Maria Petre, Anul IIGrupa I Jurnalism

Cum ajung copiii cerșetori?

Străzile Bucureștiului sunt pline de copiii care cerșesc. Mă întreb, oare ce părinți au acei copii? Cum a putut ajunge un biet copil pradă cerșetoriei? Astfel de imagini îmi lasă un gust amar de fiecare dată când le privesc. Mă doare să văd copii nevinovați cerșind. Mă doare să văd cum ei – viitorul generației noastre- cerșesc și cea mai mică bucată de pâine.

(sursă foto-www.cabral.ro)

Cercetând în ansamblu am descoperit că această problema a fost ”răscolită” și pe o parte, și pe cealaltă de foarte multe ori, dar nu s-a ajuns la niciun consens. Orfelinatele din România nu sunt așa cum am crezut cu toții până acum. Deși este alocat un fond pentru întreținerea copiilor și a orfelinatului, de cele mai multe ori, banii nu ajung unde trebuie. În urma unor verificări concludente, majoritatea orfelinatelor sunt sponsorizate cu bani din fonduri europene.

Fonduri REGIO pentru casele de copii

În data de 20 februarie 2013, Simion Crețu, director general ADR Centru, a semnat un contract de finanțare alături de domnul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care prevedea alocarea a 687.000 lei dintre care 515.000 lei reprezinta fonduri nerambursabile pentru reabilitarea termică și estetică a casei de copii din Tîrgu Mureș. ”Este un proiect cu un buget mic la nivel de program, dar suficient pentru fundație, o resursă financiară care o va susține în activitatea sa, prin care asigură, pentru câțiva copii, șansa și dreptul de a fi fericiți, ocrotiți sau de a putea spune cuiva mama și tata”, a declarat Simion Crețu.

De asemenea, patru case de copii din județul Harghita au fost finanțate de fondurile REGIO printr-un alt contract semnat de Simion Crețu, cu scopul de a fi reabilitate.

”Cele patru centre sociale din județul Harghita ce se reabilitează prin fonduri nerambursabile Regio au o valoare totală de 10,7 milioane lei, din care 8,28 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate spre finanțare”, a confirmat Simion Crețu.

(Fig. 1 Simion Crețu, sursă foto-www.ziarulunirea.ro)

În urma declarațiilor lui Simion Crețu, întrebarea rămâne vitală- unde sunt banii pentru orfelinatele din România? Cu ce sunt crescuți copiii fără părinți? După vizitarea mai multor centre de plasament, am pus punct la punct informațiile acumulate și pot spune că povestea orfelinatelor abia începe. Din zecile de case de copii din România, doar cele finanțate reprezintă un adăpost reprezentativ pentru copii. Rămân profund dezamăgită de declarațiile copiilor, dar și de declarațiile educatoarelor din respectivele centre de plasament.

Viața la orfelinat

Am stat de vorba cu Andrei, am ales să-i spun așa deoarece nu-i pot dezvălui adevărata identitate. Andrei are 12 ani și stă la o casă de copii de la vârsta de doi ani. Părinții lui nu l-au dorit. El nu s-a putut bucura de o copilărie așa cum trebuie să o aibă fiecare copil. A fost mutat de la un centru de plasament la altul. Nu s-a dezvoltat complet din pricina faptului că a fost obligat să doarmă în pătuțuri pentru bebeluși. Când le-am întrebat pe doamnele educatoare despre starea lui Andrei, mi s-a răspuns în felul următor:

- De cât timp este Andrei la dumneavoastră?

- Păi de..10 ani, cam așa.

- Și din ce cauză are această problemă de sănătate? Practic el are 12 ani, dar încă nu poate merge ca un copil normal.

- A păi, nu este vina noastră. Așa l-o fi născut mama lui. Noi nu avem nicio vină.

- Nu aveți paturi suficiente pentru toți copii?

- Ba da! Cum să nu! Fiecare are propriul lui pat. (sursă foto- www.radiomures.ro)

Andrei, însă, nu mi-a spus aceeași poveste. El este bătut în fiecare zi. Mancare primește cu porția. Și deși sunt locuri suficiente, Andrei este obligat să doarmă în pătuțuri pentru bebeluși. Nu are nicio putere să schimbe acest lucru. Este singur pe lume și nu are nicio sursă de venit. Nu merge la școală, dar din când în când iese pe stradă și cerșește. Așa se poate bucura și el de o înghețată sau o pungă de pufuleți. Este singura lui bucurie și face acest lucru de la vârsta de 8 ani.

Dar statul este mult prea orb ca să observe aceste fapte. Ca Andrei mai sunt sute de copii. Toți cerșesc, toți își caută fericirea chiar și într-o bomboană. Fondurile europene nu sunt suficiente pentru a întreține toate casele de copii din România. De aceea, în proporție de 54% dintre orfelinate nu beneficiază de ajutor din partea statului, 38% beneficiază de ajutor social și doar 7% beneficiază de fonduri europene. Mizerie, praf și întuneric. Așa arată majoritatea caselor de copii.

(sursă foto- www.roadventist.wordpress.com)

Revenind la tema noastră, un motiv principal pentru care copii ajung să cerșească se datorează faptului că aceștia fug de modul de trai din centrele de plasament. Cu lacrimi în ochi și frică în suflet, fug de la orfelinat și ajung pe străzi sperând la o viață mai bună. Dar oare viața mai bună înseamnă să cerșești? Ce vină au acești copii? Unde sunt părinții care i-au făcut?

Orfelinatele noastre, subiecte pentru americani

În urma unui studiu realizat de americani, orfelinatele din România sunt cele mai mizere din lume. Americanii sunt revoltați de faptul cum sunt tratați și crescuți copii orfani. Aceștia au descoperit zeci de copii bolnavi si cu o greutate corporală sub medie, copii deshidratați, bătuți, maltratați.

Indignat de faptul că statul nu ia niciun fel de măsuri pentru acești copii, Charles A. Nelson, profesor specialist în cercetarea dezvoltării minorilor a publicat un articol în care menționa: “Mulţi copii au crescut în condiţii mizerabile în orfelinatele din România. Noi am studiat ce urmări a avut acest lucru asupra dezvoltării copilului. Fotografiile sunt mărturiile unor destine cutremurătoare”.

Relatările lui Nelson abundă de scene memorabile şi regretabile. “Am văzut copii cu capul cât o minge de baschet fiindcă nu au fost trataţi la timp de afecţiunile de care sufereau. Un copil de un an şi câteva luni avea dimensiunile unui nou-născut. O fetiţă de 7 ani arată de parcă ar avea doi. La prima vizită a fost o linişte înfricoşătoare în sală. Copiii stăteau pe burtă şi se holbau la un perete alb. Până la urmă de ce ar fi trebuit să plângă? Oricum nu îi băga nimeni în seamă. Nouă ni se cerea de foarte multe ori să părăsim sala ca să nu vadă copiii că ne curg lacrimile”.

(Fig. 2 Charles A. Nelsonsursă foto- www.dms.hms.harvard.edu)

Datorită acestui documentar, Nelson alături de câțiva colegi de la Universitatea Maryland, cu acordul statului român, au reușit să înființeze Bucharest Early Intervetion Project (”București, Proiect de Intervenție Timpurie”) ceea ce numeau cercetătorii un pas către asistența maternală.

“Practic, un grup de copii români a ajuns material de studiu pentru a găsi răspunsul la întrebările centrale ale cercetării lor. Studiul este unic în lume”, au declarat jurnaliștii germani de la Die Zeit.

Conform studiului, rezultatul unui test în care un străin sună la ușă, copiii aflați sub cercetare au răspuns și l-au urmat pe străin. 55% dintre copiii instituționalizați l-au urmat pe străin fără niciun fel de obiecție. “Copii cu vârsta de patru ani şi jumătate nu fac aşa ceva în mod normal. Avem motive să ne temem de ce se va întâmpla cu aceşti copii când vor lua contact cu lumea reală”, comentează Nelson.

De la orfelinat, pe stradă

Tot mai mulți copiii fug din centrele de plasament din cauză traiului de acolo. Ei se tem să se mai întoarcă și aleg să cerșească, iar astfel strada devine casa lor și cerșitul singurul lor venit.

(sursă foto – www.glogster.com)

Mulți psihologi au ajuns la concluzia că dezvoltarea unui copil într-un centru de plasament este lentă și îi poate împiedica eficiența mintală. ” Studiul, publicat in ediția de vineri a revistei Science, este rezultatul unor experimente unice realizate pe parcursul mai multor ani, și care au comparat IQ-ul copiilor crescuți în orfelinate cu ale celor care au fost dați în grija unor familii”, conform New York Times.

Proiectul a debutat în anul 2000. Acesta prevedea selectarea a 136 de copii din șase orfelinate din București. O parte dintre ei au fost crescuți în orfelinate, în timp ce alții a fost adoptați. Psihologii au testat periodic dezvoltarea psihică a ambelor tabere. Ca rezultat, până la vârsta de patru ani, copiii lăsați în grija asistenților maternali au avut cu 10 puncte mai mult decât copiii din orfelinate.

În schimb, copiii care au fost adoptați înainte de vârsta de doi ani au înregistrat o creștere de 15 puncte. Iar copiii crescuți în familiile naturale au înregistrat cel mai mare IQ cu peste 20 de puncte mai mult decât toți ceilalți copiii.

Ajunși singuri pe străzi, fără niciun ajutor, fără niciun sprijin, copiii ajung să facă orice pentru a supraviețui. Majoritatea recurg la cerșetorie din care nu trăiesc prea mult. Casa lor devine un canal sau o groapă de gunoi. Mancarea lor reprezintă resturile celorlalți oameni. La vârste fragede, tot mai mulți copiii descoperă adevăratele ”taine” ale străzii. Mizerie, droguri, prostituție, moarte. Fugiți din coșmarul orfelinatelor, se lovesc de un coșmar și mai mare – strada. Tot mai multe studii arată cum sunt manipulați și maltrați cerșetorii minori.

(sursă foto- www.adevarul.es)

Sunt lăsați să moară de foame ori li se dau să mănânce o dată la câteva zile. Multe centre de plasament din România au aceleași reguli aplicabile ca cele de pe stradă. Minorii devin cobai. Sunt expuși în zone periculoase, sunt expuși cerșetoriei, sunt expuși morții. Ce viitor au acești copiii? Cine se ocupă de ei? Cum vede statul această problemă?

Rămâne în anonimat. Viața multor copiii este un anonimat pentru toți oamenii, pentru stat, pentru noi. Tot mai mulți bebeluși sunt furați din centrele de plasament și din maternități fiind expuși cerșeetoriei. Li se administrează alcool sau droguri ca să nu plângă pe timpul zilei și de cele mai multe ori mor până seara. Traficanții de copii își reiau activitatea următoarea zi, folosind copil după copil. Și ce vină au acești copii? Că nu ei au ales dacă să vină pe lume sau nu.