Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

537

Click here to load reader

description

analiza economica-financiara a intreprinedrii

Transcript of Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Page 1: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

NICOLAE BALTEŞcoordonator

CARMEN COMANICIU RALUCA SAVAMIHAELA HERCIU VASILE BRĂTIAN

ALINA TEODORA CIUHUREANU ADRIAN ŢĂRAN MOROŞAN

ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A

ÎNTREPRINDERII

ediţia a II-a, revizuită şi adăugită

Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu2013

1

Page 2: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Contribuţia autorilor:

NICOLAE BALTEŞ – cap. 7, cap. 8, cap. 10, cap. 11 şi coordonarea lucrării

VASILE BRĂTIAN – cap. 3

CARMEN COMANICIU – cap. 1, cap. 5

ALINA TEODORA CIUHUREANU – subcap. 2.1, cap. 4

MIHAELA HERCIU – subcap. 2.3

RALUCA SAVA – cap. 6

ADRIAN ŢĂRAN MOROŞAN – subcap. 2.2, cap. 9

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiAnaliza economico-financiară a întreprinderii / Balteş Nicolae (coord.),

Comaniciu Carmen, Herciu Mihaela, Ciuhureanu Alina Teodora, Sava Raluca, Brătian Vasile, Ţăran Moroşan Adrian. - Ed. a 2-a, rev. - Sibiu: Editura Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, 2013Bibliogr.ISBN 978-606-12-0430-4

I. Balteş, Nicolae (coord.)II. Comaniciu, CarmenIII. Herciu, MihaelaIV. Ciuhureanu, Alina TeodoraV. Sava, RalucaVI. Brătian, VasileVII. Ţăran Moroşan, Adrian

658.1(075.8)

Tehnoredactare computerizată: Claudiu Fulea

Tiparul executat laCompartimentul de multiplicare al

Editurii Universităţii „Lucian Blaga” din SibiuStr. Lucian Blaga nr. 2A, Sibiu

[email protected]: 0269 210 122

2

Page 3: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

3

Page 4: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

CUPRINS

Prefaţă...........................................................................................................9

Capitol 1Bazele metodologice ale analizei economico-financiare.........................111.1. Definirea, tipologia, conținutul și metodele analizei

economico-financiare...........................................................................111.2. Componentele analizei economico-financiare......................................18

Capitol 2Analiza activităţii de producţie şi comercializare...................................232.1. Analiza activității de producție.............................................................23

2.1.1. Generalități privind activitatea de producție..............................232.1.2. Obiectivele analizei producţiei fizice.........................................27

2.1.2.1. Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente............................................................28

2.1.2.2. Analiza structurii producţiei fizice...............................342.1.3. Analiza operativă a realizării programului de producţie............402.1.4. Analiza calităţii produselor şi a efectelor economico-financiare

ale modificării acesteia...............................................................452.1.4.1. Analiza calităţii produselor nedivizibile pe calităţi......462.1.4.2. Analiza calităţii produselor divizibile pe calităţi.........482.1.4.3. Reflectarea nivelului calităţii produselor în principalii

indicatori economico-financiari...................................522.2. Analiza cifrei de afaceri........................................................................56

2.2.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri...........................572.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă

al produselor.................................................................602.2.1.2. Analiza cifrei de afaceri pe pieţe de desfacere ale

produsului....................................................................612.2.1.3. Analiza cifrei de afaceri pe clienţi...............................62

2.2.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri...........................................632.2.3. Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de

producţie şi cererea....................................................................682.2.4. Prezentarea principalilor indicatori economico-financiari

influenţaţi în mod direct de cifra de afaceri...............................702.3. Analiza diagnostic a valorii adăugate...................................................71

2.3.1 Analiza structurală şi dinamică a valorii adăugate......................722.3.2. Metode de determinare a valorii adăugate..................................732.3.3. Analiza diagnostic de tip factorial a valorii adăugate................75

4

Page 5: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 3Analiza cheltuielilor întreprinderii............................................................833.1. Noţiuni introductive................................................................................833.2. Criterii de clasificare și taxonomia costurilor.........................................843.3. Criterii de clasificare și taxonomia cheltuielilor.....................................853.4. Modele de analiză a cheltuielilor întreprinderii......................................88

3.4.1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor întreprinderii...............893.4.2. Analiza cheltuielilor de exploatare...............................................923.4.3. Analiza cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri......................953.4.4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe baza

grupării lor în variabile şi fixe....................................................1003.4.4.1. Analiza cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de

afaceri................................................................................1013.4.4.2. Analiza cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri...104

3.4.5. Estimarea cheltuielilor variabile și a cheltuielilor fixe...............1073.4.6. Analiza cheltuielilor materiale...................................................1103.4.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea la 1000 de lei cifră de

afaceri............................................................................................1133.4.8. Analiza cheltuielilor cu dobânzile la creditele bancare..............1183.4.9. Analiza cheltuielilor cu personalul.............................................123

3.4.9.1. Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile...................1243.4.9.2. Analiza cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de

afaceri...........................................................................1263.4.9.3. Analiza cheltuielilor cu personalul...............................1293.4.9.4. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii

muncii şi salariul mediu...............................................1323.5 Influențe ale indicatorilor de analiză a cheltuielilor în performanța

economico-financiară a întreprinderii...................................................133

Capitol 4Analiza gestiunii resurselor umane..........................................................1374.1. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere

cantitativ, structural şi calitativ.............................................................1384.1.1. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere

cantitativ.....................................................................................1384.1.2. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere

structural.....................................................................................1454.1.3. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere

calitativ.......................................................................................1504.2. Analiza mobilității și stabilității personalului.......................................1534.3. Analiza utilizării timpului de muncă.....................................................155

5

Page 6: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

4.4. Analiza conflictualităţii în relaţiile de muncă.......................................1604.5. Analiza eficienţei utilizării personalului...............................................161

4.5.1. Analiza eficienţei resurselor umane pe baza productivităţii muncii.........................................................................................1614.5.1.1. Analiza situaţiei generale a productivităţii medii a

muncii..........................................................................1624.5.1.2. Analiza productivităţii marginale a muncii..................1684.5.1.3. Analiza efectelor economico – financiare ale

modificării productivităţii muncii................................1684.5.2. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza profitului

pe salariat...................................................................................1694.6. Bilanţul social-instrument modern utilizat în analiza gestiunii

resurselor umane...................................................................................172

Capitol 5Analiza gestiunii activelor fixe..................................................................1765.1. Analiza dinamicii, structurii şi calităţii potenţialului tehnic.................1765.2. Analiza utilizării potenţialului tehnic (activelor fixe)...........................181

Capitol 6Analiza performanței financiare a întreprinderii...................................1866.1. Soldurile intermediare de gestiune........................................................192

6.1.1. Aplicaţie privind determinarea soldurilor intermediare de gestiune.......................................................................................195

6.2. Capacitatea de autofinanţare.................................................................1986.2.1. Aplicaţie privind determinarea capacităţii de autofinanţare.......200

6.3. Pragul de rentabilitate...........................................................................2016.4. Rezultatul pe acţiune.............................................................................2036.5. Analiza factorială a rezultatelor întreprinderii......................................204

6.5.1. Analiza factorială a rezultatului exploatării...............................2046.5.2. Analiza factorială a profitului brut.............................................2086.5.3. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri..............211

6.6. Analiza şi diagnosticul performanţei pe baza ratelor de rentabilitate...2136.6.1. Aplicaţie privind calculul şi interpretarea ratelor de

rentabilitate.................................................................................219

Capitol 7Analiza poziţiei financiare a întreprinderii.............................................2227.1. Bilanţul, instrument de apreciere a poziţiei financiare a

întreprinderii.........................................................................................2227.2. Analiza ratelor de structură ale activului bilanţier................................2317.3. Analiza ratelor de structură ale pasivului bilanţier...............................233

6

Page 7: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

7.4. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii...........................................2347.4.1. Analiza lichidităţii întreprinderii prin intermediul ratelor..........2347.4.2. Analiza solvabilităţii întreprinderii.............................................2357.4.3. Analiza profitabilităţii întreprinderii..........................................2367.4.4. Analiza gradului de îndatorare al întreprinderii.........................237

7.5. Analiza ratelor de gestiune (activitate).................................................238

Capitol 8Analiza echilibrului financiar al întreprinderii.......................................2458.1. Analiza echilibrului financiar pe baza corelaţiei fond de rulment –

necesar de fond de rulment - trezorerie netă........................................2468.1.1. Analiza şi diagnosticul fondului de rulment...............................2468.1.2. Analiza necesarului de fond de rulment.....................................2528.1.3. Analiza trezoreriei întreprinderii................................................256

8.2. Analiza echilibrului financiar, determinat pe baza corelaţiei creanţe-datorii curente..........................................................................259

8.3. Analiza echilibrului financiar, determinat pe baza ratelor....................2608.4. Instrumente utilizate în analiza echilibrului financiar în viziune

dinamică...............................................................................................2618.4.1. Tabloul de finanţare „nevoi-resurse”..........................................262

Capitol 9Analiza fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii..................................2679.1. Situaţia fluxurilor de trezorerie – componentă a situaţiilor financiare

anuale ale întreprinderii........................................................................2679.2. Numerarul şi echivalentele de numerar................................................2699.3. Gruparea fluxurilor de trezorerie în funcţie de activităţile generatoare

ale acestora...........................................................................................2709. 4. Metode de elaborare a situaţiei fluxurilor de trezorerie.......................272

9.4.1. Metoda directă............................................................................2729.4.2. Metoda indirectă.........................................................................284

9.5. Interpretarea situaţiei fluxurilor de trezorerie.......................................294

Capitol 10Analiza capitalurilor proprii ale întreprinderii......................................29710.1. Delimitări conceptuale privind capitalurile proprii ale

întreprinderii.......................................................................................29710.2. Evaluarea titlurilor financiare.............................................................30410.3. Obiectivele analizei modificărilor capitalului propriu........................30510.4. Studiu privind analiza modificărilor capitalului propriu la finele

exerciţiului financiar...........................................................................307

7

Page 8: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 11Analiza şi diagnosticul riscurilor întreprinderii.....................................31011.1. Riscurile şi metode de evaluare a acestora..........................................31211.2 Analiza şi diagnosticul riscului economic...........................................317

11.2.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului economic.........32111.3. Analiza şi diagnosticul riscului financiar............................................321

11.3.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului financiar..........32411.4. Analiza şi diagnosticul riscului de faliment........................................325

11.4.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului de faliment......331

Bibliografie.................................................................................................335

8

Page 9: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

9

Page 10: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

PREFAŢĂ

Complexitatea fenomenelor şi proceselor economice precum şi

mutaţiile ce se produc în cadrul întreprinderii de la o perioadă la alta, impun

analiza economico-financiară ca pe o necesitate stringentă, metodele şi

tehnicile utilizate de această disciplină ştiinţifică, conducând la stabilirea

unui diagnostic privind activitatea desfăşurată de întreprindere iar pe baza

acestuia se pot elabora programe şi strategii privind îmbunătăţirea eficienţei

activităţii în viitor.

Problematica analizei economico-financiare este deosebit de complexă,

întrucât scoate în evidenţă eficienţa cu care întreprinderea gestionează

resursele materiale, financiare şi umane, eficienţă care se va reflecta

corespunzător în îmbunătăţirea performanţei şi poziţiei sale financiare.

Lucrarea „Analiza economico-financiară a întreprinderii” – Ediţia a

II-a, revizuită şi adăugită, realizată de un colectiv de cadre didactice din

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe Economice, îşi

propune să abordeze metode şi tehnici de analiză diagnostic la nivel

microeconomic privind problematici referitoare la activitatea de producţie şi

comercializare a întreprinderii; gestiunea costurilor; gestiunea resurselor

umane; gestiunea activelor imobilizate, performanţa şi poziţia financiară a

întreprinderii; gestiunea riscului economic, financiar şi de faliment.

Apreciem că lucrarea se adresează deopotrivă studenţilor licenţă şi

master de la facultăţile cu profil economic, doctoranzilor cât şi economiştilor

din toate sectoarele de activitate.

Suntem conştienţi de faptul că nu am epuizat sau nu am tratat în

suficientă măsură toate aspectele din vasta problematică a analizei

economico-financiare a întreprinderii. De aceea, vom fi recunoscători tuturor

celor care prin sugestii şi recomandări ne vor sprijini în îmbunătăţirea acestui

demers ştiinţific în viitor.

Sibiu, martie 2013 Autorii

10

Page 11: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

11

Page 12: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 1

BAZELE METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Indiferent de nivelul la care se exercită, activitatea de conducere implică cunoaşterea detaliată a situaţiei date, a întregului complex de factori şi cauze care o determină şi o influenţează. Pentru a scoate în evidenţă relaţiile cauză – efect şi a relaţiile structural – funcţionale, activităţile sau fenomenele sunt cercetate din punct de vedere economic și financiar prin intermediul analizei economico-finaciare.

1.1. Definirea, tipologia, conținutul și metodele analizei economico-financiare

Fiind esențială și indispensabilă oricărei entităţi economice, atât în ceea ce privește echilibrul financiar, cât și perpectivelor de dezvoltare, analiza economico-financiară cuprinde ansamblul conceptelor, metodelor, tehnicilor, procedeelor și instrumentelor ce permit tratatarea datelor și informațiilor economice și financiare ale entităţii economice, în vederea formulării de aprecieri substanțiale și pertinente asupra situației existente, a cauzelor și factorilor care au determinat-o, precum și a posibilităților de îmbunătățire a acesteia.1

Constituind instrumentul de bază în procesul de diagnoză și reglare a activității întreprinderii, analiza economico-financiară are drept obiectiv stabilirea legăturilor cauzale dintre factori, abordând sistemic fenomenele și procesele economice și financiare.2

Analiza economico-financiară, fiind un instrument operaţional, o metodă a cunoaşterii, impune3:

stabilirea tipului de analiză economico-financiară; stabilirea conţinutului procesului de analiză economico-financiară; stabilirea metodelor şi tehnicilor de analiză economico-financiară.

1 Niculescu, M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003, p. 22.2 Pavăloaia, W., Analiza economico-financiară. Concepte și studii de caz, Editura Economică, București, 2010, p. 5.3 Stănescu, C., Ișfănescu, A., Băicuși, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1996, p. 11-35.

12

Page 13: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Stabilirea tipului de analiză economico-finaciară derivă din caracteristicile specifice fiecărui fenomen sau proces economico-financiar. Informațiile obținute în urma analizei economico-financiare a întreprinderii sunt utile atât utilizatorilor interni, cât și utilizatorilor externi, motiv pentru care, alegerea tipului de analiză este deosebit de importantă în asigurarea cadrului ce reflectă starea unui fenomen sau proces. Realizarea analizei economico-financiare din dublă perspectivă (internă și externă), prin prisma evaluării principalilor parametrii ai unei întreprinderi, a comparării acestora și a interpretării pentru stabilirea stării de performanță impune relevanța și pertinența datelor contabilității.4

Astfel, tipologia analizei economico-financiare presupune:

Tabelul nr. 1.1. Clasificarea analizei economico-financiareCriterii de clasificare Tipuri de analiză

economico-financiarăExplicaţia

1. Momentul desfășurării analizei şi momentul desfăşurării fenomenului sau procesului

Analiza post-factum – cercetarea trecutului şi prezentului unui fenomen sau proces economic

Analiza previzională – determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen sau proces economic

2. Însuşirile esenţiale ale fenomenului sau procesului

Analiza calitativă – cercetarea esenţei fenomenului sau procesului, precum şi cercetarea factorilor de determinare

Analiza cantitativă – cercetarea fenomenului sau procesului economic pe baza determinărilor cantitative

3. Nivelul la care se desfăşoară fenomenul sau procesul economic

Analiza microeconomică

– cercetarea fenomenului sau procesului economic la nivelul agentului economic

Analiza macroeconomică

– cercetarea fenomenului sau procesului economic, la nivelul întregii economii naţionale sau mondiale

4. Modul de urmărire în timp a fenomenelor sau proceselor

Analiza statică – cercetarea fenomenului sau procesului economic la un anumit moment

4 Țugui, A., Contabilitatea inflației, Editura Economică, București, 2000, p. 224.13

Page 14: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Criterii de clasificare Tipuri de analiză economico-financiară

Explicaţia

Analiza dinamică – cercetarea fenomenului sau procesului ţinând cont de schimbările survenite la diferite momente

5. Obiectivul supus cercetării

Analiza pe ramuri – cercetarea fenomenului sau procesului economic pe ramuri ale economiei naţionale

Analiza pe probleme – cercetarea fenomenului sau procesului economic pe tipuri de indicatori

Stabilirea conţinutului procesului de analiză economico-financiară presupune precizarea etapelor de realizare a analizei, ţinând cont de necesitatea îmbinării acesteia cu sinteza.

Principalele etape care asigură caracterul complet şi ştiinţific al analizei economico-financiare sunt următoarele:

stabilirea obiectului analizei; stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului sau

procesului cercetat; stabilirea corelaţiilor dintre fenomenul sau procesul cercetat şi factorii

care acţionează asupra lui; stabilirea influenţei factorilor care acţionează asupra fenomenului sau

procesului studiat; stabilirea concluziilor şi aprecierilor pe baza unei sinteze a analizei

efectuate asupra fenomenului sau procesului economic; stabilirea deciziilor şi măsurilor în vederea creşterii eficienţei

economice.

Stabilirea metodelor şi tehnicilor de analiză economico-financiară presupune găsirea acelui mod de cercetare care să valorifice întreg fenomenul sau procesul supus analizei, care să contribuie la realizarea obiectului ei, fiind regăsite astfel, atât metode ale analizei calitative, cât și metode ale analizei cantitative.

Vizând esența fenomenului, metodele analizei calitative sunt utilizate pentru a depista legăturile de cauzalitate.

14

Page 15: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Figura nr. 1.1. Metode calitative utilizate în analiza economico-financiară

Metodele de bază ale analizei calitative au la bază următoarele relații între fenomenele economico-financiare studiate:5

un fenomen economico-financiar este cauza altui fenomen economico-financiar, dacă în toate cazurile observate face parte din ansamblul de împrejurări ce preced fenomenul studiat metoda concordanței;

un fenomen economico-financiar este cauza altui fenomen economico-financiar, dacă este prezent în ansamblul de împrejurări în care a apărut fenomenul studiat și este absent în ansamblul de împrejurări în care nu a mai apărut fenomenul studiar metoda diferenței;

un fenomen economico-financiar este cauza altui fenomen economico-financiar, dacă este prezent în două sau mai multe împrejurări în care a apărut fenomenul studiat și este absent în două sau mai multe împrejurări în care nu a mai apărut fenomenul studiat metoda combinată;

un fenomen economico-financiar este cauza altui fenomen economico-financiar dacă variația acestuia determină întotdeauna apariția altui fenomen metoda variației concomitente;

dacă din cuantumul unui fenomen economic-financiar se scade o parte ce a fost determinată numai de unele fenomene, partea rămasă trebuie să fie determinată doar de fenomenele rămase metoda soldului.

5 Ghic, G., Analiză economico-financiară. Lecția de sinteză 1, lucrare accesibilă on-line la adresa http://www.ucdc.info/cd/doc/1099/L1%20aef.doc.

15

METODE ALE ANALIZEI CALITATIVE

Metode complementare

Metode de bază

Metoda concordanțeiMetoda diferențeiMetoda combinatăMetoda variației concomitenteMetoda soldului

Metoda comparațieiMetoda diviziunii și descompuneriiMetoda grupăriiMetoda generalizării și evaluăriiMetoda soldului

Page 16: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Metodele complementare ale analizei calitative au următoarele caracteristici:

Metoda comparației constă în studierea fenomenelor, proceselor și rezultatelor economico-financiare prin prisma unui criteriu de referință și în stabilirea de asemănări și deosebiri între acestea. Această metodă oferă analizei economico-financiare posibilitatea de a examina și aprecia rezultatele economice, nu ca o mărime în sine, ci în raport cu un criteriu, cu o bază de comparație, stabilind nivelurile, proporțiile și ritmurile de dezvoltare ale acestora. Metoda comparației impune necesitatea comparabilității datelor, din punct de vedere al omogenității conținutului și modului de exprimare. Tipurile de comparații utilizate în analiza economico-financiară sunt: (a) comparația în timp – compararea fenomenului în diferite momente ale evoluției; (b) comparația în spațiu – compararea fenomenului luând în considerare fie rezultatele din anumite verigi organizatorice ale întreprinderii, fie rezultatele întreprinderii și rezultatele activității pe ramură; (c) comparația mixtă – compararea fenomenului în timp și spațiu; (d) comparația în funcție de criteriul prestabilit – compararea fenomenului cu luarea în considerare a unui plan, a unei norme, a unui normativ, a unui standard; (e) comparația cu caracter special – compararea fenomenului în baza unor variante, în vederea alegerii variantei optime.

Metoda diviziunii și descompunerii rezultatelor asigură profunzimea studierii faptelor, pătrunderea în structurile fenomenelor și proceselor cercetate, pentru a se localiza rezultatele și cauzele, în timp și spațiu. Pentru analiza economico-financiară se disting: (a) diviziunea în timp – permite sublinierea abaterilor de la tendința generală de desfăşurate în timp; (b) diviziunea rezultatelor după locul de formare – semnalează locurile unde efectul obținut nu corespunde condițiilor create; (c) descompunerea pe părți sau elemente componente – permite localizarea rezultatelor favorabile sau nefavorabile pe categorii de resurse angajate sau consumate.

Metoda grupării presupune separarea colectivității cercetate, pe categorii omogene de unități, după variația uneia sau mai multor caracteristici, ce sunt alese în funcție de scopul cercetării și natura fenomenului studiat.

Metoda generalizării și evaluării rezultatelor reprezintă o metodă calitativă de reunire a concluziilor rezultate din studiul factorial și cauzal al fenomenelor, fiind reținute doar aspectele esențiale procesului decizional.

16

Page 17: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Alături de metodele calitative, pentru analiza economico-financiară un rol deosebit de important revine metodelor cantitative, ce au drept obiect cuantificarea modului în care diverși factori influențează fenomenul analizat.

Figura nr. 1.2. Metode cantitative utilizate în analiza economico-financiară

Metoda substituirilor în lanț, cunoscută în literatura de specialitate și sub denumirea de metoda analizei factoriale, se utilizează în cazul relațiilor de tip determinist, ce iau forma matematică de produs sau raport între factori, în baza realațiilor de proporționalitate directă sau indirectă. Această metodă se bazează pe variația succesivă și corelată a factorilor specifici fenomenului sau procesului supus analizei.

Utilizarea corespunzătoare a acestei metode presupune respectarea următoarelor principii: (a) așezarea factorilor în relațiile de cauzalitate, exprimate sub formă de produs sau raport se realizează în ordinea condiționării lor economice, respectiv: factori cantitativi, factori de structură și factori calitativi; (b) realizarea substituirilor este succesivă, în ordinea așezării acestora în relația de cauzalitate, pornind de la factorii cu influență directă, spre cei cu influență indirectă; (c) valoarea substituită a unui factor se menține în această stare în operațiunile ultarioare.

Spre exemplu, dacă între factorii care influențează un fenomen există relații de tip produs, respectiv R = a x b x c, unde a reprezintă factorul cantitativ, b reprezintă factorul de structură și c reprezintă factorul calitativ, metoda substituirii în lanț presupune:

Determinarea datelor perioadei de bază: Determinarea datelor perioadei curente: Modificarea absolută a lui R: Influența factorului a:

Influența factorului b:

17

Metoda substituirilor în lanț

Metoda balanțieră

Cercetările operaționale

Metoda calculului matriceal

Metoda corelației

METODE ALE ANALIZEI

CANTITATIVE

Page 18: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Influența factorului c:

Modificarea lui R:

Metoda balanțieră se utilizează în situația în care elementele fenomenului studiat se află în relații de tip determinist, de natura sumei și/sau diferenței.

Spre exemplu, dacă între factorii care influențează un fenomen există relația R = a + b – c, metoda balanțieră presupune:

Determinarea datelor perioadei de bază: Determinarea datelor perioadei curente: Modificarea abosolută a lui R:

Influența factorului a: Influența factorului b: Influența factorului c: Modificarea lui R:

Metoda calculului matriceal se aplică în cazul existenței unor relații funcționale de tip produs sau raport, între fenomenul analizat și factorii de influență. Calculul matriceal conferă analizei un mare grad de detaliere, de exactitate, de operativitate și eficiență, deoarece ține seama de ordinea de intercauzalitate a factorilor.

Metoda corelației se utilizează în cazul în care între fenomenul analizat și factorii săi de influență există relații de tip stocastic. Atât caracterul interdependent al proceselor economice, cât și existența relațiilor de cauzalitate, au determinat definirea unor indicatori ce pot cuantifica: sensibilitatea unui factor, în raport cu modificarea altui factor; proporția în care unul sau mai mulți factori determină modificările altui factor; asocierile ce pot fi realizate între modificările a doi factori; etc.6 Acțiunea corespunzătoare a acestei metode pentru analiza economico-financiară presupune parcurgerea următoarelor etape:

stabilirea conținutului economic al fenomenului sau procesului studiat și identificarea factorilor de influență;

determinarea formei matematice a legăturilor de cauzalitate, respectiv a ecuației de regresie (liniară, hiperbolică, parabolică, exponențială);

6 Pecican, E. Ș., Econometria pentru... economiști. Econometrie – teorie și aplicații, Editura Economică, București, 2003, p. 55.

18

Page 19: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

determinarea cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate a valorilor parametrilor ecuației de regresie;

determinarea cu ajutorul coeficientului de corelație sau al raportului de corelație a intensității legăturii dintre fenomenul supus analizei și factorii săi de influență, fiind evidențiați atât factorii esențiali, cât și cei neesențiali;

stabilirea cu ajutorul coeficienților de determinație a influenței factorilor asupra fenomenului analizat.

Cercetările operaționale sunt utilizate în scopul maximizării sau minimizării unor funcții. Bazându-se pe metode deterministe, probabiliste și simulative, pentru analiza economico-financiară cercetările operaționale sunt cele ce pot oferi soluții pertinente în adoptarea deciziilor, în situația în care asupra fenomenului analizat acționează numeroși factori care trebuie luați în considerare. Acțiunea corespunzătoare a cercetărilor operaționale în analiza economico – financiară presupune:

determinarea tuturor factorilor ce influențează fenomenul supus cercetării;

determinarea formei matematice a legăturilor de interdependență dintre factori, prin atribuirea de ponderi fiecărui element sau factor;

alegerea celei mai potrivite metode științifice (programarea liniară, programarea dinamică, teoria deciziei, teoria jocurilor, metoda drumului critic, lanțurile Markov, procesele poisson, teoria firelor de așteptare, metoda PERT, metoda Monte Carlo, modelul dinamic al simulării gestionare) pentru raţionalizarea deciziilor.

Analiza economico-financiară, ca metodă a conducerii, este un instrument deosebit de important de cunoaştere a stării de funcţionare a unui sistem, de cunoaştere a factorilor ce influenţează rezultatele unei activităţi.

Analiza economico-financiară se află permanent într-o legătură organică cu funcţiunile întreprinderii şi cu atributele conducerii.

1.2. Componentele analizei economico-financiare

Principalele obiective ale analizei economico-financiare vizează cercetarea problematicii de bază a activităţii întreprinderilor , respectiv :

Analiza activităţii de producţie şi comercializare presupune cercetarea principalilor indicatori valori ce caracterizează activităţile de bază ale funcţiunii de producţie şi funcţiunii comerciale. Producția fizică, cifra de afaceri și valoarea adăugată sunt principalii indicatori luați în considerare, analiza economico-financiară vizând: analiza producției fizice (analiza programului de fabricație, analiza structurii producției, analiza coeficientului

19

Page 20: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

de structura, analiza coeficientului de sortiment); analiza calității producției (analiza calității produselor, analiza calității activității); analiza cifrei de afaceri (analiza evoluției cifrei de afaceri, analiza structurii cifrei de afaceri, analiza factorială a cifrei de afaceri, analiza corelației între cifra de afaceri și alți indicatori economico-financiari); analiza valorii adaugate (analiza evoluției valorii adăugate, analiza structurii valorii adăugate, analiza factorială a valorii adăugate, analiza corelației între valoarea adăugată și alți indicatori economico-financiari) etc.

Figura nr. 1.3. Problematica analizei economico-financiare

Analiza cheltuielilor întreprinderii presupune cercetarea dinamicii, structurii și a factorilor de influență a elementelor ce reprezintă reduceri ale beneficilor economice, ce rezultă sau nu din desfășurarea activității curente a întreprinderii. Tipologia cheltuielilor, relația între cheltuială și cost, contribuția cheltuielilor la formarea valorii produsului sunt elemente luate în considerare de analiza economico-financiară, putând fi realizată: analiza structurii cheltuielilor; analiza dinamicii cheltuielilor; analiza cheltuielilor fixe; analiza cheltuielilor variable; analiza cheltuielilor directe; analiza cheltuielilor indirecte; analiza cheltuielilor de exploatare; analiza cheltuielilor financiare; analiza cheltuielilor extraordinare; analiza cheltuielilor activității de bază; analiza cheltuielilor activității auxiliare; analiza cheltuielilor de desfacere; analiza cheltuielilor generale de administrație; analiza cheltuielilor cu materialele; analiza cheltuielilor cu amortizarea; analiza cheltuielilor cu personalul; analiza cheltuielilor cu dobânzile; analiza costului marginal; analiza costului unitar; analiza costului țintă; analiza factorială a cheltuielilor

20

Analiza activității de producție

Analiza activității de comercializare

Analiza cheltuielilor

Analiza performanțelor financiare

Analiza gestiunii resurselor umane

Analiza gestiunii activelor imobilizate

Analiza gestiunii resurselor materiale

Analiza poziției financiare

Analiza echilibrului financiar

Analiza fluxurilor de trezorerie

Analiza capitalurilor proprii

Analiza riscului

Analiza economico-financiară

Page 21: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

(analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri, analiza cheltuielilor salariale, analiza cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri) etc.

Analiza performanțelor financiare ia în considerare rezultatul înregistrat de întreprindere, fără a neglija mijloacele și activitățile de realizare a acestuia, fără a neglija obiectivele stabilite și urmărite de întreprindere. Obiectivele urmărite de analiza performanței financiare și sursele de provenienţă a informațiilor privind performanțele financiare sunt elemente ce pot oferi: analiza de ansamblu a performanței financiare; analiza performanțelor financiare pe baza ratelor de profitabilitate; analiza performanțelor financiare pe baza ratelor bursiere; analiza rezultatului exploatării, analiza rezultatului financiar; analiza structurii și dinamicii rezultatului exercițiului; analiza factorială a rezultatului; analiza destinațiilor profitului; etc. Nivelul performanțelor este deseori consecința deciziilor de gestiune, motiv pentru care managerul oricărei întreprinderi are nevoie de un sistem de apreciere care să-i permită înţelegerea trecutului și prezentului și să realizeze combinații din prezent către viitor, sistem bazat pe relația cost – volum – profit.7

Analiza gestiunii resurselor umane presupune pe de o parte, cercetarea structurii, dinamicii, stabilităţii, calificării efectivului de personal, iar pe de altă parte, studierea productivităţii muncii pe baza indicatorilor valorici. Indicatorii cantitativi și calitativi, indicatorii simplii și compuși luați în considerare pot conduce la: analiza modului de asigurare cu resurse umane (analiza structurii resurselor umane; analiza dinamicii resurselor umane analiza stabilității personalului); analiza utilizării resurselor umane; analiza utilizării timpului de muncă; analiza generală a productivității muncii; analiza factorială a productivității muncii; analiza corelației dintre productivitatea marginală a muncii și productivitatea medie a muncii; analiza eficienței utilizării resurselor umane etc.

Analiza gestiunii activelor imobilizate presupune cercetarea volumului, structurii, calităţii potenţialului tehnic, precum şi cercetarea eficienţei utilizării potenţialului tehnic, fiind astfel realizată: analiza dinamicii activelor fixe; analiza structurii activelor fixe; analiza activelor fixe productive; analiza eficienței activelor fixe; analiza randamentului activelor fixe; analiza gradului de uzură al activelor fixe; analiza gradului de înnoire a activelor fixe; analiza utilizării extensive a activelor fixe; analiza utilizării intensive a activelor fixe etc.

Analiza gestiunii resurselor materiale presupune cercetarea aprovizionării cu resurse materiale, a necesarului de consum şi a stocului de resurse materiale. La nivelul întreprinderii, activele circulante alături de activele imobilizate reprezintă suportul realizării funcției productive. În

7 Budugan, D., Georgescu, I., Berhea, I., Bețianu, L, Contabilitate de gestiune, Editura CECCAR, București, 2007, p. 31.

21

Page 22: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

domeniul resurselor materiale, analiza economico-financiară vizează: analiza formării stocurilor; analiza costului stocării; analiza consumului specific; analiza necesarului de consum etc.

Analiza poziției financiare presupune cercetarea, pe baza bilanţului a unei anumite stări a capitalului, din punct de vedere a existenţei, a componenţei materiale şi a rezultatelor obţinute.

Analiza echilibrului financiar impune studiul pornind de la abordarea financiară a bilanţului, respectiv a relației între resurse și utilizări și se referă la: analiza fondului de rulment; analiza necesarului de fond de rulment, analiza trezoreriei nete; analiza creanțelor; analiza datoriilor; analiza ratelor de echilibru financiar; analiza sintetică a situației financiare în baza metodei scorurilor etc.

Analiza fluxurilor de trezorerie derivă din importanța evaluării capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar, pe de o parte, și a modului de utilizare a fluxurilor de numerar, pe de altă parte. Tipologia fluxurilor de numerar și metodele utilizate (metoda directă și metoda indirectă) permit: analiza fluxurilor de numerar din activitatea de exploatare; analiza fluxurilor de numerar din activități de investiții; analiza fluxurilor de numerar din activități de finanțare etc.

Analiza capitalurilor proprii reprezintă analiza efectuată asupra pasivului intern al întreprinderii și cuprinde: analiza structurii capitalurilor proprii; analiza dinamicii capitalurilor proprii; analiza capacității de autofinanțare; analiza modificărilor capitalurilor proprii; analiza eficienței capitalurilor proprii; analiza rentabilității financiare a capitalurilor proprii; etc.

Analiza riscului permite identificarea și cercetarea fenomenelor aleatorii, astfel încât tactica folosită să conducă la o strategie de succes. Riscul fiind o noțiune socială, economică, politică sau naturală a cărei origine se află în posibilitatea ca o acțiune viitoare să genereze pierderi, are la bază trei cuvinte cheie: analiză (identificarea riscurilor existente și evaluarea consecințelor posibile directe și indirecte); reducere (prevenirea riscului, în vederea diminuării și eliminării); finanțare (stăpânirea costurilor și pierderilor potențiale acceptate).8 Analiza riscului poate fi realizată atât din punct de vedere al investitorilor (pentru evaluarea financiară a proiectelor de investiții), cât și din punct de vedere al întreprinderii (în strânsă corelare cu rentabilitatea).9

Bibliografie

8 Bogdan, I., Managementul eficienței investițiilor, Editura Universitară, București, 2004, p. 14-15.9 Cișmașu, I. D., Riscul – element în fundamentarea deciziei: concept, metode, aplicații, Editura Economică, 2003, p. 11.

22

Page 23: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Bogdan I., Managementul eficienței investițiilor, Editura Universitară, București, 2004.

Budugan D., Georgescu I., Berhea I., Bețianu L, Contabilitate de gestiune, Editura CECCAR, București, 2007.

Cișmașu I. D., Riscul – element în fundamentarea deciziei: concept, metode, aplicații, Editura Economică, 2003.

Ghic G., Analiză economico-financiară. Lecția de sinteză 1, lucrare accesibilă on-line la adresa http://www.ucdc.info/cd/doc/1099/L1%20aef.doc.

Niculescu M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003.

Pavăloaia W., Analiza economico-financiară. Concepte și studii de caz, Editura Economică, București, 2010.

Pecican E. Ș., Econometria pentru... economiști. Econometrie – teorie și aplicații, Editura Economică, București, 2003.

Stănescu C., Ișfănescu A., Băicuși A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1996.

Țugui A., Contabilitatea inflației, Editura Economică, București, 2000.

23

Page 24: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 2

ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE

Producţia la nivelul entităţii economice conduce la obţinerea de bunuri economice necesare satisfacerii nevoilor sociale. În urma comercializării acestor bunuri, entitatea economică realizează venituri necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de obţinerea bunurilor şi înregistrării unui profit destinat pe de o parte să-i asigure dezvoltarea iar pe de altă parte să remunereze deţinătorii de capital (acţionari sau asociaţi).

2.1. Analiza activității de producție

2.1.1. Generalități privind activitatea de producție

Una dintre principalele funcţiuni ale entităţii econimice o constituie funcţiunea de producţie care poate fi definită ca ansamblul proceselor de muncă prin care se transformă obiectele muncii în produse finite, semifabricate şi servicii şi se creează nemijlocit condiţiile tehnico-materiale, organizatorice şi de deservire necesare desfăşurării fabricaţiei în bune condiţii10. Altfel spus, producţia cuprinde ansamblul activităţilor legate nemijlocit de realizarea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor care formează obiectul de activitate al entităţii economice.

O mutație impusă de trecerea la economia de piaţă este lichidarea aşa-numitei „dictaturi a producătorului”11. Asistăm la un proces de trecere de la a fabrica ce era dispus prin plan şi repartiţii, conducerea nefiind interesată cum vor fi asigurate resursele financiare necesare, la un proces de producţie desfăşurat în condiţiile unei pieţe libere, a unei cereri bazate pe libera decizie a consumatorului şi în condiţiile de profitabilitate pe care le impun proprietarii de capitaluri. Activităţile care formează această funcţiune, respectiv activitatea de programare, lansare şi urmărire a producţiei, activitatea de execuţie a producţiei, activitatea de control tehnic de calitate, de întreţinere şi reparare a 10 Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 288.11 Bogdan, I. (coord), Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 50.

24

Page 25: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

utilajelor, activitatea de realizare a producţiei auxiliare, pot duce la volume diferite de resurse financiare angajate şi blocate şi la rate şi volume de profit diferite. În activitatea de programare, și nu numai, antreprenorul sau managerul de proiect de investiții trebuie să identifice nevoile specifice, ca, de exemplu, cerințele specifice ale solului, tipul de fabrică, care trebuie să fie realizate și a echipamentelor tehnice. Trebuie astfel să fie analizate aspectele referitoare la: mediul natural, impactul ecologic, politicile sociale și economice, politicile guvernamentale de stimulare și restricții; condițiile industriale de infrastructură12 etc.

Dacă toate aceste activităţi nu vor fi concepute şi realizate pornind de la obiectivul esenţial urmărit de entitate în condiţiile economiei de piaţă – reducerea fondurilor angajate şi maximizarea profitului – , toate eforturile care se fac ulterior de acestea pot avea doar efecte minore. Se pot desprinde astfel concluziile care se impun, şi anume necesitatea ca întreg personalul care are ca atribuţii problematica pregătirii, lansării şi urmăririi producţiei să cunoască şi să respecte cel puţin cunoştinţele minimale referitoare la costuri, la rotaţia şi costul capitalului.

În raport cu modul în care participă la executarea sau transformarea diferitelor produse, lucrări sau servicii, procesele de fabricaţie se pot clasifica în:

Procese de bază: reprezintă conţinutul principal al proceselor de producţie şi se referă la acele procese prin intermediul cărora obiectele muncii suferă în mod nemijlocit transformări care au drept scop obţinerea produselor ce formează obiectul activităţii de bază al întreprinderii.

Procese auxiliare: prin intermediul lor se asigură şi se condiţionează desfăşurarea normală a proceselor de bază.

Procese de deservire: sunt menite să asigure celelalte condiţii, în special organizatorice, necesare derulării adecvate a proceselor de bază şi auxiliare din cadrul întreprinderii.

Din punct de vedere organizatoric, funcţiunea de producţie cuprinde următoarele activităţi principale: pregătirea tehnico-economică a producţiei; programarea, lansarea şi urmărirea producţiei; execuţia producţiei; controlul tehnic de calitate, întreţinerea şi repararea utilajelor; realizarea producţiei auxiliare. Fiecare din aceste activităţi are propriile obiective de urmărit, aşa cum sunt prezentate în tabelul 2.1.

12 Guță, A. J., Drigă, I., The main aspects concerning the choice of investment location for companies with industrial production activities, 13th Conference on Environment and Mineral Processing, 2009, p. 1.

25

Page 26: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.1. Activităţile funcţiunii de producţie13

Activitatea Obiective de realizatPregătirea tehnico-economică a producţiei

Documentaţii de execuţie; Norme şi normative de consum şi costuri; Procedee de fabricaţie etc.

Programarea, lansarea şi urmărirea producţiei

Eşalonarea calendaristică; Încărcarea utilajelor şi instalaţiilor; Elaborarea dispoziţiilor de lucru; Elaborarea documentelor de lansare; Supravegherea şi urmărirea producţiei.

Execuţia producţiei Executarea produselor şi serviciilor programate, în condiţiile de eficienţă prestabilite;

Respectarea documentaţiei de execuţie; Utilizarea, cât mai deplină, a capacităţilor de

producţieControlul tehnic de calitate Elaborarea strategiei şi a politicii de calitate;

Stabilirea formelor şi metodelor de control; Determinarea calităţii materiilor prime şi a

materialelor; Determinarea calităţii produselor finite şi a

semifabricatelor; Stabilirea de măsuri pentru creşterea calităţii

producţiei.Întreţinerea şi repararea utilajelor

Organizarea structurală a activităţii (compartimente, secţii, ateliere etc.);

Programarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii;

Efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii.Realizarea producţiei auxiliare

Organizarea structurală; Programarea producţiei auxiliare.

Organizarea concretă a proceselor de producţie în diverse forme este în dependenţă directă cu numărul denumirilor de produse fabricate, cu volumul producţiei care se fabrică din fiecare fel de produs, cu stabilirea nomenclaturii de fabricaţie. Toţi aceşti parametri sunt legaţi de tipologia producţiei industriale14.

Tipul de producţie poate fi definit ca fiind totalitatea factorilor tehnico-organizatorici ce caracterizează stabilirea nomenclaturii producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de specializare a locurilor de muncă, a secţiilor sau

13 Bogdan, I., Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 50.14 Dima, C., Man, M., Managementul activităţii industriale, Editura AGIR, Bucureşti, 1999, p. 269-276.

26

Page 27: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

întreprinderii şi modul de mişcare a factorilor de producţie de natură materială pe locurile de muncă. Importanţa practică a structurii pe tipuri de producţie constă în aceea că determină metodele de management folosite, de pregătire tehnică a fabricaţiei, de evidenţă şi control etc.

Principiile și metodele aplicate în gestionarea producției diferă în funcție de natura și cantitatea produselor fabricate, a specializării tehnologice a subunităților industriale și de alte elemente care caracterizează tipologia producției industriale. Din acest motiv, definirea și caracterizarea tipurilor de producție are o importanță deosebită pentru alegerea celor mai adecvate modele de management al producției industriale, în raport cu particularitățile proceselor de producție care au loc15.

Deosebirile existente între diferitele tipuri de producţie influenţează gradul de încărcare a locurilor de muncă şi deci gradul de specializare al fiecărui loc de muncă.

Se pot întâlni trei tipuri de producţie, fiecare dintre ele prezentând anumite caracteristici şi condiţii proprii de organizare, astfel:

a. Tipul de producţie în masăOrganizarea acestui tip de producţie are loc numai în condiţiile în care

se asigură încărcarea permanentă a fiecărui loc de muncă cu executarea aceluiaşi reper, adică atunci când volumul producţiei şi cheltuielile de muncă necesare executării producţiei satisfac, pentru fiecare operaţie a procesului tehnologic sau pentru totalul operaţiilor realizate de către un executant, în mod succesiv asupra fiecărei unităţi de produs, relaţia:

Q x t Ft

unde: Q = volumul de producţie din reperul respectiv în perioada luată în calcul;t = timpul necesar executării operaţiei respective sau totalului de operaţii asupra unei unităţi de produs;Ft = fondul de timp al locului de muncă la care se execută operaţia respectivă pentru perioada luată în calcul.Din analiza acestei relaţii, se poate concluziona faptul că volumul de

lucrări pe fiecare operaţie tehnologică, sau pe ansamblul operaţiilor, trebuie să asigure ocuparea completă a locului de muncă în perioada luată în calcul.

b. Tipul de producţie în serieAre drept caracteristică principală repetarea executării aceleiaşi

producţii ca şi la tipul în masă, deosebirea esenţială fiind dată de faptul că

15 Dura, C., Isac, C., Drigă, I., Possibilities of increasing efficiency within serial production management, Annals of the University of Petroşani, Economics, 10(2), 2010, p. 126.

27

Page 28: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

volumul cheltuielilor de muncă unitare, corelat cu cantitatea de producţie ce trebuie executată într-o perioadă dată în cazul producţiei serie, este insuficient pentru a asigura încărcarea fiecărui loc de muncă numai cu executarea unei anumite lucrări şi deci nu permite permanentizarea fabricării unui şi aceluiaşi produs pe o perioadă mai mare de timp.

Restricţiile ce trebuie îndeplinite de producţia în serie sunt date de relaţia:

Q x t Ft şi O Nu

unde: O = numărul de operaţii prin care trec diferitele piese ce trebuie executate în perioada dată;Nu = numărul de utilaje sau maşini (locuri de muncă) necesare în perioada dată pentru îndeplinirea sarcinii de producţie Q.

Cu cât sunt mai diferiţi termenii inegalităţilor prezentate anterior, cu atât creşte numărul de operaţii diferite ce trebuie să se execute pe un anumit loc de muncă pentru a se asigura folosirea integrală a fondului de timp al locului de muncă respectiv.

Folosirea integrală a fondului de timp de muncă în cadrul acestui tip de producţie se realizează atunci când:

Q x t = Ft

c. Tipul de producţie individualăAcest tip are deosebiri evidente faţă de cele precedente, având ca şi

caracteristici principale următoarele: instabilitatea nomenclaturii şi varietate mare a producţiei ce se fabrică în cantităţi mici; este imposibilă specializarea tehnologică a locurilor de muncă; ciclul de producţie are o durată relativ mare.

2.1.2. Obiectivele analizei producţiei fizice

Obiectivul de bază al analizei economice a producţiei fizice are în vedere realizarea nivelului indicatorilor valorici şi fizici, structura şi calitatea producţiei, ritmicitatea producţiei şi livrării acesteia, urmărind stabilirea factorilor care au produs abateri faţă de program, precum şi descoperirea şi mobilizarea rezervelor interne. Un alt obiectiv constă în stabilirea concordanţei dintre nivelul indicatorilor programaţi şi capacitatea de producţie reală a întreprinderii, pentru a apropia această capacitate de cea maxim posibilă.

Producţia fizică poate fi definită ca fiind totalitatea valorilor de întrebuinţare rezultate din activitatea industrial productivă, care pot fi puse în

28

Page 29: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

circuitul economic16. Analiza acesteia este importantă în vederea urmăririi modului de onorare a obligațiilor contractuale, asigurării concordanței dintre cerere și ofertă17

Având la bază producţia fizică obţinută, întreprinderea poate stabili gradul în care au fost valorificate resursele disponibile, precum şi cel de satisfacere a clienţilor din punctul de vedere al capacităţii de onorare a contractelor încheiate. De asemenea, se poate asigura concordanţa dintre cerere şi ofertă.

În analiza operativă a producţiei fizice se are în vedere realizarea programului de fabricaţie în cadrul fiecărei subdiviziuni organizatorice a întreprinderii. Astfel, indiferent de perioada de prelucrare a informaţiilor culese (zilnic, lunar, trimestrial sau anual), analiza urmăreşte stabilirea producţiei fizice pe fiecare produs în perioada luată în calcul comparativ cu perioada precedentă.

În condiţiile prelucrării automate a datelor, se poate opera cu principiul excepţiei, evidenţiindu-se numai sortimentele la care nu s-a realizat nivelul prevederilor sau la care acesta s-a depăşit. În acest scop, este necesar să se precizeze o anumită limită în raport de care se consideră excepţie (pentru fiecare produs precizându-se şi cauzele abaterilor). Listarea produselor se poate face în ordinea în care sunt prevăzute în programul de fabricaţie sau în funcţie de procentul de nerealizare a programului (respectiv de depăşire)18.

2.1.2.1. Analiza realizării programului de producţie pe total şi pe sortimente

Sistemul informaţional al entităţii economice este subordonat în bună măsură realizării operative a programului de producţie. Informaţiile cu privire la realizarea în timp şi spaţiu sau pe sortimente a programului de producţie sunt furnizate managerilor pentru a efectua analize parţiale, totale sau intercorelate a efectelor economice obţinute, comparativ cu eforturile depuse în acest sens, în vederea adoptării unor decizii adecvate de conducere şi organizare a proceselor economice.

Realizarea programului propriu de fabricaţie se urmăreşte atât la perioade mai mici (lunar) dar şi la perioade mai îndelungate (anual). Aceasta deoarece, pentru a desfăşura o activitate de producţie performantă, este

16 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 89.17 Spătaru, L., Analiza econmico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004, p. 97.18 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 90.

29

Page 30: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

necesară atât luarea unor decizii pe termen scurt, cât şi adoptarea unor decizii care să vizeze strategia viitoare a entităţii economice.

Principalele obiective urmărite de analiza programului de producție pe total şi pe sortimente se pot prezenta astfel:

evidenţierea gradului în care programul de producție a fost îndeplinit, atât pe total, cât şi pe sortimente;

determinarea cauzelor care au condus la apariţia unor abateri faţă de programul prevăzut;

formularea unor măsuri şi soluţii pentru a evita, pe viitor, apariţia abaterilor faţă pe nivelul prevăzut al programului de producție;

implementarea noilor soluţii şi urmărirea gradului lor de eficienţă.Pentru a caracteriza îndeplinirea programului de producție se pot utiliza

următoarele modalităţi19: indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie; coeficientul mediu de sortiment; coeficientul de nomenclatură.

Fiecare dintre aceste procedee permite evidenţierea aspectelor esenţiale ale îndeplinirii programului producţiei fizice.

Indicii individuali de îndeplinire a programului de producţie permit atestarea unor situaţii izolate și urmăresc să ofere răspunsuri cu privire la realizarea programului de fabricație pe fiecare sortiment și proporția de realizare. Având însă în vedere faptul că acest procedeu nu oferă o imagine de ansamblu privind gradul de realizare a programului de fabricaţie pe sortimente la nivelul întreprinderii, are un grad de utilizare mai restrâns.

Calculul coeficientului mediu de sortiment (Ks) se utilizează pentru a caracteriza gradul de realizare a programului de fabricație pe total întreprindere, în cazul unei producții eterogene20.

Modalităţile de determinare a coeficientului mediu de sortiment sunt următoarele21:

a.

19 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 76.20 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 90.21 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 77.

30

Page 31: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b.

c.

unde:

= valoarea producţiei recalculată în limita prevederilor,

determinată prin compararea valorii realizate pe fiecare sortiment cu valoarea prevăzută în program şi luarea în calcul a nivelului minim dintre cele două (conform principiului nedeterminării compensărilor);g′ = ponderea valorică a sortimentelor la care nu au fost realizat prevederile;g″ = ponderea sortimentelor la care programul a fost realizat, respectiv depăşit;Iq = indicele de realizare a prevederilor pentru fiecare sortiment;

= suma abaterilor negative pe sortimente.

Luând în considerare principiul de bază al determinării coeficientului amintit mai sus, valoarea maximă a coeficientului mediu de sortiment poate să fie egală cu 1. Analizând situaţiile ce pot să apară, putem evidenţia următoarele:

a. Ks = 1, atunci când: programul de producţie a fost îndeplinit la toate sortimentele în

proporţie de 100%; programul de producţie a fost îndeplinit şi depăşit la toate

sortimentele, indiferent de proporţia de realizare.b. Ks < 1, atunci când:

programul de producţie nu a fost realizat, atât pe total cât şi pe sortimente, indiferent de proporţia de nerealizare;

programul de producţie a fost realizat şi depăşit pe total, dar cel puţin la un sortiment nu a fost realizat nivelul prevăzut.

31

Page 32: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

La nivelul anului, programul de producţie trebuie să se adapteze permanent solicitărilor. Cu cât abaterile sunt mai mici, cu atât se poate aprecia corectitudinea previziunilor făcute de către managementul entităţii economice.

Evoluţia coeficientului mediu de sortiment reflectă proporţia de îndeplinire a programului dar nu oferă o imagine concludentă asupra numărului de sortimente la care programul a fost realizat. Pentru a corecta această situaţie, se recomandă determinarea coeficientului de nomenclatură (Kn), conform relaţiei:

unde: n = numărul sortimentelor la care nu s-a realizat programul;N = numărul total al sortimentelor din program.

Pentru exemplificarea analizei pe baza determinării indicilor individuali de îndeplinire a programului de producţie, propunem informaţiile prezentate în tabelul 2.2.

Tabelul nr. 2.2. Indici individuali de îndeplinire a programului de producţie- lei -

Sort

imen

t Anul N-1 Anul N

Prevăzut Realizat

Indici de realizare a

programului (%)

Prevăzut Realizat

Indici de realizare a

programului (%)

A 9.520 9.856 103,53 12.600 10.450 82,03B 650 680 104,61 520 546 105C 350 464 132,57 590 680 115,25D 10.350 10.200 98,55 11.500 12.100 105,22Total

20.870 21.200 101,58 25.210 23.776 94,31

Din cele prezentate se poate concluziona faptul că, în anul N-1, producţia realizată a fost mai mare cu 1,58% faţă de cea prevăzută. Această depăşire se datorează creşterii producţiei realizate comparativ cu cea prevăzută, pentru următoarele sortimente: A cu 3,53%, B cu 4,61% iar la C cu 32,57%. Analizând indicii de realizare a programului pentru sortimentul D, se constată faptul că producţia realizată a fost în proporţie de 98,55% faţă de cea prevăzută, deci programul nu a fost îndeplinit.

32

Page 33: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Pentru anul N, producţia realizată a fost îndeplinită doar în proporţie de 94,31% faţă de cea prevăzută. Acest nivel al producţiei se datorează neîndeplinirii programului prevăzut la sortimentul A.

Efectuând o analiză comparativă pentru cei doi ani luaţi în considerare, constatăm faptul că producţia realizată a depăşit nivelul prevăzut în anul N-1, situaţie care este inversă pentru anul N. Pe sortimente, în cursul anului N-1 producţia a fost realizată şi depăşită la sortimentele A, B și C, în cursul anului N sortimentul A înregistrând o nerealizare considerabilă. Principala cauză a constat în defectarea utilajului principal folosit în activitate pentru acest sortiment, calitatea produselor obținute din sortimentul A nepermițând satisfacerea cererii. Se recomandă intrarea în reparații capitale a utilajelor sau, dacă este necesar iar resursele permit, o retehnologizare.

Pentru exemplificarea modului de determinare a coeficientului mediu de sortiment, propunem informaţiile prezentate în tabelul 2.3.

Tabelul nr. 2.3. Indici individuali de îndeplinire a programului de producţie

Sort

imen

t Valoarea producţiei (lei)

Iq (%)Abateri negative

Producţia recalculată

Structuraproducţiei (%)

Prevăzut Realizat Prevăzut Realizat

1 2 34 =

(3:2)5 6* 7 8

A 12.975 13.120 101,11 - 12.975 44,36 44,78B 328 240 73,17 88 240 1,12 0,81C 450 464 103,11 - 450 1,54 1,58D 15.500 15.485 99 15 15.485 52,98 52,83

Total 29.253 29.309 100,2 103 29.150 100 100Notă: coloana nr. 6 se determină având în vedere valoarea minimă dintre coloana 2 şi coloana 3, pentru fiecare sortiment în parte.

Conform modelelor de calcul a coeficientului mediu de sortiment prezentate, avem:

Din calculul coeficientului mediu de sortiment desprindem concluzia că proporţia de realizare a programului total de producţie este de 99,65%, cu

33

Page 34: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

toate că acesta a fost depăşit la două sortimente, respectiv A şi C. Dacă programul a fost previzionat pe baza unor contracte prealabile încheiate cu clienţii, entitatea va fi pusă în imposibilitatea de a le onora, fapt care îi va afecta relaţiile comerciale şi imaginea. Se recomandă ca echipa managerială să aibă în vedere asemenea situaţii şi să ia în calcul o marjă de stocuri atunci când previzionează producţia.

Cunoscând faptul că Ks < 1 şi analizând situaţia prezentată în tabelul de mai sus, se poate confirma una din concluziile formulate la analiza valorii coeficientului mediu de sortiment, şi anume: programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total, dar cel puţin la un sortiment nu s-a realizat nivelul prevăzut.

Luând în considerare informaţiile prezentate anterior în tabelul 2.3., se poate determina faptul că entitatea nu şi-a realizat programul previzionat la un sortiment iar numărul total al sortimentelor este de 3. În această situaţie, coeficientul de nomenclatură se determină astfel:

Se constată că programul de fabricaţie a fost realizat în proporţie de 50%.

Modificarea producţiei fizice, respectiv a realizării ei pe sortimente, se reflectă asupra următorilor indicatori22, 23:

a. valoarea producţiei marfă obţinută (producţia obţinută destinată vânzării):

b. valoarea producţiei vândute (cifrei de afaceri):

c. costul pe produs (prin intermediul cheltuielilor fixe):

22 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 94.23 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 91-93.

34

Page 35: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde: cf0 = cheltuielile fixe pe unitatea de produs;iq = indicele producţiei fizice.

d. profitul pe produs:

e. suma totală a profitului:

în care

f. nivelul cheltuielilor fixe la 1.000 lei producţie:

Efectele prezentate nu sunt limitate şi se impune analiza lor separată, urmărindu-se dacă s-au finalizat (spre exemplu efectul produs de modificarea producţiei fizice asupra sumei economiilor din reducerea costurilor trebuie să se regăsească în totalitate în modificarea profitului), cauzele care au determinat aceste nerealizări, în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru perioada următoare.

2.1.2.2. Analiza structurii producţiei fizice

Datorită faptului că programul de producţie se realizează în proporţii diferite pe sortimente, se ajunge la determinarea unor modificări în structura acestuia, structură reflectată prin ponderile deţinute de fiecare sortiment din nomenclatorul de fabricaţie al entităţii economice în volumul total. Fiind exprimată prin ponderea fiecărui sortiment în totalul producţiei, structura este influenţată de metodele de evaluare. Pentru a scoate în evidenţă caracterul modificării structurii, se impune deci, ca pe lângă metoda de evaluare valorică, să se utilizeze – atunci când este posibil – şi celelalte metode de evaluare. Alegerea unei forme sau alteia nu se face aleatoriu, ci în funcţie de scopul

35

Page 36: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

urmărit. Nerespectarea unui asemenea principiu conduce la desprinderea unor concluzii eronate cu profunde implicaţii asupra deciziilor ce se adoptă24.

Pentru caracterizarea structurii producţiei se calculează ponderea fiecărui sortiment în totalul producţiei. Prin compararea ponderilor la nivelul fiecărui sortiment se constată dacă s-a respectat sau nu structura iniţială a programului de producţie.

Ceea ce interesează însă managerii unei întreprinderi este intensitatea acestui fenomen de la o perioadă la alta, cauzele care au condus la apariţia lui, pentru ca în raport de acestea să poată fi apreciate efectele economice pe care le produce modificarea structurii producţiei. Din acest punct de vedere, structura producţiei poate fi caracterizată prin intermediul coeficientului mediu de structură (Kst), determinat conform relaţiilor25:

sau

unde:∆g = modificarea ponderii fiecărui sortiment.

Acest model explică intensitatea modificării structurii producţiei.

unde:Qp = valoarea producţiei realizate în contul structurii prevăzute;Qr = valoarea producţiei efective recalculate.

Modelul impune parcurgerea următoarelor etape: recalcularea producţiei obţinute conform structurii prevăzute, care se

poate efectua prin aplicarea ponderii prevăzute a fiecărui sortiment la valoarea totală realizată sau prin înmulţirea indicelui mediu de realizare a programului de producţie cu valoarea prevăzută pentru fiecare sortiment.

24 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 81.25 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 96.

36

Page 37: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

determinarea producţiei realizate în contul structurii programate, prin compararea valorii efective pe fiecare sortiment cu cea recalculată, luându-se în calcul valoarea minimă.

Realizând o analiză corelată a coeficientului mediu de sortiment şi a coeficientului de structură, se pot evidenţia următoarele situaţii26, 27:

a. Ks = 1 şi Kst < 1: denotă faptul că programul de producţie a fost îndeplinit la toate sortimentele, dar în proporţii diferite;

b. Ks < 1 şi Kst = 1: este o soluţie teoretică ce arată că programul nu a fost realizat pentru nici un sortiment, dar în aceeaşi proporţie;

c. Ks = 1 şi Kst = 1: soluţie teoretică ce evidenţiază că programul a fost îndeplinit şi depăşit la toate sortimentele în proporţii egale

d. Ks < 1 şi Kst < 1: evidenţiază faptul că programul de producţie nu a fost realizat la unul sau mai multe sortimente.

Pentru exemplificarea analizei structurii producţiei, exprimată în unităţi naturale, considerăm informaţiile prezentate în tabelul 2.4.

Tabelul nr. 2.4. Analiza structurii producției fizice (cantitativ)

Nr. crt.

Denumire sortiment

Producţia exerciţiului (buc.)

Structura producţiei(%)

N-1 N N-1 N-11. A 3.710 3.812 45,32 45,232. B 95 60 1,16 0,713. C 167 189 2,04 2,244. D 4.214 4.367 51,48 51,825. Total 8.186 8.428 100 100

Se remarcă faptul că în producţia exerciţiului, exprimată în unităţi fizice, ponderea cea mai mare pentru perioadele analizate o deţine produsul D. Se poate observa o uşoară creștere a ponderii lui în structura producţiei, respectiv de la 51,48% în anul N-1 la 51,82% în anul N. Produsul A deține o pondere de 45,23% în anul N, fiind cu 0,1% mai scăzută comparativ cu anul N-1. Pentru produsul B se remarcă o diminuare mai accentuată a ponderii cantității în total, de la 1,16% în anul N la 0,71% în anul N-1.

În scopul efectuării unei analize a structurii producţiei exprimată în unităţi monetare, prezentăm datele din tabelul 2.5.

26 Vâlceanu, G., Robu V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 96-98.27 Spătaru, L., Analiza econmico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004, p. 110.

37

Page 38: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.5. Analiza structurii producției fizice (valoric)

Nr. crt.

Denumire sortiment

Producţia exerciţiului (lei)Structura producţiei

(%)N-1 N N-1 N-1

1. A 12.975 13.120 44,36 44,782. B 328 240 1,12 0,813. C 450 464 1,54 1,584. D 15.500 15.485 52,98 52,835. Total 29.253 29.309 100 100

Analizând structura producţiei valorice pentru cele patru categorii de sortimente, se constată faptul că ponderea cea mai mare este deţinută de produsul D pentru toate perioadele luate în considerare. Această situaţie este de fapt identică cu cea prezentată în analiza structurii producţiei exprimată în unităţi naturale, ceea ce evidenţiază lipsa unei influenţe semnificative a preţurilor. Din analiza evoluţiei ponderilor celor patru categorii de produse, se observă o orientare a politicii entităţii economice respective spre creşterea producţiei sortimentului A, menţinerea producţiei pentru sortimentele C și D, şi o reducere a acesteia pentru sortimentul B.

Utilizând informaţiile prezentate în tabelul 2.5., se poate determina coeficientul de structură (tabelul 2.6).

Tabelul nr. 2.6. Analiza structurii producției fizice (valoric)

SortimentAbateri de structură

Valoarea producţiei efective recalculate (Qr)

Valoarea producţiei realizate în contul

structurii prevăzute (Qp)

1* 2**

A 0,42 13.002 13.002

B 0,39 328 240C 0,04 451 451D 0,15 15.528 15.485

Total 1,00 29.309 29.178Notă: *coloana nr. 1 se calculează astfel: se înmulţeşte totalul valorii producţiei realizate cu structura producţiei programate pentru fiecare sortiment; ** coloana nr. 2 se determină alegând valoarea minimă dintre valoarea producţiei realizate şi producţia efectivă recalculată, pentru fiecare sortiment.

38

Page 39: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza corelată a coeficientului mediu de sortiment (99,65%) şi a coeficientului de structură (99%) conduce la concluzia potrivit căreia structura producţiei s-a modificat datorită nerealizării sortimentelor programate, în condiţiile depăşirii valorice a producţiei.

Modificarea structurii producţiei, se reflectă asupra următorilor indicatori28, 2930:

a. nivelul cheltuielilor la 1.000 lei venituri din exploatare, respectiv cifră de afaceri:

b. modificarea costurilor aferente producţiei marfă comparabile:

unde: E0 = modificarea prevăzută

c. modificarea procentuală a costurilor aferente producţiei marfă comparabile:

28 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 83.29 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 94.30 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 95.

39

Page 40: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

d. profitul din exploatare aferent producţiei obţinute destinate vânzării sau numai cele vândute:

x

unde: = producţia obţinută destinată vânzării;= profitul la 1 leu venituri din exploatare sau la 1 leu producţie

vândută; = profitul recalculat în funcţie de structura efectivă a producţiei,

respectiv:

unde: = producţia obţinută destinată vânzării;= producţia vândută.

e. valoarea adăugată aferentă producţiei obţinute:

unde: = valoarea adăugată la 1 leu producţie obţinută destinată vânzării;

= valoarea adăugată recalculată în funcţie de structura efectivă, respectiv:

;

unde: = ponderea valorică a produselor;

= valoarea adăugată la 1 leu pe produse.

f. eficienţa activelor de exploatare:– prin profit:

40

Page 41: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– prin valoarea adăugată

g. rata rentabilităţii resurselor consumate:

h. rata rentabilităţii comerciale (cifrei de afaceri):

2.1.3. Analiza operativă a realizării programului de producţie

Pentru ca activitatea oricărei entităţi economice implicată într-o activitate cu caracter de producţie să se desfăşoare normal, este necesară elaborarea unor programe prin care cererea să fie corelată cu oferta. Aceasta se impune în virtutea reducerii, pe cât mai mult posibil, a stocurilor, deci pentru a reduce cheltuielile suplimentare care rezultă dintr-un proces de fabricaţie mult peste necesar.

Pentru programarea activităţii de producţie se realizează, în principal următoarele activităţii1:

primirea, preluarea şi lansarea comenzilor; optimizarea structurii sortimentelor de fabricat pe termen scurt; întocmirea programelor de producţie; repartizarea lucrărilor din programul de producţie în timp şi spaţiu; ocuparea continuă a locurilor de muncă; minimizarea stocurilor de producţie;

1 Bărbulescu, C., Gavrilă, T. (coord.), Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 186.

41

Page 42: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

programarea elementelor auxiliare fabricaţiei; asigurarea dispecerizării, urmăririi şi actualizării programelor de

producţie; respectarea termenelor de livrare.

Menţionăm că toate aceste activităţi formează, alături de multe altele, obiectul de studiu al managementului producţiei şi au fost amintite în acest context pentru o mai bună înţelegere a conceptului de „programare a producţiei”.

Prin analiza operativă a realizării programului de producţie se urmăreşte, în principal, furnizarea către conducerea întreprinderii a unor informaţii referitoare la respectarea în timp, spaţiu şi pe sortimente a programelor elaborate în prealabil.

Organizarea activităţii practice de analiză impune stabilirea anumitor niveluri, în sensul de structuri organizatorice, la care trebuie să se efectueze analiza, şi periodicitatea acesteia. În general, cu cât se coboară spre treptele inferioare ale piramidei, se reduce intervalul, ajungându-se la analiza zilnică sau chiar în cadrul zilei2.

Din punct de vedere metodologic, analiza presupune o comparaţie între rezultatul efectiv obţinut şi cel prevăzut pentru perioada considerată, la nivelul structurii organizatorice respective. În constatarea abaterilor (pozitive sau negative) faţă de prevederi, trebuie să fie precizate cauzele care au condus la apariţia acestora.

Un aspect important al analizei programului de producţie vizează realizarea acestuia pe subdiviziuni de timp, cunoscută în teoria şi practica economică sub denumirea de ritmicitate a producţiei. Desfăşurarea unei activităţi ritmice constituie premisa utilizării raţionale a tuturor categoriilor de resurse şi sporirea, pe această bază, a eficienţei capitalului investit3.

Ritmicitatea activităţii de producţie presupune modul în care se realizează obiectivele programate pe subdiviziuni de timp (zi, decadă, lună, trimestru), alese în funcţie de caracterul producţiei şi durata ciclului de fabricaţie.

Analiza ritmicităţii are ca principale obiective: caracterizarea situaţiei existente, evoluţia ei comparativ cu perioadele precedente, determinarea cauzelor care au condus la neritmicitate, precum şi a efectelor produse.

În cadrul analizei operative a realizării programului de producţie, pentru caracterizarea ritmicităţii producţiei, pot fi utilizate mai multe procedee, dintre care cele mai frecvent utilizate sunt următoarele:

2 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 85.3 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 102.

42

Page 43: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

a. indicii producţiei pe subdiviziuni de timp. Dacă aceştia prezintă variaţii însemnate comparativ cu indicele mediu pe întreaga perioadă, atunci există situaţia de neritmicitate;

b. ponderea producţiei pe subdiviziuni de timp;c. coeficienţii sintetici ai ritmicităţii, determinaţi astfel4, 5:

Kr =

unde:∆g = suma abaterii ponderilor pe subdiviziuni de timp, stabilită pe baza relaţiei g1 – go

Kr =1 –

unde: ∆q = suma abaterilor negative pe subdiviziuni de timp;Qo = valoarea producţiei programate.

valoarea producţiei realizate în contul ritmicităţii prevăzute valoarea producţiei realizate

Acest model este recomandat pentru a elimina neajunsurile legate de faptul că pot exista variaţii însemnate în depăşirea programului în anumite perioade.

Kr =

unde: = producţia medie pe subdiviziuni de timp;

xi = producţia pe subdiviziuni de timp.

Acest model se utilizează pentru situaţiile în care, având în vedere specificul activităţii, prin programul de producţie gradul de încărcare pe subdiviziuni de timp prezintă anumite variaţii. Coeficientul de ritmicitate se determină atât pentru nivelul programat, cât şi pentru cel realizat, efectuând ulterior o comparaţie între ele. Pentru exemplificarea modului de analiză a ritmicităţii producţiei, propunem informaţiile prezentate în tabelul 2.7 pe baza cărora am calculat indicatorii prezentați în tabelul nr. 2.8.

Tabelul nr. 2.7. Informații necesare analizei ritmicității producției

4 Spătaru, L., Analiza econmico-financiară.instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004, p. 114-115.5 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 99.

43

Page 44: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Perioada

Valoarea producţiei (lei)Indici(%)

Ponderea producţiei pe trimestre (%)

An N-1An N

An N-1

An NPrevăzu

tRealiza

tPrevăzu

tRealizat

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.Trim. 1 86.900 90.000 90.500 100,5

525,7

925,72 27,11

Trim. 2 76.200 73.000 56.400 77,26 22,62

20,86 16,90

Trim. 3 90.100 98.400 96.800 98,37 26,74

28,12 29,00

Trim. 4 83.700 88.500 90.100 101,80

24,85

25,30 26,99

TOTAL 336.900

349.900 333.800

95,39 100,0

100,0 100,0

În tabelul nr. 2.8 este prezentat calculul indicatorilor „Valoarea producției recalculate” și „Valoarea producţiei executate în contul ritmicităţii prevăzute”.

Tabelul nr. 2.8. Informații pentru analiza ritmicității producției

PerioadaValoarea producţiei

recalculată (lei)Valoarea producţiei executate în contul

ritmicităţii prevăzute (lei)9.* 10.**

Trim. 1 85.853 85.853Trim. 2 69.631 56.400Trim. 3 93.865 93.865Trim. 4 84.451 84.451TOTAL 333.800 320.569

Notă: *coloana 9 se determină prin înmulţirea valorii totale a producţiei realizate cu ponderea producţiei prevăzute pe fiecare trimestru; **coloana 10 se determină prin compararea valorii producţiei realizate pe fiecare trimestru (col. 4) cu valoarea producţiei recalculată pe fiecare trimestru (col. 9) şi se alege valoarea cea mai mică.

Analizând indicii producţiei pe subdiviziuni de timp, se constată faptul că, în cursul anului N, aceasta a avut un caracter neritmic. Luând ca bază a analizei ponderea producţiei pe trimestre, putem regăsi aceeaşi situaţie. Efectuând o analiză comparativă a ritmicităţii producţiei pentru anul N-1 şi anul N pe baza ponderilor producţiei, se observă un caracter mai accentuat al neritmicităţii pentru anul N. Această situaţie nu ia însă în considerare faptul că, în trimestrele II şi III ale anului N, programul de producţie nu a fost realizat iar pentru trimestrele I şi IV acesta a fost depăşit. Pe baza acestui

44

Page 45: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

motiv şi cunoscând faptul că ritmicitatea presupune realizarea programelor stabilite, pentru o analiză mai pertinentă se recomandă utilizarea coeficienţilor de ritmicitate. Propunem astfel determinarea acestora pe baza informaţiilor din tabelele de mai sus şi a modelelor prezentate anterior, pentru anul N.

a. Kr =

Kr = = 1, ceea ce semnifică o producţie ritmică. Situaţia nu este

relevantă deoarece acest model de calcul are la bază ponderile pe subdiviziuni de timp, având astfel aceleaşi limite cu acestea.

b. Kr =1 –

Kr = , valoare care este mai mică decât 1,

ceea ce semnifică o producţie neritmică. Dar, această modalitate de a calcula coeficientul nu ţine seama de faptul că pot exista variaţii însemnate în depăşirea programului, în anumite perioade. Acest neajuns poate fi eliminat prin utilizarea modelului următor.

valoarea producţiei realizate în contul ritmicităţii prevăzute valoarea producţiei realizate

Kr = , valoare mai mică decât 1, ceea ce evidenţiază o

producţie neritmică.

d. Kr =

o = lei

45

c.

Page 46: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Kr0 =

1 = lei

Kr1 =

Comparând valorile coeficienţilor de ritmicitate pentru programul prevăzut şi cel realizat, se determină faptul că Kr0 > Kr1 ceea ce semnifică un nivel mai accentuat al abaterilor efective pe subdiviziuni de timp faţă de producţia medie, ca efect al neritmicităţii.

Pentru a evita derularea unei activităţi de producţie cu caracter neritmic, managerii trebuie să asigure, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, resursele materiale şi umane necesare în timp şi spaţiu, să evite opririle accidentale ale utilajelor prin verificarea lor periodică, să deruleze investiţiile necesare conform programului stabilit, programele de producţie să fie corelate cu capacităţile etc.

2.1.4. Analiza calităţii produselor şi a efectelor economico-financiare ale modificării acesteia

Pentru ca o întreprindere să fie competitivă şi performantă, este necesar ca în strategia sa economică să figureze ca un obiectiv important acela de asigurare a unei calităţi, pentru produsele sau serviciile furnizate, la nivelul exigenţelor clienţilor şi să aplice politici manageriale de producţie adecvate pentru realizarea lui.

În general, calitatea unui produs poate fi definită prin aptitudinea acestuia de a satisface nevoile unui client în raport cu aşteptările lui1.

O altă definire a acestui concept este cea potrivit căreia „calitatea produselor reprezintă ansamblul însuşirilor unui produs, care exprimă gradul în care acesta satisface nevoia socială în funcţie de parametrii tehnico-economici, estetici, gradul de utilitate şi eficienţă economică de exploatare, respectiv consum”2.

În cadrul întreprinderilor se utilizează în mod curent şi termenul de „calitate a producţiei”. Conţinutul acestei noţiuni are o sferă mai largă de

1 Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.2, Editura Tribuna economică, Bucureşti, 2002, p. 103.2 Isaic-Maniu, A., Mitruţ, C., Voineagu, V., Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, p. 454.

46

Page 47: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

cuprindere decât cea a noţiunii de calitatea produselor, în ea cuprinzându-se atât caracteristicile de calitate a tuturor produselor oferite de către întreprindere, cât şi aspectele legate de calitatea organizării procesului de producţie, începând cu etapa de proiectare şi continuând cu organizarea fabricaţiei propriu-zise. Calitatea producţiei unei întreprinderi reprezintă, totodată, efectul modului în care s-a desfăşurat procesul de producţie în cadrul acesteia, reflectând atât ansamblul produselor corespunzătoare sub raportul calităţii, cât şi eventualele pierderi determinate de producţia necorespunză-toare3.

2.1.4.1. Analiza calităţii produselor nedivizibile pe calităţi

Ca și metode mai cunoscute în practică şi respectiv accesibile în evaluarea şi supravegherea fenomenului se pot avea în vedere4:

a. coeficientul generalizator pe baza indicatorilor parţiali ai calităţii (): se utilizează pentru exprimarea generalizată a nivelului tehnic calitativ al unui produs nou în raport cu al altuia ce se înlocuieşte, sau al unui produs în raport cu unul similar al concurenţei. Se calculează fie pe bază de punctaj, pe indicatori parţiali ai calităţii, fie pe baza indicilor parţiali (în ambele cazuri prin ponderare cu gradul de importanţă în sistemul calităţii). Relaţiile de calcul sunt următoarele:

unde: gi = ponderea acordată indicatorului parţial al calităţii în ansamblul acesteia;npi = numărul de puncte pentru produsele comparate pe caracteristici ale calităţii;Ii = indicele parametrului de calitate „i”.

3 Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.1, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001, p. 268.4 Mărgulescu, D. (coord), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 106.

47

Page 48: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Ponderile indicatorilor parţiali şi numărul de puncte se acordă de experţi.

b. coeficientul de eficienţă economică a valorii de întrebuinţare ( ): se determină conform relaţiei:

unde: ei = conversia în efecte economice pentru fiecare indicator parţial al calităţii.

c. rata defectelor ( ): se utilizează pentru a releva capacitatea de asigurare a calităţii şi are valabilitate pentru orice produs. În acest sens, se categorisesc mai întâi defectele în funcţie de gradul în care afectează siguranţa în exploatare (pentru unele produse), utilitatea în ansamblul ei, astfel: critice, principale, secundare sau minore. Pentru fiecare categorie de defecte este stabilit un punctaj care se ponderează cu numărul de defecte şi se raportează la numărul de produse controlate, după ce, în prealabil, a fost stabilită o rată admisibilă. Relaţia de calcul a ratei defectelor este următoarea:

unde: nd = numărul de defecte pe categorii;np = numărul de puncte pe categorii de defecte;Np = numărul de produse controlate.

d. gradul de disponibilitate (D): valoarea maximă a acestuia este 1 ceea ce semnifică calitate foarte bună. Se calculează conform următoarei relaţii:

unde: α = timpul de nefuncţionare ca urmare a unor defecţiuni, raportat la timpul normal (se poate circumscrie la timpul de garanţie sau întregul ciclu de viaţă al produsului).

48

Page 49: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

e. gradul de reînnoire (Gn): se calculează astfel:

unde: Npn = numărul de produse (poziţii) noi;Np = numărul total de produse (poziţii);Vpn = valoarea produselor noi vândute;CA = valoarea producţiei vândute (cifra de afaceri).

f. raportul cheltuielilor în procesul de utilizare a bunurilor faţă de preţul de vânzare-cumpărare (pe ciclul de viaţă al produsului): în practica mondială, există, de mult timp, preocupări privind nivelul cheltuielilor în procesul de utilizare a bunurilor pe întregul ciclu de viaţă al acestora. Cercetările efectuate demonstrează faptul că cheltuielile curente ale consumatorului în perioada de exploatare a bunurilor depăşesc preţul de cumpărare de 1,9 – 4,8 ori. Un asemenea indicator nu se reduce la o apreciere pasivă a calităţii, ci este utilizat pentru a stabili preţurile de vânzare, demonstrând prin reclamă avantajele consumatorului ca urmare a cheltuielilor de exploatare mai mici decât ale produselor concurenţei. Prin urmare, realizarea de produse care să reclame cheltuieli curente mai mici în perioada de exploatare, echivalează cu performanţe ale calităţii care conduc la deplasarea opţiunii consumatorilor spre astfel de bunuri, expansiunea pieţei, creşterea cifrei de afaceri, siguranţă concurenţială.

g. dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor: se utilizează ponderea produselor refuzate în totalul producţiei livrate sau numărul refuzurilor ce revin la 1.000 de livrări5;

h. dinamica reclamaţiilor din partea beneficiarilor: se utilizează numărul de reclamaţii la totalul producţiei vândute, valoarea produselor reclamate sau numărul de reclamaţii ce revin la 1.000 de livrări.

2.1.4.2. Analiza calităţii produselor divizibile pe calităţi

Alături de procedeele utilizate în analiza calităţii produselor nedivizibile pe calităţi, întreprinderea poate urmări calitatea produselor prin

5 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 92.

49

Page 50: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

coeficientul mediu de calitate pe produse sau prin intermediul preţului mediu de vânzare, astfel:

a. prin intermediul coeficientului mediu de calitate, determinat conform următoarelor metode:

sau

unde: q = cantitatea din fiecare clasă de calitate;k = cifra care indică clasa de calitate;g = ponderea fiecărei clase da calitate în totalul producţiei.

sau

unde: ke = coeficientul de echivalenţă (de regulă se stabileşte prin raportarea preţurilor celorlalte calităţi la cel al calităţii I căreia i se atribuie coeficientul 1).

b. prin intermediul preţului mediu de vânzare, calculat astfel:

sau

unde: p = preţul de vânzare pe calităţi.

Pentru a compara situaţia calităţii efective a produselor faţă de cea prevăzută, se calculează indicele coeficientului de calitate ( ) ca raport între coeficientul mediu de calitate efectiv şi cel programat.

50

Page 51: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

În scopul caracterizării calităţii la nivel de secţie sau întreprindere se utilizează două procedee6:

a. coeficientul mediu de calitate generalizat ( ), determinat conform relaţiei:

unde: gi = structura producţiei;

= coeficientul mediu de calitate pe produs, calculat în funcţie de metodele prezentate mai sus.

b. ponderea produselor de calitate superioară în totalul produselor fabricate:

unde: = valoarea produselor de calitatea I (superioară);

V = valoarea produselor divizibile pe clase de calitate.

Pentru exemplificarea modului de analiză a nivelului calitativ al unui produs, se utilizează informaţiile prezentate în tabelul 2.9.

Tabelul nr. 2.9. Analiza nivelului calitativ al unui produs

Clasa de calitate

Cantitatea (buc.)

Preţ de vânzare unitar

Structura

producţiei (%)

Coeficient de

echivalenţă

Cantităţi echivalen

te

Prev.

Realiz

.

Prev.

Realiz.

Prev.

Realiz.

a I-a

8.400

7.000

15834,00

25,18

1,008.400

7.000

a II-a

5.200

8.300

12021,05

29,86

0,763.952

6.308

a III-a

11.100

12.500

8344,95

44,96

0,535.883

6.625

6 Mărgulescu, D. (coord), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 110.

51

Page 52: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Total

24.700

27.800

-100

100 -18.235

19.933

Notă: prev. = prevăzut; realiz. = realizat.

Analiza calităţii produsului pe baza coeficientului mediu de calitate se efectuează astfel:

a.

Având în vedere că indicele coeficientului mediu de calitate are valoare supraunitară, se poate concluziona că nivelul calitativ realizat al produsului a scăzut faţă de cel prevăzut cu 4,1%, realizându-se astfel o diminuare a calităţii.

Aceasta se constată şi prin compararea valorilor obţinute din calculul coeficientului mediu de calitate cu valoarea 1. Astfel, apropierea valorii lui de 1 sau 100 denotă îmbunătăţirea calităţii. În exemplul prezentat, are valoarea mai apropiată de 1, ceea ce indică o diminuare a calităţii produselor realizate comparativ cu cea programată.

b.

52

Page 53: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c.

Valorile obţinute arată că s-a diminuat nivelul calitativ realizat întrucât ( are valoarea mai apropiată de 1).

Analiza calităţii produsului pe baza preţului mediu de vânzare poate fi realizată astfel:

a.

b.

53

Page 54: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Din compararea preţurilor medii de vânzare, se constată că cel efectiv este mai mic decât cel prevăzut, ca o consecinţă a reducerii nivelului calitativ pentru produsele realizate.

2.1.4.3. Reflectarea nivelului calităţii produselor în principalii indicatori economico-financiari

Calitatea produselor se reflectă în principalii indicatori ai performanţei economico-financiare prin volumul producţiei şi preţul de vânzare sau numai prin volumul sau preţul de vânzare, în funcţie de nivelul calităţii şi poziţia pe piaţă a entităţii economice.

Indicatorii care intră sub incidenţa îmbunătăţirii calităţii sunt7, 8:

a. valoarea producţiei fabricate:

– prin preţ (exclusiv influenţa inflaţiei, cursului de schimb valutar sau a altor factori conjuncturali):

unde: qi = volumul fizic de produse;p = preţul de vânzare;

– prin volum:

b. cheltuieli la 1.000 lei venituri din exploatare sau cifră de afaceri:

7 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 99.8 Mărgulescu, D. (coord), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 117.

54

Page 55: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c. profitul aferent cifrei de afaceri:– prin volum:

– prin preț:

unde: pr = profitul la 1 leu producţie vândută.

d. rata rentabilităţii faţă de cifra de afaceri:

e. rata rentabilităţii economice brute:– prin volum:

– prin preţ:

55

Page 56: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde: Ae = active de exploatare.

f. rata rentabilităţii financiare:– prin volum:

– prin preţ:

unde: Kpr = capital propriu.

g. rata capitalului permanent:– prin volum:

– prin preţ:

unde: Kp = capital permanent.

56

Page 57: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

i. eficienţa muncii, pe baza profitului aferent cifrei de afaceri pe un salariat:

– prin volum:

– prin preţ:

unde: = număr mediu de salariaţi.

j. rata dividendelor pe acţiuni:

unde: Kd = coeficientul de profit acordat ca dividende;Na = numărul acţiunilor.

2.2. Analiza cifrei de afaceri

Într-o abordare sintetică cifra de afaceri este definită ca fiind suma veniturilor nete obţinute din vânzarea de bunuri şi servicii clienţilor întreprinderii9.

Conform reglementărilor legale în vigoare în România, armonizate cu directivele europene, în cadrul cărora este preferată o abordare analitică, cifra de afaceri este formată din sumele provenind din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale persoanei juridice, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente. Indicatorul se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestările 9 Gibson, C. H., Financial Reporting & Analysis Using Financial Accounting Information, 12th eds., „South Western, Cengage Learning”, Mason, 2011, p. 148.

57

Page 58: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

de servicii, preluate din contabilitatea financiară (inclusiv anumite subvenţii aferente cifrei de afaceri). În cazul societăţilor de leasing, veniturile din dobânzi aferente contractelor de leasing încheiate fac parte din cifra de afaceri a acestora. În cadrul situaţiilor financiare anuale cifra de afaceri este evidenţiată în contul de profit şi pierdere, pe primul rând al acestuia, fiind obţinută prin însumarea rulajelor primelor nouă conturi enumerate în continuare, rulajul celui de-al zecelea fiind luat în considerare cu semnul minus10:

– 701 „Venituri din vânzarea produselor finite” (+)– 702 „Venituri din vânzarea semifabricatelor” (+)– 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale” (+)– 704 „Venituri din servicii prestate” (+)– 705 „Venituri din studii şi cercetări” (+)– 706 „Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii” (+)– 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” (+)– 708 „Venituri din activităţi diverse” (+)– 7411 „Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri” (+)– 709 „Reduceri comerciale acordate” (-)

Studierea performanţelor economico-financiare ale entităţii economice nu poate fi realizată fără calculul şi interpretarea acestui indicator. Abilităţile în utilizarea analizei cifrei de afaceri ajută managementul să diagnosticheze apariţia unor probleme specifice şi să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora11. Desigur, o entitate economică nu poate fi judecată doar pe baza volumului activităţii acesteia, dimensiunea cifrei de afaceri oferind o imagine fidelă asupra situaţiei economice doar dacă este corelată cu alţi indicatori de performanţă.

2.2.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

Scopul unei analize de dinamică, în general, este acela de a oferi informaţii privind evoluţia unui fenomen în decursul unei perioade de timp. În ceea ce priveşte analiza structurală, aceasta trebuie să creeze o imagine de ansamblu asupra unui fenomen complex prin defalcarea acestuia pe componente, cu evidenţierea ponderilor corespunzătoare fiecăreia.

Studiul dinamicii şi structurii cifrei de afaceri trebuie să evidenţieze veniturile care contribuie la formarea acesteia, evoluţia şi variaţia lor de la o perioadă la alta, precum şi să ajute la elaborarea unor modele de prognoză cu 10 Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.11 Ingram, T. N., LaForge, R. W., Avila, R. A., Schwepker, C. H. Jr., Williams, M. R., Sales Management. Analysis and decision making, 7th eds., „M. E. Sharpe”, Armonk, New York, London, England, 2009, p. 7.

58

Page 59: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

ajutorul cărora să poată fi estimată cât mai exact evoluţia acestor venituri în timp. De asemenea, analiza structurală a cifrei de afaceri combinată cu analiza în dinamică conduce la stabilirea cauzelor care au contribuit la modificarea ponderilor diferitelor categorii de venituri în total cifră de afaceri, de la o perioadă la alta, precum şi la stabilirea unor măsuri corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii în cei mai buni parametrii.

Pentru efectuarea de comparaţii ale structurii cifrei de afaceri pot fi utilizaţi următorii indicatori:

– coeficientul de concentrare Gini-Struck

G =

unde:n = numărul de componente ale cifrei de afaceri;gi = ponderea diverselor componente „i” ale cifrei de afaceri în total.Coeficientul Gini-Struck poate lua valori în intervalul [0 ;1). O valoare

apropiată de 0 indică o concentrare mică, adică importanţa aproape egală a componentelor cifrei de afaceri, în timp ce o valoare apropiată de 1 reflectă o importanţă foarte mare a unei singure componente (sau a unui număr mic de componente, dacă numărul total al acestora este mare), adică o concentrare mare.

– coeficientul de concentrare Herfindhal

H =

Coeficientul Herfindhal poate lua valori în intervalul [1/n ;1]. O valoare apropiată de 1/n indică o concentrare mică, adică importanţa aproape egală a componentelor cifrei de afaceri, în timp ce o valoare apropiată de 1 reflectă o importanţă foarte mare a unei singure componente (sau a unui număr mic de componente, dacă numărul total al acestora este mare), adică o concentrare mare.

Dacă întreprinderea funcţionează într-un mediu concurenţial puternic nu se recomandă o concentrare mare, deoarece o reducere a cererii pentru activitatea principală desfăşurată generează pierderi foarte mari1.

În vederea analizei în dinamică şi structură a cifrei de afaceri, utilizăm informaţiile prezentate în tabelul 2.10.:

1 Valceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., colectiv de coordonare, Analiză economico-financiară, ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 58-59.

59

Page 60: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.10.– lei –

Venituri (Vi)AnN-1

An N Indici (%) Structura CA (gi) (%)

Prevă-zut

Reali-zat

N-1Pre-văzut

Rea-lizat

1. Venituri din vânzarea produselor

5.845 6.465 6.581 110,6 101,8 63 64 65

2. Venituri din vânzarea mărfurilor

2.826 2.917 2.883 103,2 98,8 30 29 28

3. Venituri din prestări de servicii

623 698 726 112,0 104,0 7 7 7

Total CA 9.294 10.080 10.190 108,4 101,0 100 100 100

unde: gi = .

În vederea analizei concentrării cifrei de afaceri, determinăm coeficientul de concentrare Herfindal pentru perioadele supuse analizei. astfel:

HN-1 = 0,632 + 0,32 + 0,072 = 0,49 – interval de variaţie [0,33; 1]Hprevăzut = 0,642 + 0,292 + 0,072 = 0,49 – interval de variaţie [0,33; 1]Hrealizat = 0,652 + 0,282 + 0,072 = 0,5 – interval de variaţie [0,33; 1]

Putem concluziona, pe baza situaţiei de mai sus, că cifra de afaceri a înregistrat o creştere în valori absolute, faţă de anul N-1 cu 896 lei (10.190 – 9.294). În anul N cifra de afaceri a înregistrat o depăşire faţă de prevederi cu 110 lei (10.190 – 10.080).

În mărimi relative, a fost programat un indice de creştere faţă de anul precedent de 108,4%. Faţă de valorile prognozate întreprinderea a obţinut în anul N o creştere suplimentară a cifrei de afaceri cu 1%. Se observă că cea mai bună situaţie se înregistrează la veniturile din prestarea de servicii, unde apare cea mai mare diferenţă pozitivă între nivelul prevăzut şi cel realizat (104%). În anul N veniturile din vânzarea de mărfurile sunt singurele care nu ating nivelul prevăzut (doar 98,8% din acesta).

În ceea ce priveşte structura cifrei de afaceri, se observă că nu există diferenţe semnificative între valorile prognozate şi cele realizate, sesizându-se totuşi şi aici, creşterea ponderii veniturilor din producţia vândută şi reducerea ponderii celor obţinute din vânzarea de mărfuri faţă de anul anterior. Din

60

Page 61: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

perspectiva concentrării cifrei de afaceri modificările observate sunt nesemnificative, coeficientul Herfindhal indicând în toate situaţiile o concentrare relativ redusă, valoarea acestuia fiind mai apropiată de limita inferioară a intervalului de variaţie decât de cea superioară.

Cifrele de mai sus ne indică o evoluţie pozitivă a volumului global al cifrei de afaceri, toate componentele sale înregistrând creşteri de la un an la altul. Cauzele pot fi extrem de variate, dintre care putem menţiona:

– creşterea cererii;– dimensionarea corespunzătoare a capacităţii de producţie pentru

acoperirea nevoilor pieţei;– îmbunătăţirea calităţii produselor fabricate;– oferirea unor servicii de întreţinere avantajoase din punct de vedere al

raportului calitate-preţ pentru bunurile vândute, ş.a.

Analiza realizată în exemplul nostru asupra cifrei de afaceri totale, poate fi detaliată şi pe categorii de produse şi chiar pe produse, în funcţie de nevoile întreprinderii. Aşa cum se poate constata din cele prezentate mai sus, fără o analiză detaliată a dinamicii şi structurii cifrei de afaceri nu se poate elabora o strategie viabilă a dezvoltării întreprinderii pe termen lung.

În studiul dinamicii şi structurii cifrei de afaceri şi a diverselor categorii de venituri care o formează, un rol important îl deţine stadiul ciclului de viaţă în care se află produsul (serviciul) vândut, piaţa de desfacere a acestuia, clienţii cărora se adresează întreprinderea, etc.

2.2.1.1. Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor

Se ştie că produsele comercializate de agenţii economici parcurg, mai lent sau mai rapid, un ciclu de viaţă compus din patru mari stadii şi anume: lansare, dezvoltare, maturitate şi declin.

Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor este o analiză în dinamică şi în acelaşi timp de structură şi “are deosebită importanţă pentru asigurarea corelaţiei volum-cost-profit pe fiecare produs şi sincronizarea cu politica reînnoirii ca garanţie a capacităţii concurenţiale, a viabilităţii agentului economic”2.

În tabelul de mai jos este prezentată, în acest sens, situaţia veniturilor obţinute prin vânzarea unui produs (cifrei de afaceri) pe stadiile ciclului de viaţă ale acestuia, în doi ani consecutivi N-1 şi N:

2 Mărgulescu, D., Vâlceanu, G., Cişmaşu, I. D., Şerban, C., „Analiza economico-financiară”, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999.

61

Page 62: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.11.– lei –

Stadii ale ciclului de

viaţă

CAAnN-1

CAAn N

Ponderea cifrei de afaceri (CA) pe stadii (gi) %

Prevăzut RealizatAn N-1

An NPrevăzut Realizat

Lansare 2.173 2.515 2.417 15 17 16Dezvoltare 3.889 4.280 4.616 27 28 30Maturitate 5.292 5.382 5.418 37 35 35Declin 3.071 3.023 3.001 21 20 19Total CA 14.425 15.200 15.452 100 100 100

gi = , unde i reprezintă stadiile ciclului de viaţă al produsului.

Pe baza datelor din tabelul de mai sus se pot face următoarele constatări:

lansarea şi dezvoltarea produsului se realizează mai repede în anul N decât în N-1 ponderea cifrei de afaceri obţinută din vânzarea produselor aflate în acest stadiu devenind mai importantă. De aici putem trage concluzia că asimilarea pe piaţă a produselor noi se realizează mai uşor în anul N faţă de cel anterior. Comparând previziunile cu situaţia reală existentă, se observă că acestea au fost optimiste privind faza de lansare şi pesimiste în ceea ce priveşte dezvoltarea.

în perioada de maturitate se constată o creştere a valorii absolute a cifrei de afaceri de la un an la altul cu 126 lei (5418-5292), concomitent cu o reducere a ponderii acesteia în total (37% faţă de 35%), reducere prevăzută de către entitatea economică. Această situaţie poate avea efecte negative asupra rentabilităţii obţinute din activitatea economică, deoarece este bine cunoscut faptul că în faza de maturitate a produselor, costurile cu obţinerea lor sunt cele mai mici.

ultimul stadiu al ciclului de viaţă al produsului, declinul, evidenţiază o scădere mai rapidă a preferinţelor consumatorilor faţă de bunul aflat în această situaţie, decât cea prognozată.

Toate elementele supuse analizei sunt absolut necesare pentru elaborarea politicii comerciale a entităţii economice.

62

Page 63: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

2.2.1.2. Analiza cifrei de afaceri pe pieţe de desfacere ale produsului

Pentru formarea unei imagini concrete asupra poziţiei financiare ocupate de o întreprindere la un moment dat se impune aplicarea unui model de analiză a cifrei de afaceri pe pieţe geografice.

Presupunem existenţa următoarei situaţii a vânzărilor pe cele trei pieţe de desfacere ale unei entităţii economice:

Tabelul nr. 2.12.– lei –

PiaţaCA

An N-1

CA An N

(%) (%)

Prevăzut Realizat

A 7.685 8.723 8.321 108,3 95,4B 8.923 9.983 9.396 105,3 94,1C 4.121 4.576 4.470 108,5 97,7

Total CA 20.729 23.282 22.187 107,0 95,3Cifra de afaceri a înregistrat creşteri valorice pe toate pieţele. Este

recomandată cercetarea evoluţiei cifrei de afaceri pe fiecare piaţă, adică studiul dinamicii şi structurii veniturilor realizate din vânzarea de produse finite, mărfuri, servicii şi lucrări pe fiecare din spaţiile geografice A, B şi C.

Se observă totuşi că toate creşterile valorice realizate în anul N sunt mai mici decât cele prevăzute. Acest aspect ridică serioase semne de întrebare asupra capacităţii de prognozare a vânzărilor de către compartimentul de marketing, precum şi asupra metodelor utilizate în prospectarea pieţei. Pe de altă parte, nivelele prevăzute ale cifrei de afaceri pot fi determinate corect, ţinând cont de condiţiile pieţei. În cazul în care acest lucru este adevărat deducem, din situaţia prezentată mai sus, că întreprinderea are o capacitate redusă de valorificare a ocaziilor favorabile, lipsindu-i aptitudinile necesare pentru utilizarea la maxim a oportunităţilor oferite.

În concluzie, sunt necesare măsuri organizatorice pentru remedierea disfuncţionalităţilor prezentate şi aducerea activităţii comerciale a entităţii economice la parametrii normali de funcţionare.

2.2.1.3. Analiza cifrei de afaceri pe clienţi

„În analiza cifrei de afaceri se recomandă a se opera cu ponderile acesteia pe următoarele grupări ale clienţilor:

a. tradiţionali (relaţii de afaceri peste 5 ani);

63

Page 64: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b. în curs de stabilizare a afacerilor (cu relaţii de afaceri între un an şi 5 ani);

c. clienţi noi (antrenaţi în afaceri în cursul anului de gestiune).”3

Pe baza clasificării de mai sus, evoluţia cifrei de afaceri a unei entităţi economice se prezintă astfel:

Tabelul nr. 2.13. – lei –

ClienţiCA

An N-1

CA An N(%) (%)Prevăzut Realizat

Tradiţionali 8.263 8.418 8.526 103,2 101,3În curs de stabilizare a afacerilor

7.382 8.324 8.125 110,1 97,6

Clienţi noi 4.256 4.895 4.566 107,3 93,3Total CA 19.901 21.637 21.217 106,6 98,0

Din tabelul 2.2.4. se pot desprinde câteva concluzii:– se observă că întreprinderea obţine în anul N o cifră de afaceri mai

mare decât în anul anterior cu 6,6%, nivelul realizat al acesteia fiind totuşi mai mic cu 2% decât nivelul prevăzut;

– observăm o creştere a ponderii clienţilor tradiţionali atât faţă de anul anterior cât şi faţă de nivelul prevăzut (3,2% respectiv 1,3%) ceea ce denotă o satisfacţie a partenerilor cu relaţii îndelungate de afaceri cu întreprinderea şi o consolidare a acestor relaţii care depăşeşte chiar şi prognozele realizate de departamentul de specialitate;

– în ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor cu clienţii noi şi relativ noi se constată o reducere a cifrei de afaceri obţinută de întreprindere din relaţiile cu aceştia comparativ cu nivelul prevăzut. Aceasta se poate explica fie printr-o reticenţă sporită a clienţilor noi faţă de produsele oferite sau prin deficienţe calitative ale produselor oferite în comparaţie cu alţi furnizori, fie prin concentrarea majorităţii capacităţilor de producţie către clienţii tradiţionali, astfel încât întreprinderea nu mai este interesată, până la achiziţionarea unor noi echipamente tehnologice de producţie care să-i permită obţinerea unui volum superior de bunuri şi servicii, de atragerea unor noi clienţi.

Putem concluziona, pe baza celor prezentate mai sus, că analiza cifrei de afaceri pe clienţi prezintă o importanţă deosebită în elaborarea unei strategii eficiente de vânzări corelată cu capacitatea productivă a entităţii economice.

3 Mărgulescu, D., Vâlceanu, G., Cişmaşu, I. D., Şerban, C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999.

64

Page 65: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

2.2.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri

În cazul unor fenomene complexe, ştiinţele economice, în speţă analiza economico-financiară şi statistica, nu se mărginesc doar la determinarea variaţiei acestora în timp ci şi la „cunoaşterea aportului pe care şi-l aduce variaţia fiecărui factor asupra variaţiei integrale”4. În cazul cifrei de afaceri (CA) există o multitudine de modele de descompunere a acesteia pe factori de influenţă din care le prezentăm pe următoarele:

unde:CA = cifra de afaceri;N = numărul mediu de salariaţi;Qf = producţia marfă fabricată;Af = valoarea medie a mijloacelor fixe;Af’= valoarea medie a mijloacelor fixe productive;qvi = cantitatea vândută din produsul i;pi = preţul de vânzare al produsului i;Ae = valoarea medie a activelor de exploatare;Ac = valoarea medie a activelor corporale;T = timpul total de lucru;

4 Merce, E., Măruţă, P., Statistică economică în comerţ şi turism, Editura Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Cluj Napoca, 1997.

65

Page 66: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

CAh = cifra de afaceri medie orară.

În majoritatea lucrărilor de specialitate sunt prezentate primele trei modele de analiză factorială a cifrei de afaceri, acestea fiind cel mai des utilizate şi în activitatea practică a întreprinderilor. Pentru a evidenţia modul în care se manifestă influenţa factorilor asupra modificării cifrei de afaceri, presupunem următoarea situaţie existentă la nivelul unei entităţi economice:

Tabelul nr. 2.14.– lei –

Nr crt

Indicatori SimbolPrevăzut

(0)Realizat

(1)1. Număr mediu de salariaţi (persoane) Ns 89 932. Producţia marfă fabricată Qf 63.812 65.0163. Cifra de afaceri CA 64.050 64.9184. Productivitatea muncii Qf/N 716,99 699,095. Gradul de valorificare al producţiei

fabricate (%)CA/Qf 100,37 99,85

6. Valoarea medie a activelor fixe, din care:– Valoarea medie a activelor fixe productive

Af 6413 6481

Af’ 5812 5899

7. Ponderea activelor fixe productive în total

Af’/Af 0,906 0,910

8. Grad de înzestrare tehnică Af/N 72 69,709. Randamentul activelor fixe

productiveQf/ Af’ 10,97 11,02

Se constată că faţă de prevederi, nivelul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 868 lei (ΔCA = CA1– CA0 = 64.918 – 64.050 = 868 lei)

Sporul absolut al cifrei de afaceri (ΔCA) se explică prin influenţa următorilor factori:

– modificarea numărului mediu de salariaţi;– modificarea productivităţii muncii, influenţată la rândul ei de gradul

de înzestrare tehnică, ponderea activelor fixe productive şi randamentul activelor fixe productive;

– modificarea gradului de valorificare al producţiei fabricate.

Schematic, influenţele factorilor prezentaţi mai sus pot fi reprezentate astfel:

Δ ΔAf/N

66

Page 67: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

ΔCA ΔQf/N ΔAf’/Af

ΔCA/Qf ΔQf/ Af’1. Determinarea influenţei modificării numărului mediu de salariaţi

asupra cifrei de afaceri:

(93 – 89) 716,99 1,0037 = 2878,57

lei2. Determinarea influenţei modificării productivităţii muncii asupra

cifrei de afaceri:

93 (699,09 – 716,99) 1,0037 =

= – 1670,85 lei, din care datorită:– influenţei gradului de înzestrare tehnică:

93 (69,7 – 72,1)

0,906 10,97 1,0037 = -2226,55 lei– influenţei ponderii activelor fixe productive:

93 69,7 (0,910 –

– 0,906) 10,97 1,0037 = 285,49 lei– influenţei randamentului activelor fixe productive:

93 69,7 0,910

(11,02 – 10,97) 1,0037 = 296,03 lei3. Determinarea influenţei modificării gradului de valorificare al

producţiei fabricate asupra cifrei de afaceri:

93 699,09 (0,9985 – 1,0037) =

= -338,07 lei5

Pe baza rezultatelor obţinute mai sus putem concluziona că majorarea nivelului cifrei de afaceri se datorează creşterii numărului de salariaţi, fiind influenţată negativ de scăderea productivităţii muncii şi a gradului de valorificare al producţiei fabricate.

5 Se observă că suma modificărilor factoriale este egală cu modificarea absolută a cifrei de afaceri (2878,57 + (-1670,85) + (-338,07) = 869,65 lei 868 lei. Diferenţa dintre cele două sume se datorează rotunjirii rezultatelor obţinute.

67

Page 68: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Scăderea productivităţii muncii este influenţată negativ de diminuarea gradului de înzestrare tehnică cu active fixe, influenţe pozitive asupra ei exercitând creşterea ponderii şi a randamentului activelor fixe productive.

Măsurile pe care managementul întreprinderii ar trebui să le ia în viitor pentru remedierea deficienţelor constatate vizează în principal următoarele două direcţii de acţiune:

– achiziţia de active fixe productive astfel încât gradul de înzestrare tehnică să fie îmbunătăţit;

– creşterea cotei de piaţă, pentru ca gradul de valorificare al producţiei fabricate să sporească.

Întreprinderile mici utilizează de regulă, ca şi punct de plecare în studierea factorilor care influenţează asupra modificării nivelului CA, un model de analiză care porneşte de la următoarea ecuaţie:

(variabilele fiind definite anterior)

În cadrul acestui model se consideră că cifra de afaceri este influenţată de doar două variabile şi anume cantitatea vândută şi preţul de vânzare al produselor. În mod convenţional, în activitatea practică s-a stabilit ca determinarea influenţei factorilor prin intermediul metodei substituirilor în lanţ, să se facă plecând de la influenţa factorilor cantitativi şi terminând cu cea a factorilor calitativi. Această modalitate de aplicare a procedeului nu reprezintă însă o regulă, existând şi situaţii în care se procedează invers, în funcţie de scopul urmărit.

Determinarea influenţelor factorilor asupra cifrei de afaceri se realizează astfel:

– influenţa modificării cantităţilor vândute:

– influenţa modificării preţurilor de vânzare:

unde 0 şi 1 sunt două momente succesive în timp, momentul 1 fiind mai aproape de prezent decât momentul 0.

În practica economică cunoaşterea influenţelor celor doi factori prezintă importanţă deosebită pentru fundamentarea strategiei de vânzări a întreprinderii evidenţiind efectele pozitive/negative ale scăderii/creşterii preţurilor respectiv creşterii/scăderii cantităţilor vândute.

68

Page 69: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Pentru prezentarea acestui model de analiză utilizăm următoarele date privind cifra de afaceri a unei entităţi economice care comercializează trei produse, în două intervale de timp succesive:

Tabelul nr. 2.15.– lei –

Produ-sul

An N-1 An N

qv0p0 qv0p0 qv0p1 qv1p0Canti-

tate (buc.)

Preţ(lei/buc.)

Can-titate (buc.)

Preţ (lei/buc)

A 456 24 479 23 10.944 11.017 10.488 11.496B 177 198 217 197 35.046 42.749 34.869 42.966C 232 176 222 179 40.832 39.738 41.528 39.072

Total - - - - 86.822 93.504 86.885 93.534

= 93504 – 86822 = 6682 lei,

din care datorită:– influenţei modificării cantităţilor vândute:

= 93.534 – 86.822 = 6.712 lei

– influenţei modificării preţurilor de vânzare:

= 93.504 – 93.534 = -30 lei

Observăm că se verifică proprietatea de reversibilitate a factorilor, adică:

Concluzionăm că cifra de afaceri a crescut cu 6.682 lei pe seama modificării cantităţilor vândute şi a scăzut cu 30 lei pe seama modificării preţurilor de vânzare. Aşa cum se observă din datele prezentate o influenţă negativă asupra cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea preţului produsului C, deoarece cantitatea vândută din acesta a scăzut cu 10 bucăţi, valoarea acestora nefiind acoperită de majorările de preţ.

2.2.3. Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea

Dimensiunea cifrei de afaceri a unei întreprinderi depinde de două elemente esenţiale pe care orice producător ar trebui să le urmărească şi anume

69

Page 70: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

creşterea posibilităţii de a produce o cantitate mare de bunuri de calitate în scurt timp şi stimularea cererii pentru produsele realizate de întreprindere. Când condiţiile menţionate sunt îndeplinite simultan întreprinderea se află într-o situaţie favorabilă, adică beneficiază de o piaţă de desfacere pe care are capacitatea să o deservească cu produse de calitate şi promt.

Capacitatea de producţie şi cererea pot acţiona atât ca şi factori stimulativi, cât şi ca inhibatori ai procesului productiv. Astfel, dacă există cerere pe piaţă pentru produsele comercializate, întreprinderea poate să-şi sporească cifra de afaceri cu condiţia să poată obţine cantitatea de produse cerută în timp scurt. Pentru a realiza acest obiectiv poate opta pentru mărirea capacităţii de producţie. Dacă cererea scade, întreprinderea va dezafecta anumite capacităţi de producţie, existând riscul să producă pe stoc, imobilizându-şi o parte a banilor, sau îşi va adapta producţia la noile tendinţe ale cererii pe piaţă.

Desigur, măsurile care vor fi luate depind de o multitudine de factori, cum ar fi: existenţa surselor de finanţare la nivelul entităţii economice; a posibilităţilor de adaptare la cerinţele pieţei; dorinţa aparatului managerial de a elabora noi strategii de dezvoltare în concordanţă cu ideile momentului prezent; ş.a.

Fiecare întreprindere trebuie să-şi armonizeze capacităţile de producţie cu cererea solvabilă la un moment dat. În condiţiile în care nu se realizează o concordanţă între cele două elemente se poate ajunge la dezechilibre puternice, care pot afecta grav situaţia financiară a agentului economic.

Analiza cifrei de afaceri în corelaţie cu capacitatea de producţie şi cererea „are în vedere tocmai măsura în care prin deciziile adoptate s-a asigurat o asemenea concordanţă care să valorifice într-o proporţie corespunzătoare potenţialul productiv al întreprinderii”6.

Presupunem următoarea situaţie privind capacitatea de producţie şi cererea pentru produsele unei firme:

Tabelul nr. 2.16. – lei –

Nrcrt

Indicatori An N-2 An N-1

An N

Mediaanuală

Prevă-zut

Reali-zat

1. Capacitatea de producţie 14.200 14.500 14.350 14.800 14.7672. Producţia fabricată 13.100 13.400 13.250 14.250 14.1173. Cifra de afaceri 13.097 13.391 13.244 14.250 14.110

6 Stănescu, C., Işfănescu, A., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

70

Page 71: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Nrcrt

Indicatori An N-2 An N-1

An N

Mediaanuală

Prevă-zut

Reali-zat

4. Cererea estimată la începutul intervalului

14.800 15.260 15.030 14.980 14.925

5. Gradul de utilizare al capacităţii de producţie (2/1)%

92,3 92,4 92,3 96,3 95,6

6. Gradul de satisfacere a cererii (3/4)%

88,5 87,8 88,1 95,1 94,5

7. Gradul de valorificare al producţiei (3/2)%

100 99,9 100 100 100

Analizând datele din tabel afirmăm că se observă o evoluţie pozitivă a activităţii entităţii economice, deoarece asistăm la creşterea gradului de utilizare a capacităţii de producţie faţă de anii anteriori, concomitent cu creşterea gradului de satisfacere a cererii, producţia obţinută fiind valorificată aproape în totalitate. Aceasta conduce la concluzia că întreprinderea poate să-şi sporească în continuare producţia deoarece cererea nu este încă satisfăcută în totalitate. Totuşi se observă faţă de anul anterior (n-1) o reducere a cererii faţă de produsele entităţii economice, fapt care poate să constituie pentru conducerea entităţii economice un punct de plecare în direcţia îmbunătăţirii, modernizării şi perfecţionării continue a produselor.

2.2.4. Prezentarea principalilor indicatori economico-financiari influenţaţi în mod direct de cifra de afaceri

Cifra de afaceri, indicator indispensabil pentru evaluarea performanţelor economico-financiare ale entităţii economice, intră în componenţa următorilor indicatori sintetici a căror evoluţie o influenţează7:

– valoarea adăugată aferentă cifrei de afaceri:

unde:va = este valoarea adăugată la un leu cifră de afaceri;

– profitul aferent cifrei de afaceri:

7 Vezi şi Işfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p. 61.

71

Page 72: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:p = este profit la un leu cifră de afaceri;

– eficienţa activelor fixe (cifra de afaceri la 1000 lei active fixe):

unde:Af = reprezintă valoarea totală a activelor fixe;

– eficienţa activelor circulante (cifra de afaceri la 1000 lei active circulante):

unde:Ac = reprezintă valoarea totală a activelor circulante;– eficienţa stocurilor (cifră de afaceri la 1000 lei stocuri):

unde :S = reprezintă valoarea totală a stocurilor;

– eficienţa activelor de exploatare (cifra de afaceri la 1000 lei active de exploatare):

unde:Ae = reprezintă valoarea totală a activelor de exploatare;

– eficienţa capitalurilor:

unde:K = reprezintă capitalul social, capitalul propriu sau capitalul permanent. Eficienţa capitalurilor se calculează pentru fiecare tip de capital în parte, separat.

72

Page 73: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

2.3. Analiza diagnostic a valorii adăugate

Valoarea adăugată este unul dintre cei mai semnificativi indicatori ai activităţi entităţii economice şi dimensionează aportul acesteia în procesul de producţie şi distribuţie a bunurilor, iar prin însumare, contribuie la formarea produsului intern brut – cu unele ajustări la nivelul economiei naţionale.

Aşa cum subliniază Peyrard, conceptul valorii adăugate este „mai semnificativ decât al cifrei de afaceri; cifra de afaceri a unei firme cumulează toate cifrele de afaceri din amonte, pe când valoarea adăugată relevă exact rolul entităţii economice“.

Aşadar, în analiza diagnostic, valoarea adăugată prezintă în primul rând importanţă ca indicator de performanţă economico-financiară a întreprinderii, şi în al doilea rând în sistemul fiscalităţii.

Valoarea adăugată reprezintă diferenţa dintre producţia exerciţiului (fără subvenţii de exploatare) şi consumurile intermediare (totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi).

Rata recalculată faţă de cifra de afaceri se determină cu relaţia8:

unde:gi = ponderea valorică a produselor vândute în totalul cifre de afaceri; Vai = ratele valori adăugate pe produse.

2.3.1 Analiza structurală şi dinamică a valorii adăugate

Analiza structurală a valorii adăugate se realizează prin determinarea ponderii pe care o are fiecare element al valorii adăugate în total.

Elementele componente ale valorii adăugate sunt: Cheltuielile de personal şi asimilate acestora Amortismentele Taxe şi impozite Rezultatul exerciţiului financiar

Structura valorii adăugate se determină după formula:

8 Mărgulescu, D., (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 86.

73

Page 74: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

gsi = I / VA sau gsVA = VA / CAunde:

gsi = greutatea specifică (ponderea) elementului component I în valoarea adăugată.

În analiza structurală a valorii adăugate esenţială este cota parte şi dinamica profitului ca indicator de bază al performanţei economico-financiare a întreprinderii.

Analiza în dinamică a valorii adăugate presupune abordarea acestui indicator pe mai multe perioade de timp, iar creşterile sau descreşterile de la o perioadă la alta pot fi calculate, fie în sume absolute, fie în sume relative, astfel:

Modificarea volumului valorii adăugate într-o perioadă faţă de alta:

ΔVA = VA1 – VA0

Modificarea structurii valorii adăugate, vizează diferenţele intervenite de la o perioadă la alta în structura valorii adăugate luată pe factori de influenţă:

ΔgsVA = gsVA1 – gsVA2

unde:gsVa = greutatea specifică a valorii adăugate în cifra de afaceri sau gradul de integrare pe verticală

Coeficientul de devansare a creşterii cifrei de afaceri de către valoarea adăugată (Kdv), reflectă fenomenul de antrenare în proporţii din ce în ce mai mari a cifrei de afaceri spre diverse destinaţii:

Dacă:Kdv > 1 – există o creştere mai accentuată a valorii adăugate comparativ cu cifra de afaceriKdv = 1 – ambele mărimi au ritmuri de creştere identiceKdv < 1 – creşterea cifrei de afaceri devansează ritmul de creştere a valorii adăugate

74

Page 75: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Elasticitatea valorii adăugate în raport cu cifra de afaceri (eVa/CA) reflectă reacţia valorii adăugate la modificarea cifrei de afaceri. Se calculează după formula:

2.3.2. Metode de determinare a valorii adăugate

În literatura de specialitate valoarea adăugate se poate calcula prin două metode9:

Metoda sustractivă Metoda aditivă.

1. Conform metodei sustractive există trei posibilităţi de calcul ale valorii adăugate:

Valoarea adăugată propusă: VA = Qe – C

unde:Qe = producţia exerciţiuluiC = consumurile intermediare, respectiv cele care provin de la terţi şi cuprind: materiile prime, materialele, energia, combustibilul, apa, etc.

Valoarea adăugată realizată: VA = CA – C Valoarea adăugată comercială: VA = CA – (Ce – Ci)

VA = Mc – Ci

unde:Ce = costul de cumpărare al mărfurilor vânduteCi = alte consumuri provenind de la terţiMc = marja comercială

2. Metoda aditivă de determinare a valorii adăugate constă în însumarea tuturor elementelor sale componente: salarii şi cheltuieli sociale, impozite şi taxe, dobânzi, amortizări, dividende, rezultatul net. În acest context, valoarea adăugată înglobează remunerarea: muncii (prin cheltuielile salariale), capitalului propriu (prin dividende), capitalului tehnic (prin

9 Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 270-271.75

Page 76: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

amortizare), capitalului împrumutat (prin dobânzi), statului (prin impozite şi taxe).

Analiza din punct de vedere metodologic a valorii adăugate nu se opreşte doar la sume absolute, ci o importanţă deosebită constituie şi ratele valorii adăugate, printre care cele mai des utilizate sunt:

Rata variaţiei valorii adăugate sau rata de creştere a întreprinderii:

Rata valorii adăugate:

Rata de remunerare a valorii adăugate reprezintă ponderea deţinută de fiecare element component – ca expresie a remunerării diferiţilor parteneri – în valoarea adăugată.

Valoarea adăugată realizată în medie de un salariat:

76

Page 77: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Valoarea adăugată la 1000 lei active imobilizate sau imobilizări corporale:

;

2.3.3. Analiza diagnostic de tip factorial a valorii adăugate

Acest tip de analiză a valorii adăugate se referă la factorii de influenţă care au condus la creşterea sau la diminuarea acesteia, şi anume10:

Influenţa timpului de muncă Influenţa numărului mediu de salariaţi Influenţa numărului mediu de ore pe un salariat

Influenţa productivităţii medii orare

Influenţa ratei valorii adăugateModelele de analiză factorială a valorii adăugate cuprind:

a) sau

b) sau

c) sau

d)

e)

unde:

10 Mărgulescu, D., Analiză economico-financiară, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999, p. 89.77

Page 78: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

VA = valoarea adăugată aferentă producţiei exerciţiului sau cifrei de afaceri; Qe = producţia exerciţiului;

= valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri.

În cazul valorii adăugate aferente cifrei de afaceri modelele sunt similare, doar că în loc de producţia exerciţiului (Qe) se foloseşte cifra de afaceri (CA), iar are sens de valoare adăugată la 1 leu cifră de afaceri, reprezintă cifra de afaceri medie orară.

Abaterea valorii adăugate aferente producţiei exerciţiului se explică factorial după sistemul:

Fig. 1. Factorii de influenţă ai valorii adăugate

Descompusă, abaterea valorii adăugate capătă următoarea configuraţie explicativă (factorial)11:

Influenţa timpului de muncă (fond total):

Influenţa numărului mediu de salariaţi :

Influenţa numărului mediu de ore pe un salariat (utilizării timpului de muncă) :

Influenţa productivităţi medii orare :

Influenţa ratei valorii adăugate :

În urma analizei diagnostic a valorii adăugate se vor putea desprinde concluzii care vor determina influenţele negative şi pozitive ale factorilor care duc la crearea acesteia.

Pentru înţelegerea analizei factoriale a valorii adăugate vom prezenta mai jos un exemplu, pornind de la datele prezentate în tabelul 2.17.:

11 A se vedea , în acest sens Mărgulescu, D., Stănescu, C., David, I., Analiză economico-financiară, Editura Oscar-Print, Bucureşti, 1999, p. 89-90.

78

Page 79: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.17.– lei –

Nr. crt.

IndicatoriPerioada

precedentă (0)

Perioada curentă

(1)

Pondere Realizat/ prevăzut

1. Producţia exerciţiului (Qe) 2.400.000 2.800.000 116,62. Consumuri intermediare (M) 1.680.000 1.904.000 113,33. Fond total de timp de muncă (ore)

(T) 1.200.000 1.119.250 93,274. Număr mediu de salariaţi

(persoane) 625 605 96,85. Timp mediu de muncă pe 1 salariat

( ) (ore) 1.920 1.850 96,356. Productivitatea medie orară ( ) 2 2,50167 125,087. Valoarea adăugată la 1 leu

producţie ( ) 0,3 0,32 106,68. Valoarea adăugată (VA) 720.000 896.000 124,4

Depăşirea cu 176.000 lei a valorii adăugate în perioada curentă faţă de nivelul prevăzut (ΔVA = VA1 – VA0 = 896.000 – 720.000 = + 176.000 lei), se datorează influenţei modificării următorilor factori:

1. influenţa modificării producţiei exerciţiului (Qe)

ΔVA(Qe) = (Qe1 – Qe0) = (2.800.000 – 2.400.000) 0,3 = = + 120.000 lei

Creşterea producţiei exerciţiului (Qe) cu 16,6% faţă de perioada precedentă a influenţat favorabil și direct valoarea adăugată, conducând la majorarea ei cu 120.000 lei, din care datorită:

1.1. influenţei modificării fondului total de timp de muncă (T):

ΔVA(T) = (T1 – T0) = (1.119.250 – 1.200.000) 2 0,3 =

= – 48.450 lei

În perioada analizată fondul de timp de muncă a scăzut cu 6,73% ore. Utilizarea necorespunzătoare a fondului total de timp de muncă a influenţat nefavorabil și indirect valoarea adăugată conducând la diminuarea acesteia cu 48.450 lei.

Cauzele acestei diminuări sunt puse pe seama:

79

Page 80: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

1.1.1. influenţei modificării numărului mediu de salariaţi

ΔVA(N) = ( – ) = (605 – 625) 1920 2 0,3 = = – 23.040 lei

Reducerea numărului de salariaţi cu 3,2% a influenţat nefavorabil și indirect valoarea adăugată cu 23.040 lei.

1.1.2. influenţa modificării timpului de lucru pe salariat ( )

ΔVA(t) = ( – ) = 605 (1850 – 1920) 2 0,3 = = – 25.410 lei

Folosirea neadecvată a timpului de lucru pe salariat a dus la nerealizarea valorii adăugate cu 25.410 lei.

1.2. influenţa modificării productivităţii medii ( )

ΔVA( ) = T1 ( – ) = 1.119.250 (2,50167 – 2) 0,3 = + 168.450 lei

Creşterea productivităţii muncii cu 25,08% a influenţat favorabil și indirect valoarea adăugată conducând la majorarea acesteia cu 168.450 lei.

2. influenţa modificării valorii adăugate la 1 leu producţie ( )

ΔVA( ) = Qe1 ( – ) = 2.800.000 (0,32 – 0,3) = + 56.000 lei

Creşterea valorii adăugate la 1 leu producţie cu 0,02 lei faţă de perioada precedentă a condus la majorarea valorii adăugate cu 56.000 lei.

Concluzii:Se constată că entitatea economică trebuie să-şi îmbunătăţească fondul

total de timp de muncă, în special prin utilizarea corespunzătoare a timpului de muncă pe un salariat. Pe ansamblu, însă, entitatea analizată a înregistrat o creştere cu 176.000 lei a valorii adăugate pe baza creşterii producţiei exerciţiului (120.000 lei), majorării productivităţii medii a muncii (168.450 lei) şi a valorii adăugate la 1 leu producţiei (56.000 lei).

În continuare vom prezenta un model practic de analiză structurală a valorii adăugate, pe baza datelor din tabelul 2.18.

80

Page 81: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 2.18.– lei –

Nr. crt

IndicatoriPerioada

precedentă(0)

Perioada curentă

(1)

Modifica-rea

absolută (±)

Modifica-rea

relativă (%)

1 Cheltuieli cu salariile 1.315.375 2.020.765 +705.390 1532 C.A.S. şi protecţie

socială 547.224 818.246 +271.022 1493 Total cheltuieli cu

personalul (1+2) 1.862.599 2.839.011 +976.412 1524 Amortizarea 392.560 571.844 +179.284 1455 Rezultatul exploatării 718.729 1.309.104 +590.375 1826 VALOAREA

ADĂUGATĂ 2.973.888 4.719.959 +1.746.071 1587 CIFRA DE

AFACERI 3.048.799 4.902.456 +1.853.657 160

Pe baza informaţiilor din tabelul nr. 4.2. se pot calcula indicatori prin care se apreciază activitatea desfăşurată de entitate economică, astfel:

1. Gradul de integrare pe verticală = Valoarea adăugată / Cifra de afaceri = 4.719.959 / 4.902.456 = 0,96 (96%)

2. Contribuţia factorului uman la formarea valorii adăugate = (Salarii + Elemente aferente)/Valoare adăugată = 2.839.011 /4.719.959 = 0,6 (60%)

3. Aportul activelor fixe = Amortizare/Valoare adăugată = 571.844/4.719.959 = 0,12 (12%)

4. Contribuţia rezultatului exploatării = Rezultatul exploatării/Valoare adăugată = 1.309.104 /4.719.959 = 0,28 (28%)

Se constată o majorare a valorii adăugate în perioada curentă cu 1.746.071 lei, fapt ce poate fi apreciat ca o situaţie favorabilă.

Din punct de vedere structural, sporirea valorii adăugate se explică astfel:

Cheltuielile cu personalul au înregistrat o creştere semnificativă în sumă absolută de 976.412 lei;

Amortizarea a crescut ca urmare a sporirii valorii medii a activelor şi respectiv, a modificărilor intervenite în structura acestora, cu 179.284 lei;

81

Page 82: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Rezultatul exploatării a avut o contribuţie importantă înregistrând o creştere în sumă absolută de 590.375 lei.

În concluzie, creşterea valorii adăugate s-a făcut pe seama cheltuielilor cu personalul, aspect evidenţiat şi prin ponderea de 60% pe care o deţin salariile şi cheltuielile aferente acestora în totalul valorii adăugate – aflate în scădere, însă, în mărime relativă până la 56%, în timp ce aportul activelor fixe la creşterea valorii adăugate este doar de 12%, diminuându-se procentual în anul curent faţă de anul precendent cu 2%. Rezultatul exploatării deţine o pondere destul de mare în valoarea adăugată (28%), având cea mai mare creștere de la un an la altul (82%).

Bibliografie

Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.1, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.

Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.2, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002.

Bărbulescu, C., Gavrilă, T. (coord.), Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Bogdan, I. (coord), Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Dima, C., Man, M., Managementul activităţii industriale, Editura AGIR, Bucureşti, 1999.

Dura, C., Isac C., Drigă I., Possibilities of increasing efficiency within serial production management, Annals of the University of Petroşani, Economics, 10(2), 2010.

Gibson, C. H., Financial Reporting & Analysis Using Financial Accounting Information, 12th eds., „South Western, Cengage Learning”, Mason, 2011.

Guță, A. J., Drigă I., The main aspects concerning the choice of investment location for companies with industrial production activities, 13th Conference on Environment and Mineral Processing, 2009, p. 1.

Ingram, T. N., LaForge, R. W., Avila, R. A., Schwepker C. H. Jr., Williams M. R., Sales Management. Analysis and decision making, 7th eds., „M. E. Sharpe”, Armonk, New York, London, England, 2009.

82

Page 83: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Isaic-Maniu, A., Mitruţ, C., Voineagu, V., Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti.

Işfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2003.

Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Mărgulescu, D. (coord), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999.

Mărgulescu, D. (coord.) Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.

Mărgulescu, D., Vâlceanu, Ghe., Cişmaşu, I. D., Şerban, C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999.

Mărgulescu, D., Stănescu, C., David, I., Analiză economico-financiară, Editura Oscar-Print, Bucureşti, 1999.

Merce, E., Măruţă, P., Statistică economică în comerţ şi turism, Editura Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Cluj Napoca, 1997.

Nicolescu, O., Verboncu, I., Management, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997.

Spătaru, L., Analiza econmico-financiară.instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004.

Stănescu, C., Işfănescu, A., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., colectiv de coordonare, Analiză economico-financiară, ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2005.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004.

***

Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

83

Page 84: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 3

ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

3.1. Noţiuni introductive

În conformitate cu Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 privind reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, cheltuielile întreprinderii reprezintă sumele sau valorile plătite ori de plătit pentru:

– consumuri de stocuri;– lucrările executate şi serviciile prestate de care beneficiază întreprin-

derea;– cheltuielile cu personalul;– executarea unor obligaţii legale sau contractuale.

Tot în sensul noilor reglementări contabile, cheltuielile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice şi pot rezulta sau nu ca urmare a desfăşurării activităţii curente a persoanei juridice.

Ca urmare, cheltuielile exprimă constatarea (înregistrarea în cont) unui fapt generator de cheltuieli în viitor, a unei datorii contractate, a unei pierderi de valoare care trebuie să fie acoperită.12

Noţiunea de cheltuială este strâns legată de cea de cost, dar nu este sinonimă.

Cheltuiala este o componentă a costului și se recunoaște atunci când a avut loc o reducere a beneficiilor economice, aferente diminuării unui activ sau creșterii unei datorii, iar acestă modificare poate să fie evaluată în mod credibil.

Cheltuiala poate fi egală cu costul numai în situaţia în care un agent economic se aprovizionează cu materii prime şi le introduce în totalitate în procesul de producţie. Dar acest lucru se întâmplă foarte rar, deoarece pentru desfăşurarea unei activităţi normale de producţie sunt necesare stocuri de materii prime şi materiale.

Costul reprezintă ansamblul consumurilor de resurse pe care le face întreprinderea pentru realizarea unei unități de produs sau a unui serviciu, în expresie monetară, și este un instrument important în gestiunea acesteia, cu rol

12 Bernard & Colli, Vocabular economic şi financiar, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994. 84

Page 85: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

de informare a managerilor asupra activității și rol de identificare a direcțiilor strategice de acțiune în activitatea viitoare.13

Costul cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează să fie onorate, toate în expresie bănească, de către o întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri, executării de lucrări, prestări de servicii.

Contribuţia costurilor la formarea valorii produsului dă naştere la următoarele două concepte: costuri eficiente (sunt reprezentate de acele cheltuieli realizate pentru obţinerea unui produs şi fără de care acesta nu ar exista ) şi costuri neeficiente (sunt datorate unor disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului de producţie şi care puteau fi evitate).14

3.2. Criterii de clasificare și taxonomia costurilor

Regăsim în literatura de specialitate o multitudine de criterii de clasificare și categorii de costuri de producție, astfel:15

După modul de evaluare, costurile sunt:– costuri istorice, care duc la menținerea valorii nominale a

capitalului;– costuri de înlocuire, care asigură păstrarea valorii reale a

capitalului. După modul de formare, costurile sunt:

– costuri primare, generate de consumul factorilor de producție atrași din afara întreprinderii;

– costuri secundare, generate de consumul realizărilor interne ale întreprinderii.

După geneza lor, costurile sunt:– costuri cu personalul;– costuri cu consumurile stocate;– costuri cu lucrările și serviciile achiziționate;– costuri cu taxele, impozitele și vărsămintele asimilate;– costuri cu amortizările și provizioanele;– costuri cu dobânzile.

După procesul tehnologic, costurile sunt:– costuri tehnologice (materii prime, salariile personalului

productiv, amortizare, combustibil, energie, apă);

13 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005, p. 176.14 Țăran, M., A., Brătian V., „Imputarea raţională a costurilor – condiţie de bază a managementului eficient“, Revista Tribuna Economică nr. 36/2001, p. 35.15 Ebbeken, K., Possler, L., Ristea, M., Calculația și managementul costurilor, Editura Teora, București, 2000, pg. 31-68, apud Țăran, M., A., Costurile – componente, sferă de cuprindere, metode și procedee de calculație, Editura Psihomedia, Sibiu, 2009, p. 43-45.

85

Page 86: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– costuri de regie (salariile personalului de conducere, cheltuieli generale de birou etc.);

După gradul de omogenitate, costurile sunt:– costuri simple, care pot fi urmărite pe elementele primare (materii

prime, salarii plătite pentru un anumit produs sau proces tehnologic);

– costuri complexe, care grupează mai multe costuri simple fără ca acestea să devină operaționale (reparații capitale).

După momentul consumului factorilor și cel al efectuării cheltuielilor, costurile sunt:

– costuri curente, aferente perioadei în care se produce și se desface un bun economic;

– costuri preliminare, care se efectuează în viitor ( concediile de odihnă);

– costuri anticipate, care nu apar în momentul în care se face cheltuiala (abonamentele).

După natura activității economice, costurile sunt:– costuri productive, care sunt generate de un proces de producție

rațional;– costuri neproductive, care sunt generate de un proces de producție

irațional. După modul de repartizare, costurile sunt:

– costuri directe, care se pot fi calculate pe produs sau activitate;– costuri indirecte, care nu pot fi calculate pe produs sau activitate

ci trebuie repartizate asupra tuturor produselor sau activităților. După dependența față de volumul de producție, costurile sunt:

– costuri fixe, care nu depind de modificarea volumului producției;– costuri variabile, care depind de modificarea volumului

producției.

3.3. Criterii de clasificare și taxonomia cheltuielilor

Există diverse criterii de clasificare a cheltuielilor, astfel: După comportamentul faţă de volumul de activitate, cheltuielile se

împart în:– cheltuieli variabile;– cheltuieli fixe.

Cheltuielile variabile sau proporţionale sunt legate de nivelul activităţii întreprinderii şi variază odată cu acesta (cheltuieli cu materiile prime, energie consumată, salarii, cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți etc.).

86

Page 87: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Aeste cheltuieli sunt o consecință a exploatării afacerii și utilizarea capacităților de producție existente a acesteia.

Cheltuielile variabile unitare sunt rezultatul raportului dintre cheltuielile variabile totale și cifra de afaceri.

Cheltuielile fixe sau de structură nu depind de nivelul activităţii întreprinderii şi nici de capacităţile existente ale acesteia (cheltuieli cu asigurările, dobânzile la împrumuturi, chiriile, amortizările etc.).

Aceste cheltuieli sunt dependente de volumul producției obținute, variind invers proporțional cu aceasta.

Ca urmare, dacă întreprinderea își mărește nivelul de activitate, aceasta va înregistra o micșorare a costurilor fixe, și în consecință, a costului unitar de producție.16

După modul de identificare şi repartizare pe purtători de cheltuieli identificăm:– cheltuieli directe;– cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe se referă în totalitate numai la unul dintre costuri şi pot să fie imputate direct acestuia (salariile directe, materii prime şi materiale directe, contribuţii privind asigurările şi protecţia socială, etc.).

Aceste cheltuieli sunt legate nemijlocit de activitatea unei unități operative, a unui loc de muncă sau de realizarea unui produs.17

Cheltuieli indirecte se referă la mai multe costuri şi trebuie să facă obiectul unei repartizări pe baza unor coeficienţi de repartizare (cheltuieli de reparații și întreținere, salarii TESA, amortizare, combustibil, apă etc).

Aceste cheltuieli sunt ocazionate de funcționarea întreprinderii în ansamblul ei .

După natura lor, cheltuielile se împart în:– cheltuieli curente (cheltuieli de exploatare şi financiare);– cheltuieli extraordinare.

În actualul sistem contabil românesc, înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor se face în momentul constatării acestora, indiferent de momentul în care are loc plata acestora.

Cheltuielile de exploatare reprezintă totalitatea cheltuielilor legate de activitatea de bază a entităţii economice (cheltuieli care se referă la exploatare şi la exerciţiul în curs).

16 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005, p. 178.17 Niculescu, M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003, p. 212.

87

Page 88: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Potrivit Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009, acestea sunt formate din:1. Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul

de achiziţie al obiectelor de inventar consumate, costul de achiziţie al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi apei consumate; valoarea animalelor şi păsărilor; costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor.

2. Cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii; prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli de protocol; cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori); comisioane şi onorarii; transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale şi taxele de telecomunicaţii, servicii bancare şi altele.

3. Cheltuieli cu alte impozite, taxe, vărsăminte asimilate, suportate de unitatea patrimonială.

4. Cheltuieli cu personalul (salarii, asigurările şi protecţia socială şi alte cheltuieli cu personalul, suportate de persoana juridică).

5. Alte cheltuieli de exploatare ( pierderi din creanţe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi penalităţi; donaţii şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital etc.).

Cheltuielile financiare sunt legate de activitatea financiară a entităţii economice şi sunt formate din:1. pierderi din creanţe legate de participaţii;2. cheltuielile privind investiţiile financiare cedate;3. diferenţe nefavorabile de curs valutar;4. dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;5. sconturi acordate clienţilor;6. pierderi din creanţe de natură financiară.

Cheltuieli extraordinare nu sunt legate de activitatea normală, curentă a entităţii economice şi sunt reprezentate de cheltuielile cu calamităţile naturale şi alte cheltuieli extraordinare.

Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit şi alte impozite, calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct, în funcţie de natura lor astfel:1. cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele;2. cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele;3. cheltuieli cu impozitul pe profit;

88

Page 89: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

4. alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus.

Potrivit IASB, cheltuielile sunt elemente (structuri după formularea IASB):18

– care determină diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma scăderii activelor sau creșterii datoriilor;

– care se concretizează în reduceri ale capitalurilor, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari.

După modul de înregistrare în contabilitatea financiară şi de gestiune distingem următoarele cheltuieli:

– cheltuieli neincorporabile (sunt excluse din calculul costurilor);– cheltuieli incorporabile (sunt incluse în calculul costurilor);– cheltuieli contabile (calculate) care nu presupun efectuarea unei

plăţi (ex. amortizarea). După perioada de timp, cheltuielile pot fi:

– cheltuieli pe termen scurt, care sunt legate de dimensiunea, dotarea și structura actuală a întreprinderii;

– cheltuieli pe termen lung, care corespund gestiunii strategice a întreprinderii.

După caracterul lor, cheltuielile sunt:– cheltuieli evidente, care reflectă resursele consumate ce se

regăsesc în evidența contabilă a întreprinderii;– cheltuieli ascunse, care sunt suportate de întreprindere, dar care nu

sunt înregistrate în contabilitatea acesteia (costul rupturilor de stoc, costul noncalității etc.);

– cheltuieli de oportunitate, care se explică prin absența încasărilor.

3.4. Modele de analiză a cheltuielilor întreprinderii

Cheltuielile de producţie privind obţinerea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor, precum şi cheltuielile privind mărfurile, sunt o problemă internă a fiecărei întreprinderi, care trebuie să se situeze într-un cadru legislativ general vizând aspecte organizatorice ale evidenţei, precum şi reglementările legale în vigoare.

Prin OMFP 3055/2009 s-a prevăzut clasa 9 – conturi de gestiune, structurată pe următoarele grupe:

18 Standarde Internaționale de Contabilitate, Editura Economică, București, 2001, p. 76, apud, Niculescu, M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003, p. 2005.

89

Page 90: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

90 – decontări interne (prin acestea se realizează operaţiuni de decontări privind cheltuielile activităţii de bază, auxiliare, stabilirea diferenţelor de preţ);

92 – conturi de calculaţie (conturi prin intermediul cărora se colectează şi se calculează costul de producţie);

93 – costul producţiei (conturi prin intermediul cărora se ţine evidenţa costului de producţie).

3.4.1. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor întreprinderii

Desfăşurarea activităţii întreprinderii necesită consumuri de resurse umane, materiale şi financiare.

Realizarea unui venit, respectiv profit, de către întreprindere implică efectuarea de cheltuieli şi de aceea există o conexiune între venituri şi cheltuieli.

În contabilitatea financiară evidenţa cheltuielilor se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 6 :

– 60 cheltuieli privind stocurile;– 61 cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi;– 62 cheltuieli cu alte servicii executate de terţi;– 63 cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;– 64 cheltuieli cu personalul;– 65 alte cheltuieli de exploatare;– 66 cheltuieli financiare;– 67 cheltuieli extraordinare;– 68 cheltuieli cu amortizările şi provizioanele;– 69 cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite.

Evidenţa veniturilor se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 7:– 70 cifra de afaceri;– 71 variaţia stocurilor;– 72 venituri din producţia de imobilizări;– 74 venituri din subvenţii de exploatare;– 75 alte venituri din exploatare;– 76 venituri financiare;– 77 venituri extraordinare;– 78 venituri din provizioane.

90

Page 91: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor întreprinderii are rolul de a evidenţia evoluţia acestora, factorii care influenţează nivelul lor, precum şi identificarea rezervelor care pot fi puse în valoare pentru reducerea lor.

În acest scop se poate utiliza indicatorul cheltuieli la 1000 de lei venituri ( ), care se determină astfel:

;

unde: chi= cheltuieli totale;vi= venituri totale;gi = structura veniturilor;ci1000=cheltuieli la 1000 de lei venituri pe categorii.

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 de lei venituri (Δ ) se explică prin:

a) influenţa modificării structurii veniturilor:

;

b) influenţa modificării cheltuielilor la 1000 de lei venituri pe categorii:

;

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.1.

91

Page 92: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 3.1.

Nrcrt

Indicatori

Perioada precedentă(Pn – 1)

Perioada curentă(Pn)

ValoareAbsolută (lei)

Pondere (%)

ValoareAbsolută (lei)

Pondere (%)

1

2

3

Cheltuieli din exploatareCheltuieli financiareCheltuieli extraordinare

589.964,63

541,90

47.316,64

92,49

0,08

7,43

545.850,30

9.347,00

12.821,28

96,09

1,64

2,27

4 Ch. totale 637.823,17 100 568.018,58 1005

6

7

Venituri din exploatareVenituri financiareVenituri extraordinare

664.137,70

11.744,59

164,39

98,238438

1,7372454

0,0243163

572.643,72

7973,43

567,33

98,53046

1,3719276

0,0976161

8 Venituri totale 676.046,68 100 581.184,48 1009 Ch. totale la

1000 de lei venituri – lei

943,46 977,34

10 – de exploatare– financiare– extraordinare

888,3167346,140393287831,62

953,211011172,268422599,334

Pe baza modelului prezentat mai sus și folosind baza de comparație , vom avea următoarele rezultate (pentru perioada precedentă,

respectiv pentru perioada curentă):

lei la 1000 de lei venituri.

lei la 1000 de lei venituri.

În perioada curentă ( ), cheltuielile la 1000 de lei venituri au crescut cu 33,88 lei faţă de perioada precedentă ( ):

92

Page 93: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

lei la 1000 de lei venituri.din care datorită:

a) influenţei modificării structurii veniturilor:

= +213,40 lei la 1000 de lei venituri.

Potrivit rezultatului obținut, constatăm că, modificarea structurii veniturilor în perioada curentă faţă de perioada precedentă a influenţat negativ nivelul cheltuielilor la 1000 de lei venituri conducând la creşterea acestora cu 213,40 lei.

b) influenţei modificării cheltuielilor la 1000 de lei venituri pe categorii:

= – 179,52 lei la 1000 de lei venituri.

Modificarea cheltuielilor la 1000 de lei venituri pe categorii în perioada curentă faţă de perioada precedentă a influenţat pozitiv nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri, conducând la diminuarea acestora cu 179,52 lei.

3.4.2. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor întreprinderii, acestea fiind în legătură directă cu obiectul de activitate al acesteia.

În analiza cheltuielilor de exploatare se foloseşte nivelul lor la 1000 de lei venituri din exploatare, ca parte a întregului folosit anterior, urmărindu-se dinamica şi modificările intervenite în structura cheltuielilor1.

Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de exploatare se foloseşte indicatorul cheltuieli din exploatare la 1000 de lei venituri din exploatare (Cex

1000).

Modelul de analiză este următorul:

1 Stănescu, C., Işfănescu, A., Băicuşi, A., Analiza economică-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

93

Page 94: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

sau

unde: vei = venituri aferente activităţii de exploatare;gie = structura venitului din exploatare;chei = cheltuieli aferente activităţii de exploatare;cie1000 = cheltuieli din exploatare la 1000 de lei venituri din exploatare pe categorii;

Modificarea cheltuielilor din exploatare la 1000 de lei venituri din exploatare se explică prin:

a) influenţa modificării structurii venitului din exploatare:

;

b) influenţa modificării cheltuielilor la 1000 de lei venituri pe categorii de venituri din exploatare:

;

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.2.

94

Page 95: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 3.2.– lei –

Nr.crt.

IndicatoriPerioada

precedentă(PN -1)

Perioada curentă(PN)

Programat (0)

Realizat(1)

1 Venituri din exploatare, total, din care aferente:– producţiei vândute– producţiei stocate– producţiei imobilizate

34.644,68

31.873,101.732,241.039,34

39.688,52

37.704,10396,88

1.587,54

41.342,64

39.068,791.446,99

826,862 Cheltuieli de exploatare totale,

din care aferente:– producţiei vândute– producţiei stocate– producţiei imobilizate

31.024,53

28.252,951.732,241.039,34

34.925,90

32.941,48396,88

1.587,54

36.695,41

34.421,561.446,99

826,863 Cheltuieli de exploatare la 1000

lei venituri din exploatare, total, din care (lei / 1000 lei):– producţiei vândute– producţiei stocate– producţiei imobilizate

895,50

886,4110001000

880

873,6810001000

887,59

881,0510001000

4 Structura venitului din exploatare, total, din care (%):– producţiei vândute– producţiei stocate– producţiei imobilizate

100

9253

100

9514

100

94,53,52,0

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, vom avea următoarele:

lei la 1000 de lei venituri din exploatare;din care datorită:

a) influenţei modificării structurii veniturilor din exploatare:

=

=

= 880,62 – 879,99 = +0,63 lei la 1000 de lei venituri din exploatare;

b) influenţa modificării cheltuielilor la 1000 de lei pe categorii de venituri din exploatare:

95

Page 96: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

=

= = 887,59 – 880,62 =

= + 6,97 lei la 1000 de lei venituri din exploatare;

Asupra modificării cheltuielilor din exploatare cu +7,59 lei la 1000 de lei venituri din exploatare au influenţat nefavorabil atât modificarea structurii veniturilor din exploatare (cu 0,63 lei ) cât şi modificarea cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri din exploatare (cu 6,97 lei).

3.4.3. Analiza cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri

Cifra de afaceri a întreprinderii reprezintă suma globală a vânzărilor de bunuri şi servicii din cursul unei perioade date şi măsurate prin preţul lor de vânzare.

În acest sens, cifra de afaceri cuprinde ansamblul veniturilor din vânzarea de produse, lucrări și servicii executate către terți și mărfuri, reprezentând cel mai important venit din exploatare.

Ca urmare, cifra de afaceri serveşte la măsurarea volumului şi a evoluţiei activităţii comerciale a unui agent economic.

Cheltuielile la 1000 de lei cifră de afaceri (C1000) se calculează ca raport între cheltuielile totale şi cifra de afaceri ( ), astfel:

C =

În cazul întreprinderilor producătoare a unei game variate de bunuri şi servicii, cheltuielile la 1000 de lei cifră de afaceri pot fi exprimate cu ajutorul modelului:

C = ;

96

Page 97: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:qi = cantitatea produsă și vândută aferentă sortimentului i;ci = costul unitar aferent sortimentului i;pi =preţul de vânzare aferent sortimentului i (exclusiv T.V.A.);gi = structură a producţiei vândute stabilită valoric (qipi/ );

nivelul cheltuielilor la 1000 lei pe produse.

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri() se explică prin:

a) influenţa modificării cantității produse și vândute:

;

În practica economică este imperios necesar să se precizeze condiţiile în care s-au produs modificările în structura producţiei vândute, avându-se în vedere efectele multiple directe şi indirecte pe care le determină.

b) influenţa modificării preţului mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA.):

;

În general, se poate spune că modificarea preţurilor de vânzare pentru diferitele sortimente ale unui produs este determinată de modificarea raportului cerere – ofertă.2 Astfel, la nivelul fiecărui producător, pot fi identificate unele cauze care afectează preţul de vânzare al produsului, cum ar fi: calitatea produsului, marca, schimbarea destinaţiei produsului, acordarea de remize, rabaturi, inflaţie etc.

Aceste cauze pot fi datorate efortului propriu al întreprinderii sau datorate unor cauze independente acesteia.

2 Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A, M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2003, p. 83.

97

Page 98: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Cunoscând cauzele care au dus la modificarea preţurilor unitare fără TVA, ( ) se poate determina efectul asupra nivelului cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri, pe baza următoarei relaţii:3

;

a) influenţa modificării costurilor unitare:

.

În continuare, considerăm necesară analiza categoriilor de cheltuieli şi a cauzelor care au dus la modificarea acestora.

Costul se poate modifica independent de activitatea întreprinderii, de unde rezultă că este necesar o separare a acestei influenţe de contribuţia proprie la rezultatul obţinut.

Din punct de vedere metodologic aceasta presupune:

determinarea soldului modificărilor de cheltuieli independente de activitatea întreprinderii ( (modificarea preţului la materiale, energie, combustibil livrate de furnizori, modificarea normelor de amortizare, modificarea dobânzilor la creditele luate de către întreprindere etc.)

stabilirea nivelului la 1000 de lei cifră de afaceri:

Informaţiile pe care le obţinem în urma unei astfel de analize, pot fi valorificate în situaţii multiple, cum ar fi studiile de evaluare a întreprinderii sau studiile de fezabilitate.

3 Ibidem.98

Page 99: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Această metodologie de analiză vizează producţia fabricată în cursul exerciţiului, datele necesare fiind furnizate de contabilitatea de gestiune şi bugetul de venituri şi cheltuieli.

Analiza comparativă a cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri, cu cele aferente producţiei fabricate, pune în evidenţă măsurile tehnico-organizatorice adoptate în stadiul producţiei în vederea reducerii costurilor.

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.3.

Tabelul nr. 3.3.– lei –

Nr.crt

Denumire indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 Cifra de afaceri exprimată în

costuri (cheltuieli aferente cifrei de afaceri)

85.680 8.454,5

2 Cifra de afaceri exprimată în preţuri

112.500 119.880

3 Cifra de afaceri efectivă exprimată în:

Costuri programate

Preţuri programate

98.830

116.180

4 Cheltuieli la 1000 de lei CA (lei/1000 lei)

C1000 761,6 705,24

Modificarea cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afacerii este: lei la 1000 de lei cifră

de afaceri.Reducerea cu 56,36 lei a cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri se

poate explica prin influenţa celor trei factori cu acţiune directă, respectiv: Influenţa modificării cantității produse și vândute; Influenţa modificării preţului de vânzare unitar (exclusiv TVA); Influenţa modificării costului unitar.

b) influenţa modificării cantității produse și vândute:

=

99

Page 100: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= lei la 1000 de lei cifră de

afaceri.

Modificarea cantității produse și vândute a influenţat nefavorabil, conducând la majorarea cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri cu 89,06. Acest rezultat se poate explica prin faptul că a crescut ponderea produselor cu un nivel programat al lui C1000 mai mare decât cel mediu pe întreprindere.

c) influenţa modificării preţului de vânzare unitar (exclusiv TVA):

=

= lei la 1000 de lei cifră de

afaceri.

Majorarea preţului mediu în perioada analizată a determinat o reducere a cheltuielilor totale la 1000 de lei cifră de afaceri cu 26,25 lei, ceea ce este evident un rezultat bun, dacă se bazează pe efortul propriu al întreprinderii.

În continuare, presupunând că soldul modificării de preţ din cauze independente întreprinderii este de +1.310 lei, atunci, influenţa din efortul propriu este de:

Rezultă că, din influenţa totală de 26,255 lei la 1000 de lei cifră de afaceri, numai 17,146 lei la 1000 de lei cifră de afaceri reprezintă efortul propriu, iar diferenţa de 9,109 lei la 1000 de lei cifră de afaceri este datorată cauzelor independente de întreprindere.

d) influenţa modificării costului unitar :

=

100

Page 101: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Rezultatul obținut semnifică faptul că reducerea costului complet pe produs a influenţat favorabil nivelul cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri, conducând la diminuarea acestora cu 119,16 lei.

Şi în acest caz se poate determina efortul propriu al întreprinderii.Dacă presupunem că = – 300 lei, atunci influenţa costului unitar

din efort propriu este:

Din influenţa totală de 119,16 lei la 1000 de lei cifră de afaceri, 116,65 lei reprezintă efortul propriu al întreprinderii în reducerea costurilor, iar diferenţa este datorată unor cauze independente de întreprindere.

3.4.4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe baza grupării lor în variabile şi fixe

În cadrul cheltuielilor de exploatare, partea variabilă, cea care este dependentă de volumul de activitate al întreprinderii, este predominantă.

Printre motivele folosirii în analiză a cheltuielilor variabile, pot fi menţionate următoarele:

stabilirea politicii de producţie din punct de vedere cantitativ şi al termenului de realizare;

elaborarea bugetelor de costuri; elaborarea politicii de vânzare a produselor; determinarea pragului de rentabilitate.

Indicatorul cheltuieli variabile la 1000 de lei cifră de afaceri ( ) se determină astfel:

;

unde:chvi = cheltuieli variabile totale pe produse fabricate;CA = cifra de afaceri.Cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri mai pot fi calculate pe

baza următorului model:

101

Page 102: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

unde: qi = cantitatea produsă și vândută aferentă sortimentului i;cvi = costul variabil unitar aferent sortimentului i;pi = preţul mediu de vânzare aferent sortimentului i (exclusiv TVA).

Analiza cheltuielilor fixe nu reprezintă un scop în sine, ci se subordonează obiectivului de sporire a eficienţei acestora.

În acest context, analiza trebuie să fie de aşa manieră structurată, astfel încât să ofere soluţii metodologice necesare asigurării bazei de informare complete asupra situaţiei în acest domeniu, pentru a putea adopta deciziile corespunzătoare.

Indicatorul cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri (CF1000) se

determină astfel:

;

unde: CHF = reprezintă cheltuielile fixe totale (volumul cheluielilor fixe).Cheltuielile fixe la 1000 lei cifră de afaceri mai pot fi calculate după

următorul model:

;

3.4.4.1. Analiza cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri

Modificarea nivelului cheltuielilor variabile la 1000 de lei cifră de afaceri ( ) se explică prin influenţa următorilor factori cu acţiune directă:

a) influenţa modificării cantității produse și vândute:

;

b) influenţa modificării preţului de vânzare unitar (exclusiv TVA):

102

Page 103: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

c) influenţa modificării costului variabil pe unitatea de produs:

;

Nivelul cheltuielilor totale (tratate anterior) la 1000 de lei cifră de afaceri se poate compara cu cel al cheltuielilor variabile la 1000 de lei cifră de afaceri.

Această analiză comparativă vine să completeze tabloul referitor la situaţia cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, rezultând atât rezultate algebrice pozitive, cât şi negative.

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.4.

Tabelul nr. 3.4– lei –

Nr.crt

Indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 CA exprimată în preţuri

de vânzare (cifra de afaceri)

76.500 80.940

2 Cheltuieli aferente CAdin care : cheltuieli variabile

cheltuieli fixe CHF

67.442

44.200

23.242

74.915

47.712

27.2033 CA efectivă exprimată în

preţuri programate – 76.680

4 CA efectivă exprimată în costuri variabile programate

– 44.304

Cheltuielile variabile programate la 1000 lei cifră de afaceri sunt:

103

Page 104: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= 577,77 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Cheltuielile variabile realizate la 1000 de lei cifră de afaceri sunt:

= 589,47 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Modificarea nivelului cheltuielilor variabile din perioada curentă la 1000 de lei cifră de afaceri faţă de cele programate este:

= = 589,47 – 577,77 = +11,7 lei la 1000 de lei cifră

de afaceri, din care datorită:

a) influenţei modificării cantității produse și vândute:

=

= lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Modificarea cantității produse și vândute, în perioada de analiză, nu a influenţat nici favorabil, nici nefavorabil cheltuielile variabile la 1000 de lei cifră de afaceri (s-a păstrat aproximativ acelaşi nivel faţă de cel programat).

b) influenţei modificării preţului de vânzare unitar (exclusiv TVA):

=

104

Page 105: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= lei la 1000 de lei cifră de

afaceri.

Modificarea preţului de vânzare unitar (exclusiv TVA) a influenţat favorabil nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, conducând la diminuarea acestora faţă de cele programate, cu 30,41 lei.

c) influenţei modificării costului variabil pe unitatea de produs:

=

= lei la 1000 de lei cifră de

afaceri.

Modificarea cheltuielilor variabile pe produs au influenţat nefavorabil cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri, conducând la majorarea acestora faţă de nivelul programat, cu 42,11 lei.

3.4.4.2. Analiza cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri

Modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri () se datorează influenţei următorilor factori cu acţiune directă:

a) modificării volumului efectiv al cifrei de afaceri:

;

din care datorită:a1) modificării cantității produse și vândute:

105

Page 106: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

a2) modificării preţului unitar de vânzare (exclusiv TVA):

;

b) modificării volumului cheltuielilor fixe:

;

Creşterea cifrei de afaceri ca urmare a creşterii volumului fizic al bunurilor obţinute, datorită creşterii a productivităţii muncii şi o îmbunătăţire a capitalului, constituie condiţia de bază a eficienţei cheltuielilor fixe.

Pentru exemplificarea metodologiei de analiză se folosesc datele din tabelul 3.4.

Cheltuielile fixe programate la 1000 de lei cifră de afaceri sunt:

=+303,81 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Cheltuielile fixe realizate la 1000 de lei cifră de afaceri sunt:

=+336,08 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Modificarea nivelului cheltuielilor fixe la 1000 de lei cifră de afaceri faţă de cele programate este:

= = +32,27 lei la 1000 de lei cifră de afaceri,

106

Page 107: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

din care datorită:

a) influenţei modificării volumului efectiv al cifrei de afaceri:

=

= = – 16,66 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

din care datorită:a1) influenţei modificării cantității produse și vândute:

=

= = – 0,71 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

a2) influenţei modificării preţului unitar de vânzare (exclusiv TVA):

= =

= = -15,95 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b) influenţei modificării volumului cheltuielilor fixe :

=

107

Page 108: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= = +48,93 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Depăşirea cu 32,27 lei la 1000 de lei cifră de afaceri a cheltuielilor fixe, s-a datorat influenţei nefavorabile a majorării volumului cheltuielilor fixe faţă de nivelul programat. Modificarea volumului cheltuielilor fixe influențează direct și nefavorabil modificarea cheltuielilor fixe la 1000 de lei cifră de afaceri cu 48,93 de lei.

Modificarea volumului efectiv al cifrei de afaceri are o influenţă directă și favorabilă, de reducere a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri cu 16,66 lei. Această influență favorabilă se datorează modificării prețului unitar – exclusiv TVA – (15,95 lei) și a modificării cantității produse și vândute (0,71 lei).

3.4.5. Estimarea cheltuielilor variabile și a cheltuielilor fixe

Estimarea cheltuielilor variabilePentru întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli al întreprinerii

aferent perioadei viitoare, precum și pentru elaborarea unor studii de fezabilitate, este imperios necesar cunoașterea evoluției probabile a cheltuielilor variabile.1

Estimarea evoluției probabile a cheltuielilor variabile se poate face folosind următoarea funcție de regresie liniară unifactorială de forma:

.unde:

y = valoarea absolută a cheltuielilor variabile totale;x = cifra de afaceri;b și c = coeficienți ai funcției de regresie.2

Valorile celor doi coeficienți ai funcției de regresie se determină prin metoda celor mai mici pătrate (MCMMP), iar în urma calculelor se obțin următoarele ecuații:

;

1 Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2003, p. 94-95.2 Coeficientul b mai este cunoscut (în expresia funcției de regresie prezentată) și sub denumirea de coeficient de volatilitate a cheltuielilor variabile față de cifra de afaceri.

108

Page 109: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

.

Pentru exemplificare folosim datele din tabelul 3.5.

Tabelul nr. 3.5

Nr.crt

AniiVolumul cheltuielilor

variabile (y) -mil. lei-

Volumul cifrei de afaceri (x)

-mil. lei-1 1 6,000 8,000 48,000 64,0002 2 6,356 8,500 54,026 72,2503 3 6,450 9,000 58,050 81,0004 4 6,735 9,400 63,309 88,3605 5 7,000 10,000 70,000 100,0006 Total 32,541 44,900 293,385 405,61

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, valoarea coeficienților funcției de regresie descrisă mai sus este:

Ca urmare a rezultatelor obținute, funcția noastră de regresie va avea următoarea formă:

Presupunând acum că, spre exemplu, cifra de afacei în următorul an (anul 6) este programată a fi de 10,5 milione le, atunci volumul cheltuielilor variabile previzionate este:

milioane lei.3

3 Complementar, cunoscând faptul că volumul cheltuielilor variabile este de 7,238 mil. lei, se pot estima cheltuielile variabile la 1000 lei cifră de afaceri astfel:

Cheltuieli variabile totale x 1000/Cifra de afaceri

7,238 1000/10,5 690 lei la 1000 de lei CA.

109

Page 110: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Estimarea cheltuielilor fixeEstimarea evoluției probabile a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de

afaceri se poate face folosind următoarea funcție de regresie liniară

unifactorială de forma: .4

unde:x = volumul cifrei de afaceri;y = cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de acfaceri.

Valorile celor doi coeficienți ai funcției de regresie se determină prin metoda celor mai mici pătrate (MCMMP), iar în urma calculelor se obțin următoarele ecuații:

;

.

Pentru exemplificare folosim datele din tabelul 3.6

Tabelul nr. 3.6Nr. crt

Anii Cheltuieli fixe la 1000 lei CA (y)

Cifra de afaceri (x)-mil. lei-

1 1 250 2,000 4,000 0,500 0,250 125,0002 2 230 2,200 4,840 0,454 0,206 104,5453 3 210 2,400 5,760 0,416 0,173 87,5004 4 200 2,600 6,760 0,384 0,147 76,9235 5 185 2,800 7,840 0,357 0,127 66,0716 Total 1075 11,000 29,200 2,111 0,907 460,039

4 Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005, p. 204-205.

110

Page 111: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, valoarea coeficienților funcției de regresie descrisă mai sus este:

Ca urmare a rezultatelor obținute, funcția noastră de regresie va avea următoarea formă:

Presupunând acum că, spre exemplu, cifra de afacei în următorul an (anul 6) este programată a fi de 3 milione lei, atunci volumul cheltuielilor fixe previzionate este:

lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

3.4.6. Analiza cheltuielilor materiale

În contabilitatea financiară, cheltuielile materiale sunt evidenţiate în conturile din clasa 6 – conturi de cheltuieli, iar în contabilitatea de gestiune în conturile de calculaţie din clasa 9 de conturi.

Cheltuielile materiale într-o întreprindere deţin o pondere mai mare sau mai mică în funcţie de profilul de activitate al acesteia.

Cheltuielile materiale aferente exploatării pot fi analizate prin intermediul următorilor indicatori:

1. Cheltuieli materiale la 1000 lei venituri , pe baza modelului:

,

unde:cmi = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii;

111

Page 112: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

gi = structura veniturilor.cu următorii factori de influenţă:

structura veniturilor:

;

cheltuieli materiale la 1000 lei venituri pe categorii:

;

2. Cheltuieli materiale la 1000 de lei cifră de afaceri, pe baza modelului:

;

unde :qi = cantitatea produsă și vândută aferentă sortimentului i;cmi = cheltuieli materiale unitare pe produs;pi = preţul unitar de vânzare (exclusiv TVA).

Factorii de influenţă asupra modificării indicatorului de mai sus sunt:a. influenţa modificării cantității produse și vândute:

;

b. influenţa modificării preţurilor unitare de vânzare (exclusiv TVA):

112

Page 113: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

c. influenţa cheltuielilor materiale pe unitatea de produs:

;

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.7.

Tabelul nr. 3.7.– lei –

Nr.crt

Indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 Cheltuieli materiale aferente

cifrei de afaceri18.600 18.240

2 Cifra de afaceri exprimată în preţuri de vânzare

20.925 23.104

3 Cheltuieli materiale aferente cifrei de afaceri recalculate

19.456

4 Cifra de afaceri exprimată în preţuri programate

21.888

5 Cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri

Cm1000 888,88 789,47

Potrivit datelor din tabelul de mai sus, modificarea nivelului cheltuielilor materiale la 1000 de lei cifră de afaceri realizat faţă de cel programat este:

= = 789,47 – 888,88 = – 99,41 lei la 1000 de lei cifră de afaceri; din care datorită:

a) influenţei modificării cantității produse și vândute:

113

Page 114: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

=

= = 0 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b) influenţei modificării preţurilor unitare de vânzare (exclusiv TVA):

=

= = – 46, 78 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

c) influenţei modificării cheltuielilor materiale pe unitatea de produs:

=

= = – 52,63 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Asupra reducerii cu 99,41 lei la 1000 de lei cifră de afaceri a cheltuielilor materiale realizate faţă de cele programate, au influenţat favorabil atât modificarea preţului unitar de vânzare cu 46,78 lei, cât şi reducerea cheltuielilor materiale unitare pe produs cu 52,63 lei la 1000 lei. De asemenea se observă că, modificarea cantității produse și vândute, nu influenţează aceste cheltuieli, rezultând o situaţie de ansamblu relativ bună.

3.4.7. Analiza cheltuielilor cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri

114

Page 115: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Scopul amortizării este acela de a atenua o sarcină creată la un moment dat prin fracţionarea acesteia în sarcini succesive (egale sau inegale) şi în general calculate pe perioade date.1

Amortizarea reprezintă recuperarea treptată pe seama cheltuielilor a valorii de intrare a imobilizărilor necorporale şi corporale şi este reglementată prin Legea nr. 15/1994 actualizată.2

Potrivit reglementărilor de mai sus, amortizarea se calculează ținându-se cont de următoarele regimuri:

linear (proporţional), care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a imobilizărilor pe toată durata de viaţă utilă stabilită a acestora.

accelerat, care presupune calcularea unei amortizări mai mari în primul an, până la o anumită limită prevăzută de lege. În exerciţiile următoare, amortizarea se stabileşte după sistem linear.

degresiv, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare lineare cu anumiţi coeficienţi prevăzuţi de lege.

Pentru analiza cheltuielilor cu amortizarea se poate folosi indicatorul cheltuieli cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri (Ca

1000) și care se determină astfel:

În extensie, cheltuielile cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri pot să fie analizate folosind următorul model:

;

unde:A = valoarea cheltuielilor cu amortizarea;CA = cifra de afaceri;Vma = valoarea medie anuală a imobilizărilor;cma = cota medie de amortizare;Vi = valoarea inițială a imobilizărilor (la începutul perioadelor de analiză);Vmi = valoarea medie a intrărilor (investiții) ;Vme = valoarea medie de ieșire (dezinvestiții).

1 Bernard & Colli, Vocabular economic şi financiar, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994. 2 Legea nr. 15/1994 actualizată privind amoritzarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale (MO nr. 242/31.05.1999).

115

Page 116: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Modificarea cheltuielilor cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri

se explică prin influenţa următorilor factori cu acţiune directă:

a) influenţa modificării volumului efectiv al cifrei de afaceri:

;

b) influenţa modificării valorii anuale a amortizării:

;

din care datorită:

b1) influenţei modificării valorii medii anuale a imobilizărilor:

;

din care datorită:

b1.1) influenţei modificării valorii inițiale a imobilizărilor:

;

b1.2) influenţei modificării valorii medii a intrărilor de imobilizări:

;

b1.3) influenţei modificării valorii medii a ieşirilor de imobilizări:

.

b2) influenţei modificării cotei medii de amortizare:

116

Page 117: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

.

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.8.

Tabel nr. 3.8– lei –

Nr crt

Indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 Cifra de afaceri CA 717.608 760.0002 Valoarea inițială a imobilizărilor Vi 375.000 367.5003 Valoarea medie a intrărilor Vmi 75.000 165.0004 Valoarea medie a ieşirilor Vme 25.000 24.0005 Cota medie de amortizare (%) 12 13,26 Valoarea medie anuală a imobilizărilor Vma 425.000 508.5007 Valoarea amortizării A 51.000 67.1228 Cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei

CACa

1000 71,06 88,31

Pe baza datelor din tabelul de mai sus se constată următoarele:

Cheltuieli cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri (Ca1000)

programate de întreprindere sunt:

= 71,06 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Cheltuieli cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri (Ca1000)

realizate de întreprindere sunt:

= 88,31 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Modificarea nivelului cheltuielilor cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri, realizate față de cele programate, este:

117

Page 118: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= = 88,31 – 71,06 = 17,25 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

din care datorită:

a) influenţa modificării volumului efectiv al cifrei de afaceri:

=

= lei la 1000 de lei cifră de afaceri.b) influenţa modificării valorii anuale a amortizării:

= 88,31– 67,10 =

= +21,21 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.din care datorită:

b1) influenţei modificării valorii medii anuale a imobilizărilor:

=

80,28 – 67,10 =

= +13,18 lei la 1000 lei cifră de afaceri.

din care datorită:b1.1) influenţei modificării valorii inițiale a imobilizărilor:

=

= 65,921 – 67,105 = -1,18 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b1.2) influenţei modificării valorii medii a intrărilor de imobilizări:

=

118

Page 119: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= +14,21 lei la 1000 lei cifră de afaceri.

b1.3) influenţei modificării valorii medii a ieşirilor de imobilizări:

=

= +0,15 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b2) influenţei modificării cotei medii de amortizare:

=

= 88,31 – 80,28 = +8,03 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Potrivit rezultatelor obținute mai sus, putem afirma că:– în perioada de analiză, modificarea cheltuielilor cu amortizarea la

1000 de lei cifră de afaceri a fost influențată favorabil de modificarea volumului cifrei de afaceri, conducând la o scădere a acestora cu 3, 96 lei.

– majorarea nivelului cheltuielilor cu amortizarea, în perioada anali-zată, a influențat direct și nefavorabil cheltuielile cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri, conducând la creșterea acestora cu 21,21 lei. Acest rezultat se datorează influenței modificării cotei medii de amortizare (8,03 lei la 1000 de lei cifră de afaceri) și influenței valorii medii anuale a imobilizărilor (13,18 lei la 1000 de lei cifră de afaceri).

– modificarea valorii inițiale a imobilizărilor, influențează indirect și favorabil cheltuielile cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri, conducând la scăderea acestora cu 1,18 lei.

– modificarea valorii medii a intrărilor și modificarea valorii medii a ieșirilor (dezinvestiții), influențează indirect și nefavorabil cheltuielile cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri (14,21 lei,

119

Page 120: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

pe seama modificării valorii medii a intrărilor, respectiv 0,15 lei, pe seama modificării valorii medii a ieșirilor).

3.4.8. Analiza cheltuielilor cu dobânzile la creditele bancare

Pentru finanțarea activității de exploatare și de investiții, întreprinderile pot să apeleze la împrumuturi bancare, fie pe termen scurt, fie pe termen mediu și lung, și care sunt purtătoare de dobânzi.

Dobânzile bancare reprezintă costuri în mărime absolută ale capitalului împrumutat și fac parte (din perspectivă contabilă) din categoria cheltuielilor financiare ale întreprinderii.

Acestea, nu sunt incluse în costurile de producție ale întreprinderii, dar reprezintă interes pentru analiza economico-financiară, deoarece scăderea acestor cheltuieli se regăsește în creșterea rezultatului curent și a rezultalului financiar.

Într-o altă accepțiune1, costul împrumutului, sub diversele sale forme, poate fi definit drept rata actuarială ce se determină prin egalizarea sumelor primite cu titlu de împrumut, pe de o parte, cu rambursările periodice şi cheltuielile financiare aferente capitalului împrumutat, pe de altă parte.

Ca urmare, costul explicit2 ( al unui împrumut este acela care egalizează încasările din capitalurile împrumutate (intrări) cu valoarea actuală a plăţilor (rambursări şi dobânzii viitoare), potrivit formulei:

unde:t = 1,…,n ani de rambursare a capitalului împrumutat.

În analiza economico-financiară, eficiența cheltuielilor cu dobânzile, la creditele bancare contractate de către întreprindere pentru finanțarea activității de exploatare, se folosesc următoarele modele de analiză a acestora la 1000 de lei cifră de afaceri ( ):3

1 Oprean, C., Formarea și utilizarea capitalurilor – abordări din prisma managementului financiar, Departamanentul Editorial-Poligrafic, al ASEM Chișinău, Republica Moldova, 2008, p. 118-119.2 Prin cost explicit înțelegem un cost care implică ieșirea de flux de numerar din întreprindere.3 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005, p. 223-226.

120

Page 121: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

1. ;4

2. ;

3.

unde:= volumul cheltuielilor cu dobânzile;

soldul mediu al activelor circulante;cota medie de participare a creditelor la finanțarea activelor

circulante;soldul mediu al creditelor pe termen scurt;

= rata medie a dobânzii.

Folosind în analiză primul model prezentat mai sus, influența factorilor asupra cheltuielilor cu dobânda la creditul bancar este determinată de:

a) Influența modificării volumului cifrei de afaceri:

b) Influența modificării volumului cheltuielilor cu dobânda bancară:

din care datorită:b.1) influența modificării soldului mediu al activelor circulante:

4 În cazul în care pentru și se folosesc coficienți, ci nu mărimi relative, atunci, expresia

121

Page 122: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b.2) influența modificării cotei medii de participare a creditelor la finanțarea activelor circulante:

b.3) influența modificării ratei medii a dobânzii bancare:

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.9.

Tabel nr. 3.9– lei –

Nr.ctr

Indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 Cifra de afaceri CA 4.150.000 4.700.0002 Soldul mediu al activelor circulante 1.650.000 1.700.0003 Soldul mediu al creditelor bancare

pe termen scurt980.000 850.000

4 Volumul cheltuielilor cu dobânzile 123.750 115.6005 Cota medie de participare a

creditului la finanțarea activelor circulante (%)

50 40

6 Rata medie a dobânzii bancare (%) 15 177 Cheltuielile cu dobânda la 1000 de

lei cifră de afaceri29,81 24,59

Potrivit datelor de mai sus, constatăm următoarele: Cheltuieli cu dobânzile la 1000 de lei cifră de afaceri (Cd

1000) programate de întreprindere sunt:

= 29,81 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Cheltuieli cu amortizarea la 1000 de lei cifră de afaceri (Ca1000)

realizate de întreprindere sunt:

= 24,59 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Modificarea nivelului cheltuielilor cu dobânzile la 1000 de lei cifră de afaceri, realizate față de cele programate, este:

122

Page 123: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= = 24,59 – 29,81 = = –5,22 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

din care datorită:

a) Influența modificării volumului cifrei de afaceri:

=

= – 3,48 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b) Influența modificării volumului cheltuielilor cu dobânda bancară:

=

= –1,74 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.din care datorită:

b.1) influența modificării soldului mediu al activelor circulante:

=

= +0,79 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b.2) influența modificării cotei medii de participare a creditelor la finanțarea activelor circulante:

=

= – 5,42 lei la 1000 lei cifră de afaceri.

b.3) influența modificării ratei medii a dobânzii bancare:

=

= +2,89 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

123

Page 124: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Potrivit rezultatelor obținute mai sus, putem afirma:– cheltuiala cu dobânda realizată la 1000 de lei cifră de afaceri față de

cea programată este mai scăzută cu 5,22 lei. – influențe directe și pozitive asupra cheltuielilor cu dobânda la 1000

de lei cifră de afaceri, în perioada de analiză, sunt reprezentate atât de modificarea volumului cifrei de afaceri cât și de modificarea volumului cheltuielilor cu dobânda la credite (scăderea cu 3,43 lei, pe seama modificării volumului cifrei de afaceri, respectiv scăderea cu 1,74 lei, pe seama modificării volumului cheltuielilor cu dobânda la credite).

– modificarea soldului mediu al activelor circulante, influențează indirect și nefavorabil cheltuielile cu dobânda la 1000 de lei cifră de afaceri, conducând la creșterea acestora cu 0,79 lei. De asemenea, modificarea ratei medii a dobânzii la creditele bancare influențează indirect și nefavorabil modificarea cheltuielilor cu dobânda la 1000 de lei cifră de afaceri, conducând la creșterea acestora cu 2,89 lei.

– modificarea cotei medii de participare a creditelor la finanțarea activelor circulante, influențează indirect și favorabil cheltuielile cu dobânda la 10000 de lei cifră de afaceri, conducând la scăderea acestora cu 5,42 lei.

3.4.9. Analiza cheltuielilor cu personalul

Potrivit prevederilor Codului muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, salarizarea personalului se stabileşte pe baza contractului colectiv de muncă, iar salariile individuale se stabilesc prin contracte individuale de muncă, în urma negocierilor, ţinându-se cont de nivelul salariului minim pe economie, stabilit prin hotărâri de guvern.

Impozitul pe veniturile din salarii este reglementat de Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar (cota de impunere 16%), reprezentând plăţi anticipate, care se calculează şi se reţine la sursă de către angajatori.

Calculul impozitului final pe veniturile din salarii se face pe baza informaţiilor cuprinse în fişa fiscală.

Potrivit reglementărilor legale curente (Legea 293/2011 – Legea bugetului de stat pe anul 2012, publicată în M.O. nr. 914 din 22 decembrie 2011 – și Legea 294/2011 – Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, publicată în M.O. nr. 913 din 22 decembrie 2011), cotele de

124

Page 125: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

contribuții ce trebuie plătite de către angajator, respectiv salariat sunt următoarele:5

1. Pensii – CAS Contribuții angajator:

– 20,8% – condiții normale de muncă;– 25,8% – condiții deosebite de muncă;– 30,8% – condiții speciale de muncă.

Contribuții angajat:– 10,5% – condiții normale de muncă;– 10,5% – condiții deosebite de muncă;– 10,5% – condiții speciale de muncă.

2. Sănătate – CASS Contribuții angajator: 5,2% și 0,85% (contribuție aferentă

concediilor și indemnizațiilor); Contribuții angajat: 5,5%.

3. Șomaj – ANOFM Contribuții angajator: 0,5% și 0,25% (contribuție la fondul de

garantare pentru plata creanțelor salariale); Contribuții angajat: 0,5%.

4. Accidente și boli profesionale – între 0,15% – 0,85% (cotele aplicate diferă în funcție de codul CAEN.

În accepțiunea de mai sus, folosirea forţei de muncă ca factor de producţie dă naştere la două categorii de cheltuieli cu forța de muncă şi anume: cheltuieli cu salariile respectiv cheltuielile cu personalul.

Cheltuielile cu salariile reprezintă ansamblul veniturilor realizate de salariaţi, reprezentând contraprestaţia muncii lor.

Cheltuielile cu personalul sunt formate din cheltuielile cu salariile și cheltuieli asimilate acestora, respectiv CAS, CASS, șomaj.

Analiza situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile (cheltuieli cu salariile propriu-zise ale salariaţilor) urmăreşte cunoaşterea evoluţiei şi tendinţei acestei categorii de cheltuieli, folosindu-se ca indicatori: ponderea în totalul cheltuielilor şi nivelul la 1000 lei cifră de afaceri, respectiv venituri din exploatare.

Analiza structurii cheltuielilor cu personalul poate avea în vedere mai multe criterii, cum ar fi:

– elementele componente: salariile tarifare, sporuri acordate, prime, adaosuri;

5 Cotele sunt valabile din data de 01.01.2012 și aplicabile la fondul de salarii din luna calendaristică.

125

Page 126: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– categoriile de personal sunt utile pentru marcarea mutaţiilor care s-au produs în structura acestuia;

– formele de salarizare practicate, pentru a caracteriza eficienţa acestora;

– localizarea rezervelor existente pentru sporirea eficienţei cheltuielilor salariile.

3.4.9.1. Analiza eficienţei cheltuielilor cu salariile

Eficienţa cheltuielilor cu salariile poate fi analizată cu ajutorul următorilor indicatori de analiză:

1. Cheltuieli cu salariile la 1000 de lei cifră de afaceri pe baza următorului model de analiză:

;

unde:= fondul de salarii;

N = numărul mediu de salariaţi; = salariul mediu anual;

= număr mediu de ore de muncă pe salariat;= salariu mediu orar.

2. Cheltuieli cu salariile la 1000 de lei venituri din exploatare pe baza modelului de tip multiplicativ:

;

unde:Ve = venituri din exploatare;

Cheltuieli cu salariile la 1000 de lei venituri din exploatare se explică prin următoarele influențe:

a) numărului de salariaţi la un leu venituri:

;

b) salariului mediu pe muncitor:

126

Page 127: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

3. Cheltuieli cu salariile la 1000 de lei valoare adăugată pe baza modelului de tip multiplicativ:

;

unde: VA = valoarea adăugată;

Cheltuielile cu salariile la 1000 de lei valoare adăugată se explică prin următoarele influențe:

a) numărului de salariaţi la un leu valoare adăugată:

;

b) salariului mediu pe muncitor:

;

3.4.9.2. Analiza cheltuielilor cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri

, se explică prin influenţa următorilor factori cu acţiune directă:

a) Influenţa modificării volumului efectiv al cifrei de afaceri:

;

b) Influenţa modificării fondului de salarii:

127

Page 128: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

;

din care datorită:b1) Influenţei modificării numărului mediu de salariaţi:

;

b2) Influenţei modificării salariului mediu anual:

;

din care datorită:b2.1) Influenţei modificării numărului mediu de ore pe muncitor:

;

b2.2) Influenţei modificării salariului mediu orar:

;

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.10.

Tabelul nr. 3.10.– lei –

Nr.crt

Indicatori SimbolProgramat

(0)Realizat

(1)1 Număr mediu salariaţi

(persoane)N 822 740

2 Fond total de timp de muncă (ore)

T 2.450.000 2.270.000

3 Cifra de afaceri CA 43.484.003 35.418.1414 Fond de salarii Fs 11.319.582 10.945.1895 Salariu mediu orar 4,62 4,82

6 Număr mediu de ore pe muncitor (ore)

2.980,5 3.067,5

7 Salariu mediu anual 13.771 14.791

8 Cheltuieli salariale la 1000 lei CA la 1000

260,31 309,02

128

Page 129: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Modificarea nivelului cheltuielilor cu salariile la 1000 de lei cifră de afaceri faţă de cele programate este:

= =+ 48,71 lei la 1000 de lei cifră de afaceri, din care datorită:

1. Influenţei modificării volumului cifrei de afaceri:

= =

= +59,28 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.2. Influenţei modificării fondului de salarii:

= =

= – 10,57 lei la 1000 de lei cifră de afaceri,din care datorită:

b1) Influenţei modificării numărului mediu de salariaţi:

= =

= – 31,88 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b2) Influenţei modificării salariului mediu anual:

= =

= + 21,31 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

din care datorită:b2.1) Influenţei modificării numărului mediu de ore pe muncitor:

129

Page 130: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

=

=

= + 8,39 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

b2.2) Influenţei modificării salariului mediu orar:

=

= +12,81 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Potrivit calculelor de mai sus, se constată că scăderea cifrei de afaceri determină creşterea cheltuielilor cu salariile realizate cu 59,28 lei la 1000 de lei cifră de afaceri faţă de cele programate de către conducerea întreprinderii.

Modificarea fondului de salarii a avut o influenţă pozitivă asupra cheltuielilor cu salariile, contribuind la o reducere a acestora cu 10,57 lei la 1000 de lei cifră de afaceri, însă această situaţie nu este una benefică, ci este impusă de scăderea cifrei de afaceri realizate faţă de cea programată.

Ambele influenţe au condus la un rezultat care semnifică o creştere a cheltuielilor salariale, realizate de întreprindere, faţă de cele ulterior programate cu 48,71 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Asupra reducerii cheltuielilor cu salariile o influenţă pozitivă are scăderea numărului de salariaţi faţă de cel programat a se realiza.

Observăm de asemenea că, asupra cheltuielilor cu salariile există o influenţă negativă determinată de creşterea salariului mediu anual, în condiţiile în care productivitatea muncii este în scădere, conducând la o reducere a cheltuielilor cu salariile de 31,88 lei la 1000 de lei cifră de afaceri.

Creşterea salariului mediu anual este influenţat de creşterea timpului de muncă pentru un salariat, dar şi de creşterea salariului mediu orar. Cheltuielile salariale la 1000 lei cifră de afaceri prin intermediul salariului mediu anual cresc cu 8,39 lei ca urmare a creşterii timpului de muncă şi pe de altă parte acestea cresc cu 12,81 lei ca urmare a creşterii salariului mediu orar.

3.4.9.3. Analiza cheltuielilor cu personalul

Pentru a analiza factorial cheltuielile cu personalul se poate recurge la folosirea următorului model de analiză:

130

Page 131: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:N = număr mediu de salariaţi;CA = cifra de afaceri;CA/N = productivitatea medie anuală a muncii;CP/CA = cheltuieli cu personalul la un leu cifră de afaceri.

La rândul său, productivitatea medie anuală este de tip multiplicativ, astfel:

;

unde:T/N = timp mediu de muncă pe un salariat;CA/T = productivitatea medie orară a muncii.

Analiza factorială a cheltuielilor cu personalul, pe baza modelului descris mai sus, se prezintă astfel:

Modificarea cheltuielilor cu personalul în perioada curentă (1) faţă de perioada de bază (0) este:

din care datorită influenţei modificării următorilor factori cu acţiune directă şi anume:

a) influenţa modificării numărului mediu de salariaţi:

;

b) influenţa modificării productivităţii medii anuale a muncii:

;

din care datorită:b.1) influenţei modificării timpului mediu de muncă pe un salariat:

;

b.2) influenţei modificării productivităţii medii orare a muncii:

;

c) influenţa cheltuielilor cu personalul la un leu cifră de afaceri:

.

131

Page 132: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Pentru exemplificare se folosesc datele din tabelul 3.11.

Tabelul 3.11– lei –

Nrcrt

Indicatori simbol Anul N Anul N+1

1 Număr mediu de salariaţi (persoane) N 100 802 Cheltuieli cu personalul CP 532.080 609.0003 Fond total de timp de muncă (ore) T 173.500 146.0004 Timp mediu de muncă pe un salariat

(ore)T/N 1.735 1.825

5 Cifra de afaceri CA 2.005.300 2.001.2006 Productivitatea medie anuală a

munciiCA/N 20.053 25.015

7 Productivitatea medie orară a muncii

CA/T 11,557925 13,706849

Modificarea nivelului cheltuielilor cu personalul întreprinderii în anul N comparativ cu anul N+1 este:

= 609.000-532.080 = 76.920 leidin care datorită:

a) influenţei modificării numărului mediu de salariaţi:

=

= lei;

b) influenţei modificării productivităţii medii anuale a muncii:

=

lei;

din care datorită:b.1) influenţei modificării timpului mediu de muncă pe un salariat:

132

Page 133: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

lei;

b.2) influenţei modificării productivităţii medii orare a muncii:

lei;

c) influenţei cheltuielilor cu personalul la un leu cifră de afaceri:

=

lei.Potrivit calculelor de mai sus, în anul N+1 comparativ cu anul N,

indicele cheltuielilor cu personalul este superior indicelui cifrei de afaceri. În consecinţă, creşterea cheltuielilor cu personalul va afecta negativ performanţele economico-financiare ale întreprinderii.

Cei trei factori direcţi de acţiune au influenţat diferit variaţia cheltuielilor cu personalul. Prin reducerea numărului mediu de salariaţi, cheltuielile cu personalul au scăzut cu 106.415,98 lei în anul curent faţă de anul de bază.

Productivitatea medie anuală a crescut în anul curent faţă de anul de bază cu aproximativ 25%, având ca efect majorarea justificată a cheltuielilor cu personalul cu 105.328,1lei.

3.4.9.4. Analiza corelaţiei dintre dinamica productivităţii muncii şi salariul mediu

Corelaţia dintre dinamica productivităţii muncii şi a salariului mediu reprezintă o modalitate de punere în evidenţă a eficienţei muncii.

Cerinţa corelaţiei este ca dinamica productivităţii muncii să o devanseze pe cea a salariului mediu.

Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea situaţiei calculul coeficientului de corelaţie exprimat astfel:1

1 Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C, Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2003, p. 119.

133

Page 134: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde: KC = coeficientul de corelaţiedintre dinamica productivității muncii și dinamica salariului mediu;IS = indicele salariului mediu;IW = indicele productivităţii muncii.

sau

Această ultimă relaţie exprimă un raport al nivelurilor relative ale celor doi indicatori şi poate fi utilizată în cazul în care un indicator este subunitar.

Situația este considerată favorabilă atunci când coeficientul de corelaţie de mai sus este subunitar. Cu alte cuvinte, indicele de creştere a salariului mediu trebuie să fie mai mic decât indicele de creştere a productivităţii muncii.

Din punct de vedere economic o folosire eficientă a resurselor umane presupune şi o creştere mai accentuată a volumului de activitate comparativ cu creşterea cheltuielilor cu salariile (a fondului de salarii).

3.5 Influențe ale indicatorilor de analiză a cheltuielilor în performanța economico-financiară a întreprinderii

În cele ce urmează vom sintetiza influențele câtorva dintre indicatorii de analiză a cheltuielilor în performanța economico-financiară a întreprinderii.

În acest sens, vom avea în vedere următorii indicatori de analiză a cheltuielilor:

1. indicatorul cheltuielilor la 1000 de lei cifră de afaceri;2. indicatorul cheltuielilor variabile la 1000 de lei cifră de afaceri;3. indicatorul cheltuielilor fixe la 1000 de lei cifră de afaceri.

În ceea ce privește influența indicatorului cheltuieli la 1000 de lei cifră de afaceri, acesta influențează în mod direct următorii indicatori ai performanței economico-financiare a întreprinderii:2

a) profitul aferent cifrei de afaceri:

b) eficiența utilizării activelor din exploatare :

2 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005, p. 193; 199; 203.

134

Page 135: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c) eficiența utilizării mijloacelor fixe :

d) eficiența utilizării capitalului permanent :

e) eficiența utilizării muncii :

În ceea ce privește influența indicatorului cheltuieli variabile la 1000 de lei cifră de afaceri, acesta influențează în mod direct următorii indicatori ai performanței economico-financiare a întreprinderii:3

a) rezultatul exploatării:

b) eficiența utilizării activelor din exploatare :

3 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p. 199.

135

Page 136: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c) eficiența utilizării mijloacelor fixe :

d) eficiența utilizării activelor circulante :

e) eficiența utilizării capitalului permanent :

f) eficiența utilizării muncii :

În ceea ce privește influența indicatorului cheltuieli fixe la 1000 de lei cifră de afaceri, acesta influențează în mod direct următorii indicatori ai performanței economico-financiare a întreprinderii:4

a) profitul aferent cifrei de afaceri:

b) eficiența utilizării activelor din exploatare :

4 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005,p. 203.

136

Page 137: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c) eficiența utilizării mijloacelor fixe :

d) eficienței utilizării activelor circulante :

e) eficiența utilizării capitalului permanent :

f) eficiența utilizării muncii :

Bibliografie

Bernard, Yves; Colli; Jean-Claude, Vocabular econoomic și financiar, Editura Humanitas, 1994.

137

Page 138: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, Editura ASE, București, 2003.

Niculescu, M., Diagnostic economic, Editura Economică, București, 2003.

Oprean, C., Formarea și utilizarea capitalurilor – abordări din prisma managementului financiar, Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM Chișinău, Republica Moldova, 2008.

Țăran-Moroșan, A., Costurile – componente, sferă de cuprindere, metode și procedee de calculație, Editura Psihomedia, Sibiu, 2009.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2005.

138

Page 139: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 4

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE

Eficienţa este obiectivul final al activităţii oricărei organizaţii, fiind atât o consecinţă a factorilor economici, politici, juridici, culturali etc., cât şi a factorului uman, a resurselor umane în general.

Performanţele organizaţiei, capacitatea acesteia de a se adapta rigorilor pieţei concurenţiale, de a satisface în totalitate cerinţele acesteia şi, în acelaşi timp, de a-şi maximiza profitul, sunt dependente de gradul de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare, precum şi de eficacitatea folosirii lor.

Funcţionarea oricărei activităţi economico-sociale este de neconceput fără prezenţa şi intervenţia omului, care nu este numai purtătorul unor nevoi de consum, ci şi posesor al unor abilităţi ce-i permit să acţioneze în scopul satisfacerii acestor nevoi.

Datorită dezvoltării ştiinţelor sociale, investiţia în factorul uman a devenit cel puţin la fel de rentabilă ca cea efectuată în tehnică şi tehnologie. Nu este deloc întâmplător faptul că, în condiţiile actuale de trecere a economiei la o profundă restructurare pe baza unor criterii de eficienţă şi rentabilitate, un rol de cea mai mare importanţă revine factorului uman. Afirmăm aceasta deoarece, pentru a valorifica la maximum mijloacele materiale şi băneşti disponibile, precum şi toate posibilităţile oferite de baza tehnico-materială, este nevoie ca forţa de muncă să fie folosită la întreaga ei capacitate. Astăzi, evitarea oricărui efort de natură fizică sau psihică se constituie ca o componentă esenţială a economicităţii pentru simplul motiv că, fără a ţine seama de nevoile şi cerinţele factorului uman, fără a efectua o analiză a gestiunii resurselor umane existente în cadrul organizaţiei, cele mai multe soluţii elaborate pentru îmbunătăţirea performanţei sunt sortite eşecului, oricât de inovatoare ar părea ele.

Parte componentă a analizei diagnostic de ansamblu, influenţa factorului uman se regăseşte în majoritatea consecinţelor economico-financiare, având o contribuţie esenţială la valoarea economică a întreprinderii.

Obiectivele analizei gestiunii resurselor umane se pot concretiza în următoarele:

a. analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ;

b. analiza gradului de stabilitate a personalului;c. analiza utilizării timpului de muncă;

139

Page 140: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

d. analiza conflictualităţii în relaţiile de muncă;e. analiza eficienţei utilizării personalului;f. elaborarea bilanţului social ca instrument modern de analiză a

potenţialului uman al organizaţiei.

4.1. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ

Necesarul de personal al întreprinderii se stabileşte în funcţie de obiectivele pe care aceasta le urmăreşte, de strategia pe care o aplică, cunoscut fiind faptul că previziunea resurselor umane trebuie să fie în concordanţă cu strategia de ansamblu a entităţii economice. Dimensionarea raţională a numărului de salariaţi constituie o problemă deosebit de importantă în utilizarea eficientă şi crearea condiţiilor materiale pentru acţiunea întregului complex de factori motivaţionali.

Cerinţa este ca dinamica numărului de salariaţi să se realizeze în conformitate cu următoarea corelaţie:

unde: IW = indicele productivităţii muncii în valori comparabile;

= indicele numărului mediu de salariaţi (pe categorii sau pe ansamblu).

În condiţiile în care această corelaţie este respectată, managerii pot avea certitudinea că numărul de salariaţi contribuie la creşterea ofertei întreprinderii concomitent cu creşterea productivităţii muncii.

Pentru ca entitatea economică să poată determina în ce măsură dispune de forţa de muncă necesară realizării obiectivelor sale, este necesară o analiză concomitentă şi cumulativă a următoarelor aspecte:

a. cantitativ sau numărul personalului existent în cadrul întreprinderii; b. structural;c. calitativ sau nivelul de calificare al personalului existent.

4.1.1. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ

Pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţii optime, una din cerinţele de bază este asigurarea numărului de personal necesar, în conformitate cu

140

Page 141: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

volumul previzionat al producţiei, structura acesteia, resursele tehnice şi tehnologice disponibile.

Analiza cantitativă a personalului se realizează prin utilizarea următorilor indicatori5, 6, 7:

a. Numărul total de salariaţi (N) care include totalitatea personalului existent în cadrul organizaţiei, indiferent de tipul contractului încheiat (pe perioadă nedeterminată sau determinată). Acest indicator oferă informaţii referitoare la întregul disponibil de personal ce poate participa la activitatea întreprinderii, neţinând cont dacă au fost prezenţi la lucru sau au absentat în perioada de calcul. Din aceste motive se apreciază ca fiind un indicator de „stoc” al resurselor umane.

b. Numărul mediu al salariaţilor ( ) reprezintă disponibilul mediu de personal existent pentru o perioadă determinată (lună, trimestru, an), neţinând cont dacă aceştia participă sau nu la activitatea întreprinderii. Se calculează diferenţiat, în funcţie de categoria de personal (muncitori sau personal de conducere şi administraţie) şi de lungimea perioadei, astfel:

c. pentru muncitori, se utilizează relaţia:

unde: = numărul mediu al muncitorilor;

nzc = numărul de zile calendaristice ale perioadei.

În calcul se cuprind toate zilele aferente perioadei, pentru zilele de sărbătoare fiind preluat efectivul din ultima zi lucrătoare.

d. pentru personalul de conducere şi administraţie:

unde:

5 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 112-113.6 Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap6, accesat noiembrie 2012, p. 2.7 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.

141

Page 142: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

= numărul mediu al personalului de conducere şi administraţie

a. Numărul permanent de salariaţi (Np) se referă doar la personalul care lucrează în cadrul întreprinderii pe baza unui contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.

b. Numărul temporar de salariaţi (Nt) cuprinde titularii unui contract de muncă încheiat pe perioadă determinată.

c. Numărul efectiv de salariaţi prezenţi la lucru (Ne), exprimă numărul personalului prezent la lucru într-o anumită zi, indiferent de timpul de lucru efectiv.

d. Numărul efectiv mediu de salariaţi prezenţi la lucru ( ) reprezintă disponibilul de personal prezent în medie pe zi la lucru, în cadrul perioadei luate în calcul. Indicatorul se calculează astfel:

unde: nzl = numărul de zile lucrătoare aferente perioadei de calcul

e. Numărul maxim de salariaţi (Nmax), evidenţiază limita superioară în care se poate încadra întreprinderea, în funcţie de volumul de activitate şi productivitatea muncii.

Pentru analiza asigurării cu personal sub aspect cantitativ este necesar să se calculeze modificarea absolută şi procentuală a personalului, atât pe total, cât şi pe fiecare categorie în parte, conform relaţiilor:

∆ N = N 1 – 0

N % =

unde:∆ N = modificarea absolută a numărului mediu de personal;

∆ N % = modificarea procentuală a numărului mediu de personal;

N 1 = numărul mediu efectiv al personalului;

N 0 = numărul mediu planificat al personalului.

În funcţie de modificările intervenite în mărimea fiecărei categorii de personal se fac aprecieri asupra modului de asigurare a întreprinderii cu forţă de muncă, stabilindu-se cauzele care au determinat depăşirea sau nerealizarea personalului planificat. O atenţie deosebită trebuie să se acorde modificărilor care au avut loc în numărul mediu de muncitori, deoarece această categorie de

142

Page 143: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

personal participă în mod nemijlocit la îndeplinirea planului de producţie al întreprinderii.

O importanţă deosebită în analiza gradului de asigurare cu personal o are corelaţia dintre indicii volumului de producţie, ai numărului de salariaţi şi ai productivităţii muncii. Analiza corelaţiei se bazează pe relaţia:

unde:

= indicele volumului de producţie;Q = volumul producţiei;

= indicele numărului mediu de salariaţi; = indicele productivităţii muncii;

W = productivitatea muncii.

Studiul corelaţiei se poate realiza în funcţie de gradul de realizare a volumului de producţie (tabelul 4.1)8.

Tabelul nr. 4.1. Analiza corelaţiei dintre indicii volumului de producţie, ai numărului de salariaţi şi ai productivităţii munciiCând sau Q1>Q2

1. =1 şi >1 întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii productivităţii muncii.2. >1 şi =1 întregul spor de producţie se realizează pe seama creşterii numărului de personal.3. >1 şi >1 şi > sporul de producţie se realizează pe seama celor doi factori, o contribuţie mai mare având însă creşterea numărului de personal.4. >1 şi >1 şi = sporul de producţie este asigurat în aceeaşi proporţie de cei doi factori.5. >1 şi >1 şi < sporul de producţie este consecinţă a celor doi factori, un aport mai mare având creşterea productivităţii muncii.6. <1 şi >1 creşterea productivităţii muncii compensează neasigurarea cu

8 Ioan, M. (coord.), Analiza gradului de asigurare cu resurse de muncă , Institutul de Studii Economice „Performer Consult” S.A. Timişoara, Editura Mirton, 1997, p. 67.

143

Page 144: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

personal şi asigură integral sporul de producţie.Când sau Q1=Q2

1. =1 şi >1 numărul de personal este asigurat la nivelul necesarului şi se respectă nivelul normat de eficienţă a utilizării sale.2. >1 şi <1 numărul de personal este asigurat, creşterea sa compensează efectele nerealizării productivităţii muncii.3. <1 şi >1 neasigurarea numărului de personal este compensată de creşterea productivităţii muncii.

Când sau Q1<Q2

1. =1 şi <1 numărul de personal este asigurat, iar diminuarea volumului de producţie este consecinţă exclusivă a nerealizării productivităţii muncii.2. >1 şi <1 numărul de personal este asigurat peste necesar, dar nu suficient pentru a compensa nerealizarea productivităţii muncii.3. <1 şi =1 numărul de personal nu este asigurat, contribuind exclusiv la diminuarea volumului de producţie.4. <1 şi <1 şi > numărul de personal nu este asigurat, la diminuarea volumului de producţie contribuie ambii factori, dar într–o măsură mai mare nerealizarea productivităţii muncii.5. <1 şi <1 şi = numărul de personal nu este asigurat, nerealizarea volumului de producţie se datorează în proporţie egală celor doi factori.6. <1 şi <1 şi < numărul de personal nu este asigurat, la nerealizarea producţiei contribuie ambii factori, dar într-o proporţie mai mare neasigurarea numărului de personal.7. <1 şi >1 neasigurarea numărului de personal nu a putut fi compensată de creşterea productivităţii muncii, sau creşterea productivităţii muncii nu a fost suficientă pentru compensarea deficitului de personal.

Pentru exemplificarea analizei resurselor umane din punct de vedere cantitativ, presupunem că în cadrul întreprinderii se înregistrează următoarea situaţie (tabelul 4.2.)

Tabelul nr. 4.2. Analiza asigurării cu personal din punct de vedere cantitativ pentru luna decembrie

Nr. crt. IndicatoriPerioada de calcul

Anul N-2 Anul N-1 Anul N1. Număr permanent de salariaţi

(Np)521 365 342

2. Număr temporar de salariaţi (Nt) - - -3. Număr total de salariaţi (N) 521 365 342

144

Page 145: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Nr. crt. IndicatoriPerioada de calcul

Anul N-2 Anul N-1 Anul N4. Suma numărului de muncitori din

fiecare zi a lunii decembrie (Nm)12.501 8.401 7.936

5. Număr de zile calendaristice (nzc)

31 31 31

6. Numărul mediu al muncitorilor ()

403 271 256

7. Numărul personalului de conducere şi administrativ la începutul lunii (Nc0)

101 83 86

8. Numărul personalului de conducere şi administrativ la finele lunii (Nc1)

103 83 87

9. Numărul mediu al personalului de conducere şi administrativ (c)

102 83 86

10 Numărul mediu pentru toate categoriile de salariaţi ( = +

c )

505 354 342

11 Indicele numărului mediu al

muncitorilor ( )

- 0,6724 0,9446

12 Indicele numărului mediu al personalului de conducere şi

administrativ ( )

- 0,8137 1,0361

13 Indicele numărului mediu pentru toate categoriile de salariaţi ( )

- 0,70 0,97

14 Numărul zilelor lucrătoare din cursul lunii (nzl)

21 22 18

15 Suma numărului de salariaţi prezent efectiv la lucru în cursul lunii

7.167 5.088 3.885

16 Număr efectiv mediu de salariaţi prezenţi la lucru( e)

341 231 216

17 Volumul producţiei (Q) (lei) 48.520 35.259 26.89918 Indicele volumului de producţie

(Iq)- 0,73 0,76

19 Productivitatea muncii (W) (lei/pers.)

96,08 99,60 78,65

20 Indicele productivităţii muncii (IW)

- 1,04 0,79

145

Page 146: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Numărul total de salariaţi arată “stocul” forţei de muncă corespunzător perioadei, respectiv sfârşitul lunii decembrie a fiecărui an luat în considerare. Efectuând o analiză a datelor prezentate în tabel, putem determina faptul că totalul personalului este format exclusiv din salariaţi încadraţi cu contract de muncă permanent. Se poate observa, în general, tendinţa descrescătoare în ceea ce priveşte numărul personalului încadrat, atât per ansamblu, cât şi pentru fiecare categorie. Astfel, disponibilul de salariaţi a scăzut în anul N-1 faţă de anul N-2 cu 30% iar în anul N faţă de anul N-1 cu 6,3%. Diferenţele înregistrate de la un an la altul pot fi justificate pe seama disponibilizărilor, a pensionărilor, a concediilor de maternitate, pe seama părăsirii societăţii în favoarea unui loc de muncă mai bun. etc.

Numărul mediu al salariaţilor (pe categorii) ne arată care este potenţialul disponibil în fiecare zi calendaristică. Astfel, numărul mediu al muncitorilor a scăzut în anul N-1 faţă de anul N-2 cu 32,76% iar în anul N faţă de anul N-1 cu 5,54%. Numărul mediu calculat pentru celelalte categorii de salariaţi a scăzut în anul N-1 comparativ cu anul N-2 cu 18,62% iar în anul N se înregistrează o creştere faţă de anul N-1 cu 3,61%. În concluzie, remarcăm o tendinţă descrescătoare în rândul muncitorilor şi o linie relativ constantă pentru celelalte categorii de personal. Din analiza numărului mediu al salariaţilor existenţi şi numărului efectiv mediu de salariaţi prezent la lucru, se constată faptul că valorile acestora diferă semnificativ, diferenţele putând fi puse pe seama absenţelor motivate sau nemotivate, concediilor, delegaţiilor etc. Această comparaţie ne oferă o imagine mai completă în ceea ce priveşte personalul existent în cadrul întreprinderii şi participarea acestuia la programul de muncă.

Analizând corelaţia dintre indicii volumului de producţie, ai numărului de personal şi ai productivităţii muncii, putem concluziona că producţia anului N înregistrează o uşoară creştere faţă de cel precedent, cu 4,1%. Indicele numărului mediu de salariaţi este subunitar pentru toţi anii, ceea ce semnifică o diminuare a numărului de personal, cauza principală putând fi disponibilizările efectuate. În ceea ce priveşte indicele productivităţii muncii, se poate observa o scădere mai accentuată în anul N, comparativ cu cel anterior (cu 24,04%), pe fondul diminuării numărului de personal cât şi a scăderii productivităţii muncii.

4.1.2. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere structural

Pentru o investigare mai complexă a gradului de asigurare cu personal, se impune utilizarea unor criterii de structură, astfel:

146

Page 147: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

structura pe funcții9, ajută la determinarea numărului de salariaţi implicaţi în activităţile de bază ale întreprinderii (personal direct productiv, personal tehnic-operativ, ingineri, personal financiar-contabil etc.), astfel încât managerii să poată acţiona în consecinţă în cazul implementării unor decizii strategice. Spre exemplu, în cazul implementării unor decizii de ordin tehnic, cunoaşterea structurii personalului poate determina reducerea numărului personalului direct productiv, concomitent cu creşterea numărului de personal tehnic operativ (ingineri, personal pentru supraveghere, întreţinere etc.) sau sporirea într-o mai mare măsură a acestora în raport cu numărul muncitorilor. Funcţia unui salariat are legătura directă cu gradul acestuia de pregătire, nivelul de studii şi abilitățile dobândite. În cazul funcțiilor de execuţie întâlnim personal direct productiv (muncitori, executanţi) care își aduc un aport palpabil în cadrul procesului de producţie și personal indirect productiv în cazul căruia aportul nu este unul palpabil ci mai mult organizatoric. Structura salariațiilor pe funcţii are directă legătură și cu remunerarea acestora care variază în concordanţă cu funcţia sau postul deţinut.

structura pe sexe, permite o analiză a profilului activităţii întreprinderii, a raportului dintre solicitarea fizică şi cea intelectuală etc. Domeniul de activitate al organizaţiei este cel care va da şi structura pe sexe dominantă în cadrul organizaţiei. Astfel sexul feminin este cel mai adesea solicitat în activităţi de secretariat, croitorie, curățătorie, activităţi care nu presupun neapărat aptitudini tehnice, ci mai degrabă de îndemânare. Categoria sexului masculin este mai mult solicitată în activități ce presupun manipulare şi forță, abilităţi tehnice și practice.

structura pe categorii de vârstă, permite nu numai cunoaşterea fluxului normal al mobilităţii, ci şi dimensiunea experienţei, ca element al potenţialului economic al resurselor umane10;

structura după vechimea în muncă, ajută la stabilirea gradului de fidelitate şi mobilitate al personalului faţă de întreprindere (în situaţia în care ne referim la vechimea în cadrul aceleiaşi întreprinderi), determinarea nivelului de pregătire, capacităţii de promovare, experienţei acumulate (în situaţia în care analizăm vechimea pe post sau pe profesie);

structura pe naţionalităţi etc.Pentru a exemplifica analiza personalului în structură, după funcția

deţinută în cadrul întreprinderii, utilizăm informaţiile prezentate în tabelul 4.3.

Tabelul nr. 4.3. Structura personalului după funcția deţinută în cadrul întreprinderii

9 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 114.10 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 293.

147

Page 148: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Categorii de salariaţi

AnulN-2

AnulN-1

Anul NPonderi (%)

Anul N-2

Anul N-1

Anul N

Ingineri 22 23 22 4,22 6,30 6,44Subingineri 23 14 13 4,41 3,85 3,80Maiştri 15 11 10 2,88 3,01 2,92Tehnicieni 39 28 26 7,49 7,66 7,60Economişti 7 4 4 1,34 1,10 1,17Jurişti 1 1 1 0,19 0,27 0,29Medici 1 1 1 0,19 0,27 0,29Informaticieni 3 4 4 0,59 1,10 1,17Contabili 7 5 5 1,34 1,37 1,46Muncitori 403 274 256 77,35 75,07 74,86Total 521 365 342 100 100 100

Pe fondul unor disponibilizări generale pe parcursul celor trei ani, se constată faptul că ponderea cea mai mare în totalul salariaţilor aparţine categoriei muncitori, aproximativ 75%, de unde deducem că întreprinderea se bazează pe o activitate de exploatare ce necesită muncă fizică. Pe perioada analizată, se poate însă determina o tendinţă de scădere cu 2,49%, în anul N faţă de anul N-2, a acestei categorii comparativ cu totalul salariaţilor. Categoriile pentru care structura este relativ identică sunt: ingineri, maiştri, jurişti, medici şi informaticieni. În această situaţie, concluzia este că, în general, s-a menţinut în cadrul societăţii personalul cu studii superioare sau absolvenţi ai unor cursuri postliceale sau de specialitate, reducându-se considerabil numărul muncitorilor. Acest lucru poate avea două efecte: pe de o parte creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul, iar pe de altă parte, obţinerea producţiei de o calitate ridicată.

Pentru a exemplifica analiza personalului în structură, pe categorii de vârstă, utilizăm informaţiile prezentate în tabelul 4.4.

148

Page 149: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 4.4. Structura personalului pe categorii de vârstăCategorii de vârstă

AnulN-2

Pondere (%)

AnulN-1

Pondere (%)

Anul NPondere

(%) Până la 30

de ani8 1,54 7 1,92 7 2,05

31 – 40 ani 270 51,82 151 41,37 130 38,0141 – 50 ani 231 44,34 198 54,25 197 57,60Peste 50 de

ani12 2,30 9 2,46 8 2,34

Total personal

521 100 365 100 342 100

Din datele prezentate se constată faptul că aproximativ 40% din salariaţii întreprinderii au vârsta sub 40 de ani, iar peste 50% din salariaţi se situează în categoria celor cu vârsta cuprinsă între 41 şi 50 de ani. Prin disponibilizările generale, s-a păstrat ponderea personalului cu vârste cuprinse între 31–40 de ani şi 41–62 de ani, considerent ce asigură o stabilitate mai mare a salariaţilor. Spunem aceasta deoarece, în condiţiile actuale ale economiei, este cunoscut faptul că persoanele care depăşesc 30–35 de ani au dificultăţi mai mari în schimbarea locului de muncă (se are în vedere doar găsirea unui loc de muncă în cadrul altor unităţi). Un dezavantaj îl constituie o pondere scăzută în ceea ce priveşte personalul tânăr, deoarece în situaţia unei reprofilări, a introducerii de tehnică şi tehnologie modernă, acesta se adaptează mult mai uşor, fapt ce influenţează implicit creşterea productivităţii muncii.

Pentru analiza structurii personalului pe sexe, am utilizat datele prezentate în tabelul 4.5.

Tabelul nr. 4.5. Ponderea personalului pe sexe

SexAnulN-2

Pondere AnulN-1

Pondere Anul

NPondere

Total personal, din care:

740 100 749 100 791 100

– femei 511 69,05 551 73,56 591 74,71– bărbaţi 229 30,95 198 26,44 200 25,29

Din analiza datelor prezentate, se poate observa faptul că ponderea persoanelor de sex feminin în total personal a crescut de la un an la altul. Astfel, dacă în anul N-2 ponderea personalului feminin este de 69,05%, în anul N ponderea acestora atinge nivelul de 74,71%. Această evoluţie se datorează faptului că persoanele din conducerea întreprinderii au apreciat că femeile sunt mult mai răbdătoare, îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu mai prompt şi mai

149

Page 150: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

eficient. De asemenea, apreciem că nu există o politică discriminatorie la angajare, ci se urmăreşte eficientizarea activităţii întreprinderii.

O importanţă deosebită în situaţia personalului o are vârsta medie a acestuia. Desigur că este necesar ca întreprinderea să beneficieze de personal cu experienţă, personal care se consideră cu vârsta peste 45 de ani. Însă, este benefic să existe şi personal tânăr, care să fie perfecţionat.

Pentru analiza vârstei medii a personalului am utilizat datele prezentate în tabelul 4.6.

Tabelul nr. 4.6. Vârsta medie pe categorii de personalAnul Total personal Direct productivi Indirect productivi TESAN-2 38 ani 36,9 ani 39,2 ani 39,6 aniN-1 37,9 ani 36,6 ani 38,7 ani 38,9 aniN 39,6 ani 38 ani 39 ani 39,1 ani

Pe baza datelor prezentate putem concluziona faptul că, per total, în anul N personalul are media cea mai mare de vârstă (39,6 ani), media cea mai scăzută înregistrându-se în anul N-1 (37,9 ani). Pentru toţi cei trei ani supuşi analizei categoria de personal cea mai îmbătrânită este din sectorul administrativ (peste 39 de ani), personalul cel mai tânăr fiind din sectorul direct productiv (media generală se situează în jurul valorii de 37 de ani).

Considerăm că situaţia este pozitivă pentru societate, aceasta având o medie de vârstă pentru anii analizaţi de 38,5 ani. Precizăm că întreprinderea are o politică de angajare de absolvenţi pe care îi perfecţionează atât la locul de muncă, cât şi stagii în străinătate. Cheltuielile aferente perfecţionării profesionale sunt suportate de către societate, în contractul individual de muncă existând clauze speciale în acest sens.

Pentru analiza personalului pe categorii de vârstă am utilizat datele din tabelul 4.7.

Tabelul nr. 4.7. Analiza personalului pe categorii de vârstă

VârstaAnul Ponderi (%)

N-2 N-1 N N-2 N-1 N< 20 ani 14 11 8 16,28 9,25 5,2321-40 41 68 93 47,67 57,14 60,7841-60 31 40 52 36,05 33,61 33,99Total

personal86 119 153 100 100 100

În urma analizei, se constată că ponderea cea mai mare se regăsește în categoria de vârstă 21-40 ani, fapt ce dovedeşte un colectiv de angajați tânăr și dinamic. După această categorie urmează categoria persoanelor cu vârste cuprinse între 41-60 cu o pondere în medie de 34%, această situație se

150

Page 151: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

datorându-se faptului că cele două categorii au o stabilitate mai mare a locului de muncă datorită vârstei și vechimii în muncă. Există și un dezavantaj în cazul categoriei 41-60 ani şi anume faptul că mulţi angajaţi din această categorie se apropie de vârsta pensionării, necesitând pentru firmă căutarea unor soluții de substituire. În cadrul categoriei sub 20 de ani principalul dezavantaj ar fi lipsa de experienţă compensată în schimb de capacitatea de adaptare a acestei categorii cerinţelor societății și beneficiile acordate angajatorilor care încadrează elevi şi studenţi.

În tabelul 4.8. sunt prezentate datele folosite pentru analiza personalului pe categorii de studii.

Tabelul nr. 4.8. Analiza personalului pe categorii de studii

Studii N-2 N-1 NPonderi (%)

N-2 N-1 NStudii medii 31 43 48 36,05 36,13 31,37Scoli profesionale 12 23 35 13,95 19,33 22,88Liceu 22 28 43 25,58 23,53 28,10Studii superioare în curs

3 4 5 3,49 3,36 3,27

Studii superioare finalizate

18 21 22 20,93 17,65 14,38

Total personal 86 119 153 100 100 100

Din analiza datelor prezentate, se poat constata următoarele: Ponderea cea mai mare este deţinută de categoria salariaților cu studii

medii, respectiv 36,05% în anul N-2 urmată de categoria salariaţilor cu studii liceale (25,58%), cea mai mică pondere având-o personalul din categoria celor cu studii superioare în curs. Acest lucru se datorează faptului că funcţiile predominante în societate nu necesită personal cu studii superioare, operaţiile executate fiind relativ simple iar instruirea sau specializarea angajatului făcându-se la locul de muncă.

De asemenea, dacă analizăm fiecare categorie în parte pe parcursul celor trei ani putem observa următoarele: în cazul categoriei personalului cu studii medii se observă o scădere de la 36,05% în anul N-2 la 31,37 % în anul N; în cazul categoriei personalului cu studii de tipul școlilor profesionale (arte și meserii), se observă o creştere de 8,93% pe parcursul celor 3 ani de la 13,95% în anul N-2 la 22,88% în anul N; putem afirma că personalul cu studii superioare în curs de finalizare se menţine relativ constant ca pondere pe arcursul celor trei ani; în cazul categoriei personalului cu studii superioare finalizate se poate observa o scădere de 6,55 procente respectiv de la 20,93% în anul N-2, la 14,38% în anul N.

151

Page 152: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Repartiţia personalului după vechimea în cadrul întreprinderii este prezentată în tabelul 4.9.

Tabelul nr. 4.9. Analiza personalului după vechimea în cadrul societății

Vechime 2007 2008 2009Sub 1 an 14 12 401-3 ani 40 43 443-5 ani 25 52 565-7 ani 6 10 10

Peste 7 ani 1 2 3

Putem concluziona că ponderea cea mai mare se regăsește în categoria persoanelor cu o vechime de 3-5 ani în cadrul întreprinderii, iar cea mai mică în cadrul categoriei peste 7 ani. Acest lucru reflectă faptul că, deși întreprinderea este înfiinţată de 15 ani, ea nu reușește să își păstreze decât o mică parte din personalul cu vechimea încă de la înfiinţarea ei.

4.1.3. Analiza gradului de asigurare cu personal din punct de vedere calitativ

Când vorbim de calitatea personalului facem referire la nivelul de calificare al acestuia, ca o problemă deosebit de importantă în dimensionarea producţiei şi evoluţia productivităţii muncii.

Asigurarea calitativă a resurselor umane presupune ca structura pe meserii (profesii) să corespundă specificului ramurii de activitate şi cerinţelor proceselor tehnologice; structura pe categorii de calificare (nivele) să concorde cu nivelul de încadrare a lucrărilor executate, iar nivelul de calificare să fie corelat cu nivelul tehnic şi tehnologic şi complexitatea proceselor de exploatare.

Analiza calificării salariaţilor presupune urmărirea următoarelor aspecte:

evidenţierea situaţiei calificării la un moment dat, ce poate fi realizată prin structurarea personalului pe forme de pregătire şi perfecţionare, ca de exemplu: absolvenţi ai şcolilor profesionale, absolvenţi ai liceelor teoretice, absolvenţi ai liceelor de specialitate, absolvenţi ai unor cursuri de specialitate postliceale, absolvenţi ai învăţământului superior, absolvenţi ai unor cursuri de specialitate postuniversitare etc. Modificarea ponderii acestor categorii indică schimbările survenite în gradul lor de calificare;

evoluţia gradului de calificare a personalului;

152

Page 153: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

urmărirea concordanţei dintre gradul de calificare a personalului şi complexitatea lucrărilor executate.

Pentru analiza nivelului de calificare a personalului se utilizează coeficientul calificării medii (Km) calculat conform relaţiei1112:

unde: ni = numărul salariaţilor pe categorii de calificare;Ki = categoria de calificare.

Acest coeficient se determină pe grupe de profesiuni şi evidenţiază preocuparea întreprinderii pentru creşterea gradului de calificare a salariaţilor, prin organizarea unor cursuri de perfecţionare la locul de muncă sau în cadrul unor instituţii specializate.

Pentru a obţine o productivitate cât mai ridicată şi a-şi îndeplini obiectivele propuse, întreprinderea trebuie să utilizeze munca cu eficienţă maximă, respectiv calificarea salariaţilor angrenaţi în executarea lucrărilor să fie în conformitate cu gradul de complexitate al acestora. În analiza acestei situaţii se determină coeficientul de concordanţă (Kc), calculat ca raport între coeficientul de complexitate a lucrărilor (Kl) şi coeficientul calificării medii (Km).

Coeficientul de complexitate a lucrărilor (Kl) se calculează potrivit următoarei relaţii:

unde:Kl = coeficientul de complexitate al lucrărilor;ki = categoria de complexitate a lucrărilor;ti = numărul de ore normate pentru fiecare categorie de lucrări.

11 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 118-119.12 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 267.

153

Page 154: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Valoarea supraunitară a coeficientului de concordanţă arată faptul că există lucrări de categorii superioare efectuate de personal cu o calificare inferioară. Valoarea subunitară a acestui coeficient, se poate traduce prin faptul că personalul cu un grad de calificare superioară execută lucrări cu un grad de complexitate inferior. Ideală este situaţia în care coeficientul de concordanţă are valoarea unu.

Efectele calificării salariaţilor se propagă, direct sau indirect, în toţi indicatorii economico-financiari ai întreprinderii. Astfel, este influenţată calitatea produselor, productivitatea muncii, consumurile de materii prime şi materiale, timpul de fabricaţie, exploatarea şi întreţinerea utilajelor etc. Pentru asigurarea, menţinerea şi adaptarea nivelului de calificare la cerinţele impuse de activitatea desfăşurată, managerii trebuie să acţioneze în mai multe direcţii, şi anume: o politică de recrutare, selecţie şi încadrare a personalului în concordanţă cu exigenţele impuse de progresul tehnic şi tehnologic, pregătirea şi perfecţionarea personalului încadrat şi suportarea cheltuielilor aferente de către unitate. Nici o societate nu-şi poate permite să suporte financiar discordanţele dintre volumul şi complexitatea activităţii şi volumul, structura şi pregătirea personalului.

Pentru exemplificarea metodologiei de analiză a corelaţiei dintre nivelul de calificare şi gradul de complexitate al lucrărilor, utilizăm următoarele informaţii (tabelul 4.10.).

Tabelul nr. 4.10. Analiza corelaţiei dintre nivelul de calificare a personalului şi gradul de complexitate a lucrărilor

Categoria de calificare

Anul N-2 Anul N-1 Anul N

ni tI ni ti ni ti

I 179 52.051 103 44.250 93 43.215II 138 59.270 98 43.160 99 43.420III 160 49.731 121 39.001 107 38.200IV 25 8.720 21 7.300 20 7.218V 16 6.321 18 7.050 18 7.048VI 4 1.500 4 1.504 5 1.543

Total 521 177.584 365 142.265 342 140.644Km 2,19 - 2,36 - 2,37 -Kl - 2,23 - 2,26 - 2,26Kc 1,018 0,957 0,953

Valoarea supraunitară a coeficientului de concordanţă (1,018) pentru anul N-2 arată faptul că întreprinderea avea un deficit în ceea ce priveşte calificarea personalului în raport cu complexitatea lucrărilor executate, adică există lucrări cu o complexitate superioară realizate de personal necalificat. În anii următori, valoarea coeficientului de concordanţă devine subunitar,

154

Page 155: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

respectiv 0,957 pentru anul N-1 şi 0,953 pentru anul N, indicând astfel remedierea parţială a situaţiei, prin disponibilizările efectuate sau plecările voluntare ale salariaţilor, concomitent cu organizarea unor cursuri de perfecţionare a celor rămaşi. Am precizat că situaţia a fost remediată parţial deoarece valoarea ideală a coeficientului de concordanţă este 1. Astfel, în anii N-1 şi N se observă disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte utilizarea unor salariaţi în executarea unor lucrări cu un grad de complexitate superior calificării lor. Dacă analizăm diferenţele dintre valorile coeficienţilor de concordanţă pentru cei trei ani comparativ cu valoarea 1, se constată faptul că, în anii N-1 (diferenţă de 0,043), respectiv N (diferenţă de 0,047), personalul a fost, într-o mai mare măsură, utilizat necorespunzător nivelului de calificare şi complexităţii lucrărilor faţă de anul N (diferenţă de 0,018).

4.2. Analiza mobilității și stabilității personalului

Volumul, structura şi dinamica salariaţilor sunt determinate de gradul de stabilitate al acestora în cursul perioadei. Mobilitatea personalului dintr-o întreprindere se referă la numărul intrărilor şi ieşirilor, în şi din cadrul acesteia, şi poate îmbrăca, în funcţie de cauzele generatoare, două forme: circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă.

Circulaţia forţei de muncă se referă la acele ieşiri sau intrări determinate de cauze obiective, cum ar fi: disponibilizări, pensionări datorate limitei de vârstă sau pensionări pe caz boală, transferuri, satisfacerea stagiului militar, participarea la anumite programe de perfecţionare etc.

Fluctuaţia forţei de muncă constituie un fenomen anormal şi se referă la plecările din proprie iniţiativă, nejustificate sau ca urmare a desfacerii contractului de muncă în urma încălcării prevederilor acestuia. Poate să apară sub două forme: fluctuaţia efectivă sau activă, respectiv plecările, şi fluctuaţia potenţială sau latentă, sub forma intenţiei de a părăsi întreprinderea. Un coeficient de fluctuaţie ridicat în rândul noilor angajaţi trebuie să implice managerii în efectuarea unei analize în ceea ce priveşte existenţa unor probleme de integrare, influenţa unor condiţii de mediu local, satisfacţia muncii şi condiţiile psihosociale şi ergonomice din întreprindere etc. Această analiză este necesară pentru evitarea unor costuri suplimentare legate de angajarea sau formarea altor resurse umane pentru a-i înlocui pe cei plecaţi.

Pentru caracterizarea mişcării forţei de muncă este necesar să cunoaştem13:

numărul existent la începutul perioadei analizate; total intrări (noi angajaţi) în cursul perioadei analizate;

13 Isaic, A., Mitruţ, C., Voineagu, V., Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 378.

155

Page 156: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

total ieşiri (plecări) în cursul perioadei analizate, defalcat pe cauze; numărul existent la sfârşitul perioadei analizate.

Utilizând aceste informaţii, se pot calcula o serie de indicatori, precum14, 15:

a. coeficientul intrărilor (Ci), calculat ca raport între numărul intrărilor din cursul perioadei şi numărul mediu de salariaţi;

b. coeficientul ieşirilor (Ce), calculat ca raport între numărul plecărilor datorate unor cauze normale din cursul perioadei şi numărul mediu de salariaţi;

c. coeficientul mişcării totale (Ct), calculat ca raport între suma intrărilor şi plecărilor în cursul perioadei şi numărul mediu de salariaţi;

d. coeficientul de fluctuaţie (Cf), calculat ca raport între numărul celor plecaţi din motive nejustificate sau desfacerea contractului de muncă datorită încălcării acestuia şi numărul mediu de salariaţi.

Gradul de stabilitate a salariaţilor se poate aprecia prin intermediul a doi indicatori16:

a. stagiul în aceeaşi întreprindere (Sn), calculat după relaţia:

unde: ti = vechimea în cadrul întreprinderii a fiecărui salariat (ani);Ti = vechimea în muncă a fiecărui salariat (ani).

Valoarea maximă a indicatorului este 1 şi indică o stabilitate foarte bună.

b. vechimea medie în aceeaşi întreprindere (Vm), calculat conform relaţiei:

14 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 115-117.15 Spătaru, L., Analiza econmico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004, p. 493.16 Mărgulescu, D. (coord.) Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 298.

156

Page 157: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde: Ni = numărul salariaţilor cu aceeaşi vechime;ti = vechimea în cadrul întreprinderii a fiecărui salariat (ani).

Cu cât vechimea medie va fi mai mare (ţinând cont de data la care s-a înfiinţat întreprinderea), cu atât stabilitatea forţei de muncă este mai bună.

Pentru exemplificarea modului de analiză a stabilităţii personalului, propunem informaţiile prezentate în tabelul 4.11.

Tabelul nr. 4.11. Analiza stabilităţii salariaţilor în cursul lunii decembrieNr. crt.

Indicatori Anul N-2 Anul N-1 Anul N

1. Număr mediu de salariaţi 505 354 3422. Intrări în cursul lunii 8 1 13. Ieşiri în cursul lunii 8 2 44. Ieşiri nejustificate în cursul lunii - - 15. Coeficientul ieşirilor (Ce) 1,58 0,56 1,166. Coeficientul intrărilor (Ci) 1,58 0,28 0,297. Coeficientul de fluctuaţie (Cf) - - 0,298. Coeficientul mişcării totale (Ct) 3,16 0,84 1,46

Numărul redus al salariaţilor din cursul lunii decembrie a fiecărui an evidenţiază disponibilizările efectuate de către întreprindere în lunile anterioare. Indicatorii mobilităţii arată că salariaţii se caracterizează printr-o stabilitate foarte bună, cel puţin în luna decembrie a fiecărui an.

Coeficientul intrărilor şi coeficientul ieşirilor au valori destul de apropiate, ceea ce duce la concluzia că majoritatea ieşirilor au fost compensate prin intrări, respectiv s-au efectuat transferuri în cadrul întreprinderii.

Mobilitatea personalului este de asemenea redusă şi nu depăşeşte 3% decât în anul N-2, calculată prin coeficientul mişcării totale. Coeficientul de fluctuaţie evidenţiază faptul că nu au fost înregistrate ieşiri nejustificate ale salariaţilor decât într-o proporţie foarte redusă.

4.3. Analiza utilizării timpului de muncă

157

Page 158: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza cantitativă a personalului pe baza indicatorului “număr mediu de salariaţi” nu ia în calcul timpul de muncă utilizat sau neutilizat în activitatea desfăşurată de întreprindere, datorită faptului că acesta se referă la persoanele aflate în evidenţa societăţii, indiferent dacă sunt prezente sau nu la lucru, dacă lucrează sau nu integral în cadrul programului de lucru. În acest sens, timpul de muncă, maximizarea eficienţei folosirii lui reprezintă o dimensiune strategică privind resursele umane necesare realizării obiectivelor entității.

Utilizarea timpului de muncă se referă atât la partea cantitativă, în sensul utilizării complete a timpilor afectaţi, cât şi la partea calitativă, în sensul economisirii timpilor consumaţi.

Pentru evidenţierea acestor aspecte se întocmeşte balanţa utilizării timpului de muncă, ce cuprinde următorii indicatori exprimaţi în zile-om sau ore-om17:

a. fond de timp calendaristic (Tc);b. fond de timp maxim disponibil (Tmax), adică fondul de timp

calendaristic din care se scade timpul aferent sărbătorilor legale, zilelor libere şi concediilor de odihnă;

c. timp efectiv lucrat (Tl);d. timp nelucrat (Tn), pe cauze (concedii de odihnă, zile libere aferente

sărbătorilor legale, evenimentelor familiale, învoiri personale, absenţe nemotivate).

Pe baza celor prezentate mai sus, se pot calcula o serie de indicatori cu o relevanţă deosebită pentru analiza utilizării timpului de muncă, astfel:

a. gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gc), determinat pe baza relaţiei:

Indicatorul oferă informaţii asupra modului în care întreprinderea preconizează să îşi realizeze obiectivele, în funcţie de timpul de care dispune.

b. gradul de utilizare a fondului de timp calendaristic (Guc), calculat conform relaţiei:

17 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 123-125.

158

Page 159: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Indicatorul relevă proporţia în care timpul calendaristic a fost utilizat de către salariaţi.

c. gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gmax), calculat pe baza relaţiei:

Indicatorul exprimă cât la sută din fondul de timp maxim disponibil reprezintă timpul efectiv lucrat.

d. structura timpului de lucru neutilizat, pe cauze, astfel încât întreprinderea să cunoască principalele cauze ale neutilizării timpului de lucru şi să ia măsurile necesare în scopul reducerii acestora.

e. durata medie a zilei de lucru (Dz), determinat ca raport între timpul efectiv lucrat, exprimat în ore/om, şi timpul efectiv lucrat, exprimat în zile/om. Indică numărul mediu de ore lucrate efectiv de un salariat, în cadrul unei zile de lucru. În mod similar se poate calcula durata medie a lunii de lucru.

f. gradul de utilizare a zilei de lucru (Gz), determinat ca raport între durata medie a zile de lucru şi durata normală a zilei de lucru. Exprimă cât la sută din durata normală a zilei de lucru a fost efectiv utilizată de către un salariat În mod similar se poate calcula gradul de utilizare a lunii de lucru.

g. rezerva de timp pe seama utilizării integrale a zilei de lucru (Rth), exprimată în ore-om, se calculează potrivit relaţiei:

Rth = (Dnz – Dz) Tlz

unde: Dnz = durata normală a zilei de lucru;Dz = durata medie a zilei de lucru;Tlz = timpul efectiv lucrat exprimat în zile-om.

Arată economia de timp care se poate face în situaţia în care ziua de lucru este folosită în întregime. Similar se poate calcula indicatorul rezerva de timp pe seama utilizării integrale a lunii de lucru, exprimat în zile-om.

În esenţă, scopul acestei analize este determinarea timpului neutilizat şi a cauzelor generatoare, având în vedere influenţa pe care acesta o are asupra performanţei economico-financiare a întreprinderii. Efectele economice ale neutilizării timpului de muncă asupra principalilor indicatori economico-financiari se determină astfel18:18 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1999, p. 299.

159

Page 160: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

a. influenţa asupra cifrei de afaceri:

;

unde: = cifra de afaceri medie orară;

= numărul mediu al salariaţilor; = numărul mediu de ore neutilizate pe un salariat; = numărul mediu de ore neutilizate.

b. influenţa asupra valorii adăugate:

; unde:

= valoarea adăugată medie orară.

c. influenţa asupra sumei profitului aferent cifrei de afaceri:

unde: = profitul mediu aferent cifrei de afaceri.

d. eficienţa cheltuielilor fixe (cheltuieli fixe la 1.000 lei cifră de afaceri):

unde: CF = cheltuieli fixe;CA = cifra de afaceri aferentă producţiei vândute; = influenţa timpului neutilizat asupra cifrei de afaceri conform

relaţiei a.

e. eficienţa activelor de exploatare (Ae)– pe baza cifrei de afaceri:

– pe baza valorii adăugate:

160

Page 161: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– pe baza profitului aferent cifrei de afaceri:

Pe baza datelor prezentate în tabelul 4.12 s-a procedat la calcularea indicatorilor specifici analizei utilizării timpului de muncă.

Tabelul nr. 4.12. Indicatori specifici analizei utilizării timpului de muncăNr.crt.

Indicatori U.M.Anul

N-2 N-1 N

1. Fond de timp calendaristic (Tc) ore 23.560 27.280 31.000

2. Timp maxim disponibil (Tmax) ore 12.635 13.970 14.875

3. Timp efectiv lucrat (Te) ore 9.814 11.310 13.125

4. Timp nelucrat (Tn) ore 1.900 2.310 2.750

5.

Gradul de programare a fondului

de timp calendaristic Ge=

100

% 53,63 51,21 47,98

6.Gradul de utilizare a fondului de

timp calendaristic Guc= 100% 41,65 41,46 42,3

7.

Gradul de utilizare al timpului maxim disponibil

Guf = 100 % 77,67 80,96 88,24

8. Numărul total de salariaţi (N) pers 95 110 125

9. Numărul de zile lucrătoare (nzl) zile 21 22 20

10. Timp lucrat/total salariaţi (Tz) zile 1.995 2.420 2.500

11. Durata medie a zilei de lucru (Dz) ore 4,92 4,67 5,25

12.Durata normală a zilei de lucru (Dnz)

ore 8 8 8

13.Gradul de utilizare a zilei de lucru (Guz)

% 61,5 58,37 65,62

Analizând gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Guc) acesta arată că firma a preconizat o pondere a acestuia de aproximativ 50%. Având în vedere această situaţie, creşterea gradului de utilizare a timpului

161

Page 162: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

maxim disponibil demonstrează o mai bună folosire a acestuia. Cu toate că durata normală a zilei de lucru este de 8 ore, din calculele efectuate se deduce faptul că, în medie, o zi de muncă se reduce la 5 ore, nivelul gradului de utilizare a zilei de lucru situându-se în jurul valorii de 60%. Aceasta ar trebui să determine conducerea entităţii economice la o analiză mai aprofundată asupra cauzelor generatoare, respectiv dacă se datorează salariaţilor, concediilor acordate sau slabei organizări a activităţii. Se constată că în fondul de timp nelucrat, învoirile personale au o pondere foarte mare, de altfel şi zilele libere acordate, dar acest lucru fiind explicabil totuşi pentru luna decembrie. Gradul de utilizare al timpului disponibil reprezintă 80% din timpul maxim disponibil.

4.4. Analiza conflictualităţii în relaţiile de muncă

În general, analiza conflictualităţii se regăseşte în literatura de specialitate ca parte integrantă a analizei utilizării timpului de lucru. Acest lucru se justifică prin faptul că utilizarea timpul de muncă este influenţată de conflictele existente în cadrul organizaţiei, conflictele de muncă constituindu-se astfel ca un factor determinant al neutilizării timpului de muncă. Având însă în vedere actualele condiţii ale economiei în tranziţie, creşterea numărului celor disponibilizaţi, şi implicit creşterea şomajului, existenţa unor nemulţumiri legate de nivelul salariilor, condiţiilor de muncă etc., considerăm că analiza conflictualităţii poate fi considerată parte separată în analiza gestiunii resurselor umane.

În cadrul oricărei organizaţii, relaţiile dintre oameni, dintre sindicate şi patronat generează o stare de conflict continuu, stare ce trebuie aplanată pentru a nu genera în conflicte deschise sau greve, ca formă uzuală de manifestare. Ca tipuri de greve se au în vedere cele colective, sub forma întreruperii colective a lucrului, şi cele individuale, sub forma unor litigii între salariaţi. Fiecare manifestare a grevelor afectează direct timpul de muncă şi implicit performanţele economico–financiare ale întreprinderii, gradul de stabilitate al personalului şi randamentul acestuia.

Ca indicatori în analiza conflictualităţii se pot utiliza:a. numărul de greve desfăşurate în cursul perioadei analizate (GR);b. numărul de zile afectate grevei (GRz);c. gradul de importanţă ale grevei (GRi), determinat ca raport între

numărul de salariaţi ce participă la grevă şi numărul total de salariaţi al întreprinderii;

d. gradul de intensitate al grevei (GRin), exprimat prin raportul dintre numărul zilelor afectate grevei şi numărul de salariaţi participanţi la grevă.

162

Page 163: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

4.5. Analiza eficienţei utilizării personalului

Datorită condiţiilor actuale ale economiei, procesului de reforme structurale, managerii, indiferent de poziţia lor ierarhică, trebuie să îşi intensifice tot mai mult eforturile în ceea ce priveşte participarea lor directă la utilizarea şi dezvoltarea resurselor umane, conştienţi fiind de influenţa acestora asupra succesului organizaţiei. Apariţia unor mecanisme care să asigure adaptarea raţională a numărului şi structurii resurselor umane la necesităţile întreprinderii a fost determinată de ideea unei utilizări eficiente a acestora.

La momentul actual, se poate spune că nu există un consens în ceea ce priveşte definirea conceptului de eficienţă a utilizării resurselor umane. Cel mai adesea se face referire la modul de folosire a timpului de muncă, eficienţa resurselor umane fiind definită din punct de vedere cantitativ. Utilizarea eficientă trebuie să ţină seama şi de aspectul calitativ, ceea ce include procesele de recrutare, selecţie, pregătire, repartizare, organizare şi folosire a resurselor umane. Aceste aspecte constituie însă un câmp de analiză al managementului şi din acest motiv nu ne propunem să efectuăm o detaliere a lor.

Din punct de vedere economico-financiar, analiza eficienţei resurselor umane se realizează pe baza a doi indicatori, şi anume:

a. productivitatea muncii;b. profitul pe un salariat.

4.5.1. Analiza eficienţei resurselor umane pe baza productivităţii muncii

Productivitatea muncii (W) este o categorie economică complexă şi dinamică, calculată ca raport între producţia obţinută cu ajutorul unei anumite cantităţi de muncă şi cantitatea de muncă utilizată în cursul perioadei de calcul.

În analiza eficienţei resurselor umane, nu ne referim la productivitatea muncii în general, ci este necesar să folosim doi indicatori derivaţi: productivitatea medie a muncii şi productivitatea marginală a muncii.

Productivitatea medie a muncii (Wm) poate fi definită ca fiind producţia obţinută (exprimată în cifră de afaceri, valoare adăugată, producţie fabricată) în medie prin utilizarea unui singur salariat.

Productivitatea marginală a muncii (Wmg) reflectă creşterea producţiei obţinute (exprimată în cifră de afaceri, valoare adăugată, producţie fabricată) prin suplimentarea cu o unitate a forţei de muncă utilizate.

163

Page 164: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza productivităţii medii şi marginale a muncii are drept scop19:

a. analiza situaţiei generale a productivităţii muncii;b. analiza volumului producţiei ca efect al utilizării resurselor umane;c. analiza productivităţii medii a muncii;d. analiza productivităţii marginale a muncii;e. evidenţierea consecinţelor economice ale modificării productivităţii

muncii asupra indicatorilor economico-financiari.

4.5.1.1. Analiza situaţiei generale a productivităţii medii a muncii

În general, productivitatea medie a muncii poate fi exprimată valoric (cifra de afaceri medie/salariat, valoarea adăugată medie/salariat etc.) sau în unităţi fizice (naturale, natural-convenţionale).

Utilizând valoarea producţiei obţinute (Q), productivitatea medie a muncii poate fi exprimată anual, zilnic sau pe oră, conform următoarelor relaţii de calcul20, 21, 22:

a. productivitatea medie anuală (Wma):

b. productivitatea medie zilnică (Wmz):

c. productivitatea medie orară (Wmh):

19 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 303.20 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004, p. 127-129.21 Spătaru, L., Analiza econmico-financiară.instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004, p. 496-497.22 Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 271-272.

164

Page 165: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde: = numărul mediu de salariaţi;

Tz = timpul exprimat în zile;Th = timpul exprimat în ore.

Pe baza productivităţii medii a muncii se pot calcula o serie de indicatori valorici, astfel:

a. Producţia medie anuală (Qm):– pe un salariat:

– zilnică:

– orară:

b. Producţia medie destinată livrării (Qml):– pe un salariat:

– zilnică:

– orară:

unde:

qi = cantitatea din produsul “i” destinată vânzării;pi = preţul de vânzarea unitar corespunzător produsului “i”.

c. Cifra de afaceri medie (CAm):– pe un salariat:

165

Page 166: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– zilnică:

– orară:

unde:

qvi = cantitatea din produsul “i” vândutăpi = preţul de vânzare unitar corespunzător produsului “i”

d. Valoarea medie adăugată brută (VAmb):– pe un salariat:

– zilnică:

– orară:

e. Valoarea medie adăugată netă (valoarea adăugată mai puţin amortizarea) (VAmn):

– pe un salariat:

– zilnică:

– orară:

166

Page 167: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza factorială a productivităţii medii a muncii este necesară în sensul determinării influenţei fiecărui element component şi se efectuează pornind de la raţionamentul care rezultă din conţinutul indicatorilor productivităţii medii a muncii, conform următoarei scheme:

1. ΔTz

ΔWma 2.1. ΔTh

2. ΔWmz

2.2. ΔWmh

Conform acestei structuri, modificarea productivităţii medii anuale se poate explica pe seama influenţei modificării timpului exprimat în zile şi productivităţii medii zilnice. Productivitatea medie zilnică poate fi influenţată de modificarea timpului exprimat în ore şi a productivităţii medii orare. Productivitatea medie orară se poate modifica datorită structurii producţiei şi a productivităţii orare pe produs.

În mod similar se determină schema analizei factoriale a productivităţii medii a muncii calculată pe baza cifrei de afaceri sau a valorii adăugate precum şi cea a volumului producţiei fabricate.

Analiza productivităţii medii a muncii poate fi abordată şi prin prisma legăturii dintre eficienţa muncii şi gradul de înzestrare tehnică a salariaţilor. Dotarea tehnică corespunzătoare are ca efect uşurarea condiţiilor de muncă, creşterea productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor. În analiza economică, aprecierea de ansamblu a eficienţei înzestrării tehnice se face prin corelaţia dintre dinamica gradului de înzestrare tehnică a personalului (ca raport între totalul mijloacelor fixe şi numărul mediu de salariaţi) şi indicele productivităţii muncii (exprimată prin cifra de afaceri medie anuală pe un salariat). Utilizarea eficientă a mijloacelor fixe impune, ca o cerinţă obligatorie, devansarea indicelui înzestrării tehnice de către indicele productivităţii muncii23.

Pentru exemplificarea modului de analiză a productivităţii medii a muncii, propunem datele din tabelul 4.13.

23 Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 109.167

Page 168: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 4.13. Indicatori ai productivităţii medii a munciiNr. crt.

IndicatoriAnulN-2

AnulN-1

Anul N

1.Număr mediu de salariaţi (

) 561 418 341

2.Timpul anual exprimat în zile lucrătoare pe un salariat (Tz)

229 229 228

3.Numărul zilelor lucrătoare per ansamblul salariaţilor (nzl) (rd. 1 x rd. 2)

128.469 95.722 77.748

4.Durata medie a zilei de muncă (Th) – ore

8 8 8

5.Număr anual de ore lucrătoare pe un salariat (Tah) (rd. 2 x rd. 4)

1.832 1.832 1.824

6.Numărul orelor lucrătoare per ansamblul salariaţilor (nhl) (rd. 1 x rd. 5)

1.027.752 765.776 621.984

7.Producţia anuală în valori comparabile (Q) –lei

52.627.828 40.403.091 27.115.180

8.

Productivitatea medie anuală pe un salariat (Wma) – lei – (rd. 7 / rd.1)

93.810,75 96.658,11 79.516,78

9.

Productivitatea medie zilnică pe un salariat (Wmz) – lei – (rd. 8 / rd. 2)

409,68 422,08 348,80

10.Productivitatea medie orară pe un salariat (Wmh) – lei(rd. 8 / rd. 5)

51,21 52,76 43,60

11.Cifra de afaceri în valori comparabile (CA) – lei

48.519.519 32.258.536 26.899.062

Din analiza datelor rezultă că nivelul anual al productivităţii medii a muncii a înregistrat o creştere în anul N-1 faţă de anul N-2, cu aproximativ 3%, ce poate fi justificată în mare măsură, pe seama devansării ritmului de scădere a producţiei anuale de către acela al reducerii numărului de salariaţi. Situaţia este mai mult conjuncturală decât una cu efect pe termen lung, ceea ce de altfel se poate deduce din datele aferente anului N, când productivitatea medie a muncii înregistrează o scădere de aproximativ 18% faţă de anul precedent. Dinamica indicatorilor indică un trend descrescător ceea ce se poate justifica pe baza restrângerii activităţii întreprinderii. Deşi s-a încercat

168

Page 169: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

reducerea numărului de personal pentru a compensa trendul descrescător, acest lucru nu s-a realizat decât pe termen scurt.

În continuare propunem analiza factorială a productivităţii medii a muncii pentru perioada anilor N-1/N, în scopul unei mai bune înţelegeri a modificării acesteia şi a modului de influenţă a fiecărui factor.

1. ΔTz

ΔWma 2.1. ΔDz

2. ΔWmz

2.2. ΔWmh

Modificarea productivităţii medii anuale a muncii calculată pe baza producţiei obţinute se justifică ţinând cont că:

astfel:

=79.516,78 96.658,11 = 17.141,73 lei/pers.Din care datorită:1. Influenţei modificării numărului de zile pe un salariat (Tz)

= (228 229) 422,08 =

= 422,08 lei/pers.

2. Influenţei modificării nivelului productivităţii medii zilnice (Wmz)

=228 (348,80 422,08) =

= 16.707,84 lei/pers.

din care datorită:2.1. Influenţei modificării duratei zilei de lucru:

= 228 (8 8) 52,76 = 0

2.2. Influenţei modificării productivităţii medii orare

= 228 8 (43,6 52,76) =

= 16.707,84 lei/pers.

Din analiza factorială se poate deduce faptul că scăderea nivelului productivităţii medii a muncii se datorează modificării timpului exprimat în zile lucrătoare pe un salariat, scăderii productivităţii medii zilnice şi orare, diminuării timpului lucrat efectiv. De aici rezultă că numărul de personal nu

169

Page 170: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

justifică obţinerea producţiei şi se impune reducerea lui prin disponibilizări viitoare.

4.5.1.2. Analiza productivităţii marginale a muncii

Productivitatea marginală (Wmg) se detemină ca raport între sporul de producţie (Q) şi cantitatea suplimentară de muncă utilizată (T)

unde: Q = Q1 – Q0

T = T1 – T0

De asemenea, productivitatea marginală reflectă creşterea cifrei de afaceri obţinută prin folosirea unei unităţi suplimentare de resurse umane. Se utilizează raportul dintre variaţia cifrei de afaceri şi variaţia cantităţii de muncă.

Spre deosebire de productivitatea medie, care reflectă modul de utilizare a resurselor umane în ansamblu, productivitatea marginală se referă doar la consecinţele suplimentării cu o unitate a resurselor umane utilizate. Dacă productivitatea marginală este mai mare decât productivitatea medie, aceasta din urmă are o tendinţă de creştere pe seama suplimentării cu o unitate a factorului muncă. În situaţia inversă, suplimentarea cu o unitate a factorului de muncă nu mai este eficientă. Punctul de echilibru se atinge în momentul în care productivitatea medie este egală cu cea marginală, de la acest punct orice suplimentare cu resurse umane având un efect negativ asupra productivităţii medii a muncii.

4.5.1.3. Analiza efectelor economico – financiare ale modificării productivităţii muncii

Utilizarea eficientă a resurselor umane, reflectată în creşterea productivităţii muncii, are efecte directe sau indirecte asupra întregului sistem de indicatori economico-finanaciari.

Efectele economice ale modificării acesteia se reflectă, în principal, asupra:

a. cifrei de afaceri, potrivit relaţiei:

T1 (CAmh 1 – CAmh 0 ) ; T1 x (Wmh 1 – Wmh 0 ) 0

unde:

170

Page 171: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b. valorii producţiei obţinute:

T1 (Wmh 1 – Wmh 0 )

c. ratei cheltuielilor salariale la 1.000 lei producţie fabricată:

d. valorii adăugate:

T1 (Wmh 1 – Wmh 0 ) VAm 0

e. sumei totale a cheltuielilor la 1.000 lei venituri:

T1 x (Wma 1 – Wma 0 ) RCT 0 1/1.000

f. sumei profitului brut aferent cifrei de afaceri:

g. eficienţei activelor de exploatare:

; ;

4.5.2. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza profitului pe salariat

Profitul pe un salariat (se are în vedere profitul aferent cifrei de afaceri), prin capacitatea sa informaţională, reprezintă un indicator semnificativ pentru relevarea eficienţei muncii.

În analiza eficienţei utilizării resurselor umane pe baza acestui indicator, se pot avea în vedere modele ca:

a)

171

Page 172: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b)

c)

Analiza factorială a profitului pe salariat, pentru primul model, se prezintă astfel24 :

1.1. Δt 1. ΔWma 1.2.1. Δg

1.2. ΔWmh

2. Δβ 1.2.2. Δwh

3.1. Δg 3. 3.2.

3.3. Δc

unde : = profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri;

t = număr mediu de ore / salariat;Pr = profitul brut aferent cifrei de afaceri.

Pentru a exemplifica modul de calcul a influenţelor asupra modificării profitului pe un salariat, presupunem datele din tabelul nr. 4.14.

24 Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 313.

172

Page 173: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 4.14. Informaţii utilizate pentru calcularea influenţelor asupra modificării profitului pe salariat

Nr. crt.

Indicatori Anul N-1 Anul N

1. Număr mediu de salariaţi ( ) 418 3412. Numărul zilelor lucrătoare din an pe un

salariat (nzl)229 228

3. Total ore lucrate pe un salariat (Th) 765.776 621.9844. Producţia fabricată (Q) (lei) 37.675.475 28.882.1105. Productivitatea anuală medie a muncii (Wma)

(lei)90.133 84.698

6. Productivitatea orară medie a muncii (Wmh) (lei)

49,2 46,4

7. Cifra de afaceri (CA) 35.258.536 26.899.0628. Gradul de valorificare al producţiei fabricate

()0,9358 0,9313

9. Profitul brut (Pr) (lei) 596.117 150.17110. Profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri (

) (lei)0,01691 0,00558

11. Număr mediu de ore lucrate pe un salariat ( ) 1.832 1.82412. Profitul pe salariat (lei) 1.426 440

Modificarea profitului pe salariat, pentru perioada N-1/N se

justifică pe seama următoarelor influenţe:

= 440 – 1426 = -986 lei /salariat

din care datorită:

1. Influenţei modificării productivităţii medii anuale a muncii

=

= (84.698 90.133) 0,9358 0,01691 = 86 lei/salariat

din care datorită:

1.1. Influenţei modificării numărului mediu de ore lucrate de un salariat

173

Page 174: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

=

= (1824 1832) 49,2 0,9358 0.01691 = 6 lei/pers.

1.1. Influenţei modificării nivelului productivităţii muncii orare

=

= 1824 (46,4 49,2) 0,9358 0,01691 = 80 lei/pers.

2. Influenţei modificării gradului de valorificare a producţiei

=

= 84.698 (0,9313 0,9358) 0,01691 = – 6 lei/pers.

3. Influenţei profitului mediu la un leu cifră de afaceri

= 84.698 0,9313 (0,00558 0,01691) = 894 lei /pers.

Se poate constata faptul că în perioada N-1/N, profitul pe salariat scade cu 986 lei. Această diminuare se datorează scăderii productivităţii muncii medii anuale şi orare, reducerii gradului de valorificare a producţiei cât şi scăderii profitului la 1 leu cifră de afaceri.

4.6. Bilanţul social-instrument modern utilizat în analiza gestiunii resurselor umane

Bilanţul social se constituie ca un instrument de analiză a gestiunii resurselor umane. Una din ţările în care utilizarea lui este obligatorie este Franţa, acesta fiind elaborat de către organizaţiile care au mai mult de 300 de salariaţi. Bilanțul social contribuie la dialogul social intern și oferă o imagine de ansamblu asupra caracteristicilor personalului și condițiilor de muncă. Permite apoi identificarea problemelor și disfuncționalităților în scopul rezolvării acestora și planificării gestiunii resurselor umane25

25 Fontaine-Gavino, K., Zambeaux, A., Bilan social et tableaux de bord: des outils de pilotage au service des ressources humaines, p. 9, http://www.cig929394.fr/publications/diagnostics/ Bilan_soc_4.pdf, accesat noiembrie 2012.

174

Page 175: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Acest tip de „bilanţ” nu trebuie văzut ca o formă de contabilizare a resurselor umane ale întreprinderii în sensul în care sunt prezentate în bilanţul contabil. El se prezintă sub forma unui tablou în care regăsim informaţii de natură cantitativă, ce exprimă starea socială şi condiţiile de muncă din organizaţia care îl elaborează.

Structurile informaţionale (indicatorii) de bază care alcătuiesc bilanţul social sunt grupate în şapte capitole (tabelul 4.15.)

Tabelul nr. 4.15. Capitolele şi grupele de indicatori care alcătuiesc bilanţul social (după decretul francez din 8 decembrie 1977)26

Capitole Grupe de indicatori1. Posturi de muncă – Efective;

– Muncitori externi;– Angajări în cursul anului considerat;– Plecări;– Promovări;– Disponibilizări;– Persoane cu dizabilităţi;– Absenteism.

2. Remunerare şi alte cheltuieli aferente

– Suma totală a remuneraţiilor;– Ierarhia remuneraţiilor;– Modelul de calcul;– Alte cheltuieli aferente;– Cheltuieli salariale globale;– Participarea financiară a salariaţilor.

3. Condiţii de igienă şi securitate

– Accidente de muncă şi pe drum;– Repartiţia accidentelor pe elemente materiale;– Boli profesionale;– Comitetul de igienă şi securitate;– Cheltuieli pentru securitate.

4. Alte condiţii de muncă

– Durata şi organizarea timpului de muncă;– Organizarea şi conţinutul muncii;– Condiţii fizice de muncă;– Transformarea organizării muncii;– Cheltuieli pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;– Cheltuieli de ameliorare a condiţiilor de muncă.

5. Formarea – Formarea profesională;– Concedii acordate în scopul formării;– Pregătirea (perfecţionarea).

6. Relaţii profesionale

– Reprezentanţii personalului şi delegaţii sindicali;– Informare şi comunicare;– Aplicarea dreptului muncii.

7. Alte condiţii de – Acţiuni sociale;

26 Emilian, R. (coord.), Conducerea resurselor umane, Editura Expert, Bucureşti, 1999, p.199.175

Page 176: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitole Grupe de indicatoriviaţă care depind de organizaţie

– Alte cheltuieli sociale.

Urmărindu-se înregistrarea schimbărilor intervenite pentru a putea realiza comparaţii, informaţiile sunt prezentate pentru trei ani consecutivi astfel încât întreprinderea să poată determina efectele pe care acestea le-au avut sau le au în activitatea economico-financiară desfăşurată.

Indicatorii cuprinşi în bilanţul social îmbracă forme de expresie multiple: nominală (valoare absolută) fiind cel mai des întâlnită, ordinală (calificare a elementelor), statistică (medii, mediane), de raport (procentuală) sau binară (da/nu). Utilizatorii datelor elaborate sunt reprezentanţii sindicali, salariaţii, acţionarii sau alţi beneficiari externi, prin faptul că oferă un diagnostic al punctelor tari şi al disfuncţionalităţilor din cadrul subsistemului social al organizaţiei. În situaţia în care contabilitatea nu este în măsură să evidenţieze costurile unei disfuncţionalităţi sociale, cum ar fi absenţa unui muncitor de la locul de muncă, nerespectarea anumitor detalii tehnologice etc., bilanţul social identifică câmpul de analiză a unor astfel de neajunsuri prin indicatori ce cristalizează insatisfacţiile şi tensiunile.

Bibliografie

Emilian, R. (coord.), Conducerea resurselor umane, Editura Expert, Bucureşti, 1999.

Fontaine-Gavino K., Zambeaux, A., Bilan social et tableaux de bord: des outils de pilotage au service des ressources humaines, http://www.cig929394.fr/publications/diagnostics/Bilan_soc_4.pdf, accesat noiembrie 2012.

Ioan M. (coord.), Analiza gradului de asigurare cu resurse de muncă, Institutul de Studii Economice „Performer Consult” S.A. Timişoara, Editura Mirton, 1997.

Isaic, A., Mitruţ, C., Voineagu, V., Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Ișfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/ pagina2.asp?id=cap6, accesat noiembrie 2012.

176

Page 177: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997.

Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.

Mărgulescu, D. (coord.), Analiza economico-financiară, Ed Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999.

Spătaru, L., Analiza econmico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, București, 2004.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2004.

177

Page 178: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 5

ANALIZA GESTIUNII ACTIVELOR FIXE

În desfăşurarea activităţii sale în economia de piaţă, eficienţa şi viabilitatea întreprinderii sunt asigurate şi de măsura în care aceasta dispune de un potenţial tehnic care corespunde exigenţelor. Volumul, structura şi calitatea potenţialului tehnic trebuie să ofere întreprinderii posibilitatea realizării producţiei în concordanţă cu exigenţele pieţei.

Analiza gestiunii activelor imobilizate impune tratarea în principal a două probleme:

analiza dinamicii, structurii şi calităţii potenţialului tehnic şi reflectarea în performanţele economico-financiare ale întreprinderii;

analiza utilizării potenţialului tehnic şi reflectarea în performanţele economico-financiare ale întreprinderii.

5.1. Analiza dinamicii, structurii şi calităţii potenţialului tehnic

Această problemă impune atât analiza dinamicii activelor imobilizate cât şi analiza structurii acestora.

Analiza dinamicii activelor imobilizate reprezintă o problemă internă a entităţii care sesizează pe de o parte materializarea investiţiilor iar pe de altă parte legătura cu dinamica efectelor pe care le produce.

Pentru aprecierea dinamicii activelor imobilizate trebuie avute în vedere două valori: valoarea de intrare şi valoarea medie, ambele fiind actualizate întrucât, efectele economice sunt supuse fluctuaţiei preţurilor ca efect al inflaţiei.

În analiza dinamicii activelor imobilizate se urmăreşte evoluţia valorii medii sau a valorii de intrare pe o perioadă, pe total şi pe principalele categorii de mijloace fixe, acordând o atenţie deosebită categoriilor de mijloace fixe productive, care participă în mod direct la procesul de producţie.

Valoarea medie a mijloacelor fixe se calculează pe baza mijloacelor fixe existente la începutul anului, la care se adaugă valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe şi din care se scade valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe.

178

Page 179: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Valoarea medie se poate determina după relaţia :

unde:

= mijloacele fixe existente la începutul perioadei;= valoarea medie a intrărilor de mijloace fixe;= valoarea medie de ieşire a mijloacelor fixe pe categorii;

= valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe categorii;= numărul de luni de funcţionare a mijloacelor fixe pe categorii= numărul de luni de nefuncţionare a mijloacelor fixe pe categorii.

Diagnosticarea dinamicii mijloacelor fixe presupune folosirea unui sistem de indicatori care să permită reflectarea fluxurilor de mijloace fixe pe cursul unei perioade. Aceşti indicatori sunt :

1) Coeficientul intrărilor de mijloace fixe:

,

unde:I = volumul mijloacelor fixe intrate într-o perioadă de timp (1 an);Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.

2) Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe:

,

unde:E = volumul mijloacelor fixe ieşite din întreprindere într-o perioadă de

timp;Mf = valoarea mijloacelor fixe totale.

3) Coeficientul mişcării totale (KMT):

,

unde:I + E = mijloace fixe intrate + mijloace fixe ieşite;Mf = mijloace fixe totale.

Necorelată cu efecte ale performanţelor entităţii economice, dinamica mijloacelor fixe permite doar formularea de judecăţi ipoteză. De aceea ea trebuie corelată cel puţin cu producţia obţinută destinată vânzării sau cu cifra

179

Page 180: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

de afaceri aferentă activităţii de bază. Corelaţia poate fi extinsă şi la valoarea adăugată sau la profitul brut.

În acest caz corelaţia este liniară iar funcţia de regresie este următoarea:y = a + bx, unde cu y am notat indicatorii de rezultate, x – valoarea

activelor fixe, iar a şi b sunt parametri.Structura mijloacelor fixe îndeplineşte o funcţie importantă în analiza

eficienţei generale a acestora şi în analiza activităţii totale. Rolul ei este acela de a orienta efortul investiţional către categoriile de mijloace fixe care participă nemijlocit la obţinerea produselor finite, lucrărilor, serviciilor. Cu cât ponderea mijloacelor fixe productive este mai mare cu atât este mai puternică influenţa exercitată asupra unor indicatori de eficienţă a activelor fixe.

Relaţia este următoarea:

sau ,

unde:E = efectul utilizat în calculul de eficienţă (volumul producţiei,

valoarea adăugată, profitul brut);Mf = valoarea medie a activelor fixe;Mfa = valoarea medie a activelor fixe productive;g = ponderea mijloacelor fixe productive;Ir = indicele eficienţei activelor fixe;Is = indicele ponderii activelor fixe active;Ia = indicele randamentului activelor fixe active.

Pentru analiza activelor fixe vom porni de la datele prezentate în tabelul 5.1.:

Tabelul nr. 5.1.– lei –

Nr crt

IndicatoriPerioada

precedentăPerioada curentă

Abateri (±)

%

1. Producţia fabricată 90.000 114.750 + 24.750 127,52. Valoarea medie a activelor

fixe20.000 25.000 + 5.000 125

– din care productive 16.000 21.000 + 5.000 131,253. Ponderea activelor fixe

productive (rd3/rd2*100) (%)

80 84 + 4 105

4. Producţia fabricată la 1.000 lei active productive(rd 1/rd 2*1000)

4.500 4.590 + 90 102

5. Randamentul activelor fixe 5.625 5.464,29 – 160,71 97,14

180

Page 181: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Nr crt

IndicatoriPerioada

precedentăPerioada curentă

Abateri (±)

%

productive (rd 1/rd 3)

Producţia fabricată la 1.000 lei active productive în perioada precedentă este de:

iar în perioada curentă:

Modificarea producţiei fabricate la 1.000 lei mijloace fixe = 4.590 – 4.500 = + 90 lei/1.000, din care:

– influenţa structurii activelor fixe productive (active):

lei;

– influenţa randamentului activelor fixe:

lei.

Folosind relaţia indicilor , modificarea eficienţei activelor

fixe se explică astfel:

Ir – 100 = 102 –100 = + 2% din care:

– influenţa indicelui structurii activelor fixe productive:

Is – 100 = 105 – 100 = + 5%;

– influenţa randamentului activelor fixe productive:

181

Page 182: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Creşterea valorii producţiei fabricate ce revine la 1000 lei active fixe cu 90 lei este pe de o parte rezultatul creşterii ponderii activelor fixe productive de la 80% la 84% influenţând favorabil eficienţa cu 225 lei/1000 lei (respectiv 5%) iar pe de altă parte este rezultatul influenţei nefavorabile a eficienţei activelor fixe productive, care a determinat o scădere a producţiei marfă la 1000 lei active fixe cu 135 lei (respectiv –3%).

Putem concluziona că entitatea economică a realizat o îmbunătăţire a structurii activelor fixe productive nu pe calea investiţiilor noi care presupun active fixe cu randamente superioare atât cantitativ cât şi calitativ ci pe calea unor transferuri care implică active fixe cu grad de uzură mare şi randamente reduse.

Un aspect de interes în analiza structurii activelor fixe îl reprezintă şi starea acestora. Starea activelor fixe se apreciază cu ajutorul următorilor indicatori:

– gradul de uzură Gu (pe total active fixe şi pe categorii), care se calculează ca raport între amortizarea cumulată a activelor (A) şi valoarea lor de intrare în patrimoniu (Vi):

Gu = A / Vi 100

– gradul de uzură Gu mai poate fi determinat şi ca raport între durata consumată (Dc) şi durata normală de funcţionare (Dnc)

Gu = Dc / Dnc 100

Cu cât gradul de uzură se reduce cu atât starea activelor fixe se îmbunătăţeşte.

– gradul de reînnoire (Gri) care exprimă raportul dintre valoarea activelor fixe noi intrate prin investiţii (Iv) şi valoarea activelor fixe existente la sfârşitul exerciţiului financiar (Mf):

Gri = Iv /Mf 100

Aceşti coeficienţi trebuie analizaţi atât separat cât şi printr-o analiză corelată (dinamica coeficientului de înnoire trebuie să fie cât mai apropiată de aceea a coeficientului de uzură).

182

Page 183: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

5.2. Analiza utilizării potenţialului tehnic (activelor fixe)

Utilizarea potenţialului tehnic impune tratarea a două aspecte: utilizarea extensivă şi utilizarea intensivă a activelor fixe.

Utilizarea extensivă a activelor fixe impune aprecierea utilizării timpului de lucru al echipamentelor şi se realizează cu ajutorul a trei indicatori:

gradul de programare şi folosire a fondului de timp calendaristic:

,

unde:Tmax = fondul de timp maxim disponibil;Tc = fondul de timp calendaristic.Tmax = Tc – (Tol + Tot + Trp )Tol = fondul de timp aferent opririlor legale;Tot = fondul de timp aferent opririlor tehnologice;Trp = fondul de timp aferent reparaţiilor programate.

gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil

,

unde:T1 = fondul de timp efectiv lucrat

, Tn = fondul de timp neutilizat (1,2,..,n = cauze)

gradul de folosire a fondului de timp calendaristic:

,

unde:Tc = fondul de timp calendaristic.

Cerinţa este ca gradul de folosire a timpului de lucru să fie cât mai aproape de timpul maxim disponibil întrucât se va concretiza favorabil în volumul producţiei executate.

183

Page 184: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Pentru a evalua corect importanţa utilizării extensive este necesară o cuantificare a folosirii timpului de lucru al utilajelor asupra principalilor indicatori economico-financiari.

Relaţiile folosite sunt:1. modificarea valorii producţiei marfă fabricată:

,unde:

N1 = număr de utilaje;t = număr ore/utilaj;rh0 = randamentul mediu orar.

2. modificarea valorii adăugate aferente producţiei fabricate:

,

unde:Qa = valoarea adăugată;Qf = producţia fabricată.

3. modificarea cifrei de afaceri aferentă activităţii de bază:

,

unde: CA = cifra de afaceri.

4. modificarea sumei profitului brut:

,

unde:Pb = profit brut

5. modificarea cheltuielilor cu amortizarea la 1.000 lei producţie marfă fabricată:

184

Page 185: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

,

unde:A = cheltuieli cu amortizarea.

În ceea ce priveşte utilizarea intensivă a activelor fixe, aceasta poate fi analizată cu ajutorul următorilor indicatori:

1. gradul de utilizare a capacităţii de producţie Cp:

,

unde:Q = producţia prevăzută şi respectiv obţinută;Qmax = producţia maximă.

Se determină un grad de utilizare programat Q0/Qmax şi un grad de utilizare efectiv Q1/Qmax.

2. indicele de utilizare intensivă:

,

unde: In = indicele de utilizare intensivă;Q = volumul producţiei;K = caracteristica utilajului;T = timpul de funcţionare.

3. randamentul utilajelor ce reflectă cantitatea fizică sau valorică de producţie pe unitatea de factor utilizat: fie numărul de echipamente, utilaje fie prin timpul de lucru al acestora:

sau ,

unde: r = randamentul utilajului;Q = valoarea producţiei;N = număr de utilaje;

185

Page 186: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

T = timpul de funcţionare al utilajelor.T = N t, unde t = timpul de lucru pe utilaj.Q = N t r

Vom exemplifica analiza factorială a producţiei folosind următoarele date:

Tabelul nr. 5.2.Nr. crt.

Indicatori N-1 N

1. Număr de utilaje N (bucăţi) 50 482. Total ore utilaj (ore) 300.000 270.0003. Valoarea producţiei obţinute Q (lei) 3.000.000 2.745.0004. Număr mediu ore/utilaj t = T/N (ore) 6.000 5.6255. Randamentul mediu orar r = Q/T (lei) 10 10,16666

Modificarea valorii producţiei: Q1 – Q0 = – -255.000 lei din care:– influenţa numărului de utilaje:

= – 120.000 lei;– influenţa numărului mediu ore/utilaj

= – 180.000 lei;– influenţa randamentului mediu pe oră:

= + 45.000 lei.Din analiza factorială remarcăm influenţele nefavorabile datorate

scăderii numărului de utilaje şi a scăderii numărului mediu de ore/utilaj şi influenţa favorabilă dar insuficientă a creşterii randamentului mediu pe utilaj. Putem concluziona că scăderea producţiei se datorează rezervelor nefolosite în principal din punct de vedere al utilizării extensive. Dintre cauze amintim: nemontarea echipamentelor existente sau nefolosirea celor instalate, folosirea incompletă a timpului de lucru a echipamentelor etc.

Bibliografie

Cristea, H., Talpos, I., Cosma, D., Gestiunea financiară a întreprinderilor, Editura Mirton, Timişoara, 1998.

Deaconu, A., Diagnosticul şi evaluarea întreprinderii, Editura Intelcredo, Deva, 2000.

Dumitrescu, D., Dragotă, V., Ciobanu, A., Evaluarea întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

186

Page 187: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Mărgulescu, D., Şerban, C., Vasile, E., Analiza economico-financiară, Editura Bren, Bucureşti, 2008.

Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2006.

Vintilă, G., Diagnosticul financiar si evaluarea întreprinderilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucuresti, 1998.

187

Page 188: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 6

ANALIZA PERFORMANȚEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Conceptul de performanță a stat şi stă în centrul preocupărilor în ceea ce priveşte analiza economico-financiară a întreprinderii, evoluând în timp din perspectiva conținutului său în funcție de criteriile de apreciere folosite:

– maximizarea venitului obţinut de o întreprindere din funcţionarea cu ajutorul mijloacelor economice şi tehnice, eficace şi eficiente şi a mijloacelor politice (criterii de apreciere: creştere, stocaj, supravieţuire, controlul mediului înconjurător);

– eficacitatea organizaţionale, care reprezintă gradul cu care o organizaţie, ca sistem social şi ţinând cont de unele resurse şi mijloace limitate, îşi atinge obiectivele sale fără un efort excesiv din partea membrilor săi (criterii de apreciere: productivitatea, flexibilitatea, tensiunile interorganizaţionale);

– acţiunea eficientă şi „productivă” (criterii de apreciere: productivitate, planificare, încredere, iniţiativă, dezvoltare, cooperare, calitatea personalului);

– raportarea performanţei la nivelul de realizare a obiectivelor, de productivitatea şi eficacitatea;

– capacitatea de a crea valoare, adică în funcţie de producţia de bunuri şi servicii a căror valoare este superioară resurselor consumate.

Aşadar noțiunea de performanță este o noțiune complexă cu mai multe fațete subliniind că o întreprindere este performantă dacă aceasta îşi realizează obiectivele organizaţionale stabilite indiferent de natura şi varietatea lor, în condiţiile de: eficienţă, eficacitate şi competitivitate care să-i asigure prezenţa durabilă pe piaţă în raport cu concurenţii.

Eficienţa economică, componentă a raţionalităţii activităţii economice, exprimă forma concretă a relaţiei dintre eforturile (cheltuielile) şi efectele (rezultatele) activităţii fiecărei firme şi pe ansamblul economiei. Ea reprezintă cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice.

Eficienţa economică caracterizează activitatea economică atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Din punct de vedere cantitativ, rezultatele economico-financiare sunt exprimate în funcţie de consumul de muncă sau de factori potenţiali productivi. Din punct de vedere calitativ, eficienţa economică

188

Page 189: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

reflectă gradul de valorificare al resurselor materiale precum şi gradul de satisfacere al nevoilor sociale şi individuale la un moment dat, corespunzător nivelului de dezvoltare al factorilor de producţie şi caracterului relaţiilor de producţie.

Definită în sensul cel mai larg, ca raport între efectele obţinute şi eforturile depuse pentru desfăşurarea unei activităţi, eficienţa este surprinsă la nivelul entităţii economice sub diferite laturi, într-un sistem de indicatori cum ar fi: productivitatea, rentabilitatea, calitatea produselor, profitul, cheltuielile totale.

Rentabilitatea constituie una dintre formele de exprimare a eficienţei economice şi anume o formă sintetică realizată cu ajutorul categoriilor valorice.

O definiţie sintetică a rentabilităţii o reprezintă „capacitatea entităţii economice de a realiza profitul necesar atât reproducţiei şi dezvoltării cât şi remunerării capitalurilor”.

Rentabilitatea mai poate fi definită ca şi capacitatea unei firme de a valorifica într-o perioadă de timp cât mai scurtă capitalul avansat cu un profit cât mai ridicat.

Profitul, respectiv obținerea lui, a reprezentat „scopul fiecărui negustor”, deși în acele timpuri se folosea termenul de „câştig”.

Contul de profit şi pierdere1 (denumit şi cont de rezultate) reprezintă situaţia financiară care sintetizează veniturile obţinute şi cheltuielile efectuate de întreprindere, deci care măsoară performanţele acesteia, pe parcursul unei perioade delimitate. Mulţi îl consideră cel mai important şi transparent raport financiar, pentru că arată dacă întreprinderea şi-a atins obiectivul fundamental: acela de a obţine profit. El constituie o sinteză a contabilităţii de flux la nivel microeconomic, deoarece evidenţiază fluxurile de valoare care au contribuit la creşterea sau micşorarea bogăţiei întreprinderii, pentru o anumită durată. Necesităţile informaţionale privind rezultatul vizează, mai ales din partea investitorilor şi managerilor, cunoaşterea fluxurilor de cheltuieli şi venituri care explică acest rezultat şi care este evidenţiat prin contul de profit şi pierdere.

Principalele elemente ce pot fi regăsite în contul de profit şi pierdere sunt următoarele:

a) Cheltuieli şi venituri aferente activităţii de exploatare, respectiv cheltuieli şi venituri ocazionate de vânzarea de stocuri sau de active imobilizate, altele decât cele financiare; cheltuieli şi venituri din lucrări executate şi servicii prestate; alte cheltuieli şi venituri din exploatare (spre exemplu cele privind amenzile, penalităţile,

1 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 17.

189

Page 190: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

despăgubirile, primirea sau acordarea de donaţii, primirea de subvenţii de exploatare etc.);

b) Cheltuieli şi venituri aferente activităţii financiare, reprezentate de înregistrarea dobânzilor aferente creditelor, dividende sau rezultate din operaţiuni speculative cu titluri de plasament, ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de achiziţie;

c) Cheltuieli şi venituri aferente activităţii extraordinare, sunt cele rezultate din evenimente sau tranzacţii clar diferite de activităţile curente ale întreprinderii şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat (situaţii de criză, război, catastrofe naturale etc.);

d) Cheltuieli şi venituri rezultate din ajustarea unor elemente din bilanţul contabil, acestea fiind incluse în categoria celor din exploatare (sau financiare).

De-a lungul timpului s-au conturat o serie de abordări privind contul de profit şi pierdere şi performanţa întreprinderii2:

a) Abordări privind interpretarea performanţei din perspectivă patrimonială, ce vizează măsurarea performanţei (concretizată în profit sau pierdere) prin compararea valorii întreprinderii la două momente diferite, utilizând aceleaşi metode de evaluare. Din punct de vedere patrimonial, măsurarea profitului întreprinderii se bazează pe relaţia:

CAPITALURI PROPRII = ACTIVE – DATORII

Variaţia activelor şi datoriilor va conduce la o variaţie a capitalurilor proprii, performanţa fiind determinată pe baza acesteia, conform relaţiei3:

Performanţă = CprN – CprN-1 – Ip + Dp

unde: CprN = capitalurile proprii ale exerciţiului N;CprN-1 = capitalurile proprii ale exerciţiului N-1;Ip = investiţiile proprietarilor (de exemplu, aporturi ale proprietarilor);Dp = distribuiri în favoarea proprietarilor (de exemplu, acordarea de

dividende).

2 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 19.3 Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 72.

190

Page 191: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Se poate spune că în această viziune performanţa exprimă creşterea patrimoniului deţinut de întreprindere.

b) Abordări privind interpretarea performanţei din perspectivă finan-ciară, care măsoară performanţa prin compararea fluxurilor de încasări cu cele de plăţi, rezultând astfel o variaţie a trezoreriei întreprinderii4.

c) Abordări centrate pe finalitatea contului de profit şi pierdere de a răspunde necesităţilor de analiză şi interpretare a performanţelor. Informaţia furnizată vizează analiza performanţei ca efect al realizării politicilor financiare şi economice ale întreprinderii, sau analiza eficienţei realizării funcţiilor acesteia.

d) Abordări anglo-saxone, ce presupun o prezentare mai condensată a contului de profit şi pierdere. Este preferat formatul listă, iar cheltuielile de exploatare sunt prezentate după destinaţie sau funcţiunile întreprinderii, caz în care distingem: funcţiunea de producţie, prin costul bunurilor vândute; funcţiunea de vânzare, prin cheltuielile de vânzare; funcţiunea administrativă, prin cheltuielile generale şi administrative; funcţiunea financiară, în special prin cheltuielile cu dobânzile.

Raportarea informaţiilor în Contul de profit şi pierdere diferă de la o ţară la alta, după conţinutul informaţional şi după forma de prezentare5.

a) După conţinutul informaţional, distingem două forme, şi anume: Cont de profit şi pierdere, cu prezentarea veniturilor şi cheltuielilor

după natura lor; Cont de profit şi pierdere, cu prezentarea după destinaţie a chel-

tuielilor de exploatare (pe funcţii ale întreprinderii).b) După forma de prezentare:

sub formă de listă (verticală) care prezintă formarea din treaptă în treaptă a rezultatului exerciţiului;

sub formă de cont (tablou bilateral), în care cheltuielile şi pier-derile sunt prezentate în partea stângă, iar veniturile şi profitul în partea dreaptă.

Formatul Contului de profit şi pierdere, recomandat de Directiva a IV-a a Uniunii Europene, este următorul (tabel nr. 6.1).

Reglementările contabile în vigoare în România (O.M.F. nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene) prevăd note explicative obligatorii de întocmit care să furnizeze informaţii

4 Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 1355 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 22.

191

Page 192: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

specifice privind performanţele entităţii. Este vorba în special de Nota 3 „Repartizarea profitului”, Nota 4 „Analiza rezultatului din exploatare” şi Nota 9 „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari” însă şi celelalte note vin să furnizeze într-o anumită măsură informaţii privind performanţele entităţii.

Contul de profit şi pierdere are o structură aproximativ similară cu cea anglo-saxonă în care cheltuielile sunt ierarhizate după natura acestora (exploatare, financiare, extraordinare) şi sunt prezentate într-un format de tip vertical. Referenţialul utilizat pentru compararea cheltuielilor este producţia exerciţiului.

Tabelul nr. 6.1. Contul de profit şi pierdereCheltuieli Venituri

II. Cheltuieli de exploatare – total, din care:– Cheltuieli privind stocurile– Cheltuieli cu serviciile executate de terţi– Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi– Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate– Cheltuieli cu personalul – Alte cheltuieli de exploatare– Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere

I. Venituri din exploatare – total, din care:– Cifra de afaceri netă– Venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie– Venituri din producţia de imobilizări– Venituri din subvenţii de exploatare– Alte venituri din exploatare– Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind exploatarea

A. REZULTATUL DIN EXPLOATARE (I – II)IV. Cheltuieli financiare – total, din care:– Pierderi din creanţe legate de participaţii– Cheltuieli privind investiţiile financiare – Cheltuieli din diferenţe de curs valutar – Cheltuieli privind dobânzile– Cheltuieli privind sconturile acordate– Alte cheltuieli financiare– Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare

III. Venituri financiare – total, din care:– Venituri din imobilizări financiare– Venituri din investiţii financiare pe termen scurt– Venituri din creanţe imobilizate– Venituri din investiţii financiare cedate– Venituri din diferenţe de curs valutar– Venituri din dobânzi– Venituri din sconturi obţinute– Alte venituri financiare– Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare

B. REZULTATUL FINANCIAR ( III – IV)C. REZULTATUL CURENT AL EXERCIŢIULUI ( I + III – II – IV)VI. Cheltuieli extraordinare V. Venituri extraordinare

192

Page 193: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Cheltuieli VenituriD. REZULTATUL EXTRAORDINAR ( V – VI)VIII. Cheltuieli totale ( II + IV + VI) VII. Venituri totale ( I + III + V) E. REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI ( VII – VIII)IX. Impozit pe profit F. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI ( E – IX)

Această formă a Contului de profit şi pierdere explică modul de constituire a rezultatului exerciţiului în diferite etape permiţând desprinderea unor concluzii legate de nivelul performanţelor economice ale celor trei tipuri de activităţi desfăşurate de o firmă într-o perioadă de gestiune şi anume:

– activitatea de exploatare;– activitatea financiară;– activitatea extraordinară.Corespunzător fiecărei activităţi apar fluxuri de venituri, cheltuieli,

rezultat astfel:a) Fluxuri de exploatare, care cuprind operaţiuni economice cu caracter

specific, obişnuit şi repetitiv, ce vizează activitatea normală şi curentă a unei entităţi, excluzând orice operaţiune cu caracter financiar sau extraordinar.

Operaţiunile de exploatare permit determinarea rezultatului din exploatare, rezultat real, generat de activitatea de bază a entităţii.

b) Fluxuri financiare sunt acele operaţiuni economice care se referă la activitatea financiară şi care au un caracter obişnuit, repetitiv şi specific. Fluxurile financiare permit determinarea rezultatului financiar.

c) Fluxuri curente se obţin din însumarea fluxurilor de exploatare cu cele financiare ele fiind cele care generează rezultatul curent. Prin activităţi curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care au o legătură cu cele din prima categorie.

d) Fluxuri extraordinare cuprind operaţiuni economice care nu au legătură directă cu obiectul normal de activitate al societăţii. Operaţiunile din această categorie au un caracter accidental. Potrivit reglementărilor contabile în vigoare (O.M.F. nr. 3055/2009, paragraful 39) elementele extraordinare sunt venituri sau cheltuieli ce rezultă din evenimente şi tranzacţii care sunt în mod clar diferite de activităţile curente ale unei entităţi şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.

193

Page 194: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Contul de profit și pierdere este situația financiară pe baza căreia se pot calcula următorii indicatori: soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinanțare a întreprinderii, pragul de rentabilitate și rezultatul pe acțiune.

6.1. Soldurile intermediare de gestiune

Soldurile intermediare de gestiune se concretizează într-o succesiune de marje, care evidenţiază etapele formării rezultatului exerciţiului, în strânsă conexiune cu structura veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii entităţii economice. Cascada de marje porneşte de la cel mai cuprinzător indicator – producţia exerciţiului şi marja comercială şi se încheie cu cel mai sintetic – rezultatul net al exerciţiului. Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treapta respectivă de acumulare.

Soldurile intermediare de gestiune ce pot fi întocmite pe baza contului de profit şi pierdere sunt următoarele6:

a) Marja comercială (MC) este principalul indicator de apreciere a performanţelor unei activităţi comerciale şi vizează aşadar exclusiv întreprinderile comerciale sau numai activitatea comercială a întreprinderilor cu activitate mixtă. Se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute din vânzările de mărfuri (evaluate la preţ de vânzare, exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării) şi costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale primite ulterior facturării). Analiza tendinţei în timp a ratei marjei comerciale (marjă comercială/cifra de afaceri) şi compararea acesteia cu cele înregistrate de concurenţi constituie elementele de bază în evaluarea performanţelor financiare ale acestora. Marja comercială raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă practic cota de adaos comercial practicat de firmă, fiind astfel un element care trebuie apreciat în funcţie de tipul politicii de vânzare promovată. Spre exemplu, marjele comerciale ridicate corespund, în general, firmelor specializate în comerţ de lux sau tradiţional, care asigură şi servicii postvânzare. Variaţia marjei trebuie explicată în funcţie de rotaţia stocurilor deoarece, în mod normal o reducere a marjei ar trebui să aibă ca efect creşterea vânzărilor care conduce, în principiu, la o reorientare a politicii comerciale.

b) Producţia exerciţiului (PE) caracterizează activitatea întreprinderilor de producţie sau prestatoare de servicii, fiind calculat conform relaţiei: producţia vândută +/– venituri aferente costurilor stocurilor

6 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 25.

194

Page 195: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

de produse (servicii în curs de execuţie) + venituri din producţia de imobilizări. Este un indicator inevitabil, dar ambiguu, deoarece se determină pe baza mai multor elemente eterogene din punctul de vedere al evaluării, unele fiind evaluate la preţ de vânzare (producţia vândută) iar altele la cost de producţie (producţia stocată şi producţia imobilizată). În plus, nivelul rezultatelor se poate modifica în funcţie de metoda reţinută pentru evaluarea stocurilor. Datorită acestui fapt, valoarea producţiei nu poate să reflecte o realitate financiară.

c) Valoarea adăugată (VA) este un concept de sorginte macroecono-mică, realizând o punte informaţională între activitatea contabilă a întreprinderii şi contabilitatea naţională. Se calculează după relaţia: marja comercială + producţia vândută +/– venituri aferente costurilor stocurilor de produse (servicii în curs de execuţie) + venituri din producţia de imobilizări – consumuri de la terţi şi exprimă capacitatea entităţii economice de a crea bogăţie prin activităţile economice pe care le desfăşoară. Consumurile de la terţi includ toate consumurile provenite din exterior, oricare ar fi destinaţia lor funcţională (internă), şi anume: cheltuieli cu stocurile de materii prime şi materiale; cheltuieli cu combustibilii, energia şi apa; cheltuieli cu diferitele servicii executate de terţi pentru întreţinere şi reparaţii, reclama, cu colaboratorii etc.; alte cheltuieli materiale.

d) Excedentul brut al exploatării (EBE) sau, după caz, insuficienţa brută de exploatare, reprezintă resursa rezultată din exploatare şi folosită pentru menţinerea şi dezvoltarea potenţialului productiv al întreprinderii şi remunerarea capitalurilor utilizate şi a statului. Se determină pe baza relaţiei: valoarea adăugată + venituri din subvenţii de exploatare – cheltuieli cu impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate – cheltuieli cu personalul. Excedentul brut al exploatării este măsurat înaintea adoptării deciziilor privind amortizarea şi a cheltuielilor financiare care decurg din politica de finanţare. În acest sens, indicatorul este cu adevărat „brut”, ceea ce permite managerului financiar efectuarea unei comparaţii în timp. Prin raportarea excedentului brut al exploatării la valoarea adăugată, pe de o parte, şi cifra de afaceri, pe de altă parte, se permite urmărirea în timp a cotei din valoarea adăugată (sau din cifra de afaceri) care va fi destinată remunerării factorilor de producţie.

e) Rezultatul exploatării, concretizat în profit sau pierdere, reprezintă primul element de măsură a rentabilităţii economice, independent de politica financiară a întreprinderii şi de influenţa elementelor extraordinare. Relaţia de calcul este: excedentul brut al exploatării + venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare + alte venituri din exploatare – cheltuieli cu

195

Page 196: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere privind exploatarea – alte cheltuieli pentru exploatare. Este utilizat în compararea performanţelor întreprinderilor care au politici financiare diferite şi exprimă mărimea absolută a rentabilităţii activităţii de exploatare, obţinută prin deducerea tuturor cheltuielilor din veniturile exploatării. Nivelul rezultatului de exploatare oferă managerilor informaţia privind mărimea resurselor determinate de activitatea de exploatare pe care firma se poate baza pentru acoperirea cheltuielilor sale financiare. Resursele acumulate din activitatea de exploatare, la care se adaugă eventual veniturile financiare obţinute de firmă, ar trebui să depăşească nivelul cheltuielilor financiare ale acesteia. În caz contrar va avea loc un transfer de valoare de la proprietari către creditorii entităţii economice7;

f) Rezultatul curent este aferent operaţiilor de exploatare şi financiare efectuate de întreprindere în cursul exerciţiului, şi se calculează conform relaţiei: rezultatul exploatării + venituri financiare + venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare – cheltuieli financiare – cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare. Se poate concretiza în profit sau pierdere.

g) Rezultatul extraordinar se calculează independent de celelalte solduri de gestiune, pe baza relaţiei: venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare. Se poate concretiza în profit sau pierdere.

h) Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilităţii financiare, putându-se concretiza în profit sau pierdere. Se determină conform relaţiei: rezultatul curent +/– rezultatul extraordinar – cheltuieli cu impozitul pe profit.

Utilitatea soldurilor intermediare de gestiune rezidă în aprecierea creşterii bogăţiei, generate de activitatea întreprinderii; descrierea repartizării bogăţiei create de întreprindere între: salariaţi şi organismele sociale, stat, acţionari, întreprindere; înţelegerea formării rezultatului net; studiul structurii activităţii cu ajutorul unor rate care permit analiza evoluţiei în timp a acesteia (de exemplu, rata marjei comerciale, rata valorii adăugate, ponderea exportului etc.); studiul mijloacelor de exploatare, folosind rate precum randamentul forţei de muncă, randamentul echipamentului industrial etc.; analiza rentabilităţii; analiza evoluţiei în timp prin calcularea variaţiei procentuale a principalelor solduri intermediare de gestiune, identificarea cauzelor acestor variaţii şi stabilirea, dacă este cazul, de măsuri corectoare.

7 Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar. Vol I: Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 184.

196

Page 197: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

6.1.1. Aplicaţie privind determinarea soldurilor intermediare de gestiune

La finele celor trei exerciţii financiare, soldurile intermediare de gestiune se desfăşoară astfel:

a) Marja comercială(MC):Venituri din vânzarea mărfurilor – Costul mărfurilor vândute.

– lei –Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Venituri din vânzarea mărfurilor

341.164 323.976 365.486

2. Costul mărfurilor vândute 301.436 287.130 321.534

3. MARJA COMERCIALĂ (1 – 2)

39.728 36.846 43.952

b) Producţia exerciţiului (PE): Producţia vândută +/– venituri aferente costurilor stocurilor de produse

(servicii în curs de execuţie) + venituri din producţia de imobilizări.– lei –

Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Producţia vândută 81.080 106.984 130.2242. Producţia stocată 0 0 03. Venituri din producţia de imobilizări 0 0 0

PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI 81.080 106.984 130.224

c) Valoarea adăugată (VA): Marja comercială + producţia vândută + venituri din producţia de

imobilizări – consumuri de la terţi.– lei –

Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Marja comercială 39.728 36.846 43.9522. Producţia vândută 81.080 106.984 130.2243. Consumuri de la terţi – total, din care: 70.584 68.090 64.994

– Cheltuieli cu mat. prime si materiale 22.248 25.596 22.524– Alte cheltuieli materiale 9.358 5.654 4.702– Alte cheltuieli din afara (apa, energie) 6.048 5.726 3.858– Cheltuieli privind prestaţiile externe 32.930 31.114 33.910

4. VALOAREA ADĂUGATĂ (1 + 2 – 3) 50.224 75.740 109.182

197

Page 198: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

d) Excedentul brut al exploatării (EBE): Valoarea adăugată + subvenţii de exploatare – cheltuieli cu impozitele,

taxele şi vărsămintele asimilate – cheltuieli cu personalul.– lei –

Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Valoarea adăugată 50.224 75.740 109.1822. Subvenţii de exploatare 0 0 03. Cheltuieli cu impozitele,

taxele şi vărsămintele asimilate 1.346 1.226 2.908

4. Cheltuieli cu personalul 35.064 35.244 68.0825. EXCEDENTUL BRUT AL

EXPLOATĂRII (1 + 2 – 3 – 4) 13.814 39.270 38.192

e) Rezultatul exploatării: Excedentul brut al exploatării + venituri din provizioane şi ajustări

pentru depreciere privind activitatea de exploatare + alte venituri din exploatare – cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere privind exploatarea – alte cheltuieli pentru exploatare.

– lei –Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Excedentul brut al exploatării 13.814 39.270 38.1922. Venituri din provizioane pentru

exploatare 0 0 03. Alte venituri din exploatare 0 0 04. Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele

pentru exploatare 8.204 9.288 12.3285. Alte cheltuieli pentru exploatare din care: 250 170 506. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii si

activele cedate 250 170 507. REZULTATUL EXPLOATĂRII

(1 + 2 + 3 – 4 – 5 – 6) 5.360 29.812 25.814

f) Rezultatul curent: Rezultatul exploatării + venituri financiare + venituri financiare din

ajustări pentru pierdere de valoare – cheltuieli financiare – cheltuieli financiare privind amortizările şi provizioanele.

198

Page 199: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– lei –Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Rezultatul exploatării (RE) 5.360 29.812 25.8142. Venituri financiare 40 18 243. Venituri financiare din ajustări pentru

pierdere de valoare 0 0 04. Cheltuieli financiare 13.354 0 3865. Cheltuieli financiare privind amortizările

şi provizioanele 0 0 06. REZULTATUL CURENT

(1 + 2 + 3 – 4 – 5) –7.954 29.830 25.452

g) Rezultatul extraordinar: Venituri extraordinare – cheltuieli extraordinare.Entitatea nu a înregistrat venituri şi cheltuieli extraordinare în anii

analizaţi.

h) Rezultatul net: Rezultatul curent +/– rezultatul extraordinar – cheltuieli cu impozitul pe

profit.– lei –

Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Rezultatul curent –7.954 29.830 25.4522. Impozit pe profit 0 4.773 4.0723. REZULTATUL NET (1 – 2) –7.954 25.057 21.380

În urma centralizării informaţiilor prezentate mai sus, tabloul soldurilor intermediare de gestiune în cei trei ani supuşi analizei se prezintă în tabelul 6.2.

Tabelul nr. 6.2. Evoluţia soldurilor intermediare de gestiune– lei –

Nr. crt.

Specificaţie An N-2 An N-1 An N

1. Marja comercială 39.728 36.846 43.9522. Rata marjei comerciale (%) 11,64 11,37 12,023. Producţia exerciţiului 81.080 106.984 130.2244. Valoarea adăugată 50.224 75.740 109.1825. Excedentul brut din exploatare 13.814 39.270 38.1926. Rezultatul exploatării 5.360 29.812 25.8087. Rezultatul curent –7.954 29.830 25.4528. Rezultatul net al exerciţiului –7.954 25.057 21.380

199

Page 200: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Marja comercială raportată la veniturile din vânzarea mărfurilor reprezintă adaosul comercial practicat de firmă. Din tabel se poate constata că adaosul comercial practicat de entitatea analizată în cei trei ani analizaţi este aproximativ constant, respectiv 11,64% in anul N-2; 11,37% în anul N-1 şi respectiv 12% în anul N.

Se constată o creştere a producţiei exerciţiului în anul N-1 faţă de anul N-2 cu 31,94%, respectiv în anul N faţă de anul N-1 cu 21,74%.

Valoarea adăugată exprimă capacitatea entităţii economice de a produce bogăţie prin activităţile pe care le desfăşoară. În cazul entităţii analizate se constată o majorare a indicatorului de la 50.224 lei în anul N-2 la 109.182 lei în anul N.

Din calculul excedentului brut al exploatării rezultă că începând cu anul N-1 entitatea înregistrează o creştere a indicatorului, ceea ce demonstrează eficienţa activităţii desfăşurate de entitate pe întreaga perioadă analizată. Cauza o constituie, în principal, majorarea considerabilă a valorii adăugate.

Prin raportarea excedentului brut al exploatării (EBE) la valoarea adăugată (VA), se poate urmări în timp cota din valoarea adăugată care va fi destinată remunerării factorilor de producţie.

În cei trei ani supuşi analizei entitatea înregistrează profit din activitatea de exploatare, în creştere în anii N-1 şi N comparativ cu anul N-2.

6.2. Capacitatea de autofinanţare

Alături de soldurile intermediare de gestiune, în managementul performanţei entităţii economice este utilizat indicatorul capacitate de autofinanţare, exprimând în termeni monetari (de încasări şi plăţi) capacitatea entităţii economice de a-şi asigura dezvoltarea prin mijloace financiare proprii. Indicatorul capacitatea de autofinanţare, reprezintă un surplus monetar care se obţine ca rezultat al tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate de întreprindere, într-o perioadă de timp, având în vedere şi incidenţa fiscală, calculat conform relaţiei de mai jos:

CAFP = (V – C – Cf – A)(1 – ) + A

şi

CAFR = CAFP – Dividende – Participaţii la beneficiiunde:

CAFP = capacitatea de autofinanţare potenţială;CAFR = capacitatea de autofinanţare reală;V = venituri totale din activitatea economico-financiară;

200

Page 201: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

C = cheltuieli de exploatare;Cf = cheltuieli financiare;A = amortizarea activelor imobilizate;I = cota de impozit pe profit.O modalitate mai detaliată de determinare a capacităţii de autofinanţare

o constituie procedeul deductiv şi procedeul aditiv, prezentate în tabelul 6.3.

Tabelul nr. 6.3. Determinarea capacităţii de autofinanţareProcedeul aditiv1 Procedeul deductiv (substractiv)

Capacitatea de autofinanţare = Capacitatea de autofinanţare =Rezultatul net al exerciţiului– Veniturile din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital (contul 7583)– Veniturile din subvenţii pentru investiţii (contul 7584)+ Ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale+ Ajustarea activelor circulante (doar conturile 6814 şi 7814)+ Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli+ Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital (contul 6583)

Excedentul brut de exploatare+ Alte venituri de exploatare2

– Alte cheltuieli de exploatare3

+ Venituri financiare– Cheltuieli financiare4

– Impozitul pe profit

Calculul capacităţii de autofinanţare este direct influenţat de alegerile contabile şi fiscale ale entităţii economice. Un prim impact al capacităţii de autofinanţare este cel asupra împrumuturilor bancare. Legătura dintre cele două se consideră a fi foarte complexă, deoarece capacitatea de autofinanţare este aproape întotdeauna o condiţie necesară în vederea obţinerii unui împrumut bancar. Cu cât cheltuielile financiare ale entităţii economice sunt mai mari, ca rezultat al politicii de îndatorare, capacitatea de autofinanţare tinde să se reducă. În concluzie, putem spune că nivelului capacităţii de autofinanţare influenţează obţinerea împrumuturilor bancare dar este la rândul lui influenţată de mărimea împrumuturilor, prin dobânzile aferente.

Un al doilea impact este cel al amortizării. Dacă luăm în considerare efectele amortizării ca atare, acestea sunt neutre deoarece cheltuielile aferente

1 Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Vol I: Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 186-187.2 Cu excepţia veniturilor din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital (contul 7583) şi veniturile din subvenţii pentru investiţii (contul 7584).3 Cu excepţia cheltuielilor privind activele cedate şi alte operaţii de capital (contul 6583).4 Cu excepţia rubricii „Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute”.

201

Page 202: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

înregistrării amortizării vor diminua impozitul pe profit, astfel încât nu se poate conta pe un cuantum al resurselor de autofinanţare decât acela pe care îl poate genera activitatea de exploatare. Factorul care influenţează însă capacitatea de autofinanţare este politica de amortizare concretizată în metoda aleasă de întreprindere pentru determinarea cotei de amortizare. Spre exemplu, în cazul metodei de amortizare accelerată, fondul constituit va avea o valoare mai mare în primul an conducând la diminuarea fluxurilor negative reprezentând impozit pe profit şi implicit la creşterea fluxurilor de autofinanţare. Opţiunea pentru metoda liniară, accelerată sau degresivă permite într-o oarecare măsură managementului activităţii financiare să regleze mărimea fluxului de autofinanţare.

Al treilea impact al autofinanţării este strâns legat de politica de distribuire a profiturilor, respectiv de opţiunea de a distribui o cotă mai mare sau mai mică din profitul net obţinut acţionarilor întreprinderii. Acordarea unor dividende mai mari are ca impact fidelizarea acţionarilor însă conduce la diminuarea capacităţii de autofinanţare. În aceste condiţii, managerul financiar trebuie să acorde o mai mare importanţă opţiunii pe care o va alege, astfel încât să nu genereze nemulţumiri în masă ale acţionariatului ce pot conduce la vânzarea acţiunilor la bursă şi implicit la scăderea cursului acestora.

Pe parcursul exerciţiului, capacitatea de autofinanţare generată de întreprindere apare progresiv. Autofinanţarea va fi cunoscută numai la finele exerciţiului, când va fi determinată mărimea profitului de distribuit. În calitatea sa de indicator de performanţă şi de resursă inserată în tabloul fluxurilor financiare, menită să asigure legătura dintre analiza rezultatelor şi analiza fluxurilor financiare, capacitatea de autofinanţare este considerată noţiunea cheie pentru aprecierea rentabilităţii şi pentru analiza echilibrului financiar.

6.2.1. Aplicaţie privind determinarea capacităţii de autofinanţare

a) Determinarea capacităţii de autofinanţare prin metoda deductivă: -lei-

Indicatori N-2 N-1 NExcedent brut de exploatare 13.814 39.270 38.192+Alte venituri de exploatare 0 0 0– Alte cheltuieli de exploatare 0 0 0+Venituri financiare 40 18 24– Cheltuieli financiare 13.354 0 386– Impozit pe profit 0 4.773 4.072Capacitatea de autofinanţare 500 34.515 33.758

202

Page 203: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b)Determinarea capacităţii de autofinanţare prin metoda aditivă: -lei-

Indicatori N-2 N-1 NRezultatul net al exerciţiului –7.954 25.057 21.380– Venituri din cesiunea elementelor de activ 0 0 0+Chelt.privind activele cedate şi alte operaţii de capital

250 170 50

– Veniturile din subvenţii pentru investiţii 0 0 0+Cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere privind exploatarea

8.204 9.288 12.328

Capacitatea de autofinanţare 500 34.515 33.758

6.3. Pragul de rentabilitate

Pragul de rentabilitate are ca principal resort proporţia cheltuielilor variabile, respectiv a celor fixe, în totalul cheltuielilor implicate în desfăşurarea activităţii entităţii economice. Pragul de rentabilitate reprezintă cantitatea de produse ce trebuie realizată de firmă astfel încât încasările obţinute din vânzarea lor să acopere atât cheltuielile variabile implicate de procesul de producţie, cât şi cheltuielile fixe totale. Altfel spus, pragul de rentabilitate este dat de nivelul de activitate (cifra de afaceri) care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade, profitul obţinut la acel punct fiind nul şi măsoară însăşi flexibilitatea financiară a entităţii economice deoarece, odată determinat pentru o situaţie concretă, managerul financiar poate aprecia vulnerabilitatea entităţii economice în funcţie de următoarele aspecte:

nivelul procentajul cifrei de afaceri ce generează un rezultat nul; nivelul procentajul cifrei de afaceri ce generează un rezultat ce pune

în joc perenitatea entităţii economice; probabilitatea unui astfel de nivel al procentajului de a conserva

strategia actuală a entităţii economice şi a menţine coerenţa sistemului său.

În esenţă, pragul de rentabilitate evidenţiază nivelul minim de activitate la care trebuie să se situeze firma pentru a nu lucra în pierdere. Depăşind acest nivel, activitatea entităţii economice devine rentabilă. Riscul economic va fi cu atât mai mic cu cât nivelul punctului mort va fi mai redus. Relaţia consacrată de calcul a pragului de rentabilitate este următoarea:

unde: 203

Page 204: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

CAPR = cifra de afaceri ce trebuie realizată astfel încât firma să obţină un profit nul;CF = mărimea cheltuielilor fixe implicate în procesul de producţie al entităţii economice;v = ponderea cheltuielilor variabile (CV) în cifra de afaceri (CA), după relaţia CV/CA.Atunci când se doreşte calcularea producţiei necesare de realizat astfel

încât firma să obţină un profit nul (QPR), formula devine:

unde:pu = preţul mediu unitar de vânzare al produselor entităţii economice;cvu = cheltuiala variabilă unitară aferentă producerii şi desfacerii produselorMai mult decât atât, se poate determina volumul cifrei de afaceri şi al

producţiei care îi va permite entităţii economice obţinerea rezultatului sperat. Altfel spus, managerul determină pragul de rentabilitate aşteptat, adică acel volum de activitate corespunzător căruia se va obţine nivelul de rentabilitate dorit, nivel care, într-un context dat al strategiei sale, îi permite să se angajeze în afaceri şi să reziste pe piaţă. În acest scop, se utilizează relaţiile de mai jos5:

a)

b)

unde: CA1 = cifra de afaceri necesară;Q1 = cantitatea necesară;P = rezultatul sperat.Informaţiile oferite prin această analiză sunt mai puţin pertinente sub

aspectul realităţii economice, datorită următoarelor limite6: presupune o cerere limitată, la preţ fix cât şi randamente constante; orizontul pe care îl are în vedere este scurt şi nu determină modificări

în structura producţiei. În realitate, separaţia în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe nu rămâne constantă în timp şi nici pentru variaţii mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea, metoda poate fi aplicată cu

5 Trenca, I. I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997, p. 149-151.6 Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 115-116.

204

Page 205: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

succes numai la firmele mici, precum şi la firmele din sectorul comercial la care această separaţie nu suportă modificări sensibile.

Cunoscând aceste limite, calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat de managerii entităţii economice din următoarele considerente:

furnizează informaţii cu privire la nivelul minim de activitate pentru a obţine profit;

permite anticiparea profitului sub diferite ipoteze; este un instrument ce ajută la adoptarea deciziei privind investiţiile

pentru produsele noi, investiţiile de modernizare sau de dezvoltare a entităţii economice;

oferă explicaţii privind abaterile dintre previziuni şi realizări. În acest sens, pragul de rentabilitate indică, într-o anumită măsură, faptul că diminuarea profitului este datorată fie scăderii volumului vânzărilor, fie unei creşteri a costurilor fixe sau a celor variabile, şi invers.

Analiza pragului de rentabilitate poate fi completată cu studiul variabilităţii nivelului profitului entităţii economice determinat de evoluţia producţiei sau cifrei de afaceri realizate. Această dezvoltare se dovedeşte foarte utilă mai ales în condiţiile existenţei pentru firma respectivă a unei pieţe de desfacere foarte volatile. Este vorba despre analiza efectului de levier al exploatării, concretizat prin existenţa levierului operaţional, respectiv a coeficientului de elasticitate a rentabilităţii financiare. Acestea reprezintă cuantificări ale variabilităţii rezultatului de exploatare, respectiv ale rezultatului curent în raport cu fluctuaţiile înregistrate de mărimea cifrei de afaceri obţinută de firmă.

6.4. Rezultatul pe acţiune

Cu toate că situaţia financiară denumită „Cont de profit şi pierdere”, în versiune românească, nu respectă pe deplin prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi ale Directivei a IV-a, acesta oferă totuşi o deschidere mai amplă spre investitori. Avem în vedere şi introducerea indicatorului „rezultatul pe acţiune”7 ca element de noutate, ce oferă o informaţie utilă în vederea aprecierii performanţei întreprinderii, indicator urmărit de altfel de către majoritatea investitorilor. Astfel, determinarea acestui indicator se face atât pentru întreprinderile ale căror acţiuni ordinare potenţiale (instrumente financiare sau alte contracte care conferă deţinătorului dreptul la acţiuni ordinare) sau acţiuni ordinare (instrumente de capital, subordonate tuturor celorlalte clase de instrumente de capital) sunt cotate la o bursă de valori, cât şi pentru întreprinderile care nu dispun de acţiuni ordinare

7 Elementele privind definirea şi determinarea acestuia sunt prevăzute în IAS 33 „Rezultatul pe acţiune”.

205

Page 206: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

sau potenţiale cotate. Ambele categorii trebuie să publice un rezultat pe acţiune de bază (nediluat) şi un rezultat pe acţiune diluat:

Rezultatul pe acţiune de bază se calculează ca raport între rezultatul net al exerciţiului aferent acţionarilor comuni şi numărul mediu ponderat al acţiunilor ordinare aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv. Rezultatul net atribuibil acţionarilor comuni se consideră a fi profitul sau pierderea netă a exerciţiului, diminuată cu dividendele preferenţiale. Media ponderată a acţiunilor ordinare în circulaţie se determină prin ajustarea numărului celor aflate în circulaţie la începutul exerciţiului cu numărul celor răscumpărate sau emise pe parcursul exerciţiului, înmulţit cu un factor de ponderare a timpului. Factorul de ponderare a timpului este egal cu numărul de zile în care acţiunile respective s-au aflat în circulaţie;

Rezultatul pe acţiune diluat, sa calculează prin ajustarea profitului net corespunzător acţionarilor comuni şi a numărului mediu ponderat al acţiunilor aflate în circulaţie cu influenţele tuturor acţiunilor ordinare potenţiale diluante. Acţiunile ordinare potenţiale sunt considerate diluate numai atunci când conversia lor în acţiuni ordinare ar determina diminuarea profitului net pe acţiune din activităţile curente.

6.5. Analiza factorială a rezultatelor întreprinderii

Analiza structurală a profitului și a indicatorilor calculați pe baza contului de profit și pierdere și prezentați mai sus trebuie completată cu o analiză factorială a rezultatelor ținând cont că acestea se formează sub acţiunea unor factori deosebiţi.

6.5.1. Analiza factorială a rezultatului exploatării

Analiza factorială a rezultatului exploatării stabileşte sistemul de factori care determină modificarea rezultatului exploatării în vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evoluţiei viitoare.

Un prim model de analiză este următorul:

,

unde:RE = rezultatul exploatării;V = venituri din exploatare;Ch = cheltuieli ale exploatării.

206

Page 207: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Informaţiile furnizate de Contul de profit şi pierdere al unei societăţi comerciale sunt structurate în tabelul următor:

Tabelul nr. 6.3. – lei –

Nr. crt.

Indicatori N-2 N-1 N

1. Vânzări 122.500 126.050 133.7002. Subvenţii 0 0 03. Alte venituri 24.400 25.400 26.9504. Total venituri 146.900 151.450 160.6505. Cheltuieli de producţie

variabile102.850 98.450 99.600

6. Marja brută de exploatare (4-5)

44.050 53.000 61.050

7. Cheltuieli de producţie fixe

24.800 32.000 36.000

8. Cheltuieli de administraţie 3.800 4.850 5.4009. Cheltuieli de distribuţie şi

desfacere2.400 2.500 3.600

10. Total cheltuieli fixe (7+8+9)

31.000 39.350 45.000

11. Rezultatul exploatării +13.050 +13.650 +16.05012. Rezultatul financiar +750 -200 +95013. Rezultatul extraordinar 0 0 014. Profit brut +13.800 +13.450 +17.00015. Impozit profit (venit) 2.208 2.152 2.72016. Profit net +11.552 +11.298 +14.280

Din informaţiile prezentate în tabelul precedent se constată că în ultimii 3 ani societatea a înregistrat profit. În perioada curentă comparativ cu cea precedentă profitul înainte de impozitare (profitul brut) se prezintă astfel:

modificarea profitului: 17.000 lei – 13.450 lei = + 3.550 lei din care:– contribuţia marjei brute: 61.050 lei – 53.000 lei = = + 8.050 lei;– creşterea cheltuielilor fixe: 45.000 lei – 39.350 lei = – 5.650 lei;– modificarea rezultatului financiar: 950 lei – (-200 lei) = + 1.150lei;Se constată că peste 67% din creşterea profitului este datorată

rezultatului exploatării, ceea ce constituie situaţia normală, care atestă eficienţa activităţii de bază. Trebuie însă remarcată şi contribuţia rezultatului financiar de aproximativ 32%.

207

Page 208: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Continuând exemplul anterior vom proceda la analiza factorială a profitului aferent exploatării:

modificarea profitului aferent exploatării: 16.050 lei – 13.650 lei = + 2.400 lei din care:

– influenţa veniturilor:

– influenţa cheltuielilor la 1 leu venituri:

Din exemplul prezentat se constată că sporul de profit s-a realizat în principal ca urmare a sporirii eficienţei economice în activitatea de exploatare.

Un asemenea model poate avea o aplicabilitate generală, indiferent de profilul entităţii economice. Modelul prezentat este recomandat în cazul unităţilor comerciale şi de prestări servicii deoarece pentru unităţile productive, care dispun de bază materială proprie se recomandă folosirea următorului model în analiza rezultatului exploatării:

unde:N – număr de personal;Mf – valoarea medie anuală a activelor fixe;V – venituri;Qe – producţia exerciţiului.Factorii de influenţă în acest caz sunt: numărul personalului N,

înzestrarea tehnică Mf/N, randamentul activelor fixe Qe/Mf, gradul de valorificare a producţiei exerciţiului V/Qe, rentabilitatea veniturilor P/V.

Pentru exemplificare vom folosi datele din exemplul precedent (tabelul 6.4.) şi următoarele date:

Tabelul nr. 6.4.– lei –

Nr. crt.

Indicatori N-1 N

1. Nr. de personal (persoane) 1.025 9002. Valoarea medie a activelor fixe 60.000 62.5003. Producţia exerciţiului 125.700 134.700

208

Page 209: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

4. Venituri din exploatare 151.450 160.6505. Înzestrarea tehnică 5,8536 6,94446. Randamentul activelor fixe (rd. 3 / rd. 2) 2,095 2,1557. Gradul de valorificare a producţiei exerciţiului

(rd. 4 / rd.3)1,205 1,193

8. Rentabilitatea veniturilor (%) 9 10

influenţa numărului de personal:

=

= 900 58,536 2,095 1,205 0,09 – 13.650 = -1.680 lei;

influenţa gradului de înzestrare tehnică:

=

= 900 69,444 2,095 1,205 0,09 – 11.970 = +2.230 lei;

influenţa randamentului activelor fixe:

=

= 900 69,444 2,155 1,205 0,09 – 14.200 = +400 lei;

influenţa gradului de valorificare a producţiei:

=

=900 69.444 2,155 1,193 0,09 – 14.600 = -140 lei;

influenţa rentabilităţii veniturilor:

RE1 – RE4 = 16.050 – 14.460 = +1.590 lei;

total influenţe: RE1 – RE0 = 16.050 –13.650 = + 2.400 lei.

209

Page 210: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza datelor mai sus prezentate permite formularea unor concluzii utile pentru activitatea viitoare:

– investiţiile realizate şi puse în funcţiune în anul N au determinat creşterea productivităţii muncii, ceea ce a permis reducerea necesarului de personal;

– sporirea randamentului activelor fixe a asigurat o scădere a costurilor şi deci o creştere a rentabilităţii veniturilor;

– efectele pozitive obţinute prin utilizarea capitalului tehnic au fost valorificate într-o proporţie inferioară celei din anul precedent.

6.5.2. Analiza factorială a profitului brut

În activitatea lor, firmele pot concentra mai multe genuri de activităţi în vederea realizării unei rentabilităţi ridicate.

Cunoaşterea nivelului de rentabilitate a fiecărei categorii de activităţi prezintă o importanţă deosebită atât pentru dezvoltarea activităţilor mai rentabile cât şi pentru aprecierea corectă a posibilităţilor viitoare de creştere a rentabilităţii.

Datele necesare unei astfel de analize se obţin din contabilitatea financiară. Modelul de analiză utilizat este:

,unde:

Vt = venituri totale; = profitul mediu la 1 leu venituri totale;

Pb = profitul brut.sau

,

unde:gi = structura veniturilor pe categorii de activităţi;

pri = profitul brut la 1 leu venituri pe categorii de activităţi.În tabelul următor vom prezenta datele necesare analizei, date

înregistrate de o societate comercială.Tabelul nr. 6.6.

– lei –Nr. crt.

Indicatori N-1 N

1. Venituri totale din care: 7.012.635 7.399.6151.1 Venituri din exploatare din care: 6.451.625 6.778.390

– cifra de afaceri evaluată în preţuri de 6.403.170 6.707.980

210

Page 211: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Nr. crt.

Indicatori N-1 N

vânzare exclusiv TVA1.2 Venituri financiare 350.630 379.9101.3 Venituri extraordinare 210.380 241.3152. Cheltuieli totale din care: 6.128.760 6.452.0002.1 Cheltuieli de exploatare din care: 5.610.625 5.848.945

– aferente cifrei de afaceri 5.562.170 5.794.2302.2 Cheltuieli financiare 327.490 400.6502.3 Cheltuieli extraordinare 190.645 202.4053. Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării

(rd.1 – rd.2)883.875 949.445

4. Rezultatul exploatării (rd. 1.1 – rd. 2.1) 841.000 929.4455. Rezultatul financiar (rd. 1.2 – rd. 2.2) 23.140 -20.7406. Rezultatul curent (rd. 4 + rd. 5) 864.140 908.7057. Rezultatul extraordinar (rd. 1.3 – rd. 2.3) 19.735 38.9108. Profitul mediu la 1 leu venituri totale

(rd. 3 : rd. 1)0,12604 0,12831

9. Profitul la 1 leu venituri din exploatare lei 0,13035 0,1371110. Profitul la 1 leu venituri financiare lei 0,0660 -0,054511. Profitul la 1 leu venituri extraordinare 0,0935 0,16124

Modificarea profitului brut total:

Pb1 – Pb0 = 949.445 – 883.875 = + 65.570 lei se explică astfel:

influenţa modificării veniturilor totale:

(7.399.615 – 7.012.635) 0,12604 = = + 48.774 lei;

influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri totale:

7.399.615(0,12831 – 0,12604) = + 16.796 mii lei,

din care datorită modificării:

– structurii veniturilor pe categorii:

,

unde:

211

Page 212: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

91,60%

5,13%

3,27%

prexpl0 = 0,13035prfinan0 = 0,0660prextraordinar0 = 0,0935

= 0,12585

= 7.399.615 (0,12585 – 0,12604) = -1.406 lei

– profitului brut la 1 leu venituri pe categorii:= 7.399.615 (0,12831 – 0,12585) = + 18.204 lei.

Modificarea profitului brut total se datorează în proporţie de 74,38% majorării veniturilor totale. Veniturile totale s-au mărit pe seama celor din exploatare, ca urmare a creşterii producţiei vândute.

Profitul mediu la 1 leu venituri totale creşte, determinând o sporire a profitului brut total cu 16.796 lei, respectiv 25,62% din modificarea totală.

Structura veniturilor determină o diminuare a profitului brut cu 1.406 lei ca urmare a creşterii ponderii veniturilor la care nivelul profitului la 1 leu venituri este mai mic decât nivelul mediu total pe firmă.

Profitul mediu la 1 leu venituri exercită o influenţă pozitivă ca urmare a creşterii înregistrate la nivelul profitului la 1 leu venituri din exploatare şi a celui aferent veniturilor extraordinare. Aprecierea este pozitivă deoarece profitul aferent exploatării a crescut.

6.5.3. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri

Cifra de afaceri reprezintă partea principală a veniturilor din exploatare, iar rezultatul aferent cifrei de afaceri este o componentă importantă a rezultatului exploatării.

212

Page 213: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Modelul de analiză factorială a profitului aferent cifrei de afaceri este următorul:

,unde:

PCA = profitul aferent cifrei de afaceri;qv = volumul fizic al producţiei vândute;p = preţul de vânzare pe produs (exclusiv TVA);c = costul complet pe produs.

Din modelul de analiză se evidenţiază factorii care acţionează asupra modificării indicatorului:

1. modificarea volumului producţiei vândute;2. modificarea structurii producţiei vândute;3. modificarea costurilor unitare sau pe produs;4. modificarea preţurilor de vânzare fără TVA.Continuând exemplul anterior, vom folosi datele următoare:

Tabelul nr. 6.7.– lei –

Nr. crt.

Indicatori Sume

1. Cifra de afaceri programată exprimată în preţuri de vânzare fără TVA programate

6.403.170

2. Cifra de afaceri programată exprimată în costuri programate

5.562.170

3. Cifra de afaceri efectivă exprimată în preţuri de vânzare fără TVA programate

6.724.230

4. Cifra de afaceri efectivă exprimată în costuri programate 5.807.230

5. Cifra de afaceri efectivă exprimată în preţuri de vânzare fără TVA efective

6.707.980

6. Cifra de afaceri efectivă exprimată în costuri efective 5.794.230

7. Profit programat PCA0 841.0008. Profit realizat PCA1 913.750

Variaţia profitului aferent cifrei de afaceri este:

Pornind de la influenţa factorilor şi utilizând metoda substituirilor în lanţ vom determina influenţa produsă de modificarea fiecărui factor:

a) influenţa volumului producţiei vândute:213

Page 214: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

PCA(CA) = PCA0 ICA – PCA0 = PCA0(ICA – 1);

PCA(CA) = 841.000 (1,05 – 1) = + 42.050 lei

Din calcule rezultă că volumul producţiei vândute (volumul cifrei de afaceri) a influenţat favorabil conducând la o majorare a profitului aferent cifrei de afaceri cu 42.050 lei.

b) influenţa modificării structurii producţiei vândute:

=

= (6.724.230 – 5.807.230) – 841.000 x 1,05 = + 33.950 lei.

Structura producţiei vândute a avut şi ea o influenţă pozitivă conducând la o majorare a profitului aferent cifrei de afaceri cu 33.950 lei.

c) influenţa modificării costurilor:

=

= (6.724.230 – 5.794.230) – (6.724.230 – 5.807.230) = + 13.000 lei.

Se observă că şi modificarea costurilor a exercitat o influenţă favorabilă asupra profitului aferent cifrei de afaceri conducând la o majorare cu 13.000 lei.

d) influenţa modificării preţurilor de vânzare (exclusiv TVA):

=

= (6.707.980 – 5.794.230) – (6.724.230 – 5.794.230)= – 16.250 lei.

Modificarea preţurilor de vânzare a condus la diminuarea profitului aferent cifrei de afaceri cu 16.250 lei.

214

Page 215: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Interpretând rezultatele obţinute în urma analizei factoriale a profitului aferent cifrei de afaceri putem concluziona următoarele:

– ponderea cea mai mare în creşterea profitului a avut-o creşterea volumului producţiei vândute (cifrei de afaceri) – factor cantitativ;

– urmează apoi influenţa modificării structurii cifrei de afaceri către produse cu rate de rentabilitate mai mari decât rata medie;

– reducerea costurilor a avut de asemenea un efect favorabil;– preţurile de vânzare, ca urmare a reducerii lor pe anumite sortimente,

au condus la o micşorare a profitului aferent cifrei de afaceri.

6.6. Analiza şi diagnosticul performanţei pe baza ratelor de rentabilitate

Evidenţierea caracteristicilor economice şi financiare ale întreprinde-rilor precum şi compararea performanţelor industriale şi comerciale ale acestora se realizează cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

În general, ratele de rentabilitate8 se determină ca raport între efectele economice şi financiare obţinute şi eforturile depuse pentru obţinerea lor.

În funcţie de elementele luate în calcul, teoria şi practica economică operează cu mai multe rate de rentabilitate. Fiecare dintre acestea are o putere informaţională proprie îndeplinind o funcţie specifică în activitatea practică de gestionare a capitalului şi plasamentelor de capital.

Ratele reprezintă instrumente utile de analiză9 care sintetizează un volum mare de date într-o formă mai uşor de înţeles, de interpretat şi de comparat. Ele evidenţiază în acelaşi timp anumite limite care trebuie analizate pentru fiecare caz în parte. La compararea ratelor din perioade diferite trebuie avut in vedere condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea, precum şi impactul anumitor modificări asupra situaţiilor financiare cum ar fi: modificarea condiţiilor economice, a procesului productiv, sau a pieţelor geografice deservite.

Ratele nu constituie punctul final al analizei şi nu reprezintă prin ele însele elemente pozitive sau negative ale activităţii unei întreprinderi sau ale managementului acesteia.

Analiza pe baza ratelor realizată de către analist, trebuie combinată cu investigarea altor factori, înainte să se formeze concluzii pertinente şi să se facă recomandări pentru măsurile ce trebuie adoptate de conducerea întreprinderii.

8 Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 188.9 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 41.

215

Page 216: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Aprecierea cu privire la faptul că un anumit indice este prea ridicat, prea scăzut sau corespunzător, depinde de modul de interpretare a rezultatelor de către analist, care are în vedere pe de-o parte, atât tipul de activitate al întreprinderii cât şi poziţia acesteia în cadrul sectorului iar, pe de altă parte, strategia adoptată de întreprindere.10

Analiza unilaterală a unei singure rate sau a mai multor rate poate genera concluzii eronate asupra echilibrului financiar al întreprinderii. Iată de ce o analiză combinată a ratelor cu alte informaţii, privind managementul întreprinderii şi informaţii despre condiţiile economice în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea, va evidenţia cu siguranţă imaginea fidelă asupra acesteia. În acest sens se impune o analiză a variaţiilor înregistrate de respectivele rate pe parcursul unei perioade de timp pentru a se putea stabili schimbările ce intervin în funcţionarea întreprinderii şi posibilul impact pe care aceste rate îl pot produce asupra bonităţii companiei.

În cazul în care valoarea unui indicator diferă semnificativ de media de ramură se impune analizarea cauzelor care au determinat respectiva situaţie în vederea evaluării, în acest fel, a efectelor pe care acestea le produc asupra bonităţii întreprinderii analizate.

Modul de calcul al principalelor rate de rentabilitate11 este următorul:

A) Rata rentabilităţii economice (ROA) evidenţiază contribuţia elementelor patrimoniale la obţinerea rezultatelor finale ale entităţii.

unde:EBIT = rezultatul brut al exerciţiuluiAB = activul bilanţier

Eficienţa capitalului investit, a tuturor resurselor materiale şi financiare implicate în activitatea întreprinderii, sunt prezentate prin rata rentabilităţii economice. În literatura de specialitate, rata rentabilităţii economice este calculată după următoarele modele:

sau sau

10 Bătrâncea, I, Analiza financiara a entităţii economice, Editura Risoprint,Cluj-Napoca, 2007, p. 41.11 Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 42.

216

Page 217: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

sau sau

unde:Re = rata rentabilităţii economice; RBE = rezultat brut din exploatareRexpl = rezultatul exploatării;At = active totaleAexpl = active de exploatare; Kinvestit = capital investit; Rc = rezultat curent

În formula de calcul a ratei rentabilităţii economice, folosirea la numărător a rezultatului exploatării sau a rezultatului brut din exploatare este dictată de interesele în luarea în considerare sau nu a politicii de amortizare sau aprovizionare a întreprinderii. În componenţa capitalului investit sunt incluse valoarea brută a activelor fixe, nevoia de fond de rulment şi disponibilităţile întreprinderii. De altfel, problema utilizării activelor totale sau a capitalului investit în determinarea ratei rentabilităţii economice este destul de controversată în literatura de specialitate.

Indiferent de modalitatea de calcul utilizată, rata de rentabilitate economică este independentă de mecanismul de finanţare, de impactul activităţii extraordinare cât şi de politica fiscală.

Rentabilitatea economică surprinde eficienţa mijloacelor materiale şi financiare alocate pentru desfăşurarea activităţii unei întreprinderi.

Capitalurile angajate de o întreprindere în cursul unui exerciţiu financiar sunt reprezentate de capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate. Remunerarea capitalurilor sub forma dividendelor sau a dobânzilor se realizează după ce sunt acoperite investiţiile strategice (active fixe), investiţiile de exploatare (nevoia de fond de rulment) şi investiţiile de echilibru (pentru asigurarea disponibilităţilor băneşti). Rentabilitatea economică a capitalurilor investite nu ţine seama de modalitatea de procurare a capitalurilor.

Rata rentabilităţii economice exprimă pe de o parte gradul de remunerare a capitalurilor angajate în activitatea întreprinderii iar pe de altă parte, modalitatea de remunerare a riscurilor asumate de acţionari sau asociaţi pentru capitalul investit în întreprindere.

Dimensiunea ratei rentabilităţii economice joacă un rol hotărâtor în stabilirea modalităţii de finanţare pe termen lung şi scurt. Tot capitalul avansat în activitatea întreprinderii trebuie remunerat dar, spre deosebire de capitalul propriu (remunerat în măsura obţinerii de profit), capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele întreprinderii. O întreprindere ce

217

Page 218: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

beneficiază de capital împrumutat (în special de credite bancare), va suporta cheltuieli financiare ridicate care îi vor diminua posibilităţile de autofinanţare. Pentru a asigura acoperirea nevoilor de finanţare, entitatea va fi nevoită să recurgă la obţinerea de noi credite. În aceste condiţii se impune criteriul rentabilităţii: dacă rata rentabilităţii economice este superioară ratei dobânzii, este posibil şi de dorit să se apeleze la credite. În fapt, din compararea ratei rentabilităţii economice cu costul capitalului împrumutat (rata dobânzii), ia naştere efectul de îndatorare.

Rata rentabilităţii economice trebuie apreciată funcţie de rata inflaţiei. O rata a rentabilităţii economice superioară ratei inflaţiei va putea asigura conservarea „substanţei economice” a întreprinderii şi chiar reînnoirea şi creşterea activelor sale economice, într-o perioadă cât mai scurtă. În realitate, rata rentabilităţii economice trebuie să remunereze capitalurile investite, cel puţin la nivelul ratei medii a dobânzii, plus riscul economic şi financiar pe care şi l-au asumat cei care au plasat capitalul în întreprindere.

Rata rentabilităţii economice trebuie sa fie superioară ratei inflaţiei, pentru a fi posibilă o remunerare a capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al unui nivel de risc economic şi financiar asumat de cei care au pus capitalurile la dispoziţia societăţii, permiţând în acelaşi timp reînnoirea şi creşterea activelor în cadrul entităţii economice.

În literatura de specialitate regăsim adeseori afirmaţia că o întreprindere, pentru a asigura reînnoirea activelor sale într-o perioadă cât mai scurtă, paralel cu o remunerare corespunzătoare a investitorilor, trebuie să înregistreze o rată a rentabilităţii economice (calculate funcţie de rezultatul brut din exploatare şi activele totale) în valoare de 25 %.

Dimensiunea ratei rentabilităţii economice este folosită frecvent în analize externe, deoarece permite efectuarea comparaţiilor în spaţiu între întreprinderi aparţinând aceluiaşi sector, indiferent de mărimea lor sau forma de proprietate, măsurând aptitudinea capitalului economic de a asigura reînnoirea şi remunerarea sa ca factor de producţie, reînnoire care ar trebui să se realizeze într-un orizont de timp mediu.

B) Rata rentabilităţii financiare (ROE) permite aprecierea eficienţei investiţiilor de capital ale acţionarilor şi oportunitatea menţinerii acestora, calculându-se ca raport între rezultatul net al exerciţiului financiar şi capitalul propriu:

unde:

218

Page 219: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

CPR = capital propriu;RNE = rezultatul net al exerciţiului.Indicatorul măsoară gradul de rentabilitate a investiţiilor făcute de

acţionari12 atât în activitatea de exploatare cât şi în activitatea financiară.Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele

considerente: Indicatorul pune în evidenţă gradul de alocare a fondurilor

acţionarilor în activitatea curentă, pe de-o parte, precum şi eficienţa cu care entitatea angajează capitalul acţionarilor în afaceri, pe de altă parte;

Reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora;

Permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în entitate.

Rentabilitatea capitalului propriu (financiară) este o măsură combinată a trei factori şi anume: a profitabilităţii, a vitezei de rotaţie a activelor şi a levier-ului financiar. Dacă rentabilitatea capitalului propriu înregistrează fluctuaţii de la un an la altul, analiza financiară trebuie să determine care din ratele menţionate au cauzat fluctuaţia:13

Rentabilitatea capitalului propriu = = Marja profitului viteza de rotaţie a activelor levierul financiar

Ca urmare a competiţiei, rentabilitatea capitalului propriu se egalizează la nivelul entităţilor. Atingerea unui grad ridicat de rentabilitate a capitalului propriu de către o întreprindere acţionează ca un magnet, atrăgând competitori dornici să atingă şi ei o astfel de performanţă.

Rentabilitatea capitalului propriu şi factorii de influenţă ai acesteia constituie punctul de pornire în analiza sistemică a situaţiilor financiare anterioare ale entităţii economice prin intermediul indicatorilor profitabilităţii, utilizării activelor şi levierului rentabilităţii capitalului propriu.

Astfel un prim aspect care se analizează vizează marja profitului. În general, ratele de rentabilitate sunt utilizate de analist pentru aprecierea capacităţii unei întreprinderi de a obţine profit. Ratele de profitabilitate sintetizează în acelaşi timp, performanţa activităţii reflectată în contul de profit şi pierdere al întreprinderii. Un indicator specific performanţei financiare este marja profitului care constituie o funcţie atât a levierului de exploatare cât şi a

12 Halpern, P., Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti 1998, p. 112.13 Bătrâncea, I, Analiza financiară a entităţii economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, p. 255.

219

Page 220: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

valorii adăugate, de-a lungul ciclului de producţie, sintetizând câştigurile obţinute din fiecare unitate monetară rezultată din vânzări.

A doua coordonată de analiză a performanţei financiare a capitalului propriu, o constituie viteza de rotaţie a activelor. Ratele de performanţă a activelor pun în evidenţă veniturile şi cheltuielile entităţii economice, fie pentru a analiza structura costurilor, fie pentru a corela performanţa vânzărilor cu volumul activelor utilizate în realizarea vânzărilor. În general viteza de rotaţie a activelor se focalizează asupra următoarelor ţinte:

În primul rând, indicatorul pune în evidenţă eficienţa cu care sunt utilizate activele;

În al doilea rând, indicatorul reflectă vânzările realizate de fiecare unitate monetară a activelor utilizate;

În al treilea rând, prezintă în mod sintetic activele întreprinderiiA treia dimensiune a analizei capitalurilor proprii o reprezintă levierul

financiar. În literatura de specialitate indicatorul mai este denumit şi „Factorul de multiplicare a capitalului propriu”.14 O întreprindere utilizează atât fonduri atrase şi împrumutate diverse cât şi fondurile acţionarilor. Utilizarea acestor două categorii de resurse va depinde de atitudinea companiei faţă de risc şi faţă de rentabilitate.

C) Rata rentabilităţii veniturilor (RRV) semnifică contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii de autofinanţare a entităţilor:

unde:RNE = rezultatul net al exerciţiuluiCA = cifra de afaceri

D) Rata rentabilităţii generale (RRG) evidenţiază eficienţa consumului de resurse:

unde:CT = cheltuielile totale.

E) Rata de acoperire a dobânzilor (RDOB) reflectă capacitatea profitului rezultat din activitatea entităţii de a acoperi dobânzile bancare.

14 Halpern, P., Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti 1998, p. 119.220

Page 221: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:RBDI = rezultatul brut CHD = cheltuieli cu dobânzile

6.6.1. Aplicaţie privind calculul şi interpretarea ratelor de rentabilitate

Datele necesare pentru calculul şi analiza ratelor de rentabilitate sunt prezentate în tabelul nr. 6.8., iar indicatorii calculaţi sunt prezentaţi în tabelul nr. 6.9.

Tabelul nr. 6.8. Indicatori necesari calculului şi analizei ratelor de rentabilitate

– lei –Indicatori Simbol An N-2 An N-1 An N

Rezultatul brut al exerciţiului

RBE 121.000 69.500 65.500

Rezultatul net al exerciţiului RNE 92.500 57.000 53.500

Rezultatul exploatării REXP 59.867 174.925 93.27

Active totale AB 7.538.312 7.555.243 27.890.682

Capitaluri proprii CPR 5.263.164 5.289.724 25.752.716

Cifra de afaceri CA 7.542.408 6.658.178 5.980.237

Cheltuieli totale CT 7.879.032 7.464.636 7.255.347

Cheltuieli cu dobânzile CHD 112.242 159.507 170.585

Capital social CS 3.176.808 3.176.808 3.176.808

Tabelul nr. 6.9. Evoluţia ratelor de rentabilitate– % –

Indicatori Simbol An N-2 An N-1 An N

Rata rentabilităţii economice ROA 1,61 0,92 0,24

Rata rentabilităţii veniturilor RRV 1,23 0,86 0,89

Rata rentabilităţii generale RRG 1,17 0,76 0,74

Rata de acoperire a dobânzilor RADOB 107,80 43,57 38,40

Rata rentabilităţii financiare ROE 1,75 1,07 0,21

221

Page 222: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Din tabelul 6.8 se pot desprinde următoarele concluzii privind evoluţia ratelor de rentabilitate în perioada analizată:

a) Rata rentabilităţii economice este în scădere de la un exerciţiu financiar la altul, scădere datorată pe de o parte, diminuării semnificative a rezultatului brut iar, pe de altă parte, datorită majorării valorii activului bilanţier, mai ales în exerciţiul financiar N.

b) Rata rentabilităţii veniturilor este în scădere pe parcursul perioadei analizate, urmare diminuării valorice a cifrei de afaceri.

c) Rata rentabilităţii generale, în scădere pe parcursul perioadei analizate, a fost influenţată favorabil de diminuarea cheltuielilor totale şi nefavorabil de rezultatul net al exerciţiului.

d) Rata de acoperire a dobânzilor este corespunzătoare doar în exerciţiul financiar N-2, în exerciţiile financiare următoare din perioada analizată, capacitatea profitului brut degajat din activitatea desfăşurată de entitate fiind insuficientă în ce priveşte acoperirea dobânzilor.

e) Rata rentabilităţii financiare, înregistrează diminuări de la un exerciţiu financiar la altul, determinate în principal de aportul scăzut al capitalurilor proprii în realizarea profitului.

Bibliografie

Balteș, N., Analiză și diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 17, 19, 22, 25, 41, 42.

Bătrâncea, I, Analiza financiara a entităţii economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, p. 41, 255.

Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Vol I: Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 184-187.

Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 135.

Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 72.

Halpern, P., Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti 1998, p. 112, 119.

Trenca, I. I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997, p. 149-151.

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 188.

222

Page 223: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 115-116.

223

Page 224: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 7

ANALIZA POZIŢIEI FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII

Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 3055/2009 cu modificările şi completările ulterioare, prevăd obligativitatea întreprinderilor de a întocmi situaţii financiare anuale, care cuprind: bilanţul contabil; contul de profit şi pierdere; situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie; politici contabile şi note explicative. Ele trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare şi performanţei întreprinderii, precum şi informaţii relevante şi credibile pentru nevoile utilizatorilor. De fapt, atributele care determină utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare sunt: inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.

7.1. Bilanţul, instrument de apreciere a poziţiei financiare

a întreprinderii

Bilanţurile contabile au început să fie întocmite odată cu apariţia contabilităţii ca disciplină practică şi s-au impus concomitent cu transformarea contabilităţii în ştiinţă aplicativă15. Iniţial, bilanţul contabil a avut rol de „cont general”, dar, pe măsura dezvoltării sistemului conturilor, s-a individualizat într-un procedeu distinct, propriu metodei contabilităţii.

Etimologic, cuvântul „bilanţ” provine de la latinescul „bi-lanx”, care înseamnă „cu două talere” sau „billancium”, care înseamnă cântar.

Bilanţul contabil este definit ca fiind documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege16 (lichidări, fuziuni, încetarea activităţii etc.).

15 Ciuhureanu, A. T., Balteş, N., Contabilitate-fundamente teoretice şi practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 153.16 Art. 20 (1) din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

224

Page 225: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ a unui element care îndeplineşte următoarele criterii:

a) este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere; şi

b) elementul are un cost sau o valoare, care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.

Un activ este recunoscut în bilanţ în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate şi activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil. Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când este improbabil ca ieşirea de numerar să genereze beneficii economice pentru entitate în perioadele viitoare. În schimb, o astfel de tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere.

O datorie este recunoscută în bilanţ atunci când este probabil că o ieşire de resurse, purtătoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligaţii prezente, şi când valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi evaluată în mod credibil.

În decursul istoriei, s-au conturat mai multe abordări şi modele ale bilanţului: abordarea patrimonială, funcţională, financiară, prin prisma concepţiei anglo-saxone.

a. Abordarea patrimonială a bilanţului contabil. Concepţia economico-juridică defineşte patrimoniul ca fiind constituit din „ansamblul bunurilor, al drepturilor şi obligaţiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi la un moment dat”. Sub aspect economic, reprezentarea utilizărilor şi resurselor întreprinderii a condus la existenţa unui echilibru valoric între utilizări sau active patrimoniale (ca formă de materializare, respectiv concretizare a destinaţiei resurselor) şi resurse sau pasive patrimoniale, reprezentat prin ecuaţia17:

UTILIZĂRI = RESURSE

Pe plan procedural, această ecuaţie este echivalentă cu o altă ecuaţie care constituie relaţia de echilibru şi eficienţă cu care operează bilanţul:

TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV

Sub aspect juridic, bilanţul sintetizează starea patrimonială privită ca ansamblul drepturilor şi obligaţiilor pe care le are întreprinderea la un moment dat. Ecuaţia ce decurge din această abordare este următoarea:

SITUAŢIE NETĂ = ACTIVE – DATORII

17 Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 27.225

Page 226: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b. Abordarea funcţională a bilanţului contabil are în vedere finalitatea bilanţului de a răspunde unei analizei dinamice, permiţând investigarea activităţii pe cicluri de operaţiuni (de investiţii, de exploatare şi de finanţare) şi luând în considerare rolul fiecăruia în funcţionarea întreprinderii (tabelul nr. 7.1).

Tabelul nr. 7.1. Structura bilanţului funcţionalActive – utilizări Pasive – resurse

I. ACTIVE STABILE – Imobilizări necorporale;– Imobilizări corporale;– Imobilizări financiare.

I. RESURSE STABILE– Capitaluri proprii;– Amortizări şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare;– Provizioane;– Datorii financiare.

II. ACTIVE CIRCULANTE– Active circulante de exploatare;– Active circulante în afara exploatării;– Active de trezorerie.

II. PASIVE CIRCULANTE– Datorii de exploatare;– Datorii în afara exploatării;– Pasive de trezorerie.

c. Abordarea financiară a bilanţului contabil presupune ordonarea elementelor de activ şi de pasiv pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate. Cele două părţi reflectă echilibrul financiar pe termen scurt sau pe termen lung. Un model al bilanţului financiar este redat în tabelul nr. 7.218. Un aspect avut în vedere în abordarea financiară a bilanţului contabil vizează respectarea unor reguli de evaluare şi retratare19, 20, 21.

Sub aspect financiar, orice bilanţ se descompune în trei mase: fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment (NFR) şi trezoreria netă (TN). Relaţia care degajă informaţia privind echilibrul financiar este:

TN = FR – NFR

18 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 53.19 Bătrâncea, I. (coord.), Analiză financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2001, p. 188-189.20 Avare, Ph., Ravary, L., Legros, G., Lemonnier, P., Gestiune şi analiză financiară, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 57.21 Bunea, Ş., Retratări necesare trecerii de la bilanţul contabil la bilanţul financiar, Revista “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 10/2001, pp. 20-26.

226

Page 227: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 7.2. Modelul bilanţului financiarActiv (utilizări) Pasiv (resurse)

I. ACTIVE REALE NETE CU LICHIDITATE MAI MARE DE 1 AN1. Active imobilizate nete;2. Active circulante cu lichiditate mai mare de 1 an;3. Conturi de regularizare şi asimilate cu lichiditate mai mare de 1 an.

I. PASIVE REALE CU EXIGIBILITATE MAI MARE DE 1 AN1. Capitaluri proprii;2. Provizioane cu exigibilitate mai mare de 1 an;3. Conturi de regularizare şi asimilate cu exigibilitate mai mare de 1 an.

II. ACTIVE REALE NETE CU LICHIDITATE MAI MICĂ DE 1 AN1. Stocuri şi producţie în curs de execuţie;2. Creanţe cu lichiditate mai mică de 1 an;3. Investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci.

II. PASIVE REALE CU EXIGIBILITATE MAI MICĂ DE 1 AN1. Datorii financiare cu exigibilitate mai mică de 1 an; 2. Datorii de exploatare cu exigibilitate mai mică de 1 an; 3. Datorii în afara exploatării cu exigibilitate mai mică de 1 an; 4. Provizioane cu exigibilitate mai mică de 1 an.

Utilitatea bilanţului financiar poate fi privită din mai multe perspective22:

Cea a acţionarilor, care doresc să cunoască valoarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, evoluţia acestora, durata de lichidare în eventualitatea recuperării de capitaluri;

Cea a creditorilor, interesaţi de valoarea patrimoniului ca şi garanţie a realizării drepturilor lor;

Cea a analizei structurii financiare, a echilibrului financiar, a randamentului financiar, a riscurilor, a bonităţii financiare, a valorii întreprinderii.

d. Abordarea bilanţului contabil prin prisma concepţiei anglo-saxone exclude judecăţile patrimoniale şi consideră bilanţul contabil ca un document de sinteză care prezintă situaţia financiară a întreprinderii la un moment dat, incluzând trei mase valorice: bunurile sau activele (assets), datoriile (liabilities) şi capitalurile proprii (shareholders equity). Ca o caracteristică a acestei abordări apare faptul că nu se impune forma de prezentare, fiind acceptată atât cea orizontală (în cont), cât şi cea verticală (în listă).

22 Eros-Stark, L., Pantea, M. I., Analiza situaţiei financiare a firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 45.

227

Page 228: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Reforma contabilă românească a cunoscut două etape: prima este cea aferentă anilor 1990-1999 dominată de sistemul contabil francez (H.G nr. 704/1993). Cea de a doua etapă care începe în anul 1999 şi are în vedere reglementări contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale: OMF nr.403/199923; OMFP 94/200124, OMFP 1752/200525 şi în prezent OMFP 3055/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

Modelul bilanţului contabil a fost influenţat de fiecare dintre aceste două etape ale reformei contabile româneşti. Astfel, modelul aferent primei etape se regăseşte în practicile franceze, orientate multă vreme spre o analiză de tip financiar-funcţional, bazată pe echilibrul generat de fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă. Astfel, Schema de “bilanţ patrimonial” aprobată prin H.G. nr. 704/1993, este o schemă de bilanţ orizontal, având forma grafică a unui cont ce pune în evidenţă egalitatea dintre utilizările (activele) şi resursele (pasivele) patrimoniale, respectiv egalitatea bilanţieră: TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV, cu reflectarea distinctă a operaţiilor care să afecteze starea patrimonială în exerciţiile viitoare. De altfel, această schemă a fost adoptată şi practicată în majoritatea ţărilor europene.

În cadrul activului, elementele sunt grupate în raport cu destinaţia bunurilor economice utilizate şi gradul de lor de lichiditate în active imobilizate, active circulante şi active de regularizare şi asimilate (cheltuieli înregistrate în avans). În ceea ce priveşte pasivul, elementele mulţimii de pasiv sunt grupate în raport cu căile de formare a surselor de finanţare şi gradul lor de exigibilitate în capitaluri proprii, provizioane, datorii, pasive de regularizare şi asimilate (venituri înregistrate în avans).

Grafic, schema orizontală de bilanţ simplificată, bazată pe conceptul de patrimoniu se prezintă în tabelul nr. 7.3, astfel:

Tabelul nr. 7.3. BILANŢ încheiat la 31 decembrie

ACTIVExerciţiul

PASIVExerciţiul

N-1 N N-1 N1. Active imobilizate 1.1. Imobilizări necorporale 1.2. Imobilizări corporale 1.3. Imobilizări financiare2. Active circulante 2.1. Stocuri 2.2. Creanţe 2.3. Disponibilităţi3. Active de regularizare şi asimilate

1. Capitaluri proprii 1.1. Capital 1.2. Rezerve 1.3. Rezultat (profit/pierdere)2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli3. Datorii 3.1. Împrumuturi şi datorii financiare 3.2. Alte datorii4. Pasive de regularizare

23 In prezent abrogat.24 În prezent abrogat.25 În prezent abrogat.

228

Page 229: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

ACTIVExerciţiul

PASIVExerciţiul

N-1 N N-1 NTOTAL ACTIV TOTAL PASIV

A doua etapă a reformei contabilităţii româneşti, bazată pe prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate, s-a realizat sub consiliere britanică ceea ce a condus la adoptarea “schemei de bilanţ vertical sau sub formă listă” utilizată în prezent. Bilanţul contabil se prezintă sub formă de listă şi reflectă pe de o parte drepturile de proprietate şi de creanţă ale entităţii economice (activele) iar pe de altă parte obligaţiile acesteia faţă de terţi (pasivele) într-o ordine raţională. Elementele de activ şi datorii sunt grupate după natură şi lichiditate, respectiv natură şi exigibilitate.

Aşa cum s-a precizat, formatul listă sau vertical al bilanţului contabil se bazează pe situaţia netă a patrimoniului (activul net) şi pornindu-se de la ecuaţia bilanţieră fundamentală de tip economic ACTIV = PASIV, scoate în evidenţă următoarele ecuaţii bilanţiere:

ACTIVE = CAPITALURI PROPRII + DATORII

sau

CAPITALURI PROPRII (SITUAŢIA NETĂ) = ACTIVE – DATORII

Formatul bilanţului este următorul26:A. Active imobilizate

I. Imobilizări necorporale1. Cheltuieli de constituire 2. Cheltuieli de dezvoltare 3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi

active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros

4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros

5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţieII. Imobilizări corporale

1. Terenuri şi construcţii2. Instalaţii tehnice şi maşini 3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie

III. Imobilizări financiare 1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate

26 Art. 24, secţiunea 3 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

229

Page 230: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate 3. Interese de participare4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată

în virtutea intereselor de participare 5. Investiţii deţinute ca imobilizări 6. Alte împrumuturi

B. Active circulante I. Stocuri

1. Materii prime şi materiale consumabile 2. Producţia în curs de execuţie3. Produse finite şi mărfuri4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanţe1. Creanţe comerciale 2. Sume de încasat de la entităţile afiliate 3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în

virtutea intereselor de participare 4. Alte creanţe 5. Capital subscris şi nevărsat

III. Investiţii pe termen scurt 1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate2. Alte investiţii pe termen scurt

IV. Casa şi conturi la bănciC. Cheltuieli în avansD. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile

2. Sume datorate instituţiilor de credit3. Avansuri încasate în contul comenzilor4. Datorii comerciale – furnizori5. Efecte de comerţ de plătit6. Sume datorate entităţilor afiliate 7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea

intereselor de participare8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind

asigurările socialeE. Active circulante nete/datorii curente neteF. Total active minus datorii curenteG. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un

an 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat

împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile

230

Page 231: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

2. Sume datorate instituţiilor de credit3. Avansuri încasate în contul comenzilor4. Datorii comerciale – furnizori5. Efecte de comerţ de plătit6. Sume datorate entităţilor afiliate 7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea

intereselor de participare 8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind

asigurările sociale H. Provizioane

1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare2. Provizioane pentru impozite3. Alte provizioane

I. Venituri în avans J. Capital şi rezerve

I. Capital subscris1. Capital subscris vărsat2. Capital subscris nevărsat

II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluareIV. Rezerve

1. Rezerve legale2. Rezerve statutare sau contractuale3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportată VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar.

Obiectivele fundamentale ale analizei poziţiei financiare sunt următoarele:

punerea în evidenţă a riscului de insolvenţă al întreprinderii; studiază posibilitatea elementelor de pasiv de a deveni scadente la un

anumit termen şi a elementelor de activ de a fi transformate în bani; pune la dispoziţia proprietarilor şi a acţionarilor informaţii cu privire

la valoarea activului realizabil, informaţii necesare şi creditorilor pentru care valoarea activului reprezintă garanţia creanţelor lor;

concură la determinarea echilibrului financiar pe termen lung sau pe termen scurt etc.

Acceptat ca o situaţie financiară care redă valoarea capitalurilor proprii prin diferenţa între active şi datorii, bilanţul contabil furnizează informaţii

231

Page 232: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

privind natura şi sumele investite în activele entităţii, obligaţiile ei faţă de creditori, precum şi partea proprietarilor în aceste resurse27.

Clasificarea separată în bilanţ a activelor circulante şi imobilizate şi a datoriilor curente şi pe termen lung oferă utilizatorilor informaţii utile, făcându-se distincţie între activele nete care sunt în mod continuu rulate sub formă de capital circulant şi activele utilizate în activitatea pe termen lung a întreprinderii, precum şi pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii acesteia.

La întocmirea bilanţului contabil este obligatoriu să se respecte următoarele reguli:

posturile înscrise în bilanţ să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a patrimoniului stabilită cu ocazia inventarierii;

nu sunt admise compensări între conturile înscrise în bilanţ şi respectiv între veniturile şi cheltuielile din contul de profit şi pierdere.

Importanţa bilanţului în teoria şi practica contabilităţii rezidă din funcţiile pe care acesta le îndeplineşte în procesul de cunoaştere şi informare:

a. funcţia de centralizare şi generalizare, bilanţul constituind una din finalităţile contabilităţii;

b. funcţia de control şi analiză se manifestă în procesul de urmărire şi interpretare a modului de realizare a obiectivelor stabilite, de angajare şi utilizare a resurselor disponibile. Informaţiile conţinute sunt utilizate în analiza financiar-contabilă;

c. funcţia de informare, care permite utilizatorilor să îşi formeze o imagine de ansamblu asupra întreprinderii, determinată de caracterul real, exact, corelat, comparat şi legal al informaţiilor pe care le cuprinde bilanţul;

d. funcţia previzională, manifestată prin reprezentarea post-faptică a afacerii ca premisă a realizării de previziuni privind evoluţia fenomenelor. Calculele previzionale asupra activităţii în perioada următoare, asupra modului de participare a factorilor de producţie asigură decizii tactice şi strategice mai eficiente28.

Prezentarea activelor ca active imobilizate sau circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate, conform politicilor contabile aprobate de administratori sau persoanele care au obligaţia gestionării entităţii.

27 Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii: o abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 45.28 Tabără, N., Chetrariu, G., Conturile anuale în sistemul informaţional al întreprinderii, Revista „Gestiunea şi contabilitatea firmei”, nr. 2/2002, p. 30.

232

Page 233: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care sunt aferente unui exerciţiu financiar ulterior trebuie prezentate la capitolul cheltuieli în avans.

Veniturile care nu sunt exigibile decât după încheierea exerciţiului financiar prezentat trebuie neapărat să apară la rubrica „Creanţe”.

Veniturile încasate înainte de data bilanţului aferente exerciţiului financiar curent, dar care sunt aferente unui exerciţiu financiar ulterior apar sub titlul de „Venituri în avans”.

Cheltuielile care, deşi se referă la exerciţiul financiar curent, se vor plăti numai în cursul unui exerciţiu financiar ulterior, trebuie prezentate la „Datorii”.

Ajustările de valoare reprezintă totalitatea corecţiilor destinate să ţină seama de reducerile valorilor activelor, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă reducerea este sau nu definitivă. În funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării activelor, ajustările de valoare pot fi permanente, denumite amortizări şi/sau ajustări provizorii, denumite ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare .

În cazul în care un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul de bilanţ, este necesar ca relaţia sa cu alte elemente să fie prezentată în notele explicative. Acest lucru trebuie să se realizeze întrucât prezentarea din notele explicative este esenţială pentru înţelegerea situaţiilor financiare anuale.

7.2. Analiza ratelor de structură ale activului bilanţier

Se realizează în dinamică prin intermediul ratelor de structură ale elementelor activului bilanţier, valorile înregistrate de acestea fiind influenţate de caracteristicile sectorului în care entitatea îşi desfăşoară activitatea. Principalele rate ce caracterizează structura activului bilanţier sunt:

Rata activelor imobilizate Rata activelor circulante.

a. Rata activelor imobilizate (Rai) – măsoară ponderea activelor aflate la dispoziţia întreprinderii în mod permanent, în totalul activului şi se calculează potrivit modelului:

Rai = (Active imobilizate / Total activ) 100

Analiza structurii activelor imobilizate poate fi detaliată pe componentele acestora, respectiv imobilizări necorporale, corporale şi financiare.

233

Page 234: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b. Rata activelor circulante (Rac) – reflectă ponderea activelor cu caracter temporar în total active, fiind o măsură a flexibilităţii financiare, întrucât evidenţiază importanţa relativă a activelor uşor de transformat în bani.

Rac = (Active circulante / Total active) 100Analiza structurii activelor circulante poate fi detaliată pe

componentele acestora, respectiv stocuri, creanţe, numerar şi echivalente ale numerarului.

b1) Rata stocurilor (Rs) – reflecta ponderea stocurilor (activele circulante cel mai puţin lichide) în total active circulante. În practica economică se consideră că un nivel echilibrat al ratei stocurilor ar fi de aproximativ 30% în sectorul industrial şi de 40-45 % în construcţii şi comerţ. În sfera serviciilor, indicatorul înregistrează niveluri scăzute, datorită specificităţii acestui sector.

Rst = (Stocuri / Active circulante) 100

b2) Rata creanţelor (Rcr) – reflectă ponderea deţinută de portofoliul de creanţe (în special comerciale) în gestiunea entităţii economice, dimensiunile indicatorului fiind influenţate de termenele de încasare stipulate în contracte precum şi de specificul activităţii desfăşurate de entitate.

Rcr = (Creanţe / Active circulante) 100

b3) Rata numerarului şi echivalentelor de numerar (Rdb) – reflectă ponderea disponibilităţilor băneşti şi a echivalentelor acestora în total active circulante şi măsoară lichiditatea internă a entităţii economice. Se apreciază că un nivel al indicatorului de 1,5-2 % din activele totale, respectiv 10% din activele circulante, ar asigura necesităţile financiare ale întreprinderii.

Rdb = [(Inv.fin. termen scurt + Disp. băneşti) / Active circulante] 100

La nivelul entităţii economice luate în studiu, evoluţia indicatorilor privind structura activelor pe perioada analizată este prezentată în tabelul nr. 7.4.

Tabelul nr. 7.4. Evoluţia ratelor de structură ale activului bilanţier– % –

Nr. crt.

Specificaţie SimbolExerciţiul financiar

N-2 N-1 N

234

Page 235: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

1. Rata activelor imobilizate Rai 90,76 92,00 90,412. Rata activelor circulante,

din care:Rac 9,24 6,20 8,06

2.1. Rata stocurilor* Rs 2,8 4,7 4,22.2. Rata creanţelor* Rcr 89,8 93,8 91,12.3. Rata disp. băneşti* Rdb 7,4 1,5 4,7

*Cei trei indicatori s-au calculat ca pondere în total active circulante. Entitatea economică analizată, deţine o pondere ridicată a activelor

imobilizate, în special a imobilizărilor corporale (peste 90%), datoritǎ achiziţionării de spaţii comerciale destinate închirierii şi a unor utilaje tehnologice şi mijloace de transport necesare bunei desfăşurări a activităţii principale (prestări servicii). Creanţele (în special cele comerciale) deţin ponderea importantă în totalul activelor circulante, în detrimentul disponibilităţilor băneşti, ceea ce ne conduce la aprecierea că entitatea s-a confruntat în toată perioada analizată cu o acută lipsă de lichidităţi.

7.3. Analiza ratelor de structură ale pasivului bilanţier

Ratele de structură ale pasivului bilanţier, cunoscute şi sub denumirea de rate ale surselor de finanţare, permit evidenţierea aspectelor privind stabilitatea, autonomia şi îndatorarea financiară a entităţii economice.

a. Rata stabilităţii financiare (Rsf) – reflectă ponderea resurselor cu caracter stabil, în totalul surselor de finanţare ale entităţii economice.

Rsf = (Capital permanent / Total pasiv) 100b. Rata autonomiei financiare ( Raf) – reflectă ponderea surselor proprii

folosite în finanţarea activităţii întreprinderii.Raf = (Capital propriu / Total pasiv) 100

c. Rata îndatorării globale (Rig) – măsoară ponderea datoriilor totale faţă de terţi, indiferent de natura lor, în totalul surselor de finanţare.

Rig = (Datorii totale / Total pasiv) 100La nivelul entităţii economice analizate, evoluţia acestor indicatori este

prezentată în tabelul nr. 7.5.

Tabelul nr. 7.5. Evoluţia ratelor de structură ale datoriilor şi capitalului propriu

– % –Nr. crt.

Specificaţie SimbolExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1. Rata stabilităţii financiare Rsf 80,98 92,29 91,612. Rata autonomiei financiare Raf 42,55 24,46 29,803. Rata îndatorării globale Rig 54,86 74,04 68,31

235

Page 236: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Analiza în dinamică a ratei stabilităţii financiare ne conduce la concluzia că indicatorul înregistrează o tendinţă de majorare în anii N-1 şi N, comparativ cu anul N-2, ca urmare a creşterii ponderii capitalurilor permanente în totalul surselor de finanţare. Situaţia poate fi considerată favorabilă la nivelul întreprinderii analizate, întrucât majorarea capitalului permanent în raport cu pasivul total se datorează creşterii valorice a capitalurilor proprii.

Deşi asistăm la o majorare a capitalului propriu al societăţii în ultimii doi ani, indicele de creştere al acestuia pe perioada analizată este devansat de cel al datoriilor pe termen lung, dovadă în acest sens fiind diminuarea autonomiei financiare şi, implicit, creşterea îndatorării entităţii, cu precădere în anii N-1 şi N.

7.4. Analiza situaţiei financiare a întreprinderii

Indicatorii frecvent utilizaţi în analiza situaţiei financiare a întreprinderii şi calculaţi pe baza informaţiilor furnizate de situaţiile financiare anuale, sunt: lichiditatea, solvabilitatea, profitabilitatea, gradul de îndatorare şi indicatorii de gestiune (rotaţii).

7.4.1. Analiza lichidităţii întreprinderii prin intermediul ratelor

Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor, îndeosebi pe termen scurt, reflectând capacitatea acesteia de a transforma rapid activele circulante în numerar şi echivalente ale numerarului. În practica economică se utilizează următoarele rate:

a) Rata lichidităţii curente (Rlc), reflectă gradul de acoperire a datoriilor curente din activele curente. Se recomandă ca valoarea indicatorului să se situeze în jurul cifrei 2.

Rlc = Active curente / Datorii curente

b) Rata lichidităţii imediate (Rli) exprima capacitatea întreprinderii de a-şi onora datoriile pe termen scurt prin valorificarea creanţelor, investiţiilor financiare pe termen scurt şi a disponibilităţilor băneşti. Valoarea indicatorului se consideră normală, dacă se situează între 0,8-1.

Rli = (Active curente – Stocuri) / Datorii curente

236

Page 237: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c) Rata lichidităţii la vedere (Rlv) numită şi capacitate de plată, reflectă capacitatea întreprinderii de a achita datoriile curente, din numerar şi echivalente ale numerarului.

Rlv = Numerar şi echivalente ale numerarului / Datorii curente

La nivelul entităţii economice luate în studiu, evoluţia indicatorilor pe perioada analizată este prezentată în tabelul nr. 7.6.

Tabelul nr. 7.6. Evoluţia indicatorilor de lichiditateNr. crt.

SpecificatieSimbol

Exerciţiul financiarN-2 N-1 N

1. Rata lichidităţii curente Rlc 0,98 0,99 1,242. Rata lichidităţii imediate Rli 0,95 0,96 1,183. Rata lichidităţii la vedere Rlv 0,02 0,01 0,06

În primii doi ani supuşi analizei, se constată că valoarea indicatorului de lichiditate curentă este subunitară, doar în ultimul an, valoarea datoriilor pe termen scurt fiind acoperită în totalitate de valoarea activelor circulante. Rata lichidităţii imediate apreciem că înregistrează niveluri normale pe întreaga perioadă analizată, dat fiind faptul că întreprinderea, datorită obiectului principal de activitate (prestări servicii), deţine un volum neînsemnat de stocuri. Lichiditatea la vedere este scăzută pe întreaga perioadă analizată, fiind determinată de nivelul valoric ridicat al creanţelor comerciale, care a condus la diminuarea resurselor financiare băneşti.

7.4.2. Analiza solvabilităţii întreprinderii

Solvabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor de plată îndeosebi din resurse proprii. Se exprimă prin indicatorul rata solvabilităţii, ce poate fi calculat prin două modalităţi:

Rata solvabilităţii generale (Rsg); Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp)

a) Rata solvabilităţii generale (Rsg) cuantifică riscul de incapacitate de plată a întreprinderii. Indicatorul indică măsura în care datoriile pot fi acoperite pe seama activelor entităţii economice. Este recomandat ca indicatorul să înregistreze mărimi supraunitare.

Rsg = Active totale / Datorii totale

237

Page 238: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp) se calculează ca raport între capitalul propriu şi capitalul permanent (capitaluri proprii + datorii pe termen lung). Solvabilitatea patrimonială este considerată bună când rezultatul obţinut se situează între 0,3 şi 0,5, indicând ponderea resurselor proprii în totalul resurselor permanente ale întreprinderii.

Rsp = Capital propriu / Capital permanent

La nivelul entităţii economice luate în analiză, evoluţia celor doi indicatori se prezintă în tabelul nr. 7.7.

Tabelul nr. 7.7. Evoluţia ratelor de solvabilitateNr. crt.

Specificaţie SimbolExerciţiul financiarN-2 N-1 N

1. Rata solvabilităţii generale Rsg 1,72 1,33 1,432. Rata solvabilităţii patrimoniale Rsp 0,53 0,27 0,33

Urmare a înregistrării unui volum de active superior datoriilor, pe întreaga perioadă analizată nivelul solvabilităţii generale a fost corespunzător. În ce priveşte solvabilitatea patrimonială, mai ales în ultimii 2 ani supuşi analizei, asistăm la o reducere a indicatorului, determinată în principal de ritmul superior de creştere al datoriilor pe termen lung, comparativ cu cel al capitalurilor proprii.

7.4.3. Analiza profitabilităţii întreprinderii

Indicatorii de profitabilitate (performanţă financiară) reflectă eficienţa activităţii desfăşurate de întreprindere, în sensul capacităţii acesteia de a obţine profit din resursele disponibile.

Principalii indicatori ce caracterizează performanţa financiară a unei entităţi economice sunt ratele de rentabilitate, respectiv:

Rata rentabilităţii economice; Rata rentabilităţii financiare.

a) Rata rentabilităţii economice (Rec) reflectǎ eficienţa activităţii de exploatare a întreprinderii, fiind un indicator de apreciere a performanţei echipei manageriale.

Rec = (Profitul brut din exploatare / Activ total) 100

238

Page 239: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) Rata rentabilităţii financiare (Rf), evaluează capacitatea întreprinderii de a degaja profit net din capitalurile proprii angajate în activitatea sa. Indicatorul reflectǎ corelaţia dintre profitul net, ca rezultat al activităţii şi capitalurile proprii ale întreprinderii.

Rf = Profit net / Capital propriu 100

Evoluţia indicatorilor de profitabilitate la nivelul entităţii economice luată în studiu este prezentată în tabelul 7.8.

Tabelul nr. 7.8. Evoluţia profitabilităţii– % –

Nr. crt.

SpecificaţieExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1. Rata rentabilitǎţii economice 15,64 5,72 12,172. Rata rentabilitǎţii financiare 30,89 19,61 34,27

Activitatea economică desfăşurată de entitatea economică pe parcursul perioadei analizate poate fi apreciată corespunzător, fiind concretizată în obţinerea de profit, atât din activitatea de exploatare cât şi din activitatea financiară. Nivelurile mai scăzute ale celor 2 indicatori în anul N-1 au fost determinate de investiţiile în echipamente efectuate de întreprindere, care odată cu punerea în funcţiune au condus la obţinerea unor performanţe financiare mult superioare în anul N.

7.4.4. Analiza gradului de îndatorare al întreprinderii

Autonomia (independenţa) financiară a entităţii economice faţă de terţi poate fi evaluată prin rata îndatorării globale (Rîg), ce exprimă ponderea datoriilor totale în capitalurile totale. Se recomandă ca valoarea indicatorului să nu depăşească 50%.

Rîg = (Datorii totale / Total capitaluri) 100

La rândul său, indicatorul se poate detalia pe următoarele variante:a) Levierul financiar (Lf), utilizat în diagnosticarea riscului financiar,

reprezentând ponderea datoriilor în capitalurile proprii (valoarea recomandată a indicatorului este de maxim 60%).

Lf = (Datorii totale / Capital propriu) 100

239

Page 240: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) Rata autonomiei financiare (Raf), indicator utilizat în evaluarea gradului de dependenţă financiară a entităţii faţă de terţi. Se recomandă ca valoarea capitalurilor proprii să fie superioară celei a datoriilor, respectiv valoarea indicatorului să fie supraunitară.

Raf = (Capitaluri proprii / Datorii totale) 100

c) Capacitatea de rambursare (Cr), reprezentând partea din datoriile totale ale entităţii ce poate fi achitată din capacitatea de autofinanţare. Se recomandă ca un procent de minim 25-30% din datoriile totale să poată fi susţinut de capacitatea de autofinanţare.

Cr = (Capacitatea de autofinanţare / Datorii totale) 100

Evoluţia indicatorilor de îndatorare la nivelul entităţii analizate este prezentată în tabelul 7.9.

Tabelul nr. 7.9. Evoluţia indicatorilor privind îndatorarea– % –

Nr. crt.

SpecificaţieExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1. Rata îndatorării globale 54,86 74,04 68,312. Levierul financiar 128,9 302,6 229,13. Rata autonomiei financiare 77,6 33,0 43,64. Capacitatea de rambursare 95,4 46,1 74,1

Îndatorarea entităţii economice este ridicată, fiind determinată de ritmul de creştere al datoriilor (în special pe termen mediu şi lung), superior celui înregistrat de capitalurile proprii, ceea ce ne conduce la aprecierea că entitatea înregistrează o dependenţă ridicată faţă de terţi (mai ales în ultimii 2 ani supuşi analizei). O altă cauză a îndatorării ridicate a entităţii o reprezintă lipsa de lichidităţi necesare achitării obligaţiilor scadente, urmare în principal a neîncasării la termen a creanţelor comerciale.

7.5. Analiza ratelor de gestiune (activitate)

Pentru urmărirea modului în care se derulează activitatea, pot fi calculate o multitudine de rate de gestiune1 ce vor fi utilizate pentru aprecierea nivelului de utilizare a resurselor aflate la dispoziţia întreprinderii, respectiv

1 Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 93.

240

Page 241: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

viteza cu care acestea parcurg circuitul economic şi se transformă în lichidităţi, în cazul activelor, ori viteza de reînnoire a resurselor, în cazul pasivelor.

Toate aceste rate presupun comparaţii între cifra de afaceri (CA) şi diferite elemente ale activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii pornind de la ideea că trebuie să existe un echilibru relaţional între acestea. Literatura de specialitate evidenţiază două modalităţi de exprimare a acestor rate:

ca număr de rotaţii (Nr.rot.) prin cifra de afaceri (CA), exprimându-se de câte ori, într-un interval determinat de timp (de regulă un exerciţiu financiar), un element de activ sau de pasiv se transformă în lichidităţi. Pentru ca activitatea să fie considerată performantă, aceşti indicatori trebuie să se situeze la niveluri cât mai ridicate, adică elementul de bilanţ să participe la cât mai multe cicluri de producţie. Se determină conform relaţiei:

durata în zile a unei rotaţii (Dz) arată durata medie în care elementul analizat parcurge întregul ciclu economic şi se reîntoarce în întreprindere sub forma iniţială bănească. În cazul în care ratele de rotaţie se exprimă în această formă, pentru ca întreprinderea să fie performantă, indicatorii trebuie să se situeze la niveluri cât mai scăzute ceea ce înseamnă o recuperare mai rapidă a elementului analizat sub formă bănească. Modelul general de calcul este dat de relaţia:

În consecinţă, indicatorii de activitate (gestiune) furnizează informaţii privind viteza de intrare sau de ieşire a fluxurilor de numerar ale întreprinderii precum şi capacitatea întreprinderii de a controla capitalul circulant şi activităţile comerciale de bază ale întreprinderii. Principalii indicatori de gestiune utilizaţi în practica economică sunt:

a) Viteza de rotaţie a activelor totale, comensurează aportul activelor totale la realizarea cifrei de afaceri. Exprimă eficienţa cu care sunt utilizate mijloacele de care dispune întreprinderea. O judecată de valoare se poate face numai în cazul în care se urmăreşte evoluţia în dinamică a indicatorului, exprimată în număr de rotaţii pe an. O rată inferioară mediei pe industrie (2,5 ori) sugerează că întreprinderea nu generează suficiente vânzări raportat la activele pe care le utilizează. În astfel de situaţie, se recomandă ca volumul cifrei de afaceri să

241

Page 242: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

crească, iar activele care nu aduc profit să fie disponibilizate. Indicatorul îmbracă două forme de exprimare:a1) Număr de rotaţii a activelor totale(Nrat):

Nrat = Cifra de afaceri / Total activea2) Durata unei rotaţii a activelor totale (Drat):

Drat = (Total active / Cifra de afaceri) 365 zile

b) Viteza de rotaţie a capitalurilor proprii, relevă de câte ori întreprinderea avansează şi recuperează, pe durata unui exerciţiu financiar, resursele proprii pe care le gestionează. Valoarea minimă este de 2 rotaţii, respectiv 180 de zile. Indicatorul îmbracă două forme de exprimare:b1) Număr de rotaţii ale capitalurilor proprii (Nrcp):

Nrcp = Cifra de afaceri / Capitaluri proprii

b2) Durata unei rotaţii a capitalurilor proprii (Drcp):

Drcp = (Capitaluri proprii / Cifra de afaceri) 365 zile

c) Viteza de rotaţie a stocurilor, oferă informaţii privind numărul de rotaţii ale stocurilor (sau numărul de zile în care bunurile sunt stocate în întreprindere) pe parcursul unui exerciţiu financiar. Constituie unul dintre cei mai relevanţi indicatori legaţi de activitatea întreprinderii. Valoarea minimă care asigură o eficienţă acceptabilă a gestiunii stocurilor este de 8 rotaţii, respectiv 45 de zile.

Căile de accelerare a vitezei de rotaţie a activelor circulante sunt variate, ele fiind specifice fiecărei faze a activităţii: aprovizionare (asigurarea unei aprovizionări ritmice, existenţa permanentă a unui stoc de siguranţă, reducerea pierderilor prin îmbunătăţirea condiţiilor de depozitare etc.), producţie (reproiectarea produselor şi asimilarea de noi produse cu consumuri mai reduse, perfecţionarea proceselor şi procedeelor tehnologice, organizarea corespunzătoare a producţiei şi muncii, organizarea raţională a transportului intern şi a aprovizionării locului de muncă, creşterea nivelului calitativ al produselor etc.) şi vânzare (creşterea ritmului vânzărilor, sporirea ritmului de încasare a producţiei livrate etc.). Pentru a obţine o imagine mai detaliată asupra gestiunii lor, indicatorul se analizează pe principalele categorii de stocuri şi se exprimă prin două forme:

242

Page 243: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c1) Număr de rotaţii ale stocurilor (Nrs):

Nrs = Cifra de afaceri / Stocuri medii

c2) Durata de stocare (Ds):

Ds = (Stocuri medii / Cifra de afaceri) 365 zile

d) Viteza de rotaţie a debitelor – clienţi evidenţiază eficacitatea întreprinderii în încasarea creanţelor sale. Valoarea optimă este de maxim 30 de zile, o durată mai mare putând avea ca efect apariţia blocajelor financiare generate de imposibilitatea de achitare a datoriilor. Îmbracă două forme de exprimare:

d1) Număr de rotaţii ale creanţelor (Nrc):

Nrc = Cifra de afaceri / Sold mediu clienţi

d2) Durata medie de recuperare a creanţelor (Dr):

Dr = (Sold mediu clienţi / Cifra de afaceri) 365 zile

e) Viteza de rotaţie a creditelor – furnizor, aproximează numărul de zile de creditare pe care întreprinderea le obţine de la furnizorii săi. Măsoară perioada medie la care entitatea economică îşi onorează datoriile faţă de furnizori, respectiv durata medie de timp cât ea beneficiază de creditul furnizor ca sursă de finanţare a activelor circulante. Valoarea optimă a indicatorului este de maximum 30 de zile. În analiza financiară trebuie urmărite două corelaţii fundamentale legate de această rată2:

durata de rotaţie a creditelor furnizori > durata cumulată a stocurilor de materii prime, produse în curs de fabricaţie şi produse finite (firmă cu activitate de producţie) sau durata de rotaţie a creditelor furnizori > durata de rotaţie a stocurilor de mărfuri (firmă cu activitate comercială), prin asigurarea căreia firma ar putea fi capabilă să finanţeze întregul ciclu de producţie (comercializare) pe seama resurselor procurate de la furnizori;

durata de rotaţie a creditelor furnizori > durata de rotaţie a creanţelor-clienţi, prin asigurarea căreia întreprinderea ar fi capabilă să obţină un excedent financiar din diferenţa dintre resursele procurate de la

2 Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 96.

243

Page 244: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

furnizori şi cele puse la dispoziţia clienţilor. Se exprimă în două moduri:

e1) Număr de rotaţii ale creditelor – furnizor (Nrcf):

Nrcf = Cifra de afaceri / Sold mediu furnizorie2) Durata medie de achitare a furnizorilor (Df):

Df = (Sold mediu furnizori / Cifra de afaceri) 365 zile

La nivelul entităţii economice analizate, evoluţia indicatorilor de activitate este prezentată în tabelul 7.10.

Tabel nr. 7.10. Evoluţia indicatorilor de gestiune (activitate)

Nr. crt.

IndicatoriExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1 Cifra de afaceri (lei) 35.009.881 39.130.196 53.878.5692 Stocuri medii (lei) 3.126.001 3.226.984 3.391.7703 Sold mediu clienţi (lei) 3.023.053 4.940.554 5.005.9094 Sold mediu furnizori (lei) 12.349.829 10.363.899 11.008.5785 Active totale (lei) 28.584.523 27.325.797 32.450.2976 Capital propriu (lei) 16.086.367 17.205.107 21.332.0557 Viteza de rotaţie a activelor-

număr (1/5) 1,22 1,43 1,668 Durata unei rotaţii – zile (5/1) 298 255 2209 Viteza de rotaţie a capitalurilor

proprii-număr (1/6) 2,18 2,27 2,5310 Durata unei rotaţii – zile (6/1) 168 160 14511 Viteza de rotaţie a stocurilor-

număr (1/2) 11,20 12,13 15,8912 Durata de stocare – zile (2/1) 33 30 2313 Viteza de rotaţie a creanţelor –

clienţi – număr (1/3) 11,58 7,92 10,7614 Durata medie de recuperare a

creanţelor-clienţi – zile (3/1) 32 46 3415 Viteza de rotaţie a datoriilor –

furnizori – număr (1/4) 2,83 3,78 4,8916 Durata medie de plată a

furnizorilor – zile (4/1) 129 97 75

244

Page 245: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Din cele prezentate în tabelul 7.10. se pot desprinde unele concluzii privind activitatea desfăşurată de întreprindere pe parcursul celor trei exerciţii financiare, astfel:

1. Rotaţia activelor, în creştere de la un an la altul, poate fi considerată bună, caracterizând eficienţa folosirii acestora de către întreprindere. Se constată o accelerare a rotaţiei activelor de la 298 zile în anul N-2 la 220 zile în anul N.

2. Rotaţia capitalurilor proprii poate fi considerată normală, fiind în creştere pe perioada analizată, de la 2,18 rotaţii în anul N-2 la 2,53 rotaţii în anul N, durata unei rotaţii a capitalurilor proprii, reducându-se de la 168 zile în anul N-2 la 145 zile în anul N.

3. Rotaţia stocurilor este corespunzătoare în perioada analizată, înregistrându-se un număr crescut de rotaţii (11,20 în anul N-2, respectiv 15,89 în anul N) în condiţiile reducerii numărului de zile de stocare de la 33 zile în anul N-2 la 23 zile în anul N.

4. În ceea ce priveşte viteza de rotaţie a creanţelor-clienţi şi datoriilor-furnizori, constatăm pe de o parte, întârzieri în încasarea creanţelor şi în achitarea obligaţiilor către furnizori iar, pe de altă parte, un dezechilibru între durata medie de recuperare a creanţelor şi cea a achitării obligaţiilor către furnizori, pe întreaga perioadă analizată. Astfel, în exerciţiul financiar N-2, întreprinderea încasează clienţii în medie la 32 zile şi achită furnizorii în medie la 129 zile. Dezechilibrul se menţine şi în exerciţiile financiare următoare, deşi asistăm la o uşoară reducere a decalajului dintre termenul mediu de încasare al creanţelor (46 zile, respectiv 34 zile) şi cel de achitare a furnizorilor (97 zile, respectiv 75 zile).

Bibliografie

Avare, Ph., Ravary, L., Legros, G., Lemonnier, P., Gestiune şi analiză financiară, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 57.

Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 53.

Bătrâncea, I. (coord.), Analiză financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2001, p. 188-189.

Bunea, Ş., Retratări necesare trecerii de la bilanţul contabil la bilanţul financiar, Revista “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 10/2001, p. 20-26.

245

Page 246: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Ciuhureanu, A. T., Balteş, N., Contabilitate-fundamente teoretice şi practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, pag. 153.

Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 93.

Eros-Stark, L., Pantea, M. I., Analiza situaţiei financiare a firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 45.

Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii: o abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 45.

Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 27.

Tabără, N., Chetrariu Gabriela, Conturile anuale în sistemul informaţional al întreprinderii, Revista „Gestiunea şi contabilitatea firmei”, nr. 2/2002, p. 30.

***

Art. 20 (1) din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

Art. 24, secţiunea 3 din OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

246

Page 247: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 8

ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII

Realizarea obiectivului major al unei întreprinderi (maximizarea valorii sale) poate avea loc numai în condiţiile unei activităţi profitabile şi de menţinere a echilibrului financiar, respectiv a unei egalităţi dintre sursele financiare şi mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii de exploatare pe termen lung şi scurt. Analiza financiară evidenţiază modalităţile de realizare a echilibrului financiar având ca obiective:

echilibrul pe termen lung – se compară capitalul permanent (resurse permanente) cu activele imobilizate (utilizări permanente) rezultând fondul de rulment (FR);

echilibrul pe termen scurt – se compară activele circulante (utilizări temporare) cu obligaţiile pe termen scurt (resurse temporare), prin intermediul indicatorului necesar de fond de rulment (NFR);

echilibrul curent – se compară fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment, rezultatul fiind trezoreria neta (T).3

Pentru determinarea echilibrului financiar este necesară respectarea a două corelaţii :

activele stabile (cu lichiditate peste 1 an) trebuie finanţate din resurse stabile (cu exigibilitate mai mare de 1 an);

activele circulante, ciclice (cu lichiditate sub 1 an) trebuie finanţate din datorii pe termen scurt (cu exigibilitate mai mică de 1 an).

O apreciere a echilibrului financiar al unei întreprinderi şi o evaluare a stării acestuia se poate baza nu doar pe analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei, ci trebuie completată cu analiza indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, profitabilitate, îndatorare – consideraţi indicatori de bonitate financiară, dar şi cu alţi indicatori ce exprimă modul de gestionare a întreprinderii.

3 Stark, L., Pantea, I. M., Analiza situaţiei financiare a firmei. Elemente teoretice şi studiu de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 151.

247

Page 248: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

8.1. Analiza echilibrului financiar pe baza corelaţiei fond de

rulment – necesar de fond de rulment - trezorerie netă

Echilibrul financiar al întreprinderii apare, ca o egalitate între necesităţi şi resurse de finanţare. Necesităţile de finanţare sunt structurate pe categorii de prioritate, ceea ce presupune ca echilibrul financiar microeconomic să fie un echilibru structural ce reflectă o stare la un anumit moment dat, fiind deci, echilibru financiar static. Cum, însă, întreprinderea este privită ca un sistem, ca un mecanism în care între diferitele structuri se stabilesc diverse conexiuni, echilibrul financiar trebuie să fie privit şi ca un echilibru dinamic, respectiv funcţional.

8.1.1. Analiza şi diagnosticul fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă un concept des utilizat de către analiştii financiari întrucât permite aprecierea condiţiilor echilibrului financiar. Echilibrul financiar rezultă din comparaţia dintre lichidităţi şi exigibilitatea datoriilor, cu respectarea regulii tradiţionale a echilibrului financiar potrivit căreia utilizările trebuie să fie finanţate din resursele rămase la dispoziţia întreprinderii o perioadă de timp egală cu durata de viaţă a acestor utilizări.

În teoria economică s-au impus două concepte ale fondului de rulment, funcţie de tipul bilanţului utilizat pentru calculul său. Aceste concepte se referă la:

fondul de rulment financiar (FRF) sau net, calculat pe baza bilanţului financiar;

fondul de rulment net global (FRNG), calculat pe baza bilanţului funcţional.

Fondul de rulment net (financiar) se calculează în baza bilanţului financiar4

(tabel 8.1) care prezintă atât activul cât şi pasivul sub forma a două mari mase compacte :

– o masă relativ permanentă, cu o durată de utilizare mai mare de 1 an, pentru activ, reprezentată de activul imobilizat iar pentru pasiv de capitalul permanent;

– o masa mobilă cu durată de utilizare mai mică de 1 an, formată din activul circulant în partea de activ şi de obligaţiile pe termen scurt în partea de pasiv.

4 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar,, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 86.

248

Page 249: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 8.1. Modelul bilanţului financiarACTIV (UTILIZĂRI) PASIV (RESURSE)

I. ACTIVE REALE NETE CU LICHIDITATE MAI MARE DE 1 AN1. Active imobilizate nete2. Active circulante cu lichiditate mai mare de 1 an3. Conturi de regularizare şi asimilate cu lichiditate mai mare de 1 an

I. PASIVE REALE CU EXIGIBILITATE MAI MARE DE 1 AN1. Capitaluri proprii2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli cu exigibilitate mai mare de 1 an3. Conturi de regularizare şi asimilate cu exigibilitate mai mare de 1 an

II. ACTIVE REALE NETE CU LICHIDITATE MAI MICĂ DE 1 AN1. Stocuri şi producţie în curs de execuţie2. Creanţe cu lichiditate mai mică de 1 an3. Investiţii financiare pe termen scurt, casa şi conturi la bănci

II. PASIVE REALE CU EXIGIBILITATE MAI MICĂ DE 1 AN1. Datorii financiare cu exigibilitate mai mică de 1 an 2. Datorii de exploatare cu exigibilitate mai mică de 1 an 3. Datorii în afara exploatării cu exigibilitate mai mică de 1 an4. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli cu exigibilitate mai mică de 1 an

Partea de sus a bilanţului financiar reflectă structura financiară prin stabilitatea componentelor sale, iar partea de jos reflectă conjunctura, ciclul de activitate al întreprinderii.

Se pun în evidenţă două reguli principale ale finanţării: nevoile permanente de alocare a resurselor financiare, să fie acoperite din

surse permanente (capitaluri permanente), îndeosebi din capitaluri proprii;

nevoile temporare să fie acoperite din resurse temporare.

Modul de calcul al fondului de rulment, are în vedere cele două părţi ale bilanţului financiar:

a) partea de sus a bilanţului financiar, formată din resurse şi utilizări permanente. Se calculează ca diferenţă între capitalul permanent (CP) şi activele imobilizate nete (AIN):

FRF = CP – AIN5

În acest caz fondul de rulment exprimă excedentul de resurse permanente care asigură finanţarea nevoilor permanente. Excedentul de resurse permanente degajat din partea superioară a bilanţului este utilizat pentru acoperirea nevoilor din partea de jos a bilanţului, fiind destinat reînnoirii activelor circulante.5 Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, pag. 196; şi Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2005, p. 358.

249

Page 250: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) partea de jos a bilanţului financiar, formată din resurse şi utilizări temporare. Se calculează ca diferenţă între activele circulante (AC) şi datoriile totale pe termen scurt (DTS).

FRF = AC – DTS6

În a doua accepţiune, fondul de rulment evidenţiază surplusul de active circulante în raport cu datoriile temporare, respectiv partea din activele circulante finanţate de resursele temporare.

Determinarea fondului de rulment prin cele două modalităţi evidenţiază două aspecte complementare:

stabilirea mărimii fondului de rulment pe baza părţii de sus a bilanţului reflectă modul cum structura financiară a întreprinderii influenţează procesul de formare a surselor de finanţare aferente procesului de exploatare;

stabilirea mărimii fondului de rulment pe baza părţii de jos a bilanţului reflectă în termeni concreţi problema solvabilităţii viitoare a întreprinderii, indicatorul căpătând semnificaţia unui excedent de lichidităţi potenţiale sau marja de siguranţă care poate atenua riscurile activităţii de exploatare.

În funcţie de structura capitalului permanent (CP), fondul de rulment poate fi propriu şi împrumutat.

a) Fondul de rulment propriu se calculează ca diferenţă între capitalul propriu (CP) şi activul imobilizat net (AIN):

F.R.P. = CP – AIN

sau, ca diferenţă între fondul de rulment financiar total (FRFT) şi datoriile pe termen mediu şi lung (DTML).

F.R.P. = FRFT – DTML7

Fondul de rulment propriu exprimă, pe lângă excedentul de capitaluri proprii în raport cu imobilizările nete, gradul de autonomie financiară al întreprinderii.

6 Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 197.7 Mărgulescu, D. ,Vâlceanu, Ghe., Cismaşu, I. D., Seban C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 260.

250

Page 251: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) Fondul de rulment împrumutat (FRÎ) este reprezentat de nivelul datoriilor pe termen mediu şi lung (DTML) pe care întreprinderea le-a contractat pentru finanţarea activelor sale:

F.R.Î. = DTML

Fondul de rulment împrumutat se mai poate calcula ca diferenţă între fondul de rulment financiar total (FRFT) şi fondul de rulment propriu (FRP):

F.R.Î. = FRF – FRP

Fondul de rulment împrumutat (străin) reflectă măsura îndatorării pe termen lung pentru finanţarea necesităţilor pe termen scurt.

În mod frecvent, în literatura de specialitate economică, fondul de rulment se întâlneşte în accepţiunea de fond de rulment net global (FRNG), definit ca reprezentând surplusul de resurse durabile faţă de utilizările durabile. Indicatorul poate fi determinat în două moduri:8

a) pe baza părţii superioare a bilanţului financiar, ca diferenţă între resursele stabile şi utilizările stabile:

FRNG = Resurse stabile – Utilizări stabile

b) pornind de la partea inferioară a bilanţului financiar, ca diferenţă între activele ciclice şi datoriile de funcţionare curente:

FRNG = (Active circulante + Cheltuieli înregistrate în avans) – – (Datorii sub 1 an + Venituri înregistrate în avans)

Pe parcursul mai multor exerciţii financiare (tabel 8.2.), fondul de rulment poate înregistra următoarele evoluţii9:

8 Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 206.9 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 90.

251

Page 252: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 8.2.. Evoluţii ale fondului de rulmentVariaţie Provenienţă Efecte

CREŞTEREA FONDULUI DE RULMENT

+ RESURSE STABILE– UTILIZĂRI STABILE

Îmbunătăţirea situaţiei financiare a întreprinderii cu condiţia ca majorarea fondului de rulment să nu provină numai dintr-o datorie pe termen lung

DIMINUAREA FONDULUI DE RULMENT

+ UTILIZĂRI STABILE– RESURSE DURABILE

Reducerea marjei de siguranţă a întreprinderii care poate fi însă consecinţa finanţării unor investiţii rentabile

FOND DE RULMENT CONSTANT

STABILITATEA RESURSELOR DURABILE ŞI A UTILIZĂRILOR DURABILE

Menţinerea temporară la aceeaşi parametrii a activităţii întreprinderii

Pentru interpretarea evoluţiei fondului de rulment trebuie avute în vedere două ipoteze:

duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt comparabile; duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt diferite.

A. Duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt comparabile

Acesta ipoteză înseamnă că durata medie de încasare a creanţelor este comparabilă (apropiată sau egală) cu durata medie de achitare a datoriilor.

În acest caz fondul de rulment poate îmbrăca următoarele forme:a) FR = 0; AC = DTS; Active ciclice = Datorii de funcţionare

Este situaţia care marchează respectarea regulilor de principiu ale finanţării; activele pe termen scurt pot fi finanţate integral pe seama datoriilor pe termen scurt, iar activele stabile sunt finanţate din capitalurile permanente.

Neexistând fond de rulment întreprinderea se află într-o situaţie riscantă generată de:– obligaţiile de plată ce au termene bine precizate, iar respectarea lor

este imperativă;– transformarea activelor circulante în lichidităţi poate fi întârziată

datorită disfuncţionalităţilor apărute în activitatea întreprinderii. Această situaţie, deşi reflectă un echilibru financiar, este foarte precară

din cauza asimetriei faţă de risc a duratei de încasare, respectiv a celei de plată (riscul de neîncasare este mult mai mare decât riscul de plată).

b) FR > 0;AC >DTS; Active ciclice > Resurse ciclice Se înregistrează un surplus de resurse care poate fi alocat ciclului de

exploatare;

252

Page 253: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Existenţa unui fond de rulment pozitiv diminuează riscul de insolvabilitate, întreprinderea dispunând de o marjă de securitate, care o poate proteja parţial sau integral de efectele perturbării ciclului de încasări sau de plăţi.

c) FR < 0; AC < DTS; Active ciclice < Resurse ciclice Fondul de rulment negativ reflectă că o parte din datoriile pe termen

scurt au fost folosite la finanţarea activelor stabile (cu durata mai mare de 1 an);

În acest caz lichidităţile nu acoperă exigibilităţile potenţiale; Sunt previzibile dificultăţi din punct de vedere al asigurării

echilibrului financiar, respectiv afectarea solvabilităţii, impunându-se intervenţii corectoare (apelarea la împrumuturi pe termen scurt, accelerarea încasărilor, încetinirea plăţilor).

B. Duratele de lichiditate şi exigibilitate sunt diferite

În practica economică, între durata medie de transformare în lichidităţi a activelor circulante şi durata medie de plată a datoriilor pe termen scurt, sunt diferenţieri pronunţate care îşi pun amprenta asupra realizării echilibrului financiar10.

Nivelul fondului de rulment poate fi apreciat în 3 modalităţi:

a) în corelaţie cu specificul sectorului de activitate când:– mărimea minimă a fondului de rulment este dată de nivelul mediu al

fluctuaţiilor nevoii de fond de rulment;– mărimea optimă este cea care menţine echilibrul financiar al

întreprinderii la cel mai mic cost al procurării resurselor.În general dacă se compara fondul de rulment cu cifra de afaceri atunci

mărimea acestuia ar trebui să reprezinte 1/3 din cifra de afaceri11.

b) prin raportare la anumite rate, respectiv: Rata marjei de siguranţă sau securitate (Rms)

Rms =

unde:FR = fondul de rulment existentCA = cifra de afaceri

10 Mărgulescu, D., Vâlceanu, G., Cismaşu, I. D., Şerban, C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti, 1999, p. 262.11 Mărgulescu, D., Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 76.

253

Page 254: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Dimensiunea acestui indicator este considerată optimă când ia valori cuprinse între 30 – 90 zile, semnificând timpul în care întreprinderea îşi asigură resursele temporare din fondul de rulment.

Rata de finanţare a necesarului de fond de rulment (RfNFR)

RfNFR =

unde:FR = fond de rulment existentNFR = necesarul de fond de rulment (sau fondul de rulment normativ)

Acest indicator măsoară proporţia în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama resurselor permanente (fond de rulment) şi poate înregistra următoarele valori:

RfNFR > 100. Necesarul de fond de rulment este integral asigurat prin capitalul

permanent, creându-se condiţii pentru o trezorerie pozitivă. RfNFR = 100. Necesarul de fond de rulment este finanţat integral pe baza fondului de

rulment iar trezoreria este nulă. RfNFR < 100. Necesarul de fond de rulment este finanţat parţial pe seama fondului de

rulment şi parţial pe seama datoriilor pe termen scurt iar trezoreria este negativă, reflectând o stare de dezechilibru financiar.

c) prin combinarea analizei orizontale a bilanţului cu cea verticală şi urmărirea influenţei structurii financiare. În general se consideră că datoriile întreprinderii trebuie să reprezinte 50% din capitalul permanent pentru a nu fi afectată rentabilitatea economică.12

8.1.2. Analiza necesarului de fond de rulment

Ciclul de exploatare al întreprinderii cuprinde operaţiuni de achiziţii, producţie şi vânzări şi creează două categorii de fluxuri:

– fluxuri reale: materii prime şi materiale consumabile, produse finite, mărfuri etc;

– fluxuri financiare: plăţi şi încasări.

12 Mărgulescu, D., Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 78.

254

Page 255: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Perioada între achiziţii, producţie şi vânzări antrenează constituirea de stocuri iar decalajul în timp dintre fluxurile reale şi fluxurile financiare dă naştere datoriilor şi creanţelor, astfel:

– durata între cumpărări şi plăţi presupune crearea datoriilor;– durata între vânzări şi încasări atrage formarea creanţelor.Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă partea din necesarul de

exploatare care nu este asigurată din resursele de exploatare şi este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, dintre necesarul şi resursele curente13.

Asemenea fondului de rulment, necesarul de fond de rulment se poate calcula pe baza celor două tipuri de bilanţ: financiar şi funcţional.

Relaţia de calcul a necesarului de fond de rulment este diferită, funcţie de tipul de bilanţ utilizat, astfel:

a) Pentru bilanţul funcţional:

Credite de Disponibilităţi trezorerieNFR = Active circulante – + – Datorii pe termen scurt – + Plasamente Sold creditor al contului curent

b) Pentru bilanţul financiar:

Bilanţul financiar permite reflectarea separată a activului şi pasivului de exploatare pe de o parte, şi a activului şi pasivului în afara exploatării pe de altă parte, ceea ce conduce la evidenţierea necesarului de fond de rulment sub două aspecte:

necesar de fond de rulment din exploatare (NFRE); necesar de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE).

Necesarul de fond de rulment din exploatare se determină ca diferenţă între necesităţile ciclice şi resursele ciclice de exploatare:

NFRE = Nevoi curente de exploatare – Resurse curente de exploatare14

Necesităţile curente de exploatare sunt direct legate de ciclul de exploatare şi cuprind:

13 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universitatii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 94.14 Stark, L., Pantea, I. M., Analiza situatiei financiare a firmei. Elemente teoretice şi studii de caz, Editura Economica, București, 2001, p.158.

255

Page 256: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

stocuri de materii prime şi materiale consumabile; stocuri în curs de aprovizionare; producţie în curs de execuţie; produse; stocuri aflate la terţi; animale; mărfuri; ambalaje; avansuri acordate furnizorilor; clienţi şi conturi asimilate; cheltuieli efectuate în avans privind activitatea de exploatare.

Resursele ciclice de exploatare cuprind datoriile de exploatare şi anume: furnizori şi conturi asimilate; avansuri primite de la clienţi; datorii fiscale şi sociale; alte datorii de exploatare cu bugetul statului venituri înregistrate în avans privind activitatea de exploatare.

Necesarul de fond de rulment din afara exploatării este reprezentat de partea din necesarul de fond de rulment care nu este în legătură cu activitatea de exploatare. Se determină ca diferenţă între necesităţile ciclice în afara exploatării şi resursele ciclice din afara exploatării.

Aşadar, necesarul de fond de rulment este reprezentat de suma celor două componente ale sale:

NFR = NFRE + NFRAE

În activitatea unei întreprinderi pot apărea următoarele situaţii în ceea ce priveşte necesarul de fond de rulment:

a) NFR > 0; Active ciclice > Pasive ciclice.Această situaţie semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu

resursele temporare. Poate fi considerată o situaţie normală, dacă este determinată de politica de

investiţii a întreprinderii sau dacă este datorată creşterii volumului vânzărilor sau măririi ciclului de fabricaţie ca urmare a creşterii complexităţii produselor fabricate. Poate fi considerată o situaţie necorespunzătoare, dacă este determinată de existenţa unui decalaj între lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea datoriilor din exploatare sau de existenţa unor stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă.

b) NFR < 0; Active ciclice < Pasive ciclice.

256

Page 257: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Necesarul de fond de rulment fiind negativ semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu nevoile temporare. Este considerată o situaţie pozitivă, normală dacă se datorează accelerării vitezei de rotaţie a stocurilor şi creanţelor sau angajării unor datorii de exploatare cu termene de plată mai relaxate.

c) NFR = 0; Active ciclice = Pasive ciclice. Acest caz apare foarte rar în practica economică, sunt rare situaţiile în care

nevoile temporare ale întreprinderii să fie egale cu resursele temporare, având în vedere caracterul permanent dinamic al activităţilor desfăşurate de entităţile economice.

Dacă se are în vedere modul de calcul al necesarului de fond de rulment, nivelul acestuia este influenţat de volumul nevoilor temporare şi al resurselor temporare, altfel spus de nivelul activităţii de exploatare a întreprinderii, nivel care determină în mare măsură volumul cifrei de afaceri.

Pornind de la această premisă, se pot identifica factori de influenţă asupra dimensiunii necesarului de fond de rulment:

a) Volumul cifrei de afaceri.Între necesarul de fond de rulment şi cifra de afaceri (CA) există o relaţie

directă:

CAnr. de rotaţii a NFR prin CA

Modificarea cifrei de afaceri determină modificarea necesarului de fond de rulment în acelaşi sens. Ritmul modificării necesarului de fond de rulment trebuie să fie inferior sau cel mult egal cu ritmul modificării cifrei de afaceri.

Modificarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment determină modificarea în sens invers a indicatorului. Astfel, accelerarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment conduce la diminuarea absolută şi / sau relativă a acestuia.

b) Obiectul principal de activitate al întreprinderii.Astfel, în cazul celor cu activitate de producţie, necesarul de fond de

rulment este de regulă pozitiv, pe când, în cazul celor cu activitate de comerţ sau servicii, necesarul de fond de rulment este de regulă mai redus sau negativ.

c) Durata ciclului de exploatare. Modificarea ciclului de exploatare poate influenţa în acelaşi sens necesarul de fond de rulment prin:– schimbarea tehnologiilor de fabricaţie;– modificarea structurii producţiei în favoarea unor produse cu ciclu de

fabricaţie mai mare sau mai mic decât durata medie a acestuia;– măsuri de natură organizatorică care conduc la diminuarea timpului de

lucru neutilizat şi la diminuarea timpilor de prelucrare.

257

Page 258: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

d) Modul de gestionare al stocurilor, estimat prin viteza de rotaţie, cu influenţă inversă asupra necesarului de fond de rulment. Reducerea necesarului de fond de rulment se poate realiza prin creşterea vitezei de rotaţie a stocurilor, dimensionarea optimă a acestora şi prin reducerea cheltuielilor de aprovizionare şi desfacere.

e) Reducerea costurilor de producţie, determină reducerea necesarului de fond de rulment, urmare a diminuării consumurilor specifice.

f) Rata inflaţiei, determină modificarea în acelaşi sens a necesarului de fond de rulment prin intermediul preţurilor şi tarifelor.

g) Nivelul datoriilor ciclice generat de nivelul obligaţiilor întreprinderii faţă de furnizori, bugete, salariaţi, etc.

Sensul şi intensitatea acţiunii acestor factori provoacă modificarea necesarului de fond de rulment, determinând astfel, ca valoarea indicatorului să fie mai mare, egală sau mai mică comparativ cu valoarea fondului de rulment.

8.1.3. Analiza trezoreriei întreprinderii

Trezoreria la nivelul unei întreprinderi reprezintă imaginea numerarului şi echivalentelor de numerar apărute din evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor, respectiv din plasarea excedentului monetar.

Analiza trezoreriei presupune determinarea echilibrului financiar pe termen scurt, rezultat din comparaţia unei mărimi relativ constante (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment).

Printre modalităţile de determinare a trezoreriei, distingem:

a) ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment:

T = FR – NFR15

Această modalitate de calcul arată că nivelul trezoreriei depinde de: fondul de rulment şi anume de factorii de influenţă ai acestuia, respectiv

capitalurile permanente şi activele imobilizate nete; necesarul de fond de rulment care este influenţat în principal de factorii

ce acţionează asupra activităţii de exploatare, respectiv activele de exploatare şi pasivele de exploatare.

Calculată astfel, trezoreria permite la un moment dat, determinarea echilibrului financiar între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment16 .

15 Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 109.16 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 99.

258

Page 259: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

b) ca diferenţă între trezoreria de activ şi trezoreria de pasiv:

T = TA – TP17

unde: T = trezoreriaTA = trezoreria de activTP = trezoreria de pasiv

Trezoreria de activ cuprinde disponibilităţile băneşti în conturile de la bănci şi în casierie, în lei şi valută, iar trezoreria de pasiv cuprinde creditele curente şi soldul creditor al conturilor de la bănci.

Trezoreria este expresia desfăşurării unei activităţi eficiente sau ineficiente a întreprinderii, putându-se înregistra următoarele situaţii:

a) T > 0 (trezorerie pozitivă); FR > NFREste rezultatul echilibrului financiar curent al întreprinderii şi reflectă

nivelul superior al fondului de rulment faţă de necesarul de fond de rulment. Trezoreria pozitivă se concretizează în disponibilităţi băneşti în conturi la bănci şi/sau în casierie, adică în existenţa de lichidităţi care-i permit întreprinderii rambursarea datoriilor pe termen scurt şi efectuarea de plasamente, altfel spus creşterea autonomiei financiare pe termen scurt.

b) T = 0 (trezorerie nulă); FR = NFRStricta egalitate dintre fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment

nu poate fi decât o situaţie pasageră. Practica demonstrează că în fapt, o trezorerie nulă poate oricând să devină pozitivă sau negativă.

c) T < 0 (trezorerie negativă); FR < NFR Această situaţie evidenţiază un dezechilibru financiar, întrucât nevoia de

fond de rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse permanente, apelându-se la împrumuturi şi credite bancare care conduc la creşterea gradului de îndatorare18. Reflectă o situaţie nefavorabilă pentru întreprindere, concretizată într-un nivel mai scăzut al lichidităţii. Se impune o monitorizare atentă a influenţelor factorilor care au condus la această stare şi diminuarea sau eliminarea acestor influenţe.

Modificarea factorilor de influenţă asupra trezoreriei, determină o variaţie a nivelului trezoreriei de la o perioadă la alta:

ΔT = T – T

17 Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2005, p. 36118 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 100.

259

Page 260: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:ΔT = variaţia trezorerieiT = nivelul trezoreriei în perioada curentăT = nivelul trezoreriei în perioada de bază

Această variaţie a trezoreriei se poate analiza (ca de altfel şi necesarul de fond de rulment şi fondul de rulment) şi în mărimi relative cu ajutorul indicilor, raportând nivelul trezoreriei din perioada curentă la nivelul trezoreriei din perioada de bază.

La nivelul întreprinderii luate în studiu, evoluţia indicatorilor pe perioada analizată este prezentată în tabelul 8.3.

Tabelul nr. 8.3. – lei –

Nr. crt.

SpecificaţieExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1. Fond de rulment 2.328 -7.010 23.8152. Necesarul de fond de rulment -87.038 -1.868 23.5913. Trezoreria netă 89.366 -5.142 224

Mărimea negativǎ a fondului de rulment în exerciţiul financiar N-1, a însemnat absorbirea unei pǎrţi din resursele temporare pentru finanţarea unor necesitǎţi permanente, contrar principiului de gestiune financiarǎ: la necesitǎţi permanente se alocǎ surse permanente, astfel că alocările pe termen lung sunt finanţate prin resurse pe termen scurt. În anul N, asistăm la o majorare a fondului de rulment determinată pe de o parte de creşterea valorică a datoriilor pe termen lung iar pe de altă parte, de menţinerea la aceiaşi parametrii a valorii activelor imobilizate.

Necesarul de fond de rulment este negativ în primii doi ani supuşi analizei datorită creşterii volumului datoriilor curente, comparativ cu activele curente. În anul N valoarea indicatorului este pozitivă, urmare diminuării volumului datoriilor curente.

Întreprinderea înregistrează excedent de trezorerie în primul şi ultimul an supuşi analizei, respectiv deficit de trezorerie în anul N-1, an în care necesităţile de finanţare au fost superioare resurselor de finanţare.

8.2. Analiza echilibrului financiar, determinat pe baza corelaţiei creanţe-datorii curente

Un alt obiectiv al analizei echilibrului financiar îl constituie evoluţia raportului creanţe-obligaţii curente şi modificările pe care variaţia nivelului activităţii întreprinderii le aduc acestui raport. Scopul este de a constata în ce

260

Page 261: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

măsură întreprinderea are posibilitatea ca, din creanţele pe care le înregistrează sǎ-şi acopere datoriile pe termen scurt.

Corelaţia creanţe-datorii poate fi analizatǎ şi prin prisma duratei de recuperare a creanţelor şi respectiv duratei de achitare a datoriilor curente, prin intermediul cifrei de afaceri, astfel:

Perioada de recuperare a creanţelor (Di) = (Creanţe / Cifra de afaceri) 365

şi

Perioada de folosire a resurselor atrase (Df) = (Datorii curente / Cifra de afaceri) 365

La nivelul entităţii analizate, evoluţia raportului creanţe – datorii este prezentată în tabelul 8.4.

Tabelul nr. 8.4. Evoluţia raportului creanţe-datoriiNr. crt.

IndicatoriExerciţiul financiar

N-2 N-1 N1. Raportul creanţe/datorii 0,49 0,94 1,132. Perioada de recuperare a creanţelor (zile) 37,44 39,87 39,743. Perioada de folosire a resurselor atrase (zile) 76,41 42,52 35,12

Se constatǎ că în primii doi ani ai perioadei analizate, raportul creanţe/datorii curente este subunitar, posibilităţile de acoperire a datoriilor curente din creanţe fiind certe doar în anul N. În ce priveşte perioada de recuperare a creanţelor, deşi în uşoară scădere, apreciem că este normală pentru o întreprindere din sfera prestărilor de servicii. Creşterea cifrei de afaceri a contribuit la majorarea volumului creanţelor şi în consecinţă la un nivel mai ridicat de încasări, necesare achitării obligaţiilor curente. Astfel, dacă în anul N-2, întreprinderea îşi achita în medie obligaţiile curente la 76,41 zile, în următorii doi ani, situaţia se îmbunătăţeşte simţitor, reuşind ca la nivelul anului N, să-şi achite obligaţiile în medie la 35,12 zile.

261

Page 262: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

8.3. Analiza echilibrului financiar, determinat pe baza ratelor

Ratele de echilibru financiar sunt expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung şi scurt al întreprinderii, evidenţiind existenţa sau insuficienţa fondului de rulment. Ne referim la următorii indicatori:

a) Rata de finanţare a activelor imobilizate (Rfi) sau rata fondului de rulment, ce evidenţiază condiţiile de finanţare a imobilizărilor, exprimând în termeni relativi un indicator echivalent celui de fond de rulment în valoare absolută.

Rfi = (Capital permanent / Active imobilizate) 100

b) Rata de finanţare a capitalurilor proprii (Rfcp), evidenţiază aportul capitalului propriu al întreprinderii în finanţarea utilizărilor permanente.

Rfcp = (Capitaluri proprii / Active imobilizate) 100

c) Rata de finanţare a activelor curente (Rfac) reflectă proporţia în care fondul de rulment contribuie la finanţarea activelor curente.

Rfac = (Fond de rulment / Active curente) 100

d) Rata de finanţare a stocurilor (Rfs), reflectă proporţia în care fondul de rulment contribuie la finanţarea stocurilor.

Rfs = (Fond de rulment / Stocuri) 100

Evoluţia ratelor de echilibru financiar, la nivelul entităţii economice luate în studiu este prezentată în tabelul 8.5.

Tabelul nr. 8.5. Evoluţia ratelor de echilibru financiar– % –

Nr. crt.

SpecificaţieExerciţiul financiarN-2 N-1 N

1. Rata de finanţare a activelor imobilizate 101 99 1022. Rata de finanţare a capitalurilor proprii 52 26 323. Rata de finanţare a activelor curente 10 15 19

În perioada analizată se poate constata că activele imobilizate au fost finanţate în totalitate din resursele permanente (îndeosebi datorii pe termen lung) şi doar în parte din capitalurile proprii. Pe întreaga perioadă analizată, fondul de

262

Page 263: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

rulment a contribuit în foarte mică măsură la finanţarea activelor circulante, urmare valorii scăzute înregistrate în cei trei ani supuşi analizei.

8.4. Instrumente utilizate în analiza echilibrului financiar în viziune dinamică

De-a lungul evoluţiei sale, diagnosticul echilibrului financiar a cunoscut o dinamică continuu ascendentă, extinzându-şi sfera de preocupări de la simplul studiu al echilibrelor financiare necesare asigurării rambursării împrumuturilor acordate de bănci, la aprofundarea studiului printr-o abordare modernă, în sensul că acesta a devenit un sistem complex de tratare a informaţiilor financiar-contabile destinat să ofere managerului date necesare pentru adoptarea deciziilor financiare.

Studiul bilanţului furnizează o viziune statică a activităţii întreprinderii, deoarece variabilele pe care le cuprinde sunt redate sub forma unor valori ce caracterizează situaţia la un moment dat. Este cunoscut că activitatea întreprinderii este rezultatul unor operaţiuni multiple, economice şi financiare, operaţiuni ce afectează valoarea activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Echilibrul financiar în viziune dinamică se bazează pe două categorii de fluxuri: fluxuri de fonduri şi fluxuri de trezorerie1.

Pentru a efectua o analiză dinamică se impune clasificarea diferitelor tipuri de fluxuri la nivelul întreprinderii şi evidenţierea legăturilor existente între ele. Aplicând criteriul legat de funcţia şi rolul acestora, fluxurile pot fi clasificate, după operaţiile pe care le declanşează şi ciclurile de activitate pe care le susţin, astfel2:

fluxuri legate de activitatea de exploatare; fluxuri legate de operaţiunile financiare; fluxuri legate de activitatea de investiţii; fluxuri legate de activităţile extraordinare.

Un alt criteriu utilizat pentru clasificarea fluxurilor este cel al incidenţei contabile. Aplicarea acestuia pune în evidenţă următoarele:

variaţia elementelor de activ, datoriilor şi capitalurilor proprii; variaţia situaţiei nete; variaţia rezultatului financiar al perioadei; circulaţia efectivă a activelor monetare.

1 Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 113.2 Toma, M., Alexandru, F., Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 390.

263

Page 264: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Ca instrumente utilizate în diagnosticul echilibrului financiar în viziune dinamică, menţionăm tabloul de finanţare „nevoi-resurse” şi tabloul fluxurilor financiare.

Tabloul de finanţare furnizează informaţii privind evoluţia globală a trezoreriei, ca rezultantă a echilibrului financiar, fără a evidenţia aportul fluxurilor financiare legate de exploatare, de finanţare sau de elementele extraordinare.3

8.4.1. Tabloul de finanţare „nevoi-resurse”

Tabloul de finanţare „nevoi-resurse” este un document financiar de sinteză cu caracter complementar care explică modul de formare a fondului de rulment net global şi modul de utilizare a acestuia, până la determinarea unei trezorerii nete ca rezultat al bilanţului încheiat la sfârşitul exerciţiului financiar. Se constituie ca un instrument util pentru manageri în analiza modului de gestionare a patrimoniului întreprinderii, cât şi pentru informarea terţilor, prin obiectivele complementare pe care acesta le urmăreşte. Astfel, tabloul prezintă modul în care resursele au permis sau nu finanţarea diferitelor utilizări în raport cu necesităţile curente şi cele de dezvoltare ale întreprinderii, şi concură la explicarea variaţiilor patrimoniului şi a structurii financiare între datele de început şi, respectiv, de sfârşit, ale exerciţiului financiar. Documentul are trei obiective principale4:

analizează mişcările contabile ce afectează activele, datoriile şi capitalurile proprii ale întreprinderii şi explică variaţia lor;

explică pasajul dintre bilanţul de deschidere şi bilanţul de închidere, precum şi variaţiile unuia faţă de celălalt;

face sinteza operaţiilor realizate în cursul exerciţiului financiar şi explică incidenţa lor asupra trezoreriei.

Se stabileşte, în principal, pe baza a două bilanţuri succesive şi a contului de profit şi pierdere aferent exerciţiului analizat şi cuprinde două părţi.

Prima parte, numită şi tabloul utilizărilor şi resurselor stabile (tabelul 8.6.), analizează modul de realizare, în dinamică, a echilibrului între elementele stabile ale bilanţului funcţional adică variaţia fondului de rulment net global:

∆FRNG = ∆Resurse stabile – ∆Utilizări stabile

Creşterea FRNG evidenţiază ameliorarea structurii financiare a întreprinderii şi are la origine creşterea resurselor stabile în raport cu nevoile stabile. Această creştere dovedeşte capacitatea întreprinderii de a degaja un

3 Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 131.4 Nişulescu, I., Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii, Editura INFOMEDICA, Bucureşti, 1999, p. 146.

264

Page 265: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

excedent monetar net din operaţiile de investiţii şi finanţare pe termen lung (partea superioară a bilanţului), cât şi din activitatea de exploatare (partea inferioară a bilanţului) şi de a-şi îmbunătăţi sensibil situaţia trezoreriei. Reducerea FRNG poate fi determinată de creşterea valorii activelor imobilizate şi/sau diminuarea valorii resurselor stabile, ceea ce arată o politică de investiţii masive. Pe de altă parte, diminuarea surselor stabile reflectă degradarea situaţiei financiare datorită pierderilor înregistrate în cursul perioadei analizate sau poate fi consecinţa rambursării împrumuturilor care, în timp, ar trebui să permită ameliorarea rezultatelor şi implicit a FRNG.5

Tabelul nr. 8.6. Tabloul de finanţare „nevoi-resurse” (partea I)

Utilizări stabile (nevoi)Exerciţiul

Resurse stabile (degajări)Exerciţiul

N N+1 N N+1Distribuirea de dividende în cursul exerciţiului

Capacitatea de autofinanţare a exerciţiului

Achiziţionarea de active imobilizate

Cesiunile sau reducerile de elemente ale activului imobilizat

Reducerile de capitaluri proprii

Creşterile de capitaluri proprii

Rambursarea datoriilor pe termen lung

Creşterile de împrumuturi pe termen lung (fără prime de rambursare a obligaţiunilor)

Total utilizări Total resurse∆FRNG (resurse nete) ∆FRNG (utilizări nete)

Partea a doua (tabelul 8.7.) urmăreşte resursele şi utilizările ciclice (temporare), analizând modul în care s-a utilizat FRNG (pentru acoperirea nevoii de fond de rulment) în asigurarea echilibrului financiar între elementele ciclice ale bilanţului şi al echilibrului monetar dintre încasări şi plăţi:

∆FRNG = ∆Resurse ciclice – ∆Utilizări ciclice

Diferitele variaţii înscrise în tablou sunt obţinute prin compararea valorilor brute ale posturilor cuprinse în cele două bilanţuri succesive. Toate posturile de activ constituie întrebuinţări care trebuie să fie finanţate. În consecinţă, dacă un anumit post înregistrează o creştere, aceasta creează o nevoie de finanţare care se va înscrie în coloana „nevoi”. Dacă un post de activ se diminuează, această diminuare degajă o resursă de finanţare, care se va înscrie în coloana „degajări”. Toate posturile de pasiv constituie resurse. În consecinţă, dacă un anumit post

5 Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 134.

265

Page 266: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

creşte, această creştere reprezintă o resursă suplimentară care se va înscrie în coloana „degajări”. Dacă un post de pasiv se diminuează, această diminuare constituie o reducere de resurse echivalentă creşterii unei nevoi, fiind înscrisă în coloana „nevoi”.

Tabelul nr. 8.7. Tabloul de finanţare „nevoi-resurse”(partea a-II-a)

Variaţia fondului de rulment net global

Exerciţiul NExerciţiul

N+1Nevoi Degajări Sold Sold

0 1 2 3 = (2-1) 4I. VARIAŢIA EXPLOATĂRII1. Variaţia activelor de exploatare– stocuri şi producţie în curs de execuţie– avansuri acordate furnizorilor– creanţe-clienţi, conturi asimilate şi alte creanţe din exploatare2. Variaţia datoriilor de exploatare– datorii faţă de furnizori, conturi asimilate şi alte datorii de exploatareTOTAL X XA. Variaţia necesarului de fond de rulment al exploatării (∆NFRE)6 ±X ±X

II. VARIAŢIA ÎN AFARA EXPLOATĂRIIVariaţia activelor în afara exploatării

Variaţia datoriilor în afara exploatăriiTOTAL X XB. Variaţia necesarului de fond de rulment în afara exploatării (∆NFRAE)7

±X ±X

Necesarul de fond de rulmentsauDegajarea netă de fond de rulment(Total A + B)

– X

+ X

– X

+ X

III. VARIAŢIA TREZORERIEIVariaţia activelor de trezorerieVariaţia pasivelor de trezorerieTOTAL X XC. Variaţia trezoreriei nete8 ±X ±X

6 ∆NFRE = ∆active de exploatare - ∆datorii de exploatare.7 ∆NFRAE = ∆active în afara exploatării - ∆datorii în afara exploatării.8 ∆TN = ∆active de trezorerie - ∆pasive de trezorerie.

266

Page 267: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Variaţia fondului de rulment net global

Exerciţiul NExerciţiul

N+1Nevoi Degajări Sold Sold

0 1 2 3 = (2-1) 4Variaţia fondului de rulment net global (total A + B + C)Necesar netsauResurse nete

– X

+ X

– X

+ X

Interpretarea tabloului de finanţare „nevoi-resurse” se face în funcţie de regula echilibrului funcţional pe baza variaţiei fondului de rulment net global, a variaţiei necesarului de fond de rulment şi a variaţiei trezoreriei. Analiza şi explicaţia variaţiei fondului de rulment net global apare ca esenţială pentru analistul financiar. Fondul de rulment depinde, în general, de operaţiile financiare importante realizate de întreprindere şi de cash-flow-ul generat, cunoscând fluctuaţii neregulate şi pe termen mai lung. Fluxurile de numerar implicate în procesul de producţie determină evoluţia necesarului de fond de rulment. Ca urmare, gestiunea eficientă sau ineficientă a procesului de producţie are un impact direct asupra nivelului acestui indicator. Urmărirea eficienţei se poate face analizând variaţiile necesarului de fond de rulment, ca rezultat a disfuncţiilor care apar în cadrul ciclurilor aprovizionare-producţie-desfacere. Dacă ciclul de exploatare este constant, necesarul de fond de rulment este permanent. Variaţia trezoreriei apare ca diferenţă între variaţia fondului de rulment şi variaţia necesarului de fond de rulment. O criză a trezoreriei se exprimă prin faptul că, la un moment dat, întreprinderea se află în situaţia de a nu identifica resurse suplimentare pentru a-şi satisface toţi creditorii. Criza trezoreriei poate reflecta o criză la nivelul rentabilităţii, o absenţă a resurselor sau o lipsă de flexibilitate la nivelul cheltuielilor.

Bibliografie

Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universitatii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2010, p. 86-100.

Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 113.

Georgescu, N., Analiza bilantului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999, p. 109.

Mărgulescu, D. ,Vâlceanu Ghe., Cismasu I. D., Seban C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 1999, p. 260, 262.

267

Page 268: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Mărgulescu, D., Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 76-78.

Nişulescu, I., Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii, Editura INFOMEDICA, Bucureşti, 1999, p. 146.

Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 196-197, 206.

Stark, L., Pantea, I. M., Analiza situatiei financiare a firmei. Elemente teoretice si studio de caz, Editura economica, București, 2001, p. 151, 158.

Toma, M.; Alexandru, F., Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 390.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, 2005, p. 361

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, p. 131, 134.

268

Page 269: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 9

ANALIZA FLUXURILOR DE TREZORERIE ALE ÎNTREPRINDERII

9.1. Situaţia fluxurilor de trezorerie – componentă a situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii

Ansamblul documentelor de sinteză care se întocmesc cu ocazia închiderii exerciţiului financiar anual compun situaţiile financiare anuale. Obiectivul acestora este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi fluxurile de numerar ale unei entităţi.9

Setul complet de situaţii financiare cuprinde conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară10:

– o situaţie a poziţiei financiare la finalul perioadei (bilanţul);– o situaţie a rezultatului global pe periodă (contul de profit şi pierdere);– o situaţie a modificărilor în capitalurile proprii în perioadă;– o situaţie a fluxurilor de trezorerie în perioadă;– note, cuprinzând un rezumat al politicilor contabile semnificative şi alte

informaţii explicative;– o situaţie a poziţiei financiare de la începutul primei perioade

comparative, atunci când entitatea aplică retroactiv o politică contabilă sau face o retratare retroactivă a elementelor din situaţiile sale financiare, sau atunci când reclasifică elementele din situaţiile sale financiare.

Potrivit Cadrului general IASB (International Accounting Standards Board), standardul IAS 1 – Prezentarea Situaţiilor Financiare reglementează structura bilanţului, a contului de profit şi pierdere şi a situaţiei modificărilor capitalurilor proprii, iar IAS 7 – Situaţia Fluxurilor de Trezorerie reglementează situaţia fluxurilor de trezorerie.

9 van Greuning H., „Standardere Internaţionale de raportare finaciară – Ghid practic”, Editura „Irecson”, Bucureşti, 2007, p. 43.10 ***, „Standardele Internaţionale de Raportare Financiară: IFRS: norme oficiale emise la 1 ianuarie 2009”, Editura „CECCAR”, Bucureşti, 2009, p. 934.

269

Page 270: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Prevederile actelor normative în vigoare în ţara noastră în prezent11

stabilesc următoarele limite utilizate de întreprinderi în vederea întocmirii situaţiilor lor financiare ca şi criterii de mărime:

– total active: 3.650.000 euro;– cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;– număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50.

Întreprinderile care la data sfârşitul exerciţiului financiar depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:

– bilanţ;– cont de profit şi pierdere;– situaţia modificărilor capitalului propriu;– situaţia fluxurilor de numerar;– note explicative la situaţiile financiare anuale.

Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime menţionate întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:

– bilanţ prescurtat;– cont de profit şi pierdere;– note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate.

Deşi nu au obligaţia legală, opţional, entităţile din România din ultima categorie amintită pot întocmi şi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Atunci când întreprinderile îşi exercită această opţiune, orice decizie a consumatorului de informaţie contabilă este mai bine fundamentată privind din perspectiva surselor de informare folosite de acesta, decât în situaţia inversă, pentru că utilizatorii situaţiilor financiare ale unei întreprinderi sunt interesaţi aproape întotdeauna şi de modul în care întreprinderea generează şi foloseşte numerarul şi echivalentele de numerar. Situaţia fluxurilor de trezorerie „pune la dispoziţia investitorului informaţii pentru aprecierea capacităţii întreprinderii de a plăti dividende. Interesul acestuia se regăseşte, mai degrabă, în fluxuri monetare decât în beneficii contabile sau alţi indicatori derivaţi”.12 Nu putem afirma însă, desigur, că o fundamentare a deciziei utilizatorului de informaţii contabile, cu luarea în considerare a fluxurilor de trezorerie generate de entitatea economică, îl va scuti pe acesta în totalitate de manifestarea efectelor neprevăzutului, dar, cu siguranţă, va reduce amploarea acestora. În concluzie, în opinia noastra, toate întreprinderile româneşti ale căror situaţii financiare se adresează unui număr însemnat de utilizatori potenţiali ar

11 Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.12 Feleagă, N., Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 117.

270

Page 271: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

trebui să întocmească situaţii financiare anuale complete, care să includă toate cele cinci componente enumerate mai sus, indiferent dacă legea le obligă sau nu.

Dupa cum se poate observa, prevederile cadrului legislativ naţional privind elaborarea situaţiilor financiare care se întocmesc cu ocazia închiderii exerciţiului financiar se înscriu în cadrul general creat de IASB. Există doar mici diferenţe de nuanţă în privinţa denumirii componentelor situaţiilor financiare anuale. Situaţia financiară anuală analizată în cadrul acestui capitol este numită în cadrul reglementărilor naţionale „situaţia fluxurilor de numerar”, în timp ce în standardele internaţionale de raportare financiară se adoptă, în traducere, utilizarea sintagmei „situaţia fluxurilor de trezorerie”. Considerăm că utilizarea conceptului de trezorerie reflectă mai corect conţinutul componentei situaţiilor financiare anuale care reprezintă obiectul de studiu al acestui capitol, decât cel de numerar. De altfel, chiar actele normative româneşti13 menţionează faptul că situaţia fluxurilor de numerar prezintă modul în care o entitate generează şi utilizează numerarul şi echivalentele de numerar. Din acest motiv, deşi legislaţia românească utilizează în prezent sintagma „situaţia fluxurilor de numerar”, am preferat folosirea în lucrare a denumirii „situaţia fluxurilor de trezorerie”.

9.2. Numerarul şi echivalentele de numerar

Prin numerar se înţelege, privind din perspectiva situaţiei fluxurilor de trezorerie, totalitatea disponibilităţilor băneşti curente (din casierie şi conturile bancare) şi a depozitelor la vedere, adică banii la care entitatea economică poate avea acces imediat.

Banii lichizi de care dispune întreprinderea la un moment dat şi prin intermediul cărora se efectuează operaţiuni de plăţi în relaţia cu alte entităţi economice reprezintă numerarul în lei sau devize din casieria acesteia. Registrul de casă ţine evidenţa zilnică a tuturor operaţiunilor cu numerar, înregistrate pe bază de documente justificative, în cuprinsul acestuia fiind consemnate încasările, plăţile precum şi soldul de casă de la sfârşitul zilei.

Decontările în numerar au o serie de avantaje dintre care amintim rapiditatea şi siguranţa în derularea operaţiunilor (privind din perspectiva furnizorilor), dar şi anumite dezavantaje cum ar fi utilizarea unui volum mare de lichidităţi şi nesiguranţa transferului fizic.

Echivalente de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Echivalentele de numerar pot fi deţinute pentru îndeplinirea angajamentelor întreprinderii pe termen scurt, ca şi investiţii sau din alte raţiuni.

13 Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

271

Page 272: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Un plasament este considerat drept echivalent de numerar numai atunci când are o scadenţă mică, de regulă de maxim trei luni de la data achiziţiei.

Fluxurile de trezorerie desemnează ansamblul intrărilor şi ieşirilor de numerar şi de echivalente de numerar în şi din întreprindere. Diferenţa între fluxurile pozitive şi cele negative reprezintă fluxul net de trezorerie.

Fluxurile de trezorerie exclud mişcările între elemente care constituie numerar sau echivalente de numerar, deoarece aceste componente fac parte din gestiunea numerarului şi duc doar la modificarea structurii trezoreriei şi nu şi a volumului acesteia. Gestiunea numerarului presupune plasarea excedentului de numerar în echivalente de numerar.

9.3. Gruparea fluxurilor de trezorerie în funcţie de activităţile generatoare ale acestora

Pentru întocmirea situaţiei fluxurilor de trezorerie prezintă o importanţă deosebită clasificarea acestor fluxuri folosind ca şi criteriu de demarcaţie activitatea generatoare de numerar sau echivalente de numerar. Utilizând criteriul amintit sunt delimitate următoarele clase de fluxuri de trezorerie:

– din exploatare;– din investiţii;– din finanţare.În cadrul fiecărei clase există atât fluxuri de trezorerie de încasare cât şi

fluxuri de trezorerie de plată. Fluxurile de trezorerie nete pot fi calculate pentru fiecare dintre cele trei clase (exploatare, investiţii şi finanţare) prin determinarea diferenţei dintre încasări şi plăţi. Formula folosită în acest sens este:

Flux net de trezorerie din exploatare / = finanţare / investiţii

Încasări din exploatare / – finanţare / investiţii

Plăţi privind activităţílede exploatare / finanţare / investiţii

Aşa cum se va observa în continuare în paginile următoare, varianta de calcul prezentată înainte nu este singura modalitate de determinare a fluxurilor de trezorerie din activitatea de exploatare.

Activităţile de exploatare14 includ, conform IAS 7, principalele activităţi producătoare de venit ale entităţilor, precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţie sau finanţare. Fluxurile de trezorerie care provin din activităţile de exploatare constituie o parte importantă a situaţiei fluxurilor de trezorerie, deoarece arata succesul sau insuccesul înregistrat de aceste activităţi la generarea unor fluxuri suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividendelor şi

14 http://www.iasplus.com/en/standards/standard7 accesat în data de 30.06.2012.272

Page 273: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

realizarea de noi investiţii fără ca entitatea să fie nevoită să facă apel la surse externe de finanţare.

Cu titlu de exemplu, menţionăm următoarele încasări care fac parte din categoria fluxurilor de trezorerie din exploatare:

– încasările rezultate din vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor; – încasările provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri; – încasările unei societăţi de asigurări pentru prime şi daune, etc.Următoarele plăţi fac parte din categoria fluxurilor de trezorerie din

exploatare, fără ca enumerarea să aibă caracter exhaustiv: – plăţile unei societăţi de asigurări pentru prime şi daune;– plăţile către furnizorii de bunuri şi servicii;– plaţile de salarii şi contribuţii legate de salarii;– plăţile de impozite, cu excepţia cazului în care sunt identificate ca fiind

specifice activităţilor de investiţii şi finanţare, etc.Considerăm că o modalitate facilă de identificare a fluxurilor de trezorerie

generate de activităţile de exploatare este prin excludere, adică prin eliminarea activităţilor de investiţii şi de finanţare, mai puţine şi mai uşor de identificat din acest punct de vedere, din totalul activităţilor desfăşurate de întreprindere. Activităţile rămase după realizarea acestei operaţiuni sunt cele de exploatare, iar încasările şi plăţile aferente acestora vor reprezenta fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare.

Activităţile de investiţie15 constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate pe termen lung, precum şi de alte investiţii, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar.

Din categoria fluxurilor de trezorerie de încasare generate de activităţile de investiţii fac parte, de exemplu:

– încasările din vânzarea imobilizări corporale, necorporale şi financiare;– încasările din rambursarea împrumuturilor efectuate către alte părţi, altele

decât împrumuturile efectuate de o instituţie financiară, etc.Exemplele de plăţi din categoria fluxurilor de trezorerie din activităţile de

investiţii includ, fără ca enumerarea să aibă caracter exhaustiv: – plăţile pentru achiziţionarea imobilizări corporale, necorporale şi

financiare;– plăţi aferente împrumuturilor acordate către alte părţi, altele decât cele

acordate de o instituţie financiară, etc.Activităţile de finanţare sunt activităţi care au ca efect modificări ale

dimensiunii şi compoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor entităţii.Din categoria fluxurilor de trezorerie de încasare generate de activităţile de

finanţare fac parte, de exemplu:– încasările din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital;

15 http://www.iasplus.com/en/standards/standard7 accesat în data de 30.06.2012.273

Page 274: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– încasările provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligaţiunilor, ipotecilor şi altor împrumuturi pe termen scurt şi lung, etc.

Exemplele de plăţi din categoria fluxurilor de trezorerie din activităţile de finanţare includ, fără ca enumerarea să aibă caracter exhaustiv:

– plăţile efectuate către proprietari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile entităţii;

– plăţile pentru diminuarea obligaţiilor aferente operaţiunilor de leasing financiar;

– plăţile pentru rambursarea împrumuturilor contractate, etc.Există tranzacţii care pot genera în acelaşi timp fluxuri de trezorerie

încadrate în mai multe categorii de activităţi. Astfel, de exemplu, plata aferentă unui împrumut care include şi o anumită dobândă suportată pentru acesta poate fi defalcată pe următoarele activităţi: dobânda plătită poate fi inclusă în fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare, iar principalul (rata propriu-zisă), va fi inclusă în fluxurile de trezorerie degajate de activităţile de finanţare. Pe de altă parte încasarea aferentă unui împrumut acordat de o altă entitate decât cele încadrate în categoria instituţiilor financiare, care include şi o anumită dobândă primită pentru acesta, poate fi defalcată pe următoarele activităţi: dobânda primită poate fi inclusă în fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare, iar principalul (rata propriu-zisă), va fi inclusă în fluxurile de trezorerie degajate de activităţile de investiţii.

Dobânzile încasate sau plătite pot fi tratate aşa cum am precizat întrucât standardele internaţionale de raportare financiară prevăd un tratament special, atât pentru fluxurile de trezorerie care reprezintă dobânzi cât şi pentru cele care reprezintă dividende. Astfel, dobănzile plătite şi dobânzile şi dividendele încasate pot fi incadrate în categoria fluxurilor de trezorerie din exploatare sau, alternativ, dobănzile plătite pot fi încadrate în categoria fluxurilor de trezorerie din finanţare, iar dobânzile şi dividendele încasate pot fi incadrate în categoria fluxurilor de trezorerie din investiţii. Dividendele plătite pot fi încadrate în categoria fluxurilor de trezorerie din finanţare sau, alternativ, în categoria fluxurilor de trezorerie din exploatare.

9. 4. Metode de elaborare a situaţiei fluxurilor de trezorerie

În vederea întocmirii şi prezentării situaţiilor fluxurilor de trezorerie s-au consacrat în timp două metode, acestea fiind menţionate în IAS 7:16

– metoda directă;– metoda indirectă.

16 Standardele Internaţionale de Raportare Financiară: IFRS: norme oficiale emise la 1 ianuarie 2009, Editura CECCAR, Bucureşti, 2009, p. 1040.

274

Page 275: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

9.4.1. Metoda directă

Metoda directă presupune identificarea şi înscrierea în situaţia fluxurilor de trezorerie a încasărilor şi plăţilor brute în numerar sau echivalente de numerar, efectuate de întreprindere. Ca regulă generală, nu sunt permise compensări între încasări şi plăţi, astfel încât să fie înscrise în situaţia fluxurilor de trezorerie valori nete.

IAS 7 recomandă întreprinderilor să evidenţieze informaţiile privind fluxurile de trezorerie prin folosirea metodei directe, deoarece se consideră că aceasta oferă cele mai detaliate informaţii referitoare la componentele fluxului net de trezorerie din exploatare.

Potrivit prevederilor legale în vigoare în prezent în România17, fluxurile de trezorerie degajate din activităţile desfăşurate de întreprindere pot fi evidenţiate conform metodei directe utilizând următorul format de prezentare (care are caracter orientativ şi poate fi completat cu orice alte încasări sau plăţi mai pot apărea în diverse situaţii concrete):

Încasări de la clienţi (+)Plăţi către furnizori şi angajaţi (-)Dobânzi plătite (-)Impozit pe profit plătit (-)Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor (+)= Flux net din activităţi de exploatare Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni (-)Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale (-)Încasări din vânzarea de imobilizări corporale (+)Dobânzi încasate (+)Dividende încasate (+)= Flux net din activităţi de investiţie Încasări din emisiunea de acţiuni (+)Încasări din împrumuturi pe termen lung (+)Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar (-)Dividende plătite (-)= Flux net din activităţi de finanţareCreşterea netă a numerarului şi echivalentelor de numerar (din exploatare,

investiţii şi finanţare) (1)Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar (2)Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul exerciţiului financiar (1+2)

17 Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

275

Page 276: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

În cazul aplicării metodei directe, informaţiile legate de fluxurile brute de trezorerie pot fi obţinute prin două modalităţi, şi anume logica directă şi logica reziduală.

A. Logica directă presupune preluarea încasărilor şi plăţilor efectuate în numerar sau echivalente de numerar direct din sistemul informaţional contabil – care este recomandat să fie organizat astfel încât aceste încasări şi plăţi să figureze deja acolo, evidenţiate pe activităţi şi tipuri de operaţiuni – şi gruparea lor în concordanţă cu structura situaţiei fluxurilor de trezorerie. În această situaţie, de la momentul înregistrării în contabilitate a operaţiunilor cu numerar sau echivalente de numerar, se poate menţiona dacă acestea afectează activităţile de exploatare, investiţii sau finanţare, astfel încât la întocmirea situaţiilor financiare o regrupare a acestora pe activităţi şi în cadrul acestora, pe tipuri de operaţiuni, să fie facilă. Dacă înregistrarea în contabilitate a fluxurilor de trezorerie cu menţionarea activităţii nu este realizată de la început, în cazul unei întreprinderi mari folosirea logicii directe implică un volum ulterior de muncă extrem de însemnat. Este practic necesară, în această situaţie, reanalizarea tuturor fluxurilor de trezorerie înregistrate în cursul perioadei analizate şi tratarea cu maximă atenţie a acelor operaţiuni de trezorerie care pot fi alocate mai multor tipuri de activităţi.

În vederea prezentării modalităţii concrete de întocmire a situaţiei fluxurilor de numerar folosind logica directă, considerăm că o întreprindere dispune la data elaborării situaţiilor financiare anuale de următoarele informaţii oferite în conturile de trezorerie ale acesteia (sumele fiind totalizate deja în cadrul conturilor, pe tipuri de operaţiuni):

5311 „Casa în lei”Sold iniţial 500.000

Încasări de la clienţi 500.000 180.000 Plăţi către furnizoriÎncasări din vânzarea de imobilizări

corporale 2.000 120.000 Plăţi către angajaţi

3.000 Plăţi pt. achiziţia de imobilizări corporale5.000 Plăţi dividende

Rulaj debitor 502.000 308.000 Rulaj creditorTotal sume debitoare 1.002.000 308.000 Total sume creditoare

Sold final 694.000

5121 „Conturi la bănci în lei”Sold iniţial 2.500.000

Încasări de la clienţi 1.300.000 1.100.000 Plăţi către furnizoriÎncasări din vânzarea de imobilizări

corporale 41.000 300.000 Plăţi către angajaţi

Încasări din asigurarea împotriva 34.000 Plăţi pt. achiziţia de imobilizări

276

Page 277: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

cutremurelor 9.000 corporaleDobânzi încasate 4.000 119.000 Plăţi dividende

Dividende încasate 15.000 111.000 Impozit pe profit plătitÎmprumuturi pe termen lung primite

1.000.000120.000 Plăţi imobilizări financiare

200.000 Rambursări de împrumuturi 70.000 Dobânzi plătite

Rulaj debitor 2.369.000 2.054.000 Rulaj creditorTotal sume debitoare 4.869.000 2.054.000 Total sume creditoare

Sold final 2.815.000 Celelalte conturi care mai reflectă numerar şi echivalente de numerar nu

prezintă solduri iniţiale şi rulaje în cursul perioadei supuse analizei. Situaţia fluxurilor de numerar elaborată prin metoda directă (aplicând logica directă) este prezentată în tabelul 9.1.:

Tabel nr. nr. 9.1. – lei –

Explicaţia SumaÎncasări de la clienţi (+) 1.800.000

(500.000 + 1.300.000)Plăţi către furnizori (-) 1.280.000

(1.100.000 + 180.000)Plăţi către angajaţi (-) 420.000

(120.000 + 300.000)Dobânzi plătite (-) 70.000Impozit pe profit plătit (-) 111.000Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor (+) 9.000= Flux net din activităţi de exploatare – 72.000Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni (-) 120.000Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale (-) 37.000Încasări din vânzarea de imobilizări corporale (+) 43.000Dobânzi încasate (+) 4.000Dividende încasate (+) 15.000= Flux net din activităţi de investiţie – 95.000Încasări din împrumuturi pe termen lung (+) 1.000.000Plata datoriilor aferente împrumuturilor (-) 200.000Dividende plătite (-) 124.000

(5.000 + 119.000)= Flux net din activităţi de finanţare 676.000Creşterea netă a numerarului şi echivalentelor de numerar (din exploatare, investiţii şi finanţare) (1)

509.000

Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar (2)

3.000.000

Numerar şi echivalentele de numerar la sfârşitul exerciţiului financiar (1+2)

3.509.000(509.000 + 3.000.000)

277

Page 278: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Explicaţia Sumasau Sf 5311 + Sf 5121

adică 694.000 + 2.815.000

Se observă că activităţile desfăşurate de întreprindere în perioada analizată au generat o creştere netă a numerarului şi a echivalentelor de numerar în perioada analizată de 509.000 lei. Singura activitate care a degajat fluxuri pozitive de trezorerie de 676.000 lei a fost activitatea de finanţare, prin contractarea unui împrumut pe termen lung de 1.000.000 de lei. Activităţile de exploatare şi investiţii au generat fluxuri negative de trezorerie de 72.000 lei, respectiv 95.000 lei, ceea ce arată că entitatea se află într-o situaţie delicată dacă privim din perspectiva capacităţii sale de a-şi asigura numerarul şi echivalentele de numerar necesare. Activităţile de exploatare desfăşurate nu obţin nici măcar resursele necesare pentru plata dividendelor datorate acţionarilor întreprinderii.

B. Logica reziduală pleacă de la ideea că operaţiunile economice sunt înregistrate în contabilitate conform principiului partidei duble şi aplicând logica înregistrărilor. În acest context se pot deduce şi alte informaţii din înregistrările efectuate, în speţă informaţii referotoare la fluxurile de trezorerie generate în cursul perioadei analizate. Întocmirea situaţiei fluxurilor de trezorerie prin metoda directă, adică prezentarea informaţiilor în termeni de încasări şi plăţi, nu implică neapărat obligativitatea organizării sistemului informaţional contabil în vederea întocmirii acestei situaţii financiare18.

Astfel, valoarea fiecărui flux de trezorerie nu va fi preluată direct din sistemul informaţional contabil, ci se vor folosi informaţii din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere, care vor fi ajustate astfel încât să se ajungă la determinarea plăţilor şi încasărilor în numerar şi echivalente de numerar.

Pentru a determina încasările provenite din creanţe, aplicând logica înregistrărilor contabile, se folosesc informaţiile din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere, astfel:

Sold final creanţe

=Sold iniţial

creanţe+

Venituri din creanţe (creşteri de creanţe)

–Încasări de creanţe

(reduceri de creanţe)

de unde rezultă:

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe)

=Sold iniţial

creanţe+

Venituri din creanţe (creşteri de creanţe)

–Sold final

creanţe

Pentru a determina plăţile provenite din datorii, aplicând logica înregistrărilor contabile, se folosesc informaţiile din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere, astfel:

18 Ionaşcu, M., Raportarea financiară conform normelor contabile internaţionale, Editura „Tribuna Economică”, Bucureşti, 2007, p. 191.

278

Page 279: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Sold final datorii

=Sold iniţial

datorii+

Creşteri de datorii

–Plăţi de datorii

(reduceri de datorii)

de unde rezultă:

Plăţi de datorii (reduceri de datorii)

=Sold iniţial

datorii+

Creşteri de datorii

–Sold final

datorii

În vederea prezentării modalităţii concrete de întocmire a situaţiei fluxurilor de numerar folosind logica reziduală, considerăm că o întreprindere dispune la data elaborării situaţiilor financiare anuale de următoarele informaţii (contabilitatea acesteia nefiind organizată astfel încât sumele reprezentând numerar şi echivalente de numerar să fie totalizate deja în cadrul conturilor de trezorerie, pe activităţi şi tipuri de operaţiuni):

– mărfuri sold final 7.300 lei (cont 371)– mărfuri sold iniţial 1.700 lei (cont 371)– clienţi – sold final 3.100 lei (cont 4111)– clienţi – sold iniţial 2.100 lei (cont 4111)– furnizori – sold iniţial 450 lei (cont 401)– furnizori – sold final 390 lei (cont 401)– impozit pe profit datorat – sold final 1.100 lei (cont 441)– impozit pe profit datorat – sold iniţial 1.300 lei (cont 441)– salarii datorate – sold final 340 lei (cont 421)– salarii datorate – sold iniţial 100 lei (cont 421)– dobânzi datorate – sold iniţial 900 lei (cont 168)– dobânzi datorate – sold final 1.400 lei (cont 168)– cheltuieli cu energia – 1.200 lei (cont 605)– cheltuieli cu mărfurile vândute 8.500 lei (cont 607)– cheltuieli cu salariile – 5.540 lei (cont 641)– cheltuieli cu dobânzile – 2.100 lei (cont 666)– cheltuieli cu impozitul pe profit – 1.800 lei (cont 691)– venituri din vânzarea mărfurilor – 19.700 lei (cont 707)– sold iniţial şi final al creanţelor din vânzarea de imobilizări corporale –

2.500 lei (cont 461)– imobilizări corporale – sold final 6.700 lei (cont 21X)– imobilizări corporale – sold iniţial 3.400 lei (cont 21X)– cheltuieli cu imobilizările corporale cedate – 66.800 lei (cont 6583)– amortizarea imobilizărilor corporale cedate – 23.200 (D cont 281X)– furnizori de imobilizări – sold iniţial 23.000 lei (cont 404)– furnizori de imobilizări – sold final 14.200 lei (cont 404)– venituri din cedarea imobilizărilor corporale – 105.000 lei (cont 7583)– împrumuturi pe termen lung – sold iniţial 50.000 lei (cont 162)– împrumuturi pe termen lung – sold final 40.000 lei (cont 162)

279

Page 280: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– împrumuturi pe termen lung încasate în cursul perioadei – 15.000 lei (C cont 162)

Pentru a elabora situaţia fluxurilor de numerar utilizând logica reziduală se parcurg următoarele etape, în situaţia dată:

1. Se determină valoarea încasărilor din creanţe faţă de clienţi astfel:

Sold final creanţe (4111)

=Sold iniţial

creanţe (4111)+

Venituri din creanţe (707)

Încasări de creanţe

(reduceri de creanţe)

de unde rezultă:

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe)

=Sold iniţial

creanţe (4111)+

Venituri din

creanţe* (707)

–Sold final

creanţe (4111)

* Veniturilor din vânzarea mărfurilor le corespund creşterile de creanţe din vânzarea mărfurilor

adică:

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe) = 2.100 + 19.700 – 3.100

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe) = 18.700

2. Se determină valoarea achiziţiilor de mărfuri de la furnizori, astfel:

Sold final mărfuri (371)

=Sold iniţial

mărfuri (371)+

Achiziţii de mărfuri (371)

–Ieşiri de mărfuri

(607)

de unde rezultă:

Achiziţii de mărfuri (371)

=Sold final

mărfuri (371)+

Ieşiri de mărfuri (607)

–Sold iniţial

mărfuri (371)

adică:

Achiziţii de mărfuri (371) = 7.300 + 8.500 – 1.700

Achiziţii de mărfuri (371) = 14.100

280

Page 281: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

3. Se determină valoarea plăţilor către furnizori, astfel:

Sold final furnizori (401)

=Sold iniţial

furnizori (401)+

Creşteri de datorii faţă de furnizori

(401)–

Plăţi de datorii furnizori

(reduceri de datorii)

de unde rezultă:

Plăţi de datorii furnizori

(reduceri de datorii)

=Sold iniţial furnizori

(401)+

Creşteri de datorii faţă de furnizori* (371 – pct. 2 si

605)

–Sold final furnizori

(401)

* Valoarea datoriilor faţă de furnizori este egală cu cea a achiziţiilor de mărfuri şi energie

adică:

Plăţi de datorii furnizori (reduceri de datorii)

= 450 + 14.100 + 1.200 – 390

Plăţi de datorii furnizori (reduceri de datorii) = 15.360

4. Se determină valoarea plăţilor de impozit pe profit, astfel:

Sold final impozit pe profit

(441)=

Sold iniţial impozit pe profit (441)

+

Creşteri de datorii privind impozitul pe profit (691)

Plăţi de impozit pe

profit (reduceri de

datorii)

de unde rezultă:

Plăţi de impozit pe profit (reduceri de

datorii)=

Sold iniţial impozit pe profit (441)

+

Creşteri de datorii privind impozitul pe profit (691)

–Sold final impozit pe profit (441)

adică:

Plăţi de impozit pe profit (reduceri de datorii)

= 1.300 + 1.800 – 1.100

281

Page 282: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Plăţi de impozit pe profit (reduceri de datorii) = 2.000

282

Page 283: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

5. Se determină valoarea salariilor plătite, astfel:

Sold final salarii datorate (421)

=Sold iniţial salarii

datorate (421)+

Creşteri de datorii salariale (641)

–Salarii plătite (reduceri de

datorii)

de unde rezultă:

Salarii plătite (reduceri de

datorii)=

Sold iniţial salarii datorate

(421)+

Creşteri de datorii

salariale (641)–

Sold final salarii

datorate (421)

adică:

Salarii plătite (reduceri de datorii) = 100 + 5.540 – 340

Salarii plătite (reduceri de datorii) = 5.300

6. Se determină valoarea dobânzilor plătite, astfel:

Sold final dobânzi

datorate (168)=

Sold iniţial dobânzi

datorate (168)+

Creşteri de dobânzi

datorate (666)–

Dobânzi plătite (reduceri de

datorii)

de unde rezultă:

Dobânzi plătite (reduceri de

datorii)=

Sold iniţial dobânzi

datorate (168)+

Creşteri de dobânzi datorate

(666)

–Sold final dobânzi

datorate (168)

adică:Dobânzi plătite

(reduceri de datorii)= 900 + 2.100 – 1.400

Dobânzi plătite (reduceri de datorii) = 1.600

7. Se determină valoarea încasărilor din creanţe din vânzarea de imobilizări corporale, astfel:

Sold final creanţe (461)

=Sold iniţial

creanţe (461)+

Venituri din

creanţe (7583)

–Încasări de creanţe

(reduceri de creanţe)

de unde rezultă:

283

Page 284: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Încasări de creanţe (reduceri de

creanţe)=

Sold iniţial

creanţe (461)

+Venituri din

creanţe* (7583)

–Sold final creanţe

(461)

* Veniturilor din vânzarea de imobilizări corporale le corespund creşterile de creanţe din vânzarea imobilizărilor corporale

adică:

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe)

= 2.500 + 105.000 – 2.500

Încasări de creanţe (reduceri de creanţe) = 105.000

8. Se determină valoarea achiziţiilor de imobilizări corporale de la furnizorii de imobilizări, astfel:

Sold final imobilizări corporale

(21X)

=

Sold iniţial imobilizări corporale

(21X)

+

Achiziţii de imobilizări corporale

(21X)

–Ieşiri de imobilizări

corporale (6583 si 281X)

de unde rezultă:

Achiziţii de imobilizări corporale

(21X)

=Sold final imobilizări

corporale (21X)+

Ieşiri de imobilizări

corporale (6583 si 281X)

Sold iniţial imobilizări corporale

(21X)

adică:

Achiziţii de imobilizări corporale

(21X)= 6.700 + 66.800 + 23.200 – 3.400

Achiziţii de imobilizări corporale

(21X)= 93.300

284

Page 285: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

9. Se determină valoarea plăţilor către furnizorii de imobilizări, astfel:

Sold final furnizori de imobilizări

(404)

=

Sold iniţial furnizori de imobilizări

(404)

+

Creşteri de datorii faţă de furnizorii

de imobilizări (404)

Plăţi de datorii faţă de

furnizorii de imobilizări

de unde rezultă:

Plăţi de datorii faţă de

furnizorii de imobilizări

=

Sold iniţial furnizori de imobilizări

(404)

+

Creşteri de datorii faţă de furnizorii de imobilizări*

(21X)

Sold final furnizori de imobilizări

(404)* Valoarea datoriilor faţă de furnizori este egală cu cea a achiziţiilor de

imobilizări corporale – pct. 8

adică:

Plăţi de datorii faţă de furnizorii de

imobilizări= 23.000 + 93.300 – 14.200

Plăţi de datorii faţă de furnizorii de imobilizări = 102.100

10. Împrumuturi pe termen lung încasate = 15.000

11. Se determină valoarea rambursărilor de împrumuturi pe termen lung, astfel:

Sold final împrumuturi pe t. l. (162)

=Sold iniţial

împrumuturi pe t. l. (162)

+Creşteri de

împrumuturi pe t. l. (162)

–Rambursări de

împrumuturi pe t. l.

de unde rezultă:

Rambursări de împrumuturi pe

t. l.

= Sold iniţial împrumuturi pe t. l. (162)

+ Creşteri de împrumuturi pe t. l. (162)

– Sold final împrumuturi pe t. l.

(162)

adică:

Rambursări de împrumuturi pe t. l.

= 50.000 + 15.000 – 40.000

285

Page 286: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Rambursări de împrumuturi pe t. l. = 25.000

Celelalte conturi utilizate de întreprindere nu prezintă alte elemente care să influenţeze valoarea numerarului şi a echivalentelor de numerar. Valoarea numerarului şi a echivalentelor de numerar la începutul perioadei analizate era de 52.000 lei. Situaţia fluxurilor de numerar elaborată prin metoda directă (aplicând logica reziduală) este prezentată în tabelul 9.2.:

Tabel nr. nr. 9.2.– lei –

Explicaţia SumaÎncasări de la clienţi (+) 18.700Plăţi către furnizori (-) 15.360Plăţi către angajaţi (-) 5.300Dobânzi plătite (-) 1.600Impozit pe profit plătit (-) 2.000= Flux net din activităţi de exploatare – 5.560Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale (-) 102.100Încasări din vânzarea de imobilizări corporale (+) 105.000= Flux net din activităţi de investiţie 2.900Încasări din împrumuturi pe termen lung (+) 15.000Plata datoriilor aferente împrumuturilor (-) 25.000= Flux net din activităţi de finanţare – 10.000Creşterea netă a numerarului şi echivalentelor de numerar (din exploatare, investiţii şi finanţare) (1)

– 12.660

Numerar şi echivalente de numerar la începutul exerciţiului financiar (2)

52.000

Numerar şi echivalentele de numerar la sfârşitul exerciţiului financiar (1+2)

39.340

Se constată că activităţile desfăşurate de întreprindere în perioada analizată au generat o reducere netă a numerarului şi a echivalentelor de numerar în perioada analizată de 12.660 lei. Singura activitate care a degajat fluxuri pozitive de trezorerie de 2.900 lei a fost activitatea de investiţii prin vânzarea de imobilizări corporale. Activităţile de exploatare şi finanţare au generat fluxuri negative de trezorerie de 5.560 lei, respectiv 10.000 lei, ceea ce arată că entitatea se află într-o situaţie defavorabilă dacă privim din perspectiva capacităţii sale de a-şi asigura numerarul şi echivalentele de numerar necesare.

Se observă că aplicarea acestei metode implică o respectare absolută a logicii înregistrărilor contabile, întrucât orice abordare mai „creativă” a acestora poate determina apariţia unor ample probleme în privinţa elaborării situaţiei fluxurilor de numerar, ducând chiar la imposibilitatea utilizării logicii reziduale.

286

Page 287: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

9.4.2. Metoda indirectă

Metoda indirectă19 reprezintă o alternativă a metodei directe utilizată pentru stabilirea valorii fluxurilor de trezorerie nete rezultate din activitatea de exploatare. Se are în vedere că prin practicarea unei contabilităţi de angajamente sunt înregistrate veniturile şi cheltuielile în momentul angajării lor şi nu în momentul încasării sau plăţii, iar în calculul rezultatului sunt luate în considerare unele elemente de venituri şi cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrări sau ieşiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferenţa dintre mărimea rezultatului realizat şi mărimea numerarului din trezorerie20. Metoda indirectă constă în ajustarea profitului net (pierderii nete) cu elementele de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de trezorerie din activitatea de investiţii sau de finanţare (pentru că nu au legătură cu activitatea de exploatare), cu efectele tranzacţiilor ce nu au natură monetară (pentru că nu generează intrări sau ieşiri de numerar) şi cu reducerile sau creşterile angajamentelor de plăţi sau încasări în numerar sau echivalente de numerar din exploatare (pentru eliminarea efectelor contabilităţii de angajamente asupra trezoreriei).

Se porneşte de la rezultatul net obţinut de întreprindere şi se urmăreşte determinarea fluxului net din activităţi de exploatare. În vederea atingerii acestui obiectiv se realizează eliminarea din rezultat a tuturor efectelor acelor operaţiuni care afectează rezultatul, dar nu generează fluxuri de trezorerie asociate activităţii de exploatare. Astfel, din rezultat sunt eliminate:

1. influenţele operaţiilor care nu au caracter monetar cum sunt, de exemplu, cheltuielile cu amortizarea, veniturile din anularea provizioanelor constituite şi alte venituri şi cheltuieli care fac parte din categoria celor constatate adică cele a căror înregistrare nu implică efectuarea de încasări sau plăţi. Cheltuielile constatate eliminate din rezultat sunt luate în calcul cu semnul plus, iar veniturile eliminate, cu semnul minus, deoarece în calculul rezultatului cheltuielile au avut semnul minus, iar veniturile semnul plus. Deoarece se urmăreşte eliminarea efectelor lor asupra rezultatului ele vor fi luate în considerare cu semne contrare celor avute iniţial în determinarea acestuia.

2. elementele de venituri şi cheltuieli care vizează activităţile de investiţii sau de finanţare, indiferent dacă înregistrarea acestora a implicat sau nu o încasare sau o plată, întrucât ele se referă la alte activităţi decât cea de exploatare. Şi aceste venituri şi cheltuieli, la fel ca şi cele constatate, vor fi luate în considerare cu semne contrare celor avute în vedere iniţial pentru determinarea rezultatului, adică cheltuielile vor avea semnul plus, iar veniturile semnul minus.

19 O parte a acestui capitol a fost elaborată după Ţăran Moroşan, A., „A critical study concerning the preparation of the statement of cash flows through the indirect method in Romania”, Studies in Business and Economics, 2012, 7(2), p. 197-210.20 Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 224.

287

Page 288: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

3. influenţele variaţiilor elementelor necesarului de fond de rulment aferent activităţilor de exploatare asupra trezoreriei. În acestă situaţie se foloseşte următorul raţionament: în cazul elementelor de activ, creşterea valorii acestora în cursul anului are o influenţă negativă asupra trezoreriei, în timp ce o reducere de valoare, o influenţă pozitivă; în cazul elementelor de pasiv, judecăţile sunt diametral opuse. Pentru înţelegerea variaţiei elementelor necesarului de fond de rulment de exploatare, se pleacă de la următoarea relaţie de calcul:

Necesarul de fond de rulment din exploatare (NFRE)

= Active de exploatare -Pasive de exploatare

În cadrul activelor de exploatare sunt incluse stocurile, creanţele faţă de clienţi şi elemenele asimilate acestora, alte creanţe aferente activităţilor de exploatare şi cheltuielile înregistrate în avans aferente activităţii de exploatare.

Datoriile faţă de furnizori, elementele asimilate acestora, datoriile fiscale şi sociale precum şi restul datoriilor din exploatare şi veniturile în avans aferente activităţii de exploatare sunt incluse în sfera pasivelor de exploatare.

Luând în considerare metodologia de calcul descrisă înainte, fluxul net de trezorerie din activităţi de exploatare se determină astfel:

Flux net din exploatare = RN – Venituri neîncasate din exploatare + Cheltuieli neplătite din exploatare – Venituri din investiţii sau finanţare + Cheltuieli din investiţii sau finanţare – ΔNFRE

unde:ΔNFRE = NFRE(1) – NFRE(0)

Aşa cum am mai precizat în unul dintre capitolele acestei lucrări, perioada între achiziţii, producţie şi vânzări antrenează constituirea de stocuri, iar decalajul în timp dintre fluxurile reale şi fluxurile financiare dă naştere datoriilor şi creanţelor, astfel:

– durata între cumpărări şi plăţi presupune apariţia datoriilor;– durata între vânzări şi încasări atrage formarea creanţelor.Creşterea valorii activelor de exploatare presupune deci, o creştere a valorii

stocurilor, creanţelor din exploatare, sau a cheltuielilor în avans efectuate pentru activitatea de exploatare. Analizând înregistrarea în contabilitate a acestora, întâlnim, de regulă, următoarele situaţii:

– pentru înregistrarea creşterii valorii stocurilor achiziţionate cu plata imediată formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de stocuri achiziţionate = Conturi de numerar sau echivalente de numerar

Suma

288

Page 289: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Se observă, în această situaţie, o creştere a valorii stocurilor achiziţionate determină o creştere a activelor de exploatare şi a necesarului de fond de rulment din exploatare. Această variaţie pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ şi în mod direct fluxul de trezorerie din exploatare prin apariţia unei plăţi.

– pentru înregistrarea creşterii valorii stocurilor achiziţionate pe credit comercial formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de stocuri achiziţionate = Conturi de datorii din exploatare

Suma

Se observă, din formulă, o creştere a valorii stocurilor achiziţionate determină o creştere a activelor de exploatare concomitentă cu o creştere cu aceeaşi sumă a datoriilor din exploatare şi, în consecinţă, necesarul de fond de rulment din exploatare ramâne constant. Fluxul de trezorerie din exploatare nu este afectat.

– pentru înregistrarea creşterii valorii stocurilor obţinute din producţie proprie formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de stocuri obţinute din producţie proprie

= Conturi de venituri din producţia stocată

Suma

În această situaţie se observă o creştere a valorii stocurilor obţinute din producţie proprie determină o creştere a veniturilor din producţia stocată şi a necesarului de fond de rulment din exploatare. În această situaţie şi rezultatul creşte cu valoarea sporului veniturilor din producţia stocată, fără ca acele venituri să corespundă unor încasări. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind scăzută pentru determinarea acestuia, deoarece venitul din variaţia stocurilor înregistrat a determinat o creştere a rezultatului fără ca acea creştere să corespundă unei încasări.

– pentru înregistrarea creşterii valorii creanţelor din exploatare, rezultate din înregistrarea unor venituri angajate (care urmează să fie încasate în viitor) formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de creanţe din exploatare = Conturi de venituri angajate Suma

Se observă, în această situaţie, o creştere a valorii creanţelor din exploatare determină o creştere a veniturilor angajate şi a necesarului de fond de rulment din exploatare. În această situaţie şi rezultatul creşte cu valoarea sporului veniturilor angajate, fără ca acele venituri să corespundă unor încasări. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise înainte. Şi în această situaţie variaţia

289

Page 290: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind scăzută pentru determinarea acestuia, deoarece venitul angajat înregistrat a determinat o creştere a rezultatului fără ca acea creştere să corespundă unei încasări.

– pentru înregistrarea creşterii valorii cheltuielilor în avans efectuate pentru activitatea de exploatare formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de cheltuieli în avans = Conturi de numerar sau echivalente de numerar

Suma

În această situaţie se observă o creştere a valorii cheltuielilor în avans efectuate pentru activitatea de exploatare determină o creştere a activelor de exploatare şi a necesarului de fond de rulment din exploatare. Această variaţie pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ şi în mod direct fluxul de trezorerie din exploatare prin apariţia unei plăţi.

Scăderea valorii activelor de exploatare presupune o scădere a valorii stocurilor, creanţelor din exploatare, sau a cheltuielilor în avans efectuate pentru activitatea de exploatare. Analizând înregistrarea în contabilitate a acestora, întâlnim, de regulă, următoarele situaţii:

– pentru înregistrarea scăderii valorii stocurilor achiziţionate (cu plata imediată sau pe credit comercial) formula contabilă este de tipul următor:

Cheltuieli cu stocurile achiziţionate = Conturi de stocuri achiziţionate Suma

Se observă, în acest caz, o scădere a valorii stocurilor achiziţionate determină o creştere a cheltuielilor cu stocurile achiziţionate şi o reducere a necesarului de fond de rulment din exploatare. În acest caz şi rezultatul scade cu valoarea sporului cheltuielilor cu stocurile achiziţionate, fără ca acele cheltuieli să corespundă unor plăţi. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind adăugată pentru determinarea acestuia, deoarece cheltuielile cu stocurile achiziţionate înregistrate au determinat o scădere a rezultatului, fără ca acea scădere să corespundă unei plăţi.

– pentru înregistrarea scăderii valorii stocurilor obtinute din producţie proprie formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de venituri din producţia stocată

= Conturi de stocuri obţinute din producţie proprie

Suma

Din formulă se observă o scădere a valorii stocurilor obţinute din producţie proprie determină o scădere a veniturilor din producţia stocată şi o reducere a necesarului de fond de rulment din exploatare. În această condiţie rezultatul scade cu

290

Page 291: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

valoarea diminuării veniturilor din producţia stocată, fără ca acea diminuare să corespundă unor plăţi. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind adăugată pentru determinarea acestuia, deoarece diminuarea veniturilor din producţia stocată înregistrate a determinat o scădere a rezultatului, fără ca acea scădere să corespundă unei plăţi.

– pentru înregistrarea reducerii valorii creanţelor din exploatare formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de numerar sau echivalente de numerar

= Conturi de creanţe din exploatare

Suma

Se observă, în această situaţie, o reducere a valorii creanţelor din exploatare determină o reducere a activelor de exploatare şi a necesarului de fond de rulment din exploatare. Această variaţie negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv şi în mod direct fluxul de trezorerie din exploatare prin apariţia unei încasări.

– pentru înregistrarea reducerii valorii cheltuielilor în avans efectuate pentru activitatea de exploatare formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de cheltuieli ale perioadei = Conturi de cheltuieli în avans Suma

În această situaţie se observă o scădere a valorii cheltuielilor în avans determină o creştere a cheltuielilor perioadei şi o reducere a necesarului de fond de rulment din exploatare. În aceast caz rezultatul scade cu valoarea sporului cheltuielilor perioadei, fără ca acele cheltuieli să corespundă unor plăţi. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind adăugată pentru determinarea acestuia, deoarece cheltuielile perioadei înregistrate au determinat o scădere a rezultatului, fără ca acea scădere să corespundă unei plăţi.

Creşterea valorii pasivelor de exploatare presupune deci, o creştere a valorii datoriilor din exploatare sau a veniturilor în avans realizate pentru activitatea de exploatare. Analizând înregistrarea în contabilitate a acestora, întâlnim, de regulă, următoarele situaţii:

– pentru înregistrarea creşterii valorii datoriilor din achiziţia de stocuri pe credit comercial formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de stocuri achiziţionate = Conturi de datorii din exploatare SumaÎn această condiţie se observă o creştere a valorii datoriilor din exploatare

determină o creştere a pasivelor de exploatare concomitentă cu o creştere cu aceeaşi

291

Page 292: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

sumă a activelor de exploatare şi, în consecinţă, necesarul de fond de rulment din exploatare ramâne constant. Fluxul de trezorerie din exploatare nu este afectat.

– pentru înregistrarea creşterii valorii datoriilor din achiziţia de servicii pe credit comercial formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de cheltuieli ale perioadei = Conturi de datorii din exploatare Suma

În această stare se observă o creştere a valorii datoriilor din exploatare determină o creştere a cheltuielilor perioadei şi o reducere a necesarului de fond de rulment din exploatare. În această situaţie şi rezultatul scade cu valoarea sporului cheltuielilor perioadei înregistrate, fără ca acele cheltuieli să corespundă unor plăţi. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind adăugată pentru determinarea acestuia, deoarece cheltuielile perioadei înregistrate au determinat o scădere a rezultatului, fără ca acea scădere să corespundă unei plăţi.

– pentru înregistrarea creşterii valorii veniturilor în avans realizate pentru activitatea de exploatare formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de numerar sau echivalente de numerar

= Conturi de venituri în avans Suma

Se observă o creştere a valorii veniturilor în avans realizate pentru activitatea de exploatare determină o creştere a pasivelor de exploatare şi o scădere a necesarului de fond de rulment din exploatare. Această variaţie negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv şi în mod direct fluxul de trezorerie din exploatare prin apariţia unei încasări.

Scăderea valorii pasivelor de exploatare presupune o scădere a valorii datoriilor din exploatare sau a veniturilor în avans realizate pentru activitatea de exploatare. Analizând înregistrarea în contabilitate a acestora, întâlnim, de regulă, următoarele situaţii:

– pentru înregistrarea reducerii valorii datoriilor din exploatare formula contabilă este de tipul următor:

Conturi de datorii din exploatare = Conturi de numerar sau echivalente de numerar

Suma

Se observă o reducere a valorii datoriilor din exploatare determină o reducere a pasivelor de exploatare şi o creştere a necesarului de fond de rulment din exploatare. Această variaţie pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ şi în mod direct fluxul de trezorerie din exploatare prin apariţia unei plăţi.

– pentru înregistrarea reducerii valorii veniturilor în avans realizate pentru activitatea de exploatare formula contabilă este de tipul următor:

292

Page 293: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Conturi de venituri în avans = Conturi de venituri ale perioadei Suma

În această etapă se observă o scădere a valorii veniturilor în avans determină o creştere a veniturilor perioadei şi o creştere a necesarului de fond de rulment din exploatare. În această situaţie şi rezultatul creşte cu valoarea sporului veniturilor perioadei, fără ca acele venituri să corespundă unor încasări. Observăm că ne aflăm aici într-o situaţie asemănătoare celei descrise la punctul 1. În această situaţie variaţia pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ fluxul de trezorerie din exploatare (în mod indirect) fiind scăzută pentru determinarea acestuia, deoarece veniturile perioadei înregistrate au determinat o creştere a rezultatului, fără ca acea creştere să corespundă unei încasări.

Din analiza situaţiilor prezentate mai sus se desprind următoarele concluzii:– toate operaţiunile efectuate de întreprindere care determină un spor al

necesarului de fond de rulment din exploatare afectează negativ fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare, cu valoarea acelui spor;

– toate operaţiunile efectuate de întreprindere care determină o reducere a necesarului de fond de rulment din exploatare afectează pozitiv fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare, cu valoarea acelei reduceri.

Sintetizând, rezultă ceea ce am dorit să demonstrăm şi anume faptul că o variaţie pozitivă a necesarului de fond de rulment din exploatare pentru perioada pentru care sunt elaborate situaţiile financiare determină o scădere a fluxurilor de trezorerie din exploatare egală cu valoarea acelei variaţii. O variaţie negativă a necesarului de fond de rulment din exploatare generează, desigur, efecte opuse şi anume, o creştere a fluxurilor de trezorerie din exploatare egală cu valoarea acelei variaţii.

Potrivit prevederilor legale în vigoare în prezent în România21 fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare pot fi evidenţiate conform metodei indirecte utilizând următorul format de prezentare:

Profit brut (înainte de înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi a cheltuielilor cu dobânzile)

Cheltuieli cu amortizarea (+)

Cheltuieli cu provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare (+)

Venituri din reluări de provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare (–)

21 Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

293

Page 294: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Cheltuieli financiare (+)

Venituri financiare (–)

Cheltuieli privind activele cedate (+)

Venituri din vânzarea activelor (–)

Variaţia soldurilor conturilor de creanţe comerciale şi alte creanţe din exploatare* (la variaţia negativă +, la variaţie pozitivă –)

Variaţia soldurilor conturilor de datorii comerciale şi alte datorii din exploatare* (la variaţia negativă –, la variaţie pozitivă +)

Variaţia soldurilor conturilor de stocuri* (la variaţia negativă +, la variaţie pozitivă –)

Dobânzi plătite** (–)

Impozit pe profit plătit** (–)

= Flux net de trezorerie din exploatare

* variaţia se determină ca diferenţă între valori ale elementelor respective la sfârşitul perioadei şi valori ale acelor elemente la începutul perioadei

** deşi dobânzile plătite (dacă se optează pentru includerea acestora în cadrul activităţilor de exploatare) şi impozitul pe profit plătit sunt parte a variaţiei altor datorii din exploatare, s-a optat pentru prezentarea separată a acestora. Aşa cum am mai precizat, o entitate poate clasifica dobânda plătită, precum şi dobânda şi dividendele încasate drept fluxuri de trezorerie din exploatare, finanţare şi, respectiv, din investiţie. Dividendele plătite pot fi încadrate ca fluxuri de trezorerie din finanţare sau exploatare. Clasificarea realizată trebuie utilizată într-o manieră consecventă de la o perioadă la alta.

În formatul situaţiei fluxurilor de trezorerie propus de normele contabile naţionale şi prezentat înainte se afirmă că se are în vedere ca punct de pornire rezultatul brut. Întrucât în debutul acestui subcapitol spuneam că elaborarea situaţiei fluxurilor de trezorerie trebuie să pornească de la rezultatul net, menţionăm că modul de calcul propus în legislaţia naţională corespunde cu cel descris de noi doar în ideea în care legiuitorul înţelege, în această situaţie, prin sintagma „rezultat brut” rezultatul înainte de înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi a cheltuielilor cu dobânzile (RB’). În această situaţie între rezultatul înainte de înregistrarea

294

Page 295: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

cheltuielilor cu impozitul pe profit şi a cheltuielilor cu dobânzile şi rezultatul net (RN) există următoarea relaţie:

RB’ = RN + Cheltuielile cu impozitul pe profit + Cheltuielile cu dobânzile

Luând în considerare acestă modalitate de calcul a „rezultatului brut” care, aşa cum menţionam înainte, nu descrie de fapt rezultatul brut ci rezultatul înainte de înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi a cheltuielilor cu dobânzile, metodologia de calcul descrisă de noi şi cea propusă de legislaţia naţională sunt similare din perspectiva fluxului net de trezorerie din activitatea de exploatare care se obţine (în condiţiile unei filiere de înregistrări contabile corecte).

De altfel, atunci când realizează descrierea metodei indirecte şi IAS 7 prezintă aceeaşi modalitate de calcul pentru fluxul net de trezorerie din activitatea de exploatare ca şi reglementarile naţionale, cu excepţia (notabilă) subliniată de noi, adică folosind în locul conceptului de rezultat brut pe cel de rezultat înainte de înregistrarea cheltuielilor cu impozitul pe profit şi a cheltuielilor cu dobânzile.

În privinţa reflectării fluxurilor de trezorerie din activităţile de investiţii şi finanţare, forma de prezentare a acestora este identică cu cea la care am făcut deja referire în cadrul descrierii metodei directe.

Deşi IAS 7 recomandă utilizarea metodei directe de elaborare a situaţiei fluxurilor de trezorerie pentru o mai bună satisfacere a nevoilor informaţionale ale utilizatorilor informaţiilor oferite prin aceasta, multe întreprinderi aleg aplicarea metodei indirecte, datorită simplităţii sale.

În vederea prezentării modalităţii concrete de determinare a fluxului net de numerar din exploatare folosind metoda indirectă, considerăm că o întreprindere dispune de următoarele informaţii aferente unui exerciţiu financiar:

Extras din contul de profit şi pierdere la 31 decembrie N:

Venituri din vânzări de mărfuri 2.880.000 lei;Costul mărfurilor vândute 2.016.000;Marja brută 864.000 lei Venituri din cedarea activelor imobilizate 58.000 lei;Cheltuieli privind activele imobilizate cedate 43.000 lei;Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor 86.000 lei;Cheltuieli cu provizioanele constituite 34.000 lei;Cheltuieli cu impozitul pe profit 125.000 lei (impozit plătit în cursul anului

115.000);Cheltuieli cu dobânzile 58.000 lei (dobânzi plătite în cursul anului 60.000);Rezultatul net 576.000 lei

295

Page 296: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Extras din bilanţul contabil:N-1 N

Stocuri 336.000 384.000Creanţe din exploatare 564.000 622.000Datorii din exploatare 331.000 403.000

Să se determine valoarea fluxului net de trezorerie din exploatare prin metoda indirectă.

Calculăm necesarul de fond de rulment din exploatare pentru începutul şi sfârşitul exerciţiului financiar şi variaţia necesarului de fond de rulment, astfel:

NFRE(N) = 384.000 + 622.000 – 403.000= 603.000

NFRE(N-1) = 336.000 + 564.000 – 331.000= 569.000

ΔNFRE = 603.000 – 569.000= 34.000

Determinăm valoarea venituri neîncasate din exploatare, a cheltuielilor neplătite din exploatare, precum şi pe cea a veniturilor şi cheltuielilor din investiţii sau finanţare

Venituri neîncasate din exploatare = 0

Cheltuieli neplătite din exploatare* = 86.000 + 34.000= 120.000 *dacă se porneşte de la rezultat înainte de cheltuielile cu dobânzile şi impozitul pe profit

Cheltuieli neplătite din exploatare** = 86.000 + 34.000 + 125.000 + + 58.000 = 303.000 ** dacă se porneşte de la rezultatul net

Venituri din investiţii sau finanţare = 58.000

Cheltuieli din investiţii sau finanţare = 43.000

Calculăm fluxul net de trezorerie din exploatare:

296

Page 297: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– pornind de la rezultat înainte de cheltuielile cu dobânzile şi impozitul pe profit (576.000 + 125.000 + 58.000 = 759.000):

Flux net de trezorerie din exploatare = 759.000 + 120.000 + 43.000 – 58.000 –

– 34.000 – 115.000 (impozit plătit) – – 60.000 (dobânzi plătite)= 655.000

– pornind de la rezultatul net:

Flux net de trezorerie din exploatare = 576.000 + 303.000 + 43.000 – 58.000 – – 34.000 – 115.000 (impozit plătit) – – 60.000 (dobânzi plătite) = 655.000

În ambele modalităţi de calcul prezentate variaţia necesarului de fond de rulment se determină făcând abstracţie de datoriile cu dobânzile şi impozitul pe profit. În situaţia în care aceste elemente sunt luate în calculul variaţiei necesarului de fond de rulment, fluxul net din exploatare nu va mai fi ajustat nici cu cheltuielile cu dobânzile şi impozitul pe profit, nici cu plăţile de dobânzi şi impozit pe profit.

9.5. Interpretarea situaţiei fluxurilor de trezorerie

Indiferent de metoda utilizată pentru determinarea valorii fluxurilor de trezorerie, fluxul net de trezorerie generat de întreaga activitate a întreprinderii pe parcursul exerciţiului financiar trebuie să fie interpretat prin prisma celor trei activităţi care au dus la obţinerea sa. Există între fluxurile nete de numerar pe activităţi şi fluxul general net următoarea relaţie:

Tr = Tr E + Tr I + Tr F

unde:Tr = este fluxul de numerar net al perioadei;Tr E = este fluxul de numerar generat din activitatea de exploatare;Tr I = este fluxul de numerar generat din activitatea de investiţii;Tr F = este fluxul de numerar generat din activitatea de finanţare.

Pot să apară următoarele situaţii:

> 0, excedent general al trezoreriei Tr = 0, echilibru general al trezoreriei

297

Page 298: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

< 0, deficit general al trezoreriei

> 0, excedent al trezoreriei din activitatea de exploatareTr E = 0, echilibru al trezoreriei din activitatea de exploatare < 0, deficit al trezoreriei din activitatea de exploatare

> 0, excedent al trezoreriei din activitatea de investiţiiTr I = 0, echilibru al trezoreriei din activitatea de investiţii < 0, deficit al trezoreriei din activitatea de investiţii

> 0, excedent al trezoreriei din activitatea de finanţareTr F = 0, echilibru al trezoreriei din activitatea de finanţare < 0, deficit al trezoreriei din activitatea de finanţare

Există în literatura de specialitate o serie de poziţii similare ale mai multor autori22 care susţin determinarea unor rate ale rentabilităţii încasate care să fie calculate în paralel cu ratele de rentabilitate prezentate de noi în capitolul 6 al acestei lucrări, în cadrul cărora valoarea rezultatului exerciţiului financiar să fie înlocuită cu sporul trezoreriei nete. Astfel va putea fi creată o imagine mai clară a gradului de „sănătate financiară” a entităţii economice analizate.

Prezentăm în continuare, cu titlu de exemplu, două rate ale rentabilităţii încasate care ar putea fi determinate prin înlocuirea rezultatului exerciţiului financiar cu sporul trezoreriei nete. Managementul întreprinderii poate determina, desigur şi alţi indicatori construiţi prin aplicarea aceluiaşi principiu, în funcţie de nevoile proprii de informare.

Rata rentabilităţii economice încasate (Reî) este definită ca raport între sporul trezoreriei nete (Tr) înainte de deducerea sarcinilor financiare (respectiv plăţi de dobânzi, dividende şi impozite) şi capitalul permanent al entităţii economice (Cp).

,

Rata rentabilităţii economice încasate reflectă performanţa entităţii economice independent de modul de finanţare şi sistemul fiscal.

Rata rentabilităţii financiare încasate (Rfî) se exprimă ca raport între sporul trezoreriei nete (Tr) şi capitalul propriu (Cpr).

22 vezi şi Cristea, H., Talpoş, I., Cozma, D., Gestiunea financiară a întreprinderilor, Editura Mirton, Timişoara, 1998, p. 173-174.

298

Page 299: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Rata rentabilităţii financiare încasate reflectă performanţa capitalurilor proprii prin prisma sporului fluxurilor de trezorerie generate de acestea.

Calculul şi interpretarea individuală a ratelor prezentate, fără a le corela cu valorile altor indicatori, nu este recomandată. Un spor al fluxurilor nete de trezorerie în situaţia în care profitabilitatea se reduce poate să semnaleze începutul unui proces de dezinvestire, în timp ce o scădere a valorii fluxurilor nete de trezorerie, combinată cu o creştere a profitabilităţii poate să indice apariţia unei situaţii favorabile.

Bibliografie

Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Feleagă, N., Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

Ionaşcu, M., Raportarea financiară conform normelor contabile internaţionale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2007.

Ţăran Moroşan, A., A critical study concerning the preparation of the statement of cash flows through the indirect method in Romania, Studies in Business and Economics, 2012, 7(2).

van Greuning, H., Standardere Internaţionale de raportare finaciară – Ghid practic, Editura Irecson, Bucureşti, 2007.

***

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară: IFRS: norme oficiale emise la 1 ianuarie 2009, Editura CECCAR, Bucureşti, 2009.

Ordin 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

http://www.iasplus.com/en/standards/standard7.

299

Page 300: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 10

ANALIZA CAPITALURILOR PROPRII ALE ÎNTREPRINDERII

10.1. Delimitări conceptuale privind capitalurile proprii ale întreprinderii

Capitalul este o noţiune cu înţeles larg, care din punct de vedere al contabilităţii reprezintă totalitatea surselor de finanţare cu caracter stabil aflate la dispoziţia entităţii economice. De regulă, aceste surse reunite sub denumirea de capitaluri, presupun finanţarea unităţii pe o perioadă mai mare de un an23.

Capitalurile proprii sunt definite ca interes rezidual al proprietarilor întreprinderii, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriilor acesteia, la un moment dat.24 Cu alte cuvinte, capitalul propriu reprezintă dreptul deţinătorilor de patrimoniu, acţionari şi asociaţi, asupra activelor unei întreprinderi, după ce s-au dedus toate datoriile. Acestea sunt incluse în categoria amplă a capitalului permanent (format din suma capitalurilor proprii şi a capitalurilor împrumutate pe termen lung), exprimând pasivul intern al întreprinderii.

Capitalurile proprii se constituie din aportul proprietarilor, din profit şi alte surse proprii, conform relaţiei:

Capitaluri proprii = ACTIVE – DATORII

Indiferent de natura şi dimensiunea societăţii comerciale capitalul propriu condiţionează constituirea juridică a societăţii.

Capitalul propriu reprezintă o finanţare permanentă a întreprinderii şi este format din elementele evidenţiate în schema de mai jos:

23 Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate financiară, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007, p. 9-11.24 Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p. 55.

300

Page 301: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitalul social+

Prime de capital+

Rezerve din reevaluare + → CAPITALUL PROPRIU

Rezerve+

Rezultatul reportat +/–+

Rezultatul exerciţiului +/–

Se poate constata că, în raport cu sursele de constituire, capitalurile proprii pot lua forma:

1. Aportului de capital (capitalul social), reprezentând valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv valoarea aportului în natură şi/sau în numerar, a rezervelor încorporate, a profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau altor operaţiuni care conduc la modificarea acestuia. Îmbracă forma:– capitalului subscris nevărsat;– capitalului subscris vărsat.

Procesul de constituire a unei entităţi economice cu scop lucrativ, presupune parcurgerea a două etape:

Figura nr. 10.1 Procesul de constituire a capitalului social

La constituirea societăţilor pe acţiuni trebuie vărsat cel puţin 30% din capitalul subscris. Restul de capital se va vărsa în termen de 12 luni de la înmatricularea la Oficiul Registrului Comerţului în cazul aportului în numerar şi în termen de 2 ani în cazul aportului în natură.25

Societăţile cu răspundere limitată, în nume colectiv şi în comandită simplă sunt obligate să verse integral capitalul social subscris la data constituirii.

Dacă societatea comercială are asociat unic, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate.26

25 Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată art. 9. Al (2).26 Idem, art. 9.1.

301

1. Subscrierea – în care asociaţii sau acţionarii se angajează că vor aporta capitalul social în natură

şi/sau în numerar, societatea nou constituită

2. Vărsarea sau eliberarea

capitalului social promis în etapa de

subscriere

Page 302: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Orice modificare a capitalului social se poate face numai pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor şi cu îndeplinirea tuturor formalităţilor juridice legate de această hotărâre.

Mărimea minimă a capitalului social depinde de tipul de societate, astfel: La societăţile în nume colectiv şi în comandită simplă nu este stabilită o

limită minimă a capitalului social; La societăţile pe acţiuni capitalul social minim este de 90.000 lei, dar nu

mai puţin de 25.000 euro în echivalent lei, iar valoarea nominală minimă a unei acţiuni este de 0, 10 lei;27

La societăţile cu răspundere limitată capitalul social minim este de 200 lei şi se divide în părţi sociale egale a căror valoare nominală nu poate fi mai mică de 10 lei.28

Societăţile pe acţiuni trebuie să deţină minimum 2 acţionari, iar societăţile cu răspundere limitată, pot avea maximum 50 de asociaţi.29

În tabelul de mai jos sunt sintetizate principalele caracteristici ale societăţilor:

Tabelul nr. 10.1. Principalele caracteristici ale societăţilor30

Tip de societate

Indicatori

Societăţi în nume colectivS.N.C.

Societăţi în comandită Societăţi pe acţiuni

S.A.

Societăţi cu raspundere

limitată S.R.L

SimplăS.C.S.

Pe acţiuniS.C.A.

0 1 2 3 4 5Mărimea minimă a capitalului social

25.000 euro, în

echivalent în lei

25.000 euro, în

echivalent în lei

200 lei

Capitalul este divizat în:

Părţi sociale

Părţi sociale

Acţiuni Acţiuni Părţi sociale

Valoarea nominal minimă a unei acţiuni/ părţi sociale

0,10 lei 0,10 lei 10 lei

Număr de proprietari

Minim 2 Minim 2 Maxim 50

Responsbilitatea proprietarilor

Nelimitată şi solidară

Nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor

comanditaţi; comanditarii sunt obligaţi numai până

la concurenţa aportului lor

Sunt obligaţi numai la

plata acţiunilor

lor

Sunt obligaţi numai până

la concurenţa aportului lor

a) Majorarea capitalului social

27 Idem, art. 10 al (1); art. 93 al (1).28 Idem, art. 11 al (1).29 Idem, art. 10 al (3) şi art 12.30 Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitate financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 380.

302

Page 303: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Necesitatea majorării capitalului social poate să apară atunci când entitatea economică întâmpină dificultăţi financiare, dar şi atunci când este într-o situaţie prosperă dar doreşte să-şi extindă activitatea. În ambele situaţii, întreprinderea are nevoie de resurse financiare suplimentare sau de anumite bunuri, preferând să şi le procure prin majorare de capital în detrimentul recurgerii la împrumuturi, care implică un efort financiar considerabil.31

Majorarea capitalului social se poate realiza în mai multe moduri, astfel: prin noi aporturi în natură sau numerar. Scopul creşterii capitalului social

prin aporturi noi este atragerea de resurse financiare suplimentare în vederea finanţării operaţiilor de investiţii sau consolidării situaţiei financiare.32

prin operaţiuni interne, respectiv prin încorporarea unor elemente componente ale capitalurilor proprii, precum: rezervele ( mai puţin rezervele legale), primele de capital, profitul.

prin conversia unor datorii în acţiuni sau părţi sociale. Această operaţiune conduce la anularea anumitor datorii ale întreprinderii fără să mai fie nevoită a apela la trezorerie. Datoriile se transformă în acţiuni sau părţi sociale, numai cu acordul creditorului, care devine astfel, acţionar sau asociat. Valoarea nominală a obligaţiunilor convertibile în acţiuni trebuie să fie egală cu cea a acţiunilor.33

b) Reducerea capitalului socialSituaţiile mai frecvente ce impun reducerea capitalului social sunt:

acoperirea pierderilor din exerciţiile financiare precedente, în condiţiile în care se constată că nu pot fi acoperite din rezervele constituite sau din profiturile exerciţiilor financiare viitoare;

existenţa unui capital social supradimensionat în raport cu activitatea economică a entităţii;

retragerea unor asociaţi sau acţionari, cărora li se restituie contravaloarea aportului adus.

Reducerea capitalului social se poate face fie prin reducerea valorii nominale, numărului de acţiuni sau părţi sociale, fie prin răscumpărarea acţiunilor proprii şi anularea acestora.

2. Prime de capital, care reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale şi se grupează în:– prime de emisiune;– prime de fuziune/divizare;– prime de aport;

31 Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitatea financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 380.32 Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitara, Bucureşti, 2005, p. 64.33 Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată art. 167 al. 2.

303

Page 304: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

– prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.Modul de calcul al primelor de capital este redat în figura 10.3.

3. Rezervele din reevaluare „reprezintă plusurile sau minusurile de valoare rezultate din reevaluarea activelor, de regulă, a imobilizărilor corporale.”34

Rezervele din reevaluare se determină ca diferenţă între valoare justă şi cea contabilă netă.

Valoarea contabilă netă a unui activ reprezintă valoarea contabilă (de intrare) diminuată cu amortizarea şi ajustările pentru depreciere ce aparţin activului respectiv.

Valoarea justă (valoarea actuală) este suma la care poate fi tranzacţionat un activ sau decontată o datorie. De regulă, valoarea actuală este determinată de către un profesionist calificat în evaluare, membru a unui organism profesional în domeniu.

Rezervele din reevaluare se calculează numai în cazul în care creşterea sau diminuarea de valoare este considerată ca fiind sigură şi durabilă.

Primele de emisiune

se determină prin diferenţa dintre valoarea de emisiune (de vânzare) a noilor acţiuni sau părţi sociale (mai mare) şi valoarea nominală a acestora (mai mică);

au o dublă funcţie: să acopere cheltuielile de emisiune a acţiunilor; să egalizeze drepturile acţionarilor noi cu cele ale vechilor acţionari, prin compensarea diferenţei dintre valoarea nominală şi valoarea contabilă a vechilor acţiuni.

Primele de fuziune/divizare

că calculeze ca diferenţă între valoarea bunurilor primite prin fuziune/diviziune şi suma cu care a crescut capitalul social.

Primele de aport

corespunde diferenţei dintre valoarea bunurilor aportate şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale atribuite în schimbul contribuţiei. Prima de aport are aceeaşi funcţie ca şi prima de emisiune.

Primele de conversie

se stebileşte cu ocazia conversiei datoriilor în acţiuni.

Figura nr. 10.2. Formele primelor de capital şi modul lor de constituire

Cu ocazia reevaluării, amortizarea cumulată aferentă imobilizărilor corporale poate fi:

Recalculată proporţional cu modificarea valorii contabile brute, astfel încât valoarea contabilă actualizată să fie egală cu valoarea reevaluată (valoarea justă);

Eliminată din valoarea contabilă brută, astfel încât valoarea contabilă netă actualizată să fie egală cu valoarea reevaluată(valoare justă).

34 Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitatea financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 392.304

Page 305: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Dacă rezultatul evaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează ca o creştere a rezervei din reevaluare, dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ sau ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ.

Rezerve legale

se constituie anual în procent de cel puţin 5% din profitul societăţii comerciale, până ce vor ajunge atinge anual o cincime din capitalul social;

sunt deductibile în limita a 5% din profitul contabil, cu condiţia ca suma să nu depăşească 20% din capitalul social;

când rezervele legale sunt utilizate pentru acoperirea pierderilor sau sunt distribuite sub orice formă, reconstituirea ulterioară nu mai este deductibilă la calculul profitului impozabil.

Rezerve statutare

se constituie din profitul net şi se utilizează pentru acoperirea pierderilor, finanţarea investiţiilor sau pentru majorarea capitalului social, conform clauzelor prevăzute în actul de constituire al societăţii;

aceste rezerve se impozitează, în momentul distribuirii lor, direct sau indirect, inclusiv în cazul folosirii acestor rezerve pentru acoperirea pierderilor contabile.

Rezerve din

surplusul realizat de

rezerve din

reevaluare

se constituie pe măsura amortizării activelor reevaluate sau în momentul vânzării sau casării acestora.

Alte rezerve

se pot constitui din profitul net pe baza hotărârii adunării generale ale asociaţilor, precum şi din alte surse, având ca destinaţii finanşarea investiţiilor, acoperirea pierderilor, distribuirea de dividende în exerciţiile financiare încheiate cu pierderi, creşterea capitalului social etc.

Figura nr. 10.3. Tipuri de rezerve şi modul lor de constituire

Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, atunci aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, dacă în rezerva din reevaluare nu este înregistrat un plus din reevaluare sau o scădere a rezervei din reevaluare cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii iar eventuala diferenţa rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.

Nici o parte din rezervele din reevaluare nu poate fi distribuită direct sau indirect, cu excepţia cazului în care activul reevaluat a fost valorificat, situaţie în care surplusul din reevaluare reprezintă câştig efectiv realizat. Câştigul se consideră realizat la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare. De asemenea, o parte din câştig poate fi realizată pe

305

Page 306: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.

4. Rezervele „reprezintă, în principal, profituri capitalizate în mod durabil de către entitate.”35. Rezervele se mai pot constitui şi din alte surse, precum: primele de capital şi rezervele din reevaluare.

După modul de constituire şi utilizare, rezervele se grupează astfel (figura 10.4).

5. Rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului financiar

a) Rezultatul reportat „reprezintă profitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită din exerciţiile financiare precedente.”36. Profitul reportat conduce la majorarea capitalurilor proprii, iar pierderea reportată are drept umare diminuarea acestora.

b) Rezultatul exerciţiului financiar (profit sau pierdere) se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile totale înregistrate de întreprindere (figura 10.5).

VENITURI – PIERDERI → REZULTATUL EXERCIŢIULUI

Rezultatul exerciţiului reprezintă diferenţa dintre venituri totale (V) şi cheltuieli totale (C): Profit (V > C) Pierdere (V < C)

PROFIT PIERDEREFigura nr. 10.4. Determinarea rezultatului exerciţiului financiar

Profitul (sau pierderea) exerciţiului financiar se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar, în urma închiderii conturilor de venituri şi cheltuieli. Veniturile se transferă în creditul contului 121 „ Profit şi pierdere”, iar cheltuielile în debitul contului 121 „ Profit şi pierdere”. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte pe baza contului 121 „Profit şi pierdere”. Dacă la finele exerciţiului financiar contul înregistrează sold final creditor, înseamnă că întreprinderea a înregistrat profit iar dacă soldul final al contului este debitor întreprinderea a înregistrat pierdere din activitatea desfăşurată. Prin deducerea din profitul contabil a impozitului pe profit se obţine profitul net ce face obiectul repartizării pe destinaţii precum:

35 Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitatea financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 396.36 Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitatea financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 408.

306

Page 307: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

constituirea de rezerve în cotele stabilite de lege; acoperirea pierderilor din anii precedenţi; constituirea fondului de participare la profit a salariaţilor; majorarea resurselor proprii de finanţare; dividende cuvenite acţionarilor sau asociaţilor etc.37

Eventuala pierdere înregistrată la finele exerciţiului financiar, urmează să fie acoperită din următoarele resurse:

rezultatul reportat şi rezultatul financiar al exerciţiilor financiare viitoare; diminuarea capitalului social, a rezervelor şi/sau primelor de capital; diminuarea altor surse de finanţare proprii.

10.2. Evaluarea titlurilor financiare

Există mai multe forme ale valorii acţiunilor sau părţilor sociale, precum: valoarea nominală, valoarea de piaţă, preţul de emisiune, valoarea financiară, valoarea de randament, valoarea contabilă, etc.

a) Valoarea nominală reprezintă valoarea specificată în actul constitutiv şi imprimată pe titlurile de proprietate, fie părţi sociale, fie acţiuni la constituirea societăţii. Se determină ca raport între valoarea capitalului social şi numărul de titluri emise:

Valoarea capitalului social Număr de titluri emise (acţiuni sau părţi sociale)

Pentru evaluarea acţiunilor (titluri negociabile), valoarea nominală are, deobicei,

b) Valoarea de piaţă este valoarea de vânzare – cumpărare a titlurilor, care se stabileşte, de regulă, prin negociere la bursa de valori, pe baza raportului dintre cerere şi ofertă.Preţul de piaţă a unei acţiuni depinde de mai mulţi factori, precum: mărimea dividendelor aşteptate de către acţionari; stabilitatea financiară a entităţii; situaţia generală a pieţei de capital; rata dobânzii; etc.

c) Preţul de emisiune (cursul acţiunilor) este preţul care trebuie plătit de către persoanele care subscriu acţiuni sau părţi sociale. Preţul de emisiune poate fi egal sau mai mare decât valoarea nominală.

37 Balteş, N., Contabilitate financiară, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2007, p. 29.

307

Valoarea nominală =

Page 308: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

d) Valoarea financiară exprimă echivalentul corespunzător capitalizării dividendului anual pe o acţiune la o rată medie a dobânzii pe piaţă.

Dividendul distribuit pe acţiune Rata medie a dobânzii pe piaţă

e) Valoarea de randament este valoarea corespunzătoare profitului net pe o acţiune care se poate capitaliza în cursul exerciţiului financiar la o rată medie a dobânzii pe piaţă. Venitul titlurilor este egal cu valoarea dividendelor plus profitul net încorporat în rezerve.

(Dividendul pe acţiune + Cota parte de profit pe acţiune încorporată în reterve)Rata medie a dobânzii pe piaţă

f) Valoarea contabilă (bilanţieră), se determină astfel:

Activul net contabil Numărul de titluri

Activul net contabil = Activ total – Datorii – Active fictive sau Activul net contabil = Capitaluri proprii – Active fictiveActivele fictive sunt formate din cheltuieli.

10.3. Obiectivele analizei modificărilor capitalului propriu

Analiza variaţiilor capitalului propriu este o uzanţă veche în contabilităţile anglo-saxone. În forma ei cea mai simplă, o astfel de analiză se regăseşte în interpretarea structurii „situaţiei câştigurilor acumulate şi reţinute” din practicile nord-americane.

Ca şi componentă a situaţiilor financiare anuale, situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă, detaliat, toate variaţiile pe care activul net (capitalurile proprii) le-a suferit între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar (anexa nr.). În esenţă, situaţia modificării capitalurilor proprii reprezintă o componentă distinctă a situaţiilor financiare şi evidenţiază38: profitul net sau pierderea netă a perioadei şi influenţa asupra capitalului propriu al întreprinderii; tranzacţiile de capital cu proprietarii şi repartizările către aceştia; modificări ale capitalului propriu la începutul şi sfârşitul perioadei.

38 Balteş, N. (coord.), Ciuhureanu, A. T., Stoica, S., Contabilitate financiară: demers teoretic şi pragmatic din perspectiva integrării în spaţiul euroatlantic, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001, p. 270.

308

=

Valoarea financiară =

Valoarea de randament =

Valoarea contabilă =

Page 309: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Această situaţie financiară anuală se constituie ca o bază informaţională în analiza capacităţii de menţinere (sau erodare) a capitalului propriu, precum şi a profitului general sau pierderii generale înregistrate de întreprindere.

Modificările în capitalurile proprii ale întreprinderii survenite între două date ale bilanţului reflectă creşterea sau reducerea activului net sau a avuţiei în cursul exerciţiului39. Cu excepţia modificărilor rezultate din tranzacţiile cu proprietarii, cum ar fi aporturile/ retragerile de capital şi distribuirea de dividende, modificarea globală a capitalurilor proprii reprezintă câştigurile şi pierderile totale generate de activităţile desfăşurate de întreprindere pe parcursul perioadei de referinţă.

Există două concepte foarte importante privind capitalul, prevăzute de Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (par. 102-110)40:

Conceptul financiar de capital, adoptat de majoritatea întreprinderilor în elaborarea situaţiilor financiare, şi care este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii. Poate fi exprimat sub forma banilor investiţi sau al puterii de cumpărare investite. Acesta se dovedeşte oportun în situaţia în care utilizatorii informaţiilor au ca principală preocupare menţinerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit.

Conceptul fizic de capital reprezintă capacitatea de producţie a întreprinderii exprimată, de exemplu, în unităţi de producţie zilnice. Acesta îşi dovedeşte oportunitatea de a fi utilizat în situaţii în care principala preocupare a beneficiarilor de informaţii contabile o reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii.

Un alt aspect esenţial vizează conceptul de menţinere a capitalului, cu referire atât la capitalul financiar, cât şi la cel fizic. Acesta ia în considerare modul în care întreprinderea defineşte capitalul pe care doreşte să îl menţină, asigurând legătura între noţiunile de capital şi profit.

Astfel, menţinerea capitalului financiar se referă la situaţia în care profitul se obţine doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete determinată la sfârşitul perioadei, este mai mare decât cea determinată la începutul perioadei, după ce, în prealabil, au fost excluse toate distribuirile către proprietari şi toate contribuţiile din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate.

Menţinerea capitalului fizic presupune că profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a întreprinderii (sau resursele, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capacităţi) depăşeşte, la sfârşitul perioadei, capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei după ce, în prealabil, au fost excluse orice distribuiri către proprietari şi orice contribuţii din partea proprietarilor în cursul perioadei analizate.

39 Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 76-77.40 Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Bazele contabilităţii, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 170.

309

Page 310: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Având în vedere aceste noţiuni şi posibilitatea de a alege, pentru ca informaţiile să fie utile se impune ca managementul să caute un echilibru între relevanţă şi credibilitate, fiecare dintre situaţiile prezentate contribuind în proporţii diferite în acest sens.

10.4. Studiu privind analiza modificărilor capitalului propriu la finele exerciţiului financiar

La nivelul întreprinderii analizate, evoluţia capitalului propriu şi a elementelor sale componente pe parcursul unui exerciţiu financiar41 este prezentată în tabelul 10.2.

Tabel nr. 10.2.– lei –

Elemente ale capitalului propriu

Sold la 01.01.2011

Creşteri ReduceriSold la

31.12.20110 1 2 3 4 = 1+2-3

Capital social subscris şi vărsat

21.882.104 - - 21.882.104

Rezerve din reevaluarea imobilizărilor

204.710.356 - 2.351.404 202.358.952

Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare

4.590.313 2.351.404 - 6.941.717

Rezerve legale 3.499.329 877.091 - 4.376.421Alte rezerve 31.655.695 8.826.110 - 40.481.806Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită

29.144 - - 29.144

Rezultatul exerciţiului financiar curent

9.515.839 17.369.837 9.515.839 17.369.837

Repartizarea profitului -689.728 -877.091 -689.728 -877.091Total capitaluri proprii 275.193.053 28.547.352 11.177.515 292.562.890

Din tabelul 10.4 se constată că pe parcursul exerciţiului financiar 2011, capitalul propriu (activul net) al întreprinderii s-a majorat cu suma totală de 17.369.837 lei. O contribuţie substanţială a reprezentat-o profitul net al exerciţiului, care, în anul 2011 a înregistrat o majorare cu 7.853.998 lei (cu

41 Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Impact analysis of equity variation on the financial position of the economic entity, International Workshop „Advanced Research and Trends in Accounting, Audit and Finance”, 1 decembrie 1918 of Alba Iulia, Faculty of Science, ICMEA, 2-3 November 2012, p. 300-306, ISBN 978-606-613-053-0.

310

Page 311: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

82,53%) faţă de exerciţiul financiar precedent. Contribuţia celorlalte elementelor componente ale capitalului propriu la majorarea acestuia a fost următoarea:

În cursul exerciţiului financiar analizat, capitalul social subscris vărsat s-a păstrat în aceleaşi dimensiuni valorice.

Întreprinderea nu a efectuat reevaluarea imobilizărilor în cursul exerciţiului financiar analizat. În schimb, scăderea din evidenţă a unor imobilizări corporale complet amortizate, reevaluate în exerciţiile financiare precedente, a condus la diminuarea cu 2.351.404 lei a rezervelor din reevaluare, sumă care s-a capitalizat prin transferul la „Rezerve din surplusul realizat din reevaluări”, conform prevederilor OMFP 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, suma acestora fiind majorată la 6.941.717 lei.

Rezervele legale ale întreprinderii s-au majorat la finele exerciţiului financiar cu suma de 877.091 lei, prin alocarea cotei de 5% din profitul brut, conform prevederilor art. 247 (2) din OMFP 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Alte rezerve, constituite din profitul net realizat de întreprindere s-au majorat de la 31.655.695 lei la începutul anului, la 40.481.806 lei la finele exerciţiului financiar, deci cu suma de 8.826.110 lei, urmare hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de a repartiza în întregime profitul net pentru creşterea surselor proprii de finanţare.

Rezultatul reportat înregistrat de întreprindere în exerciţiile financiare precedente nu a suferit modificări valorice în exerciţiul financiar curent.

Majorarea capitalurilor proprii în exerciţiul financiar 2011 a atras după sine modificări în situaţia financiară a întreprinderii (tabel nr. 10.3).

Tabel nr. 10.3.– % –

Nr. crt.

Indicatori Anul 2010 Anul 2011 Abateri (+-)

1 Lichiditatea curentă 148,72 164,23 +15,512. Solvabilitatea patrimonială 58,51 59,31 +0,83. Rentabilitatea capitalului angajat 3,77 5,91 +2,144. Grad de îndatorare global 40,54 35,85 – 4,69

Se poate constata o îmbunătăţire a situaţiei financiare a entităţii economice de la un exerciţiu financiar la altul, exprimată prin indicatori de lichiditate, solvabilitate, rentabilitate şi risc. Astfel, faţă de exerciţiul financiar precedent, asistăm la o creştere a lichidităţii cu 15,51%, a solvabilităţii cu 0,8% şi a rentabilităţii cu 2,14%, pe fondul diminuării îndatorării cu 4,69%.

În exerciţiul financiar analizat asistăm la o consolidare a poziţiei financiare a întreprinderii, materializată printr-o creştere substanţială a resurselor sale proprii de finanţare. O contribuţie substanţială a reprezentat-o profitul net al exerciţiului, care, în anul 2011 a înregistrat o majorare cu 7.853.998 lei (cu 82,53%) faţă de

311

Page 312: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

exerciţiul financiar precedent. Menţinerea capitalului financiar are o influenţă favorabilă asupra indicatorilor privind lichiditatea, solvabilitatea şi rentabilitatea capitalului angajat precum şi asupra scăderii gradului de îndatorare şi dependenţei financiare a entităţii economice faţă de terţi.

Bibliografie

Balteş, N. (coord.), Ciuhureanu, A. T., Stoica, S., Contabilitate financiară: demers teoretic şi pragmatic din perspectiva integrării în spaţiul euroatlantic, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001, p. 270.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Bazele contabilităţii, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 170.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate financiară, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007, p. 9-11, 29.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Impact analysis of equity variation on the financial position of the economic entity, International Workshop „Advanced Research and Trends in Accounting, Audit and Finance”, 1 decembrie 1918 of Alba Iulia, Faculty of Science, ICMEA, 2-3 November 2012, p. 300-306, ISBN 978-606-613-053-0.

Ciuhureanu, A. T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009, p. 76-77

Pântea, I. P., Bodea, G., Contabilitatea financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011, p. 380, 392, 396, 408.

Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitara, Bucureşti, 2005, p. 55, 64.

***

Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, modificată prin OUG nr. 82/ 2007, art. 167 al (2).

Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, modificată prin OUG nr. 82/ 2007, art. 9. Al (2)

312

Page 313: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Capitol 11

ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL RISCURILOR ÎNTREPRINDERII

Pentru a se atinge obiectivul maximizării valorii întreprinderii, trebuie să se ţină seama de două concepte: riscul şi rata de rentabilitate42. Toate deciziile financiare majore luate la nivelul întreprinderii, trebuie abordate în termenii riscului aşteptat, a ratei de rentabilitate aşteptate şi a impactului lor asupra valorii întreprinderii.

Într-o accepţiune sintetică, riscul semnifică variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor din mediul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea. Riscul poate fi privit prin prisma unor evenimente incerte care ar putea influenţa atingerea obiectivelor strategice, operaţionale şi financiare ale întreprinderii. Riscul este inerent în orice tip de afacere. Dacă volumul activităţii sau natura acesteia pot fi diferite, riscul există atât într-o întreprindere de dimensiuni reduse, cât şi în marile companii multinaţionale. O întreprindere îşi asumă riscuri cu scopul de a identifica oportunităţile de maximizare a valorii pentru acţionarii săi43.

Adesea este făcută distincţie între risc şi incertitudine. Riscul poate fi aplicat unei situaţii în care pot apărea mai multe efecte posibile şi există o experienţă trecută relevantă care să permită obţinerea unor statistici pentru previzionarea efectelor. Incertitudinea apare acolo unde sunt mai multe efecte posibile, dar statisticile anterioare nu permit previzionarea lor44.

Riscul poate fi împărţit în două componente majore45: riscul sistematic, respectiv riscul care afectează majoritatea

întreprinderilor; riscul nesistematic, adică acela care afectează o anumită întreprindere

sau un grup restrâns de întreprinderi.

Incertitudinea privind condiţiile economice generale, cum ar fi rata dobânzii sau inflaţia, este un exemplu de risc sistematic. Aceste condiţii afectează majoritatea întreprinderilor. O creştere neaşteptată a inflaţiei afectează plăţile şi

42 Gitman, J. L., Principles of Managerial Finance, Harper & Row, New York, 1988, p. 211.43 Enhancing Shareholder Wealth by Better Managing Business Risk, study 9, International Federation of Accountants (IFAC), Financial and Management Accounting Commitee (FMAC), PricewaterhouseCoopers, iunie 1999, http://www.ifac.org/Store/, p. 6.44 Drury, C., Management and Cost Accounting, Chapman & Hall, London, 1992.45 Ross, A. S., Westerfield, W. R., Jaffe, J., Corporate Finance, Irwin McGraw-Hill, Boston, 1996, p. 293-294.

313

Page 314: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

costurile întreprinderii privind diversele achiziţii, valoarea activelor deţinute şi preţurile de vânzare ale produselor fabricate. Aceste „forţe” la care toate firmele reacţionează reprezintă esenţa riscului sistematic.

În partea opusă, o grevă a angajaţilor unei mici companii petroliere poate afecta doar aceea companie sau un număr redus de alte entităţi (în general clienţii principali). Se poate afirma cu siguranţă că este puţin probabil să fie generate efecte pentru întreaga piaţă a petrolului. Un astfel de risc este considerat a fi nesistematic.

Acţionarii şi creditorii încredinţează capitalul de care dispun întreprinderilor deoarece caută să obţină beneficii mai mari decât cele pe care le-ar obţine din plasamente în obligaţiuni emise de stat, plasamente care pot fi considerate lipsite de risc. Astfel, investitorii se aşteaptă ca managerii să dea dovadă de spirit întreprinzător, inovaţional şi vizionar, de dinamism, într-un cuvânt să îşi asume riscuri. Dar riscurile asumate vor trebui să fie bine analizate iar managerii au sarcina de a stabili un profil al riscului de întreprindere, astfel încât chiar şi atunci când firma acţionează în condiţii riscante să fie cunoscute limitele de acţiune.

Primul pas în identificarea riscului de firmă este recunoaşterea sensurilor în care se utilizează noţiunea de risc46:

riscul ca oportunitate este legat de relaţia care există între risc şi rata de rentabilitate aşteptată. Cu cât riscul este mai ridicat, cu atât rata de rentabilitate aşteptată este mai mare, dar şi şansele de a pierde sunt mult mai evidente. În acest context, managementul riscului presupune utilizarea unor tehnici care să maximizeze oportunităţile în contextul schimbărilor şi constrângerilor mediului în care acţionează întreprinderea;

riscul ca hazard sau ameninţare reflectă în fapt viziunea pe care o au cel mai adesea managerii asupra acestui termen. Se referă la potenţiale evenimente negative cum ar fi pierderile financiare, frauda, diminuarea reputaţiei, litigiile etc. În acest context, managementul riscului presupune adoptarea unor tehnici manageriale care să diminueze probabilitatea apariţiei acestor evenimente negative fără a crea costuri excesive sau a paraliza întreaga întreprindere;

riscul ca incertitudine, este o viziune mai academică asupra acestui termen. Se referă la distribuţia tuturor efectelor, atât pozitive cât şi negative. În acest context, managementul riscului caută să reducă dezacordurile dintre efectele anticipate şi cele existente.

În concluzie, riscul poate fi considerat ca fiind variaţia valorilor reale faţă de valorile medii sau faţă de cele aşteptate, variaţii datorate însă unor cauze

46 Enhancing Shareholder Wealth by Better Managing Business Risk, study 9, International Federation of Accountants (IFAC), Financial and Management Accounting Commitee (FMAC), PricewaterhouseCoopers, iunie 1999, http://www.ifac.org/Store/, p. 13-14.

314

Page 315: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

întâmplătoare. O situaţie este caracterizată ca riscantă când există anumite dubii cu privire la obţinerea unui rezultat preconizat.

11.1. Riscurile şi metode de evaluare a acestora

Literatura de specialitate identifică, în principal, următoarele categorii de riscuri47:

riscul intern este categoria de risc la care este expusă o întreprindere şi îşi are cauzele în interiorul acesteia;

riscul extern, categorie de risc la care este expusă orice întreprindere, datorită acţiunii unor factori din mediul extern;

riscul de neexecutare, este o formă a riscului comercial care decurge din situaţia în care cumpărătorul nu mai doreşte (sau nu mai poate) să ridice o partidă de mărfuri deja contractată;

riscul de insolvabilitate este riscul care apare atunci când clientul, după primirea mărfii, nu procedează la achitarea ei;

risc de preţ, apare datorită neconcordanţei în timp între momentul încasării şi plăţii;

risc ce decurge din variaţia costurilor de producţie, adică riscul care apare atunci când, după fixarea preţului în contract, se înregistrează creşteri mari ale costurilor de producţie şi care, în mod normal, nu pot fi transferate asupra clientului;

risc al cursului de schimb, rezultă ca urmare a oscilaţiilor cursurilor valutare;

risc de transfer, formă a riscului datorată unor condiţii cu caracter economic, financiar, valutar sau politic care pot limita posibilităţile de transfer ale capitalurilor dintr-o ţară în alta;

risc natural, ce provine din fenomene ale naturii; risc asigurabil, categorie pentru care societăţile de asigurare îşi iau

răspunderea garanţiei; risc social, precum demotivarea personalului, creşteri salariale

insuportabile, cultură organizaţională antieconomică etc.; risc juridic, precum pierderea sau distrugerea mărfii, neîncasarea

creanţelor, pierderea proprietăţii, blocarea afacerii etc.; riscul de firmă48 este cauzat de acţiuni în justiţie, greve. riscul de piaţă se referă la război, inflaţie, recesiuni şi variaţii ale ratei

dobânzii.

47 Jucan, N. C., Managementul riscului în economia de piaţă, Casa de Presă şi Editură Tribuna, Sibiu, 2000, p. 9-12.48 Halpern, P., Weston, J. F., Brigham, F. E., Finanţe manageriale, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 493.

315

Page 316: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

În condiţiile economiei de piaţă, bazată pe competitivitate, activitatea oricărei întreprinderi este expusă riscurilor, fiind foarte important ca aceasta să cunoască limitele în care îşi desfăşoară activitatea sub ameninţarea riscurilor, deoarece cunoaşterea impactului riscurilor are un rol deosebit în asigurarea echilibrului financiar. În acest sens, diagnosticul financiar complet nu se poate realiza decât în cuplul celor două axe de analiză: rentabilitate-risc. În concordanţă cu formele pe care le implică riscul în această perspectivă, analiza financiară trebuie să aibă în vedere riscul economic (de exploatare), riscul financiar, riscul de faliment şi riscul de portofoliu. Prezentăm în continuare câteva aspecte esenţiale în ceea ce priveşte aceste categorii fundamentale de riscuri.

Yvan Allaire49, vicepreşedintele executiv al firmei Bombardier Inc. declara: „Ceea ce vreau să subliniez, în mod cu totul special, este spiritul antreprenorial care există la Bombardier Inc. şi pe care puţine companii de această talie l-au păstrat. Aceasta nu înseamnă că ne asumăm riscuri nesăbuite sau cu uşurinţă. Evaluăm riscul cu atenţie, îl gestionăm, îl reducem cât se poate de mult, la un moment dat, dar şi acţionăm. Aceasta este marea deosebire dintre un întreprinzător şi un tehnocrat: cel din urmă va lucra la nesfârşit pentru a aduce riscul la zero, în vreme ce primul ştie că acest lucru nu este posibil şi că la un moment dat trebuie să-ţi asumi acel risc, să înveţi să trăieşti cu el”. Organizaţiile moderne trebuie să încerce să minimizeze riscurile şi să caute performanţa.

Asumarea riscului presupune învingerea opoziţiei individuale şi aceea a contextului deciziei nefavorabile. Se consideră că un manager care ezită să îşi asume riscuri nu ar trebui să activeze în afaceri sau management50. Diagnosticul riscului are ca scop principal acela de a-i da unei organizaţii posibilitatea de a-şi atinge obiectivele51, în condiţiile în care partea neaşteptată a venitului, cea care rezultă din evenimente neaşteptate, cuantifică adevăratul risc al afacerii. Prin managementul riscului52, 53 se urmăreşte o cât mai bună atingere a obiectivelor de afaceri şi implementarea cu succes a strategiilor. Conceptul de diagnostic al riscului presupune atât prevenirea şi minimizarea producerii unor evenimente cât şi identificarea, evaluarea şi cuantificarea acestora.

Identificarea riscului este o etapă crucială în procesul de diagnostic al riscului, el putând fi generat şi influenţat de următorii factori ai schimbării care caracterizează mediul de afaceri:

49 Porumb, E.-M., Managementul strategic al resurselor materiale, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 176.50 Dijmărescu, I., Managementul inteligenţei economice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 189.51 Constantinescu, D. A., Dobrin, M., Asigurarea şi managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998, p. 40-41.52 Ciuhureanu, A. T., Importanţa managementului riscului de firmă în condiţiile schimbării mediului de afaceri, partea a I-a, Cotidianul Tribuna Sibiu, nr. 4240/2005, p. 23.53 Ciuhureanu, A. T., Importanţa managementului riscului de firmă în condiţiile schimbării mediului de afaceri, partea a II-a, Cotidianul Tribuna Sibiu, nr.4246 /2005, p. 23.

316

Page 317: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

presiunea concurenţei: marile companii şi noii întreprinzători agresivi măresc necesitatea elaborării strategiilor de creştere prin achiziţii, alianţe sau preluări ostile;

evoluţia ştiinţei oferă o schimbare graduală în ce priveşte performanţa dar generează noi ameninţări competitive şi creşterea costurilor de investiţie;

schimbările politice generate de presiunile naţionale şi regionale susţinute, comportamentele imprevizibile ale acţionarilor;

globalizarea presupune acapararea de noi pieţe, logistică comercială complexă, reţele globale de distribuţie etc.;

presiunea legislativă generată de apariţia blocurilor comerciale, presiunea ecologiştilor, reforma internaţională a taxelor şi impozitelor, monopol şi interesele marilor corporaţii;

deschiderea financiară generată de circulaţia internaţională a capitalului, rata dobânzii, multitudinea tipurilor de instrumente financiare.

Prin acceptarea faptului că riscul este un eveniment imprevizibil care influenţează realizarea unui obiectiv al entităţii economice, putem spune că identificarea riscului ar trebui să înceapă prin analizarea obiectivelor strategice ale entităţii economice54.

Identificarea şi definirea riscului trebuie abordate într-o manieră sistematică prin55: dezvoltarea unei înţelegeri corecte a obiectivelor strategice şi operaţionale ale entităţii economice, incluzând factorii principali ai succesului, oportunităţile şi ameninţările legate de realizarea obiectivelor; acestea reprezintă riscuri; analiza activităţilor semnificative puse în practică în cadrul entităţii economice pentru identificarea riscurilor importante generate de aceste activităţi.

Fiecare risc ar trebui cercetat pentru a identifica modul în care el poate să afecteze firma. Este important ca managerii să se asigure că riscul este bine definit şi explicat pentru a facilita analizele ulterioare. O definire exactă a riscului presupune realizarea unui profil a riscului, acesta fiind de maximă importanţă pentru succesul managementului riscului. Odată ce riscul a fost identificat, managerii vor efectua o evaluare a unui posibil impact şi a probabilităţii de apariţie prin utilizarea unor parametrii corespunzători care vor facilita elaborarea unei hărţi a riscului (tabelul 11.1.). În etapa de planificare, managerii vor trebui să se pună de acord asupra celei mai potrivite definiri a riscului şi asupra categoriilor de riscuri ce pot fi utilizate în momentul evaluării probabilităţii de apariţie şi a impactului acestora.

54 Ciuhureanu, A. T., Brezai, L., Balteş, N., The Importance of Risk Management in Changing Organizations, Proceedings of zhe 6th International Conference on Management of Technological Changes, vol. II, September 3rg-5th, Alexandroupolis, Greece, 2009, p. 433-436.55 Enhancing Shareholder Wealth by Better Managing Business Risk, study 9, International Federation of Accountants (IFAC), Financial and Management Accounting Commitee (FMAC), PricewaterhouseCoopers, iunie 1999, http://www.ifac.org/Store/ , p. 17-19.

317

Page 318: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelul nr. 11.1. Clasificarea riscurilor (adaptare după Matt H. Evans)56

Impactul asupra entităţii

economice

Probabilitatea apariţiei riscului

Abordarea fundamentală managerială privind tipul de risc

MARE MAREA se încerca evitarea acestor tipuri de risc

MIC MAREImplementarea unor proceduri şi politici pentru diminuarea probabilităţii de apariţie

MARE MICĂUtilizarea unor măsuri de asigurare suplimentare

MIC MICĂ Acceptarea acestor tipuri de riscuri

Evaluarea potenţialului impact al unui risc anume poate fi îngreunată atât de faptul că există o paletă largă de efecte posibile, cât şi de faptul că riscul poate apărea de mai multe ori într-o perioadă dată de timp. Asemenea complicaţii trebuie anticipate, managerii adoptând o abordare adecvată putând încerca chiar să estimeze efectele cele mai grave ale riscului într-o anumită perioadă (de regulă un an de zile). Evaluarea impactului pe care riscul îl poate avea asupra entităţii economice trebuie să ia în considerare impactul financiar, impactul asupra viabilităţii entităţii economice şi obiectivelor evaluate, impactul asupra sensibilităţii politice şi sociale. Analiza poate să fie calitativă sau cantitativă, dar trebuie să permită comparaţiile în timp. Un exemplu de analiză calitativă se poate realiza prin considerarea impactului ca având consecinţe grave, medii sau nesemnificative.

Procesul de diagnosticare al riscului este complex, începând cu stabilirea unei infrastructuri şi continuând cu identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor, adoptarea unor măsuri de evitare sau minimizare a pierderilor, precum şi adoptarea deciziilor în privinţa tratamentului financiar necesar pentru minimizarea pierderilor inevitabile.

Caracteristicile definitorii ale procesului de management al riscului pot fi sintetizate astfel: 57, 58, 59, 60

este un proces suport şi integrator al managementului;

56 Evans, H. M., Categorize Your Risks, http://www.exinfm.com/pdffiles/dba_risk.pdf, p. 2.57 Soviani, P., Management eficient, prin Strategic Performance Management de la SAS - , Revista “Finanţe publice, contabilitate”, nr. 7-8/2003, p. 39.58 Faulkner, D., Bowman, C., Elemente de strategie concurenţială, traducere, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 105.59 Lewis, S. P., Goodman, H. S., Fandt, M. P., Challenges in the 21st Century, South-Western College Publishing, Cincinnati, 1995, p. 648.60 Bărbulescu, C., Romascu, G., Diaconu, A., Diaconu, Ş., Aspecte privind managementul riscului şi utilizarea sa în activitatea decizională din domeniul transportului energiei electrice , http://www.stcv.ro/timisoara/s_tm2002/13b/13a.htm.

318

Page 319: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

produce, structurează şi prezintă cele mai bune informaţii disponibile privind riscul;

necesită un nivel ridicat de angajare al echipei manageriale; permite ca deciziile manageriale să faciliteze, în general, comunicarea

între operatori, reglementatori şi public privind natura riscului şi modul de gestionare;

include identificarea şi analiza riscurilor; include identificarea, analiza şi selectarea măsurilor alternative de

control al riscurilor şi evaluarea performanţei; oferă posibilitatea de planificare a “căii” în atingerea obiectivelor

propuse; structurează logic, aduce consistenţă, documentează şi clarifică demersul

de a alege, în funcţie de incertitudini şi beneficii, între alternative competitive; are nevoie de date adecvate şi suficiente; trebuie să se refere la întreg spectru al riscurilor; problemele de management al riscului sunt structurate dar flexibile,

includ măsurarea performanţelor şi cer monitorizare, urmărire şi raportare a progreselor în ce priveşte rezultatele scontate.

Organizaţiile moderne trebuie să facă anumite îmbunătăţiri pentru a eficientiza managementul riscului61:

stabilirea unei „doctrine a riscului” care să furnizeze o viziune clară asupra modului în care firma va utiliza informaţiile despre risc în procesul decizional, indiferent de natura activităţii sau de nivelul la care sunt adoptate deciziile;

pregătirea continuă a personalului pentru ca informaţiile despre risc să fie folosite eficient în adoptarea deciziilor strategice şi tactice;

dezvoltarea unor criterii mai largi de măsurare a performanţei managementului riscului, extinse dincolo de cele tradiţionale, care să includă, spre exemplu, eşecurile tehnice şi tehnologice, trendul ratelor, trendul actele nesigure întreprinse de indivizi, criterii de măsurare a eficacităţii pregătirii personalului etc;

utilizarea riscului pentru optimizarea activităţilor de control, audit, planificare, programare şi implementare;

transformarea procesului de înţelegere a riscului într-unul mai eficient şi eficace.

Implementarea diagnosticului riscului nu reprezintă un răspuns la risc ci mai degrabă o nouă paradigmă organizaţională care implică schimbări în modul în care firma62:

61 Guthrie, H. V., Walker, A. D., Macesker, N. B., Entreprise Risk Management, http://www.abs-jbfa.com/erm.html, p. 2-3.

319

Page 320: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

se organizează – oferă o nouă imagine entităţii economice şi modului în care aceasta face faţă schimbărilor ce intervin în mediul intern şi extern;

alocă responsabilităţile – repartizarea obiectivele la toate nivele organizaţiei (corelarea obiectivelor strategice cu cele tactice şi cele procesuale);

abordează managementul riscului ca pe o competentă esenţială – creează o bază pentru analiza hazardului, incertitudinii şi oportunităţilor relevante pentru fiecare obiectiv strategic şi dezvoltă funcţia de control a managementului astfel încât riscurile să fie diminuate;

implementează managementul riscului în mod continuu şi în timp util – firma îşi pune în practică şi îşi evaluează continuu metodele utilizate în managementul riscului, fiind într-o continuă căutare de instrumente, mijloace şi tehnici care să îmbunătăţească performanţele managementul riscului de firmă.

În concluzie, diagnosticul riscului trebuie să fie parte integrantă a managementului financiar şi a managementului general, promovând eficienţa operaţională şi nu birocraţia, analizând în permanenţă costul/beneficiul generat de reacţia la riscuri.

11.2 Analiza şi diagnosticul riscului economic

Riscul economic evaluează capacitatea entităţii economice de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost posibil la variaţiile mediului în care activează, respectiv exprimă flexibilitatea rezultatului de exploatare. Rezultatul obţinut de firmă este condiţionat de trei factori: costul producţiei, cantităţile vândute şi preţul de vânzare. Conform naturii activităţii entităţii economice şi poziţiei sale în mediu, rezultatul acesteia este, mai mult sau mai puţin, sensibil la evenimente precum creşterea tarifelor la energia electrică sau combustibili, majorarea salariilor şi a preţurilor la materiile prime şi materiale, intensificarea concurenţei, reducerea puterii de cumpărare a consumatorilor. Acest grad de sensibilitate determină caracteristica de risc a entităţii economice.

Analiza sensibilităţii face posibilă determinarea efectului pe care îl are modificarea unui factor sau a mai multora asupra unui rezultatul final. O simplă analiză a punctului de echilibru nu este suficientă în toate cazurile, atunci când se modifică un factor ce influenţează rezultatul final, simultan se mai pot schimba şi alţi factori care au acelaşi efect. În cele mai multe cazuri este însă util şi/sau necesar să se determine, pe de o parte, măsura în care o situaţie sau un rezultat final este influenţat de modificarea unor variabile, iar pe de altă parte, care este

62 Enhancing Shareholder Wealth by Better Managing Business Risk, study 9, International Federation of Accountants (IFAC), Financial and Management Accounting Commitee (FMAC), PricewaterhouseCoopers, iunie 1999, http://www.ifac.org/Store/ , p. 26-27.

320

Page 321: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

importanţa variabilelor în funcţie de efectele lor asupra rezultatului final. Analizele privind sensibilitatea unor variabile la modificările altora furnizează managerilor informaţii suplimentare cu privire la factorii critici, determinând profunzimea studiului lor63.

În acest context, o deosebită importanţă capătă analiza cost-volum-profit. Pentru evaluarea riscului economic şi a gradului de sensibilitate a factorilor, managerul financiar poate efectua:

analiza sensibilităţii ratei profitului în raport cu variaţia gradului de utilizare a capacităţii de producţie;

analiza sensibilităţii ratei profitului în raport ci variaţia preţului de vânzare a produsului;

analiza sensibilităţii ratei profitului în raport cu variaţia duratei de viaţă economică a entităţii economice;

analiza sensibilităţii cu ajutorul pragului de rentabilitate sau a punctului de echilibru.

În literatura de specialitate analiza cost-volum-profit este cunoscută ca prag de rentabilitate şi urmăreşte dependenţa rezultatelor entităţii economice de nivelul cheltuielilor şi volumul vânzărilor. Este necesar ca managerii financiari64

să controleze permanent poziţionarea cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate deoarece cunoaşterea acestei poziţionări face ca managementul entităţii economice să fie capabil a-şi exercita atributele în virtutea unor informaţii absolut necesare, în special, cele privind: nivelul de activitate la care nu se obţine profit, nivelul de activitate care poate asigura profitul dorit, nivelul de activitate corespunzător profitului maxim.

Diagnosticul riscului economic este analiza şi interpretat, cel mai adesea, din punctul de vedere al efectului de levier de exploatare.

Efectul de levier de exploatare (operaţional) (ELo), numit în general coeficient de elasticitate, măsoară variabilitatea rezultatului de exploatare în raport cu cifra de afaceri, fiind determinat pe baza relaţiei:

unde:CA0 = cifra de afaceri iniţială (sau anterioară creşterii înregistrate);RE0 = rezultatul din exploatare corespunzător nivelului CA0;

63 Dijmărescu, I., Managementul inteligenţei economice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 208.64 Gheorghiţă, M., Gortolomei, V. în articolul Analiza flexibilităţii şi prezicerea insolvabilităţii întreprinderii, publicat în revista „Contabilitate şi audit”, nr. 8/1997.

321

Page 322: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

∆CA = variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri;∆RE = variaţia absolută a rezultatului din exploatare ca efect al modificării

cifrei de afaceri;CAPR = cifra de afaceri pentru care rezultatul din exploatare realizat de

firmă este nul.

Valoarea efectului de levier de exploatare evidenţiază cu câte procente variază rezultatul din exploatare la o modificare cu un procent a cifrei de afaceri. Din studiile statistice s-a dedus că firma este într-o situaţie:

instabilă, când cifra de afaceri depăşeşte pragul de rentabilitate cu mai puţin de 10%;

stabilă, când cifra de afaceri depăşeşte cu 10-20% pragul de rentabilitate;

confortabilă, când cifra de afaceri depăşeşte cu peste 20% pragul de rentabilitate.

Gradul de sensibilitate al rezultatului face din fiecare întreprindere o investiţie mai mult sau mai puţin riscantă. Riscul nu depinde numai de factori generali (preţ de vânzare, cost, cifră de afaceri, etc.), ci şi de structura costurilor, respectiv de comportamentul lor faţă de volumul de activitate. În acest context, în teoria economică s-a impus analiza cost-volum-rezultat, numită şi analiza pragului de rentabilitate, ca o modalitate operaţională şi eficientă de analiză a riscului.

Riscul se traduce prin variabilitatea profitului faţă de media rentabilităţii din ultimele exerciţii.

În previziune, riscul exprimă variabilitatea estimată a profitului în raport cu speranţa de rentabilitate (şi estimată „apriori“). Atât în analiză, cât şi în previziune, această măsură a riscului este dată de dispersie ( σ2 ) şi de abaterea medie pătratică (σ ), în timp ce măsura rentabilităţii este dată de medie ( μ, în analiză) şi de speranţa ei matematică (E(x), în previziune).

Exista însă şi o altă formă practică de exprimare a riscului, respectiv ca variabilitate a profitului în funcţie de volumul de activitate (cifra de afaceri) al/a întreprinderii. Această nouă exprimare a riscului este măsurată prin coeficientul de elasticitate (e), respectiv prin raportul dintre variaţia profitului şi variaţia volumului de activitate.

În sfârsit, riscul (sistematic) al rentabilităţii mai poate fi exprimat prin volatilitatea (variabilitatea) ratei rentabilităţii întreprinderii (ΔRi = βi) la variaţia cu o unitate a rentabilităţii medii de piaţă (a indicelui bursier ΔRm = 1).

Măsurarea riscului (sistematic) se face, în acest caz, prin coeficientul beta:

i = IM / 2M

În analiza financiară vom privilegia exprimarea riscului prin elasticitatea profitului. Elasticitatea e exprimă numărul de procente de variaţie a profitului

322

Page 323: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

(ΔProfit = e) la un procent de variaţie a cifrei de afaceri (ΔCA = 1), variaţie estimată exogen prin studii de marketing. Pornind de la elasticitatea, e se poate uşor analiza corelaţia dintre dispersia profitului şi dispersia factorilor determinanţi ai acestuia.

Acest risc al profitului poate fi analizat din două unghiuri de vedere:1) al întreprinderii, ca oganizaţie economico-socială animată de intenţia

creşterii patrimoniului şi a remunerării corespunză-toare a factorilor de producţie;2) al investitorilor financiari din afară, interesaţi de realizarea celui mai

bun plasament, în condiţiile unei pieţe financiare cu mai multe sectoare de rentabilităţi şi grade de risc diferite.

Vom aborda, mai întâi, riscul economic din perspectiva analiştilor aparţinând întreprinderii, respectiv variabilitatea profitului, ca urmare a variaţiei nivelului de activitate şi ca urmare a poziţiei activităţii întreprinderii faţă de punctul mort.

Variabilitatea profitului la o variaţie a nivelului de activitate a întreprinderii este numită, în general, coeficient de elasticitate şi, în particular, efect de levier de exploatare.

Ca indicator de măsurare a activităţii este reţinută cifra de afaceri (CA), caracterizată printr-un anumit volum al cheltuielilor variabile (V), al cheltuielilor fixe (F) şi al profitului (P) şi printr-un anumit prag de rentabilitate (punct mort = PM).

În aceste condiţii, profitul se determină după relaţia:

P = CA – V – F

în care, dacă notăm cu „v” coeficientul cheltuielilor variabile, în totalul cifrei de afaceri v = V/CA (deci: V = CA v), obţinem:

P = CA (1 – v) – F

de unde se poate deduce dispersia şi abaterea medie pătratică a profitului, ca măsuri ale riscului economic, în raport cu variaţia componentelor cifrei de afaceri:

2 (P) = 2 (CA) (1– v )2

(P) = (CA) ( 1– v)

Se deduce că riscul economic este cu atât mai mare cu cât variabilitatea cifrei de afaceri este mai mare şi cu cât marja asupra cheltuielilor variabile (1 – v) este mai mare.

323

Page 324: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

11.2.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului economic

La nivelul întreprinderii luată în studiu, situaţia unor indicatori necesari analizei se prezintă astfel (tabel 11.2):

Tabel nr. 11.2.Nr. crt.

Indicatori Valoare (lei)

1. Cifra de afaceri iniţială (CA0) 38.916.421,62. Cifra de afaceri ulterioară creşterii (CA1 ) 50.658.154,13. Rezultatul din exploatare corespunzător nivelului CA0 (RE0) 751.414,64. Rezultatul din exploatare corespunzător nivelului CA1 (RE1) 460.817,85. Variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri (∆CA)

(2 – 1)11.741.732,5

6. Variaţia absolută a rezultatului din exploatare ca efect al modificării cifrei de afaceri (∆RE) (4 – 3) -290.596,8

7. Efectul de levier de exploatare (Elo) -1,26

Semnificaţia gradului levierului exploatării de x% arată că, dacă volumul vânzărilor creşte cu y%, profitul din exploatare va creşte cu x*y. Cu cât gradul levierului exploatării este mai ridicat, cu atât mai mult va fluctua nivelul profitului, ca răspuns la modificările intervenite în volumul vânzărilor.

În cazul analizat, Elo are o valoare negativă, respectiv –1,26, ceea ce înseamnă că la o creştere a cifrei de afaceri cu 30,2%, s-a înregistrat o scădere rezultatului din exploatare cu 38,7%.

11.3. Analiza şi diagnosticul riscului financiar

Riscul financiar caracterizează variabilitatea indicatorilor de rezultate, sub influenţa structurii financiare a entităţii economice, respectiv a gradului de îndatorare. Întrebarea care se pune constă în a şti dacă afacerea propusă oferă un risc bun şi dacă beneficiile posibile justifică volumul capitalurile ce trebuie angajate. Capitalurile angajate includ capitalurile proprii şi capitalurile împrumutate, deosebirea fundamentală dintre cele două fiind costul pe care îl generează.

Analiza variabilităţii profitului net, generată de politica de finanţare a entităţii economice, reprezintă un aspect primordial al riscului financiar care, prin implicaţiile sale, suscită interesul acţionarilor. Evaluarea riscului financiar poate fi făcută prin metoda pragului de rentabilitate financiar şi efectul de levier financiar.

Modalităţi de analiză diagnostic a riscului financiar pot fi următoarele: Analiza riscului financiar, pe baza metodei pragului de rentabilitate; Efectul de levier financiar.

324

Page 325: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

A. Analiza şi diagnosticul riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate

Analiza riscului financiar poate fi abordată, similar celei a riscului economic, cu luarea în considerare a cheltuielilor financiare (dobânzile aferente capitalurilor împrumutate), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit nivel de activitate. Trebuie precizat faptul că dobânda (Dob) se apreciază ca o cheltuială fixă în raport cu cifra de afaceri.

PM' = F + Dob / 1 – v

unde: PM' = pragul de rentabilitate financiară;F = cheltuieli fixe de exploatare (exclusiv dobânda);Dob = dobânda, ca o cheltuială fixă financiară. v = coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri

Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate al rentabilităţii financiare e':

e' = ( PC/PC)/( CA/CA)

unde:PC = profitul curent (după deducerea dobânzii)CA = cifra de afaceri

Elasticitatea profitului curent este aceeaşi cu cea a profitului net întrucât cota de impozit pe profit este unică şi constantă: PN = PC (1 – ).

B. Analiza şi diagnosticul riscului financiar pe baza efectului de levier financiar

Levierul financiar arată gradul în care sunt utilizate de către firmă surse de finanţare cu costuri fixe (împrumuturi, leasing şi acţiuni preferenţiale)1. El descrie influenţa favorabilă sau nefavorabilă pe care o are utilizarea fondurilor împrumutate asupra rentabilităţii capitalurilor proprii ale entităţii economice. Această influenţă este generată de faptul că cheltuielile cu dobânda sunt fixe. Variabilele implicate în determinarea levierului financiar sunt: capitalul financiar, activul economic, rentabilitatea economică, costul împrumutului. Rata rentabilităţii financiare va fi determinată conform următoarei relaţii2:

1 Hoanţă, N., Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 342.2 Teulié, J., Analyse financière de l’entreprise, Éditions Dalloz, 1996, p. 152.

325

Page 326: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

sau

unde:Rrf = rata rentabilităţii financiare;Rre = rata rentabilităţii economice;C = capitaluri proprii;D = volumul creditelor;i = rata dobânzii;

levierul financiar;

efectul de levier financiar.

În funcţie de raportul care există între rata rentabilităţii economice şi rata dobânzii, efectul de levier financiar va fi pozitiv sau negativ, adică apelarea la credite bancare va conduce la creşterea sau diminuarea rentabilităţii financiare. Astfel:

a) dacă Rre > i, apelarea la capitaluri împrumutate va conduce la creşterea rentabilităţii financiare deoarece efectul de levier financiar va fi pozitiv şi va reveni acţionarilor (Rrf > Rre). În acest caz, firma va avea interesul să utilizeze cât mai multe împrumuturi pentru a beneficia de efectul de levier financiar însă până în limita riscului de insolvabilitate;

b) dacă Rre = i, apelarea la credite nu va avea nici un efect asupra rentabilităţii financiare, nivelul fiind egal cu cel al rentabilităţii economice (Rrf = Rre);

c) dacă Rre < i, contractarea unor împrumuturi noi va conduce la reducerea ratei rentabilităţii financiare (Rrf < Rre), efectul de levier financiar fiind negativ. În acest caz, activitatea entităţii economice este ineficientă şi va conduce treptat la decapitalizarea sa.

Analiza efectului de levier financiar este similară cu cea a efectului de levier de exploatare, de această dată urmărindu-se cuantificarea rezultatului curent în raport cu evoluţia cifrei de afaceri. Relaţia de calcul este următoarea:

326

Page 327: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

unde:CA0 = cifra de afaceri iniţială (sau anterioară creşterii înregistrate);RC0 = rezultatul curent corespunzător nivelului CA0;∆CA = variaţia absolută a mărimii cifrei de afaceri;∆RC = variaţia absolută a rezultatului curent ca efect al modificării cifrei

de afaceri;= cifra de afaceri pentru care rezultatul curent realizat de firmă este

nul, determinată potrivit relaţiei (pragul de rentabilitate financiară):

unde:DOB = respectiv cheltuielile anuale cu dobânzile pe care firma le plăteşte

în contul creditelor contractate pentru desfăşurarea procesului de producţie (nu se face distincţie între creditele curente şi cele de investiţie).

11.3.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului financiar

La nivelul întreprinderii luată în studiu, situaţia indicatorilor necesari calculului riscului financiar este următoarea (tabel 11.3.):

Tabel nr. 11.3.Nr. crt.

Indicatori Valori (lei)

1. Cifra de afaceri iniţială (CA0 ) 38.916.421,62. Cifra de afaceri ulterioară creşterii (CA1 ) 50.658.154,13. Rezultatul curent corespunzător nivelului CA0 (RC0) 548.569,84. Rezultatul curent corespunzător nivelului CA1 (RC1) 758.967,95. Variaţia absolută a mărimii

cifrei de afaceri (∆CA) 11.741.732,56. Variaţia absolută a rezultatului curent (∆RC) 210.398,17. Efectul de levier financiar (Lf) 1,27

Se constată o valoare a levierului financiar este de 1,27, ceea ce înseamnă că la o creştere a cifrei de afaceri cu 30,2%, s-a înregistrat o majorare a rezultatului curent cu 38,4%.

11.4. Analiza şi diagnosticul riscului de faliment

327

Page 328: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Predicţia riscului de faliment constituie piatra de încercare a oricărui analist financiar. Complexitatea aspectelor pe care le implică conceptul de risc de faliment explică şi varietatea metodelor şi instrumentelor de diagnosticare, de analiză a acestuia, dintre care amintim: analiza lichiditate-exigibilitate, analiza funcţională, analiza prin rate, analiza dinamică etc. Investigarea clasică prin aceste metode permite evidenţierea performanţelor trecute ale entităţii economice, chiar şi a riscurilor de exploatare, financiare, de îndatorare etc., informând în mică măsură asupra viitorului acesteia şi neevaluând global riscul de faliment. Ca o reacţie la aceste neajunsuri, cercetătorii şi organismele financiare internaţionale s-au preocupat de elaborarea unei metode de predicţie a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor. Ideea centrală ce a stat la baza construcţiei acestui model a fost separarea firmelor solvabile de cele insolvabile, falimentare, pornind de la valorile înregistrate de diferiţi indicatori financiari calculaţi pentru acestea. Scorul (Z) apare ca o funcţie liniară de mai multe variabile (rate, limitate ca număr), caracterizate de coeficienţi de pondere determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate, în urma observaţiilor asupra firmelor reprezentative şi grupate de la început în sănătoase şi deficitare. Coeficienţii pot fi pozitivi sau negativi, în cel din urmă caz ei degradând scorul şi contribuind deci la creşterea riscului de faliment. Indiferent de modelul funcţiei discriminante (cuprinzând cinci până la opt rate selecţionate), se va regăsi în general rata referitoare la fondul de rulment net global, la îndatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal.

Perioada pe care trebuie analizate aceste firme este destul de mare, 20-30 de ani. Din acest motiv, verificarea bonităţii firmelor româneşti folosind unul din modelele de scoring deja consacrate poate fi privită doar ca un exerciţiu de calcul, rezultatele obţinute fiind departe de adevăr.

Diagnosticul situaţiei financiare prin sistemul de rate ca şi prin prisma echilibrului financiar permite evidenţierea poziţiei şi performanţelor trecute ale întreprinderii, oferind în mică măsură informaţii asupra activităţii viitoare a acesteia. În activitatea practică a apărut astfel necesitatea folosirii unor instrumente care să permită evaluarea sintetică a situaţiei economico-financiare a întreprinderii. Ca atare, specialiştii în domeniu s-au preocupat de elaborarea unei metode de predicţie a riscului de faliment, denumită metoda scorurilor.

Metoda scorurilor se bazează pe tehnicile statistice ale analizei discriminate a caracteristicilor financiare (calculate cu ajutorul ratelor) ale întreprinderilor cu funcţionare normală şi a celor cu dificultăţi în gestiunea economică şi financiară. Se constată apoi cea mai bună combinaţie liniară a ratelor, care să diferenţieze cel mai bine întreprinderile cu funcţionare normală de cele falimentare, obţinându-se aşa numitul scor „Z”, cu ajutorul funcţiei:

Z =a1x1 + a2x2 + a3x3 + … + anxn

unde:

328

Page 329: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

x = reprezintă indicatorul implicat în analiză;a = coeficientul de ponderare al fiecărei rate.

Scorul „Z” astfel calculat oferă o bună aproximare a riscului de faliment pentru o anumită întreprindere.

Literatura de specialitate recomandă mai multe modele bazate pe metoda scorurilor, cele mai utilizate fiind: modelul Altman, modelul Canon şi Holder, Loeb şi Portier, modelul Băncii Franţei, modelul Băncii Comerciale Române etc.

Indiferent de modelul funcţiei discriminante (cuprinzând cinci până la opt rate selecţionate), se va regăsi în general rata referitoare la fondul de rulment net global, la îndatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de personal. În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care menţionăm: modelul Altman, modelul Canon şi Holder, modelul Băncii Centrale a Franţei3, 4, 5.

Modelul Altman, de evaluare a riscului de faliment, este reprezentat de ecuaţia:

Z = 3,3 X1 + 1,4 X2 + 1,2 X3 + 1,0 X4 + 0,6 X5

unde: X1= profit înainte de impozitare şi deducerea cheltuielilor cu dobânda / active totale; se poate utiliza rata rentabilităţii economice;X2= profit reinvestit6 / active totale; se întâlneşte sub denumirea de rata profitului reinvestit;X3= active curente nete / active totale; se întâlneşte sub denumirea de rata activelor curente;X4= cifra de afaceri / active totale; se utilizează viteza de rotaţie a activului;X5= capitaluri proprii / datorii totale; se utilizează autonomia financiarăScorul “Z” este interpretat astfel:a. Z < 1,8: firma se află în stare iminentă de faliment;b. 1,8 < Z ≤ 3: situaţia financiară a entităţii economice este deficitară, cu

performanţe vizibil diminuate, dar îşi poate relansa activitatea adoptând o strategie corespunzătoare;

c. Z > 3: riscul de faliment este aproape inexistent, situaţia financiară fiind bună şi firma solvabilă.

3 Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 162-170.4 Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar. Vol. I Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 272-275.5 Bărbulescu, C., Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică. Strategii şi politici de redresare şi dinamizare a activităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 107-112.6 Profitul reinvestit = profit net, dividende.

329

Page 330: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Modelul Canon şi Holder, de previziune a riscului de faliment, se bazează pe analiza lichiditate-exigibilitate, conform ecuaţiei de mai jos. Riscul de faliment depinde de valoarea scorului (tabelul nr. 11.4).

Z = 0,24 X1 + 0,22 X2 + 0,16 X3 + 0,87 X4 + 0,10 X5

unde: X1= excedent brut de exploatare / datorii totale; se întâlneşte sub denumirea de capacitatea de rambursare a datoriilor;X2= capital angajat / capitaluri totale; se întâlneşte sub denumirea de rata stabilităţii financiare;X3= active curente – stocuri / datorii curente; întâlnit sub denumirea de rata lichidităţii rapide;X4= cheltuieli financiare / cifra de afaceri;X5= cheltuieli cu personalul / valoarea adăugată.

Tabelulul nr. 11.4. Previzionarea riscului de faliment

Valoarea scoruluiSituaţia entităţii

economiceRiscul de faliment

Z > 0,16 Foarte bună sub 10%0,1 < Z < 0,16 Favorabilă (alertă) 10% – 30%0,04 < Z < 0,1 Incertă (pericol) 30% – 65%

-0,05 < Z < 0,04 Nefavorabilă 65% – 90%Z < -0,05 Eşec peste 90%

Modelul Băncii Centrale a Franţei prezice riscul de faliment folosind un scor cu 8 variabile, conform următoarei funcţii:

100Z = – 1,25 X1 + 2,003 X2 + 0,824 X3 + 5,221 X4 + 0,689 X5 – – 1,164 X6 + 0,706 X7 + 1,408 X8 – 85,544

unde:7

Simbol

Denumire indicator Relaţie de calcul

X1 Rata de prelevare a cheltuielilor financiare

Cheltuieli financiare / Excedentul brut de exploatare

X2 Rata de acoperire a capitalului investit

Capitaluri permanente / Capitaluri investite (capitaluri proprii)

7 Stancu, I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 517.

330

Page 331: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

X3 Rata capacităţii de rambursare a datoriilor

Capacitatea de autofinanţare / Datorii totale

X4 Rata marjei brute de exploatare

Excedentul brut de exploatare / CA (fără TVA)

X5 Durata medie a creditului furnizor

Datorii comerciale x 360 / Cheltuieli cu mărfurile

X6 Rata de creştere a valorii adăugate

VA curentă – VA precedentă / VA precedentă

X7 Viteza de rotaţie a creanţelor

Sold mediu clienţi x 360 / Cifra de afaceri sau (stocul producţiei în curs – Avansuri clienţi + Creanţe din exploatare) x 360 / Producţia vândută – Producţia stocată + Producţia imobilizată

X8 Rata investiţiilor fizice Investiţii corporale / Valoarea adăugată

În funcţie de valoarea lui Z se disting următoarele zone:a. Z < -0,25: zonă nefavorabilă, situaţia fiind riscantă şi firma având

serioase dificultăţi financiare;

b. -0,25 ≤ Z < 0,125: zonă de incertitudine, neputându-se formula o concluzie definitorie;

c. Z > 0,125: zonă favorabilă, situaţia economico-financiară a entităţii economice fiind normală iar probabilitatea de a fi falimentară foarte redusă.

Modelul Băncii Comerciale Române (B.C.R.) utilizează un set de rate şi indicatori de performanţă pentru stabilirea bonităţii entităţii economice în baza unei grile de punctaj cu 6 criterii, respectiv:8

a. Lichiditatea:

b. Solvabilitatea:

8 Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil: ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 267-268.

331

Page 332: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

c. Rentabilitatea financiară:

d. Rotaţia activelor circulante:

e. Dependenţa de pieţele de aprovizionare (A) şi desfacere (D) – interne, externe;

f. Garanţii (depozite în lei şi valută gajate, gajuri, ipoteci, bunuri achiziţionate din credite, cesionare creanţe).

Criteriile de evaluare a bonităţii financiare conform modelului B.C.R. sunt notate cu puncte care, însumate, servesc la clasificarea întreprinderilor în 5 categorii (de la A la E ), în funcţie de care li se apreciază credibilitatea. Grila de evaluare a bonităţii pe baza Modelului B.C.R. se prezintă în tabelul 11.5.

În funcţie de punctajul realizat se apreciază situaţia economică-financiară şi gradul de risc de insolvabilitate al entităţii economice ce poate fi încadrată în una din cele 5 categorii de bonitate (tabelul nr. 11.6.), care îi permite sau nu să beneficieze de credite:

332

Page 333: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Tabelulul nr. 11.5. Grila de evaluare – modelul B.C.R.Nr.crt.

Criteriul de evaluare Limite de valori Puncte

LichiditateaL = Active circulante/Datorii pe termen scurt

< 80 % – 21. 80 ÷ 100 % – 1

100 ÷ 120 % + 1120 ÷ 140 % + 2140 ÷ 160 % + 3

> 160 % + 4

SolvabilitateaS = Capital propriu/Pasiv

< 30 % 02. 30 ÷ 40 % 1

40 ÷ 50 % 250 ÷ 60 % 360 ÷ 70 % 470 ÷ 80 % 5

> 80 % 6

Rentabilitatea financiarăRf = Profit brut/Capital propriu

< 0 03. 0 ÷ 10 % 3

10 ÷ 30 % 4Rotaţia activelor circulanteNac = Cifra de afaceri/Active circulante

< 5 14. 5 ÷ 10 2

> 10 4

Dependenţa de pieţe (aprovizionare-desfacere)Aprovizionare: din ţară (At); din import (Ai)Desfacere: în ţară (Dt); la export (De)

At > 50%;De >50 %

4

5. Ai > 50%;De >50 %

3

At > 50%;Dt >50 %

2

Ai > 50%;Dt >50 %

1

Garanţii

Depozite gajate 46. Gajuri, ipoteci 3

Achiziţii din credite 2Cesionare creanţe 1

Tabelul nr. 11.6. Categorii de bonitateCategoria Total puncte Situaţia economică – financiară – gradul de risc

A > 20 Foarte bună – se pot acorda crediteB 16 ÷ 20 Bună – se pot acorda crediteC 11 ÷ 15 Oscilantă – prezintă risc ridicat

D 6 ÷ 10Risc deosebit – nu prezintă garanţii pentru acordare de credite

E 0 ÷ 5Deosebit de precară – fără garanţii pentru acordare de credite

333

Page 334: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Pe baza grilei se consideră că firmele din categoriile A şi B au o situaţie economico-financiară bună, o bonitate corespunzătoare pentru a putea beneficia de credite bancare. Firmele din categoria C prezintă un grad ridicat de risc, bonitatea pentru a beneficia de credite impunând o primă de risc relativ ridicată. Ele trebuie supravegheate din punct de vedere al solvabilităţii în vederea recuperării creditelor la primele semne de neîncredere. Firmele din categoriile D şi E au bonităţi care nu prezintă garanţii şi nu pot beneficia de credite pe care să le poată rambursa la termen.

11.4.1. Aplicaţie privind analiza diagnostic a riscului de faliment

A. Modelul AltmanÎn scopul determinării scorului „Z”, utilizând modelul Altman la entitatea

economică luată în studiu, utilizăm următorii indicatori:

– lei –Indicatori An N-1 An N

Profit înainte de impozitare 548.569,8 758.967,9Profit reinvestit - -Active totale 8.848.877,2 20.818.785,0Active curente 4.059.952,3 2.972.622,6Cifra de afaceri 38.916.421,6 50.658.154,1Capitaluri proprii 690.187,9 7.375.532,8Datorii totale 8.158.689,3 13.443.252,2

Determinarea scorului „Z” la entitatea economică pentru cei doi ani supuşi analizei se prezintă în tabelul de mai jos:

Rate utilizateCoeficient de

ponderareValori an

N-1Valori an N

X1 = Profit brut/Activ total 3,3 0,20 0,12X2 = Profit reinvestit / Active totale 1,4 - -X3 = Active curente /Active totale 1,2 0,55 0,17X4 = Cifra de afaceri/Active totale 1 4,40 2,43X5 = Capitaluri proprii/Datorii totale 0,6 0,05 0,33

Scorul „Z” 5,20 3,05

Se constată că „Z” înregistrează o valoare mai ridicată în anul N-1, fiind în scădere în anul al doilea. Întrucât, valorile pentru cei doi ani supuşi analizei sunt peste 3, ele indică o situaţie financiară bună a întreprinderii. Există totuşi în anul N o situaţia atipică, datorată creşterii valorii activelor totale pe seama majorării valorii activelor imobilizate corporale, ca urmare a reevaluării acestora şi a creşterii capitalurilor proprii pe seama includerii rezervelor din reevaluare.

334

Page 335: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

B. Modelul Canon şi HolderÎn scopul determinării scorului „Z”, utilizând modelul Canon-Holder la

entitatea economică luată în studiu, utilizăm următorii indicatori:

– lei –Indicatori An N-1 An N

Creanţe 850.029,6 745.529,6Disponibilităţi băneşti 1.227.884,9 480.277,6Datorii curente 4.922.390,3 8.803.420,4X1 = Creanţe + Disponibilităţi băneşti/ Datorii curente 0,42 0,14Capital angajat 3.926.486,9 12.015.364,6Total capitaluri 8.848.877,2 20.818.785,0 (X2) = Capital angajat /Total capitaluri 0,44 0,58Cheltuieli financiare 411.797,8 548.945,2Cifra de afaceri 38.916.421,6 50.658.154,1X3 = Cheltuieli financiare/Cifra de afaceri 0,01 0,01Cheltuieli cu personalul 1.420.296,4 2.075.332,8Valoarea adăugată 4.019.885,5 5.924.202,9X4 = Cheltuieli cu personalul/Valoarea adăugată 0,35 0,35Excedent brut de exploatare 2.556.319,6 3.792.375,2Datorii totale 8.158.689,3 13.443.252,2X5 = Excedent brut de exploatare /Datorii totale 0,31 0,28

Determinarea scorului „Z”la entitatea economică pentru cei doi ani supuşi analizei se prezintă în tabelul de mai jos:

Rate utilizateCoeficient de

ponderareValoare an N-1

Valoare an N

X1 = Creanţe + Disp. băneşti/ Datorii curente

0,16 0,07 0,02

X2 = Capital angajat /Total capitaluri 0,22 0,09 0,13X3 = Cheltuieli financiare/Cifra de afaceri -0,87 -0,097 -0,008X4 = Cheltuieli cu personalul/Valoarea adăugată

– 0,10 -0,035 -0,035

X5 = Excedent brut de exploatare/Datorii totale

0,24 0,074 0,067

Scorul „Z” 0,102 0,174

Utilizând acest model constatăm stabilitatea financiară relativ ridicată a întreprinderii în ambii ani, supuşi analizei, probabilitatea de faliment fiind scăzută, ceea ce confirmă rezultatul obţinut şi prin intermediul scorului „Z” determinat după modelul Altman.

335

Page 336: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

În urma analizelor efectuate se desprinde concluzia că, deşi nu toţi parametrii analizaţi se înscriu în plafoanele de valori favorabile, situaţia economico-financiară a întreprinderii în cei doi ani supuşi analizei, poate fi considerată bună, având un risc de faliment relativ redus.

Bibliografie

Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2010, p. 162-170.

Bărbulescu, C., Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică. Strategii şi politici de redresare şi dinamizare a activităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 107-112.

Ciuhureanu, A. T., Brezai, Liana, Balteş, N., The Importance of Risk Management in Changing Organizations, Proceedings of zhe 6th International Conference on Management of Technological Changes, vol. II, September 3rg-5th, Alexandroupolis, Greece, 2009, p. 433-436

Ciuhureanu, A. T., Importanţa managementului riscului de firmă în condiţiile schimbării mediului de afaceri, partea a I-a, Cotidianul Tribuna Sibiu, nr. 4240/2005, p. 23.

Ciuhureanu, A. T., Importanţa managementului riscului de firmă în condiţiile schimbării mediului de afaceri, partea a II-a, Cotidianul Tribuna Sibiu, nr.4246 /2005, p. 23.

Constantinescu, D. A.; Dobrin, M., Asigurarea şi managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998, p. 40-41.

Dijmărescu, I., Managementul inteligenţei economice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 189, 208.

Dragotă, V.; Ciobanu, A.; Obreja, L.; Dragotă, M., Management financiar. Vol. I Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 272-275.

Drury, C., Management and Cost Accounting, Chapman & Hall, London, 1992.

Faulkner, D., Bowman, C., Elemente de strategie concurenţială, traducere, Editura Teora, Bucureşti, 2000, p. 105.

Gheorghiţă M., Gortolomei V. în articolul Analiza flexibilităţii şi prezicerea insolvabilităţii întreprinderii, publicat în revista „Contabilitate şi audit”, nr. 8/1997.

Gitman, J. L., Principles of Managerial Finance, Harper & Row, New York, 1988, p. 211.

336

Page 337: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Guthrie, H. V., Walker, A. D., Macesker, N. B., Entreprise Risk Management, http://www.abs-jbfa.com/erm.html, p. 2-3.

Halpern, P., Weston, J. F., Brigham, F. E., Finanţa manageriale, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p. 493.

Hoanţă, N., Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 342.

Jucan, N. C., Managementul riscului în economia de piaţă, Casa de Presă şi Editură Tribuna, Sibiu, 2000, p. 9-12.

Lewis, S. P., Goodman, H. S., Fandt, M. P., Challenges in the 21st Century, South-Western College Publishing, Cincinnati, 1995, p. 648.

Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil: ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008, p. 267-268.

Porumb, E.-M., Managementul strategic al resurselor materiale, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 176.

Ross, A. S., Westerfield, W. R., Jaffe, J., Corporate Finance, Irwin McGraw-Hill, Boston, 1996, p. 293-294.

Soviani, P., Management eficient, prin Strategic Performance Management de la SAS - , Revista “Finanţe publice, contabilitate”, nr. 7-8/2003, p. 39.

Stancu, I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p. 517.

Teulié, J., Analyse financière de l’entreprise, Éditions Dalloz, 1996, p. 152.

Enhancing Shareholder Wealth by Better Managing Business Risk, study 9, International Federation of Accountants (IFAC), Financial and Management Accounting Commitee (FMAC), PricewaterhouseCoopers, iunie 1999, http://www.ifac.org/Store/ , p. 6, 13-14, 17-19, 26-27.

Evans, H. M., Categorize Your Risks, http://www.exinfm.com/pdffiles/dba_risk.pdf, p. 2.

337

Page 338: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

BIBLIOGRAFIE

Avare, Ph., Ravary, L., Legros, G., Lemonnier, P., Gestiune şi analiză financiară, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 2002

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Impact analysis of equity variation on the financial position of the economic entity, International Workshop „Advanced Research and Trends in Accounting, Audit and Finance”, 1 decembrie 1918 of Alba Iulia, Faculty of Science, ICMEA, 2-3 November 2012, ISBN 978-606-613-053-0.

Balteş, N., Analiză şi diagnostic financiar, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, 2010.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Bazele contabilităţii, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2010.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T., Contabilitate – fundamente teoretice şi practice, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009.

Balteş, N., Ciuhureanu, A. T, Contabilitate financiară, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007.

Balteş, N. (coord.), Contabilitate financiară: demers teoretic şi pragmatic din perspectiva integrării în spaţiul euroatlantic, Editura Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2001.

Bărbulescu, C,, Diagnosticarea întreprinderilor în dificultate economică. Strategii şi politici de redresare şi dinamizare a activităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.1, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001.

Bărbulescu, C., Bâgu, C., Managementul producţiei, vol.2, Editura Tribuna economică, Bucureşti, 2002.

Bărbulescu, C., Gavrilă, T. (coord.), Economia şi gestiunea întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Bătrâncea, I. (coord.), Analiză financiară pe bază de bilanţ, Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 2001.

Bătrâncea, I., Analiza financiară a entităţii economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007.

338

Page 339: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Bernard, Y., Colli, J.C., Vocabular economic şi financiar, Editura Humanitas, 1994.

Bogdan, I. (coord), Tratat de management financiar-bancar, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Bogdan, I., Managementul eficienţei investiţiilor, Editura Universitară, Bucureşti, 2004.

Budugan, D., Georgescu, I., Berhea, I., Beşianu, L, Contabilitate de gestiune, Editura CECCAR, Bucureşti, 2007.

Bunea, Ş., Retratări necesare trecerii de la bilanţul contabil la bilanţul financiar, Revista “Contabilitatea, expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 10/2001.

Cişmaşu, I. D., Riscul – element în fundamentarea deciziei: concept, metode, aplicaţii, Editura Economică, 2003.

Ciuhureanu, A.T., Brezai, L., Balteş, N., The Importance of Risk Management in Changing Organizations, Proceedings of zhe 6th International Conference on Management of Technological Changes, vol. II, September 3rg-5th, Alexandroupolis, Greece, 2009.

Ciuhureanu, A.T., Management financiar, Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, 2009.

Constantinescu, D.A., Dobrin, M., Asigurarea şi managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

Dijmărescu, I., Managementul inteligenţei economice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998.

Dima, C., Man, M., Managementul activităţii industriale, Editura AGIR, Bucureşti, 1999.

Dragotă, V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar, Vol I: Analiză financiară şi gestiune financiară operaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Drury, C., Management and Cost Accounting, Chapman & Hall, London, 1992.

Dura, C., Isac, C., Drigă, I., Possibilities of increasing efficiency within serial production management, Annals of the University of Petroşani, Economics, 10(2), 2010.

Eros-Stark, L., Pantea, M.I., Analiza situaţiei financiare a firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2001.

Faulkner, D., Bowman, C., Elemente de strategie concurenţială, traducere, Editura Teora, Bucureşti, 2000.

339

Page 340: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Feleagă N., Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

Feleagă, N., Ionaşcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

Feleagă, N., Malciu, L., Bunea, Ş., Bazele contabilităţii: o abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

Fontaine-Gavino, K., Zambeaux, A., Bilan social et tableaux de bord: des outils de pilotage au service des ressources humaines, http://www.cig929394.fr/publications/diagnostics/Bilan_soc_4.pdf.

Georgescu, N., Analiza bilanţului contabil, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Gheorghiţă, M., Gortolomei, V., Analiza flexibilităţii şi prezicerea insolvabilităţii întreprinderii, revista „Contabilitate şi audit”, nr. 8/1997.

Ghic, G., Analiză economico-financiară. Lecţia de sinteză 1, http://www.ucdc.info/cd/doc/1099/L1%20aef.doc.

Gibson, C. H., Financial Reporting & Analysis Using Financial Accounting Information, 12th eds., „South Western, Cengage Learning”, Mason, 2011.

Gitman, J. L., Principles of Managerial Finance, Harper & Row, New York, 1988.

Guthrie, H. V., Walker, A.D., Macesker, N.B., Entreprise Risk Management, http://www.abs-jbfa.com/erm.html.

Guţă, A. J., Drigă, I., The main aspects concerning the choice of investment location for companies with industrial production activities, 13th Conference on Environment and Mineral Processing, 2009.

Halpern, P., Weston, J.F., Brigham, F.E., Finanţe manageriale, traducere, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

Hoanţă, N., Finanţele firmei, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Ingram, T. N., LaForge, R.W., Avila, R. A., Schwepker, C.H. Jr., Williams, M. R., Sales Management. Analysis and decision making, 7th eds., „M. E. Sharpe”, Armonk, New York, London, England, 2009.

Ioan, M. (coord.), Analiza gradului de asigurare cu resurse de muncă, Institutul de Studii Economice „Performer Consult” S.A. Timişoara, Editura Mirton, 1997.

Ionaşcu, M., Raportarea financiară conform normelor contabile internaţionale”, Editura „Tribuna Economică, Bucureşti, 2007.

Isaic, A., Mitruţ, C., Voineagu, V., Statistica pentru managementul afacerilor, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

340

Page 341: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Işfănescu, A., Robu, V., Hristea, A. M., Vasilescu, C., Analiză economico-financiară, Editura ASE, Bucureşti, 2003.

Işfănescu, A., Stănescu, C., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Lewis, S. P., Goodman, H.S., Fandt, M.P., Challenges in the 21st Century, South-Western College Publishing, Cincinnati, 1995.

Mărgulescu, D. ,Vâlceanu, G., Cismaşu, I.D., Şeban, C., Analiza economico-financiară, Editura Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti, 1999.

Mărgulescu, D., Analiza economico-financiară a societăţilor comerciale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994.

Mărgulescu, D., Stănescu, C., David, I., Analiză economico-financiară, Editura Oscar-Print, Bucureşti, 1999.

Merce, E., Măruţă P., Statistică economică în comerţ şi turism, Editura Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, Cluj Napoca, 1997.

Nicolescu, O., Verboncu I., Management, Editura Economică, Bucureşti, 1999.

Niculescu, M., Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997.

Nişulescu, I., Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii, Editura Infomedica, Bucureşti, 1999.

Oprean, C., Formarea şi utilizarea capitalurilor – abordări din prisma managementului financiar, Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM Chişinău, Republica Moldova, 2008.

Pavăloaia, W., Analiza economico-financiară. Concepte şi studii de caz, Editura Economică, Bucureşti, 2010.

Pântea, I.P., Bodea, G., Contabilitate financiară, Editura INTELCREDO, Deva, 2011.

Pecican, E., Econometria pentru... economişti. Econometrie – teorie şi aplicaţii, Editura Economică, Bucureşti, 2003.

Petrescu, S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil, Editura CECCAR, Bucureşti, 2008.

Radu, E. (coord.), Conducerea resurselor umane, Editura Expert, Bucureşti, 1999.

Ristea, M., Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, Bucureşti, 2005.

341

Page 342: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Ross, A. S., Westerfield, W.R., Jaffe, J., Corporate Finance, Irwin McGraw-Hill, Boston, 1996.

Soviani, P., Management eficient, prin Strategic Performance Management de la SAS - , Revista “Finanţe publice, contabilitate”, nr. 7-8/2003.

Spătaru, L., Analiza econmico-financiară - instrument al managementului întreprinderilor, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

Stancu, I., Finanţe. Teoria pieţelor financiare. Finanţele întreprinderilor. Analiza şi gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997.

Stark, L., Pantea, I.M., Analiza situaţiei financiare a firmei. Elemente teoretice şi studii de caz, Editura economică, Bucureşti, 2001.

Stănescu, C., Işfănescu, A., Băicuşi, A., Analiza economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

Tabără, N., Chetrariu, G., Conturile anuale în sistemul informaţional al întreprinderii, Revista „Gestiunea şi contabilitatea firmei”, nr. 2/2002.

Teulié, J., Analyse financière de l’entreprise, Éditions Dalloz, 1996.

Toma, M., Alexandru, F., Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

Trenca, I.I., Managementul financiar al întreprinderii, Editura Mesagerul, Cluj-Napoca, 1997.

Ţăran Moroşan, A., A critical study concerning the preparation of the statement of cash flows through the indirect method in Romania, Studies in Business and Economics, 2012, 7(2).

Ţăran Moroşan, A., Costurile – componente, sferă de cuprindere, metode şi procedee de calculaţie, Editura Psihomedia, Sibiu, 2009.

Ţugui, A., Contabilitatea inflaţiei, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

Van Greuning H., Standardele internaţionale de raportare finaciară – Ghid practic, Editura „Irecson”, Bucureşti, 2007.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

Vâlceanu, G., Robu, V., Georgescu, N., colectiv de coordonare, Analiză economico-financiară, ediţia a doua, Editura Economică, Bucureşti, 2005.

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997.

342

Page 343: Analiza Economico-financiara a Intreprinderii - Martie 2013 (1) Baltes

Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002.

Acte normative:

Legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

OMFP nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, Editura „CECCAR”, Bucureşti, 2009.

Legea 571/2003, Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (MO 927/2003).

Legea 15/1994 privind privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale (MO 242/1999).

Legea 53/2003, Codul muncii, republicată (MO 345/2011).

Site-uri:

http://www.stcv.ro/timisoara/s_tm2002/13b/13a.htm.

http://www.iasplus.com/en/standards/standard7

http://www.exinfm.com/pdffiles/dba_risk.pdf, p. 2.

343