ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE...

16
ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI n TEATRU – Oltița Cîntec w pagina 2 n FILM – Iulia Blaga w pagina 3 n OPINII – Andrei Crăciun, Florin Lăzărescu, Radu Pavel Gheo, Florin Ghețău, Mădălina Cocea, Bobi (Fără zahăr) w paginile 4, 5, 16 n LITERATURĂ – Eli Bădică w pagina 6 n POEZIE – Alina Purcaru w pagina 7 n MUZICĂ – Victor Eskenasy, Dumitru Ungureanu w paginile 10-11 n INTERNAȚIONAL – Dragoș Cojocaru w paginile 12-15

Transcript of ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE...

Page 1: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI

n TEATRU – Oltița Cîntec w pagina 2n FILM – Iulia Blaga w pagina 3n OPINII – Andrei Crăciun, Florin Lăzărescu, Radu Pavel Gheo,

Florin Ghețău, Mădălina Cocea, Bobi (Fără zahăr) w paginile 4, 5, 16n LITERATURĂ – Eli Bădică w pagina 6n POEZIE – Alina Purcaru w pagina 7n MUZICĂ – Victor Eskenasy, Dumitru Ungureanu w paginile 10-11n INTERNAȚIONAL – Dragoș Cojocaru w paginile 12-15

Page 2: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

2ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018retrospectivă www.suplimentuldecultura.ro

Anul teatral 2017 – o privire subiectivă

N-AI TU TREABĂ!, TEATRUL ACT

Proiectul regizoral de cursă lungăal lui Alexandru Dabija de a rescriescenic în spirit postmodern po �veștile lui Ion Creangă s�a materia�lizat în 2017 prin Dănilă Prepeleac.Pentru scenariu a co la borat, dinnou, cu Cătălin Ștefă nescu, iar tezadramaturgică de la care a pornitechipa de creație e „ce�ar fi dacă?“.Cel ce fusese amărâtul Dănilă Pre�peleac în paginile humuleșteanuluieste adus în contemporan, urmă�rindu�l pe învingătorul diavolilor lavârsta senioratului, în postura deom de mare succes care�și permiteorice năstrușnicie. Noua istorie econcentrată pe trei personaje, Dă�nilă, Mammon și Balamuk, dracii ră mași la dispoziția celui care i�a pă� călit, iar stilistic se merge pe story �telling. Ideea e că prezentul e plin dePrepeleaci și de împie lițați dis pușisă facă orice cu și pentru bani, cădoar sunt ochiul dracului, nu�i așa?Povestea pune față�n față douălumi, cea arhaică, a povestitoruluihumuleștean, și cea actuală, cândreușita se cuantifică în grosimeaportofelului. Creativitate, in teli gen �ță, sarcasm, comic deștept, plăcereade�a urmări actori de mare calibru(Marcel Iureș, Alexandru Voicu, An�drei Seușan) fac din această reinven�tare a unei lucrări clasice un spec �tacol dintre cele mai bune pe care le�am vizionat anul trecut.

O MIE DE MOTIVE, POINT BUCUREȘTI

Textul britanicului Duncan Mac�millan, Every Brilliant Thing/ O miede motive, a devenit spectacol înregia lui Horia Suru și interpretareade clasă a lui Florin Piersic Jr. Unone man show în care o dramatur�gie impecabilă devine material tea�tral pentru un actor ale cărui calitățiinterpretative sunt puse în acțiuneîntr�o variantă în care publicul de�vine reactiv, e parte integrată a actu�lui scenic. O poveste neaș teptatăspusă de un copil/ adolescent/tânăr despre dragoste și multiplele

ei forme, despre una dintre marileprobleme ale zilei – depresia – șiefectele ei devastatoare asupra celordin jur. O mie de motive înseriazăartistic, cu emoție, multitudinea demotive pe care cineva le�ar puteaavea pentru a învinge melancolia șitristețea maladive. Lista personaju�lui principal se îmbogățește cu fie�care nouă eta pă de vârstă și include,printre altele: „înghețata, bătaia cuperne, plastilina, creioane colorate,orez cu lapte, pistoale cu apă, Carteajunglei“; „mirosul căr ților vechi,Rambo, Star Trek, Star Wars, să daifoc unor chestii, să te împaci după oceartă, să câștigi ceva, castelele denisip, să te tunzi singur, plintă, sămergi pe iarbă în picioarele goale“;„răsăritul de soare, să te îndră gos �tești, sexul, să�ți gătească persoana pecare o iubești ceva bun, bun, bun detot, să te uiți la cineva care se uită lafilmul tău preferat, să stai să vorbeștitoată noaptea cu persoana iubită, săte trezești târziu lângă persoana iu�bită“. Sensibilitate, umor, surpriză,mult omenesc, implicare, impro vi �zație, actorie de esen ță pură, muzicăfac un spectacol în care Florin PiersicJr. cu cerește sala încă după primeleminute și o ține la picioarele lui res�tul de vreo sută, făcând inimile privi�torilor să bată la unison.

WOLFGANG, TEATRULTINERETULUI PIATRA NEAMȚ

O situație reală transformată în textteatral de grecul Yannis Mavritsa�kis a devenit, în regia lui RaduAfrim și interpretarea mi nunațiloractori de la Piatra Neamț (CătălinaBălălău, Florin Hrițcu, Andrei Mer�chea Zapo toțki, Mircea Postelnicu,Loredana Grigoriu, Emanuel Be�cheru, Cristina Mihăilescu, Valen�tin Florea, Sabina Brândușe), unspectacol de o emoționalitate ne�trucată, profundă. Un spectacolcare pune în discuție tot dragostea,doar că într�o altă formă, cea per�vertită, de a fi în posesia unui om pecare�l răpești la propriu din familialui și îl ții captiv doar pentru tine.Într�o scenografie (Romulus Boi cu)deja încărcată de teatralitate, din

obiecte electrocasnice care capătăsensuri simbolice (spectacolul are petot parcursul său și pe toate compo�nentele o simbolistică bogată), evo�luează o lume de neînțeleși care,lipsiți de căldura iubirii adevărate,evadează înalcool, stupefiante, răpiri,iubiri imaginare.

Wolfgang readuce Teatrul Ti�neretului la locul ce i se cuvine peharta teatrală a României. Un spec�tacol puternic, convingător, care, in�diferent de orizonturi culturale și deașteptare, nu te lasă indiferent, carete lovește necruțător în sfera trăiri�lor intense.

SĂRBĂTORI FERICITE,TEATRUL NAȚIONAL „RADU STANCA“ SIBIU

În timpul Festivalului Interna ționalde Teatru de la Sibiu mă întâlnesc cuCristi Juncu și îi zic: „Am văzut unspectacol excepțio nal, care e în pro�gram, ți�l recomand: Sărbători feri�cite de Neil LaBute“. Râde, are simțulumorului, și�mi răspunde că știe deel și că, da, parcă l�a și văzut. Sunt trei texte scurte ale scriitorului ame�rican – Furiile, Happy Hour șiHelterSkelter – care abordează fidelitateaîn amor și în cuplu și pe care regizo�rul le�a reunit ironic sub titlul Sărbă�tori fericite. Acțiunea lor se plaseazăîn preaj ma Crăciunului, numai că în�tâmplările relatate nu sunt tocmaidintre cele mai fericite, ba dimpo�trivă, registrul e al unui tragic factual,din zona cotidianului și individualu�lui imediat. Neil LaBute scrie pentruactori, deci interpreții au avut mate�rie primă pentru a construi partituriinterpretative consistente, ceea ce șifac conduși de Cristi Juncu, nu maipuțin cunoscut pentru știința de�aîndruma actorii către personajelelor. Ofelia Popii, Marius Turdeanu,Adrian Matioc joacă mai multe ro�luri, fiecare diferite, și o fac metamor�fozându�se abil, rapid, la turațiaperfectă. Obligatoriu, de văzut. SDC

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL N-ai tu treabă!

O mie de motive

Wolfgang

Sărbători fericite

N�am numărat câte spectacole am văzut de�a lungul lui 2017, suntmulte, foarte multe, dar din cele vizionate câteva au fost speciale, s�auindividualizat estetic. Iată�le, reunite într�o retrospectivă subiectivă!

Page 3: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

3ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Memoria sinestezică a anului

Aceste retrospective fiind subiec�tive, tind să le dau aceeași încăr�cătură ca evenimentelor persona� le dintr�un an. E adevărat, poțifixa cu ace de gămălie titluri, daracest gen de rememorare mă soli�cită mai mult sentimental decâtanalitic, așa cum, dacă lași să seașeze ce s�a întâmplat într�un an,poți rămâne din evenimente în�tregi cu capete de ațe, gros�pla�nuri și frânturi de melodii care săreprezinte un fel de esență impre�sionistă. Așa cum dintr�un pui îțiplac doar aripioarele, dintr�unfilm pot să�ți placă doar câteva lu�cruri, dar atât de mult încât să leduci cu tine.

Deci, urmând un dicteu aproa �pe automat (!), încep prin a spunecă din 2017 am plecat cu huruituldin Dunkirk, pe care l�am resimțitdin plin în stomac, și cu teroareasurdă începută odată cu primelecadre, care mi�a lăsat popcornulaproape neconsumat. Cu impre�sionanta lui logistică, filmul luiChristopher Nolan e pentru minecea mai veridică expe rien ță cine�matografică a iadului războiuluirealizată până acum, iar în 2017 afost echivalentul vizual al însem�nărilor autobiografice ale lui ErnstJünger din În furtuni de oțel, pecare le�am citit de la Humanitas.

Pentru variație, aș înlănțui culudicul estetizant și un pic preten �țios din The Square/ Pătratul (deRuben Östlund, Palme d’or la Can�nes), care e construit pe permanenta

sabotare a stării de fapt. Mi s�apărut original contrapunctul careironizează în același timp corecti�tudinea politică și opusul ei (caree cam același lucru), invitând la oprivire cât mai sinceră asuprarealității. Aproape fiecare scenă arputea funcționa ca o instalație și econstruită cu un remarcabil simțmuzical.

Din ce am văzut la Cannes,cea mai puternică impresie mi�alăsat�o însă Carne y arena, insta �lația de realitate virtuală a lui Ale�jandro González Iñárritu, realizatăîmpreună cu directorul de ima �gine Emmanuel Lubezki și expusăulterior la Fondazione Prada dinMilano. O experiență imersivă dedoar 15 minute, în care te trezeștiîn mijlocul unor imigranți mexi�cani arestați la granița cu SUA.Climaxul e momentul final, cândun polițist îndreaptă arma spretine și te obligă să reacțio nezi.Dunkirk și Carne y arena au în�tors în 2017 cinemaul la ce era în1895, când emoțiile primilor spec�tatori de cinema erau cu totul vis�cerale. S�a închis astfel un cerc.

Păcat că The Other Side ofHope/ Partea cealaltă a speranțeia avut un ecou atât de redus în2017. Poate că Aki Kaurismäki aaruncat diamante porcilor. Poatecă solidaritatea și căldura umană,așa cum le vede el, se petrec doarîn cercuri restrânse. Aici memoriamea afectivă a reținut contrastuldintre gingășia filmului și poantele

cineastului din conferința de pre �să de la Berlin (unde a luat Pre�miul de regie), ca și cum i�ar fi fostrușine să se arate atât de vulnera�bil. Poate că, totuși, acesta nu va fiultimul său film, așa cum ne�aamenințat.

Din Una mujer fantastica/ Ofemeie fantastică de SebastiánLelio (Premiul pentru scenariu laBerlin) aș reține scena când Ma�rina deschide dulapul din saunaunde mergea defunctul ei iubit(cheia ușii era misterul filmului)și descoperă golul ca o gaură ne�agră. Nu era nimic în dulap, niciun obiect miraculos, nici un me �saj�fantomă, nici un bilet de avionspre Argentina sau un ultim în�demn testamentar, ci doar confir�marea din întuneric și gol căMarina are propria ei călătorie șică are destulă putere s�o ducăsingură.

Despre Call Me by Your Name(de Luca Guadagnino) n�aș spunecă e un film queer, ci unul despreprima iubire, de aici libertatea pecare o dă fiecărui spectator să re�zoneze cu el. Poate că asta a fost șiintenția cineastului adaptând ro�manul lui André Aciman. În stilullui intelectualo�burghez elegantprobat în filmele precedente,Guadagnino lasă la dospit amorul

dintre adolescentul Elio (Timot�hée Chalamet) și studentul ameri�can Oliver (Armie Hammer), în� tr�o Italie din 1983 toropită de căl�dură, cu camere răcoroase și unprogram de vacanță care creeazătabieturi de scurtă durată, dar șidependențe pentru toată viața. Eceva intens senzual în acest filmluat cu totul și în detaliu, și un aersfâșietor & inevitabil pe care dolcefar niente�le îl ia doar atunci cânde privit retrospectiv (în amintireaspectatorului).

În Ultimul căldărar, primuldocumentar de Cosmin Bumbuțși Elena Stancu, am simțit o căl�dură umană care depășește rela �ția regizor�personaj și un amestecde generozitate și modestie pecare mi�ar plăcea să le văd maides în mica noastră lume (cine�matografică etc.).

Eseul cinematografic Țaramoartă, de Radu Jude, începe ca ojoacă și scufundă spectatorul îniluzie, determinându�l să facă unmontaj interior din fotografiile cuoameni obișnuiți din colecțiaCostică Acsinte și fragmentele so�nore din anii ’30. Developareaacestui montaj are efect retard.

AR MAI FI:

n tăcerile lui Kim Min�hee și, în ge�neral, lipsa de efort a cinemaului luiHong Sang�soo din On the Beach atNight Alone (pentru care Min�hee afost premiată la Berlin), respectivThe Day After și Claire’s Camera(ambele din Selecția Oficială de laCannes 2017);n Jean�Louis Trintignant în Hap �py End de Michael Haneke, bunca vinul vechi;n modul lui Pablo Larraín de a facebiopic (în Jackie) păstrând intactmisterul eroinei (voalat ca pălăria cuvoal de la înmormântarea lui JFK);

n proiecția cu T2 Trainspottingde la Berlin, cu toată presa înfibrilație;n onestitatea lui God’s Own Co�untry/ Tărâmul binecuvântat, deFrancis Lee, film în care joacă(foarte bine) și românul Alec Se�căreanu;n vizualurile din Ghost in theShell/ Spiritul din cochilie, de Ru�pert Sanders, care trimit mai multspre o explorare a Sinelui decâtspre SF;n ultima parte din Moonlight/ Înlumina lunii, de Barry Jenkins,care rotunjește destinul erouluiși�i face dreptate;n scena din I, Daniel Blake/ Eu,Daniel Blake, de Ken Loach, încare tinerei mame i se face rău defoame în banca de alimente (și lacare am plâns copios);n finalul lui Marița, debutul luiCristi Iftime, cu mama (Ana Cion�tea) luând�o inconștient după fos�tul bărbat (Adrian Titieni). AnaCiontea în același film;n felul în care Benny și Josh Saf�die vizitează cinemaul americanal anilor ’70 cu Good Time, lă�sându�și și amprenta proprie;n delicatețea lui On Body andSoul/ Despre trup și suflet, de Il�diko Enyedi (Ursul de Aur la Ber�lin), deși nu cred că filmul rezistăla mai multe vizionări;nambiția documentarului româ�nesc de a explora condiția umanăvia alte teritorii geografice (Ouă �le lui Tarzan, de Alexandru Solo�mon);n distribuția tânără din Un pas înurma serafimilor (debutul lui Ga�briel Sandu) și Biblia care se răs �foiește singură – moment care, dincâte am înțeles, ține de miracol;n divertismentul de calitate dinLogan;n în aceeași notă, candoarea luiPaddington 2 și culorile lui Coco;n finalul antifeminist din TheBeguiled, cu eroinele aruncândîn fața porții cadavrul împachetatal căpitanului John McBurney, închizând poarta și rămânândizolate & satisfăcute în emancipa�rea lor;nnu în ultimul rând, turturica pecare am fotografiat�o pe covorulroșu de la Cannes. SDC

IULIA BLAGAFILM

În fiecare an îmi propun să scriu o retro spec -tivă cinematografică alcătuită din detalii, gus- turi și mirosuri, și niciodată nu reușesc pentrucă nu pot găsi nici măcar în vacanță (cândscriu aceste texte) răgaz pentru a separa deta -liile, gusturile & mirosurile de bolul alimentar al filmelor dintr-un an.

Dunkirk, de Christopher Nolan

Call Me by Your Name, de Luca Guadagnino

Page 4: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

4ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018retrospectivă www.suplimentuldecultura.ro

În primul rând, anul care tocmais�a încheiat am cam fost în stra �dă. Păi, dacă nu mai țineți minte,Am ieșit din bulă să vă întrebămde sănătate – eu l�am lansat. Amfăcut laringită pentru un poporde indolenți, cum ar spune,poate, însuși Țuțea, dacă ar maitrăi. Pe plan intern – asta a fostsituația.

Pe plan extern (Externele îmiplac mie), am văzut pentru primadată frumosul oraș Valencia. Dinpăcate, însă, m�am întors în țaranoastră. Am văzut din nou Lisa�bona și Amsterdamul și Pales�tina și Polonia (și am văzut eu –iar – că e bine). Cu altă privire,mai puțin tânără, poate mai înțe �leap tă.

Am văzut și pentru primadată Malta și Marche, în Italia. Dinpăcate, m�am întors în țara noastră.

Am călătorit, așadar, bine, ampublicat multe (prea multe?) cărți(un foarte scurt roman, o carte de

eseuri, una de poeme și una denuvele – nu a fost chiar cel mairău ritm), am fost la festivaluri deliteratură și de film și de teatru,am citit într�o biserică aproapegoală dintr�un sat săsesc. Am iu �bit, am dansat, am sperat, am dez�nădăjduit. Am supraviețuit.

Am intrat, cum m�am priceput,în noi proiecte media, am cofondatRecorder (poate știți ca zul), amavut, pe cale de conse cință, tot maipuțin timp să�mi scriu literatura(regret enorm și�mi pare rău), amcâștigat însă burse și iluzia uneicariere de scriitor european, daram pierdut mult mai mult, ampierdut și un foarte tânăr prieten(în vârstă de doi ani).

N�am făcut nici anul acestacopii, n�am condamnat deci pe ni�meni la moarte. Dar nici la viață.Am cunoscut oameni puternici șiam căutat să învăț de la ei. Amrămas reporterul celor amărâți. Amfost și la un concert Fuego la Pu�cioasa, pe ploaie. A fost ceva frumos.

La Iași, la Festival (frumosulnostru octombrie...), le�am vorbitcelor tineri și le�am promis că maimultă grijă voi avea eu de cuvin�tele mele, fiindcă – am învățat�opână acum – ele i�ar putea răniadânc, căci, deși nu mi�am doritasta, există pe lume oameni caremă iau în serios ( aș vrea să îi rogpe această cale, dacă parcurg ga�zeta noastră, să nu mă mai ia).

Starea de sănătate, îndeosebia cordului, a continuat să�mi slă�bească. Sunt tot mai bătrân, ampărul alb, sfârșitul e aproape. Sămergem mai departe, cât o mai fide mers.

I�am aprins o lumânare uneiactrițe pe care n�am întâlnit�o nici �odată vie, doamna Stela Popes cu.Mi�am înmormântat Rege le. Afost – ca în vechile poezii bune –și greu, a fost și bine pe drumulstrăbătut.

De aceea, din această medie,deloc aritmetică, nu prea sunt înmăsură să calomniez anul 2017

(dar nici să�l ridic în slăvi). Oame�nii cei mai importanți pentrumine sunt încă aici, pe pământ, iarmai mult nici n�am îndrăznitvreodată să cer.

Ca să cosașizez într�o ma�nieră radicală, nu privesc, iată,înapoi cu mânie, dar nici înaintecu speranță. Am avut un 2017 lacare mă voi raporta cu nostalgie,cum deja fac cu 1999 sau 2009sau 2013 sau 2015. Prea bine seștie că toate au fost la vremea lorceva exagerat.

Iar spre 2018 pornesc tot cuașteptările minime ale unei echi �pe italiene de fotbal masculincare conduce cu 1�0 la pauză. Săapăr rezultatul. În termenii viețiipersonale, asta înseamnă așa: săsupraviețuiesc.

Mi�e de�ajuns asta. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Am supraviețuit

1 ianuarie: Văd din tramvai cămallul e închis, dar puhoiul deplimbăreți tot îi dă târcoale, seînvârtește ca o găină fără cap.

2 februarie: După două zile deproteste, orice fac, îmi vine înminte ritmul ăsta tâmp, de gale�rie, și cânt în gând orice fac, adap�tat, în versuri, și când mă spăl pedinți: „Cine nu se spală/ Nu mergela școală... Cine nu se spală/ Numerge la școală...“.

6 februarie: Circulă atâteainformații false din toate direc �țiile – și de la „buni“, și de la „răi“ –,încât, dacă mi�ar da mama SMS căa răsturnat mămăliga și mă chea �mă la masă, aș verifica îna inte dintrei surse, ca să cred că�i adevărat.Chiar mi�a scris mama? E numă�rul ei? Nu�i o dezinformare de latata?

4 martie: Înțeleg că la voi laoraș a fost simulare de cutremur șică alerta lui Guran v�a tras țeapă.La noi, la țară, cutremurele nu se si�mulează, vin pe bune, iar alerta cucâini din vecini nu a scos un sunet.

26 martie: Frate, ce nu înțele �ge BOR e că nu�și poate însuși

selectiv din civilizația actuală doarMercedesul, loudspeaker�ele și li �cența de transmisie radio�tv prinsatelit, ci și o gândire adecvată.

27 aprilie: Poate�i poantăveche, dar eu acum am auzit�o:„Vă pup pe toți!“. Semnat: Iuda.

16 mai: Schimb cauciucurilemașinii. În curtea atelierului apa �re un BMW decapotabil. Doi me�canici se uită cu jind, îi dau ocol,nici măcar un fluierat admirativnu pot să scoată. După vreo două�trei minute de tăcere cavou, unulîntreabă în șoaptă: „Cam câte ga�gici crezi că au fost în el?“.

14 iunie: Mie mi se pare că Grindeanu e fix ca ăla care aluat din greșeală antidepresivepentru diaree. Tot face pe el, darnu�i mai pasă.

1 iulie:Cumpăr măsline de laun țăran din Muntenegru, care le vinde la poarta lui, făcute încurtea lui, îmi explică pe degetecât costă, îi confirm cu degetele căam priceput, și mă întreabă, cred,ce sunt eu, îi spun, iar el zice „Aaa,Romania! Bine. Bine!“, iar eu îirăspund inteligent „Dobra. Dobra!“și amândoi suntem mulțumiți că

am mai stat la taclale, că uite cemișto vorbim și înțelegem noilimbi străine.

4 august:Abia acum – cu ma�joritatea poporului plecată înconcediu – bag seamă ce ener�vant eram pentru cei rămași laserviciu, când postam poze miștodin vacanța mea timpurie.

4 septembrie: Eu așa ceva nuînțeleg: vreo patru milioane decetățeni au plecat din țară, la fie�care 7 minute o mai taie un românafară, populația îmbătrânește pezi ce trece, mortalitatea bate nata�litatea, dar aglomerația din traficcrește vizibil de la o lună la alta.

6 octombrie: Ulrich Schrei�ber, directorul festivalului de lite�ratură de la Berlin, mă tragedis cret într�o parte și�mi spuneceva de magia FILIT, îmi arată în�cântat o poză pe mobil, pentru că

tocmai s�a întâlnit la noi, așe �zându�se întâmplător la o masă,cu un vechi prieten, pe care nu�lmai văzuse demult, unul dintremarii scriitori ai lumii, NuruddinFarah.

16 octombrie: Hai să privimlucrurile puțin la rece: cu ce�i maibrează decât o mulțime care stă lacoadă la Sfânta Paraschiva o altămulțime care stă la coadă, la omor,o zi întreagă, pentru a�și cumpăraultimul model de iPhone, bilete laSteaua�Dinamo sau la concertulunei formații obosite care cântăpe un stadion românesc în finalde carieră? De ce mulțimea pele�rinilor e considerată nașpa, idi �oată, iar mul țimea isterizată deiPhone, de meciuri de fotbal saude concerte în aer liber e cool?

24 octombrie: La o țigară înfața hotelului meu din Stock holm,mă gândesc că oamenii ăștia tre�buie să fi inventat fularul. Practic,nu trece un om fără fular.

23 noiembrie: Am auzit de lao colegă de serviciu zicerea lunii:De când aștept autobuzul în sta �ție, au trecut două avioane. Ceeace spune totul despre transportulnostru public.

24 decembrie: Există câtevaobiceiuri bizare la români de �spre care nu mă pot dumiri dacă

provin din comunism ori țin defibra noastră ancestrală. Unuldintre acestea e că, înainte de Săr�bători, dispar banii mărunți de pepiață. Toată lumea îi ține cu dis�perare pentru colindători. Pânăși automatul parcării de la mallse oprește să mai dea rest, vreasuma exactă, altfel nici nu stă devorbă cu tine. Vreo jumătate deoră m�am învârtit să�mi schimbecineva o bancnotă de cinci lei, casă pot plăti parcarea de trei lei. Lainformații, la cafenea, la maga�zine de fițe, la standuri de pe hol,la farmacie, la trecători, toți măpriveau fie ca pe un nebun, răs�punzându�mi sec: „Mărunt?! Nu,n�avem“, fie ca pe�un sărman:„Vai, săracu’, ai rămas fără mă�runt de Sărbători, te�aș ajuta, mi�emilă de tine, da’ mai milă mi�e demine!“. Am vrut să cumpăr che�stii mărunte, ca să primesc mă�runt, dar de fiecare dată vânză� torul se uita bănuitor la mine,îmi dădea de înțeles că s�a prinsde șme cheria mea, că nu�i trageu țeapă de mărunt așa ușor șimă întreba: „Da’ mărunt aveți?!Că n�am cum să vă servesc“. Înfine, până la urmă am găsit unleu în fundul rucsacului meu,între timp parcarea s�a făcut șa �se lei, și�am scăpat. SDC

Timeline FLORIN LĂZĂRESCUÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

Am avut un2017 la care măvoi raporta cu nos-talgie, cum dejafac cu 1999 sau2009 sau 2013sau 2015. Prea binese știe că toate aufost la vremea lorceva exagerat.

Page 5: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

5ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Dacă aș putea să�mi pun – cu întârziere – o dorință micuță deanul nou, mi�aș dori ca acum săfac o retrospectivă a anului 2016,nu 2017.

În 2016 aș avea cu ce să mă laud,am destul material ca să�mi creio�nez un an reușit, frumos, un anmemorabil. În 2016 mi�au fostreeditate la Editura Polirom Fai�ria și DEX�ul și sexul, iar Adio,adio, patria mea... a avut o nouăprelungire de tiraj. Tot atunci aapărut în Timișoara și un volumde studii critice (Cartografii lite�rare) unde m�am numărat printrecoordonatori. La CV�ul de tradu�cător am adăugat tot atunci douăcărți, memoriile lui David Lodge,Născut într�un ceas bun, și roma�nul umoristic al lui Roy LewisCum l�am mâncat pe tata. Și încăn�am terminat: în primăvara lui2016 a apărut traducerea italianăa romanului Noapte bună, copii!,iar înspre sfârșitul verii am publi�cat un roman nou, la care mun�ceam de ani buni: Disco Titanic.În fine – fiindcă am păstrat ce e

mai bun la sfârșit –, la începutulverii am devenit tată: tată de ge�meni, lucru mare! (Sigur, habar n�aveam cu adevărat ce înseamnă„tată“ sau „gemeni“, dar a meritatsă descopăr.) Ultima realizare nuar trebui să mi�o asum chiar așa,pe deplin, dar nici n�ar putea spu �ne nimeni că n�am avut și eu ocontribuție, oricât de mică, acolo.

Așa a fost în 2016. Iar dacă le�am înșirat pe toate, e doar ca săsugerez, prin comparație, cât deobișnuit a fost 2017. E drept cădinspre partea literaturii nu m�așputea plânge: Tovarășe de drum.Experiența feminină în comu�nism, volum pe care l�am coordo�nat împreună cu Dan Lungu, aapărut într�un nou tiraj, dar mi s�a părut ceva normal: e o cartecuceritoare – și�o zic cu obiectivita� te, fiindcă n�am nici un merit înelaborarea textelor. A avut și Dis �co Titanic o prelungire de tiraj,ceea ce m�a bucurat, a luat și câ�teva premii importante, numai căîn mintea mea toate astea se trecîn contul anului dinainte. Ba amși publicat o carte nouă la EUV

Timișoara, un volum de teorie șicritică literară, Străin în țară străi �nă, însă cartea asta era terminatăde vreo doi�trei ani, așa că dacă aapărut în 2017, e meritul editurii,nu al meu. Altfel, e cel mai masiv(și cel mai scump) volum pe carel�am publicat până acum.

Sigur, îmi dau și eu seama căn�am motive să cârcotesc – și nicin�o fac. Doar că anul trecut a fostcumva umbrit de anțărț. 2017 mis�a scurs în umbra lui 2016. Aproapetot ce am făcut a fost pregătit, de�terminat sau condiționat de anuldinainte.

De fapt nici nu știu unde s�ascurs 2017 ăsta. A trecut așa, ca unfulger. Alaltăieri se topea zăpadaîn fața blocului nostru, ieri ie �șeam pe veranda casei doar înșort și curățam molozul dupămeșteri, iar azi�dimineață am ieșitîn curte dârdâind de frig, ca săaduc niște sarmale puse la rece înmagazie.

Dacă stau să le înșir pe toate,cred că n�am avut vreun an maiaglomerat: Alina și cu mine ne�am schimbat domiciliul, stilul de

viață, mobila noastră second�handcu altă mobilă second�hand, blo�cul cu curtea unei case, orașul cusatul periurban, vecinii de cori�dor cu vecinii de gard, ne�amschimbat planurile de viitor, bape deasupra eu mai trebuie să�mischimb și ochelarii – dar astaprobabil că intră în bilanțul peanul 2018.

Da, e ciudat. În tot anul trecutfiecare zi mi�a fost plină ochi, dedimineața până noaptea târziu, șitotuși ani mult mai pustii și maimonotoni mi�au rămas mai bineîncastrați în memorie. Ce știusigur e că 2017 a fost anul în carem�am spălat incredibil de des pe

mâini – și asta nu pentru că aș fiun boem nespălat, ci fiindcă înmod normal nimeni nu își spalămâinile de douăzeci și ceva de oripe zi. Probabil că părinții știu cume, eu abia acum am aflat�o: schimbiun copil, te speli, îl schimbi pe ce�lălalt, te speli, înainte să�i dai demâncare, te speli, după, te speli,cureți, dai un medicament, culegio jucărie din noroi, te speli, te speli,te speli...

Între timp, undeva dincolo depoarta casei, lumea a mers îna �inte, România a mers înapoi –știu, am aflat și asta, doar că totulajungea până la mine ca un zgo�mot de fond neclar, printr�un pe�rete de plută. Mai ales că nu�ineapărat o surpriză.

Risc chiar și o previziune:pen tru români 2018 va fi un anprost, mult mai prost ca 2017,care a fost aproape dezastruos.Însă eu o să mă spăl în conti�nuare pe mâini și, cu riscul de agreși, o să�mi cultiv, atât cât pot,grădina. SDC

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Anul spălatului pe mâini

2017 a fost un an mai greu decât s�ar fi așteptat mulți dintre noi.Ba chiar a fost unul imposibil.Nu atât din punct de vedere eco�nomic lucrurile au stat prost, badimpotrivă.

Dincolo de deciziile luate pe ge�nunchi de guvernul Grindeanu,apoi de cabinetul Tudose, româ�nii n�au dus�o mai rău ca în 2016.Partea proastă e că unele hotă�râri, precum majorările de sala�rii în administrație sau trecereacontribuțiilor de la angajator laangajat își vor arăta efectele înacest an. Dar e o altă poveste, pecare o vom diseca la momentulpotrivit.

Politic însă, a fost un an ca�tastrofal. Iar efectele s�au simțit:o nervozitate fără precedent în so�cietate. PSD și ALDE au câștigat lapas alegerile din decembrie 2016,dar scopul celor două partide n�afost acela de a crea o Românieașezată și predictibilă. Nici bine n�a început guvernarea Grindeanu,

că Dragnea, Tăriceanu și ceilalțiși�au arătat adevăratele intenții.Pe de o parte Dragnea continuacampania electorală, pentru aamorți publicul, iar pe de altăparte guvernul Grindeanu emiteahoțește OUG 13, în miez de noap �te, cu efecte devastatoare asupraJustiției. Se întâmpla pe final deianuarie, pe un ger cumplit. Ce aurmat știm cu toții. Sute de mii deoameni au ieșit zi de zi în stradă,iar PSD a dat înapoi. Liderii social�democrați n�aveau încotro, tensiu�nea era prea mare, situația puteascăpa de sub control. Ministrul deatunci al Jus tiției, Florin Iordache,

a fost retras, ordonanța la fel, iartoți ne aș teptam ca PSD să fiînțeles mesajul străzii. Adică să secumințească.

Lucrurile s�au liniștit doarpen tru moment, pentru că la scurttimp, personaje precum Nicolicea,Șerban Nicolae sau Rădulesculansau tot felul de trăsnăi care ur�măreau același scop: rupereaOUG 13 în bucăți și transformareaparagrafelor în proiecte de legi.

Între timp, PSD și�a dat jospropriul guvern, iar Grindeanupromitea răzbunare cruntă împo�triva celor care l�au tras pe liniemoartă. Răzmerița a fost amânată,ba chiar, în loc de dezvăluiri, Grin �deanu a dat�o la pace cu cei carel�au mazilit, iar răsplata a venitimediat: un post plătit regește înfruntea ANCOM.

În toamnă, alianța PSD�ALDEa reînceput asaltul asupra Justi �ției, în ciuda avertismentelor trans�mise de Parchetul General, DNAși DIICOT, dar și de ambasade,Uniunea Europeană și SUA.

Scopul? Imunitate totală pen�tru corupți în fața tăvălugului DNA.

De data asta, băieții au schim �bat tactica. Nu ordonanță de ur �gență dată peste noapte, ci pro � iecte de legi introduse chipuriledemocratic în Parlament. Pentru anu pierde timpul, PSD tocmește ocomisie specială, iar în frunteaacesteia e numit nimeni altul decâtFlorin Iordache. O decizie sfidă�toare a actualei majorități parla�mentare. Iordache se întoarce lalocul faptei, dornic să arate că în ia�nuarie nu el a fost cel care a datîna poi. Ci alții au trădat cauza.

Au fost încălcate toate regu�lile parlamentare, a fost schimbatși regulamentul Camerei Deputa �ților, doar ca pachetul de legi atâtde dorit de PSD și ALDE să treacămai repede.

Ba chiar majoritatea PSD�ALDE s�a folosit și de momentul cufuneraliile Regelui Mihai, știind căoamenii nu vor mai ieși în stradăîn zilele doliului național.

E adevărat că în partea a do �ua a anului nici strada n�a maireacționat ca în februarie 2017.Furia n�a dispărut, doar că a fostsădită neîncrederea că protes�tele mai pot schimba ceva. Nici

pre ședintele Klaus Iohannis n�amai fost la fel de ferm ca la înce�putul anului, dar de data asta nicin�avea prea multe opțiuni. Dacăiarna trecută s�a dus la PalatulVictoria pentru a se bate cu ele �fanții, acum prezența sa în Parla�ment nu�și avea rostul. Ba chiarrisca să nu fie primit în plenul Ca�merei De putaților.

Cu toate acestea, șeful statu�lui nu și�a încheiat misiunea. Le�gile Justiției au ajuns pe masa sa,iar cel mai probabil președintelele va respinge. Cu alte cuvinte, în�treg pachetul se va întoarce înParlament. Acela va fi momentulde tensiune maximă, când stradaprobabil va reacționa. Iohannis vafi nevoit să explice națiunii de celegile Justiției sunt toxice. PSD vamerge probabil înainte, iar bătă�lia va fi care pe care.

România va decide în câtevasăptămâni încotro merge. DacăPSD va câștiga lupta, atunci Justițiava fi îngenuncheată, iar marii co �rupți se vor pune la adăpost.

Dacă 2017 a fost anul nervo �zității, 2018 va fi anul deciziei fi�nale. Poate că vom fi suficient deînțelepți să luăm și decizia corectă.Altfel, Dumnezeu cu mila. SDC

Un 2017 al nervozității

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

2017 mi s-a scurs în umbra lui 2016.Aproape tot ce am făcut a fost pregătit,determinat sau condiţionat de anul di-nainte.

Page 6: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

ELI BĂDICĂ

În ce mă privește, am decupat dinlecturile pe care le�am avut în 2017zona de volume autohtone – puținmai ușor de controlat și potrivitpreocupărilor personale din ultimiiani; traducerile, foarte numeroase,unele excelente, altele adevărateevenimente editoriale, au fost, prinurmare, excluse din „operațiuneaRetrospectiva“. (Să ne înțelegem,acest lucru nu înseamnă nicidecumcă am citit toate cărțile semnate deautori români apărute anul trecut –din nou, ar fi o misiune sisifică.)Odată ce am restrâns aria, am alescinci categorii�umbrelă: ficțiune(roman și proză scurtă), poezie,non�ficțiune, literatură pentru co �pii, antologii�reeditări. Apoi am în�ceput să notez în fiecare categorievolumele care mi s�au părut celemai bune anul trecut. Ca de obicei,am certitudinea că am uitat multecărți care ar merita cel puțin men �țio nate – memoria mea e extrem decapricioasă, iar exercițiul de a notalucrurile acestea pe parcursul anu�lui eșuează, de fiecare dată, dupăprimele luni –, știu de pe acum căvoi regreta când le voi găsi în alteretrospective.

Înainte de a enumera cărțile pecare le�am ales pentru fiecare cate�gorie amintită mai sus, am hotărâtde data aceasta să fac și un top cinci(subiectiv), care include volumelefără de care cred că 2017 nu ar arătala fel, cărțile pe care vi le recomandcel mai tare și mai tare, dacă nu le�ați citit deja. Prin urmare, în viziuneamea, cele mai spectaculoase reveniriși cele mai bune cărți ale anului tre�cut au fost Greva păcătoșilor sau

apocrifa unui evreu, de Florin Chir�culescu (Nemira), Mandarina, deRăzvan Petrescu (Curtea Veche),Pereți subțiri, de Ana Maria Sandu(Polirom), Bani. Muncă. Timp liber,de Elena Vlădăreanu (Nemira),Regele Piticuț, de Radu Vancu, il. deIrina Dobrescu (Cartier). O mențiu �ne specială merge către Vara în caremama a avut ochii verzi, de TatianaȚîbuleac (Cartier) – mențiune pen�tru că, deși este un roman excelent,a apărut, de fapt, în decembrie 2016,dar reacțiile (și lecturile) au venitabia în 2017.

Păstrându�mi pledoaria su �biecti vității, derulez acum topurilepe categorii ale celor mai însem�nate volume de anul trecut.

La capitolul ficțiune româ �nească, cele mai bune zece cărți aufost semnate de Florin Iaru (Sâniiverzi, Polirom), Bogdan�AlexandruStănescu (Copilăria lui KasparHauser, Polirom), Mihai Radu (Ex�traconjugal, Polirom), Ioana Nico�laie (Pelinul negru, Humanitas),Simona Antonescu (Hanul lui Ma �nuc, Polirom), Liliana Corobca

(Caiet de cenzor, Polirom), LucianDan Teodorovici (Cei care cheamăcâinii, Polirom), Adrian Georgescu(Exitus, Polirom), Ligia Ruscu (Ocăutare, Polirom), Bogdan Coșa(Ultraviolență, Polirom). Mi�au maiplăcut (și m�au surprins) și vol�umele Miere, de Tudor Ganea(Polirom), Cenușă rece, de MihaelaPerciun (Polirom), În spatele blocu�lui, de Mara Wagner (Nemira),Whole Lotta Love, de Maria Balabaș(Casa de Pariuri Literare), Omnium,de Florin Stanciu (Nemira), Mis�terul mașinuțelor chinezești, deFlorin Irimia (Polirom), Bacalau�reat, de Ovidiu Eftimie (Nemira).

Pentru mine, cele mai însem�nate volume de poezie ale anului aufost adevăratul băiat de aur, de An�drei Dósa (Casa de Editură MaxBlecher), Dar noi suntem oameniobișnuiți, de Diana Geacăr (CarteaRomânească), kirilă, de Teodor Du �nă (Tracus Arte), foloase necuven�ite, de Teodora Coman (Casa deEditură Max Blecher), cele mai miciproze, de Doina Ioanid (Nemira),Lucru de mînă, de Alice Popescu

(Casa de Pariuri Literare), Incendii,de Iulia Modiga (Cartea Româ neas �că), Noaptea Sfântului Alcoolomeu,de Octavian Perpelea (Casa de Par�iuri Literare).

Cărțile de non�ficțiune a cărorapariție m�a bucurat sunt Istoria la�cunelor. Despre manuscrise pier�dute, de Bogdan Suceavă (Polirom),O propunere de corpo�etică femi �nistă:masculinități și filosofia dife �renței sexuale, de Ovidiu Anemțoai� cei (Tracus Arte), Rosé, de MariusConstantinescu (Nemira), Peisajdupă isterie, de Mircea Cărtărescu(Humanitas), De ce este Româniaastfel? Avatarurile excepționalis �mului românesc, volum coordonatde Vintilă Mihăilescu (Polirom),Scurtă istorie. Panoramă alternati văa literaturii române, de Mihai Zamfir(Polirom), Roland Barthes, mitologiiromânești, de Alexandru Matei (Art),Zodia cancerului. Jurnal 2012–2015,de Radu Vancu (Humanitas).

Literatura autoh tonă pentrucopii capătă din ce în ce mai multcontur și e tot mai prizată, ceea cemă încântă cu nerușinare. Așa cănu se putea să nu menționez șicărțile mele preferate din literaturapentru copii scrisă de autori ro �mâni în 2017. Acestea sunt: Aven�turile lui Sacha în Castelul Ferme �cat, de Iulian Tănase, il. de AlexiaUdriște (Nemi), O vară cu Isidor, de

Veronica D. Niculescu (Polirom),Rostogol păzește pepenii, de La �vinia Braniște, il. de Andrei Măce �șanu (Arthur), Enescu și horarazelor de soare, de Cristina An�done, il. de Adriana Gheorghe, Se�bastian Oprița, Thea Olteanu (Nemi),Dosarul unei vacanțe de groază. Altreilea caz al Detectivilor Aerieni,de Ana Rotea (Arthur), DestinulPrințesei de Nor, de Cătălina Miciu,il. de Cristina Barsony (CurteaVeche), Val și Cetatea Sufletelor, deAna Alfianu (Humanitas), Lupuljucător de poker, de Irina Dobrescu(Arthur).

Cele mai faine reeditări mi s�au părut Povestiri cu înjurături,respectiv Dincolo de frontiere, am �bele de Sorin Stoica, și Lavinucea,de Lavinia Bălulescu, toate publi�cate la Casa de Pariuri Lite rare. Iarantologiile care rămân cu mine din2017 sunt Maeștrii unei arte muri�bunde. Poeme alese 2010�2017, deClaudiu Komartin, fotografii deAna Toma (Cartier), Petre Stoi ca,Singurătatea noblețele ei. Poemealese de Marius Chivu, de PetreStoica, fotografii de Cosmin Bum �buț (Cartier) și Cum să fii fericit înRomânia, de Gabriel Liiceanu,Ioana Pârvulescu, Radu Paraschi �vescu, Tatiana Niculescu, Vlad Zo�grafi, Andrei Cornea, Andrei Pleșu(Humanitas). SDC

6ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018retrospectivă www.suplimentuldecultura.ro

Cu ce cărți româneștiam rămas din 2017Fiecare început de an, după caz, aduce cu sine „operațiuneaRetrospectiva“, când inventariem roadele anului precedent. Mărturisesccă episodul acesta îmi provoacă de fiecare dată un soi de anxietate. Mi-e mereu dificil să adun într-o pagină ce s-a întâmplat în douăspre -zece luni editoriale – oricât de mic credem că este acest domeniu, sepublică în România mii de cărți anual. Și e imposibil să citești tot, săcuprinzi întregul. Chiar de ai face-o, ar rămâne criteriile de clasificare,de selecție, întotdeauna discutabile, căci nu urmărim cu toții acelașialgoritm. Așadar, din capul locului, cititorul trebuie să știe că oriceretrospectivă oglindește o mică felie de realitate.

Page 7: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

ALINA PURCARU

De la stranietatea unui volumcompozit, insolit și experimentalcum e Glitch de Vlad Moldovan(Editura Charmides), la serenita�tea tăioasă a noii cărți de poeme(de dragoste) a clasicului deja Oc�tavian Soviany, E noapte în Arhi�pelag (Editura Cartea Româneas�că), poezia își proiectează un ade�vărat arc, ferm și bine întins, pesteșcoli și formule estetice fertile șiconsistente.

Cele mai substanțiale și maiprovocatoare volume sunt, dinpunctul meu de vedere, come�backurile unor poeți ai generației2000. Elena Vlădăreanu a scos,spre final de an, în colecția Vorpala Editurii Nemira, Bani, muncă,timp liber, un volum�manifest,care chestionează, de pe frecven �țele poeziei, condițiile în care dis�cursul poetic se (mai) poate coa� gula și statutul artistului, într�unmediu infuzat de un neo�libera�lism tot mai feroce.

La polul opus, orientat adicăînspre o interioritate care se ia pesine însăși drept sursă primarăpentru poetizare, este noul volum

al lui Teodor Dună, kirilă (EdituraTracus Arte), carte a unui personajînsingurat, hipnotizat de fantasmafericirii, contemplator in adaptatcăruia i se dezvăluie și toată can�doarea care poate încăpea în lume,dar și toată spaima. Dan Coman seîntoarce și el, după opt ani, cu unvolum saturat de intensitate, In�sectarul Coman (Editura Charmi�des), o carte care se învecinează cukirilă prin acuitatea cu care seipostaziază însingurarea, numai căaici însingurarea e intoxicantă, ne�îmblânzită de viziunile tandreții, ealienantă, frustrantă, distructivă șiautodistructivă, arătându�se, înacelași timp, ca singurul nucleudin care se (mai) poate crea ceva.

Claudiu Komartin se alăturăacestui sincron de reveniri cuMaeștrii unei arte muribunde (Edi�tura Cartier), un volum care strângepoemele din ultimele două volumepublicate, Adriana Carrasco. Dez �membrați și Cobalt și care se des�chide cu un fascicul de poemeinedite, grupate sub titlul douăspre�zece secunde până la dispariția lu�minii (poeme scrise între august2013 și iunie 2017). Tonalitatea e încontinuare în registrul acut, al unui

radar hipersensibil pentru tur �bulențe interioare și contextuale,virulența e la locul cunoscut șicadența, în ritm de ska(ndare).

Tot virulentă ca expresie, totcu inflexiuni de manifest și tonali�tate vindicativă este cartea MedeeiIancu, Delacroix este tabu: suitaromînească (Editura Cartea Ro�mânească), una dintre foarte pu �ținele volume de poeme al cărordinam este un feminism asumat șianalizat în detalii care aduc înaceeași pagină trauma personalăși cea a unei întregi comunități –adevărată gemă în panoplia de for�mule poetice. Un volum care scru�tează cu luciditate și cu o cruzimea (auto) analizei este și cartea nouăa Dianei Geacăr, Dar noi suntemoameni obișnuiți, apărută tot laEditura Cartea Românească.

Tot din apropierea două mii�ș tilor, Doina Ioanid a scos anulacesta o carte nouă, Cele mai miciproze (Editura Nemira, colecția Vor�pal), crochiuri de stări și decupajeextime, prozo�poezie secretândnos talgie. La aceeași editură a apă�rut anul acesta beatitudine (eseu

politic), de Cosmina Moroșan, vo �lum experimental, hrănit din idio�muri subculturale disparate, cearticulează, în a doua parte cu pre�cădere, o viziune feministă – dis�curs sincopat, care alternează stra� tegiile ludicului cu ambigui tățilelăsate de ironie și de referințe cul�turale apropiate mixajului poetic.

O revenire surprinzătoare, caformulă adoptată, de astă dată,este cea a lui Ștefan Manasia, cuvolumul de poeme de dragosteGustul cireșelor (Editura Char�mides), volum care mustește deemoție și care salvează poemul dedragoste din malaxorul sarcas�mului și al minimalismului afec�tiv. Tot o carte a stărilor care lasăla vedere o substanță existențialăvulnerabilă, dar cu atât mai capa�bilă să scruteze lumea fără lentileacomodante, este noul volum allui Emilian Pal, tot ce atingeam seprefăcea în oameni (Editura Tra�cus Arte). Moni Stănilă revine șiea cu un volum ermetizat în at�mosfera unui spațiu fantasmatic,o insulă de dincolo de zgomoteleși condiționările lumii, o carte cao promisiune în care tandrețealasă loc cruzimii, O lume dinevantaie pe care nu o împarți cunimeni (Editura Charmides).

Tot la Charmides, una dintreediturile cele mai bogate în noutățipoetice de anul trecut, au scos cărțibune Alexandru Vakulovski (Pri �veliști, o reasamblare poetică a co�tidianului prin lentile care fac oreverență lui B. Fundoianu), Dumi�tru Crudu (Cinci poeme din Rotter�dam) și Ana Dragu, Borderline, ocarte care radiografiază spațiile li�mită, singurătatea, inocența șivecinătățile ei contondente. În ace �lași favorabil 2017 au scos volume

coagulate, în liniile deja distinctivepentru propriile poetici, Vlad Dră�goi (Sergio Leone), Andrei Dósa(Adevăratul băiat de aur), MihókTamás (Cuticular) și Teodora Co �man (foloase necuvenite), ultimiitrei girați de Casa de Editură MaxBlecher. La aceeași editură a apărutși primul volum de versuri al luiLaurențiu Malomfălean, noapte�lumină, publicat sub pseudonimulOvidiu Komlod.

Au debutat în 2017 cu volume co�erente Cristina Stancu (teritorii, Edi�tura Tracus Arte), Simona Nastac(Culoarea deprimantă a mierii, Edi�tura Tracus Arte), Nicoleta Nap (ușordesincronizat, aproape imperceptibil,Casa de Editură Max Blecher ), DanDediu (4,5 litri de sânge, miliardar,Casa de Editură Max Blecher), LigiaKeșișian (Mici cutremure, EdituraCharmides), Iulian Leonard (Stau josși tac, Editura Casa de Pariuri Literare)și Andrei Zbîrnea cu volumul Turneulcelor cinci națiuni (Editura Fractalia).

Un bilanț ar fi incomplet fărămenționarea câtorva reeditări ne�îndoios semnificative. Au apărut,așadar, în ediții noi, volume grele,profund originale, cum sunt Sub�marinul iertat de Ruxandra Cese�reanu și Andrei Codrescu (EdituraCharmides), Scrisori din arcadia deOctavian Soviany (Editura TracusArte) și, în ediție nouă, adăugită, Unspațiu blând, care mă primeștecum m�ar îmbrățișa, poemele luiAlexandru Cosmescu, un volumrar, ca stare și expresie, apărut laEditura Cartier.

Spațiul nu mai îngăduie nicimăcar enumerarea antologiilor și atraducerilor de care ne�am bucuratîn 2017. A fost un an bogat, s�a scris,s�a citit și s�a comentat poezia. Să nupărăsim frecvența! SDC

7ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Întoarcerea douămiiștilorȘi după 2017 s-au strâns turnuri de cărți și, dinfericire, se cern suficiente despre care se vadiscuta și după momentul lansării. Poezia mi-apărut și anul acesta că a fost teritoriul cel maiexpresiv, surprinzător și divers. Nu că proza nuar avea destule titluri bune și foarte bune, dar,ca impact cantitativ și ca forță cu care imprimăevidența unei efervescențe, mi se pare căpoezia a condus detașat în 2017.

Page 8: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

8ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018carte www.suplimentuldecultura.ro

FURTA SACRA

Literatura înaintea sfârșitului lumiiBOGDAN�ALEXANDRU STĂNESCU

– FRAGMENT –

„Adevăr e c-am fi atât de fericiți de-ai accepta

să vii cu noi, O, Tu, Sfânt Martir!“

(Teodaudus, TranslatioSancti Prudentii)

Exclamația citată îi aparține Epis�copului Geylo de Langres care,după cum povestește autorul rela�tării, călugărul Teodaudus dinBèze, la întoarcerea sa din peleri�najul la Santiago de Compostela,trecând prin ținutul pustiit alAquitaniei, a petrecut o noapte însatul unde se afla biserica ce adă�postea rămășițele Sfântului Pru�dentius. În miezul nopții, nepu� tând dormi, episcopul s�a dus în capela bisericii, unde se aflau relic�vele sfântului, pentru a se ruga, însăa descoperit că locașul de rugă�ciune era o ruină, deloc pe măsuraimportanței relicvelor pe care leadăpostea. Atunci și�a exprimatdorința de a lua cu sine rămășițelesfinte, pentru a le depune la Bèze,acolo unde aveau să primeascăonorurile cuvenite. Primind acor�dul gazdei sale, a luat cu sine relic�vele, care, odată depuse la Bèze, auînfăptuit nenumărate miracole. Celcare citește povestea acestei furtasacra, topos frecvent în literaturamedievală, nu poate ocoli următoa�rea întrebare: ce avea mai mareimportanță, relicva sfântului saupovestea acestui „furt sacru“? Nucumva această poveste „bună“ spo�rea valoarea relicvei? Nu cumva povestirea sacră adăuga valoaresacralității deja existente/ presupu se?Nu trebuie uitat faptul că respecti�vul teritoriu�anexă al hagiogra fieieste și unul al legendei, că exageră�rile medievale, suprapuse goaneidupă bani, au dat naștere unor si �tuații rizibile (ca existența presupu�sului lapte matern al Feciorei Mariasau acumularea câtorva tone dinlemnul Sfintei Cruci).

Pendularea aceasta constantăîntre ridicol și sublim, între sacruși sacralitatea secundă a narațiu �nilor despre furta sacra m�a făcutsă mă gândesc la relația fragilă

dintre literatură și critică. Dacă re�licva purtătoare de sacru este textulliterar („consacrat“), ce altceva estecriticul (fie el „de întâmpinare“, fieautorul de studii, monografii etc.)decât un urmaș al EpiscopuluiGeylo, care face tot ce e posibil maiîntâi pentru a capta bunăvoințasfintelor rămășițe, iar mai apoipentru a și le apropria, pentru adeveni unicul beneficiar al minu�nilor pe care acestea i le vor înfăp�tui, cu dedicație. Ce altceva ecriticul literar dacă nu un cititoravid de putere, un hoț care dez�groapă morminte în puterea nop �ții, un mamifer care se hrănește cuoasele putrezite ale literaturii pen�tru a deveni mai puternic, ca apoisă se despartă de haită și să�șiafirme dominația asupra teritoriu�lui? Așa cum „relicvele dețineauun rol fundamental în țesăturavieții medievale“ (Patrick J. Geary,Furta Sacra: Thefts of relics in theCentral Middle Ages, Princeton,1991, p. 4), ficțiunea e o perlă decultură care nu mai poate fi des�prinsă din haina colorată a înce�putului de secol XXI. Trăim în� tr�un secol care stă sub semnulficțiunii: a ficțiunii jurnalistice, acelei comerciale, a ficțiunii poli�tice. Ce le unește este aspectul lorexcesiv, o calitate care le apropiede ficțiunile medievale: să luămexemplul unei relicve cu puterimiraculoase – Marele Gatsby – șial unui episcop modern (postmo�dern, postuman, postentertain�ment), Baz Luhrmann, regizorulcelei mai recente ecranizări a ro�manului lui F. Scott Fitzgerald. Inu �til să mai spun că pentru un ado �rator tăcut (ca mine, de exemplu),relicva lui Fitzgerald este una îmbi�bată în melancolie, că între cuvin�tele lui Nick Carraway și excesul,zgomotul, „distracția“ Epocii Jazzu�lui, nesăbuința, alcoolul, muzica șisexul, toate aceste trăsături violenteale lumii în care el intră fără să știece i se va întâmpla, ei bine, între pri�virea, apoi cuvintele lui și lumeacare�l înconjoară se află o peliculăuleioasă, unduioasă, curgătoarecare încetinește totul. Baz Luhr �mann nu a simțit această încetinire,sau a ales s�o ignore, pentru că re�licva pe care a furat�o el, și pe carea pus�o la treabă, trebuia să perfor�meze la suprafață, minunile ei trebu�iau să fie și ele vizibile, zgomotoase,

excesive. A reconstrui excesul prinexces: iată rețeta perfectă pentru aanula efectele pe care le�a montatFitzgerald în text.

Să luăm exemplul ideal pentrua ilustra recursul inutil la exces:cămășile lui Gatsby. Așa cum oriceaficionado își amintește dacă e tre�zit în miez de noapte, episodulcămășilor are loc în timpul primeivizite pe care Daisy i�o face acasă luiGatsby, o vizită extrem de bine pusăla punct de acesta, care o pregăteștetot într�o cheie a excesului, pentrucă așa își imaginase el că trebuie săfie viața unei fete de familie bună:

„Scoase un maldăr de cămășiși le flutură, una după alta, pe subochii noștri, erau cămăși de in și demătase groasă, de flanel, care�șipierdeau forma în timp ce popo�seau pe masă, acoperind�o într�oharababură multicoloră. În timpce le admiram, el scotea altele și al�tele, iar mormanul moale, bogat seînălța tot mai sus – cămăși cu linii,cu dungi late și carouri corai,verde�gălbui, de culoarea levănți �cii sau de un portocaliu pal, cu mo�nograme brodate în indigo. Deo� dată, cu un suspin copleșitor,Daisy își îngropă obrazul în mal�dărul de cămăși și începu săplângă furtunos.

— Sunt atât de frumoasecămășile astea, suspină ea cu gla�sul înăbușit în faldurile groase.Mă�ntristează pentru că în viațamea n�am mai văzut așa… așacămăși frumoase.“ (F. Scott Fitzge�rald, Marele Gatsby, trad. de Ge�orge Volceanov, Iași, Editura Po� lirom, 2017)

Acum, orice hienă textualăștie că aceste cămăși pe careplânge Daisy sunt cheia dezvoltă�rii ulterioare a romanului, știe căDaisy nu plânge pentru că acelecămăși sunt „atât de frumoase“, cipentru că ea își presimte trădareaulterioară, plânge frumusețea deneatins a unei ipotetice și irealiza�bile vieți alături de Jay Gatsby. Iarexcesul lui Fitzgerald, „maldărul“este îndeajuns de „excesiv“ pentrua ilustra prostul�gust al unui con�trabandist care�și imaginează cădoar așa poate impresiona o aris�tocrată. Ce face însă Episcopul Luhr �mann? Îl așază pe Gatsby (inter �pretat de Leonardo di Caprio)

undeva la etajul îmbrăcat în dula�puri ce ascund zeci, ba nu!, sute desertare din care acesta scoate mal�dăre de cămăși pe care le aruncăpeste Daisy cea așezată pe un pat(o Daisy de altfel bine condusă deCarrey Mulligan).

Bineînțeles că episodul că �mășilor face o foarte bună perechecinematografică cu cel al primeilor întâlniri, pe care iarăși hienatextuală o cunoaște drept „episo�dul perdelei“. Dacă la Fitzgeraldunduirea perdelei acționate de cu�rent are rolul de a o masca tempo�rar pe Daisy, la Luhrmann setransformă într�o adevărată fur�tună, într�un ocean de materie un�duioasă. Iată cum relicva MareleGatsby face minuni pentru celcare a furat�o. Este, dacă vreți, unexemplu perfect pentru a ilustraceea ce Umberto Eco numea, înLector in fabula, utilizarea litera�turii, ca exces al interpretării,apropriere a textului menită săservească unor scopuri ce țin înmod exclusiv de intențiile Episco�pului nostru.

Generalizând, cred că Citito�rul, sub dictatura căruia slujim toțicei implicați în producerea „litera�turii“ (autori, critici, editori) esteservit în clipa de față de toateinstanțele angrenate în procesulde producere și distribuire a pro�dusului cultural. Câmpul editoriale dominat de intentio lectoris, alecărui „pofte“ sunt anticipate desclavii industriei, pornind de la au�torul însuși (intentio lectoris do�mină atât intentio auctoris, cât șiintentio operis). Câmpul și maivast al industriilor culturale estecel în cadrul căruia producția estedirijată pornind de la adevărul in�atacabil că „publicul trebuie distratcu orice preț“. Iar pentru asta, deta �șamente întregi de hoți sunt trimisenoaptea în mănăstirile textuale pen�tru a fura textele sacre și a le aduceapoi în marile metropole, unde suntpuse la treabă. Dat fiind că povesti�rea furtului și a „relocării“ sfintelorrelicve purta, în literatura medie�vală, titlul de „translatio“, pentru căsimpla relocare a obiectului magicîntr�un nou spațiu simbolic implicao resimbolizare (realizată de obiceicu ajutorul unor agenți relocați, larândul lor, din vechiul spațiu al relic�vei), cred că apropierea de Interpre�tare nu e de loc forțată.

„Scriu ca să uit de viață șipublic pentru că e una

dintre regulile jocului.“(Fernando Pessoa în

Cartea neliniștirii)

În anul 2000, ca o înfăptuire mile�naristă, am scris prima mea cronicăliterară și am continuat să fac acestlucru, săptămânal, timp de 18 ani,and counting... Am avut multe mo�mente de îndoială, cântărite în inti�mitate sau, după apariția rețelelorde socializare, renunțări publice laaceastă formă „primară“ de critică.De fiecare dată însă, m�am regăsitfremătând de nerăbdare, cu câte ocarte în mână, ale cărei rânduri su�bliniate, post�it�uri ițindu�se dintrepagini mă somau să scriu despre ceam citit. În acești 18 ani (and coun�ting) am trecut prin câteva epifaniiepistemologice, prin schimbări ra�dicale de atitudine față de obiceiul,de multe ori nesănătos (pentrumine și pentru Ceilalți) de a scriedespre ceea ce citeam. Am respinsde la bun început ideea de a strângeîntr�un volum aceste cronici tocmaidin cauza sentimentelor mele am�bivalente față de genul „minor“ alcronicii. Am rămas, după aproapedouă decenii de activitate, convinscă, dacă criticii universitari sunt ge�neralii de armată ai „științei“ și teo�reticienii sunt comandanții de oșticare cuprind cu privirea întregulfront pe care se desfășoară trupele,cronicarii literari, criticii de întâm�pinare nu sunt decât soldați ghe �muiți în tranșee, plini de noroi dincap până�n picioare, mase de ma�nevră ale sorții, incapabili de multeori să�și dea seama care sunt ade �vărații dușmani, fericiți să nime�rească ceva, resemnați în fațaratării. Și, într�adevăr, fiecare din�tre ei visează că în ranița lui și doarîn a lui se ascunde bastonul demareșal. Am fost și eu unul dintreacești soldați până în clipa în caream realizat că luptam în războiulaltuia, că de prea multe ori ceea ceargumentam eu estetic își afla rădă�cinile semantice în mecanisme ex�traliterare care, o spun fără urmăde pesimism, au devenit implaca�bile. Câmpurile literare naționale șiinternaționale sunt guvernate deforțe cărora transformarea literatu�rii în bun comercial, prin angrena�rea ei eficientă în ceea ce se

Page 9: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

9ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 carte

www.suplimentuldecultura.ro

numește industrie culturală, le�adat o potență apocaliptică. Analizași disecarea proceselor respective afăcut în ultimele decenii obiectulstudiilor lui Bourdieu și alurmașilor lui, astfel încât nu aresens să mai insist asupra lor. Faptulcă, indiferent de genul literar abor�dat, de publicul țintit, un autor tre�buie să vizeze în primul rând„succesul“ – sau, ca să folosesc ter�menii lui Stefan Helgesson, univer�salitatea (Stefan Helgesson, HowWriting Becomes (World) Litera�ture:Singularity, The Universaliza�ble and the Implied Author, înInstitutions of World Literature(Writing, Translation, Markets),New York, 2016) – și�a pus am�prenta radical asupra felului încare arată literatura acum, fie căvorbim despre America de Sud,despre țările nordice sau despreCroația. Omologarea valorii unuiscriitor cunoscut în plan naționalprin traducerea într�una dintreculturile dominante și, mergândmai departe, apariția acelei tradu�ceri la o editură de prestigiu (oinstituție în sine, cum ar fi Galli�mard în Franța sau cum a fost pânăde curând Suhrkamp în Germania)sunt deja scopuri în sine, care fac săfie uitate vechile ținte „nobile“ alescriitorului („citez“ din Gisèle Sa�piro, în special din aplicația ei pecazul Gallimard, unde relativulconservatorism și tradiționalismuleditorial favorizează traducerea

exclusivă a unui anumit tip de ro�mane). Aceste eforturi depuse pen�tru a putea deveni accesibil unuipublic cu totul străin de limba, isto�ria și literatura țării sale de origineau ca prim efect nivelarea literatu�rilor încă din momentul produceriilor, anterior publicării, cât și în celulterior, al traducerii, conformdemonstrației lui Stephen Owen înStepping Forward and Back, undeaseamănă circuitul „world poetry“cu zona de restaurante dintr�unmall (food court). În clipa în careunui autor i se reproșează „culoarealocală“, el va face tot posibilul pen�tru a o estompa în următorul luiroman:accesul în marea familie de�numită „world literature“ are locdoar în urma unei acțiuni pe carenu mă sfiesc s�o calific drept pari�cide. Sunt conștient că repet oare�cum sentințele lui Emily Apter dinAgainst World Literature, dar argu�mentul meu pentru a păși fărăsfială pe această cărare e că mi�afost indicată la modul cel mai prag�matic de cele trei meserii pe care lepractic cu egală pasiune: cea de ci�titor profesionist (în domeniul edi�torial), de constatator profesionist(în calitate de cronicar literar) și ceade scriitor (deci producător). Dacămajoritatea cărților (în special ro�manele) scrise în prezent în interio�rul culturilor dominate, perifericesunt „născute traduse“ (folosesc aici,însă într�o accepție mutilată, con�ceptul lansat de Rebecca Wolkowitz

în Born Translated – Contempo�rary Novel in the Age of World Lite�rature), prin estomparea până laanihilare a oricărei culori locale,sau prin exagerarea ei descriptivă(în vederea obținerii exotismului),prin evitarea folosirii argoului, aunor idiomuri intraductibile, a ele�mentelor istorice locale ce nu pot fiînțelese de cititorul „universal“, în�trebarea care trebuie pusă estedacă nu cumva literatura în sinecunoaște o transformare radicală,echivalentă unei epoci glaciare.Produsul literar „universalizat“ esteunul de serie, chiar și atunci cândvariază, în mod controlat. Prinse însistemul literar mondial, romanelezilelor noastre au ca atu traductibi�litatea și, imediat după aceea, atrac�tivitatea subiectului. Un romancare nu poate fi rezumat în treifraze așezate într�un catalog ajunsla un târg in ter național de drepturide autor e un roman sortit să eșuezeîn limbul cărților: căzut în uitare(viața căr ților este din ce în ce maiscurtă, ea rareori depășind o jumă�tate de an), el pierde și șansarenașterii într�o cultură dominantă,de unde să se întoarcă aureolat deaceastă victorie.

Sistemul Literar Mondial de�vine din ce în ce mai pregnant „sis�temic“ și mai puțin „literar“, acolounde prin literar eu înțeleg tocmaiculoarea locală, ininteligibilul, ar�goul, idiomul și, dincolo de lexic,obscurul și libertatea. Libertatea de

a nu fi înțeles de toată lumea, liber�tatea de a scrie texte care să nupoată fi citite în panelurile târguri�lor (pentru că jignesc urechile fine,pentru că sunt prea descriptive,prea plictisitoare), libertatea de aexista în afara SLM. Relația aceastafragilă dintre literatura autentică(sau, mai precis, nu�încă�literatura)și sistemul literar, văzută de acelașiHelgesson ca relația dintre singula�ritate și sistem, dintre scris (emina�mente singular și solitar) și lite� ratură (produs, deci supusă cele�brei reproduceri mecanice a luiWalter Benjamin, și deposedată,așadar, de aură prin repetare, dis�tribuire, împachetare – copertare –marketizare, „piarizare“), devine, înplină globalizare (sau, cum îmiplace să numesc evul în care trăim,„anii dinaintea sfârșitului lumii“),una de subordonare. Ca să recurgla termenii deja învechitei teorii li�terare, poietica este subordonatăpieței. Dacă, așa cum argumenteazăDavid Damrosch în importantulsău eseu What is World Literature?,„literatura mondială, literatura uni�versală“ sunt moduri de lectură maicurând decât un canon universal,atunci cred că acest mod de lecturăimplică o aplatizare stilistică, abor�darea cutumelor stilistice ale cul�turilor dominante, abandonareasubiectelor „naționale“, obscure,respectarea unor norme nescrisecare prescriu și modelează profilulcărții ideale pentru a călători peste

gra nițele culturilor periferice în�spre Mecca Literaturii Mondiale(un oraș mitic, care�și schimbă înper manență coordonatele, o me�tropolă asemănătoare celor des�crise de Italo Calvino în Orașeleinvizibile): dimensiuni rezonabile,subiecte atractive (a se citi accesi�bile și „interesante“ la un nivelmediu al lecturii), simplitate stilis�tică, înscrierea în profilul recognos�cibil al culturii de proveniență (nucu mult mai detaliat decât cel oferitde un ghid turistic). În cazul uneiculturi minore, periferice precumeste cea în cadrul căreia activăm, ro�manul ideal are în jur de 300 de pa�gini, atacă problema comunismuluisau, asumându�și ceva riscuri, a le�gionarismului și e scris într�o limbăromână literară, standard.

Cred că, dacă proza „mon�dială“ își dorește să aibă șansa dea supraviețui în calitatea ei de „li�teratură“ (ca ansamblu de trăsă�turi tradiționale, pornind chiar dela puritatea actului creației, sin�gular și solitar), ea trebuie să ur�meze drumul deschis de trei au� tori care au prefațat acest al trei�lea mileniu prin monumentalita�tea operei, prin indiferență laconstrângerile câmpului literarinternațional și, nu în ultimulrând, prin paradoxalul lor succesîn câmpul literar național și, con�secutiv, în cel internațional:ElenaFerrante, Karl Ove Knausgaard,Roberto Bolaño. SDC

Page 10: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

10ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018retrospectivă www.suplimentuldecultura.ro

Dacă Bucureștiul ar fi Geneva sau opseudo-retrospectivă a Anului Lipatti

Am dificultăți să înțeleg cumfuncționează consultanța profe�sională în asemenea decizii păgu�boase, ce îmi amintesc de spuselelui Tudor Vianu, întrebat de IonBiberi despre „lumea de mâine“.Omul de cultură cerea după răz�boi să fie denunțați falșii pro �fesioniști, oamenii „avânturilornereflectate“. Fiindcă a lipsi Bu �cureștiul de o sală de concert ade�vărată, pe măsura secolului XXI,mărginindu�te să peticești o salăveche, sau a nu construi un adevă�rat centru cultural modern, limi�tându�te să scufunzi banii într�oclădire vetustă, neadecvată, re�cumpărând�o de la cei cărora li s�a retrocedat, ține de o vajnicăsuficiență și miopie politică.

Atât Primăria Bucureștiului,cât și Ministerul Culturii par să nuvadă ce se întâmplă în lumea largă.La Geneva, de exemplu, o inițiativăpopulară culturală ce a adunatvreo 15 mii de semnături – anun �țată zilele trecute – este pe cale săse tran sforme într�un referendum„pentru o politică culturală co�erentă“. Ini țiatorii săi afirmă –lucru valabil și în România – că „avenit timpul ca domeniul culturalsă fie considerat o misiune priori�tară și să fie dezvoltată o viziunestrategică de dezvoltare a sa“.Inițiativa elvețiană a fost lansată deartiștii și de actorii culturali aiorașului Geneva.

Spiritul civic ce pare să fie îndeficit la București are altă dimen�siune și pondere în Elveția, unde oAsociație ca „Patrimoine Suisse Ge �nève“ a reușit să mobilizeze popu �lația și să câștige un referendum ces�a opus proiectului de renovare șimărire a vechiului Muzeu Canto�nal de Artă și de Istorie. Experțiiasocia ției – care au vizitat alteinstituții similare atât din Elveția,

cât și din Germania, Franța șiOlanda – susțin, în ideea de „atrece de la o dinamică de opozițiela o forță de a propune“ ceva nou,un concept urbanistic și arhitectu�ral în jurul vechiului Muzeu. Altfelspus, nu câr păceala menită să iaochii la București.

Desigur, nu experții și arhi �tecții români de calitate lipsesc,dar –cum o dovedesc zecile de memorii adresate de Ordinul Ar hi �tecților Primăriei Generale a Bu cu� reștiului, unde nimeni nu cata �dicsește să le ia în seamă – prioritaresunt ambițiile, mașina țiile, aface�rile și amatorismul echipei Firea.Achiziția fostului cinema „Lumina“nu este o expresie, în nici un caz, aunor „Timpuri Noi“, după numelefostului cinematograf învecinat depe fostul Bd. 6 Martie.

Că serbarea centenarului naș �terii lui Dinu Lipatti a rămas oacțiune lipsită de coerență în Ro�mânia, ca și faptul că aniversareasa fusese celebrată la Geneva ca ni�căieri altundeva, încă în martie2017, nu se aflase la Primăria Bu �cureștiului nici în luna august,atunci când Serviciul transparențădecizională (sic!) dădea publicitățiiproiectul înființării Casei Artelor„Dinu Lipatti“, menită să fie „un ser�viciu public de interes local al mu�nicipiului București“. „Obiectul deactivitate“ al celor nu mai puțin de15 angajați – trei în conducere, plusdoi la contabilitate, plus doi „in�spectori de specialitate“ și un „ma�gaziner“ (sic!) – l�ar constitui „des fă �șurarea de activități de intereslocal, în principal în domeniul cul�tural�educativ, cu accent pe edu �cația muzicală precum și păstrareatradiției muzicale, componistice,interpretative și pedagogice con�struite de școala românească deprofil din București“. No comment...

„Raportul de specialitate“ alServiciului Cultură al Primăriei,redactat în iunie 2017, îl defineaîntr�un stil original pe Dinu Lipatti,ca reprezentând „încă (sic!) unbrand al intelectualității și eliteibucureștene, nu numai în dome�niul muzical“, afirmând că noul„serviciu public“ va da capitalei„șansa de a se integra fluxului deacțiuni externe dedicate pianistu�lui“. Raportul nota – în iunie! – că„Fundația Dubois�Ferrière va orga�niza un concert extraordinar sus �ținut de legendarul pianist NelsonFreire, la Geneva“. Concertul avu�sese loc la 22 martie 2017.

Decizia creării minunatului„serviciu public“ românesc a fostîna intată spre avizare guvernului laînceputul lunii august și aprobatăla sfârșitul lunii septembrie. AnulLipatti s�a încheiat, evident, fărăvreun festival sub egida noii Case aArtelor „Dinu Lipatti“. Amânat lacalende... Rezumând, cred că singu�rul concert cu adevărat aniversar afost cel de la 19 martie, ziua denaștere a pianistului, la Ateneu, deCamerata Regală dirijată de HoriaAndreescu, avându�i ca invitați�soliști pe Dana Borșan, Nikolai De�midenko și Mihai Ungureanu.

O să mi se repete că sunt încăutarea nodului în papură, că noi

românii ne descurcăm întotdea �una cumva ș.a.m.d. Într�adevăr,dacă Zilele Dinu Lipatti nu au maiexistat anul acesta, în martie a avuttotuși loc o manifestare improvi�zată, denumită ridicol I love Lipatti,la care au fost lansate primul volumal corespondenței pianistului (edi�tată de Monica Isăcescu și ȘtefanCostache), ediția a treia a biografieistandard Bârgăuanu�Tănăsescu șimicul volum de memorii al Anei Li�patti (toate Editura Grafoart). De �sigur, sunt publicații nu lipsite demerit, dar, din nefericire, corespon �dența era redată fără o colaționareprofesionistă cu originalele scriso�rilor și cu un aparat critic încropitîn fugă, așa cum am avut ocazia săo spunem deja în „Suplimentul decultură“, nr. 565.

Centenarul nașterii a mai fostserbat o dată, în decembrie, în ziuamorții lui Lipatti; și tot în atunci aapărut și unicul disc cu înregistrăridin Arhiva Radio România, intitu�lat Dinu Lipatti compozitor. Nici omențiune pe copertă că ar fi vorbade un CD omagial cu ocazia Cente�narului... Altfel, o mulțime de con�certe și recitaluri mărunte, neco or� donate între ele, cele mai multe subegida diverselor filiale ICR dinstrăinătate, incapabile să atragă cuadevărat atenția criticii interna �ționale, să creeze „evenimentul“.

A fost serbat Dinu Lipatti înlume? Răspunsul este pozitiv, dacăar fi să amintesc doar concertul cuadevărat eveniment de la 22 martiede la Geneva, al Orchestrei ElvețieiRomande (OSR) dirijată de Jona �than Nott și avându�l ca solist pepianistul Nelson Freire, laureat laLondra al Medaliei Dinu Lipatti.

Eveniment cu adevărat și multmediatizat în presa occidentală a fostși apariția setului aniversar de 12 CD�uri, intitulat 100th Anniversary

Edition – Dinu Lipatti Collection,publicat de casa germană EditionGunter Hänssler. Este o ediție inte�grală a înregistrărilor pianistului,excelent organizată, ce merită te�zaurizată de orice colecționar, carecuprinde: I. Înregistrările antebe�lice, 1936�1938 (CD 1); II. Înre �gistrările din timpul războiului,1941�1943 (CD 2; Enescu – CD 3);III. Înregistrările postbelice (CD 4�7); IV. Ultimul an al lui Dinu Lipatti,1950 (CD 8�11) și V. Ultimul recitalal lui Dinu Lipatti (CD 12).

Ar mai fi de adăugat aici efor�tul și recitalurile date anul acesta,începând din martie, de pianistaLuiza Borac în Germania, într�oserie „Omagiu Dinu Lipatti“ și pecare cotidianul „Wesfalenpost“ ocita în noiembrie cu îndemnuladresat autorului articolului: „Nuscrieți despre mine, scrieți des�pre Dinu Lipatti“. Și, în final, darnu pe ultimul loc, activitatea decercetare desfășurată de exper�tul Mark Ainley și site�ul său:www.dinulipatti.com, ce merităvizitat de oricine îl iubește peDinu Lipatti. SDC

Anul 2017 s-a încheiat cu două anunțuri în domeniul culturii și implicit al muzicii clasice în România.Cel dintâi făcea cunoscut că Sala Pala tului a intrat sub autoritatea Ministerului Culturii, ceea cedeschide perspectiva de rea bilitare a fostei săli de congrese a Partidului Comunist pentru a o facecompatibilă cu exigențele unei săli de concert contemporane, implicit ale unui Festival cu numelelui George Enescu. Al doilea anunț, al Primăriei Generale a Bucureștiului, se referă la clădireafostului cinematograf „Lumina“ de pe Bulevardul Elisabeta, ce ar urma să fie cumpărată și, odatărefăcută, să adăpostească, între alte instituții culturale sub autoritate mu nicipală, și fantomatica,până acum, creație a anului încheiat, Casa Artelor „Dinu Lipatti“.

VICTOR ESKENASYSCRISOARE CĂTREMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată“ (Hermann Scherchen)

Page 11: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

11ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Rockspectiva 2017

Rockul e pentru cei mulți și pen�tru elite; e o artă populară în sen�sul bun al cuvântului și a devenitaristocratică, după înnobilareamultor interpreți de însăși reginaMarii Britanii; e democratic înaceeași măsură în care e și meri�tocratic; e supus legilor pieței, dare și controlat de moguli mai abitirdecât controla Comitetul de Statcultura și arta în țările socialiste.

Bruce Springsteen îl defineș teastfel: „Bună parte din ce face EStreet Band este să transformeprin voință, putere și o comunicareintensă cu publicul ceva banal înceva transcendent. [...] La urmaurmei, muzica rock’n’roll este sur �sa unei puteri religioase și mis�tice“. Omul capabil de asemeneafapte ajunge rock star, de ținătorulunei forțe imense, pe care o poatefolosi în diferite feluri, după cum îlduc mintea sau interesele.

Tot Springsteen: „Știam căasta era muzica pe care trebuia săo fac acum. Era datoria mea.Simțeam că țara se află la unpunct de cotitură crucial [crahuldin 2008, n.DU]. Dacă atâta răupoate fi făcut cetățenilor obiș �nuiți, fără ca nimeni să fie de fapttras la răspundere, atunci reguliledispar și vălul fin al democrațieise arată a fi ce este, o mască pre�cară pentru o plutocrație în as�censiune, care există aici, acum șipentru totdeauna“.

Dacă aceste cuvinte ar fi scri �se de�un oarecare utilizator deFacebook, puteai să ridici dinumeri și să�ți spui că individul edus cu pluta conspiraționistă.Când le scrie un tip care a realizatceva la viața lui, și care este mul�timilionar în dolari, tată respon�sabil a trei copii cu traiectoriiprofesionale dintre cele mai me�rituoase, cum să rămâi indife�rent? Nu e o chestiune de opțiunepolitică, deși Springsteen are una,evidențiată în variate împrejurări.

Cel mai rock’n’roll moment elegat de discul Born in USA, din1984: „un an electoral, un PartidRepublican hotărât să se alieze șicu o vacă dacă avea steagul ame�rican tatuat pe cur, președinteleîn exercițiu Ronald Reagan mul �țumind cinic pentru «mesajulplin de speranță al cânteceloracestui fiu al New Jersey�ului»“.

CUM GĂSEȘTI ALTRUISM LAȘACALII FINANȚELOR, CÂND EISUNT CROIȚI DIN LĂCOMIE?

Pentru Bruce Springsteen, ca șipentru Bob Dylan și alții mai îna �inte, era inevitabil să se ajungă laașa ceva. Toți acești artiști aveauconștiința clară că „muzica era unmodelator cultural“. Springsteen,în particular, din tinerețe gândeaambițios: „Voiam să mă iau depiept cu vremurile și să dau naș �tere unei voci cu impact muzical,social și cultural deopotrivă“. Im�pactul există, rezultatele sunt însădeparte de a fi cele estimate derocker. Și asta din cauză că „facto�rii decizionali“ – recte, politicieniiși magnații cu cele mai multe vo�turi în comitetele de conducereale corporațiilor care domină ac�tualmente lumea – au reușit „per �formanța“ de a deturna sensuloricărei mișcări pentru ceva be�nefic oamenilor dinspre țintainițială către una falsă. Din parteapoliticienilor n�ai să te aștepți lamultă minte. Keith Richards ospune: „Anglia a ajuns să fie con�dusă de cineva al cărui modelsunt eu? E jalnic!“.

Poate unii magnați occiden�tali să aibă cât de cât simțul res �ponsabilității; ei nu sunt produ� sul vreunui sistem partinic, ca înRusia lui Putin sau China comu�nistatalistă, ci exponenții dina�mismului social ce caracterizeazăomenirea. Un Bill Gates ori un George Soros sunt capabili și se

străduiesc să dea impulsul pecare l�au visat atâția rockeri. Darcum găsești altruism la șacaliifinanțelor, când ei sunt croiți dinlăcomie? Și ce te faci când ajungela cârma celui mai puternic apa�rat politico�militar un maimuțoica Donald Trump, ghiveci perfectde viclenie, impostură, ipocrizieși cabotinism, exemplarul idealde plutocrat lipsit de orice res�pect pentru lege și reguli? Unastfel de individ încearcă din răs�puteri să modifice legile ca săslujească intereselor sale, să sca �pe de pedepsele cuvenite pentrufapte deplorabile, condamnate debunul�simț și de justiție în trecut.Nu sunt puțini acești „lideri“ ra�paci, cu pulsiuni dictatoriale, iar„patriotismul“ și naționalismul(„America first!“) sunt maroteleagitate dinaintea unei po pu lațiianemice.

ROCKUL, EVIDENT, NU ESTEDOAR „ATITUDINE“, CI ȘIDISTRACȚIE

Ajunsă în acest punct, retrospec�tiva mea perspectivistă se orien�tează către Roger Waters, proba� bil conștiința cea mai acută dincâți rockeri cetățeni (nu circari)au vizibilitate planetară. Nu e unom ușor de suportat și a făcut câteva boacăne la viața lui derock star. Și�a sublimat însă artis�tic fantasmele, ideile și convinge�rile, așa cum puțini artiști aitimpului nostru au izbutit. Câtămuncă și câtă suferință l�au cos�tat? Albumul Is This the Life WeReally Want? mi se pare, de de�parte, evenimentul anului tre�cut. Partitura în sine nu aducevreo noutate șocantă. Waters numai are timp, pesemne nici crea�tivitate, să născocească armoniiinedite, de vis; el are ceva despus și o face cu mijloacele la în�demână. Avertismentele îi suntclare. Trebuie să fii ori ignorant,ori imbecil de�a binelea să nu leiei în seamă. (Despre cei plătiți să

le combată nu e cazul să pome�nesc măcar.) Însă cine să le ia înseamă?

Nu cred că exagerez dacăspun că proporția dintre lucizi șiabulici este de 1/100, iar astaconstituie nesecata mină de aura celor cinici, lacomi și sperjuri.Destui rockeri bine intenționațiprofită și ei cum și cât pot, lă�sând impresia că se află „de par�tea cea bună“, unii chiar crezândsincer asta.

E normal să stai deoparte,când ai ceva anume de făcut, cenumai tu poți face. Așa mi se parecă procedează Steven Wilson, carelucrează cu toată puterea, inte �ligența și talentul pentru a scoatediscuri mai bune, dar și pentru aîmbunătăți sunetul altora – vezirealizările sale în surround pentruJethro Tull, XTC, King Crimson,Emerson, Lake & Palmer, GentleGiant etc. M�am întrebat de câtevaori dacă Wilson poate fi acuzat pen�tru aparenta neimplicare politică.Nu știu ce să răspund, n�am toatedatele vieții și activității lui. Ar�tistul Steven Wilson se ridicăînsă deasupra oricărei disputeconjuncturale: albumul To TheBone, tot de anul trecut, este ocapodoperă a genului rock, în

pofida strâmbătorilor profesio �niști din nas.

Rockul, evident, nu este doar„atitudine“, ci și distracție. Tot�deauna distracția va fi pe primulplan, foarte bine vândută, exci�tant remunerată ș.a.m.d. Multălume însă ia distracția drept ca �tharsis, confundă plăcerea cuîmplinirea și agitarea unei pan�carte în piață cu lupta pentrudemo crație. Nu�i locul aici pen�tru lămurirea acestor chestiuni.A face abstracție de ele, însă, nuse conjugă cu mentalitatea ro �cke rească.

Rockerii îl vor asculta mereupe Frank Zappa, a cărui luciditatesocială egala inspirația sa fărăcusur. Vor alege întotdeauna Me�gadeth, care îndeamnă să mergi lavot, înaintea „corporației multi �naționale“ Metallica, deși forțaacesteia e mai apetisantă și maiconvingătoare. Și e normal să fiemai convingătoare, deoarece Me�tallica este exemplul fericit decum trebuie să funcționeze ome�nirea: ca un singur popor alcătuitdin personalități deosebite, nu cao turmă de națiuni luptându�se săajungă una mai presus de alta.

E singura perspectivă viabilă,fie că privești sau nu retrospectiv. SDC

Lectura cărții Born to Run, de Bruce Spring -steen, a fost pentru mine ca o ploaie de varăasupra unui câmp semănat. Ideile răsărite saunumai ajutate să crească țin de cadrul mailarg al vieților noastre, nu se limitează ladomeniul strict al rockului. E drept, nici nu sepotrivesc tuturor, dar asta nu înseamnă căunii sunt excluși.

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

Page 12: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 201812 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Totul a început aproape pe neaș �teptate, pe 5 octombrie 2017, dupăce „The New York Times“ a pu �blicat un amplu material despreacuzațiile de hărțuire sexuală șiviol aduse de mai multe femei laadresa mogu lului Harvey Wein�stein. În plus, acesta este acuzatde a fi pus la punct un adevăratsistem care să favorizeze acestecomportament, încă din anii ’80,Din acel moment, iadul s�a de �clanșat la Hollywood.

Pe 8 octombrie, Weinstein esteconcediat de propriul lui studio.Pe 10, „The New Yorker“ vine cu altmaterial despre abuzurile lui We�instein, și mai îngrozitor. Urmeazăun adevărat efect de „bulgăre dezăpadă”.

Este uluitor numărul uriaș devedete care, după publicarea dez �vă luirilor (numai pe Wikipediasunt numărate 54), au ieșit în publicși l�au acuzat de abuz sexual și chiarde viol (actrițele Rose McGowan,

Asia Argento, Lucia Evans, LysetteAnthony și o fostă angajată a studio �urilor) în ultimele decenii. „Dum�nezeule, când a mai avut timp săfacă și filme?“, a exclamat recentcomediantul american Howard Stern.Iar faptele de care este acuzat Wein �stein nu par a se rezuma numai laHollywood – multe vedete dinMarea Britanie și Franța îl acuzăla rândul lor. Urmează aparițiahashtag�urilor #BalanceTonPorc,lansat de ziarista franceză SandraMuller, și pe 15 ianuarie mult maicelebrul #metoo, „aruncat“ pe Twit�ter de către Alyssa Milano. Un hash�tag cât o adevărată mișcare socială.

Rezultatul este că la Hollywoodmulți dintre cei care până acum autăcut își dezleagă limbile. Iardezvăluirile dau jos de pe piedestalo groază de nume sonore: regizori,producători, showrunneri, actori,personalități media. Vârful scan�dalului este atins de afacerea KevinSpacey, acuzat, pe 30 octombrie, deactorul Anthony Rapp. Spacey, con�cediat imediat din distribuția seri�alului House of Cards, radiat dindistribuția filmului lui Ridley ScottAll the Money in the World (undedeținea rolul principal și unde afost înlocuit cu Christopher Plum�mer), devine în aproape 24 de oreun paria aidoma lui Weinstein.

Afacerea #metoo încetează re�pede a mai fi o problemă din StateleUnite și trece oceanul. În Suedia eaduce la o „adevărată revoluție“ cumpunctează „Daily Mail“. Acolo, po �vestea depășește ca drul industrieidivertismentului. Într�o țară carese bate cu pumnul în piept lău �dându�se cu succesul politicii ei de„gender equality“, hashtag�ul #metooaduce un val de dezvăluiri. Mărturiilesutelor de femei din domenii foartediverse (medical, judiciar, divertis�ment, aigurări, industrie IT, chiarreligios) dezvăluie imaginea teribil

de șocantă a unui adevărat sistemde hărțuire a femeilor, care i�a zgu �duit pe suedezii ce aveau o cu totulaltă părere despre țara lor. La urmaiurmei, chiar la începutul lui 2017, unstudiu american decreta Suedia dreptțara cea mai bună pentru femei.

În Franța, mareea Weinstein și#metoo n�a stârnit chiar asemeneafierbere în afara unui mic scandalprovocat de feministele care auboicotat o retrospectivă Polanskiorganizată de Cinemateca franceză.Dincolo de asta însă, și în Hexagondiscuția continuă și este destul deaprinsă.

Săptămâna aceasta, actorul PaulSorvino l�a amenințat cu moarteape Harvey Weinstein. Paul este tatălMirei Sorvino, una dintre actrițelehărțuite de Weinstein. Tatăl furiosspune că abia acum, la declanșareascandalului, a aflat ce s�a petrecut

cu aproape două decenii în urmă.Adevărul este însă că mulți alțiiștiau sau măcar bănuiau activitățile„de culise“ ale lui Harvey Weinstein.Spargerea spectacu loasă a acesteiconspirații a tăcerii este evenimentulcare va marca cel mai mult industriaamericană de divertisment înaceastă perioadă. Epilogul afaceriiWeinstein încă nu a fost scris și egreu de văzut care va fi soarta celorimplicați.

„Ce se petrece la Hollywood sepetrece în orice societate în carebărbații sunt la putere“, spune actrițaJessica Chaistain, devenită un soide purtătoare de cuvânt a actrițelorce se declară hărțuite. „Cinemauleste un scop mărunt. Dar trebuiesă folosim această cutie de rezonanțăpentru a ajuta toate femeile carenu sunt actrițe și care rămân invi �zibile.“ SDC

După ce, vara aceasta, Statele Unite au fost lovite de două uragane, în

toamnă a venit rândul Hollywoodului, izbit în plin de taifunul Weinstein.

Furtuna este încă în toi, bucăți din moștenirea studiourilor Miramax/

The Weinstein Company zboară în toate direcțiile, amestecate cu un

val uriaș de acuze și de indignare. Încă e prea devreme pentru a estima

cum va arăta cinemaul american după ce această „furtună a secolului“

se va fi calmat.

Scandalul Weinstein:„Everybody-f**king-knew!”

A dispărut în chip tragic cel care a fost prof. univ. dr. Bogdan�Petru Maleon, director al Bibliotecii Central Universitare „MihaiEminescu“ din Iași, alături de soția sa, Anda Maleon. Redăm me�sajul decanului Facultății de Istorie a Universității „AlexandruIoan Cuza“ din Iași, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc.

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“Facultatea de Istorie privește înmărmurită la tragedia întâm�

plată în aceste zile cu familia Bogdan�Petru și Anda�Elena Maleon!Nici un cuvânt nu poate zugrăvi tristețea care ne�a cernit sufletele:„Dumnezeu de sus/ În inimi ne�a pus/ Numai lacrimi grele“!

Noi, toți cei care l�am cunoscut pe Bogdan�Petru Maleon, pro�fesori, colegi, studenți, personal administrativ și prieteni, dămmărturie despre viața frumoasă, înaltele calități sufletești și va �loroasele realizări profesionale ale colegului nostru. Bogdan atrăit drept și frumos, i�a iubit și respectat pe cei din jur, a muncitmult și cu spor, însă, mai presus de tot și de toate, și�a iubit soția,iar dragostea lor i�a făcut să treacă până și ultimul prag, ajungân �du�se la această incredibilă și zguduitoare poveste de jale.

Dumnezeu să�i ierte și să�i odihnească!

Rămas-bunprofesorului

Maleon

Page 13: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

n În vreme ce Trump s�a instalatîn noul lui domiciliu, la Casa Albă,profesorii de științe umaniste dela universitățile Barnard și Colum�bia au protestat într�un mod aca�demic: citind și discutând publicdespre opera filosofului MichelFoucault. De asemenea, luni, 15ianuarie, sute de scriitori și artiștiau manifestat în 80 de orașe amer�icane în cadrul evenimentului„Writers Resist“, unele pancartefolosite de manifestanți deveninddeja celebre pe rețele de socializare.n Trent Reznon (Nine Inch Nails),într�un interviu despre efectuldăunător al rețelelor sociale: „Nuvăd să apară vreun Prince astăzi.Văd doar o mulțime de oameni ceproduc pe baza unor formule me �nite să placă, genul de rahaturi peplacul unor patroni de restaurantevegane. Și asta duce la crearea unuimediu în care oamenii sunt multprea îngrijorați de ce vor spunecei lalți. Iar cei care n�au creat nimicvreodată în viață cred că e OK săbată câmpii despre lucruri desprecare nu au niciun drept să vor �bească. Ai cont Facebook? Ei bine,nimeni nu dă două parale pe asta!Nu ai creat nimic în viața ta!“.n În sfârșit, Black Sabbath au ajunsla finalul oficial al carierei, cu unultim concert pe 4 februarie laGenting Arena, în Birmingham,ora șul de unde a plecat în urmăcu aproape jumătate de secol. Vo�calistul trupei, Ozzy Osbourne, areînsă planuri de viitor, el intrândimediat în studio pentru a lucra laun nou album solo alături de doimuzicieni din trupa lui Billy Idol.n Inspirat de un roman bestsellerîn țara natală, filmul de animațieYour Name a devenit un adevăratfenomen în Japonia și, între timp,și cel mai mare succes de publicdin toate timpurile, cu încasări de331 milioane de dolari. Filmul afost lansat în SUA și alte 80 de țăripe 7 aprilie.n „Semn al timpurilor“:Turnul Eif�fel cu vestă antiglonț. La doar șasezile de la un atac desfășurat lamuzeul Luvru, primăria parizianăa decis ca, din această toamnă,faimosul turn Eiffel, să fie înconjuratde un perete de sticlă specială de2,5 metri înălțime, conceput contraatentatelor teroriste. „Cedăm înfața psihozei“, au fost de păreremulți francezi.n Legendar interpret de jazz și lau�reat de șapte ori cu premiul Gram�my, Al Jarreau a încetat din viațăîntr�o duminică de februarie, lavârsta de 76 de ani. „Fuziunea de

jazz, pop și R&B este un lucru ciu�dat“, spunea Al Jarreau într�un in�terviu din 1991. „De la începutulcarierei m�am lovit de unele difi �cultăți, fiindcă radiourile special�izate în pop credeau că sunt unjazzman care nu are feeling pentrupop, iar radiourile black urban nuînțelegeau rădăcinile mele R&B.“n Laureat al premiului Nobel pen�tru literatură, scriitorul turc OrhanPamuk s�a pomenit cenzurat dupăce a dat un interviu cotidianului„Hürriyet“ în care a declarat că seopune intențiilor președintelui Re�cep Tayyip Erdoğan. „Din acest mo�ment, libertatea de exprimare numai există“, declara el, în septembrieanul trecut. „Ne îndepărtăm cu toa �tă viteza de un stat de drept spreun regim de teroare.“n Tatăl rockului și al lui Johnny B.Goode, Chuck Berry, a murit în mar�tie, dar muzica lui are toate șanselesă supraviețuiască unui eventualsfârșit al lumii. În 1977, cu avizulastrofizicianului Carl Sagan, înre �gistrarea piesei lui Berry, JohnnyB. Goode, a fost adăugată colecțieide artefacte culturale și științificemenite să reprezinte civi lizațiaumană la bordul sondelor Vo yager,trimise să vagabondeze etern, din�colo de limitele sistemului solar.n 4 mai 2017: ziua în care sagaRăzboiul stelelor a împlinit 40 deani de când a fost creată de cătreGeorge Lucas. „Unul dintre marile

motive ale acestui success“, crederegizorul Peter Jackson, „a fost căRăzboiul stelelor vorbea cu tine,ca spectator, foarte sincer. Noi eramo generație de puști obișnuiți săvedem filme destul de distante, re�alizate de o generație mai vârstnicăde cineaști, care erau puțin deco �nectați de lume și cam de modăve che în relația lor cu science�fic�tionul și fantasticul. Ei nu înțelegeaucultura tinerilor și nici ce însemnasă fii un puști în acele vremuri.Războiul stelelor a reușit asta“.n 26 iunie 2017: douăzeci de anide când apărea în Anglia romanulHarry Potter și Piatra filosofalăîntr�un tiraj de numai 500 de exem �plare. O apariție pe care nimeni n�a băgat�o în seamă la început,scrisă de un autor necunoscut. În2017 trăim într�o lume în care HarryPotter este rege, după șapte cărțide uriaș succes, opt filme de cinema,un spectacol de teatru�fenomen,parcuri tematice, milioane de tonede merchendising vândute și unimpact solid asupra culturii plane �tare. Iar J.K. Rowling a fost salutatăca o salvatoare a industriei cărții,responsabilă de cea mai spectacu �loasă vrajă a timpurilor noastre:să facă lumea (în special copii, darnu numai) să citească din nou.n Pe 21 septembrie s�au împlinit80 de ani de la publicarea celebruluiroman Hobbitul, sau până acolo șiînapoi, o operă clasică a genuluifantasy, ce s�a născut când un pro�fesor de la Oxford, numit JohnRonald Reuel Tolkien, s�a să turatsă corecteze referate și a scris pe ofoaie, într�o doară, „într�o ga ură înpământ trăia un hobbit“. Aceastăpropoziție a fost piatra de temelie auluitoarei cariere literare a acestuiprofesor pasionat de limbi vechi șipovești cu elfi și care, până la aparițiacărții, lucra la o imensă istorie aunui Pământ de Mijloc fictiv, ouriașă mitologie personală.

ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018

PE SCURT 2017

13retrospectivăwww.suplimentuldecultura.ro

Lexicografii care monitorizează cele4,5 miliarde de cuvinte înregistrateîn Dicționarul Collins au declarattermenul fake news drept „expresiaanului“, după ce utilizarea ei a cres�cut cu 365% din 2016 încoace.

Termenul este folosit frecventde către președintele Trump, careîși arogă și inventarea lui. Nu echiar așa, spun reprezentanții Dic �țio narului Collins.

Fake news își are originea în anii’90, când era folosit de televi ziunilenord�americane pentru a de semna„informații false, deseori senzaționale,răspândite sub apa rența de știrireale“. Termenul a în ceput să fie

folosit mult mai frecvent din 2015și va apărea în viitoarea ediție tipărităa Dicționa rului Collins.

Sunt și alte cuvinte și termenicare țin de politică și actualitatecare și�au croit drum spre paginiledicționarului precum „echo cham�ber“, „steady increase“, „antifa“. Unter men cu o creștere de 310% auti lizării este și „Corbynmania“,adică „entuziasmul fervent pentruJeremy Corbyn“.

„Cu un nou președinte la CasaAlbă și cu alegerile din Marea Bri�tanie, nu e de mirare că politica e lec trifică limbajul“, au comentatreprezentanții Collins. SDC

Strania realitate a lui2017: „Fake News“este expresia anului

n A încetat din viață Charles Man�son, ale cărui fapte penale au avutstrania consecință de a avea un im�pact uriaș asupra culturii populareamericane din ultima jumătate desecol. Într�un alt context, CharlesManson ar fi rămas în ochii tuturorun lider mărunt al unei micro�secte,laș și penibil, o notă de subsol într�ocarte de cri mi nalistică, uitat larepezeală. Dar momentul în cares�au petrecut crimele comandate(și nu comise) de acesta, ca și vic�timele alese i�au asigurat insignifi�antului Manson statutul de „geniual răului“ și o putere de fascinațiecovârșitoare și detestabilă asupraunui segment al culturii populare,echivalentă doar cu fascinațiaexercitată de Che Guevara, alt asasinmult prea adulat de capetele seciși de idioți utili.

n În numai două zile din decembrie,cultura din Hexagon a pierdut douăpersonalități:un om de litere mem�bru al Academiei și un rock star.Jean și Johnny. Reputatul scriitorJean d’Ormesson a încetat din viațăîn noaptea de luni, 5 decembrie, lavârsta de 92 de ani. Nici 24 de oredupă dispariția lui Jean d’Ormes�son, vedeta Johnny Hallyday, „Elvi�sul francez”, înceta din viață la vârs�ta de 74 de ani, după luni de luptăcu boala. SDC

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

Page 14: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

2018. În numărul „aniversar“apărut miercuri, băieții de la„Charlie“ spun că trauma încăpersistă.

„Trei ani într�o cutie de con�serve“, rezumă redacția „Char�lie“ viața lor post�atentat șiprețul ridicat al libertății deexpresie într�o țară demo �cratică.

Pentru „Charlie“, practicareaacestei libertăți înseam nă es �cortă polițistă permanentă, a �menințări permanente pe rețelesociale, măsuri costisitoare careasigură securitatea redacției.

„În fiecare săptămână, celpuțin 15.000 de exemplare (adică800.000 pe an) trebuie vândutenumai pentru a plăti securitatearedacției“, ex plică redactorul�șefRiss în editorialul ultimuluinumăr. „Charlie“ plătește între 1 și

1,5 milioane de euro pe an pentrusecuritate. Iar cifra de afaceri a

publicației a scăzut la 19,4 milioanede euro anual, după recordul devănzări înregistrat după atentate,în 2015 – 60 de milioane de euro.

„Este normal oare pentru unjur nal dintr�o țară democratică săfie silit să vândă un exemplar dindouă numai pentru a finanța secu �ritatea celor care îl realizează?“,în treabă Riss în editorial. „Ce altăpublicație franceză este silită săinvestească atât pentru a�și per�mite să își exercite această liber�tate fun damentală care este li �bertatea de expresie? Aceastălibertate, vitală și indisociabilăde democrația noas tră, este pepunctul de a deveni un produsde lux, așa cum sunt mași nilesport și râurile de diamante din

Place Vendôme și numai trus�turile de presă foarte bogate și�ovor permite în viitor.“ SDC

ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 201814 retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

„Charlie Hebdo”: prețul preamare al libertății de expresie

După trei ani: viața în cușcă

Ianuarie 2017: În cei doi ani careau trecut de la atentatele dinredacția „Charlie Hebdo“, ziariștiide la faimosul săptămânal umoristiccred că dreptul la liberă ex primarepare a fi la fel de efemer ca oricesenzație scornită în social media.

În 2015, atentatele din redacția„Charlie Hebdo“ au făcut mii deoameni să adopte sloganul „Je suisCharlie“, ca un mod de a susținelibertatea de expresie în întreagalume. Dar, la a do ua comemorarea tragicelor eve ni mente, se pare cănu mulți sunt cei care au învățatceva din lecția sângeroasă din ianu �arie 2015.

Cu două zile înaintea tragiceicomemorări de pe 7 ianuarie, Riss,noul redactor�șef al lui „CharlieHebdo“, a avertizat că intoleranțaîn Franța este în continuă creștere.

„Dacă mâine publicăm iar o ca �ricatură cu Mahomed, cine ne valua apărarea?“, se întreabă Riss, ci �tat de France 24. „Înainte, erau doardouă sau trei grupări retrogradecare ne hărțuiau. Acum avem sen�timentul că întreaga lume stă cuochii pe noi. Ca și cum libertatea«Charlie Hebdo», chiar atunci cândeste exercitată într�o doză modestă,este prea mult.“ „După doi ani, «Jesuis Charlie» a fost înlocuit cu «Jesuis offensé», iar scurtul nostruflirt cu libertatea de expresie a fostînlocuit de instinctul de a inter �zice și a condamna“, comenteazăamar „The Telegraph“.

Riss, care a ajuns la condu cerearevistei după asasinarea lui Sté phane

„Charb“ Charbonnier, crede că „înultimii doi ani oamenii s�au interesatde «Charlie» numai de dragul emo �ției, al senzațiilor tari, în loc să pri �vească în față, așa cum se cuvine, di�ficilele probleme politice pe care lere prezintă aceste atacuri“.

Atentatele nu au fost de ajunspentru a�i convinge pe cei de la„Charlie Hebdo“ să nu mai fluturestindardul satirei mai mult sau maipuțin ofensatoare pentru proști.Numai în ultimele luni din 2016,săp tă mâ nalul a reușit să își maiurce în cap și alte categorii de public:pe italieni (ironizând cutremurulcatastrofal din Amatrice), pe Putin(cu mai multe caricaturi), pe toțicei lalți (cu desenul reprezentândcadavrul unui copil sirian pe unțărm turcesc). „Înainte ni se spuneasă ne păzim de islamiști“, explicăRiss. „Astăzi trebuie să ne păzim deis lamiști, de ruși și de turci.“

De aceea, redacția „Charlie“ amarcat comemorarea în manieratipică:pe prima pagină a săptămâ �nalului a prezentat un bărbatcare râde privind prin țeava mi�tralierei unui jihadist, cu legenda„2017, în sfârșit luminița de la ca �pătul tunelului“.

În tot acest timp, afirmă organi �zația Reporters sans frontières, dela atentatul de la „Charlie Hebdo“încoace, meseria de caricaturistcontinuă să fie una dintre celemai periculoase, expusă la repre�salii vio lente. Reporters sans fron�tières (RSF) și Cartooning for Peace(CFP) enumeră: din 2015 încoace,

În sediul redacției „Charlie Hebdo”, totul s-aschimbat acum trei ani când doi teroriști aiStatului islamic au executat 11 dintre ziariștichiar în localul parizian al celebrei reviste.Printre victime, figuri emblematice alejurnalului precum Cabu, Wolinksi, Honoré,Tignous sau Charb. Ziua de 7 ianuarie 2015 afost, de asemenea, și punctul de plecare, înFranța, al unui val de atentate fără precedentcare au făcut, până azi, 241 de morți.

După doi ani: cine mai „este Charlie”?

carica turiștii continuă să suporte„cen zură, concedieri, ame nințări cumoartea, hărțuiri judiciare, agresiuniși chiar, în cazurile cele mai grave,asasinate. Aceste acțiuni de forță semultiplică contra unei profesii înmod clar amenin țate. Sunt adevărate«barometre» ale libertății de expre�sie“, afirmă autorii raportului.

„Desenatorii vor fi totdeauna înprima linie a bătăliei, dar nu poțisă dai înapoi“, explică caricaturistulPlantu, președinte al CFP.

„The Telegraph“ face o scurtă tre�cere în revistă a problemelor cu cares�au confruntat caricaturiș tii în ultimiiani, demonstrând că hăr țuirea aces�tora nu este legată doar de „Charlie

Hebdo“ sau limitată la accese deintoleranță în Marea Britanie.

„Nici măcar în spații unde ideileliber exprimate ar trebui să fie din�colo de critică, «Je suis Charlie» nua reușit să rezoneze“, scrie „The Tele �graph“ amintind că tabloidele „TheSun“ și „The Daily Star“ sunt interziseîn 28 de universități britanice și căUniversitățile din Bristol și Man�chester au interzis inclusiv vânzarealui „Charlie Hebdo“, pentru că acestanu se conformează politicii de „safespace“ a acestor instituții – o politicăce interzice orice opinie pe carestudenții ar consi dera�o jignitoare.

„Am uitat mult prea repede cănumai faptul de a nu fi de acord

cu ceva nu înseamnă a cenzura.Toc mai libertatea presei noastrene diferențiază de distopia brutalăla care visau instigatorii atentatuluide la «Charlie». Dorința noastră dea pune la îndoială normele socie �tății, de a face haz de opiniile caredomină în societate, de a tolera sen �timente pe care le găsim greu deapreciat, previne decăderea noastrăîn barbarie.

A cenzura imagini, opinii și glu �me pe care le considerăm jignitoareînseamnă a face treaba atentato�rilor în locul lor. «Je suis Charlie»ar trebui să însemne «Je suis tou�jours Charlie»“, scrie „The Tele�graph“. SDC

Page 15: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

ANUL XIV NR. 5896 – 12 IANUARIE 2018 15retrospectivă

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel. 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

Editor:Anca Baraboi

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Florin Irimia, Marius Miheț, CristianTeodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu,Alina Purcaru

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

În vreme ce pe marile și micileecrane filmele horrorse bucură de unsucces înfloritor,genul a devenit, înultimele luni, cevamai orfan.

12 IANUARIE: MOARTEA LUIWILLIAM PETER BLATTYBlatty, care a încetat din viață lavârsta de 89 de ani, va rămâne înistorie pentru extraordinarul succesal romanului Exorcistul, apărut în1971, și mai ales al filmului din1973. Exorcistul, cartea, a ajunsimediat pe lista de best�selleruridin „The New York Times“, unde astat pe primul loc vreme de 17săptă mâni. Exorcistul, filmul regizatde William Friedkin, a fost un uriașsucces la rândul său și este pri mulfilm horror din istorie nominalizatla un Oscar. I�a adus și un Oscarpentru scenariu lui Blatty (care a

2018, anul în care horror-ulși-a pierdut maeștrii

Sfântul care a fost James Bond

semnat adaptarea cărții), și un Globde Aur. În umbra Exorcistului staucelelalte cărți ale lui Blatty, dar șilegătura sa cu cinematografia. El aregizat filmul (horror) The NinthConfiguration (1978, bazat pe unalt roman al său), dar și ExorcistulIII, pornit de la romanul Legion.

Anul trecut a debutat, cu succes,serialul TV Exorcistul, un soi decontinuare/ reformulare a poveștiioriginale.

MARTIE: RĂMAS-BUN„MAESTRULUI MACABRULUI”Așa a fost supranumit artistul ame �rican Bernie Wrightson, care a în �cetat din viață la vârsta de 68 deani, al doilea „maestru al macabru�lui“ pro venit din Baltimore, dupăEdgar Alan Poe. Wrightson s�a re�marcat ca unul dintre cei mai mariautori americani de benzi desenateși ca ilustrator, într�o carieră deaproape jumătate de secol. Unadintre cele mai importante opereale lui Bernie Wrightson ră mânecolecția de 50 de ilustrații ale ro�manului Frankenstein, la rea lizarea

cărora artistul a trudit cu migalăvreme de șapte ani.

Ca multe alte glorii ale benzii de�senate, Bernie Wrightson rămâne în �că un mare necunoscut în România.

16 IULIE: DISPARIȚIA„TĂTICULUI MORȚILOR-VII”Cariera cinematografică a luiGeorge A. Romero ar putea fi redusăla un singur film, un film epocal:Night of the Living Dead, punctulde origine al inepuizabilei manii afilmelor cu zombi. Un ho rror com�plet atipic pentru epoca în care afost realizat, în 1968, și care a devenito operă majoră a cinematografieiîn general. Creând cel mai persistentmon stru al horrorului modern –mortul�viu, cadavrul reanimat consu �ma tor de carne omenească –,Romero a inventat un horror cuprofundă re zonanță socială. Estemotivul pentru care regizorul a văzuttotdeauna filmele cu morți�vii ca unprilej de satiră socială și politică și adeplâns pro ducțiile actuale care aurenun țat la aceste aspect, concen�trându�se nu mai pe aspectele oribileși explicit sânge roase ale poveștii.

26 AUGUST: PUNCT FINALPENTRU TOBE HOOPERÎntr�o măsură mult mai mare decâtGeorge A. Romero, și Tobe Hoopera fost și el omul unui singur film –un film care a influențat covârșitorgenul horror:The Texas Chain SawMassacre, în 1974. Realizat cu unbuget anemic de numai 300.000de dolari The Texas Chain SawMassacre a fost unul dintre filmelecare au șo cat publicul americanla înce pu tul anilor ’70, „o încarnareex ta tică a unei societăți în plinădes com punere care și�a văzuttinerii pierduți în junglele Viet�namului de nord“, după cumapreciază „Li beration“, într�un am�plu material dedicat regizoruluiamerican.

Atmosfera complet bolnavă șiviolentă a filmului a avut un efectdevastator atât asupra industrieicinema tografice și a genului horror,cât și asupra altor regizori (Spiel�berg, Craven, de exemplu; chiar șiKubrick avea o copie a filmului). Aimpus ideea filmului „horror deautor“ și a prefigurat popularitateagenului slasher, fiind considerat șiastăzi „cel mai mare și mai influent,dar și cel mai controversat“ filmhorror realizat vreodată. SDC

George A. Romero

Tobe Hooper William Peter Blatty

„A plecat și el. Cel pe care îl nu�meam, alături de com plicii luiSean Connery și Michael Caine,unul dintre cei trei regi ai coolului. Sfântul, lordul BrettSinclair, Bondul anilor ’70 și ’80,întru chiparea unei Rule Britan�nia suave și degajate, mare gen�tleman elegant, dotat cu simțulumorului și al autoparodiei...“,scrie revista franceză „Premi ere“la anunțul morții lui RogerMoore.

Moore a dispărut la vârsta de 89de ani, într�un val de omagii carevin din întreaga lume, din parteaunui public ce îl păstrează în me �morie drept cel mai simpatic agent007, chiar dacă nu cel mai autentic.Pentru cei mai mulți, decesul luireprezintă mult mai mult de cât

decesul unui actor foarte popular.„Dis pariția lui Moore semnifi că felulîn care cultura, așa cum am iubit�oîntotdea una, piere bucată cu bucată“,scrie „Premiere“. „Moo re a fost făcutdin același material ca toate starurilesecolului XX, le gende ale rockuluisau ale cinemaului, care aveau capunct comun faptul că erau per �sonalități diferite. Unice. Adevă ratesta ruri. (...) Decesul lui e cu atât maitulburător cu cât nu mai avem unastfel de actor astăzi, cu un ase �menea capital de simpatie și că sepetrece imediat după atentatul dela Manchester. (...) Nu există nici unmesaj în acest concurs de împrejurări.Vom spune doar că, în momentul încare Moore dispare, înțelegem căseco lul XX dispare definitiv.“ SDC

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

Page 16: ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT DE ...suplimentuldecultura.ro/numarpdf/589-Vjo0o-PDF_SDC_589_low-res.pdf · ANUL XIV w NR. 589 w 6 – 12 IANUARIE 2018 w REALIZAT

16ANUL XIV NR. 589

6 – 12 IANUARIE 2018retrospectivă www.suplimentuldecultura.ro

De parcă am avea cu toții memo�rie valabilă un an, apoi uitămtotul, brusc și nefiresc, după unrevelion înecat în spirtoase și sa�late de boeuf naiv ornate.

E ca și cum nimeni nu mai țineminte nimic și avem nevoie de unrezumat al istoriei imediat recente.Ei bine, nici eu nu îmi amintesc,

deci voi merge pe bâjbâitelea.Dacă cineva vrea să inventeze unadevăr mai convenabil, eu de almeu nu țin cu dinții.

E posibil ca Soros să fi pusmâna pe țara noastră, că parcă dă�duse niște lovele unor băieți carese cunoșteau cu alți băieți și voiausă facă niște treburi. Deși nu potsă bag mâna în foc pentru asta, fi�indcă dețin o curte, deci o părti�cică infimă din teritoriul patriei șinimeni nu a venit la mine să mi�ocumpere, mandatat de Soros. Sauo fi fost fiindcă mister S. nu vreasă controleze satul Valea Adâncă.

Pur și simplu să nu�i fi păsat, faptcare naște în mine o ciudată for �mă de xenofobie selectivă, în sen�sul că aș urî străinii cu bani, darle�aș păstra banii.

Îmi aduc vag aminte că eramconduși de un neamț. Și neamțulăsta tot încerca în fel și chip să neinoculeze ideea unei campanii deexpansiune, cum că e musai să nebatem cu nu știu ce țări, ca să neocupăm locul la masa elitelormondiale. Ne�a ordonat să trecemPrutul. Ba nu, Dunărea, că parcăera mai lată. Am zis că să vezi ceomor băgăm noi în sârbii munte�negreni, iar apoi, după o tristărețetă germană deja știută, vomcotropi Polonia. Cred că mai eraupe listă Danemarca, Armenia șiKazahstan. Până la urmă nu știu

ce s�a întâmplat, dar am înțeles căneamțul a plecat. Sau ne�am în�tors bocancii împotriva lui, un�deva prin minutul 85 al meciuluicu Rusia.

Cred că am jucat și într�opiesă de teatru. O scenă imensă,pe care încăpea o țară întreagă.Da, sunt sigur că așa a fost. Câteva

milioane bune de actori, fiecarecu rolul și cu rostul lui, vorbeamunii peste alții, părăsiți de regizor.Și fiecare dădea din coate și îșițipa replicile în timp ce se stro�foca să ajungă cât mai în față, săse înfigă în ochii spectatorilor.Ciudată sală de teatru, avea sce �na poziționată mai jos decât zonapublicului, de parcă ei, de pescau ne, s�ar fi uitat la noi de sus.De parcă noi, într�o groapă, neluptam cu lei. Și erau al naibii depuțini spectatori, cu toții aliniațiîn primul rând, dar ne priveau cuîngăduință, aplaudau care cumavea chef, ba Cristina Stamate,ba Olga Tudorache, ba SeptimiuSever, ba Eugen Motriuc, ba StelaPopescu, ba șăgal nicul VasileBla ga Paulin. SDC

Apa crudă a fost vedeta unui arti�col din „New York Times“ la înce�put de 2018. Cu din ce în ce maimulți adepți, cu prețuri mai maridecât benzina, apa netratată, ob �ținută direct de la sursă, este noultrend în rândul celor preo cupațide consumul „natural“. Noul tipde apă este colectat direct de la iz�voare sau prin sisteme de mii deeuro de preluare a umidității dinatmosferă sau a picurilor de ploa �ie. Spre deosebire de apa îmbute�liată sau de apa de la robinet, apacrudă nu trece prin nici un sistemde sterilizare sau de filtrare, astfelîncât are toate chimicalele sursei,urme de alge și, desigur, bacterii.Dar toate acestea pot fi formulateși în sens pozitiv, ceea ce consu�matorii apei neprocesate fac dintoată inima. Astfel, apa crudă esteconsiderată a avea toate minera�lele „hrănitoare“ ale pământului,algele dau un gust deosebit, iarmicrobii au fost rebotezați în„probiotice benefice“. Apa crudăexpiră după câteva luni (devineverde), în timp ce apa procesată

de marile conglomerate sau deguvern are termen de valabilitatenelimitat. Apa de la robinet este,conform conspira ționiștilor, plinăde chimicale făcute să ne trans�forme în cetățeni mai docili, darapa de la sursă nu poate fi contro�lată de guvern.

Datorită acestor teorii aleconspirației, dar și marketinguluiîmbrăcat în ideea de „sănătate“ și„natural“, apa neprocesată areclienți din două zone foarte dife�rite, de la oameni obsedați deideea de a nu depinde în vreun felde autorități sau de corporațiipână la publicul ultra�liberal,care adoptă imediat inovațiile înmaterie de trăit sănătos, de la die�tele cu suc, consumul exclusiv defructe și legume crude și trata�mente naturiste. Este ironic fap�tul că, în numele sănătății, miș �carea „apei crude“ aduce în caseleoamenilor posibilitatea unor boliprecum holera, diaree și malarie,pe care alte țări sunt disperate săle rezolve prin filtrarea și purifi�carea apei.

De fapt, tema acestui articolera o retrospectivă a anului 2017,dar această beție cu apă crudăpare metafora perfectă a anuluicare a trecut. Am fost inundați de„fake news“ și de producători de„fake news“ care arată cu degetulspre conținut de calitate și îl de�clară „fake news“. Anul 2017 a fostanul informațiilor precum „50 delei de protestatar și 30 de lei decâine“, ideea că homosexualii suntvinovați pentru toate problemelefamiliilor din România, întreba�rea „cine le�a dat luminițe?“ și,

desigur, a celor mai convingă�toare pledoarii împotriva vacci�nării copiilor. În 2017, America adecis că încălzirea globală e oșmecherie inventată, cu argumen�tul că „uite ce frig se face iarna“ și adecis să se retragă din cel mai im�portant acord interna țional decombatere a poluării. În 2017, ceicare susțin că pământul este platau căpătat o voce mai puternică, iarunii s�au interesat dacă nu se poateamâna eclipsa de soare pe sâm�bătă, când copiii nu au școală. A fost anul în care, în România,

ne�am temut de invazia refugia �ților și a violatorilor, iar în StateleUnite, împotriva tuturor dovezilorfoto și video, a fost „cel mai marenumăr de participanți din istorie lainstalarea unui preșe dinte, punct“.

2017 și�a pus punct singur,dar ceea ce a reprezentat el pare săcontinue nestingherit în 2018. SDC

589

Iarăși 2017?BOBIVOI N-AȚI ÎNTREBAT, FĂRĂZAHĂR VĂ RĂSPUNDE

O beție cu apă crudăAm pus jos sticla de Evian, am renunțat lacana mea filtru, nu mai sunt impresionată denici o reclamă care vorbește despre puritate șipH. A apărut un nou tip de apă, unul care tevindecă de orice, îți face pielea mai frumoasăși te hrănește cu ce are mai bun pământul:„apa crudă“, adică apa complet netratată.

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ