Anne Rice - Vremea Ingerului
1490
Anne Rice Vremea Îngerului Volumul -1 Seria Cântecele Serafimului Anne Rice Angel Time , 2009 © Editura, An Toate drepturile rezervate Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României: t RICE, ANNE Cântecele serafimului / Anne Rice;
description
Roman
Transcript of Anne Rice - Vremea Ingerului
Anne Rice
Vremea Îngerului
Volumul -1
Seria Cântecele Serafimului
Anne Rice
Angel Time
, 2009
© Editura, An
Toate drepturile rezervate
Descrierea CIP a Bibliotecii Na
ionale a României:
t
RICE, ANNE Cântecele serafimului
/ Anne Rice;
trad.: Iulia Arsintescu. -
Bucuresti: Leda, 2011
ISBN 978-973-102-366-3
Vol. 1: Vremea îngerului. -2011.
-ISBN 978-973-102-367-0
Versiune ebook: 1.0
Lua i seama s ta
nu dispre ui i pe vreunul din
acestia mici;
tt
ca
va
spun Eu vou a
ca
îngerii lor din ceruri pururea v
ad
fa a Tat lui Meu, care este în
ceruri.
ta
-Evanghelia dup a
Matei, 18:10 (Versiunea
Bartolomeu
Valeriu Anania)
Tot asa, v-o spun Eu vou a,
bucurie se face înaintea
îngerilor lui Dumnezeu pentru un
paa
tos care se
c
pocaieste.
-Evanghelia dup a
Luca, 15:10 (Versiunea
Bartolomeu
Valeriu Anania)
Ca
îngerilor S i le va porunci
pentru tine ca s a
te p zeasc a
aa
în toate caile tale; pe mâini te
vor în at
l a ca nu cumva
piciorul t ausat
i-l izbesti de piatr a. -Psalmul
90:11-12
(Versiunea Bartolomeu Valeriu
Anania)
3
CAPITOLUL UNU
Umbre de disperare
Semnele rele s-au ar atat înca
de la început.
Întâi de toate, nu voiam sa
lucrez la Mission Inn. M-as fi
dus cu drag a
inim a
oriunde în tar a, dar nu la
Mission Inn. Si
înc a
în apartamentul nup ial, chiar
în camera aceea,
t
camera mea. Ghinion pâna
peste cap, mi-am spus.
Dar seful meu, Justi iarul, nu
avea cu niciun chip de unde
t
sa
stie, atunci când mita
Mission Inn
-a încredin at treaba, c
era locul unde ma
duceam când nu voiam sa
fiu Lucky
Vulpoiul, când nu voiam sa fiu
asasinul lui.
Mission Inn era o parte din buc
atica aceea mic a
de lume
unde nu ma
deghizam. Când mergeam acolo,
eram pur si
simplu eu, înalt de un metru
nouazeci si trei, blond si tuns
scurt, cu ochi cenusii -un om ca
t
al ii, care nu
atâ ia t
seam n cu nimeni în mod special.
Nici macar nu m
aa
a
oboseam sa
port protez a
ca sa-mi schimb vocea când
mergeam acolo. Nici macar nua
-mi b team capul sa-mi pun
ochelarii, care îmi ascundeau
identitatea oriunde altundeva,
mai pu in la mine în apartament
si la mine în cartier.
t
Acolo eram exact cine sunt, desi
eu sunt exact omul care
se deghizeaz a
atât de complicat atunci când
execut a
ceea
ce îi cere Justi iarul sta
execute.
Asa c a
Mission Inn era al meu, al unui
“nimeni”, si la fel
era si apartamentul nup ial,
numit apartamentul Amistad,
t
cel de sub cupol a. Iar acum mi
se ceruse sa-l mânjesc
sistematic. Nu pentru altcineva,
ci pentru mine, desigur. Nas
fi facut niciodat a
ceva menit sa
dauneze hotelului
Mission Inn.
O cl dire urias a, construc ie
fantezist a
a
o t
din Riverside,
California, Mission Inn
reprezenta locul unde gaseam
deseori refugiu si se întindea
extravagant si acaparator pe
dou a
cvartale. Acolo puteam s a
ma
prefac, timp de o zi,
dou a, trei, c a
nu mai eram c autat de FBI, de
Interpol sau de
Justi iar, puteam s t
catre ta
scap de mine si de con stiin
amea.
Europa devenise de mult a
vreme nesigur a
pentru mine,
datorit a
securit atii crescute la toate
punctele de control si a
faptului ca
serviciile care reprezentau
legea si visau sa
pun a
mâna pe mine hot arâser a
ca
eu eram auto rul tuturor
crimelor nerezolvate din
dosarele lor.
Dac a
îmi doream atmosfera atât de
drag a
din Siena sau
Assisi, din Viena ori Praga si
din toate acele locuri unde nu
mai puteam merge, o cautam la
Mission Inn.
Nu putea fi toate aceste orase,
desigur. Dar îmi asigura un
paradis unic si ma
trimitea înapoi în lumea mea
sterila
cu
spiritul revigorat.
Nu era singurul loc unde puteam
sa
fiu nimeni, dar era cel
mai bun si aici veneam cel mai
des.
Mission Inn nu se afla departe
de “locuin a” mea, dac a
o
t
pot numi asa. De obicei, ma
duceam acolo dintr-un impuls
si atunci când puteau sa-mi dea
apartamentul meu. Îmi
pl aceau si celelalte camere, în
special Aparta mentul
Patronului, dar aveam rabdare si
asteptam sa
stau în
Amistad. Iar uneori m a
cautau la unul dintre multele
mele
telefoane mobile special ca s a
ma
ta
aparta
anun e c mentul
poate fi al meu.
Deseori r amâneam chiar si o s
apt amân a
la Mission Inn. Îmi
luam cu mine l uta, uneori chiar
cântam un pic. Si
a
întotdeauna aveam un teanc de c
r i de citit, de obicei c r i
at
at
de istorie, despre Evul Mediu
sau epoca dinainte, despre
Renastere, despre Roma antica.
Citeam ore în sir în
apartamentul
Amistad, sim indu-ma
neobisnuit de în siguran ta
.
t
De la hotel ma duceam în locuri
speciale.
Deseori, nedeghizat, conduceam
pâna
la Costa Mesa, în
apropiere, s a
ascult orchestra Pacific
Symphony. Îmi pl acea
contrastul, îmi pl acea sa
schimb arcadele de stuc si
clopotele ruginite de la hotel
cu minunea imens a
de
plexiglas reprezentat de
Segerstrom Concert Hali, cu
încânt
toarea sa cafenea rosie de la
etajul întâi.
a
În spatele uriaselor ferestre
ondulate, restaurantul parea
sa
pluteasc at
t
ca
în spa iu. Când mâneam acolo,
sim eam
într-adev ar pluteam prin spa iu
si prin timp, desprins de
t
toate lucrurile urâte si rele,
miraculos de singur.
Nu demult ascultasem în sala
aceea de concerte Ritualul
primaverii de Stravinsky. Îmi pl
acea. Îmi pl acea nebu nia
care zvâcnea în muzic a. Îmi
revenise în minte momentul
când am auzit-o prima oar a, cu
zece ani în urm a
-în
noaptea când îl cunoscusem pe
Justi iar. M facuse s a
ma
ta
gândesc la via a t
mea, la tot ceea ce se
întâmplase de
atunci, cum alunecasem într-o
lume în care asteptam sa
sune telefonul, fapt care
însemna, de fiecare dat a,ca
cineva fusese însemnat si
trebuia sa
ma
duc dupa
el.
Nu ucideam niciodat a
femei, dar asta nu însemna c a
nu o
facusem înainte s a
devin vasalul, serbul Justi
iarului -sau
t
cavalerul lui, în func ie de
punctul de vedere al fiecaruia.
El
t
ma
numea cavalerul lui. Eu m a
gândeam la munca mea în
termeni mai a
si nimic nu reusise, în
resping tori timpul
acestor zece ani, sa
ma
familiarizeze cu ea.
Deseori conduceam de la Mission
Inn chiar pân a
la
misiunea San Juan Capistrano,
mai la sud si mai aproape de
coast a, alt loc secret unde m a
sim eam necunoscut, uneori
t
chiar fericit.
San Juan Capistrano chiar este o
misiune. Nu si Mission
Inn. Mission Inn este doar un
omagiu adus arhitecturii si
mostenirii misiunilor. Dar San
Juan Capistrano este un lucru
veritabil.
La Capistrano, hoin aream prin
uriasa gr adin a
p trat a, prin
a
chiliile deschise si vizitam
îngusta, întunecoasa capela
Serra - cea mai veche capel a
catolica
din California.
Iubeam capela aceea. Îmi pl acea
pentru ca
era singura
biseric a
de pe toat a
coasta unde se stia c a
slujise binecu vântatul
Junipero Serra, marele
franciscan. Poate ca
mai
slujise si în alte biserici. De
fapt, sigur o facuse. Dar
aceasta
era singura despre care se stia
cu siguranta.
Am fost de câteva ori în nord ca
sa
vizitez misiunea din
Cârmei, s a
ma
uit la chilia micu ta
pe care o recon-struiser a
acolo si i-o atribuiser a
lui Junipero Serra si s a
meditez la
simplitatea ei: un scaun, un pat
îngust, o cruce pe perete.
Tot ce-i trebuia unui sfânt.
Mai exista si San Juan Bautista,
cu refectoriul si muzeul ei si
toate celelalte misiuni atât de
constiincios restaurate.
Când eram copil, am vrut pentru
o vreme sa
ma
fac
calug ar, dominican, de fapt,
iar misiunile dominicane si cele
franciscane din California se
amestecau în mintea mea,
pentru ca
erau amândou a
ordine ale milosteniei. Le
respectam deopotriv a
si o particic a
din mine înc a
mai
nutrea vechiul vis.
Înc a
mai citeam cat
istorice despre dominicani
ri si
franciscani. Aveam o biografie
veche a lui Toma D'Aquino
pastrat a
din vremea scolii, plin a
de însemn ari f acute atunci.
întotdeauna m-a linistit sa
citesc istorie. Sa
citesc istorie
însemna s a
ma
scufund în vremuri sfârsite în
pace. La fel si
misiunile. Reprezentau insule
ale altor vremuri.
Dar cel mai des vizitam capela
lui Serra de la San Juan
Capistrano.
Nu mergeam acolo ca sa-mi
amintesc devo iunea pe care
t
o nutrisem când eram copil.
Aceasta disp aruse pen tru
totdeauna. Voiam pur si simplu
saa
pe
p sesc potecile
str b tute demult. Sau poate c a
doream pur si simplu s a
aa
calc pe p amânt sfânt, s a
ma
misc prin locuri menite pele
rinajului
si sfin eniei, pentru c a
acum nu mai puteam s a
ta
m
gândesc la asa ceva.
Îmi placea acoperisul cu bârne
al capelei Serra si pere ii ei
t
întuneca i, t
picta i. t
Ma
sim eam linistit în
t
penum bra
dinauntru, unde str lucea doar
aurul icoanei, doar conturul
a
auriu al altarului umplut cu
statui si cu sfin i.
t
Desigur, icoana aurie, sau
catapeteasma, cum i se spune
adesea, nu fusese aici în zilele
timpurii ale franciscanilor.
Ap aruse mai târziu, în timpul
restaur arii, îns a
mie biserica
mi se p area cât se poate de
adev arat a. Exista în ea Sfânta
împ art sanie. Iar împ art
sanie, de
a
Sfanta a
indi ferent
credin a mea, nu putea fi decât
“adev arat a”.
t
Cum as putea explica?
Îngenuncheam întotdeauna în
semiîntuneric, pentru multa
vreme, si întotdeauna aprindeam
o lumânare înainte sa
plec, desi n-as putea sa
spun pentru cine sau pentru ce.
Uneori sopteam: “în memoria ta,
Jacob, si a ta, Emily.” Dar
nu era o rug aciune. Nu mai
credeam în rug aciuni mai mult
decât credeam în amintire.
Ma
închinam ritualurilor si
monumentelor, semnelor cu
în eles. M ta
închinam istoriei din c r i, din
cl diri, din picturi
at
a
-si în acelasi timp credeam în
pericol, si credeam în
uciderea unor oameni oriunde si
oricând îmi cerea st pânul
a
meu sa
o fac, st pân a
pe care în adâncul inimii mele
îl
numeam simplu Justi iarul.
t
Ultima dac a
când ma
dusesem la misiune -acum mai
puin de o lun a
t
petrecusem un timp neobisnuit de
lung
plimbându-ma
prin gr adina ei enorm a.
Nu mai v azusem niciodat a
atâtea feluri de flori în
acelasi
loc. Existau trandafiri moderni,
cu form a
per fect a, si
trandafiri din trecut, deschisi
precum cameliile, existau vita
cu flori în form a
de trompet a, rochi a
t
-rândunicii, verbina
si
cele mai mari tufe de iasomie
albastra
pe care le-am vazut
în viaa t
mea. Existau floarea -soarelui
si portocali si
margarete, si te puteai plimba
prin toat a
aceast a
bog atie
pe o mul ime de alei largi si
proasp t pavate.
ta
Am mers cu rabdare printre
chiliile ferecate, încântat de
pere ii vechi înc arca i t
neuniform cu flori. Îmi pl acea
sa
t
privesc lumea stând sub arcade.
Arcadele rotunjite erau
semnul reprezentativ al misiunii
si erau reprezentative si
pentru Mission Inn.
La Capistrano îmi pl acea în mod
special faptul c a
pla nul
misiunii copia un proiect
monastic vechi, reprodus de
m n stiri peste tot în lume, si
c a
Toma D'Aquino, sfântul pe
aa
care-l veneram când eram copil,
petrecuse probabil multe
ore hoinarind printr-o gr adin
aa
la fel de p trat a, cu arcade
rotunde, cu alei netede si cu
inevitabil la fel de multe
flori.
De-a lungul istoriei, c alug
arii respectaser a
iar si iar ace lasi
plan, ca si cum c r-ar fi putut
aamizile însele si mortarul sîn
at
la cumva în faa r aului din lume
si i
t
-ar fi putut pastra
oarecum în siguran ta
, pe ei si c at
r ile pe care le scriau.
St tusem mult a
vreme în picioare lâng a
ruina
a
uriasei
biserici principale de la
Capistrano.
O distrusese un cutremur în
1812, iar în locul ei ramasese,
plin de gropi si fara
acoperis, un sanctuar însp ia
a
mânt torde mare de nise goale. M
a
uitasem la buc atiledec r
aa
mizi
si de ciment care rezistasera
întâmpl tor ici si colo ca si
a
cum ar fi avut un în eles pentru
mine, un fel de în eles ca al
tt
Ritualului primaverii, ceva
menit s a
aib a
de -a face cu ruina
propriei mele vie i.
t
Eram un om scuturat de un
cutremur, un om paralizat de
disonan e. Asta stiam. Ma
gândeam mereu la asta,
t
încercam s a
ma
desprind de orice continuitate.
Încercam s a
accept ceea ce p area s a
fie soarta mea. Dar nu -i usor,
daca
nu crezi în soarta.
La ultima mea vizit a, vorbisem
cu Dumnezeu în capela
Serra si îi spusesem cât de mult
îl uram pentru c a
nu exist a.
I-am spus cât de otr avitoare
era iluzia c a
el ar exista, ce
nedreptate le facea astfel
muritorilor, mai ales copiilor,
si
cât de mult îl detestam din
cauza asta.
Stiu, stiu, nu are sens ce spun.
Am facut o mul ime de
t
lucruri far a
sens. Sa
fiu asasin si doar atât nu are
niciun
sens. Probabil chiar din aceast
a
cauz a
ma
învârteam în
aceste locuri, din ce în ce mai
des, far a
sa
port vreuna
dintre numeroasele mele masti.
Stiam c a
citeam c r i de istorie ca si
cum mi
at
-as fi imaginat
ca
un Dumnezeu se amestecase în
istorie nu numai o data
ca sa
ne salveze de noi însine, dar nu
credeam deloc asta,
iar mintea mea era plin a
de tot felul de povesti despre
epoci diverse si numeroase
personaje faimoase. De ce ar fi
procedat altfel un ucigas?
Pentru c a
nimeni nu poate fi ucigas în
fiecare clip a
a vie ii
t
lui. Din când în când, mai
razbate câte o urm a
de
umanitate, câte un lic ar de
normalitate, indiferent cu ce
te-ai ocupa.
Asa c a
eu aveam c at
r ile mele de istorie si
vizitele în acele
câteva locuri în stare s a
ma
transporte în timpurile despre
care citeam cu atâta entuziasm
înc p-mi
a
atânat, um-plândumintea cu
povesti cât s a
nu poat a
fi golit a
usor si s a
se
întrebe despre ea însasi.
Dar trebuia sa-i arat lui
Dumnezeu pumnul pentru lipsa de
sens a tuturor acestor lucruri.
Iar mie asta îmi facea bine. El
nu exista cu adevarat, dar eu îl
puteam crea în acest mod,
înfuriindu-m a, si îmi pl aceau
momentele de conversa ie cu
t
acela care pe vremuri însemnase
pentru mine atât de mult,
iar acum îmi inspira doar mânie.
Când ai fost crescut catolic,
probabil ca
ritualurile î i t
ramân toat at
-un fel de teatru al min ii din
via a. Tr aiesti într t
care nu po i iesi. Toat a
via a por i în spate dou ta
tt
mii de ani,
pentru ca
ai crescut constient ca
apar ii acelor ani.
t
Cei mai mul i americani consider
a
ca
t
lumea a început în
ziua când s-au n ascut ei, dar
catolicii se duc înapoi pân a
la
Bethleem si mai departe, iar
evreii fac la fel, chiar si cei
mai
pu in t
religiosi dintre ei, si îsi aduc
aminte Exo dul si
f g duielile lui Abraham
dinainte de el. Niciodat a
n
aa
-am
putut s a
m t
a
uit la stelele nop ii sau la
nisipul unei plaje far a
sa
ma
gândesc la promisiunile facute
de Dum nezeu lui
Abraham în leg tur aa
cu neamul lui si, indife rent ce
am
crezut s-au n-am crezut vreodat
a, Abraham ramâne
parintele neamului c aruia înc a
îi apar in, far a
vreo vin a
sau
t
vreun merit din partea mea.
Am sa-ti înmul esc samân acât
stelele din cer si cât
tt
nisipul de la malul marii.
Asa ca
particip am în continuare la
dramele din teatrul
min ii noastre, chiar si atunci
când nu mai credem în public
t
sau în regizorul piesei.
Am râs gândind asa ceva, în timp
ce meditam în capela
Serra, am râs tare ca un nebun
în timp ce îngenuncheam
acolo, bolborosind în penumbra
dulce si cl tinând din cap.
a
Ceea ce ma
înfuriase la ultima vizit a
era faptul ca
tre cusera
zece ani de când lucram pentru
Justi iar.
t
El îsi amintise aniversarea,
vorbise pentru prima oara
despre o aniversare si ma
gratificase cu un dar urias în
bani, virat deja în contul din
Elve ia, prin care îmi primeam
t
banii de cele mai multe ori.
Cu o seara înainte, îmi spusese
la telefon:
-Daca
te-as cunoaste mai bine, Lucky,
ti-as da ceva mai
mult decât niste bani reci. Dar
tot ce stiu este ca
mai cân it
la l ut a, si ca
atunci când erai copil cântai
mereu.
a
Mi -ai
povestit despre asta. Dac a
nu ti-ar fi placut atât de mult
l uta, probabil c aa
nici nu ne -am fi întâlnit
vreodata. Ii dai
t
seama cât de mult timp a trecut
de când ne cunoastem?
Mereu sper ca
vei trece pea
-aici si vei avea cu tine si l
uta.
Când ai s-o faci, am s a
te rog s at
cân i pentru mine, Lucky.
La naiba, Lucky, nici macar nu
stiu unde locuiesti!
Era un subiect pe care îl aducea
în discu ie mereu -faptul
t
ca
nu stia unde locuiesc; cred ca
se temea, în adân cul
sufletului s au, c a
nu aveam încredere în el, c a
munca mea
rodea treptat dragostea pe care
i-o purtam.
Dar aveam încredere în el. Si îl
iubeam. Nu iubeam pe
nimeni altcineva pe lume, doar
pe el. Numai ca
nu voiam sa
stie nimeni unde locuiesc.
t
si schimbam des locu t
Nic aieri nu m a
sim eam acas a
in a.
Nu luam nimic cu mine din cas a
în cas a, doar l uta si toate
a
c r ile. Si, desigur, câteva
haine.
at
În epoca aceasta, a internetului
si a telefoanelor mobile,
era atât de usor sa
fii de neg asit. Si atât de usor
sa
întâmpini pe cineva cu o voce pl
acut a, într -o perfecta
liniste
electronica.
-Poi s ta
dai de mine oricând, zi si
noapte. Trebuia s a-i
aduc aminte mereu. Nu are
importanta
unde locuiesc. Nu
conteaz a
nici pentru mine, asa c a
de ce ar conta pentru
tine? Si, cândva, s-ar sa-i
trimit înregis trare cu
putea t
o
mine cântând la l ut a. înca
ma
a
mai pricep, vei fi surprins.
Chicotise. Îi convenea, atâta
vreme cât raspundeam la
telefon.
- Te-am dezamagit vreodat ? l-am
întrebat.
a
-Nu, si nici eu nu te voi
dezamagi, mi-a raspuns. Dar mi-
ar
pl acea s a
te pot vedea mai des. La naiba,
ai putea fi la Paris
chiar acum, sau la Amsterdam.
-Nu sunt, i-am raspuns. Stii
bine. Punctele de control sunt
prea fierbin i. t
Sunt în Statele Unite înc a
de la acel 11
septembrie. Sunt mai aproape
decât crezi si am sa
trec sa
te vad curând, dar nu chiar
acum, si poate chiar vom iesi sa
cinam în oras. Vom sta si noi
într-un restaurant, ca oamenii.
Dar zilele astea nu vreau sa
ne întâlnim. Vreau sa
fiu
singur.
Nu primisem nicio misiune la
aniversare, asa ca
am putut
ramâne la Mission Inn si sa
plec cu masina la San Juan
Capistrano a doua zi de
dimineata.
Nu era deloc nevoie sa-i spun ca
aveam un apartament în
Beverly Hills, într-un loc
linistit si plin de vegeta ie,
pentru
t
ca
anul viitor puteam fi în Palm
Springs sau în desert. Si nu
era nevoie nici sa-i spun c a
nu trebuia s a
ma
deghizez în
acest apartament, sau chiar în
cartier, aflat la doar o ora
distanta de Mission Inn.
Înainte, nu ieseam niciodat a
far a
sa
ma
deghizez cât de
cât, si mi-am dat seama de
schimbare cu o liniste rece.
Uneori ma
întrebam dac a
m-ar lasa sa-mi iau cat
r ile cu
mine, în cazul în care as fi
ajuns vreodata la închisoare.
Hotelul Mission Inn din
Riverside, California,
reprezenta
singura constant a
din via a mea. Eram în stare s a
t
traversez
tara cu avionul numai ca s a
dau apoi o fug a
la Riverside.
Pentru c a
hotelul era locul unde voiam cu
adev arat s a
ma
aflu.
În seara aceea, Justi iarul
continuase conversa ia.
tt
-Cu ani în urm a, ti-am cumparat
toate înregistrarile cu
muzic a
del ut a
facute vreodat a
si cel mai bun instrument
a
din lume. Plus toate c r ile pe
care ti le doreai. La naiba,
at
am scos unele chiar din
biblioteca mea. Înca
mai citesti tot
timpul, Lucky? Stii c a
ar trebui s a
ai parte de mai mult a
scoal a, Lucky. Poate c a
ar fi trebuit s a
ma
ocup mai mult de
tine.
-Sefule, î i faci griji degeaba.
Am mai multe c at
r i acum
t
decât mi-ar trebui vreodat a. De
dou a
ori pe lun a
las o cutie
plina
pe la câte o bibliotec a. M a
simt foarte bine asa.
-Dar ce-ai zice de un apartament
de lux pe undeva,
Lucky? Sau de niste c r i rare?
Trebuie s a
fie ceva ce s a-i
at
t
pot d arui, în afar a
de bani. Un penthouse ar fi
frumos si
sigur. Cu cât stai mai sus, cu
atât esti mai în siguranta.
-Sigur si în cer? l-am întrebat.
De fapt, apartamentul meu
din Beverly Hills chiar era un
penthouse, numai ca
toata
cl direa avea doar cinci etaje.
Exist a
doar dou a
a
moduri în
care po i iesi dintr-un
penthouse, sefu', i-am spus. Iar
eu nu
t
vreau sa fiu b gat la cutie. Nu,
mul umesc.t
a
Ma
sim eam îns a
t
destul de sigur în apartamentul
meu de
la ultimul etaj din Beverly
Hills, cu pere ii tapeta i cu c
r i
t
tat
din toate timpurile de dinaintea
secolului XX.
Stiam de multa
vreme de ce-mi placea istoria.
Pentru ca
istoricii fac totul sa
sune atât de coerent, de plin de
sens,
de complet. Iau un t
o
secol întreg si îi impun un în
eles,
personalitate, un destin -ceea
ce este, bineîn eles, t
o
minciuna.
Dar m a
mângâia, în singur atatea mea, s
a
citesc astfel de
scrieri, sa
ma
gândesc ca
secolul al XIV-lea fusese “o
oglind a
îndep artat a”, ca s a
parafrazez un titlu faimos, s a
cred c a
am putea înv ata din epoci
întregi ca si cum ar fi
avut continuitate special pentru
noi.
Era bine s a
citesc în apartamentul meu. Era
bine s a
citesc
la Mission Inn.
Îmi placea apartamentul meu din
mai multe motive, îmi
pl acea sa
ma
plimb, simplu si nedeghizat,
prin cartie rul
linistit si tacut si sa
ma
opresc la hotelul Four Seasons
pentru micul dejun sau pentru
prânz.
Au fost dati când m-am cazat la
Four Seasons numai ca sa
fiu într-un loc complet diferit,
aveam si acolo un apartament
favorit cu o mas a
lung a
din granit si un pian mare,
negru.
Îmi venea sa
cânt la pian în apartamentul
acela, si uneori
chiar cântam din gur a, cu
fantoma vocii pe care o
avusesem cândva.
Cu ani în urm a, crezusem c a
voi cânta toat a
via a mea.
t
Muzica fusese cea care îmi
ucisese dorin a de a fi c alug r
ta
dominican -muzica si probabil
faptul ca, pe masur a
ce
cresteam, voiam s a
fiu cu fete si voiam s a
fiu un om de
lume. Dar muzica si farmecul
absolut al l utei a
îmi
r v siser a
cel mai mult sufletul de
doisprezece ani. Cred c a
aa
ma
sim eam superior oric arei trupe
de garaj formate de
t
pustani atunci, când cântam la
minunata l ut a.
a
Lasasem, îns a, în urm a
toate aceste lucruri, le l
asasem în
urma
de zece ani -l uta era acum doar
o amintire -si iata
a
ca
sosise aniversarea, iar eu nu-i
spuneam Justi iarului
t
adresa.
-Ce-as putea sa-i dau? îsi pleda
el cauza în continuare.
t
Stii, acum câteva zile am ajuns,
absolut din întâmplare,
într-un magazin de c r i rare.
Bântuiam prin Manhattan. Stii
at
cum bântui eu. Si am v azut o
minunata
carte me dievala.
-Sefule, ti-am raspuns deja, nu
vreau nimic, am spus. Si
am închis telefonul.
În ziua urm atoare, dup a
telefon, i -am vorbit despre
asta
non-existentului Dumnezeu în
capela Serra, la lumina rosie
a candelei de la icoan a,
povestindu -i ce monstru
devenisem, un soldat f r razboi,
un lunetist precis f r o
aa
aa
cauz a
precis a, un cânt are t
care nu cânt a
niciodat a. Ca si
cum lui Dumnezeu i-ar fi pasat.
Pe urma am aprins o lumânare.
-Pentru nimicnicie, am spus,
caci asta devenise via a
t
mea. Iata o lumânare... pentru
mine.
Cred ca
asa ceva am rostit. Nu sunt
sigur. Stiu ca
am
vorbit mult prea tare, pentru ca
lumea s-a întors si s-a uitat
la mine. Iar asta m-a surprins,
pentru ca
lumea rareori ma
baga
în seam a.
Pân a
si deghiz arile mele încearc a
sa
ma
fac a
anonim si
neînsemnat.
Ma
deghizez cu oarecare consecven
ta
, desi ma
îndoiesc c a
si-a dat seama cineva. Par negru
unsuros, ochelari
întuneca i, o sapc a
de baseball, o geac a
de piele ca
t
de
pilot, un picior tras, dar
niciodata acelasi.
Ajunge atât ca sa
devin un om pe care nu-l vede
nimeni,
înainte s a
ma
duc acolo ca mine însumi, am
folosit trei sau
patru deghizari si la recep ia
de la Mission Inn, precum si
t
trei sau patru nume diferite. A
mers de minune. Când
adev aratul Lucky Vulpoiul s-a
prezentat sub numele de
Tommy Crane, nimeni n-a dat cel
mai mic semn ca
l-ar
recunoaste. Ma
pricepeam prea bine sa
ma
deghizez.
Pentru agen ii care m a
vânau, eram un
t
modus operandi, nu
un om cu chip.
La acea ultim a
vizit a, am iesit din capela
Serra furios si
confuz, sim indu-m a
mizerabil, si m-am
t
mai usurat doar
petrecându-mi ziua în pitorescul
orasel San Juan Capistrano
si cump arând o statuet a
a Fecioarei din magazinul de
suveniruri al misiunii, înainte
sa
se închid a.
Nu era o statuet a
obisnuit a. Era o figurin a
cu Iisus copil,
facut a
nu doar din ipsos, ci si din
pânz a
îmbibat a
cu ipsos.
Parea îmbr acat a
si moale, desi nu era. Era îm br
acat a
si
dur . at
avea o personalitate
a
Si înduios toare. Micu ul Iisus
puternic a, cum tinea capsorul
înclinat într -o parte, iar
Fecioara îns asi era doar un
chip ca o lacrim a, cu dou a
mâini
iesind din vesmântul elegant alb
cu auriu. Dupa
momentul
respectiv, am aruncat cutia în
masin a
si nu m-am mai
gândit la ea.
De fiecare dat a
când mergeam la Capistrano -si
ultima
oar a
nu reprezentase o t
-ascultam slujba
excep ie în
bazilica nou a, reconstruit a
în locul marii biserici trans
formata
în ruine în 1812.
Bazilica mare ma
impresiona foarte mult si m a
linis tea. Era
construita
în stil roman si, ca multe alte
biserici romane,
era plin a
de lumin a. Arcade rotunde peste
tot. Pere i picta i
tt
superb.
Pe peretele altarului exista alt
a
catapeteasm a
de aur, una
care o facea pe cea din capela
Serra s a
par a
marunt a. Si
aceasta era veche, adusa
de pe B trânul Continent, la fel
a
ca si cealalt a, si acoperea
peretele pân a
la o în at
l ime mo numentala.
Te coplesea lucirea ei aurie.
Nu stia nimeni, dar trimiteam
bani bisericii din când în
când, desi rareori sub acelasi
nume. Trimiteam banii prin
post a
si m a
distram inventând numele pentru
semn atura.
Banii ajungeau unde trebuie,
asta era important.
Patru sfin i îsi aveau ma
t
nisele cuvenite în catapeteas
Sfântul Iosif, cu inevitabilul
sau crin, marele Sfânt Francisc
din Assisi, binecuvântatul
Juni'pero Serra, tinând o mic a
machet a
a misiunii în mâna stâng a, si
un nou -venit, dupa
stiin a t
mea, binecuvântatul Kateri
Tekakwitha, un sfânt
indian.
Dar în timpul slujbei ma
absorbea complet centrul
altarului. Un Hristos crucificat
lucios, cu mâinile si picioarele
acoperite de sânge, iar deasupra
lui, chipul b arbos al lui
Dumnezeu Tat l, aflat sub razele
aurii pornite dintr -un
a
porumbel alb. Ansamblul
reprezenta Sfânta Treime -desi
probabil ca
un protestant nu si-ar fi dat
seama -cu cele trei
personaje prezentate literal.
Dac a
te gândesti c a
numai Iisus s -a transformat în
om ca
sa
ne salveze, atunci figura lui
Dumnezeu Tat l si Sfan ult
a
Duh în chip de porumbel te pot
descump ni si tulbura. Dar
a
Fiul lui Dumnezeu, singurul,
avea trup.
Indiferent de interpret ari,
ansamblul ma
minuna si ma
bucura. Nu-mi pasa dac a
fusese reprezentat literal sau
sofisticat, mistic sau profan.
Era splendid, str lucitor si ma
a
linistea sa-l v ad, chiar si
atunci când clocoteam de ur a.M
a
alina faptul c a
al i oameni în jurul meu îl
venerau, c a
t
eram
într-un loc sacru sau într-un
loc unde lumea vine ca sa
fie în
prezen a sacrului. Nu stiu.
Reuseam s a-mi scot din minte
t
toate acuza iile pe care mi le
aduceam si s a
ma
t
uit pur si
simplu la ceea ce se afla în fa
a mea, exact la fel cum fac
t
când duc la îndeplinire o treab
a
si m aa
pre g tesc s a
curm o
viata.
Când ridicam privirea din stran
a
catre acest crucifix, era
ca si cum as fi dat peste un
prieten pe care înca
mai eram
furios si i-as fi spus: “Iata-te
din nou, s a
stii c a
înc a
sunt
mânios pe tine!”
În partea de jos a muribundului
Iisus, se afla preasfânta lui
mam a, sub înf atisarea
Fecioarei din Guadalupe, pe care
am
admirat-o întotdeauna.
La ultima mea vizita, petrecusem
ore în sir uitându-ma
la
acest perete aurit.
Nu era vorba despre credin ta
. Era vorba despre art a. Arta
t
a credin ei. Era excesiv, era
uitat a
a credin ei, arta interzis at
flagrant si oarecum linistitor,
chiar dac a
spuneam în
continuare: “Nu cred în tine, n-
am sa-i iert niciodat ta
ca
nu
esti adevarat.”
În acea ultim a
dat a, dup a
slujb a, am scos rozariul pe
care
îl port mereu cu mine de când
eram copil, dar nu ca sa
meditez la acele mistere vechi,
care nu mai înseamna
nimic
pentru mine. M-am pierdut pur si
simplu într-o incanta ie:
t
Bucura-te, Marie, cea plina
de har, de parca
as crede ca
existi. Roaga-te pentru noi,
acum, t
acum si-n clipa mor iinoastre,
amin, oare esti vreodata
acolo?
Dup cum v at
ta
nu sunt singurul
a
da i seama, cu siguran
asasin pl tit de pe aceast a
planet a
care se duce la slujb a.
a
Dar eram unul dintr-o minoritate
redusa
care chiar o asculta
cu aten ie, murmurând r
aspunsurile si uneori chiar
cântând
t
imnurile. Uneori ma
duceam chiar si la împ art
sanie,
a
îmbibat în pacat de moarte si
sfid tor, îngenuncheam pe
a
urm a
cu capul plecat si m a
gândeam: Acesta este iadul.
Acesta este iadul. Si iadul va
fi mai rau decât atât.
Au existat întotdeauna
criminali, mai mari sau mai
mici,
care s-au dus la slujba
cu familiile si au condus
evenimente
sfinte. Nu trebuie s a
va
povestesc eu despre capul mafiot
facut celebru de un film, care
se duce la prima comuniune a
fiicei sale. Oare nu procedeaza
to i la fel?
t
Eu nu aveam familie. Nu aveam pe
nimeni. Nu eram
nimeni. M a
duceam la slujba
pentru mine însumi, care eram
nimeni. În dosarele de la FBI si
de la Interpol se spune
despre mine: este nimeni. Nu
stie nimeni cum arat a, de
unde vine sau unde îsi va face
apari ia data viitoare. Nu
t
stiau nici m acar daca
lucram pentru un singur om.
Cum am mai spus, pentru ei
reprezentam un modus
operandi si le luase ani ca sa-l
defineasca, studiind deghizarile
vagi surprinse incert de camere
de supraveghere,
nimic definibil în cuvinte
precise. De multe ori descriau
loviturile mele f aa
rsa
în eleag a
t
mai nimic din ceea ce se
petrecuse cu adev arat. Dar în
aceast a
privin ta
nu se înse lasera:
eram nimeni.
Si lucram pentru un singur om,
pentru seful meu, cel pe
care în adâncul sufletului meu
îl numeam Justi iarul. Nu-mi
t
trecuse nicio clip a
prin cap s a
lucrez pentru altci neva. Si
nimeni altcineva nu-mi încredin
ase vreo misiune, nici nu ar
t
fi avut cum.
Probabil c a
Justi iarul era Dumnezeu Tat l
cel b arbos din
ta
altar, iar eu, fiul sau
însângerat. Sfântul Duh era
spiritul
care ne lega împreun a, pentru
ca
eram t
cu
lega i,
certitudine, iar eu nu m a
gândisem s a
trec peste porun cile
Justi iarului.
t
Este o blasfemie. Si ce daca?
Cum aflasem despre aceste
lucruri aflate în dosarele
poli iei si ale agen iilor?
Iubitul meu sef avusese
întotdeat
t
una rela iile t
lui, si chicoteam împreun a
la telefon despre
informa iile furnizate pe aceste
canale.
t
El stia cum ar at. În noaptea
când ne -am întâlnit, acum
zece ani, fusesem eu însumi. Dar
faptul ca
ani în sir nu mai
d duse ochii cu mine îl descump
anea.
a
Îns a
ma
gasea întotdeauna când m a
suna, iar dac a
ma
descotoroseam de telefoane, îl
cautam eu sa-i spun noile
numere. M a
ajutase la început s a
fac rost de acte false, de
pasapoarte, carnete de conducere
si asa mai departe. Dar
de mult a
vreme stiam cum sa-mi procur
singur ce-mi
trebuia si cum sa-i p c
aalesc pe furnizori.
Justi iarul stia cta-i sunt
loial. Nu trecea o s apt amân a
far a
sa-l sun, fie ca
el îmi telefona sau nu. Uneori
sim eam brusc
t
cum mi se taie rasuflarea când
îi auzeam vocea, numai
pentru ca
mai era acolo, pentru ca
soarta nu-l luase de
lânga
mine. La urma urmei, când un
singur om reprezinta
toat a
via a ta, cariera, astept arile,
ei bine, chiar ajungi s a-i
tt
fie frica
sa
nu-l pierzi.
-Lucky, as vrea sa
stau la taclale cu tine, spunea
el
uneori. Stii, cum st team în
primii doi ani. Vreau s a
stiu
a
povestea ta.
Râdeam cât mai încetisor cu
putinta.
- Îmi place cum î i sunta
vocea, sefu', îi spuneam.
- Lucky, m-a întrebat el odat a,
m acar tu î i stii povestea?
t
Asta chiar m-a f acut sa
râd, dar nu de el, ci de tot.
-Stii, sefu', i-am spus de mai
multe ori, mi-ar placea si mie
sa-i pun niste întreb ari, de
exemplu cine esti cu adev arat
si
t
pentru cine lucrezi. Dar nu te
întreb, nu-i asa?
-Ai fi surprins s a
afli, r aspunsese el. Ti-am mai
spus nu o
dat , pustiule, caa
lucrezi pentru b ie ii buni.
at
Si asa am lasat-o.
a
za ie
B ie iit
buni. Adic a
o gasc a
de tipi buni sau o organi t
bun a? Cum as fi putut afla? Si
ce mai conta, dac a
atâta
timp cât executam întocmai ce-mi
cerea, eu nu aveam cum
sa fiu bun?
Dar puteam visa, din când în
când, ca
seful era de partea
bun a
a lucrurilor, legitimat cumva de
guvern, cur atat, ceea
ce m-ar fi facut un fel de
infanterist, m-ar fi justificat.
De asta reuseam sa-l numesc
Justi iarul si sa-mi spun: La
t
urma urmei, poate-i de la FBI,
sau poate ca-i agent Interpol
si lucreaza
în aceastatara. Poate ca
facem ceva folositor.
Dar nu credeam cu adev arat.
Ucideam. Cu asta ma
ocupam. Nu aveam vreun motiv,
era o meserie. Omoram
oameni. Ii omoram far a
avertisment si far a
vreo explica ie.
t
Poate ca
Justi iarul primea vreuna din
partea b ie ilor buni,at
t
dar la mine cu siguranta
nu ajungea.
-Nu te temi de mine, nu-i asa,
sefu'? l-am întrebat odata.
Ca
sunt cam într-o doaga
si într-o zi am sa
te vând, sau am
sa
vin dup a
tine. Pentru c a
nu trebuie s a-i fie fric a
de mine,
t
sefu'. Sunt ultimul om de pe
lumea asta care s-ar atinge de
vreun fir din p arul t au.
-Nu ma
tem de tine, b iete, nu, mi-a
raspuns. Dar îmi fac
a
griji pentru tine. Îmi fac
griji, pentru ca
erai doar un pusti
când te-am luat. Ma
întreb... cum reusesti sa
dormi
noaptea. Esti cel mai bun om al
meu si uneori pur si simplu
mi se pare prea usor sa
te sun si tu sa-mi raspunzi
întotdeauna, si lucrurile sa
mearg a
perfect, iar eu sa
trebuiasca
sa
rostesc atât de pu ine cuvinte.
t
-îi t
place sa
vorbesti, sefu', asa -i? Este
una dintre
caracteristicile tale. Mie, nu.
Dar sa-i spun ceva. Nu-i usor.
t
Este palpitant, dar nu-i
niciodata
usor. Si uneori mi se taie
respira ia.
t
Nu-mi aduc aminte ce-a mai avut
de spus dupa
aceasta
mic a
marturisire, doar c a
a mai vorbit mult a
vreme, ad augând,
printre altele, ca
îi întâlnea periodic pe to i
ceilal it
t
care lucrau pentru el. îi vedea,
îi cunostea, îi vizita.
-Nu se va întâmpla la fel si cu
mine, sefu', l-am asigurat.
Ce auzi la telefon este tot ce
ai.
Iar acum trebuia s a
duc la îndeplinire o treab a
la Mission
Inn.
Telefonul m a
trezise noaptea trecut a
în apartamentul meu
din Beverly Hills. Si îl uram.
21
CAPITOLUL DOI
Despre dragoste si devotament
Cum am mai spus, la hotelul din
Riverside numit Mission
Inn nu a existat niciodat a
o misiune adev arat a, precum
cea
de la San Juan Capistrano.
Hotelul reprezenta visul unui
om, urias, plin de gradini si
de pergole, de chilii în stilul
misiunilor, cu o capela
pentru
c s torii plin a
de o multitudine de elemente
gotice, inclusiv
aa
usi grele din lemn în arcade,
statui ale Sfântului Francisc în
nise, chiar si clopotni e, plus
cel mai vechi clopot cunoscut
t
de crestin atate. Reprezenta un
conglo merat de elemente
care sugera toate misiunile, de
la un cap t la cel lalt a
al
a
Californiei. Însemna un tribut
adus lor si lumea considera
uneori hotelul mai ame itor si
chiar mai miraculos decât
t
adevaratele misiuni. Mission Inn
era inepuizabil de plin de
via ta
, de cald si îmbietor, r asuna
de voci vesele, de voie
buna si de râsete.
La început fusese un labirint, b
nuiesc, dar noii proprietari
a
îl organizasera
si acum avea tot ceea ce-i
trebuie unui hotel
de elita.
Îns a
tot te mai puteai raa
cu usurin ta
în el, colin
t ci
dându-i numeroasele pridvoare,
urcând si coborând nenumarate
sc ari, trecând din patio în
patio, sau pur si simplu
încercând sa-ig asesti camera.
t
Oamenii creeaz a
asemenea ansambluri extravagante
de
locuit pentru ca
au viziune, dragoste de frumos,
spet
ran e sivisuri.
La începutul serii, Mission Inn
era t
însufle it de oameni
ferici i, de mirese care se
fotografiau la balcoane, de
familii
t
colindând vesele terasele, de
restaurante luminate si însufle
ite de petreceri, de piane
cântând, de triluri de voci,
t
poate chiar si de câte un
concert în salonul de muzica.
Era
molipsitor de festiv, m a
acapara si, pentru o scurt a
vreme,
ma linistea.
Împart seam dragostea de frumos
a proprietarilor locului,
a
precum si dragostea pentru
exces, dragostea si viziunea
care apropiau extremele de
divinitate.
Dar eu nu aveam planuri si nici
visuri. Eu eram strict un
mesager, întruparea unui scop,
du-te si fâ asta, nu eram
om.
Îns a
eu, cel far a
cas a, cel far a
nume, cel far a
visuri, m a
întorceam iar si iar la Mission
Inn.
Probabil îmi pl acea pentru c a
era rococo si far a
sens. Nu
numai ca
reprezenta un tribut adus
tuturor misiunilor din
California, dar d duse tonul
arhitectural si pentru o parte
a
din oras. Existau clopote pe
felinarele de pe str azile din
jurul hotelului. Existau cl diri
publice ridicate în acelasi stil
a
al misiunilor. Îmi pl acea cum
crease continuitate în mod
constient. Era în întregime
inventat, la fel cum si eu eram
inventat. Era un amestec de
lucruri, la fel cum si eu eram
un amestec, cu numele accidental
de Lucky Vulpoiul.
Ma
sim eam întotdeauna bine când p
seam pe sub arcadaa
t
intr arii, numit a
campanario 1 , datorit a
nenum ara ilor
t
clopo ei. Îmi pl aceau t
cu
t
ferigile uriase si palmierii
înal i,
trunchiurile sub iri înf surate
ta
cu t
lumini e scli pitoare. Îmi
pl aceau straturile cu petunii
str lucitoare a
care str juiau
a
peretele din fata.
De fiecare dat a
când veneam aici, petreceam mult
a
vreme
în înc aperile publice. Str b
team adesea uriasul
aa
hol
scufundat în penumbr a, ca s a
vizitez statuia de marmur a
alba
reprezentând un b iat roman care
îsi scoate un ghim
a
pe din picior. Interiorul
întunecos m a
linistea. Îmi pl aceau
râsetele si veselia familiilor.
Ma
asezam într-unui din fotoliile
mari si confortabile, respiram
praful si ma
uitam la
oameni. Îmi placea aerul de
prietenie molipsitoare a
locului.
N-am ezitat niciodat a
sa
ma
aventurez pentru prânz în
restaurantul de la Mission Inn.
Terasa era minunat a, cu
Nume dat peretilor cu mai multe
clopote, în misiunile catolice
din California.
ziduri scunde si compartimente
rotunde pe mai multe
niveluri, iar eu îmi puneam în
bra e un num tar din New York
Times, ca sa
citesc cât timp mâneam sub una
din
nenumaratele umbrele rosii.
Nici interiorul restaurantului
nu se dovedea mai pu in
t
ispititor, cu pere ii josi
acoperi i de lespezi de un
albastru
tt
str lucitor, cu arcadele bej de
deasupra pictate artistic cu
a
vi ta
rasucit a. Tavanul casetat era
pictat ca un cer albastru,
cu nori si chiar cu p s
aarele. Usile rotunjite din
interior, cu
mul i t
montan i, t
erau lambrisate cu oglinzi, iar
usile
asem n aa
aduceau în auntru
aa
toare care d deau spre teras
str lucirea soarelui. Sporov
aiala pl acut a
a celorlal i
at
se
auzea ca apa gâlgâind dintr-o
fântâna.
H l duiam pe coridoarele
întunecate, pe modele diferite
aa
de covor prafuit.
Ma
opream în atrium în fa a capelei
Sfântului Francisc,
t
plimbându-mi ochii peste rama
bogat ornat a
a usii, o
reproducere turnat a
în beton a stilului Chur-
rigueresque.
Vederea inevitabil a
a unor preg tiri de nunt a
a
somptuoase si
aparent eterne îmi umplea inima,
ma
bucurau ospe ele
t
asternute pe mesele cu fe e
albe, cu argint taria frecat a,
si
lumea entuziasta care participa
la ele.
Urcam pe cea mai înalt a
verand a
si ma
rezemam de
balustrada verde de fier,
uitându-ma
în jos la terasa restaurantului
si, peste ea, la imensul ceas
Niirnberg. Deseori
asteptam clopotul ceasului s a
bat a, la fiecare sfert de or a.
Voiam sa
vad figurinele mari din nisa de
dedesubt cum
înainteaza încet.
Exist a
o t
puternic a
între mine si ceasuri.
rela ie Când
omoram pe cineva, întotdeauna îi
opream si ceasul. Caci ce
altceva fac ceasurile, decât s a
masoare cât timp mai avem
sa
facem ceva cu noi însine, s a
descoperim în auntrul nostru
ceva ce nu stiam ca
se g aseste acolo?
Când omoram oameni, ma
gândeam deseori la fantoma
din Hamlet.Ma
gândeam cât de trist i se lamen
teaza
el
fiului:
M-am stins nespovedit, ne-mpart
sit...
a
Si de pacate-n pârg; la judecata
Trimis cu catastiful ne-
ncheiat.2
Ma
gândeam la astfel de lucruri de
fiecare dat a
când
meditam asupra vie ii si a mor
ii, ori a ceasurilor. Nu exista
tt
niciun loc la Mission Inn -de la
salonul de muzica
sau cel
chinezesc, pân a
la cel mai mic cotlon -de care s
a
nu fiu
deplin îndragostit.
Poate ca-l pre uiam datorit a
tuturor ceasurilor si clo
t
potelor
far a
vârst a, sau pentru cât de
mestesugit fusese alc atuit
din lucruri atât de diferite,
care ar fi putut scoate din min
i o
t
persoana
riguroas a.
În ce priveste apartamentul
Amistad, apartamentul
nup ial, t
îl alegeam pentru tavanul lui
boltit, pictat cu un
peisaj cenusiu si cu porumbei
care se ridicau prin t
cea afad a
spre cerul albastru, în a c arui
parte superioar a
se afla
o cupol a
octogonal a
din vitralii. Chiar si arcada
rotund a
tipic a
era prezent a
în apartament -între sufragerie
si
dormitor, si în forma usii
grele, duble, deschise spre
veranda. Cele trei ferestre
înalte care înconjurau patul
erau
si ele în forma
de arcad a.
Dormitorul avea un semineu masiv
din piatra
cenusie,
rece, gol si negru pe din
auntru, dar far a
îndoial a
un cadru
minunat pentru niste fl c ri
imaginare. Iar eu am
aa
imagina ie bogat a. De aceea
eram un ucigas atât de bun.
t
Ma
puteam gândi la multe feluri în
care sa-mi fac treaba si
apoi sa
dispar.
Draperii grele acopereau cele
trei ferestre pân a
în p amânt,
înconjurând patul antic cu
baldachin. Avea un c p tâi înalt
aa
din lemn întunecat sculptat
adânc si niste stâlpi solizi la
picioare. Patul m a
facea de fiecare dat a
sa
ma
gândesc la
New Orleans.
Fragment din Hamlet de William
Shakespeare, traducere de Dan
Dutescu.
New Orleans însemnase pe vremuri
“acas a”, cami nul
b iatului din mine mort acolo.
Iar acel b iat nua
-si permisese
a
niciodata
luxul sa
doarma
într -un pat cu baldachin.
Dar asta se întâmpla în altatara
Si-n plus, muierea a
murit.
De când devenisem Lucky
Vulpoiul, nu ma
mai întorsesem
în New Orleans si nici nu-mi
imaginam c a
ma
voi întoarce,
asa c a
nu aveam s a
ma
culc vreodat a
în paturile str avechi
cu baldachin ale acelui oras.
În New Orleans zaceau îngropa i
mor ii mei importt
tan i, nu
t
cei ucisi de mine pentru Justi
iar.
t
Când m a
gândeam la mor ii importan i, m
ta
t
gândeam la
parin ii mei, la fr atiorul meu
Jacob si la surioara mea Emily,
t
to i îngropa i acolo, far a
ca eu s a
am cea mai mic a
idee
tt
unde anume s-ar fi putut afla.
Îmi amintesc discu ii despre o
parcel a
în vechiul cimitir
t
Sfântul Joseph de pe Washington
Avenue, în cartierul rau
famat. Bunica era îngropat a
acolo. Dar eu nu fusesem
niciodat a
la mormânt, ca sa
mi -l pot aminti. Iar pe tata
probabil ca
îl îngropaser a
chiar lâng a
închisoarea unde
fusese înjunghiat.
Tata a fost un poli ist de doi
bani, un so t
de doi bani si un
t
tat a
de doi bani. A fost ucis la dou
a
luni dup a
ce -si începuse
condamnarea pe via ta
. Nu. Nu stiam unde sa
gasesc un
mormânt pe care sa
las niste flori pentru oricare
dintre ei,
iar daca
as fi putut duce florile, n-ar
fi fost la mormântul lui.
Bun. Va
pute i imagina, asadar, cum a
fost când Justitiarul
t
m-a anun at t
ca
urm atoarea mea misiune trebuia
sa
se
desf soare la Mission Inn.
a
Sa-l omor pe cel desemnat
însemna sa-mi mânjesc
consolarea, locul unde ma
relaxam, locul meu de delir,
locul
meu sigur. Locul unde sim eam
New Orleansul tinându
t
-ma
în bra e, poate numai pentru c a
hotelul era vechi, patinat,
t
lipsit de sens si pitoresc în
mod deliberat sau accidental.
Îmi oferea mie pergolele lui
acoperite cu vi ta
, nenu maratele
ghivece toscane cu lev n ic a,
priboi si portocali,
at
porticurile sale lungi, pavate
cu teracot a
rosie. Îmi oferea
nesfârsitele balustrade de fier
si modelul lor cu cruci si
clopote. Îmi oferea numeroasele
fântâni, statuetele cenusii
de îngeri de deasupra usilor
apartamentelor, chiar si nisele
goale din t
sau fantezistele clopotni e. Îmi
oferea
pere i t
contrafor ii t
portan i t
din jurul celor trei ferestre
care
înconjurau camera aceea de sub
cupola.
Si îmi oferea clopotele care
sunau mereu aici. Îmi oferea la
fereastr a
vederea mun ilor din dep
tartare, uneori acoperi i t
de z apad str lucitoare.
aa
Si îmi d dea restaurantul acela
confortabil de întunecos,
a
unde puteai primi cea mai bun a
mâncare din afara New
Yorkului.
Ei bine, ar fi putut fi vorba
despre o lovitura
la misiunea
San Juan Capistrano -ar fi fost
si mai r au -, dar acela nu
reprezenta locul unde ma
întind adesea ca sa
dorm în pace.
Justi iarul t
vorbea întotdeauna afectuos cu
mine si
presupun ca acesta era felul lui
de a vorbi. Îmi spusese:
-Omul este elve ian, bancher,
spal ta
bani, este încurat cu
rusii, nici nu-i t
vine sa
crezi în ce afaceri murdare sunt
implica i, si trebuie lichidat
în camera lui de hotel.
t
Iar aceasta era... camera mea.
N-am l asat sa
se simta
nimic.
Dar, far a
sa
scot un sunet, am înjurat si -am
rostit o
rugaciune. Ajuta-ma, Doamne. Nu
în locul acela.
p dise presim ire
Ca sa
o spun mai simplu, ma
naa
o t
proast a, sim eam ca
voi c adea.
t
Mi-a venit în minte cea mai
stupid a
dintre rug aciuni, cea
care ma
înfurie cel mai r au de fiecare
dat :
a
Înger, îngerasul meu, Ce mi te-a
dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine Si ma-
nvata
sa
fac bine.
Sim eam ca
ma
cuprinde a
ascultându
t
sl biciunea, -l pe
Justi iar. Sim eam ca
voi muri. Nu conteaz a.
Transform a
tt
totul în durere, mi-am spus.
Transforma
totul în presiune si
î i va fi bine.
t
La urma urmei, mi-am adus
aminte, una dintre valorile
mele supreme este credin a c a
lumea ar fi mai bun a
t
dac a
as muri. Un lucru bun pentru to
i cei pe care nu am apucat
t
înca
sa
îi distrug.
Ce anume face oameni de felul
meu sa
continue zi de zi?
Ce spune Dostoievski despre asta
cu vorbele Marelui
Inchizitor? Frtt
, omul
aa
o concep ieferma
despre rostul vie iin-ar consim
it
sa
tr iasca
mai departe.
a
La naiba! Doar stim cu to ii ca
Marele Inchizitor este
t
nelegiuit si se însala.
a
circumstan e
Oamenii continu a
sa
tr iasc a
si în t
insuportabile, eu o stiam prea
bine.
-De data aceasta trebuie s a
par a
un atac de cord, a spus
seful. Nu transmitem niciun
mesaj, doar îl eliminam. Asa ca
las a
telefoanele si laptopurile la
locul lor. Las a
totul asa
cum gasesti, asigur a-te numai
ca
tipul a murit. Sigur,
femeia nu trebuie s a
te vad a. Dac a
o elimini si pe ea, î i t
distrugi acoperirea. Femeia este
doar o târla scumpa.
-Si ce cauta
cu ea în apartamentul nup ial?
am întrebat.
t
Pentru ca apartamentul Amistad
era unul nup ial.
t
-Ea vrea sa
se marite. A încercat la Vegas,
n-a reusit,
acum îl preseaz a
sa
o fac a
în capela din locul acela n
astrusnic
unde vin oamenii s a
se c aa
toreasc a. Este un fel de
s
reper, locul asta. Nu-i va fi
greu sa-i g asesti sau s
ta
gasesti
apartamentul nup ial. t
Este construit sub o cupol a, îl
poi t
repera din strad a, înainte de a
intra s a
arunci o privire. Stii
tu ce ai de facut.
Stii tuce aide facut.
Asta însemna o deghizare, o
metod a
de apropiere, ale gerea
otr avii pentru sering a, apoi
dispari ia, în acelasi fel în
t
care îmi croisem drum înauntru.
-Uite ce stiu deja, spuse seful.
Barbatul ramâne în
apartament; femeia iese la cump
r-a întâmplat
aaturi. Asa sla Vegas, cel pu
in. Ea pleac a
în jur de diminea a,
t
zece t
dup a
ce strig a
la el o or a
si jum atate. Poate c a
ia prânzul.
Poate c a
bea ceva, dar nu conta pe asta.
Trebuie s a
intri
imediat dup a
ce iese ea. El va avea dou a
calculatoare si
poate înc a
dou a
telefoane mobile. Faci ce ai de
f acut. Nu
uita. Atac de cord. Nu conteaz a
dac a
echipamentul se
opreste.
-As putea descarca informa ia de
pe telefoane si de pe
t
computere, am spus. Ma
mândream cu priceperea mea si
stiam s a
adun orice fel de component a
decodabil a. Aceast a
pricepere fusese cartea mea t
acum
de intrare la Justi iar
zece ani, plus o uluitoare lips
a
de mil a. Dar pe atunci
aveam optsprezece ani. Nu-mi d
deam a
seama exact ca
eram absolut nemilos.
Acum tr iam cu asta.
a
-E prea usor sa-si dea seama
cineva, mi-a spus. Si vor
în elege ca
a fost un asasinat la comand a.
Nu
t
-mi pot
permite. Lasa-le, Lucky. Fa
cum ti-am spus. Este vorba
despre un bancher. Dac a
nu-l tragi repede pe dreapta,
odata
se urca
într -un avion spre Zurich si
dam de belea.
N-am spus nimic.
Uneori transmiteam mesaje cu
aceste lovituri, alteori
ap aream si disp aream ca o
pisic a
pe alee, iar acum asa voia
sa fie.
Poate ca
era o binecuvântare, m-am
gândit. Nu se va vorbi
despre o crim a
printre angaja ii singurului loc
unde g aseam
t
alinare.
El râse cu râsul lui obisnuit.
- Ei? N-ai de gând sa
ma
întrebi?
I-am dat raspunsul meu obisnuit:
- Nu.
Se referea la faptul ca
nu-mi pasa de ce dorea sa-l ucid
pe
acest tip anume. Nu-mi p asa
cine era barbatul. Nu ma
interesa sa
stiu cum îl cheam a.
Îmi pasa numai ca
el îmi d duse o treab aa.
Dar el m a
presa de fiecare dat a
cu aceast a
întrebare, iar
eu îi r aspundeam de fiecare
data
ca
nu ma
intereseaz a.
Rusi, bancheri, sp l aa
ri de bani -mereu acelasi cadru,
dar
nu un motiv. Era un joc pe care
îl jucam din prima noapte
când îl întâlnisem, sau când îi
fusesem vândut ori oferit,
indiferent cum ar fi putut
descrie cineva sirul acela
complicat de evenimente.
-Nu are garzi de corp, nu are
asisten i, mi-a spus apoi.
t
Este singur. Dar chiar dac a
ar ap area cineva, stii sa
te
descurci. Stii cum sa procedezi.
- Deja am început sa
ma
gândesc. Nu -i face griji.
t
A închis telefonul fara sa-si ia
“la revedere”.
Îmi displ acea toat a
treaba. Sim eam c a
t
ceva e în ne regula.
Nu râde i. Nu vreau s a
spun c a
t
la toate celelalte asasinate
sim isem c a
totul este asa cum trebuie. Spun
doar c a
t
aici
era ceva periculos pentru
echilibrul meu si ca urmare ceva
ce ma putea doborî.
Dac a
nu reuseam s a
fiu în stare s a
ma
mai întorc acolo si
sa
dorm în pace sub cupol ? De
fapt, probabil c a
a
asa urma
sa
se întâmple. Tân arul cu ochi
decolora i t
care uneori
aduceacu elol ut a
nu avea s a
mai apara
vreo
a
data, oferind
bacsisuri de dou azeci de dolari
si zâmbind c alduros tuturor.
Pentru ca
o alt a
variant a
a aceluiasi tân ar, temeinic
deghizat, adusese moartea în
inima întregului vis.
Dintr-odat a
mi se p area o nebunie c a
îndr aznisem s a
fiu
eu însumi acolo, c a
încercasem s aa
cânt încetisor la l ut a
sub acel acoperis boltit, c a
ma
întinsesem în pat ca s a
ma
uit la baldachinul tapi at, ca-
mi pironisem privirea o ora
sau
t
mai mult la cupola cu cer
albastru.
l uta leg tur a
Pân a
la urm a, a
îns asi era o aa
cu b iatul
disp arut din New Orleans, si
poate c a
vreun v ar cu suflet
mare înc a
ma
mai c auta. Avusesem veri cu
suflet mare si îi
iubisem. Iar cânt areii la l uta
sunt rari.
ta
Poate venise timpul s a
detonez bomba înainte s a
o fac a
altcineva.
Dar nu, nu fusese nicio
greseala.
Meritase s a
cântlal ut aa
în înc aperea aceea, s a
trec usor
degetele peste coarde si sa
parcurg melodiile care -mi
placeau.
Cât a
lume stie ce este aceea o l ut a
sau cum sun a
ea?
a
Poate c a
au v azut l ute în picturile
Renasterii, dar nici nu le
a
trece prin cap c a
asemenea obiecte mai exist a
si azi. Nu -mi
pasa. Îmi pl acea atât de mult
sa
cânt în aparta mentul
Amistad, încât nu-mi p asa dac a
ma
auzeau sau m a
vedeau
chelnerii de la room service.
Îmi placea enorm, la fel cum
Îmi pl acea sa
cânt la pianul negru de la
hotelul Four
Seasons din Beverly Hills. Nu
cred ca
am cântat vreo nota
în propriul meu apartament. Nu
stiu de ce. Ma
uitam la
l ut aa
si m aa
gândeam la îngerii cu l ute de
pe felicit arile
colorate de Cr aciun. Ma
gândeam la îngerii ag at
t
de
ai
crengile pomului de Craciun.
înger, îngerasul meu...
Cândva, la naiba, poate cu doar
dou a
luni în urm a, la
Mission Inn, am compus o melodie
pentru aceasta
rug aciune veche, foarte
renascentist a, foarte obsedant
a.
Numai ca eram singurul obsedat
de ea.
Iar acum trebuia sa
ma
gândesc la o deghizare ca sa-i
p c-auv azut nu doar o dat a,
aalesc pe niste oameni care miar
seful spunea c a
treaba trebuie f acut a
acum. Cine stie,
poate c a
fata îl convingea s a
o ia de nevast a
chiar mâine.
Mission Inn se pricepea la genul
acesta de magie.
Aveam un garaj în los angeles,
asem n
aator celui pe care îl
pastram si în New York: patru
autoutilitare, una purtând
inscrip ia unei firme de instala
ii, una a unei flo rarii, una
tt
vopsit a
în alb cu o lumin a
rosie deasupra, sem anând unei
ambulan e speciale, plus o
camionet aa, cu resturi
t
uzat
ruginite în spate. Sunt masini
la fel de transparente pentru
privitor ca faimosul avion
invizibil al lui Wonder Woman.
Un
sedan oarecare, lovit si
zgâriat, atrage aten ia mai
mult. Si
t
întotdeauna conduc doar pu in
mai repede decât ar trebui,
t
cu fereastra coborâta
si cu cotul gol scos pe geam,
astfel
încât nu m a
bag a
în seam a
nimeni. Uneori fumez, doar atât
cât sa miros pu in.
t
32
CAPITOLUL TREI
Pacat de moarte si mister
De data aceasta, am folosit
masina florariei. Era cea mai
bun a
alegere, far a
îndoial a, mai ales când vine
vorba
despre un hotel unde turisti si
oaspe i se amestec a
liber, se
t
misc a
liber, intr a
si ies la întâmplare, si unde
nimeni nu te
întreaba
unde te duci sau daca
ai cheia unei camere.
Ceea ce se potriveste tuturor
hotelurilor si spitalelor este o
atitudine decis a, o miscare
ferm a. Cu siguran ta
ca
se
potrivea si la Mission Inn.
Nimeni nu bag a
în seama
un brunet l atos cu inscrip tia
unei
flor arii pe buzunarul c amasii
sale verzi, cu o geant a
jegoas a
de pânz a
pe un um ar, care duce un buchet
modest de crini
într-un vas de lut învelit în
folie, si nimanui nu-i pasa
ca
intr a
facând doar un semn scurt din
cap portarilor, dac a
acestia catadicsesc sa-si ridice
privirea. Ad uga i la peructa
a
o pereche de ochelari cu rame
groase, care de obicei Îmi
schimbau complet expresia. Iar
proteza de pe cerul gurii ma
facea sa sâsâi impecabil.
M nusile pentru gr adin arit pe
care le purtam ascun deau
a
mult mai importantele manusi de
cauciuc. Geanta de pânza
de pe um ar mirosea a turb .
aT
ineam ghiveciul cu crini ca si
cum ar fi fost o pâine. a
schiop tând usor din
P seam a
genunchiul stâng si cl tinându-
mi capul, ca de obicei, ceva
a
ce sa-si poata
aminti careva atunci când nu-si
aminteste
nimic. Am aruncat o tigar a
într -unui dintre straturile de
flori
de pe aleea principal a. Cineva
putea sa
observe si asta.
Aveam doua
seringi ca sa-mi fac treaba, dar
nu era nevoie
decât de una. Aveam un pistol
prins de glezn a, sub
pantalon, desi gândul ca
as putea sa-l folosesc ma
îngrozea
si, pentru orice eventualitate,
aveam în reverul camasii
mele apretate, cu t
o lam a
lung a
inscrip ia companiei, si
sub ire de plastic, destul de
dur a
sideascuit câts a
taie
t
ta
gâtul cuiva sau sa-i scoata
ochii.
Lama de plastic era arma pe care
o puteam folosi cel mai
usor dac a
se iveau dificult ati, dar nu a
fost nevoie
niciodat a. Sângele m a
îngrozea. M a
îngrozea cruzimea lui.
Detest cruzimea sub orice form
a. Îmi place ca lucru rile sa
fie perfecte. În dosare, ma
numesc Perfec ionistul, Omul
t
Invizibil, Ho ul din Noapte.
t
Contam în întregime pe sering a
ca s a
duc sarcina la în deplinire,
desigur, pentru ca
efectul dorit era atacul de
cord.
Era una dintre acele seringi
care se vând la liber si sunt
folosite de diabetici, cu un ac
minuscul, pe care mul i nici
t
nu l-ar fi sim it. Iar otrava
con inea o mare cantitate din
alt
tt
reactiv care se vinde la liber,
menit sa-l scufunde pe barbat
în coma
înainte ca otrava propriu-zisa
sa-i opreasca
inima.
Orice urm a
din amândou a
serurile dis parea din organism
în
mai pu in de o or a. O autopsie
n -ar fi descoperit nimic.
t
Absolut toate combina iile
chimice pe le foloseam
t
care
erau din substan e vândute far a
re et a
tt
în orice farmacie din
tar a. Este uluitor câte po i
înv ata despre otr avuri, când
vrei
t
cu adev arat s a
faci r au unor oameni si nu -i
mai pas a
ce ai
t
devenit ori dacati-a mai r amas
vreo f arâm a
de inim a
sau
vreun strop de suflet. Aveam cel
pu in dou tazeci de otr avuri
la dispozi ie. Cump aram
medicamente în cantit ati mici
din
t
farmaciile din suburbii. Uneori
foloseam frunze de oleandru,
iar oleandri cresc peste tot în
California. Stiam cum sa
folosesc otrava din ricin.
Lucrurile au mers cum pl nuisem.
a
Am ajuns la nou a
si jum atate. P ar negru,
ochelari cu ram a
neagr a, m anusi murdare
mirosind a tutun.
Am luat liftul mic si zgomotos
pân a
la ultimul etaj îm preun
a
cu doi oameni care nici m acar
nu mi -au aruncat o
privire, apoi am mers pe
coridorul serpuit pân a
am iesit
afar a, am trecut prin gr adin a
si am ajuns la balustrada
verde de deasupra cur ii. M-am
rezemat de balustrad a
si
t
m-am uitat la ceas.
Tot ce era aici îmi apar inea.
La stânga era veranda lunga
t
cu dale rosii, fântâna
dreptunghiulara, cu jeturile ei
ca niste
cupe, încaperea din cap t, masa
si scaunele din fier sub
a
umbrela verde, chiar în fa a
usilor duble ale terasei.
t
Fir-ar! Cât de mult îmi pl acea
s a
stau la soare, în briza
racoroas at
a Californiei, la masa aceea. M-
am sim it puternic
ispitit sa
dau naibii misiunea, sa
ma
asez la mas a
pân a
când inima va înceta sa-mi mai
bata
nebuneste si pe urma
pur si simplu sa
plec, lasând în urm a
ghiveciul cu flori
pentru cine o fi vrut sa-l
îngrijeasca.
M-am plimbat apatic în sus si în
jos pe veranda, mi-am
facut de lucru si în rotond a,
în jurul sc arilor în spiral a,
ca si
cum as fi c autat o us a
cu un num ar anume, sau c ascând
pur si simplu gura la lucruri,
ca oricine se plimba
pe undeva
la întâmplare. Cine spune ca
un curier nu poate s a
se uite la
ce-i în jur?
În cele din urma, doamna din
apartamentul Amistad a iesit
si a trântit usa. Geant a
mare, rosie, de lac si pantofi
decupa i t
cu tocuri înalte, plini de
paiete si aur, fust a
mulat a, mâneci suflecate, p ar
blond fâlfâind. Frumoas a
si
costisitoare, f ra.
aa
îndoial
Se misca repede, ca si cum ar fi
fost furioas a, probabil
chiar era. M-am apropiat mai
mult de camera.
Prin fereastra sufrageriei
apartamentului, în spatele
perdelelor albe, am vazut
conturul înce osat al
bancherului,
t
aplecat deasupra computerului de
pe birou, f r sa
bage de
aa
seam a
ca
ma
uit la el, probabil deja
plictisit ca
turistii
tr geau cu ochiul prin perdele
toata
diminea a.
at
Vorbea la un telefon micu , t
cu un dispozitiv vârât în
ureche, si în acelasi timp b tea
în taste.
a
M-am apropiat de usa dubla si am
b tut.
a
L-a început n-a r aspuns. Pe urm
a
a venit furios la us a,a
deschis-o cât se poate de larg,
s-a uitat la mine si a zis:
- Ce vrei?
-Din partea conducerii, domnule,
cu complimente, am
spus, cu voce ragusit a, proteza
facându -m a
sa
pronun t
cuvintele cu greutate. Am
ridicat crinii. Erau crini
frumosi.
Pe urm a
am trecut pe lâng a
el îndreptându -ma
spre baie,
murmurând ceva despre ap a,c a
le trebuie ap a, iar tipul,
ridicând din umeri, s-a întors
la birou.
Baia, deschis a, era goal a.
Putea fi cineva în
compartimentul strâmt al
toaletei, dar
ma îndoiam, si nu am auzit
niciun sunet semnificativ.
Ca s a
fiu sigur, am intrat acolo dup a
ap a
si am dat dru mul
robinetului cazii.
Nu, nu era nimeni acolo.
Usa spre verandaa
rmasese larg deschis a.
Barbatul vorbea la telefon si
lovea mereu tastatura
calculatorului. Puteam vedea pe
ecran o cascad a
de
numere.
Parea s a
vorbeasc a
german a, dar n -am în eles
decât c a
t
îl
irita cineva si ca
era sup arat pe lume în general.
Uneori, bancherii sunt cele mai
usoare tinte, m-am gândit.
Cred mereu ca
uriasa lor avere îi protejeaz .a
Rareori
folosesc garzi de corp.
M-am dus c tre a
el si am pus florile în centrul
mesei,
facând abstrac ie de resturile
ramase de la micul dejun.
t
Nu-i pasa ca
ma
aflam în spatele lui.
Mi-am întors pentru o clipa
privirea de la el si m-am uitat
în sus, la cupola bine
cunoscuta. M-am uitat la pinii
picta it
cu bej la baza ei. M-am uitat la
porumbeii care se ridicau
printre nori spre cerul
albastru. Am aranjat florile.
Îmi
pl acea parfumul lor. Am
inspirat adânc si mi -a revenit
o
vag a
amintire, un loc linistit si pl
acut unde mirosul florilor
plutea mereu în aer. Unde era
locul? Parc a
mai conteaz a?
Dintr-odat a, usa spre verand a
s-a miscat si prin ea s-a
sim it briza proasp t . Acum
oricine trecea pe acolo putea
t
aa
vedea patul si cupola, dar nu pe
el si nici pe mine.
M-am apropiat repede de scaun si
i-am injectat în gât
treizeci de mililitri din otrava
mortala.
Fr sa
se uite, a dus mâna spre locul
în ep turii, ca si a
aa
t
cum ar fi vrut s a
alunge o insect a, pentru c a
asa fac to i,
t
întotdeauna, iar eu am spus, în
timp ce strecuram seringa
în buzunar:
-Domnule, nu ave i t
un bacsis pentru un am arât de
comisionar?
S-a întors. Eram mai înalt decât
el si miroseam a tutun si a
turba.
Ochii lui reci ca ghea a mt
-au fixat furiosi. Apoi, brusc,
fa a
t
a început s a
i se schimbe. Mâna stâng a
i-a alunecat de pe
tastatura computerului, iar cu
dreapta a început sa
bâjbâie
dup a
casca din ureche. Casca a c
azut. Apoi a l asat s a-i cada
si mâna. Telefonul a alunecat de
pe birou, iar mâna stânga
i-a alunecat pe picior.
Avea fa a inert a
si moale si toat a
t
furia de pe ea disp aruse.
A respirat adânc si a încercat
sa
se sprijine cu stânga de
birou, îns a
n-a nimerit marginea. Dar pe urm
a
a reusit
cumva sa ridice mâna spre mine.
Mi-am scos repede maaa
nusile de gr dinar. N-a b gat de
seam a. Nu era în stare sa
mai bage de seama
mare lucru.
A încercat sa
se ridice, dar n-a reusit.
- Ajuta-ma, a soptit.
- Da, domnule, am spus. Sta i
aici pâna
va
t
trece.
Apoi, cu mâinile în manusile de
cauciuc, am închis
calculatorul si l-am întors usor
în scaun, dup a
care a c azut
inert în fata, cu capul pe
birou.
- Da, a spus el în engleza. Da.
-Nu v a
tt
ta
chem un
sim i i bine, domnule, am spus.
Vre i s
doctor?
M-am uitat în sus si în jos pe
veranda goala. Eram exact în
partea opus a
fa ta
de masa neagr a
din fier si am remarcat
pentru prima oar a
ca
ghivecele toscane cu muscate mov
aveau în ele si arbusti înal i
de hibiscus. Era soare
t
un
minunat acolo.
El încerca sa-si recapete
suflul. Asa cum am spus, detest
cruzimea. Am luat telefonul
hotelului si, far a
sa
formez
vreun numar, am vorbit în
receptorul mort. Aveam nevoie
de un doctor imediat.
El tinea capul întors într-o
parte. I-am vazut ochii închisi.
Cred c a
a încercat s a
vorbeasc a
din nou, dar nu a reusit s a
scoata
o vorb a.
-Vin îndata, domnule, i-am spus.
As fi putut pleca atunci,
dar, asa cum am mai afirmat,
detest orice form a
de
cruzime.
În momentul acela, barbatul deja
nu mai vedea pe nimeni
prea limpede. Probabil chiar nu
mai vedea nimic. Dar mi-am
amintit un lucru pe care îl afli
mereu prin spitale, faptul ca
“auzul dispare ultimul”.
Îmi spusesera
asta atunci când bunica era pe
moarte, iar
eu voiam s a
ma
uit la televizor în camera mea
si mama
plângea cu sughi uri.
t
În cele din urm a,b arbatul a
închis ochii. Am fost sur prins
ca
a reusit s a
o fac a. Mai întâi i -a închis
pe jumatate, apoi
de tot. Gâtul lui era plin de
cute. Nu p area s a
mai respire si
marul lui Adam nu se mai ridica.
M-am uitat din nou în spatele
lui, printre perdele, spre
verand a. La masa neagr a, între
dou a
ghivece toscane, se
asezase un b arbat si p area sa
se uite tinta
la noi.
Stiam ca
nu putea p trunde cu privirea
prin perdele, de la
a
distan a aceea. Tot ce putea
vedea era albea a t
t
lor,
eventual o umbra. Nu-mi pasa.
Mai aveam nevoie doar de câteva
clipe, apoi puteam pleca
în siguran ta
, cu t
faptului ca
îmi
constiin a îndepli nisem
sarcina.
Nu am atins telefoanele sau
calculatoarele, dar am facut
în minte un inventar al
obiectelor. Doua
telefoane mobile
pe birou, asa cum indicase
seful. Un telefon fix, mort pe
podea. Vazusem telefoane si în
baie. Si mai exista un
computer, poate al doamnei,
nedeschis, pe masa din fa a
t
semineului, între scaunele cu sp
tar.
a
Îi d deam timp b rbatului s a
moaraa
uitam în
aa
în timp ce m
jur, dar, cu cât r amâneam mai
mult în înc apere, cu atât
începeam sa
ma
simt mai rau. Nu tremuram, dar
ma
sim eam îngrozitor.
t
Str inul de pe teras aa
nu m a
deranja. Las a-l sa
se uite. Las'
sa
se uite direct în înc apere.
M-am îngrijit s a
întorc crinii în direc ia
potrivit a
t
si am sters
câ iva stropi de apa
cat
a.
t
zu i pe mas
Pân a
acum, barbatul murise sigur. Am
t
c
sim it a
ma
cuprinde o disperare deplin a,
un sentiment absolut de
goliciune, si de ce n-as fi sim
it?
t
M-am dus sa-i iau pulsul. Nu l-
am g asit. Dar înc a
mai tr ia.
a
Am sim it imediat ce i-am atins
încheietura.
t
Am încercat s a
ascult dac a
respir a
si, spre nepl acuta mea
surpriz a, am auzit r asuflarea
slaba
a altcuiva.
A altcuiva.
Nu putea fi a tipului de pe
veranda, desi acela continua sa
se uite direct în înc apere. A
trecut o pereche. Apoi un tip
singur, uitându-se în jur si în
sus, care a apucat-o spre
rotonda.
Probabil nervii mei erau de vin
a
pentru r asuflarea aceea.
Se auzise chiar lânga
urechea mea, ca si cum cineva
mi-ar
fi soptit ceva. Înc aperea e de
vin a, mi -am zis, mt
a
sim eamtulburat pentru ca
o iubeam atât de mult, iar urâ
enia
t
crimei îmi sfâsia sufletul.
Sau poate înc aperea oftase de
mil a. Îmi doream s a
fie asa.
Îmi doream sa plec.
Apoi nefericirea mea a devenit
si mai adânca, asa cum se
întâmpl a
adeseori în astfel de ocazii.
Numai ca
de data
aceasta sim eam totul mai
puternic, mult mai puternic, si
în
t
mintea mea r asuna o voce la
care nu ma
asteptam.
Decenuiteal turi? Stii ca
vrei sa
pleci si tu unde se
a
duce el. Ar trebui sa
sco it
pistolul pe care-l tii la glezna
chiar acum si sa-i proptesti
teava sub barbie. Tragi direct
în
sus. S-ar putea sati se
împrastie creierii pe tavan, dar
în
cele din urma
vei muri si totul va deveni
negru, chiar mai
negru decât acum, si vei fi desp
r itde to ipentru vecie,
at
t
desp r itde mama, de Emil, si
Jacob, de tata, detat ltau
at
a
cel fara
nume, si de to it
ceilal it
precum el, pe care i-ai ucis
personal si f ro. Nu mai
astepta. Fa
aa
mila. Fa-o.
Nu era nimic deosebit în aceasta
depresie sfâsietoare, în
aceast a
dorin ta
sfâsietoare de a pune a
la tot, în
cap t
aceast a
sfâsietoare si paralizanta
dorin ta
de a ridica pistolul
si de a proceda exact asa cum
spunea vocea. Neobisnuita
era, îns a, claritatea vocii. O
sim eam parc a
mai degrab
ta
în
spatele meu, decât înauntrul
meu, Lucky vorbind cu Lucky,
asa cum se întâmpla deseori.
Afara, str inul sa
-a ridicat de la masa
si l-am urmarit cu cea
mai pur a
uluial a
cum intr a
pe usa deschis a. S-a oprit
în auntru, sub cupol a, uitându
-se la mine cum st team în
a
spatele muribundului.
Era un tip înalt, aproape
impresionant, cu o coam a
de p ar
moale, negru, ochi albastri si
cu un chip deosebit de
atr g tor.
aa
-Acest b arbat este bolnav,
domnule, am spus ime diat,
împingând tare cu limba în
protez a. Cred c a
are nevoie de
un doctor.
-Este mort, Lucky, a spus str
inul. Si nu da ascultare vocii
a
din capul tau.
Totul a venit atât de
neasteptat, încât nici n-am
stiut ce sa
fac sau ce sa
spun. Dar nici nu terminase bine
de rostit
cuvintele, ca vocea din mintea
mea a izbucnit din nou.
Pune cap ta
la tot. Uita
de pistol si de mizeria pe care
o
face. Mai ai înca
o seringa
în buzunar. Inten ionezisa
te lasi
t
prins? Via ata este un iad acum.
Gândeste-te cum va fi la
t
închisoare. Seringa. Fa-o
imediat.
-Ignor a
vocea, Lucky, a a
o
spus str inul. Emana din el
imensa
generozitate. Se uita la mine cu
o concentrare care
parea devo iune, iar instinctul
îmi spunea ca
simte iubire.
t
Lumina s-a schimbat. Pesemne ca
un nor descoperise
soarele, pentru ca
lumina din camer a
a devenit str luci
a
toare
si l-am vazut cu neobisnuit a
claritate, desi eram
foarte obisnuit sa
observ si sat
in minte oamenii. Avea
în at
l imea mea si m a
privea cu evident a
tandre e, chiar cu
t
îngrijorare.
Imposibil.
Când stii ca
ceva este în mod clar imposibil,
ce faci? Ce-ar
fi trebuit sa fac eu atunci?
Am vârât mâna în buzunar si am
sim it seringa.
t
Asa. Foarte bine. Nu pierde
ultimele minute pre ioasedin
t
oribila ta existenta, încercând
sa-ti dai seama cine-i asta.
Nu vezi ca
Justi iarulte-a atras în cursa?
t
-Nu-i asa, a spus str inul. S-a
uitat la b arbatul mort si
a
chipul i s-a topit într-o
expresie de profund a
am aa
ciune,
r
apoi mi s-a adresat iar asi mie.
Este momentul sa
pleci
de-aici cu mine, Lucky. E
momentul sa
auzi ce am sa-it
spun.
Nu eram în stare de un gând
coerent. B t ile inimii îmi
aa
rasunau în urechi, iar cu
degetul am împins încetisor
capacul de plastic de pe acul
seringii.
Da, pune cap ttuturor contradic
iilorlor, capcanelor lor si
at
minciunilor lor, pune cap
tputerii lor nesfârsite de a te
a
folosi. Învinge. Hai, acum!
-Sa
vin acum? am soptit. Cuvintele
se desprinseser a
singure din furia min ii mele.
Oare de ce m -am gândit la
t
asta, sa
vin acum!
-Nu te-ai gândit tu, a spus str
inul. Nu vezi ca
se
a
str duieste din r asputeri s a
ne înving a
a
pe amândoi? Las a
seringa în pace.
Parea tân ar a
se
si p timas, si uita la mine
irezistibil de
afectuos, dar nu exista nimic
tân ar în el, iar soarele c adea
pe el minunat si tot ce era
legat de el parea atr g tor fara
aa
efort. Am observat, cu oarecare
frenezie, ca
purta un
costum gri simplu si o cravat a
de m atase albastr a, foarte
frumoasa.
Nimic special în toate acestea,
în schimb chipul si mâinile
lui erau speciale. Iar expresia
lui te îmbia si era iert toare.
a
Iert toare.
a
De ce s-ar fi uitat cineva,
oricine, la mine în felul acela?
Si
totusi, aveam sentimentul ca
ma
cunostea, ma
cunos tea
chiar mai bine decât m a
cunosteam eu însumi. Parc a
ar fi
stiut totul despre mine, si abia
atunci mi-am dat seama ca
îmi spusese pe nume de trei ori.
Pentru c a
îl trimisese Justi iarul, cu
siguran ta
Pentru c a
t
.
fusesem atras în curs a, cu
siguran ta
. Aceasta trebuia s a
fie
ultima mea misiune data
de Justi iar, iar el era
asasinul mai
t
bun în stare s a
pun a
cap t vie ii asasinului vechi,
devenit
at
insuficient de misterios pe cât
ar fi trebuit.
Atunci p c-l, fa-o imediat.
aaleste
-Chiar te cunosc, a spus str
inul. Î i cunosc toat ta
via a. Si
at
nu m-a trimis Justi iarul, a râs
el usor. Sau nu cel pe care îl
t
numesti tu astfel, Lucky, ci
altul care merita
acest nume, ca
sa zic asa.
- Ce doresti?
-Sa
vii cu mine. S a
ramâi surd la vocea din mintea
ta. Ai
ascultat prea mult aceasta voce.
Am stat s a
ma
gândesc. Cum s a-mi explic toate
astea? Nu
era doar tensiunea de a ma
afla în apartamentul meu din
Mission Inn, nu, nu ajungea
atât. Probabil ca
era de vina
otrava, poate ca
absorbisem ceva din ea atunci
când o
preparasem, poate ca, în ciuda
manusilor duble, nu
procedasem exact asa cum
trebuia.
- Esti prea destept pentru asa
ceva, a spus str inul.
a
Ai de gând sa
te lasi sa
înnebunesti? Atunci când î it
sta
în
puteri sa
întorci spatele la tot?
M-am uitat în jurul meu. M-am
uitat la patul cu coloane;
m-am uitat la binecunoscutele
lui draperii maro-închis. M-
am uitat la semineul urias,
aflat acum exact în spatele
str inului. M-am uitat la
piesele de mobilier si la
a
toate
obiectele din încapere, atât de
bine stiute. Cum ar fi putut
nebunia sa
lase totul atât de clar? Cum ar
fi putut crea o
iluzie atât de limpede? Dar,
desigur, barbatul nu era aici,
eu
nu vorbeam cu el. Iar chipul lui
cald si îmbietor nu era decât
o pl asmuire a min ii mele
vrednice de mil a.
t
El a râs din nou, încetisor. Dar
cealalt a
voce se afla la
post.
Nu cumva sa-l lasi sa-ti ia
seringa. Daca
nu vrei sa
mori în
camera asta, atunci, la naiba,
iesi afara. Gaseste un colt
undeva în hotel, îl cunosti ca
pe buzunarul tau, si pune
cap t
a
la tot o data
pentru totdeauna.
Timp de o secund a
pre ioas a
am fost convins c a
barbatul
t
va disparea si m-am dus c atre
el. Dar a r amas la fel de solid
si de palpabil ca mai înainte.
S-a tras cu un pas înapoi si
mi-a f acut semn ca
ar fi trebuit sa
plec cu el.
Si brusc m-am trezit stând pe
veranda, în lumina soarelui,
iar culorile din jurul meu erau
miraculos de vii si de calme,
si nu se sim ea niciun fel de
grab a, nu tic aia niciun ceas.
t
L-am auzit închizând usa
camerei, apoi m-am uitat la el
cum st tea lânga
mine.
a
-Sa
nu vorbesti cu mine, i-am spus
furios. Nu stiu cine
esti, ce vrei sau de unde vii.
-Tu m-ai chemat, a spus, cu
vocea lui egal a
si pl acut a. Mai
chemat si în trecut, dar
niciodata
atât de disperat cum
m-ai chemat acum.
Am avut din nou t
ca
emana dragoste, plus
senza ia o
infinita cunoastere si în
elegere a ceea ce eram.
t
- Te-am chemat?
-Te-ai rugat, Lucky. Te-ai rugat
îngerului t aup azi tor, iar
îngerul t u p aazitor mi -a
transmis rugaciunea mie.
Îmi era cu neputin ta
sa
accept asa ceva. Dar m-a izbit
imediat faptul c a
Justi iarul nu avea de unde s a
t
stie despre
rug aciunile mele, nu avea cu
niciun chip cum s a
stie ce era
în mintea mea.
-Eu stiu ce este în mintea ta, a
spus str inul. Fa a lui era
at
la fel de linistita
si de încrez atoare ca mai
înainte.
Exact asa, încrez atoare, ca si
cum nu ar fi avut niciun
motiv s a
se team a
de mine, sau de vreuna din
armele pe
care le aveam, sau de vreun gest
necugetat pe care l-as fi
putut face.
-Te înseli, a spus încet,
apropiindu-se de mine. Exista
gesturi necugetate pe care n-as
vrea sa le faci.
Nu-l recunosti pe diavol când îl
vezi? Nu-ti dai seama ca
ai
de-a face cu Tat lMinciunilor?
Poate ca
exista
diavoli
a
speciali pentru oameni ca tine,
Lucky, nu te-ai gândit?
Am cautat din nou cu mâna
seringa din buzunar, dar am
tras-o imediat înapoi.
-Diavoli speciali, este posibil,
a spus str inul, dar si îngeri
a
speciali. Stii asta din ce-ai
învatat demult. Oamenii speciali
au îngeri speciali, iar eu sunt
îngerul t u, Lucky. Am venit
a
sa-i ofer o cale de iesire si nu
trebuie, în niciun caz nu
t
trebuie sa atingi seringa aceea.
Voiam sa
spun ceva, dar m-a coplesit
disperarea ca si cum
cineva m-ar fi înf surat într-un
giulgiu, desi niciodata
n
a
-am
fost înf surat a
într -un giulgiu. Pur si simplu
asta a fost
imaginea care mi-a venit în
minte.
Asa vrei sa
mori, nebun, închis într-o
celula, cu oameni
torturându-te ca t
sa
stoarca
de la tine orice informa ie?
Pleaca
de aici. Du-te. Du-te într-un
loc unde po it
sa-ti pui
pistolul sub barbie si apasa
tr gaciul. Ai stiut înca
din clipa
a
când ai venit în acest loc, în
aceasta
camera, ca
asa se va
întâmpla. Era limpede ca
aceasta va fi ultima ta crima.
De
aceea ai si adus o seringa
în plus.
Str inul a izbucnit în râs ca si
cum nu mai reusea s a
se
a
ab in a.
t
-Se foloseste de toate
mijloacele, a spus el încet. Nu-
l
asculta. N-ar fi ridicat vocea
astfel, daca n-as fi fost eu
aici.
- Nu vreau sa vorbesti cu mine,
m-am bâlbâit eu.
O pereche tân r se îndrepta spre
noi pe verand a.
aa
Ne-au ocolit, trecând cu
privirea peste zidul de piatra
si
peste usile grele. Cred ca
admirau si ei florile.
-Sunt muscate mov, a spus a
uitându
str inul, -se la
ghivecele din jurul nostru. Iar
ei ar vrea sa
se aseze la
aceasta
mas a, asadar ce -ar fi sa
plec am?
-Am s a
plec, am spus furios, dar nu
pentru c a
spui tu.
Habar n-am cine esti. Dar sa-i
spun ceva. Dac a
te
t
-a trimis
Justi iarul, ar fi bine s a
te preg testi de lupt a, pen tru
ca
am
ta
de gând sa
te dobor înainte sa
dispar.
Am luat-o spre dreapta si am
început s a
cobor sc arile în
spiral a
ale marii rotonde. M-am miscat
iute, amu ind
t
inten ionat vocea din capul meu,
pe masur a
ce p seam a
t
treapt a
dup a
treapt a
pân a
am ajuns jos. L-am gasit
asteptându-ma acolo.
-Înger, îngerasul meu, a soptit
el. Se rezema de zid, cu
bra ele încrucisate, o siluet ta
adunat a, dar apoi s -a
îndreptat
si s-a tinut dup a
mine, în timp ce eu încercam sa
ma
îndep artez cât mai repede cu
putin ta
,
- Fii sincer cu mine, am soptit.
Cine esti?
-Nu cred c a
aa
ma
esti preg tit s crezi, a spus
el, la fel de
pl acut si de amabil ca de
fiecare dat a. As face -o mai
degrab a
când ne întoarcem la Los
Angeles, dar, dac a
insisti...
M-am sim it brusc sc aldat în
sudoare. Mi -am smuls proteza
t
din gura
si m anusile de cauciuc. Le -am
împins în buzunar.
-Ai grij a, dac a
sco i capacul seringii, te
t
-am pierdut, a spus
el, tr gându-se mai aproape. Se
misca la fel de repede ca
a
mine si de-acum aproape c a
ajunsesem pe aleea din fa ta
a
hotelului.
Stii ce este nebunia. Ai vazut-a
o. Nu-l b ga înseama. Daca
îi dai crezare, esti terminat.
Urca-te în masina
si dispari de
aici. Gaseste un loc undeva la
marginea drumului. Pe urma,
stii ce ai de jucut.
Sentimentul de disperare aproape
ca
ma
orbea. M-am
oprit. Eram sub campanario. Nici
ca
ar fi putut exista un loc
mai pl acut. Iedera se c ata
rase peste clopote si lumea se
intersecta cu noi pe alee, la
stânga si la dreapta. Puteam
auzi râsetele si zarva din
restaurantul mexican de al turi.
a
Puteam auzi ciripitul p s
aarilor în copaci.
St tea în picioare al turi de
mine si m aa
privea concen
a
trat,
ma
privea asa cum mi-as fi dorit s
a
ma
priveasc a
un frate,
numai ca
eu n-am niciun frate, fr atiorul
meu a murit cu
mult a, foarte mult a
vreme în urm a. Din vina mea.
Crima
originara.
Sim eam cum ma
paa
seste suflarea. Pur si simplu
t
rma
p r sea. M-am uitat fix în ochii
lui si am vazut din nou
aa
dragoste, dragoste veritabila,
si acceptare, iar apoi, foarte
încet, cu grija, el mi-a pus
mâna pe bra ul drept.
t
-Bun, am soptit. Tremuram. Ai
venit s a
ma
omori pentru
ca
te-a trimis el. Crede ca
sunt un asasin terminat si nu
mai
da doi bani pe mine.
- Nu, nu si nu.
-Atunci sunt deja mort? Mi-am
injectat cumva otrava fara
sa stiu? Asta s-a întâmplat?
-Nu, nu si nu. Esti cât se poate
de viu si eu vreau s r
aamâi
astfel. Masina nu-i decât la
vreo cincisprezece metri de
aici.
Le-ai spus s a
o lase lâng a
intrare. Scoate bonul de parcare
din buzunar si fa ceea ce
trebuie sa faci.
-Ma
ta
des avârsesc asasinatul, i
aju i s -am spus furios. Te
prefaci ca esti un înger, dar
aju i un ucigas.
t
-Barbatul din apartament s-a
dus, Lucky. Îngerii lui sunt
acum cu el. Eu nu mai pot face
nimic. Am venit pentru tine.
Îl înconjura o nemaipomenit a
frumuse e pe când rostea
t
aceste cuvinte, si o bun avoin
ta
de parc a
ar fi fost cumva în
stare sa
puna
ordine în aceast a
lume sparta
în buc ati.
Eram furios.
Nu-mi iesisem din min i. Si nu
credeam c a
Justi iarul ar fi
tt
putut g asi un asemenea tip de
asasin nici dac a
arfi c autat
o suta de ani.
Am p sit cl tinândua
-ma
si i-am întins tichetul de
parcare
a
unui b iat care astepta, punând
deasupra si o bancnot a
de
a
dou azeci de dolari, apoi am
urcat în masin a.
S-a urcat lâng a
mine, bineîn eles. Parea s
ta
nu bage de
seam a
praful si mizeria de peste tot,
resturile de turb a, de
ziare si tot ce mai adunasem ca
s a
fac camioneta s a
arate
ca de muncitor.
Am b gat în vitez a, am întors
scurt si m-am îndreptat
a
catre autostrad a.
-Stiu ce s-a petrecut, am spus
peste vuietul aerului cald
suierând prin ferestrele
deschise.
- Si anume ce?
-Te-am inventat. Esti conceput
de mine. Si asta este o
form a
de nebunie. Tot ce trebuie s a
fac ca s a-ipuncap t
a
este s a
ma
izbesc cu masina într -un zid.
Nimeni nu va fi
ranit, în afar a
de mine si de tine, o iluzie, un
lucru creat de
mine pentru ca
am ajuns cumva la cap tul unui
drum. Din
a
cauza camerei aceleia, pesemne.
Stiam ca
asa se va
întâmpla.
A râs încet, doar ca pentru
sine, si a ramas cu ochii a inti
it
t
la drum. Apoi, dupa
o clip a, a spus.
- Mergi cu o suta
saptezeci si cinci la or a. Ai
sa
fii oprit.
- Pretinzi sau nu ca esti un
înger? l-am întrebat.
-Chiar sunt un înger, mi-a
raspuns, uitându -se în
continuare înainte. Încetineste.
-Stii, am citit de curând o
carte despre îngeri, i-am spus.
Îmi plac c r ile astea.
at
-Da, ai o adev arat a
bibliotec a
în care nu mai crezi si pe
care n-o mai consideri sfânta.
Si erai un b iat atât de bun,
a
în scoala iezuita.
Din nou amsimit c r a
aer.
t
aa
mân far-Oh, esti un asasin
strasnic, daca-mi arunci asa
ceva în
fata, am spus. Ce mai asasin!
- N-am fost si nu voi fi
niciodata asasin, mi-a raspuns
calm.
- Dupa ziua de azi, esti cel pu
in complice.
t
A râs din nou, încetisor.
-Dac a
rostul meu ar fi fost s a
previn crima, as fi facut -o, a
raspuns. Ai citit, aminteste t
ca
îngerii sunt în principal
-i,
mesageri, aceasta este misiunea
lor de baz a, ca s a
zic asa.
Asta nu-i nicio surpriz a, dar
în mod evident constituie o
surpriza
ca
am fost trimis ca mesager pentru
tine.
Un blocaj de circula ie ne-a f
acut sa
t
încetinim, apoi abia s a
ne târâm si în cele din urma
sa
ne oprim. M-am uitat tinta
la
el.
M-a coplesit linistea si am
devenit constient ca
udasem de
transpira ie c amasa verde si
urât a, picioarele înc a
nu m
ta
ascultau, iar cel cu care ap
asam pe frâna
tremura.
-Sa-i spun ce-am aflat din
cartea aceea despre îngeri, am
t
rostit. Trei sferturi din timp,
inteivin în accidentele de
circula ie. Cu ce vat
voi mai precis înainte de
t
ocupa i
apari ia automobilelor? Am
abandonat cartea punân-du-mi
t
aceasta întrebare.
A râs.
Din spatele meu s-a auzit un
claxon. Traficul a început sa
se miste, la fel si noi.
-Este o întrebare cât se poate
de legitima, a spus el, mai
ales dac a
citesti exact cartea aceea. Nu
conteaz a
cu ce
ne-am ocupat înainte. Ce conteaz
a
acum este ce putem
face împreuna.
- Si nu ave i niciun nume.
t
Goneam din nou, dar nu mai
repede decât masinile de pe
ultima banda din stânga.
-Po i sa-mi spui Malchiah, a zis
el binevoitor, dar te asigur
t
ca
niciun serafim din ceruri nu-i t
va marturisi vreodat a
numele lui adevarat.
- Serafim? Vrei sa
spui ca
tu esti un serafim?
-Am nevoie de tine pentru o
misiune speciala
si îi ofer
t
sansa de a i folosi toat a
priceperea ca s ma
aju i, pe mine
t
at
si pe to i oamenii care ne
roagta
sa
intervenim chiar acum.
Amr mascugurac ascat a. Am sim
it un soc. Sem ana cu
at
felul în care crestea racoarea
brizei pe masur a
ce ne
apropiam de Los Angeles si de
coasta.
L-ai inventat tu. Loveste
parapetul. Nu te lasa prostit de
cineva pl asmuit de mintea ta
bolnav a.
-Nu m-ai inventat tu, a spus el.
Nu-i dai seama ce se
t
petrece?
Disperarea amenin a sa-mi înece
cuvintele. Este o prefa
t
catorie. Ai omorât un om. Meri i
s a
mori si s a
se astearn a
t
asupra ta uitarea.
-Uitarea? a murmurat str inul.
Apoi a ridicat vocea sa
a
acopere vântul. Crezi c a
te asteapt a
uitarea? Crezi c a
nu-i
vei mai vedea niciodata pe Emily
si pe Jacob?
Emily si Jacob!
-Nu-mi pomeni de ei, am spus.
Cum îndr aznesti sa-mi
vorbesti despre ei! Nu stiu cine
esti, nu stiu ce esti, dar nu
vorbi despre ei. Daca
te-a creat t
imagina ia mea, atunci
dispari!
De data aceasta, râsul lui a
parut nevinovat si ascu it.
t
-Oare de ce n-am stiut ca
asa se va întâmpla cu tine? a
spus. S-a întins si mi-a pus
usor pe umar mâna lui moale.
Ar ata melancolic, trist, apoi
ca si cum ar fi c azut pe
gânduri.
-Nu m-am gândit la asta, a spus,
ca si cum ar fi
murmurat. P area s a
se uite în jur, la parapetele
acoperite
de iedera si la zgârie-norii de
sticla
din zare. Exact asta este
ideea, Lucky. Sa crezi în mine.
Ce-ai avea de pierdut?
-De unde ai aflat despre fratele
meu si despre sora mea?
l-am întrebat. De unde le stii
numele? Ai facut niste leg turi
a
si vreau sa stiu cum ai reusit.
-Orice altceva decât explica ia
evident ? C t
aa
sunt cel care
sus in c a
sunt? A oftat. Era exact oftatul
pe care
t
-l auzisem
în apartamentul Amistad chiar
lânga
urechea mea. Când a
vorbit din nou, avea o voce
mângâietoare, î i cunosc via a
tt
înca de când te aflai în
pântecele mamei.
Asta era mai presus decât orice
asteptare si imediat
mi-am dat seama clar, nespus de
clar, ca
era mai presus
decât orice mi-as fi imaginat.
- Chiar esti aici, nu-i asa?
-Sunt aici ca sa-i spun c ta
totul se poate schimba pentru
tine. Sunt aici ca sa-i spun c a
po i înceta s a
tt
mai fii Lucky
Vulpoiul. Sunt aici ca sa
te duc întrt
-un loc unde po i începesa
fii persoana care ai fi putut s
a
fii... dac a
anumite lucruri
nu s-ar fi întâmplat. Sunt aici
ca sa-i spun... S-a oprit.
t
Ajunsesem la garaj si, dup a
ce am deschis usa cu
telecomanda, am parcat încet si
sigur înauntru.
-Spune-mi ce ai sa-mi spui, am
zis. Ne priveam în ochi si
el parea înconjurat de o liniste
pe care frica mea nu o putea
p trunde.
a
În garaj era întuneric, str
lucea vag doar un mic bec de
a
gard a
si mai intra ceva lumin a
pe usa deschis a. Era o
înc apere mare, întunecoas a,
plin a
de frigidere, dulapuri si
mald are de haine pe care as fi
vrut sau ar fi trebuit s a
le
folosesc la misiuni viitoare.
Mi s-a parut dintr-odat a
un loc far a
sens, un loc pe care
l-as fi l asat fara
îndoial a
si definitiv în urm a.
Cunosteam acest gen de înfl aa
c rare. Era ca atunci când
esti bolnav mult a
vreme si dintr -odat at
i se limpe zeste
mintea si te cuprinde buna
dispozi ie, iar via a pare din
nou
tt
ca
merita
aa
.
tr it
El st tea lâng a
mine perfect linistit si am
vazut lu mina
a
reflectându-se în ochii lui ca
doua lumini e mai mici.
t
-Creatorul te iubeste, a spus
încet, aproape visator. Sunt
aici s at
î i propun un nou drum, un drum
menit s a
te duc a
spre acea dragoste, daca
îl urmezi.
Am continuat sa
tac. Trebuia sa
tac. Nu ca
as fi fost
epuizat de alarmarea care m a
coplesise. Mai degrab a
eram
golit de acest ta
a
sentiment. Iar frumuse ea pur
acestei
posibilit atima
subjuga, la fel cum ma
putea subjuga
frumuse ea muscatelor mov, sau
iedera atârnat a
t
de
campanario, sau cl tinarea
copacilor în vânt.
a
Am vazut dintr-odata
toate aceste lucruri, mi-au
aparut cu
frenezie în minte în locul
întunecos, mirosind a benzina,
si
n-am mai remarcat întunecimea
din jur. Mai mult, garajul
mi se p area acum plin de o
lumina
palid a.
Am coborât încet din camionet a.
M-am dus c atre cap tul a
cel mai îndepartat al garajului.
Am scos din buzunar a doua
seringa
cu otrav a
si am l asat -o pe bancul de
lucru de acolo.
M-am dezbr acat de c amasa cea
verde si urât a
si de pan taloni,
i-am aruncat într-un cazan mare
plin cu kerosen. Am
golit con inutul seringii
deasupra hainelor chiar în timp
ce
t
ele se înnegreau de kerosen. Am
abandonat în auntru si
manusile. Apoi am aprins un
chibrit si l-am aruncat
deasupra.
Focul a rabufnit periculos. Am
aruncat pantofii de lucru
înauntru si m-am uitat cum se
topeste materialul sintetic.
Am aruncat în fl aa
c ri si peruca si mi -am trecut
bucuros
mâinile prin parul scurt.
Ochelarii. înc a
mai priveam prin
ochelari. I-am scos, i-am rupt,
i-am zvârlit si pe ei în foc.
Ardea tare. Toate obiectele
fusesera
sintetice si se topeau
sco ând doar fl c a
le mirosi. Foarte curând totul
t
aa
ri. Puteai s
avea sa
dispar a. Otrava disp aruse
deja, cu siguran ta
.
Duhoarea n-a ramas prea mult.
Când focul s-a potolit, am
turnat iar kerosen si l-am a â
at din nou.
tt
În str lucirea dezordonat a
a fl c rilor, m-am uitat la
a
aa
hainele mele obisnuite, aranjate
ordonat pe un umeras
atârnat de perete.
M-am îmbr acat încet, mai întâi
c amasa, apoi panta lonii gri,
sosetele negre si pantofii maro
simpli, iar în cele din urma,
cravata rosie.
Mi-am pus haina deasupra, m-am
întors si l-am vazut
acolo, în picioare, rezemat de
masina. Îsi încrucisase gleznele
si bra ele, iar în lumina slab a
parea la fel de atr g tor
t
aa
ca si mai devreme si avea pe
chip aceeasi expresie afectuoas
a, plina
de iubire.
Disperarea adânc a
si însp imânt toare dinainte m-a
aa
cuprins din nou, Iar a
voci si far a
fantome, si aproape c a
m-am întors de la el, jurându-mi
sa
nu-l mai privesc
niciodat a, indiferent unde sau
sub ce forma
ar fi ap arut.
-Se lupt a
din greu pentru tine, a spus.
Ti-a soptit lucruri în
minte atâ ia ani, iar acum ridic
ta
vocea. El crede c a
te poate
smulge din mâinile mele. Se
gândeste ca
dai crezare
minciunilor lui, chiar si cu
mine de fata.
- Cine este el? am întrebat.
-Stii cine este. Vorbeste cu
tine de mult a, mult a
vreme.
Iar tu l-ai ascultat cu foarte
multa
aten ie. Nu-l mai asculta.
t
Vino cu mine.
- Vrei sa
spui ca
se da
o b t lie pentru sufletul meu?
aa
- Da, asta vreau sa spun.
Am început din nou sa tremur.
Nu-mi era frica, dar trupului
meu îi era. Eu eram calm, dar
picioarele maal sau. Mintea
mea nu se mai supunea fricii,
dar corpul meu resim ea
t
impactul si nu reusea sa i se
împotriveasca.
Aveam masina acolo, un Bentley
mic decapotabil, pe care
nu-l schimbasem de ani de zile.
Am deschis usa si am urcat în
masin a. Am închis ochii.
Când i-am deschis, el era lâng a
mine, asa cum ma
asteptam. Am b gat masina în
marsarier si am cu
a
iesit
spatele din garaj.
Nu mai condusesem niciodata
atât de repede prin centru.
Ma sim eam ca si cum traficul m-
ar fi carat iute, ca un râu.
t
În câteva minute intram pe
strazile din Beverly Hills, apoi
a
p r ile de arbori de
pe strada mea, str juit a
pe amândou a
at
jacaranda plini de flori.
Aproape toate frunzele verzi
disp aruser a
deja, iar ramurile erau doldora
de flori albastre,
ale c aror petale acopereau si
trotuarul, si pavajul str azii.
Nu m a
uitam la el. Nu m a
gândeam la el. M a
gân deam la
via a mea, m ta
luptam cu disperarea crescând a
asa cum se
lupt a
cineva cu grea a si ma
întrebam: “Dar dac
ta
este
adev arat, dac a
este chiar cine spune c a
este? Dac a
ar fi cu
putin ta
cumva ca eu, omul care a f acut
toate acele lucruri,
chiar sa
poata
fi mântuit?”
Am intrat în garajul blocului
meu far a
sa
fi spus nimic si,
asa cum m a
asteptam, el a coborât din masin
a
la fel ca
mine si a urcat în lift, al turi
de mine, pâna
la etajul cinci.
a
Nu închid niciodat a
usile de la balconul apartamen
tului
meu; am iesit imediat pe terasa
de beton si m-am uitat în
jos, la arborii jacaranda
albastri.
Respiram alert, trupul meu t
greutatea
resim ea eveni mentelor,
dar mintea mi-o sim eam
incredibil de limpede.
t
Când m-am întors si m-am uitat
la el, era la fel de viu si de
concret ca si rândurile de
jacaranda si florile lor
albastre.
St tea în cadrul usii si m a
privea pur si simplu, cu aceeasi
a
f g duin ta
pe chip, f g duin ta
de a m a
în e
aa
aa
t
lege si de a ma
ierta.
Am sim it nevoia s a
plâng, s a
ma
las înghi it de sl bi
t
ta
ciune,
sa
ma
las fermecat.
-De ce? De ce ai venit aici
pentru minei l-am întrebat. Stiu
ca
te-am mai întrebat, dar trebuie
sa-mi spui, sa-mi
povestesti totul, de ce eu si nu
altcineva? Nu stiu sigur daca
esti real. Acum înclin sa
cred ca
da. Dar cum poate fi
mântuit unul ca mine?
S-a apropiat de balustrada de
ciment de lânga
mine. S-a
uitat în jos, la arborii
albastri. A soptit:
- Cât de perfect, cât de
minunat...
-Datorit a
lor locuiesc aici, i-am raspuns,
pentru ca
înfloresc în fiecare an... Vocea
mi s-a frânt. M-am întors cu
spatele la arbori, pentru c a
as fi început s a
plâng, dac a
i-as
mai fi privit. M-am uitat spre
camera mea de zi si i-am
vazut cei trei pere i acoperi i
de c t
r i din podea pân a
t
at
în
tavan. Am v azut si o buc atic a
din hol, cu raftu rile
bibliotecii
la fel de înalte.
-Mântuirea este ceva ce omul
trebuie s a
cear a, a spus el
lânga
urechea mea. Stii asta.
- Nu pot s-o cer! am raspuns. Nu
pot!
- De ce? Pentru ca nu crezi?
- Mi se pare un motiv excelent,
am spus.
- Da-mi sansa sa
te fac sa
crezi.
- Atunci începe prin a-mi
explica de ce eu.
- Am venit dup a
tine pentru c a
am fost trimis, mi -a spus cu
voce egal a, pentru c a
esti cine esti, pentru ce ai f
acut si
pentru ce esti în stare sa
faci. Nu-i o alegere întâmpl
toare,
a
crede-ma. Am venit pentru tine,
numai pentru tine, special
pentru tine. Toate hotarârile
luate în cer sunt la fel. Sunt
particulare. De aceea este cerul
atât de vast cum este, iar
tu stii cât de vast este p
amântul. Si trebuie s a
te gândesti
la cer, pentru o clip a, ca la
un loc care exista
de veacuri, din
toate epocile si pentru toate
timpurile. Nu exista
suflet în
lume care în cer sa
nu fie tratat ca un suflet
aparte,
individual. Nu exist a
oftat sau cuvânt care s a
nu se aud a
în
cer.
L-am ascultat. Stiam ce voia s a
spun a. M-am uitat în jos, la
spectacolul copacilor. M-am
întrebat ce-o sim i t
un copac
când îsi pierde florile în b
taia vântului, atâta vreme cât
a
florile sunt tot ce au.
Ciudatenia gândului m-a uimit.
M-au
trecut fiorii. Nevoia s a
plâng aproape c a
ma
coplesea. Dar
m-am împotrivit. M-am for at sa-
l privesc din nou.
t
-Î i cunosc toat at
a spus el. Dac a
vrei, ti-o voi
t
via a,
dovedi. De fapt, pare exact ce
trebuie s a
fac ca s a
crezi cu
adevarat în mine. Nu-mi pas a.
Trebuie s t
a
în elegi. Nu po i t
hot arî daca
nu în elegi.
t
- Ce s hot aa
sc? Despre ce vorbesti?
a
r
-Vorbesc despre îns arcinarea
ta, ti-am spus. S-a oprit,
apoi a continuat foarte
binevoitor: Exista
un mod în care
cine si ce esti poate fi
folositor. Exista
un mod în care este
folositor fiecare am anunt din
ceea ce esti. Este o
îns arcinare care presupune s a
dai via ta
, în loc s a
o iei, s a
raspunzi rug aciunilor, în loc s
a
le suprimi. Este sansa de a
face lucruri de o teribila
importanta
pentru al ii, în timp ce t
t
-ifaci tie numai bine. Asta
înseamn a
sa
faci bine, s a
stii. Este
ca si cum ai lucra pentru Justi
iar, numai c a
vei crede în
t
ceea ce faci cu toat a
inima si cu sufletul t au
întreg, într -atât
încât binele va deveni dorin a
ta si scopul t au.
t
- Vrei sa
ma
faci sa
cred ca
am un suflet? l -am întrebat.
-Sigur c a
ai. Ai un suflet nemuritor. O
stii prea bine. Ai
dou azeci si opt de ani si asta
înseamn a
ca
esti foarte tân ar,
indiferent cine-i numaa
, si te t
cu toate
r sim i nemuritor,
gândurile si dorin ele tale
negre, dar nu reusesti s a
pricepi
t
ca
partea aceea nemuritoare este
partea adev arat a
din
tine, ca
orice altceva o sa
dispara
cu timpul.
-Stiu toate astea, am soptit. Le
stiu. Nu voiam sa
par
ner abd tor. Spuneam adev arul
si eram uluit.
a
M-am întors, far a
sa
stiu exact ce vreau sa
fac, si am intrat
în camera de zi a micului meu
camin. M-am uitat din nou la
pere ii acoperi i de c r i. M-am
uitat la biroul unde citeam
t
tat
adesea. M-am uitat la cartea
deschisa
pe husa lui verde.
Ceva obscur, o carte de teologie
si ironia acestei întâmplari
m-au izbit cu forta.
-Ah, da, esti bine preg tit, a
spus el de lâng aa
mine, de
parca
nu neat
a.
-am fi desp r it nicio clip
- Acum ar trebui sa
cred c at
tu esti noul Justi iar?
El a zâmbit. Am vazut mai mult
cu coada ochiului.
- Justi iarul, repeta
el încetisor. Nu. Nu sunt Justi
tiarul. Sunt
t
Malchiah si sunt serafim, ti-am
spus, si am venit sa-i ofer
t
sansa s a
alegi. Acesta reprezint a
raspunsul la rug aciunile
tale, Lucky, dar daca
nu po i accepta asa ceva, atunci
sa
t
zicem c a
este r aspunsul la cele mai îndr
azne e visuri ale
t
tale.
- Ce visuri?
-În to i acesti ani ai insistat
mereu s a
crezi c a
Justi
ttiarul
este de la Interpol. De la FBI.
Ca
este de partea b ie ilort
a
buni si ca
tot ceta
faci este în numele binelui. La
-i cere s
asta ai visat mereu.
-Nu conteaza
si o stii prea bine. Am omorât
niste oameni.
Am transformat totul într-un
joc.
-Stiu c a
asa ai f acut, dar asta nu
înseamn a
ca
nu ai nutrit
acel vis. Daca
vii cu mine, nu vor mai exista
niciun fel de
îndoieli, Lucky. Vei fi de
partea îngerilor, cu mine.
Ne-am uitat unul la altul.
Tremuram. Nici vocea nu-mi era
prea ferma.
-Dac a
ar fi adev arat, am spus, as
face orice, orice mi -ai
cere, pentru tine si pentru
Dumnezeu din cer. As suferi
orice, daca ar fi nevoie.
A zâmbit, dar foarte încet, ca
si cum s-ar fi uitat adânc
în auntrul meu dup a
vreo îndoial a, si probabil si -
a dat seama
apoi ca
nu exista niciuna. Probabil mi-
am dat seama si eu
ca
nu exista niciuna.
M-am cufundat în fotoliul de
piele de lânga
canapea. S-a
asezat în fa a mea.
t
-Acum am sa-i povestesc via a
ta, a zis el, nu pentru cta
t
ar trebui, ci pentru c a
tu ai nevoie s a
o vezi. Abia dup a
ce o
vei vedea, ma vei crede.
Am încuviin at.
t
-Dac at
am
po i face asta, spus jalnic,
atunci voi crede
orice-mi spui.
-Preg teste-te, a zis. îmi vei
auzi vocea si vei vedea tot ce
a
îi t
descriu, poate chiar mai viu
decât ai vazut ceva
vreodata, dar ordinea si
organizarea evenimentelor îmi va
apar ine, iar uneori va fi mai
greu de suportat decât
t
cronologia simpla. Este sufletul
lui Toby O'Dare cel pe care
îl examin am, nu simpla istorie
a unui tân ar. Si tine minte:
indiferent ce vei vedea si ce
vei sim i, voi fi aici cu tine.
Nu
t
te voi p r si nicio clip a.
aa
57
CAPITOLUL PATRU
Malchiah îmi dezvaluie propria
mea viata
CÂND ÎNGERII ÎSI ALEG UN AJUTOR,
nu încep întotdeauna
cu începutul. Cercetând via a
unei fiin e omenesti, ei pot
tt
începe cu prezentul cel
fierbinte, pot s a
mearg a
înapoi o
treime din timp, s a
se întoarc a
la începuturi si s a
revin a
la
clipa prezent a, pe masur a
ce adun a
date si atasamentul
emo ional se înt areste. Si s a
nu crezi nicio
t
data
pe cineva
care-i va spune ca
noi nu ne atas am emo ional.
tt
Emo iile noastre sunt diferite,
dar sim im. Nu ne am
tt
uit
niciodat a
cu ochi reci la via ta
sau la moarte. Nu interpreta
gresit aparenta noastr a
senin atate. La urma urmei, noi
tr im a
într -o lume condus a
de încrederea perfect a
în
Creator, dar suntem cât se poate
de constien i c a
fiin ele
tt
omenesti nu tr iesc la fel si le
comp timim din suflet.
aa
Dar n-am putut sa
nu remarc, imediat ce am început
sa
cercetez via a t
lui Toby O'Dare ca a
îngrijorat
b iat, si
împov arat de o mul ime de
lucruri, c a
nimic nu -i placea mai
t
mult decât sa
se uite la televizor, noaptea
târziu, la cele
mai brutale filme poli iste, t
care îi alungau din minte
realit atile oribile ale
propriei lumi, în timp ce
focurile de
arm a
îi provocau mereu un catharsis,
exact asa cum îsi
doreau produc atorii acelor
filme. A înv atat sa
citeasc a
devreme; îsi termina temele
repede si apoi citea niste c r i
at
numite “povesti adev arate
despre crime”, cufundându -se
cu usurin ta
în proza bine scris a
din Sânge si bani sau
Serpentina lui Thomas Thompson.3
De pe rafturile libr ariei de pe
Magazine Street din New
Orleans, unde locuia, alegea c
at
r i despre crima organizat a,
despre ucigasi patologici,
despre devian i hidosi, desi pe
t
3 Thomas Thompson (1933-1982) —
autor american de literatura
comerciala
inspirata mai ales din crime si
scandaluri reale.
vremea aceea nu visa deloc, nici
m acar o clip a,c a
într -o zi
va fi el însusi subiect pentru
astfel de povesti.
Nu putea suporta genul de roman
are a r aului din acerea
t
Tmieilor, îsi b tea joc de el. C
a
r ile despre cri minali adevara
i
at
t
nu puteau fi scrise decât dupa
ce acestia erau prinsi, iar
Toby avea nevoie de aceasta
certitudine.
Noaptea târziu, când nu putea
dormi, se uita la poli istii si
t
criminalii de pe micul ecran,
neatent la faptul ca
importanta
în acele filme era comiterea
crimei, si nu sfânta furie si
ac iunile artificialt
-eroice ale locotenentului de
poli ie sau ale
t
detectivului genial.
Dar acest gust timpuriu pentru
povestile despre criminali
este cel mai pu in t
important lucru în aa
cu
leg tur Toby
O'Dare, asa ca
da-mi voie s a
sar la povestea asupra c areia
m-am fixat eu însumi atunci când
am început sa-l am în
vedere.
Toby nu a crescut dorindu-si a
fie ucigas sau poli ist.
s t
Toby visa s a
devin a
muzician si s a
scoat a
din nevoie mica
lui familie.
Iar ce m-a atras la el nu a fost
furia care-l mistuia de viu,
atunci ca si acum. Nu, partea
asta întunecata
mi-a fost la
fel de greu sa
o privesc pe cât îi este greu
unui om sa
mearga
într-o iarn a
geroas a, când ninsoarea îi
biciuieste
obrajii si îi îngheata degetele.
Ce m-a atras la Toby a fost o
bunatate limpede si
stralucitoare,
pe care nimic nu o putea ascunde
complet, un
sim t
viu al binelui si r aului la
care nu a renun at si care nu
t
l-a înselat niciodata,
indiferent unde l-a dus pe urmt
a via a.
Dar s a
ne l amurim: faptul c a
eu am ales un muritor pentru
scopurile mele nu presupune ca
muritorul urma în mod
obligatoriu s a
fie de acord s a
vin a
cu mine. Este destul de
greu s a
gasesti pe cineva ca Toby; s a-l
convingi s a
vin a
cu
t
tenta ia tine este si mai greu.
A i fi tenta i s t
ta
crede i c at
este irezistibila, dar nu-i asa.
Oamenii se sustrag propriei
salvari cu mare regularitate.
Cu toate acestea, în ce-l
priveste pe Toby O'Dare, existau
aceste dou a
aspecte care ma
îndemnau sa
nu ma
îndepartez de el si sa-l las în
grija unui înger de rang mai
mic.
Toby s-a n ascut în orasul New
Orleans, din str amosi de
origine germana
si irlandez a. Avea si ceva
sânge italian, dar
n-o stia, iar stra-str bunica
dinspre tat a
fusese evreic a, dar
a
nici asta nu stia, pentru ca
se tr gea din oameni simpli si
a
muncitori, care nu tin niciodat
a
însemn ari. Avea chiar si
ceva sânge dinspre tat lui,
datat din
spaniol, partea a
perioada când Armada spaniol a
debarcase pe coasta
Irlandei. Desi se pomenea uneori
despre faptul ca
unii
membri ai familiei aveau par
negru ca taciunele si ochi
albastri, el nu-si b tea capul
cu asta. Nimeni din familie nu
a
vorbea vreodat a
despre descenden ta
. La ei se vorbea
despre supravie uire.
t
În istoria genealogia t
celor boga i.
omenirii, apar ine t
Saracii se nasc si mor fara
sa
lase urme.
Doar acum, în anii cercet arilor
ADN-ului, oamenii simpli
s-au îndr agostit de amprenta
lor genetic a, desi nu stiu ce s
a
faca
mai apoi cu informa iile, dar o
asemenea revolu ie set
t
petrece numai atunci când lumea
vrea s a
în eleag a
t
ce -i cu
sângele care-i curge prin vene.
Cu cât Toby O'Dare devenea mai
mult ucigasul pl tit de
a
mare faim a
secret a, cu atât îi p a
mai pu in ce fusese
sa t
înainte si cine existase
înaintea lui. Asa c a, pe m asur
a
ce
câstiga mijloacele materiale
care ar fi f acut posibil a
investi garea
propriului trecut, se îndeparta
din ce în ce mai tare
de lan ul uman din care se tr
gea. La urma urmei, distrua
t
sese “trecutul”, atât cât îl
stia. De ce i-ar mai fi pasat ce
se
întâmplase, cu mult a
vreme înainte s a
se fi n ascut, unora
meni i t
sa
se zbat a
în aceleasi necazuri si în
aceeasi
mizerie?
Toby a crescut într-un
apartament, la numai câteva
strazi
dep artare de bulevardele
faimoase ale orasului, iar în
locuin a aceea nu existau
portrete ale str tamo silor pe
pere i.
t
Îsi iubise bunicile, femei
energice, mame a câte opt copii
fiecare, draag stoase, tandre si
cu mâinile b t torite. Dar ele
aa
murisera
când era foarte mic, p arin ii
lui fiind mezinii lor.
t
Pe aceste bunici via a le uzase
si moartea let
-a gasit repede,
fara
mare dram a, în saloane de
spital.
Cu toate acestea, au urmat
înmormântari uriase, cu veri
de toate rangurile si cu flori,
iar oamenii le-au plâns, pentru
ca
genera ia lor, a marilor
familii, abia acum se stingea în
t
America.
Toby nu si-a uitat niciodat a
verii, dintre care mul i s -au
t
descurcat foarte bine far a
sa
comit a
vreo crim a
sau vreun
pacat. Dar pân a
la vârsta de nou asprezece ani
era complet
desprins de ei.
Totusi, asasinul pl tit cerceta
din când în când c aasni ciile
prospere si îsi folosea
priceperea în materie de
computere
ca s a
urm areasc a
o carier a
sau alta, de avoca i, judec
tatori
sau preo i, din familiile
înrudite cu el. Se jucase mult
cu
t
acesti verisori, copil fiind, si
nu-si uitase complet bunicile,
care-l crescusera
împreun a.
Din când în când, bunicile îl
leg anau într -un balansoar
mare de lemn, vândut curând dup
a
moartea lor unui
negustor de vechituri. Le
ascultase cântecele stravechi
înainte ca ele s a
moar a. Din când în când, cânta
si el frag mente:
Te vad, te vad, Marie, de dupa
plaarie! sau dulcea,
tulbur atoarea balad a
Spune-i matusii Rhodie , spune-i
matusii Rho, ca
a murit gâsca
cea b trâna
si are pene pen
a
tru patul lui Mo.
Si apoi existau cântecele
negrilor, preluate întotdeauna
si
de albi.
Nu, scumpo, n-o s a
te joci singur a
în curte, nu te uita la cei
albi ce-au de zis. Pentru c a
sufletul t au este alb ca z
apada
si asta însusi Dumnezeu a zis.
Acestea erau cântece dintr-o gr
adin a
a spiritului disp arut a
dup a
moartea bunicilor, iar la
optsprezece ani, Toby a
întors spatele trecutului, cu
excep ia cântecelor, desigur, si
t
a muzicii.
Acum zece ani, adic a
la optsprezece ani, a p r sit
lumea
aa
aceea pentru totdeauna.
A disparut pur si simplu din
mijlocul tuturor celor care îl
cunosteau si, chiar dac a
nimeni dintre b ie i, fete, m
atusi si
at
unchi nu l-a acuzat de nimic, au
ramas sur prinsi si
nedumeri i.
t
Si l-au imaginat, nu a
motiv, un suflet r t cit
far aa
pe
undeva. Si l-au imaginat nebun,
un vagabond al strazii, un
idiot gângav cersind de mâncare.
Luase cu el o valiza
de
haine si l uta, dar nimeni nu la
-a mai vazut si n-a mai auzit
de el.
De-a lungul anilor, l-au c autat
o dat a
sau de dou a
ori, dar,
cum îl cautau pe Toby O'Dare, un
b iat absolvent al liceului
a
iezuit, cânt are t
lal ut a, n -au avut nici cea
mai mica
sans
aa
de a-l gasi.
Unul dintre verii lui a ascultat
îndelung o înregistrare
facut a
lui Toby pe când cânta la un col
t
de strad a. Dar Toby
n-a stiut a
nu de Asadar,
niciodat ; avea unde. aceast a
caldur a
posibila
nu l-a atins niciodata.
Ai putea spune ca
o parte din familie a sim it
lipsa muzicii
t
deosebit de blânde a lui Toby
O'Dare si s-a îndurerat de
pierderea b iatului atât de îndr
agostit de instru au
a
mentul srenascentist, gata s a
se opreasc a
si s a-i explice ce-i cu el
oricui l-ar fi întrebat, motiv
pentru care si prefera sa
cânte
în col ul str azii la l utaa
si nu la chitara starurilor
rock.
t
Cred c a
î i dai seama ce vreau s a
t
subliniez: a avut o fa milie
ca multe altele, to i acei
O'Dare, O'Brien, McNamara,
t
McGowen si ceilal i c t
aa
s tori i cu ei.
t
Dar în fiecare familie exist a
oameni rai, oameni slabi,
oameni care nu vor sau nu pot
sat
in a
piept încerc arilor
vie ii si care esueaz a
spectaculos. îngerii lor p
azitori plâng;
t
diavolii îi câstig a
si danseaza
de bucurie.
Dar numai Creatorul hot r ste ce
se întâmpl a
pân a
la
aa
urma cu ei.
La fel s-a întâmplat cu mama si
cu tat l lui Toby.
a
Fiecare dintre cele dou a
rânduri de str amosi îi d aruise
lui
Toby calit ati uriase; talentul
si dragostea pentru muzic a
reprezentau, cu siguranta, darul
cel mai impresionant.
Dar Toby mostenise de la ei si
inteligenta, precum si un
irezistibil sim t
al umorului. Avea o imagina ie
bogat a, care îi
t
permitea sa
fac a
planuri, sa
viseze. Dovedea uneori si
înclina ie mistic a. Dorin a
puternic a
de a deveni domi nican,
tt
nutrita
la vârsta de doisprezece ani, nu
trecuse atât de usor
la apari ia ambi iilor lumesti,
asa cum st
-ar fi întâmplat cu
t
alt adolescent.
Toby nu a încetat niciodat a
sa
mearga
la biseric a, în cursul
dificililor ani de liceu si,
chiar daca
uneori se simtea ispitit
sa
sar a
peste slujba de duminic a, se
gândea la fratele si la
sora lui si nu pregeta sa le dea
un exemplu bun.
Dac a
ar fi reusit vreodat a
sa
sar a
peste vreo cinci gene raii
ca sta-si vad a
str amosii studiind Tora zi si
noapte în
sinagogile lor din Europa
Central a, poate c a
nu ar fi ajuns
ucigasul care a devenit. Daca
ar fi putut sa
mearga
si mai în
trecut, sa-si vad a
str amosii pictând în orasul
Siena din
Italia, probabil c a
ar fi avut mai mult curaj s a
îsi urmeze
proiectele cele mai dragi.
Dar habar nu avea ca
astfel de persoane au existat
vreodat a
sau ca, în ramura dinspre partea
mamei, cu
genera ii t
în urm a, existaser a
preo i t
anglicani martiriza i t
pentru credin a lor, în timpul
lui Henric al VIII-lea, ori ca
t
stra-str bunicul dinspre partea
tat lui vrusese si el s a
se
aa
fac a
preot, dar nu reusise sa
fac a
atâta scoal a
cât ar fi
trebuit.
Aproape ca
nu exist a
muritor pe pamânt care sa
îsi
cunoasc a
genealogia dinainte de asa -
zisul Ev Mediu, si
numai marile familii pot p
trunde prin straturile adânci de
a
timp si sa
extraga
de acolo exemple menite sa
inspire.
Cuvântul “inspira ie” nu este
unul gol în cazul lui Toby,
t
deoarece, în calitate de asasin
pl tit, a
a fost întotdeauna
inspirat. Iar mai înainte, a
fost inspirat ca muzician.
Succesul lui ca ucigas s-a
datorat, nu în mic a
masur a,
faptului ca, înalt si ml diu,
binecuvântat cu frumuse e cum
at
era, nu semana cu nimeni în mod
special.
De la vârsta de doisprezece ani
a avut mereu în tr s
aaturile
sale semnul inteligen ei, t
iar când era îngrijorat, chipul
îi
devenea rece, cu o expresie
limpede de suspiciune. Dar o
îndeparta imediat, ca si cum nu
ar fi fost ceva ce dorea sa
arate si pentru c a
nu voia s a
se scufunde în sine însusi.
Tindea sa
par a
linistit, iar lumea l-a
considerat mereu
remarcabil si atr g tor.
aa
A ajuns la un metru si nou azeci
si trei înainte s a
termine
liceul, iar parul blond a c p
tat o nuan ta
aa
gri, în timp ce
ochii cenusii îi str luceau de
concentrare si de curiozitate
a
sincer a, ad ugând dorin a de a
nu sup ara pe nimeni.
at
Se încrunta des, iar daca
iesea la plimbare, o plimbare
pur
si simplu, îi putea parea, unui
observator oarecare, pu in
t
îngrijorat, ca si cum s-ar fi
îndreptat catre o întâl nire
importanta.
Surprins, tindea s a
reac ioneze si devenea neîncrez
ator,
t
dar se potolea aproape imediat.
Nu voia sa
fie o persoana
nefericit a
si acr a, desi avusese, de -a
lungul timpului, motive
bune, dar se împotrivise cu
tarie.
Nu a b ut alcool niciodat a,
toata
via a lui. A urât b utura.
a
ta
Înc a
din copil arie s -a îmbracat
frumos, mai ales pentru ca
mai to i copiii de la scoala
primar ta
din cartier se îmbr acau
în acest fel, iar el dorea sa
le semene, si nu avea nimic
împotriv a
sa
primeasc a
de la verii lui haine pu in
purtate,
t
mai ales sacouri bleumarin,
pantaloni sport si tricouri polo
în culori pastelate. Aceste
haine însemnau moda din centrul
orasului New Orleans, iar lui îi
pl acea s a
o descopere si s a
o
cultive. De asemenea, încerca sa
vorbeasca
la fel ca ei si a
reusit, treptat, sa
elimine din vorbirea lui semnele
puternice
ales r a
întotdeauna
aa
ciei si ale traiului greu, care
marcaser
lament arile, zeflemeaua si
amenin ta
rile tat lui s au. Vocea
a
mamei fusese îns a
far a
accent si pl acut a, iar el îi
sem ana la
vorba
cel mai mult din toata
familia.
A citit Manualul oficial al
studentului, nu ca pe o satira,
ci
ca pe un set de reguli demn de
respectat. Si a învatat cum
sa
caute în magazinele cu lucruri
la mâna a doua servieta
de piele potrivita.
C tre scoala parohial Sfântul
Nume al lui Iisus, mer gea
aa
pe minunatele strazi înverzite
ale liniei de tramvai Sfântul
Charles, iar casele frumos si
proasp t zugr avite îl umpleau
a
de dorin e vagi si vis atoare.
t
Palmer Avenue era strada lui
preferata, iar pe atunci i se
parea c a, dac a
ar putea locui cândva într -una
din casele
acelea albe cu dou a
etaje, atunci ar cunoaste
fericirea
deplina.
A venit în contact cu muzica
foarte devreme, la Conservatorul
Loyola. Sunetul l utei a un
a
fost acela care, la
concert public cu muzic a
renascentist a, l -a determinat
sa
renun e la dorin a fierbinte de
a se dedica preo iei.
tt
t
S-a transformat din b iat de
altar în înv a
ata
cel imediat ce a
întâlnit o profesoar a
binevoitoare, dispus a
sa-i dea lec ii pe
t
degeaba. L uta lui scotea sunete
de o puritate în stare s-o
a
uimeasc a. Degetele i se miscau
repede si transmitea prin
cântec o emo ie excelent a, iar
profesoara se minuna câte
t
melodii putea sa
cânte pe de rost, inclusiv
cântecele pe
care le-am men ionat mai si care
îl obsedau. Uneori
t
sus
cânta cu bunicile lui în minte.
Interpreta cu mare dexteritate
cântece populare, conferindu-le
un sunet cu totul
nou si iluzia virtuozitatii.
La un moment dat, unul dintre
profesori i-a pus lui Toby în
mân a
înregistr arile bine -
cunoscutului cânt are t
Roy Orbison,
iar el si-a dat seama repede ca
poate cânta melodiile mai
lente ale acestuia si reusea sa
le confere cu l uta
a
sonoritatea dulce pe care
Orbison o reusea cu vocea.
Curând stia toate baladele
înregistrate vreodata
de muzicianul
american.
Pe m asur a
ce transforma muzica popular a
conform stilului
propriu, înv ata pentru fiecare
melodie si câte o pies a
clasic a, asa ca
putea trece de la un gen la
altul, trans
mi ând la un moment dat frumuse
ea rapid ta
si conta
t
gioasa
a lui Vivaldi, apoi, imediat,
melancolia dureroas a
a lui
Orbison.
Avea o via ta
plin a, cu studiu dup a
scoal a, apoi cu cerin ele
t
specifice programei liceului
iezuit. Asadar, nu-i era greu sa
se pastreze aproape de fetele si
b ie ii boga i pe care îi
at
t
cunostea, deoarece mul i îi pl
aceau foarte mult, dar era
t
hot arât sa
nu-i lase vreodat a
sa
intre în aparta mentul
neîngrijit unde locuia, cu doi
parin i be ivi, în stare fiecare
tt
sa-l umileasc a
fara
speran ta
.
A fost un copil t
si, mai târziu, un ucigas
preten ios
preten ios. Dar adev rul este c
a
a crescut cu fric a, un ghem
ta
de secrete, un copil mereu at
însp imântat de urâ enie si
violenta.
Mai târziu, ca ucigas pl tit, tr
ind a
cu sufletul la gur a,
a
a
largit limitele pericolului,
amintindu -si cu amuzament
dramele televizate iubite
odinioara, cu sentimentul ca
tr ia
a
acum ceva mult mai glorios si
mai întunecat decât vazuse
vreodat a
pe ecran. Desi nu a recunoscut
niciodat a, se
sim ea oarecum mândru de r aul
la care se pricepea. Poate
t
ca
lui îsi cânta mereu melodia
disper arii, dar sub ea se
ascundea o vanitate bine
dezvoltata.
Avea, pe lâng a
pasiunea vân atorii, o
caracteristic a
pre tioas
a
care îl diferen ia complet de
ucigasii mai m arun i:
tt
nu-i p asa dac a
tr ieste sau moare. Nu credea în
iad, pentru
a
ca
nu credea în rai. Nu credea în
diavol, pentru ca
nu
credea în Dumnezeu. Desi îsi
amintea credin a ardent a,
t
uneori hipnotic a
din copil arie, desi o respecta
mai mult
decât si-ar fi putut imagina
cineva, ea nu-i încalzea
sufletul
câtusi de pu in.
t
Reluând, si-a dorit la început s
a
devin a
preot, si nu s -a
dezis niciodat a. Chiar si
atunci când cânta la l ut a, se
ruga
a
continuu sa
poat a
produce muzic a
minunat a, iar uneori
nascocea melodii noi pentru rug
aciunile care îi pl aceau.
Merit a
men ionat ca
la un moment dat a dorit chiar
t
sa
devin a
sfânt. Si a dorit, indiferent
cât era de tân ar, sa
în eleag a
întreaga istorie a bisericii
sale, bucuros în special
t
sa
citeasc a
despre Toma D'Aquino. Profesorii
lui p areau s a
pomeneasca
mereu acest nume, iar când un
preot iezuit a
venit de la universitatea din
apropiere sa
le vorbeasc a
elevilor, le-a spus o poveste
despre Toma, care lui Toby i-a
ramas mereu în memorie.
Le-a spus cum marele teolog Toma
a fost binecuvântat, în
ultimii sai ani, cu o viziune
care l-a facut sa
se întoarc a
împotriva operei sale timpurii,
marea scriere Summa
Theologica. “Este atâta pleava”,
le spunea sfântul celor ce
încercau, în van, sa-l convinga
sa
o continue.
Se gândea la aceasta
poveste chiar si în ziua când
neobosita
mea privire s-a oprit asupra
lui. Dar nu stia daca
era
un adev ar sau doar o frumoas a
închipuire. Multe lucruri
spuse despre sfin i nu erau adev
arate. Cu toate acestea,
t
faptul nu p area niciodata
o problem a.
Uneori, în anii de nemiloasa
profesie de mai târziu, când
obosea s a
cânte la l ut a, ar fi vrut s
aa-si noteze gândurile
despre aceste amintiri, care pe
vremuri însemnasera
atât
de mult pentru el. Se gândea la
o carte menit a
sa
socheze
lumea: Jurnalul unui ucigas a
. O, stia ca
si alii
pl titt
scrisesera
astfel de memorii, dar ei nu
erau Toby O'Dare si
nu continuau s a
citeasc a
teologie atunci când nu omorau
bancheri la Geneva sau Ziirich.
Nu erau Toby O'Dare si nu
reusiser a, cu rozariul în
buzunar, sa
se strecoare în
Moscova si în Londra destul cât
sa
comit a
patru crime
strategice în doar saizeci si
dou a
de ore. Nu erau Toby
O'Dare, care visase odinioar a
sat
in a
sfânta slujb a
pentru
mul imi.
t
Am spus ca
nu-i pasa dac a
moare sau dac a
tr ieste.
a
Da it
-mi voie sa
explic: nu accepta misiuni
sinucigase. Îi placea
prea mult s a
ramân a
în via ta
, desi nu recunostea nicio dat
a. Si nici cei pentru care lucra
nu doreau s a-i fie gasit
corpul la locul vreuneia dintre
misiunile comandate.
Dar nu-i p asa, cu adev arat,
dac a
moare ast azi sau mâine.
Si nutrea convingerea c a
lumea, chiar dac a
nu era decât
tarâmul realit atii materiale si
vizibile, ar fi devenit mai bun
a
far a
el. Uneori dorea cu adev arat sa
moar a. Dar aceste
perioade nu durau prea mult, iar
muzica, mai presus de
orice, îl scotea din aceasta
stare.
Zacea în apartamentul lui scump,
ascultând melodiile
vechi si lente ale lui Roy
Orbison, nenumaratele
înregistrari
cu cânt arei de oper a
din biblioteca lui ori înregistr
tarile cu
muzic a
scris a
aa
în perioada Renasterii,
special pentru l ut
când l uta însemna un instrument
atât de popular.
a
Oare cum ajunsese cine era, un
om ascuns, care aduna în
banci bani care nu-i trebuiau,
care omora oameni al caror
nume nu îl stia, care p trundea
în cele mai solide fort are e
at
construite de catre victimele
lui, aducându-le moartea în rol
de chelner, de doctor în halat
alb, de sofer al unei masini
închiriate sau de vagabond al
strazii, izbindu-se ca beat de
barbatul pe care-l în epa cu
acul fatal al seringii sale?
t
R ul din el m-a f acut s a
aa
tremur, în m sura în care un
înger
poate tremura, dar binele str
lucitor din el m-a atras întru
a
totul.
Dar hai sa
ne întoarcem la anii timpurii,
când fusese Toby
O'Dare, cu un frate si o sor a
mai mici, Jacob si Emily -la
vremea când se str duia s a
reziste în cel mai sever dintre
a
liceele din New Orleans, cu burs
a
de studii complet a,
desigur, în vreme ce lucra
saisprezece ore pe s apt amân a
cântând pe strad a
pentru ca mama lui si cei mici s
a
aib a
hran a, alimente si s a
poat at
ine un aparta ment unde nu
intra nimeni în afara familiei.
Toby pl tea facturile. El umplea
frigiderul. El vorbea cu
a
proprietarul apartamentului
atunci când urletele mamei îl
trezeau pe vreun vecin. El
curata voma de pe jos, el
stingea
focul când uleiul încins din
tigaie izbucnea în fl c
aari, iar ea
tipa, cu p arul arzând.
Cu alt so , mama lui poate c a
ar fi fost tandr toare,
ta
si iubi
dar barbatul ei ajunsese la
închisoare când ea era
îns arcinata
cu ultimul copil, si nu reusise
sa
treaca
nicio data
peste asta. Poli ist îns arcinat
s a
vâneze prostituatele de pe
t
str azile Cartierului Francez,
omul sfârsise înjunghiat în
închisoarea Angola.
Toby avea doar zece ani când se
întâmplase.
Ani în sir, ea a b ut pân a
când cadea lat a
si ramânea
a
întins a
pe dusumeaua goal , murmurând
numele so ului ei:
at
“Dan, Dan, Dan.” Nimic din ce
facea Toby nu reusea
vreodat a
sa
îi aduc a
alinare. El îi cump ara rochii
fru moase,
îi aducea cosuri cu fructe sau
dulciuri. O vreme, pâna
sa
mearg a
cei mici la gr adini ta
, reusise s a
se îmbete numai
seara, si izbutea chiar sa-si
tin a
copiii suficient de cura i cât
t
sa
poata
merge la slujba de duminic a.
În zilele acelea, Toby se uita
cu ea la televizor, împart
sind împreun a
pasiunea pentru poli istii sp
arg tori de usi,
a
ta
în stare sa
pun a
mâna pe cei mai deprava i
criminali.
t
Dar imediat ce copiii începuser
a
sa
mearg a
bine sin guri,
mama lui ajunsese s a
bea toat a
ziua si s a
doarm a
toat a
noaptea, în timp ce Toby
devenise barbatul casei si îi
îmbr aca grijuliu în fiecare
diminea ta
pe Jacob si pe Emily, îi
ducea la scoal a
devreme, ca s a
aib a
timp s a
ajung a
si el la
cursurile iezui ilor si,
eventual, s a
îi r amân a
t
timp s a-si faca
temele.
La vârsta de cincisprezece ani,
studia deja l uta a
si
compozi ia de doi ani, Jacob si
Emily îsi f aceau temele în
t
camera de al turi, iar
profesoara înc a
îi d dea lec ii gra
a
at
tuite. “Ai mare talent”, îi
spunea profesoara, îndemnându-l
sa
se ocupe si de alte instrumente,
care l-ar fi putut ajuta
mai târziu sa îsi câstige
existen a.
t
Dar Toby stia ca
nu putea avea timp pentru asa
ceva, ca
trebuia sa-i înve e pe Jacob si
pe Emily cum s a
aib a
grij a
si
t
cum s a
se poarte cu mama lor cea beat
a,c a
trebuia s a
stea
în fiecare aa
si duminic a
pe a
Cartierului
sâmb t str zile
Francez, tinând cutia l utei
deschis a
a
la picioare în timp ce
cânta, strângând orice banut
câstiga ca sa
adauge ceva
pensiei m arunte r mase dupa
tat l s au.
aa
De fapt, nici nu exista vreo
pensie, dar Toby n-a spus asta
nimanui. Existau doar ajutoare
discrete din partea familiei
si sumele regulate strânse de
ceilal i poli isti, unii nici
mai
tt
rai, nici mai buni decât tat l
lui Toby.
a
Iar Toby trebuia s a
adune bani pentru orice “în
plus” sau
“dragu ”, pentru uniformele de
care aveau nevoie fratele si
t
sora lui, pentru juc ariile pe
care ar fi trebuit s a
le aib a
în
apartamentul lor mizerabil, atât
de detestat de Toby. Si,
desi îngrijorat clip a
de clip a
de ce ar putea face mama lui
acas a
si de priceperea lui Jacob de a
o face s a
tac a
atunci
când o apuca furia, Toby se sim
ea foarte mândru de cum
t
cânta si de atitudinea
trecatorilor, care nu uitau sa-i
lase
bancnote mai mari în cutia l
utei.
a
Desi studiul serios al muzicii
mergea încet, Toby tot mai
visa sa
intre la Conservator, atunci
când urma sa
împlineasc a
vârsta potrivit a, si sa
poat a
cânta într -un
restaurant, ca s a
aib a
un venit stabil. Niciunul dintre
pla nuri
n-ar fi fost imposibil, iar el
tr ia cu gândul la viitor, în
timp
a
ce se str duia disperat s a
fac a
fa ta
prezentului. Cu toate
a
acestea, când cânta la l ut aa,
când facea destui bani ca s a
poat a
pl ti usor chiria si s a
a
cumpere de mân care, avea un
sentiment de bucurie si de
triumf solid.
Nu a încetat niciodat a
sa
încerce s a-si înveseleasca
si sa-si
linisteasc a
mama, s a
o asigure c a
lucrurile vor merge mai
bine decât mergeau, c a
durerea ei se va vindeca si c a
într -o
zi vor locui într-o cas a
adev arat a, în suburbii, c a
vor avea o
curte în spate pentru Emily si
Jacob si o peluz a
în fa ta
, plus
toate celelalte lucruri pe care
le ofera
o via ta
normal a.
Undeva în adâncul min ii lui
nutrea credin a c t
ta, într -o zi,
s ri i, când
când Jacob si Emily aveau sa
fie mari si c aa
to t
mama lui se va fi vindecat cu
ajutorul banilor câstiga i de
t
el, s-ar putea gândi din nou la
seminar. Nu putea uita ce
însemnase odat a
pentru el s a
slujesti în biseric a. Nu putea
uita ce însemna s a
iei ostia în mâini si s a
spui:”Acesta este
trupul meu”, transformând-o
astfel în chiar carnea
Domnului Iisus Hristos. De multe
ori, atunci când cânta
sâmb ta dupa-amiaza, se întorcea
la muzica liturgic a, în
a
stare s a
încânte audien a în miscare
continu a
t
la fel de mult
ca bine-cunoscutele melodii ale
lui Johnny Cash si Frank
Sinatra. Era un muzician al str
azii cu o apari ie specific a,
t
far a
p l rie si sub ire, îmbr t
cat în sacou de lân a
aa
a
bleumarin
si pantaloni de lân a
negri, si chiar aceste tr s turi
îi
aa
confereau un avantaj sublim.
Cu cât devenea mai bun, în stare
s a
interpreteze far a
efort
orice melodie cerut at
tot ce putea da instru
si scoând mentul,
cu atât îl iubeau mai mult
turistii si localnicii.
Curând a început s a
recunoasc a, în unele seri,
spectatori
regula i, care nu uitau sa-i
lase bancnote mari.
t
Cânta si un imn modern: “Eu sunt
pâinea vie ii
t
, cine vine
cu Mine nu va flamânzi
niciodata... “ Era un imn
însufle itor,
t
unul care avea nevoie de toat a
priceperea si de toat a
abilitatea lui de a uita orice
altceva atunci când cânta, iar
cei aduna i în jurul lui îl r
taspl teau întotdea
a
una. Tragea cu
ochiul în jos si vedea banii
meni i sa-i asigure linistea
timp
t
de o s apt amâna
sau chiar mai mult. Si îi venea
sa
plâng a.
Cânta, de asemenea, melodii
inventate de el, varia-tiuni
dup a
teme ascultate în înregistr
arile de la profesoar a.
Tesea laolalt a
arii de Bach si Mozart, uneori
Beethoven si
al i compozitori c arora nu le
inuse minte numele.
tt
La un dat început sa-si noteze
compozi iile.
moment a t
Profesoara urma sa-l ajute sa
le copieze asa cum trebuie.
Muzica pentru l ut aa
nu se scrie la fel ca muzica
obisnuit a.
Se scrie în tabulatur a,
indicând mai degrab a
pozi iile
t
degetelor, decât notele. Asta îi
placea în mod special. Dar
adevarata teorie a muzicii si
scrierea ei reprezentau pentru
el o dificultate. M acar dac a
ar fi putut înv ata destul cât s
a
predea muzica, într-o buna zi,
se gândea, fie si copiilor mici,
si tot ar fi reprezentat pentru
el o viata
posibil a.
Destul de curând, Jacob si Emily
au ajuns în stare sa
se
îmbrace singuri si aratau deja
gravi ca niste adul i, la fel ca
t
si el, luând singuri tramvaiul
Sfântul Charles c atre scoal a
si
neaducând niciodat a
pe nimeni acas a, pentru c a
fratele lor
le interzisese. Înv ataser a
sa
spele, s a-si calce c amasile si
bluzele pentru scoal a,s a
ascund a
banii de mama lor si s a-i
distrag a
aten ia, atunci când o apuca
furia si începea sa
t
faca
toat a
casa buc ati.
-Daca
trebuie sa-i turna i pe gât,
turna i
tt
-i, le spunea Toby,
pentru c a
adev arul este c aa
uneori numai b utura reusea s a
o opreasca
pe mama lor sa
tune si sa
fulgere.
Am observat toate acestea eu
însumi.
Am întors paginile vie ii lui si
mi-am potrivit lumina ca sa
t
le citesc pe cele mai bune.
L-am iubit.
Am vazut mereu pe biroul lui
Cartea de rugaciuni, iar
al turi o alt a
carte, din care citea uneori
pentru pura lui
a
placere, iar uneori le-o citea
si fra ilor s ai.
t
Aceasta
carte era îngerii, de Fr. Pascal
Parente. O gasise în
aceeasi libr arie de pe Magazine
Street, de unde lua si
cat
r ile cu masacre si criminali
sângerosi, si o cump arase
împreuna
cu o biografie a sfântului Toma
D'Aquino, scrisa
de G. K. Chesterton, pe care se
str duia din când în când sa
a
o în eleag a, desi era dificil
a.
t
A i putea spune c a
tr iaovia ta
ta
în care ce citea era la fel
de important ca si ce cânta la l
ut a, iar toate laolalt a
erau
a
la fel de importante ca mama, ca
Jacob si ca Emily.
Îngerul s aup azitor, mereu
disperat s a-l conduca
pe calea
cea dreapt a
în cele mai haotice vremuri,
parea pus în
încurc atura
de combina ia pasiunilor din
sufletul lui Toby,
t
dar eu nu am venit ca sa
stau cu ochii pe acel înger, ci
pe
Toby, în niciun caz pe îngerul
care se str duia din greu sa
a
tin a
aprins a
ata
s
în inima lui Toby flac ra credin
ei, menit a-i
salveze la un moment dat pe to i
ai lui.
t
Într-o zi de vara, în vreme ce
Toby citea la el în pat, s-a
întors pe burt a, a deschis
stiloul si a subliniat aceste
cuvinte:
În ce priveste credin a, trebuie
s at
inem minte c a
t
îngerii
nu sunt înzestra i cu charisma
cunoasterii secretelor inimii,
t
nici a tt
ac iunilor viitoare hot arâte în
baza liberei voin e;
acestea sunt prerogative
exclusiv divine.
Îndr agise aceast a
fraz a
si îndr agise atmosfera de
mister
care îl învaluia când citea
cartea.
Realitatea este c a
nu voia cu adev arat s a
cread a
ca
îngerii
nu au suflet. V azuse undeva,
odat a, o pictur a
veche repre zentând
crucificarea, unde îngerii de
deasupra plângeau, si
îi pl acea s a
cread a
ca
îngerul p azitor al mamei lui
plân gea
si el când o vedea beata
si dezn d jduit a. Nu voia s a
aa
stie c a
îngerii nu au inimi si ca
nu cunosc tainele inimii, dar
întreg
conceptul îl fascina, iar
îngerii îl fascinau si ei, si
vorbea cu
propriul lui înger ori de câte
ori putea.
Îi înv ata pe Emily si Jacob s a
îngenuncheze în fiecare sear a
si sa
spuna
str avechea rug aciune:
Înger, îngerasul meu, Ce mi te-a
dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine Si ma-
nvata
sa
fac bine.
Le cump arase chiar un tablou cu
un înger p azitor. Era un
tablou destul de comun, si
vazuse el însusi un exemplar pe
când înv ata în scoala primar a.
Îl înr amasecu ce g asise la
magazin si îl atârnase în înc
aperea împ r it de to i trei, el
ata
t
si Jacob într-un pat etajat, iar
Emily lâng a
peretele
îndepartat, într-un p tut
care putea fi strâns diminea a.
at
Alesese pentru reproducere o ram
a
aurie ornamentat a
si îi
pl acea t
cu
lacul de pe ea, col urile
împodobite frunze si
marginea lata
care desp at
r ea imaginea de tapetul deco
lorat
al c amaru ei.
t
Îngerul pazitor era urias si
feminin, cu plete aurii si cu
aripi
albe mari m arginite cu
albastru, si purta o mantie
peste
tunica încre it ta
si alb ; veghea asupra a doi
copii,
a
un
b ie el si o feti ta
, care îsi croiau drum împreun a
at
peste un
pod periculos, plin de sparturi.
Oare câte milioane de copii au v
azut aceasta
pictur ?
a
-Uite, le spunea Toby lui Emily
si lui Jacob, atunci când
îngenuncheau pentru rug aciunile
de noapte. Pute i t
vorbi
oricând cu îngerul vostru
pazitor.
Le povestea cum vorbise el cu
propriul înger, mai ales în
nop ile petrecute în centru,
când bacsisurile nu prea
t
mergeau:
-I-am spus: Adu-mi mai multa
lume si el, desigur, mi-a
adus.
Insista cu povestea, desi Jacob
si Emily râdeau amândoi.
Dar Emily l-a întrebat daca
nu s-ar putea ruga si îngerului
pazitor al mamei lor, ca s a
o opreasc a
sa
se mai îmbete
atât de tare si atât de des.
Asta l-a socat pe Toby, pentru
ca
el nu rostise niciodata
cuvântul “îmb tat” sub acel
acoperis. Nu-l rostise niciodata
a
nic aieri, nici m acar în fa a
confesorului s au. Si se minuna
c a
t
Emily, în vârsta
de numai sapte ani la momentul
acela, stia
totul. Cuvântul i-a transmis un
fior întunecat si le-a spus
fr atiorului si surioarei lui c
at
a
va
via a nu va fi mereu asa, c
avea el grija
ca lucrurile sa
mearga
tot mai bine.
Inten iona s se tina
de cuvânt.
ta
La liceul iezuit, Toby a ajuns
repede în fruntea clasei.
Cânta cincisprezece ore în sir,
sâmb ta si duminica, numai
a
ca s a
câstige destul cât s a
nu fie nevoit s a
cânte si în zilele
de scoala si sa-si poata
urma educa ia muzical a.
t
La saisprezece ani, s-a angajat
la un restaurant, lucrând în
serile de sâmb t si duminic a
si, desi câstiga ceva
aa
mai
pu in, stia ca
poate conta pe banii aceia.
t
Când era nevoie, servea la mese
si primea bacsisuri bune.
Dar lumea voia mai ales sa-i
auda
muzica neobisnuita, lucru
care îl bucura.
De-a lungul anilor, a ascuns
banii în diferite locuri din
apartament -în m anusile din
sertar, sub o scândur a
des prins
a
din dusumea, sub salteaua lui
Emily, sub piciorul
plitei de g tit, chiar si în
frigider, înveli i în folie.
at
într-un weekend bun câstiga sute
de dolari, iar dupa
ce a
împlinit saptesprezece ani,
Conservatorul i-a oferit o bursa
complet a, ca sa
studieze muzica serios.
Izbândise.
Era cea mai fericita
zi din via a lui si s-a întors
acasa
plin
t
de noutati.
-Mam a, am reusit, am reusit, a
spus el. Totul va fi mai
bine, te asigur.
Cum nu-i l asase mamei bani
pentru b utur aa, ea îi luase
l utasio f aacuse ta
ndari de col ul mesei.
t
Ar amas far aer. A sim it c a
va muri. S-a întrebat dac a
nu
at
s-ar putea s a
moar a
chiar atunci, refuzând s a
mai respire. I
s-a f acut r au si s -a asezat
pe scaun, cu capul plecat si cu
mâinile între genunchi; a
ascultat-o pe mama lui bântuind
prin apartament, oftând,
murmurând si blestemând urât pe
to i t
cei pe care îi considera vinova
i t
pentru ceea ce
devenise, certându-se cu mama
ei, apoi bolborosind “Dan,
Dan, Dan”, iar si iar si iar.
-Stii ce mi-a dat taica-tu? tipa
ea. Stii ce mi-a adus de la
muierile alea din centru? Stii
cu ce m-a lasat?
Cuvintele l-au îngrozit pe Toby.
Apartamentul pu ea a b utur a.
Toby îsi dorea s a
moar a
ta
.
Dar Emily si Jacob trebuiau s a
se întoarc a
în orice clip a.A
dat fuga la magazinul din col t
si a cump arat o sticl a
de
bourbon, desi era înca
minor, a adus-o acasa
si a obligat-o
sa
bea, înghi itura
taa
aîn e
t
cu înghi itur , pânt
penit pe saltea.
Dar dup a
aceea, blestemele si înjur
aturile s -au înte it, în
t
timp ce copiii se dezbr acau de
hainele de scoal a, le striga
cele mai groaznice cuvinte cu
putin ta
. Ca si cum ar fi
bântuit-o un diavol. Dar nu era
un diavol. B utura îi m acina
a
creierul, iar el stia.
Profesoara de demult i-a daruit
o aa
nou a, una
l ut
pre ioas a, mult mai scumpa
decât cea spart a.
t
-Te iubesc pentru asta, i-a spus
el si a sarutat-o pe
obrazul pudrat, iar ea l-a
asigurat din nou ca
într-o zi îsi va
face un nume cu a
aceea, ca
va avea propriile
l uta lui
înregistrari.
-Iarta-ma, doamne, s-a rugat el,
îngenunchind în Biserica
Sfântului Nume, uitându-se la
altarul înalt si întunecat. As
vrea ca mama s a
moar a. Dar nu pot s a-mi doresc
asa ceva.
La sfârsitul sapt amânii, cei
trei copii au cur atat aparta
mentul
de sus si pân a
jos, ca de obicei. In acest
timp,
mama lor z acea beat , ca o prin
es a
înl n uit a
deovraj ,
a
tat
a
cu gura c ascat a, cu fa a
destins a
si tân aa
,
t
r cu respira ia t
îmbibata
de alcool aproape dulce, ca de
sherry. încet, Jacob
a soptit: -S araca mama cea beat
a.
Vorbele l-au socat pe Toby, la
fel cum îl socase Emily când
spusese ceva asem n
aator.
La jumatatea ultimului an de
liceu, Toby s-a îndragostit de
o fat a
evreic a
de la Newman School, un liceu la
fel de bun
ca si cel iezuit. O chema Liona
si venise la iezui i, o scoala
t
exclusiv de b ie i, ca s ta
cânte într
a
-un muzical pentru care
îsi f acuse timp si Toby. Când a
rugat -o s a-l înso easc a
t
la
balul de absolvire, a spus da
imediat. A ramas coplesit. Era
o frumuse e brunet a, cu o
minunat a
voce de sopran a, care
t
îl cucerise complet.
În orele de dupa
bal, au stat în curtea frumoasei
ei case
din centru, de pe Nashville
Avenue. În gr adina cald a
si
parfumat a, el a r abufnit si i
-a povestit despre mama lui. Ea
a manifestat doar compasiune si
în elegere. Înainte de zori,
t
s-au strecurat în casa de oaspe
i a familiei si s-au iubit. N-a
t
vrut ca ea sa
stie ca
era prima dat a, dar când ea i-a
marturisit, a recunoscut si el.
I-a spus c a
o iubea. Ea a început s a
plâng a
si i -a marturisit
ca
nu cunostea pe nimeni ca el.
Cu parul lung si negru, cu ochii
întuneca i, cu vocea
t
ei
mângâietoare si cu puterea t
ea
de a-l în elege imediat,
parea tot ce si-ar fi putut
dori. Avea o forta
pe care el o
admira enorm si ceva ce sem ana
cu o inteligen ta
eferves cent
a. Se temea îngrozitor ca
ar putea -o pierde.
În c aldura prim averii, Liona
venea cu el atunci când cânta
pe Bourbon Street; îi aducea
sticle reci de Coca-cola si
st tea la t
ta
,
a
numai câ iva pasi distan
ascultându -l. Doar
studiul o tinea deoparte. Era
desteapt a
si avea un minu nat
sim t
al umorului. Îi pl acea sunetul
l utei si îl în e
at
legea de ce
pre uia atât pentru unic si
forma
t
instrumentul, tonul
minunat a. Lui îi pl acea vocea
ei (mult mai bun a
decât a lui)
si curând au încercat duete. Ea
stia mai ales cântece de pe
Broadway si asta i-a îmbogatit
lui repertoriul semnificativ,
iar atunci când aveau timp,
cântau împreuna.
Într-o dup a-amiaz a
-dup a
ce mama lui fusese bine pentru
o oarecare vreme -a adus-o pe
Liona acas a, iar ea n-a
reusit, oricât s-a str duit, s a
îsi ascund a
a
socul inspirat de
apartamentul supraaglomerat si
de obiceiurile de be iv a
ale
t
mamei, care fuma si juca
solitaire pe masa din bucaat
rie. El
si-a dat seama ca
lui Emily si lui Jacob le era
rusine. Jacob
l-a întrebat, dupa aceea:
-Toby, de ce ai adus-o aici,
când mama este asa? Cum ai
putut face asta?
Amândoi, si fratele, si sora
lui, l-au privit ca si cum ar fi
fost un tr d tor.
aa
În seara aceea, dup a
ce Toby a terminat de cântat pe
Royal Street, Liona a venit sa-l
întâlneasca
si au stat iar de
vorba
ore-n sir, dupa
care s-au strecurat din nou în
casa
întunecata
de oaspe i.
t
Dar Toby se t
ce ce ca
sim ea din în mai rusinat îsi în
credin
ase tainele cuiva. Si, în
adâncul sufletului, sim ea cta
t
nu era demn de Liona. Tandre ea
si c aldura ei îl z p ceau.
t
aa
Credea, de asemenea, ca-i un p
acat s a
fac a
dragoste cu ea,
atâta timp cât nu exista nicio
sans a
saa
caa
tori
se poat s
vreodat a. Nutrea atâtea
îngrijor ari, încât pur si
simplu nu -i
venea s a
o curteze. Se temea foarte tare
c a
Lionei îi era
mila de el.
A venit apoi perioada examenelor
si niciunul dintre ei nu a
mai avut timp sa-l caute pe cel
lalt.
a
În seara înmânarii diplomelor,
mama lui Toby a început sa
bea de la ora patru, asa c a
în cele din urm a
el i -a cerut sa
ramân a
acas a. Nu putea suporta gândul
sa
o vad a
la
scoal , cu lenjeria ivindu-i-se
de sub poale, cu rujul mânjit si
a
obrajii prea rosii, cu parul ca
o încâlceal a
de gâe.
t
A
încercat o vreme sa-i pieptene
parul, dar ea l-a lovit cu
palma în mod repetat pâna
când el, scrâsnind din din i, a
t
apucat-o de încheieturi si i-a
strigat: - înceteaz a, mam a!
Ea a început s a
plâng a
cu suspine, ca un copil. Jacob
si
Emily erau îngrozi i.
t
Mama a continuat s plâng a, cu
capul înfundat în bra e, pe
at
masa din bucaat rie, în timp ce
el s-a dezbracat de hainele
bune. Nu s-a dus nici el la
ceremonia de absolvire. Iezui ii
t
puteau sa-i trimita
diploma prin post a.
Dar era furios, mai furios decât
fusese vreodata, si pentru
prima dat a
în via a lui i-a spus ta
si târfa. Urla si
t
be iv
tremura de mânie.
Emily si Jacob hohoteau în
camera lor.
Mama a început s a
zbiere. Striga c a
vrea s a
se omoare. Sau
b tut ca saa
nu apuce un cu it de buc t rie.
t
aa
-Opreste-te, opreste-te, i-a
spus el, din ii înclesta i.
cu tt
Bine, am sa-i aduc blestemata de
b utur a.
ta
Si a iesit dup a
o duzin a
de beri, o sticl a
de vin si una de
bourbon. Acum ea avea provizia
îndestulata
pe care atâta
si-o dorea.
Dupa
ce a b ut o bere, mama l-a rugat
s se întind a
lâng a
aa
ea în pat. Bea vinul cu înghi
ituri mari. tTipa si îi zicea s
a
se
roage cu ea.
- Este o sete în sânge, a spus
ea.
El n-a raspuns nimic. O dusese
de mai multe ori la
întâlnirile Alcoolicilor
Anonimi. Nu a
niciodat a
st tuse nici
macar un sfert de or a.
În cele din urm a, s-a a
ea. Si au
asezat al turi de spus
împreun a
rug aciuni. Cu voce joas a, far
a
sa
dramatizeze si
far a
sa
se plâng a, i -a povestit c a
tat lei,unb arbat pe care
a
nu îl cunoscuse, murise din
cauza b uturii, la fel ca tat l
lui,
aa
mai înainte. I-a povestit despre
to i t
acei unchi disp aru i t
pentru ca erau be ivi.
t
-Este o sete în sânge, a spus ea
din nou. O sete în sânge,
de nepotolit. Trebuie sa
stai cu mine, Toby. Trebuie sa
spui
din nou rug aciunile cu mine.
Doamne, Dumnezeule,
ajuta-ma, ajuta-ma, ajuta-ma.
-Ascult a, mam a, i -a spus el.
Voi câstiga din ce în ce mai
mult din muzic a. Vara asta voi
cânta la un restaurant cu
norm a
întreag a. Toat a
vara voi câstiga bani în fiecare
sear a, sapte zile pe s apt amân
a. î i dai seama ce înseamn a
t
asta? Voi câstiga mai mult ca
niciodata.
A continuat, pe m asur a
ce ochii ei se stingeau si vinul
o
ame ea.
t
-Mam a, voi absolvi
Conservatorul. Voi fi în stare s
a
predau
muzic a. Poate c a
voi fi în stare chiar s a
înregis trez un disc,
cândva, cine stie. Ma
voi pricepe sa-i învat
pe al ii. Trebuie
t
numai sa
ai r abdare, mam a. Sa
crezi în mine.
Ea se uita la el cu ochi ca de
sticla.
-Uite, peste o s apt amân at
voi avea suficien i bani cât s a
chem o femeie, sa
spele si sa-i ajute pe Jacob si
Emily la
teme. Voi munci tot timpul. Voi
cânta afar a, înainte s a
se
deschid a
restaurantul. I-a pus o mân a
pe um ar,iar eaa
schi at un zâmbet strâmb. Sunt
barbat acum, mam a,a
t
spus. Am sa reusesc!
Pe ea o cuprindea încet somnul.
Trecuse de ora noua.
Oare îngerii chiar nu cunosc
tainele inimii? Am plâns, în
timp ce-l ascultam si îl
priveam.
El a continuat s a
vorbeasc a
în timp ce ea dormita, despre
cum se vor muta din apartamentul
acela înghesuit.
Emily si Jacob se vor duce în
continuare la aceeasi scoala,
îi va duce el cu masina pe care
o va cumpara. Deja pusese
ochii pe una.
-Mam a, când voi cânta prima dat
a
la Conservator, vreau
sa
vii acolo. Vreau ca tu si Emily
si Jacob sat
fi i în loj a. Nu va
dura mult, pân a
atunci. M a
ajut a
si profe soara mea. Am sa
cump ar bilete pentru noi to i.
Mam a, am de gând s a
fac
t
lucrurile cum trebuie, în elegi?
Mam ta, am sa-i t
aduc un
doctor, un doctor care stie ce
sa
fac a.
În somnul ei de be iv, ea
murmura:
t
- Da, drag , da, drag , da, drag
a.
aa
Pe la ora unsprezece, i-a mai
dat o bere si ea a adormit
lemn. I-a lasat vinul al turi. A
verificat ca Emily si Jacob sa
a
fie în pijama si i-a învelit,
apoi si-a pus smochingul negru
si
camasa pe care le cump arase
pentru absolvire. Erau,
bineîn eles, hainele lui cele
mai bune. Le cump arase far a
sa
t
stea pe gânduri, constient ce
impresie putea face pe
strad , sau chiar în cel mai bun
restaurant.
a
S-a dus apoi în centru, ca sa
cânte pe bani.
Peste tot în oras se d deau
petreceri pentru absola
ven ii de
t
la iezui i. Nu si pentru Toby.
t
S-a asezat foarte aproape de
cele mai faimoase baruri de
pe Bourbon Street, a a
a început sa
deschis cutia l utei,
cânte. Si-a scufundat sufletul
în cea mai trista
litanie despre
nenoroc scris a
vreodat a
de Roy Orbison. Curând a început
sa
ploua
peste el cu bancnote de dou
azeci de dolari.
Ce spectacol reprezenta, deja
înalt ca acum si atât de bine
îmbr acat fa ta
de muzicienii zdren ta
at
rosi ai str zii aseza i ici
si colo, sau cersetorii care
mormaiau pur si simplu pentru
marun is, sau fa ta
t
de rufosul, dar talen tatul
dansator de
step.
A cântat “Danny Boy”4 de cel
puin t
sase ori pentru o
singura
pereche, iar ei i-au dat o
bancnot a
de o sut a
de
dolari, pe care el a strecurat-o
în portofel. A cântat toate
piesele pe gustul mul imii pe
care le stia, si când aplaudau
t
în alta
parte, începea el, b iatul cu l
uta, si se adunau to iat
a
în jurul lui. Si-a scos orice
altceva din minte, cu excep ia
t
muzicii.
Când s-au ivit zorii, s-a dus în
catedrala Sfântul Louis. S-a
rugat cu psalmul atât de iubit
din Biblia bunicii:
“Mânuieste-m a, Dumnezeule, ca
pân la suflet m-au
n p dit apele. în adâncul
noroiului m-am afundat, si nimic
aa
de care s a
mat
in, intrat -am în adâncurile
marii si furtuna
m-a coplesit. Ostenit-am
strigând, gâtlejul mi-a amor it,
de
t
la nadejdea mea spre Dumnezeul
meu, ochii mei au ajuns
sa
sl beasc a.”5
a
În cele din urm a, a soptit: -
Doamne sfinte, pune cap t
a
acestei dureri! Avea acum peste
sase sute de dolari pentru
4 Balada de Frederic Weatherly,
asociata în special comunitatii
irlandeze.
5 Biblia, Psalmul 68, versiunea
Bartolomeu Valeriu Anania.
facturi. Era mai mult decât de
ajuns. Dar ce conta, daca
n-o
putea salva pe ea?
-Doamne, Dumnezeule, s-a rugat.
Nu vreau s a
moar a, îmi
pare r auc a
m-am rugat s a
moar a
mama. Sfinte St apâne,
salveaz-o.
O cersetoare s-a apropiat de el
pe când iesea din catedral
a. aa
s r c cios si morm aia c a
are nevoie
Era îmbr cat aa
a
de medicamente ca sa
salveze un copil bolnav. Stia ca
minte. O vazuse de multe ori si
o auzise îng imând aceeasi
a
poveste. A privit-o lung, apoi
i-a facut semn sa
tac a,
fluturând din mâna si zâmbind,
si i-a dat douazeci de dolari.
Desi mort de oboseal a, a pornit
pe jos prin Cartierul
Francez, ca s a
nu cheltuiasc a
niciun ban pe taxi, apoi s -a
dus cu tramvaiul Sfântul Charles
spre casa, privind în gol pe
geam.
Voia cu disperare sa
o întâlneasc a
pe Liona. Stia c a
se
dusese de cu seara
sa-l vad a
la absolvire -împreun a
cu
parin ii, de fapt t
-si ar fi vrut s a-i explice de
ce nu fusese
acolo.
Si-a adus aminte ca
îsi facuser a
planuri pentru
dupa-aceea, dar acum totul p
area îndep artat si era prea
obosit ca s a
se gândeasc a
ce -i va spune când va vorbi, în
cele din urma, cu ea. Se gândea
la ochii ei mari, la spiritul
viu si la inteligen a ascu it ta
pe care nu le ascundea, la râsul
t
ei sonor. Se gândea la toate
traa
s turile ei minunate,
constient ca, odat a
liceul terminat, urma sa
o piard a
cu
siguran ta
. Avea si ea burs a
tot la Conservator, dar cum ar
fi
reusit s at
in a
piept tuturor tinerilor care
urmau, inevitabil,
sa o înconjoare?
Avea o voce superb a, iar în
spectacolul de la iezui i p
aruse
t
o stea înn ascut a, îndr agostit
a
de scen a, acceptând
gra ioas a, dar încrez atoare în
sine, aplauzele, florile
t
si
complimentele.
Nu în elegea nici macar de ce a
cu el. Si
t
-si b tuse capul
sim ea c a
ar fi trebuit s aa
o lase liber a, desi
ta
se retrag , s
aproape ca-i venea sa
plânga
când se gândea la ea.
In timp ce tramvaiul scâr âia si
z anganea urcând dealul,
t
si-a îmbr atisat l uta si chiar
a a ipit o clip a
ta, sprijinit de ea.
Dar s-a trezit tres arind la sta
ia lui si s-a dat jos,
t
împleticindu-si picioarele pe
caldarâm.
Imediat ce a intrat în
apartament, si-a dat seama ca
ceva
nu era în regula.
I-a g asit pe Jacob si pe Emily
îneca i în cad ta. Iar ea, cu
venele de la încheieturi t iate,
zacea moart a
în pat, cu
a
sângele împr astiat pe cearsaf
si pe jum atate din pern a.
S-a uitat lunga
vreme la trupurile fratelui si
surorii lui. Apa
din cad a
se mai scursese, dar pijamalele
ramaseser a
îmbibate de ap a. Jacob era plin
de vân t i. Probabil c a
se
aa
împotrivise din rasputeri. Dar
fa a lui Emily, la cel lalt cap
t
t
aa
al c azii, era neted a
si perfect a, cu ochii închisi.
Poate c a
nici
nu se trezise, atunci când mama
ei o îneca, în apa
era
sânge. Si era sânge si pe
scurgere, de care probabil ca
Jacob îsi sparsese capul atunci
când ea îl împinsese în jos.
Cu itul de buc aa
t rie z acea lâng a
mama. Îsi ciopâr ise de -a
tt
dreptul mâna stâng a, atât de
adânci facuse ranile, dar
sângerase pâna
la moarte din amândou a
încheieturile.
Toate acestea se întâmplaser a
cu ore în urm a, era
convins.
Sângele se uscase sau era înca
lipicios.
Cu toate acestea, l-a ridicat pe
fratele lui din cada
si a
încercat s a
îi insufle via ta
. Fratele lui avea trupul rece
ca
ghea a, sau asa p area. Si era
ud.
t
N-a îndr aznit s a
îsi ating a
mama sau sora. Mama z acea cu
pleoapele pe jum atate închise,
cu gura deschis a.P area deja
golit a
de sânge, ca o coaj a. O coaj a,
si -a spus, exact asa. S-
a uitat la rozariul din balta de
sânge. Era sânge peste tot pe
dusumeaua vopsita.
Peste aceast a
viziune lamentabil a
domnea mirosul de vin.
Mirosul de mal t
din bere. Afar a
se auzeau trecând masini.
Pe strada urmatoare se auzea
huruitul tramvaiului.
Toby s-a dus în camera de zi si
a r amas mult a
vreme cu
l uta în poal a. Cum de nu se
gândise c a
se putea în
a
tâmpla
asa ceva? De ce-i lasase pe
Jacob si pe Emily singuri cu ea?
Doamne sfinte, cum de nu-si d
duse seama c a
urma s a
a
se
întâmple una ca asta? Jacob nu
avea decât zece ani. Cum,
în numele cerului, îl l asase
Toby sa
pateasc a
asemenea
nenorocire?
Nu era decât vina lui. Nu avea
nicio îndoial a. Da, se
gândise ca
ea si-ar fi putut face r au
singur a
si, Dumnezeu
sa-l ierte, poate chiar se
rugase pentru asta în catedrala.
Dar asa ceva? S a
moar a
fratele si sora lui? I s -a t
iat din
a
nou respira ia. S-a gândit o
clip ta
ca
poate nu va mai respira
niciodat a. S-a ridicat în
picioare si abia atunci a reusit
s a
traga
din nou aer în piept, cu un
oftat mut.
S-a uitat cu indiferen ta
la apartamentul meschin, cu
mobila desperecheat a
si urât a, cu masa veche de
stejar si
scaunele ieftine tapi ate cu
pânz a
cu flori, si toat a
t
lumea lui
i s-a p arut murdar , cenusie; a
sim it c a
îl cuprinde frica,
at
apoi o groaza
crescând a.
Inima îi bubuia. S-a uitat la
reproducerile ieftine cu flori
si
rame urâte -niste prostii
cumparate chiar de el -însirate
pe
tapetul de pe pere ii
apartamentului. S-a uitat la
perdelele
t
sub iri, cump arate tot de el,
si la jaluzelele albe, ieftine,
de
t
la ferestre.
Nu a vrut s a
intre în dormitor si s a
vad a
tabloul cu îngerul
pazitor. Sim ea c a, dac a
l-ar fi vazut, l-ar fi sfâsiat
în bucati.
t
Stia ca
nu se va mai uita niciodat a
în via a lui la asa ceva.
t
Triste ea it
-a urmat durerii. Triste ea a
venit când nu a mai
t
putut suporta durerea. A
acoperit fiecare obiect pe care
îl
privea, iar no iuni precum c
aldur a
si dragoste i se p areau
t
acum ireale sau imposibil de
atins vreodata, asa cum st tea
a
atunci în mijlocul urâ eniei si
al dezastrului.
t
Într-un moment sau altul din
orele urm atoare a auzit
robotul telefonului. Îl cauta
Liona. El stia ca
n-ar putea
raspunde. Stia ca
n-ar putea sa
o mai vad a
vreodat a, sau s a
mai stea de vorb a
cu ea, sau sa-i povesteasc a
ce s-a
întâmplat.
Nu s-a rugat. Nici nu i-a trecut
prin minte. Nici nu i-a trecut
prin minte s a
vorbeasc a
cu îngerul lui, sau cu Dumnezeu,
caruia i se rugase cu o ora
si jum atate în urm a.
Nu avea sa-i mai vad a
niciodat a
în via ta
pe fratele si pe
sora lui, sau pe mama, sau pe
tata, sau pe altcineva
cunoscut. La asta se gândea.
Erau mor i, t
mori în mod
t
irevocabil. Nu credea în nimic.
Daca
ar fi venit cineva la el
în acel moment, asa cum încerca
îngerul lui sa
fac a, si i -ar fi
spus: îi vei vedea din nou, l-ar
fi scuipat cu furie.
Aramas toat a
ziua în apartament cu familia
moart a
însirat a
în jur. A l asat deschise usile
de la baie si de la dor mitor,
pentru ca
nu voia ca trupurile celor mor i
t
sa
fie
singure. I se parea lipsit de
respect.
Liona l-a mai sunat înc a
de dou a
ori, iar ultima oar a
el era
pe jum atate t
si n-a fost sigur dac a
a auzit -o cu
a ipit
adevarat sau nu.
În cele din urma
a adormit pe canapea, iar când a
deschis
prima oara
ochii, uitase ce se întâmplase
si s-a gândit ca
to i sunt vii si lucrurile
decurg ca de obicei. Apoi adev
arul
t
l-a izbit cu for a unui baros.
t
Si-a pus sacoul si pantalonii de
stofa kaki si a împachetat
toate hainele bune. Le-a strâns
în valiza pe care o lua
mama lui la spital cu ani în urm
a, atunci când n astea. A
adunat to i banii din ascunz
atori.
t
Si-a s arutat fr atiorul. S-a
aplecat, suflecându -si
mânecile,
peste cad a
si a depus o s arutare, cu
vârful degetului, pe
obrazul surioarei sale. Apoi si-
a s arutat mama pe um ar. A
vazut din nou rozariul. Nu se
ruga când a murit. Pur si
simplu r amasese acolo, prins în
cutele cearsafului, uitat.
L-a luat, s-a dus în baie si a l
asat apa de la chiuvet a
sa
curg a
peste el pân a
când s-a cur atat. L-a uscat cu
un
prosop si l-a b gat în buzunar.
a
Toi p areau cu adev arat mor i
acum, goli i de orice. t
Nu
tt
miroseau înc a, dar erau mor i.
t
I-a atras aten ia rigi
t
ditatea
fe ei mamei sale. Trupul lui
Jacob, pe podea, era uscat si
t
încre it.
t
A dat sa
plece, dar s-a întors pân a
la birou. Voia s a
ia cu el
dou a
cat
a
r i. A luat cartea de rug ciuni,
apoi a luat cartea
numita
Îngerii, de Fr. Pascal Parente.
Am remarcat acest lucru. L-am
remarcat cu cel mai mare
interes.
Am observat felul în care a
aranjat aceste c r i valoroase
at
pentru el în valiza umflat a. S-
a gândit si la alte cat
ri
religioase îndragite, inclusiv
la Vie ilesfin ilor, dar nu mai
tt
avea loc pentru ele.
A mers cu un tramvai pâna
în centru si, din fa a primului
t
hotel, a luat un taxi spre
aeroport.
Doar o singur a
dat a
i-a trecut prin minte sa
cheme poli ia
t
si sa
anun e ce se întâmplase. Dar s-a
sim it apoi atât de
tt
furios, încât a alungat ideea
din minte.
A plecat la New York. Nimeni nu
te poate gasi în New York,
credea el.
În avion îsi îmbr atisa l uta de
parc a
ar fi putut sa
i se
a
întâmple ceva. Se uita pe
fereastra
si durerea lui era atât
de profund a, încât nu p area
posibil ca în via ta
sa
mai existe
vreodata
macar un strop de bucurie.
Nu mai însemna nimic pentru el
nici m acar s a
mur mure
melodiile pe care îi pl acea cel
mai mult sa
le cânte. In
urechi auzea un vuiet, de parca
dracii din iad ar fi urlat o
muzic a
oribil a
special ca s scoat a
din t
Vorbea
a-l min i.
singur, în soapta, ca sa-i fac a
sa
tac a. Si -a strecurat mâna
în buzunar, a g asit rozariul si
a rostit cuvintele rug aciunii,
dar far a
sa
mediteze la misterul ei. “Bucur
a-te, Marie”,
soptea el, “... acum si pururea
si-n vecii vecilor. Am in.” A
cestea sunt doar cuvinte, s-a
gândit. Nu îsi putea imagina
eternitatea.
Când stewardesa l-a întrebat dac
a
vrea ceva r acoritor de
b ut,elar aspuns: “O s a-i
îngroape cineva.” Ea i-a adus o
a
cola cu gheata.
N-a dormit deloc. Zborul pâna
la New York dura doar doua
ore si jumatate, dar avionul s-a
mai învârtit mult pâna
sa
aterizeze.
S-a gândit la mama lui. Ce-ar fi
putut s a
fac a? Unde ar fi
putut s-o duca? C utase locuri,
doctori, o solu ie, ceva, un
at
mod de a câstiga timp pân a
când urma s a
fie în stare s a
îi
salveze pe to i. Poate c a
nu se miscase destul de repede,
t
nu fusese destul de destept.
Poate ca
ar fi trebuit sa
vorbeasca
si cu profesorii de la scoal a.
Nu mai conta acum, si-a spus.
Se f acuse sear a. Cl dirile
uriase si întunecate din partea
a
de est a Manhattanului p areau
infernale. Zgomotul per manent
al orasului îl buim acea. II urm
area în taxiul rapid, îl
izbea Ia semafoare. In at
de
spatele geamului desp r itor
plastic, soferul i se parea o
stafie.
În cele din urm a, cioc anind în
geam, i -a spus barbatului ca
are nevoie de un hotel ieftin.
Se temea ca
soferul l-ar putea
crede un t
copil si l-ar putea preda
vreunui poli ist. Nu-si
d dea seama c a, înalt de un
metru nou azeci si trei si cu
a
expresia încruntat a
de pe chip, nu ar ata deloc a
copil.
Hotelul nu s-a dovedit atât de
prost pe cât se astepta.
Hoin arind pe str azi ca s a-si
caute o slujba, se gândea la
lucruri rele. Purta l uta cu el.
a
Se gândea la dupa-amiezile când,
mic fiind, se întorcea
acas a
si îsi g asea amândoi p arinii
bei. Tat l lui era un
tt
a
poli ist r au si toat a
lumea o stia. Nimeni din familia
mamei
t
nu-i putea tine piept. Doar
propria lui mam a
se certa mereu
cu el, cerându-i sa
se poarte mai bine cu nevasta si
cu
copiii.
Chiar mic fiind, Toby stia caa
sau le brutaliza
tatl pe
femeile pierdute din Cartierul
Francez, silindu-le sa-i acorde
favorurile lor înainte de a le
“elibera”. Îl auzise l udându-se
a
altor poli isti, veni i la poker
si la bere. t
Îsi po vesteau unii
t
altora astfel de întâmpl ari.
Când ceilal i îi spuseser ca
ta
ar
trebui sa
fie mândru ca
are un b iat ca Toby,
a
tata
raspunsese:
-Cine, zâna-zânelor de colo?
Feti a mea? Din când în
t
când, foarte beat, tat l îl lua
peste picior, cerându-i sa
arate
a
ce are între picioare. Uneori,
Toby îi aducea o sticla
sau
dou a
de bere din r acitor, atunci
când tata b ause prea mult
si dormita cu bra ele
încrucisate pe mas a.
t
Toby se ta
sim ise bucuros când tat l lui a
intrat la închi
soare. Fusese întotdeauna
grosolan si rece si avea o fata
rosie, far a
form a. Era r au si urât si ar
ata r au si urât. Tân arul
chipes din fotografii se
transformase într-un be iv obez,
cu
t
obrajii rosii si vocea r agusit
a. Toby se sim ise bucuros când
t
îl înjunghiasera. Si nu-si
aducea aminte nicio
înmormântare.
Mama lui Toby fusese întotdeauna
dr agu ta
. Iar în zilele
acelea, fusese si bun a. Vorbele
ei favorite erau “b iatul
a
meu scump”.
Toby îi sem ana la chip si purt
ari si nu încetase nicio data sa
se mândreasc a
cu asta, indiferent ce se
întâmplase. Se
mândrea mereu cu în at
l imea lui si cu felul în care
se
îmbraca si storcea bani de la
turisti.
Acum, mergând pe str azile New
Yorkului, încercând sa
ignore vuietul care-l înso ea la
fiecare miscare, încercând
t
sa
se strecoare printre oameni f r
saa
de ei, se
aa
se izbeasc
gândea iar si iar: Nu i-am ajuns
niciodata, niciodata. Nimic
din ce-am facut nu i-a ajuns.
Nimic. Nimic din ce facuse
vreodat a
nu fusese de ajuns pentru
nimeni, poate cu
excep ia profesoarei de muzic a.
Se gândea acum la ea si ar
t
fi vrut s a
o poat a
suna ca s a-i spuna
cât de mult o iubeste.
Dar stia ca
n-o va face.
Ziua lung a
si posomorât a
din New York s-a transformat
brusc în seara. Lumini vesele s-
au aprins peste tot. Firmele
magazinelor s-au umplut si ele
de lumini. Zeci de perechi se
miscau repede spre cinematografe
sau sali de spectacol. Nu
i-a fost greu sa-si dea seama ca
se afla în Theater District si
îi pl acea s a
se uite în vitrinele restau
rantelor. Dar nu-i era
foame. Simplul gând la mâncare
îl întorcea pe dos.
Când usile teatrelor s-au
închis, Toby si-a scos a
a
l uta,
asezat în fa a lui cutia c
aptusit a
cu plus verde si a început
t
sa
cânte. Tinea ochii închisi si
gura pe jum atate deschis a.
Cânta cea mai complicat a
si mai sumbra
muzic a
de Bach pe
care o stia si, din când în
când, zarea scurt cum se adunau
bancnotele în cutie si auzea
aplauzele celor opri i t
sa
îl
asculte.
Acum avea si mai mul i bani.
t
S-a întors în camera lui si a
hot arât c a
îi place. Nu -i pasa
ca
pe geam se vedeau doar
acoperisuri si o alee umed a
jos.
Ii pl aceau tâmpl aria patului
si m su a mic a, îi pl acea
at
televizorul mare, un progres
evident fata
de cel la care se
uitase în to i t
acesti ani în apartamentul lor.
Iar în baie
gasea prosoape albe, curate.
In seara urmatoare, la
recomandarea unui taximetrist,
s-a
dus în Little Italy. A cântat pe
strad a
între dou a
restau rante
aglomerate de acolo. De data
aceasta, a interpretat
melodiile de oper a
pe care le stia. A cântat emo
ionant
t
ariile Madamei Butterfly si ale
altor eroine ale lui Puccini. A
încercat si un potpuriu de
Verdi.
Un chelner a iesit dintr-un
restaurant si i-a cerut sa
plece.
Dar cineva l-a întrerupt pe
chelner. Un tip voinic, cu sort
alb.
-Cânta
din nou, i-a spus b arbatul.
Avea p ar negru bogat,
doar pu in înc arun it la
tâmple. S-a leg anat în fa ta
si în
tt
spate cât timp Toby a cântat
Boema, alegând cele mai
sfâsietoare arii.
A trecut apoi la cântecele mai
vesele din Carmen. Barbatul
l-a aplaudat, si-a sters mâinile
de sort
si l-a aplaudat din
nou.
Iar Toby a cântat toate
cântecele emo ionante pe care le
t
stia.
Mul imea se aduna, pl tea, se
îndep arta din nou. B arbatul
ta
durduliu a ramas sa-l asculte
tot timpul.
Îi aducea aminte iar si iar s a
strâng a
banii din cutie si s a
îi
ascunda. Iar banii se tot
adunau.
Când s-a t
prea obosit ca sa
mai cânte, Toby a
sim it
început sa
strâng a.
-Stai o clip a, b iete, i-a spus
durduliul. Si i-a cerut
a
sa
interpreteze cântece napolitane,
pe care Toby nu le mai
cântase, dar pe care le stia dup
a
ureche, asa c a
nu i -a fost
greu.
- Ce faci aici, fiule? l-a
întrebat barbatul.
- Caut o slujb a, a spus Toby,
orice fel de slujb a, sp l
aator de
vase, chelner, orice, nu-mi pas
a, doar s a
fie de lucru.
S-a uitat la b arbat. Purta
pantaloni buni si o c amas a
alb a,
desf acut a
la gât si cu mânecile suflecate
deasupra coatelor.
Avea o fata
carnoasa
si moale, pe care se vedea bun
atatea.
-Îi dau eu o slujb a, a spus
barbatul. Hai în auntru, î i
tt
aranjez ceva sa
manânci. Ai cântat toata
seara.
Pân a
la sfârsitul sapt amânii avea un
mic apartament la
etajul doi al unui hotel din
centru si un set de acte false
unde scria c a
are dou azeci si unu de ani
(adic a
poate s a
serveasca
vin) si se numeste Vincenzo
Valenti, pentru ca
asa sugerase bunul italian care
îl angajase.
Barbatul se numea Alonso.
Restaurantul ar ata minunat.
Avea ferestre uriase spre strad
a, lumini str lucitoare, iar
a
printre mese, chelnerii, cu to
ii studen i, cântau oper ta.
Toby
t
era cânt areul la l uta
de lânga
ta
pian.
Era bine, foarte bine pentru
Toby, care nici nu voia sa-si
aduca
aminte ca
fusese vreodata
Toby.
Nu mai auzise niciodata voci
atât de bune.
In multe seri, când restaurantul
se umplea de petreceri
prietenesti, când opera curgea
dulce, când putea cânta
strasnic la l ut a, se sim ea
aproape bine si nu voia ca usile
t
a
sa
se închida
si s a
iasa
pe pavajul ud.
Alonso avea inim a
bun a, zâmbea, si îl pl acea în
mod
special pe Toby - pentru el,
Vincenzo.
-Ce n-as da, îi spunea lui Toby,
sa-mi pot vedea macar
unul dintre nepo i.
t
Alonso i-a dat lui Toby un
pistol mic cu mâner de sidef si
l-a înv atat cum s a
trag a
cu el. Tr agaciul se declansa
usor.
Era doar pentru protec ie. I-a
ar tatat si unde tinea gloan ele
t
în bucaat rie. Toby era fascinat
de aceste pistoale, iar când
Alonso l-a dus pe aleea din
spatele restaurantului si l-a
lasat s a
trag a, i -au placut sentimentul
si sunetul asurzitor
reverberat de zidurile de pe
amândoua
p r ile.
at
Alonso i-a dat de lucru lui Toby
la nun i si la petreceri de
t
logodna, l-a pl tit bine, i-a
cumparat un costum italienesc
a
bun, iar de câteva ori l-a
trimis la mese private, la doar
câteva str azi distan ta
de restaurant. Oamenii
considerau
l uta elegant a.
a
Casa de întâlniri unde cânta era
un loc frumos, dar îl facea
pe Toby sa
nu se simt a
în largul lui. Desi multe dintre
femeile de acolo erau a
si de treab a, existau
b trâne si
câteva tinere, la care veneau b
arba i. St pâna a
locului se
t
numea Violet, avea vocea grav a
si r agusit a, se machia tare
si le trata pe celelalte ca pe
copiii ei sau ca pe niste surori
mai mici. Lui Alonso îi pl acea
s a
stea acolo cu orele si s a
vorbeasca
cu Violet. Vorbeau de obicei
italieneste, uneori si
englez a, si p areau adânc lega
i de vremuri de demult, în
t
care existau motive sa
crezi caa
iubi i.
fuseser t
Acolo se jucau si c r i, iar
uneori se s arb toreau zile de a
at
nastere, mai ales ale b arba
ilor si femeilor mai în vârst a,
t
dar cele tinere îi zâmbeau lui
Toby cu în eles.
t
Odat a, ascuns dup a
un paravan pictat, a cântat la l
ut a
a
pentru un barbat care facea
dragoste cu o femeie, iar
barbatul i-a provocat durere. Ea
l-a lovit, iar el a p lmuit-o.
a
Alonso a fluturat din mâna când
i-a spus.
-Ea face mereu asa, i-a explicat
el, de parca
n-ar fi fost
implicat si comportamentul
barbatului. Alonso o numea pe
fata Elsbeth.
- Ce fel de nume-i asta? a
întrebat Toby.
Alonso a ridicat din umeri.
-Rusesc? Bosniac? De unde sa
stiu eu? a zâmbit el. Toate
au p ar blond. B arba ii le
iubesc. A fugit din Rusia, asta
pot
t
sa-i spun sigur. As fi norocos
dac a
nu l
t
-as vedea pe ticalos
ca
vine iar asi la ea.
Toby a început s a
o plac a
pe Elsbeth. Vorbea cu un accent
care putea fi rusesc, iar odata
i-a spus ca-si inventase
singura
numele si, cum Toby îsi spunea
acum Vincenzo, a
sim it o oarecare simpatie.
Elsbeth era foarte tân aa
r
t
. Toby
n-ar fi b gat mâna -n foc ca
a
trecuse de saisprezece ani.
Machiajul o facea sa
aa
si mai lipsit
arate mai b trân a
de
prospe ime. Dar duminica diminea
a, doar cu pu in ruj, era
t
tt
frumoas a. Fuma niste tig ari
negre pe scara de incendiu si
st teau de vorb a.
a
Alonso îl lua uneori pe Toby
acas a,s a
manânce o far furie
de spaghete cu el si cu mama
lui. Locuiau în Brooklyn. La
restaurant, Alonso servea
mâncare din nordul Italiei,
pentru
ca
asta dorea lumea, dar în ce -l
privea, lui îi placeau
chiftelele si sosul rosu. Fii
lui tr iau în California. Fiica
lui
a
murise la paisprezece ani din
cauza drogurilor. I-a aratat
odata o fotografie a ei si atât.
Rânjea si flutura din mân a
când venea vorba despre
b ie i.
at
Mama lui Alonso nu vorbea
englezeste si nu s-ar fi asezat
niciodat a
la mas . Turna vinul, strângea
farfuriile si st tea
aa
t
-i pe barba i cum
lâng a
plit a, cu bra ele încrucisate,
privindu t
manânc a. O facea pe Toby s a
se gândeasc a
la bunicile lui.
Fuseser a
femei asem aa
toare, care st teau deoparte
când
n a
mâncau b rba ii. Ce amintire vag
a...
at
Alonso si Toby s-au dus de
câteva ori la Metropolitan
Opera, dar Toby n-a l asat s a
se vad at
ce revela ie a repre zentat
pentru el sa
asculte una dintre cele mai mari
trupe
de pe glob, s a
stea pe un loc bun lâng a
un b arbat care stia
povestea si muzica pe de rost.
Toby sim ea în acele ore
t
ceva ce semana perfect cu
fericirea.
Toby mai fusese la opera
în New Orleans, cu profesoara
lui
de la Conservator. îi ascultase
pe elevii de la Loyola
cântând oper a
si fusese miscat de dramatismul
lor. Dar
Metropolitan Opera era infinit
mai impresionanta.
S-au dus si la Carnegie Hali si
au ascultat muzica
simfonica.
Fericirea aceea era o emo ie
subtil a, întins a
ca un voal
t
transparent peste lucrurile pe
care si le amintea. Voia sa
se
bucure când se uita peste sala
cea mare si asculta muzica
uimitoare, dar nu îndr aznea sa
se încreada
în altceva.
La un moment dat, i-a spus lui
Alonso ca
are nevoie de un
colier frumos ca sa i-l trimita
unei femei.
Alonso a râs si a cl tinat din
cap.
a
-Nu, este vorba despre
profesoara mea de muzica, a spus
Toby. M-a înv atat pe gratis.
Iar acum am strâns dou a
mii de
dolari.
- Lasa treaba în seama mea, a
spus Alonso.
Colierul ar ata trasnet. Alonso
l-a a
N-a vrut s
pl tit. a
ia
niciun sfant de la Toby.
Toby i l-a expediat femeii pe
adresa de la Conservator,
pentru ca
era singura pe care o avea. Nu a
trecut adresa
expeditorului pe pachet.
Într-o dup a-amiaz a, s -a dus
la catedrala Sfântul Patrick si
a
stat acolo o ora, uitându-se la
altarul principal. Nu credea în
nimic. Nu sim ea nimic.
Cuvintele psalmilor atât de iubi
i t
t
nu-i mai veneau în minte.
În timp ce pleca, în timp ce
zabovea în hol uitându -se
înapoi ca spre o lume careia nu-
i mai apar inea, un politist
t
dur a silit o pereche s a
plece pentru c a
se îmbr atisa. Toby
s-a uitat la el, iar poli istul
it
-a f acut semn si lui s a
plece. Dar
Toby a scos rozariul din
buzunar, iar poli istul a
încuviin at
tt
din cap si s-a îndepartat.
În mintea lui, se considera un
ratat. Lumea lui din New
York nu era real a. Nu reusise
sa-i p astreze în via ta
pe
fratele, pe sora, pe mama lui si
îsi dezam agise tat l.
a
Zâna-zânelor.
Cu vremea, în Toby a început s a
fiarb a
mânia, dar nu o
îndrepta împotriva nimanui.
Îngerii au probleme s a
în eleag a
aceast a
mânie, întrucât
t
ceea ce subliniase Toby mai
demult în cartea lui Pascal
Parente era adevarat.
Noi, îngerii, nu sim im ce simte
inima. Dar eu mi-am dat
t
seama cu mintea ce sim ea Toby;
mi-am dat seama de pe
t
chipul si de pe mâinile lui,
chiar si din felul cum cânta la
l ut a, mai întunecat, cu o
veselie for at a. L uta, cu
tonurile a
at
ei adânci, a c p tat un sunet
mai melancolic. Se amestecau
aa
în ea am aa
r ciune si veselie, dar durerea
nu si -o putea
descarca aici.
Într-o seara, seful lui, Alonso,
a venit la micul apartament
de hotel al lui Toby. Avea pe
umar un rucsac mare din piele.
Locul i-l subînchiriase chiar
Alonso lui Toby si se afla la
marginea Micii Italii. În ce-l
privea pe Toby, locul îi placea,
chiar daca
ferestrele d deau spre niste
ziduri, mobila era
a
de calitate, chiar destul de
eleganta.
Toby a fost surprins s a
deschid a
usa sis a
dea cu ochii de
Alonso. Alonso nu venea aici
niciodat a. Alonso poate c a-l
aducea acas a
cu taxiul dup a
ce mergeau la oper a, dar nu
urca niciodata
cu el.
Alonso s-a asezat si a cerut
vin.
Toby a trebuit s a
ias a
si s a
cumpere. Nu tinea nicio data
b utura
în apartament.
a
Alonso a început s a
bea. A scos din hain a
un pistol mare si
l-a l asat pe masa din buc t
rie.
aa
Alonso i-a spus lui Toby c a
trebuia s a
înfrunte o for ta
care
nu-l mai amenin ase vreodat
înainte: mafio ii rusi îi voiau
t
ta
restaurantul si afacerea de
catering si deja îi luasera
casa
de întâlniri.
-Ar vrea si hotelul asta, a spus
el, dar înc a
nu stiu c a
este
al meu.
Un grup mic de rusi se dusese în
casa unde Toby cântase
pentru juc atorii de c r i si
pentru doamne. îi împuscaser a
at
pe barba i plus înc a
patru fete si femei, iar pe
restul le
t
alungasera, aducând în loc
propriile lor fete.
-N-am vazut niciodat a
atâta rautate, a spus Alonso.
Prietenii mei nu ma
sus in. Ce prieteni am si eu?
Cred ca
t
prietenii mei sunt în tab ara
lor. Cred c a
prietenii mei m -au
vândut. Altfel cum ar permite sa
mi se întâmple una ca
asta? Nu stiu ce s a
fac. Si prietenii mei m a
învi nuiesc pe
mine.
Toby s-a uitat la pistol. Alonso
i-a ridicat piedica si l-a
împins înapoi pe masa.
-Stii ce-i t
ta-i
asta? Trage mai multe gloan e
decât po i st
imaginezi.
- Au omorât-o pe Elsbeth? a
întrebat Toby.
-Au împuscat-o în cap, a raspuns
Alonso. Au împuscat-o în
cap! a început sa
strige Alonso. Elsbeth era
motivul pentru
care veniser a
barba ii, iar prietenii îl
avertizaser a
t
pe Alonso
ce nebunie faceau, el si Violet,
oferindu-i fetei ad post.
a
- Au împuscat-o pe Violet? a
întrebat Toby.
Alonso a început sa suspine.
-Da, au împuscat-o si pe Violet.
Plângea far a
sa
se mai
poata
controla. Au împuscat-o mai
întâi pe Violet, o femeie
b trâna
ca ea. De ce sa
una ca asta?
aa
fac
Toby a stat s a
se gândeasc a. Nu se gândea la
filme le cu
crime vazute odinioar a
la televizor, sau la c r ile
despre
at
crime adev arate pe care le
citise. Se gândea cu propriile
gânduri la cei care triumfau în
aceasta
lume si la cei care
nu, la cei puternici si
descurcare i si la cei slabi.
t
II vedea pe Alonso cum se îmbat
. Detesta asta.
a
Toby s-a gândit îndelung, apoi a
spus:
- Trebuie s a
le faci tu lor ceea ce încearcat
ei s a-i fac at
ie.
Alonso l-a privit si a izbucnit
în râs.
-Sunt un om b trân, a spus. Iar
tipii aa
vor omorî.
a
stia m
Nu ma
pot pune cu ei! N-am tras în via
a mea cu un pistol
t
ca asta.
A continuat sa
vorbeasc a
mereu în timp ce bea vin,
devenind tot mai beat si mai
furios, explicându-i ca
avusese
mereu grij a
de “lucrurile de baz a”: un
restaurant bun, o
cas a
sau dou a
ata
se poat aa
poat a
unde b rba ii s relaxa, s
juca jocuri de c r i, sa
gaseasca
o companie pl acut a.
at
-Proprietatea imobiliar a
îi intereseaz a, a oftat Alonso.
Dac a
vrei s a
stii. Asta urm aresc. Ar fi
trebuit s a
plec naibii
din Manhattan. Dar acum este
prea târziu. Sunt terminat.
Toby îl asculta atent.
Gangsterii rusi se mutaser a
în “cas a” si veniser a
cu actele
ei de proprietate la restaurant.
Aveau cu ei si actele de
proprietate ale restaurantului.
Alonso, profitând de
aglomera ia de la cin a
si fiind în siguran ta
t
înconjurat de
mul ime, refuzase s a
le semneze.
t
Ei se l udaser a
cu avoca ii care le întocmiser a
at
actele si cu
oamenii de la banci care lucrau
pentru ei.
Alonso trebuia sa
semneze ca
le transfer a
afacerea. Ii
promiteau în schimb c a, dac a
semneaz a
actele, îi vor da o
parte din profit si nu-i vor
face niciun rau.
-Sa-mi dea o parte din propria
mea casa? a bolborosit
Alonso. Si casa nu-i destul
pentru ei. Vor si restaurantul
deschis de bunicul meu. Asta vor
cu adevarat. Vor veni si
dupa
acest hotel imediat ce vor afla
de el. Mi-au spus ca,
daca
nu semnez, se va ocupa avocatul
lor de acte, iar mie
nu-mi va g asi nimeni trupul,
niciodat a. Au spus c a
pot face
la restaurant ce au f acut si în
cas a. Pentru poli isti puteau
t
aranja s a
par a
un jaf. Mi -au spus: “I i
condamni oamenii la
t
moarte, dac a
nu semnezi!” Rusii astia sunt
niste monstri.
Toby chibzui ce s-ar fi
întâmplat dac a
gangsterii ar fi
aparut noaptea la restaurant, ar
fi tras obloanele si ar fi ucis
to i angaja ii. t
S-a înfiorat sim ind moartea
apropiin-du -se
tt
foarte tare de el.
Faa
rsa
spun a
o vorb a, si -a imaginat
trupurile lui Jacob si
Emily. Emily cu ochii deschisi
sub apa.
Alonso a mai b ut înc a
un pahar de vin. Slav a
a
Dom nului,
s-a gândit Toby, cump arase zece
sticle din cel mai bun
cabernet.
- Dupa
ce mor, a spus Alonso, daca
o g asesc pe mama?
O t acere posomorâta
a coborât asupra lui.
Puteam sa-i v ad al turi îngerul
p azitor, aparent impa
a
sibil,
dar str duindu-se sa-l
linisteasc a. Puteam vedea si
a
al i t
îngeri în camer a. Puteam sa-i
vad si pe cei de partea
întunericului.
Alonso s-a posomorât. La fel si
Toby.
-Imediat ce voi semna actele, a
spus Alonso, imediat ce
vor intra legal în proprietatea
restaurantului, ma
vor omorî.
S-a întins dup a
hain a
si a mai scos un pistol la fel
de mare.
I-a explicat c a
era o arm a
automat a
si c a
putea trage înc a
mai multe gloan e decât prima.
Îi voi lua cu mine, jur! a
t
ad ugat.
a
Toby nu l-a întrebat de ce nu se
duce la poli ie. Stia deja
t
raspunsul la întrebare: nici în
New Orleans oamenii nu
aveau încredere în poli ie, când
se iveau asemenea
t
probleme. La urma a
un
urmei, chiar tat l lui Toby
fusese
poli ist be iv si corupt. Nu
avea de ce sta-l întrebe.
t
-Fetele pe care le-au adus, a
spus Alonso. Sunt niste
copile, sunt sclave, doar niste
copii. Nu ma
va ajuta nimeni,
a continuat. Mama va r amâne
singur a. Nu m a
poate ajuta
nimeni.
Alonso a verificat înc arc
atorul celui de -al doilea
pistol. A
spus c a
va omorî câ i va putea, dar Toby
nu credea c a
t
va fi
în stare. Se îmb tase deja
foarte tare.
a
-Nu, n-am sa
pot s-o fac, a spus Alonso.
Trebuie sa
scap
cumva, dar nu exist a
cale de sc apare. Vor actele,
vor s a
aib a
proprietatea legal. Au oamenii
lor la banc a, pro babil au
oamenii lor si la biroul care
elibereaz a
autoriza ii
t
de
func ionare.
t
S-a întins spre rucsac, a scos
toate actele si le-a întins pe
mas a. A scos si cele dou a
c r i de vizit a
pe care i le
at
lasaser a
rusii. Actele erau cele înc a
nesemnate de Alonso.
Reprezentau garan ia ca
va muri.
t
Alonso s-a ridicat, s-a dus
împleticindu-se în dormitor
singura
înc apere care mai exista în
apartament -si a c azut
ca secerat. A început sa
sfor aie.
Toby a studiat tot ce însirase
el pe masa. Cunostea foarte
bine casa -usa din spate,
iesirea de incendiu. Cunostea
adresa de pe cartea de vizita
a avocatului, sau mai degraba
stia cum s a
ajung aa
a
banca, desi
la cl dire; stia unde se afl
numele oamenilor de acolo nu-i
spuneau nimic, desigur.
O viziune glorioasa l-a cuprins
pe Toby, sau poate ar trebui
sa
îl numesc Vincenzo. Sau sa-i
spun deja Lucky? Avusese
întotdeauna imagina ie bogat a
si capacitatea de a vizualiza,
t
iar acum intuia un plan si un
mare salt înainte din via a pe
t
care o ducea. Dar însemna un
salt înspre întuneric.
S-a dus în dormitor. L-a
scuturat de umar pe b trân.
a
- Au ucis-o pe Elsbeth?
-Da, au ucis-o, a oftat
barbatul. Celelalte fete s-au
ascuns
sub pat. Dou a
au sc a
aat
pat. I-au v zut pe b rba i
omorând -o
pe Elsbeth. F acu din palm a
un pistol si imit a
zgomotul
glontelui din buze. Sunt un om
mort.
- Chiar crezi?
-O stiu. Vreau s a
ai tu grij a
de mama. Dac a
aparb ieii
at
mei pe-aici, sa
nu vorbesti cu ei. Mama va primi
to i banii
t
mei. Sa nu vorbesti cu ei.
-Asa am s a
fac, a spus Toby. Dar nu era un
r aspuns la
solicitarea lui Alonso. Era o
simpla
confirmare a gândului
sau.
Toby s-a dus în camera cealalt
a, a luat cele dou a
pis toale
si a iesit pe usa din dos a cl
dirii. Aleea era îngust a
si o
a
margineau zidurile unor cl diri
de cinci etaje. Pe cât putea
a
sa-si dea seama, ferestrele erau
acoperite. A studiat fiecare
pistol. Le-a Gloan ele zburat cu
asemenea
încercat. t
au
forta, încât l-au zgâl âit si l
t
-au socat.
Cineva a deschis o fereastra si
i-a strigat sa
faca
liniste.
A urcat înapoi în apartament si
a pus pistoalele în rucsac.
B trânul preg tea ceva de
mâncare. I-a pus lui Toby în
aa
fa ta
o farfurie cu ou a. Apoi s -a
asezat si el la masa
si a
început sa
înmoaie pâine pr ajita
în ou.
- Pot s-o fac, a spus Toby. Pot
sa-i omor.
Seful s-a uitat la el. Avea
ochii mor i, la fel cum erau pe
t
vremuri ochii mamei. B trânul a
b ut jum aatate de pahar de
a
vin si s-a întors în dormitor.
Toby s-a dus si s-a uitat la el.
Mirosul îi aducea aminte de mama
si de tata. Privirea
lucioas a
si moart a
abarbatului îl facea pe Toby sa
se
gândeasca la mama lui.
-Aici sunt în siguran ta
, a spus b trânul. Nimeni nu
stie
a
aceasta
adres a. Si nu -i notata
nic aieri în restau rant.
-Bun, a spus Toby. Era usurat s-
o afle, mai ales ca
nu
îndr aznise sa
întrebe.
În orele mici ale nop ii, pe
când ceasul cel nou tic aia pe
t
poli a t
lui din buc t rioar , Toby a
studiat actele, apoi a
aa
a
vârât c r ile de vizita
în buzunar.
at
L-a trezit din nou pe Alonso si
a insistat sa-i descrie pe
oamenii întâlni i, iar Alonso a
încercat, dar în cele din urm a,
t
Toby si-a dat seama ca era prea
beat.
Alonso a a
uscat a
a unei
mai b ut vin, A mâncat coaja
buc ati de pâine pr ajit a. A
mai cerut pâine, unt si vin, iar
Toby i-a dat din toate.
-Stai aici si nu te gândi la
nimic pân a
când m a
întorc, i -a
spus Toby.
-Esti doar un copil, a spus
Alonso. Nu po i s ta
faci nimic.
Da-i de stire mamei. Atât î i
cer. Spunet
-i sa
nu le telefoneze
b ie ilor de pe coasta de vest.
Spunet
-i ca
n-are decât sa-i ia
a
naiba.
-Ramâi aici si fa cum ti-am
spus, a zis Toby. Toby era
deosebit de însufle it. F acea
planuri. Avea anumite visuri.
t
Se sim ea superior tuturor for
elor adunate în jurul lui si al
tt
lui Alonso.
Dar Toby era si furios. Furios c
a
toat a
lumea îl consi dera
un copil incapabil s a
fac a
ceva. S-a gândit la Elsbeth. S-a
gândit la Violet, cu t
at
cat
igara între buze, împ r ind r i
la
masa verde din casa. S-a gândit
la fetele care susoteau pe
sofa. S-a gândit iar si iar la
Elsbeth.
Alonso s-a uitat la el.
- Sunt prea b trân ca saa
fiu înfrânt în felul asta, a
spus.
- La fel si eu, a spus Toby.
- Tu ai optsprezece ani, a spus
Alonso.
- Nu, a spus Toby. A cl tinat
din cap. Nu este adev arat.
a
Îngerul pazitor al lui Alonso st
tea al turi de el sia
-l privea
a
cuam r
aaciune. Ajunsese la limita
puterilor sale. Îngerul lui
Toby era însp imântat.
a
Niciunul dintre îngeri nu putea
face nimic. Dar nu renun au
t
sa
încerce. Le-au sugerat lui Toby
si lui Alonso ca
ar putea
fugi, ca
ar putea-o lua pe mam a
din Brooklyn si s a
se urce
într-un avion spre Miami. Sa-i
lase pe mafio i s a
aib a
t
ce -si
doresc.
-Ai dreptate ca
te vor ucide imediat dup a
ce sem nezi
actele, a spus Toby.
-N-am unde s a
ma
duc. Cum s a-i spun mamei? a
întrebat
b trânul. As putea sa
-o împusc pe mama, ca sa nu
sufere. As
putea s a
o împusc, pe urm a
sa
ma
împusc si pe mine si
asta ar fi sfârsitul.
- Nu! a spus Toby. Stai aici asa
cum ti-am spus.
Toby a dat drumul unei înregistr
ari cu Tosca, Alonso a
început sa
cânte odata
cu ea si curând s -a pus pe
sforait.
Toby s-a dus la multe str azi
distan ta
, a intrat într -o farmacie
si a cump arat vopsea neagr a
de p ar, niste ochelari
întuneca i cu rame negre, nu
foarte frumosi, dar la mod a
si,
t
de la o taraba
de pe West Fifty-sixth Street, o
servieta
care
parea scump , iar de la alt vânz
ator, un ceas Rolex fals.
a
S-a dus apoi în alt a
drogherie si a mai cump arat o
serie de
articole, m arun isuri neb gate
în seam a
de nimeni: pro teze
ta
din acelea de plastic pe care
oamenii si le pun între din it
când dorm si o mul ime de bran
uri din cauciuc si plastic. A
tt
mai cump arat o pereche de
foarfeci, o sticl a
de lac de
unghii transparent, o pil a
de unghii. S-a oprit iar asi la
alt a
tarab a, pe Fifth Avenue, si a
cump arat câteva pe rechi de
manusi din piele fin a.M anusi
frumoase. A mai cump arat un
fular galben din casmir. Era
frig si se sim ea bine cu el în
t
jurul gâtului.
Se sim ea t
puternic, mergând pe strad , se
t
a
sim ea
invincibil.
Când s-a întors în apartament,
Alonso îl astepta îngrijorat,
iar acum Callas cânta Carmen.
- Sa
stii ca
mi -e frica
sa
plec, a spus Alonso.
-Asa si trebuie, a spus Toby. A
început sa-si pileasca
unghiile si sa le dea cu lac.
- Ce naiba faci? l-a întrebat
Alonso.
-Înca
nu sunt sigur, a spus Toby, dar
am b gat de seama
a
în restaurant c a
b rba ii cu unghiile f acute
sunt remarca i,
at
t
în special de femei.
Alonso a ridicat din umeri.
Toby a iesit din nou s a
aduc a
ceva de mâncare si câteva
sticle dintr-un vin excelent, ca
sa
mai reziste înc a
o zi.
-S-ar putea sa
fi început deja sa
omoare lumea de la
restaurant, a spus Alonso. Ar fi
trebuit sa-i previn pe to i sa
t
plece de-acolo. A oftat si si-a
lasat capul greu în palme. Nam
încuiat restaurantul. Daca
se duc acolo si-i împusca
pe
to i?
t
Toby doar a dat din cap.
Apoi a iesit, a mers vreo dou a
str azi si a telefonat la
restaurant. N-a raspuns nimeni.
Era un semn teribil.
Restaurantul ar fi trebuit s a
fie aglomerat pentru cin a, iar
personalul s a
se gr abeasc a
acum s a
raspund a
la telefon ca
sa
preia rezerv arile.
Toby s-a gândit ce t
ca-si p astrase
în elept fusese apar tamentul
secret, ca
nu se împrietenise decât cu
Alonso, ca
nu avusese încredere în nimeni,
asa cum nu avusese nici
când era mai mic.
S-au ivit din nou zorii. Toby a
facut dus si si-a vopsit parul
în negru.
Seful dormea îmbracat, în vârful
patului.
Toby a îmbr acat costumul
italienesc bun cump arat de
Alonso, apoi a a
astfel nu mai
ad ugat accesoriile, încât
semana deloc cu el.
Proteza de plastic îi schimba
complet forma gurii. Ochelarii
negri cu rame groase a
chipului sau o expresie
d deau
str in a.Manusile erau frumoase,
gri ca pene
a
le de
porumbel. Si-a înf surat fularul
galben în jurul gâtului. Apoi
a
a îmbracat deasupra pardesiul
negru din casmir.
Si-a înfundat mai multe bran uri
în pantofi ca s a
par a
t
mai
înalt decât era, dar nu cu mult.
A pus cele dou a
arme
automate în servieta
si pistoletul lui în buzunar.
S-a uitat la rucsacul sefului.
Era din piele neagra, foarte
fin. Asa ca l-a aruncat pe umar.
S-a dus la fosta cas a
a lui Alonso înainte s a
rasar a
soa rele.
I-a deschis o femeie pe care nu
o mai vazuse niciodata. I-a
zâmbit si l-a invitat în auntru.
Nu se mai vedea nimeni
altcineva.
A scos arma automat a
din serviet a
si a împuscat -o, apoi
l-a împuscat pe b arbatul ap
arut în fug a
pe hol. I-a împuscat
pe oamenii care s-au n apustit
în jos pe sc ari. I-a împuscat
pe to i cei ivi i în b taia
focului ca si cum nu leta
-ar fi venit sa
t
creada ce se întâmpla.
A auzit tipete la etaj si a
urcat, p sind peste cadavre, si
a
a
împuscat prin usi, sp argând g
auri mari în ele, pân a
când s -a
lasat linistea.
Ar amas la cap tul culoarului si
a asteptat. Un b aarbat a
iesit cu grij a, sco ând mai
întâi o arm a, apoi um arul.
Toby
t
l-a împuscat imediat.
Au trecut dou azeci de minute.
Poate mai mult. Nu mai
misca nimic în cas a. A trecut
încet prin fiecare camer a. Erau
to i mor i.
tt
A adunat toate telefoanele
mobile pe care le-a gasit si le-
a
pus în rucsacul negru. A luat si
laptopul care era acolo, desi
era ceva mai greu decât si-ar fi
dorit. A t iat a
firele
computerului principal si ale
liniei telefonice terestre.
În timp ce pleca, a auzit pe
cineva plângând si vorbind cu
vocea joas a, plin a
de jale. A izbit usa cu piciorul
si a
descoperit o fat a
foarte tân aa
, blond a, cu ruj rosu, c azut a
r
în genunchi si cu un telefon
mobil la ureche. Când l-a vazut,
a sc apat îngrozit a
a
telefonul. A cl tinat din cap si
l -a implorat
într-o limba
necunoscuta
lui.
A omorât-o. A c azut instantaneu
si a r amas întins a
acolo,
asa cum r m sese a
a
maic a-sa întins a
pe salteaua
însângerat . Moart .a
a
A ridicat telefonul. O voce r
gusita
a
întreba:
- Ce se-ntâmpla
acolo?
-Nimic, a soptit el. Fata a
înnebunit. A închis cu zgomot
clapeta telefonului. Sângele îi
curgea fierbinte prin vene.
Toby se sim ea puternic.
t
A trecut din nou foarte repede
prin toate camerele. A gasit
un b arbat r anit care gemea si
l -a împuscat. A gasit o femeie
sângerând de moarte si a
împuscat-o si pe ea. A strâns si
mai multe telefoane. Rucsacul se
umflase.
Pe urm a
a iesit, a mers pe jos câteva
str azi si apoi a luat
un taxi.
L-a dus în partea de nord a
orasului, la biroul avocatului
care aranjase transferul
proprietatii.
Prefacându-se c a
schioap t
aa
si oftând ca si cum servieta
ar fi cânt arit prea mult, iar
sacul de pe um ar l -ar fi b gat
în
a
pamânt, a intrat în birou.
Femeia de la recep ie abia
descuiase usa si, zâmbind, i-a
t
explicat ca
seful ei înc a
nu venise, dar trebuia sa
pice
dintr-o clip a
într -alta. I-a spus ca
fularul galben ar ata
minunat.
El s-a l asat s a
cad at
pe canapeaua de piele si, sco
ân-du -si
cu grij a
manusile, si -a masat fruntea,
ca si cum l-ar fi
sup arat o durere teribila
de cap. Ea l -a privit cu afec
iune.
t
- Ce mâini frumoase, a spus, ca
niste mâini de muzician.
El a râs în barba. A spus,
soptind:
- Tot ce vreau este sa
ma
întorc în Elve ia.
t
Era foarte surescitat. Stia ca
sâsâie când vorbeste, din
cauza protezei de plastic.
Sâsâitul îl facea s a
râd a, dar doar
în sinea lui. Nu fusese
niciodata
atât de exuberant în toata
via a lui. Într-o frac iune de
secund a, i s -a p arut c a
a în eles
tt
t
vechea vorba
“seduc ia r ului”.
ta
Femeia i-a oferit cafea. El si-a
tras manusile la loc.
-Nu, a raspuns, altfel n-am sa
mai dorm în avion. Vreau sa
dorm cât trec Atlanticul.
- Nu reusesc sa
va
recunosc accentul. De unde este?
-Elve ian, a soptit el, sâsâind
far a
efort datorit a
buc atii de
t
plastic din gur a. Abia astept
sa
ma
întorc acas a. Detest
acest oras.
Un zgomot brusc din strada
l-a f acut s a
tresar a. Era un
motostivuitor care începea
treaba pe un santier de
construc ii. Zgomotul se repeta
si facea biroul sa
tremure.
t
El a tresarit de durere, iar ea
i-a spus cât de r au îi p area c
a
trebuia sa
îndure asa ceva.
A sosit avocatul.
Toby s-a ridicat, impresionant
de înalt, si a soptit în acelasi
fel sâsâit:
- Am venit sa
va
vad într -o chestiune
importanta.
Avocatul s-a speriat imediat si
l-a lasat pe Toby la el în
birou.
-Uita i, m a
misc cât pot de repede, a spus
el, dar b atrânul
t
italian este nebun. Si înc p
ânat. Seful dumnea voastra
a
at
vrea s a
fac minuni. A început s a
caute printre hârtiile de pe
birou. Iat a
ce am g asit. Are o proprietate
la numai câteva
str azi de restaurant, iar locul
valoreaza
milioane.
Toby aproape ca
a izbucnit din nou în râs, dar
st
-a ab inut.
A luat actele din mâna
avocatului, s-a uitat la adresa,
care
era cea a hotelului lui, apoi
le-a vârât în servieta.
Avocatul împietrise.
De afara
se auzeau bubuituri si lovituri,
ca si cum ar fi fost
aruncate în strada
niste materiale grele. Toby s-a
uitat pe
fereastra
si a v azut o macara mare, alb
a.
-Sun a
la banc a, a soptit Toby,
luptându -se cu sâsâi-tul. Si
vei afla despre ce vorbesc.
Din nou a râs în sinea lui. Iar
avocatului i s-a p arut ca
zareste un zâmbet, asa c a
a format imediat un num ar la
telefonul mobil. Pe urma a
înjurat.
- Voi chiar crede i ca-s vreun
fel de Einstein.
t
Apoi fa a i s-a schimbat.
Persoana de la bancaaspunsese.
t
r
Toby a luat mobilul din mâna
avocatului.
-Vreau sa
ne vedem, a rostit în telefon.
Vreau sa
ne
vedem, dar nu la banc a. Vreau
sa
ma
astep i.
t
La cel lalt cap t, b arbatul a
consim it imediat. Num tarul de
aa
pe cadran era identic cu cel de
pe una dintre cat
r ile de
vizita
din buzunarul lui Toby. Toby a
închis telefonul si l-a
strecurat în servieta.
- Ce faci? a întrebat avocatul.
Toby sim ea ca-l controleaza
total. Se sim ea invincibil. Un
tt
impuls romantic trecator l-a
facut sa-i spuna:
- Esti un mincinos si un ho .t
A scos pistoletul din buzunar si
l-a împuscat. Zgomotul a
fost înghi it de bubuielile si
zorn aielile din strad a.
t
S-a uitat la laptopul de pe
birou. Nu-l putea lasa acolo. L-
a
îndesat cu chiu cu vai în
rucsac, al turi de celelalte
obiecte.
a
Acum era foarte încarcat, dar
era puternic si avea umeri
largi si zdraveni.
S-a uitat la barbatul mort si
si-a dat seama ca
râdea iar. Se
sim ea minunat. Se sim ea
formidabil. Se sim ea asa cum
tt
t
se sim ise când se imaginase
cântând la l ut a
pe o scen a
ta
faimoas a. Numai ca
acum era mai bine.
Era delicios de ame it, Ia fel
de ame it ca atunci când se
tt
gândise prima oar a
la astfel de lucruri, la
fragmente si
buc ati de lucruri urm arite la
televizor în filme cu crime, sau
gasite ocazional în c r i, si a
trebuit s a-si dea silin a ca sa
at
t
nu râda
si s a
se miste repede.
A luat to i banii din portofelul
b arbatului, vreo mie cinci
t
sute de dolari.
În anticamera i-a zâmbit
afectuos femeii tinere.
-Asculta, a spus, aplecându-se
peste biroul ei. Vreau sa
pleci chiar acum. Asteapta,
stii, niste persoane.
-Ah, da, stiu, a spus ea,
încercând sa
par a
atotcunosc
atoare, foarte ascult toare si
foarte linistit a. Cât timp
a
trebuie sa dispar?
-Toat a
ziua, ia -i t
liber toat a
ziua, a spus Toby. Nu,
crede-m a, asa vrea el. I-a dat
câteva bancnote de dou azeci
de dolari din banii avocatului.
Ia un taxi pân a
acas a.
Relaxeaza-te. Si suna
mâine-dimineata, ai în eles? Nu
veni
t
pâna nu telefonezi.
Femeia era fermecata de el.
A iesit împreun a
cu el pân a
la lift, extaziat a
sa
fie
împreun a
cu un tân ar atât de înalt, un
tân ar atât de mis terios
si de aratos, el stia asta, iar
ea i-a spus din nou ca
fularul galben ar ta senza
ional. A v azut c a
schioap t , dar
at
aa
s-a pref acut ca
nu observ a.
Înainte ca usile liftului sa
se închid a, el a privit -o prin
lentilele întunecate, zâmbindu-i
la fel de str lucitor cum îi
a
zâmbea ea, apoi i-a spus:
- Gândeste-te la mine ca la
Lordul Byron.
Toby a mers pe jos cele câteva
str azi pân a
la banc a, dar
s-a oprit la câ iva metri de
intrare. Mul imea t
tot mai
t
numeroasa
aproape ca-l împingea într-o
parte. S-a apropiat
de perete si a format numarul
bancherului la telefonul furat
de la avocat.
-Vino afara
acum, a spus, sâsâind deja cu
pricepere, în
timp ce se uita peste mul ime la
intrarea b ancii.
t
-Sunt deja afar a, a spus b
arbatul, r agusit si furios.
Unde
naiba esti tu?
Toby l-a remarcat usor când l-a
vazut vârându-si telefonul
în buzunar.
Aramas acolo, uitându-se uimit
la viteza cu care se misca
lumea în ambele direc ii.
Vuietul traficului era zitor.
t
asur
Bicicletele treceau în tromba
prin sirul lenes de camioane si
taxiuri. Zgomotul se rostogolea
în sus pe pere i de parc a
ar
t
fi vrut sa
urce la cer. Claxoanele urlau si
aerul era plin de
fum cenusiu.
S-a uitat în sus la felia de cer
far a
pic de str lucire, z aarit a
printr-o sp artur a
în zidurile marelui oras, si s -
a gândit la el
însusi, s-a gândit ca
nu fusese niciodat a
atât de viu. Nu
sim ise o asemenea vigoare nici
în bra ele Lionei.
tt
A format numarul din nou, de
data aceasta urm arind
soneria si uitându-se dup a
cel lalt b arbat, aproape
pierdut
a
în masa mereu misc atoare de
oameni, asteptându -l sa
raspund a.
Da, acesta era omul, solid, cu p
arc arunt, cu fa a rosie de
t
furie. Victima a p sit pe
trotuar.
a
-Cât vrei sa
mai stau aici? a l trat cel lalt
în telefon. S-a
aa
întors si s-a apropiat de
peretele de granit al b ancii, a
ramas în stânga usii rotative si
a început s a
se uite în jur cu
raceal a.
B rbatul se uita la to i cei
care treceau pe lâng a
el, cu
at
excep ia tân arului sub ire
aplecat în fa ta
, care schiop ta ca
tt
a
si cum rucsacul de pe umar si
servieta ar fi fost prea grele.
Pe acest tânar nici nu l-a b gat
în seam aa.
Imediat ce Toby a ajuns în
spatele lui, l-a împuscat pe
barbat în ceafa. A strecurat
repede pistolul înapoi în haina
si cu mâna dreapta
l-a ajutat s a
alunece lâng a
perete pân a
pe pavaj, cu picioarele întinse
în fata. Toby a îngenuncheat
al turi plin de solicitudine.
a
I-a scos batista de in din
buzunar si i-a sters fa a. B
arbatul
t
murise, era evident. Apoi, far a
sa
se fereasc a
de mul imea
t
oarb a, i-a luat telefonul,
portofelul si un t
din
carne el
buzunarul de la piept.
Niciunul dintre trecatori nu s-a
oprit, nici macar cei nevoi it
sa
p seasca
a
peste picioarele întinse ale
bancherului.
O amintire l-a str fulgerat pe
Toby. Si -a vazut fratele si
a
sora, uzi si mor i în cad a.
t
A alungat hot arât aceast a
amintire. Si -a spus ca
nu avea
niciun sens. A împ turit batista
cât de bine a putut cu o
a
singur a
mân a
înm anusat a
si a întins -o peste fruntea
umeda
a barbatului.
A mers pe jos trei str azi
înainte s a
ia un taxi, si l -a oprit la
alte trei strazi de apartamentul
lui.
Toby a urcat, cu degetele
tremurându-i pe pistolul din
buzunar. A cioc anit la usa
si a auzit vocea lui Alonso:
- Vincenzo?
- Esti singur? a întrebat el.
Alonso a deschis usa si l-a tras
înauntru.
- Unde ai fost, ce-ai patit?
Se uita la parul negru, la
ochelarii fumurii.
Toby a cercetat apartamentul,
apoi s-a întors spre Alonso
si i-a spus:
-Sunt mor i t
cu to ii, t
cei care te sup arau. Dar nu s-a
terminat. N-am avut timp sa
ajung la restaurant si nu stiu
ce s-a întâmplat acolo.
-Am fost eu, a spus Alonso. Mi-
au împuscat to i oamenii si
t
au închis locul. Dar ce naiba
vrei sa
zici?
- Ah, a spus Toby, atunci nu-i
rau.
-Ce naiba înseamn a
ca
sunt mor i cu to ii? a întrebat
tt
Alonso.
Toby i-a povestit tot ce s-a
întâmplat.
-Trebuie sa
ma
duci la niste oameni în stare sa
pun a
cap t lucrurilor, a spus apoi.
Trebuie s a
ma
a
duci la prietenii
care nu te-ar fi ajutat. Acum te
vor ajuta. Vor dori aceste
calculatoare. Vor dori aceste
telefoane mobile. Vor dori
carne elul tasta. Sunt informa
ii aici, tone de informa ii
tt
despre criminali, despre ce urm
aresc si despre cum
procedeaza.
Alonso l-a privit mult a
vreme f aa
sa
r vorbeasc a, apoi s -a
lasat s a
cad a
în singurul fotoliu din înc
apere si si -a trecut
degetele prin par.
Toby a z avorât usa b ii. a
Pastrase pistolul la el. A pus
în
dreptul usii capacul greu de por
elan al rezervorului de la
t
closet si a facut un dus far a
sa
trag a
perdeaua, sp lân
a
du-se pân a
când toat a
vopseaua neagr a
din p ar a disp arut.
A sf arâmat în buc ati
ochelarii. A adunat laolalt a
manusile,
bucatile de ochelari si fularul
galben si lea
-a înf surat într-un
prosop.
Când a iesit, Alonso vorbea la
telefon. Era adânc scufundat
în conversa ie. Vorbea în
italian a
sau
t
în dialect sicilian,
Toby nu stia sigur. învatase
câteva cuvinte la restaurant,
dar suvoiul vorbelor de acum era
prea rapid.
Barbatul a închis telefonul.
- I-ai terminat, a zis. I-ai
lichidat pe to i.
t
-Asta t
ti-am spus si eu, a zis Toby.
Dar vor veni al ii. Nu-i
decât începutul. Informa ia din
computerul avocatului este
t
inestimabila.
Alonso l-a privit mut si uluit.
Îngerul lui pazitor st tea cu
a
bra ele încrucisate si urm tarea
totul cu triste e -sau asa s
t
-ar
putea descrie atitudinea lui în
termeni omenesti, îngerul lui
Toby plângea.
-Stii pe cineva care m-ar putea
înv atas a
folosesc aceste
computere? a întrebat Toby. În
cas a
si la birou erau si
desktopuri. N-am stiut cum sa
le scot hard diskurile. Data
viitoare ar trebui sa
stiu cum sa
iau un hard. Toate
calculatoarele astea trebuie sa
fie doldora de informa ii.
t
Sunt si numere de telefon, cel
mai probabil cu sutele.
Alonso a încuviin at din cap.
Era uluit.
t
- Un sfert de ora, a spus el.
- Un sfert de ora, ce? a
întrebat Toby.
-Într-un sfert de ora
vor fi aici si vor fi cât se
poate de
bucurosi sa
te cunoasca
si sa
te înve e tot ce pot.
t
-Esti sigur? a întrebat. Daca
mai înainte nu te-ar fi ajutat,
de ce sa nu ne omoare pur si
simplu pe amândoi?
-Vincenzo, a spus Alonso. Esti
exact ceea ce ei nu au în
acest moment. Esti exact ceea ce
le trebuie. Pe obrajii
b trânului au început s a
curg a
lacrimi. Fiule, crezi c a
te-as
a
putea tr da? a
a spus. Î i t
sunt dator pentru vecie. Exist a
undeva copii ale acestor acte,
dar i-ai omorât pe oamenii
care se ocupau de ele.
Apoi au coborât în strad a. îi
astepta o limuzina
neagr a.
Înainte s a
se urce în masin a, Toby a
aruncat prosopul cu
resturile ochelarilor, fularul
si manusile gri într -o lada
de
gunoi, împingându-le adânc sub
amestecul fosnitor de
pahare de hârtie si saci de
plastic. Nu i-a placut mirosul
ramas pe mâna stâng a. Avea cu
el valiza si l uta, precum si
a
servieta si rucsacul de piele cu
calculatoare si telefoane
mobile.
Nu-i pl acea cum ar ata masina
si n -ar fi vrut sa
urce în ea,
desi v azuse multe asemenea
masini înaintând bar a
la bar a
seara pe Fifth Avenue si
târându-se prin fata
la Carnegie
Hali si Metropolitan Opera.
Dar în cele din urma s-a
strecurat în auntru, dup a
Alonso, si
s-a asezat fa ta
în fa ta
cu at
t
doi b rba i tineri, aseza i pe
cealalta
bancheta
de piele neagr a.
Amândoi erau aprig de curiosi.
Erau palizi, blonzi, aproape
sigur rusi.
Toby aproape ca s-a oprit din
respirat, la fel ca atunci când
mama lui îi sf arâmase l uta.
Tinea mâna pe pistolul din
a
hain a. Nimeni dintre ceilal i t
nu avea mâna în buzu nar.
Toate mâinile erau la vedere, cu
excep ia mâinii lui Toby.
t
S-a întors si s-a uitat la
Alonso. M-ai tr dat.
a
-Nu, nu, a spus unul dintre
barba ii din fa ta
cel mai
t
,
vârstnic dintre ei, iar Alonso a
zâmbit de parca
tocmai
auzise o arie muzical a
perfect a.Barbatul vorbea ca un
american, nu ca un rus.
-Cum ai reusit s-o faci? l-a
întrebat tânarul blond. Si el
era
american. Nu-i nici macar ora
unsprezece.
-Mi-e foame, a spus Toby. Tinea
linistit pistolul în buzunar.
Întotdeauna mi-am dorit sa
manânc la Russian Tea Room.
Indiferent dac a
urma s a
moar a
sau nu, r aspunsul l -a facut
pe Toby s a
se simt a
deosebit de destept. Si era adev
arat.
Dac a
urma s a
aib a
parte de ultima lui mas a, voia
s a
fie la
Russian Tea Room.
Cel mai vârstnic dintre barba i
a râs.
t
-Ai grij a
sa
nu ne omori, b iete, a spus, ar
tând catre
aa
buzunarul lui Toby. Ar fi o
prostie, pentru ca
inten ionamsa
t
te pl tim cu mai mul i bani
decât ai v tazut în via a ta. A
râs.
at
Te vom pl ti cu mai mul i bani
decât am v tazut t
a
noi în via anoastra. Si,
desigur, te vom duce la Russian
Tea Room.
Au oprit masina. Alonso a
coborât.
-De ce pleci? l-a întrebat Toby.
Sim ea din nou frica aceea
t
fara
aer si a înclestat mâna pe
pistolet, aproape sfâsiind
buzunarul.
Alonso s-a aplecat si l-a
sarutat. I-a apucat capul în
palme,
l-a sarutat pe ochi si pe buze,
apoi i-a dat drumul.
-Nu ma
vor pe mine, a spus. Te vor pe
tine. Te-am vândut
lor, dar pentru binele t au. În
elegi? Eu nu pot s a
fac ceea ce
t
po i face tu. Nu putem continua
la fel, tu si cu mine. Te-am
t
vândut lor pentru propria ta
protec ie. Esti b iatul meu. Vei
ta
fi mereu b iatul meu. Dar acum
du-te cu ei. Pe tine te vor,
a
nu pe mine. Du-te. Eu o iau pe
mama si plecam la Miami.
-Dar acum nu mai este nevoie, a
protestat Toby. Po i sta-it
recape i casa. Po i sta-i recape
i restaurantul. Am avut eut
tt
grija.
Alonso a cl tinat din cap, iar
Toby sa
-a sim it imediat un
t
prost.
-Fiule, cu ce mi-au pl tit, acum
sunt bucuros s aa
plec, a
spus Alonso. Mama va vedea ce
frumos este la Miami si va
fi mul umit a. I-a luat din nou
fa a în palme si l -a sarutat.
tt
Mi-ai adus noroc. De fiecare dat
a
când vei mai cânta
cântecele acelea vechi
napolitane, sa te gândesti la
mine.
Masina s-a pus în miscare.
Au luat prânzul la Russian Tea
Room, iar în timp ce Toby
mânca pui Kiev aproape cu l
acomie, b arbatul mai vârstnic
i-a spus:
-Îi vezi pe oamenii de acolo?
Sunt poli isti din New York.
t
Iar cel care sta cu ei este de
la FBI.
Toby nu s-a uitat. Îl privea
doar pe tipul care vorbea, înca
avea pistolul la îndemâna, desi
nu-i placea greutatea lui.
Stia ca
ar fi putut, dac a
voia, sa-i împuste pe amândoi
t
unul dintre ceilal i,
barba ii de lâng a
el si probabil pe înc at
înainte s a
pun a
ta
încerce
mâna pe el. Dar nu inten iona s
asa ceva, deocamdat a. Urma sa
se iveasca
alt moment, mai
bun.
-Lucreaz a
pentru noi, a ad ugat mai
vârstnicul. Ne -au
a
urm arit de când am plecat de la
tine. Si ne vor urmari
iesind din oras, pân a
la destina ie. Asa ca
relaxeaz a-te.
t
Suntem foarte bine proteja i, te
asigur.
t
Si astfel a devenit Toby ucigas
pl tit. Astfel a devenit Toby
a
Lucky Vulpoiul. Dar mai este pu
in pâna
la trans formare.
t
În noaptea aceea, întins în pat
într-o cas a
mare de tar a, la
multe mile dep artare de oras,
s-a gândit la fata care se
lasase în genunchi si ridicase
palmele împreunate. S-a
gândit cum îl implorase în vorbe
care nu aveau nevoie de
traducere. Avea fa a p tat aa
de lacrimi. S-a gândit cum s
t
-a
îndoit, a cl tinat din cap si a
ridicat mâinile spre el.
a
S-a gândit cum ar ata dup a
ce a împuscat -o, cum zacea
acolo nemiscat a, la fel ca
fratele si sora lui în cad a.
S-a sculat, s-a îmbracat si si-a
luat pardesiul, pastrând
pistolul în buzunar, si a
coborât scarile spre camera de
zi a
casei mari, unde cei doi b arba
i jucau c at
r i. Înc aperea ar ta
ta
ca o pester a
mare. Peste tot existau grupuri
de piese de
mobilier aurite. Si o mul ime
din piele neagr a. Ar ata ca
unul
t
dintre acele cluburi private
vechi si elegante din filmele
alb-negru. Dar nu existau decât
cei doi juc atori de cat
ri
lumina i t
de un lampadar, desi în camin
ardea un foc,
înveselind pere ii cu sclipiri
vesele.
t
Unul dintre barba i s-a ridicat.
t
- Vrei ceva? O b utur a, poate?
a
- Vreau s a
ma
plimb, a spus Toby.
Nu l-a oprit nimeni.
A iesit si s-a plimbat în jurul
casei.
S-a uitat la frunzele din
apropierea felinarelor. A
remarcat
ca
ramurile golase ale copacilor
erau acoperite cu gheata
lucioasa. A studiat acoperisul
înalt de ardezie al casei. S-a
uitat la str lucirea luminii în
ferestrele cu geamuri în forma
a
de romburi. O casa
din nord, construit a
sa
înfrunte z apezi
mari si o iarn a
grea, o cas a
cum stia doar din fotografii,
poate, dac a
le remarcase vreodat a.
A ascultat scâr âitul ierbii
înghe ate sub pasii lui, a ajuns
la
tt
o fântân a
care func iona, în ciuda
frigului, si s
t
-a uitat la
jetul de ap a
înalt care se împr astia în mul
i stropi si c dea
ta
în bazinul înghe at, ar atând în
lumina slab a
ca si cum ar fi
t
fiert.
Lumina venea de la o lamp a
din portic. Limuzina neagra
se
oprise acolo si str lucea sub
bec. Lumina venea si de la
a
lampile care flancau numeroasele
usi ale casei.
Lumina mai venea si de la becule
ele care str juiau numea
t
roasele alei din gr adin a.
Aerul mirosea a ace de pin si a
lemn ars. Avea o prospe ime si o
puritate pe care nu le
t
sim ise t
niciodat a
în oras. Totul era de o frumuse
e deli
t
berata.
II facea sa
se gândeasc a
la o var a
când mersese în
vacan ta
la Lake Pontchartrain 6 împreun
a
cu doi colegi
boga i de la iezui i. Erau b ie
i de treab ta, gemeni, si tineau
t
ta
la el. Le pl acea s a
joace sah si le pl acea muzica
clasic a.
Str luceau în spectacolele de la
scoal a, unele atât de bine
a
facute, încât venea s a
le vad a
toat a
lumea din oras. Toby
s-ar fi împrietenit cu b ie ii
aceia, dar trebuia s a
pastreze
at
secretul vie ii de la el de acas
a. Asa c a
nu deveniser a
t
nicio dat
a
prieteni cu adev arat. În
ultimul an de liceu, abia dac a
mai st teau de vorb a.
a
Îns a
nu uitase niciodat a
casa lor minunat a
de lâng a
Mandeville si cât de frumos era
mobilat a,ca
mama lor
vorbea o englez a
perfect a
si c a
tat l lor avea câteva înre
a
gistr
ri cu niste mari interpre i la l
ut aa, pe care îl l asase s a
at
le asculte într-o înc apere c
areia îi spunea birou si care
era
literalmente tapetata
cu c at
r i.
Aceast a
cas a
de tar a
sem ana cu casa aceea din Man
deville.
L-am urm arit. I-am urm arit faa
si ochii si am v azut acele
t
imagini din amintirea si din
inima lui.
Nu, îngerii nu în eleg cu adev
arat inimile oamenilor. Este
t
adev arat. Plângem la vederea p
acatului, a suferin ei, îns
ta
nu avem inimi ca oamenii. Dar
teologii care scriu aceste
observa ii nu iau în considerare
marea noastr a
inteligen ta
.
t
Putem observa si pune laolalt a
un num ar infinit de gesturi,
expresii, schimbari de respira
ie, miscari, pentru ca apoi s
ta
tragem din toate concluzii
profund misc atoare. Putem
cunoaste am r a
nu o putem sim i.
aa
ciunea, dact
Mi-am format propria mea t
despre
concep ie Toby,
urmarindu-l, si am auzit muzica
ascultata
de el cu multa
6 Lake Pontchartrain este un lac
cu apa sarata din sud-estul
Louisianei, format
prin închiderea unui estuar.
vreme în urma
în casa din Mandeville, o
înregistrare veche
a unui cânt are t
evreu la aa
interpretând teme de
l ut
Paganini. Si l-am vazut ramânând
sub pini pân a
când
aproape ca
a înghe at de frig.
t
S-a întors apoi încet spre casa.
Nu putea dormi. Noaptea
nu însemna nimic pentru el.
Pe m asur a
ta
acoperi i cu
ce se apropia de pere ii de
piatr t
iedera, s-a întâmplat un lucru
straniu. A auzit venind din
cas a
o muzic a
subtil a
si pasionant a. Cu siguran ta
era
deschis a
o fereastr a, altfel n -ar fi
reusit s a
aud a
ceva atât
de blând, de o frumuse e atât de
eteric a. Era vorba despre
t
un fagot sau un clarinet, dar nu
stia sigur care anume
dintre ele. Dar fereastra se
afla chiar deasupra lui, înalta
si
de cristal, deschis a
catre frig. De acolo venea
muzica: o
nota
lungaaa
a.
si p trunz toare, apoi o
melodie discret
S-a tras mai aproape.
Semana cu sunetul a ceva ce s-ar
fi trezit la viata, dar pe
urm a, melodiei solitarului
instrument de suflat i s-au
ad ugat a
alte instrumente, neprelucrate,
ca si cum o or chestra
s-ar fi acordat, dar p astrând o
oarecare disciplin a.
Apoi muzica a ramas din nou doar
a sufl torilor, înainte sa
a
se precipite din nou, sa
intervin a
întreaga orchestr a, iar
instrumentele de suflat s a
se însufle easc a,s a
devin a
mai
t
p trunz atoare.
a
Toby a ramas în fa a ferestrei.
t
Muzica a devenit brusc nebun a.
Viorile strigau si tobele
bubuiau de parc a
o locomotiv a
ar fi urlat printr -o noapte
facut a
doar din sunete. Aproape ca
si -a dus mâinile la
urechi, atât era de furtunos.
Instrumentele tipau. Se
tânguiau. Trompetele urlau,
coardele se aitau ame itor,
v t
timpanele bubuiau, totul parea o
nebunie.
Nu reusea sa-si dea seama ce
anume asculta. În cele din
urma, tunetul s-a oprit. A
început o melodie mai do-moala,
mai blând a, transcrierea
muzical a
a singur t ii si a
a
at
desteptarii.
St tea acum chiar lâng pervaz,
cu capul plecat, cu dege
aa
tele la tâmple, ca si cum ar fi
vrut s a
opreasc a
pe oricine
s-ar fi interpus între el si
muzica.
Desi melodiile blânde si haotice
p areau c a
se între es, o
t
neliniste neagra
se sim ea dedesubt. Muzica s-a
înte it din
tt
nou. Al amurile urcau
insuportabil. Forma întregului
era
amenintatoare.
Brusc, întreaga compozi ie a aa
de amenin tari,
t
p rut plin
preludiul si recunoasterea vie
ii tr ite de el. Tot na
-ar fi putut
t
sa
spun a
ce ascult a. Dar nu puteai avea
încredere în
perioadele calme, în perioadele
blânde si linistite, pentru ca
violen a st tea gata s a
rabufneasc a
la fel ca tobele si ca
ta
tipetele viorilor.
Muzica a continuat la fel,
coborând spre melodie si
aproape liniste, ca s a
izbucneasc a
apoi într -o violenta
de
zgomote aproape industriale,
atât de furioas a
si de întu necat
, încât aproape ca
îl paraliza.
a
Apoi s-a petrecut cea mai
ciudata
transformare. Muzica a
încetat sa
mai fie un act de violen ta
.A devenit însasi
orchestrarea vie ii lui, a
suferin ei lui, a propriei lui
vinovatii
tt
si frici.
Ca si cum cineva ar fi aruncat o
plasa
acoperitoare peste
tot ceea ce devenise el si peste
felul în care distrusese
lucrurile pe care le-ar fi vrut
sfinte.
Si-a lipit fruntea de marginea
rece ca ghea a a ferestrei.
t
Cacofonia dirijata
a devenit insuportabil a, iar
când a crezut
ca
nu mai poate îndura, când
aproape ca
si -a acoperit
urechile, s-a oprit de tot.
A deschis ochii. Într-o înc
apere întunecoas a, luminat a
doar
de fl aa
c a
rile din semineu, un b arbat st
tea pe un scaun de
piele cu sp tar înalt si îl
privea. Focul se reflecta în
rama
a
argintie a ochelarilor b
arbatului, în p arul lui alb si
scurt, pe
buzele zâmbitoare.
Cu mâna dreapta
i-a f acut apatic semn lui Toby
s a
se duc a
spre intrare, iar cu stânga i-a
indicat vino la mine.
Barbatul de la usa din fata
i-a spus:
- Seful vrea sa
te vad a.
Toby a trecut printr-un sir de
încaperi mobilate cu auriu si
catifea, cu draperii grele.
Draperiile erau legate cu
snururi
groase cu canafi aurii. Ardeau
doua
focuri, unul în ceea ce
parea o bibliotec a
mare, iar cel lalt în înc aperea
urm toare,
aa
o camer a
de sticl a
alb a
în mijlocul c areia aburea un
mic
bazin cu apa
albastr a.
În bibliotec a
-nu putea fi altceva, pentru c a
avea pe pere i t
rafturi din podea pân a
în tavan -“Seful” st tea asa cum
îl
a
vazuse Toby pe fereastr a, pe un
scaun din piele de vi el cu
t
sp tar înalt.
a
În înc apere totul era elegant.
Biroul era negru si bogat
sculptat. În stânga barbatului
exista un dulap -biblioteca
special, cu sculptate de p r i
ale usilor.
siluete ambele at
Sculpturile îl intrigau pe Toby.
Totul parea german, ca si cum
piesele ar fi fost alese din
mobilele Renasterii germane.
Covorul acoperea toat a
înc aperea, o mare imens a
de flori
întunecate, str juit a
cu auriu lâng a
rama lucioas a
a
a
pardoselii. Toby nu mai v azuse
niciodat a
un covor f acut pe
masura unei camere, croit sa
înconjoare semi-coloanele
care str juiau usile duble si
sofaua din dreptul ferestrei.
a
- Ia loc si vorbeste cu mine,
fiule, a spus barbatul.
Toby s-a asezat pe scaunul din
fa a lui. Dar n-a spus nimic.
t
Nu i-a venit nimic pe buze.
Muzica înc a
îi rever bera în
urechi.
-Am sa-i t
descriu exact ce doresc eu sa
faci, a zis
barbatul, apoi a început sa-i
spuna.
Complicat, da, aproape imposibil
si provocator de elegant.
-Arme de foc? Armele sunt
vulgare, a spus barbatul. Asa
este mai simplu, dar nu ai decât
o singur a
sans a. A oftat.
Înfigi acul în spatele gâtului,
ori în mân a, si conti nui sa
mergi. Stii cum s a
continui s a
mergi, cu ochii a inti i înainte
tt
ca si cum nici macar nu te-ai fi
atins de cineva. Oamenii
astia vor bea, vor mânca, Iar a
nicio grij a. Vor crede ca
garzile lor de afar a
îi ap aa
de pistolarii de care trebuie s
a
r
se team a. Dar dac a
ai ezitat, gata, ai pierdut
ocazia, iar
daca te prind cu seringa...
- Nu ma vor prinde, a spus Toby.
Nu par periculos.
-Este adev arat, a spus b
arbatul. A deschis bra ele ca si
t
cum ar fi fost surprins. Esti un
b iat frumos. Nua
-i recunosc
t
accentul. M-am gândit la Boston,
dar nu. M-am gândit la
New York, dar nu. De unde
provii?
Toby nu era surprins. Multe
persoane cu stramosi irlandezi
si germani care locuiau în New
Orleans aveau un accent
greu de recunoscut. Iar Toby îsi
cultivase vorbirea celor
boga i, asa ca
totul devenise si mai confuz.
t
-Pari englez, german, elve ian,
american, a spus b arbatul.
t
Esti înalt. Esti tânar si ai cei
mai reci ochi pe care i-am vazut
vreodata.
- Adic a
ar at ca tine, a spus Toby.
Barbatul a tres arit din nou,
dar a zâmbit.
- Presupun ca
da. Dar eu am saizeci si sapte
de ani si tu nu
ai nici m acar dou azeci si unu.
Toby a încuviin at din cap.
t
-De ce nu dai drumul pistolului
din buzunar si nu stai pur
si simplu de vorba cu mine?
-Pot sa
fac tot ce mi-ai cerut, a spus
Toby. Si sunt dornic
s-o fac.
- Ai în eles, ai o singura
sans a.
t
Toby a încuviin at.
t
-Daca
o faci cum trebuie, nici nu-si
va da seama. Nu va
muri decât dup a
cel pu in dou azeci de minute.
Pân a
t
atunci,
tu vei pleca din restaurant cu
pas normal, vei merge ca si
cum nimic nu s-a întâmplat, iar
noi te vom culege de pe
drum.
Toby se t
nou deosebit de surescitat. Dar
n
sim ea din -a
lasat s a
se vad a. Muzica din capul lui
nu înceta. Auzea din
nou prima miscare majora a
coardelor si a timpanelor.
Eu l-am urmarit si mi-am dat
seama ce însufle it era. Se
t
vedea în felul cum respir a
si în febrilitatea din ochi, dar
barbatul probabil c a
n aa. Pentru o clip a,
-a b gat de seam
Toby a aratat ca Toby, inocent,
plin de planuri.
-Ce mai vrei pentru aceast a
misiune, în afar a
de bani? a
întrebat barbatul.
A fost rândul lui Toby s a
tresar a. Iar chipul i s -a
schimbat
dramatic. Barbatul si-a dat
seama, a observat rosea a din
t
obrajii lui si lucirea din ochi.
-Vreau mai mult de lucru, a spus
Toby. Multe misiuni. Si
cea mai bunaa
l utat
pe care o po i g asi.
-Cum ai ajuns aici? l-a întrebat
b arbatul, f acând din nou
un gest cu palmele deschise. Cum
ai ajuns sa
faci ce ai
facut?
Eu stiam r aspunsul. Stiam toate
r aspunsurile. Stiam cât a
exuberanta
îl cuprinsese pe Toby; stiam ce
mare era lipsa
de încredere fa ta
de b arbatul din fa a lui, cât
de mult îi
t
pl acea provocarea primit a
si s a
duc a
la îndeplinire ceea ce
voia acesta, încercând apoi sa
ramân a
în via ta
. La urma
urmei, de ce nu l-ar fi omorât
Seful dup a
ce înde plinea
misiunea? Chiar asa, de ce nu?
Un gând raat citor i-a staruit
în minte. Nu era prima data
când Toby îsi surprindea dorin a
de a muri. Asadar, ce mai
t
conta dac a
acest b arbat l -ar fi ucis?
Tipul n-ar fi fost crud.
S-ar fi petrecut rapid si gata,
via a lui Toby O'Dare n-ar mai
t
fi existat, si-a imaginat el. A
încercat sa-si imagineze, la fel
ca nenum ara i al i oameni, ce
înseamn a
sa
nu mai existi. La
tt
cuprins disperarea, ca si cum ar
fi atins cea mai profunda
coard a
a at
ar
l utei, iar vibra iile acesteia
fi continuat la
nesfârsit.
Dar entuziasmul salbatic pentru
misiune contraba lansa
disperarea, iar vibra ia ei
constanta
i-a dat curaj.
t
Barbatul p area prietenos. Îns a
Toby nu avea cu ade varat
încredere în nimeni. În orice
caz, merita sa
încerce.
Barbatul era educat, încrez
ator, cizelat si, în felul lui,
foarte
seduc ator. Calmul sau era seduc
ator. Alonso nu fusese
niciodat a
calm. Toby se pref acea ca
este calm. Dar nu
cunostea cu adevarat în elesul
cuvântului.
t
-Dac a
nu m a
vei tr da, a spus Toby, voi face
orice pentru
a
tine, absolut orice. Lucruri pe
care al ii nu le pot face. S-a
t
gândit la fata aceea care
hohotea, se ruga, s-a gândit la
bra ele ei întinse, la palmele
care voiau sa-l împinga. Vreau
t
sa
stii c a
voi face absolut orice. Dar va
veni o vreme când
nu ma
vei mai dori prin preajm a.
-Nu, a spus b arbatul. Îmi vei
supravie ui. Este imperios
t
necesar sa
ai încredere în mine. Stii ce
înseamn a
“imperios”?
Toby a încuviin at.
t
-Sigur c a
da, a r aspuns. Iar pentru
moment, nu cred c a
am prea multe op iuni, asa cta
da, am încredere în tine.
Barbatul a r amas pe gânduri.
-Ai putea sa
te duci la New York, sa
duci treaba la
îndeplinire si apoi sa
nu te mai întorci.
- Si cum as fi pl tit? a
întrebat Toby.
a
- Ai putea lua avansul si apoi
sa dispari.
- Asa vrei sa fac?
-Nu, a spus b arbatul. A
reflectat. As putea s a
te iubesc, a
spus apoi în soapt a. Vorbesc
serios. O, nu s a
te fac amantul
meu, nu asta vreau s a
zic. Nimic de genul asta. La
vârsta
a
sunt b ie i sau fete. Nu
mea, stii, nu mai conteaz a
dac at
când sunt tineri, suavi, tandri
si frumosi. Dar nu la asta ma
refer. As putea chiar s a
te iubesc. Pentru c a
exist a
ceva
frumos la tine, la felul în care
te ui i si vorbesti, la felul în
t
care te misti printr-o încapere.
Exact! Exact asa gândeam si eu.
t
acum,
Si în elegeam
în elegeam ceea ce se spune c ta
îngerii nu în eleg, si anu
t
me
cum e cu cele doua inimi.
Ma
gândeam la tat l lui Toby si cum
obisnuia el sa-i spuna
a
“zâna-zânelor” ca sa-l
tachineze. Ma
gândeam la spaima lui
si la t
absolut a
de a iubi. Ma
gân deam ca
neputin a
frumuse ea supravie uieste t
pe pamânt desi spinii
t
si
nefericirea încearc a
mereu s a
o înghit a. Dar gândurile mele
ramâneau în fundal. Conteaza
ce se întâmpla cu ei.
-Vreau s a
vadc a
rusii se retrag, a spus b
arbatul. S-a uitat
afar a, chibzuind, cu degetele
adunate o clip a
sub buza de
jos. Nu i-am luat niciodata
în calcul pe acesti rusi. Nimeni
nu i-a luat. Nici macar n-am
visat c a
exist a
asa ceva. Vreau
sa
zic c a
nu mi i -am imaginat niciodata
operând la atâtea
niveluri. Nu-i po i imagina ce
ce a
ce
tt
lucruri fac, tic losii,
tâlh arii. Influen eaz a
sistemul si profit a
de el în
t
toate
felurile posibile. Asa au f acut
si în Uniunea Sovietic a. Asa
tr iesc. Nu cunosc conceptul de
lucru gresit. Pe urm a
apar
a
niste pusti necop i, veri îndep
rta i t
ai cuiva, care vor sa
ta
puna
mâna pe casa si pe restaurantul
lui Alonso. A scos un
zgomot dezgustat si a cl tinat
din cap. Stupid, a ad ugat.
aa
A oftat. S-a uitat la laptopul
micu t
de pe masu a
t
din
dreapta lui. Toby nu-l observase
înainte. Era laptopul pe
care îl luase el de la avocat.
-Tine-i mereu departe de mine, a
spus barbatul, si te voi
iubi chiar mai mult decât te
iubesc acum. Nu te voi tr da
a
niciodat a. În câteva zile vei
în elege c a
eu pur si simplu nu
t
tr dez pe nimeni si de aceea
sunt... În fine, cine sunt.
a
Toby a încuviin at.
t
- Cred ca
deja am în eles, a spus. Cum r
amâne cu l uta?
ta
Barbatul a dat din cap.
-Cunosc lume, da, sigur. Ma
voi interesa ce exist a
pe
pia ta
. Am s a
cump ar una pentru tine. Dar nu
poate fi cea
mai bun a. Cea mai bun a
dintre l ute ar fi prea
ostentativ
aa.
Ar atrage vorbe. Ar lasa urme.
- În eleg ideea, a spus Toby.
t
-L utele speciale le sunt doar
împrumutate tine rilor
a
solisti, ne le sunt date
niciodat a
de tot, asa cred. Si sunt
doar câteva în întreaga lume.
-În eleg, spus Toby. Nu sunt
chiar atât de priceput.
t
a
Vreau pur si simplu sa
cânt la una bun a.
-Ti-o voi da pe cea mai buna
care poate fi cumparat a
far a
probleme, a spus barbatul. Dar
trebuie sa-mi promi i t
un
lucru.
Toby a zâmbit.
- Sigur. Voi cânta pentru tine.
Oricând doresti.
Barbatul a râs.
- Spune-mi de unde vii, a
întrebat din nou. Serios. Vreau
sa
stiu. De obicei recunosc de unde
se trag oamenii uite-asa, a
pocnit el din degete, dup a
felul cum vorbesc, indiferent
câta
preg tire au, indiferent cât au
muncit sa-si modifice
a
accentul. Dar la tine nu-mi dau
seama deloc. Spune-mi.
- N-am sa-i spun niciodat ta, ar
aspuns Toby.
-Nici dac a
am sa-i t
spun ca
acum lucrezi de partea
b ie ilor buni, fiule?
at
-Nu conteaz a, a spus Toby.
Crima este crim a. Aproape c a
a zâmbit. Po i s ta
te gândesti la mine c a
vin de nic aieri. C a
sunt doar cineva aparut la
momentul potrivit.
Am fost uluit. Exact asa gândeam
si eu. Ca
era cineva
aparut la momentul potrivit.
- Si înca ceva, i-a spus Toby
barbatului.
Barbatul a zâmbit si a desf acut
bra ele.
t
- Întreaba-ma.
-Numele piesei muzicale pe care
tocmai ai ascultat-o.
Vreau sa-mi cumpar si eu un
disc.
Barbatul a râs.
-E destul de usor, a spus el.
Ritualul primaverii, de Igor
Stravinsky.
Barbatul îi zâmbea lui Toby de
parc a
ar fi descoperit ceva
nepre uit. La fel f aceam si eu.
t
La ora prânzului, Toby dormea
profund si îsi visa mama.
Visa ca
se plimbau amândoi printr-o cas
a
mare si frumoas a,
cu tavane casetate. Iar el îi
spunea ce grandios urma sa
fie
totul, ca
surioara lui se va duce la
scoala Surorilor Sfintei
Inimi, iar Jacob la iezui i.
t
Numai c a
era ceva în neregul a
în casa aceea spectacu loas
a. Devenea labirintic a,
imposibil de în eles si de
locuit.
t
Pere ii se în at
l au ca niste stânci,
pardoselile se încli nau. În
t
camera de zi exista un ceas
urias de la bunicul, iar în fa a
t
lui, silueta papei, ca si cum ar
fi atârnat într-o
spânzuratoare.
Toby s-a trezit, singur, o clipa
speriat si nesigur de locul în
care se afla. A început s plâng
a. A încercat s ta,
aa
se abin
dar s-a dovedit cu neputin . S-a
r asucit si si -a îngropat fa a
ta
t
în perna.
Avazut-o din nou pe fata aceea.
A vazut-o z acând moart a,
îmbr acat a
cu fusta scurt a
de m atase si cu tocuri ridicol
de
înalte, ca un copil care se
îmbrac a
în hainele mamei. În
parul blond si lung avea
panglici.
Îngerul pazitor si-a l asat mâna
pe capul lui Toby. Îngerul
lui pazitor l-a l asat s a
vad a
ceva. L-a l asat s a
vad a
sufletul
fetei ridicându-se la ceruri,
pastrând forma trupului din
obicei si din nestiin a faptului
c a
acum nu
t
-l mai îngradeau
asemenea leg turi.
a
Toby a deschis ochii. Plânsul
lui a devenit si mai violent,
iar coarda disper arii a r
asunat mai tare ca ori când.
S-a ridicat si a început s a
mearg a. S-a uitat în valiza lui
deschis a. S-a uitat la cele dou
a
cat
r i despre îngeri.
S-a întins din nou pe pat si a
plâns pâna
a adormit, asa
cum fac copiii. Plângea si
spunea o rug aciune: “înger,
îngerasul meu, lasa-i pe b ie
iibuni sa
ma
omoare mai
at
devreme sau mai târziu.”
îngerul lui pazitor, auzind
disperarea din aceast a
rug aciune, auzind durerea si
suferin a adânc , s -a întors cu
ta
spatele si si-a acoperit fa a.
t
Nu eu. Nu Malchiah. El este
acela, m-am gândit eu.
Deruleaz a
repede zece ani pân a
în momentul de unde am
început. El este Toby O Dare
pentru mine, nu Lucky
Vulpoiul. Si am venit pentru el.
122
CAPITOLUL CINCI
Cântecele serafimului
Dac a
am a
uluit în via a mea, nici nu s-a
fost vreodat t
comparat cu sim eam Formele si
culorile din
ce t
acum.
camera mea de zi au început din
nou s a
se disting a
din
cea a t
în care ma
scufundasem imediat ce Malchiah
si -a
încetat relatarea.
Mi-am revenit în sim iri, m-am
asezat pe canapea si m-au
t
uitat în fata. Si l-am vaa
azut, cu o limpezime absolut :
st tearezemat de peretele plin
cu c r i.
at
Eram distrus, zdrobit, incapabil
sa
vorbesc.
Tot ce-mi aratase era atât de
viu, de concret, încât înca
ma
împiedicam în încercarea de a m
a
descoperi pe mine
cel din momentul prezent, sau de
a ma
ancora solid în orice
moment.
Am r ciunea si o remuscare a
m-au facut
aa
teribil sa-mi
întorc privirea de la el si mi-
am lasat încet fa a în palme.
t
Of arâm a
de speran ta
în salvare ma
încuraja. În fundul
sufletului meu, am murmurat:
- Iarta-m a, Doamne, ca
m-am desp r it de tine.
at
Dar în acelasi moment în care
formulam aceste cuvinte,
am sim it: Nu crezi asta. Nu o
crezi, desi el tet
-a dezv aluit tie
mai profund decât ai îndr aznit
vreodat a
sa
o faci tu însu i.
t
Dar nu crezi. Ti-e frica
sa
crezi.
L-am auzit îndreptându-se spre
mine, apoi m-am trezit din
nou cu el al turi.
a
- Roaga-te pentru credinta, mi-a
soptit în ureche.
Asa am facut.
Mi-a revenit în minte un vechi
ritual.
In dupa-amiezile urâte de iarn
a, când îmi era sil a
sa
ma
întorc acas a
de la scoal a, îi ad posteam pe
Emily si pe
a
Jacob în biserica Sfântului Nume
al lui Iisus si ma
rugam:
Doamne, pastreaza-mi inima
aprinsa
de credinta, pentru
cami
pierd credin at
. Doamne, atinge-mi inima si
înfl ca
areaz-o.
Mi-au revenit în minte imaginile
de atunci, la fel de
proaspete de parca
le-as fi rostit ieri. Mi-am
vazut conturul
slab al inimii si izbucnirea fl
ctirii mele
aarilor galbene. Aminîi lipseau
îns a
inevitabila culoare si fiorul pe
care mi le
relevase Malchiah. Dar m-am
rugat cu toata fiin a. Imaginile
t
vechi s-au stins, cu încetul, si
îmi amintesc numai cuvintele
rugaciunii.
Nu eram singur, în sensul
obisnuit al cuvântului. St team
a
în fa a lui Dumnezeu far a
sma
misc. Am
ta
avut câteva
viziuni scurte cu mine urcând o
colin a
cu iarb a
fraged a,
apoi v azând în fa a mea o figur
a
învesmântat
ta
în mantie, si
mi-a venit în minte vechiul
gând: Aceasta este splendoarea
lucrurilor; au trecut mii de
ani, si totusi IIpo it
urma atât de
îndeaproape.
-O, Doamne, îmi pare atât de r
au, am soptit. Îmi pare r au
de toate pacatele pentru care
voi arde în iad, dar mai mult
decât orice, mai mult decât
orice, îmi pare r auc a
m-am
desp r it de tine.
at
M-am lasat pe spate pe canapea
si m t
-am sim it alune când,
periculos de aproape de a-mi
pierde constiin a, ca si
t
cum tot ce vazusem m-ar fi lovit
fizic, pe buna
dreptate, iar
trupul meu nu era în stare s a
suporte loviturile. Cum de
puteam sa-l iubesc atât de mult
pe Dumnezeu, sa-mi para
enorm de r au pentru c a
devenisem ceea ce devenisem, si
totusi sa
nu fiu în stare de credin ta
?
Am închis ochii.
-Drag a
Toby, a soptit Malchiah. Po i t
cunoaste masura
lucrurilor f ptuite a
de tine, dar nu tt
masura
po i în elege
cunoasterii Lui.
Am sim it bra ul lui Malchiah
înconjurândut
-mi umerii. I-am
t
sim it strânsoarea degetelor.
Apoi mi-am dat seama ca
se
t
ridicase si i-am auzit pasii moi
în timp ce traversa
încaperea.
M-am uitat si l-am vat
mea
zut stând în fa a de cealalt a
parte a camerei, si din nou i-am
remarcat culoarea vie,
forma distinct a
si atr g toare. Emana o lumin a
aa
subtil a, dar
cert a. Nu eram sigur, dar mi se
p area c a
îi v azusem lumina
incandescent a
atunci când îmi ap aruse prima
oar a
în fa ta
,
la Mission Inn. Nu reusisem sa
mi -o explic, asa ca
o
respinsesem pur si simplu.
Acum n-am mai respins-o. M-am
minunat. Avea fa a
t
cuprins a
de fericire. Parea aproape
vesel. Si mi -am adus
aminte ceva din psalmi, despre
bucuria din cer atunci când
sufletele noastre vinovate se
caiesc.
-Hai s a
trecem repede în revist a
restul evenimen telor, a
spus ner abd tor. Si de data
aceasta niciun fel de imagini
a
izbitoare nu i-au înso it
cuvintele.
t
-Stii prea bine cum au decurs
lucrurile mai departe, a
spus. Nu i-ai dezv aluit
niciodat a
Justi iarului numele tau
t
adev arat, indiferent cât a
insistat, iar cu timpul, dup a
ce
agen iile de investiga ii te -au
tti-a
tt
numit Lucky, Justi iarul
dat acelasi nume. L-ai preluat
si tu, cu amara
ironie, ducând
la îndeplinire misiune dup a
misiune, f aa
sa
r stai vreodat a
degeaba, când ai în eles ce
înseamn a
asta.
t
N-am spus nimic. Mi-am dat seama
ca
ma
uitam la el
printr-un vat
savura
l sub ire de lacrimi. Cum îmi
mai sem
disperarea! Fusesem un tânar
care se îneca si care se lupta
degeaba cu monstrul marilor în
timp ce valurile i se
închideau deasupra capului.
-În primii ani, ai lucrat des în
Europa. Indiferent de
deghiz ari, în at
l imea si p arul blond ti-au
folosit din plin. Ai
p truns în b anci si restaurante
fine, în spitale si în hoteluri
a
de lux. Nu ai mai folosit
niciodat a
vreun pistol, pentru c a
nu
mai aveai nevoie. “Tintasul cu
seringa”, asa te numeau
rapoartele care-i t
detaliau triumfurile, întot
deauna la
destul a
vreme dup a
fapte. Degeaba parcurgeau
imaginile
neclare cu tine.
Singur, te-ai dus la Roma si ai
hoinarit prin bazilica San
Pietro. Ai luat-o spre nord, ai
trecut prin Assisi, Siena si
Perugia, ai continuat cu Milano,
Praga si Viena.
Ai c l torit odat a
în Anglia numai ca s jul
aa
a
vizitezi peisa
sterp unde tr iser a
si îsi scriseser a
marile cat
a
r i surorile
Bronte; te-ai dus singur la
spectacole dup a
piesele lui
Shakespeare. Te-ai învârtit prin
Turnul Londrei, anonim si
pierdut printre ceilal i
turisti. Ai tr it o via a
ta
far a
t
mar tori. Ai
tr it de unul singur o via ta
perfect a
neimaginat a
de nimeni,
a
poate cu excep ia Justi iarului.
tt
Curând ai încetat sa-l mai
vizitezi si pe el. Nu-i p asa de
t
râsul lui usor si de remarcile
agreabile, sau de felul firesc
în
care discuta despre ceea ce
dorea sa
faci. La telefon, îl
puteai tolera; la mas at
, ise p area insu portabil.
Te-ai îndep artat astfel si de
ultimul martor al existen tei
tale si l-ai transformat într-o
fantoma
de la cap tul unei linii
a
telefonice, eliberându-l din
statutul de prieten prefacut.
S-a oprit. S-a întors si a
trecut cu degetele peste c r ile
de
at
pe raftul din spatele lui. Parea
atât de concret, atât de
perfect, atât de inimaginabil.
Cred ca
m-am auzit icnind, sau poate c a
era un fel de
înabusire care însemna plâns.
-Acestec risic aa
l toriile prin ta
au devenit via a ta, a
at
ar t
spus cu aceeasi voce joas a, far
a
grab a, pentru c a
a devenit
prea periculos pentru tine s a
mai risti s a
treci vreo grani ta
,
si te-ai stabilit aici, cu t
nou a
luni în urm a,
mai puin de
bucurându-te de lumina
Californiei ca si cum mai
înainte ai
fi tr it doar în înc aaperi
întune coase.
S-a întors.
-Te vreau acum, a spus. Dar
mântuirea ta este în mâinile
Creatorului, în credin a ta în
El. Credin a se aa
în
tt
fr mânt
tine. O stii, nu-i asa? Ai cerut
mereu iertarea. Ai recunoscut
întotdeauna acele fapte pe care
ti le-am revelat, le-ai admis
de saptezeci de ori mai mult.
Stii ca Dumnezeu te-a iertat?
N-am fost în stare s a
raspund nimic. Cum ar fi putut
ierta
cineva lucrurile pe care le
facusem?
-Vorbim aici despre Dumnezeu cel
Atotputernic, a soptit
el.
-Am dorit iertarea, am soptit.
Ce pot sa
fac? am întrebat.
Ce as putea sa
fac eu ca sa
rascump armacar ceva din
toate acestea?
-Sa
devii ajutorul meu, a spus. Se
devii instrumentul meu
uman si s a
ma
ta
îndeplinesc ce am de îndeplinit
pe
ajui s
pamânt.
S-a rezemat de biblioteca
si a apropiat palmele, asa cum
ar fi facut-o orice om, într-un
fel de turl a
sprijinit a
sub buza
de jos.
-Renun ta
la aceast a
via ta
goal a
pe care ti-ai cl dit-o, a
a
spus, si ta-mi mie t
ta, curajul,
încredin eazinteligen a
abilitatea si elegan a ta fizic
. Esti remarcabil de îndr aznet
ta
acolo unde al ii ar fi timizi.
Esti destept când al ii ar fi
prosti.
tt
Iar eu pot folosi tot ceea ce
esti.
Am zâmbit, caci în elegeam ce
vrea sa
zic a. De fapt,
t
în elegeam tot ce spunea.
t
-Ascul i vorbirea altor oameni
cu urechea unui muzician, a
t
continuat el. Si îndragesti tot
ce este armonios si frumos.
Cu toate p acatele ei, inima ta
este una educat a. Eu pot s a
folosesc toate aceste calit ati
ca s a
raspund rug aciunilor pe
care Creatorul m-a pus sa
le ascult. Am cerut un
instrument
uman ca sa
pot împlini lucrarea lui. Tu
esti acel instrument.
Încrede-te în El si în mine.
Am sim it primul fior de
fericire adev arat a, dup a
ani si ani
t
de zile.
-Vreau sa
te cred, am soptit. Vreau sa
fiu acest in strument.
Dar cred c a, pentru prima dat a
în via a mea, îmi
t
este sincer frica.
-Nu, nu ti-e fric a. Nu ai
acceptat înc a
iertarea Lui. Trebuie
sa
crezi ca El poate ierta un om ca
tine. Si a facut-o.
Nu a asteptat niciun raspuns.
-Nu-i po i imagina universul
care te înconjoar ta. Nu-I po i
tt
vedea asa cum îl vedem noi, din
ceruri. Nu po i t
auzi
rug aciunile care se ridic a
de peste tot, în toate secolele,
de
pe toate continentele, din toate
inimile. Este nevoie de noi,
de mine si de tine, în ceea ce
pentru tine va fi o nou a
er a,
dar nu si pentru mine, caci eu
pot vedea anii care vor urma
la fel de limpede ca pe cei de
acum. Pentru ca
tu tr iesti
a
într-un timp al naturii. Dar eu
exist în timpul îngerilor, iar
tu
vei c l tori prin acest timp al
turi de mine.
aa
a
- Timpul îngerilor, am soptit.
La ce sa
ma
astept?
-Privirea creatorului acopera
toate timpurile, a vorbit el
din nou. El stie tot ce este, a
fost sau va fi. El stie tot ce
ar
putea exista. Iar el este înv
ata
torul nostru, în masura în
care noi putem pricepe.
Ceva se schimba complet în mine.
Mintea mea se straduia
sa
priceap a
toate lucrurile pe care mi le
dezv aluise si, din
câta
teologie si filozofie stiam, nu
puteam reusi decât fara
cuvinte.
Mi-au revenit în minte câteva
fraze ale Sfântului Augustin,
citate de Toma D'Aquino, si le-
am murmurat încet:
-Desi noi nu putem numara
infinitul, El îl poate în elege,
t
deoarece cunoasterea lui nu are
limite.
El zâmbea. Reflecta.
În mine se petrecea acum o mare
schimbare.
Am r amas t acut.
El a continuat:
-Nu pot misca sensibilitatea
celor care au nevoie de mine
asa cum am miscat-o pe a ta. Am
nevoie de tine ca sa
p trunzi în lumea lor concret a,
ghidat de mine, un om la fel
a
de uman ca ei, un b arbat la fel
ca al i b arba i. Am nevoie s t
ta
intervii, si nu ca sa
aduci moartea, ci spre binele
vie ii.
t
Daca-mi spui c a
accep i, via a ta va întoarce
spatele r aului
tt
si se va scufunda în pericolul
si emo ia de a încerca s a
fac
ta
doar ceea ce este indiscutabil
bine.
Pericol si emo ie.
t
-Accept, am spus. Am vrut s a
repet, dar cuvântul p area s a
atârne în aer între noi. Am s a
fac orice -numai s a-mi arati
ce vrei de la mine, sa-mi ar ati
cum s t
nesc voia.
a-i împliArata-mi! Nu-mi pas a
de pericol. Nu -mi pas a
de emo ii.
t
Spune-mi ce este bine sa
fac si o voi face. Doamne,
Dumnezeule, cred ca
m-ai iertat! Si da-mi aceast a
sans a!
Sunt al tau.
Am sim it o brusc a
si neasteptat a
t
fericire, o usurare, apoi
o veselie.
Imediat, aerul din jurul meu s-a
schimbat.
Culorile din jurul meu s-au
estompat si au devenit
stralucitoare.
Mi se p area c a
sunt scos din rama unui tablou,
în
timp ce tabloul devenea tot mai
mare si mai difuz, sfârsind
prin a se dizolva în jurul meu
într-o ceata
sub tire, far a
greutate si fara contur.
- Malchiah! am strigat.
- Sunt lânga tine, s-a auzit
vocea lui.
C l toream în sus. Ziua se
topise într-o întunecime moale
aa
si purpurie, dar întunecimea
parea plin a
de o lumin a
mângâietoare. S-a spart apoi
într-un milion de puncte de
foc.
M-a acoperit un sunet
inexprimabil de frumos. Parea sa
ma
sus in a
la fel de sigur precum curen ii
de aer care m a
tt
ridicau, la fel de sigur ca
prezen a cald a
a lui Malchiah care
t
ma
ghida, desi nu vedeam nimic
decât cerul înstelat, iar
sunetul a devenit o not a
profund a, minunat a, aidoma
ecoului unui clopot mare de
bronz.
S-a stârnit un vânt iute, dar
tonul de ecou l-a acoperit si
apoi s-au auzit alte note,
topite, vibrante, ca iesite din
multe clopote fara
greutate. Încet, muzica a topit
complet
în ea însasi vuietul vântului,
ca si cum l-ar fi înghi it, si
am
t
sim it c a
aud un cântec mai fluid si mai
bogat decât orice
t
auzisem vreodat a. Întrecea
imnurile pamântului atât de
evident si de indescriptibil,
încât m-a p r sit orice sim t
al
aa
timpului. Nu puteam decât sa
ma
imaginez ascul tând
perpetuu aceste cântece si nu
mai aveam deloc constiinta
de sine.
Doamne, Dumnezeul meu, daca
te-am p r sit vreo data,
aa
daca mi-am întors spatele de la
tine... acum sunt al tau.
Stelele se ta
atât de tare, încât acum pareau
înmul iser
nisipul marii. De fapt, nu mai
exista întuneric, doar str
alucire,
si fiecare stea pulsa o lumin a
perfect irizat a. Iar
peste tot în jurul meu, a
am
deasupra, dedesubt, al turi,
vazut ceea ce p areau a fi stele
c aa
toare, trecând iute pe
z
lâng a
mine fara
niciun zgomot.
Ma
sim eam far a
t
trup, în chiar mijlocul acestor
lucruri, si
nu as fi vrut s a
le mai p aa
sesc niciodat a. Apoi, brusc, ca
si
r
cum mi-ar fi spus-o cineva, mi-
am dat seama ca
acele stele
c z-o pur si simplu. Am stiut ca
aatoare erau îngeri. Am
stiutsunt îngeri c l torind în
sus si în jos, la stânga si la
dreapta,
aa
c l toriile lor iu i si
inevitabile f tacând parte din
tes atura si
aa
din urzeala acestui tarâm
universal.
Ince m a
priveste, eu nu c l toream cu
aceeasi vitez a. Eu
aa
hoin aream. Dar chiar si acest
cuvânt avea prea mult a
greutate pentru starea în care m
a
aflam, complet fara
trup.
Încet, foarte încet, muzica
minunat a
a condus spre alt
sunet. S-a insinuat iute, si înc
a
mai presant, un cor de
soapte urcând de jos. Atâtea
voci încete si a
se
t inuite
adunau în acest cor de soapte,
în timp ce se amesteca si el
cu muzica, încât p area c a
toat a
lumea de dedesubt sau din
jurul nostru se adunase sa
sopteasc a, iar eu auzeam o
multitudine de silabe, desi se p
area c a
toate vocile trans miteau
aceeasi implorare.
M-am uitat în jos, uimit ca
aveam sim ul direc iei. Muzica
at
t
continuat sa
se diminueze si mi s-a aratat
vederii o planeta
concret a, mare. Mat
t
c
durea dispari ia muzicii. Sim
eam a
n-as putea tr i far a
ea. Dar coboram c tre aceast a
planet a,
aa
si am stiut c a
ceea ce faceam era corect si
bine, asa c a
nu
m-am mai împotrivit în niciun
fel.
Stelele misc atoare înc a
sagetau încolo si încoace, iar
acum
în mintea mea nu mai exista
nicio îndoial a
ca
acestea erau
îngeri ascultând rug aciuni.
Erau mesagerii activi ai lui
Dumnezeu, si m-am sim it nem
surat de privilegiat s a
fiu
ta
martor la goana lor, chiar dac a
cea mai eteric a
muzic a
pe
care o ascultasem vreodata
aproape ca
se f acuse disp arut a.
Corul soaptelor era vast si
reprezenta, în sine, un sunet
perfect, desi întunecat. Acestea
sunt cântecele pamântului,
m-am gândit destul de constient,
si sunt pline de triste e,
t
de nevoie, de considera ie, de
respect si de venera ie.
tt
Am v azut ap arând mase
întunecate de teren, pistruiate
de
miliarde de lumini, si str
lucirea de satin a m arilor.
Orasele
a
se vedeau ca mari pânze de lumin
a, ap arând si disp arând
sub strat dup a
strat de nori cenusii. Si pe
masur a
ce
coboram, am început s întrez
aresc configura ii si mai mici.
at
Muzica disp aruse de tot, de -
acum, si numai corul de
rugaciuni îmi umplea urechile.
Pentru o frac iune de secund a,
mi -au trecut prin minte o
t
mul ime de întreb ari, dar toate
mi s a.
t
-au limpezit dintr-odatNe
apropiam de Pamânt, dar într-un
timp diferit.
-Nu uita, mi-a soptit încet la
ureche Malchiah, Creatorul
cunoaste toate lucrurile, din
trecut si din prezent, ce s-a
întâmplat si ce se va întâmpla,
si la fel de bine ce s-ar
putea întâmpla.
Eram absolut convins de adevarul
spuselor sale, îmbibat
de acest adev ar, si iar asi m -
a coplesit o uriasa
recunostinta,
o recunostin ta
atât de mare, încât faceau sa
par a
neînsemnate toate emo iile pe
care le încercasem constient
t
pâna
atunci. C l torisem cu Malchiah
prin timpul îngerilor si
aa
acum ne întorceam în timpul
natural, si ma
aflam în
siguranta
pentru ca
el ma
sprijinea.
Miliardele de puncte de lumina
care se miscau cu viteza
uluitoare se r areau acum, sau
nu mi se mai ar atau privirii în
mod deliberat. Chiar sub noi,
într-un izvor de rugaciuni
soptite si frenetice, am vazut
un grup mare de acoperisuri
pline de z apad a, ale c aror
cosuri trimiteau în noapte fumul
lor rosiatic.
Mirosul delicios de foc arzând
mi-a ajuns la nari.
Rugaciunile aveau acum cuvinte
si variau în intensitate, dar
tot nu reuseam sa-mi dau seama
ce spuneau.
Mi-am sim it întregul trup c aa
p tând din nou form a, chiar
t
dac a
soaptele continuau sa
ma
înv aluie, si mi -am dat
seama c a
hainele mele de mai înainte disp
aruser a. Acum
purtam ceva ce sem ana cu o lâna
groas a.
Dar nu-mi p asa de mine si de
cum eram îmbr acat. Eram
prea captivat de ceea ce vedeam
dedesubt.
Mi s-a parut ca
zaresc un râu printre case, o
panglic a
argintie în întuneric, si urma
vag a
a ceva ce trebuia s a
fi
fost o catedral a
foarte mare, cu inevitabila ei
form a
de
cruce. Undeva pe o în at
l ime se afla ceva ce p area un
castel.
Iar în rest, vedeam
acoperisurile înghesuite
laolalta, unele
foarte albe, iar altele atât de
înclinate, încât zapada
alunecase de pe ele.
Ningea si acum, z apada c adea
cu o moliciune deli cioasa,
pe care eu puteam sa o aud.
Corul soaptelor suprapuse a
devenit din ce în ce mai
sonor.
-Se roag a
si le este fric a, am spus eu cu
voce tare, si
imediat ce mi-am auzit vocea m-
am închis în mine, ca si
cum n-as fi existat în
deschiderea aceea vasta
de cer. M-a
cuprins o r aceal a. M-a înv
aluit aerul. Am sim it z apada
pe
t
fa ta
si pe mâini. Voiam cu disperare
s a
aud pentru ultima
oar a
muzica pierdut a, si, spre
uimirea mea, am auzit un
ecou puternic al ei, apoi a
disparut.
Eram gata s a
plâng de recunostin ta
, dar trebuia s a
aflu ce
aveam de facut. Nu meritam sa
ascult muzica aceea, în
timp ce ma
luptam cu lacrimile, m-a
coplesit ideea ca
puteam face ceva bun pentru
aceasta lume.
-Se roaga
pentru Meir si Fluria, a spus
Malchiah. Se roaga
pentru to i evreii din oras. Tu
va trebui s a
devii r aspunsul la
t
rugaciunile lor.
-Dar cum, ce trebuie sa
fac? m-am str duit eu s a
a
articulez
cuvintele, dar ajunsesem deja
foarte aproape de
acoperisuri, iar acum deja
vedeam str azile si potecile
locului, zapada care acoperea
turnurile castelului, plus
acoperisul catedralei, la fel de
str lucitor de parc a
s
a
-ar fi
zarit stelele prin ninsoare, f
acând tot or aselul s a
par a
foarte
simplu.
-Este seara devreme în orasul
Norwich, a spus Malchiah,
cu vocea profund a
si perfect a, netulburat a
de coborârea
noastr a
si de rug aciunile care -mi
cresteau în urechi.
Sarb toarea Cr aciunului tocmai
s
a
-a terminat si au început
necazurile pentru evreime.
Nu trebuia sa-l rog sa
continue. Cunosteam cuvântul,
“evreime” se referea la popula
ia semit a
din Norwich si din
t
zona micuta dimprejurul
orasului, unde locuiau cu to ii.
t
Coborârea noastr a
a devenit mai rapid a. Am vazut
într-adev ar un râu, iar pentru
o clip a
mi s -a p arut c a
vad
chiar rugaciunile ridicându-se,
numai ca
cerul se îngrosa,
acoperisurile pareau niste
stafii dedesubtul meu si am
sim it din nou atingerea uda
a ninsorii.
t
Am ajuns în cele din urm a
sa
trecem chiar prin oras si am
descoperit curând ca
pot sta bine pe picioare. Eram
înconjura i de case din busteni,
care p tareau s a
se aplece
periculos în fata, ca si cum s-
ar fi preg tit s aa
cad a
peste noi
în orice clip a. Prin ferestrele
înguste si groase, lumina p area
slaba.
Doar niste fulgi mici se mai
rostogoleau prin aerul rece.
M-am privit în semiîntuneric si
am descoperit ca
eram
îmbr acat ca un c alug ar. Am
recunoscut imediat vesmintele.
Purtam tunic a
alb a
si un scapular lung la fel de
alb, plus
mantia neagr a
cu glug a
a unui dominican. In jurul
taliei
aveam înnodat familiarul snur
împletit, dar scapularul lung
îl acoperea. Peste umarul stâng
îmi atârna o traist a
de
piele. Am fost uluit.
Mi-am ridicat îngrijorat mâinile
si am descoperit ca
aveam
tonsur a, eram chel în crestet,
cu un inel de p ar tuns în jur,
asa cum purtau c alug arii în
vremurile acelea.
-M-ai transformat în ceea ce mi-
am dorit sa
fiu întot deauna,
am zis. Un calug ar dominican.
Ma
sim eam mai
t
emo ionat decât as fi putut
spune. Voiam sa
stiu de ce
t
purtam traista de piele pe umar.
- Asculta, a spus el, si, desi
nu îl puteam vedea, vocea i s-a
reverberat cu ecou de ziduri.
Paream pierdu i în întuneric.
t
De fapt, el nu se zarea deloc.
Eram singur.
Puteam auzi din întuneric voci
furioase, nu foarte departe.
Iar corul de rugaciuni se
stinsese.
- Sunt chiar lânga tine, a spus
el.
M-am sim it însp imântat pentru
ta
o clip a, dar apoi i -am
sim it strânsoarea mâinii.
t
-Asculta-m a, a zis. Ceea ce
auzi de pe strada cealalt a
este
o mul ime de oameni g l giosi,
aa
iar timpul este scurt. Pe
t
tronul Angliei st a
regele Henry de Winchester, mi -
a explicat.
Po i sa-i dai seama astfel c ta
t
suntem în anul 1257,
dar niciuna dintre aceste
frânturi de informa ii nut
-ivafide
t
niciun folos aici. Cunosti
aceste vremuri probabil la fel
de
bine ca orice persoana
din secolul t u, le cunosti asa
cum
a
ele nu se pot cunoaste. Trebuie
s a
ai grij a
de Meir si de
Fluria, si toat a
evreimea se roag a
pentru c a
Meir si Fluria
sunt în pericol si, asa cum bine
în elegi, pericolul se poate
t
întinde asupra întregii popula
ii t
evreiesti din acest oras.
Pericolul poate ajunge pâna la
Londra.
Eram absolut fascinat si
deosebit de însufle it, mai mult
t
decât fusesem vreodat a
în via a mea comun a. Cu
t
nosteam
aceste vremuri si pericolul care
îi înconjura peste tot pe
evreii din Anglia.
Îmi era si foarte frig.
M-am uitat în jos si am vazut ca
purtam pantofi cu
catarame. Sim eam c ta
am ciorapi de lân a. Slav a
Domnu lui
ca
nu eram franciscan, obligat s a
merg descul t
sau numai
în sandale, m-am gândit, apoi m-
a cuprins un fel de
ame eal a. Trebuia s termin cu
prostiile si s a
ma
gândesc la
ta
ceea ce aveam de facut.
-Exact, s-a auzit vocea
familiara
a lui Malchiah. Dar o sa-it
plac a
ceea ce ai de f acut? Da, o s a-
i plac a. Nu exist a
t
înger
al Domnului care s a
nu se bucure atunci când îi ajut
a
pe
muritori. Acum lucrezi cu noi.
Esti copilul nostru.
- Oamenii acestia ma pot vedea?
-Categoric. Te vad si te aud, tu
îi vei în elege, iar ei te vor
t
în elege t
pe tine. Vei sti când sa
vorbesti în fran u
t
zeste,
englezeste sau ebraic a
si vei în elege când ti se va
vorbi în
t
aceste limbi. Noi facem cu
destula
usurinta
astfel de lucruri.
- Si tu?
-Voi fi mereu cu tine, asa cum
ti-am spus. Dar numai tu
ma
vei putea vedea si auzi. Nu
încerca s a
vor besti cu mine
folosindu-i buzele. Si nu m a
chema decât dac a
t
vei fi nevoit
s-o faci. Acum du-te spre mul
ime t
si intr a
în mijlocul ei,
pentru c a
se transform a
în ceva de nedorit. Esti un înv
atat
c l tor, vii în Anglia din
Italia, prin Fran a, t
si te cheam a
aa
fratele Toby, ceea ce este
destul de simplu de tinut minte.
Eram deosebit de dornic sa-mi
duc treaba la îndeplinire.
- Ce trebuie sa mai stiu în
plus?
-Încrede-te în calit atile tale,
a spus el. În calit atile pen
tru
care te-am ales. Esti un bun
vorbitor, chiar elocvent, si
esti
foarte conving tor atunci când
trebuie s a
joci un anumit rol.
a
Ai încredere în Creator si ai
încredere în mine.
Auzeam cum vocile de pe strada
cealalta
cresc din ce în ce
mai mult. B tea un clopot.
a
-Trebuie sa
fie ora stingerii, am spus
repede. Mintea mea
alerga. Nu stiam mare lucru
despre acest secol si m-am
sim it din nou îngrijorat, dac a
nu chiar însp i
ta
mântat.
-Este într-adevar ora stingerii,
a spus Malchiah. Si îi va
a â a pe scandalagii, pentru c a
sunt dornici s a
tt
ter mine ce
au început. Haide, du-te.
CAPITOLUL SASE
Misterul Leei
Mul imea era furioas a
si p area însp imânt toare,
pentru
t
aa
ca
nu era câtusi de pu in doar o
adun atura
t
de scandalagii.
Mul i aveau a
ttineau în
t
felinare, unii purtau f clii si
câ iva
mâini lumânari, iar majoritatea
erau bogat învesmânta i în
t
catifea si blanuri.
Casele de pe fiecare parte a str
azii erau de piatr a
si mi -am
adus aminte c a
primele case de piatr a
din Anglia fuseser a
ridicate de evrei, dintr-un
motiv întemeiat.
Pe m asur a
ce m a
apropiam, puteam auzi vocea
secret a
a
lui Malchiah.
-Preo ii în alb sunt de la m aa
n
t
stirea catedralei, a spus, iar
eu m-am uitat la cei trei barba
i în vesminte grele de lânga
t
intrarea în casa. Dominicanii
sunt strânsi acolo în jurul lui
Lady Margaret, care este nepoata
serifului si verisoara
arhiepiscopului. Lâng a
ea, fiica sa Nell, o fat a
de
treisprezece ani. Ei îi acuz a
pe Meir si pe Fluria c a
si -au
otr avit feti a si au îngropat -
o în tain a. Nu
t
uita,
responsabilitatea ta o
reprezinta
Meir si Fluria, te afli aici ca
sa-i aju i pe ei.
t
As fi vrut sa-i pun vreo mie de
întreb ari. Îmi r amasese în
minte afirma ia c a
un copil ar fi fost omorât. Si
doar ca prin
t
cea ta
am f acut leg tura: acesti
oameni erau acu za i exact
at
de faptele pe care le comiteam
eu de obicei.
M-am strecurat în mijlocul mul
imii; Malchiah disparuse, o
t
stiam. R amasesem singur.
În timp ce m a
apropiam, Lady Margaret b tea la
us a. Era
a
îmbr acat a
impresionant, într -o rob a
strâmt a
cu frunze
decorative aplicate, tivit a
peste tot cu blan a, iar
deasupra
avea o mantie de blan a, cu glug
. Avea fa a t
p tat a
aa
de
lacrimi si vocea sfâsiata.
-Iesi i afar a
si r aspunde i! cerea ea. P area
absolut sincer a
tt
si profund îndurerat a. Meir si
Fluria, v a
cer s a
ne -o arata it
chiar acum pe Lea, sau s a
r t
aspunde i de ce nu -i aici. Nu
vom mai îng dui minciunile
voastre, va
jur!
a
S-a întors si a lasat vocea sa-i
rasune deasupra mul imii.
t
-Nu ne mai îndruga i minciuni
desarte, cum c ta
fetia a
t
fost dusa la Paris.
Mul imea a r aspuns cu un cor
aprobator.
t
I-am salutat pe dominicanii care
înaintau spre mine si
le-am spus c a
eram fratele Toby, un pelerin, c
l tor prin
aa
multe tinuturi.
-Ai sosit la timp, mi-a spus cel
mai înalt si mai impresionant
dintre cat
lug ari. Sunt fratele Antoine,
stare ul,
cum probabil ai aflat, daca
ai trecut prin Paris, iar acesti
evrei si-au otr avit propria
fiic a
pentru c a
a îndr aznit s a
intre
în catedrala
în seara de Cr aciun.
Desi încercase s a
vorbeasc a
în soapt a, Lady Margaret l -a
auzit si a oftat, la fel ca si
Nell. Iar cei din jur au scos
strig te aprobatoare.
a
Tân ara Nell era la fel de
elegant îmbr acat a
ca si mama ei,
dar infinit mai îndurerata. Cl
tina din cap si suspina.
a
- Este vina mea, numai vina mea.
Eu am dus-o la biserica.
Dintr-odat a, preo ii în robe
albe de Ia m t
n
aa
stire au început
sa-l certe pe fratele care
vorbise cu mine.
-El este fratele Jerome, mi-a
soptit Malchiah, si vei vedea
ca
se opune acestei campanii menite
s a
fac a
iar dintr -un
evreu un martir si un sfânt.
Am fost usurat sa-i aud vocea,
dar cum puteam sa-i cer si
alte informa ii?
t
L-am sim it împingându-m a
în fa ta
si m
t
-am trezit brusc cu
spatele lipit de usa casei mari
de piatra
unde locuiau Meir si
Fluria.
-Ierta it
-ma, sunt str in de aceste
locuri, am spus, si vocea
a
mi-a sunat în urechi cât se
poate de natural, dar cum de
sunte i atât de siguri ca
a avut loc o crim a?
t
-Fata nu-i de gasit nic aieri,
asta stim, a raspuns Lady
Margaret. Era, în mod cert, una
dintre cele mai atr g toare
aa
femei pe care le-am vazut în via
a mea, chiar si asa, cu
t
ochii înrosi i si plini de t
lacrimi. Am luat -o pe Lea cu
noi
pentru ca
voia sa-l vad a
pe pruncul Iisus, mi -a spus
îndurerat a, cu buza tremurând.
Nu ne-am imaginat
niciodat a
ca
aat
-o otravi si i-ar putea
proprii s i p rin i ar putea
veghea moartea, cu inimi de
piatra. Face it
-i s a
ias a. Face i t
-i
s r spund a.
aa
Întreaga mul ime a început s a
strige aceleasi cuvinte, iar
t
preotul învesmântat în alb,
fratele Jerome, a cerut sa
se
faca liniste.
S-a uitat la mine.
-Avem deja destui dominicani în
acest oras, a spus el. Si
avem deja un martir perfect în
catedrala, Sfântul William.
Evreii rai care l-au ucis sunt
mor i de mult si nu au sc apat
t
nepedepsi i. Acesti dominicani
vor propriul lor sfânt, ca si
t
cum sfin ii nostri nu ar fi
destul de buni.
t
-Pe Sfânta Lea vrem s a
os arb torim acum, a spus Lady
a
Margaret, cu vocea ei r agusit a
si tragic a. Nell si cu mine
suntem motivul prabusirii ei. A
oftat, si-a tras sufletul. To it
stim de Sfântul Hugh din
Lincoln, si de grozaviile
care...
-Lady Margaret, aici nu suntem
în Lincoln, a insistat
fratele Jerome. Si nu avem
dovezi precum cele descoperite
la Lincoln, ca s a
credem c a
a avut loc o crim a. S-a întors
catre mine. Dac a
ai venit s a
te rogi la mormântul Sfântului
William, esti bine-venit, a
spus. V d c a
esti un frate educat,
a
nu un cersetor oarecare. I-a
cuprins cu privirea pe ceilal it
dominicani. Si pot sa
va
spun tuturor ca
Sfântul William este
un sfânt adev arat, faimos în
toat a
Anglia, în timp ce
oamenii acestia nu au dovezi
nici m acar c a
fiica Fluriei, Lea,
a fost vreodata
botezat a.
-A îndurat botezul sângelui, a
insistat fratele dominican
Antoine. Vorbea cu siguran a t
unui predicator. Oare
suferin a Sfântului Hugh nu ne
arat a
de ce anume sunt în
t
stare evreii, daca
nu-i împiedicam? Feti a aceasta
a murit
t
pentru credin ta
, a murit pentru ca
a aa
în
p sit în biseric
ajunul Cr aciunului. Iar acest
barbat si aceast a
femeie
trebuie sa
raspund a, nu numai pentru
pacatul împotriva
naturii de a-si fi ucis sânge
din sângele lor si carne din
carnea lor, dar si pentru ca
au omorât un cres tin, caci
crestina a devenit Lea.
Mul imea i-a raspuns cu un vuiet
aprobator, dar mi
t
-am dat
seama ca
mul i t
dintre participan i t
nu credeau ceea ce
spunea.
Ce anume ar fi trebuit sa
fac, si cum? M-am întors, am
cioc anit la us a
si am spus încet:
-Meir si Fluria, sunt aici ca s
a
va
ap ar pe voi. V a
rog s a-mi
raspunde i.
t
Nu stiam daca
ma
puteau auzi sau nu.
Parea c a
între timp jum atate de oras se
al turase mul timii,
a
si brusc s-a t
aa
auzit, din clopotni a de al
turi, b taia unui
clopot de alarm a. Tot mai mult
a
lume se aduna pe strada
cu case de piatra.
Dar mul imea a fost curând
tulburat de apari ia solda ilor.
tt
ta
Am vazut un barbat bine îmbr
acat calare, cu parul alb
fluturat de vânt, cu o sabie la
sold. A intrat cu calul printre
oameni si s-a t
oprit la numai câ iva metri de
usa casei,
aducând cu el înca
cel pu in cinci sau sase c l re
i. t
t
aa
Unii au luat-o imediat Ia fug a.
Al ii au început sa
strige:
t
- Aresta it
-i. Aresta it
-i pe evrei. Aresta it
-i!
Al ii s-au strâns mai aproape,
în timp ce barbatul
t
a
descalecat si s-a apropiat de
lumea adunat a
în fa a usii,
t
trecând cu privirea peste mine
far a
ca expresia sa
i se
schimbe.
Lady Margaret a vorbit înainte
ca b arbatul s a
fi apucat s a
deschida
gura.
-Domnule serif, stii ca
evreii sunt vinova i, a spus ea.
Stii
t
ca
au fost vat
a
carând o povar a
grea, far a
zui în p dure
îndoiala ca sa-si îngroape
copila lânga
stejarul cel mare.
Seriful, un b arbat voinic cu
barba la fel de alb a
ca si p arul,
s-a uitat dezgustat în jur.
-Opreste imediat clopotul de
alarm a, i-a strigat unuia
dintre oamenii Iui.
M-a masurat din nou din priviri,
iar eu nu m-am ferit.
S-a întors apoi si s-a adresat
mul imii.
t
-Oameni buni, da it
-mi voie s a
va
aduc aminte c a
acesti
evrei sunt proprietatea în at
l imii sale Regele Henry si,
daca
le provoca i vreun r tau lor,
casei lor sau proprie tatii lor,
va
voi aresta si va
voi considera pe deplin vinot
va i. Sunt evreiiregelui. Sunt
vasali ai Coroanei. Acum pleca i
de-aici. Ce
t
dori i, s a
avem un martir evreu în fiecare
localitate de pe
t
domeniu?
Vorbele lui au stârnit un val de
proteste si de controverse.
Lady Margaret l-a apucat imediat
de bra .t
-Unchiule, l-a implorat ea. Aici
s-a petrecut un rau
îngrozitor. Nu, nu-i vorba
despre crimele lase comise
împotriva sfin ilor William sau
Hugh. Dar r aul este la fel de
t
mare. Pentru ca
am luat-o pe copil a
cu noi la biseric a
în
ziua de Ajun...
-De câte ori trebuie sa
mai aud aceast a
poveste? i -a
raspuns b arbatul. Am fost
prieteni zi de zi cu acesti
evrei,
iar acum ne întoarcem împotriva
lor, pentru c a
o feti ta
a
plecat fara sa-si ia ramas-bun
de la dragii ei prieteni?
Clopotul se oprise, dar strada
era în esat a
de lume, iar mie
t
mi se p area c a
unii se c ata
rasera
chiar si pe acoperisuri.
-Duce it
-va
la casele voastre, a spus
seriful. S-a sunat ora
stingerii. Este ilegal s rta
aamâne i pe strad !
Solda ii lui încercau sa-si
traga
caii mai aproape, dar nu
t
era usor.
Lady Margaret le-a facut furioas
a
semn cu mâna unor
oameni anume s a
vin a
mai în fa ta
si au ap arut dintr -o-data
doi insi zdren ta
rosi, amândoi duhnind a b utur a
Purtau
a
.
tunica simpl a
si pantalonii de lân a
a celor mai mul i dintre
t
cei aduna i în strad a, numai c
a
aveau bra ele înf surate în
t
ta
cârpe si pareau amândoi ame i i
de lumina tor elor si de
tt
t
mul imea care se împingea si se
înghiontea ca sa-i vada.
t
-Acesti martori i-au vazut pe
Meir si pe Fluria mergând în
p dure cu un sac, a strigat Lady
Margaret. I-au v aazut lâng a
stejarul cel mare. Domnule serif
si iubite unchi, daca
pamântul n-ar t
fi înghe at, am fi avut deja
trupul copilei,
scos de acolo unde l-au
îngropat.
-Dar nu sunt decât niste be ivi,
am spus eu, far a
sa
ma
t
gândesc. Si dac a
nu ave i cadavrul, cum pute i
dovedi c ta
t
a
avut loc o crima?
-Exact despre acest lucru este
vorba, a spus seriful. Iata
un dominican care nu este atât
de nebun încât sa
transforme în sfânt a
o feti ta
aflat a
acum la c aldur a
în Paris.
S-a întors spre mine. Fra ii t
t i cei au stârnit
a
sunt care
aceasta tulburare. Fa-i s a-si
vina
în sim iri.
t
Dominicanii s-au înfuriat rau
auzindu -l, dar m-a izbit
altceva în comportamentul lor.
Erau sinceri. Se vedea clar
ca
ei credeau ca
au dreptate.
Lady Margaret a devenit agitata.
-Unchiule, nu în elegi oare c a
eu sunt de vin a? Nu m a
t
pot
da deoparte. Eu am fost aceea,
împreuna
cu Nell, aici de
fa ta
, care a dus copila la slujb
a,ca s a
vad a
proce siunile de
Cr aciun. Noi i-am explicat rug
aciunile si i-am raspuns
nevinovatelor întrebari...
-Pentru care parin ii au iertat-
o! a strigat seriful. Exista
t
cineva în evreime mai bine
crescut decât Meir cel învatat?
Tu, frate Antoine, ai înv atat
ebraica de la el. Cum po i s a
t
îi
aduci astfel de acuza ii?
t
-Da, am înv atat de la el, a
spus fratele Antoine, dar îl
cunosc si stiu ca
este slab, supus regulilor
nevestei lui. Iar
ea a fost mama renegatei...
Mul imea a aprobat cu c aldura
vorbele lui.
t
-Renegat ! a strigat seriful. Nu
ai de unde s a
stii c a
si
a
-a
renegat fiica! Pur si simplu nu
se stie!
Dar mul imea t
sc apase de sub control, iar el
îsi d dea
a
seama.
-Dar de ce esti atât de sigur ca
feti aa
-am
t
-i moart ? lîntrebat pe fratele
Antoine.
-I s-a f acut r au în diminea a
de Cr ciun, a r aspuns el. De
ta
aceea. Fratele Jerome, aici de
fa ta
, stie. Nu este numai
preot, este si doctor. El a
îngrijit-o. Au început s-o
otr aveasc a
chiar de atunci. A z acut la pat
în agonie din ce
în ce mai grea, pe m asur a
ce otrava îi rodea stomacul, iar
acum a disp arut far a
urm a
si evreii au tupeul s a
spun a
ca
un var de-al ei a luat-o la
Paris. Pe o vreme ca asta! Tu ai
porni într-o asemenea c l torie?
aa
Se parea ca
to i t
cei care îl ascultaser a
aveau ceva de
comentat în leg tur a
cu o asemenea ofens a, dar am
ridicat
a
vocea si am vorbit.
-Eu am ajuns aici pe vremea
aceasta, nu-i asa? i-am
întrebat. Nu po i sus ine ca
a fost o crim a
dac a
nu ai
tt
,
dovezi. Faptele conteaz a. Nu a
existat un cadavru când a
fost vorba despre Sfântul
William? In cazul Sfântului
Hugh,
nu a existat o victima?
Lady Margaret le-a reamintit din
nou tuturor ca
pamântul
din jurul stejarului era înghe
at.
t
Feti a ei plângea strasnic.
t
-Nu am vrut sa-i fac niciun r
au. N-a dorit decât s a
asculte
muzica. Îi pl acea muzica. Îi pl
acea procesiunea. A vrut s a-l
vada pe prunc în iesle.
Vorbele ei au provocat suspine
noi în rândul mul imii.
t
-Cum de nu i-am v azut pe verii
veni i s a
t
o ia în aceast a
c l torie? ne-a întrebat fratele
Antoine, pe mine si pe serif.
aa
Seriful s-a uitat în jur,
îngrijorat. A ridicat mâna
dreapta
si
le-a transmis oamenilor sai un
semnal, iar unul dintre
acestia s-a îndepartat. Mi-a
spus în soapt :
a
- Am trimis patru oameni sa
apere toata
evreimea.
-Cer cu tarie, l-a întrerupt
Lady Margaret, ca Meir si Fluria
spund . De ce stau to i acesti
evrei p aa
tosi fereca i în
sa
raa
t
c t
casele lor? Pentru c a
stiu ca
noi avem dreptate.
Imediat a luat cuvântul fratele
Jerome.
-Evrei paa
c tosi? Meir, Fluria si b trânul
a
doctor Isaac?
Acesti oameni pe care i-am
considerat prieteni? Acum au
devenit cu to ii p aa
c
t
tosi?
I-a raspuns imediat fratele
Antoine, dominicanul:
-Le datoram foarte mult pentru
vesminte, pentru potire,
pentru m nteni. Sunt
aastire, a spus el. Dar nu ne
sunt priedoar cei care ne
împrumuta bani.
Mul imea a început din nou s ta
strige, dar s -a desp r it în
at
dou a
si în lumina tor elor a p sit un
b trân cu p aa
arc arunt si
t
cu spatele încovoiat. Tunica si
hainele lui maturau zapada.
Avea la pantofi catarame fine
din aur.
Am vazut peticul galben din
tafta prins de pieptul lui si
mi-am dat seama ca
era evreu. Era t iat în forma a
doua
a
dintre semnele care anun au t
cele zece porunci, iar eu
m-am întrebat cum Dumnezeu a
putut cineva vreodata
sa-si imagineze c a
acesta era “semnul rusinii”? Dar
asa îl
considerau, si evreii din Europa
fusesera
sili i sa-l poarte ani
t
în sir. Am vazut si am în eles.
t
Fratele Jerome le-a cerut
tuturor cu asprime sa-i faca
loc
lui Isaac, fiul lui Solomon, iar
b trânul a ajuns aproape fara
a
frica
lânga
Lady Margaret si lânga
usa.
-Câ i dintre noi, a întrebat
fratele Jerome, n-au venit la
t
Isaac pentru po iuni sau pentru
vomitive? Câ i dintre noi
tt
n-au fost vindeca i de ierburile
si de priceperea lui? I-am
t
cunoscut stiin a si judecata.
Stiu bine ca
este un
t
doctor
priceput. Cum îndr zni i sta
nu asculta i ce are de spus?
at
B trânul a r amas hot arât si nu
a mai zis nimic pân a
când
a
s-au potolit toate strig tele.
Preo ii în alb de la cate t
drala
a
s-au apropiat si mai mult de el,
sa-l p azeasc a. În cele din
urm a, b trânul a vorbit, cu
voce profund a
si cumva aspr a.
a
-Eu am îngrijit-o pe copil a, a
spus el. Este adev arat, a
intrat în biseric a
chiar în seara de Cr aciun. Este
adev arat, a
vrut sa
vad a
frumoasele procesiuni. A vrut sa
asculte
muzica. Da, a vrut toate
acestea, dar s-a întors acasa
la
parin i t
ca o copil a
la fel de evreic a
precum plecase. Era
doar o feti ta
, usor de iertat! S-a îmboln
avit asa cum se
poate îmboln avi orice copil pe
aceast a
vreme nemiloas a, si
curând temperatura a facut-o sa
delireze.
Stiu de ce a suferit. A avut
febra
iliaca7. O durea tare aici,
într-o parte. Ardea. Dar pân a
la urm a, febra s -a potolit si,
r a
plece în Fran a,
înainte s a
paa
seasc a
aceste tinuturi ca s t
era din nou cea dinainte, iar eu
am vorbit cu ea, la fel cum
a vorbit si fratele Jerome aici
de fata, doctorul vostru, desi
greu a i putea spune c a
n-am fost si eu doctorul celor
mai
t
mul i dintre voi.
t
Fratele Jerome a încuviin at
energic.
t
-Asa este, v-am spus si mai
înainte. Am vazut-o înainte de
a pleca în c l torie. Se
vindecase.
aa
Începeam sa-mi dau seama ce se
întâmplase. Probabil ca
feti a suferise de apendicit a,
iar când apendicele se sparge,
t
durerea scade de la sine. Dar
începeam si s a
banuiesc ca
plecarea la Paris era o inven ie
disperat a.
t
B trânul nu terminase de vorbit.
a
-Tu, domni ta
Eleanor, i s-a adresat el fiicei
lui Lady
Margaret. Nu i-ai adus tu flori?
Nu ai vazut-o linistita, buna
de c l torie?
aa
-Dar n-am mai vazut-o de atunci,
a strigat fata, si nu mi-a
spus niciodata
ca
se preg teste de c l torie.
a
aa
-Tot orasul era ocupat cu
procesiunile neîntrerupte, era
ocupat cu reprezenta iile din
pie e! a spus b trânul doctor.
tt
a
Stii bine c ta
asta v a
interesa, o sti i cu to ii. Dar
noi nu am
tt
participat la aceste lucruri.
Ele nu fac parte din via a
t
noastra. Si atunci au venit
verii ei care au luat-o, iar voi
nu
a i observat nimic.
t
Stiam de-acum caa
nu relata adev arul, dar era
b trânul
hot arât s a
spun a
ceea ce trebuia ca s a-i
protejeze nu doar
pe Meir si pe Fluria, ci
întreaga lui comunitate.
Câ iva tineri care -au
t
sedeau în spatele dominicanilor
si
croit drum în fata, iar unul
dintre ei l-a amenin at pe b
trânta
si l-a numit “evreu împu it”.
Ceilal i au sa-l
tt
început apoi
împinga
pe doctor într-o parte, apoi în
cealalta.
-Înceta i, a strigat seriful, si
let
-a dat un semnal caal re ilor.
t
Tinerii au fugit. Mul imea s-a
ferit din calea cailor.
t
Ocluzie intestinala. (N.r.)
-Voi aresta pe oricine ridica
mâna împotriva acestor evrei,
a spus seriful. Stim cu to ii ce
s-a
t
întâmplat în Lincoln,
atunci când lucrurile au scapat
de sub control! Evreii nu va
apar in, ei sunt proprietatea
coroanei.
t
B trânul tremura r aau. Am
întins mâna ca s a-l linistesc.
S-a
uitat la mine si i-am remarcat
din nou dispre ul, demnitatea
t
lui trecut a, dar si o
recunostin ta
vag a
pentru ca
îl
în elegeam.
t
Vuietul mul imii st
-a înte it, iar fata cea tân aa
a început s a
t
r
plânga jalnic.
-Dac a
am putea avea m acar o rochie de
-a Leei, s-a jelit
ea. Asta ar confirma ce s-a
întâmplat, pentru ca
la simpla ei
atingere mul i s-ar putea
vindeca.
t
Ideea a fost primita
uimitor de bine, iar Lady
Margaret a
insistat c a
ar putea, pesemne, g asi în cas
a
toate hainele
copilei, întrucât era moarta
si nu plecase nic aieri.
Fratele Antoine, conduc atorul
dominicanilor, a ridicat
mâna si a cerut rabdare.
-Înainte s ata
va
continua i, vreau s spun o
poveste, a zis
el, si te rog, domnule serif, sa
o ascul i si tu.
t
Am auzit în ureche vocea lui
Malchiah:
-Aminteste-i c ta
si tu esti predicator. Nu -l l
asa s a
câstige
confruntarea.
-Cu mul i ani în urm a, a
început fratele Antoine, un
evreu
t
p c tos din Bagdad a fost
surprins sa
afle c a
fiul lui s
aa
-a
crestinat si l-a aruncat pe b
iat în a
fl c ri. Chiar când se
aa
parea ca
nevinovatul tân ar avea sa
fie transformat în
cenus a, din cer a ap arut îns
asi binecuvântata Fecioar a. Ea
l-a salvat si l-a scos nev t mat
din foc. Iar fl aa
rile l-au
aa
c
mistuit exact pe evreul p ca-i
faca
un
aatos, care a încercat sasemenea
r au fiului s au devenit
crestin.
Dup aceast a
pild a, tarea gata sa
fac a
toat a
a
mul imea p
casa una cu pamântul.
-Este o poveste veche, am
strigat eu imediat, plin de
mânie, si se povesteste peste
tot în lume. Numai ca
de
fiecare data
este vorba despre alt oras si
despre alt evreu,
iar câ i dintre voi au vazut
asemenea lucru cu ochii lui?
t
Oare de ce este lumea atât de
dornica
sa-i dea crezare? am
continuat eu, cât de tare am
putut. Va
lupta i cu un mister
t
aici, dar printre voi nu a
coborât Sfânta Fecioara, nu ave
it
niciun fel de dovezi si ar
trebui sa
va
opri i.
t
-Cine esti tu, s a
vii si s a
vorbesti în ajutorul evreilor? a
întrebat fratele Antoine. Cine
esti tu, sa
pui la îndoial a
cuvântul stare ului propriului t
au ordin?
t
-Nu vreau sa
fiu lipsit de respect, am spus,
dar aceasta
poveste nu dovedeste nimic si nu
are nicio leg tur aa
cu
vinov atia sau nevinov atia din
cazul de fa ta
.
Mi-a venit o idee. Am ridicat
vocea cât de mult am putut.
-Crede i cu to ii în sfântul
vostru copil, am strigat.
Sfântul
tt
William, al carui mormânt se afl
a
în catedrala voastr a.
Merge i la t
el acum si cere i t
-i sa
va
îndrume. Lasa i t
-l pe
Sfântul William s va
c l uzeasc a
faptele. Ruga i t
-va
lui sa
a
aa
tt
descoperi i mormântul fetei, dac
a
tot crede i într -atât ca
este moarta. Oare nu ar fi
sfântul cel mai potrivit
mijlocitor?
Nici nu v-a i putea dori ceva
mai bun. Merge i la catedral a,
tt
cu to ii, acum.
t
- Da, da, a strigat fratele
Jerome, asa trebuie sa
facem.
Lady Margaret p area destul de
descump nit a.
a
-Sfântul William este cel mai
potrivit, a spus fratele
Jerome, aruncându-mi o privire
rapid a. Cu o sut a
de ani în
urma, a fost el însusi omorât de
evreii din Norwich. Da, sa
mergem în biseric a, sa
mergem la mormântul lui.
- Merge i cu to ii la mormânt, a
spus seriful.
tt
-Va
spun vou a, a vorbit fratele
Antoine, c a
avem înc a
un
sfânt aici, c a
avem dreptul s a
le cerem p arin ilor straiele
t
ramase de la copil a. Deja s -a
savârsit un miracol la stejarul
cel mare. Toate hainele ramase
vor deveni relicve sfinte. Va
spun: s a
spargem usile, dac a
este nevoie, si s a
lu am aceste
haine.
Mul imea devenea salbatic a. t
caa
t
s
t
Toi l reii -au tras mai
aproape, încercând sa
o împr astie sau sa
o fac a
sa
se
retrag a. Unii huiduiau, dar
fratele Jerome a r amas ferm cu
spatele la casa, cu bra ele
întinse, strigând:
t
-La catedral a, la Sfântul
William, acolo trebuie sa
mergem.
Fratele Antoine a trecut printre
mine si serif si a început sa
bata
în us a.
Seriful s-a înfuriat. S-a întors
c atre us a.
-Meir, Fluria, preg ti ia. Am s
a
va
iau la castel, ca s a
at
-v va
ap ar. Dac a
va fi nevoie, voi duce la castel
to i evreii din
t
Norwich.
Mul imea parea dezam agit a,
t
dar de fiecare parte exista
confuzie si mul i strigau numele
Sfântului William.
t
-Dar, a spus b trânul doctor
evreu, dac aa
îi vei luape
t
Meir, pe Fluria si pe noi to i
la castel, atunci acesti oameni
t
ne vor jefui casele si ne vor
arde c r ile sfinte. Te rog, te
at
implor, ia-o pe Fluria, mama
nefericitei fete, dar lasa-ma
sa
vorbesc cu Meir, poate ca
putem face niste dot
na ii, frateAntoine, pentru noua
voastr a
maa
n stire. Evreii au fost
întotdeauna generosi.
Cu alte cuvinte, îl mituia. Dar
vorbele au facut minuni si
i-au înmuiat pe to i cei care
le-au auzit.
t
-Da, ar trebui s a
pl teasc a, a spus cineva. De ce
nu? a
a
ad ugat altul. Iar vestea a str
b tut întreaga adunare.
a
aa
Fratele Jerome a strigat tare ca
va conduce o procesiune
catre catedral a
si ca
oricine se temea pentru soarta
sufletului s au nemuritor ar fi
trebuit sa
îl urmeze.
-To i cei cu felinare si lumân
ari, merge i în fa ta
ca sa
tt
lumina i drumul.
t
Cum destui se g aseau în pericol
s a
fie c alca i în pi
t
cioare
de caa
t
cum fratele Jerome traversa cu
pasi mari
l re i,
mul imea ca s ta
se pun at
în fruntea ei, mul i l -au
urmat, iar
al ii au început sa
se împr astie.
t
Lady Margaret nu s-a clintit si
s-a apropiat de batrânul
doctor.
-Nu i-ai ajutat si tu? l-a
întrebat Lady Margaret,
privindu-l
fix în ochi. S-a întors,
familiar, catre serif. N-a fost
si el,
dup a
cum singur a spus, p artas la
toate acestea? Crezi c a
Meir si Fluria sunt destul de
destep i t
cât sa
produc a
o
otrav a
faa
r ajutorul lui? S-a r asucit din
nou c atre b trân.
a
Crezi c a
dac a
ai sa-mi anulezi datoriile, ma
vei cump ara
asa, cu una, cu doua?
- Dac a
asta te va linisti si te va face
sa
te supui ade varului,
a spus b trânul, atunci, da, î i
voi anula datoriile, pentru tot
at
necazul si toata
durerea pe care le-ai suferit.
Asta a facut-o pe Lady Margaret
sa
tac a, dar numai
provizoriu. Avea mare grija
sa
nu piard a
niciun avantaj.
Seriful a f acut imediat semn
spre doi c l re i. t
aa
-Duce it
-l pe Isaac, fiul lui Solomon,
acasa
în siguranta,a
spus el. Iar voi, ceilal i, duce
it
-v at
a
si
t
cu preo ii la catedral
ruga it
-va.
-Sa
nu v a
fie mil a
de niciunul dintre ei, a
insistat Lady
Margaret, desi nu a mai ridicat
vocea cât sa
o aud a
întârzia ii. Sunt vinova i t
cu toii de t
numeroase
t
pacate si
practic a
magia neagr a
cu c r ile lor, pe care le
consider a
at
mai presus decât sfânta Biblie.
Oh, numai eu sunt de vina,
pentru ca
mi-a fost mil a
de s armana copil a. Si m a
doare s a
le fiu datoare oamenilor care au
omorât-o.
Solda ii I-au condus deoparte pe
b trân, iar caii lor ia
-au
t
pus pe fuga
pe ultimii privitori. Am putut
vedea limpede ca
cei mai mul i urmasera
felinarele procesiunii.
t
I-am întins mâna lui Lady
Margaret.
-Doamna, i-am spus, lasa it
-m a
pe mine s a
vorbesc cu ei.
Nu sunt din acest loc. Nu fac
parte din niciuna dintre
taberele de aici. Lasa it
-m a
sa
vad dac a
pot descoperi
adev arul. Si, va
asigur, totul poate fi rezolvat
la lumina zilei.
S-a uitat la mine cu destul a
blânde e, apoi, obosit a
a
t
,
încuviin at. S-a întors si,
împreun a
cu fiica sa, a urmat
t
procesiunea care se îndrepta
spre mormântul si altarul
Sfântului William. În timp ce se
uita înapoi, cineva i-a întins
o lumânare aprinsa, iar ea a
luat-o, recunoscatoare, si si-a
urmat drumul.
Solda ii caa
i-au t
pe t
Au amas
t
l ri înso it ceilal i. r numai
dominicanii, privindu-ma
casicumasfifostuntr d
aator.
Sau, mai rau, un impostor.
-Iarta-m a, frate Antoine, am
spus. Dac a
voi g asi dovezi c a
acesti oameni sunt vinova i, ma
voi înf atisa
în fa a ta.
tt
C lug arul nu stia cum s
interpreteze aceste vorbe.
aa
-Voi, cei cu scoal a, crede i ca
le sti i pe toate, a spus
tt
fratele Antoine. Am studiat si
eu, desi nu la Bologna sau
Paris, cum probabil ai facut-o
tu. Si recunosc pacatul atunci
când îl vad.
- Asa este. Î i promit, vei
primi raportul meu, it
-am raspuns.
În cele din urma, dominicanii s-
au întors si s-au îndepartat.
I-a înghi it întunericul.
t
Seriful si cu mine am r amas la
usa casei de piatr a, care
parea acum coplesita
de c l reii din jur.
aa
t
Înc a
ningea, foarte încet, nu se
oprise deloc în timpul
înfrunt arii. Am v azut z apada
curata
si alb , în ciuda mul imii
at
care fusese acolo, si mi-am dat
seama brusc ca
înghe asem.
t
Caii solda ilor erau agita i în
acest loc îngust. Dar tot mai
tt
soseau c l re i, t
unii dintre ei cu felinare, si
puteam auzi
aa
ecoul copitelor lor pe strazile
din apropiere. Nu stiam cât de
mult se întindea cartierul
evreilor, dar ei stiau, cu
siguranta.
Abia acum mi-am dat seama ca
toate ferestrele din aceasta
parte a orasului erau
întunecate, cu excep ia
ferestrelor de
t
sus, unde locuiau Meir si
Fluria.
Seriful a b tut la us a.
a
-Meir, Fluria, iesi i t
afar a, le -a cerut el. Pentru
propria
voastr a
siguran ta
,v a
iau cu mine. S-a întors si mi -a
vorbit
în soapt a. Dac a
va fi nevoie, îi voi lua pe to i
si îi voi
ttine la
castel pân a
când toat a
nebunia va înceta, altfel
oamenii vor
incendia tot orasul Norwich
numai ca sa
le dea foc evreilor.
M-am sprijinit de usa grea de
lemn si am spus cu voce
cald a, dar puternic a:
-Vrem sa
va
ajut am. Sunt un calug ar care
crede în
nevinov atia voastr a. Va
rog, l asa i t
-ne s a
intr am.
Seriful st tea si se uita la
mine.
a
Dintr-odata, s-a auzit drugul
greu ridicându-se si usa s-a
deschis.
CAPITOLUL SAPTE
Meir si Fluria
O dung a
sub ire de lumin aa
un b arbat înalt
t
a scos la iveal
si brunet, care se uita la noi
cu ochii adânci i în orbite pe o
t
fa ta
foarte alb a. Purta o rob a
de m atase maro, cu obisnuitul
semn galben aplicat pe piept. t
lui t
pareau
Pome ii înal i
slefui i, atât de întinsa
le era pielea.
t
-Au plecat pentru moment, a spus
încet seriful. Lasa-ne sa
t
veni i cu mine.
intram. Iar tu si soia ta preg
tiiat
-v a
sat
Barbatul a disp arut, iar
seriful si cu mine ne -am
strecurat
cu usurinta
în cas a.
L-am urmat pe serif pe niste
scari înguste, bine luminate si
acoperite cu covoare, pâna
într-o camer a
ar atoas a, unde în
fa a unui semineu mare a
o gra ioas a
t
st tea femeie t
si
frumoasa.
Doua
servitoare se foiau în penumbr
a.
Covoare turcesti bogate
acopereau pardoseala, iar to it
pere ii aveau tapet scump, desi
doar cu modele
t
geometrice. Dar cel mai pre ios
ornament din înc apere era
t
femeia.
Era mai tân r decât Lady
Margaret. Boneta alb a
îi
aa
acoperea în întregime p arul si
îi scotea în eviden ta
pielea
maslinie si ochii c aprui,
adânci. Rochia pe care o purta
era
de un roz intens, cu mâneci
bogate prinse în nasturi sub o
tunic a
ce p area tesut a
cu fir de aur. Purta pantofi
grosi si
i-am v azut mantia pe sp tarul
scaunului. Era îmbr cat a
si
aa
preg tit a
se fie luata
a
de acolo.
Lâng a
un perete se afla un dulap mare
cu c r i, plin de
at
volume legate în piele, iar pe
un birou simplu de lemn se
îngr amadeau registre si pagini
de pergament scrise. Câteva
volume cu leg turi negre fuseser
a
adunate într
a
-o parte a
biroului. Iar pe alt perete am v
azut ceva ce sem ana cu o
harta, desi se afla prea departe
de lumina focului ca sa-mi
dau seama cu certitudine.
Caminul însusi era înalt si
focul luxuriant, iar scaunele
din
lemn bogat sculptat împr astiate
în jur erau acoperite cu
perne. Existau si câteva
banchete în penumbra, aranjate
pe
un rând, ca si cum uneori ar fi
venit sa
stea acolo înv ata
cei.
Femeia s-a ridicat în picioare
si a luat mantia cu gluga
de
pe sp tarul scaunului. A vorbit
încet si linistit.
a
-Pot s a
va
ofer niste vin fiert înainte de
a pleca, domnule
serif?
Barbatul ei p area paralizat, se
uita în jur ca si cum nu stia
ce sa
faca
si p area s a-i fie rusine din
aceasta
cauz a.
Era un barbat ar atos dup a
toate standardele, cu mâini
sub iri si frumoase si cu o
profunzime vis atoare în
priviri.
t
Parea nenorocit. Aproape far a
speran ta
. As fi vrut cu
disperare sa-i inspir curaj.
-Stiu ce trebuie f acut, a spus
femeia. M a
ve i lua la castel
t
ca sa
fiu în siguran ta
.
Îmi amintea de cineva cunoscut,
dar n-as fi putut spune de
cine sau de ce, si nu aveam timp
pentru astfel de gânduri.
Ea a vorbit din nou:
-Am stat de vorb a
cu b trânii, cu rabinul
sinagogii. Am
a
vorbit cu Isaac si cu fiii lui.
Am fost cu to ii de acord. Meir
le
t
va scrie verilor nostri din
Paris. Va ob ine de la fiica
noastra
t
o scrisoare care sa
dovedeasca
faptul ca
se afla
în via ta
...
-Nu va fi destul, a început
seriful. Este periculos ca Meir
s r mâna
aici.
aa
-De ce spui asta? întreb a
ea. Toat a
lumea stie c a
nu va
pleca din Norwich fara
mine.
- Este adevarat, a meditat el.
Foarte bine.
-Si va scrie si dup a
o mie de monede de aur pentru
m n stirea dominican a.
aa
Seriful a ridicat mâinile cu în
elegere si a încuviin at.
tt
- Lasa-ma
saa
mân aici, a spus încet Meir.
Trebuie s a
r scriu
scrisorile si sa
ma
sf tuiesc mai departe cu ceilal
i. at
-Vei fi în pericol, a spus
seriful. Cu cât aduni mai repede
niste bani, fie si de la evreii
din oras, cu atât va fi mai bine
pentru tine. Dar uneori banii nu
sunt de ajuns pentru a opri
asemenea lucruri. Trebuie s a
trimi i dup a
fiica ta si s a
o
t
aduci acasa.
Meir a cl tinat din cap.
a
-Nu vreau sa
o pun din nou pe drumuri pe o
astfel de
vreme, a spus, dar avea vocea
nesigura
si eu am stiut ca
minea si ca
îi era rusine. O mie de monede
de aur
t
si
anularea cât mai multor datorii
c atre noi. Eu nu împ art asesc
priceperea neamului meu în a
împrumuta bani, a continuat.
Sunt un învatat, asa cum stii tu
si asa cum stiu si fii t i,
a
domnule serif. Dar pot s a
stau de vorb a
cu toat a
lumea de
pe aici si cu siguran ta
vom ajunge la o sum a...
-Foarte probabil, a spus
seriful. Dar î i t
mai cer ceva,
înainte de a-i asigura protec
ia. Cartea voastr a
sfânt a
tt
care
este?
Meir, cinstit cum era, a devenit
palid. S-a apropiat încet de
birou si a ridicat un volum
gros, legat în piele. Avea pe
coperta litere ebraice gravate
în aur.
- Tora, a soptit el. S-a uitat
nesigur la serif.
-Pune mâna pe ea si jura-mi ca
esti nevinovat de tot ce te
acuza lumea.
Barbatul ar ata ca si cum ar fi
urmat s a-si piarda
cunostin
a. Avea o expresie îndep artat a
în privire, ca si cum ar fi
t
visat, iar visul se dovedea un
cosmar.
Voiam cu disperare sa
intervin, dar ce puteam sa
fac?
Malchiah, ajuta-l.
În cele din urm at
, inând cartea grea cu mâna
stâng a, Meir
a pus-o deasupra pe cea dreapt a
si a vorbit, cu voce
tremurând :
a
-Jur c a
niciodat a
în viaa mea nu am f acut r au
vreunei
t
fiin e omenesti si c a
nu i a
t
-am f acut r u nici fiicei
Fluriei, Lea.
Jur ca
nu i-am f acut r au în niciun
fel, c a
am avut grij a
de ea
cu dragostea si cu aten ia care
i se cer unui tat a
adoptiv si
t
ca... este plecat a
dintre noi.
S-a uitat la serif.
Seriful stia si el acum c a
fata era moart a.
Dar a asteptat doar o clipa,
apoi a încuviin at din cap.
t
-Haide, Fluria, a spus seriful.
S-a uitat la Meir. Voi avea
grij a
sa
fie în siguran ta
si s a
aib a
parte de tot ce -i trebuie.
Voi avea grij a
ca solda ii s a
t
împr astie vorba prin oras. Voi
vorbi eu însumi cu dominicanii.
La fel si tu, a ad ugat el,
a
uitându-se la mine. Apoi i s-a
adresat din nou lui Meir.
Adun a
repede cât de mul i bani po i.
Ob ine anularea cât t
tt
mai multor datorii. Asta va
costa toata
comunitatea, dar nu
va
ve i ruina.
t
Servitoarele si so ia au coborât
sc arile, iar seriful le
t
-a
urmat. Am auzit apoi pe cineva
zavorând usa în spatele lor.
Barbatul s-a uitat acum la mine.
-De ce vrei sa
mat
m-a
aju i? întrebat. Parea atât de
descurajat si de deprimat cât
poate fi un om.
-Pentru ca
te-ai rugat pentru ajutor, am
raspuns, si, daca
voi putea fi r aspunsul la rug
aciunile tale, o voi face.
- Î i ba i joc de mine, frate?
mt
-a întrebat.
t
- Deloc, am raspuns. Dar fata,
Lea. Este moart , nu-i asa?
a
O clip a
lung a
abia dac a
m-a privit. Apoi a tras scaunul
din
spatele biroului si s-a asezat.
M-am asezat si eu pe scaunul cu
sp tar înalt din fa a lui.
at
Ne uitam acum direct unul la cel
lalt.
a
-Nu stiu de unde vii, a spus el
în soapta. Nu stiu de ce am
încredere în tine. Stii la fel
de bine ca si mine ca
fraiit ia
t
dominicani sunt cei care ne
coplesesc cu învinuiri. Sa
se
lupte s a
mai ob in a
t
un sfânt, aceasta este înda
torirea lor.
De parc a
Sfântul William n-ar bântui
pentru totdeauna
orasul Norwich.
-Cunosc povestea Sfântului
William, am spus. Am auzit-o
deseori. Un copil crucificat de
evrei în ziua de Paste. Un
pachet de minciuni. Si un
mormânt menit sa
atrag a
pelerinii
la Norwich.
-Sa
nu spui asa ceva în afara
acestei case, a zis Meir, sau
altfel î i vor smulge membrele
unul câte unul.
t
-Nu sunt aici c a
sa
ma
cert cu ei. Sunt aici ca s a
te ajut
sa-i rezolvi problema. Spune-mi
ce s-a întâmplat si de ce
t
nu a i fugit.
t
-Sa
fugim? a întrebat. Dac a
fugim, suntem consi dera it
vinova i si t
urm at
s-ar întinde nu
ri i, iar nebunia doar în
Norwich, ci si asupra evreilor
care ne-ar oferi a
ad post.
Crede-m a, în aceast at
ar a, o scânteie din Oxford
poate
aprinde un foc la Londra.
- Da, sunt sigur ca ai dreptate.
Ce s-a întâmplat?
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
-A murit, a soptit el. De febr a
iliac a. La sfârsit, du rerea a
încetat, asa cum se întâmpl a
deseori. Era linistit a.
Dar nu ardea numai pentru ca
o acopeream noi cu
comprese reci. Iar atunci când
si-a primit prietenele, pe
Lady Margaret si pe Nell, doar p
area vindecat a
de febr a.
Diminea a devreme a murit în bra
ele Fluriei, iar Fluria...
tt
Dar nu-i pot povesti totul.
t
- Este îngropat a
lânga
stejarul cel mare?
-Sigur ca
nu, a spus el cu dispre , t
iar be ivii t
aceia nu
ne-au vazut niciodat a
ducând -o acolo. Nu ne-a vazut
nimeni. Am purtat-o în bra e, la
piept, la fel de tandru ca pe
t
o mireasa. Si am mers prin p
dure ore-n sir, pâna
când am
a
ajuns la malul moale al unui
pârâu, iar acolo am
încredin at-o pamântului într -
un mormânt pu in t
t
adânc,
înf surat a
doar într -un giulgiu, si ne-am
rugat împreuna,
a
acoperind-o cu pamânt si pietre.
Asta a fost tot ce am putut
sa mai facem pentru ea.
-Exist a
cineva la Paris în stare s a
scrie o scrisoare care s a
fie crezuta aici? l-am întrebat.
S-a uitat în sus, ca înspre un
vis, dar si ca si cum s-ar fi
minunat de abilitatea mea de a
coopera cu el în minciuna.
- Cu siguranta
ca
exist a
o comunitate evreiasca
acolo...
-Într-adev ar, a spus. Noi trei
am venit încoace chiar din
Paris, pentru ca
eu am mostenit aceast a
cas a
si banii
datora i unchiului meu de aici.
Da, exist a
o comunitate la
t
Paris, si exista
si un dominican care s-ar putea
sa
vrea sa
ne ajute, nu pentru ca
nu si -ar face scrupule sa
mint a,
scriind o scrisoare în care sa
pretind a
ca
fata se afl a
în
via . t
ca
este prietenul nostru, va
ta
Ar putea min i pentru
ramâne prietenul nostru si va
pleda pentru noi.
-S-ar putea sa
fie tot ce ne trebuie. Acest
dominican este
un învatat?
-Str lucit, a
care a studiat cu cei mai buni
profesori de
acolo. Doctor în drept si
absolvent de teologie. Si foarte
recunosc ator nou a
pentru c a
i-am facut un serviciu foarte
neobisnuit. S-a oprit. Dar dac a
ma
însel? Dac a
ma
însel
complet si se întoarce împotriva
noastr ? Exist a
motive si
a
pentru asta, cerul mi-e martor.
- Po i sa-mi explici?
t
- Nu, nu pot.
-Cum ti-ai putea da seama dac a
va dori s a
va
ajute sau
daca se va întoarce împotriva
voastr ?
a
-Fluria îsi va da seama. Fluria
va sti foarte bine ce s a
fac a,
si doar Fluria î i va putea
explica si tie. Daca
t
Fluria va spune
ca
trebuie sa-i scriu acestui om...
S-a oprit din nou. Nu avea
încredere în niciuna dintre
deciziile lui.
-Dar nu pot sa-i scriu. Sunt
nebun s a
o cred. Dac a
vine
încoace si ne acuza
si el?
-Ce fel de om este? am întrebat.
Ce leg tur a
exist a
între
a
el, tine si Fluria?
- O, ai pus întrebarea-cheie, a
raspuns.
-Dar dac a
ma
duc chiar eu s a
vorbesc cu el? Cât dureaz a
sa
ajung la Paris? Crezi c a
ai putea sterge destule datorii,
ai
putea aduna destul aur, t
-le ca
eu ma
promi ânduvoi
întoarce cu înc a
si mai muli t
bani? Vorbeste -mi despre
acest dominican. De ce crezi ca
v-ar putea ajuta?
Si-a muscat buza de jos. Ar ata
ca golit de sânge. S-a l asat
pe spate în scaun.
-Dar trebuie s a
ma
gândesc la Fluria, a murmurat
el. Nu
trebuie sa
permit asa ceva, chiar dac a
asta ne-ar putea
salva.
- Te referi la familia paterna
a fetei? am întrebat. Un bunic,
poate? Este el speran a ta de a
aduna monedele de aur?
t
Parca te-am auzit pomenind ca i-
ai fost tata
adoptiv.
A fluturat din mâna.
-Am o mul ime de prieteni. Banii
nu reprezint a
o
t
problema. Pot ob ine banii. Îi
pot procura de la Londra. Am
t
pomenit Parisul numai ca s a
câstig timp si pentru c a
am
pretins ca
Lea s-a dus acolo, iar o
scrisoare din Paris ar
putea sa
o confirme. Minciuni. Minciuni!
A plecat capul. Dar
acest barbat... S-a oprit din
nou.
-Meir, acest doctor în drept ar
putea reprezenta solu ia.
t
Trebuie sa
ai încredere în mine. Dac a
acest domi nican
puternic ar veni încoace, ar
putea prelua controlul acestei
mici comunit ati, oprind nebunia
cautarii unui nou sfânt,
pentru c a
acesta este scopul care hr
aneste focul, iar un om
educat si destept ar în elege
lucrurile imediat. Norwich nu
t
este Parisul.
Avea chipul indescriptibil de
trist. Nu putea vorbi. Era
sfâsiat.
-Vai, n-am fost niciodata
nimic altceva decât un om al
c r ilor, a spus oftând. Nu sunt
deloc destept. Nu pot sa-mi
at
dau seama ce ar face acest b
arbat si ce nu. Pot s a
adun o
mie de monede de aur, dar pe
barbatul acesta... Macar
daca nu mi-ar fi luat-o pe
Fluria.
-Da-mi permisiunea a
vorbesc cu so ia ta, dac a
s t
asta
doresti, am spus. Scrie-i un
bilet serifului spunându-i ca
esti
de acord s a
stau de vorb at
cu so ia ta între patru ochi. M
a
vor primi în castel. Seriful si-
a format o impresie favorabila
despre mine.
-Vei pastra secret tot ce-i va
spune, tot ce te va întreba,
t
tot ce î i va dest inui?
ta
-Da, daca
as fi un preot, dar nu sunt.
Meir, ai încredere în
mine. Ma
aflu aici pentru tine si Fluria,
pentru niciun alt
motiv.
A zâmbit în cel mai trist mod cu
putinta.
-M-am rugat sa-mi apara
un înger al Domnului, a spus.
Am scris poeme, m-am rugat. L-am
implorat pe Domnul
sa-mi înfrânga
dusmanii. Ce poet vis ator mai
sunt si eu!
-Un poet, am spus, gândindu-m a
si zâmbind. Asa cum
st tea în scaun, era la fel de
elegant ca so ia lui, la fel de
at
sub ire, ar a
-un fel pe care îl g aseam misc
ator. Iar
t
ta într
acum se desemnase pe sine cu
acel cuvânt minunat, dar
parca
se rusina de el.
Iar oamenii de afara
îi puneau la cale moartea. Eram
sigur
de asta.
-Esti un poet si un om
credincios, am spus. Te-ai rugat
cu
credinta, nu-i asa?
A încuviin at. S-a uitat la c r
i.
t
at
- Si am jurat pe cartea sfânta.
-Ai spus adev arul, am zis. Dar
îmi d deam seama c a
orice
a
discu ie cu el nu avea s a
mai duca
t
niciunde.
- Da, i-am spus, iar seriful
stie de-acum.
Era gata sa cedeze lacrimilor.
-Meir, nu avem timp acum s a
cânt arim aceste lucruri, am
spus. Scrie biletul acela. Eu nu
sunt nici poet, nici visator.
Dar pot încerca sa
fiu îngerul Domnului. Haide, fa-
o.
159
CAPITOLUL OPT
Nenorocirile unui popor
Stiam destule despre aceast a
perioad a
din istorie cât
sa-mi dau seama ca
oamenii nu se aventurau pe-afara
în
mijlocul nop ii, mai ales pe
ninsoare, dar Meir scrisese
t
pentru mine o scrisoare elocvent
a
si urgent a, explicân-du -i
serifului, dar si c apitanului g
arzii, c aruia Meir îi spunea pe
nume, ca
trebuie sa
ovad pe Fluria far a
întâr ziere. Îi
scrisese o scrisoare si Fluriei,
pe care am citit-o,
îndemnând-o sa
stea de vorb a
si sa
aib a
încredere în mine.
Am descoperit c a
am de urcat o pant a
abrupt a
pân a
la
castel si, spre dezamagirea mea,
Malchiah mi-a spus doar
ca-mi îndeplinesc frumos
misiunea. Niciun fel de informa
ii
t
sau sfaturi pentru ce va urma.
Când am fost primit, în cele din
urma, în camera Fluriei de
la castel, eram înghe at, ud si
epuizat.
t
Dar ceea ce am vazut m-a
revigorat imediat. Întâi de
toate, înc aperea îns asi,
situat a
sus, în cel mai puternic turn
al castelului, ar ata ca un
palat, si chiar dac a
Fluriei nu i -o fi
pasat prea tare de tapiseriile
cu personaje, ele acopereau
peste tot pere ii de piatr a, la
fel cum covoare frumos esute
tt
acopereau pardoseala.
Într-un candelabru înalt de fier
ardeau o mul ime t
de
lumân ari, iar înc aperea era pl
acut luminat a
de ele si de
focul din camin.
Doar o singur a
camer a
îi fusese repartizat a
Fluriei,
evident, asa ca
ne aflam în umbra patului ei
enorm si
înconjurat de draperii grele.
Semineul se afla în partea opus
a, sub o plac a
mare de
piatra, iar fumul iesea printr-o
gaura direct prin acoperis.
Patul era de perdele stacojii,
iar al turi existau
ascuns a
scaune bogat sculptate pe care
ne puteam aseza -un lux,
desigur -si o masa
de scris pe care o puteam aranja
între
noi, pentru o discu ie mai
familiar ta.
Fluria s-a asezat la masa
si mi-a f acut semn s a
iau loc pe
scaunul din fa a ei.
t
În încapere era cald, aproape
prea cald si, cu permisiunea
doamnei, mi-am l asat pantofii s
a
se usuce lâng a
foc. Mi -a
oferit vin fiert, la fel ca
serifului mai devreme, dar
sincer sa
fiu nu eram sigur dac a
trebuie s a
primesc vin, dac a
voiam,
si de fapt nu voiam.
Fluria a citit scrisoarea în
care Meir îi cerea, în
ebraica,sa
mi se dest inuiasca
si sa
aiba
încredere în mine. A împ turit
aa
repede pergamentul tare si a
aranjat scrisoarea sub o carte
cu coperte de piele de pe mas a,
mult mai mic a
decât
volumele r amase acas a.
Purta aceeasi boneta
ca si mai devreme, care îi
acoperea
perfect p arul, dar îsi scosese
voalul lucrat cu grij a
si tunica
strâmt a
de m atase, iar acum avea pe
umeri o cap a
de lân a
tivit a
cu blan a, cu gluga l asat a
pe spate. Un v al alb simplu,
cu margine aurie, îi atârna pe
umeri si pe spate.
Amsim itdinnouc a
îmi aduce aminte de cineva
cunoscut
t
din via a mea, dar iar tasi nu
am avut timp s a-mi duc gândul
pâna la cap t.
a
A netezit scrisoarea.
-Ceea ce î i voi spune va r
amâne absolut între noi, asa
t
cum m a
asigura
so ul meu?
t
-Da, absolut. Nu sunt preot,
sunt doar un frate. Dar î i voi
t
pastra m arturisirea secret a
la fel cum p astreaz a
un preot
taina spovedaniei. Crede-m a
ca
am venit aici numai ca s a
va
ajut pe voi. Gândeste-te la mine
ca la raspunsul primit
rugaciunilor tale.
-La fel te descrie si el, a spus
ea gânditoare. Si sunt
bucuroas a
sa
te consider astfel. Dar stii tu
ce a avut de
suferit poporul nostru în
Anglia, de-a lungul multor ani?
- Vin de departe, dar stiu câte
ceva, am raspuns.
În mod evident, îi venea mai
usor s a
vorbeasc a
decât lui
Meir. A stat pu in pe gânduri,
dar a continuat.
t
-Pe când aveam opt ani, a
început ea, to i t
evreii din
Londra au fost închisi în Turn,
pentru propria lor siguranta,
din cauza tulbur arilor stârnite
de c s
aa
toria regelui cu regina
Eleanor de Proven a. Eram la
Paris atunci, dar am aflat, si
t
am avut si noi necazurile
noastre. Pe când aveam zece ani,
într-o sâmb taa, în timp ce to i
evreii din Londra se aflau la
t
rug aciune, cartea noastr a
sfânt a, Talmudul, a fost
sfâsiat a
în buc ati si ars a
în pia a public a. Desigur,
t
nu ne -au luat
toate c r ile. Au adunat doar
ce-au vazut.
at
Am cl tinat din cap.
a
-Pe când aveam paisprezece ani,
iar tat l meu, Eli, si cu
a
mine locuiam în Oxford, studen
ii t
s-au revoltat si ne-au
jefuit casele, deoarece ne
datorau multe c r i, împrumutate
at
de la noi. Dac a
cineva... S-a oprit, apoi a
continuat. Dac a
nu
ne-ar fi avertizat cineva, cei
mai mul i sit
-ar fi pierdut c r ile,
at
si totusi studen ii din Oxford
continu a
sa
t
le împrumute de la
noi si sa închirieze camere în
case care ne apar in.
t
Am facut un gest ca sa-mi ar at
compasiunea. I-am
îng duit apoi sa
continue.
a
-Când aveam douazeci si unu de
ani, a spus ea, evreilor
din Anglia li s-a interzis s a
manânce carne în timpul postului
mare, sau ori de câte ori nu le
era îngaduit crestinilor. A
oftat. Legile si persecu iile
împotriva noastr a
sunt cu
t
adev arat prea numeroase ca s at
i le pot însira pe toate. Iar
acum doi ani, în Lincoln, s-a
petrecut cel mai teribil
eveniment dintre toate.
-Te referi la Sfântul Hugh. Am
auzit mul imea pomenind
t
de el. Stiu câte ceva.
-Stii, sper, ca
faptele de care suntem acuza i
nu au fost
t
decât o minciuna. Imagineaza-ic
ta
am fi putut lua un copil
crestin, ca
l-am fi încoronat cu spini, ca
i-am fi gaurit
mâinile si picioarele si ca
nea
-amfib
tutjocdeelînchipdeHristos.
Imagineaza-i. Si c a
evreii din toat a
t
Anglia s -ar fi
adunat ca sa
ia parte la acest ritual
diavolesc! Si totusi, asa
se spune c a
amfi f acut. Dac a
un membru nefericit al rasei
noastre n-ar fi fost torturat si
silit s a
îi numeasc a
si pe al ii,
t
nebunia nu ar fi ajuns atât de
departe. Regele însusi a venit
la Lincoln, l-a condamnat pe
bietul Copin, cel care
marturisise aceste lucruri
inimaginabile si l-a spânzurat,
dar
nu înainte de a-l târî prin tot
orasul legat de un cal.
Am tresarit.
-Mul i t
evrei au fost dusi la Londra si
încarcera i. t
Mul i t
evrei au fost judeca i. Mul i
evrei au murit. Totul pentru o
tt
poveste inventat a
despre un copil schingiuit, iar
copilul
însusi este acum îngropat într-
un mormânt înc a
si mai
impresionant decât cel al
Sfântului William din Norwich,
care a avut onoarea de a fi
subiectul unei povesti
asem ntt
aatoare cu mul i, mul i ani mai
înainte. Sfântul Hugha ridicat
toat a
Anglia împotriva noastr a.
Oamenii simpli i -au
transformat povestea în cântece.
-Nu exista
pe lumea aceasta niciun loc
sigur pentru voi?
am întrebat-o.
-Ma
întreb si eu, a r aspuns. Eram
la Paris împreun a
cu
tata atunci când Meir mi-a
propus a
ne c s torim. In
s aa
Norwich a existat mereu o
comunitate solida, care a reusit
sa
supravie uiasc a
povestii Sfântului William, iar
Meir a
t
mostenit averea unchiului sau de
aici.
- În eleg.
t
-Si în Paris ne-au fost arse c r
ile sfinte. Iar ce n-a ars a
at
fost împ r it franciscanilor si
dominicanilor...
at
S-a oprit si s-a uitat la rasa
mea de c alug ar.
-Continu a, te rog, am spus. S a
nu crezi c a
sunt câ tusi de
pu in împotriva ta. Stiu ca
ambele ordine stu
t
diaza
Talmudul...
As fi vrut sa-mi aduc aminte mai
multe dintre lucrurile pe
care le stiam.
- Spune-mi, ce s-a mai
întâmplat?
-Stii ca
marele suveran, majestatea sa
regele Ludovic, ne
uraste, ne persecut a
si ne -a confiscat propriet
atile c a
sa-si
finan eze Cruciada.
t
-Da, stiu toate aceste lucruri,
am spus. Cruciadele i-au
costat enorm pe evreii din toate
orasele, de pe toate
domeniile.
-Dar la Paris, înv a ii nostri,
inclusiv cei din neamul meu,
at
t
s-au luptat pentru Talmud atunci
când ne-a fost luat. Au
apelat la însusi papa, iar papa
a fost de acord ca
trebuie
deschis un proces. Povestea
noastra
nu este doar una de
nesfârsite persecu ii. t
Avem înv at
t
nostri.
a ii Avem
momentele noastre de glorie. La
Paris, cel pu in, profesorii
t
nostri au pledat elocvent pentru
cat
noastre
r ile sfinte,
pentru universalitatea lor si
pentru faptul ca
Talmudul nu
reprezenta o t
care veneau în
amenin are pentru crestinii
contact cu noi. Ei bine,
procesul a fost în van. Cum mai
puteau sa
studieze înv at
t
nostri, dac a
le erau luate
a ii
c r ile? Si cu toate acestea,
mul i oameni din Oxford sau det
at
la Paris doresc, în timpurile
noastre, sa
înve e ebraica. Fra iit
t
din ordinul tau vor sa
înve e ebraica. Tat l meu a
ta
avut
mereu studen i crestini în jurul
lui...
t
S-a întrerupt. Ceva o afecta
profund. Si-a dus mâna la
frunte si a început s a
plâng a
atât de brusc, încât m -a luat
pe nepreg tite.
a
-Fluria, am spus, ab inându-ma
de la orice fel de atingere
t
mai familiar a
pe care ar fi putut -o considera
nepotrivita.
Cunosc toate aceste suferin e si
încerc ari. Stiu c a
la Paris
t
regele Ludovic a interzis camata
si i-a dat afara
din cetate
pe cei care n-au vrut s a
se supun a. Stiu de ce s -au
apucat
de aceast a
meserie cei din neamul t au si
stiu c a
rezist a
acum în Anglia numai pentru ca
este nevoie de ei, este
nevoie ca sa-i împrumute pe
baroni si ca sa
împrumute
Biserica. Nu-i nevoie s a
pledezi pentru cauza poporului t
au
în faa t
mea. Spune -mi doar ce ar trebui
sa
facem ca sa
trecem peste nenorocirea careia
trebuie sa-i facem fata
acum.
S-a oprit din plâns. S-a cautat
în buzunarele rochiei, a scos
o batista
de m atase si si -a sters încet
ochii.
-Iarta-m a
ca
m-am lungit. Nu exista
loc sigur pentru noi.
La Paris lucrurile nu stau
altfel, indiferent cât de mul it
studiaz a
vechea noastr a
limb a. Poate c a
unele aspecte ale
vie ii sunt mai usoare la Paris,
dar Norwich pare un loc mai
t
pasnic, sau cel pu in asa i s-a
parut lui Meir.
t
-Meir a pomenit despre un barbat
din Paris care v-ar
putea ajuta, am zis. Dar a spus
c a
numai tu po i hot arî dac a
t
sa
apela i la el. Si trebuie sa-im
tarturisesc, Fluria, c a
t
stiu
faptul ca
fiica ta, Lea, este moart a.
A izbucnit din nou în lacrimi si
a întors capul, acoperindu-si
fa a cu batista.
t
Am asteptat. Am ramas ascultând
trosnetul focului în
camin, am l asat -o sa
se potoleasc a, apoi am spus:
-Cu ani în urma, mi-am pierdut
fratele si sora. M-am oprit.
Dar tot nu cred ca-mi pot
imagina durerea unei mame care
îsi pierde copilul.
-Frate Toby, nu stii nici pe jum
atate durerea mea. S-a
întors din nou spre mine,
strângând tare batista în mâna.
Avea ochii blânzi, larg
deschisi. A tras adânc aer în
piept.
Am pierdut doi copii. Iar în ce-
l priveste pe barbatul din
Paris, cred c a
ar trece si marea ca s a
ma
apere. Dar nu stiu
cum ar putea reac iona aflând ca
Lea este moart a.
t
-Nu te pot ajuta eu s a
iei o hot arâre? Dac a
hot aa
sti s a
r
ma duc la Paris sa-l caut pe
acel om, o voi face.
M-a studiat îndelung.
-Nu te îndoi de mine, am spus.
Sunt un raa
t citor, dar
crede-ma
ca
am ajuns aici din voia Domnului.
Am fost trimis
sa
am grij a
de tine. Si voi risca orice ca s
a-mi împlinesc
menirea.
A continuat sa
mediteze. De ce s a
ma
fi acceptat?
-Zici ca
ai pierdut doi copii. Spune-mi
ce s-a întâmplat. Si
povesteste-mi despre acel
barbat. Tot ce-mi vei dest inui
a
nu va fi folosit pentru a-i face
r au nim anui, doar te va ajuta
sa judeci mai bine totul.
-Foarte bine, a zis ea. Î i voi
spune întreaga poveste, si
t
poate c a
asa voi reusi s a
ma
hot r sc, pentru c a
aa
tragedia
cu care ne confrunt am nu este
una obisnuit a
si nici
povestea mea nu este una
obisnuita.
CAPITOLUL NOUA
Marturisirea Fluriei
Acum paisprezece ani eram foarte
tân aa
, foarte ne
rchibzuit
a
si -am tr dat credin a t
si pe toi t
cei dragi.
mi a
Locuiam la Oxford pe atunci,
unde tat l meu
a
studia îm
preun a
cuali înv at
t
t
a i. Mergeam des la Oxford,
pentru c a
tata avea t
care doreau sat
studen i acolo, oameni înve e
ebraica si îl pl teau bine ca
profesor.
a
Se p area c a, pentru prima dat
a
în vremea aceea, înv a
a ii
tt
doreau s a
studieze vechea noastr a
limb a. Si tot mai multe
documente din vremuri de demult
ieseau la iveala. Tata era
un profesor foarte c autat,
admirat deopotriv a
de evrei si de
necredinciosi.
Considera un lucru bun faptul ca
si crestinii înv atau
ebraica. Se contrazicea cu ei pe
teme de credin ta
, dar
într-un fel prietenos.
Ceea ce nu putea sti era c a
eu îmi d aruisem în între gime
inima unui tânar care tocmai
termina de studiat Artele la
Oxford.
Avea aproape dou azeci si unu de
ani, iar eu doar pais prezece.
Am dezvoltat o mare pasiune
pentru el, destul cât
sa-mi tr dez credin a si
dragostea tat lui meu si s t
aa
renun
at
la bunastarea care m-ar fi
asteptat. Iar tânarul acela ma
iubea la fel de mult, atât de
mult, încât a jurat sa
renun e Ia
t
credin a lui, daca
i s
t
-ar fi cerut.
Chiar acest tân ar a fost cel
care a venit s a
ne înstiin teze
despre r t
din Oxford, si am anun at la rân
dul
azmeri ele t
nostru cât mai mul i evrei, ca s
a
poat a
fugi. Dac a
nu ar fi
t
fost acest tân ar, ne-am fi
pierdut cea mai mare parte a
bibliotecii, la fel ca si alte
bunuri de valoare. Tat l meu i-a
a
ramas recunosc ator, dar îl
aprecia si pentru mintea lui
iscoditoare.
Tatanuaavutb iei.Mamaan tascut
doi gemeni, dar nu a
a
supravie uit niciunul.
t
Numele acestui tân ar era
Godwin, si trebuie s a
stii c a
tat l
a
lui era un conte puternic si
bogat, foarte furios sa
afle ca
fiul sau se îndr agostise de o
evreic a, furios sa
aud a
ca
studiile îl adusesera
în compania unei fete evreice
pentru
care ar fi fost gata sa renun e
la tot.
t
Existase o aa
profund a
între conte si Godwin.
leg tur
Godwin nu era fiul cel mai mare,
dar era favoritul tat lui, iar
a
unchiul lui Godwin, mort far a
urmasi, îi l asase moste nire în
Fran a o avere cel pu in egal t
ta
celei pe care fratele lui mai
mare, Nigel, urma sa
o mosteneasca
de la tat l lor.
a
Dar acum tat l voia s a
se r azbune pe Godwin pentru c a
îl
a
dezamagise.
L-a trimis la Roma, ca sa-l
despart a
demine si ca s a
fie
educat în sânul bisericii. L-a
amenin at c a
va da la iveal a
t
faptul c a
îl sedusesem, asa spunea el, dac
a
mai rosteam
vreodat a
numele lui Godwin, sau dac a
Godwin nu pleca
imediat si dac a
îmi mai rostea numele vreodat a.
Adev arul
este ca
b trânul conte se temea de
dizgra ia în care ar fit
a
cazut dac a
s-ar fi aflat c a
Godwin se îndr agostise de mine,
sau daca
acesta ar fi încercat sa
se c s toreasca
în secret.
aa
Î i imaginezi dezastrul care ar
fi urmat dac a
Godwin s
t
-ar fi
al turat a
comunit atii noastre. Mai
existaser a
oa meni
converti i la credin a noastr t
ta, dar Godwin era fiul unui tat
a
mândru si puternic. Sa
nu mai vorbim de razvr atiri!
Existasera
revolte pentru mai pu in lucru
decât convertirea
t
unui fiu de nobil la iudaism,
mai ales în acele timpuri
agitate, când eram mereu
persecuta i.
t
În ce-l priveste pe tat l meu,
el nu stia de ce anume am
a
putea fi acuza i, dar era la fel
de îngrijorat pe cât era de
t
furios. Sa
ma
convertesc eu la crestinism ar
fi fost de
neconceput pentru el, si în
curând a reusit s a
fac a
sa
fie de
neconceput si pentru mine.
Sim ea îns a
ca
Godwin l-a a
Godwin venise sub
t
tr dat.
acoperisul lui ca s a
studieze ebraica, s a
discute filozofie si
sa-i stea la picioare, si totusi
comisese netrebnicia de a o
seduce pe fiica marelui
profesor.
Tata avea o sl biciune pentru
mine, întrucât eram tot ce
a
avea, si a devenit furios pe
Godwin.
Godwin si cu mine ne-am dat
seama curând ca
dragostea
noastr a
era lipsit a
de orice speran ta
. Urma sa
atragem
oprobriul si rusinea, indiferent
ce am fi f acut. Dac a
ma
crestinam, as fi fost
excomunicat a, mostenirea mea
din
partea mamei ar fi fost
confiscat a, iar tata ar fi
ramas
abandonat la at
gând cu care nu ma
b trâne e, puteam
împ aca. Dac a
s-ar fi convertit Godwin la
iudaism, dizgra ia
t
lui n-ar fi fost cu nimic mai
prejos.
Asadar, a r amas hot arât ca
Godwin sa
plece la Roma.
Tat ls aual asat s a
se în eleag a
ca
nutrea înc a
at
planuri
mari pentru fiul lui, m acar o
mitr a
de episcop, dac a
nu chiar
o p laarie de cardinal.
Godwin avea rude printre
clericii puternici de la Paris
si de
la Roma. Dar pentru el,
legamintele religioase
reprezentau
o pedeaps a
sever a, întrucât Godwin nu
credea în niciun fel
de Dumnezeu si fusese un tânar
om de lume.
În timp ce eu îi iubeam
inteligen a, umorul si pasiunea,
t
al ii îl admirau pentru cât vin
putea s a
bea într
t
-o singura
sear a
si pentru priceperea lui la
mânuirea s abiei, la c l rie
aa
si la dans. De fapt, veselia si
farmecul lui, care ma
seduseser a
pe mine, erau înso ite de o mare
elocin ta
t
si de
dragostea pentru poezie si muzic
a. Compusese mult a
muzic a
pentru aa
si îmi cântase deseori la
l ut acest
instrument, atunci când tata se
culca si nu mai putea auzi
ce facem noi în camera de jos.
O via ta
destinat a
Bisericii reprezenta ceva
profund
neatr g tor pentru Godwin. Ar fi
preferat, mai degrab aa
a,s a
plece în cruciad a
în Tara Sfânt a,s a
descopere acolo si pe
drum noi aventuri.
Dar tat l lui nu inten iona sa-l
echipeze pentru lupta
si a
at
aranjat sa-l trimit a
în Cetatea Sfânt a
sub controlul strict al
celor mai t
dintre familiei, sa
ambi iosi clericii cerân du-i
promoveze în ierarhia ordinelor
religioase, pentru ca
altminteri va fi renegat.
Godwin si cu mine ne-am întâlnit
pentru ultima oara, iar
Godwin mi-a spus atunci c a
trebuia s a
nu ne mai vedem
niciodat a. aa
parale pe via a din rândul Bise
-
Nud deadou t
ricii. Unchiul lui de la Roma,
cardinalul, avea doua
amante.
Pe al i veri îi considera ipocri
i si îi privea cu dispre .tt
t
-Este plin a
Roma de preo i p c tosi si
imorali, de episcopi
t
aa
ticalosi, mi-a spus, iar eu voi
deveni unul dintre ei. Insa
cu
t
al tur
pu in noroc, voi reusi în cele
din urm a
sa
maa
crucia ilor, si voi ob ine ceea
ce îmi doresc. Dar nu te voi
tt
avea pe tine. Nu o voi avea pe
iubita mea Fluria.
În ce ma
priveste, ajunsesem sa-mi dau
seama ca
nu voi
putea niciodata
sa-mip r aa
de
aa
sesc tat l si eram coplesit
nefericire. Mi se p area c a
aa
dra
nu voi putea tr i far gostea
mea pentru Godwin.
Cu cât vorbeam mai mult despre
faptul ca
nu ne vom
putea apar ine unul altuia, cu
t
atât deveneam mai deza
magii. Cred c a
t
în noaptea aceea, pericolul de a
fugi îm preuna
a fost enorm, dar n-am facut-o.
Godwin a venit cu un plan.
Urma sa
ne scriem. Da, asta însemna din
partea mea
nesupunere fa ta
de tata, far a
îndoial a, si însemna nesu
punere
si pentru Godwin, dar vedeam în
scrisori mijlocul de
a rezista voin ei p tarin ilor.
Scrisorile noastre, necunos
t
cute
familiilor, trebuiau sa
ne ajute sa
le accept am cererile.
-Dac a
as sti c a
nu putem avea nici asta, a spus
Godwin,
revarsarea inimilor noastre în
cuvinte, nu as avea curajul sa
plec acum.
Godwin s-a a
sauafacut pace cu
dus la Roma. Tat l el,
pentru c a
nu se îndura s a
pastreze sup ararea. Iar Godwin
a
plecat curând, fara
sa
ne mai lu am înca
o dataa
mas -bun.
r
Tat l meu, înv at cum este, era
deja pe jum atate orb,
a
at
ceea ce poate a contat pentru
cât sunt de instruita, desi
cred ca as fi fost oricum.
Ce vreau sa
spun este ca
mi se parea usor sa
pastrez
secretul scrisorilor, dar m a
gândeam c a
Godwin m a
va uita
repede, absorbit de atmosfera
usuratic a
în care cu
siguranta
avea s a
se cufunde curând.
Însa
tata m-a surprins spunându-mi c
a
stia c a
Godwin îmi
va scrie, si a zis: “Nu-i voi
interzice aceste scrisori, dar
nu
t
cred ca
vor fi foarte multe, iar tu nu
faci decât sa-it
înrobesti inima.”
Amândoi ne-am înselat teribil.
Godwin mi-a scris din
fiecare oras întâlnit în drum.
Uneori primeam scrisori chiar
de doua
ori pe zi, trimise prin mesageri
atât crestini, cât si
evrei, iar eu ramâneam în camera
mea ori de câte ori
aveam ocazia si îmi puneam inima
pe hârtie. Se p area c a,
de fapt, dragostea noastra
crestea cu aceste scrisori si ca
deveneam dou a
fiin e noi, profund legate una
de cealalt a,
t
pe care nimic, absolut nimic n-
ar fi putut sa
le despart a.
Nu conteaz a. Curând am avut
motive de îngrijorare mai
mari decât b nuisem. In dou a
luni, masura iubirii mele
a
pentru Godwin a devenit evident
a
si a trebuit sa-i
marturisesc tatei. Purtam
copilul iubitului meu.
Poate c a
alt b arbat m -ar fi abandonat,
sau mai rau. Dar
tata fusese mereu nebun dupa
mine. Eram singurul dintre
copiii lui care supravie uise.
Si cred c a, desi nu m
arturisise
t
niciodat a, îsi dorea cu tarie
sa
aib a
un nepot. La urma
urmei, ce conta pentru el dac aa
era crestin, atâta
tat l
vreme cât mama era evreic a? Asa
c a
tata a pus la cale un
plan.
Ne-am împachetat gospod aria si
ne-am mutat într-un
orasel, Rhineland, unde existau
studen i pentru tata, dar nu
t
aveam niciun fel de rude.
Acolo, un rabin în vârst a,
admirator al scrierilor tatei
despre marele înv ata
tor evreu Rashi, a fost de acord
s a
se
însoare cu mine si s a
declare copilul n ascut de mine
drept
al lui. A facut asta dintr-o
mare generozitate. A spus: “Am
vazut atât de mult a
suferin ta
pe lume. Voi fi tat l acestui
a
copil, daca
doresti, si nu-mi voi cere
niciodata
privilegiile de
so , c aci sunt prea b trân
pentru asa ceva.” a
t
I-am nascut Iui Godwin nu doar
un copil, ci gemeni, doua
fete frumoase, identice, atât de
asem n
aatoare, încât nici eu
nu le puteam recunoaste
întotdeauna, asa c a
trebuia s a
leg
la glezna Rosei o panglic a
albastr a
ca s a
o deosebesc de
Lea.
Stiu ca
acum ai vrea sa
ma
întrerupi si stiu la ce te
gândesti, dar lasa-ma
sa
continui.
B trânul rabin a murit înainte
ca fetele s a
împlineasc a
a
un
an. În ce-l priveste pe tata, le
iubea pe cele doua
feti e, iar
t
eu mul umeam cerului c a
înc a
nu orbise de tot si c a
putea
t
vedea cât de frumoase deveneau.
Abia dupa
ce ne-am întors la Oxford mi-a m
arturisit c a
se
gândise la început sa
lase copiii în seama unei
matroane în
vârst a
din Rhineland, dar ca
se razgândise din dragoste
pentru mine si pentru copile.
I-am scris lui Godwin tot timpul
cât am stat la Rhineland,
dar n-am suflat o vorb a
despre copii. Inven tasem niste
motive vagi pentru deplasare -ca
avea de a face cu
achizi ia unor c r i greu de g
asit în Fran a si în Anglia, c
ta
t
at
tata îmi dicta mereu mie si c a
avea nevoie de aceste c at
ri
pentru tratatele care îi ocupau
mereu mintea.
Tratatele din mintea lui si cat
rare toate acestea
r ile reprezentau
un adevar simplu.
Dar în cele din urma
ne-am întors în vechea noastra
casa
din cartierul evreiesc din
Oxford, în parohia Sfântul
Aldate,
iar tata a început din nou sa
ia studen i.
t
Întrucât dragostea mea pentru
Godwin trebuia s a
ramân a
secret a
pentru toat a
lumea, nimeni nu a stiut nimic,
si s -a
crezut ca
b trânul meu sot
murise în str i atate.
aa
n
Cât timp fuseser am t
nu
pleca i, primisem niciuna dintre
scrisorile lui Godwin, asa c a
ma
asteptau o mul ime când
t
m-am întors acas a. Am început s
a
le desfac si s a
le citesc
cât timp bonele se ocupau de
feti e, si m-am tot contrazis
t
cu mine îns ami dac a
ar trebui s a-i marturisesc sau
nu lui
Godwin despre fiicele lui.
Trebuia, oare, sa-i spun unui
crestin c a
avea dou a
fiice
care urmau sa
fie crescute ca niste evreice?
Oare cum ar fi
reac ionat? Desigur, putea avea
o mul ime de bastarzi la
tt
Roma, ca acei b arba i cu care
se întov r t
t
aa
sea în via a lui
lumeasca si pentru care nu
manifesta decât dispre .t
Dar adev arul este c a
nu voiam s a-l fac sa
sufere si nici sa
îi m arturisesc suferin a
îndurat a
de mine. Scrisorile noastre
t
erau pline de poezie, de gânduri
profunde, uneori desprinse
de realitate, si doream ca
lucrurile s a
ramân a
la fel, pentru
ca
mi se p areau chiar mai adev
arate decât via a de zi cu zi.
t
Nici macar miracolul t
feti elor nu reusea
existen ei t
sa
micsoreze credin a mea în via a
pe care nett
-o înf atis am în
scrisori. Nimic n-ar fi putut.
Îns a
chiar în timp ce cânt aream hot
arârea de a p astra cu
sfin enie secretul, a sosit o
scrisoare foarte surprinzatoare
t
de la Godwin, pe care as vrea
sati-o reproduc din memorie
cât de bine pot. Am scrisoarea
aici, de fapt, dar este foarte
bine ascuns a
printre lucrurile mele, iar Meir
n-a vazut-o
niciodat a, asa c a
nu îndr aznesc s a
o scot si s at
i-o citesc.
Da-mi voie, de aceea, sa-i
relatez con inutul ei cu
propriile
tt
mele cuvinte.
Cred ca
oricum cuvintele mele sunt de-
acum cuvintele lui
Godwin. Dar sa-i povestesc.
t
Începea din nou cu obisnuita
trecere în revista
a vie ii din
t
Cetatea Sfânta.
“Dac a
ar trebui s a
ma
convertesc la credin a ta” scria
el,
t
“si am fi so t
si so ie asa cum se cuvine, s
taraci si feri ci i,
t
asta ar ar ata cu siguran ta
mai bine în ochii Dom nului -
daca
Dumnezeu exist a
-t
aa
aici de acesti b arba i,
decât via a tr it t
pentru care Biserica nu este
nimic altceva decât o sursa
de
putere si un motiv de lacomie.”
Continua relatându-mi o
întâmplare stranie.
Fusese atras, se pare, de o
bisericu ta
linistit a, unde se
dusese de multe ori, ramânând cu
spatele sprijinit de zidul
rece de piatr a,ca s a
vorbeasc a
dispre uitor cu Dumnezeu
t
despre perspectiva posomorâta
de a deveni un preot ori un
t
trimi i aici”
episcop be iv si afemeiat. “Cum
ai putut s a
mat
îl întreba el pe Dumnezeu,
“printre seminaristi fata
de care
prietenii mei be ivi din Oxford
par det
-a dreptul niste sfin i?”
t
Scrâsnea din t
în timp ce a
glas
dini d dea rug aciunilor,
ajungând chiar sa-l insulte pe
Tat l Ceresc, reamintindu-i ca
a
el, Godwin, nu credea în El si
îi considera biserica un
edificiu de minciuni sfruntate.
Continua apoi sa-si bat a
joc de Atotputernic. “Cum as
putea purta vesmintele bisericii
tale, atâta vreme cât
nutresc pentru tot ce v ad numai
dispre t
si nu am nici cea
mai mic a
dorin ta
sa
te servesc? De ce mi -ai
interzis
dragostea pentru Fluria, când ea
însemna un impuls pur si
dezinteresat al inimii mele
tinere?”
Dup a
cum îi t
po i t
da seama, tremuram citind aceast
a
blasfemie, iar el o asternuse pe
hârtie pe toata
înainte
sa-mi spuna ce se întâmplase.
Într-o sear a
anume, pe când continua cu acest
gen de
“rug aciuni” pentru Domnul, plin
de ur a
si de furie, bom b
nind si repetându-se,
întrebându-l pe Dumnezeu de ce
îl
a
lipsise nu numai de dragostea
mea, ci si de dragostea
tat lui s au, a ap arut lâng a
el un tân ar si a început, fara
a
vreo
introducere, sa
îi vorbeasc a.
La început, Godwin l-a crezut pe
tânar smintit, sau vreun
copil crescut prea înalt, pentru
ca
era foarte frumos, la fel
de frumos ca t
cu
îngerii picta i pe ziduri, si îi
vorbea o
sinceritate izbitoare.
Pentru o clip a, Godwin a crezut
chiar c a
ar putea fi vorba
despre o femeie deghizata
în b arbat, ceea ce nu era atât
de
neobisnuit pe cât as fi putut sa
cred, sublinia Godwin.
Curând si-a dat seama ca
nu era nicidecum vorba despre o
femeie, ci despre o creatura
angelic a.
Cum si-a dat seama Godwin?
Pentru c a
tân arul cu nostea
toate vorbele rostite de Godwin
si îi vorbea acum direct
despre cele mai adânci dureri
ale sale si despre cele mai
distructive inten ii.
t
“Peste tot în jur”, i-a spus
îngerul, sau creatura, sau ce-o
fi
fost, “nu vezi decât corup ie.
Vezi cât de usor este a
t
s
promovezi în rândul bisericii,
cât de simplu este sa
înve it
vorbe numai ca s a
rostesti vorbe, s a
doresti doar de dragul
ta-i mai ieidorin ei. t
Ai tu însu i o amant a
si te gândesti s t
una. Ii scrii scrisori iubitei
pe care ai p r -sit -o far sa
te
aa
a
gândesti ca
acestea ia
-ar putea face rau ei, sau tat
lui ei,
care o t
care desp r it de
iubeste. î i blestemi soarta te-
a at
Fluria si te-a dezam agit, si o
tii în continuare legat a
de tine,
indiferent dac a
asta este bine sau r au pentru
ea. Vei tr i o
a
via ta
goal a
si nefericit a, o via ta
ego ist a
si desfrânat a, doar
pentru catistt
a
-a refuzat ceva pre ios? î i vei
irosi orice sansla onoare si
fericire pe aceasta
lume numai pentru c a
ai fost
la un moment dat dezamagit?”
Godwin si-a dat seama chiar în
clipa aceea de nebunia
faptelor sale. Si-a dat seama ca
îsi construise via a pe furie
t
si ur a. Uluit c a
barbatul acela îi vorbea astfel,
i -a spus: “Ce
pot s a
fac?” “Las a-te în voia
Domnului”, i-a raspuns omul
cel ciudat. “Da-i lui toat a
inima ta, tot sufletul si toat a
via a
t
ta. Leap dde t
-de tovar asii a
egoisti,
aa-te ceilal i t i
îndragosti i de aur Ia fel de
mult ca tine, de tat l t u, care
t
aa
te-a trimis aici ca sa
devii corupt si nefericit. Leap
d
aa-te de
lume, care a încercat s a
te fac a
un oare care, în timp ce tu
po i fi excep ional. Fii un
preott
bun, fii un episcop bun si,
t
înainte de a deveni oricare
dintre acestia, renunta
la toate
bunurile tale, pân a
la cel din urm a
inel de aur, si devino un
calug ar umil.”
Godwin era mai mult decât uluit.
“Devino c alug ar si î i va fi
mult mai usor sa
fii bun!” a spus
t
str inul. a
“Str duieste -te s
aa
devii sfânt. Ce altceva mai bun
ai putea dobândi? Este alegerea
ta. Nimeni nu-i poate fura
t
o astfel de alegere. Doar tu
singur o po i ignora si po i t
t
continua sa
tr iesti în desfrâu si mizerie,
târân-du-te din
a
patul amantei, ca sa-i scrii
purei si sfintei Fluria, pentru
ca
aceste scrisori sunt singurul
lucru bun din via a ta.”
t
Pe urm a, la fel de discret cum
ap aruse, barbatul cel
straniu a disparut, topindu-se
în semiîntunericul bisericu ei.
t
Fusese acolo si acum disparuse.
Iar Godwin ra
singur în col ul al bisericii,
cu
mase t
rece
privirea a intita
asupra lumân arilor.
t
Mi-a scris c a
în acel moment lumina lumân
arilor i s -a parut
lumina soarelui care rasare, un
lucru pre ios si etern, un
t
miracol croit de Dumnezeu, un
miracol dezvaluit ochilor sai
pentru a-l ajuta sat
a
mat
tuturor lucrurilor
în eleag re ia
create de Dumnezeu atunci când
îl crease pe el si întreaga
lume din jurul lui.
“Voi încerca sa
devin un sfânt”, si-a jurat el
în clipa aceea.
“Iubite Dumnezeule, tie îi dau
viaa mea. îi închin tt
ttie tot
ceea ce sunt, tot ceea ce pot
deveni si tot ceea ce pot face.
Ma lep d de orice instrument al
nemerniciei.”
a
Asta mi-a scris. Dup a
cum vezi, am citit scrisoarea de
atâtea ori, încât am învatat-o
pe de rost.
M-a anun at mai departe în
scrisoare ca
exact în ziua
t
aceea s-a dus la ordinul
dominicanilor si a cerut sa
fie
primit în rândul lor.
L-au primit cu bra ele deschise.
t
Au fost foarte încânta i t
ca
era educat, ca
stia ebraica
veche, si au fost înc a
si mai încânta i c a
t
avea o avere, în
bijuterii si materiale bogate,
pe care sa
le-o dea ca sa
fie
vânduta
în beneficiul celor s araci.
La fel ca Sfântul Francisc, s-a
dezbracat de toate hainele
luxoase pe care le purta, le-a
dat bastonul cu maciulie de
aur si cizmele cu catarame de
aur. Si a primit de la ei o rasa
uzata
si peticit a.
Le-a spus chiar ca
este gata sa
lase deoparte toat a
înv ata
tura si s at
se roage în genunchi pentru tot
restul vie ii,
dac a
asta ar fi dorit. Putea s aa
îmb ieze leprosi. Putea s a
lucreze printre muribunzi. Putea
s a
fac a
orice i -ar fi cerut
stare ul sa
fac a.
t
Dar stare ul a râs.
t
-Godwin, i-a spus el, un
predicator trebuie s a
fie înv atat
ca sa
predice bine, indiferent dac a
o face în fa a celor
t
boga i t
sau a celor saraci. Si, mai
presus de toate, noi
suntem un t
ta repre
ordin al predicatorilor. Educa
ia zinta
pentru noi o comoar a. Prea mul
i dintre t
cei care vor sa
studieze teologia nu stiu nimic
despre art a
si despre stiin ta
,
dar tu ai deja aceste cunostin
e. Te putem trimite acum la
t
Universitatea din Paris, sa
studiezi cu marele profesor
Albert de acolo. Nimic nu ne-ar
face mai ferici i decât s a
te
t
vedem în m n stirea noastr a
din Paris, scufundat adânc în
aa
opera lui Aristotel, în
scrierile celorlal i t
studen i, ca t
t
sa-itransformi elocin a în cea
mai rafinata
luminaa.
t
spiritual
Dar asta nu-i tot ce mi-a dest
inuit Godwin.
a
A continuat cu o autoanaliz a
nemiloas a, cum nu mai
citisem vreodata din partea lui.
“Tu ma
cunosti perfect, iubita mea
Fluria”, scria, “aceasta
ar fi fost cea mai mare r
azbunare posibil a
fa ta
de tata, s a
devin un calug ar cersetor. De
fapt, chiar tata le -a scris
imediat cunostin elor lui de
aici s a
mat
in a
captiv, s a
ma
t
înconjoare cu femei pâna
când îmi voi veni în sim iri si
voi
t
renun a la fantezia de deveni
cersetor si predicator la
t
a
marginea drumului, îmbracat în
zdren e.”
t
“Te asigur, binecuvântato”, a
scris el, “ca
nu s-a întâmplat
asa. Sunt acum în drum spre
Paris. Tata m-a renegat. Nu
am niciun ban, cum n-am fi avut
amândoi dac a
ne
c s toream. Dar am Sfânta Saa
r cie, ca sa
folosesc
aa
cuvintele lui Francisc, la fel
de respectat de noi ca si
Dominic, fondatorul nostru, si
îl voi servi doar pe Domnul
Dumnezeul meu, asa cum îmi va
ordona stare ul sa
o fac.”
t
Si a mai scris în continuare:
“Le-am cerut superiorilor mei
numai doua
lucruri: primul, sa-mi fie îng
duit sa-mi pastrez
a
numele Godwin, sau mai degrab a
sa
fiu numit din nou
Godwin, întrucât Domnul vrea sa
ne strige cu nume noi
când intr am în aceast a
lume; al doilea, s a-mi fie îng
duit
a
sa-i scriu tie. Trebuie s a
marturisesc faptul c a, pentru a
t
ob ine ultima îng duin ta
, a trebuit sa
le ar at superiorilor
ta
unele dintre scrisorile tale, si
s-au minunat cât de
în l
a
tatoare si pline de iubire sunt
sentimentele tale, la fel
cum ma
minunez si eu. Am primit ambele
permisiuni, dar
acum sunt fratele Godwin, scumpa
mea sora, si te iubesc ca
pe una dintre cele mai blânde si
mai dragi dintre crea iile
t
Domnului, si numai cu cele mai
pure gânduri.”
Ei bine, am r amas uluit a
de aceast a
scrisoare. Curând am
aflat ca
si ceilal i t
ramaseser a
ului i de transformarea lui
t
Godwin. Din fericire, mi-a scris
el, verii lui l-au lasat în
pace,
considerându-l fie un sfânt, fie
un imbecil, în niciunul din
cazuri nefiindu-le de folos, si
i-au relatat tat lui s auc a
a
nicio
lingusire din lume nu l-ar putea
convinge pe Godwin sa
renun e la viaa de c talug ar pe
care si
t
-o alesese.
Am continuat sa
primesc regulat scrisori de la
Godwin, la
fel ca mai înainte. Acum
deveniser a
cronica vie ii
t
lui
spirituale. In credin a lui
proasp t descoperit a
avea si mai
ta
multe lucruri în comun cu cei
din neamul meu. Tânarul
iubitor de pl aceri care m a
fermecase se transformase acum
într-un om dedicat studiului, la
fel ca a
ceva
tat l meu, si
imens si complet indescriptibil
îi facea acum pe cei doi sa
se confunde în mintea mea.
Godwin mi-a scris despre
numeroasele cursuri la care a
participat -cum a devenit expert
în Sfântul Dominic,
fondatorul ordinului raselor
negre, si cum tot ceea ce
ajunsese s a
tr iasc a
a
reprezenta dragostea pentru
Domnul
în tot miracolul ei. Din
scrisorile lui Godwin au
disparut
toate judec atile tân arului
care plecase pe vremuri la Roma
si avea numai vorbe crude la
adresa lui si a celor din jur.
Acest Godwin, în continuare
Godwin al meu, îmi scria acum
despre minunile care i se înf
atiseaz a
vederii peste tot unde
se uita.
Acum te întreb: cum as fi putut
sa-i marturisesc acestui
Godwin, o persoan a
minunat a
si sfânt a,r s rit a
din tân arul
aa
mugure pe care îl iubisem
odinioar a,ca
are dou a
copile
care tr iesc a
în Anglia, crescute amândou a
ca sa
se
transforme în niste fete evreice
exemplare?
Ce bine ar fi f acut o astfel de
m arturisire? Si cum ar fi fost
afectat a
credin a t
lui ardent a, iubitor cum era,
dac a
ar fi
stiut ca
fiicele lui tr iesc în cartierul
evreiesc din Oxford,
a
departe de orice influenta a
credin ei crestine?
t
Dup a
cum ti-am zis, tat l a
meu nu mi -a interzis aceste
scrisori. La început se gândise
ca
nu vor continua. Dar ele
au continuat s a
vin a
si nu i -am ascuns acest lucru,
din mai
multe motive.
Tat l meu este un om înv atat,
si nu numai c a
a
a stu diat
comentariile asupra Talmudului
si pe marele Rashi, ci a si
tradus mult din acestea în
francez a,ca sa-i ajute pe
studen ii care doreau s a
le cunoasc a, dar nu stiau
ebraica,
t
în care au fost scrise. Pe m
asur a
ce orbea, îmi dicta din ce
în ce mai des mie, si îsi dorea
s a
traduc a
tot mai mult din
marele în elept evreu Maimonide
m acar în latin a, dac nu
ta
în franceza.
Nu m-a surprins ca
Godwin a început sa-mi scrie în
leg tura
cu aceste subiecte, despre cum
marele profesor
a
Toma din ordinul lui a citit
ceva Maimonide în latina, iar
el,
Godwin, ar vrea sa-i studieze
opera. Godwin stia ebraica.
Fusese cel mai bun student al
tat lui meu.
a
Asadar, de-a lungul anilor, i-am
dezv aluit a
meu
tat lui
scrisorile lui Godwin, iar
frecventele comentarii ale tatei
despre Maimonide si chiar despre
teologia crestina
si-au
gasit locul în scrisorile pe
care i le-am scris lui Godwin.
Tat l meu nu mi-a dictat
niciodata
vreo scrisoare destinat
aa
lui Godwin, dar cred ca
a ajuns sa-l cunoasca
mai bine si
sa-l iubeasc a
mai mult pe b arbatul despre
care crezuse pe
vremuri ca
i-a tr dat ospitalitatea, asa c
aa
îi acorda un fel de
iertare. Sau macar mi-o acorda
mie. Si în fiecare zi, dupa
ce
terminam sa-l ascult pe tata
predându-le studen ilor, dupa
t
ce îi transcriam medita iile,
sau dup a
ce îi ajutam pe
t
t
retr geam în camera mea ca s a-i
studen i s a
o fac a,m aa
scriu lui Godwin, relatându-i
totul despre via a la Oxford si
t
discutând cu el o mul ime de
alte subiecte.
t
Bineîn eles, cu timpul, Godwin a
început s a
m trebe: de
ta
în
ce nu m-am m aritat? I-am oferit
r aspunsuri vagi, c a
grija
fata
de tata îmi ocupa tot timpul,
sau, uneori, pur si simplu
ca
nu am întâlnit b arbatul menit s
a-mi devina so .t
În tot acest timp, Lea si Rosa
cresteau si se transformau în
niste feti e minunate. Dar te
rog s a
ma
t
lasi o clip a, pentru
ca
simt pur si simplu c a
nu voi putea con tinua, daca
nu-mi
plâng amândoua
fiicele.
În acest moment a început s a
plâng a, iar eu am stiut c a
n-as fi putut face nimic ca s-o
linistesc. Era o femeie
maritat a, o femeie evreic a
credincioas a, asa c a
nu puteam
îndrazni sa-mi petrec bra ele în
jurul ei. Nu era de asteptat.
t
De fapt, îmi era chiar interzis
sa-mi iau o asemenea
libertate.
Dar când s-a uitat în sus si a
vazut în ochii mei lacrimi,
lacrimi pe care nu le puteam
explica, întrucât aveau
leg tur a
cu tot ceea ce îmi povestise
despre Godwin si
a
despre sine îns asi, s-a t
aparut sa
mai linistit pu in, si o
linisteasca
si t acerea mea, asa ca
a continuat.
CAPITOLUL ZECE
Fluria îsi deap n
aa mai povestea
Frate Toby, dac a
te vei întâlni vreodat a
cu Godwin al meu,
te va îndr agi. Dac a
Godwin nu este un sfânt, atunci
poate
ca
nu exist at
sfin i. Si cine este Atotpu
ternicul, slavit fie El,
care mi-ar trimite acum un om ca
Godwin, sau ca Meir, sau
ca tine?
Î i spuneam mai devreme c a
fetele înfloreau, cresteau în
t
fiecare an mai frumoase, mai
devotate bunicului lor,
bucurându-l în orbirea lui mai
mult decât ar putea-o face
niste copii pentru un om care
vede.
Da-mi voie sa-l pomenesc aici si
pe tat l lui Godwin, numai
a
ca sa-i spun c ta
omul a murit dispre uindu
t
-l pentru decizia
lui de a deveni calug ar
dominican si lasându -si toata
averea, desigur, fiului mai
mare, lui Nigel. Pe patul de
moarte, b trânul i-a cerut lui
Nigel sa-i promit a
ca
nu va da
a
niciodata
ochii cu fratele lui, Godwin,
dar Nigel, om de lume
si destept, a ridicat din umeri.
Sau cel pu in asa mi-a relatat
Godwin în scrisori, pentru ca
t
Nigel, imediat ce a p r sit
mormântul tat lui a
sau, a dat
aa
fugaîn Fran a casa-si
întâlneasca
fratele, pe care îl iubea si
t
de care îi era dor. Când ma
gândesc la acele scrisori, pot
sa-i spun c a
au fost pentru mine, în to i
acei ani, ca apa
tt
rece de b ut, chiar dac a
nu-i puteam împaa
bucurie
aart si cât
îmi aduceau Lea si Rosa. Chiar
dacatineam acest secret
ascuns adânc în inima mea.
Am devenit o femeie cu trei mari
pl aceri în via ta
, o femeie
care asculta trei mari melodii.
Prima era învatatura zilnica
oferit a
frumoaselor mele fiice. A doua
era s a
citesc si s a
scriu pentru iubitul meu tata,
care se baza pe mine pentru
aceste fapte, chiar daca
avea o mul ime de studen i
dornicit
t
sa-i citeasca, iar a treia
melodie o reprezentau scrisorile
de
la Godwin. Aceste trei melodii
se împleteau într-un mic cor
care îmi mângâia, îmi educa si
îmi în at
l a sufletul.
Nu m a
judeca aspru c a
am tinut secret a
existen a fetelor
t
fata
de tat l lor. Adu-i aminte ce
miz a
era în joc. Pentru c a,
at
desi Nigel si Godwin se împ
acaser a
si îsi scriau regulat,
dezvaluirea mea nu putea aduce
în jur decât dezastru.
Dar sa-i t
spun mai multe despre Godwin.
Îmi po vestea
totul despre cursurile si
dezbaterile lui. Nu putea sa
predea
teologie decât dupa
ce ar fi împlinit treizeci si
cinci de ani,
dar predica regulat unor mari
mul imi la Paris si avea chiar
t
o audien ta
fidel a. Era mai fericit decât
fusese oricând în
via a lui si spunea mereu c a
ma
vrea si pe mine fericit a,
t
întrebându-ma de ce nu m-am
maritat.
Spunea ca
la Paris iernile erau reci, la
fel ca si în Anglia, si
ca
maa
stirea era friguroas a. Dar nu
se sim ise niciodat a
n t
mai vesel, nici atunci când
avusese buzunarele pline si si-
ar
fi putut cumpara câte lemne ar
fi dorit, sau orice mâncare
din lume.
Când îmi scria toate acestea,
sim eam ca
adev rul
ta
nem arturisit m a
apas a
si mai dureros, pentru c a
eu eram
atât de fericita cu feti ele pe
genunchi.
t
Mi-am dat seama treptat ca
voiam ca Godwin sa
stie.
Voiam sa
stie ca
cele dou a
frumoase flori ale dragostei
noastre înfloreau în siguran ta
si deveneau tot mai fru moase,
înconjurate de puritate si de
protec ie.
t
Ceea ce facea secretul si mai
dureros era faptul ca Godwin
îsi continua cu ardoare studiile
de ebraic a
si c a
uneori avea
dispute cu înv at
t
a i evrei din Paris, c a
mergea în casele lor
sa
studieze împreun a
cu ei la fel cum, cu mult a
vreme în
urm a, venise la noi, facând
nenum arate drumuri de la
Londra la Oxford si înapoi.
Godwin ne iubea acum poporul
mai mult decât oricând. Sigur ca
dorea sa-i convinga
pe cei
cu care avea dispute, dar le
îndragea min ile agere si, mai
t
presus de orice, vie ile
cucernice, despre care spunea
t
adesea ca
l-au înv atat mai multe despre
iubire decât
comportamentul unora t
dintre studen ii la teologie de
la
universitate.
De mai multe ori am vrut sa-i m
arturisesc toat a
isto ria, dar
acest gen de considera ii mt
-au oprit, asa cum ti-am spus.
Mai întâi, Godwin ar fi fost
profund nefericit daca
ar fi aflat
ca
ma
p r sise îns arcinat a. In al
doilea rând, pentru c a
aa
ar fi
putut fi, ca orice tat a
crestin, îngri jorat ca
dou a
fiice
nascute din s amân a lui erau
crescute ca evreice, nu atât
t
pentru ca
m-ar fi judecat pe mine pentru
ce am facut, sau
pentru ca
s-ar fi temut pentru sufletele
lor, ci pentru ca
stia
prea bine la ce tt
era
persecu ii si violen e supus
adesea
poporul nostru.
Acum doi ani, a aflat tot ce s-a
întâmplat în cazul Sfântului
Hugh din Lincoln. Si ne
scriseser am cu franche e despre
t
temerile pentru evreimea din
Londra. Atunci când ni se
aduc acuza ii întrt
-un loc, violen a poate izbucni
oriunde. Ura
t
fa ta
de noi si minciunile despre noi
se pot r aspândi ca o
ciuma.
Asemenea orori m a
obligau s a
pastrez secretul. La ce bun
sa
stie Godwin c a
tt
fiicele sale erau amenin ate de
r azmeri e
si de crime? Ce ar fi putut
face?
Cel care m-a determinat în cele
din urm a
sa
îi dest
inuiesc totul a fost Meir.
a
Meir ajunsese la noi în casa
exact ca si Godwin cu ani în
urm a, ca sa
studieze cu a
meu. Asa cum am mai
tat l
pomenit, orbirea tatei nu oprise
venirea studen ilor. El are
t
Tora scris a
în inim a, cum obisnuim noi s a
spunem, si dup a
atâ ia ani de comentarii,
cunoaste la fel de bine si
t
Talmudul. Plus toate
comentariile lui Rashi la
Talmud.
Rabinii de la sinagogile din
Oxford veneau cu regularitate
la noi acas a
pentru a se consulta cu tata. De
multe ori,
oamenii îi cereau sa
le arbitreze disputele.
Prietenii crestini,
din care avea o mul ime, îi
cereau sfatul în chestiuni
simple,
t
iar uneori, când aveau nevoie de
bani, cu legea data
acum
împotriva c amaa
a
caute împreun a
t riei, veneau so cale de a
se împrumuta far a
ca dobânda s a
fie stiut a
sau s a
apar a
în
acte. Dar nu despre astfel de
lucruri vreau sa
vorbesc. Nu
mi-am administrat niciodata
singura
proprietatea.
Foarte curând dup a
ce Meir a început s a
vina la tata, s -a
ocupat el de afacerile mele, asa
ca
nu a trebuit sa
ma
gândesc la lucruri materiale.
Ma
vezi aici, îmbr acat a
bine, cu aceast a
bonet a
alb a
si cu
val, si nu po i remarca nimic
care sa-mi tulbure imaginea de
t
femeie bogat a, cu excep ia
peticului de tafta îns ailat pe
t
piept, care m a
însemneaz a
ca evreic a, dar crede -ma
când
îi t
spun ca
rareori a trebuit sa
ma
gândesc la lucruri
materiale.
Stii c a
noi suntem cei care îi împrumut
am cu bani pe rege
si pe cei de pe domeniul lui. O
stii prea bine. Si probabil stii
ca, de când regele a scos în
afara legii împru mutul cu
dobânda, s-au g asit alte c ai,
si c a
facem în continuare, în
numele regelui, o mul ime de
hârtii pentru fiecare datorie.
t
Ei bine, via a mea fiind devotat
ta
tat lui meu si fete
a
lor, nu
m-am gândit nicio clip a
ca
Meir ar putea s a-mi ceara
mâna,
desi nu m-am putut împiedica sa
nu observ ceea ce ar fi
observat orice femeie, si ceea
ce sunt sigur a
ca
ai remarcat
si tu: faptul ca
Meir este un barbat frumos,
deosebit de
gentil si cu mintea agera.
Când mi-a cerut mâna, foarte
respectuos, i-a explicat totul
tatei în termenii cei mai
generosi -ca
îsi dorea nu sa-l
lipseasc a
pe el de dragostea mea, ci mai
degrab a
sa
ne
invite pe to i t
sa
ne mut am în casa pe care tocmai
o
mostenise la Norwich. Avea multe
cunostin e si multe rela ii
tt
acolo, era prieten cu cei mai
boga i evrei din Norwich, nu
t
pu ini, t
dup a
cum t
s t
po i a-i dai seama doar uitându
-te la
casele de piatr a
atât de bine ridicate. Stii de
ce ne
construim casele din piatra. Nu
trebuie sa-i spun eu.
t
Tat l meu deja nu mai vedea
aproape deloc. Putea s a-si
a
dea seama când rasare soarele si
stia când se las a
întunericul, dar pe mine si pe
fetele mele ne recunostea
doar pe pip ite. Dac a
exista ceva ce îndr agea aproape
la fel
a
de mult ca pe noi, acel lucru
era sa-l învee peMeir si s a
îi
t
ghideze lecturile. Pentru c a
Meir nu este doar un înv ata
cel
al Torei si al Talmudului, un
studios în ale astrologiei si
medicinii si altor subiecte care
îl interesaser a
pe tata în
trecut, Meir este si poet, si
priveste lucrurile din punctul
de
vedere al unui poet, vede
frumuse e oriîncotro se uit a.
t
Daca
Godwin s-ar fi n ascut evreu, ar
fi fost fratele geam an
al lui Meir. Dar vorbesc
prostii, pentru ca
Godwin este suma
nenum aratelor înclina ii
uluitoare pe care t
t
i le -am relatat.
Godwin intra
într-o înc apere de parc a
o mare de oameni l -ar
fi adus pe sus. t
cu pasi ca
Meir apare pe nesim ite, de
matase. Seam n unul cu altul si
totusi nu
aa
sunt
asem n
aatori deloc.
Tata a consim it imediat s a
ma
marit cu Meir si da, a fost
t
de acord sa
se mute la Norwich, unde stia ca
exist a
o
comunitate prosper a
de evrei si c a
fusese pace de ceva
vreme. La urma urmei, oribila
acuza ie adus a
evreilor de a
t
-l
fi ucis pe Sfântul William a
fost adusa
acum aproape o suta
de ani. Da, lumea îi viziteaza
mormântul si în exaltarea ei
ne priveste cu fric a, însa
avem o mul ime de prieteni
printre
t
crestini, iar ranile vechi si
superficiale îsi pierd deseori
ascu imea.
t
Dar puteam sa
intru în casnicia cu Meir far a
sa-i spun
adev arul? Puteam sa-i ascund un
asemenea secret, ca
fiicele mele aveau un tata
în via ta
?
Nu puteam sfatul a
sau pu in
cere nim nui, cel t
asa
considera tata, si a tot clocit
problema, nedorind s a
ma
lase
sa
maa
a
când nu -i întrezarea o
rezolvare.
dest inui pânCe crezi c a
am f acut? F aa
sa-i spun tatei, i-am cerut
sfatul
r
omului în care aveam cea mai
mare încredere pe lumea
asta, lui Godwin. Lui Godwin,
care devenise un sfânt în
viata, tr itor printre fra ii
din Paris, si un mare savant alt
a
stiin ei lui Dumnezeu. I-am
scris si i-am pus întrebarea.
t
I-am scris în ebraic a, asa cum
f aceam adeseori, si i -am
istorisit întreaga poveste.
“Fiicele tale sunt frumoase la
minte, Ia inima
si la trup”,
i-am spus, “dar cred despre ele
ca
sunt copiii unui tat a
mort, iar secretul a fost p
astrat atât de bine, încât Meir,
care m-a cerut de nevast a, nici
macar nu-si imagineaza
adevarul.
Acum te întreb pe tine, cel
aflat acum mai presus de
punctul în care existen a
acestor copile sa-i poat ta
t
pro voca
durere sau îngrijorare,
asigurându-te ca
pre ioasele fete au
t
parte de cea mai binecuvântata
aten ie, cum ar trebui sa
t
ma
port cu Meir? Am dreptul s t
r a
îi
a-i devin so ie faa
s
dest inuiesc tot adev arul?
a
Cum poate cineva p astra un
astfel de secret fata
de un om
care nu aduce în aceast a
unire decât tandre e si bun
atate?
t
Iar acum, ca
ai aflat si tu, ce î i doresti,
în fundul sufletului
t
t u, pentru fiicele tale? Acuza-
m a
acum, dac a
doresti, c
aa
nu
am reusit ta
ca
aceste tinere far a
sa-i dest inuiesc faptul
asem anare sunt fetele tale.
Acuz a-ma
acum, înainte de a
intra în c asnicia cu acest b
arbat.
Ti-am spus tot adev arul acum si
simt o usurare egoist a,
dar si o bucurie lipsit a
de egoism. Crezi c a
ar trebui s a
le
marturisesc fetelor adev arul,
la vârsta potrivit ? Si cum s a
a
procedez acum cu acest om bun,
cu Meir?”
Am insistat s a
nu se gândeasc a
la socul provocat lui de
acest secret si sa-mi dea cel
mai pios sfat în leg tur a
cu
a
felul în care ar trebui sa
procedez.
“Fratele Godwin este cel caruia
îi scriu,” i-am spus,
“fratelui daruit întru totul lui
Dumnezeu. De la el astept un
raspuns, deopotriv at
în elept si iubitor.” I-am mai
spus si c a
ma
gândeam ca-l dezam agesc, dar
far a
sa
reusesc s a-mi
dau seama daca
l-am protejat sau daca l-am
ranit.
Nu-mi mai aduc aminte ce altceva
am scris. Probabil ca
i-am relatat ce iu i la minte
erau cele dou a
fete si cât de
t
mult progresaser a
cu studiul. I-am spus cu siguran
ta
ca
Lea
era cea mai iute, în timp ce
Rosa avea mereu ceva
inteligent si amuzant de spus.
I-am spus ca
Lea dispretuia
obiectele si le considera
neimportante, în timp ce pentru
Rosa nu existau niciodata
destule rochii sau destule v
aluri.
I-am spus ca
Lea îmi era devotat a
si m a
asculta, în timp ce
Rosa d dea fuga la fereastr a
ori de câte ori i se interzicea
a
sa
ias a
din cas a, fie la Oxford, fie la
Londra.
I-am spus ca
se reg asea într -o t
de feluri în
mul ime
amândou a
fetele, în disciplina si evlavia
Leei, în veselia
molipsitoare si râsul Rosei. I-
am spus ca
tat l lor legal le
a
lasase fetelor propriet ati
importante si ca
aveau sa-l
mosteneasca si pe tat l meu.
a
Dup a
ce am expediat scrisoarea, am
început s a
ma
tem c a
l-am înfuriat si l-am dezam agit
pe Godwin si ca
poate
aveam sa-l pierd pentru
totdeauna. Chiar dac a
nu îl mai
iubeam la fel ca în tinere e si
nu mai visam la el ca b arbat,
t
îl iubeam din toat a
inima si îmi pusesem toat a
inima în
fiecare cuvânt pe care-l
scrisesem.
Ei bine, ce crezi ca s-a
întâmplat?
Trebuie sa
marturisesc ca
nu aveam nici cea mai mic a
idee ce anume se întâmplase, si
îmi treceau prin minte atât
de multe lucruri, încât cu greu
am lasat-o pe Fluria sa
continue. Pomenise faptul ca-si
pierduse amândoi copiii.
t
emo ie
Vorbise cu mine plin a
de emo ie. Si mult din aceast at
trecuse si asupra mea.
188
CAPITOLUL UNSPREZECE
Fluria îsi continua povestirea
Dup a
dou a
sapt amâni, Godwin a venit la
Oxford si a
aparut la usa casei noastre.
Desigur, nu era acel Godwin pe
care-l cunoscusem odata.
Îsi pierduse neastâmp arul
tinere ii, curajul acerb, dar le
t
luase locul ceva infinit mai
radios. Era barbatul pe care îl
cunosteam din scrisori. Vorbea
blând si cu modera ie, dar în
t
acelasi timp, cu o pasiune l
untrica
greu de st pânit.
aa
L-am primit în auntru, far a
sa
îl anun t
pe tata, si am trimis
imediat dupa fete.
Acum mi se p area c a
nu aveam de ales si c a
trebuia s a
le
marturisesc ca
barbatul acesta era, de fapt,
tat l lor, si
a
încet, cu blânde e, asta m-a
îndemnat Godwin sa fac.
t
-N-ai facut nimic gresit,
Fluria, mi-a spus. Ai purtat atâ
ia
t
ani o povar a
pe care ar fi trebuit s a
o împart cu tine. Te -am
lasat îns arcinat a. Nici macar
nu m-am gândit la aceasta
posibilitate. Acum lasa-ma
sa-mi v ad fetele, te implor. Nu
trebuie sa-i fie frica
de mine.
t
Le-am l asat pe fete în auntru,
ca s a-l cunoasc a. Asta s -a
întâmplat acum mai pu in t
de un an, fetele aveau
treisprezece ani.
Am sim it o imens a
mândrie când le
t
-am prezentat, pentru
ca
deveniser a
cât se poate de frumoase si
mosteniser a
expresia radioasa
si fericita
a tat lui lor.
a
Le-am explicat, cu voce
tremurând a,c a
barbatul de fa ta
era adev aratul lor tat a,c a
era fratele Godwin, cel c aruia
îi
scriam cu atâta regularitate, ca
pân a
în urm a
cu dou a
sapt amâni nu stiuse de existen
a lor, dar acum abia astepta
t
sa
le cunoasc a.
Lea a fost socata, dar Rosa i-a
zâmbit imediat lui Godwin.
A declarat, în felul ei
irezistibil, ca
b nuise dintot-deauna
a
existen a unui secret legat de
nasterea lor si c a
era fericit a
t
sa
dea ochii cu adev aratul lor tat
a.
- Mam a, a spus ea, ce clipa
minunat !
a
Pe Godwin îl n p diser a
lacrimile.
aa
Si-a apropiat de fiicele lui
mâinile iubitoare si le-a lasat
pe
crestetele lor. Apoi a ramas
plângând, coplesit, privindu-le
iar si iar pe fetele din fa a
lui, suspinând iar si iar, far a
t
zgomot.
Când tata si-a dat seama cine
era în casa, când servitorii
mai în vârsta
i-au spus ca
Godwin stia deja despre fiicele
lui
si c a
ele aflaser a
despre el, tata a coborât si a
intrat în
înc apere, amenin ând c a
îl va omorî pe Godwin cu mâinile
t
goale.
-Oh, ai noroc c a
sunt orb si nu te pot g asi.
Lea, Rosa, v a
poruncesc s a
ma
duce i direct la acest om.
t
Niciuna dintre fete nu stia ce
sa
fac a, iar eu am p sit
a
imediat între tata si Godwin,
implorându-l pe tata sa
se
linisteasca.
-Cum îndr aznesti sa
te înfiin ezi t
aici? a întrebat tata.
Ti-am tolerat scrisorile, din
când în când ti-am scris chiar
si
eu. Dar acum, cunoscându-i t
tr darea, a
te întreb cum ai
îndr aznit sa
te ar ati sub acoperisul meu?
Si pentru mine avea cuvinte la
fel de grele.
-I-ai dest inuit toate aceste
lucruri far aa
consim tamântul
meu. Si ce le-ai spus Leei si
Rosei? Ce stiu de fapt aceste
copile?
Rosa a încercat imediat sa-l
calmeze.
-Bunicule, a spus, am sim it
mereu c a
suntem încon
t
jurate
de un secret. Am cerut de mai
multe ori, degeaba,
însemn arile presupusului nostru
tat a, sau vreun obiect care
sa
ni-l aminteasca, dar n-am avut
parte decât de evidenta
z p ceal a
si durere a mamei. Acum stim c a
acest b rbat
aa
a
este tat l nostru si nu putem
decât s a
ne bucur am. Este un
a
mare învatat, bunicule, si am
auzit pomenindu-i-se numele
toat a
via a noastr a.
t
A încercat sa-l îmbratiseze pe
tata, dar el a împins-o.
Vai, era îngrozitor sa-l vad
asa, privind orb în fa a lui,
t
strângând cu putere mânerul
bastonului, sim indu-se singur
t
printre dusmani din carnea si
din sângele lui.
Am început s a
plâng si nu reuseam s a
ma
gândesc la ce ar
trebui sa spun.
-Acestea sunt fiicele unei mame
evreice, a zis tata, si sunt
femei evreice care vor fi într-o
zi mamele unor b ie i evrei,
at
iar tu nu vei avea nimic de-a
face cu ele. Nu sunt de
aceeasi credin ta
cu tine. Trebuie s a
pleci. Sa
nu-mi însiri
povesti despre sfin enia ta si
despre faima ta de la Paris.
t
Le-am auzit de prea multe ori.
Eu stiu cine esti cu adevarat,
omul care mi-a tr dat încrederea
si casa. Du-te si predica-le
a
necredinciosilor care te
consider a
un p aa
tos poc ait. Eu nu
c
accept sa-mi m arturisesti p
acatele. As fi surprins s a
aflu c a,
la Paris, nu vizitezi câte o
femeie în fiecare noapte. Iesi
afara!
Nu-l cunosti pe tata. Nu stii
cât de apriga
poate fi mânia
lui. Cu greu as putea reusi sa-i
reproduc vorbele cu care l-a
t
împuns pe Godwin. Si totul în
prezen a fetelor, care se uitau
t
ba la mine, ba la tata, ba la c
alug arul negru care c azuse în
genunchi si întreba:
- Ce pot sa fac ca st
a-i cersesc iertarea?
-Vino mai aproape, i-a r aspuns
tata, si am s a
te bat cu
toate puterile mele pentru r aul
f acut casei mele.
Godwin pur si simplu s-a
ridicat, s-a înclinat în fa a
tatei,
t
mi-a aruncat mie o privire plina
de blânde e si, uitându-se
t
cu triste e la fiicele lui, a
dat sa
plece din cas a.
t
Rosa l-a oprit si l-a înl n uit
cu bra ele, ttinându
at
-l asa cu
ochii închisi mult a
vreme -lucru pe care tata nu -l
putea
vedea ori sti. Lea a r amas
nemiscat a, plângând, apoi a
fugit
din încapere.
- Iesi afara din casa mea, a
urlat tata. Iar Godwin s-a supus
neîntârziat.
Eram teribil de însp imântat aa,
întrebându -ma
ce voia sa
fac a
si unde se dusese, iar acum p
area c a
nu-mi ramasese
nimic altceva de facut decât sa-
i marturisesc lui Meir
întreaga poveste.
Meir a venit în seara aceea. Era
agitat. I se spusese ca
avusese loc o ceart a
la noi în cas a
si c a
un c alug ar în ras a
neagra
fusese z arit plecând de aici
foarte sup arat.
M-am închis împreuna
cu Meir în biroul tat lui meu si
i-am
a
marturisit adev arul. I-am spus
c a
nu stiam ce se întâmplase
dup a
discu ia din casa noastr . Se
întorsese Godwin la Paris
ta
sau înca mai era în Oxford sau
la Londra? Habar nu aveam.
Meir s-a uitat îndelung la mine
cu ochii lui blajini si
iubitori.
Apoi m-a surprins cu
desavârsire.
-Frumoas a
Fluria, a spus, am stiut mereu c
a
aceste fete
sunt fiicele tale cu un iubit
din tinere e. Crezi ca
exist a
t
cineva în evreime care sa
nu-si aminteasca
afec it
unea ta
pentru Godwin si felul în care a
rupt tat l t au leg tura cu el a
a
în urma
cu mul i ani? Nu vorbeste nimeni
deschis, dar toata
t
lumea stie. Linisteste-te, cel
pu in în ce ma
priveste. Ce
t
trebuie s a
te îngrijoreze acum nu este fuga
mea, fii sigur a,
pentru c a
te iubesc ast azi la fel de mult
cât te -am iubit si
ieri, si alalt ieri. Acum
trebuie s a
ne îngrijoreze pe to i ce
at
are de gând sa
faca
Godwin.
A continuat sa-mi vorbeasca în
acelasi mod calm.
-Un preot sau un c alug ar
acuzat c a
are copii cu o evreic a
se poate confrunta cu grave
consecin e. Stii bine. La fel de
t
grave consecin e o pot astepta
si pe evreic a, dac a
t
marturiseste c a
fiicele sale sunt si ale unui b
arbat crestin.
Legea interzice astfel de
lucruri. Coroana abia asteapta
sa
pun a
mâna pe bunurile celor care o
încalc a. Mi se pare c a
nu exist a
altat
solu ie decât p astrarea
secretului.
Avea dreptate, într-adev ar. Ne
aflam în acelasi impas în
care fusesem Godwin si cu mine
pe vremea când eram
iubi i, iar Godwin fusese trimis
departe. Amândoi aveam tot
t
interesul s a
pastr am secretul. Iar fetele
mele, destepte cum
erau, o în elegeau pesemne si
ele.
t
Meir m-a linistit imediat, asa
cum ma
linisteam adeseori
când citeam scrisorile lui
Godwin, si în acel moment de
remarcabil a
apropiere, pentru c a
despre asta era vorba, am
vazut blânde ea si bun atatea
înn ascut a
t
ale lui Meir mult
mai limpede ca oricând.
-Trebuie sa
astept amsa
vedem ce va face Godwin, a
repetat el. Ca s a
spun adev arul, Fluria, l -am
vazut pe acest
calug arp aa
sind casa voastr a
r simis -aparut un om modest
si de treab a. Am stat doar si
m-am uitat, pentru ca
nu
voiam s a
intru, în caz c aa
tat lt au ar fi fost în birou cu
el.
Asa s-a întâmplat ca
l-am vazut foarte bine când a
iesit.
Avea fa a tras a
si alb a
si p area s a
poarte o povar a
imens a
t
pe suflet.
- Acum o por i si tu, Meir, am
spus.
t
-Nu, eu nu port nicio povar a.
Eu doar sper si m a
rog ca
Godwin s a
nu doreasc a
sa
ia fetele de la tine, pen tru ca
acesta ar fi un lucru oribil si
îngrozitor.
- Cum ar putea un c alug ar s a-
mi ia fetele? am întrebat.
Dar imediat ce rostit
întrebarea, auzit o b taie
am s-a a
puternic a
în us a, iar guvernanta, iubita
mea Amelot, a venit
sa-mi spun a
ca
sosiser a
contele Nigel, fiul lui Arthur,
îm preun
a
cu fratele s auc alug ar,
fratele Godwin, c a
îi invitase
în auntru si îi condusese în cea
mai bun a
dintre înc aperi.
M-am ridicat s a
ma
duc la ei, dar înainte s a
ma
pot misca,
Meir s-a înfiin at lângta
mine si m -a luat de mâna.
-Te iubesc, Fluria, si vreau s
at
Tine minte
fii so ia mea.
acest lucru si tine minte c at
i-am stiut secretul far a
sa
mi -l
spun a
nimeni. Am stiut chiar si c aa
mezinul b trâ nului conte
trebuia s a
fie iubitul în cauz a. Crede -m
a, Fluria, c a
te pot
iubi necondi ionat si c a
nu trebuie s a
r spunzi acum cererii
ta
meleînc sa
aatorie. Lucrurile fiind asa cum
sunt, fii convinsca
voi astepta cu r abdare s a
hot r sti dac a
nevomc s tori
aa
aa
sau nu.
Nu-l mai auzisem niciodata
pe Meir rostind atât de multe
cuvinte în prezen a mea, sau
chiar a tat lui meu. Si ma
-am
t
sim it profund îmb arb tat a,
dar în acelasi timp îngrozit a
de
ta
ce ma
astepta în camera din fa ta
.
Iarta-m a
ca
plâng. Iart a-m a
ca
nu m a
pot ab ine. Iart a-ma
t
ca
nu o pot uita pe Lea nici m acar
când poves tesc aceste
lucruri.
Iarta-ma
ca
plâng si pentru Rosa.
Doamne, Dumnezeule, ascult a
ruga mea; ascult a
strig tul
a
meu dup a
îndurare; în marea ta bun atate
vino în ajutorul
meu.
Nu m a
chema pe mine, p aa
tosul, la judecata ta, pentru
c
ca
cel ce tr ieste nu este curat în
fa a ta.t
a
Cunosti acest psalm la fel de
bine ca si mine. Este rugaciunea
mea permanenta.
M-am dus sa-l întâlnesc pe
tânarul conte care mostenise
titlul tat lui s au. Îl
cunoscusem si pe Nigel tot ca
student al
a
tat lui meu. P area tulburat,
dar nu furios. Iar când mi -am
a
întors privirea catre Godwin, am
fost din nou uimit a
de
bun atatea si de linistea care p
areau s a-l înconjoare, ca si
cum ar fi fost aici, de fa ta
, far a
îndoial a, dar în acelasi timp
prezent si în alta
lume.
Amândoi barba ii m-au salutat cu
respectul pe care i l-ar fi
t
aratat si unei crestine, iar eu
i-am invitat sa
se aseze si sa
bea niste vin.
Îmi tremura sufletul în piept.
Oare ce putea însemna
prezen a tân arului conte?
t
A intrat tata si a dorit sa
stie cine se afla în casa lui.
Am
rugat-o pe servitoare s a
se duc a
si s a-l invite pe Meir sa
ni
se al ture, a
apoi, cu voce nesigur a, i-am
spus tatei ca
veniser a
contele si fratele s au, Godwin,
si c a
eu le ofe risem
vin.
În timp ce Meir a venit si s-a
asezat lânga
tata, le-am spus
servitorilor, care se adunaser a
ca sa
astepte poruncile
contelui, sa
plece.
- Foarte bine, Godwin, am zis.
Ce doresti sa-mi spui?
Ma
str duiam sa
a
nu plâng.
Dac a
oamenii din Oxford ar fi stiut c
a
doi copii cres tini
erau crescu i ca evrei, oare nu
ar fi încercat s a
ne fac a
r u?
ta
Oare nu exista vreo lege conform
c areia s a
ne poat a
chiar
executa? Nu stiam.
Existau o ta,
mul ime de legi împotriva noastr
dar acesti
copii nu erau în mod legal
copiii tat lui lor crestin.
a
Ar fi acceptat un c alug ar ca
Godwin s a
cad a
în diz gra ie,
t
marturisindu-si tuturor
paternitatea? Godwin, atât de
iubit
de studen ii lui, nu avea cum
sa-si doreasca
un asemenea
t
lucru.
Ins a
puterea contelui era
considerabil a. Era unul din tre
cei
mai boga i oameni din ttinut si
i se putea împotrivi oricând
dorea arhiepiscopului de
Canterbury, ba chiar si regelui.
Chiar acum se putea întâmpla
ceva îngrozitor, în soapta,
far a
sa
stie nimeni.
M-am gândit la toate lucrurile
astea încercând sa
nu ma
uit la Godwin, pentru ca, atunci
când îl priveam, sim eam
t
doar iubire pur a
si în l toare, iar expre sia
îngrijorata
de pe
a
ta
fa a fratelui s au îmi provoca
spaima
si durere.
t
Am sim it din nou c ta
ne aflam într -un impas. Ma
uitam la o
tabl a
de sah pe care se înfrunta
doua
tabere, fara
ca vreuna
sa
aiba
la îndemâna
o mutare bun a.
Nu m a
judeca pentru c a, într -un
asemenea moment, eu
faceam calcule. Ma
consideram vinovat a
pentru tot ce se
petrecea. Îl aveam pe constiin
ta
pân a
si pe tacutul si
gânditorul Meir, pentru ca îmi
ceruse mâna.
Cu toate acestea, calculam
posibilit atile ca si cum asfi
facut adun ari. Dac a
se afl a, vom fi condamna i. Iar
dac a
t
le
cere, Godwin va fi aruncat în
dizgra ie.
t
Dar dac a
îmi luau fetele si le astepta
apoi o via ta
de
insuportabil a
captivitate în castelul
contelui? De asta ma
temeam cel mai rau.
Totul se petrecea în tacere, si
mi-am dat seama ca
piesele
de sah asezate fata
în fata
asteptau mâna care sa
le mute.
Tat l meu, desi i se oferise un
scaun, ramasese
a
în pi cioare,
si i-a cerut lui Meir s a
ia lampa si s t
a
lumineze fe ele
barba ilor aseza i înaintea lui.
Meir nu voia sa
o fac a
tt
si
stiam asta, asa ca
am facut-o eu, cerându-i iertare
contelui,
dar b arbatul a f acut un gest
de acceptare si s -a uitat
direct
pe deasupra fl c
aarii.
Tata a oftat, a cerut un scaun,
apoi s-a asezat. Si-a pus
palmele pe maciulia bastonului.
-Nu-mi pas at
a
dispre uiesc. Dac a
cine sunte i, a spus. V t
îmi tulbura i casa, ve i culege
furtun a.
tt
Godwin s-a ridicat si a
înaintat. Tata, auzindu-i pasii,
a
ridicat bastonul ca si cum ar fi
vrut sa-l împinga
înapoi, iar
Godwin s-a oprit în mijlocul
camerei.
O, era curat a
agonie, dar dup a
aceea Godwin, predi catorul,
omul care misca mul imile în pie
ele din Paris si în
tt
amfiteatre, a început s a
vorbeasc a. Franceza lui nor
manda
era perfecta, dar desigur asa
era si a tatei, asa este si a
mea, dupa
cum po i auzi.
t
-Fructele pacatelor mele, a spus
el, sunt acum în fa a
t
mea. V d ce a produs egoismul
meu. V d acum c a
faptele
aa
mele necugetate au avut consecin
e grave pentru al ii, care
tt
le-au acceptat cu generozitate
si bun avoin ta
.
Cuvintele lui m-au miscat
profund, dar tata d dea semne
a
de nerabdare.
-Ia copilele de la noi si va
vom acuza în fa a regelui.
t
Suntem, dac a
ai uitat cumva, evreii regelui,
si nu po i s a
t
ne
faci asa ceva.
- Nu, a spus Godwin în aceeasi
manier a
blând a
si elegant a.
Nu as întreprinde nimic far a
consim ta
mân tul
dumneavoastr a, magistre Eli. Nu
am venit în casa
dumneavoastra cu vreo preten ie.
Am venit cu o rugaminte.
t
-Si care ar putea fi rugamintea
aceea? Nu uita, a insistat
tata, c a
sunt gata s a
iau bastonul si s a
te bat cu el pân a
mori.
- Tat , te rog, l-am implorat eu
sa
taca
si s a
a
asculte.
Godwin a acceptat totul ca si
cum ar fi r bdat s a
fie b tut
aa
cu pietre în pia a public a
far a
sa
miste un deget. Apoi si
t
-a
explicat inten ia.
t
-Oare aceste fete frumoase nu
sunt doua? a zis el. Oare
nu cumva ne-a trimis Dumnezeu
dou a
pentru c a
suntem de
credin e diferite? Uita it
-va
cu ce dar ne
t
-a binecuvântat, pe
Fluria si pe mine. Eu, care nu
m-am asteptat sa
am parte
vreodata
de respectul si dragostea unui
copil, am acum doi,
iar Fluria tr ieste zilnic, far
a
pacat, în compania iubitoare a
a
urmaselor ei, pe care cineva
crud le-ar fi putut smulge de
lânga
ea.
Fluria, te implor, da-mi mie una
dintre aceste doua
fete
frumoase. Magistre Eli, te
implor, lasa-m a
sa
iau una dintre
aceste fete frumoase din casa
domniei tale.
Lasa-m a
sa
o duc sa
fie educat a
la Paris. Las a-m a
sa
veghez transformarea ei într-o
crestin a, înconjurat a
de
dragostea si devotamentul
unchiului si tat lui ei.
a
Pe cealalt a
o vei p astra mereu al turi. Iar
eu o voi accepta
a
pe aceea aleas a
de tine, pentru c a
tu, Fluria, stii mai bine
care dintre fete ar fi mai
fericit a
la Paris, mai fericit a
sa
tr iasc a
o via ta
nou a, sau care este mai timid
a, ori mai
a
devotat a
mamei sale. C a
te iubesc amândou a, de asta nu
ma îndoiesc.
Dar, Fluria, te implor, da-i t
seama cât înseamn a
pentru
mine, credincios în Iisus
Hristos, faptul ca
proprii mei copii
nu pot fi printre ai lor, ca
nu stiu nimic despre cele mai
importante decizii luate de a
lor: sa-l slujeasc a
tatl pe
Domnul Iisus Hristos cu gândul,
cu vorba si cu fapta, pentru
totdeauna. Cum as putea s a
ma
întorc la Paris far a
sa
te
implor: da-mi mie una dintre
fete. Lasa-m a
sa
o cresc în
credin a mea crestin a. Hai sa
at
t
împ r im între noi fructele
sl biciunii noastre si minunea c
a
aceste fete frumoase sunt
a
în viata.
Pe tata l-a apucat furia. S-a
ridicat în picioare, strângând
bastonul.
-Ai dezonorat-o pe fiica mea, a
strigat el, iar acum vrei
sa-i împ at
r i copiii? Sa-i împ r i? Cine
te crezi, regele
at
Solomon? Dac a
as putea vedea, te-as omorî.
Nimic nu
m-ar putea împiedica. Te-as
ucide cu mâinile goale, apoi
te-as îngropa în curtea casei,
departe de neamul t au de
crestini. Mul umeste-i
Dumnezeului t auc a
sunt orb, bolnav
t
si b trân a
si ca
nu t
-i pot smulge inima din piept.
Dar î i t
ordon s a
pleci din casa mea si insist s a
nu te mai întorci
vreodat a
si s a
nu încerci s a-i mai vezi
fetele. Usa mea este
t
zavorât a
pentru tine. Bag a-i bine în cap
un lucru: aceste
t
fete sunt în mod legal ale
noastre. Nu vei reusi sa
dovedesti
altceva, si gândeste-te la ce
scandal te expui daca
nu pleci
de aici t acut si dac a
nu renun i la cererea ta neobr
zat a
ta
si
crud !
a
Am facut tot ce mi-a stat în
puteri ca sa-l linistesc pe
tata,
dar m-a împins cu t
-o parte. îsi agita
cotul lui ascu it întrbastonul,
iscodind cu ochi orbi înainte.
Contele era cuprins de am r
aaciune, dar nimic nu se putea
compara cu imaginea sfâsietoare
si vrednic a
de mil a
a lui
Godwin. Cât despre Meir, n-as
putea spune cum se raporta
la aceast a
ceart a, pentru c a
nu reuseam decât s a-l iau pe
tata în brae si sa-l implor s
aa-i lase pe
t
se linisteasc a,s
oameni sa
vorbeasc a.
Eram îngrozit a, dar nu de
Godwin, ci de Nigel. La urma
urmei, Nigel era cel care avea
puterea sa-mi confiste fetele,
dac a
dorea, si sa
ne supun a
apoi celei mai nemiloase
judec ati. Nigel avea destui
bani si destui oameni încât s a
poat a
lua fetele, pentru ca apoi s a
le închid a
în castelul lui
aflat la multe mile de Londra si
sa
nu-mi mai permit a
sa
le
vad niciodat a.
Dar pe chipurile celor doi barba
i t
nu se citea decât
blânde e. Godwin plângea din
nou.
t
-O, daca
v-am provocat suferin ta
, îmi pare r au, i -a spus el
tatei.
-Daca
mi-ai provocat suferinta, câine!
a strigat tata. Si-a
reg asit cu dificultate scaunul
si s-a asezat din nou,
tremurând violent. Ai paa
tuit împotriva casei mele. Si
c
acum p c tuiesti din nou. Iesi
afara
de aici! Du
aa
-te!
Dar în acest moment de teribil a
tensiune, toat a
lumea a
ramas surprins a
sa
o vad a
pe Rosa intrând în înc apere si
cerându-i cu voce limpede
bunicului ei sa
nu mai spun a
nimic.
Gemenii, chiar si cei identici,
nu au inimi si suflete
identice. Asa cum ti-am mai dat
de în eles, unul poate fi
t
mai înclinat s a
fie direct si s a
comande decât cel lalt. La fel
a
si cu fetele mele. Lea se
supunea întotdeauna, ca si cum
ar
fi fost mai mic a
decât Rosa; Rosa era aceea care
hot ara ce
fac si ce nu. Ne sem ana în egal
a
masur a
mie si lui Godwin.
Ii sem ana si a
meu, un b rbat care întot deauna
tat lui a
vorbise raspicat.
Acum vorbea Rosa r-a spus cu t
aspicat. Miblânde e, dar
ferm, ca
voia sa
a
plece la Paris cu tat l ei.
Godwin si Nigel au fost profund
misca i de vorbele fetei,
t
dar tata a r amas fara
grai si a plecat capul.
Rosa s-a dus la el, l-a
înconjurat cu bra ele si lt
-a sarutat.
Dar el n-a deschis ochii, a dat
drumul bastonului si a strâns
pumnii pe genunchi, ignorând-o
de parca
nu it
-ar fi sim itatingerea.
Am încercat sa-i ridic bastonul,
pentru ca
nusedesrea
pat
niciodata
de el, dar st
-a întors cu spatele la noi to
i, ca sicum s-ar fi prabusit în
sine însusi.
-Bunicule, a spus Rosa. Lea nu
poate suporta sa
se
despart a
de mama. O stii prea bine, si
stii c a
i-ar fi frica
sa
se duca într-un loc precum
Parisul. Ii este frica
si s a
se mute
la Norwich cu Meir si cu mama.
Eu sunt aceea care trebuie
sa
mearg a
cu fratele Godwin. Sunt sigur a
cat
î i dai seama
de în elepciunea acestei alegeri
si de faptul c a
este singura
t
posibilitate sa ne linistim cu
to ii.
t
S-a întors si s-a uitat la
Godwin, care o privea cu o
blânde e atât de iubitoare,
încât cu greu puteam suporta
t
sa-l vad.
-Am stiut ca
acest om este tata înainte chiar
sa-l fi vazut,
a continuat Rosa. Am stiut ca
fratele Godwin din Paris,
despre care mama vorbea cu atâta
devo iune, era de fapt
t
barbatul care mi-a dat viata.
Dar Lea nu a b nuit niciodat a,
iar acum nu
a
-si doreste
decât sa
fie cu mama si cu Meir. Lea
crede în ce vrea ea sa
creada, nu în ceea ce vede, ci
în ceea ce simte.
S-a apropiat apoi de mine si m-a
îmbratisat.
-Vreau sa
ma
duc la Paris, mi -a spus
încetisor. S-a
încruntat de parca
s-ar fi str duit sa-si g aseasc
a
a
cuvintele,
dar apoi a rostit simplu: Mam a,
vreau s a
fiu lâng a
acest om
care este tat l meu. S-a uitat
tint a
a
la mine. Acest om nu
to i ceilal i oameni. Acest este
t
este ca tt
om ca sfin ii. Se
referea aici la cei mai stric i
dintre evrei, cei care încearca
t
sa
tr iasc a
numai pentru Dumnezeu, care
respect a
Tora si
a
Talmudul cu atâta stricte e, t
încât noi i-am denumit
hasidimi.
Puteam vedea c a
Godwin era peste m asur a
de încân tat de
hotarârea Rosei. La fel si
fratele lui, Nigel.
Nigel a fost cel care a vorbit
apoi, explicând cu voce joasa
si plina
de considera ie c a
se va îngriji ca Rosa s a
aib a
t
toate
rochiile si g telile cu putin ta
, si c a
va fi educat a
la cea mai
a
n g ri elor. S-abun a
maa
stire din Paris. Deja le
scrisese c alu at
dus la Rosa, a sarutat-o si i-a
spus:
- L-ai f acut foarte fericit pe
tat l t au.
a
Godwin parea ca
se roag a, asa ca
Nigel a continuat în
soapt :
a
-Doamne, Dumnezeule, ai pus în
mâinile mele o comoara.
Te asigur ca
voi avea mereu grij a
de aceast a
copil a,ca
viaa ei va fi plin a
de toate binecuvânt arile p
mântesti. Te
ta
rog, Doamne, coboara
asupra ei si binecuvântarea
divin a.
În acel moment am crezut ca
tata îsi va pierde mintile.
Nigel era conte, în elegi, si
avea mai multe propriet
tati, si se
obisnuise sa
fie ascultat nu numai de
servitori, ci si de
vasali si de to i t
cei pe care îi întâlnea. Si nu-
si d duse
a
seama cât de mult îl jignea
rugaciunea lui pe tata.
Dar Godwin a în eles ce se
petrecea si din nou, ca si mai
t
înainte, a îngenuncheat în fa a
tat lui meu. A facuta
-o cu
t
extrema
simplitate, ca si cum pentru el
n-ar fi reprezentat
vreo greutate, si ce imagine
oferea, în ras a
neagr a
si
sandale, în genunchi în fa a
tatei, cerându-i iertare pentru
t
tot si asigurându-l ca
Rosa va fi iubita
ta.
si pre uit
Tata nici nu s-a clintit. În
cele din urma
a oftat adânc si
le-a f acut semn tuturor s a
tac a, pentru c a
în acest mo ment
Rosa se ruga de el, si pâna
si mândrul, dar bunul Nigel îl
implora sa
vada
juste ea acelor lucruri.
t
-Juste ea lucrurilor? a spus
tata. În faptul c ta
fiica evreic a
a
unei femei evreice va fi botezat
a
ca s a
devin a
crestin a? Asa
considera i voi c a
este drept? Mai bine as vedea
t
-o moarta
înainte ca un asemenea lucru s a
se poat a
întâmpla.
Dar Rosa, înc p ânat a, se lipea
de el si nu -l lasa sa-si
a
at
traga
mâinile dintr-ale ei.
-Bunicule, a spus ea, tu trebuie
sa
fii acum regele
Solomon. Tu trebuie s a
în elegi c a
t
Lea si cu mine trebuie s a
ne desp r im, pentru c a
suntem dou a, nu una singur a,
si
at
pentru ca
avem doi p arin i, un tata
si o mam a.
t
-Tu esti cea care a hotarât, i-a
raspuns tat l meu. Vorbea
a
cu mânie. Nu-l mai v azusem
niciodat a
atât de furios, atât
de înversunat. Nici macar atunci
când îi spusesem, cu ani în
urm a, ca
eram îns arcinat a, nu se înfu
riase asa.
-Esti moart a
pentru mine, i-a spus Rosei. Du-
te cu
nebunul si idiotul de taica-tu,
acest diavol care s-a luptat
sa-mi câstige încrederea
ascultându-mi pildele si
legendele
si prefacându-se ca
vrea sa
înve e, în timp ce nu
t
facea
decât sa
o vâneze pe maica-ta. Du-te cu
el si vei fi moarta
pentru mine, si voi tine doliu
dup a
tine. Acum pleac a
din
casa mea. Pleaca
si du-te cu acest conte care a
venit sa
desparta un copil de mama si de
bunicul lui.
A iesit din înc apere, g asindu
-si usor drumul, si a trântit
usa
în urma lui.
În acel moment, am sim it c a
mi se rupe inima, c a
t
nu voi
mai cunoaste niciodata pacea,
dragostea si fericirea.
Dar s-a întâmplat ceva care m-a
afectat mult mai adânc
decât oricare dintre cuvintele
rostite.
În timp ce Godwin s-a ridicat si
s-a întors spre Rosa, ea i
s-a strecurat în bra e. Era
atras a
de el în mod ire
t
zistibil si
l-a coplesit cu sarut ari de
copil, apoi si -a lasat capul pe
umarul lui, a închis ochii si a
plâns.
În acea clipa
m-am vazut pe mine, cum l-am
iubit cândva,
demult. Dar am v azut si
puritatea gesturilor, faptul c a
îsi
tinea în bra e fiica. Si am
stiut c a
nu as fi putut si nici nu ar
t
fi trebuit sa fac nimic ca sa-i
zaad rnicesc planul.
Numai fata
de tine, frate Toby, recunosc
acest lucru, dar
m-am sim it deplin usurat ta. Si
în inima mea mi -am luat în
tacere ramas -bun de la Rosa,
mi-am confirmat în tacere
dragostea pentru Godwin si mi-am
luat locul al turi de Meir.
a
Tu în elegi ce st
-a petrecut. În elegi. Am
gresit? Am avut
t
dreptate?
Iar Dumnezeu din ceruri a luat-o
de lânga
mine pe Lea,
copilul ramas cu mine,
credincioasa, timida, iubitoarea
mea
Lea.
A luat-o la el, iar tat l meu
din Oxford tot refuza
sa
a
stea de
vorb a
cu mine si tine doliu dup a
Rosa, care continu a
sa
tr iasc a.
a
Oare Dumnezeu m-a judecat?
Sunt sigur a
ca
tata a aflat despre moartea
Leei. Sunt
sigur a
ca
stie cu ce ne confrunt am la
Norwich si c a
orasul a
transformat moartea Leei într-o
cauz a
marea ta
, ca s a
ne
poat a
condamna si poate chiar pentru a
ne executa.
Dusm ania vecinilor nostri
crestini se poate întoarce iar
asi
împotriva noastra.
Sunt judecat a
pentru ca
am lasat -o pe Rosa sub tutela
contelui si i-am permis sa
plece cu el si cu Godwin la
Paris.
Este o judecat a, nu ma
pot împiedica s -o cred. Iar
tata, tat l
a
meu, nu a mai vorbit cu mine o
vorba, nu mi-a mai scris
niciun cuvânt din acel moment.
Si nu o va face nici macar
acum.
Ar fi p aa
r sit casa noastr a
chiar în ziua aceea, dac a
Meir nu
m-ar fi luat imediat cu el si
daca
Rosa n-ar fi plecat chiar în
acea sear a. Iar s armana Lea,
blânda mea Lea se lupta s a
în eleag a
de ce pleca sora ei la Paris, de
ce bunicul ei t acea
t
ca un bloc de granit, refuzând
sa-i vorbeasca chiar si ei.
Iar acum scumpa mea, adusa
în acest ciudat oras numit
Norwich, iubita
de to i cei care si-au aruncat
privirea asupra
t
ei, a murit, neajutorat a, de
febr a
iliac a, far a
ca noi s a
fim în
stare s a
o salv am, si Dumnezeu m -a adus
în locul acesta,
prizonier a, pân a
când tot orasul se va revolta si
vom fi
distrusi cu to ii.
t
Ma
întreb dac aa
meu nu cumva st a
si râde, crunt,
tat l
pentru ca acum suntem cu to ii
nenoroci i.t
t
CAPITOLUL DOISPREZECE
Sfârsitul povestii Fluriei
Fluria si-a terminat povestea în
lacrimi. Din nou am dorit
sa-mi petrec bra ele în jurul
ei, dar stiam c a
nu se cade si
t
ca
un asemenea gest n-ar fi fost
tolerat.
I-am spus iar asi, în soapt a,ca
nu-mi puteam imagina
durerea ei pentru pierderea Leei
si ca
nu puteam decât sa-i
aduc inimii ei un tacut omagiu.
-Nu cred ca
Dumnezeu ar lua un copil doar ca
sa
pedepseasca
pe cineva pentru ceva, i-am
spus. Dar ce stiu
eu despre caile Domnului? Cred
ca
ai f acut ceea ce ai
considerat c a
este corect, atunci când ai l
asat -o pe Rosa sa
plece la Paris. Iar Lea a murit
dupa
aceea asa cum ar fi
putut muri orice copil.
La auzul vorbelor mele, s-a mai
potolit pu in. Era obosita
si
t
probabil ca
epuizarea o ajuta sa
se linisteasc a
mai mult
decât orice altceva.
S-a ridicat de la masa
si s-a dus la una dintre
ferestrele
înguste, p arând sa
se uite cum ningea afar a.
M-am dus în spatele ei.
-Trebuie s a
lu am multe hot arâri acum,
Fluria, dar cea mai
important a
este aceasta. Dac a
ma
duc la Paris ca sa
o
conving pe Rosa sa
vina
încoace si sa
se dea drept Lea...
-Ah, crezi ca eu nu m-am gândit
la asta? m-a întrebat. Dar
este mult prea periculos, a
continuat. Iar Godwin n-ar
îng dui niciodat a
o asemenea minciun a.
a
Cum ar putea fi
corecta
o astfel de însel aciune?
-Oare Jacob nu l-a înselat pe
Isaac? am spus. Si nu a
devenit el Israel si p arintele
tribului s au?
-Da, asa este, iar Rosa este
fata desteapta, cea cu darul
vorbelor. Nu, este prea
periculos. Dac a
Rosa nu poate
raspunde întreb arilor lui Lady
Margaret, sau nu o recu
noaste pe micu a Eleanor drept
prieten a
adev arat ?Nu,nu
ta
se poate.
-Rosa poate refuza s a
stea de vorb a
cu cei care au vrut s a
va
fac a
rau vou a, am spus. Toat a
lumea ar în e
t
lege-o.
Trebuie doar sa-si faca apari
ia.
t
Se vedea ca la asta Fluria nu se
gândise.
A început sa
se plimbe prin înc apere si sa-
si framânte
mâinile. Auzisem toat a
via a aceast a
expresie: a-si fra
t
mânta mâinile. Dar nu mai v
azusem pe nimeni s a
o fac a,
pâna acum.
Mi-am dat seama c a
o cunosteam deja pe aceast a
fe meie
mai bine decât pe oricine
altcineva pe lume. Era un gând
ciudat si d t tor de fiori, nu
pentru c a
ma
facea s a
o iubesc
aa
mai pu in, ci pentru ca
nu suportam sa
ma
t
gândesc la
propria mea viata.
-Dac a
am reusi, dac a
am aduce -o pe Rosa încoace,
câta
lume din evreime ar sti ca
ai avut gemeni? am întrebat-o.
Câ i l-au cunoscut pe tat l t u,
câ i te cunosc pe tine de laat
ta
Oxford?
-Destui, dar niciunul nu va
vorbi, a insistat ea.
Aminteste-i t
ca, pentru poporul meu, un copil
care se
converteste este mort si
îngropat, nimeni nu-i mai
rosteste
numele. N-am pomenit deloc de ea
când ne-am mutat
încoace. Si nimeni nu a vorbit
cu noi despre Rosa. As
îndr azni s a
spun c a
este, acum, cel mai bine p
astrat secret
din evreime.
A continuat sa
vorbeasc a, de parc a
voia sa
chibzuiasc a
bine faptele.
-Conform legii, Rosa si-a
pierdut toate proprietatile
mostenite de la tat l ei
adoptiv, numai pentru ca
s
a
-a
convertit. Da, sunt câ iva care
stiu cum stau lucrurile, dar
t
stiu doar pentru ei, iar
doctorul si b trânii nu sufla
a
vor
niciun cuvânt.
- Dar tat l t u? I-ai scris ca
sa-l anun i cta
Lea a murit?
aa
-Nu, si chiar daca
as fi facut-o, ar fi ars
scrisoarea fara
sa
o deschid a. M-a asigurat c a
asa va reac iona ori de câte ori
t
îi voi scrie. În ce-l priveste
pe Meir, în am r
aaciunea lui se
învinuieste ca
Lea s-a îmboln avit pentru ca
ne-a adus el
aici. Ca, retras a
si în siguran ta
la Oxford, putea s a
nu fi
facut niciodat a
boala. Nu i -a scris nici el
tatei. Dar asta nu
înseamn a
cat
tata nu stie. Are prea mul i
prieteni aici, ca s a
nu fi aflat.
A început din nou s a
plâng a.
-O va considera pedeapsa lui
Dumnezeu, a soptit printre
lacrimi, sunt sigura de asta.
- Ce doresti sa fac eu? am
întrebat-o.
Nu eram complet sigur ca
vom gândi la fel, dar era în mod
cert o femeie desteapta
si se f acuse târziu.
-Du-te la Godwin, a spus, si fa
a i s-a înmuiat când i-a
t
rostit numele. Du-te la el si
cere-i sa
vin a
aici si sa-i
linisteasc a
pe t
lui dominicani. Adu -l a
ne pledeze
fraii s
nevinov atia. Godwin este foarte
admirat în ordinul lui. A
studiat cu Toma si cu Albert,
înainte sa
devin a
el însusi
predicator si profesor în
Italia. Scrierile lui despre
Maimonide si Aristotel sunt
cunoscute, cu siguranta, chiar
si
aici. Godwin va veni pentru
mine, stiu ca
va veni, si pentru
ca... pentru ca
Lea a fost copi lul lui.
Au podidit-o iar asi lacrimile.
In lumina lumân arilor, asa
cum st tea a
acolo, cu spatele spre fereastra
înghe at a,
t
parea fragil a, si abia suportam
vederea ei.
Mi s-a parut o clip a
ca
aud voci în dep artare si ca
al i t
r t ci i strigau în vânt. Dar ea
nu p tarea s a
îi aud a, iar eu
aa
n-am zis nimic. As fi vrut s a
o tt
in în bra e ca pe sora mea,
daca as fi putut.
-Poate ca
Godwin este în stare sa
dezv aluie întreg
adev arul si s a
fie crezut, a spus ea, s a-i fac
a
pe c alug arii din
ordinul raselor negre sat
a
ca
nu noi
în eleag ne-am ucis
fiica. Poate depune marturie
despre caracterul si despre
sufletul meu.
Acest gând i-a dat în mod
evident speran ta
. Mi -a dat si
mie speranta.
-Ah, ar fi extraordinar sa
putem sc apa de aceast a
minciun a
teribil a, a spus. Asa cum am
vorbit mai înainte,
Meir scrie s a
cear a
dona ii în bani. Vor fi sterse
datoriile. As
t
fi gata s a
înfrunt cea mai deplin a
ruin a, numai s a
pot pleca
cu Meir departe de acest loc.
Numai ca s a
stiu c a
nu am
atras urgia asupra evreilor din
Norwich, atât de încerca i în
t
alte timpuri.
-Ar fi cea mai bun a
solu ie, f aa
îndoial a, am spus, pentru
t
r
ca
o minciun a
ar putea avea consecin e
teribile. Chiar si
t
prietenii vostri ar putea spune
sau face ceva care sa
o dea
de gol. Dar dac a
orasul nu va accepta adev arul?
Nici m acar
din partea lui Godwin? Ar fi
prea târziu sa
mai recurgem la
vechea p aa
c leal a. Ocazia de a sc apa
înlocuind -o pe Lea ar fi
pierduta.
Am auzit iar asi zgomote în
noapte. Zgomote f r form a,
aa
moi, si altele mai ascu ite. t
Ninsoarea p area s a
le acopere
pe toate.
-Frate Toby, a spus ea, du-te la
Paris si relateaza-i lui
Godwin întreaga istorie.
Dezvaluie-i tot adevarul. Lasa-l
pe
Godwin sa
hot arasc a.
-Da, asa voi face, Fluria, am
spus, dar am auzit iarasi
zgomotele si ceva ce sem ana cu
b taia îndep artat a unui
aa
clopot.
I-am f acut semn s a
ma
lase sa
ma
apropii de fereastr a. S-a
tras într-o parte.
- Este clopotul de alarm a, a
zis ea, îngrozit a.
-Poate ca
nu, i-am r aspuns. Dar brusc a
început s a
bat a
un alt clopot.
-Arde cartierul evreiesc? a
întrebat, cu vocea
înecândui-se-n gât.
Înainte sa-i pot raspunde, usa
de lemn a înc aperii s-a
deschis si a aparut seriful,
înarmat pâna-ndin i,cup arul ud
t
de z apad a. S-a dat deoparte si
le -a facut loc unor servitori
sa
traga
în auntru câteva cufere, apoi a
ap arut Meir.
Acesta se uita tint a
la Fluria si îsi scutura fulgii
de pe gluga
mantiei.
Fluria s-a prabusit în bra ele
lui deschise.
t
Seriful se afla într-o dispozi
ie înfricos toare, ceea ce era
ta
de asteptat.
-Frate Toby, a spus el, sfatul t
au dat credinciosilor s a
se
roage la mormântul Sfântului
William a avut rezultate
surprinzatoare. Mul imea a dat
buzna în casa lui Meir si a
t
Fluriei ca sa
adune relicve si i-au facut praf
toate rochiile.
Fluria, draga mea, poate c a
ar fi fost mai în elept s a
t
împa chetezi
acele rochii si sa
le fi luat cu tine când ai venit
încoace. A oftat din nou si s-a
uitat în jur, ca si cum ar fi
cautat ceva în care s a
poat a
lovi cu pumnul. Se vorbeste
iarasi despre miracole petrecute
în numele fiicei tale. Vino-
vatia a împins-o pe Lady
Margaret într-o mica
cruciad a.
- Cum de nu am prevazut asta! am
rostit eu trist. Nu m-am
gândit decât sa-i îndepartez de
acolo!
Meir a strâns si mai tare bra
ele în jurul Fluriei, ca si cum
t
ar fi putut-o ap ara de aceste
vorbe. Chipul b arbatu lui era
întruchiparea resemnarii.
Seriful a asteptat pân a
când au plecat servitorii si s-a
închis usa, apoi s-a adresat
direct perechii.
-Cartierul evreiesc este pazit
atent si micile focuri
declansate au fost stinse, a
spus el. Slav a
cerului c a
ave i t
case de piatr a. Si slav a
cerului c a
scrisorile prin care Meir
cerea dona ii au fost deja
trimise. Si slav a
cerului c
ta
b trânii au daruit multe monede
de aur calug arilor si
a
mn
aastirii.
S-a oprit si a oftat. M-a privit
o clipa
neajutorat, apoi si-a
întors aten ia spre ei.
t
-Dar trebuie sa-i spun din nou,
a continuat, c ta
nimic nu
va reusi sa
previn a
un masacru, cu excep ia fiicei
tale
t
îns asi, care trebuie s a
se întoarc a
si s a
pun a
cap t nevoii
a
acesteia nebunesti de a o
transforma într-o sfânta.
-Atunci, exact asta vom face, am
spus, înainte ca ei sa
poata
rosti altceva. Voi pleca la
Paris chiar acum. Presupun
ca-l voi gasi pe fratele Godwin,
avocatul vostru, în sala de
dezbateri a dominicanilor de
lânga
universitate. Voi porni în
c l torie în aceasta
aa
noapte.
Seriful nu stia ce sa
cread a. S-a uitat la Fluria.
- Fiica ta se poate întoarce
aici?
-Da, am raspuns. Si sunt sigur
ca
fratele Godwin, un
str lucit a
predicator, va veni cu ea.
Trebuie sa
astepta i t
pâna atunci.
Meir si Fluria r amaser a
far a
cuvinte. M a
priveau ca si cum
ar fi depins complet de mine.
-Dar pân a
atunci, am tasa
spus, îi ve i l pe acei evrei
b trâni si în elep i sa
vin a
la castel ca sa
se sf tuiasc a
att
a
împreuna cu Meir si Fluria?
-Isaac, fiul lui Solomon,
doctorul, este deja aici, pentru
propria lui siguran ta
, a spus seriful. Si, dac a
este nevoie,
vor fi adusi mai mul i. Si -a
trecut mâna înm anusat a
t
prin
parul ud. Fluria si Meir, dac a
nu este cu putin ta
ca fiica
voastra
sa
fie adusa
înapoi, v a
cer s a-mi spune i acum.
t
-Va veni, am r aspuns eu. V a
dau cuvântul meu. Iar voi doi
ruga it
-v a
sa
caa
ta
.M
l toresc în siguran a
voi întoarce cât pot
de repede.
M-am dus la perechea de evrei si
le-am pus câte o mâna
pe umeri.
-Ave i încredere în ceruri si
ave i încredere în Godt
t
win. II
voi aduce aici cât mai curând cu
putinta.
CAPITOLUL TREISPREZECE
Paris
Când am ajuns noi la Paris, sim
eam c a
îndurasem destul
t
din pl acerile c l toriei din
secolul al XlII-lea cât s
aa
a-mi
ajung a
pentru patru vie i si, chiar dac
a
t
fusesem uimit în
numeroase rânduri de mii de
privelisti neobisnuite, de la
casele ame itor de înghesuite,
construite din busteni, din
t
Londra, pâna
la spectacolul castelelor
normande, rasfirate
pe tot felul de în at
l imi si la nesfârsita ninsoare
care c adea
peste toate satele si orasele
str b tute, nu doream decât
aa
sa-l g asim pe Godwin si sa
punem cap t întregii povesti.
a
Am spus “noi”, pentru ca
Malchiah mi s-a aratat din când
în când pe durata drumului, ba
chiar a împ r it cu mine o
at
parte din drumul spre capital a,
c l torind în aceeasi c ru ta
aa
a
,
fara
sa-mi dea îns a
alte îndrum ari, rea-mintindu -
mi doar ca
via a Fluriei si via a lui Meir
depint
deau întru totul de ceea
t
ce trebuia sa
fac eu.
Când ap area, era îmbr acat ca
un frate dominican, iar de
fiecare dat a
când p area c a
mi se închisese complet calea,
se ar ata ca sa-mi reaminteasc a
faptul ca
am aur în
buzunare, c a
sunt puternic si în stare s a
îndeplinesc ceea
ce se astepta de la mine, si dup
a
aceea ap area un c arucior,
sau o c aru ta
, cu un vizitiu de treab a, care
ne l asa s a
urc am
lâng a
sacii lui, sau lâng a
lemnele de foc, sau lâng a
orice
transporta, iar eu reuseam sa
adorm aproape în orice fel de
vehicul.
Dar dac a
a existat o parte a c l toriei
care a însemnat
aa
agonie pura, aceasta a fost
traversarea Canalului Mânecii,
pentru ca, tot timpul cât m-am
aflat la bordul t
micu eicorabii, mi-a fost rau.
De multe ori m-am gândit ca
ne vom
îneca laolalt a, cu to ii, atât
de furtunoas a
era marea iarna,
t
si l-am întrebat nu numai o dat
a
pe Malchiah dac a
n-ar fi
fost cu putin ta
sa
ma
astepte moartea în timpul
acestei
misiuni.
As fi vrut sa
vorbesc cu el despre tot ce se
întâmplase, dar
nu mi-a permis, reamintindu-mi
ca
restul oamenilor nu îl
vedeau, si ca
as fi ar atat ca un nebun,
vorbind de unul
singur cu voce tare. În ce
priveste posibilitatea de a
vorbi
cu el doar în mintea mea, m-a
refuzat, insistând ca
metoda
nu era suficient de precisa.
În cele din urm a, am intrat pe
por ile Parisului far niciun
ta
incident, iar el mi-a amintit c
a
îl puteam g asi pe Godwin în
cartierul Universit atii. Apoi
m-a paa
sit, atr a
r gându -mi
aten ia c a
nu venisem ca s a
ma
holbez cu gura c scat a
ta
la
catedrala Notre Dame sau ca s a
hoin aresc prin înc aperile
palatului Luvru, ci ca sa-l g
asesc fara
întârziere pe Godwin.
Era strasnic de frig la Paris,
la fel ca în Anglia, dar
mul imea de fiin e t
omenesti care a
t
viermuiau prin capital
parc a
o mai înc alzea pu in. În multe
locuri existau focuri
t
aprinse în jurul ca
oamenii se mai dezmor eau, dar
rora t
toat a
lumea vorbea despre vremea aceea
groaznic a
si
despre cât de neobisnuita era.
Stiam din ce citisem înainte ca,
în acea epoc a, Europa
intrase într-o perioad a
de friguri spectaculoase, care a
durat secole, si m a
sim eam din nou recunosc ator
domi
t
nicanilor pentru c a
îmi permiteau s a
port ciorapi din lân a
si
pantofi din piele.
Indiferent la avertismentele lui
Malchiah, m-am dus
imediat în Place de Greve si am
ramas îndelung înaintea
fa adei recent terminate a
catedralei Notre Dame. Am fost
t
uluit, la fel ca în vremurile
mele, de frumuse ea ei verticala
t
si de m are ia ei, far a
sa
ma
pot desprinde de faptul c a
t
aici,
înaintea mea, tocmai îsi începea
existen a una dintre cele
t
mai impresionante catedrale
construite vreodata.
Într-un col t
îndep artat se mai puteau
observa schele si
muncitori, dar edificiul era
aproape gata.
Am intrat, descoperind în
penumbra ei o t
de
mul ime
oameni, unii îngenunchia i, al
ii mutândut
-se de Ia un altar
t
la altul, si m-am rugat pentru
curaj si pentru tarie.
Am avut sentimentul straniu, în
timp ce ma
închinam, ca
treceam cumva peste capul lui
Malchiah.
Mi-am spus c a
era o prostie, c a
lucram amândoi pen tru
acelasi Dumnezeu si St pân, si
mi-a venit pe buze iarasi
a
rug aciunea de mai devreme:
“Doamne, Dumnezeule,
iarta-ma
daca
at
m-am desp r it vreodata
de tine.”
Mi-am cur atat mintea de toate
vorbele, ascultând doar
îndrumarea lui Dumnezeu. Faptul
ca
puteam îngenunchea
în acest monument urias si
magnific al credin ei chiar în
t
anul termin arii t
sale ma
transporta
construc iei într -o
recunostinta
mai presus de cuvinte. Dar am în
eles mai ales
t
cât însemna pentru mine aceast a
imens a
cate dral : ma
a
deschidea catre vocea
Creatorului si ma
facea sa
plec
capul.
Constientizam faptul c a, desi
eram în pericol s a
esuez în
faptele mele, desi ma
durea soarta Fluriei, a lui Meir
si a
tuturor evreilor din Norwich,
eram mai fericit decât fusesem
vreodat a. Sim eam cu t tarie c
a
în aceast a
misiune primisem
un dar atât de nepre uit, încât
n-as fi reusit niciodata
s
ta-i
mul umesc t
îndeajuns lui Dumnezeu pen tru
ceea ce se
întâmpla cu mine, pentru toata
aceasta
binecuvântare.
Asta nu mi-a sporit mândria. Mai
degrab a
m-am t
sim ituimit. Si, în timp ce
chibzuiam la toate, mi-am dat
seama ca
vorbeam cu Dumnezeu, fara
cuvinte.
Cu câtr amâneam mai mult acolo,
cu atât îmi p area mai
evident caa
acum într -un fel în care nu a
tr iam tr isemvreodat a
în mea. via a întorsesem
vremea În t
mea, cu
des avârsire spatele vie ii, asa
c a
nu cunosteam pe nimeni
t
la fel cum îi cunosteam pe Meir
si pe Fluria, si nu nutream
pentru nimeni devotamentul pe
care îl nutream acum
pentru Fluria. Iar nebunia
acestui fapt, disperarea
deliberat a
si goliciunea plin a
de resentimente a vie ii mele
t
m-au izbit cu toata for a.
t
M-am uitat prin penumbr a
la corul îndep artat din marea
catedrala
si mi-am cersit iertarea. Ce
instrument demn de
mil a
eram. Dar dac a
lipsa mea de mil a
putea fi l asat a
deoparte în aceast a
misiune, dac a
pref acatoria mea si
restul calit atilor puteau fi
folositoare, atunci nu puteam
decât sa
ma
minunez de m are ia lui
Dumnezeu.
t
Mi-a dat târcoale un gând mai
profund, dar n-am putut sa-l
pastrez. Avea leg tur a
cu natura dual a
a
a binelui si a r aului,
cu felul în care Dumnezeu poate
extrage ce este minunat
din orice fiin ta
omeneasc a. Dar gândul s-a
dovedit prea
complex pentru mine. Am sim it c
a
nu sunt menit s a-l duc
t
pân a
la cap t -numai Dumnezeu stia
dac a
a
întunericul si
lumina se amestecau sau erau
separate -si n-am fost în
stare decât s a
dau glas remusc arii, n -am
reusit decât sa
ma
rog pentru curaj, pentru reusit
a. t
din nou un
Am sim it
pericol în felul în care
Dumnezeu permitea existen a r
aului
t
si în felul în care îl putea
folosi. Dar am sim it c a
numai El
t
în elegea aceste lucruri, ca
nu ne era menit nou a
sa
t
justific am r aul, indiferent ce
chip ar fi luat el în oricare zi
din
aceast a
epoc a, nici s a-i pricepem
rosturile. Eram resemnat
sa
nu în eleg misterul felului în
care merge lumea. Si brusc
t
am sim it ceva si mai surprin
zator: indiferent dac a
se
t
întâmpla ceva r au, r aul nu
avea nimic de -a face cu marea
bunatate pe care o descoperisem
la Fluria si la Meir.
În cele din urma, m-am rugat
Fecioarei Maria sa-mi vina
în
ajutor, apoi m-am ridicat si am
mers cât de încet am putut,
ca s a
mai savurez o vreme întunericul
br azdat de lucirea
lumân arilor, pâna
când am iesit în lumina rece a
iernii.
Nu are rost sa
descriu în am anunt murd aria
str azilor
pariziene, cu jgheaburi de
scurgere în mijlocul drumului,
sau amestecatura de cl diri cu
trei si patru etaje, sau du
a
hoarea mor ilor uriasul numit
Les Innocents,
t
din cimitir
unde oamenii vindeau si cumparau
deasupra mormintelor
fel si fel de lucruri. Nu are
rost s a
încerc s a
surprind spiritul
unui oras unde oamenii -
schilozi, t
pitici
cocosa i, sau
desira i, mergând alene în
cârje, cu uriase desagi ponosite
t
pe umar, sau mergând pur si
simplu cu o treab a
-se
napusteau în toate direc iile
deodat a, unii vânzând, al ii
tt
cump arând, unii l l ind aa
t
-se, unii boga i si
-o, alii gr abindu t
purta i t
în lectici, al ii a
curajosi prin noroi
t
p sind în
pre ioasele lor cizme, iar t
doar învârtindu -se de
t
mul i
coco-colo purtând veste simple
si tunici cu glug ; a
o
popula ie acoperit a
pân a-n din i de lân a, catifea
si blan
tt
a
de
diferite calit ati, ca sa
se apere de frig.
Cersetorii îmi implorau mereu
ajutorul, si mi-am golit iar si
iar buzunarele în mâinile lor,
aprobând din cap recunostin a
t
lor plin a
de binecuvânt ari, ca si cum as
fi avut o rezerv a
nesfârsita de monede de argint
si de aur.
Eram sedus continuu de ceea ce
vedeam, dar a trebuit sa
rezist. Nu m-am dus, asa cum se
astepta Malchiah, s a
vad
palatul regal, nici n-am r amas
s a
ma
uit la spectaco lele cu
p pusi de la fiecare col at
de strad a, nici nu am stat s a
ma
minunez cum de via a continua pe
cea mai urât a
vreme cu
t
putin ta
, cum de tavernele r amâneau
deschise sau cum de
via a reusea s a
continue în cea mai îndep a
tat a
t
r -si totusi
familiara -dintre epoci.
Mi-aluatmaipuindeoor sa-mi
croiesc drum pe strazile
ta
aglomerate si b tute de vânt,
pân a
am ajuns în cartierul
a
studen esc, unde m trezit
înconjurat de b ie i si det
t
-am a
barba i de toate vârstele,
învesmânta i ca niste clerici,
cu
tt
rase sau robe.
Datorit a
iernii geroase, aproape to i îsi
tr aa
gluga pe
t
seser
cap si purtau mantii groase, si
oricine putea deosebi boga ii
t
de s araci dup a
grosimea bl nii de la tivul
haine
a
lor, sau chiar
a cizmelor.
Barba i si b ie i intrau si
ieseau din biserici sau capele,
t
at
strazile erau chinuitor de
strâmte si de cotite, iar peste
tot
atârnau felinare menite sa se
lupte cu întunericul adânc.
Cu toate acestea, am ajuns usor
la m n stirea domini
aa
canilor; era acolo o biseric a
micu ta
t
, cu por ile deschise, si
studen ii mi l-au indicat
imediat pe Godwin ca fiind
fratele
t
înalt, cu glug a, ochi albastri
si piele palid a, care se urcase
pe o banc a
din curtea interioar a
si predica unei mul imi
t
atente.
Vorbea plin de energie si fara
efort, într-o latina
frumoasa
si curg toare, si era o bucurie
s a
auzi pe cineva vorbind
a
aceast a
limb a
cu atâta usurin ta
-iar pe studen i t
raspunzând sau punând întreb ari
în acelasi fel.
Ninsoarea se domolise. Ici si
colo ardeau focuri la care se
înc alzeau studen ii, dar frigul
ram sese aa
Am
ta
p trunz tor.
aflat curând de la cei mai din
margine, datorit a
unor
remarci soptite, c a
Godwin devenise atât de popular
-în
absen a lui Toma si a lui
Albert, pleca i s a
predea în Italia
tt
încât studen ii pur si simplu nu
mai înc tapeau în s alile de
curs.
Adresându-se mul imii de chipuri
înfl aa
c rate, Godwin
t
gesticula abundent. Unii dintre
studen i st teau pe b aanci si
t
notau frenetic tot ce spunea, al
ii st teau pe perne de piele,
ta
pe scânduri de lemn sau chiar pe
pamânt.
Faptul ca
Godwin era un barbat
impresionant nu m-a
surprins, dar am fost uluit cât
de impun ator era cu
adevarat.
Era izbitor de înalt, si str
lucea cu intensitatea aceea pe
a
care nu degeaba încercase sa
mi-o descrie Fluria. Avea
obrajii înrosi i de t
frig, iar pasiunea profund a
pentru con ceptele
si ideile exprimate îi faceau
ochii s a
luceasc a.P area
profund implicat în tot ceea ce
spunea, în tot ceea ce facea.
Unrâs calduros îi puncta frazele
si se întorcea cu gra ie de
t
la stânga la dreapta, ca sa
includ a
în dezbatere întreg
auditoriul.
Avea mâinile a
în t
mai t
buricele
înf surate zdren e, pu in
degetelor. Studen ii purtau
aproape t
manusi. Îmi
t
to i
înghe aser a
si mie mâinile, desi nu ma
desp at
r isem de
t
manusile de piele înc a
de când plecasem din Norwich.
Îmi
parea r auc a
Godwin nu avea si el niste m
anusi atât de
bune.
În timp ce eu îmi g aseam un loc
sub arcadele m n
aa
stirii,
rezemat de un stâlp de piatra,
el i-a facut pe studen i sa
t
râd a
în hohote, cu o remarc a
inteligent a, apoi le -a cerut
sa-si aminteasc a
un citat foarte important din
Sfântul
Augustin, pe care t
-au repetat cu ardoare. Parea ca
toi ldup a
aceea t
sa
lanseze un nou subiect
inten iona de
discu ie, dar privirile ni s-au
întâlnit si s-a oprit la
jumatatea
t
frazei.
Nu-mi dau seama daca
a în eles cineva de ce s-a
oprit.
t
Dar eu am stiut. Un curent plin
de sensuri a circulat între
noi si am îndr aznit chiar sa
dau din cap.
Apoi, cu câteva vorbe distrate,
a pus cap t cursului.
a
Ar fi putut urma un sir
nesfârsit de întreb ari, numai c
a
le -a
spus tuturor, cu grij a,c a
îl asteapt a
treburi im portante, ca
mai si înghe ase pe deasupra,
apoi a venit spre mine, m-a
t
luat de mâna
si m-a condus dupa
el, prin manastirea cu
tavan scund, pe sub nenumarate
arcade si printr-un sir de
usi interioare, pâna când am
ajuns la chilia lui.
înc aperea era, slav a
Domnului, spa ioas a
si înc alzit a.
t
Nu
ar ata mai luxos decât chilia
lui Junipero Serra de la
misiunea din Cârmei, la
începutul secolului XXI, dar era
în esata
de obiecte minunate.
t
Carbunii aduna i cu vârf într-o
tipsie r spândeau o c aldur a
ta
foarte pl acut a, iar el a
aprins repede câteva lumâ nari,
aranjându-le pe birou si pe
pupitrul de citit. Ambele piese
de mobilier se aflau foarte
aproape de patul îngust si mi-a
facut semn s a
ma
asez pe una dintre banchetele
însirate pe
lânga
pere i.
t
Se putea vedea ca
predicase adesea în acest loc,
sau cel
pu in o f acuse înainte ca
vorbele lui sa
atrag a
t
atâta lume.
Pe perete era atârnat un
crucifix, si parc a
am zarit si
câteva picturi votive, dar în
semiîntuneric nu-mi puteam da
seama unde se aflau. Între
crucifix si ceea ce era în mod
evident un tablou al madonei, se
afla o lespede tare si am
b nuit c a
acolo se aseza în genunchi
pentru rug aciune.
a
-O, iarta-m a, a spus el cât se
poate de generos si de
amabil. Vino, încalzeste-te la
foc. Esti vân at de frig si ai
capul ud.
Mi-a scos repede gluga si
mantia, apoi le-a dezbracat si
pe
ale sale. Le-a atârnat într-un
cui de pe perete, unde caldura
de pe tipsia cu jaratec le putea
usca.
A scos apoi un stergar, mi-a
sters parul si fa a, apoi le-a
t
sters pe ale lui.
Abia dup a
aceea desf surat zdren ele si si
-a
a at
dezvelit
mâinile, încalzindu-le deasupra
carbunilor. Mi -am dat
seama, pentru prima oar a,ca
rasa lui alb a
si scapularul
erau sub iri t
de tot si peticite. Era un
barbat slab, iar
simplitatea inelului de par care
îi înconjura capul îi conferea
vitalitate si expresie.
- Cum de ma cunosti? l-am
întrebat.
-Pentru ca
Fluria mi -a scris si mi-a spus
ca
te voi
recunoaste de îndat a
ce te voi vedea. Scrisoarea ti-a
luat-o
înainte cu numai dou a
zile. Mi -a adus-o unul dintre
profesorii de ebraica
de aici. Si de atunci sunt
îngrijorat, nu
pentru ce mi-a scris, ci mai
ales pentru ce a ales sa
nu-mi
scrie. In plus, mai exist a
o problem a, iar ea mi -a spus
ca
pot
sa-mi deschid complet inima în
fa a ta.
t
A rostit aceste vorbe din toata
inima si i-am remarcat din
nou comportamentul curtenitor si
generozitatea atunci
când a tras una dintre b ancu e
lângt
j ratec si s
aa
-a asezat.
Pân a
si cele mai mici gesturi ale lui
erau simple si
hot arâte, ca si cum vremurile
când trebuia s a
impresio neze
ar fi trecut de mult, iar
purtarea lui nu mai era
împovarata
de niciun artificiu.
A b gat mâna într-unui dintre
buzunarele largi si nevazute
a
de sub scapular, a scos o
scrisoare -aa
de
o foaie împ turit
pergament - si mi-a pus-o în
mâna.
Era scris a
în ebraic a, dar, asa cum m a
asigurase Mal chiah,
am fost în stare sa o citesc în
întregime:
“Via a t
mea este în mâinile acestui om,
fratele Toby.
Primeste-l cum se cuvine si
marturiseste-i totul, iar el
însusi
îi t
va spune totul la rândul sau,
caci nu exist a
nimic
necunoscut pentru el în trecutul
si prezentul meu, iar mai
mult decât atât nu îndr aznesc s
a
scriu aici.”
Fluria semnase doar cu ini iala
numelui mic.
t
Am priceput repede ca
nimeni nu avea cum sa-i cunoasca
scrisul mai bine decât Godwin.
-Mi-am dat seama de mai mult a
vreme c a
ceva nu este în
regula, a spus el, încruntând
sprâncenele. Tu stii totul. Sunt
sigur de asta. Da-mi voie sa-i
spun, înainte s a
te asaltez cu
t
întreb ari, c a
fiica mea Rosa este r au bol
nava
de câteva zile,
si insista
ca
sora ei, Lea, sufera
mult.
Totul a început în timpul
minunatelor zile de Craciun,
atunci când procesiunile si
spectacolele de teatru sunt mai
frumoase ca niciodata.
Tinând cont ca
ritualurile crestine sunt noi
pentru ea,
m-am gândit ca
pur si simplu st
-a speriat. Dar a sus inut sussi
tare c r aa
cu Lea.
aa
ul ei are leg tur
Ele sunt surori gemene, dup a
cum stii, asa c a
Rosa poate
sa
simt a
ce anume i se întâmpl a
Leei, iar acum dou a
sapt amâni mi -a spus ca
Lea nu se mai afl a
pe aceast a
lume.
Am încercat sa
o linistesc, sa-i spun ca
n-are cum sa
fie
asa. Am asigurat-o ca
Fluria si Meir mi-ar fi scris
daca
s-ar fi
întâmplat ceva cu Lea, dar Rosa
nu poate fi convinsa
ca
Lea
mai este în viata.
-Fiica ta are dreptate, i-am
spus cu triste e. Acesta este
t
miezul întregii probleme. Lea a
murit din cauza febrei iliace.
Nu s-a putut face nimic
împotriva ei. Stii la fel de
bine ca si
mine ce înseamn a
aceast a
boal a, o tulbu rare a
maruntaielor care provoac a
durere mare. Cei mai mul i t
oameni mor din cauza ei. La fel
si Lea, a murit în bra ele
t
mamei sale.
Si-a ascuns fa a în palme. Am
crezut o clip a
ca
t
va izbucni
în suspine. Am sim it un fior de
spaim a.
t
Dar a repetat în
soapta, iar si iar, numele
Fluriei, si s-a rugat în latin a
sa
fie
consolat pentru pierderea
copilei.
În cele din urma
s-a îndreptat si m-a privit. Pe
chipul lui se
citea suferin a.
t
-Asadar, frumoasa pe care a
pastrat-o i-a fost luat a,a
spus el. Iar cealalta
dintre fiicele mele r amâne
aici, cu mine,
rumena
si s n toas a. Ah, ce durere, ce
durere!
aa
Lacrimile i-au tâsnit din ochi.
Pe chipul lui se citea durerea.
Amabilitatea i s-a pr abusit în
suferin ta
. Cl tina încet din
a
cap, cu o expresie copil aros de
sincer a.
-Îmi pare nespus de r au, am
soptit, pentru c a
se uita la
mine. Dar el nu a raspuns.
Am pastrat un lung moment de
tacere pentru Lea. O
vreme a parut ca
se uit a
în gol. Si -a înc alzit mâinile
deasupra focului o dat a
sau de dou a
ori, iar apoi le -a lasat
sa-i cada pe genunchi.
Dar apoi am vazut cum se însufle
este si cum se deschide
t
din nou. A soptit:
-Stii ca
aceast a
fat a
a fost copilul meu, desigur,
deja
te-am l asat sa
în elegi.
t
-Stiu, am spus. Dar moartea
absolut natural a
si
întâmpl toare a acestui copil
este acum pe cale s a
îi dis
a
truga
pe Fluria si pe Meir.
-Cum asa? a întrebat. P area ca
întreab a
complet nevi novat,
ca si cum toat a
înv ata
tura lui îi adusese numai
nevinov atie. Sau poate c a
“smerenie” ar fi fost un cuvânt
mai bun.
Nu ma
puteam împiedica sa
observ ca
era un barbat
frumos, nu atât datorit a
traa
turilor regulate si a vitalit
atii,
s
cât mai ales datorita
modestiei si for ei linistite pe
care le
t
emana. Un om modest poate cuceri
pe oricine, iar acest om
parea s a
nu mai fi p astrat nimic din
orgoliul masculin care
ascunde emo iile si exprimarea
lor.
t
-Povesteste-mi totul, frate
Toby, a spus el. Ce i se
întâmpla iubitei mele Fluria?
O pelicula de lacrimi i-a aparut
în ochi.
-Înainte sa
începi, îns a, a ad ugat, da-mi
voie t
a
sa-ilamuresc un lucru. Îl iubesc
pe Dumnezeu si o iubesc pe
Fluria. Acesta este sufletul
meu, iar Dumnezeu ma
în elege.
t
-Si eu te t
am spus. Stiu
în eleg, despre îndelungata
voastra
coresponden ta
.
-A fost lumina mea caal uzitoare
de multe ori, a ad ugat
a
el. Desi am renun at la toate
cele lumesti ca s a
m a
ta
al tur
dominicanilor, nu am renun at la
corespont
den a cu Fluria,
t
pentru ca
a însemnat mereu pentru mine cel
mai de pret
bun.
S-a gândit o vreme, apoi a ad
ugat:
a
-Evlavia si bunatatea unei femei
ca Fluria nu se întâlnesc
des la femeile crestine. Se pare
ca
evreicele ca Fluria au o
anume profunzime, ea nu mi-a
scris niciodata
vreo vorba
pe
care sa
n-o fi putut împart si si
altora, sau pe care n-ar fi
a
trebuit sa
o împ art sesc si altora pentru
binele lor -cu
a
excep ia scrisorii primite acum
doua
zile.
t
Vorbele lui au avut un efect
ciudat asupra mea, pentru ca
într-un fel aproape c a
ma
îndr agostisem de Fluria, dar
acum
îmi d deam a
seama pentru prima oar a
cât de serioas a
fusese ea, iar cuvântul care i
se potrivea era “profunzime”.
Din nou, în amintire, Fluria îmi
evoca pe cineva cunoscut,
desi nu-mi puteam da seama
despre cine era vorba. Se lega
cumva de triste e si de team a.
Dar nu aveam timp s a
ma
t
gândesc la asta acum. Mi se p
area un p acat urias s a
ma
gândesc la cealalt a
viata
a mea.
M-am uitat în jur prin camaru ta
. M-am uitat la nume roasele
c r i de pe rafturi si la
pergamentele împr astiate pe
at
birou. M-am uitat la chipul lui
Godwin, care astepta
concentrat, apoi i-am povestit
totul.
Am vorbit aproape o jum atate de
or a, explicându -i fiecare
lucru petrecut, cum dominicanii
din Norwich cazuser a
în
plasa unei închipuiri în ce o
priveste pe Lea si cum Meir si
Fluria nu puteau împ art si nim
a
nui, cu excep ia prietenilor
at
evrei, groaznicul adev ar despre
cum îsi pierduser a
preaiubita fiica.
- Imagineaza-i durerea Fluriei,
am spus, care nu poate nici
t
macar sat
in a
doliu, din cauz a
ca
trebuie sa
inventeze
explica ii. Am insistat asupra
acestui lucru. Exist a
momente
t
când trebuie sa
te bazezi pe minciuni, exact la
fel cum a
facut Iacob când l-a tras pe
sfoara
pe Isaac, tat l lui, si l
a
-a
pca-si sporeasca
turma. Este
aalit mai apoi pe Laban, ca
snevoie de minciuni si acum,
pentru ca
sunt în joc vie ile
t
acestor oameni.
A zâmbit si mi-a aprobat ra
ionamentul. Nu a obiectat în
t
niciun fel.
S-a ridicat si a început sa
se plimbe înainte si înapoi, în
cerc, pentru ca
doar atât permitea înc aperea.
În cele din urma s-a asezat la
birou si, facând abstractie de
prezen a mea, st
-a apucat imediat sa
scrie o scrisoare.
Am r amas destul a
vreme privindu -l cum scrie, cum
usuca
cerneala cu sugativa, si apoi
scrie din nou. într-un final a
semnat scrisoarea, a uscat-o
pentru ultima oar a,a
împ turit pergamentul si la
-a sigilat cu ceara, apoi s-a
uitat
la mine.
-Voi trimite acest mesaj confra
ilor mei dominicani din
t
Norwich, fratelui Antoine, pe
care îl cunosc personal; îi
avertizez insistent ca
sunt pe o cale gresit a.
Garantez
personal pentru Fluria si pentru
Meir si recunosc cu
sinceritate ca
Eli, tat l Fluriei, mi-a fost
cândva profesor la
a
Oxford. Cred c a
va conta, dar nu stiu dac a
va conta destul.
Nu pot sa-i scriu lui Lady
Margaret, si chiar daca
i-as scrie,
far a
îndoiala
mi aari.
-ar arunca scrisoarea în fl c
- Exista
o capcana
în aceasta
scrisoare.
- Cum asa?
-Recunosti o leg tur a
cu Fluria care ar putea stârni
a
curiozitatea celorlal i
dominicani. Când ai vizitat-o pe
Fluria
t
la Oxford, când ai plecat de
acolo cu fiica ta, au aflat si
fra ii
t
din Oxford?
-Ajuta-ma, Doamne, a oftat el.
Fratele meu si cu mine am
facut totul în mare tain a. Doar
duhovnicul meu stie c a
am o
fiica. Dar ai dreptate.
Dominicanii din Oxford l-au
cunoscut
pe Eli, în eleptul de la sinagog
a, unora le -a fost
t
chiar
profesor. Stiu ca
Fluria a avut doua
fiice.
-Exact, am spus. Dac a
scrii aceast a
scrisoare, atr agând
lumii aten ia asupra leg turilor
a
dintre voi, atunci o
t
însel torie menit a
sa-i salveze pe Fluria si pe
Meir nu mai
a
poate fi posibila.
A aruncat scrisoarea în vasul cu
j aratec si a urm arit cum o
mistuie fl c
aarile.
-Nu stiu cum sa
rezolv aceast a
problem a, a spus. Nu
m-am confruntat niciodata
în via a mea cu ceva mai trist
si
t
mai urât. Putem îndr azni s a
încerc am o însel atorie, atâta
timp cât dominicanii din Oxford
le-ar putea spune celor din
Norwich c a
Rosa se da
drept sora ei? Nu -mi pot expune
fiica
unui asemenea pericol. Nu, nu
poate face aceast a
caa
l torie.
Prea multa
lume stie prea multe lucruri.
Dar cumva trebuie
oprit acest scandal. Ai îndr
azni s a
te duci si s a-i aperi pe cei
doi în fa a episcopului si a
serifului?
t
I-am explicat ca
seriful a
deja adev arul despre
b nuia
moartea Leei.
- Atunci ce putem face?
-Saaa
a
si folosind
încerc m o însel torie, dar mai
ingenioas
mai multe minciuni, am spus.
Este singura solu ie pe care o
t
întrezaresc.
- Explica-mi, a zis.
-Dac a
Rosa este de acord sa
se dea drept sora ei, o
ducem la Norwich chiar acum. Va
insista c a
este Lea, c a
a
fost la sora ei geam aa
n , Rosa, la Paris, si se va ar
ata foarte
indignat a
ca
lumea i -a vorbit de r au pe
iubitorii ei p arin i. Si
t
va da glas dorin ei de t
a se întoarce imediat la sora
ei.
Recunoscând existen a unor
gemene, convertite la
t
crestinism, furnizezi un motiv
pentru plecarea ei brusca
la
Paris, în toiul iernii. A vrut s
a
fie împreun a
cu sora ei, de
care a at
a
doar scurt a
vreme. Iar cât despre
fost desp r it
faptul ca tu esti tat l, de ce
ar trebui oare pomenit?
a
-Stii ce se bârfeste, mi-a r
aspuns el imediat. C a
Rosa ar fi,
de fapt, copilul din flori al
fratelui meu Nigel. Pentru ca
Nigel m-a înso it pe tot
parcursul c l toriei. Asa cum
ti-am
t
aa
spus deja, doar duhovnicul meu
cunoaste adevarul.
-Cu atât mai bine. Scrie-i
imediat fratelui t u, dac aa
te
încume i, t
si relateaz a-i ce s-a
întâmplat, insistând ca
trebuie s a
se duc a
imediat la Norwich. El te
iubeste, asa
mi-a spus Fluria.
-Într-adevar, si m-a iubit
mereu, indiferent ce s-a str
duit
a
tata sa-i impuna
sa
creada
sau sa
fac a.
-Bun, atunci s a
se duc a
la Norwich si s a
jure c a
gemenele
sunt împreun a
la Paris, iar noi vom încerca sa
ajungem
acolo cât mai repede cu Rosa,
care se va da drept Lea,
indignata
si îndurerata
tat
a
sa
de situa ia p rin ilor ei,
dornic se
întoarca
repede la Paris împreuna
cu unchiul Godwin.
-Ah, îmi dau seama de dib acia
planului, a spus. Dar va
însemna dezonoarea Fluriei.
-Nigel nu trebuie s a
afirme r aspicat c a
el este tat l. S a-i
a
lase pe toi t
sa
cread a
asa, dar sa
nu le spun a
deschis.
Fetele au un tat a
legal. Nigel trebuie doar s a
se arate inte resat,
în calitate de prieten, de fata
proasp t convertit a
la
a
crestinism, din moment ce a fost
mai înainte protectorul
surorii ei, care acum o asteapt
a
cu ner abdare pe Lea s a
se
întoarca la Paris.
Era profund preocupat de ceea
ce-i spuneam. Stiam ca
se
gândeste la mai multe aspecte.
Fetele, convertite, trebuiau
excomunicate si astfel îsi
pierdeau averea. Fluria deja îmi
vorbise despre asta. Dar mi-o
puteam imagina bine pe
pasionata Rosa prefacându-se în
indignata Lea, demontând
acuza iile care amenin au
evreimea, si cu siguran ta
nimeni
tt
din Norwich n-ar fi avut neobr
azarea s a
cear a
sa
vin a
acolo
si cealalta
geam aa
.
n
-Nu-i dai seama? am spus. Este o
poveste care rezolva
t
toate aspectele.
-Da, foarte elegant a, mi -a
raspuns, dar înc a
se mai
gândea.
-Explic a
de ce a plecat Lea. Influen a
puternic a
t
a lui Lady
Margaret a facut-o s a
treac a
taa
si
la credin a crestin . Asa c-a
dorit s a
fie al turi de sora ei,
crestinat a
a
deja. Dumnezeu
mi-e martor c a
toat a
lumea din Anglia si din Fran a
doreste
t
sa-i converteasc a
pe evrei la dreapta credin ta
. Asa se
explica
si de ce Meir si Fluria au fost
atât de misteriosi,
pentru ca
astfel dezonoarea lor devine
dubl a. Iar tu si
fratele t au sunte i protectorii
fetelor convertite. În mintea
t
mea totul este foarte simplu.
- Îmi dau seama, a spus el
încet.
-Crezi c a
Rosa este în stare s a
joace rolul surorii ei, Lea?
l-am întrebat. O poate face?
Fratele tau ne va ajuta? Si, din
nou, în ce-o priveste pe Rosa,
crezi c a
este dispus a
sa
fac a
acest lucru?
S-a gândit îndelung, apoi a spus
simplu ca
trebuie sa
mergem sa
ne întâlnim cu Rosa chiar în
seara aceea, desi
era târziu si se întunecase de-a
binelea.
Prin fereastra chiliei vedeam
numai bezn a, dar poate ca
de
vina
era si ninsoarea deas a.
Godwin s-a asezat si a scris o
noua
scrisoare. Mi-a citit-o
cu voce tare:
-“Iubite Nigel, am mare nevoie
de ajutorul t u, pentru ca
a
Fluria si Meir, prietenii mei
dragi si prietenii fiicelor mele
sunt într-un grav pericol,
datorat unor evenimente
petrecute de curând, pe care nu
ti le pot explica aici, dar pe
care ti le voi dezv alui curând,
imediat ce ne vom întâlni. Te
rog s a
te duci imediat si s a
ma
astep i în orasul Norwich,
t
catre care voi porni chiar în
noaptea aceasta. S a
te prezin i t
în fa a serifului, care tine
niste evrei în turnul
castelului,
t
pentru propria lor protec ie, si
sa-i faci cunoscut ca
evreii în
t
chestiune î i sunt apropia i si
c ta
t
esti protectorul celor dou a
fete ale lor -Lea si Rosa -a
devenite crestine si tr
itoareacum la Paris, sub
supravegherea fratelui Godwin,
nasul lor
si devotat prieten. Trebuie a
în elegi ca
locuitorii
s t
din
Norwich nu sunt la curent cu
faptul ca
Meir si Fluria au doi
copii si c a
au r at
a
singura
mas foarte uimi i când au aflat
c
fata a lor pe care o cunosteau a
plecat din oras.
Insist a
pe lâng a
serif s a
pastreze toat a
chestiunea se creta
pâna
când ne vom întâlni si î i voi
explica de ce trebuie
t
întreprinse acum toate aceste ac
iuni.”
t
- Splendid, am spus. Crezi ca
fratele t u te va asculta?
a
-Fratele meu va face orice
pentru mine, mi-a raspuns.
Este un om bun si iubitor. I-as
fi dezvaluit mai multe, daca
nu m-as fi gândit ca
scrisoarea mea ar putea ajunge
pe
mâini str ine.
a
A uscat din nou cerneala cu
sugativa, a semnat, a împ
turit scrisoarea, a pecetluit-o
cu ceara, apoi s
a
-a ridicat,
facându-mi semn sa
îl astept, si a iesit din înc
apere.
A lipsit ceva vreme.
Mi-a trecut prin minte, în timp
ce m a
uitam prin c amaru ta
,
cu mirosul ei de cerneal a
si hârtie veche, cu mirosul de
cat
r i legate în piele si de c
arbuni încinsi, c a
as putea s a-mi
petrec aici toat a
viaa si s a
fiu fericit, c a
ta
de fapt tr iam
acum o via ta
mult mai curat aa
decât orice altceva tr isem
vreodat a. Aproape ca
mi -a venit sa plâng.
Dar nu era momentul sa
ma
gândesc la mine.
Când s-a întors, gâfâia si parea
cumva usurat.
-Scrisoarea va pleca mâine-
dimineata
si va ajunge mult
mai repede decât noi, pentru ca
am încredin at
t
-o
episcopului care pastoreste
lacasul Sfântul Aldate si
conacul fratelui meu, cerându-i
sa
i-o înmâneze direct lui
Nigel.
S-a uitat la mine si ochii i s-
au umplut din nou de lacrimi.
-N-as fi putut face totul de
unul singur, mi-a spus
recunoscator.
Si-a luat mantia din cui, mi-a
dat-o si pe a mea, si ne-am
îmbracat, preg tindu-ne pentru z
apada de afar a. A început
a
sa-si înfasoare din nou mâinile
în cârpele de mai devreme,
dar am vârât mâna în buzunar,
soptind o rugaciune, si am
scos doua
perechi de m anusi.
- Mul umesc, Malchiah.
t
Godwin s-a uitat la manusi, apoi
a cl tinat din cap, a luat
a
perechea pe care i-o ofeream si
le-a tras pe mâini. Mi-am
dat seama c a
pielea fin a
si marginea de blan a
nu-i placeau,
dar stia ca
aveam multa
treaba
de f acut.
-Sa
mergem acum la Rosa, a zis, sa-i
spunem ceea ce stie
deja si s a
o întreb am ce doreste s a
fac a. Dac a
refuz a, sau
dac a
simte c a
nu poate duce la îndeplinire
aceast a
sarcin a,
vom merge doar noi doi la
Norwich, sa depunem marturie.
S-a oprit.
-Sa
depunem m arturie, a soptit, si
mi -am dat seama ca
atâtea minciuni îl tulburau.
-Nu conteaz a, am spus. Dac a
nu proced am astfel, va avea
loc o varsare de sânge. Iar acei
oameni buni vor muri, fara
sa fie vinova i de nimic.
t
A încuviin at din cap si am
iesit.
t
Un b iat cu un felinar, sem
anând mai degrab a
cu un
a
mald ar de haine de lân a, ne
astepta afar a, iar Godwin i -a
spus ca
voiam sa
mergem la m n
aa
stirea unde locuia Rosa.
Curând zoream pe strazile
întunecoase, trecând din când
în când pe lâng a
usa câte unei taverne
zgomotoase,
înaintând pe dibuite în spatele
b iatului a
cu felinarul. O
ninsoare deasa
începuse s a
cad a.
CAPITOLUL PAISPREZECE
Rosa
Maa
n stirea Sfânta Fecioar a
a Îngerilor era mare, solid a
si
abundent decorat a. înc aperea
imens a
în care ne -am întâlnit
cu Rosa era mai scump si mai
frumos mobilat a
decât
oricare camer a
vazut a
vreodat a
de mine. Focul a fost
imediat a â at tt
pentru noi si dou a
calug rie
at
tinere,
acoperite din belsug cu in si
lân a, au pus pe masa lung a
vin
si pâine. Existau numeroase
taburete cu perne deasupra si
cele mai spectaculoase tapiserii
din lume. Tapiseriile
fusesera întinse pe dalele
lustruite ale pardoselii.
Ardeau lumânari în numeroase
candelabre si o fereastra
cu ochiuri în form a
de romb reflecta minunat lumina
în
sticla ei groasa.
Stare a, o femeie impresionant a
si vizibil autoritar , îi era
ta
în mod limpede devotata
lui Godwin, si ne-a lasat
imediat
sa vorbim ceea ce aveam de
vorbit.
În ce-o priveste pe Rosa, îmbr
acat a
într -o ras a
alb a
peste
ceva ce era probabil camasa de
noapte, se dovedea copia
mamei sale, cu excep ia ochilor
surprinz ator de albastri.
t
În primul moment, a fost un soc
pentru mine sa
descopar
pe fa a ei deopotriv a
culoarea ma
a mamei si
t
slinie
vivacitatea tat lui. a
Ochii ei str luceau la fel ca
a
ochii lui
Godwin.
Parul ondulat si negru i se rev
arsa pe umeri si pe spate.
La paisprezece ani era deja o
femeie, cu trup si comportament
de femeie.
Toate calit at
parin ilor se adunaser a
în ea, în mod
ile t
incontestabil.
-Ai venit s a
ma
anuni c a
Lea a murit, nu -i asa? i-a spus
t
imediat tat lui ei, dup a
ce acesta a s rutat -o pe
amândoi
aa
obrajii si pe frunte.
El a început s a
plâng a. S-au asezat lâng a
foc, unul în fa a
t
celuilalt.
Ea i-a luat mâinile într-ale ei
si a dat din cap de mai multe
ori, ca si cum si-ar fi spus
ceva în minte. Apoi a vorbit din
nou.
-Dacati-as spune ca
Lea mt
-a vizitat în vis, as min i.
Darcând m-am trezit azi-
dimineata, am stiut cu
certitudine nu
numai c a
ea este moart a, dar si c a
mama are nevoie de
mine. Acum ai venit tu cu acest
frate, si stiu ca
nt
-a i fi aicidaca
nu ar trebui sa
fac ceva fara
întârziere.
Godwin a tras un taburet si mi-a
f acut semn s a
ma
al tur
a
lor.
I-am povestit cât mai pe scurt
posibil tot ce se întâmplase,
iar ea a început sa
ofteze, dându -si seama ce
pericol îi
p stea pe mama ei si pe to i
evreii din Norwich, oras unde
at
nu fusese niciodata.
Mi-a spus repede ca
se aflase la Londra atunci când
mai
mul i evrei fuseser ta
judeca i si executa i pentru
omorârea
tt
sfântului Hugh, o crima
inventat a.
- Crezi ca vei putea juca rolul
surorii tale?
-Abia astept sa-l joc! a r
aspuns ea. Abia astept s a
stau în
fa a acelor oameni care au îndr
aznit s a
o acuze pe mama
t
ca
si-a omorât fiica. Abia astept
sa
le reprosez aceste
acuza ii crunte. Pot s a
o fac. Pot s a
ta
sunt Lea, c aci
t
sus inc
în inima mea sunt Lea la fel de
mult pe cât sunt Rosa, si
Rosa la fel de mult pe cât sunt
Lea. Si nu voi min i spunând
t
ca
abia astept s a
plec din Norwich si s a
ma
întorc în Paris la
Rosa, la mine îns ami, deîndat
a.
-Nu trebuie sa
exagerezi, a spus Godwin. Tine
minte,
indiferent cât de mult te
înfurie si te dezgusta
acesti acuzatori,
trebuie s a
vorbesti blând, pentru c a
Lea ar fi vorbit
blând, si sa
insisti blând, cum ar fi facut-o
Lea.
A încuviin at.
t
-Furia si hot arârea mi le ar t
ie si fratelui Toby, a spus. Ai
at
încredere în mine, voi sti ce sa
spun.
-I i dai seama c a, dac a
lucrurile merg r au, vei fi în
pericol,
t
a insistat Godwin, la fel ca
noi. Ce fel de tata
si-ar lasa
copilul atât de aproape de un
foc aprins?
-Un tat a
care stie c a
o fiic a
trebuie s a-si faca
datoria fata
de mama ei, a raspuns ea
imediat. Nu a pierdut-o ea deja
pe sora mea? Nu a pierdut
dragostea tat lui ei? Nu sov ai
a
deloc, si cred c a
recunoasterea sincer a
a faptului ca
suntem
gemene este un mare avantaj,
fara
de care impostura ar fi
sigur descoperita.
A plecat apoi, spunând ca
se duce sa
se a
preg teasc a
pentru c l torie.
aa
Godwin si cu mine ne-am dus s a
cautamoc aru ta
care s a
ne duc a
la Dieppe, de unde urma sa
navig am în Anglia,
traversând din nou periculosul
Canal al Mânecii, de data
aceasta cu o barca
închiriat a.
Soarele tocmai r s
aarea când am plecat din Paris,
iar eu
eram plin de îndoieli, poate din
cauz a
ca
Rosa se dovedea
atât de furioas a
si de încrez atoare, iar Godwin
atât de
inocent, pân a
si în felul în care împ r ea
generos tuturor
at
servitorilor banii fratelui sau.
Lucrurile materiale nu mai
însemnau nimic pentru Godwin.
Ardea de dorin ta
sa
îndure tot ceea ce natura, sau
Dumnezeu, sau circumstan ele îi
scoteau în cale. Ceva din
t
n vie uire ar fimine considera c
a
un instinct s aa
tos de supra t
fost mai de folos decât maniera
lipsita
de griji în care se
arunca în orice încercare pe
care i-o rezerva soarta.
Se dedica întru totul însel
toriei puse la cale de noi. Dar
a
însel toria nu i se potrivea
câtusi de pu in.
at
-Nu stiu s a
ma
prefac, mi -a marturisit, si mi-
e fric a
sa
nu
dau gres.
Îns a
eu m-am gândit, nu pentru prima
oar a,ca
nu se
temea destul. Era ca si cum bun
atatea lui absolut a
l-ar fi
transformat cumva într-un n
atâng care se l asa în voia sor
ii,
t
asa cum este menit s a
i se întâmple oricui se d
aruieste cu
totul Domnului. Dar spunea iar
si iar ca
se încrede în
Dumnezeu si ca El va face totul
asa cum trebuie.
Îmi este imposibil sa
relatez aici toate celelalte
lucruri pe
care le-am vorbit în timpul
acelui lung drum pâna
la mare;
sau cum am continuat s a
discut am si atunci când barca
se
zvârcolea în apele agitate ale
Canalului, ori în trasura
închiriat a
care îsi croia drum spre Norwich
pe str azile pline
de noroi înghe at ale Londrei.
t
Cel mai important de remarcat
este ca
am ajuns sa-i
cunosc pe Rosa si pe Godwin mai
bine decât o cunoscusem
pe Fluria si ca, oricât as fi
fost de tentat sa-l coplesesc pe
Godwin cu întreb ari despre Toma
D'Aquino si Albert cel
Mare (care fusese deja
supranumit asa), am vorbit mai
mult
despre via a lui Godwin printre
dominicani, despre bucuria
t
de a avea studen i str luci i si
despre cât de angajat era în
t
at
studiul lucrarilor evreilor
Maimonide si Rashi.
-Nu sunt foarte priceput când
vine vorba de scris, mi-a
spus, poate cu excep ia
scrisorilor neoficiale pentru
Fluria,
t
dar sper ca
voi supravie ui în min ile
studen ilor prin ceeatt
t
ce sunt si prin ceea ce fac.
În ce-o privea pe Rosa, ea
gustase din pl acerea vinovat a
a
vie ii printre crestini si
bucuria ei cea mai mare fusese
sa
t
urm areasc a
procesiunile desf surate de Cr
ciun în fa a
a
at
catedralei, pân a
când sim ise c a
Lea, la atâtea mile dep ar
t
tare de ea, suferea dureri
cumplite.
-Am mereu în minte, mi-a spus
odata, în timp ce Godwin
dormea în trasur at
,ca
nu
pe banca din fa a noastr a
am
renun at la credin a str t
tamoseasc a
de fric a
sau pentru c a
cineva rauvoitor m-ar fi silit
sa
a
o fac, ci pentru tat l meu,
pentru ardoarea pe care am
vazut-o în el. Cu siguranta
îl
venereaz a
pe acelasi Dumnezeu universal pe
care îl
venerez si eu. Si cum ar putea
fi gresit a
o credin ta
, dac a
lui
i-a adus atâta simplitate si
atâta fericire? Cred ca, mai
mult
decât orice mi-a spus, ochii si
purtarea lui m-au convins sa
ma
convertesc. Si îl g asesc mereu
un exemplu str lucitor a
a
ceea ce inten ionez s a
fiu. În ce pri
t
veste trecutul, acesta
cânt areste greu pentru mine. Nu
suport s a
ma
gândesc la
el, iar acum, ca
mama a pierdut-o pe Lea, pot
doar sa
ma
rog din toat a
inima ca, tân aa
cum este, s aa
mama
r devin
multor copii împreuna
cu Meir. Pentru asta, pentru via
a lor
t
împreun a
fac aceast a
c l torie, accep
aa
tând probabil cu prea
multa
usurinta
ceea ce trebuie f acut.
Parea constient a
de mii de dificult ati la care
eu nici nu m a
gândisem.
Întâi de toate si cel mai
important, unde urma s a
st am
dup a
ce ajungeam la Norwich? Trebuia
s a
ne ducem direct
la castel? Si cum avea sa-si
joace rolul în fa a serifu lui,
t
atâta timp cât nu stia dac a
acesta se întâlnise vreodat a
cu
Lea fata
în fa ta
?
Cum puteam sa
ne apropiem de evreime si sa
cautam
ad post la seful sinagogilor, c
aci pentru cei o mie de evrei
a
din Norwich trebuie sa
fi existat mai multe sinagogi,
nestiind dac a
Lea îl cunoscuse pe acest sef
dup a
chip sau
dupa nume?
M-am gândit la toate acestea si
m-am scufundat într-o
rug aciune mut a. Malchiah,
trebuie sa
ne îndrumi!
Am insistat. Dar pericolul de a-
i face b nuitori pe ceilal it
a
mi s-a parut dintr-odata izbitor
de real.
Faptul c a
Malchiah m a
adusese aici nu însemna c a
eram
scuti i de suferin e. M-am
gândit din nou la amestecul de
tt
bine si de r au care m a
izbise în catedral a. Numai
Dumnezeu
însusi stia ce era cu adev arat
bine sau rau, iar noi nu
puteam decât s a
ne str duim s a
urm am fiecare cuvânt al
a
sau care ne arata
binele.
Una peste alta, se putea
întâmpla orice. Iar numarul
oamenilor implica i în planul
nostru m a
îngrijora mai mult
t
decât l asam sa
se vada
în fa a tovar asilor mei.
t
Ne-am apropiat de oras în
mijlocul zilei, sub un cer jos
si
plin de z apad a, si m -am sim
it cuprins de frenezie aproape
t
la fel ca înainte de a lua o via
ta
, numai c a
de data aceasta
într-un fel mai spectaculos.
Soarta multor oameni depindea
de eventualele mele greseli sau
reusite, ceea ce nu fusese
niciodata cazul mai înainte.
Când îi omorâsem pe dusmanii lui
Alonso, fusesem
nes abuit, asa cum nes abuit a
era Rosa acum. Si nu o
facusem pentru Alonso. Acum
stiam asta. O f acusem ca s a
i-o pl tesc lui Dumnezeu însusi
pentru ceea ce îngaduise sa
a
li se întâmple mamei, fratelui
si surorii mele, iar arogan a
t
monstruoas a
a acestui gest m a
urm area si nu -mi mai d dea
a
pace.
În timp ce tr asura noastr a
cu dou a
rânduri de cai intra în
Norwich, ne-am în eles asupra
urm atorului plan.
t
Rosa urma s a
pretind a
ca
doarme agitat în bra ele tat lui
ta
ei, cu ochii închisi, ca si cum
i-ar fi fost rau din cauza
c l toriei, iar eu, care nu
cunosteam pe nimeni în evreime,
aa
urma sa-i întreb pe solda i dac
ta
ni se permitea s a
o ducem
pe Lea la ea acas a, sau trebuia
sa
ne ducem la seful
sinagogii lui Meir, în caz ca
solda ii stiau sa
t
mi -l arate.
Puteam s a
pretind în mod natural c a
nu cunosc câtusi de
pu in comunitatea, la fel si
Godwin, si stiam cu t
ca
t
to ii
planul nostru ar fi fost cu mult
mai usor daca
lordul Nigel ar
fi ajuns deja si ar fi fost la
castel, asteptând sosirea
fratelui
sau.
Poate paznicii cartierului
evreiesc sa
fi fost preg ti i pentru
at
asa ceva.
Dar în ce priveste faptele
petrecute, niciunul dintre noi
nu
a fost deloc preg tit.
a
Soarele abia mai str lucea palid
în spatele norilor cenusii,
a
atunci când am intrat pe strada
pe care era casa lui Meir, si
cu to ii am fost surprinsi sa
vedem lumini la ferestre.
t
Nu ne puteam gândi decât ca
Meir si Fluria au fost eliberai,
iar eu am s tarit din tr asur a
si am b tut imediat la
a
usa.
Garzile au ap arut din umbr a
într -o clip a
si un b arbat foarte
agresiv, destul de mare cât s a
ma
poata
strivi în mâini, mi -a
cerut sa
nu-i deranjez pe locuitorii
casei.
-Dar am venit ca prieten, am
soptit, nedorind sa
o trezesc
pe copila suferind a. Am ar atat
spre ea. Lea, fiica lui Meir si
a Fluriei. Nu pot oare s a
o duc în casa p arin ilor ei ca
s ta
se
odihneasc a
pân a
când se va înzdr aveni destul ca
s a
poat a
merge la parin ii ei, la castel?
t
-Intra i, atunci, a spus
soldatul de paz a, si a b tut
imediat a
t
în usa cu dosul pumnului.
Godwin a coborât din tr asur a
si apoi a luat -o pe Rosa în
bra e. O sprijinea de umar si
îsi trecuse un bra t
pe sub
t
genunchii ei.
Usa s-a deschis si am v azut un
individ slab, cu p ar alb si
rar si cu o frunte înalt a.
Purta un sal gros negru peste
tunica alb a. Avea mâini osoase
si albe si p area s a
se uite cu
nepl acere la Godwin si la fat
a.
Godwin a suspinat si s-a oprit
imediat din drum.
- Magistre Eli, a soptit Godwin.
Barbatul s-a tras deoparte din
usa, aruncându-i paznicului
o privire cu subîn eles, si ne-a
f acut semn sa
intr am în cas a.
t
-Poi sa-l anun i pe conte c ta
t
a sosit fratele lui, i -a spus
b trânul soldatului, apoi a
trântit usa.
a
Atunci mi-am dat seama ca
barbatul era orb.
Godwin a depus-o usurel pe Rosa
în picioare. Si ea se
albise de uimire, atunci când
îsi d duse seama c a
bunicul ei
a
era acolo.
-Nu ma
asteptam sa
te gasesc aici, bunicule, a spus
imediat, cu cea mai blând a
voce cu putin ta
, si s -a îndreptat
spre el, dar b trânul, a
privind înainte, i-a facut semn
sa
ramâna
pe loc.
Parea rece si îndep artat, iar
pe urm a
a tras adânc aer în
piept, ca si cum i-ar fi savurat
parfumul.
Apoi s-a tras dispre uitor într-
o parte.
t
-Trebuie s a
cred c a
esti credincioasa ta sor a? a
între bat.
Crezi c a
nu stiu ce vrei s a
faci? O, esti copia ei per
fecta,
cum bine îmi aduc aminte, si
oare nu scrisorile tale
p c-o pe biata ta sor aa
se duc a
aatoase din Paris au împinss
la biseric a
împreun a
cu acele crestine? Dar eu stiu
cine esti.
Î i cunosc mirosul. Î i cunosc
vocea!
tt
Am crezut c a
Rosa va da frâu liber
lacrimilor. A înclinat
capul. Îmi d deam seama c aa
tremur a, chiar far a
s-o ating.
Probabil ca
îi trecuse deja prin minte
gândul ca
ea si -a
omorât sora, dar acum parea sa
for a.
-o fi izbit cu toatt
-Lea, a soptit ea. Scumpa mea
Lea. Sunt incompleta
pentru tot restul zilelor mele.
Din penumbr a
a înaintat spre noi o alt a
siluet a, un b arbat
tân ar si voinic, cu p arul
negru si sprâncene groase, care
purta, la fel, un sal gros pe
umeri, s a
se fereasc a
de frigul
din încapere. Avea si el în
piept însemnul galben de tafta
al
celor zece porunci.
Aramas cu spatele la lumina
focului.
-Da, a spus str inul. a
Cred cu adev arat c a
esti copia ei
perfect a. N-as fî reusit sa
va
deosebesc. S-ar putea ca
planul sa func ioneze.
t
Godwin si cu mine am încuviin at
din cap, recunoscatori
t
pentru acest mic entuziasm.
B trânul s-a întors cu spatele
la noi si s-a îndreptat încet
a
spre scaunul de lânga
semineu.
Barbatul mai tân ar s -a uitat
dupa el, apoi s-a apropiat si i-
a
soptit ceva.
B trânul ia
-a r aspuns cu un gest din mân
a, disperat.
Tânarul s-a întors la noi.
-Fi i promp i si în elep i, let
tt
t
-a spus el Rosei si lui Godwin.
Nu p area s a
stie cum s a
procedeze cu mine. Tr asura de
afar a
este destul de mare ca sa
încap a
mama, tat l si
a
bunicul t au? Pentru c a
de îndata
ce reusi i ce ave i de gând,
tt
trebuie sa pleca i.
t
-Da, este destul de mare, a spus
Godwin. Sunt de acord
cu tine ca
graba este foarte important a.
Imediat ce afl am c a
planul nostru a reusit.
-Voi avea grij a
ca tr asura s a
fie tras a
în spate, a spus
barbatul. Este o alee care duce
în cealalt a
strad a. S-a uitat
gânditor la mine, apoi a
continuat: toate c r ile lui
Meir au
at
fost trimise la Oxford, iar
obiectele pre ioase au fost
mutate
t
de aici în linistea nop ii. Au
trebuit mituite g arzile,
desigur,
t
t
pleca i imediat ce
dar s-a rezolvat. Trebuie s a
fii gata s at
t
juca i piesa.
ve i termina sa
vat
Apoi, înclinând din cap spre
noi, barbatul a iesit pe usa din
fata
a casei.
Godwin s-a uitat neajutorat la
mine, apoi la b trân.
a
Rosa n-a stat s a
piarda
vremea.
-Stii de ce am venit aici,
bunicule. Am venit sa
spun orice
minciun a
ar fi nevoie ca s aaa
a
mama ar fi
împr stii b nuiala c
otravit-o pe sora mea.
-Nu vorbi cu mine, a spus b
trânul, privind fix în fa ta
. Nu
a
sunt aici pentru o fiic a
nedemn a, care si -a dat
propriul copil
pe mâinile crestinilor. S-a
întors, ca si cum ar fi putut
vedea
str lucirea fl aa
c rilor. Nu sunt aici pentru un
copil care
a
a
renun at la credin ta
datorit a
unui tat a
cu
t
nimic mai bun
decât un hot din noapte.
-Bunicule, te implor, nu ma
judeca, a spus Rosa. A
îngenuncheat lânga scaun si i-a
s arutat mâna stâng a.
El nu s-a miscat, nici nu s-a
întors.
-Sunt aici, a continuat b
trânul, ca s aa
adun banii de care
este nevoie pentru a salva
evreimea de nebunia acestor
oameni, stârnit a
de prostia f acut a
de sora ta când a intrat
în biserica lor. Iar asta am
facut-o deja. Sunt aici ca sa
salvez nepre uitele c r i ale
lui Meir, gata sa
fie pier dute din
t
at
neglijenta. Cât despre tine si
mama ta...
-Sora mea a pl tit pentru c aa
a intrat în biseric a, nu -i
asa?
a spus Rosa. Si mama, cum a mai
pl tit pentru toate! Nu
a
vei veni cu noi si nu vei
garanta pentru mine, cum ca
sunt
cea care pretind ca sunt?
-Da, sora ta a pl tit pentru ce-
a facut, a zis b trânul. Si ar
aa
putea pl ti si niste oameni
nevinova i, de aceea am venit.
at
V-as fi b nuit planul si dac a
Meir nu mi l
a
-ar fi marturisit, iar
de ce înc at
in la Meir, dup a
ce s -a dovedit destul de nebun
ca s-o iubeasca pe mama ta, asta
n-as putea sa-i spun.
t
S-a întors brusc spre ea, r
amasa
în genunchi lâng a
scaunul
lui. P area caa
aa
o vad
se str duieste din r sputeri
sa.
-N-am avut b ie i, de aceea îl
iubesc, a spus. Pe vret
muri
a
credeam ca
fiica si nepoatele mele sunt cea
mai mare
comoara pe care as putea-o avea.
-Ne vei sus ine în ceea ce inten
ion tams a
facem, a spus
t
Rosa, de dragul lui Meir si de
dragul celorlal i de aici. De
t
acord?
-Se stie c a
Lea are o sor a
geam n ,aspuselcur aceala.
aa
Prea mult a
lume din evreime o stie, ca sa
fi ramas un
secret. Î i asumi un mare risc.
As vrea s a
ne fi l asat pe noi
t
sa
ne cump aa
m iesirea din aceast problem a.
r a
-Nu inten ionez s a
contrazic faptul c a
suntem gemene, a
t
raspuns Rosa. Doar s a
pretind ca
Rosa m a
asteapt a
la Paris,
ceea ce într-un fel e adevarat.
-Ma
dezgusti, a spus el încet. As
vrea s a
nu te fi v azut
copil în bra ele mamei tale. Noi
suntem persecuta i. Existta
t
barba i si femei care mor pentru
credin a lor. Iar tu te lepezi
tt
de credin ta
doar pentru pl acerea unui b
arbat care nu are
dreptul s a
te numeasc a
fiica lui. F a
ce doresti. Eu vreau s a
paa
r sesc acest loc si s a
nu mai vorbesc vreodat a
cu tine
sau cu maica-ta. Si asa voi
face, imediat ce voi sti ca
evreii
din Norwich sunt în siguranta.
În acest punct, Godwin s-a
apropiat de b trân, a plecat
a
capul si i-a soptit din nou
numele, magistre Eli, asteptând
în
fa a lui permisiunea de a vorbi.
t
-Mi-ai luat tot ce am avut, a
spus b trânul cu voce dur aa,
uitându-se fix în direc ia lui
Godwin. Ce mai vrei acum?
t
Fratele t au te asteapt a
Ia castel. St a
la mas a
cu seriful si cu
loiala Lady Margaret si le aduce
aminte ca
suntem
propriet ati valoroase. Ah, cât
a
putere. S-a întors c atre foc.
Daca banii ar fi fost de
ajuns...
-Dar este limpede ca
nu sunt, a spus Godwin foarte
încet.
Iubite Rabbi, rosteste, te rog,
câteva cuvinte care sa-i dea
curaj Rosei în ceea ce are de f
acut. Dac a
banii ar fi putut s a
rezolve problema, ar fi fost
deja rezolvata, nu-i asa?
B trânul nu ia
-a raspuns.
-Nu o învinuiesc pe ea pentru
pacatele mele, a spus
Godwin. Am fost destul de rau în
tinere e încât sa-i ranesc
t
pe al ii, din nes abuin ta
si lips a
de grij a. Credeam c a
via a
tt
este ca în cântecele pe care
obisnuiam s a
lecântlal ut a
a
.
Acum stiu ca
nu este. Si mi -am închinat via
a aceluiasi
t
Dumnezeu pe care îl venerezi si
tu. În numele lui si de
dragul lui Meir si al Fluriei,
te rog s a
mat
ier i pentru tot ce
am facut.
-Nu-mi tine mie predici, frate
Godwin! a spus batrânul cu
sarcasm amar. Nu sunt unul
dintre studen ii t i cu mintea
ta
ame it ta
din Paris. Acum, c a
Lea a murit, ce mi -a mai ramas,
în afara
de singur atate si de durere?
-Nu-i asa, a spus Godwin. Cu
siguranta
Fluria si Meir vor
zamisli fii ai lui Israel, si
fiice. Abia ss
-au c aatorit. Iar daca
Meir poate sa o ierte pe Fluria,
tu de ce nu po i?
t
B trânul s-a înrosit brusc de
furie.
a
S-a întors si a împins-o pe Rosa
chiar cu mâna pe care ea
i-o s arutase si încerca sa
i-o sarute din nou.
Fata a c azut pe spate, tres
arind, iar Godwin a prins -o si
a
ajutat-o sa
se ridice în picioare.
-Le-am dat o mie de galbeni de
aur nenoroci ilor de
t
C lug ari Negri ai t i, a spus a
cautându -i
aa
b trânul,
neputincios din priviri, cu
vocea tremurând de mânie. Ce
pot face altceva decât sa
tac? Ia copila si du-te la
castel.
Joaca-i comedia în fa a lui Lady
Margaret, dar nut
-i forat
tt
norocul. Lea era sfioas a
si blând a
de la natur a. Aceast a
fiic a
a ta e îns asi Jezebel. Tine
bine minte asta.
Am facut un pas înainte.
-Rabbi, am spus, nu ma
cunosti, numele meu este Toby.
Sunt si eu un c alug ar din
ordinul raselor negre si îi voi
lua
cu mine la castel pe Rosa si pe
fratele Godwin. Seriful ma
cunoaste si vom face repede ceea
ce avem de facut. Dar, te
rog, tr asura este în spate,
încearc a
sa
fii gata s a
urci în ea
imediat ce evreii de la castel
vor fi elibera i.
t
-Nu, a r aspuns el scurt. Voi
sunte i obliga i s ta
t
t
pleca i din
oras imediat dup a
mica voastr a
reprezenta ie. Dar eu voi
t
ramâne ca s a
ma
asigur c a
evreii sunt în siguran ta
. Acum
pleac a. Stiu ca
tu esti cel care a pus la cale
aceast a
însel torie. Du-o la
îndeplinire.
a
-Da, eu am pus-o la cale, am m
arturisit. Iar dac a
ceva
merge rau, eu sunt cel de
învinuit. Dar te rog, te rog,
fii
gata de plecare.
-Ti-as putea da acelasi sfat, a
spus b trânul. Fra ii t i suntta
a
dezgusta i c ta
te-ai dus la Paris st
a
o cau i pe “Lea”. Voiau sa
fac a
o sfânt a
din biata fat a. Dac a
dai gres, vei avea de
suferit împreuna cu noi.
- Nu, a spus Godwin. Nimeni nu
va suferi aici si mai ales nu
va suferi cineva atât de devotat
sa
ne ajute. Haide, Toby,
trebuie sa
mergem la castel acum. Nu mai am
timp sa
vorbesc cu fratele meu între
patru ochi. Rosa, esti gata
pentru ce avem de facut? Nu
uita, ti-e rau din cauza
caa
l toriei. Nu ai fost preg tit a
pentru un chin atât
a
de
îndelungat. Vorbeste numai
atunci când î i vorbeste Lady
t
Margaret si nu uita felul
linistit de a fi al surorii
tale.
-Îmi dai binecuvântarea ta,
bunicule? insista Rosa. As fi
vrut sa n-o fi f acut. Dac a
nu, te vei ruga pentru mine?
-Nu-i dau nimic, a r aspuns el.
Sunt aici pentru al ii, care
tt
mai degraba
si-ar fi dat vie ile decât sta
faca
ce -ai facut tu.
S-a întors cu um arul spre ea. P
area sincer si nenorocit c a
trebuia s a
o resping a, ca orice alt om.
Nu puteam sa-l în eleg pe
deplin, pentru c a
mie fata mi se
t
parea fragil a
si blând . Era ambi ioas aa
a
at
si p timas , da, dar
nu era, totusi, decât o fata
de paisprezece ani si o astepta
o
mare încercare. Ma
întrebam acum dac a
le propusesem
solu ia corect a.Ma
întrebam dac a
nu cumva f cusem o
ta
prostie teribila.
-Foarte bine, atunci, am spus.
M-am uitat la Godwin. Si-a
petrecut grijuliu bra ul pe dupa
umerii Rosei. Sa
t
mergem!
O b taie puternic a
în us a
ne-a f acut s a
tres arim. Am auzit
a
vocea serifului t
prezen a lui si a contelui.
anun ând t
Dintr-odata
s-au auzit de afara
strig te si oameni b tând îna
a
pere i.
t
239
CAPITOLUL CINCISPREZECE
Judecata
Nu puteam face nimic altceva
decât sa
deschidem usa, si
l-am vazut imediat pe serif,
calare înc a, înconjurat de
solda i, al turi de a
un barbat care nu putea fi altul
decât
t
contele, descalecat deja,
înconjurat si el de propria
garda
de caal re i.
t
Godwin s-a napustit direct în t
fratelui sau
bra ele si,
tinându-i fa a în palme, a
început sa-i vorbeasca
febril, în
t
soapta.
Seriful a asteptat.
Au început sa
se adune o mul ime de oameni
destul de
t
fiorosi, unii cu bâte în mâini,
iar seriful, cu un ton aspru,
le-a
ordonat imediat oamenilor s ai
sa
îi îndep arteze.
Erau acolo doi dominicani si câ
iva dintre preo ii în robe
tt
albe de Ia catedral . Se parea
ca
mul imea se îngroas a
at
vazând cu ochii.
Întreaga adunare a suspinat
atunci când Rosa a p sit în
a
fata
si si-a dat jos gluga mantiei.
Bunicul ei iesise si el, la fel
si evreul voinic al carui nume
nu-l aflasem. St tea lâng a
Rosa ca si cum ar fi p azit
a
-o. La
fel st team si eu.
a
Peste tot au izbucnit discu ii
si puteam auzi numele “Lea”
t
repetat iar si iar.
Unul dintre dominicani, un b
arbat tân ar, a întrebat ironic:
- Este Lea, sau sora ei, Rosa?
Seriful, sim ind în mod limpede
c a
asteptase destul, i s -a
t
adresat contelui:
-Domnia ta, ar trebui s a
mergem la castel si s a
rezolv am
aceasta
chestiune. Episcopul ne asteapta
în sala mare.
Un murmur de nemul umire st
-a ridicat din mul ime. Dar
t
contele a sarutat-o de îndata
pe Rosa pe amândoi obrajii,
i-a cerut unui soldat sa
descalece si a urcat -o pe cal,
pornind sa
conduca
adunarea spre castel.
Godwin si cu mine am r amas unul
lâng a
altul tot timpul
drumului lung spre dealul
castelului, pâna
când am trecut
cu to ii pe sub arcada por ii si
am intrat în curte.
tt
În timp ce b arba ii desc
talecau, i -am atras aten ia
contelui
t
tr gându-l de mâneca.
a
-Trimite un om dup a
trasura din spatele casei lui
Meir.
Este mai în elept s a
o avem aici, la îndemân a, când
Meir si
t
Fluria vor fi elibera i.
t
El a încuviin at, i-a facut semn
unuia dintre solda i si l-a
tt
trimis în misiune.
-Te asigur, mi-a spus contele,
ca
vor pleca de aici
înconjura i de garda mea.
t
M-am sim it usurat, pentru c ta
avea vreo opt solda i, to i cu
tt
cai frumosi acoperi i t
cu valtrapuri, iar el însusi nu
parea
câtusi de pu in îngrijorat sau
speriat. A cobo-rât-o pe Rosa
t
în bra e si i-a petrecut bra ul
pe dup ta
t
umeri, intrând pe sub
arcada în sala mare a
castelului.
Nu v azusem aceast a
înc apere larg a
la prima mea vizit a, si
am remarcat imediat ca
fusese convocat a
o curte de
judecata.
La masa în at
l at a
pe un podium care domina sala
sedea
episcopul, iar de fiecare parte
a lui st teau a
preoi de la
t
catedral a
si mai mul i dominicani, printre
care si fratele
t
Antoine. L-am vazut acolo si pe
fratele Jerome de la catedral
a, urm arind am arât preg
tirile.
a
S-au auzit mai multe exclama ii
de uimire atunci când
t
Rosa a fost condusa
în fa a episcopului. Fata s-a
înclinat cu
t
smerenie, la fel ca toata lumea
prezent , inclusiv contele.
a
Episcopul, un barbat mai tân ar
decât m-as fi asteptat,
îmbr acat de ceremonie, cu mitr
a
si rob a
de tafta, a ordonat
ca Meir si Fluria, Isaac cel b
trân si familia lui s a
fie adusi
a
de îndata din camerele lor din
turn.
- To i evreii sa
fie adusi încoace, a spus el în
cele din urm a.
t
În sal intraser at
a
cu
a
mul i dintre oamenii agresivi,
laolalt
femei si copii. Iar cei care nu
fuseser aa
l sais a
t
se apropie
strigau tare de afar a, pân a
când episcopul i -a ordonat unui
soldat sa
faca
liniste.
În momentul acela, mi-am dat
seama ca
sirul de solda it
înarma i t
din spatele episcopului erau în
mod evident
propriile sale garzi.
Am început sa
tremur si ma
aa
nu
-am str duit din r sputeri s
las s a
se vad a.
Dintr-una dintre anticamere a
intrat Lady Margaret,
îmbr acat a
ca pentru un mare eveniment, în
maa
t suri
impresionante, si împreun a
cu micu a Eleanor,
ea, t
care
plângea.
Lady Margaret p area ea îns asi
pe punctul s a
izbuc neasca
în lacrimi.
Când Rosa si-a dat jos gluga si
s-a înclinat în t
fa aepiscopului, s-au auzit voci
de peste tot din jur.
- Liniste, a cerut episcopul.
Eram îngrozit. Nu mai vazusem
niciodat a
ceva atât de
impresionant ca aceast a
curte de judecat a, cu atâta
lume
adunata
laolalt a, si nu puteam decât sa
sper si sa
ma
rog ca
diferitele contingente de solda
i s a
fie în stare s a
ta
p streze
ordinea.
Episcopul era furios, se vedea
limpede.
Rosa st tea în picioare în fa a
lui, cu Godwin det
-o parte si
a
contele Nigel de cealalta.
-Vezi acum, în at
l imea ta, a spus Nigel, ca
fata este
zdrav aa
n sis n toas a
si c a
aa
s-a întors, cu mare dificultate,
tinând cont de recentele suferin
e, ca s ta
se prezinte în fa a
t
voastra.
Episcopul sedea în scaunul lui
cu a
era
sp tar înalt, dar
singurul care st tea jos.
a
Eram împinsi în fa ta
de mul imea tot mai numeroas a
t
si
mul i încercau sa
se strecoare în public.
t
Lady Margaret si Nell se uitau
fix la Rosa. Iar Rosa a
izbucnit brusc în lacrimi si si-
a rezemat capul de umarul lui
Godwin.
Lady Margaret s-a tras mai
aproape de ea si a atins-o usor
pe umar.
-Esti cu adevarat copila pe care
am iubit-o atât de mult? a
întrebat ea. Sau esti sora ei
geam n
aa?
-Doamn a, a spus Rosa, m-am
întors, lasându-mi sora
geam n a
va
dovedesc c a
sunt vie. A
aa
la Paris, numai ca s
început s a
suspine. Sunt atât de nefericit
a
ca
grab nica mea
convertire le-a cauzat necazuri
mamei si tatei. Nu pute it
în elege de ce am plecat în
taina nop ii? Trebuia sa
ma
tt
al tur surorii mele, nu doar la
Paris, ci si în cre t
a
dina ei
crestin a, si nu am vrut sa
provoc deschis dezo noarea tat
lui
a
si a mamei mele.
A rostit aceste cuvinte cu cea
mai profund a
emo ie,
t
facând-o pe Lady Margaret saa
r mâna
mut a.
-Asadar, juri solemn, a spus
episcopul, ridicând vocea, ca
tu esti copila pe care o cunosc
acesti oameni, si nu sora ei
geam aa
n , venita
ca sa
ascunda
faptul ca
fata a murit?
Un murmur a str b tut întreaga
adunare.
aa
-În at
l imea voastr a, a spus contele,
oare nu le cunosc eu
pe cele dou a
copile, aflate amândou a
sub protec ia mea?
t
Aceasta este Lea, si este din
nou bolnav a
din cauz a
ca
a
întreprins aceasta
caa
a.
l torie dificil
Aten ia tuturor a fost brusc
atras a
de apari ia evreilor
tt
tinu i prizonieri. Mai întâi au
intrat în sal Meir si Fluria,
apoi
ta
Isaac, doctorul si înc a
al i câ iva, aduna i laolalt t
ta
t
si usor de
recunoscut dupa
însemnele din piept.
Rosa s-a desprins imediat de
conte si a alergat la mama
ei. A îmbratisat-o, plina
de lacrimi, si i-a spus, destul
de tare
ca sa se aud :
a
-Ti-am atras dizgra ia si tti-am
provocat durere, îmi pare
rau. Sora mea si cu mine te
iubim enorm, chiar dac a
ne -am
botezat în credin a crestin a.
Cum a i putea oare tu si Meir t
t
sa
ma
ierta i?
t
Nu a asteptat vreun raspuns, ci
l-a îmbratisat pe Meir, care
asarutat-o, desi era palid de
frica
si afectat de ceea ce se
petrecea.
Lady Margaret se uita acum la
Rosa cu ochi severi, apoi
s-a întors catre fiica ei si i-a
soptit ceva la ureche.
Fata s-a dus la Rosa, chiar daca
Rosa se atârnase acum de
bra ul mamei ei.
t
-Lea, a spus, dar de ce nu ne-ai
trimis un mesaj ca
vei fi
botezat ?
a
-Cum as fi putut? a întrebat
Rosa, cu lacrimile siroindu-i
pe obraji. Ce s a
vatt
a
hot arârea
spun? în elege i, desigur, c
mea le-a sfâsiat sufletele iubi
ilor mei p arin i. Ce -ar fi
putut
tt
face altceva decât sa-i cheme pe
solda ii contelui ca s a
m
ta
duc a
la Paris, ceea ce au si f acut,
ca s a
ma
al tur surorii
a
mele? Dar n-am vrut s a
se afle printre evrei c a
i-am tr dat
a
astfel pe iubitorii mei parin i.
t
A continuat în acelasi mod,
plângând atât de amar, încât
faptul ca
nu rostea nume familiare a
trecut neobservat, si
t
ce sim ea.
rugându-i pe to i sta
în eleag at
-Dac a
nuas fi vazut acea minunat a
procesiune de
Craciun, a ad ugat ea brusc,
apropiindu-se astfel cam tare
a
de pericol, n-as fi în eles t
de ce s-a convertit sora mea,
Rosa. Dar am vazut-o si am în
eles, asa cta
imediat ce m -am
sim it mai bine, m-am dus s aa
al tur ei. Crede i c a
t
m at
am
stiut ca
toat a
lumea îi va acuza pe mama si pe
tata ca
mi-au f acut r au?
Tânara devenise de-acum
defensiva.
- Ne-am gândit ca
ai murit, trebuie sa
ne crezi, a spus.
Dar înainte sa
poata
continua, Rosa a vrut sa
stie:
-Cum a i putut sa
vat
a
a
t
îndoi i de bun tatea mamei si
tatei? A i fost la noi în cas a,
cum a i putut crede c a
mi -ar fi
tt
facut vreun r au?
Lady Margaret si fiica ei cl
tinau acum amândou a
din cap,
a
murmurând ca
facuser a
doar ceea ce crezuser a
ca
era
corect si ca nu trebuiau
condamnate pentru asta.
Pâna
aici, totul mergea bine. Dar
imediat fratele Antoine
si-a f acut auzita
vocea, destul de tare cât saa
sune pere ii.
r t
-Iata
un spectacol grandios, a spus,
dar, cum stim cât se
poate de bine, Fluria, fiica lui
Eli, aflat a
azi aici, a avut
gemene, si gemenele nu au venit
amândou a
ca s a
o scape
de acuza ii. De unde sa
stim daca
t
tu esti Lea si nu Rosa?
Voci de pretutindeni au reluat
întrebarea.
Rosa nu a sovait.
-Parinte, i-a spus ea preotului,
oare sora mea, crestina
botezata, ar fi venit aici sa-si
apere p arin ii, dac a
t
ar fi stiut
ca
via a surorii ei a fost luat a
chiar de ei? Trebuie s a
m
ta
crede i. t
Eu sunt Lea. Si tot ce vreau
este s a
ma
întorc la
Paris, împreuna
cu protectorul meu, contele
Nigel.
-Dar cum putem s a
stim? a întrebat episcopul. Oare
nu
sunt gemenii identici?
I-a f acut semn Rosei sa
vina
mai aproape.
Sala se umpluse de voci
furioase, contradictorii.
Însa
cel mai tare m-a alarmat ca
Lady Margaret înaintase
si se uita acum la Rosa cu ochii
miji i.
t
Rosa i-a spus din nou
episcopului c a
era gata s a
jure pe
Biblie c a
ea este Lea. Si c a
acum ar fi vrut s a
fi venit si sora
ei, dar nu se gândise niciodat a
ca
prietenii ei de aici nu o
vor crede.
Lady Margaret a strigat dintr-
odat :
a
-Nu! Aceasta nu este aceeasi
copil a. Seam aa
leit cu ea,
n
dar are alta
inima
si alt spirit.
t
zvr a
Am crezut c a
mul imea se va r aati. S-au
auzit stri g tefurioase din
toate col urile. Episcopul a
cerut sa
se fac a
t
liniste.
-Aduce it
-i acestei copile Biblia, sa
jure, a spus el, si
aduce it
-i mamei cartea sfânt a
a evreilor, s a
jure c a
aici de
fata
este fiica ei Lea.
Imediat, Rosa mama au schimbat
priviri însp i
si ei a
mântate.
Rosa a început s a
plâng a
si s -a nt
apustit în bra elemamei sale.
Cât despre Fluria, p area
epuizat a
de deten ie,
t
slab a
si incapabil a
sa
spun a
ceva sau s a
ac io t
neze în vreun
fel.
C r ile au fost aduse, desi n-as
fi putut spune ce anume
at
era “cartea sfânta a evreilor”.
Iar Meir si Fluria au murmurat
împotriva minciunilor
asteptate de la ei.
Rosa a luat uriasul volum legat
în piele si imediat si-a
asezat palma deasupra lui.
-Va
jur vou a, a spus ea, cu vocea
înecat a
de emo ie, cu
t
toat a
credin a mea de crestin a,ca
sunt Lea, nascut a
de
t
Fluria, pupila contelui Nigel,
venit a
încoace ca sa
cur at
numele mamei mele. Si nu vreau
decât s a
mi se permit a
sa
p r sesc acest loc, stiind c a
p rin ii mei sunt în sigu t
ranta
si
aa
a
nu trebuie sa
pl teasca
a
pentru fuga mea.
-Nu, a strigat Lady Margaret.
Lea n-a vorbit niciodata
în
via a ei cu atâta usurin ta
. Era mut , prin compa ra ie cu
fatat
ta
asta. Va
spun, aceast a
copil a
ne minte. Este partas a
la
uciderea surorii sale.
In acest moment, contele si-a
iesit din fire. A strigat mai
tare decât oricine, poate cu
excep ia episcopului:
t
-Cum îndraznesti sa-mi
contrazici vorbele? a întrebat.
Iar
tu, s-a uitat el spre episcop,
cum îndraznesti sa-mi pui la
îndoial a
cuvântul, când ti-am spus ca
sunt protectorul
crestin al acestor fete, educate
acum de fratele meu?
Godwin a f acut un pas în fa ta
.
-În l imea voastr a,v aat
a
mearg a
at
rog, nu l sa i lucrurile s
mai departe. Trimite it
-i pe acesti evrei de treaba
înapoi la
casele lor. Nu va
pute i imagina t
durerea acestor parin i t
când si-au v azut fiicele îmbr
isând credin a crestin a? Sunt
at
t
onorat s a
le fiu profesor si le iubesc ca
un adev arat crestin,
dar nu m a
pot împiedica s -i comp timesc
pe p arin ii lor
a
nu at
abandona i.
t
S-a l asat un moment de t acere,
cu excep ia murmu
t
rului
febril al mul imii, care p area
sa
t
se miste încolo si încoace ca
si cum adunarea ar fi jucat un
joc al soaptelor.
Parea ca
totul depindea acum de Lady
Margaret si de ce ar
fi putut ea sa
spun a.
Dar când tocmai se preg tea ea s
a
protesteze, ar tând cu
aa
degetul catre Rosa, b trânul
Eli, tat l Fluriei, a iesit în
faa
ta
a
si a strigat:
- Cer sa
fiu ascultat.
Am crezut ca
Godwin va muri de spaim a. Iar
Fluria s-a
prabusit în bra ele lui Meir.
t
Dar b trânul a
le -a poruncit tuturor sa
fac a
liniste. S-a
apropiat, ajutat de Rosa, pân a
când a ajuns s a
se uite cu
ochii sai orbi la Lady Margaret,
cu Rosa între ei.
-Lady Margaret, pretins a
prieten a
a fiicei mele Fluria si a
bunului ei so , Meir, cum îndr
aznesti s a
pui la îndoial a
t
far a
niciun motiv judecata unui
bunic? Aceast a
fat a
este
nepoata mea si as recunoaste-o
indiferent câte copii ale ei
ar r t ci prin aceast a
lume. Crezi c a
as dori s a
îmbr isez
aa
at
un copil renegat? Nu, niciodat
a. Aceasta este Lea, si as fi
stiut c a
este ea chiar dac a
o mie de Rose ar umple aceast a
sal a
si ar sus ine altceva. Îi cunosc
vocea. O cunosc mai
t
bine decât ar putea-o cunoaste
cineva care vede. Îmi pui la
îndoial a
parul alb, în elepciunea,
cinstea, onoarea! A întins
t
mâna spre Rosa, care i s-a pr
abusit în bra e. A strâns -o
t
lânga
el. Lea, a soptit el. Lea, fata
mea.
- Am vrut numai... a început
Lady Margaret.
-Liniste, î i spun, a rostit Eli
cu voce grav a
si puter nica, de
t
parca
ar fi vrut sa-l aud a
toat a
lumea din sal a. Aceasta este
Lea. Eu, care am condus sinagogi
evreiesti toata
via a mea,
t
o adeveresc. Eu adeveresc acest
lucru. Da, aceste fete
si-au lep dat t
si în cele din urm a
vor fi
a
credin a
excomunicate de catre semenii
lor evrei, iar asta ma
am aa
r ste. Dar ma
am rste si mai tare înc p
aa
aat
ânarea
acelei crestine din cauza c
areia aceast a
fiic a
s-a convertit.
Daca
nu ai fi fost tu, nu si-ar fi p
r sit niciodat a
parin ii cei
aa
t
credinciosi!
- Am facut numai...
- Ai dat n aval a
în inima unui c amin, a declarat
el. Iar acum,
dupa
ce a venit atâta drum ca sa-si
salveze mama, negi ca
aceast a
copil a
ar fi ea? Esti lipsit a
de inim a, doamn a. Iar
fiica ta, ea ce rol are? Te
provoc s a
dovedesti c a
aceast a
fat a
nu este cea pe care o stii. Te
provoc s a
aduci cea mai
mica
dovada
ca
aceasta nu este Lea, fiica
Fluriei!
Mul imea a izbucnit în aplauze.
Oamenii murmurau peste
t
tot în jur: “B trânul evreu
spune adev aarul”, si “Da, cum
po i t
sa
dovedesti?”, sau “O recunoaste
dup a
voce” si sute de
alte varia iuni ale aceleiasi
teme.
t
Lady Margaret a izbucnit într-un
suvoi de lacrimi. Dar erau
nimic pe lânga
lacrimile Rosei.
-Nu am vrut s a
fac nim anui niciun r au! se
lamenta Lady
Margaret. A întins bra ele catre
episcop. Am crezut cu
t
adev arat c a
aceast a
copil a
a murit si ca
eu i-am cauzat
moartea.
Rosa s-a întors.
-Doamna, linisti it
-v a,v a
implor, a spus ea, cu voce frânt
a
si timida.
Mul imea t
a început sa
se linisteasc a. Iar episcopul
le -a
cerut furios preo ilor s a
fac a
ordine, pentru c a
începuser
ta
sa
se certe unii cu al ii. Fratele
Antoine se uita în continuare
t
neîncrezator.
Rosa a continuat:
-Lady Margaret, dac a
nu ar fi fost bun atatea voastr
a
fa ta
de mine, a spus, cu voce blând a
si fragil a, nu m-as fi
al turat niciodat a
surorii mele în noua ei credin
ta
a
. Nu ave i t
de unde sa
sti i, dar scrisorile pe care mi
le-a trimis ea au
t
a
înso esc în seara aceea
preg tit terenul pentru ca eu s
a
vat
la slujba de Cr aciun, iar
dumneavoastr a
mi -a i pecetluit
t
convingerea. Ierta it
-ma, ierta it
-m a
din inim a,v a
rog, c a
nu
v-am scris si nu v-am marturisit
recunostin a pe care v-o
t
port. Din nou, dragostea mea
pentru mama... O, nu-i asa ca
în elege i? Va
implor.
tt
Lady Margaret n-a mai putut
rezista. A luat-o pe Rosa în
bra e, t
declarând iar si iar cât de rau
îi p area pentru ca
provocase atâta suferinta.
-Preasfinte episcop, a rostit
Eli, întorcându-si ochii orbi
catre curtea de judecat a. Nu ne
lasi sa
ne întoarcem la
casele noastre? Fluria si Meir
vor paa
r si evreimea dup a
toat a
aceast a
tulburare, asa cum de bun a
seam a
în elege i tt
cu to ii, dar nimeni nu a comis,
totusi, nicio crim a.
t
Si ne
vom gândi o vreme la apostazia
acestor copile, pentru ca
nu sunt decât niste... copile.
Lady Margaret si Rosa erau acum
una în bra ele celeilalte,
t
suspinând, soptind, iar micu a
Eleanor le-a cuprins si ea cu
t
bra ele.
t
Fluria si Meir r amaseser a
mu i si se uitau în jur, la fel
ca
t
doctorul Isaac si ceilal i t
evrei, familia lui, pesemne,
care
fusesera prizonieri în turn.
Episcopul s-a asezat. A desfacut
bra ele, cu o expresie de
t
frustrare.
-Foarte bine, atunci. S-a
terminat. O recunoaste i t
pe
aceasta
copila
ca fiind Lea?
Lady Margaret a încuviin at
viguros din cap.
t
-Spune-mi doar c a
ma
ier i, i s -a adresat ea Rosei,
ca
ier i
tt
suferin a pe care i-am provocat-
o mamei tale.
t
-O fac din toat a
inima, a spus Rosa, si a mai ad
augat
ceva, dar toata sala se pusese
deja în miscare.
Episcopul a declarat judecata
încheiat a. Dominicanii
aruncau priviri tuturor implica
i. Contele a
grele celor t
ordonat imediat t
sa
încalece si, far a
sa
solda ilor mai
astepte niciun alt cuvânt de la
nimeni, le-a facut semn lui
Meir si Fluriei s a
vina
cu el.
Am ramas nemiscat, urm arindu t
-i pe toi. I-am vazut pe
dominicani retr gându-se,
aruncându-le celorlal i t
a
priviri
reci.
Dar Meir si Fluria erau condusi
afar a
din înc apere,
împreun a
cu b trânul, a
iar Rosa a iesit si ea, tinându
-le
aproape pe Lady Margaret si pe
micu a Eleanor, toate trei
t
în lacrimi.
M-am uitat afar a
si am v azut întreaga familie,
inclusiv pe
magistrul Eli, urcând în tr asur
a, iar pe Rosa îmbr ati-sând -o
pentru ultima oara pe Lady
Margaret.
Ceilal i t
evrei începuser a
sa
coboare dealul. Solda ii
t
înc alecasera
deja.
Godwin mi-a pus o mân a
pe um ar si parc a
m-am trezit
dintr-un vis.
- Hai sa
mergem, înainte sa
se schimbe ceva.
Am cl tinat din cap.
a
-Du-te, am spus. Eu ramân aici.
Dac a
se mai pe trece
ceva, trebuie sa
fiu aici.
A vrut sa
protesteze, dar i-am reamintit
cât de urgent era
sa
se urce în tr asura
si sa
plece.
Episcopul s-a ridicat de la mas
a
si a disp arut într -o
anticamer a, împreun a
cu t
învesmânta i în alb
preo ii t
ai
catedralei.
M-am întors si am traversat
curtea.
Întârzia ii mt
-au vazut si i-au vazut si pe
dominicanii care
veneau dupa mine.
Am început sa
cobor dealul din ce în ce mai
repede, în fa a
t
mea mergeau linisti i evreii,
iar tr asura prindea vitez a.
Caii
t
au început s a
alerge la trap si tot grupul a m
arit ritmul. În
câteva minute, urmau sa
iasa
din oras, liberi.
Am m arit si eu pasul. Am v azut
catedrala si instinctul m -a
îndemnat sa
ma
îndrept într -acolo. Dar auzeam
deja
sunetul pasilor celorlal i chiar
în spatele meu.
t
-Si unde te gândesti sa
te mai duci acum, frate Toby? m-
a
întrebat fratele Antoine cu voce
mânioasa.
Am mers mai departe, desi m a
apucase cu o mân a
grea
de umar.
-La catedral a,sa
mul umesc t
Domnului, unde în alt a
parte?
Mergeam cât de repede se putea,
far a
sa
alerg. Dar m -am
trezit deodat a
cu fra ii dominicani si de -o
parte, si
t
de
cealalt a, iar lâng a
ei st teau mare parte din
fiorosii
a
orasului, uitându-se la mine
curiosi si b nuitori.
a
-Crezi c aa
vei g asi ad post acolo? a spus
fratele An toine.
Eu cred ca nu.
Ajunsesem la poalele dealului.
M-a împins si si-a înfipt
degetele în fa a mea.
t
-Cine esti cu adevarat, frate
Toby? Cine este cel care a
venit s a
ne înfrunte, care a adus de la
Paris o fat a
care s -ar
putea sa
nu fie cine pretinde ca
este?
- Ai auzit hotarârea
episcopului, am spus.
-Da, ma
voi supune ei si totul va fi
bine! Dar cine esti tu si
de unde vii?
Puteam zari deja fa ada
catedralei si mi-am croit drum
pe
t
str due c tatre ea.
a
M-a apucat brusc si m-a rasucit,
dar am reusit sa-i scap
din mâini.
-Nu a auzit nimeni de tine, a
spus unul dintre calugari,
nimeni dintre ai nostri de la
Paris, nimeni dintre ai nostri
de
la Roma, nimeni dintre ai nostri
din Londra, si am scris prea
multora, de la Londra pân a
la Roma, ca s a
ne d am seama
ca
nu esti unul dintre noi.
-Niciunul dintre ai nostri, a
afirmat fratele Antoine, nu stie
nimic despre tine, înv atat r t
aa
citor!
M-am grabit cât am putut, auzind
bubuitul pasilor lor în
spatele meu si gândindu-m a: îi
atrag dup a
mine si îi
îndep artez de Fluria si de
Meir, parc a
as fi însusi Cânt are ul
t
din Flaut8 .
Am ajuns în cele din urma
în pia a din fa a catedralei,
dart
t
doi dintre preo i m-au oprit
brusc.
t
-Nu vei intra în aceast a
biseric a
înainte s a
ne r aspunzi la
întreb ari. Nu esti unul dintre
noi. Cine ti-a cerut sa
te
8 Cântaretul din Flaut (Pied
Piper) este un personaj legendar
despre care se
spune ca a golit un oras de
sobolani facându-i sa-1 urmeze,
datorita melodiei
cântate de el la flaut. Când
cetatenii orasului au refuzat
sa-1 plateasca, le-a
atras în acelasi fel si copiii,
care nu s-au mai întors
niciodata.
prefaci ca
esti? Cine te-a trimis la Paris
ca sa
o aduci
încoace pe aceasta
fat a
care se da
drept propria ei sor a?
Am vazut ca
ma
înconjurau peste tot tineri
furiosi, ca
ap aruser at
a
înce
din nou în mul ime femei si
copii si c peau
sa
rasar a
ici -colo si tor e, încercând s
a
t
lumineze întunericul
dupa-amiezii târzii de iarna.
M-am zb tut ca s a
ma
a
eliberez, iar asta i -a provocat
pe
ceilal i s a
mat
in a
mai bine. Cineva mi
t
-a smuls traista de
piele de pe umar.
-Sa
vedem ce scrisori de recomandare
ai, a cerut unul
dintre preo i, si a r asturnat
geanta, dar din ea n azut
t
-au cdecât monede de aur si de
argint, rostogo-lindu-se peste
tot.
Din mul ime st
-au auzit strig te.
a
-Niciun raspuns? a întrebat
fratele Antoine. Recunosti ca
nu esti decât un impostor? Ne-am
preocupat pâna
acum de
impostorul nepotrivit? Asta ne
este dat s a
afl am? Nu esti
calug ar dominican!
L-am lovit furios si l-am
împins, si m-am întors spre
usile
catedralei. Am dat s a
o iau la fug a, dar imediat unul
dintre
tineri m-a prins în bra e si m-a
împins în zidul de piatra
al
t
catedralei, atât de tare, încât
pentru o clip a
am v azut negru
înaintea ochilor.
O, ar fi putut dura o vesnicie.
Dar nu s-a întâmplat asa. Am
deschis ochii si i-am v azut pe
preo i încercând s at
in a
t
piept
mul imii furioase. Fratele
Antoine striga din r sputeri c a
era
ta
problema lor si ca o vor
rezolva. Dar multimii nu-i pasa.
Oamenii maa
de mantie, în cele din
tr geau urm a
sfâsiind-o. Cineva mi-a rasucit
bra ul drept si am sim it un
tt
val de durere str b tându-mi
umerii. Am fost din nou izbit
aa
de zid.
Am început s a
vat
d mul imea în sclipiri, ca si
cum lu mina
cunostin ei mele s-ar fi stins
si s-ar fi aprins, iar si iar,
si
t
dintr-odata s-a materializat o
imagine îngrozitoare.
Preo ii fuseser a
cu to ii da i deoparte. M ta
tt
înconjurau acum
numai b arba ii furiosi din oras
si femeile ar ta
goase.
t
-Nu esti preot, nu esti calug
ar, nu esti frate, esti un
impostor! strigau to i.
t
În timp ce ma
tr geau, ma
a
loveau si îmi sfâsiau hainele,
au
început sa
se întrupeze alte chipuri.
Chipuri pe care le
cunosteam. Chipurile oamenilor
pe care îi omorâsem.
Foarte aproape de mine, înv
aluit în t acere, ca si cum n -
ar
fi Scut câtusi de pu in parte
din înc aierare, invizibil
pentru
t
huliganii care-si v arsau mânia
pe mine, st tea b arbatul pe
a
care-l omorâsem la Mission Inn,
iar chiar lânga
el sedea
tân ara blond a
împuscat a
în urm a
cu mul i ani în bordelul lui
t
Alonso. Ma
priveau cu to ii, iar pe
chipurile lor nu citeam
t
judecat a, nici bucurie, ci mai
degrab a
ceva oarecum trist si
întreb tor.
a
Cineva m-a apucat de cap si m-a
izbit de zid. Am sim it
t
ca-mi curge sângele pe gât si în
jos, pe spate. Pentru un
moment n-am mai vazut nimic.
M-am gândit, cu o detasare
stranie, la întrebarea pe care
i-o pusesem lui Malchiah si la
care nu-mi d duse r aspuns:
a
“De data aceasta as putea s a
mor? Ar fi cu putin ta
?” Dar nu
l-am chemat în ajutor.
În timp ce m a
pr abuseam sub o ploaie de
lovituri, în timp
ce sim eam înc a
ta
l rile de piele lovindu -ma
în coaste si în
t
stomac, în timp ce-mi pierdeam
rasuflarea, în timp ce-mi
pierdeam vederea, în timp ce
durerea îmi fulgera prin cap
si prin m aruntaie, am rostit o
singura
rug aciune.
Doamne, Dumnezeul meu, iarta-m a
ca
m-am desp r it de
at
tine.
254
CAPITOLUL SAISPREZECE
Lumea larga si timpul
Visam. Auzeam din nou sunetul
acela ca un ecou de gong.
Dar se îndep arta pe masur a
ce redeveneam eu în sumi.
Stelele se îndep artau si ele,
iar cerul întins si negru
disparea.
Am deschis încet ochii.
Nu ma durea nimic.
Eram întins pe patul cu
baldachin de la Mission Inn. Ma
înconjura mobila bine cunoscuta
a apartamentului.
M-am uitat îndelung la
baldachinul de matase în carouri
si
mi-am dat seama, m-am for at t
sa-mi dau seama, ca
ma
întorsesem înapoi în timpul meu,
si ca
nicio parte a trupului
nu ma durea.
M-am ridicat încet.
- Malchiah? am strigat.
Niciun raspuns.
- Malchiah, unde esti?
Liniste. M-am sim it ca si cum
as fi fost pe punctul s a
pierd
t
o parte din mine si m-am
îngrozit. I-am soptit din nou
numele, dar n-am fost surprins
ca nu-mi raspunde.
Totusi, un lucru stiam sigur.
Stiam ca
Meir, Fluria, Eli,
Rosa, Godwin si contele plecaser
a
în siguran ta
din Norwich.
O stiam. Undeva în str fundurile
min ii mele înce osate se
a
tt
ascundea viziunea unei trasuri
înconjurate de solda i,
t
îndepartându-se în siguranta pe
drumul spre Londra.
Parea la fel de real a
ca orice lucru din înc apere,
iar
aceasta
înc apere era cât se poate de
reala
si de concret a.
M-am uitat în jos la mine. Aveam
hainele sifonate.
Dar purtam unul dintre costumele
mele, o haina
kaki,
pantaloni si vest a
la fel, o c amas a
alb a
descheiat a
la guler.
Exact hainele mele obisnuite.
M-am cautat în buzunar si am
gasit actele pe care le
foloseam când veneam aici,
actele mele adevarate. Nu cu
numele Toby O'Dare, desigur, dar
cu acela pe care-l
foloseam atunci când nu ma
deghizam.
Am vârât carnetul de conducere
înapoi în buzunar, m-am
dat jos din pat, m-am dus în
baie si m-am uitat în oglinda.
Nu aveam semne, nu aveam vân t
i.
aa
Dar cred ca
ma
uitam cu adev arat la faa mea
pen
t
tru
prima oar a
dup a
ani de zile. Si l -am vazut
privin-du-ma
pe
Toby O'Dare, în vârsta
de dou azeci si opt de ani.
Oare de ce credeam ca
voi descoperi vân t i si semne?
aa
De fapt, nu-mi venea s a
cred c a
înc a
mai eram în via ta
,
nu-mi venea sa
cred ca
supravie uisem t
care -mi
t
mor ii
fusese destinata în fa a
catedralei.
t
Si dac a
aceast a
lume n-ar fi p arut la fel de
vie ca si
cealalta
lume, as fi crezut ca
visez.
Am dat ocol camerei, buim acit.
Mi -am vazut geanta
obisnuita
de piele si mi-am dat seama cât
de tare îi semana
genii pe care o c arasem cu mine
în secolul al XIII-lea. Nu
t
lipsea nici laptopul, pe care îl
foloseam ca sa
fac cercet ari.
Cum ajunsesera
acolo aceste lucruri? Cum
ajunsesem eu
acolo? Laptopul, un Macintosh,
era deschis si conectat, ca si
cum abia l-as fi folosit.
Pentru prima oara
mi-a trecut prin minte ca
tot ceea ce se
întâmplase fusese un vis, ceva
ce numai îmi imaginasem.
Doar ca
n-as fi fost în stare sa-mi
imaginez asa ceva. Nu mi
i-as fi putut imagina nicicând
pe Fluria si pe Godwin, sau pe
b trânul Eli, nici felul în care
r asturnase soarta procesului în
a
momentul culminant.
Am deschis usa si am iesit pe
veranda pardosita
cu dale.
Cerul era albastru si senin si
sim eam soarele cald pe piele;
t
dup a
noroiul si zapada îndurate în
ultimele sapt amâni,
atingerea lui însemna o
mângâiere.
M-am asezat la masa de fier si
am t
briza
sim it atingându-
m a, atenuând caldura soarelui -
racoarea bine
cunoscut a
mie, care pare s a
se simt a
mereu în aerul din
sudul Californiei.
Mi-am sprijinit coatele pe mas a
si mi -am lasat capul în
palme. Si am plâns. Am plâns
tare, am plâns în hohote.
Sim eam o durere îngrozitoare,
încât nu reuseam s a
mi
t
-o
descriu nici mie însumi.
Îmi d deam seama c aa
pe lâng a
mine treceau oameni, dar
nu-mi p asa ce v ad ori ce cred.
La un moment dat, o femeie
s-a apropiat si mi-a pus mâna pe
umar.
- Pot s a
va
ajut cu ceva? a soptit.
- Nu, am raspuns. Nimeni nu
poate. S-a terminat.
I-am mul umit, i-am luat mâna în
mâinile mele si i-am spus
t
ca
e foarte amabil a. A zâmbit, a a
s-a
cl tinat din cap si
îndep artat spre grupul ei de
turisti. Au disp arut pe sc
arile
rotondei.
M-am c autat în buzunar, am g
asit un tichet de par care;
apoi am coborât, am traversat
holul, am iesit pe sub
campanario, i-am dat valetului
tichetul împreun a
cu o
bancnot a
de dou azeci de dolari si am r
amas acolo, buimac,
uitându-m a
la toate ca si cum nu le -as mai
fi vazut
niciodat a
-la campanario si la mul imea
lui de clopote, la
t
cârciumaresele înflorite pe
marginea aleii, la palmierii
înal it
si sub iri cu frunzele
îndreptate în sus, de parc a
ar fi ar atat
t
spre cerul albastru fara
urm a
de nor.
Valetul a venit la mine.
- Va simi i bine, domnule? m-a
întrebat.
t
Mi-am sters nasul. Mi-am dat
seama ca
tot mai plângeam.
Am scos o batista
de in din buzunar si mi-am
suflat nasul.
-Da, ma
simt bine, i-am r aspuns. Tocmai
am pierdut o
gr amada
de prieteni apropia i. Dar nu -i
meritam.
t
N-a stiut ce sa
spuna
si nu -l învinuiesc.
M-am urcat la volanul masinii si
am condus, cât de repede
si de sigur se putea, spre San
Juan Capistrano.
Mi se aa
în minte ca un fdm tot ceea ce
mi
desf sur se
întâmplase si n-am vazut nimic
din jurul meu, nici dealurile,
nici autostrada, nici semnele de
circula ie. Inima mea era în
t
trecut, iar masina o conduceam
în prezent din instinct.
Când am intrat pe teritoriul
misiunii, m-am uitat în jur
lipsit
de speranta si am soptit:
- Malchiah!
Niciun raspuns, nimeni care sa-i
semene câtusi de pu in,
t
macar. Doar familiile obisnuite
croindu -si drum printre
straturile de flori.
M-am dus direct la capela Serra.
Din fericire, în auntru nu era
prea mult a
lume, iar cei câ iva
t
care erau se rugau.
M-am dus direct spre altar,
uitându-ma
la tabernacul9, cu
candela în stânga lui, si mi-am
dorit din toat a
inima s a
ma
întind pe pardoseal a
cu bra ele desf cute si s a
ma
rog, dar
ta
stiam ca
as fi atras aten ia celorlal i,
dacta
t
as fi facut -o.
Tot ce-am putut face a fost sa
îngenunchez în prima
stran a
si s a
rostesc din nou rug aciunea pe
care o spuneam
când m-a atacat mul imea.
t
-Doamne, Dumnezeule, m-am rugat
eu, nu stiu daca
a
fost un vis sau a fost
realitate. Stiu numai ca
acum sunt al
tau. Niciodata
nu mi -am dorit altceva decât sa
fiu al t au.
Pe urma
m-am asezat pe banca
si am plâns linistit timp de
vreo or a. Nu faceam zgomot, ca
s a
nu deranjez lumea. Iar
când se apropia cineva, plecam
capul si închideam ochii, iar
oamenii îsi vedeau de treab a,
se rugau sau aprindeau
lumânari.
M-am uitat la tabernacul, mi-am
golit mintea si m-au
n p dit o mul ime de gânduri.
Cel mai covârsitor era faptult
aa
ca
ram sesem singur. To i cei pe
care îi cunoscusem si îi
at
iubisem din toat a
inima fuseser a
complet îndep artai de
t
lânga
mine.
Nu aveam sa-i mai v ad niciodat
a
pe Godwin sau pe Rosa.
Nu aveam sa-i mai v ad niciodat
a
pe Fluria sau pe Meir. O
stiam.
9 Dulapior sau cutie din argint
(în forma de biserica), în care
se pastreaza
cuminecatura, mirul sau alte
obiecte de cult.
Si stiam c a
niciodat a, niciodat at
în via a mea nu aveam s a-i
revad pe singurii oameni pe care
îi cunoscusem si pe care-i
iubisem cu adev arat. Disp
aruser a, pentru mine; ne
desp r eau secole si nu puteam
face nimic, iar pe m asur a
at
ce ma
gândeam mai mult, ma
întrebam dac a-l voi mai
vedea vreodata si pe Malchiah.
Nu stiu cât de mult am ramas
acolo.
La un moment dat, mi-am dat
seama ca
se f acuse aproape
seara.
I-am m arturisit Iui Dumnezeu
iar si iar cât de r au îmi p
area
pentru toate lucrurile rele pe
care le facusem si ca,
indiferent dac a
îngerii îmi provocaser a
o închipuire, ca
sa-mi arate greselile comise în
via ta
, sau dac a
fusesem cu
adev arat la Norwich si la
Paris, nu meritam mila care -mi
fusese ar atat a.
În cele din urma, am plecat si
m-am întors la Mission Inn.
Se întunecase când am ajuns, c
ci a
era prim var a
a
si
întunericul venea devreme. M-am
dus în apartamentul
Amistad si m-am asezat la
calculator.
Nu mi-a fost greu s a
gasesc imagini cu Norwich,
fotografii
ale castelului si ale
catedralei, dar castelul arata
complet
diferit fa ta
de cel normand, str avechi, pe
care îl v azusem
eu. Cât priveste catedrala,
fusese mult extinsa
de la vizita
mea.
Am cautat “evreii din Norwich”
si am citit cu oarecare
groaza oribila poveste a
martirajului Sfântului William.
Apoi, cu mâinile tremurând, am
cautat “Meir din Norwich”.
Spre uriasa mea uimire, existau
mai multe articole despre
el. Meir, poetul din Norwich,
existase cu adevarat.
M-am lasat pe spate în scaun,
coplesit pur si simplu. Multa
vreme n-am putut face nimic.
Apoi am citit câteva articole
scurte, lamurindu-m a
ca
omul era cunoscut numai dintr -
un
manuscris de poeme scrise în
ebraic a
si semnate de el,
manuscris care se gasea acum în
muzeul Vaticanului.
Am mai cautat si alte nume, dar
n-am descoperit nimic
legat de ceea ce se petrecuse.
Nu existau povesti despre
masacrarea vreunui alt copil.
Dar trista istorie a evreilor
din Anglia Evului Mediu se
termina abrupt în 1290, când to
i evreii fuseser a
expulza i
tt
de pe insula.
M-am oprit.
Cercetasem destul si ceea ce
reusisem sa
aflu era ca
Sfântul William avusese onoarea
sa
fie primul caz de crima
ritual a
atribuit a
ta
apoi iar si iar în
evreilor, o acuza ie reluat
Evul Mediu si dup a
aceea. Iar Anglia fusese prima
tar a
care
expulzase complet evreii. Mai
fuseser a
expulz ari din
anumite orase sau de pe anumite
domenii, dar Anglia era
prima tar a.
Restul îl stiam. Secole mai
târziu, evreii fusesera
primi it
înapoi de Oliver Cromwell,
pentru ca
Oliver Cromwell
credea ca
va veni sfârsitul lumii, iar
convertirea evreilor
trebuia sa
joace un rol în prevenirea
acestuia.
M-am ridicat de la computer cu
dureri de ochi, m-am
prabusit în pat si am dormit
ore-n sir.
M-am trezit diminea a devreme.
Ceasul de lâng a
pat ar ata
t
ora trei. Asta însemna ora sase
la New York, când Justi iarul
t
trebuia sa
fi ajuns la birou.
Am deschis clapeta celularului,
am remarcat ca
era unul
cu cartel a
aa, cum foloseam întotdeauna, si
i
prepl tit -am
format numarul.
Imediat ce i-am auzit vocea, am
spus:
-Uite, nu voi mai ucide niciodat
a. Dac a
se poate, voi
încerca s a
nu mai fac r au nim anui vreodat
a. Nu mai sunt
tintasul cu acul. S-a terminat.
- Vreau sa
vii încoace, fiule, a spus el.
- De ce, ca sa
ma
omori?
-Lucky, cum po i crede una ca
asta? a zis. P area cât se
t
poate de sincer si pu in jignit.
B iete, sunt îngrijorat pentru
ta
ce ti-ai putea face tie însu i.
Mereu am fost îngrijorat.
t
-Ei bine, de azi înainte nu
trebuie s a
mai fii, am spus.
Acum am altceva de facut.
- Ce anume?
-Sa scriu o carte despre ceva ce
mi s-a întâmplat. O, nu te
îngrijora, n-are nimic de-a face
cu tine sau cu tot ce mi-ai
cerut s a
fac. Acele lucruri vor r amâne
secrete, asa cum au
fost întotdeauna. Dac a
vrei, po i t
spune ca
urmez sfatul
tat lui lui Hamlet. Te las în
seama cerului.
a
- Lucky, nu esti în toate min
ile.
t
- Ba da, sunt, am spus.
-Fiule, de câte ori am încercat
sa-i spun c a
lucr am numai
t
de partea b ie ilor buni?
Trebuie sat
a-i dictez pe litere? tTi-ai
servit tara.
-Asta nu schimbt
a
lucrurile, am spus. I i doresc
noroc. Si,
apropo de noroc, vreau sa-i t
dezv alui numele meu
adev arat. Este Toby O'Dare, n
ascut la New Orleans.
- Ce s-a întâmplat cu tine, b
iete?
a
- Stiai c a
asa ma
cheam a?
-Nu. Nu am reusit niciodat a
sa
afl am cine -ai fost înainte
de a veni la New York. Dar nu-i
nevoie sa-mi dezvalui
asemenea lucruri. Nu le voi
transmite mai departe. Aceasta
este o organiza ie din care po i
s a
te retragi, fiule. Po i s a
tt
t
pleci. Vreau numai sa
ma
conving ca
stii încotro o apuci.
Am râs.
Pentru prima oara de la
întoarcerea mea, am râs.
- Te iubesc, fiule, mi-a spus.
-Da, stiu, sefu'. Într-un anume
fel si eu te iubesc. Acesta-i
misterul lucrurilor. Dar acum nu
mai sunt ce-i trebuie tie.
t
Vreau s a
fac în via a mea ceva ce conteaz
a, chiar dac a
t
asta
nu înseamna
decât s a
scriu o carte.
- Ai sa-mi mai telefonezi
câteodat ?
a
-Nu cred, dar din când în când
mai arunca
o privire prin
libr arii, sefu'. Cine stie?
Poate ca
într -o bun a
zi îmi vei
vedea numele pe o copert a.
Trebuie s a
închid acum. Vreau
sa-i t
mai spun... ca
n-ai fost tu vinovat pentru ce-
am
devenit. A fost alegerea mea.
Într-un fel, tu m-ai salvat.
Puteam s a
dau peste cineva mult mai r au
si putea fi mult
mai rau decât a fost. Mult
noroc, sefu'.
Am închis telefonul înainte ca
el s a
mai spun a
ceva.
Urm atoarele dou a
sapt amâni am locuit la Mission
Inn. Am
dactilografiat la computer toata
povestea celor petrecute.
Am scris despre cum venise
Malchiah la mine, am scris
acea versiune a vie ii mele pe
care mi-o povestise el.
t
Am scris despre tot ce facusem,
pe cât de exact mi-am
putut aminti. Mi-a fost atât de
greu sa-i descriu pe Fluria si
pe Godwin, încât abia am putut
suporta, dar scrisul parea
singurul lucru pe care-l puteam
face, asa ca am continuat.
La sfârsit, am a
note
ad ugat despre lucrurile adev
arate
stiute despre evreii din
Norwich, c r ile care se ocupau
de
at
ei si faptul înnebunitor ca
Meir, poetul din Norwich,
existase
în realitate.
La sfârsit am scris titlul c r
ii: se numeaVremea îngerului.
at
Am terminat totul la ora patru
diminea a.
t
Am iesit pe verand a, complet
întunecata
si pustie, si m -am
asezat la masa de fier f r saa
gândesc la nimic,
aa
m
asteptând cerul sa
se lumineze si p aa
rile
ssa-si înceapa,
inevitabil, cântecul.
As fi putut s a
plâng, dar se p area c a
pentru moment nu
mai aveam lacrimi.
Realitatea, pentru mine, era urm
atoarea: nu stiam dac a
se
întâmplase sau nu totul. Nu
stiam dac a
fusese un vis, o
inven ie, sau altceva pus la
cale pentru mine. Stiam doar ca
t
ma
schimbasem complet si c a
as fi dat orice, absolut orice
sa-I v ad din nou pe Malchiah, s
a-i aud vocea, s a
ma
uit în
ochii lui. S a
stiu c a
totul se petre cuse cu adevarat,
sau sa
scap de sentimentul
incontestabil c a
fusese adev arat, care
ma înnebunea.
Am început pur si simplu s a
ma
rog. M-am rugat din nou
lui Dumnezeu sa
ma
ierte pentru tot ce f acusem.
M-am gândit la chipurile pe care
le vazusem în mul ime si
t
m-am poc ait sincer pentru
fiecare. Faptul c a
mi -i puteam
aduce aminte pe to i, chiar si
pe cei omorâ i la început, cu
tt
mul i ani în urm a, ma
umplea de uimire.
t
Apoi m-am rugat cu voce tare:
-Malchiah, nu m a
p r si. Întoarce -te, fie si
numai ca sa
aa
ma
îndrumi ce ar trebui s a
fac acum. Stiu c a
nu merit s a
te-ntorci, la fel cum nu a
meritat s a
vii nici prima oar a. Dar
te rog din nou: nu ma
p r si. Înger, îngerasul meu,
aa
am
nevoie de tine.
Nu era nimeni sa
ma
aud a
pe veranda nemiscat a,
Se sim ea doar briza usoar
dimine ii, iar
întunecat a. ta
a t
ultimele stele sclipeau pe cerul
înce osat de deasupra mea.
t
-Îmi este dor de oamenii aceia
pe care i-am p aasit, am
rcontinuat eu sa
vorbesc, ca si cum îngerul s-ar
fi aflat lânga
mine. Îmi este dor de dragostea
pe care am sim it
t
-o pentru
tine, de dragostea pe care am t
-o pentru ei, de
sim itfericirea pur a
încercat a
când am îngenuncheat la Notre
Dame si i-am mul umit cerului
pentru ceea ce-mi daruise.
t
Malchiah, si dac a
a fost adev arat, si dac a
n-a fost adevarat,
întoarce-te la mine.
Am închis ochii. Am încercat sa
aud cântecele serafimilor.
Am încercat sa
mi -i imaginez înaintea tronului
lui
Dumnezeu, sa
vad magnifica explozie de lumin
a,sa
aud
magnificul si nesfârsitul cântec
al rugaciunii.
Poate ca
ta
pentru oamenii aceia din
în dragostea sim it
timpuri îndep artate auzisem
ceva asem n tor acestei
aa
muzici. Poate o auzisem atunci
când Meir, Fluria si toata
familia p aa
r sisera
în siguranta
orasul Norwich.
A durat mult pâna
sa
deschid ochii.
Se luminase si toate culorile
verandei devenisera
vizibile.
Ma
uitam la florile mov de muscat a
care înconjurau
portocalii din ghivecele toscane
si ma
gândeam cât de
minunate erau, când mi-am dat
seama ca
Malchiah st tea
a
la masa în fa a mea.
t
Îmi zâmbea. Ar ata exact la fel
ca prima oar a
când îl
vazusem. Sub ire, cu p ar negru
si moale, cu ochi albastri.
t
St tea cu picioarele într-o
parte, sprijinindu-se într-un
cot, si
a
abia se uita la mine, ca si cum
s-ar fi aflat acolo de multa
vreme.
Am început sa
tremur. Mi -am ridicat palmele
ca pentru
rug aciune numai ca s a
acop ar suspinul sc apat printre
buze
si am soptit, cu voce tremurat :
a
- Slava cerului!
A râs încet.
- Ai f acut o treaba
minunat , a spus.
a
Am izbucnit în lacrimi. Plângeam
cum plânsesem prima
data
dupa
întoarcere.
Mi-a venit în minte un citat din
Dickens si l-am rostit cu
voce tare, pentru c a
îl înv atasem pe de rost cu mult
timp în
urma:
Cerul stie ca
nu trebuie sa
ne rusin am de lacrimile
noastre,
pentru c a
ele sunt ploaia menit a
sa
ude straturile groase de
praf care ne acopera inimile
aspre.
A zâmbit si a dat din cap.
-Dac a
as fi om, si eu as plânge, a
soptit. Dar s a
stii c a
este, mai mult sau mai pu in, un
citat din Shakespeare.
t
- De ce esti aici? Cum de te-ai
întors?
-De ce crezi? m-a întrebat. Avem
o noua
misiune si nu
prea mult timp de pierdut. Dar
trebuie sa
mai faci ceva,
înainte sa
pornim, si trebuie s-o faci
imediat. Am asteptat
sa
o faci în toate aceste zile. Dar
ai scris povestea pe care
trebuia s a
o scrii si nici nu ti-e limpede
ce ai de facut.
-Despre ce poate fi vorba? Am sa
o fac, si vom porni în
urm atoarea misiune! Eram prea
entuziasmat ca sa
mai
ramân pe scaun, dar am r amas,
totusi, privindu -l tint a.
-Nu ai învatat nimic practic din
purtarea lui Godwin fata
de Fluria? m-a întrebat.
- Nu stiu la ce te referi.
-Sun-o pe fosta ta prietena
din New Orleans, Toby O'Dare.
Ai un fiu de zece ani. Si
trebuie s a
îsi cunoasca
tat l.
a
Sfârsit
1:40 p.m.
21 iulie 2008
Nota autoarei
Aceast a
carte este o oper t
a
de fic iune. Totusi, au existat
evenimente reale si persoane
reale care au inspirat câteva
dintre evenimentele si
personajele din roman.
Meir din Norwich a existat cu
adevarat, iar un manuscris în
ebraic a
al poemelor sale se g aseste la
muzeul Vaticanului.
Dar mai nimic nu se cunoaste
despre persoana lui, în afara
de faptul ca
a tr it în Norwich si ne-a lasat
un manuscris cu
a
poeme. El este descris în cartea
The Jews of Medieval
Norwich de V.D. Lipman,
publicata
de Societatea de Istorie
Evreiasc a
din Londra, carte care cuprinde
si poemele lui
Meir, în ebraica originar a. Din
câte stiu eu, nu exist a
o
traducere a operei lui Meir în
limba engleza.
Da it
-mi voie s a
subliniez din nou c a
versiunea mea asupra
personajului Meir din acest
roman reprezinta
o fic iune si ca
t
este menit a
sa
aduc a
un omagiu unei per soane despre
care
nu se cunoaste nimic.
Numele din roman, în special
Meir, Fluria, Lea, Rosa, sunt
nume folosite de evreii din
Norwich si sunt preluate din
cartea lui V.D. Lipman si din
alte surse. Personajele sunt,
din nou, imaginate. A existat în
mod cert în Norwich un
anume Isaac, apreciat medic
evreu, dar portretul pe care i
l-am facut eu este fic ional.
t
în acele timpuri, orasul Norwich
avea un serif real, care
far a
îndoial a
poate fi identificat istoric,
precum si un
episcop, dar nu am vrut sa
folosesc numele lor reale si
nici
am anunte despre acestia,
întrucât sunt personaje
imaginare într-o poveste
imaginata.
Sfântul William din Norwich a
existat cu adev arat, iar
tragica întâmplare a evreilor
acuza i t
ca
l-au ucis este
istorisita
în cartea lui Lipman, dar si în
A History of the Jews
in England, de Cecil Roth,
publicat a
de Clarendon Press.
Cea din urm a
ofer a
date si despre Sfântul Hugh din
Lincoln,
precum si despre revoltele
studen ilor din Oxford împotriva
t
evreilor. Roth si Lipman au
reprezentat surse importante
pentru mine.
Multe alte c at
r i mi-au oferit un ajutor nepre
uit la scrierea
t
acestui roman, printre care: The
Jews of Medieval Western
Christendom, 1000-1500, de
Robert Chazan, publicata
de
Cambridge University Press si
The Jew in the Medieval
World: A Source Book, 315-1791,
de Jacob Rader Marcus,
publicat a
de Hebrew Union College Press
din Cincinnati.
Alte doua
surse valoroase au fost Jewish
Life in the Middle
Ages de Israel Abrahams,
publicata
de Jewish Publication
Society din America, si Medieval
Jewish Civilization: An
Encyclopedia, editat a
de Norman Roth si publicat a
de
Routledge. Am consultat multe
alte cat
mult
r i, prea
numeroase ca sa le men ionez
aici.
t
Cititorii interesa i de Evul
Mediu au la îndemân a
referin e
tt
importante, inclusiv c r i
despre via a de zi cu zi din
acele
at
t
vremuri, chiar si c r i cu poze
destinate celor mai tineri, dar
at
l muritoare pentru oricine.
Exist a
multe cat
despre
a
ri
universitatile medievale, despre
orase, catedrale s.a.m.d.
Sunt în mod special
recunoscatoare lui Jewish
Publica-tion
Society din America, pentru
numeroasele lucrari publicate
despre istoria si via a
evreilor.
t
Am fost inspirat a, în aceast a
carte, de Lew Wallace,
autorul lui Ben-Hur, care a
creat un mare roman clasic, de
care se pot bucura deopotriva
si crestinii, si evreii,
cititorii
de toate credin ele sau cei far
a
niciuna. M-am str duit s a
ta
ofer o imagine corecta
a interac iunii dintre evrei si
crestini,
t
chiar si în acele timpuri de
persecu ii si pericole pentru
t
evrei.
Asa cum a remarcat un savant, nu
ne putem gândi la
evreii din Evul Mediu numai din
punctul de vedere al
suferin elor îndurate. t
evreiasc a
include mul i t
t
Erudi ia
gânditori si scriitori, de
exemplu Maimonide si Rashi,
men iona i de mai multe ori în
acest roman. Exist a
o
tt
documentare pre ioas a
despre comunicarea dintre evrei,
t
organizarea comunitatilor si
alte aspecte ale vie ii
evreiesti,
t
datorat a
cercet torilor, si se adun a
a
din ce în ce mai mult a
informa ie despre perioadele
timpurii.
t
în ce priveste subiectul
îngerilor si a rolului lor în
treburile
omenesti, as vrea sa-i semnalez
cititorului una dintre c r ile
at
men ionate în roman t
-The Angels de Fr. Pascal
Parente,
publicat a
de TAN Books and Publishers,
Inc. -, care a
devenit pentru mine, în timpul
lucrului, o mic a
biblie. De
mare interes este si Angels (and
Demons) de Peter Kreeft,
publicat a
la Ignatius Press. O urias a
si venerabil a
surs a
de
informa ii despre îngeri si
credin ele crestine estet
Summa
t
Theologica a lui Toma D'Aquino.
As vrea sa
transmit t
mele si Wikipediei,
mul umirile
enciclopedia on-line, pentru
referin ele rapide despre
t
Norwich, castelul Norwich,
catedrala din Norwich,
Maimonide, Rashi si Sfântul
Toma. Mi-au fost de folos si
alte
site-uri de pe internet, dar din
nou sunt prea numeroase ca
sa le men ionez aici.
t
Ar trebui sa
le mul umesc hotelului Mission
Inn si misiunii
t
San Juan Capistrano, pentru c a
exist a
cu adev arat si pentru
ca
mat
-au inspirat consistent în
scrierea acestei c r i.
Am scris acest roman pentru
placerea cititorilor, dar, daca
le stârneste interesul pentru
cercet ari mai am anun ite, sper
t
ca
notele de fata
le vor fi de ajutor.
Da it
-mi voie, în cele din urm a,s a
adaug rug aciunea mea
preferat :
a
Înger, îngerasul meu, Ce mi te-a
dat Dumnezeu, Totdeauna fii cu
mine Si ma-nva ta
sa
fac bine. Acum si pururea, î i
mul umesc.
tt
Anne Rice
Binecuvânta i pe Domnul, voi, to
i îngerii Lui, cei puternici în
t tarie,
t
care-I împlini i t
cuvântul si auzi i t
glasul cuvintelor Lui;
binecuvânta i pe Domnul, voi,
toate puterile Lui, slujitorii
Lui care
t
face i voia Lui; binecuvânta i
pe Domnul, voi, toate lucrurile
Lui, în
tt
tot locul a
Lui; a, suflete al meu, pe
st pânirii binecuvânteaz
Domnul.
Psalmul 102 Versiunea Bartolomeu
Valeriu Anania
Pentru comenzi si informa ii v
ta
rug m contacta i: Editura
at
LEDA Difuzare si Clubul C r ii
at
Calea Plevnei nr. 145, sector 6,
Bucuresti, cod postal
060012
Tel.: 021.319.88.22,
021.319.88.33, 021.319.88.77;
Fax: 021.319.88.66
E-mail: [email protected]
Magazinul virtual:
www.grupulcorint.ro.
www.ledabooks.ro
Format: 16/54x84 Coli tipo: 22
Tiparul executat la FED PRINT
S.A.
