aprovizionarea corespunzătoare a locului de muncă

CURSLUCRĂTOR FINISOR

ÎN CONSTRUCȚII

Furnizor de formare profesională:

Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor Europroject

CUPRINS

MODULUL: ORGANIZARE GENERALĂ A LOCULUI DE MUNCĂ ................................ 3APLICAREA NORMELOR IGIENICO-SANITARE ŞI SECURITATE A MUNCII .......................................... 3

PREGĂTIREA ŞI INSTRUIREA PERSONALULUI ...................................................................................... 4

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILOR ......................................................................... 9

ACORDAREA MASURILOR DE PRIM AJUTOR ....................................................................................... 13

LUCRUL ÎN ECHIPĂ .................................................................................................................................. 16

ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ .................................................................................................... 17

ANALIZA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE LOCULUI DE MUNCĂ ................................................ 19

ASIGURAREA CALITĂŢII ......................................................................................................................... 22

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII PROPRII .................................................................................................... 31

NORME DE MUNCĂ .................................................................................................................................. 38

MODULUL: TEHNICA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR ÎN CONSTRUCŢII ...................... 50NOŢIUNI GENERALE DESPRE CONSTRUCŢII ....................................................................................... 50

IDENTIFICAREA TIPURILOR DE ELEMENTE DE CONSTRUCŢII ALCĂTUIREA GENERALĂ A CONSTRUCŢIILOR ................................................................................... 53

ÎNTOCMIREA LISTEI ELEMENTELOR NECESARE REALIZĂRII CONSTRUCŢIEISTRUCTURI DE REZISTENŢĂ DIN BETON ARMAT LA CLĂDIRI ........................................................... 55

LUCRĂRI PUBLICE ŞI CONSTRUCŢII SPECIALE .................................................................................. 68

MATERIALE DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII ....................................................................................... 69

PLANURI PENTRU CONSTRUCŢII .......................................................................................................... 77

ÎNTOCMIREA PLANURILOR .................................................................................................................... 87

PRELUCRAREA MATERIALELOR ........................................................................................................... 90

TEHNOLOGII DE EXECUŢIE .................................................................................................................... 98

1

| www.startpentrutine.ro

MODULUL: ORGANIZARE GENERALĂ A LOCULUI DE MUNCĂ

APLICAREA NORMELOR IGIENICO-SANITARE ŞI SECURITATE A MUNCIIProtecţia muncii are drept scop asigurarea celor mai bune condiţii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a

bolilor profesionale.Normativele care reglementează măsurile de protecţia muncii sunt:

• Constituţia României;

• Codul Muncii;

• Legea Protecţiei Muncii nr. 90/ 1996;

• Normele generale de protecţia muncii;

• Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrări de montaj prefabricate şi finisaje în construcţii.

Măsurile de protecţia muncii sunt asigurate prin respectarea normelor generale şi normelor specifice de protecţia muncii.

Norme generale de protecţia munciiNormele generale de protecţie a muncii cuprind principalele măsuri de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale general valabile pentru orice activitate. Măsurile de prevenire au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare şi/sau îmbolnăviri profesionale existente în sistemul de muncă.

Accidentele de muncăAccidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută profesională, care

au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin trei zile, invaliditate sau deces.

Pentru a fi calificat drept accident de muncă, accidentul trebuie să se producă într-un moment şi într-un loc în care activitatea persoanei încadrate în muncă să se încadreze în exercitarea atribuţiilor prevăzute în Contractul de muncă.

Persoana accidentată trebuie să execute o sarcină de muncă, reprezentând, fie obligaţia principală, fie activităţi secundare referitoare la pregătirea uneltelor, curăţarea maşinilor şi a locului de muncă.

De asemenea, se consideră accidente de muncă şi accidentele produse în următoarele împrejurări:

• accidentul suferit de elevi, studenţi sau ucenici în timpul efectuării practicii profesionale

• accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini

• accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acţiuni din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ce ameninţă avutul public sau pentru salvarea de vieţi omeneşti

• accidentul suferit de persoane încadrate în muncă în timpul şi pe traseul normal deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers

• accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produc la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, ori în alt loc de muncă organizat de acestea în timpul programului de muncă.

Elementele accidentului de muncă sunt Vătămarea organismului: trebuie să aibă o cauză exterioară, să fie violentă şi involuntară. După natura factorilor

care le provoacă, acestea pot fi: mecanice, termice, electrice, chimice, prin iradiere sau combinate.

• Vătămările mecanice se materializează în contuzii, tăieturi, striviri, fracturi, înţepături şi sunt cauzate de diferite corpuri în mişcare, de suprafeţe alunecoase la deplasare, de obiecte ascuţite tăioase, sau de animale.

• Vătămările termice se manifestă sub formă de arsuri şi sunt cauzate de contactul victimei cu flacăra deschisă, cu obiecte calde, de radiaţii calorice sau de temperatura ridicată a aerului din spaţiul de lucru.

• Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent electric de o anumită tensiune şi intensitate şi se concretizează în arsuri şi electrocutări.

• Vătămările chimice se manifestă sub forma intoxicaţiilor acute provocate de substanţele toxice sau a arsurilor chimice provocate de substanţele caustice.

• Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiaţii.

• Vătămările combinate sunt produse de mai mulţi factori de natură diferită. Exemplu: la o explozie, vătămarea organismului se produce atât sub efectul şocului mecanic, cât şi al celui termic.

2 3


Timpul producerii accidentuluiAccidentul trebuie să se încadreze în una din următoarele perioade de timp:

• în timpul procesului de muncă

• în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu sau a sarcinilor de stat sau obşteşti

• înaintea începerii sau după încetarea lucrului

• în timpul pauzelor ce au loc în desfăşurarea procesului de muncă

• în timpul deplasării de la domiciliu la serviciu şi invers

• în timpul programului oficial de lucru, pentru activităţi ce nu au legături cu procesul muncii, dacă evenimentul s-a produs la un loc de muncă

• în timpul îndeplinirii practicilor pentru elevi, studenţi, ucenici sau a vizitelor cu caracter didactic.

Locul producerii accidentului Pentru a se încadra în categoria accidentelor de muncă, un accident trebuie să se producă la locul de muncă. Prin

loc de muncă se înţelege incinta unităţii respective şi punctele de lucru care aparţin aceleiaşi unităţi dar sunt dispersate în alte locuri din aceeaşi localitate sau din alte localităţi.

Se acceptă prin lege ca accident de muncă şi evenimentele produse pe traseul de deplasare de la locul de muncă la domiciliu şi invers, dacă se încadrează în intervalul de timp suficient parcurgerii acestuia.

Calitatea victimeiSe consideră accident de muncă acea situaţie în care o persoană a fost vătămată prin participarea la procesul de muncă.Aceste persoane pot fi:

• persoane angajate cu contract de muncă, convenţie civilă sau orice altă formă legală

• elevi, studenţi, ucenici în practică sau în timpul vizitelor cu caracter didactic.

Accidentele de muncă pot fi evitate prin deservirea corectă a utilajelor şi instalaţiilor, prin respectarea programului de reparaţii a acestora, a normelor lor de întreţinere, prin instituirea unei severe discipline la fiecare loc de muncă şi prin acordarea, de către muncitor, a întregii atenţii în executarea sarcinii de producţie.

PREGĂTIREA ŞI INSTRUIREA PERSONALULUIPregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii profesionale şi are ca scop

însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate.Instructajul de protecţia muncii la nivelul persoanelor juridice şi fizice cuprinde trei faze:

1. instructajul introductiv general

2. instructajul la locul de muncă

3. instructajul periodic.

Aceste instructaje conţin noţiuni despre:

• procesul de construcţie

• organizarea locului de muncă

• prevenirea şi stingerea incendiilor

• pregătirea în vederea începerii lucrului

• păstrarea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă

• reguli de igienă personală.

Instructajul introductiv generalInstructajul introductiv general se face:

a) noilor încadraţi în muncă

b) celor transferaţi de la o unitate la alta

c) celor veniţi în unitate ca detaşaţi

d) elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor pentru practică profesională

e) persoanelor aflate în unitate în perioada de probă în vederea angajării.

Scopul instructajului introductiv general este de a informa despre activităţile specifice unităţii respective şi principalele măsuri de protecţia muncii care trebuie respectate în timpul lucrului.

Durata instructajului introductiv generalDepinde de specificul activităţii, complexitatea proceselor tehnologice, de gradul de mecanizare şi automatizare şi

de nivelul de pregătire a noilor încadraţi.Această durată va fi stabilită prin instrucţiuni proprii şi nu va fi mai mică de 8 ore.În cadrul instructajului introductiv general se vor expune, în principal, următoarele probleme:

• riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii

• legislaţia de protecţia muncii în vigoare

• consecinţele posibile a necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţia muncii.

După terminarea instructajului introductiv general, personalul va fi supus verificării cunoştinţelor de protecţia muncii pe bază de teste.

Nu vor putea fi angajaţi cei care nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instructajului introductiv general.

Instructajul la locul de muncăSe face după instructajul introductiv general şi are ca scop prezentarea riscurilor şi măsurilor de prevenire specifice

locului de muncă unde a fost repartizată persoana respectivă. Instructajul la locul de muncă se face de către conducătorul direct a locului de muncă respectiv.

Durata acestuia depinde de complexitatea locului de muncă în care se va lucra şi nu va fi mai mică de 8 ore, repartizate pe timpul perioadei de probă.

Instructajul la locul de muncă se face pe baza prevederilor normelor specifice de securitate a muncii, precum şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă la care va lucra persoana respectivă.

Instructajul la locul de muncă va cuprinde informaţii privind:

• riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă

• prevederile normelor specifice de securitate a muncii şi a instrucţiunilor proprii.

Instructajul la locul de muncă va include obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura. Admiterea definitivă la lucru a persoanei instruite se va face numai după ce şeful ierarhic superior celui care a făcut instructajul a verificat că persoana supusă instructajului şi-a însuşit cunoştinţele de protecţia muncii.

Instructajul periodicSe face întregului personal şi are drept scop să aprofundeze normele de protecţia muncii. Acest instructaj se va

completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice. Instructajul periodic se face de către conducătorul locului de muncă respectiv. Intervalul între două instructaje periodice pentru lucrători va fi stabilit prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar nu va fi mai mare de 6 luni.

Instructajul periodic se va face suplimentar celui programat şi în următoarele cazuri:

• când un salariat a lipsit peste 30 zile calendaristice din producţie

• când s-a modificat procesul tehnologic ori s-au schimbat utilajele şi sculele

• când au apărut modificări ale normelor de protecţia muncii

• la reluarea activităţii după un accident de muncă

• la executarea unor lucrări speciale.

Instructajul de protecţia muncii (introductiv general, la locul de muncă şi periodic) se va consemna în mod obligatoriu în fişa individuală de instructaj, stabilită conform modelului tipizat elaborat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale, cu indicarea materialului predat, duratei şi datei instruirii.

Fişa de instructaj se semnează de cel instruit, de cel care a efectuat şi verificat instructajul, confirmând astfel că materialul predat a fost însuşit. Fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul permanent, angajat cu convenţii civile sau detaşat, pentru lucrătorii sezonieri, temporari sau zilieri şi va fi păstrată de conducătorul procesului de muncă, respectiv de cel care are sarcina efectuării instructajului la locul de muncă.

Echipamentul individual de protecţie Reprezintă mijloacele cu care este dotat fiecare participant la procesul de muncă, pentru a fi protejat împotriva

factorilor de risc de accidentare şi de îmbolnăvire profesională.

4 5


Scopul acordării este prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale în cazurile când au fost epuizate orice alte mijloace tehnice şi organizatorice de protecţia muncii sau când nu pot fi avute în vedere asemenea mijloace. Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit tuturor salariaţilor expuşi riscurilor de accidentare sau îmbolnăvire profesională.

Procedura de stabilire a necesarului de echipament individual de protecţie pe categorii de personal şi condiţii concrete de lucru, criteriile de acordare, obligaţiile lucrătorilor sunt stabilite prin Normativul cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, elaborat de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale. Personalul lucrător, precum şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de echipament individual de protecţie sunt obligate să aibă cunoştinţe privind caracteristicile şi modul de utilizare a acestuia, să-l utilizeze doar în scopul pentru care a fost atribuit, să-l prezinte la verificările periodice prevăzute, să solicite înlocuirea sau completarea lui când nu mai asigură îndeplinirea funcţiei de protecţie.

Degradarea echipamentului individual de protecţie din vina personalului căruia i-a fost atribuit, sau înstrăinarea lui, înainte de expirarea duratei de utilizare prevăzute, atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.

Nepurtarea echipamentului individual de protecţie în cazul în care acesta este corect acordat şi în stare de funcţionare, sau utilizarea acestuia în alte scopuri sau condiţii decât cele prevăzute în instrucţiunile de utilizare, va fi sancţionată conform legislaţiei în vigoare.

Personalul participant la procesul de muncă are dreptul să refuze executarea sarcinii de muncă dacă nu i se acordă mijloacele individuale de protecţie necesare, prevăzute în lista internă sau în Normativul-cadru, fără ca refuzul să atragă asupra să măsuri disciplinare.

Echipamentul de protecţia muncii pentru lucrul la înălţime constă din:

• casca de protecţie ce se poartă în permanenţă legată sub bărbie

• centura de siguranţă ce se fixează pe corp, iar legăturile dintre centura şi locul de ancorare se va face cu frânghii sau bretele de siguranţă.

Aceste centuri au rolul de a susţine muncitorul suspendat în timpul lucrului, de a-l reţine suspendat, salvându-l astfel de la căderea în gol (cazul lucrărilor curente de construcţii montaj). Centura de siguranţă va fi verificată în mod obligatoriu înainte de folosire. Deasemenea se va indica muncitorul şi locul fix de care urmează să se prindă centura de siguranţă cu scaun dublu pentru lucrări executate la exterior; dispozitiv de siguranţă pentru lucrul la înălţime în locuri foarte periculoase. Dispozitivul se montează deasupra înălţimii muncitorului prins de un punct fix.

Pe lângă caracteristicile lor mecanice (rezisteța la uzură, la umiditate, la coroziune) centurile de siguranţă trebuie adaptate pentru fiecare loc de muncă astfel încât să corespundă cel mai bine condiţiilor de muncă, oferind în acelaşi timp şi comoditate în timpul lucrului:

• capişon utilizat în perioada friguroasă

• palmare sau mănuşi din piele pentru protejarea palmelor

• bocanci cu talpă din cauciuc pentru protejarea picioarelor împotriva căderii de obiecte

• cizme din cauciuc, protejează piciorul împotriva apei şi noroiului

• cizme electroizolante folosite împotriva electrocutării

• cască protecţie

• centură de siguranţă.

Echipamentul individual de lucruReprezintă mijloacele pe care persoanele juridice le acordă unui salariat pentru protejarea îmbrăcămintei şi

încălţămintei personale, în timpul procesului de muncă.Echipamentului individual de lucru se acordă de către persoanele juridice, în condiţiile negociate de conducerea

acestora şi reprezentanţii salariaţilor.Cheltuielile necesare achiziţionării echipamentului individual de lucru sunt suportate în proporţie de 50% de către

persoana juridică, din costurile de producţie, iar diferenţa se suportă de către beneficiari.

La lucrările de construcţii montaj prefabricate se foloseşte următorul echipament individual de lucru:

• salopetă din bumbac

• pufoaică

• cască protecţie.

Echipamentele tehniceReprezintă maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, dispozitivele, uneltele şi alte mijloace asemănătoare necesare

în procesul muncii. Conducerea persoanei juridice sau persoana fizică trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca echipamentul tehnic să fie adecvat sarcinii de muncă sau adaptabil cu uşurinţă pentru îndeplinirea acesteia, fără a prezenta riscuri pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor. Atunci când nu este posibil să se asigure în întregime că echipamentul tehnic este utilizabil de salariaţi fără riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor, conducerea persoanei juridice sau persoana fizică trebuie să ia măsuri adecvate pentru reducerea la minim a riscurilor.

Pe toată durata să de utilizare, echipamentul tehnic trebuie menţinut, printr-o întreţinere adecvată, într-o astfel de stare încât să nu prezinte riscuri pentru sănătatea şi securitatea salariaţilor.

Atunci când utilizarea unui echipament tehnic este susceptibilă să prezinte un risc pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor, conducerea persoanei juridice sau persoana fizică trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că:

• utilizarea echipamentului tehnic este accesibilă numai salariaţilor desemnaţi cu această atribuţie

• salariaţii care efectuează reglarea, repararea sau întreţinerea sunt special desemnaţi să efectueze astfel de operaţii.

Măsurile de securitate a muncii trebuie să conţină pentru fiecare fază a utilizării echipamentului tehnic (montare, punere în funcţiune, probe experimentale, exploatare, reglare, verificare, defectări previzibile, întreţinere, demontare, reparare, etc.), care pot prezenta riscuri de accidentare şi/ sau îmbolnăvire profesională, cel puţin următoarele:

• instrucţiunile de securitate a muncii

• indicatoarele de securitate care trebuie utilizate şi modul de amplasare a acestora

• lista cuprinzând enumerarea mijloacelor tehnice de protecţie asociate echipamentului tehnic şi menţionarea funcţiilor de protecţie pe care le realizează

• lista cuprinzând enumerarea echipamentelor individuale de protecţie cu care urmează a fi dotaţi salariaţii

• lista incompatibilităţilor chimice pentru noxele conţinute sau vehiculate în echipamentul tehnic

• măsuri de prim ajutor eficace

• măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor

• condiţiile constructive şi de mediu pe care trebuie să le îndeplinească echipamentele tehnice pentru prevenirea exploziilor

• concentraţiile maxime admise pentru substanţele toxice, inflamabile sau explozive, conţinute sau vehiculate în cadrul echipamentului tehnic, care nu sunt prevăzute în actele normative

• fişele toxicologice a noxelor conţinute sau vehiculate în cadrul echipamentului tehnic, însoţite de metodologiile de determinare şi neutralizare

• lista substanţelor toxice, inflamabile şi/ sau explozive, ce se prevăd a fi utilizate sau care vor rezulta, cantităţile maxime admise la locul de muncă, compartimentarea spaţiului de depozitare, precum şi metodologiile de neutralizare

• măsuri specifice pentru planul de alarmare a utilizatorului, rezultate ca urmare a utilizării echipamentului tehnic.

Instrucţiunile de securitate a muncii vor preciza acţiunile ce trebuie întreprinse de operatori, precum şi interdicţiile pe care aceştia trebuie să le respecte la utilizarea echipamentului tehnic, astfel încât să fie prevenite accidentările şi/ sau îmbolnăvirile profesionale.

Echipamentul tehnic trebuie utilizat numai pentru operaţiile şi în condiţiile pentru care a fost destinat. Echipamentele tehnice vor fi astfel amplasate încât gabaritul funcţional maxim să nu intersecteze căile de circulaţie. Echipamentul tehnic care prezintă riscuri datorate degajărilor de gaze, vapori, pulberi sau lichide, trebuie prevăzut cu dispozitive de reţinere şi/ sau evacuare adecvate, amplasate cât mai aproape de locurile de degajare.

Dacă există riscul contactului cu părţi mobile ale unui echipament tehnic care poate conduce la accidentări, atunci ele trebuie prevăzute cu protectori sau dispozitive de protecţie, care să împiedice pătrunderea în zonele periculoase sau să oprească mişcarea părţilor mobile înaintea pătrunderii în zonele periculoase.

Protectorii şi dispozitivele de protecţie trebuie să:

• fie construite robust

6 7


• nu genereze ele însele riscuri suplimentare

• nu poată fi înlăturate cu uşurinţă

• nu li se poată anihila cu uşurinţă funcţia de protecţie

• fie situate la o distanţă adecvată faţă de zona periculoasă

• nu limiteze mai mult decât este necesar observarea ciclului de lucru

• permită intervenţiile necesare pentru montare şi/ sau înlocuirea elementelor mobile, precum şi lucrările de întreţinere, pe cât posibil, fără demontarea protectorilor sau a celorlalte mijloace de protecţie.

Părţile echipamentului tehnic care prezintă temperaturi excesive ridicate sau scăzute trebuie să fie izolate sau îngrădite corespunzător, pentru a preveni contactul lucrătorilor cu acestea sau, după caz, chiar apropierea de el. Echipamentul tehnic trebuie să fie adecvat pentru a proteja lucrătorii contra riscurilor de electrocutare prin atingere directă sau indirectă. Echipamentele tehnice vor fi prevăzute cu dispozitive de siguranţă, de semnalizare şi de control, corespunzătoare şi necesare pentru prevenirea accidentărilor şi îmbolnăvirilor profesionale.

Operaţiile de întreţinere trebuie să poată fi efectuate când echipamentul tehnic este oprit. Dacă echipamentul tehnic este prevăzut cu un program de întreţinere, acesta trebuie respectat întocmai şi trebuie ţinut la zi. Întreţinerea, reglarea, depanarea, repararea şi revizia trebuie efectuate numai de către personal desemnat în acest scop.

Echipamentul tehnic trebuie prevăzut cu dispozitive care să nu permită punerea accidentală în funcţiune pe perioada când este în stare de repaos. Organele de comandă ale echipamentului tehnic, trebuie să fie vizibile şi identificabile cu uşurinţă şi, dacă este necesar, să fie marcate corespunzător. Ele trebuie amplasate în afara zonelor periculoase. De la postul de comandă principal, operatorul trebuie să aibă posibilitatea de a se asigura că nici o persoană nu se află în zonele periculoase. Orice echipament tehnic trebuie prevăzut cu un dispozitiv de comandă care să-l oprească complet şi în condiţii de securitate.

Comanda de oprire trebuie să aibă prioritate la executare faţă de comanda de pornire. Orice echipament tehnic trebuie prevăzut cu un dispozitiv pentru oprirea de urgenţă atunci când riscurile existente şi timpul normal de oprire impun aceasta. Întreruperea, restabilirea după o întrerupere, sau variaţia de orice fel a alimentării cu energie a maşinii, nu trebuie să conducă la o situaţie periculoasă.

În particular:

• maşina nu trebuie să pornească necomandat

• oprirea maşinii nu trebuie să poată fi împiedicată odată ce comanda a fost deja transmisă

• nici o parte mobilă sau piesă fixată pe maşină nu trebuie să cadă sau să fie aruncată

• oprirea automată sau manuală a oricărei părţi mobile nu trebuie să poată fi împiedicată

• dispozitivele de protecţie trebuie să-şi păstreze eficacitatea completă. Echipamente portabile Acţionate electric sau pneumatic vor fi prevăzute cu dispozitive care să împiedice funcţionarea lor necomandată.Echipamentele portabile acţionate electric sau pneumatic vor fi astfel concepute încât la lăsarea lor din mână, să se întrerupă acţionarea mişcării mecanismului portsculă.

Uneltele de percuţie Vor fi executate din oţeluri corespunzătoare, în aşa fel încât, sub acţiunea eforturilor la care sunt supuse în timpul lucrului, partea activă să nu sufere deformări permanente, fisuri sau desprinderi de aşchii.

Unelte manuale prevăzute cu articulaţii (foarfeci, cleşti, etc.) Vor avea o construcţie robustă şi nu vor prezenta frecări mari sau jocuri în articulaţii. Braţele de acţionare vor fi astfel concepute încât la închidere să rămână un spaţiu suficient între ele, pentru a se preveni prinderea degetelor sau a altor părţi ale organismului uman. Uneltele manuale vor fi verificate la începutul fiecărui schimb. Este interzisă utilizarea acelor unelte manuale care nu se prezintă într-o stare tehnică corespunzătoare.

Răspunderea juridică (extras din Legea Protecţiei Muncii Nr. 90/ 1996) Nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la protecţia muncii, atrage răspunderea disciplinară, administrativă, materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii. Neluarea vreuneia dintre măsurile prevăzute de dispoziţiile legale referitoare la protecţia muncii, de către persoana care are îndatorirea de a lua aceste măsuri la locul de muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Nerespectarea de către orice persoană a măsurilor stabilite cu privire la protecţia muncii, dacă prin aceasta se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI STINGERE A INCENDIILORPentru prevenirea şi stingerea incendiilor trebuie respectate:

1. normele reglementate prin Ordonanţa Guvernului României nr.60/28.08.1997, privind apărarea împotriva incendiilor, aprobate prin Legea nr. 212/16.12.1997;

2. H.G.R. nr. 51/1992, modificată şi completată cu H.G.R. nr. 71/12.02. 1996 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;

3. prevederile normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cu O.M.I. nr. 381/04.03.1994 şi Ordinul M.L.P.A. T. nr. 1219/MC/03.03.1994;

4. Legea protecţiei muncii nr. 90/ 1996;

5. norme specifice de securitate a muncii pentru lucrări de zidărie, montaj prefabricate şi finisaje în construcţii;

6. Protecţia împotriva incendiilor - Ghid de studiu pentru manageri, patroni, primării, pompieri.

Caracteristicile incendiului:

Incendiul este un fenomen de ardere care presupune întâlnirea în acelaşi timp a trei elemente: combustibilul (substanţa care arde), carburantul (substanţa care întreţine arderea) şi sursa de temperatură care să aducă combustibilul la temperatura de ardere.

Temperatura de aprindere este temperatura cea mai joasă la care combustibilul trebuie să fie adus pentru ca acesta să se aprindă în contact cu o sursă externă de căldură în prezenţa oxigenului.

Inflamabilitatea este proprietatea substanţelor de a produce, la temperatura obişnuită, gaze sau vapori care în amestec cu aerul şi în prezenţa unei surse de căldură se aprind într-un timp foarte scurt.

Autoaprinderea este fenomenul prin care arderea unei substanţe este determinată de creşterea temperaturii fără intervenţia unei surse exterioare, creşterea temperaturii fiind determinată de frecarea dintre moleculele substanţei.

Explozia este modificarea fizică sau chimică a substanţelor însoţită de degajarea unei cantităţi mari de energie.

Măsurile de prevenire a incendiilor se pot grupa în măsuri tehnice şi măsuri organizatorice.Măsurile tehnice se referă la următoarele:

• eliminarea cauzelor directe sau indirecte care pot duce la apariţia incendiilor prin alegerea şi întreţinerea corectă a instalaţiilor electrice şi de încălzire, precum şi permanenta supraveghere a operaţiilor procesului tehnologic care pot provoca incendii

• limitarea întinderii incendiului prin amplasarea raţională a clădirilor şi a depozitelor, prin folosirea materialelor de construcţie rezistente la foc etc.

• asigurarea evacuării oamenilor şi a bunurilor printr-o proiectare corectă a fluxurilor, a ieşirilor şi a scărilor, prin asigurarea culoarelor de acces

• asigurarea desfăşurării operaţiilor de stingere a incendiilor prin respectarea distanţelor dintre clădiri, asigurarea gurilor de apă pentru incendii, prin dotarea cu mijloace moderne pentru stingerea incendiilor.

Măsurile organizatorice cuprind:

• organizarea comisiilor tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor

8 9


• organizarea formaţiilor de pompieri

• asigurarea echipamentelor de stingere a incendiilor pe secţii şi ateliere

• pregătirea cadrelor şi a formaţiilor de pompieri

• stabilirea planului de evacuare în caz de incendiu şi afişarea acestuia la fiecare atelier şi secţie.

Obligaţiile persoanelor încadrate în muncă sunt:

• să cunoască şi să respecte normele PSI

• să nu blocheze cu diferite materiale căile de acces sau mijloacele de stingere a incendiilor

• să cunoască modul de evacuare, sistemul de alarmare şi mânuirea materialelor şi mijloacelor de stingere a incendiilor

• să nu folosească în alte scopuri materialele destinate stingerii

• să anunţe conducătorului sectorului de activitate orice încălcare a normelor PSI.

În categoria normelor generale de prevenire a incendiilor se cuprind:

• interzicerea fumatului în alte locuri decât cele stabilite pentru acest scop

• folosirea focului deschis numai pe baza permisului de a lucra cu foc

• supravegherea utilajelor şi instalaţiilor aferente pe toată durata funcţionării lor

• interzicerea depozitării materialelor combustibile în apropierea instalaţiilor electrice

• interzicerea executării modificării sau improvizării instalaţiilor de încălzit, iluminat şi forţă de către personalul neautorizat

• asigurarea unei distanţe de minim 10 cm între materialele combustibile şi conductele termice

• punerea în funcţiune a sistemului de ventilaţie cu 10 minute înainte de începerea lucrului şi oprirea lui după 15 minute de la terminarea lucrului.

La terminarea lucrului se va executa:

• oprirea utilajelor şi instalaţiilor

• curăţarea utilajelor, a locurilor de muncă şi evacuarea deşeurilor

• scoaterea de sub tensiune a tuturor aparatelor electrice portabile racordate cu cabluri flexibile

• deconectarea instalaţiei electrice şi punerea în funcţiune a iluminatului de gardă

• închiderea încăperilor şi predarea cheilor la organul de pază.

Norme specifice PSIMăsuri de prevenire a incendiilor la depozitarea mărfurilor inflamabileÎn domeniul construcţiilor se utilizează substanţe inflamabile ca: material lemnos, materiale textile, carburanţi,

lubrefianţi, lacuri, vopseluri, diluanţi, lianţi etc. Depozitarea acestor materiale inflamabile se face în încăperi speciale, dispuse la o anumită distanţă de alte clădiri şi alte depozite. Materialele inflamabile se depozitează pe pardoseli din beton sau pe rafturi metalice. În incinta depozitului şi în jurul acestuia este interzis fumatul sau folosirea flăcării deschise.

Instalaţiile de iluminat, întrerupătoarele sunt montate în exterior.Transportul materialelor inflamabile spre secţii se face de către personal instruit, folosind în acest scop cărucioare

manuale cu roţi din cauciuc pentru prevenirea pericolului de producere a scânteilor. Materialele transportate către secţiile de producţie se depozitează în încăperi special amenajate în care se respectă aceleaşi reguli ca şi la depozitul de materiale inflamabile.

Pentru prevenirea extinderii incendiilor de la secţie spre spaţiile de depozitare sau de la spaţiile de depozitare la secţii, depozitele se amplasează în încăperi izolate prin încăperi sanitare care constituie spaţii-tampon pentru prevenirea transmiterii incendiului. De asemenea, pentru a evita transmiterea incendiului pe verticală, lifturile se vor deschide numai pe culoare.

Măsuri de prevenire a incendiilor la instalaţiile electriceInstalaţiile electrice defecte sau deteriorate, precum şi exploatarea neraţională a acestora pot fi cauza producerii

incendiilor. Pentru a preveni apariţia incendiilor în încăperile care prezintă pericol din acest punct de vedere, nu se vor instala conductoare neizolate, iar utilajele electrice (motoare, întrerupătoare etc.) vor fi capsulate. Întrerupătoarele se vor acoperi cu o manta protectoare de siguranţă care elimină posibilitatea producerii incendiilor.

Tablourile şi instalaţiile de distribuţie vor fi executate din materiale rezistente la foc şi izolate prin închidere în spaţii speciale. Conductoarele electrice ale instalaţiei de iluminat se aşează în tuburi speciale şi se prevăd cu siguranţe fuzibile care întrerup curentul când apare supraîncărcarea.

Măsuri de prevenire a incendiilor la instalaţiile de încălzireDe mare importanţă pentru prevenirea incendiilor este alegerea sistemului de încălzire în depozite, ateliere şi

secţii. Sistemul de încălzire cu gaze naturale prezintă pericol de explozii la formarea amestecurilor de gaze şi aer în coşuri. Folosirea gazelor naturale necesită o atenţie deosebită. La încăperile cu pericol de incendii, încălzirea se face numai cu apă caldă, iar radiatoarele nu vor depăşi temperatura de +70ºC.

Reguli generale de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilorMetodele de protecţie pasivă şi activă la foc (soluţii constructive, ignifugări, instalaţii de detectare, instalaţii de

stingere s.a.), trebuie completate cu măsuri organizatorice şi tehnice pentru a reduce riscul de incendiu la minimum. Este util în acest sens:

• elaborarea unui plan de apărare împotriva incendiilor care să includă scenarii de siguranţă la foc

• organizarea internă - comisia de apărare contra incendiilor, serviciul de pompieri ș.a.

• reguli şi măsuri specifice de prevenire

• evidenţa exerciţiilor efectuate şi a evenimentelor produse.

De mare importanță este instruirea personalului privind regulile generale şi măsurile specifice de prevenire şi stingere a incendiilor, inclusiv cunoaşterea mânuirii mijloacelor de primă intervenţie. Se recomandă ca responsabilităţi precise în acest domeniu să fie incluse în fişa postului. Instrucţiunile specifice de prevenire şi stingere se vor afişa la loc vizibil, obligatoriu pentru instalaţiile tehnologice cu grad ridicat de risc. Instruirea asupra măsurilor specifice de prevenire şi stingere se face obligatoriu şi persoanelor din afară ce execută lucrări temporare pe teritoriul unităţii (reparaţii, conducerea autovehiculelor cu marfă etc.).

Printre măsurile organizatorice şi tehnice ce pot contribui la scăderea riscului de incendiu şi optimizarea unei eventuale intervenţii a pompierilor se pot enumera:

• executarea, efectuarea probelor tehnologice, punerea în funcţiune şi darea în exploatare a oricărei construcţii, instalaţii, amenajări sau schimbări de destinaţie, trebuie realizate cu respectarea prevederilor legale referitoare la prevenirea şi stingerea incendiilor, astfel încât să nu creeze pericol pentru utilizatori şi bunuri

• asigurarea condiţiilor de alarmare, evacuare şi salvare a utilizatorilor în caz de incendiu este obligatorie

• căile de acces şi evacuare în caz de incendiu se menţin permanent libere şi marcate corespunzător; la fel, sursele de alimentare cu apă şi mijloacele de prevenire şi stingere din dotarea obiectivului nu trebuie blocate sau obturate

• instalaţiile, atât cele tehnologice, cât şi cele utilitare, se folosesc în limitele condiţiilor funcţionale cu respectarea strictă a regulilor şi măsurilor de utilizare stabilite de producători şi proiectanţi

• la organizarea transportului, manipulării şi depozitării materialelor şi substanţelor combustibile se vor avea în vedere proprietăţile fizico-chimice ale acestora, forma şi dimensiunile, modul de ambalare şi compatibilitatea atât cu substanţe, cât şi cu produsele de stingere, astfel încât să nu genereze incendii

• la terminarea programului de activitate se va asigura verificarea spaţiilor, în vederea eliminării surselor potenţiale de iniţiere a incendiilor

• materialele şi substanţele combustibile se amplasează la distanţă sau se protejează faţă de sursele de căldură

• sistemele şi mijloacele de încălzire, ventilare, condiţionare, precum şi instalaţiile de iluminat sau forţă nu trebuie să fie utilizate în condiţii care prezintă pericol de incendiu sau explozie

• executarea lucrărilor cu foc deschis (sudare, tăiere ș.a.), în locuri cu pericol de incendiu, va fi permisă numai după luarea tuturor măsurilor necesare de prevenire şi stingere a incendiilor

• focul deschis, precum şi sistemele locale de încălzire (sobe, reşouri ș.a.) nu trebuie lăsate fără supraveghere şi nu trebuie utilizate în condiţii care pot genera incendii

• produsele şi substanţele combustibile se vor utiliza numai în cantităţile strict necesare bunei funcţionări fără a se depăşi densitatea sarcinii termice stabilite

• deşeurile, reziduurile, scurgerile şi depunerile de produse combustibile din spațiile de producţie sau depozitare se colectează în condiţii de siguranţă şi se evacuează ritmic

• materialele şi elementele de construcţie combustibile se tratează cu substanţe ignifuge sau se protejează împotriva radiaţiilor termice în funcţie de condiţiile de utilizare

• instalaţiile şi mijloacele de prevenire şi stingere a incendiilor se menţin permanent în funcţiune, iar lucrările de reparaţii se realizează în timp cât mai scurt posibil, asigurându-se, în perioada respectivă, măsuri de protecţie suplimentare

• transportul şi depozitarea produselor combustibile (lichide, pulberi) se va efectua numai în ambalaje sau recipiente care nu favorizează încărcarea electrostatică sau care nu pot deversa prin spargere

10 11


• aparatele, dispozitivele şi echipamentele care pot constitui surse de iniţiere a incendiilor, se livrează de către furnizor şi se pun în funcţiune numai cu instrucţiuni de utilizare

• echiparea şi dotarea cu mijloace fixe şi mobile de prevenire şi stingere a incendiilor se asigură în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice potrivit scenariilor de siguranţă elaborate, în funcţie de importanţa, vulnerabilitatea, riscurile şi pericolele de incendiu.

IMPORTANT! Indiferent de profilul activităţii (industrie, comerţ ș.a. ) trebuie respectate prevederile H.G.R. nr. 51/1992, modificată şi completată cu H.G.R. nr. 71/12.02.1996 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor şi prevederile Normelor generale de prevenire şi stingere a incendiilor; aprobate cu O.M.I. nr. 381/04.03.1994 şi Ordinul MLPAT nr. 1219/MC/03.03.1994.

Substanţe şi utilaje folosite la stingerea incendiilor:Substanţele folosite la stingerea incendiilor sunt diferite, în funcţie de cele care ard: apă, substanţele chimice, nisipul, pământul.Apa are temperatura mai scăzută decât materialele care ard şi preia, în contact cu acestea, o cantitate importantă de căldură, determinând scăderea temperaturii sub punctul de aprindere. Se poate folosi ca jet puternic pentru stingerea combustibililor solizi, sub formă de ploaie pentru stingerea combustibililor sub formă fibroasă şi pulverizată pentru stingerea substanţelor combustibile lichide.

Apa nu poate fi folosită la stingerea motoarelor cu ardere internă, la stingerea lichidelor uşor inflamabile, a aliajelor magneziului, a carbidului, a lacurilor, a vopselelor etc.

Substanţele chimice produc stingerea prin fenomenul de formare în zona incendiului a unei atmosfere de vapori sau gaze care nu ard şi nu întreţin arderea, împiedicând accesul oxigenului.

Ce substanţe chimice se utilizează:

• spuma chimică formată prin degajarea de obicei a bioxidului de carbon, ca urmare a reacţiei dintre substanţele acide sau bazice

• spuma mecanică obţinută prin amestecul unei substanţe generatoare de spumă cu aer şi apă

• tetraclorura de carbon care, la temperatura incendiului, produce vapori mai grei decât oxigenul ce acoperă zona incendiului

• bromura de etil, care are efect asemănător cu al tetraclorurii de carbon

• bioxidul de carbon, care produce stingerea prin izolarea de oxigen

• prafurile chimice uscate, care înăbuşă flacăra la motoarele cu ardere internă, motoarele electrice, etc.

Nisipul şi pământul acoperă materialele care ard, le izolează de oxigen şi întrerup astfel arderea.

Utilaje folosite la stingerea incendiilorSunt în funcţie de substanţa utilizată pentru stingere:În cazul folosirii apei:

• pompe de mână etc.

• motopompe – pompe acţionate de motoare şi transportate manual

• autopompe amplasate pe mijloace de transport auto

• găleţi de culoare roşie

• lopeţi cu coadă

• târnăcop cu coadă

• căngi cu coadă

• răngi de fier

• scară împerecheată din trei segmente.

În cazul folosirii spumei:

• stingătoare de mână cu spumă sau cu pulbere

• aruncătoare de spumă instalate pe cărucioare, cu o capacitate mai mare de producere a spumei

• generatoare de spumă, care produc spumă, în cantităţi mari prin acţiunea apei asupra unor compuşi chimici în stare de praf

• aparate cu spumă mecanică, deservite de obicei de un număr mai mare de oameni

• stingătoare de mână cu tetraclorură de carbon care la folosire, determină apariţia unui gaz toxic; se impune protecţia căilor respiratorii

• stingătoare cu bioxid de carbon încărcate cu acid carbonic lichefiat care la ieşire se transformă într-o masă de ceaţă şi zăpadă

• stingătoare manuale cu prafuri chimice

• hidranţi de capacitate mare.

Pe lângă aceste mijloace de stingere se mai folosesc scări de incendiu, echipament, măşti de gaze, unelte de tăiat, maşini speciale de evacuat fumul, etc.

ACORDAREA MĂSURILOR DE PRIM AJUTORPrin acordarea primului ajutor sanitar înţelegem îngrijirea urgentă a unui rănit sau infectat înainte de a fi posibilă

acordarea unei asistenţe medicale calificate. În anumite împrejurări, când nu este posibil să se acorde în timp util ajutorul sanitar, se impune ca răniţii să-şi acorde singuri primul ajutor (pansament sumar, oprirea unei hemoragii prin apăsare pe artera care sângerează). De asemenea, răniţii îşi pot acorda şi între ei (unul altuia) primul ajutor sanitar.

La acordarea primului ajutor, trebuie respectate următoarele reguli:

• să se îndepărteze persoanele din jur

• să se examineze complet şi rapid răniţii

• cel care dă primul ajutor să aibă grijă să nu agraveze starea răniţilor.

Pentru a îndepărta pericolul şocului, trauma sau pentru a evita agravarea lui, accidentatul trebuie menţinut în condiţii cât se poate de liniştite, în poziţie culcat, cu capul ceva mai jos decât restul corpului. În anotimpul rece, rănitul va fi acoperit cu o pătură, cu un palton, etc. Rănitului trebuie să i se adreseze cuvinte de încurajare şi trebuie împiedicat să-şi vadă rana. În nici un caz nu i se va da să bea alcool.

Primul ajutor de urgenţă se acordă chiar la locul unde este descoperit rănitul (hemostază provizorie, imobilizarea fracturilor, calmarea durerilor, etc.).

Prin rană sau plagă se înţelege o leziune a pielii însoţită sau nu de o atingere a ţesuturilor profunde (muşchi, oase, organe, artere, nervi etc.).

Primul ajutor constă în curăţarea rănii, care se face cu tampoane de tifon luate cu pensa sau direct cu mâna, dezinfectată cu alcool, îndepărtând din rană resturile mai însemnate de îmbrăcăminte, aşchii de lemn, moloz etc., fără a mobiliza cheagurile de sânge ce opresc provizoriu hemoragia în rană.

Se mai poate folosi apă bine fiartă în prealabil.Dezinfecţia rănii propriu-zise se face cu apă oxigenată, soluţie rivanol etc., iar zona

din jur, cu tinctură de iod, alcool etc. După curăţarea rănii, se execută dezinfecţia cu tinctură de iod sau cu apă oxigenată, când plaga sângerează abundent.

Pansarea rănii constă în: aplicarea compreselor sterile; aplicarea unui strat de vată; înfăşarea (bandajarea) rănii. Nu se atinge cu mâna faţa compreselor care se aşează pe rană pentru a se evita infecţia. Putem folosi feşe de tifon sau materiale improvizate, ca ştergare, basmale, cearşafuri din care se rup fâşii. Aceste materiale trebuie să fie spălate şi dezinfectate prin călcare cu fierul încins.

12 13


Primul ajutor în hemoragiiOrice ruptură a unui vas sanguin este urmată de o pierdere de sânge numită hemoragie. După felul vasului

care sângerează, hemoragia poate fi: arterială, venoasă sau capilară. După locul unde se produce, hemoragia este externă sau internă. În hemoragia internă, sângerarea are loc într-o

cavitate închisă (de exemplu, cavitatea abdominală, toracică sau craniană). Hemoragiile arteriale sunt mai periculoase decât cele venoase.

O hemoragie externă poate fi oprită provizoriu astfel:

a) o hemoragie capilară mică, prin simpla spălare a plăgii cu apa oxigenată şi tamponare cu compresă sterilă

b) o hemoragie mijlocie printr-un pansament compresă

c) o hemoragie arterială mai importantă, prin apăsarea manuală.

Se apasă artera deasupra plăgii la punctul de compresiune cel mai apropiat, în rănile membrelor sau pe capătul dinspre inimă a arterei în rănile gâtului şi ale capului.

Primul ajutor în fracturiRuperea unui os se numeşte fractură. Fracturile sunt:

• închise, când se rupe numai osul, iar pielea rămâne nevătămată

• deschise, când capetele osului rupt ies prin piele formând o rană.

Un rănit la care bănuim o fractură, nu trebuie ridicat în picioare, cu cât mai mult dacă se bănuieşte o fractură a membrelor inferioare, a bazinului sau a coloanei vertebrale.

Fracturile închise se imobilizează pe cât posibil în axul membrului, evitând mişcările brutale.De o parte şi de alta a osului rupt se pune câte o scândurică (atelă) care să cuprindă atât

încheietura de deasupra cât şi pe cea de dedesubt.Atelele vor fi căptuşite cu vată, cârpe, câlţi etc. Se fixează solid cu câteva ture de

faşă sau cu 3-4 legături din prosoape sau fâşii late de pânză care se înnoadă deasupra şi dedesubtul fracturilor.

Nu se va încerca niciodată îndreptarea unei deformaţii. Readucerea corectă şi imobilizarea fracturii se execută numai la spital de către medic.

Pentru prevenirea şocului, bolnavul trebuie culcat şi învelit într-o pătura. El va fi însoţit până la spital, transportul făcându-se în poziţia culcat.

Primul ajutor în arsuriArsurile sunt de trei feluri: arsuri de gradul I, de gradul II, de gradul III.

3.1. Arsurile de gradul I se caracterizează printr-o înroşire uşoară a pielii.

3.2. Arsurile de gradul II se deosebesc prin apariţia unor băşici pline cu un lichid alb - gălbui.

3.3. Arsurile de gradul III prezintă, de regulă, pe lângă leziunile arătate la primele două grade, necroză (mortificarea) şi, în cazuri grave, chiar carbonizarea ţesuturilor.

Primul ajutor constă în scoaterea hainelor de pe suprafaţa arsă a corpului după care se procedează diferit, în funcţie de gradul arsurii.

La arsurile de gradul II şi III se aplică pe suprafaţa arsă un pansament steril uscat, evitându-se cu grijă spargerea băşicilor cu lichid, fapt care creează pericolul de infectare, apoi rănitul este transportat la spital. Pentru preîntâmpinarea stării de şoc, arşii vor fi încălziţi şi dacă e posibil, li se va da ceai cald îndulcit. Arsurile pot produce şocul când suprafaţa lor depăşeşte 10 cm2, iar peste 30 cm2 cazurile sunt foarte grave. Gravitatea şocului în arsuri depinde în primul rând de întindere şi în mod secundar de adâncime. Carbonizarea unui membru este mai puţin periculoasă decât dacă sunt numai arsuri de gradul doi.

Primul ajutor în caz de electrocutareElectrocutatul este un accident grav, un şoc cu mari tulburări hemodinamice şi metabolice, care necesită reanimare

intensivă şi de mare urgenţă. În cazul accidentelor de acest gen, se iau următoarele măsuri:

• se face deconectarea imediată a instalaţiei de tensiune

• dacă deconectarea de la sursa de curent nu este posibilă, se iau măsuri pentru îndepărtarea accidentatului prin folosirea unei haine uscate, funii uscate, scânduri uscate sau a oricărui material neconducător de electricitate

• nu se admite folosirea materialelor umede sau metalice pentru îndepărtarea accidentatului

• accidentatul este tras de haină, dacă aceasta este uscată, fără a i se atinge corpul

• persoana care va trage accidentatul, va avea mâinile protejate anti-electrocutare.

Ordinea manevrelor care se execută în aceste cazuri este următoarea:

1. asigurarea libertăţii căilor aeriene, prin poziţionarea corectă a capului

2. efectuarea respiraţiei artificiale

3. masajul cardiac.

În cadrul oricărei întreprinderi, angajatul are obligaţia de a cunoaşte şi de a aplica normele de sănătate şi securitate în muncă şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor. În ceea ce priveşte normele de sănătate şi securitate în muncă, lucrătorul finisor în construcţii are obligaţia de a cunoaşte principalele acţiuni ce trebuie luate în vederea respectării acestor norme:

• utilizarea echipamentului şi maşinilor din dotare în limitele admise şi recomandate în specificaţiile tehnice

• evitarea utilizării echipamentului şi maşinilor din dotare sub influența băuturilor alcoolice, substanţelor stupefiante sau sub influenţa unor boli ce pot afecta viteza de răspuns, reflexele sau controlul asupra utilajului

• utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de protecţie, evitând totodată utilizarea excesivă sau uzura acestora

• cunoaşterea semnelor de avertizare şi respectarea acestora, în conformitate cu normele interne şi normele de sănătate şi securitate în muncă

• evitarea utilizării substanţelor lichide în preajma instalaţiilor electrice sau a surselor de căldură/ foc în preajma utilajelor/ maşinilor care funcţionează pe bază de combustibili (substanţe inflamabile).

Totodată, la locul de muncă al finisorului, se impune şi respectarea normelor de igienă aplicabile în toate ramurile industriale, şi anume:

• controlul medical periodic şi necesitatea respectării indicaţiilor medicale ce sunt primite cu ocazia acestui control

• folosirea echipamentului de protecţie pe toata durata muncii, nu şi în afara muncii

• întreţinerea în bune condiţii a echipamentelor de protecţie

• spălatul pe mâini ori de cate ori este necesar (obligatoriu înaintea servirii mesei)

• respectarea orelor de masă şi alimentaţie completă (respectarea numărului de calorii necesare pentru fiecare ramură industrială); masa nu se va servi în atelierul de lucru

• folosirea raţională a odihnei active şi pasive

• interzicerea consumului de băuturi alcoolice

• respectarea cu stricteţe a normelor de igienă individuală şi colectivă

• respectarea termenelor de vaccinare.

În cadrul întreprinderii trebuie de asemenea urmate şi normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor (normele generale P. S. I.):

Pentru prevenirea şi combaterea incendiilor e necesar ca în laborator, şantier, atelier, în depozitele de materiale, etc., în locurile stabilite prin instrucţiunile pazei contra incendiilor să se găsească mijloace pentru asigurarea împotriva incendiilor: stingătoare (extinctoare), găleţi, lopeţi, ladă cu nisip, pături. Se va cunoaşte locul exact al gurilor de incendiu şi al furtunelor. La instalaţiile electrice se vor folosi extinctoare de tip uscat.

În locurile de muncă, oricare ar fi ele, înainte de începerea lucrului, se va verifica dacă atmosfera nu este încărcatăcu gaze inflamabile sau toxice, provenite de la instalaţia de gaze defectă sau de la vasele cu reactivi.

La terminarea lucrului se va verifica dacă sunt închise ventilele instalaţiei de gaze şi robinetele de apă, becurile de gaze, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice, flacoanele, borcanele cu reactivi sau substanţe volatile, dacă este stinsă lumina, daca ventilaţia e în funcţiune.

Lichidele inflamabile şi volatile sunt mânuite cu mare atenţie, nu se vor ţine în cantităţi mari, nu se vor păstra în vase deschise, se va evita vărsarea lor şi nu se vor ţine şi turna în apropierea focului. La transvazarea lor, toate focurile din încăperi trebuie stinse, nu se vor vărsa în chiuvete, nu se încălzesc la foc direct sau în vase deschise, ci numai într-o baie de apă, folosindu-se un refrigerent.

În laboratoare, ateliere, etc., este categoric interzis să se spele pardoselile cu benzină, petrol lampant sau alte produse volatile şi inflamabile, să se ţină cârpe, prosoape, halate îmbibate cu produse volatile, să se usuce obiecte sau să se lucreze cu produse volatile pe conductele sau radiatoarele caloriferului, să se lase neşterse produsele petroliere răspândite pe mese sau pardoseală, să se facă curăţenie în timp ce becurile cu gaz sunt aprinse.

Dacă întâmplător se varsă o cantitate oarecare de lichid inflamabil, atunci se sting imediat toate becurile de gaz, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice; nu se aprinde şi nu stinge lumina, se închid uşile şi se deschid ferestrele, lichidul vărsat se absoarbe cu un burete şi se toarnă într-un vas din care apoi se va turna într-o sticlă ce se poate închide ermetic, se întrerupe aerisirea numai după îndepărtarea completă a lichidului vărsat.

14 15


Dacă se aprinde un lichid inflamabil (de exemplu: spargerea unui vas) repede, dar fără panică, se sting becurile de gaz, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice şi se îndepărtează vasele cu substanţe inflamabile, se acoperă flacăra cu o pătură, prosoape şi dacă nu se stinge se împrăştie nisip; iar dacă nu se stinge nici în acest mod, se folosesc extinctoare şi la nevoie se cheamă pompierii. Dacă se aprind hainele, accidentatul nu trebuie să fugă, ci să i se stingă îmbrăcămintea prin învelirea într-o pătură, palton, etc.

Mâinile, după ce au fost spălate cu benzină sau alte produse inflamabile, trebuie să fie spălate cu apă, săpun şi şterse cu un prosop. Este interzis a se usca mâinile la foc după ce au fost spălate cu produse petroliere.

Aparatele care radiază multă căldură, precum şi aparatele electrice de încălzit trebuie izolate cu plăci de azbest şi aşezate la distanţă de substanţele inflamabile. Dacă se aprind conductoarele reţelei electrice, se întrerupe mai întâi curentul de la comutator sau tablou şi se procedează la stingerea incendiului.

Totodată, ca şi măsuri secundare pentru respectarea SSM şi PSI, angajatul are obligaţia:

• de a participa la instructajul de protecţia muncii

• de a-şi însuşi şi aplica măsurile de prim ajutor

• de a identifica pericolele pe durata desfăşurării activităţii şi de a le raporta persoanei corespunzătoare, conform procedurii locului de muncă

• de a verifica periodic starea echipamentelor de protecţie şi de a o raporta persoanei corespunzătoare, conform procedurii locului de muncă

• de a semnala, dacă este cazul, accidentul apărut şi de a contacta imediat personalul şi serviciile de urgenţă

• de a înţelege corect şi de a aplica măsurile de urgență şi evacuare

• de a acorda primul ajutor în conformitate cu procedurile de la locul de muncă.

Deprinderile esenţiale ale cursantului ce trebuie însuşite în urma acestui modul sunt următoarele:

• capacitatea de a urma regulile de sănătate şi securitate în muncă

• capacitatea de a raporta pericolele persoanei corespunzătoare

• capacitatea de a respecta procedurile de urgenţă şi de evacuare.

LUCRUL ÎN ECHIPĂMunca în echipă este mijlocul prin care oamenii obişnuiţi obţin rezultate neobişnuite.Munca în echipă este o componentă care se regăseşte în specificaţiile fiecărui post disponibil într-o companie;

specialistul în recrutare analizează această componentă pe parcursul procesului de selecţie, utilizând diferite mijloace de utilizare: întrebări specifice care evaluează capacitatea de interrelaţionare personală şi de înţelegere a nevoilor persoanei cu care interacţionează. Prezenţa calităţilor necesare pentru a putea fi un bun membru de echipă sau din contră, lipsa lor, pot fi factori decisivi în angajarea unei persoane ori în menţinerea ei într-o organizaţie.

Necesitatea muncii în echipă a devenit tot mai evidentă pe măsură ce companiile au început să ţină cont de nevoia de comunicare şi contact uman a propriilor angajaţi, conştientizând valoarea motivaţională superioară a dialogului şi susţinerii reciproce, într-o echipă.

Comportamentele care demonstrează această competenţă:

• manifeşti interes pentru stabilirea contactelor cu colegii

• interacţionezi în mod eficient cu angajaţii în diferite situaţii

• înţelegi rolul fiecărei persoane în grup

• te focalizezi pe atingerea obiectivelor

• respecţi drepturile şi convingerile altora

• asculţi şi înţelegi nevoile şi sentimentele celor din jur

• apreciezi şi recunoşti participarea activă la realizarea unei acţiuni, încurajezi discuţiile deschise, împărtăşeşti idei şi sugestii cu colegii.

Cum dezvolţi lucrul în echipă ? Învaţă din proiecte!Participă la şcoli de vară, evenimente, conferinţe organizate, asociaţii. Caută să înveţi din fiecare experienţă de grup.

Analizează şi evaluează împreună cu coordonatorul de echipă gradul tău de implicare în echipă, reflectează asupra a ceea ce ai făcut, cum ai făcut şi de ce ai făcut.

Dezvoltă-te progresiv!Conştientizează ce ai dobândit, acceptă noi provocări şi responsabilizări care să-ţi permită să-ţi îmbunătăţeşti

activitățile prin forţe proprii; dacă ai început ca un simplu membru într-o echipă de proiect, încearcă să ţinteşti ca la următoarea oportunitate să deţii un rol care să includă şi coordonarea altora din jurul tău. Proiectele pot fi de la cele foarte simple până la a organiza evenimente sau pentru cercul tău de prieteni.

Experienţa de lucru în echipă se construieşte mai ales prin experienţe în care oferi mai mult sprijin celor din echipă decât aştepţi ca ei să-ţi acorde ţie.

Implică-te!Participă activ în cadrul echipei, schimbă informaţii, ascultă şi înţelege punctele de vedere ale celorlalți membrii ai

echipei. Încearcă să dezvolţi idei noi pe baza celor spuse de ceilalţi. Evită-l pe «nu aşa, ştiu eu o altă metodă».

Solicită feedback permanent!Încearcă să te raportezi la părerea celor din jur. Asta nu înseamnă că trebuie să te faci plăcut cu orice preţ dar este

important să afli ce gândesc colegii tăi despre acţiunile tale. Împărtăşeşte sugestiile şi ideile celorlalţi, manifestă flexibilitate în exprimarea punctelor de vedere diferite ale membrilor echipei.

Evaluează-teAnalizează activitatea desfăşurată în cadrul echipei: cum te-ai simţit, care a fost contribuţia în cadrul echipei? Dacă

ai avut parte de rezultate foarte bune, care au fost factorii de succes. Dacă ai eşuat în alte aspecte, care a fost cauza. Cu lecţiile învăţate, intră în următoarea interacţiune cu cei din jur mai pregătit să contribui şi să-i ajuţi să obţină rezultate şi mai bune. Surprinzător, şi rezultatele tale vor creşte pe măsură!

Avantajele muncii în echipă:

• primele, şi cele mai evidente, sunt cele legate de climatul afectiv pozitiv; membrii unei echipe ajung să se cunoască foarte bine, conlucrând la depăşirea dificultăţilor curente

• lucrul în echipă poate fi extrem de motivant deoarece fiecare proiect aduce cu sine experienţa contactului cu ceilalţi şi bucuria de a beneficia de sprijinul acestora.

Astfel, dacă legăturile între angajaţi ajung să fie puternice, confortul afectiv poate suplini şi compensa alte lipsuri, inclusiv salarizarea. Iată de ce, lucrul în echipă este adesea folosit ca mijloc de combatere şi diminuare a rutinei zilnice. Nu salariul constituie cel mai important factor de motivare, ci conţinutul muncii, natura sarcinilor curente şi modul în care această activitate, prestată 8-10 ore în fiecare zi, corespunde cel mai bine necesităţilor interne de creştere şi dezvoltare.

Ce înseamnă o muncă rutinantă: este o muncă ce nu aduce nimic nou în planul solicitărilor cognitive. Oamenii simt că se pot detaşa şi că pot aplica acelaşi tipar în fiecare zi. La un moment dat, anumite activităţi pot fi efectuate cu jumătate de atenţie, ceea ce lasă timp pentru meditaţie şi pentru întărirea convingerii că nu mai este nimic de învăţat şi deci, că este timpul unei schimbări.

Munca în echipă este o componentă care se regăseşte în specificaţiile fiecărui post disponibil într-o companie şi specialistul în recrutare analizează această componentă pe parcursul procesului de selecţie, utilizând diferite mijloace de utilizare: întrebări specifice care evaluează capacitatea de interrelaţionare personală şi de înţelegere a nevoilor persoanei cu care interacţionează. Prezenţa calităţilor necesare pentru a putea fi un bun membru de echipă sau din contră, lipsa lor, pot fi factori decisivi în angajarea unei persoane ori în menţinerea ei într-o organizaţie.

Necesitatea muncii în echipă a devenit tot mai evidentă pe măsură ce companiile au început să ţină cont de nevoia de comunicare şi contact uman a propriilor angajaţi, conştientizând valoarea motivaţională superioară a dialogului şi susţinerii reciproce într-o echipă.

ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂDotarea raţională a locului de muncă cu utilaje, dispozitive, verificatoare, scule, semifabricate, materiale de sudare,

reprezintă de fapt gradul de organizare, gradul de modernizare al procesului de producţie propriu-zis. Amplasarea tuturor elementelor, mişcarea şi funcţionarea lor, trebuie să corespundă legilor ergonomice în vederea reducerii oboselii, diminuării timpilor neproductivi şi creşterea productivităţii muncii. Există o diferenţiere între dotarea locurilor de muncă ale finisorului pentru diverse procedee de finisare.

Scopul pe care trebuie să şi-l propună conducătorul unui proces de producţie este de a realiza o organizare raţională a locurilor de muncă din subordine.

Acest capitol îşi propune o grupare sistematică a principalelor elemente care concură la realizarea unui loc de muncă organizat raţional, cu elemente concrete privind activităţile de întreţinere, retehnologizare, realizare de lucrări noi.

Se tratează organizarea locului de muncă, atât ca o componentă a atribuţiilor conducătorilor nemijlociţi ai proceselor

16 17


de producţie (maiştri), cât şi ca o modalitate de creştere a productivităţii muncii, deci de reducere a duratei realizării lucrărilor şi de sporire a eficienţei economice a activităţilor.

Aceste informaţii se grupează în jurul a câtorva aspecte:

• definirea unui loc de muncă

• identificarea elementelor componente ale acestuia

• stabilirea factorilor de influenţă şi a măsurilor ce pot conduce la o organizare raţională a lui.

Un conducător se poate afla în două tipuri de situaţii:

• când are sarcina să realizeze o lucrare cu caracter de noutate pentru formaţia sa şi atunci el trebuie să proiecteze modul de organizare a execuţiei

• când execută în mod curent unele tipuri de lucrări, şi atunci îşi propune să îmbunătăţească organizarea existentă.

Ce obiective trebuie să aibă în vedere:

• să fie folosită în mod eficient forţa de muncă, deci să crească productivitatea acesteia

• să fie folosite optim mijloacele de muncă, acest lucru reflectându-se direct în reducerea costurilor producţiei

• să facă munca mai confortabilă prin:

• reducerea efortului fizic

• îmbunătăţirea condiţiilor de efectuare a acesteia

• imprimarea unui caracter mai uman relaţiei om-muncă.

Acest obiectiv din urmă devine şi mai important pe măsură ce vârsta limită pentru pensionare creşte şi se doreşte ca pe durata cât salariatul este în activitate să dovedească şi capacitate fizică şi intelectuală în realizarea sarcinilor. În plus, adesea, contractul colectiv de muncă protejează salariaţii peste 50 ani (femei) sau 55 ani (bărbaţi) faţă de desfacerea contractului de muncă.

• să gândească măsuri care sunt compatibile cu resursele unităţii, deci cu şanse de aplicare.

O acţiune coordonată la nivelul filialelor, al secţiilor, pentru organizarea raţională a locurilor de muncă, poate conduce, prin însumarea rezultatelor obţinute la nivelul fiecăreia, la efecte semnificative pe ansamblu. Pentru aceasta, un rol deosebit îl au nu numai conducătorii proceselor de producţie, dar şi sugestiile, propunerile făcute de salariaţi.

Locul de muncă reprezintă o zonă (spaţiu, teritoriu) înzestrată cu tot ce este necesar (maşini, scule, materiale, piese etc.) pentru realizarea unei lucrări sau a unui complex de lucrări de către un executant individual sau colectiv (echipa).

Procesele de producţie sunt destul de diferite între ele ca scop (întreţinere, reparaţie, retehnologizare, obiectiv nou), ca tehnologie (execuţie prin prelucrări mecanice, sudură, lăcătuşerie, etc.) sau ca teritoriu de desfăşurare (pe o suprafaţă restrânsă - locul de muncă al strungarului, pe o zonă mai mare - reparaţia unui perete al cazanului sau revizia/reparaţia unei staţii de transformare, pe faze întinse - reparaţia unei linii electrice, execuţia unui baraj etc.).

Cu toate aceste diferenţe şi particularităţi, fiecărui loc de muncă îi sunt specifice patru elemente componente:

• mijloacele de muncă, compuse din totalitatea instrumentelor care se interpun între om şi obiectul muncii; aceste mijloace pot fi de o complexitate mai mare (maşini unelte, instalaţii de ridicat, maşini de transport etc.) sau mai redusă (scule universale, scule şi dispozitive specifice tehnologiei, aparate de măsurat şi control etc)

• obiectele muncii, respectiv componenta asupra căreia se acţionează pentru a-i schimba forma, performanţele etc.; obiecte ale muncii pot fi: o bucată de material pe care un strungar o transformă într-o piesă, un reductor căruia un lăcătuş îi înlocuieşte piesele uzate, un complex de materiale - beton, oţel beton, confecţii metalice – care pot fi transformate într-un baraj etc.

• forţa de muncă, cea care prin intermediul mijloacelor de muncă acţionează asupra obiectelor muncii pentru a se atinge scopul propus într-un anumit loc de muncă; forţa de muncă poate fi mai mult sau mai puţin calificată, compusă din unul sau mai mulţi executanţi, de aceeaşi meserie sau cu meserii diferite

• condiţiile generale de muncă, definite de acele caracteristici pe care le impune o bună desfăşurare a muncii (iluminat, temperatură, zgomot, prevenirea riscurilor de accidente etc.) munci eficiente.

ANALIZA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE LOCULUI DE MUNCĂANALIZA MIJLOACELOR DE MUNCĂAnaliza mijloacelor de muncă de mare complexitate (mecanizare)Mijloacele de muncă de mare complexitate sau, în unele situaţii, marea mecanizare, au un rol determinant în

procesele de producţie (de exemplu un strung, un transformator de sudură, un pod rulant, o automacara etc.).Prezenţa acestora la un loc de muncă presupune analiza următoarelor aspecte: dotarea locului de muncă,

amplasarea utilajelor, alimentarea cu energie, menţinerea utilajelor în stare de funcţiune, stabilirea traseelor de deplasare, calitatea utilajelor.

Dotarea locului de muncăUn nivel de productivitate sporit presupune şi o dotare cu utilaje performante (pentru producţie) sau o mecanizare

complexă (pentru reparaţii, lucrări noi etc.).Analiza dotării trebuie făcută ţinând seama de:

• natura operaţiilor de executat la locul de muncă

• dotarea existentă şi posibilitățile de suplimentare (ca număr, tip, performanţe)

• volumul lucrărilor de realizat (frecvenţa utilizării, gradul de încărcare etc.)

• costurile pe care le presupune o înlocuire a dotării actuale sau o completare a acesteia, sub aspectul investiţiei iniţiale şi al costurilor de exploatare şi întreţinere.

Desigur, valorile maşinilor, instalaţiilor sunt astăzi semnificative, iar resursele de finanţare limitate; cu toate acestea, calculele economice pot demonstra oportunitatea acţiunilor (înlocuire, completare chiar în condiţiile obţinerii de surse prin creditare şi cu dobânzi mari).

Amplasarea utilajelorAnaliza trebuie să se refere la:

• folosirea economică a suprafeţei atelierelor, terenului etc.

• existența spaţiilor pentru efectuarea întreţinerii şi reparaţiilor

• asigurarea spaţiilor impuse de securitatea muncii, norme ISCIR etc.

• desfăşurarea comodă şi fără riscuri a procesului de producţie (de ex.: vizibilitate pentru cei care le manevrează, sisteme de comunicaţii etc.)

• satisfacerea întregii zone a locului de muncă unde procesul tehnologic impune utilizarea lor (de ex.: nu este permisă amplasarea unor instalaţii de ridicat dezaxate faţă de utilajele ce ar trebui manevrate sau a căror deplasare nu satisface execuţia lucrărilor în punctele extreme).

Alimentarea cu energieSursele frecvente de energie sunt de natură electrică, dar pot fi şi combustibili (pentru mijloace de transport,

automacarale, buldozere etc.) sau aer comprimat (pentru lucrări sub apă, în subteran etc.). Alimentarea cu energie presupune asigurarea unei surse corespunzătoare atât din punct de vedere calitativ (tensiune, tip de combustibil, presiune a aerului comprimat) cât şi cantitativ (putere, masă, debit).

Menţinerea utilajelor în stare de funcţiuneDotarea existentă sau de viitor impune luarea măsurilor adecvate de mentenanţă:

• stabilirea operaţiilor de întreţinere, a personalului executant şi a materialelor necesare

• existenţa formaţiilor pentru realizarea reviziilor tehnice, a reparaţiilor planificate şi a celor accidentale

• un sistem de coordonare a activităţilor între cei care utilizează mijloacele şi cei care le întreţin sau le repară (planificarea reviziilor, a reparaţiilor, emiterea comenzilor, stabilirea imobilizărilor şi a cheltuielilor etc.).

Stabilirea traseelor de deplasareAceasta se referă la utilajele deplasabile pe drumuri de acces (mijloace de transport, automacarale, electrocare,

motostivuitoare etc.). Analiza vizează alegerea traseelor nepericuloase şi mai scurte (economice), a locurilor de parcare, de alimentare cu carburanţi etc.

Calitatea utilajelorAceasta poate fi privită din mai multe puncte de vedere:

• al asigurării unei anumite disponibilităţi (opriri planificate sau accidentale în anumite limite)

18 19


• al asigurării unui climat ergonomic pentru personalul ce deserveşte utilajul sau maşina, dar şi pentru cel care se află în zona de lucru (nivel de noxe, zgomot etc.).

Analiza mijloacelor de muncă de mică mecanizareFiecărei meserii şi fiecărui gen de lucrare îi sunt specifice anumite scule, dispozitive, aparate (numite adesea şi

mijloace de mică mecanizare). Analiza acestora la un loc de muncă se referă la: înzestrarea cu scule, dispozitive şi aparate, depozitarea sculelor, concepţia şi construcţia sculelor/ dispozitivelor.

Înzestrarea cu scule, dispozitive, aparateAcesta este un element esenţial al analizei, deoarece practica demonstrează numeroase abateri de la o dotare

corespunzătoare pentru operaţiile de executat (lipsa de scule/ dispozitive şi aplicarea de metode de lucru improvizate, dotare uzată moral sau fizic). Analiza dotării trebuie să ţină seama de lucrările de executat şi de frecvenţa lor (ultimul aspect influenţează numărul de scule de acelaşi tip). Trebuie analizate şi aspectele conexe: sursele de alimentare cu energie (electrică, pneumatică, combustibil) şi sistemul de întreţinere şi reparaţie.

Depozitarea sculelorSituaţiile sunt diverse: scule păstrate de fiecare salariat, scule comune echipelor, scule păstrate şi distribuite de

magazii ale secţiilor. O problemă comună este legată de securitatea sculelor (multiplele utilizări şi în afara unităţii fac posibilă înstrăinarea lor). Este necesară asigurarea unor condiţii materiale specifice de depozitare.

Concepţia şi construcţia sculelor/ dispozitivelorAnaliza trebuie să conducă la concluzii clare privind utilizarea lejeră a lor şi în condiţii lipsite de riscuri de accidente.

Analiza obiectelor munciiÎn activităţile de reparaţii mai ales, în centralele electrice, dar şi pentru lucrările de investiţii, volumul de obiecte ale

muncii este semnificativ. Asigurarea lor la locul de muncă pentru procesul de producţie comportă un consum mare de timp pentru manipulări, precum şi existenţa mijloacelor de mecanizare pentru ridicat şi transportat.

Analiza se referă la câteva aspecte:

• aprovizionarea corespunzătoare a locului de muncă, ce presupune:

• determinarea specificaţiei de sortimente necesare lucrărilor

• stabilirea cantităţilor pentru fiecare sortiment

• identificarea momentelor de aprovizionare (pentru lucrările cu durată mai mare), din considerente economice (blocarea unor fonduri cât mai reduse) şi de depozitare

• aducerea şi depozitarea la locul de muncă, analiză care se referă la:

• stabilirea mijloacelor de ridicare şi transport

• folosirea de accesorii: palete, containere etc.

• organizarea depozitării la locul de muncă (folosirea raţională a spaţiilor, număr minim de manipulări etc.)

• degajarea locului de muncă, respectiv evacuarea produselor realizate (în cazul atelierelor de confecţii, reparaţii de subansambluri) şi a deşeurilor (piese uzate, alte materiale).

Analiza forţei de muncăForţa de muncă trebuie privită ca totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale executanţilor. Analiza include

următoarele aspecte:

• numărul de lucrători şi structura pe meserii (pentru locurile de muncă ce implică participarea mai multor executanţi, a unei echipe); ele se determină pe baza consumului de muncă normat, a duratei impuse pentru realizarea lucrării, a spaţiului de lucru, a procedeelor tehnologice folosite şi a succesiunii acestora

• nivelul de calificare al executanţilor, care trebuie corelat cu complexitatea lucrărilor de realizat; pentru a satisface acest deziderat este necesară o apreciere a nivelului de calificare impus de lucrare şi o caracterizare a lucrărilor pe care le poate executa un salariat încadrat într-o meserie şi aflat la un nivel de salarizare

• capacitatea fizică şi psihică de muncă - trebuie realizată o corelare între efortul fizic impus de lucrare şi capacităţile fizice ale executanţilor; totodată trebuie avute în vedere unele particularităţi psihice impuse de anumite lucrări (execuţie la înălțime sau în spaţii înguste, grad mare de periculozitate etc.).

Precizare! Pentru multe locuri de muncă se impune, pe lângă controlul medical periodic, şi testarea psihologică.

• stabilirea sarcinilor de lucru pentru fiecare executant - sarcinile fiecărui executant derivă dintr-o fişă tehnologică

sau, mai nou, dintr-o procedură operaţională.

Precizare! Pentru folosirea raţională a timpului de lucru, fiecare executant trebuie să ştie ce are de realizat în strânsă coordonare cu acţiunile celorlalţi componenţi ai echipei.

• metoda de muncă practicată - pentru îmbunătăţirea acesteia se utilizează tehnicile puse la dispoziţie de studiul metodelor de muncă (componentă a studiului muncii); printre acestea menţionăm:

• analiza detaliată a procesului de producţie, care implică descompunerea unei lucrări în faze: de transformare, de transport, de control, de aşteptare, de depozitare; prin interpretarea critică a situaţiei existente pot rezulta:

• reducerea unor faze de transport

• eliminarea unor aşteptări

• cumularea unor operaţii la transformare

• analiza executantului colectiv (echipa), metodă prin care, printr-o înregistrare în timp a activităţilor fiecărui executant, se pot trage concluzii privind:

• gradul de ocupare (folosirea fondului de timp) pentru fiecare executant.

Proiectarea şi aplicarea noii organizăriIntegrarea măsurilor de îmbunătăţire în organizarea existentă va conduce la derularea operaţiilor (lucrărilor) într-o

nouă variantă, care se pune în practică imediat sau eşalonat şi care trebuie însuşită de executanţi. Noutatea se poate referi la aspecte variate ca:

• schimbarea numărului şi structurii executanţilor (ca meserie şi nivel de calificare)

• modificarea dotării, a metodei de lucru, a ordinii operaţiilor, a repartizării sarcinilor pe membrii echipei, a executării prealabile a unor operaţii (confecţionarea unor componente etc.), modificarea spaţiilor de depozitare, a traseelor de mişcare etc.

Activitatea de construcţii – montaj se desfășoară în diferite locaţii ale beneficiarilor lucrărilor

1. Punctul de lucru: este cea mai mică subdiviziune organizatorică şi asigură, de regulă, execuţia unui singur obiect.

2. Lotul:

• este o diviziune a şantierului care grupează execuţia unui număr de obiecte învecinate teritorial

• poate fi profilat pe execuţia unui singur gen de lucrări (lot de specialitate) sau poate fi profilat pe executarea mai multor genuri de lucrări de construcţii (lot complex).

3. Şantierul:

• grupează mai multe obiecte de execuţie pe criteriul specializării şi al unităţii teritoriale care poate depinde de un grup de şantiere sau poate fi independent în cadrul întreprinderii de construcţii - montaj.

20 21


ASIGURAREA CALITĂŢIIDispoziţii generale Legea 10/1995 - Legea construcţiilorArt. 1. – Calitatea construcţiilor este rezultanta totalităţii performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în

scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor. Exigenţele privind calitatea instalaţiilor şi a echipamentelor tehnologice de producţie se stabilesc şi se realizează pe bază de reglementări specifice fiecărui domeniu de activitate.

Art. 2. – Prevederile prezentei legi se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora – indiferent de forma de proprietate sau destinaţie – denumite în continuare construcţii, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii ale acestora. Sunt exceptate clădirile pentru locuinţe cu parter şi parter plus un etaj şi anexele gospodăreşti situate în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, precum şi construcţiile provizorii.

Art. 3. – Prin prezenta lege se instituie sistemul calităţii în construcţii, care să conducă la realizarea şi exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător.

Art. 4. – Sistemul calităţii în construcţii se aplică în mod diferenţiat în funcţie de categoriile de importanţă ale construcţiilor, conform regulamentelor şi procedurilor de aplicare a fiecărei componente a sistemului. Clasificarea în categorii de importanţă a construcţiilor se face în funcţie de complexitate, destinaţie, mod de utilizare, grad de risc sub aspectul siguranţei, precum şi după considerente economice.

Art. 5. – Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerințe:

a) rezistenţă şi stabilitate

b) siguranţă în exploatare

c) siguranţă la foc

d) igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului

e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie

f) protecţie împotriva zgomotului.

Art. 6. – Obligaţiile prevăzute la articolul precedent revin factorilor implicaţi în conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor, precum şi în post-utilizarea lor, potrivit responsabilităţilor fiecăruia. Aceşti factori sunt: investitorii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru construcţii, executanţii, proprietarii, utilizatorii, responsabilii tehnici cu execuţia, experţii tehnici, precum şi autorităţile publice şi asociaţiile profesionale de profil.

Art. 7. – În contractele care se încheie ori, după caz, în dispoziţiile sau în autorizaţiile ce se emit, factorii prevăzuţi la articolul precedent sunt obligaţi să înscrie clauzele referitoare la nivelul de calitate al construcţiilor, corespunzătoare cerinţelor, precum şi garanţiile materiale şi alte prevederi, care să conducă la realizarea acestor clauze. În contracte nu se pot înscrie niveluri şi cerinţe, referitoare la calitate, inferioare reglementărilor în vigoare, cu privire la cerinţele prevăzute la art. 5.

CAPITOLUL II al Legii 10/1995 - Sistemul calităţii în construcţiiArt. 8. – Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilitate, regulament,

procedură şi mijloc, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi post-utilizare a acestora.

Art. 9. – Sistemul calităţii în construcţii se compune din:

a) reglementările tehnice în construcţii

b) calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor

c) agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee

d) verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor

e) conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii

f) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii

g) activitatea metrologică în construcţii

h) recepţia construcţiilor

i) comportarea în exploatare şi intervenţii în timp

j) post-utilizarea construcţiilor

k) controlul de stat al calităţii în construcţii.

Art. 10. – Reglementările tehnice se stabilesc prin regulamente şi proceduri şi au ca obiect concepţia, calculul şi alcătuirea, execuţia şi exploatarea construcţiilor. Prin reglementările tehnice se stabilesc, în principal, condiţiile minime de calitate cerute construcţiilor, produselor şi procedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi de verificare a acestora.

Art. 11. – Certificarea calităţii produselor folosite în construcţii se efectuează prin grija producătorului, în conformitate cu metodologia şi procedurile stabilite pe baza legii. La lucrările de construcţii se interzice folosirea de produse fără certificarea calităţii lor, care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător cerinţelor.

Art. 12. – Agrementele tehnice pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii stabilesc, în condiţiile prezentei legi, aptitudinea de utilizare, condiţiile de fabricaţie, de transport, de depozitare, de punere în operă şi de întreţinere a acestora. La lucrările de construcţii care trebuie să asigure nivelul de calitate conform cerinţelor se vor folosi produse, procedee şi echipamente tradiţionale, precum şi altele noi pentru care există agremente tehnice corespunzătoare.

Art. 13. – Verificarea proiectelor pentru execuţia construcţiilor, în ceea ce priveşte respectarea reglementărilor tehnice referitoare la cerinţe, se va face numai de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor. Se interzice aplicarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie neverificate în condiţiile alineatului precedent. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate sau prin agenţi economici de consultanţă specializaţi. Expertizele tehnice ale proiectelor şi construcţiilor se efectuează numai de către experţi tehnici atestaţi.

Art. 14. – Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii constituie obligaţia tuturor factorilor care participă la conceperea, realizarea şi exploatarea construcţiilor şi implică o strategie adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii acestora. Agenţii economici care execută lucrări de construcţii asigură nivelul de calitate corespunzător cerinţelor, prin personal propriu şi responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, precum şi printr-un sistem propriu conceput şi realizat.

Art. 15. – Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii se fac în conformitate cu prevederile legale.

Art. 16. – Asigurarea activităţii metrologice în construcţii se realizează conform prevederilor legale privind etalonarea, verificarea şi menţinerea în stare de funcţionare a mijloacelor de măsurare şi control utilizate în acest domeniu.

Art. 17. – Recepţia construcţiilor constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei. Cartea tehnică a construcţiei cuprinde documentaţia de execuţie şi documente privitoare la realizarea şi exploatarea acesteia. Ea se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă proprietarului construcţiei, care are obligaţia să o păstreze şi să o completeze la zi; prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator. Recepţia construcţiilor se face de către investitor – proprietar, în prezenţa proiectantului şi a executantului şi/ sau reprezentanţilor de specialitate, legal desemnaţi de aceştia.

Art. 18. – Urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor se face pe toată durata de existenţă a acestora şi cuprinde ansamblul de activităţi privind examinarea directă sau investigarea cu mijloace de observare şi măsurare specifice, în scopul menţinerii cerinţelor. Intervenţiile la construcţiile existente se referă la lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi la lucrări de reparaţii, care se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul iniţial al clădirii sau a unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat, şi se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcţiei.

Art. 19. – Post-utilizarea construcţiilor cuprinde activităţile de dezafectare, demontare şi demolare a construcţiilor, de recondiţionare şi de refolosire a elementelor şi a produselor recuperabile, precum şi reciclarea deşeurilor cu asigurarea protecţiei mediului potrivit legii.

Art. 20. – Controlul calităţii în construcţii cuprinde inspecţii la investitori, la unităţile de proiectare, de execuţie, de exploatare şi de post-utilizare a construcţiilor, privind existenţa şi respectarea sistemului calităţii în construcţii. Controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de către Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, care răspunde de executarea controlului statului cu privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor.

22 23

http://www.consultanta-certificare.ro/iso/procedura.html

http://www.consultanta-certificare.ro/iso/asigurarea-calitatii.html

http://www.consultanta-certificare.ro/iso-17025-acreditare-laboratoare.html

http://www.consultanta-certificare.ro/iso/controlul-calitatii.html


Obligaţii şi răspunderi ale executanţilorArt. 23. – Executantul lucrărilor de construcţii are următoarele obligaţii principale:

a) sesizarea investitorilor asupra neconformităţilor şi neconcordanţelor constatate în proiecte, în vederea soluționării

b) începerea execuţiei lucrărilor numai la construcţii autorizate în condiţiile legii şi numai pe baza şi în conformitate cu proiecte verificate de specialiști atestaţi

c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor printr-un sistem propriu de calitate conceput şi realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuţia atestaţi

d) convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante ale execuţiei şi asigurarea condiţiilor necesare efectuării acestora, în scopul obţinerii acordului de continuare a lucrărilor

e) soluţionarea neconformităţilor, a defectelor şi a neconcordanţelor apărute în fazele de execuţie, numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectant cu acordul investitorului

f) utilizarea în execuţia lucrărilor numai a produselor şi a procedeelor prevăzute în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice, care conduc la realizarea cerinţelor, precum şi gestionarea probelor - martor; înlocuirea produselor şi a procedeelor prevăzute în proiect cu altele care îndeplinesc condiţiile precizate şi numai pe baza soluţiilor stabilite de proiectanţi cu acordul investitorului

g) respectarea proiectelor şi a detaliilor de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor

h) sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului în cazul producerii unor accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor

i) supunerea la recepţie numai a construcţiilor care corespund cerinţelor de calitate şi pentru care a predat investitorului documentele necesare întocmirii cărţii tehnice a construcţiei

j) aducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse prin actele de control sau prin documentele de recepţie a lucrărilor de construcţii

k) remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa, atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit legii

l) readucerea terenurilor ocupate temporar la starea lor iniţială, la terminarea execuţiei lucrărilor

m) stabilirea răspunderilor tuturor participanţilor la procesul de producţie – factori de răspundere, colaboratori, subcontractanţi – în conformitate cu sistemul propriu de asigurare a calităţii adoptat şi cu prevederile legale în vigoare.

Activitatea de construcţii este recunoscută ca una dintre cele mai vechi preocupări ale omului şi se materializează în medii construite în care se desfăşoară întregul sistem de activităţi şi preocupări umane (productive, sociale, culturale etc.). Deci, mediul construit influenţează totalitatea activităţilor materiale şi spirituale, fapt ce a condus, încă din antichitate, la impunerea garanţiei calităţii producţiei de construcţii.

Calitatea construcţiilor trebuie să fie abordată complex, științific, deoarece implicaţiile noncalităţii sunt mult mai mari faţă de marea majoritate a celorlalte produse. Construcţiile, ca produse ale activităţii umane, prezintă următoarele particularităţi:

• consumă un capital foarte mare

• sunt supuse unui număr mare de factori aleatori, imprevizibili, ca urmare a duratei mari de viaţă

• trebuie să satisfacă necesităţile a două, trei generaţii, ceea ce face dificilă standardizarea şi prelungeşte perioada de acumulare a experienţei necesare perfecţionării produselor

• cu toate perfecţionările tehnologice, se menţin lucrări cu caracter artizanal la care calitatea este data de calificarea şi îndemânarea executantului

• este dificil de apreciat un raport optim între creşterea costului execuţiei pentru îmbunătăţiri calitative şi reducerea pe această cale a costului exploatării

• nu se admit defecte sau rebuturi (în special legate de stabilitate, rezistenţă, durabilitate şi siguranţă în exploatare) etc.

Calitatea construcţiilor nu este doar o problemă a constructorului, ea este problemă naţională şi, în ultimul timp, europeană sau chiar mondială. În acest sens, Uniunea Europeana (U.E.) a dat mandat Comitetului European de Standardizare să stabilească norme prin care, între statele membre, să se recunoască reciproc organismele şi laboratoarele care să confirme calitatea.

Institutul Român de Standardizare a aderat la Comitetul European de Standardizare, precum şi la Reţeaua Internaţională de Terminologie, fapt ce a condus la adoptarea normelor Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (I.S.O.) incluzându-le în nomenclatorul de standarde româneşti, astfel:

• I.S.O. 8404/1994 - Calitate. Vocabular.

• I.S.O. 9000/1994 - Standarde pentru conducerea calităţii şi asigurarea calităţii. Ghid pentru selecţie şi utilizare.

• I.S.O. 9001/1994 - Sistemele calităţii. Model pentru asigurarea calităţii în proiectare/dezvoltare, producţie, montaj şi service.

• I.S.O. 9002/1994 - Sistemele calităţii. Model pentru asigurarea calităţii în producţie şi montaj.

• I.S.O. 9003/1994 - Sistemele calităţii. Model pentru asigurarea calităţii în inspecţie şi încercarea finală.

• I.S.O. 9004/1994 - Conducerea calităţii şi elemente ale sistemului calităţii. Ghid.

S-au adoptat, de asemenea, normative din seriile I.S.O. 10.011/93 şi E.N. 45.000/1992.Alinierea cerinţelor calităţii în construcţii, din ţara noastră, la cerinţele internaţionale s-a materializat în Legea nr.10

– „ Lege privind calitatea în construcţii” adoptată la 18 ianuarie 1995 şi publicată în M.O. nr.12 din 24 ianuarie 1995. Prevederile acestei legi se aplică:

• construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente acestora - indiferent de forma de proprietate sau destinaţie

• lucrărilor de modernizare; modificare, transformare, consolidare şi reparaţii ale construcţiilor.

Pentru a obţine o construcţie de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a următoarelor cerinţe:

• rezistenţă şi stabilitate

• siguranţă în exploatare

• siguranţă la foc

• igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului

• izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie

• protecţie împotriva zgomotului.

Managementul calității proiectului include procesele necesare pentru asigurarea faptului că proiectul va satisface necesităţile pentru care a fost întreprins. Managementul calităţii proiectului include atât procesul (managementul proiectului) cât şi produsul (obiectivul de construcţii), deoarece eşecul în realizarea cerinţelor de performanţă în ambele domenii poate avea consecinţe negative pentru toți stakeholderii.

Calitatea este ansamblul caracteristicilor unei entităţi (produs sau serviciu) referitoare la măsura în care aceasta este capabilă să satisfacă nevoile explicite şi implicite ale beneficiarului. Una dintre problemele esenţiale ale managementului proiectelor este tocmai transformarea nevoilor implicite ale beneficiarului în nevoi explicite cât mai devreme pe parcursul realizării proiectului (încă din faza de concepţie). Prin satisfacerea nevoilor beneficiarului se înţelege realizarea acestora conform aşteptărilor (specificaţiilor) – proiectul trebuie să producă ceea ce s-a spus că va produce – şi chiar depăşirea acestora – rezultatul proiectului trebuie să satisfacă nevoile reale ale clientului.

Fiecare proiect este influenţat de cerinţe specifice privind calitatea, costul şi durata de execuţie. Tendinţele impuse acestor trei parametri sunt prezentate în graficul următor:

Triunghiul cost – calitate - durată

Evident că satisfacerea concomitentă a acestor trei cerinţe (reducerea costurilor şi a duratei de execuţie în paralel cu creşterea calităţii) este greu de realizat deoarece este posibilă doar în situaţia unor modificări tehnice sau organizatorice spectaculoase. Managerul de proiect are rolul de a asigura (în continuarea activităţii de proiectare) realizarea calităţii impuse în condiţii de costuri şi durate acceptabile.

24 25


J. Juran arăta că 80% din cauzele noncalităţi sunt imputabile proiectanţilor, managerilor, furnizorilor şi doar 20% sunt înregistrate în execuţie (datorate muncitorilor).

Neconcordanţe şi erori în proiectul tehnic:

1. schimbarea unei soluţii tehnice sau economice din proiect cu unele nefundamentate sau nepotrivite

2. management nepotrivit; interpretarea greşită a proiectului

3. influenţa negativă a participanţilor la realizarea proiectului (furnizori, beneficiari etc.)

4. recepţia, manipularea, păstrarea necorespunzătoare a materialelor

5. controlul de calitate efectuat defectuos

6. pregătirea profesională necorespunzătoare

7. indisciplina la locul de muncă

8. condiţii atmosferice necorespunzătoare

9. alte cauze.

Ciclul calităţiiCalitatea este asigurată, în toate etapele de realizare a unui proiect, pornind de la concepere-proiectare şi încheind

cu punerea în funcţiune şi întreţinerea pe toata durata de viaţă.Ciclul calităţii este prezentat astfel:

Ciclul calităţii unui proiect de construcţii (Adaptare după Joseph Kéladade la Şcoala de Înalte Studii Comerciale din Montreal)

După cum se observă din schema de mai sus, nevoile proprietarului sunt cele care imprimă nivelul calităţii. Aceste nevoi sunt influenţate de destinaţia proiectului dar şi de informaţiile din exploatarea proiectelor similare sau apropiate.

Cele mai multe caracteristici calitative sunt imprimate proiectului în etapa de concepţie şi proiectare. Acestea sunt puţin costisitoare şi facil de modificat sau înlocuit. În etapa de proiectare pot fi revizuite anumite idei din etapa de concepere fără a înregistra cheltuieli suplimentare semnificative.

Asigurarea materialelor şi echipamentelor la parametrii calitativi propuşi în etapa de proiectare elimină riscurile nerespectării calităţii din cauza acestora.

Etapa de execuţie poate contribui la menţinerea, îmbunătăţirea sau diminuarea calităţii proiectului. Dacă se dispune de o documentaţie de proiectare bună, respectarea tuturor prescripţiilor conduce la o calitate bună a proiectului sau, în cazul nerespectării acestor prescripţii, la o diminuare a calităţii proiectului. Un proiect cu deficienţe calitative poate fi perfecţionat dacă, în execuţie, se depistează neconcordanţele care duc la reducerea calităţii şi se propun modificări ale documentaţiei de proiectare care să ridice calitatea proiectului. Una dintre cele mai importante etape pentru configurarea calităţii unui proiect viitor este cea de întreţinere-menţinere în care se pot observa pe viu funcţionarea proiectului şi implicaţiile noncalităţii.

Toate abaterile de la calitatea propusă pentru un proiect provoacă anumite costuri suplimentare, mai mici sau mai mari în funcţie de etapa în care ele se elimină.

Costurile calităţiiCu toate că factorii care influențează calitatea se pot identifica uşor, factorii care influenţează costul calităţii sunt

mai greu de identificat.Conform standardelor internaţionale, costurile calităţii sunt date de:

• costul studiului pieţei în privinţa cerinţelor de calitate

• costul cercetării legat de îmbunătăţirea calităţii

• costul proiectării legat de asigurarea cerinţelor de calitate

• costul asigurării calităţii resurselor necesare execuţiei

• costul organizării de şantier în legătură cu asigurarea realizării calităţii

• costul exploatării legat de asigurarea calităţii

• costul auditurilor de calitate ale sistemului, obiectului de construcţii etc.

• costul pregătirii profesionale în domeniul calităţii

• costul prevenirii noncalităţii

• costul eliminării neconformităţilor de calitate

• costul evaluării calităţii.Cu cât creşte calitatea unei construcţii, cu atât creşte şi costul lucrărilor de execuţie, dar scade proporţional, datorită

calităţii ridicate, costul exploatării construcţiei. Durata de folosire a obiectelor de construcţii este foarte mare şi, deci, recuperarea costurilor suplimentare în execuţie este uşor de realizat.

Sistemul calităţii în construcţiiSistemul calităţii în construcţii se compune din:

• Reglementările tehnice în construcţii care se stabilesc prin regulamente şi proceduri şi care au ca obiect concepţia, calculul, alcătuirea, execuţia şi exploatarea construcţiilor.

• Calitatea produselor folosite la realizarea construcţiilor se certifică de către producător. Nu se folosesc produse fără certificarea calităţii.

• Agrementele tehnice pentru noi produse şi procedee care stabilesc aptitudinea de utilizare, condiţiile de fabricaţie, de transport, de depozitare, de punere în operă şi de întreţinere a lor.

• Verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor. Proiectele se verifică obligatoriu de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi (alţii decât cei ce au elaborat

proiectul). Execuţia este verificată de investitori prin diriginţi de specialitate iar expertizele tehnice ale proiectelor şi construcţiilor se efectuează numai de către experţi tehnici autorizaţi.

• Conducerea şi asigurarea calității în construcții constituie o obligație ce revine tuturor factorilor ce participa la conceperea, realizarea şi exploatarea construcțiilor şi se materializează intr-un sistem propriu fiecărui factor.

• Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcții se fac conform prevederilor legale.

• Activitatea metrologica în construcții urmărește asigurarea, etalonarea, verificarea şi menținerea în stare de funcționare a mijloacelor de măsurare şi control necesare.

• Recepția construcțiilor urmărește certificarea realizării acestora conform cu documentația de execuție şi cu cartea tehnică a construcției în care se înscriu date referitoare la realizarea şi exploatarea construcției. Se întocmește prin grija investitorului şi se predă proprietarului care are sarcina să o completeze la zi.

• Comportarea în exploatare şi intervențiile în timp se înscriu în cartea tehnica. Intervențiile (reconstruire, consolidare, transformare, extindere, reparații) se fac numai pe baza unui proiect avizat de proiectantul inițial al clădirii sau de un expert tehnic avizat.

• Post-utilizarea construcțiilor se referă la activitățile de dezafectare, demontare şi demolare a construcțiilor, de recondiționare şi de refolosire a elementelor şi produselor recuperabile, precum şi de reciclare a deșeurilor cu asigurarea protecției mediului potrivit legii.

• Controlul de stat al calităţii în construcții se exercita de către ‚Inspecția de stat în construcții, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului’ care urmărește aplicarea unitara a prevederilor legale privind calitatea construcțiilor la nivelul întregii tari.

Dintre componentele sistemului calitatii în construcții doar conducerea şi asigurarea calităţii în construcții cade integral în sarcina constructorului.

Planificarea calităţiiPlanificarea calitatii consta în identificarea standardelor de calitate relevante pentru proiect şi stabilirea modalităților

de a le satisface. Ea trebuie realizată în paralel şi corelată cu celelalte componente ale planificării proiectului. De exemplu,

26 27


realizarea calitatii dorite poate solicita modificări la nivelul costurilor sau al programului de execuție, sau poate necesita o analiză de risc detaliată a unei anumite probleme care a fost identificată.

Pentru planificarea calității se utilizează următoarele surse de informații:

• Politica în domeniul calitatii. Aceasta consta în ansamblul intențiilor unei organizații referitoare la calitate, așa cum sunt ele exprimate de către managementul de vârf al acesteia. în cazul în care organizația care realizează proiectul nu are o politică în domeniul calitatii sau la realizarea proiectului urmează să fie implicate mai multe organizații (ceea ce reprezintă regula în domeniul construcțiilor), echipa managerială a proiectului (care include reprezentanți ai stakeholderilor proiectului) trebuie să conceapă o politică a calităţii pentru proiectul respectiv.

• Scopul proiectului şi descrierea produsului. Acestea includ documentația tehnico-economică (contracte, proiectul, detalii de execuție, specificațiile tehnice, caietul de sarcini etc.). Sunt foarte importante deoarece cuprind rezultatele majore care se așteaptă, obiectivele stakeholderilor privind proiectul, detalii tehnice.

• Standarde şi legislație aplicabile. Se includ prevederile legislației naționale şi internaționale (pentru proiectele de acest tip) referitoare la proiect.

Principalele metode şi tehnici utilizate în planificarea calitatii sunt:

• Analize cost/beneficiu. Principalul beneficiu al respectării specificațiilor privind calitatea consta în diminuarea volumului şi valorii lucrărilor care trebuie refăcute, ceea ce înseamnă o creștere a productivității, a satisfacției stakeholderilor şi diminuarea costurilor. Principalul cost al respectării specificațiilor privind calitatea este cel ocazionat de activitățile de management al calitatii proiectului. Desigur, pentru ca o anumita măsură privind calitatea să fie considerată acceptabilă trebuie ca beneficiile pe care le generează să depășească costurile.

• Analize comparative. Se compară practicile curente sau planificate cu cele din alte proiecte similare pentru a se genera idei de perfecționare şi pentru a avea un standard fata de care să se evalueze performantele.

• Diagrame de flux. Se pot utiliza diagrame cauza-efect (numite şi diagrama Ishikawa, diagrama oaselor de peste), care ilustrează modul în care diferite cauze şi subcauze se relaționează pentru a produce un anumit efect, şi diagrame de proces sau de sistem, care arata modul în care se relaționează diferitele elemente ale unui sistem. Diagramele de flux pot ajuta echipa de proiect să anticipeze unde şi când pot apărea probleme referitoare la calitate şipe aceasta baza să identifice modalități de a le preveni sau rezolva.

• Experimente şi simulări. Acestea se pot utiliza pentru a identifica impactul pe care il au anumite variabile asupra proceselor şi produsului proiectului.

Planificarea proiectului se concretizează în următoarele rezultate:

• Planul de management al calitatii. Acesta descrie modul în care echipa de proiect va operaționaliza politica să în domeniul calitatii, obiectivele, structurile, responsabilitățile, procedurile, procesele şi resursele necesare pentru implementarea managementului calitatii (controlul calitatii, asigurarea calitatii, îmbunătățirea calitatii). Acest plan se poate concretiza în următoarele documente: manualul calitatii, procedurile de asigurare a calitatii şi planul de control al calitatii, verificări şi încercări.

• Definiții operaționale. Acestea descriu, în termeni foarte specifici, elementele–de proces sau produs – ale proiectului şi modul în care acestea sunt măsurate în procesul de control al calitatii. De exemplu, nu este suficient să spunem ca respectarea termenelor planificate este o măsură a managementului calitatii; trebuie indicat de asemenea daca fiecare activitate trebuie să înceapă conform planului, sau să se finalizeze conform acestuia.

• Liste de control. Acestea sunt utilizate pentru a verifica daca un set obligatoriu de păși a fost respectat şi realizat.

Asigurarea calităţiiAsigurarea calitatii consta în evaluarea pe baze regulate a performantelor înregistrate în realizarea proiectului

pentru asigurarea satisfacerii standardelor de calitate considerate relevante. Aceste activitati sunt realizate, de regula, de către un Compartiment de Asigurare a Calitatii.

Conform “Regulamentului privind conducerea şi asigurarea calitatii în construcții” părțile implicate în realizarea proiectelor de construcții au obligația sa:

• elaboreze şi să aplice sistemul de conducere şi asigurare a calitatii în unitatea proprie

• înființeze compartimentele de asigurare a calitatii

• elaboreze procedurile aferente sistemului

• pregătească şi să califice personalul.

Legea privind calitatea în construcții prevede următoarele drepturi şi obligații pentru participanții la realizarea obiectelor de construcții:

a. investitorul: stabilește nivelul calitativ pentru proiectare şi execuție; obține avizele şi acordurile necesare; verifica execuția prin diriginți de specialitate sau consultanți; soluționează neconformitățile, defectele în exploatare, deficientele de proiectare; propune expertizarea construcției pentru realizarea intervențiilor

b. proiectantul: precizează categoria de importanta a construcției; asigura prin proiecte şi detalii de execuție calitatea construcției; prezintă proiectele specialiștilor verificatori atestați, stabiliți de investitor, şi soluționează neconcordantele constatate; elaborează caietele de sarcini, instrucțiunile tehnice pentru execuție, exploatare, întreținere, reparații şi urmărire a comportării construcției în timp; stabilește fazele de execuție şi participă la verificarea calităţii acestora; elimină deficienţele de calitate încă din faza de proiectare

c. executantul: sesizează investitorul asupra neconcordantelor sau deficientelor proiectului; începe construcția numai pentru proiecte verificate şi construcții autorizate; asigură realizarea nivelului calitativ prevăzut al construcției; convoacă factorii responsabili la verificarea diferitelor stadii fizice executate; soluționează neconformitățile pe baza soluțiilor proiectantului; sezisează Inspectoratul de Stat în construcții în legătura cu producerea accidentelor tehnice pe durata execuției; readuce terenurile folosite pentru organizarea de șantier la starea inițială

d. verificatorul de proiecte şi experții tehnici: au aceeași răspundere ca şi proiectantul pentru proiectele acceptate şi răspund pentru soluțiile date

e. proprietarul: efectuează la timp lucrările de întreținere şi reparații; completează şi actualizează cartea tehnică a construcției; execută modificări la construcții numai pe bază de proiecte verificate şi autorizate

f. administratorul şi utilizatorul: folosesc construcția conform instrucțiunilor din cartea tehnică; execută lucrări de întreținere şi reparații (dacă se prevede acest lucru prin contractul cu proprietarul), urmăresc comportarea în exploatare; sesizează Inspecția de stat în construcții în legătură cu accidentele tehnice înregistrate.

Informațiile de intrare în sistemul de asigurare a calității se preiau din:

• planul de management al calității

• rezultatele măsurătorilor de control al calității

• definițiile operaționale.

Metodele şi tehnicile folosite în asigurarea calitatii sunt următoarele:

• Metodele şi tehnicile de planificare a calitatii.

• Auditurile calitatii. Au ca obiectiv identificarea învățămintelor legate de îmbunătățirea performantei în cadrul proiectului curent sau în proiecte viitoare. Auditurile pot fi programate la date prestabilite sau aleatoare. Ele pot fi realizate de către specialiști interni sau consultanți externi.

Rezultatul activităților de asigurare a calitatii este îmbunătățirea calităţii. Aceasta include adoptarea de masuri şi acțiuni pentru creșterea eficacității şi eficienţei proiectului astfel încât să se genereze beneficii sporite pentru stakeholderi.

Controlul calitățiiControlul calităţii presupune monitorizarea rezultatelor proiectului pentru a verifica dacă acestea corespund

standardelor considerate relevante şi identificarea modalităților de a elimina cauzele generatoare de abateri negative.Informațiile de intrare pentru controlul calităţii sunt:

• Rezultatele realizării proiectului. Acestea includ atât rezultatele care țin de proces, cât şi pe cele care țin de produs. Alături de aceste rezultate efective sunt necesare rezultatele planificate.

• Planul de management al calităţii.

• Definițiile operaționale.

• Listele de control.

Principalele metode şi tehnici utilizate în controlul calitatii includ:

• Inspecția. Include activităţi de măsurare, examinare, testare pentru a stabili dacă rezultatele corespund specificațiilor planificate. Inspecții se pot efectua: în faza premergătoare execuției lucrărilor de construcții (examinarea şi verificarea documentației tehnico-economice, verificarea calităţii materialelor de construcții şi a prefabricatelor, verificarea calitatii utilajelor, verificarea capabilității subantreprenorilor), în faza executării lucrărilor de construcții (verificarea calităţii lucrărilor de structură şi de finisaj), în faza recepției, a exploatării sau post-utilizării obiectelor de construcții.

• Diagramele de control. Acestea sunt reprezentări grafice ale rezultatelor înregistrate, cu dinamica lor în timp.

28 29


Sunt utilizate pentru a decide când abaterile rezultatelor depășesc limitele considerate acceptabile şi se impune luarea unor măsuri de corecție. Ele pot fi utilizate, spre exemplu, în monitorizarea costurilor şi programului de execuție a proiectului sau a erorilor în documentația proiectului.

• Diagramele Pareto. Sunt histograme care pun în evidenta frecventa de apariție, în ordine descrescătoare, a anumitor rezultate în funcție de cauzele care le-au generat. Echipa de proiect ar trebui să acționeze cu prioritate asupra cauzelor care au generat cel mai mare număr de defecte (legea lui Pareto: un număr relativ redus de cauze generează cea mai mare parte a problemelor).

• Diagrame de flux. Sunt utilizate pentru a analiza modul în care au apărut problemele referitoare la calitate.

• Analiza tendinței. Se utilizează pentru monitorizarea performanţelor tehnice şi a performanţelor referitoare la încadrarea în buget şi program (cate activităţi într-o anumită perioadă au fost realizate cu abateri semnificative).

Rezultatele aplicării controlului calităţii sunt:

• Îmbunătățirea calităţii.

• Decizii de acceptare. În urma controlului anumite lucrări vor fi acceptate, altele vor fi respinse şi vor necesita refacerea lor.

• Refacerea unor lucrări. Anumite lucrări, respinse la efectuarea controlului calitatii, trebuie refăcute. Aceasta antrenează depășiri de costuri şi termene de execuție, deci trebuie evitate sau minimizate.

• Completarea listelor de control. Listele de control se completează pe măsura utilizării lor şi este util să fie arhivate împreună cu celelalte documente ale proiectului.

• Ajustarea proceselor. Ca urmare a controlului este necesar, în anumite situații, să se adopte acțiuni corective şi preventive.

O nouă teorie asupra calităţii lucrărilor de construcții este Managementul Calităţii Totale.În tabelul următor se face o paralelă intre managementul tradițional al calităţii şi managementul calităţii totale.

Comparație între Managementul tradițional al calităţii şi Managementul calităţii totaleManagementul tradițional al calităţii Managementul calităţii totale

Calitate • produsele sunt conforme cu specificația;• se pune accent pe controlul final

• produsele sunt conforme cu nevoile consumatorilor;• se pune accent pe controlul calitatii procesului de producție

Clienți • înțelegerea parțială a nevoilor clienților

• proces sistematic de căutare, înțelegere şi satisfacere a necesitaților clienților

Defecte • se admite un anumit procent de defecte, pierderi, retușuri

• nu se admit erori (zero defecte în fabricație, zero probleme în exploatare)

Inovații • revoluții tehnologice (automatizare) • perfecționare graduală şi continuă a fiecărei activităţi

Rezolvarea problemelor

• nesistematizat, la nivel administrativ sau al specialiștilor

• în mod participativ, disciplinat; decizii pe baza unor informații precise

Sistemul de management al calităţii totale vizează toate aspectele activitati firmei şi desemnează calitatea ca element strategic. Strategia managementului calităţii totale se concretizează în efortul integrat al tuturor nivelurilor companiei pentru a creşte satisfacția clientului, prin realizarea practica a îmbunătățirilor continue.

Managementul calităţii totale se impune în construcții deoarece:

• construcțiile sunt cunoscute pentru calitatea scăzută

• există o lipsa de preocupare pentru respectarea termenelor de predare

• nu se respectă costurile anticipate de client

• se înregistrează performante reduse la nivelul firmei. Spre deosebire de industrie, în construcții calitatea este impusă de:

• client

• arhitect

• proiectant

• experți verificatori de proiect

• antreprenori generali

• subantreprenori

• furnizori de materiale şi utilaje.

În condițiile sistemului managementului calitatii totale fiecare este clientul celuilalt.Particular pentru construcții este faptul ca proprietarul este singurul „neexpert” şi totuși el este cel care trebuie să

ia deciziile cele mai importante. Proprietarul nu are experiență deoarece el conduce un proiect o singură dată sau, în cel mai bun caz, la intervale mari de timp. Aceasta este cauza principală care generează conflicte între participanți (legate de materiale, mașini, soluții constructive, relații dintre oameni, bani etc.).

Particularitățile managementului calitatii totale în construcții sunt date de nerepetabilitatea proiectelor abordate, ceea ce face ca resursele fizice şi umane angajate în proiect să fie disponibilizate la încheierea acestuia.

Calitatea, în domeniul construcțiilor, este, în primul rând, o problema de responsabilitate sociala. Asigurarea securității şi confortului pentru beneficiarii construcțiilor reprezintă o obligație morală şi contractuală pentru firmele de construcții.

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII PROPRIIProducţia de construcţii – montaj comportă un complex deosebit de bogat şi variat de activităţi şi se impune ca

organizarea lucrărilor să fie întemeiată pe nişte principii directoare care să asigure un nivel calitativ prin: continuitatea în execuţie, ritmicitatea în muncă, sincronizarea elementelor procesului de producţie şi uniformitate în folosirea resurselor (forţă de muncă materiale şi utilaje). Pentru armonizarea tuturor aspectelor ce se ivesc în execuţia lucrărilor de construcţii – montaj este necesar să se realizeze o programare judicioasă şi documentată a execuţiei.

Programarea producţiei constă în stabilirea desfăşurării în timp şi spaţiu a etapelor procesului de producţie. Programele au caracter elastic, ele putând fi reactualizate la perioade scurte, în funcţie de realizările obţinute.

Programul este un instrument de lucru în conducere, una din căile de manifestare a activităţii previzionale, factor important în adjudecarea lucrărilor (concurenţă) oferind credibilitate (respectarea prevederilor contractuale) şi eficienţă în activitatea de construcţii – montaj. Felul în care se realizează programele constituie preocupări de analiză tehnico – economică internă a firmelor. În ramura de construcţii – montaj se aplică multiple tehnici şi metode de programare vizând cele mai diverse forme de activitate: executarea lucrărilor, aprovizionarea tehnico – materială, asigurarea transporturilor, etc.

Se întocmesc programe pentru:

• executarea unor părţi de obiect

• executarea unui obiect

• executarea unui complex de obiecte inclusiv pregătirea şi recepţia.

Întotdeauna piesa finală a programului este planul calendaristic (graficul de execuţie) în care apar toate activităţile ce concură la realizarea lucrărilor respective, eşalonate calendaristic pe zile, săptămâni, decade sau chiar luni.

Plan calendaristic pentruexecuţie – obiect (Graficul Gant)

30 31


PARAMETRI UTILIZAŢI ÎN PROGRAMAREA ŞI ORGANIZAREA PROCESELOR DE PRODUCŢIE ŞI ÎN CONSTRUCŢIIÎn activitatea de programare şi organizare a activităţii de construcţii – montaj intervin o serie de parametri care se

pot grupa astfel:

• parametrii organizatorici sau cantitativ

• parametrii de desfăşurare în spaţiu

• parametrii de desfăşurare în timp.

Parametrii organizatorici sau cantitativi:

a.1. Activitatea – este o acţiune organizatorică, proces sau grupare de procese care apare ca orice activitate are o durată nulă sau pozitivă (t ≥ 0).

Exemple de activităţi cuprinzând acţiuni:

• predare – preluare amplasament

• recepţie parţială

• asigurare cu grinzi prefabricate.

În funcţie de complexitatea lucrărilor de natură tehnologică avem:

• procese de muncă (executarea cofrajelor)

• grupare de procese de - execuţie fundaţie:

• cofrare

• armare

• betonare

• decofrare.

• părţi de obiect, în caz de programări cu nivele de detaliere reduse (execuţie infrastructură).

a.2. Volumul de lucrări (Qi) reprezintă cantitatea de lucrări pentru procesul i, stabilită prin antemăsurătoarea proiectului de execuţie şi exprimată în unităţi naturale specifice procesului de construcţie respectiv.

a.3. Volumul de muncă (Vi) este cantitatea de manoperă necesară conform normelor pentru executarea volumului de lucrări Qi.

a.4. Numărul de muncitori (Ni) din formaţia de lucru ce execută procesul i, se determină pe baza cantităţii de lucrare Qi, respectiv a volumului de muncă şi duratei ti, de realizare a lucrării.

Unde:

Vi = volumul de muncă (ore)

ti = durata necesară executării unui volum de muncă (zile)

rpi = indicele mediu de realizare a normei

NPi = norma de producţie pe oră (pentru1 muncitor)

Ni = număr de muncitori.b) Parametrii de desfăşurare în spaţiub.1. Zona de lucru reprezintă spaţiul în care se desfăşoară sau se vor desfăşura lucrările de realizare a obiectului

proiectat (alee, clădire, reţea exterioară, etc). În general zona de lucru coincide cu spaţiul împrejmuit aflat la dispoziţia şantierului.

b.2. Sectorul de lucru, diviziunea zonei de lucru pe care se desfăşoară o anumită activitate.

b.3. Frontul de lucru (se exprimă în metri liniari, metri pătraţi, kilometri, etc), pentru procesul de producţie i, Sli, este

spaţiul în cadrul sectorului i şi în care sunt create condiţii constructive, tehnologice şi de securitate a muncii în vederea realizării lui în conformitate cu proiectul de execuţie.

c) Parametrii de desfăşurare în timpRitmul de lucru este durata de execuţie a unui proces i pe un sector l.

Qli – cantitatea de lucrări din procesul i pe sectorul l.

METODE PROGRAMAREÎn activitatea de construcţii montaj se utilizează trei metode de programare:

Graficul Gantt

Metoda de programare în lanţ

Metoda drumului critic

a) Graficul Gantt se aplică în cazul unor programe simple cu un număr mie de activităţi şi cu legături clare între aceste activităţi. Este o trecere directă în planul calendaristic a activităţilor după ce s-au calculat (apreciat mai adesea) duratele acestor activităţi (tabelul Graficul Gantt).

b) Metoda de programare în lanţ, este o metodă specifică unor lucrări repetitive unde aceleaşi activităţi se repetă pe mai multe sectoare de mai multe ori (identice): Qi = constant

Exemplu: execuţia unor vile, blocuri identice, lucrări de finisaj la un bloc cu 24 apartamente.Denumirea de “lanţ” se referă la execuţia aceleiaşi activităţi i pe n sectoare, de către o singură echipă de muncitori

Ni care trece cu continuitate de pe un sector pe altul.Reprezentarea grafică se face prin sistemul numit “ciclograma”. Ciclograma se desenează pe un sistem de două

axe rectangulare trecându-se pe abscisă timpul, iar pe ordonată sectoarele de lucru.

Ciclograma lanţului elementar ritmic Qi = constant Ni = constant

Pentru reprezentarea execuţiei mai multor activităţi se ajunge la lanţul complex care este de fapt o succesiune de lanţuri elementare sincronizate. Sincronizarea între două lanţuri are loc atunci când pe un sector lanţul doi începe când s-a terminat primul.

Ciclograma lanţului elementar neritmic

32 33


Pentru elaborarea programării în lanţ a producţiei de construcţii – montaj se parcurg următoarele etape:

• studiul lucrării (planşe)

• elaborarea listei de activităţi

• sectorizarea

• calculul duratelor activităţilor pe sectoare

• elaborarea ciclogramei

• elaborarea planului calendaristic

• dacă Tnecesar > Tdisponibil fixat prin contract cu beneficiarul se recurge la reduceri prin:

• reducerea lui til

• divizarea lucrărilor cu durate mari prin introducerea a două sau trei echipe

• schimbării de tehnologii.

c) Metodica drumului critic (M.D.C.)Una din metodele elaborate în ultimul deceniu pentru punerea în lucru şi supravegherea executării programelor de

producţie ce se pretează lucrului pe calculator este sistemul PERT (Program Evaluation Research Task) metoda Critical Path Scheduling cunoscută şi aplicată la noi sub denumirea de MDC (Metoda Drumului Critic).

Această metodă presupune parcurgerea următoarelor etape de programare:

• studiul lucrării

• elaborarea listei de activităţii: tehnologice, organizatorice, etc.

• calculul duratelor de execuţie

• stabilirea legăturilor între activităţi

• elaborarea graficului reţea

• calculul termenelor minime şi maxime ale activităţii

• elaborarea planului calendaristic.

1. În principal această metodă constă în divizarea acţiunii complexe în părţi componente până la un nivel care să permită corelarea logică şi tehnologică a acestor părţi adică să permită intercondiţionările între părţile componente. Aceste componente se numesc activităţi. Specialistul care întocmeşte lista activităţilor, stabileşte în acelaşi timp şi legătura cu celelalte activităţi.

Astfel iau naştere lista de activităţi:Tabelul – Lista de activităţi

Nr. crt. Denumire activitate Simbol activitate Activitate precedentă Durată (luni)

12345678910111213

Proiectare Organizare şantierComenzi utilajeDrumuri interioareReţele utilităţi (etapa 1)Reţele utilităţi (etapa 2)Construcţii – montaj obiect 1Construcţii – montaj obiect 2Construcţii – montaj obiect 3Construcţii – montaj obiect 4Livrare utilajeFormare cadreProbe tehnologice

PROSCUDIR1R2O1O2O3O4LUFCPT

-PRPROSOSOS

R1;D1;LUO1

R2;D1;LUO3CUPR

O2;O4;FC

52233433343

122

Analiza drumului critic ia în considerare toate procesele, acţiunile şi condiţionările care intervin în realizarea ansamblului de lucrări şi le înscrie pe graficul reţea:

• activitatea = orice acţiune sau condiţie care intervine în desfăşurarea execuţiei şi poate fi:

• activitatea propriu-zisă

• aşteptarea (întreruperi de ordin tehnologic - organizatoric)

• activitatea fictivă (element convenţional).

Activitatea se reprezintă în grafic printr-un segment orientat (arc).

• faza sau evenimentul: momentul de începere sau terminare a unei activităţi

• durata, timpul necesar efectuării fiecărei activităţii

• drumul, traseul alcătuit de activităţi în succesiunea lor normată stabilită pe grafic între faza de începere şi cea

• de terminare a ansamblului. Lungimea unui drum rezultat din însumarea duratelor activităţilor care îl compun

• termen, limita perioadei de timp dintre faza iniţială (neînceperea primei activităţi) şi o fază iniţială de începere are termenul iniţial egal cu 0.

Durata minimă posibilă de execuţie a întregii acţiuni este determinată de cea mai lungă succesiune de arce şi se numeşte “drum critică”.

Graficul MDC cu reprezentare prin noduri

Drumul critic

Nod = activitate

a – durata activităţii anterioare

b – durata activităţii actuale

c – durata totală

2. Principalele avantaje ale metodei MDC sunt următoarele:

• obligativitatea analizării amănunţite a structurii tehnologice şi logice a acţiunii considerate

• evidenţierea explicită a legăturilor logice şi tehnologice între operaţii

• determinarea duratei reale de execuţie a unei acţiuni complexe

34 35


• evidenţierea operaţiilor – cheie (activităţi critice) care condiţionează în timp realizarea în termen a acţiunii

• evidenţierea activităţii necritice (rezerve)

• optimizarea utilizării în timp a resurselor (materiale, utilaje, forţe de muncă, fonduri băneşti, etc.).

Avantajele folosirii MDC, în cazul unor acţiuni complexe alcătuite din mai multe mii de activităţi rezultă numai în cazul utilizării calculatoarelor electronice.

Calculatoarele electronice au în majoritatea cazurilor programe şi sisteme de programare pentru diverse programe MDC. 3. MDC - ul are unele variante cum ar fi metoda CPM (Critica Path Method) care utilizează reprezentarea activităţii

prin noduri, iar a condiţionărilor (succesiunea) prin arce. 4. Grafice MDC integrate şi condensate. Nivelul de detaliere în activităţi a acţiunilor depinde de scopul urmărit

(coordonare de ansamblu sau coordonare de detaliu). În practică, se întocmeşte un grafic director, pentru orientarea, generală a echipei de conducere a acţiunii, când se

trece la acţiunea de amănunt se întocmesc grafice detaliate (grafice-reţea). Graficele detaliate se fac în general pe părţi din acţiunea complexă (obiective sau obiecte); în acest caz se pot

întocmi grafice pe obiect, pentru:

• proiectare;

• organizare de şantier;

• lucrări de drumuri (mai multe grafice);

• reţele exterioare – apă, canal, etc.

5. Actualizarea graficelor MDC – se face atunci când nu se respectă estimările iniţiale din cauza condiţiilor atmosferice, defectării utilajelor, schimbarea soluţiilor de proiect, fluctuaţiilor de muncitori, etc. În aceste situaţii apare necesitatea realizării, la o anumită dată, a modului în care s-au realizat lucrările programate şi luarea unei măsuri pentru recuperarea rămânerilor în urmă.

6. Din activitatea MDC mai fac parte: optimizările cost-durată; analiza resurselor; reeşalonarea graficului cu ajutorul calculatorului, etc.

Exemplu de programare: execuţia unei case de vacanţă executată din prefabricate.

I. Studiul lucrării (inclusiv citire planşe);

II. Lista de activităţi care cuprinde toate activităţile ce duc la realizarea construcţiei.

Tab. Lista de activităţiNr. crt.

ActivitateDenumirea activităţii Simbol

activitateActivităţi

precedenteDurată

activitate (zile)

1 Nivelare generală NG - 3

2 Amenajare curte interioară ACI NG 10

3 Săpături pentru fundaţii SF NG 4

4 Aprovizionare materiale fundaţii AMF NG 2

5 Realizare fundaţii RF SF; AMF 6

6 Realizare umpluturi RU RF 2

7 Aprovizionare prefabricate AP NG 6

8 Montare prefabricate şi finisaje MPF RU; AP 60

9 Dotări exterioare DE ACI 3

10 Recepţie R MPF; DE -

Fig. Grafic MDC – casa de vacanţă

3. Calculul duratelor activităţilor – exemplu:

Calculul duratei de realizare a fundaţiilor activitate compusă din patru articole:

• turnarea betonului simplu în talpă

• montarea armăturilor

• cofrarea cuzineţilor

• turnarea betonului în cuzineţi.

Pentru fiecare dintre articolele de lucrări au fost trecute cantităţile respective de realizat determinate în antemăsurătoare şi consumul unitar de forţă de muncă luat din norma de deviz corespunzătoare articolului.

Cunoscând aceste elemente se determină necesarul total de forţă de muncă – exprimat în om-ore – pentru fiecare articol şi apoi se totalizează pe activitate. Acest necesar transformat în om-zile (considerând durata schimbului de lucru de 10 ore şi un schimb pe zi) a stat la baza determinării duratei activităţii, astfel: alegând un număr de 6 muncitori din formaţia care execută fundaţiile şi împărţind numărul total de om-zile (31) la numărul de muncitori din formaţie ales, înmulţit cu indicele de îndeplinirea normei (1,14), stabilit pe baze de date statistice, rezultă durata de 6 zile.

4. Întocmirea graficului reţea constă în calculul termenelor şi rezervelor de timp ale activităţii:

• în fiecare nod au fost trecute toate datele legate de o activitate

• pe săgeţi s-a înscris durata-decalaj între începuturile a două activităţi succesive, stabilite pe considerente tehnologice şi organizatorice. Exemplu: pe săgeata ce uneşte nodurile 5(RF) şi 6(RU) s-a înscris durata 10, ţinând cont că de la începerea activităţii de la realizare a fundaţiilor, activitatea care durează 6 zile, e necesar un timp de 10 zile până la executarea umpluturii. Asta înseamnă că abia după 4 zile de la terminarea turnării betonului în fundaţii se poate începe umplutura din jurul acestora, pentru a asigura timpul necesar intrării betonului turnat şi decofrării.

Parcurgând toate drumurile din grafic, în sensul săgeţilor, până la activitatea al cărui termen se calculează, se ia ca termen minim de începere a activităţii lungimea drumului maxim dintre activitatea iniţială şi activitatea respectivă.

Exemplu:• pentru activitatea RF drumurile sunt

0-1-3-5 0+3+2=5 zile

0-1-4-5 0+1+2=3 zile

Se alege lungimea cea mai mare, de 5 zile, care se înscrie ca termen minim al activităţii RF.

36 37


Drumul critic cu lungimea cea mai mare şi care indică termenul final de realizare a construcţiei pe grafic:

0-1-3-5-6-8-10-11=77 zile

Termenul maxim de obţinere a activităţii se obţine parcurgând graficul în sens invers al săgeţilor, scăzând din termenul final lungimea drumului celui mai mare care uneşte activitatea respectivă cu nodul final.

Exemplu pentru AMF:Termenul maxim de începere:

79-2-60-2-10-2=3 zile

Rezerva de timp rezultă ca diferenţă între termenul maxim şi termenul minim al unei activităţi.

Exemplu pentru AMF:

• rezerva de timp 3-1=2 zile.

NORME DE MUNCĂ Organizarea muncii reprezintă totalitatea măsurilor prin care se urmăreşte raţionalizarea proceselor de muncă prin

aplicarea în producţie a cuceririlor ştiinţei şi tehnici, a experienţei înaintate în scopul reducerii consumului de energie umană. Norma de muncă exprimă în esenţă, cantitatea de muncă necesară pentru executarea unei operaţii de către o

persoană competentă ce lucrează cu intensitate normală în condiţiile de muncă determinate. Consumul de factori materiale (energie, prefabricate) este definit prin cantitatea, calitatea şi sortimentul lor.

Normarea muncii se aplică pentru toate categoriile de salariaţi, inclusiv în instituţiile bugetare şi unităţile publice, conform specificului activităţii şi se desfăşoară ca un proces continuu în permanentă concordanţă cu schimbările ce au loc în structura şi nivelul dotărilor tehnice, de organizare şi de calificare a muncii. Ea are menirea de a stabili cât mai fidel cantitatea şi calitatea de muncă necesară pentru realizarea produselor în toate ramurile de activitate.

În activitatea de normare pot fi analizaţi separat sau simultan cei trei factori: munca, obiectele muncii şi mijloacele de muncă. Norma de muncă reprezintă relaţia dintre produs şi consum făcută în condiţii medii pentru realizarea lui.

Pentru realizarea procesului de producţie este nevoie de muncă, materiale sau materii prime (obiectele muncii) şi utilaje (mijloace de muncă). De aceea se impune normarea tehnică a celor trei consumuri:

• de muncă vie

• de obiecte ale muncii

• de mijloace de muncă.

Există deci 3 tipuri de normare: norme de materiale; norme de muncă; norme de utilaj.Norma de muncă reprezintă sarcina de muncă ce se stabileşte unui executant (individual sau colectiv) care

are calificarea corespunzătoare pentru efectuarea unei lucrări sau îndeplinirea unei funcţii, în anumite condiţii tehnico-organizatorice precizate.

Norma de muncă cuprinde acţiunile utile ale executantului, precum şi întreruperile reglementate. Ele se stabilesc pentru toate categoriile de personal muncitor.

Forme de exprimare a normelor de muncă.În funcţie de modul de exprimare a relaţiei între muncă şi produs, normele de muncă pot fi:

• norme de timp (NT)

• norme de producţie (NP)

• sfera de atribuţii (SA)

• norme de deservire (ND)

• norme de personal (NP).

a) Norma de timp şi norma de producţie au un conţinut comun şi exprimă legătura directă dintre sarcinile de muncă necesare pentru realizarea acestora.

Prin norma de timp (NT) se înţelege volumul de muncă stabilit unui executant care are calificarea corespunzătoare, pentru efectuarea unei unităţi de lucrare (produs, în condiţii tehnice şi organizatorice precizate. Se exprimă în unităţi de timp oră pe unitate fizică produs (buc, kg, m3, m2, etc).

Exemplu: pentru executarea unui metru cub de zidărie de o cărămidă grosime cu înălţime până la 3m norma este de 4,00ore/m3, pentru executarea unui metru cub de zidărie de cărămidă de 1½ cărămizi grosime, norma de timp NT=3,50 ore/m3.

b) Normele de producţie (NP) reprezintă cantitatea de produse sau de lucrări stabilită a se efectua în unitatea de timp (lună, schimb, oră) de către un executant în condiţii tehnice şi organizatorice precizate. Se exprimă în unităţi fizice (buc, kg, m2, etc) pe unitate de timp-ani.

Între norma de timp şi norma de producţie există relaţia:

• pentru un muncitor

• pentru o formaţie alcătuită din m muncitori

Exemplu: norma de producţie pentru executarea unui metru cub de zidărie de o cărămidă grosime, cu înălţimea până la 3m, la care NT = 4 ore/m3 este

c) Sfera de atribuţii (SA) reprezintă ansamblul de atribuţii şi sarcini de muncă stabilite unui executant care are calificarea corespunzătoare pentru a le îndeplini în cadrul procesului de producţie la care participă sau al activităţii pe care o desfăşoară în condiţii tehnice şi organizatorice precizate.

Sfera de atribuţii se stabileşte pe baza determinării directe a cantităţii de muncă necesară pentru lucrările de au volum cunoscut sau pe baza examinări volumului de muncă necesar realizării lucrărilor într-o perioadă mai lungă de timp. Această formă de exprimare a normei de muncă se utilizează la controlul personalului, la intrarea şi ieşirea din secţii sau unitate (macaragii, electricieni, vânzători, personal TESA, etc).

d) Norma sau zona de deservire reprezintă locul de limită delimitat prin suprafaţa sau înzestrarea să ori prin numărul de obiecte ale muncii în care executantul îşi execută atribuţiile sau sarcinile de muncă. De exemplu, la un cofrag glisant, mecanicul serveşte pompa hidraulică, verinele hidraulice şi instalaţia de nivel.

e) Norma de personal (NP) Norma de personal (formaţia normată de muncă), reprezintă numărul strict necesar de personal pe meserii, funcţii

şi nivel de calificare, pentru realizarea de către executant a unui ansamblu de sarcini normate de muncă, în condiţii tehnice şi organizatorice precizate.

Norma de personal precizează formaţiile de muncă necesare, pe locuri de muncă, linii tehnologice, ateliere, secţii, servicii, birouri.

Exemplu: să se afle câţi muncitori zidari sunt necesari pentru executarea a 342 m3 zidărie de cărămidă într-un interval de 25 schimburi.

38 39

aprovizionarea corespunzătoare a locului de muncă

Documents

Transcript of aprovizionarea corespunzătoare a locului de muncă