, după ce carnea îi putrezea şi era aşezat înmormântul familiei.

Osuarele sunt nişte cosciuge mici din piatră, de aproximativ 50-70 cm lungime,ornamentate cu flori sau motive geometrice, în care erau puse oasele pentru a douaînmormântare, sau pentru deplasarea lor spre mormântul, familiei. Practica osuarelor s-aîntins pe o perioada scurtă de timp, între 120 î.Hr. şi 70 d.Hr. Condamnaţii, care au murit prin pedeapsa, mai ales cei crucificaţi, nu aveau voie să fie puşi în mormântul familiei, decât după putrezirea cărnii. Oasele sale putea fi reînhumate, însă în mormântul familiei. A douaînmormântare era o cinste, se făcea cu mult alai, ceva la fel ca prima înmormantare. Situaţia

82



din Matei 8,21.22 se referă la această practică, iar Domnul Hristos nu şi-a dat acordul pentruacest ritual. După distrugerea Templului astfel de practici au fost părăsite în mare parte.

Dupa regula Bibliei în morminte nu se punea nimic, decât trupul decedatului. Avemchiar o inscriptie de acest fel: "...nu veţi găsi decât oasele mele şi ale roabei sale. Blestemat să

fie cine le va tulbura liniştea." Sunt însă multe morminte care au o colecţie bogată de obiectede uz casnic şi de podoabe, de exemplu mormintele de la Kefet Hinom, unde s-a găsit douărulouri de argint cu texte biblice. Acestea dovedesc o abatere de la normele simple ale Biblieişi efectul influenţele păgâne.

Exista două tipuri de bază de morminte, după care este uşor de recunoscut vechimealor:

a) Mormintele din Perioada Primului Templu şi b) Mormintele din Perioada celui de al doilea Templu. Ele difera prin stilul de

execuţie.

a) Morminte din Perioada primului Templu - perioada regală. Sunt săpate înstânca, au o intare mica, de regula un patrulater de 60 x 80 cm. apoi urmează o cameră devizitare şi apoi nişe speciale cu paturi din piatră (3 până la 5 locuri apecial amenajate) undeera depus defunctul. Exista sub aceste "paturi" un fel de depozit decupat în piatră unde eraucolectate şi depuse oasele şi rămăşiţele descompunerii. Pe acele locuri erau apoi aduşiurmătorii decedaţi. Cele mai elaboroase morminte de acest fel sunt —"Mormintele regale"care sunt în partea de nord, în gradina actuală a Misiunii catolice dominicane, Ecole biblice etarchaeologie francais. Alte morminte vestite sunt: Mormântul fiicei lui Faraon, în ValeaChedronului, are pe vârful lui o mica piramida. Mormintele profeţilor din cimitirul de pe M.Maslinilor; Mormântul lui Şebna, un demnitar din timpul lui Isaia (Is.22,15.16), Mormintelede la Kefet Hinom cu cele doua rulouri ale textului biblic din Num. 6,24-26, cu

binecuvântarea Aaronică.b) Mormintele din Perioada celui de al doilea Templu . Au o arhitectură deosebită,

se compun din camera de vizitare, arcosalia - locul unde este depus decedatul pentru putrezire. Arcosalia este o nişă în perete cu partea superioara sub formă de boltă. Mormintelemari, comune, au mai multe arcosalia şi nişe pentru depunerea oaselor sau a osuarului. Inmormintele mari aceste nise sunt pe mai multe rânduri şi sunt de ordinul sutelor. Acestemorminte sunt uneori decorate cu desene. Cele mai elaboroase morminte de acest fel sunt dinvalea Chisonului, la Beit Şearim, unde avem galerii pe doua nivele săpate în muntele cu rocăfoarte moale. Acest gen de morminte au o piatra mare, rotunda, care închide intrarea şi careculiseaza pe un şanţ săpat lateral, în faţa mormântului. Uneori această piatră de intrare erateşită pe o parte, aşa ca să fie greu de urnit din locul ei, teşitura fiind la bază.

9.4.4. Mormintele speciale din Ierusalim:

a) Mormantul lui Absalom, impropiu numit astfel, el apartine perioadei celui de aldoilea Templusi nu timpului lui Absalom. Este poate eel mai frumos si monumental mormant.Este decupat din stanca muntelui, iar varful este construit din blocuri de piatra. Se afla situalin Valea Chedronului, puţin mai jos de Gradina Ghetsemani. Mormantul profetului Zahariadoar prin traditie, nu se stie al cui este in realitate. Este decupat in intregime din munte, are

83



forma unui dreptunghi cam de 5 x 5 x 6 m si are o piramida in varf. Se crede ca este din epocaelenistica, deoarece are influenta egipteana a piramidei, des folosita in aceea epoca.

b) Mormântul fiului lui Hezir, acesta a fost un preot. Are la intrare cu o arhitravasprijinita de doua coloane ionice si are o inscriptie. In interior este un mormant tipic perioadei

respective.c) Sanhedrinia este un mormant foarte mare, de aceea ce crede ca aici erau ingropafi

membrii Sanhedrinului. Este in zona de nord a lerusalimului.

d) Mormantul lui Nicanor, de pe Muntele Scopus, la Universitate. Acest evreu bogatdin Alexandria a donat cele doua usi masive din bronz de la Templu, care ii poarta numele.Mormantul sau a fost mutat pe un alt amplasament in timpul constructiei Universitatii deastazi.

e) "Mormantul regilor" este eel mai mare mormant din lerusalim, de aceea s-a

crezut ca este al regilor lui luda, si asa i-a ramas numele, dar de fapt este mormantul regineiElena Adiabene, o prozelita iudaica, originala din nordul Iracului de astazi.

f) Acheldalma Exista o manastire in Valea lui Hinom, in partea cea mai de jos alerusalimului, construita peste multe morminte sapate in stanca. Aceste morminte sunt aleunor persoane foarte bogate, pentruca sunt mari, elaborioase, cu zeci de loculi pentrudepozitare si o sala principals foarte mare, evident ca oamenii saraci nu ar fi . avut banii saconstruiasca astfel de morminte. Traditia sustine ca acest cimitir este Akeldalma, cumparat cu banii lui luda obtinuti la vanzarea lui Isus. Manastirea actuala este administrata de ortodocsiirusi. Mormintele sunt intr-adevar din perioada celui de-al doilea templu, sunt o dovada clara aobiceiurilor de inmormantare de atunci, dar nu se poate proba ca este Akeldalma in realitate!

g) Mormâmtul lui Lazar. Acesta se gaseste in localitatea Azaria de azi, fostaLazarus, fosta Betania, pe panta rasariteana a Muntelui Maslinilor, la 4-5 km de lerusalim.Este sapat intr-o stanca si are doua camere, una de vizitare si alta camera mormintelor. Odeschidere foarte mica la baza peretelui despartitor face legatura intre cele doua incaperi.Intrarea principals a fost incoporata intr-o moschee, pentru a bloca accesul crestinilor lamormant. Din acest motiv s-a sapat o noua intrare din directia opusa cu o scara, care coboaravreo cinci metri pana la mormantul propiuzis. O inscripţie din perioada cruciata se afla ininterior, care spune astfel: "Nici o durere si nici un necaz nu poate fi prea mare pentru a nu putea fi depasit de Acela care a rostit in acest loc cuvintele: "Lazare vino afara"!"

10.0.0. Epoca irodiană

10.1.0. Prezentare generală:

a) Epoca irodiană ţine aproximativ 100 de ani, de la anul 37 î.Hr. până la anul 70d.Hr. Ea începe odată cu urcarea pe tronul Iudeii a lui Irod cel Mare şi se încheie cu marelerăzboi iudeo-roman, care a pus capăt oricarei forme de organizare politică locală. A fost epocacea mai frământată, agitată şi plină de evenimente. Din punct de vedere cultural a atinsapogeul perioadei celui de al Doilea Templu; prin totala reconstrucţie a Ierusalimului şi a

84



Templului şi prin programul deosebit de vast de construcţii. Din punct de vedere religios afost o epoca de accentuare a fărămiţării în secte, o epocă când apar marii rabini, întemeietoride şcoli. Politic vorbind, iudeii pierd puţin câte puţin din avantajele lor, pierd independenţa,iar în final pierd totul: templu, naţiunea şi chiar ţara.

Din punct de vedere arheologic epoca este deosebit de bogată, pentru că acum s-aconstruit deosebit de mult, în toate stilurile: iudaic şi roman. Irod cel Mare a fost unul din ceimai mari constructori ai vremii sale. Personalitate ciudată, controversată şi contestată, aîncercat să-şi câstige oamenii prin marile sale proiecte, dar tot atât de adevărat este că aîncercat să se afirme prin construcţiile sale.

b) Irod cel Mare nu erau iudeu de origine, ci idumeu, fiind tot timpul contestat deiudei. Pentru a ajunge la tron s-a căsătorit cu fiica ultimului rege haşmoneu, dar în realitate afost un criminal, ucigând toată casa regala iudaică a haşmoneilor. Această acţiune 1-a facut şimai detestat de catre iudei. Pentru a le câştiga simpatia a intreprins mari proiectearhitectonice, printre care reconstrucţia Templului din Ierusalim.

Irod cel Mare a fost o slugă umilă şi docilă a romanilor, a lui Octavian Augustus personal. Pentru a demonstra aceasta a intreprins mari proiecte arhitectonice, proiectate dearhitecţi romani, ca să fie în pas cu timpul. Marile construcţii ale lui Irod au fost: Oraşul-portCezareea, după numele împaratului, până atunci orasul se numea Turnul lui Straton. OraşulSebaste, fosta Samaria; palatele de iarna de la Ierihon; fortăreţele Masada, Irodion, Macheruşi palatul sau regal din Ierusalim, de la poarta Yafo. Construcţii cu caracter iudaic a fostmarele complex al Templului, cu tot ce cuprindea el, Mormântul patriarhilor de la Hevron, aldoilea zid de apărare al Ierusalimului, cu poarta Damascului. Irod cel Mare a fost iudeu inînfăţişarea exterioară, dar roman în inimă, o personalitate fără caracter şi principii.

La curtea sa erau filosofi şi oameni de cultură greci, ostaşi străini, care au trezit reacţiaviolentă a iudeilor. El a construit amfiteatre, hipodroame şi temple dedicate zeilor şiîmparaţilor romani, dar a construit şi Templul dedicat lui Yahve! Urmaşii lui, fii, nepotii şistrănepoţii, au continuat opera de construcţie, păstrând acelaşi stil inconfundabil. Emblemaconstrucţiilor era blocul de piatră, foarte de mare, foarte bine finisat, cu faţa netedă şi cu o bordură de jur împrejur. Inălţimea blocului avea în jur de 1,20 m., grosimea de aproximativ 2m, iar lungimea varia de la 2-3 m până la 12-13 m. Pentru aceste construcţii poporul a fostîmpovarat cu un jug greu!

Fiii săi au construit: Irod Agripa a construit Tiberias: Filip a construit Cezareea luiFilip (Banias); nepotul Irod Agripa II a constuit al treilea zid de apărare al Ierusalimului şi aterminat anumite lucrări la Templu.

c) Perioada irodiană se caracterizează şi printr-o intensă activitate a grupurilor religioase extremiste, a insistenţei pe menţinerea obiceiurilor regioase traditionale, să neamintim controversa dintre ucenicii Domnului Hristos şi farisei referitor la datina străbunilor privind curăţirea rituală. Arheaologia acestei perioade este foarte bogată, oferindu-ne multedovezi ale modului de viaţă tradiţional. Atât casele persoanelor influente din Ierusalim, amarelui preot, a preoţilor, cât şi casele obişnuite din Galileea, ne oferă tabloul băilor rituale şi

85



a vaselor de curăţire. Două lumi diferite prin stilul caselor, a vaselor şi prin urbanism s-auîntâlnit şi s-au confruntat în această perioadă.

Irod a construit temple dedicate lui Augustus în oraşele Cezareea, Sebaste, Panias şiCanata şi a organizat jocuri olimpice în noul său oraş Cezareea, mărind faima regatului. Tot

programul său urbanistic era inspirat de motive politice. Iosefus remarcă inclinaţia lui Irodspre generozitate şi construcţii monumentale datorită mândriei şi dorinţei de a fi apreciat şilăudat.70 Susţinătorii lui de la Roma declarau despre el: „Teritoriul lui Irod este prea mic faţăde mărimea sufletului său, pentru ceea ce ar fi dispus să facă i-ar trebuit atât Egiptul cât şiSiria împreună.”71 În faţa evreilor şi-a manifestat totala nemulţumire pentru lipsa deapreciere a poporului, spunând: „În timp ce haşmoneii în 125 de ani de guvernare nu au fostîn stare să realizeze un lucru de valoare în onoarea lui Dumnezeu, eu am ridicat acest Templuşi l-am împodobit cu donaţii valoroase. Am sperat că voi lăsa în urmă un monument şi că voiavea un nume după moartea mea”. Apoi a strigat: „Aceşti oameni nu se opresc să mă jicnească”72(Ant. 17.6,3).

Evident că, romanii erau încrezători într-un om care promova cultura şi politicaimperială, aceasta era o dovadă de loialitate, de ataşament total. Nu acelaşi lucru îl spuneaevreii, ei erau nemulţumiţi de politica culturală, şi de construcţiile lui Irod. Chiar dacă ţara lor a avut de cîştigat prin aceste construcţii, chiar dacă Irod a renovat (reconstruit) Templul dinIerusalim, iudeii nu l-au putut iubi, iată de ce: „Naţiunea iudeilor, prin legile ei, este străină detoate aceste lucruri. Ei sunt înclinaţi spre neprihănire şi nu spre glorie lumească, din acestmotiv naţiunea iudaică nu a fost de acord cu el (Irod), deoarece era dincolo de puterea lor sămăgulească ambiţia regelui cu statui sau temple, sau orice altă realizare de acest gen.”73

10.2.1. Cezareea

Cezareea este capodopera tuturor construcţiilor lui Irod cel Mare. A fost ridicată pelocul unei aşezări elenistice, Turnul lui Straton şi, practic, este o nouă localitate, care a fostnumită Cezareea în cinstea lui Cezar Augustus (Ant. 15.8,5). Deoarece au fost mai multelocalităţi cu acest nume, ea era numită de antici Cesareea Palestinei, Vespasian a ridicat-o larangul de colonie romană cu numele de Colonia Prima Flavia Augusta Caesariensis. CezareeaMaritima, aşa cum este numită în prezent, este o denumire mult mai recentă, dată din perioadamedievală.

70 Iosefus, Ant., 16.5,4 „Dacă avem în vedere mărinimia şi generozitatea de care a dat dovadă faţă de toţi, chiar

şi cel mai puţin dispus să-i atribuie asemenea merite nu poate contesta înclinarea spre binefacere a făpturii sale.Dacă ţinem însă seama de chinurile şi silniciile pe care au fost siliţi să le îndure supuşii şi rudele cele maiapropiate, datorită firii sale aspre şi neclintite, trebuie să recunoaştem că a fost un om sălbatic şi lipsit de oricemoderaţie. De aceea mulţi socotesc că a trăit în contradicţie şi dezacord cu sine însuşi. Fiind de aceiaşi părere cuaceştia, eu cred că ambele tendinţe ale caracterului său au o singură cauză. Faptul că era foarte avid de glorie şiînrobit de această patimă i-a dat înclinaţia spre magnificentă, în speranţa că va obţine o recunoaştere imediată şidăinuirea în amintirea urmaşilor; cu cât era mai mare largheţea în cheltuielile sale, cu atât mai mult trebuia să-şiasuprească supuşii. Ceea ce împărţea cu dărnicie unora era nevoit să obţină cu de-a sila de la alţii.”71 Josefus, Antichităţi, 16.5,172 Josefus, Antichităţi, 17.6.373 Josefus, Antichităţi, 16.5,4

86



Constucţia ei a început în anul 22 şi s-a terminat în anul 10 î. Hr. Cu ocazia terminăriilucrărilor s-a inaugurat jocurile olimpice de la Cezareea, pe care eronat Iosefus le descrie caavând loc din cinci în cinci ani (Ant. 16,5,1), când în realitate se ţineau din patru în patru ani.Cetatea avea un port atificial, construit din blocuri mari de piatră, care închideau trei bazineinterioare. Iosefus descrie astfel grandoarea portului; „mărimea lui nu era cu nimic mai mică

decât a portului Pireu (Atena).” (Ant.15.9,6) Portul acesta a fost descoperit şi identificat pentru prima dată între anii 1862 – 1873 de către ofiţeri ai marinei Birtanice. Întindereacompletă a portului maritim a fost cunoscută abia în 1960 în urma expediţiei americane a luiE. Link.74 Mai multe expediţii de arheologie maritimă, întreprinse între 1963 şi 1979, decătre Centrul pentru studii maritime a Universităţii din Haifa, au oferit date suplimentare şi oimagine complexă a faimosului port maritim construit de Irod. S-a constatat că: „Portulirodian din Cezaree este primul port construit după tehnicile recomandate de Vitruvius.” 75 Alături de digurile portului s-au găsit în apă grinzi de lemn cu o vechime de 1550 – 1700 deani, atestată prin C 14, probabil rămase din etapele ulterioare de reparaţii. O mulţime de alteobiecte au fost găsite prin arheologie marină: ancore din piatră, ancore metalice, ancore demetal şi lemn, amfore de transport, vase de păstrat peştele, dar folosite drept tuburi de

canalizare.

76

Au fost mai multe expediţii arheologice la Cezareea: M. Avi-Yonan din parteaStatului Israel excavează în anii 1956 şi 1962, S. Yeivin excavează în 1951. Cea mai mareexpediţie a fost Missione Archaeologica Italiana, condusă de A. Frova. De la aceastăexpediţie ne-a rămas unul din cele mai interesante şi importante documente ale vremii:Inscripţia lui Pilat.

a) Teatrul roman este prima clădire monumentală de unde începe vizitarea oraşului.Se află la extremitatea sudică, în afara zidurilor bizantine. A fost primul teatru de tip romanconstruit în Orientul Mijlociu. Se deosebea de cele de tip grecesc prin faptul că era complet

închis, în spatele scenei se ridicau camere şi ziduri care închideau spaţiul. Pe locul orchestrei,dintre scenă şi amfiteatru, era amenajat să poată fi introdusă apa pentru a se practica jocurinautice, aşa cum era la Coloseum în Roma. Teatru avea 5000 de locuri. A fost restaurat decătre o echipă de arheologi italieni între 1960-1965. În timpul lucrărilor s-a găsit o bucată de piatră, folosită în a doua întrebuinţare, pe care era următoarea inscripţie: TIBERIUM,PONŢIU PILATUS, PREFECTUL IUDEAEA. Aceasta este o piatră, utilizată ca treptă în adoua folosinţă, cu o inscripţie foarte importantă în limba latină. Este dovada clară despreexistenţa personajului biblic, Pilat. Funcţia sa de prefect, corespunde cu prima perioadă aguvernării romane, anul 4 – 41 d. Hr. când guvernatorii romani aveau titlul de prefecţi,deoarece în a doua perioadă, 44 – 66, ei se numeau procuratori. Din surse istorice ştim că Pilata guvernat Palestina între anii 26 – 36 d. Hr.77

b) Sinagoga revoltei (Knestha d,Meredth) a fost descoperită în partea de nord acetăţii. Clădirea avea o latură de 9 m şi o grosime de zid de 1,4 m. Un capital de coloană avea74 E. Stern, N. E. H. L., vol I. p. 28675 E. Stern, idem, vol. I. p. 287 „Din scrierile lui Vitruvius, un contemporan cu Irod, care include un capitol deinginerie portuală în lucrarea sa „ De Arhitectura” V, 12, există date abundente despre construcţia porturilor maritime. Portul a fost construit din trei bazine, unul în interiorul altuia.”76 BAR, IS 491, A Raban, The Harbour of Caesarea Maritima; Results of the Chesarea Ancient Harbour Excavation Project 1980 - 198577 Hârlăoanu A., Istoria universală a poporului iudeu, p. 306

87



gravat pe el menora cu şapte braţe. Ceramica conţinea opaiţe (candele) irodiene şi anumitefragmente de ceramică nabataeană. Mai multe straturi s-au găsit, fiecare reprezentând o nouăfază a sinagogii. Podeaua sinagogii era ornamentată cu mozaicuri. S-a găsit, de asemenea, ocomoară formată din 3.700 monezi de bronz din timpul lui Constantinus II. Arheologul care adescoperit-o, M. Avi-Yonah, crede că aici a fost sinagoga care a fost în centrul conflictului

din anul 66 d.Hr. care a condus la izbucnirea războiului cu romanii.78

c) Hipodromul este cea mai mare construcţie din Cezareea. Are o lungime de 340 mşi o lăţime de 50 m şi se întinde pe malul mării, paralel cu marea. Era folosit ca stadion pentru jocuri sportive, ca hipodrom pentru alergări cu cvadriga, sau ca loc unde erau aruncaţi lafiarele sălbatice robii de război sau creştinii. Irod a organizat Jocuri Olimpice din 4 în 4 ani peacest stadion, ceea ce i-a mărit foarte mult faima. Acest hipodrom putea primi 12.000 despectatori. O clădire arabă construită chiar în mijlocul lui strică aspectul frumos al clădirii.Unalt hipodrom, mult mai mare de 450 x 90 m, a fost construit, probabil în 130 de către Hadrianşi putea cuprinde 30.000 de spectatori

d) Palatul lui Irod se află în parte de sud a hipodromului, construit pe un promontoriude stânci, chiar în mare. Au mai rămas doar fundaţiile şi urmele bazinelor de baie. Eraconstruit pe trei nivele care coborau până la nivelul mării. În curţile lui este expusă placa cuinscripţia lui Pilat, care constituie o probă deosebită despre istoricitatea raportuluievangheliştilor. În acest palat a fost adus Pavel, ca prizonier, pentru a se apăra înaintea luiFelix, Festus şi a regelui Agripa. Aici a ţinut acele câteva cuvântări memorabile raportate înFapte 23-26.

e) Urmele vechiului port sunt astăzi vizibile prin cheiul din faţa aluviunilor de nisip,astăzi o pajişte verde şi prin digurile care sunt încă în picioare. Era cel mai frumos şi maimodern port, primul port artificial din Mediterana de răsărit. Un lanţ gros putea închide portul

făcând legătura dintre cele două coloane uriaşe din capul digurilor.f) Clădirile măreţe din spatele cheiului: Prima clădire a fost templul lui Augustus,

construit pe un podium înalt ridicat deasupra cheiului portului, care se putea vede de departede pe mare. Creştinii l-au distrus şi au ridicat în loc o biserică măreaţă octogonală,transformată apoi de arabi într-o moschee. Cruciaţii vor face ultimele transformări pentru aconstrui biserica dedicată lui Sf. Petru, care a fost distrusă de către arabi în 1265. Câteva bolţi, pe jumătate prăbuşite şi câteva ziduri groase este tot ce a mai rămas din aceste clădirivestite le Cezareei. Casa apelor, Nimfeum, sau castelul de apă, este în partea nordică a aleiicheiului. Până aici venea apeductul cu apă proaspătă şi de aici se aproviziona întreaga cetate.

g) Apeductul a cără ruine se văd la peste un km depărtare spre nord. Avea 17 km şiaducea apa de la 4 izvoare puternice de pe Muntele Carmel. A fost construit de Irod, iar o placă comemorativă se poate încă vedea pe zidurile lui.

10.2.2. Ierihon

Ierihonul este situat în Valea Iordanului, la 10 km nord de Marea Moartă, într-oregiune foarte aridă din Deşertul lui Iuda. Aşezarea se datorează unui izvor foarte puternic

78 E. Stern, N.E.H.L., vol I. p. 278.279

88



numit, izvorul lui Elisei sau Izvorul Sultanului79, care a creiat o oază foarte fertilă în jurul lui.Oaza Ierihonului este renumită prin plantaţiile de curmale, de afarsemon80 şi de plantearomate.81 Deoarece clima este caldă şi plăcută în timpul iernii şi foarte fierbinte în timpulverii, elita bogaţilor din Ierusalim şi-au construit reşedinţe de iarnă la Ierihon. Nici Irod nu afăcut excepţie, el a construit la Ierihon trei palate cu acest scop, unde locuia pe timpul de

iarnă, momemntul morţii găsindu-l la Ierihon (Ant.15,3.4).a) Primul palat al lui Irod are dimensiunile de 46 x 87 m şi se află aşezat pe ambele

maluri ale torentului Qelt. Pentru construcţia sa s-a folosit tehnica romană de construcţie, opusreticulatum şi opus quadratum. Al doilea palat a fost construit pe ruinele palatuluihaşmoneilor. Două bazine de înot au fost unificate şi s-a realizat un singur bazin mare de 18 x32 m. În jur erau amenajate grădini şi livezi. În complexul palatului este o cameră de recepţie,deosebit de frumoasă de 7,5 x 10 m cu fresce. Al treilea palat conţine un bazin de înot foartemare de 90 x 42 m. Printre spaţiile acestui palat este o sală de recepţie foarte mare de 29 x 19m. S-a folosit şi marmură pentru construcţiile de aici, care a trebuit să fie importată dedeparte. În complexul palatelor s-au construit băi romane cu cele patru camere specifice.

Apeducte de apă, colonadele şi grădina sunt alte părţi aneze ale complexului de palate de laIerihon.

b) Ferma agricolă – O mare fermă agricolă împrejmuită cu un zid constituia anexa palatelor. Se pare că exista o plantaţie de curmali din care se producea vin de curmale,deoarece s-a găsit o mare presă de vin din curmale, care are dimensiunile de 5,5 x 5,5 m. 82 Palatele lui Irod au fost incendiate de către răsculaţi după moartea lui Irod (Răz. 2,4,2) şireconstruite de către Arhelau, probabil al treilea palat fiind opera lui Arhelau în întregime.(Ant. 17.10,6).

10.2.3. Cypros este o mică fortăreaţă militară din deşertul lui Iuda (Răz. 1, 21,4), pe

traseul care leagă Ierihonul de Ierusalim, aşezată de vârful unei fortificaţii naturale. Ruineleactuale au o suprafaţă de 30 x 35 m, dar la origine aveau mai mult, probabil 40 x 45 m,eroziunea a distrus o parte din construcţii. Ceea ce s-a putut identifica este baia de tip roman,cu cele patru componente: apoditerium, trepidarium, caldarium, frigidarium. Capiteluricorintice, decoraţiuni cu fresco, cisterne de apă, şi sisteme de aducere a apei din valea Qelt,care era mai jos decât fortăreaţa. Aşezarea a fost un mic palat fortificat înscriindu-se în lanţulfortăreţelor de pe linia de răsărit a regatului. A fost identificată de A. Alt în 1925 şi excavatăde către E. Netzer şi E. Damati în 1974.

79 J.Murphz-O,Connor, The Holy Land, an Oxford Archaeological Guide from Earliest Times to 1700, p.288

„Cea mai veche localitate din lume, aşezată în mod strategic la marginea dintre deşert şi zona cultivată, cu unverde plăcut care contrastează cu nisipul maroniu, Ierihonul este o fereastră deschisă spre trecut. Aşezarea senumeşte Tel el Sultan şi este localizată lângă un izvor de apă (Ein es Sultan – 4500 l pe minut)care estedistribuită în toată oaza printr-un sistem complex de irigaţie.”80 N.a. afarsemon – este un fruct care seamănă foarte mult cu o rosie, dar de culoare portocalie. Este deconsistenţa unei pere bine coapte, puţin dulce, cu un gust specific. În mijloc are câţiva sâmburi mari, de formaunor castane mai mici. Se foloseşte în industria farmaceutică pentru preparea unor creme cosmetice şi

bineînţeles, ca aliment, fiind un fruct foarte bogat în vitamine. Perioada de coacere este din luna septembrie până pârziu în decembrie.81 Strabo, Geography 16, 2,4182 E. Stern , N.E.H.L., vol II. p.687 - 691

89



10.2.4. Herodium

Herodium este singura localitate construită de Irod care îi poartă numele. Localitateaeste formată din două părţi componente: un centru administrativ aşezat la poalele unui con demunte înalt de aproape 100 m şi fortăreaţa din vârful acestui con. Pe locul acesta a avut loc

ultima bătălie dintre Antigonus, reprezentantul haşmoneilor şi Irod cel Mare în anul 40 î. Hr.iar Irod a construit localitatea în amintirea victoriei sale asupra rivalilor săi. Localitatea estedes menţionată de Josefus 83(Ant. 14,13,9; Răz.1,13,8) şi de către Plinius cel Bătrân.84 Primeledetalii despre Herodion le avem de la E. Robinson din 1838, apoi exploratorul francez F. deSaulcy adaugă noi date în 1863. Este excavată în patru sesiuni între 1962- 1967 de către V.Corbo de la Studium Biblicum Franciscanum din Ierusalim. Arheologii evrei reiau cercetărileîntre anii 1967 – 1970 prin G. Foerster şi E. Netzer. Cercetările s-au continuat până laizbucnirea celei de a doua intifade în anul 2000.

La Herodion a fost îngropat Irod cel Mare, după descrierea lui Josefus (Ant. 17.8,3).Herodionul a fost o puternică fortărează de rezistenţă a ziloţilor în timpul războaielor cu

romanii. Din timpul lor ne-a rămas o sinagogă amenajată în palatul din Acropole şi maricisterne de apă săpate în inima muntelui de sub Acropole. Herodion avea unul din cele maimari palate ale lui Irod şi se crede că forma capitala de vară a regelui, fiind în acelaşi timpreşedinţa districtului cu acelaşi nume. În anul 2006 arheologul israelian Ehud Netzer adescoperit mormântul lui Irod în complexul de construcţii de la Herodion din Deşertul Iudeii.

10.2.4. Masada

Maseda este fortăreaţa care a devenit emblema naţională a rezistenţei iudaice. Celemai importante şi solemne momente din istoria ţării, precum depunerea jurământului militar,comemorarea unor zile importante are loc pe platoul de la Masada. Ce este Masada? De-a

lungul zidului abrupt de stânci, care se întinde pe malul de vest al Mării Moarte se află ostâncă solitară, despărţită de restul muntelui prin văi adânci, numită Masada.85 De fapt numeleeste comun, deoarece în ebraică - maţada - însemnează fortăreaţă – întăritură (1 Sam.23,19).Ea se ridică la 440 m deasupra bazinului Mării Moarte fiind cea mai puternică şi sigurăfortăreaţă naturală din zonă. Clima este aridă, de deşert, iar platoul stâncii măsoară 600 mlungime şi 300 m lăţime în partea cea mai lată.

A fost amenajat pentru prima dată de către regele haşmoneu Alexandru Ianeus (104 – 76) iar apoi de către Irod cel Mare, care a făcut din Masada punctul forte al regatului său(Răz. 1,12, 1-3). El a construit aici două palate, rezervoare de apă, magazii pentru provizii, o baie romană, clădiri administrative şi un zid de protecţie . Marele arheolog al Masadei a fostYigael Yadin, care a organizat o expediţie foarte amplă, costisitoare şi dificilă între Oct. 1963

83 Josefus, Antichităţi, 15, 9, 4 „Fortăreaţa care este la o depărtare de 60 de stadii de Ierusalim, este o fortificaţienaturală foarte potrivită pentru aşa ceva, care se ridică la o mare înălţime, fiind făcută de mână de om (aşa credeaJosefus, dar nu este corect, fiind un deal natural), înălţându-se în jur asemenea unui sân de femeie. În tot vîrfuldealului s-a construit un turn la care se junge pe o cărarea în trepte formată din 200 de trepte. În interior suntapartamente regale scumpe făcute ca loc de siguranţă şi podoabă în acelşi timp. La baza muntelui s-a construit uncomplex plăcut, cu un mare bazin de apă. Apa a fost adusă de la mare distanţă şi cu mare cheltuială. Înîmprejurime s-a construit o a doua cetate pentru care vârful muntelui constituie acropola.”84 Plinius cel Bătrân, Naturalis Hystorya, V, 7085 J. Murphy-O,Connor, idem, p. 335-340

90



– Apr. 1964 şi Dec. 1964 – Mart. 1965. Această expediţie a descoperit foarte multe lucruriimportante: construcţiile ridicate de-a lungul timpului şi în primul rând cele din perioadairodiană, manuscrise vechi de 2000 de ani, unele eseniene, altele fiind texte biblice; elementede cult: sinagogă, micve, vase rituale; dovezile marei bătălii cu romanii şi cele zece ostraca-sorţi, care vin să confirme povestea lui Josefus despre sinuciderea în comun a ziloţilor. Cartea

„Masada”, scrisă de Yigael Yadin, constituie documentul cel mai amplu despre arheologiaMasadei.86 Masada şi Herodion au printre cele mai vechi sinagogi care s-au păstrat în sit, chiar din timpul primului secol d.Hr. iar în sinagoga din Masada s-a descoperit o geniza cu multemanuscrise biblice de o mare valoare.

a) Palatele Masadei - Irod a construit două palate,: Palatul de nord, pe creastamuntelui cu o diferenţă de nivel de 30 m, construit pe trei terase, asemenea unui cuib devulturi. Palatul administrativ în partea de sud-vest, care era mult mai mare. Ambele palateerau frumos ornamentate cu mozaicuri şi pictură pe ziduri.

b) Fortificaţiile militare constau din zidurile ridicate pe marginea stâncii cu turnuri şi

camere speciale de observaţie. Clădirea garnizoanei, foarte frumos lucrată la aceleaşistandarde ca şi palatele.

c) Magaziile de alimente, deosebit de mari. Sunt de fapt nişte hangare lungi şi îngusteîn care erau depozitate alimente pentru a ajunge mai mulţi ani în caz de asediu. S-au găsitvase de păstrare şi sâmburi de fructe, ceea ce a demonstrat că ultimii locuitori au fost în mare parte vegetarieni.

d) Baia este tipic romană, cu patru compartimente: apoditerium, trepidarium,caldararium şi frigidarium. Are o curte închisă cu un bazin mare de apă. Este o adevăratăminune ca aici pe această stâncă în mijlocul deşertului să poţi avea o astfel de baie.

e) Sinagoga este o clădire relativ mică, pentru 50-60 de membri. Are doi stâlpi înmijloc, probabil pentru susţinerea acoperişului şi o gheniza pentru cărţile vechi, unde sau găsitmai multe manuscrise foarte valoroase.

f) Rezervoarele de apă sunt foarte multe. Majoritatea sunt săpate în peretele stâncii,aproape de vârf cu canale pentru a colecta apa de ploaie de pe stâncă. Sunt şi rezervoare foartemari, la baza stâncii, care sunt umplute din apa torenţilor iar apoi era cărată în rezervoare de pe vârf cu măgarii şi spatele oamenilor.

g) Cărarea şarpelui şi poarta şarpelui erau căile normale de acces, care sunt spre est,în faţa Mării Moarte. Romanii au construit în partea de vest o rampă din piatră care le-afacilitat accesul spre vârful stâncii.

Masada a fost ocupată de către ziloţi în anul 66 şi au capturat tot armamentul roman deacolo. Au fost înfrânţi în anul 73, când romanii au reuşit să ajungă pe Masada, după un asediude 3 ani. Toţi apărătorii Masadei, 964 de bărbaţi, femei şi copii sa-u sinucis, cu excepţia a 2femei şi 4 copii. S-au găsit cele 10 ostraca, folosite pentru tragerea la sorţi, ca să se aleagă bărbatul responsabil cu uciderea ultimilor luptători. Masada devenit un simbol al eroismului

86 Yigael Yadin, Masada,

91



şi biruinţei. S-a creat sloganul: Masada nu va cădea niciodată. Aici se depune jurământul decătre soldaţi.

10.2.5. Sebaste - Samaria

A fost una din primele cetăţi construite de Irod cel Mare, a fost dăruită lui Irod decătre Augustus în anul 30 î.Hr. Ea fost ridicată pe ruinele vechii cetăţi a Samariei şi a fostrenumită Sebaste – Augustus în l. Greacă, în onoarea patronului său87. Cetatea a fost folosită pentru colonizarea soldaţilor lăsaţi la vatră, de regulă de origine siriană, care au fostîmpropietăriţi cu terenuri agricole. Aceşti veterani au constituit un ajutor suplimentar pentruIrod în momente de criză şi au fost un motiv de tensiune pentru evrei. Sebaste şi apoiCezareea au fost cele mai antievreieşti oraşe care au avut un rol foarte mare în războiul iudeo-roman. Din oraşul irodian se pot vedea foarte bine: Cardo şi zeci de coloane încă în picioare,forumul cu basileum, care are multe coloane încă în picioare, teatru şi Templul lui Augustul,ridicat pe punctul cel mai înalt al cetăţii. 88 Situl a suferit mult în timpul intifadei, deoarece a

fost jefuit de căutătorii de comori în lipsa unei autorităţi care să-l protejeze. Sebaste se înscrieîn şirul de cetăţi din partea vestică a regatului cu rol strategic pentru a fi un tampon întresamariteni, evreii din Galileia şi populaţia păgână de pe litoralul mării.

A fost excavat încă de la începutul sec. XX de către o expediţie americană aUniversităţii Harvard (1908 – 1910) sub conducerea lui G. Schumacher, iar apoi Reisner.Această expediţie a scos la lumină următoarele vestigii din perioada care ne interesează: zidulcetăţii romane, poarta de vest, Templul lui Augustus, forumul, basilica şi stadionul. O nouăexpediţie a Universităţii Harvard între 1931 – 1935 descoperă sistemul de apă, teatrul şimorminte. Între 1965 – 1967 situl este studiat de o expediţie iordaniană, care cercetează zonacolonadelor (Cardo). La Sebaste au fost descoperite foarte multe lucruri din perioada

israeliană: obiecte din fildeş, ostraca, ceramică.Perioada romană reprezintă un punct culminat al dezvoltării cetăţii. Suprafaţa din

interiorul zidurilor era de 70 ha, poarta construită de Irod era protejată de două turnuri cudiametrul de 14 m, care s-au păstrat până la o înălţime de 8 – 11 m. Strada colonadelor avea600 m lungime şi erau în jur de 600 de coloane corintice. Lăţimea străzii era de 12,5 m şi aveamagazine de o parte şi de alta. Templul ui Augustus are 35 x 24 m cu o navă principală şidouă laturi(intervaluri) foarte înguste. Forumul avea dimensiunile de 128 x 72,5 m şi eraîmprejmuit de porticuri acoperite. Şapte din cele 24 de coloane sunt încă în picioare. Basilicaare dimensiunile de 68 x 32 m şi nu este încă complet excavată. 89 S-a descoperit un micmausoleu de 5,5 x 5,5 m cu cinci sarcofage în interior. Multe monezi din perioadahaşmoneană şi irodiană împreună cu monezi din toate perioadele următoare până în perioadacruciaţilor, dovedesc o lungă existenţă a acestei localităţi strategice şi deosebit de importantă.

10.3.1. Ierusalimul87 Josefus, Antichităţi, 15.8,5 “Când a fost aproape gata să termine zidul cetăţii Samaria el a reuşit să aducăacolo pe mulţi din soldaţii veterani şi pe mulţi din împrejurimi acordându-le cetăţenia. Făcând aceasta, dincolode ambiţia de a construe un templu, dincolo de a face o cetate mai mare decât fusese anterior, el a izbutit sărealizeze o fortăreaţă pentru securitatea sa şi un monument al măreţiei sale.”88 E.Stern, edit. N. A. H. L., vol IV. Sebaste89 E. Stern, edit. N.E.H.L. vol IV. P.1307.1308

92



Şi la Ierusalim Irod a construit foarte mult, templul fiind principala şi cea maiimportantă construcţie. A început lucrările la templu în anul 19 î.Hr. şi toate lucrările deamenajare a cetăţii au ţinut până în anul 64 d.Hr. Palatul lui Irod construit pe Muntele de Vest(Sionului) era foarte mare şi era părat de o cetăţuie care avea 3 turnuri : Fasael, Miriam şi

Hipicus. Tit a ordonat ca unul din aceste turnuri să nu fie dărâmate, Turnul lui Fasael, pentru arămâne ca o mărturie posterităţii despre clădirile uriaşe de la Ierusalim.

Monumetul patriarhilor de la Hevron este singura clădire care a rămas în picioare pânăastăzi. Este o împrejmuire sacră, cu acelaşi gen de piatră mare, monumentală. Clădirea are 40x 25 m şi este înaltă de 6 m.

11.0.0. Epoca romană, partea I. – Ierusalimul în timpul lui Isus

Ierusalimul continuă să rămână oraşul cel mai important din Ţara Sfântă până larăzboiul din 66 – 70. El este bastionul iudaismului conservator, centrul religios al tuturor iudeilor din toată lumea. Aici funcţiona Templu, cea mai importantă instituţie religioasă 90,Sanhedrinul – un fel de parlament al iudaismului91, care era forul legislativ pentru o mare parte din iudeii din diaspora şi tot aici erau multe sinagogi ce reprezentau un nou aspect al

90 S.J.D. Cohen, From the Maccabees to the Mischnah, p. 106 „Templul era instituţia centrală a comunităţiiiudaice, punctul focal al religiei, nu numai pentru iudeii din ţară ci şi pentru acei din diaspora. Contribuţia anualăde o jumătate de şechel, adusă de toţi iudeii din diaspora şi de cei care veneau la sărbătorile pelerinaj, a unitîntreaga comunitate. Ideologia Templului a slujit ca o forţă unificatoare, el reprezenta monismul şiexclusivismul. Numai un songur loc a fost ales pe pământ de către Dumnezeu unde să fie locul reşedinţei Sale, şiacest loc era Templul din Ierusalim.”91 E. Schurer, The history of the jewisch people in the ages of Jesus Christ, vol II p.208 “Sanhedrinul celor 71,descries de Mişna ca posedând putere nu doar pentru probleme religioase, ci ca un for pentru probleme

judiciare, administrative şi guvernamentale. El putea să judece pe Marele Preot, dar nu şi pe rege, care eradeasupra curţii, el decidea graniţele şi declara război.”

93



iudaismului. Nici partida opusă, cea elenistică nu a lăsat să-i scape din mâini acest oraş. Irodconstruieşte fortăreaţa Antonia şi fortăreaţa Cetăţuia cu trei turnuri vestite, apoi palatul regal,Hipodromul şi Teatrul. Pilat construieşte un apeduct iar romanii în general, nu permit iudeilor extinderea şi fortificarea în continuare a oraşului, tocmai de teama unei răscoale.92

În perioada aceasta s-a construit cel mai mult la Ierusalim şi oraşul a ajuns la cea maimare extindere şi glorie. Iată câteva construcţii importante: Fortăreaţa Antonia, Palatul luiIrod şi fortăreaţa adiacentă lui, Cetuţuia; Zidul al doilea; Templul refăcut de Irod, porticurileadiacente, Arcul lui Robinson, Podul lui Warren. Tot în acest timp regina din Adiabene aconstruit un palat şi cel mai somptuos mormânt din Ierusalim,93 impropiu numit: Mormântulregilor lui Israel. Bazinele de apă Strution, Scăldătoarea lui Israel, apeductul lui Pilat, foartemulte micve şi renovarea palatului Haşmoneilor sunt câteva din lucrările importante.

11.1.0. Muntele Măslinilor

Muntele Măslinilor este parte componentă a Ierusalimului. Se află la est de cetate,

despărţit de aceasta prin Pârâul Chedron, care este doar un torent de ocazie. Are înălţimea de820 m. O mulţime de evenimente din viaţa Domnului Hristos au avut loc pe acest munte,creştinii bizantini ridicând biserici în toate aceste locuri, fie că au sau nu confirmarea exactă alor :

a) Locul înălţării - Pe punctul cel mai înalt se află Biserica Rusă a Înălţării, caredomină toată zona cu cupola ei înaltă, ruşii cred că de aici s-a înălţat Isus la cer.. Nu departede ea se află locul tradiţional al înălţării, o împrejmuire cu zid, cu un monument octogonal înmijloc. Tradiţia spune că piatra din mijloc este cea pe care Isus a pus ultimul picior.

b) Grota Tatal Nostru - este o mică grotă, cuprinsă mai târziu în altarul unei biserici

bizantine, iar acum se află în curtea unei biserici catolice, numita grota Tatăl Nostru. Aici se pretinde ca venea Isus pentru a se odihni, atunci când nu era primit de nimeni în Ierusalim, şitot aici i-a învăţat pe ucenici rugăciunea Tatăl Nostru. Biserica din jur poartă acest nume, şiare pe toţi pereţii expusă această rugăciune în 62 de limbi. Nu există atestare arheologică pentru acest loc, ci doar tradiţională.

c) Biserica Dominus Flevit – Lacrima Domnului. Se află la mijlocul muntelui. Secrede că aici s-a oprit Isus şi a plâns pentru cetate în Dumineca floriilor, rostind memorabilecuvinte din Mat.23,37: Vi se lasă casa pustie…

92

Josefus, Antichităţi, 19.7,2 „Cât despre zidurile Ierusalimului care au fost adăugate la noua cetate Bezeta, elle-a reparat pe cheltuia publică şi le-a ridicat la o înălţime şi lăţime atât de mare şi le-.a făcut mult prea puternice pentru puterea umană. Dar Marcus, guvernatorul Siriei, a informat printr-o scrisoare pe Cezar Claudiu despreceea ce se realiza la Ierusalim. Şi deoarece Claudiu avea anumite indoieli referitor la posibilitatea unei revolte, atrimis lui Agripa porunca de a opri construcţia zidului. Astfel s-a supus în totul pentru a nu intra în conflict cuîmpăratul.”93 Avi/Yonah, The model of Ancient Jerusalem at the time of the Second Temple, p. 22 “In the middle of theLower city we see the palaces of the members of the proselyte Royal family of Adiabene whose most importantmember was Queen Helena. Her tomb lies north of Damascus gate. The palaces are reconstructed according tothe principles and techniques of the Parthian – Mesopotamian architecture of the Roman period, typical of theregion of Adiabene.”

94



d) Grota Ghetsemanilor - se află la „o aruncătură de piatră”, circa 50-60 m de acestloc. Era al doilea „hotel” al lui Isus la Ierusalim unde veneau de regulă. Aici au rămas uceniciişi au adormit, iar Isus s-a dus mai departe, “ca la o aruncătură de piatră” şi s-a rugat. Un foartefrumos simbol al adormirii ucenicilor este redat prin doi ucenici care dorm sub amvon.

e) Biserica Ghetsemani - sau Biserica tuturor naţiunilor, construită în 1926 cu banioferiţi de multe popoare ale lumii. Este construită peste lespedea de piatră pe care se crede căIsus a stat şi s-a rugat în noaptea agoniei. O grădină cu măslini milenari (8 la număr) se află în jur, foarte probabil ca unii dintre ei să fie de pe timpul lui Isus Hristos.

f) Pârâul Chedron este un loc plin cu morminte: Mormântul lui Absalom, Mormântulfiului lui Hezir, Mormântul profetului Zaharia şi o mulţime de alte morminte mici,neindentificate. La marginea caselor se poate vedea mormântul fiice lui Faraon, soţia luiSolomon. Pe partea sudică, aproape de confluenţa Chedronului cu Valea lui Hinom se aflăAcheldalma, astăzi o mănăstire ortodoxă exact în interiorul mormintelor de acolo. Siloamul,acum un sat (cartier) de arabi din partea cea mai de jos a Ierusalimului, este locul unde era

scăldătoarea Siloamului, bazin de apă descoperit recent de către arheologi, care se află încontinuarea tunelului lui Ezechia.

11.2.0. Muntele Templului

Începând cu Solomon toţi cei care au construit sau renovat templul au fost nevoiţi săconstruiască sau consolideze platforma pe care s-a construit tot complexul templului. Irod aextins platforma la cea mai mare dimensiune : 488 x 350 x 450 x 280 m. Această platformăexistă şi astăzi, celelalte fiind incluse în interiorul platformei lui Irod şi nu pot fi văzute şicercetate. Pe această platformă, care avea două niveluri la o diferenţă de 5 m între ele, s-aconstruit Templul propiu-zis, porticurile, sau stoa, de jur împrejurul zidurilor şi Porticul

Regal, un complex de clădire pe 2-3 niveluri de-a lungul zidului de sud. Aici era întreagaadministraţie a templului, trezoreria şi locurile de negoţ.

a) Zidul de Vest - Din Muntele Templului au rămas următoarele urme: Zidul de vestal incintei sacre. Acesta măsura 488 m, o tradiţie iudaică încearcă să explice supravieţuirea sa.94 Excavaţiile ample intreprinse de Benjamin Mazar între 1968 – 1978( 95) în această parte aoraşului a scos la iveală strada principală care mergea pe lângă zid, cu magazine înşirate pe partea zidului. În partea de nord a zidului se află un tunel tăiat în stâncă prin care se aduceaapa la altarul de la Templu. Zidul de vest al incintei Templului este construit din pietre foartemari, late de 1,80 m, înalte de 1,2 m şi cu lungimea variabilă de la 2 la 11 m. În prezent se potvedea 7 rânduri din aceste pietre irodiene, alte patru dintr-o fază mai târzie iar apoi urmeazămai multe rânduri de pietre mai mici din perioada arabă

b) Arcul lui Robinson, este, de fapt un sistem de trepte şi un pod, care facilita accesulde jos, din stradă, sus pe platforma Templului, la peste 10 m înălţime. O altă cle de acces94 Alpert Fran, Getting Jerusalem Toghether, p. 26 „Când a fost construit Templu munca a fost repartizatădiferitelor grupe de oameni. Sorţii au repartizat construcţia Zidului de Vest populaţiei sărace a oraşului, care aulucrat din greu, deoarece nu au avut mijloace tehnice care să le uşureze munca. Când duşmanii au distrusTemplu, un înger a coborât din înălţime, şi-a întins aripile deasupra zidului şi a zis: ,Acest zid, care este muncasăracilor. Niciodată nu va fi distrus,”.95 E. Stern, N. E. H. L. Vol. II, p. 737

95



dintre Muntele Sionului din vest spre Templu era Arcul lui Wilson, care era de fapt un pod,câteva arce din acest pod pot fi încă văzute.

c) Casa trompetistului - Tot aici s-a găsit o piatră cu inscripţia: Casa trompetistului.Ea indica locul de unde se suna din trompetă la începutul Sabatului şi a sărbătorilor. Din locul

unde a fost găsită rezultă că a căzut chiar din colţul de sud-vest al incintei templului, dinvârful Porticului Regal..

c) Zidul de sud măsoară 280 m şi reprezenta principala poartă de acces spre Templu.Pot fi văzute urmele erodate ale treptelor de acces, cele două porţi: Poarta lui Hulda (doar unarc din ea, restul fiind inglobat într-un zid medieval), poarta dublă, care este blocadă, dar sevăd arcele ei. Câteva rânduri din pietrele originale irodiene pot fi văzute la baza zidului. Totîn această parte s-au descoperit multe micve, conducte de apă şi bazine pentru păstrarea apei,care făcea parte din sistemul băilor rituale iudaice. Complexul „Muntele Templului” a fost celmai monumental complex arhitectural din Ierusalim şi probabil unul din cele mai mari dintimpul său. În Mişna se consemnează: „Cine nu a văzut Templul, niciodată nu a văzut ceea ce

este frumosul.”

96

Platforma Templului avea o suprafaţă de 144.ooo mp fiind cea mai maredin tot orientul. Templul şi toate clădirile care au fost ridicate pe această platformă au fostcomplet dărâmate de romani, iar pietrele au fost aruncate în văile din jurul ei. Astfel s-aîmplinit profeţia lui Isus, care zice: „Adevărat vă spun, nu va fi lăsată aici piatră pe piatră carenu va fi dărâmată”(Matei 24,2)

Turnul lui Fasael este singura construcţie din Ierusalimul din timpul lui Isus, care arămas în picioare. Este o emblemă a Ierusalimului şi o dovadă elocventă a măreţieiconstrucţiilor irodiene. Tit, când a distrus oraşul în anul 70, a ordonat ca acest turn să rămână pentru ca urmaşii să poată vedea cât de uriaşe au fost clădirii acelei perioade.97

Tot în această perioadă s-a convertit la iudaism regina regatului Adiabene (nordulIrakului), Elena, care a construit în Ierusalim un palat şi cel mai grandios mormânt. Unul dinultimele dovezi arheologice sunt mormintele, apeductele, pietrele kilometrice, instalaţiileindustriale pentru stoarcerea uleiului de măsline, ceramica, vasele rituale de piatră.

11.3.0. Monumente din ultimele zile ale lui Isus în Ierusalim

Oraşul din timpul lui Isus a fost complet distru de către romani în anul 70 şi apoi în135 şi s-a reconstruit un oraş roman, aşa că toate clădirile şi vechile localizări s-au pierdut.Creştinii bizantiniau identificat, numai ei ştiu pe ce motive, locurile cele mai semnificative dinultimele zile ale lui Isus şi au construit pe aceste locuri bisericile bizantine. Şi acestea au fostdistruse, dar urmele lor pot fi identificate şi peste aceste ruine sau ridicat alte monumentecruciate sau moderne.

96 Mişna, B.B. 3b97 Iosefus, Răz., 7.1,1, „Cezar a dat ordin ca întreaga cetate, împreună cu Templu, să fie demolată, dar să fielăsate atâtea turnuri, cât este posibil, care sunt cele mai impresionante, Fasale, Hipicus şi Miriam, pentru ademonstra posterităţii ce fel de cetate a fost aceasta, cât de puternică a fost şi cum a reuşit puterea romană să ocucerească.”

96



a) Camera de sus - Există cel puţin trei variante pentru camera de sus, dar nici una nuare un argumente arheologice sigure.

- La Biserica Sfantul Marcu - această biserica se afla localizată pe Muntele de Vest,aproape de Poarta Iafo şi de locul unde se află Palatul lui Irod, în "zona bună" a orasului.

Biserica aparţine creştinilor ortodocsi sirieni, singurii vorbitori de limba aramaica. Ei păstrează urme, ziduri, temelii, din biserica ridicată în sec.IV, care pretinde că a fost ridicată pe locul fostei case a mamei lui loan Marcu. Păstrează de asemenea o pisanie din sec.IV-Vcare comemorează acest eveniment - prezenta lui Isus în acel loc la ultima comemorare aPastelui. În subsolul clădirii actuate se afla o altă bisericuţă, despre care se spune că aceasta afost cea originală.

La fel ca alte monumente creştine, şi acesta are un mare inconvenient - golul de 300 deani, de la timpul Domnului Hristos şi până la epoca bizantină. În această perioadă romană,când oraşul ebraic a fost complet distrus, şi un oraş complet nou s-a construit - AeliaCapitolina, toate urmele vechilor clădiri s-au îngropat sub un moloz de cel puţin trei metri.

Este aproape imposibil să poti identifica cu exactitate locurile distruse cu trei sute de ani înurmă. Pretenţiile creştinilor de astăzi sunt bazate doar pe tradiţie.

- Cenaclu - această "Camera de Sus" se află pe Muntele Sionului, în afara zidurilor actualei cetăţi medievale. Este o clădire foarte veche, probabil dinte cele mai vechi clădiri aleoraşului, baza zidurilor ei purtând urme din sec. II-III. La parterul acesti clădiri se afla"Mormântul lui David", loc transformat de iudei în sinagogă, iar la etaj se află "Camera deSus". Este evident că toată arhitectura acestei camere, coloanele, stilul, aparţin cruciaţilor şi poartă amprenta goticului fără nici o urma de îndoială. Camera a fost o biserică pe timpulcruciaţilor, apoi o moschee arabă, de la care ne-a rămas mizrahul, care arată direcţia spreMecca. În prezent este deschisă doar pentru turişti, fără a avea o alta funcţie. Alăturat acestei

camere se află şi în prezent o moschee, astfel acest loc este singurul unde se întalnesc toatecele trei religii monoteiste pentru a comemora mari evenimente. Locul este cel mai des vizitatde turişti pentru a-şi aminti de evenimentele de la Paşti şi Sfânta Cină. După cum spuneam, nuare nici o atestare arheologică.

- Mai exista un al treilea loc, în cartierul armenesc, dar nu are prea multă trecere, loculfund recunoscut doar de către armenii, şi ei sunt singurii care merg acolo pentru a comemoraevenimentul propiu zis.

b) Celula arestului din casa lui Caiafa - Se găseşte pe panta de sud a MunteluiSionului, lângă drumul antic în trepte descoperit aici. Este una din căile posibile pe care Isus acoborat cu ucenicii atunci când a plecat din Camera de Sus spre Ghetsemani. Acum se înalţăaici una dintre cele mai frumoase biserici catolice, propietatea statului Francez, numităSfantul Petru în Galicantum. Urme de mozaicuri, de temelii, încrustări de cruci, dovedesc cu prisosinţă că aici a fost o biserică bizantină, începând cu secolul al IV-lea. Jos de tot în subsolse află câteva clădiri vechi: o cisternă de apă, alte câteva încăperi săpate în stancă. Una din elese spune că a fost celula unde Isus a fost ţinut arestat în noaptea prinderii Sale.

c) Pretorium, sau sala de judecată a lui Pilat - Se ştie că Pilat îşi avea reşedinţa laCezareea, pe malul Marii Mediterane. Ori de câte ori venea la Ierusalim el locuia undeva, nu

97



se poate ştii unde era reşedinţa lui: sunt trei variante: La Palatul lui Irod ; în FortăreaţaAntonia; sau la Palatul haşmoneilor, mai puţin probabil. Locul judecării lui Isus a fost în unuldin aceste palate!

- Prima tradiţie bizantină susţine că acest loc a fost la Palatul lui Irod de lângă Poarta

Iafo, iar Drumul Crucii a coborat spre Templu, apoi a trecut de primul zid de apărare prin poarta Grădinii, a trecut şi de al doilea zid de aparare prin Poarta Judecăţii şi a ieşit laGolgota. Pe acest drum aveau loc procesiunile din Vinerea Mare în perioada bizantină.

- O tradiţie mult mai recentă, de la sfârşitul Evului Mediu, susţine că Pretoriu a fost laFortăreaţa Antonia. Dar fiindcă aceasta a fost complet distrusă şi nu mai poate fi identificatlocul ei, singurul element care ne-a ramas este rezervorul de apa, Strution. Se spune ca acestaera în curtea fortăreţei, a fost acoperit şi pavat de către romani, de aceea locul se numea"Litrostatos", pavat cu pietre. Acest rezervor a fost găsit şi corespunde exact descrierii, el este pavat cu pietre. In zona aceasta s-a gasit lespezi mari de piatră din timpul romanilor, cuîncrustări făcute de soldaţi în aceste lespezi şi care reprezintă jocuri ale soldatilor, un fel de

"moară" cum există pe la noi. Toate aceste urme se găsesc astăzi în interiorul clădiriiMănăstirii Surorile Sionului. Foarte aproape de acest loc se afla cele două biserici carecomemorează anunţarea sentinţei de către Pilat şi flagelarea Lui Isus de către soldaţi. De aiciîncepe acum Via Dolorosa. Toţi creştinii urmează astăzi acest drum, dar are puţine şanse de afi cel real. Este cea mai recentă tradiţie.

d) Via Dolorosa - sau Drumul durerii. Traseul actual este folosit doar de la sfârşitulsecolului al XlX-lea, cu toate cele 14 opriri care sunt indicate acum. Are o lugime deaproximativ 700- 800 m, porneste din preajma Litrostratosului, de la Biserica Condamnarii şia Flagelării. La o intersectie a drumului, sunt scoase câteva lespezi de piatră din pavajul straziidin timpul Domnului Hristos, care se afla cu trei metri sub nivelul actual al străzii. Drumul

durerii urmează trasee ale Ierusalimului actual, şi nici de cum al oraşului din timpul lui Isus,acel oraş este cumplet distrus şi se află la 3-4 m sub nivelul actual.

e) Ecce Homo - Peste drumul actual al cetăţii, unind clădirea mănăstirii cu cealaltăcladire de visavid, se intinde un arc din zidărie, destul de masiv şi de gros, numit Ecee Homo,Iata Omul! După toate aparenţele poate fi o parte din arcul de triumf ridicat de Tit (sau deHadrian) după victoria avută asupra iudeilor în mijlocul căii principale a cetaţii noi.

f) Biserica Mormântului sfânt – cuprinde în interiorul ei unul din cele două locuri pretinse de creştini, ca fiind Golgota şi mormântul lui Iosif. Se găseşte în mijlocul actualuluioraş vechi, dar pe timpul Domnului Hristos se afla în afara celui de-al doilea zid de apărare.Pe locul acela s-a putut identifica că a existat o carieră de piatră, mulţimea de cioplituri, iar o parte din stancă, impropie pentru construcţie, a fost ocolită de meseriaşi a rămas în mijloc,aceasta este stanca Golgotei. Are o înalţime de 12 m şi o platformă în vârf de aproximativ 3,5m. Pe acest vârf se crede că a fost răstignit Domnul Hristos. Singurele probe arheologise sunt:Dovada existenţei unei cariere de piatră, apoi a amenajarii unei grădini şi mai pe urmă aexistenţei unei construcţii romane.

Elena, mama lui Constantin, ne-a relatat că ea a găsit aici o mare platformă, careacoperea Golgota şi un templu dedicat zeiţei Diana ridicat deasupra. La porunca lui

98



Constantin a demolat toate aceste construcţii şi a construit o biserică, numita BisericaMartirului. La 20-30 m de Golgota se afla mormântul lui Isus. Acum este inclus in mijloculunei Rotonde, sprijinită pe 12 coloane înalte. Iniţial această Rotondă era descoperită, dar cutimpul ea a fost acoperită cu o boltă. Mormântul a fost decupat din peretele de stancă pentru aajunge în mijlocul Rotondei, dar a fost complet distrus de către arabi în 1009, împreună cu

biserica. A fost refăcut de către cruciaţi, aşa ca tot se ce vede astăzi nu este decât oreconstrucţie târzie. Mormântul propiu-zis, aşa cum a fost decupat din stancă, a fost protejatde o mică biserică ridicată în jurul lui, numită Edicul. Un inel cu modelul acestei bisericuţe şio gravură de fildeş sunt singurele modele ale originalului, după care s-a refacut acutualuledicul.

g) Gradina mormântului este o variantă modernă, care a apărut în 1884. La începutulanilor 1880, generalul britanic Charles Gordon a fost impresionat de o stanca din afara perimetrului Ierusalimului, care semăna cu un craniu de om. Nu departe de acesta a găsit unmormânt, o mare cisternă de apă şi un teasc de stors struguri. Toate aceste date 1-au condus laconcluzia că acest loc îndeplineşte toate condiţiile prezentate de Evanghelii pentru Golgota şi

locul înmormântării. Locul a fost achiziţionat de o asociaţie engleză, Societatea « Gradinamormântului", care a amenajat locul şi îl îngrijeşte. Astăzi locul acesta are foarte mulţivizitatori şi oferă un cadru minunat de meditaţie şi reculege.

11.4.0. Personaje din drama mântuirii :

Caiafa şi Pilat au fost pionii principali ai condamnării şi răstignirii Domnului Hristos.Dumnezeu a socotit de trebuinţă să ne rămână dovezi clare, arheologice despre aceşti doioameni. Crucificarea era o metodă clasică de execuţie pentru romani, acum avem şi o dovadăarheologică a unui schelet de om crucificat. Simon din Cirene s-a alăturat lui Isus purtândcrucea, există dovezi arheologice despre Simon din Cirene.

a) Dovezile crucificării - În împrejurimile Ierusalimului, în zona numită Pisgat Zeev,aproape de Muntele Scopus, în anul 1968 arheologul grec Vasilios Tafaris a descoperit unschelet a unui om crucificat. Marturia este deosebit de importantă, pentru că avem douădocumente arheologice: a) crucificarea se practica în acele timpuri; b) modul cum se executacrucificarea. Elementele importante sunt acestea: Oasele gambei erau complet rupte, prinlovituri dure; Laba picioarelor era prinsa cu un singur cui, care a trecut prin amândouă oaseale calcaneului, a trecut prin lemn, iar apoi cuiul a fost întors. După execuţie nu s-au maistrăduit să scoată cuiul, ci a rupt oasele picioarelor şi a aruncat lemnul cu partea de jos a picioarelor în groapa. Mâinile erau străpunse între cele două oase tarsiene, mai sus de podul palmei, se vede semnul cuiului care a zgârâiat unul din aceste oase, iar apoi prin greutateacorpului se oprea la incheietura podului palmei.

Prin cele două dovezi clare ale locului şi modului cum au fost bătute cuiele, avem oimagime mult mai clară şi mai realistă a procedeului crucificării. Crucificatul nu murea prinactul în sine al crucificării, ci prin asfisiere în momentul când i se frângeau picioarele iar greutatea corpului rămânea în mâini şi bloca respiraţia.

Arheologia biblică ne-a oferit o mulţime de documente, obiecte antice din perioadarespectivă, care ne-a oferit posibilitatea să avem o imagine mai clară, mai exactă a timpului.

99



Folosind aceste documente predicarea Bibliei va avea forţa adevărului şi frumuseţea realităţiitimpului. Ascultătorul se va simţi în cadrul evenimentelor, le va înţelege mai bine şi va trăi cumai multă emoţie realitatea. Domnul Hristos spunea ucenicilor Săi: "Veţi cunoaste adevărul,şi adevărul vă va face liberi!" Merită să depunem tot interesul pentru a cunoaşte adevărul încât mai multe din coordonatele lui!

b) Casa lui Caiafa (Matei 26, 57), aici a fost judecat Isus, neoficial, de către miculSanhedrin (23 de membri),98 iar potrivit tradiţiei, a fost ţinut în arest până dimineaţa, când afost dus la judecata oficială a lui Pilat. Această localizare a fost identificată în partea de sud-vest a Muntelui Sionului. S-au găsit ruinele unor cisterne de apă din Perioada Irodiană, un vasritual din piatră pentru curăţire, pietre pentru cântar cu inscripţii pe ele şi un alt documentscris, dar fără nici o referire la Caiafa sau Isus.99 Alături de cisterna de apă se află o altăcameră, tăiată în stâncă, de 3,5 x 3 m. Pe hornul de ventilaţie sunt gravate câteva cruci bizantine, la fel şi pe pereţii interiori ai sălii. Tradiţia susţine că aici a fost ţinut arestat Isus, până a fost înfăţişat la judecata lui Pilat. De asemenea s-au găsit ruinele unei biserici bizantinedin sec. IV, iar în prezent, peste toate acestea s-a construit o frumoasă biserică catolică,

numită; „Saint Peter in Gallicantu”.

100

Urmele unei construcţii antice, irodiene sunt evidente,dar identificarea lor cu palatul lui Caiafa se bazează doar pe tradiţie, fără a avea un documentconcret.

c) Mormântul lui Caiafa. Marele Preot Caiafa a fost unul din personajele principaledin marele conflict al sec. I, care a participat direct la condamnarea lui Isus la moarte (Ioan11,49.50). În anul 1990, în timp se se făceau lucrări de amenajare la „Pădurea Păcii” dinTalpiot, la răsărit de Ierusalim, s-a găsit un mormânt, unde erau 12 osuare 101 din piatră.Ceramica găsită era caracteristică din sec. I în. Hr şi d. Hr. Pe două din aceste osuare erauscrise următoarele nume: osuarul înregistrat cu nr. 6: „Iosef ben Caiafa (Iosif fiul lui Caiafa)”(în original – Yehosef bar Qafa ). Pe osuarul nr. 3 era numele „Caiafa”

(origional aramaic – Qafa, cuf, pein, alef ) Prima concluzie care se desprinde este că, persoana din osuarul nr. 3, Caiafa este tatăl lui Iosif înmormântat în osuarul nr. 6. A douaconcluzie este că numele „Caiafa” este numele de familie (sau pseudonim, numele unuistrămoş, purtat acum de toţi urmaşii). Alte două documente istorice se adaugă la acesteinscripţii: a) Documentul Evangheliilor, „Atunci preoţii de seamă şi bătrânii poporului s-auadunat în curtea palatului marelui preot care se numea Caiafa” (Mat.26,3), b) Iosefus vorbeştede două ori de Caiafa, când spune; „Iosef, căruia i se spune Caiafa.” (Ant. 18.35,95). Ambelesurse ne oferă doar forma greacă a acestor nume. Primul document istoric, scris în limbaebraică, unde apare numele „Caiafa” este Mişna: „Elioenai, fiul lui Caiafa”102. S-a emis mai multe ipoteze despre identificarea lui Elioenai: a) Elioenai este Iosef Caiafadin Evanghelii şi din Iosefus; b) Elioenai este fiul lui Iosef; c) Cei doi, Elioenai şi Iosef sunt

98 Avi-Yonah, idem, p. 17.99 Rivka Gonen, Biblical Holy Places, p.119100 Jerome Murphy.O,Connor, The Holy Land, p. 107 „Sub biserică se păstrează cu sfinţenie mai multe structurifoarte interesante tăiate în stâncă, precum; cămăruţe, cisterne de apă, grajduri, care datează din perioada irodiană.Pe lângă acestea trece un drum antic în trepte, care coboară din vârful dealului până la Siloam.”101 N.a. Osuarul este un mic coşciug tăiat într-o piatră moale de calcar, de aproximativ 25 x 30 x 60 cm, în careerau colectate şi puse oasele unui defunct după ce putrezea carnea. Acest osuar era pus apoi într-o nişă specialădin mormânt, numită „loculi”. Pe aceste osuare se aplicau anumite ornamente şi se scria, de regulă, numeledecedatului.102 Mişna, Para 3,5, preluat din H. Geva, Ancient Jerusalem revealed, p.224

100



fraţi.103. Forma aramaică „Kifa” de pe osuar este echivalentul formei ebraice „Kifa”din Mişna. Al doilea document în limba ebraică (aramaică) este inscripţia de pe cele douăosuare. Excavatorul susţine că acest mormânt aparţine familiei Marelui Preot Caiafa, care şi-aconstruit un mormânt în Ierusalim. Această familie preoţească, originală din localitatea BetMeqoshesh s-a mutat la Ierusalim, probabil în timpul lui Irod cel Mare şi a fost promovată

până la rangul cel mai înalt.104

Astfel aveam documentul arheologic pentru unul din cei maiimportanţi bărbaţi din perioada studiată.

d) Simon din Cirene - Sinagoga lui Teodotus. R. Weill a excavat între 1913 – 1914 pe coasta de est a Ofelului, o parte dintr-un rezervor de apă. Aici a descoperit, printre altele, o piatră cu o inscripţie în limba greacă, care cuprindea următorul text: „Teodotus fiul luiVetenus, preot şi conducătorul sinagogii, fiul conducătorului sinagogii, nepot alconducătorului sinagogii, am construit această sinagogă pentru citirea Legii şi învăţarea poruncilor şi de asemenea un hostel, camere şi baie pentru vizitatorii de departe, pentru caresinagoga a fost întemeiată de aceşti înaintaşi, de bătrâni şi de Simon”105. Renumita„Inscripţia lui Teodotus”, a fost găsită într-o cisternă de apă din apropierea Izvorului Ghihon.

În ultimii ani doi arheologi israelieni, Ronny Reich şi Eli Shukron au contiuat excavaţii în jurul Izvorului Ghihon şi au ajuns la cisterna unde a fost găsită inscripţia. Datorită poziţieidificile, era nevoie de o lucrare suplimentară şi sume mari de bani. Revista BAR le-a oferitsponsorizarea, dar nu li s-a mai dat permisia de continuarea lucrărilor.106 Evident că multealte informaţii preţioase sunt îngropate în acel loc, dar ceea ce este clar până în prezent: a) Aexistat o sinagogă în Ierusalim în primul secol. b) În acelaşi complex era loc de cazare pentruevreii din diaspora care veneau la Ierusalim. c) Că acest complex aparţinea unor iudei dindiaspora, e destul de clar, e posibil să fie una din sinagogile din Fapte 6,9 (a cireenilor...) careau avut conflict cu Ştefan şi care au iniţiat uciderea lui cu pietre.

În 1941 prof. Sukenik şi asistentul său N. Avidad descoperă în Valea Chedronului un

mormânt din primul secol, bine documentat cu opaiţe irodiene şi ceramică, în care erau 11osuare. Toate inscripţiile luate la un loc cuprindeau 12 nume scrie în l. Greacă, doar unul scrisîn ebraică. Patru nume erau tipice israeliene; Sara, Sabatis, Iacob, Simeon, iar opt erau numegreceşti, nefolosite de evreii din Palestina, dar care sunt des folosite printre evreii din NordulAfricii (Cirenaica). Două din inscripţii sunt importante: „Alexandros Simon (Alexandru fiullui Simon) şi „Sara fica lui Simon”. Osuarele erau într-o parte a mormântului, iar în cealată parte erau oase umane răspândite, ceea ce arată cu nu a mai avut loc a doua înmormântare,datorită unei situaţii tragice (posibil războiul din anul 70). Această situaţie anormală, osuaregoale şi oasele răspândite prin mormânt, poate fi o imagine a situaţiei tragice din timpulrăzboiului. Părerea excavatorului este că acest mormânt aparţine unei familii de evrei dindiaspora, foarte probabil din Cirenaica.

Numele „Simeon” apare în Evanghelie (Luca 23,26), ca cel care a purtat crucea luiIsus, precizând că era din Cirene. Simon din Cirene avea cel puţin doi fii, Alexandru şi Ruf 103 Geva H., Ancient Jerusalem revealed, p. 224 Mai multe studii s-au făcut la acest subiect: R. Brodi, „Caiafas

and Cantheras”, D.R. Schwartz, AgrippaI, The last king of Iudeea (Jerusalem 1990); B. Z. Rosenfeld, „The

settlement of Two Families of Hight Priests During the Second Temple Period# (Jerusalem 1991); Stern. M.

„The politics of Herod and Jewish Society Towards the end of the Second Commonwealth.104 Ibidem, p. 225105 E. Stern, N. E. H. L., vol. II p. 723106 BAR, nr. 29, iulie-august 2003, p.24.25

101



(Mar.15, 21). Foarte posibil ca Ruf să fi devenit un creştin proeminent printre iudeii din Roma(Rom. 16,13), astfel că numele său nu se regăseşte în mormântul familiei, deoarece plecase demult la Roma. În Fapte 6,9 ni se spune că erau iudei care aparţineau de sinagoga cireneenilor,ceea ce duce la concluzia că acest Simon din Cirene ar putea să fie acel Simon care apare peinscripţia sinagogii din Ofel. Dacă această identificare este corectă, atunci avem al treilea

personaj principal din cadrul condamnării lui Isus – Simeon – care are o atestare arheologică.Aceasta este şi părerea autorilor mai multor articole apărute în Artifax şi BAR. 107 Primadocumentare arheologică este în dreptul lui Pilat, inscripţia de la Cezareea; apoi pentruMarele Preot Caiafa, osuarul de la Talpiot şi pentru Simeon, inscripţia de la Ofel şi osuaruldin Valea Chedronului.

e) Osuarul lui Iacov. Este cea mai recentă descoperire arheologică. În vara anului2002 un colecţionar particular din Ierusalim cu numele Oded Goren, solicită expertiza tehnicăa renumitului epigrafist francez Andre Lemaire pentru o inscripţie de pe un osuar. A.L. esteimpresionat de această inscripţie şi cere aprobarea proprietarului să fotografieze inscripţia şisă o publice, astfel intră în circuitul general. Articolul a apărut în prestigioasa publicaţie

B.A.R.

108

şi a trezit un viu interes în toată lumea. Ce cuprinde această inscripţie? Iatădocumentul: „Iacov fiul lui Iosif, fratele lui Isus”. Această inscripţie apare pe un osuar dedimensiunile: Lungimea – 56 cm, lăţimea – 25 cm şi Înălţimea de 30,5 cm. Inscripţia este peuna din feţele mari ale osuarului şi are lungimea de 19, 5 cm şi înălţimea literelor de 0,9 cm.Este scrisă în limba aramaică, cuprinde 20 de litere, scrise îngrijit într-o frumoasă scriereclasică, fără spaţii între cuvinte. Conform Evangheliilor, „Isus era după cum se presupunea,fiul lui Iosif,” (Luca 3,23), iar Iacov era fratele său, împreună cu alţi trei fraţi şi două surori(Mat.13,55.56). Acum apar toţi trei, Iacov, Iosif şi Isus, în relaţia de rudenie corectă, peaceiaşi inscripţie.

Primele expertize s-au făcut de către A.L. în calitate de epigrafist şi de către

laboratoarele institutului „Geological survey” a statului Israel din Ierusalim. Raportul analizeiacestui institut consemnează: „Osuarul este confecţionat din piatră slabă de calcar dinMuntele Scopul, de la est de Ierusalim şi aparţine tuturor vaselor executate în sec. I- II d.Hr. şia fost folosit ca un osuar pentru un adult. Am observat că patina de la suprafaţa osuaruluiavea culoarea cenuşie spre bej. Patină de aceiaşi culoare cenuşie am găsit şi în interiorul unoradintre litere, de altfel la unele litere patina a fost curăţită şi astfel lipsea. Merită să menţionămcă patina nu conţine nici un element modern ( vreun pigment) şi este prinsă bine de piatră. Nus-a găsit nici un semn că ar fi fost folosit vreun instrument modern. Nu s-a găsit nici o dovadăcare să contrazică autenticitatea scrisului sau a patinei.”109

Un calcul al frecvenţei numelor respective în Ierusalimul din primul secol şi al posibilităţii ca cele trei nume să apară în această relaţie, a condus la rezultatul că 0,05 din populaţia masculină din două generaţii ar fi putut să se regăsească în această formă. Aplicatăla o populaţie de 80.000 de persoane, aceasta ar revine unui număr de 20 de persoane care s-ar fi putut numi: „Iacob, fiul lui Iosif, fratele lui Isus.” 110 Iacob a devenit un personaj foarte bine107 BAR, nr. 29, iulie-august 2003, p. 47-51, preluat din Artixas, Autumn 2002.108 BAR, nr. 6 November-december 2002, articol de Andre Lemaire, „ Burial Box of James the brother of

Jesus”, p. 24 - 33109 BAR, nr. 6, idem, Raport oficial prezentat de Geological Survey din 17.09.2002 semnat de Dr. AmnonRosenfeld şi Dr. Shimon Ilani şi adresat către editorului revistei BAR,110 Rachel Hachlili study, după catalogul lui Rahmani. BAR, idem, nr. 6 , 2002

102



cunoscut în Ierusalim, primind supranumele de „Cel drep”, datorită evlaviei şi puteriirugăciunilor lui. El a fost invidiat de conducătorii iudei şi a fost ucis prin aruncarea sa de peînălţimea zidului Templului (Ant. 20.9,1). Menţionarea pe osuarul său al numelui fratelui, practică foarte rar întâlnită la iudei, are numai o singură raţiune: faima deosebită a fratelui său.Rezultă că probabilitatea ca osuarul cu inscripţia să aparţină lui Iacob din Biblie este foarte

mare. În acest caz am avea cea mai veche mărturie, chiar din generaţia respectivă, despreexistenţa personajului istoric, Isus.Inscripţia de pe acest osuar a trezit un inters enorm, atât printre specialişti, cât şi în

toată lumea creştină. Osuarul a fost expus în expoziţia de la Toronto – Canada, în ian.-feb.2003 şi a fost văzut de aproximativ un milion de vizitatori. Nu a întârziat să apară şi atacurilede „fals” din partea specialiştilor israelieni de la IAA. De doi ani de zile nu a încetat să aparăîn fiecare număr al revistei BAR articole pro şi contra acestui osuar. Părerea speciliştilor evreieste următoarea: „Osuarul este autentic, original, dar scrisul este un fals.”111 Toţi specialiştiisarelieni, cu anumite diferenţe şi nuanţări, susţin că inscripţia este un fals.

Personal am discutat cu unul din specialişti, Orna Cohen, restauratoare, membră în

echipa de la Haţor. Declaraţia ei este: „Prima parte a inscripţie este nouă, tăiată peste patinaoriginală a osuarului şi acoperită cu o patină granulară preparată recent. Finalul inscripţiei,„fratele lui Isus”, pare a fi autentică şi în anumite părţi a rămas patina originală, dar pentru a produce acelaşi efect a fost totul acoperit cu granule de patină contrafăcută.” Din discuţia personlă, Orna a întărit susţinerea că ultimele două litere sunt autentice.

Controversa nu este încă încheiată. Majoritatea specialiştilor creştini susţinautenticitatea osuarului şi a inscripţiei, iar cei israelieni contrariu. Dacă luăm în calcul căosuarul este autentic, fapt susţinut de toţi specialişti, şi că cel puţin ultima parte din inscripţieeste autentică, „fratele lui Isus,” atunci concluzia este simplă: Nu are nici un sens să scri peun osuar doar partea finală, irelevantă, dacă nu scrii numele decedatului, logica ne conduce să

credem că partea de început a inscripţiei trebuie să aibă aceiaşi vechime cu ultima. Iar dacănumele final este corect, probabilitatea ca un alt Isus, foarte renumit în societate, frate cuIacov şi fiul lui Iosif, să fi existat, este aproape redusă la zero. Eu cred că inscripţia estecorectă şi reprezintă o dovadă incontestabilă a autenticităţii raportului istoric al Evangheliilor.

111 „Raportul preliminar al Comitetului de axaminare a Osuarului lui Iacob şi a Inscripţiei lui Ioas”, 20 iunie2003, adresat directorului Shuka D. De la IAA., prezentat în BAR nr. 2003

103



12. Epoca romană, partea II. – Galileea

12.1.0. Galileea – prezentare generală

A doua provincie importantă cu majoritatea populaţie iudaică este Galileea. În primulsecol s-au construit două oraşe noi, care au devenit capitale ale Galileii, Seforis şi Tiberias.Populaţia Galileii, în cea mai mare parte, locuia la sate. Dovezile arheologice atestă că atât lasate cât şi la oraşe nu există oase de porc în stratul arheologic al sec. I. Sunt prezente pretutindeni băi rituale, „micve”, iar ceramica dovedeşte cu prisosinţă influenţa iudaică, adică prezenţa vaselor de piatră, a opaiţului irodian şi a vaselor de gătit iudaice.112 Vasele de piatră,de sticlă şi de metal nu se contaminau ritual şi nu aveau nevoie de curăţire rituală113, sau să fiesparte, în timp ce vasele de lut se contaminau şi trebuiau curăţite ritual sau sparte (Lev.11,33).Din acest motiv foarte mulţi iudei religioşi din această perioadă folosesc vase de piatră,cioburile şi frînturile lor se găsesc în foarte multe case de evrei.

O privire de ansamblu asupra situaţiei aşezărilor din Galileea conduce la următoareaconcluzie: Ocupaţia asiriană din 733-732 a distrus practic toate localităţile şi a deportat populaţia, astfel că timp de 100-150 de ani Galileia a fost foarte slab populată.114 Nu s-au găsit

112 Jonathan Reed, Archaeology and the Galilean Jesus, p. 134113 Connolly P. Living in the time of Jesus of Nazareth, p. 55.56114 Gal, Lower Galilee during the Iron Age, p. 108 „Evenimentele din 733-732 î. Hr. ne oferă un punct decotitură tragic pentru aşezările israeliene din Galileea, în special în Galileea de Jos. A fost o intervenţie foarteviolentă şi aproape în întregime distrusă. Ceea ce nu a fost distrus de război a fost luat în robie şi regiunea nu a

104



urme de localităţi şi aproape lipsesc cu desăvârşire urmele de ceramică asiriană. Asirienii erauinteresaţi în partea de sud a Iudeii şi pe litoralul Mediteranei şi au depopulat interiorulGalileii, mutând populaţia spre zonele strategice. Perioada persană şi prima parte a perioadeielenistice cunoaşte o slabă populare a Galileii,115 dar odată cu extinderea regatuluihaşmoneilor se constată o explozie de populaţie, apar zeci de localităţi şi odată cu acestea şi o

mulţime de fragmente de ceramică.116

Acest fapt este dovedit prin numărul de cioburicolectate din cercetări de teren.117

Ionathan Reed este de părere că popularea Galielii în perioada haşmoneană s-a făcutcu populaţie din Iudeea, deoarece materialul arheologic arată o strânsă legătură cu Iudeea şilipsa centrelor cultice păgâne.118 Această declaraţie se pare că intră în conflict cu Biblia carespune: „Ţara lui Zabulon şi Ţara lui Neftali, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor...” (Mat.4, 15). Textul este un citat din Isaia, din sec. VIII î. Hr. şi se referă la o situaţie din viitor, cândvor avea parte de o mare lumină. Ceea ce se poate spune, este că politica haşmoneană a forţatacceptarea iudaismului, iar pentru cei care au rezistat, le-a interzis orice manifestare păgână, precum, folosirea porcului cât şi a locurilor de închinare.119 Al doilea aspect este reconstrucţia

zonei în perioada irodiană, care a evidenţiat două grupuri distincte: dominaţia evreilor la sateşi o prezenţă păgână la oraşe. Dacă în perioada elenistică s-au construit multe cetăţi greceşti,în programul de expansiune a culturii elenistice, în regiuni precum Decapole, pe litoralulmării şi în zona Şefelah, la poalele Hermonului, nici o astfel de cetate nu s-a construit înGalileea propiu-zisă. Nu există explicaţie pentru această lipsă de prezenţă elenistică, doar faptul că galileenii din primul secol au fost grupul cel mai naţionalist dintre iudei. Aici s-anăscut secta ziloţilor şi aici s-au dat cele mai mari bătălii cu romanii.

La începutul perioadei romane, după anul 4 î.Hr., s-a reconstruit Seforis, care a fostdistrusă în timpul luptelor dintre iudei şi romani, după moartea lui Iod cel Mare. Irod Antipadupă ce a primit guvernarea Galileii, a făcut din Seforis capitala provinciei. Cetatea a fost

amenajată şi urbanizată după modelul roman, devenind, după declaraţia lui Josephus,„coroana Galileii”(Ant. 18,2,1). Al doilea oraş, construit în 18 d. Hr. de Antipa, a fostTiberias, care a devenit a doua capitală a provinciei. Acestea erau oraşe de gradul doi, din punct de vedere artistic şi arhitectonic, nu au folosit marmura şi nu aveau grandoarea oraşelor Cezareea şi Bet Şean, care erau în întregime oraşe greco-romane.

12.2.1. Capernaum

fost locuită în secolele VII şi VI.”115 Stern Efraim, „The material culture of the Land of the Bible in the persian Period”, p. 127116 Jonathan Reed, op. cit., p. 40.41117

James Strange, Excavation at Sepphoris”, raport în IEJ 45 din 1995 „Ceramica care a fost înregistrată şinumărată la Seforis, de către expediţia Universităţii din Florida de Sud, are următoarele date: nu a fost colectatnici un ciob din perioada persană şi începutul elenismului, Au fost colectate 100 de fragmente ceramice dinPerioada elenistică târzie şi 3000 de fragmente ceramice din Începutul perioadei Romane.”118 Ionathan Reed, op. cit., p. 45119 N.a. A fost politica haşmoneană de a „iudaiza forţat” teritoriul istoric. Este evident că în zona de nord a ţării,în perimetrul cuprins de culoarul Chison-Harod, litoralul mediteranean, Munţii Libanului , Hermonul şi platouldinspre răsărit, era o populaţie foarte diferită, incluzând fenicieni, greci, arabi, iudei şi alte grupuri etnice mainesemnificative. Locurile de închinare păgâne sunt o dovadă elocventă. Galileea propiu-zisă, era un mic teritoriuîn mijlocul acestei zone, acoperind doar jumătate din litoralul Lacului Galileii şi fără să cuprindă nici măcar

bazinul Hule.

105



Este cea mai importantă localitate biblică din timpul lui Isus. Evangheliştii vorbescmult despre Capernaum: Marcu face din Capernaum centrul lucrării lui Isus şi începenaraţiunea evangheliei sale din acest loc (Marcu 1, 21). Matei foloseşte expresia „cetatea Sa” pentru Capernaum (Mat.9,1), iar Luca ne vorbeşte despre casa lui Petru ca un centru pentruîntâlnirile lui Isus cu locuitorii (Luca 4,38-40). Multe minuni au avut loc în acest oraş, dar de

o deosebită importanţă a fost vindecarea slujitorului unui centurion roman, despre care bătrânii cetăţii au spus: „Este vrednic să-i faci aceasta, pentru că iubeşte naţiunea noastră şine-a zidit sinagoga.” (Luca 7, 4).

Capernaumul se află aşezat pe malul de nord-est al Lacului Galileii, la poalele unuimasiv vulcanic cu roci negre de bazalt. Se afla pe drumul comercial care lega Mediterana deDamasc, aproape de graniţa dintre teritoriul lui Antipas şi Filip, astfel se explică prezenţavameşilor în această zonă. Apare în scrierile lui Flavius Josephus, dar fără a i se acordaimportanţă (Răz. 3,519; Viaţa Sa 72). În literatura rabinică este numit Kfar Naum – Satul lui Naum şi se crede că este localitatea de baştină a profetului Naum.120 Sunt multe discuţii dacă afost un sat neînsemnat, o cetate mijlocie, sau un oraş de o oarecare importanţă. Vom încerca

să găsim dovezi arheologice pentru a afla mărimea Capernaumului din primul secol(

121

).Primele atestări documentare apar din partea pelerinilor creştini. Epiphanias raportează că lasfârşitul domniei lui Constantin, Iosef din Tiberias, un convertit iudeu, a construit mai multe biserici, printre care şi cea din Capernaum.122 Egeria, care a vizitat Palestina între 381 - 384 d.Hr. descrie o biserică care „a fost construită în exteriorul zidurilor casei prinţului apostolilor, acăror ziduri originale se văd până astăzi.”123 Localitatea a fost identificată de exploratorulamerican Edward Robinson în 1838 în ruinele numite Tel Hum, unde a identificat o sinagogă,dar credea că adevăratul Capernaum se află la câţiva km sud-vest. Căpitanul enghez CharlesWilson va identifica corect localizarea Capernaumului în 1866. Curând a intrat în custodiafranciscanilor, fiind până astăzi o proprietate privată.

S-au făcut multe săpături arheologice la Capernaum, dintre care amintesc: CarlWatzinger în 1905, Gaudenzio Orfali după primul război mondial, Virgilio Corbo între 1968 – 1985, Vasilios Ţafaris, care continuă şi în prezent.

a) Sinagoga din Capernaum - Principala construcţie este Sinagoga din Capernaum, oconstrucţie monumentală, din piatră albă de calcar, care constrastează puternic cu casele negredin bazalt din jurul ei. Sala principală ale 23 x 17,3 m, trei rânduri de coloane sunt de-alungul a trei ziduri şi două rânduri de bănci de piatră, aşezate în amfiteatru sunt în jurulaceloraşi ziduri. Se pare că această sinagogă avea balcon pentru femei. O curte interioară seaflă în partea de est a sinagogii. Existenţa sinagogii alături de biserica creştină ne vorbeştedespre o bună vecinătate între cele două comunităţi în epoca bizantină. Arheologii datează

120 Ray Pritz, Nazarene Jewish Christianity: From the end af the New Testament Period Until its Dissapearanceinthe Tourth Century, p. 49.50121 Reed, Jonathan, Archaeology and the Galileean Jesus, p. 167.168 „Capernum nu avea nimic de genul a ceeace se numeşte „polis”. Lipseau cu desăvârşire zidurile cetăţii, apeductul, teatru, strada cu colonade, complexuladministrativ, templele. Singura clădire publică, cu multiple funcţiuni, era sinagoga... Evangheliştii sunt multmai generoşi, ei atribuie titlul de „polis” pentru Capernaum, în parte datorită ignoranţei cunoaşterii geografieiPalestinei, în parte datorită lipsei de cunoaştere a termenilor şi bineînţeles, în parte din considerente teologice.Luca, de exemplu, este preocupat să arate că „aceste lucruri nu s-au petrecut într-un colţ” (Fapte 26,26).122 Reed, Jonathan, op. cit., p. 141123 CSEL, 39, 112

106



sinagoga din sec. IV, datorită unor monezi găsite, dar sub pavaj, la aproximativ 80 cmadâncime, au găsit urmele zidurilor altei construcţii, despre care arheologul care a cercetat-ospune că este Sinagoga unde a predicat Isus.124

b) Casa lui Petru - A doua clădire ca importanţă este „Casa lui Petru”. Ea se află

astăzi la 50 -60 m sud de sinagogă. Trei stadii diferite de construcţii se pot vedea, toate fiindconcentrice. Primul stadiu este temelia unei case tipice, care a fost apoi modificată pentru alua forma unui octogon, apoi alte două octogoane mai mari s-au construit în jurul primuluioctogon. Deasupra acestora, sprijinită pe piloni de beton, s-a construit o biserică modernăcatolică. Arheologii au identificat aceste stadii diferite de construcţii ca fiind casa lui Petru şi bisericile creştine care s-au construit ulterior peste ruinele casei lui.

c) Casele minunilor - Între sinagogă şi casa lui Petru se află o „insula”, un patrulater de 40 x 40 m cu un grup de case din bazalt negru. Ele ne oferă imaginea caselor unde au avutloc multe din minunile din timpul lui Isus. Una din ele poate fi casa căreia i s-a descoperitacoperişul pentru a coborâ pe omul paralizat. Nu s-a găsit în cercetarea arheologică nici o

urmă de cult păgân, precum, altare, incintă sacră, sau obiecte de cult. De asemeni nu s-au găsitmagazine publice, agora sau depozite de mărfuri. Se crede că târgul de mărfuri se ţinea în aer liber, în spaţiul dintre localitate şi ţărmul mării. Nu s-a găsit nici amenajări portuale, doar câteva pietre, care serveau drept ancore, sau loc de acostare.125Multe râşniţe de bazalt, presede ulei, o bornă kilometrică, mozaicuri, unul ne prezintă o barcă galileeană, sunt expuse, într-un muzeu în aer liber, în interirorul sit-ului arheologic de la Capernaum.

Ultima întrebare care se ridică este legată de populaţia localităţii. SuprafaţaCapernaumului a fost extimată între 6 – 10 ha, iar densitatea populaţie la 100 -150 per. pe ha.Astfel populaţia Capernaumului putea fi între 600 – 1500 de locuitori. Capernaumul din primul secol arată ca un sat tipic israelit, fără o sistematizare anume, străzile au 2- 3 m

lărgime, fiind mult prea înguste pentru un oraş. Nu există canalizare şi nici dovezi aleexistenţei unor ziduri de apărare. Nu există dovezi ale existenţei unor clădiri publice, singuraclădire publică fiind sinagoga.

Este dificil să identificăm o prezenţă romană în Capernaum în timpul lui Isus, adică în prima jumătate a sec. I. d. Hr. Evangheliile ne vorbesc despre vindecarea robului unui sutaşroman, constructorul sinagogii din oraş (Mat.8,5-10), ceea ce ne face să credem că era prezentă o garnizoană romană. Dar chiar acest sutaş se conformase regulilor iudeilor – interdicţia de a avea contacte directe. Când constată că Isus era pe punctul de a intra în casasa, Il opreşte: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.” (Luca 7, 6). Aceastădeclaraţie mă face să cred că acest sutaş locuia în afara localităţii, într-o clădire specialămilitară (probabil un mic castru). Prezenţa romană în zonă, este dovedită arheologic după anul70, adică, după războiul cu romanii. Împăratul Hadrian a construit o şosea care trecea prinCapernaum, de la care ne-a rămas o bornă kilometrică cu o inscripţie, parţial deteriorată:„Imperator Caesar divi Traiani par Filius Divi Nervae nep Traianus Hadrianus Augustus” În partea de est a localităţii s-au găsit urmele unei băi romane cu patru încăperi, de dimensiunea

124 Aviam Mordechai, Ancient Sinagogues, p.12.13125 Reed, Jonathan, op. cit., p. 155

107



8 x 20 m, datată din sec. II. d. Hr. 126 Departe de a crede că era baia comunală, aceasta poate proba că o garnizoană romană a staţionat în această localitate.

Lipsa inscripţiilor greco-romane, a obiectelor de cult păgâne şi a construcţiilor publicespecifice civilizaţiei greco-romane constituie o dovadă elocventă despre conflictul cultural

dintre cele două comunităţi. Locuitorii Capernaumului erau puternic ataşaţi valorilor iudaiceşi respingeau orice formă şi orice element care era străin de lumea lor. Isus a vorbit acestor locuitori despre „zădărnicia respectării tradiţiei bătrânilor” (Matei 15, 1-20), dar fără nici unefect. Dacă erau revoltaţi, doar pentru simplu fapt, că ucenicii lui Isus nu au făcut o anumităspălare rituală, vă puteţi imagina că nu ar fi acceptat nici o altă „inovaţie” în localitatea lor.Capernaumul este aspru criticat de Isus pentru rezistenţa sa în faţa soliei Evangheliei, situaţiasa în ziua judecăţii fiind mai grea decât a Sodomei şi Gomorei. (Mat.11,23.24). Capernaumuleste în prezent un centru important pe traseul turistic al Galileii, orice turist dorind să admireurmele acestei localităţi, atât de des citată de evanghelişti.

12.3.1. Muntele Fericirilor şi Taghba – Locul celor 7 izvoare

Este un loc nelocuit, la circa 5 de Capernaum şi 6 km de Magdala, un teritoriu foarte plin cu verdeaţă, deoarece în acest loc sunt 7 izvoarele, cu debit destul de mare, care dau viaţăacestui loc, nu mai mare de 10 ha. Acum este şi el proprietatea catolică Terra Sancta, care aamenajat aici un complex de biserici şi mănăstiri, numit Taghba. Complexul este proprietateacălugărilor dominicani germani, cu o înaltă pregătire, printre care sunt şi vestiţi istorici şiarheologi biblici .Prin tradiţie se crede că în locul acesta a avut loc înmulţirea pâinilor şiultima întâlnire a lui Isus cu ucenicii de după înviere din Galileea, raportată în Ioan 21. Se poate vizita: Dealul care se ridică deasupra acesetei aşezări este numit Muntele Fericirilor,deoarece se crede că aici a rostit Isus vestita Sa predică.

a. Biserica bizantină a înmulţirii pâinilor. A fost construită de către un evreu creştindin Tiberias prin anul 355. Era una din cele mai frumoase biserici bizantine, urmele ei suntvizibile prin temelii şi mozaicuri. Ca orice biserică bizantină a fost distrusă, iar recent a fostreconstruită actuala biserică (1982). Este o copie bizantină deosebit de frumoasă, careîncearcă să înglobeze în ea multe din elementele vechii biserici. Are o curte, atrium, cu stoade jur împrejur, nava principală şi două nave laterale. În podea sunt mozaicuri cu sceneegiptene, sunt cele mai frumoase mozaicuri din ţară. Panelul cu cei doi peşti a devenit unsimbol al înmulţirii pâinilor şi a locului acestuia.

b. Biserica Primatului lui Petru. Se află la câteva sute de metri spre răsărit de prima biserică. Este construită chiar pe malul mării, peste stânca unde se crede că Isus şi ucenicii aumâncat acest mic dejun de peşte. Din acest motiv se mai numeşte şi Mensa Cristi – Masa luiHristos. Biserica nu este propriu-zis o biserică, ci un monument comemorativ, având ca altar piatra cu Mensa Cristi. Câteva trepte sunt vizibile pe partea exterioară a stâncii. Şase capetede stâlpi sunt vizibile la marginea lacului în exteriorul bisericii, fără să li se găsească vreunrost. Papii respectă foarte mult acest loc, îl vizitează şi socotesc că aici au primit învestituradin partea Domnului Hristos. O frumoasă statuie din bronz, care reprezintă acest act alînvestiturii, se află imediat în faţa bisericii.

126 Ibidem, p. 156

108



c. Dalmanuta, locul de meditaţie şi reculegere de pe malul lacului, transformat într-ocapelă în aer liber. Oferă o imagine foarte apropiată de modul cum Isus predica oamenilor pemalul lacului.

d) Mensa Cristi, este biserica ridicată peste stânca de pe malul lacului, unde se crede

că Isus a luat masa cu ucenicii în dimineaţa respectivă asociată cu pescuirea minunată. Totatunci şi în acest loc a avut loc dialogul dintre Isus şi Petru pe întrebarea: “Petre, mă iubeşti tu pe Mine?” după acest dialog Isus i-a spus lui Pteru să pască mieii, miuleşelele şi oile turmeiSale. Catolicii socotesc acest loc de o deosebită importanţă, locul unde urmaşii lui Petru, papiiau primit investitura divină.

e) Muntele Fericirilor

Foarte aproape de Taghba, peste şoseaua care trece prin apropiere, se află ruinele unei biserici din sec. IV. ridicată în amintirea Predicii de Muntele Fericirilor. În 1938 catoliciiitalieni, sub oblăduirea lui Musolinii, au ridicat un complex nou pe vârful muntelui, format

dintr-o biserică, clădirea monumentală a unei mănăstiri şi complexul turistic. Biserica este şiea mai mult un monument, care doreşte că aducă un omagiu marelui eveniment. Are o cupolăoctogonală (8 laturi) pe fiecare latură fiind scrisă una din cele 8 fericiri. Biserica are o poziţiefrumoasă, de unde se poate vedea aproape tot Lacul Galileii. Câteva locuri de meditaţie aufost amenajate în aer liber în faţa bisericii.

12.4.1. Magdala

Călătorind spre vest, urcăm un mic deal din marginea lacului pe care a fost o vechecetate antică, Chineret, apoi coborâm pe lângă staţia de pompare a apei în sistemul naţional şiintrăm într-o mică câmpie numită, Câmpia Ghenesaretului, care se află pe albia torentuluiAmud. În această câmpie era aşezată localitatea Magdala din Biblie, Tariheea din istorie.

Localizarea este mai spre sud, aproape de lac şi de un mic han pescăresc. De aici era originalăMaria Magdalena şi familia lui Lazăr. Un drum care merge spre vest ne conduce spre Nazaret.

Ghinosar este un chibuţ aşezat chiar în mijlocul câmpiei şi pe malul lacului. Este vestit prin faptul că doi ţărani de aici au descoperit în anul 1980 o barcă veche de 2000 de ani înmâlul lacului, care au conservat-o şi au expus-o într-un muzeu magnific. Un debarcader seamenajat pe mal şi de aici se pot face excursii pe lac. La 1 km de Ghinosar spre Tiberias, întreşosea şi lac se află ruinele cetăţii antice Tariheea, sau Magdala.

12.5.1. Tiberias

Este cel mai mare oraş din jurul lacului, aşezat pe panta de vest şi se întinde chiar de lamalul lacului şi până în vârful dealului, o diferenţă de nivel de 400m. A fost construit de IrodAgripa începând din anul 2o d.Hr., dar nu avem nici o referinţă că Isus ar fi trecut pe acolo.Avea un palat cu scene pictate, lucru care i-a intrigat pe iudei şi în timpul revoltei din anii 66-70 au distrus acest palat. La 2 km sud de oraşul propriu-zis se află Hamat Tiberias, o staţiune balneară construită de romani, datorită izvoarelor termale şi sărate care sunt aici.

109



Tiberias va deveni un mare centru religios iudaic din perioada talmudică. Aici a fostscris Talmudul de Ierusalim. Aici s-a dezvoltat şcoala masoreţilor, acei învăţaţi care au păstrattradiţia citirii şi vorbirii corecte a limbii ebraice biblice. Ei au inventat vocalizarea textuluiconsonantic al Bibliei, permiţând astfel transmiterea lui corectă. Tot ei au multiplicat textulsacru şi ne-a rămas mai multe codexuri: Codex Allep, Codex Leningrad, care sunt

manuscrisele standard după care s-au tradus majoritatea Bibliilor moderne.

12.6.1. Nazaret

Nazaretul este cel mai mare oraş actual din Galileea. Se află aşezat pe prima culme adealurilor Galileii, faţă în faţă cu Valea Izreelului şi culmea Carmelului. Oraşul are în prezentîn jur de 100.000 locuitori şi este compus din două părţi distincte: Oraşul vechi, locuit dearabi şi oraşul nou, sau Nazaret Illit, locuit de evrei. Aici sunt vestitele fabrici de asamblare aautobuzelor Mercedes şi de construcţie a jeep-urilor pentru armată. Arabii din Nazaret suntcreştini catolici, ortodoxi şi musulmani şi au adesea conflicte între ei.

a) Biserica Bunei vestiri este principalul loc de vizitare din oraşul vechi. Ortodoxii auvarianta lor, ei cred că Maria s-a dus să ia apă de la singurul izvor al oraşului şi în acel timp afost vizitată de Îngerul Gabriel cu vestea cea bună. Din cest motiv ei au construit o biserică peste acest izvor, care este plasta în partea de răsărit în locul altarului, iar altarul propriu-ziseste spre sud. Această biserică a fost pictată de doi pictori români pe cheltuiala statului român.Varianta catolică susţine că Maria dormea în casa ei când a fost vizitată de înger în timpulnopţi, de aceea biserica lor este construită peste urmele grotei casei Mariei. Vestigii ale unei biserici bizantine se găsesc din plin în jurul acestei grote. Actuala biserică a fost terminată înanul 1968, este cea mai mare biserică creştină din Orientul Mijlociu şi a fost proiectată decătre arhitectul italian Antonio Barlutti. Este monumentală, are un portal din bronz cu basoreliefuri din scene biblice, are trei niveluri: I. Grota Mariei transformată acum în capelă,

II. Nivelul de la intrare şi III. Nivelul superior, care cuprinde capela principală. O boltă uriaşăcu cupola din sticlă luminează interiorul.

b) Biserica Sântul Iosif se află în cadrul aceluiaşi complex al catolicilor. O grotă seaflă şi sub această biserică, despre care se crede că a aparţinut lui Iosif, locul fiind casa sa saualtelierul său de lucru. Pe zidurile acestei biserici se află o statuie, care reprezintă pe Iosif,Maria şi copilul Isus, intitulată „Sfânta familie”.

c) Sinagoga-biserică este o clădire din piaţă (şuc), unde se susţine că a fost sinagogaoraşului din timpul lui Isus şi care a fost transformată ulterior în biserică. De aici a fost scosIsus şi dus pe culmea muntelui pentru a fi aruncat în prăpastie.

12.7.1. Marea Galileii şi împrejurimile ei

Marea Galileii este un lac natural format prin blocarea albiei râului Iordan. Are în jur de 22 km. lungime şi 12 km lăţime cu o adâncime maximă de 40 m. Sursa principală de apăeste Iordanul, mai sunt pâraie şi torenţi de pe toate dealurile de jur împrejur. Pe lângă acesteasunt şi izvoare de pe fundul lacului care alimentează lacul. Numele lui ebraic este „Chineret”de la chinor-vioară, sau orice alt instrument cu coarde, deoarece forma lacului este

110



asemănătoare cu forma corpului unui instrument cu coarde. Evanghelistul Luca îl numeşteMarea Tiberiadei, după Tiberias, principalul oraş de pe malul lui, dar majoritatea îl numescMarea Galileii.

Este singura sursă de apă dulce din toată zona şi de aici se pompează apă în sistemul

naţional al ţării şi de asemenea se distribuie palestinienilor şi iordanienilor, deoarece toţi suntriverani râului Iordan. În ani secetoşi apa lacului scade foarte mult şi atunci este o problemăfoarte serioasă. Lacul Galileii se află la 202 m sub nivelul mării.

Iordanul este principalul râu al ţării. Are 4 izvoare diferite: Senir, care vine din Liban,este braţul cel mai lung, are în jur de 30 km; Dan este braţul cu cea mai multă apă şi izvoreştede sub Tel Dan; al treilea izvor este Banias, care izvoreşte de sub grota şi stânca de la Banias.Toate aceste trei izvoare-braţe îşi trag apele din masivul Hermonului. Al patrulea izvor-braţ,Iionul vine din Munţii Liban, dinspre vest. Cele patru braţe se unesc în bazinul Hule,formează un lac de mici dimensiuni, Lacul Hule şi străbate o câmpie mlăştinoasă şi foartefertilă. Apoi intră în defileul Golanului unde are o pantă de scurgere foarte abruptă, pe o

distanţă de 10 km coboară circa 200 m altitudine. Acest segment este folosit ca loc deagrement pentru a coborî cu bărcile pneumatice pe cursul râului.

De la ieşirea din lac şi până la Marea Moartă Iordanul străbate un defileu adânc şi arid,numit Şiftul (Şanţul tehtonic) Siro-African. Are foarte multe meandre astfel că lungimea luiajunge la 300 km pentru o distanţă în linie dreaptă de aproximativ 150 de km. Astăzi nu maiiese aproape nici un pic de apă din Lacul Galileii, deoarece toată este pompată în sistemul dealimentare naţional.

La răsărit de lac se află Platoul Golan, care se ridică cu 400 m deasupra lacului. Petimpul N.T. acest teritoriu se numea Decapole şi era locuit cu o populaţie majoritară păgână şi

o minoritate iudaică. Principala cetate iudaică era Gamla, centrul ziloţilor, aripa cea mairevoluţionară dintre iudei. Nu avem nici o dovadă că Isus ar fi avut vreo legătură cu aceştiiudei. În partea de vest este torentul Amud, care vine de la Muntele Meron şi localitatea Sfad.El se varsă în Galileea în dreptul localităţii Magdala, din mica câmpie a Chineretului. Tot în partea de apus se află Muntele Arabela şi vârful Hornul lui Hotin, locul unde cruciaţii au fostînfrânţi de către Saladin în anul 1186.

În partea sudică se întinde o mică câmpie foarte fertilă, aici se află locul tradiţional al botezului lui Isus, Iardenit, iar spre vest este ţinutul Dalmanutei. În partea nordică se întindcele mai frecventate cetăţi din timpul lui Isus: Capernaum, Chorazion, Betsaida, MunteleFericirilor şi Tahgba. Turul Lacului Galileii este o mare plăcere. Clima este excesiv de caldă pe timpul verii, cu temperaturi care ajung la 38-40 de grade C.

12.8.1. Barca galileană

În ianuarie 1986 a fost descoperită, în mâlul Lacului Galileii, aproape de ChibuţGhinosar, o barcă veche de 2000 de ani. A fost scoasă din nămolul lacului cu foarte multăgreutate şi precauţie, conservată într-o soluţie specială de polietilenă, iar acum este expusăîntr-un muzeu special din cadrul chibuţului Ghinosar. Barca are o lungime de 8,2 m şi lăţimeamaximă de 2,3 m şi o înălţime de 1,25 m. Este construită din scânduri de lemn de cedru de 3

111



cm grosime. Barca a suferit mai multe reparaţii, dovadă fiind diferitele esenţe de lemn folositela reparaţii şi diferitele tehnici de lucru. De aici s-a tras concluzia că a putut fi folosită de maimulte generaţii. Modelul este tipic pentru zona mediteraneană, dar are unele elementespecifice pentru folosirea în apa dulce. Alături de barcă s-au găsit fragmentele altor două bărcimai mici, de unde s-a tras concluzia că locul era un atelier de bărci sau un mic port. Două vase

de ceramică găsite în jurul bărcii şi un vârf de săgeată găsit în interiorul ei au ajutat pentrudeterminarea vechimii. Barca a fost datată între primul secol î. Hr. şi secolul doi d. Hr.Analiza lemnului cu C.14 a condus la datarea ei între anul 40 î.Hr. şi 80 d.Hr. (data tăieriilemnului).

Barca este deosebit de valoroasă, deoarece este dintr-o perioadă de maximăimportanţă. Ea aparţine timpului când Isus Hristos a călătorit şi a activat în jurul LaculuiGalileii. Ea este una din multele bărci cu care Isus ar fi putut să traverseze Lacul Galileii. Esteo barcă tipică pentru pescarii din Galileea, printre care se găseau Petru, Andrei, Ioan şi Iacov.Locul unde a fost găsită barca este foarte aproape de localitatea Magdala din Biblie, (Tariheaîn istorie), la 1-2 km depărtare de ţărmul lacului, locul de unde Isus a plecat de multe ori peLacul Galileii. Tot în zona respectivă s-au dat mari bătălii între iudei şi romani în anul 67,

fiind folosite şi bărcile în luptele respective. Există la Capernaum un mozaic din epocă, undeeste desenată o barcă din acel timp. A fost o mare surpriză să se constate o asemănareizbitoare între desenul din mozaic şi barca găsită în mâl. Prin această descoperire avem oimagine reală a vieţii de pe Lacul Galileii şi o confirmare a documentelor Evangheliei.127

12.9.1. Ceramica rituală iudaică

a) Industria vaselor de piatră. Iudeii socoteau că vasele de lut sunt impure ritual,deoarece permit trecerea unor elemente impure, de aceea se străduiau să folosească, cât se poate de mult, vase de piatră. În casele evreilor religioşi s-au găsit foarte multe vase de acesttip. De asemenea erau vase mari de piatră folosite pentru curăţiri rituale. La nunta din Cana(Ioan 2) erau şase astfel de vase. Prezenţa lor majoritară în diferite situri este o dovadă

incontestabilă că acolo au locuit evrei. La Ierusalim s-au găsit două ateliere de prelucrarea pietrei pentru fabricarea unor astfel de vase.

b) Cana, localitate modernă, aşezată la 5-6 km nord de Nazaret pe ruinele anticuluiCana, există două biserici: o biserică ortodoxă care păstrează două vase rituale din piatră, şi o biserică catolică, care păstrează un vas ritual din piatră. Vasele din biserica ortodoxă sunt prezentate ca fiind originare, din timpul lui Isus. Vasul din Bcserica catolică este o copie,originalul se susţine că este în Catedrala din Cologne, Germania.128

c) Opaiţul irodian reprezintă un alt obiect de uz casnic care subliniază caracteruldiferit al iudeilor. Deoarece opaiţul obişnuit al perioadei secolului întâi, opaiţul roman aveaun medalion cu tot felul de imagini: oameni, animale, figuri mitologice, lucru nepermis dereligia iudeilor, prin urmare ei nu foloseau astfel de opaiţe. Atunci când întâlneau un astfel deopaiţ, iudeii spărgeau intenţionat acel medalion, iar apoi păstrau opaiţul. În mod curent ei auinventat un nou tip de opaiţ, fără nici o reprezentare artistică pe el, numit „opaiţul irodian”.Casele iudeilor sunt uşor de recunoscut, prin prezenţa între fragmentele de ceramică, a celor ce provin de la opaiţul irodian şi a vaselor de piatră. Socotesc că respectarea riguroasă aacestor reguli a creat anumite inconveniente şi animozităţi în societate. În primul rând, era

127 Wachsmann, Shelley and Cohen, Orna, „ An ancient boat discovered in the Sea of Galilee, p. 4.6.10128 Gonen, Ricka, Biblical Holy Places, p.75

112



refuzul unui iudeu de a bea apă dintr-o cană obişnuită oferită de un vecin păgân. Evitarea din partea iudeilor a produselor manufacturate de atelierele păgâne, deoarece nu erau „ritual pur”.Repulsia faţă de un simplu opaiţ, întâlnit în casa păgânului şi astfel evitarea de a merge laacesta, deoarece avea imagini pe acel obiect.

d) Ceramica galileeană. Exista în Galileia de Jos un centru important pentruconfecţionarea ceramicii, probabil cu respectarea regulilor iudaice, care aproviziona toatăaceastă zonă. Acesta era la Kefar Hanania, la nord de Muntele Tabor şi la aproximativ 8-10km de Nazaret şi 25 km est de Seforis. Vasele de gătit de tipul „Kefar Hanania” se găsesc pe orază de 25 km în jur în toate localităţile iudaice. Jumătate din vasele din Seforis sunt produseaici.129 Un alt centru de producere a ceramicii s-a găsit la un kilometru şi jumătate de Seforis,în localitatea Shikin. Acestea dovedesc structura rurală a economiei Galileii, rolul major al„ţăranului iudeu, mult mai conservator”, în societatea iudaică din prima partea a sec. I. d. Hr.Toate aceste sate, foarte tradiţionale, erau strâns legate de Ierusalim, deoarece locuitoriiGalileii mergeau de trei ori pe an la marile sărbători. Astfel se explică existenţa unei societăţiînchise, care nu dorea să aibă nici o legătură cu lumea greco-romană impură şi decăzută. Când

această tensiune a atins un punct maxim, ea a explodat în războiul cu romanii, dar de fapt afost un război între două civilizaţii, între două moduri de a înţelege şi a trăi viaţa.

13.0.0 Epoca romană III. – Lumea stăbătută de apostoli

13.1.1. Epoca romană în Ţara Sfântă

a) Anul 63 î.Hr. marchează prima intervenţie a romanilor. Pompei ocupă Ierusalimul şiIudeea intră în sfera de influenţă a romanilor. Ei îşi pierd independentă, deşi continuă să aibaregi locali, investiţi in funcţie pe către Senatul Roman, aţa numiţii regi clientelari. Vechiul

regat al hasmoneilor este împărţit în cinci provincii, iar cetaţile elenistice sau preponderent cu populaţie grecească sunt scoase de sub jurisdicţia iudeilor.

b) Anul 70 d.Hr. când Iudeea îşi pierde complet independenţa, Ierusalimul estecomplet distrus, împreună cu Templul. Se instalează un sistem de guvernare absolută, cu olegiune romană staţionată în Ierusalim. Ţara este condusă de guvernatori romani, numele esteschimbat din Iudeaa în Palestina şi se face o nouă împarţire administrativ-teritorială în trei provincii. Iudeii nu mai au dreptul nici măcar să intre în Ierusalim, marea majoritate luânddrumul exilului, formînd marea diaspora. Perioada romană a ţinut până în anul 324 d.Hr. cânda început epoca bizantină.

În această perioadă au loc cele mai mari şi importante evenimente. Acum trăieşte şiactivează Domnul Hristos, se întemeiază Biserica Creştină, se formează carţile de bază aleiudaismului talmudic: Mişna, Ghemara.. .Din această perioadă avem destul de multe doveziistorice, alături de raportul Bibliei. Arheologia vine să completeze toate aceste documente,oferind mărturii incontestabile, negăsite în nici o altă sursă.

129 Reed, Jonathan, idem, p.92.93

113



Lumea Biblică s-a extins odată cu expansiunea misionară apostolică din perioada Noului Testament. Apostolii au străbătut aproape tot bazinul Mării Mediterane, au activat înnumeroase localităţi şi au lăsat urme în toate aceste locuri. Revine arheologiei biblice rolul dea identifica acste localităţi şi a căuta acele locuri care sunt amintite şi în Biblie. Identificarealor, eventual chiar referinţe directe la nume, evenimente sau locuri speciale sunt de mare folos

pentru a proba autenticitatea raportului Noului Testament. De asemenea este de mare folosstudiul societăţii din perioada primului secol pentru a înţelege contextul istorico-cultural al perioadei apostolilor. Vom încerca să mergem pe urmele apostolilor şi să identificăm traseulEvangheliei.

13.2.0. Vila romană în Ţara Sfântă

Sunt foarte puţine vile în Ţara Sfântă, probabil din cauza sistemului de proprietăţi private specifice şi a cetăţilor cu regim special. Avem însă o excepţie. În câmpia Şaronului,foarte aproape de Cezareea, pe una din înălţimile din jur, se află o minunată vilă:

Ramat Ha-Nadiv – înălţimea binefăcătorului Arheologul Yizhar Hirschfeld, profesor la Institutul de Arheologie din Ierusalim, a făcut cercetări timp de 15 ani în situl respectiv. Adescoperit o construcţie dreptunghiulară, împrejmuită cu ziduri groase de peste 2 m, cuturnuri în fiecare unghi şi un turn masiv în interior, înalt probabil de cinci etaje. Era, dupăexplicaţiile lui Flavius Josephus, un „palat fortificat”. În interior a descoperit clădiri caretotalizau 15o de camere. Ceea ce l-a surprins pe arheolog a fost perfecta orientare a clădirilor pe axa nord-sud, conform planurilor romane de construcţie. Planul simetric al zidurilor scoateîn evidenţă o arhitectură îngrijită, cu pasaje precise de legătură între părţile complexului.Ceramica era clar irodiană, cu multe vase de piatră, ceea ce arată că proprietarul era un iudeu. Nu s-au găsit oase de porc, decât în proporţie de 1 %, ceea ce ne face să înţelegem că a

„căzut” de la un trecător. Nu s-a găsit micve în acest complex, deoarece era aproape de unizvor cu apă, dar într-o clădire mai îndepărtată erau două micve. S-a găsit marmură, ceea cearată că este printre primele clădiri care au folosit marmura pe acest teritoriu. Stabilirea exactăa perioadei în epoca irodiană, 37 î. Hr. -70 d. Hr., şi confirmarea faptului că a fost locuită decătre un iudeu, a condus la concluzia că a fost proprietatea unui evreu bogat, din epocahaşmoneană, dacă nu chiar din familia domnitoare. Arheologul comentează: „Complexul esteatât de mare încât ne putem imagina că unul din fii lui Irod, poate Arhelau sau Antipas, să filocuit aici ca stăpân şi proprietar al moşiei.”130

Complexul, sau vila de aici scoate în evidenţă puternica tensiune socială din ţară. Nuexista clasa de mijloc, ci doar ţăranii, foarte săraci, a căror case le-am întâlnit la Capernaum,şi elita foarte bogată. Isus spunea: „Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele împăraţilor.”(Mat. 11,8), iar despre poporul de rând, căruia i-a consacrat toată activitatea Sa, Isus a spus:„Mi-e milă de mulţime, căci de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le daudrumul flămânzi...”(Mat. 15, 32). Palatele răspândite în puncte strategice şi în Ierusalim,această vilă din împrejurimile Cezareei arată degradarea spiritului uman şi a sistemului socialşi economic. Cei bogaţi, fie că erau preoţi sau conducători, au devenit foarte bogaţi şi totalinsensibili faţă de lipsurile mulţimii. Ei s-au izolat în ei înşişi şi în palatele lor fortificate.Împotriva lor Isus a rostit multe cuvinte grele: „Vai de voi bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit

130 BAR, mar.-apr. 2005, p.29

114



mângâierea!” (Luca 6, 24). Atitudinea lor sfidătoare a favorizat înmulţirea bandiţilor şi arevoltelor şi a trezit nemulţumirea poporului care s-a ridicat la revoltă. Dovada este înincendierea palatelor de la Ierihon din anul morţii lui Irod. Autorii articolului din BAR subliniază următoarele: „Puternica fortificare a „casei de pe moşie”, aşa cum este cea descrisămai sus, reflectă lipsa de securitate din ţară. Spre deosebire de vilele romane, care erau

construcţii deschise în mijlocul moşiei, în Iudeea ele erau complexe închise cu o apărare puternică.”131 Cred că şi arhitectura şi urbanistica vremii ne oferă o ilustraţie a existenţei unui puternic conflict, a cărui cauză stă în bogăţia peste măsură şi sărăcia peste măsură de mare.

13.3.1. Antiohia:

După Roma, Alexandria şi Efes, Antiohia era cea mai mare cetate a ImperiuluiRoman şi multă vreme un centru important creştin. Poate Nicolae, prozelitul din Antiohia(cap. 6,5), se întorsese ca să proclame noua lui credinţă. Pătrunderea creştinismului acolo erade mare importanţă. Aşezată pe Râul Orontes, cam la 15 mile în interior de la portul Seleucia,Antiohia, întemeiată de Seleucus Nicator cam pe la 300 î. Hr. şi numită după regescul său tată

Antioh, crescuse în bogăţie şi importanţă până la a ajunge cetatea principală a Asiei. Lumea proslăvea pe oamenii ei de litere şi de literatura ei. Unuia din ei, Archias, Cicero i-a făcut ovestită oraţiune. Juvenal recunoştea influenţa Antiohiei asupra vieţii şi gustului roman,declarând: „Care parte din sedimentele noastre vin din Grecia? Sirianul Orontes de multăvreme s-a revărsat în Tibru, aducând cu el graiul lui şi obiceiurile lui, flautele lui şi coardeleînclinate de apă ale lui” (Satire, III, 62-64; ed. Loeb, p. 37).

Antiohia avea o mare colonie de iudei, în onoarea căruia Irod cel Mare a construit ostradă cu colonade de marmură care se întinde de-a lungul cetăţii. Antiohia era reşedinţa prefectului roman, sau propraetor, al Siriei. Creştinismul s-a găsit aici la Antiohia în contactmai strâns cu cultura greacă decât la Ierusalim sau Cezareea. Tot aici a întâmpinat păgânismul

în formele lui cele mai ispititoare şi mai înjositoare. Dumbrăvile lui de la Daphne erau vestite pentru cultul lor idolatru, voluptos. Era o biruinţă uluitoare faptul că biserica a izbutit să facădin Antiohia unul din centrele ei importante.

Biserica din Antiohia este prima care cuprinde în mijlocul ei o majoritate de membridintre neamuri, elenişti, vorbitori de limbă greacă. Printre aceştia se număra şi familia luiLuca, despre care tradiţia spune că era din Antiohia, anumite aluzii spun să Tit ar fi fost unfrate al lui Luca. Tot tradiţai spune că familia Luca ar fi donat pentru bisrică un teren care leaparţinea şi care se afla la marginea de nord-est a cetăţii. Acest teren avea ultima parte dinzona stâncoasă, iar în această stâncă se găsea o grotă. În grota aceasta se adunau creştinii pentru închinare, de aceea este socotită ca fiind prima biserică creştină. În prezent grota esteamenajată ca biserică, cruciaţi au construit un zid la intrare, cu o uşă în stil gotic, iar un consulfrancez a sculptat o mică statuie pe zidul din spate. Grota are 15 x 9 m şi continuă să fiefolosită ca lăcaş de cult creştin.

13.4.1. Tarsul Ciliciei:

Oraşul de naştere al lui Pavel, aici s-a retras după convertirea sa şi vizita la Ierusalim,anul 38 şi a rămas până a fost căutat de Barnaba şi adus la Antiohia, probabil anul 44. Se

131 Yizhak Hirschfeld şi Miriam Feinberg Vamosh, BAR, mar.- apr. 2005, A country gentleman;s estate

115



poate sã nu fi fost refugiul cel mai confortabil pentru apostol. Cuvântul lui Hristos, cã „un prooroc nu este preţuit în patria sa” (Ioan 4,44) urma sã fie dureros de adevãrat în cazul luiSaul. Nu numai cã se reîntorcea în locul sãu de naştere, ci el se înapoia ca un iudeu renegat,un decãzut de la credinţa pãrinţilor sãi; un conducãtor al sectei dispreþuite şi persecutate acreştinilor. Primirea lui poate sã fie imaginatã şi poate sã explice tãcerea lui asupra subiectului

familiei. Tars era capitala Ciliciei, o provincie vestită din sudul Asiei Mici. În timpul luiAntonius şi Cleopatra aici s-a ridicat un arc de triumf în cinstea celor doi. În oraşul vechi esteo casă cu curtea ei, despre care se spune că este locul familiei lui Pavel. O fântână veche este prezentată ca fiind de timpul lui Pavel, un tablou modern cu explicaţii oferă trecătorilor datelenecesare. Oraşul antic îşi deschide multe din ruinele lui, confirmând rolul istoric pe care l-aavut.

13.5.1. Pafos:

Pafos se găseşte la extremitatea vestică a insulei. Fusese o veche cetate Pafos vestită pentru sanctuarul ei dedicat Afroditei, dar pe vremea lui Pavel se zidise o nouă cetate cam la

10 mile mai departe spre nord-vest şi aceasta servea ca sediu al guvernatorului roman alCiprului. La această nouă cetate a mers Pavel şi Barnaba. . Dregãtorul „Proconsulul,” provinciile Imperiului Roman, sub organiza-ia lui August ( 27 în Hr.), erau împãrţite în douãcategorii. Acelea care aveau nevoie de control militar erau aşezate sub împărat în calitate decomandant al legiunilor şi erau guvernate de proprietari şi procuratori. Provinciile mai paşniceerau lăsate pe seama conducerii Senatului şi erau sub cârmuirea proconsulilor. Cipru fusese o provincie imperialã ( vezi Strabo, Geografie X I V 6,6), dar mai târziu a fost reatribuitãSenatului ( Dio Cassius, Istoria Romanã ) iii.12.7) şi, în consecinţã, pe vremea lui Pavel eracârmuitã de un proconsul. Existenţa cârmuirii proconsulare acolo e doveditã şi de faptul cã de pe timpul lui Caligula sunt monede ale Ciprului care dau titlul de proconsul cârmuitoruluilocal, Cominius -Proclus, Luca, aici, ca şi în altã parte, e atent sã foloseascã titluri corecte

pentru diferiţii slujbaşi care apar în naraţiunea sa (vezi Fapte 23,24 ; cf. cele de la Matei 27,2)Sergius –Paulus. O inscripţie latină din anul 35 d.Hr, prezentând o listã de Fraţi Arval,

preoţi care serveau drept curatori ai Tibrului, conţine numele („Lucius - Sergius- Paullus”) .Deşi nu se poate face o identificare pozitivã a acestui om cu proconsulul din naraţiunea prezentã, nu e imposibil cã ei sunt aceeaşi persoanã şi că Sergius Paullus fusese preot la Romaînainte de a fi trimis în Cipru. O altã inscripţie din Soli în Cipru se declară a fi de pe vremealui „Paullus, proconsul”, un om înţelept. Adjectivul descrie inteligenţã şi discernământ, ca înMatei 11,25; Luca 10,21; 1 Corinteni 1,19. Prezenţa lui Elima la Sergius Paulus aratã cã proconsulul era un om cu o minte iscoditoare. Cu siguranţã a dat pe faţã caracteristica aceastacând a chemat pe Barnaba şi pe Saul pentru a-i asculta. El a dovedit înţelepciune când a ajunssã recunoascã superioritatea caracterului dovedit de misionar. El nu se putea sã fi fost dominatde vrãjitor.

13.6.1. Antiohia Pisidiei:

Antiohia era una dintre multele cetăţi zidite de Seleucus Nicator (+ 280 î.Hr) care i-adat nume după numele tatălui său, Antioh. Se găseşte pe pantele inferioare ale Munţilor Taurus, la o altitudine de peste 1.200 m deasupra nivelului mării. Populaţiei ei îi fuseseacordată un fel de cetăţenie romană, sub August. Antiohia probabil atrăsese o considerabilă

116



populaţie iudaică, lucru care pare că făcuse pe neamuri să capete un interes faţă de iudaism (v.42). Ruinele acestei cetăţi sunt destul de impunătoare şi cele mai bine păstrate sunt forumroman construit de Augustus şi un apeduct. De asemenea se văd ruinele bisericii bizantine şiale sinagogii. Este uşor sîne imaginăm marea tulburare care s-a produs aici în urma viziteicelor doi misionari în jurul anilor 47.

13.7.1. Cetăţile din Scrisorile Apocalipsei:

a) Efesul era o cetate vestită, capitala districtului grec Ionia şi, mai târziu, a provinciei romane Asia. El a devenit scena lucrărilor de mai târziu ale apostolului Ioan.Cetatea era pe malul unui golf, care ulterior a fost umplut cu aluviuni, dar ea a fost clădită pe pantele Muntelui Asopos. Efesul fusese o colonie timpurie greacă pe ţărmul estic al AsieiMici, dar în sec. al VI-lea î.Hr., a ajuns sub puterea regilor Lidiei. De la început, ea fusese uncentru pentru cultul Artemisei (Diana romană; vezi cap. 19,24) al cărei templu de acolo eravizitat de pelerini din toate părţile lumii cunoscute. De secole, Estul şi Vestul veniseră încontact strâns la Efes şi acolo, religia Greciei a luat un caracter mai oriental şi cuprindea

magie, mistere şi farmece. Pe vremea lui Pavel, Efesul era cu mult cel mai aglomerat şi celmai popular oraş din Asia proconsulară. Erau acolo destui iudei pentru cel puţin o sinagogă.Astăzi este cea mai impunătoare cetate antică, cu cele mai mari construcţii care au rămas şicel mai vizitat centru turistic. Printre cele mai importante monumente, remarcăm: Teatrulroman cu 25.000 locuri, Strada de marmură, Biblioteca lui Celsius, Biserica Sfântul Ioan, iar din Templul Diadei doar o coloană.

b) Smirna:

Este o cetate veche, care a continuat să existe de-alungul tuturor epocilor până în prezent. Astăzi este oraşul turc Izmir, al treilea ca mărime din ţară. Din anticul Smirna au

rămas: Agora, cu principalele clădiri şi zona centrală liberă, unde a fost locul martiriului luiPolicarp. Acropola cu ruinele unor mari clădiri şi zidurile medievale şi ume de biserici vechi.

c) Pergam:

Este unul din cele mai bine conservate oraşe antice cuprinse în itinerariu apostolilor.Se află aşezat pe vâful unui munte înalt de 300 m, care domină valea răului Caicus. Este unoraş elenistic, roman şi bizantin. Aici se găsesc ruinele altarului lui Zeus, ale biblioteciivestite, ale palatelor regilor atalizi. Apoi sunt temple păgâne, dintre care cel mai măreţ estededicat lui Traian. Probabil că expresia „acolo unde locuieşte Satana” se referă la prezenţacelui mai important altar dedicat lui Zeus.

d) Sardes:

Este una din cele mai intinse ruine dintre cetăţile apocalipsei. Acoperă toate etapele,cetatatea veche, construită pe un vârf de munte, care a fost capitala regatului Lidiei. Frânturide ziduri m ai stau agăţate pe marginea prăpastiilor. Cetatea greco-romană cu un măreţgimnaziu reconstruit de o expediţie americană şi urmele măreţului templu dedicat lui Artemiscu coloanele uriaşe, înalte de 19 m.

117



e) Laodiceea:

Este un imens tel, cu multe urme de ziduri antice, încă puţin studiate. Turmele de oicare pasc aici şi cuturile de cereale de pe ruinele ei te impresionează. Primul gest când teapropii de acest loc este cel al păstorilor care vin să-ţi vândă monede vechi. Şi urmaşii

laodiceenilor umblă tot cu bani, se pare că boala a continuat.

Institutul Adventist – CernicaFacultatea de Teologie, specializarea: Teologia adventistă pastorală

Arheologia biblică

Titular curs: Lector univ. Dr. Traian AldeaTimp: 14 ore curs + 14 ore seminar

Credite: 4

I. Obiectivele cursului:

a) Să ofere cunoştiinţe generale despre arheologia biblică, erele arheologice, şimetodele ştiinţifice de abordarea a studiului istoriei biblice

b) Să aducă argumente arheologice despre evenimentele prezentate de istoria biblică,confirmând prin aceasta istoricitatea naraţiunii biblice.

c) Să pună la dispoziţia pastorului materialul documentar necesar pentru expli-careaşi ilustrarea prezentării biblice şi pentru întărirea încrederii ascultătorilor în Biblie.

d) Să trezească interesul studentului pentru cercetarea descoperirilor arheologice şi să

aibă minimum de cunoştiinţe pentru interpretarea şi aplicarea lor.

II. Prezentarea cursului:

1. Biblia şi arheologia: definiţie, istoric şi şcoli de interpretare2. Arheologia şi uneltele ei: periodicizare, materiale de scris, sisteme de scriere3. Bronzul timpuriu, prima civilizaţie urbană: Sumerul şi Egiptul4. Bronzul timpuriu, concluzii – Epoca sfidării: Canaanul

118



5. Bronzul Mijlociu: Apogeul civilizaţiei canaanite. Epoca patriarhilor 6. Bronzul târziu: Cucerirea Canaanului şi epoca judecătorilor 7. Perioada fierului I. şi II. Regatul unit al lui Israel8. Perioada fierului III. – Perioada Primului Templu9. Perioada clasică: Perioada celui de-al doilea Templu

10. Epoca irodiană: conflictul dintre iudaism şi elenism11. Epoca romană: Perioada lui Isus Hristos în argumente arheologice12. Epoca romană: Societatea iudaică din primul secol în documente arheologice13. Epoca romană: Lumea străbătută de apostoli în documente arheologice14. Recapitulare, pregătire pentru examen

III. Seminarii:

Pentru seminarii vom studia următoarele materiale: BAR (Bibilical ArchaeologicalReview), Scrisorile Apocalipsei; Comori din pământ I.; Povestea smochinului, de TraianAldea, Introducere şi comentarii la Sfânta Scriptură, Galaxia Gutenberg 2005, colectiv de

autori; Early history of the alphabet, J.Naveh1. Introducere în lumea arheologiei, documentar P.P. şi material didactic2. Istoricul arheologiei: Introducere co comentarii la Sfânta Scriptură3. Discuţii pe marginea primelor civilizaţii: Sumer şi Egipt, interpretarea documentelor 4. Cauzele prăbuşirii primei mari civilizaţii5. Prezentarea documentelor legate de viaţa patriarhilor 6. Inventarea alfabetului, scrierea din Sinai şi rolul lui Moise ( din cartea: Early history of thealphabet, Josef Naveh, )7. David în documentele timpului8. Templul lui Solomon şi modelele sale9. Rămăşiţe haşmoneene în arheologie

10. Masada şi documentele ei11. Discuţii despre osuarul lui Isus12. Documentele despre sinagogi13. Cele 7 biserici din Apocalips (cartea Scrisorile Apocalipsei, Traian Aldea)14. Recapitulare

IV: Cerinţe academice:

Pentru lucrările de seminar sunt următoarele cerinţe: Studiul lucrărilor prezentate şialcătuirea a 2 (două) rezumate prin care să se sublinize valoarea argumentelor arheologice pentru: 1. Istoricitatea persoanei lui Isus Hristos: 2. Prezentrea documentelor pentrudemonstrarea istoricităţii vieţii patriarhilor

V. Nota finală:

1. 2o% cele 2 lucrări scrise, 3 pg. A43. 80 % examen scris, chestionar.

VI. Bibliografie:

119



1. Altea Traian, Scrisorile Apocalipsei, Editura Mateus, 19942. Aldea Traian, Comori din pământ, Viaţă şi sănătate, 20063. Aldea Traian, Povestea smochinului, Editura Academiei. 20062. Colectiv, Introducere şi comentarii la Sfânta Scriptură, Galaxia Gutemberg 20053. Naveh, Joseph, Early History of the alphabet , Magna Press, Jerusalem 1997

4. BAR – reviste, diverse numereVI. 4 credinte - 80 ore

28 ore curs şi seminar 10 ore pregătire pt. Examen18 ore pt lucrările scrise24 ore pentru lectură

Arheologie Curs

Documents

Transcript of Arheologie Curs