Analiza Socio-economica Educatie

42
1 Ministerul Educaţiei Naționale ANALIZĂ DE NEVOI PRIVIND EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ DIN ROMÂNIA

Transcript of Analiza Socio-economica Educatie

Page 1: Analiza Socio-economica Educatie

1

Ministerul Educaţiei Naționale

ANALIZĂ DE NEVOI PRIVIND EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ DIN ROMÂNIA

Page 2: Analiza Socio-economica Educatie

2

Cuprins

1. Tendințe socio-economice şi demografice cu impact asupra educației şi învățării pe parcursul întregii vieți............................................................................................ 4

1.1. Scăderea natalității şi tendinţa de îmbătrânire a populaţiei României .................... 4

1.2. Corelația educației și învățării pe parcursul întregii vieți cu piața muncii ............. 6

1.3. Finanțarea educației ..................................................................................................................... 8

1.4. Riscul de sărăcie și excluziune socială ................................................................................... 9

2. Situația sistemului de educație și învățare pe parcursul întregii vieți .............. 10

2.1. Acces şi participare la educaţie şi învățare pe parcursul întregii vieți ......... 10

2.1.1. Educația antepreşcolară (0-3 ani) .................................................................................... 11

2.1.2. Educația preşcolară (3-6 ani) ............................................................................................. 12

2.1.3. Învățământul primar și gimnazial .................................................................................... 13

2.1.4. Învățământul liceal și profesional .................................................................................... 13

2.1.5. Învățământul superior .......................................................................................................... 17

2.1.6. Accesul și participarea adulților la învățare pe parcursul întregii vieți ............ 21

2.1.7. Accesul și participarea populației la informare și la obiective culturale .......... 24

2.2. Calitate, eficacitate şi eficienţă în educaţie şi formare profesională .............. 26

2.2.1. Rate de absolvire la nivelul diferitelor niveluri de școlarizare ............................. 26

2.2.2. Rezultate la evaluările internaționale și naționale .................................................... 27

2.2.3. Inserţia absolvenţilor diferitelor niveluri de educaţie şi formare profesională pe piaţa muncii ..................................................................................................................................... 29

2.2.4. Situația personalului didactic și a altor practicieni din educația pe parcursul întregii vieți ........................................................................................................................................... 30

3. Situația României în raport cu țintele Strategiei Europa 2020 pentru domeniul educație și învățare pe tot parcursul vieții .......................................................................... 35

3.1. Părăsirea timpurie a școlii ....................................................................................................... 35

3.2. Ponderea absolvenților de învățământ terțiar (ISCED 5-6) din totalul populației în vârstă de 30-34 ani ............................................................................................................................ 35

3.3. Situația țintelor privind educația și consistența cu PNR ............................................. 36

3.4. Participarea adulților la învățare pe parcursul întregii vieți ..................................... 38

3.5. Participarea copiilor între 4-6 ani la educație preșcolară........................................... 38

3.6. Competențe de bază ale elevilor cu vârstă de 15 ani care se situează sub nivelul 2 de performare la testarea PISA ....................................................................................................... 39

Index figuri ....................................................................................................................................... 40

Index tabele ..................................................................................................................................... 41

Anexe.................................................................................................................................................. 42

Page 3: Analiza Socio-economica Educatie

3

Lista abrevieri

ANC Autoritatea Națională pentru Calificări

ANCPDEFP Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și

Formării Profesionale

CE Comisia Europeană

Europass Portofoliu personal de documente pe care cetățenii îl pot folosi pentru a-și

face cunoscute calificările și competențele în Europa, în vederea facilitării

accesului pe piața muncii sau al accesului la programe de educație și

formare

FPC Formarea Profesională Continuă

INS Institutul Național de Statistică

ISE Institutul de Științe ale Educație

Youthpass Instrument cu ajutorul căruia participanţii la proiecte finanţate prin

intermediul Programului "Tineret în Acţiune" pot descrie activităţile

desfăşurate şi rezultatele învăţării

LLP Programul de învățare pe parcursul întregi vieți (Comisia Europeană)

MEN Ministerul Educației Naționale

MMPSPV Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Persoanelor în Vârstă

MS Ministerul Sănătății

PIB Produsul Intern Brut

PIRLS Progress in International Reading Literacy Study – studiu internațional care

testează, din cinci in cinci ani, competențele lingvistice ale elevilor din

ultimul an al învățământului primar

PISA Programme for International Student Assessment – studiu international de

evaluare a performanțelor elevilor în vârstă de 15 ani

PNR Planul Național de Reformă

POS-DRU Programul Operațional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane

PPS Puterea Standard de Cumpărare - reprezintă cantitatea de bunuri și servicii

care se poate procura cu o unitate monetară din cadrul unei economii

naționale sub formă de corespondent al monedelor aflate în circulație

UE Uniunea Europeană

ISCED International Standard Classification of Education

TIMSS Trends in International Mathematics and Science Study – studiu

internațional care testează achizițiile educaționale ale elevilor din ultimele

clase ale ciclului primar și gimnazial.

UE Uniunea Europeană

Page 4: Analiza Socio-economica Educatie

4

1. Tendințe socio-economice şi demografice cu impact asupra educației şi învățării pe parcursul întregii vieți

În perioada 2007-2012, factorii cu cea mai importantă influență asupra dezvoltării sistemului de educație, formare profesională şi învățare pe tot parcursul vieţii din România au fost:

- Factori demografici (continuarea procesului de scădere a natalității şi de îmbătrânire a populației);

- Factori sociali (riscul ridicat de sărăcie și de excluziune socială în cazul unor categorii dezavantajate de populație);

- Factori economici (evoluţia reală a câştigurilor salariale şi productivitatea muncii, capcana şomajului, şomajul structural şi continuarea tendinței de creștere a șomajului în rândul tinerilor şi de creştere a ponderii tinerilor inactivi, declanşarea crizei economice şi financiare globale şi dezechilibrele de pe piaţa muncii, economia informală, menținerea disparităților economice pe regiuni de dezvoltare și medii de rezidență).

De asemenea, pe fondul impactului negativ cauzat de criza economică mondială, majoritatea intervențiilor guvernamentale au înregistrat o scădere a nivelului de finanțare. Această tendință o regăsim și în ceea ce privește sistemul de educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții din România.

1.1. Scăderea natalității şi tendinţa de îmbătrânire a populaţiei României

Conform estimărilor1 realizate de INS, la 1 ianuarie 2011 populaţia României a fost de 21.413.815 locuitori, din care 10,4 milioane bărbaţi (48,7%) şi 11,0 milioane femei (51,3%) (Anexa 2, Tabel 1). În perioada 2007-2011, rata brută a natalității a scăzut de la 10% în 2007 la 9,2% în 2011, situându-se în întreaga perioadă analizată sub nivelul ratei natalității la nivelul UE (10,4% în 2011) - (Anexa 2, Fig.1). Conform INS, reducerea populației României din perioada 2007-2011 este o consecință directă a creșterii constante a sporului natural negativ (Anexa 2, Tabel 2), de la -37.300 persoane în anul 2007 la -55.200 persoane în anul 2011, cea mai importantă perioadă de accentuare a sporului natural negativ înregistrându-se în ultimii 2 ani (2010 și 2011) - (Anexa 2, Tabel 1).

La scăderea natalității și valorile negative ale sporului natural din această perioadă se adaugă și fenomenul migrației externe a populației de cetățenie română. Conform datelor EUROSTAT în perioada 2007-2010 peste 1.233.916 de persoane cu cetățenie română au fost înregistrate ca imigranți în diferite state ale UE - (Anexa 2, Tabel 3). Anul aderării României la UE (2007) a marcat cea mai importantă valoare a acestui indicator (553.162 persoane), un val masiv de populației luând decizia de a locui într-una din țările UE. După anul 2007 a urmat o tendință de scădere semnificativă a cetățenilor români imigranți în UE, numărul acestora ajungând în anul 2010 la 183.594 persoane.

Criza economică și financiară a descurajat fenomenul migrației în ultimii ani. În perioada 2007-2010, migrația în străinătate a cetățenilor români a determinat creșterea semnificativă a copiilor care au rămas acasă nesupravegheați de către părinți, cu efecte vizibile în planul participării la educație și a rezultatelor școlare. O estimare2 realizată în anul 2011 de organizația Salvați Copiii! pe baza informațiilor furnizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul total al copiilor rămaşi acasă care provin din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate era de 24.960, al celor provenind din familii în care un părinte este plecat la muncă în străinătate era de 50.085, iar numărul celor rămaşi acasă care provin din familii în care părintele unic susţinător este plecat la muncă în străinătate era de 10.556.

1 Datele vor fi actualizate în momentul validării rezultatelor recensământului populației și locuințelor realizat în

octombrie 2011 2 http://www.salvaticopiii.ro/?id2=000200010005

Page 5: Analiza Socio-economica Educatie

5

Structura pe vârste a populaţiei poartă amprenta specifică unui proces de îmbătrânire demografică, marcat, în principal, de scăderea natalităţii, cu efecte în scăderea accentuată a populaţiei tinere (15-24 ani), de la 14,7% în 2007 la 12,4%, dar și a populației în vârstă de școlarizare (0-14 ani) de la 15,5% în 2007 la 14,9% în 2012 - (Anexa 2, Tabel 4). Populația cu vârste între 30-34 de ani crește ușor în perioada analizată, de la 7,8% în 2007 la 8,1% în 2012. Această reducere a ponderii populaţiei tinere a accentuat și mai mult disproporțiile în structura populației în perioada analizată, piramida vârstelor reflectând cel mai fidel cronica generaţiilor - (Anexa 2, Fig. 2). Efectele acestei evoluţii se vor resimţi în timp şi vor atrage schimbări la nivelul diferitelor subpopulaţii (populaţia şcolară, populaţia de vârstă fertilă, populaţia în vârstă de muncă etc.). Tendința de îmbătrânire a populație este accentuată și de creșterea constantă a duratei medii de viață, valorile actuale (70,1 ani la bărbaţi şi 77,5 ani la femei) fiind superioare celor din anul 2007, atât pe total, cât şi pe sexe. Femeile au o durată medie a vieţii mai mare cu 7,4 ani decât bărbaţii. Cu toate acestea, durata medie de viață în România se păstrează constant mai scăzută față de media UE, atât pentru populația feminină (diferența față de media UE fiind în 2009 de aprox. 5 ani), cât și pentru cea masculină, cu o diferență de aprox. 8 ani. (Anexa 2, Fig. 3)

Prognozele privind evoluţia populaţiei realizate de INS arată că tendinţa de scădere a numărului de locuitori se va accentua până în anul 2020, atât la nivelul întregii populaţii a României, cât şi la nivelul populaţiei tinere, în vârstă de şcolarizare. Conform prognozelor INS, până în anul 2020 vom asista la o scădere drastică a populaţiei tinere în vârstă de 15-24 de ani, cu aproape un sfert din totalul populației de 15-24 ani din anul 2007 și cu aprox. 27% mai scăzută comparativ cu anul 2010 - (Anexa 2, Fig. 6). De asemenea, se estimează că se va reduce semnificativ populaţia în vârstă de 0-14 ani (Anexa 2, Fig.8), scăderea fiind cu 8,3% față de anul 2007 și cu aprox. 7% comparativ cu anul 2010, cu un impact semnificativ asupra scăderii efectivelor de elevi, a numărului de clase şi de cadre didactice. Conform aceleași estimări, pînă în anul 2010, categoria de vârstă 30-34 de ani nu va înregistra scăderi semnificative, reducerea față de anul 2010 fiind de doar 0,1% - (Anexa 2, Tabel 5). O situație similară se estimează și pentru populația cu vârsta între 25-64 de ani, reducerea până în 2020 fiind cu doar 0,5% față de cea din 2010.

Prognozele regionale urmează trendul negativ înregistrat la nivel naţional pentru toate categoriile de vârstă, cu excepţia regiunii Bucureşti-Ilfov, singura regiune atipică unde se va înregistra o creştere a populaţiei în vârstă de şcolarizare din anul 2010 până în anul 2020 cu aproape 25% a numărului de copii cu vârste între 0-14 ani, față de anul 2010 (Anexa 2, Fig.10). Grupa de vârstă 0-4 ani urmează acelaşi trend atipic la nivel regional, în anul 2020 în regiunea Bucureşti-Ilfov estimându-se o creştere a populaţiei din această categorie de vârstă cu peste 17% față de anul 2010 - (Anexa 2, Fig.9). Tendința de creștere a populației școlare în regiunea București-Ilfov se corelează cu nivelul de dezvoltare socio-economică mai ridicat în această regiune, precum și cu fenomenul migrației interne a populației din mediul rural sau din regiunile cu perspective de dezvoltare socio-economică mai reduse către capitală și zonele limitrofe acesteia.

Pentru perioada 2014-2020, consecința imediată a acestor fenomene demografice va fi scăderea constantă a populației școlare, cu efecte în structura posturilor și normelor cadrelor didactice, în funcționarea sau dispariția unor unități de învățământ. Influența fenomenului se va manifesta și asupra intrării unui număr mai redus de studenți în sistemul de învățământ universitar. De asemenea, tendințele demografice vor afecta și structura pieței muncii în România, care va solicita căi inovative de creare a unor noi locuri de muncă pentru absolvenții diferitelor niveluri de educație și învățare pe parcursul întregii vieți.

Principala provocare pentru sistemul de educaţie şi formare profesională din perspectiva tendinţelor demografice în orizontul 2020 o reprezintă scăderea natalităţii, prognozele privind reducerea drastică a populație tinere (15-24 ani) și reducerea semnificativă a populaţiei în vârstă de 0-14 ani. Aceste fenomene vor avea consecinţe directe asupra deficitul de forţă de muncă, scăderea populaţiei şcolare, implicit a necesarului de cadre didactice, restructurarea reţele școlare sau scăderea accesului la educație pentru comunităţile rurale şi cele izolate.

Page 6: Analiza Socio-economica Educatie

6

1.2. Corelația educației și învățării pe parcursul întregii vieți cu piața muncii

Structura populației active

În anul 2011 structura populației active (15-64 ani) pe niveluri de educație prezenta următoarea distribuție: 18,8% din totalul populației active avea studii universitare, 3,9% studii postliceale, 35,3% erau absolvenți de liceu, 21,7% școală profesională, 17,9% gimnaziu și 2,5% erau absolvenți de învățământ primar sau fără școală absolvită – (Anexa 2, Tabel 6).

În perioada 2007-2011 cele mai importante evoluții se înregistrează la nivelul populației active cu studii universitare, de la 14,6% în 2007 la 18,8% în 2011. De asemenea, se constantă o scădere semnificativă a ponderii populației active care a absolvit școala profesională, de la 26,4% în 2007 la 21,7% în 2011, ca urmare a desființării școlilor profesionale. O scădere progresivă se înregistrează și în cazul populației active cu studii primare sau fără școală absolvită, de la 3,9% în 2007 la 2,5% în 2011.

Pe fondul evoluțiilor privind creșterea relativă a ponderii populației active cu un nivel mai ridicat de edcuație, în întreaga perioadă 2007-2011 se mențin însă discrepanțe semnificative pe medii de rezidență. În 2011 doar 5,1% din populația activă din mediul rural avea studii universitare (în creștere de la 3,5% în 2007), comparativ cu 28,4% în mediul urban (de la 22,8% în 2007). Discrepanțe semnificative se înregistrează și pe sexe, femeile înregistrând ponderi constant mai ridicate la niveluri superioare de educație (liceal, postliceal și universitar) în întreaga perioadă analizată. În anul 2011, aproape 22% din populația activă feminină a absolvit studii universitare, comparativ cu 16,3% dintre bărbați.

Pe regiuni de dezvoltare, cele mai ridicate rate de activitate pentru întreaga perioadă analizată se constată în Regiunea București-Ilfov (81% în 2011, față de 81,8% în 2007), regiune cu cel mai ridicat nivel de dezvoltare socio-economică. Evoluția ratei de ocupare a înregistrat o tendință de creștere în anul 2008 la nivelul majorității regiunilor, ca urmare a perfomanțelor economice mai ridicate din acest an. (Anexa 2, Fig. 11). După 2008, ratele de activitate înregistrează însă o tendință de scădere în toate regiunile. Regiunea cu cele mai scăzute rate de activitate în perioada 2007-2011 este Regiunea Vest, care înregistrează de altfel o scădere semnificativă a ratei de activitate (de la 56,9% în 2007 la 52,8% în 2011). Celelalte regiuni urmează același trend descedent între 2008-2011, în ultimul an rata de activitate situându-se la nivel regional între 56,5% (în Regiunea Sud-est) și 68% (în Regiunea Nord-Est).

Pe categorii de vârstă, se constată că cele mai scăzute rate de activitate se înregistrează în cazul tinerilor (15-24 ani), în perioada analizată rata păstrându-se relativ constantă în jurul a 31%. Rata de activitate la tineri este semnificativ mai redusă în raport cu populația situată în aproprierea vârstei de pensionare (55-64 ani), în anul 2011 ecartul fiind de aproape 10 puncte procentuale în defavoarea tinerilor. (Anexa 2, Fig.12)

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani)

Comparativ cu alte grupe de vârstă, cu o rată de 23,8% în 2011, tinerii (15-24 ani) înregistrează cea mai scăzută rată de ocupare, de aproximativ 3 ori mai mică față grupele de vârstă 25-34 de ani sau cea a celor de 35-54 de ani și de două ori mai scăzută comparativ cu populația situată mai aproape de vârsta pensionării (55-64 ani) - (Anexa 2, Tabel 7). Ca o consecință a crizei economice și finaciare, ca și în cazul altor grupe de vârstă, în perioada 2007/2011, rata de ocupare a tinerilor scade ușor, atingând în 2011 valoarea de 23,8%, comparativ cu 24,4% în 2007. În anul 2011, situația ocupări tinerilor este mai bună în mediul rural, mai ales datorită ocupării în agricultură, dar și părăsirii școlii la vârste mai mici (30,5% față de 17,8% în urban), iar populația masculină este în avantaj (27% - masculin, față de 20,4% - feminin). Cele mai mari rate de ocupare se constată în cazul tinerilor cu studii postliceale (57,5%), profesionale (52,1%) și universitare (42,4%), iar cele mai mici în cazul celei cu studii inferioare (primare sau himnaziale) - 15%.

Page 7: Analiza Socio-economica Educatie

7

Pe regiuni de dezvoltare, în anul 2011 cele mai ridicate rate de ocupare pentru tineri se înregistrează în regiunea Nord-Est (cu aproximativ 8 puncte procentuale mai ridicată față de rata la nivel național). În această regiune se constată o creștere importantă a ocupării tinerilor, de la 26,5% în 2007 la 32% în 2011. Această situație este determinată mai ales de creșterea ratei de oupare în mediul rural, în special în agricultură, tinerii din această regiune având perspective mai reduse de ocupare în alte domenii, pe fondul mai redus de dezvoltare economică față de alte regiuni. Cea mai scăzută rată de ocupare a tinerilor se înregistrează în regiunea de Centru (cu o diferență negativă de 4 puncte procentuale față de rata națională). În regiunea de Centru se înregistrează un trend negativ în ultimii 4 ani (18,1%în 2011 față de 24,1% în 2008). Celelalte regiuni se situează între 21% și 24%, cu variații ale ratei de la un an la altul și cu o diferență față de rata la nivel național de maxim 3 puncte procentuale. (Anexa 2, Fig.14)

Șomajul la tineri (15-24 ani)

Comparativ cu alte grupe de vârste, tinerii de 15-24 de ani s-au confruntat cu cea mai importantă creștere a ratei șomajului din România, de la 20,1% în 2007 la 23,8% în 2011 - (Anexa 2, Fig. 13). Conform Eurostat, România a urmat trendul crescător al mediei europene, fără a înregistra situații de creștere explozivă a ratei șomajului la tinerii sub 25 de ani, așa cum s-a întâmplat în Grecia sau Spania, unde criza economică și financiară a deteminat în perioada 2008-2011 dublări sau chiar triplări ale ratei șomajului la tineri (de exemplu, de la 22% la 44% în Grecia și de la 18% în 2007 la 53% în Spania). La polul opus se află țări ca Olanda sau Austria, unde rata șomajului la tinerii sub 25 de ani s-a păstrat constant mai scăzută în întreaga perioadă analizată, țări afectate într-o măsură mai mică de criza economică, dar și cu politici consistente de ocupare a tinerilor. (Anexa 2, Fig.16-17)

Rata șomajului la tineri la nivel național în România prezintă particularități specifice, fiind influențată de modul de definire și colectare a datelor privind șomajul din mediul rural, care are putea ascunde o rata reală a șomajului la tineri mult mai ridicată, atât prin ocuparea în agricultura de subzistență, cât și prin fenomenul de ocupare informală. O dovadă în acest sens este creșterea accentuată a ratei șomajului la tinerii din mediul urban, de la 24,7% în 2007 la 32,4% în 2011, concomitent cu păstrarea la un nivel constant mai scăzut a ratei șomajului în rural (în jurul a 15-17% în întreaga perioadă analizată). În anul 2011 sunt de două ori mai mulți tineri în această situație în mediul urban decât în rural (35,1% față de 17,7%). Creșterea cu aproape 7 puncte procentuale a ratei șomajului la tinerii din mediul urban pare să reflecte mai fidel efectele crizei economice și financiare din această perioadă.

În anul 2011, se înregistrează valori mai ridicate ale șomajului la nivelul tinerilor din mediul urban cu următoarele niveluri de educație: gimnazial (48,9% față de rural - 12,5%); profesional (33,5% față de rural 14,9%) și liceal (33,5% față de rural -21,7%). În ceea ce privește distribuția șomajului în cazul populației de 15-24 de ani după criteriile sex și nivel de educație, analiza la nivelul anului 2011 relevă că: fetele cu nivel de educație universitar se confruntă în mai mare măsură decât băieții cu situația de șomaj (38,9% față de 26,6%); băieții cu nivel gimnazial de educație se confruntă în mai mare măsură decât fetele cu situația de șomaj (21,9% față de 12,8%).

Pe fondul crizei economice și financiare, pe regiuni de dezvoltare, în majoritatea dintre acestea înregistrează un trend ascendent al ratei șomajului la tineri în ultimii 4 ani , regiunile cel mai puternic afectate de acest fenomen în 2011 fiind Centru (36,3%), Sud-Muntenia (32,9%) și Sud-Est (30,7%), regiunile cele mai afectate de sărăcie și excluziune socială – (Anexa 2, Fig. 15). Deși cu o rată a șomajului mai aproape de medie în anul 2011, și în regiunea București-Ilfov se constată o creștere semnificativă a șomajului la tineri, de la 16,1% în 2007 la 22,2% în 2011, ca un efect direct al crizei economice și financiare.

Scăderi ale ratei șomajului în perioada analizată se constată în regiunile Nord-Est ( de la 16,9% în 2009 la 11,9% în 2011) și Sud-Vest Oltenia ( de la 22,1% în 2007 la 19,2% în 2011), cel mai probabil ca efect al creșterii ocupării tinerilor în agricultură în aceste arii cu un nivel de dezvoltare economică mai scăzut.

Page 8: Analiza Socio-economica Educatie

8

Tinerii inactivi

În anul 2011 din totalul tinerilor cu vârste între 15-24 de ani, 20,2% (573.885 tineri) sunt persoane inactive care nu se află pe piața muncii, în nici o formă de educație sau formare profesională și nu sunt înregistrate ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă. Ponderea tinerilor aflați în această situație a crescut semnificativ în ultimii 5 ani, de la 14,7% în 2007, cu o accentuare a acestei creșteri în anul 2011 față de anul anterior. Ratele tinerilor inactivi sunt mai ridicate în cazul populației feminine (22,5%) față de cea masculină (17,9%). (Anexa 2, Fig. 18)

Luând în considerare doar tinerii cu vârste între 18-24 ani care nu se află pe piața muncii, în nici o formă de educație sau formare profesională și nu caută un loc de muncă, datele comparative la nivel european din 2011 situează România în grupa țărilor cu cele mai ridicate rate ale acestui indicator (22,2%), doar Italia (25,6%), Grecia (26,3) și Bulgaria (27,3%) având rate mai ridicate față de România. Ponderile cele mai scăzute ale tinerilor în afara educației, formării și ocupării se înregistrează în țări precum Olanda, Austria, Germania sau Republica Cehă - (Anexa 2, Tabel 9). Valoarea acestui indicator în România a crescut constant în ultimii ani, de la 18,4% în 2007 la 22,8% în 2011, principalii factori determinați fiind creșterea părăsirii timpurii a școlii, fenomenul migrației în străinatate, dar și ocupării tinerilor în economia informală.

1.3. Finanțarea educației

Nivelul cheltuielilor publice cu educația este în România printre cele mai reduse din UE27. Conform datelor MEN, în perioada 2006-2008 bugetul educației a trecut de 5% din PIB, iar în anul 2010 și 2011 bugetul pentru educație, deși s-a redus, a avut o valoare apropiată de 4% din PIB. Cu toate acestea datele oficiale EUROSTAT indică faptul că datele disponibile privind acest indicator sunt doar pentru anul 2005 și 2009. (Anexa 2, Tabel 10)

Cheltuielile totale cu educația (în milioane PPS) au fost în 2009 de 10.057,7 milioane PPS, conform EUROSTAT. Chiar dacă această valoare este aproape de două ori mai mare în comparație cu cea înregistrată în 2005, aceste cheltuieli sunt apropiate de cele raportate de state membre cu o populație școlară mai redusă precum Finlanda, Cehia sau Irlanda. (Anexa 2, Tabel 11)

Astfel, conform EUROSTAT, la nivelul anului 2009, cheltuielile per elev/student în PPS, pentru toate nivelurile de educație, sunt de 2386 PPS, de aproape trei ori mari reduse în comparație cu media europeană (6503 PPS). Cu excepția Bulgariei, toate statele membre din zona Europei Centrale și de Est înregistrează valori peste 3000 PPS. (Anexa 2, Tabel 12)

Noua lege a educației adoptată în ianuarie 2011 impunea alocarea de la bugetul național și de la bugetele locale a 6% din PIB pentru educație. Termenul de grație de un an pentru ca Guvernul să asigure această cotă de finanțare a fost amânat succesiv pentru 2012, 2013. Argumentul invocat este că respectarea acestei cote de finanțare presupune un efort bugetar suplimentar de aproximativ 10 miliarde EURO pentru anii 2012 și 2013, efort ce poate pune în pericol angajamentele României în contextul Pactului de stabilitate și creștere și al programului FMI/UE de asistență financiară preventivă. În aceste condiții și actualul Guvern, conform unei reglementări elaborate de Ministerul de Finanțe, a decis ca acest termen să fie din nou amânat, până la data de 1 ianuarie 2014.

Principala provocare pentru sistemul de educaţie şi formare profesională din perspectiva corelării cu piața muncii o reprezintă creșterea îngrijorătoare a ponderii tinerilor inactivi din grupa de vârstă 15-24 de ani, care nu se află pe piața muncii, nu sunt cuprinși în nicio formă de educație sau formare profesională, și nu sunt înregistrate ca personae aflate în căutarea unui loc de muncă, concomitent cu o creștere a ratei șomajului la tineri, mai ales în regiunile cu un nivel redus de dezvoltare socio-economică. Aceste fenomene vor necesita în perioada următoare politici susținute și integrate adresate acestei categorii de tineri.

Page 9: Analiza Socio-economica Educatie

9

Sub-finanțarea educației este însoțită, din păcate, și de o sub-finanțare importantă a domeniului cercetării și dezvoltării. În condițiile în care ținta EU 2020 este ca alocările pentru acest domeniu să fie de 2% din PIB, la nivelul anului 2010 România înregistra cea mai scăzută pondere din PIB pentru cercetare și dezvoltare din EU 27, cu 0,47% din PIB. Alocările reduse pentru educație și cercetare reflectă atât dificultățile economice cu care se confruntă România, cât și nivelul scăzut de conștientizare al decidenților cu privire la valoarea adăugată a acestor domenii pentru creșterea competitivității și asigurarea unor locuri de muncă de înaltă calitate3.

1.4. Riscul de sărăcie și excluziune socială

Conform datelor EUROSTAT, în perioada 2007-2011 se constată o scădere a riscului de sărăcie și excluziune socială în România, de la 45,9% în 2007 la 40,3% în 2011. Cu toate acestea, România se situează încă printre țările cu cea mai ridicată rată de risc de sărăcie și excluziune socială din Europa, de aproape duă ori mai ridicată față de media UE. Rate similare sau mai ridicate față de România se înregistrează doar în Letonia și Bulgaria, media la nivel european fiind relativ constantă în această perioadă (în jurul a 24%) - (Anexa 2, Tabel 13).

Posibilele efecte ale riscului de sărăcie asupra accesului și participării la educație pot fi evidențiate de ratele constant mai ridicate ale riscului de sărăcie înregistrate în cazul copiilor și tinerilor de până în 25 de ani (47,6% pentru 0-6 ani, 48,3% pentru 6-11 ani și 49,8% pentru 11-15 ani), comparativ cu persoanele cuprinse în categoriile superioare de vârstă (de exemplu, 37,5% pentru cei de peste 55 ani). Astfel, în anul 2011, diferențele dintre ratele de sărăcie și excluziune socială a grupelor de vârstă între 0-16 ani și cele care cuprind persoane de peste 55 ani este de aproape 10 puncte procentuale în defavoarea copiilor și tinerilor. (Anexa 2, Fig. 19-20)

Analiza datelor furnizate de Ancheta Bugetelor de Familie indică faptul că în perioada 2005-2010 rata de participare la educație a copiilor de vârstă școlară - învățământul primar (7-10 ani) scade constant, de la prima cincime de venituri/gospodărie (cea mai săracă) până la ultima (cea mai bogată - Anexa 2, fig. 21), indiferent de gen, mediu de rezidenţă sau regiune de dezvoltare. Aceeași situație se înregistrează și în perioada 2005-2009 și în cazul copiilor de vârsta învățământului gimnazial (11-14 ani –Anexa 2, fig. 22).

3 Vezi Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind evaluarea Programului Național de Reformă pe 2012 și

a Programului de Convergență, p 11.

Principala provocare pentru sistemul de educaţie şi formare profesională din perspectiva finanțării în orizontul 2020 este reprezentată de alocarea insuficientă de resurse și dificultățile statului de a respecta prevederile legale actuale privind nivelul cheltuielilor ca % din PIB: 6% în cazul educației și 1% în cazul cercetării și dezvoltării. Această stare de fapt echivalează cu o dependență a educației de alte surse de finanțare, care să permită continuarea programelor curente, cât și inițierea unor noi politici pentru categoriile vulnerabile de copii, elevi și studenți.

Principala provocare pentru sistemul de educaţie şi formare profesională din perspectiva riscului de sărăcie și excluziune socială o reprezintă decalajul semnificativ dintre situația copiilor și tinerilor din România, comparativ cu media UE, ratele de sărăcie și excluziune socială la copii și tineri fiind constant mai ridicate (de aproape două ori mai mari) în România față de media UE. Riscul de sărăcie și excluziune socială are efecte directe asupra accesului și participării la educație, măsurile de sprijin economic pentru copiii aflați în această situație fiind necesar a fi continuate și focalizate pe categorii specifice de copii și tineri aflați în dezavantaj, concomitent cu implementarea principiilor educației inclusive în unitățile situate în zone dezavantajate economic și social.

Page 10: Analiza Socio-economica Educatie

10

2. Situația sistemului de educație și învățare pe parcursul întregii vieți

În sistemul preuniversitar de învățământ, în anul școlar 2011/2012 populația școlară a scăzut sub nivelul de 3,3 milioane. Acest nivel este, în principal, un efect atât al evoluțiilor demografice, cât și al fenomenului de migrație înregistrat în această perioadă la nivelul populației generale. În ultimii ani, se observă menținerea și chiar accentuarea tendinţei descendente. Această tendință se reflectă în mod diferit atât în cazul diferitelor niveluri de învăţământ, cât și pe medii de rezidenţă. Astfel, pe ansamblul populaţiei şcolare, elevii din învățământul gimnazial înregistrează cea mai importantă scădere (peste 40 mii elevi). Învățământul primar cunoaște o scădere a populației școlare (cu aproape 19 mii elevi) iar cel profesional trece printr-o evoluție demografică similară căreia i se adaugă și efectul desființării Școlilor de Arte și Meserii. Observăm faptul că în comparație cu anii anteriori, evoluțiile negative se accentuează. La polul opus se situează învățământul liceal și cel postliceal unde identificăm o tendință pozitivă, pe fondul restructurării învățământului profesional și creșterii numărului de opțiuni pentru continuarea studiilor într-o altă formă decât în învățământul universitar (Anexa 2, Tabel 14).

Datele analizate pe medii de rezidență indică o vulnerabilitate mai accentuată în cazul mediului rural, în special în cazul învățământului primar și preșcolar. În învățământul primar școlile din mediul urban au pierdut doar aproximativ 2,5 mii de copii în timp ce școlile din mediul rural au pierdut peste 16 mii de elevi în comparație cu anul precedent. De asemenea, chiar dacă pe ansamblu evoluția numărului de copii înscriși în învăţământul preşcolar a rămas constantă, în mediul rural în anul de referință (2012) evoluția este negativă în comparație cu anul anterior. Ne aşteptăm ca această tendinţă pe ansamblu a efectivelor şcolare corespunzătoare învăţământului primar să continue fiind necesare noi măsuri de ajustare la nivel de sistem, în special în ceea ce priveşte resursele umane şi structura reţelei şcolare.

La nivelul învăţământului liceal – ca urmare a desfiinţării SAM, a reorganizării învăţământului profesional, a creşterii cererii de educaţie pentru profilurile tehnologice, precum şi ca efect al măsurii de prelungire a duratei învăţământului obligatoriu la 10 ani – efectivele de elevi au continuat să înregistreze o tendinţă puternic ascendentă în mediul urban. Din păcate, în mediul rural scăderea este proporțională, această diminuare reprezentând o provocare foarte importantă pentru sistemul de educație și pentru măsurile de asigurare a șanselor egale după finalizarea învățământului obligatoriu.

În învăţământul profesional s-a înregistrat în perioada 2007-2011 o tendinţă descendentă în ambele medii de rezidenţă. În urma desfiinţării SAM, populaţia şcolară din învăţământul profesional atinge un minim de 12 382 elevi înscriși în perioada de referință.

Numărul studenţilor înmatriculaţi în universităţile din România, indiferent de forma de proprietate a acestora, înregistrează din anul universitar 2008 – 2009 o reducere semnificativă. Anual, potrivit datelor INS se înregistrează (în perioada 2009 – 2012) aproximativ 100.000 de înmatriculări mai puține în sistemul de învăţământ universitar. Scăderea efectivelor de studenţi este vizibil mult mai rapidă în cadrul universităţilor private, în timp ce universităţile publice au reuşit să îşi menţină relativ constant numărul de studenți înmatriculaţi. Reducerea efectivelor de studenţi din universităţile private începe în anul universitar 2008 – 2009 o dată cu realizarea primelor evaluări externe pentru asigurarea calităţii care au determinat reducerea semnificativă a capacităţii de şcolarizare a acestora. Pe de altă parte trebuie semnalat faptul că universităţile publice nu au reuşit, în perioada analizată, să preia surplusul de studenţi, care nu au mai putut să se înmatriculeze în universităţile private ale căror programe de studii au fost semnificativ reduse, ca număr efectiv dar și în ceea ce privește cifrele de școlarizare ca urmare a procesului de evaluare externă în vederea asigurării calității. În acest context, accesul la învăţământ universitar s-a redus drastic în ultimii ani (a se urmări în cele ce urmează în prezentul raport indicatorii privind ratele brute și specifice de cuprindere în învățământul

Page 11: Analiza Socio-economica Educatie

11

universitar) şi riscă să devină o problemă serioasă a sistemului de învăţământ, din perspectiva nivelului de calificare a forţei de muncă cerut de piața forței de muncă din România.

În perioada următoare este de așteptat ca sistemul de asigurare a calității în învățământul superior să se orienteze către metode și instrumente pentru sprijinirea universităților care demonstrează responsabilitate publică și capacitate de planificare strategică, indiferent de forma de proprietate. În acest fel, universitățile pot fi sprijinte în vederea dezvoltării unor noi programe de studii și a dezvoltării capacității instituționale pentru cuprinderea persoanelor care doresc să acceseze acest nivel educațional.

2.1. Acces şi participare la educaţie şi învățare pe parcursul întregii vieți

2.1.1. Educația antepreşcolară (0-3 ani)

La nivelul anului 2011 doar 2% dintre copii cu vârste între 0-3 ani erau cuprinși în creșele din România, majoritatea covârșitoare a copiilor de până în 3 ani beneficiind de îngrijire și educare în familie sau în unități de învățământ preșcolar (vezi și cap. 2.1.2.). Rata ar putea fi chiar mai mică dacă luăm în calcul faptul că 10,9% dintre copiii înscriși în creșe în anul 2011 au împlinit deja vârsta de 3 ani (vârsta teoretică de cuprindere în învățământul preșcolar) - (Anexa 2, Tabel 15-16).

Creșterea ratei de participare la educația din cadrul creșelor raportată la anul 2008 (primul an în care INS furnizează date pentru calcularea acestui indicator) a fost de doar 0,1 puncte procentuale, cel mai probabil datorată creșterii cu doar 2,5% a numărului de creșe în perioada analizată - (Anexa 2, Tabel 17). În anul 2011, din totalul creșelor din România, 99,1% funcționau în sistem public și doar 0,9% în sistem privat. Peste 99% dintre creșe sunt situate în orașe, iar în mediul rural funcționează un număr de doar 27 de creșe.

Ratele foarte scăzute de cuprindere a copiilor cu vârste între 0-3 ani se explică printr-o complexitate de factori care țin de istoria acestui tip de educație în contextul socio-cultural și educațional din România. Trecerea creșelor din responsabilitatea exclusive a MS către MEN și MMFPSPV are o istorie relativ recentă, politicile în urma cărora a fost implementată această măsură fiind cele de deplasare a accentului de la funcția de îngrijire către funcția educațională. În aceste condiții, este de așteptat ca e sisteul să poată funcționa optim abia după o perioadă de timp necesară atât reconsiderării rolurilor instituționale ale creșelor, cât și formării personalului de îngrijire și educare adecvat. Este de asemenea necesară promovarea unor politici de reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie și de creștere a încrederii părinților în acest tip de instituție.

Începând cu anul 2011, creșele beneficiază de un cadru legislativ adecvat prin Legea Educației Naționale nr.1/2011, iar metodologia de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară a fost publicată în Monitorul Oficial abia în ianuarie 2013. O dată cu crearea cadrului legislativ, în anii următori vor fi necesare investiții importante în infrastructură și pregătirea personalului didactic adecvat pentru acest tip de educație.

În lipsa unui număr suficient de creșe, mulți părinți au luat decizia de a-și încrie copiii în instituții de învământ preșcolar, chiar înainte de a împlini vârsta de 3 ani - (Anexa 2, Tabel 20). Ca urmare, există în acest moment suprapuneri și dificultăți de colectare a datelor statistice cu privire la copiii cu vârste sub 3 ani înscriși în creșe. Situația copiilor în vârstă de 3 ani necesită astfel un sistem adecvat de colectare și raportare, dat fiind că la această vârstă putem identifica în acest moment copii înscriși atât în creșe, cât și în grădințe.

Pe de altă parte, este de așteptat ca dezvoltarea instituțională a creșelor în perioada următoare să exercite efecte pozitive asupra integrării pe piața muncii a părinților cu copii mici care se vor putea reîntoarce în câmpul muncii mai facil, în măsura în care creșele vor oferi servicii de calitate și vor reuși să câștige încrederea publică.

Istoria relativ recentă a sistemului de creșe din România, precum și cadrul legislativ adoptat abia în 2013 cu privire la organizarea și funcționarea creșelor prefigurează nevoia ca în perioada 2014-2020 investițiile de dezvoltare instituțională și de formare inițială și continuă a personalului pentru educația antepreșcolară să reprezinte o prioritate.

Page 12: Analiza Socio-economica Educatie

12

2.1.2. Educația preşcolară (3-6 ani)

Rata brută de cuprindere în învăţământul preşcolar a crescut constant în perioada 2007-2012, de la 77,6% în 2007/2008 la 78,4% în 2011/2012. În anul şcolar 2011/2012 s-a înregistrat însă o uşoară scădere de 0,4 p.p. față de anul anterior, păstrând însă, pe ansamblu, trendul pozitiv de participare la educația preșcolară. Pe fondul evoluţiei pozitive a indicatorului din ultimii ani, continuă să se păstreze discrepanţele pe medii de rezidenţă, în defavoarea mediului rural. Aceste diferenţe s-au micșorat însă de la un an la altul, de la 8,1 p.p. în 2007/2008 la 4,3 p.p. în 2010/2011. În anul şcolar 2011/2012, această diferență a crescut din nou la 5,5 p.p., pe fondul scăderii ratei brute de cuprindere în grădinițele din mediul rural (75,5% rural, respectiv 81% urban). Aceste date evidențiază necesitatea susținerii continue a mediului rural prin proiecte naționale și măsuri specifice privind participarea la educația timpurie. Diferenţele pe sexe privind participarea în învăţământul preşcolar nu sunt semnificative, ecartul pe sexe înregistrând valoarea de 0,8 p.p. în anul școlar 2011/2012 (78,8% pentru fete, respectiv 78% pentru băieţi). (Anexa 2, Tabel 18).

Analiza ratelor specifice de cuprindere în grădiniţă din ultimii ani (2007-2012) reflectă creşterea participării la învăţământul preşcolar a copiilor de toate vârstele cuprinse în grupa oficială corespunzătoare acestui nivel de educaţie (3-5/6 ani). Cea mai amplă creştere a fost înregistrată pentru vârsta de 3 ani, cu 2,5 p.p. în 2011-2012 față de anul școlar anterior - (Anexa 2, Tabel 20). Astfel, peste două treimi dintre copiii de 3 ani (69,1%) sunt cuprinși în învățământul preșcolar. În același timp, valorile ratelor specifice de cuprindere în grădiniţă au înregistrat valori ușor mai reduse pentru vârstele de 5 și 6 ani, față de anul anterior. Creșterea ratelor specifice de cuprindere este vizibilă în cazul ambelor sexe (cu un anumit avantaj pentru fete), precum și al ambelor medii de rezidență (cu un avantaj pentru mediul urban). Ca și în anii trecuți, rata specifică de cuprindere în grădiniță este mai mare în mediul urban decât în rural mai ales pentru vârstele de 3 ani (mai puțini copii de 3 ani din mediul rural merg la grădiniță, comparativ cu cei din mediul urban) și de 6 ani (mai mulți copii de 6 ani din mediul rural merg la școală, comparativ cu cei din mediul urban). Discrepanțele pe medii de rezidență se explică mai ales prin numărul mai redus de grădinițe din mediul rural comparativ cu cele din mediul urban, mai ales în cazul unor comunități rurale izolate, cu număr mai redus de copii preșcolari.

Copiii în afara sistemului de educaţie preșcolară. În lipsa unor anchete tematice, situația copiilor în afara sistemului de educație este estimată prin diferența între numărul total al copiilor și tinerilor de vârstă școlară și numărul celor care sunt înscriși oficial în sistemul de educație. Astfel, în anul școlar 2011/2012, în cazul populației din grupa de vârstă 3-6 ani corespunzătoare învățământului preșcolar, existau peste 150.000 de copii în afara sistemului de educație (ceea ce reprezintă o pondere de aproape 20% din total) (Anexa 2, Tabel 21). Cei mai mulți copii în această situație au 3 și 4 ani, participarea la educație crescând proporțional cu vârsta.

Din perspectivă comparativă, în perioada 2007-2010, în România se înregistrează o ușoară scădere a valorii indicatorului privind rata de participare a copiilor între 4-6 ani la educația preșcolară, de la 82,8% în 2008 la 82,1% în 2010. La nivel european, în anul 2010, media UE-27 privind participarea la educație a copiilor între 4-6 ani la educația preșcolară a fost de 92,3%, în creștere față de anul 2007 (cu 1,1 p.p.) - (Anexa 2, Fig. 24).

Durata medie de frecventare a învățământului preșcolar este de 3,1 ani, având o valoare constantă în ultimii ani. Timpul petrecut în grădiniță este mai mare în mediul urban - (Anexa 2, Tabel 19). Ponderea elevilor intraţi pentru prima dată în clasa I care au frecventat învăţământul preşcolar a înregistrat, în general, o evoluţie ascendentă în perioada 2007-2012 (2007/2008 de la 91,2% în 2011/2012 la 92,4%) - (Anexa 2, Tabel 22). La nivelul anului şcolar 2011/2012 valoarea indicatorului a fost de 92,4%, în creştere cu 0,7 p.p. faţă de anul anterior. Faptul că un număr redus dintre elevii care

Page 13: Analiza Socio-economica Educatie

13

intră pentru prima oară în clasa I nu au frecventat grădiniţa reprezintă un aspect pozitiv al sistemului de educaţie şi o premisă a implementării cu succes a obligativității clasei pregătitoare, începând cu anul școlar 2012/2013.

Aceste date reprezintă, în primul rând, rezultatul multiplelor programe de promovare a participării la educația preșcolară – derulate prin proiecte la nivel național sau inițiate de diferite ONG-uri, ori alte organizații prin intervenții punctuale (la nivel regional, local sau la nivelul anumitor categorii de populație școlară aflată în risc: copiii provenind din familii sărace, populația roma etc.).

Pe medii de rezidență, se constată o tendinţă continuu ascendentă, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Astfel, în mediul urban, datele ne arată, în ultimii ani, o creștere de 1,5 p.p. (2007/2008 de la 90,6% în 2011/2012 la 92,1%). De asemenea, se observă o creștere semnificativă în mediul rural (2007/2008 de la 91,8%% în 2011/2012 la 92,8%). Mai putem reține faptul că, în mediul rural, la nivelul anului școlar 2010/2011, s-a înregistrat cea mai ridicată valoare din întreaga perioadă analizată, ajungând la 92,8%. Pe ansamblu se constată o tendință pozitivă de creștere a ponderii elevilor intrați pentru prima dată în clasa I care au frecventat învăţământul preşcolar. Evoluţia pe sexe, în ultimii ani, a ponderii elevilor intraţi pentru prima dată în clasa I care au frecventat grădiniţa, ne arată o tendință pozitivă de creștere a valorilor. Astfel, în cazul fetelor, acestea au înregistrat, în general, o evoluţie ascendentă în perioada 2007-2012 (2007/2008 de la 91,6%% în 2011/2012 la 93,1%). În cazul băieţilor, de asemenea, se constată o evoluţie ascendentă în perioada 2007-2012 (2007/2008 de la 90,9% în 2010/2011 la 91,8%).

2.1.3. Învățământul primar și gimnazial

Rata brută de cuprindere şcolară în învăţământul primar şi gimnazial. În anul şcolar 2011/2012, rata brută de cuprindere în învățământul primar și gimnazial și-a continuat evoluția descendentă, înregistrând valoarea de 94,2%. În comparație cu anul școlar 2007/2008, se poate observa o scădere de 5 p.p. per ansamblu și de peste 7 p.p. în cazul învățământului rural. Discrepanțele pe medii de rezidență au crescut continuu, iar în anul școlar 2011/2012 s-a înregistrat cea mai mare diferență: 16,2 p.p. (102,8%4 în urban, respectiv 86,6% în rural). Tendinţe similare se constată atât în cazul populaţiei feminine, cât şi masculine, diferenţa pe sexe menţinându-se ușor favoarea băieţilor (93,1% fete, respectiv 95,2% băieți) - (Anexa 2, Tabel 24).

În perioada 2007-2012, rata brută de cuprindere în învăţământul primar a înregistrat o evoluție fluctuantă, în anul școlar 2011/2012 indicatorul înregistrând cea mai scăzută valoare a acestui interval (95,6%), cu 2,2 p.p. mai puțin față de anul școlar 2007/2008. Prognozăm că generalizarea debutului în învățământul primar la 6 ani implementată din anul școlar 2012/2013 va putea să influențeze pozitiv acest indicator - (Anexa 2, Tabel 25).

În gimnaziu, în anul şcolar 2011/2012 valoarea indicatorului a fost de 92,8%, cu 8 p.p. mai puțin în comparație cu anul 2007/2008, când s-a atins valoarea maximă - (Anexa 2, Tabel 26). Atât în nivelul

4 Valoarea înregistrată pentru mediul urban depășește 100%, cu alte cuvinte populația totală existentă, datorită

migrației din mediul rural. Un factor suplimentar în cazul particular al învățământului primar și gimnazial îl constituie vârsta fluctuantă de începere a educației care putea fi de 6 sau 7 ani.

Provocarea cea mai importantă în perspectiva 2020 o reprezintă nevoia de creștere a participării la învățământul preșcolar a copiilor, mai ales a celor din mediul rural, astfel încât România să poată reduce decalajul față de media europeană și să se apropie de ținta europeană privind rata de participare la încățământul preșcolar de 95%. Trendul pozitiv al participării la educația preșcolară din ultimii ani poate fi consolidat și depășit în următoarea perioadă atât prin reducerea decalajelor pe medii de rezidență, cât și prin îmbunătățirea calității acestui sistem prin implementarea unor programe inovative care să asigure o o pregătire adecvată pentru integrarea copiilor în școală.

Page 14: Analiza Socio-economica Educatie

14

primar cât și în nivelul gimnazial diferențele pe medii de rezidență sunt importante, în favoarea mediului urban. În perioada 2007/2012 diferenţa între ratele înregistrate în mediul urban și rural a crescut cu 5 p.p.

Un decalaj important pe medii există și în ceea ce privește durata medie de frecventare a învăţământului primar şi gimnazial. Astfel, în anul școlar 2011/2012, dacă în mediul urban indicatorul păstrează încă o valoare ridicată (7,5 ani), în mediul rural indicatorul are o valoare cu 1,2 ani mai mică (Anexa 2, Tabel 27). În special datorită deteriorării valorii acestui indicator în cazul elevilor din mediul rural, durata medie de frecventare a scăzut de la 7,5 ani în 2007/2008 la 7,1 ani în 2011/2012. Aceste evoluții indică succesul limitat al politicilor de asigurare a calității în învățământul pre-universitar, inițiate începând cu anul 2007 și al politicilor focalizate: programul pentru învățământul rural, programele privind accesul la educație al categoriilor dezavantajate, programele pentru copiii și tinerii romi și pentru elevii cu cerințe educaționale speciale. De exemplu, rezultatele elevilor din mediul rural, atât la testările naționale cât și la evaluările internaționale sunt, în medie cu peste 8 p.p. mai scăzute în comparație cu cele obținute de elevii din mediul urban. Aceste diferențe reflectă, o distribuție inegală a resurselor umane și materiale investite în educație între cele două medii de rezidență.

Abandonul școlar. În anul 2007/2008, rata abandonului şcolar (indicator calculat pe baza metodei „intrare-ieşire”5) a înregistrat pentru prima dată o tendinţă descendentă, situație ce a continuat și în următorii doi ani școlari. Pe fondul crizei economice, anul școlar 2010/2011 marchează o nouă creștere a ratei abandonului școlar, atât pe ansamblul învăţământului primar şi gimnazial (1,8%), cât și pentru fiecare nivel de învățământ. Valoarea acestui indicator a înregistrat un nivel maxim în învățământul gimnazial în perioada de referință (2,0% în 2010/2011) – (Anexa 2, Tabel 28-30).

La nivelul învățământului primar, ca și în anul anterior, nu se înregistrează variații între valoarea ratei abandonului în mediul urban și cea din mediul rural. La nivel gimnazial, există o ușoară diferență între ratele de abandon înregistrate în cele două medii de rezidență, cu 0,1 p.p. (tendința fiind de reducere a decalajului). Observăm însă că rata abandonului este mai crescută în cazul băieților, indiferent de nivel sau mediul de rezidență.

Abandonul școlar estimat pe baza analizei pe cohortă. Utilizarea metodei analizei pe cohortă a abandonului școlar oferă informații suplimentare cu privire la dimensiunea acestui fenomen. Un studiu al ISE și UNICEF (2011) a arătat faptul că, în școlile situate în medii dezavantajate socio-economic, cu o populație școlară care provine din familii sărace și cu un nivel redus de educație al părinților, un copil din patru părăseşte cohorta iniţială înainte de finalizarea ciclului primar şi numai jumătate dintre elevii înmatriculaţi în clasa a V-a termină studiile gimnaziale. La nivelul învăţământului primar, pierderile şcolare se manifestă, în special, prin repetenţie, în timp ce la gimnaziu cauza principală este abandonul. Astfel, dacă în cazul învăţământului primar unul din trei elevi care părăsesc cohorta se pierd din cauza abandonului, în învăţământul gimnazial trei din patru elevi se află în această situaţie.

Copii în afara sistemului de educație. Raportul Național UNICEF Out of School Children (2012) indică faptul că în perioada 2005-2009, numărul copiilor din grupa de vârste de 7-10 ani aflați în afara sistemului de educație a crescut de aproape 2,5 ori, ajungând la peste 65.000 (ceea ce înseamnă aproximativ 8% din totalul populației de vârsta învățământului primar). Un număr ridicat de copii în afara sistemului de educație există în cazul grupei de vârstă 11-14 ani, corespunzătoare învățământului gimnazial. Și în acest caz numărul copiilor a crescut aproape de două ori în comparație cu anul școlar 2005/2006, ajungând la peste 50.000 în anul 2008/2009 (ceea ce reprezintă aproximativ 5% din totalul populației din această grupă de vârstă) - (Anexa 2, Tabel 31-32).

5 Calculat ca raport între numărul elevilor înregistrați în mod oficial ca fiind înscriși la începutul unui an școlar în

sistemul de educație în nivelul respectiv și numărul elevilor înregistrați în mod oficial la finalul unui an școlar

Page 15: Analiza Socio-economica Educatie

15

Categorii dezavantajate. Studiul UNICEF identifică patru categorii principale care sunt în situația cea mai ridicată de risc de abandon școlar: copiii și tinerii care provin dintr-o familie care trăiește la limita sau sub pragul de sărăcie, cei care provin din mediul rural (în special băieții), cei care aparțin minorității roma și cei care au cerințe educaționale speciale (CES).

Astfel, după cum arată rezultatele Anchetei bugetelor de familie 2009 , realizată de INS, riscul de abandon se reduce continuu de la categoria copiilor cuprinşi în prima quintilă a categoriilor de venit (cei mai săraci) către cei din ultima quintilă (cei mai bogați). Tendinţa respectivă se constată atât în cazul copiilor de vârstă corespunzătoare învăţământului primar, cât şi gimnazial. Pe parcursul perioadei de referinţă analizate, diferenţele între procentul minim şi maxim în cazul nivelului primar variază în limita a 8 p.p., iar pentru nivelul gimnazial între 4–6 p. p..

Un decalaj major în ceea ce priveşte participarea la educaţie există între populaţia majoritară de vârstă şcolară şi copiii aparţinând minorităţii roma. Rezultatele unei anchete realizate de Romani Criss şi UNICEF, publicate în anul 20116 (datele au fost colectate în decembrie 2009 – ianuarie 2010), arată că din 597 de copii în vârstă de 7-11 ani, 44,2% nu urmează nici o formă de şcolarizare. Un alt studiu7, editat în anul 2008, evidenţia aceeaşi situaţie defavorizată a copiilor romi din perspectiva participării la educaţie. Printre motivele care influenţează participarea redusă la educaţie a copiilor și tinerilor romi, studiul Romani Criss şi UNICEF evidenţia atât cauze economice (inclusiv angajarea în activități lucrative în gospodărie sau în afara acesteia), cât și cauze care țin de rezultatele școlare slabe, lipsa de susținere din partea familiei sau de situația precară de sănătate.

2.1.4. Învățământul liceal și profesional

Valorile ratei de tranziție la învățământul secundar superior cresc în anul școlar 2008-2009 față de 2007/2008, după care scad în perioada următoare, ajungând, în 2011-2012, sub valorile din 2007-2008 (96% față de 97,7% pe total), această situație fiind valabilă atât la nivel național cât și regional - (Anexa 2, Tabel 33).

La nivelul anului școlar 2011/2012, regiunea cu cea mai mare valoare a indicatorului este București-Ilfov (110,6%), rata de peste 100% fiind explicată prin faptul că această regiune atrage cu precădere tineri din alte regiuni, ca urmare a percepției privind diversitatea și calitatea unităților de învățământ din București. Cea mai mică valoare se înregistrează în Sud-Muntenia – 91%. Luând în calcul criteriul gen, regiunile cu o diferență mai mare de 1 p.p. sunt Sud-Vest-Oltenia – unde fetele au un avantaj (96,3% față de 95,1%) și Centru – avantaj băieții (98,3% față de 96,6%).

Valorile ratei nete de cuprindere în învățământul secundar superior cresc în perioada analizată, atât pe total, cât și pe sexe și regiuni (Anexa 2, Tabel 34). Creșterea înregistrată la nivelul anului școlar 2011-2012 față de primul an al analizei este cuprinsă în intervalul de 6-8 p.p.; singura excepție o reprezintă Regiunea București-Ilfov, unde diferența este de 16 p.p., dublă față de restul regiunilor.

Populația feminină este mai bine cuprinsă în acest tip de nivel de învățământ, la nivelul tuturor regiunilor. Diferența pe sexe se reduce în intervalul analizat, de la o medie de 4 p.p. în 2007-2008 la ceva mai puțin de 2 p.p. la final de interval.

6Participare, absenteism şcolar şi experienţa discriminării în cazul romilor din România, Romani Criss, UNICEF, Bucureşti, 2011. 7Vino mai aproape. Incluziunea şi excluziunea în societatea românească de azi, 2008, editat de Gabor Fleck şi Cosima Rughiniş

România se confruntă cu importante provocări în ceea ce privește participarea la învățământul primar și gimnazial, cu un efect direct asupra fenomenului de părăsire timpurie a sistemului de educație. Din păcate, după o perioadă de stagnare, abandonul școlar a continuat să crească pe fondul crizei economice, în ciuda programelor derulate la nivel național sau local. Copiii și tinerii care provind din medii dezavantajate socio-economic, cei din mediul rural (în special băieții din grupa 11-14 ani), cei de etnie romă și cei care au nevoi speciale de educație reprezintă categoriile cu cel mai ridicat grad de risc.

Page 16: Analiza Socio-economica Educatie

16

De-a lungul perioadei analizate, valorile ratei brute de cuprindere în învățământul profesional scad, atât pe total, cât și pe sexe sau regiuni. Se constată o cuprindere mai bună a populației masculine. De la valori extreme (pe total) de 16%, respectiv 19% în 2007-2008 se ajunge la un nivel de 0,8%, respectiv 1,8% în ultimul an analizat. Declinul începe odată cu anul școlar 2009-2010, cel în care s-a aplicat măsura intrării în lichidare a școlilor de arte și meserii - (Anexa 2, Tabel 35).

Valorile ratei brute de cuprindere în învățământul liceal cresc în intervalul analizat, atât pe total, cât și pe sexe și pe regiuni. Valoarea medie a creșterii, ca diferență între valorile înregistrate în anii școlari 2011/2012 și 2007/2008 este de 28 p.p. (de la 66,4% la 94,9%). Cea mai mare creștere se înregistreză la nivelul anului 2009-2010, odată cu intrarea în lichidare a școlilor de arte și meserii. Cel mai probabil, creșterea este datorată cuprinderii, în nivelul liceal, a elevilor care au optat pentru continuarea studiilor, după finalizarea „anului de completare” de la unitățile SAM intrate în lichidare - (Anexa 2, Tabel 36). În anul 2011-2012, la nivel de regiuni, București-Ilfov iese în evidență printr-o creștere cu 40 p.p. față de anul 2007-2008 (128,4% față de 88,8%). Se constată o cuprindere mai bună a populației feminine. Este de evidențiat reducerea foarte puternică a diferențelor între sexe, de la valoarea medie de 7,2 p.p. în 2007-2008 la 0,6 p.p. în 2011-2012. O reducere a diferențelor pe sexe se constată începând cu anul școlar 2010-2011, probabil tot ca efect al creșterii ponderii băieților care se înscriu în liceu, după intrarea în lichidare a școlilor de arte și meserii.

În perioada 2007-2010, rata abandonului şcolar în învăţământul liceal ajunge la finalul intervalului la unele dintre cele mai înalte valori, atât pe total (3,2%), cât și pe sexe (3,7% băieții, față de 2,7% fetele) - (Anexa 2, Tabel 42). La nivelul învățământului profesional, situația este accentuată de măsura desființării școlilor profesionale care a încurajat abandonul celor care se aflau încă în anul 2010 în sistem, valorile dublându-se în ultimul an față de valoarea medie din perioada 2007-2010, (19,8% față de 8,5% în anul 2007). Situația evidențiată de evoluția din perioada 2007-2010 este de natură să îngrijoreze. Pe lângă reducerea accentuată a efectivelor de elevi ca urmare a intrării în lichidare a SAM-urilor, cresc și valorile ratei abandonului, ajungând la o cincime dintre cei înscriși la începutul anului școlar 2010/11 – (Anexa 2, Tabel 43).

Învățământul postliceal. Rata brută de cuprindere în învățământul postliceal, raportată la vârsta teoretică de cuprindere a populației de 19-21 ani, a înregistrat valori oscilante în perioada 2007-2012. O scădere bruscă a ratei de cuprindere la acest nivel de educație se constată la nivelul anului școlar 2011-2012 (2,9%), după ce în anii anteriori se înregistrase o tendință constantă de creștere a participării la învățământul postliceal (de la 4,4% în 2007 la 7,5% în 2010) - (Anexa 2, Tabel 45). Scăderea semnificativă a ratei de cuprindere în postliceal din anul 2011 poate fi pusă pe seama reducerii interesului absolvenților de liceu pentru acest nivel de învățământ, concomitent cu creșterea ponderii absolvenților de liceu fără diplomă de bacalaureat, nevoiți în aceste condiții să amâne înscrierea în orice formă superioară de educație. Această ipoteză se verifică parțial prin datele privind ratele de cuprindere pe vârste în învățământul postliceal care arată că în ultimii 2 ani a crescut semnificativ ponderea tinerilor cu vârste de 21 de ani și peste care se înscriu în învățământul postliceal (de la 10,6% în 2007, 16,4% în 2010 la 28,4% în 2011) - (Anexa 2, Tabel 47). Acest fenomen de creștere a vârstei de cuprindere în învățămîntul postliceal ar putea fi încurajat și sprijinit prin măsuri de reîntoarcere la educație a tinerilor inactivi, aflați în afara oricărui sistem de educație, formare sau ocupare, precum și a celor care sunt angajați, dar care au nivel redus de calificare profesională. Rata abandonului şcolar în învăţământul postliceal și de maiștri a înregistrat valori relativ constante în ultimii patru ani, în jurul valorii de 5%, ajungând la valoarea de 5,5% în anul școlar 2010-2011, cu ușoare diferenţe pe sexe, în defavoarea persoanelor de gen masculin. (Anexa 2,

Fig. 30).

Provocarea cea mai importantă în perspectiva 2020 la nivelul învățământul liceal și profesional o reprezintă accentuarea ratelor de abandon din ultimii ani, în contextul desfințării școlilor profesionale și a amânării vârste i de cuprindere în învățământul postliceal. Din această perspectivă, politicile de creștere a atractivității învățământului profesional, dublate de sisteme adecvate de consiliere și orientare școlară și profesională și cele de flexibilizarea a accesului la învățământul postliceal și de maiștri a persoanelor cu vârste de peste 21 de ani care au deja o experiență profesională ar putea contribui esențial la reducerea abandonului la aceste niveluri de învățământ.

Page 17: Analiza Socio-economica Educatie

17

2.1.5. Învățământul superior

Acces și participare

„Raportul privind starea sistemului naţional de învăţământ” din anul 2012 realizat de către ISE, pe baza datelor oferite de INS, indică o tendinţă de reducere a participării la învăţământ superior, pentru cohorta de vârste teoretice de acces la astfel de programe educaţionale (19 – 23 de ani) -(Anexa 2, Tabel 45). . Astfel, în ultimii 5 ani, începând cu anul universitar 2007/2008, rata de cuprindere în învăţământul superior a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 19 şi 23 de ani a scăzut de la 53,6% în anul 2007 la 33% în anul universitar 2011/2012. Aceasta este cea mai redusă valoare înregistrată din 2003 până în prezent şi indică o problemă de acces la educaţie universitară. Mai mult, din perspectiva atingerii ţintei europene privind deținerea unor calificări de nivel universitar, această valoare poate constitui o serioasă provocare pe termen scurt pentru sistemul educaţional din România. Cauzele care determină aceste valori sunt variate și trebuie abordate simultan: rata scăzută a promovării bacalaureatului, migrația externă a tinerilor în vederea urmăririi unui program de studii într-o altă țară, efectele crizei economice care a determinat scăderea puterii economice a familiilor și a limitat astfel migrația internă a potențialilor studenți sau măsurile de asigurare a calității în învățământul universitar care au dus la închiderea programelor de studii de slabă calitate contribuie la aceste valori.

Câteva argumente suplimentare pot fi aduse pentru a susține cauzele identificate mai sus. În primul rând, rata brută de cuprindere în învăţământul universitar indică o creştere a decalajelor dintre persoanele care domiciliază în mediul urban şi cele care domiciliază în mediul rural. Astfel, dacă aproape jumătate dintre locuitorii din mediul urban (43,8%) cu vârste între 19 şi 23 de ani sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ universitar, aproape 19% dintre tinerii cu domiciliul în mediul rural beneficiau de acces la acest nivel de învăţământ în anul 2011. De asemenea, diferenţa dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte indicatorul, chiar dacă s-a redus pe parcursul ultimilor ani universitari, rămâne semnificativă. Astfel, în anul 2012, 36% dintre femei şi doar 30% dintre bărbaţii erau cuprinşi în învăţământul universitar, scăderea față de anul universitar 2007/2008, când aproximativ 62% dintre femei, respectiv 46% dintre bărbați erau înmatriculați în universități, fiind evidentă.

Un al doilea argument este legat de abordarea evoluției ratelor de cuprindere pe regiuni de dezvoltare - (Anexa 2, Tabel 52). Datorită faptului că datele disponibile nu țin cont de migrația interregională, există regiuni sau centre universitare în cazul cărora rata de cuprindere depășește 100%. Regiunea care se bucură de cel mai ridicat nivel al rate brute de cuprindere este București – Ilfov, mai precis orașul București. Datele arată faptul că Bucureștiul este centrul universitar care atrage cei mai mulți studenți atât dintre persoanele domiciliate în București, cât și din rândul persoanelor domiciliate în alte regiuni (rata brută de cuprindere în învățământul superior înregistra în anul 2007 valoarea de 223,7%). Cu alte cuvinte, în regiunea București – Ilfov, numărul studenților înmatriculați în universități depășește populația cu vârsta cuprinsă între 19 – 23 de ani. Faptul nu este deloc surprinzător, dacă avem în vedere faptul că București – Ilfov este și regiunea cu cele mai multe universități acreditate, cel puțin în anul 2011 fiind înregistrate aici 35 de universități. Numărul absolut al universităților nu pare însă să influențeze evoluția ratei de curpindere. Astfel, în anul universitar 2011/2012, regiunea Vest, aflată cu 14 universități abia pe locul al 4-lea, se situa pe poziția a doua în ceea ce privește rata brută de cuprindere cu 43%. La polul opus se află regiunile cu un număr foarte mic de universități, precum Sud–Muntenia sau Sud–Vest Oltenia, care au câte 4 universități. În cazul lor remarcăm faptul că există o diferență semnificativă între ratele de cuprindere, astfel dacă Regiunea Sud-Muntenia înregistra o rată de cuprindere de doar 11,8%, observăm faptul că Regiunea Sud–Vest Oltenia are o rată de cuprindere aproape dublă de 20,9%. Remarcăm și faptul că, oarecum paradoxal, numărul de universități care există într-o anumită regiune de dezvoltare pare să nu fie decisiv legat de proximitatea geografică a unei universități. Numărul, tipul și calitatea programelor de studii oferite de universități reprezintă factorii decisivi care influențează alegerea și participarea la învățământul universitar.

Page 18: Analiza Socio-economica Educatie

18

Un al treilea argument poate fi adus prin analiza din perspectiva participării pe grupe de vârste la învățământul superior - (Anexa 2, Tabel 51). Datele indică faptul că din ce în ce mai puţine persoane cu vârste netradiţionale sunt cuprinse în acest nivel de învățământ. Astfel, ratele de cuprindere pentru persoanele cu vârste între 25 şi 29 de ani (4,3% rata de cuprindere în anul 2011), precum şi pentru cele cu vârste între 30 şi 34 de ani (1,1% în anul 2011) rămân la valori mult sub potenţialul de participare la învăţământul superior pentru persoanele din aceste grupe de vârste. Prin comparație trebuie amintite aici ratele înregistrate pentru aceste grupe de vârste în anul 2007 când grupa de vârste 25 – 29 de ani înregistra o rata brută de cuprindere de 8%, iar cea a vârstelor de 30 – 34 de ani o rata de 2,3%. În condițiile în care doar aproximativ 20% din populația din grupa de vârste 30–34 de ani deținea, potrivit datelor Eurostat pentru anul 2011, o calificare de nivel universitar, putem presupune că există un potențial demografic semnificativ care nu participă la acest nivel de educație din diferite motive. Participarea redusă la programele de studii de nivel universitar, în cazul grupelor de vârste netradiționale pentru învățământ superior indică, printre altele, faptul că oferta educațională a universităților nu corespunde orizontului de așteptări și nevoilor de calificare și formare ale acestor persoane.

În comparație cu alte state membre ale UE, situația României, din perspectiva vârstei persoanelor care participă la acest nivel de educație confirmă și susține elementele identificate pe baza datelor naționale. Vârsta medie a persoanelor înmatriculate la nivelurile de studii ISCED 5 și 6 (studii universitare de licență, master și doctorat) din România era, în anul 2010 (cel mai recent pentru care Eurostat publică date complete și comparabile), de 22,3 ani, ceea ce indică o populație de studenți relativ tineri. Prin comparație vârsta medie a studenților din Franța era de 20,6 ani, a celor din Polonia (o țară cu un sistem universitar oarecum comparabil cu al României) de 21,7 ani, iar a celor din Suedia (un caz excepțional în rândul statelor membre UE) de 24,9 ani. Vârsta medie a populației studențești poate fi interpretată în conjuncție cu valoarea cea mai mare a vârstelor studenților înmatriculați. În acest sens Eurostat folosește ca indicator vârsta cea mai mare pentru percentila 85 (adică 85% din populația de studenți). Diferențele înregistrate în acest caz sunt importante, astfel în cazul României vârsta cea mai mare a 85% din totalitatea studenților înmatriculați la toate ciclurile de studii (licență, master și doctorat) este de 31,6 ani. În anul 2007, spre exemplu, România înregistra o valoare de 28,7 ani, această modificare indică faptul că există o tendință în ultimii ani de participare la învățământ superior a persoanelor cu vârste netradiționale pentru acest nivel de educație. Prin comparație cu alte state membre UE, România se situează într-o poziție de mijloc, între statele cu o populație de studenți foarte tineri precum Franța (25 de ani la percentila 85), Bulgaria (27 de ani) și cele cu studenți cu vârste mai avansate precum Suedia (38,9 ani) sau Marea Britanie (38,7 ani). Analiza în funcție de structura pe vârste a persoanelor înmatriculate în învățământul superior indică faptul că în România studenții sunt de regulă persoane tinere, care continuă parcursul educațional relativ constant după absolvirea examenului de bacalaureat, dar care destul de rar continuă acest parcurs educațional dincolo de nivelul de studii de licență.

Evoluţia indicatorului rata brută de cuprindere arată de asemenea faptul că sistemul de învăţământ universitar din România se confruntă cu o importantă problemă de acces la educaţie, în special în ceea ce privește persoanele din mediul rural, bărbaţii, precum şi persoanele din grupele de vârste netradiţionale pentru acest nivel de educaţie. Acest fapt poate avea pe termen mediu şi lung efecte foarte serioase atât în ceea ce priveşte piaţa forţei de muncă, cât şi alte aspecte sociale şi economice.

Remarcăm o uşoară creştere a ponderii studenţilor înscrişi în domeniile de studii în matematică, ştiinţe şi tehnologii, în perioada 2007-2010. Astfel, în anul 2010, din totalul numărului de studenţi 22,7% erau înmatriculaţi la programe de studii din aceste domenii. România se apropia în anul 2011 de media europeană (25%) în ceea ce priveşte ponderea acestor studenţi, fiind apropiată de statele vecine precum Ungaria, Polonia sau Bulgaria.

Page 19: Analiza Socio-economica Educatie

19

Cariera în cercetarea științifică

Participarea la nivelul secundar al învățământului superior, de nivel ISCED 6, care asigură obținerea unei calificări avansate în cercetarea științifică ( doctorat) se menține constantă în perioada 2007–2012. Astfel, datele disponibile indică faptul că în perioada 2007–2010, în România erau înregistrate anual aproximativ 28.000 de înmatriculări în programe de studii de doctorat (date pentru anii 2011 și 2012 nu sunt disponibile la data redactării prezentului document). Din totalul înmatriculărilor în învățământul universitar, înmatriculările la doctorat reprezintă 3% în perioada 2007 – 2010 în cazul României. Ponderea studenților înmatriculați la ciclurile superioare de studii universitare este așadar una relativ redusă, însă comparabilă cu situația din alte state membre ale UE. Spre exemplu în același interval de timp țări precum Franța sau Marea Britanie înregistrau ponderi similare (3%, respectiv 4%) ale studenților înmatriculați la programe de studii de doctorat. Există unele state, însă, care înregistrează ponderi superioare ale acestor studenți, cum ar fi Austria (8% dintre studenți fiind înamtriculați la master și doctorat) sau Finlanda (7%). În anul 2010, ultimul pentru care există date oficiale publicate de Eurostat, se înregistrau 28,963 de înmatriculări, dintre care 13.896 aparțin persoanelor de sex feminin (48%). Pentru comparație trebuie amintit că, la nivelul aceluiași an 2010, din totalul studenților înmatriculați la studiile universitare de licență și master, ponderea femeilor înmatriculate era de 57%. În cazul României se observă așadar, o inversare a participării la programele de studii de nivel ISCED 6 pe sexe, femeile fiind subreprezentate, iar bărbații fiind suprareprezentați. Acest fapt indică un dezechilibru de gen în ceea ce privește participarea la învățământ superior în general, bărbații fiind subreprezentanți la nivelul ciclurilor de studii unversitare de licență, iar femeile fiind subreprezentate la nivelul studiilor de master și de doctorat.

În funcție de domeniul de studii8, ponderea studenților înmatriculații la programe de studii de nivel ISCED 6 arată o predominanță a domeniilor de studii inginerești, construcții și tehnologii de fabricație care dețineau în anul 2010 26% dintre studenții înmatriculați în acest nivel de studii. (Anexa 2, Tabel

54). La polul opus se află domeniul matematicii, al științelor exacte și tehnologiilor cu 10% dintre persoanele înmatriculate sau al științelor sociale cu 15% din totalul persoanelor înmatriculate. O notă aparte trebuie făcută pentru domeniul științelor agricole și veterinare care înregistrau o pondere a persoanelor înmatriculate la studii doctorale de 10% din totalul studenților înmatriculați în anul 2010 la acest nivel de studii în România. Evoluția în perioada 2007 – 2010 este una oscilantă, în sensul că există unele domenii care au crescut ca pondere a studenților înmatriculați (cu ar fi domeniul artelor și al științelor umaniste sau domeniul sănătății și asistenței sociale) și domenii în cazul cărora observăm o reducere a numărului de studenți înmatriculați (precum cel al științelor socio-umane sau al matematicii și științelor exacte).

Comparațiile cu alte state europene sunt relativ dificile, în ceea ce privește ponderea pe domenii de studii, de aceea, am ales doar două state pentru a compara situația din România. Franța și Polonia reprezintă două țări ale căror sisteme universitare sunt utile în compararea datelor înregistrate cu cele ale României, datorită profilului de țară și a sistemului general de organizare a învățământului universtar (Polonia) sau datorită faptului că ponderea studenților înmatriculați la programe de studii de nivel ISCED 6 este similară (Franța) cu cea a României. În cazul ambelor state comparate, observăm faptul că domeniile de studii care sunt direct legate de cercetarea fundamentală (științele umaniste, științele socio-umane și științele exacte și matematica) dețin ponderile cele mai mari ale numărului de studenți înmatriculați la programe de studii de nivel ISCED 6. Spre exemplu, în cazul Poloniei, domeniul artelor și al științelor umaniste deținea 33% dintre studenții înmatriculați la programe de studii de nivel ISCED 6 în anul 2010, în timp ce în Franța ponderea acestora era de 22% (România înregistra o pondere de 18% a acestor studenți).

8 Taxonomia domeniilor de studii folosită de EUROSTAT este diferită de cea folosită în România. Folosim în

acest document domeniile de studii așa cum sunt ele clasificate de metodologia EUROSTAT pentru a permite comparații cu alte state membre ale UE.

Page 20: Analiza Socio-economica Educatie

20

În domeniul științelor exacte și al matematicii ponderea studenților înmatriculați era de 15% în cazul Poloniei, de 38% în cazul Franței și de 10% în cazul României. În cele din urmă, domeniul științelor inginerești, al construcțiilor și tehnologiilor de fabricație, care deținea în cazul României 26% dintre studenții înmatriculați, includea doar 16% (Polonia) și 10% (Franța) dintre studenții înmatriculați la programe de studii de nivel ISCED 6 în anul 2010. Participarea la acest ciclu de studii universitare, care conduce la obținerea unor calificări avansate în cercetarea științifică, rămâne constantă în România în perioada 2007 – 2010. Aproximativ 3% dintre persoanele înmatriculate în învățământul superior urmau programe de studii de nivel ISCED 6. Domeniul cel mai important, prin prisma numărului de persoane înmatriculate era cel al științelor inginerești, construcțiilor și tehnologiilor de fabricație, în timp ce domeniile științifice fundamentale par a fi oarecum mai puțin atractive.

Mobilitatea studenților

Mobilitatea studenților în și dinspre România reprezintă un alt set de date care poate fi invocat în descrierea sistemului universitar românesc și susținerea unor argumente legate de gradul de deschidere și atractivitate al acestuia prin comparație cu alte state membre ale UE. Datele disponibile indică faptul că România este unul dintre statele membre UE care a primit, în perioada 2007 – 2010 un număr relativ redus de studenți și, simultan, a generat un număr destul de mare de persoane care au ales să urmeze programe de studii în alte țări. Datele publicate de Eurostat indică faptul că în anul 2010 spre exemplu doar 0,4% dintre studenții înmatriculați în România proveneau din alte state membre UE, state asociate sau candidate la statutul de membru UE - (Anexa 2, Tabel 55-56). Valoarea este extrem de redusă dacă avem în vedere faptul că în Republica Cehă ponderea studenților străini, proveniți din state membre UE era de 5,9% în același an, în Marea Britanie de 7,5% sau în Bulgaria de 2,7%. Simultan, studenții cu cetățenie română care studiau în alte state membre ale UE reprezentau, în anul 2010, aproximativ 7% din totalul studenților cetățeni ai unui stat membru UE care urmau studii universitare într-o altă țară membră a uniunii. Procentul cetățenilor români care erau înmatriculați la studii universitare într-o altă țară membră a UE este în creștere în perioada 2007 – 2010, de la 4% în 2007. În paralel, ponderea studenților străini, proveniți din alte state membre UE sau asociate, cunoaște o creștere de la 0,2% în 2007 la 0,4% în 2010, însă rămâne nesemnificativă. Trebuie de asemenea subliniat faptul că majoritatea studenților străini înregistrați în România provin din Republica Moldova (aproximativ 55% din totalul studenților străini înmatriculați în universitățile românești în anul 2011, potrivit datelor INS).

Sistemul universitar românesc este unul puțin atractiv pentru studenții străini, datorită în primul rând numărului redus de programe de studii organizate într-o altă limbă decât cea română. Simultan, România reprezintă una dintre țările membre UE care generează din ce în ce mai multe persoane care aleg să urmeze un program de studii de nivel universitar într-o altă țară membră a UE.

Principala provocare din perspectiva accesului la învățământul universitar în România o reprezintă ratele de cuprindere relativ reduse comparativ cu media UE, influențate de scăderea ratelor de promovare a examenului de bacalaureat din ultimii ani, dar și a participării reduse a populației din mediul rural. De asemenea, se constată participarea redusă a persoanelor din grupele de vârste netradiționale pentru acest nivel de învățământ (25 – 29 de ani, respectiv 30 – 34 de ani) ceea ce indică nevoia adaptării programelor educaționale ale universităților la nevoile specifice ale acestor persoane. O altă provocare se referă la faptul că ponderea studenților care urmăresc o carieră în cercetarea științifică este redusă, iar sistemul universitar românesc rămâne unul puțin atractiv pentru studenții străini, mai ales în condițiile unui număr redus de programe de studii organizate într-o altă limbă decât cea română.

Page 21: Analiza Socio-economica Educatie

21

2.1.6. Accesul și participarea adulților la învățare pe parcursul întregii vieți

Participarea adulților la formarea continuă. Participarea adulților cu vârste între 15-64 de ani la programe de formare profesională în România se situează în continuare la valoarea minimă în clasamentul european - 1,6% în anul 2011, în condiţiile în care media europeană este de 8,9%. Față de anul de referință 2007, creșterea procentului a fost nesemnificativă, de la 1,3% în anul 2007 la 1,6% în 2011. Decalajul dintre state precum România sau Bulgaria şi ţările nordice (Finlanda, Suedia, Danemarca) este semnificativ şi este puțin probabilă o recuperare pe termen mediu cel puţin. Formarea continuă a adulților trebuie să constituie o prioritate strategică în următorii ani, pentru a încerca recuperarea decalajelor existente. (Anexa 2, Tabel 73)

O anchetă realizată la nivel național de către Observatorul pentru Dezvoltarea Învățării Permanente identifica în anul 2011 o serie de bariere în calea participării la formarea continuă a adulților, printre care se numără:

experiențe negative ale adulților cu privire la învățare în istoria personală, care se traduc într-un nivel scăzut de încredere în eficiența cursurilor de formare pentru viitorul profesional. Nivelul de încredere în formarea profesională este de două ori mai ridicat în rândul absolvenților de liceu sau universitate, comparativ cu tinerii sau adulții cu nivel scăzut de educație sau calificare;

lipsa de flexibilitate a ofertelor actuale de formare profesională continuă, care nu permit adaptarea la programul de lucru și la obligațiile familiale ale angajaților, precum și durata mare unui curs de calificare completă;

costuri relativ ridicate ale cursurilor de formare care depășesc uneori peste 25% din venitul lunar al angajatului, în lipsa unui sprijin din partea angajatorului;

nivel redus de conștientizare și valorificare a competențelor dobândite în contexte nonformale sau informale de educație, mai ales în cazul categoriilor de tineri și adulți cu nivel scăzut de educație și calificare.

Formare profesională în întreprinderi. Conform anchetei privind formare profesională continuă în întreprinderi realizată de INS, în anul 2010, faţă de numărul total de întreprinderi care au reprezentat populaţia de referinţă a cercetării statistice (46.000), ponderea celor care au oferit formare profesională continuă (FPC) angajaţilor s-a ridicat la 24,1%. Din totalul întreprinderilor care au furnizat FPC angajaţilor, 82,7% au optat să îşi instruiască angajaţii prin intermediul altor forme de FPC (altele decât cursurile), în timp ce 66,3% au furnizat cursuri (interne şi/sau externe) angajaţilor. Peste 7 mii întreprinderi au organizat instruirea angajaţilor prin intermediul cursurilor. Rata globală de participare la cursurile FPC s-a situat la 17,8% în timp ce rata de participare la cursurile FPC a fost în anul 2010 de 41,2%.

Această valoare a fost depăşită în activităţile de: intermedieri financiare şi asigurări (64,2%), tranzacţii imobiliare (47,5%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (46,6%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (46,0%), industria prelucrătoare (45,4%), informaţii şi comunicaţii (42,7%). Cele mai mici rate de participare s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (19,0%) și construcţii (21,8%).

O anchetă9 pe eșantion național realizată în anul 2011 identifică 3 categorii de angajați aflați în situație de risc pe piața muncii care ar putea reprezenta grupuri țintă specifice pentru programele de formare profesională continuă până în 2020. Aceste categorii sunt: tinerii angajați (18-24 ani) cu nivel scăzut de educație și calificare, angajații peste 40 de ani cu nivel redus de educație și calificare profesională, tinerii absolvenți (25-34 ani) de liceu teoretic sau învățământ superior care s-au angajat în domenii diferite față de domeniul în care au absolvit și care, adesea, sunt angajați pe poziții inferioare în raport cu nivelul de studii pe care îl dețin.

9 Bîrzea, C. (coord.) Ancheta asupra participării la formare profesională continuă a angajaților aflați în situație

de risc pe piața muncii, ODIP, 2011

Page 22: Analiza Socio-economica Educatie

22

Participarea la programul a doua șansă

Programul „A doua şansă” a fost implementat în România începând cu anul şcolar 1999-2000 și a fost dezvoltat în cadrul Programului multianual Phare 2001-2006 “Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate”.Începând cu anul școlar 2007/2008, programul a fost extins la nivel național. Programul şi-a propus sprijinirea tinerilor care au abandonat învăţământul obligatoriu (corecţia abandonului şcolar), prin completarea pregătirii generale din cadrul învăţământului obligatoriu a acestora şi pregătirea profesională personalizată în funcţie de aspiraţiile tinerilor şi nevoile de dezvoltare economică-socială ale comunităţii, astfel încât să le ofere posibilitatea inserţiei sociale şi profesionale acestor persoane.

Implementat inițial până în anul școlar 2005/2006, numai pentru învățământul secundar inferior, în prezent programul are două componente: programul „ A doua şansă” pentru învăţământul primar şi programul „ A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior. Elementele specifice programului sunt: flexibilitate; curriculum modular; evaluarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior (pe căi formale, non-formale şi informale), în raport cu cerinţele formulate prin standardele curriculare pentru educaţia de bază şi standardele de pregătire profesională, atât pentru educaţia de bază cât şi pentru pregătirea profesională; asigurarea unui program de pregătire individualizat în funcţie de aspiraţiile elevilor şi de nevoile de dezvoltare economico-socială ale comunităţii.

În scopul extinderii programului la nivel național, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au beneficiat de sprijin oferit de Ministerul Educației Naționale prin: elaborarea și revizuirea periodică a metodologiei de organizare și desfășurare a programului (în prezent aprobată prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5248/31.08.2011) și a curriculumului specific programului (OMECTS nr. 5528/2011 și OMECTS nr. 5529/2011), organizarea sesiunilor de formare pentru inspectorii şcolari, coordonatorii judeţeni ai programului, directorii unităţilor de învăţământ şi formatorii de cadre didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul programului „A doua şansă”; elaborarea şi editarea de materiale educaţionale pentru elevi şi profesori; promovarea și diseminarea programului în comunităţile dezavantajate și elaborarea de studii de impact şi de evaluare. Începând cu anul 2008, politicile privind Programul „A doua şansă” şi a finanţării acestuia au fost corelate cu obiectivele programelor finanțate din fondurile structurale europene (de exemplu Proiectul FSE: “Educație, calificare și facilitarea tranziției spre un loc de muncă pentru elevi sau tineri cu risc sau în situație de abandon școlar“).

Numărul total al elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial de tip ”A doua șansă” crește în perioada analizată, ajungând de la 3361 în anul școlar 2007/2008 la 9108 în 2011/2012. La nivelul mediului urban se observă o evoluție similară, numărul celor înscriși crescând de aproape 3 ori (de la 2549 la 7076). În rural, maximul valorii este atins în anul școlar 2008/2009 – 2543, după care numărul elevilor înscriși scade în următorii doi ani școlari și ajunge în 2011/2012 la 2032 de elevi - (Anexa 2, Tabel 57).

Principala provocare cu privire la participarea la formarea profesională continuă o reprezintă decalajul important pe care îl înregistrează România în raport cu media UE. Faptul că în ciuda unor măsuri și programe special destinate creșterii participării la FPC în perioada de programare 2007-2013 POSDRU nu a avut impactul așteptat asupra ratei de participare la FPC indică necesitatea unor politici de flexibilizare a ofertelor actuale de formare continuă, în care valorizarea competențelor dobândite în contexte informale și non-formale să conteze într-o pondere mai mare în obținerea unei calificări. Consilierea în carieră și evaluarea competențelor pot oferi șansa recuperării deficitului de încredere în eficiența formării continue, mai ales în cazul angajaților care au trăit experiența eșecului în sistemele formale de educație (părăsirea timpurie a școlii, abandon școlar, trasee profesionale neconcordante cu abilitățile și interesele personale).

Page 23: Analiza Socio-economica Educatie

23

Defalcând datele după nivelul de educație și mediu de rezidență, se observă următoarea situație -(Anexa 2, Fig.33-35):

- Sunt înscriși mai mulți elevi în gimnaziu decât în primar; tendința aceasta se menține în întreg intervalul analizat;

- În mediul urban, sunt mai mulți elevi înscriși în nivelul gimnaziu decât în cel primar; - În mediul rural, în anii școlari 2007/2008 și 2008/2009, sunt înscriși mai mulți elevi în primar

decât în gimnaziu; începând cu 2009/2010, situația se inversează.

La nivelul tuturor regiunilor se observă creșteri ale cifrelor de școlarizare în intervalul analizat. La nivelul anului școlar 2011/2012, valorile sunt de 1,2 ori (Nord-Vest) până la de 5,2 ori (Vest) mai mari decât în 2007/2008. Situația pe regiuni în 2011/2012, în ordinea descrescătoare a cifrelor de școlarizare, situația este următoarea: Sud-Est (2364), București-Ilfov (1797), Nord-Est (1098), Sud-Muntenia (1087), Vest (894), Sud-Vest Oltenia (696), Nord-Vest (651) și Centru (521) - (Anexa 2, Fig. 35).

Recunoaşterea şi certificarea învăţării în contexte non-formale şi informale Autorizarea primelor centre de evaluare şi certificare a învăţării in contexte non-formale şi informale a început în România abia în anul 2004. Conform datelor oferite de ANC, până în prezent în România au fost autorizate 146 de centre de evaluare şi certificarea învăţării in contexte non-formale şi informale, în care au fost evaluate şi certificate peste 49.000 de persoane. O creștere semnificativă a numărului de centre de evaluare și a persoanelor evaluate se constată însă recent, mai ales în perioada 2010-2012. Conform Registrului Național al Centrelor de Evaluare și Certificare a Competențelor Profesionale, actualizat la data de 10.05.2012, în perioada 2010-2012 s-au acordat 62 de autorizații pentu 61 de centre, pentru evaluarea și certificarea a 116 ocupații/calificări. În aceste centre au fost evaluate și certificate în perioada 2010-2012 aproximativ 43.000 persoane.

Centrele autorizate au sediul în 25 de județe, cele mai multe fiind în regiunea București-Ilfov (17). Cele mai multe calificări/ocupații sunt evaluate în regiunea București- Ilfov (51) și regiunea Centru (48). Majoritatea acestor centre au autorizația valabilă până în anul 2012. Doar 25 de centre sunt autorizate până în anul 2013 sau 2014 pentru 48 de calificări.

Cadrele didactice reprezintă o categorie importantă de populație care a apelat la serviciile de evaluare și acreditare a competențelor dobândite în contexte informale și nonformale de educație. Conform datelor oferite de ANPCDEFP, în perioada 2008-2011 au fost depuse pentru recunoaștere 468 dosare și au fost recunoscute și acordate credite în cazul a 313 persoane. Dintre acestea 308 au obținut rezultate ale învățării în cadrul unor Programe Sectoriale din Programul european ”Educație pe tot parcursul vieții (LLP)”.

O altă categorie de persoane eligibile pentru evaluarea și recunoașterea competențelor o reprezintă participanții la mobilitățile Europass. Conformd datelor ANPCDEFP, deși în perioada 2008-2011 s-au eliberat 11.372 certificate Mobilitate Europass, s-au depus la ANC doar 468 dosare pentru recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării, ceea ce pune în evidență insuficienta informare a cadrelor didactice cu privire la posibilitatea de obținere de credite transferabile prin mobilități europene cu scop de formare profesională.

Creșterea numărului de persoane cuprinse în programul “A doua șansa” confirmă nevoia pentru un astfel de sistem în România și crează premisele pentru un trend pozitiv și în anii următori, prin efectul de multiplicare al experiențelor și practicilor deja câștigate ale școlilor care organizează astfel de programe. Sprijinul metodologic pentru cadrele didactice implicate în acest program, flexibilizarea programului și a instrumentelor folosite, precum și investiții în programe de consiliere a carierei ar putea consolida succesul programului în anii viitori.

Page 24: Analiza Socio-economica Educatie

24

Aceeași situație se constată și în cazul certificatelor Youthpass acordate în cadrul proiectelor finanțate prin Programul LLP în România în perioada 2007-2011 (7996 certificate), doar 41,6% dintre participanții la proiecte (și care aveau posibilitatea de a primi certificate de acest tip) au solicitat acest lucru. Situația dovedește atât lipsa de interes a organizațiilor beneficiare privind certificarea, cât și nivelul insuficient de informare a participanților la drepturile pe care le au și la importanța acestui certificat.

2.1.7. Accesul și participarea populației la informare și la obiective culturale

La nivelul anului 2012, 49,3% dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de Internet acasă, peste trei sferturi (76,7%) dintre acestea fiind din mediul urban10 - (Anexa 2, Fig. 36). Față de anul precedent, crește proporția gospodăriilor cu acces la Internet acasă, atât pe total (49,3% față de 43,3% în anul precedent), cât și pe regiuni. Regiunea care înregistrează cea mai mare proporție de gospodării racordate la internet este București-Ilfov (68,8% în 2012). Valorile cele mai mici se observă, în 2012, în regiunile: Nord-Est (40,9%), Centru (43,4%), Sud-Vest-Oltenia (44,3%) și Sud-Muntenia (44,8%).

La nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare se poate constata creșterea anuală a ponderii persoanelor care au folosit/folosesc Internetul - (Anexa 2, Tabel 60). Regiunile care înregistrează, la nivelul anului 2012, cele mai mari ponderi ale persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani care au folosit sau folosesc Internetul sunt București-Ilfov (68,8%) și Vest (59,4%). Cele mai mici ponderi se pot observa în regiunile Sud-Vest-Oltenia (47,5%), Nord-Est (48,9%) și Sud-Muntenia (49,2%). Se constată o asociere puternică și pozitivă între racordarea gospodăriei la Internet și folosirea Internetului; astfel, cu cât într-o regiune racordarea gospodăriilor la internet este mai extinsă, cu atât și ponderea persoanelor care au folosit/folosesc Internetul este mai mare. Defalcând datele privind folosirea Internetului după gen și mediu de rezidență, se poate observa că valorile cresc anual în intervalul analizat. Ponderea este mai mare în urban decât în rural; diferența se reduce în intervalul analizat, ajungând de 32,5 p.p. în 2012 la 30,7 p.p. în 2008. Pe genuri, se constată un grad mai ridicat de utilizare a Internetului de către populația masculină, diferența fiind mult mai mică – de sub 3,8 p.p. – decât cea înregistrată pe medii.

Cea mai recentă publicație11 a Comisiei Europene privind învățarea și inovarea cu ajutorul TIC a fost publicată în anul 2011. Conform concluziilor raportului, similar cu situația majorității țărilor europene, elevii utilizează mai des un computer acasă, decât la școală. Multe țări europene au deja o strategie coerentă la nivel național privind integrarea TIC în procesele de învățare-predare evaluare. Strategiile vizează atât formarea unor competențe specifice de utilizare a TIC pentru cadrele didactice, cât și obiective concrete de utilizare a TIC în curriculum-ul școlar. Deși în România există unele documente strategice în acest sens, referirile cu privire la integrarea TIC în curriculum-ul școlar sunt formulate la nivel general, fără obiective concrete în acest sens. În consecință, astfel de obiective nu sunt măsurate în acest moment și nici nu intră în sistemele de evaluare a învățării.

10

Accesul populației la tehnologia informațiilor și comunicațiilor în anul 2012, INS, 2013, pg. 12; 11

Key Data on Learning and Innovation trough ICT at School in Europe 2011

Principala provocare cu privire la evaluarea și certificarea competențelor dobândite în contexte informale și nonformale o reprezintă dezvoltarea capacității instituționale de administrare și gestiune a centrelor și a personalului care deservește centrele de evaluare și certificare a competențelor. Acoperirea geografică restrânsă a centrelor, precum și concentrarea acestora în doar două regiuni de dezvoltare indică nevoia de a acoperi un număr mai mare de potențiali beneficiari care să poată avea acces la astfel de servicii. De asemenea, sunt necesare măsuri de informare a potențialilor beneficiari cu privire avantajele procesului de evaluare și certificare, mai ales în rândul acelora care au nivel mai scăzut de calificare și pentru care evaluarea și certificarea competențelor ar putea deveni o șansă reală pentru îmbunătățirea situației pe piața muncii.

Page 25: Analiza Socio-economica Educatie

25

Conform aceluași raport, tot mai adesea, utilizarea TIC în educație este asociată cu promovarea competențelor de învățare și inovare, dar și cu unele competențe mai generale de viață și orientare în carieră. Tot mai multe state europene, fie la inițiativa instituțiilor guvernamentale, fie a celor non-guvernamentale, au inclus deja în curriculumul școlar aspecte privind siguranța în mediile virtuale: comportament virtual sigur, aspecte privind integritatea și aspectele private ale comunicării virtuale, pericolul agresiunii virtuale, aspecte legate de descărcarea unor date, informații, resurse, utilizarea în siguranță a dispozitivelor mobile, contactul cu persoane necunoscute etc. Utilizarea TIC în educație este de asemenea asociată cu o serie de metodologii pedagogice activ participative cum ar fi: metoda proiectelor, personalizarea învățării, învățarea centrată pe elev, investigație științifică, învățare online.

Deși multe țări europene recomandă în documentele de curriculum utilizarea TIC în procesele de predare-învățare-evaluare, în realitate încă relativ puțini elevi beneficiază de noile tehnologii în învățarea la clasă. Alte activități din sfera educației și a vieții școlare care se derulează în Europa cu ajutorul noilor tehnologii sunt: platforme virtuale dedicate comunicării între cadrele didactice pentru împărtășirea experiențelor pedagogice; management educațional; comunicare cu părinții; prezentarea școlii sub forma unui site; prezentarea proiectelor școlii și a activităților extrașcolare etc. Conform datelor furnizate de INS, în școlile din România numărul total de calculatoare utilizate în procesul didactic s-a dublat în perioada 2007-2012, de la 59.656 în 2007/2008 la 11.2342 în 2011/2012 (cu 106.377 de calculatoare utilizate în procesul didactic). Pe fondul evoluţiei pozitive a indicatorului din ultimii ani, numărul de calculatoare raportat la numărul de elevi este încă redus în sistemul educațional din România, doar 6 calculatoare revenind unui număr de 100 de elevi.

Se constată o diferență semnificativă între numărul de calculatoare din școlile din mediul rural, aproape dublu față de cel din mediul urban. Astfel, la începutul anului școlar 2011/2012, numărul de calculatoare care revenea la 100 elevi era de 3,5 în mediul urban (în creștere față de 2,6 în anul 2007) și de 8,8 în mediul rural (în creștere față de 3,2 în anul 2007).

Consumul de lectură prin biblioteci scade în decursul perioadei analizate, atât pe total, cât și la nivel de regiuni; regiunile cu cel mai intens consum sunt Nord-Est (între 700-800 de mii persoane anual), Sud-Est (600-700 de mii) și Sud-Muntenia (în jurul a 600 de mii), iar cel mai mic consum s-a înregistrat în regiunea Vest (sub 400 de mii) - (Anexa 2, Fig. 39). Vizitarea muzeelor și a expozițiilor este mai frecventă în regiunea Centru (1800-2600 de mii) și cel mai rar în Vest (până în 500 de mii); la nivelul regiunii Sud-Vest-Oltenia se înregistrează cea mai dramatică reducere a acestui tip de consum cultural, de la peste 3000 de mii în 2007 la sub 1000 de mii în 2012 - (Anexa 2, Fig. 40). Frecventarea spectacolelor, a concertelor și pieselor de teatru înregistrează, în ultimii trei ani, cea mai mare intensitate în regiunea Sud-Vest-Oltenia (tot ea are și cea mai spectaculoasă creștere în intervalul analizat, de la 500 de mii în 2007 la aproape 3500 de mii în 2012). Regiunile cu cel mai mic consum cultural sunt Sud-Muntenia și Vest, cu mult sub 500 de mii de persoane. Frecventarea proiecțiilor cinematografice se realizează cel mai des în regiunea București-Ilfov (2000-3500 de mii de persoane) și cel mai rar în Sud-Vest-Oltenia (maxim 104 mii în 2012) - (Anexa 2, Fig. 41-42).

Accesul la INTERNET și la activități culturale crează contexte reale de dobândire a unor abilități și competențe ale populației, cu impact asupra interesului pentru învățare și formare continuă pe parcursul întregii vieți. În ultimii 5 ani se constată că în România s-au creat premisele pentru creșterea accesului poulației la informare și obiective culturale, tot mai multe gospodării, dar și unități de învățământ fiind conectate la INTERNET. Principala provocare pentru orizontul 2020 va fi în domeniul difersificării strategiilor de integrare a noilor tehnologii în școală, universitate, la locul de muncă, în formare continuă dar și în comunitate, prin modele inovative și flexibile care să permită crearea unor noi contexte atractive și motivante pentru învățare.

Page 26: Analiza Socio-economica Educatie

26

2.2. Calitate, eficacitate şi eficienţă în educaţie şi formare profesională

2.2.1. Rate de absolvire la nivelul diferitelor niveluri de școlarizare

Rata de absolvire a clasei a VIII-a a înregistrat în perioada 2007–2011 o tendință semnificativă de creștere. Valoarea indicatorului pentru anul școlar 2010/2011 (105,7%) o depășește chiar și pe cea din 2004/2005 (103,7%). Datele evidențiază așadar că o dată cu absolvenții din promoția curentă au absolvit gimnaziul și elevi care nu finalizaseră acest nivel de educație o dată cu colegii de generație, ceea ce demonstrează faptul că sistemul educațional reușește să recupereze din ce în ce mai multe persoane care, din diferite motive, și-au întrerupt timpuriu studiile. Cauzele care au contribuit la creșterea ratei de absolvire sunt: dezvoltarea unor programe la nivel național în vederea prevenirii și combaterii abandonului școlar, promovarea anului școlar după un an de repetenție, revenirea în sistem a unor elevi care au abandonat școala etc.

Rata de absolvire a învăţământului gimnazial se menţine constant mai ridicată în cazul fetelor decât în cazul băieţilor. Diferența este în favoarea fetelor, ceea ce arată că există încă un decalaj educațional în funcție de gen, defavorabil băieților. Pe parcursul perioadei 2007–2011, diferența dintre fete și băieți pare să se diminueze în ceea ce privește absolvirea acestui nivel de educație. Un alt decalaj important pe care trebuie să îl amintim este cel dintre elevii din mediul urban și cei din mediul rural. Astfel, rata de absolvire a învățământului gimnazial a înregistrat constant valori mai mici în mediul rural, comparativ cu mediul urban. În anul școlar 2010/2011, spre exemplu, diferenţa pe medii de rezidență a fost de 25,5 puncte procentuale în favoarea mediului urban, în ușoară creștere față de anul anterior: 119,4% în mediul urban și numai 93,9% în mediul rural. Valorile foarte ridicate ale ecartului respectiv constituie un semnal îngrijorător pentru eficiența învățământului din mediul rural.

Rata de absolvire a învăţământului liceal, cu şi fără examen de bacalaureat (calculată prin raportare la populaţia în vârstă teoretică de absolvire - 18 ani) înregistrează în perioada 2007/2011 o evoluție negativă, fiind din ce în ce mai redusă. Semnificativă este reducerea ratei de absolvire cu examen de bacalaureat de la vârful de 72,8% înregistrat în anul 2009, la doar 42,4% în anul 2011. Această tendință este îngrijorătoare, deoarece diploma de bacalaureat reprezintă un prim nivel de certificare a competențelor și permite intrarea pe piața forței de muncă. Din perspectiva genului, remarcăm scăderea mai accentuată a ratei de absolvire a liceului în cazul băieților.

Rata de absolvire a învăţământului profesional înregistrează valori reduse în perioada 2007-2011, aceasta oscilând între 44% în anul 2008 și 14% în anul 2011. Scăderea se datorează în principal percepției negative cu privire la prestigiul social al acestui nivel de educație, fapt care determină orientarea majorității elevilor către învățământul teoretic, finalizat cu diplomă de bacalaureat. De asemenea, reorganizarea unui număr relativ mare de unități școlare cu profil profesional în unități școlare de tip liceal a contribuit la scăderea posibilităților de acces la acest nivel educațional. Totuși, remarcăm faptul că, spre deosebire de celelalte niveluri educaționale, în cazul învățământului profesional, băieții au o situație mai bună decât cea a fetelor, aceștia înregistrând o rată mai mare de absolvire (19,3% băieții, față de 10,2% fetele).

Raportată la populaţia în vârstă teoretică de absolvire (21 de ani), rata de absolvire a învăţământului postliceal şi de maiştri înregistrează o tendință de creștere constantă în ultimii ani, ajungând la valoarea de 6,3% în anul 2010. Această creștere constantă este relevantă în contextul în care și ratele brute de participare la acest nivel de educație au crescut constant în ultimii ani. Analiza ratelor de participare pe vârste indică o creștere a numărului celor care se înscriu la acest nivel de învățământ după ce au împlinit 21 de ani. Din această perspectivă este de așteptat ca în anul 2011, rata de absolvire a învățământului postliceal și de maiștri să înregistreze o scădere, majoritatea persoanelor care frecventează această formă de învăţământ luând decizia de a se înscrie la vârste mai mari de 21 de ani, implicit absolvind școala postliceală sau de maiștri mai târziu decât vârsta teoretică folosită la calcularea ratei de absolvire.

Page 27: Analiza Socio-economica Educatie

27

Rata de absolvire a învăţământului universitar de nivel licenţă se situează în jurul valorii de 50%, fie că vorbim de absolvenţii programelor de studii sau de absolvenţii care au promovat şi examenele de licenţă. Chiar dacă într-un uşor declin faţă de valoarea maximă înregistrată în anul universitar 2007/2008, rata de absolvire se menţine la un nivel relativ ridicat, ceea ce semnifică o relativă eficienţă educațională a universităţilor în ceea ce priveşte finalizarea la timp a programelor de studii de către studenţi. Există un decalaj semnificativ între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte rata de absolvire. Astfel, rata de absolvire a femeilor (62,4%), prin comparaţie cu cea înregistrată în cazul bărbaţilor (39,2%), indică faptul că există o tendinţă a acestora din urmă de a amâna sau chiar de a renunţa la absolvirea studiilor universitare de nivel licenţă.

2.2.2. Rezultate la evaluările internaționale și naționale

Performanțele elevilor la clasa a IV-a

Evaluarea naţională la clasa a IV-a. La ultima evaluare naţională la finalul clasei a IV-a care a avut loc în anul 2009, ponderea cea mai importantă a elevilor aflaţi la sfârşitul clasei a IV-a care au performat peste 75% din sarcinile de lucru, se înregistrează la ştiinţe (55,04%) şi respectiv matematică (53,25%), în timp ce la limba maternă ponderea acestora este doar 24,39% Rezultatele elevilor din mediul urban sunt superioare celor din mediul rural, la toate disciplinele testate. La Limba maternă, unul din trei elevi din mediul urban a îndeplinit peste 75% din sarcini, în timp ce doar unul din 6 elevi din mediul rural au realizat acest lucru. La Matematică, doi din trei elevi din mediul urban, faţă de unul din 3 elevi din mediul rural au îndeplinit peste 75% din sarcini. La Ştiinţe ale naturii, doi din trei elevi din mediul urban au îndeplinit peste 75% din sarcini, în timp ce doar doi din cinci elevi din mediul rural au performat în acelaşi mod.

Performanțele elevilor la clasa a VIII-a

Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a. Pe ansamblu, rezultatele la evaluarea naţională din anul 2010/2011 evidenţiază discrepanţe importante pe medii de rezidenţă, dar şi pe sexe. Aproape un sfert dintre elevii din mediul rural obţin medii sub 5. Diferenţele pe sexe ale elevilor care obţin medii peste 5 situează fetele în avantaj cu aproape 10 p.p. faţă de băieţi. La evaluarea naţională de la finalul clasei a VIII-a din anul şcolar 2009-2010, peste 40% dintre elevi obţin medii între 5-7, situând astfel maximul curbei de distribuţie a notelor la un nivel relativ scăzut. Doar 9,3% dintre elevi obţin medii de 9 şi 10, în timp ce 18,2% dintre elevii testaţi nu reuşesc să obţină medii peste 5. Note de 10 obţin doar 0,2% dintre elevii testaţi, aceştia fiind preponderent de sex feminin, cu domiciliul în mediul urban. De remarcat este faptul că nici un elev din mediul rural nu obţine media 10. Discrepanţele pe medii de rezidenţă se păstrează în continuare relativ ridicate în defavoarea mediului rural. Pe sexe, fetele au obţinut rezultate semnificativ mai ridicate în raport cu băieţii, diferenţele situându-se la aproximativ 10 p.p.

Prin extinderea învățământului obligatoriu la zece ani s-a produs în ultima perioadă o creștere semnificativă a ratei de absolvire pentru învățământul gimnazial, care indică chiar recuperarea unor persoane care părăsiseră timpuriu sistemul educațional. Persistă însă decalaje ale ratei de absolvire chiar și la gimnaziu, pe medii de rezidență, mediul rural fiind în continuare într-o situație de dezavantaj în raport cu mediul urban. Dincolo de discrepanțele pe medii de rezidență, provocările pentru sistemul de educație în perioada următoare se referă la scăderea ratelor de absolvire în învățământul profesional și liceal. Datele cu privire la ratele de absolvire sunt un indicator important al eficienței sistemului educațional, indiferent de nivelul de studii. De aceea, o investiție în revizuirea și creșterea relevanței ofertelor de educație, precum și pregătirea cadrelor didactice pentru a satisface nevoile de învățare a unor categorii de elevi cu performanțe mai scăzute reprezintă pârghii care ar putea îmbunătăți această situație în perioada următoare.

Page 28: Analiza Socio-economica Educatie

28

Evaluări internaționale la clasa a VIII-a

Studiile de evaluare comparativă internaţională coordonate de IEA12 la care România participă începând cu anul 1995, furnizează, la intervale regulate de timp, seturi de date menite să ilustreze achiziţiile elevilor români, aflaţi la un anumit nivel de şcolaritate, pe domeniile investigate. Aceste seturi de date informează asupra performanţelor elevilor români, dar permit şi comparaţii cu celelalte sisteme educaţionale aflate în studiu. Un prim set de informaţii face referire la poziţiile ocupate în clasamente: TIMSS13 1995 - locul 31 la ştiinţe şi locul 34 la matematică (41 de ţări participante); TIMSS 1999 - locul 28 la ştiinţe şi locul 25 la matematică (38 de ţări participante); TIMSS 2003 - locul 27 la ştiinţe şi locul 26 la matematică (46 de ţări participante); TIMSS 2007 - locul 28 la ştiinţe şi locul 25 la matematică (49 de ţări participante); PIRLS14 2001 – locul 26 din 38; PIRLS 2006 locul 36 din 45; TIMSS 2011, locul 33 la științe și locul 28 la matematică (din 50 de țări participante). La TIMSS 2007 - 4% dintre elevii de clasa a VIII-a din România ar fi incluşi între cei mai buni elevi ai lumii, la Nivelul avansat, la matematică, iar la ştiinţe, 2%. La nivel internațional, din perspectiva achizițiilor la matematică, din acest grup ar mai face parte 45% dintre elevii din Taiwan, 40% din Singapore sau Coreea, 31% din Hong Kong, 26% din Japonia, 10% din Ungaria, 8% din Anglia sau Rusia; din perspectiva achizițiilor la științe, 32% dintre elevii din Singapore, 25% dintre elevii din Taiwan, 17% dintre elevii din Coreea, Japonia sau Anglia, 13% din Ungaria, 11% din Slovenia, Cehia sau Rusia, 10% din Hong Kong sau SUA, 8% din Armenia sau Australia. Sub nivelul inferior se află 27% dintre elevii români din punctul de vedere al achizițiilor demonstrate la matematică şi 23% din punctul de vedere al achizițiilor la ştiinţe.

Rezultatele învățării elevilor români la matematică şi la ştiinţe nu au înregistrat nici o schimbare semnificativă în ciclurile TIMSS 1995, 1999 şi 2003. În ceea ce priveşte achiziţiile elevilor români la ştiinţe, în anul 2007, acestea rămân constante. În schimb, în 2007 se înregistrează o scădere semnificativă statistic, la matematică, față de ciclurile anterioare (Noveanu, 2010).

Rezultatele elevilor la evaluarea PISA 2009 situează România pe locul 49 dintr-un total de 65 de ţări participante, înregistrând astfel cel mai mic de scor privind performanţele la citire/lectură din toate ţările UE incluse în evaluare. Patru din zece elevi români (40,4%) au deprinderi slabe de citit, înregistrând un scor sub nivelul 2 pe scala PISA, în comparaţie cu medie UE-25 de 20,5%. Ponderea elevilor români cu performanţe slabe la citire/lectură nu s-a schimbat în mod semnificativ faţă de evaluarea anterioară din 2000 (41,3% la PISA 2000). Doar 0,7% dintre elevii români reuşesc să atingă niveluri superioare de performanţă (nivelul 5 sau peste), ponderea acestora fiind relativ constantă comparativ cu evaluarea din anul 2000.

Conform rezultatelor PISA 2009, România înregistrează scoruri scăzute şi la matematică şi ştiinţe, situându-se astfel pe locul 47-lea în clasamentul celor 65 de ţări participante şi pe ultima poziţie în raport cu cel 25 de ţări UE participante. Aproape jumătate dintre elevii români (47%) au obţinut rezultate de nivelul 2 sau mai scăzut la proba de matematică PISA 2009, situându-se astfel sub cu media corespunzătoare UE25 (22,2%). La ştiinţe, ponderea rezultatelor slabe este uşor mai scăzută (41%) decât în cazul matematicii. La matematică, doar 1,3% dintre elevii români au obţinut scoruri ridicate (de nivel 5 sau peste), comparativ cu media UE25 de 10,8% a elevilor cu performanţe superioare. La ştiinţe doar 0,4% dintre elevii român reuşesc să obţină rezultate peste nivelul 4 de performanţă.

Între PISA 2006 şi PISA 2009, România a înregistrat totuşi o creştere a performanţelor medii la matematică, cu 3,4% (de la un scor mediu de 415 în 2006 la 427 în 2009). Aceeaşi creştere se observă, de asemenea, şi la ştiinţe.

12

IEA - International Association for the Evaluation of Educational Achievement 13

Trends in International Mathematics and Science Study investighează achiziţiile elevilor de clasa a VIII-a la matematică şi la ştiinţe și este coordonat de IEA 14

Progress in International Reading Literacy Study investighează nivelul de înţelegere a lecturii a elevilor de clasa a IV-a și este coordonat de IEA

Page 29: Analiza Socio-economica Educatie

29

Performanţele scăzute ale elevilor la evaluarea PISA este adesea asociată cu diferenţele dintre tipurile de sarcini de învăţare evaluate prin testele PISA şi cele prevăzute în curriculum-ul naţional în România. Analizele rezultatelor PISA în context naţional au subliniat nevoia de îmbunătăţire a metodelor de predare, precum şi a curriculum-lui, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea de competenţe specifice, cum ar fi interpretarea, aplicarea şi reflecţia asupra informaţiilor în contexte variate. Scorurile scăzute la citire, matematică şi ştiinţe se datorează şi discrepanţelor semnificative între şcolile din mediul rural si cele din mediul urban, care au la bază importante decalaje socio-economice şi culturale. Discrepanţele pe medii de rezidenţă s-au adâncit în 2009 comparativ, cu rezultatele de la PISA 2000. Conform PISA 2009, în România, elevii proveniţi din şcolile situate în oraşe (cu o populaţie între 100.000 şi 1.000.000 de locuitori) reuşesc să obţină performanţe, în medie, cu aproape un nivel de competenţă mai ridicate decât elevii din comunităţile rurale.

Diferenţele de performanţă pe criteriul de gen la evaluările PISA sunt constant în favoarea fetelor, în comparaţie cu performanţele băieţilor. Aceste diferenţe sunt, de asemenea, confirmate de alte rezultate ale evaluărilor la nivel naţional, unde fetele obţin în general, rezultate mai bune decât băieţii, la toate nivelurile de educaţie.

Examenul de bacalaureat

În anul şcolar 2010/2011 rata de promovare a examenului de bacalaureat a absolvenților care s-au prezentat la examen a înregistrat cea mai scăzută valoarea de până în prezent (55,6%), cu aproape 21 p.p. mai redusă decât în anul școlar anterior. Analiza pe genuri a valorilor indicatorilor relevă în continuare o situaţie mai bună a populaţiei şcolare feminine.

2.2.3. Inserţia absolvenţilor diferitelor niveluri de educaţie şi formare profesională pe piaţa muncii

În anul 2009, trim II, INS a publicat rezultatele anchetei Accesul tinerilor pe piaţa forţei de muncă, modul complementar la Ancheta forţei de muncă în gospodării (AMIGO). Obiectivul principal al anchetei a fost acela de a furniza informaţii referitoare la tranziţia tinerilor de la educaţie la piaţa muncii: tiparele tranziţiei, caracteristicile primului loc de muncă semnificativ, factori de influenţă pentru accesul pe piaţa muncii.Conform rezultatatelor anchetei, rata de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor de 25-34 de ani care au părăsit educaţia în perioada premergătoare anchetei complementare, a fost de 33,6% la un an de la încetarea studiilor - (Anexa 2, Tabel 65).

Rata de inserţie înregistrează cele mai ridicate valori în cazul absolvenţilor de învăţământ superior. Dintre aceştia, 60,9% lucrau deja la un an de la încheierea studiilor. Pe locul secund se află absolvenţii de postliceale tehnice de maiştri sau de specialitate, cu o rată de inserţie de aproape 50% la 1 an de la momentul absolvirii.

Atât la evaluările naționale cât și la cele internaționale, rezultatele învățării elevilor nu au înregistrat progrese semnificative în ultimii ani, indicând astfel o problemă sistemică a proceselor de învățare din școală. De asemenea, rezultatele neperformante ale învățării reprezintă un indicator important din perspectiva eficienței sistemului de educație privind asigurarea achiziției unui set de competențe cheie care să stea la baza dezvoltării personale, sociale și profesionale a viitorilor absolvenți. Discrepanțele pe medii de rezidență, dar și în funcție de nivelul resurselor unor școli sunt de asemenea provocări pentru măsuri inteligente de creștere a calității proceselor și contextelor de învățare oferite elevilor în perioada următoare. De asemenea, pentru reducerea decalajelor între diferite categorii de elevi, sunt necesare programe naționale care să adreseze în mod sistematic pilotarea unor modele inovative de predare-învățare-evaluare a unor competențe cheie în domeniul limbii și comunicării, matematicii și științelor, cu participarea cercetătorilor și a cadrelor didactice.

Page 30: Analiza Socio-economica Educatie

30

Absolvenţii de liceu şi cei de învăţământ profesional ating rate de inserţie ceva mai scăzute, doar 34,3% şi respectiv 33,3% dintre aceştia având un loc de muncă la 1 an după absolvire. Cele mai scăzute rate de inserţie se regăsesc la nivelul absolvenţilor de gimnaziu, ai învăţământului primar sau ai celor care nu au absolvit nici o formă de învăţământ. În cazul acestora, şansele de integrare pe piaţa muncii sunt foarte scăzute, doar 14,6% dintre aceştia având un loc de muncă semnificativ, la un an după părăsirea sistemului de educaţie.

Pe medii de rezidenţă, absolvenţii din mediul urban prezintă un avantaj semnificativ în raport cu cei din mediul rural, diferenţele între ratele de absolvire pe medii fiind de 3,3 puncte procentuale per total, de aproape 5 puncte procentuale în cazul absolvenţilor de învăţământ superior şi de aproape 4 puncte procentuale în cazul absolvenţilor de liceu.

Există însă şi situaţii în care absolvenţii din mediul rural înregistrează rate de inserţie mai ridicate decât cele din urban, de exemplu în cazul absolvenţilor cu nivel scăzut de educaţie sau ai celor de învăţământ postliceal. Această situaţie este însă distorsionată de modul în care este definită ocuparea în agricultură, cei mai mulţi dintre absolvenţii din rural având acest statut. Pe sexe, se constată valori ale ratei de inserţie constant mai ridicate la băieţi, comparativ cu fetele, indiferent de nivelul de instruire absolvit.

2.2.4. Situația personalului didactic și a altor practicieni din educația pe parcursul întregii vieți

Personalul din învățământul pre-universitar

Numărul personalului angajat în învăţământ şi cel al personalului didactic a continuat să se reducă, ca efect al măsurilor de raționalizare a rețelei școlare și al evoluţiei efectivelor de elevi. Astfel, în anul şcolar 2011/2012, numărul angajaţilor din învăţământul preuniversitar a scăzut faţă de anul precedent cu aproximativ 15.000 persoane și cu peste 35.000 în comparație cu anul 2007.

Această evoluţie negativă s-a înregistrat la nivelul tuturor categoriilor de personal, însă a afectat în special personalul didactic, scăderea în acest caz fiind de peste 20.000 persoane în comparație cu anul 2007. Pe niveluri de educaţie, învăţământul preșcolar și cel postliceal și de maiștri continuă să înregistreze o evoluție pozitivă a personalului angajat, în timp ce în învățământul primar şi gimnazial observăm cea mai importantă scădere, ca urmare a efectelor demografice de scădere a populației în vârstă de școlarizare.

Se poate observa o corelaţie a acestui indicator cu evoluţia numărului de elevi înscrişi în sistemul de învăţământ. Analiza pe medii de rezidenţă a evoluţiei numărului cadrelor didactice indică faptul că tendinţa de scădere continuă să fie mai accentuată în mediul rural, în comparaţie cu mediul urban. Această situație este explicată în primul rând de continuarea măsurilor de raționalizare a rețelei școlare în cazul învățământului preșcolar, primar și gimnazial.

La nivel general, ponderea personalului didactic în totalul personalului din învăţământ a rămas relativ constantă în comparație cu anul 2007, reprezentând aproximativ 70% din totalul angajaţilor din învăţământ.

Principala provocare pentru perioada următoare o reprezintă ratele scăzute de inserţie profesională a absolvenţilor cu nivel redus de educație (gimnaziu, învăţământ primar sau fără școală absolvită). În cazul acestora, şansele de integrare pe piaţa muncii rămân foarte scăzute comparativ cu absolvenții altor niveluri de învățământ.

Page 31: Analiza Socio-economica Educatie

31

Raportul elevi per cadru didactic a înregistrat în anul 2011/2012 valori relativ similare în comparație cu anul școlar 2007/2008. Această evoluţie se explică prin stabilizarea personalului didactic angajat, în conformitate cu evoluția populației școlare, în cazul tuturor nivelurilor de învățământ, după măsurile succesive din anii precedenți de raţionalizare a reţelei şi de desfiinţarea/comasarea unor unităţi care funcţionau cu un număr redus de elevi. Cel mai scăzut raport (11 elevi/cadru didactic) continuă să se înregistreze în cazul învăţământului gimnazial, în timp ce în învăţământul preşcolar şi primar observăm cea mai ridicată valoare (18 elevi/cadru didactic) a acestui indicator.

Mediul de rezidenţă rămâne un important factor de diferenţiere al acestui indicator, cu excepţia învăţământului liceal şi profesional unde întâlnim în ambele cazuri un raport de 16 elevi/cadru didactic. În cazul învăţământului preşcolar media este sensibil mai ridicată în mediul rural (20 copii/cadru didactic, faţă de 17 în urban) în timp ce în învăţământul primar raportul se inversează în favoarea mediului urban (20 în urban faţă de 17 în rural). Diferențele pe medii par să se diminueze în cazul învățământului preșcolar în ultimii ani, în timp ce în cazul învățământului primar cresc.

Din anul școlar 2004/2005 şi până în prezent în învățământul gimnazial din mediul rural se înregistrează cel mai redus raport elevi/profesor din întreg sistemul de învăţământ: 10 elevi la 1 profesor. Acest lucru demonstrează că măsurile de raționalizare a rețelei în școlile rurale nu au avut un efect direct și asupra raportului elevi/profesori. O situație asemănătoare întâlnim și în cazul nivelului gimnazial în mediul urban: în aceeași perioadă în aceste școli media a crescut de la 12 la 13 elevi/cadru didactic.

Personalul din învățământul universitar

În anul 2011, în sistemul universitar erau angajate 28.365 de cadre didactice, care reprezentau aproximativ 55%, restul fiind personal administrativ. Datorită prevederilor legale introduse prin Legea nr.1/2011 care reglementează strict numărul de ore, implicit de norme, pe care o persoană le poate presta ca activitate didactică în învățământul universitar, putem presupune că numărul real al cadrelor didactice angajate în sistem nu este mult diferit față de această valoare. Din perspectiva raportului public – privat există o diferență semnificativă între numărul de cadre didactice angajate în universitățile publice (24.372) și numărul celor angajate în universitățile private (3.993). Cu alte cuvinte, aproximativ 85% dintre persoanele care ocupă un post didactic în sistemul universitar din România sunt angajate cu norma de bază în universitățile de stat.

În perioada 2007/2011 remarcăm o evoluție oscilantă a numărului de angajați pe posturi didactice, marcată în perioada recentă (după anul 2008) de o scădere vizibilă. Acestă scădere se datorează în parte blocării angajărilor în sectorul bugetar în perioada 2009 – 2011. Cu toate acestea, alte cauze pot fi scăderea numărului de studenți sau dispariția unor programe de studii organizate în unele universități.

Distribuția personalului angajat pe funcții didactice în universitățile publice, arată că majoritatea persoanelor angajate pe o poziție didactică dețineau, în anul 2011, funcția de Lector/Șef de lucrări, urmați, ca pondere, de cei care dețin funcția de asistent universitar. Așadar, 59% dintre cei care ocupă un post didactic în învățământul superior sunt persoane tinere (cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani), aflate la începutul carierei universitare. Aceste evoluții arată nevoia unor investiții semnificative la nivel de sistem, în vederea sprijinirii tinerilor care au ales această carieră, precum și a motivării acestora în sensul dezvoltării cercetării științifice și a diversificării activităților educaționale derulate.

Principala provocare cu privire la personalul didactic din învățământul pre-universitar o reprezintă săderea constantă a numărului de cadre didactice, ca urmare a evoluțiilor demografice de reducere a numărului copiilor și tinerilor în vârstă de școlarizare. Această tendință se va accentua până în anul 2020, o soluție fiind specializarea cadrelor didactice pentru a exercita noi roluri educaționale aflate abia în curs de reglementare în România precum mentori, mediatori, facilitatori, formatori, consilieri ș.a.

Page 32: Analiza Socio-economica Educatie

32

Cei mai afectaţi de reducerea numărului de cadre didactice au fost profesorii consultanţi şi profesorii universitari, categoriile unde observăm scăderi semnificative în această perioadă. Este al patrulea an universitar consecutiv în care efectivele de personal din învăţământul superior se reduc, simultan cu evoluția negativă a numărului de studenţi. Ponderea personalului didactic academic a rămas relativ constantă, reprezentând aproximativ 55% din totalul angajaţilor din învăţământul universitar.

Universitățile publice continuă să angajeze persoane pe funcții universitare în perioada 2007 – 2011 pe posturi didactice, însă, datorită constrângerilor bugetare, au angajat mai ales pentru funcțiile didactice de la baza ierarhiei (asistent și lector/șef de lucări), cu un nivel de salarizare semnificativ redus față de funcțiile de conferențiar și profesor. Simultan, persoanele angajate în funcțiile didactice superioare au părăsit sistemul de învățământ superior iar locurile acestora nu au mai fost ocupate. Există în acest moment un potențial deficit de personal didactic cu experiență în universitățile publice, fapt datorat scăderii numărului de conferențiari și profesori universitar. Această situație poate avea asupra sistemului unele efecte nedorite, cum ar fi scăderea capacității de cercetare științifică și de îndrumare sau coordonare a activităților de cercetare științifică, sau chiar a programelor de studii doctorale. De asemenea, în context european și internațional, acest fapt poate determina o reducere a competitivității și a șanselor sistemului universitar de a participa la competiții pentru obținerea fondurilor de cercetare.

În anul universitar 2011 – 2012 remarcăm o creştere a numărului de persoane angajate pe funcţii de lector/şef de lucrări (+ 768 de persoane) şi de asistent universitar, însoţite de o scădere a numărului de conferenţiari şi de profesori universitari. Interesant de semnalat este şi scăderea accentuată a numărului de profesori consultanţi, în condiţiile în care, cu doi ani mai devreme, această funcţie didactică era într-o vizibilă creştere. Pornind de la aceste date, putem deduce faptul că universităţile au folosit funcţia de profesor consultant pentru a putea angaja personal în perioada în care angajările au fost blocate. De asemenea, putem considera că o proporţie semnificativă dintre profesorii consultanţi erau persoane tinere, la începutul carierei academice, care au îndeplinit criteriile legale pentru ocuparea funcţiei de lector în anul universitar 2011 – 2012.

În perioada de referință, ponderea cadrelor didactice cu normă întreagă din învăţământul universitar s-a situat în jurul valorii de 98%. În comparație cu perioada 2007 – 2009, în anul universitar 2011 – 2012 continuă tendinţa de creştere a valorii acestui indicator. Aceasta evoluție indică o profesionalizare crescută a corpului profesoral, precum şi o ocupare exclusivă a acestuia în domeniul învăţământului superior.

Valoarea înregistrată de acest indicator demonstrează stabilitatea personalului angajat pe funcţii didactice în universităţi. Ea indică însă și un nivel mai redus de permeabilitate în ceea ce privește accesul unor specialiști din alte categorii ocupaționale la activități didactice. Cu alte cuvinte universităţile preferă să aibă angajaţi permanenţi şi atrag din ce în ce mai puţini colaboratori din afara mediului universitar. Pe termen mediu, această evoluţie ar putea determina o izolare relativă a mediului universitar de domeniul de activitate prin concentrarea activităţilor de educaţie şi cercetare din universităţi şi limitarea comunicării inter-organizaţionale şi instituţionale cu alţi actori interesaţi din mediul economic şi social. De asemenea trebuie subliniat faptul că valoarea extrem de ridicată a acestui indicator pune în evidență flexibilitatea şi mobilitatea redusă în cariera academică, datorită obligaţiei angajaţilor universităţilor de a presta activităţi didactice în cadrul unei universităţi.

Cerinţele minimale legale pentru autorizare şi acreditare a universităţilor şi programelor de studii, care impun o pondere relativ mare a personalului cu normă întreagă angajat reprezintă principala cauză a acestei stări de fapt. De asemenea, finanţarea redusă a universităţilor influențează evoluţia acestui indicator, universităţile neavând resurse financiare suficiente pentru atragerea unor specialiști din afara propriei instituţii în activităţi educaţionale sau de cercetare.

În anul universitar 2011/2012 unui cadru didactic universitar îi reveneau în medie 19 studenţi. Această valoare este cea mai redusă din ultimii 9 ani universitari, iar evoluţia indicatorului relevă efectul măsurilor de a aloca resurse umane adecvate cantitativ cererii pentru învăţământ superior.

Page 33: Analiza Socio-economica Educatie

33

Cu toate acestea, trebuie amintit faptul că evoluţia indicatorului din perioada ultimilor ani universitari s-a datorat pe de o parte scăderii accentuate a numărului de studenţi înmatriculaţi în universităţi, care pare să fi fost mai rapidă decât reducerea efectivelor didactice.

Structura pe vârste a personalului din universități. Sistemele europene de învățământ superior au trecut, în ultimii ani, prin două tipuri de schimbări ale structurii pe vârste a personalului academic: în unele cazuri au fost înregistrate creșteri semnificative pentru ambele grupe de vârste avute în vedere (30 – 49 de ani și peste 50 de ani), în alte cazuri observăm o îmbătrânire semnificativă a personalului academic. Remarcăm faptul că tendința înregistrată în majoritatea statelor europene este una de scădere a ponderii persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 49 de ani și de creștere a personalului academic cu vârsta de peste 50 de ani. Astfel, în state precum Bulgaria, Finlanda, Germania sau Spania, ponderea personalului academic tânăr a înregistrat în anul 2010 valorile minime pentru intervalul analizat, în timp ce ponderea personalului cu vârsta peste 50 a atins valoarea maximă. România înregistrează o evoluție a structurii pe grupe de vârste a personalului academic ușor atipică, înregistrând în anul 2010 o pondere maximă a personalului tânăr și una ușor redusă a personalului cu vârsta peste 50 de ani. Evoluția înregistrată în cazul României este similară celei întâlnite în cazul unor alte state europene, precum Franța, Italia, Ungaria sau Polonia.

Cercetarea științifică în universități. Datorită faptului că, tradițional, în România, institutele de cercetare științifică sunt separate de universități și sunt subordonate altor instituții publice, identificarea precisă în cadrul universităților a personalului cu funcții de cercetare științifică este dificil de realizat. Totuși, potrivit datelor statistice publicate de INS, putem nota faptul că în anul 2010, în România, în cadrul instituțiilor de învățământ superior erau înregistrate oficial 102 unități de cercetare, care reprezentau 15% din totalul unităților de cercetare existente la nivel național (606 unități). Dificultățile de culegere a datelor cu privire la activitatea de cercetare din universități este determinată și de faptul că majoritatea centrelor de cercetare din universități nu beneficiază de un cadru legal specific și nu dețin personalitate juridică. Evoluția în timp a acestor unități de cercetare este una ușor ascendentă, în termeni relativi, ponderea unităților de cercetare aflate în sectorul învățământului superior crescând de la 11% la 15% la nivel național din totalul unităților de cercetare științifică. În cadrul acestor unități erau angajate, în anul 2011, 25.498 de persoane, un număr aflat, în perioada 2007 – 2011 în constantă scădere de la un total de aproximativ 30.000 de persoane în anul 2007. Din punct de vedere financiar, sumele totale cheltuite în unitățile de cercetare din sectorul învățământului superior reperzentau, în anul 2010, aproximativ 20% din cheltuielile totale cu cercetarea științifică, la nivel național. Pentru a putea înțelege însă dimensiunea reală a cheltuielilor cu cercetarea științifică trebuie menționat aici faptul că, potrivit datelor publicate de INS, cheltuielile totale cu cercetarea științifică, la nivel național au înregistrat, în perioada 2007 – 2011 o pondere medie de 0,3% din PIB.

Personalul din educația adulților. Până în acest moment, în România nu există date la nivel național care să înregistreze sistematic numărul personalului care lucrează în educația adulților, profilul ocupațional și nivelul de certificare al acestuia. Lipsa acestor date se explică prin faptul că reglementările şi practicile prin care o persoană îşi poate asuma activităţi profesionale în domeniul educaţiei adulţilor în România (dar şi din Europa) este în acest moment extrem de variat. Ca şi în România, în multe dintre ţările europene, coexistă încă o varietate de modalităţi de calificare şi progres în carieră, mai mult sau mai puţin reglementate, recunoscute şi interconectate. Există însă şi unele ţări precum Estonia, Marea Britanie sau Elveţia care au implementat deja sisteme naţionale coerente care precizează niveluri specifice de calificare, modalităţi transparente de obţinere a certificării, limite şi contexte de exercitare a acestei profesii.

Principala provocare privind personalul din învățământul universitar o reprezintă nevoia dezvoltării profesionale a personalului tânăr, dezvoltarea capacității de management și guvernare a universităților precum și dezvoltarea și întărirea funcțiilor de cercetare din universități.

Page 34: Analiza Socio-economica Educatie

34

De asemenea, varietatea rolurilor pe care un practician în educaţia adulţilor le poate juca este într-o continuă dinamică. Această dinamică este dată de o serie de factori şi contexte precum: strategiile de dezvoltare instituţională ale furnizorului şi diversificarea serviciilor pentru adulţi, nevoia de adaptare a programelor la nevoi din ce în ce mai specifice ale beneficiarilor, mobilitatea profesională a practicienilor din domeniul educaţiei adulţilor, tehnologiile utilizate în furnizarea de servicii de educaţie pentru adulţi ș.a.

În România, cel mai adesea, practicianul în educaţia adulţilor este asociat cel mai puternic la nivelul simţului comun cu cel de formator, cadru didactic sau lector. Există însă o serie de noi roluri care nu se bucură de o definire coerentă şi nici reglementată precum – coach, mentor, evaluator de competenţe, evaluator de programe sau evaluator al furnizorilor de formare, facilitator online, designer de spaţii de învăţare şi lista ar putea continua.

Iniţiativele de coerentizare a certificării şi a modalităţilor de progres în carieră a practicienilor din domeniul educaţiei adulţilor sub forma unor sisteme naţionale de profesionalizare au lansat în ultimii ani numeroase controverse. Cu toate acestea, schimburile de practici, precum şi politicile europene în domeniul calificărilor converg spre necesitatea unor sisteme coerente de profesionalizare, referenţiate atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

O anchetă15 recentă realizată pe un lot de 426 de practicieni din educația adulților arată că majoritatea persoanelor care lucrează în educația adulților derulează activităţi în calitate de „formatori şi, simultan, sunt implicate într-o oarecare măsură şi în activităţi conexe, de susţinere a educaţiei adulţilor”. În cadrul populaţiei investigate sunt reprezentate aproximativ în mod egal (o treime din cazuri) fiecare dintre formele de organizare a muncii (cu program întreg, cu program parţial şi voluntariat). Persoanele care activează în domeniul educaţiei adulţilor deţin un nivel de calificare iniţială extrem de ridicat, cel mai adesea la nivelul studiilor universitare de master, uneori chiar al celor de doctorat, iar majoritatea subiecţilor au peste 6 ani de experienţă în domeniu. Majoritatea practicienilor din educația adulților sunt angajați în organizaţii publice, cel mai adesea cuprinse în sistemul naţional de educaţie. Există un grup semnificativ de persoane care lucrează pe cont propriu în domeniul educaţiei adulţilor. Conform cercetării menționate, domeniul educaţiei adulţilor este unul puternic feminizat.

Conform rezultatelor anchetei, majoritatea profesioniştilor din domeniul educaţiei adulţilor au exprimat o opţiune în favoarea unei organizări mediu reglementate a unui sistem de profesionalizare a practicienilor din educaţia adulţilor în viitor. Pentru construirea unui sistem coerent de profesionalizare a practicienilor din educația adulților sunt însă necesare politici adecvate, măsuri și sprijin financiar privind: definirea statutului occupational al practicienilor din domeniul educației adulților, reglementarea unor trepte de acces și progres în carieră, programe flexibile de formare continuă, sisteme de evaluare a competențelor dobândite în contexte variate etc.

15

Balica, M. (coord.), Studiu național privind profesioniștii din educația adulților, Editura Universității din București, 2012

Provocarea cea mai importantă din perspectiva personalului implicat în educația adulților se referă la nevoia de profesionalizare a practicienilor, cu rute flexibile de acces și progres în carieră, precum și un sistem adecvat de formare continuă a personalului care să conducă la consolidarea prestigiului profesional și atractivității acestei profesii. De asemenea, în perioada următoare, provocarea se va situa la nivelul nevoii de diversificare a rolurilor personalului din educația adulților, cum ar fi facilitatori online, mentori, coach, consilieri de carieră, evaluatori de competențe, designer de formare ș.a. care să răspundă adecvat nevoilor din ce în ce mai diverse ale potențialilor beneficiari de programe de educație a adulților.

Page 35: Analiza Socio-economica Educatie

35

3. Situația României în raport cu țintele Strategiei Europa 2020 pentru domeniul educație și învățare pe tot parcursul vieții

3.1. Părăsirea timpurie a școlii

Conform datelor din Ancheta asupra forței de muncă (INS), în perioada 2007-2011 rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie a înregistrat o evoluție oscilantă, prezentând creșteri sau scăderi semnificative de la un an la altul. Anul 2008 marchează cea mai scăzută valoare înregistrată de România pentru acest indicator, ajungând la 15,9% de la 17,3% în anul precedent - (Anexa 2, Fig. 46).

Creșterea valorii indicatorului în perioada 2008-2010 de la 15,9% (2008) la 18,4% (2010) coincide cu debutul crizei economice în România, fenomen care a avut efecte și în plan educațional. Criza economică a pus multe familii în dificultatea de a susţine participarea copiilor la niveluri superioare de educaţie şi formare, concomitent cu creșterea ratei șomajului la tineri.

Anul 2011 marchează însă o revenire a situației acestui indicator, România reușind să atingă prognoza estimată pentru acest an, de 17,5%, conform țintelor propuse în PNR. Această îmbunătățire relativă a indicatorului din ultimul an poate fi explicată ca fiind un efect al dezvoltării programelor de tip a doua șansă în sistemul național de educație, concomitent cu implementarea proiectelor finanțate din cadrul POSDRU care au avut ca obiect prioritar reducerea valorii acestui indicator.

Analiza indicatorului la nivel regional arată o situație alarmantă la nivelul macroregiunii 2 (Nord-Est și Sud-Est), unde, în ciuda unor oscilații din ultimii ani, în 2011 rata de părăsire timpurie atinge cel mai înalt nivel din România – 20,7% (de la 20,4% în 2007). Se constată de asemenea o creștere îngrijorătoare a indicatorului în macroregiunea 1 (Nord-Vest și Centru), de la 13,6% în 2007 la 18,0% în 2011. Sub media pe țară se situează în 2011 macroregiunea 3 (Sud-Muntenia și București-Ilfov), cu 16,3%. Cel mai important progres în atingerea țintei 2020 se înregistrează în macroregiunea 4 (Sud-Vest Oltenia și Vest), unde în 2011 rata de părăsire timpurie a fost de 13,3% (în scădere față de 15,9% în 2007) - (Anexa 2, Tabel 72).

Conform datelor EUROSTAT, valoarea indicatorului din anul 2011 (17,5%) situează România mai aproape de media europeană din acest an (13,5%), reușind astfel să înregistreze un progres, surclasând țări ca Italia (18,3%), Portugalia (23,2%) sau Spania (26,5%) - (Anexa 2, Tabel 72). Cu toate acestea, într-o perpsectivă comparativă, evoluțiile din ultimii ani pun în evidență vulnerabilitatea României în raport cu acest obiectiv, având în vedere faptul că, deși în scădere cu 4 pp între anii 2005 și 2008 (și cu o ușoară tendință de creștere pentru anul 2009), rata părăsirii timpurii a școlii este încă cu aproape 7 puncte procentuale peste limita maximă stabilită de Strategia UE la nivel european. Aceasta înseamnă că sunt necesare eforturi instituționale și financiare serioase pentru încadrarea în limita prevăzută. Probabil că, și în acest domeniu, problema este de natură structurală și nu pur și simplu cantitativă16.

Pentru a atinge ținta propusă de România pentru anul 2020 – 11,3%, este necesară continuarea și dezvoltarea politicilor și măsurilor existente care vizează reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului de educație. Traiectoria programată pentru atingerea țintei are o dinamică descrescătoare relativ calmă datorită faptului că schimbarea este de natură structurală. Într-adevăr, modificările de comportament, deci modificările culturale, nu se produc brusc, ci necesită un complex de măsuri și acțiuni corelate și consistente care produc efecte în timp. România și-a propus să se apropie cât mai mult posibil de valoarea nominală stabilită prin Strategia Europa 2020 având în vedere și distanța relativ mică care există, în acest moment, între România și UE27 la acest indicator. Așadar, la nivelul anului 2009 (considerat proxy pentru anul de bază în Strategia Europa 2020, care este anul 2010) diferența dintre România și Uniunea Europeană era de numai 2,2 puncte procentuale, în defavoarea României.

16

Studiul “Noua Strategie europeană pentru crestere economică și ocuparea forţei de muncă (Europa 2020): obiective, instrumente de monitorizare a implementării, resurse necesare”, IER, 2010.

Page 36: Analiza Socio-economica Educatie

36

Având în vedere faptul că valoarea indicatorului a putut fi scăzută în ultimii 10 ani cu mai mult de 6 puncte procentuale, în următoarea decadă nu va fi dificil să se recupereze circa 6 puncte procentuale (deși, ca urmare a așa-numitului efect de bază, efortul va fi considerabil mai mare în decada care urmează). Totuși, România are o serie de condiții specifice care trebuie luate în considerare în elaborarea strategiei și a planurilor de acțiune din cadrul PNR care să conducă la atingerea valorii programate la acest indicator17:

- ponderea mare a populației rurale în totalul populației din grupa de vârstă 18-24 ani; aceasta face ca, din motive culturale (de exemplu, continuarea tradiției economice a familiei) sau sociale (de exemplu, familii cu mulți copii), să existe o anumită tendință de a menține în afara completării școlarizării un număr important de persoane din grupa de vârstă menționată;

- ponderea importantă a economiei subterane în PIB poate conduce la atragerea timpurie și relativ importantă numeric a persoanelor din grupa de vârstă 18-24 ani în activități economice remunerate, ceea ce ar putea face neatractiv efortul de completare a școlarizării (prin creșterea costului de oportunitate al alegerii activității de școlarizare în locul activității economice remunerate);

- menținerea unui număr important de persoane adulte, care au întemeiat familii, în activități economice în străinătate, ceea ce face ca o parte dintre copiii rămași în țară să nu mai beneficieze de o îndrumare corespunzătoare pentru completarea școlarizării.

3.2. Ponderea absolvenților de învățământ terțiar (ISCED 5-6) din totalul populației în vârstă de 30-34 ani

Situația României în privința acestei ținte, din punctul de vedere al dinamicii, înregistrează o creștere progresivă în întreaga perioadă analizată (2007-2011), de la 13,9% la 20,4%18, de aproape șase puncte procentuale (rata medie anuală de creștere a acestei ponderi fiind de 9,08%). Totuși, în anul 2009, după debutul crizei economice, se înregistrează o scădere drastică a ratei anuale de creștere a ponderii populației cu studii terțiare, de la 13,12% în anul 2008, la 4,76% în anul 2009, și 7,18% în anul 2010 - (Anexa 2, Fig. 49).

Situația comparativă RO/UE27 privind populația din grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare, la nivelul lui 2009 (16,78% RO, 32,3% UE27), evidențiază distanța semnificativă a României față de media europeană. În ciuda creșterii permanente (ceva mai încetinite începând cu anul 2008), el se situează la mai puțin de jumătate din ”norma” propusă, la nivel european, în Strategia Europa 2020. Desigur, după operarea compatibilizării metodologice privind noțiunea de „învățământ terțiar”, este posibil ca situația să se îmbunătățească.

Prin PNR 2011-2013, România a asumat că până în anul 2020 va atinge o pondere de 26,7% a absolvenților de învățământ terțiar din totalul populației în vârstă de 30-34 ani. Ținta asumată de România este mult mai scăzută decât cea propusă la nivel european – media în statele europene urmând a fi de 40% până în anul 2020. În afara Italiei, care a asumat o țintă națională de 26% până în anul 2020 pentru acest indicator, România se situează pe ultimul loc în Europa în acest exercițiu proiectiv. Așadar, Guvernul României a aprobat drept țintă națională pentru ponderea populației din grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare valoarea stabilită în scenariul realist, ceea ce reprezintă circa 67% din ținta stabilită în Strategia europeană pentru UE 27.

Scenariile privind traiectoria țintei naționale pentru ponderea populației din grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare se „foarfecă” din ce în ce mai mult spre orizontul anului 2020, ceea ce înseamnă că orice strategie s-ar alege, implementarea ei are caracteristici liniare, diferența referindu-se doar la gradul de participare a României la realizarea subțintei la nivel european.

17

Idem 20 18

Indicatorul din metodologia națională cuprinde doar studiile universitare.

Page 37: Analiza Socio-economica Educatie

37

Atingerea unei ponderi de doar 67% din ținta stabilită în Strategia Europa 2020 este o situație complet nefavorabilă și face ca România să-și aducă o contribuție modestă la realizarea țintei în cauză. Justificarea acestei situații se poate face din trei puncte de vedere19: punctul de pornire al României, unul dintre cele mai scăzute din UE; metodologia diferită de calcul a populației din grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare; condițiile specifice ale României în materie educațională.

Conform datelor privind evoluția ponderii populației cu studii terțiare, în România, la nivelul anului 2009 (considerat, aici, proxy pentru anul 2010, care este anul de referință pentru deceniul 2011-2020), raportul dintre ponderea populației în grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare în România și cea din UE27 este de circa 52%. Aceasta înseamnă că, la orizontul anului 2020, România va avea o contribuție relativă mai mare la creșterea acestui indicator, deoarece proporția respectivă va fi de circa 67%.

Alinierea metodologică privind conținutul indicatorului „populație în grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare” între statistica Eurostat și statistica națională, care va include în indicatorul menționat și populația din grupa respectivă de vârstă care are studii profesionale post-secundare va crește valoarea indicatorului pentru România.

Instabilitatea normativă din România în domeniul educațional (atât la nivelul legislației primare cât și la cel al legislației secundare) face ca strategiile de creștere calitativă a output-ului educațional să fie, încă, firave. Dacă această vulnerabilitate va fi eliminată în timp scurt, este posibil ca România să-și îmbunătățească indicatorul discutat.

În perioada 2007-2011, România a înregistrat o creștere semnificativă a ponderii absolvenților de învățământ terțiar, de la 13,9% în 2007 la 20,4% în 2011, depășind astfel prognozele asumate prin Programul Naţional de Reforme 2011 – 2013 (18,7% în 2011). Cu toate acestea, în anul 2011, România se afla pe penultima poziție între țările europene la acest indicator, în urma Maltei (21,1%), Cehiei (23,8%) sau Bulgariei (27,3%).

Problema învățământului terțiar este, la fel ca problema reducerii sărăciei relative, una multidimensională. În consecință, atingerea țintei stabilite va depinde nu numai de măsuri luate strict în domeniul serviciilor educaționale ci și de măsuri luate în alte domenii economice și sociale20:

- adaptarea (anticipativă) a curriculum-ului universitar la cerințele pieței muncii este, încă, deficitară, programele de studii ale universităților fiind proiectate și operaționalizate în mod inerțial, pe baza extrapolării situațiilor anterioare;

- nu există o corelare, la nivel instituțional, între învățământul universitar public și învățământul universitar privat, așa încât output-urile celor doi „actori” pe piața serviciilor educaționale universitare să fie coerente și convergente;

- există riscul unei încărcături pur cantitative a indicatorului ponderii populației în grupa de vârstă 30-34 ani cu studii terțiare, ca urmare a calității slabe a pregătirii în învățământul universitar, risc generat de manifestarea unei concurențe pe piața serviciilor universitare exclusiv la nivelul numărului de studenți atrași; deși „tonul” în această deformare a pieței de profil l-au dat unele universități private, în ultimul timp se constată o reducere a exigenței și deontologiei în materie inclusiv la nivelul învățământului universitar public.

Situația prezentată în capitolele anterioare cu privire la reducerea efectivelor de studenți înscriși în universitate din ultimii ani, precum și prognozele privind scăderea populației în perioada următoare, creează, de asemenea, unele premise care ar putea justifica o prognoză negativă în ceea ce priveşte posibilitatea României de a atinge nivelul asumat al acestui indicator până în anul 2020.

19

Studiul “Noua Strategie europeană pentru crestere economică și ocuparea forţei de muncă (Europa 2020): obiective, instrumente de monitorizare a implementării, resurse necesare”, IER, 2010 20

Studiul “Noua Strategie europeană pentru crestere economică și ocuparea forţei de muncă (Europa 2020): obiective, instrumente de monitorizare a implementării, resurse necesare”, IER, 2010

Page 38: Analiza Socio-economica Educatie

38

3.3. Situația țintelor privind educația și consistența cu PNR

România își propune pentru țintele privind educația o îndeplinire punctuală (la valoarea nominală stabilită în Strategia Europa 2020) pentru ținta privind părăsirea timpurie a școlii și o îndeplinire parțială pentru ținta privind ponderea populației în grupa de vârstă de 30-34 ani cu studii terțiare.

Programarea valorilor naționale pentru țintele care nu sunt îndeplinite punctual este justificată de cei doi factori pe care Consiliul European îi acceptă pentru fundamentarea diferențierii țintelor naționale de țintele stabilite în Strategia Europa 2020: a) punctul de pornire al țării respective, la orizontul de timp stabilit ca poziție inițială; b) condițiile specifice ale țării respective privind creșterea economică, sistemul instituțional, condițiile de finanțare etc.

Anticiparea riscurilor și proiectarea mecanismelor instituționale de pilotare a țintelor este la fel de importantă ca și fundamentarea valorilor nominale ale țintelor în marja cărora apar riscurile. S-au identificat21 patru categorii de riscuri care pot apărea și amenința îndeplinirea țintelor naționale, atât la nivelul mărimii nominale stabilite, cât și la nivelul orizontului de timp programat: blocaje, vulnerabilități, incertitudini și rămâneri în urmă (vezi ANEXA 3).

Toate resursele europene, și, în primul rând, fondurile structurale, trebuie accesate și utilizate, complet, eficient și legal, în deplină concordanță cu Strategia Europa 2020, în primul rând pentru atingerea țintelor intermediare și a celor finale stabilite în PNR. Obiectivul fundamental național trebuie să coincidă cu obiectivul fundamental al Strategiei Europa 2020 (realizarea unei creșteri inteligente, sustenabile și favorabile incluziunii a economiei și societății românești). În ceea ce privește educația, obiectivul sectorial educațional trebuie să reprezinte transpunerea națională a obiectivului Strategiei Europa 2020; țintele naționale pentru educație trebuie să reprezinte transpunerea națională a țintelor stabilite în Strategia Europa 2020 (cele două ținte naționale: rata părăsirii timpurii a școlii, rata populației cu studii terțiare).

3.4. Participarea adulților la învățare pe parcursul întregii vieți

În perioada 2007-2011, România nu a făcut progrese semnificative privind participarea adulților cu vârste între 25-64 ani la învățare pe parcursul întregii vieți, valoarea indicatorului înregistrând o ușoară creștere, de la 1,3% în 2007 la 1,6% în 2011. Alături de Bulgaria (1,2%), România ocupă ultimele locuri între țările UE la acest indicator. În aceste condiții, România se află încă departe de ținta europeană pentru anul 2020 proiectată la o pondere de 15%. (Anexa 2, Tabel 73).

O anchetă22 realizată în anul 2011 pe eșantion național realizată de Observatorul pentru Dezvoltarea Învățării Permanente privind participarea angajaților la formare profesională continuă identifică o serie de concluzii cu privire la disparitățile privind participarea la formarea continuă în România. Astfel, cele mai scăzute ponderi de participare la formarea continuă se înregistreză în cazul persoanelor cu nivel redus de educație și calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu sub 10 angajați și a celor cu vârste de peste 40 de ani. De asemenea, ancheta semnelează discrepanțe pe medii de rezidență și pe sexe. Ratele de participare la formarea continuă sunt mai scăzute în mediul rural, decât în cel urban și mai ridicate în cazul femeilor, comparativ cu persoanele de sex masculin.

De asemenea, ancheta identifică cele mai importante bariere în calea participării la formarea continuă: stimulente financiare limitate pentru individ, dar și pentru angajator, informarea limitată a populației cu privire la ofertele de formare, lipsa de flexibilitate a ofertelor de formare existente, accesul limitat la sistemul de recunoaștere și validare a învățării dobândite în contexte informale și nonformale.

21

Idem 24 22

Anchetă Națională privind Participarea la Formarea Continuă a Angajaților, Observator pentru Dezvoltarea Învățării Permanente, București, 2011

Page 39: Analiza Socio-economica Educatie

39

3.5. Participarea copiilor între 4-6 ani la educație preșcolară

În perioada 2007-2010, în România se înregistrează o ușoară scădere a valorii indicatorului privind rata de participare a copiilor între 4-6 ani la educația preșcolară, de la 82,8% în 2008 la 82,1% în 2010. În 2010, la nivel european, media UE-27 privind participarea la educație a copiilor între 4-6 ani la educația preșcolară a fost de 92,3%, în creștere față de anul 2007 (cu 1,1 p.p.). În Franţa, valoarea ratei este cea mai mare din Europa (100%). De asemenea, în alte 6 ţări europene (Belgia, Danemarca, Italia, Marea Britanie, Spania și Olanda) s-au înregistrat valori care exced ținta europeană pentru anul 2020 – de 95% - (Anexa 2, Tabel 74).

De asemenea, multe alte ţări au înregistrat, în ultimii ani, creşteri importante ale participării la educaţia preşcolară a copiilor de peste 4 ani (Spania, Austria, Polonia, Finlanda, Suedia, Slovenia).

3.6. Competențe de bază - ponderea elevilor cu vârstă de 15 ani care se situează sub nivelul 2 de performare la testarea PISA (lectură, matematică și științe)

Rezultatele elevilor la evaluarea PISA 2009 situează România pe locul 49 dintr-un total de 65 de ţări participante, înregistrând astfel cel mai mic scor privind performanţele la citire/lectură din toate ţările UE incluse în evaluare. Patru din zece elevi români (40,4%) au deprinderi slabe de citit, înregistrând un scor sub nivelul 2 pe scala PISA, în comparaţie cu media UE-25 de 20,5%. Ponderea elevilor români cu performanţe slabe la citire/lectură nu s-a schimbat în mod semnificativ faţă de evaluarea anterioară din 2000 (41,3% la PISA 2000). Doar 0,7% dintre elevii români reuşesc să atingă niveluri superioare de performanţă (nivelul 5 sau peste), ponderea acestora fiind relativ constantă comparativ cu evaluarea din anul 2000 - (Anexa 2, Tabel 75).

Conform rezultatelor PISA 2009, România înregistrează scoruri mici şi la matematică şi ştiinţe, situându-se astfel pe locul 47 în clasamentul celor 65 de ţări participante şi pe ultima poziţie în raport cu cele 25 de ţări UE participante. Aproape jumătate dintre elevii români (47%) au obţinut rezultate de nivelul 2 sau mai scăzut la proba de matematică PISA 2009, situându-se astfel sub media corespunzătoare UE25 (22,2%). La ştiinţe, ponderea rezultatelor slabe este uşor mai scăzută (41%) decât în cazul matematicii. La matematică, doar 1,3% dintre elevii români au obţinut scoruri ridicate (de nivel 5 sau peste), comparativ cu media UE25 de 10,8% a elevilor cu performanţe superioare. La ştiinţe, doar 0,4% dintre elevii român reuşesc să obţină rezultate peste nivelul 4 de performanţă. (Anexa 2, Tabel 76). Între PISA 2006 şi PISA 2009, România a înregistrat totuşi o creştere a performanţelor medii la matematică, cu 3,4% (de la un scor mediu de 415 în 2006 la 427 în 2009). Aceeaşi creştere se observă, de asemenea, şi la ştiinţe.

Performanţele scăzute ale elevilor la evaluarea PISA este adesea asociată cu diferenţele dintre tipurile de sarcini de învăţare evaluate prin testele PISA şi cele prevăzute în curriculum-ul naţional în România. Analizele rezultatelor PISA în context naţional au subliniat nevoia de îmbunătăţire a metodelor de predare, precum şi a curriculum-lui, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea de competenţe specifice, cum ar fi interpretarea, aplicarea şi reflecţia asupra informaţiilor în contexte variate. Scorurile scăzute la citire, matematică şi ştiinţe se datorează şi discrepanţelor semnificative între şcolile din mediul rural si cele din mediul urban, care au la bază importante decalaje socio-economice şi culturale. Discrepanţele pe medii de rezidenţă s-au adâncit în 2009 comparativ cu rezultatele de la PISA 2000. Conform PISA 2009, în România, elevii proveniţi din şcolile situate în oraşe (cu o populaţie între 100.000 şi 1.000.000 de locuitori) reuşesc să obţină performanţe, în medie, cu aproape un nivel de competenţă mai ridicat decât elevii din comunităţile rurale.

Diferenţele de performanţă pe criteriul gen la evaluările PISA sunt constant în favoarea fetelor, în comparaţie cu performanţele băieţilor. Aceste diferenţe sunt, de asemenea, confirmate de alte rezultate ale evaluărilor la nivel naţional, unde fetele obţin, în general, rezultate mai bune decât băieţii la toate nivelurile de educaţie.

Page 40: Analiza Socio-economica Educatie

40

Index figuri (vezi anexe) Fig.1. Rata brută a natalității Fig. 2 Populația pe vârste și sexe, la 1 ianurie 2011 Fig. 3 Speranța de viață la naștere Fig. 4 Structura populaţiei pe regiuni şi grupe mari de vârstă, în anul 2010 Fig. 5. Evoluţia populaţiei României în perioada 2007-2010 şi prognoza până în anul 2020 Fig. 6 Evoluţia populaţiei în vârstă de 15-24 ani în perioada 2007-2010 şi prognoza până în anul 2020 Fig. 7. Prognoza populaţiei în vârstă de 15-24 ani în perioada 2010-2020, pe regiuni de dezvoltare Fig. 8. Evoluţia populaţiei în vârstă de 0-14 ani în perioada 2007-2010 şi prognoza până în anul 2020 Fig. 9 Prognoza populaţiei în vârstă de 0-4 ani în perioada 2010-2020, pe regiuni de dezvoltare Fig. 10. Prognoza populaţiei în vârstă de 0-14 ani în perioada 2010-2020, pe regiuni de dezvoltare Fig. 11. Rata de activitate a populației (15-64 ani) pe regiuni de dezvoltare Fig. 12. Rata de activitate a populației pe categorii de vârstă Fig. 13 Rata de ocupare și rata șomajului la tineri (15-24 ani) Fig. 14. Rata de ocupare la tineri (15-24 ani), pe regiuni Fig. 15. Rata de șomajului la tineri (15-24 ani), pe regiuni Fig. 16 Rata șomajului la tinerii cu vârste sub 25 ani (EU-RO) Fig. 17 Evoluții comparative EU privind rata șomajului la tinerii cu vârste sub 25 ani Fig. 18 Tinerii inactivi (15-24 ani) care nu se află pe piața muncii, nu sunt într-o formă de educație sau formare profesională și nu sunt în căutarea unui loc de muncă Fig.19 Ponderea populație în risc de sărăcie și excluderea socială, pe grupe de vârstă în anul 2011 Fig.20 Evoluția ponderii populație în risc de sărăcie și excluderea socială, pe grupe de vârstă (2007/2011) Fig. 21 Ponderea copiilor de vârsta învăţământului primar aflaţi în afara sistemului de educaţie, în funcţie de cincimea cea mai săracă şi cincimea cea mai bogată, 2009. Fig. 22 Procentul copiilor de vârsta învăţământului gimnazial aflaţi în afara sistemului de educaţie (cei mai săraci şi cei mai bogaţi), 2009 Fig. 23. Rata brută de cuprindere şcolară în toate nivelurile de educaţie (ca raport din populaţia în vârstă de 7-23 ani) Fig. 24 Rata de participare la educatia preșcolară (ISCED 0) Fig. 25 Evoluția ratei nete de cuprindere în învățământul secundar superior, după regiuni și sexe, în perioada 2007-2011 Fig. 26. Evoluția ratei brute de cuprindere în învățământul profesional după sexe și regiuni în perioada 2007-2011 Fig. 27 Evoluția ratei brute de cuprindere în învățământul liceal după sexe și regiuni în perioada 2007-2011 40 Fig. 28. Abandonul şcolar în învăţământul liceal Fig. 29.Abandonul şcolar în învăţământul profesional Fig. 30. Rata abandonului şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri Fig. 31 Rata de absolvire a învăţământului postliceal şi de maiştri Fig. 32. Evoluţia efectivelor de studenţi înmatriculaţi în universităţile din România 2003 - 2012 Fig. 33 Numărul elevilor înscriși în învățământul primar și gimnazial de tip ”A doua șansă”, după medii de rezidență, în perioada 2007-2011 Fig. 34 Evoluția numărului de elevi înscriși în învățământul primar, respectiv gimnazial de tip ”A doua șansă”, după medii de rezidență, în perioada 2007-2011 Fig. 35 Evoluția numărului de elevi înscriși în învățământul primar și gimnazial de tip ”A doua șansă”, pe regiuni, în perioada 2007-2011 Fig. 36. Proporţia gospodăriilor cu acces la Internet acasă, pe regiuni de dezvoltare, în anii 2011 şi 2012 Fig. 37 Ponderea persoanelor (din cele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani) care folosesc sau au folosit vreodată Internetul, pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2008-2012 57 Fig 38. Ponderea persoanelor care au folosit Internetul in ultimele 3 luni, în interes personal, după scopul folosirii, pe grupe de vârstă și sexe, în anul 2012 (în total persoane în vârstă de 16-74 ani) Fig. 39 Consumul de lectură (prin biblioteci), pe regiuni, în perioada 2007-2011, în mii de persoane Fig. 40. Vizitatori muzee și expoziții, pe regiuni, în perioada 2007-2011, în mii de persoane Fig. 41. Consumul de spectacole/concerte/piese, pe regiuni, în perioada 2007-2011, în mii de persoane Fig. 42.Spectatori proiecții cinematografice, pe regiuni, în perioada 2007-2011 Fig. 43 - Evoluția numărului de cadre didactice universitare (2003 - 2012)

Page 41: Analiza Socio-economica Educatie

41

Fig. 44 Structura pe grade didactice a corpului profesoral universitar (2011 - 2012) Fig. 45 - Evoluția personalului pe funcții didactice, angajat în universitățile publice din România Fig. 46 - Indexul fluctuației personalului didactic din universitățile publice pe funcții universitare și grupe de vârste în perioada 2003 - 2012 (2003 =100) Fig. 47 - Evoluția ponderii pe grupe de vârste a personalului didactic din învățământul superior în perioada 2003 - 2010 în unele state membre UE Fig.48 Rata de părăsire timpurie a școlii (RO-UE) Fig. 49. Participarea la învăţământul terţiar – ponderea persoanelor de 30-34 ani care au absolvit învăţământul terţiar inclusiv post-liceal

Index tabele (vezi anexe) Tabel 1. Structura populaţiei României pe grupe de vârstă, sexe şi medii de rezidenţă (2007-2012) Tabel 2. Evoluţia natalităţii, mortalităţii şi a sporului natural al populaţiei Tabel 3. Imigranți în statele europene, după cetățenie Tabel 5. Prognoza populației pe categorii de vârstă și sexe, 2010-2020 Tabel 6. Ponderea populaţiei active (15-64 ani), pe niveluri de educaţie, medii de rezidenţă şi sexe, în perioada 2007-2010 (trim. III) Tabel 6. Populaţia activă în perioada 2007-2012, pe sexe şi medii de rezidenţă Tabel 7. Rata de ocupare pe grupe de grupe de vârstă Tabel 8. Tinerii inactivi (15-24 ani) care nu se află pe piața muncii, nu sunt într-o formă de educație sau formare profesională și nu sunt în căutarea unui loc de muncă Tabel 9. Tinerii inactivi (18-24 ani) care nu se află într-o formă de educație sau formare profesională și nu sunt în căutarea unui loc de muncă Tabel 10. Cheltuielile publice și private pentru educație, ca % din PIB (2005-2009) Tabel 11. Cheltuieli publice pentru toate nivelurile de educație (milioane PPS), 2005-2009 Tabel 12. Cheltuieli per elev/student pentru toate nivelurile de educație (milioane PPS), 2005-2009 Tabel 13. Ponderea populație în risc de sărăcie și excluderea socială Tabel 14. Evoluţia efectivelor de elevi şi studenţi, pe niveluri de educaţie şi medii rezidenţă 2007-2012 Tabel 15.Evoluția numărului de creşe, pe medii de rezidenţă, regim de funcţionare şi forma de proprietate 32 Tabel 16. Evoluţia numărului de creşe pe regiuni de dezvoltare Tabel 17. Rata brută de cuprindere în creşe a copiilor cu vârste între 0-3 ani Tabel 18 Rata brută de cuprindere în învăţământul preşcolar Tabel 19. Durata medie de frecventare a învăţământului preşcolar Tabel 20. Rata specifică de cuprindere şcolară pe vârste, în învăţământ preşcolar Tabel 21 Situația participării la educaţie a copiilor în vârstă de 3-6 ani (2010-2011) Tabel 22. Ponderea elevilor intraţi pentru prima dată în clasa I care au frecventat învăţământul preşcolar Tabel 23. Situaţia participării la educaţie a copiilor în vârstă de 6 ani (2010-2011) Tabel 24. Rata brută de cuprindere în învăţământul primar şi gimnazial Tabel 25. Rata brută de cuprindere în învăţământul primar Tabel 26 Rata brută de cuprindere în învăţământul gimnazial Tabel 27. Durata medie de frecventare a învăţământului primar şi gimnazial Tabel 28. Rata abandonului şcolar în învăţământul primar şi gimnazial Tabel 29. Rata abandonului şcolar în învăţământul primar Tabel 30. Rata abandonului şcolar în învăţământul gimnazial Tabel 31. Situaţia participării la educaţie a copiilor din grupa de vârstă 7-10 ani (2010/2011 și 2011/2012) Tabel 32. Situaţia participării la educaţie a copiilor în vârstă 7 ani (2010/2011 și 2011/2012 Tabel 33. Rata de tranziţie la învăţământul liceal şi profesional Tabel 34 Rata netă de cuprindere în înv. secundar superior, pe regiuni și sexe, în perioada 2007-2011 Tabel 35 Rata brută de cuprindere în învățământul profesional în perioada 2007-2011, după sexe și regiuni de dezvoltare Tabel 36 Rata brută de cuprindere în învățământul liceal în perioada 2007-2011, după sexe și regiuni de dezvoltare Tabel 37. Rata de tranziție în învățământul secundar superior în perioada 2007-2012 Tabel 38. Rata de absolvire a SAM în perioada 2008-2011

Page 42: Analiza Socio-economica Educatie

42

Tabel 39. Rata de absolvire a învățământului liceal în perioada 2008-2011 Tabel 40. Rata de absolvire Table 41. Rata abandonului şcolar în învăţământul liceal şi profesional în perioada 2009-2011 Table 42. Rata abandonului şcolar în învăţământul liceal în perioada 2009-2011 Tabel 43. Rata abandonului şcolar în învăţământul profesional în perioada 2009-2011 Tabel 44. Abandonul şcolar în învăţământul profesional Tabel 45 Rata brută de cuprindere în învățământul postliceal şi de maiştri Tabel 46 Durata medie de frecventare a învățământului postliceal şi de maiştri Tabel 47 Rata specifică de cuprindere, pe vârste, în învățământul postliceal şi de maiştri Tabel 48 Rata abandonului şcolar în învăţământul postliceal şi de maiştri Tabel 49. Numărul studenţilor înmatriculaţi în universităţi după forma de proprietate (2007 - 2012) Table 50. Rata brută de cuprindere în învăţământul universitar 2011 - 2012 Tabel 51. Evoluţia ratelor specifice de cuprindere pe vârste în învăţământul universitar (2003 - 2012) Tabel 52 Rata brută de cuprindere în învățământul superior evoluție 2007 - 2012 Tabel 53 Rata de absolvire a învăţământului superior 49 Tabel 54 - Ponderea studenților înmatriculați la programe de studii de nivel ISCED 6 pe domenii de studii Tabel 55 Ponderea studenților proveniți din alte state membre UE, asociate sau candidate în numărul total de studenți înmatriculați Tabel 56 - Numărul persoanelor (mii persoane) înmatriculate în alte state membre UE, în funcție de țara de proveniență Table 57. Evoluția efectivelor de elevi cuprinși în Programul „A doua şansă” Tabel 58 ( %) persoane care folosesc sau au folosit vreodată Internetul, pe regiuni de dezvoltare Tabel 59. ( %) persoane care folosesc sau au folosit vreodată Internetul, după medii de rezidență și sex Tabel 60. ( %) persoane care au folosit Internetul in ultimele 3 luni, în interes personal, după scopul folosirii, pe grupe de vârstă și sexe, în anul 2012 (în total persoane în vârstă de 16-74 ani) Tabel 61. Ponderea persoanelor (din cele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani) care folosesc sau au folosit vreodată Internetul, pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2008-2012 Tabel 62. Ponderea persoanelor care folosesc sau au folosit vreodată Internetul, după medii de rezidență și sex Tabel 63. Ponderea persoanelor care au folosit Internetul in ultimele 3 luni, în interes personal, după scopul folosirii, pe grupe de vârstă și sexe, în anul 2012 (în total persoane în vârstă de 16-74 ani) Table 64. Numărul (în mii) persoanelor care realizează activități de consum cultural, după regiuni și tipul de consum, în perioada 2007-2011 Tabel 65. Rata inserţiei pe piaţa muncii la un an de la părăsirea educaţiei şi VET, după nivelul de instruire absolvit, pe sexe şi medii, în anul 2009, trim II (%) Tabel 66. Structura efectivelor personalului din învăţământul preuniversitar, anul şcolar 2011/2012 Tabel 67.Numărul de cadre didactice pe niveluri de învăţământ şi medii de rezidenţă în perioada 2003-2011 Tabel 68. Numărul elevilor per cadru didactic în învățământul pre-universitar Tabel 69. Evoluţia numărului cadrelor didactice din învăţământul superior în funcţie de gradele didactice (2008 - 2012) Tabel 71 Rata de părăsire timpurie a școlii, pe regiuni de dezvoltare Tabel 72 Evoluții ale ratei de părăsire timpurie a școlii la nivel european Tabel 73 Participarea adulților la formare profesională continuă (15-64 ani) Tabel 74 Copii cu vârsta între 4 ani și vârsta oficială de intrare în înv. primar, cuprinși în învățământul preșcolar Tabel 75 Ponderea elevilor de 15 ani cu rezultate sub nivelul 2 de performare la evaluare PISA – citire și lectură Tabel 76 Ponderea elevilor de 15 ani cu rezultate sub nivelul 2 de performare la evaluare PISA – științe

Anexe (vezi anexe) 1. ANEXA 1 STRUCTURA SISTEMULUI DE EDUCAȚIE, FORMARE PROFESIONALĂ ȘI ÎNVĂȚARE PE

PARCURSUL ÎNTREGII VIEȚI DIN ROMÂNIA 2. ANEXA 2 TABELE ȘI FIGURI 3. ANEXA 3 BLOCAJELE PRIVIND IMPLEMENTAREA ȚINTELOR NAȚIONALE PRIVIND EDUCAȚIA,

FORMARE PROFESIONALĂ ȘI ÎNVĂȚAREA PA PARCURSUL ÎNTREGII VIEȚI