Argesul Orotdox februarie 2016

download Argesul Orotdox februarie 2016

of 5

Transcript of Argesul Orotdox februarie 2016

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    1/8

    Sãptãmânal teologic, bisericesc ºi de atitudine al Arhiepiscopiei Argeºului ºi Muscelului Anul XI nr. 527 7 - 13 noiembrie 2011 8 pagini

    M-am bucurat mult cã am avut o convorbire cu harnicul preotde la Nurenberg, Teofil Herineanu, care a sprijinit esenþial laaºezarea reºedinþei mitropolitului Serafim al Germaniei ºiEuropei de Nord, în chiar inima parohiei Sfinþiei Sale.

    Strãlucitul paroh, mi-a adus aminte cã la 11 noiembrie 1909,s-a nãscut vestitul Arhiepiscop al Vadului, Feleacului ºi Clujului,Teofil Herineanu, pe care l-am cunoscut în anul 1960, laEpiscopia Romanului ºi Huºilor.

    Aveam 16 ani. Cãutam de lucru. La Episcopia de câmpie, aziarhiepiscopie, ridicatã la cinstire înaltã de marele PatriarhDaniel, era conducãtor, arhimandritul Emilian Birdaº.

    Se împlineau cam trei ani, din 1957, când episcopul Teofil,dupã o arhipãstorire de ºapte ani la Roman, a fost ales la Cluj, înaceeaºi demnitate, dupã plecarea la Sibiu, ca mitropolit alArdealului, a cãrturarului Nicolae Colan.

    Deci, în plinã lunã de vacanþã ºcolarã, dupã ce absolvisem doiani de Seminar Teologic, din Sfânta Mãnãstire Neamþ, cãutândde lucru, cum am spus, ca sã-mi rostuiesc bani pentru uniformãºcolarã, cãrþi, taxe ºi caiete, am ajuns la vestita episcopie, cubisericã înaltã, curte largã ºi clopotniþã zveltã, care avea clopotece trezeau romaºcanii la rugãciune, dis-de-dimineaþã.

    M-am familiarizat repede cu locul frumos al Romanului.Eram, deja, nu peste mult timp, ca unul care mã nãscusem acolo.Adaptarea, în orice loc, fãrã mofturi, era un dar de sus pentrusufletul meu, dornic, ca orice tânãr, de a cunoaºte.

    Umblasem peste tot. Mare mi-a fost bucuria când m-am întâlnit cu ierarhul Teofil. L-am vãzut în ma i multe poze atârnatepe pereþii clãdirilor care înconjurau biserica episcopalã.

    M-a frapat faþa lui severã ºi îmbrãcãmintea sobrã având ocruce ºi un engolpion, pe care, atunci când l-am vãzut, mi-amspus, fãrã sã mã gândesc o clipã, cã într-o zi va fi al meu.

    Am început sã întreb, în stânga, în dreapta, despre Teofilepiscopul. Am aflat, cã prezenþa lui, era proaspãtã în mintea ºiinima personalului care slujea la Centrul Eparhial.

    Pãrintele Vlasie, cântãreþul bisericesc, cocoºat, sãracul, cu obarbã pânã la buric, mi-a povestit lucruri care m-au uimit. Îlauzeam, deseori, ca din cartea cu isprãvi zdravene.

    - Episcopul Teofil, se ruga, în fiecare zi, o orã, dupã amiazã,la vecernii, în catedrala episcopalã. Într-o zi oarecare, fãrã sã-ºidea seama, paracliserul a încuiat biserica. Seara târziu, pestemiezul nopþii, mama lui, Ludovica, se vãita de rãsuna curtea:

    - Teofilicã, vai, Teofilicã, a dispãrut. A fost rãpit. Nu-inicãieri. Sãriþi sã-l cãutãm!

    Toatã Episcopia a fost în picioare. A fost cãutat prin palat,prin birourile cancelariei, prin grãdinã. Nici un semn. Se crãpa deziuã. La ora ºase, acelaºi paracliser s-a dus la bisericã, pentru apregãti cele necesare pentru slujbã. Când deschide uºa ºi pãºeºte

     în biseri cã, Teof il se î ndrepta spre ieºi re.- Vai de mine, Prea Sfinþite, v-am cãutat toatã noaptea. Bine

    cã sunteþi sãnãtos. Slavã lui Dumnezeu. Iertaþi-mã, cã n-am fostprea atent. Paracliserul a cãzut în genunchi cerându-ºi iertare cususpine negrãite.

    - Bine, bine, nu mai plânge. M-am simþit bine în bisericã. M-am rugat în liniºte pânã dimineaþã. Sunt fericit. Iar eu eram ºi maifericit auzind astfel de povestiri minunate. De atunci m-amgândit sã-mi fac ºi eu un program de rugãciune precum cel alepiscopului Teofil Herineanu.

    Tot Vlasie, cel cocoºat ºi bun ca o pâine caldã, povestind cuhar întâmplãri adevãrate, într-o zi spunea:

    - Era secetã mare. Episcopul Teofil îndemna lumea ºi pepreoþi la rugãciune. Prãpãdul secetei se întindea. Într-una din zilea zis:

    - Vin ºi eu, vin ºi eu, la rugãciune în biserica din oraºulRoman. Mergeþi ºi începeþi. Dupã douã ore de mãtãnii ºi lacrimi,când am ieºit afarã din bisericã, pe jos erau deja bãlþi cu apã, deºila începutul rugãciunilor pentru ploaie nu era nici un nor pe cerulRomanului ºi împrejurimi.

    Aceasta ºi alte fapte de milostenie, au dus pe cei care l-aucunoscut, la concluzia cã Teofil, încã din viaþã, cu ajutorul luiDumnezeu, face minuni.

    Eram fericit. Aºa l-am cunoscut pe marele ierarh Teofil, decare nu m-am mai despãrþit pânã azi. ªi acum când scriu, dupãatâta amar de ani, am aceeaºi bucurie, cã am gãsit pe arhiereulcare trebuia sã mã hirotoneascã preot.

    Începând din anul III de Seminar ºi pânã la terminare, trei anibogaþi, am scris scrisori marelui Teofil, la Cluj, spunându-i cumi-am întâlnit spiritul de ierarh model în Episcopia Romanului.

    Primeam rãspuns la scrisorile pe care le întocmeam noaptea înParaclisul Seminarului Teologic, din Mãnãstirea Neamþ. Totulera într-o mare discreþie. Nici una din scrisori nu era cenzuratã.La expeditor scria:  Arsenie Purdea , Piaþa Victoriei, 18, Cluj.Nimeni nu bãnuia cã, sub denumirea de Arsenie Purdea, seascundea însãºi persoana episcopului Teofil de la Cluj.

    Temându-mã cã arhiereul meu descoperit la Roman, ar puteamuri curând, m-am silit sã-l vãd mai repede ºi sã-i cer sã mãhirotoneascã preot celib în Eparhia Vadului, Feleacului ºiClujului.

    Aºa cã în vara anului 1964, am primit scrisoare, cu acelaºiexpeditor,  Arsenie Purdea , în care arhiereul Teofil îmi fãceapoftirea sã merg la Cluj, pentru a cunoaºte personal pe cel care-iscrisese trei ani scrisori pline de speranþã.

    Zburam cu trenul spre Cluj. Parcã aveam aripi. Am fost primitimediat în audienþã. Acum vedeam pe minunatul episcop Teofil,despre care se vorbea ca în legendã. M-a poftit sã stau jos. Trage

    sertarul din dreapta biroului ºi scoate un maldãr de scrisori.- Spune, spune, spune, cine þi-a scris scrisorile acestea?- Eu le-am scris, sar de îndatã, inima bãtând de-mi bubuia

    pieptul.- Bine, bine, bine, repetând, ca de obicei, de trei ori, stai aici

    la biroul meu ºi scrie. Mi-a dat o coalã de hârtie ºi stiloul sãu.Eram fericit. Mi-a dictat din Creangã. Am scris jumãtate decoalã. Nu-mi dãdeam seama cã urmãrea douã lucruri deodatã. Avãzut scrisul din scrisori ºi dacã ºtiu sã scriu, dupã dictare, dincomplicatul Ion Creangã.

    Se uita la scrisul de pe coalã. Se uita la scrisorile de ani de zileprimite. L-am vãzut vesel la faþã.

    - Bravo, bravo, bravo, am crezut cã altcineva þi-a scrisscrisorile. Stai jos în fotoliu. Avea douã fotolii asemenea ºi omasã la mijloc. A urmat o audienþã plinã de bucurie ºi adâncãsperanþã. Acum îmi dau seama, mai bine, cât de frumos a fost ºicât de importantã era pentru mine reîntâlnirea cu arhiereul inimiimele.

    - Doresc sã vii preot la mine, în Eparhia Vadului, Feleaculuiºi Clujului. Am mare nevoie. Sunt multe parohii vacante ºi nu ampreoþi. Te duci la mitropolitul Iustin, la Iaºi, ºi-i ceri ieºirea dinEparhie. Pânã ajungi acolo vorbesc ºi eu cu el. Sã ne rugãm luiDumnezeu ºi la Maica Domnului, ca sã ne ajute!

    Aºadar, de la Cluj la Iaºi. Dupã ce am primit bani de drum, ampornit de îndatã. Era prin iulie. La Iaºi, am gãsit pe mitropolitulIustin diriguind cu inginerul, facerea pardoselilor prin faþa

    Catedralei. Nu mai vãzusem astfel de personaj. N-a voit sã-midea ieºirea. Am vorbit cu Teofil episcopul. Urma ca el sã insistepentru plecarea mea din Moldova. Între timp, însã, m-am dus laArhimandritul Nicodim Mãndiþã ºi i-am cerut sfatul. M-a trimisla rugãciune trei zile ºi trei nopþi, cu post ºi speranþã.

    Când nu mai credeam în izbândã, de la Cluj, soseºte telegramasemnatã de secretarul Iosif Butuc, prin care eram chemat cu celenecesare pentru hirotonie. Ajuns la Cluj, aud pe episcopul Teofil:

    - Auzi, auzi, auzi, sã mergi sã te rogi, ca sã-mi arate mieMaica Domnului, dacã este bine sã te hirotonesc preot celib.

    O sãptãmânã întreagã m-am rugat. Îmi cãpãtasem liniºtea.Când consilierul Onisie Moraru, m-a trimis în audienþã la Teofilepiscopul, mi-a spus cã sunt speranþe.

    - Mi-a rãspuns maica Domnului la rugãciune, spuse TeofilHerineanu. Am semn, am semn, am semn! Mergi ºi te spovedeºtela pãrintele Tomuº, la Catedralã. Duminicã te hirotonesc diaconcelib, iar marþi, de Naºterea Maicii Domnului, ca preot.

    Dupã patruzeci de zile, de la hirotonirea în catedrala ceafrumoasã a Clujului, am dat liturghia de probã. M-a pus sã zicpredicã ºi catehezã. Am trecut prin emoþii „absolute”, aº puteazice. Nu era de glumã cu episcopul Teofil. Dar mie nu-mi pãsa.Îl cunoºteam de multã vreme ºi iubirea trecea peste orice probãliturgicã.

    Am fost trimis la parohia Tioltiur.Mi-a spus, înainte de plecare.- Sã facem împreunã rugãciuni la ora cinci, dupã masã. Eu aici

    la Cluj, iar tu acolo la parohie. Aºa ne va ajuta Dumnezeu, sãavem spor în pastoraþie!

    Cum sã nu-mi amintesc de acest om al lui Dumnezeu?Viaþa lui deosebitã în rugãciuni, slujire, milostenii, grijã

    pastoralã, curaj în faþa autoritãþilor de stat ºi tot pe atâta, multaseveritate de a nu ne abate de la slujirea curat ortodoxã!

    El mi-a inspirat subiectul de licenþã: „Lupta profeþilor împotriva formalismului”, vãzându-mã un rãzboinic, cu speranþacã mã voi potoli, oarecum. El a sfinþit bisericile din Maramureº,care au fost restaurate în timp record. El m-a dojenit, zicându-mi„ticãlos” când am plecat din parohie la Mãnãstirea Cãldãruºani.Tot el m-a „probozit” când l-am încurajat sã-ºi aducã aminte devremea când a fost greco-catolic, înainte de a ajunge episcoportodox.

    Cum sã nu-mi amintesc de episcopul model, care a fost TeofilHerineanu, ajuns arhiepiscop din anul 1975, fiind ierarh statorniclocului întru slujire dãruitoare, timp de peste o jumãtate de secolca arhiereu al lui Iisus Hristos?

    Ca nimeni altul, atunci când te vedea cã te cocoþezi în mândriirâioase, ºtia sã-þi dea exact între coarne, pentru a te liniºti. Nusuporta ignoranþa, mândria ºi mai ales prostia. Când intrai învizorul lui, chiar ºi fãrã voia ta, om te fãceai. Avea darul de aþiscoate gãrgãunii din cap!

    Nu glumea cu cele sfinte! N-am vãzut un mai mare iubitor alBibliei ºi nici bucuria când predica, tãlmãcind cuvinteleizvorâtoare de sfinþenie. Hãrnicia cãrturãreascã era un izvor demângâiere. Totdeauna te desluºea când vedea cã nu eºti lãmurit.Avea o rãbdare pilduitoare. Se dorea pe drumul mântuirii ºi, maiales, sã nu fie singur. Spera în mântuirea clerului ºi poporului luiDumnezeu.

    Cu un an-doi înainte de a pleca la Domnul, i-am spus de întâlnirea mea cu dânsul , la Roman ºi cã atu nci când i-am vãzutpoza cu engolpionul, mi-am zis cã va fi al meu, într-o zi.

    - Bine, bine, bine, am sã þi-l aduc. La întrunirea unui Sinod,mã cheamã discret.

    - Þi-am adus engolpionul visat din tinereþe. Mi l-a datMinisterul Cultelor, ca dar la hirotonia întru arhiereu. Este dinargint ºi sidef, de prin secolul XIX. Nu ºtiu ei de unde l-au avut.Sã-l porþi sãnãtos ºi sã-þi aminteºti de mine în rugãciune ºi demãmica mea, Ludovica.

    Aºa fac ºi azi, dupã ºaptesprezece ºi doi ani de când a plecat în zãri le de luminã a le Paradi sului!

    La mai bine de o sutã de ani de la naºtere, o lacrimã sub cerulde azur!

    Arhiepiscop al Argeºului ºi Muscelului

    O lacrimã sub cerul de azur

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    2/8

    Argeºul Ortodox

     2

    Colegiul de redacþ ieFONDATOR:

    † Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINIC al Argeºului ºi Muscelului 

    Adresa: Strada Þepeº Vodã nr. 17 Tel/fax: 0248/217629

    e-mail: [email protected]

    Editor:Preot Daniel Gligore- consilier cultural

    Redactor ºef:Pr. Dr. Napoleon Dabu

    Redacþia:preot prof. Cornel Dragoº,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuþã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Paginã web: preot Gabriel Grecu

    Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuº, pr. prof. Andrei Cãnuþã,pr. prof. Roberto-Cristian Viºan, Roxana Dragoº,Amalia Cornãþeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

    Art designer: ing. Bogdan Nicolae Cioc îrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

    Strângerea miridelorde pe disc ºi punerealor în Sfântul Potir

    Mutarea pãrticelelor din Sfântul Trup, apãrticelelor sfinþilor ºi a pãrticelelor celor vii ºicelor morþi în Sfântul Potir se fãcea iniþial fãrã cadiaconul sau, în lipsa acestuia, preotul sã spunã„Învierea lui Hristos vãzând...” ºi celelalte tropareale învierii, adicã peasna a 9-a a canonuluiPaºtelui. În  Diataxa Patriarhului FilotheiKokkinos, ca ºi în toate manuscrisele, sesubliniazã accentuat atenþia pe care trebuie sã oaibã diaconul atunci când mutã miridele de pe disc

     în Sfântul Potir, astfel încât sã nu cadã sau sã

    rãmân «nici cea mai micã pãrticicã» («apoidiaconul strânge rãmãºiþele ºi le pune în potir» saumai amãnunþit «ºi dupã aceasta însuºi diaconul,luând cu mâna Sfântul Disc ºi buretele (moussa) ºistrângându-le pe toate în Sfântul Potir cu fricã ºicu toatã grija, ca nici cea mai micã pãrticicã sã nucadã sau sã rãmânã»). Fãcând cu extremã atenþieaceastã lucrare nu pare sã zicã ceva.

    Rostirea troparelor ce însoþesc aceastã lucrare

    Obiceiul ca preotul sã nu lase vreun timp gol învremea sãvârºirii Dumnezeieºtii Euharistii, ci sãcompleteze spaþiile dintre rugãciuni cu diferitetropare cunoscute pe deasupra ºi majoritatealegate de cele sãvârºite, trebuie cã a început încãdin vremea Sfântului Filothei (secolul al XIV-lea),dar a atins punctul culminat ºi a ajuns la exagerãri

    mai târziu. În cãrþile tipãrite apar în acestmoment troparele cunoscute, „Învierea luiHristos..." ºi peasna a 9-a a Paºtelui. Ele se

     încadreazã corect în întreaga atmosferã a învier iide la Dumnezeiasca Liturghie, atmosfera pascalãde bucurie, care este rezultatul participãrii laPreacuratele Taine, ºi în simbolismele care vãd înacest moment al Dumnezeieºtii Liturghii Învierealui Hristos prin unirea Sfântului Trup ºi Sânge înSfântul Potir ºi prin împãrtãºire. Probabil cãtroparele au fost atrase acolo datoritã fãgãduinþeiDomnului despre rãmânerea cu ucenicii Sãi „pânãla sfârºitul veacului” (vezi ºi „Totdeauna, acum ºipururea...”, care se spune dupã DumnezeiascaÎmpãrtãºanie) ºi a rugãciunii de a ne desfãta de

     împãrtãºirea cu Hristos „mai adevãrat” în ziua ceaneînseratã a împãrãþiei Sale. ªi aceste tropare aufost introduse ulterior, dar nu fãrã rost. Desigur,este de ajuns ca diaconul sã le ºtie pe dinafarã ºiatenþia lui sã nu fie atrasã de la aceastã lucrarefoarte responsabilã ºi sfântã, cãutând sau privind

     în paralel în carte.Rugãciunea„Spalã, Doamne,pãcatele robilor Tãi...”

    În ediþia Ieratikon-ului din anul 1977 îngrijit devrednicul de pomenire pãrinte ConstantinPlatanitis, s-au fãcut destul de multe intervenþii întextul tradiþional al Liturghiilor ºi mai ales alprevederilor tipiconale care sunt adãugate, dupãcum se ºtie, cu litere roºii. În cele din urmã aceaediþie a fost retrasã, însã s-au creat multeprobleme. Una dintre acestea a fost adãugarea

    dupã troparul „O, Paºtile cele mari...” a miciirugãciuni «Spalã, Doamne, pãcatele robilor Tãipomeniþi aici cu Sângele Tãu cel sfânt; pentrurugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu ºi altetuturor sfinþilor Tãi. Amin». Aceastã rugãciuneapare în câteva variante («Spalã, Doamne,pãcatele celor pomeniþi la sfânta jertfã, pentrurugãciunile sfinþilor Tãi» sau «Prin Cinstitul TãuSânge, Doamne, ºi prin rugãciunile sfinþilor Tãispalã pãcatele celor pomeniþi aici») în cãrþile decult slavone, de unde o introdusese îngrijitorulediþiei. În manuscrisele greceºti ºi în cãrþiletipãrite ea nu apare, fapt care aratã inserarea ei ºimai târzie. Un text cucernic, e adevãrat, darneconfirmat. Nu deoarece aducerea pãrticelelor înDumnezeiasca Liturghie nu se face pentru iertarea

    pãcatelor celor care se pomenesc. Sfântul Simeonal Tesalonicului, care este mistagogul prinexcelenþã în subiectul miridelor, care atunci aajuns la definitivarea sa, scrie foarte grãitor cã«miridele ce se aduc sunt de mult folos, cãci sunt

     în locul persoanelor pentru care se aduc, ºi sunt jertfã adusã lui Dumnezeu pentru dânºii ... iar celepentru credincioºi, adicã pentru cei adormiþi, pe deo parte, [se aduc] întru iertarea pãcatelor ºi întruunirea cu Dumnezeiescul Har, ºi pentru cei vii, pede alta, numai dacã prin pocãinþã îºi vor îndreptaviaþa, spre uºurarea de cele cumplite, spre iertareapãcatelor, spre nãdejdea vieþii veºnice... ªi celorcredincioºi... li se dã Darul milei dumnezeieºti»( Erminia 102). Iar în altã parte zice: «Miridele,

     însã, nu se schimbã nici în Trupul Stãpânului, nici în trupurile sfinþi lor ; ci sunt numai daruri ,prinoase ºi jertfe de pâine, dupã urmareaStãpânului, în numele Acestuia aduse Lui, care,

    prin lucrarea de sfinþire a Tainelor, fiind sfinþite cuunirea ºi împreunarea cu acestea, trimit sfinþenia ºicelor pentru care se aduc» (Dialog, cap. 94).

    Aducerea de miride s-a fãcut la proscomidie, iarparticiparea la sfinþenie s-a întâmplat deja.Intervenþia la sfârºitul slujbei este nepotrivitã.Discutabil este faptul cã aceastã rugãciune estepusã în gura diaconului ºi presupune cã lucrareaeste fãcutã de el. Diaconul nu are autoritatea sãfacã acest lucru. Este un slujitor al Tainelor, nu unlucrãtor (ierourgos) al lor (apud IoannisFoundoulis, Dialoguri Liturgice , vol. V, pag. 323-325).

    Diacon Prof. Gabriel FIRUÞÃ

    Când dupã împãrtãºirea preoþilor slujitori diaconul «adunã»

    miridele în Sfântul Potir, zice „Spalã, Doamne...” sau nu?

    Liturgicã

    Va scriu in numele unui coleg drag,„medic fara de arginti“ daca i se va

    ingadui sa traiasca! Toti suntem lasati deDomnul cu un scop pe pamant si poate cascopul lui Catalin (asa il cheama) a fostsa arate ca exista solidaritate si bunatatein societatea decadenta a zilelor noastre.

    Cuvintele sunt de prisos, suferinta emare, atat a lui, cat si a celor care-i suntaproape. Mobilizarea generala a fostilor

    colegi a trezit tara din amortire, a depasitlimitele pamantesti puse de oameni si a

    ajuns in inimile de pe tot globul. Multi auraspuns chemarii, slava Domnului, si

    lucrurile au inceput sa mearga spre maibine (s-a strans jumatate din sumanecesara inceperii tratamenului).

    Va rog mult, hai sa-l ajutam pe Catalin satraiasca!

    Va atasez site-ul creat de colegi special

    pentru acest eveniment! "Dar din dar seface rai", nu?

    https://drcatalinsandu.wordpress.com/ 2011/10/18/ajuta-l-pe-catalin

    Doamne ajuta!

    Dr. Cristina Vancsa (fostacolaboratoare Cristina Badea)

    Apel umanitar„Dar din dar se face rai”

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    3/8

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    4/8

    Argeºul Ortodox

    4

    Acesta a trãit pe vremea împãrãþiei lui Maximian ºiera din Egipt, oºtindu-se în cohorta ce se chemaRutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei.Nesuferind ca sã vadã cinstirea cea rãtãcitã a idolilor,s-a suit în munte ºi s-a curãþit pe sine cu postiri ºi curugãciuni. ªi întãrindu-se de ajuns ºi aprinzându-i-sesufletul cu dumnezeiescul dor cãtre Hristos, s-apogorât din munte ºi, stând în mijlocul închinãtorilorla idoli, a propovãduit pe Hristos. Pentru aceea a fostdat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini ºi a fost arsde foc ºi târât fãrã milã peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cãrora ºi-a primit sfârºitul prin sabie.

    Din minunile Sfântului Mina

    Mergând odatã un creºtin ca sã se închine înbiserica acestui Sfânt Mina, a gãzduit la o casã destrãini; iar stãpânul acelei case, cunoscând cã gãzduitulavea bani în sânul sãu, s-a sculat în miezul nopþii ºi l-a omorât. Apoi tãindu-l bucãþi le-a pus într-o coºniþã ºi

    a ascuns-o în cãmara sa cea mai dinãuntru, aºteptândca sã se facã ziuã. În vreme ce ucigaºul se afla înnevoinþã ºi în îngrijorare, cum ºi unde ºi când sã seducã sã ascundã pãrþile celui ucis, ca sã nu-l înþeleagãcineva, iatã i s-a arãtat lui Sfântul Mina, cãlare în chipde ostaº ºi cercetându-l ce s-a fãcut cu strãinul caregãzduise acolo; iar ucigaºul adeverea cã nu ºtie nimic.Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înãuntrul casei celei mai ascunse ºi, aflând coºniþa ºiscoþând-o, s-a uitat la ucigaº cu o cãutãturã grozavã ºisãlbaticã ºi i-a zis: "Cine este acesta?" Iar ucigaºul defricã, fãrã de glas ºi ca un uluit fãcându-se, s-a aruncatpe sineºi jalnicã cãdere la picioarele sfântului. Iarsfântul, punând la loc toate membrele ucisului ºifãcând rugãciune, a înviat mortul ºi i-a zis lui: "Dãlaudã lui Dumnezeu". Iar mortul, ridicându-se ca dinsomn ºi cugetând cele ce a pãtimit de la cel ce-lgãzduise ºi cum a câºtigat viaþa a doua oarã, a slãvit peDumnezeu; iar mulþimea se închina ostaºului ce se

    arãtase ºi care-l înviase. ªi dupã ce s-a ridicat de josucigaºul, a luat sfântul banii de la el ºi i-a dat omuluipe care-l înviase, zicându-i: "Du-te frate în calea ta. ªi, întorcându-se cãtre ucigaº, l-a bãtut precum i se cãdea,apoi, sfãtuindu-l, ºi pe lângã acestea iertând greºealalui ºi fãcând rugãciune pentru dânsul, a încãlecat calulºi s-a fãcut nevãzut.

    Alt creºtin bogat s-a fãgãduit sã facã sfântului un

    disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis sã facãdouã discuri ºi pe unul sã scrie numele sfântului, iar pecelalalt numele sãu. ªi dupã ce le-a fãcut peamândouã, fiindcã discul sfântului se pãrea maistrãlucitor ºi mai plãcut, creºtinul acela a oprit disculsfântului pentru sine, uitând de scrierea numeluisfântului. ªi s-a întâmplat sã facã cãlãtorie pe mare.Deci pe când cina, a adus sluga la masã disculsfântului plin de bucate, iar acel nesimþit ºi neevlavioscreºtin mânca din bucatele cele din disc fãrã sfialã ºifãrã cucernicie. Deci dupã ce s-a ridicat masã, a luatsluga discul ca sã-l spele în mare, dar discul, alunecânddin mâinile slugii, a cãzut în adâncul marii. Dupãaceea sluga înspãimântându-se ºi mult temându-se, încã ºi cu totul amorþind ºi buimãcindu-se, a cãzut ºi el în mare. Stãpânul sãu vãzând acestea, se tânguia,zicând: "Vai mie, ticãlosul! cãci dorind disculsfântului, pe lângã disc mi-am pierdut ºi sluga. Ci Þie,

    Doamne, dau fãgãduinþa aceasta, cã de voi afla numaitrupul slugii mele, voi da mucenicului Tãu, SfântuluiMina, împreunã cu celalalt disc ºi preþul disculuisfântului, ce s-a cufundat în mare". Deci ieºind dincaic, se uita pe þãrmurile mãrii, aºteptând ºi nãdãjduindsã vadã mort trupul slugii ce-l cãuta. Aºadar, acolounde privea el cu sârguinþã, o, minune!, a vãzut pesluga sa vie ieºind din mare ºi þinând în mâinile salediscul sfântului. Deci vãzându-l pe el s-a spãimântatstãpânul ºi a strigat cu mare glas propovãduindminunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au ieºit toþiafarã ºi, vãzând pe slugã cã þinea în mâini discul, s-auminunat mult ºi au slãvit pe Dumnezeu. ªi-l întrebaucum a scãpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând:"Îndatã ce am cãzut în mare, a venit un om frumos ºialþi doi împreunã ºi m-au apucat ºi, umblând împreunãcu mine, ieri ºi astãzi am venit pânã aicea.

    ªi o femeie oarecare, silita fiind de cãtre oarecinespre amestecare de ruºine, s-a dus la sfântul ºi a cerut

    ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, cãci,pilduind pe cel ce o silnicea, nevãtãmatã a pãzitfemeia: acela, legându-ºi calul de piciorul sãu, silea pefemeie. Iar calul, sãlbãticindu-se împotriva stãpânuluisãu, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuitafaptã, ci ºi l-a târât pe el pe pãmânt, neoprindu-se pânãce nu a ajuns la biserica sfântului. ªi acolo cu mareglas necheza, încât pe mulþi oameni i-a fãcut sã iasã

    afarã ºi sã vadã. Cãci sãrbãtoare fiind atuncea,mulþime de oameni se adunase la bisericã. Deci cel cea pãtimit aceasta, vãzând adunarea poporului ºi calulsãu care ºi mai mult se sãlbãticea, ºi simþindu-se fãrãnici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva sãsufere ceva mai rãu de la calul sãu, fãrã sã se ruºinezeºi-a mãrturisit înaintea tuturor pãcatul ºi îndatã calul s-a liniºtit ºi a stat îmblânzit. Iar cãlãreþul dezlegându-sea intrat în biserica sfântului ºi cãzând la pãmânt se rugalui ca sã nu fie încã mai mult pedepsit.

    Un ºchiop oarecând ºi o femeie mutã stãruind înbiserica sfântului împreunã cu alþii mulþi spre a sevindeca, la miezul nopþii toþi fiind cuprinºi de somn, s-a arãtat sfântul ºi a zis ºchiopului: "Du-te acum când

    este liniºte ºi apucã-te de haina femeii mute ºi te veivindeca"; iar el ducându-se ºi apucând-o de hainã,aceea tulburându-se a strigat, bãtându-ºi joc oarecumde ºchiop ºi s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iarºchiopul, ruºinându-se, îndatã s-a sculat ºi a î nceput sãfugã. ªi înþelegând amândoi minunea ce s-a fãcut, auslãvit pe Dumnezeu.

    Un evreu oarecare, având prieten pe un creºtin,

    când pleca în cãlãtorie undeva departe, de multe orilãsa la creºtin mulþi bani. Lãsând acestuia oarecând opungã cu cinci sute de monede, cugeta creºtinul îninima sa ca sã tãgãduiascã amanetul, ceea ce a ºi fãcutprin faptã. Cãci venind evreul ºi cerându-ºi banii dupãobiceiul lor, creºtinul n-a voit sã-i dea, zicându-i: "Tuaceastã datã n-ai lãsat nimic la mine; de ce ceri de lamine?" Iar evreul, auzind aceasta fãrã de nãdejde, s-atulburat cu totul; iar mai pe urmã, venindu-ºi întrusine, a zis cãtre creºtin: "Fiindcã nimeni n-a vãzut cândþi-am dat banii, jurãmântul sã dezlege pricina noastrã,ºi cerea ca prin sfântul sã se vãdeascã care estemincinosul". Deci, cu învoire s-au dus amândoi labiserica Sfântului Mina, ºi îndatã creºtinul a fãcut jurãmânt ºi susþinea tãgãduirea amanetului. ªi dupã jurãmânt, au ieºit amândoi din bisericã ºi ºi-au încãlecat caii. Iar calul creºtinu lui mergea cuneorânduialã ºi se sãlbãticea împotriva stãpânului sãu

    ºi, muºcând zãbala, îngrozea cã va pricinui amaramoarte cãlãreþului; ºi deodatã l-a aruncat jos lapãmânt, însã nu i-a vãtãmat trupul, ci ºi-a pierdutnumai basmaua, împreunã cu o cheie ºi cu pecetea luicea de aur. Apoi iarãºi încãlecând, mergea împreunãcu evreul, care nesuferind paguba se întristã foarte pecale ºi ofta din adâncul inimii. Atunci creºtinul zicecãtre evreu: "O prietene, fiindcã locul acesta estepotrivit, sã ne pogorâm de pe cai ºi sã mâncãm pâine".Iar dupã ce a început sã mãnânce, iatã dupã puþin vedecreºtinul pe sluga sa venind ºi þinând cu o mânã pungaevreului ºi cu cealaltã cheia împreunã cu basmaua sa;pe care vãzându-le s-a înspãimântat. ªi a zis cãtreslugã: "Ce este aceasta?" Iar sluga a rãspuns: "Un insoarecare înfricoºãtor a venit la stãpâna mea ºi, dându-i ei cheia împreunã cu basmaua ta, a zis cãtre dânsa:"Cu mare grãbire trimite punga evreului ca sã nu seprimejduiascã bãrbatul tãu". ªi iatã luând-o am venitcãtre tine dupã poruncã". Atunci evreul s-a umplut de

    bucurie ºi s-a întors împreunã cu creºtinul la sfântul. ªievreul se ruga ca sã fie botezat ca cel ce a fost însuºivãzãtor la acest fel de minune. Iar creºtinul cerea sã iaiertare pentru cã a mâniat pe Dumnezeu prin jurãmântmincinos. Deci amândoi primind precum au cerut,unul botezul ºi celalalt iertare, s-au întors la ale lorbucurându-se.

    SSffâânn t tuull  MMaarree MMuucceenniicc MMiinnaa

    III. Fecioara Maria încredinþatã lui Iosif

    Vãduvia lui Iosif Iosif dulgherul, fiul lui Eli ºi vãrul Mariei dupã tatã, a

    luat de femeie pe Salome, fiica lui Aggai, frate al luiZaharia care a luat de femeie pe Elisabeta, veriºoara Marieiºi mamã a lui Ioan Botezãtorul.

    Salome i-a nãscut lui Iosif pe bãieþii Iacov, Simon, Iudaºi Iosi (Marcu 6,3) ºi pe fetele Sobe, Marta ºi Maria. ªi amurit Salome, iar Iosif a petrecut îndelung în vãduvie ºi înfrânare, ajungând aºa la ºaptezeci de ani. Sãrac în avere,dulgher de meserie, petrecându-ºi zilele în Nazaret, oraºdin Galileea.

    Minunata rânduire a pãziriicelei Neprihãnite

    În templu Maria a stat pânã la paisprezece ani. Preoþii,socotind cã a ajuns la vârsta la care se aratã slãbiciunea firiifemeieºti, au fãcut sfat sã hotãrascã ce vor face cu ea. IarZaharia arhiereul, cãci el ajunsese la templu, a luatdouãsprezece toiege de la preoþii rude ale Fecioarei ºi le-apus pe jertfelnic zicând: „ Aratã, Doamne, un semn, a cuisã fie Fecioara!” Atunci toiagul lui Iosif dulgherul pe datãa odrãslit, ºi aºa, cu judecata lui Dumnezeu, i-au încredinþat-o pe Fecioara Maria: nu spre cãsãtorie, ci sprepaza ºi pãstrarea neprihãnitei ei feciorii.

    Buna Vestire. Zãmislireafeciorelnicã

    Luând deci Iosif pe veriºoara lui Maria din mâna

    Domnului, martori fiind toþi preoþii, a dus-o în casa sa undei-a încredinþat pe fiicele sale spre aleasã creºtere. ªi eapetrecea în casa lui Iosif cu toatã smerita cugetare ºiseriozitate.

    ªi când s-au împlinit ºase luni de când se afla acolo ºipostea dupã obicei, rugându-se, ca la ceasul al nouãlea dinzi i s-a arãtat arhanghelul Gavriil trimis de Dumnezeu, ºi i-a spus tainele cu privire la zãmislirea feciorelnicã a FiuluiCel Unul Nãscut al lui Dumnezeu, dupã cum ºtim din

    Evanghelii. Era în prima zi a sãptãmânii, în prima lunãdupã ciclul lunar, adicã aprilie. Aceasta era prima lunã aanului, ºi era prima zi în care întunericul a fost risipit deDumnezeu când a zis: Sã fie luminã! ªi s-a fãcut luminã.(Facere 1,3).

    Verificarea la care îl supune Fecioara pe înger când îl întreabã: Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ºtiu debãrbat?, dezvãluie cã ea nu cunoºtea nici mãcar voinþatrupeascã a poftei de bãrbat; în sensul cã ea nu avea înfrânarea ºi lupta pãzirii fecioriei precum în cazul femeilormai alese care se ostenesc ºi se îngrijesc de virtutea aceasta,ci o avea ca lucrare a unui dar strãin de firea omeneascã, ostare unicã, excepþionalã, superioarã tuturor femeilor.

    Aspectul acesta îl surprinde ºi profeþia cu privire lapururea fecioria ei ºi la zãmislirea minunatã: ªi uºa dinsprerãsãrit va fi încuiatã ºi nu va intra nimeni prin ea, decâtnumai Domnul Dumnezeul lui Israel; El singur va intra ºiva ieºi prin ea ºi uºa va fi încuiatã. (Iezechiel 44, 2-3).

    Cuviosul Epifanie reaminteºte cã Sfântul DionisieAreopagitul, dând mãrturie despre zãmislirea suprafireascãºi despre naºterea feciorelnicã ºi fãrã dureri, zice cã „Hristos a fãcut cele omeneºti mai presus de cele omeneºti”.Atanasie al Alexandriei ºi Leon al Romei au spus cã ea n-a cunoscut poftã de bãrbat. Sfintele Sinoade conglãsuiesccã ce s-a fãcut cu dânsa, „ s-a fãcut mai presus de marginilefirii”.

    Pr. prof. Andrei CÃNUÞÃ

    Viaþa Maicii Domnuluide Epifanie Monahul

    Sinaxar

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    5/8

    Argeºul Ortodox

    5

    2011 - Anul Sfintei Cununii

    Suferinþele ºi decepþiile inerente condiþieiumane nu pot sã strice cu desãvârºirefericirea unei familii care trãieºte ºi sedezvoltã armonios. Am putea reprezentaarmonia familialã, sau trilogia - tatã-mamã-copil/copii - printr-un triunghi, înbcare fiecare subiect constituie un element alfigurii geometrice. În cazul unei familii cuadevãrat împlinite, armonioase, triunghiulva fi unul echilateral, pentru a indfica

    faptul cã fiecare dintre cei trei subiecþi,ocupã locul lor normal ºi îndeplineºte rolulsãu normal, prin natura ºi prin destinaþiape care o are. Însã, vai, nu toate familiile arputea fi reprezentate printr-un triunghiechilateral. Sunt familii în care,reprezentarea amintitã ar puteaavea unul dintre unghiuri foartedeschis, în timp ce celelalte ar aveao micã deschidere. ªi dacã acestunghi îl reprezintã pe tatã, unghiulmamã ºi unghiul copil/copii, se vorvedea foarte reduse sau chiarstrivite.

    a.Tatãl autoritar. Sã luãm mai întâicazul familiei guvernate de un soþ despotic,

     în locul existenþei prin fericita convergenþãa celor douã voinþe ºi douã inimi. Destuisoþi ar putea sã înlocuiascã autoritateaarbitrarã care le este familiarã, cu dispoziþiiferme, clare, dar afectuoase ºibinefãcãtoare. Unii cred cã un ton sec ºi durimpune ascultare ºi respect. Ei nu pot înacest mod, decât doar aparenþe de respect ºiascultare. Dacã pentru unele familii,prezenþa tatãlui ar fi pentru casa lui, ca orazã de soare ºi nu ca un nor întunecat, cumapare în multe cazuri, atunci s-ar putea vedea cãfamilia ar avea o altfel de armonie, copii veseli ºi soþiibucuroase ºi împlinite.

    Tatãl ar trebuie sã-ºi aducã aminte de faptul cãsoþia lui a purtat toatã ziua povara rãspunderilorpentru familia ei ºi dacã rezultatele ei nu sunt acelea

    pe care ea ºi le-a dorit, pentru cã ea nu a întrevãzutdificultãþile ºi detaliile lucrului sãu. Anumiþi taþi ºisoþi nu sunt mulþumiþi de blândeþea cu care soþia sa,mama copiilor, le vorbeºte acestora, nu sunt încântaþide menajul ei, sunt gata sã facã scandal dacã plângeun copil sau dacã nu primesc imediat lucrurile de careau trebuinþã. Când un bãrbat se gândeºte sã punãbazele unei familii, nu trebuie sã se gândeascã laeventualitatea de a fi un despot în familia lui. Dincontrã el ar trebui sã fie dispus sã-ºi punã la dispoziþiafamiliei sale toate resursele sale fizice, intelectuale ºispirituale pentru binele ºi fericirea familiei sale.

    b. Mama autoritarã. Mai sunt douã aspecte aletriughiului familiei, mai întâi unghiul cel mai deschiseste mama ºi cel al copilului sau copiilor. Atunci cândmama are un caracter puternic, cu o personalitateputernicã, ea poate sã-ºi impunã ideile ei, fie bune, fie

    rele. O astfel de mamã ia singurã toate iniþiativele ºideciziile ºi aºteaptã de la soþul ei ºi copii, toateelogiile pentru activitatea ei. Ea copleºeºte sau nucoopii cu afecþiune ºi nu îngãduie sã se întreprindãnimic decât cu asentimentul sãu. Unele fac corpcomun împreunã cu copii împotriva tatãlui.Tabloulacesta nu este deloc exagerat ºi el se întâmplã în

    anumite familii. Societatea modernã, cu emancipareafemeii, conduce ºi cãtre acest tip de mame în anumitefamilii.

    c. Copilul capricios. În triunghiul familiei de carene ocupãm, unghiul copil, se lãrgeºte foarte mult,dominând ºi umbrind unghiurile care reprezintã tatãlºi mama. Ce se întâmplã atunci ? În aceste condiþii,copilul se afirmã într-un mod exagerat, care doreºte sãcomande el pãrinþilor, doar dupã fanteziile sale.Aceasta se traduce, cel mai adesea prin conversaþiiscurte între tatã ºi mamã, fiecare de câte o parte, încare se schimbã idei cu privire la gusturile, dorinþele,

    capriciile ºi gândirea copilului. Unul dintre pãrinþisugereazã o plimbare, iar celãlalt pãrinte o refuzãpentru cã cei mici preferã sã rãmânã acasã. Tatãlpropune o searã agreabilã de familie, iar mama se lasãcopleºitã de cerinþele copiilor de a invita câþivaprieteni, în felul acesta gusturile copiilor primeazãoricãror consideraþii.

    Totul se complicã ºi mai mult dacã respectivulcopil este afectat de o anumitã problemã de sãnãtate ºiastfel este prea rãsfãþat. L-aþi prea rãsfãþat li se spune,de cãtre unii, în speranþa cã pãrinþii îºi vor afirmaautoritatea lor. Dar ei rãspund: «Ce sã facem, a fostbolnav ºi am fost nevoiþi sã cedãm capriicilor lui ºi

    acum noi suntem nevoiþi sã continuãm tot aºa, dacãdorim sã avem pace.» ªi pentru aceasta, paradoxal,capriciile copilului nu le lasã nuici un rãgaz.

    O astfel de stare de lucruri duce aproape cufatalitate la neînþelegeri între pãrinþi. ªi dupã cummama, este aceea care se ocupã mai mult de copii, ea

     îºi aduce soþul în mijlocul deciziilor privind acestsubiect. Pe de altã parte, soþul în aceste condiþii, lasãsã graviteze în jurul copiilor, el se detaºeazã, seizoleazã, se preocupã tot mai mult doar de nevoileprofesiunii sale. Astfel acest soþ ºi tatã, petrece totmai puþin timp în casã, fãrã ca soþia sa sã-ºi dea seamade adevãratul motiv al absenþelor sale prelungite deacasã. Acesta poate fi începutul bãnuielilornejustificate, apoi al seoparãrii, al abandonului ºi înfinal poate chiar a divorþului. Totul se complicã atuncicând copii devin ascultãtori doar de mamã ºi-ºi

    neglijeazã tatãl, pe considerente cã el nu are autoritateasupra lor, sau neglijeazã mama, pentru cã odraslelefamiliei sunt ataºate doar de tatã.

    Este foarte rãu ca familia sã se dividã în douãtabere din cauza copiilor, pe de o parte, tatãl cu fiii ºimama cu fiicele sau invers. Aceste stãri de lucruridevin douã câmpuri ostile, care se înfruntã reciproc,

    periculos. Mai mult, în aceste condiþii, copiii suntlãsaþi sã facã lucrurile dupã capul lor ºi doar cuasentimentul unuia dintre pãrinþi. Se doresc solouþiiprecise pentru a putea remedia astfel de situaþii depredominare a copilului. Se afitrmã deseori cãdiscuþiile dintre pãrinþi provin de la copiii acestora,care ar trebuie sã fie perfecþi, sau maturizaþi înainte devreme, dupã pãrerea pãrinþilor lor.

    Pentru a fi o familie împlinitã, armonioasã, trebuieca triunghiul - tatã-mamã-copil/copii - sã fieechilateral, adicã fiecare parte, respectiv tatãl, mama,copilul/copiii, sã-ºi ocupe locul sãu, sã se ahite de

     îndatoririle sale, sã-ºi joace rolul sãu, sã.ºi exersezecu competenþã ºi succes funcþia sa personalã.Una din cauzele ruinãrii unor familii este viaþa

    tracasatã, zbuciumatã, plinã de încordare ºi tensiunenervoasã, din dorinþa de a acumula cât mai multevalori materiale. Este oare posibil sã fii calm ºi fericit

     într-o lume agitatã ? Se poate oare pãstra un climatfamilial sãnãtos în zilele de astãzi ?

    Cât de mulþi oameni ºi-au pierdutfamilia, soþia ºi copii, s-au rãtãcit ei

     înºiºi de societate, de Dumnezeu,doar pentru faptul cã erau preaocupaþi cu lucrurile lumeºti ºitrecãtoare. Trebuie sã învãþãminfluenþa rea a egoismului ºi apreocupãrii doar de sine. Când vom

     învãþa cã pãrtãºia este dãtãtoare deviaþã. Ascultaþi cuvintele luiDumnezeu, pri proorocul Lui dinvechime :

    « Nu ºtiþi voi postul care îmi place ? – zice Domnul . Rupeþilanþurile nedreptãþii, dezlegaþilegãturile jugului, daþi drumul celor asupriþi ºi sfãrâmaþi jugul lor.

     Împarte pâinea ta cu cel flãmând,adãposteºte în casã pe cel sãrman,pecel gol îmbracã-l ºi nu te ascunde decel de un neam cu tine.» (Isaia 58, 6-

    7)Ce promisiune ºi ce realizare se întâmplã în viaþa

    personalã ºi în familie când oamenii ãºi întorc viaþaspre Dumnezeu ºi spre semenii lor, spre a ajuta lanevoie. Nu existã nici o influenþã mai vindecãtoaredecât izvorul iubirii ce curge dinlãuntru spre afarã.

    Prietene, nu trebuie sã þi se întâmple nici þie, ºi nicimie. Nu, dacã îl lãsãm pe Dumnezeu sã ne înveþelucrarea delicatã a împãcãrii inimilor. Nu, dacã îllãsãm pe Dumnezeu sã ne înveþe rãbdarea ºi

     înþelegerea. Nu, dacã existã sinceritate desprepropriile noastre slãbiciuni, unul cu altul ºi cuDumnezeu.

    Se poate destrãma o familie în care mâinile lor se îndreaptã spre un Dumnezeu înþelegãtor, spre a cerepentru ei, sfat ºi binecuvântare de la El, la orice pas.Fiecare membru al familiei, dar în mod special la

     început pãrinþii, tata ºi mama, trebuie sã ºtie cãmângâierea Atotputernicului Dumnezeu va veni

     întodeauna când cineva invitã Divinul în sufletul lui.Acea persoanã din familie va ºti atunci cã aceaatingere a curãþiei sfinte ºi divine, se va cufunda pânã

     în adâncuri ºi va curãþi, va îndulci, va purifica,

    fãcând-o blândã ºi curatã. Ce n-aþi da pentru oasemenea schimbare ? « Cautã spre mine ºi mãmilueºte...necazurile inimii mele s-au înmulþit ; dinnevoile mele scoate-mã. Pãzeºte sufletul meu ºi mãizbãveºte, ca sã nu mã ruºinez cã am nãdãjduit înTine. » (Psalmii 24, 17,18).

    Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

    TTRRIILLOOGGIIAA CCAARREE PPOOAATTEE 

    TTUULLBBUURRAA AARRMMOONNIIAA FFAAMMIILLIIEEII

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    6/8

    Argeºul Ortodox

    6

     – Provocãri ºi perspective...Dupã cum ºtim cu toþii Biserica Ortodoxã Românã a declarat anul acesta

    – 2011 ca an jubiliar al Botezului ºi a Sfintei Cununii, fapt ce m-a determinatsã vorbesc despre familia creºtinã, care prosperã ºi dãinuie (numai) sub harul

    Duhului Sfânt ºi sub legãtura dragostei dintre cei doi tineri, bãrbat ºi femeie,primitã prin Sfânta Tainã a Cununiei. Statul ºi Biserica au cooperat ºi s-auconsultat în ceea ce priveºte necesitatea din domeniul legislaþiei privindeducaþia copiilor ºi tinerilor, în domeniul asistenþei sociale privind copiii ºipãrinþii care au probleme majore de ordin social. Biserica Ortodoxã nu ºi-aschimbat ºi nu îºi va schimba vreodatã viziunea asupra familiei, care are drepttemei iubirea Sfintei Treimi ºi icoanã vãzutã Familia Sfântã, în care Fiul luiDumnezeu a crescut cu înþelepciunea ºi cu vârsta ºi cu harul la Dumnezeu ºila oameni (Luca, 2:52). Rolul ei este acela de a susþine ºi afirma valorilefamiliei ºi a întãri poziþia acesteia în societate. Ccãci familia este parte a

     întregului, trup din trupul Bisericii. Familia este singura care înnoieºtepermanent lumea, aducând cu sine copiii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor

     întemeia la rândul lor alte familii. Aºadar, familia conferã prin structura saunitate întregii societãþi, dovada faptul cã însuºi Dumnezeu-Fiul s-a nãscutdin femeie ºi a intrat în istorie ca un copil, crescut într-o familie. Cununiacelor doi tineri (bãrbat ºi femeie) este binecuvântatã de Bisericã în calitatea eide icoanã a iubirii dintre Iisus Hristos ºi Bisericã, dintre Dumnezeu ºiumanitate, purtând în ea taina mântuirii ºi a vieþii veºnice. De aceea, familianiciodatã nu va putea fi redusã la aspectul biologic,

     juridic, psihologic, social sau cultural, fiindcã ea estemai mult decât toate acestea laolaltã ºi le transcende

    pentru cã are vocaþia de a fi în lume icoana iubirii divineveºnice.

    Dintre toate Tainele pe care le are Biserica, singuracare nu a fost instituitã de cãtre Domnul ºi Mântuitorulnostru Iisus Hristos este aceasta a familiei. Ea a fostinstituitã de Însuºi Dumnezeu în grãdina Eden când abinecuvântat Dumnezeu pe Adam ºi pe Eva zicând:„Creºteþi ºi vã înmulþiþi, umpleþi pãmântul ºi-l stãpâniþi”(Facerea 1:28). Din acel moment cei doi (bãrbatul ºifemeia) au devenit un singur trup, fiind alãturi la binedar ºi la rãu, la bucurii dar ºi la necazuri, la rugãciune darºi în momentele de rãtãcire ºi slãbire a credinþei,ajutându-se reciproc pentru întãrirea acesteia, precum nearatã ºi Sfântul Apostol Pavel în prima Epistolã cãtreCorinteni: „Cãci bãrbatul necredincios se sfinþeºte prinfemeia credincioasã ºi femeia necredincioasã se sfinþeºteprin bãrbatul credincios” (1 Corinteni 7:12-14).Însuºirile familie creºtine sunt: unitatea ºi egalitatea

     între cei doi; dragostea ºi buna învoire dintre soþi;curãþia; sfinþenia, care trebuie sã sãlãºluiascã în fiecare familie pentru cãTaina Cununiei mare este dupã cum ne relateazã ºi Sfântul Apostol Pavel înEpistola cãtre Efeseni: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos ºi înBisericã” (Efeseni 5:32); ºi trãinicia cãsãtoriei, adicã ca cei doi sã se pãstreze

     împreunã curat ºi cuviincios pentru întreaga lor viaþã: „Dar de la începutulfãpturii, bãrbat ºi femeie i-a fãcut Dumnezeu. [RTF bookmark start: }7[RTFbookmark end: }7De aceea va lãsa omul pe tatãl sãu ºi pe mama sa ºi se valipi de femeia sa. [RTF bookmark start: }8[RTF bookmark end: }8ªi vor fiamândoi un trup; aºa cã nu mai sunt doi, ci un trup. [RTF bookmark start:}9[RTF bookmark end: }9Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul sã numai despartã” (Marcu 10:6-9).

    Dupã cum vedem, cãsãtoria presupune multã jertfã, precum ºi ApostolulNeamurilor, Sfântul Pavel, ºi împreunã cu el mulþi pãrinþi ai Bisericii vorbescadesea despre cãsãtorie, arãtând scopul acesteia, acela de înmulþire. În ziua deazi însã în societatea în care trãim imaginea întâlnirii trupeºti dintre bãrbat ºifemeie a fost pervertitã. Societatea noastrã trece printr-o crizã în ceea cepriveºte familia. Totdeauna au existat crize în familie. Astãzi însã familianaturalã, tradiþionalã, se aflã în crizã profundã, în mutaþie spre un viitorconfuz ºi incert, pentru cã auzim în ultima vreme de multe familii destrãmatesau dezorganizate care lasã în urmã copii vagabonzi, copii ai strãzii, copiidependenþi de droguri ºi alcool care devin criminali înainte de vreme. Toateaceste categorii menþionate nu sunt altceva decât o problemã care ne priveºtepe noi pe toþi chemându-ne în întâmpinare, spre a ne implica ºicoresponsabiliza în ameliorarea lor, prin acte caritabile ºi filantropice, prindragoste ºi prin stãruinþã în rugãciune pentru ei. O altã problemã gravã dincadrul familiei este rata ridicatã a avorturilor. Multe femei aleargã la medicul„mãcelar”, care cu brutalitate sfâºie trupul plãpând al copilului nevinovat cenu are puterea de a se apãra. Aceasta nu este altceva decât o alergare sprecrimã pentru cã sufletul se uneºte cu trupul în clipa cea sfântã ºibinecuvântatã, adicã în momentul concepþiei ºi procreaþiei, dupã cum ne

     învaþã Sfinþii Pãrinþi încã din primele veacuri ale creºtinismului. Odatãzãmislit, cel din pântece devine o persoanã umanã alcãtuitã din trup ºi dinsuflet, care are drepturi civile iar tu ca mamã îl arunci la gunoi. În acestecondiþii misiunea duhovniceascã este extrem de dificilã. Întâi de toate noipreoþii ºi voi pãrinþii trebuie sã explicaþi tinerilor cã pentru a întemeia ofamilie îþi trebuie în primul rând credinþã în Dumnezeu. Cu toate acestea însã,Criza familiei de astãzi nu poate fi totuºi mai puternicã decât binecuvântarealui Dumnezeu Creatorul care a zis: „Creºteþi ºi vã înmulþiþi ºi stãpâniþipãmântul!” (Facere 1:28). Dacã îþi pui nãdejdea în Domnul Dumnezeuaceastã crizã poate deveni o binecuvântare pentru cã ºi necazurile ºi greutãþilene dau o lecþie de viaþã prin intermediul cãreia de multe ori iubirea dintre ceidoi creºte. Cãsnicia este mai mult decât împlinirea unei convieþuiri sociale.Ea este o cale spre împãrãþie cu nimic mai prejos decât drumul monahului.

    Referitor la tradiþie ºi modernitate în familia creºtinã, rivitã ºiabordatã finnd din perspectiva existenþei umane, familia reprezintã unadevãrat izvor de viaþã. Familia este singura care înnoieºte permanent lumea,aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândullor alte familii. Aºadar, familia conferã prin structura sa unitate întregiisocietãþi. Astãzi, rolul ºi importanþa acordate familiei sunt tot mai multdiminuate. „Biserica Ortodoxã nu ºi-a schimbat ºi nu îºi va schimba vreodatãviziunea asupra familiei, care are drept temei iubirea Sfintei Treimi ºi icoanãvãzutã Familia Sfântã, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut «cu înþelepciunea

    ºi cu vârsta ºi cu harul la Dumnezeu ºi la oameni» (Luca 2, 52). Rolul sãu esteacela de a susþine ºi afirma valorile familiei ºi a întãri poziþia acesteia însocietate. Familia este parte a întregului, trup din trupul Bisericii. DacãRegula Mare a Bisericii este valabilã în egalã mãsurã ºi pentru biserica micã,

    se aplicã ºi reciproca. De aceea, responsabilitatea ºi grija pe care statul, toatecelelalte instituþii ºi fiecare dintre noi în parte trebuie sã le manifestãm faþã deea constituie o necesitate ce se impune de urgenþã în zilele noastre.

    Învãþãtura Bisericii Ortodoxe defineºte familia, care ia fiinþã prin SfântaTainã a Nunþii sau a Cãsãtoriei, drept biserica cea micã, sau bisericadomesticã. La baza uniunii naturale a bãrbatului cu femeia stã Taina Iubirii,aºa cum mai este numitã plastic Cãsãtoria, iar scopul urmãrit este acela altrãirii unei vieþi creºtine ºi al procreãrii. Pentru cã aceastã uniune se face “înHristos ºi în Bisericã”, ea primeºte chipul unirii dintre Iisus Hristos ºiBisericã. Prin unirea tainei, cele douã pãrþi devin indisolubile ºi convergente.Prin asimilare ºi reciprocitate, Regula Bisericii Mari devine regula bisericii deacasã, iar împlinirea ei face vie ºi lucrãtoare Evanghelia în Bisericã ºi în lume.ªi tot în virtutea acestei uniri, modul de manifestare în raportul cu lumea alSfintei Treimi devine modelul de manifestare al familiei creºtine, dupã cumsusþinea ºi Pãrintele Profesor Dumitru Stãniloae.

    La nici o sãptãmânã de la începutul anului civil avem marea sãrbãtoare aBotezului Domnului sau Epifania (arãtarea sau descoperirea Sfintei Treimi).Cu acest prilej vedem cum Tatãl mãrturiseºte despre Fiul: “Acesta este Fiul

    Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Mat. 3, 17). Petot timpul propovãduirii Sale, Mântuitorul nostru IisusHristos subliniazã: “Cuvintele pe care vi le spun nu le

    vorbesc de la Mine, ci Tatãl – Care rãmâne întru Mine– face lucrãrile Lui” (In. 14, 10). Iar despre DuhulSfânt, spune: “ªi Eu Voi ruga pe Tatãl ºi altMângâietor vã va da vouã ca sã fie cu voi în veac...Acela vã va învãþa toate ºi vã va aduce aminte despretoate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 16; 26). El este“Duhul înfierii, prin care strigãm: Avva! Pãrinte! ºiDuhul însuºi mãrturiseºte împreunã cu duhul nostru cãsuntem fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8, 15-16). Acestchip al comuniunii intertreimice este ºi trebuie sãrãmânã modelul familiei creºtine. În felul acesta, tatãltrebuie sã fie preocupat sã afirme autoritatea mamei înfaþa copiilor. Mama trebuie sã se strãduiascã ºi sã learate copiilor iubirea plinã de grijã ºi ocrotire a tatãlui.Copiii trebuie sã vadã unitatea iubirii pãrinþilor ºi toatedarurile pe care le primesc din aceasta. Iatã valoriledefinitorii ale familiei creºtine. Cã aceste valori au fostcomentate în diverse timpuri, cã s-au accentuatanumite laturi, dupã “nevoile vremii”, cãutându-se

    mai tot timpul diluarea importanþei lor, se vede cel mai clar încontemporaneitate.

    Dacã în urmã cu 63 de ani, la 10 decembrie anul 1948, se statua înDeclaraþia fundamentalã a drepturilor omului, art. 16, c. 3 cã “familia estenucleul natural ºi fundamental al societãþii ºi are dreptul de a fi protejatã desocietate ºi stat” se observã cã politicile actuale sunt contrare acesteideclaraþii. Prin metode de exacerbare ºi extrapolare a unor principii binedefinite prin termeni consacraþi s-a ajuns la inventarea de noi termeni, prinºi

     într-un limbaj lipsit de consistenþã ºi axat doar pe satisfacþia imediatã ºiegoistã. În foarte multe studii de specialitate se recunoaºte rolul de participantactiv al familiei în cristalizarea economiei, valorilor ºi comportamentelormoderne. În acelaºi timp, aceste valori sunt scoase din mediul lor firesc –familia, ºi puse pe seama unor realizatori externi – sisteme, politici, necesitãþide multe ori inventate ºi incapabile sã rãspundã nevoilor concrete ale familiei.S-a ajuns astfel sã se vorbeascã tot mai mult ºi total indefinit despre procesulde modernizare a “instituþiei” familiei. Este drept cã, recunoscându-i-se, de-alungul timpului, statutul de subiect social specific ºi esenþial pentru viaþapublicã, familia poate fi privitã ºi ca “instituþie”, dar, comparativ cu ceea ce

     înþelegem astãzi prin acest termen, este de preferat cel simplu, de bisericãmicã. Iar aceasta, deoarece atitudinea actualã este una ºi aceeaºi cu atendinþelor manifeste ale sistemelor, politicilor ºi necesitãþilor imediate încare se întrevãd trei mari tendinþe distructive pentru familie, ºi anume: ceaprivitoare la responsabilitãþi, cea a delimitãrii ºi izolãrii familiei de societateºi cea a alternativelor propuse sã înlocuiascã familia.

    Conºtienþi fiind cã suntem responsabili mai întâi familiei ºi abia apoisocietãþii, alfel spus, în raport cu responsabilitãþile tradiþionale ale pãrinþilor

     întreolaltã ºi faþã de copii, ale copiilor faþã de pãrinþi, care formeazã coeziuneaºi comuniunea în familie ºi care sunt reduse uneori, tendenþios, la unul desubordonare dictatorialã, tiranicã chiar, observãm cã se vorbeºte tot mai multdespre responsabilitãþile indivizilor, a persoanelor în familie. Familia nu maieste împreunã responsabilã pentru membrii sãi, iar aceºtia nu mai sunt datori

     întâi familiei în ce priveºte coresponsabilitatea, ci societãþii sau, mai precis,instituþiilor abilitate. Aceastã tendinþã a condus în unele legislaþii de aiurea ºiconduce treptat, dacã se va merge pe acest ºablon, spre pierdereapersonalitãþii juridice a familiei, diminuându-se rolul sãu social. Astfel s-audiminuat ºi chiar pierdut legãturile intime din familie, legãturile cu cei dinacelaºi neam (alternativa româneascã pentru clan, un cuvânt strãin folositfrecvent în studiile de specialitate; de ce oare?!), legãturile cu cei dincomunitate. Rolul soþilor se rezumã nu la o viaþã împreunã, ci la rezolvareaseparatã a problemei fiecãruia în privinþa carierei. Carierismul clamat ca orealitate de sine ºi perceput ca atare la nivel individual conduce la indiferenþãfaþã de problemele familiei. Funcþiile tradiþionale ale familiei: de creºtere acopiilor ºi de îngrijire a bãtrânilor sunt pe cale de dispariþie. Ele sunt împãrþitecu alte instituþii sociale, total diferite de familie ºi de cãldura acesteia.Socializarea se rezumã fie la întâlniri protocolare, fie la unele de descãtuºarea unor inhibãri personale ca rezultat al însingurãrii. La modul acesta, familiadevine doar un loc de refugiu afectiv-mizantropic ca reacþie la stresulcotidian.

    O altã direcþie de diminuare a importanþei ºi rolului familiei este cea adelimitãrii ºi izolãrii ei de societate. În tot mai multe lucrãri de sociologie,psihologie, psihopedagogie etc., lucrãri ce observã ºi noteazã tendinþeleactuale în e(in)voluþia familiei, o considerã pe aceasta drept locul unor simple

    legãturi ºi interese private. Nimic din ceea ce “produce, provoacã ºigenereazã” familia nu este absolut necesar societãþii în forma sa structural-instituþionalã. Ea este o desfãºurare de trãiri ºi concepte cu valabilitateinternã, care nu produc efecte în afara arealului sãu. Ca un revers al acestei

    atitudini vedem cum pentru diverºi indivizi, constituiþi într-o uniune deinterese, iar nu într-o unitate de comuniune, aºa cum este familia, primul ºiultimul scop este “sã ne fie nouã bine”.

    Bineºtiind cã familia nu este locul unor simple legãturi ºi interese private,vom afirma ºi susþine cã o a treia direcþie, la fel de pãgubitoare, este aceeaprin care familia este înþeleasã ca o simplã coabitare, lãsându-se cale liberãconcubinajului sau, cum se spune mai nou, uniunilor consensuale (contractcare se încheie prin simplul acord de voinþã al pãrþilor). Drept urmare, se lasãa se înþelege cã familia, redusã la cuplu, este o alegere oarecare, bazatã pe aºa-zisa “potrivire”: gusturi comune, opþiuni, aranjamente în funcþie de intereseprivate, fãrã angajamente sau responsabilitate publicã. În sprijinul uneiasemenea stãri de lucruri sunt aduse motivaþii precum: lipsa veniturilor, aunei locuinþe, a unei persoane protectoare sau chiar a atracþiei fizice. În felulacesta, problema “spinoasã” a divorþului dispare cu totul. Din cele de mai sus,se observã cã locul familiei creºtine (tradiþionalã la noi) – comuniune deiubire – este luat de individualismul egocentric. Structura ºi funcþiile familiei

     în raport cu importanþa sa socialã sunt diminuate, total schimbate sau chiarpervertite. Toate aceste modificãri s-au produs ºi se produc cu aportul majora ceea ce numim informaþie. Pentru cã a pierdut exerciþiul dialogului,accident care a avut loc încã din momentul cãderii lui Adam, omul modern adevenit în egalã mãsurã omul receptor ºi omul monologic. κi impropriazã

    extrem de uºor atitudini induse, iar finalitatea eºuatã nu este niciodatã împãrtãºitã. Adevãrul este cã nu poþi împãrtãºi (oferi ºi dãrui) ceea ce nu ai.Ca orice fals, este doar împrãºtiatã, rãspânditã. Cu alte cuvinte, BisericaOrtodoxã nu ºi-a schimbat ºi nu îºi va schimba vreodatã viziunea asuprafamiliei, ce are drept temei iubirea Sfintei Treimi ºi icoanã vãzutã FamiliaSfântã, în care Fiul lui Dumnezeu a crescut “cu înþelepciunea ºi cu vârsta ºicu harul la Dumnezeu ºi la oameni” (Luca, 2, 52). Fiindcã, dupã cum am spusºi la începutul acestui material, rolul ei este acela de a susþine ºi afirmavalorile familiei ºi a întãri poziþia acesteia în societate. Familia este parte a

     întregului, trup din trupul Bisericii. Dacã Regula Mare a Bisericii estevalabilã în egalã mãsurã ºi pentru biserica micã, se aplicã ºi reciproca.

    Referindu-ne la pastoraþia familiei care trebuie sã înceapã din scaunulspovedaniei vom susþine cu toatã tãria ºi convingerea cã prin metodele salepastorale Biserica trebuie sã lucreze permanent la întãrirea familiei.Parohiaeste comunitatea familiilor aflate în comuniune haricã de credinþã ºimãrturisire. La rândul lor, comunitãþile “care mãrturisesc pe Dumnezeu înSfânta Treime, pe temeiul Sfintei Scripturi ºi al Sfintei Tradiþii ºi participã laviaþa Bisericii prin aceleaºi Sfinte Taine, slujbe liturgice ºi rânduielicanonice”, formeazã comunitatea creºtinilor ortodocºi care este BisericaOrtodoxã Românã (Statutul BOR, art. 1). În virtutea acestei responsabilitãþi,fiecare slujitor al Bisericii trebuie sã caute cele mai adecvate metode depastoraþie pentru familie. Departe de a cuprinde întreaga varietate a acestora,credem cã ele trebuie sã se raporteze concret tocmai la tendinþele de disoluþieenunþate. Prin urmare, pastoraþia familiei trebuie sã înceapã din scaunulspovedaniei. Spun Pãrinþii Bisericii cã, aºa cum nu putem sã avem mai mulþipãrinþi trupeºti, nu putem sã avem nici mai mulþi pãrinþi duhovniceºti. ªi cumcei doi pãrinþi trupeºti devin una prin Taina Nunþii, la fel ºi pãrinteleduhovnicesc, prin unicitatea sa, ni se face nãscãtor spre Împãrãþia luiDumnezeu, dupã cuvântul Sfântului Apostol Pavel: “Cãci de aþi avea zeci demii de învãþãtori în Iisus Hristos, totuºi nu aveþi mulþi pãrinþi. Cãci eu v-amnãscut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Cor. 4, 15). De aceea, preotulduhovnic este primul responsabil de îndrumarea fiecãruia în parte ºi a tuturorlaolaltã. Importanþa mãrturisirii soþilor la acelaºi duhovnic (con)stã în faptulcã acesta poate sã medieze ºi sã previnã orice conflict latent care ar apãrea

     între aceºtia, cã poate sã le dea sfaturi, îndemnuri ºi chiar porunci care sãpãstreze unitatea de gândire ºi acþiune, cã în acelaºi pãrinte duhovnicesc îºigãsesc ei înºiºi împãcarea, mulþumirea ºi împlinirea de sine, manifestându-seplenar ca persoane ºi pãstrând în acelaºi timp unitatea familiei în duhul luiIisus Hristos. La fel de important este ca pãrinþii sã fie conºtientizaþi ºi

     îndrumaþi de cãtre preot asupra modului de creºtere duhovniceascã a copiilorlor. Sã fie aduºi de mici la bisericã, sã fie împãrtãºiþi, iar odatã cu creºtereavârstei, sã se spovedeascã la acelaºi duhovnic la care merg ºi pãrinþii lorpentru considerentele expuse mai sus. În felul acesta, pãrinþii devin modelepentru copii ºi se evitã mult mediatul vedetism.

    O altã metodã pastoralã este aceea a implicãrii fiecãrei familii în viaþacomunitãþii, parohiei. Mediile familiale diferã într-o comunitate tocmai prinunicitatea lor. Astfel se manifestã în mod vizibil, unic ºi plenar TainaCãsãtoriei, care începe cu binecuvântarea din Bisericã ºi se desãvârºeºte înÎmpãrãþia lui Dumnezeu. A gãsi rostul fiecãrei familii într-o comunitate

     înseamnã împlinirea sufleteascã a fiecãreia în parte, afirmarea ºiconºtientizarea rolului social pe care îl au ºi împlinirea lor eshatologicã.Responsabilitatea cea mai mare a preotului în problema familiei stã în aexplica fiecãrui cuplu de tineri în parte importanþa Tainei Nunþii sau aCãsãtoriei. Atenþia lui trebuie sã fie îndreptatã în special asupra a ceea ce seprezintã în mod eronat, deformat ºi fals despre familie prin diferitele canalemedia. Faptul cã aceasta nu este o simplã înþelegere, care poate fi încãlcatãoricând ori abordatã oricum. Cã se face pentru veºnicie, ºi nu pentru operioadã anume, un timp dat sau o vreme oarecare. Se face pentru împreunã-mântuirea celor doi ºi a celor ce iau fiinþã prin ei, ºi nu pentru alte scopuri (ICor. 7, 14). Cã relaþia de concubinaj înainte de cãsãtorie lasã rãni adânci ºigreu de vindecat nu doar în viaþa celor doi, ci ºi în cea a urmaºilor lor. CãLogodna nu substituie ºi, deci, nu þine locul Cununiei. Cã preotul nu poate“dezlega” ceea ce este nefiresc ºi în afara Tainei. Ca atare, rolul preotului ºial comunitãþii credincioºilor este acela de a susþine ºi întãri familia, de a-i daimportanþa cuvenitã, subliniind faptul cã ea este centrul spre care se îndreaptãºi prin care se propovãduieºte în lume Evanghelia Domnului ºi Mântuitoruluinostru Iisus Hristos ºi în care sãlãºluieºte de-a pururi Sfânta Treime: “Cã undesunt doi sau trei uniþi în numele Meu, acolo sunt ºi Eu în mijlocul lor” (Mat.18, 20).

    Drd. Stelian GOMBOª

    FAMILIA CREªTINÃ între tradiþia autenticã a valorilor pereneºi modernitatea consumistã a gândirii trecãtoare

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    7/8

    Argeºul Ortodox

    Biserica cu hramul Sfânta Treime este situata pedrumul naþional Piteºti – Câmpulung, în ComunaÞiþeºti, satul Valea Mãnãstirii, judeþul Argeº, peversantul stâng al vãii Argeºelului, la 408 m.altitudine.

    Potrivit datei pisaniei, biserica ar data din timpulprimei domnii a lui Radu Paisie (septembrie-noiembrie 1534; iunie 1535-martie 1545), fiindmenþionatã în hrisovul emis la 20 noiembrie 1534.

    Legenda spune cã domnul ctitor, urmãrit deduºmani, a intrat cu însoþitorii sãi pe valea Þiþeºti ºia înaintat pe firul apei pânã unde este situatãmãnãstirea, spre a se ascunde; el a fãgãduit cã va

     înãlþa aici locaº de închinare, dacã vascãpa cu viaþã. Un fierar din sat a

     întors potcoavele cailor invers iarvoievodul ºi însoþitorii sãi s-au salvattrecând culmea dealului pe Argeºel,spre Davideºti. Fãgãduinþa fãcutã a

     împlinit-o înãlþând o mãnãstire înlocul unde ºi-a salvat viata.Un document anterior o

    menþioneazã la 29 decembrie 1532.Din 1536 dateazã un hrisov prin carese aratã cã mãnãstirea avea þigani dintimpul domniei lui Mihnea cel Rãu(1508-1510) care fuseserã primiþi dela monahia Magdalena, ctitoraschitului Corbii de Piatrã ºi aMãnãstiri Valea.

    În anul 1840 erau încã vizibile „peperetele bisericii (Mãnãstirii Corbiide Piatrã) douã l[ea]t[uri], unul dinleat 7014 (1506) ºi altul 7114(1606)…” Primul „leat” este anul încare jupânesa Muºa, cunoscutã cunumele de cãlugãrie MagdalinaMonahia, este amintitã într-un hrisov

    al lui Radu cel Mare prin care dãruiaMãnãstirii Valea, cu hramulAdormirea Maicii Domnului (Uspenia) „undetrãiesc cãlugãriþele” ºi „pe care a ridicat-o, a înnoit-o ºi a întãrit-o monahia Magdalina”, gãleþiledomneºti din satele Corbii de Piatrã ºi Mãlureni,deci din satele stãpânite de monahia Magdalina.

    Mãnãstirea Valea exista aºadar înainte de 1506pentru cã aici fusese tunsã în monahism jupâneasaMuºa, iar expresia „a ridicat-o, a înnoit-o ºi a întãrit-o monahia Magdalina” nu însemna cã a fãcut obisericã nouã, pe un loc nou, ci cã a ridicat-o dinpunct de vedere al vieþuirii ºi al administraþiei, a

     înnoit viaþa monahalã ºi a întãrit-o cu proprietãþi saucu hrisoave de întãrire a proprietãþilor deja avute.

    Descoperirile arheologice din 1969 au stabilit cãactuala bisericã a fost construitã pe locul uneia maimici, ce a avut temelia din zid de bolovani ºi

    construcþia de lemn. Mãrturie este ºi piatra demormânt a jupâniþei Viºa, soþia lui Vlaicu dinPiscani, pe care este inscripþionat anul 1525 ca an altrecerii la Domnul a ei ºi este menþionat ºi numeledomnului de atunci, Radu de la Afumaþi.

    O bisericuþã cu hramul Sfântul Mucenic Dimitriea fost „ridicatã de Mircea cel Bãtrân ºi ostaºii lui pe

    locul unde s-au odihnit dupã o luptã crâncenã cuturcii” ºi sfinþitã „în ziua Sfântului Dumitru”, dreptrecunoºtinþã adusã lui Dumnezeu pentru victoria din10 octombrie 1394 de la Rovine – Þuþuleºti.Bisericuþa era lângã drumul morii lui Mircea,dãruitã la 20 mai 1388 ctitoriei sale de la Cozia, „înhotarul Piteºtilor”.

    Repere istoriceLocaºul a fost rectitorit în 1535 de Radu Paisie

    (1535–1545), fiul lui Radu cel Mare (septembrie1495-aprilie 1508) ºi nepotul lui Vlad al IV-leaCãlugãrul (septembrie 1481-noiembrie 1481; aprilie

    1482-septembrie 1495). Tabloul votiv care-l înfãþiºeazã este pe latura vesticã a pronaosului. Deasemenea, este menþionat ºi în pisania repictatã lamijlocul secolului al XIX-lea din naosul bisericii.

    Altarul ºi naosul bisericii s-au zugrãvit în 1548, învremea lui Mircea Ciobanul. Pronaosul a rãmasnepictat, având funcþia de tindã.

    La 8 mai 1623 a fost închinatã mãnãstirii SfântulMihail din Eparhia greceascã Poganiani dinRumelia. Închinarea va atrage ulterior decãdereamãnãstirii.

    În 1746, egumenul Damaschin dispune pictareapronaosului. Atunci se rezugrãveºte ºi restulbisericii prin osteneala fostului egumen Partenie.Egumenul Partenie conduce o delegaþie la Moscovapentru a cumpãra mobilier ºi icoane împãrãteºti, iar

     în anul 1796 adaugã bisericii pridvorul, împodobit

    cu o frumoasã frescã ce înfãþiºazã Judecata deApoi.În 1846, în timpul lui Gheorghe Dimitrie Bibescu

    ºi a Mitropolitului Neofit se realizeazã turlabisericii, se restaureazã pictura ºi este reparatãtâmpla, de egumenul Ioanichie Polidor. Ultimareparaþie s-a fãcut în anul 1967.

    Repere artisticeDoar biserica ºi o parte din zidurile de incintã s-

    au pãstrat din complexul monahal. Planul este înformã de cruce, cu o singurã turlã pe altarulsemicircular în interior ºi poligonal în exterior,având semicupola în formã semicilindricã sprecatapeteasmã.

    Biserica are aproximativ 20 de metri lungime (cuexcepþia pridvorului adãugat ulterior) ºi 5 metrilãþime. Planul este triconc ºi urmeazã principiile

    ºcolii sârbeºti moºtenite din veacul al XIV-lea:naosul este lãrgit prin cele douã absidesemicirculare în interior ºi poligonale la exterior.Are câte douã ferestre pe abside ºi o turlã deschisã,cilindricã în interior ºi poligonalã la exterior, avândopt ferestre înalte ºi înguste.

    Pronaosul este dreptunghiular, cu bolta cilindricã,

     înaltã, susþinutã lateral de grinzi din cãrãmidã. Aredouã ferestre cu arcade pe laturile exterioare. Aici s-au gãsit trei nivele de morminte, lespezi funerare,resturi de veºminte, ace funerare, podoabe datate dela sfârºitul secolului al XV-lea ºi începutul secoluluial XVI-lea, precum ºi un cavou-gropniþã dinsecolele XVI-XVII.

    Pridvorul deschis a fost adãugat pe latura de est, în 1797. Se sprijinã pe patru coloane din cãrãmidã,cu capiteluri. Clopotniþa a fost construitã o datã cuzidul de incintã în 1850.

    Cãrãmida aparentã alterneazã cu tencuiala pefaþada bisericii, iar sub corniºã sunt trei rânduri de

    cãrãmizi aºezate în „dinþi defierãstrãu”.

    Biserica a fost pictatã în1548 sub Mircea Ciobanul,prin purtarea de grijã aieromonahului Dorotei. Nu semai pãstreazã pictura de atunci.În 1746 a fost zugrãvitã tindaprin grija ieromonahuluiDamaschin, dupã cumconsemneazã pisania de atunci.

    La 8 mai 1623 boieriimusceleni „Ivaºcu Golescu bivvel vornic, Matei din Mihãeºti,Stanciu din Gâlceºti, Stanciulogofãt din Davideºti, Tudorlogofãt din Orboeºti, Dragomirpostelnic din Vlãdeni” cufamiliile lor au închinatbiserica ca metoh la MãnãstireaPogoniana din Rumelia. A fostsingura mãnãstire din fostul

     judeþ Muscel care a fost închinatã la o mãnãstire din altã

    þarã.Decorul exterior arecaracterele bisericilor din vechiul stil, însã nu segãsesc firidele care decoreazã în general faþadele.Avem aici, numai asize orizontale de cãrãmidãaparentã alternând cu cele tencuite.

    Arhitectura bisericii nu are nici soclul, nici brâulorizontal. Corniºa este formatã din cãrãmizi aºezate

     în dinþi de ferãstrãu. Ferestrele sunt înguste ºi lungicu chenare de piatra simplã, având la parteasuperioarã o micã rozetã.

    Cele trei straturi ale picturii bisericii sunt vizibile în naos ºi altar. Primul strat este din 1548, dinvremea lui Mircea Ciobanul, al doilea din 1746 iarultimul din 1846.

    Podoaba interioarã a bisericii este tâmplasculptatã în lemn din sec. al XVIII-lea, din timpullui Constantin Mavrocordat.

    BibliografieDocumente privind Istoria României, veac XVI,

    B. Þara Româneascã, vol. I (1501-1525), Bucureºti,1951

    Drãguþ, V., Dicþionar enciclopedic de artã vecheromâneascã, Editura Enciclopedicã, Bucureºti, 1976

    Filitti, I. C., Banatul Olteniei ºi Craioveºtii, în„Arhivele Olteniei”, XI, nr. 61-62, 1932

    Mârþu, F. Mãnãstirea Valea (Þiþeºti – Argeº) înlumina controverselor istoriografice ºi a cercetãrilorarheologice, în M.O., nr. 7-8, 1978

    Nania, I., Descoperiri arheologice pe vatraPiteºtilor, în „Argesis”, Studii ºi comunicãri, seriaIstorie, tom XII, 2003

    Nania, I., Localizarea ºi datarea luptelor de laRovine ºi de la locul numit Argeº, în „Argesis”,Seria Istorie, XI, Muzeul Judeþean Argeº, Piteºti,

    2003Rãuþescu, I., Bisericile din nordul Judeþului

    Muscel în anul 1840, în „Buletinul Comisiei Istoricea României”, vol.IX, 1930

    Pr. Daniel GLIGORE

    Altare Argeºene ºi Muscelene

    MÃNÃSTIREA „VALEA MÃNÃSTIRII”

    Planul bisericii mãnãstirii Valea

  • 8/19/2019 Argesul Orotdox februarie 2016

    8/8

    Argeºul Ortodox

    Biserica Domneascã din municipiulCurtea de Argeº ºi-a sãrbãtorit vineri, 28octombrie, cel de-al doilea hram, închinatSfântului mitropolit Iachint de Vicina.

    Mitropolitul Iachint de Vicina estesãrbãtorit de Biserica OrtodoxãRomânã în ziua de 28 octombrie,canonizarea acestuia în rândulsfinþilor fiind fãcutã în 26 octombrie

    2008 la Bucureºti. Devine unul dintreSfinþii ocrotitori ai Argeºului, odatãcu proclamarea localã oficiatã, înziua de 26 septembrie 2009, la Curteade Argeº, de Preafericitul PãrinteDaniel, Patriarhul Bisericii OrtodoxeRomâne. Cu aceastã ocazie,Preafericirea sa a dãruit BisericiiDomneºti cel de-al doilea hram închinat Sfântului mitropolit venit

    din cetatea Vicina.Pentru a treia oarã de la proclamarea

    localã a canonizãrii, credincioºii argeºeni auparticipat la Sfânta Liturghie oficiatã înBiserica Domneascã de ÎnaltpreasfinþitulPãrinte Calinic, Arhiepiscop al Argeºului ºiMuscelului, împreunã cu un important soborde preoþi ºi diaconi.

    În cuvântul de învãþãturã, Înaltpreasfinþiasa a amintit de începuturile scaunuluimitropolitan de la Curtea de Argeº ºi debogata activitate desfãºuratã de mitropolitulIachint în organizarea vieþii bisericeºti dinÞara Româneascã.

    În finalul Sfintei Liturghii a fost oficiatãslujba parastasului pentru ctitorii bisericii:domnitorul Basarab I ºi fiul sãu NicolaeAlexandru.

     Argumente pentrucanonizarea Sfântului

     Mitropolit Iachint de VicinaVicina a fost o cetate importantã în

    secolele XIII-XIV, aºezatã în regiunile denord ale Dobrogei, cel mai probabil pe oinsulã din faþa aºezãrii actuale Isaccea

    (odinioarã oraºul Noviodunum). Astãziruinele ei nu sunt cunoscute, poate audispãrut pentru totdeauna în apele Dunãrii.Insula se afla chiar pe cursul principal alDunãrii, înainte de ramificarea ei în braþeleprin care se vãrsa în Marea Neagra. Vicina adevenit un important port comercial, undenegustori bizantini, occidentali (in specialgenovezi), dar si alþii din jurul Marii Negrefaceau afaceri profitabile.

    Între anii 1337-1338, Vicina a fostcuceritã ºi prãdatã de tãtari, iar ierarhiiBisericii împreunã cu credincioºii fãceau faþãfoarte greu acestei situaþii.

    Din acest motiv Iachint s-a retras la curteadomnitorului Basarab I (1330-1352) ºi afiului sãu Alexandru Basarab (1352-1364).

    În anul 1359 îl gãsim în Þara Româneascãla curtea voievodului Alexandru NicolaeBasarab, ca mitropolit al Ungrovlahiei. Actulpatriarhal din mai 1359, prin care esteaprobatã mutarea lui, menþioneazã cãdomnitorul "l-a chemat la sine acum câtvatimp, pe cel care se afla în vecinatatea lui",fãcând aluzie la apropierea teritoriala dintreei. Din acelaºi document reiese cã Iachint era

    prieten al domnitorului, fiindcã în scrisorilerepetate adresate de acesta patriarhului Calistal Constantinopolului ºi Sinodului îl "cerenumai pe el, nu pe altul, cu multe rugãminþi,fiind foarte agreat de marele voievod".Dorinþa voievodului era ca Iachint "sa fiearhiereu, pãstor ºi dascãl al locului".

    Mitropolia nou înfiinþatã a contribuit launificarea ºi centralizarea statului din punctde vedere bisericesc, dar ºi politic,constituind un fel de proclamare aindependenþei politice faþã de Ungariacatolicã.

    Mitropolitul Iachint a murit la Argeº întreoctombrie 1370 ºi august 1372,dupã ce a pãstorit cu râvnã, a sfãtuitcu înþelepciune ºi a pãtimit curabdare ºi smerenie. Pentru credinþasa ortodoxã, viaþa sa sfântã ºi

    dragostea sa faþã de Bisericã ºineam, Sfântul Sinod al BisericiiOrtodoxe Române a hotãrât trecerealui în rândul sfinþilor, fiind cinstit înziua de 28 octombrie.

    Biroul de presã alArhiepiscopiei Argeºului

    ºi Muscelului

    Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic, Arhiepiscop alArgeºului ºi Muscelului, a slujit luni la biserica SfântulIoan Botezãtorul din municipiul Piteºti, slujba înmormântãrii pãrintelui Cosmin Silviu Vârban, trecut lacele veºnice în ziua de 29 octombrie la doar 37 de ani. Laacest eveniment trist au participat peste 90 de preoþi ºifoarte mulþi credincioºi.

    În cuvântul rostit, Chiriarhul Eparhiei Argeºului ºiMuscelului a amintit de vrednicia pãrintelui Vârban, care, în cei 10 ani de pãstor ire în paroh ia Piscani, dinprotopopiatul Mioveni, a reuºit sã desfãºoare o bogatãactivitate pastoralã ºi administrativ-gospodãreascã.

    Trupul neînsufleþit al vrednicului pãstor a fost depus în cimitirul Sfântul Mucenic Gheorghe din municipiul

    Piteºti.Pãrintele Cosmin Silviu Vârban s-a nãscut în data de

    24 martie 1974 în familia preotului Ion Vârban dinparohia Þuþuleºti. A absolvit cursurile SeminaruluiTeologic din Piteºti ºi ale Facultãþii de Teologie ,,Sf. Mc.Filoteea“.

    În urmã cu 14 ani, a fost hirotonit preot la mãnãstireaVãleni, de cãtre Înaltpreasfinþitul Pãrinte Calinic. În anul2001 a fost instalat în parohia Piscani, din protopopiatulMioveni, unde a desfãºurat o bogatã activitate pastoralã ºiadministartiv-gospodãreascã. Cea mai importantã lucrarerealizatã în aceastã perioadã a fost restaurarea picturiicare dateazã din secolul al XVIII-lea.

    Pe lângã activitatea desfãºuratã în parohie, cubinecuvântarea Înaltpresfinþitului Pãrinte Calinic punebazele noului protopopiat de la Mioveni unde a activat încalitate de protopop timp de trei ani.

    Împreunã cu soþia sa Viorica, de profesie medicstomatolog, a oferit o educaþie aleasã celor douã fete:Teodora (14 ani) ºi Maria (10 ani).

    La vârsta de 37 de ani se stinge din viaþã fulgerãtor,lãsând în urmã familia îndoliatã ºi o parohie care vapãstra pentru totdeauna amintirea duhovnicului plin derãbdare, iscusit pãstor ºi bun gospodar.

    VEªNICÃ SÃ-I FIE POMENIREA!

    Pãrintele Cosmin Silviu Vârban

    a trecut la cele veºnice

    Concert de muzicã

    bizantinã înmunicipiul PiteºtiMiercuri, 2 Noiembrie 2011, la orele 18.00, va

    avea loc la Casa de Culturã a Sindicatelor din Piteºtiun extraordinar concert de muzicã bizantinã la carevor participa: Grupul de psalþi al ArhiepiscopieiArgeºului ºi Muscelului condus de diacon CodruþScurtu, TRONOS - grupul de psalþi al PatriarhieiRomâne, condus de diacon Mihail Bucã,HOREVMA - de la Sfânta Mânãstire Turnu,Prahova, condus de Dr. Cristian Boroº ºi grupul demaici de la Sfânta Mânãstire Bistriþa, Vâlcea, condusde protopsalt Ionuþ Dima.

    Evenimentul este organizat de PROTOIERIAPITEªTI - Biroul de catehizare a tineretului,Filarmonica Piteºti ºi Editura FILOS cubinecuvântarea Înalt Prea Sfinþitului Calinic,

    Arhiepiscopul Argeºului ºi Muscelului.Alãturi de Înaltpreasfinþia sa va fi prezent ºiPreasfinþitul Emilian Loviºteanul, Episcop Vicar alArhiepiscopiei Râmnicului.

    Parteneri: Consiliul Judeþean, Centrul Judeþeanpentru Conservarea ºi Promovarea Tradiþiei PopulareArgeº ºi Editura TIPARG.

    INTRAREA ESTE LIBERÃ.

    Sfântul Mitropolit Iachint

    de Vicina sãrbãtoritla Curtea de Argeº

    Pãrintele Cosmin Silviu Vârban (1974-2011)

    OrtosintezeOrtosinteze