APP Rezolvate Complet

32
ANALIZA POLITICILOR PUBLICE PV. 8 mai 2015, ora 10.30, Amfiteatrul 2 (seria A+B) 1. Ce este sectorul public? Cum se deosebește sectorul public de cel privat? Sectorul public este o parte a economiei aflată în responsabilitatea guvernelor ce are sarcini mai complexe, este preocupat de probleme de echitate, de standarde de legalitate, de compensare a situațiilor de eșec al pieței si asa mai departe. Guvernul obţine venituri din activitatea agenţilor economici producãtori. Este vorba despre impozitele pe profit şi alte taxe percepute sub forma unor plãţi publice de genul taxelor de parcare sau plãţilor pentru utilitãţi. Toate fluxurile economice creeazã o conexiune evidentã între sectorul public şi cel privat. Atunci când statul intervine pe piaţa factorilor de producator de cumpãrãtor, acţiunea sa influenţeazã, prin deciziile de preţ şi producţie, atât activitatea de producţie a agenţilor privaţi, cât si sistemul de preţuri pe piaţã. Atunci când politica fiscalã se manifestã prin practicarea unor impozite mici, activitatea investiţionalã privatã este încurajatã şi creşte incitaţia la muncã. Impozitele mari descurajeazã activitatea private. n fapt, avem şase distincţii: 1) Distincţia dintre autoritatea guvernamentală şi libertatea individuală; dintre ceea ce este legitim ca guvernarea să impună şi libertatea de acţiune individuală. 2) Distincţia dintre alocările publice (pentru consum, dar şi investiţiile guvernamentale) şi alocările private: consumul şi, respectiv, investiţiile private. (De pildă, consumul individual se realizează din venitul net – din care au fost extrase taxele.)

description

Analiza Politicilor Publice

Transcript of APP Rezolvate Complet

Page 1: APP Rezolvate Complet

ANALIZA POLITICILOR PUBLICE

PV. 8 mai 2015, ora 10.30, Amfiteatrul 2 (seria A+B)

1. Ce este sectorul public? Cum se deosebește sectorul public de cel privat?

Sectorul public este o parte a economiei aflată în responsabilitatea guvernelor ce are sarcini mai complexe, este preocupat de probleme de echitate, de standarde de legalitate, de compensare a situațiilor de eșec al pieței si asa mai departe. Guvernul obţine venituri din activitatea agenţilor economici producãtori. Este vorba despre impozitele pe profit şi alte taxe percepute sub forma unor plãţi publice de genul taxelor de parcare sau plãţilor pentru utilitãţi. Toate fluxurile economice creeazã o conexiune evidentã între sectorul public şi cel privat. Atunci când statul intervine pe piaţa factorilor de producator de cumpãrãtor, acţiunea sa influenţeazã, prin deciziile de preţ şi producţie, atât activitatea de producţie a agenţilor privaţi, cât si sistemul de preţuri pe piaţã. Atunci când politica fiscalã se manifestã prin practicarea unor impozite mici, activitatea investiţionalã privatã este încurajatã şi creşte incitaţia la muncã. Impozitele mari descurajeazã activitatea private.

In fapt, avem şase distincţii:

1) Distincţia dintre autoritatea guvernamentală şi libertatea individuală; dintre ceea ce este legitim ca guvernarea să impună şi libertatea de acţiune individuală.

2) Distincţia dintre alocările publice (pentru consum, dar şi investiţiile guvernamentale) şi alocările private: consumul şi, respectiv, investiţiile private. (De pildă, consumul individual se realizează din venitul net – din care au fost extrase taxele.)

3) Distincţia dintre transferurile publice şi cele private. Cum redistribuie statul veniturile sale este o problemă de mare importanţă pentru toţi membrii societăţii: de pildă, cât din bugetul de stat revine educaţiei sau sănătăţii sau culturii sau cercetării?

4) Distincţia dintre proprietatea publică şi proprietatea privată.

5) Distincţia dintre contractările publice şi cele private. Statul poate să ofere un bun fără ca el însuşi să îl producă: de pildă, prin contracte cu firme particulare sau prin concesionarea către unele firme private a anumitor activităţi.

6) Distincţia dintre cei angajaţi în sectorul public şi cei angajaţi în sectorul privat. (Nu toţi cei care lucrează în instituţiile şi organizaţiile guvernamentale sunt funcţionari publici; dar funcţionarii publici reprezintă un grup foarte important de persoane în elaborarea şi aplicarea politicilor publice. De aceea ne vom referi de multe ori la ei în cele ce urmează.)

Page 2: APP Rezolvate Complet

2. Care sunt aspectele (dimensiunile) vizate de sectorul public?

Acestea sunt deciziile instituțiilor și organismelor guvernamentale; consum, investiții și transferuri guvernamentale; producția de stat a bunurilor publice - proprietatea publică, contractări și angajări publice. Sectorul public vizeaza:

· institutiile si organizatiile prin care se iau decizii publice, precum si consecintele acestora, prin opozitie cu deciziile autonome ale indivizilor;

· consumul, investitiile si transferurile facute de guvernare. Consumul si investitiile privesc mecanismele de alocare a resurselor si se leaga deci mai mult de preferintele cetatenilor - consumatori; transferurile privesc mecanismele de redistribuire a resurselor si depind de conceptiile dominante în societate despre echitate si dreptate sociala;

· productia de catre stat a bunurilor: a) statul detine în proprietate mijloace de productie si produce direct unele bunuri; b) statul furnizeaza anumite bunuri (nu neaparat producându-le; el poate sa realizeze acest lucru prin mecanismul comenzilor de stat catre organizatii din sectorul privat); c) statul angajeaza forta de munca: el este, în societatile moderne, cel mai mare angajator.

- în tarile OECD consumul variaza între 9 si 26% din PIB;

- în tarile OECD, forta de munca angajata în sectorul public variaza între 8 si 32% din totalul fortei de munca angajate, cu o medie de 18%.

3. La ce nivel intervine statul în economie? Cum intervine statul la fiecare nivel?

Statul intervine in economie pe doua niveluri, micro si macro. Acesta intervine în viaţa economicã fie printr-un comportament obişnuit unui agent economic, fie prin exercitarea atributelor sale de reglator al pieţei. In prima situaţie, statul poate fi producãtor, consumator, partener în operaţii de schimb. In cea de-a doua situaţie, statul este titular unic de emisiune monetarã, este principalul realizator al protecţiei sociale, este responsabil al executãrii bugetului.

Statul se implicã în economie atât la nivelul microeconomic, cât şi macroeconomic. Mãsurile adoptate în vederea reglementãrii activitãţii unor agenţi economici vizeazã domeniul microeconomiei şi include: stabilirea unor preţuri, fixarea unor limite minime sau maxime de preţ, determinarea salariului minim şi mediu, gestionarea şi administrarea proprietãţii publice, acordarea unor subvenţii, medierea unor conflicte de muncã, acordarea de ajutoare etc. La nivel macroeconomic, implicarea statului vizeazã mãsurile adoptate în vederea eliminãrii sau înlãturãrii unor dezechilibre cum ar fi inflaţia şi şomajul şi capãtã forma politicilor macroeconomice cum ar fi politica fiscalã, a cheltuielilor publice, monetarã, bugetarã etc. Desigur, implicarea statului la aceste douã nivele este forţat delimitatã. In realitate, nivelul microeconomic se aflã în strânsã corelaţie cu cel macroeconomic şi la fel, şi acţiunile publice se aflã în interdependenţã. De exemplu, chiar dacã un conflict de muncã este aparent un aspect microeconomic, implicarea statului în medierea acestuia nu se face decât în situaţia în care menţinerea lui ar genera extinderea problemelor de muncã în economie şi ar afecta un sector sau ramurã

Page 3: APP Rezolvate Complet

economicã; dacã conflictul de muncã nu reprezintã decât o lipsã de comunicare între patronat şi sindicat care nu pare o ameninţare la desfãşurarea întregii activitãţi economice, implicarea statului nu se justificã. De asemenea, în fixarea unor limite de preţ, implicarea publicã şi apariţia de preţuri administrate este o necesitate numai dacã piaţa produsului, respectiv legea cererii şi ofertei nu asigurã un nivel de preţ, considerat satisfãcãtor atât de producãtor cât şi de consumator. Intervenţia statului are caracter limitat.

4. Prezentați elementele (factorii) de care depinde mărimea sectorului public.

Programele de asistență, nivelul de dezvoltare economică, existența unor perioade de recesiune, dezastre, procesul politic, birocrația.

1. Programele de asistentă. In perioade în care economia prospera, guvernele au aplicat programe precum cele de pensii, de burse, de asigurări de sănătate, de subsidii pentru construcţiile de locuinţe; diverse categorii de angajaţi au primit avantaje exprimate în sporuri de salarii, reduceri ale vârstei de pensionare etc. Odată obţinute, avantajele pe care le creează astfel de programe se transformă în “îndreptăţiri” care sunt foarte greu apoi de retras; un drept obţinut nu poate fi anulat – e o frază rostită des de reprezentanţii sindicatelor. Aceste programe au fost aplicate într-o perioadă în care societăţile au îmbătrânit şi un tot mai mare procent din populaţie este pensionară; iar către aceste persoane se îndreaptă o mare parte a unor astfel de programe. Combinate, cele două procese au condus la creşterea mărimii sectorului public.

2. Procese financiare. Cel puţin trei factori de natură financiară au impulsionat creşterea sectorului public. Mai întâi, acţionează aşa-numita lege a lui Wagner: pe măsură ce economia se dezvoltă, o proporţie tot mai mare din produsul intern brut se îndreaptă spre sectorul public. Căci atunci nevoile de bază ale cetăţenilor sunt satisfăcute, iar o creştere mai mare de utilitate se obţine prin programe publice. In al doilea rând, există “efectul de dislocare”: în timp de război, de pildă (dar şi în cazuri de recesiune economică sau chiar de dezastre naturale), cetăţenii acceptă mai uşor taxe ridicate. Dar după încheierea războiului, aceste taxe creează guvernării fonduri pentru a finanţa noi programe. In sfârşit, apare aşa-numitul efect al preţului relativ: atunci când se cheltuiesc bani de către guvernare, productivitatea nu creşte mult. In activităţi precum educaţia, poşta, sănătatea, activitatea poliţiei, introducerea unor tehnici noi duce la o scădere mică a costurilor. In timp, pentru a produce aceeaşi activitate (aceleaşi bunuri sau aceleaşi servicii), costurile cresc.

3. Procesul politic. Toate partidele politice susţin că e necesar să se micşoreze cheltuielile publice şi să se reducă taxele. Dar în practică situaţia se prezintă cu totul altfel: sectorul public creşte şi pentru că cetăţenii cer tot mai multe servicii din partea guvernării. Grupuri de presiune, sindicate, asociaţii profesionale, patronale – toate solicită avantaje (fie că ele se cheamă pensii mai mari, salarii mai mari pentru personalul din învăţământ ori sănătate, sau subsidii pentru agricultură etc.). Mai mult, costurile pe care le antrenează aceste avantaje sunt dispersate în întreaga societate (sunt plătite de către toţi contribuabilii) şi de aceea opoziţia acestora faţă de ele este redusă şi neorganizată.

Page 4: APP Rezolvate Complet

4. Birocratia. Funcţionarii publici sunt una dintre forţele care au dus la creşterea sectorului public. Cea mai cunoscută analiză în acest sens îi aparţine lui W. Niskanen (1994). Potrivit lui, întrucât birocraţii nu îşi pot mări profiturile, aşa cum fac managerii dintr-o firmă privată, ei urmăresc altceva – anume maximizarea bugetului pe care îl primesc pentru biroul lor. Ei cer tot mai mult pentru a produce serviciile care le cad în sarcină; şi au succes, întrucât ei posedă informaţia necesară privind costurile reale ale biroului, însă pot să o ascundă faţă de cei care le stabilesc bugetele (faţă de legislativ: parlamentul). Ca urmare, birocraţia tinde să consume o proporţie tot mai mare din produsul intern brut în propria ei activitate.

5. Ce sunt politicile publice?

Ideea că instituţiile guvernamentale au ca obiect principal de activitate formarea şi aplicarea politicilor publice a pătruns cu dificultate la noi în ţară în conştiinţa comună; astăzi însă ea este luată, de cele mai multe ori, ca evidentă: auzim de politicile de integrare europeană, de politicile sectoriale (privind, de pildă, restructurarea unor domenii economice sau reforma învăţământului). Ce este o politică publică?

In sensul comun, termenul politică se consideră de obicei că se aplică la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât mişcările sociale generale. Aşadar, politica, în termenii nivelului de analiză, este un concept plasat la mijloc. Un al doilea element, şi anume unul esenţial, este că pentru cei mai mulţi autori termenul trimite la un scop de un anumit fel. (Heclo, 1972: p. 84)

Există un aspect foarte important al ideii generale de politică publică: în elaborarea şi aplicarea politicilor publice funcţionarii publici – sau birocraţii, aşa cum am folosit mai devreme acest termen – au un rol foarte important. Accentul pe politici este într-un sens opus însă activităţilor administrative. Căci, dacă în activitatea administrativă accentul cade pe respectarea regulilor, a normelor, în cazul unei politici publice rolul central îl are acţiunea, planul sau obiectivul de atins.

6. Prezentați conceptele cheie ale noțiunii de politici publice (elaborate de J. Anderson).

O acțiune guvernamentală, o reacție la nevoile concrete ale societății, are un scop, direcții de actiune, implică decizia de a face sau a nu face ceva, actor sau grup de actori, justificare a unei acțiuni, decizie luată - nu intenție.

Este o institutie (publica) guv Vizeaza un obiectiv bine stabilit Vizeaza o problema reala/concreta a societatii Implica anumite directii de actiune Implica decizia de a face sau a nu face ceva Justificare a unei actiuni Un actor/grup de actori politici

Page 5: APP Rezolvate Complet

Decizie luata, si nu o intentie

7. Analizați o definiție a politicilor publice.

Definiția este dată pe foaia de examen: Thomas Dye, William Jenkins sau James Anderson, folosind conceptele cheie ale noțiunii de politici publice (elaborate de Anderson)

Thomas Dye - politicile publice reprezintă tot ceea ce structurile guvernamentale hotărăsc să facă sau să nu facă.

William Jenkins - un set de decizii interdependente luate de un actor politic sau de un grup de actori politici cu privire la selecția obiectivelor și la mijloacele de a atinge aceste țeluri într-o situație specifică, în care ar trebui ca acei actori politici să poată, în principiu, să ia aceste decizii.

James Anderson – un curs de acţiune, urmat de un actor politic sau de un grup de actori politici, în abordarea unei probleme de interes.

8. Explicați abordarea politicilor publice axate pe rezultatul final / axate pe problema. Exemplificați.

Politicile ca rezultate. Un alt mod de a privi politicile este din punctul de vedere al rezultatelor acestora, adică ceea ce este practic obţinut. Abordarea politicilor din perspectiva rezultatelor acestora ne poate ajuta să evaluăm dacă scopul declarat al acelei politici este reflectat în ceea ce se obţine efectiv în urma implementării politicii.

9. Prezentați si exemplificați la alegere 3 sensuri în care este folosită sintagma „politica publică”.

Este greu de dat o definiţie precisă a politicilor publice. Aşa cum arată Hogwood şi Gunn (1984; 2000: cap. 2), în mod obişnuit (de pildă dacă vom căuta în paginile ziarelor) termenul “politică publică” este folosit în mai multe sensuri:

1. Politicile ca etichete ale unor domenii de activitate. Utilizarea cel mai frecvent întâlnită apare în contextul afirmaţiilor de natură generală privind politicile economice, politicile sociale sau de politică extern ale unui guvern. In acest caz, politicile descriu mai curând domeniile activităţii şi implicării guvernamentale.

2. Politicile ca expresie a scopului general sau a stării de fapt dorite. Intr-un document al unui partid politic, sau în cel al unui guvern, termenul “politică” e folosit pentru a indica scopul general (sau finalitatea) unei activităţi guvernamentale în general sau într-un anumit domeniu; de asemenea, el este folosit pentru a descrie starea de fapt care va fi atinsă odată cu realizarea scopului propus. Dacă studiem Strategia naţională de dezvoltare economică a României pe termen mediu, adoptată de către

Page 6: APP Rezolvate Complet

Guvernul României în martie 2000, având consensul tuturor partidelor politice reprezentative, vom vedea că acesta este sensul în care este folosit termenul “politici” acolo.

3. Politicile ca propuneri specifice. De multe ori, termenul e folosit pentru a descrie unele acţiuni specifice pe care organizaţiile politice (grupuri de interese, partide, guvernul însuşi) ar dori să le vadă realizate. Astfel de propuneri pot fi ad hoc, pot fi în mod necesar legate de alte propuneri, sau pot constitui mijloacele pentru obţinerea unor scopuri mai generale ale acestor organizaţii. Spunem, de exemplu, că primăria are o politică de susţinere a şcolilor, sau că guvernul are o politică clară de susţinere a întreprinzătorilor minoritari etc.

4. Politicile ca decizii ale guvernului. De cele mai multe ori, cercetătorii se apleacă asupra analizei unor situaţii specifice: sunt celebre analize precum cea a lui Allison (1971) a crizei cubaneze din 1962; după cum se vorbeşte de politica guvernului în cazul Bancorex sau F.N.I. sau Sidex etc.

5. Politicile ca autorizare oficială. Atunci când se spune cã guvernul are o politică în ce priveşte o anumită problemă, de multe ori susţinerea se face în sensul că există legi votate în parlament sau o hotărâre a guvernului care îngăduie sau solicită derularea unei activităţi. Sau, de asemenea, se poate spune că atunci când o anumită legislaţie în domeniu a intrat în vigoare, politica a fost deja implementatã.

6. Politicile ca programe. Mai puţin familiar, se spune totuşi uneori că avem o politică a unei organizaţii guvernamentale atunci când aceasta are sau aplică un anumit program. Un program implică existenţa, într-o sferă de activitate guvernamentală definită şi relativ specifică, a unui pachet de măsuri care cuprind: reglementări, organizare şi resurse. Astfel, putem vorbi despre un program privind bursele studenţeşti sau recalificarea personalului disponibilizat dintr-un anumit domeniu etc. Programele sunt privite de regulă ca mijloace prin care guvernele încearcă să atingă nişte scopuri mai generale.

10. Explicați noțiunea de „analiza politicilor publice” (APP).

APP - disciplina care foloseşte multiple metode de cercetare şi de argumentare pentru a produce şi a transforma informaţia relevantă pentru politici care poate fi utilizată în contexte politice pentru a rezolva probleme publice

După ce am precizat (mai mult sau mai puţin precis) ce sunt politicile publice, să încercăm să definim ceea ce este analiza politicilor publice. După Jean-Erik Lane, în cartea sa The public Sector. Concepts, Models and Approaches, “analiza politicilor publice poate să însemne fie analiza procesului politicilor publice – descriere şi explicaţie – sau elaborarea de metode ce vor fi folosite pentru structurarea politicilor aflate în desfăşurare – prescriere sau recomandare” .

Analiza politicilor publice este definită de către Leslie Pal, drept “aplicarea disciplinată a intelectului la probleme publice” . Aceasta presupune, pe de o parte, o abordare ştiinţifică, riguroasă a domeniului şi, pe de altă parte, o intrare în conţinutul problemelor publice, fie că este vorba despre mecanismele de luare a deciziilor, standardele de evaluare şi rezultatele care se obţin în sfera publică.

Page 7: APP Rezolvate Complet

Pe de altă parte, această definiţie nu ne ajută foarte mult, orice ştiinţa este o aplicare ordonată a intelectului la domeniul respectiv, fie că este vorba despre fizică, matematică sau biologie.

Incercarea de a defini analiza politicilor publice trebuie să pornească de la faptul că ea este în aceeaşi măsură o artă şi o ştiinţă. Este o artă pentru că necesită creativitate şi imaginaţie în identificarea şi descrierea problemelor sociale şi propunerea de soluţii pentru rezolvarea lor; este un meşteşug deoarece este un subcâmp aplicat al diferitelor discipline academice tradiţionale cum ar fi economia, ştiinţele politice, administraţia publică, sociologia, dreptul, statistica (Dye, 1995) .

11. APP se poate realiza ca analiză a politicilor sau analiză pentru politici. Caracterizați succint cele două modaliăți de înfăptuire a analizei politicilor publice.

Analiza a politicilor (retrospectiva) – politicile au fost deja elaborate; se refera la motivatiile pt care a fost aleasa o anumita solutie; la alte posibile solutii care nu au fost luate in calcul; la modalitatea de implementare a politicii; modul in care politica respectiva a rezolvat sau nu problema;modul in care politica respectiva interfereaza cu alte politici.

Analiza pt politici (prospectiva) – pt a elabora anumite politici, politicile nu sunt elaborate. Diferite elemente care pot influenta agenda publica si aspecte cu privire la elaborare, monitorizare, implementare a politicii.

12. Definiți problemele de politică publică.

Problema de politici publice este orice nevoie a societatii care nu poate fi rezolvata pe cale privata (orice problema care intra pe agenda publica avand sanse sa fie rezolvata. O problema de politica publica apare in urma unui eveniment in functie de modul in care cei implicati sau observatorii percep evenimentul respectiv (le afecteaza siguranta, interesele sau valorile).

Stabilirea agendei priveşte procesul prin care problemele ajung în atenţia publicului şi a instituţiilor guvernamentale; formularea politicilor priveşte procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politici alternative de soluţionare a unei probleme aflate pe agendă; luarea deciziilor este procesul prin care instituţiile guvernamentale adoptă o anumită alternativă pentru soluţionarea unei probleme; implementarea este procesul prin care instituţiile guvernamentale aplică politica, fac trecerea de la decizie la practică; iar evaluarea este procesul prin care rezultatele politicilor sunt monitorizate şi evaluate, rezultatele sale putând consta în reconceptualizarea problemei şi a soluţiilor propuse.

13. Prezentați factorii de care depinde procesul de identificare și percepere a problemelor publice.

Page 8: APP Rezolvate Complet

Persoane diferite au nevoi diferite, persoanele implicate în elaborarea politicilor publice se schimbă și cu ele se schimbă și deschiderea pentru rezolvarea unor probleme, nu există consens la nivel guvernamental - sau la nivelul guvernelor care se succed - cu privire la problemele care trebuie să fie rezolvate cu prioritate la un moment dat.

14. Prezentați factorii în funcție de care o problema are șanse să devină o problemă de politică publică.

Amploare, intensitate, durată, resurse implicate.

15. Nevoia de politici publice: prin politicile publice se intervine pentru a reduce sau elimina anumite limitări ale mediului concurențial. Explicați și exemplificați tipul și acceptabilitatea preferințelor/ problema incertitudinii/ probleme legate de timp=alocarea în timp a resurselor/ costurile de adaptare ca limitare a mediului concurential.

Tipul si acceptabilitatea preferintelor – Ideea de PP in acest caz porneste de la faptul ca preferintele pot fi influentate prin educatie/corectie. Asupra unor preferinte care au efecte negative asupra altora se poate actiona fie la nivel public prin reglementare (interzicere) fie la nivel privat prin persuasiune. EX: preferintele unor indivizi pt a lovi/insulta atunci cand sunt maniosi este reglem. de Codul Penal. Acest comportament poate fi reglat si prin educatie; ex: consumul de droguri – interventia statului poate produce eficienta Paretto.

Problema incertitudinii care afecteaza perceptia riscului – Evaluarea publica a riscului este

necesara atunci cand evaluarile private sunt afectate de erori (obligativitatea asigurarilor de locuinta)

Probleme legate de timp – Se refera la importanta acordata generatiilor viitoare in ceea ce priveste consumul anumitor bunuri. Statul poate interveni prin alocarea in timp a resurselor. EX: combustibili (resurse) organici, specii de animale, paduri

Costuri adaptare – sunt legate de preturile fixe. Nu toate preturile sunt flexibile, nu se formeaza prin jocul cererii si ofertei.EX: Salariu este rigid la scadere infl de factori psihologici si institutionali. Trecerea de la o stare de echilibru la alta se poate realiza fara costuri de adaptare daca preturile se ajusteaza liber.

Page 9: APP Rezolvate Complet

16. Nevoia de politici publice: prin politicile publice se intervine pentru a reduce sau elimina situațiile de eșec al pieței. Bunurile publice/Externalitățile/monopolul natural/informația asimetrică: definiție, explicați de ce reprezintă eșec al pieței și care este modalitatea de intervenție guvernamentala?

A. Bunurile publice – reprezinta o situatie de esec al pietei pentru ca este dificila definirea dreptului de proprietate:

Sunt oferite in cantitati identice indivizilor; Nu se pot tranzactiona pe piata pt ca beneficiile sunt foarte dispersate, raspandite la nivelul

intregii societati, motiv pt care niciun individ nu va fi stimulat sa produca bunul respectiv.

Statul intervine prin stimularea sau preluarea productiei bunului respectiv: Nonexclusiv – un ins nu poate fi impiedicat sa foloseasca un bun chiar daca nu a platit pt el Nonrivalitatea – costul mg al unui utilizator este zero.

B. Externaliatatile – Actiunea producatorului sau consumatorului produce efecte asupra altor ag economici care nu iau parte in mod direct la tranzactia dintre cei doi ( pretul pietei nu include toate costurile sau beneficiile).

Externalitatile pozitive si negative – in productie si in consum . de exemplu externalitati negative productie:poluarea iar consum:bunuri care provoaca dependenta . Externalitati pozitive productie:robotii industriali iar in consum vaccin, educatia.

In cazul externalitatilor interventiei statului se poate realiza prin norme si reglementari, fie prin subventii, taxe si impozite.

C. Monopol – statul intervine prin reglementari asupra preturilor si profiturilor acestor firme sau prin interzicerea unor intelegeri intre firme ( politici antitrust). Produc. Bunului in intreprinderi publice care nu au ca scop obtinerea profitului.

D. Asimetria informationala – Producatorul si consumatorul nu sunt corect si/ sau in mod egal informati asupra conditiilor pietei, ceea ce poate impune costuri unuia dntre ei.

2 cazuri: selectia adversa sau hazardul moral. Statul intervine prin formare si persuasiune, fara a folosi forta, sau uneori intervine prin a

impune anumite obiective.

17. Arătați ce reprezintă eșecul guvernamental și prezentați cauzele apariției sale.

Esecul guv reprezinta acea situatie in care beneficiile toatle ale unei intreprinderi guvernamentale sunt mai mici decat costurile totale, adica nu se atenueaa situatia de esec al pietei, respectiv nu se reuseste alocarea si utilizarea eficienta a resurselor.

Cauze:

Page 10: APP Rezolvate Complet

Rigiditatea – regulile, reglementarile se schimba greu in timp in contrast cu situatia existenta pe piete, adaptare lenta. Principalul pericol al interventiei guv se considera a fi adaptarea lenta la realitatea economica in continua schimbare, datorita faptului ca un corp central / decizie centralizata se schimba mai greu decat un corp descentralizat care se adapteaza rapid la cond existente

Interese subiective ale diferitelor grupuri – institutiile guvern nu sunt masinarii fara personalitate care fac orice arata teoria economica ca reprezinta binele social

Alegeri publice ineficiente- institutiile publice sunt mai receptive la costurile sau beneficiile suportate numai de anumite grupuri si actioneaza in consecinta. ( costurile scad, beneficiile cresc)

18. Actorii politicilor publice. Prezentati criteriile pentru a decide cine participa la elaborarea politicilor publice.

Actorii PP sunt indivizii, institutiile sau organizatiile care participa la procesul de elaborare a PP indiferent de nivelul lor impunere.

Autoritatea

H.K. Colebatch def. pol. pub. ca fiind rezultatul deciziei celor care deţin autoritatea în domeniul pol. pub. respective. Autoritatea conferă dreptul unor instituţii de a participa şi de a lua decizii în procesul de elaborare a pol. pub. Autoritatea îi deosebeşte pe acei actori care au dreptul conform legii de a participa în acest proces de cei care trebuie să îşi susţină dreptul de a fi implicaţi. Deţinerea autorităţii nu se referă doar la instituţia responsabilă pentru luarea deciziei finale cu privire la o problemă de politică publică, ci şi la ceilalţi actori care pot participa la luarea deciziei. Autoritatea nu poate să anticipeze participarea anumitor actori în procesul de formulare. Autoritatea poate să ajute la realizarea unei distincţii între o decizie autorizată de politică publică şi o părere exprimată de către ceilalţi participanţi.

Expertiza

Deţinerea expertizei relevante pentru rezolvarea unei probeleme de pol. pub. poate conferi unor persoane/instituţii dreptul de a participa la rezolvarea acesteia. Deţinerea expertizei nu este corelată cu poziţia din cadrul structurilor instituţionale. S-a observat că experţi provenind din domenii diferite pot defini o problemă de pol. pub. în mod diferit şi pot propune soluţii diferite.

Reguli

Prin reguli se înţelege acele legi şi regulamente care ghidează activitatea instituţiilor publice. Ele definesc cine participă în procesul de elaborare a pol. pub., cine este responsabil pentru luarea unei decizii şi ce proceduri trebuie urmate până să se ajungă la luarea unei decizii (Ostrom 1990). Probl. complexe şi mai mulţi actori – nevoie de reguli.

Page 11: APP Rezolvate Complet

19. Prezentați la alegere unul din actorii politicilor publice din sfera/din afara sistemului politico-administrativ.

Parlamentul - Instituţie centrală în sfera actorilor de politici publice. Comisiile parlamentare, membrii, staff tehnic (consilieri).

Guvernul şi aparatul executiv - Rol central în elaborarea şi implementarea de politici publice. Puterea diferă în funcţie de regimul politic. Guvernul deţine o serie de resurse care îi conferă un rol principal în elaborarea politicilor publice (Howlet & Ramesh 1995): Resurse umane, informaţiile şi resurse financiare.

Preşedintele - Atribuţiile Preşedintelui diferă în fiecare ţară. Puterea de influenţare a politicilor publice deţinută de Preşedinte este mai degrabă informală şi poate fi exercitată prin: influenţarea opiniei publice sau prin influenţara unei părţi a clasei politice.

20. Prezentați importanța conceptului de guvernanță multi-nivel, folosit la nivelul UE pentru elaborarea politicilor (luarea deciziilor).

Conceptul de guvernantǎ multinivel isi trage seva din analiza cadrului institutional al elaborǎrii politicilor comunitare si al procesului politic comunitar si pleacǎ de la prezumtia cǎ sistemul de guvernare comunitar are un grad inalt de diferentiere si integrare atat vertical cat si orizontal. Puterea politicǎ este distribuitǎ peste diverse niveluri teritoriale si peste diverse sfere functionale de luare a deciziei, depǎsind jurisdictiile formale, fiind constituitǎ dintr-un mare numǎr de actori juridic independenti si functional interdependenti, institutii si sfere de luare a deciziei. Chris Ansell considerǎ cǎ guvernanta multinivel este focalizatǎ pe interpǎtrunderea unor retele suprapuse care actioneazǎ simultan in sfere functionale multiple si la scǎri geografice multiple (Ansell, 2000) Diferentierea institutionalǎ se regǎseste in organizatii ierarhice, dar nu orice sistem multinivel este neapǎrat ierarhic.

UE se deosebeste de alte organizatii internationale de tip institutional nu prin diferentierea internǎ sau prin faptul cǎ este un sistem multinivel ci pentru cǎ reprezintǎ un tip distinctiv de sistem multinivel cu trei caracteristici principale (Marks, Hooghe si Grande).Evitand cu grijǎ abordǎrile de tip doctrinar si exprimarea preferintei pentru vreuna din teoriile funamentale ale integrǎrii europene, Comisia Europeanǎ este preocupatǎ  de analiza guvernantei comunitare si a modalitǎtilor de perfectionare a sa. Ea a definit intr-o comunicare recentǎ a sa guvernanta europeanǎ drept un set de principii si instrumente pentru procesul de luare a deciziei pe fondul existentei unor straturi multiple de actori si decidenti in cadrul UE: institutiile europene la nivel supranational (comunitar), guvernele si parlamentele nationale la nivel national (statelor membre), autoritǎtile regionale si locale la nivel subnational, dar si actori ca grupurile de interese si societatea civilǎ. Totusi actorii si decidentii majori sunt institutiile comunitare si statele membre, care au rolul si influenta cea mai mare in cadrul

Page 12: APP Rezolvate Complet

guvernantei europene. In cazul specific al UE Comisia considerǎ cǎ guvernanta multinivel sau multistratificatǎ inseamnǎ coexistenta si impletirea catorva niveluri de guvernantǎ.

21. Prezentați factorii de care depinde eficiența politicii publice (minim 4).

Definirea corectă a problemei, cunoașterea contextului socio-ec, modul de stabilire a obiectivelor, identificarea instrumentelor potrivite, corelarea efectelor pe termen scurt cu cele pe termen lung, analiza cost-beneficiu.

22. Care sunt pașii elaborării unei politici publice?

Institutia initiatoare identifica defineste problema si o aduce in discutie Institutia initiatoare impreuna cu organisme guv specializate, institutii neguv, realizeaza

studii si analize in vederea gasirii de solutii pt problema vizata Dupa aceste consultari, institutia initiatoarecompleteaza formularul de PP cerut de lege si-l

trimite spre avizare secretariatului general al Guv Solutia cea mai buna aleasa in urma consultarilor poate deveni act normativ daca PP este

elaborata la nivel guv si priveste intreaga societate Implementare PP de catre institutiile specializate din cadrul Ministerelor sau Adm Publice

Locale Monitorizarea si evaluarea PP

23. Care este concepția lui G. Allison cu privire la modelele de analiză a politicilor publice?

Probabil ca cea mai cunoscuta cercetare in domeniul politicilor publice care apeleaza la ideea de model este cea realizata de G. Allison (1971). El a analizat procesul de luare a deciziilor im S.U.A. in timpul dramaticei crize cubaneze a rachetelor nucleare din 1962. Strategia de argumentare a lui Allison a fost aceea de a arata ca daca adoptam "lentile" diferite, atunci felul nostru de a vedea si de a interpreta lucrurile se schimba foarte mult. Ajungem sa avem descrieri foarte diferite ale acelorasi evenimente: ceea ce ne pare important cand ne punem niste lentile apare ca nesemnificativ din alta perspectiva; ceea ce e provocator, felul in care sunt formulate intrebarile, modul in care se raspunde, locul unde cautam datele empirice - toate depind de aceste "lentile", de modelul pe care il utilizam in cercetare. Astfel, Allison propune trei modele de interpretare a crizei cubaneze:

Page 13: APP Rezolvate Complet

a) modelul actorului rational: tratam guvernarea ca un actor care are scopuri bine determinate, formuleaza optiuni clare, compara si evalueaza alternativele si face alegerea care este cea mai buna;

b) modelul organizational: tratam guvernarea nu ca un singur actor rational, ci ca un ansamblu de organizatii sau institutii diferite, care percep evenimentele in propriul lor fel, se centreaza asupra unor aspecte diferite ale situatiei si propun raspunsuri diferite; deciziile sunt atunci balansari ale perspectivelor diferite ale acestor organizatii sau institutii diferite;

c) modelul birocratic: guvernarea apare ca o colectie de actori, fiecare cu propriile sale interese; deciziile care se iau depind de relatiile de putere si de cele de negociere care au loc.

24. Prezentați la alegere 4 modele de analiză a politicilor publice propuse de J. Anderson și Th Dye.

Modelul instituțional, procesual, al grupurilor, al elitei, rațional, incremental.

Etapa de decizie din cadrul procesului de formare si aplicare a unei politici publice a primit o atentie deosebita îndeosebi în anii '50 si '60, când analizele se centrau pe modelele de luare a deciziilor în cadrul organizatiilor si, îndeosebi, al institutiilor administratiei publice. Atunci au fost elaborate principalele modele ale deciziei privind politicile publice: cel rational si cel incremental. Ideea implicita în cele mai multe evaluari comparative ale celor doua modele a fost aceea ca:

Modelul procesual – considera ca PP este rezultatul procesului politicModelul grupurilor- considera PP ca fiind rezultatul actiunii grupurilor de intereseModelul elitelor – PP este rezultatul actiunii unor grupuri de elita reprezentative in societate

(sindicate , patronate)care au puterea de a influenta opiniile maselorModelul rational – considera PP ca rezultat al actiunilor rationale indreptate spre max

beneficiilor societatii (acest model foloseste analiza cost – beneficiu).

25. Care este rolul/importanța folosirii modelelor în analiza politicilor publice?

Permit o mai buna intelegere a problemei de PP Permit o cunoastere mai exacta a variabilelor semnificative fata de cele nesemnificative Usureaza procesul de luare a deciziilor Permit realizare de predictii, previziuni Permit o mai buna cooperare a actorilor implicati

26. Ce reprezintă ciclul politicilor publice și care sunt etapele acestuia. Prezentați-le pe scurt.

Page 14: APP Rezolvate Complet

Ciclul politicilor publice reprezintă un ghid al prezentării etapelor de elaborare al unei politici publice. Aceste etape sunt: definirea problemei și stabilirea agendei, formularea politicii, alegerea soluției, elaborarea politicii, implementarea și monitorizarea politicii publice și evaluarea. In acest model, stabilirea agendei priveste procesul prin care problemele ajung în atentia publicului si a institutiilor guvernamentale; formularea politicilor priveste procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politici alternative de solutionare a unei probleme aflate pe agenda; luarea deciziilor este procesul prin care institutiile guvernamentale adopta o anumita alternativa pentru solutionarea unei probleme; implementarea este procesul prin care institutiile guvernamentale aplica politica, fac trecerea de la decizie la practica; iar evaluarea este procesul prin care rezultatele politicilor sunt monitorizate si evaluate, rezultatele sale putând consta în reconceptualizarea problemei si a solutiilor propuse.

27. Ce sunt instrumentele politicilor publice? Care este diferența dintre cele voluntare și cele obligatorii?

Instrumentele politicilor sunt mijloacele sau resursele pe care guvernarea le are la dispoziţie pentru a implementa politicile publice

Instrumentele voluntare. Uneori guvernarea decide în mod deliberat să nu acţioneze într-o anumită problemă, deoarece consideră că rezultatele dorite se pot obţine mai bine lăsând familia, comunitatea, piaţa liberă sau organizaţiile neguvernamentale să soluţioneze liber problemele respective. ( de exemplu, organizații neguvernamentale care se implică în sprijinirea săracilor)

Instrumentele obligatorii. Ele constrâng sau direcţionează acţiunea persoanelor sau instituţiilor cărora li se adresează. In aplicarea lor, guvernarea trebuie desigur să ţină seamă de limitele constituţionale. Pe plan economic, reglementările urmăresc să încurajeze unele activităţi sau, dimpotrivă, să descurajeze altele; de exemplu, pot exista reglementări privind preţurile practicate, calitatea şi cantitatea produselor, standarde de siguranţă sau ecologice etc. Pe plan social, reglementările urmăresc să protejeze interesele cetăţenilor, de pildă prin reglementarea pieţei muncii sau elaborarea de standarde de calitate, de nepoluare etc

28. Ce factori influentează decizia de alegere a instrumentelor de PP?

De obicei, o agenţie guvernamentală care are de implementat o anumită politică are la dispoziție mai multe instrumente între care poate să aleagă. Decizia de alegere depinde de mai mulţi factori, și anume de:

caracteristicile instrumentelor: a) intensitatea resurselor; b) centrarea: cât de mare este selectivitatea grupurilor vizate, cât de precisă este acţiunea etc.; c) riscul politic: cât de mare e

Page 15: APP Rezolvate Complet

sprijinul şi cât de mare este opoziţia la folosirea acelui instrument, care sunt şansele de succes etc.); d) constrângerile asupra activităţii statului: cât de mult este acceptabilă coerciţia etc.;

stilul de realizare a politicilor în ţara respectivă (de pildă, în S.U.A. sunt preferate politici care presupun descentralizarea activităţilor, în timp ce în alte ţări, precum Franţa, politicile apelează la activităţi cu un caracter mai pronunţat centralist);

cultura organizaţională a agenţiilor guvernamentale care urmează să implementeze politica; contextul problemei: rolul actorilor implicaţi, programarea activităţilor etc.; preferinţele decidenţilor (care ţin de profesiile lor, de afilierile lor instituţionale şi politice, de

cunoştinţele şi credinţele lor etc.).

29. Prezentați modelul de stabilire a agendei propus de Cobb și Ross.

• Modelul lui Cobb şi Ross – stabilirea agendei are 4 faze:• iniţierea problemei;• specificarea soluţiilor pentru acea problemă;• extinderea sprijinului pentru problemă;• intrarea problemei pe agenda instituţională.

Cei trei autori consideră că trecerea unei probleme de pe agenda publică la cea formală se realizează în trei modele: 1) modelul iniţiativei exterioare; 2) modelul mobilizării; şi 3) modelul accesului interior.

• In modelul iniţiativei exterioare, - problemele sunt ridicate de grupuri neguvernamentale; ele devin mai întâi componente

ale agendei publice şi abia apoi sunt aduse pe agenda formală. • In modelul mobilizării

- problemele sunt ridicate în interiorul structurilor guvernamentale: de aceea, în cazul lor problema centrală este aceea de a le pune nu pe agenda formală, ci pe cea a publicului.

• In modelul accesului interior - grupuri influente - cu acces la persoanele aflate în funcţii de decizie asupra politicilor -

iniţiază o politică, dar nu vor neapărat ca aceasta să fie adusă şi pe agenda publică. Aceasta fie pentru că ele consideră că acea politică – avantajoasă pentru ele – ar atrage nemulţumirea populaţiei.

30. Ce presupune etapa „formularea politicilor” din cadrul ciclului politicilor publice. Prezentați constrângerile care privesc aceasta etapă.

Formularea politicilor este procesul prin care sunt definite, evaluate, acceptate sau respinse politici alternative de soluţionare a unei probleme aflate pe agendă.

Formularea politicilor este rezultatul unor constrângeri care privesc:

1. natura problemei - pentru soluţionarea căreia urmează să fie propusă o politică.

Natura problemei – problemele pot fi împărțite în 3 grupuri:

• bine structurate

• mediu structurate

Page 16: APP Rezolvate Complet

• slab structurate

• Nu pot fi stabilite granite rigide între aceste grupuri!

2. contextul politicii - actorii implicați şi mecanismele – instituţionale sau neinstituţionale – de formulare a politicilor şi mecanismele de formulare a politicilor

In formularea politicilor, alte două aspecte sunt importante:

a) implicarea specialiştilor – acei participanţi la procesul de înfăptuire a politicilor, care de cele mai multe ori rămân ascunşi ochiului public

b) activitatea grupurilor politice de presiune, schimbările în instituţiile politice şi administrative, în legislaţie etc.

31. Decizia de alegere a unei politici publice nu este numai o decizie tehnică, ci si una politică. Prezentați conceptul de decizie raționala din punct de vedere al deciziei colective.

Decizia de a urma o anumită politică publică se caracterizează prin aceea că: 1) ea este o etapă într-un proces mai complex, acela de elaborare şi de aplicare a unei politici

publice; 2) ea constă în alegerea dintre un număr de alternative, identificate anterior, în procesul de

formare a politicilor, a uneia care e considerată potrivită ca răspuns la o anumită problemă publică; 3) alegerea implică mecanisme complexe: ea nu este numai o decizie tehnică, ci una politică.Raționalitatea acestui model constă în alegerea mijloacelor celor mai potrivite pentru

atingerea scopurilor propuse.Dacă modelul alegerii din punct de vedere al deciziei individuale presupune acțiunea rațională

a unei persoane individuale, în vederea identificării celei mai bune soluții de rezolvare a unei probleme de politică publică, decizia colectivă se referă la acțiunea rațională a membrilor unui grup, care sunt interesați de soluționarea unei probleme de politică publică.

Cu cât numărul agenților (decidenților) implicați în luarea deciziei este mai mare, cu atât este mai dificil să se ajungă la o concluzie. De asemenena, luarea deciziei depinde și de numărul alternativelor pe care decidentul/decidenții trebuie să le exploreze.

Exemplu Să presupunem că în oraşul X există un combinat siderurgic, care nu a fost privatizat, şi care

produce mari pierderi. In faţa decidenţilor locali, precum şi a responsabililor din Ministerul Industriei, se pune problema alegerii între trei alternative:

1. să se continue subvenţionarea din bugetul statului a pierderilor, în acest fel angajații având un loc de muncă;

2. să se închidă o parte a combinatului, cu reduceri ale locurilor de muncă;3. să se închidă combinatul și să se ofere programe de reconversie profesională pentru

persoanele din combinat.Luarea deciziei în rezolvarea acestei probleme depinde de:- analiza consecințelor celor 3 alternative în timp- efectele fiecărei alternative asupra celor implicați- consecinţele asupra felului în care persoanele din oraşul X vor vota partidul care este

responsabil de adoptarea unei anumite politici.

Page 17: APP Rezolvate Complet

Intr-adevăr, alternativele 2 și 3 vor putea ca în timp să conducă la rezultate mai bune decât prima alternativă, care în faza iniţială a aplicării are cele mai bune rezultate. Dar tot ele antrenează costuri electorale!

Printre mecanismele ce pot fi aplicate pentru a face o unică alegere între cele trei alternative: • Criteriul Pareto: dacă o alternativă a nu este preferată de nici un membru al grupului

alternativei b şi cel puţin un membru al grupului preferă pe b lui a, atunci alegerea grupului va fi b. Dar, acest criteriu nu se poate aplica decât într-un număr mic de situaţii (în majoritatea situaţiilor în care e implicat publicul există grupuri cu interese şi opţiuni diferite).

• Analiza cost-beneficiu este o metodă de a pune în balanţă şi de a evalua opţiunile de politici în funcţie de costurile şi de beneficiile lor (în special dpdv economic).

Astfel, indiferent dacă decizia se ia la nivel individual sau colectiv, factorii de decizie trebuie să identifice și să ordoneze corect obiectivele și scopurile politicii publice, să găsească cât mai multe alternative care pot contribui la atingerea obiectivelor, să compare alternativele din punct de vedere al consecințelor lor și să aleagă alternativa care maximizează atingerea obiectivului.

32. Prezentați 4 metode calitative folosite în analiza problemelor din etapa elaborării politicilor publice.

Interviul – metodă tradițională folosită în strângerea informațiilor inițiale pentru analiza și evaluarea programelor politicilor publice,

- se bazează pe comunicarea verbală şi presupune întrebări şi răspunsuri verbale- de regulă sunt suficiente 20-60 interviuri pentru a explora aria problemei;- este unul dintre cele mai bune instrumente pentru a strânge părerile oficialilor importanți,

principalelor instituții, partenerilor sociali și grupurilor țintă în vederea realizării unei imagini de ansamblu asupra domeniului de politici publice, precum și pentru a obține o primă listă a problemelor existente.

-interviurile sunt folosite de obicei în etapa inițială de concepere a politicii publice, atunci când nu există informații cu privire la problemele relevante.

Focus grupuri- focus grupurile presupun un număr mai mare de participanți, care provin dintr-un grup cu

trăsături principale similare (de exemplu, reprezentanții IMM-urilor, părinți, reprezentanții minorităților naționale etc.).

- numărul participanților variază de la 6 la 10. De obicei, participanții nu se cunosc între ei.- ghidul de interviu nu trebuie să aibă mai mult de 4 – 6 întrebări. Discuția nu trebuie să dureze

mai mult de 1,5 – 2 ore.- informațiile obținute în urma focus grupurilor trebuie să fie prezentate în rezumat în analiza

finală și într-un raport final.

. Metoda arborelui problemei• Metoda arborelui problemei constă în analizarea situației prin identificarea problemelor majore

și a principalelor relații cauzale dintre acestea.• Se realizează o dispunere grafică a problemelor diferențiate în funcție de “cauze” și “efecte”,

alături de problema centrală care reprezintă nucleul.

Page 18: APP Rezolvate Complet

• Este util ca la această aplicație să participe reprezentanți din partea cât mai multor instituții, parteneri sociali și grupuri țintă, astfel încât diagrama care rezultă să fie o imagine negociată și împărtășită a situației.

. Diagrama os de pește• diagrama os de pește („fishbone”) este o metodă de analiză de tip cauză-efect,• asigură o modalitate structurată care permite identificarea tuturor cauzelor posibile ale unei

probleme,• după finalizarea diagramei se stabilesc soluțiile care ar putea elimina cauzele problemei.

33. Prezentați comparativ cele două modele de implementare a politicilor publice: modelul implementarii de sus în jos și modelul implementarii de jos în sus.

a. Modelul implementării de sus în jos a politicilor

• potrivit lui, punctul de plecare în implementarea politicii publice este o decizie guvernamentală (ex. o nouă lege de control a poluării);

• identificarea principalilor actori ai politicii respective se realizează de sus în jos, de la guvern la actorii privați;

• are 3 stadii:Stadiul 1- elaborarea de standarde de implementare - sunt elaborate directive, norme,

reglementări + sunt luate decizii de aplicare a politiciiStadiul 2 - distribuirea resurselor – se distribuie fondurile și se ataşează personal fiecărei

agenţii şi fiecărui birou însărcinat cu implementarea politicii;Stadiul 3 - supervizarea implementării – presupune monitorizarea; auditul și evaluarea

politicii publice.

b. Modelul implementării de jos în sus a politicilor

• în acest model, punctul de plecare nu mai este o decizie guvernamentală, ci o reţea de actori implicaţi în unele zone în oferirea unui bun sau a unui serviciu (ex. controlul poluării).

• se concentrează doar asupra decidenţilor şi tinde să neglijeze alţi actori implicaţi în procesul de înfăptuire a politicilor publice;

• Modelul de jos în sus are avantajul că ia în considerare rolul relaţiilor formale şi informale care constituie reţelele de actori, publici şi privaţi, implicaţi în formularea şi aplicarea unei politici.

• El accentuează că succesul sau eşecul unei politici depinde nu de puţine ori de capacitatea sau voinţa birocraţilor aflaţi la nivele inferioare de a o aplica sau de felul în care se implică alţi actori.

Fiecare din cele două modele ale implementării are punctele sale tari, dar şi puncte slabe. De aceea trebuie să se găsească o abordare care să preia avantajele, sau punctele tari ale fiecăruia. In acest sens, o mare importanță o are procesul de alegere a instrumentelor politicilor.

Page 19: APP Rezolvate Complet

34. Prezentați, pe scurt, indicatorii de performanță folosiți în evaluarea politicilor publice.

Indicatorii de performanță folosiți în evaluare sunt:

1) indicatori de rezultate şi de impact - sunt cei care pun în evidenţă volumul produselor şi serviciilor furnizate de către autorităţile publice şi efectele obţinute în urma acestora.

De exemplu, într-un program de construire a unei autostrăzi, indicatorul de rezultate poate fi numărul de kilometri daţi în folosinţă, în timp ce indicatorii de impact se referă la reducerea numărului de accidente cu un anumit procent pe acea rută.

2) indicatori de eficacitate: reprezintă acea categorie de indicatori care conţin informaţii asupra gradului în care obiectivele politicii sau ale programului guvernamental au fost realizate.

De exemplu, într-un program de tratare a persoanelor consumatoare de droguri, pot fi fixate drept obiective: numărul persoanelor dependente de droguri care au fost tratate, reducerea numărului de acţiuni de violenţă, numărul de zile în care aceste persoane au fost supuse tratamentului.

3) indicatori de activitate, de proces: se utilizează pentru substituirea indicatorilor de eficacitate deoarece sunt mai uşor de calculat. Astfel de indicatori pot fi: numărul de ore de muncă lucrate, numărul de dosare înregistrate, numărul de cereri la care s-a dat răspuns, numărul de întâlniri realizate în vederea realizării obiectivului vizat de acea politică sau program;

4) indicatori de eficienţă: sunt necesari pentru a pune în corelaţie rezultatele obţinute (output-urile) cu volumul de resurse consumate în acest scop.

Dintre indicatorii folosiți, cei mai întâlniți sunt:

• Analiza cost-beneficiu - se referă la dimensiunea financiară a proiectului. Răspunde la întrebări precum: Care sunt costurile şi care sunt beneficiile preconizate ale proiectului?

Analiza cost-eficiență – se refera la rezultatele concrete ale proiectului

35. Prezentați o problemă de politică publică și identificați câteva căi de acțiune pentru rezolvarea acesteia.

Sistemul educational din Romania se afla la rascruce. Reforme importane initiatedupa caderea comunismului vor trebui continuate pentru imbunatatirea rezultatelor ineducatie.Romania se afla printre ultimile locuri in Europa in ceea ce priveste educatia.Studii recente arata ca performantele elevilor sunt in continuare scazute in raport custandardele UE. Valorile indicatorilor privind rezultatele la invatatura se apropie de media pe plan international, dar se situeaza sub cele din UE, OCED(Organizatia pentruCooperare Economica si Dezvoltare). Astfel Romania a ocupat locul 34 din 42 de tari participante la Programul International de Evaluare a Elevilor(PISA).Romania se numara printre tarile cu cel mai mic numar de cadre didactice raportat la numarul de elevi si studenti din Europa.

In invatamant nu exista un sistem atractiv de salarizare diferentiata, motivant,avand la baza performanta si rezultatele muncii. In absenta unui astfel de sistem de salarizare, institutiile si unitatile de invatamant se confrunta cu o criza de personal calificat si performant, mai ales in domenii

Page 20: APP Rezolvate Complet

importante precum informatica si invatare a limbilor moderne. In lipsa legii salarizarii, care sa diferentieze retributiile in functie de performante si rezultatele muncii, banii injectati in salarii nu-si produc efectul dorit. Atat timp cat salarizarea se face dupa grade si vechime, conditii nici necesare nici suficiente pentru o prestatie de calitate, reminiscenta a regimului comunist, tinerii vor fugi decariera didactica, iar ceilalti profesori vor munci cu convingerea ca orice ar face salariul merge automat.

Tendinta de imbatranire a populatiei se manifesta in cazul personalului didactic si va contribui, per ansamblu, la reducerea acestuia. Slaba atractivitate a carierei didactice,sistemul relativ rigid de salarizare si de dezvoltare a carierei cadrelor didactice, limiteaza posibilitatile furnizorilor de educatie si de formare profesionala initiala de a recruta si dea mentine intr-ocariera didactica pe cei mai buni tineri absolventi de invatamant superior. 

1. Finantarea decentă a sistemului educational -Avem o infrastructură şcolară foarte slabă, cu precădere în mediul rural, unde mai există încă zeci de şcoli fără curent electric şi sute fără avize sanitare de funcţionare. Lipsa laboratoarelor şi a dotărilor educaţionale corespunzătoare duce la rezultate din ce în ce mai slabe ale elevilor români la testările internaţionale în domeniul ştiintelor. Din cauza lipsei de bani avem manuale vechi şi slabe din punctul de vedere al conţinutului.

2. Pregătirea profesorilor şi salarizarea acestora - Educaţia se întâmplă în clasă, în interacţiunea directă între profesori şi elevi de aceea rolul cadrelor didactice este esenţial. Pregătirea iniţială a profesorilor este foarte importantă, iar rolul acestora nu este doar de a oferi elevilor informaţiile necesare pentru ca ei să treacă nişte examene, ci de a-i sprijini să devină adulţi responsabili, implicaţi în comunitate şi încrezători în forţele proprii, capabili să găsească soluţii noi şi creative pentru probleme reale din viaţa de zi cu zi. Realitatea ne arată că, dintr-un amfiteatru plin de studenţi performanţi, doar unul, maxim doi vor declara că îşi doresc să urmeze o carieră didactică. Este un semnal de alarmă care ne arată că vom avea dificultăţi din ce în ce mai mari să atragem oameni tineri şi performanţi la catedră.

3. Reforma curriculară - Materii esenţiale cum ar fi educaţia pentru sănătate, educaţia antreprenorială sau educaţia pentru democraţie sunt opţionale, in timp ce altele, mai puţin relevante pentru societatea secolului XXI, sunt obligatorii. Incărcătura teoretică excesivă mai are un efect: sunt puţini cei care reuşesc să ţină pasul cu multitudinea de informaţii, iar mulţi rămân în urmă şi nu mai reuşesc să recupereze niciodată. Ei sunt cei care termină clasa a XII-a fără să ştie să scrie corect româneşte sau să rezolve o ecuaţie simplă. 

4. Implicarea părintilor - Mediul de provenienţă şi familia au un rol foarte important în educaţie. Un copil cu părinţi educaţi şi implicaţi are mult mai multe şanse să aibă succes la şcoală şi rezultate bune. Rolul şcolii este important, însă profesorii nu pot compensa lipsa părinţilor din educaţia propriilor copii. Şcoala poate însă încuraja participarea părinţilor şi le poate oferi acestora instrumentele necesare pentru ca ei să poată să îşi ajute copiii.

5. Utilizarea noilor tehnologii în educatie -Deşi unele rapoarte oficiale prezintă faptul că peste jumătate dintre profesorii români au participat la cursuri de formare în utilizarea noilor tehnologii, totuşi ei nu le folosesc la clasă. Internetul este plin de resurse educaţionale valoroase, atractive şi

Page 21: APP Rezolvate Complet

interactive, de care copiii nu beneficiază. Că este vorba despre platforme sau jocuri educaţionale, blogul clasei sau al şcolii, forumuri de discuţii sau alte instrumente online, noile tehnologii aduc valoare unui demers educaţional modern.