Analiza Si Diagnostic Ec.-fin. - Moga L., Antohi V.

- 2011 -

UNIVERSITATEA “DUNÃREA DE JOS” GALAŢI FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

ANALIZĂ ŞI DIAGNOSTIC ECONOMICO - FINANCIAR

LILIANA MOGA VALENTIN ANTOHI

Specializarea Administraţie publicã Forma de învãţãmânt IDD

Anul III

Analiza şi diagnostic economico - financiar

1

Capitolul 1

BAZELE TEORETICO - METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO -

FINANCIARE

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare nr. 1

După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 1, studenţii vor avea

cunoştinţele necesare pentru:

- definirea, rolul, necesitatea şi importanţa studierii analizei

economico - financiare;

- tipuri de analiză, conţinutul procesului de analiză, precum şi diferite metode cu care operează analiza economico - financiară; - etapele activităţii de analiză economico – financiară; - sistemul de indicatori cu care acţionează analiza economico –

financiară.

1.1 DEFINIREA ŞI TIPOLOGIA ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE Definiţie:

Analiza – ca metodă a cunoaşterii, se bazează pe

descompunerea unui obiect, proces sau fenomen în părţile sale

componente, până se ajunge la elementele sale simple, în scopul

cunoaşterii structurii acestuia şi a identificării legăturilor

cauzale dintre elementele sale, a factorilor care le generează şi a

legilor formării acestora.

Definiţie:

Analiza economico-financiară este o disciplină al cărei obiect de

studiu îl constituie procesele şi fenomenele

economico-financiare legate de activitatea productivă desfăşurată de întreprinderi; întreprinderea, este văzută ca o

organizaţie socială, cu o structură proprie bine delimitată în

timp şi spaţiu, caracterizată prin dinamism si complexitate.


2

Analiza economico-financiară utilizează în demersurile sale un ansamblu de concepte, tehnici şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe în scopul formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unei întreprinderi, la nivelul şi calitatea performantelor sale. Analiza informaţiilor se face potrivit relaţiilor cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al fenomenelor social-economice care se desfăşoară la nivelul întreprinderilor. În funcţie de criteriul de clasificare ales, se disting mai multe tipuri ale analizei economice: După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi momentul desfăşurării fenomenului analizat, există două tipuri fundamentale: • analiza post-factum sau post-operatorie; priveşte prezentul şi trecutul activităţii analizate şi presupune cercetarea rezultatelor unei activităţi economice potrivit relaţiilor cauzale, pentru stabilirea modului în care au fost îndeplinite obiectivele stabilite. Termenul de „post-factum” defineşte un proces sau eveniment care a avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii; • analiza previzională sau analiza prospectivă; priveşte viitorul activităţii analizate şi presupune previzionarea evoluţiei fenomenelor economice, pe baza cercetării factorilor care le influenţează şi a relaţiilor de cauzalitate, în perspectivă; Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor, există două tipuri de analiză: • analiza calitativă, care urmăreşte determinarea însuşirilor esenţiale ale fenomenului economic studiat şi a factorilor care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul şi îl determină; Analiza calitativă determină gradul de precizie cu care se face previzionarea evoluţiei fenomenelor şi stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse elementele esenţiale ale fenomenului economic; • analiză cantitativă, presupune cercetarea fenomenelor economice prin determinări cantitative exprimate prin volum, valoare, număr, durată etc.; După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem: • analiza microeconomică, desfăşurată la scara întreprinderii şi a elementelor acesteia, abordată ca sistem;


3

• analiza macroeconomică, studiază fenomenele economice la nivelul ramurii economice, al economiei naţionale sau al economiei mondiale; După modul de urmărire în timp a fenomenelor economice, se disting: • analiza statică, care studiază fenomenele economice, precum şi elementele şi factorii care le influenţează, la un moment dat; noţiunea de static face referire la modul în care se efectuează analiza, şi nu la natura fenomenelor economice, care nu sunt niciodată statice; • analiza dinamică, studiază fenomenele economice în schimbare, în corelaţie cu evoluţia acestora în timp, relevându-le caracteristicile la o succesiune de momente; După criteriile de studiere a fenomenelor: • analiza tehnico-economică, care îmbină caracterul tehnic cu cel economic, de exemplu acţiunea de creştere a producţiei este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (reducerea costurilor, creşterea rentabilităţii pe produs etc.); • analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de exploatare) şi activitatea financiară (riscul financiar); • analiza financiară vizează fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului etc.

1.2 CONŢINUTUL PROCESULUI DE ANALIZĂ ECONOMICĂ Analiza unei activităţi economice începe abia în momentul în care acesta s-a concretizat prin rezultate. Drumul pe care îl parcurge activitatea de analiză este invers evoluţiei reale a fenomenului: se porneşte de la rezultate, materializate sub forma unor indicatori economico-financiari, după care se determină elementele procesului, factorii care l-au generat şi i-au influenţat evoluţia şi relaţiile dintre aceştia. Definiţii ale elementelor prezentate până acum: 1. elementele: părţi componente ale fenomenului analizat; 2. factorii: acele forţe în mişcare care provoacă sau determină un fenomen economic; 3. cauze: fenomene care în anumite condiţii provoacă, şi deci explică, apariţia unui fenomen. Un fenomen economic poate fi


4

generat de anumite cauze, dar la rândul său poate fi cauza finală a altui fenomen. Conţinutul activităţii de analiză economică poate fi structurat

în mai multe etape: 1. Determinarea obiectului analizei economico-financiare, care presupune identificarea faptelor, fenomenelor sau rezultatelor asupra cărora se va concentra analiza; Delimitarea acestora se face în timp şi în spaţiu, cantitativ si calitativ; 2. Determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat; Pentru descompunerea în elemente componente se efectuează o analiză structurală a fenomenului economic studiat. Factorii de influenţă se stabilesc treptat, începând cu cei cu acţiune directă şi continuând cu cei cu acţiune indirectă (care influenţează fenomenul economic studiat prin intermediul primei categorii de factori). Procesul continuă până la stabilirea cauzelor finale (primare) care determină evoluţia fenomenului studiat; 3. Odată cu stabilirea factorilor are loc şi determinarea corelaţiei dintre fiecare factor identificat şi fenomenul economic analizat, cât şi a corelaţiei dintre aceştia. Prin corelaţie se înţelege o relaţie de tip cauză-efect care generează raporturi de condiţionare; 4. Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori, care este în principal o analiză de tip cantitativ; 5. Sintetizarea rezultatelor analizei – etapă în care se fac aprecierile asupra activităţii economice studiate şi stabilirea unui diagnostic pentru aceasta; 6. Elaborarea măsurilor pentru îndreptarea deficienţelor constatate, respectiv creşterea eficienţei activităţii pe viitor (acestea constituie conţinutul deciziilor adoptate).

1.2.1 FACTORII CARE DETERMINĂ REZULTATELE ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERILOR

Pentru efectuarea unui studiu sistematic al factorilor este necesară gruparea acestora după anumite criterii. 1. Din punct de vedere al conţinutului lor se întâlnesc următoarele grupe de factori: - tehnici; - tehnologici; - organizatorici; - economico-financiari; - social-politici; - demografici; - ecologici;


5

- biologici; - ştiinţifici; - naturali etc. Studierea acestei categorii de factori, prin conexiunile care se fac, reflectă rezultatele activităţii economice din întreprindere. 2. În funcţie de resursele folosite în procesul de producţie există următoarele grupe de factori: - forţa de muncă; - mijloacele fixe; - fondul funciar; - mijloacele circulante; - organizarea producţiei şi a muncii; - conducerea activităţii economico-financiare. Această grupare este utilă mai ales în cercetarea economico-financiară a fenomenului. 3. În raport cu rolul pe care î1 au în cadrul unei relaţii cauzale se disting, în ordinea analizei, trei categorii de factori: - factori cantitativi; - factori structurali; - factori calitativi. Această grupare prezintă o semnificaţie economică deosebită, ea presupunând cunoaşterea corectă a procesului de formare a rezultatului economico-financiar. Identificarea factorilor cantitativi, structurali şi calitativi poate fi facută cu ajutorul unor criterii. Dacă modelul este de tip multiplicativ, factorii se pot împărţi astfel: a) Factorii cantitativi • reprezintă exprimarea materială a factorilor calitativi, fiind - în acelaşi timp - condiţia preliminară a factorilor calitativi; • sunt exprimaţi în unităţi fizice de măsurare (tone, hi, kg, m3, ha etc.); • au un rol multiplicator şi participă la determinarea dimensiunii fenomenului econornico-financiar analizat; • în unele cazuri, când se promovează latura extensivă a resurselor, nu pot avea un rol economico-financiar hotărâtor în creşterea producţiei şi a eficienţei economice.. b) Factorii structurali • apar atunci când fenomenul economico-financiar analizat se referă la mărimi ce reprezintă însumarea unor elemente. Aceşti factori sunt strâns legaţi de factorii cantitativi şi calitativi. c) Factorii calitativi • au aceeaşi natură cu fenomenul economico-financiar analizat şi sunt exprimaţi în unităţi de masură similare;


6

• au un grad diferit de extensie faţă de fenomenul economico-financiar; productivitatea muncii, de exemplu, are acceaşi natură cu producţia, dar se referă la o persoană sau la o unitate de timp; • au rezerve interne în creşterea producţei şi a eficienţei economice. 4. În funcţie de efortul propriu al întreprinderii întâlnim: - factori dependenţi de efortul propriu; - factori independenţi de efortul propriu. Factorii dependenţi de efortul propriu sunt factorii determinaţi de mobilizarea resurselor umane din întreprindere, în vederea valorificării rezervelor interne de creştere a producţiei şi a eficienţei economice. Toţi ceilalţi factori care nu se încadrează în categoria factorilor dependenţi de efortul propriu intră în categoria factorilor independenţi de efortul propriu. Implementarea elementelor de progres tehnic şi tehnologic în practică, ca şi generalizarea rezultatelor cercetării ştiinţifice de specialitate reprezintă factori de creştere a productivităţii muncii, care sunt dependenţi de efortul propriu al întreprinderii. În schimb, modificarea preţurilor pe piaţa mondială, modificarea cursului de schimb al leului, modificarea unor taxe şi impozite etc. reprezintă factorii ce modifică profitul întreprinderii, independent de efortul propriu al întreprinderii. 5. După modul cum acţionează, se întâlnesc: - factori cu acţiune directă; - factori cu acţiune indirectă. Factorii cu acţiune directă sunt factorii care acţionează în mod nemijlocit asupra fenomenului economico-financiar, iar cei

indirecţi acţionează prin alţi factori asupra fenomenului economico-financiar. 6. În raport cu posibilităţile de previziune, se întâlnesc: - factori previzibili (cerţi sau determinabili); - factori imprevizibili (incerţi sau aleatori). Factorii previzibili acţionează în cadrul unor procese controlate, care nu implică riscuri, pe când factorii imprevizibili acţionează necontrolat. Exemple de asemenea factori imprevizibili sunt: fenomenele naturii, variaţiile cursului valutar, problemele sociale etc. 7. După gradul de sintetizare, se disting: - factori simpli sau inductibili; - factori complecşi sau reductibili.


7

Factorii simpli sau inductibili sunt aceia care nu mai pot fi dezmembraţi în alţi factori în scopul analizei. Factorii complecşi sau reductibili sunt acei factori care necesită o anumită dezmembrare şi sunt determinaţi de acţiunea altor factori. 8. În funcţie de izvorul acţiunii lor, se disting: - fatori interni (endogeni); - factori externi (exogeni). În categoria celor interni intră factorii care îşi au originea în interiorul întreprinderii, iar factorii externi sunt aceia care îşi au originea în mediul exterior întreprinderii. De exemplu, din a doua categorie fac parte: variaţiile preţurilor la materii prime, energie, modificările în structura cererii, performanţele tehnologice etc. 9. În funcţie de sensul acţiunii se disting: - factori cu acţiune favorabilă; - factori cu acţiune nefavorabilă; - factori indiferenţi (a căror acţiune este nulă). În teoria şi practica economică se folosesc noţiunile de "pozitiv" şi "negativ" pentru acţiuni, ceea ce nu înseamnă acelaşi lucru cu noţiunile de favorabil sau nefavorabil. Un factor este favorabil sau nefavorabil în funcţie de aportul sau la îndeplinirea sau neîndeplinirea unor predicţii sau a unor interese sau în ceea ce priveşte variaţia într-un sens sau altul a diverşilor indicatori economico-financiari. Aşa de exemplu, dacă studiem influenţa unor factori asupra profitului unei întreprinderi şi constatăm că rezultalul influenţei este cu semnul plus, tragem concluzia că influenţa este pozitivă şi în sens favorabil. Însă, dacă analiza se referă la costul produsului, iar rezultatul este, de asemenea, pozitiv, tragem concluzia că factorul respectiv a influenţat pozitiv, dar în sens nefavorabil, pentru că a contribuit la creşterea costului, ceea ce înseamnă o cheltuială mai mare, un efort financiar deosebit. Or, nu întotdeauna o alocare suplimentară de factori, un efort mai mare, se materializează într-un efect superior. În domeniul agricol, de pildă, o alocare suplimentară de îngrăşăminte chimice, la unitatea de suprafaţă (resurse energofage, costisitoare) nu are un corespondent pe măsură în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea randamentului la hectar. 10. În funcţie de importanţa economico-financiară se disting: - factori care au o importanţă decisivă; - factori care au o importanţă secundară.


8

11. În raport cu dependenţa faţă de variaţia fenomenului analizat

se disting: - factori variabili; - factori constanţi Factorii variabili sunt acei factori a căror acţiune contribuie la modificarea fenomenului analizat. Factorii constanţi sau ficşi sunt acei factori care nu determină modificarea fenomenului economico-financiar analizat. 12. După poziţia pe care o au în raport cu obţinerea rezultatului: - factori independenţi; - factori interdependenţi. Factorii independenţi sunt acei factori care pot determina (influenţa) rezultatul în mod independent. Factorii interdependenţi sunt aceia care işi pot exercita acţiunea numai în interacţiunea lor. Exemplul cel mai concludent îl reprezintă munca şi mijloacele de producţie care sunt factori interdependenţi, deoarece procesul de producţie poate avea loc numai prin acţiunea lor conjugată. 13. În raport cu stadiile circuitului economic se disting: - factori specifici aprovizionării; - factori specifici producţiei; - factori specifici comercializării. Desigur, sunt şi alte criterii după care se clasifică factorii, cele menţionate anterior sunt doar exemplificative. Studiul factorilor este extrem de important în analiza calitativă a fenomenului economico-financiar, respectiv în perfecţionarea modelelor factoriale existente sau în elaborarea altora mult mai realiste şi mai performante.

1.3 METODOLOGIA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Metodologia analizei economico-financiare este totalitatea procedeelor şi a modalităţilor de cercetare utilizate în domeniul economic şi financiar. Ca în oricare alt domeniu de activitate, putem grupa metodele de analiză în două mari categorii: Metode de analiză calitativă, care studiază aspectele legate de relaţiile cauzale care se regăsesc în esenţa oricărui fenomen economic; Finalitatea aplicării metodelor calitative constă în construirea modelelor abstracte a fenomenelor economice studiate;


9

Metode de analiză cantitativă, care dau posibilitatea concretizării cantitative, a cuantificării influenţelor pozitive sau negative ale factorilor care determină activitatea sau fenomenul analizat. Cele mai importante metode ale analizei calitative, sunt: 1. Metoda comparaţiei, bazată pe faptul că rezultatele economice (ale activităţii unei întreprinderi) se analizează, nu ca o simplă mărime luată în sine, ci printr-o comparaţie care are la bază criterii bine stabilite. Când se aplică această metodă, trebuie să se aibă în vedere comparabilitatea mărimilor analizate. De asemenea, trebuie avut în vedere ca, prin criteriile care stau la baza comparaţiei, să se stabilească elemente ce se pot compara atât prin conţinut, cât şi în timp şi spaţiu, toate având la bază condiţiile de normalitate în care se desfăşoară fenomenul. 2. Descompunerea rezultatelor în elemente componente (diviziunea lor) creează posibilitatea aprofundării studierii fenomenelor. Descompunerea se face la mai multe niveluri: - diviziunea în timp, care urmăreşte desfăşurarea fenomenului în anumite limite de timp, ritmicitatea în desfăşurarea acestuia; - diviziunea în spaţiu, care urmăreşte stabilirea rezultatelor după locul unde se realizează acestea (loc de muncă, atelier, secţie, fabrică etc.); - diviziunea stabilită pe părţi componente, permite aprofundarea fenomenelor studiate. 3. Gruparea, împarte fenomenele economico-financiare în grupe omogene, după una sau mai multe caracteristici comune. Alegerea caracteristicilor de grupare este în funcţie de scopul cercetării, esenţa fenomenului economic studiat, şi presupune o cercetare multilaterală a acestuia. Metodele de analiză cantitativă au la bază mărimi cifrice şi se folosesc pentru cuantificarea contribuţiei factorilor de influenţă la formarea şi modificarea unui fenomen sau rezultat economic. Ca metode de analiză cantitativă, utilizate în analiză economico-financiară, întâlnim: 1. Metoda substituirilor în lanţ se aplică pentru determinarea influenţei factorilor asupra fenomenului analizat. Modelul metodei se prezintă sub forma unei relaţii matematice care leagă factorii care influenţează fenomenul analizat.


10

Cel mai frecvent întâlnim o ecuaţie cu una sau mai multe variabile, ca în exemplele de mai jos: Y = f (x); Y = f (x1, x2); Y = f (x1, x2, x3, ..... xn); Metoda substituirilor în lanţ are la bază înlocuirea succesivă a valorii pe care o au factorii la momentul de bază (P0), cu valoarea lor efectivă (P1). Utilizarea acestei metode presupune respectarea a trei principii importatnte şi anume: a) ordonarea factorilor în vederea substituirii este dat de caracterul acestora în cadrul relaţiilor cauzale: - factorii cantitativi; - factorii de structură; - factorii calitativi b) respectarea succesiunii înlocuirii valorii factorilor; se porneşte de la factorii cu influenţă directă la factorii cu influenţă indirectă; c) menţinerea necondiţionată a valorii înlocuite a unui factor în operaţiile care urmează. Variaţia rezultatului economic sau abaterea acestuia poate fi exprimată prin mărimi absolute (∆R) sau prin mărimi relative (∆IR), analiza făcându-se pentru pentru fiecare caz în parte. În continuare vom detalia modalităţile de analiză a abaterilor rezultatului economic, în funcţie de numărul factorilor care îl influenţează şi de relaţia matematică stabilită între aceştia, cât şi în funcţie de modul de exprimare (în mărimi absolute). 1.1. Rezultatul (R) este exprimat ca produs al factorilor de influenţă, iar modelul matematic va fi o ecuaţie de forma:

R = a x b x c Modificarea în mărimi absolute: Modificarea rezultatului economic (∆R) se determină comparând valoarea de bază cu valoarea efectivă: ∆R = R1 – R0 (diferenţă rezultată din comparaţie) R0 = a0 x b0 x c0 (perioada de bază) R1 = a1 x b1 x c1 (perioada analizată) Utilizând principiile enunţate, vom calcula influenţa fiecărui factor asupra variaţiei rezultatului economic (∆R): - influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R: ( ) ( ) ( ) 0001000001 cbaacbacba

R

a ⋅⋅−=⋅⋅−⋅⋅=∆


11

- influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R: ( ) ( ) ( ) 0011001011

Rb cbbacbacba ⋅−⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆

- influenţa factorului „c” asupra variaţiei rezultatului R: ( ) ( ) ( )0111011111

R

c ccbacbacba −⋅⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆ În concluzie, suma influenţelor factorilor a, b, c asupra rezultatului economic se concretizează prin relaţia:

Rc

Rb

RaR ∆+∆+∆=∆

1.2. Rezultatul (R) este exprimat ca raport între factorii de influenţă, iar modelul matematic va fi o ecuaţie de forma:

R = b

a

Modificarea în mărimi absolute: În acest caz variaţia rezultatului (∆R) se exprimă astfel:

0

0

1

101

b

a

b

aRRR −=−=∆

În conformitate cu principiile enunţate, substituirea factorilor trebuie să înceapă cu factorul cantitativ. De aceea, aplicarea metodei substituţiei se face diferenţiat, în funcţie de locul unde este situat factorul cantitativ în cadrul raportului, adică la numărător sau la numitor. 1.2.1. Dacă factorul cantitativ se află la numărătorul relaţiei: - influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R:

0

01

0

0

0

1R

ab

aa

b

a

b

a −=−=∆

- influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R:

0

1

1

1

b

a

b

aR

b −=∆

1.2.2. Dacă factorul cantitativ se află la numitorul relaţiei: - influenţa factorului „b” asupra variaţiei rezultatului R:

0

0

1

0R

bb

a

b

a−=∆

- influenţa factorului „a” asupra variaţiei rezultatului R:

1

01

1

0

1

1R

ab

aa

b

a

b

a −=−=∆


12

În concluzie, suma influenţelor factorilor a şi b asupra rezultatului economic analizat se concretizează prin relaţia:

R

b

R

aR ∆+∆=∆ Metoda determinării izolate a acţiunii factorilor: Pentru separarea influenţelor factorilor (variabilelor), când e vorba de relaţii de proporţionalitate directă sau inversă, literatura de specialitate stabileşte şi alte metode în afara metodei substituirilor în lanţ. Una dintre aceste metode este metoda determinării izolate a acţiunii factorilor, care prezintă o serie de variante de calcul. La baza acestei metode stă un singur principiu dintre cele trei prezentate mai sus şi anume că substituirile se efectuează în mod succesiv. Relaţia de calcul este:

01 RRR −=∆

Pe această bază, influenţa factorilor rezultă din relaţiile: 0001000001 )()()( cbaacbacbaRa ⋅⋅−=⋅⋅−⋅⋅=∆ 0010000010 )()()( cbbacbacbaRb ⋅−⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆

)()()( 0100000100 ccbacbacbaRc −⋅⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆ În toate cazurile, scăzătorul rămâne neschimbat, modificările făcându-se în cadrul descăzutului, la factorii respectivi (a, b, c).

rRRRR cba +∆+∆+∆=∆ ,

unde: r – reprezintă restul nedescompus, pentru care s-au propus ipoteze diferite de repartizare de factori (variabile). 2. Metoda balanţieră, operează prin utilizarea balanţei

elementelor, pe de o parte şi a balanţei modificării elementelor, pe de altă parte. Din analiza lor prin comparare se evidenţiază cauzele care au condus la modificarea rezultatului studiat.

3. 4. Alte metode: Literatura de specialitate prezintă o serie de alte metode utilizate în analiza economică, precum: - metoda corelaţiei; - metoda calculului matriceal; - metoda cercetărilor operaţionale.


13

1.4 ETAPELE ACTIVITĂŢII PRACTICE DE ANALIZĂ

Organizarea activităţii practice de analiză economico-financiară este dependentă, în principal, de subiectul şi scopul urmărit. În organigrama oricărei întreprinderi există un compartiment distinct de “analiză” al cărui obiect de activitate este circumscris unor anumite probleme dar, fără a viza ansamblul activităţii acesteia.

Având în vedere complexitatea activităţii de analiză economico-financiară, precum şi semnificaţia pe care o prezintă în cadrul mecanismelor manageriale ale întreprinderii, pot fi evidenţiate mai multe posibilităţi de organizare şi realizare practică a acesteia.

În principal, activitatea de analiză trebuie să se realizeze la nivelul fiecărui compartiment funcţional din cadrul întreprinderii, pe problemele care intră în sfera de competenţă a acestora şi a căror soluţionare este considerată ca imperios necesară. În contextul realităţilor concrete ale economiei de piaţă, este necesar ca la nivelul fiecărui compartiment să se depăşească stadiul de “înregistrator al fenomenelor” şi să devină cea mai importantă verigă în soluţionarea disfuncţionalităţilor şi promovarea unei activităţi eficiente şi benefice pentru societate.

Intensificarea competiţiei interne şi internaţionale ridică pentru fiecare întreprindere în ansamblul său, cât şi la nivelul fiecărui compartiment funcţional, o serie de probleme noi legate de studierea şi evaluarea mediului concurenţial. În acest sens, eficienţa actului decizional este condiţionată, pe de o parte, de cunoaşterea operativă a realităţilor interne privind modul cum s-a desfăşurat activitatea în perioadele anterioare, măsurile care au fost adoptate, realizarea acestora şi efectele pe care le-au generat, iar, pe de altă parte a mediului economic în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea.

În al doilea rând, la nivelul întreprinderii se efectuează, prin intermediul compartimentului financiar contabil, analiza pe bază de bilanţ care se prezintă în Consiliul de Administraţie şi respectiv în Adunarea Generală a Acţionarilor. Această analiză are, în general, caracter de raportare în vederea descărcării gestiunii administratorilor.

La nivelul întreprinderii pot fi efectuate de către organisme special create, analize tematice sau de ansamblu având însă un caracter temporar, în funcţie de scopul urmărit (de exemplu: promovarea unor noi produse; încheierea unor contracte de asociere sau cooperare în vederea realizării anumitor produse; studierea concurenţei la anumite produse pentru stabilirea strategiei viitoare; extinderea sau reducerea unor activităţi etc.). Trebuie menţionat faptul că analizele pot fi efectuate nu numai de către analişti din cadrul întreprinderii, ci şi de analişti şi respectiv


14

firme specializate în domeniu din afara acesteia. Sunt create astfel premisele obiectivităţii şi caracterului independent al analizei economico-financiare. Raportul dintre obiectivitate şi subiectivitate în formularea concluziilor este influenţat de un complex de factori, în care interesul material personal nu trebuie neglijat. În al treilea rând, un alt sistem organizaţional care trebuie luat în considerare este cel care se referă la analiza externă realizată de partenerii externi (bănci, investitori instituţionali, puterea publică, furnizori, clienţi etc.). De remarcat că analizele externe au un caracter temporar şi sunt efectuate de către firme specializate, ele fiind declanşate în vederea soluţionării unor probleme specifice momentului sau care privesc activitatea viitoare. Analizele cu caracter permanent sunt efectuate de compartimentele funcţionale sau special constituite în acest scop.

1.4.1. SISTEMUL DE INDICATORI FOLOSIŢI ÎN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi un rol deosebit îl are sistemul de indicatori. Un asemenea sistem trebuie să fie cuprinzător. Un sistem al indicatorilor operaţionali în diagnoză poate fi reprezentat de următoarea grupare: A. Indicatori ai potenţialului tehnico-economic: • indicatori ai capacităţii de producţie (fizici, valorici, pe utilaje şi produse); • indicatori ai imobilizărilor: - corporale (terenuri, mijloace fixe); - necorporale; • indicatori ai activelor circulante (volum, structură); • indicatori ai potenţialului uman (număr, structură, vârstă, calificare); • indicatori ai capacităţii de cercetare. B. Indicatori ai potenţialului financiar: • capitalurile; • patrimoniul net (dimensiune, structură, surse de formare); • fondul de rulment (net, propriu, străin); • lichiditatea generală şi parţială; • trezoreria; • autonomia financiară; • Goodwill-ul s.a. C. Indicatori ai rezultatelor economico-financiare: • cifra de afaceri; • valoarea adăugată; • profitul din exploatare;


15

• profitul curent; • profitul fiscal; • profitul net, etc. D. Indicatori ai eficienţei utilizării potenţialului tehnico-

economic şi financiar: • rata de eficienţă a mijloacelor fixe (cifra de afaceri, valoarea adăugată, profit la 1000 lei mijloace fixe); • rata de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifra de afaceri, valoare adaugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare); • viteza de rotaţie a activelor circulante (care se poate exprima ca: număr de rotaţii, prin raportarea cifrei de afaceri sau o componenta a acesteia la totalul activelor circulante sau un anumit element al acestora; durata în zile, prin raportarea totalului activelor circulante, înmulţit cu numărul de zile al perioadei analizate, la cifra de afaceri); • productivitatea muncii; • rata de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale sau pe grupări la 1000 lei venituri, respectiv cifra de afaceri); • rata rentabilităţii: - economice; - financiare; - resurselor consumate; - comerciale; - capitalurilor, etc.


16

Capitolul 2

ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE �I COMERCIALIZARE


După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 2, studenţii vor avea

cunoştinţele necesare pentru:

- calculul indicatorilor valorici ai activităţii de producţie şi comercializare;

- analiza indicatorilor valorici, prin toate metodele de analiză; - diagnosticarea evoluţiei activităţii de producţie şi comercializare a unei întreprinderi.

Fiecare întreprindere, prin activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată, contribuie la satisfacerea unor nevoi sociale individuale, cât şi pe plan social, prin realizarea de bunuri şi servicii. Una din calităţile importante pe care trebuie să le aibă orice manager, este capacitatea de a se informa temeinic asupra preferinţelor consumatorilor în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile pe care sunt dispuşi să le achiziţioneze. Acestea trebuie să satisfacă consumatorii nu numai sub aspectul calitativ, ci şi sub cel financiar. În felul acesta, se creează premisa asigurării continuităţii activităţii economico-productive prin reluarea continuă a ciclului de producţie, ce se încheie în mod firesc prin comercializare şi recuperarea contravalorii mărfurilor şi serviciilor vândute.

Modul în care se desfăşoară procesul de producţie şi comercializare, precum şi caracteristicile sortimentale şi de calitate ale producţiei destinate comercializării se reflectă în următoarele categorii de indicatori:

- indicatorii valorici ai activităţii de producţie şi comercializare;

- indicatorii care asigură analiza producţiei fizice la nivel global şi din punct de vedere sortimental;

- indicatorii de calitate.


17

2.1 ANALIZA SITUAŢIEI GENERALE A ACTIVITĂŢII DE

PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE, PE BAZA INDICATORILOR

VALORICI

2.1.1 INDICATORII VALORICI AI ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Stabilirea obiectivelor strategice pentru evoluţia întreprinderilor are la bază rezultatele analizei activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată până în prezent. Indicatorii valorici aduc un important aport informaţional la analiza activităţii de producţie şi comercializare a oricărei întreprinderi. Sistemul de indicatori care asigură evaluarea şi analiza activităţii de producţie şi comercializare este alcătuit din: - producţia marfă sau producţia fabricată (Qf); - cifra de afaceri (CA); - producţia exerciţiului (Qe); - valoarea adăugată (Qa).

1. Producţia fabricată Definiţie:

Producţia fabricată sau producţia marfă (Qf), (indicator

calculat numai de întreprinderile cu activitate producţie şi prestări servicii), reprezintă valoarea tuturor bunurilor

realizate destinate vânzării către clienţi şi a serviciilor prestate,

pe o anumită perioadă de timp.

Mod de calcul plecând de la definiţie: Acest indicator cuprinde valoarea produselor finite destinate livrării şi valoarea serviciilor prestate către terţi, precum şi valoarea semifabricatelor destinate livrării pentru prelucrări ulterioare în vederea obţinerii de produse finite. Prin semifabricat înţelegem un anumit produs care, în cadrul unei unităţi productive, a ajuns la un anumit nivel de prelucrare şi nu mai poate fi prelucrat decât într-o altă secţie sau într-o altă întreprindere pentru realizarea unui produs finit. Mod de calcul utilizând situaţiile financiare de sinteză:


18

Producţia fabricată se calculează utilizând datele din Contul de profit şi pierderi şi Balanţa sintetică făcând suma dintre rulajele debitoare ale conturilor 345, 341 şi rulajele creditoare ale conturilor 704, 705 şi 708. 2. Cifra de afaceri

Definiţie:

Cifra de afaceri (CA) reprezintă valoarea totală a veniturilor

unei întreprinderi rezultate din vânzarea produselor realizate, a

mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.

În afară de cifra de afaceri exprimată la nivelul întreprinderii, care caracterizează activitatea globală, putem întâlni şi o altă formă de exprimare - cifra de afaceri rezultată din activitatea de bază, care reflectă valoarea producţiei marfă din activitatea principală (de bază) care a fost vândută. Se simbolizează prin Qv. În practică, se utilizează şi denumirea de producţie marfă vândută şi încasată, care înseamnă finalizarea actului de valorificare a produselor finite şi serviciilor prin încasarea de la clienţi a contravalorii acestora (rulajul creditor al contului 411). Mod de calcul plecând de la definiţie: Cifra de afaceri se poate calcula şi pornind de la producţia marfă (fabricată), luând în considerare stocurile de produs finit de la începutul, respectiv sfârşitul perioadei analizate:

pfsQfCA ∆−= ,

IpfFpfpf sss −=∆ ,

în care: - Qf reprezintă producţia marfă; - pfs∆ reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;

- Fpfs reprezintă stocul final de produse finite;

- Ipfs reprezintă stocul iniţial de produse finite.

Mod de calcul utilizând situaţiile financiare de sinteză: Cifra de afaceri calculează utilizând datele din Contul de profit şi pierderi şi balanţa sintetică prin însumarea veniturilor din vânzarea mărfurilor (rulajul creditor al contului 707) şi producţiei vândute (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708).


19

3. Producţia exerciţiului Definiţie:

Producţia exerciţiului (Qe) este un indicator de analiză care

determină valoarea întregii activităţi a unei întreprinderi, pe o

perioadă determinată de timp.

În conţinutul acestui indicator sunt incluse: - valoarea integrală a producţiei vândute; - diferenţele de stoc de la începutul şi sfârşitul perioadei respective de timp, privind creşterea sau descreşterea producţiei. Stocurile cuprind nu numai valoarea producţiei ca atare ci şi valoarea semifabricatelor şi a producţiei neterminate, aflată în diverse faze tehnologice, acestea incluzând, de fapt, o serie de cheltuieli ce urmează a fi încorporate în produsele finite sau semifabricatele destinate vânzării. Mod de calcul plecând de la definiţie: Relaţia de calcul a producţiei exerciţiului este:

Qis)sQf(Qe pnpf +∆−∆−= ,

în care: - pfs∆ reprezintă variaţia stocurilor de produse finite;

- pns∆ reprezintă variaţia stocurilor de producţie neterminată;

Qi reprezintă valoarea imobilizărilor produse în regie proprie. Mod de calcul utilizând situaţiile financiare de sinteză: Producţia exerciţiului se calculează făcând suma producţiei vândute (rulajul creditor al conturilor 701, 702, 703, 704, 705, 706, 708), producţiei imobilizate (rulajul creditor al contului 72), care sunt ponderate cu variaţia producţiei stocate (soldul contului 711). 4. Valoarea adăugată Definiţie:

Valoarea adăugată (Qa) exprimă nivelul valorii nou create de

întreprindere în cursul desfăşurării procesului de producţie,

adică diferenţa dintre valoarea globală a producţiei (activităţii exerciţiului) şi consumurile intermediare (cheltuielile pentru

resurse materiale şi servicii furnizate de către terţi), pe o

anumită perioadă de timp.


20

Mod de calcul:

Metoda sintetică: Relaţia de calcul este:

MQeQa −= , în care: - Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului; - M reprezintă consumurile intermediare; acestea includ cheltuielile pentru achiziţionarea resurselor materiale (rulajul debitor al conturilor 601, 602, 603, 604, 606, 608) şi a serviciilor furnizate de către terţi (rulajul debitor al conturilor 605, 61, 62). Metoda aditivă: O altă metodă de calcul a valorii adăugate este prin adunarea elementelor componente (metoda aditivă). Principalele elemente care compun valoarea adăugată sunt: - fondul de salarii şi contribuţia la asigurările sociale, fondul de şomaj, fonduri speciale (remunerarea forţei de muncă, rulaj debitor al contului 64); - amortizarea (valoarea mijloacelor fixe transmisă asupra producţiei realizate, rulaj debitor al contului 681); - profitul (capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi monetare, soldul creditor al contului 121); - impozite şi taxe (factor extern, pe care unităţile economice nu îl pot controla, rulajul debitor al contului 63).

Aplicaţie pentru calculul indicatorilor valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare Să se analizeze activitatea unei întreprinderi pe anii 2006 şi 2007, precum şi modul în care echipa managerială a făcut previziunile pentru anul 2007, ştiind că produce patru categorii de produse finite (simbolizate A, B, C şi D), iar la cererea clienţilor asigură transportul produselor finite, care se facturează separat acestora. Din documentele contabile de sinteză au fost culese datele referitoare la activitatea de producţie şi comercializare pentru anii 2010 şi 2011, iar din bugetul de venituri şi cheltuieli previziunea făcută pentru anul 2011.

–lei –

Produsul

Producţie

Realizat 2010

[P0]

Programat 2011

[Ppr]

Realizat 2011

[P1]

Produsul A 10.000 15.000 20.000 Produsul B 15.000 25.000 20.000 Produsul C 20.000 15.000 15.000


21

Produsul

Producţie

Realizat 2010

[P0]

Programat 2011

[Ppr]

Realizat 2011

[P1]

Produsul D 5.000 10.000 8.000 Total: 50.000 65.000 63.000

Tabelul nr. 2.1: Valoarea producţiei Stocurile valorice de produs finit pe care întreprinderea le are în depozite:

–lei –

Produsul Stoc la începutul

anului

Stoc la sfârşitul

anului

Produsul A 200 300 Produsul B 400 600 Produsul C 1.000 1.500 Produsul D 600 800 Total 2.200 3.200

Tabelul nr. 2.2: Stocuri valorice în anul 2010

–lei –

Produsul Stoc la începutul

anului Stoc la sfârşitul anului

Produsul A 300 500 Produsul B 600 700 Produsul C 1.500 1.800 Produsul D 800 600 Total 3.200 3.600

Tabelul nr. 2.3: Stocuri valorice în anul 2011 Valoarea veniturilor din serviciile de transport prestate este:

–lei –

Activitatea Realizat 2010

[P0]

Programat

2011 [Ppr]

Realizat 2011

[P1]

Transport 10.000 15.000 20.000 Tabelul nr. 2.4: Valoare veniturilor din servicii Fiind în proces de extindere, întreprinderea realizează construcţia unor hale de producție în regie proprie (antrepriză), în valoare de:

–lei –

Activitatea Realizat 2010

[P0]

Realizat 2011

[P1]

Producţie imobilizări 20.000 30.000 Tabelul nr. 2.5: Valoarea producţiei de imobilizări


22

Cheltuielile (programate şi efectuate) pentru întreaga producţie (total) au fost:

– lei –

Nr.

crt. Specificaţie

Realizat

2010

[P0]

Programat

2011

[Ppr]

Realizat

2011

[P1]

1. Consumuri de la terţi (materiale şi servicii prestate)

60.000 55.000 58.000

2. Fond de salarii 9.000 11.000 20.000 3. Contribuții 2.500 3.500 8.500 5. Amortizare 3.500 5.000 10.000 6. Impozite, taxe, etc. 2.000 2.500 6.600 7. Profit 2.000 3.000 9.500

Tabelul nr. 2.6: Cheltuieli de producţie Se cere să se calculeze şi să se analizeze structura şi dinamica următorilor indicatori pentru anii 2010 (P0) şi 2011 (Ppr şi P1): - valoarea producţiei fabricate, programată şi realizată (Qf0, Qfpr,Qf1); - valoarea cifrei de afaceri, programată şi realizată (CA0, CApr, CA1); - valoarea producţiei exerciţiului, programată şi realizată (Qe0, Qepr, Qe1); - valoarea adăugată, programată şi realizată (Qa0, Qapr, Qa1), prin cele două metode de calcul cunoscute. Rezolvare:

1. Calculul producţiei fabricate: Anul 2010 (realizat):

⇒0T0D0C0B0A0 )+ Qf+ Qf+ Qf+ Qf=(QfQf

lei 60.000 10.000 50.000 Qf 0 =+=

Anul 2011 (programat):

⇒TprDprCprBprAprpr Qf +)Qf +Qf +Qf +Qf(=Qf

lei 80.000 15.000 65.000 Qf pr =+=

Anul 2011 (realizat):

⇒T1D1C1B1A11 Qf +)Qf +Qf +Qf +Qf(=Qf

lei 83.000 20.000 63.000 Qf1 =+=

Producţia fabricată previzionată este mai mare decât cea din anul precedent, conducerea întreprinderii dorind dezvoltarea activităţii. Producţia fabricată produsă efectiv depăşeşte atât previziunile


23

făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul precedent (activitatea întreprinderii este în creştere). 2. Calculul cifrei de afaceri: Anul 2010 (realizat):

T0D0C0B0A0Aux0Baza00 CA+)CA+CA+CA+(CA=CA+CA=CA

unde: 0BazaBaza0Baza0 ∆SQf=CA −

lei .000 1.200 2.200 3∆S I0F1Baza0 ==SS= −− lei 49.000.000 150.000 ==CABaza0 −

obţinem: lei 59.000 10.000 49.000 CA0 =+=

Anul 2011 (programat):

TprDprCprBprAprAuxprBazaprpr CA+)CA+CA+CA+(CA=CA+CA=CA

lei 80.000 15.000 65.000 CApr =+=

Notă: Previziunile au caracter estimativ şi nu iau în calcul stocurile existente în depozite. Anul 2011 (realizat):

T1D1C1B1A1Aux1Baza11 CA+)CA+CA+CA+(CA=CA+CA=CA unde:

1BazaBaza1Baza1 ∆SQf=CA − lei 400.200 33.600∆S I1F1Baza1 ==SS= −−

lei 62.60040063.0001 ==CABaza − obţinem:

lei 82.600 20.000 62.600 CA1 =+= Cifra de afaceri previzionată este mai mare decât cea obţinută în anul precedent, conducerea întreprinderii dorind creşterea veniturilor. Cifra de afaceri realizată depăşeşte atât previziunile făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul precedent (veniturile întreprinderii sunt în creştere). 3. Calculul producţiei exerciţiului: Anul 2010 (realizat):

lei 79.000.000 2059.000 =+=Qi+CA=Qe 000 Anul 2011 (programat):

lei 80.000 CA Qf Qe prprpr ===


lei 112.600 30.000 82.600 Qi CA Qe 111 =+=+=


24

Producţia exerciţiului previzionată este mai mare decât cea obţinută în anul precedent, conducerea întreprinderii dorind dezvoltarea activităţii. Producţia exerciţiului produsă efectiv depăşeşte atât previziunile făcute (planul a fost îndeplinit), cât şi valoarea din anul precedent (activitatea întreprinderii este în creştere). 4. Calculul valorii adăugate:

I. Metoda sintetică: Anul 2010 (realizat):

lei 19.000 60.00079.000Qa 00 ==MQe= 0 −− Anul 2011 (programat):

lei 25.000 55.00080.000Qa pr ==MQe= prpr −−


lei 54.600 58.000112.600 Qa 11 ==MQe= 1 −− II. Metoda aditivă (prin însumarea elementelor

componente): Anul 2010 (realizat):

lei 19.000 2.000 2.000 3.500 2.500 9.000 Qa 0 =++++= Anul 2011 (programat):

lei 25.000 3.000 2.500 5.000 3.500 11.000 Qa pr =++++=


lei 54.600 9.500 6.600 10.000 8.500 20.000 Qa 1 =++++= Valoarea adăugată previzionată este mai mare decât cea obţinută în anul precedent, conducerea întreprinderii urmărind prin activitatea desfăşurată creşterea valorii nou create. Valoarea adăugată realizată efectiv depăşeşte atât previziunile făcute, cât şi valoarea din anul precedent. Analiza dinamicii structurii valorii adăugate va reliefa elementele pe baza cărora a avut loc creşterea. .

2.2. ANALIZA DIAGNOSTIC A CIFREI DE AFACERI

Definiţie:

Cifra de afaceri reprezintă valoarea totală a veniturilor unei

întreprinderi rezultate din vânzarea produselor realizate, a

mărfurilor şi respectiv a serviciilor prestate, pe o anumită perioadă de timp.


25

Analiza diagnostic a cifrei de afaceri acoperă următoarele aspecte: - analiza dinamicii şi structurii acesteia; - analiza corelaţiei statice şi dinamice dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată; - analiza sub aspect factorial; - stabilirea unor metode de determinare a nivelului minim, în funcţie de restricţiile cunoscute şi probabile, în raport cu factorul timp. Specialiştii care efectuează analiza economică a cifrei de afaceri realizate de o întreprindere, oricare ar fi domeniul de activitate al acesteia, trebuie să pornească de la căutarea răspunsului la următoarele întrebări: - care sunt principalele surse de venituri ale întreprinderii? - cum au evoluat veniturile în ultimii ani de activitate? - care este, în perioada imediat următoare, tendinţa de evoluţie a surselor de venituri? - care este metodologia utilizată pentru determinarea veniturilor şi cum sunt evaluate?

2.2.1 ANALIZA STRUCTURII ŞI DINAMICII CIFREI DE

AFACERI O importanţă deosebită în evoluţia veniturilor unei întreprinderi o

are dezvoltarea, pe lângă activitatea de bază, a unor activităţi conexe, pentru sprijinirea activităţii de bază în momentele nefavorabile. Structura care stă la baza determinării şi analizei cifrei de afaceri: - venituri din activitatea de bază; - venituri din alte activităţi considerate ca auxiliare, care pot fi

atât productive, cât şi comerciale. Pentru a fi utilă conducerii întreprinderilor, analiza structurii cifrei

de afaceri nu trebuie să se limiteze numai la aceste două diviziuni, ci trebuie să fie extinsă în funcţie de specificul activităţii. În acest fel, se asigură determinarea gradului de rentabilitate al fiecărei activităţi sau categorie de venituri identificată. De exemplu, pentru o întreprindere care are activitatea de producţie ca activitate de bază şi activităţile de transport şi comerţ ca activităţi auxiliare, analiza de structură a cifrei de afaceri se va face mai întâi pentru cele două componente majore: producţia ca activitate de bază şi activitatea auxiliară care include comerţul şi transportul. În ceea ce priveşte producţia ca activitate de bază, se pot analiza veniturile realizate pentru fiecare grupă de produse în parte, iar în cadrul grupelor,


26

pentru fiecare produs. De asemenea, în funcţie de modul cum se face valorificarea producţiei, se poate analiza cât se vinde persoanelor juridice şi cât prin magazinele proprii persoanelor fizice. În ceea ce priveşte activitatea auxiliară, se poate analiza cât reprezintă transportul şi cât comerţul. Pentru transport se poate urmări ce parte din venituri se realizează din transportul produselor proprii la beneficiari, respectiv din transport pentru terţi, pe bază de contract sau comandă. Activitatea de comerţ se poate urmări pe categorii de comerţ (intermediere, comerţ en-gros sau cu ridicata), iar în cadrul acestora pe categorii de produse, după provenienţa acestora, în funcţie de furnizor, zonarea pieţei de desfacere etc. Analiza evoluţiei în timp a vânzărilor se determină la nivel global (întreprindere), cât şi la nivelul elementelor structurale. Procedeele utilizate sunt: măsurarea abaterilor în mărimi absolute (simbolizate cu ∆ ) şi a celor relative (indici, simbolizaţi cu %). Pentru o corectă apreciere a evoluţiei în dinamică a performanţelor comerciale ale unei întreprinderi se recomandă operarea cu cifra de afaceri evaluată în preţuri comparabile. Cel mai utilizat procedeu pentru caracterizarea evoluţiei structurii vânzărilor este prin analiza ponderilor componentelor cifrei de afaceri (gi):

100CA

CAg i

i ⋅= ,

în care: - CA reprezintă cifra de afaceri totală; - CAi reprezintă vânzările aferente elementului component i. Informaţiile furnizate se referă la principalele componente ale CA, evoluţia în timp şi stabilitatea acestora.

2.2.2. ANALIZA CORELAŢIILOR STATICE ŞI DINAMICE

DINTRE CIFRA DE AFACERI ŞI PRODUCŢIA FABRICATĂ

Corelaţia statică: Corelaţia statică considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în acelaşi interval de timp este dată de inegalitatea:

1QfCA ≥ Corelaţia dinamică: Corelaţia dinamică considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi indicatori este dată de inegalitatea: ICA >IQf


27

2.2.3. ANALIZA CIFREI DE AFACERI SUB ASPECT FACTORIAL

Completarea analizei cifrei de afaceri se face prin determinarea factorilor care îi influenţează evoluţia în timp. Analiza factorială a cifrei de afaceri începe prin determinarea modelului analizei factoriale ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei sinoptice a sistemului de factori determinat anterior. Modelul pe care îl propunem spre studiu este utilizat în întreprinderile cu activitate de producţie. Sistemul de factori de influenţă se determină plecând de următorii indicatori: cifra de afaceri, producţia fabricată, numărul de salariaţi, valoarea mijloacelor fixe şi valoarea mijloacelor fixe active. Acesta este alcătuit din: - producţia fabricată, care influenţează în mod direct vânzările unei întreprinderi; - forţa de muncă prin numărul de angajaţi în procesul de producţie şi, ca o consecinţă firească, nivelul productivităţii muncii. Nivelul productivităţii muncii este influenţat, la rândul său, de gradul de înzestrare tehnică şi, respectiv, de influenţa pe care o are ponderea mijloacelor fixe productive asupra acestuia. În analiză, se urmăresc în mod distinct aceste influenţe, precum şi cea a randamentului mijloacelor fixe active asupra productivităţii muncii. - gradul de valorificare a producţiei realizate. 1. Modelul analizei: Determinarea modelului matematic pornind de la relaţiile dintre factorii care influenţează dinamica cifrei de afaceri: Cunoscând că:

vv KQfCAQf

CAK ⋅=⇒= şi WNQf

N

QfW ⋅=⇒= ,

cifra de afaceri poate fi scrisă astfel: vKWNCA ⋅⋅= (1) în care: N reprezintă numărul mediu de salariaţi; W reprezintă productivitatea anuală a muncii;

vK reprezintă gradul de valorificare al producţiei fabricate. Pornind de la modul de exprimare al productivităţii muncii ca:

Mf

Mf

Mfa

Mfa

N

Qf

N

QfW ⋅⋅==

şi folosind relaţiile:

N

MfIt = ;

Mf

MfaKM = ;

Mfa

QfR = ,


28

în care: It reprezintă nivelul înzestrării tehnice a muncii; KM reprezintă coeficientul mijloacelor fixe active; R reprezintă randamentul mijloacelor fixe active. Productivitatea muncii poate fi scrisă ca:

Mfa

Qf

Mf

Mfa

N

MfW ⋅⋅=

RKIW Mt ⋅⋅= deci: vMt KRKINCA ⋅⋅⋅⋅= (2)

2. Schema sinoptică: (1) (2) 3. Variaţia cifrei de afaceri:

01 CACACA −=∆ 4. Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de afaceri: Evoluţia cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori

direcţi: 1. Variaţia numărului mediu de salariaţi:

( ) 0v0010v000v01

CA

NKWNNKWNKWN ⋅⋅−=⋅⋅−⋅⋅=∆

2. Variaţia productivităţii muncii:

( ) 0v0110v010v11

CA

W KWWNKWNKWN ⋅−⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆

care, la rândul său, se datorează influenţei următorilor factori

indirecţi: 2.1 Variaţia înzestrării tehnice a muncii:

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0v00M0t10v00M1t1

CA

I KRKINKRKINt

( ) 0v00M0t1t1 KRKIIN ⋅⋅⋅−⋅=

CA

Kv N W

It KM R


29

2.2 Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0v00M1t10v01M1t1

CA

K KRKINKRKINM

( ) 0v00M1M1t1 KRKKIN ⋅⋅−⋅⋅=

2.3 Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0v01M1t10v11M1t1

CA

R KRKINKRKIN

( ) 0v011M1t1 KRRKIN ⋅−⋅⋅⋅=

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

CAR

CAK

CAI

CAW Mt

∆+∆+∆=∆

3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

=⋅⋅−⋅⋅=∆ 0v111v11

CA

K KWNKWNv

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii direcţi:

CAK

CAW

CA

N vCA ∆+∆+∆=∆

Diagnosticarea situaţiei constatate - pe baza rezultatelor analizei factoriale se elaborează un diagnostic sintetic şi unul analitic. Aplicaţie pentru analiza factorială a cifrei de afaceri Să se efectueze analiza factorială a cifrei de afaceri, folosind datele din tabelul de mai jos:

– lei – Nr.

crt. Indicatori Simboluri

Realizat în anul

precedent (P0)

Realizat în anul

curent (P1)

1. Cifra de afaceri (venituri din producţia vândută)

CA 59.000 82.600

2. Valoarea producţiei fabricate (marfă)

Qf 60.000 83.000

3. Numărul mediu scriptic de salariaţi N 500 550

4. Valoarea medie a mijloacelor fixe Mf 5.000 6.000

5. Valoarea medie a mijloacelor fixe active

Mfa 3.500 4.500

6. Coeficientul valorificării producţiei fabricate Qf

CA=K v

0,983 0,995

7. Productivitatea muncii N

Qf=W 120 150,909

8. Nivelul înzestrării tehnice a muncii N

Mf=Ιt 10 10,90


30

Nr.


Realizat în anul

precedent (P0)

Realizat în anul

curent (P1)

9. Coeficientul mijloacelor fixe active Mf

Mfa=KM

0,700 0,750

10. Randamentul mijloacelor fixe active Mfa

Qf=R 9,684 10,276

Tabelul nr. 2.7: Factorii de influenţă ai cifrei de afaceri Rezolvare: Analiza factorială a cifrei de afaceri va fi efectuată respectând următoarele etape: - Determinarea modelului analizei - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia cifrei de afaceri şi a schemei sinoptice a sistemului de factori determinat anterior; - Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica cifrei de afaceri; - Diagnosticarea situaţiei constatate.

1. Modelul analizei: Determinarea modelului matematic se face utilizând succesiunea prezentată anterior, obţinându-se relaţiile: vKWN=CA ⋅⋅ (1) vMt KRKIN=CA ⋅⋅⋅⋅ (2)

2. Cuantificarea acţiunii factorilor: lei 23.60059.00082.600 ==CACA=∆CA 01 −−

Creşterea cifrei de afaceri se datorează influenţei următorilor factori direcţi: 2.1.Variaţia numărului mediu de salariaţi:

( ) =KWNN=KWNKWN=∆ v0001v000v001

CA

N⋅⋅−⋅⋅−⋅⋅

( ) lei 5.90060.000

59.000

500

60.000500550 == ⋅⋅−

2.2.Variaţia productivităţii muncii:

( ) =KWWN=KWNKWN=∆ v0011v001v011CAW ⋅−⋅⋅⋅−⋅⋅

lei 16.70460.000

59.000

500

60.000

550

83.000550 == ⋅

−⋅

care, la rândul său, se datorează influenţei următorilor factori

indirecţi: 2.2.1. Variaţia nivelului înzestrării tehnice a muncii:

( ) v00M00t1t1v00M00t1v00M01t1tIKRKIIN=KRKINKRKIN=CA

∆ ⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅


31

lei 415.89560.000

59.000

.500 3

60.000

5.000

.500 3

500

5.000

550

6.000550 ,== ⋅⋅⋅

−⋅

2.2.2. Variaţia coeficientului mijloacelor fixe active:

=KRKINKRKIN=CA∆ v00M01t1v00M11t1MK −

( ) =KRKKIN= v00M0M11t1 ⋅⋅−⋅⋅

lei 14.057 560.000

59.000

3.500

60.000

5.000

3.500

6.000

4.500

550

6.000550 ,== ⋅⋅

−⋅⋅

2.2.3. Variaţia randamentului mijloacelor fixe active:

=KRKINKRKIN=∆ v00M11t1v01M11t1

CA

R ⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅

( ) =KRRKIN= v001M11t1 ⋅−⋅⋅⋅

lei 45.751 560.000

59.000

3.500

60.000

4.500

83.000

6.000

4.500

550

6.0005500 ,== ⋅

−⋅⋅⋅

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi:

lei 16.70445.751 514.057 541.895 5 =,+,+,=∆CA

W 2.3. Variaţia coeficientului valorificării producţiei:

=KWNKWN=CA∆ v011v111vK ⋅⋅−⋅⋅

lei 99660.000

59.000

83.000

82.600

550

83.000550 ==

−⋅⋅


lei 23.600=996+16.704+5.900=∆CA 3.Schema sinoptică a analizei factoriale a cifrei de afaceri, cu înlocuirea valorilor obţinute:

4.Diagnosticarea situaţiei constatate: Cifra de afaceri este considerată un indicator valoric important deoarece reflectă nivelul activităţii productive a întreprinderii, modul de utilizare a potenţialului tehnico-productiv şi modul de comercializare a produselor realizate.

CA (23.600 lei)

Kv (996 lei) N (5.900 lei) W (16.704 lei)

It (5.895,41lei) KM (5.057,14 lei) R (5.751,45lei)


32

Pe baza rezultatelor analizei factoriale efectuate poate fi conturat un diagnostic sintetic şi unul analitic.

4.1 Diagnostic sintetic: În contextul sistemului factorial care a stat la baza analizei dinamicii cifrei de afaceri, precum şi în conformitate cu necesitatea creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele aspecte: - cifra de afaceri a înregistrat faţă de anul precedent o creştere în valoare absolută de 23.600 lei , respectiv cu 40%, fapt ce poate fi apreciat ca o dinamică pozitivă, atâta timp cât rata anuală a inflaţiei este mai mică decât acest procent; - creşterea cifrei de afaceri s-a datorat creşterii volumului producţiei fabricate, care a fost determinată în exclusivitate de creşterea factorului calitativ productivitatea muncii, factorul cantitativ – numărul mediu de salariaţi, exercitând o influenţă favorabilă (5.900 lei); - coeficientul valorificării producţiei (factor calitativ direct) a exercitat o acţiune pozitivă asupra evoluţiei cifrei de afaceri (23.600 lei); - în condiţiile în care factorul direct cu rol calitativ – valorificarea producţiei, a înregistrat o creştere uşoară de la 0,983 la 0,995 faţă de anul precedent, creşterea cifrei de afaceri nu poate fi considerată ca fiind o situaţie pe deplin pozitivă din punct de vedere comercial, atâta timp cât indicatorul se menţine subunitar. Fără a se face abstracţie de cele prezentate anterior şi de incidenţa pe care o are inflaţia asupra oricărui indicator valoric al producţiei, dinamica favorabilă înregistrată trebuie apreciată în mod corespunzător, dat fiind că creşterea cifrei de afaceri se va reflecta în mărimea profitului. Posibilitatea realizării unui profit care să asigure dezvoltarea în viitor a întreprinderii, depinde, în mare măsură de nivelul cifrei de afaceri. 4.2. Diagnostic analitic:

Explicarea şi aprecierea argumentată a sensului şi intensităţii acţiunii factorilor direcţi asupra dinamicii cifrei de afaceri trebuie să ia în considerare atât conexiunile şi mecanismele sistemului cauzal în care au fost antrenaţi, cât şi cerinţa esenţială a creşterii economice a întreprinderii în condiţii de eficienţă sporită. Astfel, referitor la acţiunea exercitată de valoarea producţiei fabricate (Qf) asupra dinamicii cifrei de afaceri, se impune următoarea concluzie: Creşterea faţă de anul precedent a producţiei fabricate s-a reflectat favorabil asupra cifrei de afaceri cu 22.604 lei ( CA

w

CA

N

CAQf ∆+∆=∆ ).


33

Explicaţia este dată de contribuţia pe care au avut-o cele două elemente componente: numărul mediu de salariaţi ( lei 5.900 =

CA

N∆ ) şi

productivitatea muncii ( lei 16.704 =CA

W∆ ). Aportul revine atât productivităţii muncii, care a crescut cu 25,83% faţă de anul precedent în condiţiile creșterii personalului cu 10%. Decalajul dintre ritmul de creştere a celor doi factori confirmă că întreprinderea şi-a luat măsuri nu numai de raţionalizare a utilizării factorului muncă, atât prin creșterea personalului, cât şi prin achiziţionarea de active fixe productive cu randamente ridicate. Influenţa mare exercitată de către creşterea productivităţii muncii de la 120 lei la 150,909 lei asupra dinamicii producţiei fabricate şi implicit asupra cifrei de afaceri, impune analiza factorilor indirecţi care au determinat evoluţia acestui indicator. Factorii sunt nivelul înzestrării tehnice a muncii, coeficientul mijloacelor fixe active şi randamentul mijloacelor fixe active. Faptul că întreprinderea studiată a depus eforturi pentru achiziţionarea de mijloace fixe cu un randament ridicat, se concretizează în evoluţia acestor indicatori: - nivelul înzestrării tehnice are o evoluţie ascendentă de la 10 lei la 10,90 lei (respectiv cu 9%, sub creșterea personalului de 10%); - ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe a crescut de la 0,70 la 0,75, respectiv cu 7,14%; - randamentului mijloacelor fixe active a crescut de la 9,684 la 10,276, respectiv cu 6,11%.

2.3. ANALIZA DIAGNOSTIC A VALORII ADĂUGATE Definiţie:

Indicatorul Valoare adăugată exprimă plusul de valoare care se

obţine prin desfăşurarea unei activităţi economice de către o

întreprindere. La nivel macroeconomic, valoarea adăugată redă aportul adus de o întreprindere în economia naţională.

Metode de calcul a valorii adăugate:

1. Metoda sintetică, care tratează valoarea adăugată ca diferenţa între volumul producţiei exerciţiului (Qe) ca indicator global al activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată de o întreprindere şi valoarea consumurilor intermediare (M). Consumurile intermediare sau consumurile de la terţi reprezintă valoarea stocurilor şi a serviciilor achiziţionate de la terţi în scopul


34

asigurării necesarului pentru activitatea de producţie. Relaţia de calcul corespunzătoare acestei metode este:

MQeQa −= Dacă pe lângă activitatea productivă, întreprinderea desfăşoară şi o activitate de comerţ, valoarea adăugată a întregii activităţi se determină prin însumarea diferenţei dintre valoarea producţiei exerciţiului (Qe) şi consumurile intermediare (M), cu valoarea marjei comerciale (Mc):

McMQeQa +−= Marja comercială reprezintă diferenţa dintre valoarea mărfurilor vândute (Qv) şi costul acestora (Cv), respectiv:

CvQvMc −=

2. Metoda aditivă presupune însumarea tuturor elementelor constitutive ale valorii adăugate, şi anume: - cheltuielile efectuate cu remunerarea forţei de muncă (fondul de salarii şi cheltuielile cu asigurările sociale aferente fondului de salarii, conform reglementărilor în vigoare); - valoarea amortizărilor; - valoarea impozitelor şi taxelor; - valoarea profitului. Prin analiza diagnostic a valorii adăugate se obţin informaţii despre nivelul de performanţă tehnico-productivă, economică şi financiară al activităţilor economice. La nivelul economiei naţionale, prin analiza valorii adăugate, se poate determina contribuţia agenţilor economici la consolidarea financiară a bugetului de stat. Analiza diagnostic a valorii adăugate acoperă următoarele aspecte: - analiza dinamicii şi structurii acesteia; - analiza corelaţiei statice şi dinamice dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului; - analiza sub aspect factorial. Pe baza rezultatelor analizei diagnostic a valorii adăugate se iau toate deciziile necesare în vederea creşterii productivităţii muncii şi reducerea consumurilor de la terţi, respectându-se în acelaşi timp calitatea producţiei, element esenţial în competiţia concurenţială. Prin prisma ultimului indicator, analiza valorii adăugate ne poate conduce la concluzii privind necesitatea retehnologizării şi modernizării procesului de producţie.


35

2.3.1. ANALIZA STRUCTURII ŞI DINAMICII VALORII ADĂUGATE

Analiza valorii adăugate se poate face, fie sub aspectul modului de realizare a prevederilor, fie în dinamică (faţă de o perioadă precedentă). Studiul valorii adăugate prin urmărirea dinamicii sale şi prin gradul de realizare a valorii previzionate, creează premisele explicării modificărilor intervenite în structura sa şi posibilitatea direcţionării evoluţiei viitoare. Analiza valorii adăugate sub aspect structural urmăreşte determinarea ponderii pe care o au în componenţa acesteia elementele structurale utilizate în calculul indicatorului prin metoda aditivă, respectiv fondul de salarii şi fiecare categorie de cheltuieli cu asigurările sociale aferente fondului de salarii, amortizarea mijloacelor fixe, taxele şi impozitele, precum şi profitul. În ceea ce priveşte cheltuielile cu personalul şi amortizarea se urmăreşte menţinerea acestora sub limitele previzionate. Analiza structurală este combinată cu analiza dinamică, în scopul urmării evoluţiei în timp a fiecărui element component. Este o condiţie esenţială ca ponderea structurală a unor cheltuieli, ce pot fi riguros controlate să scadă, acest lucru reflectându-se favorabil în creşterea profitului ca element component al valorii adăugate.

2.3.2. ANALIZA CORELAŢIILOR STATICE ŞI DINAMICE DINTRE VALOAREA ADĂUGATĂ ŞI PRODUCŢIA

EXERCIŢIULUI Corelaţia statică: Corelaţia statică considerată optimă dintre valorile pe care le iau cei doi indicatori în acelaşi interval de timp este dată de o valoare cât mai apropiată de 1 a inegalităţii:

)1,0(QeQa ∈

Corelaţia dinamică: Corelaţia dinamică considerată optimă dintre indicii de creştere a celor doi indicatori este dată de inegalitatea: IQa >IQe

2.3.3. ANALIZA FACTORIALĂ A VALORII ADĂUGATE Pentru adâncirea analizei valorii adăugate, prin evidenţierea factorilor care pot conduce la modificarea acesteia, se utilizează analiza factorială. Modelul propus spre studiu este specific întreprinderilor care desfăşoară activitate de producţie sau prestări servicii.


36

Indicatorii în funcţie de care se determină factorii de influenţă sunt: producţia exerciţiului, consumuri de la terţi, numărul de salariaţi şi timpul lucrat de fiecare salariat. Sistemul de factori se compune din factori cu influenţă directă, care sunt producţia exerciţiului şi valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului şi factori cu influenţă indirectă de rang I, care sunt fondul total de timp lucrat şi productivitatea muncii. La rândul său, productivitatea muncii este influenţată de evoluţia factorilor indirecţi de rang II, numărul de salariaţi şi timpul lucrat de fiecare salariat. Realizarea analizei factoriale a valorii adăugate presupune urmărirea etapelor prezentate în continuare: 1. Modelul analizei: Pornind de la formula de determinare a valorii adăugate:

MQeQa −= , se dă factor comun forţat Qe şi se obţine: yQe

Qe

M1QeQa ⋅=

−⋅= (1)

în care: Qe reprezintă valoarea producţiei exerciţiului; M reprezintă cheltuieli cu materialele aferente producţiei exerciţiului;

Qe

M1y −= reprezintă valoarea adăugată la 1 leu producţie a

exerciţiului. Pentru determinarea legăturii dintre factorii direcţi şi cei indirecţi, vom pleca de la unul dintre modurile de scrierea a productivităţii muncii:

TWhQeT

QeWh ⋅=⇒= ,

Relaţia obţinută va fi înlocuită în formula: yQeQa ⋅= ,

şi vom obţine yWhTQa ⋅⋅= (2) în care: Wh reprezintă productivitatea orară a muncii; T reprezintă fondul total de timp muncit; Folosind scrierea fondului total muncit, ca: tNT ⋅= , prin înlocuire în formula (2) se obţine: yWhtNQa ⋅⋅⋅= (3) în care: N reprezintă numărul mediu de salariaţi;


37

t reprezintă timpul mediu muncit/salariat. Principalii factori care influenţează valoarea adăugată, sunt: valoarea producţiei exerciţiului (Qe), valoarea adăugată medie ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului ( y ). Valoarea producţiei exerciţiului este, la rândul său, influenţată de utilizarea fondului de timp de muncă, de productivitatea orară a muncii, de utilizarea potenţialului uman. În schema sinoptică sunt prezentaţi factorii de influenţă ordonaţi după modul în care îşi exercită influenţa (factori direcţi şi indirecţi), precum şi după natura lor (cantitativi şi calitativi), în vederea aplicării metodei substituţiei: Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate: (1) (2) (3)

2. Cuantificarea influenţei factorilor: Creşterea valorii adăugate se datorează influenţei următorilor factori direcţi: 1. Variaţia valorii producţiei exerciţiului:

( ) 0010001QaQe yQeQeyQeyQe ⋅−=⋅−⋅=∆

care se datorează influenţei următorilor factori indirecţi: 1.1 Variaţia fondului total de timp de muncă:

( ) 0001000001QaT yWhTTyWhTyWhT ⋅⋅−=⋅⋅−⋅⋅=∆

care, la rândul său se datorează: 1.1.1 Variaţia numărului mediu de salariaţi:

( ) 0000100000001QaN yWhtNNyWhtNyWhtN ⋅⋅⋅−=⋅⋅⋅−⋅⋅⋅=∆

1.1.2 Variaţia numărului mediu de ore/salariat: ( ) 0001100010011

Qat yWhttNyWhtNyWhtN ⋅⋅−⋅=⋅⋅⋅−⋅⋅⋅=∆

Verificarea corelaţiei calculelor pentru factorii indirecţi de grad 2:

Qa

t

Qa

N

Qa

T ∆+∆=∆

Qa

yQe

N t

T Wh


38

1.2 Variaţia productivităţii medii orare:

( ) 0011001011QaW yWhWhTyWhTyWhT ⋅−⋅=⋅⋅−⋅⋅=∆


QaW

QaT

QaQe ∆+∆=∆

2. variaţia valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului:

( )0110111

Qa

yyyQeyQeyQe −⋅=⋅−⋅=∆


Qay

QaQeQa ∆+∆=∆

Aplicaţie pentru analiza factorială a valorii adăugate Să se efectueze analiza factorială a valorii adăugate, folosind datele din tabelul de mai jos:

Nr.

crt. Specificaţie

Sim-

bol U.M.

Realizat în

anul

precedent

(P0)

Realizat în

anul

curent

(P1)

1. Valoarea adăugată Qa lei 19.000 54.600 2. Producţia exerciţiului Qe lei 79.000 112.600

3. Consumuri de la terţi (stocuri şi servicii)

M lei 60.000 58.000

4. Numărul mediu de salariaţi N persoane 500 550

5. Numărul mediu scriptic de ore/salariat t

ore/ persoană

1.800 1.840

6. Fondul total de timp muncit T ore 900.000 1.012.000 7. Productivitatea medie orară Wh lei/oră 0,087 0,113

8. Valoarea adăugată medie la 1 leu producţie lei 0,24 0,48

Tabelul nr. 2.8: Factorii de influenţă ai valorii adăugate Rezolvare: Analiza factorială a valorii adăugate va fi efectuată respectând următoarele etape: - Determinarea modelului analizei - ca relaţie matematică între factorii care influenţează variaţia Valorii adăugate şi a schemei sinoptice a sistemului de factori determinat anterior;


39

- Cuantificarea acţiunii factorilor direcţi şi indirecţi care au determinat dinamica Valorii adăugate; - Diagnosticarea situaţiei constatate. 1. Modelul analizei:

Determinarea modelului matematic se face utilizând succesiunea prezentată anterior, obţinându-se relaţiile: yQe

Qe

M1QeQa ⋅=

−⋅= (1)

yWhTQa ⋅⋅= (2) yWhtNQa ⋅⋅⋅= (3) 2. Cuantificarea influenţei factorilor:

lei 35.600=19.00054.600=QaQa=∆Qa 01 −− Creşterea valorii adăugate se datorează influenţei următorilor factori direcţi: 1. Variaţiei valorii producţiei exerciţiului:

( ) =yQeQe=yQeyQe=∆ 0010001

Qa

Qe ⋅−⋅−⋅

( ) lei 8.064=79.000

60.000 179.000112.600=

−⋅− ,

care de datorează influenţei următorilor factori indirecţi de grad 1: 1.1 variaţiei fondului total de timp de muncă:

( ) =yWhTT=yWhTyWhT=∆ 0001000001QaT ⋅⋅−⋅⋅−⋅⋅

( ) lei 2.359,46=79.000

60.000 1

900.000

79.000900.0001.012.000=

−⋅⋅− ,

care, la rândul său se datorează: 1.1.1 variaţiei numărului mediu de salariaţi:

( ) =yWhtNN=yWhtNyWhtN=∆ 0000100000001QaN ⋅⋅⋅−⋅⋅⋅−⋅⋅⋅

( ) lei1.896=79.000

60.000 1

900.000

79.000.800 1500550=

−⋅⋅⋅−

1.1.2 variaţiei numărului mediu de ore/salariat:

( ) =yWhttN=yWhtNyWhtN=∆ 0001100010011

Qa

t ⋅⋅−⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅

( ) lei463,46=79.000

60.000 1

900.000

79.000.800 1.840 1550=

−⋅⋅−⋅


lei 2.359,46=463,46 1.896=∆QaT +

1.2 variaţiei productivităţii medii orare:


40

( ) =yWhWhT=yWhTyWhT=∆ 0011001011

Qa

W ⋅−⋅⋅⋅−⋅⋅

lei5.704,54=79.000

60.000 1

900.000

79.000

1.012.000

112.6001.012.000=

−⋅

−⋅


lei 8.064=5.704,462.359,46=∆QaQe +

2. Variaţiei valorii medii adăugate ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului:

( )=yyQe=yQeyQe=∆ 0110111

Qa

y−⋅⋅−⋅

lei 27.536=79.000

60.000 1

112.600

58.000 1112.600=

−−

−⋅


lei 35.600=27.5368.064=∆Qa + 3.Schema sinoptică a analizei factoriale a valorii adăugate, cu înlocuirea valorilor obţinute: 4. Diagnosticul situaţiei constatate: Valoarea adăugată este considerată un indicator valoric important deoarece reflectă nivelul valorii nou create de întreprindere prin activitatea productivă desfăşurată, modul de utilizare a potenţialului tehnico-productiv şi modul de comercializare a produselor realizate. Pe baza rezultatelor analizei factoriale efectuate poate fi conturat un diagnostic sintetic şi unul analitic. 4.1 Diagnostic sintetic: În contextul sistemului factorial care a stat la baza analizei dinamicii valorii adăugate (Qa), precum şi în conformitate cu necesitatea creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele constatări: - valoarea adăugată a înregistrat faţă de anul precedent o creştere cu 35.600 lei, adică în procente cu 187,36%, ceea ce

Qa (35.600 lei)

y (27.536 lei) Qe (8.064 lei)

N (1.896 lei) t (463,46 lei)

T (2.359,46 lei) Wh (5.704,54 lei)


41

reprezintă o dinamică pozitivă atâta timp cât rata anuală a inflaţiei este mai mică decât acest procent; - creşterea valorii adăugate s-a datorat atât acţiunii favorabile a factorului cantitativ – valoarea producţiei exerciţiului, cât şi a factorului calitativ – valoarea adăugată la 1 leu producţia exerciţiului.

4.2 Diagnostic analitic: Explicarea şi aprecierea argumentată a sensului şi intensităţii acţiunii celor doi factori direcţi asupra dinamicii valorii adăugate trebuie să ia în considerare atât conexiunile şi mecanismele sistemului cauzal în care au fost antrenaţi, cât mai ales necesitatea creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită. Influenţa pozitivă de 8.064 lei exercitată de către producţia exerciţiului asupra dinamicii valorii adăugate trebuie explicată în corelaţie cu contribuţia avută de productivitatea muncii şi fondul total de timp muncit. La creşterea valorii producţiei exerciţiului şi implicit a valorii adăugate, a contribuit atât productivitatea muncii ( Qa

W∆ =5.704,54 lei), cât și evoluţia fondului total de timp muncit având un impact pozitiv ( Qa

T∆ = 2.356,46 lei). Factorii indirecţi care au dus la evoluţia pozitivă a fondului de timp muncit sunt numărul mediu de salariaţi şi numărul de ore/salariat. Indicele de creştere al valorii adăugate de 287,36% a fost superior indicelui de creştere a producţiei exerciţiului (142,53%); un asemenea decalaj dintre ritmul de creştere a celor doi indicatori confirmă că întreprinderea studiată şi-a luat măsuri nu numai în ceea ce priveşte creşterea volumului fizic al producţiei, ci şi în ceea ce priveşte raţionalizarea consumurilor externe la nivelul minim care să permită păstrarea calităţii produselor finite.


42

Capitolul 3

ANALIZA CHELTUIELILOR ÎN ÎNTREPRINDERI PRIVATE SAU PUBLICE


După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 3, studenţii vor avea cunoştinţele

necesare pentru:

- definirea, rolul, necesitatea şi importanţa studierii cheltuielilor întreprinderilor

în cadrul analizei economico - financiare;

- conţinutul procesului de analiză, precum şi diferite metode cu care operează

analiza analiza economico – financiară în cadrul cheltuielilor întreprinderilor;

- etapele activităţii de analiză economico – financiară în cadrul cheltuielilor

întreprinderilor; - sistemul de indicatori cu care acţionează analiza economico – financiară financiară în cadrul cheltuielilor întreprinderilor.

Cheltuielile şi veniturile la nivelul întreprinderilor private sau

publice reflectă o arie vastă de fenomene economico – financiare legate de consumul şi utilizarea factorilor de producţie: resursele materiale, resursele umane şi financiare şi recuperarea acestora, precum şi eficienţa alocării veniturilor şi utilizării cheltuielilor atât pentru acţiuni economice, cât şi pentru acoperirea nevoilor sociale ale statului în cazul întreprinderilor publice.

Analiza cheltuielilor şi veniturilor întreprinderilor private sau publice, trebuie să ocupe un rol important în managementul intern, deoarece de modul de utilizare a resurselor private şi publice, depind performanţele economico-financiare.

Întreprinderile private sunt acele unităţi economice cu capital privat producătoare sau prestatoare de servicii, ce se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce anumite bunuri, de a oferi servicii sau executa lucrări, de a se conduce şi gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa financiară şi sunt organizate în: societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi pe acţiuni, societăţi în comandită pe acţiuni, societăţi agricole şi societăţi cu răspundere limitată, conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.

Întreprinderile publice sunt acele unităţi economice de stat cu capital public sau mixt, producătoare sau prestatoare de servicii ce se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o


43

funcţionalitate şi organizare tehnologică, prin capacitatea de a produce anumite bunuri, de a oferi servicii sau executa lucrări, de a se conduce si gestiona raţional, precum şi prin autonomia sa financiară, funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale sau alte ramuri stabilite de Guvern şi sunt organizate în regii autonome, societăţi comerciale cu capital integral de stat sau mixt, alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome, companii şi societăţi naţionale, conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Principalele probleme avute în vedere la analiza cheltuielilor şi veniturilor întreprinderilor private sau publice se referă la:

-analiza cheltuielilor totale aferente veniturilor totale ale întreprinderilor private sau publice;

-analiza factorială a cheltuielilor de exploatare aferente veniturilor de exploatare ale întreprinderilor private sau publice;

-analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 de lei cifră de afaceri ale întreprinderilor private sau publice;

-analiza factorială a cheltuielilor variabile ale întreprinderilor private sau publice;

-analiza factorială a cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private sau publice;

-analiza factorială a cheltuielilor cu forţa de muncă ale întreprinderilor private sau publice;

3.1. Sistemul cheltuielilor întreprinderilor private sau publice

Realizarea obiectului de activitate a fiecărei întreprinderi presupune utilizarea factorilor de producţie, respectiv a resurselor materiale, resurselor umane şi a capitalului. O parte din aceste resurse se consumă, o alta se depreciază treptat (amortizare), iar alte resurse (resursele umane) trebuie remunerate. Expresia banească a consumului factorilor de producţie: material, uman, capital determinate de obţinerea şi desfacerea bunurilor materiale, executarea de lucrări şi prestarea de servicii reprezintă cheltuieli sau consumuri necesare obţinerii veniturilor. Conform prevederilor Legii contabilităţii nr. 82 / 1991 cheltuiala reprezintă orice consum de muncă vie şi materializată în scopul servirii unui domeniu economic productiv sau comercial în scopul prevederii unui obiectiv operativ, operaţii în urma căreia elementele îţi schimbă forţa fizică şi potenţială de venit, bunuri sau servicii cu dese valori de întrebuinţare respectiv alte valori.


44

După natura activităţii lor în cadrul contului de profit sau pierdere cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli din activitatea de exploatare: - cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale auxiliare, combustibili, ambalaje, piese de schimb şi alte materiale consumabile; - cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi; redevenţe; locaţii de gestiune şi chirii; studii şi cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contractele de cercetare, etc.; - cheltuieli cu personalul; - alte cheltuieli de exploatare; • Cheltuieli din operaţiuni financiare: - pierderile din creanţe legate de participaţii; - pierderile din vânzarea titlurilor de plasament; - diferenţele nefavorabile de curs valutar din operaţiunile curente şi disponibilităţile în devize; - dobânzile curente aferente împrumuturilor primite si altor datorii privind exerciţiul în curs; - sconturile acordate clienţilor; alte cheltuieli financiare (pierderi din creanţe de natură financiară şi altele); • Cheltuieli din operaţiuni extraordinare: - operaţiuni de gestiune: despăgubiri, amenzi, perisabilităţi şi lipsuri de inventar, donaţii şi subvenţii acordate, inclusiv prelevările şi donaţiile făcute în scopuri umanitare, precum şi pentru sprijinirea activităţilor sociale, culturale şi sportive, pierderi din debitori diverşi; - operaţiuni de capital (valoarea contabilă a imobilizărilor cedate şi alte cheltuieli extraordinare); • Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele: amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale. • Cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii. După comportamentul lor faţă de volumul producţiei cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuielile variabile: elemente de cheltuieli care se modifică odată cu variaţia volumului de activitate (cheltuielile cu materiile prime, materialele, salariile personalului, serviciile şi lucrările executate de terţi); • Cheltuieli fixe: sunt acele cheltuieli care care nu se modifică odată cu variaţia volumului de activitate (cheltuielile cu amortizarea, generale şi comune ale întreprinderii);


45

După modul de identificare şi repartizare pe purtători de cheltuieli sau produs, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli directe: sunt determinate de consumul de factori care se regăsesc în produsul respectiv; • Cheltuieli indirecte: sunt cheltuielile generale ale întreprinderii care participă la desfăşurarea procesului de activitate, dar nu se pot individualiza pe produs.

După conţinutul lor, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli materiale: sunt datorate consumului de mijloace materiale; • Cheltuieli cu salariile: sunt cheltuielile ale întreprinderii cu remunerarea şi consumul potenţialului uman de care dispune. În cadrul instuţiilor publice, conform IPSAS 1, cheltuielile sunt definite ca descreşteri ale beneficiilor economice sau ale potenţialului de servicii în timpul perioadei de raportare sub formă de ieşiri sau de consum de active sau apariţii de datorii care au ca rezultat descreşteri în activele nete/capitaluri proprii, altele decât cele legate de distribuirile către proprietari.

După componenţa lor, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli simple: sunt formate dintr-un singur element de cheltuială: cheltuielile cu materiile prime, cheltuieli cu salariile, etc.; • Cheltuieli complexe: sunt formate din mai multe elemente de cheltuieli: cheltuielile de administraţie şi conducere, cheltuieli pe secţii de producţie, etc.;

După legătura lor cu procesul de producţie, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli tehnologice: sunt dependentede desfăşurarea procesului de producţie: consumurile cu materiile prime şi materialele, cheltuieli cu salariile personalului direct productiv, consumurile de combustibil, energie şi apă, etc.; • Cheltuieli de regie: nu sunt dependente în mod direct de procesul productiv: cheltuielile de administraţie şi conducere, cheltuieli cu întreţinerea spaţiului productiv, etc.; După necesităţile asigurării costurilor de producţie, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli clasificate pe elemente primare: materiile prime şi materialele de bază şi auxiliare, cheltuieli cu salariile personalului şi


46

contribuţiile aferente, consumurile de combustibil, energie şi apă, amortizarea, etc.; • Cheltuieli clasificate pe articole de calculaţie: cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, cheltuieli cu desfacerea, cheltuieli generale de administraţie, etc.; După modalitatea în care participă la crearea de non-valori, cheltuielile întreprinderilor private sau publice se pot clasifica în: • Cheltuieli neproductive: reprezintă acele cheltuieli care se datorează existenţei unor lipsuri pe linia organizării şi conducerii producţiei, precum şi a întreprinderii în ansamblul său, fiind consecinţa proastei gospodăriri a materialelor, încălcări ale disciplinei tehnologice: pierderi din rebuturi, pierderi din întreruperi de activităţi cheltuieli cu salariile personalului şi contribuţiile aferente, consumurile de combustibil, energie şi apă, amortizarea, etc.; • Cheltuieli productive: reprezintă acele cheltuieli ce au drept rezultat crearea de non-valori, incluzând totalitatea cheltuielilor efectuate în vederea desfăşurării normale a procesului de fabricaţie; După natura activităţii şi destinaţia lor cheltuielile instituţiilor publice se grupează în: • Cheltuielile operaţionale ale instituţiilor publice: - cheltuielile privind stocurile se referă la consumurile de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura obiectelor de inventar consumate de instituţiile publice în scopul desfăşurării activităţii proprii, precum şi consumurile de produse monopol de stat; - cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi în scopul asigurării condiţiilor normale de desfăşurare a activităţii instituţiei: lucrări de întreţinere şi reparaţii, cheltuieli cu redevenţele, chirii, prime de asigurare,etc; - cheltuielile cu alte servicii executate de terţi: comisioane şi onorarii plătite de instituţie altor organizaţii, cheltuieli cu transportul bunurilor şi al personalului, cheltuieli cu servicii poştale şi bancare, alte servicii executate de terţi; - cheltuielile cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, se referă la cheltuielile realizate de instituţie pentru impozitele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport, etc; - cheltuielile cu personalul; - alte cheltuieli operaţionale: pierderi din creanţe şi debitori diverşi, cheltuieli legate de cedarea sau dezmembrarea activelor fixe amortizabile, cheltuieli operaţionale de natura cheltuielilor de capital: cheltuielile instituţiei legate de achiziţia sau realizarea în regie proprie de active fixe corporale şi necorporale neamortizabile,


47

cheltuieli cu amortizările şi provizioanele activelor fixe corporale şi necorporale, cheltuieli privind rezerva de stat şi mobilizare; • Cheltuielile financiare ale instiuţiilor publice: - pierderi din creanţe legate legate de participaţii, determinate de plata garanţiilor către alte societăţi – gaze, telefon, energie, care au devenit nerecuperabile; - cheltuieli cu diferenţe de curs valutar; - cheltuieli cu dobânzile plătite pentru împrumuturile instituţiilor publice; - cheltuieli determinate de diferenţele de reevaluare şi diferenţe de curs ale dobânzilor încasate; - dobânzi de transferat Comunităţii Europene; - cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele; - alte cheltuieli financiare; • Cheltuielile extraordinare ale instiuţiilor publice: sunt cheltuieli care apar în instituţie ca urmare a fenomenelor naturale care determină pierderi pe care instituţia nu le-a prevăzut , precum şi cheltuielile legate de valoarea neamortizabilă a activelor fixe scoase din funcţiune înainte de expirarea duratei normale de utilizare; • Alte cheltuieli finanţate de la buget: se referă la cheltuielile efectuate din resurse bugetare provenite din subvenţii de la buget, transferuri consolidabile, transferuri neconsolidabile.

După clasificaţia economică cheltuielile instituţiilor publice se grupează în: • Cheltuielile curente ale instituţiilor publice: cheltuieli cu salariile, cheltuieli cu bunurile şi serviciile, dobânzi, subvenţii, fonduri de rezervă, transferuri, asistenţă socială; • Cheltuielile de capital ale instituţiilor publice: cheltuielile cu investiţiile din cadrul instituţiilor publice; • Operaţiunile financiare: cheltuieli cu împrumuturile acordate şi cu rambursările de credite; • Rezerve, excedent/deficit.

3.2. ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERILOR

PRIVATE SAU PUBLICE

Funcţionarea în condiţii de eficienţă a întreprinderilor private sau publice, în contextul economiei de piaţă, reprezintă un obiectiv important care contribuie la definirea şi realizarea scopului fundamental al activităţii lor; întreprinderea trebuie să-şi dimensioneze şi să-şi aşeze activitatea proprie pe criterii economice care au în vedere gestionarea cu maximă eficienţă a tuturor resurselor de care dispun sau pe care şi le procură.


48

Reducerea cheltuielilor reprezintă o permanentă preocupare, deoarece reprezintă principala formă de îmbunătăţire a performanţelor întreprinderilor, cu asigurarea în continuare a creşterii calităţii produselor sau serviciilor oferite.

3.2.1. ANALIZA CHELTUIELILOR TOTALE AFERENTE VENITURILOR TOTALE ALE ÎNTREPRINDERILOR

PRIVATE SAU PUBLICE

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale vizează evoluţia lor şi factorii ce o determină, cu scopul identificării căilor de sporire a rentabilităţii, pentru evaluarea şi diminuarea acestora în viitor, pentru luarea tuturor deciziilor şi măsurilor necesare reducerii acestora, în vederea obţinerii rezultatelor dorite.

Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea după natura activităţii acestora, în conformitate cu structura utilizată în „Contul de profit sau pierdere al Bilanţului Contabil”. Se va urmări:

− calculul ponderii fiecărui tip de cheltuială, conform clasificării din contul de profit sau pierdere (cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale) în total cheltuieli;

− analiza dinamicii structurii cheltuielilor, prin compararea dinamicii fiecărui element de structură (cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale) cu dinamica cheltuielilor totale;

− analiza dinamicii fiecărui element de structură a cheltuielilor (cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare şi cheltuieli excepţionale) prin raportarea la indicatorul simetric de structură pentru venituri (venituri din exploatare, venituri financiare şi venituri excepţionale);

− analiza dinamicii structurii cheltuielilor prin raportarea la un indicator global de venit, de obicei cifra de afaceri;

− analiza dinamicii eficienţei fiecărui element de structură prin raportarea la 1.000 lei cifră de afaceri.

Analiza evoluţiei cheltuielilor aferente veniturilor totale se face

prin determinarea şi analiza indicatorilor: - rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuielile

totale la 1.000 lei venituri totale; - rata de eficienţă a cheltuielilor totale aferente veniturile totale;

\


49

1. Rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuielile

totale la 1.000 lei venituri totale, are următorul model de analiză:

R Ct/1000Vt = ⋅Vt

Ct1.000 = ⋅

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vi

Ci

1

1 1.000,

unde:

- R Ct/1000Vt - rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale sau cheltuielile totale la 1.000 lei venituri totale; - Cht – cheltuielile totale pe cele trei domenii de activitate: exploatare, financiară şi extraordinară; - Vt – veniturile totale pe cele trei domenii de activitate: exploatare, financiară şi extraordinară; sau având în vedere veniturile şi cheltuielile firmei pe activităţi:

R Ct/1000Vt = 100

1∑

=

⋅n

i

rcigi

, iar

gi = 100⋅Vt

Vi şi rci = ⋅

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vi

Ci

1

1 1.000

unde: - gi – reprezintă structura veniturilor pe categorii de activităţi; - rci – reprezintă rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de activităţi;

- ∑=

n

i

Ci1

- reprezintă suma cheltuielilor pe categorii de activităţi;

- ∑=

n

i

Vi1

- reprezintă suma veniturilor pe categorii de activităţi.

Modificarea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale se datorează modificării structurii veniturilor (gi) şi a ratei de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de activităţi (rci), drept urmare scăderea acesteia generează creşterea eficienţei cu care s-au consumat resursele factorilor de producţie. 2.Rata de eficienţă a cheltuielilor totale aferente veniturile

totale poate fi determinată şi analizată: 2.1. La nivelul fiecărei categoriei sintetice de cheltuieli sau venituri:

ri = Vi

Ci,


50

unde: - ri – rata de eficienţă a grupei sintetice de cheltuieli I; - Ci – nivelul absolute al cheltuielilor aferente grupei sintetice de cheltuieli i; - Vi – nivelul absolute al veniturilor aferente grupei sintetice de venituri i; Indicatorul ri poate lua valori subunitare sau supraunitare, iar pentru ca întreprinderea să realizeze o activitate economică eficientă, mărimea acestuia trebuie să fie subunitară. 2.2. La nivelul de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli sau venituri, ca rată medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente veniturile totale:

R Ct/Vt =

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vi

Ci

1

1

unde:

- ∑=

n

i

Ci1

- reprezintă suma cheltuielilor pe categorii de activităţi;

- ∑=

n

i

Vi1

- reprezintă suma veniturilor pe categorii de activităţi.

Indicatorul R Ct/Vt, poate lua valori subunitare sau supraunitare, iar pentru ca întreprinderea să realizeze o activitate economică eficientă, mărimea acestuia trebuie să fie subunitară. ��Aplicaţie pentru analiza structurii cheltuielilor totale la

1.000 lei venituri totale Pe baza informaţiilor din tabelul nr. 3.1., să se determine şi să se analizeze: a) ratele de eficienţă ale cheltuielilor, respective ratele individuale şi rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente venituri totale; b) rata medie de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri, pe grupe de cheltuieli şi la total. - lei- Nr.

Crt. Natura activităţii

Cheltuieli Venituri

[P0] [P1] [P0] [P1]

1 Activitatea de exploatare 8.000 8.500 9.000 9.500 2 Activitatea financiară 4.000 4.500 4.500 5.000 3 Activitatea extraordinară 500 750 550 800 TOTAL 12.500 13.750 14.050 15.300 Rezolvare: a) 1.Ratele de eficienţă individuale ale cheltuielilor: - pentru cheltuielile de exploatare: re0 = Ce0 / Ve0 = 8.000/9.000 = 0,888;


51

re1 = Ce1 / Ve1 = 8.500/9.500 = 0,895; - pentru cheltuielile financiare: rf0 = Cf0 / Vf0 = 4.000/4.500 = 0,888; rf1 = Cf1 / Vf1 = 4.500/5.000 = 0,900; - pentru cheltuielile extraordinare: rex0 = Cex0 / Vex0 = 500/550 = 0,909; rex1 = Cex1 / Vex1 = 750/800 = 0,938; 2.rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale aferente venituri totale:

R Cht/Vt0 =

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vi

Ci

1

1

0

0 = 12.500/14.050 = 0,890;

R Cht/Vt1 =

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vi

Ci

1

1

1

1 = 13.750/15.300 = 0,899;

Concluzii pentru punctul a) : - în cazul cheltuielilor de exploatare, ratele de eficienţă sunt subunitare, ceea ce conduce la creşterea veniturilor din exploatare pe seama modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent; - în cazul cheltuielilor financiare, ratele de eficienţă sunt subunitare, ceea ce conduce la creşterea veniturilor financiare pe seama modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent, datorită scăderii dobânzilor către bănci; - în cazul cheltuielilor extraordinare, ratele de eficienţă sunt subunitare, ceea ce înseamnă că nivelul acestora a fost mai mic decât cel al veniturilor extraordinare, atât în anul precedent, cât şi în anul curent; - la nivel de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli, mărimile ratelor sunt subunitare (aspect pozitiv), iar ponderea cea mai mare este deţinută de cheltuielile de exploatare. b) 1.Rata medie de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri pe grupe de cheltuieli: - pentru cheltuielile de exploatare: re0(1000) = (Ce0 / Ve0) x 1.000 = (8.000/9.000) x 1.000 = 888 cheltuieli la 1.000 lei venituri; re1(1000) = (Ce1 / Ve1) x 1.000 = (8.500/9.500) x 1.000 = 895 cheltuieli la 1.000 lei venituri; - pentru cheltuielile financiare: rf0(1000) = (Cf0 / Vf0) x 1.000 = (4.000/4.500) x 1.000 = 888 cheltuieli

la 1.000 lei venituri; rf1(1000) = (Cf1 / Vf1) x 1.000 = (4.500/5.000) x 1.000 = 900 cheltuieli

la 1.000 lei venituri;


52

- pentru cheltuielile extraordinare: rex0(1000) = (Cex0 / Vex0) x 1.000 = (500/550) x 1.000 = 909 cheltuieli

la 1.000 lei venituri; rex1(1000) = (Cex1 / Vex1) x 1.000 = (750/800) x 1.000 = 938 cheltuieli

la 1.000 lei venituri; 2.rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale:

R Ct/1000Vt0 = ⋅0

0

Vt

Ct1.000 = (12.500/14.050) x 1.000 = 890

cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale pentru anul precedent;

R Ct/1000Vt1 = ⋅1

1

Vt

Ct1.000 = (13.750/15.300) x 1.000 = 899

cheltuielilor totale la 1.000 lei venituri totale pentru anul curent; Concluzii pentru punctul b) : - în cazul cheltuielilor de exploatare, ratele medii de eficienţă a cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce conduce la creşterea veniturilor din exploatare pe seama modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent; - în cazul cheltuielilor financiare, ratele medii de eficienţă a cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce conduce la creşterea veniturilor financiare pe seama modificării ratei de eficienţă pentru anul precedent, datorită scăderii dobânzilor către bănci; - în cazul cheltuielilor extraordinare, ratele medii de eficienţă a cheltuielilor la 1000 lei venituri sunt sub 1000, ceea ce înseamnă că nivelul acestora a fost mai mic decât cel al veniturilor extraordinare, atât în anul precedent, cât şi în anul curent; - la nivel de ansamblu a celor trei grupe sintetice de cheltuieli, mărimile ratelor sunt sub 1000 (aspect pozitiv), iar ponderea cea mai mare este deţinută de cheltuielile de exploatare. 3.2.1.1. Analiza cheltuielilor de exploatare ale întreprinderilor private sau

publice

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai importantă în cadrul cheltuielilor totale, cuantumul lor fiind în strânsă legătură cu realizarea obiectivului de activitate al întreprinderii. Acest tip de cheltuieli cuprind totalitatea cheltuielilor necesare derulării unui ciclu de exploatare, respectiv achiziţionării resurselor materiale şi umane, servicii necesare procesului de producţie pentru obţinerea de produse finite, stocarea şi livrarea acestora pentru reluarea ciclului de exploatare.


53

3.2.1.1.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor de exploatare

Analiza cheltuielilor se va efectua în conformitate cu clasificarea după natura acestora, în conformitate cu structura utilizată în „Contul de profit sau pierdere al Bilanţului Contabil”. Se va urmări: − calculul ponderii fiecărui tip de cheltuială de exploatare în total cheltuieli de exploatare; − analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare, prin compararea dinamicii fiecărui element de structură cu dinamica cheltuielilor de exploatare totale; − analiza dinamicii fiecărui element de structură a cheltuielilor de exploatare prin raportarea la indicatorul simetric de structură pentru veniturile din exploatare; − analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare prin raportarea la veniturile totale din exploatare; − analiza dinamicii eficienţei fiecărui element de structură a cheltuielilor din exploatare prin raportarea la 1.000 lei cifră de afaceri.

3.2.1.1.2. Analiza factorială a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei

venituri din exploatare

Modele utilizate pentru analiza factorială a cheltuielilor de exploatare sunt: 1.Cheltuieli la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea în considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli de exploatare prezentate:

000.1000.1⋅=

Ve

CeCe iVe

i ,

în care: − Cei

1000Ve - cheltuieli de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare; − Cei - reprezintă categoria de cheltuieli de exploatare; − Ve - reprezintă veniturile totale din exploatare. 2.Evoluţia cheltuielilor de exploatare se face prin determinarea şi analiza indicatorului rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare:

RCe = ⋅

∑

∑

=

=

iVe

Cei

n

i

n

i

1

1 1.000,

în care:


54

RCe – reprezintă nivelul de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare sau rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare; Cei – reprezintă cheltuielile de exploatare pe categorii; Vei – reprezintă veniturile de exploatare pe categorii. sau:

R Ce = 100

1∑

=

⋅n

i

rceigi

, iar

gi = 100⋅Ve

Vei şi rci = ⋅

∑

∑

=

=

n

i

n

i

Vei

Cei

1

1 1.000

unde: - gi – reprezintă structura veniturilor din exploatare pe categorii de activităţi; - rci – reprezintă rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii de activităţi;

- ∑=

n

i

Cei1

- reprezintă suma cheltuielilor de exploatare pe categorii de

activităţi;

- ∑=

n

i

Vei1

- reprezintă suma veniturilor de exploatare pe categorii de

activităţi. Respectând caracterul general al acestei analize, explicarea variaţiei cheltuielilor pentru exploatare va putea fi făcută şi ţinând cont de modelul structural, utilizând formula: Ce = Cmf + Cm + Cls + Citv + Cp + Cae + Cap,

unde: - Ce = total cheltuieli pentru exploatare; - Cmf = cheltuieli privind mărfurile; - Cm = cheltuieli cu materialele; - Cls = cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi; - Citv = cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate; - Cp = cheltuieli de personal; - Cae = alte cheltuieli de exploatare ; - Cap= cheltuieli cu amortizări şi provizioane; Aprecierea variaţiei cheltuielilor pentru exploatare va fi făcută, în primul rând, prin prisma eficienţei economice, indicatorul cheltuieli de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare, reflectând tocmai gradul şi dinamica acestei eficienţe.


55

Cheltuielile de exploatare pot fi analizate de asemenea, în contextul formării veniturilor pe tipuri de venituri şi cheltuieli aferente, şi anume pentru: - producţia vândută; - producţia stocată; - producţia imobilizată. Aplicaţie pentru analiza structurii cheltuielilor de exploatare la

1.000 lei venituri din exploatare Să se analizeze structura cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare, utilizând valorile din tabelul 3.2.: - Lei-

Nr.

Crt

.

Elemente de

cheltuieli

Simbo

l

An

preceden

t

[P0]

An

curen

t

[P1]

Variaţia

∆ P1/ P0

Indici

i %

I P1/ P0

1 Cheltuieli cu materiile prime

Cmf 1.200 1.350 150 112,50

2 Cheltuieli cu combustibilul

Cm 300 250 -50 83,33

3

Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi

Cls 150 130 -20 86,66

4

Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

Citv 100 120 20 120,00

5 Cheltuieli de personal

Cp 500 450 -50 90,00

6 Alte cheltuieli de exploatare

Cae 50 60 10 120,00

7 Cheltuieli cu amortizări şi provizioane

Cap 30 40 10 133,33

8

Total

cheltuieli de

exploatare

Ce 2.330 2.400 70 103,0

0

Tabelul 3.2. – Elemente de structură ale cheltuielilor de exploatare


56

Rezolvare: Analiza dinamicii structurii cheltuielilor de exploatare la 1.000 de lei venituri din exploatare se face în mărimi absolute şi în indici de creştere, astfel pentru analiza dinamicii prin raportarea anului curent la anul precedent, avem: • pe total cheltuieli de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare se înregistrează o creştere cu 70 milioane lei, ceea ce are efecte negative asupra evoluţiei profitului întreprinderii; • la nivelul elementelor de structură se observă: - creşterea cheltuielilor privind mărfurile cu peste 12 %, ca urmare a creşterii preţurilor de achiziţie; - scăderea cheltuielilor cu materialele cu peste 17 %, ca urmare a adoptării unor măsuri de economisire şi de îmbunătăţire a normelor de consum; - scăderea cheltuielilor cu lucrările şi serviciile executate de terţi cu peste 13 %, ca urmare a renunţări la externalizarea unor servicii prestate de terţi; - creşterea cheltuielilor cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate cu peste 20 %, ca urmare a creşterii cotelor de impunere, datorate modificărilor politicii fiscale a statului; - scăderea cheltuielilor cu personalul cu peste 10 %, ca urmare a utilizării mai eficiente a forţei de muncă, dar şi a investiţiilor realizate; - creşterea cheltuielilor cu amortizările şi provizioanele cu peste 33 %, ca urmare a investiţiilor realizate;

3.2.1.1.3. Analiza factorială a cheltuielilor de exploatare la 1.000 lei cifră de afaceri

Principala componentă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri din exploatare o reprezintă nivelul cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri. Cifra de afaceri (CA) este indicatorul care cuprinde suma totală a veniturilor din operațiunile comerciale efectuate de firmã, respectiv din vânzarea mărfurilor și produselor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor într-o perioadă de timp determinată, reprezintă volumul total al afacerilor unei firme, evaluate la prețurile pieţei, respectiv încasările totale. Cheltuielile de exploatare reprezintă ponderea cea mai semnificativă în cadrul cheltuielilor de producţie, în timp ce partea cea mai importantă din veniturile din exploatare se regăseşte în cifra de afaceri. De aceea, rezultatele analizei factoriale a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri sunt considerate semnificative pentru analiza evoluţia cheltuielilor de exploatare raportate la veniturile din


57

exploatare. Indicatorii în funcţie de care se construieşte modelul de analiză factorială sunt: − producţia vândută exprimată în costuri de producţie (∑ ⋅ cq );

− producţia vândută exprimată în preţuri de vânzare (∑ ⋅pq );

− producţia vândută în anul curent exprimată în costuri de producţie din anul precedent (

01 cq∑ ⋅ );

− producţia vândută în anul curent exprimată în preţuri de vânzare din anul precedent (

01 pq∑ ⋅ ). 1.Modelul matematic şi respectiv schemă sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

( ) .000 1⋅⋅

⋅

∑∑

pq

cq=C CA .000 1 ,

2.Factorii de influenţă identificaţi sunt:

− cantitatea vândută (q); − preţul unitar de vânzare (p); − costul unitar de producţie (c).

3.Schema sinoptică:

4.Cuantificarea acţiunii factorilor: ( ) ( ) ( )

=CC=∆CCA .000 1CA .000 1CA .000 1

01 −

.000 1.000 100

00

11

11⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

pq

cq

pq

cq=

Evoluţia cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori: 1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute):

( ).000 1.000 1

00

00

01

01⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

q

2.variaţiei preţului unitar de vânzare:

( ).000 1.000 1

01

01

11

01⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

p

q

(cantitatea vândută)

p

(preţul unitar de vânzare)

c

(cost unitar de producţie)

( )CA 1.000C


58

3.variaţiei costului unitar de producţie:

( ).000 1.000 1

11

01

11

11⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

c

5.Corelaţia calculelor: ( ) ( ) ( ) ( )CA .000 1

C

c

CA .000 1C

p

CA .000 1C

q

CA .000 1∆∆∆=∆C ++

Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei

cifră de afaceri

Se cunosc următoarele valori pentru producţia vândută şi cheltuielile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere care desfăşoară activitate productivă (valoarea producţiei vândute corespunde cu cifra de afaceri), conform tabelului 3.3. Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri. – lei –

Nr. crt. Indicatori Simboluri Realizat

2008

Realizat

2009

1 Producţia vândută exprimată în costuri de producţie

∑ ⋅ cq 100.000 90.000

2 Producţia vândută exprimată în preţuri de vânzare

∑ ⋅pq 115.000 135.000

3 Producţia vândută în anul curent exprimată în costuri de producţie din anul precedent

∑ ⋅ 01 cq - 85.000

4 Producţia vândută în anul curent exprimată în preţuri de vânzare din anul precedent

∑ ⋅ 01 pq - 125.000

Tabelul nr. 3.3: Indicatori pentru analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri Rezolvare:

I. Determinarea eficienţei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de

afaceri:

1. Modelul analizei Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale este:

( ) .000 1⋅⋅

⋅

∑∑

pq

cq=C CA .000 1

2. Cuantificarea acţiunii factorilor


59

Calculul variaţiei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri: ( ) ( ) ( )

=CA .000 1

CCA .000 1

C=∆C01

CA .000 1−

=pq

cq

pq

cq= .000 1 .000 1

00

00

11

11⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei 988202655698667666.000 1115.000

100.000.000 1

135.000

90.000,=,,== −−⋅−⋅

Scăderea cheltuielilor de producţie la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori: 2.1.variaţiei structurii producţiei (cantităţii vândute):

( )=

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

q .000 1.000 100

00

01

01⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei 7589175698680.000 1115.000

100.000.000 1

125.000

85.000,=,== −−⋅−⋅

2.2.variaţiei preţului unitar de vânzare:

( )=

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

p .000 1.000 101

01

11

01⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei 37050080663296.000 1125.000

85.000.000 1

135.000

85.000,=,,== −−⋅−⋅

2.3.variaţiei costului unitar de producţie:

( )=

pq

cq

pq

cq=∆

CA .000 1C

c .000 1.000 111

01

11

11⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei 04273306296676666.000 1135.000

85.000.000 1

135.000

90.000,=,,== −⋅−⋅

3.Verificarea corelaţiei calculelor:

( ) ( ) ( ) ( )CA .000 1C

c

CA .000 1C

p

CA .000 1C

q

CA .000 1∆∆∆=∆C ++

( ) lei 89820204237375057891 ,=,+,,=∆CCA .000 1

−−− 4. Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

q

(-189,57)

p

(-50,37)

c

(37,042)

( )

)898,202(

CA 1.000

−

C


60

5. Diagnostic sintetic

Urmare a sistemului factorial utilizat la analiza dinamicii cheltuielilor la 1.000 lei producţie vândută exprimată în preţ de vânzare (CA) precum şi a necesitatăţii creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele constatări: - cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă de anul precedent o scădere cu 202,898 lei adică în procente cu 23,33 %, fapt ce poate fi apreciat ca o dinamică pozitivă, atâta timp cât rata anuală a inflaţiei este mai mică decât acest procent; - scăderea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri s-a datorat schimbării structurii producţiei fabricate, a modificării preţurilor precum şi a costurilor; - influenţa cea mai mare asupra evoluţiei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri a exercitat-o schimbarea structurii producţiei determinând scăderea acestora cu 189,57 lei. Rezultă că întreprinderea a reuşit să-şi direcţioneze eficient eforturile în vederea alegerii unei structuri mai bune a producţiei ceea ce a determinat scăderea costurilor dar şi o valorificare mai bună a producţiei pe piaţă. - evoluţia preţurilor a determinat scăderea cu 50,37 lei a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o situaţie pozitivă din punct de vedere economico-financiar. - evoluţia costurilor de producţie a dus la creşterea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 37,042 lei.

3.2.2. ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE ŞI FIXE ALE ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE SAU PUBLICE

Pentru obţinerea de venituri întreprinderea utilizează resurse

materiale, umane şi financiare, al căror consum se concretizează prin intermediul cheltuielilor. Asfel, cheltuielile unei întreprinderi private sau publice reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare, efectuat pentru fabricarea şi vânzarea producţiei; nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea întreprinderilor pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea acestora reprezintă un obiectiv principal pentru toţi participanţii la activitatea economică.

După comportamentul lor în funcţie de evoluţia volumului de activitate, cheltuielile se pot delimita în:

-cheltuieli variabile;


61

-cheltuieli fixe. Cheltuielile variabile sunt dependente de evoluţia volumului de

activitate, modificându-se în acelaşi sens cu acesta. În cadrul lor se cuprind: cheltuielile cu materiile prime directe, cheltuieli cu utilităţile, cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi, o parte din cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor etc. Pe unitatea de produs aceste cheltuieli capătă un caracter relativ constant.

Cheltuielile fixe nu depind de volumul de activitate, în anumite limite ale acestuia având caracter constant, sau se modifica in functie de cresterea sau scaderea productiei obtinute in marimi nesemnificative. În cadrul lor se cuprind cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile cu plata salariilor personalului din conducerea şi administrarea întreprinderii, chirii etc. Pe unitatea de produs aceste cheltuieli capătă un caracter variabil, modificându-se în sens invers faţă de evoluţia volumului de activitate.

3.2.2.1. Analiza factorială a cheltuielilor variabile ale întreprinderilor

private sau publice

Analiza cheltuielilor variabile este utilizată pentru: - elaborarea politicilor activităţii de exploatare, precum şi previziuni şi bugete ale costurilor producţiei şi serviciilor; - elaborarea de politici în ceea ce privesc vânzările; - pentru determinarea pragului de rentabilitate. Cheltuielilor variabile se analizează pe baza următorilor indicatori: 1.Cheltuieli variabile la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea în considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli variabile efectuate pentru activitatea de exploatare:

000.1)000.1(⋅=

Ve

cvCv iVe

e ,

în care: − cvi - reprezintă categoria de cheltuieli variabile aferente activităţii de exploatare; − Ve - reprezintă veniturile totale din exploatare. sau:

1001)000.1(∑

=

⋅

=

n

i

i

Ve

e

cvgi

Cv

în care:

− ∑=

n

1iicv reprezintă suma cheltuielilor variabile aferenta

activităţii de exploatare;


62

− ∑=

n

i

ig1

reprezintă suma veniturilor din exploatare, pe

categorii. 2. Rata (nivelul) de eficienţă a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri:

∑

∑

=

=

⋅

⋅

=n

i

n

iCA

piqi

cviqi

Cv

1

1)000.1( ,

unde: − Cv

(1.000CA)- reprezintă cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri; − cvi - reprezintă categoria de cheltuieli variabile unitare aferente activităţii de exploatare; − qi - reprezintă cantitatea vândută; − pi - reprezintă preţurile unitare. 1. Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

( ) .000 1pq

cvq=Cv CA .000 1

⋅⋅

⋅

∑∑ ,

Factorii de influenţă identificaţi sunt: − cantitatea vândută (q); − preţul unitar de vânzare (p); − cheltuieli variabile unitare (cv).

2. Cuantificarea acţiunii factorilor: ( ) ( ) ( ) =CvCv=∆Cv CA .000 1

0CA .000 1

1CA .000 1

−

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=

00

00

11

11 ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

Evoluţia cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori: 2.1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute):

( ).000 1

pq

cvq.000 1

pq

cvq=∆

00

00

01

01CA .000 1Cv

q ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

q

(cantitatea vândută)

p

(preţul unitar de vânzare)

cv

(cheltuieli variabile unitare)

( )CA 1.000Cv


63

2.2. variaţiei preţului unitar de vânzare: ( )

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=∆

01

01

11

01CA .000 1Cv

p ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

2.3. variaţiei cheltuielilor variabile unitare: ( )

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=∆

11

01

11

11CA .000 1Cv

cv ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

3. Corelaţia calculelor: ( ) ( ) ( ) ( )CA .000 1Cv

cv

CA .000 1Cv

p

CA .000 1Cv

q

CA .000 1∆∆∆=∆Cv ++

Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor variabile la

1000 lei cifră de afaceri

Se cunosc următoarele valori pentru cifra de afaceri şi cheltuielile variabile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere care desfăşoară activitate productivă, conform tabelului 3.4. Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri.

–mii lei – Nr.


Realizat

2008

Realizat

2009

1 Cheltuieli variabile aferente cifrei

de afaceri ∑ ⋅cvq 2.000 2.300

2 Cifra de afaceri ∑ ⋅ pq 5.000 5.500

3 Cifra de afaceri recalculată ∑ ⋅ 01 pq - 5.800

4 Cheltuieli variabile aferente cifrei

de afaceri recalculată ∑ ⋅ 01 cvq - 2.250

Tabelul nr. 3.4.: Indicatori pentru analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri 1. Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale:

( ) .000 1pq

cvq=Cv CA .000 1

⋅⋅

⋅

∑∑

2. Cuantificarea acţiunii factorilor: ( ) ( ) ( ) =CvCv=∆Cv CA .000 1

0

CA .000 1

1

CA .000 1−

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=

00

00

11

11 ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑ =

lei mii 21818400182,418.000 15.000

2.000.000 1

5.500

2.300,=== −⋅−⋅

Evoluţia cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori:


64

2.1.variaţiei structurii cifrei de afaceri (cantităţii vândute): ( )

.000 1.000 100

00

01

01⋅

⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

pq

cvq

pq

cvq=∆

CA .000 1Cv

q =

lei mii 06912400931,387.000 15.000

2.000.000 1

5.800

2.250,=== −−⋅−⋅

2.2. variaţiei preţului unitar de vânzare: ( )

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=∆

01

01

11

01CA .000 1Cv

p ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei mii 1621931,387091,409.000 15.800

2.250.000 1

5.500

2.250,=== −⋅−⋅

2.3. variaţiei cheltuielilor variabile unitare: ( )

.000 1pq

cvq.000 1

pq

cvq=∆

11

01

11

11CA .000 1Cv

cv ⋅⋅

⋅−⋅

⋅

⋅

∑∑

∑∑

lei mii 0919091,409182,418.000 15.500

2.250.000 1

5.500

2.300,=== −⋅−⋅

3. Corelaţia calculelor: ( ) ( ) ( ) ( )CA .000 1Cv

cv

CA .000 1Cv

p

CA .000 1Cv

q

CA .000 1∆∆∆=∆Cv ++

( ) lei mii 821180919 1621 06912 ,=,+,,=∆CvCA .000 1

+− 4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute:

5. Diagnostic sintetic:

Urmare analizei dinamicii cheltuielilor variabile la 1.000 lei producţie vândută exprimată în preţ de vânzare (CA), o apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele constatări: - cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă de anul precedent o creştere cu 18,182 mii lei, fapt ce poate fi apreciat ca o dinamică negativă, deoarece conduce la scăderea eficienţei cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri şi implicit scăderea profitului ;

q

(-12,069 mii lei)

p

(21,16 mii lei)

cv

(9,091 mii lei)

( )CA 1.000Cv

(18,182 mii lei)


65

- factorul al cărui evoluţie a dus la scăderea cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri este structura producţiei fabricate; indicatorul studiat a fost influenţat negativ de evoluţia preţurilor, precum şi a cheltuielilor variabile unitare; - evoluţia preţurilor a determinat creşterea cu 21,16 mii lei a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o situaţie negativă din punct de vedere economico-financiar; - evoluţia costurilor de producţie a avut o influenţă negativă mai redusă, conducând la creşterea cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri cu 9,091mii lei lei.

3.2.2.2. Analiza factorială a cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private

sau publice

Analiza comparată a cheltuielilor fixe presupune compararea nivelului efectiv al acestor cheltuieli din perioada analizată, cu nivelul analizat din perioada precedentă sau cu nivelul prevăzut pentru perioada analizată, şi se pot formula măsuri şi decizii de îmbunătăţire a structurii şi nivelului lor pentru perioadele viitoare, astfel încât aceste cheltuieli să constituie un stimulent în desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii şi să nu încarce în mod justificat cheltuielile întreprinderii, cu implicaţii asupra scăderii venitului. După natura lor cheltuielile fixe se împart în cheltuieli cu personalul de conducere şi compartimentele administrative, cheltuieli materiale inclusiv amortizarea mijloacelor fixe neactive, alte cheltuieli care pot fi considerate fixe, iar după locul de producere, cheltuielile fixe se împart în cheltuieli ale personalului din conducere, cheltuieli ale personalului din compartimentele administrative şi cheltuieli generale ale compartimentelor de producţie. Cheltuielilor fixe ale întreprinderilor private sau publice se analizează pe baza următorilor indicatori: 1.Cheltuieli fixe la 1.000 lei venituri de exploatare, prin luarea în considerare a tuturor categoriilor de cheltuieli fixe efectuate pentru activitatea de exploatare:

000.1)000.1(⋅=

Ve

CfCf Ve

e ,

în care: − Cfe

(1.000Ve) - cheltuieli fixe la 1.000 lei venituri de exploatare;

− Cf - reprezintă totalul cheltuielile fixe aferente activităţii de exploatare; − Ve - reprezintă veniturile totale din exploatare.


66

2. Rata (nivelul) de eficienţă a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri:

000.1000.1

1

)000.1(⋅

⋅

=⋅=

∑=

n

i

CA

pq

Cf

CA

CfCf ,

unde: − Cf

(1.000CA)- reprezintă cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri; − Cf - reprezintă totalul cheltuielilor fixe aferente activităţii de exploatare;

− ∑=

⋅i

n

pq1

= CA – cifra de afaceri;

Pentru ca activitatea întreprinderii să fie eficientă ambii indicatori trebuie să aibă nivelul indicatorilor situaţi sub 1.000, iar între ei trebuie să existe relaţia: Cfe

(1.000Ve) < Cf(1.000CA)

Modificarea substanţială a volumului activităţii de exploatare poate atrage după sine şi o variaţie a cheltuielilor fixe, fără să genereze o afectare negativă asupra eficienţei generale a activităţii de exploatare. Pentru analiza celor doi indicatori de eficienţă a cheltuielilor fixe se pot lua în considerare următorii factori de influenţă: a) pentru cheltuielile fixe la 1.000 lei venituri de exploatare: - Cf - cheltuielile fixe totale; - Ve - veniturile totale din exploatare; b) pentru cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri: - Cf - cheltuielile fixe totale; - CA - nivelul cifrei de afaceri. 1. Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

000.1)000.1(⋅=

CA

CfCf CA ,

Factorii de influenţă identificaţi sunt: - Cf - cheltuielile fixe totale; - CA - nivelul cifrei de afaceri;

CA (cifra de afaceri)

Cf (cheltuieli fixe)

( )CA 000.1Cf∆


67

2. Cuantificarea acţiunii factorilor:

( ) ( ) ( ) 000.10

0000.1

1

101 ⋅−⋅=−

CA

Cf

CA

CfCfCf=∆Cf

CA .000 1CA .000 1CA .000 1

Evoluţia cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori: 2.1.variaţiei cifrei de afaceri:

( ) .000 1

0

0.000 1

1

0⋅−⋅

CA

Cf

CA

Cf=∆

CA .000 1Cf

CA

2.2. variaţiei cheltuielilor fixe: ( )

.000 11

0.000 1

1

1⋅−⋅

CA

Cf

CA

Cf=∆

CA .000 1Cf

Cf

3. Corelaţia calculelor: ( ) ( ) ( )CA .000 1

Cf

Cf

CA .000 1Cf

CA

CA .000 1∆∆=∆Cf +

Aplicaţie pentru analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei

cifră de afaceri

Se cunosc următoarele valori pentru cifra de afaceri şi cheltuielile variabile cu care a fost realizată aceasta de către o întreprindere care desfăşoară activitate productivă, conform tabelului 3.5. Se cere să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri. – mii lei –

Nr. crt. Indicatori Simboluri Realizat

2008

Realizat

2009

1 Cheltuieli fixe Cf 300 320

2 Cifra de afaceri CA 5.000 5.500

Tabelul nr. 3.5.: Indicatori pentru analiza factorială a

cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri 1. Modelul matematic folosit pentru efectuarea analizei factoriale:

000.1)000.1(⋅=

CA

CfCf CA

2. Cuantificarea acţiunii factorilor:

( ) ( ) ( ) 000.10

0000.1

1

101 ⋅−⋅=−

CA

Cf

CA

CfCfCf=∆Cf CA .000 1CA .000 1CA .000 1

.000 1000.5

300.000 1

500.5

320⋅−⋅= = 58,182 – 60 = – 1,818 mii lei.

Evoluţia cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri se datorează influenţei următorilor factori: 2.1.variaţiei cifrei de afaceri:

( ) .000 1

0

0.000 1

1

0⋅−⋅

CA

Cf

CA

Cf=∆

CA .000 1Cf

CA =


68

lei mii 455560545,54.000 15.000

300.000 1

5.500

300,=== −−⋅−⋅

2.2. variaţiei cheltuielilor fixe: ( )

.000 11

0.000 1

1

1⋅−⋅

CA

Cf

CA

Cf=∆

CA .000 1Cf

Cf

lei mii 6373545,54182,58.000 15.500

300.000 1

5.500

320,=== −⋅−⋅

3. Corelaţia calculelor: ( ) ( ) ( )CA .000 1

Cf

Cf

CA .000 1Cf

CA

CA .000 1∆∆=∆Cf +

( ) lei mii 81816373 4555 ,=,,=∆CfCA .000 1

−+− 4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute:

5. Diagnostic sintetic

Urmare analizei dinamicii cheltuielilor fixe la 1.000 lei producţie vândută exprimată în preţ de vânzare (CA), o apreciere de ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele constatări: - cheltuielile fixe la 1.000 lei cifră de afaceri au înregistrat faţă de anul precedent o scădere cu 1,818 mii lei, fapt ce poate fi apreciat ca o dinamică pozitivă, deoarece conduce la creşterea eficienţei cheltuielilor generale la 1.000 lei cifră de afaceri şi implicit cu implicaţii şi asupra creşterii profitului; - factorul al cărui evoluţie a dus la scăderea cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri este structura cifrei de afaceri cu – 5, 455 mii lei indicatorul studiat a fost influenţat de evoluţia preţurilor, precum şi a cheltuielilor fixe; - evoluţia cheltuielilor fixe a determinat creşterea cu 3,637 mii lei a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, aceasta fiind o situaţie negativă din punct de vedere economico-financiar, dar fără să afecteze situaţia generală a întreprinderii;

CA (-5,455)

Cf (3,637)

( ) )818,1(CA 000.1−∆Cf


69

3.2.3. ANALIZA CHELTUIELILOR CU PERSONALUL ALE ÎNTREPRINDERILOR PRIVATE SAU PUBLICE

În cadrul cheltuielilor efectuate în activitatea de exploatare pentru obţinerea producţiei, cheltuielile cu personalul deţin o pondere importantă, fiind strâns legate de nivelul tehnic al procesului tehnologic, de înzestrarea tehnică a întreprinderii cu utilaje de productivitate înaltă, de specificul fazelor tehnologice, de nivelul de perfecţionare al angajaţilor etc. Cheltuielile cu personalul exprimă sub formă valorică întregul consum de muncă vie sau cheltuielile totale efectuate de întreprindere pentru plata forţei de muncă şi pentru achitarea obligaţiilor legate de contribuţiile pentru asigurările şi protecţia socială a salariaţilor. Cheltuielile cu personalul cuprind: - salariile si indemnizaţiile plătite personalului (în sumă brută); - alte cheltuieli de personal suportate de unitate; - cheltuielile cu asigurările şi protecţia socială (contribuţiile la asigurările sociale şi de sănătate şi constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj, contribuţii de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale, alte contribuţii prevăzute de legislaţie).

3.2.3.1. Analiza eficienţei cheltuielilor cu personalul

Pentru analiza eficienţei cheltuielilor cu forţa de muncă se utilizează indicatori de tipul efect/efort. Efectul poate lua forma cheltuielilor totale cu salariile sau a fondului de salarii. Efortul poate fi exprimat prin indicatori ai activităţii de producţie şi comercializare. Analiza cheltuielilor de personal poate fi determinată şi în funcţie de criteriile de grupare ale acestora: a) după natura cheltuielilor de personal: cheltuieli salariale, cheltuieli cu plata cursurilor de perfecţionare din ţară şi străinătate de către întreprindere pentru angajaţii săi, cheltuieli de deplasare şi diurnă, cheltuieli cu plata transportului personalului propriu, cheltuieli cu plata controlului medical periodic, etc; b) după elementele componente ale cheltuielilor de personal: salarii tarifare sau negociate, sporuri, prime, premii, impozite, etc; c) după categoriile de personal: ingineri, jurişti, economişti, muncitori, tehnicieni, etc; d) după formele de salarizare practicate: în regie, în acord, contracte colective, etc; e) după locul de dispunere al salariaţilor: birouri, compartimente, secţii, departamente, direcţii, divizii, etc. În cadrul cheltuielilor cu personalul ponderea cea mai importantă o deţin cheltuielile cu salariile.


70

Eficienţa cheltuielilor salariale poate fi determinată şi analizată cu ajutorul unor indicatori sintetici, cum sunt: − cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:

000.1Ve

CsCs ) Ve000.1(

⋅=

− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri:

000.1CA

CsCs )CA 000.1(

⋅=

− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei valoare adăugată:

000.1Qa

CsCs )Qa 000.1(

⋅=

Pentru a obţine informaţii relevante despre evoluţia eficienţei cheltuielilor salariale, valorile înregistrate pentru cheltuielile salariale la 1.000 lei Ve, CA, sau Qa trebuie comparate cu valorile obţinute în perioada precedentă, precum şi cu previziunile făcute pentru perioada curentă.

3.2.3.2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare

Indicatorii în funcţie de care se defineşte modelul analizei factoriale sunt: − cheltuielile cu salariile; − veniturile din exploatare/cifra de afaceri/valoarea adăugată ca indicator valoric al activităţii de producţie şi comercializare; − numărul de salariaţi.

1. Modelul analizei factoriale şi schema sinoptică: În determinarea modelului se porneşte de la formula indicatorului cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:

( )

Ve

CsCs Ve000.1

=∆ ,

care se înmulţeşte la numărător şi numitor cu Ns şi se obţine: ( )

W

cs

Ns

Cs

Ve

Ns

Ns

Ns

Ve

CsCs Ve000.1

=⋅=⋅=∆ ,

unde: - ( ) Ve000.1Cs∆ - cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare; - Cs – cheltuieli salariale; - Ns – numărul de salariaţi; - Ve – venituri din exploatare; - W – productivitatea anuală a muncii; - cs – cheltuielile salariale medii.


71

Factorii de influenţă sunt: − productivitatea anuală a muncii; − cheltuielile salariale medii.

2. Cuantificarea acţiunii factorilor: Calculul variaţiei cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:

( ) 000.1Ve

Cs

Ve

CsCs

0

0

1

1 Ve000.1⋅

−=∆

Evoluţia cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare se datorează influenţei următorilor factori: − variaţiei productivităţii anuale a muncii:

( )000.1

W

cs

W

cs

0

0

1

0Csw

Ve000.1

⋅

−=∆

− variaţiei cheltuielilor salariale medii: ( )

000.11W

cs

W

cs 0

1

1Cs

cs

Ve000.1

⋅

−=∆

3.Verificarea corelaţiei calculelor ( ) ( ) ( ) Ve000.1 Ve000.1 Cs

cs

Cs

w

Ve000.1Cs ∆+∆=∆

Modelele analizelor factoriale pentru cheltuielile cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri şi pentru fondul de salarii la 1.000 lei valoare adăugată se determină asemănător, prin înlocuirea indicatorului valoric venituri din exploatare cu cifra de afaceri, respectiv valoarea adăugată. Aplicaţie privind cheltuielile cu salariile:

Să se calculeze indicatorii de eficienţă ai cheltuielilor cu personalul şi să se efectueze analiza factorială a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare utilizând datele din tabelul 3.6.: - mii lei - Nr. Indicatori Simbol [P0] [P1] Indice

( ) Ve000.1Cs∆

W (productivitatea anuală a muncii)

cs (cheltuieli salariale medii)

( ) Ve000.1Cs∆


72

Crt. [P1]/ [P0]

1 Venituri din exploatare

Ve 3.500 4.500 1,29

2 Cifra de afaceri CA 3.000 4.000 1,33 3 Cheltuieli salariale Cs 1.000 1.200 1,20 4 Valoarea adăugată Qa 1.200 1.400 1,17

5 Numărul mediu de salariaţi Ns 400 380 0,95

Tabelul 3.6. Indicatori privind cheltuielile salariale

1. Calcularea indicatorilor de eficienţă ai cheltuielilor cu personalul: − cheltuieli cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:

71,285000.1500.3

000.1000.1

0

00 )Ve 000.1(

=⋅=⋅=Ve

CsCs mii lei

67,266000.1500.4

200.1000.1

1

11 )Ve 000.1(

=⋅=⋅=Ve

CsCs mii lei

− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei cifră de afaceri:

333,333000.1000.3

000.1000.1

0

00 )CA 000.1(

=⋅=⋅=CA

CsCs mii lei

300000.1000.4

200.1000.1

1

11 )CA 000.1(

=⋅=⋅=CA

CsCs mii lei

− cheltuieli cu salariile la 1.000 lei valoare adăugată:

333,833000.1200.1

000.1000.1

0

00 )Qa 000.1(

=⋅=⋅=Qa

CsCs mii lei

143,857000.1400.1

200.1000.1

1

11 )Qa 000.1(

=⋅=⋅=Qa

CsCs mii lei

– cheltuieli medii cu salariile:

lei mii 5,2400

000.1

0

00 ===

Ns

CsCs

lei mii 16,3380

200.1

1

11 ===

Ns

CsCs

Din analiza valorilor indicatorilor, constatăm că, cheltuielile cu salariile au crescut în valoare absolută faţă de perioada precedentă cu 1,20, fapt care a dus la creşterea salariului mediu/salariat cu un indice de 1,26 faţă de creşterea de 1,29 a indicelui veniturilor din exploatare, de 1,33 a indicelui cifrei de afaceri şi de 1,17 a indicelui valorii adăugate. La aceasta a contribuit, în mare măsură, creşterea indicatorilor activităţii de producţie şi comercializare faţă de perioada de bază, precum şi reducerea numărului de salariaţi.


73

2. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare: 2.1. Modelul analizei factoriale:

( )

W

csCs =∆

Ve 000.1 ,

2.2. Cuantificarea acţiunii factorilor: Calculul variaţiei cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare:

( ) 19000.1500.3

000.1

500.4

200.1000.1

0

0

1

1Ve 000.1−=⋅

−=⋅

−=∆

Ve

Cs

Ve

CsCs mii lei

Evoluţia cheltuielilor cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare se datorează influenţei următorilor factori: − variaţiei productivităţii anuale a muncii:

( )

52000.1400500.3

000.1400

380500.4

000.1400000.1

0

0

1

0Ve 000.1

−=⋅

⋅

⋅−

⋅

⋅=⋅

−=∆

W

cs

W

csCs

w mii

lei − variaţiei cheltuielilor salariale medii:

( )

33000.1380500.4

000.1400

380500.4

200.1380000.1

10

1

1Ve 000.1

=⋅

⋅

⋅−

⋅

⋅=⋅

−=∆

W

cs

W

csCs

csmii lei

2.3. Verificarea corelaţiei calculelor:

( ) ( ) ( )

193352Ve 000.1Ve 000.1Ve 000.1

−=+−=∆+∆=∆Cs

cs

Cs

wCs mii lei.

2.4. Schema sinoptică cu rezultatele obţinute: (-19 mii lei)

( ) Ve000.1Cs∆

W (productivitatea anuală a muncii)

cs (cheltuieli salariale medii)

( ) Ve000.1Cs∆

( ) Ve000.1Cs∆

W (-52 mii lei)

cs (33 mii lei)

( ) Ve000.1Cs∆


74

2.5. Diagnostic sintetic: Urmare a analizei cheltuielilor cu salariile constatăm că, cheltuielile cu salariile la 1.000 lei venituri din exploatare au scăzut în valoare absolută faţă de perioada precedentă cu 19 mii lei, ceea ce reprezintă o situaţie pozitivă din perspectivă economico-financiară. La aceasta a contribuit, în mare măsură, influenţa productivităţii anuale a muncii faţă de perioada de bază, precum şi reducerea numărului de salariaţi, chiar dacă nivelul cheltuielilor salariale medii a crescut faţă de anul precedent.


75

Capitolul 4

ANALIZA PERFORMANŢELOR ÎNTREPRINDERII PE BAZA CONTULUI

DE PROFIT �I PIERDERE


După parcurgerea Unităţii de învăţare nr. 4, studenţii vor avea cunoştinţele

necesare pentru:

- cunoaşterea Contului de profit şi pierdere şi importanţa acestuia în procesul de

analiză a rentabilităţii unei întreprinderi;

- realizarea analizei structurale a profitului.

Orice întreprindere urmăreşte ca veniturile obţinute din

activitatea economică pe care o desfăşoară să depăşească cheltuielile făcute, realizând astfel un profit. Noţiunea de profit este strâns legată de rentabilitate. Aceasta reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a obţine un rezultat pozitiv exprimat în unităţi monetare.

Determinarea nivelului rentabilităţii activităţilor economice presupune analiza a doi indicatori sintetici, şi anume:

o profitul, care reflectă mărimea absolută a rentabilităţii, fiind indicatorul de volum al rentabilităţii.

o ratele de rentabilitate, care reflectă mărimea relativă a

rentabilităţii şi măsoară gradul în care utilizarea resurselor aduce profit.

4.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ANALIZA

CHELTUIELILOR ŞI VENITURILOR LA NIVEL DE

ÎNTREPRINDERE

Conform abordărilor date IAS/IFRS prin performanţe financiare se înţeleg veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei entităţi economice.

Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte din notele explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele


76

entităţii - ne referim aici cel puţin la notele explicative obligatorii de întocmit potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F.P. nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene).

Cheltuielile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

În principiu o cheltuială semnifică o „sărăcire” a entităţii, generată fie de o micşorare a unor elemente de active patrimoniale, fie de o creştere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii).

Veniturile reprezintă potrivit abordărilor IAS/IFRS creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale valorii activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele rezultate din contribuţia acţionarilor.

Veniturile în principiu, semnifică o „îmbogăţire” a entităţii, generată fie de o creştere a unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii).

Rezultatele financiare pot fi sub formă de : • profit, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un

exerciţiu financiar, veniturile exced cheltuielile. • pierdere, dacă într-o perioadă de timp determinată, de regulă un

exerciţiu financiar, cheltuielile excced veniturile. Criteriile de bază după care sunt clasificate cheltuielile şi

veniturile sunt după natură şi după destinaţie (funcţiuni). Modelul contului de rezultate cu clasificarea cheltuielilor şi veniturilor după destinaţie este dominant în lumea anglo-saxonă, fiind concentrat pe cifra de afaceri şi costul mărfurilor vândute. Calculul acestor indicatori este cerut de interesul investiţional la care trebuie să răspundă contul de profit şi pierdere.

În cadrul contabilităţii financiare româneşti se utilizează mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor, veniturilor şi implicit, a rezultatelor, între care: A. Felul activităţii consumatoare de resurse şi generatoare de venituri;

B. Felul şi natura economică a cheltuielilor provocate de activitatea întreprinderii şi veniturilor obţinute ca rezultat din activitatea desfăşurată, astfel în funcţie de felul activităţii, cheltuielile şi veniturile se grupează astfel:

• Cheltuieli şi venituri din activitatea de exploatare;


77

• Cheltuieli şi venituri din operaţiuni financiare; • Cheltuieli şi venituri din operaţiuni extraordinare.

4.2. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE CA SURSĂ DE

INFORMAŢII PENTRU DETERMINAREA REZULTATELOR

ECONOMICE ALE UNEI ÎNTREPRINDERI

Contul de profit şi pierdere este unul dintre documentele contabile de sinteză, componentă a situa\iilor financiare ale întreprinderii, a]a cum au fost ele reglementate de autorită\ile române, în concordan\ă cu directivele Comunită\ilor Economice Europene ]i cu Standardele Interna\ionale de Contabilitate, în care sunt reflectate elemente de venituri şi cheltuieli pe categorii ale unei întreprinderi pe o perioadă determinată de timp (semestrul şi anual), precum şi modul de formare a indicatorilor de rezultat. Structura Contului de profit şi pierdere cuprinde: - toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul perioadei analizate, împărţite în trei mari categorii: de exploatare, financiare şi extraordinare; - toate cheltuielile aferente veniturilor, pe parcursul aceleiaşi perioade împărţite în trei mari categorii, prin simetrie cu structura veniturilor: de exploatare, financiare şi extraordinare. Calculul rezultatului global al întreprinderii se realizează prin scăderea din veniturile totale a cheltuielilor cu care au fost realizate acestea: Rezultat global = Venituri - Cheltuieli

În această relaţie, veniturile sunt reflectarea resurselor obţinute în urma operaţiunilor industriale, comerciale, financiare şi extraordinare realizate, iar cheltuielile reprezintă transpunerea resurselor consumate pentru realizarea acestor operaţiuni.

Indicator Perioada

precedentă Perioada

curentă Venituri din exploatare Cheltuieli pentru exploatare

Rezultatul exploatării

Venituri financiare Cheltuieli financiare

Rezultat financiar


78

Rezultat curent

Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare

Rezultatul extraordinar

Rezultatul înaintea

impozitării

Impozitul pe profit Profitul net sau

pierderea

Tabelul nr. 4.1.: Structura contului de profit şi pierdere conform Bilanţului contabil

Contul de profit şi pierdere este important în procesul de analiză a rentabilităţii unei întreprinderi, deoarece: � permite determinarea rezultatului global al activităţii într-o

anumită perioadă; � permite determinarea rezultatului pentru fiecare tip de

operaţiune realizată şi analiza influenţei fiecărei componente de structură implicate în realizarea rezultatului global.

Modul de formare al rezultatelor poate fi diferit în funcţie de criteriul de clasare al cheltuielilor care au stat la baza obţinerii acestora. După modul de formare, rezultatele pot fi grupate în două categorii principale:

1. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după natura lor;

2. Rezultate obţinute prin clasarea cheltuielilor după funcţie.

1. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare, Contul de Profit şi Pierdere va avea o structură aproximativ similară cu cea anglo-saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora (exploatare, financiare, extraordinare) şi sunt prezentate într-un format de tip vertical. Referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor este producţia exerciţiului.

Cu ajutorul unei astfel de forme a Contului de Profit şi Pierdere se va explica modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei activităţii desfăşurate de o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:

- activitatea de exploatare; - activitatea financiară; - activitatea curentă; - activitatea extraordinară. Corespunzător fiecărei activităţi îi apare un flux de venituri,

cheltuieli, rezultat astfel: a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu

caracter specific, obişnuit şi repetitiv, care vizează activitatea normală şi curentă a unei întreprinderi, excluzând prin influenţă cu


79

caracter financiar sau extraordinar. Operaţiunile de exploatare permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea de bază a entităţii.

b) Fluxurile financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit, repetitiv şi specific. Fluxurile financiare permit determinarea rezultatului financiar.

Fluxurile curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent.

Prin activităţi curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care au o legătură cu cele din prima categorie.

c) Fluxurile extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură directă cu obiectul normal de activitate al societăţii. Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare elementele extraordinare sunt venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente şi tranzacţii care sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale unei întreprinderi şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.

Exemple de evenimente sau tranzacţii ce dau naştere în general la evenimente extraordinare în cazul majorităţii entităţilor sunt: exproprierea activelor, un cutremur sau un alt dezastru natural.

Pentru a stabili dacă un eveniment sau o tranzacţie se delimitează clar de activităţile curente ale entităţii, se are în vedere, mai degrabă, natura elementului sau a tranzacţiei aferente activităţii desfăşurate în mod curent de entitate, decât frecvenţa cu care se aşteaptă ca aceste evenimente să aibă loc. Prin urmare, un eveniment sau o tranzacţie poate fi extraordinară pentru o entitate, dar nu şi pentru o alta, datorită diferenţelor dintre activităţile curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate în urma unui cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element extraordinar.

Fluxurile extraordinare permit determinarea rezultatului

extraordinar. Prin însumarea acestor rezultate se obţine rezultatul brut al exerciţiului.

2. Spre deosebire de modelul anterior în cazul rapoartelor financiare obţinute prin clasarea cheltuielilor după destinaţie

(exploatare, desfacere, administrare) este posibilă formarea unui rezultat confirmat de piaţă deoarece rezultă din compararea costului vânzărilor cu producţia vândută. Spre deosebire de modelul anterior referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor va fi producţia

vândută şi nu producţia exerciţiului.


80

Clasificarea rezultatului exerciţiului şi determinarea rezultatului fiscal

Conform prevederilor Legii contabilităţii, rezultatul exerciţiului se calculează lunar, când se determină profitul sau pierderea. Calculul se face cumulat de la începutul anului, astfel încât, la sfârşitul anului să se poată prezenta calculul global şi final al rezultatului obţinut. Rezultatul exerciţiului se determină la sfârşitul exerciţiului financiar, prin compararea veniturilor cu cheltuielile aferente şi poate îmbrăca forma profitului sau pierderii.

Rezultatul unui exerciţiu este generat de cele trei activităţi care determină şi clasificarea cheltuielilor şi veniturilor:

- rezultatul activităţii de exploatare = veniturile din exploatare - cheltuieli de exploatare;

- rezultatul activităţii financiare = venituri financiare - cheltuieli financiare;

Aceste două activităţi formează activitatea curentă care se desfăşoară în întreprindere, iar rezultatul exploatării şi rezultatului financiar formează rezultatul curent.

- rezultatul activităţii extraordinare = venituri extraordinare - cheltuieli extraordinare. Rezultatul activităţii extraordinare este generat de operaţii de gestiune şi de capital, care nu au nici o legătură cu activitatea curentă.

Rezultatul exerciţiului reprezintă soldul final al contului de profit şi pierdere supus repartizării pe destinaţiile legale. Formarea şi calculul profitului impozabil au la bază formula:

Profitul Impozabil = Veniturile realizate – Cheltuielile

corespunzătoare veniturilor realizate +Cheltuielile nedeductibile –

Deducerile fiscale.

Rezultatul fiscal se determină prin respectarea şi aplicarea principiului conectării cheltuielilor la venituri, aşa-numitul „matching”, care prevede deducerea din veniturile recunoscute a cheltuielilor care au contribuit la realizarea acestora. Cheltuielile nedeductibile sunt diferenţele permanente care au ca efect majorarea rezultatului impozabil în raport cu rezultatul contabil. Aceste corecţii au ca scop neutralizarea cheltuielilor contabilizate şi deduse din rezultatul contabil dar a căror deducere nu este admisă din punct de vedere fiscal. Deducerile fiscale extracontabile diminuează rezultatul fiscal în raport cu cel contabil. Au ca scop retratarea rezultatului contabil de elemente deja contabilizate dar neimpozabile.Dacă din profitul contabil se deduce impozitul pe profit, se obţine profitul net, după formula:

Profitul net = Profitul contabil – Impozitul pe profit


81

Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.

4.3. ANALIZA STRUCTURALĂ A PROFITULUI

Pentru efectuarea analizei diagnostic a profitului trebuie să se acopere două aspecte: - structural; - factorial. Analiza structurală urmăreşte evoluţia profitului în funcţie de tipul operaţiunii din care se degajă, evidenţiind modificările de structură care apar de la o perioada la alta. Obiectivele analizei structurale sunt: - măsurarea contribuţiei fiecărui rezultat intermediar la formarea rezultatului net; - prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării. Analiza structurală a profitului are la bază schema de formare a rezultatelor intermediare, prezentată în figura nr. 4.1., în care veniturile şi cheltuielile sunt structurate pe tipuri de activităţi, şi anume: - de exploatare (din activitatea industrială sau comercială); - financiare (diverse participaţii cu capital propriu la alte societăţi comerciale, folosirea unor capitaluri străine, din diferenţe de curs valutar etc.); - extraordinare (din operaţiuni de gestiune şi operaţiuni de capital).

Figura nr. 4.1.

Elementele de structură care apar în figura nr. 4.1, sunt: - rezultatul exploatării, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile de exploatare; - rezultatul financiar, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între veniturile financiare şi cheltuielile financiare; - rezultatul curent al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se calculează prin însumarea rezultatului exploatării cu cel financiar;

Rezultatul exerciţiului

Rezultatul curent al exerciţiului

Rezultatul extraordinar al exerciţiului


Rezultatul financiar


82

- rezultatul extraordinar al exerciţiului, care poate fi profit sau pierdere, se calculează ca diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile extraordinare. În figura nr. 4.2. este prezentat un alt model de analiză structurală a profitului, care pune accentul pe contribuţia aspectelor fiscale în procesul de determinare a rezultatelor nete ale exerciţiului.

Figura nr. 4.2. Elementele de structură care apar în plus în această abordare a analizei structurale a profitului, sunt: - rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, se obţine din însumarea rezultatului curent şi rezultatului excepţional al exerciţiului. - rezultatul impozabil al exerciţiului diferă de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, rezultatul impozabil se calculează plecând de la profitul brut (rezultatul înaintea impozitării), din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile fiscal; - rezultatul exerciţiului după impozitare poartă denumirea de rezultat net al exerciţiului sau profit net. Toţi aceşti indicatori caracterizează în mărime absolută rentabilitatea unei activităţi economice.

4.3.1. ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE ALE GESTIUNII

Soldurile intermediare ale gestiunii sunt indicatori care reflectă rezultatele parţiale economico - financiare ale activităţii unei întreprinderi. Calcularea gradată a acestora, permite analiza modului de gestionare a resurselor, precum şi a rezultatelor activităţii unei întreprinderii. Determinarea soldurilor intermediare

Rezultatul exerciţiului

după impozitare

Rezultatul impozabil

Impozitul pe profit

Rezultatul exerciţiului înainte de impozitare

Cheltuieli nedeductibile

fiscal

Venituri deductibile

fiscal

+

Rezultatul curent al

exerciţiului

Rezultatul extraordinar al

exerciţiului


Rezultatul financiar

+

+

+

-

-


83

ale gestiunii se face pe baza anexei la bilanţ – Contul de profit şi pierdere. Rezultatele analizei valorilor soldurilor intermediare ale gestiunii oferă informaţii importante despre evoluţia economico-financiară a unei întreprinderi, care sunt utilizate de către: - managerii întreprinderilor, care sunt interesaţi de rezultatele economico - financiare, precum şi de modul de formare a acestora; - acţionari, care sunt interesaţi de rezultatul net, de evoluţia acestuia, precum şi de modul de formare ca factor de creştere a drepturilor lor (valoarea acţiunilor şi a dividendelor); - stat, care priveşte întreprinderea ca pe un potenţial plătitor de taxe şi impozite şi este interesat de evoluţia indicatorilor economico-financiari; - sindicate şi salariaţi, care sunt interesaţi de evoluţia rezultatelor economico-financiare ca factor de creştere a salariilor. Metodologia de determinare şi analiză a soldurilor

intermediare ale gestiunii

Soldurile intermediare ale gestiunii sunt compuse din următorii

indicatori:

- marja comercială; - producţia exerciţiului;

- valoarea adăugată; - excedentul brut al exploatării;

- rezultatul exploatării;

- rezultatul financiar al exerciţiului;

- rezultatul curent al exerciţiului;

- rezultatul extraordinar al exerciţiului;

- rezultatul brut al exerciţiului;

- rezultatul impozabil;

- rezultatul net al exerciţiului. Cele mai utilizate metode de analiză a soldurilor intermediare ale gestiunii sunt: - analiza dinamicii în mărimi absolute; - analiza dinamicii în mărimi relative, prin intermediul indicilor; - analiza ratelor; - analiza factorială. Modul de calcul al indicatorilor care alcătuiesc soldurile intermediare ale gestiunii: 1.Marja comercială


84

Marja comercială (Mc) este un indicator specific

întreprinderilor care practică activităţi de comerţ şi exprimă adaosul comercial total aferent vânzărilor de mărfuri. Marja comercială = venituri din vânzarea mărfurilor – costul

mărfurilor vândute

Aprofundarea analizei marjei comerciale se face prin calculul următorilor indicatori: -rata marjei comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute

(Rmvm):

100Vmf

McRmvm ⋅=

-rata marjei comerciale medii faţă de costul mărfurilor vândute

(Rmcm):

100Cmf

McRmcm ⋅= ,

unde:

Mc – marja comercială; Vmf – venit din vânzare mărfuri;

Cmf – costul mărfurilor vândute;

Analiza factorială a ratei marjei comerciale se efectuează în

funcţie de modul de determinare a acesteia, respectiv în funcţie

de indicatorul de la numitor. Astfel, distingem două modele:

Model 1: Factorii care influenţează variaţia ratei marjei comerciale sunt: -valoarea mărfurilor vândute (Vmf);

-rata marjei comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute

(Rmvm).

Modelul matematic şi schema sinoptică pentru determinarea modelului analizei factoriale se porneşte de la formula ratei marjei comerciale medii faţă de valoarea mărfurilor vândute (Rmvm):

100Vmf

McRmvm ⋅= ,

din care rezultă:

100

RmvmVmfMc

⋅=

Cuantificarea acţiunii factorilor:

01 McMcMc −=∆

-influenţa variaţiei veniturilor din vânzarea mărfurilor:

100

RmvmVmf

100

RmvmVmf 0001McVmf

⋅−

⋅=∆

Mc∆Rmvm

Vmf


85

-influenţa variaţiei ratei marjei comerciale medii faţă de valoarea

mărfurilor:

100

RmvmVmf

100

RmvmVmf 0111McRmvm

⋅−

⋅=∆

Corelaţia calculelor: McRmvm

McVmfMc ∆+∆=

Model 2: Factorii care influenţează variaţia ratei marjei comerciale sunt: - costul mărfurilor vândute (Cmf);

- rata marjei comerciale medii faţă de costul mărfurilor

vândute (Rcmf). Modelul matematic respectiv schema sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

100RmcmCmf

Mc⋅

=

Cuantificarea acţiunii factorilor:

01 McMcMc −=∆ -influenţa variaţiei veniturilor din vânzarea mărfurilor:

100

RmcmCmf

100

RmcmCmf 0001McCmf

⋅−

⋅=∆

-influenţa variaţiei ratei marjei comerciale medii faţă de valoarea

mărfurilor:

100

RmcmCmf

100

RmcmCmf 0111McRmcm

⋅−

⋅=∆

Corelaţia calculelor: McRmcm

McCmfMc ∆+∆=

2.Producţia exerciţiului

Producţia exerciţiului reflectă volumul total al activităţii unei

întreprinderi pe o perioadă determinată de timp. Producţia exerciţiului = producţia vândută ± producţia stocată +

producţia imobilizată

Mc∆ Rmcm

Cmf


86

3.Valoarea adăugată

Valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare rezultat în

urma activităţii de producţie şi comercializare desfăşurată de

către o întreprindere, pe o perioadă determinată de timp.

Valoarea adăugată = producţia exerciţiului + marja comercială –

consumuri de la terţi

4.Excedentul brut al exploatării (EBE)

Excedentul brut al exploatării reprezintă fluxul potenţial de

disponibilităţi degajat de ciclul de exploatare al întreprinderii.

EBE = venituri monetare din exploatare – cheltuieli monetare

din exploatare

Veniturile monetare din exploatare cuprind veniturile din

vânzări şi subvenţiile de exploatare. Cheltuielile monetare din exploatare cuprind acele cheltuieli

care presupun plăţi imediate sau la termen (consumuri provenind de la terţi, cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate şi cheltuielile de personal). Nu se includ în această categorie cheltuielile cu amortizarea şi provizioanele. Cuvântul „brut” arată că EBE este determinat înaintea deducerii amortizărilor şi provizioanelor.

EBE = valoarea adăugată + subvenţii pentru exploatare –

impozite şi taxe – cheltuieli cu personalul

Excedentul brut al exploatării nu este influenţat de: sistemul de amortizare, politica de constituire a provizioanelor, structura capitalurilor folosite, modul de impozitare a profitului etc. EBE este influenţat de natura activităţilor industriale şi comerciale desfăşurată de către întreprindere şi de competitivitatea sa.

Studiul EBE se poate aprofunda prin calculul şi analiza ratelor de structură:

100EBE

aamortizare cu CheltuieliRa ⋅=

100EBE

loatariiexp aferente eleprovizioan cu CheltuieliRp ⋅=

100EBE

dobanzile cu CheltuieliRcf ⋅=


87

100EBE

DividendeRd ⋅=

în care: Ra – rata amortizării; Rp – rata provizioanelor; Rcf – rata cheltuielilor financiare cu dobânzile; Ri – rata impozitului pe profit; Rd – rata dividendelor. 5.Rezultatul exploatării Rezultatul exploatării diferă de excedentul brut al exploatării pentru că ţine cont de toate cheltuielile şi veniturile privind activitatea de exploatare. Formula de calcul plecând de la EBE, este: Rezultatul exploatării = EBE + Alte venituri din exploatare +

Venituri de exploatare din provizioane – cheltuieli de exploatare

privind amortizările şi provizioanele – Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul exploatării reprezintă de fapt diferenţa dintre veniturile ob\inute din exploatare şi cheltuielile din exploatare, adică: Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare 6.Rezultatul financiar al exerciţiului Rezultatul financiar al exerciţiului reprezintă rezultatul opera\iunilor financiare şi se determină ca diferen\ă între veniturile financiare ]i cheltuielile financiare: Rezultatul financiar al exerci\iului = Venituri financiare – Cheltuieli financiare 7.Rezultatul curent al exerciţiului Rezultatul curent al exerci\iului eviden\iază efectul activită\ii de exploatare, precum ]i al opera\iunilor financiare efectuate de întreprinderi ]i se determină astfel: Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar al exerci\iului


88

sau: Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultatul exploatării + Venituri financiare – Cheltuieli financiare sau: Rezultatul curent al exerciţiului = Venituri din exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli de exploatare – Cheltuieli financiare Acest indicator însumează întreaga activitate de exploatare ]i opera\iunile financiare inclusiv amortismentele ]i provizioanele, precum ]i impozitele ]i taxele datorate, mai pu\in impozitul pe profit. 8. Rezultatul extraordinar al exerciţiului Rezultatul extraordinar al exerciţiului reprezintă diferen\a dintre veniturile extraordinare ]i cheltuielile extraordinare, deoarece în cadrul întreprinderii mai pot apărea ]i o serie de opera\ii generate de calamită\i sau evenimente extraordinare purtătoare de venituri sau cheltuieli, astfel: Rezultatul extraordinar al exerci\iului = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare Trebuie avut în vedere faptul că atât rezultatul financiar, cât ]i rezultatul extraordinar nu sunt rezultatul unui efort direct al utilizării factorilor de produc\ie, fiind determina\i de opera\iuni financiare, în primul caz, ]i de unele opera\iuni întâmplătoare care nu au legătură directă cu desfă]urarea curentă a activită\ii întreprinderii în cel de-al doilea caz. 9.Rezultatul brut al exerciţiului (Rezultatul exerci\iului înaintea impozitării) Rezultatul brut al exerciţiului reprezintă profitul sau pierderea rezultată din activitatea desfă]urată, într-un interval de timp determinat, de către o întreprindere, fiind indicatorul cel mai sintetic, ce are capacitatea de a reflecta performan\a activită\ii desfă]urate ]i se poate determina astfel: Rezultatul brut al exerciţiului = Rezultatul curent al exerciţiului + Rezultatul extraordinar al exerci\iului sau:


89

Rezultatul brut al exerciţiului = Venituri totale – Cheltuieli totale 10. Rezultatul impozabil Rezultatul impozabil este rezultatul fiscal ce se supune impozitării, este diferit de rezultatul brut al exerciţiului prin faptul că acesta trebuie să ia în calcul ]i eventualele cheltuieli care depă]esc nivelul admis de reglementările legale, precum ]i pe cele neadmise a fi scăzute din rezultatul impozabil - amenzi, penalită\i, provizioane nedeductibile, etc., precum ]i deducerile fiscale care nu se impozitează: rezervele legale, pierderile din anii preceden\i, reducerile de impozit stabilite prin reglementările legale, se determină altfel: Rezultatul impozabil = Rezultatul brut al exerciţiului + Cheltuielile

neadmise a se deduce din rezultatul fiscal – Deducerile fiscale

11.Rezultatul net al exerciţiului (Rezultatul exerci\iului după impozitare) După deducerea impozitului pe profit din rezultatul impozabil, se determină rezultatul net al exerci\iului prin următoarea rela\ie de calcul: Rezultatul net al exerciţiului = Profitul net = Rezultatul impozabil –

Impozitul pe profit

4.4. ANALIZA FACTORIALĂ A REZULTATULUI

EXERCIŢIULUI

Deoarece rezultatele financiare (profit sau pierdere) sunt cauzate de influenţa unor factori interni şi externi, este necesar ca analiza rentabilităţii să se efectueze sub aspect factorial. Prin analiza factorială a rezultatului exerciţiului, pe lângă identificarea factorilor care influenţează rezultatul financiar al activităţilor economice, se creează şi premisele evaluării intensităţii acestora.

4.4.1. REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI Rezultatul brut al exerciţiului (Rb) se determină ca diferenţă dintre veniturile totale (Vt) şi cheltuielile totale(Cht):

ChtVtRb −=


90

1.Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

prbVtVt

Cht1VtChtVtRb ⋅=

−⋅=−= ,

în care: Rb reprezintă rezultatul brut al exerciţiului; Vt reprezintă veniturile totale; Cht reprezintă cheltuielile totale; prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri totale. 2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Variaţia profitului brut este:

01 RbRbRb −=∆

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei rezultatului brut al exerciţiului: 2.1.influenţa variaţiei veniturilor totale:

−⋅−

−⋅=∆

0

00

0

11

RbVt Vt

Cht1Ve

Vt

Cht1Vt

2.2.influenţa variaţiei profitului mediu brut la 1 leu venituri totale:

−⋅−

−⋅=∆

0

01

1

11

Rbprb Vt

Cht1Vt

Vt

Cht1Vt

3.Corelaţia calculelor:

Rbprb

RbVtRb ∆+∆=∆

4.4.2. REZULTATUL DIN EXPLOATARE

Rezultatul exploatării caracterizează în mărime absolută rentabilitatea ciclului de exploatare şi se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare (Ve) şi cheltuielile de exploatare (Che):

CheVeRE −= Pentru analiza rezultatului exploatării se folosesc mai multe modele de analiză factorială, în funcţie de specificul activităţii întreprinderii pentru care se face analiza. Modelul 1

prb

Vt Rb∆


91

Acest model este folosit în principal de întreprinderile care nu au făcut investiţii mari în mijloace fixe. 1.Modelul matematic şi schema sinoptică folosite pentru efectuarea analizei factoriale sunt următoarele:

prbVeVe

Che1VeCheVeRE ⋅=

−⋅=−=

WhTVeT

VeWh ⋅=⇒= ,

prbWhtNsprbWhTREtNsT

WhTVe⋅⋅⋅=⋅⋅=⇒

⋅=

⋅=

în care: RE reprezintă rezultatul din exploatare; Ve reprezintă veniturile din exploatare; Che reprezintă cheltuielile de exploatare; prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare; Wh reprezintă productivitatea orară; T reprezintă fondul de timp muncit.

2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Variaţia profitului din exploatare este:

01 RERERE −=∆

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei rezultatului exploatării: 1. influenţa variaţiei veniturilor din exploatare (Ve):

0001REVe prbVeprbVe ⋅−⋅=∆

1.1 influenţa variaţiei fondului de timp lucrat (T);

000001RET prbWhTprbWhT ⋅⋅−⋅⋅=∆

1.1.1 influenţa variaţiei numărului de salariaţi (Ns);

00000001RENs prbWhtNsprbWhtNs ⋅⋅⋅−⋅⋅⋅=∆

1.1.2 influenţa variaţiei timpului de lucru (t);

00010011REt prbWhtNsprbWhtNs ⋅⋅⋅−⋅⋅⋅=∆

Corelaţia calculelor:

REt

RENs

RET ∆+∆=∆

1.2 influenţa variaţiei productivităţii orare a muncii (Wh).

001011REW prbWhTprbWhT ⋅⋅−⋅⋅=∆

prbWh

t

Ns T

Ve ∆RE


92

Corelaţia calculelor:

REWh

RET

REVe ∆+∆=∆

2. influenţa variaţiei profitului mediu din exploatare la 1 leu venituri (prb );

0111REprb

prbVeprbVe ⋅−⋅=∆

Corelaţia calculelor: REprb

REVeRE ∆+∆=∆

Model 2 La întreprinderile cu activitate de producţie, analiza poate fi extinsă şi asupra influenţei altor factori, de exemplu: producţia exerciţiului (Qe), numărul mediu de salariaţi ( Ns ), valoarea medie a mijloacelor fixe (Mf ), veniturile din exploatare (Ve). 1.Modelul matematic şi schema sinoptică a analizei factoriale: Plecând de la egalitatea RERE = , prin înmulţiri succesive la numărător şi numitor cu factorii a căror influenţă se doreşte a fi cuantificată, respectiv: Ns, Mf, Qe şi Ve, rezultatul exerciţiului poate fi scris sub următoarea formă:

Ve

RE

Qe

Ve

Mf

Qe

Ns

MfNsRE ⋅⋅⋅⋅=

În formula de mai sus pot fi identificaţi următorii indicatori:

-gradul de înzestrare tehnică (IIT): Ns

MfI IT = ;

-randamentul mijloacelor fixe (RMf): Mf

QeR Mf = ;

-gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (KQe): Qe

VeKQe = ;

-rentabilitatea veniturilor din exploatare (RVe): Ve

RER Ve = ,

Rezultatul exploatării poate fi scris sub următoarea formă:

VeQeMfIT RKRINsRE ⋅⋅⋅⋅=

Sistemul de factori care influenţează variaţia rezultatului exploatării este:

Ve

Qe

Mf

IT

R

K

R

I

Ns

RE∆


93

2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Variaţia rezultatului din exploatare este:

01 RERERE −=∆

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor determinat anterior, asupra variaţiei rezultatului din exploatare: -influenţa variaţiei numărului mediu de salariaţi ( N ):

0Ve0Qe0Mf0IT00Ve0Qe0Mf0IT1RENs RKRINsRKRINs ⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆

-influenţa variaţiei gradului de înzestrare tehnică (IIT):

0Ve0Qe0Mf0IT10Ve0Qe0Mf1IT1REI RKRINsRKRINsIT

⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆

-influenţa variaţiei randamentului mijloacelor fixe (MfR ):

0Ve0Qe0Mf1IT10Ve0Qe1Mf1IT1RER RKRINsRKRINs

Mf⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆

-influenţa variaţiei gradului de valorificare a producţiei (KQe):

0Ve0Qe1Mf1IT10Ve1Qe1Mf1IT1REK RKRINsRKRINs

Qe⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆

-influenţa variaţiei rentabilităţii veniturilor (IRv):

0Ve1Qe1Mf1IT11Ve1Qe1Mf1IT1REI RKRINsRKRINsRv

⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆


RER

REI

RER

REI

RENs veQeMfT

RE ∆+∆+∆+∆+∆=∆

Model 3 Acest model pune accent pe influenţa activelor de exploatare (Ae) cu cele două componente: active imobilizate (Ai) şi active circulante (Ac), asupra variaţiei rezultatului din exploatare. 1.Modelul şi schema sinoptică a analizei factoriale: Plecând de la egalitatea RERE = , prin înmulţiri succesive la numărător şi numitor cu factorii a căror influenţă se doreşte a fi cuantificată, respectiv: Ae şi Ve, rezultatul exerciţiului poate fi scris sub următoarea formă:

Ve

RE

Ae

VeAeRE ⋅⋅= ,

în care: Ae reprezintă activele de exploatare;

Ae

Ve reprezintă veniturile din exploatare la 1 leu active din

exploatare;


94

Ve

RER Ve =

reprezintă rentabilitatea veniturilor din exploatare;

2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Variaţia profitului din exploatare este:

01 RERERE −=∆ Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe care o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei rezultatului din exploatare: -influenţa variaţiei activelor de exploatare (Ae):

⋅⋅−

⋅⋅=∆

0

0

0

00

0

0

0

01

REAe Ve

RE

Ae

VeAe

Ve

RE

Ae

VeAe

-influenţa variaţiei veniturilor din exploatare la 1 leu active din exploatare (Ve/Ae):

⋅⋅−

⋅⋅=∆

0

0

0

01

0

0

1

11

REAe/Ve Ve

RE

Ae

VeAe

Ve

RE

Ae

VeAe

-influenţa variaţiei rentabilităţii veniturilor din exploatare (RVe):

⋅⋅−

⋅⋅=∆

0

0

1

11

1

1

1

11

RER Ve

RE

Ae

VeAe

Ve

RE

Ae

VeAe

Ve


RER

REAe/VE

REAe Ve

RE ∆+∆+∆=∆

Aplicaţie pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

– model 1 Să se efectueze analiza factorială a rezultatului din exploatare, plecând de la indicatorii din tabelul nr. 4.2. – lei – Nr.

crt. Specificaţie

2010

(P0)

2011

(P1)

1. Total venituri din exploatare 24.230 25.700 2. Total cheltuieli de exploatare 22.050 23.140 3. Rezultatul din exploatare (profit) 2.180 2.560 4. Profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare 0,0899 0,0996 Tabelul nr. 4.2.: Indicatori pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

1.Modelul matematic al analizei factoriale:

prbVeRE ⋅= ,

VeRE

AeVe

Ae

RE


95

în care: RE reprezintă rezultatul din exploatare (profit sau pierdere); Ve reprezintă veniturile din exploatare;

prb reprezintă profitul mediu brut la 1 leu venituri din exploatare;

2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Calculul rezultatului din exploatare pentru cei doi ani studiaţi:

lei 180.2050.22230.24CheVeRE 000 =−=−=

lei 560.2140.23700.25CheVeRE 111 =−=−==

Variaţia profitului din exploatare este: lei 380180.2560.2RERERE 01 =−=−=∆

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor determinat anterior asupra creşterii rezultatului (profitului) din exploatare: -influenţa creşterii veniturilor din exploatare:

=⋅−⋅=∆ 0001REVe prbVeprbVe

lei 301700.25

560.2230.24

230.24

180.2700.25 =⋅−⋅=

-influenţa creşterii profitului brut la 1 leu venituri din exploatare: =⋅−⋅=∆ 0111

RE

Ve

Che prbVeprbVe

lei 5024230.2

180.2700.25

700.25

560.2700.25 =⋅−⋅=

3.Corelaţia calculelor: REprb

REVeRE ∆+∆=∆

lei 803250130RE =+=∆

4.Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

5.Diagnostic sintetic Din analiza rezultatelor, constatăm o creştere a rezultatului (profitului) din exploatare cu 380 lei, creştere care s-a realizat în cea mai mare parte pe baza creşterii profitului brut la 1 leu venituri din exploatare (250 lei) şi în mai mică măsură pe baza creşterii veniturilor din exploatare (130 lei).

Aplicaţie pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

– model 2

lei) (250 prb

lei) (130 eVlei) (380 ER∆


96

Să se efectueze analiza factorială a rezultatului din exploatare, la o întreprindere cu profil de producţie, plecând de la indicatorii din tabelul nr. 4.3.

– lei –

Nr.

crt. Specificaţia Simbol

(2010)

P0

(2011)

P1

1. Număr mediu de salariaţi N 1.640 1.440 2. Valoarea medie a mijloacelor fixe Mf 9.600 10.000 3. Producţia exerciţiului Qe 20.110 21.550 4. Venituri din exploatare Ve 24.230 25.700 5. Rezultatul din exploatare (profit) RE 2.180 2.560 6. Grad de înzestrare tehnică IIT 5,8537 6,9445 7. Randamentul mijloacelor fixe MfR 2,095 2,155 8. Grad de valorificare a producţiei exerciţiului KQe 1,205 1,193 9. Rentabilitatea veniturilor RVe 8,997 10,0 Tabelul nr. 4.3.: Indicatori pentru analiza factorială a rezultatului din exploatare

1.Modelul matematic al analizei factoriale: Rezultatul exerciţiului poate fi scris sub următoarea formă:

Ve

RE

Qe

Ve

Mf

Qe

Ns

MfNsRE ⋅⋅⋅⋅= ,

în care:

-gradul de înzestrare tehnică (IIT): Ns

MfI IT = ;

-randamentul mijloacelor fixe (RMf): Mf

QeR Mf = ;

-gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (KQe): Qe

VeKQe = ;

-rentabilitatea veniturilor din exploatare (RVe): Ve

RER Ve = ,

Prin înlocuirea simbolurilor acestora, rezultatul din exploatare (RE) poate fi scris ca:

VeQeMfIT RKRINsRE ⋅⋅⋅⋅=

2.Cuantificarea acţiunii factorilor: Variaţia rezultatului (profitului) din exploatare este:

lei 380180.2560.2RERERE 01 =−=−=∆

Aplicând metoda substituţiei succesive, vom determina influenţa pe o are fiecare factor determinat anterior asupra variaţiei rezultatului (profitului) din exploatare:


97

-influenţa scăderii numărului mediu de salariaţi ( N ):

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0Ve0Qe0Mf0IT00Ve0Qe0Mf0IT1RENs RKRINsRKRINs

=

⋅⋅⋅⋅−

⋅⋅⋅⋅=

423.2

180.2

011.2

423.2

600.9

011.2

640.1

600.9640.1

423.2

180.2

011.2

423.2

600.9

011.2

640.1

600.9440.1

lei 270180.2910.1 −=−= -influenţa creşterii gradului de înzestrare tehnică (IIT):

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0Ve0Qe0Mf0IT10Ve0Qe0Mf1IT1REI RKRINsRKRINsIT

=

⋅⋅⋅⋅−

⋅⋅⋅⋅

230.24

180.2

110.20

230.24

600.9

110.20

640.1

600.9440.1

230.24

180.2

110.20

230.24

600.9

110.20

440.1

000.10440.1

lei 360910.1270.2 =−=

-influenţa creşterii randamentului mijloacelor fixe (MfR ):

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0Ve0Qe0Mf1IT10Ve0Qe1Mf1IT1RER RKRINsRKRINs

Mf

=

⋅⋅⋅⋅−

⋅⋅⋅⋅=

230.24

180.2

110.20

230.24

600.9

110.20

440.1

000.10440.1

230.24

180.2

110.20

230.24

000.10

550.21

440.1

000.10440.1

lei 06270.2330.2 =−= -influenţa scăderii gradului de valorificare a producţiei (KQe):

=⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆ 0Ve0Qe1Mf1IT10Ve1Qe1Mf1IT1REK RKRINsRKRINs

Qe

=

⋅⋅⋅⋅−

⋅⋅⋅⋅=

230.24

180.2

110.20

230.24

000.10

550.21

440.1

000.10440.1

230.24

180.2

550.21

700.25

000.10

550.21

440.1

000.10440.1

lei 02330.2310.2 −=−= -influenţa creşterii rentabilităţii veniturilor (IRv):

0Ve1Qe1Mf1IT11Ve1Qe1Mf1IT1REI RKRINsRKRINsRv

⋅⋅⋅⋅−⋅⋅⋅⋅=∆

=

⋅⋅⋅⋅−

⋅⋅⋅⋅=

230.24

180.2

550.21

700.25

000.10

550.21

440.1

000.10440.1

700.25

560.2

550.21

700.25

000.10

550.21

440.1

000.10440.1

lei 250310.2560.2 =−=


lei 8032502060360270RE =+−++−=∆

4.Schema sinoptică cu rezultatele analizei factoriale:

(250 R

20( K

lei) (60 R

lei) (360 I

lei) (-270 Ns

lei) (380 RE

Ve

Qe

Mf

IT

−

∆


98

5.Diagnostic sintetic: Din analiza rezultatelor, constatăm o creştere a rezultatului (profitului) din exploatare cu 380 lei, creştere care s-a realizat în cea mai mare parte pe baza creşterii gradului de înzestrare tehnică (360 lei), a creşterii rentabilităţii veniturilor (250 lei) şi în mai mică măsură pe baza creşterii randamentului mijloacelor fixe (60 lei), dar al căror efect a fost diminuat de influenţa negativă a scăderii numărului mediu de salariaţi (- 270 lei) şi a scăderii gradului de valorificare a producţiei (- 20 lei). TESTE GRILĂ

1. După raportul între momentul în care se efectuează analiza şi

momentul desfăşurării fenomenului analizat, distingem următoarele tipuri de analiză:

a) analiză post-factum şi analiză previzională; b) analiză statică şi analiză dinamică; c) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică. 2. Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al

determinărilor cantitative ale fenomenelor, distingem următoarele tipuri de analiză:

a) analiză post-factum şi analiză previzională; b) analiză calitativă şi analiză cantitativă; c) analiză microeconomică şi analiză macroeconomică. 3. După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem

următoarele tipuri de analiză: a) analiză tehnico – economică, analiză economico - financiară şi

analiză financiară; b) analiză calitativă şi analiză cantitativă; c) analiză post-factum şi analiză previzională; 4. În raport cu rolul pe care î1 au în cadrul unei relaţii cauzale se

disting, următoarele categorii de factori: a) factori specifici aprovizionării, factori specifici producţiei,

factori specifici comercializării ; b) factori calitativi, factori structurali, factori calitativi; c) factori tehnici, factori tehnologici şi factori economico -

financiari; 5. Se încadrează în categoria indicatorilor valorici ai activităţii de

producţie şi comercializare:


99

a) cheltuielile de producţie; b) cifra de afaceri; c) profitul; 6. Indicatorul Producţia marfă se calculează pentru: a) agenţii economici cu activitate de comerţ cu ridicata; b) agenţii economici cu activitate de comerţ; c) oricare ar fi activitatea agentului economic; 7. În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din: a) semifabricatele cumpărate; b) mărfurile cumpărate; c) mărfurile vândute; 8. Legătura dintre valoarea adăugată şi marja comercială este: a) nu exista nici o legatura intre acesti indicatori; b) valoarea adăugată este element component al marjei

comerciale; c) marja comerciala este componenta a valorii adăugate; 9.Selectaţi cheltuielile utilizate pentru calculul valorii adăugate

prin metoda sintetica: a) cheltuieli cu salariile; b) cheltuieli cu amortizarea; c) cheltuieli cu materiile prime; 10.Conform structurii contului de profit şi pierdere cheltuielile

pot fi grupate astfel: a) cheltuieli fixe şi variabile; b) cheltuieli directe şi indirecte; c) cheltuieli din exploatare, financiare şi extraordinare; 11.Sistemul de factori direcți, care influenţează evoluţia cifrei de

afaceri, este, in ordinea substituției: a) N, It, KM, R, Kv; b) N, Kv, W; c) N, W, Kv; 12.Rezultatul înaintea impozitării se calculează in func\ie

de: a) cheltuielile nedeductibile fiscal si veniturile deductibile

fiscal; b) cheltuielile deductibile fiscal si veniturile nedeductibile

fiscal; c) rezultatul curent si rezultatul extraordinar; 13. Se încadrează in categoria indicatorilor valorici ai

activităţii de producţie şi comercializare: a) veniturile par\iale; b) cifra de afaceri; c) veniturile totale; 14.Nu se încadrează în categoria indicatorilor valorici ai

activităţii de producţie şi comercializare:


100

a) profitul; b) valoarea adăugată; c) producţia fabricată; 15.Indicatorul Producţia marfă nu se calculează pentru: a) agenţii economici cu activitate de comerţ; b) agenţii economici cu activitate de producţie; c) agenţii economici cu activitate de servicii; 16.În calculul cifrei de afaceri nu se includ veniturile realizate

din: a) dobânzile încasate; b) serviciile prestate; c) mărfurile vandute; 17.Legătura dintre valoarea adăugată şi profit este: a) profitul este element component al valorii adăugate; b) valoarea adăugată este element component al profitului; c) valoarea adăugată reprezintă profitul obţinut de o întreprindere,

numai din activităţi comerciale; 18.Factorii care influenteaza variatia cheltuielilor fixe al 1.000 lei

Cifra de afaceri, sunt: a) cantitatea vanduta, pretul unitar de vanzare, costul unitar de

productie; b) cifra de afaceri, cheltuielile fixe; c) cheltuielile fixe, cifra de afaceri; 19.Sistemul de factori care influenţează evoluţia Cheltuielilor la

1.000 lei cifră de afaceri, este, în ordinea aplicării metodei substituţiei:

a) cheltuieli unitare, cantitatea de producţie vânduta, preţul unitar de vânzare;

b) cantitatea de producţie vânduta, preţul unitar de vânzare, cheltuieli unitare;

c) cantitatea de producţie vânduta, cheltuieli unitare, preţul unitar de vânzare;

20.Rezultatul inaintea impozitarii se calculeaza in functie de: a) cheltuielile nedeductibile fiscal si veniturile deductibile fiscal; b) cheltuielile deductibile fiscal si veniturile nedeductibile fiscal; c) rezultatul curent si rezultatul extraordinar; 21.Nu face parte dintre soldurile intermediare ale gestiunii: a) rezultatul curent; b) rezultatul inaintea impozitarii; c) rezultatul net; 22.Indicatorul Cifra de afaceri nu se calculează pentru: a) agenţii economici cu activitate de comerţ; b) agenţii economici cu activitate de servicii; c) agenţii economici cu activitate de productie; 23.În calculul cifrei de afaceri se includ veniturile realizate din:


101

a) dobânzile încasate; b) dobânzile platite; c) serviciile prestate catre terti; 24.Marja comerciala se calculeaza pentru veniturile realizate din: a) vânzarea de produse finite; b) vânzarea de marfuri; c) prestarea de servicii; 25.Selectaţi elementele de cheltuieli utilizate pentru calculul

valorii adăugate prin metoda aditivă: a) cheltuieli cu amortizarea obiectelor de inventar; b) cheltuielile de achizi\ie a mijloacelor fixe; c) cheltuieli cu amortizarea mijloacelor fixe; 26.Sistemul de factori care influenţează evoluţia Cheltuielilor la

1.000 lei cifră de afaceri, este, în ordinea aplicării metodei substituţiei:

a) cheltuieli unitare, cantitatea de producţie vândută, preţul unitar de vânzare;

b) cantitatea de producţie vândută, preţul unitar de vânzare, cheltuieli unitare;

c) cantitatea de producţie vândută, cheltuieli unitare, preţul unitar de vânzare;

27.Sistemul de factori direc\i, care influenţează evoluţia valorii adăugate, este, in ordinea substitu\iei:

a) T, W, y’; b) Qe, y’; c) N, t, W, y’;


102

BIBLIOGRAFIE

1.Buhociu F., Moga L., - Diagnosticul economic al întreprinderii, Editura Europlus Gala\i, 2008 2.Georgescu N., Robu V. – Analiză economico – financiară, Editura ASE, Bucure]ti, 2002; 3.I]fănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C. – Analiză economico – financiară, Editura ASE, Bucure]ti, 2002; 4.Iosif Gh., - Analiza activită\ii economice, Editura Tribuna economică, Bucure]ti, 2009; 5.Troacă V. – Analiză ]i gestiune financiară, Editura Tribuna economică, Bucure]ti, 2010; 6.Ordinul ministrului finan\elor publice nr. 3.055/2009 – Reglementările contabile conforme cu Directiva a – IV – a a Comunită\ilor Economice Europene.

Analiza Si Diagnostic Ec.-fin. - Moga L., Antohi V.

Documents

Transcript of Analiza Si Diagnostic Ec.-fin. - Moga L., Antohi V.