APARATE ORTODONTICE FIXE

Stud gr 3509

Cojocaru Anna

Podorojnîi Mihail

Reprezintă construcţii biomecanice, aplicate permanent în cavitatea bucală.

Se fixează în cavitatea bucală cu lianţi speciali.

Se activează doar de către medic. În momentul îndepărtării se distrug

AVANTAJE Pot fi aplicate în dentiţia permanentă până la

o vârstă mai târzie. Scăderea marcată a timpului tratamentului

ortodontic. Sunt uşor suportate de pacient, lăsând liber

palatul dur şi spaţiul limbii. Pot declanşa deplasări în cele 3 planuri ale

spaţiului. Controlul deplasării apicale. Pot produce deplasări dentare specifice. Nu pot fi îndepărtate de pacienţi după bunul

lor plac.

DEZAVANTAJE

Necesită o igienă riguroasă a cavităţii bucale. Favorizează apariţia leziunilor carioase. Pot cauza recesiuni paradontale. Pot apărea deplasări dentare nedorite,

consecutive unor forţe secundare. Pot determina rizalize patologice. Pretind o tehnică laborioasă şi un timp de

lucru mai mare la fotoliu. Se folosesc mai puţin în dentiţia mixtă. Sunt costisitoare.

ELEMENTELE COMPONENTE

Elemente de agregare. Ataşe sau ataşamente (accesorii). Elemente active.

ELEMENTELE DE AGREGARE SUNT ELEMENTELE CU CARE APARATURA FIXĂ SE APLICĂ PE DINŢI. ACESTEA SUNT:

Inele ortodontice – centuri metalice, care se aplică pe dinţii neşlefuiţi, respectă parodonţiul marginal, fiind la distanţă de acesta şi nu înalţă ocluzia. Se fixează de suprafeţele dentare cu cimenturi speciale.

Mai frevcent se aplică pe molarii 1 şi 2, dar se pot aplica şi pe alţi dinţi. Tabla din care se confecţionează este de 0,1 - 0,15 mm.

INELUL ORTODONTIC

CLASIFICARE

După modul de confecţionare, pot fi: inele prefabricate; inele construite.Inelele prefabricate sunt livrate într-o gamă

variată de dimensiuni şi forme, dar se pare că cel mai precis inel este cel construit.

După modul de realizare, inelele pot fi: Confecţionate prin lipire cu lot; Confecţionate prin plicaturare; Confecţionate prin sudură electrică prin

puncte.

REGULI DE CIMENTARE

Marginea inelului trebuie să fie paralelă cu suprafaţa ocluzală a dintelui.

Inelul nu trebuie să lezeze ţesutul paradontal.

Inelul trebuie să permită igienizarea corectă a coletului dentar.

Tubuşorul trebuie să ocupe o poziţie corectă.

ELEMENTELE ACCESORII SUNT REPREZENTATE DE: Bracket-uri; Tubuşoare; Butoni; Cârlige; Bare.

BRACKET-URILE

Sunt dispozitive care se fixează pe dinţii anteriori de molarul de 6 ani. Părţile componente ale bracket-ului:

baza – partea ce se ataşează pe suprafaţa dintelui. În dependenţă de dintele pe care se aplică, are diferită curbură.

corpul – partea la care aderă celelalte componente.

aripioarele – pot fi 2 sau 4. Pe ele se aplică sârma de ligatură sau inelele elastice, cu scop de a fixa arcul.

slotul – şanţul central, ce poate fi rotund sau paralelipipedic în secţiune. În el se aplică arcul.

CLASIFICAREA BRACKET-URILORDupă materialul confecţionat: metalice (oţel inoxidabil, aliajele Ti, poleite cu

Au). din masă plastică (compozite); din ceramică; combinate.După tipul informaţiilor: standard Edgewise. Tweed Edgewise. Ricketts. Andrews. Damon. Begg Light Wire.

După lăţime: simple; duble.După modul de fixare în slot a arcului: tradiţionali; sisteme Speed (activi şi pasivi).După poziţionarea pe dinţi: vestibulari. orali (linguali): individuale (Incognito, Harmony); standarde.

BRACKEŢI LINGUALI

TUBUŞOARELE

Sunt elemente în care se introduc capetele arcului, asigurând stabilitatea acestuia. Au lungime de 3-4 mm, formă rotundă, ovală sau rectangulară pe secţiune. După poziţia lor faţă de axul arcadei pot fi orale sau vestibulare. Faţă de relaţia cu planul ocluzal, pot fi veticale (perpendiculare pe planul de ocluzie) sau orizontale (paralele cu planul de ocluzie). Se aplică, de obicei, la nivelul molarilor, servind ca loc de sprijin pentru elementele active. Pot fi utilizate şi la nivelul zonei frontale, unde servesc ca loc de acţiune a elementului activ.

BUTONII

Elemente sub formă de ciupercă de 0,5 – 2 mm. Ele servesc ca punct de aplicare a forţei ortodontice. Butonii metalici se fixează pe inele prin sudură electrică în puncte. Butonii acrilici se ataşează direct pe dinţi, prin intermediul tehnicii colajului.

CÂRLIGELE Sunt realizate din sârmă rotundă de 0,5-0,6

mm. Se fixează prin sudură electrică pe inele sau cu retenţii în materialul acrilic, fiind deschise în sensul invers tracţiunii.

Barele Elemente auxiliare rigide, ce fac legătură

dintre elementele de agregare a aparaturii fixe. Bara poate fi cu secţiune rotundă sau ovală, slujind în acelaşi timp ca mijloc de dispersare a forţelor, cât şi ca loc de aplicare a lor. Barele au, de regulă, poziţii vestibulare în treimea medie a coroanei, în lungul ei fiind fixate alte elemente accesorii, care exercită forţe asupra unor sectoare limitate.

TERAPIA ANOMALIILOR DENTO-MAXILARE, ÎN MAJORITATEA CAZURILOR, CUPRINDE 6 STADII:

1. Controlul ancorajului;2. Nivelarea şi alinierea;3. Controlul overbite;4. Reducerea overjet;5. Închiderea spaţiului;6. Finisarea.

Se deosebesc mai multe tehnici de tratament cu aparate ortodontice fixe, printre care:

1. Tehnica “Edgewise”.2. Twin-wire-arch.3. Tehnica Tweed-Merrifeld.4. Tehnica Begg.5. Tehnica Rickets.

TEHNICA EDGEWISE

A fost descrisă de Angle. Noul aparat necesită inele pe toţi dinţii, prevăzute cu bracket-uri perfecţionate. Arcul dreptunghiular este curbat pe cant, adică pe latura mică. Arcul e menţinut în bracket-uri prin ligaturi. Cu acest aparat se puteau realiza rapid toate tipurile de deplasări:

1. de ordinul I (deplasări vestibulo-linguale, rotaţii, ingresiuni, egresiuni);

2. de ordinul II (deplasări meziale şi distale);3. de ordinul III (deplasări coronare şi radiculare

prin torque).

TWIN-WIRE-ARCH

În 1930 apare Arcul bifilar Johnson – un aparat construit din 2 arcuri rotunde, foarte subţiri, care produceau forţe uşoare pentru derotarea şi alinierea incisivilor superiori. Cele 2 arcuri din oţel, situate vestibular, cu diametrul de 0,25 mm sunt introduse în tubi terminali de dimensiuni mai mari, care pătrund în tubuşoarele molare de 0,9 mm. Arcul e rigid în segmentele laterale şi flexibil în zona frontală. Dacă malpoziţiile sunt accentuate, arcul poate fi angajat parţial la început sau numai unul din fire, pentru a reduce forţa aplicată.

TEHNICA BEGG SE CARACTERIZEAZĂ PRIN: Utilizarea unui bracket specific. Folosirea exclusivă a arcurilor rotunde. Folosirea exclusivă a unui ancoraj intraoral. Deplasările dentare se fac prin versiune, urmată

de redresare. Utilizarea arcurilor auxiliare pentru torque şi

uprighting.Begg utilizează forţe uşoare, iar pentru crearea

spaţiului recurge la extracţia primilor premolari, în ambele arcade.

Arcurile utilizate sunt din oţel australian Wilcock, sunt subţiri (0,14; 0,16; 0,18), dar îşi păstrează elasticitatea şi rezistenţa perioade îndelungate. Ataşele sunt caracteristice pentru tehnica Begg şi se aplică pe inele la nivelul tuturor dinţilor.

Tratamentul începe la 3-4 săptămâni după extracţiile dentare şi are 3 stadii:

I. Se aplică inele cu ataşe pe toţi dinţii şi arcuri cu bucle verticale, având scop corectarea anomaliilor verticale, sagitale, transversale, a rotaţiilor, a înghesuirilor dentare.

II. Are drept obiective menţinerea corecturilor precedente şi închiderea spaţiilor restante după extracţia premolarilor.

III. Reprezintă etapa deplasărilor apicale, în care se urmăreşte redresarea axială la nivel incisiv, canin, premolar. Sun folosite resorturi auxiliare speciale, prefabricate, care se introduc cu un capăt în tubuşorul vertical al bracket-ului, iar cu celălalt capăt se ataşează la nivelul arcului principal, pentru a obţine mişcarea de upright.

TEHNICA BIOPROGRESIVĂ A LUI RICKETTS

Robert Ricketts a utilizat o interpretare teleradiografică computerizată proprie, putând face predicţii de creştere şi construcţii schematizate, pentru a oferi un plan de tratament vizualizat (VTO). Un factor fundamental al şcolii lui Ricketts este folosirea osului cortical ca sursă de ancoraj şi eliminarea rezistenţei corticale, când e iniţiată deplasarea dentară. În acest concept, terapia ortodontică e aplicată în acord cu specificul tipului facial, modelul muscular şi necesităţile funcţionale individuale.

TERAPIA BIOPROGRESIVĂ FOLOSEŞTE 10 PRINCIPII DE BAZĂ:1. Folosirea unui sistem propriu de diagnostic, plan de

tratament, avaluarea ancorajelor şi monitorizarea rezultatelor.

2. Control torque pe toată perioada tratamentului.3. Ancoraj muscular şi cortical.4. Deplasarea tuturor dinţilor într-o anumită direcţie cu

aplicaţii proprii.5. Modificări ortopedice.6. Tratamentul overbitului înainte de corectarea

overjetului.7. Terapia cu arcuri segmentare.8. Supracorecţie.9. Deblocarea malocluziilor într-o secvenţă progresivă

pentru a restabili funcţiile.10. Folosirea elementelor prefabricate pentru creşterea

calităţii şi eficienţei tratamentului.

ELEMENTE COMPONENTE A APARATULUI FIX ÎN TEHNICA RICKETTS:

Ataşe cu informaţii proprii. Arcul de bază (Utility Arch). Arcuri secţionate (segmentare).

TEHNICA TWEED - MERRIFIELD Merrifield a continuat opera lui Tweed, făcând

numeroase studii privind:• limitele danturii;• dimensiunea etajuli facial inferior;• analiza spaţiului total; • analiza ţesuturilor moi;• diagnosticul diferencial. A introdus:• conceptul forţelor direcţionate secvenţiale; • o tehnologie mai precisă a curburilor;• un nou concept de preparare a ancorajului şi

repoziţionare a dinţilor;• un controlo constant al fiecărei etape de tratament,

printr-un sistem de lecturare a informaţiilor în raport cu poziţia dinţilor.

INDIVIDUALIZAREA TRATAMENTULUI ORTODONTIC

Anomaliile ortodontice sunt diverse şi individuale. Respectiv, tratamentul se va individualiza în conformitate cu tabloul clinic, cu vârsta la care pacientul s-a adresat medicului. Dacă sunt obiceiuri vicioase, astea trebuie să se înlăture în primul rînd. Ulterior se alege metoda de tratament, care poate fi:

• precoce;• normal;• tardiv.

MULŢUMIM PENTRU ATENŢIE!