aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

96
1 Aprilie 2012 1 aprilie Norica Nicolai şi Cristian Buşoi - dezbatere la Parlamentul European pe tema sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană „Este important să avem dezbateri ca aceasta, pentru a putea să ne împărtăşim experienţele şi a învăţa unii de la alţii. Putem să ajungem astfel la cele mai bune rezultate pentru pacienţii europeni”, a declarat Buşoi Europarlamentarii liberali Norica Nicolai şi Cristian Buşoi au fost gazdele unei conferinţe pe marginea situaţiei în care se află sistemele de sănătate din Uniunea Europeană. Reuniunea a adus la aceeaşi masă specialişti în domeniu din România, Danemarca, Germania şi Franţa, pentru a exemplifica diversele moduri în care poate fi administrat un sistem naţional de urgenţă. Din partea României, la discuţii a luat parte medicul Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, care a atras atenţia că un sistem integrat de urgenţă are nevoie de finanţare publică. El a arătat că sistemul românesc de urgenţă urmează să fie, în proporţie de 100%, integrat până la finele anului, pentru a putea transmite informaţii la nivel naţional şi local şi oferi asistenţă medicală de urgenţă în toate zonele ţării. Doctorul Arafat a atras atenţia însă asupra capcanei pe care ar putea-o reprezenta întreruperea finanţărilor de la bugetul de stat sau interpunerea în sistem a unor operatori privaţi insuficient pregătiţi. "Sistemul medical trebuie să fie funcţional şi întotdeauna la dispoziţia pacienţilor. Sistemul medical nu poate intra în faliment şi, de aceea, el trebuie să rămână în domeniul public, sub administrarea publică, pentru a beneficia de surse de finanţare", a subliniat Arafat. „O parte dintre statele membre reuşesc să dezvolte sisteme coerente, altele se luptă pur şi simplu pentru a aduce schimbările necesare” Eurodeputata Norica Nicolai a reamintit că i-a transmis comisarului european pentru Sănătate, John Dalli, că este necesară o mai mare implicare europeană în lărgirea cadrului de asistenţă şi sprijin pentru statele membre în susţinerea sistemelor naţionale de urgenţă. "Ştiut fiind faptul administrarea sănătăţii rămâne în competenţa statelor membre, avem totuşi nevoie de un efort coordonat la nivel european, pentru a trasa acele linii generale care să ajute o

description

Norica Nicolai şi Cristian Buşoi - dezbatere la Parlamentul European pe tema sistemelor de sănătate din Uniunea Europeană "Ştiut fiind faptul că administrarea sănătăţii rămâne în competenţa statelor membre, avem totuşi nevoie de un efort coordonat la nivel european, pentru a trasa acele linii generale care să ajute o nivel naţional şi local şi oferi asistenţă medicală de urgenţă în toate zonele ţării. 1 aprilie 1

Transcript of aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

Page 1: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

1

Aprilie 2012

1 aprilie

Norica Nicolai şi Cristian Buşoi -

dezbatere la Parlamentul European pe

tema sistemelor de sănătate din

Uniunea Europeană

„Este important să avem dezbateri ca

aceasta, pentru a putea să ne împărtăşim

experienţele şi a învăţa unii de la alţii.

Putem să ajungem astfel la cele mai

bune rezultate pentru pacienţii

europeni”, a declarat Buşoi

Europarlamentarii liberali Norica

Nicolai şi Cristian Buşoi au fost gazdele

unei conferinţe pe marginea situaţiei în

care se află sistemele de

sănătate din Uniunea

Europeană. Reuniunea a adus

la aceeaşi masă specialişti în

domeniu din România,

Danemarca, Germania şi

Franţa, pentru a exemplifica

diversele moduri în care

poate fi administrat un sistem

naţional de urgenţă. Din

partea României, la discuţii a

luat parte medicul Raed

Arafat, subsecretar de stat în

Ministerul Sănătăţii, care a

atras atenţia că un sistem integrat de

urgenţă are nevoie de finanţare publică.

El a arătat că sistemul românesc de

urgenţă urmează să fie, în proporţie de

100%, integrat până la finele anului,

pentru a putea transmite informaţii la

nivel naţional şi local şi oferi asistenţă

medicală de urgenţă în toate zonele ţării.

Doctorul Arafat a atras atenţia însă

asupra capcanei pe care ar putea-o

reprezenta întreruperea finanţărilor de la

bugetul de stat sau interpunerea în sistem

a unor operatori privaţi insuficient

pregătiţi. "Sistemul medical trebuie să

fie funcţional şi întotdeauna la dispoziţia

pacienţilor. Sistemul medical nu poate

intra în faliment şi, de aceea, el trebuie

să rămână în domeniul public, sub

administrarea publică, pentru a beneficia

de surse de finanţare", a subliniat Arafat.

„O parte dintre statele membre reuşesc

să dezvolte sisteme coerente, altele se

luptă pur şi simplu pentru a

aduce schimbările

necesare”

Eurodeputata Norica

Nicolai a reamintit că i-a

transmis comisarului

european pentru Sănătate,

John Dalli, că este necesară

o mai mare implicare

europeană în lărgirea

cadrului de asistenţă şi

sprijin pentru statele

membre în susţinerea

sistemelor naţionale de urgenţă.

"Ştiut fiind faptul că administrarea

sănătăţii rămâne în competenţa statelor

membre, avem totuşi nevoie de un efort

coordonat la nivel european, pentru a

trasa acele linii generale care să ajute o

Page 2: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

2

mai bună susţinere a sistemelor de

urgenţă.

Peste tot în Europa sistemele medicale

de urgenţă sunt o parte vitală a

sistemelor de sănătate. În timp ce o parte

din statele membre reuşesc să dezvolte

sisteme coerente, altele se luptă pur şi

simplu pentru a aduce schimbările

necesare.

Cred că este momentul să ne aşezăm

alături de specialişti la masa negocierii şi

să găsim cele mai bune soluţii pentru

sănătatea noastră", a spus Norica

Nicolai. Europarlamentarul liberal

european, medicul Cristian Buşoi, a

remarcat diversitatea sistemelor

medicale în Europa şi modurile diferite

de abordare: "Unele dintre ele sunt

privatizate, altele funcţionează în regim

public şi, cu siguranţă, toate au

avantajele lor şi neajunsurile lor, în

acelaşi timp.

Este important să avem dezbateri ca

aceasta, pentru a putea să ne împărtăşim

experienţele şi a învăţa unii de la alţii.

Putem să ajungem astfel la cele mai

bune rezultate pentru pacienţii

europeni".

Sursa: Ziua de Vest

3 aprilie

Dorin Lojigan, invitat la Parlamentul

European

Dând curs unei invitaţii venite din partea

Europarlamentarului PNL, doamna

Norica Nicolai, Preşedintele PNL

Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a fost

prezent pentru o vizită de trei zile, în

perioada 26 – 28 martie, în capitala

Europei şi a Belgiei, Bruxelles.

Programul acestei vizite, la care au

participat mai multi membri ai

organizaţiilor PNL, a debutat în prima zi

cu o „recunoaştere” a oraşului Bruxelles

şi a societăţii sale marcate de un

multiculturalism aparte.

Punctul central al deplasării în capitala

belgiană a fost reprezentat de vizitarea

Parlamentului European, culminând cu

participarea, alături de medicul Raed

Arafat, fondatorul Serviciului Mobil de

Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare

(SMURD) în România la Conferinţa cu

tema „Puncte forte şi puncte slabe ale

sistemelor de sănătate din UE.

Particularităţile serviciilor de urgenţă”.

La dezbaterea organizată de

Europarlamentarii Norica Nicolai şi

Cristian Buşoi au luat parte şi

personalităţi marcante din domeniul

medicinei de urgenţă: Freddy Lippert,

director pentru servicii medicale de

urgenţă în Regiunea de capital din

Danemarca, Henri Julien, general, medic

pensionar, fostul coordonator al

Serviciului de Pompieri din Paris şi

fostul consilier al preşedintelui Franţei şi

germanul Heino Peters.

Ultima zi a vizitei a constat într-o

incursiune în fermecătorul oraş Bruges,

denumit şi „Veneţia Nordului” şi al cărui

centru istoric vechi a fost inclus în

patrimoniul cultural mondial UNESCO,

unde a intrat în contact cu autorităţile

locale.

Page 3: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

3

„M-am simţit onorat de invitaţia

doamnei Europarlamentar Norica

Nicolai, care întotdeauna a sprijinit

organizaţia municipală PNL Câmpia

Turzii şi care şi-a arătat disponibilitatea

de fi alături de noi şi pe viitor în

acţiunile noastre. A fost o experienţă

inedită. Obositoare, dar fascinantă!”, a

declarat Dorin Lojigan.

Sursa: Ziarul 21

4 aprilie

17 eurodeputaţi români au votat o

rezoluţie care cere României

recunoaşterea independenţei Kosovo.

Şi Elena Băsescu a votat pentru, dar

"dintr-o eroare tehnică"

Majoritatea eurodeputaţilor români a

votat, săptămâna trecută, o rezoluţie care

îndeamnă cele cinci state membre ale

Uniunii care nu recunosc Kosovo,

inclusiv România, să facă acest lucru,

relatează gandul.info.

Între aceştia se află şi fiica preşedintelui,

Elena Băsescu, în condiţiile în care şeful

statului a susţinut că declararea

independenţei provinciei este un act pe

care România îl consideră "ilegal". EBA

spune că a fost vorba despre o defecţiune

tehnică şi că ea a votat împotrivă.

"Consola de vot a rămas blocată de la un

vot anterior. Ar fi fost imposibil să

greşesc tocmai eu votul", a declarat

Elena Băsescu.

Rezoluţia, care se referă la procesul de

integrare europeană a Kosovo, a fost

adoptată de Parlamentul European cu

375 de voturi pentru, 97 împotrivă şi 76

de abţineri.

Documentul este doar unul dintre paşii

pe care Priştina trebuie să îi parcurgă

până să ajungă să semneze cu UE un

Acord de Stabilizare şi Asociere. Acest

acord este, la rândul lui, o etapă către

aderarea la spaţiul comunitar. Din cele

57 de puncte ale rezoluţiei, doar unul

atinge problema delicată a recunoaşterii

independenţei Kosovo. Este vorba

despre primul articol, în care se notează

că 22 din cele 27 de state UE au

recunoscut deja declaraţia de

independenţă a provinciei separatiste.

Restul documentului tratează reformele

întreprinse până acum de Priştina şi

problemele care încă nu şi-au găsit

rezolvare.

"Votul nu intră în contradicţie cu politica

noastră externă, pentru că nu înseamnă

obligativitatea României de a recunoaşte

(independenţa Kosovo, n.red.)", a

consideră europarlamentarul Corina

Creţu, din grupul socialiştilor. Ea a

declarat că a stat mult pe gânduri în

privinţa rezoluţiei, dar a decis că nu este

vorba despe "o chestiune imperativă".

Adina Vălean, membru al grupului

liberalilor (ALDE), a subliniat că, în

cazul său, a fost vorba despre

respectarea liniei impuse de liberali. "A

fost votul politic al grupului liberal", a

declarat Vălean, care este, totuşi, de

părere că ţara noastră ar trebui să îşi

schimbe poziţia faţă de Kosovo.

Sursa: România Liberă

4 aprilie

Page 4: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

4

Cum au ratat euroaleşii români votul

pe integrarea în UE a Kosovo - a cărei

independenţă nu o recunoaştem. Vezi

voturile eurodeputaţilor străini

17 eurodeputaţi români au votat o

rezoluţie pentru independenţa Kosovo,

potrivit siteului VoteWatch.eu, deşi

România nu recunoaşte ca stat provincia

fostei Yugoslavii. Este vorba de o

rezoluţie votată de Parlamentul

European pe 29 martie anul acesta care

are ca obiect procesul de integrare

europeană a Kosovo.

Cel mai delicat punct al Rezoluţiei

menţionează că Parlamentul European

„ia act de faptul că declarația de

independență a Kosovo a fost

recunoscută de 85 de țări, inclusiv de 22

de state membre ale UE" şi „ ar saluta

recunoașterea acestei declarații de către

celelalte 5 state membre ale UE".

Rezoluţia vine în contextul în care

România se numără, alături de Spania,

Grecia, Slovacia şi Cipru printre cele

cinci state UE care nu au recunoscut

independenţa Kosovo.

Cum au votat eurodeputaţii români

Pe lista europarlamentarilor români care

au votat în favoarea Rezoluţiei se

regăsesc şi 17 români. Iniţial, pe listă a

apărut şi Elena Băsescu dar aceasta a

susţinut că a votat împotrivă, iar eroarea

a fost corectată de Parlamentul

European.

Printre europarlamentarii români care au

votat rezoluţia se numără Corin Creţu

(PSD), Rovana Plumb (PSD), Adrian

Severin (independent) Ramona Mănescu

(PNL), Renate Weber (PNL), Adina

Vălean (PNL) sau Iuliu Winkler

(UDMR).

Împotriva rezoluţiei au votat

europarlamentari precum Theodor

Stolojan (PDL), Cristian Preda (PDL),

Traian Ungureanu (PDL) sau Norica

Nicolai (PNL).

Cum au votat euroaleşii altor ţări care nu

recunosc independenţa Kosovo

Eurodeputaţii altor ţări care nu recunosc

independenţa Kosovo au fost cel puţin

mai atenţi la votul rezoluţiei care se

referă la procesul de integrare europeană

a acestui stat.

Astfel, dintre grupurile

europarlamentarilor din cinci ţări UE

care nu recunosc independenţa Kosovo:

România, Spania, Grecia, Cipru,

Slovacia, cel românesc are cel mai mare

procent al voturilor „pro" rezoluţie.

Potrivit monitorizării Votewatch:

Europarlamentarii din Spania au votat

astfel:

6 „PENTRU"- 19 „ÎMPOTRIVĂ" - 16

"ABŢINERE" - din totalul de 41

eurodeputaţi prezenţi

Europarlamentarii din Grecia au votat

astfel:

2 „PENTRU"- 11 „ÎMPOTRIVĂ" - 8

"ABŢINERE" - din totalul de 21

eurodeputaţi prezenţi

Europarlamentarii din Slovacia au votat

astfel:

Page 5: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

5

4 „PENTRU"- 3 „ÎMPOTRIVĂ" - 1

"ABŢINERE" - din totalul de 8

eurodeputaţi prezenţi

Europarlamentarii din Cipru au votat

astfel:

0 „PENTRU"- 2 „ÎMPOTRIVĂ" - 3

"ABŢINERE" - din totalul de 5

eurodeputaţi prezenţi

Europarlamentarii din România au votat

astfel:

18 „PENTRU"- 7 „ÎMPOTRIVĂ" - 5

"ABŢINERE" - din totalul de 30

eurodeputaţi prezenţi

(Unul din voturile "pentru" a fost ulterior

corectat. Mai mulţi europarlamentari

români au cerut corecţii)

Poziţia oficială a României

Republica Kosovo şi-a declarat

independenţa în 17 februarie 2008. A

doua zi, Parlamentul de la Bucureşti

adopta o declaraţie prin care afirma că

nu recunoaşte independenţa sa.

Preşedintele Traian Băsescu s-a situat pe

aceeaşi poziţie şi a susţinut că declararea

unilaterală a independenţei este un act

„ilegal", din punctul de vedere al

României.

Sursa: Adevărul

4 aprilie

17 eurodeputaţi români au votat o

rezoluţie care cere României

recunoaşterea independenţei Kosovo.

Şi EBA a fost pentru, dar "dintr-o

eroare tehnică".

Majoritatea eurodeputaţilor români a

votat, săptămâna trecută, o rezoluţie care

îndeamnă cele cinci state membre ale

Uniunii care nu recunosc Kosovo,

inclusiv România, să o facă. Între aceştia

chiar şi fiica preşedintelui, Elena

Băsescu, în condiţiile în care şeful

statului a susţinut că declararea

independenţei provinciei este un act pe

care România îl consideră "ilegal".

Europarlamentara Băsescu a explicat

pentru gândul că a fost vorba despre o

defecţiune tehnică şi că ea a votat

împotrivă.

"Consola de vot a rămas blocată de la un

vot anterior. Ar fi fost imposibil să

greşesc tocmai eu votul", a declarat

Elena Băsescu.

Eurodeputata a trimis redacţiei gândul e-

mail-urile în care notifica serviciul

responsabil de corectarea voturilor că i s-

a blocat consola. Totodată, serviciului i

s-a solicitat de mai multe ori modificarea

acestui "vot foarte delicat". Cererea de

modificare a fost înregistrată, însă

serviciul informatic nu a putut schimba

votul "din cauza unor probleme tehnice",

potrivit unui e-mail pe care biroul Elenei

Băsescu l-a primit de la serviciul

responsabil. Ulterior, Parlamentul a

intrat în vacanţa de Paşte, astfel că

problema a fost amânată.

"Regulamentul Parlamentului spune că

serviciul informatic trebuie să facă

modificarea în decurs de două

săptămâni. Acesta este motivul pentru

care ei nu se grăbesc şi nu consideră că e

capăt de ţară", a mai spus EBA. "Vă rog

frumos să mă credeţi, n-aş fi greşit chiar

Page 6: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

6

la votul cu Kosovo", a adăugat

europarlamentara pentru gândul.

Dacă în cazul Elenei Băsescu a fost

vorba despre o eroare - deloc rară în

Parlamentul European - , alţi 17

eurodeputaţi români (din totalul de 33)

au susţinut în cunoştinţă de cauză o

rezoluţie care recomandă României să îşi

schimbe politica externă cu referire la

Kosovo.

Ce prevede rezoluţia

La nivel de Parlament European,

rezoluţia B7-0187/2012, care se referă la

procesul de integrare europeană a

Kosovo, a trecut cu 375 de voturi pentru,

97 împotrivă şi 76 de abţineri.

Concret, documentul este doar unul

dintre paşii pe care Priştina trebuie să îi

parcurgă până să ajungă să semneze cu

UE un Acord de Stabilizare şi Asociere.

Acest acord este, la rândul lui, o etapă

către aderarea la spaţiul comunitar. Din

cele 57 de puncte ale rezoluţiei, doar

unul atinge problema delicată a

recunoaşterii independenţei Kosovo.

Este vorba despre primul articol, în care

se notează că 22 din cele 27 de state UE

au recunoscut deja declaraţia de

independenţă a provinciei separatiste.

Restul documentului tratează reformele

întreprinse până acum de Priştina şi

problemele care încă nu şi-au găsit

rezolvare.

România, Spania, Grecia, Slovacia şi

Cipru sunt cele cinci ţări UE care au

refuzat în repetate rânduri să recunoască

declaraţia de independenţă a Kosovo din

2008. Prin urmare, Parlamentul

European "ar saluta recunoaşterea

acestei declaraţii de către celelalte 5 state

membre ale UE; ar saluta, de asemenea,

participarea mai activă a acestor state la

procesul de mediere între Serbia şi

Kosovo", se arată în textul rezoluţiei.

După cum se poate remarca, acestor

cinci state nu li se cere în termeni

categorici să-şi schimbe politica faţă de

provincia separatistă sârbă, dar este,

totuşi, o rezoluţie nelegislativă al cărei

prim punct vine în contradicţie cu

politica externă a României.

gândul i-a contactat pe eurodeputaţii

români pentru a vedea care au fost

motivele din spatele votului lor pe acest

document:

Votanţii pro:

Corina Creţu, europarlamentar PSD, care

face parte din grupul socialiştilor

europeni, S&D, a declarat că nuanţa din

exprimare ("ar saluta" în loc de un

eventual "cere", n.red.) a fost decisivă în

cazul votului său. "Eu, personal, am stat

mult şi m-am gândit. Poziţia mea e că

puteam să ne şi abţinem, dar, în

definitiv, am votat "pentru" deoarece nu

e o chestiune imperativă", a afirmat,

pentru gândul, Corina Creţu, care a făcut

trimitere la acel "ar saluta" de la primul

punct al rezoluţiei. "Votul nu intră în

contradicţie cu politica noastră externă,

pentru că nu înseamnă obligativitatea

României de a recunoaşte (independenţa

Kosovo, n.red.)", a adăugat Corina

Creţu.

Adina Vălean, eurodeputat PNL,

membru al grupului liberalilor (ALDE),

a subliniat că, în cazul său, a fost vorba

Page 7: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

7

despre respectarea liniei impuse de

liberali. "A fost votul politic al grupului

liberal", a declarat Vălean, care este,

totuşi, de părere că ţara noastră ar trebui

să îşi schimbe poziţia faţă de Kosovo.

"Atâta vreme cât există un efort

internaţional pentru a pune într-o

anumită ordine chestiunile referitoare la

Kosovo, şi România ar trebui să urmeze

această direcţie", a afirmat Vălean.

Eurodeputata liberală a catalogat

întreaga politică externă a României

drept "inconsistentă şi incoerentă", iar

decizia ţării noastre de a nu recunoaşte

declaraţia de independenţă a acestei

provincii a fost "o greşeală".

Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR,

membru al grupului popularilor europeni

(PPE), a amintit că UDMR a fost mereu

pentru recunoaşterea independenţei

Kosovo. "Mi se pare firesc să votez

pentru. E o rezoluţie care vine să

confirme o traiectorie europeană a

acestui stat nou", a declarat Winkler

pentru gândul. "Soluţia problemei

Balcanilor de Vest este apartenenţa în

viitor la Uniunea Europeană. În cele din

urmă, nu va exista o altă opţiune pentru

România decât să recunoască

independenţa Kosovo. Să te opui la o

realitate politică, socială, statală din

Europa este un nonsens", a mai spus

Iuliu Winkler.

Votanţii contra:

Cu excepţia Noricăi Nicolai, toţi

europarlamentarii români care au votat

împotriva rezoluţiei cu privire la Kosovo

fac parte din PDL, respectiv din PPE.

osif Matula ne-a explicat că delegaţia

PDL (de fapt, doar o parte, după cum

reiese din lista voturilor) a respins

rezoluţia pentru că nu a trecut un

amendament (amendamentul 12 la

Referirea 1), în care se cerea ca

documentul să scoată în evidenţă că se

respectă toate deciziile internaţionale pe

problema Kosovo (Rezoluţia 1244/99 a

CS al ONU şi cu avizul CIJ privind

declaraţia de independenţă a Kosovo).

"Nu e simplu. Fiecare are libertatea de

vot şi de decizie. Ai o poziţie politică,

respecţi şi poziţia ţării... Nu înseamnă că

ai votat împotriva tuturor prevederilor

din rezoluţie. Dar a fost un amendament

pe care nu îl puteai accepta", a explicat

eurodeputatul PDL: Referitor la poziţia

ţării, Matula a declarat pentru gândul că

europarlamentarii PDL s-au consultat

mai întâi cu oficialii de la Bucureşti,

inclusiv din cadrul MAE.

"România nu poate accepta utilizarea

denumirii 'Republica Kosovo'.

Pronunţându-se aceste cuvinte e ca şi

cum am recunoaşte provincia, iar asta nu

s-a întâmplat încă", a mai declarat

Matula. De subliniat că în textul

rezoluţiei nu se foloseşte denumirea

"Republica Kosovo", ci doar "Kosovo".

Iosif Matula ne-a explicat că delegaţia

PDL (de fapt, doar o parte, după cum

reiese din lista voturilor) a respins

rezoluţia pentru că nu a trecut un

amendament (amendamentul 12 la

Referirea 1), în care se cerea ca

documentul să scoată în evidenţă că se

respectă toate deciziile internaţionale pe

problema Kosovo (Rezoluţia 1244/99 a

CS al ONU şi cu avizul CIJ privind

declaraţia de independenţă a Kosovo).

Page 8: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

8

Europarlamentara PNL Norica Nicolai,

membră a grupului ALDE, a explicat că

a avut un singur motiv pentru care a

votat împotriva rezoluţiei despre

integrarea europeană a Kosovo: politica

externă a României. "România nu

recunoaşte Kosovo. În aceste condiţii, eu

nu pot să votez pentru. Asta e

convingerea mea. Atâta vreme cât

guvernul meu nu recunoaşte o ţară, eu nu

pot vota pentru", a declarat Norica

Nicolai pentru gândul.

Asteriscul din dreptul numelor lui

Cătălin Sorin Ivan (PSD, S&D) şi al

Dacianei Sârbu (PSD, S&D) indică o

schimbare a votului. În procesul verbal

al şedinţei din 29 martie, se arată că

aceştia au votat iniţial pentru, dar au

cerut corectarea votului. Cristian Silviu

Buşoi (PNL, ALDE) nu a votat, iar

George Becali (neafiliat) şi Corneliu

Vadim Tudor (neafiliat) au fost absenţi.

Întrebat cum comentează votul

europarlamentarilor români pe rezoluţia

privind Kosovo, ministerul Afacerilor

Externe, condus de Cristian Diaconescu,

a replicat doar că "poziţia României

privind Kosovo este cunoscută". "Votul

în Parlamentul European este unul

independent, membrii PE fiind

reprezentanţi aleşi ai cetăţenilor

europeni. MAE este deseori solicitat să

sprijine cu diverse analize sau evaluări

membrii români ai PE, la care răspunde

ţinând cont de specificul PE", a mai

declarat ministerul lui Diaconescu, drept

răspuns la afirmaţiile lui Iosif Matula,

care a declarat pentru gândul că

delegaţia PDL s-a consultat cu MAE

înainte de vot, iar votul negativ

reprezinta poziţia diplomaţiei române.

Poziţia României în chestiunea Kosovo:

Parlamentul şi Traian Băsescu

În 17 februarie 2008, Adunarea din

Kosovo a declarat independenţa

provinciei, pe care a numit-o Republica

Kosovo. O zi mai târziu, Parlamentul

României a dat o hotărâre în care anunţa

că Bucureştiul nu va recunoaşte

Republica Kosovo, "pentru că nu sunt

îndeplinite condiţiile pentru

recunoaşterea noii entităţi". "Parlamentul

României subliniază că decizia

autorităţilor de la Priştina, ca şi

eventuala recunoaştere a independenţei

unilateral declarate de către alte state nu

pot fi interpretate ca un precedent pentru

alte zone şi nici drept recunoaşterea sau

garantarea drepturilor colective pentru

minorităţile naţionale", se arăta în

declaraţia legislativului ţării noastre.

În acelaşi timp, Traian Băsescu a anunţat

şi el că România nu va recunoaşte

Kosovo pentru că declararea unilaterală

a independenţei acestei provincii este un

act pe care ţara noastră îl consideră

"ilegal". "Plec de la premisa că orice

comparaţie dintre Kosovo şi România

este lipsită de fundament", a spus

Băsescu, în februarie 2008, după o

întâlnire cu liderii partidelor politice.

Şeful statului a subliniat, la acea dată, că,

în România, minorităţile se bucură de

foarte multe drepturi, în timp ce în

Kosovo s-a refuzat orice recunoaştere a

acestor grupuri.

În iulie 2010, Curtea Internaţională de

Justiţie a dat un aviz consultativ cu

privire la legalitatea declaraţiei de

independenţă a Kosovo, în care aprecia

că nu a avut loc nicio "încălcare a

Page 9: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

9

dreptului internaţional". Cu toate

acestea, Traian Băsescu a declarat,

inclusiv anul trecut, că poziţia ţării

noastre va rămâne neschimbată până ce

autorităţile de la Belgrad (Serbia) nu vor

cădea de acord cu cele de la Priştina

(Kosovo).

În luna februarie a acestui an, Serbia şi

Kosovo au ajuns la un acord de

cooperare regională, una dintre condiţiile

pentru ca Serbia să devină membră UE.

În ciuda acestui progres, poziţia

României în privinţa Kosovo nu s-a

schimbat. Potrivit statisticilor ONU, 85

de ţări au recunoscut independenţa

Kosovo, până în 1 decembrie 2011.

UPDATE 17.45 Europarlamentara Elena

Băsescu a anunţat gândul că votul său a

fost corectat.

Sursa: Gândul

4 aprilie

17 eurodeputaţi au votat o rezoluţie

care cere României recunoaşterea

independenţei Kosovo. Printre aceştia

s-a aflat "dintr-o eroare tehnică" şi

Elena Băsescu

Majoritatea eurodeputaţilor români

a votat, săptămâna trecută, o

rezoluţie care îndeamnă cele cinci

state membre ale Uniunii care nu

recunosc Kosovo, inclusiv

România, să o facă, între aceştia

figurând iniţial şi Elena Băsescu,

însă aceasta spune că a fost o

defecţiune tehnică, ce a fost

corectată.

Elena Băsescu a explicat pentru

"Gândul" că a fost vorba despre o

defecţiune tehnică şi că ea a votat

împotrivă. "Consola de vot a rămas

blocată de la un vot anterior. Ar fi fost

imposibil să greşesc tocmai eu votul", a

declarat Elena Băsescu.

Eurodeputatul a trimis redacţiei

"Gândul" e-mail-urile în care notifica

serviciul responsabil de corectarea

voturilor că i s-a blocat consola.

Elena Băsescu a precizat pentru

"Gândul" că votul său a fost corectat.

Dacă în cazul Elenei Băsescu a fost

vorba despre o eroare - deloc rară în

Parlamentul European - , alţi 17

eurodeputaţi români (din totalul de 33)

au susţinut în cunoştinţă de cauză o

rezoluţie care recomandă României să îşi

schimbe politica externă cu referire la

Kosovo.

La nivel de Parlament European,

rezoluţia B7-0187/2012, care se referă la

procesul de integrare europeană a

Kosovo, a trecut cu 375 de voturi

"pentru", 97 "împotrivă" şi 76 de

Page 10: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

10

abţineri.

Concret, documentul este doar unul

dintre paşii pe care Priştina trebuie să îi

parcurgă până să ajungă să semneze cu

UE un Acord de Stabilizare şi Asociere.

Acest acord este, la rândul lui, o etapă

către aderarea la spaţiul comunitar. Din

cele 57 de puncte ale rezoluţiei, doar

unul atinge problema delicată a

recunoaşterii independenţei Kosovo.

Este vorba despre primul articol, în care

se notează că 22 din cele 27 de state UE

au recunoscut deja declaraţia de

independenţă a provinciei separatiste.

Restul documentului tratează reformele

întreprinse până acum de Priştina şi

problemele care încă nu şi-au găsit

rezolvare.

România, Spania, Grecia, Slovacia şi

Cipru sunt cele cinci ţări UE care au

refuzat în repetate rânduri să

recunoască declaraţia de

independenţă a Kosovo din 2008.

Prin urmare, Parlamentul European

"ar saluta recunoaşterea acestei

declaraţii de către celelalte 5 state

membre ale UE; ar saluta, de

asemenea, participarea mai activă a

acestor state la procesul de mediere între

Serbia şi Kosovo", se arată în textul

rezoluţiei.

Lista eurodeputaţilor care au votat

"pentru" este următoarea: Victor

Boştinaru, Corina Creţu, George Sabin

Cutaş, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu,

Petru Luhan, Monica Macovei, Ramona

Mănescu, Rovana Plumb, Adrian

Severin, Sogor Csaba, Claudiu

Tănăsescu, Adriana Ţicău, Tokes

Laszlo, Adina Vălean, Renate Weber,

Iuliu Winkler.

Corina Creţu, europarlamentar PSD, care

face parte din grupul socialiştilor

europeni, S&D, a declarat pentru

"Gândul" că nuanţa din exprimare ("ar

saluta" în loc de un eventual "cere",

n.red.) a fost decisivă în cazul votului

său. "Eu, personal, am stat mult şi m-am

gândit. Poziţia mea e că puteam să ne şi

abţinem, dar, în definitiv, am votat

«pentru» deoarece nu e o chestiune

imperativă", a afirmat Corina Creţu, care

a făcut trimitere la acel "ar saluta" de la

primul punct al rezoluţiei. "Votul nu

intră în contradicţie cu politica noastră

externă, pentru că nu înseamnă

obligativitatea

României de a

recunoaşte

(independenţa

Kosovo, n.red.)",

a adăugat Corina

Creţu.

Adina Vălean,

eurodeputat PNL,

membru al

grupului

liberalilor (ALDE), a subliniat că, în

cazul său, a fost vorba despre

respectarea liniei impuse de liberali. "A

fost votul politic al grupului liberal", a

declarat Vălean, care este, totuşi, de

părere că ţara noastră ar trebui să îşi

schimbe poziţia faţă de Kosovo. "Atâta

vreme cât există un efort internaţional

pentru a pune într-o anumită ordine

chestiunile referitoare la Kosovo, şi

România ar trebui să urmeze această

direcţie", a afirmat Vălean.

Eurodeputatul liberal a catalogat întreaga

Page 11: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

11

politică externă a României drept

"inconsistentă şi incoerentă", iar decizia

ţării noastre de a nu recunoaşte

declaraţia de independenţă a acestei

provincii a fost "o greşeală".

Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR,

membru al grupului popularilor europeni

(PPE), a amintit că UDMR a fost mereu

pentru recunoaşterea independenţei

Kosovo. "Mi se pare firesc să votez

pentru. E o rezoluţie care vine să

confirme o traiectorie europeană a

acestui stat nou", a declarat Winkler.

"Soluţia problemei Balcanilor de Vest

este apartenenţa în viitor la Uniunea

Europeană. În cele din urmă, nu va

exista o altă opţiune pentru România

decât să recunoască independenţa

Kosovo. Să te opui la o realitate politică,

socială, statală din Europa este un

nonsens", a mai spus Iuliu Winkler.

Cu excepţia Noricăi Nicolai, toţi

europarlamentarii români care au votat

împotriva rezoluţiei cu privire la Kosovo

fac parte din PDL, respectiv din PPE. Pe

lista eurodeputaţilor care au votat

împotrivă mai apar Marian-Jean

Marinescu, Iosif Matula, Rareş

Niculescu, Cristian Preda, Theodor

Stolojan, Traian Ungureanu.

Iosif Matula a explicat că delegaţia PDL

(de fapt, doar o parte, după cum reiese

din lista voturilor) a respins rezoluţia

pentru că nu a trecut un amendament

(amendamentul 12 la Referirea 1), în

care se cerea ca documentul să scoată în

evidenţă că se respectă toate deciziile

internaţionale pe problema Kosovo

(Rezoluţia 1244/99 a CS al ONU şi cu

avizul CIJ privind declaraţia de

independenţă a Kosovo).

"Nu e simplu. Fiecare are libertatea de

vot şi de decizie. Ai o poziţie politică,

respecţi şi poziţia ţării... Nu înseamnă că

ai votat împotriva tuturor prevederilor

din rezoluţie. Dar a fost un amendament

pe care nu îl puteai accepta", a explicat

eurodeputatul PDL. Referitor la poziţia

ţării, Matula a declarat că

europarlamentarii PDL s-au consultat

mai întâi cu oficialii de la Bucureşti,

inclusiv din cadrul MAE.

"România nu poate accepta utilizarea

denumirii «Republica Kosovo».

Pronunţându-se aceste cuvinte e ca şi

cum am recunoaşte provincia, iar asta nu

s-a întâmplat încă", a mai declarat

Matula. De subliniat că în textul

rezoluţiei nu se foloseşte denumirea

"Republica Kosovo", ci doar "Kosovo",

mai scrie "Gândul".

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai,

membră a grupului ALDE, a explicat că

a avut un singur motiv pentru care a

votat împotriva rezoluţiei despre

integrarea europeană a Kosovo: politica

externă a României. "România nu

recunoaşte Kosovo. În aceste condiţii, eu

nu pot să votez pentru. Asta e

convingerea mea. Atâta vreme cât

guvernul meu nu recunoaşte o ţară, eu nu

pot vota pentru", a declarat Norica

Nicolai.

Eurodeputaţii care s-au abţinut sunt:

Elena Oana Antonescu, Sebastian Bodu,

Cătălin Ivan, Ioan Mircea Paşcu,

Daciana Sârbu.

Page 12: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

12

"Gândul" notează că asteriscul care

apare pe listele de vot în dreptul numelor

lui Cătălin Sorin Ivan (PSD, S&D) şi al

Dacianei Sârbu (PSD, S&D) indică o

schimbare a votului. În procesul verbal

al şedinţei din 29 martie se arată că

aceştia au votat iniţial pentru, dar au

cerut corectarea votului. Cristian Silviu

Buşoi (PNL, ALDE) nu a votat, iar

George Becali (neafiliat) şi Corneliu

Vadim Tudor (neafiliat) au fost absenţi.

Întrebat cum comentează votul

europarlamentarilor români pe rezoluţia

privind Kosovo, Ministerul Afacerilor

Externe, condus de Cristian Diaconescu,

a replicat doar că "poziţia României

privind Kosovo este cunoscută". "Votul

în Parlamentul European este unul

independent, membrii PE fiind

reprezentanţi aleşi ai cetăţenilor

europeni. MAE este deseori solicitat să

sprijine cu diverse analize sau evaluări

membrii români ai PE, la care răspunde

ţinând cont de specificul PE", a mai

declarat ministerul, drept răspuns la

afirmaţiile lui Iosif Matula, care a

declarat că delegaţia PDL s-a consultat

cu MAE înainte de vot, iar votul negativ

reprezinta poziţia diplomaţiei române.

În 17 februarie 2008, Adunarea din

Kosovo a declarat independenţa

provinciei, pe care a numit-o Republica

Kosovo. O zi mai târziu, Parlamentul

României a dat o hotărâre în care anunţa

că Bucureştiul nu va recunoaşte

Republica Kosovo, "pentru că nu sunt

îndeplinite condiţiile pentru

recunoaşterea noii entităţi". "Parlamentul

României subliniază că decizia

autorităţilor de la Priştina, ca şi

eventuala recunoaştere a independenţei

unilateral declarate de către alte state nu

pot fi interpretate ca un precedent pentru

alte zone şi nici drept recunoaşterea sau

garantarea drepturilor colective pentru

minorităţile naţionale", se arăta în

declaraţia legislativului ţării noastre.

În acelaşi timp, Traian Băsescu a anunţat

şi el că România nu va recunoaşte

Kosovo pentru că declararea unilaterală

a independenţei acestei provincii este un

act pe care ţara noastră îl consideră

"ilegal". "Plec de la premisa că orice

comparaţie dintre Kosovo şi România

este lipsită de fundament", a spus

Băsescu, în februarie 2008, după o

întâlnire cu liderii partidelor politice.

Şeful statului a subliniat, la acea dată, că,

în România, minorităţile se bucură de

foarte multe drepturi, în timp ce în

Kosovo s-a refuzat orice recunoaştere a

acestor grupuri.

În iulie 2010, Curtea Internaţională de

Justiţie a dat un aviz consultativ cu

privire la legalitatea declaraţiei de

independenţă a Kosovo, în care aprecia

că nu a avut loc nicio "încălcare a

dreptului internaţional". Cu toate

acestea, Traian Băsescu a declarat,

inclusiv anul trecut, că poziţia ţării

noastre va rămâne neschimbată până ce

autorităţile de la Belgrad (Serbia) nu vor

cădea de acord cu cele de la Priştina

(Kosovo).

În luna februarie a acestui an, Serbia şi

Kosovo au ajuns la un acord de

cooperare regională, una dintre condiţiile

pentru ca Serbia să devină membră UE.

În ciuda acestui progres, poziţia

României în privinţa Kosovo nu s-a

schimbat. Potrivit statisticilor ONU, 85

Page 13: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

13

de ţări au recunoscut independenţa

Kosovo, până în 1 decembrie 2011.

Sursa: Mediafax

5 aprilie

17 eurodeputaţi români au votat o

rezoluţie care cere recunoaşterea

independenţei Kosovo

Situaţie inedită în Parlamentul European.

Potrivit Gândul, 17 eurodeputaţi români

au votat o rezoluţie care îndeamnă cele

cinci state membre ale Uniunii care nu

recunosc Kosovo, inclusiv România, să

o facă. Între aceştia figura iniţial şi Elena

Băsescu, însă ea spune că totul s-a

întâmplat dintr-o defecţiune tehnică, ce a

fost corectată.

La nivel de Parlament European,

rezoluţia B7-0187/2012, care se referă la

procesul de integrare europeană a

Kosovo, a trecut cu 375 de voturi pentru,

97 împotrivă şi 76 de abţineri.

Concret, documentul este doar unul

dintre paşii pe care Priştina trebuie să îi

parcurgă până să ajungă să semneze cu

UE un Acord de Stabilizare şi Asociere.

Acest acord este, la rândul lui, o etapă

către aderarea la spaţiul comunitar. Din

cele 57 de puncte ale rezoluţiei, doar

unul atinge problema delicată a

recunoaşterii independenţei Kosovo.

Este vorba despre primul articol, în care

se notează că 22 din cele 27 de state UE

au recunoscut deja declaraţia de

independenţă a provinciei separatiste.

Restul documentului tratează reformele

întreprinse până acum de Priştina şi

problemele care încă nu şi-au găsit

rezolvare, scrie Gândul.

.

România, Spania, Grecia, Slovacia şi

Cipru sunt cele cinci ţări UE care au

refuzat în repetate rânduri să recunoască

declaraţia de independenţă a Kosovo din

2008. Prin urmare, Parlamentul

European "ar saluta recunoaşterea

acestei declaraţii de către celelalte 5 state

membre ale UE; ar saluta, de asemenea,

participarea mai activă a acestor state la

procesul de mediere între Serbia şi

Kosovo", se arată în textul rezoluţiei.

După cum se poate remarca, acestor

cinci state nu li se cere în termeni

categorici să-şi schimbe politica faţă de

provincia separatistă sârbă, dar este,

totuşi, o rezoluţie nelegislativă al cărei

prim punct vine în contradicţie cu

politica externă a României.

Pe lista eurodeputaţilor care au votat

pentru recunoașterea Kosovo se află

(înaintea eventualelor corectări ale

votului): Elena Băsescu, Victor

Boștinaru, Corina Crețu, George Sabin

Cutaș, Vasilica Viorica Dăncilă, Ion

Enciu, Petru Constantin Luhan, Monica

Luisa Macovei, Ramona Nicole

Mănescu, Rovana Plumb, Adrian

Severin, Csaba Sogor, Claudiu Ciprian

Tănăsescu, Silvia Adriana Țicău, Lazlo

Tokes, Adina Vălean, Renate Weber,

Iuliu Winkler.

Pe lista eurodeputaţilor care au votat

împotrivă îi regăsim pe Marian Jean

Marinescu, Iosif Matula, Norica Nicolai,

Rareș Lucian Niculescu, Cristian Dan

Preda,Theodor Dumitru Stolojan, Traian

Ungureanu.

Page 14: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

14

S-au abținut eurodeputaţii Elena Oana

Antonescu, Sebastian Valentin Bodu,

Cătălin Sorin Ivan, Ioan Mircea Pașcu,

Daciana Octavia Sârbu.

Cristian Silviu Buşoi (PNL, ALDE) nu a

votat, iar George Becali (neafiliat) şi

Corneliu Vadim Tudor (neafiliat) au fost

absenţi.

În 17 februarie 2008, Adunarea din

Kosovo a declarat independenţa

provinciei, pe care a numit-o Republica

Kosovo. O zi mai târziu, Parlamentul

României a dat o hotărâre în care anunţa

că Bucureştiul nu va recunoaşte

Republica Kosovo, "pentru că nu sunt

îndeplinite condiţiile pentru

recunoaşterea noii entităţi". "Parlamentul

României subliniază că decizia

autorităţilor de la Priştina, ca şi

eventuala recunoaştere a independenţei

unilateral declarate de către alte state nu

pot fi interpretate ca un precedent pentru

alte zone şi nici drept recunoaşterea sau

garantarea drepturilor colective pentru

minorităţile naţionale", se arăta în

declaraţia legislativului ţării noastre.

Sursa: Cotidianul

5 aprilie

PNL cere Guvernului Ungureanu sa

înceteze alocarea banilor publici pe

criterii politice

Europarlamentarul PNL Ramona

Manescu a declarat, joi, într-o conferinta

de presa, ca România risca sa piarda 1,2

miliarde de euro, la finele anului 2012,

din cauza neaccesarii fondurilor

europene si a cerut Executivului sa

înceteze alocarea banilor publici pe

criterii politice. “Solicitam Guvernului

Ungureanu sa înceteze alocarea banilor

publici pe criterii politice si sa realoce

resursele bugetare catre economia reala”,

a spus Ramona Manescu, aratând ca

România are rata de absorbtie cea mai

mica din Europa în privinta accesarii

fondurilor europene, si anume 6,56% la

sfârsitul lunii martie 2012, potrivit

datelor publicate pe site-ul Ministerului

Afacerilor Europene. “Daca nu se vor

lua masurile solicitate de Comisia

Europeana, România risca sa piarda 1,2

miliarde de euro, la finele anului 2012 si

5,2 miliarde de euro, la sfârsitul anului

2013″, a mai afimat europarlamentarul

PNL.

Potrivit Ramonei Manescu, este necesara

alocarea imediata a fondurilor destinate

cofinantarii proiectelor europene pentru

Autoritatile Locale si Regionale, în

conditiile în care un numar foarte mare

de proiecte sunt blocate la nivelul

autoritatilor locale. “Guvernul a aprobat

alocarea sumei de 648,233 milioane de

lei, din Fondul de rezerva bugetara, citez

«pentru unele unitati administrativ-

teritoriale», fara a cunoaste exact suma

totala necesara finantarii, lista primarilor

care vor primii fonduri precum si

modalitatea de distribuire a acestora

catre autoritatile locale”, a spus

Manescu, apreciind ca “aceste decizii

privind cofinantarea se vor limita doar la

alocari discretionare de fonduri, pe

criterii exclusiv politice, pentru clientela

PDL. “Daca autoritatile locale vor primi

mai putini bani în 2012 sau chiar deloc,

în cazul primarilor USL, derularea

proiectelor care necesita cofinantare este

pusa sub semnul întrebarii. În aceste

Page 15: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

15

conditii, dezvoltarea localitatilor va fi

oprita din nou, vinovat de aceasta

situatie facându-se Guvernul

Ungureanu”, a mai declarat

europarlamentarul liberal.

Potrivit acesteia, cea mai mare problema

cu care se confrunta autoritatile locale

este lipsa banilor pe care guvernul alege

sa-i aloce, exclusiv pe criterii politice si

nu conform solicitarilor facute de

primari, în baza nevoilor lor stringente

pentru a-si putea finaliza proiectele

europene. “Somez Guvernul Ungureanu

ca macar acum, în al doisprezecelea

ceas, sa ia masurile care se impun pentru

a ajuta toti primarii, indiferent de

culoarea lor politica, asigurând astfel

deblocarea unui numar cât mai mare de

proiecte europene si, implicit, a avea o

rata de absorbtie mai mare. Altfel,

autoritatile locale si implicit, românii,

risca sa piarda proiectele aflate în

derulare”, a mai spus Ramona Manescu.

Europarlamentarul PNL a prezentat si

câteva dintre solutiile USL pentru o mai

mare absorbtie a fondurilor europene,

printre acestea aflându-se relaxarea

creditarii, simplificarea legislatiei în

vederea îmbunatatirii accesului micro-

întreprinderilor si IMM-urilor la

resursele financiare europene pentru

dezvoltare si facilitarea obtinerii de

credite garantate de stat pentru

întreprinzatorii români.

Guvernul a modificat mai multe legi si a

introdus derogari de la normele actuale

pentru a avea dreptul sa aloce bani

primariilor, suspendând pe tot parcursul

acestui an regula conform careia

autoritatile locale nu pot primi bani din

Fondul de rezerva decât daca si-au redus

platile restante.

Legislatia în vigoare prevede ca

Guvernul poate acorda bani din Fondul

de rezerva numai primariilor în cazul

carora platile restante înregistrate la

sfârsitul anului anterior celui în care sunt

solicitate alocatiile sunt mai mici decât

restantele din anul precedent.

Printr-o ordonanta de urgenta adoptata în

sedinta de marti, Guvernul a decis însa

ca aceasta regula sa fie suspendata pâna

la 31 decembrie 2012 inclusiv, ceea ce

permite noi alocari similare de fonduri

pe tot parcursul acestui an. În acelasi

timp, Executivul a introdus o derogare

de la Legea finantelor publice si si-a

acordat dreptul de a putea aproba, pâna

la sfârsitul acestui an, alocari de sume

din Fondul de rezerva si pentru plata

arieratelor.

Conform Legii finantelor publice, din

Fondul de rezerva bugetara aflat la

dispozitia Guvernului pot fi alocati bani

doar pentru finantarea unor cheltuieli

urgente sau neprevazute aparute în

timpul exercitiului bugetar.

Sursa: Mediafax

5 aprilie

Ramona Mănescu: România riscă să

piardă 1,2 miliarde de euro în 2012

Comunicat de presă al europarlamentarul

PNL, Ramona Mănescu

România are rata de absorbție cea mai

mică din Europa: - 6,56% la sfârșitul

lunii martie 2012, potrivit datelor

Page 16: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

16

publicate pe site-ul Ministerului

Afacerilor Europene.

Dacă nu se vor lua măsurile solicitate de

Comisia Europeană, România riscă să

piardă: - 1,2 miliarde de euro, la finele

anului 2012 și 5,2 miliarde de euro, la

sfârșitul anului 2013;

Teme în discuţie

1. Necesitatea alocării imediate a

fondurilor destinate co-finanțării

proiectelor europene pentru Autoritățile

Locale și Regionale

Situația Actuală :

Un număr foarte mare de proiecte sunt

blocate la nivelul autorităților locale, în

primul rând, din cauza lipsei fondurilor

necesare co-finanțării.

Comisia Europeana a acceptat reducerea

costurilor de cofinanțare pentru țara

noastră, de la 15% la 5%;

Guvernul a aprobat alocarea sumei de

648,233 milioane de lei, din Fondul de

rezervă bugetară, citez « pentru unele

unități administrativ-teritoriale » fără a

cunoaște exact suma totală necesară

finanțării, lista primarilor care vor primii

fonduri precum și modalitatea de

distribuire a acestora către autoritățile

locale.

Este clar pentru toată lumea că aceste

decizii privind co-finanțarea se vor

limita doar la alocări discreţionare de

fonduri, pe criterii exclusiv politice,

pentru clientela PDL ;

Dacă autoritățile locale vor primi mai

puțini bani în 2012 sau chiar deloc, în

cazul primarilor USL, derularea

proiectelor care necesită co-finanțare

este pusă sub semnul întrebării.

În aceste condiții, dezvoltarea

localităților va fi oprită din nou, vinovat

de această situație făcându-se Guvernul

MRU.

Cea mai mare problemă cu care se

confruntă autoritățile locale este lipsa

banilor pe care guvernul alege să-i aloce,

exclusiv pe criterii politice și nu conform

solicitărilor făcute de primari, în baza

nevoilor lor stringente pentru a-și putea

finaliza proiectele europene;

Este foarte grav faptul că distribuirea

banilor publici nu se face în funcție de

nevoile cetățenilor la nivel local și

regional ci exclusiv pe criterii politice ;

Nealocarea sumelor necesare pentru co-

finanțare sau chiar reducerea acestora, va

pune în pericol toate proiectele aflate în

derulare și implicit posibilitatea

finalizării proiectelor cu finanțare

europeană;

Somez guvernul Ungureanu ca măcar

acum, în al doisprezecelea ceas, să ia

măsurile care se impun pentru a ajuta

toți primarii indiferent de culoarea lor

politică, asigurând astfel deblocarea unui

număr cât mai mare de proiecte

europene și implicit a avea o rată de

absorbție mai mare;

Altfel, autoritățile locale și implicit,

românii, riscă să piardă proiectele aflate

în derulare.

Page 17: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

17

Guvernul trebuie să ia măsurile care se

impun pentru a sprijinii autoritățile

locale și regionale în contractarea de

credite cu garanții de stat ;

1. Susținerea IMM-urilor

Situația Actuală:

IMM-urile au fost și continuă să fie

categoria cea mai afectată atât de criza

economică, dar mai ales de incapacitatea

guvernelor PDL de a veni cu măsuri

economice concrete în sprijinul lor;

Un număr foarte mic de IMM-uri au

acces la credite bancare - în timp ce

ponderea IMM-urilor care se finanţează

prin intermediul băncilor comerciale

ajunge la 60-70% în UE, numărul

acestora în România nu reprezintă decât

15% din total;

Lipsa facilităților fiscale care ar fi putut

să ușureze situația financiară a IMM-

urilor a dus la desființarea multora dintre

acestea;

Nu avem o legislație adecvată care să

permită utilizarea instrumentelor de

gestionare financiară deși avem la

dispoziție 3 inițiative lansate de comun

acord cu Comisia Europeană, Banca

Europeană de Investiții și alte instituții

financiare, respectiv Jasper, Jeremie și

Jessica, al căror rol este acela de a ajuta

statele membre și regiunile să instaureze

o gestionare sănătoasă și eficace a

fondurilor europene.

Jaspers are rolul de a ajuta statele

membre și regiunile să pregătească

proiecte mari, Jeremie acela de a

consolida accesul la finanțare pentru

dezvoltarea IMM-urilor, iar Jessica de a

încuraja investițiile durabile în zonele

urbane.

Cele trei iniţiative JASPER, JEREMIE şi

JESSICA sunt rezultatul parteneriatului

dintre Comisia Europeană, Banca

Europeană pentru Investiţii şi a altor

instituţii financiare internaţionale.

Statele membre trebuie să îşi exprime

interesul de a participa la aceste

iniţiative.

Pentru a înregistra o creştere economică

şi a crea noi locuri de muncă este vital ca

IMM-urile să fie susţinute, iar statele

membre care nu au înregistrat o

absorbţie foarte mare a fondurilor

europene să îşi poată, acolo unde este

cazul, reprioritiza domeniile de alocare a

banilor europeni.

Îmbunătăţirea accesului la finanţare ar fi

trebuit sa reprezinte o prioritate zero

pentru guvernele PDL pentru a asigura

creştere economică, locuri de muncă

precum si crearea şi dezvoltarea de noi

afaceri.

Peste 80% din performanțele unei

economii sunt influențate de activitatea

IMM-urilor, acestea fiind un factor cheie

de creștere economică și creare de locuri

de muncă;

Solicităm Guvernului Ungureanu să

înceteze alocarea banilor publici pe

criterii politice și să realoce resursele

bugetare către economia reală.

Page 18: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

18

Soluțiile USL:

Relaxarea creditării, corelată și cu alte

măsuri economice, pentru o mai bună

funcționare a afacerilor;

Simplificarea legislației în vederea

îmbunătăţirii accesului micro-

întreprinderilor şi IMM-urilor la

resursele financiare europene pentru

dezvoltare;

Facilitarea obținerii de credite garantate

de stat pentru întreprinzătorii români ;

Măsuri care vizează creșterea

capitalizării de garanții pentru IMM-uri;

Bonificații la dobânzi pentru a avea

dobânzi mai mici;

Reducerea CAS-ului cu 5%;

Revenirea TVA-ului la 19%;

Transpunerea cât mai rapid posibil a

directivei europene privindcombaterea

întârzierii efectuării plăţilor în cazul

tranzacţiilor comerciale deoarece este

foarte utilă atât IMM-urilor cât și

beneficiarilor, în general.

2. Negocierile privind viitorul Pachet

legislativ (2014 – 2020)

Doresc să semnalez, faptul că Executivul

actual nu a prezentat public prioritățile

strategice naționale pentru viitoarea

perioadă de programare (2014-2020)

pentru a fi supuse consultării publice.

Și asta în condițiile în care deciziile

privind viitorul Pachet legislativ vor

afecta țara noastră până în anul 2020.

Este foarte grav că avem un guvern care

nu consideră necesar să discutam acest

subiect, public, și prin urmare există un

mare risc să constatăm la finalul acestui

an, faptul că prioritățile de dezvoltare

naționale agreate exclusiv de acest

guvern și reprezentanții Comisiei

Europene, nu au nici o legătură cu

nevoile reale ale românilor.

Nu a existat niciodată o preocupare la

nivelul guvernărilor PDL-UDMR-UNPR

de a dezvolta un mecanism de consultare

şi dialog cu autorităţile publice locale;

Consultarea autorităţilor publice locale

în ceea ce privește adoptarea deciziilor

care le afectează în mod direct

reprezintă, în primul rând, o obligaţie

legală, de bun-simț a oricărui guvern

care se dorește european; Nu este cazul

țării noastre, din păcate ;

În calitate de coordonator al liberalilor

europeni în Comisia pentru Dezvoltare

Regionala a PE, am lansat deja o

Platformă de consultare publică pe site-

ul meu (www.ramonamanescu.ro/blog)

pe marginea viitorului Pachet legislativ

astfel încât atunci când vom veni la

guvernare, și vom avea la îndemână

pârghiile decizionale, în baza

propunerilor și problemelor semnalate de

cetățeni sau autoritățile locale și

regionale, vom lua măsurile care se

impun pentru ca problemele și nevoile

acestora să se regăsească în prioritățile și

documentele strategice naționale;

Page 19: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

19

Negocierile oficiale cu reprezentanții

Comisiei Europene privind definitivarea

documentelor de programare vor

continua până la sfârșitul anului 2013 ;

Ramona MĂNESCU

Coordonator ALDE în Comisia pentru

Dezvoltare Regională a PE

Sursa: Cotidianul

5 aprilie

Renate Weber: Sunt multe

coincidenţe în cazul

Borbely!

Sunt multe coincidenţe în

cazul demisiei lui Laszlo

Borbely. Iată cum

comentează la RFI

europarlamentarul PNL,

Renate Weber, demisia ministrului

Mediului. Ea spune că a existat o formă

de presiune asupra ministerului de care

depinde soarta unor proiecte

controversate, precum Roşia Montană

sau gazele de şist. "S-ar putea să asistăm

la afectarea gravă a unor cariere

politice", mai declară Weber.

Reporter: Cum priviţi demisia

ministrului Mediului, Laszlo Borbely?

Renate Weber: Cu destul de multă

reticenţă. Eu nu o să mă arunc, aşa cum

probabil ar face alţii, care ar spune că e o

dovadă a totalei independenţe a justiţiei.

Am mai avut nişte cazuri de miniştri

care tot aşa au fost obligaţi să renunţe la

funcţiile lor, pentru ca după aceea să se

obţină nişte achitări în instanţă. Am mai

avut zilele trecute iarăşi o achitare mai

mult decât spectaculoasă într-un alt

dosar instrumentat de DNA timp de

câţiva ani de zile, cel legat de

transferurile din fotbal. Pentru mine nu

înseamnă neapărat că cineva este vinovat

şi s-ar putea într-adevăr să asistăm şi la

afectarea gravă a unor cariere politice.

Sigur, pe de altă parte, cred că demisia

lui Laszlo Borbely este un gest firesc,

pentru că nici nu poţi să fii într-o funcţie

publică, expunându-te în acelaşi timp

unei anchete

penale şi unor

critici care

firesc ar fi

urmat, dacă ar

fi rămas în

funcţie.

Rep.: Ce

credeţi că se

va întâmpla cu

proiectul controversat de la Roşia

Montană? Avizul urma să fie dat sau nu

de Ministerul Mediului.

R.W.: În ce priveşte Roşia Montană,

sper să se pună un punct final după

decizia de astăzi a Curţii de Apel Alba

Iulia, care practic anulează planurile de

urbanism aferente minei de aur propuse

la Roşia Montană şi votate de Consiliul

Local Roşia Montană. Eu mă gândesc că

în urma acestei decizii, nici nu se mai

poate da vreo aprobare de mediu. Pe de

altă parte, însă, eu nu pot să nu mă

gândesc la declaraţiile de acum câteva

zile ale domnului ministru Borbely în

legătură cu un alt proiect care are

consecinţe de mediu foarte serioase, mă

refer la exploatarea gazelor de şist şi

acolo domnul ministru Borbely spusese

Page 20: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

20

că până nu e convins că nu se va afecta

nici mediul şi nici nu va avea consecinţe

cu privire la falia aceasta, care putea să

fie afectată şi care ţine de zona noastră

de cutremure din Vrancea, falia

seismică, deci până nu va fi convins, nu

va da acest lucru. Mai promisese şi că va

solicita desecretizarea acestui contract.

Deci sunt coincidenţe la mijloc… Sigur

că e plăcut să ne gândim că sunt doar

coincidenţe, dar nu ştiu dacă nu e şi ceva

în spatele acestor coincidenţe…

Rep.: Credeţi că se va schimba ceva în

privinţa acestor proiecte controversate,

după numirea unui nou ministru sau

contează şi persoana pusă în funcţie?

R.W.: Contează foarte mult persoana

pusă în funcţie, în opinia mea. Cu cât o

persoană este mai competentă

profesional, cu atât mai mult va susţine o

anumită poziţie. Contează şi cât de

puternică din punct de vedere politic este

acea persoană (…). Eu sper să nu se

grăbească prim-ministrul şi să ia acum

decizii în numele Ministerului Mediului

pe acest mandat interimar, pe care şi l-a

asumat în mod firesc!

Rep.: Spuneţi că şi persoana contează,

dar decizia în privinţa acestor proiecte

controversate, gazele de şist, Roşia

Montană, nu este tot politică până la

urmă?

R.W.: Ba da, dar uitaţi că până acum,

deşi decizia e una politică, în diferite

feluri, cumva, lucrurile, cel puţin în ceea

ce priveşte Roşia Montană au fost

temporizate, au fost cumva ţinute sub

control. Nu avem acel aviz de mediu dat

şi nici nu cred că mai poate fi luat în

discuţie de aici încolo. Şi atunci, sigur că

da, vedeţi că şi în această bătălie politică

există puncte de vedere diferite, aş putea

spune chiar presiuni diferite, pe care le

resimt în mod diferit partenerii din

coaliţia de guvernare. Cred că asupra

UDMR-ului s-au exercitat, haideţi să nu

spunem presiuni, dar în orice caz a fost o

activitate de lobby ca UDMR-ul să nu

gireze proiectul de la Roşia Montană şi

se pare că au fost mai sensibili decât

pedeliştii, care au susţinut proiectul, ca

să nu mai vorbesc de preşedintele

României, care a devenit lobbistul

numărul unu în acest proiect.

Sursa: RFI România

6 aprilie

Renate Weber, la TVR Info: De data

aceasta motiunea de cenzura a USL

are sanse sa treaca

Motiunea de cenzura la adresa

Guvernului Ungureanu, pe care USL o

va depune pe 17 aprilie, are toate sansele

sa treaca, a declarat vineri, la TVR Info,

europarlamentarul liberal Renate Weber.

Ea a admis totodata ca USL are nevoie

de voturi din partea PDL-UNPR-UDMR

la aceasta motiune. "De data aceasta,

motiunea are sanse sa treaca, este o

motiune complexa, initial a fost doar pe

chestiunea de la UMF Targu Mures, dar

dupa aceea s-au adaugat si privatizarea

Cupru Min si gazele de sist; cred ca intr-

adevar s-ar putea sa fie o surpriza".

USL va depune, pe 17 aprilie, o motiune

de cenzura pentru destituirea Guvernului

condus Mihai Razvan Ungureanu, a

Page 21: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

21

anuntat, luni, presedintele PSD, Victor

Ponta.

Opozitia il acuza pe Mihai Razvan

Ungurean

u ca a

cedat in

fata

UDMR

privind

infiintare

a unei

facultati

in limba

maghiara

la Targu Mures si ca a vandut toata

rezerva de cupru a Romaniei ca sa lea

dea primarilor PDL, UDMR si UNPR

pentru "mita electorala", in prag de

campanie.

Sursa: Hotnews

6 aprilie

Norica Nicolai: Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL. Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege. "Dacă preşedintele

doreşte, poate să ceară PDL să voteze

legea privind numărul maxim de 300 de

deputaţi şi senatori. Acest lucru se

realizează prin lege. În rest, ceea ce

spune preşedintele nu are nicio

semnificaţie", a precizat vicepreşedintele

PNL. Referitor la afirmaţia şefului

statului, potrivit căreia este gata să

demisioneze, în schimbul

susţinerii revizuirii Constituţiei de

către opoziţie, Norica Nicolai a

spus că nu crede în acest tip de

promisiune. "Am mai spus-o

public, preşedintele Traian

Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că

trebuie să se gândească mai mult",

a comentat aceasta

Sursa: Stirimuntenia.ro

6 aprilie

Traian Basescu, dispus sa demisioneze

- vezi reactii

Scrisoarea trimisa de presedintele Traian

Basescu celor trei presedinti ai USL, in

care se declara dispus sa renunte la doi

ani de mandat in schimbul respectarii

rezultatelor referendumului din 2009, a

starnit o serie de reactii.

Liderul PNL, Crin Antonescu, considera

ca propunerea este o diversiune, aruncata

inaintea Congresului USL pe care

Opozitia il pregateste pentru acest

weekend: "Nu comentez acum

diversiunile presedintelui! Maine

(sambata - n. red) avem un congres

important!".

Presedintele PSD, Victor Ponta, a spus,

ironic, ca si cum n-ar fi inteles intrebarea

reporterilor: "Si-a dat demisia? Foarte

Page 22: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

22

bine". Apoi a revenit: "Sa isi dea

demisia, spre binele poporului!".

La randul sau, presedintele PC, Daniel

Constantin, crede ca totul este o

diversiune a presedintelui si ca "nu il

mai crede de mult timp". Intrebat daca

nu crede in sinceritatea propunerii

sefului statului, Constantin a raspuns cu

o intrebare: "Dumneavoastra il mai

credeti?".

PSD: O noua diversiune a lui Basescu

Potrivit senatorului PSD Lia Olguta

Vasilescu, seful statului nu vrea decat sa

distraga atentia de la Congresul USL, de

sambata, si de la privatizarea Cupru Min.

Basescu, dispus sa demisioneze: Vezi ce

le scrie liderilor USL

"Traian Basescu incearca sa distraga

atentia de la Congresul USL si de la

privatizarea Cupru Min. Sper ca cei trei

lideri ai USL sa aiba destula inteligenta

si sa nu faca prea multe declaratii

referitor la scrisoarea lui Traian

Basescu", a declarat Lia Olguta

Vasilescu, vineri seara, in cadrul unei

emisiuni difuzate de Antena 3.

Senatorul PSD a adaugat ca Opozitia nu

are nevoie ca Traian Basescu sa-si dea

demisia pentru ca o sa fie suspendat:

"Noi n-avem nevoie ca Traian Basescu

sa-si dea demisia pentru o sa-l

suspendam. O sa-l trimitem la topor,

acolo unde ii este locul".

De aceeasi parere este si senatorul PSD

Alexandru Athanasiu, potrivit caruia

scrisoare trimisia celor trei presedinti ai

USL este o noua diversiune a lui Traian

Basescu.

"In acest moment USL trebuie sa se

preocupe de doua lucruri: sa arate foarte

clar care este alternativa de guvernare la

prapadul pe care in aceste zile si ore si

minute l-a facut PDL la guvernare si sa

ignore cu eleganta si politete un gest al

lui Traian Basescu care incearca sa faca

un smen pe ulite(...) E o incercare

disperata de a salva PDL", a comentat

Athanasiu, vineri seara, la Realitatea TV.

PNL: Cine mai crede in pacalelile lui

Basescu?

Din tabara PNL, europarlamentarul

Renate Weber a comentat ca nimeni nu

poate sa mai cada in capcana

presedintelui Romaniei.

"Nimeni nu mai poata sa cada in capcana

presedintelui Romaniei. Uitati-va cum

sunt formulati termenii: revizuirea

Constitutiei sa se petreaca pana in

alegerile locale(...) Adica sa nu avem

timp sa dezbatem nimic, sa facem pe

genunchi o revizuire, ca el sa poata sa

intre in campanie pentru referendum.

Cine mai crede in pacalelile

presedintelui?", a declarat Renate Weber

la TVR Info.

PDL: Presedintele le-a aratat romanilor

cine vrea reviziuirea Constitutiei si cine

nu

Pe de alta parte, deputatul PDL Alin

Popoviciu este convins ca, prin

scrisoarea trimisa USL, presedintele

Traian Basescu le-a aratat romanilor cine

vrea revizuirea Constitutiei si cine nu.

Page 23: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

23

"Sunt convins ca prin aceasta scrisoare

presedintele nu a facut decat sa le arate

romanilor cine isi doreste revizuirea

Constitutiei si cine nu", a declarat

deputatul PDL la Realitatea TV,

adaugand ca demisia presedintelui in

niciun caz nu ar ajuta partidul in

campanie, dimpotriva.

In opinia vicepresedintelui PDL Traian

Igas, seful statului "isi pune mandatul la

bataie" pentru o Constitutie moderna,

ceea ce arata ca intelege foarte bine ce

inseamna modernizarea statului roman,

insa liderii USL nu vor intelege acest

lucru.

"Faptul ca presedintele isi pune

mandatul la bataie pentru a avea o

Constitutie moderna arata ca intelege

foarte bine ce inseamna modernizarea

statului roman. Sunt convins ca nu a

aruncat o vorba in vant, pentru ca

cuvantul dat si l-a respectat cu strictete

de fiecare data", a explicat Igas, citat de

agentia de presa Mediafax.

Fostul ministru al Internelor si-a

exprimat insa temerea ca liderii USL nu

vor intelege nici de aceasta data

necesitatea modificarii Constitutiei.

Cristian Preda: Traian Basescu le-a

stricat nunta liderilor USL

In opinia europarlamentarului Cristian

Preda, proaspat exclus din PDL, Traian

Basescu le-a stricat "nunta" liderilor

USL: "Propunerea formulata de

presedinte strica nunta pe care o pun la

cale de multa vreme partidele din USL.

E o nunta bizara: cu trei miri si o singura

promisiune, adica debarcarea lui

Basescu. Uselistii se pregateau sa

transmita publicului un mesaj de unitate,

dar lipsit de orice alt continut politic".

"Daca Ponta & satelitii sai nu vor da

toate raspunsurile asteptate (spunand de

pilda ca-i intereseaza doar cea de-a patra

intrebare a lui Basescu) sau daca vor

recurge la practica diminuarii prin

insulta a sefului statului, lansarea

electorala a USL va avea un aer foarte

trist. Candidatii urcati pe scena vor

semana cu niste nuntasi obositi, care

danseaza desi nu aud nicio muzica. De

fapt, muzica nu s-a oprit niciodata", scrie

Cristian Preda pe blogul personal.

Sursa: Ziare.com

6 aprilie

Renate Weber: Cine mai crede în

păcălelile Preşedintelui?

Scrisoarea trimisă de către preşedintele

Traian Băsescu în care anunţă că este

dispus să demisioneze dacă opoziţia va

accepta revizuirea Constituţiei conform

referendumului din noiembrie 2009, nu

i-a convins pe reprezentanţii opoziţiei.

Aceştia cataloghează intenţiile şefului

statului ca fiind capcane menite să

schimbe agenda publică.

Page 24: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

24

Renate Weber crede că avem de a face

cu o capcană a şefului statului, care vrea

să se implice astfel în campania

electorală pentru alegerile locale şi

spune că nimeni nu mai poate să cadă în

capcana lui Traian Băsescu. "Cine mai

crede în păcălelile Preşedintelui?" a

întrebat retoric europarlamentarul PNL

în emisiunea Foc Încrucişat de la TVR

Info.

Scrisoarea Preşedintelui, trimisă liderilor

USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi

Daniel Constantin vine în contextul în

care sâmbătă urmează să aibă loc

congresul extraordinar al Uniunii Social

Liberale.

Sursa: TVR

6 aprilie

Norica Nicolai: Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a

declarat, vineri, pentru Mediafax, că,

prin scrisoarea trimisă liderilor USL,

preşedintele Traian Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

opoziţiei.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Referitor la afirmaţia şefului statului,

potrivit căreia este gata să demisioneze,

în schimbul susţinerii revizuirii

Constituţiei de către opoziţie, Norica

Nicolai a spus că nu crede în acest tip de

promisiune.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a comentat

aceasta.

Sursa: Realitatea

6 aprilie

Europarlamentarul PNL Norica

Nicolai crede ca prin scrisoarea

trimisa liderilor USL, presedintele

Page 25: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

25

Traian Basescu doreste sa anuleze

vizibilitatea publica si forta opozitiei

Vicepresedintele PDL Traian Igas

sustine ca avem nevoie de o noua

Constitutie care sa se plieze pe situatia

actuala din Romania, iar Cristian Preda

scrie pe blogul sau ca p resedintele ii

obliga pe cei din opozitie sa se pronunte

in patru chestiuni esentiale, care vizeaza

aspecte ale regimului, dar si optiuni

strategice.

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a

declarat, vineri, pentru Mediafax, că,

prin scrisoarea trimisă liderilor USL,

preşedintele Traian Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

opoziţiei.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Vicepresedintele PDL Traian Igas a

declarat pentru Agerpres, vineri seara, ca

propunerea facuta de presedintele

Romaniei liderilor USL de a demisiona

in schimbul implicarii parlamentarilor

opozitiei in ducerea la bun sfarsit a

procedurii parlamentare de revizuire a

Constitutiei demonstreaza ca pentru

seful statului conteaza mai putin

mandatul pe care-l exercita si il

intereseaza mai mult sa lase in urma sa o

Romanie cu o perspectiva mai buna.

'Este clar ca avem nevoie de modificarea

Constitutiei, avem nevoie de o noua

Constitutie care sa se plieze pe situatia

actuala din Romania. Presedintele

Romaniei si Partidul Democrat Liberal

au sustinut in permanenta ca avem

nevoie de revizuirea Constitutiei.

Presedintele Romaniei intelege ca nu

putem sa avem un stat modern fara o

Constitutie moderna. In dorinta de a

vedea lucrurile duse la bun sfarsit in

directia buna pentru Romania este dispus

la a renunta la o parte din mandatul

domniei sale tocmai pentru a avea o

Romanie moderna', a declarat

vicepresedintele PDL.

Cristian Preda a comentat pe blogul sau

anuntul facut de Traian Basescu ca va

demisiona "in timp util" din functie

astfel incat alegerile legislative din

noiembrie 2012 sa se desfasoare

simultan cu alegerile prezidentiale, daca

USL accepta trei conditii legate de

referendumul din 2009, reducerea

mandatului presedintelui si referendum

pentru aprobarea noii constitutii la

alegerile locale.

Page 26: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

26

"Propunerea formulata de presedinte

strica nunta pe care o pun la cale de

multa vreme partidele din USL. E o

nunta bizara: cu trei miri si o singura

promisiune, adica debarcarea lui

Basescu. Uselistii se pregateau sa

transmita publicului un mesaj de unitate,

dar lipsit de orice alt continut politic",

scrie Preda.

Acesta sustine ca USL-ul va fi obligat

acum sa se pronunte in patru chestiuni

esentiale, care vizeaza aspecte ale

regimului, dar si optiuni strategice:

1. trecerea la unicameralul cu 300 de

alesi vizeaza relatia cu cetateanul, fiind

vorba despre punerea in aplicare a

rezultatului celor doua consultari

referendare din 2009;

2. participarea la revizuire inseamna

renuntarea la boicotul inceput acum

cateva luni;

3. organizarea unui nou referendum pe

10 iunie, in ziua in care se tin alegerile

locale, prelungeste o traditie inceputa cu

referendumul din noiembrie 2007, cand

a avut loc primul scrutin pentru PE, si

continuata cu consultarea din ziua

primului tur al prezidentialelor din 2009,

dar ar fi si ceva nou, fiind vorba despre

un referendum de validare, nu despre

unul consultativ;

4. sacrificarea a doi ani de mandat,

pentru a reveni la dispozitivul politico-

electoral din perioada 1990-2004.

Sursa: Hotnews

6 aprilie

Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL:

Băsescu doreşte să anuleze

vizibilitatea publică şi forţa USL-ului

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a

declarat vineri că, prin scrisoarea trimisă

liderilor USL privind demisia

condiţionată de revizuirea Constituţiei,

preşedintele Traian Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

opoziţiei, informează Mediafax.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Referitor la afirmaţia şefului statului,

potrivit căreia este gata să demisioneze,

în schimbul susţinerii revizuirii

Constituţiei de către opoziţie, Norica

Nicolai a spus că nu crede în acest tip de

promisiune.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a comentat

aceasta.

Page 27: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

27

Preşedintele Traian Băsescu a trimis

vineri seară o scrisoare către USL în

care a precizat că este dispus să

demisioneze dacă parlamentarii opoziţiei

sunt dispuşi să accepte modificarea

Constituţiei.

Sursa: Antena 3

6 aprilie

Norica Nicolai: Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai

crede că, prin scrisoarea trimisă liderilor

USL, preşedintele Traian Băsescu

doreşte să anuleze vizibilitatea publică şi

forţa opoziţiei, potrivit Mediafax.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducân un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Referitor la afirmaţia şefului statului,

potrivit căreia este gata să demisioneze,

în schimbul susţinerii revizuirii

Constituţiei de către opoziţie, Norica

Nicolai a spus că nu crede în acest tip de

promisiune.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a comentat

aceasta.

Sursa: România Liberă

6 aprilie

"Le-a stricat nunta". Cum

reacţionează politicienii la oferta lui

Băsescu de a demisiona

Fie că sunt de la putere sau din opoziţie,

politicenii nu par convinşi că liderii USL

vor accepta propunerea preşedintelui

Traian Băsescu de a demisiona cu doi

ani înainte de expirarea mandatului, dacă

opoziţia este de acord cu revizuirea

Constituţiei.

Page 28: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

28

De la neîncredere în cuvântul

preşedintelui la imposibilitatea tehnică

de a revizui Constituţia în timp util

pentru alegerile din noiembrie - acestea

au fost primele reacţii ale membrilor

USL la scrisoarea trimisă de preşedintele

Băsescu liderilor opoziţiei în ajunul

congresului USL.

"În cazul în care veţi accepta revizuirea

Constituţiei aşa cum ea a fost cerută prin

referendumul din noiembrie 2009, dar şi

propunerea mea de reducere a

mandatului preşedintelui la 4 ani, vă

garantez că în timp util voi demisiona

din funcţia de preşedinte al României,

astfel încât alegerile legislative din

noiembrie 2012 să se desfăşoare

simultan cu alegerile prezidenţiale", le-a

scris liderilor USL.

Reacţiile din ambele tabere politice nu

au întârziat să apară. În schimb, cei trei

destinatari ai scrisorii - preşedintele PSD

Victor Ponta, preşedintele PNL Crin

Antonescu şi preşedintele PC Daniel

Constantin, au preferat să nu facă nici un

comentariu înainte de congres.

Norica Nicolai: Băsescu a mai

demisionat o dată cinci minute

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai

spune că nu se poate baza pe

promisiunile preşedintelui, în condiţiile

în care acesta a mai spus în trecut că va

demisiona, dar nu a făcut acest lucru.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a spus

Nicolai, citată de Mediafax.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

Citeşte şi Băsescu îşi anunţă demisia în

noiembrie 2012. Vezi ce condiţii pune

USL-ului

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Cristian Preda: O nuntă cu trei miri şi o

singură promisiune

Europarlamentarul Cristian Preda a scris

pe blogul său că propunerea

preşedintelui "le-a stricat nunta" liderilor

USL.

"Traian Băsescu le-a scris liderilor USL

că e gata să demisioneze la vreme pentru

ca alegerile prezidenţiale şi legislative de

anul acesta să se ţină simultan. Condiţia?

Participarea USL la revizuirea

Constituţiei, punând în aplicare

rezultatele de la referendumul din 2009,

plus reducerea mandatului de preşedinte

la 4 ani. Validarea unei eventuale

Page 29: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

29

revizuiri ar urma să aibă loc pe 10 iunie.

Propunerea formulată de preşedinte

strică nunta pe care o pun la cale de

multă vreme partidele din USL. O nuntă

cu trei miri şi o singură promisiune:

debarcarea lui Băsescu. Useliştii se

pregăteau să transmită publicului un

mesaj de unitate, dar lipsit de orice alt

conţinut politic", scrie Preda, propus

pentru excludere din PDL.

Traian Igaş: USL nu va înţelege

Vicepreşedintele PDL Traian Igaş a

declarat, vineri, că preşedintele Traian

Băsescu "îşi pune mandatul la bătaie"

pentru o Constituţie modernă, ceea ce

arată că înţelege foarte bine ce înseamnă

modernizarea statului român, însă liderii

USL nu vor înţelege acest lucru.

"Sunt convins că nu a aruncat o vorbă în

vânt, pentru că cuvântul dat şi l-a

respectat cu stricteţe de fiecare dată",

spune Igaş.

Pe de altă parte, fostul ministru adaugă

că îi este teamă că liderii USL nu vor

înţelege nici de această dată necesitatea

modificării Constituţiei.

Cristian Diaconescu: Opoziţia nu va

accepta

Ministrul de Externe Cristian

Diaconescu nu crede că Opoziţia va

accepta revizuirea Constituţiei în viitorul

apropiat.

"Un astfel de demers privind reviziuirea

Constituţiei presupune, pe termen, lung,

cel puţin şase luni, un an, un consens

politic", a declarat Diaconescu la B1

TV.

"Indiferent de miza în joc, indiferent cât

de mult şi-ar dori, şi îşi doresc foarte

mult să îl scoată pe Traian Băsescu din

joc, nu cred că vor fi gata să îşi asume

un consens politic de dialog general"

consideră ministrul de Externe.

Sursa: România Liberă

6 aprilie

Reacţiile politicienilor la propunerea

lui Băsescu către liderii USL

Şeful statului cere liderilor USL ca

opoziţia să participe la discuţiile privind

revizuirea Constituţiei, astfel încât

mandatul prezidenţial să fie de patru ani,

iar referendumul de validare să aibă loc

la locale, garantând că va demisiona în

timp util pentru ca în noiembrie să fie şi

prezidenţiale.

"Faptul că preşedintele îşi pune

mandatul la bătaie pentru a avea o

Constituţie modernă arată că înţelege

foarte bine ce înseamnă modernizarea

statului român. Sunt convins că nu a

aruncat o vorbă în vânt, pentru că

cuvântul dat şi l-a respectat cu stricteţe

de fiecare dată", a precizat, pentru

MEDIAFAX, Traian Igaş, în legătură cu

scrisoarea adresată de şeful statului

liderilor USL.

Igaş a spus că revizuirea Constituţiei

trebuie făcută într-un termen cât mai

scurt deoarece "este nevoie de o

Constituţie nouă, modernă, care să se

adapteze anului 2012".

El a adăugat că preşedintele înţelege

foarte bine acest lucru, la fel şi o parte

Page 30: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

30

dintre oamenii politici, în special din

zona PDL.

Traian Igaş a spus, însă, că îi este teamă

că liderii USL nu vor înţelege nici de

această dată necesitatea modificării

Constituţiei.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Referitor la afirmaţia şefului statului,

potrivit căreia este gata să demisioneze,

în schimbul susţinerii revizuirii

Constituţiei de către opoziţie, Norica

Nicolai a spus că nu crede în acest tip de

promisiune.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a comentat

aceasta.

"Le-a stricat nunta. Traian Băsescu le-a

scris liderilor USL că e gata să

demisioneze la vreme pentru ca alegerile

prezidenţiale şi legislative de anul acesta

să se ţină simultan. Condiţia?

Participarea USL la revizuirea

Constituţiei, punând în aplicare

rezultatele de la referendumul din 2009,

plus reducerea mandatului de preşedinte

la 4 ani. Validarea unei eventuale

revizuiri ar urma să aibă loc pe 10 iunie.

Propunerea formulată de preşedinte

strică nunta pe care o pun la cale de

multă vreme partidele din USL. O nuntă

cu trei miri şi o singură promisiune:

debarcarea lui Băsescu. Useliştii se

pregăteau să transmită publicului un

mesaj de unitate, dar lipsit de orice alt

conţinut politic", scrie Preda.

Potrivit acestuia, preşedintele Băsescu îi

"obligă" pe liderii USL să se pronunţe

"în patru chestiuni esenţiale, care

vizează aspecte ale regimului, dar şi

opţiuni strategice": "1. trecerea la

unicameralul cu 300 de aleşi vizează

relaţia cu cetăţeanul, fiind vorba despre

punerea în aplicare a rezultatului celor

două consultări referendare din 2009; 2.

participarea la revizuire înseamnă

renunţarea la boicotul început acum

câteva luni; 3. organizarea unui nou

referendum pe 10 iunie, în ziua în care

se ţin alegerile locale, prelungeşte o

tradiţie începută cu referendumul din

noiembrie 2007, când a avut loc primul

scrutin pentru PE, şi continuată cu

consultarea din ziua primului tur al

prezidenţialelor din 2009, dar ar fi şi

ceva nou, fiind vorba despre un

referendum de validare, nu despre unul

consultativ;

4. sacrificarea a doi ani de mandat,

pentru a reveni la dispozitivul politico-

electoral din perioada 1990-2004".

Page 31: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

31

Preda precizează că Traian Băsescu a

mai propus fiecare dintre aceste patru

lucruri.

"Acum le-a pus împreună, obligând USL

să dea tot atâtea răspunsuri. Vrea USL să

urmeze orientarea dată de voinţa

cetăţenilor? Participă la legislativ sau

chiuleşte? Acceptă nu consultarea

referendară, ci o schimbare a

Constituţiei? Vrea cineva - Crin

Antonescu, în special - să intre în cursa

prezidenţială cu doi ani mai devreme?

Dacă Ponta & sateliţii săi nu vor da toate

răspunsurile aşteptate (spunând de pildă

că-i interesează doar cea de-a patra

întrebare a lui Băsescu) sau dacă vor

recurge la practica diminuării prin

insultă a şefului statului, lansarea

electorală a USL va avea un aer foarte

trist. Candidaţii urcaţi pe scenă vor

semăna cu nişte nuntaşi obosiţi, care

dansează deşi nu aud nicio muzică. De

fapt, muzica nu s-a oprit niciodată", scrie

Preda.

Sursa: Mediafax

7 aprilie

Norica Nicolai: Băsescu doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului

Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai

consideră că, prin scrisoarea trimisă

liderilor USL privind demisia

condiţionată de revizuirea Constituţiei,

Traian Băsescu doreşte să anuleze

vizibilitatea publică şi forţa opoziţie.

"Scrisoarea preşedintelui şi încercarea de

a modifica agenda Congresului PNL este

un tip de atitudine care doreşte să

anuleze vizibilitatea publică şi forţa

USL-ului, introducând un element de

dezbatere la care Uniunea a răspuns

deja, în legătură cu modificarea

Constituţiei", a spus europarlamentarul

PNL pentru Mediafax.

Potrivit Noricăi Nicolai, scăderea

numărului de parlamentari se poate

realiza prin lege.

"Dacă preşedintele doreşte, poate să

ceară PDL să voteze legea privind

numărul maxim de 300 de deputaţi şi

senatori. Acest lucru se realizează prin

lege. În rest, ceea ce spune preşedintele

nu are nicio semnificaţie", a precizat

vicepreşedintele PNL.

Referitor la afirmaţia lui Băsescu,

potrivit căreia este gata să demisioneze,

în schimbul susţinerii revizuirii

Constituţiei de către opoziţie, Norica

Nicolai a spus că nu crede în acest tip de

promisiune.

"Am mai spus-o public, preşedintele

Traian Băsescu a mai demisionat o dată

cinci minute, a doua oară cred că trebuie

să se gândească mai mult", a declarat

Norica Nicolai.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis

vineri seară o scrisoare către USL în care

a precizat că este dispus să demisioneze

dacă parlamentarii opoziţiei sunt dispuşi

să accepte modificarea Constituţiei.

Sursa: Cotidianul

Page 32: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

32

9 aprilie

Norica Nicolai: PDL are nostalgia

Alianţei Dreptate şi Adevăr

PDL are un proiect politic de a

decredibiliza USL, inclusiv prin

mijloace electorale ilegale. O spune la

RFI vicepreşedintele PNL, Norica

Nicolai. Ea declară că liberalii nu vor

colabora cu PDL, chiar dacă democrat-

liberalii au "nostalgia Alianţei D.A.".

Nicolai mai afirmă că moţiunea de

cenzură a USL va fi votată şi de

parlamentari ai Puterii. Ea estimează că

"în câteva săptămâni" Opoziţia va prelua

majoritatea şi la Camera Deputaţilor.

Norica Nicolai spune că "PDL-ul are un

proiect politic de apropiere de PNL, au

nostalgia Alianţei D.A. şi încearcă pe

mai multe căi să se apropie de PNL.

Probabil că ei se gândesc şi la o

schimbare de leadership în PDL,

probabil la o evadare de sub influenţa

decisivă a preşedintelui Băsescu asupra

partidului, însă noi am luat această

decizie, pe care cu siguranţă o vom

respecta".

PDL are un proiect politic de

decredibilizare a USL, susţine Norica

Nicolai: "Eu ştiu că aceasta este speranţa

PDL-ului şi proiectul politic la care

lucrează, dar mai ştiu un lucru: românii

s-au săturat de această formaţiune

politică şi vor vota alternativa, adică

USL. Nu cred în ipoteza unui scor

defavorabil, deşi cunosc că există un

proiect, care încearcă să aducă USL-ul

sub pragul de 50%. Este un proiect al

PDL-ului, care încearcă să facă totul,

inclusiv prin mijloace electorale ilegale,

de a decredibiliza USL-ul. Nu le va

reuşi, pentru că nu mai păcăleşte nimeni

pe nimeni în ţara asta! Poporul e mult

mai inteligent decât liderii săi".

Întrebată ce înseamnă "mijloace

electorale ilegale", Norica Nicolai a

răspuns: "Inclusiv aceste mituiri care

deja au început, pentru că ce altceva

poate fi utilizarea discreţionară a

fondului de rezervă la dispoziţia

primului-ministru, alocări substanţiale de

sume de bani primăriilor şi comunităţilor

conduse de PDL, decât o mită

electorală?".

În privinţa moţiunii de cenzură pe care

USL vrea să o depună în Parlament,

Norica Nicolai se aşteaptă că

documentul să fie votat şi de

parlamentari ai Puterii. "Se poate

întâmpla să cadă Guvernul, ceea ce îşi

doreşte şi o parte din PDL. Şi ei vor

vota, sunt convinsă, această moţiune de

cenzură, plus alte persoane din alte

formaţiuni politice aflate acum în arcul

guvernamental. Există anumite rumori şi

încercări ale unor oameni din PDL să se

apropie de USL, ceea ce confirmă faptul

că ar putea vota moţiunea", precizează

vicepreşedintele PNL.

În fine, Norica Nicolai mai crede că

Opoziţia va prelua majoritatea şi la

Camera Deputaţilor, "în curând, în

câteva săptămâni". "Diferenţa dintre

Putere şi Opoziţie e făcută nu de

prezenţa membrilor PDL, ci a

minorităţilor", explică ea.

Sursa: RFI România

9 aprilie

Page 33: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

33

Norica Nicolai: Traian Băsescu nu

vorbeşte serios despre demisie

Vicepreşedintele PNL, Norica Nicolai,

spune la RFI că şeful statului nu

vorbeşte serios atunci când anunţă că-şi

dă demisia, în schimbul acceptării de

către USL a modificării Constituţiei.

Când a promis că-şi dă demisia "în cinci

minute", nu s-a ţinut de cuvânt,

aminteşte europarlamentarul liberal.

În opinia Noricăi Nicolai, "preşedintele

vrea cu orice preţ să-şi finalizeze

proiectul de modificare a Constituţiei în

funcţie de viziunea domniei sale şi a

încercat să fure imaginea manifestărilor

USL de sâmbătă, trimiţând această

scrisoare prin care promitea că

demisionează, în măsura în care USL-ul

se va ataşa acestui proiect şi-l va

susţine".

Vicepreşedintele PNL crede că

"reducerea numărului de parlamentari se

poate face cu siguranţă în afara

modificării constituţionale şi în

momentul de faţă în Parlament zace o

lege care vizează reducerea numărului

de parlamentari, dar pe care nici măcar

PDL-ul nu doreşte s-o voteze, iar

reducerea mandatului prezidenţial era în

viziunea preşedintelui un bonus, dacă

USL-ul ar fi acceptat aceste modificări".

"Cred că ce s-a întâmplat sâmbătă,

inclusiv gestul domnului Ponta (care a

rupt simbolic scrisoarea de la preşedinte-

n.r.) dovedeşte încă o dată că instituţia

prezidenţială este profund

decredibilizată în România", spune

Norica Nicolai.

"Sunt absolut convinsă că preşedintele

nu vorbeşte serios şi argumentul vine

dintr-un comportament anterior, acela cu

"demisionez în cinci minute", ceea ce nu

s-a întâmplat. Când eşti şeful unui stat,

ai o comportare consecventă, menită să-

ţi aducă respectul publicului.

Preşedintele făcând afirmaţii de acest tip

şi neonorându-le a reuşit să pună sub

semnul îndoielii orice demers al domniei

sale", mai crede Norica Nicolai.

Sursa: RFI România

9 aprilie

Bucuresti: Norica Nicolai: Opozitia va

prelua majoritatea si la Camera

Deputatilor “in cateva saptamani”

Vicepresedintele PNL Norica Nicolai

declara ca liberalii nu vor colabora cu

PDL, chiar daca democrat-liberalii au

"nostalgia Aliantei D.A.". Nicolai mai

afirma ca motiunea de cenzura a USL va

fi votata si deparlamentari ai puterii. Ea

estimeaza ca "in cateva saptamani"

opozitia va prelua majoritatea si la

camera Deputatilor. Norica Nicolai

spune ca "PDL-ul are un proiect politic

de apropiere de PNL, au nostalgia

Aliantei D.A. si incearca pe mai multe

cai sa se apropie de PNL. Probabil ca ei

se gandesc si la o

schimbare de leadership in PDL,

probabil la o evadare de sub influenta

decisiva a presedintelui Basescu asupra

partidului, insa noi am luat aceasta

decizie, pe care cu siguranta o vom

respecta", potrivit RFI Romania. PDL

are un proiect politic de decredibilizare a

USL, mai susine sustine Norica Nicolai.

Page 34: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

34

"Eu stiu ca aceasta este speranta PDL-

ului si proiectul politic la care lucreaza,

dar mai stiu un lucru: romanii s-au

saturat de aceasta formatiune politica si

vor vota alternativa, adica USL. Nu cred

in ipoteza unui scor defavorabil, desi

cunosc ca exista un proiect, care

incearca sa aduca USL-ul sub pragul de

50%. Este un proiect al PDL-ului, care

incearca sa faca totul, inclusiv prin

mijloace electorale ilegale, de a

decredibiliza USL-ul. Nu le va reusi,

pentru ca nu mai pacaleste nimeni pe

nimeni in tara asta! Poporul e mult mai

inteligent decat liderii sai", a mai spus

Norica Nicolai.

Sursa: Promptmedia.ro

9 aprilie

Norica Nicolai: USL va prelua

majoritatea în Camera Deputaţilor

peste câteva săptămâni

PD-L încercă să decredibilizeze USL!

Norica Nicolai vorbeşte despre PD-L şi

urmatoarele mişcari ale opozitiei. Norica

Nicolai declară pentru RFI : “Eu ştiu că

aceasta este speranţa PDL-ului şi

proiectul politic la care lucrează, dar mai

ştiu un lucru: românii s-au săturat de

această formaţiune politică şi vor vota

alternativa, adică USL. Nu cred în

ipoteza unui scor defavorabil, deşi

cunosc că există un proiect, care

încearcă să aducă USL-ul sub pragul de

50%. Este un proiect al PDL-ului, care

încearcă să facă totul, inclusiv prin

mijloace electorale ilegale, de a

decredibiliza USL-ul. Nu le va reuşi,

pentru că nu mai păcăleşte nimeni pe

nimeni în ţara asta! Poporul e mult mai

inteligent decât liderii săi“.

Se pare că vicepresedintele PNL

estimează că “în câteva săptămâni” USL

va prelua majoritatea şi la Camera

Deputaţilor. Deasemenea este adusă în

discuţie “nostalgia Alianţei D.A.“ după

care democrat-liberalii încă suspină.

Sursa: Ghimpele

9 aprilie

Norica Nicolai: Traian Basescu nu

vorbeste serios despre demisie

Vicepresedintele PNL, Norica Nicolai,

considera ca presedintele Traian Basesc

nu vorbeste serios atunci cand anunta ca-

si da demisia, in schimbul acceptarii de

catre USL a modificarii Constitutiei.

Cand a promis ca-si da demisia "in cinci

minute", nu s-a tinut de cuvant, a

declarat europarlamentarul liberal la RFI

Romania.

In opinia Noricai Nicolai, "presedintele

vrea cu orice pret sa-si finalizeze

proiectul de modificare a Constitutiei in

functie de viziunea domniei sale si a

incercat sa fure imaginea manifestarilor

USL de sambata, trimitand aceasta

scrisoare prin care promitea ca

demisioneaza, in masura in care USL-ul

se va atasa acestui proiect si-l va

sustine".

Vicepresedintele PNL crede ca

"reducerea numarului de parlamentari se

poate face cu siguranta in afara

modificarii constitutionale si in

Page 35: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

35

momentul de fata in Parlament zace o

lege care vizeaza reducerea numarului

de parlamentari, dar pe care nici macar

PDL-ul nu doreste s-o voteze, iar

reducerea mandatului prezidential era in

viziunea presedintelui un bonus, daca

USL-ul ar fi acceptat aceste modificari".

"Sunt absolut convinsa ca presedintele

nu vorbeste serios si argumentul vine

dintr-un comportament anterior, acela cu

"demisionez in cinci minute", ceea ce nu

s-a intamplat. Cand esti seful unui stat,

ai o comportare consecventa, menita sa-

ti aduca respectul publicului.

Presedintele facand afirmatii de acest tip

si neonorandu-le a reusit sa puna sub

semnul indoielii orice demers al domniei

sale", mai crede Norica Nicolai.

Sursa: Ziare.com

9 aprilie

Norica Nicolai: PDL are nostalgia

Aliantei DA

PDL are un proiect politic de a

decredibiliza USL, inclusiv prin

mijloace electorale ilegale, sustine

vicepresedintele PNL, Norica Nicolai.

Ea declara, la RFI Romania, ca liberalii

nu vor colabora cu PDL, chiar daca

democrat-liberalii au "nostalgia Aliantei

D.A.". Nicolai mai afirma ca motiunea

de cenzura a USL va fi votata si de

parlamentari ai Puterii. Ea estimeaza ca

"in cateva saptamani" Opozitia va prelua

majoritatea si la camera Deputatilor.

Norica Nicolai spune ca "PDL-ul are un

proiect politic de apropiere de PNL, au

nostalgia Aliantei D.A. si incearca pe

mai multe cai sa se apropie de PNL.

Probabil ca ei se gandesc si la o

schimbare de leadership in PDL,

probabil la o evadare de sub influenta

decisiva a presedintelui Basescu asupra

partidului, insa noi am luat aceasta

decizie, pe care cu siguranta o vom

respecta".

PDL are un proiect politic de

decredibilizare a USL, mai susine

sustine Norica Nicolai.

"Eu stiu ca aceasta este speranta PDL-

ului si proiectul politic la care lucreaza,

dar mai stiu un lucru: romanii s-au

saturat de aceasta formatiune politica si

vor vota alternativa, adica USL. Nu cred

in ipoteza unui scor defavorabil, desi

cunosc ca exista un proiect, care

incearca sa aduca USL-ul sub pragul de

50%. Este un proiect al PDL-ului, care

incearca sa faca totul, inclusiv prin

mijloace electorale ilegale, de a

decredibiliza USL-ul. Nu le va reusi,

pentru ca nu mai pacaleste nimeni pe

nimeni in tara asta! Poporul e mult mai

inteligent decat liderii sai", a mai spus

penelista.

Sursa: Ziare.com

10 aprilie

Vicepresedintele PNL, Norica Nicolai,

considera ca presedintele Traian

Basescu nu vorbeste serios atunci

cand a anuntat ca isi da demisia in

schimbul acceptului privind

modificarea Constitutiei de catre USL

Page 36: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

36

"Presedintele vrea cu orice pret sa-si

finalizeze proiectul de modificare a

Constitutiei in functie de viziunea

domniei sale si a incercat sa fure

imaginea manifestarilor USL de

sambata, trimitand aceasta scrisoare prin

care promitea ca demisioneaza, in

masura in care USL-ul se va atasa

acestui proiect si-l va sustine", a declarat

Norica Nicolai la RFI Romania.

De asemenea, vicepresedintele PNL este

“absolut convinsa” ca presedintele nu

vorbeste serios in conditiile in care

exista Traian Basescu a mai anuntat ca

isi da demisia “in cinci minute”, lucru

care nu a avut loc.

“Cand esti seful unui stat, ai o

comportare consecventa, menita sa-ti

aduca respectul publicului. Presedintele

facand afirmatii de acest tip si

neonorandu-le a reusit sa puna sub

semnul indoielii orice demers al domniei

sale”, mai spus Nicolai.

Sursa: 9 AM News

10 aprilie

Libera circulație în UE: cu adevărat

liberă?

Libertatea de circulație este una din cele

mai mari realizări ale UE și unul din

drepturile cetățenilor europeni. Conform

eurodeputatei liberale Adina-Ioana

Vălean (România), încă mai există

obstacole în calea liberei circulații în

UE. Doamna Vălean propune înlăturarea

acestora într-un raport adoptat de

deputaţii europeni pe 29 martie 2012.

Rezoluția Parlamentului European cere

statelor membre înlăturarea barierelor

legale și practice din calea liberei

circulații a persoanelor și ne-

introducerea procedurilor administrative

nejustificate. Parlamentul mai cere

Comisiei Europene să evalueze politicile

din domeniul liberei circulații în UE.

Drepturile cetățenilor UE includ:

libera circulație în UE și dreptul de

rezidență

dreptul de a vota și candida în alegerile

europene și municipale în țara de

reședință

protecție din partea autorităților

diplomatice ale altor țări în statele ne-UE

trimiterea unei petiții la Parlamentul

European sau a unei plângeri la

Ombudsmanul European.

Alte drepturi:

dreptul de a contacta și primi răspuns de

la orice instituție UE într-una din limbile

oficiale ale Uniunii

dreptul de acces la documentele

instituțiilor UE - conform anumitor

condiții non-discriminare pe motiv de

naționalitate.

Un număr semnificativ de cetățeni UE

au apelat la Parlamentul European

împotriva autorităților naționale care au

încălcat aceste drepturi. Conform

raportoarei parlamentare, 25% din

petițiile trimise Parlamentului în 2010

vizau probleme legate de libera

circulație în UE.

Europenii au întâmpinat probleme în

diferite domenii: eliberarea de

Page 37: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

37

documente (cărți de rezident, documente

de călătorie, vize), acordarea beneficiilor

sociale - care sunt transferabile între

statele UE, dreptul familial (proceduri de

divorț transfrontaliere, custodia

copiilor), discriminarea pe motive de

naționalitate sau etnie etc.

În rezoluție, Parlamentul European arată

importanța rețelelor de rezolvare a

problemelor Solvit și Europa ta.

Deputaţii europeni arată și necesitatea

unei comunicări consolidate între statele

membre.

În plus, comisia pentru petiții de la

Parlamentul European încearcă să

depășească aceste chestiuni, punând

cetățeanul în centrul activității sale.

Aceasta intră în dialog direct cu

autoritățile naționale și regionale din

statele UE, încercând să găsească soluții

rapide, ne-juridice. 2013 este Anul

european al cetățenilor.

Sursa: European Parliament News

11 aprilie

Libera circulatie in Uniunea

Europeana intampina inca obstacole

Una dintre cele mai mari realizari ale

Uniunii Europene este libertatea de

circulatie, care constituie de altfel si unul

din drepturile cetatenilor europeni.

Conform eurodeputatei liberale romance

Adina-Ioana Valean, inca mai exista

obstacole in calea liberei circulatii in

Uniune. Adina Valean propune

inlaturarea acestora intr-un raport

adoptat de deputaţii europeni pe 29

martie 2012.

Rezolutia Parlamentului European cere

statelor membre inlaturarea barierelor

legale si practice din calea liberei

circulatii a persoanelor si neintroducerea

procedurilor administrative nejustificate.

Parlamentul mai cere Comisiei Europene

sa evalueze politicile din domeniul

liberei circulatii in UE.

Drepturile cetatenilor Uniunii Europene

includ libera circulatie in UE si dreptul

de rezidenta, dreptul de a vota si candida

in alegerile europene si municipale in

tara de resedinta, protectie din partea

autoritatilor diplomatice ale altor tari in

statele ne-UE si trimiterea unei petitii la

Parlamentul European sau a unei

plangeri la Ombudsmanul European.

Potrivit datelor publicate pe site-ul

Parlamentului European, un numar

semnificativ de cetateni UE au apelat la

Parlamentul European impotriva

autoritatilor nationale care au incalcat

aceste drepturi.

Conform raportoarei parlamentare, 25%

din petitiile trimise Parlamentului in

2010 vizau probleme legate de libera

circulatie in UE. Europenii au intampinat

probleme in diferite domenii, de la

eliberarea de documente (carti de

rezident, documente de calatorie, vize) la

acordarea beneficiilor sociale – care sunt

transferabile intre statele UE, dreptul

familial (proceduri de divort

transfrontaliere, custodia copiilor),

discriminarea pe motive de nationalitate

sau etnie si altele. Se aminteste ca 2013

este Anul european al cetatenilor.

Sursa: Informația Zilei

14 aprilie

Page 38: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

38

Europarlamentarul Ramona Mănescu

a transmis un mesaj crestinesc tuturor

bucureştenilor si românilor cu ocazia

Sfintelor Sărbători Pascale.

Singurul europarlamentar din sectorul 6

al Capitalei, practic unicul reprezentant

in locul unde se iau, permanent, cele mai

importante decizii a transmis prin

intermediul site-ului sector6.info un

mesaj tuturor bucureştenilor si românilor

cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.

Sursa: Realitatea

14 aprilie

La initiativa Parlamentului European

site-ul nostru a fost prezent la

Bruxelles acolo unde am stat de vorba

cu unul dintre reprezentantii tarii

noastre, d-na europarlamentar

Ramona Manescu.

In cadrul discutiilor avute, domnia sa a

avut amabilitatea de a ne impartasi

cateva lucruri despre cele mai recente

activitati si proiecte in care este

implicata in aceste zile.

Totodata d-na Ramona Manescu ne-a

impartasit cateva dintre secretele prin

care reuseste sa fie un om politic de

succes fara a-si neglija, niciun moment,

atributiile de sotie si mama.

Pentru cei mai putini avizati trebuie sa

va spunem ca Ramona Manescu este

singurul europarlamentar din sectorul 6

al Capitalei, practic unicul nostru

reprezentant in locul unde se iau,

permanent, cele mai importante decizii.

Decizii care ne privesc in mod direct si

pe noi cetatenii acestui sector.

In continuare va invitam sa vizionati o

parte din materialul realizat de

sectorul6.info cu d-na Ramona Manescu,

precum si mesajul crestinesc transmis

prin intermediul site-ului nostru cu

ocazia Sfintelor sarbatori pascale.

Sursa: Sectorul6.info

14 aprilie 2012

Ramona Manescu, mesaj de Paste din

Parlamentul European

Europarlamentarul PNL, Ramona

Manescu, a transmis un mesaj de Paste

din sediul Parlamentul European de la

Bruxelles, mesaj prin care le doreste

tuturor romanilor ca pacea si lumina sa

le coboare in suflete, iar speranta sa le

ofere un viitor mai bun.

In interviul acordat pentru sectorul6.info,

Ramona Manescu vorbeste despre

clipele de liniste de acasa si despre

valorile pe care le insufla familia

Manescu celor doi copii.

"In clipele de liniste incercam sa nu

discutam politica. Avem doi copii

minunati pe care incercam sa-i crestem

intr-un spirit cat mai curat si incercam sa

le insuflam valorile pe care noi le

respectam si care ne ghideaza in viata",

spune Ramona Manescu in interviu.

La final, europarlamentarul PNL a

transmis un mesaj de Paste: "Va doresc

Paste Fericit, sarbatori frumoase alaturi

de familie si de cei dragi, Va doresc din

suflet ca toata pacea sa coboare in

suflete si sa speram ca viitorul ne va

Page 39: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

39

oferi ceva mai frumos, mai curat si cu

mai multa lumina.".

Sursa: Mondonews

18 aprilie

Strasbourg: Parlamentul European

protejeaza drepturile copiilor care

sufera de sindromul Down

Declaraţia scrisă privind drepturile

copiilor care suferă de sindromul Down,

iniţiată de europarlamentarii români

Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă şi Norica

Nicolai a întrunit numărul de 386 de

semnături, devenind astfel poziţie

oficială a Parlamentului European.

Prin intermediul declaraţiei, deputaţii

europeni solicită atât instituţiilor

europene, cât şi statelor membre să

contribuie la incluziunea socială a

copiilor care suferă de sindromul Down,

prin intermediul unor campanii de

sensibilizare la nivel naţional şi

european, precum şi prin elaborarea unei

strategii europene pentru protejarea

drepturilor acestora. Declaraţiile scrise

sunt un instrument politic de care dispun

deputaţii europeni pentru a îşi manifesta

convingerile sau susţinerea pentru

anumite cauze. În momentul în care o

declaraţie scrisă este semnată de

majoritatea membrilor Parlamentului

European, aceasta devine poziţie oficială

a forului legislativ european. Potrivit lui

Cutaş, "sindromul Down reprezintă cea

mai frecventă cauză genetică pentru

tulburările de învăţare, iar anomaliile

congenitale sunt una dintre cauzele

principale pentru mortalitatea infantilă şi

pentru dizabilitatea pe termen lung.

Uniunea Europeană a ratificat deja

Convenţia ONU privind drepturile

persoanelor cu handicap, prin care sunt

convenite standarde universale minime

pentru protejarea şi garantarea unei

palete de drepturi civile, politice, sociale

şi economice. Consider însă că trebuie să

avem o strategie la nivel european prin

intermediul căreia drepturile copiilor

care suferă de sindromul Down să fie

garantate." "Am avut ocazia de a

cunoaşte copii afectaţi de acest sindrom

în cadrul unui centru special din

Alexandria, în calitate de senator în

Parlamentul României. Am rămas

profund impresionat de dificultatea lor

de a se integra în societate, precum şi de

consecinţele acestei respingeri sociale

asupra părinţilor", a adăugat acesta.

"Mesajul pe care îl transmitem astăzi

este pe cât de simplu, pe atât de încărcat

de semnificaţie: Parlamentul European

este solidar cu persoanele care au avut

neşansa de a se naşte cu un handicap şi

apăra dreptul lor de a fi pe deplin

integraţi într-o Uniune a diversităţii", a

conchis Sabin Cutaş.

Conform Vioricăi Dăncilă: "Persoanele

care suferă de sindromul Down nu

beneficiază de măsuri suficiente prin

care să le fie asigurate autonomia,

standarde pentru o viaţa decentă sau

integrarea socială şi profesională. Le

mulţumesc colegilor mei

europarlamentari pentru solidaritatea de

care au dat dovadă prin susţinerea

declaraţiei scrise. Cu ajutorul lor, am

reuşit astăzi să transmitem Comisiei,

Consiliului, dar şi statelor membre că se

poate face mai mult pentru protejarea

persoanelor care suferă de un handicap,

Page 40: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

40

în spiritul Cartei drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene."

"Am hotărât să iniţiem această declaraţie

deoarece persoanele care suferă de

sindromul Down sunt de multe ori

marginalizate. Se investeşte prea puţin în

educarea societăţii, în promovarea

toleranţei. De aceea, am cerut

instituţiilor europene să contribuie la

incluziunea socială a copiilor afectaţi de

acest sindrom prin intermediul unor

campanii de sensibilizare", a declarat la

rândul său europarlamentarul Norica

Nicolai.

Sursa: Ziua de Constanța

18 aprilie

Trei eurodeputați români protejează

copiii cu sindrom Down

Europarlamentarii români Sabin Cutaş,

Viorica Dăncilă şi Norica Nicolai au

inițiat o declarație scrisă privind

drepturile copiilor care suferă de

sindromul Down, care a devenit poziție

oficială a Parlamentului European, prin

întrunirea unui număr de 386 de

semnături, potrivit unui comunicat de

presă.

Prin intermediul declarației, deputații

europeni solicită atât instituțiilor

europene, cât şi statelor membre să

contribuie la incluziunea socială a

copiilor care suferă de sindromul Down,

prin intermediul unor campanii de

sensibilizare la nivel național și

european, precum și prin elaborarea unei

strategii europene pentru protejarea

drepturilor acestora.

Declarațiile scrise sunt un instrument

politic de care dispun deputații europeni

pentru a își manifesta convingerile sau

susținerea pentru anumite cauze. În

momentul în care o declarație scrisă este

semnată de majoritatea membrilor

Parlamentului European, aceasta devine

poziție oficială a forului legislativ

european.

Impresionat de dificultățile cu care se

confruntă copiii care suferă de

sindromul Down pentru a se integra în

societate, precum și de consecințele

acestei respingeri sociale asupra

părinților, Sabin Cutaş consideră că

trebuie să existe o strategie la nivel

european prin intermediul căreia

drepturile acestor copii să fie garantate.

“Mesajul pe care îl transmitem astăzi

este pe cât de simplu, pe atât de încărcat

de semnificație: Parlamentul European

este solidar cu persoanele care au avut

neșansa de a se naște cu un handicap și

apăra dreptul lor de a fi pe deplin

integrați într-o Uniune a diversității”, a

conchis Sabin Cutaș.

În același context, Viorica Dăncilă

susține că “persoanele care suferă de

sindromul Down nu beneficiază de

măsuri suficiente prin care să le fie

asigurate autonomia, standarde pentru o

viața decentă sau integrarea socială și

profesională” și este convinsă că

demersul său și al colegilor săi a

transmis ”Comisiei, Consiliului, dar și

statelor membre că se poate face mai

mult pentru protejarea persoanelor care

suferă de un handicap, în spiritul Cartei

Page 41: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

41

drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene”.

“Am hotărât să inițiem această declarație

deoarece persoanele care suferă de

sindromul Down sunt de multe ori

marginalizate. Se investește prea puțin în

educarea societății, în promovarea

toleranței. De aceea, am cerut

instituțiilor europene să contribuie la

incluziunea socială a copiilor afectați de

acest sindrom prin intermediul unor

campanii de sensibilizare”, a declarat la

rândul său europarlamentarul Norica

Nicolai.

Sursa: DC News

18 aprilie

Strasbourg: Parlamentul European

protejeaza drepturile copiilor care

sufera de sindromul Down –

Declaraţia scrisă privind drepturile

copiilor care suferă de sindromul

Down, iniţiată de europarlamentarii

români Sabin Cutaş, Viorica Dăncilă

şi Norica Nicolai a întrunit numărul

de 386 de semnături, devenind astfel

poziţie oficială a Parlamentului

European

Prin intermediul declaraţiei, deputaţii

europeni solicită atât instituţiilor

europene, cât şi statelor membre să

contribuie la incluziunea socială a

copiilor care suferă de sindromul Down,

prin intermediul unor campanii de

sensibilizare la nivel naţional şi

european, precum şi prin elaborarea unei

strategii europene pentru protejarea

drepturilor acestora.

Declaraţiile scrise sunt un instrument

politic de care dispun deputaţii europeni

pentru a îşi manifesta convingerile sau

susţinerea pentru anumite cauze. În

momentul în care o declaraţie scrisă este

semnată de majoritatea membrilor

Parlamentului European, aceasta devine

poziţie oficială a forului legislativ

european.

Potrivit lui Cutaş, “sindromul Down

reprezintă cea mai frecventă cauză

genetică pentru tulburările de învăţare,

iar anomaliile congenitale sunt una

dintre cauzele principale pentru

mortalitatea infantilă şi pentru

dizabilitatea pe termen lung. Uniunea

Europeană a ratificat deja Convenţia

ONU privind drepturile persoanelor cu

handicap, prin care sunt convenite

standarde universale minime pentru

protejarea şi garantarea unei palete de

drepturi civile, politice, sociale şi

economice. Consider însă că trebuie să

avem o strategie la nivel european prin

intermediul căreia drepturile copiilor

care suferă de sindromul Down să fie

garantate.” “Am avut ocazia de a

cunoaşte copii afectaţi de acest sindrom

în cadrul unui centru special din

Alexandria, în calitate de senator în

Parlamentul României.

Am rămas profund impresionat de

dificultatea lor de a se integra în

societate, precum şi de consecinţele

acestei respingeri sociale asupra

părinţilor”, a adăugat acesta. “Mesajul

pe care îl transmitem astăzi este pe cât

de simplu, pe atât de încărcat de

semnificaţie: Parlamentul European este

solidar cu persoanele care au avut

neşansa de a se naşte cu un handicap şi

apăra dreptul lor de a fi pe deplin

Page 42: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

42

integraţi într-o Uniune a diversităţii”, a

conchis Sabin Cutaş.

Conform Vioricăi Dăncilă: “Persoanele

care suferă de sindromul Down nu

beneficiază de măsuri suficiente prin

care să le fie asigurate autonomia,

standarde pentru o viaţa decentă sau

integrarea socială şi profesională. Le

mulţumesc colegilor mei

europarlamentari pentru solidaritatea de

care au dat dovadă prin susţinerea

declaraţiei scrise. Cu ajutorul lor, am

reuşit astăzi să transmitem Comisiei,

Consiliului, dar şi statelor membre că se

poate face mai mult pentru protejarea

persoanelor care suferă de un handicap,

în spiritul Cartei drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene.”

“Am hotărât să iniţiem această declaraţie

deoarece persoanele care suferă de

sindromul Down sunt de multe ori

marginalizate. Se investeşte prea puţin în

educarea societăţii, în promovarea

toleranţei. De aceea, am cerut

instituţiilor europene să contribuie la

incluziunea socială a copiilor afectaţi de

acest sindrom prin intermediul unor

campanii de sensibilizare”, a declarat la

rândul său europarlamentarul Norica

Nicolai.

Sursa: Vrancea Media

18 aprilie

Nouă ţări UE menţin restricţii pe

piaţa muncii pentru cetăţenii români

"Nu înţeleg de ce solidaritatea înseamnă

că cetăţenilor români şi bulgari să li se

ceară sprijin pentru planuri comune de

ieşire din criză, dar - în acelaşi timp - să

li se aplice restricţii care demonstrează

că nu suntem cetaţeni europeni cu

drepturi egale" - a afirmat, în plenul

Parlamentului European, deputata

Renate Weber (PNL), coordonatoarea

grupului ALDE în Comisia de libertăţi

civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE).

"Sunt o mare sustinatoare a constructiei

europene si de aceea inteleg inclusiv

ideea de unitate in fata crizei

economice" - a spus Renate Weber in

aceasta dimineata, in cadrul unei

reuniuni plenare privind "Drepturile in

domeniul ocuparii fortei de munca intr-o

Europa a frontierelor deschise", la care

au fost invitati comisarul european

pentru munca si afaceri sociale, Andor

Laszlo si comisarul european pentru

afaceri economice si monetare, Olli

Rehn.

"Daca am fi cetateni cu drepturi egale,

am avea cu totii dreptul la munca fara

restrictii, indiferent de tara in care am

dori sa ne stabilim.

Si am avea cu totii dreptul la libera

circulatie, fara restrictii, ceea ce nu se

intampla, caci Romania si Bulgaria nu

au primit inca statutul de membre ale

spatiului Schengen, desi criteriile tehnice

sunt demult indeplinite.

Asadar, concetatenii mei romani au, in

primul rand, obligatii europene si mai

putine drepturi. Un dezechilibru, de fapt

o discriminare, care contrazice insasi

esenta ideii europene".

La intrebarea eurodeputatei Renate

Weber, daca "are Comisia un plan prin

care sa convinga Consiliul si Statele

membre sa schimbe aceste practici chiar

in acest an?", comisarul Andor a raspuns

Page 43: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

43

ca a trimis "scrisori catre guvernele

statelor membre care inca mentin

restrictii pentru Romania si Bulgaria,

incurajandu-le sa-si reconsidere decizia".

Noua tari UE mentin inca restrictii pe

piata muncii pentru cetatenii romani si

bulgari, insa - de la 1 ianuarie 2012 -

acestea pot fi impuse numai in urma

notificarii Comisiei cu privire la

distorsiuni grave pe piata nationala a

muncii sau riscuri serioase in acest sens.

Renate Weber l-a intrebat pe comisarul

Andor si daca este multumita Comisia cu

explicatiile primite pana acum de la

statele membre, in ceea ce priveste

justificarea faptului ca prezenta

lucratorilor romani si bulgari le

distorsioneaza piata nationala a muncii.

"Comisia nu a fost complet satisfacuta

de explicatiile primite, iar in scrisoarea

mea catre ministerele relevante am

subliniat insuficienta datelor analitice

care sa sprijine mentinerea restrictiilor.

Prin urmare, aceste guverne vor trebui sa

trimita date analitice suplimentare in

perioada urmatoare, pentru a justifica

mentinerea restrictiilor pe piata muncii

care au intrat in vigoare de la 1 ianuarie

2012" - a spus comisarul Andor in cadrul

plenarei de la Strasbourg.

Sursa: Amosnews.ro

18 aprilie

Renate Weber atacă în PE restricțiile

de pe piața muncii față de români și

bulgari

Deputata Renate Weber (PNL),

coordonatoarea grupului ALDE în

Comisia de libertăți civile, justiție și

afaceri interne (LIBE), a afirmat,

miercuri, 18 aprilie, în plenul

Parlamentului European că nu înțelege

”de ce solidaritatea înseamnă ca

cetățenilor români și bulgari să li se

ceară sprijin pentru planuri comune de

ieșire din criză, dar – în același timp – să

li se aplice restricții care demonstrează

că nu sunt cetățeni europeni cu drepturi

egale”

“Sunt o mare sustinatoare a constructiei

europene si de aceea inteleg inclusiv

ideea de unitate in fata crizei

economice” – a spus Renate Weber în

această dimineață, în cadrul unei

reuniuni plenare privind “Drepturile în

domeniul ocupării forței de muncă intr-o

Europă a frontierelor deschise”, la care

au fost invitați comisarul european

pentru munca și afaceri sociale, Andor

Laszlo și comisarul european pentru

afaceri economice și monetare, Olli

Rehn, potrivit unui comunicat de presă.

“Daca am fi cetateni cu drepturi egale,

am avea cu totii dreptul la munca fara

restrictii, indiferent de tara in care am

dori sa ne stabilim. Si am avea cu totii

dreptul la libera circulatie, fara restrictii,

ceea ce nu se intampla, caci Romania si

Bulgaria nu au primit inca statutul de

membre ale spatiului Schengen, desi

criteriile tehnice sunt demult

indeplinite”, a precizat Renate Weber.

Concetățenii mei români au, în primul

rând, obligații europene și mai puține

drepturi – o discriminare care contrazice

Page 44: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

44

însăși esența ideii europene”, a afirmat

europarlamentarul PNL.

La întrebarea eurodeputatei Renate

Weber, dacă “are Comisia un plan prin

care sa convinga Consiliul si Statele

membre sa schimbe aceste practici chiar

in acest an?”, comisarul Andor a răspuns

că a trimis “scrisori catre guvernele

statelor membre care inca mentin

restrictii pentru Romania si Bulgaria,

incurajandu-le sa-si reconsidere decizia”.

Întrebat de Renate Weber dacă

explicațiile primite de la statele membre

privind justificarea restricțiilor pe piața

muncii pentru români și bulgari au

convins Comisia, comisarul Andor a

precizat: “Comisia nu a fost complet

satisfacuta de explicatiile primite, iar in

scrisoarea mea catre ministerele

relevante am subliniat insuficienta

datelor analitice care sa sprijine

mentinerea restrictiilor. Prin urmare,

aceste guverne vor trebui sa trimita date

analitice suplimentare in perioada

urmatoare, pentru a justifica mentinerea

restrictiilor pe piata muncii care au intrat

in vigoare de la 1 ianuarie 2012″.

Sursa: DC News

18 aprilie

Zeci de eurodeputaţi îşi exprimă

îngrijorarea faţă de propunerile de

reformare a CEDO

Zeci de europarlamentari au semnat, la

iniţiativa eurodeputatei PNL Renate

Weber, un apel prin care îşi exprimă

îngrijorarea 'profundă' cu privire la mai

multe propuneri de reformare a Curţii

Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Deşi unele măsuri de reformă sunt

binevenite, incluzând creşterea

responsabilităţii statelor pentru

implementarea hotărârilor Curţii şi

îmbunătăţirea procedurilor pentru

selectarea candidaţilor la nivel naţional,

altele ar afecta drastic dreptul

persoanelor de a se adresa CEDO,

explică cei 57 de europarlamentari în

scrisoarea care a fost trimisă miercuri

guvernelor statelor membre ale

Consiliului Europei, ai căror

reprezentanţi se reunesc în perioada 18-

20 aprilie în Marea Britanie pentru a

discuta propunerile de reformare a

CEDO. În afară de Renate Weber,

printre eurodeputaţii români care au

semnat scrisoarea se numără Victor

Boştinaru (S&D), Adrian Severin

(Neafiliaţi), Cristian Buşoi (ALDE) şi

Ramona Mănescu (ALDE).

Eurodeputata Renate Weber,

coordonatoare a grupului ALDE în

Comisia de libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne (LIBE), precizează că

"propunerile de reformă iniţiate de

Marea Britanie prezintă un risc grav

pentru capacitatea Curţii de a proteja

democraţia, statul de drept şi drepturile

omului, în special fiind vorba de

limitarea dreptului persoanelor de acces

la CEDO".

"Această limitare vine în contradicţie

chiar cu scopul aderării UE la Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului, care

este de a creşte gradul de răspundere şi

de a ne asigura că victimele care nu pot

obţine o reparaţie la nivel naţional, pot

Page 45: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

45

avea o cale de atac eficientă. Impactul

unor astfel de măsuri va fi, în mod

special, dăunator pentru victimele din

aceste ţări fără un sistem judiciar

independent şi eficient", a averizat

Weber, citată într-un comunicat.

Parlamentarii europeni explică, în

scrisoare, că "în timp ce numărul

cererilor aflate în aşteptarea unei decizii

a Curţii este inacceptabil de mare,

reformele introduse de Protocolul nr. 14

la Convenţie au depăşit aşteptările în

ceea ce priveşte accelerarea în

soluţionarea cazurilor".

Prin urmare, cei 57 de eurodeputaţi

solicită guvernelor "să nu continue cu

noi reforme ale Convenţiei la acest

moment, ci mai degrabă le încurajăm să

permită reformelor în curs să producă

efecte depline şi, de asemenea, să

sprijine Curtea prin resurse adecvate şi

punerea corectă în aplicare a

hotărârilor".

Sursa: Agerpres

18 aprilie

Comisarul european Laszlo Andor:

Comisia Europeana nu este multumita

de motivele tarilor UE care mentin

restrictii pentru romani si bulgari.

Trebuie sa vina cu analize

suplimentare

Comisarul pentru ocuparea fortei de

munca Laszlo Andor a declarat miercuri,

in plenul Parlamentului European, la

Strasbourg, ca a trimis o scrisoare

statelor membre care inca mentin

restrictii pe piata muncii pentru romani

si bulgari. In scrisoare se arata ca

motivele invocate in notificarile trimise

la sfarsitul anului trecut si prin care au

prelungit pentru doi ani anumite

interdictii sunt "insuficiente".

"Comisia nu a fost multumita de

argumentatiile statelor membre si o

scrisoare a mea adresata acelor care au

mentinut restrictii precizeaza ca exista o

argumentatie insuficienta. Deci

Guvernele respective vor trebui sa ne

furnizeze analize suplimentare", a

precizat Andor raspunzand unei intrebari

pe aceasta tema adresta de

europarlamentarul roman, Renate

Weber.

Weber a semnalat, intr-o sesiune de

intrebari ale eurodeputatilor adresate

Comisiei Europene pe tema drepturilor

angajatilor in UE, faptul ca in timp ce

romanilor si bulgarilor li se cere

solidaritate europeana, nu sunt tratati la

fel cu ceilalti cetateni europeni cand vine

vorba despre dreptul la munca si dreptul

la libera circulatie (Schengen).

"Practic, cetatenii romani si bulgari au

obligatii europene si mai putine drepturi.

Are Comisia Europeana un plan prin

care sa convinga Consiliul si statele

membre sa schimbe aceste practici, in

acest an?", a intrebat Weber.

"Nu exista nicio discriminare pentru ca

cele trei etape de tranzitie au fost

definite pentru toate statele membre si

pentru cele care au aderat la UE in 2004,

si pentru cele din 2007 si pentru Croatia

care urmeaza sa vina. Am invitat statele

membre, inclusiv pe cele mai vechi, sa

deschida mai repede piata muncii decat

Page 46: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

46

s-a stabilit, si cateva au si facut acest

lucru. Italia si Cehia au abandonat de

exemplu restrictiile inca de la 1 ianuarie

anul acesta", a precizat Andor.

Majoritatea statelor membre UE care

mentineau restrictii pentru romani si

bulgari pe piata muncii le vor mentine si

in 2012 si 2013, perioada maxima in

care tratatele UE le permit acest lucru,

potrivit informatiilor oficiale anuntate

astazi de Comisia Europeana. Noua din

11 tari UE care mentin restrictii au trimis

notificari catre Executivul UE si au

precizat care sunt pozitiile lor. La

acestea se adauga si Spania, care a cerut

si a obtinut deja o derogare pana la

sfarsitul acestui an. Majoritatea

raspunsurilor sunt negative pentru

romani.

Unde pot lucra in UE romanii si unde au

nevoie de permis de munca

Noua state membre UE mentin inca doi

ani restrictii pentru cetatenii care vin

pleaca din Romania si Bulgaria: Marea

Britanie, Irlanda, Belgia, Germania,

Olanda, Franta, Austria, Luxemburg si

Malta. La acestea s-a adaugat Spania,

principal destinatie a romanilor. Italia a

renuntat la orice restrictii incepind cu 1

ianuarie 2012, iar Germania a liberalizat

substantial accesul cetatenilor din cele

doua state la anumite profesii.

15 state UE nu au in prezent restrictii

pentru cetatenii romani: Estonia,

Finlanda, Polonia, Slovacia, Cehia,

Cipru, Suedia, Slovenia, Letonia,

Lituania, Bulgaria, Ungaria, Portugalia,

Grecia si Danemarca.

Actul de aderare la Uniunea Europeana

permite tarilor UE-25 sa restrictioneze

temporar accesul liber al lucratorilor din

Bulgaria si Romania pe pietele lor pentru

a pregati "libertatea deplina de circulatie

a muncii in UE". Perioada de tranzitie

este de sapte ani si are trei etape:

Primii 2 ani: legislatia nationala a

celorlalte state membre reglementeaza

accesul muncitorilor din Bulgaria si

Romania pe pietele lor de forta de

munca.

Urmatorii 3 ani: statele membre pot

extinde masurile nationale, cu conditia

notificarii Comisiei inainte de finalul

primei etape, altfel se aplica legislatia

UE care garanteaza libera circulatie a

lucratorilor.

Ultimii 2 ani: un stat membru care

mentine masurile nationale la sfarsitul

celei de-a doua etape poate, in

eventualitatea unor perturbari grave ale

pietei fortei de munca de pe teritoriul sau

sau al pericolului unor astfel de

perturbari si sub rezerva notificarii

Comisiei in acest sens, sa continue sa

aplice masurile respective pana la

sfarsitul perioadei de sapte ani care

urmeaza datei aderarii.

In decursul perioadei de 7 ani, o clauza

de salvgardare permite unui stat membru

sa reintroduca restrictiile daca exista

perturbari grave pe piata fortei de munca

sau amenintarea acestora, cum a fost

cazul Spaniei.

Sursa: Hotnews

18 aprilie

Page 47: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

47

CE contestă explicaţiile statelor care

menţin restricţii pentru români

Comisia Europeană şi-a reiterat miercuri

nemulţumirea faţă de argumentele

oferite de statele membre care au decis

să menţină până la sfârşitul lui 2013

restricţiile pe piaţa muncii pentru

lucrătorii români şi bulgari, informează

Agerpres.

"Comisia nu a fost mulţumită de

argumentele (oferite de statele

respective)", a afirmat miercuri, în

plenul Parlamentului European la

Strasbourg, comisarul european pentru

ocuparea forţei de muncă şi afaceri

sociale Laszlo Andor.

Acesta a reamintit că a trimis scrisori

statelor care aplică încă restricţii pentru a

le încuraja să-şi modifice decizia, dar şi

pentru a le cere explicaţii suplimentare.

"În scrisoarea mea am menţionat faptul

că nu există argumente suficiente.

Guvernele vor trebui să ofere analize

suplimentare care eventual să justifice

aceste decizii", a spus comisarul

european, care a subliniat beneficiile

sociale şi economice ale liberei circulaţii

pentru lucrători.

El a precizat totuşi că decizia unor state

de a menţine restricţiile pe piaţa muncii

nu reprezintă o discriminare, întrucât

cele trei etape prin care ţările membre se

pot folosi de restricţii sunt prevăzute în

acordurile de aderare şi au fost aplicate

şi ţărilor intrate în UE în 2004.

Laszlo Andor a subliniat totodată că

Bruxellesul este determinat să asigure,

conform angajamentelor existente,

libertatea de mişcare pentru lucrători şi

să lupte împotriva muncii la negru şi a

altor forme de abuz.

El a atras totuşi atenţia că România şi

Bulgaria trebuie să depună la rândul lor

eforturi pentru a crea locuri de muncă la

nivel local şi pentru a lupta împotriva

sărăciei. "Este foarte important de

asemenea să fie depuse eforturi pentru a

crea locuri de muncă şi pentru a lupta

împotriva sărăciei în România şi

Bulgaria. Este de asemenea important să

se investească mai mult pentru a se crea

oportunităţi şi locuri de muncă, pentru

dezvoltarea economiei, pentru

dezvoltarea regională, pentru lupta

împotriva sărăciei în general. Trebuie să

vedem toate aspectele europene ale

acestei probleme", a declarat comisarul

european.

Afirmaţiile sale au fost făcute în cadrul

unor răspunsuri la întrebări adresate în

plenul PE de eurodeputatele Renate

Weber (PNL) şi Adriana Ţicău (PSD).

Nouă ţări din UE - Marea Britanie,

Irlanda, Germania, Belgia, Franţa,

Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria -

au anunţat la sfârşitul lui 2011

menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii

români şi bulgari până la finalul lui

2013.

Tratatul de aderare a României şi

Bulgariei la UE permite ţărilor UE-25

(ţările fondatoare şi cele care au aderat la

UE până la 1 ianuarie 2007) să

restricţioneze temporar accesul liber al

Page 48: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

48

lucrătorilor din România şi Bulgaria pe

piaţa muncii pentru a pregăti libertatea

deplină de circulaţie a forţei de muncă în

UE.

Perioada de tranziţie generală de şapte

ani este împărţită în trei etape (2 plus 3

plus 2 ani). În decursul acestei perioade,

o clauză de salvgardare permite unui stat

membru să reintroducă restricţiile dacă

există perturbări grave pe piaţa forţei de

muncă sau pericolul unor astfel de

perturbări (aşa cum a procedat Spania la

22 iulie 2011). Măsurile tranzitorii se

vor încheia în mod irevocabil la 31

decembrie 2013.

Sursa: România Liberă

18 aprilie

Comisia Europeană vrea argumente

suplimentare de la ţările care menţin

restricţiile pe piaţa muncii pentru

români şi bulgari

Comisia Europeană şi-a reiterat astăzi

nemulţumirea faţă de argumentele

oferite de cele nouă state membre care

au decis să menţină până la sfârşitul lui

2013 restricţiile pe piaţa muncii pentru

lucrătorii români şi bulgari.

Sursa: Reuters

“Comisia nu a fost mulţumită de

argumentele (oferite de statele

respective)", a avertizat astăzi, în plenul

Parlamentului European la Strasbourg,

comisarul european pentru ocuparea

forţei de muncă şi afaceri sociale Laszlo

Andor, citat de Agerpres.

Oficialul comunitar a reamintit că a

trimis scrisori statelor care aplică încă

restricţii pentru a le încuraja să-şi

modifice decizia, dar şi pentru a le cere

explicaţii suplimentare.

“În scrisoarea mea am menţionat faptul

că nu există argumente suficiente.

Guvernele vor trebui să ofere analize

suplimentare care eventual să justifice

aceste decizii", a spus comisarul

european, care a subliniat beneficiile

sociale şi economice ale liberei circulaţii

pentru lucrători.

El a precizat totuşi că decizia unor state

de a menţine restricţiile pe piaţa muncii

nu reprezintă o discriminare, întrucât

cele trei etape prin care ţările membre se

pot folosi de restricţii sunt prevăzute în

acordurile de aderare şi au fost aplicate

şi ţărilor intrate în UE în 2004.

Laszlo Andor a subliniat totodată că

Bruxellesul este determinat să asigure,

conform angajamentelor existente,

libertatea de mişcare pentru lucrători şi

să lupte împotriva muncii la negru şi a

altor forme de abuz.

El a atras totuşi atenţia că România şi

Bulgaria trebuie să depună la rândul lor

eforturi pentru a crea locuri de muncă la

nivel local şi pentru a lupta împotriva

sărăciei. “Este foarte important de

asemenea să fie depuse eforturi pentru a

crea locuri de muncă şi pentru a lupta

împotriva sărăciei în România şi

Bulgaria. Este de asemenea important să

se investească mai mult pentru a se crea

oportunităţi şi locuri de muncă, pentru

dezvoltarea economiei, pentru

dezvoltarea regională, pentru lupta

împotriva sărăciei în general. Trebuie să

vedem toate aspectele europene ale

Page 49: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

49

acestei probleme", a declarat comisarul

european.

Remarcile sale au fost făcute în cadrul

unor răspunsuri la întrebări adresate în

plenul PE de eurodeputatele Renate

Weber (PNL) şi Adriana Ţicău (PSD).

Restricții în nouă țări

Nouă ţări din UE - Marea Britanie,

Irlanda, Germania, Belgia, Franţa,

Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria -

au anunţat la sfârşitul lui 2011

menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii

români şi bulgari până la finalul lui

2013.

Tratatul de aderare a României şi

Bulgariei la UE permite ţărilor UE-25

(ţările fondatoare şi cele care au aderat la

UE până la 1 ianuarie 2007) să

restricţioneze temporar accesul liber al

lucrătorilor din România şi Bulgaria pe

piaţa muncii pentru a pregăti libertatea

deplină de circulaţie a forţei de muncă în

UE.

Perioada de tranziţie generală de şapte

ani este împărţită în trei etape (2 plus 3

plus 2 ani). În decursul acestei perioade,

o clauză de salvgardare permite unui stat

membru să reintroducă restricţiile dacă

există perturbări grave pe piaţa forţei de

muncă sau pericolul unor astfel de

perturbări (aşa cum a procedat Spania la

22 iulie 2011). Măsurile tranzitorii se

vor încheia în mod irevocabil la 31

decembrie 2013.

Sursa: Evenimentul Zilei

18 aprilie

Lupta cu sărăcia, atragerea

investiţiilor şi mai multe joburi ar

trebui să fie provocări în România, a

ripostat astăzi comisarul pentru

muncă şi afaceri sociale Laszlo Andor,

în faţa europarlamentarilor reuniţi la

Strasbourg, după ce a fost întrebat

despre ce anume face Comisia

Europeană pentru a preveni

recrutarea românilor în condiţii

precare şi fără beneficii sociale, pe

mai multe pieţe din UE

Europarlamentarul român Adriana Ţicău

(PSD) a adresat o întrebare comisarului

pentru muncă, la dezbaterea legată de

drepturile muncitorilor care lucrează în

altă ţară decât cea de origine, dar în

interiorul UE. Ce face Comisia

Europeană pentru a preveni munca

nedeclarată şi dumpingul social la care

de multe ori cad victime cetăţenii

români, în special din cauza restricţiilor

cu care se confruntă atunci când doresc

să muncească în statele bogate din UE, a

spus Ticau. Lupta cu sărăcia şi

investiţiile pentru crearea de joburi în

România sunt parte a problemei, a fost

cheia răspunsului comisarului pentru

muncă.

El precizase anterior, în timpul aceleiaşi

dezbateri, răspunzând eurodeputatei

Renate Weber (PNL), că este

nemultumit de răspunsurile statelor

membre ale UE care au decis să

prelungească restricţiile pe piaţa muncii

pentru români şi bulgari până la sfârşitul

lui 2013 şi că le-a cerut să aducă

argumente mult mai convigătoarea

pentru a-şi motiva deciziile.

Page 50: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

50

Weber: discriminarea românilor şi

bulgarilor în UE

"Dacă am fi cetăţeni cu drepturi egale,

am avea cu toţii dreptul la muncă fără

restricţii, indiferent de ţara în care am

dori să ne stabilim. Şi am avea cu toţii

dreptul la libera circulaţie, fără restricţii,

ceea ce nu se întâmplă, căci România şi

Bulgaria nu au primit încă statutul de

membre ale spaţiului Schengen, deşi

criteriile tehnice sunt demult îndeplinite.

Aşadar, concetăţenii mei români au, în

primul rând, obligaţii europene şi mai

putine drepturi. Un dezechilibru, de fapt

o discriminare, care contrazice însăşi

esenţa ideii europene", a spus Weber.

Olanda are idei fixe: dumpingul social al

românilor

La aceeaşi dezbatere un eurodeputat

olandez a reclamat faptul că, de

exemplu, românii care ajung în Olanda

sunt practic plăţi pe contracte în

România şi a apreciat că această

modalitate reprezintă dumping social.

"Cum vor fi prevenite aceste angajări

sau mutări fictive de personal", a întrebat

olandezul.

Andor a precizat că, în recenta

propunere legislativă a Comisiei

Europeane care se referă la "drepturile

muncitorilor transfrontalieri" există

precizări legate de eliminarea aşa

numitelor "companii - cutii poştale" şi a

recunoscut că aceastea reprezintă o

formă de "dumping social".

Viitoarele reguli ale UE pentru munca în

străinătate

În fiecare an, aproximativ un milion de

angajați sunt trimiși de companiile lor

temporar în altă țară. Comisia Europeană

a anunţat luna aceasta o propunere de

directivă prin care dorește îmbunătăţirea

regulilor care se referă la angajarea

muncitorilor europeni în alte ţări UE şi

care se referă la o mai bună informare a

muncitorilor și companiilor despre

drepturile și obligațiile lor, introducerea

unor criteria clare pentru cooperarea

între autoritățile naționale și ameliorarea

aplicării drepturilor angajaților.

Sursa: Adevărul

19 aprilie

Ramona Mănescu: 'Comisia

Europeană vine in sprijinul statelor

membre cu propuneri de măsuri

concrete pentru diminuarea ratei

şomajului şi crearea de locuri de

muncă.'

Pachetul privind ocuparea forţei de

muncă a fost adoptat, ieri, de Comisia

Europeană si prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care să poată fi

susţinut pe termen lung, măsuri

referitoare la realizarea condiţiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

muncă dar şi stimularea flexibilităţii

interne in vederea reducerii şomajului.

Europarlamentarul Ramona Mănescu,

membru in Comisia pentru Ocuparea

Forţei de Muncă si Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, consideră

binevenite aceste masuri, in contextul

crizei economice.

'Cred că acest pachet legislativ vine in

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate iar găsirea

Page 51: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

51

unui loc de muncă este din ce in ce mai

dificilă. Tara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creşterea

productivităţii.'

Europarlamentarul liberal consideră ca

aceste probleme sociale nu pot fi

rezolvate decât dacă vor fi puse in

aplicare masuri economice liberale care

să vină in sprijinul direct al mediului de

afaceri prin reducerea impozitării

veniturilor salariale si printr-o susţinere

reală a întreprinderilor nou înfiinţate.

'Din păcate, rata şomajului, in tara

noastră, a crescut alarmant in ultimii ani

iar situaţia riscă să se agraveze deoarece,

asemenea celorlalte guverne PDL,

guvernul condus de Mihai Răzvan

Ungureanu nu are nicio strategie in acest

sens. Pentru Romania este vital ca

executivul să implementeze, de urgentă,

măsuri economice care să ducă la

crearea de noi locuri de muncă.'

NOTA: Pachetul actual privind ocuparea

forţei de muncă cuprinde o comunicare

privind politica în domeniu a Comisiei

intitulată 'Către o redresare generatoare

de locuri de muncă' şi nouă documente

de lucru ale serviciilor Comisiei, dintre

care două sunt documente consultative.

Sursa: Agerpres

19 aprilie

Ramona Manescu: Pachetul CE

privind ocuparea fortei de munca vine

in sprijinul romanilor

Pachetul privind ocuparea fortei de

munca a fost adoptat, ieri, de Comisia

Europeana si prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care sa poata fi

sustinut pe termen lung, masuri

referitoare la realizarea conditiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

munca dar si stimularea flexibilitatii

interne in vederea reducerii somajului.

Europarlamentarul, Ramona Manescu,

membru in Comisia pentru Ocuparea

Fortei de Munca si Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, considera

binevenite aceste masuri, in contextul

crizei economice.

"Cred ca acest pachet legislativ vine in

sprijinul romanilor, cu atat mai mult cu

cat salariile le-au fost taiate iar gasirea

unui loc de munca este din ce in ce mai

dificila. Tara noastra are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de masuri

care sa conduca la cresterea

productivitatii", a declarat Ramona

Manescu.

Europarlamentarul liberal considera ca

aceste probleme sociale nu pot fi

rezolvate decat daca vor fi puse in

aplicare masuri economice liberale care

sa vina in sprijinul direct al mediului de

afaceri prin reducerea impozitarii

veniturilor salariale si printr-o sustinere

reala a intreprinderilor nou infiintate.

"Din pacate, rata somajului, in tara

noastra, a crescut alarmant in ultimii ani

iar situatia risca sa se agraveze deoarece,

asemenea celorlalte guverne PDL,

guvernul condus de Mihai Razvan

Ungureanu nu are nicio strategie in acest

sens. Pentru Romania este vital ca

executivul sa implementeze, de urgenta,

masuri economice care sa duca la

Page 52: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

52

crearea de noi locuri de munca", a mai

spus europarlamentarul liberal.

Pachetul actual privind ocuparea fortei

de munca cuprinde o comunicare privind

politica in domeniu a Comisiei intitulata

„Catre o redresare generatoare de locuri

de munca” si noua documente de lucru

ale serviciilor Comisiei, dintre care doua

sunt documente consultative.

Sursa: Mondonews

19 aprilie

Ramona Mănescu: "Comisia

Europeană vine in sprijinul statelor

membre cu propuneri pentru

diminuarea ratei şomajului"

Pachetul privind ocuparea forţei de

muncă a fost adoptat, ieri, de Comisia

Europeană şi prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care să poată fi

susţinut pe termen lung, măsuri

referitoare la realizarea condiţiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

muncă dar si stimularea flexibilităţii

interne in vederea reducerii şomajului,

potrivit unui comunicat de presă.

Europarlamentarul, Ramona Mănescu,

membru în Comisia pentru Ocuparea

Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, consideră

binevenite aceste măsuri, în contextul

crizei economice.

"Cred că acest pachet legislativ vine în

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate iar găsirea

unui loc de muncă este din ce in ce mai

dificilă. Ţara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creşterea

productivităţii."

Sursa: Ziarul Bursa

19 Aprilie

Ramona Mănescu: CE vine cu

propuneri concrete pentru scăderea

şomajului în Europa

Europarlamentarul Ramona Mănescu,

membru in Comisia pentru Ocuparea

Forței de Muncă si Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, susţine că

măsurile luate de Comisia Euroepană

sunt necesare, mai alles în contextul în

care şomajul este în creştere în toată

Europa.

“Cred că acest pachet legislativ vine in

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate iar găsirea

unui loc de muncă este din ce in ce mai

dificilă. Tara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creșterea

productivității.”

Europarlamentarul liberal consideră ca

aceste probleme sociale nu pot fi

rezolvate decât dacă vor fi puse in

aplicare masuri economice liberale care

să vină in sprijinul direct al mediului de

afaceri prin reducerea impozitării

veniturilor salariale si printr-o susținere

reală a întreprinderilor nou înființate.

“Din păcate, rata șomajului, in tara

noastră, a crescut alarmant in ultimii ani

iar situația riscă să se agraveze deoarece,

asemenea celorlalte guverne PDL,

Page 53: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

53

guvernul condus de Mihai Răzvan

Ungureanu nu are nicio strategie in acest

sens. Pentru Romania este vital ca

executivul să implementeze, de urgentă,

măsuri economice care să ducă la

crearea de noi locuri de muncă.”

Sursa: DC News

19 Aprilie

Ramona Mănescu -

"Comisia Europeană

vine in sprijinul

statelor membre cu

propuneri de măsuri

concrete pentru

diminuarea ratei

șomajului și crearea de

locuri de muncă."

Pachetul privind ocuparea forței de

muncă a fost adoptat, ieri, de Comisia

Europeană si prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care să poată fi

susținut pe termen lung, măsuri

referitoare la realizarea condițiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

muncă dar si stimularea flexibilității

interne in vederea reducerii șomajului.

Europarlamentarul, Ramona Mănescu,

membru in Comisia pentru Ocuparea

Forței de Muncă si Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, consideră

binevenite aceste masuri, in contextul

crizei economice.

"Cred că acest pachet legislativ vine in

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate iar găsirea

unui loc de muncă este din ce in ce mai

dificilă. Tara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creșterea

productivității."

Europarlamentarul liberal consideră ca

aceste probleme sociale nu pot fi

rezolvate decât dacă vor fi puse in

aplicare masuri economice liberale care

să vină in sprijinul direct al mediului de

afaceri prin reducerea impozitării

veniturilor salariale si printr-o susținere

reală a întreprinderilor nou înființate.

"Din păcate, rata

șomajului, in tara

noastră, a crescut

alarmant in ultimii ani

iar situația riscă să se

agraveze deoarece,

asemenea celorlalte

guverne PDL, guvernul

condus de Mihai

Răzvan Ungureanu nu

are nicio strategie in

acest sens. Pentru Romania este vital ca

executivul să implementeze, de urgentă,

măsuri economice care să ducă la

crearea de noi locuri de muncă."

NOTA: Pachetul actual privind ocuparea

forței de muncă cuprinde o comunicare

privind politica în domeniu a Comisiei

intitulată „Către o redresare generatoare

de locuri de muncă" și nouă documente

de lucru ale serviciilor Comisiei, dintre

care două sunt documente consultative.

Sursa: Ziua de Constanța

19 aprilie

EC unhappy with EU countries

keeping restrictions for Romanians

The European Commission reiterated its

dissatisfaction with the arguments given

by member states having decided to keep

Page 54: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

54

labour restrictions for Romanian and

Bulgarian workers until the end of 2013,

European Commissioner for

Employment and Social Affairs Laszlo

Andor told the European Parliament in

Strasbourg yesterday, according to

Money.ro. He reminded of the fact that

he had written to those sates still

enforcing restrictions in order to

encourage them to reconsider their

decision as well as to ask them to

provide additional explanations. He,

however, noted that some countries’

decision to keep such restrictions is not

discrimination, because the three stages

at which member states may use those

restrictions are specified in the accession

agreements and were also applied in the

case of countries that joined the Union in

2004. Andor however warned about the

fact that Romania and Bulgaria, in their

turn, are supposed to make efforts and

create jobs locally, as well as to fight

against poverty. He made those

assertions while answering questions

addressed in the plenary sitting of the

European Parliament by Romanian

MEPs Renate Weber (PNL) and Adriana

Ticau (PSD). Nine EU member states –

Great Britain, Ireland, Germany,

Belgium, France, Luxembourg, Malta,

The Netherlands and Austria – at the end

of 2011 informed on their intention to

keep up restrictions for Romanian and

Bulgarian workers until the end of 2013.

Sursa: Nine O´Clock.ro

19 aprilie

MEPs clash over data-sharing

agreement

MEPs have clashed over whether to

approve an agreement between the EU

and the United States on the sharing of

Passenger Name Record data, during a

third day of plenary in Strasbourg on 19

April 2012.

Under the agreement that has been

struck, the US would have access to

personal information about EU airline

passengers.

PNR data includes names, addresses,

credit card details and seat numbers of

air passengers.

It would be retained by the US

authorities for a maximum of five years;

though after six months the information

is "depersonalised", meaning the

passenger's name would be masked out.

Sensitive data on racial origin or sexual

orientation could be used in exceptional

circumstances, but only on a case-by-

case basis.

The US government has threatened

ending visa-free travel to the US for EU

citizens if the agreement, intended to

replace a "provisional" deal in place

since 2007, is not passed.

Supporters say the agreement is a vital

step in the fight against terrorism but

critics fear the practice could breach EU

data protection laws.

A number of MEPs voiced concerns

about the use and storage of the data,

and civil rights.

German Green MEP Jan Philipp

Albrecht said the arrangement would

"open the floodgates" to data-mining and

profiling of anyone who flies to the US,

which was completely at odds with EU

law.

"We cannot deem these arrangements

legitimate," he said, and urged MEPs to

Page 55: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

55

"save the honour" of the parliament and

vote against the deal.

German left-wing MEP Cornelia Ernst

said it was a "scandal" that "millions of

data" on innocent people would be

stored.

And Romanian MEP Renate Weber,

representing the parliament's liberal

group, feared there would be "severe"

consequences for "our fundamental

rights".

Dismissing arguments the new

arrangement was an improvement on the

2007 deal, she told MEPs: "I have never

believed that a bad law is better than no

law."

UKIP MEP Gerrard Batten informed the

parliament that the party's members

would vote against the "unacceptable"

agreement, because it provided for a

"one-way traffic" of data from the EU to

the US.

Combating terrorism

However, the parliament's centre-right

group supported the agreement.

On behalf of the group, German MEP

Axel Voss said it would ensure better

protection of data for air passengers, and

warned that aircraft carriers would be

left in "legal limbo" without the

international agreement.

British Labour MEP Claude Moraes said

the Alliance of Socialist & Democrats

would have a free vote on the matter, but

told MEPs he would vote in favour.

He said that while the agreement was not

perfect it was much improved.

Commissioner Cecilia Malmstrom urged

MEPs to endorse the agreement.

She said the scope of the deal was to

prevent, investigate and prosecute

terrorism and transnational crimes, and

insisted there were safeguards in place to

protect passengers' data.

It was "better on all points" than the

2007 deal, she said, and Danish Justice

Minister Morten Bodskov agreed.

He told MEPs he believed it offered

better opportunities to strengthen efforts

to combat transnational crimes.

However, the parliament's negotiator on

the deal, Dutch liberal Sophie in 't Veld,

said it was "telling and disappointing"

that after nine years of negotiations with

"our closest friend and ally", the US,

"we can only come up with an

agreement that commands half-hearted

support from a divided house".

She regretted that MEPs went against

her advice in committee to vote against

the agreement; the centre-right and

Conservative groups backed the deal but

the socialist, green and liberal groups

were opposed to it.

She said the EU should look closer at

how it deals with its transatlantic friends

and whether "we aren't weak compared

to our partner [the US]".

Her primary concern was that

passengers' data would be used for

purposes other than combating terrorism

and transnational crime.

The vote of the full parliament will take

place during the daily voting session

from 11am on 19 April 2012.

Sursa: BBC News

19 aprilie

Norica Nicolai sustine acordul UE-

SUA privind datele personale

Eurodeputata PNL Norica Nicolai a

declarat azi, în cadrul sesiunii plenare a

Page 56: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

56

Parlamentului European, că sprijină noul

acord încheiat între UE și SUA cu

privire la transmiterea datelor personale

ale pasagerilor curselor aeriene (PNR),

după ce în anul 2010 legislativul

european a refuzat să aprobe acest

document din motive de securitate a

datelor.

"Sper că acest Parlament poate privilegia

diversitatea de opinii și sunt convinsă că

toți acceptăm că riscurile criminalității

transnaționale și riscurile terorismului

sunt riscuri globale la care trebuie

răspunsuri globale. Singura abordare în

acest context este existența unui cadru

juridic și așa s-a ajuns la adoptarea

acestui tratat care din punctul de vedere

al cetățenilor europeni, chiar șchiop așa

cum este consemnat, constituie o regulă

de drept care le dă garanția respectării

drepturilor lor", a arătat Norica Nicolai,

în condițiile în care noul acord inițiat în

luna noiembrie a anului 2011 stipulează

o mai bună partajare a informațiilor între

agențiile de aplicare a legii din UE și

SUA, întărește o serie de dispoziții

privind protecția datelor cetățenilor UE

și consolidează garanțiile de protecție a

datelor.

Sursa: Inpolitics.ro

19 aprilie

Norica Nicolai sprijină acordul PNR

între UE și SUA

Eurodeputatul PNL Norica Nicolai a

declarat azi, 19 aprilie a.c., în cadrul

sesiunii plenare a Parlamentului

European (PE) de la Strasbourg, că

sprijină noul Acord încheiat între UE și

SUA cu privire la transmiterea datelor

personale ale pasagerilor curselor

aeriene (PNR), după ce în anul 2010

legislativul european a refuzat să aprobe

acest document din motive de securitate

a datelor, precizând că ”singura abordare

în acest context este existența unui cadru

juridic”, potrivit unui comunicat de

presă.

“Sper că acest Parlament poate privilegia

diversitatea de opinii și sunt convinsă că

toți acceptăm că riscurile criminalității

transnaționale și riscurile terorismului

sunt riscuri globale la care trebuie

răspunsuri globale. Singura abordare în

acest context este existența unui cadru

juridic și așa s-a ajuns la adoptarea

acestui Tratat care din punctul de vedere

al cetățenilor europeni, chiar șchiop așa

cum este consemnat, constituie o regulă

de drept care le dă garanția respectării

drepturilor lor”, a arătat Norica Nicolai,

în condițiile în care noul Acord inițiat în

luna noiembrie a anului 2011 stipulează

o mai bună partajare a informațiilor între

agențiile de aplicare a legii din UE și

SUA, întărește o serie de dispoziții

privind protecția datelor cetățenilor UE

și consolidează garanțiile de protecție a

datelor.

“Sunt de acord și respect datele cu

caracter personal, dar trebuie să fim de

acord că cetățenii europeni au dreptul la

securitate individuală ca drept

fundamental al dreptului la viață. Din

acest punct de vedere, cred că

îmbunătățirile care s-au creat în acest

acord, faptul că putem renegocia, putem

monitoriza, nu îmi dau nici un motiv să

nu am încredere în Comisia Europeană”,

și-a justificat eurodeputatul liberal

Page 57: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

57

opțiunea în favoarea acestui document,

pentru care PE are putere de co-decizie.

În proiectul de rezoluție adoptat astăzi de

plenul PE se arată că UE și SUA trebuie

să fie unite în respingerea amenințării

teroriste, adoptând un demers

multidimensional, inclusiv partajarea

informațiilor, pentru a reduce riscurile.

Având aceste aspecte, PE consideră că

noul proiect de acord este un element

esențial și necesar al unei cooperări

transatlantice strânse pentru a combate

împreună cu succes terorismul

și oferă garanțiile de bază

pentru respectarea drepturilor

de protecție a datelor

cetățenilor UE.

Sursa: DC News

19 aprilie

Parlamentul European a

aprobat acordul PNR între

UE și SUA.

Norica Nicolai: "Singura

abordare în acest context este

existența unui cadru juridic"

Eurodeputata PNL Norica Nicolai a

declarat azi, în cadrul sesiunii plenare a

Parlamentului European (PE) de la

Strasbourg, că sprijină noul acord

încheiat între UE și SUA cu privire la

transmiterea datelor personale ale

pasagerilor curselor aeriene (PNR), după

ce în anul 2010 legislativul european a

refuzat să aprobe acest document din

motive de securitate a datelor.

"Sper că acest Parlament poate privilegia

diversitatea de opinii și sunt convinsă că

toți acceptăm că riscurile criminalității

transnaționale și riscurile terorismului

sunt riscuri globale la care trebuie

răspunsuri globale. Singura abordare în

acest context este existența unui cadru

juridic și așa s-a ajuns la adoptarea

acestui tratat care din punctul de vedere

al cetățenilor europeni, chiar șchiop așa

cum este consemnat, constituie o regulă

de drept care le dă garanția respectării

drepturilor lor", a arătat Norica Nicolai,

în condițiile în care noul acord inițiat în

luna noiembrie a anului 2011 stipulează

o mai bună partajare a

informațiilor între

agențiile de aplicare a

legii din UE și SUA,

întărește o serie de

dispoziții privind

protecția datelor

cetățenilor UE și

consolidează garanțiile de

protecție a datelor.

"Sunt de acord și respect

datele cu caracter

personal, dar trebuie să

fim de acord că cetățenii

europeni au dreptul la securitate

individuală ca drept fundamental al

dreptului la viață. Din acest punct de

vedere, cred că îmbunătățirile care s-au

creat în acest acord, faptul că putem

renegocia, putem monitoriza, nu îmi dau

nici un motiv să nu am încredere în

Comisia Europeană", și-a justificat

eurodeputata liberală opțiunea în

favoarea acestui document, pentru care

PE are putere de codecizie.

În proiectul de rezoluție adoptat astăzi de

plenul PE se arată că UE și SUA trebuie

să fie unite în respingerea amenințării

Page 58: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

58

teroriste, adoptând un demers

multidimensional, inclusiv partajarea

informațiilor, pentru a reduce riscurile.

Având aceste aspecte, PE consideră că

noul proiect de acord este un element

esențial și necesar al unei cooperări

transatlantice strânse pentru a combate

împreună cu succes terorismul și oferă

garanțiile de bază pentru respectarea

drepturilor de protecție a datelor

cetățenilor UE.

Sursa: Amosnews

19 aprilie

Comisarul european Laszlo Andor:

Comisia Europeana nu este multumita

de motivele tarilor UE care mentin

restrictii pentru romani si bulgari.

Trebuie sa vina cu analize

suplimentare

Comisarul pentru ocuparea fortei de

munca Laszlo Andor a declarat miercuri,

in plenul Parlamentului European, la

Strasbourg, ca a trimis o scrisoare

statelor membre care inca mentin

restrictii pe piata muncii pentru romani

si bulgari. In scrisoare se arata ca

motivele invocate in notificarile trimise

la sfarsitul anului trecut si prin care au

prelungit pentru doi ani anumite

interdictii sunt "insuficiente".

"Comisia nu a fost multumita de

argumentatiile statelor membre si o

scrisoare a mea adresata acelor care au

mentinut restrictii precizeaza ca exista o

argumentatie insuficienta. Deci

Guvernele respective vor trebui sa ne

furnizeze analize suplimentare", a

precizat Andor raspunzand unei intrebari

pe aceasta tema adresta de

europarlamentarul roman, Renate

Weber.

Weber a semnalat, intr-o sesiune de

intrebari ale eurodeputatilor adresate

Comisiei Europene pe tema drepturilor

angajatilor in UE, faptul ca in timp ce

romanilor si bulgarilor li se cere

solidaritate europeana, nu sunt tratati la

fel cu ceilalti cetateni europeni cand vine

vorba despre dreptul la munca si dreptul

la libera circulatie (Schengen).

"Practic, cetatenii romani si bulgari au

obligatii europene si mai putine drepturi.

Are Comisia Europeana un plan prin

care sa convinga Consiliul si statele

membre sa schimbe aceste practici, in

acest an?", a intrebat Weber.

"Nu exista nicio discriminare pentru ca

cele trei etape de tranzitie au fost

definite pentru toate statele membre si

pentru cele care au aderat la UE in 2004,

si pentru cele din 2007 si pentru Croatia

care urmeaza sa vina. Am invitat statele

membre, inclusiv pe cele mai vechi, sa

deschida mai repede piata muncii decat

s-a stabilit, si cateva au si facut acest

lucru. Italia si Cehia au abandonat de

exemplu restrictiile inca de la 1 ianuarie

anul acesta", a precizat Andor. Citeste

integral si comenteaza pe Hotnews.ro

In prezent, 10 din cele 26 de state

membre ale UE aplica restrictii

cetatenilor romani care doresc sa

munceasa intr-un alt stat membru UE.

Statele care aplica restrictii sunt: Austria,

Belgia, Franta, Germania,

Page 59: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

59

Irlanda, Luxemburg, Malta, Marea

Britanie, Olanda si Spania (incepand cu

22.07.2011). Portugalia, Ungaria si

Grecia au renuntat la aplicarea regimului

tranzitoriu cetatenilor romani incepand

cu 1 ianuarie 2009 si Danemarca

incepand cu 1 mai 2009.

Accesul lucratorilor romani pe pietele

muncii din statele care au impus restrictii

se realizeaza in baza legislatiei nationale

a statului respectiv si in baza

eventualelor acorduri bilaterale privind

circulatia fortei de munca, incheiate de

Romania cu aceste state (in principal cu

Germania, Spania, Franta si Elveia),

potrivit site-ului Ministerului Muncii.

Sursa: Euractiv.com

19 aprilie

Eurodeputatul Cristian Buşoi a

criticat sistemul european de

impozitare a carburanţilor

Cristian Buşoi a avut, joi, o intervenţie

în cadrul plenului Parlamentului

European unde a criticat creşterea

preţului motorinei, pentru că acest lucru

„i-ar fi afectat puternic pe români”.

Dispoziţia prin care ar fi trebuit să se

majoreze preţul la motorină a fost

respinsă.

Parlamentul European s-a pronunţat, joi,

asupra revizuirii unei directive privind

impozitarea produselor energetice şi a

electricităţii. Scopul acestei revizuiri era

acela de a elimina distorsiunile de

concurenţă dintre diferite tipuri de

carburant pe piaţa internă, datorate

taxării preferenţiale. Eurodeputatul

liberal Cristian Buşoi a avut o intervenţie

critică în plenul Parlamentului faţă de

creşterea preţului motorinei, din cauza

obligaţiei de a aplica aceeaşi structură a

taxelor pentru toţi carburanţii. „Creşterea

preţului motorinei i-ar afecta puternic pe

români, în condiţiile în care mulţi dintre

aceştia posedă autovehicule cu

motorizare diesel”, a afirmat Cristian

Buşoi.

Eurodeputatul liberal mai consideră şi că

această creştere a preţului motorinei ar fi

dus la scăderea cererii de vehicule

diesel. „Motoarele diesel sunt în prezent

unul dintre atu-urile industriei europene

constructoare de automobile, iar

creşterea preţului la motorină riscă să

neutralizeze acest avantaj comparativ”, a

mai declarat Cristian Buşoi. Raportul a

fost adoptat în plenul Parlamentului

European, însă dispoziţia care ar fi dus la

majorarea preţului la motorină a fost

respinsă.

Sursa: News Timișoara

19 aprilie

Parlamentul European a aprobat

acordul PNR între UE şi SUA

Norica Nicolai: 'Singura abordare în

acest context este existenţa unui cadru

juridic'

Eurodeputata PNL Norica Nicolai a

declarat azi, în cadrul sesiunii plenare a

Parlamentului European (PE) de la

Strasbourg, că sprijină noul acord

încheiat între UE şi SUA cu privire la

transmiterea datelor personale ale

pasagerilor curselor aeriene (PNR), după

ce în anul 2010 legislativul european a

refuzat să aprobe acest document din

motive de securitate a datelor.

Page 60: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

60

'Sper că acest Parlament poate privilegia

diversitatea de opinii şi sunt convinsă că

toţi acceptăm că riscurile criminalităţii

transnaţionale şi riscurile terorismului

sunt riscuri globale la care trebuie

răspunsuri globale. Singura abordare în

acest context este existenţa unui cadru

juridic şi aşa s-a ajuns la adoptarea

acestui tratat care din punctul de vedere

al cetăţenilor europeni, chiar şchiop aşa

cum este consemnat, constituie o regulă

de drept care le dă garanţia respectării

drepturilor lor', a arătat Norica Nicolai,

în condiţiile în care noul acord iniţiat în

luna noiembrie a anului 2011 stipulează

o mai bună partajare a informaţiilor între

agenţiile de aplicare a legii din UE şi

SUA, întăreşte o serie de dispoziţii

privind protecţia datelor cetăţenilor UE

şi consolidează garanţiile de protecţie a

datelor.

'Sunt de acord şi respect datele cu

caracter personal, dar trebuie să fim de

acord că cetăţenii europeni au dreptul la

securitate individuală ca drept

fundamental al dreptului la viaţă. Din

acest punct de vedere, cred că

îmbunătăţirile care s-au creat în acest

acord, faptul că putem renegocia, putem

monitoriza, nu îmi dau nici un motiv să

nu am încredere în Comisia Europeană',

şi-a justificat eurodeputata liberală

opţiunea în favoarea acestui document,

pentru care PE are putere de codecizie.

În proiectul de rezoluţie adoptat astăzi de

plenul PE se arată că UE şi SUA trebuie

să fie unite în respingerea ameninţării

teroriste, adoptând un demers

multidimensional, inclusiv partajarea

informaţiilor, pentru a reduce riscurile.

Având aceste aspecte, PE consideră că

noul proiect de acord este un element

esenţial şi necesar al unei cooperări

transatlantice strânse pentru a combate

împreună cu succes terorismul şi oferă

garanţiile de bază pentru respectarea

drepturilor de protecţie a datelor

cetăţenilor UE.

Sursa: Agerpres

19 aprilie

Eurodeputata Renate Weber (PNL) a

atras atentia, in timpul dezbaterii din

plenul Parlamentului European

privind 'Aderarea UE la Conventia

Europeana a Drepturilor Omului', ca

'suntem astazi in situatia incalcarii

Tratatelor si in mod special a

articolului 6, care face ca o asemenea

aderare sa aiba caracter obligatoriu.

Dosarul s-a blocat la Consiliu, ca urmare

a obiectiilor guvernului Marii Britanii si

partial ale celui francez. Fac un apel

catre guvernul Marii Britanii sa isi

modifice pozitia si sa lase UE sa aplice

obligatiile prevazute in Tratatul de la

Lisabona - si am incredere in colegii mei

ca vor face tot ce tine de ei pentru a se

asigura ca acest lucru se va intampla' - a

spus Renate Weber, coordonatoare din

partea grupului politic ALDE in Comisia

de libertati civile, justitie si afaceri

interne (LIBE)

In ceea ce priveste 'asa-numita reforma a

Curtii Europene a Drepturilor Omului',

aflata in discutie in cadrul unei

conferinte organizate zilele acestea (18-

20 aprilie 2012) la Brighton (UK) de

catre presedintia britanica a Consiliului

Page 61: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

61

Europei, Weber a informat plenul despre

apelul pe care l-a initiat si pe care l-au

cosemnat peste 60 de eurodeputati, apel

care a fost trimis guvernelor tarilor

membre ale Consiliului Europei.

'Nu pot sublinia suficient ingrijorarea

CEDO, a ONG-urilor si a aparatorilor

drepturilor omului cu privire la cateva

dintre aceste propuneri. Daca vor fi

acceptate, aceasta contra-reforma ar

diminua in mod grav drepturile

victimelor incalcarilor drepturilor

omului' - a avertizat Weber.

'Dati-mi voie sa-mi exprim ingrijorarea

si cu privire la faptul ca aceste doua

subiecte sunt tratate fara pic de

transparenta. Consiliul examineaza

'Documente de sedinta' care nu sunt

accesibile publicului si care nu apar in

registre. Aceasta este o incalcare a

Regulamentului privind accesul la

documente!

Proiectele documentelor de la conferinta

din Brighton sunt accesibile doar ca

urmare a scurgerilor de informatii'.

'Nici publicul, nici ONG-urile nu au fost

consultate! Nu acesta este modul in care

ar trebui sa rezolvam problemele privind

drepturile fundamentale in Europa!', a

mai spus eurodeputata, adaugand ca, in

opinia sa, 'este momentul ca atat

Comisia, cat si Consiliul sa faca acest

lucru clar pentru toate statele membre'.

Sursa: Agerpres

19 aprilie

CE îşi reiterează nemulţumirea faţă

de explicaţiile statelor care menţin

restricţii pentru români şi bulgari

Comisia Europeană şi-a reiterat miercuri

nemulţumirea faţă de argumentele

oferite de statele membre care au decis

să menţină pînă la sfîrşitul lui 2013

restricţiile pe piaţa muncii pentru

lucrătorii români şi bulgari, transmite

Agerpres.

“Comisia nu a fost mulţumită de

argumentele (oferite de statele

respective)”, a afirmat miercuri, în

plenul Parlamentului European la

Strasbourg, comisarul european pentru

ocuparea forţei de muncă şi afaceri

sociale Laszlo Andor.

El a reamintit că a trimis scrisori statelor

care aplică încă restricţii pentru a le

încuraja să-şi modifice decizia, dar şi

pentru a le cere explicaţii suplimentare.

“În scrisoarea mea am menţionat faptul

că nu există argumente suficiente.

Guvernele vor trebui să ofere analize

suplimentare care eventual să justifice

aceste decizii”, a spus comisarul

european, care a subliniat beneficiile

sociale şi economice ale liberei circulaţii

pentru lucrători.

El a precizat totuşi că decizia unor state

de a menţine restricţiile pe piaţa muncii

nu reprezintă o discriminare, întrucît cele

trei etape prin care ţările membre se pot

folosi de restricţii sunt prevăzute în

acordurile de aderare şi au fost aplicate

şi ţărilor intrate în UE în 2004.

Laszlo Andor a subliniat totodată că

Bruxellesul este determinat să asigure,

Page 62: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

62

conform angajamentelor existente,

libertatea de mişcare pentru lucrători şi

să lupte împotriva muncii la negru şi a

altor forme de abuz.

El a atras totuşi atenţia că România şi

Bulgaria trebuie să depună la rîndul lor

eforturi pentru a crea locuri de muncă la

nivel local şi pentru a lupta împotriva

sărăciei. “Este foarte important de

asemenea să fie depuse eforturi pentru a

crea locuri de muncă şi pentru a lupta

împotriva sărăciei în România şi

Bulgaria. Este de asemenea important să

se investească mai mult pentru a se crea

oportunităţi şi locuri de muncă, pentru

dezvoltarea economiei, pentru

dezvoltarea regională, pentru lupta

împotriva sărăciei în general. Trebuie să

vedem toate aspectele europene ale

acestei probleme”, a declarat comisarul

european.

Afirmaţiile sale au fost făcute în cadrul

unor răspunsuri la întrebări adresate în

plenul PE de eurodeputatele Renate

Weber (PNL) şi Adriana Ţicău (PSD).

Nouă ţări din UE – Marea Britanie,

Irlanda, Germania, Belgia, Franţa,

Luxemburg, Malta, Olanda şi Austria –

au anunţat la sfîrşitul lui 2011

menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii

români şi bulgari pînă la finalul lui 2013.

Tratatul de aderare a României şi

Bulgariei la UE permite ţărilor UE-25

(ţările fondatoare şi cele care au aderat la

UE pînă la 1 ianuarie 2007) să

restricţioneze temporar accesul liber al

lucrătorilor din România şi Bulgaria pe

piaţa muncii pentru a pregăti libertatea

deplină de circulaţie a forţei de muncă în

UE.

Perioada de tranziţie generală de şapte

ani este împărţită în trei etape (2 plus 3

plus 2 ani). În decursul acestei perioade,

o clauză de salvgardare permite unui stat

membru să reintroducă restricţiile dacă

există perturbări grave pe piaţa forţei de

muncă sau pericolul unor astfel de

perturbări (aşa cum a procedat Spania la

22 iulie 2011). Măsurile tranzitorii se

vor încheia în mod irevocabil la 31

decembrie 2013.

Sursa: Ziarul Făclia de Cluj

19 aprilie

Neaderarea UE la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului - o

încălcare a obligațiilor din tratat

Eurodeputata Renate Weber (PNL) a

atras atentia, in timpul dezbaterii din

plenul Parlamentului European privind

"Aderarea UE la Conventia Europeana a

Drepturilor Omului", ca "suntem astazi

in situatia incalcarii Tratatelor si in mod

special a articolului 6, care face ca o

asemenea aderare sa aiba caracter

obligatoriu. Dosarul s-a blocat la

Consiliu, ca urmare a obiectiilor

guvernului Marii Britanii si partial ale

celui francez".

"Fac un apel catre guvernul Marii

Britanii sa isi modifice pozitia si sa lase

UE sa aplice obligatiile prevazute in

Tratatul de la Lisabona - si am incredere

in colegii mei ca vor face tot ce tine de ei

pentru a se asigura ca acest lucru se va

intampla" - a spus Renate Weber,

Page 63: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

63

coordonatoare din partea grupului politic

ALDE in Comisia de libertati civile,

justitie si afaceri interne (LIBE).

In ceea ce priveste "asa-numita reforma

a Curtii Europene a Drepturilor

Omului", aflata in discutie in cadrul unei

conferinte organizate zilele acestea (18-

20 aprilie 2012) la Brighton (UK) de

catre presedintia britanica a Consiliului

Europei, Weber a informat plenul despre

apelul1 pe care l-a initiat si pe care l-au

cosemnat peste 60 de eurodeputati, apel

care a fost trimis guvernelor tarilor

membre ale Consiliului Europei.

"Nu pot sublinia suficient ingrijorarea

CEDO, a ONG-urilor si a aparatorilor

drepturilor omului cu privire la cateva

dintre aceste propuneri. Daca vor fi

acceptate, aceasta contra-reforma ar

diminua in mod grav drepturile

victimelor incalcarilor drepturilor

omului" - a avertizat Weber.

"Dati-mi voie sa-mi exprim ingrijorarea

si cu privire la faptul ca aceste doua

subiecte sunt tratate fara pic de

transparenta.

Consiliul examineaza "Documente de

sedinta" care nu sunt accesibile

publicului si care nu apar in registre.

Aceasta este o incalcare a

Regulamentului privind accesul la

documente!

Proiectele documentelor de la conferinta

din Brighton sunt accesibile doar ca

urmare a scurgerilor de informatii".

"Nici publicul, nici ONG-urile nu au fost

consultate! Nu acesta este modul in care

ar trebui sa rezolvam problemele privind

drepturile fundamentale in Europa!", a

mai spus eurodeputata, adaugand ca, in

opinia sa, "este momentul ca atat

Comisia, cat si Consiliul sa faca acest

lucru clar pentru toate statele membre".

Sursa: Amosnews.ro

19 aprilie

Renate Weber susţine dreptul la

muncă al românilor în Europa

"Nu înţeleg de ce solidaritatea înseamnă

ca cetăţenilor români şi bulgari să li se

ceară sprijin pentru planuri comune de

ieşire din criză, dar - în acelaşi timp - să

li se aplice restricţii care demonstrează

că nu suntem cetăţeni europeni cu

drepturi egale" - a afirmat, in plenul

Parlamentului European, deputata

Renate Weber (PNL), coordonatoarea

grupului ALDE in Comisia de libertăţi

civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE),

se precizează în comunicatul de presă

primit la redacţie din partea

eurodeputatului român.

"Sunt o mare susţinătoare a construcţiei

europene şi de aceea înţeleg inclusiv

ideea de unitate în faţa crizei

economice" - a spus Renate Weber în

această dimineaţă (miercuri, n.r.), în

cadrul unei reuniuni plenare privind

"Drepturile în domeniul ocupării forţei

de muncă într-o Europă a frontierelor

deschise", la care au fost invitaţi

comisarul european pentru muncă şi

afaceri sociale, Andor Laszlo şi

comisarul european pentru afaceri

economice şi monetare, Olli Rehn.

"Dacă am fi cetăţeni cu drepturi egale,

am avea cu toţii dreptul la muncă fără

Page 64: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

64

restricţii, indiferent de ţara în care am

dori să ne stabilim. Şi am avea cu toţii

dreptul la libera circulaţie, fără restricţii,

ceea ce nu se întâmplă, căci România şi

Bulgaria nu au primit încă statutul de

membre ale spaţiului Schengen, deşi

criteriile tehnice sunt demult îndeplinite.

Aşadar, concetăţenii mei romani au, în

primul rând, obligaţii europene şi mai

puţine drepturi. Un dezechilibru, de fapt

o discriminare, care contrazice însăşi

esenţa ideii europene".

La întrebarea eurodeputatei Renate

Weber, dacă "are Comisia un plan prin

care să convingă Consiliul şi Statele

membre să schimbe aceste practici chiar

în acest an?", comisarul Andor a răspuns

că a trimis "scrisori către guvernele

statelor membre care încă menţin

restricţii pentru România şi Bulgaria,

încurajându-le să-şi reconsidere decizia".

Nouă ţări UE menţin încă restricţii pe

piaţa muncii pentru cetăţenii români şi

bulgari, însă - de la 1 ianuarie 2012 -

acestea pot fi impuse numai în urma

notificării Comisiei cu privire la

distorsiuni grave pe piaţa naţională a

muncii sau riscuri serioase în acest sens.

Renate Weber l-a întrebat pe comisarul

Andor şi dacă este mulţumită Comisia cu

explicaţiile primite până acum de la

statele membre, în ceea ce priveşte

justificarea faptului că prezenţa

lucrătorilor români şi bulgari le

distorsionează piaţa naţională a muncii.

"Comisia nu a fost complet satisfăcuta

de explicaţiile primite, iar în scrisoarea

mea către ministerele relevante am

subliniat insuficienţa datelor analitice

care să sprijine menţinerea restricţiilor.

Prin urmare, aceste guverne vor trebui să

trimită date analitice suplimentare în

perioada următoare, pentru a justifica

menţinerea restricţiilor pe piaţa muncii

care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie

2012" - a spus comisarul Andor in cadrul

plenarei de la Strasbourg.

Sursa: Novanews.ro

19 aprilie

Cristian Busoi, critic fata de noul

sistem european de impozitare a

benzinei si motorinei

Parlamentul European s-a pronunţat

astăzi asupra revizuirii Directivei din

2003 privind impozitarea produselor

energetice şi a electricităţii, proces în

care PE este doar consultat. Scopul

revizuirii este adaptarea la obiectivele

UE în materie de energie şi schimbări

climatice, alinierea scopului la sistemul

european de comercializare a emisiilor,

respectiv eliminarea distorsiunilor de

concurenţă dintre diferitele tipuri de

carburant pe piaţa internă, datorate

taxării preferentiale. Structura taxei ar

urma să fie una duală, cu o componentă

bazată pe emisiile de CO2 şi alta, pe

cantitatea de energie generată.

Într-o intervenţie în plenul

Parlamentului, eurodeputatul liberal

Cristian Buşoi a apreciat părţile pozitive

ale propunerii Comisiei care vor stimula

evoluţia către o impozitare favorabilă

energiei verzi. Acesta a fost însă critic

faţă de creşterea preţului motorinei care

ar fi generată de obligaţia de a aplica

Page 65: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

65

aceeaşi structură a taxelor pentru toţi

carburanţii. Potrivit liberalului, creşterea

preţului motorinei i-ar afecta puternic pe

români, în condiţiile în care mulţi dintre

aceştia posedă autovehicule cu

motorizare diesel. „În condiţiile în care

şi aşa preţurile la combustibili pun o

presiune mare asupra consumatorilor din

Europa, nu mi se pare ca o nouă creştere

a preţului la motorină este cea mai

oportună măsură. Mai mult, creşterea

preţului la motorină ar limita automat

interesul consumatorilor pentru

autovehiculele care se alimenteaza cu

acest tip de carburant”, a spus

europarlamentarul.

În opinia lui Cristian Buşoi, o scădere a

cererii de vehicule diesel ar putea afecta

serios competitivitatea constructorilor

europeni care au mizat pe motoarele de

tip diesel, printre care şi cei din

Romania, cum sunt Dacia şi Ford.

„Motoarele diesel sunt în prezent unul

dintre atu-urile industriei europene

constructoare de automobile, iar

creşterea preţului la motorină riscă să

neutralizeze acest avantaj comparativ”, a

mai declarat Cristian Buşoi. Nu în

ultimul rând, acesta subliniază riscul ca

o astfel de măsură să încurajeze

consumul de benzină, acest carburant

fiind mai puţin eficient din punct de

vedere energetic şi deci, mai puţin

ecologic.

Raportul a fost adoptat în plenul

Parlamentului, însă dispoziţia care ar fi

dus la majorarea preţului la motorină a

fost respinsă. Raportul a fost votat cu

374 voturi pentru, 217 împotrivă şi 73 de

abţineri.

Sursa: Timișoara Express

20 aprilie

Norica Nicolai sustine acordul UE-

SUA privind datele personale

Eurodeputata PNL Norica Nicolai a

declarat azi, în cadrul sesiunii plenare a

Parlamentului European, că sprijină noul

acord încheiat între UE și SUA cu

privire la transmiterea datelor personale

ale pasagerilor curselor aeriene (PNR),

după ce în anul 2010 legislativul

european a refuzat să aprobe acest

document din motive de securitate a

datelor.

"Sper că acest Parlament poate privilegia

diversitatea de opinii și sunt convinsă că

toți acceptăm că riscurile criminalității

transnaționale și riscurile terorismului

sunt riscuri globale la care trebuie

răspunsuri globale. Singura abordare în

acest context este existența unui cadru

juridic și așa s-a ajuns la adoptarea

acestui tratat care din punctul de vedere

al cetățenilor europeni, chiar șchiop așa

cum este consemnat, constituie o regulă

de drept care le dă garanția respectării

drepturilor lor", a arătat Norica Nicolai,

în condițiile în care noul acord inițiat în

luna noiembrie a anului 2011 stipulează

o mai bună partajare a informațiilor între

agențiile de aplicare a legii din UE și

SUA, întărește o serie de dispoziții

privind protecția datelor cetățenilor UE

și consolidează garanțiile de protecție a

datelor.

Sursa: Inpolitics.ro

20 aprilie

Page 66: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

66

Datele personale ale românilor, puse

la discreţia SUA. Pentru că aşa vrea

UE!

După o dezbatere aprinsă, Parlamentul

European a aprobat joi controversatul

acord prin care UE va transfera

autorităţilor americane datele pasagerilor

curselor aeriene transatlantice, cu scopul

(declarativ) de a ajuta SUA în lupta

împotriva terorismului şi a

infracţionalităţii transnaţionale.

Toţi europarlamentarii români care au

votat s-au pronunţat pentru acest acord,

cu trei excepţii: Renate Weber (PNL-

ALDE), Victor Boştinaru (PSD-S&D) şi

Adrian Severin (independent).

“Dacă eu am încredere în americani să le

dau aceste date, nu ar trebui şi ei să aibă

încredere să mă lase să intru în ţara lor

fără viză? “, s-a întrebat, într-un interviu

pentru gândul, Renate Weber (PNL,

ALDE).

Weber s-a declarat “revoltată” de felul în

care Comisia Europeană negociază

acordurile cu SUA. “Tot timpul cedăm,

dar nu primim nimic în schimb”.

“Ca persoană care vine din România,

sunt foarte supărată şi nemulţumită de

felul în care Comisia Europeană poartă

aceste negocieri cu SUA, care sunt, să

spunem, foarte limitate”, a mai declarat

Weber. “Şi ne tot promite Comisia Visa

Waiver, dar nu se întâmplă nimic. Nu

crede CE că am drepturi şi eu ca cetăţean

european să primesc ceva la schimb? Nu

vrei tu, Comisie, să ai grijă şi de

cetăţenii tăi?“, s-a mai întrebat Weber,

care a subliniat că UE a trecut acord

după acord cu SUA, fără niciun

beneficiu.

“Înţeleg nevoia de a combate terorismul

prin măsuri preventive, dar acest acord

încalcă în mod categoric legislaţia

europeană privind datele cu caracter

personal“, a mai spus eurodeputata

liberală.

Parlamentul European a aprobat acordul

cu SUA în ciuda faptului că Autoritatea

Europeană pentru Protecţia Datelor a

condamnat în termeni foarte categorici

conţinutului acestei înţelegeri. Motivul,

spune Weber, este că e vorba despre “un

vot politic, care nu ţine cont de substanţa

acordului”.

Problemele pe care le invocă Weber cu

referire la conţinutul acestui acord sunt:

limbajul foarte vag la unele articole, care

le oferă SUA o libertate mult mai mare

de acţiune, inclusiv să transfere către

terţe ţări PNR sau să ceară datele

pasagerilor chiar dacă avionul aterizează

într-o ţară vecină SUA; probleme cu

definirea şi listarea infracţiunilor în

legătură cu care pot fi folosite aceste

date, precum şi probleme la nivelul

companiilor aeriene, relatează

Gândul.info.

Sursa: Financiarul.ro

20 aprilie

Datele tale personale vor ajuta Statele

Unite în războiul contra terorismului.

La ce s-a angajat joi UE şi ce va face

România

După o dezbatere aprinsă, Parlamentul

European a aprobat joi controversatul

acord prin care UE va transfera

autorităţilor americane datele pasagerilor

curselor aeriene transatlantice, cu scopul

de a ajuta SUA în lupta împotriva

terorismului şi a infracţionalităţii

transnaţionale.

Page 67: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

67

Toţi europarlamentarii români care au

votat s-au pronunţat pentru acest acord,

cu trei excepţii: Renate Weber (PNL-

ALDE), Victor Boştinaru (PSD-S&D) şi

Adrian Severin (independent).

"Dacă eu am încredere în americani să le

dau aceste date, nu ar trebui şi ei să aibă

încredere să mă lase să intru în ţara lor

fără viză? ", s-a întrebat, într-un interviu

pentru gândul, Renate Weber (PNL,

ALDE).

Weber s-a declarat "revoltată" de felul în

care Comisia Europeană negociază

acordurile cu SUA. "Tot timpul cedăm,

dar nu primim nimic în schimb".

"Ca persoană care vine din România,

sunt foarte supărată şi nemulţumită de

felul în care Comisia Europeană poartă

aceste negocieri cu SUA, care sunt, să

spunem, foarte limitate", a mai declarat

Weber pentru gândul. "Şi ne tot promite

Comisia Visa Waiver, dar nu se întâmplă

nimic. Nu crede CE că am drepturi şi eu

ca cetăţean european să primesc ceva la

schimb? Nu vrei tu, Comisie, să ai grijă

şi de cetăţenii tăi?", s-a mai întrebat

Weber, care a subliniat că UE a trecut

acord după acord cu SUA, fără niciun

beneficiu. "Înţeleg nevoia de a combate

terorismul prin măsuri preventive, dar

acest acord încalcă în mod categoric

legislaţia europeană privind datele cu

caracter personal", a mai spus

eurodeputata liberală.

Parlamentul European a aprobat acordul

cu SUA în ciuda faptului că Autoritatea

Europeană pentru Protecţia Datelor a

condamnat în termeni foarte categorici

conţinutului acestei înţelegeri. Motivul,

spune Weber, este că e vorba despre "un

vot politic, care nu ţine cont de substanţa

acordului". Problemele pe care le invocă

Weber cu referire la conţinutul acestui

acord sunt: limbajul foarte vag la unele

articole, care le oferă SUA o libertate

mult mai mare de acţiune, inclusiv să

transfere către terţe ţări PNR sau să

ceară datele pasagerilor chiar dacă

avionul aterizează într-o ţară vecină

SUA; probleme cu definirea şi listarea

infracţiunilor în legătură cu care pot fi

folosite aceste date, precum şi probleme

la nivelul companiilor aeriene.

"Rămâne în discuţie inclusiv obligaţia

companiilor aeriene să introducă noul

sistem (sistemul push, în termen de doi

ani, altfel sunt pasibile de amendă,

n.red.). Oricum, acum SUA îşi iau datele

singure, pentru că au acces direct în

computerele companiilor aeriene. Şi mai

e o problemă: companiile mici nu se vor

putea dota în doi ani, pentru că este

foarte scump", a mai declarat pentru

gândul Renate Weber. Pe de altă parte,

colega de partid a Renatei Weber, Adina

Vălean, a votat pentru această rezoluţie.

"Cred că este un instrument util pentru

lupta împotriva terorismului", a declarat

pentru gândul Vălean (PNL, ALDE),

întrebată fiind de ce a votat pentru

rezoluţia care aprobă acordul UE-SUA.

"Aduce garanţii suplimentare faţă de

cele existente înainte, cum ar fi creşterea

verificărilor, promisiunea CE că va face

informări periodice, ştergerea datelor

după o anumită perioadă de timp.

Consider că acest acord e un pas

înainte", a mai declarat Adina Vălean.

Page 68: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

68

Ce date ajung la Departamentul de Stat

al SUA

Datele vizate de acordul UE-SUA se

numesc PNR, de la Passenger Name

Record. Ele reprezintă informaţiile pe

care călătorii le furnizează companiilor

aeriene înaintea unei curse, în timpul

procedurilor de rezervare şi înregistrare.

Aceste date despre pasageri erau

transmise autorităţilor americane si pană

acum (din 2007), însă în baza unui acord

provizoriu şi după un sistem pull (SUA

are acces la toate datele), faţă de

sistemul push din noul acord (datele sunt

furnizate la cerere).

Washington-ul a încercat încă din mai

2004 să semneze un acord pe termen

lung cu UE, însă Parlamentul European

s-a opus, din cauza temerilor legate de

siguranţa acestor date.

Concret, acordul parafat joi de Parlament

prin rezoluţia A7-0099/2012 le permite

SUA să acceseze timp de până la 15 ani

datele referitoare la pasagerii care au

zburat din UE în SUA. Timp de 30 de

zile, autorităţile americane vor avea

acces chiar şi la datele sensibile, cum ar

fi etnia, rasa, orientarea sexuală,

sănătatea fizică sau psihică a pasagerilor.

Ele vor trebui să devină anonime după

şase luni, numele urmând să fie

accesibile doar în anumite condiţii stricte

şi transferate după cinci ani în bănci de

date "latente" controlate suplimentar.

Înţelegerea a fost negociată de Comisia

Europeană în noiembrie 2011 şi aprobată

de Consiliul European o lună mai târziu.

Ea este valabilă timp de şapte ani. Cu

toate că europarlamentara însărcinată cu

redactarea raportului pe acest subiect,

liberala olandeză Sophie in 't Veld, a

recomandat respingerea acordului, 409

europarlamentari au votat pentru această

înţelegere SUA-UE. Prin comparaţie,

226 de eurodeputaţi au votat împotrivă şi

33 s-au abţinut.

După aprobarea acordului, Sophie in 't

Veld şi-a retras numele de pe raport,

pentru a nu fi asociată cu el.

Potrivit susţinătorilor acordului, noul

text aduce mai multe garanţii în materie

de respect faţă de libertăţile individuale.

Astfel, datele PNR vor fi folosite doar

pentru a lupta împotriva terorismului sau

crimelor grave (pasibile cu cel puţin trei

ani de închisoare în Statele Unite).

Ce urmează

Cu toate că a trecut deja de toate

obstacolele importante, acordul mai are

de parcurs un pas.

"Pentru a intra în vigoare, după ce a fost

aprobat de Parlamentul European, un act

legislativ trebuie să fie aprobat şi de

reprezentanţii guvernelor celor 27 de

state membre ale Uniunii. În acest caz,

vor fi miniştrii europeni ai Justiţiei şi

Afacerilor Interne, deci şi cel din

România, Cătălin Predoiu, care vor

adopta acest acord săptămâna viitoare,

pe 26 aprilie. Cel mai probabil acordul

va fi aprobat fără discuţii de către

miniştri", a explicat pentru gândul Doru

Franţescu, directorul Institutului pentru

Democraţie Participativă - Qvorum,

ONG care monitorizează activitatea

Parlamentului European.

Page 69: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

69

Reacţia SUA faţă de votul PE

Contactată de gândul pentru a comenta

votul din plenul Parlamentului European

şi controversa din spatele acordului

PNR, ambasada SUA la Bucureşti a

făcut trimitere la declaraţiile

reprezentantului american în Uniunea

Europeană, William E. Kennard: "Acest

vot reafirmă angajamentul comun al

SUA şi UE pentru securitatea

pasagerilor. (...) Susţinerea de către

Parlamentul European a acestui acord

este o dovadă a legăturilor transatlantice

puternice şi a angajamentului comun de

a ne proteja cetăţenii", a declarat

Kennard, cu referire la votul de la

Strasbourg.

"Datele PNR au fost folosite, în ultimii

ani, în cadrul aproape fiecărei anchete

teroriste importante desfăşurate de

SUA", a subliniat ambasadorul american

la UE.

Sursa: Gândul

20 aprilie

Strasbourg: Renate Weber: Suntem

astazi in situatia incalcarii tratatelor

Uniunii Europene

Eurodeputatul Renate Weber (PNL) a

atras atentia, in timpul dezbaterii din

plenul Parlamentului European privind

"Aderarea UE la Conventia Europeana a

Drepturilor Omului", ca "suntem astazi

in situatia incalcarii Tratatelor si in mod

special a articolului 6, care face ca o

asemenea aderare sa aiba caracter

obligatoriu. Dosarul s-a blocat la

Consiliu, ca urmare a obiectiilor

guvernului Marii Britanii si partial ale

celui francez".

"Fac un apel catre guvernul Marii

Britanii sa isi modifice pozitia si sa lase

UE sa aplice obligatiile prevazute in

Tratatul de la Lisabona - si am incredere

in colegii mei ca vor face tot ce tine de ei

pentru a se asigura ca acest lucru se va

intampla", a spus Renate Weber,

coordonatoare din partea grupului politic

ALDE in Comisia de libertati civile,

justitie si afaceri interne (LIBE).

In ceea ce priveste "asa-numita reforma

a Curtii Europene a Drepturilor

Omului", aflata in discutie in cadrul unei

conferinte organizate zilele acestea (18-

20 aprilie 2012) la Brighton (UK) de

catre presedintia britanica a Consiliului

Europei, Weber a informat plenul despre

apelul pe care l-a initiat si pe care l-au

cosemnat peste 60 de eurodeputati, apel

care a fost trimis guvernelor tarilor

membre ale Consiliului Europei.

"Nu pot sublinia suficient ingrijorarea

CEDO, a ONG-urilor si a aparatorilor

drepturilor omului cu privire la cateva

dintre aceste propuneri. Daca vor fi

acceptate, aceasta contra-reforma ar

diminua in mod grav drepturile

victimelor incalcarilor drepturilor

omului", a avertizat Weber.

"Dati-mi voie sa-mi exprim ingrijorarea

si cu privire la faptul ca aceste doua

subiecte sunt tratate fara pic de

transparenta. Consiliul examineaza

"Documente de sedinta" care nu sunt

accesibile publicului si care nu apar in

registre. Aceasta este o incalcare a

Page 70: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

70

Regulamentului privind accesul la

documente! Proiectele documentelor de

la conferinta din Brighton sunt accesibile

doar ca urmare a scurgerilor de

informatii. Nici publicul, nici ONG-urile

nu au fost consultate! Nu acesta este

modul in care ar trebui sa rezolvam

problemele privind drepturile

fundamentale in Europa!", a mai spus

eurodeputatul, adaugand ca, in opinia sa,

"este momentul ca atat Comisia, cat si

Consiliul sa faca acest lucru clar pentru

toate statele membre".

Sursa: Promptmedia.ro

20 aprilie

Sonia Alfano, aleasa presedinte al

Comisiei speciale antimafia a PE

Eurodeputata italiană Sonia Alfano

(ALDE) a fost aleasă miercuri seară, 18

aprilie, la Strasbourg, în funcţia de

preşedinte al Comisiei speciale a PE

pentru combaterea criminalităţii

organizate, corupţiei şi spălării banilor

(CRIM).

În cadrul primei reuniuni a CRIM,

membrii acestei comisii i-au ales drept

vicepreşedinţi pe eurodeputaţii Rosario

Crocetta (S&D), Rui Tavares (Verzi),

Timothy Kirkhope (ECR) şi Soren Bo

Sondergaard (GUE/NGL).

“Comisia specială va garanta că va

furniza, în cel mai scurt interval posibil,

un plan de acţiune cuprinzător pentru a

trata problema criminalităţii organizate

oriunde în UE. Vom manifesta o

‘toleranţă zero’ faţă de cei care ajută şi

încurajează criminalitatea organizată”, a

declarat eurodeputata Sonia Alfano.

Parlamentul European a decis, la 14

martie, înfiinţarea unei comisii speciale

privind criminalitatea organizată,

corupţia şi spălarea banilor. Comisia va

avea la dispozitie un an pentru a

investiga modul în care criminalitatea

organizată, inclusiv mafia, se infiltrează

în economie, administraţia publică şi

sistemele financiare. CRIM va prezenta

propuneri pentru lupta împotriva acestor

fenomene.

CRIM are 45 de membri, din toate

grupurile politice ale PE. Din această

comisie specială fac parte şi

eurodeputaţii români Monica Macovei

(PPE/PDL), Renate Weber (ALDE/PNL)

şi Ioan Enciu (S&D/PSD).

Proasta utilizare a fondurilor publice,

infiltrarea în sectorul public şi

contaminarea economiei şi a sistemului

financiar sunt principalele efecte ale

criminalităţii organizate din Uniunea

Europeană.

CRIM va evalua gradul în care

criminalitatea organizată s-a infiltrat în

economie şi societate, după care va face

propuneri legislative, astfel încât UE să

poata răspunde la aceste ameninţări la

nivel naţional, internaţional şi european.

Comisia va fi abilitată să investigheze la

faţa locului şi să audieze funcţionari din

cadrul instituţiilor naţionale şi europene.

Sursa: Financiarul.ro

20 aprilie

Măsuri pentru diminuarea ratei

şomajului

Europarlamentarul liberal Ramona

Mănescu, membru în Comisia pentru

Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri

Page 71: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

71

Sociale din Parlamentul European, spune

că cei de la Comisia Europeană vor veni

în sprijinul statelor membre cu propuneri

de măsuri concrete pentru diminuarea

ratei şomajului şi crearea de locuri de

muncă. „Pachetul privind ocuparea forţei

de muncă a fost adoptat, săptămâna

aceasta, de Comisia Europeană şi

prevede stabilirea unui nivel decent al

salariilor, care să poată fi susţinut, pe

termen lung, măsuri referitoare la

realizarea condiţiilor adecvate pentru

crearea de locuri de muncă, dar şi

stimularea flexibilităţii interne în

vederea reducerii şomajului”, a declarat

Ramona Mănescu. Ea a adăugat că

aceste măsuri sunt binevenite în

contextul crizei economice.

Sursa: Telegraf Online

20 aprilie

Eurodeputatul PNL Ramona

Mănescu: "Comisia Europeană vine

in sprijinul statelor membre cu

propuneri de măsuri concrete pentru

diminuarea ratei şomajului şi crearea

de locuri de muncă."

Pachetul privind ocuparea forței de

muncă a fost adoptat, ieri, de Comisia

Europeană si prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care să poată fi

susţinut pe termen lung, măsuri

referitoare la realizarea condiţiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

muncă dar si stimularea flexibilităţii

interne in vederea reducerii şomajului.

Europarlamentarul, Ramona Mănescu,

membru in Comisia pentru Ocuparea

Forţei de Muncă si Afaceri Sociale, din

Parlamentul European, consideră

binevenite aceste masuri, in contextul

crizei economice.

"Cred că acest pachet legislativ vine în

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate iar găsirea

unui loc de muncă este din ce in ce mai

dificilă. Ţara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creșterea

productivităţii,"a spus eurodeputata

liberală.

Aceasta consideră ca aceste probleme

sociale nu pot fi rezolvate decât dacă vor

fi puse in aplicare măsuri economice

liberale care să vină în sprijinul direct al

mediului de afaceri prin reducerea

impozitării veniturilor salariale şi printr-

o susţinere reală a întreprinderilor nou

înfiinţate.

"Din păcate, rata şomajului, în ţara

noastră, a crescut alarmant în ultimii ani

iar situaţia riscă să se agraveze deoarece,

asemenea celorlalte guverne PDL, şi cel

condus de Mihai Răzvan Ungureanu nu

are nicio strategie în acest sens. Pentru

România este vital ca executivul să

implementeze, de urgentă, măsuri

economice care să ducă la crearea de noi

locuri de muncă",a mai spus Ramona

Mănescu.

Sursa: Libertatea

20 aprilie

Cristian Buşoi, critic faţă de noul

sistem european de impozitare a

benzinei şi motorinei

Page 72: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

72

Parlamentul European s-a pronunţat

astăzi asupra revizuirii Directivei din

2003 privind impozitarea produselor

energetice şi a electricităţii, proces în

care PE este doar consultat.

Scopul revizuirii este adaptarea la

obiectivele UE în materie de energie şi

schimbări climatice, alinierea scopului la

sistemul european de comercializare a

emisiilor, respectiv eliminarea

distorsiunilor de concurenţă dintre

diferitele tipuri de carburant pe piaţa

internă, datorate taxării preferentiale.

Structura taxei ar urma să fie una duală,

cu o componentă bazată pe emisiile de

CO2 şi alta, pe cantitatea de energie

generată.

Într-o intervenţie în plenul

Parlamentului, eurodeputatul liberal

Cristian Buşoi a apreciat părţile pozitive

ale propunerii Comisiei care vor stimula

evoluţia către o impozitare favorabilă

energiei verzi. Acesta a fost însă critic

faţă de creşterea preţului motorinei care

ar fi generată de obligaţia de a aplica

aceeaşi structură a taxelor pentru toţi

carburanţii. Potrivit liberalului, creşterea

preţului motorinei i-ar afecta puternic pe

români, în condiţiile în care mulţi dintre

aceştia posedă autovehicule cu

motorizare diesel. 'În condiţiile în care şi

aşa preţurile la combustibili pun o

presiune mare asupra consumatorilor din

Europa, nu mi se pare ca o nouă creştere

a preţului la motorină este cea mai

oportună măsură. Mai mult, creşterea

preţului la motorină ar limita automat

interesul consumatorilor pentru

autovehiculele care se alimenteaza cu

acest tip de carburant', a spus

europarlamentarul.

În opinia lui Cristian Buşoi, o scădere a

cererii de vehicule diesel ar putea afecta

serios competitivitatea constructorilor

europeni care au mizat pe motoarele de

tip diesel, printre care şi cei din

Romania, cum sunt Dacia şi Ford.

'Motoarele diesel sunt în prezent unul

dintre atu-urile industriei europene

constructoare de automobile, iar

creşterea preţului la motorină riscă să

neutralizeze acest avantaj comparativ', a

mai declarat Cristian Buşoi. Nu în

ultimul rând, acesta subliniază riscul ca

o astfel de măsură să încurajeze

consumul de benzină, acest carburant

fiind mai puţin eficient din punct de

vedere energetic şi deci, mai puţin

ecologic.

Raportul a fost adoptat în plenul

Parlamentului, însă dispoziţia care ar fi

dus la majorarea preţului la motorină a

fost respinsă. Raportul a fost votat cu

374 voturi pentru, 217 împotrivă şi 73 de

abţineri.

Sursa: Agerpres

22 aprilie

Europarlamentar român: Rata

şomajului a crescut alarmant în ţară.

Guvernul Ungureanu nu are nici o

strategie în acest sens

Comisia Europeană vine în sprijinul

statelor membre cu propuneri de măsuri

concrete pentru diminuarea ratei

şomajului şi crearea de locuri de muncă.

Astfel, potrivit unui comunicat remis de

europarlamentarul Ramona Mănescu,

pachetul privind ocuparea forţei de

Page 73: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

73

muncă a fost adoptat, joi, de Comisia

Europeană.

Documentul prevede stabilirea unui

nivel decent al salariilor care să poată fi

susţinut pe termen lung, măsuri

referitoare la realizarea condiţiilor

adecvate pentru crearea de locuri de

muncă, dar şi stimularea flexibilităţii

interne în vederea reducerii şomajului.

"Cred că acest pachet legislativ vine în

sprijinul românilor, cu atât mai mult cu

cât salariile le-au fost tăiate, iar găsirea

unui loc de muncă este din ce în ce mai

dificilă. Ţara noastră are foarte mult de

recuperat din punct de vedere financiar,

iar pentru aceasta avem nevoie de măsuri

care să conducă la creşterea

productivităţii", se mai arată în

comunicatul europarlamentarului român,

membru în Comisia pentru Ocuparea

Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, din

Parlamentul European.

Potrivit lui Mănescu, aceste probleme

sociale nu pot fi rezolvate decât dacă vor

fi puse în aplicare măsuri economice

liberale care să vină în sprijinul direct al

mediului de afaceri prin reducerea

impozitării veniturilor salariale şi printr-

o susţinere reală a întreprinderilor nou

înfiinţate.

"Din păcate, rata şomajului, în ţara

noastră, a crescut alarmant în ultimii ani,

iar situaţia riscă să se agraveze deoarece,

asemenea celorlalte guverne PDL,

guvernul condus de Mihai Răzvan

Ungureanu nu are nici o strategie în

acest sens. Pentru România este vital ca

executivul să implementeze, de urgenţă,

măsuri economice care să ducă la

crearea de noi locuri de muncă",

conchide europarlamentarul Ramona

Mănescu.

Sursa: Antena 3

23 aprilie

Weber, Bostinaru and Severin,

Romania's only MEPs to vote against

EU's PNR agreement with US

MEPs Renate Weber of the ALDE

group, Victor Bostnaru of the S&D

group and non-affiliated Adrian Severin

were the only of the 33 Romanian MEPs

to have voted against a controversial

agreement between the EU and the US

on the use and transfer of passenger

name records (PNR), which the

European Parliament passed Thursday at

a plenary session.

Weber, the coordinator of the ALDE

group in the Committee on Civil

Liberties, Justice and Home Affairs

(LIBE), was the only one among the

Romanian Liberal MEPs to vote against

the agreement, thus following the line of

the MEP group to which she belongs,

according to a vote monitoring

conducted by independent organisation

Votewatch.eu. MEPs Adina Valean,

Norica Nicolai and Ramona Manescu,

all members of Romania's National

Liberal Party (PNL) voted for the PNR

agreement. The fifth PNL MEP, Cristian

Busoi, did not vote.

'This agreement is controversial because,

although its objective is welcome, as it

regards that fight against terror by

preventive means, its interference with

Page 74: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

74

the protection of other equally important

values, such as privacy and data

protection, is unquestionable,' Weber

said in a statement before the plenary

vote sessions.

'I am not the only voice to say that the

agreement violates these rights and the

related EU legislation. The European

Authority for Data Protection has proved

it in a comprehensive analysis. Let us

not mention the fact that the scope of the

agreement exceeds by far the fight

against terror. Many argue that this is a

better agreement than the previous one.

This just means it is less worse that the

previous one. I respect the fact that the

US authorities and Congress are

interested in the rights of their citizens,

but I believe that we are justified in

taking into account, first of all, the

protection of the rights of our European

citizens,' said Weber.

MEP Norica Nicolai, who voted for the

agreement, highlighted in her statement

the protection of citizen's security

against the risks of trans-frontier crime

and terror. 'I hope this Parliament can

privilege the diversity of opinions and I

am convinced that we all accept the fact

that the risks of trans-frontier crime and

the risks of terror are global risks that

require global responses. The only

approach in this context is a legal

framework, and that is how this treaty

came to pass, a treaty that from the point

of view of the European citizens is a rule

of law that provides guarantees that their

rights are observed,' said Nicolai.

'I agree with and respect personal data,

but we have to agree that the European

citizens have a right to their individual

security as a fundamental human right to

life. From this perspective, I believe the

improvements in the agreement, the fact

that we can renegotiate, that we can

monitor, gives me no reason to distrust

the European Commission,' Nicolai said

in defending her vote for the agreement.

Bostinaru was the only Romanian MEP

member of the Social Democratic Party

(PSD) to vote against the agreement,

thus falling out of the line of the

Progressive Alliance of Socialists and

Democrats MEP group that

overwhelmingly voted for the

agreement.

The EU-US agreement on the use and

transfer of passengers name records was

adopted 409 to 226 and 33 abstentions.

A significant MEP minority voted

against the agreement out of their

concerns over data protection

guarantees. On the other hand, the MEPs

rejected a proposal to refer the matter to

the European Court of Justice, Agerpres

informs.

Sursa: Actmedia.eu

25 aprilie

ACTA revine azi pe agenda

Parlamentului European. Iuliu

Winkler pentru Gândul: "Ne aflăm

într-o confruntare"

Controversatul Acord comercial de

combatere a contrafacerii (ACTA) va fi

dezbătut astăzi de Comisia pentru

Comerţ Internaţional din Parlamentul

European (INTA), care încă nu are o

Page 75: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

75

recomandare pentru Parlament pe acest

subiect, din cauza lipsei unui consens al

membrilor ei.

Noul raportor pe ACTA, britanicul

David Martin (grupul socialiştilor), va

cere Parlamentului să dea un aviz

negativ pentru ACTA. Aceasta deşi, în

24 noiembrie 2010, el se număra printre

eurodeputaţii care respingeau un proiect

de rezoluţie ce condamna felul în care

Comisia Europeană a negociat Acordul.

Întrebat de gândul care sunt motivele

pentru astfel de schimbări de poziţie,

europarlamentarul Iuliu Winkler

(UDMR, PPE), membru al Comisiei

INTA, a explicat că este vorba despre o

miză politică.

"Grupurile politice au opiniile lor legate

de ACTA, însă, în cadrul fiecărui grup,

există mari diferenţe. Ne aflăm într-o

confruntare. Şi noi suntem politicieni şi,

până la urmă, fiecare grup politic doreşte

să transmită un mesaj electoratului", a

declarat pentru gândul Iuliu Winkler.

"Subiectul este foarte, foarte tehnic şi

este o situaţie foarte complicată, pentru

că vocea publicului are o mare pondere,

dar îţi pui problema şi dacă publicul este

avizat sau nu pe acest subiect", a mai

explicat Iuliu Winkler.

Europarlamentarul a vorbit pentru

gândul şi despre cealaltă "voce" de care

trebuie să ţină cont membrii

legislativului european, şi anume

afacerile care ar avea de beneficiat de pe

urma ACTA. "Trebuie să te gândeşti şi

cum vor privi cei care au de câştigat de

pe urma ACTA faptul că Parlamentul

European dă un aviz negativ la presiunea

populară", a explicat Winkler.

Dat fiind conflictul din jurul acestui

acord, eurodeputatul UDMR susţine că a

încercat mereu să le demonstreze

românilor, fie că este vorba despre

publicul larg sau despre organisme

precum Oficiul Român pentru Drepturile

de Autor (O.R.D.A.), că "ştie despre ce

vorbeşte" şi că şi-a "făcut temele" pe

subiectul ACTA.

Acordul comercial de combatere a

contrafacerii este ultimul subiect pe

ordinea de zi a comisiei INTA, astfel că

nu există şanse ca europarlamentarii să

ajungă astăzi la o înţelegere.

"Este posibil - dar situaţia este foarte

încurcată - să votăm luna viitoare în

comisie (raportul lui David Martin,

n.red.). Aşadar, dacă nu va fi vreo

răsturnare spectaculoasă de situaţie,

votul în comisie va avea loc în luna mai,

iar cel din plenul Parlamentului, în

iunie", a mai declarat Iuliu Winkler

pentru gândul. Eurodeputata Renate

Weber (PNL, ALDE) s-a arătat foarte

încântată că grupul ei politic a publicat

astăzi un comunicat de presă în care

condamna ACTA. "Dacă liberalii

reuşesc să convingă tot grupul, ACTA

cade în Parlament. Nu are cum să

treacă", a declarat pentru gândul Renate

Weber.

Comisia Europeană a decis, la începutul

acestei luni, să trimită ACTA la Curtea

Europeană de Justiţie (CEJ), după ce

Europa s-a arătat îngrijorată de faptul că

Acordul ar putea încălca drepturile şi

libertăţile fundamentale. Avizul CEJ ar

putea veni chiar şi peste doi ani. Un

organism independent european în

Page 76: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

76

domeniu protecţiei datelor, Controlorul

European pentru Protecţia Datelor

(CEPD), a anunţat miercuri că ACTA ar

putea avea "efecte colaterale

inacceptabile" asupra drepturilor

fundamentale, potrivit BBC, citat de

Mediafax.

ACTA nu poate intra în vigoare fără

aprobarea Parlamentului European (PE).

Până în prezent, 22 de state membre ale

Uniunii Europene (UE), inclusiv Marea

Britanie, au semnat proiectul.

Sursa: Gândul

25 aprilie

Schengen: internal border checks

must be a last resort

Schengen Treaty Member States may

reimpose checks at internal borders in

the event of a serious threat to their

public policy or to internal security, for

up to ten days, says draft legislation as

amended by the Civil Liberties

Committee on Wednesday. In a separate

vote on visa legislation, MEPs also

backed a clause allowing the emergency

reimposition of visa requirements for

third country nationals crossing the EU's

external frontiers.

The Schengen Treaty allows its Member

States to reimpose checks at their shared

borders: one clause, used 26 times to

date, permits this in the event of "a

serious threat to public policy or to

internal security". This clause has been

activated for international sports events,

and more recently, after the Utøya

massacre in Norway.

Rebuilding trust

It was the reimposition of checks at the

Franco-Italian border, in April 2011 (at a

time of heightened mistrust among

Member States), that led to the proposed

reform now before Parliament. The

reform seeks to strengthen security

mechanisms so as to restore trust in the

Schengen area.

By approving a rapport by Renate Weber

(ALDE, RO), with 47 votes in favour, 7

against and 2 abstentions, the committee

gave her a mandate to negotiate with the

Council.

Migration, as such, is not a threat to

security

MEPs reiterate that "migration and the

crossing of external borders by a large

number of third-country nationals should

not per se be considered a threat to

public policy or internal security". They

stress that reimposing border checks

must remain an exceptional measure,

and a last resort.

The report sets out several scenarios that

might justify reimposing checks: in the

event of a serious and imminent threat to

public order or internal security, checks

could be reimposed for up to six months.

The initial text would have empowered

the European Commission to take this

decision, which is currently a matter for

Member States. MEPs would prefer it to

remain a matter for Member States, but

propose that the decision-taking process

Page 77: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

77

should be better-coordinated and more

collegial.

In the event of an emergency requiring

immediate action, a Member State may

reimpose checks, on its own initiative,

for up to five days. The committee

inserted an amendment increasing this

period to ten days and allowing it to be

prolonged should the threat persist.

Finally, in the event of "persistent,

serious deficiencies" in a Member State's

management of its portion of an EU

external frontier, the Commission could

decide that checks must be reimposed.

New rules allowing temporary

suspension of visa waivers

The committee also approved a report by

Agustín Díaz de Mera (EPP, ES), with

51 votes in favour, 3 against and 3

abstentions, on a proposal to insert a

safeguard clause to allow the rapid,

temporary suspension of visa waivers for

third countries in emergencies.

MEPs describe this as a "mechanism for

rapid, temporary suspension", and

stipulate that this, too, may be used only

as a last resort. In the event of a "sudden

and substantial" increase in the number

of third-country nationals staying

illegally on a Member State's territory,

or in the number of asylum requests

rejected, and if this seriously affects the

situation as regards migrants in the

Member State concerned, then the

European Commission may reimpose the

visa requirement.

The proposal also seeks to strengthen the

"reciprocity mechanism" which provides

for the reimposition of visa requirements

for the nationals of third countries that

reimpose them for the nationals of a

Member State.

Next steps

After this straw vote, the rapporteur will

enter into talks with the Council, with a

view to reaching a first-reading

agreement.

Sursa: European Parliament News

25 aprilie

PE: Reintroducerea controalelor la

frontieră în Schengen trebuie să fie o

soluţie de ultim resort

Reintroducerea controlului la frontierele

interne ale statelor membre ale spaţiului

Schengen trebuie să se producă doar ca o

soluţie de ultim resort şi numai în situaţii

excepţionale, au decis miercuri, cu o

largă majoritate, membrii Comisiei de

libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne

(LIBE), prin votul dat raportului

eurodeputatei liberale Renate Weber

(Grupul ALDE).

Eurodeputaţii susţin cu fermitate că

regula trebuie să fie păstrarea acquis-ului

Schengen, iar decizia de reintroducere a

controlului la frontierele interne, în caz

de ameninţări la adresa siguranţei

naţionale sau a ordinii publice, trebuie

luată de un stat membru numai după

consultarea Comisiei Europene şi a

statelor membre care vor fi afectate de

Page 78: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

78

decizie. Comisia Europeană a propus o

reglementare de revizuire a guvernanţei

Schengen deoarece anumite state

membre au subminat-o, temându-se că

Primăvara Arabă va determina venirea în

UE a unui val de imigranţi ilegali.

"Aceasta este noutatea raportului, un

mecanism cu o evidentă dimensiune

comunitară, tocmai pentru a evita

posibilitatea abuzului în reintroducerea

controlului, aşa cum au fost cazurile

francez şi danez din 2011. Chiar în

situaţia unor evenimente neprevăzute, de

genul ameninţărilor sau atacurilor

teroriste, un stat Schengen poate decide

singur reintrotroducerea controlului

pentru maxim 10 zile, după care acelaşi

mecanism comunitar trebuie aplicat", a

declarat într-o conferinţă de presă

raportoarea Renate Weber.

De asemenea, eurodeputaţii au votat că

niciodată migraţia în sine nu poate fi

considerată o ameninţare la adresa

siguranţei naţionale sau a ordinii publice

şi, prin urmare nu poate fi invocată drept

un motiv pentru reintroducerea

controlului la frontierele interne.

Raportul permite introducerea unui

mecanism nou, atunci când sunt

constatate deficienţe grave în ce priveşte

controlul frontierelor externe ale

spaţiului Schengen, dar reintroducerea

controlului la frontierele interne este

permisă numai dacă aceste deficienţe

reprezintă o ameninţare la adresa

siguranţei naţionale sau a ordinii publice,

iar decizia poate fi luată de Comisia

Europeană, după consultarea statelor

membre şi informarea Parlamentului

European.

O astfel de decizie va fi valabilă numai

şase luni, timp în care statul unde au fost

înregistrate deficienţe este obligat să-şi

rezolve problemele la frontieră.

"Aceste este mandatul cu care voi merge

să negociez cu Consiliul. În lumina

acestuia, este evident că scrisoarea

recent trimisă de ministrul francez de

interne, Claude Gueant, şi de omologul

său german trebuie privită doar ca o

încercare de atragere a câtorva voturi în

plus pentru candidatul Nicolas Sarkozy.

Nu vom accepta introducerea unui nou

mecanism care să permită controlul

intern în spaţiul Schengen, decât cu

respectarea garanţiilor din raportul pe

care l-am redactat şi cu respectarea

dimensiunii comunitare aprobată de

Comisia LIBE", a mai precizat Weber.

Franţa şi Germania au cerut recent

posibilitatea de a putea restabili

controlul la frontierele naţionale pe timp

de o lună în cazul unei deficienţe la una

din frontierele externe ale spaţiului

Schengen, potrivit unei scrisori comune

a miniştrilor de interne francez, Claude

Guéant, şi german, Hans-Peter Friedrich.

Cei doi intenţionează să-şi explice

poziţia omologilor europeni în cursul

reuniunii miniştrilor de interne prevăzută

a avea loc la 26 aprilie la Luxemburg.

"Nu putem accepta crearea posibilităţii

de reintroducere a controalelor la

frontieră decât ca o măsură de ultimă

instanţă şi ca urmare a unui proces de

evaluare eficient şi transparent. Nu

putem accepta una fără cealaltă", a

declarat la rândul său, într-un comunicat,

Carlos Coelho, responsabilul grupului

Page 79: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

79

PPE pentru acest dosar şi raportor pe

Schengen al Parlamentului European.

"Libertatea de mişcare este o piatră de

temelie a Uniunii Europene. Orice

reformă a prevederilor Schengen trebuie

să întărească libertatea de mişcare şi să

consolideze guvernanţa Schengen la

nivel european. Condamnăm cu

fermitate orice abuz asupra tratatului

Schengen din motive politice", a precizat

şi Claude Moraes, responsabilul grupului

S&D pentru libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne.

Sursa: Agerpres

25 aprilie

Eurodeputații: Migrația în sine nu

justifică reintroducerea controlului la

granițe

Reintroducerea controlului la frontierele

interne ale statelor membre ale spaţiului

Schengen trebuie să se producă doar ca o

soluţie de ultim resort şi numai în situaţii

excepţionale, au decis, azi, cu o largă

majoritate, membrii Comisiei de libertăţi

civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE),

prin votul dat raportului eurodeputatei

liberale Renate Weber (Grupul ALDE).

Eurodeputaţii susţin cu fermitate că

regula trebuie să fie păstrarea acquis-ului

Schengen, iar decizia de reintroducere a

controlului la frontierele interne, în caz

de ameninţări la adresa siguranţei

naţionale sau a ordinii publice, trebuie

luată de un stat membru numai după

consultarea Comisiei Europene şi a

statelor membre care vor fi afectate de

decizie.

Comisia Europeană a propus o

reglementare de revizuire a guvernanţei

Schengen deoarece anumite state

membre au subminat-o, temându-se că

Primăvara Arabă va determina venirea în

UE a unui val de imigranţi ilegali.

”Aceasta este noutatea raportului, un

mecanism cu o evidentă dimensiune

comunitară, tocmai pentru a evita

posibilitatea abuzului în reintroducerea

controlului, aşa cum au fost cazurile

francez şi danez din 2011. Chiar în

situaţia unor evenimente neprevăzute, de

genul ameninţărilor sau atacurilor

teroriste, un stat Schengen poate decide

singur reintroducerea controlului pentru

maxim 10 zile, după care acelaşi

mecanism comunitar trebuie aplicat”, a

declarat într-o conferinţă de presă

raportoarea Renate Weber.

De asemenea, eurodeputaţii au votat că

niciodată migraţia în sine nu poate fi

considerată o ameninţare la adresa

siguranţei naţionale sau a ordinii publice

şi, prin urmare nu poate fi invocată drept

un motiv pentru reintroducerea

controlului la frontierele interne.

Franţa şi Germania au cerut recent

posibilitatea de a putea restabili

controlul la frontierele naţionale pe timp

de o lună, în cazul unei deficienţe la una

din frontierele externe ale spaţiului

Schengen, potrivit unei scrisori comune

a miniştrilor de interne francez, Claude

Guéant, şi german, Hans-Peter Friedrich.

Cei doi intenţionează să-şi explice

poziţia omologilor europeni în cursul

reuniunii miniştrilor de Interne prevăzută

a avea loc la 26 aprilie, la Luxemburg.

Page 80: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

80

”Nu putem accepta crearea posibilităţii

de reintroducere a controalelor la

frontieră decât ca o măsură de ultimă

instanţă şi ca urmare a unui proces de

evaluare eficient şi transparent. Nu

putem accepta una fără cealaltă”, a

declarat, la rândul său, într-un

comunicat, Carlos Coelho, responsabilul

grupului PPE pentru acest dosar şi

raportor pe Schengen al Parlamentului

European.

Sursa: Evenimentul Zilei

25 aprilie

Statele Schengen pot reintroduce

controale la frontiere doar în situaţii

excepţionale

Statele membre Schengen vor putea

reintroduce controale la frontierele

interne doar în cazul ameninţărilor la

adresa securităţii şi pentru cel mult zece

zile, conform unui text adoptat de

Comisia pentru Libertăţi a PE.

"Astăzi am stabilit în mod clar limitele

reformei reglementărilor Schengen. Am

exclus categoric posibilitatea

introducerii unor criterii suplimentare,

precum fluxul imigranţilor, în

dispoziţiile excepţionale existente deja

care le permit statelor reintroducerea

verificărilor la frontierele interne", a

declarat raportorul PE, eurodeputata

Renate Weber.

Textul propus de Weber a fost adoptat

cu 47 de voturi pentru, şapte împotrivă şi

două abţineri.

"Nu dorim şi nu vom accepta, cum s-a

propus săptămâna trecută într-o scrisoare

trimisă de Franţa şi Germania, orice alt

mecanism care ar putea slăbi principiile

Schengen, principii care garantează

libertatea de circulaţie între statele

membre, esenţa Uniunii Europene", a

subliniat Weber.

"Migraţia şi trecerea frontierelor externe

de către un număr mare de cetăţeni din

state terţe nu pot fi considerate

ameninţări la adresa ordinii publice sau

securităţii interne a UE", se arată în

textul adoptat de Comisia PE, care

subliniază că verificările la frontierele

interne trebuie introduse doar ca măsuri

de excepţie.

Sursa: Mediafax

25 aprilie

Comisia LIBE dă cu flit Franţei şi

Germaniei pe Schengen

Statele membre Schengen vor putea

reintroduce controale la frontierele

interne doar în cazul ameninţărilor la

adresa securităţii şi pentru cel mult zece

zile, conform unui text adoptat de

Comisia pentru Libertăţi a PE.

"Astăzi am stabilit în mod clar limitele

reformei reglementărilor Schengen. Am

exclus categoric posibilitatea

introducerii unor criterii suplimentare,

precum fluxul imigranţilor, în

dispoziţiile excepţionale existente deja

care le permit statelor reintroducerea

verificărilor la frontierele interne", a

declarat raportorul PE, eurodeputata

Renate Weber. Se prefigurează astfel o

luptă pentru joi, când se întrunesc

miniştrii de Interne ai statelor UE.

Page 81: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

81

Textul propus de Weber a fost adoptat

cu 47 de voturi pentru, şapte împotrivă şi

două abţineri.

"Nu dorim şi nu vom accepta, cum s-a

propus săptămâna trecută într-o scrisoare

trimisă de Franţa şi Germania, orice alt

mecanism care ar putea slăbi principiile

Schengen, principii care garantează

libertatea de circulaţie între statele

membre, esenţa Uniunii Europene" a

subliniat Weber.

"Migraţia şi trecerea frontierelor externe

de către un număr mare de cetăţeni din

state terţe nu pot fi considerate

ameninţări la adresa ordinii publice sau

securităţii interne a UE", se arată în

textul adoptat de Comisia PE, care

subliniază că verificările la frontierele

interne trebuie introduse doar ca măsuri

de excepţie.

Sursa: Adevărul

25 aprilie

Reforma Schengen: Extremiştii iau cu

asalt Europa, iar libertatea ţărilor UE

de a închide graniţele intră la vot

Eurodeputaţii din Comisia de libertati

civile, justitie si afaceri interne (LIBE)

votează astăzi noile reguli Schengen care

dau posibilitatea statelor membre de a

închide graniţele interne pentru şase luni,

iar Consiliul JAI discută mâine pe

această temă, după ce Franţa şi

Germania au trimis o scrisoare

preşedinţiei daneze prin care susţin că

vor să aibă libertatea de a reintroduce

controlul la frontiere.

Dezbaterile vin în contextul

îngrijorărilor oficialilor de la Bruxelles

legate de creşterea puterii partidelor

extremiste şi a discursurilor politice

populiste, de cele mai multe ori anti-

europene, şi care pledează pentru

închiderea graniţelor, restricţionarea

liberei circulaţii, contestarea regulilor

UE.

Olanda nu va aproba aderarea României

şi Bulgariei la Schengen înainte de a

organiza alegeri, afirmă un expert

olandez

Într-un astfel de context vin negocierile

lansate în toamna anului trecut de

Comisia Europeană pe reforma

Schengen cu România şi Bulgaria ţinute

încă blocate până în septembrie anul

acesta.

Comisia LIBE din Parlamentul European

voteză astazi raportul eurodeputatei

Renate Weber (PNL, ALDE), cu privire

la propunerea de restabilire a controlului

la frontierele interne din spatiul

Schengen, pe o perioada de maximum

şase luni, în cazul unei ameninţări la

adresa ordinii publice sau a securităţii

naţionale a statului respectiv.

Migraţia nu e o ameninţare la siguranţa

naţională

Libera circulaţie este un principiu

definitoriu al Uniunii Europene, iar

posibilitatea ca fiecare cetăţean să se

deplaseze în interiorul ei, fără a fi supus

unor controale la frontierele interne, este

una dintre realizările sale cele mai de

succes, notează raportul

europarlamentarului român.

Page 82: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

82

"Cu toate acestea, evoluţiile recente au

subminat încrederea în capacitatea unor

state membre de a gestiona frontierele

într-un mod care să nu aducă atingere

liberei circulaţii a persoanelor în

interiorul spaţiului Schengen. Aceste

evenimente au pus sub semnul întrebării

echilibrul ce trebuie găsit între securitate

şi libertatea de circulaţie", arată raportul.

"Migraţia în sine nu reprezintă o

ameninţare la adresa ordinii publice sau

a securităţii naţionale", spune Weber

care se opune în mod categoric oricărei

încercări de a găsi noi motive, cum ar fi

fluxurile migratorii, care să justifice

reintroducerea controalelor la frontierele

interne.

Iniţiativele unilateral trebuie prevenite

Un drept al UE precum libera circulaţie,

care aduce beneficii unui număr imens

de cetăţeni ai UE, nu ar trebui să sufere

de pe urma deciziei unui singur stat

membru, mai spune Weber.

Prin urmare, ar trebui prevenite cât mai

mult posibil iniţiativele unilaterale luate

la nivel naţional şi ar trebui să se ţină

cont de toate interesele europene în

cadrul procesului de securizare a

spaţiului Schengen.

Raportoarea mai susţine că poate fi găsit

un echilibru funcţional, care să lase

statelor membre o marjă de manevră

suficientă în cazul unor evenimente

imprevizibile, asigurând, în acelaşi timp,

un proces decizional desfăşurat într-un

spirit mai colectiv.

Sursa: Adevărul

25 aprilie

Parlement UE contre le contrôle

frontalier

Les États appartenant à l'espace

Schengen doivent pouvoir rétablir des

contrôles aux frontières de leur pays,

mais seulement en cas de menace pour la

sécurité et pour un maximum de dix

jours, selon un texte voté mercredi par la

commission des Libertés civiles du

Parlement européen. "Aujourd'hui, nous

avons clairement indiqué nos limites

dans la réforme du régime de Schengen.

Nous avons catégoriquement exclu la

possibilité d'ajouter des motifs

supplémentaires, par exemple de flux

migratoire, à des dispositions

exceptionnelles déjà existantes (la

sécurité nationale et l'ordre public)

permettant aux Etats membres de

réintroduire des contrôles aux frontières

intérieures", a affirmé le rapporteur du

Parlement européen, la libérale roumaine

Renate Weber.

Le texte défendu par Renate Weber a

recueilli 47 voix pour, 7 contre et 2

abstentions. Il servira de fondement pour

négocier une révision du traité de

Schengen avec les Etats membres.

"Nous ne voulons pas et n'accepterons

pas, comme cela a été proposé la

semaine dernière dans une lettre franco-

allemande, tout nouveau mécanisme qui

pourrait affaiblir l'acquis de Schengen,

garantissant le principe de la libre

circulation entre Etats membres -

l'essence même de notre Union", a

souligné Renate Weber.

Page 83: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

83

Lancé à la conquête des suffrages de

l'extrême droite, le chef de l'Etat français

Nicolas Sarkozy souhaite que ses

partenaires de l'UE acceptent la

fermeture des frontières nationales en

cas de forte pression migratoire. Mais,

selon les eurodéputés, la migration ne

constitue pas en soi une menace pour la

sécurité. "La migration et le

franchissement des frontières extérieures

par un grand nombre de ressortissants de

pays tiers ne devraient pas être

considérés, en eux-mêmes, comme une

menace pour l'ordre public ou la sécurité

intérieure", indiqué le texte adopté au

Parlement européen. Les eurodéputés

insistent sur le fait que la réintroduction

des contrôles aux frontières doit rester

une mesure exceptionnelle et de dernier

recours.

Le rapport distingue plusieurs scénarios

pouvant justifier une réintroduction des

contrôles: en cas de menace imminente

pour l'ordre public ou pour la sécurité

publique, les contrôles pourraient être

réintroduits pour une durée maximum de

six mois mais de façon coordonnée avec

les autres Etats. Les eurodéputés se sont

aussi prononcés pour qu'en cas de

situation d'urgence nécessitant une

action immédiate, un Etat membre

puisse réintroduire, de son propre chef,

les contrôles pour un délai maximum de

dix jours. Enfin, en cas de "graves

manquements persistants" d'un Etat

membre dans la gestion d'une section de

sa portion de la frontière extérieure de

l'Union, la Commission pourrait décider

de réintroduire des contrôles.

Sursa: Le Figaro

26 aprilie

Bruxelles: Reintroducerea controlului

la frontierele interne ale statelor din

spatiul Schengen, doar in situatii

exceptionale

Reintroducerea controlului la frontierele

interne ale statelor membre ale spatiului

Schengen trebuie sa se produca numai ca

o ultima solutie si numai in situatii

exceptionale - au decis, cu o larga

majoritate (47 voturi pentru, 7 impotriva,

2 abtineri), membrii Comisiei de libertati

civile, justitie si afaceri interne (LIBE),

prin votul dat raportului eurodeputatei

Renate Weber (PNL, ALDE).

Deputatii sustin cu fermitate ca regula

trebuie sa fie pastrarea acquis-ul

Schengen, iar decizia de reintroducere a

controlului la frontierele interne, in caz

de amenintari la adresa sigurantei

nationale sau a ordinii publice, trebuie

luata de un stat membru numai dupa

consultarea Comisiei Europene si a

statelor membre care vor fi afectate de

decizie.

"Aceasta este noutatea raportului, un

mecanism cu o evidenta dimensiune

comunitara, tocmai pentru a evita

posibilitatea abuzului in reintroducerea

controlului, asa cum au fost cazurile

francez si danez din 2011. Chiar in

situatia unor evenimente neprevazute, de

genul amenintarilor sau atacurilor

teroriste, un stat Schengen poate decide

singur reintroducerea controlului pentru

maximum 10 zile, dupa care acelasi

mecanism comunitar trebuie aplicat" -

explica raportoarea Renate Weber.

Page 84: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

84

De asemenea, eurodeputatii au votat ca

niciodata migratia in sine nu poate fi

considerata o amenintare la adresa

sigurantei nationale sau a ordinii publice

si, prin urmare, nu poate fi invocata

drept un motiv pentru reintroducerea

controlului la frontierele interne.

Raportul permite introducerea unui

mecanism nou, atunci cand sunt

constatate deficiente grave in ce priveste

controlul frontierelor externe ale

spatiului Schengen, dar reintroducerea

controlului la frontierele interne este

permisa numai daca aceste deficiente

reprezinta o amenintare la adresa

sigurantei nationale sau a ordinii publice,

iar decizia poate fi luata de Comisia

Europeana, dupa consultarea statelor

membre si informarea Parlamentului

European.

"Acesta este mandatul cu care voi merge

sa negociez cu Consiliul. In lumina

acestuia, este evident ca scrisoarea

recent trimisa de ministrul francez de

interne, Claude Gueant si de omologul

sau german, trebuie privita doar ca o

incercare de atragere a catorva voturi in

plus pentru candidatul Nicolas Sarkozy.

Nu vom accepta introducerea unui nou

mecanism care sa permita controlul

intern in spatiul Schengen, decat cu

respectarea garantiilor din raportul pe

care l-am redactat si cu respectarea

dimensiunii comunitare aprobata de

Comisia LIBE", a precizat Weber.

Sursa: Promptmedia.ro

26 aprilie

LIBE aprobă raportul eurodeputatei

Renate Weber privind reintroducerea

controlului la frontierele interne

Schengen în situaţiile excepţionale

Reintroducerea controlului la frontierele

interne ale statelor membre ale spaţiului

Schengen trebuie să se producă numai ca

o ultimă soluţie şi numai în situaţii

excepţionale - au decis, cu o largă

majoritate, membrii Comisiei de libertăţi

civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE),

prin votul dat raportului eurodeputatei

Renate Weber (PNL, ALDE), arată un

comunicat remis redacţiei.

Deputaţii susţin cu fermitate că regula

trebuie să fie păstrarea acquis-ul

Schengen, iar decizia de reintroducere a

controlului la frontierele interne, în caz

de ameninţări la adresa siguranţei

naţionale sau a ordinii publice, trebuie

luată de un stat membru numai după

consultarea Comisiei Europene şi a

statelor membre care vor fi afectate de

decizie.

"Aceasta este noutatea raportului, un

mecanism cu o evidentă dimensiune

comunitară, tocmai pentru a evita

posibilitatea abuzului în reintroducerea

controlului, aşa cum au fost cazurile

francez şi danez din 2011. Chiar în

situaţia unor evenimente neprevăzute, de

genul ameninţărilor sau atacurilor

teroriste, un stat Schengen poate decide

singur reintroducerea controlului pentru

maximum 10 zile, după care acelaşi

mecanism comunitar trebuie aplicat"

explică raportoarea Renate Weber.

Sursa: Ziarul Bursa

Page 85: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

85

26 aprilie

PE: Reintroducerea controalelor la

frontieră în Schengen trebuie să fie o

soluţie de ultim resort

Reintroducerea controlului la frontierele

interne ale statelor membre ale spaţiului

Schengen trebuie să se producă doar ca o

soluţie de ultim resort şi numai în situaţii

excepţionale, au decis miercuri, cu o

largă majoritate, membrii Comisiei de

libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne

(LIBE), prin votul dat raportului

eurodeputatei liberale Renate Weber

(Grupul ALDE), transmite Agerpres.

Eurodeputaţii susţin cu fermitate că

regula trebuie să fie păstrarea acquis-ului

Schengen, iar decizia de reintroducere a

controlului la frontierele interne, în caz

de ameninţări la adresa siguranţei

naţionale sau a ordinii publice, trebuie

luată de un stat membru numai după

consultarea Comisiei Europene şi a

statelor membre care vor fi afectate de

decizie. Comisia Europeană a propus o

reglementare de revizuire a guvernanţei

Schengen deoarece anumite state

membre au subminat-o, temîndu-se că

Primăvara Arabă va determina venirea în

UE a unui val de imigranţi ilegali.

“Aceasta este noutatea raportului, un

mecanism cu o evidentă dimensiune

comunitară, tocmai pentru a evita

posibilitatea abuzului în reintroducerea

controlului, aşa cum au fost cazurile

francez şi danez din 2011. Chiar în

situaţia unor evenimente neprevăzute, de

genul ameninţărilor sau atacurilor

teroriste, un stat Schengen poate decide

singur reintrotroducerea controlului

pentru maxim 10 zile, după care acelaşi

mecanism comunitar trebuie aplicat”, a

declarat într-o conferinţă de presă

raportoarea Renate Weber.

De asemenea, eurodeputaţii au votat că

niciodată migraţia în sine nu poate fi

considerată o ameninţare la adresa

siguranţei naţionale sau a ordinii publice

şi, prin urmare nu poate fi invocată drept

un motiv pentru reintroducerea

controlului la frontierele interne.

Raportul permite introducerea unui

mecanism nou, atunci cînd sunt

constatate deficienţe grave în ce priveşte

controlul frontierelor externe ale

spaţiului Schengen, dar reintroducerea

controlului la frontierele interne este

permisă numai dacă aceste deficienţe

reprezintă o ameninţare la adresa

siguranţei naţionale sau a ordinii publice,

iar decizia poate fi luată de Comisia

Europeană, după consultarea statelor

membre şi informarea Parlamentului

European.

O astfel de decizie va fi valabilă numai

şase luni, timp în care statul unde au fost

înregistrate deficienţe este obligat să-şi

rezolve problemele la frontieră.

“Aceste este mandatul cu care voi merge

să negociez cu Consiliul. În lumina

acestuia, este evident că scrisoarea

recent trimisă de ministrul francez de

interne, Claude Gueant, şi de omologul

său german trebuie privită doar ca o

încercare de atragere a cîtorva voturi în

plus pentru candidatul Nicolas Sarkozy.

Nu vom accepta introducerea unui nou

mecanism care să permită controlul

intern în spaţiul Schengen, decît cu

Page 86: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

86

respectarea garanţiilor din raportul pe

care l-am redactat şi cu respectarea

dimensiunii comunitare aprobată de

Comisia LIBE”, a mai precizat Weber.

Franţa şi Germania au cerut recent

posibilitatea de a putea restabili

controlul la frontierele naţionale pe timp

de o lună în cazul unei deficienţe la una

din frontierele externe ale spaţiului

Schengen, potrivit unei scrisori comune

a miniştrilor de interne francez, Claude

Guéant, şi german, Hans-Peter Friedrich.

Cei doi intenţionează să-şi explice

poziţia omologilor europeni în cursul

reuniunii miniştrilor de interne prevăzută

a avea loc la 26 aprilie la Luxemburg.

“Nu putem accepta crearea posibilităţii

de reintroducere a controalelor la

frontieră decît ca o măsură de ultimă

instanţă şi ca urmare a unui proces de

evaluare eficient şi transparent. Nu

putem accepta una fără cealaltă”, a

declarat la rîndul său, într-un comunicat,

Carlos Coelho, responsabilul grupului

PPE pentru acest dosar şi raportor pe

Schengen al Parlamentului European.

“Libertatea de

mişcare este o piatră

de temelie a Uniunii

Europene. Orice

reformă a

prevederilor

Schengen trebuie să

întărească libertatea

de mişcare şi să

consolideze

guvernanţa Schengen

la nivel european.

Condamnăm cu

fermitate orice abuz

asupra tratatului

Schengen din motive politice”, a precizat

şi Claude Moraes, responsabilul grupului

S&D pentru libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne.

Sursa: Ziarul Făclia de Cluj

26 aprilie

Unii eurodeputati au dubii ca ACTA

respecta libertatile fundamentale

Alianţa Democraţilor şi Liberalilor

Europeni din Parlamentul European

(ALDE) a anunţat că nu va susţine

Acordul comercial de combatere a

contrafacerii (ACTA). Eurodeputatul

liberal de Timiş, Cristian Buşoi, a

precizat că acest acord, în actuala

formulă, nu este deloc satisfăcător. La

rândul lui, liderul grupului ALDE din

Parlamentul European a afirmat că are

„dubii serioase” în privinţa acestui

acord.„ALDE sprijină drepturile de

proprietate intelectuală, însă acordul

discutat în această perioadă nu este

satisfăcător. Am decis să respingem

Page 87: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

87

acest tratat acum fără a mai aştepta

formularea unei opinii a Curţii Europene

de Justiţie, ce poate dura chiar şi doi ani,

pentru ca apoi să îl respingem. O

renegociere rapidă a condiţiilor tratatului

ar duce la finalizarea sa cât mai curând,

cu un rezultat pozitiv pentru protecţia

drepturilor de proprietate intelectuală”, a

declarat Cristian Buşoi.

Liderul grupului ALDE din PE, Guy

Verhofstadt, a motivat, la rândul său,

decizia: „Chiar dacă susţinem drepturile

de proprietate intelectuală, punem accent

şi pe drepturile şi libertăţile

fundamentale. Avem dubii serioase că

ACTA respectă un echilibru între aceste

aspecte. Sprijinim în continuare

eforturile de protejare a drepturilor de

proprietate intelectuală, bazate pe o

abordare sectorială, susţinute de un

mandat transparent şi public”.

Sute de timişoreni au protestat în această

iarnă împotriva ACTA, considerând că

acest acord ar da o lovitură serioasă

libertăţii de exprimare pe Internet.

Proteste similare au avut loc în întreaga

ţară.

Sursa: Timiș Online

26 aprilie

Cum cere eurodeputata Renate Weber

Franţei şi Germaniei să ţină deschise

graniţele Schengen

Miniştrii de Interne ai Franţei şi

Germaniei, Claude Gueant, respectiv

Hans-Peter Friedrich, vor încerca astăzi,

la Luxemburg, să-i convingă pe

omologii europeni că ar trebui

reintroduse controalele la frontierele

naţionale, în cazul unui aflux de

imigranţi în spaţiul Schengen.

Eurodeputata română Renate Weber

(PNL, ALDE) le-a luat-o înainte lui

Gueant şi Friedrich şi, după aproape o

jumătate de an de negocieri cu toate

statele din zona Schengen, a reuşit

miercuri să treacă de Comisia pentru

libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne

(LIBE) a Parlamentului European o

propunere de raport, care impiedică o

astfel de închidere a frontierelor.

Ideea de bază a acestui document este că

statele nu pot lua singure decizia de a

reintroduce controalele la graniţe, ci

trebuie să se consulte cu Comisia

Europeană şi cu celelalte state afectate

de măsură.

În plus, o astfel de măsură nu poate veni

decât după ce au fost epuizate orice alte

acţiuni şi trebuie să fie impusă de o

ameninţare la adresa securităţii

naţionale. Trecerea frontierelor externe

de către un număr mare de cetăţeni din

state terţe nu este considerat, în raportul

eurodeputatei române, ca fiind un astfel

de pericol.

Raportul lui Weber a trecut cu 47 voturi

pentru, şapte împotrivă şi două abţineri,

ceea ce este un semnal puternic că

Franţei şi Germaniei nu le va fi uşor să

câştige bătălia de la graniţele externe ale

spaţiului Schengen, o luptă pe cât de

importantă din punct de vedere electoral

(a se vedea campania lui Nicolas

Sarkozy), pe atât de periculoasă pentru

ideea de liberă circulaţie pe care se

bazează proiectul Schengen.

Page 88: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

88

"Pentru Nicolas Sarkozy, e o chestie de

cules voturi, pentru că e disperat. Dar cei

care au votat (inclusiv nemţi, francezi şi

spanioli, pentru că la nivel de

europarlamentari nu am probleme) au

înţeles că bătaia e pe prezervarea

spaţiului Schengen", a declarat pentru

gândul Renate Weber.

Eurodeputata a povestit că, în noiembrie,

când a primit acest raport, Consiliul UE,

a cărui preşedinţie este asigurată acum

de Danemarca, era favorabil

propunerilor ei. Ulterior, a existat "o

schimbare de atmosferă".

"În primă fază, m-am tot întâlnit cu

statele membre, iar acestea au fost OK

cu raportul meu - inclusiv danezii şi

francezii, care chiar mă sfătuiau cum să

fac. După care francezilor le-a zis

Sarkozy “nu”, iar săracii au tăcut", a

explicat Weber pentru gândul.

Când vine vorba despre ajutorul primit

pe parcursul redactării documentului

despre restabilirea controalelor la

graniţele naţionale ale statelor din

Schengen, politiciana română le este

recunoscătoare norvegienilor.

"Cel mai mult m-au convins norvegienii.

Avem state care nu sunt în UE, dar sunt

în Schengen, cum este Norvegia, şi le

este imposibil ca o asemenea decizie să

fie luată pentru ele de o organizaţie de

care nu aparţin (Comsia Europeană vrea

să ia ea decizia reintroducerii

controalelor, n.red.). Norvegienii –

doamne, ce oameni sunt ăia! Să-i iei

acasă, mai mare dragul!", a povestit

amuzată Renate Weber.

Deputata a declarat pentru gândul că este

conştientă că nu poate obţine niciun

sprijin pentru raportul ei până ce nu se

va încheia campania electorală din

Franţa. În plus, Consiliul European a fost

convins de Franţa şi Germania să nu

susţină schimbările de regulament

propuse de ea (statul membru să nu

poată reintroduce controalele pe cont

propriu şi fără existenţa unui pericol

iminent la adresa siguranţei naţionale).

"Să treacă o dată campania din Franţa şi

să se aşeze lucrurile", a afirmat Weber.

"Dorinţa mea şi înţelegerea mea cu ei

(statele membre cu care a negociat din

noiembrie, n.red.) asta a fost: când

ajungem cu raportul la vot, fiecare text

să fie agreat de Consiliu. Nemţii nu au

vrut de la început, iar danezii au fost

constrânşi de celelalte state membre.

Danezii mi-au zis că, până la urmă,

Consiliul nu va accepta", a aduăgat

liberala pentru gândul.

Cu toate că actualul joc politic european

nu pare să îi dea vreo şansă lui Renate

Weber de a transforma în act legislativ

raportul aprobat de LIBE, eurodeputata

consideră că a obţinut miercuri o mare

victorie pentru libertatea de circulaţie.

Degeaba va vrea Consiliul să susţină

planul Franţei şi al Germaniei, pentru că

Page 89: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

89

mecanismul codeciziei cere ca orice act

legislativ să fie luat de Consiliu

împreună cu Parlamentul European.

Cum PE susţine deocamdată raportul lui

Weber, Franţei şi Germaniei nu le va fi

uşor să obţină reintroducerea

controalelor la frontierele naţionale în

maniera pe care o promovează astăzi la

Luxemburg.

"Acum începe trialogul meu – negocieri

cu Consiliul, pentru că funcţionăm după

mecanismul codeciziei. Dacă ei ar merge

pe linia votată azi, sunt gata să las şi eu

de la mine. Dar ei trebuie să facă un pas

către noi", a explicat Renate Weber. "La

negocierile cu Consiliul participă şi

Comisia Europeană. La sfârşit, dacă

avem un text, bine, dacă nu, rămânem cu

regulamentul actual, ceea ce tot e mai

bine decât vor francezii şi nemţii", a mai

declarat Weber pentru gândul.

Sursa: Gândul

26 aprilie

20 years of the single market:

achievements and challenges ahead

The EU is this year celebrating 20 years

of the single market that makes it

possible for goods, people, services and

capital to move freely within the EU.

What has been achieved and how can the

potential of the single market be better

exploited? We asked Karl von Wogau,

driving force behind a group of MEPs

dedicated to tearing down trade barriers

between member states, and Romanian

Liberal-Democrat Christian Buşoi,

member of the internal market

committee.

Achievements

The single market has helped to create

nearly 2.8 million new jobs over the

years, according to the European

Commission.

Mr von Wogau, who was a German

MEP between 1979 and 2009, said the

single market has proved to be a great

boost to European companies: "The

single market was created step by step

by tearing down barriers between

member states. The most important step

was to physically open the borders

between the member states because this

was visible to everybody. Today a small

producer of an innovative product has

access to the entire internal market of

500 million consumers. This improves

the competitiveness of European

companies dramatically."

Mr Buşoi praised the impact the single

market has had on consumers: "The

single market means a wider range of

products and services for consumers. In

the new member states it has also

brought higher quality and safety

standards. The single market has

strengthened the bargaining power of the

EU at the WTO as well. It also helped

member states to mitigate the effects of

the economic and financial crisis."

Challenges ahead

Although the single market has proved

to be a great success, it does not mean

there are no challenges left. Mr von

Wogau said: "Stabilising the euro is one

of the big tasks today, as a common

Page 90: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

90

currency is a necessary part of the single

market. We do not have a single market

for security and security products yet. It

is a field where the internal market

should be developed in the future.

Another real challenge is to improve the

protection of the external borders."

Mr Buşoi also identified a number of

issues: "We have to modernise the legal

framework for the recognition of

professional qualifications, simplify

social security procedures, eliminate tax

barriers and other practical obstacles that

may discourage citizens from mobility.

Other key aspects are creating a better

environment for SMEs, building the

online single market and stimulating e-

commerce. I think that most of this can

be realised if there is sufficient political

will."

Generation 1992

Because of the 20th anniversary of the

single market, there are several EU

projects this year to raise awareness of

its opportunities. One of them is

Generation 1992, in which young people

tell about their experiences with mobility

within Europe. The Commission will

present this programme to the

Parliament's internal market committee

on 26 April.

Sursa: European Parliament News

26 aprilie

Comisie PE: Statele Schengen pot

reintroduce controale la frontiere

doar în situaţii excepţionale

Statele membre Schengen vor putea

reintroduce controale la frontierele

interne doar în cazul ameninţărilor la

adresa securităţii şi pentru cel mult zece

zile, conform unui text adoptat de

Comisia pentru Libertăţi a PE,

informează AFP, potrivit Mediafax.

"Astăzi am stabilit în mod clar limitele

reformei reglementărilor Schengen. Am

exclus categoric posibilitatea

introducerii unor criterii suplimentare,

precum fluxul imigranţilor, în

dispoziţiile excepţionale existente deja

care le permit statelor reintroducerea

verificărilor la frontierele interne", a

declarat raportorul PE, eurodeputata

Renate Weber.

Textul propus de Weber a fost adoptat

cu 47 de voturi pentru, şapte împotrivă şi

două abţineri.

"Nu dorim şi nu vom accepta, cum s-a

propus săptămâna trecută într-o scrisoare

trimisă de Franţa şi Germania, orice alt

mecanism care ar putea slăbi principiile

Schengen, principii care garantează

libertatea de circulaţie între statele

membre, esenţa Uniunii Europene" a

subliniat Weber.

"Migraţia şi trecerea frontierelor externe

de către un număr mare de cetăţeni din

state terţe nu pot fi considerate

ameninţări la adresa ordinii publice sau

securităţii interne a UE", se arată în

textul adoptat de Comisia PE, care

subliniază că verificările la frontierele

interne trebuie introduse doar ca măsuri

de excepţie.

Sursa: România Liberă

Page 91: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

91

26 aprilie

SUA şi Canada ar putea fi nevoite să

ridice vizele pentru români

Statele Unite şi Canada ar putea fi

nevoite să elimine vizele pentru cetăţenii

români, dacă unele modificări la

legislaţia UE în domeniu aprobate de

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne a PE vor primi undă

verde din partea plenului Legislativului

UE şi a Consiliului.

Sursa: Reuters

Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi

afaceri interne (LIBE) a PE a aprobat

ieri modificarea regulilor europene

privind reciprocitatea vizelor, în urma

unui amendament semnat de nouă

eurodeputaţi, printre care şi doi români,

Ioan Enciu şi Renate Weber.

Pentru a intra în vigoare, noile reguli

trebuie să fie aprobate de plenul PE şi de

Consiliu. În cazul în care modificările ar

primi undă verde, Statele Unite şi

Canada ar avea la dispoziţie un termen

de 90 de zile pentru a elimina vizele

pentru toate statele UE, inclusiv

România, în caz contrar riscând ca UE să

impună obligaţia de vize pentru cetăţenii

americani şi canadieni în ansamblul

celor 27 de state membre, transmite

Agerpres.

Noile reguli prevăd ca un un stat

membru UE să poată notifica instituţiile

europene în cazul în care o ţară terţă

stabileşte, reintroduce sau menţine

obligaţia de vize pentru proprii cetăţeni

prin încălcarea principiului reciprocităţii.

Comisia Europeană va fi obligată apoi să

înceapă imediat negocierile de ridicare a

vizelor cu statul terţ respectiv.

Dacă, în termen de 45 de zile, tratativele

nu au succes, Comisia va avea obligaţia

de a propune reintroducerea vizelor

pentru statul în cauză. Dacă, după alte 45

de zile, obligaţia de vize nu a fost

ridicată, propunerea Comisiei va fi

considerată adoptată, Uniunea

Europeana instituind astfel, la rândul

său, obligaţia de vize pentru statul terţ în

cauză.

Totuşi, propunerea Comisiei de

reinstituire a vizelor va putea fi respinsă

în cazul în care atât Parlamentul

European, cât şi Consiliul s-ar pronunţa

explicit împotriva acestei măsuri. În

prezent, cetăţenii a cinci state membre

UE, printre care şi România, au nevoie

de viză de călătorie pentru a intra pe

teritoriul SUA sau al Canadei.

În proiectul de raport redactat de

eurodeputatul spaniol Agustin de Mera

(Grupul PPE) se precizează că

Parlamentul cere Comisiei Europene

instituirea unui “nou mecanism care să

garanteze respectarea deplină a

principiului reciprocităţii în domeniul

vizelor pentru toate statele membre,

garantând, în acelaşi timp, că, în cazul în

care o ţară terţă încalcă acest principiu al

reciprocităţii în domeniul vizelor, toate

statele membre vor reintroduce

obligativitatea vizelor pentru cetăţenii

ţării terţe în cauză".

Documentul întocmit de

europarlamentarul spaniol reaminteşte că

Page 92: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

92

“la 14 iunie 2009, Canada a reintrodus

obligativitatea vizei pentru cetăţenii

cehi. După doi ani şi jumătate, Ottawa

nu şi-a revocat hotărârea, în pofida

presiunilor care vor fi putut fi exercitate

în acest sens de Comisia Europeană".

Sursa: Evenimentul Zilei

26 aprilie

Committee warns member states

against meeting migration with border

checks

Migration should not be used as a reason

to reintroduce internal border checks in

the Schengen area, according to the civil

liberties committee (LIBE). Members

voted on 25 April in favour of a report

stating that internal border controls

should be used as a last resort only. The

report by Romanian Liberal-Democrat

Renate Weber also calls on member

states to consult with the Commission

and other member states before taking

any action. We asked Ms Weber to tell

us more about it.

How do you feel about the result of the

LIBE vote?

It is a very strong mandate for

negotiating with the Council. I'm very

pleased about this. The support is for this

idea that we all cherish: free movement

within the Schengen area and we want to

preserve it. The LIBE committee made it

very clear we don't want to allow other

extraordinary circumstances but those

that exist at the moment. For example,

we will not agree with having migration

considered as a threat to national

security to allow the reintroduction of

border controls. My colleagues also

almost unanimously agreed with the idea

of having this collective/community

approach when deciding to reintroduce

border controls, because member states

will have to consult with the

Commission and with affected member

states when taking the decision.

Are you concerned that member states

could unilaterally reestablish internal

border controls to the detriment of the

single market and EU citizens' freedom

of movement unless the Commission

draws up common guidelines?

It's not only what one member state

believes, but also how it affects the other

member states. This is why this type of

community approach is so normal. We

are in this together and we have to work

together and consult before doing things.

If we convince the Council to go along

with our lines, that means that in every

circumstance a member state would be

obliged to discuss it with the

Commission and the other member

states before taking any decision and see

in fact if this is the most appropriate

decision. The only exception is of course

when there are unpredictable and

unforeseen circumstances such as a

terrorist threat. In such circumstance the

member state has ten days to reintroduce

border controls but afterwards it has to

apply the same consultation procedure .

What sort of threat do you feel would

warrant temporarily reintroducing

internal borders?

Page 93: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

93

We mentioned in the report that it has to

be a serious and imminent threat. We

don't want someone to take such a

radical decision on the impression that

something may arise. The reintroduction

of border controls is the last resort.

Normally member states should be able

to handle all these situations within the

normal democratic mechanisms.

Sursa: European Parliament News

26 aprilie

EuroCitizens LTC-singura echipă din

judeţul Satu Mare înscrisă în

concursul naţional “Europa mai

aproape de Consiliul Naţional al

Elevilor!”

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE)

organizează concursul naţional “Europa

mai aproape de CNE!” care se adresează

Consiliilor Şcolare ale Elevilor din

România şi are ca scop promovarea şi

implementarea valorilor europene în

sistemul de învăţământ.

Iniţiatorii acestui concurs sunt Diana-

Ioana Morea şi Andrei-Cătălin Gherghu,

ambii seniori ai Consiliului Naţional al

Elevilor şi organizat cu sprijinul

organizaţiei elevilor din România, alături

de Cabinetului Europarlamentarului

Norica Nicolai.

Înscrierile s-au încheiat săptămâna

trecută şi se pare că din judeţul Satu

Mare s-a înscris în competiţie doar o

echipă. În formularul de înscriere se

preciza faptul că fiecare echipă trebuie

să-şi aleagă un nume cât mai creativ,

astfel încât echipa judeţului Satu Mare se

numeşte EuroCitizens LTC. Această

denumire conţine o abreviere care

exprima numele instituţiei de învăţământ

din care provine echipa şi anume Liceul

Teoretic Carei. Motto-ul echipei este

Visează! Îndrăzneşte! Reuşeşte!.

Echipele de lucru sunt formate din câte

trei membri. Echipa LTC Carei este

formată din Denisa Romănescu – clasa a

X-a C, Anca Marian – clasa a XI-a A şi

Ionuţ Sava – clasa a X-a E care este, de

asemenea, coordonatorul echipei

EuroCitizens LTC. După perioada de

înscrieri, echipele trebuie să-şi

întocmească proiectul în sine, după care

acesta va fi jurizat, iar dacă va trece de

prima etapă a competiţiei acesta va fi

implementat în cadrul Liceului Teoretic

şi în cadrul comunităţii locale, având

drept parteneri Biblioteca Municipală

Carei, portalul de ştiri locale

www.buletindecarei.ro şi Radio

Transilvania Carei.

Preşedintele Consiliului Naţional al

Elevilor, Andrei-Bogdan Petre: “Europa

mai aproape de CNE! este un proiect

care se mulează perfect pe obiectivele

stabilite de Adunarea Generală a

Consiliului Naţional al Elevilor şi vine în

întâmpinarea iniţiativelor de dezvoltare a

parteneriatelor internaţionale cu structuri

reprezentative ale elevilor din ţările

membre ale Uniunii Europene. Cu

deosebit de mare impact în rândul

elevilor, dispunând de elementul

motivator pentru implicare şi aici mă

refer la vizitele la sediul Parlamentului

European de la Bruxelles, proiectul de

tip competiţie se va alătura listei de

succese ale Consiliului Naţional al

Elevilor de anul acesta. Sperăm ca

iniţiativele colegilor noştri din licee să

prindă nu numai în rândul elevilor, ci şi

în rândul întregii comunităţi, bineînţeles,

cu sprijinul mass-mediei”.

Page 94: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

94

Juriul este format din doamna Norica

Nicolai, Diana-Ioana Morea şi Andrei-

Cătălin Gherghu, seniorii Consiliului

Naţional al Elevilor, alături de Andrei-

Bogdan Petre, preşedintele acestei

organizaţii.

Premiul competiţiei constă într-o vizită

la sediul Parlamentului Uniunii

Europene, iar echipele câştigătoare vor fi

anunţate în data de 25 mai 2012.

Numărul acestora variază între 5 şi 9

echipe la nivel naţional.

Sursa: Buletin de Carei

27 aprilie

Strasbourg: Liberalii europeni

resping tratatul ACTA

Alianţa Democraţilor şi Liberalilor

Europeni din Parlamentul European a

anunţat că nu va susţine Acordul

comercial de combatere a contrafacerii

(ACTA). Eurodeputatul liberal Cristian

Buşoi a precizat motivele pentru care

grupul politic din care face parte a luat

această decizie. „ALDE sprijină

drepturile de proprietate intelectuală,

însă acordul discutat în această perioadă

nu este satisfăcător. Am decis să

respingem acest tratat acum fără a mai

aştepta formularea unei opinii a Curţii

Europene de Justiţie, ce poate dura chiar

şi doi ani, pentru ca apoi să îl respingem.

O renegociere rapidă a condiţiilor

tratatului ar duce la finalizarea sa cât mai

curând, cu un rezultat pozitiv pentru

protecţia drepturilor de proprietate

intelectuală”, a declarat Cristian Buşoi.

Liderul grupului ALDE din PE, Guy

Verhofstadt, a motivat, la rândul său,

decizia: „Chiar dacă susţinem drepturile

de proprietate intelectuală, punem accent

şi pe drepturile şi libertăţile

fundamentale. Avem dubii serioase că

ACTA respectă un echilibru între aceste

aspecte. Sprijinim în continuare

eforturile de protejare a drepturilor de

proprietate intelectuală, bazate pe o

abordare sectorială, susţinute de un

mandat transparent şi public”.

Sursa: Promptmedia.ro

27 aprilie

Fundaţia “Pentru Voi” a câştigat

Concursul EuropAffiche

Gianina Gendelon, Lenuţa Gherbăsină,

Dana Mihuţ, Maria Botez, Daniel

Pătraşcu şi Gheorghe Martinec,

coordonaţi de Radu Sudrijan, au câştigat

locul I la concursul EuropAffiche. Ei vor

merge în 21 iunie la Consiliul Europei

din Bruxelles pentru a-şi prezenta

lucrările şi a expune afişul câştigător, la

invitaţia domnului europarlamentar

Cristian Buşoi.

Concursul a constat în prezentarea unui

afiş pe tema sărbătorilor tradiţionale

Europene în prezenţa a peste 100 de

persoane şi a unui juriu de excepţie, din

care a făcut parte soţia Ambasadorului

Irlandei, un delegat de la Ambasadei

Franţei, o profesoară Universităţii de

Arte Plastice din Bucureşti, iniţiatorul

concursului Elisabeth Bisbrouck –

Fundaţia Jerome Lejeune.

Cei 6 membri ai echipei Fundaţiei

“Pentru Voi” au participat în concurs cu

un afiş pe tema “Crăciunul în România,

Olanda şi Franţa”. Ei au prezentat ţările

şi simbolurile fiecăreia, tradiţiile de

Page 95: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

95

Crăciun, asemănări şi deosebiri dintre

acestea şi au cântat colinde tradiţionale

din România. Cei 6 tineri s-au prezentat

siguri pe ei, cu o atitudine foarte

relaxată, au glumit mereu şi au ridicat

sala în picioare prin naturaleţea şi

spontaneitatea lor.Felicităm cei 6 tineri

şi pe coordonatorul lor pentru reuşită,

precum şi pe toţi participanţii din

concurs şi organizatorii acestuia!,

declară Laila Onu, Director executiv al

Fundaţiei “Pentru Voi”.

Proiectul EuropAffiche a fost organizat

prima oară în România de Asociaţia

ALTERNATIVA 2003 în parteneriat cu

DGASPC Sector 1, Ambasada Franţei,

Fundaţia Jerome Lejeune din Franţa şi

TVR1.

Sursa: Ora de Timiș

29 aprilie

Şase tineri de la „Pentru Voi”

Timişoara, invitaţi la Parlamentul

European de la Bruxelles

O echipă de 6 tineri cu dizabilităţi

intelectuale, beneficiari ai Fundaţiei

„Pentru Voi” Timişoara, a participat la

concursul EuropAffiche, joi, 26 aprilie,

la Bucureşti. Laila Onu, directorul

fundaţiei, a spus că echipa „Pentru Voi”

a câştigat, iar în 21 iunie

europarlamentarul Cristian Buşoi i-a

invitat pe cei şase tineri la Bruxelles,

pentru a expune în cadrul Parlamentului

European afişul câştigător.

Concursul face parte din proiectul

EuropAffiche, care constă în realizarea

unui afiş pe o temă impusă - Sărbătorile

Tradiţionale Europene - tratată în mai

multe ţări europene şi îşi propune

implicarea tinerilor cu dizabilităţi

intelectuale într-o activitate de creaţie,

pentru a le pune în valoare potenţialul

artistic şi capacitatea de exprimare.

Cei 6 tineri de la „Pentru Voi” au fost

selectaţi în urma unei preselecţii la care

au participat peste 40 de persoane cu

dizabilităţi intelectuale. De câteva luni,

aceştia au pregătit lucrarea cu care au

participat în concurs – un panou de

prezentare cu tema „Crăciunul în

România, Olanda şi Franţa”.

„Am vopsit steagurile ţărilor, am

decupat desene cu simbolurile lor şi le-

am lipit pe panou”, a declarat Lenuţa,

unul dintre membrii echipei. Proiectul

EuropAffiche a fost organizat prima oară

în România de Asociaţia

ALTERNATIVA 2003, în parteneriat cu

DGASPC Sector 1, Bucureşti,

Ambasada Franţei, Fundaţia Jerome

Lejeune din Franţa şi TVR1.

Sursa: Ziua de Vest

30 aprilie

Ramona Mănescu, posibil ministru al

Afacerilor Europene

Europarlamentarul Ramona Mănescu

este unul dintre numele vehiculate ca

fiind viitorul ministru al Afacerilor

Europene în guvernul Ponta. Premierul

desemnat a anunțat că urmează să-și

prezinte mâine echipa.

Ramona Mănescu s-a născut la

Constanța în 1972 și este

europarlamentar din partea PNL

(începând cu 2007 și până în prezent),

Page 96: aparitii in presa MEP PNL aprilie 2012

96

în Parlamentul European făcând parte

din grupul ALDE.

În cadrul acestui grup este coordonator

în Comisia pentru Dezvoltare

Regională și membru în Comisia pentru

Cultură și Educație. De asemenea, face

parte din Delegațiile Parlamentului

Eurpean pentru relațiile cu Peninsula

Arabică și Japonia.

Ramona Mănescu este licențiată în

Științe Juridice la Facultatea de Drept a

Universității București. După încheierea

studiilor de licență, europarlamentarul

liberal a urmat mai multe studii

postuniversitare, dintre care amintim:

Institutul Diplomatic Român din cadrul

Ministerului Afacerilor Externe (2006),

Academia Națională de Informații,

Colegiul Superior de Securitate

Națională, etc.

Sursa: Capital