ANUL VI. No. 9-12. Main—Angnst 1937. SATUL Şl...
Transcript of ANUL VI. No. 9-12. Main—Angnst 1937. SATUL Şl...
ANUL VI. No. 9 - 1 2 . Main—Angnst 1937.
SATUL Şl ŞCOALA REVISTĂ LUNARĂ PENTRU
EDUCAŢIE Şl ÎNVĂŢĂMÂNT « • • B U H
S U M A R U L ;
Carol II, Begeh Bomăniei : Discurs cu ocazia decernării titlului de J 5 £ K £ ,.Doctor Honoris Causa'' 258 Silviu Dragomir : Discurs cu ocazia decernării titlului de doctor M. S.
Regelui , 259 Dr. Al. Boşca : Testele educaţionale 262 I. Nisipeanu : Educaţia şi instrucţia în spiritul şcoalei active . . . . 264 1. P. Ţuculescu: Sărbătoarea cărţii . 273 Dimitrie Goga: Examenele învăţătorilor 276 Dr. Heinz Brandsch: Di. G. G. Antoncseu 278 Aurora Bugnariu: Educaţia fizică în şcoala primară 285 Gh. Tulbure: Documente din trecutul şcoalei primare din Ardeal . . 200 Nicolae Săvuţiu : învăţătorul şi pregătirea sa 298 Nicolae D. Marin : Lectura Învăţătorului 299 Iosif I. Gabrea : Pentru promovarea copiilor dotaţi din mediul rural,
spre şcoalele secundare 300 C. Iencica: Revizorii şcolari din Ardeal 303 Ana G. Iencica : Lecţie de geografie (Cl. IV.) 306
Cronica : Mari serbări culturale la Cluj. — Programul cursurilor de vară. -™ Activitatea laboratorului de psihologie experimentală al Universităţii din Bucureşti, pe timpul verii. — învăţământul patriotic în Franţa. — închiderea cursurilor de limba italiană, — Congres. — Caragiale. — O asociaţie interesantă. — Reuniunea. — Catedra Eminescu. — Cursul complimentar. — Societatea Institutorilor. — Catedrele de pedagogie la şcoalele normale nu pot fi scindate. — Impozitul scriitorilor. — Transferarea învăţătorilor. — Secuii din Ardeal. — Şcoli româneşti în străinătate. — Premiile naţionale pentru literatură. — Cine trebue să meargă la munte şi cine nu. — Educaţia copiilor muţi.
Cărţi — Reviste Adolphe Ferriere : Trei pioneri ai educaţiei celei nouă. — I. Lupaş : Probleme şcolare. — învăţătorii în literatură. — Cuget Clar.
cstitutui de Arte Grafice „ARDEALUL" Cluj, strada Memorandului No. 22 1 9 3 7
o 2-3
Satul şi Şcoala Redactată de C. IENCICA şi Z > . GOGA, profesori.
Corespondenta pentru redacţie: Constantin Iencica Str. Mârzescu Nr. 2 1 , Cluj.
Corespondenta pentru administraţie :
Dimitrie Goga Str. Bob Nr. 13 , Cluj.
Abonamentul 120 lei pe an pentru învăţători; 150 lei pentru şcoli şi eomi-tetele şcolare.
Răspândiţi această revistă printre prieteni şi cunoscuţi. In ea se oglindesc ideale şi acţiunea celor care doresc ridicarea satelor şi a şcoalei primare.
a Cine nu Înapoiază, in timp de 10 zile delà expediere, exemplarul ce i s 'a
trimis, este considerat abonat şi aşteptăm costul abonamentului.
Amintiţi-vă că hârtia, tiparul şi lucrul sunt scumpe; revista se susţin* numai din abonamente. Trimiteţi-ne deci, neîntârziat, costul abonamentului J M •dresa Administraţiei, str. Bob 13, Cluj.
s Iu loc de chitanţă, numele abonaţilor pe anul in curt, se trece pe pagina s
S-a a copertei. •
Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază. B
Lucrările şl revistele primite la Redacţie vor fi amintite la Bibliografia acestei reviste.
B
Domnii abonaţi, cărora le lipsesc numere din revistă, sunt rugaţi să ie ceara printr'o c. p. delà Administraţie, str. Bob 13, GluJ. ~* — — —
„SATUL ŞI ŞCOALA" — No. 9—12. Anul VI. Maiu—August 1937.
M. SA R E G E L E CAROL IL
D I S C U R S U L M. S A L E R E G E L U I C A R O L I I . CU OCAZIA DECERNĂRII T I T L U L U I DE „DOCTOR HONORIS CAUZA
Domnule Rector, Domnilor,
O vie emoţie Mă cuprinde, în a-ceastă clipă, în care Universitatea Ferdinand I a Daciei Superioare îmi decerne cea mai înaltă distincţie academică: titlul de „Doctor Honoris Causa" al Facultăţi i de Litere.
Cuvintele de mulţumire sunt o banalitate, deci nu prin cuvinte, ci prin fapte, Voiu încerca a mulţumi Universităţii Clujene, pentru această cinste şi pentru această bucurie ce Mi-o face astăzi.
Este ceva simbolic poate, că a-ceastă decernare se petrece în acest an al Domnului 1937, an ce însemnează pe răbojul vieţii Mele, un sfert de veac de muncă, plină de credinţă, întru ridicarea neamului Meu, pe un teren care până atunci nu fusese apreciat de nimeni.
Astăzi, tocmai Universitatea Ardealului vine prin acest titlu de „Doctor Honoris Causa" să recunoască, că această credinţă de acum douăzeci şi cinci de ani şi-a dat roadele voite.
Nu pot zice că a fost o muncă lipsită de piedici. Am avut de luptat cu multe nepriceperi şi am fost frânat de multe surâsuri. Da r credinţa pe care am pus-o acum douăzeci şi c inc i de ani în opera de ridicare a tineretului, a fost imboldul care "M'a mânat pe Mine şi pe colaboratorii Mei la victorie. S'a adeverit în-
<ca -odată Scriptura; „Crede şi vei birui".
De sigur nu din pr ima z'i am găsit calea pe care păşesc astăzi pentru ridicarea culturii neamului. Au
"fost anii de ucenicie; au fost apoi anii de cercetare a tinereţii, până ce
tastăzi calc pe calea cea adevărată.
L a 40 de ani trecuţi, cu acelaşi a-vânt tineresc, cu aceiaşi credinţă în izbândă, ca la vârsta de 19 ani.
Pornind delà nevoia de a da un imbold sporturilor, deci sănătăţii fizice a tineretului, t recând pe urmă la planul mai înalt al unei adevărate educaţiuni sufleteşti, făcută în aer liber, prin cercetăşie, — la punctul decisiv, prin înfiinţarea Fundaţiei „Principele Carol". *• ' * u * r (
Deacolo s'a desvoltat din ce în ce credinţa că salvarea neamului nostru atârnă de felul cum vom des-volta în mod sănătos satul şi pătura ţărănească. Fundaţia Mea s'a dus către acest element atât de sănătos al Românismului , nu ca să-i ceară ceva, ci ca să-i dea. N'a fost în a-ceastă operă vre-o idee preconcepută. Ţăranul Fundaţiei nu este un ţăran de operetă, ci este un ţăran pe care voim a-1 ajuta; este un ţăran căruia îi dăruim sufletul şi munca noastră. ~ ; - , - -u.r'SLÎ
Foloasele ce le tragem de aici, sunt totuşi mari, dâr nevăzute: e s te putinţa de a cunoaşte sufletul aces-*. tei Ţă r i ; este putinţa de a ne ädäpä la adevăratul isvor al celui rnâi curat naţionalism. Şi ce nesecate comori sufleteşti culegi prin acest contact! Am învăţat să cunosc un alt ţăran: un ţăran pe care numai două elemente au poate posibilitatea de a-l întrezării; — învăţătorul în şcoala şi ofiţerul insifuind recruţii. "
Astăzi, când aici, în faţa acestei adunări atât de alese, sărbătoriţi prin Mine această înfăptuire, am datoria sfântă de a mulţumi Celui Atotputernic, Dumnezeului Părinţilo r noştri, că â sădit în suííetul Meu credinţa şi puterea de a îndeplini această operă. 4
Domnule Rector, Domnilor,
Baza culturii româneşti este ceeac e putem culege din chiar sufletul neamului nostru. Virtuţile cari veacuri dearândul ne-au păstrat neclintite neamul pe aceste plaiuri, sunt chiar virtuţile de căpetenie ce se cer pentru înfăptuirea unei opere ştiinţifice: răbdarea şi credinţa în izbândă. L a acestea trebue noi, generaţ ia nouă să adăugim încă o virtute: credinţa în muncă, — fiindc ă fără ea, orice încercare de a face operă utilă şi temeinică, este zadarnică .
Când zic că din sufletul neamului nostru trebuie să culegem puterea culturii româneşti , nu vreau să zic c ă trebuie să rămânem la o cultură pr imară şi rurală, — hotărât că nul D a r rolul omului de ştiinţă este tocmai de a a lambica din acest suflet el ixirul ce dă vieţii noastre intelectuale specificul românesc .
Şi această operă am încercat să o fac şi prin Fundaţia Mea pentru Literatură şi Artă şi prin colaborarea Fundaţ i i lor în Uniune.
Vreau să ridic şi să încurajez orice operă de valoare, produsă de o aminte românească. Da r cer mai înainte de toate c a această operă să fie ser ioasă şi să aducă un aport real ramurei de cultură căreia îi aparţ i n e .
Cultura nu este un lucru de sine rstătător; este un element de căpete
nie în sinteza puterii şi dreptului l a vieaţă al unui neam. E a este par tea neperi toare a patrimoniului naţional, care dă dreptul unui popor de a supraveţui eternităţii.
Iată de ce cu atâta dragoste şi cu râvnă M'am înhămat la această operă, căci nu pot concepe ca neamul Meu să nu fie nepieritor „într 'ale lumii ginte mari" .
Operile mar i sunt produsul unor genii, dar geniile nu se produc decât în acele rasse care au voinţa hotărâtoare colectivă de a birui pe ca lea cea largă a civilizaţiei eterne. Această voinţă colectivă însă nu se poate c rea de cât prin creş terea progresivă şi solidă a generaţi i lor ce se urmează. Iată deci în acest ca dru al desvoltării culturii naţionale» rolul străjeriei.
P recum aţi văzut, un sfert de veac am urmat fără şovăire această operă, care pe zi ce trece s'a întărit şi s'a cristalizat — şi acum pricepută de toţi şi cu sprijinul moral al iubi tori lor de neam, va putea să-şi ţ i e calea ce i-a fost trasată pentru întăr i rea şi r idicarea sufletului acestui neam.
Domnule Rector, Domnilor,
Adânc mişcat de gestul Universităţii Regele Ferdinand I Imi re-înoiesc, drept mulţumire, făgăduia-la de a păşi, cu şi mai multă ener gie şi râvnă, pe această cale de des-voltare a culturii româneşti .
DISCURSUL D-LUI PROF. SILVIU DRAGOMIR
Sire, Domnule Rector,
Sărbă toa rea de astăzi are pentru "viaţa noastră universitară un înţeles a d â n c şi o strălucire neasemuită. A--ducând Suveranului iubit, c a un o-magiu statornic ce-i datorăm, devo
tamentul nostru întreg, să rbă tor im în cl ipa de faţă, cu o covârş i toare mândrie, pe luminatul Voevod al culturii române pe ocrotitorul l i tere lor şi artelor , pe generosul mece -nate şi promotor a l ştiinţelor, pe părintele plin de dragoste al t ineretului ş i pe făuritorul de suflete, c a r e
s e vor ridica mâine pe culmile glor ioase ale unui neam renăscut.
Cea dintâi faptă, Sire , de care aţi ţ inut a Vă lega numele, ca tânăr Pr inţ , a fost întemeierea aşezăminte lor culturale menite a sluji opera de luminare a poporului nostru trezit la o viaţă nouă, după întregirea hotare lor sale fireşti.
P reocuparea aceasta s'a împlinit apoi statornic în grijile de fiecare zi ale Domnitorului, care şi-a închinat întreg sufletul şi toată activitatea progresului nostru cultural. Gândul şi hotărîrea de a ocroti şi încuraja ori unde cultura românească a devenit astfel un crez, mărturisit în cuvinte simple dar pline de puterea ce le-o dă un talent scăpărător, un spirit analitic fin şi o voinţă regală îmbrăcată în purpura celei mai calde sincerităţi!
Nu se poate concepe ca o ţară să însemneze ceva, oricât de mare ar fi puterea ei armată, dacă nu-şi sporeşte până la extrem patrimoniul intelectual. O naţiune nu poate trăi fără cultură, şi mai ales fără o cultură proprie, care înfiptă adânc în trecutul nostru şi sprijinită pe infinitele mij loace ale pământului de baştină, nu poate să fie un articol de import, ci numai produsul autent ic al acestui neam. Deaceea opera culturală se aşează pe primul plan al înfăptuirilor, căc i ea este chezăşia supremă a menţineri i neamului nostru.
* Cu o pătrunzătoare înţelegere
pentru realităţile vieţii româneşti. Majestatea Voastră, definiţi această cultură ca un tot organic, în care se încadrează toate nizuinţele, ce tind spre culmile spiritului şi care îmbrăţişează deopotrivă munca senină a omului de ştiinţă, elanul de crea-ţiune al scriitorului, setea de carte a păturii intelectuale şi trebuinţa de lumină a masselor ţărăneşti. înfăptuirile, care Vă Veşnicesc numele,
servesc acest întreit domeniu şi g r i j a ce o puneţi, zi de zi, ca diriguitor al acestei mişcări , pentru desfăşurarea unei activităţi totuşi atât de multiplă, fac ca rezultatele bune să. sporească în chip tot mai fericit, r âv na de cultură să crească tot mai intensiv, iar echipele de pioneri însufleţiţi să fie tot mai numeroase pe întreg cuprinsul ţării. Inchinându-ne în faţa unei opere pe deplin b i ruitoare, această sărbătoare ne dă prilejul a aduce prinosul de recunoştinţă Voevodului luminat al culturii române, şi a-i mărturisi, că-l urmăm cu neclintit devotament pe a-cest drum de adevărată înălţare naţională.
Universitatea noastră e mai cu de>-osebire mândră, Sire , că aţi învrednicit-o a creia aici Fundaţia domnească, ce va purta numele „Institutul de Cercetări Ştiinţifice Regele-Carol al 11-lea". Ctitoria aşezată în. acest centru de cultură închegat d in entuziasmul şi din dorul de muncă al generaţiei noastre, reperezintă cel mai frumos dar care s'a făcut T r a n silvaniei româneşti . Iubirea de ştiinţă constitue o nobilă tradiţie a Dinastiei noastre glorioase. Marii înaintaşi ai Majestăţii Voastre şi-au c â ş tigat merite nepieri toare prin real i zările, care au pus temeliile culturii ştiinţifice a Românie i moderne. Mă-ria-Ta a-I urmări t cu cel mai viu interes şi cu cea mai caldă dragoste progresele în creştere ale ştiinţei r o mâneşti. Atlasul Linguistic, care va fixa pentru veacuri graiul nostru din răstimpul măreţului popas al generaţiei unirii, are în Majestatea Voastră pe patronul şi ajutătorul său prea'nalt.
îndemnuri le stăruitoare adresate la fiecare ocazie oamenilor de ştiinţă, încrederea ce aţi rostît-o în munca lor şi înal ta pricepere în a preţui rezultatul adeseori infim în raport cu sforţarea depusă şi totuşi de o valoare netrecătoare, V'au apropiat de
« A T U L S I ŞCOALA 261
suflet elita aceasta de cea mai nobi lă esenţă. Regele este aievea prezent îl laboratoarele şi institutele noastre, stimulând lucrul, împărtăş ind cu noi bucuria succeselor puţin înţelese de lumea profană şi înregistrând progresul ştiinţei, în tot com plexul şi în toate ramurile ei. Insti-iutul de Cercetări, care se înfiinţează la Cluj va fi, suntem siguri, o expresie desăvârşită a acestor înalte gânduri şi intenţii generoase pe care le închinaţi ştiinţei. Universitatea din Cluj, înţelege pe deplin importanţa creaţiunei monumentale şi Vă face făgăduinţa solemnă, Sire, de a s e pune cu totul în slujba ideii măreţe, ce o înfăptuiţi.
* In concepţia atât de limpede şi lu
minată a Suveranului nostru iubit, propăşirea culturii şi înflorirea ştiinţelor, sunt factori cari determină viito ru l însuşi al neamului românesc . Acest viitor pe care-1 vedeţi străluc ind neschimbat în perspectiva orizontului, îl pregătesc generaţiile de acum, dar nu-1 poate garanta decât sufletul tineretului ce creşte şi se ridică în preajma noastră. Convinger e a aceasta, o ştim, formează cea mai scumpă zestre a anilor de tinere ţe ai Măriei Tale . In ea trebue căutat izvorul, din care se revarsă a-cum, cu o părintească duioşie, nemărginita dragoste faţă de tineretul român. De aceea studentul universitar are în Majestatea Voastră nu numai un povăţuitor înţelept ci şi un părinte bun şi cu adevărat înţelegător. Cei cari am crescut aici, sub o-Tdăduirea străină, copii ai nimănui, fără călăuză şi fără ocrotire, vedem în acest fapt una din cele mai mar i b ine faceri ale reîntregirii naţionale. Acest cult al tinereţii, această încredere neclintită în misiunea viitoarei generaţii V a dat, Sire , fericita inspira ţ ie de a ţese mănunchiul de poveţe c a r e fac o podoabă a l i terature!
noastre prin limpezimea lor, ca ua strop de cristal, şi prin calda sinceritate cu care îmbrăţişează p rob lema tineretului român. „Alma Mater" o închipuiţi ca un adevărat ce rc de familie în care studentul trebue să re simtă grija părintească plină de căl dură şi de dragoste. Profesorul nu-şi poate îndeplini marea sa misiune decât păstrând totdeauna contactul c e l mai stâns cu învăţăcelul său, ca o călăuză neclintită a lui. Marea datorie ce ne-o impuneţi, este însă, îna inte de toate, de a plămădi carac tere, de a sădi în inima tineretului a-cea iubire de muncă şi ştiinţă, mulţumită căreia un popor poate păş i spre progres.
Educaţia tineretului trebuie să se facă integral privind în aceeaşi măsură, întărirea sufletului şi a corpului. Aţi fost cel dintâi, Maj estate, care a înţeles rolul educaţiei fizice î n desvoltarea morală a naţiei. Datorită îndemenului şi exemplului p r ea înalt, tineretul român dispune azi de o organizaţie desăvârşită pe acest teren, de care aţi legat şi minunata instituţie specific românească a străjer iei , clădită numai pe aceeaee c e r nevoile ţării noastre. Pr intr 'o infuzi-une zilnică de credinţă sub ochii plini de veghe ai Majestăţii Voastre, se făuresc astfel sufletele Românie i de mâine, se exaltează sentimentul de mândrie şi solidaritate şi se plămădeşte mişcarea de regenerare a na-ţiunei noastre.
Mai ales noi, în Ardealul desrobit, pătrundem mai viu tâlcul înaltului comandament de înţelepciune şi patriotism care se desprinde din îndrumarea programatică a Regelui. Adânc dinastici prin toate f iberele noastre şi dornici de progresul întârziat atâta vreme de vetrigia destinului, noi am regăsit în povaţa Majestăţii Voastre crezul sănătos, c a r e ne-a ajutat să prefacem nădejdea î n isbândă şi visul în realitate. Dumne-
zeu a binecuvântat străduinţa umilului dascăl ardelean de altădată, care a sădit în sufletul Măriei Tale, împărătescul dar de-a risipi şi dragoste şi credinţă pentru ridicarea celor care am fost obidiţi şi acum nizuim spre culmi de ideal. Vom ii de aceia crainici însufleţiţi ai acestei solii, luptători credincioşi ai a-vântului de propăşire şi slujitori gata de orice jertfă ai Regelui şi ai Ţăre i .
Cei mari şi cei mici, savanţii şi ucenici i lor, ceata scri i tori lor şi pâlcurile ei îndesate de cetitori, dascăli şi studenţi se înrolează astfel cu tot
mai mult elan sub flamura ce desfăşuraţi ca Voevod al culturii r o m â neşti. Concepţia integrală a misiunea generaţiei noastre, din care Măria T a ai făcut o glorie a timpului c e trăim, şi un piedestal al României , ce se profilează în eternitate, ne impune datoria de-a oferi Majestăţii Voastre tot ce avem mai de preţ. Des aceea venim respectuos a propune, Domnule Retor să decerneţi Augustului nostru Rege Carol al II-lea, t i-lul de „Doctor Honoris Causa" ai Facultăţi i de Litere delà Universitatea „Regele Ferdinand I-ul".
T E S T E L E E D
Testele de inteligenţă, spune R. Pintner , caută să răspundă la înt rebarea: „cât poate să realizeze a-cest copil?" Testele educaţionale (sau pedagogice) caută să răspundă la întrebarea: „Cât a realizat?" In consecinţă testele de inteligenţă măsoară capacitatea nativă a individului de a se adapta la situaţiuni nouă, de a dobândi, organiza şi întrebuinţa cunoştinţe, pe câtă vreme testele educaţionale măsoară cunoştinţele însăşi, deci ceva dobândit. In timp ce cunoştinţele sunt dobândite prin experienţă şi pot creşte indefinit, inteligenţa este înăscută şi la o anumită etate încetează de a se mai desvoltă întocmai ca şi constituţia fizică. Din a-cest motiv testele de inteligenţă sunt astfel alcătuite încât să nu facă a-pel Ia cunoştinţe ci la inteligenţa naturală a copilului, pe câtă vreme pentru testele educaţionale prob lema este tocmai invers.
In mod obişnuit un copil care are un coeficient de inteligenţă ridicat oţine şi la testele educaţionale (de cunoştinţe şcolare) o cotă ridi
cată, şi invers, un copil cu o i n t e ligenţă scăzută va obţine şi la testele educaţionale o cotă scăzută. Testele de inteligenţă au deci o valoare prognostică, ne spun cât v a putea realiza copilul în viitor. D i n acest motiv interpretarea testelor e-ducaţionale nu poate fi făcută decât în funcţie de cunoaşterea in teligenţei copilului în chestiune. P e n tru a putea aprecia în mod corec t cunoştinţele şcolare ale unui copil,, trebue mai întâi să avem o măsură exactă a nivelului său mintal. In a-cest scop se utilizează u rmăioarea formulă:
^ X 400 = C. R. d. L
In formula de mai sus C. E . în semnează coeficientul educaţional (rezultatul obţinut la testele de cuv noştinţe şcolare, deci la testele educaţ ionale) , C. I. însemnează coef i cientul de inteligenţă, iar C. R. c o e ficientul de realizare, de efectuare, de rendement.
Dacă coeficientul educaţional şjfc coeficientul de inteligenţă sunt i—
dentici sau foarte apropiaţi, atunci C. R. va fi 100 sau cea. 100. Aceasta însemnează că progresul şcolar ţine pas cu nivelul mintal, merg, ca să zicem aşa, „mână'n mână" .
Dacă C. E . este evident mai scăzut decât C. I., atunci C. R. va fi sub 100. Acest lucru este foarte semnificativ din punct de vedere pedagogic căci ne arată că inteligenţa copilului n 'a fost utilizată în întregimea ei în activitatea şcolară; cu alte cuvinte copilul a dat mai puţin decât poate da. Testele nu ne spun cauza, însă ea poate fi uşor găsită printr o anchetă conştiincioasă. O astfel de anchetă ne va arăta sau că copilul este leneş, sau că nu a re timp liber suficient pentru pregătirea lecţiilor fiind utilizat şi la alte treburi, sau că are anumite preocupări afective care-1 distrează delà preocupările şcolare, sau că este bolnăvicios, sau că a absentat mult, sau că în clasa în care este li se cere prea puţin, ş. a. m. d.
Dacă C. E . este mai ridicat decât C I. (ceeace se întâmplă destul de r a r ) , atunci C. R. va fi peste 100. Aceasta însemnează că copilul respectiv a ajuns să realizeze, să ob-ţie mai mult decât obţin în mod obişnuit copiii cu acest coeficient de inteligenţă. Cei care obţin acest rezultat sunt copiii extraordinar de sârguincioşi, sunt în condiţii de mediu deosebit.
Din cele de mai sus se poate vedea uşor de ce mare importanţă este, pentru îndrumarea pedagogică sănătoasă a copilului, cunoaşterea^ coeficientului său de realizare.
Cu ajutorul acestui coeficient se poate controla însă nu numai copilul ci şi pedagogul. Dacă de ex. elevii unei clase pr imare sau de liceu, îi supunem unui examen de inteligenţă cu testele de inteligenţă şi u-nui examen de cunoştinţe şcolare cu testele educaţionale, şi dacă din
raportarea celor două rezultate se vede că progresul şcolar mediu este
inferior inteligenţei medii a copi i lor (deci C. R. este sub 100) atunci însemnează că dascălul respectiv n 'a ştiut să utilizeze toate resursele mintale ale copiilor. Ceeace se poate face cu o clasă se poate face şi cu o şcoală întreagă. Dacă am examinat mai multe clase sau mai multe şcoli cu cele două categorii de teste, şi le-am calculat coeficientul de realizare (C. R . ) , putem vedea foarte u-şor în care clase sau şcoli dascălii au depus mai multă sau mai puţină sârguinţă, (căci nu putem presupune că în toate cazurile de C. R . scăzut, cauza rezidă numai în e lev) . Cu cât C. R. este mai mic de 100 cu atât vina educatorilor este mai mare şi invers, cu cât C. R. este mai mare de 100 cu atât meritul lor este mai mare.
Vom mai adăuga acum, înainte de a încheia, câteva date complimentare care să ne facă să înţelegem şi mai bine ce este un test educaţional. Pentru a alcătui un astfel de test se face o listă a tuturor problemelor mai importante din diferitele materii de învăţământ. După aceasta se formează pentru fiecare problemă o întrebare la care copilul t rebue să răspundă. Totalul acestor întrebări îl constitue testul educaţional. Deobiceiu testele educaţionale se fac pentru fiecare materie de învăţământ în parte (de ex. scris, citit, geografie, istorie, ştiinţe naturale, franceză, latină, etc.) , iar pentru a obţine un coeficient unic se face media aritmetică a coeficienţilor sau cotelor obţinute la diferitele teste. Vom da aci un fragment dintr 'un test de Chimie Generală a lui S. R . Powers . Să se observe că la f iecare întrebare sunt date cinci răspunsuri din care copilul alege unul, pe acela care crede el că este răspunsul c o rect.
1. Oxigenul a fost preparat întâia dată pe cale chimică de către: Boyle, Priestley, Arrhenius, Hali, Edison.
2. Acidul care se găseşte în oţet este: tartaric, lactic, acetic, oxalic, citric.
3. Ozonul este o formă a: zincu-lui, oxigenului, fosforului, nitrogenului, sulfului.
4. Alcalinitatea unei soluţii de carbona t de sodiu rezultă din : meta-teză, osmoza, cataliză, hidraţie, hi-droliză.
In mod analog sunt alcătuite şi
testele pentru celelalte materii de învăţământ.
Odată alcătuit un test educaţional se aplică unui număr mare de elevi pentru a se stabili etalonul, adică pentru a vedea care este, în cutare clasă, numărul mediu de răspunsuri corecte. Până ce nu este etalonat testul nu este utilizabil. Un test e-ducaţional neetalonat nu se deosi-beşte prea mult de aprecierea subiectivă a profesorului. Numai prin etaîonare un test educaţional devine o măsură obiectivă de apreciere a progresului şcolar.
Dr. AL. ROŞCA
E D U C A Ţ I A Ş I I N S T R U C Ţ I A I î
Sunt convins că Dv. toţi aţi fost îndemnaţi să veniţi la această conferinţă*) şi de sentimente personale, cum ar îi, bunăoară, t recerea şi prestigiul de care se bucură între dv. d. Ghidionescu, preşedintele Ligii internaţionale pentru educaţia nouă, secţia românească, poate şi — vorbesc îndeosebi de colegii secundari — şi pentru sentimente ce vă leagă de mine, în urma unei activităţi destul de îndelungate pe terenul pedagogiei şi pe terenul luptelor pentru revendicări profesionale; sigur că v 'a adus şi o curiozitate intelectuală de tot fireasca într 'un mediu de profesionişti intelectuali. Insă toate a-ceste sentimente ce vă vor fi determinat să veniţi aici, nu vă vor fi împiedecat, cel puţin pe unii din dv. să veniţi din capul locului cu un sentiment de îndoială, de scepticism, şi anume provocat de gândul că şi de astădată, ca şi de alte daţi, sunteţi chemaţ i la teorii frumoase, dar nu vedeţi, cum n'aţi văzut nici în trecut, o latură de realizări pe teren,
*) Ţinută la Cluj în 26 Mai a, c.
S P I R I T U L Ş C O A L E I A C T I V E
o perspectivă sigură de înfăptuiri în ţara noastră, care să ne facă să depăşim şi noi odată stadiul vorbelor spre a intra în acela al faptelor, pe ogorul educaţiei şi instrucţiei.
Mărturisesc şi eu din capul locului, cu deplină sinceritate, credinţa că nicăeri ca la noi nu e distanţă mai mare între teorie şi practică, că, în
/ciuda multor progrese mai ales ex-1 terioare, ce nu se pot contesta, sun-jtem ţara care totuşi am realizat cel
/ mai puţin in fond în domeniul edu-I caţiei şi instrucţiei în spiritul şcoa-! lei active. Deci îndoiala dv. e fireas
că, am tot respectul pentru ea, chiar de aţi formula o mai drastic.
Trebue însă să he explicăm această stare de lucruri, şi să ne-o explicăm printr 'o metodă comparativă. In alte ţări cum s'a înfăptuit educaţia nouă, activă? Cele mai mari realizări, cu nuanţe in ce priveşte latura ideologică, dar toate mari realizări de şcoală activă, s'au produs în Germania, Austria, Elveţia, Danemarca, Suedia până la un punct în
Anglia, şi pe o scară foarte întinsă în America. Să luăm, bunăoară, Ger-rania. Mişcarea de reformă şcolară în spiritul şcoalei active începe cam pe la anul 1880, sub eticheta oarecum restrictivă, unilaterală, de^coa-lă a muncii (Arbeitsschule).
In formule din cele mai pregnante, mai precise şi mai încărcate de înţeles adânc, o găsim, printre cei dintâi, la Robert Rissmann, un pedagog german care a activat intens între 1880 şi 1910, fiind unul din cei mai de seamă şi cu mai mare prestigiu conducători ai Asociaţilor învăţători lor germani. Intr 'o lucrare a sa „Reforma şcoalei populare" (Volksschulreform) accentuează următoarele trei note constitutive ale direcţiei şcoalei active: pedagogia socială, şcoala muncii şi formarea personalităţii.
1. Scopul educaţiei e întâi de toate social: Scopul educaţiei la formarea idealistă a vieţii colective. „Idealul etic al vremuri lor noastre, zice el, nu se termină cu fericirea sau desăvârşirea individului. E l e mai înalt ca acesta, şi anume conceperea societăţilor omeneşti ca organisme morale faţă în faţă cu individul: a-cesta trebue încorporat în viaţa socială, pentru ca el să ia parte în mod conştient la munca ce crează cultura şi pe care societatea şi-o pune ca suprem scop".
2. Insă scopul suprem social al e-ducaţiei nu trebue să însemne, după Rissmann, subjugarea totală a individului, t ransformarea lui într 'un ins gregar, într 'un om de turmă. Fo rmarea personalităţii omului nu trebue pierdută din vedere nicio clipă, şi ea nu e de loc în contrazicere cu scopul social. Scopul social se atinge cu adervărat prin personalităţi puternice, conştiente de a-cest scop şi căreia ele i se dedică din convingere mai mult de cât din constrângere, pentru care ele îşi chel-
tuesc toată puterea lor din l iberă determinare a voinţei, formată me to dic în acest sens prin educaţie.
3. Fo rmarea personalităţii prin e-ducaţie, spre a se realiza, trebue concepută pe baze psihologice reale. E -ducaţia trebue să descopere puterile sufleteşti predominante şi pe ele să pună toată greutatea. Ceeace e dominant în copil şi în om, în genere, nu e latura intelectuală, ci impulsul către activitate, către lucru, voinţa. Cu această accentuare intrăm direct în miezul problemei şcoalei active, — opusă şcoalei intelectualiste şi materialismului didactic. Şcoala trebue să desvolte până la cel mai înalt grad posibil voinţa, instinctul activităţii, care se manifestă şi pe linia activităţii manuale, şi pe aceea a activităţii spirituale. Trebue să trezim în copil, ca să rămână şi în om, plăcerea de muncă şi p lăcerea de producţie, de creaţie, punându-I la muncă şi la creaţie cât mai de timpuriu. Ca să devină un atelier de adevărată cultură, şcoala trebue să respingă metoda învăţării pentru memorizare de cunoştinţe. „Cultură inadevăratul înţeles nu înseamnă însuşire pasivă de cunoştinţe, ci câştigarea lor prin sine, priit proprie muncă, şi asta e rezultatul unei activităţi voluntare hotărîte".
Cu o formă sintetică, şcoala activă e pentru Rissmann libera desvol-tare a copilului prin propria desfăşurare a puterilor ce zac in el.
Nu încape, în cadrul unei singure conferinţe, desfăşurarea întregii teorii a lui Rissmann şi a activităţii depuse de el spre a realiza concepţia sa, cum nu poate încăpea niciun istoric, cât de succinct, al teoriilor ce s'au desfăşurat ulterior, al curentelor ce s'au creeat şi al înfăptuir i lor ce s'au realizat în Germania pe acest teren. Ajunge însă, — şi acesta mi-a fost scopul micii introduceri istorice ce făcui — să relatez că dis-
cutiile teoretice în jurul şcoalei active au durat decenii şi decenii, că ea a întâmpinat nespus de mari adversităţi şi în cercul unor pedagogi, robi ai pedagogiei intelectualiste care domina cu tiranie pe atunci, şi mai ales în cercul autorităţilor şcolare. In această privinţă, s'au înregistrat opoziţii înverşunate, trăsnete şi fulgere au căzut din birouri asupra unor pedagogi ce înţelegeau să unească teoria cu practica şi să realizeze ceva în domeniul şcoalei active pe terenul activităţii lor şcolare. E destul să vă citez cazurile institutorilor delà Brema, Heinrich Scharrelmann şi Fritz Gansberg, care au venit în conflict cu autoritatea şcolară pentrucă ei căutau să reformeze efectiv, aduşi pe banca a-cuzarii în mai multe rânduri, puşi la index. Scharre lmann chiar a fost nevoit să părăsească, fără drept de pensie, catedra şi să trăiască la Hamburg ca scriitor şi pedagog independent.
L a noi, — nu ştiu cum să spun, din fericire sau din nefericire? —• nu s'a stârnit o aşa de puternică împotrivire faţă de tendinţele reformiste, autorităţile au fost prea copleşite de grijile organizatorii biu-rocrat ice, spre a se mai putea aplica şi la concepţii de reforme didactice şi metodice, de care cele mai adesea au rămas străine cu totul. Persecuţii pentru idei pedagogice nu s'au întâlnit la noi, ci numai pentru idei şi sentimente politice.
S'ar părea deci că ar fi fost mai uşor la noi să t recem delà teorii la fapte, de cât au fost lucrurile aiurea. Şi totuşi am realizat prea puţin. Şi acest lucru trebue să-1 explicăm cât mai analitic, ca să înţelegem cauzele lui şi implicit, să vedem care ar fi drumul cel mai sigur de a t rece odată şi la înfăptuiri, cred că ceeace a lipsit la noi şi a determinat atâta încetineală în t recerea delà
teorie la realizări, e tocmai re la t iv puţina propagandă teoretică pentru* şcoala activă, e lipsa unei profunde convingeri ideologice. Curente puternice, ca în Germania, nu s'au stârnit la noi, literatura pedagogică românească în spiritul şcoalei a c t i ve e încă redusă, ideea n'a devenit o idee-forţă, n 'a cucerit profund i n i mile oamenilor de şcoală şi cu atât mai puţin a încălzit şi publicul cel mare, familiile, cercuri le autorităţilor şcolare. Numai ideile care d e vin idei-forţe au putere de înfăptuire, căci ele sunt fireşte cadrul instituţiei şcolare, şi încă şi azi mai sunt. mulţi pentru această restricţiune: că şcoala n 'are să se ocupe de cât de învăţământ. Ia r alţii cred ca te goric şi o afirmă cu tărie că acţiunea instrucţiei implică imediat în ea şi pe aceea a educaţiei, că din ch imis mul pur de ideaţie se trezesc şi sentimentele şi actele volitive.
Aici stă nodul problemei şcoaleL active. E a pune greutatea cea mai mare pe educaţie, pe formarea c a racterului. Insă nu admite teoria in— telectualistă, după care influenţa a -supra vieţii intelectuale prin instrucţie aduce şi formarea morală , a caracterului, ci că acesta trebue e -ducat direct, fiindcă sentimentele şi voinţa, care sunt notele cele mai de samă în constituţia caracterului m o ral, sunt funcţiuni psichice i reduct i bile la idei, originare şi independente.
N a m putea demonstra mai b ine eroarea intelectualistă, care derivă: caracterul moral, din primul j o c al ideaţiei, de cât făcând o hipoteză -disolută, imposibilă, exagerând cât mai mult teoria intelectualistă, a şa cum, este drept, nici ea n'a făcut-o. Dar utilizez, spre a demonstra mai bine teza ce susţin, metoda reducerii la absurd.
Să ne 'nchipuim, la vârsta câncE încep să se formeze deprinderile».
bune sau rele, care constituesc fundamentul caracterului, bun sau rău, adică vârsta de 3—4 ani, un copil ex t rem de inteligent, genial, dacă vreţi, ca putere de înţelegere, şi cu o memorie prodigioasă, totodată, care ar fi în stare să priceapă toate raţ ionamentele etice, toate sistemele de morală , pe care un educator i le-ar desfăşura, că ar putea să t reacă examene strălucite de etică teoretică în faţa acestui educator şi a oricărui public, dominate de un puternic interes, de o stare afectivă întinsă, şi starea afectivă puternică e elementul ce duce delà teorie la realizare. Aş fi nedrept să nu recunosc că ceva s'a făcut, că ideea şcoalei active s'a desbătut, uneori şi furtunos la noi. Şi d. V. Ghidionescu, încă de mult, în conferinţele publice ţinute la congrese învăţătoreşti şi în diferite publicaţii, a fost un pionier al educaţiei noui, şi d. G. Antonescu cu elevii săi a atacat problema, într 'un sens propriu al său, dar a atacat-o; şi cel ce are onoarea să vă vorbească a des-bătut-o pe multe laturi şi a publicat şi un număr oarecare de îndrumătoare metodice activiste; şi multe reviste didactice învăţătoreşti s'au o-cupat de ea; scurt, s'a creeat o oarecare atmosferă în jurul şcoalei active, problema e oarecum cunoscută. Dar e prea puţin faţă de propaganda intensă ce s'a făcut în alte ţări, bunăoară Germania, pe care v a r a citat-o la început. Şi pentrucă ideea n 'a pătruns prea adânc, n 'a cuceri t toate cercuri le interesate şi care a r fi putut avea un rol determinant în educaţiunea de înfăptuire, am rămas la platonisme, am rămas prea în nori i teori i lor şi n 'am înfăptuit mai nimic.
Aşa dar trebue să reîncepem şi să intensificăm opera de propagandă, şi în acest scop ne propunem, după un plan întocmit de d. Ghidionescu, ca în viitorul an şcolar să mergem
din oraş în oraş, să ţ inem conferinţe de propagandă, să constituim secţiuni ale Ligii internaţionale pentru educaţia nouă, să întărim organul ei român de publicitate, revista condusă de mine „Pentru Inima Copiilor", să determinăm în special pe profesorii de pedagogie să realizeze, în măsura posibilului, pedagogia activistă în şcoala lor de aplicaţie, şi să t recem la acţiune şi în alte scoale primare, unde se vor fi găsind învăţători convinşi de principiile şcoalei active şi doritori de a le înfăptui ei.
Nutream un plan şi mai mare, la care nu vom renunţa de loc, dar pe care poate împrejurări le îl vor mai amâna: Ne gândeam să întemeiem o şcoală activă de experimentare, în senzul în care s'au întemeiat în Germania Lahdesziehungsheimele, în F ran ţa L'ecoles des Rockes , şi altele. Pentru aceasta ne gândeam să pregătim publicul pentru susţinerea financiară a instituţiei, pe baza mei societăţi pe acţiuni, să apelăm şi la autoritatea superioară şcolară să spri j ine instituţia băneşte. Da r pentru acest plan mai mare recunoaştem că trebue creeată o puternică atmos'e.-ră în toată opinia publică, şi de a-ceea, după cum ne-a învăţat experienţa de până acum, vom merge cu paşi înceţi, dar siguri, făcând opera de propagandă care am pomenit . I a r conferinţa de azi e un inel din lanţul acestei acţiuni de propagandă.
Va fi vorba azi de problema educaţiei şi instrucţiei în spiritul şcoalei active.
I I . Punem întâi noţiunea educaţiei,
fiindcă ea e cea mai importantă. A. fost o vreme când nu se punea de cât problema instrucţiei, în ce a r asista la acest examen. Când va f i vorba de acte, însă, de conduită, nu e de loc sigur că această conduită a lui va fi morală, că va lucra după doctrinele etice, pe care le va fi î n -
268 BATUL S I ŞCOALA
ţeles desăvârşit, că va acţiona după un silogism etic, a cărei premisă maj o r ă ar fi principiul moral espectiv, minoră cazul în speţă, iar concluzia fapta morală. E l va lucra prin sfera instinctelor, a impulsiunilor, a imboldurilor afective, şi prin sfera spiritului de imitaţie. Şi dacă educatorul presupus nu va fi acţionat de loc asupra acestor sfere psichice, ori va fi acţionat negativ, în sens rău, dându-i exemple rele de purtare, genialul, precocele copil îndoctrinat cu cele mai pure teorii morale va fi în practica vieţii un rău un irnoul-siv, un lacom, un mincinos, un bru-tal, un stricător, un neascultător, etc. E l va face ce vede că se face, nu ce ştie că trebue să facă.
Căci să analizăm sfera acţiunii, a conduitei, şi să vedem sub dependenţa căror factori stă ea. In oricare caz ea nu e determinată unic, hotă-rîtor, cum cred int°lectualiştii, de chimismul reprezentărilor, ci şi mai ales de instincte şi de modelele ce i se dă de imitat.
Imitaţia e unul din factorii cei mai de seamă ai ridicării din copilărie la adolescenţă şi la vârsta omului matur. Dacă instinctul imitaţiei ar fi lipsit din copilăria primă, speţa umană a r îi rămas etern în faza copilăriei pr ime presupunând, prin imposibil, că s'ar mai fi putut conserva. I a r imitaţia de ce e determinată? De o serie întreagă de sentimente şi de pornirea spontană spre activitate, spre mişcare. De sentimentul de iubi re către părinţi, de sentimentul de mândrie că ei pot face atâtea şi a-tâ tea lucruri, minunate pentru imaginaţia lui fragedă, de plăcerea de a putea face şi el la fel, acte de adulţi. Mai ales acest sentiment e foarte pute rn ic ; dovadă că, de la o vreme destul de fragedă, lui îi place să se considere mare, cere să i se zică mare şi se supără, uneori se 'nfurie şi ch ia r plânge, dacă îi spui mic.
Dat fiind rolul acesta aşa de m a r e al imitaţiei, sprijinită de sentimente aşa de tari, e de la sine înţeles şi m a rele rol al exemplelor în educaţia morală, în formarea caracterului. Exempta trahunt. Cum stă în această privinţă noi, ce exemple li se oferă azi copiilor în familii, în societăţile lor mai mari sau mai mici, în şcoală, în societatea cea mare încorporatoa-re?
N'am putea, d-nelor şi d-lor, î n toată sinceritatea, să soldăm o balanţă excedentară. Cu totul din potrivă. Cele mai multe familii nu se pot ocupa de educaţia copiilor lor, chiar dacă s'ar pricepe, — ceeace nu e totdeauna cazul. Acesta, fiindcă n'au răgaz, fiindcă munca pentru câştigul pâinei, — muncă în trudă nu le ma i dă răgazul să se ocupe cum trebue şi de copiii lor. Viaţa economică modernă aproape a distrus căminul familiar, căci şi tatăl şi mama, şi copiii mai mari , devin robii luptei pentru viaţă. Aici se învederează rolul extraordinar, din punct de vedere social şi educativ, al grădinilor de copii, care ar trebui înmulţite şi utilate cât. mai desăvârşit ca local, material didactic, ca spaţiu de respirat şi de ioc. Grădiniţe de copii de azi, multe din ele, se pot prin ironie numi grădini, căci n'au un petec de grădină. ' ,'
Să t recem la familiile mai înstăr i te, din clasa mijlocie burgheză sau din sfera conducătoare, cu multe înlesniri de traiu, chiar cu averi foarte mari, — agonisite, nu importă a-cum în ce fel. Ce constatăm şi aici? Aceiaşi delăsare a operei de educaţie, aceeaşi izolare morală a copiilor, lăsaţi la pedagogia bonelor şi a al tor slugi. Viaţa acestor familii e prea a-caparată de mondenitate, de desfătări frivole, şi de ocupaţiile cu politica. Dar mondenitatea, desfătările frivole şi viaţa politică creează, l a cei ce le trăiesc, trăsături de ca rac -
ter incompatibile cu buna exemplaritate ce se cere în educaţia morală. Superficialitate, închinare unică spre divertismente facile, şiretenie, nesin-ceritate, oroarea de adevăr şi altele c a acestea. Mondenitatea şi politicianismul covârşesc în aceste cercuri şi din ele numai raze de bună educaţie nu pot răsări . Să t recem la societatea cea mare. Ce exemple oferă aceasta copiilor, ce literatură, ce cinematograf, ce presă, ce mentalitate? Absolut potrivnică bunelor moravuri . Ziarele aduc potop de ştiri despre toate turpitudinile şi acţiunile sadice ce se petrec în lumea întreagă şi le t ipăresc cu litere de o şchiopă şi fac un afişaj deşănţat pentru astfel de senzaţional, ori desvăluesc în ochii tineretului fraged tot ce e înjositor în viaţa publică, degradant, venal şi corupt, se etalează cele mai nemeritate răsturnări de valori, cele mai strălucite exemple de sacrificare a Intereselor generale, pentru cele de partid şi personale. Li teratura scabroasă se înmulţeşte, fiindcă prea se comercial izează şi banul n 'are miros. Cinematograful etalează, la fel, scene de desfrâu moral, în văzul autorităţi lor ce stau nepăsătoare.
Şi acum rămâne şcoala, — şcoala căre ia azi i se pun în spate toate responsabilităţile şi pe care unii au şi ridicat târnăcopul s'o dărâme. Da r am pune întâi cea mai elementară intrebat-e: dacă societatea întreagă e bolnavă poate un singur organ al ei — şcoala — să rămână perfect sănătoasă, ba chiar să-şi vindece ea tot organismul social? Nu văd cum s'ar putea produce o aşa minune. L a dreptul vorbind, însă, tot şcoala a rămas organismul cel mai sănătos şi tot ea dă pe linia educaţiei un relativ bun randament. I a r multe din piedicile ce-i stau înpotrivă nu ea le creează, ci condiţiile în care o ţine societatea, statul organizat pretins cultural.
Noi ne r idicăm cu putere delà a -ceasta tr ibună în contra celor ce a -runcă toată vina pe şcoală şi o vo r , de aceea, la pământ, şi desvăluim c i* sinceritate de unde-i vin cele m a i multe racile, fără să 'nchidem o c h i i la cele care vor fi fiind şi din v ina noastră. Noi vrem să îmbunătăţim» viaţa şcoalei sub raportul etic, dar constatăm cu durere că, foarte adesea, suntem împiedecaţi de a o f a ce -
0 mulţime de piedici provin din pricini organizatorii şi economico-financiare:
a) Suprapopulaţia şcolară a claselor e incompatibilă cu opera educaţiei morale. L a dreptul vorbind, şi învăţământul extrem de greu se poa^ te face cu 50—60 de elevi în clasă, deşi sunt metode didactice până l a un punct adaptabile şi la masse. Dai -educaţia morală nu se poate face cu; astfel de clase, căc ie jo operă aproape de individualizare, o operă delicată, fină, subtilă, care cere intimă c o m u niune sufltească, răbdare uriaşă, devotament, vreme îndelungată. Cum ar fi posibilă o astfel de ope ră cu 50—60 de elevi, cari stau sub i n fluenţa profesorilor 3—4 ore pe săptămân?
Dacă nu se remediază 'cât snai iute acest inconvenient ce creează; enorme dificultăţi chiar şi operei instrucţiei, vom continua să facem paradă multă de ofensivă culturală* de campanii antianalfabetiste, şi de alte surogate de acestea.
Şcoala rămâne temelia cea l i a i de seamă a culturii unui popor, şi dacă nu i se creează condiţile materiale proprice funcţionarei normale şi progresului ei, dacă nu se ridică starea morală şi mater ia lă a •x>r-pului didactic, cu vicleimurile cu l turale ale diferitelor cârdăşii de exploatare a „ofensivelor" cul turale nu vom face altceva de cât să a -runcăm praf în ochii lumii.
b ) O altă piedecă e faptul că -ile-
vii stau prea puţin limp sub raza de influenţă a şcoalei, 4—5 ore pe zi. D a c ă punem însă la socoteală calendarul prea încărcat de zile de sărbătoare , vacanţele, lanţul de suspendări pentru toate pretextele, luarea elevilor delà şcoală pentru fel de fel de exerciţii exhibitive, care, sub pretextul completării educaţiei, nu fac alta de cât să favorizeze sufletele copiilor, atunci vedem câtă vreme se dă efectiv şcolarităţii. In asemenea condiţii şi învăţământul devine o iluzie, — dar mite educaţia morală?
Copiii t rebuesc ţinuţi cât mai mult sub sfera de influenţă a şcoalei, — cum am spus altădată în „Tribuna Şcoalei", t rebuesc întemeiate cât mai multe internate familiale, în or ice caz să fie aduşi la şcoală mai mult timp, dar nu spre a le spori o-re le de învăţământ, ci pentru a le organiza viaţa spirituală l iberă a lor : pentru a le da ocazie, adică, să-şi exercite, în mod mai l iber, aptitudinile lor ce li s'au revelat, pentru lecturi l ibere b ine alese potrivit vârstelor, pentru şezători, nobile şi curate distracţii, jocur i şi sporturi, etc. Care profesori ar putea refuza sporul acesta de timp dat sferei preocupări lor l ibere ale elevilor, dacă n 'ar fi siliţi, de mizeria salarizării, să facă pe salahorii de ore? To ţ i a r fi bucuroşi să stea cât mai m u l t în şcoala lor, dar Den t ru asta t rebue să li se ia de pe inimă piatra gr i j i lor amare pentru existenţă.
3. Programele, apoi, sunt neîndoios prea încărcate. Aceasta e tot o rămăşiţă a şcoalei de memorizare a materialismului didactic, a concepţiei excesiv intelectualiste. T re -
Tme să se proceadă energic la o desc ă r c a r e raţ ională a lor, făcută într 'un consiliu de pedagogi şi specialişti , — nu numai de specialişti, fi indcă aceştia sub prea dominaţi
«de amorul propriu al specialităţii şi
au spiritul oarecum întunecat la simţul corelaţiei între obiectele de studiu.
Aceste sunt circumstanţele de ordin exterior autoritativ, care trebuesc avute în vedere, chestiuni de reforme şcolare periferice.
Trebue acum să intrăm în considerarea chestiunilor de reforme interioare, de ideologie pedagogică. Aici trebue să ne rcunoaştem şi noi, oamenii de şcoală, anumite lacune şi responsabilităţi.
Materialismul didactic, intelectua- • lismul unilateral domină încă multe din cercurile noastre didactice. T r e bue deci să se opereze cât mai profund în spiritele slujitorilor şcoalei t ransformarea ideologică pedagoci-că, conform căreia şcoala trebue concepută şi ca un institut de educaţie, nu numai de instrucţie. Mai multă aprofundare a psich ologi ei infantile nu poate să nu creieze starea de spirit necesară acestei transformări ideologice. Or, psichologia infantilă ne desvălue următoarele note dominante în sufletul copiilor:
1. instinctul activităţii, 2. instinctul imitaţiei, 3. predominarea motricitatii spon
tane, 4. sensibilitatea pronunţată, 5. sugestibilitatea şi contrasuges-
tibilitatea, 6. curiozitatea, 7. interesul pasional evoluând de
la senzaţii şi mişcări , la lumea imaginilor, a noţiunilor zise plurale şi a imaginaţiei creatoare.
Pedagogia trebue să fie psicholo-gică, adică în armonie cu sufletul copiilor. Aşa dar, să pună toată greutatea pe pornirea spre activitate şi imitaţie, pe interes şi curiozitate, în ce priveşte învăţământul, şi pe disciplină prin afecţiune, în c e priveşte educaţia. ,In această privinţă câteva reguli mar i sunt de recomandat:
a) să înlăturăm, pe cât posibil, e-ducaţia prin interdicţii, prin oprirea delà toate, prin spiritul de sfă-tuire cicălitoare, dată fiind însuşirea copiilor care se poate numi contrasugestibilitatea: copilul e atras să facă lucrul delà care e oprit mereu, ca acei eroi .din basme, că rora li se încredinţează cheiţa unei camere, pe care nu trebue s'o deschidă niciodată, şi totdeauna o deschid, după o luptă mai mult sau mai puţin îndelungată cu vie curiozitate de a vedea ce e înăuntru, şi urmează apoi deslănţuirea unui cortegiu de nenorociri . Să nu facem educaţia negativă, prin interziceri de tot îelul , ci să punem pe copii, fără c a ei să bage prea mult de seamă, în prilejuri de a face ceeace dorim.
Disciplina morală prin constrângere ajunge mai greu la rezultatele dori te decât aceea bazată pe blândeţe , pe iubire. Goethe spune în „Gespraeche mit E c k e r m a n n " : „Pretutindeni se 'nvaţă numai delà cel ce e iubit". I a r în altă parte spune: Dacă vrem să conducem pe c ineva acolo unde dorim, să-1 socotim aproape ca şi ajuns acolo, şi îl vom duce cu siguranţă. I a r Kant spune: „Nu poţi face pe cineva bun de cât prin sâmburele de bunătate
,°ce este în el; nu poţi face pe cineva înţelept de cât prin înţelepciunea care şi este în el".
V In mod natural nu există copil absolut leneş şi indiferent la or ice, apatic, şi nici copil absolut rău l a fire. In fiecare sunt sfere de interes mi, în fiecare aplicări etice, din ca re
.jsă poţi constitui ceva. N'aş putea •cita un exemplu mai tipic, mai strălucit de ce poate face un educator prin bunătate cu copiii cei mai răi, de cât cazul acum devenitului celeb ru institutor olandez delà Haga, J a n Ligthart. Despre el a apărut o car te foarte interesantă, de I . W . L . -Gunning, Jean Ligthard, sa vie et
son oeuvre. E o carte extrem de interesantă, care ar merita ceva m a i multe relatări, dacă ne-ar permite timpul. Aici, în această carte, am găsit descrisă minunat următoare scenă din viaţa lui J e a n Lightard: Şcoala lui din Haga era torturată zilnic de turbulenţa unor cete de copii ştrengari, haimanale de pe uli-ţi ţi maidanuri, crescuţi la voia întâmplării , aproape fără familii, brutali, leneşi, hoţi, bătăuşi, aşa cum se 'ntâmplă cele mai adesea cu copiii din lumea muncitoare. Aceşti copii veniau în cete pe dinaintea ferestrelor claselor unde se ţineau lecţiile, făceau o gălăgie infernală, ocărau copiii din clase, aruncau şi cu pietre, într 'un cuvânt făceau imposibilă ţ inerea lecţiilor. Dacă închideau ferestrele, apoi ţipau şi mai tare, spărgeau geamurile cu pietre, şi câte şi mai câte. Institutorii au recurs la toate mij loacele lor posibi le: i-au gonit, i-au ameninţat, au înştiinţat poliţia. Poliţ ia a intervenit şi ea în mai multe rânduri, dar zadarnic. In cele din urmă, ea s'a declarat incapabilă să-i îndepărteze. „N'avem ce le face! N'avem ce le face!" Atunci s'au adresat lui J e a n Lightard şi acesta a găsit numai de cât drumul înţelegerii cu ei. în t r 'o zi când se adunaseră mai mulţi ca oricând, şi făceau sgomot infernal la ferestre, şi ocărau pe copiii din clase cu vorbele cele mai triviale, J e a n Lightard a ieşit la poartă. A stat câtva vreme în poartă şi i-a privit. Pentru o clipă păreau că se liniştesc, se temeau, nu ştiau cu cine au de a face, ce le poate face. P e u rmă văzându-1 stând liniştit şi privindu-i, numai, cu blândeţe, au prins curaj , au început ia r să vocifereze, să strige: „şi tu ce vrei, măi". Unul chiar, mai îndrăsneţ şi mai chipeş, s'a dat puţin înapoi căutând o piatră. J e a n stătea impasibil. Asta îi şi impresionase pe copii. L a
2 7 2 SATUL ŞI ŞCOAI /
un moment dat aruncă o vorbă: „a-vem o minge mare, ma re" — şi gestul corespunzător.
L a cuvântul minge sgomotul prinseră a se mai potoli. Cel cu piatră se mai apropie, unii întrebară: mare de tot?" Cât de mare? — Ah! mare de tot, nu încape pe poartă. Ne jucăm cu copiii noştri". Şi mai multă tăcere . „Pe tine, cum te cheamă" îl în t rebă J e a n L . pe cel cu piatra". „Ce-ţi pasă ţie, cum mă cheamă? — Bine , dar vrei să vezi mingea? „S 'o văd! spuse el răstit. Vreţi şi voi. Da! Da! — Bine ! veniţi acum, dar repede, copiii ceilalţi sunt acum în clasă, dar pe urmă trebue să se joace ei. — Şi busna toţi pe poartă. J e a n le aduce mingea. Intr 'adevăr uriaşe, nu încăpea pe poartă. Copiii încântaţi, o privesc cu curiozitate, pun mâna pe ea, ştrengarul cu bolovanul capătă o privire surâzătoare, l imba i se desleagă: „Mă cheamă J e a n " ! — Şi pe mine mă cheamă tot J ean ! îi spune institutorul. Legăturile se strâng, copiii întreabă dac ă şi ei s'ar putea juca odată cu mingea. Lightard le spune: azi, nu, veniţi mâine după masă, la 4, atunci clasele sunt l ibere, numai cu voi am să mă j o c . O să vedeţi şi capra pe care sărim. Voi ştiţi să săriţ i?"
A doua zi vin toţi, voioşi, domesticiţi, — n'au mai făcut gălăjie dimineaţa pe la ferestre, J e a n se jucă cu ei, îi prinde sufleteşte, îi încălzeşte, nu mai vor par 'că să plece a-casă.
Şi de atunci clasele n'au mai fost turburate, ştrengarii aveau şi ei orele lor de jocur i cu Jean .
Cum a câştigat Lightard pe aceşti copii, faţă de care şi poliţia se declarase neputincioasă? Pr in afectivitate, câştigând afecţiunea şi încrederea copiilor acelora, fadresându-se la un resort viu din ei: la interesul pentru joc şi jucării.
Aproape că acest caz istorisit ne-a
dat şi încheierea conferenţei noastre.
Şcoala activă poate da totul, poate contribui mult la înfăptuirea: omului cu adevărat cult, şi de caracter mai ales, a omului care face din bunurile spirituale adevăratele lui comori , dar cu condiţia unsi prefaceri aproape revoluţionare de mentalitate, atât în lumea didactică — şi înţeleg prin lumea didactică şi autorităţile şcolare, nu numai pe profesori — cât şi în toată lumea cealaltă: a părinţilor, a conducători lor Statului, şi a întregii cetăţe-nimi. Această prefacere de mental itate ar aduce într ' adevăr o revoluţie în gândirea pedagogică, analoa-gă cu revoluţia astronomică a lu i Copernicus, care a mutat centrul lumii delà pământ la soare. Centrul şcoalei trebuie mutat delà organizare la copil. Trebue să se întărească din ce în ce mai mult convingerea că reformele pornesc dinăuntru îna-fară, delà spirit, din resorturile lui adânci — şi cele mai adânci, dar şi mai efective, sunt cele afective.
Nu tăgăduim că şi calea influenţei dinafară are preţul ei. In ce priveşte bunăoară pe copil, el t rebue să'nveţe de mic a se determina, î n sentimentele şi actele lui de conduită, şi de un cod exterior, de legi şi: regulamente. Fi indcă în viaţa soc ia lă cea mare, în care va intra, după: terminarea şcoalei şi îmbră ţ i şa rea unei cariere, va avea să se supună* şi unor coduri de legi constrângătoare. Deprinderea cu supunerea la? legi se face, negreşit, şi direct, p r in ascultarea din frageda vârstă de legi. Insă supunerea nu e idealul cel mare, nu bunătatea de frică e supremul ţel al educaţiei şi al societăţii. Căci dacă numai frica e pârghia caracterului moral , acesta nu mai e ca rac ter moral . Cu căderea tuturor lanţurilor exterioare de constrângere, cad şi deprinderile etice, dacă n u
dintr'odată, în orice caz printr 'o di-soluţie sau dezagregare lentă.
Aşa dar, şcoala poate îndruma către idealul înalt al educaţiei, în primul rând prin bunătatea educatorilor, şi apoi, prin legi şi regulamente, pentru cazuri mai mult externe, anormale.
Am vorbit mai mult de educaţia prin şcoală, fiindcă noi suntem convinşi că şcoala rămâne cea mai de seamă organizatoare a culturii şi e-ducaţiei publice. E a n 'are decât să se bucure că se găsesc şi alte instituţii care vor să se ocupe de copii, dar ele nu pot lucra cu rezultate bune dacă lucrează alături de şcoală, şi, poate, şi în opoziţie sau duşmănie cu şcoala, ci dacă vin să colaboreze cu şcoala şi în şcoală pentru astfel de ţeluri înalte.
In rezumat, şcoala va putea face mai mult pentru educaţia morală a copiilor şi a tineretului, dacă i se vor cre ia condiţiile care să-i permită:
1. Reducerea numărului de elevi pe clase;
2. Ţ inerea copiilor vreme mai în
delungată în sfera de influenţă a şcoalei, însă nu numai prin învăţământ, ci şi prin organizarea sistematică a celor mai nobile divertismente şi a celor mai atrăgătaore preocupări personale ale elevilor.
3. Pr int r 'o schimbare totală de mentalitate şi în lumea didactică, care şi azi tot pe influenţa imediată a ideilor crede a putea baza educaţia morală , uitând că aceasta e în funcţie de rezor-turile adânci afective ş i volitive.
4. Pr in t r 'o paralelă schimbare de mentalitate şi în lumea conducătorilor politici, în sensul că reformele cele mai viabile şi mai fecunde sunt cele care ţin seamă mai mult de factorii sufleteşti, cele care vin dinlăuntru înafară, delà spirit la mater ie , nu delà materie la spirit.
Ne trebue deci învăţători şi p ro fesori, şi conducători pentru c a r e realitatea şi întâietatea spiritului să\ fie axiome, iar supremul axiom să le fie adagiul lui Goethe: „Pretutindeni se învaţă numai delà cel ce e iubit".
I. NISIPEANU
SĂRBĂTOAREA CĂRŢII Cartea trebue socotită şi privită
dintr'un întreit punct de vedere: ca simbol, ca instrument de cultură şi ca scop.
In lupta omului cu întunerecul neştiinţei şi cu asprimile vieţii, cartea — în deosebi cea l i terară — a-pare ca o oază însorită, scăldată în razele unei lumini cereşti, unde el poposeşte, ca să-şi mai uite de necazuri, să-şi mai îndulcească traiul, pe cât este cu putinţă.
E a oferă omului toate posibilităţile spiritualizării sale, precum şi elanul de a se avânta în spre sferele înalte şi senine, unde el sa zăbă-vească lângă un l iman odihnitor,
desprinzăndu-se câteva clipe de c o tidianul meschin şi vulgar.
In depanarea veacurilor, l i terele au exprimat simţirea şi gândirea o-menească, concentrate în dragostea şi durerea ce ne sguduie fiinţa, c a r e formează şi întreţin sufletul nostru, întocmai ca şi elementele eterice,-care alcătuesc marea natură.
Când sufletul omului este a m e ninţat de prăbuşiri mora le in tempestive şi inevitabile, car tea este a~ ceea care intervine cu magia ei, c a să încolţească din nou speranţa î n -tr 'însul şi să sălăşluiască iarăşi în e l mila şi bunătatea, să răspândească mireasma virtuţii, c a pe un m i r o s
de busuioc vechiu, sau de maghe-ran, tocmai după cum floarea deşertului îşi împrăştie parfumul în mijlocul unei naturi uscate şi toride. Dar parfumul cărţii îl purtăm cu toţii în adâncul fiinţei noastre, ca pe o dulce preocupare nestăvilită.
Tot ei îi e dat să fie pârghia progresului în evoluţia civilizaţiei omeneşti, precum şi cel mai nobil instrument în formarea deprinderilor morale şi a disciplinei sufleteşti.
Cartea este şi un scop către care tindem, căci cu cât o posedăm mai vârtos, cu atât ne apropiem de desăvârşire. Cu un cuvânt, ea se confundă până Ia un punct oarecare cu scopul vieţii omeneşti, adică cu năzuinţa spre perfecţiune.
In toate ramurile de activitate o-menească nu s'a putut realiza temeinic şi propaga aproape nimic, fără lumina tiparului.
Literele sunt t răsura de unire şi expresiunea raporturi lor de corelaţie între om şi omenire, între omenire şi Dumnezeire.
Numai prin ele, omul a putut să-şi eternizeze cugetarea şi să-şi exprime simţirea.
De aceea, adevăratul postulat al că r ţ i i se desenează, se defineşte, se precizează în a îndrepta gândul şi paşii omului spre trăirea unei vieţi Ideale, a unor senzaţii imponderab i le de vis şi închipuire, spre idealizarea lucruri lor şi acţiunilor concre te , spre o atmosferă de etic şi frumos, care să-i creeze acea ambianţă de înţelegere a tainelor universale, de spiritualizare propriu-JEisă şi de împăcare cu sine.
Deci, din punct de vedere etic, a-portul cărţii este covârşi tor în vieaţ a omenească....
I I . Cartea este cel mai bun tovar ă ş al nostru. Nu există un prieten m a i devotat şi un sfătuitor mai sinc e r al omului, decât cartea. E a este prietenul singurătăţii, tovarăşul o-
relor seninătăţii sufleteşti, în care imaginaţia şi reflexia îşi dau drumul pe aripile inteligenţei şi conduc individual la adâncirea în sine însuşi, la meditaţie şi la reculegere.
Cine a prins gustul cititului încearcă o stare sufletească aparte. E ceva profund înrădăcinat, care nu se poate bine defini, dar de care cititorul pasionat simte nevoia imperioasă, cum simte foamea şi setea. Această cerinţă devenită a doua natură, aproape organică în toată accepţia cuvântului, se cere satisfăcută ca o hrană zilnică, ca un „ce" care se poate confunda cu însăşi vieaţa intelectualului, cu vibrarea intimă a sufletului său.
Pe lângă aceasta, cartea ne îmbogăţeşte sufletul cu simţiminte nobile, cu noţiuni pract ice şi ne îndru-mează pe căile desăvârşirii, fără să ne viclenească şi să ne amăgească, cum fac o seamă de oameni....
E a creiază cititorului, de toată mâna, dispoziţie de lucru, şi avânt în realizări, fiindcă îi stimulează spiritul, îi aţâţă imaginaţia, iar prin sugestiile ce i le dă, face să se ivească în inima lui sămânţa eroismului, a onestităţii, a milei, a nobleţei, a credinţei, a dragostei de natură, a iubirii de oameni şi de Dumnezeu. In fine, cartea este instrumentul de desvoltare al tuturor virtuţilor civice, creştineşti şi umane....
Dar, nu e mai puţin adevărat, că există şi o carte rea, care se prezintă în mâna cititorului — în deosebi a adolescentului — ca un cuţit cu două tăişuri şi care în loc de disciplină sufletească şi virtute, propagă anarhia şi corupţia. Aceea-i cartea pornografică, care se etalează cu atâta desinvoltură în toate vitrinile l ibrări i lor.
Ea , propriu-zis, nu-i „car te" ci surogat, bomboane otrăvite pentru momeala cititorului naiv, pierdere de vreme, simplă afacere comercia-
"lă de exploatarea curiozităţii omeneşti , a sufletului şi a pungii mulţimii neştiutoare, de către unii editor i nesăţioşi de câştiguri mari .
Aceea-i pură mercanti l izare din par tea a o seamă de scrii tori căl u ţ i în capcana editorilor, a ceiei mai nobile şi ma i subtile dintre arte — literatura — singură dintre toat î, ca re se adresează nu atât simţurilor , câ t inimii, cugetării, raţiunii şi sublimului...
Efervescenţa vremuri lor actuale rec lamă o redresare spirituală urgentă şi energică, fiindcă în vâltoarea vieţii, ne-am trezit cu situaţia cr i t ică de azi, când elementele vieţii periferice au pus stăpânire pe destinele literaturii române, tradu-eându-se într 'o serie imensă de cărţ i pornografice, care au scoborît prestigiul l i terar <şi-au umplut de revoltă sufletele oneste.
Otrava narcot ică care se împânzise peste minţi ca un duh dărâmător «de spirite, începe să dispară şi eternu l adevăr, bazat pe frumos şi etic, răzbeşte robust şi tr iumfător pes te valuri şi-şi reia locul său mai presus de minciuna sfidătoare; iar autorii care au lucrat după gustul ^degradant al editorilor, se vor alege numai cu gloria de cafenea, ce se va împrăştia ca fumul în faţa posterităţii....
Aşa dar, adevăratul rol al cărţ i i nu-i ceva vremelnic, ci etern, fiindc ă ea are menirea de a pătrunde în tâlcul tainic al lucruri lor şi de a expr ima în cuvinte ceea ce omul simte uneori, dar pe care nu totdeauna şi nu ori c ine poate să-1 traducă fidel în vorbe...
Sunt în natură corespondenţe comune tuturor, dar şi corespondenţe absolut obiective, pe care numai dotaţ i i : poeţii şi prozatorii cunoscători -de suflete le prind adică aşa zişii insp i ra ţ i .
Cartea face puntea de legătură
între înţelegerea comună şi î n t r e enigmele naturii.
E a tălmăceşte tainele firii pentru fiece om, într 'o formă cât mai naturală şi atrăgătoare, pentruca s ă înlănţuiască pe cititor şi să-1 fure ca într 'o vrajă .
I I I . Ia tă de ce s'a ajuns la sărbătoarea cărţii , tocmai în vremuri le actuale, vremuri de curată prăbuşire a simţului estetic, etic şi al creaţiei oneste.
Iniţiatorul acestei înăl ţă toare prăsnuiri, a acestei nobile statorniciri, a fost după cum toţi îl ştim, M. S. Regele Carol I I , Voevodul culturii, animatorul şi iubitorul poporului, înnoitorul moravuri lor şi vremuri lor de mâine, ctitorul viitorului t inerimii şi-al Neamului.
Scopul sărbătorir i i cărţii este o cucernică evocare a foloaselor real izate în decursul veacuri lor de c ă t r e literatură, pentruca să se producă în masele de cititori o trezire spirituală şi o întoarcere a luării lo r a-minte către cuvintele Mântuitorului, că omul „nu trăieşte numai cu pâine, ci şi cu cuvântul lui Dumnezeu" . .
Cartea, cuprinzând toată învăţătura pentru omenire, reprezintă însăşi cuvântul Creatorului pe pământ. To t rostul ei, parcă l-ar determina şi cuvintele biblice din „Cartea facer i i" : „ L a început, când peste tot domnea duhul întunerecului, Dumnezeu a zis: S ă fie lumină! ş i lumină s'a făcut...."
E i bine, când meşteşugul t iparului fu inventat şi desăvârşit, cuvântul adevărului şi-al lumii ţâşni în mii ş i milioane de raze, ia r cartea împrăştie întunerecul din sufletul omeniri i , făcând-o mai înţelegătoare, mai bună şi mai demnă de chipul Iui Dumnezeu, după care e croită, precum şi de misiunea şi menirea cu c a r e a fost creată.
Sărbătoarea cărţii este un omagiu, o glorificare a însăşi geniului
uman, care şi-a găsit singur instrumentul de pregătire şi de înălţare spre cele Dumnezeeşti, spre împărăţ ia luminii şi a fericirii celei veşnice .
Drept aceea datori suntem, s'o cinstim cum se cuvine, s'o prăsnuim c a pe-o zi mare , ce ne evocă însăşi goana noastră a tuturor după lumină, sbuciumul copilăriei noastre, a--vântul bărbăţiei şi sclipitorul fir de argint al aducerilor aminte, pe care memoria încercată a bătrâni lor — îl smulge din caerul trecutului, pentru a împleti cu el vălul fermecat al povestirilor şi al sfaturilor,
E X A M E N E L E
Pentru o introducere mai interesantă, mi-ar fi plăcut să pot scrie că adeseori tineri învăţători m'au înt rebat asupra chipului în care trebue să-şi pregătească examenele. Din păcate, n 'am fost întrebat. Cel mult dacă mi s'a spus arareor i : „Ce să mai citesc, domnule profesor"? — interpelatorul având aerul că a citit până la saturaţie.
Ce se petrece după examene, ştie toată lumea: je lanie şi ia r jelanie.
îm i dau seama ce greu e pentru un învăţător să se reîntoarcă în sat, copleşit de tristeţea căderii la examen. Mă gândesc cu strângere de inimă şi la munca sa din şcoală, până când se risipeşte mâhnirea. Ce nenorocire pe bieţii elevi, pentrucă, în cele din urmă, asupra lo r se resfrânge lipsa de elan cu care-şi continuă munca învăţătorul „picat"!
Un examen se poate pierde uneori şi din vina comisiei, atunci când examinatori i cred că trebue neapărat să facă victime. Dar acest lucru, dacă există întradevăr, se petrece într 'o măsură atât de mică, încât nu justifică prostestele jignitoare,
demne de servit tinerilor... Pentru ea deci, toată atenţia n o a s
tră, tot prinosul nostru de recunoştinţă şi toată neprecupeţita strădanie, de a o face cât mai strălucitoare, cât mai mândră şi mai î nă l ţ ă toare în fiecare an, ca să îndemne pe fiece ştiutor de carte, ca cel puţin odată pe an, în săptămâna cărţii , să-şi cumpere şi el un volumaş, o broşurică, sau cel puţin o revistă,,, ajutând şi încurajând prin aceasta,, cu umilul său obol, marea operai culturală a Neamului.
I. P. ŢUCULESCU. '
Î N V Ă Ţ Ă T O R I L O R
din diferitele ziare, împotriva p r o f e sori lor examinatori .
Alte ori un examen se poate p i e r de din pricina acelor examinator* care nu pot face distincţie între e-senţial şi auxiliar şi apreciază în» mod definitiv, pe un candidat după: o eroare cronologică, după o operă' l i terară al cărui nume nu-i vine; imediat în minte, după o teorie pedagogică altfel formulată decât doreşte profesorul, după un plan. de lecţie în care tipicul e altul d e cât acela pe care-1 practică e x a m i natorul, sau după un obiect confecţionat la lucrul manual, care nu corespunde aceluia la care s'a gândit un domn şi mai adesea o doamna din comisie.
încolo , silinţa învăţătorului de-a aduna în jurul şcoalei copiii satului, de a-i ocroti cu iubire, ca să poată răzbi cu ei peste mizeriile s ă răciei şi ale ignoranţei la lumina unei vieţi nouă, când el însuşi trăieşte din plin cele mai grele lipsuri, toată truda, ca să facă rodnică pentru sat activitatea sa, aceste lucruri, care sunt totul într'o vieaţa de învăţător, nu sunt luate în s e a -
.mă, pentrucă procesele verbale de inspecţie de prea puţine ori înfăţişează realitatea. E trist, dar e adevărat!
Dar toate aceste pricini fac atât de puţine victime! învăţătorii pierd •examenul de definitivat sau cel de înaintare din lipsă de pregătire şi :mai ales din pricina lipsei de sistem în pregătire. Una înseamnă ignoran ţă iar cealaltă confusie.
Pentru cei ignoranţi e greu de conceput cum vor lua un examen; cei din a doua categorie, după o
-cădere sau două, ajung să-şi completeze şi să-şi sistematizeze cunoştinţele şi nu e de mirare, să-i vezi după aceasta reuşiţi în mod lauda-dabil.
Un examen este un lucru serios •-şi cu urmări hotărîtoare în vieaţa învăţătorului. Nota obţinută la definitivat sau la înaintare te însoţeşte în cursul carierei şi te ajută sau îţ i pune piedeci. Din această pricină fiecare trebue să se gândească la examen ca la o foarte serioasă problemă a vieţii sale şi să-şi facă o ambiţie din a-1 lua cât mai strălucit.
Examenul de definitivat repetă examenul de absolvire a şcoalei normale . Se cer candidatului cunoştinţe multe si variate din programa şcoalei normale . Ceea ce trebue să adauge candidatul la acest examen, ca o contribuţie de ordin strict personal, este forma expunerii cunoştinţelor, care- t rebue să fie corectă, clară, elegantă.
Un asemenea examen trebue pregătit pe 'ndelete, de îndată ce termini şcoala normală, ca să nu pierzi antrenamentul la învăţătură. Da r dacă în şcoală ţi-ai putut îngădui să înveţi uneori pe apucate, în nădejdea că nu vei fi ascultat, sau să te bizui pe memorie , ocolind înţeleger e a logică a cunoştinţelor, care cere
mai multă muncă, aceasta nu trebue să se mai întâmple acum. Dimpotrivă, fiecare pagină trebue ci t i tă cu creionul în mână, însumând într 'un sistem perfect logic ideile principale şi să nu treci la un nou capitol, înainte de a-1 stăpâni temeinic pe acela care-1 precedează.
In asemenea ocazii e bună învăţătura în doi, dacă se pot feri de pălăvrăgeală. Altfel, e de preferat să înveţi singur, în liniştea camere i tale, unde poţi relua o demonstra ţ ie până ai înţeles-o şi poţi repeta expunerea până ajungi la cea mai desăvârşită stăpânire a cunoşt inţelor şi a exprimării .
Examenul de gr. I I venind după o lungă experienţă didactică, t rebue considerat ca un examen de maturitate pedagogică. E l verifică cunoştinţele de care nu se poate dispensa învăţătorul în tot cursul vieţii sale şi măsura în care a reflectat asupra curentelor şi ideilor pedagogice, în raport cu şcoala românească.
însăşi caracterul facultativ al e-xamenului de gr. I I (definitivatul fiind obligatoriu), îl arată ca pe un examen de selecţionare a elementelor distinse.
învăţătorul, fără o vastă cultură, fără o frumoasă colaborare la toate manifestările culturale: publicaţii, cercuri culturale, conferinţe, şezători, ş. a. sau fără realizări de seamă în şcoală, n 'are ce căuta la un asemenea examen.
Acesta trebue să fie înţelesul examenului de gr. I I . Din nefericire, învăţătorii sunt într 'o astfel de situaţie materială, încât nu preţu-esc acest examen pentru sporul de prestigiu pe care li-1 poate aduce, ci pentru sporul de salar. Din a-cestă greşită înţelegere a examenului decurg toate acele intervenţii supărătoare şi umilitoare, ca re va-
tămă într 'o măsură nespus de mare prestigiul învăţătorimii. Şi trebue să mărturisesc Că prea adeseori am văzut şi învăţători foarte buni, cuprinşi de teama examenului, făcând apel la bunăvoinţa acelora ca re puteau pune un cuvânt pentru ei deşi, în realitate, t receau numai pr in ştiinţa lor.
T recând la alte lucruri, care numai în aparenţă sunt mici şi puţin importante, t rebue să adaug c ă învăţătorii nu dau destulă importanţă formei lucrăr i lor scrise, ceea ce e o mare greşeală. A lăsa spaţiu lib e r între titlu şi lucrare, a lăsa o margine l iberă pentru observaţiile profesorului sau numai pentru estetic, a începe delà capăt atunci când treci la expunerea unui nou grup de idei, sunt lucruri elementare, pe care examinatorul le observă imediat şi ele îl fac să-şi dea seam a dacă are în faţă lucrarea unui candidat îngrijit. E cea dintâi impresie despre candidat şi aproape totdeauna ea hotărăşte dispoziţia sufletească cu care examinatorul continuă a cerceta lucrarea.
In ce priveşte f o L d u l lucrării , n,-crul cel mai cuminte este să stabileşti, înainte de a t rece la expunerea
subiectului, limitele în care trebue-să se extindă lucrarea. E le sunt f i xate în titlul lucrării , dar cea mais mică neatenţie ne poate face să ne abatem delà subiect, ceea ce e grav..
0 lectură atentă, de zece minute, , înainte de a preda lucrarea, ne poate feri de dureroasele surprize pe care ni le poate aduce o scăpare-din vedere asupra fondului şi mai adeseori asupra ortografiei, care trebue să fie, la învăţători, de o c o rectitudine perfectă.
Dorinţa conducători lor revis tei „Satul şi Şcoala" fiind de a î n d r u ma în toate chipurile pe colegii mai tineri, pr imesc cu plăcere, delà a-bonaţi i noştri, lucrări din domeniul? literaturii şi al pedagogiei, pe carele vom cerceta şi înapoia cu observaţiile cuvenite.
N'ar fi rău dacă Ministerul ar h o tărî ca lucrările scrise delà examenul de definitivat şi gr. I I să se r e s titue învăţătorilor în mod obligatoriu, cu observaţiunea comisiei. Ar fi? întradevăr o muncă mult mai g rea ' pentru comisia examinatoare, darde un folos nepreţuit pentru candidaţi.
D. GOGA
D r . G . G . A N T O N E S C U
Cine încearcă să cunoască mai deaproape opera pedagogică a profesorului G. G. Antonescu, ducându-se pentru aceasta înapoi până la izvoare le din care s'a inspirat, se va întâlni tot mereu cu gândirea germană. Această influenţă germană este atât de puternică, încât noi, oare a m primit din aceleaşi izvoare puteri le creatoare ale existenţei noast re spirituale, ne bucurăm că putem să mergem în armonie alături de el în toate problemele esenţiale şi că ascultăm la el glasul unui confident
şi-al unei rude. Căci trebuie să a d mitem, că şi în probleme va domni" o puternică armonie, în acelea a s u pra cărora cu părere de rău opera* lui Antonescu nu aduce decât foarte mici indicaţii; mă gândesc la curentul pedagogic german, legat î n trucâtva de numele lui Spranger, a— poi înaintea tuturor cu Krieck, Hördt, pentru a aminti numai câ ţ iva ' din ei. Că Antonescu n 'a luat încă o-» poziţie faţă de aceste curente, se poate în ultima analiză admite la utt pedagog care este contra oricărei?
mode pedagogice — la care trebue însă să precizăm pentru noi, că după părerea noastră pedagogia „socia lă" nu este o pedagogie de modă, ci una care după „legile de bronz" t rebuia .să apară şi care, chiar dacă s'a schimbat de multe ori în decursul timpurilor, totuşi va rămâne. Aceasta nu vrea însă să afirme că Antonescu ar fi un duşman al prezentului şi al realităţii; ceeace-1 caracterizează însă, este construirea conştientă pe baze cât mai solid posibil filozofico-ştiinţifice, o anumită rezervă în concluzii, o evitare a salturilor şi tendinţelor spre efect, o repeţire permanentă a ceeace consideră ca bază, pe lână ca re are însă şi un ochi mereu atent pentru tot ce-i nou, pentru ceeace ar rec lama munca pentru educaţie. Ia r faptul că pe lângă aceasta condiţiile-patriei rămân ca punct de plecare şi ca scop, este delà sine înţeles un lucru bun şi pentru noi unul deosebit de preţios.
Date biografice: G. G. Antonescu s'a născut în anul 1882, pe moşia părintească din comuna Antoneşti, jud. Teleorman. Şcoala pr imară şi secundară o face la Bucureşti , studiile filozofice la Universitatea din Lipsea şi Berl in, unde lucrează mai ales la profesorii "Wundt, Volkelt, Heinze şi Paulsen. Doctoratul şi-1 ia la Volkelt, Wundt şi Heinze cu menţiunea „magna cum laude" Pentru complectarea studiilor se opreşte şi la Jena , unde ascultă pe Rein şi'n al cărui seminar face lucrări practice. L a întoarcere îşi ia docenţa la Universitatea din Bucureşti , unde ocupă din 1920 o catedră de pedagogie. In anul 1919 a fost şi inspector general al şcolilor normale . Actual, în afară de profesor universitar, este şi profesor depsihologie, logică si pedagogie la Academia Comercială şi director la Institutul Pe dagogic Român.
Lucrări: Studii asupra filozofiei germane contimporane (Gobi) . Studii asupra educaţiei morale şi estetice ( Ionescu) . Pestalozzi şi educaţia poporului (3 ediţii, Casa Şcoa le lo r ) . Herbert Spencer şi pedagogia utilitarista (4 ediţii, Casa Şcoale lor) . B a za pedagogică a reorganizării învăţământului (Cultura Naţională) . Din problemele pedagogiei moderne (2 ediţii, Cartea Românească) . Un institut pedagogic român (Văcărescu) . Istoria pedagogiei. Doctrinele fundamentale ale pedagogiei moderne (2 ediţii, Ciornei) . Universitatea, învăţământul şi culturalizarea satelor (Văcărescu) . Psihanaliză şi educaţie (Casa Şcoale lor ) . Pedagogie generală (Institutul pedagogic român) . E -ducaţie şi cultură (3 ediţii, Cultura Românească) . Goethe, filozof şi pedagog (Institutul ped. român) . Educaţia morală în şcoala românească (Ciornei) . Organizarea învăţământului (cu Gabrea, Institutul pedagogic român) . Din problemele actuale ale şcoalei româneşti . — Cultura şi personalitatea (Viaţa l i terară) . Pedagogia cont imporană (Cultura R o m â nească) . Antologie pedagogică (cu Nicolau, Cultura Românească , 1936) . Lucrăr i le sunt apărute între anii 1906 şi 1936 în ordinea de mai su:;.
Fondarea. Punctele de vedere pedagogice ale profesorului Antonescu se bazează pe cunoştinţe filozofice. O despărţire a pedagogiei de filosofie ar fi avut, după părerea sa, consecinţe păgubitoare, căci „pedagogia are nevoie de filozofie atât la stabilirea scopurilor cât şi la aflarea mij loacelor de realizarea l o r " 1 ) . Antonescu însuşi a luat în serios pregătirea fijlosofiei pentru profesiunea sa de pedagog; primele sale lucrări au mai ales ca bază teme filozofice şi chiar în operile de mai târziu această legătură este mereu
*) Istoria pedagogiei, ţ>. 11.
căutată şi accentuată. Pe lângă a-ceasta sunt in primul rând iarăşi filozofi germani aceia cărora le a-cordă atenţia sa. Studiul său asupra filozofiei germane contimporane, tratează mai ales pozitivismul (Laas ) , materialismul (Haeckel) , monismul (Fechner ) şi idealismul (Lotze, de Hartmann, Wundt ) ) , unde Antonescu îşi anunţă apartenenţa la grupul idealiştilor şi a şcoalei lui Wundt. Chiar şi lucrări care tratează probleme pedagogice, aduc discuţii filosofice, cel puţin
într 'atât întrucât în măsura unei introducerii o fixează pe o bază filosofică; astfel în lucrarea „Herbart Spencer şi pedagogia utilitarista", mai întâi descrie complect sistemul filozofică a lui Spencer, iar numai a-poi sunt desvoltate şi caracterizate ideile sale pedagogice, sau într 'o altă lucrare - ) , Goethe este mai întâi descris ca filozof iar apoi ca pedagog. Şi în a sa „Istorie a pedagogiei" ocupă un loc însemnat substratul filozofic al concepţii lor pedagogice şi personalităţilor descrise, chiar acolo, unde avem impresia că respectivii numai după aceea au căutat o fundamentare filozofică pentru principiile lor pedagogice recunoscute ca mai mult intuitive. Astfel informează complect Anto
nescu în amintita lucrare şi asupra filozofiei lui Locke , (Comenius, Rousseau, Kant, Pestalozzi, Fröbel , Herbart şi Spencer. Un deosebit interes arată Antonescu şi pentru •psihanaliză, însă nu numai din motive pedagogice. Intr 'o lucrare cu caracter de popularizare „Psihanaliza şi educaţia" el dă mai înainte o precizare asupra naturii subcon-f tientului şi influenţele sale asupra desvoltării oamenilor, şi unde a-minteşte, ca filozofii Schopenhauer, de Hartmann) , poeţii (Shakespeare,
2 ) Goethe, filozof şi pedagog.
Ibsen) , muzicanţi (Wagner ) , au lucrat cu aceasta. Apoi Freud este tratat pe scurt şi se aduc întrebuinţării pedagogice, care au caracterul' de esenţial în aceea, că se cere, ca profesorul să cunoască profund pe e-levul său, pentru a-1 putea pregăti conform caracterului, adică să nu se împrietenească numai conştientului şcolarului ci să caute să pătrundă şi în subconştientul acest 'ila.
Studiilor filozofice le urmează cele pedagogice. Trebuiesc amintite, mai întâiu „Studii asupra educaţiei morale şi estetice", care prelucrează mai ales ideile pedagogice ale lui Kant, Schil ler şi Goethe, apoi problema educaţiei caracterului în pedagogia contimporană (Rey. Nietzsche, Paulsen, Förs te r ) , importanţa individualităţii — unde se cercetează mai ales teoriile corespunzătoare ale lui Schopenhauer, Richter şi cercetări le lui Meumann — tratează rolul activităţii practice în educaţia caracterului, unde sunt daţi ca pildă de urmat, Herbart, Ebbinghaus şi Gross, şi auoi referindu-se la problemele locale ale grădinilor de copii, atelierelor şcolăreşti, a la-boratori i lor şi a excursii lor şcolare. Fragmentul „Educaţia estetică", dă lui Antonescu ocazie să dovedească familiarizarea cu estetica lui Volkelt şi Schiller, unde evidenţiază mai ales, legăturile dintre educaţia estetică şi morală, respectiv intelectuală.
Aceste raporturi par lui Antonescu atât de importante, încât reia numitele teme si într 'o lucrare a-părută mai târziu „Din problemele pedagogiei moderne", desigur cu toată dreptatea, căci cele spuse mai sus sunt de fapt de-o importanţă capitală. Noi în ultimele lucrări afir-matiunile în legătură cu „Moda în pedagogie" şi „Pedagogia trecutului faţă cu noua pedaeogie" în care Antonescu ia o atitudine fermă în
con t ra modei pedagogice şi a revoluţiei pronunţându-se însă pentru o adaptare a aşa numitelor curente „noui" la cele vechi, pe baza unei evoluţii naturale 3 ) .
Salutăm ca complectări binevenite şi fragmentele despre „principiile de bază ale lui Rousseau" asupra „educaţiei publice" şi despre „religia ca principiu de educaţie", care 'se referă la lipsurile învăţământului din seminarii, cauzat de slabul rezultat moral al instrucţiei religioase. Asupra ultimei părţi din această lucrare „ înt rebăr i asupra organizării şcolare", vom reveni mai târziu.
In mod special trebuie amintită şi lucra rea de bază a lui Antonescu asupra lui „Pestajozzi şi educaţia poporului", mai ales pentru aceea, că se ia ca ideal acela al lui Pestalozzi „înălţarea neamului prin cultural izarea intensivă şi extensivă a masselor populare" 4 ) .
Despre lucrarea lui Antonescu a-supra lui „Spencer" cât şi despre „Is tor ia pedagogiei" a fost deja vorba . Amândouă lucrările trebuiesc cu atât mai mult reamintite aici, cu cât ele s'au născut din deosebit interes pedagogic. Pen t ru a recunoaşte exact lumea ideilor pedagogice a lui Antonescu, trebuie stabilit că el nu a luat faţă de sistemul lui Spenc e r o atitudine necritică, i-a găsit însă vină, că educaţia puterilor sufleteşti şi caracterului moral nu i a dat destulă importanţă şi că n'a accentuat destul de puternic valoarea specialităţilor artistico-literare faţă de ştiinţe naturale. Evident, Antonescu desparte pe idealişti de scopul lui Spencer, realistic şi utilita-rist. „Istoria pedagogiei" care se limitează la timpurile noui, după cum o arată şi subtitlul ei: Docrinele fundamentale ale pedagogiei moderne",
3 ) Din problemele ped. med. p. 15. 4 ) Pestalozzi, p. 13.
începe, — după arătarea influenţelor culturale hotărî toare ale Renaşterii, humanismului, reformelor, l iteraturii clasice naţionale şi a ştiinţei nou născute — cu Locke- şi se termină cu Spencer fără să aducă conştient nici o sinteză istorică; în schimb sistemele care influenţează noua pedagogie sunt pe larg arătate.
Valoarea studiului istoriei pedagogiei o recunoaşte Antonescu deplin, atunci când afirmă, că : Aşa dar, alături de cercetări le noui în pedagogie, se impune studiul pedagogiei prezentului, atât din punct de vedere ştiinţifice, cât şi din punct de vedere pract ic; atât pentru reformatori şi pentru teoreticieni, cât şi pentru educatorii practici; atât din punct de vedere al conţinutului, câ t şi din punct de vedere al metodei" 5 ) . Unele nume şi curente ale timpurilor mai noui, pe care nu le găsim în această istorie a pedagogiei, le aduce Antonescu în alte lucrări care tratează prezentul. In sfârşit trebue să amintim şi lucrarea „Organizarea învăţământului" pe care Antonescu a scris-o împreună cu Gabrea. E a informează, pe baza lucrării publicate de Biroul Internaţional al Educaţiei din Geneva „L'organisation de l 'instruction publique dans 53 pays", asupra organizării şcolare în 28 de state.
Valorificarea. Credincios principiului de bază, că noua pedagogie trebuie să se clădească pe rezultatele celei vechi, ca o desvoltare naturală a celor găsite, se apucă Antonescu mai târziu, să valorifice materialul prelucrat de el. Şi chiar a-colo unde el aduce o nouă formulare şi idei şi sisteme proprii, caută prin rezultate ştiinţifice asigurate din timpuri mai vechi o fundamentare şi aduce autorităţi fără obiec-ţiune. Aceasta are ca urmare diverse repetări, opreşte ruperea şirului
5 ) Istoria pedagogiei, p. 12.
282 SATUL ŞI SCOALĂ
gândurilor prin idei noi formate, dă însă cititorului şi ascultătorului simţământul sigur, că te poţi liniştit încredinţa conducerii lui Antones-cu, deoarece chiar el nu vrea să fie un amăgitor.
Mai ales în două lucrări şi-a des-voltat Antonescu în mod sintetic vederi le sale pedagogice, pe lângă a-ceasta nu lipseşte total nici în celelalte opere valorificarea mişcări lor pedagogice prelucrate: în „Pedagogia generală" a sa, pe care eu aş numi-o opera sa de căpetenie, şi într 'o culegere de lucrări izolate; „Pedagogia contimporană".
Apoi trebuie căutată prelucrarea ideilor sale generale pedagogice conducătoare. In aceste lucrări se stabileşte în mod introductiv, că problemele pedagogice nu pot fi tratate izolat, ci mai întâiu trebuiesc să fie evidenţiate principiile de bază. Principiul fundamental care ar trebui să conducă întreg învăţământul şi lucrările de educaţie, crede Antonescu că 1-a sintetizat prin numele de „şcoală formativ-organicistă" 8 ) . Ş i altădată, mai târziu rezumă el idealul educaţiei integrale în cuvintele: „Idealul în educaţie constă în a cultiva toate forţele, care constitue organismul psiho-fizic al individului, precum şi valorile ideale menite să imprime pe cele dintâiu şi să le dea direcţia; cu alte cuvinte, educaţia va tinde continuu la realizarea valori lor ideale şi la idealizarea forţe lor reale, deci la idealismul act iv" 7 ) . Astfel îşi mărturiseşte Antonescu credinţa în această lucrare pentru un idealism activ, şi se arat ă . în general ca părtaş unei măsurate, scoale active integrale 8 ) . In educaţia morală, care pentru Antonescu stă în mijlocul întregului sif
8 ) Pedagogia generală, p. XVI. 7 ) Idem..., p. 111.
8 ) Idem..., p. 330.
tem de educaţie, se declară cu r e zervele necesare, ca un fel de adept al curentului iniţiat de Förs ter . E d u caţia cât şi valoarea ei sunt cel puţin indicate deoarece Antonescu separe că vede în educaţia religioasă un mij loc de ajutorare pentru educaţia morală . Şi în această lucrare Antonescu se arată ca un călduros-apărător al educaţiei estetice:
In ceeace priveşte instrucţia, a-junge Antonescu pe baza cercetăr i lor psihologice stabilite, la c inc i trepte formale 9 ) pe care le arată c a pe cele mai importante momente ale unei lecţii: 1. pregătirea aperceptivă, 2. expunerea, sau t ratarea datelor concrete, 3. asociaţia lor, 4 . generalizarea noţiunilor abstracte ş i 5. aplicarea lor. Pr imei trepte îi a-daugă Antonescu şi enunţarea te mei.
Din lucrarea sa „Pedagogia cont imporană" trebue mai întâiu amintită o serie de conferinţe pe care a ţinut-o în anii premergători profesorilor secundari, unde într 'o formă clară vorbeşte foarte lămurit despre curentele pedagogice cont imporane şi unde îşi fixează şi punctul său d e vedere în legătură cu acestea. După posibilităţile de legătură, de-o pa r te între realitate şi ideal, de altă între individ şi colectivitate, deosebeşte el, 1. realismul individual, 2. realismul social, 3. idealismul individual şi 4. idealismul social, şi leagă acestei scheme curentele pedagogice mondiale contimporane, pe care 1& consideră el ca demne de relevat şî a că ror influenţă o arată ca posibilă şi în pedagogia românească. Ga subdiviziuni ale realismului individual Antonescu arată pe larg : o.y problema educaţiei l ibere ( K a y ) ; by pedagogia experimentală (Wundt, Meumann Lay, sistemul Wine tka r c ) pedagogia activistă (Kersehen-.
') Idem..., p. 390 şi u.
') Pedagogie contimporană, p. 254.
[ ) Pedagogie contimporană, p. 78. ! ) Idem, p. 80. 3 ) Idem, p. 88. 4 ) Idem, p. 88 şi u. Vezi Haret. ') Pedagogia contimporană, p. 92..
permanentă stare de fierbere, prins eterne modificări de plan, sch imbăr i de organizare, de metode, acestea, provocate de tendinţele de reforme a diferiţilor conducători , nu greşeşte el prea mult. Cü dreptate arată Antonescu, că prea repede se t rece l a o altă reformă, fără a putea recunoaşte valoarea sau nevaloarea c e le i la l te 1 1 ) . E l nu rămâne însă la c r i tica negativistă, ci arată şi drumuri
pentru a ieşi din criză. Ar trebui, spune el, să se ţină seama de aceasta, ca principiile pedagogice pe care-se clădeşte o nouă reformă şcolară să constitue un sistem unitar cu o= concepţie pedagogică clară, unde principiile de urmat să fie ace lea care contează în ştiinţa pedagogiei ca definit ive 1 2 ) . în t r 'o altă t emă „Orientarea pedagogică a şcoalei r o mâneşt i" vede el ieşirea din cr iză numai printr 'o armonizare a practicei pedagogice cu ş t i inţa 1 3 ) . L a j u decarea reformelor şcolare din ultimul timp ajunge Antonescu la con cluzia, că în reforma din H a r e t " ) principiul şcoalei practice, nu a fost numai teoretic formulat, ci şi practic îndeplinit, că ar trebui să se t indă la continuarea principiului democrat ic al lui Haret şi la individualizarea învăţământului, p r i n c i pii, pe care şi el le recunoaşte. L a reforma învăţământului p r imar a lui Angelescu 1 5 ) el laudă l ibertatea de acţiune pentru cei capabili, s t r â n sa legătruă dintre şcoală şi vieaţă, realizarea gimnaziului comun, a c centuarea individualizării, \ mora l i zarea învăţământului şi naţionalizarea întregei instrucţii publice. După caracter izarea şi-a următoarelor încercăr i de reformă, Antonescu sta—
steiner, Gaudig) şi d) pedagogia psihanalit ică (Freud) . Ga grupe speciale în cadrul realismului social ar fi: a) pozitivismul utilitarist (Spenc e r ) ; b) regionalismul pedagogic şi c) localismul pedagogic — ultima cu deosebită legătură la condiţiile patriei noastre. Sub titlul de „Idealism individual" se stabileşte apoi, că trebue să aibă ca noţiune de bază personalitatea, care să fie apoi recunoscută de oameni, apoi să fie supusă criticei şi în fine trebue să fie ch ia r de oameni transformată; apoi sunt numite şi evidenţiate direcţiile izolate, şi anume a) pedagogia personalităţilor mora le a lui Paulsen şi Förs t e r şi b) educaţia estetică. Idealismul social porneşte după Antonescu delà un anumit punct de vedere asupra structurei colectivităţii şi caută să lege pe individ acestei comunităţi . Se disting aici două grupe: a) pedagogia politico-socială (Haret) şi b) pedagogia etico-socială (Natarp) . Antonescu inclina, după cum singur afirmă, mai mult către laturea individuală a pedagogiei, şi a r fi socotit astfel la pedagogia personalităţii m o r a l e 1 0 ) .
Dobândirea. O fixare asupra filozofiei şi o anumită preferinţă pentru lucrări le teoretice nu l-au oprit pe Antonescu să pătrundă în fiinţa învăţământului public românesc ca dătător de direcţii şi ca sintetizator, pe care l-ar fi dorit tendinţele sale curate, ideale. Ca cri t ic Antonescu este moderat, cât şi ca reformator. Dacă în lucrarea sa „Pedagogia cont imporană" vorbeşte direct despre o criză şcolară în patria noastră şi aminteşte în legătură cu a-ceasta criza economică înainte de toate însă pe cea pedagogică, care după părerea sa este mai întâi cauzată de aceea, că de câţiva ani şcoala românească se găseşte într 'o
1 0 ! Idem, p. 99. l r ) Idem, p. 104. l 8 l Idem, p. 107. w ) Educaţie şi cultură, p. 23—24 şi 73
-sşi u. = 0 ) Pedagogia contimporană, p. 169. 2 1 ) Idem. p. 40 şi u.
~ - ) Educaţie, p. 124 şi u.
Din aceleaşi motive sunt atacate şi programele analitice prea încărcat e 2 3 ) .
Alături de educaţia morală accen-tuiază Antonescu cu cât mai târziu cu atât mai precis şi nevoia unei e-ducaţii populare. Ediţiei a doua din. „Probleme din pedagogia modernă" îi este adăugat din aceste motive o temă", iar a sa „Pedagogie contimporană" dă în această direcţie îndrumări şi îndemnur i 2 4 ) .
Pentru şcolile secundare doreşte el, şi aici din nou se afirmă ca un interesat filozofic, studii mai profunde de fi lozofie 2 5 ) . Şi cu problema culturii învăţătorului s'a ocupat mereu Antonescu. Rezolvarea, l a care ajunge în sfârşi t 2 0 ) se evidenţiază ca o cerere, să se dea învăţătorului posibilitatea să urmeze după terminarea şcoalei normale încă o şcoală superioară (Universitate, A-cademie, Şcoli normale superioare) şi cursuri de vară — după felul celor din Jena . — Deasemenea cere , ca cel puţin învăţătorii cei mai distinşi să primească o cultură academică, şi doreşte de aceea transformarea secţiei pedagogice a Universităţii din Bucureşt i într 'o şcoală normală superioară, care să semene întrucâtva unei academii pedagogice germane. Antonescu cere aceasta mai întâiu, pentru motivul că, şi el — caşi Pestalozzi — scoate inanité ca idee conducătoare şi ca ultim scop culturalizarea maselor populare 2 7 ) .
Desigur, la Antonescu nu se vor găsi răspunsuri la toate întrebări le mai ales dacă sunt puse în legătură
2 3 ) Pedagogia generală, p. 95 şi Din problemele..., p. 249 şi u.
2 4 ) Pedagogia contimporană, p. 95 şi Educaţie..., p. 187.
2 5 ) Pedagogia contimporană, p. 111. 2 6 ) Idem, p. 143 şi u. 2 7 ) Educaţie, p. 187. j
inleşte ca cerinţă importantă pentru o viitoare reformă la noi, principiul: mai întâi o cultură mai bună profesorului, mai ales profesorului secundar 1 6 ) . Pentru acest scop cere el înfiinţarea unei şcoli normale super ioare 1 7 ) un control mai bun şi îndrumare pentru şcoală, adică să îie descentralizată administraţia şcola ră iar orientarea pedagogică central izată 1 8 ) . In afară de recunoaşterea reformei şcolare a lui Angeles-cu, Antonescu se ridică totuşi aprig în contra a două măsuri şi acestei organizări şcolare, contra bacalaureatului şi numai din punct de vedere pedagogic şi contra examenului de clasă. Mai întâi declină el a-ceasta, pentru faptul că s'a dat acti-vismului, inaugurat de Haret şi continuat în legile învăţământului prim a r şi secundar, o lovitură, căci principiul care a servit ca bază introducerii bacalaureatului, ar fi o lege chiar în contra activismului, a-nume, materialismul didact ic 1 0 ) . Exa
menul de clasă îl consideră Antonescu ca inutil, pentru faptul că profesorul — presupunând că el are puţini şcolari pe care îşi dă silinţa
să-i cunoască — ar putea să califice mai bine posibilităţile şcolari lor săi, decât ar fi posibil s'o facă în cele câteva minute de examinare 2 0 ) . De aceea Antonescu reclamă iarăşi cu vigoare individualizarea învăţământului, şi ca condiţie primă o precisă cunoaştere a elevilor, mai ales pe baza experimentelor şi-a observării exac t e 2 1 ) . Acestui scop îi servesc şi acele fişe individuale date de e l 2 2 ) .
cu situaţia corespunzătoare a pedagogiei germane — trebue numai a-mintit că la el educaţia fizică este foarte sumar discutată, de fapt e tratată numai în legătură cu sistemul lui Spencer — şi cu toate acestea se pot găsi la el o mulţime de îndemnuri, mult mai multe, decât s'a putut menţiona în această scurtă apreciere a operii sale. Ceeace-1 ridică
E D U C A Ţ I A F I Z I C Ă
Curentele noui din ştiinţa educaţiei au făcut să dispară concepţia care socotea ca două lucruri deosebite unul de altul corpul şi sufletul. A vorbi azi separat de o desvoltare morală şi de una fizică, este o abstracţiune. „Corpul conţine sufletul" — şi deci opera de educaţie e îndreptată asupra întregei fiinţe a copilului. Copilul insuficient nutrit sau nedesvoltat fiziceşte, în majori tatea imensă a cazurilor, dă o muncă intelectuală mai redusă. Excepţi i le nu fac nici aici altceva, decât să confirme şi să releve regula.
In acest înţeles, educaţia fizică face parte integrantă din educaţia generală, ca un capitol important al ei. E a complectează educaţia intelectuală şi morală,, contribue la creşterea şi desvoltarea armonică a copilului şi ajută la promovarea procesului îndelungat şi multilateral la ca re colaborează familia, şcoala şi societatea pentru a face din el om întreg.
Un corp sănătos şi viguros dă copilului nu numai senzaţia biologică de bună dispoziţie, dar şi conştiinţa puterilor sale; aceasta naşte apoi dispoziţia de-a fi îndrăsneţ şi curajos în acţiuni, de-a trece delà hotă-r î re la faptă, de-a câştiga deprinderi de voinţă şi deci de a-1 pregăti pentru vieaţa sufletească de independenţă, pentrucă numai firile ro-
însă în rândul ce lor mai bùni p e dagogi contimporani, este mă r tu r i sirea principiului de bază şi c o n s e c venţa faţă de el: „Noi nu trebue s ă facem numai şi în primul rând şt i inţă pentru ştiinţă, trebue să facemv, ştiinţă pentru idealismul moral c r e ş tin şi naţional".
Dr. HEINZ BRAND SCH (trad. V. Beneş)
IN ŞCOALA PRIMARĂ
buste îndrăsnesc şi voesc, cele s labe şi bolnăvicioase simţindu-se deprimate, timide, dependente.
In urma unei raţ ionale şi a ten te educaţii fizice s'au observat schimbăr i uimitoare de progres nu numai-la creşterea trupească dar şi în ce priveşte capacitatea de muncă i n t e lectuală a copiilor, ei devenind mai , activi şi mai dornici de carte, — petrucă —- după cum se va vedea în cele ce urmează, — educaţia fizică potrivit utilizată, e re influenţă binefăcătoare asupra înseşi i z v o a r e lor vieţii copilului, ea pătrunzând înviorătoare până în tainele ţesutur i lor lui organice.
Dacă în educaţia generală educaţia fizică deţine un compart iment atât de important, atenţia ce i se a-cordă în vremea din urmă atât în scoală cât şi în cadrul organizaţiei statului e deci justificată şi firească.
Dealtfel această atenţie nu este ceva nou. Pentrucă educaţia fizică a constituit o preocupare importantă în toate timpurile şi în deosebi în anticitatea greacă.
Nou este controlul fiziologic al educaţiei fizice, adică utilizarea mişcăr i lor şi exerciţ i i lor de j o c sau gimnastică, în conformitate cu na-îara şi cunoaşterea funcţiunilor organice ale corpului omenesc şi & mecanismelor maşinei umane. Su-
periori tatea noastră asupra celor antici în ceea ce priveşte educaţia fizică, constă în faptul că datorită progreselor biologiei, noi interpretăm, adică dăm sensul adevărat al exerci ţ i i lor asupra organismului, şi făcând această interpretare, avem putinţa de-a doza şi combina exerciţiile fizice conform constituţiei individului.
Capriciului unor mişcări întâmplătoare — fie ele cât de ordonate şi de precise — îi opunem mişcări is-vorî te din cunoaşterea legilor fiziologice, mişcări cari să promoveze şi să influenţeze în bine desvoltarea a rmonică a tuturor organelor, funcţiunilor şi mecanismelor corpului o-menesc . In educaţia fizică • bazată pe datele pozitive ale ştiinţii şi cunoaşterii corpului omenesc, facem anumite mişcări sau categorii de mişcăr i , pentrucă dorim anumite efecte pe cari le ştim necesare creşterii , preveniri i corpului împotriva boa-lelor, sau rezistării mai eficace şi suportării lor mai uşoare atunci când le avem.
Cu aceste consideraţii am ajuns la însuşi miezul problemei educaţiei fizice în vieata modernă a individului.
* Principiul fundamental al vieţii e
mişcarea. Tot ce e viu — mişcă. Sângele, plămânii, organele, celulele •— totul mişcă în om. Sănătatea depinde în mare parte de felul acesto r mişcări , dacă sunt l ibere sau stângenite, dacă sunt sprintene sau obosite, etc.
Pentru copil îndeosebi, mişcarea este o necesitate organică sădită de natură in adâncurile fiinţei lui tocma i pentru promovarea desvoltării î iz ice şi sufleteşti.
Instinctul jocului, atât de putern ic nu numai la copil, dar comun la puii tuturor vietăţilor, — gândi-ţi-vă la jocul miei lor sau puilor de
pisică ori a căţeluşilor, — nu este altceva decât un îndemn continuu la mişcare, la funcţiune, — pentrucă funcţiunea crează şi desăvârşeşte organul.
Mişcarea fiind o lege a vieţii copilului, este firesc ca în şcoala primară, care cuprinde în bănci le ei incomode şi în clase tixite de elevi, anii cei mai mulţi ai vârstei copilăriei, această lege să nu fie stângeni-tă ci dinpotrivă ajutată întrucât e posibil.
Mijloacele pentru a ajuta cerinţele naturale de mişcare ale copilului în aşa fel ca ele să contribue la des-voltarea şi educaţia lui, le găsim în j o c şi în exerciţiile de gimnastică. Sădit în natura copiului ca un stimulent la mişcare, instinctul jocului e însăşi temelia educaţiei fizice în şcoala primară, educatorul coordonând mişcări le jocului în aşa fel, încât ele să corespundă legilor fiziologice şi să ne dea efectul pe care îl dorim şi îl ştim ca necesar pentru educaţie şi sănătate.
In anii fragezi ai vârstei de şcoală primară, vieaţa copilului e stăpânită de nevoia unei sănătăţi viguroasă pentru buna desfăşurare a creşterii. Educaţ ia fizică nu va căuia deci sporirea puterii musculare, pentrucă la această vârstă oasele sunt în plină desvoltare, sudurile osoase sunt incomplecte, iar muşchii supuşi unor eforturi exagerate prin încordarea continuă şi fixarea strânsă de schelet, împiedecă des-voltarea normală a taliei, stânge-nind creşterea. Exagerarea gimnasticei pentru desvoltarea musculară, în perioada copilăriei şi a adolescenţei, prezintă foarte frecvent cazuri de deformaţie anatomică, ín care alungirea taliei a fost prematur oprită, iar corpurile scunde şi late sunt lipsite de graţie şi de svelteţe.
In această perioadă, a vârstei delà 7—14 ani, educaţia fizică va utili-
za în general mişcări bine îndrumate, cari să desvolte şi să favorizeze funcţiunile de respiraţie, circulaţie a sângelui şi de mobilitatea articulaţiilor. In ce priveşte muşchii, ea se va limita la mişcări de corectare a atitudinii corporale greşite, pent ru combaterea tendinţelor de adunarea a nientului, de cădere a umeri lor şi de îndoire a coloanei xLorsale în timpul oarelor de clasă.
In ce priveşte respiraţia, exerciţiile fizice chibzuit dozate fac să se introducă în plămânii copilului o canti tate mult mai mare de oxigen decât în starea de repaos, activând astfel în mod considerabil această funcţiune fundamentală a vieţii.
Luând drept unitate coeficientul de respiraţie în poziţia „culcat", s'a constatat că prin mişcări dintre cele mai simple, coeficientul sporeşte remarcabi l , ceia ce însemnează un plus de oxigen Introdus în plămâni. Fa ţ ă de unitatea reprezentată prin schimbul de respiraţie în poziţia „culcat", s'a observat că la poziţia „şezând", valoarea schimbului de respiraţie este de 1,24; la poziţia „drepţi" 1,41; la mersul încet (2 km. la o ră ) 1,87; la mersul sprinten (4 km. la oră) 3,08; la mersul sprinten purtând o greutate de o cincime din greutatea corpului: 4,21, etc.
Plusul acesta de oxigen înmagazinat în corp prin mişcare, pătrunde activ şi învirător până în adâncul ce l mai ascuns al ţesuturilor organice , atingând din belşug globulele sângelui pe care-1 face de un roşu viu.
Un sânge bine oxigenat, transportă la toate organele materialul de construcţ ie pe care-1 reprezintă hrana , activează secreţia glandelor -şi în special a celor din organele de digestie, sporeşte pofta de mâncare şi realizează condiţii favorabile creşteri i .
In esenţă, viaţa, Ia rădăcinele ei,
în ţesuturile şi celulele fiinţei, se reduce la procesele de ardere şi de combinaţi i chimice, procese car i nu ar putea avea loc fără prezenţa oxigenului şi cari sunt cu atât mai depline, cu cât oxigenul din sânge este mai înbelşugat.
Iată numai câteva aspecte din influenţa educaţiei fizice asupra res-
* Nevoia de mişcare izovoreşte de
ci din cerinţele organismului uman. In acest înţeles este a se lua advă-rul exprimat atunci, când se spune c ă „munca este sănătate", — pentru c ă munca este mişcarea omului adult.
Copilăria cu jocul ce o caracter i zează, este o pregătire pentru muncă şi pentru vieaţă.
Pentru a se ajunge la mişcarea o-mului adult, la muncă, — trebue să treci întâi prin mişcarea copilului, prin j o c . Iată de ce am spus că baza educaţiei fizice în şcoala p r imară este jocul . Cu cât educatorul va ştii să integreze mai mult instinctului de j o c , exerciţiile de educaţie fizică, cu atât ele vor fi mai folositoare şi m a i plăcute. Jocu l constitue o v ibrare generală a tuturor pieselor maşini i umane, punând în mişcare toate funcţiunile, activând circulaţia şi respiraţia, Introducând o cantitate mai mare de oxigen în sânge, şi făcând să se simtă rezultatele mişcăr i în toate părţile corpului. Aceste mişcări ale jocului , ca şi cele ale exer-ciţiilor că rora li se poate da aspectul de j o c , t rebuesc să fie făcute de toţi copii.
Nu toţi copiii vor putea atinge în acelaşi timp ţinta unui concurs de fugă, spre pildă. Da r şi cel ajuns ultimul, şi cel care a pierdut part ida de j o c , caşi cel mai sprinten şi ma î norocos a câştigat beneficiile igienice ale mişcării din j o c sau din fugă.
Astfel „şcoala munci i" înţeleasa ca mişcare şi activitate — devine o
realitate şi prin educaţia fizică. Exerci ţ iul de educaţie fizică la ori
ce vârstă trebue să fie însă atractiv. Mai ales e necesară această atracţie pentru copil, căci a crede că vom putea impune copiilor mişcări utile sănătăţii lor fără a le întovărăşi de o plăcere şi fără bună dispoziţie, ar fi să cădem în greşală. F ă r ă plăcere mişcări le aduc monotonie şi plictiseală, lucruri ce pot avea asupra organismului copilului tocmai efecte cont rare celor ce urmărim prin educaţia fizică. Cu această cerinţă revenim din nou asupra capitolului pe care-1 înseamnă jocul şi concursurile în educaţia fizică şi fireşte, personalitatea educatorului, ingeniozitatea căruia trebue să afle mijloace pentru prezentarea sub o formă mereu nouă a exerciţii lor.
* Fireşte nici în cadrele şcolii pri
mare nu vor îi aceleaşi exerciţii şi jocur i pentru toate clasele. Pentru copii între 7—9 ani vor predomina jocur i le de imitaţie, mişcări pentru corec tarea atitudinii corporale, mersul cu cântec, etc. Pentru cei între 9—11 ani, jocur i mai grele, concursuri cu efort potrivit, mişcări de gimnastică în care imităm animalele, mişcări ri tmice, etc. I a r pentru cei între 11—14 ani, mişcări le suciri de corp, alergări, sărituri, etc. l a toţi însă mişcări le de tot felul î i ind gradate şi puse de acord cu cerinţele izvorîte din cunoaşterea nevoilor diferitelor organe şi funcţiuni la vârstele arătate.
Vor fi copii cari nu se vor simţi b ine făcând unele exerciţii , sau vor participa la ele foarte puţin activi, fără tragere de inimă. Dacă această atitudine e constantă, ei nu trebuesc forţaţi ci observaţi şi arătaţi medicului, pentrucă atitudinea lor poate izvorî dintr'o boală sau tulburare organică.
Cum e de dorit să se desfăşoare în mod pract ic în şcoala primară o-pera de educaţie fizică?
De felul lor mişcările pe care l e execută omul, sunt relativ pu ţ in t ele împărţindu-se în grupe de mişcări de flexiune, de extensiune, de proecţie înainte sau înapoi, de rotaţie etc.
Educaţia fizică la urma u rme lo r e o chestiune de măsură, de combinare a acestor mişcări, de ordinea succedării şi de durata lor şi de dozare pentru vârstele diferite, pentru băeţi sau fete, pentru constituţia fizică individuală, etc. Măsura acestor lucruri ne-o dă controlul fiziologic al mişcări lor, despre care a m vorbit la începutul acestui ar t icoL cunoaşterea înţelesului adevărat a l efectelor exerciţi i lor asupra organismului omenesc. Astfel mişcările, braţelor lărgesc sau micşorează cavitatea trunchiului influenţând respiraţia, iar mişcări le p ic ioarelor accentuiază circulaţia sângelui —-braţele fiind agenţi plămânilor, iar picioarele agenţii inimei. Pentru fiecare parte a corpului, caşi pentru fiecare funcţiune avem diferite e-xerciţii şi mişcări . într 'un program de educaţie fizică ele trebue să fie adaptate rolului pe care organele şi funcţiunile lor le au de îndeplinit în mecanismul corpului. Experienţa şi ştiinţa a fixat în acest înţeles trei principii fundamentale la întocmirea oricărui program de educaţie fizică: 1. principiul desvoltării armonice, adică a utilizării de mişcări , pentru toate părţile fiinţei o» meneşti, spre a nu exagera într 'o direcţie în dauna alteia. 2. principiul
• curbei efortului, care constă în gradarea mişcări lor după greutatea lor de executare, începând cu cele u-şoare, mergând apoi până la un punct culminant, şi coborând treptat iarăşi la mişcări uşoare. Vom a-vea astfel mişcări de introducere,
mişcări fundamentale şi mişcări de îucheere şi de liniştire a organismului. 3. Al treilea principiu este cel al alternării exerciţiilor după acţiunea lor asupra grupelor de muşchi, urmând unele după altele în aşa fel, încât să nu fie înrudite între ele, să nu obosească şi să nu displacă, prin uniformitate.
Un program de educaţie fizică a-tât în general cât şi part icular pentru fiecare şedinţă, trebue să ţ ină seama de toate aceste cerinţe şi consideraţiuni.
In ce priveşte executarea, programele vor fi conduse cu bună dispoziţie, în spirit de veselie şi plăcere, fără rigiditate militărească, şi cu răbdare, pentrucă la execuţia corectă nu se poate ajunge dintr'oda-tă. Deci nimic forţat, n imic rece , — mai ales în şcoala pr imară unde u-tilizăm în scopuri de educaţie fizică instinctul natural de j o c şi de mişcare.
*
In lumina celor expuse până aici, înţelegem uşor acuzaţiile ce s'au a-dus şi se aduc încă felului cum s'a făcut până acuma şi se mai face pe alocuri educaţia fizică în şcoala primară.
Intr 'adevăr fără pregătirea necesară, fără aplicarea raţională izvo-rîtă din cunoaşterea regulelor fiziologice şi a efectelor diferitelor feluri de mişcări , asupra creşteri i şi des-voltării copilului, educaţia fizică rămâne numai un mi j loc de demonstraţii, pentru festivităţi, de exhibiţii pe cât de spectaculoase ca formă, pe atât de nefolositoare, sau chiar primejdioase ca fond pentru sănătate şi buna dispoziţie.
Da r în aceeaşi lumină a constatărilor şi oservaţiilor rezumate pe scurt în aceste însemnări , printr 'o pregătire corespunzătoare a educa
torilor şi din acest punct de vedere, educaţia fizică primeşte o perspectivă de inovaţie şi un rol de covârşitoare importanţă în întruma-rea şi desvoltarea totalitară a copilului în vârsta şcoalei pr imare.
Pregăt i rea aceasta a lipsit până acuma, pentrucă însuşi organul c e n tral pentru îndrumarea şi organizarea educaţiei fizice, este la noi o instituţie de dată recentă, şi încă. în curs de prefacere. Străjer ia aduce fără îndoială aceste preocupăr i noi de educaţie fizică bazată pe datele pozitive ale controlului f iziologic al mişcări lor şi-a interpretări i efectelor exerciţ i i lor asupra o rga nismului, cu concluziile ce se des prind din această interpretare. E a . constitue un capitol important de unificare a educaţiei fizice moderne, în şcoala pr imară. L a tot cazuL segmentările de acum ale educaţ ie i fizice în şedinţe de străjerie, în o r e separate de gimnastică, în e x c u r sii, vor trebui să fie înlocuite cu u n program complect, întocmit gradat,. chibzuit şi cu permanenta gri je pen tru ajutorul şi contr ibuţia pe c a r e educaţia fiizcă din şcoala primară; e chemată să le dea desvoltării no r male a funcţiunilor organice, c r e ş terii şi în esenţă sănătăţii depline a copilului.
Din şcoala pr imară, educaţia f i zică trebuie să rămână, o deprindere permanentă, pentru întreaga viaţă a individului, pentru a da copilului rezistenţa necesară împotr iva boli lor şi a luptelor existenţii, şi pentru a asigura şi a menţine in tactă valoarea permanentă şi fără posibilităţi de schimb sau compensaţii, pe care o reprezintă sănătatea atât în viaţa individului cât şi î n cea a naţiunii.
AURORA BUGNARIU învăţătoare.
IZVOARE CC
Buletinul Educaţiei Fizice, organul O-ficiul National de Educaţie Fizică.
Educaţia Fizică, organul Oficiului National do Educaţie Fizică.
Virgil Hoşală şi Emil hoşală: Gimnast ica pentru copii — (Biblioteca Oficiului
4SULTATE.
Naţional de Educaţie Fizică, Bucureşti 1937).
Dr. Maurice Boigey: Manuel Scientifique d'Education Physique — Payot, Paris 1923.
Pro/. Liviu Sirca: Câteva noţiuni de biométrie — tip. Decebal — Deva 1935.
D O C U M E N T E D I N T R E C U T U L Ş C O A L E I P R I M A R E D I N A R D E A L
CĂ.ŢJP* .CIRCULARI ALE MITROPOLITULUI ANDREI ŞAGUNA
^ III. Prea cinstiţilor părinţi protopopi şi
cinstiţilor administratori protopopeşti!
De o vreme încoace se publică în jurnalele noastre naţionale mai mulţi ar-ticoli despre necesitatea unor scoale «-jt« numite naţionale la a căror întemeiere şi susţinere se contribue mai multe comune române fără deosebire de religie, şi de motiv principal se aduce a-cea împrejurare, că în modul acesta s'ar putea înainta mai mult cul tura naţională ca prin şcoalele religionare,
.Nr. 809 a. tr. s'a îndurat prin Preaînal ta
.ea hotărîre din 14 Iulie 1855, a aproba înfiinţarea a patru Inspectori de scoale jpentru Ardeal şi că în urma împărtăşi-rei înalt aceluiaşi Minister din 6 Decem-
-brie Nr. 1433 a. tr. s'a îndurat Maiestatea Sa c. r. apostolică prin prea înalta hotărîre din 26 Noembrie 1855 a denumi de Consilieri de Scoale pentru Ardeal pe Secretarul de Locotenentă loan Carol
'.Şuier, pe Directorul de Carantină Dr. Vasici şi pe parohul din Peci Dr. Carol "Testi şi adecă: Şuier pentru şcoalele de confesia Augsburgieă-Evanghelică, Vasici pentru şcoalele gr. răsăritene şi Festl
•pentru şcoalele Catolice de amânadouă. riturile precum şi pentru cele Evreeşti.
Mai departe împărtăşeşte Inaltaceleaşi În t â i a că până când conducerea şi prive
gherea învăţământului precum şi inspecţia peste toate aşezămintele de învăţătura şi de creştere amăsurat prea înaltei hotărîri din 14 Septembrie 1852 (foaia legilor provinciale 1853 Nr. 10) va fi în Ţările de Coroană încredinţată guvernelor ţărilor a cărora organe îngrijitoare pentru treburile şcolare, sânt consilierii de scoale, toate jelbile şi arătări le în treburile şcolare se vor aşterne locotenentei, delà care vor eşi şi toate hotărârile şi crdinaţiunile ţiitoare de sfera activităţii ei.
Ce se atinge de chipul şi modul, cum au de a urma aceste ară tăr i şi corespondenţe -oficioase, deoarece şcoalele populare stau în strânsa legătură cu biserica, prin urmare cele mai multe aşezăminte de creştere şi învăţătură sunt a şa întocmite, încât ele se află în s t rânsă legătură cu diregătoriile bisericeşti, a cărora datorie este, a conlucra în conţe-legere cu Stăpânirea şi a se încunoştinţa despre toate ordinaţiunile şi măsurile luate din partea Stăpânir i i în această privinţă — vor avea de a se aşterne, ca şi până acuma totdeauna prin Scaunul Episcopesc cu acea băgare de seamă, ca acele pe cât va fi cu putinţă să se facă fără amânare, tot aseminea vor avea de a se aşterne toate acele obiecte ale gimnaziului subordonat, care după regulă vin a se aşterne Locotenentei precum şi
•toate hotărârile şi ordinaţiunile slobozire din partea Inaltaceleiaş în privinţa treburilor gimnaziale cu aceeaş puncti-tate, exactitate şi fără amânare se vor împărtăşi atârnătoarei direcţii gimnazia le .
3-a. Fiindcă în şcoalele populare precumpăneşte ponderositatea culturei religioase, care stă în strânsă legătură cu JBiserica, a şa dregătoriile şcolare ale Statului, (oare sunt consiliarii de Scoale) •cu cele bisericeşti şi cu organele acelora au de a lucra în cea mai bună înţelegere în privinţa treburilor şcolare; — drept aceia datoria consularilor de şcoală va fi: ca în călătoriile, ce le vor întreprind e pentru cercetarea şcoalelor, să ceară delà dregătoriile bisericeşti şi şcolare
desluşiri lămurite despre lipsele şi starea şcoalelor populare precum şi a institutelor acelora ce sunt hotărâte pent r u pregătirea dascălilor, şi cerând lipsa a le împărtăşi sfaturi şi poveţe folositoare în această privinţă, se pofteşte însă tot deodată pentru ca mai cu înles-.îiire să-şi poată împlini datoriile lor, să fie pretutindenea întâminaţi şi spriji
ni ţ i cu cea mai vie plăcere şi căldură.
Şi a 4-a fiindcă în înţelesul paragrafului 5 al înaltei oridinaţiuni ministeriale din 28 August 1854 Consilierii de •scoale mai au încă înafară de şcoalele populare a cerceta şi Gimnaziile încredinţate inspecţiei lor, a ispiti cu amă
nuntul despre starea lor şi a contribui la înaintarea şi prosperarea lor — spre care sfârşit e poftit scaunul Episcopesc a încunoştimţa pe Direcţia Gimnazială subordinată despre aceea, că a t â m ă -torul consiliariu de scoale în puterea instrucţiei lui la întreprinsa inspecţie va avea de a cerceta toate clasele şi pre fieştecarele învăţător în prelegerile sale, —• a se convinge despre cuprinsul, metodul şi sporul învăţăturii, a examina şi el însuşi, a fi cu băgare de seamă la rânduiala şi disciplina ce se păzeşte în fieşoare clasă, a priveghia întrebuinţarea cărţilor aprobate pentru învăţătură -şi a se încredinţa despre mijloacele în-
văţătutrii, afară de acestea va mai ţ i nea încă sub preşedinta sa şi o conferinţă în care să se sfătuiască despre s t a r e a şcoalei potrivit ordinaţiunilor Ministeriale, să-şi însemne piedecile cari a r sta împotrivă punerii în lucrare a acestor ordinaţiuni, şi să dee desluşire pentru efectuarea lor, — Mai departe Direcţia Gimnazială va avea s trânsa datorie a priveghea, c a consilierul la vizitarea Gimnaziului să nu întâmpine nici um fel de piedeci, şi toate băgările de seamă şi dojenele ce El în privinţa aceasta e îndreptăţit a face să fie întâmpinate din partea învăţătorilor câ t şi a învăţăceilor cu stima cuviincioasă.
Activitatea dregătoriei consilierului de Scoale dr. P. Vasici căruia e încredinţată Inspecţia Şcoalelor subordonate, o va începe cu ziua acestei publicări. In u r m a acestora aşadară începând delà 1 Martie anul c. vin de. a se aşterne locotenentei prin Scaunul Episcopesc nunumai obişnuitele arătăr i de până acuma făcute din partea Direcţiei Gimnaziale sub ordinate în trebile şcolare, ci şi toate acele obiecte cari după planul organizării întărit de locurile mai înalte sau după. înaltele ordinaţiuni Ministeriale s t a u sub înrâurinţa consilierului de Scoale.
înalta aceasta ordinaţiune vi se împărtăşeşte prea şi cinstiilor Voastre c u acea băgare de seamă, ca să o vestiţi şi poporului grijei voastre încredinţat, Silin du-vă ai tălmăci curat şi la înţeles însemnătatea cea mare ce cuprinde în sine aceasta ordinaţiune, adecă: părin^ teasca îngrijire ce prea bunul şi prea îhduratul nostru împărat are pentru luminarea şi fericirea supuşilor săi; şi să-vă străduiţi, ca la timpul când veţi pr i mi cuvenita înştiinţare despre venirea în mijlocul vostru a Dlui consilier Dr. Pavai Vasici pe carele Maiestatea S a c. r. Apostolică la denumit şi aşezat de consilier împărătesc şi Referent al Şcoalelor de religia noastră la înaltul guvern a-1 întâmpina şi a-il primi cu toată cinstirea, şi ca inspectori şcolari districtuali şi locali a-1 sprijini înlesnindu-i
toate acele, ce se cer pentru acurata împlinire a chemării lui celei înalte şi-grele . ' - — Aşijderea să sfătuiţi şi pre dascăli, ca şi ei precum totdeauna a ş a şi atunci, să se străduiască a ţinea rândul cel mai bun şi a-1 îngriji, ea tinerimea să nu lipsească din şcoală, — şi ia în-pentru aceea în tot locul, unde se poate, are dânsa a se t rac ta c a un lucru al comunităţii bisericeşti. Este de dorit, ca totodată să se poată t rac ta c a un lucru de Comunitatea politică ţiitor, care nu va întâmpina greutăţi acolo unde comu-munitatea politică stă din mai multe comunităţi bisericeşti, care toate se ţin de una şi aceiaşi religie". Şi iarăş: „Po-văţuirea, inspecţiunea şi îndreptarea şcoalelor este lucru Statului şi al bisericii, oare se va efectua aşa dar prin o lucrare armonică a organelor bisericeşti şi ale Statului.
Din şedinţa Consistorială din 24 A-prilie 1852 Jg, j3ibiu.4inută. "**~'"~"™~
Al vostru tuturor de binevoitoriu
ANDREI ŞAGUNA m. p. •-"*N episcop
i: i • " 1 '
II. Prea cinstiţilor părinţi protopopi şi
administratori protopopeşti şi cinstită preoţime eparhiaiă!
înalta c. r. locotenentă prin Ordinaţiu-nea din 29 Ianuarie a. c. Nr. presidial 11695/1855 împărtăşeşte scaunului Epis-copesc ,că Maiestatea S a c. r. apostolică, în urma împărtăşirei înaltului Minister de cult şi învăţământ din 24 Noemvrie de vreme ce comunele române de ambele confesiuni, luându-se fără de osebire una câte una sânt sărace şi nu pot avea mijloace pentru [înfiinţarea şi susţinerea şcoalelor, unde copii lor a r putea căpăta creştere mai covârşită ş. a.
Articolii acestea jurnalistici a u îndemnat pe mai mulţi din clerul îşi inteligenţii noştri .ca să ceară părerea mea în privinţa aceasta; căci se interesează a şti părerea mea în privinţa acelei scoa
le centrale, ce se proectă din partea inteligenţei din Comitatele Dobâceî şi Hunedoarei.
Eu, precât din privirea acestor r u g ă r i din partea mai multor din cler şi inteligenţii noştri naţionalii, pre atâta îşi diu privirea momentuosităţii lucrului,, căci atinge cultura naţională, m'am hotărît a m ă enunţa în privinţa aceasta-către toţi fii şi membrii bisericel noastre din Ardeal, luându-mi de punct de mâ-necare legalitatea, ca baza cea unică sigură, sub a l cărei scut se poate înainta creşterea şi cultivarea moralo-religioasa. şi naţională a tineretului nostru.
Ne este tuturor cunoscut, că dupăce-dela anul 1700—1783, se oprise din p a r tea politică reîntregirea scaunului nostru arhiepiscopal, oare se văduvise Sn urma unor fatalităţi mari şi rămăsese; neîntregit din cauze, ce sunt în deobşte-cunoscute, şi dupăee guvernul a cunoscut că reîntregirea postului archieresc nu numai ar fi în intetresul bisericii noastre, ci şi în interesul său propriu, la anul 1783 s'a restaurat acest scaun arhiepiscopal din partea stăpânirii politice prin denumirea unui episcop, şi a -tunci numai de cât ierarhia noastră c e a reînviată şi-a îndreptat îngrijirea sa către treaba şcolară, spre mai sigură înaintare. Şi deatunci, .adică delà anul 178$ până la anul 1850, am avut neîntrerupt lângă episcopia noastră un director naţional de şcoalele noastre din marele principat al Ardealului, carele leafa s * o trăgea din fondul nostru sidoxial.
La anul 1850 ţinându-se sobor eparhiaf şi tratându-ise treaba şcolară, soborul a organizat, î n §-fuU 17, cu privire la împrejurările timpului, direcţia şcolară astfel, ca fiecare protopop să fie inspector şcolar în tractul său, coiace şi Ministerul de învăţământ din Viena a aprobat, iar inspecţia supremă a şcoalelor, şi a ori căror alte institute din eparhia noastră a r ă m a s lângă episcop,, ca mai marele şi reprezentantele legiuit al bisericii noastre autonome. Va s ă zică: independentă de orice influenţă
s trăină. Fostul ministru c. r. se nevoia & strâmtora dreptul episcopese de suprema inspecţiune şcolară, precum ar-hivul eparhial dovedeşte, dar fără efect, «ăci mai pe urmă a recunoscut, că episcopului nostru în tocmai i se cuvine suprema inspecţiune asupra tuturor şcoa-lelor şi institutelor literare din eparhie, c a şi episcopilor catolici. Tot acelaş so-i o r , precum arată §-ul 12 din afacerile sale, a aşternut Oa Majestatea sa ruga-J e a prea umilită pentru denumirea u-nui Consilier de şcoală la gremiul Guvernului Ţării, carele să înainteze treab a noastră şcolară şi să fie referent la guvern în trebile bisericei noastre. In urma acstei rugări a m câştigat un consilier de scoale de religia noastră ca şi •celelalte religii autonome, carele până l a anul 1861 a fost în activitate; cum va fi spre viitor, dupăee guvernul Constituţional patriotic s'a restaurat, se va vedea curând, căci treaba a ajuns la Majestatea Sa spre finală deciziune. Noi însă dorim ca Consilierul de şcoală cât mai curând să treacă din disponibilitate în activitate. Acelaş sobor m'a poftit cu grai viu, ca să mijlocesc părintelui protopop Moise Fulea, carele pentru bătrâneţe nu mai poate duce serviciul de director, o penzie, ceiaoe am şi făcut şi pensia de 210 florini valută austriacă i-se dă pe an din fondul sidoxial.
Din cele până aci expuse se vede lămurit, că treaba şcolară în biserica noas t r ă din Ardeal, are organismul său legiuit, şi părţile constitutive ale acestui organism şcolar sânt: 1. inspecţia supremă şcolară, ce este lângă episcop; 2. inspecţiile traetuale ce sânt lângă protopopii respectivi; 3. inspecţia locală şcolară , ce este sau lângă paroh, sau lângă un membru evalifioat. Acest organism şcolar estet urmarea firească a organismului Bisericei noastre autonome. Şi când zicem: c ă biserica noastră este recunoscută ide Stat de independentă, a-tunlci se înţelege de sine, că şi părţile organice ale Bisericei noastre autono
m e , precum sunt protopopiatele şi pa-
rohiele, au autonomia şi drepturile lor, care le exercitează sub supravegherea episcopului. In treburi bisericeşti şi şcolare, de aceea, o parohie vecină n'are drept a conturba autonomia altei parohii învecinate, precum şi protopopiatul vecin n'are drept a se amesteca în treburile protopopiatului învecinat, căc i părţile constitutive ale unei Eparhii sunt pentru sine autonome, şi exercitează dreptul lor parohial, şi protopo-pial, în forma reprezentativă prin so-boare parohiale şi protopopiale, şi afacerile lor le aştern episcopului spre cen-surare şi aprobare pentru susţinerea le-găturei organice şi uniforme. Prin ur mare orice lucrare unilaterală şi volnică în lucruri ţiitoare de Dreptul public intern al Protopopiatului şi Parohiei, ce ar comite Protopopul, Parohul, sau ori care creştin unilateral, fără sobor, este ilegal şi invalid.
Stând aşa dară treaba şcolară a Bisericei noastre autonome din Ardeal, întocmai astfel de regulată, şi organizată ca şi trebile şcolare ale altor religii autonome din Ţară , urmează prea fireşte, că treaba noastră şcolară are organismul său legal, şi că tocmai în această, împrejurare este Şi legalitatea trebei noastre şcolare, va să zică, modul legal de înaintare a oulturei populare. Şi a ş a tot ce nu este eflux natural de aci, est» anomalie, ilegalitatet cu atât mai mult, căci legea, dietală din 1791, în art . 60-lea după ce au hotărât, că religia noastră se întăreşte în liberul său exerciţiu, rânduieşte apoi şi despre treaba şcolară, c ă drepturile Majestăţei Sale c. r. au a r ă mânea în întregime în privinţa trebilor clerului, bisericei, fondurilor şi ale creşterii tinerimei". Pr in urmare schimbarea esenţială în organismul trebei noastre şcolare nu se poate face fără aprobarea Maiestăţii, însă nici Guvernul nu poate să schimbe în conformitate cu or-dinaţiunea regească din 8 Septembrie 1861 Nr. 2810, ce ni s'au împărtăşit delà înaltul Guvern al ţării la 25 Septemvrie 1861 Nr. 7750, şi care o comunicăm mal
294 <\TVh ŞI ŞCOALA
jos în tot cuprinsul ei. Aceste, câte am expus până aci, se ţin
de dreptul public intern, ce se cuvine u-nei biserici autonome în treburi şcolare. Acum să vedem, cum stăm cu dreptul •public extern, ce biserica noastră îl are în treaba şcolară? Acest drept nu poate octroa nimic în treaba şcoalelor noastre, precum adeverează hotărîrea la referinţele oficioase, ce sunt între biserica noastră autonomă si între stat, în privinţa trebei şcolare, va să zică, dreptul public extern arată măsura influenţei statului în trebile noastre şcolare. Punctul cel cardinal al acestui drept public extern pentru o biserică autonomă este, că statul numai atâta influenţă să-şi ieie în treaba şcolară, ca autonomia, va să zică, independenţa bisericei, să nu se vateme, şi să nu se strâmtoreze; sau cu alte cuvinte: ca biserica autonomă să r ămână în exerciţiul liber al dreptului său intern cu privire la toate părţile ei constitutive, de care se ţine negreşit şi treaba şcolară. Statul în patria noastră exercitează influenţa sa în treburi şcolare; 1. prin pertractăr i oficioase cu jurisdicţiunile bisericeşti, ca inspectoratele supreme şcolare ale deosebitelor Religii recepté; 2. prin inspecţionarea şcoalelor, ca acolo nimic să nu se predeie, ce ar putea fi pentru stat perniţios şi dăunos. Statul nostru nu se lasă mai departe în treburi şcolare, căci ştie, că lăsându-se la iniţiative în privinţa trebei şcolare ar produce puţină mulţumire, dar cu atâta mai mare nemulţumire şi zelotipie din partea religiilor recepta şi autonome.
Când aşa dară Statul într'un mod, prin care nu se strâmtoreşte dreptul public intern al unei biserici autonome, exercitează influenţa sa în treburi şcolare, atunci urmează prea fireşte, că un amploiat politic nu poate merge în treburi şcolare mai departe de stat, ş'aşa tot, ce are, şi ce poate face, este: 1. o inspecţiune c a în scoale să nu se pre-dee nimic în contra păcei şi ordinei publice; 2. a sfătui pe părinţi, şi a-i sili
în cazuri necesare, ca fiii şi ficelé lor-să cerceteze şcoala delà 7—14 ani ai vârstei ilor; 3. a da învăţătorului existenţă, pentru scoaterea lefei; 4. a sfătui ca z i direa şcolară să se ţ ină în stare bună,, şi unde este trebuinţă, a, se clădi nouă. Şi aşa amploiatul politic n'are voie a , extinde mai mult Şi mai departe afacerile sale în privinţa şcoalei, căci numai dcât părăseşte terenul legal al etici ului său şi trece în sfera activităţii şL jurisdicţiunii legale de şcoală şi vată idă dreptul public intern al acelei biserici» autonome, ai cărei preoţi şi creştini vor; să se consulte despre organizarea vreunei', scoale particulare, ce nu se potriveşte cu . organismul legal şcolar al biserici, autonome, şi aşa un amploiat politic, c a oficial executiv, numai aceea poate să facă, , ce i-se demanda spre executare în sfera^ publică politică.
Aceia, car i vreau „scoale naţionale'1, fără caracter confesional, aduc înainte-spre apărarea năzuielilor lor şi „Asocia-ţiunea transilvană pentru cultura limbei~ şi a poporului român", ce în anul t r ecu t s'a înfiinţat de către naţionalii noştr i ' fără deosebire de religii. Şi încă argumentează aşa : Dacă un episcop ortodox poate să fie Preşedintele acestei „Asocia-ţiuni", de ce n'ar putea susta o şcoală naţională sub suprainspecţia unui episcop-greco-catolic?
Ca să nu rămân dator acestor naţionalişti cu răspunsul, voi cerca a arăta, c ă : -toţi aceia, care astfel gândesc, se află în-ideie confuză. Din cele mai sus arătata»-s'au văzut, că treaba şcolară în patr ia noastră este organizată după religii şi se-ţine de dreptul religiilor autonome; prin urmare fiecare comună bisericească are-a se ţinea de poziţia sa legală, de şcoala sa confesională şi a se îngriji pentru ea r
şi nu se poate asocia cu nici o comună de altă religie în privinţa şcolară, din punctul de vedere al naţionalităţii, pentrucă aceasta o opreşte organismul f i e cărei Biserici autonome. Insă din contră,, fiind toţi Români, fără deosebire de re l i giile lor în privinţa naţionalităţi i şi
limbei, un popor şi un grup politic, va să zică elemente homogene-, şi tei privinţa a-ceasta au unul şi acelaşi interes, ce, faţă cu religiile de oare ţin, se află altmintre-rea, au înfiinţat, pe baza legilor de reuniune „Asociaţiunea transilvană" hotă-rind, .că scopul Asociaţiunii este înaintarea literaturii române şi a culturei poporului român în deosebite ramuri prin studiul, prin elaborarea şi edarea de opuri, premii şi stipendii pentru diferitele specialităţi de ştiinţe şi arte (§ 2 din Statutul Asociaţiunii). iDe aci se vede, că „Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român" s'au format pe bază legală, fără vătămarea autonomiei unei sau altei religii, de care se ţin Românii. Va să zică: Urzitorii acelei „Asociaţiuni" nu s'au lăsat în treaba bisericească sau şcolară, ştiind că legile de reuniuni opresc aceasta, ceeace se vede din g 3-lea din Statute, care aşa sună: „In adunările acestei „Asociaţiuni" sunt oprite orice desbateri asupra obiectelor religioase şi politice, încât acestea privesc la prezent". Astfel de „Asociaţiune" legală şi aimăsurată legilor de Reuniune a făcut şi naţ ia ungurească la Pesta sub nume de „Asociaţiunea Literară Ungurească". Aşa dar, fiind noi Românii toţi ca stare elemente omogene, şi având un interes national, am înfiinţat „Asociaţiunea" noastră şi m'anv înscris şi eU ca membru fundator al ei. Când în anul trecut în luna lui Oct. 23 (calendarul vechiu) s'a constituit „Asociaţiunea", cu aprobarea maiestatică şi, în adunarea cea dintâi generală din 24 Oct. 1861, m'au ales preşedinte cu majoritatea voturilor crez tare, că adunarea aceea generală n 'a fost povăţuită la alegerea mea de preşedinte de acel cuget, căci sunt ortodox, ci au pornit din acel adevărat cuget înţelept şi simţitor la propunerea scopului ei. Neiertându-mi modestia a vorbi despre această împrejurare mai mult, mai zic î ncă atâta, spre o-rientare, că spre formarea unei asociaţiuni şcolare se cer întocmai ca şi la formarea oricăror „Asociaţiuni" elemen
te omgene. In patria noastră, şi după legi şi după praxa legală, elementele o-mogene pentru formarea unei asociaţiuni şcolare sunt creştinii de una şi aceeaşi religie şi naţionalitate, şi nu se numesc cu numire profană „Asociaţiune", ci cu numire diplomatică „Biserică Autonomă". Şi aceste corporaţiuni legale, 'confesional şcolare sunt după firea lor sau efluxul Dreptului parohial, s au al Dreptului protopresbiiteral sau în sfârşit sunt efluxul Dreptului eparhial şi metropolitan, precum adecă şcoala este fundată prin creştinii unei parohii sau ai -unui protopopiat, sau ai unei E -parhii, sau şi prin toţi Creştinii unei mitropolii.
De unde urmează, că în patria noastră nu se poate forma nicio Asociaţiune şcolară legală, şi nici a se da sub in-speoţiunea „Asociaţiunii noastre Transilvane", ci şcoalele se formează după Dreptul parohial, protopopesc, eparhial şi mitropolitan, . ce corespund autonomiei organice a Bisericii respective şi această autonomie n'are voie a-o vătăma nimeni .
Stând astfel legalitatea trebiilor şcolare, sperez că şi aceia vor îmbrăţişa terenul legal al trebiior şcolare, cari până acum au fost de părere contrarie şi vor părăsi terenul problematic şi alunecos al experimentelor, şi că nu vor lua în deşert numele Asociaţiunei noastre transilvane, căci poit încredinţa pre fiecare Român, că noi n'am avea azi „Asociaţiunea transilvană pentru l i teratura română, şi cultura poporului român", de n u m'aşi fi ferit de experimente la înfiinţarea ei. nici ar fi Asociaţiunea noastră astăzi idolul nostru şi admiraţiuinea străinilor, de nu o aş feri eu de experimente. De aceea să păzim „Asociaţiunea" noastră ca lumina ochilor, şi să nu facem şi prin ea experimente, căci experimentele n'au caracter statornic, ci cearcă a ajunge la scop prin promisiuni nălucitoare.
Din această a mea desluşire temeinică poate înţelege oricine părerea mea în privinţa năzuielilor pentru formarea
unor „scoale nationale" fără caracter confesional, că adecă eu nu numai că nu aprob acelea năzuieli, c i încă silit sunt a le declara de ilegale şi anormale; ba încă, îmi vine a zice: că tuturor acelor, car i au încqput ou acelea năzuieli ilegale şi anormale, n.u le place de autonomia bisericei noastre, şi caută modul, cum să conturbe organismul ei, cel bazat pe principiile cele corecte ale creştinismului primitiv şi genuin.
iDeci prin aceasta Vă poftesc pe Prea-cinstiile voastre ca să împărtăşiţi preo-ţimei şi inteligenţei noastre câte un e-xemplar din această hârtie arhierească, ca noi toţi să susţinem nevătămat cle-nodiul nostru cel mai scump bisericesc şi şcolar: adică independenţa noastră în afaceri bisericeşti şcolare pe baza dreptului public intern şi extern, ce-1 are Sfânta Maica noastră Biser ică din Ardeal şi din Metropolia noastră veche ardeleană. Căci astfel purtându-ne vom procura autonomie încă şi acelor părţi constitutive, care după Dreptul canonic şi istoric se ţin de metropolia noastră veche ardeleană, însă din cauza unor măsuri politice se află încă şi astăzi în stare anormală, precum sunt Eparhiele ortodoxe române din Ungaria şi Banat .
•Sibiu, 26 ^A^ugusţ^JgJS» Cu binecuvântare arhierească fiind Al
Prea Cinistiilor Voastre de tot binele voitor Episcop
ANDREIU ŞAGUNA m. p.
IV. i '\*.~'
Prea Cinstiţilor P. P. Protopopi cinst. Administratori Protopopeşti, Cinstită
Preoţime şi iubiţii mei în Cristos fii! A fost un timp când noi, de câte ori
ne simţeam durerea neliniştei noastre, aruncam toată vina pe timpii cei vitregi a i trecutului şi cu oareşoare cuvânt.
Acuma însă, după ce prea bunul Dumnezeu şi graţiosul nostru Domnitor, Ma-jestatea S a împăratul nostru ne-a desle-gat de cătuşele în care zăceam mai îna
inte, avem îndoita datorie de a ne arăta demni de această eliberare. Cum să ne arătăm demni a m arătat de atâtea ori prin alte hârt i i de ale mele arhiereşti, cari însă se dau prea lesne nepăsării şi uitării. îmi pare rău, iubiţilor, că sunt silit a-mi arăta vouă mâhnieiunea mea în privinţa aceasta, dar cuget că o veţi afla dreaptă, cugetând la toate măsurile câte mă străduesc a le lua, în favoarea înaintări i noastre obfffeşti şi totuşi fără de roadele aşteptat*'.
Procetiţi cu băgare de seamă toate • circularele mele, cu deosebire delà anul 1850 încoace, şi veţi afla atâtea provocări la înfiinţarea şcoalelor de tot soiul, dar cu deosebire la ce noi avem neapărată trebuinţă: la înfiinţarea de scoale populare, elementare, ţinerea catechiza-ţiunei de Dumineca, cari cu deosebire nouă, ne sunt de lipsă, ca pdnia de toate zilele.
Pe lângă aceasta şi pe lângă aşezarea unui institut pedagogic, în timpul mai nou, am întocmit şi un alt institut spre înaintarea şcoalelor noastre popoulare: adecă conferinţele învătătoreşti. Şi cu toate acestea nu văd asemenea spor în toată dieceza mie încredinţată. B a din contră repăşire, căci multe din şcolile înfiinţate se neglijesc şi se părăsesc şi se fac pradă urâciunei şi strieăeîunei. Semn dar, că dacă sporul nu este după aşteptarea-mi, nu este din vina mea, ci din vina acelor cari mu vor să concurgă cu ajutorul lor la împlinirea acestei chemări înalte şi sfinte, l a aprinderea lu-minei celei adevărate, care să lumineze inimile şi minţile tuturor.
Iubiţilor, precum este tot omul dator a se strădui după hrana cea trupească aşa este şi cu mult mal mult dator a se îngriji şi de hrana cea sufletească, pentrucă zice Mântuitorul Christos: „Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său şi-1 va pierde"? Şi iarăşi: „Ce va da omul schimb pentru suflatul său"? Mai departe, precum e dator orice părinte de a îngr i j i de hrana trupească a fiilor săi, aşa e cu mult mai
mult dator a îngriji şi de hrana sufletească a fiilor săi. De aceea cade o mare .şi însemnată parte a acestei datorii pe .tot creştinul. Şi vai de acel părinte, vai de acel creştin, oare pentru o mică dobândă materială şi trupească, împiedec ă dobânda cea mare sufletească, pent ru că prin aceasta împiedecă raza luminii , care are să lumineze sufletele, prin aceas ta împiedecă desvoltarea puterilor sufleteşti, prin aceasta împiedecă pe om, să se ridice l a vrednicia pentru care el este hotărît delà Dumnezeu; şi pe urmă prin aceasta se poate aduce blestem a-supra tinerilor acelora, car i s'au lenevit, s 'au scumpit a îngri j i şi de sufletul a lor săi . Si . apostol Pavel în cartea I, către Timotei zice: „Cine nu poartă grij a de ai săi, şi mai vârtos de cei ai casei sale, de credinţă s'a lepădat şi mai r ă u este decât cel necredincios" c. 5. V. 8.
Durere mare cuprinde inima mea de Arhiereu împrejurarea, că sunt silit a m ă adresa cu acest circular c ă t r ă voi, dar artât rapoartele ce le primesc din deosebitele părţi ale Diecezei, cât şi Decretul înaltului Guvern regn. ou data de 7 August a. c. Nr. 14861, în care apriat se spune că şcoalele în timpul de vară şi catechizaţia de Dumineca nici când nu se cercetează, de altă parte că pentru edificiile şcolare, unde acelea se află nu îngrijeşte nimenea, îmi impun datoria a-o face în folosul creştinilor 'noştri de faţă ,şi în folosul posterităţii noastre.
Deci dară pentru încurajarea acestor fel de trimiteri, dar tot odată şi în interesul luminării creştinilor noştri, părinteşte poruncesc tuturor părinţilor de fii •şi fiice, ca pentru un folos ifoarte mic mater ia l să nu ţ ină pe capiii lor delà íolosul cel mare sufletesc, şi ca părinţii -să nu preţuiască imai mult îngri j i rea de trupurile lor, decât de sufletele fiilor lor, ci în timpul prescris să-şi t r imi tă pruncii la şcoală şi catechizaţiune. Mai mult: ca părinţii să dea m â n ă de ajutor pentru susţinerea şcoalei, îngrijindu-se
de toate trebuinţele aceleia. Atunci părinţii lor nu că vor avea vreo pierdere în economiile lor, ci dimpotrivă, lor Ii se va împlini ceeace zice înţeleptul Ese-chil: „că Domnul a mări t pe Tata în t ru leciori, şi judecata mamei o-a întăr i t întru fii" — şi iară: „Fiule! sprijineşte pe Tatăl tău la bătrâneţe şi nu-1 mâhni pe el în viaţa lui".
Simţul de dreptate nu mă lasă s ă trec cu această ocaziune cu vederea pe acelea comune şi acei creştini, car i şi-au făcut datoria şi şi-o fac şi astăzi faţă de şcoală. Nu voiu să-i numesc cu numele, pentrucă sunt cunoscuţi din destul, ci numai le exprim publice şi de astădată mulţăimita mea.
In sfârşit, adresându-mă cu deosebire către Prea Cinstiiele Voastre P. P. Protopopi, ca inspectori districtuali ai şeoa-lelor, Vă pun încă odată la inimă toate cele de mai sus îşi Vă poruncesc riguros, că în coînţelegere cu Părinţ i i directori şi cu inspectorii mireni locali să purtaţi de grije ca edificiile şcolare să fie în stare bună, să aibă lemnele de l ipsă pentru încălzit, şi pruncii şi pruncele' în timpul prescris să se afle în şcoală.
Acolo însă, unde la aducerea în 'îndeplinire a acestui mandat aţi dat de vreo piedecă, care Preacinistiile Voastre singuri nu o puteţi delăttura. Prea Cinstiile Voastre, în înţelesul decretului de mai sus al înaltului guvern sunteţi însărci naţi a recvira ajutorul dregătoriilor politice, car i în urma acelui înalt decret guvernial sunt îndatorate a şi-1 da.
împlinind această însărcinare şi fiind totodată mâna de ajutor cu sfatul şi provăţuirea în popor, veţi" face destul chemărei şi datoriei P rea Cinstiilor Voastre, veţi contribui ca creştinii să fie desăvârşiţi şi în timpul acesta s ă crească biserica, adecă .trupul lui Christos.
Sibiu, 19—31 Octomvrie 1864. Al vostru t tr tmoiTte tot binele voitori u
Arhiereu ANDREIU ŞAGUNA m. p.
episcop
ÎNVĂŢĂTORUL SI PREGĂTIREA SA
In coloanele acestei reviste —• numărul 7—8, anul VI am întâlnit în articolul „Lectura 'învăţătorului" semnat de dl insp. şcol. C. Ieneica deosebit de preţioase poveţe, date >cu o adevărată dragoste de părinte nu numai colegului care le-a solicitat, c i tuturor acelora din colegi, care caută să-şi completeze cultura generală şi profesională, pentru ca apoi prin o muncă făcută cu elan şi râvna, să-şi poată asigura triumful în actitvi-tatea şcolară şi extraşcolară şi biruinţa greutăţilor multe ale vieţii.
S'a spus şi s'a susţinut că „un caracter dominant al şcoalei normale este de a da elevilor pregătirea profesională de caro au nevoie".
L a această pregătire profesională, se ştie că trebue să colaboreze toate materiile de învăţământ din programa şcoalei normale, deoarece negli jarea uneia din ele ar aduce o ştirbire în pregătirea viitorului învăţător.
Dacă şcoala normală de azi, asigură — în prealabil _ pregătirea profesională a elevilor săi, trebue să recunoaştem că şcoala normală de după războiu, care a-vea cu totul altă organizare decât cea de azi, a ignorat multe lucruri rămase —• poate — până azi necunoscute de unii din elevii săi.
Mi-aduc aminte, că la şcoala normală unde am terminat acum 12 ani, aveam un profesor de limba română recunoscut prin scrierile sale ca un om de o înaltă cultură. Acest profesor, avea o deosebită afecţiune pentru literatura antică. La orele ' lui , ştiam să povestim întreaga acţiune cu numirea personagiilor din „Iliada". precum şi felul de construcţie al versurilor exametre, în care este scrisă opera genialului Omer. Tot aşa de bine cunoşteam „Eneida", „Divina Comedie", „Oedip rege" ş. a. m„ însă durere, nu cunoşteam multe din operele scriitorilor roştr i clasici şi foarte multe opere ale scriitorilor contemporani, pe care a trebuit să ie cercetăm după ieşi
rea în vieaţă, când ne-am izbit de greutăţile examenelor ce trebuia să Ie . trecem, pemru a ne asigura existenţa sau. o îmbunătăţire a ei.
Astăzi, prin introducerea în programa, şcoalelor normale a orelor de activitate-personală — în care fiecare elev din c la sele superioare şi cu deosebire cei din .ci.. VI I I tratează diferite subiecte fixate de-profesoi', caracterizează opere ale scr i i torilor noştri clasici şi contemporani,, ori recenzează opera vreunui pedagog de-seamă —. se asigură „o adevărată activitate de elaborare prin cercetare şi experienţă".
„Numai participând prin activitate-proprie la formarea sa, normalistul va avea cu adevărat o pregătire temeinică, caro să-i dea gustul şi metoda de cercetare, curiozitatea intelectuală, pentru ca ieşind din şcoală, să-şi urmărească şf completeze cultura generală şi profesională", spunea Dra insp. gen. Alexandrina Demetrescu, în raportul către Comisia care avea să alcătuiască programa, şcoalei normgie cu 8 clase.
F a c o mare greşeală acei colegi -careered că ieşind de pe băncile şcoalei s u n t la înălţimea chemării lor, ne mai având nevoie de nicio repetare ori completare? a. cunoştinţelor dobândite în şcoală.
Cu atât mai mult se cere această completare a cunoştinţelor azi, când examenele de definitivat şi înaintare s'au dovedit că inu sunt numai un prilej de verificare a activităţii din şecaolă şi în a - / fără de şcoală a candidatului, ci şi o serioasă examinare a cunoştinţelor de cultură generală, pe care le posedă şi felul do a le expune în scris şi oral.
Chiar dacă n'ar râvni ia „titlul de-mândrie" sau „îmbunătăţirea mater ia lă" ce i le oferă examenele, „învăţătorul, cum spunea dl prof. univ. G. G. Antonescu, spre a putea exercita o influentă reală asupra mediului social în care» trăieşte, are nevoie continuă de stimulente culturale din partea acelora, c a r e ~
sunt în măsură să-1 ţie în curent cu noile probleme mai importante sau cu noile interpretări ale unor probieme vechi din întreg domeniul vie^ei sufleteşti".
Aceste „stimulente -culturale'', le putem găsi: în cărţ i le de şt i inţă şi literatură, reviste şi gazete, în prelegerile ce se ţin la cursurile de perfecţinoare, organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale în diferite centre ale ţării, în conferinţele ce se ţin la cursurile de vară, organizate de Asoe. Gen. a înv. şi tot aşa de bine, în audiţiile de radio, care prin conferinţele instructive şi prin programul ce se desfăşoară la „Ora străjerilor", contribue într'o largă măsură la formarea culturii noastre generale şi ch iar profesionale.
Trebue însă să ne ferim de a cădea în indolenţa şi indiferentismul învăţătorului profesionist după tipic, a cărui pregătire technică şi cultură generală se mărginesc la ceea ce a dobândit în şcoală.
Rigiditatea metodelor în clasă şi ster-pitudinea în activitatea extraşcolară sunt urmările acestei atitudini, la care se mai adaugă şi insuccesul ia examene.
Cu ocaziunea examenelor, mulţi s e mărginesc să repete materiile din programa şcoalei normale, neţinând seamă că prin contactul cu lumea cărţi lor serioase, o parte amintite de dl insp— scol. Iencica, în articolul aminti t m a i sus, prin participarea la diferite conferinţe sau prelegeri, nu numai că devii stăpân pe materia de examen, dar te poţi pretinde om cult.
In ce priveşte activitatea extraşcolară, , cu toate că se cer şi unele calităţi pentru a şti s ă o conduci cu succes, nu poţi să obţii rezultate fericite decât atunci , când eşti în măsură — prin cercetarea continuă a realizărilor curente: literare,, ştiinţifice, artistice, etc. — să cunoşti preferinţele şi necesităţile contemporane, potrivite mediului.
Reiese dar, că rolul învăţătorului de factor educativ şi luminător al masse-lo,1 rurale, poate fi cu succes îndeplinit numai atunci când toată activitatea lui este în concordanţă cu ritmul mereu progresând al cercetărilor profesionale, culturale şi ştiinţifice în genere.
N1COLAE SÄVUTIU înv.
L E C T U R A Î N V Ă Ţ Ă T O R U L U I
Am citit cu multă luare aminte articolul cu titlul de mai sus, publicat de d. Inspector şcolar C. Iencica în paginile acestei reviste. (Satul şi Şcoala, No. 7-8 Anul VI , Martie—Aprilie 1937). Se degaj ă din acel articol dragostea ce autorul o pune în slujba binelui învăţătorilor şi a şcoalei, în acelaş timp. Arată c ă nu este destul ca învăţătorul să aibă dragoste de carieră ci —. pentru a fi şi mai complet — să caute zi de zi, clipă de clipă, a adăoga la vechile cunoştinţe, altele proaspete şi din toate domeniile: profesionale, culturale, sociale, economica.
Invă;ătorii — resfiraţi prin atâtea colţuri ale ţării — au nevoie de asemenea
îndrumări, mai cu seamă astăzi, când examenele au devenit nişte ,iSperietori".
Dar pe lângă cele preconizate în sus numitul „articol-îndemn" al dlui Insp. şc. C. Iencica, încerc să mai adaug (şi eu ceva, ce n 'a r trebui să lipsească din lec-turr. învăţătorului şi anume:
1. Ziarele. Pentrucă învăţătorul să fie complet edificat asupra întregului mers al statului, pentru a cunoaşte problemele vitale ale zilei, pentru a fi în curent cu aşa numita „vieaţă" trebue să a ibă şi un ziar. Se pune o firească întrebare la care vom încerca să şi răspundem: „Ce ziare să-i dăm învăţătorului"? ; r
Să ne gândim că un ziar, citi t ani de-a-rândul, influenţează covârşitor asupra;.
-individului şi că odată obişnuit c'un .ziar, e greu a te mai lipsi de eL Trecând în revistă ziarele zilelor noastre, cu atitudinile lor, ne oprim la : „Universul", „Curentul", „Porunca Vremii" şi a altor a ce merg ,pe drumul naţionalismului. Sentimentul patriotic trebue s ă fie ca un foc viu pe care s ă picurăm mereu mirul necesar. Ţinând seamă de aces t considerent, opinăm ca din lectu-, ra învăţătorului să facă parte şi ziarul şi .— să notăm bine — anumite ziare, care ţin cont de comandamentele naţionale.
2. Legile ţării. E lucru ştiut: învăţătorul — alăturea de preot — e îndrumătorul saltului. Pentrucă orice sătean să afle un sfat juridic •— real — pentrucă atâtea contravenţiuni să fie ocolite, pentrucă el însuşi să ştie, în orice moment, pentru prestigiul persoanei sale, învăţătorul trebue să intercaleze în lectura sa şi legile ţării. S'au văzut colegi care au
-călcat legile, din necunoaşterea lor. 3. Probleme de agricultură (pomicul
tură, viticultură, horticultura etc.) aplicată.
învăţătorul care nu poate să producă un bob de grâu mai mare, un ştiulete de porumb mai bine făcut, un măr mai jgustos, un strugure mai mustos sau o
floare mai mirositoare, mai bine să nu semene nimic. Săteanul — pe drept cuvânt — aşteaptă delà noi exemplul, fapta, căci... de vorbe îi ţiuie urechile. Cum să iac i acestea toate? Citind şi aplicând aidoma după carte. Pe lângă „Cunoştinţe folositoare" editate de Cartea Românească, eu găsesc bune — poate şi mai bune — broşurile editate de „Universul", cele editate de revista „Satul". — Buc. ca şi paginile agricole din „Universul" şi „Albina". Şi acum, de 'încheiere, găsesc nimerit ca articolul „Lectura învăţătorului" să fie recitit a tât de colegii tineri cât şi de cei bătrâni şi să fie regula de totdeauna ce trebue s'o urmăm cu sfinţenie. Să ne aducem a-minte că Goethe a zis: „Nimic nu este mai păgubitor pentru o şcoală, decât un învăţător care nu ştie mai mult decât ceeace trebue să ştie elevii săi".
Un pedagog spunea: „Cel ce încetează de a se cultiva pe sine, devine incapabil de a cultiva pe alţii".
întotdeauna s'avem deviza: „Cultivă-te mai departe singur pentru ştiinţă, pentru meseria ta, pentru vieaţa".
NICOLAE D. MARIN Ţagu—Cluj .
P E N T R U P R O M O V A R E A C O P I I L O R D O T A Ţ I D I N M E D I U L R U R A L , S P R E Ş C O A L E L E S E C U N D A R E
Part iciparea copiilor din mediul rural 3a învăţământul secundar este o problemă , care n 'a fost nici pusă, nici discutată până acum, cu toate că ea este de o însemnătate covârşitoare în politica
•de cultivarea poporului. După ultimul recensământ, cel din
4930, populaţia României este alcătuită -din 79,9% săteni ş i 20,1% orăşeni; în cifre rotunde, 80% rurali şi 20% urbani.
întrucât populaţia rurală este consti--tuită în cea mai mare parte din Români (de origine) şi întrucât ea a fost totdea
u n a rezervorul, din care s'au ridicat
prin aprigă luptă selectivă, atâtea elemente reprezentative ale neamului, a-vem tot interesul s ă şt im care este participarea copiilor din mediul rural, tn raport cu cei din mediul urban, la învăţământul secundar de orice categorie: gimnazii şi licee, şcoaie normale, semi-narii, licee militare, şooale comerciale, profesionale, de meserii şi scoale de a-grieultură.
Spre a înţelege întreaga semnificaţie a acestei participări, o arătăm aci în r a port cu n-rul copiilor din şcoala primară, urbană şi rurală.
Copii din mediul urban Copii din mediul rur al
Anii înscrişi în şc. primară
Înscrişi în şc. secun
dare înscrişi în
şc. primară înscrişi în şc. secun
dare
1921-2 2 - 3 3 - 4 4 - 5 5 - 6 6 - 7 7 - 8 8 - 9 9—30
1930-1 1—2 2 - 3 3—4 4—5
189.931 189.412 194.096 167.018 191.069 192.993 199.167 211 777 231.823 243.834 259.246 423.143 418.693 422.081
63.069 70 821 90.439 96 627
102 726 105.396 107.255 99.944 94.999 80.334 88.754
113.926 115.973 118614
1.245.914 Í.181.054 1.179.011 1.228.016 1 345.581 1.406338 1.474.719 1.575.278 1,623.960 1.730.115 1.795.037 1.906.798 1.974.990 2.057.426
63.340 71.693 72.987 83.777 89.170 93.027 99.332 60,214 76.270 66.732 55.568 62 .157 58.846 5 9 133
Total 3.534.283 | 1.357.877 II 21.724.237 | 1.043.211 Din aceste cifre, rezultă următoarele:
a) Deşi populaţia rurală a Ţării este de 80% şi cea urbană numai 20%, din 3.534.283 copii însorişi în şcoalele primare urbane, în timp de 14 ani, au trecut în învăţământul secundar 1.357.877 copii (înscrişi); ceea ce înseamnă 38,4%; iar din cei 21.724.237 copii înscrişi în şcoalele primare rurale, au reuşit s ă treacă în şcoalele secundare de toate categoriile (practice şi teoretice), numai 4,7%; prin urmare, participarea copiilor din mediul rural ia şcoalele secundare este de 8 ori mai mică decât a celor din mediul urban, în raport cu populaţiile respective (rurală şi urbană).
b) Participarea copiilor din mediul rural la învăţământul secundar a fost mai mare decât a celor din mediul urban până în anul 1923; de atunci încoace, participarea copiilor din mediul urban a crescut vertiginos; în acelaşi timp, a copiilor dim mediul rural a scăzut, sub a celor din mediul urban, tot vertiginos, până în 1932, şi se menţine în scădere până în prezent.
Şi spre a înţelege şi tendinţele copii
lor din mediul rural spre diferitele s c o a le secundare, adăogăm că cei 4,7% copii trecuţi la şcoalele secundare, îr*. timp de 14 ani, s'au repartizat astfel:
2,2% la gimnazii şi licee. 1% la scoale normale.
0,2% la seminarii. 0.2% Ia scoale profesionale. 0.3% la scoale comerciale. 0.5% la scoale de meserii. 0.2% la scoale de agricultură. 0.1% ia licee militare. Din această repartizare a copiilor d i a
mediul rural la diferitele scoale secundare, rezultă următoarele:
a) Ei se îndreaptă mai mult spre şcoalele teoretice (gimnazii şi licee) şi prea puţin spre cele practice (comerciale, profesionale, de meserii).
b) Se îndreaptă uimitor de puţini spre şcoalele de agricultură. (0.2%; în prezent, 1936—1937, în toate şcoalele de a-gricultură din Ţară , mu sunt decât 3747" elevi..., în ţ a r ă eminamente... agricolă..y
cu 80% din populaţie, trăind direct din agricultură şi ramificaţiile ei).
Pr in urmare, -constatări generale: a) -o participare îngrij i tor de redusă a copiilor din mediul rural la şcoalele secundare; b) chiar cei care trec la aceste .scoale, ocolesc pe cele practice, (in spec i a l pe cele de agricultură şi meserii).
Explicaţia acestei stări de lucruri o găsim în tap tul că, aproape toate şcoalele secundare fiind la oraşe, părinţii copiilor din mediul rural trebue să facă sforţări înzecit imai mar i decât cei din mediul urban, pentru a-şi trimite şi .susţine copiii la şcoalele secundare. Şi în perioada de devalorizare a produselor agriculturii , sătenii mau mai putut face asemenea sforţări.
Şcoalele secundare funcţioanează prin urmare mai mult pentru nevoile orăşenilor şi prea puţin pentru ale sătenilor. Ş i chiar atunci când aceştia reuşesc să^ şi trimită copiii la şcoalele secundare, preferă pe cele teoretice, din lipsă de înţelegere a utilităţii celor practice.
Rezultă din cele de mai sus că satele nu se resimt de învăţătura şi educaţia superioară celei pe care o poate da şcoa~ la primară, decât pentru 4,7% din tineret; tn realitate, nici pentru atâţia, dacă luăm tin seamă faptul că cei măi mulţi din tinerii care trec prin şcoalele secundare nu se mai întorc în vieaţa satelor. Socotim că aceasta este cauza principală, pentru care ridicarea materială şi intelectuală a satelor se face aşa de a-nevoios.
Oricine gândeşte obiectiv la această s tare de lucruri, constată că se impun măsur i urgente spre a înlesni posibilit a tea de trecere la învăţământul secundar, teoretic şi practic, a cât mai multor copii dotaţi din mediul rural. L a cel teo
r e t i c , pentrucă în toamna anului 1935,
á'au prezentat la admiterea în gimnaziile şi ticeele de băieţi 10.847 candidaţi şi au fost admişi 9.246, deci aproape toţi şi foar t 9 muhi eu media 5; ceea ce în- . seamină că şcoalele teoretice n 'au posibilitatea să facă o selecţie mai riguroasă, din lipsă de candidaţi. Prezentându-se la aceste examene cât mai mulţi co- ' pii din mediul rural, s a r spori posibilităţile de selectare. Capiii din mediul rural trebuesc îndemnaţi să meargă însă mai ales la învăţământul secundar practic {şcoalele industriale, comerciale, Şi în primul rând la cele de agricultură), fiindcă Ţara are nevoe mai mult de practicieni, decât de teoreticieni.
Măsurile, prin care s 'ar -înlesni aceas-r tă posibilitate, a r fi următoarele:
1. Propagandă făcută de către învăţători printre săteni, ca să-şi tr imită copiii • în cât mai mare număr la şcoalele secundare, in primul rând practice.
2. Formarea de asociaţii din persoane înţelegătoare ale problemei, pe comune şi judeţe, care să susţină pe copiii buni din mediul rural la învăţătură în şcoalele secundare. Şi asemenea asociaţii şi-ar putea atinge scopul prin:
3. Instituire şi acordare de burse comunale „şi judeţene copiilor meritoşi.
4. Organizarea de căminuri, în oraşele cu scoale secundare, pentru copiii din mediul rural.
* Gândindu-ne că dreptatea acestei cau
ze este prea evidentă, ne îngăduim să facem un călduros apel la cei care în^ ţeleg semnificaţia problemei şi pot s& contribue la rezolvarea ei, să treacă la acţiune neîntârziat.
I O S I F I. GAB REA
fRugăm pe abonaţii noştri în restanţă pe trecut sau pe anul curent cu plata abonamentului, să ne
trimită sumele ce ne datorează.
R E V I Z O R I I Ş C O L A R I D I N A R D E A L
In judeţul Făgă raş care are un trecut istoric atât de frumos, învăţământul p r imar a fost gospodărit şi condus de următorii revizori şcolari:
1. Gheorghe Codrea delà 4 Ian. 1919 până la 1 Ian. 1931.
2. Mateiu Mateiu în anul 1928. 3. Eugen Popescu delà 1 Ian. 1931 pâ-
Jtiă la 30 Ian,. 1936 când a decedat. 4. loan Comşuilea delà 1933 până la 16
Sept. 1936. 5. Gruia Novac delà 16 Sept. 1936 pâ
nă în prezent. Datele biografice ale revizorilor din
acest judeţ le publicăm în cele ce urmează :
GHEORGHE CODREA. — S'a născut Ta 6 Mai 1874, în comuna Drăguş, jud. Făgăraş , din părinţi ţărani.
Studiile făcute: A terminat şcoala primară din comuna Sâmbăta şi şcoala normală în Deva. A luat diploma de învăţător în anul 1894.
Alle studii: A luat parte la cursurile universitare din 1920—1921 organizate pentru personalul de control din Ardeal.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat oa învăţător în comuna Boşorod, jud. Hunedoara, în com. Ilva de jos şi Făgăraş .
A fost numit funcţionar în control în calitate de revizor delà 15 Ian. 1918— 1919 în jud. Lăpuşna şi Bal ta , iar delà 4 Ian. 1919—1931 la Făgăraş . Pe ziua de 1 Ianuarie 1931 a fost-scos la pensie cu titlul de inspector şcolar c a o recompensă pentru activitatea desfăşurată.
A publicat: Primul Abc fonomimic, în colaborare cu G. Boieriu, Revista „înv. P r imar" şi Istoricul înv. primar din Jud. Făgăraş pe anii 1898—1923—1927— 1933.
MATEIU MATEI. — S'a născut la 10 August 1873, în comuna Fântâna, jud. Târnava-Mare, din părinţi agricultori.
Studiile făcute: A terminat şcoala primară în comuna Veneţia de jos, jud. Fă
găraş; gimnaziul cl. I—II la „Şaguna'* Braşov, al. I I I şi IV în Odorhei la rom. cath.; şcoala normală la Seminarul „Andrei Şaguna" Sibiu. A luat diploma de învăţător în anul 1895.
Alte studii: Şcoala de Agricultură din Geoagiuil de jos în 1897 şi diploma de Şef de Poştă, telefon şi telegrafie, din Cluj, cu nr. 27016—1900.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat c a învăţător în comuna Veneţia de jos, jud. Făgăraş , delà 1 Sept. 1895—30 Sept 1919 şi toi comuna Şercaia delà 1 Sept. 1919— 31 August 1930, când s'a pensionat.
A fost funcţionar în control: în calitate de subrevizor de birou 1921—1923, de control în anii 1923—1927, ca Revizor delegat în anul 1928.
Alte funcţiuni îndeplinite: Şef de poştă în Veneţia de jos din 1900—1918 şi şef de poştă la poşta centrală în Făgă raş la preluarea imperiului în 1918—19-în timpul revoluţiei. Preşedinte şi Director la Banca „Veneţiana" delà 1915— 1937.
A fost membru pe viaţă la Societatea pentru fond de Teatru român din 1912 şi membru pe viaţă la „Astra" din 1920.
Decoraţii şi distincţii obţinute: Răs plata muncii pentru învăţământ cl. I. (1924) şi Coroana României, în gradul de Cavaler.
EUGEN POPESCU. — S'a născut la 30 Septembrie 1880, în comuna Mateiaş, jud. Târnava Mare, din părinţi ţărani .
Studiile făcute: A terminat şcoala primară în comuna Mateiaş jud. Târnava-Mare; gimnaziul (3 clase) la Lie. Ort. Rom. Braşov; Şcoala normală „Andrei Şaguna", Sibiu. A luat diploma de învăţător în anul 1901.
Alte studii: A urmat cursurile universitare pentru Rev. şcolar 1921—1922.'
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat ca învăţător în comuna Bllăjel, Veneţia de jos. Făgăraş ; Boita, Avrig, Sibiu delà 2 Sept. 1900—30 Mai 1919.
A fost funcţionat în control în calitate te de revizor şcolar delà 1 Mai 1919—30 Ian. 1934, când a decedat.
Alte funcţiuni îndeplinite: A fost Prefect al jud. Trei-scaune.
Decoraţii şi distincţii obţinute; Coroana României în gradul de Cavaler.
IOAN COMŞULEA. — S'a născut la 6 Octomvrie 1883, în comuna Râuşor, jud. Făgăraş , din părinţi ţărani.
Studiile făcute: A terminat şcoala primară din comuna Râuşor şi Făgăraş , jud. Făgăraş ; Gimnaziul am Făgăraş , şc. normailă în Feleghăza (Ungaria). A luat diploma de învăţător în anul 1904 29 Iunie.
Mte studii: A urmat un curs de agricultură, 2 cursuri pentru pregătirea de prof, secundari, Cluj în vara anilor 1919 şi 1920.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat ca învăţător in comuna Roşia Montană jud. Alba 1905—1916, Doloane, jud. Timiş To-rontal 1906—1909; Râuşor 1909—1916, Re-diu-Brodor, jud. Vaslui 1916—1918; Râu-şor-Făgăraş 1918—1920; Lie. T. Cipariu Dumbrăveni 3 luni, Nov. Dec. 1920 şi Ian. 1921; Liceul Radu Negru-Făgăraş 1921—1923.
A fost funcţionar în control în cali tate de subrevizor delà 1923—1933; delà 1933 până la 16 Sept. 1936, când s'a ret ras delegaţia de revizor. A fost preşedintele secţiei judeţene a Asociaţiei învăţătorilor şi preşedintele Bănci i învăţătorilor.
Decoraţii şi distincţii obţinute: Răsplata Muncii ol. I pentru învăţământ.
GRUIA NOVAC. — S'a născut la 19 Octombrie 1886, în comuna Şona, jud. Făgăraş , din părinţi ţărani.
Studiile făcute: A terminat şcoala primară în comuna Făgă raş ; gimnaziul la liceul de stat Făgăraş ; şcoala normală Confesională B la j . A luat diploma de învăţător în anul 1907.
Alte studii: A urmat cursul de perfecţionare pentru lucru manual, Deva, 1925.
A audiat cursurile pentru organele de control la Cluj, 1930.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat c a învăţător în comuna Şercaia, jud. Făgăraş, delà 10 Sept. 1907 până la 1 Ian. 1913, în comuna Şona—Făgăraş, delà L Ian. 1913—1 Nov. 1927.
A fost funcţionar ,în control în ca l i ta te de subrevizor de cancelarie deia 1 Nov-1927 până la 15 Sept. 1936 ca Revizor delà 16 Sept. 1936 până în prezent.
Decoraţii şi distincţii obţinute: Adresa de mulţumire din partea Onor. Minis te.«.
S U B R E V I Z O R I ŞCOLARI
In judeţul Făgăraş delà Unire până. astăzi au funcţionat şi următorii subre-vizori şcolari:
1. Emil Roşală delà 1 Mai 1919 până-la 1 Apr. 1921.
2. Mateiu Mateiu delà anul 1921 până. la 1927.
3. loan Comşulea delà anul 1923 până. la 1931.
4. Gruia Novac delà 1 Sept. 1927 până. la 15 Sept. 1936.
5. Cornel Pop delà 15 Oct. 1928 până-la 1 Ian. 1929.
6. Augustin Sandru delà 15 Martie-1929 până la 1 Ian. 1931.
7. Valeriu Boriga delà 15 Ian. 1934 până la 1 Oct. 1934; 15 Febr. 1936 până la 15 Oct. 1936.
8. Nicolae Bărba t delà 15 Febr. 1934-până în prezent.
NICOLAE B Ă R B A T . — S'a născut l a . 9 Sept. 1878, în comuna Şercăi ţa din-jud. Făgăraş . Tată l a fost preot.
Studiile făcute: A terminat şcoala primară din comuna Veneţia de jos, jucL Făgăraş ; gimnaziul Andrei Şaguna—'-Braşov; şcoala normailă Sibiu. A luat diploma de învăţător tn anul 1902.
Alte studii: Mai multe cursuri de vară; pentru perfecţionare la Budapesta şi G o dina.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat ca învăţător dir. în comuna Şercăiţa, j ud . .
F ă g ă r a ş delà 1 Sept. 1898 până în prezent.
A fost numit in control ca subrevizor po data de 15 Febr. 1934.
EMIL ROŞALĂ. — S'a născut la 2 Martie 1888, în comuna Cuciulata, jud. Făgăraş . Tatăl a fost brigadier silvic.
Studiile făcute: A terminat şcoala prim a r ă în comuna Cuciulata, jud. Făgăraş; gimnaziul ort. rom. din Brad; şcoala normală Andrei Şaguna, Sibiu. A luat diploma de învăţător în asnul 1907.
Alte studii: Examen de diferenţă laşe . norm. Deva în anul 1909.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat ©a învăţător in comuna Gorneşti delà 1 Sept. 1986—1 Sept. 1909, Hălchiu delà 1 Sept. 1909—1 Sept. 1911, Cuciulata delà 1 eSpt. 1911—1 Mai 1919, (judeţele: Mureş, Braşov, Făgăraş ) .
A fost numit in centről în calitate de subrevizor delà 1 Mai 1919—1 Sept. 1921.
Alte funcţiuni îndeplinite: Maestru de gimnastică la liceutt Radu Negru delà 1 Sept. 1919 până in preaent.
A publicat: Conferinţe şi lucrări literare şi de specialitate: „Activitatea ex-traşcolară a învăţătorilor" Gaz. Trans. No. 243—247—1910, „Literatură pentru tinerime" Telegr. Român, Iunie 1912. „Cartea de citire" Dare de seamă Consist. Arch. 1913 pag. 9.
In colaborare: „Gimnastică pentru copii" BiM. O. N. E. F . 1934 şi „Mişcare şi muzică pentru copii" Bibi. O. N. E. F. , 1938.
Decoraţii şi distincţii obţinute: Coroana României în gradul de cavaler.
CORNELIU POP. — S'a născut la 18 Iulie, 1897, în comuna Vad, jud. F ă g ă raş. Tatăl a fost - contabil de bancă.
Studiile făcute: A terminat şcoala prim a r ă în comuna Vad, jud. Făgăraş , gimnaziul la F ă g ă r a ş şi şcoala normală la Blaj. A luat diploma de învăţător în 21 Iunie 1916. învăţător grad. I din 1 Ianuarie 1932.
Alte studii: Ca învăţător a luat parte la următoarele cursuri: a) în 1920 curs
de agricultură Cluj (organizat la Academia de Agricultură)!; b) în 1923 cur» de lucru manual, muzică şi educaţie fizică la Sf. Gheorgne; c) în 1928 acelaşi curs la Deva; d) în 1929 curs superior de Apicultură, Făgăraş ; e) în 1933 c u r » de lucru manual la Făgăraş .
Funcţiunile îndeplinite: A funcţionat ca învăţător numai în comuna Vad, jud. Făgăraş . Director şcolar din 1 Ian. 1931.
A funcţionat în control în calitate de: a) subrevizor şcolar, pentru organizarea şi controlul atelierelor şcolare şi propaganda culturală în judeţul F ă g ă r a ş , delà 1 Oct. 1927—1 Sept. 1928; b) subrevizor şcolar pentru acelaşi control, delà. 1 Oct. 1928—1 Ian. 1929; c)~ subrevizor de control în jud. Făgăraş , delà 15 Ian . 1934—15 Febr. 1934; d) inspector şco lar pentru activitate extraşcolară în jud. F ă g ă r a ş şi Târnava Mare, delà 15 Febr . 1934—14 Oct. 1935.
Alte funcţiuni îndeplinite: c a învăţător a fost: a) secretar şi preşedinte d e cer,e cultural; b) preşedinte al subsec-ţiei înv. Şercaia; c) secretar şi preşedinte al Asociaţiei învăţătorilor din judeţul F ă g ă r a ş ; d) preşedinte al Societăţii T i -nerimei din Vad, (din 1922).
A publicat: Monografia şcoalei pr imare de Stat din Vad, jud. F ă g ă r a ş în 1933.
Alte date de interes cultural: A pus. bază şi conduce cooperativa şcolară, m u zeul şcolar şi biblioteca pedagogică d e pe lângă Şcoala primară de Stat Vad. A condus biblioteca elevilor şi grădina oţe pomărit comunală.
Decoraţii şi distincţii obţinute: I. Premii în bani: a) în 1924 pen true
predarea cu succes a lucrului manual în şcoală, din partea Ministerului, lei 600; b) in 4926 pentru acelaşi lucru 1er 200; c) in 4927 pentru acelaşi lucru lei 400; d) în 1927 pentru activitatea depusă în grădina de pomi comunală lei 500; e) în 1928 pentru acelaşi lucru lei 1000.
II. Diplome de recunoştinţe: a) în 1925 delà Comitetul de expoziţii jud. F ă g ă raş; b) în 1926 delà acelaşi comitet.
III. Scrisori de mulţumiri: a) în 1926
" 3 6 6 SATUL- ŞI ŞCOALA
"cu ord. Insp. Rog. Sibiu; ' 'b) în 1928 - c u ^Örd. Tns'p/Reg-: Sibiu.-- - - - -
AUGUSTIN ' SANDUL. — ;S'a născut Tă 2 August 1883; ; î n 'Comuna Viştea de
"Jos , jud:' Făgăraş , -d in părinţi ţărani . r * Studiu er făcute: A' terminat şcoala pri
mară în comuna Viştea de jos, jud, "Făgăraş ; gimnaziul la B l a j ; şcoala normá
j a , în Deva. A luat diploma de învăţător IM: anul 1904.
Funcţiile îndeplinite: A funcţionat ca învăţător în comuna Zgribeşti, jüd. Caras Severin din 1904—1908. Din 1908 până în prezent funcţionează ca dir. şcolar în comuna Viştea de Jos, jud. Făgăraş . A funcţionat în control în calitate de subrevizor de control cu data de 15 Mar-
' tie 1929—1 Ian. 1931 când a demisionat. Alte date de interes cultural: In cer
cul, său de control a >!> s voltat o activitate rodnică pë teren Cooperatist şi propagandă culturală, ţinând, o mulţime de «conferinţe cu proecţiuni.
Decoraţii şi distincţii obţinute: Răsplata muncii pentru învăţământ cl." I I . Decoraţi i de războiu: Coroana României cu spade, în grad de cavaler; 'Crucea Comemorativă. 1916—1918, cu bareta „Siberia", Crucea' de Războiu ceho-slb-vacă, Medalia „Regele Ferdinand I".
VALERIU BORIGA. — S'a născut i a 8 Iulie 1896, în comuna Porumbacul de Sus, jud. Făgăraş , din părinţi ţărani .
Studiile făcute: a terminat şcoala primară 'în comuna Porumbacul - de sus,
' j u d . Făgăraş ; gimnaziul la Sibiu; şcoa-,1a normală în Arad: A luat diploma de învăţător în anul 1916.'
Alte studii: 7 clase liceu. " ' >' Funcţiile îndeplinite.: A funcţionat ca
învăţător (delà demobilizare 1 Oct,. 1919) în comuna Streza—Cărţişoara, jud. Făgăraş delà 1 Oct. 1919—1 Sept. 1923 şi
-delà această dată în comuna - natală Po-• rumbacul de Sus. A fost funcţionat în ; control în calitate de subrevizor delà 15 : lan. 1934—1 Oct. 1934 şi 15 Febr. 1936—"
15 Oct. 1936, când a demisionat benevol. Alte funcţiuni îndeplinite: Preşedinte
. a l Cercului Cultural şi al Subsecţiei .înv. din plasa rArpoş. -.- -
A publimt: ' Articole cu caracter pedagogic şi social în revista „învăţământul P r imar" a Asociaţiei înv ( d i n jud.-Făgă-i ' a - ; . - . •
Decoraţii şi. distincţii obţinute: Adrese de mulţumiri-din partea On. Minister a l Instrucţiunii Publice 1 pentru activitatea şcolară şi extraşcolară. q
L E C Ţ I E D E G E O G R A F I E
ci. IV.
Subiectul lecţiei: Danemarca; Introducere. Am venit, copii, să-mi
împlinesc făgăduiala. Voi ştiţi ce spune .proverbul despre făgăduiala pe care o ;face ; cineva? Voi, Copiii; cui faceţi mai
1 multe făgăduieli?; - Ş i . dacă vă ţineţi de . cuvânt, pentru eine ţe- bine? Lămuriţi-
mii. de ce? • ' •„ Acum, staţi ' aşa, ca să-mi fie drag -ssărmi împlinesc făgăduiala. .' Copii, mai zilele trecute, citind ziarul, mi-au. căzut: ochii pe' un "titlu: Ţara mi-
'Monarilor. " '..-;.
Când auzim de milionari, de miliardari, spre care parte a lumii ni se îndreaptă gândul? (spre America).; .: Ce socotiţi Cam vrut să ştiu numaide
cât? (dacă e vorba tot de America). Nu era vorba de America, ei de o ţară de pe continentul nostru: ; ... .
• - S ă văd, vouă vă dă: prin-.gând'în care - din ţările Europei sunt cei mai mulţi
îîiilîon'ari? (Danemarca).: Şi cu, ca .şi voi, m'am mirat. De ce oare? •• -~;'' ;
-,. : Predate:. Priviţi la har tă! Danemarca e í ab ia odată şi xh cât Moldova - şi . locuitori
ţări din Europa au suprafaţa cam tot atât ne mică ca a Danemarcei? Dar f a ţă de ţara noastră, cum e? ,(de vreo 10 ori şi ceya mai mică decât ţ a r a noastră, în-
- t reagă) . . . . • , • „ Priviţi , copii! Ce ţa ră e aceasta? .Çse
arată har ta Danemarcei). Eu am făcut-o mai mare, ca s'o.puteţi vedea mai b ine . Acum, ce socotiţi că- vă arăt? (2 pătra-
-.te mici din hârtie). Care suprafaţă,.ne. arată măr imea Danemarcei? Dar suprafaţa aceasta, ce ne înfăţişează oare?..(suprafaţa ţ ă r i i noastre). . ,
Uitaţi-vă acum pe hărţile voastre . .şi •spuneţi care sunţ ţăr i le vecine cu Danemarca. Care sunt vecinii cei mai d e a -proape ai Danemarcei? I n care parte a Danemarcei e Germania? (scriem .pe harta delà tablă). . . .
In celelalte părţi, de ce n 'are vecini a-proape? Care sunt apele care înconjoară Danemarca? Spuneţi în spre ce puncte cardinale Marea Nordului formează hotarul Danemarcei? Iu partea de răsărit ce apă îi, bate ţărmurile?
Priviţi ia harfa! Apele Mărci Nord. şi ale Mărei Bal t ice intră adânc pe pământul Europei. Băgaţ i de seamă ce fac ele? (despart Suedia, şi Norvegia., de restul Europei). ' .' • ,,'
Intre aceste două bucăţi de pământ despărţite de ape, cine e aşezată?.„(Üa-nemarca). Cu ce putem asemăna Danemarca dacă ea înlesneşte, trecerea de. Pe o bucată de pământ pe cealaltă?' Danemarca e ca o punte între cele două părţ i din trunchiul Europei. ,
Să ne uităm acum din ce e formată a-.ceasta punte! (o peninsulă şi un roiu întreg de insule). Peninsula se chiarnă lutlanda (se scrie pe tablă). Şi am zis un roiu de insule. De ce oare, ani zis , aşa? Copii, câteva mii de insule, dintre caro numai 97 sunt locuite. De ce' n'or fi toate locuite? Care fel de pământ .nu poate fi locuit? (stâncos ori mlăştinos). Priviţi pe har tă şi spuneţi unde sunt grămădite cele mai multe din aceste, insule? Privind loeu! unde sun', aşezate, ce puteţi spune, despre aceste insule? (for-
-are 3.500.000. •In notiţa din jurnal apune că numai 4.500.000 plătesc impozite şi- dintre aceş
t i a 500 sunt milionarii - . . . . . . . . J Vă citesc ce mái íspune în-noti ţă: Da-
-nemarca are — de cap de locuitor — -eele m a i ' m u l t e cârti şi cele mai multe 'aparate de radio. .....
•Copii, citind notiţa - aceasta, mÎTam a--dus aminte de o a l tă notiţă pe care o '«tăiasem dintr'un ziar, mai de mult. Vă -citesc titlul: Moartea primei femei ministru. ,.. ,. ..
De ce oare şi titlu! acesta mi-a oprit M>ehii asupra lui? Ce puteam afla, cit ind •notiţa cu titlul acesta? Şi ce încă? *{ce ie i de ministru a fost). Femeia- a cărei moarte se anunţa în ziar, fusese ministru al şcolilor. Voi ştiţi cum se numeşte ministrul care poartă gri ja tuturor şcolilor dintr'o ţară?
Bănui ţ i unde s'a putut întâmpla minunea aceasta? De ce vi s 'a dus gândul tot la această ţară? (vorbisem de ea). Şi «e aflasem din prima notiţă? (cele mai multe cărţi dé cap de locuitor). Aţi pu-•teá voi să spuneţi cum se face socoteala aceas ta? Ce socoteală s'a mai făcut în Danemarca tot în felul acesta? L a ra-"dio, ce ascultăm?
Citind notiţele din ziar, ce-am aflat •despre Danemarca? (Că sunt mulţi ' oameni bogaţi). Mai sunt şi în a l te ţări oameni bogaţi. Ce-am aflat mai mult din ziar? (că le place mult învăţătura şi muzica). Şi aţi niai aflat că în Danemarca , orice locuitor — fie femeie sau .bărbat — dacă este vrednic poate să ia .parte la conducerea ţării.
Să vedem, copii, ce mai putem învăţa delà locuitorii acestei ţări.
Cum putem înţelege bine locuitorii u-nei ţări? (cunoscându-le ţara) . Scoateţi atlasele şi le deschideţi la pagina unde este desenată Danemarca.
S ă iasă cineva să arate ţara aceasta şi la hartă» Priviţi cu toţii la hartă! In •care parte a continentului se află Danemarca? Ca măr ime, . fată de celelalte "ţări din Europa, cum e Danemarca? Ce
308 oATUL Ş I ŞCOAJUh
mează «a un fel de pod între cele 2 peninsule). Care sunt cele 2 peninsule?
Cele mai de seamă dintre insulele din apropierea Iutlandei sunt Fionia şi Zee-tand.
Căutaţi-te pe bărţue din carte şi spuneai ce aţi băgat de seamă? (Fionia e cea mai aproape de Iutlanda; Zealand, e cea inai mare dintre toate şi e aproape de Suedia. Alte insule mari, care ţin tot de Danemarca, sunt Islanda şi Grönlanda. Grönlanda e în partea de miazănoapte-răsărit a Americii de Nord.
Să vie cineva să arate la hartă Iutlanda.
Arătaţi-o acum cu toţii — pe hărţile din atlas — dar să mergeţi cu creionul de-a-luiagul ţărmurilor. De ce v'a trebuit atâta timp? Ca să vedeţi mai bine cum sunt ţărmurile peninsulei, priviţi aici! (Se ara tă Iutlanda decupată). Care ţărm e mai crestat? Marea Baltică nu este atât de sălbatică ca Marea Nordică şi cu, toate acestea vedeţi ce adânc crestează pământul. De ce oare? (apele sunt la strâmtoare şi de aceea isbesc furioase în ţărmuri) . Crestăturile acestea înguste şi adânci fa ţărmuri se numesc fiorduri. Cele mai frumoase fiorduri sunt în Norvegia, de aceea las să aflaţi atunci mai rault despre ele.
Ca să vă daţi şi mai bine seafrna ce v
formă are Iutlanda şi cum sunt ţărmurile ei, trebue s'o şi desenaţi. N'avem vreme să facem desenul împreună, dar am să vă ajut puţin ca să v ă reuşească cât mai bine harta , când veţi face-o singuri. Priviţi! Cum e lungimea peninsulei faţă de lăţime? Unde e partea cea mai lată a peninsulei? Care e cel mai lung dintre hotarele Danemarcei?
Arătaţi, acum — cu linii subţiri — forma Iutlandei! Cine vrea s'o arate şi la tablă? Copii, Iutlanda singură formează 2/3 din toată Danemarca. Este cea mai netedă peninsulă a Europei. Coasta de Apus e joasă ca şi a Olandei. De^a-lungul ei sunt grămezi sclipitoare de nisip, aşternute de vânturi. De unde
aduce vântul nisipul? Coasta aceasta, mohorâtă se numeşte Coasta de fier^ fiindcă pe vremuri, în grindurile ei, a -dică în locurile mai înaintate, mii dfr corăbii şi-au găsit mormântul. Cel mai, nordic punct al Iutlandei e capul Ska-gen, numit şi cimitirul corăbiilor.
Mijlocul peninsulei şi ţărmul balt ic sunt formate din coline şi lande. Ce; sunt colinele? Cel mai înalt punct a t Danemarcei nu atinge nici 200 m. L a n dele sunt locuri întinse şi nisipoase.
De mult, de mult de tot, peninsula întreagă era un aşternut de păduri. S'au tăiat însă copacii cu nesocotinţă şi îtt scurtă vreme, tot ţinutul s'a schimbat ük pustiu pe care nisipurile coastei l-au a-coperit încetul cu încetul. Niciun fir des iarbă, niciun copac, niciun sat nu vedeai în toată zarea. Pe la 1866, deci p * vremea când Domnitorul Carol intra îni România, un căpitan inimos care auzise? cum au muncit Francezii, ca să t rans forme o parte din pământurile nisipoase ale ţării lor în pământuri bune de lu crat, a înfiinţat o societate care s'a p u * pe lucru. A început să planteze păduri,, ca să oprească în loc umezeala ven i ţ i delà mare, să sece mlaştinile, să îngra-şe nisipurile şi de atunci munca aceasta pentru transformarea pământului peninsulei, în pământ bun de lucrat, se u r mează fără încetare... şi astăzi în locul pustiurilor nisipoase şi pe locurile unde înainte au fost turbării — adică locuri smârcoase cu plante, sunt ogoare-roditoare, înconjurate de canale care sät. dea umezeala de care au nevoie plantele», ca să crească. Râpi, pământuri netrebnice ca la noi, nu se zăresc.
Toată Iutlanda, cu pădurile ei, cu-câmpiile pline de verdeaţă, e ca un parc-bine îngrijit, luminos şi vesel, deşi cerul e rare ori senin, ca în toate ţ inuturile nordice. Este cea mai luminoasă, cea mai veselă dintre ţările nordice. Copacul care creşte mai mult în păduri e-fagul — de aci şi numele Danemarcă —«• de ţara fagului.
Oamenii din ţ a r a fagului ca şi Olande-
aii ne dau pilde vii de ce poate face .munca unită cu răbdarea, cu stăruinţa şi cu priceperea.
Pauză. Recapitulare:
Ce ştim până acum despre D'a-j iemarca? {aşezarea, marginile, vecinii, tn-tintdera şi felul pământului). Ce-am mai .aflat încă despre Danemarca? (cum era pământul acestei ţări până la 1866 — şi c u m se înfăţişează astăzi — Cine spune •cum e Danemarca astăzi? Cine a schimb a t faţa pământului acestei ţări? (munca, răbdarea şi s tăruinţa locuitorilor ei).
Cine i-a mai ajutat pe Danezi în muncea aceasta pentru transportarea pustiu--rilor în pământ bun, nu numai de lucrat dar şi foarte roditor? I-a ajutat, copii, ştiinţa de carte. Acolo nu sunt analfabeţi, adică oameni care să nu ştie
»carte. Ţăranii nu învaţă numai la şcoal a primară.
Sunt în satele lor şi şcoli mai înalte, şcoli superioare pentru popor. Din •trei tineri între 20—25 ani, cel puţin unul a urmat şi la şcoala superioară ţăcănească si nu cu gândul să se facă <lomn, să scape de muncă, ci tocmai ca s ă se întoarcă iar la munca lui, dar să fie cât mai priceput.
Clădirile lor pentru şcoală sunt foarte mari şi frumoase. Dacă ai fi în German i a şi ai întâlni o clădire mare, ai crede că e o cazarmă, dacă ai fi în Angl ia , te duci cu gândul la o uzină; în Danemarca, nu greşeşti dacă o socoteşti şcoală. Tot în Danemarca sunt Şi cei
Tnai puţini morţi. Dar ca să-i urmărim şi mai bine pe
"Danezi cu ochii minţii noastre, şă le cunoaştem şi înfăţişarea. Fiindcă sunt oameni delà miază-noapte şi nu se dau înd ă r ă t delà muncă, cum îi vedeţi? (înalţi, -voinici, eu părul blond cei mai mulţi şi -cu ochii de culoare deschisă: verzi sau albaştri). Sunt liniştiţi, tăcuţi, dar iuţi l a mânie. Sunt foarte primitori, veseli, l e place mult natura, cântecul şi Invă-"ţătura, de aceea toţi oamenii cu carte -sunt foarte respectaţi în Danemarca.
Sunt religioşi — mai toţi protestanţi — dar obiceiurile din bătrâni şi la ei au început să se piardă. Hainele bunicii stau mai mult pe fundul lăzii şi nici veselia deia Crăciun nu mai ţine, ca altă dată, până la Anul nou.
îşi iubesc mult ţ a r a lor bătrână, dar o şi părăsesc uşor. Cei mai mulţi se duc îa America şi acolo rămân până la sfârşitul vieţii.
V'am spus că în Danemarca sunt 3.500.000 locuitori. Să ştiţi că Danemarca e cea mai populată dintre toate ţ ă rile Nordului, dar cea mai mare parte din populaţie, e grămădită în oraşe.
Copenhaga — capitala Danemarcei — cuprinde i\b din toată populaţia Danemarcei. Niciun oraş, din lumea întreagă, nu are îngrămădită în el a cincea parte din populaţia întregei ţări . Căutaţi-l pe hărţile din atlas şi spuneţi unde este aşezat? (marginea de răsărit a insulei Zee-land). Deschideţi acum cărţile de Geografie la pag. 57. Aveţi acolo o vedere din Copenhaga.
E un oraş plin de mişcare, plin de vieaţa şi cu toate c ă e vechiu, are o înfăţişare modernă. In Copenhaga este o universitate veche, una din cele mai de seamă şcoli de agricultură din Europa, are biblioteci mari şi două muzee fără pereche pe continent.
Celelalte oraşe ale Danemarcei mai toate sunt aşezate în lungul ţărmului. In Copenhaga sunt cele mai multe fabrici. Ce fel de oraş este Copenhaga dar?
L a Apus de Copenhaga este oraşul Roshilde care până în secolul 15 a fost reşedinţa regilor Danemarcei. Din toată slava trecutului n'a rămas acum decât catedrala măreaţă, cu mormintele regilor. Vorbind de Roshilde ce-aţi mai aflat afară de însemnătatea istorică a cestui oraş? Şi cum s'a condus Danemarca. Şi astăzi Danemarca e tot regat si anume monarchie constituţională, tot ca şi ţ a r a noastră.
Să arate cineva pe hartă, oxaşelc d a neze. Ce ştiţi despre ele?
Să vedem cum se înfăţişează--şi satele daneze. Sate • cu casele dese, una -lângă alta — ea la noi ^ n'ai să întâlneşti în Danemarca. Acolo casele sunt aşezate în mijlocul ogoarelor. Casa are în jurul ei o "livadă întreagă de pomi roditori. Gospodăria daneză e ca o cetăţuie cu 4 ziduri, (li se arată un tablou). In fund casa, acoperită cu olane şi făcută din cărămizi; în faţă, către drum, sunt, hambarele pentru cereale, tot bine zidite; pe laturi, sunt staulele, grajdurile, . şqproa-nele, pentru unelte, pentru trăsuri, că ruţe şi încăperile în care stau zilnic stăpânii cu servitorii id un loc. Dincolo de livada de pomi, şe 'întinde, pământul pe cure îl stăpâneşte şi îi. lucrează fiecare ţăran. , Ţăranii danezi sunt toţi mici proprie
tar i de pământ. P â n ă acum 100 de ani şi ei erau iobagi, nu aveau pământul lor, ci munceau pe cel al proprietarilor. Astăzi, cum vedeţi, au miei ferme. Case vechi, făcute din bârne şi acoperite .cu stuf, abia mai vezi câte una. . Judecându-i după gospodăria lor, ce putem spune despre ţăranii danezi? (sunt! înstăriţi, nu cunosc ce e sărăcia). Ogoarele lor sunt foarte bine lucrate şi dau rod mult. Şi când ne gândim că pământul Danemarcei era numai nisip şi smârcuri şi mai ştim că ţăranii danezi ca şî ai noştri au fost iobagi, iar azi au gospodării atât de frumoase şi ogoare atât de bine lucrate, de ce ne dăm bine de tot seama? (ce face hărnicia unită çu ştiinţa de carte, şi ce-ar putea face şi ţăranii noştri dacă a r îndrăgi învăţătura, ca şi cei danezi. . . N ' a r mai fi nici la noi case de ţi-e frică că se dărâmă peste cei dinăuntrul lor, n'ar mai fi locuri părăginite, curţi mur-i jdare şi neîngrijite, vite de le poţi număr a coastele, n'ar mai muri atâţia copii, că te înspăimântă numărul lor.
Danezii ne dau şi alte pilde de ce poate face mintea omului când e luminată de învăţătură. (
La început ei se ocupau cu agricultura , cei mai mulţi.
-Vă daţi voi seama,, de ce? Când Ame—, rica şi Australia au început să trimităy grâne în Europa, preţul cerealelor a (scăzut simţitor. Atunci Danezii au cultivat, numai atâtea cereale, de câte aveau e i nevoie în ţară şi pe jrestul ogoarelor au. L
pus sfecle de nutreţ şi alte plante fura-., jere. Care era gândul lor oare? (să créas- , că vite ş i , să le exporte). Cele mai multe-_ vite le trimeteau în Anglia. Anglia o -preşte importul vitelor. Ce socotiţi e'aut -făcut Danezii? Au . înfiinţat abatoare;; cum nu sunt în multe ţări, taie viteledéi carne în ţ a r ă şi cărnurile lor le prefac în cele mai minunate şunci pe care 1»" mănâncă tot Englezii. Ei mai aduc mi-ţ-lioane grele în ţara lor, exportând p a sări, ouă, unt, piei de animale. Untufc-danez are un renume universal.
Alte dovezi despre "priceperea danezilor. . , , •
Ei n'au în ţara lor fier aproape de-loc şi cărbune prea puţin; eu toate acestea 1jt din populaţie se hrăneşte de pe» urma industriei. j
Ei foloseau până înainte de război, în» fabricile lor, cărbuni englezi şi petrolul 1
american. In timpul războiului cărbunii au fost puţini şi petrolul lipsea. -
Şi-au adus atunci aminte că au t u r bări, 80.000 hectare. De unde înainte» scoteau 120.000 tone, au ajuns să scoată-2Vs milioane tone pe an şi un inginer-danez a reuşit să scoată din turbă u » fel de uleiu brun, cu care au înlocuit uleiurile de petrol în motoarele fabricir lor.
Şi au multe planuri frumoase pentri* viitor: să transforme puterea vânturi lor de-a-dreptul în electricitate, să transforme turba în electricitate şi să folosească» şi forţa curenţilor marini.
Daca reuşesc, forţa unui • singur curent este niai múlt decât îndestulătoare* pentru fabricile din întreagă Daneniar*-ca. "':
• Mintea lor luminată şi dragostea peft-. tru muncă l i va ajuta, după cum i-» ajutat să :făcă în fabricile' lor lucruri r e numite în lumea întreagă, exempluc
porţelanurile de Copenhaga, cimentul, cărămida, olanele, berea. Cum vedeţi, munca omului creşte mult preţul produselor fabricate. i
Şi ca isă vă daţi seama şi mai bine cum a ajuns Danemarca ţara miliona-< riloi;, trebue să ştiţi că Danezii vând produsele lor numai în tovărăşie.
Şi cumpărarea şi fabricarea şi vânzarea produselor se fac numai în tovărăşie, prin mijlocirea' cooperativelor.
Numai lăptarii sunt 1400, care adună laptele delà 1.200.000 vaci.
Recapitulare. Să spunem acum, pe scurt, tot ce ştim
de ţara Danezilor: este ţ a r a milionarilor — este ţara unde dragostea pentru şcoală, pentru învăţătură e mare ce tot — este prin urmare ţara cărţilor — ţara aparatelor de radio, este ţ a ra cu oamenii cei mai sănătoşi, cu cei mai puţini morţi — este ţara cooperativelor — este ţara untului şi a fagului — este cea mai populată şi cea mai iuminoasă din toate ţările nordice.
Vedeţi, Copii, şi numai când înşirăm ce-am învăţat despre ţ a ra Danezilor şi tot avem atâtea de spus.
Dar noi trebue ş ă cunoaştem ţările şi neamurile care le loouesc, ,ca să învăţăm delà ele tot ce e bine şi pentru noi.
ÎNCHEIERE. Ce trebue isă învăţăm, neapărat delà Danezi? Hărnicia şi mai, ales dragostea pentru şcoală, pentru cele ce sunt scrise în cărţi.
Şi ţăranii noştri iubesc munca, sunt destul de harnici, dar ei lucrează pământul aşa cum aii apucat delà strămoşi. 1 •
Despre ţărani i olandezi v'am spus că'ţ au pe masa lor cea mai nouă carte de agricultură iar în Danemarca se găseşte cea mai de seamă şcoală de agricultură şi ţărani i danezi se duc la şcoli înalte, ca să înveţe să crească vitele, să muncească ogorul cât mai priceput. Au început şi ai noştri să urmeze cu drag la şcolile ţărăneşti, dar aceştia sunt cei puţini. Cei mai mulţi nici nu calcă pragul
şcoalei primare, puţini duc şcoala a-ceasta până la sfârşit şi după terminarea şcoalei, pun cartea la grindă.
Dacă ţăranul nostru ar îndrăgi car tea , atunci n'ar mai fi a tâ ţ ia analfabeţi, ma i mulţi chiar decât Ia alte neamuri pe care le socotim în urma noastră, nu ne-ar mai ridica părul în sus de groază numărul mare de morţi şi mai ales de co- :
pii, nu s'ar mai vedea case care parcă stau să se dărâme şi să turtească pe cei dinăuntrul lor, n 'ar mai fi grădini ş i locuri părăgînite, n 'ar mai fi drumuri rele şi pline de gropi şi de noroiu, vite slabe de Ie numeri coastele şi mai ales, n'ar mai fi atâţia streini, atâţia samsari care să t ră iască din munca lui şi a r ajunge şi ţăranul nostru să fie domn în casa lui, în ţa ra lui.
Dar nu numai ţăranii au de învăţat delà Danezi. Voi aţi văzut că mintea luminată ajută pe om în orice fel déi muncă, s'o facă mai bine, s'o facă mai uşor şi să câştige mai mult, prin urmaren toţi şi voi cei din oraşe trebue să iubiţi munca şi învăţătura, ca şi în ţara noastră să fie numai belşug şi voie bună.
ANA C. IENCICA -
Notă. Lee,ia aceasta se va face în 2 ore. In prima oră copiii vor cunoaşte-bine: aşezarea Danemarcei, margini le , vecinii, întinderea ei, înfăţişarea pă-. mântului şi munca Danezilor pentru a preface ţara lor în cea mai luminoasă şi mai veselă dintre ţările Nordului.
In a doua oră vor afla cum se înfăţişează oraşele şi satele daneze, ce fel de oameni sunt Danezii şi mai mult decât înfăţişarea lor fizică, obiceiurile şi însuşirile lor frumoase, graţie cărora ţ a r a lor mică e admirată şi produsele cunoscute şi apreciate în lumea întreagă.
Se va stărui asupra organizării cooperativelor şi foloasele mari de pe urma acestora, pentru ţară şi locuitorii ei şi asupra celor ce trebue să învăţăm noi — şi cei din oraşe şi cei din sate delà Danezi.
312 SATULvŞI ŞCOALA
C R O N I C A
MARI S E R B Ă R I CULTURALE LA C L U J . — Clujul a trăit în ziua de 13 Iunie a. c. două momente de seamă. Primul : inaugurarea Colegiului Academic Regele Carol I I , o monumentală clădire aşezată alături de Universitate şi al doilea moment: Proclamarea M. S. Regelui Carol al II-lea ca „Doctor honoris cauza" al Universităţii clujene.
Inaugurarea colegiului s'a făcut după' dat ina străbună, prin serviciu religios celebrat de P. S. Episcop Nicolae Colan, asistat de un impunător sobor de preoţi.
După terminarea serviciului divin Domnul Rector Dr. F l . Ştefănescu Goangă, subsecretar la Ministerul Educaţiunii Naţionale, a rostit un discurs avântat, iăcând bilanţul activităţii Universităţii româneşti din Cluj, în prima ei decadă.
Reţinem din cuvântarea dlui Rector următoarele date:
„Producţia ştiinţifică a Universităţii „Regele Ferdinand V în prima sa decadă de funcţionare, comparativ cu aceea a fostei universităţi maghiare, în acelaş interval de timp, este mai mult decât îndoită, in cifre:
5.761 de lucrări ale Universităţii române din Cluj faţă de 2.124 de lucrări ale fostei Universităţi maghiare.
In timp de zece ani, Universitatea română din Cluj, a dat la luminfi aproape tot atât de multe lucrări cât a produs Universitatea maghiară în tot timpul e-xistenţei ei de 45 de ani anume:
5.761 de lucrări ale Universităţii române din Cluj, faţă de 7.146 de lucrări ale fostei Universităţi maghiare.
Dintre acestea s'au publicat în diferite limbi străine:
1.875 de Universitatea română, ţaţă de 1.425 publicate de Universitatea maghiară.
Colaborarea Universităţii române din Cluj la periodicele publicate In limbi străine, constitue de asemene a unul din titlurile ei de merii. Faţă de fosta Uni
versitate maghiară care colabora numai la 264 periodice, Universitatea română din Cluj îşi dă contribuţia ei la 531 de periodice.
Această intensă activitate ştiinţifică îşi găseşte expresiunea şi în faptul că Universitatea clujeană redactează 20 de reviste ştiinţifice de specialitate, având un oficiu propriu de editură, care publică în fiecare an un număr însemnat de manuale şi lucrări ştiinţifice — e-logios apreciate în lumea oamenilor de ştiinţă din ţară şi străinătate".
M. S. Regele răspunzând d-lui Rector Dr. Fl . Ştefănescu Goangă a rostit un discurs magistral , în care a definit rolul Universităţii, prin următoarele cuvinte:
Domnule Rector, In expunerea ce aţi făcut asupra re
zultatelor acestei Universităţi, aţi arătat în ce fel voi, acei de aici, din Cluj, aţi priceput rolul ce trebue să-i îndepliniţi atât înăuntru cât şi în afară.
Aţi priceput aşa. de frumos că viaţa academică nu trebue să fie searbădă, că n'are numai rostul ei între zidurile la-boratoriilor şi ale sălilor de cursuri, ci că aci, în aceste ţinuturi, aveţi rolul de a fi un far care să răspândească lumina culturii româneşti cât mai departe ?i cât mai adânc.
Aţi mai priceput un fapt primordial pentru realul progres, Ce trebue făcut într'o instituţie de înalt învăţământ — că dascălii şi (învăţăceii nu sunt corpuri aparte, ci două elemente componente şi inseparabile ale unuia şi aceluiaşi organism (Aplauze puternice).
Universitatea nu este o şcoală oareşicare, ci este vârful piramidei culturii naţionale. De aci grija perfectă la tot ce se predă între zidurile ei. Universitatea nu vrea să zică massă, ci selecţionare. (Aplauze).
Deci, nu pot decât să revin cu sfatul ce atât de des L-am dat: grija noastră nu trebue să fie la înmulţirea mimăm-
iui studenţilor şi a catedrelor, ci la consolidarea calitativă a ceea ce există. (A-plauze).
Seminare, institute, laboratoare — iată adevărata muncă ce se cere aci. Nu -se cer generalităţi, ci se cere adâncirea problemelor.
Aceasta ştiu că s'a dobândit in multe cazuri, deci pe această sănătoasă şi rodnică cale trebue urmat.
Aţi mai priceput un lucru esenţial pentru rolul ce-l aveţi de îndeplinit. Ori cât de internaţională ar fi Ştiinţa, ea poate şi trebue să se lege de nevoile naţionale şi etnice; — şi aceasta aţi fă-•cut-o cu prisosinţă. (Aplauze puternice).
Nu fiindcă astăzi trăim o epocă in care se pune cu mai multă tărie imperativul naţionalist, ci fiindcă în sufletul fiecărui student şi profesor trebue să fie o ştiinţă isvorătă din nevoile absolute ale României şi să fie un aport la întărirea poziţiei Patriei tn cenaclul lumii civilizate. (Aplauze puternice).
Prin cunoaşterea adâncă a tot ce este în legătura cu nevoile şi posibilităţile noastre româneşti, vom dovedi acea putere sufleteasca spre a ne afirma din ce în ce mai puternic şi mai strălucit.
Tot cu acest pirilej, au exprimat omagiul bisericilor româneşti: P. S. Părinţ i IMicolae al Sibiului şi Alexandru al Blaju lu i , iar în numele „Astrei" transilvănene a vorbit distinsul ei preşedinte d. Prof . Dr. Iuliu Moidovan.
Par tea a doua a sărbătorii a fost consac ra tă ipromovării M. S. Regelui ca „Doctor honoris cauza".
Cu acest prilej a rostit d. prof. Silviu Dragomir un înflăcărat discurs, în care a proslăvit faptele culturale ale M, S. Ttegelui.
După îndeplinirea ritualului de proclam a r e de doctor şi rostirea altor cuvântării, M. S. Regele şi-a mărturisit crezul cultural, prin cuvântarea pe care o pu-
• l>licăm în fruntea acestui caiet. Rugăm pe cititorii noştri să citească
-$i să mediteze asupra paginilor cari
cuprind discursul Suveranului nostru iubit şi omagiul Ardealului rostit pr in glasul prof. Silviu Dragomir.
După masă s'a inaugurat următoarele institute universitare:
Institutul de istorie naţională. Cu a-cest prilej d. prof. Dr. I. Lupaş întâmpinând pe M. S. Regele a rostit un discurs plin de mari adevăruri.
S 'a inaugurat apoi Institutul de studii clasice care cuprinde material bogat de pe timpul stăpânirii strămoşilor noştri Romani pe aceste plaiuri.
M. S. Regele a fost întâmpinat aici de d. prof. Naum.
S'a inaugurat apoi Muzeul Etnografic, creaţia dlui prof. Romul Vuia.
A patra instituţie care a primit vizita M. S. Regelui a fost Muzeul Botanic a-şezat în minunatul parc al grădinii po-tanice, organizată de d- prof. Al. Borza.
In muzeul botanic se păstrează în her-bare plantele pământului românesc.
Grădina botanică este o creaţiune românească, care poate fi pusă alături de cele mai de -seamă instituţii de acest fel din lume.
Prin prezenta M. S. Regelui în Cluj, nu numai că s'a adus omagiu de recunoştinţă învăţaţilor profesori, cari prin silinţele lor au făcut să prospereze instituţiile cercetate de M. S. Regele, ci s 'a dat un nou îndemn ca să persiste pe calea apucată, în interesul ştiinţei româneşti şi pentru proslăvirea Patr ie i noastre întregite în hotarele ei fireşti.
PROGRAMUL CURSURILOR DE VARĂ (1—24 Iulie) 1937, organizate la Cluj pentru învăţătorii din întreaga ţară.
A) Curs de Psihologie pentru învăţători.
I. Individualitatea Psihologică a copilului.
1. Natura şi întinderea variaţiilor individuale: Prof. F . Ştefănescu-Goangăv
2. Cauzele variaţiilor individualei Prof. F . Ştefănescu-Goangă.
3: Variaţi i le intelectuale ale şcolarului: Asistent Al. Roşea.
•4. Variaţiile emotive şi volitive ale şcolarilor: Docent N. Mărgineanu.
5. Aptitudini şi talente speciale: Asi i - ' tent T. Arcan.
6. Infirmităţi şi defecte psihice: Medic S. Cupeu a.
II . Metode pentru stabilirea individualităţii şi aptitudinilor şcolarilor.
1. Metodele pentru măsurarea trăsăturilor şi aptitudinilor fiziologice: Medic S. Cupcea.
2. Metodele pentru măsurarea funcţiunilor mintale: Asistent Ai. Roşea.
3. Metodele pentru măsurarea gradu lui şi calităţii inteligenţii: Asistent Al. Roşea.
4. Metodele pentru măsurarea temperamentului şi caracterului: Dr. D. To-doranu.
5. Metodele pentru măsurarea aptitudinilor: Asistent T. Arcan.
6. Metodele Statistice: Docent N. Mărgineanu.
7. Metodele grafice: Docent N. Mărgineanu.
8. Exerciţii practice de statistică şi exprimări grafice: Docent N. Mărgineanu.
9. Metoda observaţiei psihologice: Docent N. Mărgineanu.
10. Testele educaţionale: Asistent M. Beniuc.
I I I . Fişa individuală a şcolarului. 1—2. F işa de observaţie psihologică:
«J aspectul cognitiv; b) aspectul emotiv-conativ şi aptitudinile: Dr. D. Todoranu. 3. F i şa socială şi economică: Or. U. Todoranu. -. F i şa medicală: Medic S. Cupc e a
IV. Aplicări pedagogice şi sociale. 1—4. Instrucţie Şi educaţie; "Educaţia
socială: Gonf. L. Rusu. 4. Principiile de bază ale notelor şcolare: Docent N. Mărgineanu. 6. Selecţia şi orientarea profesională; 7. Schiţă unui laborator şcolar: Asistent Al. Roşea.
V. Probleme speciale. 1. Problema învăţări i : Docent N.: M ă r
gineanu. 2. Noi cercetări de psihologic
infantilă: Asistent M. Beniuc. 3. Psihanaliza şi educaţia: Asistent M. Beniuc.-. 4 Adaptabilitatea şcolară a copiilor de cl . I pr imară: Asistent M. Beniuc. 5. S e lecţionarea copiilor de el. I pr imară: Assistent M. Beniuc. 6. Ereditate şi Eugenie: Medic S. Cupcea.
B) Conferinţe despre limba şi ortografia română ţinute de Dl Confe-
Xenţiar Sever Pop. 1. Origina şi importanţa limbii româ
ne; 2. Ortografia. Academiei Românea Vocalele ctj a, (î); 3. Dialectele l imbi i române şi formarea^ lor; 4. Ortografie: Vocalele e, i, (1); 5. Românii de dincolo* de hotare subt raport cultural şi politic? (cu proeeţiuni); 6. Ortografie: Vocalele o şi u; 7. Graiurile României (cu proecţiuni; 8. Ortografie: Scrierea diftongilor;. 9. Ortografie: Scrierea numelor proprii;, 10. Vitali tatea elementului latin din l imba română; 11. Ortografie: Scrierea cu majuscule; 12. Problema neologismelor; în limba noastră; 13. Ortografie: Apostroful şi l inioara; 14. Alăturarea şi despărţirea cuvintelor; '15. Influenţele strei-: ne în limba română; 16—17. Ortografie: Consonantele. 18. Ortografie: Scrierea prepoziţiilor şi a conjuncţiilor; 19—20. Punctuaţie: Virgula; Punctul şi virgula. 21. Despre abrevieri. 22. Probleme de declinare şi de conjugare.
C) Atfe Probleme. învăţătorii şi folklórul: Prof. I. Muş-
lea. 1. învăţătorul şi monumentele istori
ce; 2. Pat ru conferinţe asupra cunoaşteri i şi aprecierii monumentelor istorice (cu demonstraţii la muzeul de antichităţi): Conferenţiar C. Daicovici.
D) Legăturile Transilvaniei cu Ţările Române. Asistent I. Moga.
Legăturile a( politice; b) culturale; c} economice. • ;•
Problema monografiilor istorice a satelor-ardelene.
1. Organizarea bibliotecii; 2. Istoric*. cărţii româneşti; Conf. Ioachim Crăciun. ; îndemnăm pe cititorii revistei noastre
SATUL SI ŞCOALA 315M
să participe ia aceste cursuri cáré áu vai program atât de bine "închegat. Vor a-vea ocazia să cunoască şi personal pe colaboratorii revistei ' noastre, * care de mai mulţi ani le-au trimis sfaturile lor înţelepte.
ACTIVITATEA LABORATORULUI DE P SIHOLOGIE E X P E R I M E N T A L Ă AL U N I V E R S I T Ă Ţ I I DIN B U C U R E Ş T I , P E T I M P U L V E R I I . — Laboratorul face cunoscut membrilor corpului didactic din mediul rural, că în vara acestui an (1937 echipe special instruite vor merge la sate pentrù a expérimenta teste psihologice şi pentru a face măsurători antropometrice asupra elevilor din mediul rural şcolar, în vederea construirii etaloanelor specifice mediului rural, etaloane care iipsesc în ţ a ra noastră şi care vor fi construite în vara aceasta, prin munca şi cheltuiala acestui Laborator. Echipierii, l icenţiaţi şi studenţi ai Facultăţ i i din Bucureşti, vor fi continuu sub supravegherea directă a d-lor Prof. C. Rădulescu-Motru şi Şef de luc ră r i I.-M. Nestor. Cheltuielile de deplasare, euartiruire şi întreţinere, precum şi costul materialului psihologic şi an-iropometric necesar, cad cu totul în sarcina Laboratorului, autorităţile sau colegii învăţători neavând să contribue absolut cu nimic la această operă a tâ t de necesară totuşi corpului didactic. Activitatea aceasta este spri j ini tă numai din donaţiumile pe care Laboratorul le-a primit şi le va mai primi până Ha 1 Iunie 1937.
Campania începe la 1 Iulie 1937. Colegii din învăţământul primar-rural, care au o populaţie, şcolară bogată şi alte sate prinprejurul lor, sunt rugaţi să comunice acest lucru Laboratorului, căci vor fi preferate satele şi regiunile unde se af lă .o numeroasă populaţie şcolară , pentru a se face câ t mai multe cercetări deodată. Deasemenea, colegii care cred că pot face anumite avantagii echipierilor (găzduire, etc.), sunt rugaţi să comunice total, în detaliu şi ma i . â-
les din vreme, pentru- a se • închega- -tut -program câ t mai raţional cu putinţă.- -
Colegii sunt rugaţi să contribue câte mai masiv l a realizarea - acestei activităţi, necesară în primul- rând membrilor-corpului didactic.
Donaţiile se trimit direct pe adresa Laboratorului, Bucureşti, Strada Edgar -Quinet, Facul ta tea de Filosof ie şi L i tere. '
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PATRIOTIC ÎNFRÂNTA. — O telegramă din Nancy . co munică un fapt ciudat. Recruţii unui r e giment din Metz au fost întrebaţi s ă -spună ce ştiu despre marele războiu.
Rezultatul: din trei sute cincizeci r e cruţi, 6 sută n'aveau nicio idee că e x i s tase războiul din 1914 şi că ei durase-patru ani .
Cei mai mulţi dintre recruţi îşi pierduseră tatăil pe câmpul de onoare şi nut ştiau nici unde, nici când căzuse.
„E de crezut — spune un ziar locali care publică ştirea — că aceşti tineri, , născuţi în timpul luptei delà Ver dum, au trăit până acum. în planeta Marte.
Instrucţia generală a acestor recruţ i este deci lamentabilă. Acum şaptezecii de ani institutorul prusian a câştigat lupta delà Sadowa. De atunci s'au i n ventat tot felul de arme şi aparate f o a r te complicate care cer, delà cei ce se ser vesc de ele, o bună instrucţie generală.. E greu de găsit aşa ceva la soldaţii care-n'au auzit vorbindu-se de marelle r ă z boiu. Nu mai vorbim de sentimentele-patriotice pe care le pot avea asemenea-recruţi". - î
ÎNCHIDEREA cursurilor de limba' i t a liană. După cum am anunţat l à începutul acestui an, Institutul de Cultură I t a l iană din Bucureşti a oferit un curs-gratuit de limba i tal iană profesorilor ş t învăţătorilor din Bucureşti. L a această-invitajie au răspuns atât. de multe, persoane, încât au format trei clase c i» învătatorii _ şi una cu profesorii, cu Câte» 2 ore pe săptămână fiecare.
Lecţiunile au fost predate de-(f-riii pro-
fesorii Manzone, dir. Inst, de Cultură Ital i a n ă şi Francesco Anelli. Deşi cursurile n 'au durat decât patru luni, silinţa învăţătorilor şi calda simpatie a profesorilor «care au predat, au făcut să se obţină rezultate foarte frumoase.
Revista noastră, care şi-a propus de j n u l t ă vreme să aducă modesta sa contribuţie la cunoaşterea şcoalei italiene, Înregistrează cu deosebită satisfacţie sil inţa colegilor din Capitală de a învăţa i r umoasa l imbă italiană. Astfel se deschid pentru noi orizonturi dintre cele
j n a i luminoase, pentrucă învăţătorii români vor putea cunoaşte în origina! bo-
igata literatură pedagogică i ta l iană şi-şi vor putea da seama de nobilul avânt ipe care 1-a imprimat şcoalei, educaţia fascistă.
Dar dacă s'a putut ajunge ca la sfârşitul cursurilor, mulţi învăţători să se poată exprima în scris în limba italiană, aceasta se datoreşte în egală măsu
r ă şi celor doi distinşi profesori italieni, d-nii Manzone şi Anelli, oameni de o m a r e cultură şi putere de muncă, care se rvesc de câţiva ani cu un entuziasm totdeauna proaspăt şi cu o mişcătoare dragoste pentru noi, apropierea culturală între România îşi Italia.
Dorim ca frumoasa iniţiativă a Institutului de Cultură Ital iană s ă continue şi 'n ani i următori, în acelaşi ritm vioiu şi cu aceeaşi fericită înţelegere din par-
rtea corpului didactic românesc. CONGRESUL pentru protecţia copilă
riei (al II-lea) va avea loc la Roma In-^re 4 şi 8 Octomvrie, 1937. Au aderat 36 ; state.
Printre problemele care se vor discuta, notăm:
Măsuri preventive contra mortalităţii sugacilor din cauza bolilor de nutriţie.
Colonii climatice pentru Vârsta preşcolară.
Educaţia fizică in vârsta şcolară, - Măsuri preventive contra inferiorită-
i i i sani tare a copiilor nelegitimi. Soar ta copiilor când se desfac căsăto
r i i le . I
Asistenţa obligatorie mamelor şi copiilor nelegitimi, etc.
Congresul este deschis educatorilor, medicilor, juriştilor.
Înscrieri: Dr. Egidi (Corso Braman t s 29 — Torino 120).
CA RAG! ALE. S'a împlinit la 9 Iunie a. c. un sfert de veac delà moartea lui Caragiale. Imtrecând cu inteligenţa şi cu talentul său măsura obişnuită, Caragiale trebue considerat ca una dintre gloriile cele mai pure ale literaturii noastre, şi vrednic de a fi pus alături de marele Eminescu. Opera sa nu numai că înfruntă timpurile, dar r ămâne, în multe privinţe, expresia desăvârşită a geniului românesc. E a se citeşte totdeauna cu plăcere şi interes şi de a-ceea a cunoscut ediţii numeroase şi din ce în ce mai bine îngrijite.
Caragiale trebue considerat drept un mare maestru al scrisului. Spiritul său auto-critic n 'a avut egal decât pe Eminescu şi pe Creangă. Ceea ce ne-a rămas de pe urma sa reprezintă numai o mică parte a producţiunii sale scriitoriceşti, pentrucă el a distrus tot ce i s'a părut c ă n'a îmbrăcat în modul cel mai desăvârşit gândirea sa.
Duşman al formalismului pedagogic, practicat în Ţa ră de unii dascăli ardeleni, Caragiale a fost totuşi un mare preţuitor al Ardelenilor, a cultivat prietenia lor şi a fost părtaş al multor manifestări româneşti din Ardeal D. G-"
O ASOCIAŢIE INTERESANTĂ. Primim la redacţie un mişcător apel pentru constituirea unei asociaţii a foştilor elevi ai Şcoalei Normale „Vasile Lupu" din Iaşi.
Foştii elevi şi profesori ai şcoalei doresc să s t rângă rândurile pentru a cultiva amiciţia între ei şi cultul şcoalei lor dragi. E i îşi propun să ajute şcoala şi să onoreze amintirea colegilor căzuţi pe câmpul de luptă.
îndrumăm călduros pe foştii elevi delà „Vasile Lupu" să răspundă apelului lansat prin revista învăţătorilor ieşeni „Vremea şcoalei".
REUNIUNEA de citire, cântări şi muzică „Sjf. Gheorghe din Grebenaţ, Banatul Jugoslav, a împlinit 60 ani de existenţă. Evenimentul acesta, r a r în vieaţa unei reuniuni eoraJe, a fost sărbătorit cu mare fast Vineri, 11 Iunie, 1937, când s'a sfinţit şi Casa Culturală.
Trimitem fraţilor bănăţeni calda noastră urare de prosperitate.
CATEDRA EMINESCU. Din iniţiativa marelui poet şi academician francez Paul Valéry s'a înfiinţat la Nisa o universitate a culturii universale.
Ţara noastră participă la această instituţie printr'o catedră consacrată operei lui M. Eminescu şi care v a purta numele genialului poet.
CURSUL COMPLiIMENTAR nu este o ficţiune, atunci când învăţătorul îi dă vieaţă. De curând a m avut ocazie să vedem în funcţiune o şcoală ide fete, „Ro-mâneanu", din Craiova, de sub conducerea d-nei Venera Constantimescu.
Clasele complimentare sunt foarte populate şi cu o frecvenţă dintre cele mai bune. Pentru lucru, elevele aveau un spaţios atelier iar «lucrurile confecţionate de ele erau de o varietate şi de o frumuseţe r a r ă . Şcoala era întradevăr a elevelor, căci o vizitează adeseori şi absolventele şi cele trecute la şcoli secundare, ceea ce dă măsura dragostei lor faţă de şcoală.
SOCIETATEA INSTITUTORILOR din România şi-a serbat la 25 Aprilie a. c. 50 de ani de existenţă.
Comitetul de iniţiativă a invitat pe toţi absolvenţii şcoalelor de institutori din Bucureşti, Iaşi şi Craiova să participe la această aniversare.
CATEDRELE DE PEDAGOGIE LA ŞCOALELE NORMALE NU POT F I SCINDATE. — înalta Curte de Casaţie, S. Hl a stabilit o jurisprudenţă de reală însemnătate pentru învăţământul normal, în sensul c ă nu pot fi scindate catedrele de pedagogie.
Speţa era aceasta: Recurentul, d. prof. I. Biber, delà şcoa
la normală dira Galaţi, îşi văzuse cate
dra sa de pedagogie împărţită in două„ pentru a putea fi încadrat astfel <L praf_ R. Corlăţeanu.
Lezat prin acest act, d-sa s'a adresat. Curţii de Apel din Galaţi -ou acţiune IEL contencids (ce i s'a respins ca neîntemeiată)."
D. prof. Biber a declarat atunci r e curs, susţinut de d-nii avocaţi G. Ale-xianu şi J . H. Vermeulen.
înalta Curte a admis eri recursul, s t a bilind c ă o catedră de pedagogie formează un tot unitar ce nu (Poate fi; scindat nici prin degrevare de ore, nici în baga faptului c ă orele suplimentare-sau complimentare ar fi la dispoziţia Ministerului. Profesorul de pedagogie-are deci dreptul la întreaga catedră, iar-plusul de ore ce depăşeşte obligaţia s a legală trebue să-i fie plătit separat.
IMPOZITUL SCRIITORILOR. — Mulţumită frumoasei înţelegeri ară ta tă de-d. ministru al finanţelor, M. Caneicov, legea privitoare la impozitul pe scris a . fost modificată.
Monitorul Oficial nr. 76 din 1 Aprilie-a publicat legea pentru modificarea unor articole privind contribuţiile directe care, la art. 48, prevede textual:
„Veniturile lucrărilor din profesiuni literare, artistice, ştiinţifice şi didactice-sunt supuse unui impozit de 1%, numai partea statului, fără a se percepe adiţionale".
TRANSFERAREA ÎNVĂŢĂTOR ILOR. Dna Steliana Enaehe făcuse cerere de-a fi transferată la un post dmtr'o comună suburbană a Bucureştilor, iar Ministerul Educaţiei Naţionale a respins această, transferare pe motiv c ă pentru acest post nu era decât o singură cerere, a d-nei Enaehe, aşa că Ministerul nu; putea stabili, conform legii, o ordine de preferinţă. Contra acestui refuz s'a făcut acţiune în contencios, iar Curtea de Apel S. I, în urma concluziilor puse de-reclamantă prin avooatul său, a admis acţiunea. S'a obligat Ministerul să t r a n sfere pe d-na Enaehe.
áATUL Ş I ŞCOALA
. S E C U I I DIN ARDEAL. — Etnologul maghiar (jyöi'ífy scrie în studiul său
.„Etnografia Ungariei": „Elementele celle mai variate de Ma
g h i a r i se găsesc în Transilvania. . \ . In par-, ea de & ud Est a acestei regiuni,
' t ră iesc , într 'o massă compactă, aproape o jumătate de milion de Unguri, numiţi
. „Secui". „Cu toate că m u l ţ i savanţi s'au. ocu-
,.pat de această chestiune, originea Secuilor este încă una din problemele istoriei şi etnografiei Ungariei,, r ămasă iară soluţie.
Astăzi, partizanii teoriei originii hu-.no-bulgare câştigă din ce în ce mai mult teren.
Prin trăsăturile feţei lor., Secuii sunt -absolut deosebiţi de Maghiarii din Transilvania şi din pustă.
Locuinţele lor, sistemul de agricultură-, costumele şi obiceiurile lor se deo-
•-sebese foarte mult- de acelea ale Unguri lor care trăiesc în aglomeraţiuni
•dese". ' Adevărul istoric este c ă o bună parte
' din aşa zişii Secui sunt Români desna-ţionalizaţi de Unguri, prin colonizări •maghiare şi prin asuprire.
ŞCOLI ROMÂNEŞTI IN STRĂINĂTAT E . — L a Issy le Moulineaux, în apropiere de Paris , funcţionează o şcoală .primară românească, pentru copiii lucrătorilor români din jurul Parisului. Pr in gri ja d-lui Er . Angelescu, Ministrul Educaţiei, în curând se va deschide, şi o capelă românească în cuprinsul
• acestei şcoli.
P R E M I I L E NAŢIONALE P E N T R U LITERATURĂ, au fost acordate pe anul 1937, după cum urmeaază:
Pentru literatură în genere, d-rei Qti-: î ia Cazimir.
Pentru versuri d-lui D. Nanu.
Pentru proză, dlui Al. O. Teodoreanu. Pentru critica l i terară dlui prof. Mi
hail Dragomirescu. ' In cursul discuţiilor ' s ' au mai făcut
menţiuni pentru următorii scriitori: dr. Voiculescu, Lascarov Moldovanu, pf oî. Caracostëa, Demosténe Botez., Al. T. Sta-.matiad, Camil Petrescu şi N. Davidescu, » rămânând a fi luaţi în considerare pentru premiile naţionale din anii viitori.
CINE T R E B U E SA MEARGĂ LA MUNTE Ş I CINE NU. — Aerul de munte este foarte curat. Intre 2000 şi 30OO metri înălţime, microbii, dispar aproape cu totul. In orice caz, în t re atmosfera oraşelor de câmpie şi atmosfera . unei localităţi de munte, în t re .800 şi 1200 meA tri înălţime, există o deosebire imensă în ceea ce priveşte puritatea atmosferei.
Pot merge la munte toţi copiii anemici, slăbiţi, surmenaţi, cei obosiţi dé munca fizică sau intelectuală, "Convalescenţii, tuberculoşii (după indicaţiile medicului).
Nu trebue să meargă l ă munte c e r a-tinşi de tuberculoză în plină 'desvoltare, cei bolnavi de laringite, de reumatisme "articulare, de rinichi, ca şi cei bolnavi do inimă, cei prea excitabili sau prea deprimaţi.
EDUCAŢIA COPIILOR MUŢI. — Spre deosebire de educaţia copiilor normali, educaţia unui copil mut trebue să înceapă de la vârsta de 2 ani. Micuţul surd trebue tratat ca un copil normal: trebue să i se vorbească însă încet, lămurit şi cu cât mai puţine gesturi; de oarece copilul trebue să-şi concentreze atenţia asupra mişcărilor buzelor celui care-i vorbeşte. Se va căuta să se desvolte, prin metode cunoscute de medici, mecanismul respirator al copilului, atenţia sa vizuală şi mai ales auzul. Viitorul unui copil surd sau surdo-mut depinde în foarte mare măsură de acest t ratament început la cea mai fragedă vârstă.
SATUL S i SCOAliA 3 ţ 9
C Ă R Ţ I — R E V I S T E
D r . C. PÁRHON: Glandele cu secreţiu-ne internă. (Cunoştinţe folositoare, Ser ia Â.~Nr. 61). Edit. Cartea Românească. Preţul .8 lei.
V.ieaţa omului este condiţionată şi de . b u n a funcţionare a glandelor interne. A
cunoaşte aceste glande şi funcţionarea . lor este, o datorie pentru orice om care vrea să-şi dea seama de funcţiunile principale ale organismului - său. • --
Pentru învăţători, chemaţi să lumine-. ae pe alţii, c i t i rea acestei broşuri va fi o
contribuţie însemnată pentru îmbogăţirea cunoştinţelor. - C. I.
GR. M. COTLARU: Domnia Regelui •Ferdinand 1, (1914—1927). Edit. Revista : Vremii. Preţul *25 lei.
Dl Cotlaru a reuşit să ne dea o descr iere frumoasă a vieţii de luptă şi
- j e r t f ă a Regelui întregitor de neam. 7 învăţător i i vor putea utiliza cu mult
folos studiul acesta pentru conferinţele ce vor ţine sătenilor. . C. I.
Û R I G O R E COTLAHJ: V. E. D. si navigaţia pe Dunărea maritimă. Edit. Revista Vremii. Galaţi, 1936. Preţul 20
l e i . In broşura aceasta, dl Cotlaru publică
un studiu amănunţit şi documentat asupra Comisfiinii Europene â'Duinării, chemată să facă posibilă navigarea vapoa
r e l o r .pe acest fluviu. Această Comisie încalcă suveranitatea statului român, •
.producând prin lipsa ei de grije, grave pagube materiale statului nostru.
Oare când vom ajunge să scăpăm de «această tutelă a C. E . D.-ului?
B I B L I O T E C A ALBINA. In afară de Albina şi Cartea Satului, fundaţia „Principele Carol" a trimis tineretului şi sătenilor un nou dar: Biblioteca Albina.
.Primul volumaş, de o înfăţişare extrem de atrăgătoare este o carte de ru-
, găciuni, întocmită de ierodiacohul Fi r -milion delà Sfânta Patr iarhie din Bucureşti ;
Cărticica aceasta ar trebui să s e - g ă sească pe masa de lucru a fiecărui şcolar şi învăţător.. ' <
In al -doilea volumaş, profesorul învăţat dl A. Sacerdoţeanu povesteşte - în graiul cronicilor, cu mult talent, vieaţa Regelui nostru.
Cărticica aceasta asemenea va trebui răspândită în straturi cât ' mai largi :
' C. I. VASILE NETEA: Constantin Romanu-
Vivu. Edit. soc. Tinerimii Române C. Romanu-Vivu. Tg. - Mureş,- -1937. Preţul 15 lei.
In broşurică aceasta se povesteşte cu însufleţire vieaţa de jertfă a luptătorului naţ ional C. Romanu-Vivu, fost prefect în legiunea XI I - a ardeleană din 1848.
Tinerimea mureşană a dat dovada că ştie să preţuiască pe înaintaşi când şi-a ales ca patron pe C. Roma nu. C. I.
AL. LASCAROV MOLDOVANU. — De vorbă cu sătenii. Edit. Cugetarea, Bucureşti. Preţul 40 lei. - - - - ,
Acest scriitor activează pe două căi : prin scris şi cuvânt, urmărind realizarea, în societatea noastră românească, a ideii morale.
Dovadă sunt scrierile: Mamina (des-> pre care distinsul nostru colaborator d. Vasile Bănc i lă a publicat în revista noastră un elogios eseu); Romanul Fur nicii în care sunt desbătute marile probleme ale existenţii umane; întoarcerea lui Andrei Pătraşcu, romanul vieţii unui preot adevărat.
Ca vorbitor, d. Al. Lascarov Moldova-nu este neîntrecut, fie că vorbeşte tineretului, învăţătorilor, ori sătenilor.
Vorbele d-sale curg domol, natural şi cu putere do convingere.
Acest dar r a r a fost apreciat şi de societatea noastră de Radio.
iDl. Al. L. Moldovanu a rostit în fa ţa microfonului cuvântări pline de tâlc, pe care a făcut bine că le-a adunat în
volum, căci sămânţa învăţăturilor sale trebue să rodească cât mai mult.
învăţătorii, îndeosebi, vor profita citind acest volum.
Ei vor putea primi sugestii folositoare în activitatea lor de propagandişti la sate.
Cartea acesta îi mai poate învăţa cum se utilizează, într'o cuvântare către săteni, diferite ştiri şi pilde din vieaţa altor popoare.
C. 1. ADOLPHE F E R R I B R E : Trei pioneri
«t educaţiei celei nouă. Traducere de Prof. Dr. N. Creţu. Tip. Cartea de aur, Bucureşti.
Cei trei pioneri de care se ocupă în această carte marele pedagog elveţian sunt: Hermann Lietz creatorul şcoalelor experimentale nouă aşezate în plină natură, al doilea, Giuseppe Lombar-' do-Radice^ organizatorul învăţământului primar din Italia fascistă; al treilea, Frantisek Bakule, salvatorul copiilor nenorociţi şi orfani din Cehoslovacia.
Meile pedagogice ale celor trei pioneri sunt expuse cu o artă desăvârşită şi claritate caracteristică pedagogilor latini.
D. prof. Dr. N. Creţu nu s'a mulţumit să ne dea numai o traducere cât mai apropiată de textul francez, ci drept omagiu că a abţinut permisiunea s'o traducă, a însoţit versiunea românească de o documentată expunere asupra activităţii pedagogului Ad. Ferriére.
Cartea se vinde pentru un scop frumos: ridicarea unei şcoli primare în comuna Budişteni, jud. Muscel, satul natal al traducătorului.
îndemnăm pe cititorii noştri să-şi procure această carte, asigurându-i că are să-le fie de mult folos. C. I.
I. L U i P A Ş : Probleme şcolare. Edit. Cugetarea, Bucureşti. Preţul 60 lei.
Deşi istoric prin preocupările principale, totuşi, d. prof. I. Lupaş pentru şcoala din Ardeal trebue socotit ca un
pedagog practic de mare valoare. Cunoaştem acest adevăr foştii elevi ai
Seminarului Andrei din Sibiu, foştii învăţători din jurul Săliştei şi cititorii r e vistelor învăţătoreşti, care întâlneau a-tât de des scrisul clar, cumpătat şi documentat al fostului lor profesor.
Lărgirea hotarelor patriei mame a adus şi o sumă de nouă probleme şcolare: pregătirea profesorilor pentru nevoile şcoalei din Ardeal, legiferarea învăţământului, introducerea bacalaureatului, problema cărţilor de şcoală. J o a t e -aceste probleme şi altele au dat prilej învăţatului profesor ardelean să-şi spună cuvântul său autorizat.
Aceste probleme pe care le-a desbăitut,. fie la tribuna parlamentului, fie în-publicaţiile periodice, meritau să fie-' cunoscute în pături cât mai largi, d i » două motive:
Problemele erau cercetate de un istoric consumat, adevărurile asupra o r ganizării învăţământului românesc erau: spuso fără nici un înconjur.
Citirea lor este înlesnită prin publicarea în volumul al cărui titlu l-am puss în fruntea acestei notiţe. <
Recomand cu toată căldura cititorilor noştri să-şi procure această carte în» care vor găsi pe lângă problemele şcolare româneşti şi expuneri documentate asupra realizărilor, pe teren şcolar, în-Cehoslovacia. C. I.
ALMANAHUL STRÄJERILOR pe anuL 1937, pag. 224, lei 40. Cartea te atrage-în primul rând prin frumoasa copertă,, semnată de pictorul G. Chirovici. Conţinutul este a tât de bogat şi de variat, încât nicio formaţie străjerească, cât de mică, nu se va putea lipsi de acest a l manah. Partea calendaristică este completată cu scurte informaţiuni privind e -venimentele şi oamenii care trebuesc evocaţi, iar instrucţiunile străjereşti sunt completate cu numeroase bucăţi literare.
Cartea este bogat ilustrată. In total,. „Almanahul Străjer esc" înseamnă îns
vieaţa s trăjerească un .fericit început. Şi alţi cititori, decât străjerii, pot urmări cu plăcere şi folos -pentru ei pagini atât de frumos scrise. D. G.
I. Gr. OPRIŞANU: A. Vlahuţă. Omul. Ed. Pavel Surit, 306 pag. 50 lei.
Această carte de prezentare a iui A. Vlahuţă e tot ce poate fi mai delicat ca sentiment. Autorul a cunoscut pe Vlahuţă în toată sfinţenia vieţii sale şi 1-a iubit. Recunoştinţa de a fi trăit lângă un om mare şi curat la suflet s'a concretizat în acest volum, în care vieaţa lui Vlahuţă ne e înfăţişată în toată frumuseţea sa.
Cartea trebue citită de învăţători şi pentrucă e vorba de un scriitor mare al nostru, dar şi pentrucă Vlahuţă a fost un sincer indrumător şi iubitor al ţăranilor, al tinerilor, al învăţătorilor.
D. G. DUILIU ZAMFIRESCU ŞI TITU MÀ-
IORESCU IN SCRISORI (1884—1913), cu un cuvânt de introducere şi însemnări de Emanoil Bucuţă, în Bibi. Documentară a Fundaţiilor, 360 pag. 120 lei.
După ce corespondenţa dintre D. Z. şi T. M. a fost publicată în Revista Fundaţiilor, a fost scoasă într'un volum care se citeşte cu un deosebit interes.
In literatura noastră, e unicul prilej când putem urmări în cursul unei vieţi corespondenţa unor scriitori de o atât de mare valoare.
Pe lângă multe amănunte care privesc vieaţa lor (şi care ne desvăluie structura lor sufletească) sau cu privire la. mişcarea culturală contemporană, cititorul mai poate urmări procesul de creaţiuine l i terară a Hui D. Z. care comunică destul de des lui T. M. stadiul în care se află romanele sale din ciclul „Comăneştenilor". D. G. ÎNVĂŢĂTORII IN LITERATURĂ. Tot
deauna am avut credinţa că învăţătorii pot aduce o preţioasă contribuţie de creaţie în literatură.
Ne face plăcere să remarcăm acum şi să recomandăm cititorilor noştri pe dl
1. P. Juculescu, directorul Şcoalei primare „H. Rădulescu" din Craiova, un valoros scriitor, care onorează breasla, noastră. Pe lângă scrierile sale cu caracter pedagogic, privind educaţia iso-cială şi raportul dintre literatură şi e-ducaţie, amintim scrierile literare: Cd-pe grele, bucăţi inspirate de războiu;. Bin carnetul unui dascăl şi Bacalaureata, două volume de nuvele din vieaţa de şcoală; Siluete din trecut, portrete de dascăli. Setea de viaţă, roman carê se va bucura în curând de o ediţie în limba cehă.
Stilul d-lui I. Ţuculescu are însuşiri remarcabile: e bogat, vioiu şi de o sensibilitate care ' deşteaptă o sinceră emoţie. Cele mai multe subiecte fiind lua te din vieaţa şcoalei, pentru noi lectura nu este numai plăcută, ci şi instructivă.
Portretele profesorilor (Siluete din trecut) ' sunt printre cele mai bune ale literaturii noastre, pentru că autorul este înzestrat cu un spirit de observaţie de o ra ră preciziune iar exprimarea sa are o deosebită putere de evocare.
D. G. CUGET CLAR. Când încheiam revista
noastră ne-a sosit nr. 51 din „Cuget Clar'". Un singur număr lipseşte ca a-ceastă curajoasă revistă să împlinească un an de regulată apariţe săptămânală.
Cuget Clar şi-a propus să lupte împotriva scriitorilor care au abdicat delà rolul lor de educatori ai cititorilor, pen-, tru a cultiva pornografia sub aspectele; sale cele mai scabroase.
Glasul plin de autoritate al d-lui Prof.. N. Iorga, care a strivit fără milă pe a-ceşti profanatori ai sufletului românesc,".» n'a răsunat în pustiu şi încetul cu încetul publicul românesc s'a desmetecit aşa încât astăzi se poate vorbi de o adevărată ofensivă împotriva pornografiei.
Dar meritul revistei „Cuget Clar" este-mai mare. E a a oferit în cele peste 800 pagini cu care-şi încheie un an de existenţă, o literatură, variată, frumoasă şi sănătoasă, care poate servi de îndreptar şi cititorilor şi scriitorilor. (D. G.).
Dr. C. VELLUDA: Manual de anatomie şi fiziologie elementară, ediţia IH-a, 168 pag. şi 74 fig. 70 lei.
Niciun om cult nu se poate dispensa de cunoştinţele care privesc propriul său corp. Şi totuşi, cât de puţini posedă a-ceastă cunoştinţă! Manualul d-rului C. Velluda împlineşte o mare lipsă a educaţiei noastre şi prin claritatea expunerii şi bogăţia figurilor, instrueşte în mod desăvârşit pe cititor. Cartea poate fi de mare folos pentru pregătirea examenelor învăţătorilor, dar şi altfel, ea se recomandă ca fiind de strictă necesitate. Se poate comanda la autor: Institutul de Anatomie Descriptivă, Universitatea din Cluj.
ION B R E A Z U : Povestitori, ardeleni şi bănăţeni. Tip. Cartea Românească, Cluj. Preţul 90 lei.
Recenzând această antologie ziarul România Nouă, din Cluj, scrie următoarele:
Secţiunea li terară şi filologică a „Astrei'', şi-a inaugurat de curând biblioteca, cu o antologie de POVESTITORI ARDELENI SI BĂNĂŢENI PANĂ LA UNIRE, alcătuită de d. prof. Ion Breazu, a-eistent la Muzeul Limbei Române şi secretar propagandist al Asociaţiunii. In-tr 'un vol. de 350 pag. tipărit în excelente condiţii la „Cartea Românească", din •Cluj, sunt reproduse bucăţile a treizeci de povestitori. Iată-i, în ordinea în care sunt aşezaţi în volum: Iosif Vulcan, Ion Al. Lapedatu, loan Slavici, Iuliu T. Me-ra , Sept. Albini, Virgil Oniţiu, Enea Ho-~ dos, Ion C. Panţu, I. Popovici-Bănăţea-nu, I . Russu-Şirianu, loan Berescu, loan Pop-Reteganul, Ilarie Chendi, V. Ranta-Buticescu, Horia Petra-Petrescu, Al. Lu-peanu-Melin, Mih. Gaşpar, Gh. Stoica, Ion Agârbiceanu, Zaharia Bârsan, Cons tanţa Hodoş, Iosif Puşcariu, loan Pani ,
Ion Gorun, Liviu Rebreanu, Al. Ciura, A. P. Bănuţiu, O. C. Tăslăuanu şi Eugen Goga. Bucăţi le au fost aşezate cronologic, avându-se în vedere data apariţiei lor. In acest volum se poate urmări astfel evoluţia prozei literare ardelene, până în momentul hotărâtor al Unirii, când scrisul l i terar intră într'o nouă zodie. Momentele acestei evc.'- ii. precum şi caracterele- principale ale povestirii ardelene sunt puse în evidenţă de autorul cărţii într'o luminoasă prefaţă. Fiecare bucată este precedată apoi de o succintă bibliografie a autorului ei. Un glosar al cuvintelor rare şi al provincia-lismelor încheie volumul.
Numeroase din povestirile, schiţele şi nuvelele acestei antologii sunt reproduse din ziare, reviste şi volume uitate cu totul sau anevoie de aflat. Un act de dreptate s'a săvârşit astfel de cătră Astra prin volumul acesta în care freamătă Ardealul cu ţărani i lui viguroşi. Ardealul realist şi epic, iubitor de fapte şi lupte, de viaţă sănătoasă şi curată, aşa cum ,îi cunoaştem din mari i lui scriitori un Slavici, un Coşbuc, un Goga, un A-gârbiceanu, un Rebreanu, un Lucian Blaga. Numeroase din bucăţi se ridică pe culmile unei arte autentice. îndeosebi tineretul găseşte aici un tonic sufletesc, de a cărui calitate nimeni nu se; poate îndoi.
O recomandăm şi noi cu toată căldura cititorilor noştri.
EDITURA K R A F T Ş I D R O T L E F F din Sibiu ne trimite „Calendarul săteanului" şi Calendarul „Amicul poporului" pe 1937, scoase prin îngrij irea dlui Prof. Al. Dima. Ele au un cuprins bogat, variat şi interesant. Execuţia tehnică ireproşabilă. Ne face (plăcere s ă atragem atenţiunea cititorilor noştri asupra a-cestor lucrări , pentru a le receomanda săteniloî.
DIN PUBLICAŢIILE REVISTEI „SATUL SI SCOALĂ"
IN E D I T U R A R E V I S T E I „SATUL Şi ŞCOALA" au apărut următoarele lucrări , care pot fi cerute contra cost la administraţia revistei (Cluj, Str . Bob Nr. 13) .
1. Zoe BoeresCu: Organizarea grădinilor de copii din Belgia şi F ran ţa (10 le i ) .
2. loan Chelcea: Schiţă monografică asupra Lujerdiului — Someş (15 le i ) .
3. Giuseppe Lombardo-Radice: Pagini autobiografice, cu o prefaţă de Onisifor Ghibu, Prof, la Universitatea din Cluj, (15 l e i ) .
4. Nicolae Nistor: Constatări privitoare la şcoala pr imară din jud. Turda (10 le i ) .
5. AleSsandro Marcucci: Apostolatul educativ al lui Giovani Cena (5 le i ) .
6. Omagiu Profesorului Onisifor Ghibu din partea revistei „Satul şi
Şcoa la" (15 le i ) . 7. loan Chelcea: Li teratura m o n o
grafică a satelor noastre şi problemele în legătură cu studiul satului românesc (15 le i ) .
8. Dimitrie Goga: Consolidarea Unirii Principatelor prin ţărani ( 5 le i ) .
9. Dimitrie Todoran.- Bazele psihologiei caracterului (40 le i ) .
10. Constantin Stan: Din problemele învăţământului pr imar (25 le i ) .
11. Prof. Sr. Richard Wehle: L i ceul universal (10 le i ) . 12. y asile Băncilă: Literatură şi pu
ritate (10 le i ) . 13. Valeria Marchiş: Feleacul, schi
ţă monografică (25 l e i ) . 14. Grigore Popa: Inteligenţa so
cială şi psihologia conducătorului (25 le i ) . 15. Petre Lenghel Izeanu: Mar ia
Montessori şi educaţia nouă (25 l e i ) .
BIBLIOTECA ÎNVĂŢĂTORULUI
Conducătorii revistei „Satul şi Şcoala", cunoscând greutăţile cu care au să lupte învăţătorii satelor pen tru a-şi îmbogăţi cunoştinţele profesionale şi cultura generală, au ho-tărît să le vină în ajutor, editând Biblioteca învăţătorilor, care va publica o serie de cărţi potrivite scopului de mai sus.
Până acum au apărut: 1. Şcolarii Alicei Francheţii, scri
să de Franc i sco Bettini, inspector şcolar la Florenţa şi G. Lomb ar do Rădice, ilustrul pedagog italian. In această cărt icică de 160 pag* se descrie activitatea din şcoala experimentală rurală din Montesca (Ital ia ) . Preţul 2 5 lei.
2. Legea învăţământului primar,
cu note şi comentari i de Const. I en cica.
(Cunoaşterea legii trebue să fie t e meiul activităţii fiecărui învăţător. E a trebue să se găsească pe masa de lucru a fiecăruia. Nu este suficient ca şcoala să aibă un exemplar pus sub cheie de director. Preţul 30 lei .
3. Cultura Satelor (Cum trebue înţeleasă) de H. H. Stahl, este o broşură plină de sfaturi înţelepte, date de un tânăr învăţat, care cunoaşte a-mănunţit şi ştiinţific vieaţa satelor.
4. Pedagogul V. Gr. Borgovan, de Dimitrie Goga.
E povestită în această căr t ic ică vieaţa unui pedagog român, care a muncit peste 40 ani la r idicarea în văţământului popular şi la pregă-
Urea miilor de învăţători, atât aici în Ardeal, cât şi în Vechiul Regat.
Cunoaşterea vieţii şi activităţii a-cestui mare dascăl, trebue să fie un act de recunoştiinţă din partea fiecărui învăţător. Preţul 30 lei.
5. Gh. Tulbure: Şcoala sătească din Ardeal. Această broşură pune într 'o lumină frumoasă marea personalitate culturală a Metropolitului Şaguna. Preţul 25 lei.
6. Gh. Vâlsan: Conştiinţă naţio-lă şi geografie. Cărticica aceasta e tin catechism al iubirii de neam şi
de ţară, întemeiată pe cunoaşterea ştiinţifică a Patriei . (Preţul 15 Le i ) .
7. Victor Stanciu: Serbarea arborilor şi a pasărilor. In cărticica a-ceasla talentatul povestitor arată marele rol al arbori lor şi pasăriior în economia naturii. Preţul 10 lei.
Avem în pregătire şi alte lucrări , pe care le vom putea tipări numai dacă vom fi încurajaţi de cititorii cărora se adresează aceste cărticele.
Editura lieu. SATUL Şl SCOALĂ Cluj, Sir, Bob Nr. 13.
MANUALE DE SCOALĂ PRIMARĂ DE A. IENCICA SI D. GOGA
Aceste cărţi au apărut în ediţii noui deosebit de îngrijite atât ca tehnică, cât şi ca ilustraţie şi broşa-re, având o frumoasă copertă în patru culori.
In ele veţi găsi basme frumoase, legende istorice, descrierea oraşelor şi a instituţiilor culturale mult mai pe larg decât în cărţile cari au apărut în cuprinsul acestui ţinut.
Mai ţin seamă aceste cărţi şi de graiul popular, înlăturând cuvintele cari adeseori nu sunt înţelese.
Pentrucă să nu pară că exprimăm păreri interesate, punem sub ochii cititorilor aprecierile unor distinşi scriitori şi oameni de şcoală.
„E un enorm progres faţă de luc ra rea institutorilor bucureşteni. E x celent tipar, un text foarte bine ales din literatura însăşi. Bucăţ i ale celor doi autori, în care se nimereşte stilul viu, nu cel pedagogic adormitor. Ilustraţii de pictori aleşi, capabile de a trezi în sufletul copilăresc avânt spre poezia lucruri lor şi oamenilor... Şi cetitorii maturi pot
urmări cu plăcere pagini aşa de bine scrise".
N. IORGA („Neamul Românesc" ) .
„Povestiri frumoase, meşteşugite, căci sunt din comoara de poveşti a poporului nostru, l imbă frumoasă şi alegerea, gruparea şi expunerea materiei, — iată calităţile, cari împodobesc aceste cărţi".
(„Foaia Nostra"W VICTOR LAZĂR
profesor.
„Cărţile de care oomenim aici sunt o elaborare dună toate regulele ştiinţei pedagogice. Grija autorilor de a selecta materia, de a pune alături de obiect un clişeu nimerit şi a stârni curiozitatea micuţilor, e desăvârşită.
Nişte manuale care trebue lăudate şi care merită a fi puse cu toată încrederea în mâna elevilor de şcoli primare. R a r atâta gust în alegerea vignetelor şi figurilor clare".
(„Societatea de Mâine") . ION C L O P O Ţ E L
profesor.
T A B L A D E M A T E R I E A A N U L U I V I . A R T I C U L E
Vasilfi Bäncilä: Metoda afectivă si sentimentul spiritualizat Y asile Băncilă: Credinţă şi sinceritate
J > . Mihai Benvuc: Elevii care nu reuşesc în clasa I-a primară . . . . Dr. Lucian Bologa: Un suflet de dascăl: Dr. P. Span .Dr. Heinz Brandsch: Pedagogi români contemporani: Dr. V. Ghidio
nescu (Trad, de V. Beneş) . - •• Dr. Heinz Brandsch: Spiru C. Haret. (Trad, de V. Beneş) -Dr. Heinz Brandsch: Dr. G. G. Antonescu (Trad, de V. Beneş) . . . . Alexandrina Boneanu: Şezătoarea llarie Beian: Povăţuitor la Abecedarul întocmit de Ana C. Iencica, D.
Goga şi I. Beian Aurora Bugnariu: Educaţia fizică iîn şcoala pr imară Carol II, Begele României: Discurs l a jubileul Astrei . -Carol ii, Regele României: Cuvântare la inaugurarea Arcului de Triumf Carol 11, Regele României: Discurs cu ocazia decernării titlului de
„Doctor Honoris Causa" •Silviu Dragornir: Discurs cu ocazia decernării titlului c'e doctor M. S.
Regelui losif. 1. Gabrea: Pentru promovarea copiilor cotaţi din mediul rural,
spre şcoalele secundare TUmitrie Goga: Un izvor de vieaţă: Străjeria Dimitrie Goga: Pregătirea învăţătorilor Dimitrie Goga: Pregătirea şi perfecţionarea învăţătorilor Dimitrie Goga: Literatura periculoasă
.Dimitrie Goga: Examenele învăţătorilor . . . -. Ana C. Iencica: Ocupaţiuni potrivite în prima săptămână de şcoală . . Ana C. Iencica: Lecţie introductivă pentru măsuri Ana C. Iencica: Măsurile de lungime Ana C. Iencica: Multiplii şi submultiplii metrului Ana C. Iencica: Lecţie de aritm.: Zero l a sfârşitul n-relor zecimale . . Ana C. Iencica: Lecţie de gramatică: Repeţirea materiei Ana C. Iencica: Lecţie de citire: Lupul şi melcul Ana C. Iencica: Lecţie ide geografie: Danemarca Const . Iencica: învăţătorii şi Astra Const. Iencica: Lectura învăţătorului Gh. Iozon: Educaţia fizică în şcoala primară Al. Lapedatu: Comemorarea lui Vasile Lucaciu ' Petre Lenghel Izeanu: învăţământul primar din Maramureş Valeria Marchis: Un nou an şcolar Valeria Marchis: Examenul de gr. II Nie. D. Marin: Lectura învăţătorului
t/. Nisipeanu: Scoală psihologică (Fragment) ,7. Nisipeanu: Educaţia şi instrucţia în spiritul şc. active Ana Nicolaevici: Cântecul în şcoala primară N. Ozeretzki: Scara metrică a desvoltării motrice la copil şi adolescent
(Trad. Dr. L. Bologa)
" Dr. Alexandru Roşea: Variaţ ia însuşirilor fiziologice şi psihice în raport cu etatea ~<*"
- Dr. Alexandru Roşea: Metoda observaţiei 7& ~ Dr. Alexandru Roşea: Metoda testelor şi chestionarelor psihologice . . 140 " Dr. Alexandru Roşea: Educaţia sexuală 217
Dr. Alexandru Roşea: Testele educaţionale 262 Elena Şelaru: învăţătoarea şi satul 15f> Dr. Victor Stanciu: Serbarea arborilor şi a pasărilor 209 Florian Stanică: „Nu opriţi, ordonaţi" 2.19-Nie Săvuţiu: învăţătorul şi pregătirea sa 298
^ Dimitrie Todoranu: Mecanisme mintale de graniţă 30 - Dimitrie Todoranu: Fenomenul eidetic 83
' Dimitrie Todoranu: Disciplina şcolară 146 Gh. Tulbure: Şcoala sătească din Ardeal în epoca lui Şaguna 98,15S Gh. Tulbure: Documente din trecutul şcoalei primare din Ardeal . . 252,290' /. P. Ţuculescu: Sărbătoarea cărţii 273 t G. Vălsan: Conştiinţă naţională şi Geografie 193
P A G I N A L I T E R A R Ă
D. Goga: Intrarea României în războiu 5&' C7Iencica: Profesorul Sextil Puşcariu 174 Sextil Puşcariu: Dicţionarul Limbii Române , 175*
P A G I N A M E D I C A L Ă
Dr. Axente lancu: „Lenea" paratiroidă a şcolarului 4 $ Dr. Axente lancu: Cauzele neatenţiei elevului în şcoală 95
PAGINA ADMINISTRATIVĂ
Const. Iencica: Revizorii şcolari din Ardeal 49, 179, 303 Const. Iencica: Revizorul şcolar M. Sasu 178-
P A G I N A J U R I D I C Ă
Transferarea învăţătorilor. — Ordinea de preferinţă 254'
C R O N I C A
Nr. 1—2 pe Sept.—Oct. 1936.
Elogiul Regelui Ferdinand despre Regele Carol I. — f Iuliu Valaori. — G. Bogdan-Duică. — Cartea didactică, — f Prof. Dr. Ion Borcea. Scrisul de mână (M. B . ) . — Mecanismele psihice (D. T.). — Ajutorul de familie al funcţionarilor' publici. — Congres pedagogic „Montessori". — Organizarea învăţământului m-Abisinia. — (pag. 58—62).
Nr. 3—4 pe Nov Dec. 1936. Sărbătorire: Alexandru şi Ion Lapedatu (Neamul Românesc. N. Iorga)..
— Inteligenţă şi caracter. — Congresul internaţional a înv. tehnic delà Roma. —
Alimentaţia şi temperamentul raselor. Tendinţele şi învăţarea (D. T.). — Un congre s al autorilor de căr ţ i didactice din România. — Programa analitică. — Dl Octavian Goga. —• Al' doilea congres al presei învăţământului. — Civilizarea satelor. — Influenţa oboselii şi plictiselii asupra notelor date de profesori (A. R) . —>
^Manifestările sociale la copii mici (A. R.) — Vârsta obligativităţii şcolare în Anglia (A. R.). — F i şa de examinare psihologică. — învăţători şi studenţi premiaţi de „Arhiva de Folklór a Academiei Române". — Ţinuta corpului explicată copiilor pe ecran. — Doleanţele asoc. profesorilor med.-pedagogici din România. — Biblioteci şcolare şi populare. — Congresul internaţional al^-populaţiei, Par i s . 1937. — Statist ica epistolară. —• Precizare necesară. —, Stai jos, prostule! — Con
venţ ia şcolară şi culturală între România şi Cehoslovacia. — Ministerul Educaţ iei Naţionale. — Stat is t ica şi politică. — Miopie şi inteligenţă. — Fulgii de zăpadă . — Densitatea populaţiei. — (pag. 109—118)1
Nr. &—6 pe lan.—Febr. 4937.
înalt ordin de zi: Contopirea cercetăşiei şi s trăjeria, (Carol R.). — Doi î>ăieţi viteji (Neamul Românesc, N. Iorga). — Profesorul Dimitrie Guşti (C. I.). — Congresul Montessori (Ap. C ) . — Alexandrina Demetrescu. — Şcoala pe care au «dorit-o (Universul). — Un apel ai d-lui prof. C. Rădulescu-Motru. — Oraşul cărţilor, (Patria). — Gh. Enescu la New-York. — Tineri francezi în România. — Pr i velişti româneşti la Par is . — Reromânizarea graniţei de vest. — Dactilografia cu zece degete (Const. Uţă). — Mortalitatea infantilă în oraşul Dej. — Cum se face un dicţionar. — Institutul de cultura i tal iană în România. — Examenul de definit ivat al învăţătorilor. — Primul congres internaţional de psihiatrie infantilă. —' t Ion Macavei (C. I.). — Jurnal de psihotehnică. Inabilitatea la citit şi defectele vizuale. — loan Creangă (D. Goga). — N. Iorga apreciat de străini . — Limba Tomână în Suedia. —• N. Bălcescu. — Eminescu. — Decret de numire pentru postu l dăscălesc. — (pag. 181—190).
Nr. 7—8 pe Martie—Apr. 1937.
Influenţa profesiunii tatălui asupra alegerii carierei la copii (A. R.). — D e ce oamenii reuşesc sau eşuează. — Diferenţa dintre sexe l a materiile de învăţământ . — Activitatea extraşcolară a copiilor bine dotaţi şi slabi dotaţi (A. R) . — -Exerciţiu şi maturizare. — Albumele de amintir i ale copiilor (A. R.). — Jurnalul *de psihotehnică. — Şcoala de mulgătorii. — Premiul naţional. — (pag. 255-^256).
No. 9—.12 Mai—August 1937.
Mari serbări culturale la Cluj. — Programul cursurilor de vară din Clu j . — Activitatea laboratorului din Bucureşti . — învăţământul patriotic din F r a n ţ a . — închiderea cursurilor de l imba italiană. — Congresul pentru protecţia copilăriei. — Caragiale. — O asociaţie interesantă. — Reuniunea ide Citire din <irebenaţ. — Catedra Eminescu. _ Cursul complimentar. — Societatea institutorilor. — Catedrele de pedagogie. Impozitul scriitorilor. — Transferarea învă--ţătoriloT. — Secuii din Ardeal. — Şcoli româneşti în străinătate. — Premiile nat ionale pentru l i teratură. — Cine trebue să meargă la munte. — Educaţia copiil o r muţi. —
C Ă R Ţ I — R E V I S T E A/'. /—â pe Sept.—Oct. 1936.
Francesco Bettini: Vita di Scuole Rurali (©. G.). — Í. Fopescu Teiuşan;: Almanahul Şcoalei Pr imare şi al familiei. — 1. V. Luca: România (D. G.). — Mihail Sadoveanu: Cuibul Invaziilor (D . G.). — L>. Teodorescu—*Craiova: îndreptar ortografic (D. G.). — Mihail Sadoveanu: Izvorul alb (D. G.). —
Nr. 3—4 pe Nov.—Dec. 1936. Cartea satului (C. I . ) . — Ion Matei: Gheorghe Lazăr (C. I.}. — Pe cu l
mea celor 75 ani (C. I.). — Victor Stanciu: Vieaţa şi opera Prof. I . P. Voiteşti ( C I.). — Dr. Eugen Nicoară şi Vasile Netea: Mureş, Mureş, apă lină... (C. I.). — N.. Oancea şi 1. U. Soricu: Carte de cântece (C. I .). — Biblioteca pentru toţi (C. I.). — Nicolae Pană: Doine şi strigaturi (C. I.). — Dr. Iosif Jivan: Composesoratele de pădure din Transilvania, Banat şi controlul Statului (C. I.). — Minerul. — Prof. Dr. C. Grigoriu ş i Dr. Iancu: Moaşele, agenţii puerieulturii rurale (C. I.). Revista generală a învăţământului (C. I.). —. Luigi Bertelii: Vamba. Lica-Furnică împărat (C. I.). — Lucreţia Dr. Opreanu: Bufet rece şi cofetărie (C. I.). — Un nou roman al M. iS. Regina Maria. — Petru I. Teodor eseu: Cronici literare (D . G.). — 1. G. Bratu şi Stancu Iancu: Lecturi intuitive (F. Stanică)'. — Păreri despre revista noastră: Satul şi şcoală (Patria). —• In foaia Poporului Român (Jugoslavia). — Şt. Bârsănescu: Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă, (Ştefan Tătaru) . — Alexandru Roşea: Orientarea profesională a anormalilor (C. L). — Radu Petre: Două aspecte noui ale şcoalei active (C. I.). — Gh. Cardaş: Poeţii şi prozatorii Ardealului până la Unire. —• Gh. Cardaş: Poeţii munteni până la Unire (C. I.). — Gheorghe M. Stancu: Gheorghe Lazăr (C. I.). — Buletinul eugenie şi biopolitic (C. I.). — Analele de psihologie. — Lucrăr i publicate de învăţători.
Nr. 3—6 pe Ian.—Febr. I9S7. N. Iorga: Sfaturi pe întunerec (D . G.). — Păreri despre revista noastră:
(Patria). — Foaia Poporului Român. —• Ilie Săvescu: Cumetria (D. G.). — Biblioteca populară a asoc. Astra (C. I.). — Dr. Heinz Brandsch: Ruimaenische Peda-gogen in Gagenwart (C. I.). — Const. Ghiţescu şi soţii: Metodica înv. supraprimar.
Nr. 7—8 pe Martie—Aprilie 1937, Gabriel Drăgan: Forţele naţionalismului creator. — Vasile Netea: Const.
Romano Vivu. — Dr. Const. Yeluda: Manual de anatomie şi fiziologie. — Gh. T.. Dumitrescu: Şcoala superioară ţărănească. — „Calendarul săteanului" şi calendarul „Amicul poporului". — Şcoala Ţăranului. — V. Chintoan: Dare de seamă. — Tr. Şuteu: Anuarul şcoalei primare de stat No. 1 din Cluj. — Const. Brăiloiu şi H. H. Stahl: Vicleiul din Tg. Jiu. A. Crăciun: 24 Ianuarie. — .4. Crăciun: 10 Maiu. — A. Crăciun: 150 de ani delà sfârşitul lui Horea (C. L).
No. 9—12 Mai—August 1937. Dr. C. Parhon: •Glandele cu seereţiune internă (C I.). —• Gr. M. Cotlaru:
Domnia Regelui Ferdinand (C. L). Gr. M. Cotlaru: C. E. D. ,şi navigaţia pe Dunărea mari t imă (C. I.). — Biblioteca Albina (C. I.). — Vasile Netea: Constantin Romanu-Vivu (C. I.). — Al. Lascarov-Moldovanu: iDe vorbă cu sătenii (C. I.). — Ad. Perrière: Trei pioneri ai educaţiei celei nouă (C. I) . — I. Lupaş.- Probleme şcolare (C. I.). — Almanahul străjerilor (D . G.). _ L Gr. Oprişanu: Al. Vlahuţă. Omul ( D . G.). — Duiliu Zamtfirescu şi Titu Maiorescu în scrisori (,D. G.). — învăţătorii in literatură (D. G.). — Cuget Clar (D. G.). — Dr. C. Yeluda: Manual de-anatomie şi fiziologie elementară (D . G.]^=^[on Breazu: Povestitori ardeleni ş i bănăţeni. — Editura Kraft şi Drotleff. / á ^ 5 * , 8 ^ \