1

Editorial:

Hramul nostru

La 8 septembrie în fiecare an Biserica Ortodoxă din Birda își serbează hramul, adică ocrotitorul satului. Biserica și întreaga comunitate ortodoxă locală își au ca protector un eveniment deosebit din istoria mântuirii, și anume Nașterea Maicii Domnului.

Evenimentul acestei zămisliri minunate nu apare în Sfânta Scriptură, singurul motiv fiind acela că Biblia nu este o scriere biografică a personajelor, ci o Carte a Vieții, o Veste bună, adică o descoperire făcută de Dumnezeu oamenilor pentru a avea un îndreptar al credinței lor.

Și totuși, avem foarte multe date din literatura apocrifă (Protoevanghelia lui Iacov, scrierea lui Pseudo-Matei) dar și din literatura patristică din care aflăm pe larg evenimentul Nașterii Maicii Domnului. Importanța Fecioarei Maria, a părinților ei, Ioachim și Ana o vedem și din faptul că în orice slujbă (rugăciune publică) a comunității credincioșilor din biserică sunt amintiți și strămoșii biologici ai Fecioarei dar și efortul duhovnicesc al Copilei în cunoașterea Fiului său.

Epifanie Monahul și Preotul într-o predică, ,,Cuvânt despre viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei” ne spune: ,,După mamă, Născătoarea de Dumnezeu a fost așa: Mathan, preot din Betleem, avea trei fiice: Maria, Sobe și Ana. Maria a născut pe Salome, moașa; Sobe a născut pe mama lui Ioan Botezătorul, iar Ana l-a luat de bărbat pe Ioachim, fratele tatălui lui Iosif.

Căsătorindu-se, Ana a coborât în Galileea, în orașul Nazaret, și a locuit Ana împreună cu Ioachim cincizeci de ani și n-au făcut copii. Dar s-a întâmplat că s-au urcat la Ierusalim de praznicul Înnoirii [Templului]; și rugându-se Ioachim în templu, s-a făcut auzit un glas din cer zicându-i: ‹‹Vei avea un copil și prin el vei fi slăvit!››. Deci a zămislit Ana, femeia lui, la bătrânețile ei și a născut un copil de parte femeiască și i-au pus numele Mariam, după sora ei, și s-au bucurat de ea toate

rudele și prietenii ei”. (Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului, ediția a II-a, traducere și postfață diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 10).

Hramul bisericii este totodată actul ei de botez. Cu prilejul târnosirii (sfințirii) sfântului lăcaș acesta primește

și un nume care-i devine protector. ,,Prin târnosire hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual, religios-moral. După iconografia ortodoxă, icoana sa se așează pe iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de sfintele icoane împărătești: Mântuitorul Iisus Hristos și de Sfânta Fecioară”. (Simion Radu, ,,Hramul Bisericii și însemnătatea lui”, rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1977, nr. 10-12, p. 719).

(Continuare în pagina 7)

Preot Valentin Bugariu

1

Editorial:

Hramul nostru

La 8 septembrie în fiecare an Biserica Ortodoxă din Birda își serbează hramul, adică ocrotitorul satului. Biserica și întreaga comunitate ortodoxă locală își au ca protector un eveniment deosebit din istoria mântuirii, și anume Nașterea Maicii Domnului.

Evenimentul acestei zămisliri minunate nu apare în Sfânta Scriptură, singurul motiv fiind acela că Biblia nu este o scriere biografică a personajelor, ci o Carte a Vieții, o Veste bună, adică o descoperire făcută de Dumnezeu oamenilor pentru a avea un îndreptar al credinței lor.

Și totuși, avem foarte multe date din literatura apocrifă (Protoevanghelia lui Iacov, scrierea lui Pseudo-Matei) dar și din literatura patristică din care aflăm pe larg evenimentul Nașterii Maicii Domnului. Importanța Fecioarei Maria, a părinților ei, Ioachim și Ana o vedem și din faptul că în orice slujbă (rugăciune publică) a comunității credincioșilor din biserică sunt amintiți și strămoșii biologici ai Fecioarei dar și efortul duhovnicesc al Copilei în cunoașterea Fiului său.

Epifanie Monahul și Preotul într-o predică, ,,Cuvânt despre viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei” ne spune: ,,După mamă, Născătoarea de Dumnezeu a fost așa: Mathan, preot din Betleem, avea trei fiice: Maria, Sobe și Ana. Maria a născut pe Salome, moașa; Sobe a născut pe mama lui Ioan Botezătorul, iar Ana l-a luat de bărbat pe Ioachim, fratele tatălui lui Iosif.

Căsătorindu-se, Ana a coborât în Galileea, în orașul Nazaret, și a locuit Ana împreună cu Ioachim cincizeci de ani și n-au făcut copii. Dar s-a întâmplat că s-au urcat la Ierusalim de praznicul Înnoirii [Templului]; și rugându-se Ioachim în templu, s-a făcut auzit un glas din cer zicându-i: ‹‹Vei avea un copil și prin el vei fi slăvit!››. Deci a zămislit Ana, femeia lui, la bătrânețile ei și a născut un copil de parte femeiască și i-au pus numele Mariam, după sora ei, și s-au bucurat de ea toate

rudele și prietenii ei”. (Epifanie Monahul, Simeon Metafrastul, Maxim Mărturisitorul, Trei Vieți bizantine ale Maicii Domnului, ediția a II-a, traducere și postfață diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 10).

Hramul bisericii este totodată actul ei de botez. Cu prilejul târnosirii (sfințirii) sfântului lăcaș acesta primește

și un nume care-i devine protector. ,,Prin târnosire hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual, religios-moral. După iconografia ortodoxă, icoana sa se așează pe iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de sfintele icoane împărătești: Mântuitorul Iisus Hristos și de Sfânta Fecioară”. (Simion Radu, ,,Hramul Bisericii și însemnătatea lui”, rev. ,,Mitropolia Banatului”, 1977, nr. 10-12, p. 719).

(Continuare în pagina 7)

Preot Valentin Bugariu

ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulRevistă trimestrială de cultură și religie rurală editată de Asociația ,,Arhanghelul” din Birda, 2015, an. IV, nr. 3 (15)

2

Rugăciune

Dimineața devreme Atunci când mă trezesc

Tu, Doamne dă-mi putere De rău să mă feresc.

Apoi când plec la școală

Și vin acasă iar Tu pașii mi-i veghează

Îndrumă-mă cu har.

Și seara la culcare Tot tu ești cel care

Un somn liniștit îmi dai Și vise plăcute din rai.

Gabor Roberta, clasa a VIII-a

Monografia Bisericilor Parohiei

Maşloc (I)

Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" 2006, 134 familii cu 260 credincioşi; filia Remetea Mică, biserica ”Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul” 1979, 50

familii cu 111 credincioşi, preot Iliia Pătruţ Pavlovici.

SCURT ISTORIC

Localitatea Maşloc se află la o distanţă de 34 km de Timişoara, pe drumul către Lipova. Parohia ortodoxă Maşloc a fost înfiinţată la data de 01.02.2002, sub

conducerea preotului Iliia Pătruţ Pavlovici. Mașlocul a fost un sat majoritar catolic şi de etnie germană şi maghiară, în anul 1970 localitatea Maşloc începe să se colonizeze cu români proveniţi din toată ţara. Titulatura parohiei de la Remetea Mică se mută la parohia Maşloc deoarece s-a primit donaţie un imobil şi teren pentru construcţia bisericii precum şi un clopot de 120 de kg din partea familiei doctorului Mălăeştean Paul Stelian.

În colaborare cu arhitectul Doru Covrig, ing. Ionescu Valeria, ing. Mişca Gherasim s-a obţinut proiectul şi avizele. După obţinerea autorizaţiei de construcţie, pe data de 10. 05. 2004, Preasfinţitul Lucian Mic a pus piatra de temelie a bisericii. La biserica din Maşloc s-au executat lucrări de amenajare şi construcţie: pridvorul, pronaosul, turnul bisericii, biblioteca şi s-a placat cu marmură biserica; de asemenea biserica are apă curentă şi încălzire centrală. Pe data de 02. 07. 2006 a fost sfinţită de Preasfinţitul Paisie Lugojanul.

În Sfânta masă din Sfântul Altar au fost aşezate moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. Bisericii i s-a dat hramul Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. S-a executat proiectul şi devizul pentru pictură de către pictorul Paşcanu Cornel, pentru bisericile de la Maşloc şi Remetea Mică. În toamna anului 2009 pictura la biserica din Maşloc a început să fie realizată de pictorul Marcel Trifa, pictor autorizat de Patriarhia Română.

Pavlovici Marina, cls. a XI-a

2

Rugăciune

Dimineața devreme Atunci când mă trezesc

Tu, Doamne dă-mi putere De rău să mă feresc.

Apoi când plec la școală

Și vin acasă iar Tu pașii mi-i veghează

Îndrumă-mă cu har.

Și seara la culcare Tot tu ești cel care

Un somn liniștit îmi dai Și vise plăcute din rai.

Gabor Roberta, clasa a VIII-a

Monografia Bisericilor Parohiei

Maşloc (I)

Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" 2006, 134 familii cu 260 credincioşi; filia Remetea Mică, biserica ”Sf. Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul” 1979, 50

familii cu 111 credincioşi, preot Iliia Pătruţ Pavlovici.

SCURT ISTORIC

Localitatea Maşloc se află la o distanţă de 34 km de Timişoara, pe drumul către Lipova. Parohia ortodoxă Maşloc a fost înfiinţată la data de 01.02.2002, sub

conducerea preotului Iliia Pătruţ Pavlovici. Mașlocul a fost un sat majoritar catolic şi de etnie germană şi maghiară, în anul 1970 localitatea Maşloc începe să se colonizeze cu români proveniţi din toată ţara. Titulatura parohiei de la Remetea Mică se mută la parohia Maşloc deoarece s-a primit donaţie un imobil şi teren pentru construcţia bisericii precum şi un clopot de 120 de kg din partea familiei doctorului Mălăeştean Paul Stelian.

În colaborare cu arhitectul Doru Covrig, ing. Ionescu Valeria, ing. Mişca Gherasim s-a obţinut proiectul şi avizele. După obţinerea autorizaţiei de construcţie, pe data de 10. 05. 2004, Preasfinţitul Lucian Mic a pus piatra de temelie a bisericii. La biserica din Maşloc s-au executat lucrări de amenajare şi construcţie: pridvorul, pronaosul, turnul bisericii, biblioteca şi s-a placat cu marmură biserica; de asemenea biserica are apă curentă şi încălzire centrală. Pe data de 02. 07. 2006 a fost sfinţită de Preasfinţitul Paisie Lugojanul.

În Sfânta masă din Sfântul Altar au fost aşezate moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion. Bisericii i s-a dat hramul Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. S-a executat proiectul şi devizul pentru pictură de către pictorul Paşcanu Cornel, pentru bisericile de la Maşloc şi Remetea Mică. În toamna anului 2009 pictura la biserica din Maşloc a început să fie realizată de pictorul Marcel Trifa, pictor autorizat de Patriarhia Română.

Pavlovici Marina, cls. a XI-a

3

Restituiri:

Portretul unui mitropolit uitat Lăzărescu Vasile

(1894-1969) Dr. în Teologie, Mitropolit al Banatului (1947-1961)

S-a transferat în noiembrie 1924 la

Academia Teologică din Oradea, unde a predat aceleaşi discipline până în 1933. În această perioadă, a intrat în cler ca preot celib în 1926, a devenit călugăr în 1928 – fiind tuns în monahism în Postul Paştilor, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog – şi, în 1929, arhimandrit, membru de drept al Consiliului Mitropolitan din Sibiu şi al Comitetului Fundaţiei Gojdu.

Avându-l ca mentor pe Sfântul Andrei Şaguna, Vasile Lăzărescu se dedică punerii în practică a testamentului acestuia în Banatul natal.

Episcop al Caransebeşului (1933-1940)

În anul 1933 este ales episcop al Caransebeşului. În cei şapte ani în care a păstorit comunitatea de creştini ortodocşi de aici, s-a remarcat printr-o osârdie ieşită din comun: a iniţiat lucrări de restaurare, renovare şi construire de schituri şi mănăstiri, ridicând permanent standardele acestora, astfel încât să devină mai atractive şi mai de încredere în rândul credincioşilor ortodocşi, dar şi obiective turistice, care să aducă bani în vistieria eparhială, unde erau, în criza de dinainte de război, mari probleme financiare. De pildă, la mănăstirea Sfântul Ilie de la Vasiova, a adus în 1938 monahi de la Suceviţa, pentru care a construit 30 de chilii. Făcea două-trei vizite pe an (care însemnau controale la sânge!) la fiecare instituţie religioasă din regiune, sfinţea biserici, troiţe – a sfinţit bustul celebrului Ion Vidu din Lugoj.

A implicat femeile în atelierele meşteşugăreşti din eparhie, a înfiinţat o tipografie şi editura Diecezană. Era nevoie de tipărituri bisericeşti în zonă. A contribuit direct, prin scrierile sale, la sporirea fondului de carte religioasă. Cele două volume de predici, Pârga darului şi Praznic

luminat, sunt foarte bogate nu doar în idei, ci şi în sfaturi de credinţă. Dr. Vasile Lăzărescu avea darul cuvintelor formatoare şi mobilizatoare. Conferinţele de orientare a preoţimii s-au axat pe rostul vocaţiei sacerdotale şi al metodelor de pastoraţie.

A reformat învăţămânul superior teologic, angajând la Caransebeş cadre didactice din elita Teologiei interbelice, fapt ce a determinat transformarea institutului în academie. A stimulat orientarea elevilor spre studiul teologic şi le-a oferit studenţilor modele de comportament moral superior.

Episcop al Timişoarei (1940-1947) La Timişoara, a fost deschizător de drumuri în

organizarea sau construirea de instituţii religioase. Realizările sale pornesc de la instituirea unui centru eparhial exemplar, continuă cu găzduirea şi susţinerea Academiei Teologice din Oradea, care a fost transferată în centrul Timişoarei, pentru a fi salvată după Diktatul de la Viena, şi culminează cu

crearea unui pol spiritual pentru românii din Banat. Dr. Vasile Lăzărescu este principalul ctitor al Catedralei Mitropolitane din Timişoara, de a cărei desăvârşire s-a ocupat direct în perioada 1940-1946.

... eu am fost în ultimii patruzeci de ani animatorul mişcării pentru reînfiinţarea la Timişoara a „obişnuitului” centru eparhial – întâi a Episcopiei, mai pe urmă a Mitropoliei – , prin strădania mea s-au putut obţine, din partea regimului nostru de democraţie populară şi din contribuţia credincioşilor bănăţeni, sumele necesare pentru

terminarea Catedralei, care, la venirea mea la Timişoara, era abia în roşu. Eu l-am învăţat pe pictor cum să purceadă la împodobirea acestei minunate biserici. Cu Noul Testament în mână, stăteam lângă el ceasuri şi zile de-a rândul, citindu-i descrierea scenelor din viaţa Mântuitorului, ca fiecare icoană să redea cât mai fidel aceste scene şi fiecare icoană să fie pictată la locul indicat de iconografia bisericii noastre. (Din Memoriul înaintat de Mitropolitul Vasile Lăzărescu Sfântului Sinod, în 31 decembrie 1964).

Catedrala, dedicată Sfinţilor Trei Ierarhi, a fost târnosită la 10 ani după aşezarea pietrei de temelie de către Episcopul Aradului, Andrei Magieru.

Mirela – Ioana Borchin

5

Documentar:

Parohia Ortodoxă Sculea. Fișă monografică

I. 1. 1 Parohia

A. Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Sculea face astăzi parte din Protopopiatul Ortodox Deta. Este o parohie rurală cu 115 familii cu 320 credincioși1, cu biserică parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, casă parohială și cimitir confesional. În perioada 1948 – 1997 parohia a avut și filie cu biserică și cimitir confesional în Colonia Gătăii.

Satul apare în documentele istorice medievale cu numele Sculea, Sykulza, Sygetfala. Cele mai vechi două nume ale localității apar în listele dijmelor papale: în 1933 sunt redate toponimicele Zoruka și Zkola, iar în anul 1334 sunt înscrise toponimele: Scalla, Scala, Sculd, Soruld. În anul 1410, satul Oskulla (,,Sculea Veche”) aparținea comitatului Timiș, iar în alte documente din sec. al XV-lea satul poate fi identificat în oicoinimele Also Szkulya și Felso Szkulya (,,Sculia de Sus” și ,,Sculia de Jos”).

Alte hărți și documente oficiale consemnează existența satului la finele perioadei turcești și în perioada habsburgică, după cum urmează: Marsigli, la 1690-1700, indică faptul că satul Sykula era arondat districtului Ciacova; pe harta lui Mercy de la 1723-1725 localitatea Sculla este amplasată în districtul Vârșeț; pe Harta oficială de la 1761 Sculla făcea parte din districtul Ciacova. Dicționarul lui Korabiki poziționa satul valah Sculea la 3 ̸̸ 4 milă de Denta, iar Fenyes Elek descrie pe scurt localitatea ca sat vlaho-magiar, cu 650 greci uniți și 117 reformați2. În perioada anilor 1890 și 1955 satul Sculea era reședință de comună. Din anii ’50 satul a 1 ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2015, p. 144. 2 Remus Crețan, Dicționar toponimic și geografico-istoric al localităților din județul Timiș. Vol. I, Etnie, evoluție istorică și stratificare oiconimică, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2006, p. 25.

făcut parte din comuna Gătaia3, iar din anul 2004 este sat în componența orașului Gătaia.

În privește etimologia satului avem o mărturie: ,, Prin proteză vocalică (cf. rom. stână > ung. esztena): Sculea (provenind, probabil dintr-un antroponim, cf. rom. Scule nb; der., cu suf. –eş- Sculeş, cu suf. –ot-, Sculotă nfam. D.O.R., p. 368), sat, jud. Timiş: 1406 Oszkola (cf. 1333 Zkola, 1334 Sculla, 1597 Alsó Szkulya, Felsö Szkulya, 1828, 1851 Szkulya)”4.

B. Istoricul vieții parohiale:

Cronica parohială plasează vechea biserică de lemn a satului în anul 1775, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. A fost demolată la 1862, iar

pe locul ei s-a zidit, în anul următor, lăcașul de zid5. Biserica de zid a fost ridicată în cursul unui singur an, în timpul păstoririi preotului Nicolae Bolocan (1812-1877)6. Arhitectural, biserica se înscrie în stilul baroc caracteristic Banatului. O biserică tip sală (navă), cu turn clopotniță la intrare pe pronaos. Altarul este despărțit de restul clădirii printr-un iconostas de zid sub influență sârbească, naosul nu este delimitat de pronaos de zid sau coloane. În anul 1869 biserica a fost pictată de Ioan Cioreun7.

Preot Ioan Marcu

3 Gheorghe Drinovan, Micromonografia județului Timiș, Întreprinderea poligrafică ,,Banat”, Timișoara, 1973, p. 193-194. 4 Ioan Pătruţ, Nume de persoane şi nume de locuri româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 48. 5 Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002, p. 76. 6 Preot investit cu ,,brâu roșu” și vicar protopopesc. Părintele Bolocan a fost bunicul dinspre mamă al protopopului și scriitorului Mihail Gașpar, cunoscută personalitate a spiritualității și culturii bănățene. Despre viața și slujirea sa ni s-a păstrat un medalion iscălit de preotul Dimitrie Botău, ,,Viața și activitatea preotului Nicolae Bolocan”, în ,,Calendarul românului”, Caransebeș, 1930. (Cf. Valentin Bugariu, Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007, p. 73). 7 Nicolae Cornean, Monografia Eparhiei Caransebeșului, Editura Diecezană, Caransebeș, 1942, p. 453.

4

Urme din trecut:

Viața protopopiatului Deta oglindită în revista ,,Învierea”

Aniversarea revistei eparhiale cu prilejul

împlinirii a 25 de ani de existență neîntreruptă este un prilej de bucurie pentru Biserica din Banat. În anii 1990 Biserica a trebuit să iasă din impusul ,,ghetou” liturgic în arena socialului, iar publicația religioasă a fost atunci și a rămas desigur și astăzi un prilej de binecuvântată propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Scrisă deopotrivă pentru clerici și mireni, ea – revista – a scos în relief multe din multiplele activități desfășurate de parohii în cadrul de libertate religioasă de după Revoluția din 1989. În cele ce vor urma voi puncta succint câteva din realizările parohiilor din protopopiatul Deta sub raport liturgic-pastoral, misionar-cultural, filantropic, și administrativ-gospodăresc toate acestea consemnate în publicația ,,Învierea”. Încep prin a aminti faptul că mitropolitul eparhiei și cei doi episcopi-vicari au fost în protopopiat în diverse ocazii: binecuvântând, târnosind noi biserici, slujind cu prilejul hramurilor mănăstirilor sau la Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu. Astfel că din 1990 până în prezent pe raza protopopiatului au fost ctitorite, reparate, consolidate, pictate mai multe biserici, s-au ridicat capele și troițe. În cadrul Căminului – spital de la Ciacova a fost sfințită capela acestui așezământ prin slujirea Preasfințitului episcop-vicar Lucian Lugojanul însoțit de P. On. Părinte protopop Ioan Prisăcean și preotul paroh Tiberiu Nicoli din Ciacova. (,,Învierea”, an XII, nr. 24 (282), 2001, p. 4). Același ierarh a săvârșit în 25 martie 2005 slujba de târnosire a paraclisului de iarnă al Mănăstirii ,,Săraca”. (,,Învierea”, an XVI, nr. 7 (361), 2005, p. 4). Alte slujbe de târnosire au fost săvârșite de Preasfințitul episcop-vicar Paisie Lugojanul la bisericile din Percosova și Moravița (filia Dejan). Slujbe de binecuvântare urmate de Sfânta Liturghie au fost săvârșite în parohiile: Birda (2001) și Obad (2001) apoi Petroman (2006). Pretutindeni arhiereul a fost primit și întâmpinat cu

credință și bucurie: ,,…Potrivit datinei, Ierarhul a fost întâmpinat la intrarea în comună. Apoi s-au desfășurat slujba de binecuvântare și sfânta Liturghie arhierească, în cadrul căreia credincioșii au ascultat predica rostită și au primit Sfânta Împărtășanie”. (,,Învierea”, an XII, nr. 12 (270), 2001, p. 4). Ca urmare a efortului depus mulți dintre preoți au fost distinși cu rangul de ,,iconom”.

Protopop Ioan Prisăcean Drama Brâncovenilor oglindită în eposul şi

în teatrul popular românesc (IV)

Cel de al treilea text

dramatic cules din Dudaşu Schelei, Mehedinţi pare a fi adusă de un refugiat din Bucovina, prezentând similitudini cu textul discutat mai înainte. Personajele sunt mai puţine (Brâncoveanu, Sultanul, Călăul, Soldatul şi cei trei copii ai lui Brâncoveanu). Acţiunea se desfăşoară după aceleaşi tipic: aducerea Brâncovenilor în faţa Sultanului, învinuirile aduse de acesta (,,-Tu în lume cât ai trăit/ Bani de aur ai făcut,/ Ai înălţat biserica şi n-alte mănăstiri”), osândirea copiilor

la moarte, refuzul lor şi al tatălui de a se turci, blestemul adresat turcilor. În replicile personajelor întâlnim clişee bine cunoscute preluate din baladă. Întâmplările istorice din jurul domniei lui Constantin Brâncoveanu se înscriu între acele fapte măreţe care au constituit o fecundă sursă de inspiraţie pentru creatorul popular. Figura domnitorului reprezentant al poporului nostru nu pregetă să-şi apere credinţa prin aceasta să nu-şi trădeze ţara chiar cu preţul vieţii lui şi a copiilor săi a rămas, peste veacuri, o pildă vie de patriotism, până în zilele noastre, când balada cea mai cunoscută care-i proslăveşte sacrificiul o întâlnim şi în manualele de şcoală.

Prof. Ion Murariu

5

Documentar:

Parohia Ortodoxă Sculea. Fișă monografică

I. 1. 1 Parohia

A. Istoricul comunității parohiale

Parohia Ortodoxă Sculea face astăzi parte din Protopopiatul Ortodox Deta. Este o parohie rurală cu 115 familii cu 320 credincioși1, cu biserică parohială cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, casă parohială și cimitir confesional. În perioada 1948 – 1997 parohia a avut și filie cu biserică și cimitir confesional în Colonia Gătăii.

Satul apare în documentele istorice medievale cu numele Sculea, Sykulza, Sygetfala. Cele mai vechi două nume ale localității apar în listele dijmelor papale: în 1933 sunt redate toponimicele Zoruka și Zkola, iar în anul 1334 sunt înscrise toponimele: Scalla, Scala, Sculd, Soruld. În anul 1410, satul Oskulla (,,Sculea Veche”) aparținea comitatului Timiș, iar în alte documente din sec. al XV-lea satul poate fi identificat în oicoinimele Also Szkulya și Felso Szkulya (,,Sculia de Sus” și ,,Sculia de Jos”).

Alte hărți și documente oficiale consemnează existența satului la finele perioadei turcești și în perioada habsburgică, după cum urmează: Marsigli, la 1690-1700, indică faptul că satul Sykula era arondat districtului Ciacova; pe harta lui Mercy de la 1723-1725 localitatea Sculla este amplasată în districtul Vârșeț; pe Harta oficială de la 1761 Sculla făcea parte din districtul Ciacova. Dicționarul lui Korabiki poziționa satul valah Sculea la 3 ̸̸ 4 milă de Denta, iar Fenyes Elek descrie pe scurt localitatea ca sat vlaho-magiar, cu 650 greci uniți și 117 reformați2. În perioada anilor 1890 și 1955 satul Sculea era reședință de comună. Din anii ’50 satul a 1 ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, Timișoara, 2015, p. 144. 2 Remus Crețan, Dicționar toponimic și geografico-istoric al localităților din județul Timiș. Vol. I, Etnie, evoluție istorică și stratificare oiconimică, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2006, p. 25.

făcut parte din comuna Gătaia3, iar din anul 2004 este sat în componența orașului Gătaia.

În privește etimologia satului avem o mărturie: ,, Prin proteză vocalică (cf. rom. stână > ung. esztena): Sculea (provenind, probabil dintr-un antroponim, cf. rom. Scule nb; der., cu suf. –eş- Sculeş, cu suf. –ot-, Sculotă nfam. D.O.R., p. 368), sat, jud. Timiş: 1406 Oszkola (cf. 1333 Zkola, 1334 Sculla, 1597 Alsó Szkulya, Felsö Szkulya, 1828, 1851 Szkulya)”4.

B. Istoricul vieții parohiale:

Cronica parohială plasează vechea biserică de lemn a satului în anul 1775, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. A fost demolată la 1862, iar

pe locul ei s-a zidit, în anul următor, lăcașul de zid5. Biserica de zid a fost ridicată în cursul unui singur an, în timpul păstoririi preotului Nicolae Bolocan (1812-1877)6. Arhitectural, biserica se înscrie în stilul baroc caracteristic Banatului. O biserică tip sală (navă), cu turn clopotniță la intrare pe pronaos. Altarul este despărțit de restul clădirii printr-un iconostas de zid sub influență sârbească, naosul nu este delimitat de pronaos de zid sau coloane. În anul 1869 biserica a fost pictată de Ioan Cioreun7.

Preot Ioan Marcu

3 Gheorghe Drinovan, Micromonografia județului Timiș, Întreprinderea poligrafică ,,Banat”, Timișoara, 1973, p. 193-194. 4 Ioan Pătruţ, Nume de persoane şi nume de locuri româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 48. 5 Nicolae Săcară, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timișoara, 2002, p. 76. 6 Preot investit cu ,,brâu roșu” și vicar protopopesc. Părintele Bolocan a fost bunicul dinspre mamă al protopopului și scriitorului Mihail Gașpar, cunoscută personalitate a spiritualității și culturii bănățene. Despre viața și slujirea sa ni s-a păstrat un medalion iscălit de preotul Dimitrie Botău, ,,Viața și activitatea preotului Nicolae Bolocan”, în ,,Calendarul românului”, Caransebeș, 1930. (Cf. Valentin Bugariu, Protopopul Mihail Gașpar. Studiu monografic, Editura Eurostampa, Timișoara, 2007, p. 73). 7 Nicolae Cornean, Monografia Eparhiei Caransebeșului, Editura Diecezană, Caransebeș, 1942, p. 453.

6

Bucurii editoriale:

Observator ’89 Gânduri pe marginea volumului Martor

în Revoluţie, Editura Marineasa, Timişoara, 61 pag. (autor Ion Murariu)

,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte./ Decât un nume adunat pe-o carte”. Două din versurile poetului din Mărţişor care cred eu se potrivesc cu opera profesorului Ion Murariu din Giroc. Autorul este un încercat scriitor şi ziarist din spaţiul generos al culturii bănăţene cu contribuţii deloc de neglijat în istoria locală (Giroc), a unor publicaţii săteşti (,,Lumina satului”), dar şi editor al unor albume de artă (Ioan Aga). Scurt spus un monograf al Girocului şi al spiritualităţii acestuia. Cunoscând de ceva vreme pe autor şi strălucitele sale preocupări scriitoriceşti m-am simţit atras de inteligenţa, cumsecădenia şi smerenia acestuia mult prea modest în raport cu reuşitele sale. Volumul de faţă este în fapt ultima parte a cărţii de debut intitulată ,,Obârşii” ne încredinţează prof. Gheorghe Secheşan în coperta a patra. Din introducere chiar autorul menţionează mai multe lucrări dedicate revoluţiei timişorene iscălite de istorici, arheologi, scriitori ş. a. Chiar în prima secţiune a volumului prof. Ion Murariu notează un citat dintr-un astfel de precursor al relatării evenimentelor revoluţionare de la Timişoara. Revoluţia a fost ,,o răzmeriţă populară provocată şi condusă de cei care aveau să o facă”, iar noi, naivi, am fost ,,manipulaţi”. (Cf. Gh. Secheşan, 17 după 16, p. 42; 44). Şi atunci de ce un nou volum apărut la 25 de la evenimente. Meritul principal al acestei scrieri rezidă în faptul că autorul a fost un apropiat observator al Revoluţiei de la Timişoara. Un lucru neobişnuit astăzi când în majoritatea cazurilor apar

cărţi scrise ,,după ureche” şi aici nu vorbim de literatură, ci de carte ştiinţifică. Prof. Ion Murariu încearcă şi reuşeşte să surprindă schimbarea unui regim politic în familia sa: soţia Olimpia, nepotul Dani, verişoara Dorina, apoi prietenii Ion de la Hunedoara şi Liviu, profesorul Ion Dumitru sunt principalii actori ai volumului: care se sfătuiesc, ascultă şi îl însoţesc pe autor prin Timişoara zilelor de 16-25 decembrie 1989. Cartea începe cu ziua de 16 decembrie, cu agitaţia iscată de evacuarea unui pastor reformat. În scurt timp se formează coloane de nemulţumiţi de vreo patru-cinci sute (p. 10) care scandează lozinci democratice: ,,Liberate”, ,,Jos Ceauşescu” ş. a. Următoarea zi, duminica, pe 17 decembrie descrierea zilei începe cu o convorbirea telefonică a autorului cu prietenul Ion din Hunedoara în care se face aluzie la ,,Primăvara din Praga”: ,,Măi pe-aici e o primăvară cum rar s-a mai pomenit pe alte meleaguri”. Pentru ca la sfârşitul relatării acestei zile tot prin intermediul telefonului autorul trece de

la aluzie la dezvelirea adevărului: ,,Ioane, am trecut azi prin baia de sânge a Timişoarei. Aici se trage în oameni. Cei care cer pâine şi libertate primesc gloanţe. Am văzut morţi şi răniţi. Oraşul e ca în plin război”. (p. 17). Evenimentele s-au precipitat în două zile de la scandări paşnice, la baia de gloanţe, de la revendicări sociale şi politice la distrugerea controlată a unor magazine. Acest lucru trezeşte în sufletul autorului temerea probată a intervenţiei în forţă a autorităţilor chipurile pentru restabilirea ordinii la Timişoara şi a îndepărtării huliganilor: ,,Oare nu cuiva îi convin actele de vandalism care vor constitui o motivare pentru măsurile ce se vor lua?...” (p. 13). Urme ale ciocnirilor dintre autorităţi şi

demonstranţi sunt identificate pe întreg drumul parcurs de prof. Murariu: Hotel Continental, Piaţa Libertăţii, Primăria Veche, strada Emanuil Ungureanu, Piaţa 700, Universitate, Catedrală. Ziua de luni pe lângă continuarea luptelor de stradă readuce pe autor în familia de acasă. E vorba de Miriana, prietena din copilărie care împreună cu mama ei a fost rănită în blocul în care locuia. Este notat tot acum numele unui erou: Aparaschivei Valentin, tată a două fete.

7

(Continuare în pagina 7) Semne:

(Urmare din pagina 1)

Hramul devine așadar îngerul bisericii ce veghează întreaga comunitate. Cuvântul ,,hram” vine din limba slavonă și înseamnă ,,casă”, o casă excepțională în care locuiește Dumnezeu cu aleșii Săi. Se pare că numele acesta l-a dat patriarhul Iacob, care, fugind de mânia fratelui său Naum, s-a culcat într-o câmpie, cu capul pe o piatră și a avut un vis minunat. A văzut o scară care unea cerul cu pământul, pe care o urcau și coborau îngerii Domnului. Sculându-se, a rostit: ,,Locul acesta este casa lui Dumnezeu și poarta cerului” și a uns piatra cu untdelemn sfânt și l-a numit evreiește Betel, casa lui Dumnezeu (Facere 28, 12-10). Experiența vieții religioase confirmă că cel ce petrece în rugăciune în această casă i se pare că cerul a coborât pe pământ sau că s-a înălțat la cer în familia divină, în comunitate cu îngerii și cu sfinții. (Simion Radu, art. cit.). Una din semnificațiile prăznuirii hramului stă în mărturisirea unității credinței și a vieții în Hristos al celor care se adună cu acest prilej în lăcașul de cult. Un semn văzut al unității tuturor credincioșilor este și Rânduiala binecuvântării și tăierii colacului. Această slujbă este oficiată fie la Sfânta Liturghie de hram, fie la Vecernie. Materialele întrebuințate în acest scop sunt: colacul, vinul, lumânările, tămâia, iar din obiectele de cult: crucea, sfeșnicul și cădelnița. La acestea se adaugă un cuțit pentru tăierea colacului și un prosop care, în timpul tăierii colacului, cu un capăt se așează pe umărul preotului, cu scopul protejării veșmintelor, iar cu celălalt capăt se petrece sub colac, încât fărâmiturile rezultate în timpul tăirii colacului, deja sfințit, să nu ajungă pe pământ. Toate acestea se așează pe o masă acoperită în mijlocul sau în curtea bisericii, unde va avea loc oficierea. (Branislav Stancovici, ,,Rânduiala binecuvântării și tăierii colacului”, rev. ,,Altarul Banatului”, 1993, nr. 4-6, p. 71). Participarea la slujba hramului s-a bucurat din trecut de o cinste deosebită. La mănăstiri cu acest prilej se organizau de către bisericile parohiale pelerinaje însoțite pe calea către mănăstire de cântări bisericești, lumânări aprinse și prapori (steaguri) toate ca expresie a credinței și a dragostei creștine. Astăzi în viața bisericii de parohie, a bisericii noastre în special, hramul este o zi deosebită, ziua amintirii slujitorilor bisericii din trecut dar și a comuniunii credincioșilor din biserica de astăzi. Prezența la hram este deja o mărturisire a

credinței. Când credinciosul exclamă: ,,Mă duc la hram!”, semnificativ mărturisește – mă duc să mă unesc cu viața de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfințesc și să fiu fericit! În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijește de salvarea unui singur suflet creștinesc, hramul bisericii ocrotește viața și se îngrijește de mântuirea tuturor credincioșilor. (Adrian Carabia, ,,Satul și credința la început de mileniu III” în ,,Calendarul Arhiepiscopiei Timișoarei”, 2003, p. 175).

(Urmare din pagina 6)

Următoarea zi continuă vărsarea de sânge, sunt menţionaţi alţi doi eroi: Marius Dumitru Ciopec şi Ioan Stanciu, ultimul căzut pe treptele catedralei din oraş. Victoria luptei anticomuniste este resimţită din ziua de miercuri, 20 decembrie, când două mari întreprinderi: ,,Elba” şi ,,Electomotor” au intrat în grevă, iar muncitorii au pornit spre centrul oraşului, Piaţa Operei. După o altă zi de ,,filmare” a evenimentelor, ajuns acasă autorul aude ,,un huruit de tancuri. Cu strângere de inimă, ies în balcon. Ce se întâmplă? Câteva maşini grele de luptă se retrag din centru, unde au ocupat poziţie până mai adineauri. Merg încet, cu ţevile tunurilor înclinate în jos. Au arborate drapele tricolore. Lumea iese în stradă, la ferestre, în balcoane şi aplaudă: ,,Armata e cu noi!” (p. 32). În drum spre Piaţa centrală la Muzeul Banatului a fost arborat drapelul fără stema republicii. În piaţă cei adunaţi în genunchi rostesc rugăciunea ,,Tatăl nostru” pentru cei morţi. În ziua de joi, 21 decembrie apar primele zvonuri anume aceea că apa de la Timişoara a fost otrăvită. Tot prin telefon se află că ,,Bucureştiul e cu noi” (p. 38), adică s-a declanşat revoluţia şi acolo. Ziua următoare continuă diversiunea, anume că trebuie organizată apărarea principalelor obiective din cartier (Girocului n. n.). Sâmbătă după reuşitele evidente între care amintim apariţia ,,Luptătorului bănăţean” totuşi se mai trag focuri de armă şi de pistol automat. (p. 46). Totuşi ne întrebăm, retoric, cine trage, armata a fraternizat, miliţia şi trupele de securitate au fost retrase, dictatorul a fugit… Forţa unui astfel de volum rezidă cred eu în mărturia sinceră a autorului, prof. Ion Murariu, în oferirea unei istorii orale a unor evenimente recente. O mărturie şi o mărturisire a unor vremuri tulburi aflate între lupta naivă pentru un crez al libertăţii şi al prosperităţii mult visate. În urmă rămân fantoma unor foste fabrici, familii îndoliate pentru o ţară care a deraiat de la libertatea mult dorită la un libertinaj cu urmări atât de nefaste: instabilitate economică, haos administrativ, ş. a. Felicităm autorul pentru volumul tipărit. Iar din ipostaza unui ageamiu îl rog să primească aceste rânduri ca preţuire pentru modelul intelectualului de la sate, a dascălului ,,îndestulit de misia sa”!

V. B. 6

Bucurii editoriale:

Observator ’89 Gânduri pe marginea volumului Martor

în Revoluţie, Editura Marineasa, Timişoara, 61 pag. (autor Ion Murariu)

,,Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte./ Decât un nume adunat pe-o carte”. Două din versurile poetului din Mărţişor care cred eu se potrivesc cu opera profesorului Ion Murariu din Giroc. Autorul este un încercat scriitor şi ziarist din spaţiul generos al culturii bănăţene cu contribuţii deloc de neglijat în istoria locală (Giroc), a unor publicaţii săteşti (,,Lumina satului”), dar şi editor al unor albume de artă (Ioan Aga). Scurt spus un monograf al Girocului şi al spiritualităţii acestuia. Cunoscând de ceva vreme pe autor şi strălucitele sale preocupări scriitoriceşti m-am simţit atras de inteligenţa, cumsecădenia şi smerenia acestuia mult prea modest în raport cu reuşitele sale. Volumul de faţă este în fapt ultima parte a cărţii de debut intitulată ,,Obârşii” ne încredinţează prof. Gheorghe Secheşan în coperta a patra. Din introducere chiar autorul menţionează mai multe lucrări dedicate revoluţiei timişorene iscălite de istorici, arheologi, scriitori ş. a. Chiar în prima secţiune a volumului prof. Ion Murariu notează un citat dintr-un astfel de precursor al relatării evenimentelor revoluţionare de la Timişoara. Revoluţia a fost ,,o răzmeriţă populară provocată şi condusă de cei care aveau să o facă”, iar noi, naivi, am fost ,,manipulaţi”. (Cf. Gh. Secheşan, 17 după 16, p. 42; 44). Şi atunci de ce un nou volum apărut la 25 de la evenimente. Meritul principal al acestei scrieri rezidă în faptul că autorul a fost un apropiat observator al Revoluţiei de la Timişoara. Un lucru neobişnuit astăzi când în majoritatea cazurilor apar

cărţi scrise ,,după ureche” şi aici nu vorbim de literatură, ci de carte ştiinţifică. Prof. Ion Murariu încearcă şi reuşeşte să surprindă schimbarea unui regim politic în familia sa: soţia Olimpia, nepotul Dani, verişoara Dorina, apoi prietenii Ion de la Hunedoara şi Liviu, profesorul Ion Dumitru sunt principalii actori ai volumului: care se sfătuiesc, ascultă şi îl însoţesc pe autor prin Timişoara zilelor de 16-25 decembrie 1989. Cartea începe cu ziua de 16 decembrie, cu agitaţia iscată de evacuarea unui pastor reformat. În scurt timp se formează coloane de nemulţumiţi de vreo patru-cinci sute (p. 10) care scandează lozinci democratice: ,,Liberate”, ,,Jos Ceauşescu” ş. a. Următoarea zi, duminica, pe 17 decembrie descrierea zilei începe cu o convorbirea telefonică a autorului cu prietenul Ion din Hunedoara în care se face aluzie la ,,Primăvara din Praga”: ,,Măi pe-aici e o primăvară cum rar s-a mai pomenit pe alte meleaguri”. Pentru ca la sfârşitul relatării acestei zile tot prin intermediul telefonului autorul trece de

la aluzie la dezvelirea adevărului: ,,Ioane, am trecut azi prin baia de sânge a Timişoarei. Aici se trage în oameni. Cei care cer pâine şi libertate primesc gloanţe. Am văzut morţi şi răniţi. Oraşul e ca în plin război”. (p. 17). Evenimentele s-au precipitat în două zile de la scandări paşnice, la baia de gloanţe, de la revendicări sociale şi politice la distrugerea controlată a unor magazine. Acest lucru trezeşte în sufletul autorului temerea probată a intervenţiei în forţă a autorităţilor chipurile pentru restabilirea ordinii la Timişoara şi a îndepărtării huliganilor: ,,Oare nu cuiva îi convin actele de vandalism care vor constitui o motivare pentru măsurile ce se vor lua?...” (p. 13). Urme ale ciocnirilor dintre autorităţi şi

demonstranţi sunt identificate pe întreg drumul parcurs de prof. Murariu: Hotel Continental, Piaţa Libertăţii, Primăria Veche, strada Emanuil Ungureanu, Piaţa 700, Universitate, Catedrală. Ziua de luni pe lângă continuarea luptelor de stradă readuce pe autor în familia de acasă. E vorba de Miriana, prietena din copilărie care împreună cu mama ei a fost rănită în blocul în care locuia. Este notat tot acum numele unui erou: Aparaschivei Valentin, tată a două fete.

8

Cronica parohială:

o ,,Vatra satului” – 10 ani de apariție. Pe 23 mai a. c. la biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Ferendia au fost marcați 10 ani de apariție neîntreruptă a publicației locale. Manifestarea a fost precedată de o slujbă de mulțumire. Au fost rostite cuvinte de felicitare de către edili, profesori, muzeografi, preoți, jurnaliști. S-au lansat două volume. Părintele Valentin Bugariu a prezentat cartea Cugetări mai târzii, (autor Marius Iosif Circa), Editura Sitech, Craiova, 2015, 220 p..

o Nou acoperiș la casa parohială. Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Ioan, Mitropolitul Banatului a fost refăcut acoperișul casei parohiale (360 m2) însemnând șarpantă din lemn, învelitoare ceramică. Costurile lucrării s-au ridicat la 18.000 lei din care 5.000 din partea Mitropoliei și 13.000 din fondurile proprii ale parohiei. Un gând de mulțumire îndreptăm la final tuturor care s-au jertfit pentru întreținerea unui bun al bisericii.

o Cerc pastoral - misionar la Birda. Duminică, 21 iunie a fost organizat cercul zonal al Protopopiatului Deta. A fost oficiată Vecernia, urmată de cateheză și o proiecție a unui document power-point realizat de Parohia Birda. Au fost prezenți cu acest prilej: P. On. Părinte Ioan Prisăcean, protopopul Detei și C. Păr. Adam Rugaci (Gătaia), Ioan Marcu (Sculea), Zoran Milovanov (Berecuța), Iulian Popa (Colonia Gătaia) și Valentin Bugariu, parohul locului. Cuvântul de învățătură cu tema ,,Biserica parohială și teologia ei ca lăcaș de închinare” a fost susținut de părintele Iulian Popa. În final au fost prezentate câteva din activitățile realizate de Biserica din Birda în anul 2015 închinat de Patriarhie ca An al Misiunii Parohiei.

o Forumul publiciștilor bănățeni. În organizarea Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat la Muzeul Satului Bănățean s-a desfășurat a V-a ediție a Forumului publiciștilor bănățeni. Au fost prezentate volume, reviste. Între vorbitori amintim profesori universitari, directorul Muzeului Satului, președintele Asociației precum și mai mulți

publiciști. În cadrul secțiunii de comunicări științifice preotul Valentin Bugariu a prezentat comunicarea: ,,Fenomenul presei rurale la Gătaia”.

o Hramul Mănăstirii Săraca. În ajunul praznicului Schimbării la Față al Domnului (6 august) au început slujbele care marchează acest eveniment cu slujba Vecerniei, a Utreniei, Acatistului, sfințirii apei și a Tainei Sfântului Maslu. În ziua prăznuirii au slujit Î. P. S. Ioan, Mitropolitul Banatului și P. S. Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Eparhiei Timișoarei însoțiți de consilieri eparhiali și ieromonahi de la mănăstirile timișene.

o Ziua Porților Deschise la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia. În organizarea conducerii Spitalului în 22 august cu începere de la orele 1100 s-a desfășurat o masă rotundă care a avut ca temă principală relația dintre bolnav – asistență socială – spital dezbătută de medici, asistenți sociali, economiști și preoți. Pentru acest prilej, C. Păr.

Valentin Bugariu slujitor al capelei Spitalului între 2001-2007 a pregătit un material intitulat ,,Împreună cu Hristos în Spitalul de Psihiatrie din Gătaia”.

o Număr festiv al ,,Învierii”. Revista eparhială ,,Învierea” a sărbătorit 25 de ani de apariție. Cu acest prilej a fost editat un număr omagial (96 p.) cuprinzând mesaje de

felicitare iscălite de ierarhi, consilieri eparhiali, profesori de teologie, preoți și mireni. Din partea parohiei Birda, C. Păr. Valentin Bugariu a publicat articolul: ,,Minima pastoralia. Mesaj de felicitare adresat revistei ‹‹Învierea››”.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia

Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:

Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731

Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-

mail: parohiabirda@yahoo.com