Analiza Economico Financiara_Maria Elena Balu
312
MARIANA-ELENA BALU ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ Teorie şi aplicaţii practice Ediţia a II-a
-
Upload
tavirossi81 -
Category
Documents
-
view
510 -
download
5
Transcript of Analiza Economico Financiara_Maria Elena Balu
MARIANA-ELENA BALU
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ
Teorie şi aplicaţii practice
Ediţia a II-a
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MARIANA-ELENA BALU
Analiza economico-financiară. Teorie şi aplicaţii practice. Mariana-Elena Balu. Ed. a 2-a. – Bucureşti, Editura Fundaţiei România de
Mâine, 2007 312 p.; 20,5 cm
ISBN 978-973-725-786-4
658.1(075.8)
Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007
Redactor: Adela MOTOC
Constantin FLOREA
Tehnoredactor: Marcela OLARU Coperta: Cornelia PRODAN
Bun de tipar: 22.02.2007; Coli tipar: 19,5
Format: 16/61×86
Editura Fundaţiei România de Mâine
Bulevardul Timişoara nr.58, Bucureşti, Sector 6
Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: [email protected]
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
MARIANA-ELENA BALU
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ Teorie şi aplicaţii practice
Ediţia a II-a
EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2007
5
CUPRINS Cuvânt înainte……………………………………………………….. 9
1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
1.1. Obiectul analizei economico-financiare …………………………. 11 1.2. Factorii care intervin în rezultatul activităţii economice …………. 13 1.3. Tipuri de analiză economico-financiară …………………………. 15 1.4. Analiza diagnostic ………………………………………………. 17 1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară ……………… 19 Întrebări şi teste grilă ………………………………………………… 32
2. ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI
2.1. Analiza statistico-economică a activităţii productive şi comerciale ... 33 2. 2. Analiza cifrei de afaceri (CA) ………………………………………. 34
2.2.1. Analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea pieţei …
42
2.3. Analiza valorii adăugate ………………………………………….. 49 2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate ………… 53 2.3.2. Analiza factorială a valorii adăugate …………………… 56 2.3.3. Consecinţele modificării VA asupra principalilor indicatori economico-financiari ai firmei ……………….
61
2.4. Analiza producţiei fizice ……………………………………… 62 2.4.1. Analiza realizării programului de producţie pe sortimente şi pe total firmă …………………………………………...
62
2.4.2. Analiza structurii producţiei ……………………………. 68 2.5. Analiza calităţii produselor …………………………………… 71 Teste grilă ………………………………………………………….. 82
6
3. ANALIZA CHELTUIELILOR
3.1. Conceptul de cheltuială şi conceptul de cost …………………….. 83 3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ………………… 84 3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare ………………………………. 89 3.4. Analiza cheltuielilor variabile ………………………………... 96 3.5. Analiza cheltuielilor fixe ……………………………………… 101 3.6. Analiza cheltuielilor pe elemente de cheltuieli ……………….. 107
3.6.1. Analiza cheltuielilor materiale ………………………….. 108 3.6.2. Analiza cheltuielilor cu personalul ……………………… 118
3.6.2.1. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile … 119 3.6.2.2. Modelul factorial al cheltuielilor cu salariile ………… 120 3.6.2.3. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica salariului mediu …………………
124
3.6.2.4. Eficienţa cheltuielilor cu personalul ………………… 126 3.6.3. Analiza cheltuielilor financiare. Cheltuieli cu dobânzile 127
3.7. Analiza costului pe produs …………………………………… 134 3.7.1. Analiza statică a principalelor categorii de cheltuieli …… 136
Întrebări şi teste grilă ………………………………………………... 146
4. ANALIZA RENTABILITĂŢII
4.1. Conceptul de rentabilitate …………………………………….. 149 4.2. Sistemul indicatorilor de bază ai rentabilităţii ……………….. 149 4.3. Analiza situaţiei firmei pe baza contului de profit şi pierdere … 155
4.3.1. Analiza factorială a rezultatului exploatării …………… 156 4.3.2. Analiza factorială a profitului brut al exerciţiului financiar 162 4.3.3. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri ……………. 163
4.4. Analiza ratelor de rentabilitate ………………………………... 170 4.4.1. Rata rentabilităţii economice ……………………………. 171 4.4.2. Rata rentabilităţii financiare …………………………….. 177 4.4.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate ………………… 185 4.4.4. Rata rentabilităţii comerciale …………………………… 188 4.4.5. Rata de rentabilitate pe produs ………………………….. 189
4.5. Analiza pragului de rentabilitate ……………………………... 192 Întrebări şi teste grilă ………………………………………………… 194
7
5. ANALIZA FACTORIALĂ A SITUAŢIEI PATRIMONIAL-
FINANCIARE
5.1. Elemente metodologice ………………………………………. 198 5.2. Analiza structurii patrimoniale a firmei ……………………… 204
5.2.1. Analiza structurii activului ……………………………… 205 5.2.2. Analiza structurii pasivului ……………………………... 207
5.3. Echilibrul financiar. Corelaţia dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă …………………………
210
5.3.1. Analiza echilibrului financiar funcţional pe baza ratelor 216 5.4. Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii ………………….. 218 5.5. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii …………………………… 220 5.6. Analiza echilibrului economico-financiar ……………………. 224 5.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante ………………. 227
5.7.1. Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante …………………………………………………
228
5.8. Analiza fluxurilor de trezorerie (cash-flow) ………………….. 236 Întrebări şi teste grilă ……………………………………………….. 241
6. ANALIZA POTENŢIALULUI INTERN AL FIRMEI
6.1. Analiza gestiunii resurselor umane …………………………… 243
6.1.1. Analiza asigurării cu personal din punct de vedere cantitativ şi structural …………………………………….
243
6.1.2. Analiza asigurării calitative cu personal ………………... 246 6.1.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă ………... 248 6.1.4. Analiza utilizării forţei de muncă ……………………….. 252
6.2. Analiza gestiunii mijloacelor fixe …………………………….. 277 6.2.1. Analiza volumului, structurii şi calităţii potenţialului tehnic …………………………………………………….
277
6.2.2. Analiza utilizării potenţialului tehnic …………………… 280 6.2.3. Analiza eficienţei utilizării activelor fixe ……………….. 284
6.3. Analiza gestiunii resurselor materiale ………………………… 288 6.3.1.Analiza pieţei de aprovizionare cu principalele resurse materiale …………………………………………………..
288
6.3.2. Analiza stocurilor de materiale …………………………. 290 6.3.3. Analiza potenţialului material al firmelor de producţie … 292
Întrebări şi teste grilă ………………………………………………... 294
8
7. ANALIZA RISCURILOR FIRMEI
7.1. Analiza riscului economic ……………………………………. 295 7.2. Analiza riscului financiar ……………………………………... 300 7.3. Analiza riscului de faliment …………………………………. 303
7.3.1. Analiza riscului de faliment pe baza ratelor ……………. 303 7.3.2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor …….. 306
Teste grilă …………………………………………………………. 308
Bibliografie …………………………………………………….…. 311
9
CUVÂNT ÎNAINTE
Teoria şi, mai ales, practica economică nu pot fi încadrate în tiparele unei economii veritabile şi nici în rigorile ştiinţei fără Analiza economico-financiară. Această disciplină îşi consolidează rolul ei de instrument de bază în câmpul ştiinţelor şi disciplinelor economice, devenind indispensabilă managementului activităţilor de exploatare şi comercializare.
Analiza economico-financiară presupune studiul temeinic al rezultatelor economico-financiare, cunoaşterea procesului formării lor, însuşirea unui ansamblu de metode şi tehnici de analiză, identificarea măsurilor atât pentru evoluţia normală a fenomenelor şi proceselor economice, cât şi pentru reducerea riscurilor operaţional, financiar şi de faliment.
Lucrarea de faţă asigură cadrul conceptual, metodologico-aplicativ al cunoaşterii şi folosirii resurselor umane, privind aspecte ale producţiei şi comercializării acesteia, gestionarea potenţialului intern, costuri, rentabilitate, situaţie financiar-patrimonială, riscuri.
Această lucrare stă la baza formării viitorilor economişti, dar este importantă şi pentru specialiştii din domeniul financiar-contabil, analiza economico-financiară fiind un instrument de bază folosit de managerii firmelor pentru realizarea obiectivelor propuse, pentru urmărirea creşterii performanţelor, cât şi pentru luarea celor mai bune decizii privind dezvoltarea viitoare a firmei.
Cartea se adresează şi utilizatorilor externi – auditori, evaluatori, bănci, creditori, investitori, organe fiscale etc.
10
Ştim că economia reprezintă, din punctul de vedere al managerului, o alergare după decizia optimă; aşa cum nu poate exista „economie fără conducere”, tot aşa nu poate exista „conducere fără analiză”, în situaţia de faţă analiza economico-financiară.
Putem conchide, aşadar, că analiza economico-financiară are trei caracteristici de bază: necesitatea, utilitatea şi perfectibilitatea.
2007 Autoarea
11
1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE
1.1. Obiectul analizei economico-financiare
În scopul cunoaşterii fenomenelor, a legăturilor cauzale dintre acestea, apare necesară utilizarea analizei economico-financiare.
Analiza ca metodă de cercetare constă în descompunerea unui fenomen în părţile sale componente, precum şi în stabilirea factorilor care îl determină. De asemenea, analiza permite stabilirea structurii fenomenelor, a relaţiilor de cauzalitate, a factorilor care le generează, a legilor formării şi desfăşurării lor, ceea ce constituie suportul elaborării deciziilor privind activitatea în viitor.
Analiza economică studiază activităţile sau fenomenele din punct de vedere economic, respectiv al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute.
Esenţialul în analiza economică îl constituie luarea în considerare a relaţiilor structural-funcţionale, a relaţiilor cauză-efect.
Exemplu: Un proces tehnologic poate fi analizat din punct de vedere:
– pur tehnic, prin urmărirea succesiunii operaţiilor, nivelul acestora în raport de anumiţi parametri, norme etc.;
– sub aspect economic – respectiv al costurilor, al eficienţei lui etc. Analiza economico-financiară constituie un ansamblu de
concepte şi metode, cu instrumentele aferente, care tratează informaţiile contabile şi alte informaţii de gestiune, în vederea formării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unei firme, la nivelul şi calitatea performanţelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurenţial dinamic.
Rezultatele obţinute prin analiza financiară sunt integrate în modele financiare. Astfel, analiza financiară stă la baza previziunilor pe termen scurt, mediu şi lung ale performanţelor firmei.
12
Analiza economico-financiară se realizează în sensul invers al evoluţiei reale a fenomenului economic cercetat – şi anume de la rezultatele activităţii economice către elemente şi factori.
Îmbinarea procesului de analiză economică cu sinteza poate fi concepută în următoarele etape:
– delimitarea obiectului analizei; – determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului cer-
cetat; – stabilirea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi feno-
menul analizat pe de o parte, cât şi dintre diferiţii factori ce acţionează asupra fenomenului, pe de altă parte;
– măsurarea influenţelor factorilor asupra fenomenului analizat; – sinteza rezultatelor analizei (examinarea elementelor în unitatea lor); – elaborarea unui set de măsuri menite să sporească eficienţa firmei
în viitor. Dintre cele mai delicate probleme financiare ale firmelor moderne
pot fi amintite: – restricţiile politicii de credit; – inflaţia; – variaţia dobânzii; – cursul de schimb etc. Astfel, analiza economico-financiară implică din partea analiştilor,
pe lângă cunoştinţe de contabilitate şi de gestiune, şi o anumită subtilitate: – în alegerea metodelor de calcul şi interpretare a cifrelor raportate
la scopul investigaţiei; – în acordarea sau refuzul unui împrumut; – în cumpărarea de acţiuni a unei firme; – în diagnosticarea stării economice de succes sau de dificultate a
unei firme etc. În trecut analiza economico-financiară era folosită de către bănci
pentru acordarea sau respingerea unor credite. Azi, datorită modificărilor principalilor factori care determină climatul economic şi socio-politic, analiza a suferit modificări metodologice şi instrumentale esenţiale.
Aceste procese reale au determinat schimbări în adoptarea şi utilizarea tehnicii de analiză economico-financiară.
13
În aceste condiţii: – bilanţul contabil s-a impus în analiza echilibrului financiar
funcţional; – contul de profit şi pierdere facilitează analiza performanţelor
firmei prin prisma soldurilor intermediare de gestiune; – fluxurile de trezorerie permit o abordare concretă, eliminând
parţial impactul inflaţiei şi al evaluării stocurilor. 1.2. Factorii care intervin în rezultatul activităţii economice
Cunoaşterea factorilor, a naturii lor şi a legăturilor prin care concură la formarea şi modificarea rezultatelor unei activităţi, cât şi la îmbunătăţirea funcţiunilor firmei reprezintă un obiectiv important al analizei economico-financiare.
De regulă factorii acţionează corelat, într-un sistem de legături închegate. Astfel, pentru a înţelege esenţa factorilor care intervin într-un proces de analiză este util a-i grupa după anumite criterii:
I. După conţinutul (natura) lor – pot fi: factori tehnici, organizatorici, economici, sociali, politici, demografici, psihologici, ecologici etc.;
II. După caracterul lor pot fi: factori cantitativi, calitativi, de structură.
Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai celor calitativi, reprezentând condiţia preliminară şi indispensabilă a acţiunii celor calitativi.
Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat, deosebindu-se de acesta prin gradul de extensie.
Exemplu: Productivitatea muncii (Wmc) este de aceeaşi natură cu producţia, dar se referă la o singură persoană sau unitate de timp.
Factorii de structură intervin în situaţia în care rezultatul analizat se referă la mărimi agregate (compuse din mai multe elemente).
Exemplu: Nivelul mediu al rentabilităţii unei firme poate creşte pe seama deplasărilor structurale (creşte ponderea produselor cu o rentabilitate mai mare).
III. După modul în care acţionează: – Factori cu acţiune directă – cei care îşi exercită influenţa
nemijlocit asupra fenomenului analizat.
14
– Factori cu acţiune indirectă – cei care acţionează asupra fenomenului analizat prin intermediul altor factori.
IV. După efortul propriu al societăţii: – Factori dependenţi de efortul propriu – cei care îşi au originea în
eforturile depuse de firmă pentru economisirea resurselor; – Factori independenţi de efortul propriu – toţi ceilalţi factori. Observaţie. Conceptul de „dependent sau independent de efortul
propriu” diferă de conceptul „dependent sau independent de activitatea firmei”.
Exemplu. Schimbarea structurii producţiei ca factor de modificare a profitului:
• poate fi dependentă de activitatea firmei; • dar independentă de efortul propriu. V. După gradul de sintetizare: – Factori simpli – cei ce nu mai pot fi descompuşi în sfera de
desfăşurare a analizei. – Factori compuşi – cei ce mai pot fi descompuşi, fiind determinaţi
de alţi factori, a căror acţiune se poate identifica la nivelul firmei. VI. După izvorul acţiunii: – Factori interni – cei care îşi au originea în interiorul firmelor. Exemplu: • organizarea internă a producţiei; • ritmicitatea producţiei; • disciplina muncii etc. – Factori externi – cei care îşi au originea în mediul exterior firmei. Exemplu: • modificările de preţ ale materiilor prime, energiei etc.; • mutaţii în structura cererii de piaţă; • noi performanţe tehnice sau tehnologice care influenţează
cererea. VII. După posibilităţile de previziune: – Factori previzibili – acţionează în cadrul unor procese controlate,
fără să implice riscuri. – Factori imprevizibili – acţionează necontrolat sub influenţa unor
forţe din mediul extern firmei.
15
Exemplu: • schimbări cu abateri pronunţate pe piaţa internă sau externă; • modificări ale cursului valutar etc.
1.3. Tipuri de analiză economico-financiară
Complexitatea fenomenelor şi proceselor economice care fac obiectul analizei economico-financiare a condus la apariţia diverselor tipuri de analiză.
Un rol primordial în cercetarea acestor fenomene îl are abstractizarea ştiinţifică, astfel încât analiza economico-financiară la scară microeconomică stă la baza fundamentării deciziilor luate de manageri la nivelul firmei.
Tipurile de analiză pot fi grupate după anumite criterii: 1. După raportul între momentul în care se efectuează analiza
şi momentul desfăşurării fenomenului: – Analiza postfactum sau postoperatorie – priveşte trecutul şi
prezentul, care prin cercetarea rezultatelor activităţii unei firme ne arată gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse.
Exemplu: În teorie, cât şi în practică se foloseşte analiza diagnostic prin care se obţin aprecieri asupra ansamblului unei firme, asupra unei subdiviziuni organizatorice sau asupra unei probleme.
– Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor de influenţă.
Această analiză este o etapă premergătoare, hotărâtoare în elaborarea planului de afaceri al firmei.
Activitatea de planificare înseamnă mai mult decât previziunea; înseamnă utilizarea previziunii de către un centru de decizie economică pentru a stabili obiectivele de atins într-o perioadă viitoare.
2. Din punct de vedere al determinărilor cantitative sau al
caracteristicilor calitative ale fenomenelor: – Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale
esenţiale, factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat. – Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin
determinări cantitative exprimate prin: greutate, volum, număr, durată, suprafaţă etc.
În această analiză se aplică metodele matematice moderne.
16
Exemplu: Succesul aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economic este condiţionat de modelarea proce-selor economico-financiare pe baza analizei calitative.
3. După nivelul la care se desfăşoară analiza economico-financiară:
• Analiza microeconomică se desfăşoară la nivelul firmei şi al elementelor ei ca sistem.
Ea se referă la: – activitatea economică şi la rezultatele obţinute de firmă; în investirea capitalurilor; în utilizarea resurselor;
– factorii care determină orientarea: în crearea şi fabricarea produselor;
în asigurarea eficienţei economico-financiare etc.
• Analiza macroeconomică − studiază fenomenele la niveluri agregate: ramurile economiei,
economia naţională, economie mondială etc.; − operează preponderent cu mărimi globale sau agregate (PIB,
venit naţional etc.). 4. După modul de urmărire a fenomenelor: – Analiza statică cercetează fenomenele la un moment dat, relevând
relaţiile dintre elementele şi factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei, şi nu de natura fenomenului, pentru că fenomenele nu pot fi statice.
– Analiza dinamică studiază fenomenele economice în mişcare, arătând poziţia lor într-un şir de momente de timp.
5. După criteriile de studiere a fenomenelor: – Analiza tehnico-economică îmbină în studiul anumitor fenomene
problemele tehnice cu cele economice. Exemplu: Colaborarea între economişti şi tehnicieni poate duce la
scăderea costului unui produs. – Analiza economico-financiară îmbină corelaţiile dintre activitatea
economică şi cea financiară.
17
Pentru că orice activitate social-umană apare într-o dublă ipostază: − consumatoare de resurse; − producătoare de efecte
⇒ calculul economic vizează eficienţa consumului de resurse în toate domeniile: tehnic, social, administrativ, sanitar, ecologic etc.
– Analiza financiară vizează fluxurile financiare ale firmei, modul de gestionare şi de plasare a capitalurilor.
6. După obiectul analizat: – analiza pe ramuri; – analiza pe unităţi (firme, sectoare, holdinguri, trusturi etc.) – analiza pe probleme (cost, valoare adăugată, Wmc, salarii, renta-
bilitate, lichiditate) Concluzie În ultimii ani pe plan internaţional s-a impus atât în teoria
economică, cât şi în practică ⇒ analiza activităţii economico-financiare.
1.4. Analiza diagnostic
Analiza economico-financiară are ca obiectiv major realizarea unui diagnostic financiar. Raţiunea efectuării unui diagnostic al perfor-manţelor firmei poate avea la bază fie situaţia în care aceasta are disfuncţionalităţi, fie situaţia ei este bună, dar se doreşte îmbunătăţirea sa.
Analiza diagnostic nu se mărgineşte la radiografierea şi aprecierea stării diferitelor fenomene, ci formează o parte din managementul strategic.
Radiografierea poate fi realizată de: – conducerea firmei – prin cadre abilitate ale acesteia; – de specialişti externi; – de echipe mixte formate din specialişti interni şi externi. Diagnosticul presupune: − stabilirea problemelor supuse analizei; − asigurarea informaţiilor pe care le necesită; − prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă:
obiective, stări, aprecieri, recomandări. Problema diagnosticului se pune cel mai adesea în interiorul firmei
(diagnostic financiar intern), având ca obiective:
18
– stabilirea situaţiilor de dezechilibru financiar; – identificarea cauzelor care le-au generat; – stabilirea măsurilor de remediere. Diagnosticul intern abordează probleme ca: • maximizarea valorii firmei; • rentabilitatea; • structura şi valoarea patrimoniului; • riscul de faliment; • solvabilitatea; • lichiditatea etc. Pentru luarea unor decizii, partenerii externi ai firmei se bazează pe
analiza economico-financiară (diagnostic financiar extern). Exemplu. Studiul pe care îl face banca în acordarea de credite.
Pentru aceasta, banca urmăreşte: – capacitatea întreprinderii de a-şi achita obligaţiile; – estimarea valorii ei de piaţă; – solvabilitatea şi lichiditatea pe termen scurt şi mediu. Firma poate folosi diagnosticul financiar pentru fundamentarea
deciziilor privind: – pătrunderea în capitalul altei firme; – aprecierea solidităţii unei alte firme cu care face afaceri. Analiza economico-financiară este folosită şi de: • administraţiile financiare, pentru acordarea unor facilităţi firmelor; • tribunale, care folosesc diagnosticul privind falimentul sau posi-
bilitatea de redresare a unei firme în dificultate; • cotaţia la bursă: – fuzionarea cu alte firme; – vânzări de active; – privatizare. Astfel, problemele specifice ale analizei economico-financiare sunt: • analiza performanţelor şi a rezultatelor firmei; • analiza rentabilităţii; • analiza valorii patrimoniale a firmei; • analiza echilibrului financiar; • analiza riscului.
19
Analiza este făcută pe baza: – bilanţului; – anexei la bilanţ; – contului de profit şi pierdere; – reglementărilor legale; – informaţiilor din evidenţa contabilă, statistică şi operativă a firmei. Din analiză va decurge obţinerea unui sistem de indicatori astfel: Indicatori de rezultate
Indicatori de rentabilitate
Indicatori de analiză
patrimonială
Indicatorii privind riscul: • economic • financiar • de faliment
1.5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară
Metoda unei ştiinţe (discipline ştiinţifice) este teoretică-abstractă, ea reprezentând o succesiune de procedee folosite pentru atingerea obiectivului său.
Procedeul reprezintă latura practică a efectuării unei lucrări, pentru atingerea obiectivelor propuse, deci concretizarea metodei.
Totalitatea procedeelor folosite în aplicarea practică a unei discipline ştiinţifice formează tehnica acesteia.
Analiza economico-financiară foloseşte metode specifice sau comune cu ale altor ştiinţe. Ele pot fi grupate în:
1. Metode ale analizei calitative – care urmăresc: – esenţa fenomenului; – surprinderea legăturilor cauzale.
20
2. Metode ale analizei cantitative, care urmăresc cuantificarea influenţelor factorilor care explică fenomenul.
1. Metode ale analizei calitative Pot fi incluse următoarele metode: a) comparaţia; b) diviziunea şi descompunerea rezultatelor; c) gruparea; d) generalizarea şi evaluarea rezultatelor.
a) Comparaţia Orice rezultat al firmei, deşi are o semnificaţie proprie, se apreciază
în raport cu anumite criterii, cu o bază de comparaţie. Astfel, pentru Practica economică se ţine cont:
• de comparabilitatea datelor şi a indicatorilor; • criteriul de comparaţie la care ne raportăm (realizările proprii pre-
cedente, planul intern al firmei, normele impuse pe plan intern şi internaţional etc.).
Însă în practica analizei economico-financiare se utilizează mai multe tipuri de comparaţie:
– comparaţii în timp se efectuează între rezultatele perioadei raportate şi rezultatele perioadei precedente;
– comparaţii în spaţiu se pot face între: • rezultatele firmei şi rezultatele medii pe ramură; • rezultatele firmei şi rezultatele firmelor concurente; • rezultatele unor structuri organizatorice interne ale firmei; – comparaţii mixte, adică acele comparaţii care se bazează pe
ambele criterii (timp şi spaţiu); – comparaţii speciale pentru care intervin alte criterii din afară. Exemplu: Comparaţia variantelor tehnico-economice, pentru a
alege pe cea optimă.
b) Diviziunea şi descompunerea rezultatelor Metoda studiază rezultatele economice ale firmei şi le descompune
în elementele lor componente pentru a localiza rezultatele şi cauzele lor în timp şi spaţiu.
21
Diviziunea şi descompunerea rezultatelor pot fi: • Diviziune în timp – permite evidenţierea abaterilor de la timpul de
formare a rezultatelor (semestre, trimestre, luni, zile etc.); de la ritmicitatea proiectelor pentru obţinerea unui anumit indicator;
• Diviziunea rezultatelor după locul de formare (firmă, secţie, loc de muncă etc.) – rezultă din stabilirea concretă a locului de muncă unde s-a format rezultatul (pozitiv sau negativ), concomitent cu contribuţia fiecărui loc la tendinţa generală a rezultatului.
• Descompunerea în părţi componente: – localizează rezultatele ca fiind favorabile sau nefavorabile pe
categorii de resurse; – aprofundează studiul laturilor esenţiale ale fenomenelor analizate.
c) Gruparea Mulţimea datelor primare este reorganizată, despărţită în grupe
omogene de unităţi după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici în funcţie de scopul cercetării.
Criteriile după care se face gruparea sunt în funcţie de obiectul analizei, conţinutul şi forma de exprimare a datelor, sau în raport cu variaţia caracteristicii de grupare.
d) Generalizarea sau evaluarea rezultatelor Metoda reuneşte într-un ansamblu coerent concluziile reieşite din
studiul factorial-cauzal al fenomenelor, reţinându-se aspectele esenţiale pentru fundamentarea deciziilor firmei.
Astfel, generalizarea se realizează în: – raportul de analiză; – studiile de fezabilitate şi evaluare.
2. Metode de analiză cantitativă Măsurarea contribuţiei fiecărui factor la modificările fenomenului
analizat se poate face prin diferite metode, în funcţie de forma matematică pe care o îmbracă relaţiile dintre factori. Astfel:
a) metoda substituirilor în lanţ; b) metoda balanţieră; c) metoda calculului matricial; d) metoda calculului marginal; e) metoda fluxurilor;
22
f) metoda ratelor; g) metode sociologice; h) metoda corelaţiei; i) metoda scorurilor etc.
a) Metoda substituirilor în lanţ Metoda se realizează pentru relaţiile de tip determinist – care se
prezintă matematic sub formă de produs sau de raport. Utilizarea substituirilor în lanţ presupune respectarea a trei principii: 1. Aşezarea factorilor în construcţia modelului se face în ordinea
condiţionărilor lor economice, substituirea realizându-se astfel: • întâi factorul cantitativ; • apoi cel structural; • ultimul – factorul calitativ. 2. Substituirile se fac succesiv, pornind de la factorii direcţi spre
cei indirecţi. 3. Un factor a cărui influenţă a fost determinată se consideră la
valoarea efectivă (realizată), rămânând la această valoare până la sfârşitul iterării, iar un factor a cărui influenţă nu a fost calculată rămâne la valoarea din baza de comparaţie.
A) Metoda substituirilor în lanţ, când între factorii ce influenţează rezultatul economic sunt relaţii de produs.
Cea mai simplă relaţie de condiţionare a factorilor capătă expresia unei funcţii: y = f(x).
Exemplu: Într-o relaţie de trei factori rezultatul este o funcţie de forma:
y = f(x1, x2, x3)
sau analiza rezultatului R în funcţie de factori (a, b, c) va avea forma:
R= f(a, b, c)
Folosind valorile din baza de comparaţie şi cele efective, vom avea:
0000 cbaR ⋅⋅= şi 1111 cbaR ⋅⋅=
23
a1) Etapele de analiză ale rezultatului R sunt: 1. Calculul abaterii rezultatului economic de la perioada de bază
sau cea programată:
R = R1 – R0
2. Descompunerea abaterii rezultatului economic pe factori de influenţă:
000111 cbacbaR −=∆
3. Calculul influenţei fiecărui factor asupra abaterii rezultatului economic de la nivelul programat sau cel dintr-o perioadă anterioară:
RcRbRaR ∆+∆+∆=∆
• influenţa factorului „a” ( ∆Ra)
( ) 0001000001 cbaacbacbaRa −=−=∆
• influenţa factorului „b” (∆Rb)
( ) 0011001011 cbbacbacbaRb −=−=∆
• influenţa factorului „c” (∆Rc)
( )0111011111 ccbacbacbaRc −=−=∆
Observaţie: Suma influenţelor factorilor explică sporul absolut (∆R). a2) Analiza rezultatului economic pe bază de indici Analiza permite generalizarea şi oferă baza pentru comparaţii în
timp şi spaţiu. Indicele rezultatului economic se poate scrie cu relaţia:
1nn321R
100
iiiiI
−
⋅⋅⋅=
K
unde: IR = indicele rezultatului supus analizei; i1, i2 ... = indicele factorului respectiv. Exemplu: pentru cazul analizat
;100c
ci ;100
b
bi ;100
a
ai
0
1c0/1
0
1b0/1
0
1a0/1 ⋅=⋅=⋅=
24
⇒ 2
cbaR
100
iiiI
⋅⋅= ⇒Modificarea relativă a rezultatului:
100Ir100R
RRr R
0
01 −=∆⇒⋅−
=∆
Influenţa factorilor se calculează astfel: • influenţa modificării factorului „a”
∆r(a) = ia – 100
• influenţa modificării factorului „b”
( )( )100
100iii
100
iib,ar
ba
a
ba −=−
⋅=∆
• influenţa modificării factorului „c”
( )( )
2
cba
100
100iiic,b,ar
−⋅=∆ .
B) Utilizarea metodei substituirilor în lanţ când între factori
sunt relaţii de raport. Metoda îmbracă două forme în funcţie de locul unde este situat
factorul cantitativ (la numitor sau la numărător).
b1) Când factorul cantitativ „a” este la numărător Modelul de analiză prezintă situaţia în care este condiţionat de doi
factori: „a” şi „b”, astfel:
0
00 b
aR = ;
1
11 b
aR =
Deci, modificarea rezultatului economic (R) poate fi scrisă:
0
0
1
101 b
a
b
aRRR −=−=∆
25
Separarea influenţei celor doi factori se va face astfel: – influenţa factorului „a”:
( )0
01
0
0
0
1
b
aa
b
a
b
aaR
−=−=∆
– influenţa factorului „b”:
( )0
11
b
a
1b
ab,aR −=∆
Dacă rezultatul se exprimă prin indici:
100i
iI
b
aR ×= , iar 100b
bi;100
a
ai
0
1b
0
1a ×=×=
Influenţele celor doi factori vor fi: Dacă ∆ R% = IR – 100 Atunci: – influenţa factorului „a”:
∆ R(a1) = ia - 100
– influenţa factorului „b”:
( ) ab
a i100i
ib,aR −=∆
b2) Când factorul cantitativ „b” se află la numitor, se va deter-mina mai întâi influenţa acestuia: ∆R = R1 – R0
– influenţa factorului „b”:
( )0
0
1
0
b
a
b
abR −=∆ , iar pe baza indicilor modificarea relativă va fi:
( ) 100100i
100100100
b
b1
bRb
0
1
−⋅=−⋅=∆
26
– influenţa factorului „a”:
( )1
0
1
1
b
a
b
aa,bR −=∆
iar pe baza indicilor modificarea relativă va fi:
( ) 100i
100100
i
i100
b
b1
100
b
ba
a
a,bR bb
a
0
1
0
1
0
1
⋅−⋅=⋅−⋅=∆
Metoda determinării izolate a acţiunii factorilor
În această metodă se respectă un singur principiu, şi anume că substituirile se fac succesiv:
∆R = R1 – R0
– influenţa factorului „a”: R(a) = a1b0c0 – a0b0c0 – influenţa factorului „b”: R(b) = a0b1c0 – a0b0c0 – influenţa factorului „c”: R(c) = a0b0c1 – a0b0c0 Astfel: ∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc + r r = restul nedescompus, pentru care se emit ipoteze pentru reparti-
zarea lui pe factori. b) Metoda balanţieră
Metoda permite evidenţierea cauzelor care au determinat modificarea unui rezultat, comparând elementele balanţei – valorile efective cu cele din perioada de referinţă.
Metoda balanţieră analizează realizarea unui echilibru dintre resursele şi necesităţile unui domeniu de activitate (exemplu: balanţa forţei de muncă; balanţa veniturilor şi a cheltuielilor etc.).
Modelul analitic de exprimare a relaţiilor balanţiere este:
R = a + b – c
unde influenţele elementelor componente se pot stabili astfel:
27
– influenţa elementului „a”: ∆Ra = a1 – a0 – influenţa elementului „b”: ∆Rb = b1 – b0 – influenţa elementului „c”: ∆Rc = (-c1) – (-c0)
∆R = ∆Ra + ∆Rb + ∆Rc
c) Metoda calculului matricial
Metoda se foloseşte în cazul relaţiilor funcţionale de produs sau raport între rezultatul economic cercetat şi factorii săi de influenţă.
Separarea influenţei factorilor prin această metodă ţine seama de ordinea de intercondiţionare a factorilor (consolidează principiile metodei substituirii în lanţ).
Exemplu: Aplicarea acestui calcul se face mai ales în analiza chel-tuielilor cu materialele. Astfel, cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs (cm):
i
n
1ii pcscm ⋅=∑
=
unde: csi = consumul specific din materialul i pe unitatea de produs; pi = preţul de aprovizionare pe unitatea de măsură (a materialului). Pe baza acestor date se formează: • matricea A: ce conţine consumurile specifice din perioada iniţială
(a11; a12) şi cele efective (a21; a22); • matricea B: ce conţine preţurile de aprovizionare din perioada
iniţială (b11; b12) şi cele efective (b12; b22). Se înmulţesc cele două matrici şi se obţine matricea C = reprezen-
tând cheltuielile materiale:
=
×
2221
1211
2221
1211
2221
1211
cc
ccC
bb
bbB
aa
aaA
Astfel: • abaterea totală faţă de nivelul de comparaţie a cheltuielilor materiale:
∆cm = cm1 – cm0 = C22 – C11 din care:
• influenţa modificării consumului specific: ∆cs = C21 – C11
• influenţa modificării preţurilor de aprovizionare: ∆P = C22 – C21.
28
Observaţie: • metoda poate fi aplicată în toate domeniile analizei economico-
financiare; • metoda permite sistematizarea informaţiilor economice în tablouri
matriciale prelucrabile electronic.
d) Metoda calculului marginal
– Indicatorii marginali ca indicatori de probabilitate de referinţă reflectă cheltuielile minime necesare pentru modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a consumului minim al factorilor de producţie.
– Ca indicatori de calcul se folosesc în: • analiza cifrei de afaceri (CA); • analiza costurilor; • analiza rentabilităţii etc.
e) Metoda fluxurilor
„Fluxul” reprezintă orice mişcare generată de operaţiunile legate de trezorerie.
Instrumentele folosite în analiză: • tabloul de finanţare; • tabloul de trezorerie. Cu ele se pot analiza: – dinamica situaţiei financiare; – dinamica lichidităţii; – dinamica solvabilităţii etc.
f) Metoda ratelor
Rata este un raport între două posturi sau grupe de posturi din bilanţ, având o valoare informaţională mai mare decât valorile luate separat şi permite o mai bună comparabilitate în timp şi spaţiu.
După conţinut, ratele pot fi: • de structură (rata activelor fixe sau circulante); • de gestiune (exemplu: durata de rotaţie a stocurilor, rata creditului
clienţi etc.); • de rentabilitate (economică, financiară); • rate ale echilibrului financiar (rata de îndatorare etc.).
29
Pentru calcul, ratele se determină prin raportarea unui flux la un stoc sau invers.
– Raportarea unui flux la un stoc are ca rezultat un coeficient.
Exemplu: Raportul Armonizare Active imobilizate
= Coeficient de uzură a activelor finalizate
– Raportarea unui stoc la un flux exprimă o durată.
Exemplu: durata medie de rotaţie a stocurilor. – Raportul stoc/stoc ⇒ reprezintă o rată de structură fie o rată de structură – Raportul flux/flux ⇒ reprezintă fie o rată de rentabilitate Exemplu: Presupunem că la o firmă: cheltuielile de exploatare sunt de 600 mil. lei • în momentul t CA = 1000 mil. lei
%601001000
600R1 =⋅= în perioada t
cheltuielile de exploatare sunt de 550 mil. lei • în momentul t + 1 CA = 950 mil. lei
%58100950
550R 2 =⋅= în perioada t + 1
Dacă rata s-ar analiza singular, ar rezulta o ameliorare a gestiunii firmei. Dar studiul componentelor arată că firma a pierdut o parte din piaţa de desfacere, iar continuarea acestei tendinţe va duce la perspective proaste. De aceea ratele se analizează comparativ cu:
• ratele realizate în anii precedenţi; • ratele „standard” ale organismelor abilitate; • ratele firmelor cu acelaşi profil de producţie. Astfel, studiul modificărilor ratelor în timp permite stabilirea
tendinţei de evoluţie a firmei.
30
g) Metode sociologice
Tehnicile sociologice sunt: – Chestionarul: • conţinutul lui trebuie să corespundă nevoilor de informaţii ale
analizei economico-financiare; • limbajul simplu; • întrebările să fie clare, redactate într-o ordine logică etc. – Interviul: • are ca scop extinderea volumului de informaţie necesar analizei
economico-financiare.
h) Metoda corelaţiei Analiza de corelaţie este o metodă statistică prin care se măsoară
intensitatea legăturilor între variabile. Practic se parcurg următoarele etape: 1) Se stabilesc conţinutul şi tendinţa de evoluţie a fenomenului
analizat (y) şi a principalilor factori de evoluţie (x1, x2, ..., xn) inde-pendenţi.
2) Se determină forma legăturii de cauzalitate între fenomene şi se stabileşte ecuaţia de regresie.
Exemplu: • liniară: y(x) = a + bx • parabolă gradul II: y(x) = a + bx + cx2 • exponenţială: y(x) = a bx
• hiperbolă: ( )x
1baxy ⋅+= etc.
unde: a, b, c – parametrii ecuaţiilor; x – caracteristica independentă; y – caracteristica dependentă. 3) Calcularea valorii parametrilor ecuaţiei de regresie – de regulă cu
metoda celor mai mici pătrate – MCMMP. 4) Stabilirea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi
factorii de influenţă – cu coeficientul de corelaţie.
( )[ ] ( )[ ][ ]1,1
yynxxn
yxxynr
2222xy −∈
−−
−=
∑∑∑∑∑∑∑
31
unde: +1 legătură directă
rxy → ±1 arată o legătură puternică
-1 legătură inversă rxy → 0 arată inexistenţa legăturii între variabile. 5) Influenţa factorilor asupra fenomenului analizat se poate stabili cu: – coeficientul de determinaţie R2
20
22R
σ
δ= arată influenţa factorului esenţial (de grupare) asupra
fenomenului analizat
unde 20σ – dispersia totală;
222
0 δ+σ=σ 2
σ – media dispersiilor;
δ2 – dispersia dintre grupe. 6) Se poate stabili şi coeficientul de variaţie (V) ce determină
variaţia evenimentelor pe unitatea de valoare medie:
( )100,0100X
V ∈⋅σ
=
unde V = 0 lipsa de variaţie;
V → 0 variaţia caracteristicii este mică; V ∈ (0, 35%) variaţie normală pentru o colectivitate omogenă.
i) Metoda scorurilor (scoring) Se construieşte o funcţie pe baza unui număr de rate, iar valorile ei
au la bază observaţii în timp, pe un număr mare de firme, privind starea financiară. Un model al funcţiei scor (Z) se poate construi astfel:
Z = ax1 + bx2 + ... + zxn
unde: x1, x2, ..., xn – rate folosite în calcul; a, b, ..., z – coeficienţii de ponderare.
32
Observaţie. Scorul „Z” la nivelul unei firme indică gradul de risc, de succes sau faliment, punând în evidenţă punctele forte şi pe cele slabe, înainte ca firma să fie într-o situaţie de dificultate.
Cuvinte – cheie: analiză, analiză economică, analiză economico-fi-nanciară, analiză calitativă, analiză cantitativă, analiză microeconomică, analiză macroeconomică, analiză diagnostic, sinteză.
Întrebări şi teste grilă 1. Definiţi noţiunile de: analiză, analiză economică, analiză
economico-financiară, sinteză, metodă, procedeu. 2. Definiţi factorii care intervin în rezultatul activităţii economice .
Grupaţi aceşti factori după criteriile care îi definesc. 3. Care sunt principalele tipuri de analiză economico-financiară? 4. Esenţial în analiza economică este a lua în considerare relaţiile: a) structural-funcţionale; b) cauză-efect; c) muncă şi capital; d) consumul de resurse şi rezultatele obţinute. Alegeţi combinaţia corectă: A (a, c, d); B(a, b); C (b, c, d) 5. Factorii care influenţează rezultatele activităţii economice, după
caracterul lor, sunt: a) factori cu acţiune directă; b) factori previzibili; c) factori compuşi; d) factori calitativi şi cantitativi; e) factori de structură. Alegeţi varianta corectă: A (a, c, e); B (b, c, d); C (d, e); D (a, b, c, d, e) 6. Utilizarea metodei substituirilor în lanţ impune aşezarea factorilor
în relaţiile de cauzalitate în următoarea ordine: a) factori de structură, calitativi şi cantitativi; b) factori cantitativi, de structură şi calitativi; c) factori calitativi, cantitativi şi de structură; d) factori cantitativi, calitativi şi de structură.
33
2. ANALIZA REZULTATELOR FIRMEI
2.1. Analiza statistico-economică a activităţii productive şi comerciale
Analiza se fundamentează pe date din interiorul şi exteriorul firmei: • planul de afaceri; • bugetul de venituri şi cheltuieli; • bilanţ; • anuare statistice; • studii de piaţă etc. Pentru măsurarea activităţilor de producţie şi comercializare ale „unei
firme”, în practică se recomandă următorii indicatori valorici: 1) Cifra de afaceri (CA) reprezintă volumul total al afacerilor firmei
evaluate la preţul pieţei; 2) CA din activitate de bază sau valoarea producţiei marfă vândută
(Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de bază a firmei; 3) Producţia marfă fabricată (Pf) este producţia destinată livrării şi
cuprinde: • valoarea produselor finite şi semifabricate destinate vânzării (P); • valoarea lucrărilor executate şi serviciilor prestate (L). 4) Valoarea adăugată (VA) exprimă capacitatea firmei de a crea
bogăţie. VA = Valoarea producţiei exerciţiului (Pex) – consumurile interme-
diare (respectiv cheltuielile materiale M)
VA = Pex – M
5) Producţia exerciţiului (Pex) dimensionează întreaga activitate a firmei: • valoarea producţiei vândute; • creşterea sau scăderea producţiei stocate; • producţia imobilizată (imobilizări corporale sau necorporale). Între indicatorii valorici studiaţi, se consideră ca situaţii normale
următoarele:
34
1) ICA ≥ IPf unde: = înseamnă că se menţine ponderea imobilizărilor în stocuri;
> CA trebuie să înregistreze o dinamică superioară pentru a reduce imobilizările.
2) IPf > IPex arată reducerea stocurilor de producţie nedeterminată şi a consumului intern - dar până la limita la care se asigură desfăşurarea normală a procesului de producţie.
3) IVA >IPex arată reducerea cheltuielilor materiale, financiare şi umane. Astfel, situaţia normală trebuie să arate inegalităţile: ICA ≥ IPf > IPex < IVA
2. 2. Analiza cifrei de afaceri (CA)
Interesul fiecărei firme vizează o creştere a CA pentru obţinerea unui profit (moderat sau mai mare) care poate asigura o certitudine în viitor.
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea mărfurilor şi produselor într-o perioadă determinată.
În contul de profit şi pierdere (121) CA figurează ca o poziţie distinctă obţinută prin însumarea:
1) veniturilor din vânzarea mărfurilor (cont 707); 2) producţiei vândute (conturile 701 + 702 + 703 + 704 + 705 + 706 +708).
1) Analiza dinamicii şi structurii CA Dinamica CA poate fi realizată la nivel de produs sau pe total firmă
prin indici cu bază fixă sau mobilă sau prin ritmurile medii. Evoluţia corectă a CA se face prin evaluarea ei în preţuri
comparabile. Astfel CA în raport cu cantităţile vândute (q) şi cu preţurile de vânzare (p) va fi: i
iiqpCA ∑= , atunci CA în preţuri comparabile se va
calcula: P
pc
I
CACA = ; unde: IP = indicele preţurilor de vânzare la nivel de
firmă sau indicele inflaţiei q0
p0/1
00
10P gipq
pqI ∑
∑∑ == .
Analiza structurii CA se poate face în funcţie de diverse criterii de grupare a vânzărilor: pe produse, clienţi, pieţe de desfacere etc.
Astfel, putem calcula: 1) Ponderile componentelor CA (gi)
100
CA
CAg ii ⋅=
35
unde: CAi = vânzările aferente elementului component „i”; CA = cifra de afaceri totală.
2) Coeficientul de concentrare (Gini-Struck)
1n
1gnCS
n
1i
2i
−
−=
∑=
[ ]1,0∈ unde: n = numărul de produse, activităţi etc.
gi = ponderea produsului, activităţii „i” în CA.
2) Analiza factorială a CA CA, analizată din punct de vedere factorial, stabileşte sistemul de
factori care condiţionează evoluţia ei. La nivelul firmei modelul de analiză factorială a CA este în funcţie de: • numărul de salariaţi (N); • productivitatea muncii (W); • gradul de valorificare a producţiei (Gv). Astfel:
Vf
f GWNP
CA
N
PNCA ⋅⋅=⋅⋅=
VPF
fA
fAGRgZN
P
CA
F
P
F
F
N
FNCA ⋅⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=
unde:
N = numărul mediu de salariaţi; Pf = producţia marfă fabricată;
F= valoarea medie a mijloacelor fixe;
AF = valoarea medie a mijloacelor fixe productive (active);
A
fP
F
PR = = randamentul fondurilor fixe productive;
N
FZ = = gradul de înzestrare tehnică;
F
Fg
AF = = ponderea fondurilor fixe productive.
36
Schema analizei factoriale a cifrei de afaceri este prezentată astfel: NCA∆
( )ZWCA∆ CA∆
WCA∆
∆FgW
CA ( )pRWCA∆ VGCA∆
gradul I gradul II
Exemplu: Date convenţionale pentru exemplificarea metodologiei:
Nr. crt.
Indicatori Simbol Perd. Bază Perd. curentă
Diferenţă
1 CA CA 1.400 1.500 +100 2 Nr. mediu de salariaţi N 150 200 +50 3 Producţia marfă fabricată Pf 1.500 1.700 +200
4 Productivitatea muncii
N
PW f=
10 8,5 -1,50
5 Gradul de valorificare al Pf
fV P
CAG =
0,9333 0,8824 -0,0476
Valoarea medie a fondurilor fixe, din care: F
120 150 +30 6
• fonduri fixe productive AF
96 111 +15
7 Ponderea fondurilor fixe productive
F
Fg
aF =
0,8 0,74 -0,06
8 Gradul de înzestrare tehnică
N
Fz =
0,8 0,75 -0,05
9 Randamentul activelor fixe productive
A
fP F
PR =
15,625 15,3153 -0,3097
37
Modificarea cifrei de afaceri cu + 100 mil. lei faţă de perioada de bază se observă din relaţia: ∆CA = CA1 - CA0 = 1.500 - 1.400 = 100 şi se datorează influenţei:
1) Numărul mediu de salariaţi:
( ) ( )
( ) lei .mil 46593,010150200
GWNNP
CA
N
PNNCA
0
0
0
V001f
0
0
f01
N
+=⋅⋅−=
=⋅−=⋅⋅−=∆
2) Productivitatea muncii:
( ) ( ) =⋅−=⋅−=∆ 93,00,15,8200GWWNCA0V011
W
= 279− mil. lei 3) Gradul de valorificare a producţiei fabricate:
( ) ( )=−⋅=−=∆ 933,08824,05,8200GGWNCA01
VVV11
G
= 53,85− mil. lei ≈ -86 mil. lei
∆ CA = ∆ CAN + ∆ CAW + VGCA∆ = 465 – 279 – 86 = 100 mil. lei Analiza pe factori a productivităţii muncii (∆ CAW = -279 mil. lei) • influenţa gradului de înzestrare tehnică:
( )
( )( ) 6625,1169333,0625,158,08,075,0200
GRgZZN
GRgN
F
N
FNCA
00
00
VPF0011
VpF0
0
0
1
1
1ZW
−=⋅⋅⋅−=⋅⋅⋅−=
=⋅⋅⋅
−=∆
• influenţa ponderii mijloacelor fixe productive:
( ) ( )( ) 2453,1319333,0625,158,074,075,0200
GRggZNCA00
F
VpF0
F111
gW
−=⋅⋅−⋅==⋅⋅−=∆
• influenţa randamentului mijloacelor fixe productive:
( ) ( )( ) 0838,329333,0625,153153,1574,075,0200
GRRgZNCA001
p
VppF111
RW
−=⋅−⋅⋅==⋅−=∆
pF RgZW CACACACA ∆⋅∆+∆=∆ =
( ) ( ) lei .mil 2790838,322453,1316625,116 ≅−+++−=
38
Interpretare rezultate Valoarea CA faţă de bază a crescut cu 100 mil. lei datorită măririi
cantităţii de produse fabricate (+200 mil. lei), iar ca urmare a extinderii activităţii a crescut şi numărul angajaţilor (cu 50 de salariaţi).
Analiza gradului de valorificare arată scăderea acestuia în perioada curentă, ceea ce înseamnă:
- o influenţă negativă asupra vitezei de rotaţie a fondurilor investite; - efecte negative asupra gradului de înzestrare tehnică care s-a
diminuat şi a dus la scăderea productivităţii muncii. Concluzie - Firma şi-a mărit cota de piaţă cu eforturi nerecuperate în totalitate. - Deciziile dezvoltării ei viitoare trebuie să aibă în vedere un termen
mai mic de recuperare a capitalului investit. Alt model de analiză factorială a CA este cel constituit pe baza
cantităţilor vândute (q) şi a preţurilor de vânzare (p), respectiv:
i
iipqCA ∑=
Modificarea CA (∆CA) se va explica prin cei doi factori:
001i
0q qpqpCA ∑∑ −=∆
001i
1p qpqpCA ∑∑ −=∆
0011 qpqpCA ∑∑ −=∆
∆CAPi ∆CA ∆CAN ∆CAq tCA∆ aWCA∆
hWCA∆ t = timpul de muncă mediu/salariat
hW = productivitatea orară a muncii
39
Exemplu: Metodologia cu date convenţionale:
Modificare CA Grupa de produse mil. lei %
Grupa I 5.730 +47,43 Grupa II 5.830 +48,27 Grupa III 520 +4,3 Total 12.080 100%
080.12900.21980.33CACACA520500020.1CACACA
830.5000.510830CACACA730.5400.16130.22CACACA
01T
01III
01II
01I
=−=−=∆=−=−=∆=−=−=∆=−=−=∆
%3,4100080.12
520g
%27,48100080.12
830.5g
%43,47100080.12
730.5g
CAIII
CAII
CAI
+=⋅=
+=⋅=
+=⋅=
1. Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:
990.2900.21890.24pqpqCA 0001q +=−=−=∆ ∑∑ mii lei
2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:
090.9890.24980.33pqpqCA 0111p +=−=−=∆ ∑∑ mii lei
Cantitate Preţ unitar Valoare CA Denumire produse q0 q1 p0 p1 v0=p0q0 v1=p1q1 p0q1
Grupa I Produs A 40 45 300 350 12.000 15.750 13.500 Produs B 20 22 220 290 4.400 6.380 4.840 Total grupa I 60 67 - - 16.400 22.130 18.340 Grupa II 50 57 100 190 5.000 10.830 5.700 Grupa III 10 17 50 60 500 1.020 850 Total x x x x 21.900 33.980 24.890
40
3. Influenţa totală a modificării CA: 080.12900.21980.33pqpqCA 0011T +=−=−=∆ ∑∑ mii lei
Modelul de analiză, potrivit sistemului factorial: ∆CAN ∆CAq ∆CA )WNCA( a⋅= aWCA∆
( )tW aCA∆
∆CAp )WtW( ha ⋅= ( )h0 WWCA∆
Factorii de influenţă ai cifrei de afaceri (date convenţionale)
Perioada de analiză Nr. crt.
Indicator Simbol Perioada bază
Perioada curentă
1 Cifra de afaceri CA CA0 =21.900 CA=∑p0q1=24.890 2 Nr. mediu de
salariaţi N N0=155 N1=147
3 Producţia medie anuală calculată pe baza cifrei de afaceri
N
CAWa =
29,141W 0a = 32,169W 1a =
4 Timpul de muncă (ore)
Tm 000.350T0m = 000.312T
1m =
5 Timpul de muncă mediu pe salariat (ore)
N
Tt m=
258.2t 0 = 5,122.2t1 =
6 Productivitatea medie orară a muncii calculată pe baza cifrei de afaceri
m
hT
CAW =
0626,0W 0h = 0798,0W 1h =
1. Factorii de influenţă pentru ∆CAq:
990.2900.21890.24qpqpCA 0010q +=−=−=∆ ∑∑ mii lei
1.1. Influenţa modificării numărului de salariaţi:
aWNCA ⋅= ( ) ( ) ( ) 130.129,141155147WNNCA 0a01Nq −=−=−=∆ mii lei
41
1.2. Influenţa modificării aW : ( ) ( ) ( ) lei mii 120.429,14132,169147WWNCA 01
aaa1
Wq =−=−=∆ ( ) ( )aWqNqq CACACA ∆+∆=∆
2.990=-1.130+4.120. 1.2.1. Influenţa modificării timpului mediu de muncă:
ha WtW ⋅= ( ) ( )
( ) 12470626,0258.25,122.2147
WttNCA 0
ah011
tW
−=⋅−=
=⋅−=∆
1.2.2. Influenţa modificării hW :
( ) ( )( ) 367.50626,00798,05,122.2147
WWtNCA 01
hahh11
WW
≅−⋅=
=−=∆
( ) ( )haaa WWtWW CACACA ∆+∆=∆
4.120= - 1.247 + 5.367 Dacă R reprezintă ritmul de creştere a cifrei de afaceri
corespunzătoare indicelui aferent: Analiza
%155100900.21
980.33
CA
CAI
0
1CA0/1 =⋅==
R = 55% ; absolut + 12.080 mii lei
( ) %114100900.21
890.24
pq
pqI
00
01qCA0/1 ≅⋅==
∑∑
R = 14% ; absolut + 2.990 mii lei
( ) %136100890.24
980.33
pq
pqI
01
11pCA0/1 ≅⋅==
∑∑
R = 36% ; absolut + 9.090 mii lei Observaţie. Creşterea preţurilor arată o economie inflaţionistă.
42
Analiza privind utilizarea forţei de muncă: – Reducerea numărului de salariaţi este justificată pentru că duce la
creşterea Wmc; astfel, sporirea aW a dus la o creştere a cifrei de afaceri cu 4.120 mii lei.
– În cadrul aW observăm că factorul intensiv hW a înregistrat o creştere ducând la creştere a valorii cifrei de afaceri de 5.367 mii lei – deşi
factorul extensiv t a scăzut cu –1.247 mii lei. 2.2.1. Analiza cifrei de afaceri din activitatea de bază în corelaţie
cu capacitatea de producţie şi cererea pieţei
Rezultatele activităţii de bază a unei firme sunt preponderente în CA totală obţinută dintr-o anumită perioadă.
Volumul activităţii unei firme este dimensionat de elemente ca: • capacitatea de producţie; • resursele (materiale, umane, financiare); • cererea de produse (piaţa). Astfel, dacă există cerere, producătorul, pentru a câştiga mai mult, va
spori capacitatea de producţie. Dacă nu există cerere pentru un anumit produs înseamnă că nu se
foloseşte integral capacitatea de producţie, iar producătorul va modifica structura producţiei în conformitate cu cererea.
Astfel, în analiza CA se au în vedere următorii indicatori: • Gradul de utilizare a capacităţii de producţie:
( )( )
100productie de acapacitateC
fabricata productiaPG
p
fcp ⋅=
• Gradul de satisfacere a cererii:
( )100
cerereC
CAGC ⋅=
• Gradul de valorificare a producţiei:
100P
CAG
fp ×=
43
În analiza CA, pe lângă diagnosticul intern, trebuie avute în vedere: piaţa şi concurenţa.
Piaţa trebuie studiată în studii de fezabilitate printr-o analiză: • cantitativă: pentru a vedea capacitatea de absorbţie a produselor pe
care le produce firma; • calitativă: care va urmări cunoaşterea gusturilor, nevoilor consuma-
torilor faţă de produsele firmei. Nu este suficientă o apreciere generală, ci trebuie luat în considerare
un alt element: segmentarea pieţei. Adică, o împărţire a pieţei cu concurenţii şi o segmentare a pieţei proprii, în funcţie de utilizatori.
Astfel, indicatorul folosit va fi: • Cota globală de piaţă (Cp) a firmei:
V
VC p
p =
în care: Vp - vânzări proprii V - vânzări totale • Pentru segmentul propriei pieţei j vom avea:
j
p
p V
VC j
j=
• Vânzările proprii (Vp) pot fi exprimate: Vp = V • Cp
unde: 100
CgC
pip
1′
=∑
gi - structura vânzării totale pe piaţă V
Vg ii =
V
VC p
p = - reprezintă cota de piaţă proprie pe segmentul respectiv;
iar pC′ = cota de piaţă recalculată ( V1pp gCC
0⋅=′ ).
44
Exemplu: Pentru o firmă care fabrică două tipuri de produse, cu ajutorul datelor convenţionale vom avea:
Vânzări proprii Vânzări totale COTA DE PIAŢĂ %
Structura vânzărilor pe
piaţă %
Cota piaţă lei
Piaţa de desfa-cere
0pV
1pV
0V 1V 0pC
1pC
V0g
V1g pC ′′
Z I 400 570 2.300 3.500 17,39 16,29 31,5 32,7 5,69 Z II 650 990 5.000 7.200 13 13,75 68,5 67,3 8,75 Total piaţă internă
1.050 1.560 7.300 10.700 14,38 14,58 100 100 14,44
1) 100V
VC p
p ⋅=
Exemplu
K39,171002300
400C
I0p =⋅=
K29,161003500
570C
I1p =⋅=
38,141007300
1050C
0p=⋅=
2) Structura vânzărilor totale pe piaţă
100V
Vg
i
iVi ⋅=∑
Exemplu: 5,311007300
2300gV
0I=⋅=
unde i - piaţa
3) Cota de piaţă recalculată pe baza structurii vânzărilor ( )( )pV1 Cg ′ :
100
CgC 01 i
Vi
p
∑=′ , exemplu: 69,5
100
39,177,32C
Ip=
×=′
45
Interpretare
Analiza vânzărilor: a) vânzările proprii au crescut în perioada curentă cu ∆Vp = Vp1 – Vp0 = 1560 – 1050 = 510 mil. lei b) vânzările totale au crescut cu 3.400 mil. lei ∆V = V1 - V0 = 10.700 - 7.300 = 3.400 mil. lei. vânzările totale (V) Analiza interdependenţelor dintre cota de piaţă (Cp) structura pieţelor (gi)
şi influenţa lor asupra vânzărilor proprii se poate observa prin următoarele metodologii de analiză:
1) Vânzările totale:
ppp
p CVVV
VC ⋅=⇒=
( ) ( ) 4891438,0300.7700.10CVVV
0p01Vp =×−=−=∆ mil. lei
Observaţie: Se observă o creştere a vânzărilor proprii cu 489 mil. lei care s-a datorat creşterii cererii solvabile a produselor fabricate.
2) Influenţa cotei de piaţă: ( ) ( ) 98,1444,1458,14700.10CCVV pp1p 1
+=−=′−=∆ mil. lei
Observaţie: Astfel cota de piaţă proprie este un factor important care a determinat sporirea vânzărilor (cu 14,98 mil lei). Aceasta înseamnă că tre-buie să se accentueze procesul de penetrare al firmei pe fiecare zonă în parte.
3) Structura pieţelor de desfacere: ( ) ( ) 42,638,1444,14700.10CCVV
0pp1p =−=−′=∆ mil. lei
Obs. Pe pieţele unde firma a avut cote de piaţă ridicate, în perioada curentă au scăzut (z I) sau s-a înregistrat o uşoară creştere (z II), ceea ce a determinat o scădere a vânzărilor totale.
Piaţa produsului trebuie analizată şi apreciată în funcţie de criterii: • conjuncturale (economice, politice, sociale monetare etc.);
100
CgC 0p1
p
∑=′
46
• demografice (evoluţia natalităţii) structura pe vârste a populaţiei - pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării etc.;
• social-economice - veniturile populaţiei prezintă importanţă pentru bunurile de lux, pentru piaţa cărţii, pentru nivelul de instruire etc.;
• tehnologice, sunt importante în procesul concurenţei cu celelalte firme.
Analiza concurenţei ia în considerare: - puterea sa competitivă pe piaţă; - cunoaşterea firmelor concurente astfel încât să ştie să-şi
fundamenteze CA. De aceea, importantă este şi determinarea unei CA minime (CAmin) care să asigure existenţa şi supravieţuirea agentului economic - situaţie în care profitul este zero:
CFCVCA
iimin +∑=
unde:
CF - cheltuielile fixe totale;
∑i
iCV - suma totală a cheltuielilor variabile
Relaţia mai poate fi scrisă:
CFCV
CV1
CFCA
ii
imin
+−
=
∑∑
Exemplu: Firma a avut următoarele cheltuieli: • cheltuieli fixe - 10 mil lei; • cheltuieli variabile - 290 mil. lei Astfel:
30010290CFCVCAi
imin =+=+=∑ mil. lei
sau
47
=
+−
=
+−
=
∑∑
10290
2901
10
CFCV
CV1
CFCA
i
imin
3000333,0
10== mil. lei
Se pune, totuşi, problema estimării unei CAmin cu anumite restricţii, respectiv, rata dividendelor să fie egală cu cea a dobânzii, la un nivel al ratei costurilor.
Exemplu: O firmă are un capital de 500 mil. lei = Ks • rata medie a dobânzii este 30% = rd • rentabilitatea costurilor din ultimul an fiind de 10% = Rc. Ne propunem să determinăm o CAmin care să asigure un dividend
egal cu dobânda, în următoarele etape: • stabilirea sumei dividendelor (D): D = Ks . rd = 500 . 30% = 150 mil. lei
unde: Ks = capitalul social rd = procentul de dobândă. Suma dividendelor este suportată din profitul net (PN) care poate fi
determinat astfel:
DCF100
CFDPN
p
p ⋅
−+=
unde: CFp - procentul destinat constituirii fondurilor proprii.
(Dacă cota de impozit este 25%, atunci CFp = 75 %)
600150750100
75150PN =⋅
−
+= mil. lei
Profitul net este componentă a profitului brut (PB)
80060025100
25600PN
CI100
CIPNPB =
−
+=
−
+= mil. lei
unde: CI = cota de impozit pe profit = 25%. Atunci notăm: RC = rata rentabilităţii costurilor (resurselor consumate)
48
80001,0
800
RC
PBCH100
CH
PBRC i
ii
===⇒⋅= ∑∑
mil. lei
RC = 10%
Deci: PBCHCA imin +=∑
CAmin = 8000 + 800 = 8.800 mil. lei.
Previziuni pe termen scurt ale CA se pot face în funcţie de variabile timp.
Dacă presupunem o evoluţie liniară, ecuaţia va deveni:
y = a + bt
⋅∑=∑+∑
∑=∑+
yttbta
ytbTa2
Dacă mutăm originea seriei în centru, atunci considerăm că ∑t = 0 şi sistemul devine:
∑
⋅∑=
∑=
⇒
⋅∑=∑
∑=
2
2
t
ytb
T
ya
yttb
yTa
Exemplu:
Mil. lei CA (yt) mil. lei
t t2 t⋅y tbay ⋅+=
2000 250 -2 4 -500 322 + 41(-2) = 240 2001 270 -1 1 -270 . 281 2002 310 0 0 0 . 322 2003 380 1 1 380 . 363 2004 400 2 4 800 322 + 41(2) = 404 TOTAL ∑Y = 1.610 10 410 ∑ y = 1610 2005 3 322 + 41(3) = 445 2006 4 322 + 41(4) = 486
3225
1610
T
ya ==
∑= ; 41
10
410
t
yt2
==∑
⋅∑.
Interpretare
Pentru următorii ani, 2005-2006, CAmin poate atinge valori de 445 mil. lei, respectiv 486 mil. lei.
49
2.3. Analiza valorii adăugate
Valoarea adăugată (VA) reprezintă creşterea (plusul) de valoare ce se obţine din activitatea tehnico-productivă şi de comercializare a firmei.
Sau, altfel spus, VA reprezintă bogăţia creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare, este valoarea consumului factorilor de
producţie proveniţi de la terţi. Ea este valoarea nou creată, dar fără să se ţină cont de
amortizare, şi poate aprecia gradul de integrare prin raportul VA/CA (sau la valoarea producţiei)], furnizând informaţii despre progresul sau regresul activităţii firmei.
Analiza VA ne relevă acest indicator ca indicator de performanţă (eficenţa factorilor de producţie: capital, muncă) şi ca indicator în
sistemul de fiscalitate. Astfel, putem determina VA prin două metode: 1) metoda sintetică; 2) metoda de repartiţie (sau aditivă)
1) Metoda sintetică - prin care VA se obţine prin diferenţa
dintre volumul total de producţie şi comercializare (producţia globală
a exerciţiului (Pex)) şi consumurile intermediare de la terţi (M).
Cazul a Dacă firma a avut numai activitate de producţie, VA va fi:
VA = Pex - M
unde:
Pex = producţia exerciţiului; M = consumurile intermediare în care se cuprind: • cheltuieli cu materii prime, materiale;
• cheltuieli cu energia, apa, serviciile terţilor.
50
Exemplu: Avem următoarele date privind o firmă „X” mil. lei
Perioada analizată
Nr. crt.
Indicatori Simbol şi formule
Bază Curentă
Indice %
1. Producţia
exerciţiului
Pex 7.390 8.445
114100P
PI
0
1e
ex
exP
0/1 =⋅=
2. Cheltuieli materiale
totale
CM 4.500 4.700
3. Cheltuieli
cu lucrările şi serviciile
executate de
terţi
VSC 360 370
4. Consumuri
intermediare VSM CCM += 4.860 5.070 4,106
860.4
170.5100
M
MI
0
1M
0/1 ==⋅=
5. Valoarea
adăugată
VA = Pex - M 2.530 3.375 4,133100
VA
VAI
0
1VA
0/1 =⋅=
6. Amortizarea Am 600 730
7. Valoarea
adăugată
netă
VAN = VA - Am 1.930 2.645 137100
VAN
VANI
0
1VAN
0/1 =⋅=
8. Rata valorii adăugate 100
CA
VAR VA ⋅= 37% 44%
9. Cifra de
afaceri
CA 6.800 7.600 8,111100
CA
CAI
0
1CA
0/1 =⋅=
10. Rata netă a valorii
adăugate
100VA
VANRVAN ⋅= 76% 78%
Analizând valoarea adăugată în perioada curentă, observăm o creştere cu 33,4%. Aceasta s-a datorat contribuţiei celor doi factori:
– creşterea Pex cu 14% faţă de perioada de bază, reprezentând 1.055 mil. lei;
– creşterea M, cu 6,4%, reprezentând 210 mil. lei şi are efect
negativ asupra VA.
51
Eficienţa activităţilor firmei: – creşterea cu 12% a CA arată un efect pozitiv asupra VA;
– RVA arată o creştere de 7%, însemnând o îmbunătăţire a creării VA în raport cu CA, cu efect pozitiv asupra VA.
Cazul b Dacă firma a avut pe lângă activitatea de producţie şi activitate
de comerţ, VA va fi:
VA = (Pex + Mc)- M
unde: Mc = marja comercială Mc = valoarea mărfurilor vândute - costul acestora.
2) Metoda aditivă sau de repartiţie Conform acestei metode, VA se obţine prin însumarea
următoarelor elemente:
- salariile şi cheltuielile cu personalul - munca; - impozitele şi taxele - statul;
- amortizarea - capital tehnic; - dobânzile - capital împrumutat; - dividendele - capital propriu;
- profitul net al exerciţiului. Analiza VA vizează:
- dinamica acestuia; - structura sa pe elemente şi schimbările intervenite; - gradul de realizare a nivelului planificat;
- analiza factorială a valorii adăugate; - direcţiile de acţiune viitoare pentru creşterea VA.
52
Exemplu: Metoda aditivă mii lei
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi formule
Bază Curentă
1. Remunerarea personalului
RP 351 460
• cheltuieli cu
salariile
S 320 400
• participarea
salariaţilor
la profit
PSP 31 60
2. Impozite pentru
stat
CI 1.800 1.950
• asigurare şi
protecţie socială
APS 330 350
• impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
ITV 945 1.050
• impozit pe profit IPR 375 425
• impozit
pe dividende
ID 150 125
3. Creditori Cr 730 840
• cheltuieli
financiare privind
dobânzile
CHD 730 840
4. Acţionarii AT 2.200 2.800
• dividende nete Dd 2.200 2.800
5. Autofinanţare pentru firmă NFA 1.780 2.020
• cheltuieli
cu amortizarea
A 620 800
• profit net
neinvestit
Prr 1.160 1.220
6. Valoarea adăugată
(1+2+3+4+5) VA = RP+I+Cr+AT+
NFA 6.861 8.070
53
2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate
Analiza VA se poate face în cifre absolute, cât şi în cifre relative
- dintre acestea cele mai cunoscute fiind ratele VA. 1) Rata variaţiei VA (RV) - numită şi „rata de creştere a firmei”
pentru că permite aprecieri asupra creşterii sau regresiei activităţii:
100VA
VAVAR
0
01V ⋅
−=
VA1,0 - valoarea adăugată în perioada curentă şi în bază. 2) Rata valorii adăugate (RVA) - expresie a productivităţii
globale, a bogăţiei create cu un anumit nivel de activitate.
100CA
VARVA ⋅=
RVA este dependentă direct de natura activităţii şi de durata ciclului de exploatare.
Exemplu: - în industrie ea se ridică la 50-60% din CA.
- în sfera distribuţiei ea este doar de 15-20%. Astfel, interpretarea RVA trebuie făcută cu prudenţă.
Exemplu: Pentru o firmă cu activitate de producţie şi comercia-lizare degradarea RVA poate exprima creşterea ponderii activităţii comerciale cu o rată specifică mai redusă.
RVA poate constitui un indicator al gradului de integrare econo-mică a firmei (GV)
CA
VAGV =
3) Ratele de remunerare a VA reprezintă ponderea deţinută de fiecare element component (ca expresie a remunerării diferiţilor parte-
neri) în VA.
54
PERSONAL
Salarii
Participaţii la rezultate
100
VA
S⋅
STAT
Impozite, taxe
100
VA
I⋅
VA
CREDITORI
Dobânzi
100
VA
Db⋅
ACŢIONARI
Dividende
100
VA
Dv⋅
FIRME
Autofinanţare curentă
100
VA
AC⋅
Observaţie: Ratele VA: - permit comparaţii sectoriale şi interexerciţii;
- oferă informaţii atât asupra împărţirii VA între factorii de muncă şi capital, cât şi asupra raţionalităţii activităţii şi logisticii comerciale.
4) Rata VA realizată în medie de un salariat:
100N
VARS ⋅=
unde: N - nr. mediu de salariaţi.
55
Exemplu: Analiza structurală a VA pe cazul unei firme:
Structura VA Nr. crt. indicatori Pla-
nifi-cat
Rea-
lizat Pre-văzut
Rea-lizat
Modi-
ficare abso-lută
Gradul de
realizare a preve-derilor
1. Cheltuieli cu salariile 20 25 30,3 31,45 +5 125%
2. C.S.A 5 6,25 7,58 7,86 +1,25 125%
3. Cheltuieli cu protecţia socială 3 3,75 4,54 4,72 +0,75 125%
4. Cheltuieli cu personalul salariat
28 35 42,42 44,03 +7 125%
5. Amortizarea 5 5,5 7,58 6,92 +0,5 110%
6. Alte elemente VA 3 4 4,55 5,02 +1 133,3%
7. Rezultatul exploatării (Profit exploatare)
30 35 45,45 44,03 +5 116,67%
8. VA (4+5+6+7) 66 79,5 100 100 13,5 120,45%
a) Structura pe elemente a VA:
100x
xg
i
iVA ⋅=∑
b) Modificarea absolută: Exemplu: S = S1 - Spl = 25 - 20 = +5 mil. lei.
c) Gradul de realizare a prevederilor:
%12510020
25100
S
SG
pl
1S =⋅=⋅=
Interpretare VA a crescut în perioada analizată cu 13,5 mil. lei, respectiv cu
20, 45 % faţă de nivelul prevăzut.
Pe elementele structurale observăm: - Cheltuielile cu personalul salariat au crescut cu +7 mil. lei,
respectiv cu 25% datorită sporirii salariului mediu anual. Situaţia normală este atunci când
IVPf > ICp
56
IVPf = indicele valorii producţiei marfă; ICp = indicele cheltuielilor totale cu personalul. - Amortizarea a crescut cu 10% datorită sporirii valorii medii a
activelor fixe. Situaţia normală este când:
IA < IPex
astfel: IA = indicele amortizării; IPex = indicele producţiei exerciţiului.
- Rezultatul exploatării (Profitul brut) înregistrează o creştere de +5 mil. lei, respectiv +16,67% - deci în structura VA observăm o
scădere cu -1,42% ca pondere în VA.
2.3.2. Analiza factorială a valorii adăugate
Această analiză permite punerea în evidenţă a factorilor care au determinat modificarea VA, precum şi direcţiile în care trebuie să se
acţioneze în viitor.
Dacă: VA = Pex – M; vaPP
M1PVA ex
ex
ex ⋅=
−=
unde: Pex = producţia exerciţiului hmcex WTP ⋅= ;
Tmc = timpul total de muncă
unde: tNTmc ⋅= N
Tt mc=⇒
iar: N = numărul mediu de personal
t = timpul de muncă mediu pe salariat N
Tt mc=
hW = productivitatea medie orară determinată pe baza Pex
mc
exh
T
PW =
57
va - valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerci-
ţiuluiexP
VAva = ;
100
vagva
ii∑=′ - valoarea adăugată medie recalculată;
unde: gi = structura producţiei exerciţiului pe produse sau tipuri de activităţi;
vai = valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe
produse sau tipuri de activităţi.
Sistemul factorial se prezintă astfel:
gradul I gradul II gradul III
( )NTmcVA∆
( )mcex TPVA∆
exPVA∆ ( )tTmcVA∆
( )hex WPVA∆
VA∆
( )igavVA∆
vaVA∆
( )ivaavVA∆
Pentru exemplificarea metodologiei de analiză avem următorii
indicatori:
vaPVA ex ⋅=
1. vaWTvaT
PTVA hmc
mc
exmc ⋅⋅=⋅⋅=
vaWtNvaT
P
N
TNVA h
mc
exmc ⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=
2. vaPVA ex ⋅= ;
−
′⋅= 0ex vavaPVA ;
′
−⋅= vavaPVA 1ex → 100
vag
100
vagva 01 iiii ∑∑ ⋅
==′
58
Exemplu: Analiza factorială a valorii adăugate:
Per. de analiză Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi formule
de calcul Perd.
bază
Perd.
curentă
Dinamica %
1 Producţia exerciţiului
Pex 1.100 1.300 118,18%
2 Consumurile
provenite de la
terţi
M 580 650 112,07%
3 Valoarea
adăugată
VA = Pex - M 520 650 125%
4 Valoarea adăugată medie la
1 leu Pex exP
VAva =
0,4727 0,5 105,78%
5 Timpul de muncă
(ore) tNTmc ⋅= 228.000 195.500 85,75%
6 Numărul mediu
de salariaţi
N 190 170 89,5%
7 Timpul mediu de
lucru/salariat N
Tt mc=
1.200 1150 95,83%
8 W medie pe oră
mc
exh
T
PW =
0,004825 0,00665 137,5%
9 Valoarea adău-
gată medie recalculată la 1 leu
Pex
100
vagva 01 ii∑ ⋅
=′
- 0,49 -
Analiza modificării VA va fi astfel: I. ∆VA = VA1 – VA0 = 650-520 = 130 mil. lei
%125100520
650100
VA
VAI
0
1VA
0/1 =⋅=⋅=
Potrivit sistemului factorial, ea este influenţată de:
I.1) Producţia exerciţiului:
( ) 00exex
PvaPPVA
1
ex ⋅−=∆
exPVA∆ = (1.300-1.100) · 0,4727 =94,54 mil. lei
2) va - valoare adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului
( ) ( ) 49,354727,05,0300.1vavaPVA 01ex
va
1+=−=−=∆ mil. lei
59
Verificare:
49,3554,94130VAVAVA vaPex +=⇒∆+∆=∆
100% 73% 27% 130 ≅ 130,03
II. Influenţa pe factori a Pex
54,94VA exP =∆ mil. lei
1.1. ( ) ( ) =⋅⋅−=∆ 0hmcmc
TPvaWTTVA
001
mcex
( ) lei .mil 13,744727,0004825,0000.228500.195 −=⋅⋅−=
1.2.( ) ( ) =⋅−=∆ 0hhmc
WPvaWWTVA
011
hex
( ) lei .mil 66,1684727,0004825,000665,0500.195 +=⋅−=
Verificare: ( ) ( )
lei .mil 52,9465,16813,7454,94
VAVAVA hexmcexex WPTPP
≅+−≅
∆+∆=∆
III. Modificarea tipului total de muncă este influenţată de: ( )
lei .mil 13,74VA mcex TP −=∆
1.1.1. ( ) ( ) =⋅⋅⋅−=∆ 0h001
NTvaWtNNVA
0
mct
= (170-190) · 1.200 · 0,004825 · 0,4727=
= -54,74 mil. lei
1.1.2. ( ) ( ) =⋅⋅−=∆ 0h011
tTvaWttNVA
0
mct
= 170 (1.150 - 1.200) · 0,004825 · 0,4727= = -19,39 mil. lei
Verificare: ( ) ( )
39,1974,5413,74
VAVAVAtTNTT mcmcmc
−−=−
∆+∆=∆
IV. 2. Influenţa pe factori a va (valorii adăugate medie la 1 leu
producţie a exerciţiului):
49,35VAva =∆ mil. lei
60
2. 1.( ) =
−
′=∆ vavaPVA
1
i
ex
gva
( ) 49,224727,049,0300.1 =−= mil. lei
2.2. ( ) ( ) 1349,05,0300.1vavaPVA 1ex
vava
1
i =−=
′
−=∆ mil. lei
( ) ( )ii vavagvava VAVAVA ∆+∆=∆
35,49 = 22,49 + 13 = 35,49
Interpretare
Valoarea adăugată (VA) s-a majorat cu 130 mil. lei faţă de baza de comparaţie, deci o creştere cu 25%, datorită ambilor factori:
1) Datorită creşterii Pex cu 94 mil. lei, iar relativ cu 18,18%, dar producţia exerciţiului, fiind un factor extensiv, a contribuit cu 73% la creşterea VA.
Pex a fost influenţată pozitiv de factorul intensiv = hW care a
crescut cu 37,5%, adăugând un plus de 168, 65 mil. lei, iar factorul
extensiv Tmc, nu a fost utilizat integral pe un salariat (cauze pot fi: absenţe nemotivate, concedii de boală, maternitate etc.), ceea ce a
determinat o micşorare a valorii adăugate cu 74,13 mil. lei. Scăderea, datorată nefolosirii integrale a fondului total de muncă
(Tmc), a fost influenţată de:
- scăderea numărului de salariaţi cu -10,5%, ceea ce a determinat o micşorare cu -54,74 mil. lei din cea determinată de Tmc;
- cel de-al doilea factor fiind cel intensiv t (tip de muncă mediu
pe salariat), nefiind folosit integral, a dus la o micşorare a VA de
-19,39 mil. lei din cea determinată de Tmc.
2) Al doilea factor va = valoarea medie adăugată la 1 leu Pex
deţine 27% din modificarea VA, cu 35,49 mil. lei.
Analiza celor doi factori ce influenţează va arată că:
- modificarea structurii Pex pe produse sau tipuri de acţiune la cerinţele pieţei, în condiţiile unei gestiuni eficiente, a condus la o
creştere a VA de 22,49 mil. lei, reprezentând 63% din contribuţia va ;
61
- iar vai - valoarea adăugată la 1 leu Pex pe produse sau tipuri de
activităţi a contribuit cu 37% la modificarea va , reprezentând un plus
în VA de 13 mil. lei.
Observaţii Majorarea VA, ca măsură de sporire a eficienţei combinării
factorilor de producţie, se poate asigura prin:
• îmbunătăţirea utilizării tipului de muncă;
• creşterea productivităţii muncii;
• scăderea cheltuielilor cu materialele la 1 leu producţie;
• îmbunătăţirea calităţii produselor;
• creşterea gradului de înzestrare tehnică;
• creşterea gradului de folosire a capacităţii de protecţie.
2.3.3. Consecinţele modificării VA asupra principalilor indicatori economico-financiari ai firmei
Modificarea VA asupra următorilor indicatori economico-financiari:
1) Rezultatul exploatării (Profitul brut)
( )001B prVAVAP −=
unde: pr profitul mediu la 1 leu VA
VA
Ppr =
2) Eficienţa utilizării potenţialului uman:
( )11
01P
N
VA
N
VAVAE
u
∆=
−=
3) Eficienţa utilizării mijloacelor fixe:
1000F
VAVAE
1
01
F⋅
−=
62
4) Rata rentabilităţii economice (REC):
( )100
A
prVAVAR
1T
001EC ⋅
−=
unde: pr = profit mediu la 1 leu VA;
AT = activul total
imobilizări necorporale Total active imobilizate imobilizări corporale
active imobilizări financiare
stocuri
active circulante creanţe
investiţii financiare
casa + contul băncii
cheltuieli în avans
2.4. Analiza producţiei fizice
Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea productivă a unei firme, care pot fi puse în circuitul economic.
Analiza acestui indicator este necesară în urmărirea modului în
care firma îşi realizează obligaţiile contractuale şi se asigură
concordanţa dintre cerere şi ofertă.
2.4.1. Analiza realizării programului de producţie
pe sortimente şi pe total firmă
Trebuie să se urmărească îndeplinirea programului propriu de
fabricaţie pentru formularea corectă a concluziilor ce se referă la fundamentarea şi anticiparea activităţii viitoare a firmei.
Pentru caracterizarea realizării acestui program se pot utiliza
modele ce au la bază: 1) indicii individuali de îndeplinire a programelor de producţie;
2) coeficientul mediu de sortiment; 3) coeficientul de nomenclator.
63
1) Utilizarea indicilor individuali permite analiza unei situaţii izolate şi poate arăta gradul de realizare a programelor de fabricaţie în perioada curentă, cât şi nivelul de realizări pe sortimente.
• La nivelul fiecărui sortiment se foloseşte indicele volumului fizic al producţiei:
100q
qi
0
1q0/1 ⋅=
unde: q1,0 = volumul fizic al producţiei în perioada curentă şi în cea de bază.
2) La nivelul firmei se foloseşte coeficientul mediu de sortiment (K ), care se poate determina în mai multe moduri:
1. ∑∑=
00
0min
pq
pqK
unde: ∑ 0minpq este valoarea recalculată a producţiei fabricate în
limitele programate. Valoarea recalculată se stabileşte comparând valoarea efectivă
cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment, luându-se în calcul valoarea minimă rezultată din comparaţie, conform principiului neadmiterii compensărilor.
Determinarea K are la bază principiul necompensării unor nerealizări la unele sortimente, cu depăşirile înregistrate la alte
sortimente. În virtutea acestui principiu, mărimea maximă a lui 1K = .
Astfel 1K = , în următoarele situaţii: a) când programul de fabricaţie a fost realizat la toate
sortimentele în proporţie de 100%; b) când programele de fabricaţie au fost realizate şi depăşite la
toate sortimentele, indiferent de proporţia de realizare.
64
Dacă K <1, atunci: a) programul de fabricaţie nu a fost realizat atât pe total, cât şi pe
sortimente, indiferent de proporţia de realizare; b) programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total, dar
la cel puţin un sortiment nu s-a realizat la nivelul programat.
2. ∑∑ ∆
−=00pq
qp1K
unde ∑ ∆qp este suma abaterilor negative pe sortimente (în modul nerealizările faţă de programe de fabricaţie).
3. 100
g
100
igK
''0
2
q0/1
'0 ∑∑ +⋅
=
unde: 0g′ = ponderea valorică a sortimentelor la care nu s-au realizat prevederile;
q0/1i = indicele de realizare a programului de fabricaţie pe sortimente; ''0g = ponderile valorice ale produselor la care programele de
fabricaţie s-au realizat integral sau au fost depăşite. Obiectivele analizei programelor de fabricaţie pot fi: • evidenţierea gradului de realizare a programelor pe sortimente
şi pe total; • localizarea cauzelor pe sectoare de activitate; • formularea propunerilor ce se impun pentru realizarea progra-
melor de producţie.
65
Exemplu: Aplicarea metodologiei de analiză se face cu ajutorul tabelului următor:
De-numi-rea pro-du-sului
Valoarea produsului
q0/1i Aba-
teri nega-tive
Produc-ţia
recal-culată în limitele preve-derilor
Structura producţiei %
Plani-ficat ∑q0p0
Rea-lizat ∑q1p1
% ∆qp ∑qminp0 Pre-vederi
0g
Reali-zări g1
A 380 420 110,53 380 39,58 45,65 B 270 220 81,48 -50 220 28,13 23,92 C 310 280 90,32 -30 280 32,29 30,43 TO-TAL
960 920 95,83 -80 880 100% 100%
Coeficientul mediu de sortiment:
92,09167,0960
880
pq
pqK
00
0min ≅===∑∑
( ) ( )92,0
100
158,39
100
32,9029,3248,8113,28
100
g
100
igK
2
02
q0/10
=⋅
+⋅+⋅
=
=′′
+⋅′
= ∑∑
92,09167,0083,01960
801
pq
qp1K
00
≅=−=−
−=∆
−=∑∑
Pe total firmă programul de fabricaţie nu a fost realizat, el a scăzut cu 4,17%. Coeficientul de sortiment arată că s-a realizat în proporţie de numai 92%; a scăzut cu 8 %, astfel că în cazul în care nu are stocuri firma nu-şi va putea onora contractele.
Firma, în timpul anului, trebuie să se adapteze permanent solicitărilor şi să schimbe structura programelor de fabricaţie conform cerinţelor pe piaţă.
66
3) Dacă urmărim aceste aspecte, trebuie să completăm analiza cu coeficientul de nomenclatură (Kn):
N
n1Kn −=
în care: n = numărul poziţiilor la care nu s-a realizat programul; N = numărul total al poziţiilor din program.
Observaţie:
• din punct de vedere fizic, Kn arată gradul de realizare a programului de producţie la nivelul firmei;
• acordă aceeaşi importanţă tuturor produselor indiferent de ponderea lor în volumul producţiei – aceasta arată o valoare infor-maţională redusă.
33,066,013
21Kn =−=−= sau 33%
Kn - arată că producţia s-a realizat în proporţie de 33%.
Modificarea producţiei fizice, respectiv realizarea ei pe sorti-
mente, se reflectă asupra următorilor indicatori:
1) Valoarea producţiei marfă fabricate (destinate vânzării)
( ) 001pf pqqV ∑ −=
unde: q1,0 = volumul fizic al producţiei obţinute, destinate livrării, pe tipuri de produse;
p0 = preţul în perioada de bază.
2) Costul pe produs
0q0/1
0p CF
i
CFC −=
unde: CF0 = cheltuieli fixe pe unitatea de produs q0/1i = indicele producţiei fizice.
67
3) Profitul pe produs (Prp) • direct
( )( )0001rp cpqvqvP −−=
unde: (p0 - c0) = profitul pe produs la nivelul perioadei de bază; qv1,0 = valoarea producţiei vândute, volumul fizic al producţiei
vândute; • indirect:
−= 0q
0/1
01rp CFi
CFVP
4) Profitul la nivel de firmă Notăm P0 = profitul total în perioada de bază;
( )qv0/1I
∑ = indicele volumului fizic al producţiei vândute.
( ) 100Pq
PqI
00
01qv0/1 ⋅=
∑∑∑
( )( ) ( )qv0/10
qv0/10T RP100IPP ∑∑ ⋅=−=
5) Cheltuielile fixe la 1000 lei CA • Cifra de afaceri (CA)
( ) 001 PqvqvCA ∑ −=
qv1,0 = volumul fizic al producţiei fizice
• 1000pq
CF1000
pq
CFCF
00
0
01
0CA ⋅−⋅=
∑∑
iar CF0 = cheltuielile fixe la nivel de firmă
68
2.4.2. Analiza structurii producţiei
Îndeplinirea programelor de producţie în proporţii diferite, pe sortimente, determină schimbări în structura acestuia, ce sunt reflectate prin ponderile pe care le deţin diferite sortimente în volumul total.
Caracterizarea modificării structurii producţiei de la o perioadă
la alta se face cu coeficientul mediu de structură ( STK )
100
g1KST∑ ∆
−=
unde∑ ∆g = suma modificării ponderilor pe fiecare sortiment, la
care nu s-au realizat valorile prevăzute sau ∑∑=
01
0minST
Pq
PqK
unde:
•∑ 0minPq = valoarea producţiei executate în contul structurii
prevăzute (se compară la nivelul fiecărui sortiment în parte - valoarea recalculată a producţiei cu valoarea prevăzută a acesteia luând în calcul valoarea minimă rezultată din comparaţie);
•∑ 01Pq = producţia efectivă recalculată în funcţie de structura
programată pe sortimente. Se poate determina: • înmulţind valoarea efectivă totală a producţiei cu structura
programată a acesteia pe fiecare sortiment sau
• înmulţind indicele mediu de îndeplinire a programului de fabricaţie cu valoarea programată a producţiei pe fiecare sortiment.
Utilizarea acestui model presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) recalcularea producţiei obţinute, conform structurii prevăzute; b) determinarea valorii producţiei realizate în contul structurii
programate.
69
Utilizăm datele din exemplul anterior: Valoarea produsului Structura
produsului % gi De-numi-rea pro-dusu-lui
Prevă-zut p0q0
Realizat p1q1
Prevă-zut
Reali-zat
Di-fe-renţa ∆ gi
Valoarea produ-sului
recalculat I2·p0q0= =∑q1p0
Valoarea produsului executată în
contul structurii prevăzute ∑qminp0
A 380 420 39,58 45,65 364,15 364,15 B 270 220 28,13 23,92 4,21 258,74 220 C 310 280 32,29 30,43 1,86 297,07 280 TO-TAL
960 920 100% 100% 6,07 919,96 864,15
83,95I q0/1 =ε 93,0
100
07,61KST ≅−=
93,096,919
15,864
Pq
PqK
01
0minST ≅==
∑∑
Se poate corela analiza coeficientului de sortiment cu coeficientul de structură, unde se evidenţiază următoarele aspecte:
1K = 1)
K ST<1
⇒ arată o îndeplinire a programelor de fabricaţie la toate sortimentele, dar în proporţii diferite;
K < 1 2)
STK = 1
⇒ reprezintă o soluţie teoretică, ceea ce ar însemna că programul nu a fost îndeplinit la nici un sortiment, dar în aceeaşi proporţie;
1K = 3)
STK = 1
⇒ tot un caz teoretic, în care programul a fost îndeplinit şi depăşit la toate sortimentele în proporţii egale;
K < 1 4)
STK < 1
⇒ înseamnă că programul de fabricaţie nu a fost realizat la unul sau mai multe sortimente.
Interpretare
În cazul problemei analizate
K = 0,92 →K < 1
STK =0,93→ STK < 1
⇒ avem o nerealizare a programului la două sortimente.
70
Modificarea structurii producţiei influenţează următorii indicatori economico-financiari ai firmei:
1) Rata eficienţei costurilor aferente exploatării (cheltuieli la 1000 lei CA)
1000pq
cq1000
pq
cqR
00
00
01
01Ef ⋅−⋅=
∑∑
∑∑
2) Profitul de exploatare aferent producţiei obţinute (destinat vânzării)
−
′= 0VEX prprPfP
1
unde:
1VPf = producţia fabricată destinată vânzării din perioada curentă;
0pr = profitul la 1 leu producţie vândută în bază;
′pr = profitul recalculat în funcţie de structura efectivă a producţiei;
∑∑−=
′
01
01
pq
cq1pr ;
q = producţia fabricată destinată vânzării.
3) Valoarea adăugată aferentă producţiei obţinute
−
′= 0V vavaPfVA
1
va = valoarea adăugată la 1 leu producţie obţinută, destinată vânzării; ′
va = valoarea adăugată recalculată în funcţie de structura efectivă:
100
vagva 01∑=′
g1 = ponderea valorică a produselor; va0 = valoarea adăugată la 1 leu de producţie.
71
4) Rata rentabilităţii resurselor consumate
1001cq
pq1001
cq
pqR
00
00
01
01rc ⋅
−−⋅
−=
∑∑
∑∑
5) Rata rentabilităţii comerciale (CA)
100pq
cq1100
pq
cq1R
00
00
01
01CA ⋅
−−⋅
−=
∑∑
∑∑
2.5. Analiza calităţii produselor
Calitatea producţiei1 este o noţiune complexă, care se poate defini ca
măsura sau gradul în care un produs, prin totalitatea caracteristicilor tehnice, de exploatare, ecologice, estetice, economice şi sociale, satisface nevoia pentru care a fost creat. Îmbunătăţirea calităţii este un obiectiv important al oricărei firme pentru creşterea competitivităţii pe piaţa internă şi internaţională şi a eficienţei activităţii economico-financiare. Calitatea se formează în procesul de concepţie şi execuţie şi se verifică în procesul de consumare a bunurilor şi serviciilor, unde se manifestă caracteristicile:
– de disponibilitate (dacă în decursul ciclului de viaţă îşi realizează funcţiile);
– economice şi tehnico-economice (randament, cost, preţ); – psihosenzoriale (efecte estetice, ergonomice etc.); – socio-economice (efecte asupra sănătăţii, mediului etc.). Analiza calităţii produselor se face diferenţiat după cum produsele pot
fi grupate sau nu pe clase sau sorturi de calitate. A. Analiza calităţii produselor diferenţiate pe clase de calitate Criteriile prin care se grupează pe clase de calitate sunt:
• calitatea materiilor prime folosite; • procedeele tehnologice utilizate; • alinierea la normele interne care reglementează parametrii de
calitate ai produselor respective etc.
1 Gheorghiu Al. şi colab., Măsurarea, analiza şi optimizarea calităţii producţiei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
72
Analiza se poate face pe produs, precum şi la nivel de firmă. Analiza la nivel de produs se efectuează cu următorii indicatori:
1) coeficientul mediu de calitate pe produs ( ciK )se determină ca medie aritmetică ponderată între volumul producţiei (q) sau ponderea sortimentelor în totalul producţiei (g) şi coeficientul clasei de calitate (Ki):
∑∑
=i
iici
q
qKK sau
100
KgK ii
i∑
=
unde: qi = cantitatea de produse din fiecare clasă (sort) de calitate; gi = ponderea sortimentelor în totalul producţiei; Ki = cifra care indică clasa de calitate (I, a II-a, a III-a). Observaţie:
Dacă 1K i → , situaţia este favorabilă, invers devine nefavorabilă. 2) Dacă se operează cu calităţi extra, super etc. pentru calcularea
coeficientului de calitate de produs se va face o codificare convenţională a fiecărei clase (sortiment) de calitate:
∑∑=
i
ieici
q
qKK sau
100
KgK eii
ci∑=
unde: Kei = coeficientul de echivalenţă.
Observaţie:
Dacă 1Kei → , situaţia este favorabilă (merge spre calitatea I). Coeficientul de echivalenţă al unei clase de calitate se stabileşte ca raport între preţul unitar al produsului din clasa „i” şi preţul de vânzare al produsului de calitate superioară.
Gradul de îmbunătăţire a calităţii producţiei se poate determina cu indicele coeficientului mediu, ca diferenţă între acesta şi 100:
100II eici K0/1
K0/1 −=∆ , unde 100
K
KI
0
1ci
ci
ciK0/1 ⋅=
3) preţul mediu de vânzare ( p )
∑∑
=i
ii
q
qpp sau
100
pgp ii∑=
în care: pi = preţul unitar al produselor din clasa de calitate „i”.
73
Observaţie: Nivelul calităţii pe baza preţului mediu de vânzare se poate
analiza prin indicele preţului mediu de vânzare: 0
1P0/1
p
pI = .
Observaţie:
Dacă P0/1I > 1, aceasta arată o creştere a calităţii producţiei pe
produs ( 1p > 0p ) datorită creşterii ponderii producţiei de calitate
superioară în totalul producţiei aferente produsului.
Exemplu: O firmă realizează următoarele produse structurate calitativ, după cum sunt în tabelul 2.5.1.
Tabelul 2.5.1
Cantitate (buc.) Clasa de calitate Prevăzut
q0 Realizat
q1
Preţ de vânzare lei/buc.
Calitatea I 22.000 32.000 3.000 Calitatea a II-a 20.000 28.000 2.400 Calitatea a III-a 15.000 20.000 1.200 Total 57.000 80.000
Rezolvare:
Structura producţiei (gi)
Coeficien-tul* de
echivalenţă
Cantităţi echivalente
Structura producţiei
echivalente** Prevă-
zut Rea-lizat
Kei Keiq0 Keiq1 Prevăzut Realizat
38,6 40 1 22.000 32.000 38,6 40 35,09 35 0,8 16.000 22.400 28 28 26,31 25 0,4 6.000 8.000 10,4 10 100 100 44.000 62.400 77,4 78
* 4,0000.3
200.1K ,8,0
000.3
400.2K eiei ====
** Se realizează prin raportarea la producţia fizică:
6,38000.57
000.22g*
i == etc. sau eii*i Kgg ⋅= .
74
Coeficientul mediu de calitate se va calcula:
Clasa de
calitate
q0Ki q1Ki q0pi q1pi g0pi g1p1
I (1) 22.000 32.000 66.000.000 96.000.000 115.800 120.000 II (2) 40.000 56.000 48.000.000 67.200.000 84.216 84.000 III (3) 45.000 60.000 18.000.000 24.000.000 31.572 30.000 Total 107.000 148.000 132.000.000 187.200.000 231.588 234.000
1) 88,1000.57
000.107
q
qKK
0
0ic0 ===
∑∑
85,1000.80
000.148
q
qKK
1
1ic1 ===
∑∑
Indicele calităţii medii ( cKI )
62,10110085,1
88,1100
K
KI
1
0c
c
cK =⋅=⋅=
Practic, în domeniul calităţii, coeficientul mediu realizat este mai mic decât cel prevăzut, motiv pentru care trebuie calculat invers:
%4,9810088,1
85,1100
K
KI
0
1c
c
cK0/1 =⋅=⋅=
Observaţie:
1I cK → astfel că situaţia este favorabilă. 2) Coeficientul mediu de calitate calculat pe baza coeficienţilor
de echivalenţă.
774,0000.57
000.44
q
qKK
0
0eice0 ===
∑∑
78,0000.80
400.62
q
qKK
1
1eice1 ===
∑∑
75
sau pe baza structurii:
774,0100
4,77
100
KgK ei0
ce0 ===∑
78,0100
78
100
KgK ei1
ce1 ===∑
.
Indicele calităţii:
%78,100100774,0
78,0100
K
KI
0
1ei
ci
ciK0/1 =⋅=⋅=
Observaţie: Coeficientul mediu realizat se apropie de 1, astfel că situaţia este
favorabilă. Preţul mediu de vânzare se poate calcula:
316.2000.000.57
000.000.132
q
qpp
0
0i0 ===
∑∑
lei
316.2100
588.231
100
pgp i0
0 ===∑
lei
340.2000.80
000.200.187
q
qpp
1
1i1 ===
∑∑
lei
340.2100
000.234
100
pgp i1
1 ===∑
lei
Indicele preţului mediu:
%04,101100316.2
340.2100
p
pI
0
1P0/1 =⋅=⋅=
Observaţie:
Dacă 1p > 0p , aceasta arată o îmbunătăţire a calităţii producţiei.
76
Analiza calităţii la nivel de firmă
Analiza la nivel de firmă sau pe o familie de produse se face prin două procedee:
1) Ponderea produselor de calitate superioară în valoarea totală a produselor diferenţiate pe clase de calitate (gS):
100V
Vg
T
SS ⋅=
unde: VS = valoarea produselor de calitate superioară; VT = valoarea totală a produselor diferenţiate pe clase de calitate.
2) Coeficientul mediu generalizat al calităţii ( KG ):
100
KgKG
cii∑=
unde: gi = structura producţiei fabricate pe produse;
ciK = coeficientul mediu de calitate pe produs. Analiza factorială a coeficientului mediu generalizat al calităţii
se face în funcţie de: – influenţa structurii producţiei (gi);
– influenţa coeficientului mediu de calitate pe produs ( ciK ).
Modificarea absolută a KG va fi:
01 KGKGKG −=∆ din care:
1) influenţa modificării structurii producţiei:
0c0c1g
KGKG100
Kg
100
KgKG
00i−′
=−=∆∑∑
2) influenţa modificării coeficientului mediu de calitate de
produs ( ciK ):
′−=−=∆
∑∑ KGKG100
Kg
100
KgKG 1
c11c1K 0ci
77
Exemplu: Caracterizarea calităţii la nivelul firmei:
Nr. crt.
Clasa de
calitate
Structura producţiei
Coeficientul de calitate Coeficientul mediu
generalizat
g0% g1% 0cK 1cK 0c0 Kg 1c1Kg
0c1Kg
1. A 45 40 1,8 1,5 0,81 0,6 0,72 2. B 35 30 1,6 1,4 0,56 0,42 0,48 3. C 20 30 2,0 1,8 0,4 0,54 0,6 Total 100 100 1,77 1,56 1,8
77,1100
177
100
KgKG
0c%00 ===∑
56,1100
156
100
KgKG
1c%11 ===∑
8,1100
180
100
KgKG
0c1===
′ ∑
Analiza factorială
Modificarea absolută a coeficientului mediu generalizat:
21,077,156,1KGKGKG 01 −=−=−=∆ din care:
1. influenţa modificării gi:
03,077,18,1KGKGKG 0g i
+=−=−′
=∆
2. influenţa modificării ciK
KG∆ :
24,08,156,1KGKGKG 1K ci
−=−=′
−=∆
Verificare:
=∆KGig
KG∆ + 24,003,021,0KGciK
−+=−⇒∆
21,021,0 −=−⇒
78
B. Analiza calităţii produselor nediferenţiate pe clase de calitate Calitatea produselor se poate aprecia după varietatea
caracteristicilor, după natura produselor, utilizând un sistem de indicatori, care ţin seama de mai multe criterii:
– utilizarea produsului; – fazele de execuţie a produselor; – elementele ce definesc calitatea produsului finit; – locul de apreciere a calităţii (la producător, la consumator). Principalele procedee folosite sunt: 1) coeficientul parametrului unic sau al echivalenţei tehnice,
prin care se reduc însuşirile calitative ale produsului la una singură, cea care îl interesează pe beneficiar;
2) coeficientul punctajului sau coeficientul de exploatare ( pK ) folosit pentru exprimarea sintetică a nivelului tehnic calitativ al unui produs, în cazul produselor complexe. Pentru stabilirea lui se parcurg următoarele etape:
• stabilirea listei însuşirilor calitative ale produsului; • definirea ordinii de importanţă a fiecărei însuşiri; • aprecierea fiecărei însuşiri cu un număr de puncte; • stabilirea coeficientului de punctaj se face cu relaţia:
100
pgK ii
p⋅
=∑
unde: gi = ponderea fiecărei însuşiri calitative; pi = numărul de puncte pentru fiecare însuşire calitativă.
Observaţie: Îmbunătăţirea nivelului calitativ se poate analiza cu indicele
coeficientului de punctaj ( pKI ):
0
1p
p
pK
K
KI = > 1
Dacă 1pK > 0pK , arată o îmbunătăţire a nivelului tehnico-ca-litativ.
79
3) rata defectelor ( dfr )
p
iidf N
pdr ∑=
unde: di = numărul de produse pe categorii de defecte; pi = numărul de puncte pe categorii de defecte; Np = numărul total de produse verificate. Rata efectivă a defectelor trebuie comparată cu rata admisibilă
pentru acea categorie de defecte;
4) dinamica refuzurilor din partea beneficiarului poate fi caracterizată cu indicatorii:
• ponderea valorii produselor refuzate în valoarea totală a livrărilor; • numărul mediu al refuzurilor ce revin la 1 milion lei livrări;
5) dinamica cheltuielilor cu remedierile în perioada de garanţie se poate exprima ca mărime absolută (suma cheltuielilor) sau ca nivel la 1.000 lei cifră de afaceri;
6) indicatori tehnico-economici, specifici fiecărui domeniu de activi-tate (randamentul utilajelor, viteza de lucru, durabilitatea, puterea calorică etc.);
7) O altă problemă analizată este cea a reînnoirii producţiei, care este legată de necesitatea îmbunătăţirii calităţii şi asigurarea competitivităţii produselor.
Analiza se poate face cu următorii indicatori: a) Coeficientul stării de noutate (Ksr):
t
Ksr P
PK =
unde: PK = valoarea produselor cu o vârstă de fabricaţie ce nu depă-
şeşte vârsta critică; Pt = valoarea producţiei totale.
b) Gradul de reînnoire a producţiei (Grp):
b1) 100Q
QG
f
nrrp ⋅=
80
unde: Qnr = valoarea produselor noi şi reproiectate; Qf = valoarea producţiei marfă fabricată.
b2) 100N
NG
t
rrp ⋅=
unde: Grp = producerea produselor noi şi reproiectate ca număr; Nr = numărul produselor noi şi reproiectate; Nt = numărul total de produse. Pentru a realiza un management performant, firma trebuie să
menţină un echilibru al relaţiei calitate-cost-profit. Instrumentul utilizat (pe plan internaţional) este bilanţul calităţii (tabelul 2.5.2.), întocmit după regulile bilanţiere astfel:
• în activul bilanţului sunt trecute efecte economice ale calităţii; • în pasivul bilanţului apar conturile calităţii, inclusiv pierderile
determinate de non-calitate.
Tabelul 2.5.2.
ACTIV PASIV • efecte înregistrate la
producător: – creşterea cifrei de afaceri; – preţuri avantajoase; – creşterea profitului etc. • efecte înregistrate la utilizator: – reducerea de costuri; – creşterea profitului etc.
Costurile de asigurare a calităţii şi de prevenire a defectelor: – costul reproiectării produselor; – costul aparaturii de control; – costul pregătirii forţei de muncă etc. Costurile evaluării calităţii (cheltuielile cu controlul şi atestarea calităţii) Costul refacerii calităţii: – rebuturile; – cheltuieli de remaniere; – valoarea produselor înlocuite în garanţie; – bonificaţii şi cheltuieli pentru „stingerea” reclamaţiilor.
81
C. Creşterea calităţii producţiei reflectată în îmbunătăţirea indicatorilor economico-financiari
Calitatea se reflectă favorabil asupra indicatorilor economico-financiari prin intermediul preţului mediu astfel:
a) modificarea valorii producţiei fabricate pe seama variaţiei calităţii produselor:
( )011Kf ppqP −=∆ ∑
b) modificarea ratei de eficienţă a cheltuielilor la 1.000 lei venituri din exploatare ca urmare a variaţiei calităţii produselor ( KeR∆ ):
1000pq
cq1000
pq
cqR
01
01
11
01Ke ⋅−⋅=∆
∑∑
∑∑
c) modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1.000 lei producţie pe seama variaţiei calităţii producţiei ( KcfR∆ ):
1000pq
C1000
pq
CR
01
F
11
FKcf
00 ⋅−⋅=∆∑∑
d) modificarea profitului brut aferent cifrei de afaceri, datorită variaţiei calităţii producţiei ( KbP∆ ):
0111Kb pqvpqvP ∑∑ −=∆
e) modificarea eficienţei utilizării capitalului propriu pe seama variaţiei calităţii produsului ( KK pr
E∆ ):
1000K
pqpqE
1
pr
pr
0111KK ⋅
−=∆
∑∑
f) modificarea vitezei de rotaţie a activelor circulante pe seama variaţiei calităţii producţiei ( KrV∆ ):
01
c
11
cKr
pq
TA
pq
TAV 00
∑∑
⋅−
⋅=∆ .
Remarcă: Analiza efectelor economico-financiare ale modificării calităţii
asupra producţiei este importantă pentru că:
82
– arată complexitatea mecanismului factorial-cauzal; – cuantifică efectele directe şi cele propagate. Cuvinte – cheie: cifra de afaceri, producţia marfă fabricată, valoarea
adăugată, producţia exerciţiului, capacitate de producţie, ratele valorii adăugate, coeficientul mediu de sortiment, coeficientul de nomenclator, coeficientul mediu de structură, calitatea produselor.
Teste grilă
1) Cifra de afaceri este influenţată în evoluţia ei de: a) numărul de angajaţi; b) producţia vândută; c) productivitatea muncii; d) modificările stocurilor de produse finite; e) gradul de valorificare a producţiei. Alegeţi varianta corectă: A(a, b, c, d, e); B(a, c, e); C(b, d). Răspuns: B. 2) Valoarea adăugată se poate calcula prin metoda sintetică cu formula: a) VA = Pex + M b) VA = Pex – M c) VA = Pex – Mc – M d) VA = Pex + Mc + M Răspuns: b). 3) Pe baza următorilor indicatori:
Perioada analizată Nr. crt.
Indicatori Simbol Bază Curentă
1. Producţia exerciţiului
Pex 1.400 1.600
2. Consumatori intermediari
M 400 600
3. Fondul total de muncă (ore)
TMC 280.000 270.000
Calculaţi pe baza analizei factoriale mărimea influenţei modificării
factorilor de gradul al II-lea asupra producţiei exerciţiului (fondul total de timp de muncă şi productivitatea medie orară) şi verificaţi această relaţie:
( ) =∆ MCex TPVA ? ( ) =∆ hex WPVA ?
Răspuns: ( ) 72,35VA MCex TP −=∆ mil. lei
( ) 6,173VA hex WP +=∆ mil. lei
83
3. ANALIZA CHELTUIELILOR
3.1. Conceptul de cheltuială şi conceptul de cost
Analiza cheltuielilor ocupă un loc important în managementul intern al firmei pentru că de utilizarea şi consumul factorilor de producţie (natura, munca, capitalul) depinde în mare măsură capacitatea firmei de a se ridica la nivelul concurenţial al pieţei.
În contextul analizei diagnostic pot fi studiate următoarele aspecte ale cheltuielilor:
• analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale; • analiza cheltuielilor de exploatare; • analiza eficienţei cheltuielilor fixe (indirecte); • analiza cheltuielilor materiale; • analiza cheltuielilor cu salariile; • analiza cheltuielilor cu dobânzile; • analiza costurilor pe produs. În practica economică, pentru evidenţierea consumului de resurse,
se utilizează conceptele de: • cheltuieli; • cost.
Cheltuielile firmei reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru: – consumurile de stocuri, lucrări şi servicii prestate de terţi; – cheltuielile cu personalul; – amortizări şi provizioanele constituite etc.
Costul reprezintă consumurile exprimate în formă bănească ocazionate de realizarea unei anumite producţii.
84
3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale
Firma, în desfăşurarea activităţii ei, necesită consumuri de resurse umane, materiale, financiare. Între veniturile şi cheltuielile unei firme există o corelaţie strânsă, pentru că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli.
Contul de profit şi pierdere conţine, în funcţie de natura lor, cheltuieli şi venituri: de exploatare, financiare şi excepţionale.
• Cheltuielile de exploatare sunt specifice ciclului de exploatare, care cuprinde întreaga activitate a firmei (de producţie, comercială) şi pot cuprinde:
− consumurile de materii prime, materiale, piese de schimb, obiecte de inventar;
− cheltuieli cu lucrări, servicii prestate de terţi; − cheltuieli cu impozite, taxe, vărsăminte; − cheltuieli cu personalul etc. • Veniturile din exploatare cuprind: − venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate,
servicii prestate; − venituri din producţia stocată; − venituri din producţia de imobilizări etc. • Cheltuielile financiare includ: – dobânzi aferente împrumuturilor; – diferenţe nefavorabile de curs valutar; – disponibilităţi în devize etc. • Veniturile financiare includ: – dobânzi încasate; – venituri din titluri de plasament; – diferenţe favorabile de curs valutar etc. • Cheltuielile excepţionale cuprind alte cheltuieli care nu sunt
legate de activitatea curentă a firmei, precum operaţiuni de gestiune (amenzi, lipsuri la inventar, donaţii, pierderi etc.).
• Veniturile excepţionale se pot referi la: – operaţiuni de capital (din cedarea activelor); – operaţiuni de gestiune (despăgubiri şi penalităţi încasate, donaţii
primite etc.).
85
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor are rolul de a evidenţia: – evoluţia acestora, în dinamică şi la nivel structural; – factorii care influenţează nivelul lor; – identificarea rezervelor firmei de reducere a acestor cheltuieli. Evoluţia cheltuielilor aferente veniturilor se poate analiza cu
indicatorul:
• Rata medie de eficienţă a cheltuielilor totale (cheltuieli la 1000
lei venituri) ( )CHR
Notăm:
• ∑i
iCH = suma cheltuielilor totale (cheltuielilor de exploatare,
financiare, excepţionale)
• ∑i
iV = suma veniturilor totale
• vig = structura veniturilor
100V
vg ivi =
• ref = rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri „i”
1000v
cr
i
ief ⋅=
1000V
CHR
ii
ii
CH ⋅=∑
∑ sau
100
rgR ef
vi
CH∑=
Modificarea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale se
datorează influenţei celor doi factori:
• structura veniturilor ( )vig ; • rata de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri (refi).
86
vig
CHR ∆∆
CHR∆
efrCHR∆
Analiza factorilor de influenţă a ratei medii de eficienţă se prezintă
astfel:
01 CHCHCH RRR −=∆
1) În care, influenţa modificării structurii veniturilor se poate afla:
100
rg
100
rgR 0ef
v00ef
v1g
CH
v ∑∑ −=∆ ∆
sau
0
iCH
'CH
gCH RRR ′−=∆ ∆
unde 100
rgR 0ef
v1'
CH
∑=
2) influenţa modificării ratei de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri;
CH1CHrCH RRR ef ′−=∆
Observaţie
• CHR reprezintă raportul efort/efect, de aceea, cu cât scade, ne
arată creşterea eficienţei cheltuielilor.
Exemplu: Metodologia de calcul a CHR (date convenţionale):
Natura activităţii Suma cheltuielilor(mil lei) Suma veniturilor (mil lei)
Prevăzut Perd.
curentă
Prevăzut Perd.
curentă
Exploatare 350 400 390 420 Financiară 25 22 28 24 Excepţională 15 14 20 18 TOTAL 390 436 438 462
87
Model de rezolvare:
Structura veniturilor (gi) Rata de eficienţă a cheltuielilor ref
Prev. Curentă Prev Realizat
89,04 90,9 897,44 952.38 6,40 5,2 892,86 916,67 4,56 3,9 750 777,78 100,0 100,0 890,4 943,72
Calculul structurii veniturilor se face cu relaţia: 100V
vg ivi ⋅ .
Exemplu: Pentru cheltuielile de exploatare:
04,89100438
390g v
0 =⋅= etc.
Calculul ratei de eficienţă a cheltuielilor:
1000V
Cr
i
ief ⋅= → Exemplu: 44,8971000
390
350r 0ef =⋅=
Analiza factorială
32,534,89072,943RRR01 CHCHCH +=−=−=∆
( ) ( ) ( )
15,891100
168,145.89
100
7509,386,8922,544,8979,90
100
rgR 0ef1'
CH
==
=×+×+×
== ∑
1) 75,04,89015,891RRR0
iCH
'CH
gCH +=−=−=∆ ∆
2) 57,5215,89172,943RRR 'CH1CH
rCHef +=−=−=∆
57,5275,032,53RRR efi rCH
gCHCH +=⇒∆+∆=∆ ∆
100% = 1,4% + 98,6%
72,943100462
436R
4,8901000438
390R1000
V
CHR
1
0
CH
CHi
iCH
=⋅=⇒
=⋅=⇒⋅=∑∑
88
Interpretare
În perioada curentă, faţă de prevederi, CHR a înregistrat o depăşire
de 53,32 lei, situaţie ce se va reflecta negativ în profitul brut, în profitul net şi alţi indicatori ai performanţelor economice ale firmei.
Depăşirea s-a datorat ambilor factori analizaţi astfel: a) modificarea structurii veniturilor are ca rezultat o depăşire a
cheltuielilor la 1000 lei venituri totale de 0,75 lei, respectiv 1,4%. Această situaţie s-a datorat scăderii veniturilor fixe şi excepţionale; b) modificarea ratei de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de
venituri este un factor calitativ, care a contribuit în cea mai mare măsură la depăşirea nivelului prevăzut, respectiv cu 52,57 lei, şi reprezintă 98,6% din modificarea totală.
Această situaţie s-a datorat depăşirii nivelului prevăzut la cheltuieli de exploatare cu 50 mil. lei.
Astfel, rata medie de referinţă a cheltuielilor de exploatare exercită cea mai mare influenţă asupra ratei medii de eficienţă a cheltuielilor totale, pentru că ele deţin ponderea cea mai mare în totalul veniturilor. Astfel, orice modificare a nivelului lor se va reflecta în acelaşi sens şi aproximativ cu aceeaşi intensitate în indicatorul analizat.
Acest indicator al cheltuielilor de exploatare este influenţat la rândul lui de:
– structura veniturilor de exploatare;
– rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare; de aceea CHR
impune o analiză distinctă a lui. Efectul modificării nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor totale
mai poate fi calculat astfel:
( ) ( )lei840.633.2432,53000.462
4,89072,9431000
000.000.462RR
1000
V0CH1CH
1
−=×−=
=−⋅−
=−−
Observaţie:
Depăşirea cu 53,32 lei a nivelului prevăzut al ratei de eficienţă a cheltuielilor totale determină diminuarea sumei rezultatului exerciţiului înainte de impozitare (a profitului brut) cu 24.633.840 lei.
89
Rezultă că principalele măsuri ce trebuie avute în vedere pentru reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale sunt:
– realizarea produselor, serviciilor prestate cu respectarea criteriului eficienţei economice, respectiv preţurile de vânzare şi tarifele practicate să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit care să fie stimulativ pentru acţionari;
– adoptarea acelei structuri de finanţare a mijloacelor economice care să permită realizarea obiectivelor pe termen lung (dezvoltarea potenţialului tehnic al firmei) şi pe termen scurt cu cheltuielile financiare cât mai scăzute;
– valorificarea activelor la valori cât mai mari (prin licitaţii), respec-tarea obligaţiilor contractuale, precum şi a celor faţă de bugetul statului.
3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare
Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai însemnată în cheltuielile totale ale firmei şi cuprind următoarele:
• cumpărarea de materii prime, materiale şi stocarea lor; • procesul de producţie; • stocarea semifabricatelor, produselor finite şi vânzarea lor; • achiziţionarea de mărfuri şi vânzarea lor, dacă este cazul. Analiza fiecărui element de cheltuială conduce la măsuri concrete
de reducere a acestor cheltuieli, ceea ce va contribui la creşterea eficienţei economice a firmei.
Putem analiza evoluţia cheltuielilor de exploatare cu ajutorul indicatorului:
1) Rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare – ( )CER
– indicator ce are în vedere cheltuielile aferente producţiei totale a exerciţiului financiar, inclusiv costul mărfurilor vândute, corelate cu valoarea producţiei exerciţiului, inclusiv valoarea mărfurilor vândute:
1000ve
ceR
n
1ii
n
1ii
CE ⋅=
∑
∑
=
= sau 100
rgR i
cevi
CE
i∑=
unde:
90
• ∑i
ice = suma cheltuielilor de exploatare pe tipuri de activităţi i;
• ∑i
ive = suma veniturilor de exploatare pe tipuri de activităţi i;
• vig = structura veniturilor de exploatare pe tipuri de activităţi i
= 100VE
veg iv
i
• rcei = rata de eficienţă a cheltuielilor pe tipuri de venituri din exploatare:
1000ve
cer
i
icei=
în care: – cei = cheltuieli aferente activităţilor care compun ciclul: exploatare; – vei = venituri pe feluri de activităţi componente ale ciclului: exploatare. Exemplu: Metodologia de analiză factorială a ratei de eficienţă a
cheltuielilor de exploatare este exemplificată în următorul tabel:
Perd. analiză Nr.
crt.
Indicatori Prevăzut Realizat
Venituri din exploatare (vei) 3.690 3.750
– producţia vândută 3.360 3.450 – producţia stocată 150 180
1.
– producţia imobilizată 180 120 Cheltuieli de exploatare (cei) 3.230 3.400
– producţia vândută 2.900 3.100 – producţia stocată 150 180
2.
– producţia imobilizată 180 120 Rata de eficienţă (rcei) 875,34 906,67
– producţia vândută 863,10 898,55 – producţia stocată 1.000 1.000
3.
– producţia imobilizată 1.000 1.000 Structura veniturilor din exploatare (gi) 100 100
– producţia vândută 91,06 92,0 – producţia stocurilor 4,07 4,8
4.
– producţia imobilizată 4,87 3,2
91
– Rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare
34,87510003690
3230R
0CE =⋅=
67,90610003750
3400R
1CE =⋅=
lei33,3134,87567,906RRR01 CECECE +=−=−=∆
1) Influenţa modificării structurii veniturilor de exploatare:
( )100
rg
100
rgRRR 00
0
vi
cev0ce
v1
CE'CE
gCE
∑∑−=−=∆
( ) ( ) ( )
05,874100
200.3800,42,405.79100
10002,310008,41,86392
100
rgR 0ce
v1'
CE
=++
=
=×+×+×
==∑
lei 1,29875,34874,05R∆ CE −=−=
2) Influenţa modificării ratei de eficienţă a cheltuielilor de
exploatare pe tipuri de venituri: ( ) lei 26,3205,87467,906RRR '
CE1CErCEcei +=−=−=∆
ceivi r
CEgCECE RRR +=∆
31,33 = –1,29 + 32,62 → 31,33 = 31,33 Interpretare
Rata de eficienţă medie pe firmă este de 875,34 în perioada prevăzută şi de 906,67 în perioada realizată, fiind depăşită la producţia stocată şi de cea imobilizată, situaţie ce influenţează negativ rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.
Rezervele de reducere a nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare sunt cele aferente ratei cheltuielilor producţiei vândute (sau cifrei de afaceri) dacă firma are numai activitate de producţie.
92
2) Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (CCA) Se pot exprima pe baza modelului:
1000pq
cqC
v
vCA ⋅=
∑∑
(1)
unde: • qv = volumul fizic al producţiei vândute; • c = costul unitar al produselor; • p = preţul de vânzare mediu (exclusiv TVA).
Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri. Factorii care influenţează acest indicator sunt:
• structura cifrei de afaceri ( )CAig ;
• preţul de vânzare (exclusiv TVA) - p ; • costul unitar (c). Atunci, cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri devin:
100
cgC
CAi
CA∑ ⋅
= (2)
Analiza factorială se poate determina astfel:
0CA1CACA CCC −=∆
în care: 1) influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse
(cifra de afaceri):
1000pq
cq1000
pq
cqC
00v
00v
01v
01vqCA
CAi ⋅−⋅=∆
∑∑
∑∑
sau
0CA'CA
qCA CCCCAi −=∆
2) influenţa modificării preţurilor de vânzare (exclusiv TVA):
1000pq
cq1000
pq
CqC
01v
01v
11v
01vpCA ⋅
⋅−⋅
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
sau 'CA
''CA
pCA CC∆C −=
93
3) influenţa modificării costurilor unitare
∑∑
∑∑
⋅−⋅
⋅
⋅=∆
11v
01v
11v
11vCCA pq
cq1000
pq
cqC
sau ''CA1CA
CCA CCC −=∆
Exemplu
- mil. lei - Perd. analiză Nr.
crt.
Indicatori
Prevăzut Realizat
1. Cifra de afaceri exprimată în preţuri de vânzare (exclusiv TVA)
4.375 4.500
2. Cheltuieli totale aferente cifrei de afaceri 3.500 3.700 3. Volumul efectiv al producţiei vândute: 4. – costuri prevăzute (∑qv1c0) - 3.400 5. – preţuri prevăzute (∑qv1p0) - 3.050 6. Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri (lei) 800 822,22
Rezolvare:
lei22,2280022,822CCC 0CA1CACA +=−=−=∆
1) Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri:
lei75,31480075,114.1 10004375
35001000
3050
3400
1000pq
cq1000
pq
cqC
00v
00v
01v
01vgCA
cae
+=−=−⋅=
=⋅
⋅−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
2) Influenţa modificării preţurilor de vânzare (exclusiv TVA):
lei19,35975,114.156,75510003050
34001000
4500
3400
1000pq
cq1000
pq
cqC
01v
01v
11v
01vpCA
−=−=−⋅=
=⋅
⋅−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
94
3) Influenţa modificării costurilor unitare:
lei66,6656,75522,822 10004500
34001000
4500
3700
1000pq
cq1000
pq
cqC
11v
01v
11v
11vCCA
+=−=−⋅=
=⋅
⋅−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
Verificare:
CCA
pCA
gCACA CCCCCAi ∆+∆+∆=∆
22,22 = 314,75 + (-359,19) + 66,66 22,22 = 22,22 Interpretare Se observă în perioada analizată o creştere a nivelului cheltuielilor
la 1000 lei cifră de afaceri cu 22,22 lei, aspect considerat negativ pentru că determină scăderea sumei profitului aferent cifrei de afaceri, a rezultatului exploatării şi a indicatorilor de eficienţă construiţi pe baza lor.
• Structura cifrei de afaceri determină o creştere de 314,75 lei a nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, fiind o influenţă nefavorabilă – pentru că determină scăderea ponderii produselor cu un nivel programat al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, mai mic decât cel mediu prevăzut.
Această influenţă a structurii poate fi justificată dacă este determinată de cerere, iar obligaţiile contractuale au fost onorate de toţi clienţii firmei.
• Preţurile de vânzare (exclusiv TVA) au determinat o reducere de 359,19 lei, datorită creşterii lor faţă de nivelul prevăzut.
Modificarea preţurilor poate avea loc în condiţii dependente sau independente de activitatea firmei, fapt care determină măsurile ce se impun (de exemplu, îmbunătăţirea calităţii produselor, raportul cerere-ofertă, cursul de schimb, poziţia pe piaţă etc.).
• Costurile unitare au crescut faţă de nivelul prevăzut, determinând o creştere de 66,66 lei.
95
Este importantă analiza modificărilor, pentru a stabili contribuţia modificării consumului fizic de resurse (materiale şi umane) şi a preţurilor de aprovizionare.
Analiza costurilor pe produse este importantă în elaborarea strategiei de preţuri.
3) Influenţa modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
asupra indicatorilor sintetici la nivelul firmei: Variaţia cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri se reflectă în
următorii indicatori financiari ai firmei:
a) influenţa asupra rezultatului exploatării:
( )1000
pqCC 11v
0CA1CA∑ ⋅⋅−−
b) influenţa asupra eficienţei activelor de exploatare:
( )100
Ae1000
pqCC 11v
0CA1CA
⋅
⋅⋅−− ∑
c) influenţa asupra utilizării capitalurilor:
( )100
K1000
pqCC 11v
0CA1CA
⋅
⋅⋅−− ∑
unde K = orice categorie de capital (capital propriu, social, total)
d) influenţa asupra eficienţei utilizării forţei de muncă (profitul mediu pe salariat)
N = număr mediu de salariaţi
( )100
N1000
pqCC 11v
0CA1CA
⋅
⋅⋅−− ∑
96
3.4. Analiza cheltuielilor variabile
Analiza cheltuielilor de exploatare ne arată că partea predominantă, care depinde de volumul de activitate, este partea variabilă.
În analiza eficienţei cheltuielilor variabile se utilizează noţiunea de dependenţă proporţională, caz în care suma costurilor variabile (CV) se poate exprima prin relaţia:
CV = a · Q
unde: a = suma costurilor variabile pe produs; Q = cantitatea.
Grafic dependenţa proporţională se poate reprezenta (fig. 3.1.)
(a) costuri CV = aQ Q
Fig. 3.1 În cazul unei dependenţe neproporţionale, suma costurilor variabile
se poate exprima prin următoarea relaţie: CV = f(a)
iar grafic se poate reprezenta (fig. 3.2.)
costuri Q Fig. 3.2
97
În practica economică, folosirea cheltuielilor variabile poate fi justificată prin:
• elaborarea strategiei producţiei (exemplu: volumul producţiei);
• elaborarea bugetului de costuri;
• elaborarea strategiei vânzărilor (condiţiile vânzării, renunţarea la anumite produse, determinarea produselor mai rentabile ce contribuie la acoperirea cheltuielilor comune);
• determinarea pragului rentabilităţii.
Ca rezerve se menţionează:
• imprecizia variabilităţii;
• impactul sistemului de salarizare asupra celor două grupări ale cheltuielilor (variabile şi fixe).
Cheltuielile variabile includ:
• cheltuieli cu materiile prime şi materialele directe;
• cheltuieli cu manopera directă;
• alte cheltuieli ale volumului de activitate.
Cheltuielile variabile pot fi localizate direct pe produsele la a cărora realizare contribuie, astfel ele sunt considerate cheltuieli directe.
Analiza dinamicii cheltuielilor variabile se poate face cu următorii indicatori:
• cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare;
• cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri.
Analiza factorială a cheltuielilor variabile
Analiza diagnostic de tip factorial poate fi făcută la activitatea de exploatare în general şi la cifra de afaceri, în special.
1) Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare (Cve)
Modelul utilizat este următorul:
100Ve
CC ve
ve ⋅= sau 100
cvgC ii
ve∑=
unde:
98
• cve = suma cheltuielilor variabile aferente exploatării;
• Ve = suma veniturilor din exploatare;
• gi = structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activităţi;
• cvi = cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare pe tipuri de activităţi.
Analiza acestor cheltuieli pe factori de influenţă se face la fel ca la cheltuielile totale la 1000 lei venituri.
2) Cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri (CCA)
Modelul utilizat în acest caz va fi:
1000pqv
cqvC
ii
iiCA ⋅=
∑∑
unde:
• qvi = volumul vândut al produsului „i”;
• ci = costul variabil al produsului „i”;
• ip = preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA) pe produsul „i”;
• gi = ponderea produsului „i” în afaceri stabilite pe baza preţului de vânzare.
• Modificarea absolută a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri va fi:
01CACACA CCC −=∆
Influenţa pe factori:
a) influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse:
1000pqv
cqv
pqv
cqvC
00
00
01
01gCA
i ⋅
−=∆∑∑
∑∑
b) influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:
1000pqv
cqv
pqv
cqvC
01
01
11
01pVe
⋅
−=∆∑∑
∑∑
99
c) influenţa modificării costurilor variabile unitare:
1000pqv
cqv
pqv
cqvC
11
01
11
11CVe
⋅
−=∆∑∑
∑∑
Estimarea evoluţiei cheltuielilor variabile totale şi/sau la 1000 lei
cifră de afaceri este necesară în următoarele situaţii: • în studiile de fezabilitate pentru determinarea rezultatului
exploatării; • în întocmirea planului de afaceri – are în vedere stabilirea
programului de profitabilitate prevăzut; • în evaluarea firmei etc.
Concret, estimarea acestor cheltuieli se poate face cu relaţia:
( )( )1000VPV 1P
CCA1000
1C ⋅=
unde:
- CAP = cifra de afaceri previzionale -
1VC = nivelul realizat al cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de
afaceri; Cifra de afaceri şi cheltuielile sunt exprimate în unităţi monetare
corespunzătoare perioadei analizate. În situaţiile cu inflaţie mare, trebuie să se corecteze relaţia cu un
indice al preţurilor (Ip) care este determinat ca raport între indicele preţurilor de cumpărare (IpC) şi indicele preţurilor de vânzare (IpV):
( )[ ] p1000VpV ICCAC
1P⋅=
Dacă avem în vedere necesitatea produselor după cerinţa pieţei,
atunci dezvoltarea producţiei nu este proporţională pentru toate produsele, de unde se impune o analiză la nivelul structurii producţiei pe produs cu relaţia:
100
( )
100
cvgC
1000ip
Vi
p
⋅=∑
unde: •
ipg = structura previzională a producţiei pe produse;
• ( )1000icv = cheltuieli variabile realizate la 1000 lei cifră de afaceri.
Efectul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri sau cifră de afaceri asupra următorilor indicatori economico-financiari:
1) Rezultatul exploatării (profitul):
( )1000
VCC 1
01
eVV −− sau ( )
1000
1CCCA
01 VV1 ⋅−
2) Eficienţa activelor de exploatare (Ae):
( )
1
1
01
e
eVV
A1000
VCC −−
sau ( )
100A
1000
1CCCA
1
01
e
VV1
⋅⋅−
3) Eficienţa mijloacelor fixe (Mf):
( )1
1
01
f
eVV
M1000
VCC −−
sau ( )
1
01
f
VV1
M1000
1CCCA ⋅−
4) Eficienţa capitalului (total, social, propriu etc.):
( )1
eVV
K1000
VCC 1
01−−
sau ( )
100K
1000
1CCCA
1
VV1 01
⋅⋅−
101
3.5. Analiza cheltuielilor fixe
Zona cheltuielilor fixe constituie o consecinţă a desfăşurării unei anumite activităţi. Aceste cheltuieli rămân independente, în anumite limite, faţă de desfăşurarea procesului de producţie. Teoretic, nivelul cheltuielilor fixe ar trebui să rămână la fel, indiferent de gradul de utilizare a capacităţii de producţie, însă practic putem distinge două categorii de cheltuieli:
1) cheltuielile fixe propriu-zise, ocazionate de existenţa firmei, chiar dacă ea funcţionează sau este oprită temporar, fiind formate din:
– amortizări; – servicii telefonice; – primele de asigurare; – impozitele şi taxele locale etc.; 2) cheltuielile relativ fixe, cheltuielile ce se pot modifica în funcţie de
gradul de utilizare a capacităţii de producţie. Dintre acestea pot fi: – salariile personalului de conducere, tehnic, economic, admi-
nistrativ etc.; – cheltuieli cu protecţia mediului înconjurător; – cheltuieli de birou; – alte cheltuieli administrativ-gospodăreşti. Dacă firma cere o exploatare optimă a capacităţii de producţie,
aceasta are ca efect repartizarea unei cote de cheltuieli fixe mai mici pe unitatea de produs.
Raportul dintre cheltuielile fixe şi cele variabile caracterizează structura de exploatare şi stă la baza analizei riscului operaţional, care este componentă a riscului global al firmei.
Analiza cheltuielilor fixe are în vedere: – dinamica şi structura cheltuielilor fixe; – analiza factorială a cheltuielilor fixe; – estimarea nivelului probabil al cheltuielilor fixe.
1. Dinamica şi structura cheltuielilor fixe Studiul dinamicii ne arată evoluţia cheltuielilor fixe în raport cu
cifra de afaceri sau cu producţia fabricată. Structura cheltuielilor fixe se analizează pe categorii de cheltuieli
fixe (amortizare, salarii, materiale etc.), pe centre de responsabilitate
102
localizate în spaţiu sau pe funcţiuni (producţie, comercială, personal-administraţie etc.).
2. Analiza factorială a cheltuielilor fixe Indicatorii folosiţi în această analiză: a) cheltuieli fixe la 1000 lei venituri din exploatare
1000V
CC
e
FF
e ⋅=
unde: –
eFC = suma cheltuielilor fixe din exploatare;
– Ve = suma veniturilor din exploatare. Dacă veniturile din exploatare pot fi influenţate de fondul total de
timp (T) şi de productivitatea medie orară ( hW ) determinată în funcţie de veniturile de exploatare, atunci:
he WTV ⋅=
Cheltuielile fixe sunt şi ele influenţate de diferitele categorii de cheltuieli, notate cf1, cf2, …, cfn:
n21F cfcfcfCe
+++= K
Schema factorială de analiză a cheltuielilor fixe la 1000 lei venituri de exploatare se prezintă astfel:
( )TVFeC∆
eVFC∆
( )he WVFC∆
FC∆ 1cfFC∆
icfFC∆
2cfFC∆
. . . ncf
FC∆ gradul I gradul II
103
Modificarea absolută a cheltuielilor fixe la 1000 lei venituri de exploatare va fi:
1000V
C1000
V
CC
0
0
1
1
e
F
e
FF ⋅−⋅=∆
Din care, datorită: 1. Influenţei modificării veniturilor de exploatare:
1000V
C1000
V
CC
0
0
1
0e
e
F
e
FVF ⋅−⋅=∆
1.1. Influenţei modificării fondului de timp total de muncă:
( ) 1000WT
C1000
WT
CC
0
0
0
0e
h0
F
h1
FTVF ⋅
⋅−⋅
⋅=∆
1.2. Influenţei modificării productivităţii medii orare:
( ) 1000WT
C1000
WT
CC
0
0
1
0he
h1
F
h1
FWVF ⋅
⋅−⋅
⋅=∆
2. Influenţei modificării sumei cheltuielilor fixe din exploatare: ( ) ( )
1000V
cfcfC
1
1
e
10
11cf
F ⋅−
=∆
* * * * ------------------------------------
( ) ( )1000
V
cfcfC
1
n
e
n0
n1cf
F ⋅−
=∆
Relaţia dintre indicele cheltuielilor fixe din exploatare (
FCI ) şi
indicele veniturilor din exploatare (eV
I ) este considerată normală când:
eVI >
FCI
104
b) Cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri Modelul de calcul şi analiză este:
1000CA
cC fF ⋅= sau 1000
pqv
cC fF ⋅
⋅=∑
Schema factorială a acestui indicator se prezintă astfel:
( )qvCAFC∆
CAFC∆
( )pCAFC∆
FC∆ ( )1fC
FC∆ fC
FC∆
( )2fC
FC∆
. . . ( )n
fCFC∆
Modificarea absolută a nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră
de afaceri va fi:
1000CA
Cf1000
CA
CfC
0
0
1
1F ⋅−⋅=∆
1. Influenţa modificării cifrei de afaceri:
1000CA
Cf1000
CA
CfC
0
0
1
0CAF ⋅−⋅=∆
1.1. Influenţa modificării volumului fizic al producţiei vândute:
( ) 1000pqv
Cf1000
pqv
CfC
00
0
01
0qvCAF ⋅−⋅=∆
∑∑
105
1.2. Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare unitare (exclusiv TVA):
( ) 1000pqv
Cf1000
pqv
CfC
01
0
11
0pCAF ⋅−⋅=∆
∑∑
2. Influenţa modificării sumei cheltuielilor fixe:
1000CA
Cf1000
CA
CfC
1
0
1
1CfF ⋅−⋅=∆
sau CA0/1
01
CfF I
CfCfC −=∆
unde 100pqv
pqvI
00
11CA0/1 ⋅=∑∑
Cuantificarea influenţei modificării cheltuielilor fixe pe categorii de cheltuieli are la bază relaţia:
1000CA
CfCfC
1
n0
n1Cf
F
n
⋅−
=∆
Raportul normal dintre cheltuielile fixe şi cifra de afaceri va fi: CA0/1I > Cf
0/1I
c) Estimarea nivelului probabil al cheltuielilor fixe O analiză complexă a unei firme presupune şi extrapolarea tendinţei
de evoluţie a cheltuielilor fixe totale la 1000 lei venituri sau cifră de afaceri.
Astfel într-un moment viitor se pot finaliza investiţii al căror volum este mare, iar pe această bază se va înregistra o creştere a volumului de activitate care redimensionează cheltuielile fixe.
Cheltuielile fixe mai pot fi redimensionate şi în următoarele situaţii: - se majorează salariile personalului; - achiziţionarea de noi mijloace fixe (fie pentru înlocuirea celor
vechi, fie pentru extinderea capacităţii de producţie etc.). Cheltuielile fixe la 1000 lei venituri (totale sau din exploatare) sau
cifră de afaceri se pot calcula cu relaţia:
106
CA0/1
FF I
1CC
P⋅=
unde:
PFC = cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri previzionate; CA0/1I = indicele cifrei de afaceri (sau indicele veniturilor totale sau
de exploatare, după caz). Între acest indicator al cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri ca
variabilă dependentă (y) şi cifra de afaceri ca variabilă independentă (x) există o legătură de tipul funcţiei de regresie, sub formă de hiperbolă:
( )X
baxy +=
Parametrii ,,a” şi ,,b” se determină utilizând relaţiile:
∑ ∑
∑ ∑ ∑ ∑
−
−= 2
2
2
X
1
X
1n
X
y
X
1
X
1y
a
∑ ∑
∑ ∑∑
−
−= 2
2 X
1
X
1n
yX
1
X
yn
b
Pentru diminuarea riscului de exploatare se urmăreşte a se stabili
nivelul probabil al cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri, conform următoarelor relaţii:
ppp CFCVC +=′
iar CT0
p I100C
C=⋅ sau 11
I
1gI
CA
cfCT +
−=
107
unde: Cp = nivelul previzionat al cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de
afaceri; CVp = nivelul previzionat al cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră
de afaceri; CFp = nivelul previzionat al cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de
afaceri; ICT = indicele cheltuielilor totale la 1000 lei cifră de afaceri; gcf = ponderea cheltuielilor fixe în totalul cheltuielilor. Dar în practică, dacă există capacitatea de producţie şi cererea
solvabilă, se poate determina cifra de afaceri care să asigure realizarea obiectivelor firmei cu relaţia:
1gI
gI
cfCT
cf
CA −+= .
3.6. Analiza cheltuielilor pe elemente de cheltuieli
Cheltuielile de producţie au un caracter complex şi pot fi clasificate după diferite criterii:
1) După natura lor: • cheltuieli materiale; • cheltuieli salariale; • cheltuieli financiare (cu dobânzile). 2) După individualizarea pe produse: • cheltuieli directe; • cheltuieli indirecte. 3) După funcţiile firmei: • cheltuieli aferente funcţiei de producţie; • cheltuieli aferente funcţiei comerciale; • cheltuieli aferente funcţiei de cercetare–dezvoltare; • cheltuieli aferente funcţiei de personal; • cheltuieli aferente funcţiei financiar-contabile.
108
3.6.1. Analiza cheltuielilor materiale
Cheltuielile materiale deţin o pondere însemnată în totalul cheltuie-lilor de exploatare. În analiza diagnostic, cheltuielile materiale se exami-nează atât pe total, cât şi pe grupuri (variabile şi fixe) sau pe cheltuieli componente (materii prime, materiale, energie şi apă, amortizări şi provizioane).
Analiza cheltuielilor pe total are ca scop evidenţierea tendinţei potrivit căreia, pentru o parte din bunuri, competitivitatea pe piaţă presu-pune scăderea producţiei lor, ca urmare a progresului tehnic, materializat în scăderea consumurilor fizice, a folosirii înlocuitorilor mai ieftini.
1) Exprimarea sintetică a analizei acestor cheltuieli poate fi făcută cu:
• Indicatorul cheltuieli materiale la 1000 lei venituri din exploatare, respectiv 1000 lei cifră de afaceri (CM)
1000V
CmCM
e
e ⋅= sau 1000pqV
cmqvCM
ii
ii ⋅=∑∑
sau 100
cmgCM ii∑=
în care • Cme = cheltuieli materiale din exploatare; • Ve = venituri din exploatare; • qvi = volumul fizic al producţiei vândute; • icm = costuri cu materiale pe produsele ,,i”;
• ip = preţul mediu de vânzare pe produsele ,,i”;
• gi = ponderea valorică a produselor vândute.
Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri de exploatare
Folosim relaţia:
100
cmgCM ii∑
= unde modelul factorial va fi:
109
igCM∆
CM∆
icmCM∆
Astfel, modificarea cheltuielilor materiale aferente exploatării la 1000 lei venituri:
100
cmg
100
cmgCMCMCM 0011
01∑∑ −=−=∆
Influenţa pe factori
1) Influenţa structurii veniturilor de exploatare (factorul extensiv):
100
cmg
100
cmgCM 0001gi ∑∑ −=∆
2) Influenţa cheltuielilor materiale la 1000 lei venituri, pe categorii ,,i” de venituri (factor intensiv):
100
cmg
100
cmgCM 0111mi ∑∑ −=∆
Observaţie
Aprofundarea studiului acestui factor se va face la nivelul costurilor directe, aferente producţiei vândute şi stocate.
• Analiza factorială a cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri
Modelul factorial al acestei analize va fi:
1000pqv
cmqvCM
ii
ii ⋅=∑∑
iqvCM∆
sau CM∆ ipCM∆ icmCM∆
Modificarea absolută a acestui indicator va fi:
1000pqv
cmqv1000
pqv
cmqvCMCMCM
00
00
11
1101 ⋅−⋅=−=∆
∑∑
∑∑
110
în care vom avea influenţa pe factori: 1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute (factor extensiv):
1000pqv
cmqv
pqv
cmqvCM
00
00
01
01qv1 ⋅
−=∆∑∑
∑∑
2) Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare unitare (factor intensiv):
1000pqv
cmqv
pqv
cmqvCM
01
01
11
01pi ⋅
−=∆∑∑
∑∑
3) Influenţa modificării cheltuielilor materiale pe produse (factor intensiv), a costurilor:
1000pqv
cmqv
pqv
cmqvCM
11
01
11
11cmi ⋅
−=∆∑∑
∑∑
2. Modele de analiză a cheltuielilor cu amortizarea
Amortizarea este un element structural al costurilor produselor în general, iar al cheltuielilor materiale în special.
Ca noţiune economică, amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe, inclusă în costul produselor.
Modele de analiză recomandate pot fi:
a) e
a V
AC =
unde: A = amortizarea aferentă mijloacelor fixe; Ve = veniturile de exploatare
b) 1000F
A
V
FC
ea ⋅
⋅=
unde:
• F
A = raport invers al eficienţei, este un factor al reducerii
cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei la cifră de afaceri, mai mare la 1 leu mijloace fixe;
111
• eV
F= eficienţa utilizării mijloacelor fixe
• F = valoarea medie a mijloacelor fixe
c) 1000CA
ACa ⋅= sau 1000
pqv
cFC
ii
a ⋅⋅
=∑
sau 1000F
A
pqv
F1000
pqv
AC
iiii
a ⋅
⋅=⋅=
∑∑
c – cota medie de amortizare.
Asupra fenomenului analizat acţionează 2 factori de gradul I – veniturile de exploatare (Ve) şi suma amortizării (A)
Veniturile de exploatare (Ve) sunt influenţate de: • fondul total de timp de muncă (T);
• productivitatea medie orară ( hW ) exprimată prin veniturile medii obţinute din exploatarea pe om oră lucrată:
he WTV ⋅=
Astfel, creşterea productivităţii medii orare şi o mai bună folosire a timpului de muncă duc la creşterea veniturilor de exploatare şi implicit la reducerea nivelului mediu al cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei venituri de exploatare.
Amortizarea este influenţată de valoarea medie a mijloacelor
fixe ( F ) şi de cota de amortizare ( c ):
100
cFA
⋅=
Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe este influenţată de: • valoarea iniţială a mijloacelor fixe (VI); • valoarea medie a intrărilor (I); • valoarea medie a ieşirilor (E);
112
• EIVIF −+=
Notăm: lf = luni de funcţionare; lnf = luni de nefuncţionare. Atunci:
12
flVE ;
12
lfVI nei ⋅
=⋅
= ∑∑
unde: Vi = valoarea mijloacelor fixe intrate; Ve = valoarea mijloacelor fixe ieşite.
Cota medie de amortizare ( C ) - se schimbă datorită modificărilor structurale care au loc în
componenţa mijloacelor fixe (gi) şi a cotei de amortizare pe fiecare categorie de mijloace fixe (ci):
100
cgC ii∑=
( )TVa
eC∆
eVaC∆
he WTV ⋅= ( )he WVaC∆
aC∆ ( )VIFaC∆
( )FAaC∆ ( )IF
aC∆
AaC∆ ( )E
aC∆
100
CFA
⋅=
( )igcaC∆
( )cAaC∆
( )iccaC∆
gradul I gradul II gradul III
113
Modificarea absolută a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei
venituri din exploatare va fi:
1000V
A1000
V
AC
01 e
0
e
1a ⋅−⋅=∆
din care datorită:
1) Influenţei modificării veniturilor din exploatare
1000V
A1000
V
AC
01
e
e
0
e
0Va ⋅−⋅=∆
1.1) Influenţei modificării fondului total de timp de muncă
( ) 1000WT
A1000
WT
AC
00
e
h0
0
h1
0TVa ⋅−⋅
⋅=∆ .
1.2) Influenţei modificării productivităţii medii orare
( ) 1000WT
A1000
WT
AC
01
he
h1
0
h1
0WVa ⋅−⋅
⋅=∆
2) Influenţei modificării sumei amortizării:
1000V
A1000
V
AC
11 e
0
e
1Aa ⋅−⋅=∆
2.1) Influenţei modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe:
( ) ( )1000
V
cFFC
1e
001FAa ⋅
−=∆
2.1.1) Influenţei modificării valorii iniţiale a mijloacelor fixe:
( ) ( )1000
V
cVIVIC
1e
001VIFa ⋅
−=∆
114
2.1.2) Influenţei modificării valorii medii a intrărilor de mijloace fixe:
( ) ( )1000
V
cIIC
1e
001IFa ⋅
−=∆
2.1.3) Influenţei modificării valorii medii a ieşirilor de mijloace fixe:
( ) ( )1000
V
cEEC
1e
001EFa ⋅
−=∆
2.2) Influenţei modificării cotei medii de amortizare:
( )1000
V
ccFC
1e
011ca ⋅
−=∆
în care vom avea:
2.2.1) Influenţei modificării structurii mijloacelor fixe pe categorii de mijloace fixe:
( ) 1000V
ccFC
1
i
e
01
gCa ⋅
−′
=∆ ; 100
cgC 01∑=′
2.2.2) Influenţei modificării cotelor de amortizare pe categorii de mijloace fixe:
( ) 1000V
ccFC
1
i
e
11
cCa ⋅
′
−=∆
Modelul factorial 2
Analiza factorială a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei
cifră de afaceri
Relaţia de calcul va fi: 1000CA
Ac a ⋅= .
115
( )VIF
aC∆
CA
aC∆
( )FA
aC∆ ( )IF
aC∆
aC∆ ( )EF
aC∆
A
aC∆ ( )igc
aC∆
( )CA
aC∆
( )icc
aC∆
Exemplu: Analiza cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare (date convenţionale)
- mil. lei –
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi formule
programat realizat
1. Valoarea iniţială a mijloacelor fixe
VI 17.430 10.950
2. Valoarea medie a intrărilor
de mijloace fixe în cursul
anului
I 710 2.030
3. Valoarea medie a ieşirilor
de mijloace fixe în cursul
anului
E 350 670
4. Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe
F= VI + I - E 17.790 12.310
5. Cota medie a amortizărilor C 14% 12%
6. Suma cheltuielilor cu
amortizarea
A 2.500 1.470
7. Valoarea cifrei de afaceri CA 142.300 180.700
8. Cheltuieli cu amortizarea la
1000 lei 1000CA
ACa ⋅=
17,569 8,135
9. Cota medie recalculată de amortizare la 1 leu
mijloace fixe 100
cgc 01∑=′
- 11%
116
Modificarea absolută a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei CA:
434,9569,17135,8CCC01 aaa −=−=−=∆
din care:
1) Influenţa modificării CA:
=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
300.142
500.2
700.180
500.21000
CA
A
CA
AC
0
0
1
0CA
a
( ) 733,31000017569,0013835,0 −=⋅−= lei
2) Influenţa modificării sumei amortizării:
7,5835,13135,81000CA
A
CA
AC
0
0
1
1A
a −=−=⋅
−=∆ lei
Amortizarea este influenţată de:
2.1) Valoarea medie anuală a mijloacelor fixe:
( ) ( ) ( )=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
700.180
14,0790.17310.121000
CA
CFFC
1
001FA
a
= -4,246 lei
2.1.1) Influenţa modificării valorii iniţiale a mijloacelor fixe:
( ) ( ) ( )=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
700.180
14,0430.17950.101000
CA
CVIVIC
1
001VIF
a
= -5,02 lei
2.1.2) Influenţa modificării valorii medii a intrărilor de mijloace fixe:
( ) ( ) ( )=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
700.180
14,0710030.21000
CA
CIIC
1
001IF
a
=1,023 lei
2.1.3) Influenţa modificării valorii medii a ieşirilor de mijloace fixe:
( ) ( ) ( )=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
700.180
14,03506701000
CA
CEEC
1
001EF
a
=0,247 lei
117
2.2) Influenţa modificării cotei medii de amortizare:
( ) ( )=⋅
−=⋅
−=∆ 1000
700.180
14,012,0310.121000
CA
CCFC
1
011C
a
= –1,36 lei
2.2.1) Influenţa modificării structurale a mijloacelor fixe:
( ) ( )=⋅
−=⋅
−′
=∆ 1000700.180
12,011,0310.121000
CA
CCF
C1
01
gC
ai
= –0,68 lei
2.2.2) Influenţa modificării cotei de amortizare pe fiecare categorie de mijloace fixe:
( ) ( )=⋅
−=⋅
′
−=∆ 1000
700.180
11,014,0310.121000
CA
CCF
C1
11
CC
ai
= 2,044 lei
Interpretare
Cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei CA s-au modificat în sens
favorabil punctului de vedere economic, adică au scăzut cu 9,434 lei. La această modificare au contribuit toţi factorii de influenţă în sensuri
şi intensităţi diferite. a) Influenţa modificării cifrei de afaceri a determinat scăderea
cheltuielilor de amortizare cu 3,733 lei.
b) Totalul cheltuielilor cu amortizarea a determinat o scădere a indicatorului de 5,7 lei.
c) Scăderea cheltuielilor cu amortizarea a fost influenţată de scăderea valorii medii anuale a mijloacelor fixe de 4,246 lei, cât şi a cotei medii de amortizare de 1,36 lei.
Scăderea cheltuielilor cu amortizarea poate fi datorată: • reducerii gradului de înzestrare tehnică, ceea ce influenţează
negativ productivitatea muncii; • nefolosirii intensive a utilajelor etc.
118
Pentru analiza factorială a cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri, sistemul de factori care influenţează fenomenul analizat poate fi prezentat astfel:
( )qVCA
aC∆
CA
aC∆
( )pCA
aC∆
aC∆ ( )VIF
aC∆
( )FA
aC∆ ( )IF
aC∆
A
aC∆ ( )EF
aC∆
( )igc
aC∆
( )cA
aC∆
( )icc
aC∆
3.6.2. Analiza cheltuielilor cu personalul
Cheltuielile cu personalul cuprind cheltuielile firmei legate de remunerarea muncii (numite cheltuieli cu salariile) şi cheltuielile
privind protecţia socială. Se pot clasifica după următoarele criterii: 1) După elementele componente:
• salarii tarifare (negociate); • sporuri (în funcţie de condiţii concrete de muncă);
• premii; • cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială. 2) După modul de suportare a acestor cheltuieli:
• angajator: salariile nete, contribuţia la asigurările sociale, ajutorul de şomaj, fondul de sănătate;
• angajat: impozitul pe salarii, ajutorul de şomaj, fondul de sănătate, pensia suplimentară.
119
3) După categoria de personal: • conducerea; • personal tehnic, economic, de altă specialitate;
• administrativ şi de deservire; • muncitori etc.
Analiza cheltuielilor cu personalul poate evidenţia: • situaţia generală a cheltuielilor cu salariile; • analiza factorială a cheltuielilor cu salariile;
• analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi dinamica salariului mediu;
• analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile.
3.6.2.1. Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile
O atenţie deosebită se va acorda salariilor de bază, în care se va
reflecta calitatea factorului uman (calificarea), şi diferitelor forme de adaosuri (vechime, compensaţii, prime).
Eficienţa cheltuielilor salariale se poate evidenţia prin
indicatorii: a) cheltuieli salariale la 1000 lei venituri din exploatare;
b) cheltuieli salariale la 1000 lei cifră de afaceri; c) cheltuieli salariale la 1000 lei valoare adăugată. Analiza se poate face cu modele de corelaţie şi modele
multiplicative. a) Pentru cheltuieli salariale la 1000 lei venituri de exploatare
putem folosi modelele:
1000V
CC
e
SS ⋅=
unde: CS = cheltuieli salariale (cu personalul) Ve = venituri de exploatare
sau
{ {cs
e
S
W
eS
V
C
N
VNC
a
⋅⋅= sau { { {
cs
e
S
W
e
t
SV
C
T
V
N
TNC
e
⋅⋅⋅=
aW
120
unde: N = numărul mediu al salariaţilor
100
csgcs ii∑ ⋅=
e
s
V
Ccs = = cheltuieli medii la 1 leu venituri de exploatare
gi = structura veniturilor de exploatare (pe produse, servicii, lucrări)
ics = cheltuieli cu salariile la 1 leu producţie (pe produse, servicii,
lucrări)
• ae W
N
V= = reprezintă productivitatea medie anuală
N
Tt = numărul mediu de ore lucrate
de un salariat într-un an
• ha WtW ⋅=
T
VW e
h = productivitatea medie orară
sau T
Cs S= salariu mediu orar.
3.6.2.2. Modelul factorial al cheltuielilor cu salariile
Modelul factorial folosit va fi:
{ {cs
e
S
W
eS
V
C
N
VNC
a
⋅⋅= ={ { {
cs
e
W
e
t
V
cs
T
V
N
TN
h
⋅⋅⋅ = csWtN h ⋅⋅⋅
aW
121
N
SC∆
( )tW
SaC∆
aW
SC∆
sC∆ ( )ha WW
SC∆
( )igcs
SC∆
cs
SC∆
( )icscs
SC∆
Modificarea absolută a cheltuielilor cu salariile:
0a01a101S csWNcsWNCsCsC01
−=−=∆
1) Influenţa modificării numărului mediu de salariaţi:
( ) 0a01
N
S csWNNC0
−=∆
2) Influenţa modificării productivităţii medii anuale:
( ) 0aa1
W
S csWWNC01
a −=∆
2.1. Influenţa modificării numărului mediu de ore lucrate de un salariat într-un an:
( ) ( ) 0h011
tW
S csWttNC0
a −=∆
2.2. Influenţa modificării productivităţii medii orare: ( ) ( ) 0hh11
WW
S csWWtNC01
ha −=∆
3) Influenţa modificării cheltuielilor medii cu salariile la 1 leu venituri din exploatare
( )01a1
CS
S cscsWNC1
−=∆
3.1. Influenţa modificării structurii veniturilor din exploatare pe produse
100
csgCS 01∑=′
122
( )
−
′=
−=∆ ∑∑0a1
0001a1
gCS
S cscsWN100
csg
100
csgWNC
11
i
3.2. Influenţa modificării cheltuielilor cu salariile la 1 leu producţie pe produse
( ) =
−=∆ ∑∑100
csg
100
csgWNC 0111
a1
CSCS
S 1
i
′
−= cscsWN 1a1 1
Exemplu: Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile mil. lei
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol
programată realizată
Dinamică
%
1. Cheltuieli cu salariile CS 13.000 13.500 103,85
2. Venituri din
exploatare
Ve 174.000 182.000 104,6
3. Numărul mediu de
salariaţi
N 675 650 96,3
4. Fond total de timp
de muncă
T 1.242.000 1.199.900 96,6
5. Numărul mediu de
ore lucrate de un sala-
riat într-un an (ore) N
Tt =
1.840 1.846 100,3
6. Productivitatea medie anuală
N
VW e
a = 257,78 280 108,5
7. Productivitatea me-
die orară la 1 leu ve-
nituri de exploatare T
VW e
h = 0,1401 0,1517 107,59
8. Cheltuieli medii cu salariile la 1 leu veni-
turi din exploatare
(lei)
e
S
V
CCS =
0,07467 (0,075)
0,07418
99,36
9. Cheltuieli medii cu
salariile recalculate la
1 leu producţie (lei)
′CS
- 0,071
123
Modificarea absolută a cheltuielilor cu salariile:
500000.13500.13CCC01 SSS =−=−=∆ mil. lei
din care, datorită:
1) Influenţei modificării numărului de salariaţi
( ) =⋅−=∆ 0a01
N
S CSWNNC0
( ) 21,48107467,078,257675650 −=⋅⋅−= mil. lei
2) Influenţei modificării productivităţii medii anuale
( ) =−=∆ 00a1a1
W
S CSWWNC a
( ) 45,078.107467,078,257280650 +=⋅−= mil. lei
2.1) Influenţei modificării numărului mediu de ore lucrate de un
salariat într-un an: ( ) ( ) =⋅−=∆ 0h011
tW
S CSWttNC0
a
( ) 8,4007467,01401,0840.1846.1650 +=⋅⋅−= mil. lei
2.2) Influenţei modificării productivităţii medii orare: ( ) ( ) =⋅−=∆ 01hh11
WW
S CSWWtNC1
ha
( ) 32,103907467,01401,01517,0846.1650 +=⋅−⋅⋅= mil. lei
3) Influenţei modificării cheltuielilor medii cu salariile la 1 leu din venituri de exploatare:
( )=−=∆ 01a1
CS
S CSCSWNC1
( ) 18,8907467,007418,0280650 −=−⋅⋅= mil. lei
3.1) Influenţei modificării structurii veniturilor din exploatare pe produse:
( ) =
−
′=∆ 0a1
gCS
S CSCSWNC1
i
( ) 94,66707467,0071,0280650 −=−⋅⋅= mil. lei
124
3.2) Influenţei modificării cheltuielilor cu salariile la 1 leu
producţie pe produse:
( ) =
′
−=∆ CSCSWNC 1a1
CCS
S 1
NS
( ) 76,578071,007418,0280650 =−⋅⋅= mil. lei
Interpretare
Din analiza efectuată se observă o creştere a cheltuielilor cu salariile de 500 mil. lei, deci cu 3,85%, lucru justificat de creşterea
volumului de activitate (ICS < IVe). Asupra cheltuielilor cu salariile au influenţat următorii factori:
– reducerea cu 25 de salariaţi a dus la o reducere a cheltuielilor cu salariile de 481,21 mii lei, adică o reducere a personalului cu 3,74;
– în timp ce aW - a dus la o sporire a cheltuielilor cu salariile de
1078,45 mil. lei. Cei 2 factori care au acţionat asupra productivităţii medii anuale au fost:
• numărul mediu de ore lucrate de un salariat ( t ) a contribuit
cu 40,8 mil. lei la creşterea cheltuielilor cu salariile;
• productivitatea medie orară a contribuit şi ea cu 1039,32 mil. lei;
– sporirea eficienţei cheltuielilor cu salariile la nivel de firmă s-a datorat în exclusivitate modificării structurii veniturilor din exploatare
pe produse (de 667,94 mil. lei), în sensul creşterii ponderii acelor produse care au cheltuieli cu salariile la un leu producţie pe produs,
mai mici decât cele medii programate la nivel de firmă. 3.6.2.3. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii
muncii şi dinamica salariului mediu
Eficienţa muncii este pusă în evidenţă prin intermediul corelaţiei
dintre dinamica productivităţii muncii şi cea a salariului mediu. Condiţia acestei corelaţii este ca dinamica productivităţii muncii
să devanseze pe cea a salariului mediu, astfel se realizează economii
privind cheltuielile cu salariile.
125
Condiţia corelaţiei se poate pune în evidenţă, sintetic, printr-un indice al corelaţiei (IC):
aW
S
CI
II =
unde: SI = indicele salariului mediu anual;
aWI = indicele producţiei medii anuale; aWI = obţinându-se prin raportarea producţiei obţinute, valoarea
adăugată, cifra de afaceri la număr de salariaţi.
Indicele corelaţiei se poate obţine şi ca raport al ritmurilor de creştere.
1I
1II
aW
S
C−
−= sau
100100I
100100II
aW
S
C−⋅
−⋅=
Observaţie:
Corelaţia este respectată dacă IC < 1. Cu cât foarfecele este mai mare, cu atât dinamica productivităţii
înregistrează o intensitate mai mare faţă de cea a salariului.
Exemplu. Metodologia de calcul este prezentată în tabelul următor:
mil. lei
Perioada
analizată
Nr.
crt.
Indicatori Simbol
bază curentă
Indicii
1. Producţia obţinută pe un
salariat aW
4.100 5.200 aWI =1,268
2. Cifra de afaceri pe un salariat
aW 3.900 4.900 aWI =1,256
3. Valoarea adăugată pe un
salariat aW
2.200 3.100 aWI =1,409
4. Salariul mediu anual S 3,9 4,2 SI =1,077
126
Indicele corelaţiei:
a) aW
SC
I
II =
pe baza producţiei obţinute:
849,0268,1
077,1IC ==
pe baza cifrei de afaceri:
857,0256,1
077,1IC ==
pe baza valorii adăugate:
764,0409,1
077,1IC ==
b) 1I
1II
aW
SC
−
−=
pe baza producţiei obţinute:
287,01268,1
1077,1IC =
−−
=
pe baza cifrei de afaceri:
3,01256,1
1077,1IC =
−−
=
pe baza valorii adăugate:
188,01409,1
1077,1IC =
−−
=
Interpretare
• IC < 1, în toate ipostazele calculate, ceea ce confirmă eficienţa cheltuielilor cu salariile, în sensul reducerii lor la 1000 lei producţie
obţinută, cifră de afaceri şi, respectiv, valoare adăugată. • Pentru o dinamică a productivităţii muncii propriu-zise este
necesar să se ţină seama că în producţiile medii amintite se reflectă:
– structura producţiei; – preţurile de vânzare.
3.6.2.4. Eficienţa cheltuielilor cu personalul
Corelaţia dintre dinamica salariului mediu şi cea a productivităţii medii produce efecte la nivelul firmei asupra:
1) cheltuielilor cu salariile la 1000 lei venituri de exploatare, cifră de afaceri sau valoare adăugată:
127
a) 1000V
CC
e
SP
S ⋅= sau 1000N
C
V
NC SP
e
S ⋅
=
unde: CSP = cheltuieli salariale (cu personalul);
N = numărul mediu al salariaţilor; Ve = venituri de exploatare.
b) 1000CA
CC SP
S ⋅= sau 1000N
C
CA
NC SP
S ⋅
=
c) 1000VA
CC SP
S ⋅= sau 1000N
C
VA
NC SP
S ⋅
=
Ceea ce presupune existenţa corelaţiilor:
– SCI < eV
I
– SCI <
CAI
– SCI <
VAI
se pune problema reflectării volumului fizic al
producţiei şi al serviciilor, precum şi a calităţii acestora.
Astfel, formulele: CA
N;
V
N
e
şi VA
N reprezintă forme inverse de
reflectare a productivităţii medii anuale calculate pe baza veniturilor de exploatare (Ve), cifrei de afaceri (CA) şi valorii adăugate (VA).
Iar formula: N
CSP reprezintă cheltuielile medii cu personalul pe
un salariat, respectiv salariul mediu anual.
3.6.3. Analiza cheltuielilor financiare.
Cheltuieli cu dobânzile
Dobânzile intră în categoria cheltuielilor financiare; astfel, ele nu se
includ în costurile de producţie. Dar ele reprezintă costuri ale capitalului împrumutat şi cuprind diferenţa dintre dobânzile plătite de firmă pentru creditele primite şi dobânzile încasate pentru disponibilităţile sale în cont.
Analiza cheltuielilor cu dobânzile o putem face prin studierea: • sumei absolute a cheltuielilor cu dobânzile;
• cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri.
128
Modelul pentru determinarea cheltuielilor totale cu dobânzile va fi:
100
1PCÎC dD ⋅⋅=
unde: • CD = cheltuieli cu dobânzile; • Pd = procentul mediu al dobânzii (%);
• CÎ = capitalul împrumutat. Modele de analiză a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de
afaceri pot fi:
1) 1000CA100
PKVd
1000CA100
PKA
1000CA
SC
2
dz
2
dC
dD ⋅
⋅⋅⋅
=⋅
⋅⋅
=⋅=
unde: • Sd = suma cheltuită cu dobânzile (dobânzi plătite); • CA = cifra de afaceri, în preţuri de vânzare (exclusiv TVA);
• CA = soldul mediu al activelor circulante;
• VdA zC ⋅= unde:
• zd = cifra de afaceri medie zilnică;
T
CAdz =
• V = viteza de rotaţie a activelor circulante exprimate ca durată în zile;
CA
TAV
C ⋅=
• K = cota de participare a creditului la acoperirea activelor circulante;
100A
CK
C
K⋅=
unde:
129
KC = soldul mediu al creditelor pe termen scurt;
• dP = procentul mediu al dobânzii
100C
SP
K
dd ⋅= sau
100
pdgP
i
K
id∑ ⋅
=
unde
• K
ig = structura creditelor pe categorii;
• pdi = rata dobânzii pe categorii de credite.
Analiza acestui model poate fi făcută cu ajutorul următorului sistem de factori:
CA
dC∆ dz
CA∆
( )Cd AS
dC∆
DC∆ V
CA∆
dS
dC∆ ( )KS
ddC∆
kig
dP∆
( )dd PS
dC∆
ipd
dP∆
Modificarea absolută a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră
de afaceri va fi:
1000CA
Sd1000
CA
SdC
0
0
1
1D ⋅−⋅=∆
Analiza influenţei pe factori:
1) Influenţa modificării cifrei de afaceri
1000CA
Sd
CA
SdC
0
0
1
0CA
d ⋅
−=∆
2) Influenţa modificării sumei dobânzilor plătite
1000CA
Sd
CA
SdC
1
0
1
1Sd
d ⋅
−=∆
130
din care datorită: 2.1) Influenţei modificării soldului mediu al activelor circulante:
( )( )
1000CA100
PKAA
C1
2
d0CC
AS
d
001
Cd ⋅
⋅⋅−
=∆
din care pe seama: 2.1.1) Influenţei modificării cifrei de afaceri medii zilnice:
( )1000
CA
100
PKVdd
A1
2
d00zz
d
C
001
z
⋅
⋅⋅⋅−
=∆
2.1.2) Influenţei modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante:
( )1000
CA100
PKVVd
A1
2
d001z
V
C
01
⋅
⋅⋅−
=∆
2.2) Influenţei modificării cotei de participare a creditului în
acoperirea activelor circulante:
( )
( )1000
CA100
PKKA
C1
2
d01C
KS
d
01
d ⋅
⋅−
=∆
2.3) Influenţei modificării procentului mediu al dobânzii:
( )( )
1000CA100
PPKA
C1
2
dd1C
PS
d
011
dd ⋅
−⋅⋅
=∆
2.3.1) Influenţei modificării structurii creditelor pe categorii:
( )1000
CA
100
PPKA
P1
2
dd1C
g
d
01
Ki ⋅
−⋅⋅
=∆
′
131
2.3.2) Influenţei modificării ratei dobânzii pe categorii de credite:
( )1000
CA
100
PPKA
P1
2
dd1C
P
d
11
id ⋅
−⋅⋅
=∆
′
, unde: 100
pdgP
0
K
1d∑ ⋅
=′
Remarcă
• Condiţia de eficienţă care duce la diminuarea cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri este:
ICA > ISd
unde: ICA = indicele cifrei de afaceri; ISd = indicele sumei cheltuite cu dobânzile
Exemplu:
Analiza factorială a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei CA o prezentăm în următorul tabel: Nr.crt. Indicatori Simbol 2002 2003 Dinamică
1. Cifra de afaceri CA 116.000 185.000 ICA = 1,6
2. Cheltuieli cu dobânzile
Sd 1.000 2.10 0 ISd = 2,1
3. Soldul mediu al activelor cir-
culante
cA 17.500 32.000
83,1I CA =
4. Volumul creditelor
contractate
KC 1.900 4.500
5. Rata medie a dobânzii (%) 100
C
SP
K
dd ⋅=
53 47
6. Cheltuielile cu dobânzile la
1000 lei cifră de afaceri
1000CA
SC dD ⋅=
8,62 11,35
7. Cota de partici-pare a creditu-
lui la acoperi-rea activelor circulante
100A
CK
C
K ⋅= 10,8571 14,0625
132
Modificarea absolută a cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri va fi:
73,262,835,11CCC01 DDD +=−=−=∆ lei
din care datorită: 1) Influenţei modificării cifrei de afaceri:
lei 22,362,84,51000116000
10001000
185000
1000
1000CA
Sd1000
CA
SdC
0
0
1
0CA
D
−=−=⋅−⋅=
=⋅−⋅=∆
2) Influenţei modificării sumei dobânzii plătite:
lei 95,54,535,111000185000
10001000
185000
1002
1000CA
Sd1000
CA
SdC
1
0
1
1Sd
d
+=−=⋅−⋅⋅
=
=⋅−⋅=∆
2.1) Influenţei modificării soldului mediu al activelor circulante:
( )
( )lei 51,41000
185000
100
53871,101750032000
1000CA
100
PKAA
S
2
1
2
d0CC
A
d
001
C
+=⋅
⋅⋅−
=⋅
⋅⋅−
=∆
2.2) Influenţei modificării cotei de participare a creditului la acoperirea activelor circulante:
( )
( )( )
lei 94,2lei9386,21000185000
100
538571,100625,1432000
1000CA
100
PKKA
S
2
1
2
0d01C
K
d
1
+≅+=⋅
⋅−
=⋅
⋅−
=∆
133
2.3) Influenţei modificării procentului mediu al dobânzii:
( )
( ) ( )
lei 5,1lei4595,11000185000
100
53470625,1432000
1000CA
100
PPKA
S
2
1
2
0dd1C
P
d
11
d
−≅−=⋅
−⋅
=⋅
−⋅⋅
=∆
Verificare:
73,273,2
95,522,373,2CCC)1 dS
D
CA
DD
+=+⇒
⇒+−=+⇒∆+∆=∆
2) =+∆+∆+∆=∆ 95,5SSSS dC P
d
K
d
A
dd
95,595,55,194,251,4 =⇒−++=
Interpretare
Deoarece dSI > ICA pentru că 210 > 160 şi de asemenea CAI > ICA
(183 > 160), situaţia acestei firme este nefavorabilă, pentru că arată o creştere a cheltuielilor cu dobânzile, determinată de încetinirea vitezei
de rotaţie a activelor circulante. Influenţa cotei de participare a creditului la acoperirea activelor
circulante a fost de +2,94 lei ( )K
dS∆ , ceea ce reflectă o situaţie
nefavorabilă, adică o scădere a surselor proprii cu consecinţe negative asupra rezultatelor economice ale firmei.
O situaţie mai favorabilă s-a înregistrat la scăderea ratei dobânzii (-1,5 lei) în perioada analizată faţă de perioada de bază.
Observaţie:
• reducerea ponderii participării împrumuturilor şi datoriilor asimilate la acoperirea financiară a activelor circulante ar contribui la micşorarea cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri şi
implicit la un spor al profitului;
134
• procentul mediu al dobânzii ( )dP reflectă atât rata inflaţiei, cât
şi cererea şi oferta de împrumuturi, precum şi politica firmei în ale-gerea surselor de împrumut şi, bineînţeles, capacitatea de rambursare
la scadenţă. Astfel, dacă influenţa ratei dobânzii are semnul ,,+”, aceasta
înseamnă o creştere a ratelor de dobândă pe categorii de credite comparativ cu cele programate;
• dacă semnul influenţei vânzărilor medii zilnice ( )zd este ,,+”,
situaţia poate fi considerată justificată pentru că arată cu cât pot fi depăşite cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri, viteza de
rotaţie rămânând neschimbată;
• dacă influenţa vitezei de rotaţie a activelor circulante ( )V are
semnul ,,-”, aceasta reflectă o situaţie pozitivă din punct de vedere
economic, pentru că ar semnifica accelerarea acesteia (în sensul reducerii numărului de zile necesar efectuării unei rotaţii complete);
• dacă influenţa structurii creditelor ( )K
ig este cu semnul ,,+”, aceasta
înseamnă creşterea ponderii categoriilor de credite la care s-au înregistrat rate
ale dobânzii mai mari decât rata medie programată pe firmă.
3.7. Analiza costului pe produs
Managerii firmelor au în vedere analiza costurilor pe produse, fiind
interesaţi de adaptarea unor măsuri tehnico-organizatorice care să determine reducerea costurilor pe produs şi creşterea rentabilităţii. Pe baza
costului pe produs, firma face politica preţului de vânzare, care este factor de bază în competiţia cu alte firme. Toţi factorii care exprimă capacitatea de producţie a firmei, progresul tehnic şi tehnologic, organizarea, manage-
mentul se reflectă în dimensionarea costului pe produs. Principalele probleme ale analizei costurilor pot fi sintetizate astfel:
• analiza dinamicii costurilor pe principalele produse; • analiza pe elemente de cheltuieli; • criterii de selecţie în asimilarea de noi produse; • analiza costului marginal; • analiza valorii în stadiul costului pe produs; • analiza consecinţelor modificării costului pe produs asupra princi-
palilor indicatori.
135
Noţiunea de cost cuprinde toate cheltuielile de producţie cu materii prime şi materiale consumabile, energia şi combustibilul, cu personalul şi obligaţiile sociale, cu amortizarea şi provizioanele, cu serviciile prestate firmei de către terţi, cu serviciile financiar-bancare etc.
Analiza statistică a costurilor priveşte clasificarea şi structurarea cos-tului de producţie în funcţie de activităţile prestate şi cheltuielile aferente.
I. După locul de consum al cheltuielii, costurile se împart în două
categorii: 1. Costul de secţie – reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de
desfăşurarea activităţii în secţie şi cuprinde: • grupa 60 – cheltuieli cu materii prime, materiale şi mărfuri; • grupa 61 – cheltuieli cu reparaţiile şi întreţinerile din secţie; • grupa 64 – cheltuieli cu personalul secţiei; • grupa 68 – cheltuieli cu amortizarea, provizioanele şi alte cheltuieli
ale secţiei.
2. Costul de firmă poate apărea cu: − costul de producţie; − costul comercial.
Costul de producţie exprimă volumul de producţie realizat în decursul unei perioade.
Costul de producţie în curs de execuţie este format din stocuri de producţie neterminată, stocuri de semifabricate, stocuri de matriţe, modele, dispozitive etc.
Datele pentru formarea acestui cost se iau din grupele 60 până la 69, în care datele sunt totale sau particulare şi în care la costul de secţie se adaugă şi celelalte elemente de cheltuieli.
Costul comercial se calculează pentru producţia marfă ce a intrat sau va intra în schimburile comerciale cu partenerii de afaceri.
Costul comercial cuprinde costul de producţie la care se adaugă cheltuielile cu comercializarea mărfurilor (ambalaje, transport, depozitare, reclame, pliante, târguri etc.).
Sursa de date se ia din grupele 60, 61 şi în special 62.
136
II. După sfera de cuprindere a cheltuielilor avem următoarele categorii de costuri:
1. Costul pe produs – cuprinde toate cheltuielile directe şi indirecte pentru producerea unui produs sau prestarea unei lucrări.
Acest cost poate fi: a) costul pe produs antecalculat poate fi previzionat, planificat sau
sub forma calculaţiei de deviz (pentru produse noi intrate în fabricaţie) – toate determinate înainte de perioada de analiză;
b) costul pe produs postcalculat are forma costului efectiv şi se corelează cu costul antecalculat sau cu costul din deviz.
2. Costul total (global) – cuprinde totalitatea cheltuielilor producţiei marfă ale unei firme pe o perioadă de timp. Calculul costului total se face pe baza volumului de lucrări sau a cantităţii de produse în unităţi fizice şi costuri unitare. Datele statistice se iau din grupa 60 pe conturi sintetice de gradul I şi conturi analitice de gradul II.
3.7.1. Analiza statică a principalelor categorii de cheltuieli
Analiza statică localizează abaterile pe categorii de cheltuieli, iar dacă adâncim analiza prin prisma factorilor de producţie, putem identifica şi nominaliza posibilităţile de reducere a cheltuielilor.
Principalele cheltuieli ocazionate de fabricaţia unui produs sunt următoarele:
1) cheltuieli cu materiile prime (Chm) – depind de cantitatea consumată pe produs, numită consum specific
(cs) şi de preţul materiei prime (p): Chm = cs × p
Pornind de la acest model, analiza factorială poate stabili contribuţia
fiecărui factor asupra modificării costului unitar: • modificarea absolută a costului unitar faţă de o perioadă de bază a
analizei: ∆Chm = Chm1– Chm0 = cs1p1 – cs0p0
din care datorită: 1) modificării consumului specific:
∆Chmcs = cs1p0 – cs0p0 = (cs1 – cs0)p0
137
2) modificării preţului materialelor: ∆Chmp = cs1(p1 – p0)
Observaţii: • În practică sunt analizate în special materialele cu pondere mare în
costul produselor. Dacă avem produse complexe, se face o departajare între componentele cumpărate şi cele realizate de firmă.
Astfel, reducerea consumurilor specifice este o problemă tehnică a compartimentelor de concepţie şi pregătire tehnică a fabricaţiei.
• Se urmăreşte reducerea consumurilor specifice fără a fi afectat nivelul tehnic şi calitativ al produsului. Reproiectarea produselor are în vedere reducerea greutăţii acestora, folosirea de înlocuitori, fundamentarea unor norme corecte de consum.
• Altă problemă este cea a reducerii preţurilor de aprovizionare, aceasta fiind o problemă de piaţă, de negociere şi căutare a căilor de reducere a consumului specific:
• analiza concurenţei; • analiza punctelor slabe; • analiza procesului de fabricaţie; • reducerea cheltuielilor de transport-aprovizionare; • analiza valorii şi repartiţiei (metoda ABC) etc. 2. cheltuieli cu salariile (Chs) pe produs sunt direct dependente de
productivitatea muncii exprimată prin timpul consumat pe unitatea de produs (t) şi salariul mediu pe unitatea de timp (sh):
Chs = t ⋅ sh Unitatea de timp sugestivă este ora. Analiza factorială a variaţiei în timp a cheltuielilor salariale va fi: ∆ Chs = Chs1 – Chs0 = t1⋅ sh1 – t0sh0
din care: 1) Influenţa productivităţii muncii ∆Chst = (t1 – t0) ⋅ sh0
care mai poate fi analizată cu relaţia:
∆Chst = 0w0/1
0 Chsi
Chs− unde 100
t
ti
0
1w0/1 ⋅=
în care w0/1i – indicele productivităţii fizice a muncii.
138
2) Influenţa salariilor medii orare:
∆Chssh = t1 (sh1 – sh0) sau ∆Chssh = w0/1
01 i
ChsChs −
Remarcă
Reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs poate fi o politică utilă, dacă ea se produce ca urmare a creşterii productivităţii, şi urmăreşte:
– introducerea progresului tehnic; – mai buna organizare a producţiei şi a muncii; – ridicarea nivelului de calificare a forţei de muncă; – utilizarea unor sisteme de stimulare şi cointeresare a forţei de
muncă etc. 3. Cheltuielile de regie (Chr), numite în literatura de specialitate
cheltuieli indirecte, deţin ponderi însemnate în structura costului unitar. De aceea, se acordă atenţie criteriilor de repartizare a acestor cheltuieli şi posibilităţilor de diminuare a lor. Cheltuielile de regie sunt influenţate de volumul fizic al producţiei fabricate (q) şi suma cheltuielilor de regie (Chr):
1) Influenţa modificării volumului fizic al producţiei:
∆ Chrq = 0
0/1
0 Chri
Chrq− unde iq1/0 = 100
0
1 ⋅q
q
în care: Chr0 – cheltuieli de regie (indirecte) din perioada de bază iq1/0 – indicele volumului fizic al producţiei obţinute 2) Influenţa modificării sumei cheltuielilor de regie aferente pro-
dusului:
∆ChrChr = q
i
ChrChr
0/1
01 −
Remarcă
În teoria şi practica economică poate fi pusă problema influenţei variaţiei volumului de activitate (gradul de folosire a capacităţii) asupra costului unitar*.
* Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară a societăţilor
comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.
139
Exemplu: O societate comercială înregistrează următoarea situaţie: a) volumul normal de activitate (ce asigură folosirea raţională a
capacităţii de producţie) – 2 000 bucăţi; b) cheltuieli fixe: 20 000 mii lei; c) cheltuieli variabile: (25 000 × 2000) = 50 000 mii lei; d) cheltuieli totale [fixe (b) + variabile (c)] = 70 000 mii lei e) cost pe unitate:
lei 000.352000
000.000.70
activitate de volum
totalecheltuieli===cs
Presupunem că se reduce cererea pentru acest produs, ceea ce implică reducerea volumului de activitate la 1500 bucăţi:
• costul pe bucată va fi:
lei 333.38500.1
000.500.57500.1
000.000.20)500.1000.25(
1.500
totalecheltuieli
==
=+×
==cs
– efectul scăderii volumului de activitate va fi: Ecost = 38.333 – 35.000 = + 3.333 lei (o creştere a costului unitar) • dacă estimăm că preţul de vânzare al produsului este de 40 000 lei,
rezultatul scontat este: – în cazul activităţii normale: Rvz = (40.000 – 35.000)⋅ 2.000 = 10.000 mii lei – în cazul reducerii activităţii: Rvz = (40.000 – 38.333) ⋅ 1.500 = 2.500 mii lei Rezultatul vânzărilor ne aduce o pierdere de 7.500 mii lei. 4. Analiza costului marginal
Costul marginal (Cmg) în literatura de specialitate este definit ca fiind costul unei unităţi adiţionale dintr-un produs şi se calculează prin raportarea creşterii cheltuielilor totale (∆Cht) la creşterea producţiei (∆q) utilizând relaţia:
01
01
ChtCht
q
ChtCmg
−
−=
∆∆
=
140
Remarcă
• Determinarea costului marginal este folosită în sectorul primar – industrie extractivă şi agricultură – pentru că aici activitatea se desfăşoară în condiţii mai dificile datorită mediului natural, dar se realizează produse utile economiei.
• Se poate face o comparaţie între costul marginal şi costul mediu, de unde ar rezulta aprecieri asupra utilizării capacităţilor de producţie şi se poate stabili momentul când firma realizează costurile cele mai mici.
• Dacă gradul de utilizare a capacităţilor de producţie creşte, se poate realiza un echilibru relativ între costul marginal şi costul mediu cu influenţe asupra indicatorilor economico-financiari ai firmei.
Exemplu. Analiza costului marginal
Perioadă de analiză Dina-mica %
Nr crt
Indicatori Simbol
Prevă-zut
Realizat %
1. Producţia totală (tone) q 10.000 12.000 120 2. Cheltuieli totale de
producţie (mil. lei) Cht 6.000 7.296 121,6
3. Costul mediu (mii lei/tonă)
q
Chtcs =
600 608 101,3
4. Preţul mediu de vânzare (mii lei/tonă)
p 680 680 100
5. Profitul unitar (mii lei /tonă)
pr = csp − 80 72 87,5
6. Profitul total (mil. lei) Pr = pr ⋅ q 800 864 105
Costul marginal (Cmg) va fi:
lei/tonă 000.648000.10000.12
000.6296.7
01
01 =−−
=−
−=
ChChtCmg
Din analiză rezultă că creşterea volumului producţiei a fost cu 20%,
în timp ce cheltuielile totale au crescut cu 21,8%, ceea ce a dus la o creştere a costului mediu cu 8 000 lei .
141
Analiza raportului:
066,1000.608
000.648
mediu costul
marginal costul==
arată efectele nefavorabile ale scăderii profitului unitar, cât şi a celui total.
În practică, se pune problema sporirii producţiei, dar ea implică cheltuieli suplimentare. Atunci trebuie stabilit un cost marginal maxim care să asigure beneficiul realizat în perioada precedentă (sau cel prevăzut) sau să se atingă pragul de rentabilitate.
• Dacă profitul este egal cu zero, se utilizează relaţia:
lei mii 720.1 000.10000.12
000.608000.10000.680000.12
cqpq
01
0001
=
=−
×−×=
−
−
Observaţie
Realizarea producţiei cu costuri până la acest nivel al costurilor marginale aduce profit, astfel firma este rentabilă.
Putem stabili realizarea unui profit egal cu cel din perioada precedentă, astfel relaţia devine:
( )
( )
tonă/lei000.640 000.10000.12
000.000.800000.608000.10000.680000.12
Pcqpq
01
r1001 0
=
=−
+⋅−−=
=−
+−
Observaţii:
• realizarea profitului prevăzut este condiţionată de faptul ca nivelul costului marginal să fie mai mic decât preţul de vânzare.
Utilitatea practică a acestor calcule rezultă din necesitatea ca firma să realizeze bugete de cheltuieli pe locuri de producţie, în funcţie de folosirea capacităţilor de producţie, astfel încât să evite cheltuielile suplimentare sau să le reducă pentru a nu ajunge la pierderi.
142
5. Analiza costurilor la producţia marfă comparabilă
Producţia comparabilă este considerată producţia fabricată în perioada anterioară celei pentru care se face analiza. În ansamblul producţiei, partea comparabilă deţine o parte însemnată. Dar trebuie să ţinem seama de faptul că progresul tehnico-ştiinţific măreşte ritmul de reînnoire a producţiei şi, implicit, scade ponderea producţiei comparabile. Aceasta arată importanţa indicatorului „cheltuieli la 1000 lei producţie” studiat în analiza costurilor.
În analiza costurilor producţiei marfă comparabile, distingem trei categorii de costuri:
• C0 – costul producţiei precedente; • Cpr – costul prevăzut (planificat); • C1 – costul efectiv. Dacă comparăm aceste costuri, putem determina economiile
(depăşirile) care pot fi înregistrate: • Epr – economii prevăzute, dacă Cpt < C0; • E1 – economii efective, dacă C1 < C0; • Es – economii suplimentare, dacă C1 < Cpr. Putem stabili şi rate de economii (depăşiri) astfel:
• 100C
CCRE
0
0prpr ⋅
−= → rata economiilor prevăzute;
• 100C
CCRE
0
011 ⋅
−= → rata economiilor efective;
• 100C
CCRE
pr
pr1s ⋅
−= → rata economiilor suplimentare.
Observaţii:
• Dacă rezultatul are semnul „–”, aceasta înseamnă o reducere a costului (absolută şi procentuală) faţă de perioada de referinţă, iar dacă are semnul „+”, semnifică o majorare.
Practic, este necesară stabilirea efectului modificării costurilor la nivelul întregii producţii comparabile pentru a se corela cu venitul aferent
143
acesteia, atât în faza de elaborare, cât şi în faza de execuţie a bugetului de venituri şi cheltuieli.
Atunci vom avea:
∑∑∑∑
−=−=
01111
0prprptpr
cqcqEcqcqE
Modificarea absolută a economiilor va fi:
prEEE −=∆ 1
unde: • Epr = economiile/depăşirile prevăzute; • E1 = economiile/depăşirile efective. Analiza factorială arată influenţele a trei factori cu acţiune directă: − volumul producţiei v(q); − structura producţiei v(gi); − costul pe produs v(c).
1. Influenţa modificării volumului producţiei:
( )
( )0prprpr
0prprpr0pr
01prpr
cqcq
cqcqcq
cqEEIE
∑∑
∑∑∑∑
−−
−−=−⋅=∆
2.Influenţa modificării structurii producţiei:
( ) ( )
( )0prprpr0pr
01
01pr1prq
01pr1g
cqcqcq
cq
cqcqEIcqcqE i
∑∑∑∑
∑∑∑∑
−−
−−=⋅−−=∆
3. Influenţa modificării costurilor pe produse:
( ) ( )( ) pr11101pr1
011101pr11c
cqcqcqcq
cqcqcqcqEE
∑∑∑∑∑∑∑∑
−=−−
−−=−−=∆
144
Observaţie: • În activitatea practică trebuie identificate condiţiile în care s-a
modificat structura producţiei, având în vedere respectarea condiţiilor contractuale şi realizarea veniturilor prevăzute. Deplasarea structurală se poate realiza în concordanţă cu cererea pe piaţă a acelor produse, aceasta determinând o situaţie favorabilă.
• Trebuie analizate mai ales produsele care au crescut costurile, cau-zele care le-au determinat în scopul formulării măsurilor necesare perioa-delor următoare.
6. Consecinţele modificării costului pe produs asupra
indicatorilor economico-financiari
Costul pe produs este un factor esenţial al creşterii eficienţei economice a firmei. Managerii firmei utilizează informaţiile legate de modificările costurilor, pentru a lua deciziile de creştere a gradului de utilizare a resurselor, obţinerea unui profit mai mare.
Ca principale influenţe directe menţionăm: 1) Influenţa cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri:
1000pq
cqcqC
11
0111 ⋅−
=∆∑
∑∑
2) Influenţa asupra profitului aferent cifrei de afaceri (rezultatul exploa-tării):
( )0111 cqcqC ∑∑ −−=∆ sau
1000
pq1000
pq
cq
pq
cqC 11
01
01
01
11 ∑∑∑
∑∑ ⋅⋅
−−=∆
3) Influenţa asupra profitului pe produs:
( )011 ccqC −−=∆
4) Influenţa asupra rentabilităţii costurilor:
1001cq
pq1001
cq
pqC
01
01
11
01 ⋅
−−⋅
−−=∆
∑∑
∑∑
145
5) Influenţa asupra ratei rentabilităţii pe produs:
1001c
p1001
c
pC
0
0
1
0 ⋅
−−⋅
−=∆
Remarcă
• Costul este un indicator sintetic, care exprimă eficienţa gestiunii interne a firmei, cu consecinţe asupra eficienţei şi rentabilităţii firmei.
Cuvinte – cheie: • cheltuială şi cost • cheltuieli totale • cheltuieli de exploatare • cheltuieli financiare • cheltuieli excepţionale • cheltuieli aferente veniturilor totale • rata medie de eficienţă a cheltuielilor de exploatare • cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri • cheltuieli variabile • cheltuieli variabile la 1000 lei venituri de exploatare • cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri • cheltuieli fixe • cheltuieli materiale • cheltuieli cu personalul • cheltuieli cu salariile • cheltuieli cu dobânzile • cost de secţie • cost de firmă (cost de producţie şi cost comercial) • costul pe produs (antecalculat, postcalculat) • costul total (global) • costul material • costul salarial • costul direct şi indirect • costul marginal • producţia comparabilă
146
Întrebări şi teste grilă 1. Care sunt factorii ce influenţează rata medie de eficienţă a
cheltuielilor totale? 2. Pe baza indicatorilor:
Suma cheltuielilor (mil. lei)
Suma veniturilor (mil. lei)
Nr. crt.
Natura activităţii
Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat 1. Exploatare 300 350 360 400 2. Financiară 30 28 35 32 3. Excepţională 22 20 25 23
Total 352 398 420 455 calculaţi influenţa factorilor asupra ratei medii de eficienţă a
cheltuielilor totale şi interpretaţi rezultatele obţinute. 3. Pe baza următorilor indicatori: - mil. lei
Perioada analizată Nr. crt.
Indicatori Simbol Prevăzută Realizată
1. Cifra de afaceri (în preţuri de vânzare)
pqv∑ 1.400 1.500
2. Cheltuieli totale aferente cifrei de afaceri
cqv∑ 980 1.080
Volumul efectiv al producţiei vândute: • costuri prevăzute
01cqv∑ - 1.001 3.
• preţuri prevăzute 01pqv∑ - 1.420
4. Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri 1000
pqv
cqvCCA ⋅=
∑∑
700 720
efectuaţi analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri (structura cifrei de afaceri, preţuri de vânzare, costuri unitare) şi interpretaţi rezultatele obţinute.
147
4. Pe baza următorilor indicatori: Perioada analizată Nr.
crt. Indicatori Simbol
Prevăzută Realizată 1. Cheltuieli cu salariile Cs 1.300 1.350 2. Venituri din exploatare Ve 17.400 18.200 3. Numărul mediu de salariaţi N 70 65
efectuaţi analiza factorială a cheltuielilor cu salariile, cu evidenţierea influenţei factorilor de gradul I (nr. de salariaţi, productivitatea medie anuală, cheltuieli medii cu salariile la 1 leu venituri de exploatare) şi interpretaţi rezultatele obţinute.
5. Prezentaţi relaţiile ce arată consecinţele economice ale modificării costului pe produs asupra indicatorilor economico-financiari ai firmei.
6. Cum se determină costul marginal şi care sunt posibilităţile de eficientizare a activităţii economice a firmei?
7. În analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, factorii de influenţă sunt în ordine:
a) structura producţiei vândute, costul pe produs, rata medie de eficienţă a cheltuielilor pe categorii de venituri;
b) structura producţiei vândute pe produse, preţuri medii, de vânzare, costuri variabile unitare;
c) structura producţiei vândute, costul pe produs, preţul de vânzare; d) preţul de vânzare, costul pe produs, structura producţiei vândute. Răspuns: b) 8. Costul marginal este definit ca fiind: a) costul unei unităţi adiţionale dintr-un produs; b) amortizarea unei unităţi adiţionale dintr-un produs; c) costul ultimei unităţi de produs realizate; d) costul marginal al sectorului primar. Răspuns: a) 9. Influenţa modificării costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1000
lei cifră de afaceri faţă de nivelul prevăzut este de – 180 mil. lei. Aceasta este o situaţie:
a) pozitivă, datorită creşterii preţurilor produselor faţă de nivelul prevăzut;
148
b) pozitivă, datorită scăderii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut;
c) negativă, din cauza modificării costurilor unitare în funcţie de oferta de pe piaţă a materiilor prime;
d) negativă, din cauza scăderii costurilor unitare la majoritatea produselor faţă de nivelul prevăzut.
Răspuns: b) 10. Dacă t = timpul consumat pe unitatea de produs, sh = salariul
mediu orar, atunci relaţia : t1(sh1-sh0) reprezintă: a) creşterea cheltuielilor salariale; b) scăderea cheltuielilor cu salariile; c) influenţa productivităţii muncii asupra cheltuielilor salariale pe
unitatea de produs; d) influenţa salariului mediu orar asupra cheltuielilor salariale pe
unitatea de produs. Răspuns: d).
149
4. ANALIZA RENTABILITĂŢII
4.1. Conceptul de rentabilitate
Rentabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a realiza profit, prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, necesar atât reproducţiei şi dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor.
În economia de piaţă, profitul constituie raţiunea de a fi a unei firme; el este dimensionat de jocul preţurilor, în raportul cerere-ofertă şi reflectă modul de gospodărire a resurselor consumate.
Profitul presupune obţinerea unor venituri mai mari decât cheltuielile în urma vânzării şi încasării producţiei fabricate.
Rentabilitatea este exprimată de indicatorii: • profitul (mărime absolută); • rata rentabilităţii (mărimea relativă a rentabilităţii) –
arată gradul în care capitalul sau resursele firmei aduc profit).
Noţiunea de eficienţă economică este mai cuprinzătoare decât rentabilitatea, reprezentând cea mai generală categorie prin care putem caracteriza rezultatele firmei.
Eficienţa economică vizează minimizarea resurselor ce revin pe o unitate de efect util.
4.2. Sistemul indicatorilor de bază ai rentabilităţii
Indicatorii rentabilităţii sunt exprimaţi în mărimi absolute şi relative.
I. Indicatorii exprimaţi în mărimi absolute sunt: 1. Profitul – constituie diferenţa între venitul total şi costul total;
ca indicator în mărime absolută al rentabilităţii reprezintă: • sursă de alimentare a bugetului statului;
150
• un mijloc sintetic de apreciere a performanţelor economico-financiare ale firmei;
• pârghie de cointeresare a acţionarilor, proprietarilor, salariaţilor; • sursă de autofinanţare pentru a menţine sau pentru o expansiune
raţională ţinând seama de evoluţia pieţei; • sursă de plată a capitalurilor împrumutate etc. În funcţie de structura veniturilor şi cheltuielilor din contul de profit
şi pierderi, în analiza rentabilităţii se folosesc următorii indicatori: a) Rezultatul exploatării Pex (profitul exploatării – totalul
veniturilor exploatării – totalul cheltuielilor exploatării). Modelul folosit va fi:
∑∑∑∑ −=−= exexex CVqcpqRP
unde: ∑ pq – veniturile din exploatare;
∑qc – cheltuielile de exploatare;
∑ exV – suma veniturilor din exploatare;
∑ exC – suma cheltuielilor de exploatare;
b) Rezultatul curent al exerciţiului (Pc)
Venituri din exploatare
Rezultatul exploatării
Rezultatul
Cheltuieli de exploatare
curent al exerciţiului Venituri
financiare Rezultatul
financiar
Cheltuieli financiare
151
Modelul folosit va fi:
( ) ( ) ( ) ( )fexfexffc CCVVCqcVpqRP +−+=−−+= ∑∑
unde: Vf = venituri financiare; Cf = cheltuieli financiare.
c) Rezultatul excepţional reprezintă diferenţa dintre veniturile excepţionale şi cheltuielile excepţionale.
d) Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării, stabilit prin însumarea rezultatului curent şi a celui excepţional.
Vex
Rezultatul exploatării
Cex
Rezultatul curent al
exerciţiului
Vf
Rezultatul Rezultatul
financiar
Cf exerciţiului
înainte de
impozitare Venituri
extraordinare
Rezultatul extraordinar
Cheltuieli extraordinare
e) Profitul impozitului (Pimp) reprezintă rezultatul exerciţiului
înaintea impozitării, la care se adaugă depăşirile faţă de nivelul legal la unele categorii de cheltuieli şi se scad deducerile fiscale prevăzute (reducerea impozitului pe profit în cazul reinvestirii etc.).
f) Rezultatul exerciţiului (Profit net – Pn) Poate fi definit ca diferenţă între profitul impozabil şi impozitul
pe profit (Pimp – Ipr).
152
2. Marjele În înţelegerea indicatorilor conexaţi rentabilităţii în analiza
diagnostic, avem în vedere următoarele marje: a) Marja costurilor de producţie – se stabileşte ca diferenţă între
preţul de vânzare al bunurilor şi costul de producţie al acestora. b) Marja comercială (Mc) – este specifică firmelor din sfera
distribuţiei, calculată ca diferenţă între preţul de vânzare al mărfurilor şi costul de cumpărare.
Analiza factorială a Mc poate fi făcută cu modelul:
100
CVM D
c
⋅= unde:
100
cgC ii∑=
reprezintă: • VD = valoarea desfacerilor de mărfuri (cifra de afaceri din
vânzarea mărfurilor);
• C = rata medie a marjei comerciale sau cota medie de adaos comercial;
• gi = structura vânzărilor pe grupe de mărfuri sau pe sectoare de activităţi;
• ci = cota de adaos pe grupe de mărfuri sau sectoare de activitate.
Sistemul factorial de analiză va fi:
DVCM∆
cM∆ igC∆
CCM∆
icC∆
Marja poate reprezenta o diferenţă între cifra de afaceri şi costuri, pe diversele trepte de construire a lor.
Marja arată măsura în care cifra de afaceri acoperă diferite costuri care apar succesiv în ciclul de exploatare, financiar şi asigură un rezultat net.
153
Marja comercială constituie premisa realizării venitului net, de aceea rezultatul exerciţiului poate fi determinat astfel:
Cheltuieli
variabile CV
Marja Cheltuielile fixe
comercială MC Marja cheltuielilor variabile (MCV)
Impozite
Rezultatul
exerciţiului
c) Marja costurilor variabile – reflectă diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul variabil. Înseamnă că această marjă cuprinde costurile de structură (fixe)
şi profitul.
d) Marja costurilor directe – reprezintă diferenţa între preţul de vânzare şi costurile directe
(cuprinde costurile indirecte şi profitul); – la nivel de produs, constituie marja de contribuţie. II. Indicatori exprimaţi în mărimi relative (sistemul de rate) 1. Rata rentabilităţii economice (RE):
100C
RR
ec
BEE ⋅= (1)
unde: RBE = Rezultatul brut al exploatării RBE = VA + Sb – CST VA = valoarea adăugată; Sb = subvenţii primite; CST = cheltuieli cu personalul, cu impozitele şi taxele; Cec = capitalul economic.
100A
PR
ex
exE ⋅= (2)
154
unde: Pex = profitul de exploatare; Aex = activele de exploatare
100A
PR
t
cE ⋅= (3)
unde: Pc = profitul curent; At = activele total.
100C
PR
p
cE ⋅= (4)
unde: Cp = capitalul permanent
2. Rata rentabilităţii financiare (Rf), care exprimă raportul profitului net (Pn) faţă de capitalul propriu (Cpr):
100C
PR
pr
nf ⋅=
3. Rata rentabilităţii comerciale (Rc) care reprezintă raportul dintre profitul aferent cifrei de afaceri şi cifra de afaceri exprimată în preţuri de vânzare:
100pqv
PR
ii
CAC ⋅
⋅=∑
sau 100CA
PR CA
C ⋅=
4. Alte rate de rentabilitate referitoare la rezultatul brut al exploatării (RBE):
a) Rata marjei brute a exploatării (Rbe):
100CA
RBER be ⋅=
b) Rata amortizării (Ra):
100RBE
AR a ⋅=
unde: A = cheltuieli cu amortizarea
155
c) Rata cheltuielilor financiare cu dobânzile (Rd):
100RBE
CR d
d ⋅=
unde: Cd = cheltuieli cu dobânzile
d) Rata dividendelor (Rdd):
100RBE
DR d
dd ⋅=
unde: Dd = dividende
d) Rata impozitului pe profit (Rip):
100RBE
IR p
ip ⋅=
unde: Ip = impozit pe profit.
4.3. Analiza situaţiei firmei pe baza contului de profit şi pierdere
Contul de profit şi pierdere este o parte componentă a bilanţului contabil al firmei, care sintetizează la cel mai înalt nivel întreaga activitate a firmei în decursul unui exerciţiu financiar (de obicei un an calendaristic). Pe baza acestui cont se poate crea o imagine de ansamblu asupra evoluţiei în dinamică a firmei, iar rezultatul brut al exerciţiului se poate determina pe două căi:
1) prin agregarea rezultatelor pe categorii de activităţi; 2) ca diferenţă între veniturile totale şi cheltuielile totale. Prin analiză rezultă o diversitate de forme ale profitului; astfel,
analiza factorială a acestuia se poate face ţinând cont de următoarele categorii de rezultate:
a) rezultatul brut al exerciţiului; b) rezultatul exploatării; c) rezultatul aferent cifrei de afaceri.
156
4.3.1. Analiza factorială a rezultatului exploatării
Rezultatul exploatării (RPex) este categoria economico-financiară prin care se desemnează diferenţa dintre „veniturile din exploatare” şi „cheltuielile pentru exploatare”, care în mărime absolută arată rentabilitatea ciclului de exploatare.
∑∑ −=i
exi
exexii
CVRP
Modelul general de analiză factorială:
preWtNpreWTpreVV
C1VRP hhex
ex
exexex ⋅⋅⋅=⋅⋅=⋅=
−=
unde:
exV = veniturile din exploatare;
pre = profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare.
100
pregpre ii∑= sau
i
i
ex
exi V
C1pre −=
hex WTV ⋅=
tNT ⋅= unde: T = fondul de timp total de muncă (ore);
hW = productivitatea medie orară;
t = timpul mediu de lucru/salariat.
{
{ {preWtTpre
T
V
N
TNpreWT
preT
VTpreV
V
C1VRP
h
W
ex
t
h
W
exex
ex
exexex
h
h
⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=⋅⋅=
=⋅⋅=⋅=
−=
157
( )NT
exV∆
( )TV
exexRP∆
( )tT
exV∆
exV
exRP∆ ( )hex WV
exRP∆
exRP∆
( )igpre
exPR∆
pre
exRP∆
( )iprepre
exPR∆
Modificarea absolută a rezultatului exploatării va fi:
0ex1exexexex preVpreVRPRPRP0101⋅−⋅=−=∆
Din care datorită: 1. Influenţei modificării veniturilor de exploatare:
( )0exex
V
ex preVVRP01
ex −=∆
1.1. Influenţei modificării fondului total de timp de muncă: ( ) ( )
0h01
TV
ex preWTTRP0
ex ⋅−=∆
1.1.1. Influenţei modificării numărului mediu de salariaţi: ( ) ( )
0h001
NT
ex preWtNNV0⋅⋅−=∆
1.1.2. Influenţei modificării timpului mediu pe un salariat: ( ) ( )
0h011
tT
ex preWttNV0⋅−=∆
1.2. Influenţei modificării productivităţii medii orare: ( ) ( )
0hh1
WV
ex preWWTRP01
hex ⋅−=∆
2) Influenţei modificării profitului mediu la 1 leu venituri de
exploatare:
( )01ex
pre
ex prepreVPR1
−=∆
158
din care datorită:
2.1. Influenţei modificării structurii veniturilor din exploatare pe
tipuri de activităţi:
( )
−′
=
−=∆ ∑∑
0ex
0001
ex
gpre
ex prepreV100
preg
100
pregVPR
11
i
2.2. Influenţei modificării profitului mediu la 1 leu venituri de
exploatare pe tipuri de activităţi:
( )
′−=
−=∆ ∑∑
prepreV100
preg
100
pregVPR
1ex
0111
ex
prepre
ex 11
i
Exemplu: Sinteza rezultatelor unei firme (date convenţionale)
mil. lei
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi formule
Perioada
precedentă
Perioada
curentă
1. Cifra de afaceri CA 7.500 7.750
2. Venituri din
producţia stocată
NPS 700 800
3. Venituri aferente
producţiei de
imobilizări
Vpi 450 350
4. Alte venituri de exploatare
Vexi 100 250
5. Total venituri de
exploatare
(5 = 1+2+3+4)
Vex 8.750 9.150
6. Total cheltuieli de
exploatare
Cex 7.950 8.200
7. Rezultatul
exploatării
RPex 800 950
8. Nunărul mediu de salariaţi
N 65 60
9. Timpul mediu de
muncă/salariat t
1.050 910
10. Fondul total de timp
de muncă tNT ⋅=
68.250 54.600
159
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi formule
Perioada
precedentă
Perioada
curentă
11. Productivitatea
medie orară T
VW ex
h = 0,1282 0,1676
12. Profitul mediu la
1 leu venit de
exploatare
−=
ex
ex
V
C1pre
0,0915 0,1038
13. Profitul mediu
recalculat la 1 leu venit de exploatare 100
pregpre 0
V
1 ⋅=
′ ∑
- 0,0995
Modificarea absolută a rezultatului brut al exploatării:
150800950RPRPRP01 exexex +=−=−=∆ mil. lei
1) Influenţa modificării veniturilor de exploatare:
( ) =−=∆ 0exex
V
ex preVVRP01
ex
( ) 6,360915,0750.8150.9 =⋅−= mil.lei
1.1) Influenţa modificării fondului total de timp de muncă: ( ) ( ) =⋅−=∆
0h01
TV
ex preWTTRP0
ex
( ) 12,1600915,01282,0250.68600.54 −=⋅−= mil.lei
1.1.1) Influenţa modificării nr. mediu de salariaţi: ( ) ( )
0h001
NT
ex preWtNNV0⋅⋅−=∆ =
( ) 6,610915,01280,0050.16560 =⋅⋅−= mil.lei
1.1.2) Influenţa modificării timpului mediu de muncă pe salariat: ( ) ( )
0h011
tT
ex preWttNV0⋅−=∆ =
( ) 5,980915,01282,0105091060 −=⋅⋅−⋅= mil.lei
1.2) Influenţa modificării productivităţii medii orare: ( ) ( )
0hh1
WV
ex preWWTRP01
hex ⋅−=∆ =
= ( ) 84,1960915,01282,01676,0600.54 +=⋅− mil.lei
160
2) Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri de exploatare:
( )01ex
pre
ex prepreVPR1
−=∆ =
( ) 55,1120915,01038,09150 =−= mil.lei
2.1) Influenţa modificării structurii veniturilor din exploatarea pe tipuri de activităţi:
( ) =
−
′=∆ 0ex
gpre
ex prepreVPR1
Vi
= ( ) 2,730915,00995,0150.9 =− mil.lei
2.2) Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venit din exploatarea pe tipuri de activităţi:
( ) =
′
−=∆ prepreVPR 1ex
prepre
ex 1
i
= ( ) 35,390995,01038,0150.9 =− mil.lei
Interpretare Rezultatul brut al exploatării a crescut în perioada analizată cu
150 mil.lei. Din analiza celor doi factori de influenţă se observă o creştere mai mare pe seama profitului mediu la 1 leu venituri din
exploatare ( 55,112PR pre
ex =∆ mil.lei), ca urmare a sporirii eficienţei
în activitatea de exploatare, de unde rezultă că datorită modificării structurii veniturilor de exploatare pe tipuri de activităţi a fost o
creştere de: ( )
2,73PRVigpre
ex =∆ mil.lei din cei 112,55 mil.lei.
De asemenea, firma trebuie să facă o analiză serioasă asupra
factorilor ce influenţează veniturile din exploatare care au avut o
contribuţie mai mică la profitul brut ( =∆ exV
exRP 36,6 mil.lei). Mai ales
a folosirii fondului total de timp de muncă, ce a dus la o scădere de ( ) =∆ TV
exexRP 12,160− mil.lei, cât şi a folosirii timpului mediu de
muncă pe salariat care a contribuit cu o scădere de: ( ) 5,98V tT
ex −=∆ mil.lei.
161
În viitor ar trebui ca firma să-şi orienteze previziunile pe seama cheltuielilor la 1 leu venituri de exploatare, cât şi la creşterea substanţială a cifrei de afaceri.
Alte modele de analiză a rezultatului brut al exploatării ar putea fi:
1.
{ {
ex
exPex
Pexe
P
ex
ex
V
e
exeex PVA
V
RP
A
VARP ⋅⋅=⋅⋅=
unde: • Ae = valoarea activelor de exploatare (active imobilizate şi
active circulante aferente exploatării)
• ex
e
ex VA
V= , veniturile medii la 1 leu active de exploatare şi
reflectă eficienţa activelor de exploatare. Creşterea eficienţei activelor de exploatare se poate realiza atât
prin accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, cât şi prin îmbunătăţirea calităţii produselor.
2. { { { {
ex
exRPiVF
RPiVF
g
ex
ex
G
ex
ex
R
ex
Z
ex gGRZNV
RP
P
V
F
P
N
FNRP ⋅⋅⋅⋅=⋅⋅⋅⋅=
• N
FZ = → gradul de înzestrare tehnică ( F - valoarea medie
anuală de inventar a mijloacelor fixe; N – nr. mediu de salariaţi);
• F
PR ex
F= → randamentul mijloacelor fixe (Pex – producţia
exerciţiului);
- ex
exV P
VG = → gradul de valorificare a producţiei exerciţiului (Pex);
- ex
exRPi V
RPg ex = → ponderea profitului brut al exploatării în
veniturile din exploatare;
162
• ex
exexex
P
V
F
P
N
F
N
VW ⋅⋅== → productivitatea medie a muncii,
redă ponderea veniturilor de exploatare ce revin pe fiecare salariat.
4.3.2. Analiza factorială a profitului brut al exerciţiului financiar
Prin definiţie: Profitul brut (profit impozabil) reprezintă rezultatul exerciţiului
înaintea impozitării, la care se adaugă depăşirile faţă de nivelurile legale la unele categorii de cheltuieli şi din care se scad nivelurile fiscale prevăzute (valoarea impozitului pe profit în cazul reinvestirii).
Firmele moderne îşi diversifică mult registrul activităţilor, pentru că diversificarea reprezintă o adevărată armă folosită pentru eliminarea riscurilor şi asigurarea profitabilităţii maxime pe un orizont de timp mediu.
Pentru diversificare, firma trebuie să cunoască nivelul de rentabilitate al diferitelor categorii de activităţi, spre a aprecia corect probabilităţile viitoare de creştere a rentabilităţii.
Analiza factorială a profitului brut se poate face cu două modele:
1) prbV RVPB TVTT ⋅=⋅=
2) ( )∑=
⋅=n
1iii prbVPB
unde: • TV = venituri totale;
• VTR = rentabilitatea medie a veniturilor totale:
• prb = profitul mediu la 1 leu venituri totale: • Vi = venituri pe categorii de activităţi;
• iprb = profitul mediu pe categorii de activităţi.
Modelul de analiză factorială
prbVPB T ⋅=
163
unde: 100
prbgprb i
Vi∑ ⋅
=
iar Vig = structura veniturilor la 1 leu venituri pe categorii de
activităţi: prbi = profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activităţi,
de unde putem recalcula şi ′
prb recalculat: 100
prbgprb 0
V1∑ ⋅
=′
Analiza factorială a profitului brut
Modificarea absolută a profitului brut va fi:
0T1T01 prbVprbVPBPBPB01⋅−⋅=−=∆
Influenţa componentelor factoriale: 1) Influenţa modificării veniturilor totale:
( ) 0TTVT prbVVPB
01⋅−=∆
2) Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri totale:
( )01Tprb prbprbVPB
1−=∆
2.1) Influenţa modificării structurii veniturilor pe categorii:
( )
−
′=∆ 0T
gprb prbprbVPB1
Vi
2.2) Influenţa modificării profitului brut la 1 leu venituri pe
categorii:
( )
′
−=∆ prbprbVPB 1Tprbprb
1
i
4.3.3. Analiza rezultatului aferent cifrei de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă partea principală a veniturilor de exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este componenta cea mai consistentă a rezultatului exploatării.
164
Modelele ce pot fi folosite în analiza factorială a profitului
aferent cifrei de afceri sunt: 1. ( )∑ ∑∑ −=−⋅= cpqvqvcpqvPCA
unde: • qv = volumul fizic al producţiei vândute; • p = preţul de vânzare pe produs (exclusiv TVA); • c = costul complet pe produs;
2) CA
PCAprCAP CA
CA ⋅=⋅=
• CA = valoarea cifrei de afaceri (producţiei vândute);
• pr = profitul mediu la 1 leu CA (rata medie a rentabilităţii);
3) { { {
pr
CA
K
fE
e
feeCA CA
P
P
CA
A
PAprKEAP ⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=
unde:
• eA = valoarea medie a activelor de exploatare (mijloacelor economice / active imobilizate şi circulante);
•e
f
A
PE = = eficienţa mijloacelor economice (producţia marfă
fabricată la 1 leu mijloace economice);
•fP
CAK = = gradul de valorificare a producţiei marfă fabricată
şi a stocurilor de produse finite (raportul static dintre producţia vândută (CA) şi producţia marfă fabricată (Pf))
Exemplu modelul 2
CA
PCAprCAP CA
CA ⋅=⋅=
165
Schema factorială
( )qVCACAP∆
CACAP∆
( )pCACAP∆
CAP∆ ( )CA1gpr
CAP∆
pr
CAP∆ ( )ippr
CAP∆
( )icpr
CAP∆
Modificarea absolută a profitului aferent cifrei de afaceri:
01 CACACA PPP −=∆
din care datorită: 1) Influenţei modificării cifrei de afaceri:
( ) 001CACA prCACAP −=∆
1.1) Influenţei modificării volumului fizic al producţiei:
( ) ( ) 00001qvCA
CA prpqvpqvP ∑∑ −=∆
1.2) Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare unitare:
( ) ( ) 00111PCA
CA prpqvpqvP ∑∑ −=∆
166
2) Influenţei modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:
( )011prCA prprCAP −=∆
2.1) Influenţei modificării structurii producţiei vândute pe
produse:
( ) =
−
′=∆ 01
gprCA prprCAP
CAi
−−
−=
∑∑
∑∑
00
00
01
011
pqv
cqv1
pqv
cqv1CA
2.2) Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare:
( )
′−
″=
=
−−
−−=∆
∑∑
∑∑
prprCA
pqv
cqv1
pqv
cqv1CAP
1
01
01
11
011
PprCA
2.3) Influenţei modificării costurilor unitare:
( )
″−=
=
−−
−−=∆
∑∑
∑∑
prprCA
pqv
cqv1
pqV
cqv1CAP
11
11
01
11
111
cprCA
167
Exemplu: Analiza profitului aferent cifrei de afaceri - mil. lei
Perioada analizată Nr.
crt.
Indicatori Simbol şi
formule Perioada
precedentă
Perioada
curentă
1. Cifra de afaceri (în preţuri de vânzare)
∑ pqv 425 478
2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri
∑qvc 243 282
3. Cifra de afaceri curentă în preţuri precedente
∑ 01pqv - 263
4. Cifra de afaceri curentă în costuri precedente
∑ 01cqv - 252
5. Profitul aferent cifrei de afaceri
PCA 182 196
6. Profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri (lei) CA
Ppr CA=
0,4282 0,4101
Modificarea absolută a profitului aferent cifrei de afaceri:
14182196PPP01 CACACA =−=−=∆ mil. lei
din care datorită:
1) Influenţei modificării cifrei de afaceri:
( ) ( ) 69,224282,0425478prCACAP 001CACA =−=−=∆ mil. lei
≈ 23 mil. lei
1.1) Influenţei modificării volumului fizic al producţiei: ( ) ( ) =−=∆ ∑∑ 00001qVCA
CA prpqvpqvP
( ) 69lei .mil 37,694282,0425263 −≅−=⋅−= mil. lei
1.2) Influenţei modificării preţului mediu de vânzare: ( ) ( ) =−=∆ ∑∑ 00111PCA
CA prpqvpqvP
( ) 92lei .mil 06,924282,0263478 ≅=⋅−= mil. lei
168
2) Influenţei modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:
( )=−=∆ 011prCA prprCAP
( ) 9lei .mil 65,84282,04101,0478 −≅−=−= mil. lei 2.1) Influenţei modificării structurii producţiei vândute pe
produse:
( ) =
−
′=∆ 01
gprCA prprCAP
CAi
−−
−=
∑∑
∑∑
00
00
01
011
pqv
cqv1
pqv
cqv1CA =
=
−=
−−
−=′
3213210prpr
4282,00418,0478425
2431
263
2521478
1857,184 ≅−= mil. lei
2.2) Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare:
( ) =
−−
−=∆
∑∑
∑∑
01
01
11
011
pprCA
pqv
cqv1
pqv
cqv1CAP
lei mil. 206lei .mil 02,2060418,04728,0478
0418,0478
2521478prprCA
pr
1
≅=
−=
=
−
−=
′−
″=
″321
2.3) Influenţei modificării costurilor unitare:
( ) =
″−=∆ prprCAP 11
cprCA
( ) 30lei .mil 97,294728,04101,0478 ≅−=−= mil. lei
169
Verificare
141492314PPP prCA
CACACA =⇒−=⇒∆+∆=∆
( ) ( ) 2323926923PPP pCACA
qvCACA
CACA −⇒+−=⇒∆+∆=∆
( ) ( ) ( ) 99302061859PPPP cprCA
pprCA
gprCA
prCA
CAi ≡⇒−+−=−⇒∆+∆+∆=∆
Interpretare:
1. 10014
P100
14
P100
prCA
CACA ⋅
∆−⋅
∆=
%64%164%10010014
9100
14
23100 −=⇒⋅+⋅=
2. ( ) ( ) 926923PPP pCACA
qvCACA
CACA +−=⇒∆+∆=∆
( ) ( )
100P
P100
P
P100
CACA
pCACA
CACA
qvCACA ⋅
∆
∆+⋅
∆
∆=
%400300%10010023
92100
23
69100 +−=⇒⋅+⋅
−=
3. ( ) ( ) ( )cprCA
pprCA
gprCA
prCA PPPP
CAi ∆+∆+∆=∆
( ) ( ) ( )
100P
P100
P
P100
P
P%100
prCA
cprCA
prCA
pprCA
prCA
gprCA
CAi
⋅∆
∆+⋅
∆
∆+⋅
∆
∆=
1009
30100
9
206100
9
185%100 ⋅
−−
+⋅−
+⋅−−
=
100% =2056 - 2289 + 333⇒100% = 100%. Interpretare Sursa de creştere a profitului aferent cifrei de afaceri a fost
creşterea cifrei de afaceri cu 23 mil. lei, dar din analiza celor doi factori care o influenţează se constată:
– o creştere mai mult pe seama modificării preţului de vânzare a
produselor, care a contribuit cu 92 mil. lei ( ( )pCACAP∆ ) la creşterea cifrei
de afaceri;
170
–volumul fizic al producţiei a scăzut, contribuind cu 69 mil. lei la scăderea cifrei de afaceri, ceea ce arată că firma nu produce o cantitate mare de produse, ci câştigă doar din creşterea preţurilor de vânzare pe piaţă.
Profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri a avut o contribuţie negativă de 9 mil. lei, fiind influenţat de trei factori:
– structura producţiei vândute, care a avut o contribuţie negativă de 185 mil. lei, nejustificând modificarea ei în sensul reducerii ponderii produselor cu un nivel scăzut al profitului;
– preţurile medii de vânzare ale producţiei, care au contribuit cu o creştere de 206 mil. lei, datorită creşterii calităţii produselor vândute;
– costurile unitare, care au adus o scădere de 30 mil. lei în profitul mediu, datorată şi efortului de creştere a calităţii produselor destinate vânzării.
Se recomandă menţinerea la un nivel scăzut a costurilor de producţie fără a afecta calitatea produselor. De asemenea, se reco-mandă creşterea volumului vânzărilor printr-o dimensionare corectă a producţiei din punct de vedere al calităţii, al structurii ei, astfel încât să se asigure firmei rentabilitatea prevăzută.
4.4. Analiza ratelor de rentabilitate
Rata rentabilităţii se situează între indicatorii sintetici de eficienţă a activităţii firmei de tipul efort/efect.
Rata de rentabilitate este o mărime relativă ce exprimă gradul în care capitalul în întregul său (capitalul permanent sau capitalul propriu) aduce profit. Astfel, raportul are la numărător o formă de exprimare a profitului şi la numitor active, capitaluri sau un flux de activitate. Aşadar, dintre indicatorii care reflectă:
– un flux de activitate: cifra de afaceri netă, resurse consumate etc.; – mărimi de „stoc”: capitalul propriu, active totale etc. Diferitele modele utilizate pentru exprimarea ratei rentabilităţii
au putere informativă diferită, reliefând eficienţa diferitelor laturi ale activităţii economico-financiare a firmei.
171
Prezentăm principalele rate de rentabilitate utilizate în analiza financiară a firmei:
– rata rentabilităţii economice; – rata rentabilităţii financiare; – rata rentabilităţii resurselor consumate; – rata rentabilităţii comerciale.
4.4.1. Rata rentabilităţii economice
Această rată pune în evidenţă performanţele utilizării activului total al unei firme, respectiv a capitalului investit pentru obţinerea acestor performanţe.
Rata rentabilităţii economice reflectă raportul între rezultatul exerciţiului înainte de impozitare şi capitalul permanent.
Literatura de specialitate oferă mai multe modalităţi de calcul pentru această rată:
100A
RER
exec ⋅= , unde: RE = rezultatul exploatării;
Aex = active din exploatare. Rata determinantă prin utilizarea RE va determina o rată
independentă de structura capitalurilor, de politica de finanţare, de politica fiscală a statului prin care se impozitează profitul, precum şi de elementele excepţionale.
sau 100A
EBER
tec ⋅= , unde: EBE = excedentul brut al exploatării;
At = active totale. Rata determinată pe baza EBE va fi o rată independentă de
elementele tratate anterior, dar şi de politica de amortizare a capitalului tehnic.
sau 100A
PR
t
rbec ⋅= , unde: Prb = profitul brut
Această rată este mai puţin utilizată. Ea foloseşte managerilor firmei, arătând un nivel mai ridicat în raport cu limitele admise.
172
Teoria şi practica internaţională ne arată o altă relaţie de calcul:
TA
EBITROA =
unde: – ROA = rata rentabilităţii economice (return on assets); – EBIT = rezultatul înainte de impozitare şi dobânzi (earnings
before interests and taxes); – TA = total active (total assets). Rata astfel determinată este folosită de furnizorii de capital. Dar creditorii financiari se interesează de rentabilitatea firmei
înainte de scăderea dobânzii. În acest caz, pentru a arăta performanţele obţinute prin utilizarea capitalului angajat de o firmă, putem folosi ratele:
100A
Dobândanzariloraferent vabrut zultatulReR
tec ⋅
+=
sau
100K
Dobândanzariloraferent vâbrut zultatulReR
invec ⋅
+=
unde: Kinv = capitalul investit; Kinv = Kpr + Df; Kpr = capitalul propriu; Df = datorii financiare. Modelele pe baza cărora se desfăşoară analiza factorială a ratei
rentabilităţii economice pot fi:
Modelul I
100CA
P
A
CA100
A
PR rb
tt
rbec ⋅⋅=⋅=
unde: Rec = rata rentabilităţii economice; Prb = profitul brut; At = active totale; CA = cifra de afaceri;
173
tA A
CAV
t= – viteza de rotaţie a activului total, exprimat în
numărul de rotaţii;
CA
PR rb
C = – rata rentabilităţii comerciale (RC) sau rata marjei
brute la un leu vânzări. Sistemul factorial al acestui model:
tAV
ecR∆
ecR∆
( )ic gRcc∆
cRecR∆
( )pRec
cR∆
( )cRec
cR∆
unde: – gi= structura producţiei vândute pe produse; – p = preţurile medii de vânzare unitare; – c = costurile totale unitare. Modificarea absolută a ratei rentabilităţii economice se
realizează pun metoda substituirilor în lanţ:
01 ececec RRR −=∆
din care datorită factorilor: 1) Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activului total:
( ) 100RVVR001
1cAtAt
Atec ⋅−=∆
2) Influenţa modificării ratei rentabilităţii comerciale:
( ) 100RRVR011 ccAt
Rcec ⋅−=∆
din care datorită:
174
2.1) Influenţei modificării structurii producţiei vândute pe produse:
( ) =⋅
−=∆ ∑∑ 100
100
rg
100
rgVR 0001
AtgRc
ec 1
i
( ) 100rrV 01ccAt ⋅−′=
2.2) Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare unitare:
( ) =⋅
−
−
−
=∆∑∑
100100
p
c1g
100
p
c1g
VR 0
01
1
01
ApR
ec1t
c
100rrV ccA1t
⋅
′
−″=
2.3) Influenţei modificării costurilor totale unitare:
( ) =⋅
−
−
−
=∆∑∑
100100
p
c1g
100
p
c1g
VR 1
01
1
11
AcR
ec1t
c
( ) 100rrV ccA 11t
⋅′′−=
Verificarea relaţiilor:
I ctA
c
Rec
V
ecR RRR ∆+∆=∆
II ( ) ( ) ( )cRec
pRec
gRec
Rec
ccicc RRRR ∆+∆+∆=∆
175
Modelul II
ca
c
ci
rb
t
rbec
n
1
R
1100R
A
CA1
A
CA1
100CA
P
100A
PR
i
+
⋅=
+
⋅=⋅=
unde: – Prb = profitul brut – At = activul total
– crb R
CA
P= - rata rentabilităţii comerciale
– ia
i
RA
CA= - randamentul activelor imobilizate
– cc
nA
CA= - viteza de rotaţie a activelor circulante exprimate
prin număr de rotaţii. Sistemul factorial al modelului II:
iaR
ecR∆
cn
ecR∆
ecR∆ ( )ic gRcc∆
cR
ecR∆ ( )pR
eccR∆
( )cR
eccR∆
176
Remarcă
Acest model arată eficienţa utilizării mijloacelor economice de natura activelor imobilizate sau circulante, aceasta fiind o condiţie pentru creşterea rentabilităţii economice.
Modificarea absolută a ratei rentabilităţii economice în perioada analizată va fi:
01 ececec RRR −=∆
din care datorită: 1) Influenţei modificării randamentului activelor imobilizate:
00
0
01
0ai
cai
c
cai
cRec
n
1
R
1
R
n
1
R
1
RR
+−
+=∆
2) Influenţei modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante:
01
0
11
0c
cai
c
cai
cnec
n
1
R
1
R
n
1
R
1
RR
+−
+=∆
3) Influenţei modificării ratei rentabilităţii economice, comerciale:
11
01c
cai
ccRec
n
1
R
1
RRR
+
−=∆
din care: 3.1) Influenţei modificării structurii producţiei vândute pe produse:
( )
11
0
11
0
ic
cai
cc
cai
c01
01
gRec
n
1
R
1
RR
n
1
R
1
Rpqv
cqv1
R+
−′=
+
−
⋅
⋅−
=∆∑∑
177
3.2) Influenţei modificării preţurilor medii de vânzare:
( )
1111
c
cai
cc
cai
01
01
11
01
pRec
n
1
R
1RR
n
1
R
1
pqv
cqv1
pqv
cqv1
R+
′−′′=
+
⋅
⋅−−
⋅
⋅−
=∆∑∑
∑∑
3.3) Influenţei modificării costurilor unitare:
( )
11
1
11
c
cai
cc
cai
11
01
11
11
cRec
n
1
R
1RR
n
1
R
1
pqv
cqv1
pqv
cqv1
R+
′′−=
+
⋅
⋅−−
⋅
⋅−
=∆∑∑
∑∑
Observaţie
Creşterea rentabilităţii economice se face prin: • accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante; • îmbunătăţirea randamentului activelor imobilizate prin
utilizarea lor intensivă; • îmbunătăţirea politicilor comerciale pentru creşterea eficienţei
vânzărilor.
4.4.2. Rata rentabilităţii financiare
Unul din indicatorii importanţi urmăriţi atât de managerii firmelor, cât şi de investitori este rata rentabilităţii financiare, definită ca un raport între profit şi capitaluri în calitatea lor de surse de finanţare a firmei.
Formule de calcul:
100K
PR r
f ⋅=
unde: Pr = profitul; K = capitalurile exprimate valoric. Analiza acestei rate se poate face în funcţie de tipul capitalului
propriu sau permanent.
178
A. Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii
Această rată este o mărime relativă ce exprimă remunerarea capitalurilor acţionarilor, introduse ca aport, sau profitul net lăsat firmei pentru autofinanţare.
Ea reflectă corelaţia dintre profitul net, considerat venit al acţio-narilor şi capitalurile proprii ale firmei:
pr
rnf K
PR =
unde: Prn = profitul net; Kpr = capitalul propriu; Rf = rata rentabilităţii financiare. Modele de analiză:
MODEL 1
100rvFn100V
P
K
A
A
VR
prKatT
rn
pr
T
T
Tf ⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=
unde: – VT = venituri totale; – AT = activul total;
– T
T
A
V= nat – numărul de rotaţii a activului total (viteza de rotaţie);
– pr
T
K
A=
prKF – factorul de multiplicare a capitalului propriu;
– rvV
P
T
rn = – profitul net la 1 leu venituri sau rentabilitatea
netă a veniturilor totale. Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de
îndatorare a firmei după relaţia:
pr
T
pr
Tpr
pr
T
pr
T
K
D1
K
DK
K
P
K
A+=
+==
179
unde: – AT = activul total; – PT = pasivul total; – DT = datorii totale.
pfpr
T BK
D= - gradul de îndatorare „braţul pârghiei financiare”;
Schema factorială a modelului
atnfR∆
fR∆ prKF
fR∆ rv
fR∆ Modificarea absolută a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii
se poate calcula: ∆Rf =
01 ff RR −
din care datorită: 1) Modificării vitezei de rotaţie a activelor totale:
( ) 100rvFnnR 0Katatnf
0pr01
at ⋅⋅−=∆
2) Modificării factorului de multiplicare a capitalului propriu:
( ) 100rvFFnR 0KKat
F
f0pr1pr1
prK ⋅⋅−=∆
3) Modificării rentabilităţii nete a veniturilor totale:
( ) 100rvrvFnR 01Katrvf
1pr1⋅−=∆
Managerii firmei acţionează asupra ratei rentabilităţii financiare prin influenţarea:
– vânzărilor generate de utilizarea activelor; – modului de finanţare a activelor din capitalul propriu şi datorii; – rentabilităţii nete a veniturilor.
180
Ei au în vedere, în acest caz, următoarele consideraţii: 1. Dacă analizăm viteza de rotaţie a activelor, trebuie să se ţină
seama de sectorul unde se încadrează activitatea firmei. Cu cât valoarea acestui indicator (nat) este mai mare, cu atât
eficienţa utilizării activelor totale este mai bună. 2. Dacă valoarea factorului de multiplicare a capitalului propriu
este mare, atunci şi Rf este mare. Practica economică stabileşte o limită a gradului de îndatorare, fixată de bănci, care consideră că limita maximă admisă pentru gradul de îndatorare este de 70% din sursele totale ale firmei. Depăşirea acestei limite atrage pentru firma în cauză dobânzi mai mari şi garanţii suplimentare, pentru că riscul financiar este mai mare.
Braţul pârghiei financiare este „prea lung” (70/30 = 2,33), iar
factorul de multiplicare este mare (1 + 30
70= 3,33).
La această analiză se au în vedere şi sectorul de activitate al firmei, cât şi activele firmei:
– firmele din activitatea de exploatare care au un flux de numerar constant şi un grad mare de previzionare pot opera cu un factor de multiplicare mai mare;
– băncile comerciale care dispun de un portofoliu de active diversificat pot opera cu un factor de multiplicare mai mare.
3. Creşterea rentabilităţii nete a veniturilor totale reprezintă calea cea mai sigură pentru creşterea profitului net, determinată de eficienţa activităţii de exploatare a firmei. Acest indicator arată capacitatea firmei de a practica o politică de preţuri eficientă, cât şi abilitatea ei de a controla costurile.
Firmele ce au un profit net de 1 leu vânzări mare, au o rată a rentabilităţii economice mică (Prn/AT) şi invers. Pentru că firmele ce practică un adaos comercial mare pot avea un profit mare la 1 leu vânzări. Practicarea unui adaos comercial mare necesită şi active mai mari, iar viteza de rotaţie a activelor este scăzută.
4. Rata rentabilităţii financiare oferă mai multe informaţii acţionarilor care investesc în societăţi care nu sunt la bursă şi deci necunoscute publicului.
181
Exemplu: Metodologia de calcul al ratei rentabilităţii financiare, cu influenţa ei pe factori cu date convenţionale:
mil. lei Nr.
crt.
Indicatori Simbol N - 1 N
1. Active totale AT 1.200 1,250 2. Capital propriu Kpr 720 870 3. Venituri totale VT 850 1,170 4. Profit net Prn 60 115 5. Numărul de rotaţii al
activului total T
Tat A
Vn =
0,7083 0,936
6. Factorul de multiplicare a Kpr (braţul pârghiei financiare)
pr
TK K
AF
pr=
1,6667 1,4367
7. Rentabilitatea netă a veniturilor totale
T
rn
V
Prv =
0,0706 0,0983
8. Rentabilitatea financiară 100
K
PR
pr
rnf ⋅=
8,33% 13,22%
Modificarea absolută a ratei rentabilităţii financiare:
%89,4%33,8%22,13RRR01 fff =−=−=∆
din care datorită:
1) Modificării vitezei de rotaţie a activelor totale:
( ) =⋅⋅−=∆ 100rvFnnRf 0prKatatnex 001
at
( ) %68,21000706,06667,17083,0936,0 +=⋅⋅⋅−=
2) Modificării factorului de multiplicare a capitalului total:
( ) =⋅⋅−=∆ 100rvFFnatR 0kprkpr1Ff 01
kpr
= 0,936·(1,4367 – 1,6667)·0,0706·100 = – 1,51% 3) Modificării rentabilităţii nete a veniturilor totale:
( ) =⋅−⋅⋅=∆ 100rvrvFnatR 01kpr1rvf 1
= 0,936·1,4367·(0,0983 - 0,0706)·100 = +3,72%
182
Verificare: rvf
Ff
nff RRRR kprat ∆+∆+∆=∆
4,89 = 2,68 + (-1,51) + 3,72 ⇒ 4,89 = 4,89
Interpretare
Rata Rf a avut o creştere în perioada analizată de 4,89%, ceea ce reprezintă o situaţie favorabilă, arătând o creştere a eficienţei
capitalului propriu cu 58,7% ( %7,158I fR0/1 = ).
Influenţa factorilor: – viteza de rotaţie arată o folosire eficientă a activelor şi aduce o
creştere a ratei financiare cu 2,68%; – factorul de multiplicare a capitalului total ne arată o scădere cu
1,51% a ratei financiare. Având în vedere că factorul de multiplicare reprezintă şi gradul de îndatorare, trebuie analizate şi datoriile firmei;
– rentabilitatea netă a veniturilor totale a dus la majorarea ratei rentabilităţii financiare cu 3,72%, aspect ce exprimă eficienţa exploa-tării activităţii.
MODEL 2
100P
P
V
P
K
VR
rb
rn
T
rb
pr
Tf ⋅⋅⋅=
unde: – VT = venituri totale; – Kpr = capitalul propriu; – Prn = profitul net; – Prb = profitul brut;
– == PRK
pr
T VK
Vvenitul mediu la 1 leu capital propriu;
– == vT
rb prV
Pprofitul mediu brut la 1 leu venituri totale;
– == rnP
rb
rn gP
Pponderea profitului net în profitul brut.
Schema factorială a modelului:
183
prKV
fR∆
fR∆ Vpr
fR∆ rnPg
fR∆
Remarcă Modelul scoate în evidenţă: – eficienţa utilizării capitalului propriu; – rentabilitatea brută a veniturilor totale; – ponderea profitului net în profitul brut – acest element arată
evoluţia impozitului pe profit a elementelor nedeductibile din punct de vedere fiscal, precum şi deducerile fiscale.
B. Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent reprezintă
raportul dintre profitul brut şi capitalul permanent, punând în evidenţă corelaţia dintre cei doi indicatori înainte de deducerea cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit.
Rata se poate calcula:
100K
PR
prm
rbf ⋅=
unde: – Prb = profitul brut, înaintea deducerii cheltuielilor cu dobânzile
şi a impozitului pe profit; – Kprm = capitalul permanent, format din capitalurile proprii,
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile pe termen mediu şi lung.
Analiza factorială poate fi făcută cu următorul model:
100prca100CA
P
K
CAR rb
prmf ⋅⋅=⋅⋅=
184
unde: – CA = cifra de afaceri; – Kprm = capitalul permanent; – Prb = profitul brut;
– caK
CA
prm
= - cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;
– prCA
Prb = - profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri.
Schema factorială a modelului:
cafR∆
fR∆
prfR∆
Modificarea absolută a ratei rentabilităţii financiare va fi:
01 fff RRR −=∆
din care: 1) Influenţa modificării cifrei de afaceri medie la 1 leu capital
permanent:
( ) 100praccaR 001caf ⋅⋅−=∆
2) Influenţa modificării profitului mediu brut la 1 leu cifră de afaceri:
( ) 100prprcaR 011prf ⋅−⋅=∆
Verificarea modelului: ra p
fcff RRR ∆+∆=∆
Remarcă Modelul scoate în evidenţă eficienţa utilizării capitalului
permanent al firmei prin vânzările medii la 1 leu active, finanţate pe seama capitalurilor permanente şi a marjei brute la 1 leu vânzări.
185
4.4.3. Rata rentabilităţii resurselor consumate
Această rată, denumită rata rentabilităţii costurilor, reflectă raportul dintre rezultatul aferent cifrei de afaceri şi costurile totale aferente vânzărilor.
Relaţia de calcul:
100CH
PR
CA
rCArc ⋅=
unde: – PrCA = profitul aferent cifrei de afaceri; – CHCA = cheltuieli aferente cifrei de afaceri. Modelul de analiză factorială va fi:
1001cqv
pqv100
cqv
cqvpqvR
ii
ii
ii
iiiirc ⋅
−
⋅
⋅=⋅
⋅
⋅−⋅=
∑∑
∑∑∑
unde: – qvi = producţia vândută din produsul „i”; – ci = costul complet unitar al produsului „i”; – ∑ qvi·ci = total resurse consumate; – ∑ qvi·pi = cifra de afaceri. Factorii direcţi de influenţă ai modelului sunt: – structura cifrei de afaceri pe produse (gi); – costurile complete unitare (c); – preţurile de vânzare (p), exclusiv TVA. Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţei
factorilor asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate se prezintă astfel:
– modificarea absolută a ratei în perioada analizată:
01 rcrcrc RRR −=∆
din care: 1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute:
1001cqv
pqv1001
cqv
pqvR
00
00
01
01grc
i ⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
186
2) Influenţa modificării costurilor complete unitare:
1001cqv
pqv1001
cqv
pqvR
01
01
11
01crc ⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
3) Influenţa modificării preţurilor de vânzare:
1001cqv
pqv1001
cqv
pqvR
11
01
11
11prc ⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
Exemplu: Analiza factorială a ratei se face cu metoda substituţiei în lanţ pe
baza următorului tabel cu date convenţionale:
Perioada analizată Nr. crt.
Indicatori Simbol Prece-dentă
Curentă
1. Cifra de afaceri ∑qvp 910 1050
2. Cheltuieli aferente CA CACHqvc =∑ 720 790
3. Cifra de afaceri recalculate 01pqv∑ x 880
4. Cheltuieli aferente CA recalculate
∑ 01cqv x 730
5. Profitul aferent CA PrCA 190 260 6. Rata rentabilităţii resurselor
consumate 100
CH
PR
CA
rCArc ⋅= 26,39% 32,91%
Modificarea absolută a ratei: %52,6%39,26%91,32RRR
01 rcrcrc +=−=−=∆
din care: 1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute:
1001cqv
pqv1001
cqv
pqvR
00
00
01
01grc
i ⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑
=
= =⋅
−−⋅
− 1001720
9101001
730
88020,55 – 26,39 = - 5,84%
187
2) Influenţa modificării costurilor complete unitare:
=⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑ 1001
cqv
pqv1001
cqv
pqvR
01
01
11
01crc
= =⋅
−−⋅
− 1001730
8801001
790
88011,39 – 20,55 = - 9,16%
3) Influenţa modificării preţurilor de vânzare:
=⋅
−
⋅
⋅−⋅
−
⋅
⋅=∆
∑∑
∑∑ 1001
cqv
pqv1001
cqv
pqvR
11
01
11
11prc
= =⋅
−−⋅
− 1001790
8801001
790
105032,91 –11,39 = 21,52%
Verificare: prc
crc
grcre RRRR i ∆+∆+∆=∆
6,52 = -5,84 – 9,16 + 21,52 ⇒ 6,52 = 6,52
Interpretare Rata rentabilităţii resurselor consumate a înregistrat o creştere cu
6,52% datorită evoluţiei preţurilor de vânzare cu 21,52%. Ceilalţi doi factori au contribuit cu o scădere la rata rentabilităţii resurselor consumate:
• - 5,84%, datorită modificării structurii de producţiei vândute, ceea ce indică fabricarea unor produse cu costuri ridicate;
• - 9,16%, datorită creşterii costurilor complete unitare, ceea ce poate fi rezultatul creşterii costurilor de achiziţie a resurselor materiale, a cheltuielilor cu salariile sau a costurilor de distribuţie;
Creşterea cu 21,52% a preţurilor de vânzare poate fi determinată de inflaţie, de factori conjucturali (creşterea puterii de cumpărare), sau de încercarea de creştere a calităţii produselor.
Rata Rrc = 6,52% nu este considerată în valorile optime (după părerea unor specialişti), care ar fi între 9% şi 15%.
188
4.4.4. Rata rentabilităţii comerciale
Rata rentabilităţii comerciale exprimă sintetic rezultatul politicii comerciale a firmei, prin raportul dintre profitul aferent vânzărilor firmei şi cifra de afaceri, evaluată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA.
Relaţia de calcul este:
100pqv
p100
CA
pR
ii
rrc ⋅
⋅=⋅=∑
unde: • Rc = rata rentabilităţii comerciale; • pr = profitul total aferent cifrei de afaceri;
• CA = cifra de afaceri (∑ iipqv );
• qvi = cantitatea vândută din produsul „i”; • pi = preţul mediu de vânzare al produsului „i” exclusiv TVA. Modele de analiză factorială pot fi:
I. Rc = =⋅−
=⋅∑
∑∑∑
100pqv
cqvpqv100
pqv
p
ii
iiii
ii
r
100pqv
cqv1
ii
ii ⋅
⋅−=∑∑
II. 100
rcqR ii
c∑ ⋅
= , unde 100p
c1rc
i
ii ⋅
−=
unde: • gi = structura producţiei vândute, pe produse; • rci = rata rentabilităţii comerciale a produsului „i”; • ci = costul complet unitar al produsului „i”; • pi = preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA) al produsului „i”. Schema factorială va fi:
gi I. cR pi
ci
189
gi II. fR∆ pi
rci ci
Schematic, influenţele factorilor conform modelului I vor fi: • Modificarea absolută a ratei rentabilităţii comerciale:
01 ccc RRR −=∆
1) Influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse:
100pqv
cqv1100
pqv
cqv1R
00
00
01
01grc
i ⋅
⋅
⋅−−⋅
⋅
⋅−=∆
∑∑
∑∑
2) Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare unitare:
100pqv
cqv1100
pqv
cqv1R
01
01
11
01prc ⋅
⋅
⋅−−⋅
⋅
⋅−=∆
∑∑
∑∑
3) Influenţa modificării costurilor unitare:
100pqv
cqv1100
pqv
cqv1R
11
01
11
11crc ⋅
⋅
⋅−−⋅
⋅
⋅−=∆
∑∑
∑∑
Mai putem analiza şi influenţa ( )ipcR∆ ca factor al preţurilor
medii de vânzare cu p0/1I - indicele mediu al preţurilor calculat faţă de
o bază de comparaţie:
( ) 100pqv
cqv1100
Ipqv
cqv1R
01
01
P01
01prc
i ⋅
⋅
⋅−−⋅
⋅
⋅−=∆
∑∑
∑∑
4.4.5. Rata de rentabilitate pe produs
La nivelul produsului pot fi determinate: A. Rata rentabilităţii comerciale pe produs. B. Rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs.
190
A. Rata rentabilităţii comerciale pe produs Profitul pe unitatea de produs (pr) reprezintă diferenţa dintre
preţul de vânzare exclusiv TVA (p) şi costul pe unitatea de produs (c) pr = p – c
Suma profitului pe produs (pr) obţinut ca urmare a vânzării unei anumite cantităţi de produse (qv) dintr-un singur sortiment se determină pe baza relaţiei:
pr = qv(p - c) = qvp - qvc Rata rentabilităţii comerciale pe produs reflectă profitul la 1 leu
(sau 100 lei) vânzări, conform relaţiei:
100p
c1100
p
cprc ⋅
−=⋅
−=
unde: • rc = rata rentabilităţii comerciale pe produs; • p = preţul mediu unitar de vânzare al produsului; • c = costul unitar complet al produsului. Factorii de influenţă ai acestui model sunt:
prc∆ rc∆
crc∆ Modificarea absolută a ratei rentabilităţii pe produs va fi:
01 rcrcrc −=∆
din care: 1) Influenţa modificării preţului de vânzare al produsului:
100p
c1100
p
c1rc
0
0
1
0p ⋅
−−⋅
−=∆
2) Influenţa modificării costului unitar:
100p
c1100
p
c1rc
1
0
1
1c ⋅
−−⋅
−=∆
191
B. Rata rentabilităţii resurselor consumate pe produs (rrc) Această rată reflectă profitul la 1 leu (sau 100 lei) costuri, când
este calculată în funcţie de costul pe unitate:
100c
cprrc ⋅
−=
Rezultă că rc este influenţată de 2 factori cu acţiune directă: • costul unitar (c); • preţul de vânzare (exclusiv TVA) – (p);
Schema factorială a modelului va fi: crrc∆
rrc∆ prrc∆
Modificarea absolută a rrc va fi: .rrcrrcrrc 01 −=∆
din care: 1) Influenţa modificării costului unitar:
100c
cp100
c
cprrc
0
00
1
10c ⋅−
−⋅−
=∆
2) Influenţa modificării preţului de vânzare al produsului:
100c
cp100
c
cprrc
1
10
1
11p ⋅−
−⋅−
=∆
Remarcă • Analiza ratelor de rentabilitate pe produs trebuie studiată în legătură
cu posibilităţile de creştere a capacităţilor de producţie şi de desfacere şi cu analiza rezervelor de reducere a costului pe unitatea de produs.
• Este utilă şi analiza rentabilităţii pe baza punctului de echilibru şi în funcţie de ciclul de viaţă al produselor.
192
4.5. Analiza pragului de rentabilitate
Pragul de rentabilitate este acea dimensiune a activităţii firmei în care veniturile din vânzarea bunurilor, lucrărilor, serviciilor sunt egale cu cheltuielile (variabile, fixe, totale), profitul fiind zero.
Putem face analiza pragului de rentabilitate la nivelul unui produs sau la nivelul firmei.
1. Pragul de rentabilitate la nivelul unui produs (o producţie omogenă)
a) Volumul fizic critic al producţiei (qcr):
mbv
cf
cvp
cfqcr =
−=
unde: • cf = cheltuieli fixe de producţie; • p = preţ de vânzare unitar; • cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs; • mbv = marja brută faţă de cheltuielile variabile pe unitatea de
produs.
b) Cifra de afaceri critică (CAcr):
pqCA crcr ⋅=
CAcr înseamnă vânzările firmei pentru care profitul este zero.
c) Gradul critic de utilizare a capacităţii de producţie (Gcr):
100q
qG
max
crcr ⋅=
unde: • qmax = este capacitatea maximă de producţie în expresie fizică.
d) Perioada critică (pcr):
T
CACA
p crcr =
193
în care: T
CA= vânzările medii pe unitatea de timp (zi, lună, an)
maximă de producţie în expresie fizică.
2. Pragul de rentabilitate la nivelul firmei a) Cifra de afaceri critică (CAcr):
cv1
CCA f
cr−
=
unde: • Cf = suma cheltuielilor fixe la nivel de firmă;
• cv = cheltuielile variabile medii la 1 leu cifră de afaceri;
CA
C
(CA) afaceri de cifra
CA fixe e variabilcheltuielicv v==
b) Gradul critic de utilizare a capacităţii de producţie (Gcr):
( ) 100Q
CA100
cv1Q
CG
max
cr
max
fcr ⋅=⋅
−=
în care:
• imaximax pqQ ⋅=∑ reprezintă capacitatea maximă de produc-
ţie în expresie valorică. Avantajele analizei rentabilităţii pe baza punctului critic: • stabileşte dimensiunea producţiei pentru care activitatea firmei
devine profitabilă; • arată gradul de utilizare a capacităţii de producţie în corelaţie
cu punctul critic, pentru un anumit profit; • indică intervalul de timp (de siguranţă) în care firma îşi poate
recupera cheltuielile efectuate; • face o corelaţie între dinamica producţiei şi cea a costurilor,
grupate pe cheltuieli variabile şi fixe.
194
Exemplu: Analiza pragului de rentabilitate a firmei:
mil. lei Nr. crt.
Indicatori Simbol Valoare
1. Cifra de afaceri CA 8.600 2. Cheltuieli aferente cifrei de afaceri 8.200 – cheltuieli variabile Cv 6.900 – cheltuieli fixe Cf 1.300
Pragul de rentabilitate este dat de cifra de afaceri critică:
2,0
300.1
1977,0
300.1
600.8
900.61
300.1
CA
C1
C
cv1
CCA
v
ffcr ==
−=
−=
−= =6.500 mil. lei
Pragul de rentabilitate a fost atins în a 276-a zi a anului – adică 3.10 (calculat prin CAcr / CA : T (365) = 6.500 × 365 / 8.600 = 276), cu o valoare de 6.500 mil. lei, de la care firma a devenit rentabilă. Intervalul de siguranţă va fi:
( ) %24100600.8
500.61100CACA1I crSIG =⋅
−=⋅−= .
Nivelul de rentabilitate realizat de firmă nu asigură un interval de siguranţă suficient pentru a face faţă situaţiilor nefavorabile (inflaţie; majoritatea preţurilor la materiile prime; indexări de salarii etc.).
Cuvinte – cheie: rentabilitate (concept), eficienţă economică, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul excepţional, marjele, rate de rentabilitate, rezultatul aferent cifrei de afaceri, pragul de rentabilitate, cifra de afaceri critică, volumul fizic al producţiei critic, gradul critic de utilizare a capacităţii de producţie, perioadă critică.
Întrebări şi teste grilă
1. Precizaţi indicatorii de bază folosiţi în analiza rentabilităţii. Indicatori în mărimi absolute şi relative. Formule de calcul şi modele de analiză.
2. Prezentaţi principalele rate de rentabilitate utilizate în analiza financiară a firmei. Formule de calcul, modele de analiză.
3. Rezultatul exploatării se află cu formula:
195
a) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare + profit brut; b) venituri de exploatare – cheltuieli de exploatare; c) venituri de exploatare + cheltuieli de exploatare; d) venituri totale – cheltuieli totale. Răspuns: b) 4. Rezultatul curent al exerciţiului se află cu formula: a) rezultatul exploatării – rezultatul financiar; b) rezultatul exploatării + rezultatul financiar; c) rezultatul precedent al exerciţiului – cota de impozit pe profit; d) profitul brut – profitul net. Răspuns: b) 5. Analizaţi rentabilitatea ciclului de exploatare cu următoarele
rezultate: Perioada analizată Nr.
crt. Indicatori Simbol
Precedentă Curentă 1. Venituri de exploatare Vex 8.750 9.150 2. Cheltuieli de exploatare Cex 7.950 8.200 3. Fondul total de timp de
muncă T 68.250 54.600
Calculaţi influenţa factorilor de gradul II asupra veniturilor de exploatare şi verificaţi relaţia dintre ei: fondul total de timp de muncă
şi productivitatea medie orară. ( ) ?RP TVex
ex =∆ şi ( ) ?RP hex wVex =∆
Răspuns: ( ) lei.mil12,160RP TVex
ex −=∆ ;
( ) lei.mil84,196RP hex wVex +=∆
Model de rezolvare
Perioada analizată Nr. crt.
Indicatori Simbol Precedentă Curentă
1. Rezultatul exploatării
exexex CVRP −= 800 950
2. Productivitatea medie orară
T
Vw ex
h = 0,1282 0,1676
3. Profitul mediu la 1 leu de exploatare ex
exre V
c1p −=
0,0915 0,1038
196
1) Influenţa modificării veniturilor de exploatare:
( ) ( ) ( ) =⋅−=⋅−=∆ 0915,087509150preVVRP 0exexTV
ex 01
ex
= 36,6 mil. lei 1.1) Influenţa modificării fondului de timp de muncă:
( ) ( ) =⋅⋅−=∆ 0h01TV
ex prewTTRP 0ex
= (54600 - 68250)·0,1282·0,0915= - 160,12 mil. lei 1.2) Influenţa modificării productivităţii medii orare:
( ) ( ) =⋅−=∆ 0hh1wV
ex prewwTRP01
hex
= 54600·(0,1676 – 0,1282)·0,0915 = +196,84 mil. lei
Verificarea rezultatelor: ( )TV
exVex
exex RPRP ∆=∆ + ( )hex wVexRP∆
36,6 = -160,12 + 196,84 ⇒ 36,6 ≅ 36,6
197
5. ANALIZA FACTORIALĂ A SITUAŢIEI PATRIMONIAL-FINANCIARE
Situaţia patrimonial-financiară reprezintă o anumită stare a
capitalului, din cel puţin trei puncte de vedere: • existenţa capitalului; • componenţa materială a capitalului; • rezultatele obţinute prin folosirea lui. Analiza financiară foloseşte un ansamblu de instrumente, tehnici
şi metode prin care sunt examinate situaţia financiară a unei firme şi performanţele acesteia.
Această analiză are ca scop stabilirea unui diagnostic asupra situaţiei financiare a firmei, prin identificarea punctelor slabe şi a punctelor tari ale gestiunii financiare. Pe baza acestui diagnostic se va constitui o strategie de dezvoltare a firmei cu posibilitatea adaptării la condiţiile noi apărute în contextul economic.
Finalitatea analizei financiare constă în oferirea de informaţii financiare atât utilizatorilor interni (acţionarii, corpul managerial, salariaţii) ai firmei, cât şi utilizatorilor externi (bănci, parteneri de afaceri, administraţia financiară şi organismele de control financiar, organele judecătoreşti).
Problemele de bază ale analizei situaţiei financiare sunt următoarele:
• analiza eficienţei şi a performanţelor firmei; • analiza elementelor patrimoniale imobilizate şi circulante
(optime, antecalculate, previzionale etc.); • analiza integrităţii patrimoniului (rezultatele inventarelor, anuale,
reducerea volumului de pierderi din lipsuri de valori materiale etc.); • determinarea patrimoniului net, respectiv a valorii firmei;
198
• analiza surselor financiare de acoperire a activelor: − capitaluri; − fondul de rulment; − surse asimilate celor proprii; − surse atrase, împrumutate etc.
• analiza raportului dintre activele circulante şi fondul de rulment net şi balanţier;
• analiza solvabilităţii, a capacităţii de plată şi lichidităţi; • analiza eficienţei utilizării patrimoniului firmei şi a capitalului.
5.1. Elemente metodologice
Metodologia de analiză a situaţiei financiare se bazează pe situaţiile anuale ale firmei:
• bilanţul contabil; • contul de profit şi pierdere; • situaţia modificării capitalurilor proprii; • situaţia fluxurilor de trezorerie; • politici contabile.
A. Bilanţul contabil este un document de sinteză al contabilităţii
în dublă partidă, în care se reflectă situaţia patrimoniului firmei şi rezultatele financiare ale perioadei de gestiune.
Bilanţul este un document oficial de gestiune a firmei şi trebuie să redea o imagine fidelă, clară, completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute, reflectând astfel puterea ei financiară, strategia unei firme.
Formatul şi structura bilanţului au trecut de la relaţia Activ = Pasiv, la relaţia Activ – Datorii = Capital propriu, datorită ordinului 94/2001 al Ministerului Finanţelor Publice în concordanţă cu armonizarea la Standardele Internaţionale de Contabilitate şi cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene.
În activul bilanţului sunt reprezentate mijloacele (activele) pe care le utilizează firma pentru realizarea obiectului ei de activitate. Ele sunt grupate în:
199
A. Active imobilizate I. Imobilizări necorporale; II. Imobilizări corporale; III. Imobilizări financiare.
B. Active circulante I. Stocuri; II. Creanţe; III. Investiţii financiare pe termen scurt; IV. Casa şi conturile la bănci.
Activul bilanţului cuprinde şi conturi de regularizare:
C. Cheltuieli efectuate în avans Pasivul bilanţului este prezentat în continuarea activului şi
începe cu datoriile pe termen scurt (plătibile într-un an), se continuă cu cele pe termen lung (plătibile într-o perioadă mai mare de un an) şi se termină cu capitalurile proprii. Prezentarea pasivului va fi:
D. Datorii pe termen scurt; E. Datorii pe termen lung.
Conturi de regularizare: H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli. I. Venituri în avans.
Apoi pasivul bilanţului se încheie cu: J. Capital.
În legătură cu concepţia bilanţului contabil există două teorii fundamentale:
1. Bilanţul patrimonial (financiar). 2. Bilanţul funcţional.
1. Bilanţul patrimonial (financiar) Acest bilanţ se realizează cu ajutorul bilanţului contabil,
reprezentând un instrument de analiză pe baza căruia cei interesaţi, acţionarii şi creditorii pot cunoaşte valorile financiare pe care le au.
Analiza face o delimitare între nevoile permanente de finanţare, ce se acoperă din capitaluri proprii, şi nevoile temporare, care se acoperă din surse temporare.
Structura sintetică a bilanţului financiar presupune gruparea elementelor patrimoniale în activ şi pasiv astfel:
200
ACTIV (NEVOI) PASIV (SURSE) I. Active imobilizate, din care: 1. Imobilizări necorporale 2. Imobilizări corporale 3. Imobilizări financiare 4. Creanţe (> 1 an)
I. Capitaluri proprii, din care: 1. Capital social 2. Rezerve 3. Subvenţii 4. Provizioane pentru riscuri, cheltuieli (> 1, caracter de rezervă) II. Datorii pe termen lung
II. Active circulante, din care: 1. Stocuri 2. Creanţe 3. Investiţii financiare 4. Disponibilităţi
III. Datorii pe termen scurt, din care: 1. Credite pe termen scurt 2. Obligaţii 3. Provizioane pentru riscuri, cheltuieli (> 1an)
Pe bilanţul contabil actual se operează o serie de corecţii, atât în activ, cât şi în pasiv, pentru respectarea principiilor şi modelului bilanţului financiar (patrimonial). Corecturile din activ se fac în acord cu cele din pasiv, astfel încât să se respecte egalitatea activ-pasiv.
Posturile bilanţului contabil vor fi corectate astfel: � În activ vor fi eliminate „activele fictive” (cheltuieli de constituire,
cheltuieli în avans etc.), care nu au valoare în termeni de lichiditate. În pasiv, pentru echilibrare, se vor diminua capitalurile proprii cu
valoarea activelor fictive. � Activele sunt reevaluate în valoarea lor de piaţă (valoare reală),
dacă au fost evaluate la costul istoric în bilanţul contabil. Diferenţele înregistrate dintre cele două valori pentru terenuri,
clădiri, stocuri etc. vor fi înregistrate astfel: – dacă valoarea de piaţă este mai mare decât valoarea la costul istoric: • activul se majorează cu diferenţa; • pasivul majorează valoarea capitalurilor proprii; – dacă valoarea de piaţă este mai mică decât cea înregistrată la
costul istoric: • activul se diminuează cu diferenţa; • pasivul diminuează capitalurile proprii. � Situaţia leasing-ului operaţional nu este înregistrată în bilanţul
contabil, pentru că activul respectiv nu este în proprietatea agentului economic;
– în bilanţul financiar se înregistrează valoarea netă a acestor active (pentru a se înregistra continuitatea activităţii):
201
• activ – în active corporale; • pasiv – la datorii pe termen lung. La fel sunt tratate şi activele deţinute în locaţie de gestiune sau
închiriate. � Efectele scontate neajunse la scadenţă reprezintă creanţe ale firmei,
care nu mai sunt în patrimoniul ei pentru că au fost cedate băncii şi au generat o creştere a disponibilităţilor.
Astfel, din punct de vedere financiar: • în activ generează o creştere a disponibilităţilor; • în pasiv generează o creştere în creanţe pe termen scurt.
2. Bilanţul funcţional Acest bilanţ este un instrument folosit de analiza financiară, care prin
retratarea bilanţului contabil pune într-o ordine logică posturile bilanţului pentru a evidenţia funcţiunile principale ale firmei pe cicluri:
• de investiţii; • de exploatare; • de finanţare; • de trezorerie.
ACTIV (NEVOI) PASIV (SURSE) • Active stabile (aciclice) – Activ imobilizat (brut)
• Surse stabile (aciclice) – capitaluri proprii – amortizări şi provizioane – datorii financiare
• Active ciclice de exploatare – stocuri – creanţe aferente exploatării • Active ciclice din afara exploatării – creanţe diverse – TVA aferentă imobilizărilor
• Surse ciclice de exploatare – obligaţii către furnizori şi asimilate – datorii către salariaţi – datorii fiscale – venituri în avans legate de exploatare • Surse ciclice din afara exploatării – datorii legate de imobilizări – datorii diverse – venituri în avans legate din afara exploatării – dividende de plată
• Trezorerie de activ – disponibilităţi şi valori imobiliare de plasament
• Trezorerie de pasiv – credite pe termen scurt
202
Observaţie: • Leasing-ul operaţional, locaţia de gestiune sau închiriere vor fi
incluse: � în activ – active stabile; � în pasiv – datorii pe termen lung.
• Efectele scontate şi neajunse la scadenţă vor fi trecute: � în activ – măresc creanţele din exploatare; � în pasiv – măresc creditele pe termen scurt.
• Amortizarea şi provizioanele se înregistrează în pasivul bilanţului funcţional la resurse stabile, majorându-le.
B. Contul de profit şi pierdere Este un cont din bilanţ care reflectă rezultatele exerciţiului,
provenite din activitatea firmei şi care cuprinde următoarele elemente: • cifra de afaceri; • veniturile şi cheltuielile exerciţiului (grupate după natura lor); • rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere) pe cele 3 categorii: – rezultatul curent; – rezultatul excepţional; – impozitul pe profit. C. Anexele la bilanţ Cuprind informaţii legate de datele prezentate în bilanţ şi în
contul de profit şi pierdere, cu privire la situaţia patrimonială şi financiară şi rezultatele exerciţiului încheiat.
Aceste informaţii se referă la: • activele imobilizate; • stocurile şi producţia în curs; • creanţe şi datoriile; • impozitele şi taxele datorate şi vărsate; • provizioanele; • încasările şi plăţile în valută; • determinarea rezultatului fiscal; • repartizarea rezultatului exerciţiului; • informaţii suplimentare.
203
D. Patrimoniul net Analiza patrimoniului net este o problemă de bază de bilanţ,
care stabileşte averea firmei negrevată de datorii. Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care
pot fi exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, ale cărei nevoi le satisface, precum şi totalitatea bunurilor la care se referă.
Patrimoniul net poate fi determinat prin două metode: 1. Metoda sintetică, în care din activul total (AT) se scad
datoriile totale (DT): Pnt = AT – DT
unde Pnt = patrimoniul net.
Remarcă
• Valoarea patrimonială a unei firme coincide cu activul net contabil.
• Dacă ritmul activelor totale devansează ritmul datoriilor totale, atunci patrimoniul net înregistrează o creştere.
• Patrimoniul net poate înregistra o creştere: – pe seama rentabilităţii surselor interne ale firmei; – pe baza surselor externe (aportul de capital, primirea cu titlu
gratuit a unor active etc.).
2. Metoda aditivă, în care se însumează elementele capitalului propriu:
Pnt = Ks + Rz + Rr + Rex – Rrep unde:
• Ks = capitalul social; • Rz = rezerve; • Rr = rezultatul reportat; • Rex = rezultatul exerciţiului; • Rrep = rezultatul repartizat.
Remarcă: • Practica arată că, dacă rentabilitatea firmei creşte, cresc şi
sursele proprii, reprezentate de rezerve legale, fonduri proprii etc. • Creşterea capitalului social poate creşte şi prin:
204
� contribuţiile acţionarilor, care, deşi asigură autonomia financiară, produc un efect de diluare:
– a câştigului pe acţiune; – a valorii contabile a acţiunilor sau plăţilor sociale; – a puterii (dacă nu se menţin proporţiile iniţiale ale capitalului); � conversia unor datorii în capital social (stingerea unei
datorii în schimbul oferirii unui pachet pe acţiuni); � rezultatul reportat se poate constituiea: – profit nerepartizat (creşte patrimoniul net); – pierdere neacoperită (patrimoniul va fi diminuat).
E. Metode utilizate în analiza situaţiei financiare: � Analiza bilanţului, având în vedere structura sa şi principiile
care stau la baza grupării posturilor, este o analiză de structură, care se poate referi:
– fie la activ (analiza statică a activelor fixe şi circulante etc.); – fie la pasiv ( analiza capitalurilor proprii, împrumutate şi atrase). � Analiza pe orizontală se referă la corelarea posturilor de
activ cu posturile de pasiv, evidenţiind măsura în care activele imobilizate şi circulante (mijloacele economice) s-au format pe baza surselor financiare corespunzătoare din pasiv.
� Analiza combinată presupune îmbinarea celor două tipuri de analiză prezentate, punând accent pe utilizarea metodei ratelor.
Metoda ratelor se utilizează, în analiza situaţiilor financiare, prin raportul a doi indicatori, care se condiţionează reciproc şi au o anumită putere informaţională.
5.2. Analiza structurii patrimoniale a firmei
Analiza structurii patrimoniale arată ponderea diferitelor elemente patrimoniale prin folosirea metodei ratelor.
Prezentarea situaţiei firmei prin ratele de structură va evidenţia: – tendinţa de dezvoltare a firmei pe o anumită perioadă de timp; – comparaţia între firme de dimensiuni diferite; – modificările structurale din cadrul firmei; – situaţia activelor şi datoriilor în mărimi relative (considerând
totalul activelor de 100%).
205
5.2.1. Analiza structurii activului
Analiza activelor, urmărită static şi dinamic, pune în evidenţă specificul firmei, gradul de dotare tehnică, viteza de prelucrare a materialelor, situaţia stocurilor etc. Analiza făcută cu ratele de structură ale activului este influenţată de factori ca:
• factori tehnici determinaţi de specificul activităţii desfăşurate de firmă;
• factori economici şi juridici. Principalele rate de structură ale activului sunt: � Rata activelor imobilizate (RAi):
100AT
AR i
Ai⋅= , unde: Ai = active imobilizate;
AT = active totale Remarcă • Acest indicator precizează flexibilitatea financiară a firmei în
măsura în care se evidenţiază componenţa capitalului investit. Este cunoscut că dotarea tehnică a unei firme variază în funcţie de profitul său şi de înzestrarea cu tehnică modernă.
• Dimensiunea acestui indicator este influenţată de politicile contabile ale firmei (alegerea între capitalizare şi înregistrarea unor investiţii pe costuri, sistemul de amortizare etc.).
Pentru aprofundarea analizei, rata imobilizărilor poate fi des-compusă în trei componente:
a) Rata imobilizărilor necorporale (RIN)
100AT
AR IN
IN ⋅= ; unde: • AIN = active imobilizate necorporale.
Remarcă: • Mărimea acestei rate arată ponderea unor active, precum
brevete, licenţe, mărci, fond comercial etc., în patrimoniul firmei. • Rata depinde însă şi de specificul firmei, de dimensiunea
firmei, cât şi de istoria ei.
b) Rata imobilizărilor corporale (RIC)
100AT
AR IC
IC ⋅= ; unde: • AIC = active imobilizate corporale.
206
Remarcă • Această rată arată ponderea capitalurilor fixe corporale
(terenuri, clădiri, maşini şi echipamente) în cadrul activelor firmei. • Indicatorul are valori ridicate în firmele de producţie, de
distribuţie a energiei, de transporturi feroviare etc. • Nivelul indicatorului este influenţat şi de: – politica de amortizare; – politica de investiţii; – alegerea contabilă între costul istoric şi valoarea reală de piaţă
a imobilizărilor corporale.
c) Rata imobilizărilor financiare (RIF)
100AT
AR IF
IF ⋅=
unde: • AIF = active imobilizate financiare. Remarcă: • Această rată evidenţiază dimensiunea legăturilor strategice şi
financiare pe care o anumită firmă le are cu alţi agenţi economici. � Rata imobilizărilor circulante (RAC)
100AT
AR C
AC ⋅=
unde: • AC = active circulante. Remarcă: • Această rată este influenţată de profitul firmei, de gradul de
dotare tehnică şi de nivelul tehnologiei utilizate. • Ea este o măsură a flexibilităţii financiare şi arată activele care
se pot transforma uşor în bani. Aprofundarea analizei poate fi făcută pe componentele activelor
circulante: a) Rata stocurilor (RS)
100AT
StRS ⋅= , unde St = stocuri.
Remarcă • Indicatorul are valori ridicate pentru firmele de producţie cu
ciclu lung de fabricaţie, pentru firmele de distribuţie (care au stocuri datorită specificului activităţii).
207
b) Rata creanţelor comerciale (RCC)
100AT
CR CA
CC ⋅= , unde CCA = clienţi şi conturi asimilate.
Remarcă • Indicatorul arată importanţa tipurilor de creanţe comerciale ale
firmei. • Rata este influenţată de: – specificul activităţii; – puterea de negociere a firmei cu partenerii comerciali (pentru
efectuarea plăţilor de clienţi); – managementul firmei.
c) Rata disponibilităţilor (RDP)
100AT
DR A
DP ⋅= ;unde: DA = disponibilităţi şi active asimilate.
Remarcă • Această rată se mai numeşte rată netă de asigurare cu
disponibil, reprezentând o măsură a lichidităţii interne a firmei. • Nivelul ridicat al ratei poate arăta: – o bună organizare managerială, care poate asigura firmei un
echilibru financiar; –resurse neutilizate. • Aprecierea ratei se face cu prudenţă, datorită fluctuaţiilor
rapide, dar şi posibilităţii de operare cu date eronate. • Se consideră că are valori normale dacă este cuprinsă între:
%2R%5,1 DP ≤≤ • Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante există relaţia:
100RR %AC%Ai=+
5.2.2. Analiza structurii pasivului
Elementele principale în structura pasivului bilanţier sunt: • capitalurile şi rezervele; • provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; • datorii pe termen mediu şi lung (> 1 an); • venituri în avans.
208
Analiza structurii pasivului se realizează cu o serie de rate care pot analiza:
• importanţa relativă şi evoluţia în timp a diferitelor surse de finanţare de firmă;
• politica financiară a firmei; • autonomia financiară; • gradul de îndatorare. Principalele rate de structură ale pasivului sunt: � Rata stabilităţii financiare (RSf)
100PT
KR per
Sf ⋅= , unde: Kper = capitalul permanent;
PT = pasivul total. Remarcă • Indicatorul arată importanţa relativă a surselor de finanţare pe
termen lung şi datorită faptului că ele trebuie corelate cu mărimea activelor pe termen lung, pentru că activele imobilizate şi fondul de rulment trebuie acoperite de capitalul permanent.
• Capitalul permanent reflectă toate sursele de finanţare pe termen lung, indiferent de sursa acestora (capital propriu, capital împrumutat pe termen mediu şi lung).
• O valoare scăzută a acestui indicator pune în pericol stabilitatea financiară a firmei.
� Rata autonomiei financiare reflectă ponderea capitalului
propriu în diferite elemente de pasiv, precum şi în pasivul total. 1. Rata autonomiei financiare globale (Rafg)
100PT
KR pr
afg ⋅=
unde: Kpr = capitalul propriu PT = pasivul total.
Remarcă: • Indicatorul se stabileşte cu dificultate din cauza ponderilor
diferite ale capitalurilor proprii, respectiv ale obligaţiilor pe termen scurt în totalul pasivelor de la o firmă la alta.
209
• Din experienţa practică s-a constatat: � dacă Kpr reprezintă cel puţin 2/3 din capitalul total, firma
dispune de o autonomie financiară ridicată, reprezentând garanţii aproape sigure pentru eventualii investitori;
� dacă ponderea Kpr este cuprinsă între 20% şi 50%, riscul acordării de credite este mare, dar firma poate beneficia de credite;
� dacă ponderea Kpr < 30%, firma nu mai prezintă garanţie pentru acordarea de credite.
2. Rata autonomiei financiare la termen (Raft)
100K
KR
prm
praft ⋅= sau 100
DTML
KR pr
aft ⋅=′
unde: • Kpr = capitalul propriu; • Kprm= capitalul permanent; • DTML = datorii pe termen mediu şi lung.
Remarcă: • Acest indicator, datorită folosirii capitalului permanent, aduce
un plus de precizie în aprecieri. • Valorile minimale optime pentru această rată vor fi:
Raft > 50% iar aftR′ > 100%.
• Raft are o valoare mai mare în perioadele de gestiune când se fac împrumuturi pe termen mediu şi lung pentru necesităţile firmei şi va scade pe măsura rambursării împrumuturilor, dacă nu sunt contractate noi credite de această natură.
� Rata de îndatorare (Rî) măsoară ponderea obligaţiilor în patrimoniul firmei şi se poate detalia în:
1. Rata de îndatorare globală (Rîg), ce măsoară ponderea datoriilor totale în patrimoniul firmei:
100PT
DR T
îg ⋅= sau 100K
DTR
prîg ⋅=′
unde: • DT = datorii totale, ce includ: – împrumuturile pe termen mediu şi lung; – împrumuturile pe termen scurt; – obligaţiile.
210
Remarcă • Valoarea minimă optimală trebuie să fie Rîg < 100,
semnificând o reducere a îndatorării firmei, cu consecinţe directe în creşterea autonomiei financiare.
• Dacă Rîg ≥ 66%, aceasta este considerată o valoare normală pentru firmă.
• Pentru limita superioară, acceptabilă este ca mărimea datoriilor să fie de cel mult două ori mai mare decât capitalul propriu.
2. Rata de îndatorare la termen (Rît) măsoară ponderea datoriilor pe termen mediu şi lung (DTML) în capitalul permanent (Kprm) sau în capitalul propriu (Kpr):
100K
DTMLR
prmît ⋅= sau 100
K
DTMLR
prît ⋅=′
Remarcă • Nivelul Rît ≤ 50% (50% valoarea maximă), iar îtR ′ < 100%,
ceea ce ar contribui la o garanţie a rambursării creditelor de la bănci. Posibilităţile de îndatorare ale unei firme sunt cu atât mai mari,
cu cât valoarea acestei rate este mai scăzută. • îtR ′ este inversa ratei autonomiei financiare la termen ( aftR′ ):
aftît R
1R
′=′
5.3. Echilibrul financiar. Corelaţia dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă
Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului financiar sunt: • fondul de rulment; • necesarul de fond de rulment; • trezoreria. Indicatorii pot fi determinaţi în accepţie patrimonială – pe baza
bilanţului financiar, iar în accepţiunea funcţională – pe baza bilanţului funcţional.
211
Fondul de rulment (FR) reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea activelor circulante.
În concepţia patrimonială, fondul de rulment exprimă în mărime absolută lichiditatea unei firme (pe termen scurt) şi se calculează:
FR = Kprm – Ai unde: Kprm = capitalul permanent
Ai = active imobilizate. Prin prisma surselor de finanţare, fondul de rulment patrimonial
se compune din: • fondul de rulment propriu (FRp): FRp = Kpr – Ai
unde Kpr = capitaluri proprii • fond de rulment împrumutat (FRî): FRî = DTML
unde: DTML = datorii pe termen mediu şi lung. Astfel, fondul de rulment patrimonial este format din cele două
fonduri: FR = FRp + FRî
sau mai poate fi calculat: FR = Acr – DTS
unde: Acr = active circulante DTS = datorii pe termen scurt.
Remarcă: • FR este destinat finanţării activelor circulante, datorită dife-
renţelor dintre sumele de încasat şi sumele de plătit, precum şi decalajului dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile.
• FR asigură legătura dintre cele două părţi ale bilanţului financiar, reprezentând unul dintre cei mai importanţi indicatori ai echilibrului financiar. Astfel, FR stabileşte legătura dintre lichiditate şi exigibilitate, permiţând aprecierea pe termen scurt a riscului de incapacitate de plată.
În concepţia funcţională se determină fondul de rulment funcţional sau fondul de rulment net global (FRNG) astfel:
212
� FRNG reflectă surplusul de resurse în raport cu valorile imobilizate:
FRNG = SA – AA unde: SA = surse aclice (stabile)
AA = active aciclice (stabile) Reprezentare grafică:
A P Active stabile – aciclice Resurse stabile – aciclice
FRNG poate fi: • pozitiv FRNG > 0, atunci SA > AA. În acest caz, avem un surplus de surse stabile (permanente), care
pot fi utilizate pentru finanţarea altor nevoi ale firmei; • negativ FRNG < 0, atunci SA < AA. În acest caz avem o insuficienţă de fond de rulment, iar firma va
fi nevoită să apeleze la noi credite pentru a acoperi nevoile ciclului de exploatare.
� FRNG se mai poate determina: FRNG = (NC + NT) – (RC + RT)
unde: NC = nevoi ciclice NT = nevoi de trezorerie RC = resurse ciclice RT = resurse de trezorerie
sau FRNG = (Ace + Acîe + Ds) – (DTe + DTîe + CBT) unde:
Ace = active circulante de exploatare Acîe = active circulante în afara exploatării Ds = disponibilităţi DTe = datorii de exploatare DTîe = datorii în afara exploatării CBT = credite bancare de trezorerie
Remarcă: • FRNG > 0, firma dispune de lichidităţi;
213
• FRNG < 0, fondul este sub necesarul acoperirii activelor circulante, se produce o decapitalizare, care produce perturbaţii în desfăşurarea normală a circuitului economic. Firma va trebui să apeleze la credite bancare pentru a-şi onora obligaţiile către creditori, bugetul de stat etc.
• Dacă FRNG < 0, această situaţie s-a creat datorită unor investiţii mari ale firmei, la nivelul unei perioade mai scurte (1-2 ani) , atunci putând vorbi de o situaţie favorabilă. Investiţiile realizate vor determina o creştere a imobilizărilor (active stabile) în sensul creşterii activităţii firmei (cifrei de afaceri) şi rezultatul se va vedea în majorarea resurselor stabile, iar în viitor în refacerea fondului de rulment.
Nevoia de fond de rulment (NFR) exprimă volumul fondului de rulment prevăzut (din surse proprii sau atrase) să asigure activele circulante (stocuri, creanţe, alte active), determinate pe baza unor viteze de rotaţie normale la scară naţională şi comparabile cu uzanţele internaţionale.
• Pe baza bilanţului patrimonial se determină astfel: � NFR = (Ac – Ds) – (DTs – CBs) = Ac – Ds – OTs
unde: NFR = nevoia de fond de rulment; Ac = active circulante; Ds = disponibilităţi; DTs = datorii pe termen scurt; CBs = credite bancare pe termen scurt; OTs = obligaţii pe termen scurt. � NFR = ST + CR – OTs
unde: CR – creanţe; ST – stocuri.
• Pe baza bilanţului funcţional, nevoia de fond de rulment caracterizează ciclul de exploatare şi se poate determina:
� NFR = AC – RC unde:
AC = active ciclice RC = resurse ciclice
şi se poate împărţi în două categorii distincte:
214
1) nevoia de fond de rulment pentru exploatare (NFRE): NFRE = ACe – RCe = (ST + CR) – OTs
unde: ACe = active ciclice din exploatare RCe = resurse ciclice din exploatare 2) nevoia de fond de rulment în afara exploatării (NFRîe):
NFREîe = ACîe – RCîe = (ST + CR) – OTs unde:
ACîe = active ciclice din afara exploatării RCîe = resurse ciclice din afara exploatării. În practică se întâlnesc două situaţii: • NFR > 0, situaţia este normală numai dacă se datorează unor
investiţii susţinute pentru finanţarea ciclului de exploatare. În caz contrar, NFR reflectă un decalaj nefavorabil între lichiditatea
stocurilor, creanţelor şi exigibilitatea datoriilor de exploatare. • NFR < 0, resursele exced necesarul. Firma are un surplus de
resurse temporare în comparaţie cu nevoile temporare, iar situaţia este considerată favorabilă doar dacă a rezultat din accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante şi angajarea unor credite cu scadenţe mai îndepărtate.
Exemplu: Firma cu profil de distribuţie cu amănuntul (hipermarketurile), unde creanţele sunt zero (plata se realizează cu numerar, stocurile reduse, viteza lor de rotaţie foarte mare) şi există obligaţii foarte mari (furnizorii acceptă condiţii contractuale drastice pentru că au asigurată desfacerea pentru cantităţi mari, au garantate încasarea şi rotaţia rapidă a mărfurilor).
În caz contrar, situaţia este nefavorabilă, pentru că se datorează unor întreruperi temporare în aprovizionare şi reînnoirea stocurilor sau în activitatea productivă.
Remarcă Factorul managerial în dimensionarea normală a nevoii fondului de
rulment trebuie să ţină seama de principalii factori care o influenţează: • natura activităţii; • durata ciclului de fabricaţie; • viteza de rotaţie a stocurilor şi creanţelor; • nivelul de activitate etc.
215
Trezoreria netă (disponibilul bănesc) exprimă corelaţia dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia financiară a firmei pe termen scurt, mediu şi lung.
• Pe baza bilanţului patrimonial, trezoreria netă (TN) se calculează:
TN = FR – NFR • Pe baza bilanţului funcţional, se va calcula: TN = FRNG – NFR sau TN = TA – TP
unde: FRNG = fondul de rulment net global; NFR = nevoia de fond de rulment; TA = trezoreria de activ, respectiv soldurile debitoare ale
conturilor de disponibilităţi şi plasamente; TP = trezoreria de pasiv, respectiv soldurile creditoare ale
conturilor de credite pe termen scurt. Trezoreria netă poate fi: 1. TN > 0, atunci FR > NFR, caz în care din activitatea firmei se
degajă un surplus monetar. Dacă această situaţie se menţine mai multe exerciţii financiare
succesive, înseamnă că firma are o rentabilitate economică mare şi are posibilitatea plasării rentabile a disponibilităţilor băneşti pentru a-şi întări poziţia pe piaţă.
2. Dacă nevoia de fond de rulment se menţine constantă, atunci trezoreria netă pozitivă este echivalentul profitului net (Pnet) din care s-au scăzut dividendele (Dd) plătite în cursul perioadei respective, la care se adaugă amortizarea (A).
NFR = constantă = TN = Pnet – Dd + A. 3. TN < 0, reflectă un deficit (dezechilibru) financiar la sfârşitul
anului, iar firma va apela la un credit de trezorerie (înseamnă că în calculul NFR nu s-au luat în considerare creditele pe termen scurt).
Dacă NFR = constantă, atunci TN < 0 este efectul înregistrării de pierderi.
Dacă TN < 0, dar firma înregistrează o creştere a NFR (firma produce lucrări, produse, servicii rentabile şi are pieţe de aprovizionare şi desfacere), atunci există un decalaj între termenul
216
mediu de transformare a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi şi durata medie de onorare a obligaţiilor pe termen scurt.
5.3.1. Analiza echilibrului financiar funcţional pe baza ratelor
Se recomandă folosirea următoarelor rate: � Durata de rotaţie a necesarului de fond de rulment din exploatare:
TCA
NFREDR NFR ⋅=
unde: CA = cifra de afaceri; T = timpul.
� Rata marjei de securitate (RMS):
TCA
FRNGRMS ⋅= .
Observaţie: RMS se apreciază că este cuprinsă între 30 şi 90 zile, în funcţie
de domeniul de activitate. � Rata de finanţare a necesarului de fond de rulment (FRNFR):
100NFR
FRNGRFNFR ⋅= cu condiţia ca FRNG; NFR > 0.
Remarcă
NFRRF măsoară proporţia în care NFR este acoperit prin surse
permanente; Dacă NFRRF > 100, atunci:
– se creează o trezorerie netă pozitivă; – NFR este integral asigurat prin capitalul permanent; Dacă NFRRF < 100, atunci:
– trezoreria netă este negativă; – NFR este finanţat parţial pe seama creditelor de trezorerie. Dacă NFRRF = 100 (caz teoretic)
– trezoreria este nulă; – NFR este finanţat integral pe seama fondului de rulment.
217
� Rata de acoperire a riscului (RACR):
AP
DTML
CF
DTMLRA
netCR
+==
unde: DTML = datorii pe termen mediu şi lung CF = cash-flow-ul Pnet = profit net A = amortizarea
Remarcă
CRRA măsoară capacitatea firmei de a rambursa creditele pe
seama fluxului de numerar (sau de casă) rezultat într-o perioadă de gestiune; prin această rată se determină numărul anilor în care creditele pot fi rambursate pe seama fluxului de numerar. Situaţia este favorabilă dacă nivelul este mai mic decât numărul anilor în care s-a prevăzut rambursarea în totalitate a creditelor existente.
� Rata capacităţii de rambursare a creditului (Rrc):
CF
rR ar
rc∑
=
unde: ∑rar = suma ratelor anuale de rambursare CF = cash-flow-ul.
Remarcă
rcR măsoară capacitatea de a achita obligaţiile anuale ale
creditorilor pe seama fluxului de numerar degajat. Dacă rcR > 1, rezultă că există surse necesare rambursării ratelor
scadente ale creditului. Dacă rcR < 1, rezultă că fluxul de numerar acoperă integral ratele
scadente şi rezultă şi un disponibil. Dacă rcR = 1 (caz teoretic), profitul net şi amortizarea acoperă
integral ratele scadente.
218
5.4. Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii
Evoluţia corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii este importantă, pentru că ea influenţează capacitatea de plată a firmei.
Creanţele reprezintă angajamente contractate de anumiţi clienţi ai firmei, ale căror termene de plată au o scadenţă ulterioară livrării mărfii, precum şi de debitorii firmei, în calitate de beneficiari ai unor împrumuturi pe care le vor rambursa ulterior, împreună cu dobânda aferentă.
Obligaţiile sau datoriile nefinanciare pe termen scurt reprezintă surse de finanţare atrase pe o durată mai mică de un an, excluzând creditele bancare.
Obligaţiile sub aspect contabil conţin datorii către furnizori, personal, stat, acţionari, avansuri de la clienţi etc.
Evoluţia creanţelor şi obligaţiilor influenţează fluxul de numerar al firmei:
– sub aspectul sumelor; – sub aspectul termenilor de încasare şi de plată. Analiza corelaţiei dintre creanţe şi obligaţii se poate face cu
următorii indicatori: � Durata de imobilizare a creanţelor (Dcr):
360R
SD
d
dcr
cr ⋅= sau TR
SD
d
dcr
cr ⋅= sau TCA
SD
dcr
cr ⋅=
unde:
dcrS – soldul mediu debitor al conturilor de creanţe Rd – rulajul debitor al conturilor de creanţe T – timpul (sau 360 zile) CA – cifra de afaceri.
Observaţie: În practica economică, pentru că bilanţul nu furnizează date asupra
rulajului debitor al conturilor de creanţe se foloseşte cifra de afaceri. � Durata de folosire a surselor atrase (Dfa):
360R
SD
c
ob
fa ⋅= sau 360CA
SD
ob
fa ⋅=
unde:
219
obS = soldul mediu al conturilor de obligaţii Rc = rulajul creditor al conturilor de obligaţii.
Remarcă:
Dacă dcrS = obS şi Dcr = Dfa, atunci din punct de vedere teoretic creanţele şi obligaţiile se compensează reciproc.
Dacă dcrS > obS şi Dcr = Dfa, atunci fluxul de disponibilităţi este influenţat pozitiv, iar pentru acelaşi interval de timp încasările vor fi superioare plăţilor.
Dacă dcrS < obS şi Dcr = Dfa, atunci fluxul de disponibilităţi este influenţat negativ, iar pentru acelaşi interval de timp plăţile devansează încasările.
Exemplu: Analizăm evoluţia creanţelor şi obligaţiilor în raport cu cifra de afaceri, pentru a analiza raportul dintre imobilizarea capitalului firmei şi folosirea surselor atrase (conform tabelului 5.5.1.)
Tabelul 5.5.1.
- mil. lei -
Nr. crt.
Indicatori AN N-2
DINA-MICĂ N-2/N-2
AN N-1
DINA-MICĂ %
N-1/N-2
AN N DINA-MICĂ %
N/N-1
1. Cifra de afaceri 8.250 100 8.510 103,2 9.050 106,5 2. Creanţe 500 100 600 120 900 150 3. Obligaţii 2.100 100 2.200 104,8 2.900 131,8 C. Raport:
creanţe/obligaţii 0,24 0,27 0,31
În perioada celor trei ani analizaţi, dinamica creanţelor şi obli-
gaţiilor este superioară dinamicii cifrei de afaceri, ceea ce creează o situaţie nefavorabilă firmei, influenţând nefavorabil fluxul de dispo-nibilităţi.
Raportul creanţe/obligaţii este crescător, dar subunitar, indicând o creştere a gradului de imobilizare a capitalului firmei, care diminuează parţial influenţa negativă anterioară.
În cazul dat, situaţia se prezintă astfel:
220
Nr. crt.
Indicatori N-2 N-1 N
1. Durata de imobilizare a creanţelor – Dcr
21,8 25,4 35,8
2. Durata de folosire a surselor atrase – Dfa
91,6 93,1 115,4
Din evoluţia creanţelor se observă că imobilizarea fondului de rulment este suplinită de sursele atrase suplimentar.
Creanţele şi obligaţiile trebuie să fie analizate şi în raport de gradul de vechime, iar intervalele de utilizare sunt diferite. În ţara noastră, datorită situaţiei specifice perioadei prin care trece economia, s-au folosit intervalele următoare: până la 90 zile, între 90 zile şi un an, peste un an. Astfel, situaţia firmei prezentate în anul N s-ar prezenta astfel:
Creanţe Obligaţii Nr. crt.
Perioada mil. lei Structura
% mil. lei Structura
% 1. Până la 90 zile 500 56 2.100 72 2. Între 90 zile şi 1 an 300 33 600 21 3. Peste 1 an 100 11 200 7 TOTAL 900 100 2.900 100
Din tabel se observă ponderea mare a creanţelor şi obligaţiilor cu o vechime de până la 90 zile, ceea ce asigură o frecvenţă corespunzătoare încasărilor şi plăţilor. Dar încasările şi plăţile până la 90 zile constituie una din cauzele importante ale blocajului financiar.
5.5. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii
Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
Putem avea: • lichiditatea externă – atunci când este analizată o firmă; se
referă la posibilitatea investitorului de a-şi transforma în bani plasamentul în acţiuni la firma respectivă;
221
• lichiditatea internă reprezintă abilitatea unei firme de a-şi plăti la termenele prevăzute obligaţiile de plată asumate pe seama activelor curente. Datorită faptului că activele circulante conţin: stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti, inclusiv investiţii financiare pe termen scurt, analiza lichidităţii unei firme se poate face cu ajutorul a trei rate de lichiditate:
1. Rata lichidităţii generale (RLG):
c
crLG DT
AR =
unde: Acr – activele circulante curente DTc – datorii curente (pe termen scurt)
Remarcă Activele curente se stabilesc scăzând din activele circulante
stocurile nevalorificabile şi creanţele incerte. Datoriile curente cuprind datoriile pe termen scurt (până la un an),
adică: – datorii către furnizori; – credite bancare pe termen scurt; – ratele la creditele pe termen mediu şi lung scadente în perioada
analizată; – impozitele şi taxele de plătit; – cheltuielile cu personalul etc. Potrivit uzanţelor internaţionale, nivelul acestei rate trebuie să
fie în jurul cifrei 2 (respectiv 200%).
2. Rata lichidităţii curente (intermediare) - RLC:
c
tcrLc DT
SAR
−=
unde: Acr = activele circulante curente St = stocuri DTc = datorii curente.
Remarcă • dintre elementele activelor circulante, stocurile sunt cel mai
puţin lichide; • în literatura de specialitate această rată se mai numeşte rata
lichidităţii imediate, având în vedere circulaţia titlurilor de credite (cambia, biletul la ordin).
222
• Valoarea acestei rate se consideră normală, potrivit uzanţelor internaţionale, dacă este cuprinsă între 0,8-1, respectiv 80%-100%.
Dacă nivelul este mai mic de 0,5 (sau 50%), rezultă că există probleme de onorare a plăţilor scadente.
3. Rata lichidităţii la vedere (RLV) reprezintă capacitatea de plată a unei firme – capacitatea de a-şi onora datoriile exigibile, pe baza disponibilităţilor băneşti (inclusiv a titlurilor de valoare):
c
bpLV DT
DR =
unde: Dpb = disponibilităţi băneşti şi plasamente (pe termen scurt); DTc = datorii curente.
Remarcă: • Nivelul acestei rate se consideră ca fiind normal dacă este
cuprins între 0,2 şi 0,3. • Această rată mai este cunoscută şi sub denumirea de rată a
solvabilităţii imediate. • Dacă rata respectivă are un nivel ridicat, ea poate indica o sol-
vabilitate mare, care se poate datora uneori unei utilizări precare a resurselor disponibile, iar restul activelor circulante să aibă un grad redus de lichiditate.
• Dacă rata are un nivel redus al lichidităţii, arată o situaţie care se poate compara cu menţinerea unui echilibru financiar.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă. Se mai utilizează noţiunea de bonitate, care exprimă o stare financiară legată de capacitatea firmei de a-şi achita datoriile la diverse termene.
Capacitatea de plată, numită şi solvabilitate imediată, arată capacitatea mijloacelor băneşti la un moment dat sau pentru o perioa-dă scurtă de timp (30 zile este perioada obişnuită) de a acoperi obli-gaţiile scadente pentru acelaşi interval de timp.
Analiza solvabilităţii patrimoniale se face cu ajutorul următoarelor rate: 1. Rata solvabilităţii patrimoniale (RSP), numită şi autonomie
financiară, se determină:
T
prSP K
KR =
223
unde: Kpr = capitalul propriu; KT = capitalul total; KT = Kpr + CBT, rezultat prin însumarea
capitalului propriu şi creditele bancare totale.
Remarcă: • Băncile utilizează uneori în studiile de analiză a bonităţii unui
client această rată, care trebuie să aibă o valoare minimă între 0,3-0,5, iar peste 0,5 este considerată o situaţie normală pentru ca firma să poată primi un credit.
2. Rata solvabilităţii generale (RSG) arată gradul în care o firmă poate face faţă datoriilor:
T
TSG D
AR =
unde: AT = activul total; DT = datorii totale.
Remarcă Această rată măsoară securitatea de care se bucură firma faţă de
bancă şi creditori. Se consideră o situaţie normală aceea în care activele totale sunt
de două ori mai mari decât datoriile totale. Exemplu: Utilizăm bilanţul unei firme pentru a analiza
solvabilitatea firmei (tabel 5.5.2.): Tabelul 5.5.2.
- mil. lei -
Nr. crt.
Specificaţia AN N-1 AN N
1. Active imobilizate 11.000 10.200 2. Active circulante, din care: 6.200 9.800
stocuri 2.300 5.300 creanţe 1.800 3.100 disponibilităţi 2.100 1.400
TOTAL ACTIV 17.200 20.000
3. Capital propriu 10.800 11.500 4. Creditori 4.300 5.900 5. Împrumuturi pe termen scurt 300 900 6. Împrumuturi pe termen lung 1.800 1.700
TOTAL PASIV 17.200 20.000
224
Calculul solvabilităţii firmei:
Nr. crt.
Specificaţia Simbol AN N-1 AN N
1. Rata solvabilităţii generale
T
TSG D
AR =
7,2
400.6
200.17= 4,2
500.8
000.20=
2. Rata solvabilităţii patrimoniale
Tpr
prSP CBK
KR
+=
84,0
900.12
800.10= 82,0
100.14
500.11=
Din analiza solvabilităţii reiese: • RSG > 2, firma are capacitatea de a-şi onora obligaţiile băneşti
imediate şi îndepărtate. • RSP > 0,5, firma este într-o situaţie normală, prezentând
bonitatea necesară pentru a primi un credit.
5.6. Analiza echilibrului economico-financiar
Echilibrul economico-financiar se realizează atunci când mijloacele consumate se recuperează integral.
Dacă firma menţine echilibrul financiar, desfăşoară o activitate generatoare de profit realizând obiectivul ei major, înseamnă că menţine un echilibru între venituri şi cheltuieli.
Echilibrul financiar al unei firme este asigurat de un ansamblu de corelaţii ce se formează în procesul de rotaţie a capitalului.
Principalele rate financiare utilizate în acest studiu sunt: 1. Ratele de îndatorare Dintre acestea putem aminti:
a) Rata de îndatorare a capitalului propriu ( )prKRÎ
( ) pr
tl
prK K
D
K propriu Capital
lung termen pe datorii TotalRÎ
pr==
b) Rata globală de îndatorare ( )GRÎ
T
TG A
D
otalet Active
otalet datoriiRÎ ==
225
Remarcă • Proporţia ridicată a datoriilor purtătoare de dobândă comparate
cu capitalurile proprii arată un rezultat mai volatil, din care reiese că firma nu îşi poate onora obligaţiile scadente.
• Cu cât rata de îndatorare este mai mare, cu atât riscul financiar creşte.
2. Rate bazate pe disponibilităţile băneşti (cash-flow)
Dintre acestea amintim: a) Rata de acoperire a dobânzii (RAdb):
d
iddb CH
PRA =
unde: Pid = profitul înainte de scăderea impozitului pe profit şi a
dobânzilor; CHd = cheltuielile cu dobânzile.
Observaţii
• RAdb < 1, riscul financiar este foarte mare pentru că firma nu reuşeşte să aibă un profit de exploatare cu care să acopere cheltuielile cu dobânzile.
• RAdb > 4, riscul este apreciat de bancă ca un risc financiar redus. b) Rata de acoperire a cheltuielilor financiare fixe ( )CHfRA :
Pid + Plăţi pentru leasing RACHf = CHd + Plăţi pentru leasing
unde: Pid = profitul înainte de scăderea impozitului pe profit şi a
dobânzilor CHd = cheltuielile cu dobânzile.
Remarcă • Cu cât este mai mare fluxul de lichidităţi faţă de cheltuielile
financiare cu dobânzile, cu atât mai redus este riscul financiar.
226
3. Alte rate ale echilibrului economico-financiar a) Rata autonomiei financiare (Raf):
100K
KR
prm
praf ⋅=
unde: Kpr = capital propriu; Kprm = capital permanent. b) Rata de finanţare a stocurilor (Rfs):
100S
FRR
tfs ⋅=
unde: FR = fondul de rulment; St = stocuri.
Remarcă Această rată reflectă partea din FR care acoperă elementul cu
ponderea cea mai mare în activele circulante. Analiza ei presupune o corelare cu viteza de rotaţie a stocurilor la nivel de firmă, cu viteza de rotaţie pe ramură şi uzanţele internaţionale, deoarece firma trebuie să fie competitivă atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional.
c) Rata de autofinanţare a activelor (Raa):
100A
KR
T
praa ⋅=
unde Kpr = capital propriu; AT = active totale (active imobilizate şi active circulante).
d) Rata de finanţare a imobilizărilor prin capital propriu (Rfi):
100A
KR
i
prfi ⋅=
unde: Ai = active imobilizate.
227
Observaţii: • Rfi arată cum este divizat Kpr în acoperirea activelor
imobilizate şi a activelor circulante. • Analiza este utilă pentru a preveni decapitalizarea firmelor.
Exemplu: Continuăm analiza echilibrului economico-financiar pe baza bilanţului prezentat în tabelul 5.5.2.:
Tabelul 5.5.2. - mil. lei -
Perioadă Nr. crt.
Indicatori Simbol N – 1 N
1. Rata autonomiei financiare îpr
pr
af KK
KR
+=
86,0600.12
800.10= 87,0
200.13
500.11=
2. Rata de finanţare a stocurilor FR = Kprm – Ai
tfs S
FRR =
7,0
300.2
600.1= 6,0
300.5
000.3=
3. Rata de autofinanţare a activelor
T
praa A
KR =
63,0
200.17
800.10= 57,0
000.20
500.11=
4. Rata globală de îndatorare T
TÎG A
DR =
37,0
200.17
400.6= 43,0
000.20
500.8=
Ratele analizate arată o funcţionare corespunzătoare a firmei la
sfârşitul perioadei analizate.
5.7. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficienţă care reflectă schimbările intervenite în activitatea firmei (mai ales în activitatea de exploatare).
Ea arată în ce măsură intrarea repetată a activelor circulante în ciclul economic contribuie la realizarea cifrei de afaceri a firmei.
Volumul acţiunilor circulante depinde de doi factori: • cifra de afaceri; • viteza de rotaţie a activelor circulante.
228
Observaţie: Cu cât activele circulante vor parcurge mai repede stadiile
succesive ale rotaţiei capitalului, cu atât viteza de rotaţie va fi mai mare, iar necesarul de fond de rulment va fi mai mic pentru un anumit volum al producţiei sau al cifrei de afaceri.
Viteza de rotaţie a activelor circulante poate fi exprimată ca:
a) numărul de rotaţii (n):
AC
CAn =
unde: AC = soldul mediu al activelor circulante;
b) durata în zile (Dz):
TCA
ACD z ⋅= sau 360
CA
ACD z ⋅=
unde: T = numărul de zile al perioadei analizate.
5.7.1. Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante
Analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante se realizează pe baza modelului ca durată în zile:
TCA
ACDz ⋅= .
Sistemul factorial va fi:
CA
zD∆
zD∆ ( )1ACzD∆
ACzD∆ ----------
( )nACzD∆
229
Modificarea absolută a duratei în zile a unei rotaţii:
TCA
ACT
CA
ACDDD
0
0
1
1
zzz 01⋅−⋅=−=∆
din care datorită: 1) Influenţei modificării cifrei de afaceri:
TCA
ACT
CA
ACD
0
0
1
0CA
z ⋅−⋅=∆
2) Influenţei modificării soldului mediu al activelor circulante:
TCA
ACT
CA
ACD
1
0
1
1CA
z ⋅−⋅=∆
din care datorită:
2.1) Influenţei modificării stocurilor medii (St):
( )T
CA
ST
CA
SD
1
t
1
tSCA
z01t ⋅−⋅=∆
2.2) Influenţei modificării soldului mediu al creanţelor (Cr):
( )T
CA
CT
CA
CD
1
r
1
rCCA
z01r ⋅−⋅=∆
Exemplu: Folosind date convenţionale, considerăm că avem următoarea situaţie la finele exerciţiului financiar curent al unei firme:
Nr. crt.
Indicatori Programat Realizat Dinamica %
1. Cifra de afaceri (CA) 10.500 11.200 106,67
2. Active circulante (sold mediu)
din care:
7.100 9.600 135,21
Stocuri (St) 4.200 5.800 138,1
Creanţe (Cr) 2.900 3.800 131,0
3. Numărul de rotaţii (n) 1,48 1,17 79,05
4. Durata în zile a unei rotaţii
(Dz)
243,43 308,57 126,76
230
Metodologia de analiză factorială Urmărim modificarea absolută a duratei în zile a unei rotaţii:
6643,24357,308DDD01 zzz ≅−=−=∆ zile
din care datorită: 1) Modificării cifrei de afaceri:
=⋅−⋅=⋅−⋅=∆ 360500.10
100.7360
200.11
100.7T
CA
ACT
CA
ACD
0
0
1
0CA
z
= 228,21 – 243,43 = –15,22 zile 2) Modificării soldului mediu al activelor circulante:
=⋅−⋅=⋅−⋅=∆ 360200.11
100.7360
200.11
600.9T
CA
ACT
CA
ACD
1
0
1
1CA
z
= 308,57 – 228,21 = +80,36 zile
din care datorită: 2.1) Modificării stocurilor medii:
( ) =⋅−⋅=⋅−⋅=∆ 360
200.11
200.4360
200.11
800.5T
CA
ST
CA
SD
1
t
1
tSCA
z01t
= 186,43 – 135 = +51,43 zile 2.2) Modificării soldului mediu al creanţelor:
( ) =⋅−⋅=⋅−⋅=∆ 360
200.11
900.2360
200.11
800.3T
CA
CT
CA
CD
1
r
1
rCCA
z01r
= 122,14 – 93,21 = +28,93 zile
Verificarea relaţiilor:
I. 36,8022,1514,65DDD AC
z
CA
zZ +−=⇒∆+∆=∆
65,14 = 65,14
II. ( ) ( ) ⇒∆+∆=∆ rt CAC
z
SAC
z
AC
z DDD
80,36 = 51,43 + 28,93 ⇒ 80,36 = 80,36
Stabilirea contribuţiei fiecărui factor:
I. 100D
D100
D
D100
Z
AC
z
Z
CA
z ⋅∆
∆+⋅
∆
∆=
231
10014,65
36,80100
14,65
22,15100 ⋅+⋅
−=
100 = -23% + 123%
II.
( ) ( )⇒⋅
∆
∆+⋅
∆
∆= 100
D
D100
D
D100
AC
z
CAC
z
AC
z
SAC
zrt
100 = 64% + 36%
Interpretare Se constată o încetinire a vitezei de rotaţie a activelor circulante
cu 65,14 zile datorată în totalitate creşterii soldului mediu al activelor circulante într-un ritm superior celui al cifrei de afaceri
(135,21 > 106,67). Consecinţa încetinirii vitezei de rotaţie este o imobilizare de active circulante de 2027 mil. lei. Imobilizarea de
active circulante o calculăm astfel:
( ) ( ) =⋅−=T
CADDIE 1zz 01
( ) 207.2360
200.1143,24357,308 =⋅−= mil. lei
Efectul direct al modificării vitezei de rotaţie a activelor circulante poate fi:
• eliberare de capital în cazul accelerării vitezei; • imobilizare de capital în cazul încetinirii vitezei.
Relaţia ce se poate folosi este:
( )T
CADDE 1zz 01⋅−=
Principalele efecte indirecte determinate de modificarea vitezei
de rotaţie a activelor circulante se pot calcula: 1) Modificarea cheltuielilor financiare cu dobânzile:
( )( )
2
001
zz
b100
rdKT
CADD
DE01
⋅⋅⋅−=
unde: rd = rata medie a dobânzii;
K = cota de participare a creditelor la acoperirea activelor circulante.
232
Dacă presupunem:
0rd = 40%
0K = 50%.
Atunci:
( )( )
000.10
4050360
200.1143,24357,308
DE b
⋅⋅⋅−= =405,3 mil lei.
2) Modificarea rezultatului financiar:
( )( )
3,405100
rdKT
CADD
PE2
001
zz
rf
01
−=⋅⋅⋅−
−= mil lei
Notă: Cu aceeaşi sumă se vor modifica şi rezultatul curent şi rezultatul brut al exerciţiului.
2) Modificarea profitului net:
( )( )
−∗
⋅⋅⋅−=
100
Cip1
100
rdKT
CADD
PE2
001
zz
rn
01
unde Cip = cota de impozit pe profit (o considerăm 25%).
Atunci:
( ) 98,303100
2513,405PE rn −=
−−= mil. lei.
Astfel vedem celelalte efecte ale încetinirii vitezei de rotaţie a activelor circulante:
– cheltuieli suplimentare cu dobânzile de 405,3 mil. lei;
– diminuarea profitului brut cu 405,3 mil. lei; – diminuarea profitului net cu 303,98 mil. lei.
Analizând influenţele factorilor, se constată:
• creşterea CA cu 6,67%, care, în condiţiile menţinerii constante
a AC , determină accelerarea vitezei de rotaţie cu 15,22 zile; • însă soldul mediu al activelor circulante a crescut cu 35,21%,
ceea ce a încetinit viteza de rotaţie cu 80,36 zile.
233
Dacă analizăm şi cei doi factori ai AC , observăm că încetinirea s-a datorat în proporţie de 64% creşterii valorii stocurilor, care a avut
cea mai mare creştere în cadrul activelor circulante, nefiind justificat (ISt > ICA), şi în proporţie de 36% creşterii creanţelor, care nu sunt justificate de creşterea valorii vânzărilor (ICr > ICA).
Rezultă că, pentru accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, trebuie redus soldul mediu al stocurilor, al creanţelor, iar la
nivelul celorlalte active circulante reducerea lor până la limita la care nu vor afecta buna desfăşurare a activităţii.
Aprofundarea analizei vitezei de rotaţie a activelor circulante se poate face pe elemente componente astfel:
1. Rotaţia stocurilor Stocul unei firme necesită timp pentru a fi transformat în crean-
ţe, apoi în lichidităţi. Astfel, putem calcula perioada de rotaţie a
stocurilor (Prst): T Prst =
Rotaţia stocurilor unde:
Stocuri Rotaţia stocurilor = . Costul vânzărilor
Remarcă: • Dacă Prst este în scădere, rezultă un semnal favorabil, dar care
se va analiza în funcţie de nivelurile ratei din ramură. • Dacă Prst are o valoare mare faţă de media ramurii, rezultă: – blocarea capitalului, cu dificultăţi în achitarea obligaţiilor;
– existenţa unor stocuri cu mişcare lentă (stocuri demodate). • Dacă nivelul Prst se situează mult sub media ramurii, pot să existe
stocuri inadecvate, ce pot afecta livrările către clienţi şi, implicit, vânzarea.
2. Rotaţia creanţelor Creanţele privite din punct de vedere al uşurinţei de a fi
transformate în lichidităţi se pot analiza cu:
• numărul de rotaţii în cadrul unei perioade (de obicei, un an) sau numărul de zile al perioadei în care se încasează în medie creanţele firmei.
234
Cifră de afaceri Nrt = =
Creanţe medii rC
CA
unde: • CA = cifra de afaceri.
• Creanţe medii ( )rC = media aritmetică a valorii acestora între
începutul şi sfârşitul anului. • Nrt = numărul de rotaţii (de regulă, un an) ale creanţelor.
Observaţii: Cu cât Nrt este mai mare, cu atât perioada de încasare este mai
scurtă. Astfel, se recuperează mai rapid sumele necesare achitării obligaţiilor existente.
• Durata de recuperare a creanţelor (Drc) exprimată în zile: T drC =
Rotaţia stocurilor rtN
T= sau 360
C
CD
CA
t
tc ⋅=
unde: • T – nr. de zile al perioadei (360 zile pentru un an; 180 zile
pentru un an; se consideră normală o durată de 30 zile). Observaţii: • Drc nu ar trebui să fie mult diferită de valoarea medie a ramurii: – dacă este mult peste media ramurii, indică perioade foarte
lungi de plată ale clienţilor şi astfel se majorează capitalul blocat în
creanţe, ceea ce poate genera apariţia plăţilor restante, întârzieri în achitarea obligaţiilor curente;
– dacă este mult sub media ramurii, arată termene foarte strânse de plată între partenerii comerciali, putând afecta cifra de afaceri, mai ales în
cazul când competitorii acordă clienţilor termene mai bune de achitare. 3. Corelaţia stocurilor şi creanţelor cu perioada de achitare a
obligaţiilor Relaţiile între firme, clienţi, furnizori şi bănci se desfăşoară prin
acordarea unor termene pentru plata creditelor acordate. Obligaţiile firmelor legate de împrumuturile pe termen scurt, mediu
şi lung cu dobânzile aferente, furnizori şi conturi asimilate, clienţi,
creditori şi alte datorii se calculează în funcţie de cifra de afaceri.
235
Folosim pentru această analiză următorii indicatori: • Rata de rotaţie a obligaţiilor (Rob), exprimată ca număr de
rotaţii într-o perioadă de timp T:
Tob
D
CAR =
unde: CA = cifra de afaceri;
TD = media datoriilor totale.
• Durata unei rotaţii (Dr):
360CA
D
R
TD
T
ob
r ⋅==
Observaţii: • Această rată indică intervalul mediu în care firma are datorii în
raport cu CA. • Se consideră o durată normală de până la 60 zile o rotaţie.
Remarcă • Accelerarea vitezei de rotaţie a activelor circulante este foarte
importantă pentru firmă şi se realizează pe căi multiple, acestea fiind
proprii fiecărui stadiu al rotaţiei capitalului investit. • Principalele căi sunt următoarele:
În stadiul aprovizionării: • asigurarea producţiei prin ritmicitatea aprovizionării cu
materiale pe baza unor contracte de aprovizionare încheiate la timp, în care să se prevadă termene precise de primire a materialelor pe baza
dimensionării optime a stocurilor de materiale; • aprovizionarea cu materiale trebuie să se facă de la sursele cele mai
apropiate şi să se folosească mijloacele de transport cele mai economice; • reducerea la maxim a pierderilor de materiale prin: – modernizarea operaţiilor de încărcare-descărcare, pe parcursul
atât al transportului, cât şi al depozitării; – mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor de manipulare, dar
şi ridicarea calificării personalului aferent;
236
În stadiul producţiei: – reducerea duratei ciclului de producţie; – diminuarea consumurilor specifice de materiale prin moder-
nizarea tehnologiilor de fabricaţie; – îmbunătăţirea calităţii produselor prin reproiectarea şi asimila-
rea de noi produse, cu consumuri reduse şi performanţe superioare; – utilizarea integrală a capacităţilor de producţie; – folosirea completă a timpului de muncă prin ridicarea cali-
ficării personalului; – organizarea raţională a transportului intern şi a aprovizionării
locurilor de muncă. În stadiul vânzării: – creşterea ritmului vânzărilor prin încheierea de contracte
ferme, cu respectarea disciplinei contractuale; – reducerea timpului de manipulare a loturilor livrabile prin
mecanizarea transporturilor între secţiile de producţie şi magazinele de produse finite;
– accelerarea încasărilor din vânzări prin alegerea celor mai moderne şi rapide forme de decontare cu clienţii etc.
5.8. Analiza fluxurilor de trezorerie (cash-flow)
Analiza economico-financiară foloseşte două modalităţi:
• analiza de stoc - analiză statică la un moment dat; • analiza de flux - analiză dinamică, ce urmăreşte fenomenul
într-un şir de momente. Fluxurile de trezorerie reprezintă ansamblul intrărilor şi ieşirilor
de lichidităţi sau de echivalente de lichidităţi.
Prin lichidităţi se înţeleg fonduri disponibile şi depozite la vedere.
Echivalentele de lichidităţi reprezintă plasamente pe termen scurt, foarte lichide, convertibile cu uşurinţă în lichidităţi, a căror valoare nu riscă să se schimbe în mod semnificativ.
Analiza fluxurilor de lichidităţi permite managerului firmei şi partenerilor externi de afaceri (bancă, investitori) să urmărească dacă
circuitul bani-marfă-bani se desfăşoară normal. Astfel se poate constata că firma are posibilitatea, în relaţiile cu partenerii, să-şi achite
237
obligaţiile băneşti contractate, poziţia strategică a firmei cu produsele sale, cu pieţele sale, constituind în acelaşi timp un suport real pentru previzionarea trezoreriei (disponibilităţilor băneşti).
Metoda fluxului de disponibilităţi (cash-flow) în practica financiară se aplică atât pentru situaţia curentă, cât şi pentru strategia
firmei. Mişcările de numerar se grupează pe 3 activităţi directe: A. Activităţi de exploatare (operaţional), în care metoda
cash-flow trebuie să reflecte efectele tranzacţiilor care au determinat profitul sau pierderea şi modificarea fondului de rulment (plusuri sau minusuri).
B. Activitatea de investiţii va reflecta prin metoda cash-flow încasările, plăţile pentru achiziţionarea sau vânzarea de mijloace fixe, respectiv variaţia activelor imobilizate.
C. Activităţile de finanţare vor reflecta variaţiile datoriilor şi ale capitalului propriu.
Remarcă: • Analiza lichidităţilor în cadrul acestor activităţi va reflecta:
– corelaţia profitului (pierderi) cu numerarul; – capacitatea firmei de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; – evaluarea fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare
(cash-flow strategic).
A. Fluxurile de trezorerie din exploatare Fluxul de numerar din exploatare ne arată modul de funcţionare
a firmei, fiind un indicator al performanţelor ei financiare. El este concentrat pe finanţare şi astfel este folosit pentru evaluarea şi
previzionarea lichidităţii pe termen scurt. Fundamentarea acestui flux de numerar se face cu două metode:
1. Metoda directă Metoda directă înregistrează toate intrările şi ieşirile de numerar
referitoare la exploatare. Astfel, ea:
• dimensionează fluxurile în ambele sensuri (intrări şi ieşiri); • dă detalii asupra mişcărilor de numerar;
• arată posturile care ar putea avea nevoie de numerar. Metoda directă prezintă profitul net ca şi cum ar fi calculat pe
bază de numerar, folosind următoarea formulă:
238
Numerarul (cash-ul) din exploatare = Numerar încasat din exploatare: – Plăţile cash pentru cheltuieli;
– Plăţile cash pentru impozite.
2. Metoda indirectă Este o metodă răspândită în practica firmelor, datorită
posibilităţilor de aplicare, cât şi pentru previzionarea fluxului de disponibilităţi prin estimarea veniturilor viitoare.
Se pleacă de la profitul net şi amortizări ca surse de numerar şi se fac adaosuri şi micşorări pe baza modificărilor care intervin în
posturile din bilanţurile finale, faţă de cele iniţiale, şi care influenţează disponibilităţile băneşti.
Importantă este analiza variaţiilor fondului de rulment din punct
de vedere al: • elementelor de activ - stocuri, creanţe şi alte active operaţionale: – o creştere a stocurilor, creanţelor etc. înseamnă o absorbţie de
lichidităţi;
– o diminuare a stocurilor, creanţelor etc. conduce la o eliberare de disponibilităţi băneşti.
• elementelor de pasiv - furnizori, clienţi – creditori şi alte datorii curente:
– o creştere a acestor elemente înseamnă o atragere de surse care
influenţează favorabil lichidităţile; – o diminuare a lor va avea drept consecinţă o diminuare a
lichidităţilor.
Modelul metodei indirecte este următorul:
Lichidităţi nete provenite din exploatare = Rezultatul net al exerciţiului (profit, pierdere) + + Amortizări şi provizioane incluse în costuri, variaţia furnizorilor, clienţilor creditori şi a altor pasive curente operaţionale (+/–)
– variaţia stocurilor (+/-), creanţelor şi a altor active curente/operaţionale (+/-).
Distinct trebuie menţionate: – dobânzile plătite; – impozitul pe profit.
239
Remarcă • Fluxul de lichidităţi determinat prin metoda indirectă trebuie să
fie egal cu cel determinat cu metoda directă.
B. Fluxul de lichidităţi stabilit pentru investiţii Activitatea de investiţii presupune:
– atât sume încasate din vânzarea şi valorificarea de active imobilizate; – cât şi cheltuieli efectuate pentru achiziţionarea sau executarea
în regie proprie de imobilizări.
Influenţa investiţiilor asupra fluxurilor de trezorerie se poate face sintetic prin variaţia activelor imobilizate.
Se compară situaţia de la sfârşitul perioadei cu cea de la începutul perioadei.
C. Fluxul de trezorerie generat de activităţile de finanţare Pentru a analiza aceste fluxuri este necesar să se urmărească: • variaţia împrumuturilor şi datoriilor asimilate;
• variaţia altor datorii; • variaţia capitalului social.
Fluxul total al trezoreriei (FT) se poate obţine prin însumarea algebrică a celor trei activităţi (A, B şi C):
FT = ± FA ± FB ± FC.
Acesta va fi egal cu diferenţa dintre disponibilul (trezoreriei) la sfârşitul perioadei şi cel de la începutul perioadei reflectat în bilanţ:
FT = DT1 – DT0 DT1 = disponibilul la sfârşitul perioadei; DT0 = disponibilul la începutul exerciţiului.
Analiza fluxului de numerar pe cele trei activităţi Interpretarea rezultatelor are în vedere următoarele cerinţe:
1. A > 0, adică fluxul de numerar din activitatea de exploatare trebuie să fie pozitiv, cu o valoare însemnată, pentru că reflectă rezultatele operative ale firmei.
2. B > 0, arată că fluxul de numerar din activitatea de investiţii este pozitiv. Situaţia aceasta ar putea să semnifice:
– intenţia de restructurare a activităţii firmei; – vânzarea activelor imobilizate;
240
– existenţa unor credite comerciale mari, acordate de furnizorii de imobilizări.
Dacă B < 0, rezultă realizarea de investiţii a căror valoare poate
fi parţial compensată din valorificarea de imobilizări. 3. Dacă C > 0, rezultă că fluxul de numerar din activitatea de
finanţare se realizează din surse de finanţare externe pentru completarea celor realizate din activitatea de exploatare.
Dacă C < 0, rezultă că s-au efectuat plăţi privind:
– reducerea capitalului social; – rambursarea împrumuturilor;
– plata ratelor de leasing financiar; – plata dobânzilor etc. 4. Suma algebrică a celor trei categorii de fluxuri (A, B, C) este
normal să fie pozitivă, arătând lichiditatea rezultatului de exploatare, ceea ce semnifică desfăşurarea normală a circuitului economic (bani – marfă –
producţie - bani) şi permite acoperirea nevoilor curente, cele pe termen lung şi în general un echilibru financiar. Acest flux total trebuie să coincidă cu
numerarul şi echivalenţele de numerar de la sfârşitul perioadei minus cele de la începutul perioadei.
Remarcă • Metoda cash-flow este folosită şi în elaborarea strategiei
financiare a firmei;
• analiza fluxurilor de numerar şi a cauzelor variaţiei lor se face cu ajutorul unui tablou specializat cunoscut sub denumirea de ,,tabloul fluxurilor de trezorerie”;
• tabloul fluxurilor de trezorerie face parte dintre instrumentele financiare previzionale;
• dintre aceste instrumente previzionale mai putem aminti: – bugetul de venituri şi cheltuieli; – bilanţul previzional;
– dinamica proiectată a indicatorilor de gestiune şi rentabilitate etc.; • elaborarea strategiei financiare a firmei are ca punct de plecare
cifra de afaceri, care se bazează pe studii de marketing. Observaţie: Tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă anumite limite legate de:
– definirea şi rolul trezoreriei;
241
– conţinutul funcţiei de exploatare şi modul de calcul al fluxu-rilor asociate acesteia;
– evaluarea performanţelor prin intermediul fluxurilor de trezo-
rerie; – insuficienţa tabloului în previzionarea evoluţiei situaţiei finan-
ciare pe termen lung a firmei.
Cuvinte – cheie: bilanţ patrimonial (financiar), bilanţ funcţio-nal, patrimoniu net, fond de rulment, nevoia de fond de rulment, trezo-
reria netă, lichiditate, solvabilitate, echilibru economico-financiar, viteză de rotaţie a activelor circulante, fluxurile de trezorerie.
Întrebări – teste grilă 1. Care este semnificaţia patrimoniului net şi care sunt cauzele
care pot determina modificarea acestuia?
2. Trezoreria netă se calculează pe baza relaţiei: a) fond de rulment + necesar de fond de rulment;
b) fond de rulment – necesar de fond de rulment; c) fond de rulment – datorii pe termen scurt;
d) trezoreria de activ + trezoreria de pasiv; Răspuns: b) 3. Solvabilitatea unei firme presupune:
a) capacitatea firmei de a-şi transforma activele în disponibilităţi băneşti;
b) capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile faţă de stat; c) capacitatea firmei de a-şi plăti furnizorii de materiale; d) capacitatea firmei de a-şi achita datoriile la scadenţă.
Răspuns: d) 4. Pe baza următorilor indicatori:
mii lei Nr.
crt.
Indicatori Simbol N - 1 N
1. Cifra de afaceri CA 160.000 170.000
2. Soldul mediu al activelor
circulante AC 90.000 115.000
242
calculaţi care este influenţa soldului mediu al activelor
circulante asupra vitezei de rotaţie a activelor circulante: ?DAC
z =∆
Răspuns: 94,52DAC
z +=∆ zile
Model de rezolvare:
( ) ( )94,52
000.170
360000.90000.115
CA
TACACD
1
01AC
z +=⋅−
=⋅−
=∆
zile. 4. Pe baza următorilor indicatori:
mii lei Nr.
crt.
Indicatori Simbol N - 1 N
1. Capital propriu Kpr 55.000 65.000
2. Datorii pe termen mediu şi lung DTML 11.500 19.000
3. Active imobilizate Ai 40.000 52.000
calculaţi modificarea procentuală a fondului de rulment în anul
N: rFN = ? Răspuns: rFN = 20,75%. Model de rezolvare: FR = Kper – Ai = (Kpr + DTML) – Ai FRN-1 = (55.000 + 11.500) – 40.000 = 26.500
FRN = (65.000 + 19.000) – 52.000 = 32.000
2075,1500.26
000.32
FR
FRI
1N
NFR
0/1 ===−
sau 120,75%
%75,2010075,120100100IR FR
0/1FN =−=−⋅=
243
6. ANALIZA POTENŢIALULUI INTERN AL FIRMEI
6.1. Analiza gestiunii resurselor umane Ca factor de producţie, munca este o activitate specific umană, folosită
în scopul obţinerii de bunuri economice. Forţa de muncă este factorul viu, dinamic, care pune în acţiune prin
muncă ceilalţi factori, având un rol decisiv în procesul economic.
Studiul resurselor umane la nivel microeconomic reflectă munca drept factor de producţie în stare activă; astfel, problematica analizei va fi
sintetizată în: • asigurarea firmei cu resurse umane;
• utilizarea resurselor umane; • eficienţa utilizării resurselor. Asigurarea cu resurse umane poate fi studiată sub următoarele aspecte:
• cantitativ; • structural;
• calitativ; • ritmicitatea asigurării cu forţă de muncă. Studiul utilizării forţei de muncă se poate face:
• extensiv; • intensiv.
Eficienţa utilizării forţei de muncă asigură o corelare a efectelor cu eforturile ce se pot face cu producţia fabricată, cifra de afaceri sau profitul.
6.1.1. Analiza asigurării cu personal din punct de vedere cantitativ şi structural
Necesarul de personal se determină în funcţie de doi factori fundamentali:
• volumul activităţii (măsurat în general prin cifra de afaceri);
• productivitatea muncii.
244
Pentru dimensionarea resurselor umane se folosesc următorii indicatori:
• numărul maxim de salariaţi (Nmax) – reprezintă limita superioară pe
care o poate avea firma pentru a rămâne în cadrul unei utilizări eficiente a muncii:
100
INN
CA
0/10max =
unde N0 = numărul de salariaţi ai perioadei de bază; CA
0/1I = indicele valoric al cifrei de afaceri (sau al valorii adăugate) din perioada analizată faţă de cea luată ca bază de comparaţie;
• numărul mediu de salariaţi cu contract de muncă se calculează ca medie aritmetică simplă a efectivului zilnic de personal;
• efectivul scriptic de personal cuprinde totalul personalului existent în
evidenţa firmei la un moment dat; • efectivul scriptic prezent la lucru, la un moment dat.
Dinamica efectivului de personal pe total şi pe categorii pune în evidenţă dimensiunea potenţialului de forţă de muncă în raport cu realizările perioadei precedente şi necesarul prestabilit.
• Modificarea absolută (∆N) a personalului pe total şi pe categorii se poate calcula:
01 NNN −=∆
unde: N = numărul de personal realizat (1) şi cel din baza de comparaţie (0).
Dinamica personalului poate fi urmărită în corelaţie cu evoluţia productivităţii muncii (IW), stabilindu-se astfel o modificare relativă pe baza relaţiei:
WI*N∆
Cerinţa de bază este ca dinamica efectivului de personal (N
0/1I ) să se
realizeze în următoarea corelaţie: N
0/1I <W
0/1I
unde: W
0/1I = indicele productivităţii muncii.
245
Analiza modificărilor structurale se face cu ajutorul ponderilor, faţă de o bază de comparaţie, ale anumitor categorii de personal faţă de totalul personalului.
Structura personalului se poate analiza şi după alte criterii, cum ar fi: profesie, vârstă, sex, vechime în muncă etc. Alegerea criteriului se va face în
funcţie de scopul urmărit. Resursele umane ale firmei pot fi structurate după cum urmează:
• personal de conducere, administrativ-funcţionăresc (TESA):
� personal de conducere;
� economişti şi alţi specialişti cu studii superioare; � personal administrativ etc.
• personal tehnic pentru producţie şi cercetare:
� ingineri, subingineri; � tehnicieni, maiştri.
• muncitori:
� direct productivi;
� indirect productivi; � de deservire generală.
Exemplu: Resursele umane ale unei firme pe categorii de personal:
Perioada de analiză Nr.
crt.
Categoria de personal
Precedentă Structură
%
Curentă Structură
%
1. Muncitorii: 130 92,9 120 93
direct productivi indirect productivi
de deservire
102 20
8
72,9 14,3
5,7
95 18
7
73,6 14
5,4
2. Personal tehnic şi de
cercetare
7 5 7 5,4
3. TESA 3 2,1 2 1,6
4. Total personal 140 100 129 100
5. Cifra de afaceri
(mil. lei)
820 x 950 x
Analiza dinamicii personalului productiv:
( ) ( ) 12820
950130120INN CA
0/101 −=⋅−=⋅− persoane comparativ cu pe-
rioada precedentă.
246
6.1.2. Analiza asigurării calitative cu personal
Din punct de vedere calitativ, analiza forţei de muncă se referă la modul în care firma îşi asigură forţa de muncă calificată în corelaţie cu gradul de tehnicitate sau de complexitate al operaţiilor şi lucrărilor care trebuie efectuate pentru obţinerea bunurilor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor.
Orice firmă are interesul să-şi elaboreze un plan de perfecţionare al personalului, mai ales că acest proces este stimulat de stat prin faptul că cheltuielile cu perfecţionarea personalului sunt cheltuieli deductibile din profit şi neimpozate.
Indicatorii specifici analizei calitative sunt:
• coeficientul mediu de calificare a forţei de muncă ( cmK ):
∑
∑
=
== n
1ii
i
n
1ii
cm
N
NKK
unde: Ki = categoria de calificare (1-7); Ni = numărul de muncitori din fiecare categorie de calificare.
Remarcă
− Tendinţa de creştere a coeficientului cmK va indica preo-cuparea firmei pentru ridicarea calificării muncitorilor;
• coeficientul mediu de complexitate a lucrărilor executate ( tK ) sau coeficientul mediu tarifar al lucrărilor se poate calcula ca o medie aritmetică ponderată a categoriilor de lucrări (Ki) cu volumul de lucrări (Vi) din fiecare categorie:
∑
∑
=
== n
1ii
i
n
1ii
t
V
VKK
• coeficientul de concordanţă (Kc) arată modul de folosire a forţei de muncă din punct de vedere al calificării:
247
cm
t
cK
KK =
Din compararea celor doi coeficienţi rezultă:
– tK > cmK → arată existenţa lucrărilor de categorii superioare efectuate de muncitori cu calificare inferioară, ceea ce afectează calitatea produselor obţinute, iar în mod indirect sunt influenţate valoarea produselor şi profitul;
– tK = cmK → arată o concordanţă deplină între complexitatea lucrărilor şi calificarea muncitorilor;
– tK < cmK → arată existenţa unor lucrări de categorii inferioare efectuate de muncitori cu calificare superioară, ceea ce arată o folosire incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi profiturilor firmei.
Exemplu: Calculul indicatorilor cu date convenţionale pentru
exemplificarea metodologiei:
Categoria de
calificare
Repartizarea muncitorilor pe categorii de calificare
Repartizarea lucrărilor pe categorii de încadrare
KiNi KiVi
Ki Număr muncitori
Ni
Număr ore normă Vi
I 902 300.300 902 300.300 II 730 410.000 1.460 820.000 III 1.020 490.000 3.060 1.470.000 IV 890 120.000 3.560 480.000 V 180 52.000 900 260.000 VI 100 17.600 600 105.000 VII 16 6.000 112 49.000 Total ∑ Ni = 3.838 ∑ Vi= 1.395.900 ∑ KiNi=10.594 ∑ KiVi= 3.484.900
248
• coeficientul mediu de calificare a forţei de muncă ( cmK ):
76,2848.3
594.10
N
NKK n
1ii
i
n
1ii
cm ===
∑
∑
=
=
• coeficientul mediu tarifar ( tK ):
5,2900.395.1
900.484.1
V
VKK n
1ii
i
n
1ii
t ===
∑
∑
=
=
Comparăm cei doi coeficienţi:
tK < cmK → arată existenţa unor lucrări de categorii inferioare efectuate de muncitori cu calificare superioară, ceea ce arată o utilizare a forţei de muncă sub nivelul lor de pregătire profesională şi ca urmare o creştere a costului produselor, o creştere a cheltuielilor cu salariile şi a celor faţă de stat.
6.1.3. Analiza mobilităţii şi stabilităţii forţei de muncă
Mişcările de personal (intrări, ieşiri) din cadrul unei firme conduc la modificarea numărului de personal, dar influenţează şi eficienţa utilizării forţei de muncă.
Circulaţia forţei de muncă reprezintă mişcarea personalului într-o anumită perioadă sub forma intrărilor şi ieşirilor indiferent de cauzele care le generează (transfer, boală, pensionare, invaliditate, deces, armată, studii etc.).
Analiza mobilităţii forţei de muncă o putem studia cu indicatorii: • coeficientul de circulaţie – CI sau CE se calculează prin
raportarea intrărilor (sau ieşirilor) la numărul mediu scriptic al personalului:
249
100N
EC ;100
N
IC EI ⋅=⋅=
• coeficientul circulaţiei totale (CT) surprinde mişcarea totală,
evidenţiind intensitatea mobilităţii forţei de muncă:
100N
EICT ⋅
+=
În analiza mişcării personalului se face distincţie între circulaţia
normală, obiectivă şi fluctuaţie (considerat a fi un fenomen nenormal). Fluctuaţia forţei de muncă reprezintă reducerea numărului de
personal ca urmare a ieşirilor din firmă fără aprobarea conducerii (demisii, concedieri etc.). Fluctuaţia are efecte negative, cum ar fi:
• cheltuieli suplimentare de calificare şi recalificare; • perturbări în procesul de producţie; • neritmicitate a activităţii; • scăderea productivităţii muncii etc. Fluctuaţia o putem analiza cu: • coeficientul fluctuaţiei (Cf) – care surprinde ponderea ieşirilor
nejustificate (En) în total număr mediu scriptic:
100N
EC n
f ⋅=
Prin limitarea tendinţei de fluctuare a forţei de muncă, se creează
premisele creşterii stabilităţii. Stabilitatea forţei de muncă se poate aprecia cu următorii
indicatori:
100T
tVt ⋅=
∑∑
unde: • ∑t = vechimea în ani a fiecărui salariat în firma analizată; • ∑T = vechimea totală (T) în câmpul muncii (în ani) a fiecărui
lucrător.
250
Observaţii: − valoarea maximă a coeficientului este 1 (sau 100) şi indică o
stabilitate foarte bună; − în funcţie de gradul de vechime în aceeaşi unitate, se acordă
salariaţilor un spor de fidelitate (calculat ca procent din salariu);
• vechimea medie în aceeaşi unitate (V )se calculează ca o medie aritmetică ponderată a numărului salariaţilor cu aceeaşi vechime (Ni) şi vechimii acestora (ti):
( )
∑
∑=
ii
iii
N
NtV
Observaţie: • cu cât vechimea medie va fi mai mare, cu atât stabilitatea forţei
de muncă este mai bună; • gradul de stabilitate a forţei de muncă (GS):
TS C100G −=
unde: CT = coeficientul circulaţiei totale.
Sistemul de indicatori folosiţi pentru asigurarea cu forţă de muncă sunt prezentaţi în schema următoare:
251
Efectivul scriptic de personal Efectivul scriptic prezent la lucru INDICATORI
AI ASIGURĂRII CANTITATIVE CU PERSONAL
Numărul mediu de salariaţi cu contract de muncă
Numărul maxim de salariaţi Modificarea absolută şi relativă de
personal INDICATORI AI ASIGURĂRII CU PERSONAL
INDICATORI AI STRUCTURII PERSONALULUI
După gradul de calificare: • cmK – coeficientul mediu de calificare; • tK – coeficientul mediu tarifar
pe profesii după sex pe vârste etc. INDICATORI
AI CIRCULAŢIEI
coeficientul de circulaţie (intrări - CI sau ieşiri – CE)
ŞI FLUCTUAŢIEI PERSONALULUI
coeficientul circulaţiei totale - CT coeficientul fluctuaţiei Cf coeficienţii stabilităţii personalului:
• vechimea în aceeaşi unitate (Vt); • vechimea medie în aceeaşi unitate (V );
Sistemul de indicatori folosiţi în analiza forţei de muncă
252
6.1.4. Analiza utilizării forţei de muncă
Utilizarea forţei de muncă se analizează din două puncte de vedere:
A) utilizarea extensivă, prin care se urmăreşte utilizarea timpului de muncă prin reducerea pierderilor de timp în zile sau ore;
B) utilizarea intensivă, prin care se urmăreşte eficienţa utilizării forţei de muncă (productivitatea muncii şi profitul pe salariat) prin reducerea cheltuielilor de timp de muncă pe unitatea de produs.
A) Analiza utilizării extensive a forţei de muncă Analiza utilizării timpului de muncă se realizează cu ajutorul
BALANŢEI TIMPULUI DE MUNCĂ, document în care indicatorii sunt exprimaţi în om-ore şi om-zile pentru a pune în evidenţă pierderile de timp în zile, în ore în cadrul zilei de lucru.
Indicatorii utilizaţi în cadrul balanţei vor fi: • Fondul de timp calendaristic (FTC)
FTCz = N * Nzc
unde: N = numărul mediu scriptic de salariaţi; Nzc = numărul de zile calendaristice ale perioadei analizate; FTCz = fondul de timp calendaristic exprimat în om-zile;
FTCH = FTCz * dnz = N * Nzc * dnz
unde: • FTCH = fondul de timp calendaristic exprimat în om-ore; • dnz = durata normală a zilei de lucru.
• Fondul de timp maxim disponibil (FTMD) reprezintă diferen-ţa dintre fondul de timp calendaristic (FTC) şi fondul de timp afectat repausului săptămânal, sărbătorilor legale şi concediilor de odihnă.
( )FTCOFTZLSLFTCFTMD zz +−=
unde: • FTMDz = fondul de timp maxim disponibil în om-zile; • FTCz = fondul de timp calendaristic în om-zile; • FTZLSL = fondul de timp afectat zilelor libere şi sărbătorilor
legale; • FTCO = fondul de timp afectat concediilor de odihnă.
253
Fondul de timp maxim disponibil în ore-om:
nzzH dFTMDFTMD ∗=
unde: • dnz = durata normală a zilei de lucru (ore/zi) reprezintă o mărime prestabilită prin lege, prin contractul individual de muncă.
Formarea fondului de timp maxim disponibil se poate analiza şi din punct de vedere al utilizării lui.
• Timpul efectiv lucrat se referă la timpul de muncă utilizat de salariaţi în scopul desfăşurării activităţii profesionale.
Acest indicator poate fi exprimat în: – TZ = om-zile, reprezentând zilele efectiv lucrate de către
salariat, prezent la lucru în perioada analizată; – TH = om-ore, calculat prin însumarea numărului de ore-om
efectiv lucrate de salariatul prezent la lucru în perioada analizată. Atunci FTMD va fi:
FTMD = TE + TN unde: TE = timp efectiv lucrat;
TN = timp nelucrat. • Timpul nelucrat (TN) se poate calcula:
TN = FTMD – TE
Observaţii • Timpul nelucrat se împarte în: – TN motivat reprezintă timpul de muncă remunerat, deşi
salariaţii nu au desfăşurat nici o activitate; – TN nemotivat reprezintă un timp de muncă neplătit, care poate
fi explicat prin: • concedii fără plată, prevăzute de lege; • greve; • absenţe nemotivate etc. Balanţa timpului de muncă se întocmeşte lunar şi se exprimă în
zile-om şi ore-om, conform schemei următoare:
254
Balanţa utilizării timpului de muncă
Resurse de timp Utilizarea fondului de timp
zile-om ore-om zile-om
ore-om
1. Fond de timp calendaristic
FTC FTC*8 1. Timp efectiv lucrat (TE) Tz TH
2. Fondul de timp corespunzător sărbătorilor legale şi zilelor libere de repaus
FTZLSL FTZLSL *8 2. Timp nelucrat A. Motivat a) om-zile - concedii medicale - învoiri - alte obligaţii - concedii de maternitate b) om-ore - boală - program redus - întreruperi legale B. Nemotivat
TNz TNH
3. Fondul de timp corespunzător concediilor de odihnă
FTCO FTCO*8
4. Fond de timp maxim disponibil - FTMD 4 = 1 - (2+3)
Fond de timp maxim disponibil - FTMD 3 = 1 + 2
Notă - Zi – om exprimă o zi de prezenţă la lucru a unui salariat
indiferent de numărul de ore lucrate în acea zi; - oră – om lucrată exprimă o perioadă de o oră lucrată de un salariat. Analiza statistică şi dinamică a timpului de lucru
Pentru această analiză se pot utiliza indicatorii absoluţi din balanţă, din care se calculează indicatori derivaţi, cum ar fi:
• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil:
– în zile-om: 100FTMD
TEG
Z
ZZ ⋅=
– în ore-om: 100FTMD
TEG
H
HH ⋅=
255
• Gradul de neutilizare a FTMD se poate calcula:
– în zile-om: 100FTMD
TEG
Z
ZnZ ⋅=
– în ore-om: 100FTMD
TEG
H
HnH ⋅=
• Coeficientul de utilizare a zilei de lucru (kz) se poate calcula:
100d
dk
nz
z
z ⋅= , unde TZ
TH
TE
TEd
z
Hz ==
în care:
• zd = durata medie a zilei; • TEH = timpul efectiv lucrat în om-ore (TH); • TEZ = timpul efectiv lucrat în zile-om (TZ); • dnz = durata normală (legală) a zilei de lucru (de obicei 8 ore). • Gradul de utilizare a lunii de lucru (KL) se poate calcula:
100d
dK
nl
L
L ⋅= , unde: N
TZ
N
TEd z
L == ; N
FTMDd z
nl =
în care:
Ld = durata medie a zilei de lucru; dnl = durata normală a lunii de lucru stabilită prin raportul dintre
fondul de timp maxim disponibil în zile şi numărul mediu scriptic de salariaţi (N).
Analiza factorială a timpului utilizat permite stabilirea rezervelor de îmbunătăţire a acestui indicator.
Timpul efectiv lucrat (TE) poate fi analizat în funcţie de următorii factori:
zl ddNHZNTE ⋅⋅=⋅⋅= în care:
• N = numărul mediu scriptic de personal; • Z = numărul mediu de zile lucrate anual de către o persoană; • H = numărul mediu de ore lucrate într-o zi de către o persoană.
256
Durata medie a anului în zile (Z) se poate obţine:
lz d
N
TEZ ==
Durata medie a zilei de lucru (H) este ceea ce am notat cu zd . Finalitatea analizei timpului de muncă se stabileşte în legătură
cu producţia (valoarea adăugată, cifra de afaceri) după modelul:
hzl WddNQ ⋅⋅⋅= unde:
• Q = producţia exerciţiului (VA – valoarea adăugată sau CA – cifra de afaceri);
• N = numărul mediu scriptic de personal;
• ld = durata medie a lunii de lucru;
• zd = durata medie a zilei de lucru
• hw = productivitatea medie orară. Efectele economice ale neutilizării complete a timpului de
muncă se pot calcula asupra principalilor indicatori de eficienţă: 1) asupra valorii producţiei, producţia nerealizată, din cauza
folosirii incomplete a timpului de lucru:
Wh = HT
Q
unde: Q = producţia obţinută în lună; TH = timpul lucrat în om-ore.
• Pierderile de producţie datorate utilizării incomplete a zilei de lucru:
( ) PfhnzZpz WZTddP ⋅⋅⋅−=
• Pierderile de producţie datorate utilizării incomplete a lunii de lucru:
( ) Pfhnllpl WNddP ⋅⋅−=
2) asupra cifrei de afaceri:
( )0
0Pfh011CA Pf
CAWttNP 0 ⋅⋅−=
257
unde: • 1t = fondul de timp mediu efectiv;
• 0t = fondul de timp maxim disponibil la nivelul unui salariat; • Pf = producţia marfă fabricată;
• vGPf
CA= = gradul de valorificare a producţiei obţinute şi
destinate vânzării. Astfel, modelul poate deveni:
( )00 vh011CA GWttNP ⋅⋅−=
3) asupra valorii adăugate:
( ) 0Pexh011VA vaWttNP 0 ⋅⋅−=
unde: • 0va = valoarea medie adăugată la 1 leu producţia exerciţiului prevăzută;
4) asupra profitului cifrei de afaceri:
( ) 0v
Pfh011PCA prGWttNP
00 ⋅⋅⋅−=
unde:
• 0pr – valoarea profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri în perioada de bază;
5) asupra profitului pe salariat:
( ) 0
CAh011PS prWttNP 0 ⋅⋅−=
unde:
•CAhW = productivitatea muncii medie orară, calculată pe baza
cifrei de afaceri;
•PfhW = productivitatea muncii medie orară, calculată pe baza
producţiei marfă fabricate (destinate vânzării);
•PexhW = productivitatea muncii medie orară, calculată pe baza
producţiei exerciţiului.
258
B) Analiza utilizării intensive a forţei de muncă Utilizarea intensivă a forţei de muncă vizează aspecte legate de
eficienţa utilizării resurselor umane, fiind determinată de indicatorii: • productivitatea muncii; • profitul pe salariat.
1) Analiza productivităţii muncii Productivitatea muncii reflectă eficienţa cu care a fost cheltuită
munca. Productivitatea muncii este o categorie economică, dinamică, care ne arată însuşirea muncii de a crea, în anumite condiţii, o anumită cantitate de valori de întrebuinţare, într-o unitate de timp, cu o intensitate normală a muncii.
Prezintă interes pentru analiză următorii indicatori: • productivitatea medie a muncii (fizică sau valorică); • productivitatea marginală a muncii; • corelaţia dintre cei doi indicatori.
Productivitatea muncii se poate determina sub formă de raport şi va reprezenta:
• cantitatea de produse obţinute cu o anumită cheltuială de muncă:
Producţia exerciţiului ==
T
QW
Fondul total de timp de muncă • cheltuiala de muncă efectuată pentru obţinerea unei unităţi de
produs: Fondul total de timp de muncă ==
Q
TW
Producţia exerciţiului
Productivitatea muncii în expresie valorică se determină ca raport:
Efectul obţinut W = Efortul depus pentru realizarea efectului
259
Indicatorii care reflectă efectul pot fi: • producţia exerciţiului (Pex); • valoarea adăugată (VA); • cifra de afaceri (CA); • veniturile din exploatare (Vex); • producţia marfă fabricată (Pf) etc. Efortul îmbracă forma consumului de forţă de muncă, iar ca
indicatori se pot folosi: • numărul mediu scriptic de salariaţi; • total om-zile lucrate; • total om-ore lucrate. În raport cu cheltuielile de muncă, productivitatea muncii poate
fi reprezentată prin:
• productivitatea medie anuală ( aW ) calculată la nivelul anului;
• productivitatea medie zilnică ( zW ) calculată la nivelul zilei de muncă;
• productivitatea medie orară ( hW ) calculată la nivelul orei de lucru.
Indicatorii se pot determina în acelaşi mod, indiferent de indicatorii ce reflectă efectul. Exemplificăm prin producţia marfă fabricată:
• productivitatea medie anuală:
N
PfWa = ,
unde: N = numărul mediu scriptic de personal; • productivitatea medie zilnică:
( )zileomT
PfW z
⋅=
• productivitatea medie orară:
( )oreomT
PfWh
⋅=
260
Remarcă • Analiza comparativă a indicatorilor productivităţii medii a
muncii, calculată pe baza aceluiaşi indicator al efectului, dar pentru
unităţi de timp diferite (exemplu:PfaW ;
PfzW ;
PfhW ) identifică
rezervele de timp neutilizate la nivelul anului sau ale zilei de muncă. • Compararea productivităţii muncii calculată pentru aceeaşi
unitate de timp (exemplu: PfaW ;
CAaW ;
VAaW ) permite stabilirea
unor cauze care au acţionat, dar şi elaborarea unor măsuri concrete în scopul creşterii productivităţii.
În scopul identificării rezervelor de creştere a productivităţii muncii, se impune analiza factorială a acesteia:
NQ∆
Q∆ ( )la dWQ∆
aWQ∆ ( )zz dWQ∆
( )za WWQ∆ ( )ih gW
aQ∆
( )hz WWQ∆
( )ihh WW
aQ∆
aWNQ ⋅=
zla WdW ⋅= hzz WdW ⋅=
100
WgW ihih
∑=
gradul I gradul II gradul III gradul IV unde:
• Q = producţia; • N = numărul mediu scriptic de personal;
• aW = productivitatea medie anuală;
• ld = durata medie a lunii de lucru (numărul mediu de zile lucrate de un salariat);
261
• zW = productivitatea medie zilnică a muncii;
• zd = durata medie a lunii de lucru (numărul de ore lucrate în medie de către un muncitor într-o zi);
• hW = productivitatea medie orară; •gi = structura producţiei fabricate; •
ihW = productivitatea medie orară pe tipuri de produse,
sectoare, ateliere etc. Putem stabili ponderea cu care fiecare dintre cei doi factori
contribuie la creşterea producţiei: • influenţa modificării numărului mediu de personal:
( )100
Q
Q100
Q
WNNQ
Na01
%T ⋅∆∆
=⋅∆−
=∆
• influenţa modificării productivităţii medii anuale:
( )100
Q
Q100
Q
WWNQ
a
01
Waa1
%T ⋅∆∆
=⋅∆−
=∆ .
Modificarea absolută a producţiei se stabileşte cu relaţia: ∆Q = Q1 – Q0
din care: 1) Influenţa modificării numărului mediu de personal:
( ) 0a01N WNNQ −=∆
2) Influenţa modificării productivităţii medii anuale:
( )01
aaa1
W WWNQ −=∆
2.1) Influenţa modificării duratei medii a lunii de lucru: ( ) ( ) 001
lazl11
dWS WddNQ −=∆
2.2) Influenţa modificării productivităţii medii zilnice: ( ) ( )011
zazz11
WW WWdNQ −=∆
din care datorită:
2.2.1) Influenţei modificării duratei medii a zilei de lucru: ( ) ( ) 0011
zzhzzl1
dWS WdddNQ −⋅⋅=∆
262
2.2.2) Influenţei modificării productivităţii medii orare a muncii:
( ) ( )0111
hzhhz11
WW WWddNQ −⋅⋅=∆
din care: 2.2.2.1) Influenţei modificării structurii producţiei marfă
pe produse:
( ) =
−⋅⋅=∆ ∑∑100
Wg
100
WgddNQ 00
11ih h0h1
z11gW
−
′⋅⋅= 011 hhz11 WWddN
2.2.2.2) Influenţei modificării productivităţii medii orare pe produs:
( )=
−⋅⋅=∆ ∑∑100
Wg
100
WgddNQ 01
11ihh h1h1
z11
WW
′
−⋅⋅⋅= hhz11 WWddN 111
Observaţie
Metodologia de analiză a productivităţii muncii, calculată pe baza celorlalţi indicatori valorici (CA, VA, Pex), este similară celei prezentate, iar interpretarea rezultatelor se face în funcţie de semnificaţia economică a acestora şi a factorilor specifici de influenţă.
Interpretarea influenţelor asupra productivităţii muncii
Creşterea productivităţii muncii se înregistrează atunci când rezultatele au semnul „+” şi se interpretează astfel:
• ( ) =∆ la dWQ „+”, influenţa a fost favorabilă, datorită scăderii numărului de zile de absenţă şi creşterii numărului de zile lucrate;
( ) =∆ za WWQ „+”, a sporit eficienţa utilizării forţei de muncă la nivelul anului datorită creşterii productivităţii medii zilnice a muncii;
263
( ) =∆ zz dWQ „+”, influenţă favorabilă datorită creşterii duratei medii a zilei de lucru;
( ) =∆ hz WWQ „+”, influenţă favorabilă datorită eficienţei utilizării timpului de lucru la nivelul zilei de lucru;
( ) =∆ ih gWQ „+”, arată creşterea ponderii produselor a căror productivitate a muncii pe produs în perioada de bază este superioară productivităţii medii a muncii;
( ) =∆ ihh WWQ „+”, creşterea productivităţii orare pe produs la
toate produsele sau la cele ce deţin ponderea majoritară.
Exemplu. Analiza productivităţii muncii cu cuantificarea influenţei factorilor:
Perioada de analizat Nr. crt.
Indicatori Simbol Precedentă Curentă
Indici %
1 Producţia marfă fabricată Q 318.750 362.700 113,8 2 Nr. mediu de muncitori N 750 780 104 3 Productivitatea medie
anuală
N
QWa =
425 465 109,4
4 Fond total de timp de muncă (om-zile)
TZ 179.000 175.000 97,77
5 Fond total de timp de muncă (om-ore)
TH 1.370.000 1.365.000
99,64
6 Durata medie a zilei de lucru
TZ
THdz =
7,65 7,8 101,96
7 Durata medie a lunii de lucru
N
THd l =
239 224 93,72
8 Productivitatea medie zilnică
TZ
QWz =
1,78 2,073 116,4
9 Productivitatea medie orară
TH
QWh =
0,233 0,266 114,16
264
Modificarea absolută a producţiei marfă fabricate şi destinate vânzării:
∆Q = Q1 – Q0 = 362.700 – 318.750 = +43.950 mii lei din care:
1) Influenţa modificării numărului mediu de personal:
∆QN = ( ) ( ) 750.12425750780WNN 0a01 +=⋅−=− mii lei
2) Influenţa modificării aW :
( )( ) lei mii 200.31425465780
WWNQ 01
aaa1
W
+=−=
=−=∆
2.1) Influenţa modificării ld : ( ) ( )
( ) lei mii 826.2078,1239224780
WddNQ 0
laz0l1l1
dW
−=⋅−=
=⋅−=∆
2.2. Influenţa modificării zW : ( ) ( )
( ) lei mii 193.5178,1073,2224720
WWdNQ 01
zazz1l1
WW
+=−⋅=
=−=∆
2.2.1) Influenţa modificării duratei medii a zilei de lucru:
( ) ( )
( ) lei mii 46,106.6233,065,78,7224780
WdddNQ 0011
zzhzzl1
dW
+=⋅−⋅⋅=
=−⋅⋅=∆
2.2.2) Influenţa modificării productivităţii medii orare a muncii: ( ) ( )
( ) lei mii 93,972.44233,0266,08,7224780
WWddNQ 0111
hzhhz11
WW
=−⋅⋅⋅=
=−⋅⋅=∆
Verificarea modificărilor:
1. 950.43200.31750.12950.43QQQ aWN =+=⇒∆+∆=∆
2. ( ) ( )zalaa WWdWW QQQ ∆+∆=∆ 31.200 ≈ -20.826 + 51.193
3. ( ) ( ) ( )hzzzza WWdWWW QQQ ∆+∆=∆ 51.193 ≈ 6.106 + 44.973 ≈ 51.079
265
Modificarea relativă:
100Q/QQQ aWN ⋅∆∆+∆=∆
100Q
Q100
Q
Q100
aWN
⋅∆∆
+⋅∆∆
=
%71%29100100950.43
200.31100
950.43
750.12100 +=⇒⋅+⋅=
Interpretarea rezultatelor
• Modificarea producţiei destinată vânzării în perioada analizată faţă de o perioadă precedentă înregistrează o creştere cu 13,8%, însemnând 43.950 mii lei. Aceasta s-a datorat:
– creşterii numărului mediu de personal cu 4%, reprezentând 12.750 mii lei din creşterea producţiei, deci o contribuţie de 29% la valoarea producţiei;
– creşterii aW în perioada analizată cu 9,4%, ceea ce a dus la modificarea producţiei cu un plus de 31.200 mii lei, reprezentând 71% din creşterea producţiei.
• Dacă aprofundăm analiza, observăm contribuţia importantă a factorilor intensivi:
• productivitatea medie zilnică a avut o creştere de 1,164 ori, însemnând un plus de 51.193 mii lei în condiţiile utilizării incomplete a lunii de lucru, care a adus o diminuare de 20.826 mii lei.
• productivitatea medie orară a avut o creştere de 1,14 ori, reprezentând 44.973 mii lei, fiind sprijinită de o folosire eficientă a timpului de lucru la nivelul duratei unei zile, care aduce un plus de producţie de 6.106 mii lei.
2. Analiza productivităţii marginale a muncii Productivitatea marginală arată creşterea de efect (Pf, Pex,
VA sau CA) obţinută prin utilizarea suplimentară a unei unităţi de timp de muncă:
01
01mg TT
T
QW
−−
=∆∆
= .
266
Acest indicator ţine cont de eficienţa factorului uman utilizat. Pentru completarea analizei se poate utiliza elasticitatea producţiei în funcţie de factorul forţă de muncă. Elasticitatea reflectă creşterea procentuală a producţiei la o modificare cu un procent a productivităţii muncii:
W
W
T
Q:T
Q
T
T
Q
Q
T
TQ
Q
E mg=∆∆
=∆⋅
∆=
∆
∆
=
Remarcă • Elasticitatea (E) astfel calculată are sens de rată de creştere
procentuală a volumului de activitate, determinată de creşterea cu 1% a resursei umane (timpul de muncă).
• Grafic, putem stabili o curbă a volumului de activitate, ce se segmentează în trei zone:
• Zona I – „zona randamentelor crescătoare” (E > 1); • Zona II – „zona randamentelor descrescătoare” (0<E < 1); • Zona III – „zona randamentelor negative” (E < 0). 3. Analiza profitului pe salariat Profitul pe un salariat (se are în vedere profitul aferent cifrei
de afaceri), prin capacitatea informaţională, este un indicator semnificativ pentru caracterizarea eficienţei muncii, întrucât pune în evidenţă legătura dintre înzestrarea tehnică, eficienţa utilizării acesteia şi productivitatea muncii.
În analiza profitului pe salariat se utilizează mai multe modele multiplicative de analiză pentru a releva contribuţia diferitelor categorii de factori asupra acestuia, din care amintim:
Modelul I:
prGWCA
P
P
CA
N
P
N
PV
Pa
f
f f ⋅⋅=⋅⋅= .
267
Schema de analiză factorială: t
fP
aW gi
fP
hW
N
P
ih
W
GV
gi
pr P
c
gradul I gradul II gradul III
unde:
•fP
af
WN
P= – reprezintă productivitatea muncii, calculată pe
baza producţiei marfă fabricate; • P – profitul aferent cifrei de afaceri
• V
f
GP
CA= – gradul de valorificare (vânzare) a producţiei
fabricate;
• prCA
P= – profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri
(rentabilitatea comercială). Metodologia de analiză
01 NNN PPP −=∆
din care:
268
1. Influenţa modificării aW :
( ) 0VaaWN prGWWP
001
a ⋅⋅−=∆
1.1. Influenţa modificării timpului mediu lucrat de un salariat ( t ): ( ) ( ) 0Vh01tW
N prGWttP00
a ⋅⋅⋅−=∆
1.2. Influenţa modificării hW : ( ) ( ) 0Vhh1WW
N prGWWtP001
ha ⋅⋅−=∆
din care:
1.2.1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute pe produse:
100
WgW ihih∑=
( )0V
h0h11
gWN prG
100
Wg
100
WgtP
0
0aih ⋅⋅
−=∆ ∑∑
0Vhh1 prGWWt00 ⋅⋅
−
′=
1.2.2. Influenţa productivităţii orare pe produs:
( )0V
h1h11
WW
N prG100
Wg
100
WgtP
0
01ihh ⋅⋅
−=∆ ∑∑
0Vhh1 prGWWt01 ⋅⋅
′
−=
2. Influenţa modificării gradului de valorificare a producţiei fabricate:
( ) 0VVaGN prGGWP
011V ⋅−=∆
269
3. Influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri:
( )01VaprN prprGWP
11 −⋅⋅=∆
din care: 3.1. Influenţa modificării structurii producţiei vândute:
( )
⋅
−−⋅
−⋅⋅=∆
∑∑
∑∑ 100
pqv
cqv1100
pqv
cqv1GWP
00
00
01
01Va
gprN 11
i =
−
′⋅⋅= 0Va prprGW
11
3.2. Influenţa modificării preţurilor medii de vânzare:
( )
⋅
−−⋅
−⋅⋅=∆
∑∑
∑∑ 100
pqv
cqv1100
pqv
cqv1GWP
01
01
11
01Va
PprN 11 =
′
−″
⋅⋅= prprGW11 Va
3.3. Influenţa modificării costurilor unitare:
( )
⋅
−−⋅
−⋅⋅=∆
∑∑
∑∑ 100
pqv
cqv1100
pqv
cqv1GWP
11
01
11
11Va
cprN 11 =
″
−⋅⋅= prprGW 1Va11
Remarcă • Modelul evidenţiază efectul modificării gradului de
valorificare a producţiei fabricate, cu scopul de a se stabili măsuri pentru asigurarea desfacerii producţiei obţinute şi diminuarea producţiei stocate.
270
Modelul 2. prWCA
P
N
CA
N
P CAa ⋅=⋅=
Schema factorială de analiză: t
CA
aW gi
CA
hW
N
P
ihW
gi
pr P
c
Modelul 3. prWtCA
P
T
CA
N
T
N
P CAh ⋅⋅=⋅⋅=
unde: tN
T= - timpul efectiv mediu lucrat de un salariat;
hWT
CA= - productivitatea medie orară calculată pe baza CA;
prCA
P= - profitul mediu la 1 leu cifră de afaceri
Schema factorială de analiză: t
gi CA
hW
N
P
ih
W
gi
pr P
c
271
Modelul 4
prEgZCA
P
F
CA
F
F
N
F
N
Pf
Fi
a
a a ⋅⋅⋅=⋅⋅⋅=
unde:
ZN
F= – gradul de înzestrare tehnică a forţei de muncă;
aFi
ag
F
F= – ponderea mijloacelor fixe active în totalul
mijloacelor fixe (compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe).
fa
EF
CA= – eficienţa utilizării mijloacelor fixe active.
Schema factorială de analiză: Z
N
P
aFig
Ef pr
Observaţie: Acest model evidenţiază în plus influenţa modificării gradului
de înzestrare a muncii, a compoziţiei tehnologice a mijloacelor fixe, precum şi a randamentului acestora.
Prin acest model se stabileşte şi corelaţia cu eficienţa utilizării mijloacelor fixe.
4. Analiza efectelor economico-financiare ale modificării
productivităţii muncii Modificarea productivităţii medii a muncii generează o serie de
efecte asupra indicatorilor ce reflectă performantele întreprinderii. Pentru aceasta putem folosi următoarele relaţii:
a) Influenţa modificării aW (sau hW ) a muncii asupra producţiei exerciţiului:
272
( )01
aaa1
W WWNQ −=∆
respectiv
( )01
hhh1
W WWTQ −=∆
Observaţie
Prin această metodologie se determină influenţa aW (sau hW ) asupra producţiei fabricată, VA sau CA.
b) Influenţa modificării aW (sau hW ) asupra profitului aferent cifrei de afaceri:
( ) 0Vaa1W prGWWNQ
001
a ⋅⋅−=∆
respectiv
( ) 0Vhh1hW prGWWTQ
001 ⋅⋅−=∆
c) Influenţa modificării aW (sau hW ) asupra ratei rentabilităţii economice a activului:
( )100
AT
prGWWNQ
1
0Vaa1W 001a ⋅⋅⋅−
=∆
unde: AT1 = activul total în perioada de analiză; respectiv
( )100
AT
prGWWTQ
1
0Vhh1hW 001⋅
⋅⋅−=∆ .
Remarcă: O privire sintetică a sistemului de indicatori ce privesc utilizarea
forţei de muncă este redată în schema următoare:
273
Fond de timp calendaristic - FTC Fond de timp maxim disponibil -
FTMD UTILIZAREA
EXTENSIVĂ A FORŢEI DE MUNCĂ
Timp efectiv lucrat – TE Timp nelucrat - TN
Gradul de utilizare şi neutilizare a
FTMD Coeficientul de utilizare a zilei de
lucru - KZ
Gradul de utilizare a lunii de lucru - KL
INDICATORI PRIVIND UTILIZAREA FORŢEI DE MUNCĂ
Pierderile datorate nefolosirii complete a timpului de muncă
Productivitatea medie anuală - aW
UTILIZAREA INTENSIVĂ A FORŢEI DE MUNCĂ
Productivitatea medie zilnică - zW Productivitatea medie orară - hW
Sistemul de indicatori folosiţi în analiza forţei de muncă
274
Cuvinte – cheie: forţă de muncă; asigurarea cantitativă, structurală şi calitativă cu personal; mobilitatea şi stabilitatea forţei de muncă; utilizarea extensivă a personalului; utilizarea intensivă a
personalului; productivitatea medie (anuală, zilnică, orară); produc-tivitate marginală; balanţa timpului de muncă; timp de muncă; profit pe
salariat.
Întrebări şi teste grilă 1. Care este sistemul de indicatori folosiţi în analiza utilizării
extensive a forţei de muncă?
2. Precizaţi care este relaţia de determinare a influenţei modificării productivităţii medii orare a muncii asupra cifrei de afaceri:
a) ( )CA
h
CA
h1 01WWN − ;
b) ( )0
exP
h011CA
PWttN 0ex
0⋅− ;
c) ( ) 0
CA
a01 vaWTT ⋅− ;
d) ( )CA
h
CA
h1 01WWT − ;
e) ( )CA
a
CA
a1 01WWT −
Răspuns: d)
3. Dacă %103I %,96I %,106I pr
0/1
N
0/1
CA
0/1 ===
rezultă că:
a) s-a redus numărul de personal, au crescut productivitatea şi costurile;
b) s-au redus numărul de personal, productivitatea şi costurile;
c) au crescut numărul de personal, productivitatea şi costurile; d) a crescut cifra de afaceri şi s-au redus numărul de personal şi
costurile. Răspuns: a)
275
4. Se cunosc următoarele date despre o subramură a industriei pentru luna septembrie 2004:
Indicatorul Notaţi
a
UM 2004
1. Numărul mediu lunar al muncitorilor
T pers 10.000
2. Număr muncitori aflaţi în
concediu de odihnă
TCO pers 1.000
TZ zile/om 195.000 3. Timp efectiv lucrat
TH ore/om 1.560.000
Elaboraţi balanţa utilizării timpului de lucru.
Model de rezolvare: 1. Fondul de timp calendaristic (FTC): FTCZ = N · NZC = 10.000 • 30 = 300.000 zile-om
FTCH = FTCZ • dnz = 300.000 • 8 = 2.400.000 ore-om
2. Fondul de timp aferent zilelor libere şi sărbătorilor legale
(FZLSL): FZLSL Z = N · NZL = 10.000 • 8 = 80.000 zile-om nzl = numărul de zile libere (septembrie = 8)
FZLSL H = N · NZL • dnz = 10.000 • 8 • 8 = 640.000 ore-om
3. Fondul de timp aferent concediilor de odihnă (FCO):
FCO Z = N · NZL =1.000 • 22 = 22.000 zile-om NZCO = numărul de zile lucrătoare ale lunii FCO H = FCO Z • dnz =22.000 • 8 = 176.000 ore-om
4. Fond de timp maxim disponibil (FTMD): FTMDZ = FTCZ – (FZLSLZ– FCOZ) = = 300.000 – (80.000 + 22.000) = 198.000 zile-om
FTMDH = FTCH – (FZLSLH + FCOH) = = 2.400.000 – (640.000 + 176.000) = 1.584.000 ore-om
5. Timpul nelucrat (TN):
FTMD = TE + TN ⇒TN = FTMD – TE
TNZ = FTMDZ – TEZ = 198.000 – 195.000 = 3.000 zile-om TNH = FTMDH – TEH = 1.584.000 – 1.560.000 = 24.000 ore-om
276
Balanţa utilizării timpului de muncă
Resurse Zile-om Ore-om Utilizări Zile-om Ore-om 1. FTC 300.000 2.400.000 1. TE 195.000 1.560.000 2. FZLSL 80.000 640.000 2. TN 3.000 24.000 3. FCO 22.000 176.000 FTMD 4 = 1 – (2 + 3)
198.000 1.584.000 FTMD 3=1+ 2
198.000 1.584.000
5. Pe baza indicatorilor Perioada analizată Indicatori
Sim-bol
Prece-dentă
Curentă
1. Producţia marfă fabricată Q 87.080 112.440 2. Număr mediu de personal N 140 120 3. Fondul total de timp de muncă (zile-om) TZ 33.600 25.200
Determinaţi influenţa modificării productivităţii medii zilnice
asupra producţiei marfă şi verificaţi influenţa ei ( )za WWQ∆ =?
Răspuns: ( )za WWQ∆ = +47.124 mii lei
Perioada analizată Indicatorul
Simbol Prece-
dentă
Curentă
1. Durata medie a lunii de lucru
N
TZd l = 240 210
2. Productivitatea medie anuală N
QWa =
622 937
3. Productivitatea medie zilnică TZ
QWZ =
2,5916 4,4619
( ) ( )=−⋅=∆011
hazzl1
WW WWdNQ
( ) 131.475916,24619,4210120 +=−⋅= mii lei
Verificare:
( ) ( ) 800.37622937120WWNQ01
aaa1
W =−=−⋅=∆ mii lei
( ) ( ) =⋅−⋅=∆001
lazll1
dW WddNQ
( ) 331.95926,2240210120 −=⋅−= mii lei
( ) ( )zalaa WWdWW QQQ ∆+∆=∆
800.37800.37131.47331.9800.37 =⇒+−≅
277
6.2. Analiza gestiunii mijloacelor fixe
Într-o economie concurenţială, orice firmă trebuie să dispună de un potenţial material cu parametri tehnici şi funcţionali corespunzători exigenţelor economiei de piaţă pentru ca firma să fie eficientă.
Potenţialul tehnic trebuie să corespundă din punct de vedere al volumului, structurii, calităţii şi să realizeze o producţie competitivă pe piaţă.
Analiza mijloacelor fixe are ca obiective: • analiza volumului, structurii şi calităţii potenţialului tehnic; • analiza utilizării potenţialului tehnic.
6.2.1. Analiza volumului, structurii şi calităţii potenţialului tehnic
Noţiunea de volum al mijloacelor fixe are la bază datele furnizate de:
• situaţiile financiare; • utilajele împrumutate; • utilajele deţinute în leasing operaţional; • utilaje luate în locaţie de gestiune etc. Analiza volumului mijloacelor fixe este completată de analiza
dinamicii mijloacelor fixe, ce se face pe baza valorilor de intrare în gestiune sau a valorii medii a mijloacelor fixe evaluate în preţuri comparabile.
Valoarea medie a mijloacelor fixe (F )/ se poate calcula cu relaţia:
EISIF −+= unde:
SI =soldul iniţial de mijloace fixe la începutul perioadei analizate;
I = valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe.
∑=
+=
n
i
ii nlfVI
1 12
unde: •Vi = valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii; • nlfi = numărul lunilor de funcţionare a mijloacelor fixe pe
categorii, în cursul exerciţiului financiar.
278
E = valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe
∑=
⋅=
n
i
ii fnVE
1 12
ln, unde:
nlnfi = numărul de luni de nefuncţionare, pe categorii, în exerciţiul financiar.
Dinamica mijloacelor fixe reflectă fluxurile înregistrate în cursul perioadei de analiză şi se poate caracteriza prin următorii indicatori:
1) coeficientul intrărilor de mijloace fixe (KI) reflectă efortul firmei de menţinere şi creştere a potenţialului tehnic:
F
IK I = , unde:
I = valoarea intrărilor de mijloace fixe;
F = valoarea mijloacelor fixe totale; 2) coeficientul ieşirilor de mijloace fixe (KE) reflectă procesul de
dezinvestire, ca urmare fie a diminuării parametrilor funcţionali, fie a inutilităţii acestuia în procesul de producţie respectiv:
F
EK E = , unde: E = valoarea ieşirilor de mijloace fixe;
3) coeficientul mişcării totale (KT) reflectă fluxurile totale ale mijloacelor fixe în perioada analizată:
F
EIKT
+=
Remarcă
• Analiza dinamicii mijloacelor fixe trebuie corelată cu dinamica efectelor folosirii lor (producţia marfă fabricată, valoarea adăugată, cifra de afaceri, profitul) şi cu faza de maturitate a firmei.
• Dacă ritmul de creştere a efectelor este superior celui al eforturilor, atunci se asigură eficienţa utilizării potenţialului tehnic.
• Corelaţia se poate marca prin relaţia: y = a + bx, în care: y = indicatorul de rezultate al firmei (variabila dependentă); x = variabila independentă; a,b = parametrii ecuaţiei, determinaţi prin formulele consacrate.
279
Cu ajutorul funcţiei de regresie se poate face o extrapolare a efectului, valoarea probabilă se va situa într-o zonă cu amplitudine mai mică sau mai mare faţă de valoarea teoretică a seriei.
Structura mijloacelor fixe este importantă în studiul eficienţei generale a acestora, cât şi a activităţii totale, având rolul de a orienta efortul investiţional către acele categorii de mijloace fixe care parti-cipă activ la obţinerea produselor finite, a lucrărilor, serviciilor etc.
În literatura de specialitate, ponderea mijloacelor fixe active ( aF ) în
mijloacele fixe (F ) este definită ca fiind compoziţia tehnologică a capitalului fix:
n
an
F
F >
1
1
−
−
n
an
F
F, n = perioada
Remarcă
• Între compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe şi efectele de bază ale performanţei firmei există legături cauzale de tip atât deter-minist, cât şi aleatoriu.
• Cu cât ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe este mai mare, cu atât este mai puternică influenţa exercitată asupra indicatorilor de eficienţă a utilizării mijloacelor fixe (cifra de afaceri – CA, valoarea adăugată – VA, producţia exerciţiului etc.).
• Corelaţia dintre ponderea mijloacelor fixe active şi unul din indicatorii de eficienţă este de tip parabolic:
y = a + bx – cx2 Structura potenţialului tehnic poate fi caracterizată şi prin: • Coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe (gi):
100⋅=∑ i
iF
iF
Fg
unde: •Fi = mijloacele fixe dintr-o grupă (i) exprimate în valoarea
iniţială completă (VIC);
•∑ iF = totalul fondurilor fixe în valoarea iniţială completă;
•VIC reprezintă valoarea de inventar sau de înregistrare şi cuprinde totalitatea cheltuielilor făcute pentru construirea, achiziţionarea, transportul, instalarea şi punerea în funcţiune a mijlocului fix.
280
• Indicele structurii fondurilor fixe (Fg
I 0/1 )evidenţiază schim-
bările intervenite în structura mijloacelor fixe de la o perioadă la alta:
F
Fg
g
g
F
F
F
FI
F
0
1
0
0
1
10/1 : ==
∑∑
Starea (calitatea) potenţialului tehnic se poate aprecia cu următorii indicatori:
• gradul de uzură (Guz):
100⋅=VIC
AGuz
unde: A = amortizarea mijloacelor fixe; VIC = valoarea iniţială completă a mijloacelor fixe.
sau 100⋅=n
e
uzT
TG
unde: Te = durata efectivă de funcţionare a mijlocului fix în ani; Tn = durata normală de funcţionare în ani. • Gradul de reînnoire (Gr) exprimă raportul dintre valoarea
mijloacelor fixe noi (Fn) intrate ca urmare a realizării programului de investiţii şi valoarea mijloacelor fixe existente la sfârşitul exerciţiului financiar (VICsf)
100⋅=sf
n
rVIC
FG
6.2.2. Analiza utilizării potenţialului tehnic
Această analiză vizează utilizarea extensivă şi intensivă a mijloacelor fixe corporale, pe de o parte, şi reflectarea acestora în indicatorii de performanţă ai firmei, pe de altă parte.
Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe (maşini, utilaje, instalaţii de lucru) poate fi caracterizată prin următorii indicatori:
� gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):
100⋅=TC
TG MD
p unde:
TMD = fond de timp maxim disponibil al utilajelor;
281
TC = fondul de timp calendaristic. � gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil
(GUT):
100⋅=MD
UTT
TEfG
unde: TEf = fondul de timp efectiv lucrat de utilajele firmei; � gradul de folosire a fondului de timp calendaristic (Gfc):
100⋅=TC
TEfG fc
Determinarea indicatorilor folosiţi se face cu ajutorul modelelor: TMD = TC – (TOL + TOT + TRP) TEf = TMD – TN TN = TN(1) + TN(2) + ….+ TN(n)
unde: TMD = fond de timp maxim disponibil; TC = fond de timp calendaristic; TOL = fondul de timp aferent opririlor legale; TOT = fondul de timp aferent opririlor tehnologice; TRP = fondul de timp aferent reparaţiilor programate; TEf = fondul de timp efectiv lucrat; TN = fondul de timp neutilizat (1,2…n cauze). Remarcă
• gradul de folosire a timpului de lucru trebuie să fie cât mai aproape de cel maxim disponibil. Acest lucru are efecte favorabile în volumul producţiei executate atât cantitativ, cât şi calitativ.
Pentru evaluarea corectă a utilizării extensive este necesară o cuantificare a influenţei folosirii timpului de lucru al utilajelor asupra principalilor indicatori ai performanţelor economico – financiare, ce se poate face cu următoarele relaţii:
• modificarea valorii producţiei marfă fabricate:
hrttN )( 011 − , unde:
N = numărul de utilaje; t = număr de ore / utilaj;
hr = randamentul mediu orar.
282
• modificarea valorii adăugate aferente producţiei fabricate:
0
0011 )(
Pf
VArttN h ⋅⋅−
• modificarea cifrei de afaceri aferente producţiei de bază:
0
0011 )(
Pf
CArttN h ⋅−
Analiza utilizării intensive se poate face prin următorii indi-catori:
� gradul de utilizare a capacităţii de producţie (Cp):
maxQ
QCp = , unde:
Q = producţia prevăzută (sau obţinută); Qmax = producţia maximă � indicele de utilizare intensivă (Iut):
TK
QI ut ⋅
=
Q = capacitatea de producţie; K = caracteristica dimensională a utilajului; T = timpul de funcţionare a utilajului.
Remarcă
– utilizarea intensivă se reflectă în calitatea şi cantitatea producţiei obţinute;
–Iut sesizează dacă utilajul respectiv funcţionează la parametrii proiectaţi; dacă timpul de funcţionare a utilajului se încadrează în limitele prevăzute; cauzele care determină neîncadrarea utilajului folosit etc.
� randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp ( )utR :
• pe utilaj: N
QRu =
• pe unitatea de timp lucrat:T
QRu = , unde:
283
Q – cantitatea de producţie; N – număr mediu de utilaje; T – timpul total lucrat de utilaje. Legătura dintre utilizarea extensivă şi cea intensivă este
exprimată prin relaţia:
hrtNQ ××= , unde:
Q = valoarea producţiei; N = număr de utilaje;
t = timpul mediu lucrat de un utilaj;
hr = randamentul mediu pe unitatea de timp.
Exemplu. Folosim date convenţionale pentru exemplificarea metodologiei: modificarea producţiei ca urmare a utilizării intensive a mijloacelor fixe:
Perioada Nr.
crt. Indicatori Notaţia
Precedentă Curentă 1. Producţia fabricată Pf 7 128 000 8 070 400 2. Număr utilaje N 90 104 3. Număr mediu de
ore/utilaj T 480 485
4. Randamentul mediu orar – lei
TPfru /=
165 160
Modificarea absolută a producţiei: ∆Pf = Pf1 – Pf0 = 8 070,4 – 7 128 = + 942,4 mil. lei
din care datorită: 1) modificării numărului de utilaje:
800.108.1165480)90104()(0001 +=⋅−=⋅⋅−=∆ h
N
f rtNNP mii lei
2) modificării numărului mediu de ore /utilaj:
( ) =⋅−=∆0011 u
t
f rttNP 104 (485-480) 165 = + 85.800 mii lei
3) modificării randamentului mediu pe oră
( ) 200.252)165160(4851040111 −=−⋅=−⋅=∆ uu
r
f rrtNP u mii lei.
284
ur
f
t
f
N
ff PPPP ∆+∆+∆=∆
942.400 = 1.108.800 + 85.800 – 252.200 942.400 = 942.400
Interpretare
• Creşterea producţiei fizice a fost rezultatul acţiunii pozitive exercitate de factorii de natură extensivă:
– creşterea numărului de utilaje a contribuit cu un plus de 1.108.800 mii lei;
– creşterea numărului de ore de funcţionare a adus un plus de 85.800 mii lei.
• Factorul calitativ, de natură intensivă, randamentul orar al utilajelor, a înregistrat o reducere, care a determinat o diminuare a producţiei de 252.200 mii lei
• Deci, utilajele (activele fixe) nu sunt utilizate eficient şi trebuie căutate şi eliminate cauzele.
Recomandări
• creşterea timpului de lucru al utilajelor; • investiţii în utilaje mai performante; • aprovizionarea ritmică cu materiale, piese de schimb pentru a
evita folosirea incompletă a timpului de lucru etc.
6.2.3. Analiza eficienţei utilizării activelor fixe
Aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe se realizează pe baza unui sistem corelat al efectelor (producţie marfă fabricată, cifră de afaceri, valoare adăugată, profit) cu eforturile (valoarea medie a mijloacelor fixe, valoarea medie a mijloacelor fixe active), prin relaţiile:
1. Valoarea producţiei fabricate ce revine la 1 000 lei mijloace fixe:
Acest indicator se poate determina prin două modele.
Modelul 1
10001000 ⋅=⋅ ∑F
qp
F
Pf
285
Sistemul factorial este: F
1000⋅F
Pf
T sau TEf
Pf
hwsau hr
unde:
F = valoarea medie anuală a mijloacelor fixe; T = timpul total de muncă; TEf = timpul efectiv de lucru al utilajelor;
hr = randamentul mediu orar;
hw = productivitatea medie orară
Metodologia de analiză factorială Modificarea absolută a producţiei fabricate la 1000 lei mijloace
fixe:
100001
01
−=∆F
P
F
PP
ff
f din care datorită:
1) modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe:
1000F
P1000
F
PP
0
f
1
fFf
00 ⋅−⋅=∆
2) modificării producţiei marfă fabricate:
1000100011
01 ⋅−⋅=∆F
P
F
PP
ffP
ff
2.1.) modificării timpului de lucru al utilajelor sau timpului total de muncă:
( )1000
1
001 ⋅⋅−
=∆F
rTETEP
hffTE
ff
sau
286
( )1000
1
01 0 ⋅⋅−
=∆F
rTTP
hT
f
2.2) modificării randamentului mediu orar sau productivităţii medii orare:
( )1000
1
011 ⋅−
=∆F
rrTEP
hhfr
fh
sau
( )1000
1
011 ⋅−
=∆F
wwTEP
hhfw
fh
Remarcă
fPI >
FI pentru creşterea eficienţei mijloacelor fixe.
Modelul 2 Producţia marfă fabricată la 1000 lei mijloace fixe se mai poate
determina cu relaţia:
hexFf
a
af rUg1000T
P
F
T
F
F1000
F
P⋅⋅=⋅
⋅⋅=⋅
unde aF = mijloace fixe active – productive
• Fa gF
F= reprezintă ponderea mijloacelor fixe active în totalul
mijloacelor fixe sau compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe;
• ex
a
UF
T= – utilizarea extensivă a mijloacelor fixe active;
• h
fr
T
P= – randamentul mediu orar.
287
Sistemul factorial este următorul: Fg
1000⋅F
Pf
Uex
hr
2. Valoarea adăugată ce revine la 1000 lei mijloace fixe:
1000⋅F
VA, unde VA = valoarea adăugată
– acest indicator reflectă legătura dintre capacitatea factorilor de producţie de a crea şi adăuga valoare bunurilor şi serviciilor.
3. Cifra de afaceri aferentă activităţii de bază ce revine la 1000 lei mijloace fixe:
1000⋅F
CA, unde CA = cifra de afaceri;
– acest indicator reliefează legătura dintre utilizarea eficientă a mijloacelor fixe şi rezultatele finale ale activităţii de producţie:
fpfF
fa
fa Gpg1000P
CA
F
P
F
F1000
F
CA⋅⋅=⋅
⋅⋅=⋅
unde: f
a
f pF
P= – producţia medie obţinută la 1 leu mijloace fixe
active – reprezintă eficienţa utilizării mijloacelor fixe active.
fP
f
GP
CA= – ponderea cifrei de afaceri în producţia obţinută sau
gradul de valorificare a producţiei marfă. Sistemul factorial al CA va fi: Fg
1000⋅F
CA fp
GPf
288
4. Profitul brut ce revine la 1000 lei mijloace fixe:
1000Pr
⋅F
b , unde Prb = profitul brut;
– acest indicator reflectă modul în care eficienţa utilizării mijloacelor fixe se concretizează în creşterea cifrei de afaceri, reducerea costurilor pe produs şi îmbunătăţirea calităţii producţiei.
Remarcă
• Dacă IVA> IPf – evidenţiază reducerea cheltuielilor cu materialele, ceea ce va fi favorabil pentru reducerea costurilor de producţie.
• Dacă IPrb > ICA – evidenţiază o reducere a costurilor de producţie şi o îmbunătăţire a calităţii producţiei.
Comparaţia dintre ICA şi IPf evidenţiază modificarea stocurilor de produse finite.
6.3. Analiza gestiunii resurselor materiale
Într-o economie de piaţă concurenţială, toţi agenţii economici sunt interesaţi să producă şi astfel să asigure la un nivel ridicat satisfacerea cererii consumatorilor. Asigurarea unei activităţi eficiente a firmei depinde de:
• ritmicitatea aprovizionărilor cu resurse materiale (materii prime, semifabricate, mărfuri etc.);
• perioada optimă de stocare a resurselor materiale, produselor finite, mărfurilor etc;
• evitarea „rupturilor” şi a „suprastocajelor” în asigurarea resurselor.
6.3.1. Analiza pieţei de aprovizionare cu principalele resurse materiale
Analiza pieţei de aprovizionare are ca scop evidenţierea posibilităţilor de care dispune firma pentru a-şi asigura principalele materii prime consumate în mod curent, în activitatea ei de bază, care condiţionează realizarea programelor de fabricaţie, şi evidenţierea sistemului relaţional dintre firmă şi furnizori.
289
Analiza pieţei de desfacere urmăreşte: • structura surselor de aprovizionare pe pieţe şi principalii
furnizori; • gradul de dependenţă de anumiţi furnizori. Soluţionarea acestor aspecte poate fi rezolvată prin elaborarea
unui tablou sintetic pentru „evaluarea necesarului de aprovizionare” într-un interval de timp, care să cuprindă:
Din care:
Intern din care Nr.
crt.
Denumire
material
UM
Aprovizionat în
perioada analizată
Import
Intern F1 F2 …Fn
1. 2.
A B . .
Tone Tone
1 700 1 200
1000 600
700 600
150 300
200 300
…… ……
TOTAL …. … … … … … Notă: F1, F2, …Fn reprezintă furnizorii pentru fiecare material. Analiza ofertei de resurse se face având în vedere: • cantitatea posibilă de livrat într-un interval de timp; • calitatea (se urmăresc elementele specifice materialelor şi
domeniului); • condiţii de transport şi plată; • bonificaţii etc. Alegerea furnizorului se va face pe baza analizei tuturor
furnizorilor potenţiali, pentru fiecare material, care sunt incluşi într-o bază de date a compartimentului de aprovizionare al firmei.
Orice firmă îşi desfăşoară activitatea pe baza unor planuri de aprovizionare care să-i asigure necesarul de materiale pentru o perioadă determinată de timp.
Procesul de aprovizionare presupune parcurgerea următoarelor etape:
• acoperirea cu contracte a necesarului de aprovizionat; instrumentul principal folosit pentru vânzare – cumpărare este contractul, care se stabileşte într-un cadru juridic specific. Fiecare agent economic încheie contracte ferme cu furnizorii;
290
• realizarea programului de aprovizionare pe principalele resurse materiale şi pe total; derularea procesului de aprovizionare porneşte de la situaţia existentă la începutul intervalului şi indică modul cum a evoluat, pe parcursul perioadei;
• asigurarea necesarului de producţie; această etapă arată finalitatea actului de aprovizionare din punct de vedere cantitativ şi al termenelor de aprovizionare.
6.3.2. Analiza stocurilor de materiale
Stocurile de materiale, prin natura lor, presupun o imobilizare de capital de valori. Astfel, analiza structurii stocurilor prezintă impor-tanţă pentru că o supradimensionare a acestora presupune:
• cheltuieli mari cu depozitarea şi păstrarea acestora; • imobilizarea resurselor financiare în materii prime care au o
circulaţie lentă. Analiza stocurilor de materiale se realizează sub diverse aspecte
din punct de vedere metodologic: • studiul evoluţiei stocurilor comparativ prin dinamica cifrei de
afaceri pentru a vedea dacă mărimea stocurilor a avut o influenţă favorabilă asupra volumului producţiei şi al vânzărilor;
• studiul evoluţiei stocurilor comparativ printr-o bază de raportare (stoc normat mediu, maxim etc.).
Orice agent economic în funcţie de capacitatea de producţie şi de cerere îşi dimensionează stocurile pe care, cu sistemul actual de gestionare, le poate identifica pe grupe de materiale şi poate stabili abaterea lor de la o limită prestabilită;
• analiza gradului de imobilizare a stocurilor, pe care le poate grupa în: – stocuri normale; – stocuri cu mişcare lentă; – stocuri fără mişcare; – stocuri disponibile. Încadrarea într-o anumită grupă se poate face în funcţie de
frecvenţa consumului, stabilindu-se indicatorul: • Durata de imobilizare a stocului (Di), exprimată în zile, pe baza relaţiei:
360⋅=E
SDi
291
în care: S =stocul mediu anual; E = ieşirile de materiale din magazie pentru consumuri
interne.
Exemplu. Dacă un agent economic stabileşte durata medie de stocare de 30 zile, atunci:
• materialele care au un timp de stocare mai mic de 30 de zile intră în grupa stocurilor normale;
• dacă materialele au un timp de stocare între 30-60 zile, ele formează grupa stocurilor cu mişcare lentă;
• dacă durata de stocare este peste 60 de zile, materialele respective reprezintă grupa stocurilor fără mişcare.
Stocurile disponibile, existente la un moment dat, trebuie să asigure continuitatea procesului de producţie. De aceea, trebuie stabilită:
• „rezerva în zile” (Rz) – respectiv, perioada de timp în care firma dispune de materiale pentru desfăşurarea procesului de producţie, în condiţiile unui consum zilnic (Cz) cunoscut:
z
zC
SR 1= , unde:
• S1 = stocul efectiv la un moment dat. La formarea stocurilor se folosesc şi conceptele modelului
WILSON; • partida optimă de aprovizionat (qa); se stabileşte corelaţia:
C
C
T
ctqa ′′
′×+= 2
în care: T = perioada de gestiune, exprimată în zile: ct = consumul total din resursa materială analizată; C ′= costul cu efectuarea unei comenzi; C ′′ = costul cu stocarea unei unităţi fizice din resursa materială
analizată, pe unitatea de timp; • intervalul optim între 2 aprovizionări se determină cu relaţia:
a
aq
ctTq
ct
T:=×
292
unde:aq
ct= număr optim de aprovizionări;
qa = cantitatea optimă de aprovizionat; • costul aprovizionării (Cs)
CCTctCS′′×′×××= 2
6.3.3. Analiza potenţialului material al firmelor de producţie
Analiza utilizării resurselor materiale se poate face cu:
A. Indicatori analitici • consumul specific (CS), respectiv cantitatea de materie primă
consumată pentru obţinerea unei unităţi de produs; • consumul pe unitate specifică ; • greutatea pe caracteristică funcţională ; • coeficientul de randament, care exprimă gradul şi modul de
utilizare a materialelor sub raport fizic (greutatea netă, greutatea brută a produsului).
B. Indicatori sintetici Caracterizarea sintetică a eficienţei utilizării resurselor materiale
se face cu un sistem de indicatori construit pe baza unor modele care permit evidenţierea legăturii între consumul de resurse materiale şi diferite laturi ale activităţii economice a firmei.
Dintre indicatorii sintetici amintim: • gradul de valorificare a resurselor materiale:
consumată material de cantitatea
produsului valoarea=vrG
• valoarea producţiei obţinute la 1000 lei valoare a resurselor materiale consumate:
10001000 ⋅=⋅ ∑M
qp
M
Pf
unde: M = valoarea materialelor consumate.
293
Sistemul de factori de influenţă a acestui indicator va fi:
M
1000⋅M
Pf
q
Pf p
• valoarea adăugată la 1000 lei valoare a materialelor consumate va avea modelul:
10001000 ⋅⋅
=⋅M
vaP
M
VA ex
unde: VA = valoarea adăugată; M = valoarea materialelor consumate; Pex = producţia exerciţiului;
va =– valoarea adăugată ce revine la 1 leu producţie a exerciţiului. Sistemul factorilor de influenţă se prezintă astfel: M
1000⋅M
VA
VA
Pex gi
va
vai
unde: gi = ponderea activelor fixe productive în totalul activelor fixe; vai = valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe
produse sau tipuri de activităţi • profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei valoare a
materialelor consumate va avea modelul:
1000⋅−
= ∑ ∑CA
vv
CA
CA
M
cqpq
M
P
unde: PCA = profitul aferent cifrei de afaceri MCA = consumul intermediar de materiale aferent cifrei de
afaceri.
294
MCA
1000⋅CA
CA
M
P
qv
P gi
c p
Remarcă • Gestiunea resurselor materiale constituie o problemă fundamentală
a managementului intern al firmei, reprezentând premisa esenţială a performanţei economico-financiare a acesteia.
Cuvinte–cheie: potenţial tehnic; compoziţia tehnologică a capitalului fix; utilizare extensivă şi intensivă a mijloacelor fixe; capacitate de producţie; randamentul mediu; eficienţa utilizării activelor fixe; resurse materiale; piaţa de aprovizionare; contractul; stocurile de materiale; potenţialul material al firmelor de producţie.
Întrebări şi teste grilă 1. Care sunt factorii explicativi ai utilizării extensive şi intensive a
mijloacelor fixe? 2. Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe se face cu indicatorii: a) gradul de folosire a fondului de timp disponibil; b) gradul de utilizare a capacităţii de producţie; c) gradul de programare a fondului calendaristic; d) randamentul utilajelor; e) indicele de utilizare intensivă. Alegeţi varianta corectă: A (a, b, e); B (b, d); C (b, d, e); D (b, c, d, e). Răspuns: C 3. Care din următorii factori influenţează indicatorul sintetic de
eficienţă „valoarea adăugată la 1000 lei valoarea materialelor consumate”: a) consumul intermediar aferent cifrei de afaceri; b) producţia exerciţiului c) ponderea activelor fixe productive în totalul activelor fixe; d) profitul aferent producţiei vândute; e) valoarea materialelor consumate. Alegeţi varianta corectă: A (a, b, c); B (c, d, e); C (b, c, d); D (b, c, e) Răspuns: D
295
7. ANALIZA RISCURILOR FIRMEI
Riscul poate fi definit ca probabilitatea de producere a unui
eveniment, sub presiunea diferiţilor factori, ce poate reprezenta un prejudiciu potenţial la care se expune firma. Expunerea la risc reprezintă valoarea pierderilor cheltuielilor suplimentare pe care le suportă firma, ceea ce arată că riscul este legat de rentabilitatea firmei. Acţionarii şi investitorii nu-şi asumă un risc prin investirea într-un activ decât în schimbul unei remunerări proporţionale cu riscul asumat.
Analiza riscului poate fi structurată astfel: 1. Analiza riscului economic; 2. Analiza riscului financiar; 3. Analiza riscului de faliment.
7.1. Analiza riscului economic
Riscul economic reprezintă incapacitatea firmei de a se adapta în cadrul activităţii de exploatare, în timp şi cu costurile cele mai mici, la variaţia condiţiilor de mediu (economic şi social) intern şi extern. Riscul depinde de factori generali: preţ de vânzare, cost, cifră de afaceri (CA), dar şi de structura costurilor, cât şi de influenţa lor asupra activităţii firmei.
Analiza riscului economic se poate face cu ajutorul pragului
de rentabilitate, ca o măsură a flexibilităţii firmei în raport cu fluctuaţiile activităţii sale.
296
Pragul de rentabilitate, numit şi venit de exploatare critic sau punct mort operaţional, este punctul în care veniturile de exploatare acoperă cheltuielile de exploatare, iar rezultatul este nul. Peste acest prag activitatea firmei devine rentabilă.
Pragul de rentabilitate a activităţii de exploatare se poate calcula cu relaţia:
vmc
FePR r
CV =
unde: VePR = venituri de exploatare la pragul de rentabilitate; CF = cheltuielile fixe totale;
vmcr = rata marjei cheltuielilor salariale unde: e
vmc v
c1r
v−= ;
• cv: cheltuielile variabile totale; • ve: veniturile din exploatare.
Evaluarea riscului economic o putem face cu următorii indicatori:
1. Indicatorii de poziţie faţă de pragul de rentabilitate, care exprimă capacitatea firmei de a se adapta cerinţelor pieţei; acest indicator se poate determina în:
� mărimi absolute, denumit şi flexibilitatea absolută (∆FA), ne arată o flexibilitate a firmei, cu atât mai ridicată, cu cât are o valoare mai mare, deci există un risc de exploatare mai redus:
ePRe VVFA −=∆
Gradul de flexibilitate este dependent de:
• potenţialul tehnic al firmei (starea şi calitatea lui); • potenţialul uman şi structura lui organizatorică;
� mărimi relative, denumit şi coeficientul de volatilitate (CV),
are următoarea relaţie:
297
100V
VVCV
ePR
ePRe ⋅−
= sau 100V
VCV
ePR
e ⋅=
atunci situaţia firmei poate fi: • instabilă, dacă Ve > VePR cu până la 10%; • relativ stabilă, dacă Ve < VePR cu până la 20%; • confortabilă, dacă Ve > VePR cu peste 20%.
2. Punctul mort (PM), dacă momentul atingerii pragului de rentabilitate se calculează cu relaţia:
TV
VPM
e
ePR ⋅=
unde: T = durata de timp în zile (lună, trimestru, semestru, an). Observaţie. Apropierea punctului mort către valoarea T în zile
înseamnă creşterea riscului de exploatare. 3. Coeficientul de elasticitate (E), numit şi coeficientul de
levier al exploatării, arată sensibilitatea rezultatului exploatării la variaţia nivelului de activitate şi se calculează cu relaţia:
e
e
E
E
V
V:
R
RE
∆∆=
unde: 0
01
E
EE
E
E
R
RR
R
R −=
∆– variaţia relativă a rezultatului de
exploatare;
0
01
e
ee
e
e
V
VV
V
V −=
∆ – variaţia relativă a venitului de exploatare.
Astfel, cu cât valoarea veniturilor de exploatare se îndepărtează
de pragul de rentabilitate, cu atât firma este mai puţin riscantă:
298
ePRe
e
VV
VE
−=
Coeficientul de elasticitate (E) este dependent de poziţia
nivelului de activitate faţă de punctul mort astfel: • situaţie instabilă, cu un risc mare dacă E > 11; • relativ stabilă, dacă E ≈ 6; • confortabilă, cu un risc redus, dacă E < 6.
Observaţie. Desfăşurarea activităţii cu cheltuieli relativ reduse
asigură flexibilitatea operaţională şi diminuarea riscului de exploatare. Exemplul 1. Metodologia de calcul al riscului economic (date
convenţionale):
Nr. crt.
Indicatori Notaţia 2002 2003
1. Venituri de exploatare Ve 125 180 2. Cheltuieli de exploatare Ce 110 150 3. Rezultatul exploatării RE = Ve - Ce 15 30 4. Cheltuieli variabile totale CV 95 125 5. Cheltuieli fixe totale CF 15 25
Indicatorii riscului economic: 1. Pragul de rentabilitate sau venitul de exploatare critic (VePR):
5,6224,0
15
r
CV
0v
0
0mc
FePR ===
24,0125
951
v
c1r
0
0
0ve
vmc =−=−=
81,813056,0
25
r
CV
1v
1
1mc
FePR ===
3056,0180
1251
v
c1r
1
1
1ve
vmc =−=−=
299
2. Indicatorul de poziţie:
• flexibilitatea absolută:
5,625,62125VVFA00 ePRe0 =−=−=∆
19,9881,81180VVFA11 ePRe1 =−=−=∆
• coeficientul de volatilitate:
%1005,62
5,62125100
V
VVCV
0
00
ePR
ePRe0 =
−=⋅
−=
%02,12010081,81
19,98100
81,81
81,81180100
V
VVCV
1
11
ePR
ePRe1 =⋅=⋅
−=⋅
−=
Observaţie. CV1 > 20% indică un risc economic redus, o situaţie
confortabilă a firmei. 3. Punctul mort (PM):
183365125
5,62T
V
VPM
0
0
e
ePR0 =⋅=⋅=
166365180
81,81T
V
VPM
1
1
e
ePR1 =⋅=⋅=
Observaţie. PM1 = 166 este mai mic decât cel comparat,
indicând un risc economic mai redus. 4. Coeficientul de elasticitate (E):
25,62125
125
VV
VE
00
0
ePRe
e0 =
−=
−=
83,181,81180
180
VV
VE
11
1
ePRe
e1 =
−=
−=
Observaţie. În perioada curentă, dacă are un E = 1,83 (E < 6), firma prezintă un risc redus, deci o situaţie confortabilă.
300
7.2. Analiza riscului financiar
Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenţa structurii financiare a firmei, respectiv gradul de îndatorire.
O firmă deţine atât capitaluri proprii, cât şi capitaluri împrumutate, pentru care trebuie să suporte şi cheltuielile financiare aferente. Această îndatorare, prin mărimea şi costul ei, antrenează o variabilitate a rezultatelor, modifică deci riscul financiar.
Riscul financiar se poate analiza prin pragul de rentabilitate
financiar (VePRF), ce reprezintă punctul în care veniturile de exploatare şi cheltuielile cu dobânzile au relaţia:
vmc
DFePRF r
CCV
+=
unde:
– CD = cheltuielile cu dobânzile; – CF = cheltuielile fixe totale;
– e
vmc v
c1r
v−=
rata marjei cheltuielilor.
Evaluarea riscului financiar se poate face cu aceiaşi indicatori ca
la riscul economic: 1. Indicatorul de poziţie:
• flexibilitatea absolută (∆FA); • coeficientul de volatilitate (CV);
2. Punctul mort (PM); 3. Coeficientul de elasticitate.
Exemplul 2
Pe baza datelor de la exemplul 1 şi a cunoaşterii cheltuielilor cu dobânzile care au fost: în 2002 = 1,1 mil. lei şi în 2003 = 2,1 mld lei, vom determina:
301
• Pragul de rentabilitate financiar:
vmc
DFePRF r
CCV
+=
Valoarea ratei marjei cheltuielilor variabile rămâne neschimbată în cei doi ani analizaţi:
• pentru 2002 → 083,6724,0
1,115
r
CCV
0v
00
0mc
DFePRF =
+=
+=
• pentru 2003 → 68,883056,0
1,225
r
CCV
1v
11
1mc
DFePRF =
+=
+=
Observaţie După modelul de la riscul economic se pot calcula şi ceilalţi
indicatori. Riscul financiar se mai poate analiza prin efectul de levier, care
explică evoluţia rentabilităţii financiare în funcţie de doi factori principali:
• îndatorarea firmei; • rentabilitatea economică.
Fiecare din aceşti factori face să intervină pe a doua treaptă alte rate explicative, importante pentru analiza financiară a firmei (în schema de mai jos):
Levierul financiar ( PR ec − ) Îndatorarea
financiară
Rata de îndatorare Rentabilitatea financiară Rotaţia activului total Rentabilitatea
economică (Rec)
Rentabilitatea comercială (Rc)
Analiza rentabilităţii financiare prin efectul de levier
Sursa: Bardaş P., Naneş O. I., Diaconescu A., Analiza financiară, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.
302
Notaţii: • Rf = rentabilitate financiară;
• Rec = rentabilitate economică; • Rc = rentabilitate comercială;
• Dp = procentul mediu de dobândă.
Astfel, rentabilitatea financiară se poate stabilii cu relaţia:
( )CP
DPRRR FTDececf ⋅−+=
unde: • DFT = datorii financiare totale;
• CP = capital propriu; • DFT/ CP = rata îndatorării (levierul). Eficienţa îndatorării asupra rentabilităţii financiare este dată de
raportul în care se află rentabilitatea economică şi procentul de dobândă:
• Rec > Dp – în această situaţie, se va putea apela la credite, pentru a ameliora rentabilitatea capitalului propriu;
• Rec = Dp – din punct de vedere al efectului de levier
( )
⋅−CP
DpR FTDec , apelarea la credite este
indiferentă;
• Rec < Dp – atunci, îndatorarea reduce performanţele firmei şi creşte riscul financiar; se impune minimalizarea levierului (DFT/ CP).
Observaţie. Pentru ca efectul de levier să acţioneze pozitiv,
diferenţa (Rec - DP ) trebuie să rămână pozitivă. Această diferenţă va evolua mai întâi în manieră satisfăcătoare, pentru a atinge la un moment dat valoarea maximă sau chiar negativă.
303
7.3. Analiza riscului de faliment
Riscul de faliment presupune stabilirea unei funcţii prin care să poată fi estimată probabilitatea ca o firmă să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să fie în imposibilitate de a-şi onora contractele cu beneficiarii, a plăti furnizorii şi a restitui împrumuturile la bănci. Riscul de
faliment este opus probabilităţii de profit şi se pune problema creşterii profitabilităţii firmei, în condiţiile unui risc asumat. În cazul degradării situaţiei unei firme, ea nu mai face faţă datoriilor exigibile – legea prevăzând în acest caz reorganizarea sau lichidarea firmei.
Putem identifica firmele în dificultate după următoarele criterii: • supraîndatorarea – firma nu face faţă datoriilor scadente; • insolvabilitatea – activul firmei nu este suficient pentru achitarea
datoriilor. Riscul de faliment poate fi analizat în funcţie de aspectele esenţiale
privind procesul decizional prin: metoda ratelor; metoda scorurilor.
7.3.1. Analiza riscului de faliment pe baza ratelor
Ratele de solvabilitate se analizează prin raportul activelor realizate la obligaţiile exigente pentru a evalua riscul de faliment. Ratele frecvent utilizate sunt:
� Rata insolvabilităţii generale (RSG) compară ansamblul lichidităţilor potenţiale asociate activelor circulante (AC) cu ansamblul datoriilor scadente sub un an (DTS):
SSG DT
ACR =
Dacă: • RSG = 1, arată o corespondenţă deplină între activele circulante şi sursele corespunzătoare;
• RSG > 1, atunci AC > DTS, permite utilizarea unei părţi din capitalul permanent pentru finanţarea exploatării. Observaţie. RSG nu permite o judecată definitivă asupra
solvabilităţii pe termen scurt, ci doar o aproximează datorită numărului mare de variabile ale solvabilităţii:
• natura sectorului de activitate; • structura activelor circulante; • rata de rotaţie a activelor şi a stocurilor etc.
304
� Rata solvabilităţii parţiale (RSP) exprimă capacitatea firmei de a-şi onora obligaţiile pe termen scurt din creanţe şi disponibilităţi.
Se calculează cu relaţia:
SSP DT
SACR
−= sau
S
spltSP DT
DPCR
++=
unde: • AC = active circulante; • S = stocuri; • DTS = datorii totale pe termen scurt; • Ct = creanţe; • Pl = plasamente; • Dsp = disponibilităţi. Dacă: • RSP < 1, fiindcă de regulă este subunitară, analiza se face pe aspecte
de detaliu privind structura creanţelor (numărul de clienţi, garanţii etc.); • RSP [ ]18,0 −∈ – reprezintă o situaţie optimă a solvabilităţii.
� Rata solvabilităţii imediate (RSI) reprezintă corespondenţa dintre elementele lichide ale activului şi obligaţiile pe termen scurt:
S
splSI DT
DPR
+=
Dacă: • RSI > 0,3, arată o limită a riscului insolvabilităţii firmei; • RSI [ ]13,0 −∈ – dar o valoare scăzută a ratei este compatibilă
cu menţinerea echilibrului financiar. Observaţii
• evaluarea solvabilităţii prin metoda ratelor este puţin semnificativă din cauza aprecierii generale a lichidităţii;
• concluziile acestei analize pot fi semnificative în cazul comparaţiilor între firmele aceluiaşi sector.
Analiza lichidităţii presupune analiza elementelor patrimoniale care au proprietatea de a se transforma în bani.
� Lichiditatea generală (Lg):
)lung ,mediu ,scurt termen pe(DT
lichide deveni pot care şi lichide ActiveLg =
305
Studiul bonităţii unei firme făcut de bănci la solicitarea de credite se efectuează pe baza următorilor indicatori:
� Lichiditatea patrimonială (Lp): se calculează prin raportul între elementele activului circulant AC (disponibilităţi băneşti, stocuri de materiale, mărfuri, titluri de plasament, creanţe etc.) şi elemente de pasiv DT (creanţe pe termen scurt, mediu, lung sau datorii curente):
DT
ACLP =
Observaţie Lp > 1, se apreciază că există un grad de siguranţă pentru
acordarea creditului. � Capacitatea de plată (Kp) a unei firme ne arată situaţia mij-
loacelor băneşti disponibile la un moment dat sau pe o perioadă scurtă de timp (15-30 zile) în raport cu obligaţiile de plată exigibile în acelaşi interval de timp.
Se poate calcula: • Kp în mărimi absolute: cbsP DDK −=
unde: Dbs = disponibilităţi băneşti; Dc = datorii curente.
• Kp în mărimi relative:
100D
DK
ex
bsP ⋅= sau
100D
CDK
ex
bsP ⋅
+= sau
100D
CIDK
ex
bP ⋅
++= unde:
• C = credite disponibile; • I = încasări ce se vor realiza până la sfârşitul perioadei
analizate; • Dex = plăţi exigibile imediat.
Observaţie. Firma are o situaţie financiară normală în privinţa capacităţii de plată în cazul în care gradul de solvabilitate este mai mare sau cel puţin egal cu 100.
306
• Mai putem analiza riscul şi cu alţi indicatori, precum: � Rata autonomiei financiare la termen (Raf) :
100CÎ
CPR af ⋅= , pentru o raf > 100%
unde: CP = capital propriu; CÎ = capital împrumutat.
• Organismele financiare din ţările cu economie de piaţă calculează această rată astfel:
Obligaţii pe termen lung şi mediu =AFR
capital propriu
Observaţie. Creditorii impun ca această rată să fie RAF < 1.
7.3.2. Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor Metoda scorurilor permite un diagnostic al riscului de faliment pe baza
unor metode statistice de analiză a situaţiei financiare, pornind de la un ansam-blu de rate, şi informează în mică măsură şi asupra situaţiei viitoare a firmei.
Aplicarea acestei metode presupune selectarea a două grupuri de firme (un grup cu dificultăţi financiare şi un grup de firme sănătoase). Pentru fiecare grup se calculează o serie de rate, după care se determină cea mai bună combinaţie lineară de rate, care să determine diferenţierea celor două grupuri de firme.
Prin aplicarea analizei discriminante se obţine pentru fiecare firmă un scor „Z” funcţie lineară de un ansamblu de rate. Distribuţia diferitelor scoruri permite să se separe firmele sănătoase de cele în dificultate. Scorul „Z” atribuit fiecărei firme se determină cu funcţia:
Z = a1X1 + a2X2 + … + anXn unde: Xi – ratele implicate în analiză;
ai – coeficientul de pondere al fiecărei rate. Modelele scorurilor cel mai des utilizate în analiză sunt:
• modelul Altman; • modelul Canon şi Holder; • modelul Loeb şi Partier • modelul Băncii Franţei etc.
sau putem scrie sub forma ratelor: Z = 3,3R1 + 1,4R2 + 1,2R3 + 1•R4 + 0,6 R5
unde: T
b1 A
PR = → rata rentabilităţii economice;
307
unde: • Pb – profitul brut; • AT – activul total;
T
r2 A
PR = → rata profitului reinvestit;
unde: • Pr – profitul reinvestit; T
3 A
ACR = → rata activelor circulante;
unde: • AC – active circulante; T
4 A
CAR = → viteza de rotaţie a activului;
unde: • CA – cifra de afaceri; DT
CPR5 = → rata autonomiei financiare;
unde: • CP – capital propriu; • DT – datorii totale.
Exemplul 3. Modelul Altman (date convenţionale) - mil. lei -
Perioada de analizat Nr. crt.
Indicatori Notaţia 2002 2003
1. Activul total AT 30.000 55.000 2. Cifra de afaceri CA 110.000 190.000 3. Profit reinvestit Pr 5.500 14.000 4. Capital propriu CP 24.000 39.000 5. Datorii totale DT 12.000 20.000 6. Profit brut Pb 11.000 25.000 7. Active circulante AC 17.000 32.000 8. Rata rentabilităţii economice
TA
bP1R =
0,37 0,45
9. Rata profitului reinvestit
TA
rP2R =
0,183 0,255
10. Rata activelor circulante
TA
AC3R =
0,567 0,582
11. Viteza de rotaţie a activelor
TA
CA4R =
3,667 3,455
12. Rata autonomiei financiare
DT
CP5R =
2 1,95
13. Z = 3,3 R1 + 1,4 R2 + 1,2R3 + 1• R4 + 0,6R5
Z 7,0246 7,1654
• 3Z8,1 ≤≤ – firma este într-o situaţie dificilă.
308
• Z > 3 – firma este solvabilă, fără risc de faliment. În exemplul dat Z > 3, deci firma este solvabilă, fără risc de faliment. Cuvinte – cheie: riscul, riscul economic, prag de rentabilitate,
elasticitatea rezultatului exploatării, riscul financiar, riscul de faliment, solvabilitate, fondul de rulment (FR), nevoia de fond de rulment (NFR), trezoreria netă (TN), lichiditate, capacitate de plată (Kp).
Teste grilă:
1. Dacă veniturile de exploatare sunt mai mari decât pragul de rentabilitate de exploatare cu până la 15%, atunci situaţia firmei este:
a) instabilă, spre faliment; b) confortabilă; c) relativ stabilă; d) într-un risc iminent.
Răspuns: c)
2. Flexibilitatea absolută a firmei se poate calcula: a) mărime relativă; b) mărime medie; c) mărime absolută a riscului de exploatare; d) mărime a dinamicii pragului de rentabilitate.
Răspuns: c)
3. Se cunosc următorii indicatori:
- mil. lei - Nr. crt.
Indicatori Notaţia 2003 2004
1. Venituri de exploatare Ve 125.000 155.000 2. Cheltuieli de exploatare Ce 111.300 134.200 3. Cheltuieli variabile totale CV 92.500 123.400 4. Cheltuieli fixe totale CF 18.800 10.800
Calculaţi pragul de rentabilitate de exploatare şi coeficientul de
volatilitate: VePR?, CV ? 4. Se cunosc următorii indicatori:
309
Nr. crt.
Indicatori Notaţia 2003 2004
1. Venituri de exploatare Ve 125.000 155.000 2. Cheltuieli de exploatare Ce 111.300 134.200 3. Cheltuieli variabile totale CV 92.500 123.400 4. Cheltuieli fixe totale CF 18.800 10.800 5. Cheltuieli cu dobânzile CD 1.100 2.100
Calculaţi pragul de rentabilitate financiar şi coeficientul de elasticitate: VePRF?, E ?
310
311
BIBLIOGRAFIE
Anghel I., Falimentul, Editura Economică, Bucureşti, 2002. Bardaş P., Naneş O.I., Diaconescu Adriana, Analiza financiară, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003. Bradley R.A., Myers S.C., Principles of corporate finance, McGraw-Hill, 4th
edition, 1991. Dănilă Nicolae, Retail banking, Editura Economică, Bucureşti, 2002. Feleagă N., Sisteme contabile comparate, Editura Economică, Bucureşti,
1999. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivelul microeconomic,
Editura Economică, Bucureşti, 2004. Gheorghiu Al., Analiză financiară pentru evaluare, ANEVAR, Bucureşti,
2003. Işfănescu A. (coord.) şi colectivul, Analiza economico-financiară a
societăţilor comerciale, Editura ASE, Bucureşti, 2002. Mărgulescu D. (coord.), Analiza economico-financiară a societăţilor
comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994. Moroşan Iosefina, Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei România
de Mâine, Bucureşti, 2006. Moroşan Iosefina, Analiza economico-financiară – Metode şi tehnici, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004. Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003. Richard J., Analyse financière et audit des performances, Editor Villengeriu,
Paris, 1993. Spătaru L., Analiza economico-financiară – instrument al managementului
întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2004. Stancu I., Analiza şi gestiunea financiară. Analiza economico-financiară a
societăţilor comerciale, Editura Economică, Bucureşti, 2002. Ţole M., Ţole Nicoleta-Cristina, Analiză economico-financiară – Metode,
aplicaţii şi teste-grilă, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.
312
Vâlceanu Ghe., Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
Vasilescu Gh. (+colectivul), Analiză statistico-economică în industrie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.
Viscione J., Financial Analysis: Tools and Concept, The National Association of Credit Management, 1984.
Walsh C., Key Management Rations, Pitman Publishing, 1996. White G., Sandhi A., The Analysis and Use of Financial Statements, John
Qiley & Sons, Second edit., 1998. *** Standardele Internaţionale de Contabilitate, 2002.
