Ancheta Sociologica

5/12/2018 Ancheta Sociologica - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ancheta-sociologica 1/47

METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ

CURSUL 3. Ancheta sociologică

1. Decizia la nivelul metodei- 1.1. Definiţie şi istoric- 1.2. Schiţă de taxonomie a anchetelor sociologice- 1.3. Problematica validităţii şi fidelităţii anchetei. Prudenţe şi alte instrucţiuni generale deconstrucţie a instrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent.Situaţia interogativă- 1.4. În ce situaţii alegem metoda anchetei (criteriile de decizie)

2. Decizia la nivelul tehnicilor şi procedeelor. Instrucţiuni specifice de construcţie ainstrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent. Pe ancheta princhestionar, ca tehnică tipică pentru metoda anchetei- 2.1. Re-priză. Decizia metodologică în cascadă

- 2.2. Decizia la nivelul tehnicilor de anchetă- 2.3. Decizia la nivelul procedeelor de anchetă- 2.4. Ancheta sociologică prin interviu

3. Tehnici şi procedee de anchetă care merită o prezentare distinctă (pentru că sîntfrecvent utilizate sau pentru că prezintă specificităţi utile)- 3.1. Interviul de profunzime (indepth interview) şi interviul de grup ( focus-group)- 3.2. Interviul de evaluare în managementul resursei umane- 3.3. Ancheta Delphi- 3.4. Sondajul (de opinie) electoral. Povestea indicelui de stabilitate- 3.5. Sondajul de audienţă tv

1. Decizia la nivelul metodei

- 1.1. Definiţie şi istoric

- ca metodă de cercetare ştiinţifică, ancheta este ceva suficient de ciudat pentru a fi tratatăde fiecare dată cu maximă circumspecţie- nu e nici observaţie, nici experiment, dar e şi observaţie (sesizăm şi înregistrăm nişte fapte

observaţionale) şi cumva şi experiment (provocăm reacţii, în mod deliberat, după o reţetă prealabilă). Ce am zice despre un medic care ar pune diagnosticul şi ar fixa tratamentulcorespunzător exclusiv pe baza unor întrebări puse, eventual la telefon, pacientului? Cum să te

bazezi pe ceea ce îţi spune pacientul – opinii, sentimente, declaraţii de intenţie, evaluări,cunoştinţe? Nu mai vorbesc despre chimist, fizician, biolog etc., pentru care ideea de a-şi întreba,în sens strict verbal, obiectul şi de a procesa răspunsurile, strict verbale, ale acestuia este pur şisimplu ineptă. Nu argumentez aici necesitatea completării observaţionale a oricărei anchete.Doresc neapărat să evidenţiez caracterul straniu, atipic al anchetei ca metodă de cunoaştereştiinţifică, cel puţin în perspectivele epistemologice tradiţionale1

- scopul meu cu evidenţierea acestei stranietăţi nu este discreditarea anchetei ca metodă valabilă(ştiinţifică) de cunoaştere. Scopul meu este să vă previn asupra rigorilor pe care le pretinde

1 Discuţia din perspectivă post-modernă (practicile şi metodele de cunoaştere ca modalităţi de putere şi surse delegitimitare a prevalenţei, cunoaşterea ca practică socială) mi se pare că întăreşte ideea de stranietate a anchetei.Desigur, putem discuta.

1



ancheta, sub ameninţarea unor erori potenţiale incomparabil mai mari decît în cazul altor metodecunoaştere. Sau, mai concret, să luăm foarte în serios sursele de eroare la care ea poate expuneactivităţile noastre de cunoaştere, pentru a gestiona şi neutraliza cu maximă dibăcie aceste sursede eroare;

- din punct de vedere lingvistic, genul proxim al anchetei sociologice este conţinut de

substantivul „anchetă” şi de corelativul său acţional, verbul „a ancheta”. Dacă dăm la o parteînvelişul neologistic, ajungem la franţuzescul en-quete (unde e-ul subliniat are accent circumflex, pe care nu ştiu să-l pun din calculator). Ceea ce înseamnă că, în latina originară era urmat de uns. Recunoaştem astfel etimonul quest şi sensul lui de bază, cel de „întrebare”, respectiv de „aîntreba, a pune întrebări”;

- din punct de vedere semantic, ancheta face parte din aceeaşi familie cu intervievarea,corespondentul românesc pentru francezul entretien (textual „între-ţinere”), respectiv pentruenglezul interview (textual „între-vedere”). Nu cred că putem cunoaşte cu exactitate contextele încare sensul celor două cuvinte-sursă (respectiv entretien şi interview) s-a deplasat de la ideea deegalitate, de simetrie între interlocutorii angajaţi în „între-ţineri”/ „între-vederi” la ideea deasimetrie, foarte clară astăzi atît în cele două cuvinte-sursă, cît şi în echivalentele lor semantice

româneşti, respectiv „anchetă” (foarte tare) şi „intervievare” (mai blîndă). În mod sigur însă evorba despre procese de normalizare socială a unei clase foarte speciale de interacţiuni,caracterizabile astfel:- cei implicaţi îşi vorbesc (sînt interlocutori), iar interacţiunile sînt, fără excepţie, interlocuţii- avem o asimetrie pronunţată a interlocutorilor: cineva (mai ales) întreabă, iar altcineva (maiales) răspunde- cel care întreabă se află în urmărirea unui adevăr constatativ. Răspunsurile pe care le obţine sîntadministrate ca probe pentru confirmarea sau respingerea adevărului respectiv- probele obţinute sînt fără excepţie verbale. Administrarea lor ca probe ale adevărului are onatură diferită de administrarea probelor observaţionale factuale. Indiferent cît de decis ne-amsupune exigenţelor pozitiviste, nu putem ignora că proprietăţile cele mai puternice ale vorbitului,ca şi ale scrisului, nu sînt cele obiective (sintaxă, intonaţie etc.), ci cele legate de înţelesul lor - fiind interacţiuni sociale, aceste interlocuţii prezintă întreaga gamă a socialităţii, de exemplu

jocurile socialităţii- cel care întreabă este socialmente autorizat să întrebe iar cel care răspunde este socialmenteobligat să răspundă- cel care întreabă este socialmente autorizat să semnifice răspunsurile şi altfel decît cel care le-adat poate să înţeleagă sau/ şi este dispus să accepte- cu alte cuvinte – într-un fel sau altul – intervievarea, anchetarea, interogarea, chestionarea sîntinteracţiuni normate, deci socialmente normale. Sînt practici sociale acceptabile sau care pot fiimpuse ca socialmente normale

- clasa de interlocuţii1

descrisă mai sus formează genul proxim al anchetei sociologice.Asta înseamnă că:- orice interacţiune care are caracteristicile de mai sus este o anchetă- orice anchetă, inclusiv orice achetă sociologică, are toate caracteristicile genului (descrise maisus)

- definind ancheta sociologică în acest gen proxim, putem vedea că, în ordinea practicilor sociale, ea nu e deloc o invenţie epocală, ceva straniu, ceva în contrasens cu ceea ce oamenii sîntobişnuiţi să facă. Interlocuţiile asimetrice, în care cineva caută să se lămurească, au cevaancestral, ceva definitoriu pentru fiinţele umane. (Asta şi explică de ce sînt atît de rare persoanelecare reacţionează aberant atunci cînd se nimereşte să ajungă respondenţi la anchete sociologice.)

De aceea nu m-ar mira deloc ca paleoantropologia să descopere indicii ale unor „anchete”hallstadtiene sau cucuteniene şi chiar în epoca omului de Cro-Magnon. Istoriceşte vorbind, nu e

1 O putem restrînge la clasa „interlocuţii asimetrice”.

2



atît de interesant, cel puţin pentru sociologi, unde şi cînd în zorii umanităţii avem primele„anchete”. Interesant este procesul prin care interlocuţiile asimetrice se instituţionalizează. Esteun proces care începe cu mult înainte de era modernă, înainte de Domesday (recensămîntul luiWilliam Cuceritorul, la 1086 A. D., faimos printre studenţii la sociologie şi profesorii lor) şichiar înainte de recensămintele atestate în Egiptul faraonilor sau, acum circa 5.800 de ani, înBabilonul antic. Este un proces care angrenează o mulţime de alte practici sociale decît

recensămîntul, iar unele dintre arealele cele mai interesante sînt ancheta judiciară (despre careavem indicii undeva în mezolitic), anchetele medicale şi ceea ce astăzi numim selecţie de personal şi evaluarea performanţei în muncă/ sarcină

- consacrarea instituţională a anchetelor şi diversificarea lor sînt însă opera modernităţii.Rămînînd la recensăminte, Domesday book apare ca o inovaţie izolată1, din moment ceurmătorul îl vom avea abia după şase secole – la 1665, în colonia nord-americană Noua Franţă(astăzi Quebec, Canada). Iar primul cu proceduri şi obiective insituţionalizate îl avem în 1790, înStatele Unite. În sensul de metodă de cunoaştere în ştiinţele sociale, specializările „profesionale”apar la sfîrşitul sec. XIX şi se conturează în prima jumătate a sec. XX (primele interviuri clinice(pentru diagnostic şi consiliere); primele interviuri de evaluare/ selecţie din domeniul militar (strămoşii metodei „Centrul de evaluare” = Assessment Center ); primele teste psihologice:

începutul sec. XX, perioada primului război mondial; primele anchetele „sociale”: CharlesBooth, 1886, condiţiile economice şi sociale ale locuitorilor Londrei; rezultatele publicate în1902 – 1903, sub titlul „Life and Labour of the People in London”; primele sondaje de opinie:

probabil că au strămoşi foarte vechi; dar din 1935, odată cu înfiinţarea Institutului American alOpiniei Publice, de către George Gallup, avem sondaje în sens propriu. E haios de amintit că

primul sondaj de opinie a fost un sondaj electoral şi că acest prim sondaj electoral s-a sfîrşit cuun eşec răsunător (1936, sondaj realizat de publicaţia Literary Digest , cu predicţia că alegerilevor fi cîştigate de Alf Landon, candidatul republican. A cîştigat F. D. Roosevelt); combinareainterviurilor cu alte metode: R. S. Lynd şi H. M. Lynd, faimosul Middletown; rolul momentuluiS. Stouffer şi al experienţelor sintetizate în lucrarea The American Soldier in World War II ).Pentru istoric şi varietate vezi S. Chelcea, op. cit., p. 208 – 210. De adăugat anchetele dinmarketing, munca (asistenţa) socială, medicină (e.g. anamneza, ancheta epidemiologică, interviul

psihiatric), administraţie (e.g. evidenţa persoanei, sistemul de impozitare, sistemul de culegere adatelor statistice), justiţie (e.g. interogatoriul poliţienesc, interogarea martorilor), jurnalism (e.g.interviul şi ancheta de presă, talk-show-ul), managementul resursei umane (e.g. selecţie,evaluare).

Ideea mea este că a explora istoricul şi diversitatea anchetelor, a încerca înseriericronologice şi tipologii este ceva foarte provocator şi în acelaşi timp profitabil pentru sociologi2

- e de observat că, în limba română, „anchetă”/ „a ancheta” şi „intervievare”/ „aintervieva”, ca şi familiile lor lingvistice, nu au avut niciodată cine ştie ce uzaj ca expresii delimbă naturală, tinzînd clar spre statutul de expresii ale unor limbaje specializate. În acelaşi sens

s-au mişcat şi cuvintele echivalente din limbile de origine, inclusiv quasi-sinonimele lor de tipulinquiry sau investigation. Este efectul instituţionalizărilor foarte diverse ale anchetei, atît cadomeniu de utilizare, cît şi ca scop, funcţionalitate şi mod de realizare;

- în sociologie, ancheta este metodă de cercetare ştiinţifică (alături de analiza de conţinut,observaţie şi experiment), şi anume principala metodă de cercetare ştiinţifică

1 Vezi şi semnificaţia denumirii: doomsday = ziua judecăţii de apoi.2 Mă limitez la două sugestii exemplificatoare:- abundenţa şi diversitatea anchetelor şi instituţionalizarea acestora formează una dintre mărcile definitorii alemodernităţii. Ele fac parte din acompaniamentul de instituţionalizări ale acestei invenţii – excepţional de corozive pentru responsabilitatea persoanei şi, în acelaşi timp, excepţional de costisitoare – care este statul modern. Ele sînt justificate de această soluţie de organizare socială pe care, în acelaşi timp, o fac posibilă. Ce va urma?- pragmatica învăţării din istorie, respectiv din celelalte domenii în care se fac anchete.

3



- ca metodă de cercetare, ancheta este proprie numai ştiinţelor social-umane. Gloria ca şimizeria ei vin din faptul că „obiectul” nostru de cercetare vorbeşte. Sau, cum zice PierreBourdieu, „este un blestem ca ştiinţele umane să aibă de a face cu un obiect care vorbeşte”3

- ancheta sociologică este metoda de cules date prin întrebarea persoanelor la care sereferă obiectivele cercetării

- urmînd tipicul definiţiilor prin gen proxim şi diferenţă specifică, vom nota că anchetele

sociologice au un set suplimentar de caracteristici, pe care nu le are nici unul dintre celelalteelemente care compun genul proxim (set suplimentar care formează diferenţa specifică). În acestset intră şi diferenţele pe caracteristicile comune. Între aceste diferenţe, una dintre cele mai

bogate în consecinţe practic-instructive este diferenţa după modul de normalizare socială. Spredeosebire de ancheta judiciară, de ancheta epidemiologică sau de recensămînt, anchetelesociologice nu au în spate o reglementare imperativă, de pildă o lege sau o altă normă juridică.Spre deosebire de interviul psihoterapeutic şi de anamneza pe care o fac medicii pacienţilor lor,anchetele sociologice nu au în spate o cutumă, îndelung şi foarte răspîndit rulată, cunoscută şiacceptată. Spre deosebire de ancheta de presă, de interviul de presă sau de interpelarea

parlamentară, anchetele sociologice vin de obicei pe un nivel mult mai scăzut şi mai difuz din partea persoanelor anchetate (subiecţii anchetei). În general, normalizarea socială a anchetelor

sociologice este un proces în derulare, pe care trebuie să-l realizăm cu ocazia fiecărei anchete în parte;

- e de constat că dintre toţi profesioniştii care fac anchete, singurii care pot fi suspectaţică au competenţa adecvată pentru dubla gestiune a anchetei, ca metodă de cercetare şi ca procesde normalizare socială a interlocuţiilor asimetrice, sînt sociologii şi, parţial, psihologii. Ceilalţiînvaţă şi aplică diferite formate profesionale ale anchetei, adecvate cîmpului lor de exerciţiu

profesional. Dacă sînt bine construiţi în materie de logică interogativă şi epistemologie, ca şi îninteracţiuni sociale, lingvistică, antropologie şi jocuri ale socialităţii (e. g. mecanisme defensive),sociologii (şi psihologii) pot inventa şi gestiona orice anchetă, în principiu mai bine decît oricealt profesionist. Cu excepţia anchetelor în care succesul cognitiv este generat preponderent deacurateţea derulării unor rutine nedubitabile, acurateţe obţinută prin acumularea de practică bineşi îndelung exersată.

- 1.2. Schiţă de taxonomie a anchetelor sociologice(atenţie, spaţiile libere dintre taxoni indică trecerea la un alt criteriu de tipologizare)

- tehnici ale anchetei sociologice

- ancheta sociologică prin chestionar - ancheta sociologică prin interviu

- ancheta combinată (chestionar şi interviu). Problema tehniciiconducătoare

- anchetele explorative, anchetele de estimare, anchetele de măsurare

- procedee

- chestionarul autoadministrat: expediat prin poştă, via Internet (e-mail, disponibilîntr-un site), în publicaţii periodice (ziare, reviste), aruncat din avion, distribuit în magazine (caatare, în asociere cu un produs), distribuit în cadrul unui eveniment. Nu există interviuri

autoadministrate- chestionarul/ interviul administrat prin operator:

3 apud Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie , Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 47

4



- face-to-face: la domiciliul subiecţilor, în alte locaţii (e.g. la locul de muncă alsubiecţilor, pe stradă, în magazine

- la telefon- via Internet, în timp real (chat )

- chestionarul/ interviul administrat individual, colectiv („tehnica

extemporalului”), în grup ( focus-group)

- chestionarul/ interviul de date factuale- chestionarul/ interviul de opinie/ atitudine (sondajul de opinie)- combinaţii (de exemplu chestionarul/ interviul biografic sau cel de istorie orală)

- chestionarul (/ interviul) cu întrebări deschise, închise, cafeteria

- chestionarul/ interviul cu aplicaţii specifice- ancheta Delphi- de presă

- în managementul resursei umane (MRU, engl. HRM): selecţia de personal, evaluarea posturilor, evaluarea performanţei în sarcină

- în asistenţa socială- în Public Relations (PR)- în marketing- în medicină (e.g. ancheta epidemiologică, anamneza)- în justiţie (e.g. interogatoriul)

- instrumente

CRITERIU TAXONOMIC GENERAL (valabil în egală măsură pentru clasificareametodelor, tehnicilor şi procedeelor, dar în special pentru construirea instrumentelor şi acontextelor de măsurare): GRADUL DE ACOPERIRE (cel puţin versiunile acoperit,semiacoperit, participatoriu)

- 1.3. Problematica validităţii şi fidelităţii anchetei. Prudenţe şi alte instrucţiunigenerale de construcţie a instrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului demăsurare aferent. Situaţia interogativă

- orice anchetă ia răspunsurile (verbale!) subiecţilor ca variaţii ale indicatorilor pe care ne propunem să-i măsurăm. (Fac excepţie interviurile explorative, care însă, aşa cum le arată şinumele, nu sînt activităţi de măsurare, deci de adunat probe/ constituit evidenţe.)

- de aici decurge că, în principiu, orice întrebare dintr-o anchetă este destinată sămăsoare un indicator.

Fac excepţie doar întrebările care, deşi nu măsoară nimic, sînt necesare pentru a lubrifia, pentru a face socialmente normale şi confortabile interlocuţiile asimetrice specifice anchetelor .De exemplu: întrebările introductive şi de încheiere, întrebările de trecere de la o dimensiune/tematică la alta, o parte dintre întrebările filtru, întrebările trambulină pentru întrebări „de ce” (lafocus-group).

Cu alte cuvinte, într-o anchetă nu vom avea decît trei tipuri de întrebări1:1 Această tipologie şi denumirile aferente sînt nişte invenţii de-ale mele. Dar ele nu contravin ideilor generale înmaterie şi sînt inferate din cunoştinţe vehiculate ca neproblematice de manualele şi de celelalte cărţi de MTCS.

5



- 1. întrebări de cunoaştere, i.e. cele care măsoară un indicator. La fel ca la observaţie: tot ceconsemnăm ca fapt de observaţie corespunde unui indicator din definiţia operaţională;- 2. întrebări explorative . Cu următorul comentariu restrictiv. a. Avem întregi ancheteexplorative, făcute de obicei cu tehnica interviului (mai ales non-directiv), în care, normal,întrebările nu măsoară, ci „explorează”. Dar ce este acest „explorează”? Dacă îl luăm la fel ca încazul observaţiilor prealabile, de explorare, vom băga de seamă că pentru orice activitate de

cunoaştere exploratorie avem în spate un embrion de definiţie operaţională, un set de presupoziţiiconstructive. b. Avem întrebări explorative în anchete obişnuite, i.e. cu scop de testare a unor ipoteze, deci de obţinere a unor informaţii sau/şi cunoştinţe verificabile. În mod normal, ele sîntexplorative în sensul că le punem pentru a genera o activitate ulterioară de cunoaştere, obişnuită,i.e. cu scop de testare a unor ipoteze, deci de obţinere a unor informaţii sau/şi cunoştinţeverificabile. Concluzia comentariului este că întrebările explorative sînt o varietate de întrebăride cunoaştere, deci că trebuie să le supunem unor rigori similare;- 3. întrebări, să le zicem, de lubrifiere a situaţiei interogative ca interacţiune socială (decomunicare);

- regulă generală: o întrebare de cunoaştere măsoară un singur indicator. Oriceabatere de la această regulă trebuie considerată eroare grosolană

- problema principală a întrebărilor de cunoaştere este problema fidelităţii faţă deindicatorul măsurat. În ce măsură felul în care formulăm întrebarea, succesiunea în care ea seaflă faţă de alte întrebări din anchetă, alte chestiuni legate de contextul adresării întrebăriiinfluenţează răspunsul subiecţilor. În sensul în care, pentru acelaşi indicator,- două întrebări, formulate diferit una de alta, ar produce două răspunsuri diferite din parteaaceluiaşi subiect/ aceloraşi subiecţi.- Sau, în sensul în care aceeaşi întrebare, pusă în două succesiuni diferite (după două întrebăridiferite), ar produce două răspunsuri diferite din partea aceluiaşi subiect/ aceloraşi subiecţi.- Sau, în sensul în care, aceeaşi întrebare, adresată de doi operatori diferiţi sau de acelaşi operator dar cu două atitudini/ conduite non-verbale, diferite, ar produce două răspunsuri diferite din

partea aceluiaşi subiect/ aceloraşi subiecţi;

- problema fidelităţii (faţă de indicatorul măsurat), care se pune, evident, numai pentruîntrebările de cunoaştere, se judecă şi se rezolvă în planul situaţiei interogative (urmează). Pînăacolo, e bine să reţinem ca păcate capitale faţă de fidelitate- orice întrebare despre care nu ştim să spunem dacă e de cunoaştere sau „de lubrifiere”- orice întrebare de cunoaştere despre care nu ştim să spunem ce indicator măsoară- orice întrebare despre care, fără să ştim să spunem dacă e de cunoaştere sau „de lubrifiere”, nu

putem să enunţăm interesele de cunoaştere, fie ele cît de nebuloase, care o justifică dreptîntrebare explorativă;

- problema validităţii se pune şi ea, evident1

, numai pentru întrebărilor de cunoaştere- greul validităţii se judecă şi se rezolvă aşa cum aţi învăţat la cursul general despre măsurare(cursurile 5 – 7). Facem o scurtă recapitulare:* VALIDITATEA DE CONŢINUT = gradul în care întrebarea măsoară indicatorul pe care ne-am propus să-l măsurăm. Cu alte cuvinte, MĂSURĂM CEEA CE NE-AM PROPUS SĂMĂSURĂM?* VALIDITATEA DE CONSTRUCT (în ce grad măsurarea ne ajută să identificăm factoriiexplicativi ai fenomenului studiat; se determină prin analiza intercorelaţiilor dintre variabile) se

judecă preponderent în legătură cu definiţia operaţională, dar nu trebuie să le neglijăm în legăturăcu felul în care am „tradus” indicatorii în întrebări* VALIDITATEA DE CRITERIU (gradul în care măsurătorile efectuate permit observarea

relaţiilor cu alte măsurători realizate de aceiaşi sau de alţi cercetatori) este cea mai gîdilicioasă încazul anchetelor. Sondajele electorale, cel mai frecvent tip de anchetă şi cu cea mai largă

1 idem nota anterioară

6



mobilizare a atenţiei publice, sînt adeseori subiect de comparaţie mutuală, pentru că se întîmplăfrecvent, mai ales în (pre)campaniile electorale, să avem două sau mai multe, cu acelaşi univers,marjă de eroare, perioadă de referinţă, dar cu procente (cote de nivel) diferite pentru aceiaşi„cai”, peste marja de eroare. Efectul este declasarea publică a sondajelor ca practică decunoaştere, orice „cal” care nu se simte bine cu cifrele publicate a învăţat şi ştie să le pună subdubiu. Efectele se extind foarte departe, pînă la însăşi profesia de sociolog. Trebuie să încetăm să

tratăm cu superficialitate validitatea de criteriu, străduindu-ne incomparabil mai mult în direcţiacomparabilităţii rezultatelor - „uşorul” validităţii anchetelor stă în acurateţea gramaticală şi logică a întrebărilor. Despre care

pur şi simplu nu se discută, se execută! Dubla negaţie, disjuncţiile şchioape, conjuncţiilemultiple, topica „argheziană”, formulările neclare, frazarea „ciceroniană”, expresiile echivoce, casă nu mai vorbesc despre greşelile de exprimare fac parte şi ele din gama greşelilor grosolane.

Nu cred că trebuie să vă spun cum să le evitaţi. Cred însă că trebuie să vă somez „să măsuraţi deo sută de ori înainte de a tăia o dată”. Nu porniţi nici o anchetă înainte ca ghidul de interviu sauchestionarul pe care l-aţi elaborat să facă obiectul unei vînători veritabile de greşeli gramaticale,logice şi de exprimare. Cu atît mai mult cînd e vorba despre chestionare autoadministrate (pecare şi le aplică subiecţii înşişi), unde veţi avea grija suplimentară a greşelilor de editare şi pe cea

a machetării.- o chestiune mai specială este cea a erorilor de fidelitate/ validitate care pot surveni din

procedurile de înregistrare a datelor. Este de obicei o chestiune de organizare a muncii şi deconfort al operatorului care încarcă baza de date, care se pune în special în cazul interviurilor structurate şi al anchetelor cu chestionar. O vom aborda la cursul dedicat acestor variante deanchetă

- situaţia interogativă- reunesc sub această denumire întreaga problematică a fidelităţii anchetei, în principal a

întrebărilor de cunoaştere. Încerc astfel să unific erorile de fidelitate şi sursele de eroare într-o perspectivă unitară şi, în plus, sociologică- pornesc de la premisa că orice anchetă implică o interacţiune socială, între cineva care întreabă

– operatorul de interviu, şi cineva care răspunde – subiectul sau, în cazul interviurilor de grup,subiecţii. Sînt şi anchete în care, nefiind faţă-în-faţă ( face-to-face) sau nominală, interacţiunea

pare inexistentă. De exemplu, ancheta prin telefon, chestionarele „fluturaş”, ancheta prin poştă,alte anchete cu chestionar autoadministrat sau ancheta Delphi, un interviu de grup în caresubiecţii, deşi formează un grup, nu interacţionează ca grup nominal. Pot însă argumenta că şi înaceste variante, ancheta are ca fond generator o interacţiune socială, exact aşa cum o găsim înmanualele de „Sociologie generală”. De altfel S. Chelcea însuşi admite că ancheta este„conversaţie”, „comunicare lateralizată”1 şi chiar „interacţiune socială”- şi atunci, în loc să tratez sursele de eroare de tip „reacţie de faţadă”, „efectul de halou” sau

„raţionalizare” ca incidente ce pot surveni pentru fiecare tehnică de anchetă sau tip de întrebări în parte (aşa cum face, de exemplu, S.Chelcea, vezi cap. 6 din „Metodologia cercetăriisociologice”), am ales să le agreg, folosindu-mă de un concept integrator – interacţiunea socială,concept care ne este cunoscut şi, în acelaşi timp, este foarte important pentru oricare sociolog.(Această opţiune poate fi respinsă numai prin contraargumentarea premisei că orice anchetă esteo interacţiune socială. Încercaţi);

- identificînd ancheta ca interacţiune socială, obţin următoarele cîmpuri de judecată,fiecare dintre ele un generator de prudenţe şi de alte instrucţiuni generale pentru construcţiainstrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent:

I. competenţa culturală (în cultura dată), în special competenţa lingvistică, dar şi oricealtă competenţă de comunicare

1 Cred că vrea să spună asimetrică. Ca termen în ştiinţele sociale (în special în psihologia cognitivă) „lateralitate”înseamnă cu totul şi cu totul altceva.

7



- atît cel care întreabă, cît şi cel care răspunde fac parte dintr-o anumită cultură (în sensulantropologiei culturale). Presupoziţia, tacită!, este că fiecare dintre ei este competent în culturadin care face parte. Cred că este o presupoziţie pe care e mai înţelept să încetăm de a o trata caobligatoriu adevărată

- şi mai discutabilă mi se pare presupoziţia, de asemenea tacită, că cele două părţi fac parte din aceeaşi cultură. De exemplu, că atît întrebătorul, cît şi întrebatul sînt români, deci au o

competenţă de bază, de exemplu lingvistică, suficientă ca să se înţeleagă între ei. De aici decurgecă- orice anchetă trebuie circumscrisă strict culturii din care fac parte cei care sînt implicaţi de şi înancheta respectivă- orice anchetă ar trebui să se deruleze exclusiv în limba şi în modul de utilizare a limbii pe carele stăpînesc toţi cei implicaţi. Mai larg, orice ieşire din competenţa atribuibilă în mod rezonabilfiecărui membru al culturii în care se face ancheta este o sursă de eroare. De exemplu,

presupunînd că este o întrebare de cunoaştere, întrebarea „În ce direcţie credeţi că merge ţaranoastră” şi variantele ei de răspuns ridică mari probleme de fidelitate, pentru că nu ştim în modrezonabil cum o vor semnifica subiecţii. Acelaşi lucru despre întrebări mult mai simple, deexemplu „Cum se numeşte, cum numiţi cartierul în are locuiţi” (întrebare deschisă), la care am

obţinut frecvent răspunsuri de genul „mizerabil” sau „acceptabil” sau „liniştit”, dar şi „Centru- Nord” sau „Şoseaua Predealului” sau „Tractorul V”

- cred că este incomparabil mai sagace să admitem că, de fapt, persoanele implicate într-oanchetă aparţin de culturi diferite. Şi atunci, cercetătorul:- ori devine competent în cultura întrebaţilor. Asta presupune că unităţile de analiză (e.g.

persoanele) care formează universul anchetei aparţin unei anumite culturi suficient de omogene.De exemplu, universul anchetei sînt muncitorii din Braşov, despre care avem motive serioase săcredem că împărtăşesc o cultură comună, cultură diferită faţă de propria noastră cultură. Ca săfacem un instrument de anchetă eficace din punctul de vedere al fidelităţii ar fi nevoie sădevenim competenţi în cultura muncitorilor din Braşov, cu siguranţă în modul în care eiutilizează limba română;- ori identifică şi utilizează ca atare o meta-cultură, un meta-limbaj, în care atît el cît şi întrebaţiiau o competenţă consistentă şi echivalentă. Asta presupune că există o cultură şi un limbaj careinclud cultura şi limbajul muncitorilor din Braşov, cultură şi limbaj în care sînt competenţi atîtmuncitorii din Braşov cît şi cercetătorul lor. Normal, situaţia interogativă se derulează în aceastămeta-cultură, respectiv în acest meta-limbaj. E posibil să aveţi impresia că prea despic firul în

patru, deci că există o competenţă culturală/ lingvistică de bază echivalentă pentru toţi vorbitoriiunei limbi naturale, care competenţă este suficientă pentru montarea oricărei situaţii interogative.Răspund cu o întrebare: vorbeşte cineva în limba din chestionarele sociologilor?

II. competenţa de cunoaştere, cu menţiunea, adeseori uitată în practica anchetelor, căambii termeni ai anchetei – cercetătorul şi subiectul – sînt, indiferent de „lateralizarea” invocată

de profesorul Chelcea, titulari de cunoaştere. Ca surse de prudenţe şi instrucţiuni avem de luat încalcul, în măsura în care îi cunoaştem, tot felul de parametri, de la cei furnizaţi de psihologiacognitivă, la cei pe care ţin de specificul cunoaşterii interpersonale şi de învăţarea socială;

III. „jocurile socialităţii”. Aşa cum, sper, aţi învăţat la „Sociologie generală” (şi nunumai), interacţiunile sociale sînt chiar terenul socialităţii noastre, în cel mai larg şi, în acelaşitimp, minuţios sens. Ancheta nu se poate sustrage de la modul nostru de a fi fiinţe sociale – de ane da mari, de a ne poziţiona, de a ne diferenţia, de a ne apăra etc., ba chiar de face curte sau de aflirta;

IV. „jocurile psihologice”. După mine, ele nu se diferenţiază de „jocurile socialităţii”, dar trebuie să mă supun distincţiei dintre psihologie şi sociologie. Exemplific „jocurile psihologice”cu ceva ce toată lumea admite că intervine în anchetă, în special ca surse de distorsiune, şi anume

„mecanismele defensive”. Nu am găsit un text adecvat suficient de scurt, ca atare, vă trimit laceva cam psihiatric (Ionescu, Ş., Jacquet M.-M., Lhote, C., Mecanismele de apărare. Teorie şiaplicaţii clinice, Editura Polirom, Iaşi, 2002). Ideea este să luaţi un prim contact cu aceste

8



mecanisme. Vă rămîne vouă sarcina de a medita la modul în care aceste mecanisme pot intervenica surse de distorsionare a fidelităţii anchetei.

BIBLIOGRAFIE

Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice, ediţia a treia, Editura Economică,Bucureşti, 2007, cap. 6, 7

Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi practică , ediţia aII-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 57 – 158

9



Ancheta sociologică1. Decizia la nivelul metodei

- 1.1. Definiţie şi istoric- 1.2. Schiţă taxonomică a anchetelor sociologice- 1.3. Problematica validităţii şi fidelităţii anchetei. Prudenţe şi alte instrucţiuni generale de

construcţie a instrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent.Situaţia interogativă

CURSUL 9. 07.12.2007- 1.4. În ce situaţii alegem metoda anchetei (criteriile de decizie)

2. Decizia la nivelul tehnicilor şi procedeelor. Instrucţiuni specifice de construcţie ainstrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent. Peancheta prin chestionar, ca tehnică tipică pentru metoda anchetei- 2.1. Re-priză. Decizia metodologică în cascadă- 2.2. Decizia la nivelul tehnicilor de anchetă- 2.3. Decizia la nivelul procedeelor de anchetă

- 2.4. Ancheta sociologică prin interviu3. Tehnici şi procedee de anchetă care merită o prezentare distinctă (pentru că sînt

frecvent utilizate sau pentru că prezintă specificităţi utile)- 3.1. Interviul de profunzime (indepth interview) şi interviul de grup ( focus-group)- 3.2. Interviul de evaluare în managementul resursei umane- 3.3. Ancheta Delphi- 3.4. Sondajul (de opinie) electoral. Povestea indicelui de stabilitate- 3.5. Sondajul de audienţă tv

- 1.4. În ce situaţii alegem metoda anchetei

- încep cu ultimul criteriu din listă, şi anume propria ta intuiţie, despre care insist să spunurmătoarele.

Se spune că atunci cînd ne dorim cu adevărat să realizăm ceva, întregul Univers conspirăca să se întîmple ceea ce ne dorim1.

Ei bine, se pare că întregul Univers mai conspiră la ceva. Şi anume conspiră pentru casociologii să facă anchete.- Exact în momentul în care află că au de făcut o cercetare de teren, sociologii ştiu deja că o vor face prin metoda anchetei şi anume prin tehnica anchetei cu chestionar. Avem un adevărat drive

către anchetă, greu de contracarat deoarece ancheta este în mod incontestabil metoda cea mai prietenoasă cu confortul nostru şi cu competenţa de cercetare aşa cum o învăţăm în şcoală şi o perfecţionăm din ceea ce vedem în jur ca practică profesională vizibilă.- În plus, pentru orice connaîsseur , fie el şi mai diletant, inclusiv pentru clienţii cercetărilor noastre, chestionarul este pentru sociolog ceea ce este testul pentru psiholog, haina vărgată

pentru puşcăriaş, halatul alb+stetoscopul pentru medic.Astfel, sîntem împinşi/ împinse, şi din interior şi din exterior, spre „alegerea” anchetei

înainte să judecăm, fie şi superficial, care dintre cele patru metode sociologice se potriveşte celmai bine pentru cercetarea noastră.

Nu cred să existe o soluţie radicală de a rezista la această împingere. Aşa cum spuneam şialtă dată, vă recomand să vă creaţi totuşi, cu ocazia fiecărei cercetări, un moment de reflecţie

1 Iar eu vă garantez pe cuvînt de onoare şi subscriu cu ambele mîini că exact aşa e. Cu condiţia, esenţială, să nedorim cu adevărat.

10



asupra alegerii metodei adecvate, moment pe care să-l realizaţi în succesiunea observaţie,experiment, analiză de conţinut, anchetă.- Cu alte cuvinte, indiferent de obiectivele cercetării, ipotezele acesteia, universul acesteia,resursele de care dispuneţi etc., începeţi procesul de decizie metodologică judecînd mai întîi dacămerge sau nu merge observaţia. Dacă nu merge, judecaţi oportunitatea experimentului. Dacă numerge nici experimentul, judecaţi oportunitatea analizei de conţinut. Abia după ce aţi constatat

că nici această metodă nu merge, e clar, aveţi de făcut o anchetă. Asta pentru situaţiile în careveţi alege soluţia unei metode unice.- Pentru situaţia în care aţi decis că veţi utiliza metoda anchetei, mai rămîne să judecaţi şi sădecideţi dacă aveţi nevoie de observaţie sau/ şi de experiment sau/ şi de ananliza de conţinut cametodă/ metode complementară/ complementare.- Pentru situaţiile în care aţi decis că merge observaţia sau experimentul sau analiza de conţinut,rămîne să judecaţi şi să decideţi dacă aveţi nevoie de (ceva din) metoda anchetei ca metodăcomplementară.

- adevărul e că – dincolo de confort, de automatisme şi de alte „împingeri” pe care le putem acuza drept păcate – ancheta este excepţional de versatilă.

Funcţionează în acest sens, ca bază, faptul că „obiectul” nostru vorbeşte, inclusiv cărăspunde la întrebări.

Dar funcţionează în special propria noastră inventivitate, capacitatea noastră infinită de ainventa reţete de anchetă (i.e. tehnici şi procedee) pentru orice cercetare de teren.- Astfel, ancheta are o dezvoltare de tehnici şi de procedee foarte importantă, care îi permite săacopere convenabil orice exigenţe de precizie/ acurateţe, validitate şi fidelitate. Dezvoltare carela celelalte metode e incomparabil mai slabă sau, uneori, inexistentă.- În consecinţă, nivelul pe care îl vom atinge în aceste privinţe la nivelul instrumentului depindemai degrabă de alegerea adecvată a tehnicii/ procedeului şi de construcţia efectivă ainstrumentului.

- practic, nu există interdicţii de utilizare a anchetei, nici ca metodă unică, nici ca metodăcomplementară.

Fac excepţie numai situaţiile în care pur şi simplu nu avem subiecţi, situaţii care seabordează prin analiza de conţinut.

Altfel, nu avem decît restricţii. E cumva ca în bancul de pe vremuri: de ce au miliţieniimanşete albe pînă la cot? Ca să ştie de unde să-şi îndoaie mîna. Dar de ce pe manşete au cîte unnasture metalic? Pentru ca să nu se şteargă cu manşeta la nas. Dar de ce nasturele străluceşte?Pentru că ei totuşi se şterg.

Cu un pic de ştiinţă despre nasuri, nasturi şi manşete plus un pic de inventivitate, ne putem şterge. Sau, în caz de defecte de ştiinţă plus inventivitate, cu ceva suferinţe. Astfel:

- ancheta e cam icomodă în cercetările în care:* avem de măsurat variabile latente (de exemplu valorile unei culturi organizaţionale);* avem de măsurat variabile relative la comportamente a căror punere în public contravinecutumelor şi normelor sociale;* avem de testat ipoteze cauzale.Spun „cam” deoarece, cu eforturi speciale de construcţie şi de interpretare, ancheta poate

rezolva şi acest gen de situaţii;- în ceea ce priveşte utilizarea anchetei în combinaţii metodologice, în mod obişnuit ancheta estemetoda conducătoare;- vă avertizez, anchetele sînt costisitoare:* talia eşantioanelor depinde foarte puţin de mărimea universului anchetei. Pentru o marjă de

eroare de +/-3% la nivelul de încredere de 95%, talia eşantionului se abate foarte puţin de 1.157de subiecţi, indiferent dacă numărul de persoane care formează universul este 300 de milioanesau 3 milioane, 30 de mii sau 3 mii;

11



* nu uitaţi de operatori – potriviţi cu sarcina de intervievare, instruiţi, oneşti şi motivaţi – onecesitate imperativă pentru aproape orice tehnică/ procedeu de anchetă;* nu uitaţi de timp. În majoritatea lor, tehnicile/ procedeele de anchetă sînt cronofage;- după criteriul specificul universului cercetării (deci al unităţilor de analiză), nu se cunosc (maiexact, eu nu cunosc) contraindicaţii de utilizare a anchetelor după acest criteriu. Desigur însă, nuse pune problema utilizării anchetei atunci cînd universul anchetei este format din:

* comportamente în proces, deci avem de ales metoda observaţiei;* comportamente înregistrate (de un fel sau altul), deci avem de ales metoda analizei de conţinut;- după criteriul specificul cercetării:* ancheta este optim potrivită pentru cercetările descriptive. Pentru cercetările explicative, euunul aş utiliza metoda experimentală;* aş fi reticent în utilizarea anchetei ca metodă unică sau principală în cercetările-acţiune şi, maiales, în cercetările „instant” (i.e. cele care produc suporturi de cunoaştere pentru prestaţiilenoastre profesionale).

După cum se vede, restricţiile se gestionează ca sursă suplimentară de prudenţemetodologice (tehnice, procedurale, instrumentale) şi pragmatice.

2. Decizia la nivelul tehnicilor şi procedeelor. Instrucţiuni specifice de construcţie ainstrumentelor de măsură specifice anchetei şi a contextului de măsurare aferent. Peancheta prin chestionar, ca tehnică tipică pentru metoda anchetei

- 2.1. Re-priză. Decizia metodologică în cascadă

- după cum sper că v-aţi prins, ideea este că pentru a construi instrumente de măsură binedotate la precizie/ acurateţe, validitate şi fidelitate avem de realizat o succesiune de alegeri/decizii în cascadă: mai întîi decidem ce metodă de cercetare vom utiliza, apoi decidem cetehnică/ tehnici şi încheiem cu decizia asupra procedeului/ procedeelor. Prin această cascadă dealegeri/ decizii, obţinem la fiecare nivel:- cîte un set de instrucţiuni sau măcar de restricţii şi prudenţe cu privire la construireainstrumentului. Aceasta nu este altceva decît să-ţi pui la dispoziţie, cu ocazia fiecăreia dintrecercetările tale, experienţa metodologică acumulată de sociologii (şi nu numai de sociologii) dedinaintea ta;- instrucţiuni, restricţii şi prudenţe din ce în ce mai specifice, mai focalizate. În momentul în caream finalizat cascada, deci am ales/ decis cu privire la procedeu/ procedee, în mintea noastrăinstrumentul este cît se poate de clar focalizat;

- supoziţia pragmatică a deciziei metodologice în cascadă (ca, de altfel, a oricărei deciziimetodologice) este că experienţa metodologică de cercetare a fost codificată şi este codificată înmod continuu. Deci că această experienţă anterioară este în mod real şi confortabil accesibilăoricărui sociolog. Vă informez că în linii generale lucrurile chiar aşa şi stau: experienţametodologică de cercetare este stocată în manualele şi în celelalte cărţi de MTCS;

- lucrurile nu stau chiar aşa în ceea ce priveşte codificarea, deci disponibilitatea reală aexperienţei metodologice şi confortul accesului la ea.- În sensul că instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele metodologice acumulate nu sînt încastrateîntr-o taxonomie riguroasă şi în acelaşi timp foarte uşor de înţeles şi de ţinut minte a metodelor/tehnicilor/ procedeelor de cercetare sociologică. Pentru motivul, pe care îl cunoaşteţi deja, că oastfel de taxonomie nu există (şi nici nu sînt semne că cineva este interesat să lucreze la ea).

- Dar asta nu înseamnă că nu avem acumulări de instrucţiuni, restricţii şi prudenţe metodologice.Avem, dar ele nu sînt codificate pe o taxonomie clară, sistematică, acceptată de vreo majoritate

12



şi uşor de ţinut minte. Şi nu sînt deloc sigur că atunci cînd veţi ajunge la deplina maturitate profesională veţi beneficia de o astfel de codificare.- În plus, sîntem tot timpul sub presiunea timpului, deci a automatismelor şi invenţiilor ad-hoc,ceea ce înseamnă că nu prea ne vine să rulăm cascada decizională. Deci că ajungem să neconstruim instrumentele nu pe baza acumulării de instrucţiuni, restricţii şi prudenţe metodologicerezultate dintr-o succesiune de alegeri/ decizii în cascadă, ci pe baza unui număr restrîns de

instrucţiuni, restricţii şi prudenţe metodologice pe care mintea noastră le deţine/ scoate nu-se- prea-ştie de unde şi nici la ce nivel de garantare.

- În concluzie, după ce că nu avem cum să facem o cascadă decizională riguroasă şiexhaustivă, mai şi sîntem înclinaţi către automatisme metodologice. Dar,

a. cu ocazia fiecărei cercetări, merită să ne străduim din răsputeri ca să rulăm cel maiextins conveer de opţiuni metodologice posibil în condiţiile date. Chiar dacă nu ne este prea clar cum se alocă aceste opţiuni pe taxonomia metode/ tehnici/ procedee, o tipologie a sculelor decercetare/ măsurare tot avem în cap. Să o rulăm pe aceasta. Chiar dacă nu ne iese o cascadă ca lamama ei, ne iese un set de instrucţiuni, restricţii şi prudenţe pentru construirea instrumentuluiincomparabil mai deştepte, mai sigure şi mai folositoare decît automatismele şi adhocismele;

b. atenţie la trusa voastră personală de scule de cercetare/ măsurare, atît la extinderea eitipologică cît şi la gradul ei de structurare. Idealul spre care e rezonabil să tindem este o magaziede scule, cum să-i zic, taxonomizată. Adică, adună continuu tot felul de astfel de scule/ tipuri(game) de scule, aruncă-le în magazie; iar la anumite perioade de timp fă din nou ordine înmagazie, reinventînd sistemul de stelaje, rafturi, cutii, cutiuţe. [Pentru mine de exemplu, cea mairecentă intrare (new entry) în magazie este ideea de scule participatorii. Constat deja că în curîndva trebui să fac o nouă aranjare a magaziei, şi că în mintea mea cineva lucrează în acest sens(chiar şi cînd eu sînt atent la altceva).]

c. e folositor să ştiţi că experienţa metodologică de cercetare (adică seturi de instrucţiuni,restricţii şi prudenţe pentru construirea instrumentelor de măsurare şi a contextelor de măsurareaferente acestora) o găsiţi stocată în special în:- cărţile de epistemologie (e.g. Flonta, M. ş.a., Introducere în teoria cunoaşterii ştiinţifice,Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2004; Sorea, D., Epistemologia socioumanului.Caiet de seminar , Editura Universităţii TRANSILVANIA, Braşov, 2005),- manualele şi tratatele generale de MTCS. De obicei, acestea codifică experienţa respectivă pecapitole decupate la primul nivel, cel al metodelor. Într-un fel sau altul, la fiecare capitol aveminstrucţiuni, restricţii şi prudenţe pentru principalele tehnici (şi procedee) aferente metodeirespective;- cărţile de MTCS specializate* pe o anumită metodă (e.g. Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie.Teorie şi practică , Editura Polirom, Iaşi, 1997),

* pe o anumită tehnică (e.g. Bulai, A., Mihăilescu, V., (coord.), Sondajul de opinie, Caietmetodologic nr. 1, Univ. Bucureşti, 1997),* pe un anumit procedeu (e.g. Krueger, R. A., Casey, M. A., Metoda (sic) focus grup, EdituraPolirom, Iaşi, 2005);- studiile sociologice bazate pe cercetări de teren. De obicei (aşa e şi normal), ele descriu şi reţetade măsurare utilizată;- studiile şi articolele ştiinţifice cu subiect metodologic.

- 2.2. Decizia la nivelul tehnicilor de anchetă

- Simt nevoia să vă reamintesc că încercarea de a taxonomiza sculele sociologice decercetare/ măsurare pe nivelele metode – tehnici – procedee (– instrumente) este doar un

13



instrument de lucru, de care mă folosesc numai pentru a încerca o mai bună claritate expozitivă.Şi, aşa cum veţi vedea, numai atît cît pot.

Să nu vă aşteptaţi cumva să o regăsiţi ca pe ceva acceptat în mod stabil de o majoritateoarecare. Pentru majoritatea sociologilor, a denumi ancheta prin chestionar ca „tehnică” şi nu ca„metodă”, ca „procedeu” sau chiar ca „instrument” este un moft, un ambîţ provincial, oricumceva şi neimportant. şi neinteresant şi inutil. (De altfel, pentru scopuri mai ambiţioase, chiar şi

mie mi se pare foarte discutabilă, nu atît la nivelul terminologiei cît, în mod esenţial, la nivelulamplitudinii şi rigorii taxonomice.)

- Cu această convenţie reamintită, împart astfel metoda anchetei sociologice pe tehnici decercetare:

- 2.2.a. după criteriul procedeului principal- a1. ancheta sociologică prin chestionar - a2. ancheta sociologică prin interviu- a3. ancheta combinată (chestionar şi interviu)- 2.2.b. după scopul lor de cunoaştere1

- b1. anchetele explorative

- Facem o anchetă explorativă atunci cînd interesele noastre de cunoaştere se limitează la nevoiade a decide cu suficientă siguranţă dacă facem o cercetare sociologică sau nu facem.- Facem o anchetă explorativă atunci cînd am decis să facem o cercetare sociologică şi avemnevoie de un suport de cunoaştere pentru* deciziile metodologice iniţiale, ca de exemplu: ce metodă să utilizăm; ce nivel de acoperireeste potrivit;* susţinerea procesului (reiterativ!) obiective – conjectări – ipoteze – relaţie evidenţială de

principiu.- Facem o anchetă explorativă atunci cînd am decis că facem o cercetare sociologică şi trebuie săne familiarizăm cu terenul. Avem de obţinut variatele informaţii şi cunoştinţe prealabile necesare

pentru realizarea paşilor următori în conceperea şi proiectarea cercetării respective (e.g. cu privire la specificităţile universului probabil al cercetării);

menţiune specială: în opinia mea, ancheta explorativă este obligatorie în ceea ce priveştestabilirea obiectivului/ obiectivelor cercetării împreună cu beneficiarul acesteia. Deci clasificdiscuţiile prealabile cu beneficiarul cercetării ca varietate esenţială şi imperativă a ancheteiexplorative.- În mod obişnuit, anchetele explorative se fac prin procedeul interviului non-directiv (deci adiscuţiei, fr. entretien), individual sau/ şi de grup. Putem vorbi însă de o adevărată metodăexplorativă, deoarece în mod normal completăm cu observaţii, cu vizionări şi lecturi ceea ceaflăm prin viu grai.- Deşi sînt cercetări de teren, anchetele explorative nu măsoară nimic. Ele produc însă importante

şi utile indicaţii prealabile în gama măsurării nominale.- Anchetele explorative nu se judecă după precizie/ acurateţe, validitate şi fidelitate. Ele se judecă după productivitatea lor decizională şi euristică.

- b2. anchetele de estimare- Facem o anchetă de estimare atunci cînd trebuie să facem o cercetare, am decis să o facem cumetoda anchetei, dar resursele nu ne permit măsurarea instrumentală. În practica profesională desociolog, aceasta este o situaţie care survine incomparabil mai frecvent decît sînt dispuşi săaccepte sociologii de serai (academic).- Anchetele de estimare se judecă după precizie/ acurateţe, validitate şi fidelitate. Mai mult, elese mai judecă, şi încă la modul cel mai exigent, după caracterul lor inedit (capacitatea lor de a

1 Începem cu decizia după acest criteriu, deoarece o putem expedia mai repede decît pe cea după criteriul a. Nu l-am pus primul pentru a nu vă încurca memoria contrazicînd aşezarea în pagină a paragrafului 1.2. Schiţă taxonomică aanchetelor sociologice de la cursul anterior.

14



spune ceva ce beneficiarii anchetei nu ştiu deja) şi după relevanţă (capacitatea lor de a spuneceva important pentru beneficari).- Cu alte cuvinte, din perspectiva beneficiarilor lor, anchetele de estimare se supun exigenţelor valabile pentru orice fel de cercetare profesionistă. Cum facem faţă acestor exigenţe în condiţiileîn care resursele nu ne permit măsurarea instrumentală, deci cercetarea ştiinţifică? Am mai vorbitdespre asta la cursul despre „Măsurare”. Insist acum doar asupra importanţei esenţiale a

competenţei lingvistice a sociologului. Numărul de cuvinte pe care le cunoaştem în limbanaturală pe care o vorbim în mod obişnuit este garanţia esenţială şi indicatorul competenţei demăsurare nominală. Înainte de competenţa teoretică (numărul şi acurateţea termenilor pe care îistăpînim) funcţionează competenţa lingvistică.

- b3. anchetele de măsurare- Sînt anchetele ştiinţifice, despre care în esenţă este acest curs.

- Lucrînd la acest curs mi-am dat seama că criteriul scopului de cunoaştere (cu taxoniiexplorativ, de estimare, de măsurare) poate fi urcat la nivelul superior de generalitate, cel almetodelor, deci al cercetărilor sociologice. Am avea astfel o tipologie de genul următor, undeanchetele explorative, de estimare, de măsurare formează doar coloana a doua):

A1. metoda

anchetei

A2. metoda

observaţiei

A3. metoda

experimentului

A4. metoda

analizei deconţinutB1. metode/ cercetăriexplorative

A1.B1 A2.B1 A3.B1 A4.B1

B2. metode/ cercetări deestimare

A1.B2 A2.B2 A3.B2 A4.B2

B3. metode/ cercetări demăsurare

A1.B3 A2.B3 A3.B3 A4.B3

Nu-mi dau seama dacă fiecare căsuţă A.B face sens sau poate fi umplută – cu ceva cedeja există sau cu ceva ce poate fi inventat. De exemplu, mă întreb dacă este posibilă o „analizăde conţinut explorativă”.sau un „experiment de estimare”. Dar sînt sigur că prin promovareacriteriului „scopul de cunoaştere” la nivelul superior de generalitate putem capta instrucţiuni,

restricţii şi precizări interesante.

- 2.2.a. Revin la criteriul a. după criteriul procedeului principal, în funcţie de careavem următoarea divizare pe tehnici: a1. ancheta sociologică prin chestionar, a2. anchetasociologică prin interviu, a3. ancheta combinată (chestionar şi interviu).

Decizia de alegere a lui a3, combinaţia de tehnici, pune doar problema tehniciiconducătoare, respectiv complementare. Decizia majoră la nivelul tehnicilor de anchetă este întrea1 şi a2.

Deci, în ce situaţii alegem interviul şi în ce situaţii alegem chestionarul. Pentru unsupliment de claritate, modific un pic întrebarea: cînd alegem interviul şi nu alegemchestionarul.[Precizez că din raţiuni didactice vă fac acum numai o introducere la interviu, urmînd să-labordăm pe larg, cu procedeele aferente, la cursul următor.Mai trebuie să spun că, n-am încotro, mă folosesc de cîteva cunoştinţe pe care le veţi învăţa defapt mai încolo.]

Dacă admitem că ancheta este o metodă de constituit evidenţe, deci de măsurare, iar interviul este o tehnică de anchetă, atunci singurul tip de interviu admisibil pentru constituirea deevidenţă este interviul structurat. Dacă luăm cazul interviurilor semistructurate sau nestructurate,de exemplu interviurile de profunzime (indepth interviews), e foarte greu să le apărăm cainstrumente acceptabile de măsurat dincolo de un destul de vulnerabil nivel nominal. (Iar dacăluăm cazul interviurilor explorative, altfel excepţional de utile în practica profesională, ele pur şi

simplu nu fac parte din metoda ştiinţifică deoarece nu sînt destinate să adune probe, deci sămăsoare.)Problema e că nu există nici o diferenţă de principiu între realizarea unui interviu

stucturat şi realizarea unui chestionar. Ghidul de interviu, ca şi chestionarul, conţin aceleaşi

15



tipuri de întrebări, fiecare întrebare de cunoaştere măsoară un indicator din definiţia operaţionalăetc. Avem aceeaşi succesiune rigidă de întrebări, pe care operatorul nu are voie să o modifice,aceeaşi grijă a operatorului să frazeze întrebările în mod identic de la un subiect la altul, aceeaşiobligaţie de a consemna ca atare răspunsurile subiecţilor.

Concluzia ar fi că ancheta prin interviu nu este decît un derapaj, o corupere de la ancheta prin chestionar. Rigoare mai slabă, validitatea mai slabă, fidelitate mai slabă. Mare atenţie la

faptul că, aşa cum putem constata ori de cîte ori dorim, în faţa unei anchete prin interviu, şisociologi şi beneficiari, cu toţii avem un sentiment de excusez de peu. În sensul că, neavîndcondiţii pentru o anchetă prin chestionar, am ales o variantă mai slabă, mai puţin riguroasă aacesteia, şi anume o anchetă prin interviu.

Practic vorbind, atunci cînd decizia ta este că metoda de cercetare trebuie să fie ancheta,- prima ta opţiune trebuie să fie ancheta prin chestionar;- dacă judecata îţi spune că trebuie anchetă prin chestionar, dar nu ai condiţii pentru a o face, estemai bine să te retragi decît să faci o anchetă prin interviu, indiferent cît ar fi el de structurat;- dacă judecata îţi spune că trebuie anchetă prin interviu structurat, i. vei evita fără greş fie şi săsugerezi situaţii de genul excusez de peu; ii. vei arăta cu claritate beneficiarului care sîntargumentele pentru care ai optat pentru interviu structurat. (Vezi aliniatul următor pentru

contextele în care e de ales interviul structurat şi nu chestionarul. )Există totuşi o diferenţă între interviul structurat şi chestionar, care face ca ancheta prin

interviu structurat să performeze acolo unde ancheta prin chestionar nu performează sau, cel puţin, să performeze mai bine. Această diferenţă este caracteristica esenţială a interviuluistructurat, şi anume preponderenţa netă a întrebărilor deschise. La care ţin neapărat să adaug

posibilitatea de a asocia diverse activităţi observaţionale, incomparabil mai bune decît în cazulanchetei prin chestionar.

Contextele (situaţiile) de cercetare în care aceste diferenţe înclină decizia spre interviulstructurat sînt cam următoarele:- universul anchetei este format din persoane (foarte) importante. De exemplu VIP-uri, dar sînt şialte situaţii în care persoanele care formează universul anchetei trebuie/ merită/ sînt interesant detratat ca importante;- experienţa pe care o putem convoca este nesigură pentru formularea unor variante de răspunsadecvate dacă am utiliza întrebări închise sau cafeteria. E vorba despre: i. anchetele pe teme/obiective de cunoaştere inedite sau rar abordate sau nu prea abordate în ultimul timp; ii.anchetele pe universuri nu prea abordate, despre care nu prea ştim ce răspunsuri pot avea laîntrebările anchetei sau, dacă ştim părerile, nu ştim care sînt exprimările tipice;- variabilele de măsurat, respectiv ipotezele de testat prin anchetă necesită probe verbale cu unfoarte mare grad de autenticitate, acurateţe, specificitate (de exemplu, măsurarea/ ipotezele cer

probe despre structuri gramaticale, intonaţie, particularităţi de exprimare);- măsurarea/ ipotezele cercetării necesită asocieri de probe verbale cu probe observaţionale (de

predilecţie reacţii comportamentale non-verbale, respectiv detalii ale contextului spaţial alintervievării);- avem motive să credem că persoanele care formează universul anchetei au de spus lucrurideosebit de interesante şi de importante;- avem probe că universul anchetei este foarte pestriţ, este format din persoane foarte diferiteîntre ele;- intuim/ ştim (eventual din cercetarea explorativă) că obiectivele anchetei sînt de natură săgenereze răspunsuri foarte diverse din partea subiecţilor anchetei;- proiectantul anchetei/ membrii echipei de concepţie şi proiectare au interese de cunoaştere carenecesită să facă ei înşişi pe operatorii de teren.

Există şi o restricţie tăioasă în utilizarea anchetelor prin interviu (structurat), şi anume

calificarea operatorilor. Ancheta prin interviu cere operatori mult mai bine formaţi, antrenaţi şimotivaţi decît ancheta prin chestionar.

16



- 2.3. Decizia la nivelul procedeelor de anchetă

Dacă taxonomia sculelor sociologice de cercetare ar fi mai mult decît ceea ce este de fapt(şi anume o tipologie vastă, operabilă după tot felul de criterii, unul mai neexclusiv decît altul),ar trebui ca în continuare să procedez cam aşa:

- i. am două tehnici de anchetă, le tratez pe fiecare în parte, punînd în evidenţă pentrufiecare instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele de alegere şi de construcţie care pot fi formulate laacest nivel taxonomic (în paragraful anterior am făcut deja, parţial, asta);

- ii. identific acum, pentru fiecare dintre cele două tehnici, procedeele aferente şi pun înevidenţă, pentru fiecare, instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele de alegere şi de construcţie care

pot fi formulate la nivelul taxonomic al procedeelor. Cu menţiunea că gradul de acurateţe şi deconcreteţe al acestor instrucţiuni, restricţii şi prudenţe ar trebui să fie semnificativ mai ridicatdecît cel pentru instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele specificate la nivelul tehnicilor.

Ei bine, nu se poate sau, în orice caz, eu nu pot. Pentru motivul că tot ceea ce mă ducemintea în materie de taxonomie a anchetelor sociologice este schiţa pe care o cunoaşteţi deja şi

din care reiau acum secvenţa „procedee”.

Schiţă taxonomică procedeelor de anchetă sociologice

- procedee

- chestionarul autoadministrat: expediat prin poştă, via Internet (e-mail, disponibilîntr-un site), în publicaţii periodice (ziare, reviste), aruncat din avion, distribuit în magazine (caatare, în asociere cu un produs), distribuit în cadrul unui eveniment. Nu există interviuriautoadministrate

- chestionarul/ interviul administrat prin operator:- face-to-face: la domiciliul subiecţilor, în alte locaţii (e.g. la locul de muncă al

subiecţilor, pe stradă, în magazine- la telefon- via Internet, în timp real (chat )

- chestionarul/ interviul administrat individual, colectiv („tehnicaextemporalului”), în grup ( focus-group)

- chestionarul/ interviul de date factuale- chestionarul/ interviul de opinie/ atitudine (sondajul de opinie)

- combinaţii (de exemplu chestionarul/ interviul biografic sau cel de istorie orală)- chestionarul (/ interviul) cu întrebări deschise, închise, cafeteria

- chestionarul/ interviul cu aplicaţii specifice- ancheta Delphi- de presă- în managementul resursei umane (MRU, engl. HRM): selecţia de personal, evaluarea

posturilor, evaluarea performanţei în sarcină- în asistenţa socială- în Public Relations (PR)

- în marketing- în medicină (e.g. ancheta epidemiologică, anamneza)- în justiţie (e.g. interogatoriul)

17



Menţionez că:- spaţiile verticale libere indică trecerea la un alt criteriu de clasificare;- nu am mai specificat criteriile pentru că mi se par evidente;- schiţa este foarte departe de a fi epuizat criteriile de clasificare.

În loc de ii. (i.e. „identific acum, pentru fiecare dintre cele două tehnici, procedeeleaferente şi pun în evidenţă, pentru fiecare, instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele de alegere şi deconstrucţie care pot fi formulate la nivelul taxonomic al procedeelor”) voi proceda după cumurmează:

- ii.i. mă bazez foarte tare pe faptul că multe dintre instrucţiunile, restricţiile şi prudenţelede alegere care pot fi formulate la nivelul taxonomic al procedeelor de anchetă sociologică sîntLMC. Deci că a le specifica ar echivala cu o prezentare detaliată a teoriei chibritului. Deexemplu povestea cu chestionarul autoadministrat [expediat prin poştă, via Internet (e-mail,disponibil într-un site), în publicaţii periodice (ziare, reviste), aruncat din avion, distribuit înmagazine (ca atare, în asociere cu un produs), distribuit în cadrul unui eveniment] şi cuchestionarul/ interviul administrat prin operator [( face-to-face: la domiciliul subiecţilor, în alte

locaţii (e.g. la locul de muncă al subiecţilor, pe stradă, în magazine), la telefon, via Internet, întimp real (chat )] Nu cred că cineva poate avea vreo problemă cît de cît serioasă în a decide dacăaplică procedeul chestionarului autoadministrat sau dacă aplică procedeul chestionarului prinoperator. La fel pentru sub-procedeele aferente;

- ii.ii. dar, îmi dau seama că în ceea ce priveşte instrucţiunile, restricţiile şi prudenţele deconstrucţie, lucrurile nu mai sînt chiar sau de fiecare dată LMC. Din nefericire,- nu sînt suficient de la zi cu toate, ba nici măcar cu cea mai mare parte. De exemplu, deşi amcitit cîte ceva despre, nu am făcut niciodată vreo anchetă cu chestionar administrat prin operator,via Internet, în timp real (chat ). În consecinţă, nu am mare brînză să vă spun ca instrucţiuni,restricţii şi prudenţe de construcţie a instrumentului şi a contextului imediat de măsurare pentruacest procedeu;- presupunînd că aş fi cît de cît de la zi, e greu de imaginat cîte ore ar trebui alocate cursuluiuniversitar de MTCS ca să apuc să vă spun măcar esenţialul la fiecare taxon de nivelul procedee.Şi să şi experimentăm un pic, să ne jucăm un pic cu ele.

La această restricţie ne vom acomoda aşa:- învăţaţi singuri/ singure by doing . Cînd judecaţi că aşa e bine, alegeţi cu curaj procedee

(mai) noi sau mai puţin frecventate. Iar ca să vă obţineţi instrucţiunile, restricţiile şi prudenţelede construcţie a instrumentului şi a contextului imediat de măsurare de care aveţi nevoie alergaţila documentare şi învăţaţi singuri/ singure. Pe bune, aşa face toată lumea bună;

- vom învăţa la acest curs, concetrîndu-ne pe chestionar, instrucţiuni, restricţii şi prudenţede alegere şi de construcţie (a instrumentului şi a contextului imediat de măsurare) asociate

procedeelor cel mai des utilizate în practica uzuală a anchetelor sociologice;

- 2.3.1. procedee după criteriul categoriilor de probe (date) care pot fi obţinuteprin chestionar

- probele nu sînt altceva decît răspunsuri, deci reacţii verbale la întrebările conţinute dechestionar. Indiferent la ce se referă aceste reacţii verbale, ele sînt şi rămîn vorbe (despre ceva)

- prin chestionare putem obţine următoarele tipuri de date (probe)- date factuale („fapte”)a. din domeniul personal individual (vîrstă, nivel de instrucţie, venit etc.)

b. din domeniul mediului de viaţă (mediu de rezidenţă, locuinţă, membrii familiei, mediul de

muncă etc.)c. din domeniul comportamentului individual (bugete de timp, modalitate de vot, consummediatic etc.).

18



- judecăţi subiective asupra faptelor, ideilor, relaţiilor, evenimentelor, persoanelor a. opinii

b. atitudinic. motivaţie- cunoştiinţe şi alte fapte de cunoaştere- caracteristici personale non-autoscrutabile pentru subiect (de exemplu, prin includerea de teste

psihologice sau de secvenţedin astfel de teste)- prin chestionar putem realiza orice nivel de măsurare;- prin întrebările din chestionar se pot produce numai descrieri, i.e. datele obţinute prin

chestionar sînt exclusiv descriptive- luate una cîte una, întrebările din chestionar nu pot testa ipoteze, nici cauzale, nici quasi-cauzale;- în consecinţă, ATENŢIE. Prin întrebări „de ce” nu obţinem explicaţii. De altfel, aşa cum dejaştiţi, întrebările „de ce” nu au ce căuta în chestionarele sociologice. Dacă totuşi le punem, ele nu

pot avea decît scop metodologic- cu chestionarul putem produce explicaţii, deci putem testa ipoteze, numai prin

prelucrarea statistică a unor grupări de variabile, şi anume

- pentru explicaţii quasi-cauzale, vom utiliza analiza statistică bi- (e.g. tabelele cu dublă intrare şitestele de corelaţie/ contingenţă) sau multi-variată (e.g. corelaţia rangurilor, analiza vectorială,regresiile, analiza path);- pentru explicaţii cauzale, vom utiliza analiza cauzală (de pildă cu LISREL sau cu PRELIS,extensii specializate ale SPSS);- vă reamintesc că pentru testarea directă a ipotezelor cauzale metoda adecvată esteexperimentul. Profit de ocazie pentru a mă/ vă întreba dacă chestionarul permite montarea îninteriorul lui a unor situaţii experimentale;

- 2.3.2. procedee după tipologia întrebărilor din chestionarele sociologice

- refac mai analitic tipurile de întrebări utilizate în anchetele sociologice prin chestionar,după rolul lor 1:- 1. întrebările de cunoaştere, i.e. cele care măsoară un indicator sau o variabilă directmăsurabilă. Sînt întrebările principale ale oricărei anchete- 2. întrebările de susţinere a unui context de interlocuţie socialmente normal. Sînt întrebări carenu măsoară nimic, avînd ca destinaţie doar „lubrifierea” contextului de interlocuţie. Este vorba în

primul rînd despre întrebările introductive şi despre întrebările de final (cu funcţie de„debriefing”). Dar putem utiliza întrebări de „lubrifiere” şi pe parcursul intervievării, de pildăatunci cînd, într-o anchetă omnibus trecem la o secţiune nouă

- 3. întrebările cu rol tehnic. Ele nu măsoară nimic, nici nu „lubrifiază” comunicarea neapărat, cisînt elementele de structură cu care gestionăm succesiunea întrebărilor. Cele mai tipice sîntîntrebările-filtru- 4. întrebările de control. E o mare problemă cu aceste întrebări. Întrebaţi-mă- 5. întrebările cu scop metodologic (de exemplu întrebarea „de ce”) sau/ şi cu alte scopuri

personale ale cercetătorului

- tipologia după funcţia în chestionar - întrebări cu funcţie de cunoaştere* de identificare* de măsurare indicatori (variabile)

* testare directă a unei/ unor ipoteze1 Data trecută v-am prezentat o tipologie restrînsă, şi anume: 1. întrebări de cunoaştere; 2. întrebări explorative; 3.întrebări de lubrifiere a situaţiei interogative ca interacţiune socială.

19



- întrebări cu funcţie de control(Exemple de întrebări generale pentru controlul sincerităţii: mica minciună care v-a reuşit/ nu v-areuşit; „vi se întîmplă să lăsaţi pe mîine ce aţi putea face azi?”)- întrebări introductive- întrebări de trecere- întrebări filtru

* întodeauna închise- tipologia după conţinut- factuale- judecăţi subiective- cunoştinţe

- tipologia după forma răspunsurilor - deschise* sînt strict necesare pentru explorarea unor teme delicate* utilizarea lor este justificată numai dacă soluţia intermediară a întrebării semideschise nu estesatisfăcătoare* sînt situaţii în care o întrebare deschisă poate înlocui o întrebare închisă cu un număr

interminabil de variante de răspuns* în formulare, cer o preocupare suplimentară cu privire la accesibilitate şi acurateţe* necesitatea notării cît mai fidele a răspunsurilor subiecţilor. Precauţii de luat apropo de aceastăchestiune în situaţia de chestionar autoadministrat* procesarea şi interpretarea răspunsurilor la întrebările deschisea. post-codarea răspunsurilor prin analiză de conţinut, detectarea grupurilor de sensuri(conţinuturi), gruparea succesivă într-un număr din ce în ce mic de clase (17, 13, 11, 7, 5). Astfel

procesate, răspunsurile se analizează şi se intrepretează în configuraţia statistică obişnuită, caunul sau mai mulţi indicatori (variabile)

b. analiza şi interpretarea ca atare, prin analiză de conţinutc. gruparea răspunsurilor pentru obţinerea unei (unor)scaled. analiză şi interpretare calitativă, complemetară ancheteie. destinaţie de exemplificaref. exploatare în analiza secundară a datelor (generatoare de noi probleme de cercetare, de

probleme metodologice, de ipoteze)g. utilizarea ca mijloace de control al sincerităţii şi fidelităţii răspunsurilor la chestionar h. alte utilizări metodologicei. utilizare managerială, ca mijloace de control al calităţii aplicării chestionarului de cătreoperatori. Stereotipiile, banalitatea, uniformitatea, inexistenţa sau frugalitatea răspunsurilor,absenţa expresiilor tipice, diferenţiate de la o categorie la alta de subiecţi şi de la subiect lasubiect, indică superficialitatea interviului (minimal) sau chiar completarea „din burtă”, de către

operator (maximal)- închise („precodate”, „cu răspuns preformulat”)* pot genera răspunsuri conformiste, în sensul pe care subiectul îl percepe ca fiind orizontul deaşteptări al operatorului sau al realizatorului anchetei* pot face terenul de aplicare al intenţiilor manipulative, mai ales în cazul sondajelor de opinie* variante de răspuns cu regim speciala. non-răspuns. Nu este neapărat necesară prezenţa explicită în chestionar, iar în chestionareledestinate autoadministrării această variantă nu se introduce. Dar, chiar dacă în chestionar non-răspunsul nu este marcat ca variantă de răspuns, el trebuie prevăzut prin rezervarea şi alocarea uncod distinct, care este de obicei codul zero. Atenţie, NR poate indica refuzul subiectului de arăspunde la întrebarea respectivă sau faptul că operatorul (sau subiectul, în situaţia de

autoadministrare) a uitat să pună întrebarea respectivă sau să consemneze răspunsul. Distingereainstrumentală între aceste situaţii posibile sau tratarea lor nediferenţiată ca NR trebuie să facăobiectul unei decizii raţionale a proiectantului cercetării. Trebuie avută în vedere posibilitatea

20



ratării cercetării în situaţia în care NR depăşeşte o anumită limită considerată ca explicabilă şiacceptabilă. În practica curentă a anchetelor este preferată varianta tratării lor nediferenţiate

b. „nu ştiu”, „nu am nici o opinie”, „nu mă pot pronunţa”, răspunsurile pe mijlocul scalelor ordinale simetrice („aşa şi aşa”, „nici da, nici nu” etc.). Prezenţa lor ca variante de răspuns estenecesară pentru a ocoli unul dintre dezavantajele majore ale întrebărilor închise (direcţionarea şi„formatarea” opiniilor şi atitudinilor sau chiar generarea lor fictivă). Răspunsurile pe această

variantă pot indica, subtextual, ori o indiferenţă semnificativă a subiecţilor apropo de conţinutulîntrebării (cercetării. „Uite-i şi pe ăştia, ţara arde şi baba se piaptănă”) ori o puternică divergenţă pe care subiectul o atribuie raportului dintre propria sa opinie, atitudine, situaţie şi ceea ce el percepe a fi opinia, atitudinea, situaţia curentă (dominantă, prestigioasă, normală) în mediul său.De aceea, dacă chestiunea este evaluată ca importantă pentru realizarea obiectivelor cercetăriisau pentru obiective de cunoaştere care o transcend, trebuie să introducem în chestionar oîntrebare (un set de întrebări) din care să ne dăm seama de sensul acestei categorii de răspunsuri- semideschise („semiînchise”, „cafeteria”)* formează tipul cel mai frecvent utilizat* combină avantajele, ca şi dezavantajele, întrebărilor închise şi ale celor deschise* sînt, de obicei, rezultatul prudenţei metodologice de a limita efectele negative ale întrebărilor

închise (în special direcţionarea răspunsurilor) şi al preocupării pragmatice de a reducedisconfortul la prelucrare al întrebărilor deschise* în mod curent au, în consecinţă, o configuraţie banală, care constă în suplimentarea listeirăspunsurilor preformulate la o întrebare închisă cu varianta de răspuns „altă situaţie, opinie etc.,care anume”* atenţie, dacă ponderea răspunsurilor pe varianta deschisă („alte situaţii”, „altă opinie” etc.) estemai mare decît ponderea răspunsurilor pe oricare dintre variantele închise, se impune

postcodarea răspunsurilor pe varianta deschisă astfel încît, dacă vom menţine o clasă derăspunsuri „alte situaţii (opinii etc.)”, ponderea ei să fie mai mică sau cel mai mult egală cu

ponderea celei mai mici clase de răspunsuri de la întrebarea respectivă* exigenţa postcodării este valabilă şi atunci cînd ponderea clasei „alte situaţii (opinii etc.)”depăşeşte 10 - 15% din total (pentru cinci sau mai multe variante de răspuns) sau 15 - 20%(pentru trei variante de răspuns), chiar dacă nu ne aflăm în situaţia specificată anterior * o utilizare de recomandat: partea închisă să fie rezultatul expres al cercetării documentare(pentru a evita ca o parte semnificativă a răspunsurilor să se situeze pe varianta „alte situaţii(opinii etc.)”), iar partea deschisă să fie, s se bazeze pe sau să testeze o conjectură a anchetei înderulare- întrebările (închise sau cafeteria) cu alegeri multipleExemplu:

Care au fost sursele de venit ale familiei/ gospodăriei Dumneavoastră în ultimele 12luni? (Se citeşte lista şi se încercuieşte; mai multe răspunsuri.)

1. nici una2. salariu 13. pensie CAP 14. pensie de vechime 15. pensie de boală, de handicap sau de urmaş 16. ajutor de şomaj/ alocaţie de sprijin 17. alocaţie pentru copii 18. ajutor social sau cantină socială în cadrul Venitului Minim Garantat 19. bursă de studii/ pregătire 110. venituri din munci ocazionale 111. salariu dintr-o a doua slujbă 112. venituri pe convenţie civilă sau contract de colaborare 113. venituri din firma proprie/ firmele proprii 114. profit dintr-o afacere 115. dividende 1

21



16. venituri din închirieri 117. venituri din vînzarea de produse agricole 118. bani trimişi de rude plecate (temporar sau definitiv) în străinătate 1

* avem de fapt, pe exemplul de mai sus, 18 întrebări* se prelucrează secvenţial sau se construieşte o variabilă index- întrebările „asistate”

* reprezintă mai degrabă un mod de administrare a întrebărilor închise (şi semideschise)* se folosesc atunci cînd, deşi lista exhaustivă a variantelor de răspuns pe care subiectul le poateda este destul de lungă, ea este totuşi finită iar variantele de răspuns sînt cunoscute de

proiectantul anchetei. Exemplu: pentru a afla intenţia de vot la alegerile parlamentare putemalege întrea. o întrebare închisă, în care prezentăm ca variante de răspuns pe fiecare dintre partidele,formaţiunile politice şi candidaţii independenţi care vor participa la alegerile respective. În afarăde disconfortul de a opera cu o listă interminabilă a variantelor de răspuns, există şi posibilitateaca subiecţii care nu au de fapt o opţiune să simtă nevoia şi să valorifice oportunitatea de a„alege” totuşi ceva de pe lista respectivă

b. de a formula întrebarea deschisă „Dacă alegerile parlamentare ar fi duminica viitoare,

Dumneavoastră cu cine aţi vota”, iar răspunsurile, indiferent care ar fi ele, le vom înregistra şi procesa ca răspunsuri la o întrebare închisă, deoarece avem deja lista codificată a tuturor variantelor de răspuns care prezintă interes, eventual într-o formă semideschisă (prinintroducerea variantei „alte partide şi formaţiuni”)* epitetul de „asistate” vine din practica sondajelor de marketing (comerciale, ca şi electorale),unde acest gen de întrebări se aplică în două etape, marcate ca două întrebări distincte, procesateşi interpretate ca doi indicatori (variabile) distincţi:i. etapa neasistată, în care subiecţilor li se pune întrebarea deschisă, operatorul codînd-o dupălista variantelor de răspuns (pe care subiectul nu o vede). Ceea ce se măsoară cu acest prilej esteceva intepretabil ca „notorietate primară”, respectiv „opţiune (electorală) foarte sigură”ii. etapa asistată, în care subiecţilor care nu au avut nici o opţiune în etapa anterioară întrebarea li

se pune în forma închisă (semideschisă), prezentîndu-li-se lista variantelor de răspuns

- instrucţiuni, restricţii şi prudenţe cu privire la redactarea întrebărilor- exigenţele esenţiale

- validitatea- accesibilitate şi inteligibilitate- univocitate- controlul strict al sensului (denotativ/ conotativ; atenţie la conotaţii)- non-sugestibilitatea- funcţionalitate specifică (pe tipurile de întrebări utilizate)- corectitudine gramaticală şi ortografică- corectitudine logică

- defecte de fidelitate („deformări involuntare provenite din atitudinea subiecţilor faţă derăspunsul pe care urmează să-l dea”, R. Mucchielli) şi atenuarea/ evitarea lor - reacţia de prestigiu. „De teamă să nu fie rău judecat (privit) în legătură cu răspunsurile sale,subiectul adoptă un comportament de <faţadă>: această reacţie se traduce prin atenuareaopiniilor, simulare, utilizarea stereotipurilor, conformarea la aşteptări normative. În generalsubiectul dă răspunsuri pe care le consideră socialmente dezirabile.” (Cl. Javeau, p. 93)Soluţii

menajarea vanităţilor subiecţilor (e.g. la Chelcea, Chestionarul în investigaţia sociologică , în loc de „Aţi citit cartea...?”, folosind optativul, „Aţi dori să citiţi cartea...?”. Cei

care au citit cartea respectivă vor spune spontan „Am citit-o deja.”);subiecţilor nu li se va sugera că ceea ce cred, fac, gîndesc este greşit;vom evita să-i punem în situaţia de a declara că nu pot, nu cunosc, nu au;

22



pentru detectarea atitudinilor/comportamentelor despre care subiecţii ştiu că sîntsocialmente neacceptate sau criticabile sau se află într-un alt mod la distanţă de idealul social, serecomandă aluzia că există totuşi (multe) persoane care au/ manifestă atitudinea/ opinia/comportamentul respectiv. Vezi formulările de genul „Mulţi oameni fac... gîndesc... cred... că(urmează atitudinea/ opinia/ comportamentul în discuţie). Dvs. aţi făcut... gîndit... crezut... că?”- „contractarea” defensivă la întrebările personalizate (şi, în general, reacţiile defensive de tipul

regresiei, raţionalizării, sublimării etc.)Soluţiinu puneţi întrebări personalizate la începutul chestionarului. Se începe cu întrebări

interesante pentru subiect, neimportante pentru cercetare (introductive). Recomandabil întrebăriînchise, relative la probleme familiare subiectului, cu puţine variante de răspuns

evitaţi întrebările personalizate atunci cînd tema este delicată, tranferînd întrebarea într-un plan general. De exemplu nu vom întreba „După părerea Dvs., credeţi că există situaţii în careaţi fi îndreptăţită să vă înşelaţi soţul?”, ci „Soţiile care îşi înşeală soţii sînt, după părerea Dvs.,întotdeauna condamnabile?”

preferaţi întrebările indirectedecupaţi tema în mai multe întrebări, mai puţin personale

„înecaţi” tema reală într-un context banal. De exemplu, în caz că vreţi să aflaţi dacă soţiiîşi ajută soţiile în munca menajeră, cereţi-le să-şi descrie activităţile casnice pe durata unei zileîntregi

utilizaţi procedeul „pîlniei” ( funnel ), începînd chestionarul cu întrebări generale şiconcentrîndu-l apoi pe întrebări înlănţuite, din ce în ce mai concrete, obligînd astfel subiectul săintre într-un automatism al răspunsurilor - sugerarea răspunsurilor (involuntară, desigur. Nu putem lua în calcul situaţiile de rea credinţăsau de manipulare deliberată) prin modul de redactare a întrebării. Se adaugă sugerarearăspunsului prin atitudinea operatorului de interviu.Soluţii

cîntăriţi cu multă atenţie cuvintele şi expresiile pe care le utilizaţiaveţi grijă să nu introduceţi în textul întrebărilor propriile voastre opinii şi preferinţe

- atracţia răspunsurilor pozitive. „Oamenii spun mai uşor <da> decît <nu>, arătîndu-şi mai uşor acordul decît dezacordul. Refuzul, dezaprobarea pot uneori să apară ca simptome de neintegrare(...). Efectul de sugestibilitate se combină aici cu cel al reacţiei în sensul conformării sociale.”(Cl. Javeau, p. 96 - 97)Soluţie

atunci cînd solicitaţi exprimarea unor atitudini/ opinii personale sau referirea la situaţii personale, evitaţi întrebările închise cu variante binare de răspuns- teama provocată de anumite cuvinte sau, dimpotrivă, atractivitatea, atitudinea pozitivă

provocată de anumite cuvinte. Anumite cuvinte provoacă reacţii „tropice” din partea subiecţilor,

datorită încărcării lor cu conotaţii, negative sau pozitive.Soluţiidesigur, nu putem controla conotaţiile cu care fiecare subiect încarcă un cuvînt sau altul.

Dar este util să ne asigurăm o cunoaştere prealabilă în legătură cu principalele sensibilităţilingvistice (cuvinte cu încărcare afectivă puternică) ale populaţiei (universului) anchetei- atracţia pe care o exercită referirile la diferite personalităţi. „Introducerea numelor unor

personalităţi cunoscute poate genera reacţii de identificare sau de respingere din partea unuianumit număr de respondenţi, mai ales cînd aceştia nu au o opinie precisă despre subiectulabordat.” (Cl. Javeau, p. 97)Soluţii

introducerea numelor de personalităţi cunoscute în corpul întrebărilor trebuie să aibă o

justificare solidă.- teama de schimbare- alte surse de distorsiune a fidelităţii

23



- erori gramaticale, de logică şi de formulare (e.g. formulare la un nivel prea ridicat (atenţie lasubiecţii din păturile „de jos”), formulare negativă);- imprecizia. Provine din: absenţa unor termeni ai întrebării, confuzii sintactice, raporturi confuzeîntre întrebările aceluiaşi indicator;- ambiguitatea (ne-univocitatea). Provine din ambiguitatea termenilor întrebării (atenţie la„introducerea de sens” la care putem obliga involuntar subiectul). Problema întrebărilor

„sugestive”.- sofismul întrebărilor multiple (ne-unicitatea). O întrebare se referă la un singur indicator. E.g.„La cît timp după căsătorie aţi început să vă bateţi soţia?”- durata procedurii şi complexitatea chestionarului- supralicitarea memoriei subiecţilor - ordinea variantelor de răspuns (efectul de „cap de listă”)- autoritarismul

- instrucţiuni, restricţii şi prudenţe pentru elaborarea chestionarului. Redactarea şimachetarea

- strategii constructive

- „pîlnia”- „pîlnia întoarsă”- modulară

- reguli generale de succesiune a întrebărilor în chestionar - întrebările de identificare vor fi grupate la început sau la sfîrşit* practica recentă de la noi arată preferinţa pentru gruparea la sfîrşit* dacă avem întrebări de identificare susceptibile de a produce efecte perverse, cum sîntîntrebărle despre venit, de exemplu, este de preferat introducerea lor în corpul chestionarului,după ce am pregătit în mod coespunzător subiectul pentru a răspunde la ele- începem cu întrebări „uşoare”, capabile să mobilizeze încrederea subiecţilor - între grupurile tematice diferite de întrebări, înainte de întrebările dificile sau delicate, vomintercala „întrebări uşoare, care destind atmosfera şi distrag atenţia respondentului de la

problemele care riscă să fie prea deranjante” (Cl. Javeau, p. 101). Dacă nu avem altă soluţie, vomutiliza în acest scop întrebări cu funcţii strict procedurale, fără funcţii efective de cunoaştere- o altă soluţie pentru asemenea situaţii este intercalarea unui text de legătură- trebuie să avem grijă ca chestionarul să aibă (şi pentru subiect, nu numai pentru noi) un aspectcoerent şi logic* de evitat perceperea chestionarului de către subecţi ca pe un mozaic inform* gruparea tematică a întrebărilor * întrebările generale le preced pe cele care se referă la chestiuni mai particulare şi concrete* întrebările relative la situaţia personală le preced pe cele relative la mediu sau anturaj

* întrebările factuale le preced pe cele de opinie- etapele redactării- formularea întrebărilor cu funcţie de cunoaştere. Transpunerea indicatorilor (variabilelor) şi aipotezelor (care se pretează) în întrebări. Judecarea chestiunilor de validitate şi de fidelitate

pentru fiecare întrebare de cunoaştere în parte- stabilirea şi formularea întrebărilor filtru şi a altor întrebări de funcţionalizare a chestionarului- stabilirea şi formularea întrebărilor de control- redactarea preambulului* elementele preambulului:i. specificarea instituţiei, organizaţiei, firmei care efectuează anchetaii. scopurile urmărite prin anchetă

iii. mesaj de incitare a colaborării respondentului (valoraea ştiinţifică a obiectivelor urmărite,interesul pentru colectivitate/ comunitate etc.)iv. mesaj de garantare a anonimatului şi confidenţialităţii

24



v. explicaţii cu privire la modul în care se va efectua controlul operatorilor şi la necesitateacontrolului* preambulul va fi expus clar şi concis* uneori preambulul poate fi înlocuit cu o scrisoare către subiecţi, expediată cu 8 – 15 zile înaintede vizita operatorului de interviu- redactarea textelor sau/şi întrebărilor cu funcţie de trecere

- stabilirea întrebării introductive- redactarea chestionarului în varianta brută- evaluarea fiecărei întrebări din varianta brută după criteriile:* corectitudine gramaticală şi ortografică* corectitudine logică* accesibilitate şi inteligibilitate* non-sugestibilitatea* funcţionalitate specifică* fidelitate* efecte perverse- evaluarea efectelor produse de succesiunea întrebărilor. Eliminarea efectelor de succesiune

* trecerea prea bruscă de la o temă la alta* „contaminarea răspunsurilor”, efectul de halou, efectul de orbire- corecţiile şi redactarea chestionarului în forma pilot

- probleme de machetare- chestionar/ fişă (foaie) de răspuns- simultaneitatea codare/ numerotare (a întrebărilor)/ identificare a întrebărilor cu denumireavariabilei aşa cum va fi prelucrată în SPSS- utilizarea altor stimuli decît întrebările (vignete, caricaturi, desene etc.)- indicaţii tehnice pentru completarea corectă- atenţie la machetarea întrebărilor filtru- obiectivele esenţiale* facilitarea comunicării* asigurarea fidelităţii răspunsurilor * limitarea erorilor de înregistrare a răspunsurilor * limitarea erorilor de transcriere în baza de date* obiective de PR - un chestionar bun trebuie* să aibă o prezentare materială şi tipografică îngrijită* să fie maniabil (format, greutate, sistem de prindere a foilor etc.)* să fie uşor de citit (mărimea corpului de literă, diferenţierea logică a fonturilor, spaţiul dintreîntrebări, numerotarea întrebărilor şi variantelor de răspuns etc.)

* să fie uşor de completat (instrucţiunile de completare, delimitarea spaţiilor de completat etc.)* să fie uşor de despuiat

- 2.4. Ancheta sociologică prin interviu

Citiţi mai întîi capitolul 7 din manualul profesorului S. Chelcea (Metodologia cercetăriisociologice, Editura Economică, Bucureşti, 2001). Deşi este în multe privinţe original, acestcapitol exprimă destul de apropriat perspectiva tradiţională asupra interviului în cercetareasociologică, aşa cum o găsim în majoritatea manualelor de MTCS. Pentru a avea în întregime

perspectiva tradiţională asupra anchetei sociologice, asociaţi cu capitolul 6 („Chestionarul în

cercetarea sociologică”) din acelaşi manual. Este absolut normal şi necesar să cunoaşteţi şi să văînsuşiţi această perspectivă.

25



În textul care urmează propun o alternativă la perspectiva tradiţională. Alternativa vinedin nevoia de a depăşi inconsistenţele pe care constat că le prezintă definiţia şi tipologiileinterviului sociologic în manualele tradiţionale. În acest sens, am încercat să rulez cît maiconsecvent cele două supoziţii constructive pe care deja le cunoaşteţi:

- 1. gestiunea neechivocă a consecinţelor situării în paradigma pozitivistă;- 2. centrarea pe sociologul-profesionist, deci pe un concept explicit asupra succesului

profesional, mai divers şi mai articulat decît cel implicit pe care îl rulează perspectiva tradiţională(sociologul-cercetător-profesor). Nu e obligatoriu să vă însuşiţi perspectiva pe care o propun. Luaţi notă de ea şi judecaţi

cu propria minte.

- 2.4.1. interviul în prestaţiile profesionale de sociolog

- Din supoziţia 1. de mai sus se înţelege că ancheta sociologică şi toate varietăţile ei sînt, prin definiţie, modalităţi de măsurare, deci de cules probele cu care urmează să confruntămipoteza/ ipotezele unei cercetări. Şi că probele respective trebuie să fie caracterizate, înainte deorice, de obiectivitate.

Rezultă mod necesar că trebuie să excludem dintre anchetele sociologice ştiinţifice oricetip de anchetă care nu satisface definiţia de mai sus. În ceea ce priveşte interviul sociologic,consecinţele sînt următoarele:- singurul tip de interviu sociologic care satisface definiţia este interviul structurat, i. e. interviulîn care operatorul nu are voie să modifice ordinea întrebărilor din ghidul de interviu şi esteobligat să menţină acelaşi context de interlocuţie la toţi subiecţii. După cum se vede, e cam greude distins între ancheta prin interviu structurat şi ancheta prin chestionar. Voi reveni mai la valeasupra acestui subiect- nici unul dintre celelalte tipuri de interviu sociologic (prezentate sub acest titlu în manualeletradiţionale de MTCS) nu acoperă exigenţele definiţiei anchetei ca metodă ştiinţifică. Ceea ce,după mintea mea, înseamnă că nici un alt tip decît interviul structurat nu este adecvat pentruconstituirea de evidenţă. Cînd cineva pretinde că evidenţa pe care a adunat-o printr-o tehnicăoarecare de interviu, alta decît interviul structurat, este o evidenţă validă, acel cineva trebuietrimis pur şi simplu la plimbare, pentru că vorbeşte prostii. Consider că alternativa la acest modde a gîndi în chestiune este deosebit de fragilă. Ea echivalează cu o discuţie despre obiectivitateaca atribut al probelor adunate. Discuţie absolut sofisticată sub aspect epistemologic şi de-adreptul stupidă dacă ar avea loc în ochii şi urechile beneficiarului cercetării sau al prestaţiei încare se află montată cercetarea. Pot admite însă o circumstanţiere de felul următor: avem voie săutilizăm interviul sociologic (altul decît interviul structurat) ca modalitate de constituit evidenţănumai atunci cînd beneficiarul cercetării este cineva egal cu noi sau mai sus decît noi ca nivel desofisticare epistemologică. Altfel nu avem voie.

- Sociologii, psihologii, antropologii, marketerii, medicii, juriştii, istoricii au inventat însăşi vor continua să inventeze şi alte tipuri de interviuri decît interviul structurat, ba chiar omulţime de astfel de tipuri, pentru cele mai diverse şi mai utile cîmpuri de utilizare şi cu cele maiingenioase şi mai interesante moduri de aplicare. Ne interzice cumva demonstraţia de mai sus şiconcluzia ei puternic restrictivă să ne folosim de această masă de invenţii sau să contribuim laexpansiunea ei în continuare? Eu zic că, atît timp cît ne referim la interviu ca la un instrument decunoaştere ştiinţifică, ne interzice. În sensul că, în culturile în care prin ştiinţificitate se înţelegeobiectivitate, a utiliza interviul, altul decît cel structurat, ca modalitate de constituit evidenţă, esteo naivitate, asta ca să mă exprim eufemistic. Doresc neapărat să evidenţiez că, adresînd exclusivabstracţia nebuloasă a sociologului-cercetător-profesor, manualele tradiţionale de MTCS pur şi

simplu cultivă această naivitate. În variatele încercări de a tipologiza interviurile sociologice, ele privilegiază criteriile de cercetare, cînd nu operează exclusiv cu astfel de criterii. Rezultă tot felulde confuzii şi inadvertenţe, de exemplu tratarea interviurilor explorative ca interviuri de cercetare

26



(deci ţinînd de metoda ştiinţifică). Rezultă de asemenea ignorarea persistentă a interviurilor profesionale, ca şi a altor varietăţi ale anchetei profesionale indispensabile sociologilor care facaltceva decît cercetări sau muncă didactică, adică majorităţii sociologilor. Pentru a depăşi acestedeficienţe, utilizez supoziţia constructivă 2., centrarea pe sociologul-profesionist. Obţin înconsecinţă o altă tipologie a tehnicilor şi procedeelor de anchetă sociologică, inclusiv ainterviurilor, şi anume:

a. tehnici şi procedee de anchetă ca metodă ştiinţifică. Sînt tehnicile şi procedeele decules probele cu care urmează să confruntăm ipoteza/ ipotezele unei cercetări, probe care trebuiesă fie caracterizate de obiectivitate. Singurul tip de interviu care poate juca aici este interviulstructurat;

b. tehnici şi procedee de anchetă pentru facilitarea prestaţiilor profesionale. Fără a fitehnici de cercetare ştiinţifică, ele sînt tehnici profesionale de cunoaştere, esenţiale pentrusuccesul oricărei prestaţii sociologice. În mod predilect, este vorba de interviurile şi întrevederile

pe care le avem cu beneficiarul pentru a degaja şi stabili configuraţia prestaţiei, de exemplu,întrevederile/ interviurile explorative prin care degajăm şi stabilim obiectivele cercetării-suport.Din perspectivă tradiţională se poate pretinde că genul acesta de interviuri face parte din„interviurile explorative”;

c. tehnici şi procedee de anchetă/ interviu pe care perspectiva tradiţională le clasifică lametoda ştiinţifică, dar care sînt ambigue în raport cu definiţia anchetei ca metodă ştiinţifică (e. g.focus-grupul, interviul de profunzime) sau de-a dreptul „ne-ştiinţifice” (e. g. interviul de istorieorală, interviul biografic). Pe de o parte, de aici ar trebui să rezulte că nu trebuie să le învăţămdeloc, că nu trebuie să le învăţăm la MTCS sau, în cel mai fericit caz, că nu trebuie să le învăţămca tehnici de cercetare ştiinţifică (deci de produs evidenţă). Pe de altă parte însă, ştim cu toţii căgenul acesta de tehnici şi procedee de anchetă/ interviu trebuie să se afle în trusa de scule asociologilor; e adevărat că nu prea ştim de ce, că nu prea ştim care, că nu prea ştim la cedisciplină să fie predate şi în ce ordine de prioritate formativă, că nu prea ştim în care sertar altrusei să-şi aibă locul, dar ştim că trebuie. În mod obişnuit, manualele de MTCS ignoră acestincident dilematic, deşi el exprimă o stringenţă logică, ca şi una didactică, formativă. Cînd nu oignoră, soluţia constă în plasarea neclarităţilor tipologice într-un capitol de „metode/ tehnici decercetare calitativă”, cu diverse subcapitole „calitative”, inclusiv pentru interviuri. Soluţia esteîntemeiată pe asumarea tacită a indistincţiei paradigmatice cantitativ/ calitativ, adică pe ideea căavem nişte tehnici/ procedee cantitative şi nişte tehnici/ procedee calitative, tehnici/ procedeecare toate şi împreună aparţin unei unice metode ştiinţifice. Mai mult, ni se dau încurajări cu

privire la complementaritatea de principiu dintre tehnicile/ procedeele „cantitative” şi cele„calitative” şi la avantajele cuplării lor în aceeaşi cercetare. În ceea ce mă priveşte, consider căaceastă soluţie este întemeiată într-o epistemologie şi diletantă şi grosieră. Îmi dau însă seama cădistincţia pradigmatică cantitativ („ştiinţific”)/ calitativ (altfel decît „ştiinţific”, urmează cafrontul cercetării şi epistemologia să inventeze cum) nu este încă o chestiune tranşată sau

acceptată în mod activ şi suficient de larg.De aceea, mă mulţumesc cu o soluţie pragmatică, centrată pe sociologul profesionist. Înacest sens, concluzia este că trebuie totuşi să ne însuşim tehnicile de tip c. Dar cu menţiuneaexpresisimă că ele nu sînt destinate să producă evidenţă. Motivele pragmatice pentru care e binesă ni le însuşim şi tipologia aferentă sînt următoarele:- c1. se vînd bine pe piaţa competenţelor şi dexterităţilor profesionale. De exemplu, focus-grupul; toate firmele de advertising -promovare, toate firmele de cercetare sociologică şi demarketing, ca şi o mulţime de agenţi economici care derulează activităţi costisitoare de publicrelations, comunicare şi promovare au nevoie de realizatori competenţi de focus-grup. Ammotive să cred că în perioada următoare, cu un pic de ajutor, într-o poziţie asemănătoare vaevolua şi competenţa în anchete Delphi. Totodată, nu văd de ce nu s-ar ridica dintre sociologi cei

mai tari realizatori de interviuri de presă sau chiar de interviuri ca specie literară; luaţi caexemple cele două, delicioase, cărţi de interviuri ale lui Alexandru Monciu-Sudinschi (publicateîn anii 1970), cărţile de interviuri cu VIP, cărţi cu un cert succes public, realizate de Stelian

27



Tănase (cu Alexandru Paleologu), de Vladimir Tismăneanu (cu Ion Iliescu) sau de AlinTeodorescu (cu Adrian Năstase).- c2. fac parte intrinsecă din prestaţii profesionale care se vînd bine. De exemplu, înmanagementul resursei umane – interviul de selecţie, chestionarele de evaluare a performanţei însarcină; în campaniile electorale – întrevederile informale ale candidatului cu VIP pe tema „cecredeţi că ar trebui să fac pentru a cîştiga alegerile” (sociologul îi pregăteşte candidatului „ghidul

de convorbire”), interogarea „avocatului diavolului”- c3. ne pot aduce alte succese profesionale decît cele asociate în mod direct cu banii. Deexemplu interviul de istorie orală, interviul biografic.

Această tipologie prezintă, cel puţin în închipuirea mea, următoarele avantaje- elimină sau măcar reduce confuziiele despre ce se poate şi ce nu se poate utiliza dintre

interviuri ca modalitate de cercetare. Şi anume- pentru situaţiile profesionale obişnuite, cele care au loc în culturi formatate pe paradigma

pozitivistă despre ştiinţificitate – exclusiv interviul structurat (categoria a.)- pentru situaţiile profesionale excepţionale, cele care au loc în culturi care îşi pot pune problemavarietăţii tipurilor de raţionalitate/ paradigmelor de cunoaştere – orice inovaţie care poate fi

justiticată ca ţinînd de un tip de raţionalitate/ paradigmă de cunoaştere diferit de paradigma

pozitivistă (categoria c3.)- justifică de ce trebuie să ne însuşim şi alte tipuri de interviu/ anchetă decît cele de

cunoaştere ştiinţifică, indicînd o anumită ordine de prioritate formativă. De exemplu,- pot fi sigur că, indiferent de traseul profesional pe care îl veţi avea după absolvirea facultăţii,veţi avea nevoie de tehnicile şi procedeele de interviu din categoria b. Ştiu că nu le veţi învăţa lavreo altă disciplină din planul de învăţămînt, deci ar trebui să le învăţăm la MTCS. Dar mai ştiucă ele sînt destul de simple, de intuitive, deci că nu trebuie chiar să scoatem flăcări pe nas laaceste teme- îmi dau seama că ar fi util să ştiţi să aplicaţi tehnici din categoria c1., pentru că vă deschidoportunităţi profesionale cu bănuţi în ele. Dar nu sînt deloc sigur că există vreo disciplină în

planul de învăţămînt la care să le învăţaţi. E logic să conchid că nu ar fi rău să le învăţăm laMTCS- îmi dau tot la fel de bine seama că ar fi util să ştiţi să aplicaţi tehnici din categoria c2., dinacelaşi motiv de bănuţi. Dar ştiu că, cel puţin în principiu, le veţi învăţa la disciplinele de„prestaţii profesionale”, de pe parcursul licenţei (de exemplu, tehnicile de anchetă dinmanagementul resursei umane le veţi învăţa în anul III la disciplina „Sociologia ResurseiUmane”) sau dacă veţi continua studiile cu vreun masterat profesional. Deci nu ar fi musai să leînvăţăm la MTCS, mai ales că sînt destul de multe şi de specifice.

- 2.4.2. interviul ca prototip al tehnicilor de cercetare sociologică

- Ca metodă generală de cunoaştere în ştiinţele socio-umane – cele al căror obiectvorbeşte, nenorocitul – ancheta are ca arhetip interlocuţia interogativă asimetrică, adicăintervievarea. În ordine istorică, interviul apare ca prototipul oricărei varietăţi a anchetei, de lachestionarul sociologic la testul psihologic, iar varietăţile anchetei apar ca perfecţionări/specializări/ contextualizări ale interviului primordial.

- Avînd de a face cu un obiect care vorbeşte şi fiind el însuşi dotat cu această proprietate,sociologul este permananent în situaţia de a-şi întreba „obiectul” cercetărilor sale şi de a ascultace-i răspunde acesta, indiferent de contextul metodologic al cercetărilor sale. Mă întreb cemotive ar avea un sociolog care face o cercetare prin metoda observaţiei sau experimentului să selege la gură ca nu cumva să-i scape vreo întrebare către, totuşi, subiecţii observaţiilor sauexperimentelor sale. Orice metodă/ tehnică/ procedeu de cercetare sociologică este, cel puţin,

asociată într-un fel sau altul cu interviul, cînd nu este asimilabilă interviului.- Prima concluzie pe care doresc să o extrag din premisele de mai sus este cea acreativităţii. Ca prototip al celor mai frecvent utilizate tehnici de cercetare şi ca element

28



inevitabil în aproape orice tip de investigaţie sociologică, interviul descrie un spaţiu de inovare practic inepuizabil. A explora şi a lărgi acest spaţiu este o oportunitate pentru fiecare sociolog.

- A doua concluzie este cea a autosupravegherii epistemologice. În ordinea cunoaşteriiştiinţifice specifică modernităţii, un cercetător şi un „obiect” de cercetare care îşi vorbescreprezintă ceva foarte straniu. Trebuie să menţinem şi noi această idee de stranietate, cel puţin în

privinţa vigilenţei asupra validităţii operaţiilor profesionale de cunoaştere care conţin interviul

(ca prototip, ca element sau ca tehnică principală). Cu un accent special asupra situaţiilor sau/ şisecvenţelor de cunoaştere profesională periferice. Adică a celor în care utilizăm interviul fără săfim suficient de conştienţi de faptul că ne aflăm în situaţie profesională. Dată fiind naturaleţeainterlocuţiei interogative ca activitate de monitorizare reflexivă (termen în sensul Giddens), încadrul prestaţiilor profesionale ne aflăm permanent sub riscul de a face interviuri fără să ştim căfacem interviuri şi de a infera din ele tot felul de concluzii – nedeliberate, dar importante îneconomia prestaţiei profesionale respective. Există o soluţie simplă: redactăm un memorandum

pentru orice activitate de comunicare cu caracter de interogare ocazionată de prestaţie.Evidenţiind cît mai clar cine şi ce întrebări a pus, respectiv cine şi ce răspunsuri a dat. Putemface asta şi în varianta jurnalului prestaţiei: în fiecare seară notăm ce şi cum s-a petrecut apropode prestaţie, evidenţiind cît mai clar cine şi ce întrebări a pus, respectiv cine şi ce răspunsuri a

dat.A treia concluzie este că interviul sociologic nu poate primi o definiţie obişnuită. Tot

căutînd caracteristicile comune ale nenumărabilelor variante de interviu sociologic, am ajuns laconstatarea că tot ce s-a inventat în materie de tehnici/ procedee de anchetă şi nu i s-a găsit locîntr-o clasă deja precizată de tehnici/ procedee (e.g. clasa chestionarelor, clasa testelor, clasascalelor) formează o clasă sui-generis, şi anume clasa interviurilor. Situaţie care explicăeterogenitatea şi ambiguitatea acestei clase, semnificativ mai mari decît ale oricărei alte clase detehnici/ procedee de anchetă. Dacă genul proxim al interviului sociologic este foarte clar (metodă/ tehnică de anchetă), diferenţa specifică este la polul opus – foarte neclară, aş zice

perfect inconsistentă.În consecinţă, singura definiţie pe care mă încumet să o formulez este cam aşa: interviu

sociologic este orice anchetă realizată de vreun sociolog şi care nu poate fi identificată în vreunadintre tipurile de anchetă deja cunoscute.

N-aş putea spune că mor de dragul acestei definiţii. Îmi place totuşi de ea pentru căranforsează ideea de spaţiu deschis spre creativitate şi inovare pe care îl are interviul ca prototipal tehnicilor de cercetare sociologică.

2.4.3. interviul ca tehnică asociată de cercetare

- În concordaţă cu angajamentul de a respecta supoziţiile constructive pe care mi le-amfixat, mie nu-mi prea ies fazele cu asocierea interviului ca tehnică de cercetare secundară faţă de

o alta, considerată ca principală.Ceea ce nu-mi iese de loc este utilizarea variantelor de interviu denumite în modtradiţional „calitative” în asociere cu cele „cantitative”. Exemplul cel mai des invocat şi, dealtfel, foarte frecvent utilizat este „completarea calitativă” a anchetelor prin chestionar cuinterviuri de grup sau cu interviuri de profunzime. În practică, mai ales în marketing, aceastăasociere este valorizată ca ideal, mai ales dacă subiecţii interviurilor de grup sau ai interviurilor de profunzime sînt recrutaţi dintre subiecţii anchetei prin chestionar.

Nu ştiu contextul în care a fost inventat interviul de profunzime, dar despre focus-groupse ştie cu certitudine că l-au inventat marketerii, cu scopul precis de a determina ce anume faceatractiv un anumit produs pentru cutare segment de (potenţiali) cumpărători. Se poate vedea căavem întrunite bazele „metodei ştiinţifice”: avem nişte ipoteze (presupoziţii) despre ce anume ar

putea face atractiv produsul respectiv şi, stînd de vorbă vreo două ore cu 8 – 12 persoanereprezentative pentru segmentul de potenţiali cumpărători, ne putem da seama care dintre ipotezese dovedesc „adevărate” (întrunesc acordul subiecţilor) şi care nu. Suplimentar, avem avantajul

29



că în grup oamenii sînt mult mai slobozi la gură decît în situaţia unu-la-unu, subiectul faţă în faţăcu operatorul de interviu. De unde posibilitatea de a obţine noi ipoteze şi de ale testa chiar pe

parcursul interviului. De unde expansiunea rapidă a interviului de grup ca tehnică de cercetare peîntreg domeniul socio-uman, în sociologie inclusiv. Sînt însă cîteva detalii care stînjenescîncadrarea focus-group-ului la „metoda ştiinţifică”. Una dintre ele este reprezentativitatea. Deunde ştim că cele 8 – 12 persoane selectate sînt suficient de caracteristice pentru întregul

segment de cumpărători la care vom generaliza concluziile? Ca apărare, se invocă„reprezentativitatea teoretică”. Cu alte cuvinte, toată lumea interesată este prevenită că grupurilede focus nu sînt reprezentative în sensul obişnuit, cel statistic, ci sînt reprezentative „teoretic”,i.e. au fost selectate dintr-o anumită categorie, bine definită în „teoria” cercetării respective. Seadaugă cîteva prudenţe statistice de recrutare, destul de grosuţe, de exemplu ca structura pegenuri, pe vîrste sau/ şi pe nivel de şcolaritate a grupului să emuleze structura segmentului.Chestiunea e că dacă reprezentativitatea statistică este întemeiată prin teoreme bine demonstrate,„reprezentativitatea teoretică” este, tehnic vorbind, doar o ipoteză. Totodată, avem şi oareşcedificultăţi la fidelitate, rezolvate şi ele prin soluţii ereditar ipotetice. Colac peste pupăză, probeleculese cu ajutorul focus-grupului nu sînt, prin definiţie!, matematizabile. A spune „am constatatcă 70% dintre participanţii la focus sînt de părere că ..., de unde rezultă că ipoteza I se verifică”

este greşeală grosolană. Ba este greşeală chiar şi enunţul „majoritatea participanţilor la focus estede părere că...”. Probele culese cu ajutorul focus-grupului nu pot fi decît propoziţii care exprimăinsight -urile subiecţilor cu privire la tema cercetării, cuplate cu extrase autentice din ceea ce auspus subiecţii. Ceva în genul „în chestiunea C subiecţii cred CI, iată exemplificările edificatoaredin spusele lor”.

Adaug că, în anumite situaţii, focus-grupul este înlocuit cu un set de interviuri de profunzime, care nu constau din altceva decît din aplicarea individuală, pe subiecţii pe care i-amfi recrutat pentru focus, a unui ghid de interviu identic cu cel pe care l-am fi utilizat la focus.

Nu vreau să neg valoarea focus-grupului sau a interviurilor de grup ca instrumente decunoaştere. Dar subliniez încă o dată că ele nu satisfac specificul metodei ştiinţifice, în specialceea ce agregă ideea de obiectivitate (a probelor).

După cum nu vreau să neg eficacitatea asocierii focus-grupului sau interviurilor de profunzime la ancheta prin chestionar. De altfel eu însumi am utilizat, şi nu o dată, aceastăcombinaţie, ba intenţionez să o utilizez şi în viitor. Dar vreau să spun fără echivoc că eficacitateaei nu poate fi judecată ca o chestiune de acurateţe şi eficacitate a cunoaşterii ştiinţifice. Propriamea experienţă îmi spune că, în afară de captarea de expresii tipice (de utilizat, de exemplu, înconfecţionarea sloganelor), eficacitatea asocierii conţine exclusiv o problematică euristică. În

perspectivă tradiţională, noi credem că felul în care focus-grupul detaliază şi lămureşterăspunsurile date de subiecţi la chestionar are aceeaşi natură cu probele adunate prin chestionar.Ca probe, ceea ce obţinem prin focus-grup (insight -urile subiecţilor) joacă doar pentruconvingere şi încredere, ale noastre în primul rînd şi, eventual, ale altor persoane implicate. În

realitate, aşa cum poate vedea oricine care are de interpretat un focus,- interpretarea aceasta cere ceva ce se numeşte pur şi simplu creativitate- utilizarea concluziilor este şi ea o activitate vizibil euristică.

- Cît priveşte celelalte situaţii de asociere, ţin neapărat să evidenţiez că- o parte dintre ele nu se referă la interviu ca procedeu de cercetare ştiinţifică, ci la interviu ca

procedeu de cunoaştere profesională. De exemplu, interviurile explorative şi întrevederile pe carele avem cu beneficiarul prestaţiei/ cercetării pentru a lămuri chestiuni legate de prestaţie/cercetare nu sînt cercetare ştiinţifică, ci cunoaştere profesională. Care trebuie judecate şiadministrate după standarde care le sînt proprii, esenţialmente diferite de standardele metodeiştiinţifice;

- cred că mai rămîn doar situaţiile în care, cercetarea fiind basicly observaţională, experimentalăsau de studiere a documentelor (analiză de conţinut), avem eventual şi de vorbit cu subiecţii ei,de exemplu pentru a verifica, extinde, completa, corecta probele adunate prin inspecţie. Din cîte

30



ştiu, manualele de MTCS nu referă asupra acestor situaţii, de exemplu cum se utilizează interviulîn cadrul unui experiment. În ceea ce mă priveşte, nu am acumulat minimumul de experienţănecesar. Pot eventual să-mi dau cu părerea.

3. Tehnici şi procedee de anchetă care merită o prezentare distinctă

Grupez aici tehnici şi procedee de anchetă foarte diferite unele de altele, dar care eavantajos să vi le puneţi în trusa de scule pentru că:- prezintă specificităţi utile în realizarea cercetărilor, atît ca tehnici/ procede principale, cît şi catehnici/ procedee asociate;- produc stocuri de cunoaştere utile în prestaţii profesionale curente pentru sociologi;- cel puţin unele dintre ele, se vînd bine ca atare.

Problema e că nu le putem învăţa pe toate la cursul de MTCS.Cele mai multe sînt de învăţat fiecare la disciplina how-to-do de care aparţine. De

exemplu interviul de evaluare la „Managementul (sociologia) resursei umane”, sondajul electoral(de opinie) la „Sociologie electorală”, sondajul de audienţă la „Sociologia mass-media”. Faptulcă unele, multe, dintre aceste discipline nu fac parte din planul de învăţămînt pentru obţinerealicenţei în sociologie nu trebuie să vă nedumirească. În funcţie de interesele profesionale alefiecăruia/ fiecăreia dintre voi, puteţi urma stagiile de master corespunzătoare sau alte stagii de

pregătire post-grad. Sau puteţi învăţa pe cont propriu.Celelalte s-ar preta numai pentru masterate (sau alte stagii post-grad) de metodologie a

cercetării sociologice sau pentru pregătirea pe cont propriu. Dintre ele am ales trei pe care să leînvăţăm la MTCS, şi anume focus-grupul, interviul de profunzime şi ancheta Delphi.

- 3.1. Interviul de profunzime (indepth interview ) şi interviul de grup ( focus-group)

Din păcate, nu am încă un text propriu suficient de bun despre aceste două tehnici/ procedee. Motiv pentru care vă livrez o sinteză documentară (mai jos).[ATENŢIE, STRICT CONFIDENŢIAL.- În finalul sintezei documentare de la acest paragraf aveţi un material special şi anume ghidul deinterviu „GHIDUL DE INTERVIU CPR/FG 1”.- Beneficiarul focus-grupurilor făcute cu acest interviu a fost Dl. Petre Roman. Universulcercetării, subiecţii – persoanele care l-au votat pe Petre Roman al alegerile prezidenţiale din1996. Interesul de cunoaştere (obiectivele cercetării): ce ar trebui să facă Dl. Roman pentru ca

votanţii lui din 1996 să-l voteze din nou la alegerile prezidenţiale din 2004.- În cazul în care doriţi, vă pot pune la dispoziţie: transcrieri ale focus-grupurilor; înregistrărivideo – pe casetă, în format VHS, cu mine ca moderator (mun. Braşov); pe CD, cu colegelenoastre Carmen Manea, respectiv Raluca Buzea ca moderatori (comuna Moviliţa, jud. Ialomiţa;comuna Făgeţelu, jud. Olt; mun. Ploieşti).]

Ca opinii personale, declar momentan următoarele:- nu ştiu exact cine şi în ce scop a inventat interviul de profunzime, dar

- interviul de grup a fost inventat de marketeri, ca soluţie pentru „colorarea” sondajelor demarketing. De exemplu, ştiind că un slogan comercial bun trebuie să fie format măcar 50% dinexpresiile tipice ale categoriei de cumpărători vizate1, e nevoie de un procedeu prin care să afli

cum anume vorbesc cumpărătorii respectivi despre produsul care trebuie promovat cu ajutorulsloganului cu pricina. Sondajul de marketing îţi dă profilul categoriei respective, dar e prea greoi

1 „Segment de piaţă” – aşa îi zic marketerii.

31



ca să afli şi „vorbele”. Faptul că cu focus-grupul (zicem că) aflăm insight -urile subiecţilor cu privire la o anumită chestie nu schimbă cu nimic rolul complementar al acestei tehnici, şi anumecomplementar la o anchetă prin chestionar;- inventatorii focus-grupului îl pun în balanţă cu interviul (individual) de profunzime. Cu altecuvinte, şi cu interviul de profunzime şi cu focus-grupul realizăm aceleaşi obiective decunoaştere. Algerea între ele depinde de alte criterii (din sinteza documentară veţi vedea care);

- oricît ar părea de impozantă, povestea cu reprezentativitatea „teoretică” şi nu „statistică” afocus-grupului (ca şi a setului de subiecţi abordaţi prin interviul de profunzime) rămîne o povestediscutabilă;- pretenţia că focus-grupul (şi perechea lui, interviul de profunzime) este o metodă calitativă numi se pare decît un excusez de peu.

SINTEZĂ DOCUMENTARĂ INTERVIUL DE PROFUNZIME*

Indepth interviews. An indepth interview is a dialogue between a skilled interviewer and an interviewee. Its goal is to elicit rich, detailed material that can be used in analysis

(Lofland and Lofland, 1995). Such interviews are best conducted face to face, although in somesituations telephone interviewing can be successful.Indepth interviews are characterized by extensive probing and open-ended questions. Typically,the project evaluator prepares an interview guide that includes a list of questions or issues thatare to be explored and suggested probes for following up on key topics. The guide helps theinterviewer pace the interview and make interviewing more systematic and comprehensive.Lofland and Lofland (1995) provide guidelines for preparing interview guides, doing theinterview with the guide, and writing up the interview. Appendix B to this chapter contains anexample of the types of interview questions that could be asked during the hypothetical study.The dynamics of interviewing are similar to a guided conversation. The interviewer becomes anattentive listener who shapes the process into a familiar and comfortable form of socialengagement - a conversation - and the quality of the information obtained is largely dependenton the interviewer’s skills and personality (Patton, 1990). In contrast to a good conversation,however, an indepth interview is not intended to be a two-way form of communication andsharing. The key to being a good interviewer is being a good listener and questioner. Temptingas it may be, it is not the role of the interviewer to put forth his or her opinions, perceptions, or feelings. Interviewers should be trained individuals who are sensitive, empathetic, and able toestablish a nonthreatening environment in which participants feel comfortable. They should beselected during a process that weighs personal characteristics that will make them acceptable tothe individuals being interviewed; clearly, age, sex, profession, race/ethnicity, and appearancemay be key characteristics. Thorough training, including familiarization with the project and its

goals, is important. Poor interviewing skills, poor phrasing of questions, or inadequateknowledge of the subject’s culture or frame of reference may result in a collection that obtainslittle useful data.

When to use indepth interviews. Indepth interviews can be used at any stage of theevaluation process. They are especially useful in answering questions such as those suggested byPatton (1990):

• What does the program look and feel like to the participants? To other stakeholders?• What are the experiences of program participants?• What do stakeholders know about the project?• What thoughts do stakeholders knowledgeable about the program have concerning

program operations, processes, and outcomes?• What are participants’ and stakeholders’ expectations?• What features of the project are most salient to the participants?

32



• What changes do participants perceive in themselves as a result of their involvement inthe project?

Specific circumstances for which indepth interviews are particularly appropriate include• complex subject matter;• detailed information sought;• busy, high-status respondents; and• highly sensitive subject matter.

Exhibit 5. Advantages and disadvantages of indepth interviewsAdvantages DisadvantagesUsually yield richest data, details, new insightsPermit face-to-face contact with respondentsProvide opportunity to explore topics in depthAfford ability to experience the affective as well ascognitive aspects of responsesAllow interviewer to explain or help clarify questions,increasing the likelihood of useful responses

Allow interviewer to be flexible in administeringinterview to particular individuals or circumstances

Expensive and time-consuming Need well-qualified, highly trained interviewersInterviewee may distort information through recall error,selective perceptions, desire to please interviewer Flexibility can result in inconsistencies across interviewsVolume of information too large; may be difficult totranscribe and reduce data

In the hypothetical project, indepth interviews of the project director, staff, department chairs, branch campus deans, and nonparticipant faculty would be useful. These interviews can address both formative and summative questions and be used in conjunction with other data collectionmethods. The advantages and disadvantages of indepth interviews are outlined in Exhibit 5.When indepth interviews are being considered as a data collection technique, it is important tokeep several potential pitfalls or problems in mind.

• There may be substantial variation in the interview setting. Interviews generally take place in a wide range of settings. This limits the interviewer’s control over the

environment. The interviewer may have to contend with disruptions and other problemsthat may inhibit the acquisition of information and limit the comparability of interviews.

• There may be a large gap between the respondent’s knowledge and that of theinterviewer. Interviews are often conducted with knowledgeable respondents, yetadministered by less knowledgeable interviewers or by interviewers not completelyfamiliar with the pertinent social, political, or cultural context. Therefore, some of theresponses may not be correctly understood or reported. The solution may be not only toemploy highly trained and knowledgeable staff, but also to use interviewers with specialskills for specific types of respondents (for example, same status interviewers for high-level administrators or community leaders). It may also be most expedient for the projectdirector or senior evaluation staff to conduct such interviews, if this can be done withoutintroducing or appearing to introduce bias.

Exhibit 6.Considerations in conducting indepth interviews and focus groupsFactors to consider in determining the setting for interviews (both individual and group) include the following:

• Select a setting that provides privacy for participants.• Select a location where there are no distractions and it is easy to hear respondents speak.• Select a comfortable location.• Select a nonthreatening environment.• Select a location that is easily accessible for respondents.• Select a facility equipped for audio or video recording.• Stop telephone or visitor interruptions to respondents interviewed in their office or homes.• Provide seating arrangements that encourage involvement and interaction.

Exhibit 6 outlines other considerations in conducting interviews. These considerations are alsoimportant in conducting focus groups, the next technique that we will consider.

33



Recording interview data. Interview data can be recorded on tape (with the permission of the participants) and/or summarized in notes. As with observations, detailed recording is a necessarycomponent of interviews since it forms the basis for analyzing the data. All methods, butespecially the second and third, require carefully crafted interview guides with ample spaceavailable for recording the interviewee’s responses. Three procedures for recording the data are

presented below.

In the first approach, the interviewer (or in some cases the transcriber) listens to the tapes andwrites a verbatim account of everything that was said. Transcription of the raw data includesword-for-word quotations of the participant’s responses as well as the interviewer’s descriptionsof participant’s characteristics, enthusiasm, body language, and overall mood during theinterview. Notes from the interview can be used to identify speakers or to recall comments thatare garbled or unclear on the tape. This approach is recommended when the necessary financialand human resources are available, when the transcriptions can be produced in a reasonableamount of time, when the focus of the interview is to make detailed comparisons, or whenrespondents’ own words and phrasing are needed. The major advantages of this transcriptionmethod are its completeness and the opportunity it affords for the interviewer to remain attentiveand focused during the interview. The major disadvantages are the amount of time and resources

needed to produce complete transcriptions and the inhibitory impact tape recording has on somerespondents. If this technique is selected, it is essential that the participants have been informedthat their answers are being recorded, that they are assured confidentiality, and that their

permission has been obtained.A second possible procedure for recording interviews draws less on the word-by-word recordand more on the notes taken by the interviewer or assigned notetaker. This method is called“note expansion.” As soon as possible after the interview, the interviewer listens to the tape toclarify certain issues and to confirm that all the main points have been included in the notes. Thisapproach is recommended when resources are scarce, when the results must be produced in ashort period of time, and when the purpose of the interview is to get rapid feedback frommembers of the target population. The note expansion approach saves time and retains all theessential points of the discussion. In addition to the drawbacks pointed out above, a disadvantageis that the interviewer may be more selective or biased in what he or she writes.In the third approach, the interviewer uses no tape recording, but instead takes detailed notesduring the interview and draws on memory to expand and clarify the notes immediately after theinterview. This approach is useful if time is short, the results are needed quickly, and theevaluation questions are simple. Where more complex questions are involved, effective note-taking can be achieved, but only after much practice. Further, the interviewer must frequentlytalk and write at the same time, a skill that is hard for some to achieve.

SINTEZĂ DOCUMENTARĂ FOCUS-GRUP*

Focus Groups

Focus groups combine elements of both interviewing and participant observation. The focusgroup session is, indeed, an interview (Patton, 1990) not a discussion group, problem-solvingsession, or decision-making group. At the same time, focus groups capitalize on group dynamics.The hallmark of focus groups is the explicit use of the group interaction to generate data andinsights that would be unlikely to emerge without the interaction found in a group. The techniqueinherently allows observation of group dynamics, discussion, and firsthand insights into therespondents’ behaviors, attitudes, language, etc.

Focus groups are a gathering of 8 to 12 people who share some characteristics relevant to theevaluation. Originally used as a market research tool to investigate the appeal of various products, the focus group technique has been adopted by other fields, such as education, as a toolfor data gathering on a given topic. Focus groups conducted by experts take place in a focus

34



group facility that includes recording apparatus (audio and/or visual) and an attached room witha one-way mirror for observation. There is an official recorder who may or may not be in theroom. Participants are paid for attendance and provided with refreshments. As the focus grouptechnique has been adopted by fields outside of marketing, some of these features, such as

payment or refreshment, have been eliminated.When to use focus groups. When conducting evaluations, focus groups are useful in answering

the same type of questions as indepth interviews, except in a social context. Specific applicationsof the focus group method in evaluations include• identifying and defining problems in project implementation;• identifying project strengths, weaknesses, and recommendations;• assisting with interpretation of quantitative findings; 5 • obtaining perceptions of project outcomes and impacts; and• generating new ideas.

In the hypothetical project, focus groups could be conducted with project participants to collect perceptions of project implementation and operation (e.g., Were the workshops staffedappropriately? Were the presentations suitable for all participants?), as well as progress toward

objectives during the formative phase of evaluation (Did participants exchange information by e-mail and other means?). Focus groups could also be used to collect data on project outcomes andimpact during the summative phase of evaluation (e.g., Were changes made in the curriculum?Did students taught by participants appear to become more interested in class work? What

barriers did the participants face in applying what they had been taught?).Although focus groups and indepth interviews share many characteristics, they should not beused interchangeably. Factors to consider when choosing between focus groups and indepthinterviews are included in Exhibit 7.

5 Survey developers also frequently use focus groups to pretest topics or ideas that later will beused for quantitative data collection. In such cases, the data obtained are considered part of

instrument development rather than findings. Qualitative evaluators feel that this is too limitedan application and that the technique has broader utility.

Developing a Focus Group

An important aspect of conducting focus groups is the topic guide. (See Appendix C to thischapter for a sample guide applied to the hypothetical project.) The topic guide, a list of topics or question areas, serves as a summary statement of the issues and objectives to be covered by thefocus group. The topic guide also serves as a road map and as a memory aid for the focus groupleader, called a “moderator.” The topic guide also provides the initial outline for the report of findings.

Focus group participants are typically asked to reflect on the questions asked by the moderator.Participants are permitted to hear each other’s responses and to make additional comments beyond their own original responses as they hear what other people have to say. It is notnecessary for the group to reach any kind of consensus, nor it is necessary for people to disagree.The moderator must keep the discussion flowing and make sure that one or two persons do notdominate the discussion. As a rule, the focus group session should not last longer than 1 1/2 to 2hours. When very specific information is required, the session may be as short as 40 minutes.The objective is to get high-quality data in a social context where people can consider their ownviews in the context of the views of others, and where new ideas and perspectives can beintroduced.

Exhibit 7.Which to use: Focus groups or indepth interviews?Factors to consider Use focus groups when... Use indepth interview when...Group interaction interaction of respondents may group interaction is likely to be

35



stimulate a richer response or new and valuable thought.

limited or nonproductive.

Group/peer pressure group/peer pressure will bevaluable in challenging thethinking of respondents andilluminating conflictingopinions.

group/peer pressure wouldinhibit responses and cloud themeaning of results. Color Color Color Color

Sensitivity of subject matter subject matter is not so sensitivethat respondents will temper responses or withholdinformation.

subject matter is so sensitive thatrespondents would be unwillingto talk openly in a group.

Depth of individual responses the topic is such that mostrespondents can say all that isrelevant or all that they know inless than 10 minutes.

the topic is such that a greater depth of response per individualis desirable, as with complexsubject matter and veryknowledgeable respondents.

Data collector fatigue it is desirable to have oneindividual conduct the datacollection; a few groups will notcreate fatigue or boredom for

one person.

it is possible to use numerousindividuals on the project; oneinterviewer would becomefatigued or bored conducting all

interviews.Extent of issues to be covered the volume of issues to cover isnot extensive.

a greater volume of issues must be covered.

Continuity of information a single subject area is beingexamined in depth and strings of behaviors are less relevant.

it is necessary to understand howattitudes and behaviors link together on an individual basis.

Experimentation with interviewguide

enough is known to establish ameaningful topic guide.

it may be necessary to developthe interview guide by altering itafter each of the initialinterviews.

Observation by stakeholders it is desirable for stakeholders tohear what participants have tosay.

stakeholders do not need to hear firsthand the opinions of participants.

Logistics geographically an acceptable number of targetrespondents can be assembled inone location.

respondents are dispersed or noteasily assembled for other reasons.

Cost and training quick turnaround is critical, andfunds are limited.

quick turnaround is not critical,and budget will permit higher cost.

Availability of qualified staff focus group facilitators need to be able to control and managegroups

interviewers need to besupportive and skilled listeners.

The participants are usually a relatively homogeneous group of people. Answering the question,“Which respondent variables represent relevant similarities among the target population?”requires some thoughtful consideration when planning the evaluation. Respondents’ social class,

level of expertise, age, cultural background, and sex should always be considered. There is asharp division among focus group moderators regarding the effectiveness of mixing sexes withina group, although most moderators agree that it is acceptable to mix the sexes when thediscussion topic is not related to or affected by sex stereotypes.Determining how many groups are needed requires balancing cost and information needs. Afocus group can be fairly expensive, costing $10,000 to $20,000 depending on the type of

physical facilities needed, the effort it takes to recruit participants, and the complexity of thereports required. A good rule of thumb is to conduct at least two groups for every variableconsidered to be relevant to the outcome (sex, age, educational level, etc.). However, even whenseveral groups are sampled, conclusions typically are limited to the specific individuals

participating in the focus group. Unless the study population is extremely small, it is not possible

to generalize from focus group data.Recording focus group data . The procedures for recording a focus group session are basicallythe same as those used for indepth interviews. However, the focus group approach lends itself to

36



more creative and efficient procedures. If the evaluation team does use a focus group room witha one-way mirror, a colleague can take notes and record observations. An advantage of thisapproach is that the extra individual is not in the view of participants and, therefore, notinterfering with the group process. If a one-way mirror is not a possibility, the moderator mayhave a colleague present in the room to take notes and to record observations. A major advantageof these approaches is that the recorder focuses on observing and taking notes, while the

moderator concentrates on asking questions, facilitating the group interaction, following up onideas, and making smooth transitions from issue to issue. Furthermore, like observations, focusgroups can be videotaped. These approaches allow for confirmation of what was seen and heard.Whatever the approach to gathering detailed data, informed consent is necessary andconfidentiality should be assured.Having highlighted the similarities between interviews and focus groups, it is important to also

point out one critical difference. In focus groups, group dynamics are especially important. Thenotes, and resultant report, should include comments on group interaction and dynamics as theyinform the questions under study.

** *

FOCUS GROUP-UL

Prezenta versiune a fost realizată pentru Laboratorul de Metode şi Tehnici de Cercetare Sociologică,Catedra de Sociologie şi Filosofie, Universitatea “Transilvania” din Braşov. Ea este o prelucrare după materialul prezentat de Frederick Hartwig (Senior Vice-President, Institutul “Peter D. Hart Research Associates” dinWashington D.C.) la seminarul “Focus Group”, organizat de George Washington University, în 24 februarie, 1992,la Washington D.C.

Materialul original mi-a fost pus la dispoziţie de D-na Melania Borţun, Director general, DATA MEDIAS.A., căreia îi mulţumesc şi pe acestă cale.

Reproducerea este autorizată numai pentru studenţii Secţiei de Sociologie a Universităţii “Transilvania” din

Braşov.

Gheorghe Onuţ

I. PORNEŞTE-L

A. Prezintă-te pe tine şi şedinţa.1. Explică ce este un focus group - o discuţie de grup centrată ( focused ) pe un anumit subiect.2. Descrie subiectul şedinţei. Fă-o în termeni generali, astfel încît să nu direcţionezi răspunsurile. Nu spune

prea mult.3. E important să te arăţi entuziast şi pasionat de şedinţă.4. Explică ce vrei (aştepţi) de la participanţi.

a. răspunsuri sincere (oneste) - ceea ce ei gîndesc şi simt cu adevărat; b. nu există răspunsuri bune şi răspunsuri proaste;c. propriile lor idei, perspective, intuiţii, moduri de a vedea lucrurile;d. să nu se alinieze opiniei majoritare; să nu se teamă să fie în dezacord cu ceilalţi participanţi;e. explică: „am un punctaj ambiţios, pe care aş vrea să-l parcurgem integral. De aceea vom fi nevoiţi să trecem de laun subiect la altul. Dacă o să vi se pară că nu vă las să vă exprimaţi complet punctul de vedere, îmi cer scuze încă deacum. Atunci cînd voi “accelera”, o voi face nu pentru că nu m-ar interesa ceea ce spuneţi, ci pentru că uneori va finevoie să ne mişcăm repede, pentru a acoperi toate subiectele pe care trebuie să le atingem în această şedinţă”.

5. Explică prezenţa echipamentului de înregistrare.{a'. tot ceea ce spuneţi e important şi trebuie notat pentru a putea fi analizat}a. nu se poate face bine treaba de moderator, dacă trebuie în acelaşi să notezi ceea ce se spune; b. înregistrările vor fi transcrise în următoarele zile.

6 . Explică prezenţa geamurilor-oglindă (cu foarte mult umor, a la legere).

B. Fă un tur al mesei pentru prezentarea participanţilor.1. Nume (şi prenume).2. Cu ce se ocupă (unde).

37



3. Alte informaţii pertinente în raport cu participarea la şedinţă (grupul, tema etc.). Exemple:a. cu ce se ocupă ? b. în ce cartier locuieşte ?c. căsătorit? necăsătorit? copii?d. ce fel de autoturism are?{e. votează pentru prima dată;}{f. are computer acasă.}

4. Şi o întrebare uşoară şi clară care să le dea participanţilor posibilitatea să vorbească, iar ţie oportunitateasă arăţi concret ce se aşteaptă de la ei. Întrebarea trebuie să fie relevantă pentru tema şedinţei. Exemple:a. Ce vă place cel mai mult la faptul că locuiţi în Cartierul “Valea Cetăţii”? b. Care este cea mai importantă problemă cu care se confruntă Braşovul în aceste zile ?c. Ce este cel mai greu în faptul de a fi părinte în zilele noastre ?

5. Scopuri şi stila. Sparge ghiaţa. b. Fă-i să se simtă în largul lor.c. Prietenos, firesc.e. Dar, nu accepta propoziţii incomplete ca răspunsuri.f. Utilizează întrebări în succesiune, astfel ca participanţii să-şi dea seama că nu pot pur şi simplu să te expedieze curăspunsuri şablon sau dintr-un singur cuvînt.h. Ca regulă generală, în această fază, nu utiliza mai mult de un set de întrebări în succesiune pentru fiecare

participant.

II. ATENŢIE: UN FOCUS-GROUP NU ESTE UN SONDAJ

A. Întrebările care se pun în focus-group nu sînt cele care se pun într-un sondaj.1. Participanţii la focus-group nu constituie un eşantion aleator.2. Focus-groupul nu se utilizează ca să estimezi procentaje.3. Focus-groupurile se utilizează în alte scopuri decît sondajele. Trebuie să ai în minte chestia asta atunci

cînd îţi faci punctajul şi planifici şedinţa.

B. Focus-groupul crează oportunitatea să constaţi cum anume văd participanţii o problemă(temă) particulară, bine delimitată.

C. Şmecheria cu focus-groupul este să înţelegi dinamicile pe care el le presupune.1. Perspectivele din care participanţii abordează problema.2. Modul în care ei se gîndesc la problemă.3. Felul în care înglobează informaţiile noi.

D. Răspunsurile prin alegere forţată pot fi utilizate numai pentru următoarele două scopuri:1. Să stabileşti cîteva cote de nivel ale grupului astfel încît să-i înţelegi pe participanţi şi limitele între care

ei se află în interiorul propriilor lor atitudini.2. Să faci trambuline pentru lansarea întrebărilor “de ce”.

Exemplu: “Oraşul nostru este condus în direcţia care trebuie sau direcţia este greşită?”

E. Întrebările deschise trebuie să domine.

1. Ca să obţii o bună intuire a structurii mai profunde care susţine opiniilor existente.2. Ca să înţelegi gestalt-ul care se află în spatele opiniilor, ca şi valorile structurale şi concepţiile de viaţă

care produc opiniile.3. Ca să înţelegi felul în care participanţii îşi formează opinii noi şi cum gîndesc pentru a ajunge la o

decizie.4. Întrebările trebuie formulate astfel încît participanţii să poată răspunde fără să simtă nevoia să se

autocontroleze. Cu alte cuvinte, întrebările trebuie să le dea posibilitatea să răspundă cum le vine mai bine. Ceea ceoamenii aleg să spună despre ceva este adeseori la fel de important ca şi ceea ce ei spun efectiv. Este de asemeneainstructiv să-ţi dai seama de ceea ce oamenii aleg să nu spună.

F. Cunoscînd problematica şi temele cercetării (optim: cunoscînd definiţia operaţională, i.e.variabilele direct măsurabile şi indicatorii), pune-le participanţilor acele întrebări care să le dea posibilitateade a răspunde apropriat.

III. DUPĂ CE L-AI PORNIT, ŢINE-L VIU

38



A. Întrebările clare produc răspunsuri clare. Întrebările încîlcite produc răspunsuri încîlcite.

1. Elaborează în prealabil fiecare întrebare. Elaborează contextul în care vei pune întrebările.2. Fă-le clare.3. Nu pune întrebările ca nuca în perete. Fiecare întrebare trebuie să vină într-un context potrivit şi concret,

inteligibil pentru participanţi.

B. Nu te teme să pui întrebări provocatoare. Însã1. NICIODATĂ în termeni de cunoştinţe şi/sau informaţii.2. NUMAI pentru a-i face pe participanţi să gîndească.

C. Întrebările incitante atrag răspunsuri incitante. Întrebările plate atrag răspunsuri plate.

D. Ce este o întrebare interesantă?1. Întrebările importante din punctul de vedere (perspectiva) al participanţilor.2. Întrebările ipotetice.

a. Să presupunem că ne aflăm în Braşovul de peste zece ani. Cum credeţi că va arăta? Ce ar fi diferit faţă de cum eacum? b. Să presupunem că aţi putea schimba ceva în munca Dumneavoastră. Ce aţi schimba în primul rînd?c. Să presupunem că v-aţi întîlni în gară (sau în staţia de troleu sau tramvai) cu (numele candidatului). Cum (după

ce) l-aţi recunoaşte?d. Dacă aţi fi o muscă pe lampa din sala unde se ţine şedinţa consiliului de administraţie al (numele firmei). Care aţivrea să fie subiectul (tema) şedinţei ?

3.Interpretarea de roluri.a. Să zicem că sînteţi directorul de marketing al (numele firmei). Ce obiectiv aţi urmări în primul rînd? Ce aţi dori săschimbaţi? b. Să zicem că faceţi parte din echipa de negocieri a sindicatului (numele sindicatului). Care ar fi pentru Dvs. prioritatea numărul unu?c. Se poate pune întregul grup să joace un rol colectiv (consiliu de administraţie, echipa de publicitate etc.) şi săajungă la o decizie.(1) DAR vei da întotdeauna o sarcină concretă şi limite de timp clar stabilite.(2) Dacă utilizezi c., numeşte un “preşedinte”, “şef” etc., dar asigură-te că printre participanţi ai pe cineva care ar fi bun pentru aceste gen de sarcină.

4. Analogiile.a. Dacă (numele unei persoane) ar fi un animal, ce animal (l-)ar personifica (-o) cel mai bine? De ce? b. Dacă (numele unei firme) ar fi o echipă de fotbal, cu ce echipă ar putea fi asemuită? De ce ?c. Daţi-mi un buletin meteo al economiei ţării noastre (oraşului nostru) pentru anul viitor. Utilizaţi jargonulmeteorologilor.

5. Scenariile.a. Să presupunem că mă întorc aici peste cinci ani, după ce Consiliul local a luat decizia X (prelungirea contractelede închiriere a spaţiilor comerciale pe cinci ani). Ce ar fi diferit faţă de ce este acum? Care ar fi domeniile principaleîn care ar apărea diferenţele? b. Să presupunem că la alegerile din toamnă, candidatul X ar fi ales Preşedintele României. Ce va fi diferit în ţaranoastră la doi ani de la instalarea sa? Care ar fi cel mai mare dintre succesele sale? Care ar cele mai gravenerealiă\ri?

6. Bornele emoţionale.

a. Speranţa: Ce vă doriţi cel mai mult de la comunitatea (oraşul) în care trăiţi? b. Teama: Ce vă îngrijorează cel mai mult în legătură cu viitorul copiilor Dvs.?

7. Turul fulger.a. Spuneţi primul cuvînt sau prima propoziţie care vă vine în minte. b. Străbate o listă de nume, produse, programe, propuneri, idei.c. Variază ordinea la cuvînt, astfel încît participanţii să nu ştie cine după cine urmează.d. Se utilizează cînd ai nevoie să bagi mai multă energie în discuţie sau să obţii răspunsuri mai prompte.

8. Fii sigur că ai o listă pe puncte a problemelor de atins (întrebărilor de pus) pregătită dinainte.

E. Apelează-i (pe participanţi).1. În unele probleme fă un tur de masă complet (fiecare dintre participanţi răspunde).2. Poţi face un tur parţial, după care treci la altă întrebare.3. Poţi apela la voluntari (e.g.”Cine încearcă aici o idee de 100 de puncte?”)4. Cînd îţi vine la îndemînă, apelează doar la unii dintre participanţi, cu întrebări sau pe probleme concrete

şi specifice.5. Dacă participarea va fi reglată numai pe bază de voluntariat, persoanele încrezătoare în sine şi vorbăreţe

vor domina. Vei sfîrşi prin a avea un focus cu trei-patru participanţi.

39



6. Dacă te vei folosi numai de tururi complete, nu vei acoperi tot ce ţi-ai propus.7. Pe anumiţi participanţi întreabă-i pentru a-i scoate în evidenţă.8. Acordă-le mai mult timp şi atenţie acelor participanţi care au arătat în fazele anterioare ale discuţiei că

sînt foarte importanţi în anumite chestii aflate pe lista ta.9. “Înainte de a trece mai departe (a schimba subiectul), mai are cineva ceva de comentat, adăugat,

precizat?”

IV. TENORUL ŞI CÎNTATUL

A. Participarea la focus-group este o experienţă nouă pentru aproape oricine. E clar căparticipanţii nu au idee despre cum ar trebui să se comporte şi ce se aşteaptă de fapt de la ei. Chemîndu-i lafocus îi pui într-o situaţie neobişnuită. De aceea vor aştepta indicaţii de la tine (organizator).

B. Pur şi simplu: dacă eşti plicitisit şi ei vor fi plictisiţi; dacă te comporţi mecanic şi ei se vorcomporta mecanic. Dacă eşti interesat, implicat, atent, îţi vor răspunde la fel.

C. Discuţia poate fi una foarte serioasă. Dar ai grijă să nu devină greoaie. Menţine-o vie.Observaţiile glumele, antagonismul amical şi umorul sînt de natură să menţină un nivel ridicat de plăcerepentru toţi participanţii.

D. Menţine o implicare continuă şi constantă în ceea ce participanţii spun.1. Ascultă-i.2. Priveşte-i în ochi.3. Nu te tot uita şi nu te tot referi la punctajul pe care îl ai de făcut. Învaţă-l bine dinainte.

E. Menţine discuţia în mişcare.1. Două ore par să fie foarte mult, dar pot trece foarte repede dacă participanţii au ceva de spus în

problematica focus-ului şi le pasă de ea.2. Nu uita însă că eşti moderator şi cã ai o treabă de făcut.

a. Trebuie să acoperi punctele principale. b. Pe punctaj ai şi un timing, de care trebuie să te ţii.c. Concentrează-te pe părerile, inţelesurile, atitudinile pe care le cauţi. Nu te teme să treci la altcineva sau la altceva

cînd persoana care vorbeşte bate cîmpii sau se repetă. Reacţionează cînd vezi că vă învîrtiţi în jurul cozii.3. Nu uita că ai un client, care va asculta, vedea caseta cu înregistrarea şedinţei şi că el a plătit ceva bani

pentru această marfă.4. Atenţie la densitate: în ultimă instanţă ai nevoie de o şedinţă în care să se emită cît mai multe şi mai

interesante opţiuni, înţelesuri, idei.

V. BELELE

A. În mod inevitabil, în fiecare grup pare să fie o persoană care se află acolo numai ca să fierugată (să vorbească).

1. Încearcă să o atragi în discuţie cu calm, cu farmec, arătîndu-i interes.a. Aşează-te lîngă ea sau în apropierea ei.

b. Spune-i în mod explicit că eşti cu adevărat interesat de ce are de spus.(„Stiu că abia aşteptaţi să ne spuneţi ...”)(„Sînteţi exact genul de persoană ale cărei opinii sînt importante în această problemă.”)

2.Dacă nu reuşeşti, treci mai departe.

B. Fiecare grup pare să conţină o persoană care are idei puţine dar fixe.1. Această persoană nu poate sta două ore fără să-şi defileze ideile, de cîteva ori.2. Las-o într-ale ei, tăindu-i cît mai scurt intervenţiile. Mulţumeşte-i pentru idee şi treci mai departe: “E

foarte important ce spuneţi, dar este exact genul de idei pentru tema focus-ului de mîine.”

C. Grupul conţine deasemenea, destul de frecvent pe domnul sau doamna “Ştie-tot”, careştie mai mult decît ceilalţi şi tinde să domine discuţiile.

1. Sînt două pericole:a. persoana respectivă poate să-i intimideze pe ceilalţi membri ai grupului, care tind să se alinieze la susţinerile şiopiniile ei; b. persoana respectivă tinde să ocupe o parte prea mare din timp, lăsîndu-i pe alţii în afara discuţiei.

40



2. “Vasile le are cu fotbalul, dar Ion se pricepe la maşini! Am putea avea un focus de două ore numai cuIon, care ştie foarte multe. Problema e că am mai invitat unsprezece oameni. Aşa că hai să procedăm aşa... .”

D. Efectul de “group-think” (consensualitatea artificială şi superficială a gîndirii în grup).1. Una dintre slăbiciunile cele mai serioase ale focus-group-ului ca instrument de cercetare.2. Ca moderator trebuie să te prinzi cînd e pe cale să se instaleze.3. Trebuie să produci o schimbare de dinamică.

4. Provoacă-i: “Nu serios, chiar sînteţi cu toţii de părere că... ?”

VI. ORGANIZAREA: PARTICIPANŢI, LOC, ÎNREGISTRARE

A. Recrutarea.1. Asigură-te că cunoşti populaţia (categoria) la care se referă tema focus-ului şi din care vei recruta

participanţii.2. Utilizează un set de criterii clare şi justificate după care vei compune grupul (vîrstă, sex, ocupaţie, venit

etc.).a. Vrei o combinaţie adecvată de persoane. b. Nu un eşantion reprezentativ, ci o variaţie construită deliberat.c. Vei evita să produci grupuri care:

- sînt în mod clar nereprezentative şi/sau ale căror opinii sînt în mod clar nereprezentative;- nu au credibilitate pentru client.d. Dar evită să utilizezi prea multe criterii, ca să nu te trezeşti în faza terminală a recrutării că ţi-e imposibil săgăseşti bărbat sub 30 de ani, intelectual, căsătorit, avînd trei copii si care votează cu partidul X.e. Cel mai bine e să utilizezi nişte proporţii care ţi se par raţionale.Exemple:niciodată mai mult 2/3 bărbaţi, niciodată mai mult de 2/3 femei;niciodată mai mult de 2/3 sub 40 de ani, niciodată mai mult de 2/3 peste 40 de ani.

3. Recrutarea trebuie să fie făcută în aşa fel încît să mascheze clientul.a. dacă participanţii ştiu cine este clientul e posibil să evite răspunsurile tranşante şi opiniile negative; b. trebuie produsă o dublă mascare: participanţii nu ştiu cine este beneficiarul, beneficiarul nu ştie cine sînt participanţii. (Dacă este necesar, vei utiliza numai numele mic sau nişte pseudonime ad-hoc, numele unor tenismenisau fotbalişti sau etc., celebri.

4. Procesul de recrutare începe cu o invitaţie, de obicei scrisă. Invitaţia trebuie să fie scrisă atunci cînd participanţii aparţin unor grupuri specializate: lideri de opinie, investitori în domeniul mobiliar, directori de ziareetc.a. E important ca invitaţia să conţină ceva care să-i facă dornici, curioşi să participe:(1) o problematică interesantă(2) un grup interesant (ceilalţi participanţi)(3) un moderator interesant. b. După ce eşti sigur că invitaţia (scrisă) a ajuns, dă şi un telefon.c. Acolo unde crezi că e necesar, solicită o scrisoare de confirmare a participării.

5. Fiecare dintre participanţi trebuie contactat cu o zi sau două înainte de şedinţă pentru a confirma participarea.a. Lasă-ţi timp suficient pentru a putea opera înlocuiri dacă apar situaţii fortuite. b. Fă-ţi o listă de “participanţi de rezervă.”

c. Decide dacă ai nevoie de o presiune de recrutare foarte mare. Unii oameni uită, alţii nu se arată exact cînd ai maimare nevoie de ei. Poţi utiliza ca sursă de presiune suplimentară, şefii sau liderii de opinie, de exemplu.

B. Locul.1. E nevoie de o încăpere cu o masă suficient de mare, astfel încît toţi invitaţii să aibă loc în jurul ei.

Lucrurile vor merge prost dacă unii invitaţi vor sta pe margine.2. E nevoie de o încăpere suficent de mare ca să te poţi deplasa în jurul ei fără să-i deranjezi pe cei care stau

la masă.3. Un pic de confort nu strică. Atenţie la instalaţia de aer condiţionat (dacă este): ea poate compromite

înregistrarea audio.4. E bine ca locurile participan]ilor să fie marcate cu indicatoare pe care scrie numele fiecăruia.5. Dacă e nevoie de observatori, ei trebuie să aibă locuri bine precizate.

a. Ideal: circuitul închis tv. sau geamul-oglindă. b. Unu-doi (nu mai mult) pot sta pe margine şi atunci îi vei prezenta în calitate de colaboratori.

6. Locul trebuie să fie neutru: nu sedii de partid sau sindicat, nu birouri oficiale etc.7. Dacă locul este într-o clădire mai mare, vor fi necesare indicatoare care să-i ajute pe participanţi să

găsească cu uşurinţă sala.

41



8. Mîncare şi băutură.a. Depinde de ora la care se ţine şedinţa. b. Senviciurile şi apa minerală sînt binevenite oricînd. Evită mîncărurile grele.

9. Cel mai bine e să ai o persoană care o face pe gazda: pune indicatoarele cu numele participanţilor, îiajută să se orienteze spre locul lor, se asigură că echipamentul de înregistrare funcţionează, se ocupă de bufet.

C. Înregistrarea.

1. Dacă focus-ul nu e înregistrat, e ca şi cum nu ar fi avut loc. Nu te poţi baza pe memorie.2. Echipamentul de înregistrare.a. Echipamentul audio este indispensabil; utilizează simultan două scule, un back-up şi microfoane bune. b. Video e mişto; participanţilor nu prea pare să le pese că se filmează.c. Explică-le participanţilor motivele pentru care se înregistrează: nu poţi în acelaşi timp să conduci şedinţa şi să ieinotiţe. Notarea şi analiza a ceea ce s-a spus se fac ulterior, după înregistrările respective.d. Asigură-te că cineva (moderator, gazdă, tehnician) cunoaşte echipamentul şi poate interveni în caz de nevoie.

3. Ai grijă ce faci cu casetele înregistrate. Nu le rătăci.4. Poţi utiliza tot felul de foi de observaţie, de consemnare etc.5. Sau chiar bifări, consemnări pe care să le marcheze chiar participanţii.6. Se poate utiliza o “fişă a participantului”, pe care fiecare o completează într-un anumit moment al

şedinţei. De obicei ea conţine date de identificare, ceea ce îţi permite să cunoşti (şi să controlezi) caracteristicilesocio-demografice ale grupului.

VII. ANALIZA REZULTATELOR

A. Nu există o formulă unică şi infailibilă.

B. Cea mai bună instruire este autoinstruirea prin exemple: fă-ţi rost de rapoarte de focus, învaţă din ele.

C. Scufundă-te în informaţia pe care ai adunat-o pe parcursul şedinţei.1. Ascultă (vezi) casetele. Fă-o de mai multe ori, pînă cînd2. înţelegi ceea ce participanţii încearcă să-ţi spună.

D. Treci dincolo de informaţie.1. Care sînt principalele teme şi mesaje.2. Uită-te mai degrabă după chestiile importante, nu după cele mai de amănunt.

E. Ce să nu scrii.1. Nu scrie pur şi simplu că participanţii au spus asta şi aia.2. Nu scrie un raport în care doar treci în revistă temele focus-ului, una după alta.3. Nu fă un simplu rezumat al discuţiilor.

G. Adună în prealabil o înţelegere atentă şi sensibilă despre cei pentru care scrii raportul.1. Scrie despre ceea ce îi interesează imediat.2. Dar du-te şi dincolo de ceea ce îi interesează imediat: pune-le la dispoziţie fondul şi perspectiva de care

au nevoie pentru a înţelege problemele care se pun; răspunde şi la întrebările la care nu s-au gîndit.

H. Raportul trebuie să fie un eseu interpretativ în care pui la dispoziţie concluzii bazate pediscuţii. Îţi vei susţine concluziile cu citate din transcrierea discuţiilor.

I. Elemente ale raportului.1. Text.2. Sinteza oricărei fişe de observaţie/foi de răspuns utilizate.3. Citate (extrase) din discuţie.4. Prezentare generală a participanţilor.5. Punctaj.

J. Alte materiale: transcriere, casete audio şi video.

* ATENŢIE, MATERIALUL CARE URMEAZĂ ESTE STRICT CONFIDENŢIAL!

GHIDUL DE INTERVIU CPR/FG 1

42



INSTRUCŢIUNI- Dată fiind problematica interviului, vom adopta un stil de moderare apropiat şi sobru. NU apropiat şi

dezinvolt (vesel), nici sobru şi distant.- Dincolo de criteriul care a operat selecţia pentru unele grupuri, grupurile vor fi cît mai eterogene după

criteriile obiective (gen, vîrstă, statu ocupaţional etc.) Pentru ca să accentuăm şi să folosim la maximum efectul de polarizare.

- Indemnizaţia de participare- este de 300.000 lei/ participant în Bucureşti, de 250.000 lei/ participant în celelalte municipii şi de 200.000 lei/ participant în mediul rural- se înmînează în plic închis, personalizat (cu numele participantului), la finalul interviului, alături de mulţumiri.

- Protocol- cafea, soft-drinks, senviciuri şi fursecuri cu un sfert de oră înaintea începerii efective a interviului- soft-drinks, senviciuri şi fursecuri pe parcursul interviului.

- Înregistrare- audio/ video: - cameră pe trepied, amplasată la circa 1,8 m înălţime, în afara razei vizuale a participanţilor (aşezaţi)

- plan general- înregistrare (sau transpunere) VHS

- 1 minut de bare+heterodină 1 kHz la începutul şi finalul fiecărui interviu; inscripţionarea datei interviului pe

întregul material înregistrat- fiecare interviu pe o casetă distinctă

- audio - înregistrare simultană cu reportofon- fiecare interviu pe cîte un set distinct de casete

- transcrierea înregistrării audio.

- 15 – 00.00. Pregătire/ încălzire subiecţi- sosiţi (au fost invitaţi) cu un sfert de oră înainte de începerea efectivă a interviului, subiecţii se acomodează culocul şi între ei- cu cafea, senviciuri şi fursecuri- după ce îi îmbie şi se asigură că se servesc, „gazda” se retrage lăsîndu-i pe subiecţi între ei

0 – 010. IntroductivA. Prezintă-te pe tine şi şedinţa.1. Explică ce este un focus group – o discuţie de grup centrată ( focused ) pe un anumit subiect.2. Descrie subiectul şedinţei. Fă-o în termeni generali, astfel încît să nu direcţionezi răspunsurile. Nu spune

prea mult.Subiectul:

- sîntem de la facultatea de sociologie din Braşov (Universitatea „Transilvania”) şi dorim să înţelegem care sîntaşteptările românilor despre cîteva dintre problemele importante ale anului 2004, ca an electoral- facem aceste discuţii în mai multe localităţi din ţară, (de exemplu Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Alba Iulia ..., în

comune din judeţul Ialomiţa, Telorman, Olt, Caraş-Severin ...)- nu avem un beneficiar anume, nu lucrăm pentru vreun partid3. E important să te arăţi entuziast şi pasionat de şedinţă.4. Explică ce aştepţi de la participanţi.

a. răspunsuri sincere (oneste) - ceea ce ei gîndesc şi simt cu adevărat; b. nu există răspunsuri bune şi răspunsuri proaste;c. propriile lor idei, perspective, intuiţii, moduri de a vedea lucrurile;d. să nu se alinieze opiniei majoritare; să nu se teamă să fie în dezacord cu ceilalţi participanţi;e. explică: „am un punctaj ambiţios, pe care aş vrea să-l parcurgem integral. De aceea vom fi nevoiţi să trecem de laun subiect la altul. Dacă o să vi se pară că nu vă las să vă exprimaţi complet punctul de vedere, îmi cer scuze încă deacum. Atunci cînd voi "accelera", o voi face nu pentru că nu m-ar interesa ceea ce spuneţi, ci pentru că uneori va finevoie să ne mişcăm repede, pentru a acoperi toate subiectele pe care trebuie să le atingem în această şedinţă”.

5. Explică prezenţa echipamentului de înregistrare.

{a'. tot ceea ce spuneţi e important şi trebuie notat pentru a putea fi analizat}a. nu se poate face bine treaba de moderator, dacă trebuie în acelaşi să notezi ceea ce se spune; b. înregistrările vor fi transcrise şi analizate în următoarele zile.

B. Fă un tur al mesei pentru prezentarea participanţilor.

43



010 – 046

1. Intrăm direct în subiect.1.1. Intrăm direct în subiect. Prima problemă este cea a fondurilor pentru campania electorală.

1.1.1. Informaţii: ce cunosc, cît cunosc, cît conştientizează

- cam cît de mari credeţi că vor fi în 2004 faţă de campania anterioară (din 2000)?- de unde vin?- cine le va avea pe cele mai mari?1.1.2. identificarea atitudinii generale faţă de fondurile/ cheltuielile de campanie1.1.3. identificarea atitudinii specifice faţă de fondurile/ cheltuielile de campanie- pe competitori electorali- pe surse- pe mod de cheltuire1.1.4. identificarea motivaţiilor, rădăcinilor atitudinii. Inclusiv raţionamente, argumente invocate1.1.5. estimarea intensităţii atitudinii

1.2. Ce aţi zice ca în campania electorală din acest an toate partidele şi toţi oamenii politici să arate clar deunde le vin banii pentru campania electorală, cîţi bani le-au venit şi pe ce i-au cheltuit?

- Pe care dintre partidele politice le vedeţi mai cîştigate din asta?- Pe care le vedeţi dezanvantajate?1.3. Ce aţi zice ca, în campania electorală din acest an, partidele şi oamenii politici să cheltuiască fondurile

de campanie întrecîndu-se şi în fapte, nu numai în vorbe. În urma campaniei să rămînă fapte (de exemplu cîte un locde joacă pentru copii, cîte o şcoală mai bine dotată, cîte un drum sau cîte un pod refăcut, cîte un teren public curăţatde gunoaie, cîte un islaz reamenajat etc.)- Ce fapt de acest fel v-ar plăcea să rămînă în localitatea (cartierul, pe strada) Dumenavoastră? (Insistă pentru fapte particularizate)- Pe care dintre partidele politice le vedeţi mai cîştigate din asta?- Pe care le vedeţi dezanvantajate?

047 – 107

2. A doua problemă se referă la cîteva personalităţi politice de primă mărime care se află acum,fiecare, în cîte o situaţie mai specială. Vă rog să-mi răspunde la cîteva întrebări legate de perspectivelefiecăruia dintre ei.

2.1. Începem cu Dl. Ion Iliescu, care se află la ultimul mandat ca preşedinte.Ce vă aduceţi cel mai bine aminte despre Dl. Ion Iliescu?Ce credeţi că ar fi bine să facă Dl. Ion Iliescu?

1. să se retragă complet din viaţa politică2. să treacă la conducerea Partidului Social Democrat3. să refacă legătura cu Petre Roman4. să-şi arate clar susţinerea faţă de Adrian Năstase

5. să susţină un partid nou, mai de stînga decît PSD6. să arate clar unde a greşit şi că îi pare rău

2.2. Continuăm cu Dl. Petre Roman, care pare să nu-şi prea găsească locul.2.2.1. Informaţii: ce cunosc, cît cunosc, cît conştientizează- ce vă aduceţi cel mai bine aminte despre Dl. Petre Roman?- ce valoare credeţi că are experienţa politică a D.lui Petre Roman?- ce credeţi că se întîmplă cu Dl. Petre Roman?2.2.2. identificarea atitudinii generale faţă de Petre Roman2.2.3. identificarea atitudinii specifice faţă de Petre Roman

Ce credeţi că ar trebui să facă Dl. Petre Roman?1. să se retragă complet din viaţa politică2. să rămînă în Partidul Democrat pe poziţia pe care o are acum3. să rămînă în Partidul Democrat şi să lupte corect pentru a fi reales în funcţia de preşedinte al acestui partid4. să arate clar unde a greşit şi că îi pare rău5. să arate că a învăţat din greşelile pe care le-a făcut şi ce a învăţat

44



6. să părăsească Partidul Democrat şi să înfiinţeze un alt partidSă zicem că Dl. Petre Roman ar părăsi PD-ul şi ar înfiinţa un partid nou. Cum vi se par următoarele posibiledenumiri?

1. Frontul Democrat2. Adunarea pentru Democraţie3. Partidul Socialist

Ce şanse credeţi că ar avea cu acest nou partid?

2.2.4. identificarea motivaţiilor, rădăcinilor atitudinii. Inclusiv raţionamente, argumente invocate2.2.5. estimarea intensităţii atitudinii2.2.6. Ce-aţi zice dacă Dl. Petre Roman ar candida la funcţia de Primar general al municipiului Bucureşti?

- variante: independent sau candidat al PD (alianţei PNL – PD)?independent independent sau independent susţinut de PSD?

2.3. Trecem la Dl. Traian Băsescu, care pare să ezite între a candida la funcţia de Primar general almunicipiului Bucureşti şi a susţine alianţa PNL-PD din poziţia de viitor prim-ministru?

Ce credeţi că ar trebui să facă Traian Băsescu?1. să candideze la funcţia de Primar general al municipiului Bucureşti2. să nu candideze şi să susţină alianţa PNL-PD din poziţia de viitor prim-ministru, în tandem cu Teodor Stolojan3. să acţioneze pentru fuziunea PD în PNL4. să facă astfel încît să şi-l reapropie pe Petre Roman

5. să se retragă de la conducerea Partidului Democrat şi să-l readucă pe Petre Roman ca preşedinte al PartiduluiDemocrat6. să arate că a învăţat din greşelile pe care le-a făcut şi ce a învăţat

2.4. Încheiem acest punct cu Dl. Adrian Năstase, care pare să vrea mai mult să rămînă prim-ministru decîtsă candideze la funcţia de Preşedinte.

Ce credeţi că ar trebui să facă Dl. Adrian Năstase?1. să candideze la funcţia de Preşedinte al României2. să nu candideze şi să se păstreze pentru funcţia de prim-ministru3. să-i lase lui Ion Iliescu conducerea PSD4. să încerce să şi-l apropie pe Petre Roman5. să se concentreze pe intrarea României în UE

6. să arate că a învăţat din greşelile pe care le-a făcut şi ce a învăţat

107 – 127

3. În final vom aborda o problemă despre care unii specialişti spun că ar fi foarte gravă în ţara noastră, ca şiîn celelalte ţări foste socialiste. Este vorba despre problema inegalităţii de avere şi de venituri care a apărutdupă 1989. Noi ne vom concentra pe ţara noastră.

3.1. Inegalitatea de avere şi de venituri aşa cum e ea acum în România3.1.1. informaţii: ce cunosc, cît cunosc, cît conştientizează inegalitatea- în România inegalitatea e mai mare decît în SUA, Franţa, Germania?- dar decît în Ungaria, Polonia, Cehia?

- dar decît în Rusia, Bulgaria, Republica Moldova?- o fi început să se reproducă intergeneraţional?3.1.2. identificarea atitudinii generale faţă de inegalitate3.1.3. identificarea atitudinii specifice faţă de inegalitate. În ce măsură sînteţi sau nu de acord că1. Majoritatea averilor s-au făcut prin înşelătorie şi furt.2. În România de astăzi, inegalitatea de avere şi de venituri este prea mare.3. Majoritatea cetăţenilor României au ajuns în situaţia de proletari.4. Bogaţii au început să-i trateze cu dispreţ pe cei care nu sînt ca ei.5. Cei care nu s-au îmbogăţit pînă acum nu mai au şanse să ajungă şi ei bogaţi.6. Copiii celor care nu s-au îmbogăţit pînă acum nu mai au şanse să ajungă bogaţi.6. Inegalitatea de avere şi de venituri este o mare problemă în România de astăzi.3.1.4. identificarea motivaţiilor, rădăcinilor atitudinii. Inclusiv raţionamente, argumente invocate

3.1.5. estimarea intensităţii atitudinii3.2. Am vorbit mai înainte despre patru oameni politici. Care dintre ei credeţi că ar fi cel mai potrivit să sededice luptei împotriva inegalităţii? O luăm pe rînd3.2.1. Ce ziceţi de Dl. Ion Iliescu?

45



3.2.2. Ce ziceţi de Dl. Petre Roman?3.2.3. Ce ziceţi de Dl. Traian Băsescu?3.2.4. Ce ziceţi de Dl. Adrian Năstase?

127 – 135

4. În încheiere aş dori să-mi spuneţi ce credeţi că se va schimba în viaţa Dumneavoastră şi a familieiDumneavoastră odată cu intrarea României în UE. (turul mesei)

Închidere, mulţumiri, plicuri.

- 3.2. Interviul de evaluare în managementul resursei umane

Nu insist, vă învăţ în anul III, la „Sociologia resursei umane”.Menţionez doar că în managementul resursei umane interviul, ca de altfel şi chestionarul,

prezintă exigenţe foarte severe atîta timp cît pe baza lor se iau decizii care afectează în moddirect viaţa unor oameni şi a unor organizaţii.

Dacă nu aveţi răbdare, uitaţi-vă prin Edenborough, R., Effective Intervieving. A Handbook of Skills, Techniques and Applications, Kogan Page, London, 1996, carte pe care ogăsiţi la (fosta) British Council Library, Casa Baiulescu, etajul I.

- 3.3. Sondajul (de opinie) electoral. Povestea indicelui de stabilitateÎn facultate nu veţi învăţa o disciplină de genul „Sociologie electorală”, la care, în

principiu, ar fi de învăţat sondajul electoral. De altfel, o astfel de disciplină nu se prea studiazănicăieri în ciclul de licenţă. Dacă, după ce terminaţi facultatea, veţi alege să urmaţi masteratul de

„Gestiunea campaniilor de imagine”, la disciplina „Campanii electorale”, o să vă învăţ chiar euce-şi-cum despre cercetarea electorală, inclusiv despre sondajul electoral.Pînă atunci, aveţi în Dl. Claudiu Coman unul dintre cei mai buni meseriaşi din ţară în

cestiune. Vedeţi deci Coman, C., Comportamentul de vot. Sondajele de opinie şi gestiuneacampaniilor electorale, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

Cel mai interesant în legătură cu sondajele electorale este povestea cu variabilastabilitate/ instabilitate a intenţiei de vot. Am furat-o de la consultanţii americani ai campanieielectorale PDSR din 1996 (cei care, în acelaşi an, l-au adus pe Boris Elţin de la 6% la cîştigarea

preşedinţiei Rusiei – Joseph Dresdner, Joe Schumate, Steve Gorton, Ed Slavin şi alţii). În pragmatica campaniilor electorale, variabila stabilitate/ instabilitate a intenţiei de vot este mai productivă la modul absolut decît orice altă soluţie de identificat şi valorificat spaţii de

expansiune pentru scorul electoral al candidatului pentru care lucrezi, respectiv de comprimatscorurile electorale ale contracandidaţilor. În România sîntem singurii care ştim ce-şi-cum despreaceastă variabilă – în special Luiza Tămăşanu (şi-a făcut licenţa pe indicele de stabilitate), AlinaComan, Claudiu Coman şi cu mine. Săriţi pe noi.

- 3.4. Sondajul de audienţă tvÎl veţi învăţa la „Sociologia mass-media”, pe care o veţi face în semestrul VI (anul III,

semestrul II). Cu oricine veţi face această disciplină, aveţi grijă să vă spună (şi) despreurmătoarele:- măsurarea audienţei prin jurnal/ cu peoplemeter ;

- indicatorii şi indicii audienţei (incl. rating , time-share, market-share, prime-time, acces prime-time)- rate-card .

46



Dacă nu uitaţi, amintiţi-i la momentul oportun să invite la un curs pe vreun negustor deaudienţe adevărat. Vă recomand pe Răzvan Atanasescu de la Pro TV Braşov şi pe colega voastrădin anul IV (actual) Cristina Berendea, care îşi face licenţa în domeniu.

BIBLIOGRAFIE

Babbie, E., The Practice of Social Research, eleventh edition, ThomsonWadsworth,Belmont, 2007, cap. 9 (fi ier pdf anexat)ș

Bulai, A., Focus-grup, Editura Paideia, Bucureşti, 2000Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, ediţia a treia,

Bucureşti, 2007, cap. 6, 7Coman, C., Comportamentul de vot. Sondajele de opinie şi gestiunea campaniilor

electorale, Editura Economică, Bucureşti, 2004Edenborough, R., Effective Intervieving. A Handbook of Skills, Techniques and

Applications, Kogan Page, London, 1996

Javeau, C., L' enquete par questionnaire, Editions de l' Universite de Bruxelles,Bruxelles, 1992

Krueger, R. A., Casey, M. A., Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetareaaplicată , Editura Polirom, Iaşi, 2005

Moscovici, S., Buschini, F. (coord.), Metodologia tiin elor socioumaneș ț , EdituraPolirom, Ia i, 2007, p. 52 – 76ș

Rotariu, T., Iluţ, P., Ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Teorie şi practică , ediţia aII-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 57 – 158

47

Ancheta Sociologica

Documents

Transcript of Ancheta Sociologica