Analiza Economico-financiara Pe Baza Bilantului
-
Upload
zenaidam27 -
Category
Documents
-
view
283 -
download
10
Transcript of Analiza Economico-financiara Pe Baza Bilantului
UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”
FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL
SPECIALIZAREA CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
BUCURESTI
CENTRUL TERITORIAL BUCURESTI
PROIECT DE CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE
ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA A UNEI INTREPRINDERI
PE BAZA BILANTULUI CONTABIL
STUDENT,
AN III I.D. BUCURESTI
1
CUPRINS
CAPITOLUL I
ASPECTELE TEORETICE GENERALE ALE ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII……………………………………………………......3
1.DEFINIREA, CONTINUTUL ANALIZEI FINANCIARE ………………………3
2. NOŢIUNE ŞI FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL………………………...6
CAPITOLUL II
STRUCTURA BILANŢULUI CONTABIL………………………………………………...10
CAPITOLUL III
NORME DE ÎNTOCMIRE, CERTIFICARE, VERIFICARE SI ANALIZĂ A
BILANŢULUI CONTABIL…………………………………………………………………15
3.1. ÎNTOCMIREA BILANŢULUI…………………………………………………17
3.2. ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE PE BAZA
BILANŢULUI CONTABIL………………………………………………………….19
3.3. CONCEPTUL DE RENTABILITATE. RATA DE EXPRIMARE
A RENTABILITATII………………………………………………………………...21
3.4. CAPACITATEA DE PLATĂ. SOLVABILITATEA . LICHIDITATEA .
BONITATEA …………………………………………………………………………22
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA SISTEMULUI INFORMATIC EXISTENT IN CADRUL UNEI
INTREPRINDERI ………………………………………………………………………...…24
4.1 ETAPELE PARCURSE IN PROIECTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC
STUDIU DE CAZ ……………………………………………………………………………30
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………..34
2
CAPITOLUL I
ASPECTELE TEORETICE GENERALE ALE ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII
1.DEFINIREA, CONTINUTUL ANALIZEI FINANCIARE
Analiza financiară ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi
privind structura sa financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la
toate celelalte informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la
întreprindere şi viitorul său.
Analiza econmico-financiară constituie un instrument managerial care contribuie la
cunoaşterea situaţiei financiare a întreprinderii, a factorilor şi cauzelor care au determinat-o în
vederea fundamentării obiectivelor strategice de menţinere şi de dezvoltare a întreprinderii într-
un mediu concurenţial. Prin intermediul analizei economico-financiare, se stabilesc punctele
forte şi punctele vulnerabile ale gestiunii, avînd la bază anumite norme şi criterii, se dă o
explicare a cauzelor obţinerii unor rezultate nesatisfăcătoare şi se propun măsuri de
îmbunătăţire a lor.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară este inclusă în
categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani
şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi
perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni;
creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se
limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării
împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii,
criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii.
Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea
întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu erau
vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil pentru profit erau foarte
diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate variabile în funcţie de metodele de
evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a
analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei apt să ofere
managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut,
3
în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice şi
bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborării
previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea
investiţiilor de talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani,
ceea ce a impus băncilor şi instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor
metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor
credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-
plată le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar,
deoarece noţiunea de lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele
pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare şi a costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici
adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile
ale diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor
utilizatori în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes. Principalii utilizatori ai
analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii actuali si potenţiali, creditorii,
personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot
adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea sau vânzarea de titluri, acordarea
sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar, parte distinctă
a diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a
întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii - analiza internă – sau din exterior de către
organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) -
analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice
diverşilor utilizatori.
4
Structurile calitative folosite pentru modelarea situatiei patrimoniului sunt cele de activ
si pasiv Ele se explica si definesc simultan prin prisma ecomnomicului, juriticului si
financiarului.
Din punct de vedere juridic activul, prin compozitia lui grupeaza elementele in bunuri
reale si creante(drepturi asupra persoanelor)iar pasivul in capital propriu si datorii.
Prin prisma economica in subdiviziunile activului si pasivului trebuie sa se faca
distinctie intre structurile privind activitatea de imvestitie si activitatea de exploatare,astfel
activul se imparte in activ de imvestitie si in activ de exploatare (stocuri creante ,lichiditati), iar
pasivul in capitaluri si datorii, din care, datorii financiare si datorii de exploatare.
Perspectiva financiara grupeaza activele in fuctie de lichiditatea acestora , iar pasivul, in
functie de exigibilitatea lor (termen de plata).
Astfel putem deprinde in structura activului active durabile stocuri active realizabile si
disponibile(lichiditatii)iar cea a pasivului in capitaluri permanente (pe termen lung )si pe
termen scurt.In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria
resurse economice ,activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica sau
sociala iar pasivul , originea resurselor(provenienta acestora).
In cadrul activului sunt delmitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub
forma de bunuri de investitie , utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri ,creante si
valori mobiliare de plasament.
Pasivul prin structura sa delimiteraza cele trei modalitati de formare a resurselor si
anume:
Resurse permanente sau pe termen lung ,furnizate de proprietar (individual sau
asociatii), resurse temporare curente,asigurate de terti (furnizori, banci, obligatari), si resurse
rezultat,sub forma profiturilor realizate in cadrul fiecarui exercitiu financiar.
Astfel, privind in genere, putem spune ca activul, prin componenţa sa evidentiaza
destinatia si lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul clasificarea surselor de finantare in
functie de modul de constituire (surse proprii-straine)si exigibilitatea lor.
Analizat prin prisma teoriei modelarii, bilantul contabil este simultan un model
structural si global, prin intermediul caruia se asigura o reprezentare a patrimoniului pornind
de la partile sale componente catre caracteristicile de ansamblu.
Astfel in cadrul bilantului contabil patrimoniul este reprezentat prin prisma activului si
pasivului, in cadrul activului, elementele multimii de activ fiind grupate in raportul destinatiei
bunurilor economice utilizate si gradul de lichiditate in active imobilizate,circulante, si active
de regularizare si asimilate .La randul lor activele imobilizate sunt diferentiate in imobilizari
5
necorporale corporale si financiare ,cele circulantre sunt impartite in raport de forma pe care o
imbraca in stocuri de productie in curs de executie ,creante ,plasamente si disponibilitati
banesti.
Cat priveste pasivul, elementele multimii de pasiv sunt grupate in raport de caile de
formare a surselor de finantare in capitaluri proprii,provizioane pentru riscuri si cheltuieli si
pasive de regularizare precum si in functie de gradul lor de exigibilitate, permanente si curente.
Dispunerea activului in cadrul bilantului contabil este de regula cea imversa lichiditatii
activelor, de la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizarile necorporale, pana la cele mai
lichide, adica catre disponibilitatile banesti, care, imbraca deja forma de bani.Analizand
elementele pasivului putem observa dispunerea acestora imvers exigbilitatii surselor de
finantare incepand cu elementele capitalului propriu, continuand cu datoriile pe termen lung si
cu cele curente sau pe termen scurt.
2. NOŢIUNE ŞI FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL
Pentru realizarea funcţiilor contabilităţii: de informare, decizie şi control, este necesar
ca în urma lucrărilor curente de contabilitate să se sintetizeze periodic informaţiile generate de
conturi şi calculele contabile, în documente de sinteză expresiv şi relevante, accesibile nu
numai specialiştilor, ci şi celor interesaţi de gestiunea unităţii patrimoniale în calitate de:
investitor, administrator, bancă, creditor, fiscalitate şi alte organisme economice şi sociale.
Aceste documente de sinteză constituie obiectul de bază al contabilitaţii financiare, deoarece
redau o imagine fidelă asupra situaţiei patrimoniale, rezultatelor şi situaţiei financiare a
întreprinderii.
Potrivit Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a Legii Contabilităţii
82/1991, toţi agenţii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligaţi să întocmească bilanţ
contabil.
Bilanţul este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor patrimoniale. Bilanţul
contabil contribuie să dea o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei
financiare şi asupra rezultatelor obţinute de unitatea patrimonială, care presupune:
- respectarea cu bună credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului;
- respectarea principiilor: prudenţei, permanenţei metodelor, continuitatea
activităţii bilanţului de deschidere cu cel de închidere, a noncompensării;
- posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu inventarul.
6
Procedeu principal al metodei contabilităţii şi bază informaţională fundamentală,
bilanţul propriu-zis este un tablou care cuprinde în formă sintetică şi în expresie valorică
mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum şi rezultatul unui
agent economic la un moment dat. Bilanţul este documentul contabil de sinteză, prin care se
prezintă activul şi pasivul unităţii patrimoniale la închiderea exerciţiului, precum şi în celelalte
situaţii prevăzute de Legea Contabilităţii.
Importanţa bilanţului contabil derivă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte:1) funcţia de generalizare a datelor contabilităţii;2) funcţia de cunoaştere a mersului activităţii economico-financiare;3) funcţia previzională.1) Funcţia de generalizare a datelor în ciclul contabil de prelucrare a informaţiilor
izvorăşte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilităţii curente, după criterii
bine stabilite, într-un număr restrâns de indicatori, care să poată oferi o imagine de ansamblu
asupra situaţiei economico-financiare a unităţii patrimoniale.
2) Funcţia de analiză a mersului activităţii economico-financiare se manifestă prin
aceea că, pe baza bilanţului contabil se analizează periodic, gradul realizării indicatorilor
proiectaţi şi a rezultatelor, se identifică rezerve şi se stabilesc măsuri de perfecţionare a
activităţii economice şi financiare. Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de
Administraţie, managerii unităţilor patrimoniale analizează periodic situaţia economico-
financiară, pe baza bilanţului contabil, a anexelor sale şi a raportului de gestiune, componente
de bază ale dării de seama contabile.
3) Funcţia previzională constă în posibilitatea oferită de bilanţ de a orienta activitatea
viitoare. În acest scop, întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioadele
următoare se fundamentează pe situaţia patrimonială şi a rezultatelor din perioada considerată
baza de raportare.
Modelarea prin bilanţ a situaţiei patrimoniale
Bilanţul este un instrument destinat modelării situaţiei patrimoniului unei entităţi
economice. Structural este compus din două părţi: activ şi pasiv.
Activul desemnează utilizarea resurselor în activitatea economică şi socială. El se
împarte în active de investiţie şi active de exploatare (stocuri, creanţe, lichiditate). Gruparea
elementelor de activ are la bază gradul de lichiditate al acestora (perioada de timp în care
acestea pot fi transformate în bani).
Pasivul reflectă provenienţa resurselor, fiind structurat în capitaluri şi datorii, din care
datorii financiare şi datorii de exploatare. Elementele de pasiv sunt ordonate în funcţie de
exigibilitatea lor (termenul de plată).
7
Situaţia patrimoniului poate fi reflectată într-o structură de forma următoare:
ACTIV PASIV
1.Active imobilizate 1. Capitaluri propriu
Imobilizări necorporale 1.1 Capital
Imobilizări corporale 1.2 Rezerve
Imobilizări financiare 1.3 Rezultatul (+/-)
1.4 Alte capitaluri proprii
2. Active circulare 2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
Stocuri şi prod în curs de execuţie
Creanţe
Disponibilităţi
3. Active de regularizare şi asimilate 3. Datorii
3.1 Împrumuturi şi datorii financiare
3.2 Alte datorii
4. Pasive de regularizare
Activul bilanţier
Activul cuprinde destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice şi este structurat în:
active imobilizate şi active circulante.
Activele imobilizate sau fixe (imobilizări) cuprind toate valorile economice de investiţii
a căror perioadă de utilizare şi lichiditate este mai mare de un. Aceste active se diferenţiază în
trei grupe:
- imobilizări necorporale – toate acele valori economice de investiţie care nu au o formă
materială, tangibilă – ,
- imobilizări corporale – bunurile materiale de folosinţă îndelungată –
- imobilizări financiare – cuprind valorile financiare investite de firmă în patrimoniul altor
societăţi comerciale sub forma titlurilor de valoare, creanţelor ataşate participanţilor,
împrumuturile acordate şi alte imobilizări financiare.
Titlurile de participare sau participaţiile reprezintă titluri de valoare sub formă de
acţiuni, părţi sociale şi alte valori asimilate investite de titlurile de patrimoniu în capitalul altor
societăţi.
Creanţele ataşate participaţiilor sunt drepturile generate de operaţia de acordare de
împrumuturi pe termen lung sau mediu firmelor asociate sau firmelor de grup cu care firma are
o relaţie de participare.
8
Activele circulante (active curente) cuprind toate valorile economice sub forma
stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, creanţelor, valorilor mobiliare de plasament şi
disponibilităţilor băneşti.
Stocurile şi producţia în curs de execuţie reprezintă acele valori economice care prin
natura şi destinaţia lor sunt folosite ca materii prime şi materiale consumabile, producţie în curs
de execuţie, produse finite şi semifabricate, mărfuri şi ambalaje.
Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valorile economice avansate
temporar de titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice şi pentru care urmează să
primească un echivalent valoric.
Clienţii reprezintă creanţele faţă de terţi determinate de vânzarea pe credit a bunurilor
materiale, lucrărilor şi serviciilor care fac obiectul activităţii firmei.
Titlurile de plasament şi disponibilităţile băneşti (valori financiare sau valori de
trezorerie) cuprind toate valorile economice care îmbracă forma sau îndeplinesc funcţia de
bani. Structural ele se pot delimita prin:
- titluri de plasament – titluri de valoare achiziţionate în vederea realizării unui câştig pe
termen scurt,
- disponibilităţi băneşti – numerarul în casieria firmei, a depozitelor la bancă în conturile
curente sau de disponibil şi prin alte valori financiare care pot fi uşor convertite în bani,
- alte valori financiare sau de trezorerie – timbre poştale şi fiscale, tichete şi bilete de
călătorie.
Pasivul bilanţier
Pasivul reprezintă sursele de finanţare ale bunurilor economice.
Pasivul patrimonial se împarte în:
- capitaluri proprii – sunt constituite din capitalul social, primele de capital, diferenţele din
reevaluare, rezervele firmei, rezultatul reportat, rezultatul exerciţiului, subvenţiile pentru
investiţii, provizioanele reglementate şi fonduri proprii cu scop determinat
- datorii – fondurile sau capitalurile furnizate de terţi pentru care firma trebuie sa acorde o
prestaţie sau un echivalent valoric
- provizioanele (fondurile) pentru riscuri şi cheltuieli.
Capitalul permanent este format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri şi
cheltuieli şi datoriile pe termen lung.
Datoriile pe termen scurt sau curente sunt formate din datoriile cu termen de decontare
mai mic de un an.
9
CAPITOLUL II
STRUCTURA BILANŢULUI CONTABIL
Bilanţul contabil are în componenţa sa documente şi situaţii de sinteză economică sau
de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:
A) Bilanţul propriu-zis;
B) Contul de “Profit si pierdere” ( respectiv contul de exerciţiu în cazul
instituţiilor publice );
C) Anexa la bilanţ;
D) Raportul de gestiune.
Având acelaşi scop, de informare asupra situaţiei patrimoniului, a situaţiei financiare a
unităţii patrimoniale şi a rezultatelor obţinute, aceste părţi constitutive formează un tot unitar.
Pentru întocmirea şi prezentarea completului bilanţier, Ministerul Finanţelor, prin
Colegiul Consultativ al Contabilităţii, elaborează modele de situaţii privind bilanţul şi celelalte
componente pentru regii autonome, societăţi comerciale şi instituţii publice. Pentru societăţile
bancare, modelele şi normele metodologice se elaborează de Banca Naţională cu avizul
Ministerului Finanţelor.
La întocmirea bilanţului contabil, se au în vedere următoarele reguli:
- posturile de bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de
acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;
- nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanţ şi respectiv între
conturile de venituri şi cheltuieli din contul de “Profit si pierdere”.
În practică se cunosc două scheme de bilanţ, una sub formă de tablou cu două părti:
partea stângă, ACTIVUL, şi partea dreaptă, PASIVUL, numită şi schema orizontală de
bilanţ, şi modelul sub forma listei verticale sau schema bilanţului vertical. Bilanţul sub formă
de tablou cu două părţi pune în evidenţă egalitatea între resurse şi utilizări, iar modelul de
bilanţ sub forma listei verticale ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri,
rezerve şi alte componente ale situaţiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaţiei nete a
patrimoniului.
A) Bilanţul propriu-zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcţie de
gruparea întreprinderilor în întreprinderi mici , mijlocii şi întreprinderi mari, grupare ce se face
în funcţie de praguri fiscale ( care au în vedere valoarea activului bilanţului, cifra de afaceri şi
numărul mediu de salariaţi ).
10
a. Bilanţ contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici si mijlocii, care
presupune o schemă de bilanţ mai redusă.
b. Bilanţ contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari,
acesta cuprinzând posturi şi indicatori compleţi privind activitatea şi rezultatele
întreprinderii.
Bilanţul unităţilor patrimoniale care desfăşoară activităţi economice cuprinde toate
elementele de activ şi pasiv grupate după destinaţie şi respectiv provenienţa lor.
ACTIVUL BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:
a) Activele imobilizate ( imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări
financiare );
b) Activele circulante ( stocuri, creanţe, titluri de plasament, disponibilităţi şi alte
valori );
c) Conturile de regularizare şi asimilare-activ ( cheltuielile înregistrate în avans,
diferenţe de conversie-activ şi alte elemente tranzitorii şi de regularizat, de activ );
d) Primele de rambursare a obligaţiunilor.
Capitalul social subscris nevărsat se înscrie distinct în grupa activelor circulante ale
bilanţului.
PASIVUL BILANŢULUI cuprinde următoarele grupe principale de elemente:
a) Capitalurile proprii ( capitalul social sau individual, primele legate de capital,
diferenţele din reevaluare, rezervele, rezultatul reportat nerepartizat, rezultatul
exerciţiului, fondurile proprii, subvenţiile pentru investiţii si provizioanele
reglementate );
b) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
c) Datoriile ( împrumuturi şi datorii asimilate, furnizori şi conturi asimilate, datorii în
legatură cu personalul, datorii faţă de bugetul statului, datorii privind asigurările
sociale, creditori şi alte datorii );
d) Conturile de regularizare şi asimilare-pasiv ( veniturile înregistrate în avans,
diferenţele de conversie-pasiv, alte elemente tranzitorii şi de regularizat de pasiv ).
Elementele patrimoniale în bilanţ sunt sistematizate pornind de la conturi, pe grupe,
capitole, posturi, după criteriul lichidităţii activului şi a exigibilităţii pasivului, astfel: posturile
de activ sunt aşezate în ordinea crescătoare a lichidităţii ( de la cele mai puţin lichide - cum este
cazul activelor imobilizate la disponibilităţile băneşti ca formă de lichiditate absolută ), iar în
pasiv posturile sunt dispuse de la cele mai puţin exigibile ( de la capital - ultimul cont care se
închide in cazul lichidării patrimoniului ) la datoriile curente.
11
Atât activul cât şi pasivul bilanţier suportă un dublu criteriu de ordonare:
- criteriul major: pentru active, natura lor economică, iar pentru elementele de
pasiv, natura lor juridică;
- criteriul minor: pentru active, lichiditatea ( crescătoare ) a acestora, iar pentru
elementele de pasiv, exigibilitatea lor ( crescătoare ).
Structura bilanţului o stabileşte Ministerul Finanţelor la sfârşitul fiecărui an financiar.
B) Contul de “Profit şi pierdere” reprezintă o recapitulaţie a veniturilor şi a
cheltuielilor, după cum urmează:
a. Venituri din exploatare;
b. Cheltuielile activităţii de exploatare;
c. Rezultatul activităţii de exploatare;
d. Venituri financiare;
e. Cheltuieli financiare;
f. Rezultatul activităţii financiare;
g. Venituri excepţionale;
h. Cheltuieli excepţionale;
i. Rezultatul operaţiunilor excepţionale;
j. Venituri totale;
k. Cheltuieli totale;
l. Rezultatul brut al exerciţiului;
m. Impozitul pe profit;
n. Rezultatul net al exerciţiului.
Datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele
creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului. În situaţia în care au fost
efectuate înregistrari prin creditul conturilor de cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri,
datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri şi cheltuieli înainte de a fi transferate
asupra contului de rezultate finale, cumulate de la începutul anului.
Veniturile sunt preluate din balanţa de verificare, suma veniturilor din contul de “Profit
şi pierdere” este egală cu rulajul creditor cumulat al conturilor de venituri sau rulajul creditor
cumulat corectat.
Cheltuielile sunt preluate din rulajul debitor cumulat al conturilor de cheltuieli, corectat
dacă este cazul cu unele sume înregistrate în credit.
12
Contul de “Profit şi pierdere” are un conţinut îndeosebi economic, deoarece oferă
informaţii asupra activităţii de producţie, comerciale sau financiare a unităţii patrimoniale prin
dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.
În prezentarea contului de “Profit şi pierdere” sunt conturate două modele de expunere
a cheltuielilor şi veniturilor: unul ce ia în considereare natura economică a acestora, altul ce
pleacă de la funcţiunile sau activităţile unei întreprinderi ( de la destinaţia veniturilor şi
cheltuielilor ).
Ca formă, contul de “Profit şi pierdere “ se poate prezenta:
- tablou bilateral sau formă de cont ;
- listă .
În ambele cazuri, cheltuielile şi veniturile sunt grupate în trei categorii:
- din exploatare;
- financiare;
- excepţionale.
C) Anexa la bilanţ are ca obiective principale completarea şi explicarea datelor
înscrise în bilanţ şi în contul de “Profit şi pierdere” şi conţine informaţii cu privire la situaţia
patrimonială şi financiară, la rezultatele aferente exerciţiului încheiat cum sunt:
- repartizarea profitului
- situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie
- situaţia creanţelor şi datoriilor
- situaţia altor provizioane
- date informative
- plăţi restante
- impozitele, taxele şi alte obligaţii datorate şi vărsate
- situaţia activelor imobilizate
A. Valori brute
B. Amortizări
C. Provizioane pentru depreciere
- alte informaţii privind regulile şi metodele contabile utilizate şi date
complementare
a) Repartizarea profitului cuprinde alocări din profitul exerciţiului în curs, la rezerve,
fondul de participare a salariaţilor la profit, fondul de dezvoltare, surse proprii de finanţare,
dividende de plătit etc., precum şi profitul rămas nerepartizat.
13
b) Situaţia stocurilor şi a producţiei în curs conţine date referitoare la dinamica
stocurilor de materii şi materiale, a obiectelor de inventar, producţiei neterminate, stocurilor la
terţi, animalelor, mărfurilor, ambalajelor şi a totalului stocurilor.
c) Situaţia creantelor şi datoriilor se referă la informaţii cum sunt:
- creanţe din active imobilizate;
- creanţe din active circulante;
- cheltuieli înregistrate în avans;
- total creanţe;
- datorii bancare;
- datorii fiscale şi sociale;
- datorii comerciale;
- datorii în legatură cu personalul;
- alte datorii;
- venituri înregistrate în avans;
- total datorii.
d) Situaţia altor provizioane pune la dispoziţie date referitoare la mişcarea balanţiera a
provizioanelor ( sold la începutul anului; cheltuieli privind provizioanele constituite; veniturile
din provizioanele diminuate sau anulate; sold la sfârşitul anului ) pe categorii de provizioane,
respectiv: provizioane reglementate; provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; provizioane pentru
depreciere; total provizioane.
e) Date informative oferă date cu privire la:
- rezultatele obţinute;
- evoluţia indicatorilor ( nr. salariaţilor, salarii brute, veniturile, exporturi,
imobilizările corporale comparativ cu anul precedent );
- evoluţia creditelor, alocaţiilor bugetare;
- investiţiile străine.
f) Plăţile restante prezintă volumul angajamentelor neonorate la termen, atât pe
structură ( furnizori,creditori etc. ) cât şi pe vechime şi activitate ( curentă şi investiţii ).
g) Situaţia impozitelor şi taxelor datorate şi vărsate ofera informaţii referitoare la
corelaţiile unităţii patrimoniale cu bugetul statului şi bugetele locale.
Pentru fiecare categorie de impozite şi taxe se fac raportări privind sumele
datorate, sumele vărsate efectiv, sumele rămase de vărsat şi eventual sumele vărsate în plus.
14
CAPITOLUL III
NORME DE ÎNTOCMIRE, CERTIFICARE, VERIFICARE SI ANALIZĂ A
BILANŢULUI CONTABIL
Ministerul Finanţelor emite norme de întocmire şi centralizare a bilanţului contabil în
fiecare an , dar legea de bază care reglementează întocmirea, verificarea şi certificarea
bilanţului este Legea Contabilităţii 82/1991. Aceasta lege este completată cu prevederile
Legii 31/1990 privind societătile comerciale, republicată.
Legea Contabilităţii 82/1991 reglementează regimul legal al bilanţului contabil în
cadrul capitolului IV, care prevede la art.27 ca “Bilanţul contabil se întocmeşte obligatoriu
anual, precum şi în situaţia fuziunii sau încetării activităţii.” Bilanţul mai poate fi întocmit la
cererea Adunării Generale a Acţionarilor sau a Consiliului de Administraţie. Întreprinderile cu
capital de stat îl întocmesc şi trimestrial.
Agenţii economici prevăzuţi la art.1 din Legea Contabilităţii nr.82/1991, au obligaţia
să întocmească şi să depună bilanţul contabil la direcţiile generale ale finanţelor publice şi
controlului financiar de stat judeţene, respectiv, a municipiului Bucureşti sau la administraţiile
financiare ale sectoarelor, potrivit prevederilor hotărârilor guvernului.
La întocmirea bilanţului contabil se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute
în capitolul IV din Legea Contabilităţii nr.82/1991, precum şi Precizările privind măsurile
referitoare la închiderea exerciţiului financiar aprobate expres prin Ordinul Ministerului
Finanţelor.
Regiile autonome şi societăţile comerciale care au în subordine subunităţi sau filiale în
ţară, vor verifica şi centraliza balanţele de verificare a conturilor sintetice, întocmind bilanţul
contabil centralizat al regiei sau societăţii.
Societăţile comerciale, care au în subordine sucursale şi filiale care desfăşoară activitate
şi au sediul în străinătate vor evalua, în lei, rulajele şi soldurile exprimate în valută, din
balanţele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar din ultima zi
a lunii decembrie a anului pentru care se închide bilanţul şi se vor centraliza cu balanţa de
verificare întocmită pentru operaţiunile economico-financiare desfăşurate în ţară.
În vederea alinierii la nomenclatorul activităţilor Uniunii Europene, în formularul de
bilanţ, agenţii economici vor înscrie, pe lângă codul de ramură din nomenclatorul prevăzut de
Ministerul Finanţelor şi codul privind clasificarea activităţilor din economia naţională.
15
Bilanţul contabil anual precum şi raportul de gestiune, se semnează de administratorul
unităţii şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil, iar în lipsa acestora de către
înlocuitorii lor de drept.
Administratorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar contabil poartă
răspunderea ( potrivit legii ), asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia
patrimoniului şi realizării indicatorilor economico-financiari raportaţi prin bilanţul contabil.
Conducătorul compartimentului financiar contabil are obligaţia să verifice respectarea
prevederilor din Normele Metodologice privind întocmirea, verificarea şi centralizarea
bilanţurilor contabile, asigurarea respectării corelaţiilor dintre indicatorii din formulare,
urmărind realitatea datelor ce se raportează prin bilanţul contabil.
Potrivit art. 29 din Legea Contabilităţii, bilanţurile contabile sunt supuse verificării şi
certificării de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, după caz.
Sunt supuse verificării şi certificării, bilanţurile contabile ale societăţilor comerciale şi
ale altor unităţi patrimoniale care, potrivit legii, statutelor sau contractelor de asociere au
obligaţia să aibă cenzori. În cazul intreprinderilor mici sau mijlocii, bilanţurile contabile nu
sunt supuse verificării si certificării de către experţi contabili sau contabili autorizaţi,
conducerea unităţii având întreaga răspundere pentru corecta alcătuire a bilanţului.
Prin verificarea şi certificarea bilanţurilor se confirmă dacă acestea dau o imagine
fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatului exerciţiului. În
acest scop, pe baza verificărilor din cursul anului, precum şi a altor elemente apreciate ca fiind
necesare se întocmeşte un raport din care să rezulte, în principal, următoarele:
dacă bilanţul contabil concordă sau nu cu registrele contabile;
- dacă registrele de contabilitate sunt ţinute în conformitate cu reglementările
în vigoare;
- respectarea cu buna credinţă a regulilor privind evaluarea patrimoniului şi a
celorlalte norme şi principii contabile.
Bilanţul contabil poate fi certificat fără rezerve, cu rezerve sau se refuză certificarea
acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzul de certificare se menţionează în raport.
După aprobarea bilanţului de Adunarea Generală ( în cazul bilanţului anual ), acesta
împreună cu raportul cenzorilor este transmis până la data de 15 aprilie a anului următor la
Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea
verificării şi centralizării.
După verificare un exemplar se depune la Registrul Comerţului şi o sinteză a bilanţului
propriu-zis şi a contului de “Profit şi pierdere” este transmisă spre publicare în Monitorul
16
Oficial în cazul întreprinderilor mari sau într-o publicaţie de largă circulaţie pentru
întreprinderile mijlocii. Publicarea bilanţului se poate face într-o formă simplificată. Unităţile
patrimoniale mici sau mijlocii pot întocmi bilanţul contabil, în formă simplificată, în timp ce
unităţile patrimoniale mari au obligaţia să întocmească bilanţul contabil sub formă dezvoltată,
considerată “ baza “.
Termenele pentru depunerea bilanţului contabil sunt urmatoarele:
- până la 10 martie, declaraţiile agenţilor economici care nu au desfăşurat activitate
de la data înfiinţării pănă la 31 decembrie a anului pentru care se încheie bilanţul;
- până la 31 martie, agenţii economici care, potrivit prevederilor Ordinului
Guvernului sunt grupaţi în categoria contribuabililor mici;
- până la 15 aprilie, agenţii economici care, potrivit prevederilor O.G. sunt grupaţi în
categoria contribuabililor mari.
Termenele enumerate mai sus vor fi respectate şi de unităţile cu personalitate juridică
din sectorul cooperatist şi obştesc, care desfăşoară activităţi economice.
Eventualele erori constatate în contabilitate, după aprobarea şi depunerea bilanţului
contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanţurile contabile ale exerciţiilor
anterioare nemaiputând fi modificate.
Nedepunerea bilanţurilor contabile sau după caz a declaraţiilor, la termenele prevăzute
în normele metodologice, precum şi prezentarea unor bilanţuri necorelate, cu conţinut eronat,
costituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor O.G. emis în acest scop.
Bilanţul contabil anual se păstrează în arhiva intreprinderii timp de 50 de ani, date fiind
implicaţiile patrimoniale şi reglementările care se soluţionează pe baza informaţiilor cuprinse
în bilanţ.
3.1. ÎNTOCMIREA BILANŢULUI
Pentru întocmirea bilanţului contabil se utilizează datele existente în balanţa de
verificare finală a conturilor sintetice, puse de acord cu cele din balanţa conturilor analitice.
Operaţiunea de completare a bilanţului constă în prelucrarea şi transcrierea datelor din
balanţa de verificare finală şi din bilanţul exerciţiului anterior.
În formularul de bilanţ propriu-zis se înscriu soldurile debitoare ale conturilor care
reflectă elementele patrimoniale de activ, precum şi soldurile creditoare ale conturilor destinate
urmăririi elementelor patrimoniale de pasiv, făcându-se după caz anumite grupări, însumări,
rectificări ale lor.
17
Elementele patrimoniale de activ se înscriu în bilanţ la valoarea de intrare în
patrimoniu ( contabilă ) pusă de acord cu rezultatul inventarierii în sensul diminuării ei cu
amortizările şi provizioanele pentru depreciere, care poate fi denumită valoare netă.
Elementele patrimoniale de pasiv se consemnează în bilanţ la valoarea de intrare, iar
provizioanele reglementate, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli constituie posturi
bilanţiere distincte.
Un număr relativ redus de conturi sintetice au posturi corespondente în bilanţ. Acestea
se completează prin înscrierea soldurilor finale pe care le au conturile corespondente. De
exemplu: “Furnizori-debitori” (409), “ Decontări cu asociaţii privind capitalul” (456),
“Rezultatul exerciţiului” (121), “Repartizarea profitului” (129) etc.
O altă grupă de conturi de activ conţine conturi ce au posturi corespondente în bilanţ,
însă elementele patrimoniale care le reflectă sunt supuse uzurii şi/sau deprecierii, fapt pentru
care posturile bilanţiere se completează prin scăderea din soldurile debitoare ale conturilor
respective a soldurilor finale creditoare ale conturilor corespunzătoare de amortizări şi/ sau
provizioane. De exemplu perechile de conturi: “Imobilizări necorporale în curs” (230) şi
“Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în curs” (293) sau “Terenuri” (2111) şi
“Amortizarea terenurilor” (2810) etc.
O altă grupă distinctă de conturi de pasiv o constituie cele care se înscriu în bilanţ prin
gruparea şi însumarea soldurilor creditoare de la mai multe conturi. De exemplu: ”Rezerve
legale” (1061), “Rezerve statutare” (1063) şi “Alte rezerve” care formează postul “Rezerve”;
“Prime de emisiune sau de aport” (1041), “ Prime de fuziune” (1042) constituie postul
“Prime legate de capital” etc.
O categorie distinctă de conturi o constituie cele de activ care în vederea înscrierii lor în
posturi bilanţiere se grupează câte doua sau trei conturi ce reflectă elemente patrimoniale
distincte, iar din totalul soldurilor debitoare se scade totalul soldurilor creditoare ale conturilor
de amortizări şi/sau provizioane aferente. De exemplu: “Cheltuieli de constituire şi de
cercetare–dezvoltare”, post în componenţa căruia sunt incluse soldurile conturilor: “Cheltuieli
de constituire” (201), “Cheltuieli de cercetare si dezvoltare” (203), “Amortizarea cheltuielilor
de constiture” (2801), “Amortizarea cheltuielilor de cercetere si dezvoltare” (2803) si
“Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale” (290).
Se poate considera o categorie distinctă şi specifică de conturi cele încadrate în grupele
42-45 din planul de conturi, pentru care atât în activ cât şi în pasiv se găseşte câte un post
bilanţier cu denumirea “Alte creante” şi respectiv “Alte datorii”. La aceste posturi se înscriu
în general aceleaşi conturi, după cum prezintă solduri finale debitoare şi respectiv creditoare,
18
dintre care se amintesc conturile privind personalul, asigurările sociale, protecţia socială,
bugetul statului, alte organisme publice, decontări în cadrul grupului şi conturi asimilate celor
de mai sus, fără vreo compensare între ele.
Pentru contul de “Profit si pierdere” datele necesare sunt preluate din ultima balanţa de
verificare, numai că în acest caz sunt preluate rulajele cumulate ale conturilor de venituri şi
cheltuieli, adică se prezintă o mişcare, o realizare cumulată a veniturilor şi cheltuielilor şi a
rezultatelor financiare pe anul respectiv.
Celelalte anexe la bilanţ se întocmesc în baza datelor din bilanţ şi a soldurilor analitice
din ultima balanţă de verificare.
Datorită caracterului complex al lucrărilor impuse de întocmirea bilanţului perioada de
elaborare a acestuia este lungă, termenul limită de publicare oficială în Monitorul Oficial fiind
15 aprilie pentru exerciţiul anterior.
3.2. ANALIZA ACTIVITĂŢII ECONOMICO-FINANCIARE
PE BAZA BILANŢULUI CONTABIL
Intocmirea bilanţului contabil pe lângă funcţia de generalizare a datelor are ca scop
elaborarea unui document în baza căruia să se faca analiza următoarelor aspecte:
- realizării indicatorilor în comparaţie cu bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul
respectiv şi cu anul de bază ( anul precedent ). Acesta se numeşte analiză dinamică.
- identificarea unor resurse financiare posibile pentru dezvoltarea activităţii .
Analiza activităţii firmei în baza bilanţului este obligatorie. Compartimentele de
contabilitate ale unităţilor patrimoniale nu pot depune bilanţul contabil la Direcţia Generală a
Finanţelor Publice decât în condiţiile în care Adunările Generale ale Acţionarilor, Consiliile de
Administraţie, conducerea executivă a unităţii au analizat situaţia patrimonială a firmei şi au
întocmit în acest scop, un proces-verbal de concluzii şi măsuri. Un exemplar din procesul-
verbal de analiză a bilanţului contabil se depune odată cu celelalte formulare din darea de
seamă contabilă.
În cadrul firmei analiza activităţii economico-financiare pe baza bilanţului contabil
este realizată pe următoarele nivele:
- conducerea executivă;
- Consiliul de Administraţie;
- Adunarea Generală a Acţionarilor.
Analiza pe bază de bilanţ are în vedere următoarele aspecte:
19
1. analiza indicatorilor de performanţă;
2. analiza indicatorilor de eficienţă;
3. analiza indicatorilor de lichiditate;
4. analiza indicatorilor de îndatorare ( solvabilitate );
5. analiza indicatorilor acţiunilor şi dividendelor.
Analiza indicatorilor de performanţă.
Indicatorii de performanţă ocupa un loc central în cadrul analizei financiare şi constau
în calcularea şi interpretarea ratei rentabilităţii capitalurilor totale utilizate sau a activelor nete
R.
RATA PROFITUL PROFITUL
= =
RENTABILITĂŢII CAPITALURI TOTALE UTILIZATE TOTAL ACTIVE NETE
Analiza performanţelor întreprinderii se extinde cu ajutorul unei piramide de forma
indicatorilor primari, secundari şi terţiari.
Profitul din exploatareIndicatori primari: R 1 = X 100
Capitaluri totale utilizate
Profitul din exploatareIndicatori secundari: R 2 = X 100
Cifra de afaceri
sau Cifra de afaceri
R 2 = X 100 Capitaluri totale utilizate
Costul vânzăriiIndicatori terţiari: R 3 = X 100
Cifra de afaceri sau
Cifra de afaceri R 3 = X 100
Active fixe sau
Cifra de afaceri R 3 = X 100
Active circulante
20
Analiza indicatorilor de eficienţă.
Eficienţa activităţii agenţilor economici este apreciată prin indicatorii de eficienţă care
au la bază procesul de transformare a capitalurilor circulante pe un circuit de forma: Bani-
Marfă-Bani. Aceşti indicatori exprimă numărul mediu de zile aferent fiecărei faze a ciclului
economic sau durata medie în zile a unei rotaţii , pe elemente ale capitalului circulant. Cu cât
procesul de transformare al capitalurilor circulante este mai eficient, cu atât riscul de a investi
în activitatea respectiva este mai mic.
Creşterea duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor circulante determină
următoarele riscuri: afectarea morală a calităţii materiilor şi materialelor; realizarea unor
produse care nu pot fi vândute; creştera costurilor indirecte, în primul rând a celor cu stocarea;
creşterea costurilor finale ale produselor finite; diminuarea profitului; creşterea cererii
acţionarilor pentru dividende cât mai mari .
3.3. CONCEPTUL DE RENTABILITATE.
RATA DE EXPRIMARE A RENTABILITATII
Rentabilitatea este un indicator sintetic calitativ important, care exprimă capacitatea
unei firme de a obţine venit net. Altfel spus rentabilitatea poate fi definită ca capacitatea
întreprinderii de a produce un surplus peste nivelul cheltuielilor. Rentabilitatea reprezintă
capacitatea firmelor de a produce profit.
Masa profitului reprezintă expresia absolută a rentabilităţii. Rentabilitatea reflecta marja
de venituri care depăşeste cheltuielile, iar în expresii relative ea trebuie sa apară întotdeauna
supraunitară.
Rentabilitatea poate fi evidenţiată în diferite moduri prin combinarea a trei factori: -
rezultatele obţinute;
- mijloacele utilizate;
- activitatea.
Din combinarea celor trei factori pot apare doua tipuri de relaţii:
a) raportul dintre rezultate şi mijloacele folosite;
b) raportul dintre rezultate şi activitate.
Rentabilitatea capitalurilor exprimă eficienţa utilizării capitalurilor plasate în
afacerea economică respectiv raportul dintre masa profitului şi capitalul utilizat.
RENTABILITATEA PROFITUL
= X 100 CAPITALURILOR CAPITALUL UTILIZAT
21
Rentabilitatea economică este rentabilitatea prin intermediul căreia se exprimă
eficienţa existenţei şi folosirii activelor economice, rată care este dată de raportul dintre profit
şi activele economice.
RENTABILITATEA PROFITUL = X 100
ECONOMICĂ ACTIVELE ECONOMICE
3.4. CAPACITATEA DE PLATĂ. SOLVABILITATEA .
LICHIDITATEA . BONITATEA .
Capacitatea de plată a agentului economic este posibilitatea de a-şi stinge integral şi
la termen obligaţiile de plată devenite exigibile faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, bănci
sau alţi creditori cu mijloace băneşti de care dispune ( proprii, atrase, împrumutate ).
Capacitatea de plată este corespunzătoare atunci când totalitatea mijloacelor băneşti sunt egale
sau mai mari decât cuantumul plăţilor exigibile. Ea se poate obţine prin corelarea termenelor de
plată cu termenele de încasare a mărfurilor, deîincasare a debitelor şi a altor creanţe.
Din punct de vedere static capacitatea de plată reprezintă o stare de echilibru între
mijloacele de plată disponibile şi obligaţiile de plată exigibile.
Din punct de vedere dinamic capacitatea de plată reprezintă starea de echilibru între
fluxurile monetare de intrare şi iesire, adică între încasările agentului economic.
Solvabilitatea este capacitatea firmei de a plăti la scadenţă datoriile faţă de creditorii
săi. Un agent economic este solvabil când suma activelor sale investite în mijloace fixe, active
circulante, creanţe certe, resurse băneşti este mai mare sau cel puţin egală cu totalul pasivului
reprezentând obligaţii faţă de parteneri, salariaţi, bugetul statului, bancă.
Un agent economic poate fi solvabil chiar dacă la un moment dat nu are capacitate de
plată. Lipsa capacităţii de plată şi a lichidităţilor financiare pot fi temporare dacă se bazeaza pe
o solvabilitate certă a agentului economic. Pentru agentul economic solvabilitatea se asigură
numai prin desfăşurarea unei activiăţi eficiente din care se obţine profit. Daca activitatea nu
este profitabilă pierderile din patrimoniu duc la starea de insolvabilitate.
Solvabilitatea patrimonială este un indicator care se determină prin raportarea
capitalului social la totatul elementelor patrimoniale, inclusiv capitalul social.
Capitalul social
Sp = X 100
22
Elemente patrimoniale constituite din credite + Capitalul social
Se apreciează că acest indicator este pozitiv când se apropie de 100%, dar nu mai puţin
de 50 %.
Lichiditatea financiară este capacitatea pe care o are unitatea economică de a-şi
îndeplini la termen cu resursele sale băneşti de care dispune, obligaţiile de plată. Ea reflectă
raportul supraunitar dintre mijloacele de plată şi datoriile exigibile. Lichiditatea financiară se
măsoara cu ajutorul coeficientului de lichiditate imediată. Se apreciează că activitatea este
bună când coeficientul de lichiditate imediată este peste 100%, deoarece atunci arată cu cât
încasările depăşesc plăţile, iar dacă este sub 100% evidenţiează o activitate nesatisfăcătoare
deoarece încasările sunt sub nivelul plăţilor. La agenţii economici lipsa de lichiditate se
manifestă prin plăţi restante faţă de furnizori, bugetul statului, bănci.
Lichiditatea patrimonială este un alt indicator ce se determină ca raport între
componentele patrimoniale active care se pot transforma în timp scurt în mijloace băneşti
(disponibilităţi in conturi la bănci şi în casă, titluri de credit, acţiuni, obligaţiuni, cambii,
cantităţi de materiale, materii prime etc. ) şi elemente patrimoniale de pasiv de asemenea pe
termen scurt ( credite bancare cu scadenţă pe termen scurt, furnizori, salarii, impozite).
Bonitatea financiara este o forma a încrederii pe care o prezintă o persoană juridică
sau fizică în momentul solicitării unui credit, de asemenea este o situaţie economico-financiară
a celui ce solicită credite, garanţia pe care o reprezintă un agent economic sau un cetăţean că va
rambursa la scadenţă creditul solicitat. Bonitatea financiară se apreciază pe baza bilanţului
contabil şi a indicatorilor cu care se exprimă calitatea activităţii economico-financiare, a
indicatorilor datoriei interne sau/şi externe. Bonitatea presupune rentabilitate şi promptitudine
în stingerea obligaţiilor şi are importanţă atât în relaţiile economico-financiare interne, dar mai
ales în cele externe.
23
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA SISTEMULUI INFORMATIC EXISTENT
IN CADRUL UNEI INTREPRINDERI
Sistemul informational este ansamblul de elemente implicate în procesul de colectare,
transmisie, prelucrare, etc. de informatii.
Rolul sistemului informational este de a transmite informatia între diferite elemente .
De exemplu, în cadrul unei unitati economice, roulul sistemului informational este de a asigura
persoanele din conducere cu informatii necesare pentru luarea diferitelor decizii economice sau
de alta natura..
În cadrul sistemului informational se regasesc : informatia vehiculata, documentele
purtatoare de informatii, personalul, mijloace de comunicare, sisteme de prelucrare a
informatiei, etc.
Printre posibile activitati desfasurate în cadrul acestui sistem, pot fi
enumerate :achizitionarea de informatii din sistemul de baza, completarea documentelor si
transferul acestora între diferite compartimente, centralizarea datelor, etc.
În cadrul sistemului informational, majoritatea activitatilor se pot desfasura cu ajutorul
tehnicii de calcul. Se pot prelucra datele primare si apoi, rezultatul poate fi transferat mai
departe, catre alt compartiment spre prelucrare.Transferul se poate face si el pe cale
electronica, prin intermediul unei retele de calculatoare sau cu ajutorul modemului.
Ansamblul de elemente implicate în tot acest proces de prelucrare si transmitere a
datelor pe cale electronica alcatuiesc un sistem informatic.
Într-un sistem informatic pot intra : calculatoare, sisteme de transmisie a datelor, alte
componente hardware, softwer-ul, datele prelucrate, personalul ce exploateaza tehnica de
calcul , teoriile ce stau la baza algoritmilor de prelucrare, etc.
Se poate spune deci, ca sistemul informational este inclus în sistemul informatic, acesta
din urma fiind o componenta esentiala a primului.
Sistemele informatice acopera cele mai diverse domenii.În functie de specializare,
avem :
Siteme specializate, adica sunt proiectate pentru a rezolva un anume tip de problema dintr-
un anume domeniu;
Sisteme de uz general, cu ajutorul carora se poate rezolva o gama larga de probleme din
mai multe domenii;
24
Sisteme locale, programele necesare prelucrarilor de date si datele se afla pe un singur
sistem de calcul;
Sisteme pe retea, sistemul functioneaza într-o retea de calculatoare, caz în care, datele si
programele pot fi distribuite mai multor statii de lucru ce fac parte din acea retea.
În ultimul timp se merge tot mai mult pe varianta sistemelor de lucru în retea,
avantajele fiind evidente : transfer de date între statii foarte rapid, costuri minime, etc.
În functie de localizarea datelor si de locul în care sunt efectuate prelucrarile, putem
avea sisteme informatice :
Cu date centralizate, datele se afla pe un singur sistem de calcul;
Cu date distribuite, datele se afla distribuite pe mai multe calculatoare în retea;
Cu prelucrari centralizate, prelucrarea datelor se face pe o singura statie de lucru, indiferent
de numarul statiilor pe care sunt informatiile de prelucrat;
Cu prelucrari distribuite, mai multe calculatoare prelucreaza datele provenite de la unul sau
mai multe calculatoare din retea;
Dupa domeniul în care functioneaza, sistemele pot fi clasificate :
De baze de date, specializate în gestiunea unor cantitati mari de date;
Pentru prelucrari stiintifice, specializate pe anumite domenii stiintifice;
Pentru conducerea proceselor tehnologice, pentru conducerea unor masini,scule,unelte
computerizate;
Dupa nivelul ierarhic ocupat de sisteme informatice în structura organizatorica a
societatii, putem avea :
Sisteme informatica pentru conducerea activitatilor la nivelul unitatilor economice;
Sisteme la nivelul organizatiilor cu structura de grup;
Sisteme informatice teritoriale;
Sisteme informatice la nivel de ramura si subramura si la nivel economic national;
Sisteme de uz general.
Dupa activitatea ce o automatizeaza, sistemele pot fi :
Pentru conducerea productiei;
Pentru activitatea comerciala;
Pentru evidenta contabila;
Pentru evidenta materialelor si marfurilor;
Pentru evidenta personalului si salarizare;
Pentru evidenta mijloacelor fixe.
25
Acete sisteme au o aplicare iediata în cadrul rezolvarii unor probleme de natura economica.
Deci una dintre ramurile cele mai informatizate este economia.
Înca din cele mai vechi timpuri, omul, chiar fara sa stie, era preocupat de acest domeniu -
economia. Omul avea nevoie, pentru a trai, de o serie de elemente indispensabile, cum ar fi
apa, hrana, arme pentru a se apara de animale; odata cu evolutia lui, au crescut si necesitatile,
pe lânga cele vechi au aparut si altele : haine, mijloace de transport, unelte, etc. Astfel apare
conceptul de interes economic.
Pentru a satisfane anumite nevoi, este necesar sa se consume anumite bunuri, anumite
resurse. Totalitatea elementelor utilizate la producerea de noi bunuri necesare poarta numele de
resurse economice. Aceste resurse sunt limitate, deci trebuie gestionate corespunzator, în
vederea satisfacerii prioritare a nevoilor cele mai stingente.
Astfel apare problema economica generala care reprezinta munca depusa de om în vederea
alegerii si folosirii resurselor pentru a-si satisface cât mai bine nevoile.
Activitatea desfasurata de om pentru gasirea si prelucrarea resurselor economice se
numeste activitate economica..
Acesta lege se regaseste si în zilele noastre, în sensul ca omul, munceste pentru a-si procura
cele necesare traiului. Cu cât câstiga mai mult, cu atât cresc si nevoile acestuia.
În cazul intreprinderilor , acestea desfasoara o activitate de productie, veniturile obtinute
din valorificarea acestora permitând acesteia continuarea activitatii si chiar a dezvoltarii. Aici,
nevoile sunt cele de a ramâne în competitie pe piata, iar resursele sunt constituite din materia
prima folosita, forta de munca, mijloacele de productie, etc. Criteriul satisfacerii nevoilor în
cazul unei intreprinderi se transforma în telul urmarit de aceasta - obtinerea de profit maxim.
Pentru realizarea acestei dorinte, unitatile economice trebuie sa-si perfectioneze continuu
activitatea. Utilizarea tehnicii de calcul, mareste considerabil eficienta economica.. Unul dintre
mijloacele prin care activitatea economica este automatizata este dat de sistemele informatice
de gestiune economica.
În cadrul unitatilor economice sunt o multitudine de activitati ce pot fi supuse
informatizarii. Acestea pot fi împartite în grupe, în functie de compartimentele în care se
desfasoara.
Spre exemplu, în cadrul compartimentului productie se poate informatiza activitatea de
stabilire a structurii productiei si de dimensionare a sa, programarea si urmarirea productiei,
etc. În cadrul compartimentului financiar-contabil, activitatea ar putea fi informatizata aproape
în totalitate, la fel ca si activitatea din cadrul compartimentului personal-salarizar. Fiecare
dintre compartimentele unei unitati economice poate fi informatizat într-o masura mai mare sau
26
mai mica, ideal însa ar fi ca toate acestea sa fie înglobate într-un sistem informatic global de
gestiune economica la nivelul întregii intreprinderi.
Pentru realizarea unui sistem informatic eficient , trebuiesc avute în vedere unele reguli de
baza, ce au fost deduse din practica.
Abordarea globala modulara.
La proiectarea sistemului trebuie avuta în vedere legatura acestuia cu lumea exterioara,
posibilitatile de comunicare cu alte sisteme similare, compatibilitatea cu sisteme de alta natura,
posibilitatea includerii sistemului într-un sistem mai complex, sau posibilitatea includerii altor
sisteme.
Criteriul eficientei economice.
Principalul criteriu ce sta la baza realizarii sistemului este cel economic. Cu alte cuvinte, la
proiectare trebuie avut înnvedere ca raportul dintre rezultatul sau rezultatele directe sau
indirecte obtinute prin implementarea si folosirea sistemului economic si totalitatea costurilor
de realizare sa fie cât mai mare. Cu alte cuvinte, trebuie sa fie rentabil.
Orientarea spre utilizatori.
La realizarea sistemului trebuie sa se aiba în vedere cerintele si preferintele utilizatorilor. În
acest sens, trebuie purtata o discutie cu utilizatorii în prealabil si pe baza sugestiilor si
preferintelor lor sa se treaca la proiectarea propriuzisa.
Asigurarea unicitatii introducerii datelor.
De cele mai multe ori o serie de date trebuiesc utilizate în mai multe locuri în cadrul
sistemului informatic. La proiectarea sistemului, trebuie ca datele sa fie introduse o singura
data, iar sistemul sa distribuie automat datele în celelalte locuri în care este nevoie de ele.
Antrenarea beneficiarului la realizarea sistemului.
Acest principiu decurge tot din orientarea spre utilizator.Trebuie discutat cu utilizatorul
înainte de a trece la proiectare, pentru a înlatura de la început o serie de neajunsuri .Trebuiesc
discutate modalitatile de introducere a datelor si adaptarea aplicatiei la nevoile utilizatorului,
modul de calcul si prelucrare al datelor.
Solutie generala, independenta de configuratia actuala a sistemului informatizat.
Sistemul proiectat nu trebuie, pe cât posibil, sa fie dependent de dotarea tehnica actuala
a beneficiarului, ci trebuie avute în vedere eventuale noi achizitii de tehnica de calcul, o
eventuala schimbare a sistemului informatic.
Posibilitatea de dezvoltare ulterioara.
Trebuiesc avute în vedere posibilitatea ca sistemul sa poata fi înbunatatit în raport de
cerintele viitoare ale firmei beneficiare.
27
Sistemele informatice pun probleme serioase la realizarea lor. În functie de modul de
abordare, costurile pot fi mai mici sau mai mari, rezultatele mai bune sau mai putin bune.
De-a lungul timpului s-au conturat doua tipuri de astfel de strategii :
Ascendenta (“bottom-up” de jos în sus, de la mic la mare)
Descendent (“top-down” de sus în jos, de la mare la mic).
Strategia ascendenta
În conformitate cu aceasta strategie, rezolvarea unei anumite probleme începe cu
rezolvarea problemelor de detaliu, minore. Solutiile sunt agregat în vederea solutionarii unei
probleme mai complexe. Se procedeaza asfel pâna ce se ajunge la vârf, la solutionarea
problemei globale.
Dezavantajul acestei metode consta în necesitatea cunoasterii în detaliu al domeniului
problemei de rezolvat înainte de trecerea la rezolvarea propriuzisa.
Strategia descendenta
Este opusa celei ascendente, abordând problema de la general la particular, de sus în
jos.
Este studiata problema global, încercând descompunerea ei în probleme mai mici si se
trece la rezolvarea subproblemelor astfel rezultate. Rezolvarea subproblemelor se face prin
aceiasi metoda, adica prin descompunerea lor în alte subprobleme, si tot asa pâna se ajunge la
probleme a caror rezolvare este cunoscuta..
Aceasta strategie prezinta avantajul ca ofera în orice moment o imagine de ansamblu
asupra problemei de rezolvat.
Pentru realizarea unui sistem informatic sunt implicate multe persoane, materiale, timp,
etc., ceia ce implica în final costuri ridicate. Din acesta cauza, modul de abordare a problemei
proiectarii este foarte important. În decursul timpului s-au cristalizat câteva metodologii
standard de proiectare.
Utilizarea unei soluţii informatice integrate performante şi mai ales perfect adaptate
nevoilor specifice unei unităţi economice reprezintă un avantaj competitiv important.
Soluţia folosirii unui sistem informatic sub formă de pachet informatic integrat a apărut în
economia românească din următoarele motive :
- cantitatea mare de informaţii necesare pentru actul decizional,
- cantitatea mare de date pentru prelucrare ,
- intervalul de timp foarte scurt pentru luarea unei decizii,
- creşterea competiţiei pe pieţele interne şi externe ,
- modificarea legislaţiei foarte des şi un mare volum de documente legislative,
28
- necesitatea adaptabilităţii la mediul economic actual
Prin utilizarea unui Sistem Informatic Integrat se obţin beneficii determinate de :
- productivitatea sporită a muncii depuse,
- controlul şi alocarea optima a resurselor acestea putând fi grupate în beneficii
cuantificabile şi beneficii generale.
Intre beneficiile cuantificabile pot fi mentionate:
- Reducere a stocurilor ( din oferta de pe piaţă a cestor sisteme reducerea se face până
la 20%), prin îmbunătăţirea planificării şi programării acestora;
- Reducere cu minim 5% a costurilor cu materialele, prin îmbunătăţirea procedurilor
de aprovizionare, de negociere cu furnizorii;
- Reducere cu 10% a costurilor cu manopera directa şi indirecta, prin îmbunătăţirea
proceselor de producţie
- Îmbunătăţirea coordonării dintre vânzări şi producţie conduce la creşterea
vânzărilor cu minim 10% şi îmbunătăţirea relaţiei cu clientul;
- Îmbunătăţirea controlului financiar conduce la micşorarea cu minimum 18% a
termenelor de încasare a facturilor.
(Procentele oferite sunt obţinute făcând o medie a aplicaţiilor de acest gen de pe piaţă ).
Dintre beneficiile generale, o atenţie deosebita se poate acorda celor care includ:
- Efecte asupra proiectării produselor (control mai bun al modificărilor);
- Efecte asupra managementului producţiei şi materialelor (simulare a programelor de
producţie, etc);
- Efecte asupra vânzărilor (îmbunătăţire a respectării termenelor de livrare);
- Efecte asupra Sistemului de Management (concentrare pe managementul de
îmbunătăţire a structurii organizaţionale, pe cerinţele clienţilor, etc).
In general aceste sisteme integrate cuprind pachete de soft specializat pe sectoare de
activitate.
O intreprindere are pachete mici de programe care pot răspunde la rezolvarea unor
probleme specifice.
Aceste pachete nu sunt conţinute într-un sistem integrat ceea ce înseamnă că realizarea
unor analize eficiente este încetinită prin modul de realizare a bazelor de date existente si
sistemul de gestionare a lor în unele cazuri
In alte cazuri este imposibilă o analiza pentru că nu există baze de date şi soft flexibil
care să poată răspunde în timp scurt la diferite cerinţe care în final influenţează procesul
decisional.
29
4.1 ETAPELE PARCURSE IN PROIECTAREA UNUI SISTEM INFORMATIC
Principalele etape de parcurs pentru realizarea unui sistem informatic sunt : Analiza sistemului existent - se studiaza sistemul informatic existent si se stabilesc
neajunsurile sale si cerintele ce urmeaza a fi satisfacute de viitorul sistem informatic. În
acesta etapa se stabileste rentabilitatea folosirii sistemului informatic.
Proiectarea sistemului informatic - se concepe sistemul, elementele componente ale
acestuia, structura lor si modul de realizare.Datorita complexitatii, aceasta etapa este la
rândul ei descompusa în doua etape :
Proiectarea de ansamblu - se stabileste arhitectura de ansamblu, modul de
descompunere pe componente, intrarile si iesirile sistemului. Se finalizeaza printr-o
schema de ansamblu a sistemului în care sunt incluse toate aceste elementele.
Proiectarea de detaliu - fiecare element descris în etapa anterioara este descris în
detaliu.
Elaborarea programelor - se scriu programele sistemului într-umn limbaj ales anterior.
Implementarea sistemului - dupa ce a fost realizat sistemul se trece la implementarea sa.
Exploatarea si întretinerea sistemului - aceasta este faza finala a proiectului în care se trece
la exploatarea acestuia. Este necesara în paralel si o serie de operatii de întretinere a
acestuia.
Fiecare etapa la randul ei urmarind parcurgerea altor pasi.
1. Analiza sistemului existent si definirea cerintelor noului sistem presupune:
- studiul sistemului informational existent;
- determinarea cerintelor sistemului
- structurarea cerintelor sistemului – modelarea logica a datelor si prelucrarilor
- modelarea conceptuala a datelor (diagramelor entitate-reletie,DER)
- selectarea celei mai bune variante strategice de proiectare
Studiul sistemului informational existent consta in :
- prin sistem existent se intelege realitatea obiectiva din organizatia pentru care urmeaza a se
realiza sistemul informatic solicitat printr-o comanda numita cererea beneficiarului .
Determinarea cerintelor sistemului :
- determinarea cerintelor sistemului este activitatea esentiala in aflarea situatiei existente
Structurarea cerintelor sistemului – modelarea logica a datelor si prelucrarilor consta in :
30
- indiferent de metodologiile folosite in realizarea unui sistem/aplicatie,toate apeleaza la
operatiunea de modelare logica a datelor si prelucrarilor sub forma de diagrame, diferentele
constind doar in folosirea mai pronuntata a diagramelor pentru descrierea sistemului,
incadrindu-le in diagrame de cotext,diagrame ale fluxurilor de date fizice si diaagrame ale
fluxului de date logice. Altele apeleaza la combinatii de diagrame, tabele si forme descriptive.
Definirea directiilor de perfectionare a actualului sistem presupune:
1. specificarea obiectivelor si a performantelor sistemului informatic ;
2. stabilirea domeniilor de probleme si a principalelor functiuni ale sistemului
informatic ;
3. definirea cerintelor si restrictiilor informationale pe domenii de probleme si functiuni
4. formularea conditiilor pentru realizarea sistemului informatic .
Modelarea conceptuala a datelor (diagramele entitate – relatie, DER) consta in :
- in cadrul modelarii conceptuale a datelor se va renunta la abordarea proceselor si se va
trece la abordarea sistemelor prin prisma datelor.
- DER joaca un rol deosebit de important in formarea profesionala a veritabililor
analisti.Se considera,in timpul modelarii conceptuale a datelor,se produc si se analizeaza cel
putin patru diagrame entitate – relatie.
1. DER care sa acopere datele necesare aplicatiei proiectului.
2. DER pentru aplicatia ce va fi inlocuita.
3. DER care sa scoata in relief intreaga baza de date din care noua aplicatie isi va
extrage datele.
4. DER pentru intreaga baza de date din care aplicatia curenta isi extrage datele
necesare. O entitate este o persoana, un loc , un obiect,eveniment sau concept din domeniul de
activitate a utilizatorului despre care organizatia doreste sa pastreze anumite date.
31
STUDIU DE CAZ:
Pentru exemplificarea celor aratate, în continuare voi expune modalitatea de realizare a
unei aplicatii legate de probleme de personal.
Pentru aceasta trebuie facuta o analiza a acestui domeniu si de a cunoaste particularitatile
acestuia, precum si analiza sistemului actual, înainte de informatizare, al acestui domeniu.
Trebuiesc stabilite clar scopul, rezultatele, ceia ce trebuie obtinut în final din prelucrarea
datelor, cât si datele de intrare.
Astfel, luam ca exemplu o intreprindere cu 250 salariati, dintre care 30 fac parte din
categoria T.E.S.A. si a muncitorilor indirect productiv, 115 sunt muncitori calificati si angajati
pe o perioada nedeterminata, iar restul sunt muncitori calificati si necalificati angajati pe o
perioada de 6 luni.
De la bun început ne propunem sa realizam aceasta aplicatie într-un limbaj de programare
cât mai eficient în astfel de situatie - în cazul nostru folosim FoxPro.
Trecem deci la analizarea problemei de la general la particular prin asanumita metoda
descendenta sau top-down.
Construim programul principal cu meniurile aplicatiei. Stabilim deci modulele necesare.
La discutiile cu beneficiarul s-a stabilit ca aceasta aplicatie sa fie implementata într-o retea
informatica formata dintr-un server aflat chiar în biroul “Personal-salarizare” si trei statii de
lucru aflate în teritoriu (doua în interiorul intreprinderii, câte unul pentru fiecare sectie si unul
la punctul de lucru “Vladeni”.
Tot atunci s-a stabilit strategia de prelucrare a datelor; datele vor fi introduse la fiecare
dintre cele trei terminale si apoi prelucrate pe serverul din biroul “Personal”.
Se stabileste deci ca aplicatia va avea urmatoarele module:
1. Introducere date - cu ajutorul acestui modul se vor introduce datele referitoare la
personal în sistem. Acest modul va fi instalat la rândul sau pe toate cele trei statii de
lucru.
2. Vizualizare/modificare date - permite vizualizarea si/sau modificarea/corectia anumitor
date introduse.
3. Listare - cu acest modul se vor lista la imprimanta diferite liste cu pontaje, liste de
personal, etc
4. Prelucrare date - daca celelalte trei module vor fi instalate pe fiecare din cele 3 statii de
lucru, acesta va fi instalat doar pe server, aici centralizându-se datele.
5. Liste centralizate - se vor scoate listele finale, obtinute dupa centralizarea si prelucrarea
datelor.
32
Se executa proiectarea bazei de date pentru introducerea datelor initiale si la proiectarea
interfetei cu utilizatorul, tinând seama de discutiile purtate cu acestia si de analiza facuta .
Astfel, baza de date va avea urmatoarea structura :
MarcaNumeFunctiaLocul de muncaSalariulMuncitor/TESAAdresaTelefonulCod numeric personalBuletinTipul angajariiData nasteriiData angajariiData încadrarii în muncaCopiiRetineri personaleDeduceri personale (pentru impozitul global)Luna de lucru
Pe baza acestei structuri se executa macheta de introducere a datelor primare, apoi se
proiecteaza blocul de vizualizare/modificare a datelor si în final, procedura de listare.
Odata terminate si testate blocurile ce urmeaza a fi implementate pe statiile de lucru, se
trece la proiectarea aplicatiilor de pe server si anume la blocul de centralizare a datelor si la
modulul de liste centralizate.
Centralizarea datelor se face pe o structura de baza de date asemanatoare cu cea în care
s-au facut actualizari pe statiile de lucru, având aceleasi câmpuri ca acestea si ân plus altele
necesare calcularii salariilor, etc. Acest subprogram adauga deci la baza de date de pe server
bazele de date de pe statiile de lucru, le sorteaza dupa tipul angajatului (TESA sau muncitor),
dupa locul de munca, etc, pregatind astfel baza de date pentru listele centralizate - obiectivul
final al aplicatiei.
Dupa terminarea si testarea aplicatiei, urmeaza instructajul beneficiarului si în final
darea în folosinta cu asigurarea întretinerii aplicatiei.
În linii mari acesta este proiectul de realizare a unei aplicatii pe teme de personal într-o
intreprindere.
33
BIBLIOGRAFIE
1.Aurelian-Virgil Băluţă, , -“Contabilitate de gestiune. Noţiuni fundamentale” Ed.
Fundaţiei România de Mâine, 2005;
2.Aurelian-Virgil Băluţă, -Contabilitate si gestiune fiscală, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucuresti, 2007;
3.Iatan Elena, -Contabilitate de gestiune,Ed. Muntenia, Constanţa, 2004;
4.Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.454 din 18/06/2008
5.Luminiţa Ionescu, Liana Gădău - Contabilitatea instituţiilor publice, teste grilă si aplicaţii
practice, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti,
2007
6.OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind organizarea si
conducerea contabilităţii instituţiilor publice, Planul de conturi pentru instituţiile publice si
instrucţiunile de aplicare a acestuia, MO nr. 1.186 din 29 decembrie 2005;
7.OMEF nr. 116/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea si
depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2007, M.O nr. 46 din
21 ianuarie 2008;
34