Animatie si Agrement

43
AGREMENTUL ŞI ANIMAŢIA ÎN INDUSTRIA TURISMULUI ŞI A OSPITALITĂŢII Agrementul abordare conceptuală Agrementul reprezintă un element esenţial în satisfacerea nevoilor turiştilor. Activităţile de agrement nu ţin cont de vârsta sau de profilul demografic şi social al turiştilor, cererea fiind atât de mare încât a căpătat statut de motivaţie turistică propriu-zisă. 1. Motivaţiile de călătorie şi agrementul - Înţelegerea consumatorului (în acest caz a turistului), şi a comportamentului său reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul unei afaceri în industria turismului. - Dacă operatorii din turism îndeplinesc sau chiar depăşesc aşteptările consumatorilor, atunci aceştia din urmă vor promova atracţiile în cauză potenţialilor turişti sau chiar vor reveni pentru o nouă experienţă. - operatori trebuie să menţină sau să îmbunătăţească condiţiile şi servicile deja existente. 1.1.Scurt istoric asupra motivaţiilor de călătorie - membrii înstăriţi ai societăţii romane şi ateniene care deţineau staţiuni de vară obişnuiau să-şi petreacă vacanţele acolo pentru a evita căldura de la oraş, dar şi pentru a se lăsa pradă unei vieţi sociale caracterizată prin desfăţuri culinare şi bahice; - Stabilitatea care caracteriza lumea romană a favorizat interesul cetăţenilor pentru călătoriile pe distanţe lungi, astfel că vizitarea monumentelor egiptene şi colecţionarea de suveniruri din aceste locuri reprezenta o practică menită să contribuie la confirmarea statutului social - Evul Mediu a fost o etapă în care religia a avut un rol important în ceea ce priveşte motivaţia de călătorie, aceasta manifestându-se sub forma pelerinajelor. - Ulterior, apariţia şi dezvoltarea Marelui Tur (Grand Tour) a dat o nouă dimensiune motivaţiilor de călătorie. Acest tur, destinat tinerilor englezi din pătura socială superioară, avea drept scop educarea şi iniţierea acestora în tainele artelor, limbilor străine, culturii şi istoriei principalelor ţări vestice (Franţa, Italia, Spania etc.). Efectele industrializării, urbanizarea şi dezvoltarea transporturilor de la mijlocul secolului al XIX-lea, a permis atât persoanelor din clasa mijlocie accesul la călătorii, cât şi dezvoltarea unui număr impresionant de staţiuni turistice. În prezent, turismul este un fenomen global şi deşi vechile motivaţii de călătorie sunt încă prezente acestora li s-a adăugat o listă suficient de lungă. Unii specialişti afirmă chiar faptul

description

animatie si agrement facultate anul 2

Transcript of Animatie si Agrement

Page 1: Animatie si Agrement

AGREMENTUL ŞI ANIMAŢIA ÎN INDUSTRIA TURISMULUI ŞI A

OSPITALITĂŢII

Agrementul – abordare conceptuală

Agrementul reprezintă un element esenţial în satisfacerea nevoilor turiştilor.

Activităţile de agrement nu ţin cont de vârsta sau de profilul demografic şi social al turiştilor,

cererea fiind atât de mare încât a căpătat statut de motivaţie turistică propriu-zisă.

1. Motivaţiile de călătorie şi agrementul

- Înţelegerea consumatorului (în acest caz a turistului), şi a comportamentului său

reprezintă o condiţie esenţială pentru succesul unei afaceri în industria turismului.

- Dacă operatorii din turism îndeplinesc sau chiar depăşesc aşteptările consumatorilor,

atunci aceştia din urmă vor promova atracţiile în cauză potenţialilor turişti sau chiar

vor reveni pentru o nouă experienţă.

- operatori trebuie să menţină sau să îmbunătăţească condiţiile şi servicile deja existente.

1.1.Scurt istoric asupra motivaţiilor de călătorie

- membrii înstăriţi ai societăţii romane şi ateniene care deţineau staţiuni de vară

obişnuiau să-şi petreacă vacanţele acolo pentru a evita căldura de la oraş, dar şi pentru

a se lăsa pradă unei vieţi sociale caracterizată prin desfăţuri culinare şi bahice;

- Stabilitatea care caracteriza lumea romană a favorizat interesul cetăţenilor pentru

călătoriile pe distanţe lungi, astfel că vizitarea monumentelor egiptene şi colecţionarea

de suveniruri din aceste locuri reprezenta o practică menită să contribuie la

confirmarea statutului social

- Evul Mediu a fost o etapă în care religia a avut un rol important în ceea ce priveşte

motivaţia de călătorie, aceasta manifestându-se sub forma pelerinajelor.

- Ulterior, apariţia şi dezvoltarea Marelui Tur (Grand Tour) a dat o nouă dimensiune

motivaţiilor de călătorie. Acest tur, destinat tinerilor englezi din pătura socială

superioară, avea drept scop educarea şi iniţierea acestora în tainele artelor, limbilor

străine, culturii şi istoriei principalelor ţări vestice (Franţa, Italia, Spania etc.).

Efectele industrializării, urbanizarea şi dezvoltarea transporturilor de la mijlocul secolului al

XIX-lea, a permis atât persoanelor din clasa mijlocie accesul la călătorii, cât şi dezvoltarea

unui număr impresionant de staţiuni turistice.

În prezent, turismul este un fenomen global şi deşi vechile motivaţii de călătorie sunt încă

prezente acestora li s-a adăugat o listă suficient de lungă. Unii specialişti afirmă chiar faptul

Page 2: Animatie si Agrement

că astăzi turismul reprezintă un „microb” („microbul călătoriei”), sau un „virus” care îl

determină pe turist să caute şi să viziteze alte locuri.

1.2. Tipologia motivaţiilor

- Exista teorii de psihologie motivaţională care pot fi utilizate si in turism;

- cercetătorii din domeniul psihologiei nu fac referiri directe la motivaţia de călătorie,

însă lista nevoilor şi a motivaţilor poate să lămurească motivele pentru care turiştii sau

grupurile de turişti caută un anumit tip de experienţă turistică.

Mai pot fi astfel adăugate motivaţii legate de: control, dragoste, sex, reducerea stresului,

acceptare, autoeducare, câştigarea respectului, curiozitate, securitate etc.

Motivaţiile de călătorie pot fi abordate şi din perspectiva examinării formularelor sau

chestionarelor completate de turişti la sfârşitul experienţei turistice.

Au fost identificate şase grupuri de turişti în funcţie de motivaţile turistice: cei care caută

evadare din cotidian, căutătorii de senzaţii tari şi adrenalină, motivaţii familiale şi de grup, cei

cărora le place natura, curioşii şi cei care călătoresc având motivaţii complexe.

Alţi autori susţin că se poate observa un anumit ciclu în comportamentul de călătorie al

turiştilor, şi în acest fel chiar o ierarhizare a motivaţiilor de călătorie a acestora. Oamenii pot

intra în acest ciclu de la un anumit nivel, pot trece de la un nivel la altul sau pot fi inhibaţi de

elemente precum banii sau sănătatea.

2. Conceptul şi definiţia agrementului

Agrementul reprezinta orice activitate sau preocupare care are rolul de a deconecta şi a

relaxa turistul.

- rolul agrementului este unul destul de important, din moment ce, în ultimul timp,

odihna pasivă nu mai asigură individului recuperarea necesară după efortul şi

oboseala muncii depuse.

-În schimb, formele de odihnă activă sunt din ce în ce mai diverse, ele fiind de fapt

rezultatul mutaţiilor intervenite în structura profesiilor şi a locurilor de muncă,

diminuării eforturilor fizice şi a creşterii stresului.

Toate acestea conduc la o mărire a ponderii activităţilor de agrement în totalul preocupărilor

din timpul liber şi determină o corelare a activităţilor de agrement practicate de un individ şi

categoria sa socio-profesională, vârsta, nivelul de educaţiei etc.

- legătura dintre industria turismului şi agrement este foarte puternică, mai ales în

condiţiile în care agrementul poate fi soluţia uneia dintre cele mai importante

probleme cu care se confruntă turismul, şi anume sezonalitatea.

Page 3: Animatie si Agrement

- pentru recreeare şi relaxare nu exisă sezon sau extrasezon, fiind cunoscute la nivel

internaţional o serie de destinaţii turistice care au un caracter permanent datorită

activitătilor de agrement.

3. Forme de agrement

Formele de agrement pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, fiecare dintre acestea

contribuind la punerea în evidenţă a unor trăsături specifice sau aspecte ale activităţilor

recreative din timpul liber.

A. Activităţile de recreere

Sporturile – sunt parte integrantă a activităţilor turistice

-> pachete de vacanţă oferite pentru practicarea schiului sau sub forma vacanţelor de

aventură

Categorii de sporturi: jogging (alergare), sporturile de iarnă (schi, patinaj, săniuş, plimbări cu

sania etc.), sporturile nautice (nataţie, schi nautic, iahting, windsurfing, croaziere, pescuit

etc.), jocuri cu mingea (fotbal, volei, tenis etc.)

- Jocuri diverse

Sporturi extreme

Artele – contribuie la recreerea turiştilor

- presupune vizitarea unor galerii de artă, muzee, centre culturale, vizionarea unor spectacol

etc.

Recreerea în zonele rurale – include:

- activităţi recreative pasive – plimbările cu maşina, organizarea unui picnic, plaja etc.

Termenul pasiv este folosit pentru a indica faptul că participanţii sunt implicaţi mai mult în

“consumul” experienţelor pe care le trăisc decât în “producerea” lor.

- Activităţi recreative active – plimbarea cu bicicleta, drumeţiile, golf etc.

B. Ocupaţii din timpul liber

- unele activităţi din timpul liber sunt în mod convenţional numite “meşteşuguri”, “hobby-

uri”, altele sunt promovate prin intermediul unor cursuri complementare, iar altele reprezintă

doar meserii sau meşteşuguri casnice

Hobby-urile – reprezintă activităţi desfăşurate acasă sau în aer liber.

- pot fi grupate fie în categoria “căutarea şi colecţionarea de produse şi obiecte”, fie în

categoria “creşterea unor plante şi animale”, sau “practicarea unor activităţi de relaxare”.

Meşteşugurile – sunt activităţi recreative care presupun “fabricarea” sau confecţionarea de

obiecte, din lemn, piatră, lut, lână, cânepă etc.

- ele implică activităţi de modelare (lucru manual), cum ar fi: cusături, ţesături, tricotat,

Page 4: Animatie si Agrement

croitorie, gastonomie, aranjamente florale etc.

- spre deosebire de hobby-uri, acestea necesită cunoştinţe şi o pricepere deosebită, adesea

fiind necesarea consilierea din partea unui expert

C. Activităţi cu caracter de divertisment

- Se referă la un gen de activităţi care au cunoscut o dezvoltare explozivă începând cu

sfârşitul secolului 19.

- în sec.19, formele tradiţionale de divertisment, precum târgurile, cursele de cai,

meciurile de box etc., s-au menţinut în preferinţele oamenilor, în ciuda faptului că au

apărut noi forme de divertisment ca urmare a progreselor tehnologice (teatru de

varietăţi, radioul, cinematograful sau televiziunea).

- Activităţile de divertisment pot fi înţelese ca fiind consumul de activităţi produse de

către sectorul comercial şi sunt strâns legate de fenomenul audienţei în masă.

- de altfel audienţa în masă reprezenta un aspect important, în măsura în care un

număr ridicat de persoane călătoreau pentru a urmări întreceri sportive, spectacole de

varietăţi sau pentru a vedea filme

- În staţiunile de litoral şi cele montane se organizau spctacole de circ, varietee, concerte de

muzică sau demonstraţii din diverse sporturi.

- în prezent mai putem include aici şi cluburile şi discotecile, piscinele publice, stand-up

comedy, spectacole de pantomimă, spectacole de revistă etc.

- în ultima vreme este promovat un nou tip de spectacol, “teatrul activ”, la care se cere

participare publicului, acesta devenind parte integrantă a spectacolului.

D. Cumpărăturile

- Construirea unor spaţii comerciale în afara oraşelor reprezintă o recunoaştere a faptului că

populaţia doreşte ca şi cumpărăturile pe care le face să reprezinte o activitate socială cât mai

plăcută.

Motivaţii pentru turismul de shopping

- Mall-urile sunt proiectate să cuprindă spaţii generoase cu plante decorative, fântâni

arteziene, cafenele, baruri, restaurante, săli de cinema etc.

- de exemplu, cea mai mare atracţie turistică în Minnesota (SUA) o reprezintă The

Mall of the Americas in Bloomington, care atrage anual peste 45 de milioane de

persoane

Ski Dubai situat în Dubai Emirates Mall (2005), reprezintă prima staţiune de schi „indoor”

situată în Orientul Mijlociu, oferind multiple posibilităţi de practicare a schiului,

snowboarding-ului, tobogan pe gheaţă etc. Construcţia ocupă o suprafaţă de 22 500 m2,

Page 5: Animatie si Agrement

acoperită cu 6 000 tone de zăpadă pe tot parcursul anului, deţinând a treia pârtie ca lungime

din lume (400 m).

Turiştii pot alege să schieze în Ski Dubai pe una din cele 5 pârtii de schi cu grade de

dificultate diferite, lăţimi de 80 m şi o diferenţă de nivel de 85 m. Capacitatea totală a

snowdome-ului este 1 500 de schiori. Facilităţi pentru turişti:

- închirierea de echipamnet sportiv inclusă în taxa de acces;

- instructori de schi profesionişti;

- activităţi pentru copii;

- centre comerciale;

- restaurante;

- cafenele cu vedere spre pârtie: St. Moritz, Avalanche;

E. Jocurile

Jocurile de noroc

– se desfăşoară în cazinouri şi cuprind toată oferta lansată acolo: jocuri mecanice, ruletă,

partide de cărţi, bingo etc.

- Oferă posibilitatea de a socializa;

- Se desfăşoară în mod “pasiv”.

Pariatul – implică raţionament şi întâmplare

- se practică în agenţiile de pariat pentru cursele de cai, meciuri de fox, partide de fotbal etc.

- jucătorii au posibilitatea de a face unele raţionamente, pe baza cunoştinţelor şi experienţelor

anterioare, înainte de a paria – faza activă;

- odată ce pariul a fost făcut, participanţii devin “pasivi” şi aşteaptă rezultatele acţiunilor

altora;

- crează oportunităţi de socializare.

Jocuri de societate – se bazează pe îndemânare şi şansă

- Fac parte jocurile de cărţi de tip: whist, bridge; Monopoly, Domino etc.

- Jucătorii sunt “pasivi” în prima fază a jocului şi se bazează pe şansă atunci când se

împart cărţile, dar devin implicaţi “activ” după aceea determinând rezultatul jocului

prin acţiunile lor;

- Multe sunt jucate fără a avea o miză şi se desfăşoară între prieteni, acasă sau în locuri

publice;

Page 6: Animatie si Agrement

RECREERE ŞI ENTERTAINMENT

Recreerea reprezintă o industrie care implică cheltuieli de peste 400 mld dolari în fiecare

an, dar care genereză milioane de locuri de muncă în domenii variate, de la manufactură

la vânzări şi servicii.

La baza acestei industrii stau atracţiile turistice, extrem de variate şi de diversificate, care au

evoluat de la cele primare simple până la cele moderne şi sofisticate, axate în special pe

tehnologie, din prezent.

Atracţiile turistice – suport al activităţilor de recreere şi agrement

- Tipurile de activităţi pe care turiştii doresc să le practice sunt la fel de variate precum sunt şi

locurile pe care le aleg.

- Atracţiile naturale precum vulcanii, munţii, peşterile, plajele sau cascadele precum şi

manifestările culturale specifice au prezentat un interes deosebit şi continuă să stârnească

interes în rândul turiştilor.

- Au apărut însă şi alternative pentru turismul de agrement cu caracter din ce în ce mai

complex şi atracţie tot mai mare.

Conceptul şi tipologia atracţiilor turistice

“atracţiile sunt reprezentate atât de resursele naturale, cât şi de evenimente sau facilităţi

construite care se adresează atât turiştilor cât şi localnicilor”

• este important să nu confundăm atracţiile turistice cu destinaţiile turistice, deoarece

primele reprezintă unităţi individuale, în timp ce destinaţiile pot avea la bază multiple

atracţii turistice. (exp. Valea Loirei – castelele).

Kotler vede atracţiile turistice ca şi produse, dimensionate pe trei nivele:

- produsul de bază (componenta principală care atrage turiştii),

- produsele tangibile (achiziţiile pe care le pot face turiştii ca urmare a vizitării atracţiei

turistice),

- produsele şi serviciile adiţionale de care beneficiază turistul.

Clasificarea acestora este extrem de variată şi poate să facă referire la clasele majore de

atracţii sau la atracţiile individuale.

Cele mai multe dintre aceste clasificări pornesc de la încadrarea atracţiilor în câteva clase

majore.

Conform Consiliului de Turism Englez, atracţiile turistice pot fi clasificate în următoarele

categorii:

- catedrale şi biserici;

- parcuri naturale;

Page 7: Animatie si Agrement

- ferme;

- grădini;

- case istorice şi castele;

- proprietăţi istorice;

- parcuri tematice şi de distracţie;

- muzee şi galerii de artă;

- grădini zoologice;

Francezii clasifică atracţiile turistice în Ghidul Naţional al Agenţiilor Turistice în:

- peşteri şi caverne;

- sate turistice;

- gradini zoo şi botanice;

- muzee în mediul rural;

- atracţii cu caracter hidrografic;

- atracţii ale turismului feroviar;

Unele dintre aceste atracţii sunt supuse sezonalităţii, iar altele au caracter permanent.

Această sezonalitate a cererii ridică anumite probleme atracţiilor turistice. Mai întâi, în ceea

ce priveşte aspectele de marketing apare următoarea întrebare: cum pot fi atraşi mai mulţi

turişti în extrasezon? şi cum pot fi determinaţi turiştii să petrecă mai mult timp şi să

cheltuiască mai mulţi bani pe parcursul sejurului?

În al doilea rând, sub aspectul managementului, întrebarea este: cum şi în ce fel ar trebui

recrutaţi şi pregătiţi angajaţii astfel încât aceştia să asigure servicii de calitate?

Ciclul de viaţă al atracţiilor turistice

- Privită ca un produs, orice atracţie turistică are un ciclu de viaţă care cuprinde, după cum

afirma Richard Butler (1988), şapte etape: explorarea, implicarea, dezvoltarea, consolidarea,

stagnarea, declinul şi refacerea.

- Chiar dacă cei mai mulţi operatori de atracţii turistice încearcă să amâne momentul de

declin, în contextul supraîncărcării pieţei cu atracţii asemănătoare sau al scăderii interesului

turiştilor (din diverse motive), acest lucru este inevitabil.

Ciclul de viaţă al atracţiilor turistice (adaptare după Butler, 1988)

• Faza de explorare – presupune un număr redus de turişti, în general din categoria celor

individuali. Aceştia folosesc infrastructura locală, iar contactul cu populaţia locală este unul

foarte ridicat.

• Faza de implicare – se constată că pe măsură ce interesul turiştilor pentru atracţia turistică

Page 8: Animatie si Agrement

creşte, sporeşte şi interesul localnicilor cu privire la dezvoltarea activităţilor turistice. Încep să

se realizeze diverse facilităţi destinate turiştilor şi se demarează acţiuni de promovare a

atracţiei turistice.

• Faza de dezvoltare – se manifestă printr-o piaţă turistică bine definită. Continuă acţiunile de

promovare şi apar investiţiile din exterior, care le înlocuiesc pe cele locale (în special în

sectorul de cazare). Atracţiile naturale şi cele culturale sunt completate de cele antropice, din

ce în ce mai diversificate. Numărul turiştilor din sezon este mai mare sau cel puţin egal cu cel

al localnicilor.

• Faza de consolidare – numărul turiştilor continuă să crească, iar economia locală se bazează

în totalitate pe activităţile turistice. Pot însă, să apară conflicte între turişti şi partea de

populaţie locală care nu este implicată în turism. Se încearcă extinderea sezonului.

• Faza de stagnare – numărul turiştilor atinge valorile maxime. Atracţia are deja formată

imaginea pe piaţă, dar treptat iese din modă. Predomină turismul de masă, iar în unele cazuri

se constată un surplus de cazare în destinaţia care deţine atracţia.

• Faza de declin – atracţia turistică nu mai poate concura cu noile atracţii apărute de pe piaţa

turistică. Se observă un declin în numărul turiştilor şi dispar o parte din facilităţile adresate

turiştilor.

• Faza de refacere – presupune introducerea de noi atracţii complementare, precum şi

diversificarea activităţilor turistice. Apar astfel, noi forme de recreere adresate turiştilor.

Studiul de fezabilitate al atracţiilor turistice

Caracteristicile studiilor de fezabilitate

Expresia „studiu de fezabilitate” cuprinde o paletă largă de studii diferite în funcţie de scopul

sau conţinutul lor. Obiectivul principal al acestor studii este acela de a testa viabilitatea

proiectului propus înainte de luarea deciziei de a declanşa sau continua lucrările la proiectul

respectiv.

Nu în ultimul rând, studiile de fezabilitate îşi propun de obicei mai multe obiective specifice

care să reflecte scopul principal al acestuia.

Aceste obiective pot face referiri la oricare dintre elementele de mai jos:

- testarea cu o mare acurateţe a viabilităţii financiare a atracţiei propuse, ceea ce înseamnă

calcularea capitalului, a costurilor, previziuni asupra numărului de turişti şi a veniturilor;

- îmbunătăţirea conceptului original pentru a corespunde cu caracteristicile pieţei, a

viabilităţii financiare şi a accesibilităţii;

- previzionarea tipului şi a dimensiunii pieţei sau pieţelor ţintă ale atracţiei;

- furnizarea suportului pentru obţinerea unor alocaţii sau împrumuturi financiare necesare

Page 9: Animatie si Agrement

pentru construirea atracţiei;

- alegerea locului optim de amplasare a atracţiei (dimensiune, amplasare, teren, accesibilitate

etc.);

- atragerea potenţialilor sponsori, francizorilor sau concesionarilor;

- analizarea unor aspecte operaţionale, cum ar fi disponibilitatea forţei de muncă;

- funizarea unor informaţii utile de marketing etc.

În ceea ce priveşte realizarea acestor studii, există două posibilităţi de întocmire a acestora:

din interior (angajaţii organizaţiei) sau din exterior (apelarea la firme de consultanţă). În

ambele situaţii există o serie de avantaje şi dezavantaje, care pot influenţa luarea unei decizii

finale.

Avantajele şi dezavantajele încomirii studiilor de fezabilitate din interior şi din exterior

Avantaje Dezavantaje

Angajaţii

organizaţiei - o înţelegere mai bună a

scopului şi obiectivelor

proiectului - costuri mai reduse

- lipsa obiectivităţii - timp de realizare mai mare - prejudecăţi

Firmele de

consultanţă - expertize ale unor specialişti - posibilitatea utilizării

experienţei câştigate din

alte proiecte - timp de realizare mai redus

- lipsa înţelegerii scopului şi obiectivelor

proiectului - costuri de realizare ridicate - utilizarea greşită a experienţei anterioare

Conţinutul unui studiu de fezabilitate

A. Studiul de piaţă

Atunci când există ideea unui produs (atracţie) şi urmează punerea acesteia în aplicare, mai

întâi trebuie stabilit dacă există sau nu o piaţă pentru acest produs, iar dacă există, atunci

trebuie examinată dimensiunea şi natura ei. Acest lucru este posibil prin întocmirea unui

studiu de fezabilitate al pieţei.

În cazul operatorilor de atracţii turistice, acest studiu de piaţă face referire la patru

caracteristici pricipale ale potenţialei pieţe:

- Cine anume va vizita atracţia?

- Câţi oameni vor vizita atracţia?

- De unde provin cei care vor vizita atracţia?

- Când (în ce perioadă) vor veni vizitatorii?

Page 10: Animatie si Agrement

La întrebarea „Cine anume va vizita atracţia?” putem diferenţia cinci tipuri principale de

vizitatori:

- vizitatori naţionali;

- vizitatori internaţionali;

- vizitatorii de o zi;

- grupurile de elevi şi studenţi;

- rezidenţii locali.

Pe lângă aceştia, unele atracţii pot atrage interesul clienţilor corporativi pentru organizarea de

conferinţe, expoziţii, lansare de produse etc.

De asemenea, răspunsurile la această întrebare pot fi grupate şi în alte forme:

- după vârsta vizitatorilor: atracţia este destinată vizitatorilor tineri sau celor adulţi?

- după sex: atracţia se adresează mai mult femeilor sau bărbaţilor?

- după clasa socială: atracţia se adresează vizitatorilor din clasa A, B, C sau D?

- după organizare: atracţia se adresează famiilor sau vizitatorilor individuali?

Răspunzând la aceste întrebări, specialiştii vor trata atracţia cu mai multă obiectivitate,

căutând cea mai bună piaţă-ţintă (ştiind că rareori o atracţie se adresează întregii pieţe). O

abordare potrivită poate fi cea de analizare a profilului vizitatorilor dintr-o atracţie

asemănătoare, însă în cazul atracţiilor bazate pe concepte noi acest lucru nu este posibil.

Una dintre cele mai dificile întrebări în cazul unui studiu de piaţă este: „Câţi oameni vor

vizita atracţia?” , deoarece răspunsul poate fi influenţat de o serie de factori, precum:

- distanţa dintre cea mai apropiată comunitate şi atracţie;

- numărul de turişti care vizitează în mod curent regiunea în care se află atracţia;

- competitorii din regiune care se pot adresa aceleaşi pieţe;

- natura şi dimensiunea atracţiei.

Întrebarea „De unde provin cei care vor vizita atracţia?”, este şi ea importantă deorece poate

influenţa numărul vizitatorilor. Putem distinge astfel, atracţii de interes local şi atracţii de

interes internaţional (Disneyland Paris sau Legoland).

„Când (în ce perioadă) vor veni vizitatorii?” este ultima din acest şir de întrebări, importantă

la rândul ei prin faptul că, gradul de sezonalitate poate avea repecursiuni asupra succesului

atracţiei.

B. Criterile de selecţie a amplasamentului atracţiei

Alegerea celei mai bune locaţii pentru atracţia turistică este crucială pentru asigurarea

succesului acesteia. Unii specialişti consideră această alegere mai degrabă o artă decât o

Page 11: Animatie si Agrement

ştiinţă, iar factorii care vor fi luaţi în considerare şi importanţa acordată fiecăruia dintre

aceştia poate varia de la o atracţie la alta.

Printre aceşti factori putem include:

- proximitatea de marile aglomerări urbane;

- existenţa reţelei de transport;

- existenţa altor atracţii în regiune;

- profilul socio-economic al populaţiei din regiune;

- climatul;

- disponibilitatea infrastructurii şi utilităţilor, cum ar fi: electricitate, apă, canalizare etc.;

- tipul şi calitatea solului pe care urmează să fie amplasată atracţia;

- costul terenului;

- existenţa politicilor de planificare şi control;

- existenţa resurselor umane disponibile pentru a fi angajate în cadrul atracţiei;

- asistenţă financiară publică;

- atitudinea comunităţii locale faţă de atracţia propusă;

- costurile de construcţie;

C. Viabilitate financiară

Viabilitatea financiară este dată de două elemente majore: capitalul investit şi profitul. În

acest context, atracţiile turistice trebuie să îşi acopere în timp cheltuielile şi să genereze

profit.

În cadrul studiilor de fezabilitate mai întâi se realizează o estimare a veniturilor anuale ale

atracţiei, pe o perioadă de aproximativ cinci ani.

Aceste venituri pot proveni dintr-o mulţime de surse:

- taxele de intrare;

- activităţile comerciale şi de catering;

- activităţile de franciză, concesiune, tururi cu ghid, cazare;

- surse externe de finanţare, cum ar fi granturile sau sponsorizările.

De cealaltă parte, în cateoria cheltuielilor pot fi incluse:

- costurile cu forţa de muncă (salariile, asigurările, cursuri de specializare etc.);

- energia electrică, căldura, apa curentă;

- administrare şi întreţinere;

- taxele către stat;

- marketing (promovare, publicitate etc.);

deprecierea monedei etc.

Page 12: Animatie si Agrement

Deoarece pentru ca o atracţie să atingă maximul de succes este nevoie de câţiva ani, trebuie

avute în vedere pierderile pe care le va suferi în primii ani de exploatare.

C. Viabilitate financiară

Viabilitatea financiară este dată de două elemente majore: capitalul investit şi profitul. În

acest context, atracţiile turistice trebuie să îşi acopere în timp cheltuielile şi să genereze

profit.

În cadrul studiilor de fezabilitate mai întâi se realizează o estimare a veniturilor anuale ale

atracţiei, pe o perioadă de aproximativ cinci ani.

Aceste venituri pot proveni dintr-o mulţime de surse:

- taxele de intrare;

- activităţile comerciale şi de catering;

- activităţile de franciză, concesiune, tururi cu ghid, cazare;

- surse externe de finanţare, cum ar fi granturile sau sponsorizările.

De cealaltă parte, în cateoria cheltuielilor pot fi incluse:

- costurile cu forţa de muncă (salariile, asigurările, cursuri de specializare etc.);

- energia electrică, căldura, apa curentă;

- administrare şi întreţinere;

- taxele către stat;

- marketing (promovare, publicitate etc.);

deprecierea monedei etc.

Deoarece pentru ca o atracţie să atingă maximul de succes este nevoie de câţiva ani, trebuie

avute în vedere pierderile pe care le va suferi în primii ani de exploatare.

Managementul atracţiilor turistice

Practica a demonstrat că atracţiile de succes sunt cele care au un management adecvat, fiind

necesară prezenţa unor manageri cu experienţă la toate nivelele de operare.

Atracţiile care nu au un astfel de management prezintă slăbiciuni în anumite componente,

precum: marketingul, aspectele financiare, managementul resurselor umane sau în

planificarea strategică.

Una dintre cele mai importante componente ale managementului atracţiilor turistice o

reprezintă marketingul. Atracţiile de succes sunt cele care au o abordare sistematică şi

planificată a aspectelor de marketing, cum sunt:

-acordarea unei atenţii deosebite cercetărilor de piaţă, astfel încât operatorii atracţiilor să

cunoască piaţa, gusturile şi preferinţele acesteia;

Page 13: Animatie si Agrement

-adoptarea unei strategii de marketing pe termen lung;

-conştientizarea faptului că nu există un singur public ţintă, ci există mai multe segmente de

piaţă cu preferinţe şi gusturi diferite;

-alocarea unei sume anuale acţiunilor de promovare;

-angajarea unor specialişti în vânzări şi marketing.

În crearea şi menţinerea unei atracţii de succes un rol important îl are şi abilitatea

managerilor de a răspunde mai rapid decât competitorii săi la schimbările care apar pe

piaţă. Indiferent de tipul schimbărilor (dezvoltarea tehnologiei, modificări ale legislaţiei,

modificări ale preferinţelor turiştilor) acestea au în comun faptul că pot oricând reprezenta o

ameninţare sau o oportunitate pentru atracţia respectivă, şi doar răspunsul managerilor poate

în final înclina balanţa într-un sens sau altul.

Un alt element care poate influenţa succesul unei atracţii îl reprezintă competitorii, faţă de

care o atracţie se poate instala în poziţia de lider sau în poziţii inferioare. Managerii unor

atracţii turistice trebuie să cunoască foarte bine care sunt principalii competitori pe piaţă,

chiar dacă există situaţii când aceştia sunt dificil de identificat.

O atenţie deosebită trebuie alocată şi monitorizării continue a poziţiei pe piaţă, precum şi

planificării activităţilor pe termen lung (5 – 10 ani).

Recreerea şi formele sale

„recreerea reprezintă un mod activ sau pasiv de petrecere a timpului liber, având uneori

scopuri terapeutice”. Aceasta se desfăşoară după prestarea activităţilor principale, precum:

mâncatul, dormitul, mersul la servici sau la şcoală etc. Deasemenea, trebuie să aibă puternice

motivaţii intrinseci şi caracter voluntar.

Într-un studiu al Organizaţiei Mondiale a Turismului recreerea este definită ca acea parte a

timpului liber din cadrul unei vacanţe, destinate să îl distreze pe turist.

Parcurile tematice şi de distracţie

Conceptele de parc de distracţie şi parc tematic

Conceptele de parc de distracţie şi parc tematic nu sunt foarte uşor de definit. În general,

parcurile tematice şi de distracţie sunt asociate cu experienţe fizice şi de divertisment,

furnizate de o serie de atracţii (McEniff, 1993).

Grupul Tussauds, liderul britanic al operatorilor de parcuri tematice, defineşte termenul de

„parc de distracţie” ca: „atracţii pentru vizitatori care oferă posibilităţi de distracţie şi

Page 14: Animatie si Agrement

agrement în mod permanent”. Parcul tematic oferă aceleaşi posibilităţi de distracţie şi

agrement, construite însă în jurul unei anumite teme.

Parcurile tematice şi de distracţie pot fi considerate în prezent, o adevărată industrie, în sensul

că ele ţin de un demers industrial chiar dacă înainte de toate sunt în sine un serviciu.

De-a lungul timpului, s-au concretizat 3 faze în evoluţia parcurilor de distracţii, urmând

aceleaşi etape şi caracteristici ca cele parcurse de orice bun economic:

- lansare ~ perioada de emergenţă înregistrată în Europa şi SUA;

- creştere ~ dezvoltare şi extindere în Europa, Asia şi SUA începând cu mijlocul anilor `60

până la începutul anilor `90. Se caracterizează prin oferirea unor produse care se bazează pe

stimularea emoţiilor şi au, în general, ca temă desene animate, ştiinţe şi istorie, amuzamente

acvatice, filme populare etc.;

- maturitate ~ cunoscută astăzi doar de America de Nord; nu corespunde unor pieţe de

reînnoire ci unei reale maturităţi a pieţei, care reinventează produsul – apărut la începutul

anilor `90. Se caracterizează prin agrement; se integrează cu alte ramuri sau sectoare de loisir

(TV, cinematograf, jocuri electronice); aceste progrese au condus la noi regrupări şi strategii

care au determinat o creştere anuală a volumului încasărilor cu o rată de 30% în ultimii 10

ani. Se consideră că maturitatea a apărut şi în Europa începând cu `05;

Perioada maximă de funcţionare: începutul lunii aprilie – sfârşitul lunii octombrie. Ele sunt

înconjurate de o zonă tampon pentru protejare acustică. Durata minimă de vizitare este de 6-7

ore/zi.

Istoricul apariţiei şi dezvoltării parcurilor tematice şi de distracţie

Rădăcinile parcurilor tematice datează din Europa medievală (Anglia şi Franţa), când au fost

create grădinile publice, acestea devenind în scurt timp locurile preferate pentru plimbări,

spectacole sau jocuri. Grădinile publice au fost extrem de populare până în perioada anilor

1700, când din cauze politice marea majoritate a acestora au fost închise.

Totuşi, una dintre acestea a mai rămas deschisă, şi se află şi astăzi în funcţiune, şi aici este

vorba de parcul Bakken, situat în nordul oraşului Copenhaga, deschis în anul 1583, şi

considerat de unii ca fiind cel mai vechi parc de distracţie din lume, care operează şi în

prezent.

Unii autori merg chiar mai departe şi consideră că primul parc tematic a fost construit la

sfârşitul anilor 1200 de către Robert II of Artoisla Vieil Hesdin, în partea de nord a Franţei.

Parcul, destul de modern ca design pentru vremurile acelea, includea „un castel, o grotă,

marionete şi păpuşi animate, poduri şi plante şi animale exotice, simbolizând paradisul”.

Page 15: Animatie si Agrement

Parcul nu a avut însă o viaţă foarte îndelungată, fiind distrus 300 de ani mai târziu de către

Carol al V lea.

Ulterior, la sfârşitul secolului 19 „parcurile de distracţie” puteau fi întâlnite în multe dintre

oraşele şi capitalele europene. S-au dezvoltat astfel, şi au devenit cunoscute până în prezent

parcurile: Prater, Viena – Austria (1766), Blackgang Chine Top Theme Park, Ventor – Marea

Britanie (1842), Tivoli, Copenhaga – Danemarca (1843).

La sfârşitul anilor 1800, sfârşitul Războiului Civil, a atras după sine o urbanizare puternică şi

o dezvoltare a companiilor de electricitate şi a mijloacelor de transport care utilizau curent

electric (tramvaie).

Companiile care furnizau curentul electric au început să perceapă o taxă pentru consumul

electric companiilor care deţineau tramvaiele.

În aceste condiţii, companiile de tramvaie au căutat o modalitate de a stimula călătoriile de la

sfârşitul săptămânii, rezultatul fiind apariţia parcurilor de distracţie.

Construite la capătul liniilor de tramvai, aceste parcuri de atracţie erau de fapt locuri destinate

organizării de picnicuri, săli de dans, restaurante, jocuri diverse, precum şi câteva utilaje

speciale pentru amuzament. Acest tip de parcuri au cunoscut un succes imediat şi s-au

răspândit pe tot teritoriul SUA (IAPPA, 2006).

Dezvoltarea parcurilor de distracţie intră într-o nouă etapă odată cu organizarea în anul 1893

a World's Columbian Exposition în Chicago, când a fost prezentată „roata Ferris”, precum şi

alte mijloace de distracţie, acestea prezentând un imens succes pentru cei preocupaţi de

îmbunătăţirea şi extinderea parcurilor de distracţie.

În 1894, căpitanul Paul Boyton pune în aplicare ideile prezentate la expoziţia de la Chicago şi

deschide în partea de sud a aceluiaşi oraş parcul Paul Boyton`s Water Chutes, fiind primul

parc în care se percepea taxă de acces.

În anul 1897, a fost inaugurat Steeplechase Park, primul dintre cele trei parcuri de distracţie

importante deschise în Coney Island, Brooklyn (New York). Acesta a fost un mare succes, iar

odată cu introducerea faimosului roller coaster Cyclone, a devenit una dintre cele mai

importante atracţii pentru turismul de agrement din lume.

Intrarea in parc

Până în anul 1919 funcţionau în SUA aproximativ 1 500 de parcuri de distracţie, însă

succesul acestora nu a fost de lungă durată. În anul 1929, SUA intră în perioada de recesiune,

acest fapt influenţând şi dezvoltarea parcurilor tematice, astfel încât în anul 1935 doar 400 de

parcuri mai funcţionau, unele dintre acestea fiind foarte aproape de faliment.

Page 16: Animatie si Agrement

Abia după cel de al Doilea Război Mondial industria parcurilor de distracţie din SUA intră

într-o nouă etapă de dezvoltare, cu recorduri în ceea ce priveşte încasările, pe măsură ce încep

să se deschidă tot mai multe parcuri.

Cu toate acestea, Europa reprezintă locul de naştere al parcurilor tematice moderne, cu 3 de

ani mai devreme decât apariţia primului parc Disney în SUA. Chiar dacă mulţi îl consideră pe

Walt Disney ca parintele parcurilor tematice moderne, adevărul este acela că De Efteling, un

olandez, este creatorul primului parc tematic modern, deschis în 1952, în sud-vestul Olandei,

şi având ca temă principală poveşti europene celebre.

Începând cu anii 1960 şi 1970, încep să apară tot mai multe parcuri tematice moderne în

Europa, dezvoltarea lor fiind susţinută de creşterea timpului liber, a veniturilor populaţiei şi a

posibilităţilor de deplasare în spaţiu (creşterea numărului de autoturisme personale).

Începând cu prima parte a secolului 20 americanii devin lideri în acest domeniu. În anul

1955, Walt Disney pune bazele primului parc Disneyland în Anaheim (California), inspirat

după Parcul Tivoli (Castelul Frumoasei din pădurea adormită este o replică a unui castel din

Bavaria), dar cu o schimbare structurală profundă, un concept inovant, în care totul, începând

de la design, organizare până la conducere era realizat de un singur om, fondatorul său.

Ideea lui Walt Disney a fost preluată şi de alţii, cum ar fi The Marriott Corporation, care a

înfiinţat parcul tematic The Great America în Santa Clara (California), sau parcurile de tip

Six Flags, apărute începând cu 1961.

În perioada anilor 1960 – 1970 astfel de parcuri tematice şi de distracţie au fost construite pe

tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, din păcate, consideră unii (Futrell, 1998), în

detrimentul vechilor parcuri tradiţionale care nu au mai putut face faţă competiţiei. Unele

dintre acestea s-au adaptat şi au împrumutat conceptul de parc tematic reuşind astfel să se

menţină chiar până în prezent.

Astăzi, parcurile tematice reprezintă atracţii turistice importante, aparţinând unor mari

corporaţii (cum sunt parcurile Disney sau Universal Studios) cu investiţii de milioane de

dolari.

Răspândirea geografică a parcurilor de distracţie

Dacă partea de sud a Europei este dominată de monumente şi construcţii cultural istorice,

partea de nord este cea în care noile parcuri de distracţie au început să se dezvolte.

- Unul dintre motivele principale ale apariţiei parcurilor în acestă parte îl reprezintă faptul că

ele au un caracter semi-permanent şi se adresează rezidenţilor care ar putea efectua mai multe

vizite de o zi.

Page 17: Animatie si Agrement

- Marea majoritate a parcurilor tematice din Europa au fost construite în vecinătatea oraşelor

puternic industrializate şi cu o populaţie ridicată.

Prin situarea lor în apropierea marilor aglomeraţii urbane, parcurile tematice şi de distracţie

au ca potenţială piaţă ţintă acei locuitori care dispun de suficient timp liber alocat

divertismentului precum şi de venituri mai ridicate care să le asigure accesul spre acest tip de

atracţii turistice.

Se constată, că în Europa s-a format o triplă axă de răspândire a parcurilor tematice şi de

distracţie, având la bază oraşul Paris, partea de nord a Rinului şi Marea Nordului şi incluzând

părţi ale Franţei, Germaniei, Belgia, Olanda, Luxemburg.

Distribuţia geografică a parcurilor în Europa este legată şi de dimensiunea acestora. Astfel,

parcurile mari sunt situate la scurtă distanţă faţă de concentraţiile urbane majore, în timp ce

parcurile mai mici se întâlnesc în interiorul oraşelor şi al staţiunilor turistice.

Sezonalitatea joacă, de asemenea un rol esenţial în amplasarea parcurilor, constatându-se că

aceasta influenţează mai mult dezvoltarea parcurilor din Europa decât în celelalte regiuni ale

lumii. Acest lucru se reflectă şi în sezonalitatea forţei de muncă implicată în această industrie

Pe continentul american, cele mai multe parcuri se află în SUA, urmată de Canada, Mexic şi

ţările din America Latină.

În SUA, cele mai multe parcuri de distracţie se întâlnesc în jumătatea de est a ţării şi pe

coasta de vest. Cele mai importante parcuri de distracţie sunt concentrate în California şi

Florida, deoarece poziţia geografică favorizează funcţionarea acestora pe tot parcursul anului.

Repartiţia geografică a parcurilor tematice şi de distracţie în SUA

Regiunile care mai deţin un număr record de parcuri sunt: Texas, New Jersey şi

Pennsylvania.

În SUA s-a constat în ultimul timp o tendinţă exterm de interesantă în ceea ce priveşte

amplasarea parcurilor tematic şi de distracţie. Prin urmare, s-a constatat că dezoltarea

centrelor comerciale de mari dimensiuni a atras după sine apariţia şi dezvoltarea unor astfel

de parcuri.

În acest fel, turiştii beneficiază de un spaţiu extrem de vast destinat recreerii şi agremntului.

Până în acest moment moment SUA reprezintă singura destinaţie unde se poate observa

această tendinţă.

Numărul vizitatorilor şi veniturile obţinute în parcurile tematice din SUA

În ceea ce priveşte continentul asiatic, din punct de vedere geografic parcurile tematice şi de

distracţie sunt amplasate mai ales în partea de est şi nord-est, respectiv China, Japonia, Korea

Page 18: Animatie si Agrement

de Sud etc. Aici dezvoltarea parcurilor a fost condiţionată de dezvoltarea economică a ţării

respectivă, precum şi de cererea turistică pntru un astfel de produs.

Cele mai multe parcuri sunt situate în apropierea marilor aglomeraţii urbane, asigurându-se în

acest fel un număr relativ constat al cererii.

În prezent, regiunea Asia-Pacific este considerată ca fiind cea de a doua regiune ca dezvoltare

a industriei parcurilor de distracţie. În China, Korea de Sud, Singapore, Vietnam şi India se

vor deschide în perioada care urmează o serie de parcuri, în timp ce Australia, Hong Kong şi

Japonia se vor axa pe extinderea celor deja existente.

Principalele lanţuri de parcuri tematice şi de distracţie

De-a lungul timpului au existat unele corporaţii sau companii care au văzut în parcurile

tematice şi de distracţie o importantă sursă de venituri, motiv pentru care au decis să se

extindă, uneori în cadrul aceleaşi ţări, alteori la nivel de continent sau chiar depăşind graniţele

acestuia.

Conceptele de bază ale parcurilor au fost fie îmbunătăţite, fie adaptate astfel încât să

corespundă cerinţelor turiştilor din diverse colţuri ale lumii. Succesul unora dintre aceste

lanţuri demonstrează interesul crescut al turiştilor pentru această modalitate de recreere şi mai

ales pentru un anumit concept.

Grupul corporativ Walt Disney Parks and Resorts

Walt Disney a fost creditat de foarte multe ori ca fiind fondatorul conceptului de parc tematic,

deşi se observă în mod clar faptul că a fost influenţat de Knotts Berry Farm deţinut de Walter

Knott (la momentul respectiv proprietar al “oraşului” Calico Ghost). Influenţe au fost şi din

Tivoli Gardens din Copenhaga şi De Efteling, Olanda, al căror vizitator era în mod regulat

Walt Disney.

Disney a preluat aceste influenţe şi le-a combinat cu celebrele personaje animate într-o

viziune unică, în felul acesta fiind creat conceptul parcului “Disneyland”.

Disneyland a fost deschis în mod oficial la Anaheim, California pe 18 iulie 1955, schimbând

industria turismului de agrement pentru totdeauna. Cheia succesului parcurilor Disney o

reprezintă înlocuirea arhitecţilor cu directori de creaţie din industria filmului.

Anii care au urmat inaugurării parcului Disneyland au reprezentat o perioadă importantă în

dezvoltarea industriei turismului de agrement, din moment ce o mare parte din vechile parcuri

tradiţionale au fost închise, iar altele erau foarte aproape de acest moment.

La deschidere parcul era alcătuit din cinci arii tematice:

- Main Street USA – un oraş de la începutul secolului XX;

- Adventurelnd – cu atracţii pe tema junglei sălbatice;

Page 19: Animatie si Agrement

- Frontierland – ilustrând zona vestului sălbatic;

- Fantasyland – o zonă care transpune fantezia în realitate;

- Tomorrowland – o privire spre viitor.

Ulterior au mai fost adăugate şi alte arii adiţionale:

- în 1957, Holidayland – o zonă de recreere incluzând un circ şi un teren de baseball (închis

însă în anul 1961);

- în 1966, New Orleans Square, având la bază New Orleans-ul secolului XIX;

- în 1972, “Bear Country”, a cărui nume a fost schimbat mai târziu în Critter Country;

- în 1993, Mickey’s Toontown.

În anul 1971 a fost deschis Walt Disney World Resort în Florida, care rămâne unul dintre

cele mai mari parcuri tematice din lume. Acest complex este format din:

- Magic Kingdom – Cinderella Castle;

- Epcot – Spaceship Earth (1982);

- Disney’s Hollywood Studios – The Sorcerer’s Hat (1989);

- Disney’s Animal Kingdom – The Tree of Life (1998).

Pe proprietatea Walt Disney World se găsesc 32 de resort-uri şi hoteluri, din care 22 sunt

operate de către Compania Walt Disney. Resort-urile Disney sunt clasificate în cinci

categorii: Deluxe, Delux Villa, Moderate, Value şi Campground. Celelalte resort-uri sunt

proprietate privată: Starwood, Holiday Inn, Best Western şi Hilton.

Tokyo Disney Resort a fost deschis la 15 aprilie 1983, operat fiind de către Oriental Land

Company sub licenţa Walt Disney Company. Deschis ca un singur parc (Tokyo Disneyland),

s-a dezvoltat ulterior ca un resort cu două parcuri tematice, două hoteluri şi un complex

comercial. Tokyo Disney Resort are trei secţiuni principale destinate agrementului: Tokyo

Disneyland, Tokyo DisneySea şi Ikspiari, acesta din urmă fiind o variaţie a Downtown

Disney (zonă de shopping, luat masa şi recreere din parcurile Disney din SUA).

Ca şi celelalte resort-uri de tip Disney, Tokyo Disney are numroase hoteluri. Cele oficiale,

Tokyo DisneySea Hotel MiraCosta şi Disney Ambasador Hotel sunt şi cele mai scumpe,

oferind vedere spre parcuri. În 2008 a fost deschis cel de-al treilea hotel Tokyo Disneyland

Hotel.

Pe proprietatea Tokyo Disney Resort mai funcţionează alt şase hoteluri, nefiind însă branduri

Disney.

Disneyland Resort Paris situat în Marne-la-Vallee a fost deschis la 12 aprilie 1992.

Disneyland Resort Paris este deţinut de compania franceză Euro Disney S.C.A., o companie

publică ale cărei acţiuni sunt deţinute de compania Walt Disney (39,78%), prinţul saudit

Page 20: Animatie si Agrement

Alwaleed (10%) şi alţi coacţionari (50,22%).

In anul 2002 a fost deschis Walt Disney Studios Park.

În cadrul complexului Disneyland Resort Paris funcţionează şapte hoteluri. Cele mai

importante sunt: Disneyland Hotel, Disney’s Hotel New York, Disney’s Newport Bay Club,

Disney’s Sequoia Lodge.

Disneyland Paris a fost poate primul parc din acest lanţ care a atras după sine o serie de

controverse. Decizia de a construi singurul parc european de tip Disney în Franţa a fost un

subiect de intense dezbateri, mai ales în rândul intelectualilor. Unii dintre cei mai vehemenţi

oponenţi afirmau despre Disney că reprezintă un “Cernobâl cultural” sau, că este simbolul

Americii în Franţa. Datorită managementului parcul a reuşit să treacă peste toate acestea şi să

se transforme trepatat într-un success.

Hong Kong Disneyland Resort a fost deschis oficial în 12 septembrie 2005 şi este format din:

parcul tematic Hong Kong Disneyland, 2 hoteluri (Disneyland Hotel şi Disney’s Hollywood

Hotel), precum şi o serie de facilităţi de recreere, alimentaţie şi retailing (cumpărături).

Hong Kong

Nici acest parc nu a fot lipsit de controverse. Disney plănuia să servească în meniu supă de

rechin, o delicatescă tradiţională chinezească, însă o serie de grupări pentru drepturile

animalelor au protestat în iunie 2005, militând faţă de numărul din ce în ce mai scăzut de

rechin care populează apele oceanelor şi pe metodele brutale de prindere şi de masacrare a

acestora. Ca urmare, Disney a retras supa de rechin din meniu, temându-se ca acest lucru să

nu îi afecteze imaginea.

Merlin Entertainments Group Ltd reprezintă cel mai mare operator de parcuri de distracţie

şi alte atracţii de agrement din Europa şi al doilea din lume. Acesta operează peste 50 de

atracţii în 10 ţări europene, în USA, China şi Hong Kong. Succesul lui a fost garantat de

parteneriatul puternic stabilit între sectoarele public şi privat, şi organizaţii precum Disney

sau Worldwide Fund for Nature.

În decembrie 1998 au fost puse bazele Merlin Entertainments Group Ltd, iar ulterior în 2004

au preluat şi Blackstone Group. Din martie 2007, MEG preia şi Grupul Tussauds, având

astfel mai mul de 13.000 de angajaţi şi peste 30 milioane de vizitatori în fiecare an.

Branduri ale MEG sunt:

Resort Theme Parks:

Gardaland – cel mai mare parc tematic din Italia cu peste 40 de atracţii, 10 show-uri, un hotel

cu 247 camere;

Gardaland Water Park – parc acvatic situat în apropiere de Milano;

Page 21: Animatie si Agrement

Alton Towers – cel mai popular parc tematic din Marea Britanie, cu peste 40 de atracţii, 2

hoteluri, un parc acvatic, un centru de conferinţe şi spa;

Chessington World of Adventures – parc thematic situat în apropierea Londrei, 20 de atracţii,

6 show-uri, un parc zoo, Holiday Inn Safari Lodge Hotel;

Thorpe Park – al doilea parc ca popularitate din Marea Britanie cu peste 20 de atracţii;

Heide Park – al patrulea parc ca mărime din Germania;

Legoland Parks – Danemarca, Anglia, SUA, Germania.

Atracţii individuale:

Madame Tussauds - muzee cu figuri din ceară - Londra, New York, Las Vegas, Amsterdam,

Hong Kong, Shanghai, Washington şi din 2008 în Berlin şi Hollywood;

Sea Life Centres – în Marea Britanie, Germania, Spania, Belgia, Olanda, Finlanda şi Franţa.

Seal Sanctuaries – operează în trei centre: National Seal Sanctuary, Cornwall;

Hunstanton Sea Life Sanctuary; Scottish Seal Sanctuary;

London Aquarium;

The Dungeons – la Londra, Edinburgh, Hamburg şi Amsterdam;

Earth Explorer – în Ostend, Belgia;

Warwick Castle – cel mai popular castel din Marea Britanie;

London Eye – roata “mileniumului”;

Pepsi Globe – prima roată de observare din SUA.

Universal Studios Recreation Group

Universal Studios Hollywood ilustrează cel mai bine trecerea de la o simplă atracţie turistică

(un tur cu trenuleţul prin studiourile de la Hollywood), la un parc tematic în adevăratul sens

al cuvântului.

În anul 1990 a fost deschis primul parc în Orlando, Florida. Universal Studios Florida este

format din şapte arii tematice: Production Central, Hollywood, New York, San

Francisco/Amity, World Expo, Woody Woodpecker's Kidzone and The Lagoon.

În 1999 a fost deschis Universal's Islands of Adventure, care împreună cu Universal Studios

Florida au format Universal Orlando Resort.

În anul 2001 a fost dschis cel de-al treilea parc din lanţ, Universal Studios Japan, având în

cea mai mare parte vizitatori japonezi, chinezi şi sud-koreeni.

Pentru perioada care urmează există două proiecte în derulare: Universal Studios Singapore

(2010), Universal Studios Dubai (2012) şi Universal Studios South Korea (2012).

Parcurile din grupul Universal Studios Recreation Group rprezintă cel de-al treilea lanţ de

parcuri, după numărul annual de vizitatori.

Page 22: Animatie si Agrement

Six Flags reprezintă unul dintre cele mai importante lanţuri de parcuri tematice din lume,

ţinând cont de numărul locaţiilor. Compania deţine 21 de proprietăţii pe continentul nord-

american, incluzând parcuri tematice, parcuri acvatice şi centre de entertainment pentru

familie. În 2008 au fost peste 25 milioane persoane care au vizitat parcurile Six Flags, fiind

cel de-al patrulea lanţ de parcuri din lume, ca număr de vizitatori.

Lanţul Six Flags a început să se dezvolte în anul 1961, când a fost deschis Six Flags Over

Texas (Arlington, Texan), fiind viziunea lui Angus Wynne Jr.

Printre atracţii se aflau: un sat al nativilor americani, o gondolă, o cale ferată şi câteva

spectacole cu tema vestului sălbatic. În timp toate aceste atracţii (cu excepţia căii ferate) au

fost înlocuite cu altele de tip roller-coaster, un turn de observare etc.

În 1968 a fost deschis cel de-al doilea parc, Six Flags Over Georgia, iar în anul 1971 s-a

deschis Six Flags Over Mid-America (în prezent Six Flags St. Louis), deschis lângă St. Louis,

Missouri.

Busch Entertainment Corporation

Busch Entertainment este responsabil cu operarea şi întreţinerea a 10 parcuri de distracţie şi

acvatice situate pe teritoriul SUA. Din acest lanţ fac parte parcurile de distracţie:

-Busch Gardens Tampa (Tampa, Florida)

-Busch Gardens Williamsburg (Williamsburg, Virginia);

acvariile şi parcurile acvatice:

-SeaWorld Orlando (Orlando, Florida)

-SeaWorld San Antonio (San Antonio, Texas)

-SeaWorld San Diego (San Diego, California)

-Adventure Island (Tampa, Florida)

-Aquatica (Orlando, Florida)

-Water Country, USA (Williamsburg, Virginia).

Atracţii turistice în parcurile tematice şi de distracţie

Cele mai multe clasificări ale atracţiilor din parcurile tematice şi de distracţie le împarte în

trei clase majore:

- thrills – atracţii palpitante, prezintă restricţii legate de vârstă şi înălţime;

- atracţii destinate familiei nu prezintă restricţii semnificative;

- atracţii pentru copii – anumite restricţii de vârstă.

Roller-coaster-ele reprezintă o atracţie populară pentru parcurile tematice şi de distracţie,

putând fi construite fie din lemn (primele variante), fie din oţel.

Cele mai vechi roller-coastere descind din aşa-numitul „munte rusesc” (de alfel denumirea

Page 23: Animatie si Agrement

franceză este de „montagne russe”), fiind vorba de fapt, de tobogane construite pe dealuri

sculptate în gheaţă, în jurul Sankt Petersburg-ului.

Montagne Russe

Construite în jurul secolului al XVII-lea, aceste tobogane aveau o înălţime între 21 şi 24 m şi

un grad de înclinare a pantei de 50 şi erau strict apanajul clasei superioare. Se spune că,

regina Caterina II a Rusiei era atât de pasionată de aceste tobogane, încât îşi construise mai

multe pe domeniile ei.

În ceea ce priveşte mutarea „pe roţi” a acestei atracţii, informaţiile sunt încă incerte. Unii

istorici afirmă faptul că primul roller-coaster a fost construit la ordinul Caterinei II în

grădinile Oreinbau din Sankt Petersburg, cândva în jurul anului 1784. Alţi istorici susţin că

francezii au fost cei care au construit primul roller-coaster în Paris, 1812, Les Montagnes

Russes à Belleville, precum şi Promenades Aeriennes, ambele constând în maşinuţe ale căror

roţi erau legate de şine.

Un rol important în dezvoltarea acestor atracţii l-a avut şi românul Aurel Vaszin, care a

înfinţat în SUA - National Amusement Device Company, devenită ulterior International

Amusement Device. Acesta se ocupa de proiectarea şi construcţia de roller-coastere într-una

din cele mai grele perioade, recesiunea.

În anul 1964 a construit cel mai mare roller-coaster al momentului cunoscut sub numele

Russian Mountain din Chapultepec Park în Mexico City, Mexic (34 m înălţime şi 1200 m

lungime). În anul 1968 compania NAD a manufacturat primul roller-coaster la care s-a folosit

oţelul, revoluţionând acest concept.

In funcţie de înălţimea lor acestea au fost grupate în:

- junior roller-coaster – destinat familiilor şi copiilor de vârste mai mici;

- megacoaster – un roller-coaster cu un circuit complet şi o cădere între 61 şi 91 m (prima

structură de acest tip a fost construită în Cedar Point (Ohio, SUA) – Magnum XL-200);

- hypercoaster - se foloseşte mai ales pentru roller-coster-ele de tip „înainte-înapoi” (engl.

„out and back”), şi pot să aibă căderi asemănătoare cu megacoaster-ele;

- gigacoaster - un roller-coaster cu un circuit complet şi o cădere între 91 - 122 m;

- stratacoaster - un roller-coaster cu un circuit complet şi o cădere între 120 - 152 m; doar

două astfel de coastere există în lume: Top Thrill Dragster din Cedar Point (Ohio, SUA) –

2003 şi Kingda Ka din parcul Six Flags Great Adventure, în Jackson, New Jersey SUA.

Acesta are o înălţime maximă de 139 m, cu o cădere de 127 m. Pe parcursul celor 950 m

lungime, vagonul poate să atingă o viteză maximă de 206 km/h.

Page 24: Animatie si Agrement

Caruselul este format dintr-o platformă rotativă pe care sunt amplasate scuane pentru

pasageri. În mod tradiţional aceste scaune sunt reprezentări ale unor animale (cai) realizate

din lemn, care se deplasează în sus şi în jos, simulând galopul. Acestea sunt preferatele

copiilor cu vârsta de până la aproximativ 5-6 ani.

Tot pe o platformă rotativă se află şi „Ceşcuţele”, grupte câte patru, care în plus se rotesc

independent de rotaţia platformei. De obicei, numărul ceşcuţelor pe o platomă este de 12 sau,

mai rar, 24.

Roata Ferris („Marea roată” sau „Roata Observator”), constă într-o roată verticală de care

sunt ataşate gondole pentru pasageri. Roata originală a fost proiectată de George Washington

Gale Ferris, ca simbol al World’s Columbian Exposition din Chicago.

De-a lungul timpului au fot create roţi cu 2 sau chiar 3 rânduri de gondole pentru pasageri.

Cea mai veche roată Ferris aflată în operare este Reisenrad, din parcul Prater, Viena –

construită în anul 1897.

Cea mai înaltă roată Ferris este Singapore Flyer (Singapore), având 165 m. Aceasta a fost

pusă în mişcare la 11 februarie 2008 şi deschisă oficial pentru public pe 1 martie 2008.

Frisbee este un pendul în mişcare la baza căruia se află o gondolă circulară cu un diametru de

aproximativ 8 m. În gondolă pot să încapă între 36 şi 40 de persoane, fie cu faţa spre interior,

fie spre exterior.

Tarifele şi politica tarifară practicată de parcurile tematice şi de distracţie

Parcurile tematice şi de distracţie îşi obţin cea mai mare parte a veniturilor din taxele de acces

plătite de turişti la intrarea în parc. Alte surse de venit includ: taxele de parcare, vânzarea de

produse alimentare şi a băuturilor şi comercializarea de souveniruri. În mod curent, parcurile

tematice şi de distracţie operează folosind una din următoarele politici tarifare:

Politica tarifară individuală (engl. Pay-as-you-go)

În acest caz, vizitatorul intră în parc în schimbul unei taxe nesemnificative sau, de cele mai

multe ori, fără a plăti nici o taxă de acces. Odată intrat în parc acesta trebuie să îşi

achiziţioneze bilete de acces pentru fiecare dintre atracţiile din parc, ori de câte ori doreşte să

beneficieze de atracţia în cauză. Preţul atracţiilor variază, fiind stabilit în funcţie de

complexitatea sau de popularitatea acestora.

Avantajele politicii tarifare individuale sunt:

- vizitatorii plătesc doar atracţile care îi intresează;

- preţurile biletelor la diferitele atracţii pot fi uşor modificate pentru a creşte popularitatea şi a

încuraja vizitatorii să cumpere de mai multe ori aceaşi atracţie;

Page 25: Animatie si Agrement

Printre dezavantaje se ală:

-vizitatorii se pot sătura să cheltuie bani încontinuu;

- achiziţionarea de produse de alimentaţie sau a suvenirurilor s-ar putea să nu mai intereseze

atât de mult vizitatorii.

Politica tarifului unic (engl. pay-one-price)

Un parc tematic sau un parc de distracţie care foloseşte această politică va percepe o taxă

unică de acces la intrarea în parc. Plătind această taxă, vizitatorul este îndreptăţit să

folosească aproape orice atracţie din parc de câte ori doreşte. Totuşi, pot exista atracţii în parc

care nu sunt incluse în această taxă de acces; acestea sunt numite atracţii “suprataxă” şi pot

include bungge jumping, pistele de cart etc.

Avantajele politicii tarifului unic sunt:

- stabilirea exactă a bugetului înainte de vizita propriu-zisă în parc şi respectarea acestuia;

- vizitatorii sunt mult mai tentanţi de exprimentarea unor atracţii atunci când au plătit deja

pentru acest lucru.

Ca dezavantaje putem menţiona faptul că vizitatorii însoţitori (unii membrii ai familiei)

trebuie să plăteacă aceeaşi taxă de acces chiar dacă nu folosesc atracţiile turistice.

Parcurile acvatice

Parcurile acvatice reprezintă arii destinate recreerii în care apa este elementul de bază al

atracţiilor. Include: piscine de dimensiuni şi adâncimi diferite, tobogane, zone de plajă etc.

Unii specialişti susţin faptul că la originea parcurilor acvatice stau spa-urile cu pe termale din

Ungaria.

De altfel, unele dintre parcurile acvatice sunt mai mult orientate spre acest concept de spa: de

exemplu, Schwaben Quellen (Germania) nu deţine tobogane, în schimb are foarte multe

saune, camere cu aburi, duşuri şi zone acvatice de relaxare.

Popularitatea parcurilor acvatice a crescut de la apariţia în 1940 a primului parc modern de

acest fel.

În funcţie de locul în care sunt amplasate, parcurile acvatice funcţionează cu caracter

permanent sau sezonier. Acolo unde condiţiile climatice nu permit funcţionarea acestui tip de

parcuri decât o perioadă foarte scurtă din an, au fost construite parcuri acvatice de tip indoor.

De exemplu, cu cinci parcuri acvatice de tip indoor, Wisconsin Dells (Wisconsin, SUA) este

numit “capitala mondială a parcurilor acvatice”.

Jocurile de noroc (gaming, gambling)

Jocurile de noroc reprezintă unul dintre cele mai vechi obiceiuri din istoria omenirii. Se spune

Page 26: Animatie si Agrement

că Zeus, Hades şi Poseidon şi-au împărţit universul, respectiv pământul (raiul), infernul şi

mările aruncând zarul.

Descoperirile arheologice sugerează că inclusiv omul primitiv era un pasionat al jocurilor de

noroc. Au fost descoperite obiecte reprezentând zaruri, realizate din oase de câine sau de

oaie, datând de acum 40 000 de ani, precum şi unele desene pe pereţii peşterilor care înfăţişau

jucători. Deasemenea, printre ruinele de la Pompei a fost descoperită şi o pereche de zaruri.

Artefacte asemănătoare au fost descoperite şi în China, Japonia, India şi Roma.

În jurul anului 2300 î.C., chinezii jucau un joc al sorţii iar 1100 de ani mai târziu soldaţii

greci se amuzau aruncând zarurile, deşi la vremea aceea jocurile de noroc erau interzise în

Grecia. În Egipt, a fost decoperită o pereche de zaruri din fildeş datând din anul 1500 î.C., iar

scrieri referitoare la jocuri au găsite pe o tăblie într-una din piraidele de la Giza.

În vechea Romă, Claudius şi-a reproiectat trasura astfel încât să poată arunca zarurile,

Caligula a confiscat proprietăţile cavalerilor pentru a-ţi putea acoperi datoriile rezulate din

jocurile de noroc, iar soldaţii romani au pus în joc roba lui Isus după crucificarea Lui. În

perioada de vârf a Imperiului Roman exista chiar o lege prin care copiii trebuiau să înveţe să

arunce zarurile şi să joace anumite jocuri de noroc.

În secolul al XIV-lea, în ciuda faptului că el însuşi era un jucător pasionat, regale Henric al

VIII-lea a interzis jocurile de noroc atunci când a descoperit că soldaţii săi petreceau mai

mult timp cu această îndeletnicire decât la antrenamentele şi pregătirea pentru luptă. Atunci

când soţia lui Henric, Anne Boleyn, şi fratele acesteia au fost acuzaţi de trădare şi de incest,

pariurile erau de 10-1 în favoarea achitării.

De cealaltă parte, în Lumea Nouă, nativii americani, crezând că însăşi zeii au creat jocurile de

noroc, jucau zaruri cu sâmburi de prună vopsiţi în alb şi negru. Pe lângă pariurile făcute pe

propriile averi, aceştia jucau pentru a prezice recoltele viitoare şi în speranţa vindecării unor

membrii ai triburilor.

În timpul războiului, armata continentală a fost pasionată de jocul loteriei. Washington a fost

cel care a cumpărat primul bilet în 1793 la loteria federală realizată cu scopul de a strânge

fonduri pentru dezvoltarea Districtului Columbia. Până în 1830 funcţionau mai mult de 420

de loterii, aceasta rămânând principala modalitate de a strânge fonduri în secolele XVIII şi

XIX.

Scurt istoric al principalelor activităţi de gambling

Jocul cu cărţi. Deoarece chinezii au fost cei care au realizat hârtia şi banii din hârtie, se crede

că jocul cu cărţi a apărut în China, De fapt, se pare că tot chinzii au fost cei care au pus în

practică amestecul banilor din hârtie în jurul anului 900 d.C., de aici provenind de fapt

Page 27: Animatie si Agrement

tehnica de amestec a cărţilor de joc. Jocul cu cărţi s-a dezvoltat din ce în ce mai mult, iar

cărţile au început să fie decorate cu desinguri din ce în ce mai sofisticate.

Atunci când cărţile de joc au ajuns în zona mediteraneană producătorii acestora au încercat să

le diferenţieze prin marcarea acestora cu ranguri ale nobililor de la curtea regală.

Ulterior, în jurul anului 1500, francezii au retras una dintre cărţile care înfăţişau bărbaţi şi au

adăugat „regina”. „Pachetul francez” de cărţi a devenit în timp prototipul pachetul de 52 de

cărţi care se foloseşte în prezent.

Jocul la ruletă. Jocul la ruletă are şi el o poveste interesantă. Termenul de ruletă provine de la

cuvântul francez “roulette” (tradus prin roată mică), şi a început să fie folosit pentru jocul pe

care îl cunoaştem de către Francois şi Louis Blanc.

Aceştia au inventat jocul “Un singur 0” în anul 1842, joc care a fost dus şi în America

aproximativ în aceaşi perioadă.

De altfel, americanii au fost cei care au adăugat “dublu 0” roţii, creând astfel o variantă

diferită a jocului la ruletă (American Roulette), practicată până atunci.

Originile ruletei, ca şi obiect, sunt încă ambigue. Unele surse susţin faptul că roata a fost

creată în secolul XVII de către celebrul matematician Blais Pascal. Există deasemenea,

informaţii care atestă faptul că ruleta a fost inventată de către chinezi, iar ulterior dusă în

Europa de către călugării dominicani.

Slot-machine, cunoscute şi sub numele de “fruit machine” (Marea Britanie) sau “poker

machine” (Australia) reprezintă un aparat de joc cu trei sau mai multe bobine (rotiţe), care se

învârt atunci când este apăsat un buton.

Mai sunt cunoscute şi sub numele de “one-armed bandits” – bandiţi cu brat inarmat, deoarece

la început acestea erau puse în funcţiune printr-un mâner lateral (1887), şi pentru că aveau

scopul de a lăsa jucâtorul fără bani. Multe din aparatele moderne sunt puse în funcţiune prin

acest mâner, nu prin buton.

Acestea includ un detector de monede care le validează atunci când sunt introduse în fanta

specializată de către jucător. Acesta câştigă atunci când în zona centrală a ecranului este

prezent acelaşi simbol pe toate bobinele.

În prezent, datorită tehnologiei computerizate au apărut mai multe variaţii ale conceptului

original de slot-machine.

Segmenetele clientelei jocurilor de noroc

Dezvoltarea şi diversificarea jocurilor de noroc de-a lungul timpului a determinat crearea

unor segmente diferite de jucători-turişti, fiecare dintre aceste profiluri având caracteristici

Page 28: Animatie si Agrement

proprii. Specialiştii au delimitat patru segmente de clientelă a jocurilor de noroc, după cum

urmează:

a. Jucătorii pasionaţi. Acest segment este format din jucători sofisticaţi (locali şi străini),

pentru care jocurile de noroc tradiţionale reprezintă principala ţintă. Aceştia sunt în general

persoane în vârstă, cu stare de sănătate bună, de sex masculin. S-a constat că aceştia sunt

interesaţi mai ales de jocurile care pun accent pe perspicacitate, aptitudini şi mai puţin pe

noroc.

b. Jucătorii-vizitatori de o zi, reprezintă un segment format mai ales din pensionari. Profilul

acestui segment ne arată că aceste persoane preferă călătoriile pe distanţe scurte, cu

autoturismul, fiind dispuşi să cheltuiască sume considerabile, jucând mai ales la aparatele cu

fise.

c. Nou-veniţii (jucătorii noi). Aceştia sunt cei care şi-au descoperit pasiunea pentru jocurile de

noroc de curând, practicând această activitate pentru recreere (în timpul zilei sau seara) atunci

când călătoresc. Din această categorie fac parte familiştii (adulţi şi membrii de vârsta a treia),

care dispun de timp liber şi de resurse financiare în acest scop.

d. Vacanţierii familişti. Reprezintă un segment mai aparte, format din persoanele care în

călătoriile lor alături de familie găsesc câteva ore pentru a desfăşura o astfel de activitate.

Parcurile zoo şi acvariile

Marile colecţii de animale, cunoscute sub numele de menajerii, au reprezentat un magnet

pentru turişti încă din timpul vechilor civilizaţii – chineze, egiptene, babiloniene sau aztece.

În Europa medievală unele monarhii, mănăstiri sau municipalităţi au deţinut colecţii

importante de animale sălbatice.

Evoluţia conceptului de zoo

Tranziţia de la menajerie (de obicei colecţie privată), la instituţiile publice a marcat

începuturile conceptului modern de zoo, iar colecţiile din secolul al XIX-lea au apărut

adeseori sub numele de grădini zoologice. Prima grădină zoo modernă, deschisă în scop

educativ şi ştiinţific a fost Ménagerie du Jardin des Plantes, ca parte a Muzeului Naţional de

Istorie Naturală din Paris (1793).

În timpul secolelor XIX şi XX multe dintre noile grădini zoologice şi facilităţile

corespunzătoare au fost înfiinţate din diferite motive. Printre acestea se află: educarea

publicului, conservarea biodiversităţii, cercetarea sau recreerea.

Tipologia grădinilor sau parcurilor zoo este variată şi le include pe cele urbane, de tip safari,

tematice, de salvare şi adăpost a animalelor, sanctuare etc.

Page 29: Animatie si Agrement

Parcurile zoo moderne au dimensiuni variate şi pot fi găsite peste tot în lume. Philadelphia

Zoo a fost prima locaţie (1859) din SUA dedicată unei colecţii impresionante şi expunerii de

animale. Chiar dacă rămâne importantă, această locaţie a fost întrecută de altele mai

spectaculoasecum ar fi Bronx Zoo şi San Diego Zoo.

Pe plan mondial mai pot fi menţionate grădinile şi parcurile zoo din: Montreal, Vancouver,

Frankurt, Londra, Paris, Moscova, Tokyo, New Delhi sau Sydney. Cele mai multe dintre

acestea au fost susţinute de organizaţii non-profit şi funcţionează cu ajutorul programelor de

voluntariat.

Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca şi grădinile zoo, acvariile sunt într-o continuă

dezvoltare, atât în ceea ce priveşte numărul şi dimensiunea acestora, cât şi din punct de

vedere al cererii turistice.

Primul acvariu public a fost deschis în London Zoo, în mai 1853, pe principiul unei sere,

fiind cunoscut sub numele de „Casa peştilor”. În anul 1856 a fost deschis şi în SUA un astfel

de acvariu, la New York în cadrul Barnum’s America Museum.

Ulterior, un număr însemnat de acvarii au fost deschise în Europa, cum ar fi: Jardin

d'Acclimatation în Paris, Viennese Aquarium Salon (ambele deschise în 1860), Marine

Aquarium Temple – ca diviziune a Grădinii Zoologice din Hamburg (1864), precum şi la

Berlin (1869) sau Brighton (1872).

În SUA au fost deschise în ordine cronologică:

National Aquarium în Washington, D.C. (1873), San Francisco (Woodward's Garden, 1873-

1890), Wood Hole (Science Aquarium, 1885), New York (Battery Park, 1896-1941), La Jolla

(Scripps, 1903), Detroit (Belle Isle, 1904-2005), Philadelphia (Fairmount Water Works,

1911-1962), San Francisco (Steinhart Aquarium, 1923), Chicago (Shedd Aquarium, 1929).

Pentru mulţi ani la rând Shedd Aquarium din Chicago a fost cel mai mare din lume, asta până

în anul 2005 când a fost deschis publicului Georgia Aquarium din Atlanta (31,000 m³ de apă,

120 000 animale şi 500 de specii).

Parcurile şi rezervaţiile naturale

Parcurile şi rezervaţiile naturale prezintă caracteristici diferite în funcţie de anumite aspecte

ale mediului natural în care se află. Ele pot varia de la faimoasele parcuri publice urbane,

precum Central Park (New York) sau Hyde Park (Londra), până la păduri şi rezervaţii cum ar

fi: Prince Albert National Park (Canada) sau Nairobi National Park (Kenya).

În aceeaşi categorie se înscriu şi grădinile botanice. Primele au apărut în Italia - Pisa (1544)

by Luca Ghini (1490-1556), Padova (1545), Florenţa (1545), Bologna (1567); urmate de

Valencia-Spania (1567), Leiden-Olanda (1590), Montpellier-Franţa (1593), Heidelberg-

Page 30: Animatie si Agrement

Germania (1597), Copenhaga-Danemarca (1600), Oxford-Anglia (1621), Uppsala-

Suedia (1655), Hanovra-Germania (1666).

Printre cele mai frecventate în prezent sunt: Royal Botanical Garden în Edinburgh, Munich

Botanical Garden, Montreal Botanical Garden, sau Missouri Botanical Garden în St.Louis

(SUA).

Conceptul de entertainment

Prin entertainment se înţelege orice activitate destinată relaxării şi recreerii oamenilor.

Aceştia pot participa în mod pasiv, ca spectatori în cazul spectacolelor, la cinema etc., sau pot

participa activ cum este cazul jocurilor (oricare ar fi acelea).

Spectacolele live pot fi deseori principala atracţie a unei destinaţii turistice, dintr-un hotel,

staţiune sau croazieră, putând chiar inflenţa decizia de călătorie. În prezent, publicul călător

doreşte să se distreze, să fie „întreţinut”, să-şi trăiască fanteziile sau să scape din realitatea

vieţii de zi cu zi.

Entertainmentul s-a dezvoltat atât de mult încât două din destinaţiile turistice majore ale SUA

(Disney World şi Las Vegas) au apărut şi s-au dezvoltat datorită acestei activităţi.

Dezvoltarea unor centre pentru entertainment reprezintă un trend în industria turismului.

Acest lucru se întâmplă nu numai în cazul unor destinaţii celebre precum Las Vegas sau

Atlantic City, ci şi pe alte pieţe. Să ne gândim doar la Dubai sau la Macao ca cele mai noi

destinaţii de entertainment din prezent. Acestea au fost concepute astfel încât să atragă atât

jucătorii cât şi familiile acestora.

„Hotel entertainment-ul” cum îl numesc americanii, include:

1. Atmosferă: crearea unui fundal sonor, prin folosirea muzicienilor (mai ales a trio-urilor), în

restaurante, holuri, zona de lounge etc.

2. Lounge groups: constă într-un grup de instrumentişti însoţiţi de câteva voci, şi care pot

furniza la un moment dat muzica pentru spectacolele de dans.

3. Evenimente speciale: sunt organizate pe o anumită temă, cu scopul de a creşte gradul de

ocupare în extrasezon.

4. Entertainment-ul privat: este asigurat de către firme specializate, fiind specific organizării

unor convenţii, grupurilor incentive, sau chiar nunţilor şi a recepţiilor de tip cocktail.

5. Entertainment-ul public: este organizat pentru toţii turiştii cazaţi în hotel.

Animaţia în industria turismului

Animaţia în turism poate fi definită

- ca o tehnică de organizare a divertismentului în centrele de vacanţă;

Page 31: Animatie si Agrement

- ca orice acţiune într-un grup sau asupra unui grup, a unei colectivităţi sau a unui mediu

social ce are ca scop dezvoltarea comunicării şi asigurarea vieţii sociale, recurgând

la metode semidirecte.

Rolul animaţiei în turism este de a da viaţă activităţilor de agrement, a antrena mai mult sau

mai puţin activ participanţii la acţiunile programului turistic.

Conceptul de animaţie poate fi tratat sub două aspecte:

- animaţia naturală, spontană, numită uneori „de ambianţă”, care depinde fundamental de

arhitectura locală, gradul de urbanism şi de modul de viaţă al populaţiei din centrele urbane.

- animaţia creată, poate fi: animaţie non-comercială regăsită în activităţile unor asociaţii sau

organizaţii; animaţia comercială, din cadrul cazinourilor, cinematografelor, restaurantelor,

cafenelelor etc.; animaţia de eveniment, considerată ca fiind sofisticată şi de lux.

După natura activităţilor desfăşurate, care sunt identificate de unii autori şi cu tehnicile de

animaţie, întâlnim: animaţie sportivă: lecţii, cursuri de gimnastică aerobică, sporturi de iarnă,

sporturi nautice, ski, echitaţie, golf, înot, plonjări subacvatice, yoga concursuri sportive între

turişti;

- animaţie de divertisment: organizarea de seri distractive, concursuri distractive între turişti

(karaoke), organizarea de baluri mascate, seri de discotecă şi concursuri: Miss Hotel,

aniversarea zilelor de naştere, cei mai buni dansatori, parada modei organizată de turişti etc.;

- animaţie socio-culturalã: organizare unor spectacole realizate cu participarea turiştilor,

teatru, seri muzicale, programe cu tematică variată, realizarea de filme de către turişti şi

prezentarea lor, ateliere de creaţie (pictură, ceramică, meşteşuguri), organizarea unor

demonstraţii pe teme gastronomice, conversaţii dirijate cu animatori calificaţi pe diferite teme

ştiintifice, literare, concursuri pe diferite teme cu participare turiştilor (muzică, literatură,

poezie, dans, etc.) cu acordare de premii câştigătorilor.

După vârsta participanţilor distingem:

- animaţie pentru copii;

- animaţie pentru adulţi;

- animaţie pentru vârsta a treia.

După momentul realizării:

- animaţie de întâmpinare;

- animaţie pe parcursul sejurului;

- animaţie specifică momentului plecării clienţilor;

Page 32: Animatie si Agrement

În funcţie de nivelul de antrenare al participanţilor:

- animaţie activă;

- animaţie pasivă;

În funcţie de locul în care se desfăşoară:

- animaţie în locuri publice: pieţe, plaje, grădini, locuri istorice etc.;

- animaţie în locuri private: restaurante, baruri, cazinouri etc.;

Deasemenea, mai putem distinge: animaţia de sezon şi animaţia permanentă.

Unii autori mai fac referire la animaţia nocturnă, înţelegând prin aceasta tot ce ţine de

iluminarea clădirilor, a vitrinelor, semnalele luminoase etc., elemente care contribuie la

crearea unei atmosfere dinamice.

Obiectivele şi funcţiile animaţiei

Principalele obiective ale animaţiei sunt:

- de a defini un mod de organizare între diferiţii participanţi;

- de a acţiona ca animator pentru a insufla dinamism organizaţiei respective;

- de a crea o stare de spirit, un climat pozitiv în cadrul unei organizaţii;

- de a se focusa pe nevoile, cerinţele şi probemele trăite de fiecare membru al grupului;

- de a favoriza adeziunea tuturor membrilor grupului la obiectivele animaţiei;

- de a stârni interesul pentru alte persoane în scopul de a trăi în armonie;

- de a favoriza relaţiile între persoanele din grup;

- de a descoperi lucruri interesante.

Funcţiile acesteia sunt:

Funcţia de adaptare şi integrare prin care animaţia contribuie la socializarea indivizilor,

pregătindu-i pentru posibilele schimbări ale societăţii, sub aspect cultural şi socio-economic ;

Funcţia de recreere, percepută din perspectiva petrecerii şi organizării timpului liber,

societatea având tendinţa de a organiza divertismentul şi activitatea de zi cu zi a oamenilor,

folosind echipamente sociale şi culturale specifice şi personal specializat ;

Funcţia educativă, plecând de la premisa că animaţia poate completa activităţile şcolare şi

poate contribui la aprofundarea unor aspecte culturale ;

Funcţia de corijare, în măsura în care animaţia permite acoperirea unor carenţe educative sau

culturale, mascarea unor dezechilibre sau prevenirea unor conflicte ;

Funcţia critică, deoarece animaţia poate permite exerciţiul unui spirit critic putând fi locul

creării de noi raporturi între indivizi şi grupuri, căutării unui nou mod de viaţă superior.

Page 33: Animatie si Agrement

Funcţia de marketing promovând, stimulând vânzarea serviciilor cu şi fără plată;

Funcţia economicã având ca scop stimularea şi creşterea vânzărilor.

Tipuri de animaţie turistică

Orice operator din turism are ca scop atragerea unei clientele noi şi menţinerea celei deja

existente. Pentru aceasta este nevoie de introducerea unor servicii şi activităţi diferite de ale

competitorilor, cum ar fi:

- servicii legate de primirea turiştilor (calitatea primirii, ospitalitatea);

- ambianţa, mai exact ansamblul senzaţiilor intangibile, dar reale, pe care le provoacă modul

în care se prezintă o unitate;

- animaţia, adică ansamblul acţiunilor care urmăresc întreţinerea şi distracţia grupurilor de

turişti.

Politica de animaţie nu trebuie să fie una strictă, ci trebuie să fie adaptată clientelei turistice,

fiind diferită pentru cei tineri, faţă de cei mai în vârstă, depinzând şi de stuctura

socioprofesională a turiştilor.

Putem distinge mai multe tipuri de animaţie, printre care:

- animaţia de tip socializare, având ca scop facilitarea comunicării între turişti, prin

organizarea unor activităţi precum: serate dansante sau jocuri de societate;

- animaţia de tip mişcare, care contribuie la dezvoltarea activităţilor sportive;

- animaţia de tip creativitate, oferă posibilitatea turiştilor de a paricipa la diferite activităţi de

creativitate şi îndemânare (desen, ceramică, împletituri etc.);

- animaţia culturală oferă turiştilor posibilitatea de a-şi satisface nevoia de informare,

curiozitate, informare, prin participarea la activităţi de tipul: cursuri de limbi străine, cursuri

de gastronomie, de iniţiere în tehnici noi, excursii, concursuri de orientare geografică etc.;

- animaţia de tip aventură se adresează turiştilor aflaţi în căutarea de necunoscut şi se

manifestă prin activităţi de tipul sporturilor extreme, expediţii, speologie etc.;

- animaţia de tip relaxare-odihnă care are rolul de a compensa stresul vieţii cotidiene prin

activităţi de tip yoga, meditaţii în grup, plimbare etc.

Orice destinaţie turistică sau operator turistic trebuie să aibă în vedere un program de

activităţi cât mai variat, care să răspundă tuturor cerinţelor turiştilor, calitatea animaţiei

putând fi cea care face diferenţa şi explică atracţia suplimentară a unei destinaţii turistice.

Activităţile specifice animaţiei în destinaţiile turistice

Circuite de descoperire

Page 34: Animatie si Agrement

Sunt create cu scopul de a prezenta turiştilor aspecte socio-culturale, activităţi, tradiţii sau

meşteşuguri specifice anumitor regiuni sau cu caracter unic. Putem menţiona aici: circuitele

gastronomice, plimbările în munţi având scop descoperirea mediului, a faunei, florei,

geologiei regiunii etc.

Animaţia din stradă, prezentă sub forma defilărilor (ocazii festive, zilele naţionale etc.), a

paradelor (cum sunt cele organizate în parcurile Disney), a concursurilor, spectacolele

mimilor, chiar a comerţului cu suveniruri, antichităţi etc.

Animaţia culturală este una dintre cele mai complexe forme ale animaţiei şi include:

- festivalurile de muzică, dans, operă, teatru, balet, cinematografie etc.;

- concertele şi alte întâlniri de muzică clasică, jazz, modernă;

- vizitarea castelelor şi a vechilor palate;

- sărbătorile şi serbările populare;

- vizitarea ecomuzeelor etc.

- vizitarea cramelor, a pivniţelor de vinuri şi degustarea vinurilor (participarea la seminarii

privind prepararea vinului, recunoaşterea vinurilor, cunoaşterea soiurior de struguri,

participarea la culesul viei, storsul strugurilor etc.);

- gastronomia (cunoaşterea artei culinare dintr-o ţară, contribuirea la realizarea unor preparate

culinare specifice unor regiuni etc.);

- organizarea unor şcoli de vară pentru a deprinde unele activităţi (desen, gravură, comedie,

instrumente muzicale, dans, croitorie, ceramică etc.);

Animaţia sportivă include o serie de activităţi, cum ar fi:

- competiţiile de schi, patinaj, golf, tenis;

- cursele de maşini, ciclismul, hipismul;

- concursuri de pescuit;

- practicarea alpinismului indoor sau în aer liber;

- plimbările şi drumeţiile montane;

- deltaplanorism etc.

Animaţia locală, tradiţională cuprinde activităţi şi manifestări etnofolclorice, etnografice,

organizarea unor manifestări tradiţionale (expl. Târgul de fete de pe Muntele Găina).

Animaţia pentru copii – presupune organizarea unor spectacole pentru copii, spectacole de

circ, de teatru, vizionarea unor filme de desene animate, picturi pe corp etc. Acest tip de

animaţie este frecvent întâlnit în taberele şcolare şi este destul de dificil de realizat având în

vedere că se adresează unor turişti cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani.

Page 35: Animatie si Agrement

De obicei animaţia oferită este structurată pe grupe de vârstă, astfel încât să fie accesibilă şi

conformă cu cerinţele fiecărei categorii în parte. În cazul acestui gen de animaţie se pune

accentul pe:

- crearea şi dezvoltarea spiritului de echipă;

-realizarea unei atmosfere de sărbătoare, festivă;

- dezvoltarea emoţională;

- formarea şi cultivarea respectului de sine, a respectului faţă de public;

- dezvoltarea sub aspect educativ

În cazul animaţiei în taberele şcolare principalele tipuri de activităţi sunt:

- Focurile de tabără;

- Atelierele de machiaj;

- Mini-disco;

- Spectacole de teatru de păpuşi;

- Concursurile pe diverse teme care pot fi organizate în aer liber sau în interior;

- Activităţi manuale indicate mai ales pentru petrecerea timpului liber în interior;

- Discuţii pe o temă dată .

Animaţia destinată familiilor se referă la organizarea unor jocuri şi activităţi pentru copii şi

părinţi. Acest tip de animaţie este frecvent întâlnit în staţiunile turistice şi în hotelurile de tip

all-inclusive.

Animaţia în parcurile de distracţie cuprinde o serie de activităţi diverse, sub forma unor

concursuri, jocuri, parade, defilări etc. În parcurile de distracţie şi cele tematice întâlnim o

concentrare de echipamente de animaţie caracterizate printr-o mare diversitate, având rolul de

a spori atractivitatea parcului. Este important de reţinut faptul că aceste echipamente

funcţionează ca un tot unitar, iar dacă sunt luate individual nu mai prezintă tot atât interes.

Festivalurile şi carnavalurile – reprezentate de o serie de manifestări cu caracter muzical sau

teatral, pe o anumită temă, desfăşurate în destinaţiile turistice. Sunt festivaluri care se

desfăşoară cu repetitivitate, de obicei anual.

Animaţia în autocar are un caracter deosebit de restrictiv datorită faptului că turiştii nu au la

dispoziţiei spaţiul necesar pentru mişcare. În acest caz, animaţia se manifestă printr-o

antrenare a turiştilor în diverse jocuri, concursuri, karaoke, vizionarea unor filme etc.

Deoarece nu există un animator, ghidul este cel care dirijează desfăşurarea acestor activităţi

în bune condiţii.

Animaţia în tren este specifică călătoriilor cu trenurile specializate pe curse turistice – expl.

Orient Expres-ul. O astfel de călătorie reprezintă de fapt un produs turistic complex, care

Page 36: Animatie si Agrement

include pe lângă transport sau cazare şi animaţia la bord. Aceasta se bazează pe serate

organizate, uneori cu tematică inspirată din unele romane (cum ar fi cele ale Aghatei

Christie).

Animaţia în croaziere este cea mai complexă dintre formele animaţiei în mijloacele de

transport şi poate fi abordată sub două aspecte:

- activităţi organizate la bordul navei, în timpul deplasării acesteia;

- animaţia organizată la ţărm, în porturi, în staţiunile turistice şi localităţile vizitate.

La bordul vasului de croazieră turiştii au la dispoziţie atât serviciile clasice (restaurante,

baruri, proiecţii de filme, spectacole de teatru, cabaret, muzică sau dans, activităţi sportive),

cât şi activităţi alternative care pot fi făcute în funcţie de locul în care se navighează (sporturi

nautice, scufundări, pescuit etc.).

Ghidul animator şi rolul său în organizarea activităţilor de animaţie

Conform CNFPA, ghidul de animaţie este o persoană calificată, având competenţe pentru

crearea, organizarea şi coordonarea programelor şi activităţilor de divertisment pentru

turişti, în timpul sejurului sau pe parcursul călătoriei.

O definiţie mai simplă este aceea că: „animatorul reprezintă un tehnician care se ocupă cu

gestionarea diferitelor activităţi de animaţie dintr-o staţiune turistică”

Pe scurt, misiunea de ghid animator este simplă:

- satisfacerea nevoilor de recreere a turiştilor;

- asigurarea deplasării grupurilor de turişti în condiţiile cele mai bune de securitate şi

oferindu-le un climat de încredere;

- asigurarea unităţii în grup.

Ghidul de animaţie creează programe şi activităţi de relaxare în funcţie de nevoile şi

preferinţele turiştilor, de cadrul de desfăşurare a programului. Acesta se ocupă de promovarea

eficientă a activităţilor de divertisment dintr-o destinaţie turistică, în scopul atragerii

turiştilor, oferindu-le materiale informative si furnizându-le informaţii turistice.

Lista funcţiilor majore pe care trebuie să le îndeplinească un ghid animator:

- elaborarea proiectelor pentru activităţile de animaţie;

- promovarea ofertei de animaţie;

- organizarea acivităţilor de animaţie;

- derularea activităţilor de animaţie;

- gestionarea fondurilor alocate;

- evaluare programului de animaţie.

Page 37: Animatie si Agrement

Ghidul de animaţie trebuie să aibă o stare excelentă de sănătate, condiţie fizică, rezistenţă la

stres şi la efort susţinut. Nu sunt necesare cerinţe minime pentru obţinerea calificării.

Ghidul de animaţie trebuie să aibe cunoştiinţe solide de comunicare în limba maternă şi în cel

puţin o limbă modernă de circulaţie internaţională, de istorie, geografie, literatură, etnografie,

informatică, legislaţie specifică.

Domeniile de animatie:

- mişcare (fiind inclusă aici toată gama de sporturi în aer liber sau în interior, organizate

individual sau pe echipe, sporturi nautice, sporturi de iarnă etc.);

- viaţă socială (picnicuri, grătare în aer liber, petreceri sau aniversări pentru copii şi adulţi

etc.);

- activităţi creative (desen, pictură, sculptură, fotografie etc.);

- experienţe şi descoperiri (cursuri de orientare, de bucătărie, discuţii pe anumite teme etc.);

- aventură (rafting, scufundări, sporturi extreme, focuri de tabără etc.);

- activităţi de relaxare (participarea la spectacole de muzică, teatru, recitare de poezie etc.).

Animaţia în industria ospitalităţii

Pentru industria ospitalităţii animaţia reprezintă o activitate organizată şi adaptată care are

drept scop:

- crearea tuturor condiţiilor pentru petrecerea într-un mod cât mai plăcut şi util a sejurului;

- informarea clienţilor şi stimularea consumului serviciilor hoteliere cu plată şi fără plată;

- antrenarea clienţilor în diferite activităţi recreative, cultural – sportive ca participanţi activi

sau pasivi;

- antrenarea clienţilor în activităţi inedite, altele decât cele pe care le desfăşoară în mod

obişnuit în timpul anului, reîntorcerea la copilărie şi la esenţa lucrurilor;

- crearea unei atmosfere plăcute pe tot parcursul sejurului.

Clasificarea activităţilor de animaţie dintr-un hotel poate fi realizată luând în considerare mai

multe criterii, precum:

În funcţie de natura clienţilor şi destinaţia hotelului:

→ animaţie pentru oameni de afaceri şi evenimente;

→ animaţie pentru clienţii sosiţi în vacanţă;

→ animaţie pentru turiştii sosiţi la tratament.

În funcţie de natura activităţilor realizate:

→ animaţie de vânzare;

→ animaţie recreativă;

Page 38: Animatie si Agrement

→ animaţie culturală;

→ animaţie sportivă;

→ animaţie pentru copii;

→ animaţie de cazinou;

→ animaţie ocazională, de eveniment;

→ animaţie gastronomică.

Animatie gastronomica

În funcţie de nivelul de antrenare a participanţilor:

→ animaţie pasivă;

→ animaţie activă.

În funcţie de statutul animatorilor:

→ animaţie realizată de animatori angajaţi de hotel;

→ animaţie realizată de animatori angajaţi de touroperatori.

În funcţie de momentul realizării:

→ animaţie de întâmpinare;

→ animaţie pe parcursul sejurului;

→ animaţie specifică plecării clienţilor.

În funcţie de locul de desfăşurare:

→ animaţie realizată în spaţiile exterioare (plajă, piscină, amfiteatru, teren de sport, terasă

etc.)

→ animaţie realizată în interior (sala de spectacole, restaurant, casino, club etc.)

În funcţie de momentul zilei:

→ animaţie de dimineaţă;

→ animaţie de după amiază;

→ animaţie de seară;

→ animaţie de noapte.

În funcţie de specificul spaţiilor de desfăşurare a activităţilor:

→ animaţie realizată la locul vânzării (recepţie, restaurant, bar etc.);

→ animaţie realizată în spaţii special amenajate desfăşurării activităţii de agrement şi

animaţie (amifiteatru, sală de spectacole, piscină, teren de sport etc.).

În ceea ce priveşte planificarea activităţilor de animaţie, managerul stabileşte programul de

animaţie pentru tot sezonul, urmărind mai ales:

- stabilirea tipurilor de animaţie: culturală, sportivă, pentru copii;

- stabilirea numărului de spectacole care vor fi puse în scenă;

Page 39: Animatie si Agrement

- stabilirea programului săptămânal şi afişarea lui pe zile;

- stabilirea frecvenţei de repetare a programelor (se repetă la 7-10 zile);

- stabilirea listei de materiale necesare pentru realizarea activităţilor de animaţie.

Model de plan săptămânal al activităţilor de animaţie într-un hotel

S-a constat că programele de animaţie de dimineaţă şi cele de după-amiază sunt relativ

constante pe întreg sejurul, constând în activităţi sportive, jocuri şi concursuri diverse, în timp

ce programul de seară este diferit în fiecare zi a săptămânii.

Printre criteriile care stau la baza alegerii tipurilor de animaţie putem menţiona:

- perioada anului – influenţând desfăşurarea activităţilor de animaţie în interior sau exterior;

- infrastructura şi instalaţiile hotelului, dotările cu materiale specifice;

- bugetul prevăzut pentru organizarea activităţilor de animaţie;

- percepţia managementului hotelului cu privire la rolul animaţiei;

- tipologia turiştilor – naţionalitate, vârstă, pregătire etc.

Animaţia recreeativă, având ca scop destinderea turiştilor şi petrecerea unui sejur plăcut. Pot

fi desfăşurate activităţi precum: spectacole (concerte, piese de teatru, seri de dans, iluzionism,

artificii etc.), concursuri (de dans, de interpretare, costume, bucătărie etc.), jocuri de salon

(biliard, de cărţi), proiecţii de film etc.

Animaţia pentru copii joacă un rol important pentru familiile care călătoresc alături de copiii

lor, părinţii căutând acele hoteluri de vacanţă în cadrul cărora copiii lor să aibă un loc de

joacă sau să poată participa la activităţi specifice vârstei lor.

Animaţia sportivă deţine un rol extrem de important în ultima perioadă, hotelurile adaptându-

se cererii pentru astfel de servicii.

Formele animaţiei sportive sunt variate, de la gimnastică la prestarea unor sporturi

individuale sau de echipă. Mai pot fi amenajate săli de gimnastică aerobică, fitness, body-

building etc.

Activităţi de animaţie

Indiferent de vârsta turiştilor activităţile de animaţie trebuie realizate în mod profesionist, iar

animatorii trebuie să fie pregătiţi corespunzător fiecărei grupe de vârstă.

1.Clasificarea activităţilor de animaţie în funcţie de vârsta turiştilor

a. Animaţia pentru copii

Page 40: Animatie si Agrement

b. Animaţia pentru adolescenţi

Programul specific adolescenţilor are două obiective importante: ca tinerii să se distreze la fel

de bine ca şi celelalte segmente de turişti şi să se simtă integraţi în structura umană a

centrului de vacanţă.

c. Animaţia pentru adulţi

Animaţia diurnă include trei tipuri de programe principale: gimnastică şi sport, jocuri de

abilitate, activităţi culturale. În general, zonele preferate pentru animaţia diurnă sunt cele din

apropierea piscinelor sau plaja. Pentru cluburile situate în zonele litorale, o mare parte din

activităţile de animaţie diurnă au la bază sporturile în apă.

Animaţia nocturnă este mai complexă şi include printre altele şi desfăşurarea unor spectacole

profesioniste (artişti profesionişti). În mod obişnuit există un anumit ciclu de desfăşurare a

acestor spectacole, ele repetându-se la un anumit număr de zile, fără însă ca un turist să

participe la acelaşi spectacol de două ori pe parcursul sejurului.

d. Animaţia pentru persoanele în vârstă

Gama de activităţi de animaţie specifică pentru această categorie de vârstă include: activităţi

culturale, cursuri de lucru manual, gimnastică de relaxare etc.

2. Clasificarea activităţilor de animaţie în funcţie de conţinut

În funcţie de conţinut activităţile de animaţie pot fi grupate în următoarele categorii:

- activităţi de socializare;

- activităţi cu caracter sportiv;

- spectacole şi petreceri;

- activităţi pentru copii.

3. Activităţile de socializare

Pot fi grupate în mai multe clase majore:

- culturale – tematică diferită: istorie locală, limbă locală, floră şi faună, plante medicinale;

- gastronomice –pot fi incluse demonstraţii de reţete culinare, degustare de băuturi, explicarea

unor tehnici culinare tradiţionale etc.

- activităţi manuale – pictură, desen, ceramică, împletituri etc. Activităţile pot fi de tipul:

demonstraţii sau expoziţii.

- jocuri de societate – cărţi, biliard, domino, bingo etc.

Page 41: Animatie si Agrement

4. Activităţile cu caracter sportiv

Pot fi grupate în trei categorii, în funcţie de gradul de dificultate, de exigenţele fizice şi de

complexitate:

Efort scăzut – golf, taichi (mişcări de gimnastică desfăşurate în aer liber), pilates,shuffleboard

etc.

Efort mediu – gimnastică, ping-pong, baminton etc.

Efort sporit – tenis, volei, baschet, jogging, polo în apă, fotbal pe plajă, fotbal în sală etc.

5. Spectacole şi petreceri

Sunt activităţi specifice pentru cea de-a doua jumătate a zilei, când clienţii se destind. Putem

include aici: organizarea unor concursuri (alegere Miss, alegere Mister, recunoaşte perechea,

perechea ideală etc.), spectacole muzicale (carnaval, cabaret, karaoke), costumări (pe teme

diferite – poveşti, desene animate, costume tradiţionale etc.).

6. Activităţi pentru copii

Sunt adaptate vârstei acestora. Pentru cei mai mulţi dintre ei se organizează în fiecare seară a

sejurului Minidisco, fiind alese melodii corespunzătoare, iar animatorii sunt cei care dau

tonul mişcărilor de dans. Deasemenea, mai pot fi organizate concursuri de imitaţie, muzică,

frumuseţe, spontaneitate etc.

Atribuţiile şi competenţele animatorului

Există o multitudine de definiţii ale conceptului de animator turistic. Astfel:

* Animatorul turistic este acea persoană care se ocupă cu gestionarea timpului liber şi cu

activităţile recreative dintr-un hotel sau centru de vacanţă.

* Animatorul este persoana care conduce, stimulează o reuniune, un spectacol, un club

sportiv; persoana a cărei activitate este de a stimula comunicarea şi exprimarea individuală

sau colectivă în interiorul unui grup.

* Animatorul este persoana care animă un spectacol.

* Animatorul este persoana a cărei datorie este de a întreţine buna dispoziţie a celorlalţi.

Animatorul are o pregătire polivalentă, care presupune cunoştinţe, deprinderi practice,

atitudini, aptitudini diverse, precum şi calităţi umane deosebite (har, carismă, disponibilitate

sufletească, entuziasm, conştiinţă profesională şi un înalt grad de moralitate ). Pe lângă

cunoştinţe şi aptitudini, animatorul trebuie să se adapteze specificului fiecărei situaţii sau

categorie de turişti.

Page 42: Animatie si Agrement

Cunoştinţele unui animator se obţin prin formarea de bază (animator turistic) sau cea

specifică (de exp. animator pe un anumit tip de sport). Aptitudinile sunt cele care permit

exercitarea abilităţilor necesare unui program de animaţie.

Animatorul este un specialist care dovedeşte cunoştinţele şi deprinderile practice necesare

pentru elaborarea proiectelor de sejur, organizarea sejururilor în hoteluri şi centre de vacanţă,

pregătirea şi desfăşurarea unor activităţi variate şi complexe cu diferite categorii de

participanţi, promovarea activităţilor şi a proiectelor de sejur în diferite medii ţintă pentru

atragerea de noi participanţi la acţiuni şi noi parteneri de lucru.

El dovedeşte capacităţi deosebite de comunicare interactivă, flexibilitate şi adaptabilitate în

contexte diverse, creativitate şi entuziasm, dar şi rigurozitate în planificarea şi urmărirea

realizării tuturor activităţilor propuse.

Funcţiile unui animator

Pe lângă participarea la activităţile punctuale de animaţie, munca animatorului presupune mai

multe faţete, determinându-l pe acesta să exercite şi funcţiile de organizator, coordonator,

ghid şi consilier.

Funcţia de organizator presupune:

- elaborarea programului global de animaţie al structurii în care îşi desfăşoară activitatea.

- punerea în aplicare a proiectului de animaţie, urmărirea şi adaptarea acestuia;

- organizarea diverselor activităţi punctuale;

Funcţia de coordonator pune animatorul în centrul relaţiilor existente între toţi cei implicaţi

în programul de animaţie. Animatorul are următoarele responsabilităţi:

- organizarea „parteneriatului”;

- stabilirea principalelor coordonate ale acţiunilor într-o manieră complementară şi

armoniosă;

- responsabilizarea persoanelor;

Funcţia de ghid-consilier este la fel de importantă ca şi primele două şi presupune faptul că

animatorul deţine în acelaşi timp:

- Rolul de ghid

- Rolul de consilier-tehnician

- Rolul de mediator

Reguli de comportament pentru animatori

Page 43: Animatie si Agrement

Fiind în permanenţă în mijlocul turiştilor animatorul trebuie să dea dovadă de un

comportament civilizat, astfel încât să nu deranjeze prin prezenţa şi atitudinea sa turiştii.

Fiecare animator trebuie să cunoască şi să respecte reguli de comportament, cum ar fi:

- să poarte un echipament adecvat fiecărui tip de activitate şi un ecuson de identificare;

- să informze turiştii asupra activităţilor din ziua respectivă şi invitarea acestora să participe la

acestea;

- să fie punctual la toate activităţile de animaţie;

- să intre în contact cu toţi turiştii fără a neglija pe cineva;

- să folosească un limbaj adecvat;

- să menţină o distanţă corespunzătoare faţă de turişti (nu va stabili relaţii interpersonale cu

turiştii);

- să nu fumeze în prezenţa turiştilor şi să nu consume băuturi alcoolice;

- să nu părăsească hotelul decât cu aprobarea managerului şi cu informarea conducerii;

- să nu se lanseze în discuţii contradictorii cu turiştii;

- să nu lase copiii nesupravegheaţi în timpul derulării programelor de animaţie;

- să nu pună în pericol sănătatea turiştilor şi să adapteze intensitatea programelor la

caracteristicile participanţilor;

- să se informeze permanent cu privire la activităţile şi serviciile puse la dispoziţie de hotel;

- să nu intre în contact cu lucrurile personale ale turiştilor;

- să nu facă comentarii cu privire la serviciile hoteliere prestate în hotel sau în alte hoteluri;

Respectând aceste reguli de comportament, animatorii pot fi avea succesul aşteptat şi pot

chiar contribui la fidelizarea clientelei în hotel.

Un animator competent, capabil să asculte şi cu disponibilitatea de a soluţiona problemele

care apar, poate influenţa pozitiv turistul şi îl poate determina să participe la toate activităţile,

să aibă o atitudine pozitivă şi faţă de celelalte departamente ale centrului de vacanţă.

NOTA: ACESTA ESTE UN MATERIAL SELECTIV. PENTRU COMPLETAREA

ACESTUIA FOLOSITI CA BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE MANUALUL

“AGREMENTUL SI ANIMATIA IN INDUSTRIA TURISMULUI”, PATRICHI

IOANA, EDIT. PROUNIVERSITARIA, 2009