Antropologia Culturii Europene.doc

8/9/2019 Antropologia Culturii Europene.doc

1/76

ANTROPOLOGIE CULTURALĂ

1


2/76

INTRODUCERE

Dintotdeauna diversitatea umană a fost privită ca un fapt straniu şi

antropologia, potrivit opiniei cercetătorilor în domeniu, s-a constituit ca disciplină

atunci când diversitatea aceasta a început să fie percepută ca „diferenţă a

Celuilalt”. ă nu omitem că „diferenţa” a fost raportată la o anumită „identitate”, şi

anume aceea a lumii occidentale moderne, industriali!ate.

"n acest conte#t, relevantă este afirmaţia pe care o face $arc %uge în studiul

Pour une anthropologie des mondes contemporains &'aris, 1(()*+ „ Antropologia

devine posibilă şi necesară pornind de la o triplă experienţă:experienţa

pluralităţii, a alterităţii şi a identităţii. Dificultatea pe care o prezintă istoria

antropologiei pentru antropologii nşişi atunci c!nd se ntreabă asupra acestei

experienţe provine dintr"o confuzie originară ntre pluralitate şi alteritate:ceilalţi,

pe care observatorii s"au dus să"i nt!lnească, se situau n altă parte, n

diversitatea unei lumi vaste, pe care trebuiau să o descopere. #elălalt era prin

definiţie un altul ndepărtat, mai exact unul dintre acei alţii ndepărtaţi la fel de

diverşi ca şi culturile, moravurile sau obiceiurile prin care puteau fi definiţi ca

alţii. #anibal, persan sau huron, acesta simboliza, pentru intelectualii europeni, de

la $ontaigne p!nă n secolul al %&'''"lea, o ndoială asupra valorii absolute a

propriei culturi. Acest relativism şi afla limita n afirmarea complementară a unei

(condiţii umane) transcend!nd diversitatea culturilor, acestea fiind relative n

sensul moral al termenului:nici mai rele, nici mai bune unele dec!t altele, din

momentul n care erau nlăturate pre*udecăţile ataşate frecventării exclusive a

uneia sau alteia dintre ele +şi, n primul rand, frecventării exclusive a uropei-)

%pud 'bidem, p.1.

/


3/76

Deci, rolul antropologiei a fost de a descrie şi de a interpreta diversitatea

umană ca diferenţă, dar o diferenţă raportată la propria identitate.%stfel, diferenţa a

devenit „alteritate”.

0


4/76

ANTROPOLOGIA CULTURALĂ ÎN CONTEXTUL

TIIN ELOR SOCIALEȘ Ț

pre deoseire de alte discipline, antropologia este relativ tânără, ea

impunându-se aia către sfârşitul secolului al 232-lea."n 4omânia a apărut în a

doua 5umătate a secolului al 22-lea şi a început să capete amploare după 1((6.7a

face parte din categoria ştiinţelor sociale. %desea, în antropologie, termenii de

„cultură” şi „civili!aţie”,fundamentali pentru această disciplină, sunt folosiţi ca

sinonimi.

"n mod deoseit, antropologia se distinge de celelalte discipline&sociologie,

filo!ofie, psi8ologie etc.* prin tipul de te#t pe care îl produce, fiind vora despre

monografia etnografică, gen care din punct de vedere istoric a consacrat

antropologia în raport cu celelalte ştiinţe sociale. $onografia, în cadrul

antropologiei, constituie un tip de te#tuali!are, fundamentat pe e#perienţa de teren

a cercetătorului şi care acoperă integral aspectele e#istenţiale ale unei comunităţi.

Ca gen ştiinţific se distinge prin permisivitate, fiind utili!at atât genul narativ cât şi

diverse forme ale genului ştiinţific.

9 altă diferenţă importantă faţă de sociologie &de e#emplu* re!ultă din

raportul pe care cele două discipline îl întreţin cu practica ştiinţifică+sociologia porneşte de la o c8estiune ştiinţifică, pentru care sociologul adună materialul

necesar utili!ând c8estionarul, interviul, statisticile pulice, interpretând datele

numai în scopul clarificării prolemei teoretice propuse, în timp ce în antropologie

se porneşte de la o situaţie de viaţă, care se înregistre!ă, se clasifică, se compară cu

altele similare şi apoi este e#plicată.

De asemenea, sociologia este interesată de aspecte ale modernităţii şi de prolemele care apar o dată cu aceasta, în timp ce antropologia este preocupată de

)


5/76

faptele culturale ale umanităţii. :e e#plicăm de ce până în deceniul opt al veacului

trecut cele două discipline au fost private ca opuse, antropologia făcând distincţie

între 9ccident şi restul lumii, în timp ce sociologia părea să ignore tot ceea ce se

afla în afara societăţii moderne, industriali!ate.

"n ceea ce priveşte legătura dintre antropologie şi filo!ofie, lucrurile sunt

mai clare, întrucât amele discipline au fost mereu preocupate de esenţa umană.e

ştie că filo!ofii iluminişti au încercat să identifice constantele naturii umane care

permit o vi!iune optimistă asupra întregii umanităţi. De e#emplu, ;ant considera

că dispo!iţiile naturale ale omuluipot îndrepta progresul omenirii către o pace

universală. Cu privire la diferenţe, filo!oful german le identifică doar ca diferenţe

de rasă. După ;ant, proiectul unei antropologii universaliste este continuat de $a#

c8eller. 7l opinea!ă că la întrearea „ce este omul* tot din punctul de vedere al lui :iet!sc8e, omul îşi poate asuma propriuldestin şi poate accede către treapta superioară ? cea a supraomului, dacă se

elierea!ă de su tutela sufocantă a divinităţii.

"n vi!iunea lui $a# c8eller, identificarea, lămurirea acestor imaginidevine

importantă, deoarece diferite concepţii asupra omului generea!ă concepţii diferite

asupra istoriei şi influenţea!ă direct acţiunea umană.'rin urmare, scopul

antropologiei filo!ofice ar fi acela de a reconstrui o „istorie a conştiinţei de sine aomului”, adică o istorie a modurilor în care omul s-a conceput pe sine ca fiinţă

>


6/76

iologică şi, totodată, raţională. 'entru c8eller, această cunoaştere de sine ar

asigura fundamentele pentru ştiinţele sociale, istorice şi psi8ologice.

3deea unei antropologii generale este preluată apoi de @udAig Beuerac8,

care îndreaptă critica sa împotriva religiei, su numele de „antropologie”.

Beuerac8 consideră că prin detaşarea de religie omenirii i se poate desc8ide o

nouă şansă spre fericire. 7l afirmă că natura este fundamental şi principiul ei înseşi

şi că Divinitatea nu ar altceva decât natura pe care omul o iposta!ia!ă în diferite

forme supranaturale. %stfel, „ filozofia nouă spune Beuerac8 ? este dizolvarea

completă, absolută, necontradictorie a teologiei n antropologie, căci ea este

dizolvarea acesteia nu numai asemenea filozofiei vechi n raţiune, dar şi n inimă,

pe scurt, n fiinţa ntreagă, reală a omului”.

$ai aproape de !ilele noastre, şi filo!oful german 7rnst Cassirer a încercat

să lămurească prolema esenţei omului, dincolo de diferenţele de rasă, cultură şi

civili!aţie. "n vi!iunea lui, omul se separă de celelalte fiinţe prin capacitatea de

simoli!are, prin care el se adaptea!ă la mediu imaginând o nouă dimensiune a

realităţii. 9mul nu trăieşte într-un univers pur fi!ic, ci într-unul simolic, alcătuit

din lima5, artă, religie, mit, ştiinţă.

Din această succintă pre!entare a ideilor legate de antropologia filo!ofică,

putem constata că această disciplină are ca scop clarificarea umanităţii dincolo de

situaţiile particulare în care oamenii trăiesc şi asigură a!a pentru ramuri ca

filo!ofia culturii, filo!ofia valorilor, estetică etică etc., deoseindu-se de

antropologia culturală care îşi asumă misiunea de investigare a omului ca proiect

ştiinţific, ceea ce presupune+%* oservarea şi anali!area tuturor culturilor vii, pentru a staili diferenţa,

alteritatea, variaţia formelor de e#presie culturală şi de organi!are socială. %ceasta

implică înregistrarea miturilor, a ritualurilor, a practicilor magice, a ierar8i!ării

sociale etc.

* identificarea asemănărilor între forme culturale manifestate în societăţi

situate în regiuni geografice diferite=


7/76

"ntreările la care antropologia a cătat răspunsuri clare, pertinente au fost+ ce

este omul< Ce îl diferenţia!ă de restul lumii vii din care s-a desprins, continuând

totuşi să-i fie parte constitutivă< Care este temeiul unităţii umanităţii< e poate

vori de o natură umană universală< Cum se e#plică marea diversitate a modurilor

umane de fiinţare< unt acestea re!ultatul unor predeterminări genetice sau ale

condiţionării culturale<

3ndiferent de răspunsurile pe care antropologia le-a formulat de-a lungul

timpului, marele şi incontestailul său merit rămâne acela de a fi demonstrat că a fi

diferit nu înseamnă a fi inferior şi că într-o mare diversitate e#istă unitate, e#istă

identitate.

E


8/76

CULTURA

a) DEFINIRE.ASPECTE GENERALE

Biinţele umane au fost nevoite, pentru a supravieţui, să cree!e diverse

produse materiale şi nemateriale. Fnele dintre acestea au fost recunoscute, de cei

mai mulţi, ca utile, necesare consumului.4eali!area de produse a fost considerată

un „mod de a fi”al societăţii. %cest mod fiind creat, prelucrat, se defineşte ca un

mod de a fi cultural, iar totalitatea produselor nemateriale &idei, credinţe, concepţii*

şi materiale&mi5loace de muncă, unuri de consum*, deci ansamlul modelelor de

gândire, simţire şi acţiune, practicate şi perpetuate de o populaţie, ca şi produsele

re!ultate din acestea, repre!intă o realitate structurată social şi definită drept

cultură.

'rin cultură, o populaţie se deoseeşte de altaGaltele şi se transformă într-o

comunitate de sine stătătoare, devenind societate. Deci, cultura şi societatea sunt

interdependente, căci orice cultură este prin sine socială, iar orice societate este

prin sine culturală.

$odelarea unei personalităţi se reali!ea!ă prin cultura a cărei evoluţie este

influenţată de natura în care se procesea!ă. Deoarece în fiecare societate cultura

este influenţată de mediul care a determinat-o, reiese de aici diversitatea culturilor şi, întrucât toate culturile au menirea de a asigura nevoia de supravieţuire, şi, cum

aceasta este universală, re!ultă că, în toate culturile se află elemente cu caracter

universal &numite universalii*, precum+calendarul, credinţele, ritualurile, normele

sociale, căsătoria, prepararea 8ranei etc.

Cultura a devenit atât de comple#ă încât pentru a fi mai ine folosită,

transmisă şi păstrată, s-a impus esenţiali!area şi codificarea ei în serii speciali!ate


9/76

de semen verale, gestuale, grafice, denumite simboluri care se integrea!ă în

ansamlul numit lima5.

'e măsură ce fiinţa umană a început să-şi pună întreări privind sensurile

e#istenţei şi să caute răspunsuri intuitive constituite în ansamluri de idei s-au creat

credinţele. Din credinţe derivă criteriile astracte de apreciere morală, estetică,

cunoscute ca valori. Din dualitatea ine-rău, adevărat-fals, frumos-urât derivă

normele sociale, constituite ca reguli de comportament, prin care individual devine

apt să se adapte!e, să se integre!e în societate. Biecare normă fundamentea!ă un

anumit element de comportament, care odată acceptat devine e#presia perfecţiunii

practice de la un moment dat, deci un model de comportament. %sfel, el este

transmis din generaţie în generaţie şi devine tradiţie.

Criteriile tradiţionale de apreciere a inelui şi răului etc. constituie

moravurile. %cestea se supun conştiinţei colective ca norme ma5ore, iar încălcarea

lor este sancţionată. Hrecând din generaţie în generaţie, ele sunt receptate ca

absoluturi, ca un dat sacru, anulând dreptul de contestare.

Hradiţiile, moravurile şi valorile induc oamenilor stări emoţionale deoseite,

care, în manifestări collective emoţionale, su formă de ceremonii, au dat naştere

ritualurilor .

Cultura este formată din elemente de ordin material şi nonmaterial,

cunoscute su denumirea de caracteristici culturale. $ai multe caracteristici

culturale înrudite constituie un complex cultural , iar mai multe comple#e culturale

speciali!ate şi centrate pe o anumită activitate constituie o instituţie.

Conceptul de comple# cultural a fost introdus în antropologie derepre!entan ii colii difu!ioniste germane i desemna „pre!en a simultană a unuiț ș ș ț

anumit număr de elemente culturale independente în mai multe culturi” &Ieorgeta

$arg8escu, 'ntroducere n antropologia culturală, 1(((, p.100*. "n antropologia

americană, conceptul similar este trait"complex, care define te interdependen aș ț

elementelor constitutive ale comple#ului cultural, accep iuneț care s-a impus, fiind

preferată de speciali tii în domeniu. 'rin urmare, un element poate interfera cușaltul, fiecare adaptându-se la ansamlu, căpătând un loc i o func ie distincte. Fnș ț

(


10/76

comple# cultural îl repre!intă asmele i pove tile populare, unită i narativeș ș ț

alcătuite din invariaile, dar mai ales din elemente variaile &persona5e, cadrul

ac iunii, secven e epice* ce se pot comina, generând variante ale prototipului. Deț ț

e#emplu, în spa iul cultural european i în cel american au fost descoperite 0>6 deț ș

variante ale asmului #enu ăreasaș .

'rin intermediul comple#elor culturale, cultura se structurează într-un

nucleu de comple#e şi o diversitate de serii de comple#e împărţite pe criterii

diverse+etnice, profesionale, religioase, de se#, de vârstă.

Culturile etnice au caracteristici şi comple#e culturale specifice, în funcţie de

e#perienţa istorică specifică într-un mediu uman şi natural. Când utili!ea!ă propria

limă, condiţia etnică se impune drept criteriu de delimitare, raportare şi apreciere

a altor culturi, devenind etnocentrică. Deci, etnocentrismul repre!intă o modalitate

de evaluare a altor culturi prin prisma propriei culturi. Ca atare, indivi!ii se

manifestă e#clusivist faţă de celelalte culturi, motiv pentru care îşi evaluea!ă

propria cultură ca pe un etalon, suestimând valoarea celorlalte culturi. %stfel,

fiind evitate influenţele şi sc8imările, societatea respectivă se i!olea!ă, devine

vulnerailă şi oscilea!ă între şansa de supravieţuire şi riscul de autoprăuşire.

"n funcţie de conte#tul cultural, unele caracteristici şi comple#e culturale pot

fi funcţionale sau disfuncţionale, valoarea unei caracteristici sau a unui comple#

constând în modul în care se integrea!ă şi contriuie la funcţionarea ansamlului,

fiind deci relativă. De aceea, orice cultură treuie înţeleasă atât ca o cultură ideală,

inclu!ând tradiţii şi moravuri, cât şi ca o cultură reală, inclu!ând ceea ce se practică

în mod curent.4espectarea şi consistenţa normelor depind de înălţimea valorilor, care este

diferită în societatea postindustrială &în care normele sociale pierd din importanţă*

faţă de societatea preindustrială&în care normele sociale se consolidea!ă, iar

societatea se manifestă unitar şi organi!at*. "n cadrul societăţii postindustriale

domină valorile aparente, ve8iculate de cântăreţi, actori, sportivi, fotomodele, şi un

cele profunde, reale, create de artişti, filo!ofi, savanţi. Ca atare, ierar8ia valoricăfiind inversată, sistemul normativ se destructurea!ă.

16


11/76

Fn e#emplu elocvent, pentru mai una înţelegere a c8estiunii în discuţie ,

este următorul+de-a lungul timpului, însăşi semnificaţia „cântecului” s-a sc8imat.

'ână la divi!iunea muncii, când el era cântat de ma5oritatea oamenilor, constituia

prin sine o trăire ma5oră. După divi!iunea muncii, fiind cântat de profesionişti, s-a

restrâns la nivel de ocupaţie. 'e de altă parte, până la apariţia mi5loacelor de

comunicare în masă, când era interpretat cu prile5ul anumitor evenimente, fiind

receptat cu o anumită solemnitate, cântecul era perceput ca purtător de mesa5, în

timp ce, după apariţia mi5loacelor de comunicare în masă, putând fi transmis

oricând, deci receptat în momente improprii, riscă să-şi diminue!e tot mai mult

valenţele artistice.

Fn alt element constitutive important îl repre!intă institu ia culturalăț , care

define te un sistem organi!at ce se referă la comportamentul unui grup. %cestș

concept creat de pencer este esen ial în cercetarea structurii i a func ionalită iiț ș ț ț

culturii, dar i a rela iei e#istente între personalitate 3 cultură.ș ț ș

"n accep iunea sa generală, institu ia culturală denume te, conform opinieiț ț ș

lui ;ardiner, „orice mod stabilit de g!ndire sau de comportament propriu unui

grup de indivizi, care poate fi comunicat i care este recunoscut de to iș ț ”. Deci,

este vora de concep ii, comportamente, modele colective de gândire i factuale,ț ș

practicate i transmise din genera ie în genera ie prin procesulș ț ț encultura iei.ț

3nstitu ia culturală este importantă în oricare societate pentru păstrareaț

ec8ilirului social, dar i pentru că, după cum afirmă ronislaA $alinoAsJi,ș

satisface necesită ile elementare i derivate ale fiin ei umane. %cela i cercetător ț ș ț ș

&$alinoAsJi* consideră că o institu ie culturală treuie să cuprindă următoareleț

elemente+

a* c8artaGstatutul ce relevă sistemul valoric după care oamenii se

organi!ea!ă=

* grupul organi!at potrivit unor principii ine stailite=

c* normele &5uridice, morale*, oiceiurile i regulile impuse grupului deș

indivi!i=

11


12/76


13/76

b) COMPONENTELE CULTURII

Fn domeniu important al antropologiei culturale îl constituie anali!a

componentelor culturii, care sunt+ cognitivă, normativă şi simbolică.

1. #omponenta cognitivă este alcătuită din trei elemente+cunoaşterea

populară, cunoaşterea ştiinţifică şi credinţele.

Cunoaşterea populară poate fi definită ca un ansamlu de e#plicaţii, de

interpretări împărtăşite de memrii unui grup de oameni, cu privire la diverse

fenomene &de la fenomenele naturale până la comportarea umană*. %cest tip de

cunoaştere îşi are rădăcinile în teoriile şi credinţele tradiţionale şi include atât

înţelepciunea trecutului cât şi credinţele a!ate pe superstiţii şi ignoranţă.

%l doilea element, cunoaşterea ştiinţifică, este un ansamlu de idei, te!e,

teorii despre natură, societate şi fiinţa umană, care sunt în mare parte oiective,

care pot fi verificate şi, de aceea, pre!intă crediilitate. Cunoaşterea ştiinţifică

poate fi transformată la un moment dat în te8nologie şi poate fi organi!ată într-o

diversitate de ştiinţe.

%l treilea element, credinţele, spre deoseire de cunoaşterea ştiinţifică, sunt

impregnate de suiectivism, sunt imposiil de verificat şi, ca atare, nu pre!intă

crediilitate. 7le deţin un rol semnificativ în interiorul comunităţilor tradiţionale.

%tunci când sunt anali!ate se face distincţia între credinţa într-un fenomen şi

credinţa despre fenomenul respectiv. 'rima vi!ea!ă e#istenţa fenomenului, iar cea

de-a doua relaţia lui cu alte fenomene.

Credinţa se distinge de „atitudine”, întrucât aceasta din urmă presupune

dorinţa de acţionare şi un criteriu de evaluare. Credinţa poate deveni atitudineatunci când „implică o evaluare de tip po!itiv-negativ şi o predispo!iţie de a

acţiona într-un anumit mod” &%c8im $i8u, Antropologia culturală, 7ditura Dacia,

/66/, p.(/*. De multe ori, în vorirea curentă, credinţa este considerată sinonimă

cu opinia, însă, comparativ cu credinţa, opinia are o durată mai scurtă şi include o

anumită încărcătură afectiv-emoţională.

10


14/76

/. #omponenta normativă

Biecare cultură cuprinde un ansamlu de idei şi de reguli vi!ând acţiunea

fiinţei umane în anumite condiţii, acestea fiind însuşite în procesul de sociali!are

sau inculturaţie. 'entru întărirea regulilor, cultura apelea!ă la sancţiuni sau

recompense. 'rin urmare, componenta normativă a culturii este formată din reguli

care se impart în+ norme sociale tradiţionale, oiceiuri &propriu-!ise*, legi şi valori.

:ormele sociale tradiţionale & fol/0a1s* vi!ea!ă comportarea socială şi sunt

instituţionali!ate. 7le reflectă lima5ul omului, modul lui de a se îmrăca şi alte

aspecte cotidiene de rutină, care au o importantă semnificaţie etică &de e#emplu

modalităţile diverse de salut între persoane*. 9riginea acestor norme create cu

foarte mult timp în urmă este e#trem de greu de stailit &am putea spune c8iar

imposiil* de e#emplu, oiceiul de a da mâna în semn de salut faţă de cineva are

la origine gestul de a arăta că cel care întinde mâna nu deţine nicio armă.

9 caracteristică fundamentală a oiceiurilor sociale tradiţionale este că nu li

se asocia!ă o intensitate puternică a sentimentelor. %cei indivi!i care resping astfel

de norme sunt consideraţi e#centrici sau sunt considerate persoane ce treuie

evitate.unt situaţii când e#istenţa unor oiceiuri tradiţionale diferite sau

competitive poate genera un conflict social &de e#emplu, imigranţii care practică

oiceiuri specifice locului de unde provin, dar străine spaţiului în care trăiesc la un

moment dat pot fi priviţi cu ostilitate de către ceilalţi*.

9iceiurile propriu-!ise &mores* definesc reguli comportamentale care nu

treuie încălcate, pentru că, dacă sunt „violate”, cel ce o face este respins de

societate şi pedepsit &în unele comunităţi c8iar cu moartea*, pentru ca valorilesocietăţii să nu se afle în pericol. Canialismul, incestul, infanticidul, 8oţia,

omorul, violul, au!ul de droguri, defăimarea steagului naţional ş.a. generea!ă

reacţii a#iologice şi sentimente de de!gust şi condamnare aproape universale.

Fnele oiceiuri sunt considerate ca nişte tau-uri&cum este ca!ul consumului de

carne omenească*.

9iceiurile sociale tradiţionale & fol/0a1s* şi oiceiurile propriu-!ise &mores*sunt două e#treme în cadrul normelor sociale, întrucât primele nu sancţionea!ă

1)


15/76

puternic aaterile, în timp ce mores aplică sancţiuni drastice pentru încălcarea lor.

7#istă însă şi norme sociale care se situea!ă undeva între aceste e#treme+ magia,

5ocurile de noroc, eţia în pulic etc.

@egile, alt element important al componentei normative, pot fi definite drept

coduri de comportament elaorate în timp şi purtând girul instituţiilor speciali!ate.

'edepsele sunt fi#e pentru toate acţiunile ilegale."n comparaţie cu fol/0a1s şi

mores, legile au origine clară, deoarece se ştie de ce au fost elaorate, de cine şi

când anume. Cele mai constante legi sunt acelea care au un support puternic în

oiceiuri, în timp ce altele care nu au o asemenea a!ă sunt dificil de menţinut &de

e#emplu, pro8iiţia-perioadă cuprinsă între 1(/6 şi 1(00 când vân!area produselor

alcoolice în .F.%. a fost inter!isă printr-un amendament la Constituţie*.

:ormele &oiceiurile* şi legile unei societăţi repre!intă o e#presie a valorilor

ei."ntre norme şi valori e#istă o deoseire, şi anume+valorile sunt concepte

generale, astracte, comparativ cu normele care sunt reguli de conduită, stailite

pentru oameni aflaţi în situaţii particulare. "n societate, valorile pre!intă o mare

importanţă, intrucât influenţea!ă conţinutul normelor &e#+ educaţia are în societate

o semnificaţie ma5oră şi, prin urmare, normele societăţii vor asigura şcolari!area

generală a indivi!ilor= un alt e#. "l constituie monogamia*. "n general, normele se

reflectă în e#istenţa cotidiană umană , putând fi sesi!ate cu uşurinţă."n sc8im,

valorile sunt greu de identificat şi treuie deduse din norme.

0. #omponenta simbolică este cea mai importantă dintre componentele

culturii, simolul devenind tot mai mult în ultimele cinci decenii de cercetare

” sesamul ” vie ii culturale&după cum aprecia!ă 7rnst Cassirer*. "n cadrul acesteiț

componente, noţiunile de semn, semnal şi simbol deţin un rol ma5or.

emnul este orice oiect care se sustituie altui oiect.emn poate fi şi un

eveniment care poartă o informaţie &de e#emplu, ga!ele emanate din craterul unui

vulcan*. "n general, specialiştii grupea!ă semnele în naturale şi convenţionale,

primele fiind de oicei numite şi semnale=celelalte sunt utili!ate pentru a transmite

o semnificaţie a!ată pe consens &aici se încadrea!ă 8arta, insigna, steagul etc.*.'otrivit clasificării propuse de C8arles 'eirce, semnele ar putea fi grupate în+

1>


16/76

iconice &se caracteri!ea!ă printr-o asemănare e#terioară cu oiectele semnificate-

e#.+desene, fotografii, sc8eme*, semiotice &sunt semne pur formale şi

convenţionale-e#.+ cifrele ca semne ale matematicii, literele ca semne ale

sustanţelor c8imice* şi indiciale &relevă elementele semnificate prin raporturile de

contingenţă temporală, cau!ală, spaţială cu elementele desemnate, e#.+ fumul ca

indicator pentru foc*.

emnalul este definit în mai multe moduri, fiind considerat „un semn

comunicat de la un individ la altul”, „un eveniment ce incită la acţiune”, „un semn

dat prin gesturi, lumină, pentru a transmite o comandă, o atenţionare”, „un element

de tip stimulator ce serveşte ca o a!ă pentru un răspuns” etc.

imolul este un semnGsemnal ce evidenţia!ă altceva decât propria lui

sustanţă fi!ică. emnului i se conferă calitatea de simol prin procesul de

simoli!are ce atriuie semnificantului o 5udecată valorică pe care o poartă în sine

&e#.+simolul câinelui+ în mitologiile celor mai multe popoare, câinele este asociat

cu infernul, cu lumea suterană, cu moartea= el are func ie de psi8opomp, deț

călău!ă a omului după moarte=el poate fi i mi5locitor între lumea aceasta i lumeaș ș

de dincolo= adesea câinele poate apărea ca erou civili!ator, stăpân al focului,

strămo mitic= de asemenea, el poate fi simol al for ei se#uale, al perenită ii=ș ț ț

simolul cifrei nouă+ nouă are valoare rituală în mitologie, este simol al totalită iiț

celor trei lumi ? cer, pământ i infern - = este simol al perfec iunii, al mântuirii, alș ț

solidarită ii cosmice= nouă anun ă un sfâr it i un nou început, trecerea pe un altț ț ș ș

nivel etc.*.

9rice cuvânt dintr-o limă a unui popor ţine locul pentru ceva şi nu e#istă olegătură necesară între simol şi ceea ce el simoli!ea!ă. imolul are o

importanţă deoseită în e#istenţa noastră şi, aşa cum afirma 7merson, „noi suntem

simboluri şi trăim n interiorul simbolurilor ”. Cercetătorul @eslie L8ite e de

părere că simolul i-a transformat pe strămoşii noştri antropoi!i în oameni şi i-a

a5utat să devină umani.

Hoate culturile s-au perpetuat prin utili!area simolurilor."nclusivcomportamentul uman este legat de simoluri.

1


17/76

%şa cum susţine Doina 4uşti, „orice simbol concentrează asociaţii

meteforice, mesa*e, informaţii despre lumea care l"a creat, este impus prin evoluţie

istorică şi oferă mai multe niveluri de interpretare” &Doina 4uşti, Dicţionar de

simboluri din opera lui $ircea liade, 7ditura Hritonic,ucure ti, /66>, p.(*.ș

imolul, prin care se reflectă întregul univers uman, poate să aiă orice

formă fi!ică. 7l poate avea forma unui oiect material, poate fi un sunet, un gest, o

culoare, un miros etc. emnificaţia unui simol este determinată de colectivitatea

care îl foloseşte. "n 2ratatul de istorie a religiilor , $ircea 7liade opinea!ă că

simolul încifrea!ă informaţii despre mentalitatea, e#perienţa unui grup şi înc8ide

un lima5 cunoscut în cadrul grupului respectiv, însă criptic pentru orice persoană

din e#terior.

%celaşi cuvânt, lucru poate fi simol într-un conte#t cultural şi semn într-un

alt conte#t cultural sau c8iar în cadrul aceluia i spa iu cultural, dar în împre5urăriș ț

diferite&de e#., într-un conte#t etnografic, ”fereastra”poate fi un simol, dar într-o

situa ie oi nuită, într-o discu ie ea este doar un semn*. Datorită acestui fapt,ț ș ț

adesea se creea!ă confu!ii, înţelegeri greşite.

'rolema relaţiilor dintre simol şi semnificaţie este deoseit de comple#ă,

cu atât mai mult cu cât în decodarea simolurilor se creea!ă deseori ec8ivocuri.

"ntr-un astfel de conte#t una dintre funcţiile ma5ore ale antropologiei culturale este

aceea de a reliefa semnificaţiile culturale ale unei colectivităţi, cum au apărut

oiceiurile, care este sensul lor, dacă sunt logice etc.

Comple#itatea rela iei dintre simol i semnifica ie i incapacitateaț ș ț ș

descifrării corecte a semnifica iei, a ”logicii” simolurilor sunt foarte ine reliefateț

într-o anecdotă inserată de 7ugeniu perantia în lucrarea sa intitulată )Papillons)

de 3chumann + ”4n sultan auzise despre marea n elepciune a unui rabin dinț

cuprinsul mpără iei sale.......ț

c) ROLUL CULTURII

'entru antropologii contemporani o c8estiune importantă o repre!intă rolul pe care cultura îl deţine în evoluţia umanităţii, c8estiune care a început să ridice

1E


18/76

numeroase semne de interogaţie o dată cu pulicarea, în 1((0, a articolului 2he

#lash of #ivilisations5 +#iocnirea civilizaţiilor5-, semnat de profesorul amuel

Muntington de la Fniversitatea Marvard, .F.%."n opinia sa, în noua ordine

mondială creată după 1(( &când comunismul a fost înlăturat din ţările 7uropei de

4ăsărit şi a că!ut Cortina de Bier*, sursa fundamentală generatoare de conflict nu

va fi ideologică, economică, ci culturală+ 6n această nouă lume, cele mai

pătrunzătoare, importante şi periculoase conflicte nu vor fi ntre clase sociale,

bogaţi şi săraci sau alţii definiţi din punct de vedere economic drept grupuri, ci

ntre popoare aparţin!nd diferitelor entităţi culturale. 7ăzboaiele tribale şi

conflictele etnice se vor produce năuntrul civilizaţiilor. &iolenţa ntre state şi

grupuri aparţin!nd diferitelor civilizaţii poartă oricum cu ea potenţialul

amplificării, la fel cum alte state şi grupuri aparţin!nd acestor civilizaţii caută

spri*inul ţărilor cu care sunt (nrudite). #iocnirile s!ngeroase ale clanurilor n

3omalia nu constituie ameninţări pentru conflictele mai răsp!ndite. #iocnirile

s!ngeroase ale triburilor n 7uanda au consecinţe pentru 4ganda, 8air şi

9urundi, nsă nu mai departe. #iocnirile s!ngeroase ale civilizaţiilor n 9osnia,

#aucaz,Asia #entrală sau #aşmir pot nsă deveni mari războaie. 6n conflictele din

fosta 'ugoslavie, 7usia a format un spri*in diplomatic pentru s!rbi, iar Arabia

3audită, 2urcia, 'ran şi ibia au procurat fonduri şi arme pentru bosniaci, nu din

raţiuni ideologice, de putere politică sau din interes economic, ci datorită nrudirii

culturale. (#onflictele culturale sunt n creştere şi mult mai periculoase astăzi

dec!t n orice altă perioadă a istoriei) observa &aclav ;avel, iar


19/76

Despre rolul culturii au fost formulate şi alte opinii.Fna dintre ele

evidenţia!ă semnificaţia valorilor culturale care impart ţările în cele cu success

economic şi cele ce nu au atins această performanţă.De e#emplu, cercetătorul $a#

Leer, studiind Nspiritul protestant”-considerat de el a!ă a capitalismului-arată de

ce regiunileGlocurile protestante din Iermania şi 7lveţia s-au de!voltat economic

mai mult decât !onele catolice ale celor două ţări europene.

'e aceeaşi linie, @aArence Marrison a e#plicat inegalitatea socială, sărăcia

din %merica @atină şi e#traordinarele reali!ări economice din Coreea şi Oaponia

prin valorile şi atitudinile culturale, care sunt atât de puternice, de viaile în ţările

asiatice menţionate.

9 altă opinie are în vedere relaţiile dintre factorii culturali şi sistemele

politice. 4oert 'utnam a legat instituţiile politice şi sociale de „cultura civică”a

3taliei, mai prPcis de manifestarea puternică a acesteia sau de asenţa ei.%stfel,

antropologul este de părere că şi în !ilele noastre, în anumite regiuni italiene

instituţiile democratice sunt pe deplin de!voltate &în !onele cu tradiţii*, pe când în

alte locuri ale ţării respectivele instituţii sunt precare.

Fn alt cercetător, Brancisc BuJuQama, în cartea 2he nd of ;istor1 +3frşitul

istoriei->?@@B, susţine că după 1((, când comunismul a că!ut în unele ţări ale

lumii, istoria s-a sfârşit. Din punctul său de vedere, liniştea şi de!voltarea unei

naţiuni sunt determinate de o principală trăsătură culturală+nivelul de încredere

e#istent în societate. %stfel, în societăţile de tipul „încredere scă!ută” &C8ina,

3talia, Branţa ? unde relaţiile strânse dintre oameni nu depăşesc cadrul familial* nu

e#istă instituţii sociale comple#e &cum sunt, de e#emplu, corporaţiilemultinaţionale*. Din această cau!ă, aceste societăţi sunt de!avanta5ate din punct de

vedere competitiv faţă de societăţile de tip „încredere înaltă” &Iermania, Oaponia,

.F.%.*.

'otrivit altor interpretări, cultura poate influenţa procesul de luare a

deci!iilor. Din acest punct de vedere, cultura poate deveni o arieră în înţelegerea

reciprocă dintre fiinţele umane, dar şi în asigurarea unui climat non-conflictual &de

1(


20/76


21/76

etnocentrismul încura5ea!ă rasismul, manifestările e#tremiste şi îi poate influenţa

pe oameni să nu accepte nevoia unor sc8imări în cultura lor.

4elativismul cultural favori!ea!ă înţelegerea unei alte culturi, susţinând că o

cultură nu treuie 5udecată în mod aritrar, conform standardelor culturii proprii.

:u e#istă un criteriu universal pentru a e#plica şi interpreta toate culturile.

De aceea, relativismul cultural solicită ca modul de e#istenţă al unei societăţi să fie

perceput în termenii propriilor lui norme şi valori.

Conflictul cultural se poate manifesta în diverse forme.9 formă se reali!ea!ă

între cultura reală &aşa cum este e#primată în practicile unui grup* şi cultura ideală

&aşa cum este e#primată în normele şi valorile ce pre!intă crediilitate pentru

grupul care le susţine*. %ltă formă re!ultă din e#istenţa unor grupuri care nu

participă întrutotul la desfăşurarea culturii din societatea respectivă. %ceste grupuri

sunt eterogene, specifice societăţii industriale moderne, în cadrul căreia se

evidenţia!ă diferenţe culturale între memrii diferitelor comunităţi religioase,

regionale, profesionale etc."n această situaţie vorim despre subcultură şi

contracultură. 9 sucultură recunoaşte cultura societăţii, însă are propriile ei valori

şi un stil de viaţă specific &de e#emplu, sucultura diferitelor grupuri etnice,

rasiale, a diferitelor regiuni sau cea manifestată în campusurile universitare*.

Contracultura este o sucultură aflată în opo!iţie cu cultura dominantă, deci care

conştient neagă unele dintre cele mai importante valori ale societăţii &aici se

încadrea!ă mişcarea tineretului din Branţa, declanşată în 1(*.

d) CULTURA CONSUMATORISTĂ@a a!a societăţii de consum, în care inclusiv cultura devine o marfă, se află

piaţa. De apro#imativ trei decenii a fost creată o piaţă gloală cuGla care ne

cone#ăm. %pariţia unei ideologii culturale este considerată specifică actualei

societăţi de consum. 7ste vora despre „un ansamblu de presupuneri şi convingeri

ce exprimă teama că prin continua dominaţie occidentală şi ndeosebi a 3.4.A.

asupra multor industrii din care fac parte cele ale reclamei şi mass"media, senaşte un nou tip de imperialism şi anume unul care nu se bazează pe control

/1


22/76

politic, ci pe control cultural ” &%c8im $i8u, op.cit.,p.11(*. %cest fapt poate

provoca dispariţia unor culture particulare, locale.

"n societatea contemporană, prin e#celenţă una de consum, multitudinea

semnelor &care sunt manifestări tipice ale culturii de consum* este utili!ată

delierat, astfel încât să sugere!e că ele pre!intă realităţi inevitaile şi „naturale”.

"n realitate, semnele respective acţionea!ă în aşa fel încât înlătură orice interpretare

alternativă şi, mai mult, încearcă să construiască noi mituri. Fn e#emplu

concludent îl repre!intă semnificaţiile pe care le poartă reclamele ataşate

mărfurilor de acele persoane care doresc ca noi să credem în calitatea, în valoarea

lor şi, deci, să le cumpărăm. 'rin urmare, mesa5ele şi imaginile sunt folosite

delierat, relaţia dintre semnificant şi semnificat nu mai este aritrară. Ca e#emplu

putem apela la reclama folosită pe posturile de televi!iune pentru pasta de dinţi

Colgate sau lend a med, pentru Coca-Cola. :oi, receptorii, faţă de reclama

respectivă putem să ne manifestăm astfel+ să decodăm mesa5ul aşa cum doresc cei

care au creat reclama, devenind în acest ca! „naivi”sau „drogaţi cultural”= să nu

acordăm importanţă mesa5ului respectiv, pentru că îl considerăm manipulator, deci

fals. Fn alt e#emplu elocvent îl constituie c8iar mesa5ul transmis cu privire la

atacul din 11 septemrie /661 asupra celor mai înalte clădiri din :eA RorJ

&NIemenii”*. -a spus că atacul a fost unul terrorist, îndreptat asupra simolurilor

ma5ore ale %mericii. Cei uşor de manipulate au perceput mesa5ul ca atare. %lţii

însă, 5udecând fenomenul în profun!ime, au considerat şi consideră că cele două

clădiri repre!entau de fapt cartierul general al gloali!ării economice efectuate de

corporaţiile transnaţionale &HLC- Centrul Comercial al @umii* şi, ca atare, atacul afost de fapt îndreptat împotriva acţiunii de gloali!are şi nu împotriva .F.%.

4eferitor la un alt aspect semnificativ, şi anume la specificul relaţiilor dintre

elementele semnului în cultura de consum pot fi constatate următoarele aspecte

revelatorii+

a* în cultura societăţii de consum e#istă o mare cantitate de semne, iar

semnificaţiile lor adesea se rup de conte#tul pe care au vrut să îl repre!inte. 7lesunt suiectul manipulării mass-media şi, de aceea, semnificaţia reclamelor adesea

//


23/76

ne creea!ă confu!ii, devenind de!orientaţi, rupţi de adevărata realitate, de relaţiile

clare cu lumea în care trăim şi ne manifestăm ca fiinţe sociale şi culturale.

* 7#istă impresia tot mai puternică, mai acută, că trăim într-o „cultură

semnificată”, constituită din unuri &mărfuri* a căror valoare de folosinţă poate fi

ruptă de semnificaţia reclamei care o promovea!ă. %stfel, se întâmplă ca ceea ce

noi cumpărăm să aiă o tot mai mică şi mai neînsemnată legătură cu necesităţile

noastre reale.

c* Ceea ce se transmite pe posturile de televi!iune pare adesea mai viu,

mai real decât lumea socială în care ne aflăm, lume ce se micşorea!ă în

semnificaţii, devenind din ce în ce mai puţin veridică. %5ungem astfel să ne aflăm

într-o condiţie specială, numită de O. audrillard „8iperrealitate” &menţionăm în

acest conte#t 'arcurile DisneQ care nu sunt altceva decât imitaţii ale unei realităţi

ine#istente-oricât ar părea de parado#al-şi care au devenit modele pentru societatea

americană şi, parţial deocamdată, pentru cea europeană*.

d* :u întotdeauna şi nu în orice condiţii cultura consumatoristă conţine

caracteristici sau funcţii maladive, însă venitul constituie un factor de constrângere

a capacităţii noastre de a răspunde la ogăţia şi fante!ia reclamelor.

e* "n societatea actuală, petrecerea timpului lier are un rol mult mai

important decât în perioada de la începutul industriali!ării, când contau în mod

deoseit munca, loialitatea faţă de familie, naţionalismul, conştiinţa de clasă,

respectul faţă de ceilalţi memri ai comunităţii. De aceea, culturii din societatea de

consum aflată în procesul gloali!ării îi revine o misiune deoseită care articulea!ă

şi redimensionea!ă semnificaţia ei reală.

/0


24/76

LIMBAJUL I CULTURAȘ

9 trăsătură universală a fiinţelor o repre!intă sc8imul de informaţii, atât de

necesar pentru oţinerea 8ranei, a unui partener de împerec8ere, pentru evitarea

pericolelor etc. %desea, eşecurile în comunicare pot genera consecinţe grave,

precum pierderea resurselor, rănirea şi c8iar moartea.

:aturalistul austriac ;arl von Brisc8, preocupat de procesul comunicării

între aline, a descoperit că o alină ce a identificat o sursă aundentă de 8rană se

întoarce la stup şi e#ecută un fel de dans circular dacă sursa se află la o distanţă

mai mică de (6 de metri şi un fel de dans legănat dacă sursa este la o distanţă mai

mare. Ftili!ând stupul ca punct referenţial, alina indică, într-un mod

specific,ung8iul dintre soare şi locul 8ranei.

%stfel, s-a constatat că prin capacitatea de a comunica, alina se aseamănă

cu fiinţa umană, însă e#istă între sistemele de comunicare diferenţe importante+

a* la alină, e#istă o strânsă legătură între ceea ce ea comunică şi ceea ce

este capailă să comunice. "n sc8im, omul se foloseşte de cuvinte, iar pentru o

idee sau un oiect e#istă atât de mulţi termeni câte lima5e e#istă.

* sursa modelelor de comportare este foarte diferită, la aline datorându-se

instinctului moştenit, în timp ce la om capacitatea de a comunica are la a!ăînvăţarea, care se transmite din generaţie în generaţie. Darul fiinţei umane de a

vori este înnăscut, însă acesta se de!voltă numai prin contacte sociale cu alte

fiinţe umane. Sorirea, scrisul, codul $orse, pantomima, deci sistemele de

comunicare, sunt activităţi care se învaţă şi repre!intă părţi ale culturii.

9 c8estiune importantă este cea a comunicării nonumane în rândul

maimuţelor, cimpan!eilor, gorilelor, animale apropiate psi8ologic de om. "n acestsens s-au făcut mai multe studii. De e#emplu, %llen şi eatrice Iardner au învăţat

/)


25/76

o femelă cimpan!eu să comunice folosind @ima5ul %merican al

emnelor&%$7@%:*, utili!at de către surdo-muţi. După câţiva ani, femela a

a5uns să cunoască apro#imativ 1E6 de cuvinte din sistemul %$7@%: şi era

capailă „să povestească”, să mintă, să comine cuvinte în mod creator. 9 altă

cercetătoare a stat într-o re!ervaţie din %frica şi a adunat informaţii despre

vocali!ările cimpan!eilor, a5ungând la conclu!ia că aceştia le folosesc pentru a

comunica stările lor emoţionale sau pentru a reali!a comunicarea cu alte grupuri.

%stfel, cercetătorii au pus su semnul interogaţiei ipote!a potrivit căreia numai

oamenii sunt capaili să utili!e!e simoluri.

4eferitor la comunicarea animală, studii contemporane sugerea!ă că

diferenţa care separă fiinţele umane de animale nu este atât de mare cum s-a cre!ut

în trecut, însă pot fi remarcate câteva diferenţe fundamentale+

a* lima5ele umane sunt creative, sunt fle#iile=

* oamenii, utili!ând lima5ul, se pot referi la persoane, lucruri care nu sunt

pre!ente, în timp ce la animale vocali!area este legată de stimuli specifici=

c* caracterul aritrar al utili!ării unor sunete în comunicarea interumană&un

voritor român nu poate înţelege un nativ 5apone! dacă nu îi cunoaşte lima*=

d* prin cominarea sunetelor, fiinţele umane pot crea noi semnificaţii, în

timp ce animalele nu sunt capaile de acest fapt.

miterea şi receptarea semnalelor

'rocesul de comunicare este un sc8im de informaţii între emiţător şi

receptor. Hransmisă prin semnale, informaţia este receptată ca mesa5. 'rolemelecele mai importante pe care le ridică emiterea şi receptarea mesa5elor sunt

următoarele+

a* nu e#istă întotdeauna o corespondenţă perfectă între ceea ce semnifică un

termen prin semnul lui şi ceea ce semnifică el pentru receptor. "n sc8imul de

comunicare se creea!ă uneori un potenţial de înţelegere eronată&e#. plânsul*=

* trimiterea semnalelor este inevitailă cât timp o fiinţă trăieşte. 'rine#istenţă, despre ea se transmite ceva&mărime, formă, locali!are etc.*.C8iar dacă

/>


26/76

reuşeşte să se camufle!e perfect în raport cu mediul&formă, culoare etc.*, poate fi

descoperită prin căldura trupului, miros, câmp energetic etc.

c* când transmiterea informaţiilor este inevitailă, acest act treuie

controlat, astfel încât transmiterea să fie adecvată pentru un receptor adecvat şi

într-o situaţie adecvată.7miterea treuie să fie eficace, să fie în avanta5ul celui care

transmite.%ceasta se poate face prin semnale potrivite, adecvate sau prin semnale

greşite, urmărind un anumit scop.7ste ceea ce poate fi numit un „management al

informaţiei”.'rin intermediul acestuia transmiţătorul poate controla într-o anumită

măsură răspunsul receptorului."nsă, nu întotdeauna pot fi controlate semnalele sau

poate fi determinat precis cel care va recepta informaţia.$ai mult, un mesa5 uman

poate semnifica ceva pentru emiţător şi altceva pentru receptor.

d* "n universul vast al comunicării e#istă un grad de incertitudine, întrucât

nici emiţătorul, nici receptorul nu are un control total asupra semnificaţiei

informaţiei pe care ei o sc8imă.3ncertitudinea se poate reduce, c8iar anula prin

redundanţă.%stfel, prin repetiţie sau întărirea semnalului, redundanţa conferă celui

care transmite siguranţa receptării corecte a informaţiei.4edundanţa poate fi

folosită şi de cel care primeşte mesa5ul, în concordanţă cu semnalele primite.

e* Comunicarea este un proces foarte comple#, mai ales în ca!ul fiinţei

umane.'entru animale şi pentru om supravieţuirea este dependentă de capacitatea

memrilor unui grup, a unei comunităţi de a acţiona în direcţia îndeplinirii unui

scop comun.De asemenea, comunicarea depinde de rolulGrolurile pe care fiecare

memru îl are&în ca!ul omului+părinte, partener de viaţă, salariat, lider

etc.*."ntrucât omul învaţă sistemele de comunicare, acest aspect creea!ă ofle#iilitate a procesului comunicării, prin simoluri ale căror semnificaţii nu sunt

imuaile.

&ariaţia culturală a limba*ului

@ima5ul şi cultura se află în relaţie de interdependenţă, întrucât o limă nu

poate fi înţeleasă în afara conte#tului ei cultural.%ceasta nu presupune identificareaculturii cu lima, pentru că e#istă spaţii geografice în care culturile sunt similare,

/


27/76

dar limile diferite&ra!ilia-portug8e!a, %rgentina-spaniola*, precum şi ţări în care

oamenii voresc aceeaşi limă, dar culturile sunt diferite&%nglia-F%-%ustralia-

engle!a*.

"n ceea ce priveşte legătura dintre lima5 şi cultură, lămuriri semnificative ne

oferă cercetătorul Oos8ua %. Bis8man în articolul imba* şi #ultură dintr-o

nciclopedie a Ctiinţelor 3ociale, pulicată la @ondra şi :eA RorJ în 1(>.7l

staileşte următoarele trei căi importante prin care lima5ul este legat de cultură+

a* imba*ul este un indiciu al culturii.@ima5ul reliefea!ă modurile în care

sunt grupate elementele diverselor activităţi, valorile, comportamentele.De

asemenea, relaţiile de rudenie, alimentele, părţile corpului, speciile de animale,

culorile, olile etc. sunt incluse în categorii influenţate de lima5.

* imba*ul este o parte a culturii.9 dovedesc povestirile, cântecele,

ceremoniile, lestemele, legile, rugăciunile, conversaţiile etc., acestea fiind acte de

vorire sau evenimente ale voririi.7ducaţia, negocierea, sociali!area sunt procese

legate de limă, iar sc8imările produse la nivelul lima5ului reflectă sc8imările

din cultură.

c* imba*ul este un simbol al culturii.7ste ştiut că lima5ul repre!intă cel

mai de!voltat sistem simolic al umanităţii.Ca atare, limile particulare constituie

simolul unor etno-culturi particulare pe care le e#primă.@ima5ele sunt simoluri

care moili!ea!ă populaţiile să atace, să se apere, să respingă sau să accepte

culturile cu care sunt asociate.%ntropologia semnalea!ă câteva diferenţe lingvistice

ma5ore, în special pe motive culturale.%cestea sunt+ dialectele, lima standard şi

lima vernaculară, stilurile sociale, protolimile şi limile surori, multilingvismul.

3tilurile sociale

%tunci când se evaluea!ă vorirea treuie avuţi în vedere şi factori

e#tralingvistici, sociali, politici, economici.%desea, în societate, felul de a vori

condiţionea!ă oţinerea unui loc de muncă şi a diferitelor resurse materiale.@ima

standard, lima corectă, literară repre!intă o resursă strategică şi o cale spre putere, ogăţie, prestigiu.Saloarea unui stil lingvistic depinde de măsura în care el asigură

/E


28/76

posiilitatea oţinerii unei po!iţii dorite pe piaţa forţei de muncă.:esiguranţa pe

care o manifestă memrii claselor de 5os, oamenii mai puţin instruiţi, se datorea!ă

într-o oarecare măsură dominaţiei simolice a claselor de sus şi de mi5loc, printr-un

lima5 legitimat de instituţiile formale."n acest conte#t treuie preci!at că e#istă

elemente de lima5 cu funcţie onorifică, care diferă de la o cultură la alta.%cestea

sunt întâlnite îndeosei în societăţile care menţin ierar8iile şi inegalităţile

sociale.De e#emplu, în MaAaii şi alte insule din 'acific, întâlnim un vocaular

onorific care se foloseşte numai în relaţie cu o persoană care face parte din familia

regală, fiind cu desăvârşire inter!is celor din pătura socială de 5os.

De asemenea, diferenţe pot fi remarcate în sc8imul de saluturi în e#istenţa

cotidiană, atât în lima5 cât şi în gesturi&e#. la americani+ „Mi”, „Mello”, MoA are

Qou


29/76

- elenaTgreaca=

- alane!a

- armeana

- alticaTletoniana, lituaniana=

- slavaTulgara, ce8a, polone!a, rusa, ucraineana, slovaca, slovena,

sâro-croata, macedoneana=

- indo-iranianaTpersanaTsanscritaT8indi, engale!a, pun5ai, urdu.

9 prolemă ma5oră pe care antropologii şi-o pun la ora actuală este cea a

destinului limilor.'otrivit statisticilor, e#istă 666 de limi la o populaţie de

miliarde de oameni."n cursul istoriei umanităţii !eci de mii de limi au dispărut."n

7uropa 9ccidentală, o dată cu e#pansiunea marilor imperii care şi-au impus lima

în spaţiile cucerite, alte sute de limi au dispărut."n timpul e#pansiunii 3mperiului

4oman au dispărut multe limi triale care au fost înlocuite cu latina.%stă!i, în

7uropa de Sest sunt vorite doar )> de limi.@a fel, în %merica de ud, în timpul

e#pansiunii pre-columiene a a!tecilor şi incaşilor s-a redus numărul limilor

e#istente, procesul de dispariţie continuând şi după descoperirea %mericii.

Ceea ce este îngri5orător este faptul că, aşa cum constată lingviştii, procesul

de dispariţie a limilor continuă datorită vulnerailităţii unora dintre ele.Doar />6

de limi sunt astă!i vorite de 1 milion de oameni, iar (6U dintre limile e#istente

au mai puţin de 166.666 de voritori.pecialiştii estimea!ă că la sfârşitul secolului

223 mai ine de 5umătate dintre limile de pe Herra vor fi pierdute."n pre!ent

numai 1666 de limi sunt descrise corespun!ător, cu sinta#a, morfologia şi

vocaularul lor.De aceea, celelalte limi repre!intă, c8iar pentru specialişti, oenigmă.

$ultilingvismul

"n situaţia în care indivi!ii voresc mai mult de o limă avem a face cu

fenomenul numit multilingvism.9riginile acestuia sunt diferite, de e#emplu+

frecventarea unei şcoli în care se predă a altă limă decât cea maternă, familia încare nu se voreşte doar o limă, deplasarea pentru muncă sau studii într-o ţară în

/(


30/76

care se voreşte altă limă decât cea proprie, situarea domiciliului într-o !onă de

graniţă etc.

9 situaţie relevantă o repre!intă cea a raporturilor dintre limile france!ă şi

engle!ă în provincia Vueec&peste E milioane de locuitori* şi în special în oraşul

canadian $ontreal&apro#imativ 0 milioane de locuitori*.tudiind acest ca!,

Lallace @amert a aflat că atât canadienii france!i cât şi canadienii engle!i îi

evaluau pe interlocutori mult mai favorail când voreau engle!a decât france!a."n

ultimii ani se pare că situaţia s-a sc8imat datorită tendinţelor de separare ale

canadienilor de lima france!ă, care sunt ma5oritari în Vueec."ntr-un asemenea

conte#t, interes practic şi ştiinţific pre!intă interferenţa lingvistică, ce se

particulari!ea!ă în mai multe aspecte precum+ împrumutul reciproc al cuvintelor,

influenţele de accent, influenţa multilingvismului asupra psi8ologiei umane,

traducerea dintr-o limă în alta fîrî respectarea strictă a normelor gramaticii.

06


31/76

MAGIA – FENOMEN CULTURAL

Conceptul de magie reflectă o realitate culturală neconvenţională, cu

e#tensiune universală.

Hermenul provine din lima persană, în care „magus” însemna om înţelept

sau memru al unui cult antic, speciali!at în practici de cult&preot*.Din persană,

Merodot l-a preluat şi l-a tradus în lima greacă prin cuvântul „magoi”, de unde

derivă de fapt termenul „magie”, care are mai multe semnificaţii, în funcţie de

perspectiva din care este privit.%stfel, magia poate fi privită ca+

a* determinare oişnuită- întâlnită în lima5ul cotidian=

* determinare profesională, care la rândul ei se divide în+

1. determinare din interior, făcută de cei care o practică=

/. determinare din e#terior, făcută de cei care o studia!ă şi încearcă să o

înţeleagă=

a- Determinarea obişnuită

"n mod oişnuit, magia este privită ca o artă sau ca o pseudo-artă, ce produce

efecte dorite&e#.+vindecarea unor oli* prin acţiuni şi mi5loace deoseite.e crede

că magicienii utili!ea!ă în practicile lor cunoştinţe secrete şi sunt a5utaţi de puterisupranaturale.

"ntr-un sens mai restrâns, prin magie se înţelege orice atracţie, influenţă,

putere ire!istiilă, care nu poate fi e#plicată&de e#. magia iuirii, a mu!icii*.

De multe ori, oamenii de rând înţeleg magia într-un alt sens, şi anume ca artă

a producerii ilu!iilor, ca formă de distracţie prin folosirea unor dispo!itive special

făcute sau a îndemânării mâinilor.

01


32/76

"n lima română, pentru acest termen s-au creat sinonimele+ vra5ă, farmec,

descântec, vră5itorie, făcătură, legământ, solomonărie+

b- Determinarea profesională

1. Determinarea din interior

"n cadrul propriei resle, magia este apreciată în cel mai înalt grad.'lotin

considera că magia este simpatia cosmică, sursa întregii iuiri şi a întregii uri din

univers. Oaco o8me a formulat ideea că magia este mama eternităţii, a esenţei

tuturor esenţelor, căci se produce pe ea însăşi şi este suînţeleasă ca dorinţă.

"n cadrul profesiei, magia este vă!ută ca o ştiinţă asolută, ce nu poate fi

stăpânită decât de o elită, ea având ca oiect cunoaşterea realităţii şi a secretelor

omului şi a lumii şi un control ocult asupra forţelor acestora.

"n marea ma5oritate, cei preocupaţi de studiul universului magiei recunosc

pentru aceasta următoarele caracteristici+

- e#istenţa unei realităţi supranaturale=

- încercarea de a crea legătura între lumea fi!ică&realitate naturală* şi

lumea spirituală&realitate supranaturală*=

- e!oterismul&aceasta însemnând că magia poate fi practicată numai de

cei iniţiaţi*=

- oţinerea re!ultatelor dorite prin mi5loace oculte, imposiil de atins în

alt mod=

"n specificarea statutului special al magiei, voinţa este considerată un

element fundamental.%stfel, ea devine acţiune transraţională, o aplicare a dorinţeiîn faptă, dominată de o puternică voinţă umană, pe care nu o pot avea decât cei cu

disponiilităţi adecvate&adică o energie specifică şi vocaţie*.Din interior, această

voinţă este considerată a fi marele mister al oricărei acţiuni săvârşite de magie.

Din punct de vedere uman, scopul acţiunii magice este foarte important,

pentru că se referă la controlul şi utili!area în direcţii precise a forţelor naturale şi

supranaturale, du8uri, !ei, draci, sfinţi etc.

0/


33/76

$agia este e#tinsă şi variată, are o istorie universală şi poate fi constatată în

toate societăţile ar8aice şi actuale.7a se practică prin rituriG ritualuri.

'urtătorii de cuvânt ai magiei susţin că ea a repre!entat doar în vremurile

îndepărtate singura cunoaştere şi fundamentul înţelepciunii practice a fiinţei

umane, deci a fost o ştiinţă asolută.%stă!i, magia este privită ca o ştiinţă

tradiţională a secretelor lumii, venită de la magi, iar ştiinţa propriu-!isă este admisă

ca un concurent al său.

/. Determinarea din e#terior

$agia este studiată din diverse ung8iuri de către specialişti în ştiinţele socio-

umane.%stfel, ea poate fi aordată din perspectivă filo!ofică, sociologică,

psi8ologică şi antropologică.

Din punct de vedere antropologic, o contriuţie semnificativă în studierea

magiei o are 7dAard . HQlor, autorul lucrării Primitive #ulture&1E1*, care a

considerat magia drept o „pseudo-ştiinţă”."n vi!iunea lui HQlor ea se caracteri!ea!ă

prin aceea că „sălaticul”staileşte incorect o relaţie directă între cau!ă şi efect,

între actul magic şi evenimentul dorit a se întâmpla.'rea sever, el a afirmat că

magia a fost una dintre cele mai mari înşelăciuni ale omenirii.Cu toate acestea,

HQlor a studiat-o ca un fenomen a!at pe un principiu simolic, principiu care este

o sc8emă de gândire având fundamentul într-un proces raţional, şi anume în

analogie.

De asemenea, HQlor a sesi!at că magia şi religia sunt părţi complementare

ale unui sistem de gândire, deci nu sunt stadii ale de!voltării evolutive aleumanităţii.

3deile lui 7dAard HQlor au fost preluate şi redimensionate de Oames Ieorge

Bra!er în lucrarea #reanga de aur+2he olden 9ough, 106*.7l pleacă de la

legenda Crengii de aur, relatată de ervius în comentariul său despre

Sergilius.'otrivit celor spuse de ervius, Creanga de aur creştea pe un anumit

arore dintr-o dumravă sacră a Dianei de la %ricia.Buncţia de preot al loculuirespectiv putea fi deţinută doar de un ărat care o moştenea, rupând Creanga de

00


34/76

aur şi omorându-l apoi pe preotul anterior.Comparând elemente ale mai multor

culturi, Bra!er opinea!ă că protul anterior l-ar fi repre!entat pe !eul dumrăvii,

Sirius, uciderea lui fiind considerată însăşi moartea !eului.%ntropologul avea

convingerea că acea Creangă de aur ar fi vâscul crescut pe ste5ar şi că legenda

poate fi pusă în legătură cu un cult al drui!ilor pentru vâsc şi cu legenda

norvegiană despre moartea lui older, fiul lui 9din.Bra!er considera că Weul

'ădurii de la :emi era analog cu older şi că era încarnarea lui Oupiter, Weul

Cerului, care trăia pe vâscul de pe ste5arul sacru din dumrava Dianei, soţia

sa.4ăspun!ător de viaţa lui, dar şi de a lui Oupiter, 4egele 'ădurii treuia sacrificat

când puterile acestuia slăeau.

"n ceea ce priveşte în mod strict magia, Bra!er îi dedică primul volum al

operei.7l crede că magia este pseudo-ştiinţă, cu a5utorul căreia primitivul încerca

să intervină în mersul naturii.$ai spune că magia este un fel de g8id înşelător al

comportării.Din punctul său de vedere, magia s-ar a!a pe două principii+

a* „asemănătorul produce asemănătorul”&„efectul se aseamănă cu cau!ele

lui”*=

* lucrurile aflate în contact fi!ic unele cu altele continuă apoi să acţione!e

asupra altora de la distanţă&legea contagiunii*=

$agia a!ată pe prima lege este numită „magie 8omeopatică”, iar cealaltă

„magie contagioasă”.%mele pot fi cuprinse su numele de „magie simpatetică”,

întrucât presupun că lucrurile acţionea!ă unele asupra altora prin simpatie

secretă.Bra!er acordă atenţie diferenţelor dintre magie şi ştiinţă, magie şi

religie.4eliefea!ă credinţa puternică a magicianului în acţiunile sale, care ar fiidentice cu legile naturii, producând efectele necesare.%stfel, magia pare a se

asemăna cu ştiinţa, căci amândouă se a!ea!ă pe credinţa în ordine, însă ordinea

ştiinţei re!ultă din oservarea fenomenelor, în timp ce ordinea magiei re!ultă dintr-

o falsă analogie cu ordinea în care se leagă ideile în gândirea fiinţei umane.

Despre deoseirea dintre magie şi religie, Bra!er spune că prin practicile sale

magicianul doreşte să domine forţele supranaturale, în sc8im religia se defineşteca încercarea de a câştiga prin rugăciuni aceste forţe.

0)


35/76

De asemenea, Bra!er recunoaşte serviciile pe care magia le-a adus

umanităţii.$agicienii, dorind să afle adevărul, să oţină cât mai multe şi mai vaste

cunoştinţe, i-au precedat pe fi!icieni, medici, farmacişti.'uterea magicienilor a

prefigurat puterea politică atunci când ei au devenit şefi de triuri, iar mai apoi

c8iar regi.

Fn alt cercetător, ronislaA $alinoAsJi a privit şi el magia ca fiind opusă

religiei, ca fiind ceva ce se interesea!ă direct de nevoile psi8ologice ale fiinţei

umane."n cartea de referinţă, $agie ştiinţă şi religie&1(/>*, afirmă că magia

acţionea!ă pentru a asigura încrederea omului în situaţiile de incertitudine te8nică

prin „rituali!area optimismului”, pentru a releva dorinţe altfel nereali!aile într-o

comunitate limitată din punct de vedere te8nic.

4eferitor la funcţia culturală a magiei, $alinoAsJi opinea!ă că toate

instinctele şi emoţiile, activităţile îl conduc pe om în impasuri unde limitele puterii

lui şi lipsurile unor cunoştinţe îl trădea!ă în momente importante.De aceea,

organismul uman reacţionea!ă prin i!ucniri spontane, în care se produc credinţe

în eficacitatea lor.$agia se fi#ea!ă pe aceste credinţe, pe ritualuri şi le transformă

în manifestări tradiţionale permanente.%stfel, magia îl face pe om capail să

acţione!e cu încredere, să-şi menţină ec8ilirul c8iar în culmea furiei, a urii, a

disperării.Deci, funcţia magiei este de a rituali!a optimismul omului.

'entru $alinoAsJi, magia devine „încarnarea sulimei neunii a speranţei

care, cu toate acestea, a fost cea mai ună şcoală pentru caracterul uman”.

:atura magiei'e a!a determinărilor din interior şi din e#terior, antropologii au stailit

câteva direcţii principale de aordare a naturii magiei, şi anume+

1. forţa magiei se află într-o realitate spirituală supranaturală.

'otrivit acestei opinii, lumea este formată din două tipuri de

realităţi+materială şi nematerială, e#istând în afara omului.%ceasta este concepţia

dualistă, în cadrul căreia celor doi termeni li se acordă rol diferit.4ealitateanematerială, unde se situea!ă forţa magiei, este considerată ca primordială

0>


36/76

e#istenţei umane.a!ându-se pe forţele acestei realităţi, magicianul prin acţiunile

sale influenţea!ă fenomenele lumii naturale, materiale.

/. forţa magiei e#istă în voinţa magicianului.7a este spirituală, dar

suiectivă&personală*.$agicianul posedă o energie misterioasă, supranaturală, care

prin acţiuni adecvate îi permite să-şi afirme voinţa şi să facă lucruri demne de un

demiurg."n această situaţie, magia este e#presia dorinţei omului de a se apropia de

condiţia supremului creator.

0. forţa magiei este o putere re!ultată din cominarea realităţii supranaturale

şi a voinţei personale a magicianului.'rin energiile sale, magicianul reuşeşte să

cunoască şi să folosească forţele misterioase ale realităţii materiale şi

supranaturale."n cominaţia forţelor, cea personală&suiectivă*, prin voinţa

magicianului, vrea să fie dominantă, însă acest fapt nu se întâmplă întotdeauna.

). pentru a descoperi forţa magiei, treuie avută în vedere şi realitatea

naturală, suiectivă&sugestia, ioenergia* sau oiectivă&fapte sociale*.

%cestor principale direcţii de aordare a naturii magiei li se circumscriu

câteva elemente esenţiale+ conceptul mana, factorul placebo, puterea

magicianului.

Conceptul mana

Hermenul „mana”, de origine indone!iană, frecvent folosit de melane!ieni, a

fost introdus în antropologia culturală în 1(1 de către 4.M.Codrington, o dată cu

pulicarea lucrării 2he $elanesians.%supra termenului mana, antropologul face

următoarea afirmaţie+ „ $elanezienii cred n existenţa unei forţe totalmentedistinctă de orice forţă materială, care acţionează n toate felurile, fie pentru a

face binele, fie pentru a face răul, şi pe care este foarte avanta*os pentru om s"o

stăp!nească şi s"o folosească.Aceasta este mana+E-, o forţă, o influenţă de ordin

material, şi, ntr"un anume sens, supranaturalăFdar ea se relevă prin forţa fizică

sau prin orice putere şi superioritate pe care o posedă omul.$ana nu este deloc

fixată asupra unui anumit obiect, ea poate fi ndreptată asupra oricărui fel delucru).

0


37/76

'entru un alt antropolog, $arcel $auss, mana este potenţialul suprauman,

impersonal, misterios, care se fi#ea!ă în oameni e#traordinari, în spirite, strigoi,

totemuri, divinităţi, în evenimente rare, ritualuri religioase sau magice.

Hermenul mana cuprinde şi ideea unui mediu misterios în care puterea

magică se manifestă şi în care faptele se petrec altfel decât în lumea simţurilor.$ai

mult, mana înseamnă nu doar” o forţă, o fiinţă, ci şi o acţiune, o calitate şi o stare”.

Cuvântul mana se utili!ea!ă cu diferite vere+ a avea mana, a da mana, a lua

mana, mana de a face&ceva*etc.Deci, termenul poate avea mai multe înţelesuri ce

pot fi e#primate prin sintagmele+ putere de vră5itor, fiinţă magică, lucru magic,

fiinţă vră5ită, a acţiona magic etc.

"n dicţionare, în tratate, mana este în general definită ca „o forţă sau o putere

supranaturală ce poate fi atriuită persoanelor, spiritelor sau oiectelor

neînsufleţite”.

%ntropologii culturali de la sfârşitul secolului al 232-lea şi începutul

secolului al 22-lea au comparat conceptul mana, aşa cum apare la melane!ieni, cu

alte fenomene considerate asemănătoare, cum ar fi „AaJan” şi „orenda” din

culturile indienilor iou#.De e#emplu, orenda este definită ca „o putere sau o

potenţialitate ipotetică de a produce efecte printr-o modalitate

mistică”&O.MeAitt*.Conceptul mana e#istă şi în culturile egipteană&„Ja”*,

greacă&„menos”*, c8ine!ă&„dao”*, 5apone!ă&„Jami”*etc.

"n literatura antropologică a ultimelor decenii, mana nu mai este considerată

universală şi nici comună.-a spus şi că mana nu este impersonală şi că este

întotdeauna legată de puterea unor fiinţe.'entru o mai ună înţelegere a conceptului de mana şi, in e#tenso, a practicii

magiei, e#emplul pe care îl oferă Lilliam %. Maviland, din spaţiul cultural

melane!ian, ni se pare elocvent+ „Fn fermier melane!ian poate cunoaşte multe

despre 8orticultură, condiţionarea solului, şi despre timpul prielnic pentru semănat

şi cules recolta, dar, fără îndoială, depinde de mana dacă el va avea o recoltă

ogată.Deseori, în acest scop, el construieşte acestei puteri un altar simplu, lacapătul parcelei.Dacă recolta este ună, este un semn că fermierul şi-a apropiat

0E


38/76

într-un anumit fel mana, necesară pentru aceasta.De asemenea, succesul unui

luptător în încleştarea cu duşmanul, nu este atriuită forţei lui, ci manei, conţinută

într-un amulet ce atârnă de gâtul lui”.

"n acord cu opinia celor mai mulţi specialişti, considerăm mana, cum o

defineşte %c8im $i8u, „o forţă potenţială, independentă de practicile magiei.7a

poate fi activată înspre ine sau înspre rău, prin acţiuni efectuate de

magicieni”& Antropologia culturală, 7ditura Dacia, /66/, p./)6*.

Bactorul placeo

Când anali!ăm magia, o prolemă semnificativă o constituie e#plicarea şi

interpretarea re!ultatelor acesteia.4e!ultatele, într-o anumită măsură, îşi au

e#plicaţia în natura psi8ologiei umane şi în natura realităţii sociale.%proape

întotdeauna e#istă o coincidenţă între modul în care magicianul şi pulicul privesc

re!ultatele magiei.7a este un fapt social, cum consideră DurJ8eim, întrucât

oamenii apelea!ă la magician deoarece cred în el şi în practicile acestuia."n ceea

ce-l priveşte pe magician, el treuie să creadă că înfăptuieşte ceva datorită calităţii

ce i-a fost atriuită de către grupul sau colectivitatea din care face parte.

7#istă o întreagă literatură ce cultivă credinţa în capacitatea magiei de a

produce re!ultatele dorite, aşteptate, şi care oferă numeroase e#emple locali!ate,

datate.%cestea repre!intă proele tradiţionale prin care este întreţinută

crediilitatea în forţa magiei.

4eferitor la ideea că magia reali!ea!ă cu adevărat ceva, menţionăm că

po!iţia antropologului diferă faţă de aceea a magicianului şi a pulicului.Diferenţaconstă în aceea că antropologul admite că este vora de intervenţia „factorului

placeo”, deci caută o e#plicaţie raţională, ştiinţifică, crediilă pentru unele fapte

sau, mai precis, pentru efectele ce se produc în urma uneiG unor acţiuni.'rin

urmare, antropologul cultural nu poate să nege în totalitate că magia este uneori

eficientă.

Wilnic oamenii se confruntă cu tot felul de proleme e#istenţiale şi, pentru ale re!olva, pe cât posiil într-un timp optim, în afară de mi5loacele raţionale,

0


39/76

convenţionale, ei apelea!ă la mi5loace neraţionale, neconvenţionale.Bolosirea unor

astfel de modalităţi deseori este urmată de re!ultate dintre cele mai spectaculoase,

situate, pentru cei mai mulţi, la limita crediilului.%semenea mi5loace sunt numite

în antropologie „placeo”.7ste necesar să preci!ăm că acestea sunt utili!ate de

multă vreme în medicină.Fn e#emplu edificator în acest sens îl repre!intă

utili!area medicamentului numit meproamat, indicat frecvent de către medici

pentru ameliorarea tensiunii musculare, dar şi a stărilor de angoasă, de nelinişte."n

.F.%. a fost reali!at un e#periment pe două grupuri de pacienţi+ unui grup i s-a

administrat meproamat, în timp ce celuilalt grup i-au fost administrate capsule cu

lacto!ă, evident fără ca memrii celor două grupuri să ştie acest lucru."n urma

e#perimentului, medicii au constatat că efectele au fost aceleaşi la amele grupuri

de pacienţi.Deci, factorul care a acţionat este de natură psi8ică, este autosugestia,

altfel spus este vora de factorul placeo.

Xi magia poate fi considerată un mi5loc neconvenţional, cel mai un

e#emplu constituindu-l magia medicală, în cadrul căreia folosirea ceaiurilor, a

siropurilor, a tincturilor din anumite plante este cunoscută c8iar şi în !ilele noastre

ca tămăduitoare.'uterea de vindecare a acestor „leacuri” e#istă doar în mintea

receptivă a celor care apelea!ă la astfel de mi5loace curative.%desea, ceaiurile

respective sunt mi5loace de tip placeo.

"n magie, sfera de manifestare a factorului placeo este vastă, în afara

produselor menţionate folosindu-se şi talismane, inele şi diverse alte

oiecte.'uterea pe care mentalul, sugestia fiinţei umane o poate investi unui mi5loc

placeo este deoseit de mare.Hotodată, eficacitatea magiei ca mi5loc placeo estedeterminată de mediul unde are loc, de dimensiunea stresului ce se află la a!a

solicitării unui act magic, de predispo!iţiile psi8ologice ale pacientului, de starea

lui emotivă, de cultura sa şi, într-o măsură deloc negli5ailă, de calităţile

magicianului şi recunoaşterea acestor calităţi în societatea respectivă.

'uterea magicianului

0(


40/76

$agicianul intervine în actul de magie în virtutea unor puteri sau a unor

energii considerate paranormale.%ceasta re!ultă din modul în care este privită

magia în folclor, în studiile de etnologie.De e#emplu, $i8ail Canianu, pre!entând

credinţele privitoare la felul cum se produce deoc8iul, a acordat o atenţie deoseită

oservării oc8ilor ca purtători ai unor puteri miraculoase.De altfel, în multe culturi

ale lumii, oc8ilor li s-a atriuit o forţă malefică, deoarece ei au capacitatea de a

ameţi, de a îmolnăvi, deci de a deoc8ia.9c8ii consideraţi magici se deoseesc de

ceilalţi prin uitătura lor, prin constituţia lor&de e#emplu pot avea câte două pupile

în fiecare oc8i*, prin culoarea lor&de e#emplu oc8ii alaştri ai unui om care s-a

născut cu „tic8ie”pe cap*.'entru a anula puterea e#traordinară a oc8ilor, adesea se

apelea!ă la descântece specifice rostite de un „magician”.

)6


41/76


42/76

"n ultimele două secole, interesul pentru mit s-a dovedit deoseit şi s-a

concreti!at în studii de referinţă, în care conceptul a fost aordat din multiple

perspective.:ume ilustre de e#egeţi ai mitului, dintre care îi amintim pe $ircea

7liade, 7rnst Cassirer, Beli# uffiere, 4oger Caillois, Claude @evi-trauss, @ucian

laga, Ieorges Dume!il,'ierre runel, au adus o valoroasă contriuţie la definirea

unui fenomen atât de comple#.Din diverse ung8iuri de cercetare au fost formulate,

până în pre!ent, peste cinci sute de definiţii ale mitului&cf.Sictor ;ernac8,

Dicţionar de mitologie generală, 7ditura %latros, ucureşti, 1(0*, însă niciuna

nu a reuşit să îngloe!e toate sensurile noţiunii.

Din antic8itate şi până în !ilele noastre, epoci, curente literare sau creatori au

manifestat atitudini dintre cele mai diferite în faţa acestei comple#e proleme care

este mitul, cu atât mai mult cu cât de la receptarea religioasă sau de la cea cu

funcţie gnoseologică s-a a5uns la receptarea estetică.

:u se poate face o anali!ă a interpretărilor moderne ale conceptului de mit

fără a surprinde datele necesare înţelegerii lui, pe care istoria umanităţii le

păstrea!ă din antic8itate, întrucât mitul antic este şi va rămâne o permanenţă a

culturii, o sursă de inspiraţie pentru toţi acei creatori care au considerat şi consideră

literatura drept o” fiică” a mitologiei.

4evelatoare este atitudinea lui 'laton faţă de mit."n opera filo!ofului

antic8ităţii întâlnim te#te legate de mituri, în care voreşte de o lume

supracerească destinată sustanţei autentice, lume din care fac parte dreptatea,

înţelepciunea, ştiinţa şi fiinţele desăvârşite.%cestea pot fi vă!ute doar de către

!ei.'laton voreşte şi de o lume inteligiilă, vi!iilă, aparţinând spaţiuluiterestru.Cele două repre!entări se deoseesc, prima fiind guvernată de !ei, de idei,

în timp ce a doua se caracteri!ea!ă prin cunoaşterea imperfectă a fiinţei.'laton

considera că mitul aparţine primei lumi, în care este posiilă cunoaşterea

adevărului.$itul însuşi este vă!ut ca un mi5loc de accedere către adevăr.%utorul

celerelor Dialoguri era de părere că numai filo!ofii pot crea mituri autentice.

'entru un alt celeru gânditor al antic8ităţii, %ristotel, mitul este o formă deartă, de e#primare a atitudinilor umane.7l ar e#plica fapte verosimile, pe care le

)/


43/76

pune în corespondenţă cu cele înc8ipuite+ NDe aceea şi iuitorul de mituri e

oarecum un filo!of, căci mitul a fost născocit pe a!a unor întâmplări minunate,

pentru e#plicarea lor”& $etafizica, 7ditura 343, ucureşti, 1((, 3, /, (/*. "n

Poetica, termenul NmQt8os” este utili!at de la început, încă din primele fra!e+ Nmi-

e în gând să voresc despre poe!ie în sine şi despre felurile ei+despre puterea de

înrâurire a fiecăreia dintre ele=despre c8ipul cum treuie întocmită

materia&YmQt8os* pentru ca plăsmuirea să fie frumoasă”& Poetica, 7ditura 343,

ucureşti, 1((, 3, 16, 1))Ea*.Deci, de modul în care material unei opera literare

este organi!ată, adică de NmQt8os” depinde reali!area frumosului.7ste evidentă

valoarea estetică pe care %ristotel o atriuie mitului.Hot în Poetica, tagiritul

menţionea!ă mitul alături de caractere şi de 5udecată, ca element constitutiv al

tragediei+”3mitaţia acţiunii este ceea ce constituie suiectul oricărei tragedii&cu alte

cuvinte, îminarea faptelor ce o alcătuiesc*=caracterul, ceea ce ne dă dreptul să

spunem despre eroi că sunt aşa sau altminteri=5udecata, ceea ce îngăduie

voritorilor să dovedească ceva ori să enunţe vreo părere”& 'bidem, S3, >, 1)>6a*.

"ntrucât mitul este cel care deţine faptele ce s-au întâmplat, apare ipote!a ca

filo!oful antic să-l fi perceput drept cel mai vec8i şi cel mai important instrument

al tradiţiei&cu precădere al celei orale* pe care istoria umanităţii îl cunoaşte şi îl

păstrea!ă.

7#ceptând 7vul mediu care a respins miturile, celelalte epoci şi-au

manifestat preferinţa pentru anumite mituri şi pentru anumiţi eroi mitici.%stfel,

secolul luminilor manifestă interes pentru miturile celtice şi scandinave,

prefigurându-se studiul mitologiei comparate ale cărei a!e vor fi puse mai târ!iude către $a# $uller.'rin traducerea cunoscutei opera literare G mie şi una de

nopţi se naşte gustul pentru miturile orientale, cultivate de Soltaire şi

Diderot.3luminismul desc8ide şi o nouă perspectivă, şi anume aceea a interpretării

filo!ofice a mitului.Iiamattista Sico elaorea!ă conceptul de Nmito-poe!ie” şi

pune accent pe fante!ie ca element esenţial în gene!a poe!iei şi a mitului.Sico e de

părere că miturile sunt rodul logicii poetice anterioare logicii raţionale.7l este

)0


44/76

primul dintre filo!ofi care remarcă faptul că e#istenţa oamenilor primitive s-a

modelat pe mit&I.Sico, Ctiinţa nouă, 7ditura Fnivers, ucure ti, 1(E/, p.10)*.ș

4enaşterea şi clasicismul sunt dominate de miturile greceşti revalorificate în

opere dramatice la Corneille, 4acine, 8aJespeare, Calderon, @ope de Sega,

$oliere.De e#emplu, 8aJespeare îmină uimitor lumea mitologică, cea reală şi

cea supranaturală, îndeosei în piesa &isul unei nopţi de vară. criitorii din

perioada renascentistă au fost atraşi şi de mitul lui Don Ouan, care prin creaţia lui

Hirso de $olina doândeşte funcţie mito-poetică, dar şi de mira5ul călătoriilor,

fiind generat un nou mit+ al insulei sau al lui 4oinson Crusoe.

"ncepând cu romantismul asistăm la revalorificarea miturilor şi la

redescoperirea miturilor şi legendelor naţionale şi a miturilor ilice.Sictor Mugo,

@amartine, C8ateauriand manifestă un deoseit interes pentru miturile creştine,

9iblia fiind considerată cartea fundamentală a miturilor şi o înaltă sursă de poe!ie.

"n acest conte#t putem aminti e enie du #hristianisme al lui C8ateauriand şi

loa de %lfred du SignQ.

9dată cu secolul al 232-lea, miturile sunt pre!entate şi interpretate din

ung8iul diverselor discipline+filo!ofie, sociologie, literatură, psi8ologie, istorie şi

etnologie.

$itologia devine oiect de interes în romantism şi pentru filo!ofi,

semnificativ fiind aportul lui c8elling în e#plicarea mitului.Concepţia şi-o

e#primă în Hilozofia mitologiei şi a revelaţiei şi în Hilozofia artei.$itologia este

considerată condiţia permanentă, Ncondiţia necesară şi materia primă a oricărei

arte”, este Nuniversul într-un veşmânt superior, în întruc8iparea saasolută”&c8elling, Hilozofia artei, 7ditura $eridiane, ucure ti, 1((/, p.((*,ș

singurul teren pe care îl ascundea lumea !eităţilor mitologice.7l vede în !eii din

mitologie&în special cea greacă*, !ei Nfericiţi în mod asolut”, întruparea ideilor

care formea!ă realitatea ultimă, care Ndesc8id asolutul” şi prin care devine

posiilă intuirea limitată şi nelimitată a asolutului.Bilo!oful consideră că arta

poate atinge asolutul prin intermediul simolurilor pe care le oferămitologia.'entru c8elling mitologia este Npoe!ia asolută”, Nmateria veşnică din

))


45/76

care ies la iveală atât de minunat şi divers, toate formele”, iar mitul este produsul

fante!iei inconştiente colective cât şi individuale.De asemenea, filo!oful german

opinea!ă că înc8egarea unei mitologii repre!intă semnul inva!iei divine în

conştiinţa umană. %stfel, şi în apariţia mitologiei şi în revelaţia divină, iniţiativa

aparţine spiritului universal, puterii asolute.

Fn loc aparte în receptarea estetică a mitului îl ocupă Lagner şi

:iet!sc8e.'entru Lagner, mitul este cea mai autentică e#presie a omenescului,

deoarece e#primă ceea ce viaţa are etern.Lagner scria că Nmitul este poemul

primitiv şi anonim al poporului şi l găsim n toate epocile, reluat, nnoit fără

ncetare de marii poeţi ai perioadelor de cultură. 6ntr"adevăr, n mit relaţiile dintre

oame

Antropologia Culturii Europene.doc

Documents

Transcript of Antropologia Culturii Europene.doc