APARATE OPTICEECHIPA:ANGHEL VLADDRAGOMIR RALUCANEACSU IOANASTEFANI DIANAANDRA VLAD

CUPRINS:

MicroscopLuneta

Aparat de proiectie

Microscop

Luneta

Aparat de proiectie

Aparatul de Proiectie• Istoric:

Nu putem trece cu vederea munca savantului Batuche pe la 1725, care descoperă proprietatea unor materiale în compoziția căror intră un metal de a se înnegri sub acțiunea luminii; a francezului Joseph Nicephore Niepce care la 1822, folosind ca material fotosensibil o placă metalică cu o aplicație de bitum de Iudeea, introdusă într-o cameră obscură și expusă timp de circa 8 ore, obține un fel de matriță a obiectului expus; a pictorului Jacques Mandé Daguerre care împreună cu Nipce pun bazele daghereotipiei, realizând fotografii bazate pe acțiunea luminii asupra sărurilor de argint aplicate la început pe o placă metalică. Suportul pentru fotografii a fost apoi sticla de cristal, hârtia și suportul transparent flexibil, fotosensibil pe bază de halogenură de argint pus la punct de George Eastman în1884 cea care a făcut posibilă proiecția cinematografică.

Deoarece aparatul nu asigura decât vizionarea a numai unui singur spectator, pe mulți alți inventatori ideea ia pus la muncă pentru a face din această invenție o afacere profitabilă prin prezentarea filmulețelor unui număr mare de spectatori. Așa va apareprimul aparat de proiecție cinematografică.

Prin prima proiecție cinematografică a fraților Lumière, realizată la 28 decembrie 1895la Grand Cafee din Paris, cu o peliculă numită "Ieșirea muncitorilor din uzinele Lumière" a apărut o nouă artă și o industrie, Industria cinematografică.

Apar primele studiouri cinematografice, care realizează primele filme (filme mute până în 1927), primele aparate de proiecție cinematografică(la început cu acționare manuală), primele aparate de filmat (la început acționate manual).

Dezvoltarea tehnicii cinematografice este destul de rapidă.Dezvoltarea electronicii duce la apariția filmului sonor. Astfel în 1927 apare primul film sonor folosind sistemul Vitaphone, unde înregistrarea se făcea pe placă de gramofon, sistem destul de greoi privind sincronizarea mimică-sunet (celebrul Cântărețul de jazz cu Al Jolson). Ulterior se renunță la acest sistem în favoarea celui cu înregistrare optică pe film. La începutul anului 1940 se fac primele încercări de înregistrare magnetică, prin aplicarea pe peliculă a unei piste magnetice.

• Constructie

Realizează iluminarea fotogramei din fereastra de proiecție și proiecția sa pe un ecran. Se compune dintr-o sursă de lumină și un sistem optic de proiecție sau obiectiv de proiecție. Aparatul de proiecție este dispozitivul care formează imagini reale, răsturnate și mărite ale unor obiecte transparente sau opace, proiectate pe un ecran , obiectele fiind astfel așezate încât imaginea răsturnată dată de el să apară în poziție verticală. Dacă aparatul este destinat proiecției obiectelor transparente - diapozitive sau film cinematografic -, proiecția se numește proiecție de tip diascop. Dacă aparatul este destinat proiecției obiectelor opace,cum sunt pagini de carte, ziare, reviste, fotografii, se numește proiecție de tip episcop. Există și aparat care cumulează cele două proiecții, el numindu-se aparat epidiascop. Proiecția cinematografică este de tip diascop. Aparatul de proiecție cinematografică (în vorbirea curentă, „aparat de proiecție” sau impropiu „proiector”) are rolul de a proiecta pe un ecran alb imaginilefotogramelor înșirate pe film și de a transforma înregistrarea sonoră a fonogramei optice sau magnetice în semnale electrice ce se transmit instalației de redare a sunetului. El efectuează redarea fotogramelor cu o anumită frecvență,( de 24 imagini/sec. la filmele sonore și 16 - 18 imagini/sec. la filmele mute), numită frecvență de proiecție. Această frecvență trebuie să coincidă cu frecvența de filmare, astfel în cazul unor anomalii,apar dificultăți de redare. Dacă redarea este cu frecvență mai mică, sunetul va fi tărăgănat, neinteligibil și ton jos, îngroșat; dacă redarea este cu frecvență mare , sunetul va fi cu neinteligibil, acut și strident.Totodată recompunerea mișcării pe ecran va fi fie lentă, respectiv accelerată. Pentru perceperea imaginii proiectate este necesar ca fiecare fotogramă să fie menținută un timp nemișcată pe ecran. Acest lucru se face prin folosirea unui mecanism de transport sacadat al filmului prin ferestra de proiecție și cu ajutorul unui obturator de lumină, care are rolul de a "ascunde" deplasarea fotogramei pentru a face posibilă proiecția următoarei. Nefolosirea obturatorului ar face ca imaginea proiectată să fie neclară.

Elementele sistemului lumino - optic de proiecție:

• Mersul razelor de lumina

Sursa de lumină Se compune dintr-o sursă puternică de lumină care poate fi: arc voltaic,lampă de proiecție cu filament,lampă de proiecție cu halogeni,lampă de proiecție cu descărcare în gaze(cu xenon). Caracteristica principală a unei surse de lumină trebuie să fie redarea spectrului luminos începând cu ultraviolet spre infraroșu. De remarcat că în special la filmele color avem nevoie de o sursă cu spectrul cât mai spre ultraviolet pentru a nu denatura culorile. Acestei situații răspund bine arcul voltaic, lampa cu halogeni și lampa cu xenon. Ultimele două se folosesc actual cel mai mult și datorită ușurinței de exploatare. Lumina emisă de sursă este captată de o oglindă sferică, care redirijează razele luminoase către fereastra de proiecție unde întâlnesc filmul străbătându-l ducându-se către ecran prin obiectivul de proiecție. De remarcat că pentru a reduce cantitatea de căldură emanată de sursă, razele luminoase trec inainte de fereastra de proiecție printr-un filtru caloric.Sursa de lumină este instalată într-o incintă metalică numită lanternă de proiecție

• sisteme optice de proiectie

1.Obiective normale pentru proiecția cinematografică Proiecția pe ecran este asigurată printr-un obiectiv de proiecție, care este un sistem optic convergent, dispus într-o montură, destinat formării de imagini reale și mari. Menționăm că în fereastra de proiecție imaginea fotogramei este răsturnată, iar rolul obiectivului este acela de a o face vizibilă în poziție normală pe ecran. În timpul proiecției cinematografice, obiectivul, trebuie să asigure o imagine pe ecran la care: - să nu se observe aberațiile remanente ale obiectivului; - forma să fie asemenea din punct de vedere geometric cu cea din fotogramă; - iluminarea să fie aceeași pe întreaga suprafață a ecranului,cu abateri în limita normelor stabilite. De menționat, că pentru obținerea unei imagini de bună calitate este necesar ca un obiectiv de proiecție să fie alcătuit din combinații de lentile diferite, montate și fixate într-o montură care să permită menținerea distanțelor pe axa obiectivului și menținerea coaxialității lor. Obiectivul de proiecție se caracterizează prin:a) - Distanța focală, care se măsoară între punctele principale ale sistemului și focare. De eadepinde mărimea transversală a imaginii pe ecran, precum și deschiderea relativă. Funcție de distanța focală și dimensiunile formatului de peliculă folosit ( industrial 16mm, 35mm, 70mm), se poate determina lățimea și înălțimea ecranului.b) - Deschiderea relativă, care este un raport al diametrului pupilei de intrare a obiectivului și distanța focală. Această caracteristică arată că având o deschidere relativă mare, vor prelua tot fluxul luminos transmis de Sursa de lumină.c) - Luminozitatea, care se exprimă matematic prin pătratul deschiderii relative și arată de câte ori un obiectiv va transmite mai multă lumină decât altul. Pentru îmbunătățirea calității luminozității, deci a folosirii fluxului luminos util ( a pierderilor de lumină prin lentile) și contrastul imaginii totodată, lentilele din obiectiv sunt tratate chimic cu un strat antirefex. Acest strat antireflex este stabil chimic, nu este solubil în apă sau solvenți, nu se murdărește ușor și se curăță ușor cu alcool.

2.Obiective de construcție speciale

I. Obiective cu distanță focală variabilă. Sunt obiective care constructiv se compun din două grupuri de lentile, care se deplasează dealungul axei optice, schimbând distanța focală funcție de lungimea sălilor. În general sunt folosite la aparatele de filmat pentru eliminarea turelei de obiective.

II. Dispozitive afocale pentru proiecția pe ecran lat. Largirea ecranelor a fost posibilă ca urmare a modificării formatului de proiecție și a aplicării metodei de anamorfozare a imaginilor( filmarea cu rapoarte de mărire subunitate diferite pentru aceeași imagine; raportul pe orizontală este diferit față de cel pe verticală). Mai pe înțeles imaginea este alungită pe verticală, personajele fiind „țuguiate”, aplatizate. Pentru a se aduce imaginea la normal sunt folosite aceste dispozitive afocale, cunoscute ca (incorect) „obiectiv de cinemascop”, „obiectiv prokinoscop”, „obiectiv pentru ecran lat”. Pentru lucru, în timpul proiecției filmului se folosește atât obiectivul de normal (sau obiectivul cu distanță focală variabilă ) și dispozitivul afocal care este așezat în fața acestuia, el neinfluiențând în niciun fel gradul de mărire pe înălțime,doar dublează lățimea imaginii dată de obiectivul normal

Constructiv, obiectivele afocale sunt:a) - dispozitive cu lentile cilindrice; sunt dublete care modifică fix lățimea imaginii, nepermițând

modificarea acesteia, raportul de 2:1 rămânând neschimbatb) - dispozitive cu prisme; sunt dublete de prisme refrigente, având muchia unghiului diedru așezată

vertical. Raportul 2;1, se poate schimba imaginea mărindu-se în detrimentul unor distorsiuni; imaginea poate fi mai lată sau mai "subtiață", neplacută spectatorului

• NOUTATI

10 lucruri pe care nu le stiai despre … cinematograf

1.Cinematograful s-a nascut la sfarsitul secolului XIX in Franţa,  2.Pentru a se putea ajunge la primul aparat de proiecţie cinematografica a fost necesara inventarea altor cateva aparate de captare si proiecţie a imaginilor, cum ar fi stroboscopul, zootropul sau praxinoscopul,  3.Cei care au construit primul aparat cinematografic au fost fraţii Lumiere in februarie 1895. Acestia observa din intamplare descompunerea imaginii, in momentul in care un aparat de fotografiat, ce fotografia un cocos in zbor, se strica,  4.O contribuţie importanta in dezvoltarea cinematografiei a avut si Thomas Edison care inventeaza kinetoscopul si kinetograful. Ritmul de trecere a fotografiilor in cazul kinetografului era de 40-60 de fotografii pe secunda, iar pentru un film mut s-a descoperit ca erau nevoie doar de 18 imagini pe secunda,  5.Prima proiecţie cinematografica a fraţilor Lumiere a fost realizata la 28 decembrie 1895 la Grand cafee in Paris, numita  “Iesirea muncitorilor din uzinele Lumiere”,  6.Primul studio cinematografic din SUA a fost construit de Thomas Edison si purta numele de Black Maria,  7.Primul film cu sonor apare in anul 1927, “Cantaretul de Jazz”,  8.In 1920 apare Tehnicolor, un procedeu de realizare a filmelor color, inventata de americani, 9.In 1933 apare primul film in relief, realizat tot de fraţii Lumiere,  10.Primul film pe ecran plat apare in 1953, in regia lui Henry Koster, intitulat  “Parada Primaverii”

Luneta• ISTORIcÎnceputul secolului al XVII-lea marchează un eveniment important în dezvoltarea opticii: apariţia lunetei .Luneta în sine n-a fost, probabil, o invenţie ştiinţifică. Despre inventarea lunetei, ca şi despre cea a ochelarilor, nu se ştie nimic precis. Ea a apărut în Olanda, nu se ştie cum, ca un produs secundar al producţiei de ochelari. Legenda spune că, în jurul anului 1600, în atelierul opticianului Lipperschey, un copil, jucându-se, s-a uitat prin două lentile puse una în spatele celeilalte şi a observat că lucrurile par a fi mai apropiate. Descoperirea întâmplătoare a copilului ucenic a atras evident atenţia meşteşugarilor, care au început să construiască lunete.Documentele de care dispunem arată că, în mod cert, în 1604, opticienii meşteşugari puseseră deja în circulaţie noile aparate, care, mai târziu, au fost denumite lunete. Printr-un asemenea instrument, imaginea apărea estompată, prost definită şi înconjurată de nimburi colorate. Performanţele foarte scăzute ale lunetelor au determinat ca interesul oamenilor de ştiinţă pentru ele să fie diminuat.În teritoriul italian, producţia de lentile de la Veneţia nu se limita la ochelarii de citit; de fapt, în localitatea Murano se fabricau şi lentile mari pentru lunete, care erau finisate de fabricanţii de oglinzi, un alt meşteşug pentru a cărui mărturie stau alte toponime. Lunetele erau vândute de “occhialeri”.

Galileo GalileiLuneta - rudimentar construită de meşteşugari, neglijată de marele public, marginalizată de oamenii de ştiinţă - era ameninţată să dispară. În anul 1609, a intervenit însă Galileo Galilei (1504-1642), care a făcut ca soarta acestui instrument să se modifice radical. Intuiţia sa genială s-a focalizat pe ideea posibilităţii de a observa planetele prin intermediul acestui sistem optic. Pentru construirea lunetei, Galilei nu a precupeţit nici un efort, fiind conştient de importanţa unui instrument ştiinţific de valoare excepţională. Din acest motiv, savantul şi-a fabricat singur lentilele, alegând judicios calitatea sticlei şi perfecţionându-şi în mod continuu tehnica de şlefuire. Galilei avea să obţină o creştere a puterii de mărire a lunetei, ajungând până la mai mult de treizeci de ori. După demonstraţia făcută de Galileo Galilei pe turnul San Marco, la 21 august 1609, şi oferirea acestui instrument dogilor şi signoriei, construirea de lunete (telescoape) a devenit o modă.Într-o scrisoare datată 24 august 1609, Galilei declara că luneta sa reprezintă un instrument ştiinţific de o valoare inestimabilă. Aşa încât, unii cercetători consideră această dată ca fiind începutul oficial al ştiinţei moderne, activitate în care experimentele şi observaţiile se fac cu ajutorul instrumentelor ştiinţifice construite special în acest scop.Câteodată, în loc de cristalul de rocă era folosită sticla. Însuşi Galileo, odată ce s-a reîntors în ţinutul Toscan, în septembrie 1610, a continuat să-şi procure lentile din Veneţia pentru încă 10 ani, atâta vreme cât prietenul său, Giovanfrancesco Sagredo se mai afla în viaţă. De altfel, corespondenţa dintre ei se desfăşura în special în jurul lentilelor. Sagredo, care a supravegheat personal producerea şi finisarea lentilelor, a facut noi experienţe şi cercetări asupra lor.Numai gândindu-ne la legătura dintre îndepărtata şi întâmplătoarea descoperire a cristallierilor, prezenţa lui Galileo în Veneţia şi Padova, şi amintirile sale despre locurile în care a trăit “cei mai frumoşi 18 ani din toată viaţa sa”, ne putem da seama de importanţa acestei poveşti cu privire la hărnicia meşteşugarilor veneţieni.

 Schema optica a lunetei suplimentare ce se ataseaza la luneta AST ( se mai numeste ,,adaus optic,, sau luneta de tip Galilei)1.obiectiv (format din 2 lentile lipite = dublet acromatic ) 2. ocular divergent ( negativ)

• CONSTRUCTIA Componentele optice principale ale lunetelor sunt lentilele,iar razele de lumina care trec prin ele sunt supuse refractiei.O lentila este formata dintr-o substanta transparenta(sticla sau material plastic) marginita de doua suprafete sferice,dreapta care uneste centrele sferelor respective fiind numita axa optica.Lunetele folosesc principiul de refracţie a luminii. Atunci când lumina trece prin obiectivul lunetei este refractată (îndoită) şi ajunge într-un punct numit focar , unde este examinată printr-un ocular. La începuturile lunetelor, problema cea mai mare era aberaţia cromatică-un halo colorat în jurul obiectelor văzute prin lunetă.Luneta are în componenţă un tub în care se află un sistem optic numit obiectiv, care este orientat spre cer. Punând ochiul în spatele ocularului, observăm direct imaginea obţinută. În plus o putem fotografia sau chiar înregistra şi analiza cu ajutorul aparatelor electrice. Lunetele cu obiective formate din lentile de sticlă se mai numesc şi telescoape dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglindă concavă se mai numesc şi telescoape catoptrice, sau simplu telescoape.

• MERSUL RAZELOR DE LUMINA  Lunetele cu obiective formate din lentile de sticlă se mai numesc şi telescoape dioptrice, iar cele cu obiectivul constând dintr-o oglindă concavă se mai numesc şi telescoape catoptrice, sau simplu telescoape.Lunetele sunt foarte performante la observaţii planetare deoarece dau imagini cu contrast şi calitate ridicată. Dar costul lor este foarte mare şi de aceea pentru observaţii deep sky este de preferat un telescop reflector. Lunetele sunt mult mai uşor de folosit şi de întreţinut decât telescoapele, deoarece nu necesită operaţii de colimare (aliniere a părţilor optice) şi nu sunt afectate foarte tare de tulburenţa instrumentală (curenţi de aer în tub). Singura problemă este că obiectivul de lunetă costă mult mai mult decât o oglindă de telescop de acelaşi diametru. Componentele optice principale ale lunetelor sunt lentilele,iar razele de lumina care trec prin ele sunt supuse refractiei.O lentila este formata dintr-o substanta transparenta(sticla sau material plastic) marginita de doua suprafete sferice,dreapta care uneste centrele sferelor respective fiind numita axa optica. Deparece corpurile ceresti sunt situate la departari mari , putem considera ca radiatiile care vin spre observator sunt paralele intre ele. In legatura cu trecerea razelor de lumina prin lentile se pot face urmatoarele remarci :   - razele care trec prin partea centrala a lentilei sunt mai putin refractate decat razele care trec prin apropierea periferiei,acest fapt determinand pe axa optica puncte diferite de convergenta-focare diferite- -cauza pentru care imaginea obiectului observat apare putin incetosata.Acest fenomen este cunoscut sub denumirea de aberatie de sfericitate Luneta este destinata observarii obiectelor foarte indepartate. De la oricare punct al unui astfel de obiect ajung la noi fascicule practic paralele.

• Marimile caracteristice

Grosismentul lunetei:         Fiind vorba de un aparat ce furnizeaza imagini virtuale ale unor obiecte indepartate, luneta se caracterizeaza prin grosisment. Grosismentul este egal cu produsul dintre distanta focala a obiectivului si puterea ocularului. Se poate mari deci grosismentul marind distanta focala a obiectivului si utilizand oculare cat mai convergente.         Luneta este un sistem optic ce consta dintr-o lentila obiectiv (convergenta) si una ocular (divergenta).          Prima luneta a fost construita in Olanda la inceputul anului 1600. Cel care a introdus folosirea lunetei in astronomie  a fost Galileo Galilei. Cu luneta construita de el in anul 1609, savantul italian a descoperit muntii de pe Luna, natura stelara a Caii Lactee, patru sateliti ai lui Jupiter, petele solare. Dar la aparitia si perfectionarea lunetei au contribuit multi inventatori ai epocii.        Luneta are in componenta un tub in care se afla un sistem optic numit obiectiv, care este orientat spre cer. Punand ochiul in spatele ocularului, observam direct imaginea obtinuta. In plus o putem fotografia sau chiar inregistra si analiza cu ajutorul aparatelor electrice.        Lunetele folosesc principiul de refractie a luminii. Atunci cand lumina trece prin obiectivul lunetei este refractata (indoita) si ajunge intr-un punct numit focar , unde este examinata printr-un ocular. La inceputurile lunetelor, problema cea mai mare era aberatia cromatica-un halo colorat in jurul obiectelor vazute prin luneta.

Microscopul DEF: Microscopul (grec. mikrós: mic; skopein: a observa) este un instrument optic care mărește imaginea unui obiect observat printr-un sistem de lentile.

• iSTORICPovestea microscopului începe la sfârşitul secolului

al XVI-lea, când doi olandezi care confecţionau ochelari –Hans Jansen si fiul sau Zaccharias – au efectuat un experiment care implica privirea prin mai multe lentile introduse într-un tub. Microscopul s-a născut pe baza aceluiaşi principiu pe care a fost construit şi telescopul, olandezii observând, în acest caz, cum imaginea, "supusă" studierii cu tubul cu lentile, lua dimensiuni considerabil mai mari. Astfel în anul 1590, a apărut microscopul compus. Inspirat de pe urma acestei invenţii, Galileo Galilei şi-a construit propriul microscop – precum şi propriul telescop, în aceeaşi perioadă – adăugându-i un dispozitiv de concentrare a razelor de lumină. La fel ca şi telescopul, microscopul a fost construit în urma necesităţii acute a omului de a-şi amplifica simţurile, precum văzul dar şi de a-şi satisface curiozitatea de a studia ceea ce nu se poate observa cu ochiul liber, fie că este vorba de obiecte prea îndepărtate sau prea mici.

Un alt om de ştiinţă care şi-a adus contribuţia la fabricarea microscopului, în 1674, a fost microbiologul olandez Anthony Leeuwenhoek. După o serie de teste cu lupe pe care le-a polizat şi şlefuit, Leeuwenhoek a obţinut lentile sferice cu grad de mărire ridicat. Folosind aceste lentile pentru propriul său microscop, microbiologul a descoperit existenţa organismelor unicelulare precum bacteriile. În urma cercetărilor sale, care au revoluţionat medicina, Anthony Leeuwenhoek este considerat, printre altele, părintele microscopiei. La începutul secolului al XIX-lea, în 1830, Joseph Jackson Lister a obţinut reducerea efectului uneia dintre aberaţiile cromatice (deformare optică a imaginii, manifestată prin formarea unui spectru de imagini colorate în locul unei singure imagini). Lister a redus aberaţia sferică, demonstrând că, prin montarea mai multor lentile slabe cu o anumită distanţă între ele, se poate obţine o imagine mărită, fără a fi însă înceţoşată. La final de secol, cercetătorul Ernst Abbe propunea o formulă matematică denumită "Condiţia de sinus a lui Abbe", cu ajutorul căreia se putea obţine, în cifre, rezoluţia maximă posibilă pentru un microscop. 

• CONSTRUCTIE

Principalele componente ale unui microscop sunt: Obiectivul Ocularul Sistemul de iluminare Sistemul de înregistrare

Obiectivul, partea îndreptată spre obiect, este un sistem optic convergent format din mai multe lentile. Obiectivul are distanţa focală de câţiva milimetri. Microscoapele sunt prevăzute cu mai multe obiective prinse într-o montură ce se poate roti.La microscoapele destinate unor măriri foarte mari, între obiect si obiectiv se pune un strat fin de lichid (ulei de cedru) pentru îmbunătăţirea imaginii. Un astfel de microscop se numeşte microscop de imersie.

Ocularul este partea îndreptată spre ochi. Ocularul este un sistem optic convergent, care are comportare asemănătoare unei lupe. Majoritatea microscoapelor au o pereche de oculare pentru a permite observarea binoculară. Cele două fascicule de lumină se obţin cu ajutorul prismei de reflexie totală.

Sistemul de iluminareSursa de lumină poate fi artificială (lampa separată sau inclusă in microscop) sau naturală (în acest caz se foloseşte o oglindă pentru direcţionarea luminii spre proba analizată)Condensorul este un sistem optic convergent care asigură iluminarea uniformă probei.

  Sistemul de înregistrareÎnregistrarea imaginii se face cu un aparat de fotografiat. Microscopul este prevăzut cu un sistem de divizare a fasciculului de lumină, astfel încât o parte din aceasta de propagă spre ocular, iar cealaltă parte se propagă spre un aparat de fotografiat.

Cel mai simplu microscop este format din două lentile convexe suprapuse, ocular si obiectiv. Obiectul care trebuie observat este puternic iluminat şi privit prin transparenţă. Lentila convexă a obiectivului produce o imagine a obiectivului, care este la rândul ei mărită de lentila convexă a ocularului. Cele două lentie îşi însumează puterile de mărire, ceea ce produce în final o imagine foarte mărită a respectivului obiect.

• Mersul razelor de lumina si marimile caracteristice

Grosismentul microscopului măsoară de câte ori mai mare se vede obiectul prin instrument decăt cu ochiul liber la distanţa normală de vedere pentru ochiul emetrop, şi este egal cu raportul dintre tg unghiului sub care se vede imaginea si tg unghiului sub care se vede obiectul.;, unde este unghiul sub care se vede obiectul sub microscop, iar este unghiul sub care se obiectul cu ochiul liber.

 Puterea optică este raportul dinte tg unghiului sub care se vede imaginea si mărimea transversal a obiectului.

Mărirea este raportul dintre dimensiunea transversală a imaginii si mărimea transversal a obiectului.

Mărirea se foloseşte la instrumentele care dau imagine reală cât şi la cele care dau imagine virtuală. Este adimensională.

i’- imagine intermediară (devine obiect pentru lentila ocular, reală, răsturnată, mai mare decât obiectul

i – imagine virtuală, răsturnată, mult mai mare decât obiectul.

• NOUATI

Microscopul electronic Un microscop electronic este un tip de microscop care folosește electroni pentru a ilumina specimenul și a crea o imagine mărită a acestuia. Microscoapele electronice au rezoluție superioară microscoapelor cu lumină, și pot mări de mult mai multe ori imaginea. Unele microscoape electronice ajung să mărească de 2 milioane de ori, pe când cele mai bune microscoape cu lumină măresc de 2 000 de ori. Microscopul electronic este nelipsit în multe laboratoare. Cercetătorii îl folosesc pentru a examina material biologic (cum ar fi microorganisme și celule), diferite molecule mari, probe de biopsie medicală, metale și structuri cristaline, și caracteristicile diferitelor suprafețe. Microscopul electronic este folosit extensiv pentru inspecția și asigurarea calității în industrie, inclusiv, în mod deosebit, în fabricarea dispozitivelor semiconductoare.

Cel mai puternic microscop din lume a fost anunțat la inceputul lui 2008. Transmission electron aberration-corrected microscope, prescurtat “TEAM” atinge rezoluția de 0,5 Ångström, in jur de 1 milion de ori mai mic decât diametrul unui fir de păr. Rezoluția unui microscop electronic cu transmisie este limitată în principal de aberația de sfericitate, dar o nouă generație de sisteme de corecție a aberațiilor a avut ca efect depășirea parțială a aberațiilor sferice și creșterea rezoluțiilor. Corecțiile din software ale aberației de sfericitate pentru microscoapele electronice cu transmisie de înaltă rezoluție a permis producerea unor imagini cu rezoluție suficient de bună pentru a evidenția atomi de carbon în diamante, aflați la distanțe de doar 0.89 ångströmi (89 picometri) unii de alții și atomi din silicon la distanțe de 0.78 ångströmi (78 picometri), mărind de 50 de milioane de ori. Capacitatea de a determina pozițiile atomilor în cadrul materialelor a făcut din acest tip de microscop o unealtă importantă pentru cercetarea și dezvoltarea din domeniul nanotehnologiilor.

•Microscop electronic •Microscop digital

• Aplicaţii

Microscoapele sunt instrumente care produc o imagine mărită a unui obiect mic. Ele sunt folosite in multe aplicaţii ştiinţifice şi industriale; unele aplicaţii uzulale ale microscoapelor includ controlul in producţie şi controlul de calitate în domeniul tehnologiilor înalte. Aplicaţiile specifice de control de calitate includ fabricarea semiconductoarelor, imagistică medicală, cercetare celulară şi analiza metalurgică.