ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

CURS 1 – FUNDAMENTELE TEORETICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE IN MANAGEMENTUL SISTEMULUI ECONOMIC

PARAGRAFUL I – ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA DISCIPLINA A CUNOASTERII STIINTIFICE

Cunoaşterea condiţiilor în care se desfăşoară activitatea economică şi iniţierea unor acţiuni bine definite pentru realizarea cât mai eficientă a scopului propus sunt premise ale unei conduceri ştiinţifice performante în orice domeniu al activităţilor umane incluse în categoria fenomenelor economice respective: producţia, consumul, schimbul şi utilizarea bunurilor şi a serviciilor. Cunoaşterea economică poate fi considerată drept ştiinţifică numai în măsura în care are ca obiect punerea în evidenţă a acestor relaţii şi dacă ea cercetează şi explică fenomenele economice prin interacţiunea variabilelor care le determină influenţându-le mărimea. Cu cât este mai bine folosită corelaţia dintre cunoaştere şi activitatea practică cu atât se dezvoltă mai bine întreprinderea şi societatea în ansamblu şi de aceea legătura dintre cunoaştere şi activitatea practică trebuie luată în considerare la toate nivelele de conducere. In aceste condiţii triada analiză-decizie-acţiune reprezintă condiţia sine qua non a unui management ştiiţific. Indiferent de nivelul la care se execută activitatea de conducere în orice domeniu implică cunoaşterea cu precizie a situaţiilor concrete din unitatea studiată în vederea stabilirii complexului de cauze şi factori care o determină, fapt ce reclamă efectuarea unei analize economico-financiare care să prezinte o hartă a realităţii de care va trebui să se ţină seama în deciziile de viitor. Complexitatea fenomenelor economice imprimă analizei un dublu caracter, respectiv:

1. caracterul de disciplină cu fundamentare teoretică, cu un set de principii generale care pot fi aplicate întreprinderii şi în interpretarea tuturor problemelor economice trecute şi prezente;

2. caracterul de activitate practică care oferă răspuns la întrebările privind relaţiile de cauzalitate dintre fenomene şi factori.

Pe baza explicării cauzelor şi factorilor care au modificat indicatorii economico-financiari, analiza formulează legităţi şi principii de interpretare a fenomenelor economice. Explicarea şi previziunea fenomenelor economice se realizează prin intermediul unor analize teoretice şi a unor cercetări empirice (empiric= bazat pe experienţă). Teoria vizează cercetarea empirică, iar aceasta la rândul ei permite verificarea ipotezelor şi concluziilor teoriei. In timp ce teoria foloseşte raţionamentul deductiv trăgând concluziile unor ipoteze iniţiale, cercetarea empirică porneşte de la observarea realităţii pentru a desprinde principii generale.Imbinarea celor două tipuri de raţionament se realizează în analiză prin parcurgerea mai multor etape şi anume:

- abstractizarea fenomenului cercetat;- formularea unor ipoteze de lucru pornind de la fenomen;- verificarea şi generalizarea legilor deduse.

Analiza ca metodă generală de cercetare a fenomenelor din natură şi societate înseamnă descompunerea acestora în părţile lor componente pentru a fi studiate şi descoperite relaţiile de cauzalitate. Analiza economică vizează activităţile cu caracter economic consumatoare de resurse şi generatoare de rezultate.

1

PARAGRAFUL II – LOCUL, ROLUL SI FUNCTIILE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Pornind de la înţelegerea analizei ca disciplină a cunoaşterii ştiinţifice aceasta constituie un instrument operaţional de urmărire şi verificare a funcţionării sistemului economic în scopul descoperirii disfuncţionalităţilor apărute în subsistemele sale şi cauzele acestor disfuncţionalităţi. Intreprinderea ca sistem cuprinde un ansamblu de subsisteme între care există legături structural funcţionale şi este supusă unui proces de decizii care asigură reglarea în vederea funcţionării normale. Apariţia unor semne de dereglare a funcţionării sistemului impune adoptarea unor decizii de corecţie pornind de la cauze. Aici intervine analiza prin rolul său de depistare a cauzelor perturbatoare ale stării de normalitate în vederea iniţierii măsurilor de redresare şi în această direcţie se manifestă funcţia analizei de diagnoză şi reglare a funcţionării sistemului întreprindere. Exercitarea acestei funcţii se realizează prin intermediul analizei diagnostic care presupune o cercetare amplă şi completă a fenomenelor economico-financiare în vederea identificării unei "maladii” (disfuncţionalităţi) şi aplicării unui “tratament” (luarea deciziilor de corecţie) pornind de la “simptome” ( cauze). Analiza economico-financiară se situează la intersecţia funcţiilor întreprinderii de cercetare-dezvoltare, producţie, comercială, financiar-contabilă şi de personal cu atributele conducerii de prevedere, organizare, coordonare, comandă şi control. Realizarea funcţiilor întreprinderii presupune exercitarea tuturor atributelor conducerii, iar fiecare din aceste attribute se realizează prin intermediul unui anumit tip de analiză. Analizele diagnostic vizează toate funcţiile întreprinderii şi urmăresc punctele tari şi punctele slabe ale acestora. O altă funcţie a analizei economico-financiare se referă la rolul acesteia în verificarea modului de realizare a obiectivelor prestabilite prin planul de afaceri şi crearea bazei de date pentru elaborarea strategiilor pe termen scurt, mediu şi lung ceea ce se concretizează în funcţia analizei de a oferi informaţiile necesare fundamentării deciziilor pe criterii de eficienţă în toate etapele. O importanţă deosebită în activitatea practică o are atributul analizei economico-financiare în oferirea bazei de date şi informaţii necesare efectuării controlului de gestiune şi auditului financiar.Rezultatele analizei economico-financiare sunt utilizate în elaborarea diagnosticului economico-financiar ca demers necesar pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru evaluarea întreprinderii sau în alte scopuri. Sintetizând cele prezentate mai sus sistematizat funcţiile analizei economico-financiare se prezintă astfel:

1. funcţia informaţională a centrelor de decizie economică privind situaţia economico-financiară a întreprinderii;

2. funcţia de evaluare a potenţialului tehnico-economic al sistemului întreprindere;3. funcţia de fundamentare a deciziilor pe criterii de eficienţă atât în stadiul de ofertă

a bunurilor şi serviciilor cât şi în stadiul execuţiei acestora (producţie şi comercializare);

4. funcţia de realizare a cerinţelor gestiunii eficiente a patrimoniului;5. funcţia de realizare a conexiunii cu mediul economico-financiar exterior ceea

ce presupune analiza relaţiilor cu băncile, furnizorii, creditorii, fiscul, bursa de valori ş.a.

PARAGRAFUL III – TIPURI DE ANALIZE

Datorită complexităţii cercetărilor impuse de necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a realităţilor economice există mai multe tipuri de analize economico-financiare care pot fi clasificate după următoarele criterii astfel:

2

1. după nivelul la care se desfăşoară: - analiză microeconomică - analiză macroeconomică Analiza microeconomică studiază comportamentul unităţii elementare de producţie – întreprinderea- şi vizează factorii care îi determină rezultatele precum şi relaţiile acesteia pe diverse pieţe Analiza macroeconomică studiază comportamentul grupurilor de subiecţi economici reuniţi în categorii omogene aşa cum ar fi: ramurile, sectoarele de activitate, economie naţională şi mondială. 2. după raportul dintre momentul efectuării analizei şi cel al desfăşurării fenomenului există: - analiză postfactum - analiză previzională Analiza postfactum sesizează fenomenul la sfârşitul perioadei vizând trecutul şi prezentul în timp ce analiza previzională îl sesizează la începutul perioadei şi vizează viitorul.

3. după natura însuşirilor fenomenului analizat există:- analiză cantitativă - analiză calitativă Analiza cantitativă cercetează fenomenul prin evaluări cantitative asigurând cuantificarea şi măsurarea acţiunii factorilor asupra rezultatelor. Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului vizând stabilirea unui system de legături cauză-efect.

4. după rolul timpului în analiza fenomenului există: - analiza statică - analiza dinamică Analiza statică face abstracţie de timp presupunând că modificările factorilor sunt simultane fără decalaje în timp. Analiza dinamică urmăreşte fenomenul economic în evoluţie ceea ce presupune că acesta îşi modifică poziţia de la o perioadă la alta. 5. după orizontul de timp există: - analiză pe termen scurt - analiză pe termen lung sau mediu Analiza pe termen scurt vizează perioada de sub un an (semestru, trimestru, lună) şi serveşte managementul operativ, în timp ce analiza pe termen mediu şi lung vizează perioada de timp de peste un an şi serveşte managementului strategic.

6. după criteriile de studiere a fenomenului cercetat în practică se pot efectua şi o serie de analize cu scop special şi anume:

- analiza economică vizează funcţiunea de exploatare a întreprinderii independent de funcţiunea sa financiară;

- analiza tehnico-economică corelează aspectele tehnice din întreprindere ce cele economice;

- analiza financiară vizează situaţia financiară, rentabilitatea şi riscurile întreprinderii;

- analiza economică-financiară examinează corelaţiile dintre activitatea de exploatare şi activitatea financiară şi serveşte la elaborarea diagnosticului economico-financiar.

PARAGRAFUL IV – ETAPELE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Ca activitate practică analiza economico-financiară necesită parcurgerea a trei etape şi anume: Etapa 1. presupune culegerea şi cercetarea amănunţită a tuturor datelor şi informaţiilor necesare analizei. In acest scop analiza foloseşte un sistem de date şi informaţii care trebuie să reflecte cât mai complet situaţia întreprinderii apelând la mai multe surse de informare care pot fi interne sau exterioare întreprinderii. Sursele interne provin din subsistemul informaţional contabil, financiar şi statistic al întreprinderii şi se referă la datele contabilităţii financiare şi de gestiune, la diverse rapoarte statistice precum şi la oserie de alte informaţii extracontabile.

3

Sursele externe provin din afara întreprinderii şi cuprind informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar, informaţii privind sectorul de activitate al întreprinderii precum şi alte informaţii de ordin juridic şi legislative. Etapa 2. cuprinde verificarea generală a datelor şi informaţiilor extrase din diverse formulare atât din punct de vedere al comparabilităţii lor cât şi din punct de vedere al respectării legislaţiei în vigoare. In această etapă se recurge la simplificarea materialului analitic şi rotunjirea valorilor cifrice şi eliminarea seriilor mici, nesemnificative. Etapa 3. presupune analiza propriu-zisă prin aplicarea metodologiei proprii, urmare căreia se formulează concluzii şi se întocmeşte un raport final de analiză care se anexează documentelor de sinteză şi este destinat diverşilor utilizatori interni şi externi fapt ce conferă analizei utilitatea pentru decizia managerială.

PARAGRAFUL V – OBIECTUL DE STUDIU SI METODA DE CERCETARE A ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Ca orice disciplină ştiinţifică analiza economico-financiară este definită prin obiectul de studiu şi metoda de cercetare proprie. Obiectul de studiu al analizei este în general activitatea economico-financiară a entităţilor economice la nivel micro şi macroeconomic pe care o cercetează din punctul de vedere al rezultatelor utilizării resurselor umane, materiale şi financiare în scopul descoperirii şi valorificării posibilităţilor de perfecţionare în viitor. Drumul pe care îl parcurge analiza este unul în sensul evoluţiei reale a fenomenului pornind de la procesul de producţie spre rezultatele finale ale acestuia sau poate fi unul în sens invers pornind de la rezultatele procesului economic încheiat spre factorii de producţie consumaţi. In orice variantă de abordare analiza vizează comensurarea rezultatelor înregistrate în activitatea economico-financiară cu resursele consumate comparând astfel efectele cu efortul în scopul evaluării eficienţei. Metoda de cercetare a analizei care arată calea de urmat în vederea cunoaşterii raţionale a fenomenului economic cuprinde un ansamblu de trepte, procedee şi tehnici folosite în vederea realizării obiectivului propus: acele de a stabili şi cuantifica relaţii de tip cauză-efect în activitatea economico-financiară. In acest scop folosind analiza şi sinteza ca procedee ce vizează descompunerea obiectului cercetat în părţi componente şi respectiv reunirea lor într-un tot unitar, analiza economico-financiară şi-a cristalizat căi de cunoaştere printr-o metodă proprie în 4 etape (trepte) astfel:Treapta 1. presupune compararea fenomenelor care este o metodă de analiză cantitativă ce vizează obţinerea unei abateri a indicatorului faţă de valoarea de referinţă luată ca bază de comparaţie.Treapta 2. presupune descompunerea care este o metodă de analiză cantitativă deductivă de la general la particular, de la întreg la parte şi permite detalierea şi separarea factirolor care determină indicatorul asigurând astfel localizarea cauzelor prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi. Inainte ca factorul să fie descompus trebuie să se cunoască din experienţa practică ce factori determină acest indicator şi cum îi condiţionează evoluţia.Treapta 3. presupune stabilirea influenţei factorilor şi cuprinde mai multe procedee cantitative de cuantificare a acţiunii fiecărui factor asupra indicatorului studiat ceea ce constituie elementul central al analizei. Ca treaptă a 3-a constituie unitatea a două laturi distincte respectiv precizarea sistemului de legături cauzale dintre factori şi indicator şi cuantificarea influenţei factorilor asupra abaterii indicatorului.Treapta 4. presupune generalizarea rezultatelor, respectiv trecerea de la particular la general şi vizează reunirea părţilor componente studiate pe treptele anterioare într-un tot unitar. Fiind o treaptă de sinteză generalizarea reţine ceea ce este fundamental şi tipic, iar elementele esenţiale sunt separate de cele nesemnificative.

4

CURS 2 ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

METODE DE CALCUL UTILIZATE IN ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

Indicatorii economico-financiari care reflectă anumite laturi ale activităţii întreprinderii sunt supuşi analizei pentru a se stabili factorii cu acţiune importantă asupra rezultatelor (pe care îi reflectă indicatorii) şi pentru a cuantifica mărimea legăturilor cauzale şi astfel să permită aprecierea modului în care au fost folosite resursele întreprinderii). Cuantificarea influenţei factorilor asupra modificării rezultatului exprimat prin indicatorul analizat se face prin diferite metode în funcţie de forma matematică a relaţiilor dintre factori; cele mai utilizate metode sunt:

I. METODA SUBSTITUIRILOR IN LANT – Acesată metodă se utilizează în cazul relaţiilor de tip determinist care îmbracă forma matematică de produs sau raport între factorii de influenţă şi impune respectarea a 4 reguli de bază şi anume:1. aşezarea sau ierarhizarea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea: a) condiţionărilor lor economice respective factorilor cantitativi urmaţi de calitativi; b) naturii lor – începând cu factorii tehnici, urmaţi de factorii tehnologici şi economici; c) importanţei lor – factori principali urmaţi de secundari.2. substituirea factorilor începe cu factorii cantitativi (principali) şi continuând cu cei calitativi (secundari).3. in succesiunea substituirilor fiecare factor este considerat variabil în momentul substituirii ceilalţi fiind consideraţi constanţi.4. un factor deja substituit se menţine ca valoare până la finalizarea tuturor substituirilor.Dacă un factor rămâne neschimbat, influenţa lui este nulă.

A. în cazul unui indicator care îmbracă forma matematică de produs de 3 factori relaţia deterministă este de forma : R = a x b x cEtapele substituirii sunt:a) determinarea abaterii indicatorului în perioada curentă faţă de perioada de referinţă se efectuează astfel D = R1 – R0 = a1 x b1 x c1 – ao x bo x co D – abatereR1 – indicator în perioada curentăR0 – indicator din perioada de referinţă

b) abaterea totală a indicatorului este determinată de abaterea factorilor de influenţă (a, b, c) ceea ce presupunedescompunerea abaterii totale D pe abaterile factorilor astfel: D = Da + Db + Dcc) calculul influenţei factorilor cu respectarea regulilor de substituire se realizează astfel:C1) determinarea influenţei factorului "a" Da = a1 x bo x co – ao x bo x co = (a1- ao ) x bo x coC2) determinarea influenţei factorului "b" Db = a1 x b1 x co – a1 x bo x co = a1 x (b1 – bo) x coC3) determinarea influenţei factorului "c" Dc = a1 x b1 x c1 – a1 x b1 x co = a1 x b1 x (c1 – co)d) suma influenţei factorilor trebuie să fie identică cu abaterea totală a indicatorului Da + Db + Dc = 1

B. In cazul în care un indicator îmbracă forma de raport de 2 factori, relaţia deterministă este de forma: a R = --------- b

5

Etapele analizei factoriale şi substituirii:a) determinarea abaterii totale a indicatorilor în perioada curentă faţă de cea de referinţă: a1 ao D = R1 – R0 = ------ - ------- b1 bob) descompunerea abaterii pe factori de influenţă şi separarea înfluenţei acesteia se face în 2 variante în funcţie de poziţia factorului principal (cantitativ): b1) când factorul cantitativ se află la numărătorul raportului substituirea începe cu acesta şi abaterea totală este D = Da + DbCalculul influenţei factorilor în acest caz ( factorul cantitativ la numărător ) va fi: 1) influenţa factorului a : a1 ao Da = -------- - -------- bo bo

2) influenţa factorului b : a1 a1 Db = ------- - -------- b1 bo

b2) când factorul principal ( cantitativ) se află la numitorul raportului substituirea va începe cu acesta şi descompunerea abaterii totale se va calcula: D = Db + DaCalculul influenţei factorilor se va efectua cu factorul de la numitor: 1) influenţa factorului b : ao ao Db = ------ - ------- b1 bo

2) influenţa factorului a : a1 ao Da = ------- - ------ b1 b1 In ambele situaţii suma influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea totală a indicatorului analizat:Da + Db = D

II) METODA BALANTIERA – se utilizează când între factorii indicatorului analizat (sau între elementele fenomenului analizat) există relaţii de tip determinist de forma sumei şi diferenţei. Analiza modificării unui indicator de acest tip presupune compararea valorii fiecărui element ( factor de influenţă) din perioada curentă cu valoarea din perioada de referinţă. Modelul relaţiilor de tip determinist balanţier este: R = a +b – c

A) analiza factorială în mărimi absolute presupune următoarele etape: a) determinarea abaterii totale se calculează astfel: D = R1 – Ro = (a1 + b1 - c1) – (ao + bo - co) b) descompunerea abaterii totale pe factori de influenţă: D = Da + Db + Dc c) calculul influenţei factorilor Da = a1 – ao Db = b1 – bo Dc = - c1 – (-co) = co – c1 d) totalul influenţei factorilor trebuie să fie egală cu abaterea totală Da + Db + Dc = D

6

B) analiza factorială de tip balanţier în mărimi relative (procentuale) presupune determinarea indicelui de realizare a indicatorului analizat în perioada curentă faţă de perioada de referinţă conform următorului model: R1 a1 + b1 – c1 IR = -------- x 100 = ----------------------- x 100 Ro ao + bo – co IR - indice de realizare

Etapele analizei sunt:a) determinarea abaterii totale relative se calculează astfel: Dr = IR – 100(%) Dr – abaterea relativă

b) stabilirea factorilor de influenţă ai abaterii totale relative se face astfel: Dr = Dra +Drb + Drc

c) calculul influenţei factorilor: a1 +bo – co ao + bo – co a1 – ao DaDra = ----------------- x 100 - ---------------------- x 100 = ----------- x 100 = ------ x 100 ao + bo – co ao +bo – co Ro Ro

a1 + b1 – co a1 + bo – co b1 – bo DbDrb = ------------------ x 100 - ------------------- x 100 = -------------- x 100 = ----- x 100 ao + bo – co ao + bo – co Ro Ro

a1 + b1 – c1 a1 + b1 – co -c1 – (-co) DcDrc = ------------------ x 100 - ------------------- x 100 = -------------- x 100 = ----- x 100 ao + bo – co ao + bo – co Ro Ro

Totalul abaterilor relative ale factorilor trebuie să fie egală cu abaterile relative ale factorilor.Dra +Drb + Drc = D CURS 3 - ANALIZA ACTIVITATII DE PRODUCTIE SI COMERCIALIZARE

ANALIZA REALIZARII PROGRAMULUI PRODUCTIEI FIZICE

Programul de producţie este acea parte a planului de afaceri care concretizează obiectivele privind rezultatele activităţii economice şi care materializează funcţia de exploatare a întreprinderii indifferent de forma de proprietate a cestuia. Dimensionarea activităţii economice vizează o serie de indicatori de volum de a căror mărime depend ceilalţi indicatori ai activităţii întreprinderii aşa cum ar fi: costurile de exploatare, veniturile, rezultatele, rentabilitatea şi o serie de alţi indicatori care vizează situţia financiară de ansamblu. Activitatea de producţie şi comercializare reprezintă obiectivul major al întreprinderii deoarece asigură bunurile, lucrările şi serviciile necesare satisfacerii cererii de consum individual sau productive şi răspunde comenzilor sociale. In acest timp activitatea de producţie şi comercializare reflectă finalitatea unui ciclu economic şi asigură continuitatea producţiei şi reluarea unui nou ciclu. Analiza economică în acest domeniu urmăreşte dinamica activităţii de producţie şi comercializare pornind de la indicatorii de volum ai producţiei din care fac parte: produsele finite, semifabricatele, producţia neterminată, lucrările şi serviciile prestate pentru terţi sau în interes propriu.

7

ANALIZA PRODUCTIEI FIZICE PE TOTAL ŞI PE SORTIMENTE

Producţia fizică reprezintă producţia exprimată în unităţi naturale, natural convenţionale sau unităţi de timp şi de muncă. Cerinţa respectării clauzelor contractuale cu beneficiarii implică şi impune îndeplinirea integrală a programului de producţie la toate sortimentele. Prin sortiment se înţelege se înţelege grupul sau familia de produse înrudute prin caracteristicile lor generale pentru care s-au stabilit anumite proporţii în cadrul asortimentului programat. Asortimentul producţiei îl formează totalitatea produselor şi semifabricatelor al căror volum este stabilit prin program în proporţii care reflectă structura sortimentală şi pentru care s-au încheiat contracte ferme. Realizarea programului de producţie pe total şi pe sortimente se analizează cu ajutorul:

a) indicilor individuali Iqb) coeficientul mediu de structură Csc) coeficientul de nomenclatură Kn

a) Indicii individuali Iq se obţin prin raportarea producţiei efective la producţia programată a fiecărui sortiment potrivit relaţiei: q1 Iq = -------- x 100 (%) qo

La nivelul întregii producţii, indicele producţiei fizice se determină prin 2 variante: V1) în cazul producţiei omogene ca raport între totalul tuturor sortimentelor de producţie efectivă şi totalul tuturor sortimentelor de producţie programată conform relaţiei: Σp1 Iq = ------------- x 100 (%) Σpo V2) în cazul producţiei eterogene intervine preţul ca factor de omogenizare şi în acest caz indicele întregii producţii se calculează potrivit relaţiei:

Σq1 x p Iq = ------------- x 100 (%) Σqo x p

Indicele individual poate fi mai mare sau egal cu 100: Iq ≥100 sau Iq ≤100 şi astfel acest indicator ascunde compensări între grade diferite de realizare a sortimentelor, respectiv depăşiri când este >100 şi nerealizări când este <100.

b) Coeficientul mediu de structură Cs – înlătură neajunsul indicilor individuali Iq şi are la bază principiul necompensării conform căruia depăşirile la unele sortimente nu pot compensa nerealizările de la alte sortimente şi se determină ca raport între producţia luată în calcul în limitele programului (q) şi producţia programată (qo) existând 2 variante de calcul: v1) Σq Σq – suma dintre producţia luată în calcul Cs = ------- Σqo Σqo – suma dintre producţia programată Se foloseşte în cazul producţiei omogene

V2) Σq x p Σq x p – producţia luată în calcul înmulţit cu preţul Cs = ---------- Σqo x p Σqo x p – producţia programată înmulţit cu preţul Se foloseşte în cazul producţiei eterogene

8

Producţia luată în calcul "q" este valoarea cea mai mică între producţia programată qo şi producţia efectivă q1.Coeficientul mediu de sortiment are valoarea posibilă ≤1 şi reflectă 2 situaţii astfel:

1) când coeficientul de structură = 1 denotă că programul de fabricaţie a fost îndeplinit sau depăşit la toate sortimentele;

2) când Cs<1 situaţia denotă că programul de fabricaţie nu a fost realizat integral la toate sortimentele ceea ce atrage şi o nerealizare pe total producţie.

c) Coeficientul de nomenclatură Kn se obţine prin raportarea numărului de sortimente la care nu s-a realizat producţia (n) la totalul sortimentelor programate (N). n Kn = 1 - ---- N

Valorile Kn pot fi ≤1 cu următoarele 3 situaţii:1) Kn = 1 exprimă realizarea integrală la toate sortimentele;2) Kn = 0 exprimă nerealizarea producţiei la nici un sortiment;3) Kn <1 exprimă nerealizarea la un număr de sortimente care este cu atât mai mare

cu cât valoarea coeficientului este mai mică.

ANALIZA STRUCTURII SORTIMENTALE A PRODUCTIEI

Structura sortimentală reflectă ponderile procentuale pe care le deţin produsele nominalizate în nomenclatorul de fabricaţie în volumul total al producţiei. Structura sortimentală (Si) a unui produs i în volumul total al producţiei q se obţine prin utilizarea a două variante de calcul:a) în cazul producţiei omogene Si fizică se determină ca raport între volumul fizic al

sortimentului i (qi) şi volumul total al producţiei q; qi Si = ----- x 100 (%) se exprimă în procent q

b) în cazul producţiei neomogene Si valorică se determină prin folosirea preţurilor pe sortimente (pi) ca factor de omogenizare a producţiei respectiv ca raport dintre valoarea unui sortiment i şi valoarea întregii producţii (suma valorică a tuturor sortimentelor);

qi x pi Si = ----------- x 100 (%) Σqi x pi

Analiza structurii sortimentale este o variantă a analizei programului pe sortimente şi scoate în evidenţă dacă s-a respectat sau nu structura programată a producţiei. Structura producţiei se determină cu ajutorul procentului mediu de structură S calculat pe baza principiului necompensării sortimentelor conform relaţiei:

S = ΣSc (%)

Sc – structura luată în calcul adică ponderile cele mai mici între structura iniţială şi cea efectivă a producţiei pe fiecare sortiment.Structura producţiei se obţine şi cu ajutorul relaţiei S= 100 – ΣDg

9

Dg – abaterile procentuale negative, respectiv diferenţa negativă dintre producţia efectivă şi cea programată la anumite sortimente.

Valoarea procentului mediu de structură poate fi:S= 100 reflectă faptul că s-a respectat structura sortimentală programată;S<100 reflectă structura sortimentală programată s-a modificat.

NUMELE_____________ PRENUMELE_________

REFERAT NR 1

STUDIU DE CAZPrivind analizarea producţiei fizice pe sortimente şi pe structură

La o fabrică de stofe se realizează 4 sortimente de stofe A, B, C, D ale căror producţii programate şi realizate sunt prezentate în tabelul de mai jos. Să se determine indicatorii de analiză ai producţiei fizice pe sortimente şi pe structură şi să se concluzioneze activitatea desfăşurată în cazul producţiei omogene pe seama acestora (a indicatorilor calculaţi).

sortiment

Volum fizic (mp) Indici individuali %

Producţia luată în calcul

Structura sortimentală

Procentul mediu de structură

Abaterile negative

Program qo

Realizat q1

Program %

Realizat %

A 210 225 107.14 210 26.25 26.29 26.25B 200 215 107.50 200 25 25.12 25C 185 180 97.3 180 23.13 21.03 21.03 -2.1D 205 236 115.12 205 25.62 27.57 25.62TOTAL

800 856 107 795 100 100 97.9

1. Determinarea indicilor A. calculul indicilor individuali

Se realizează prin raportarea pentru fiecare sortiment a cantităţilor de producţie efectivă obţinută la producţia programată q1 Iq = ------ x 100 qo indicele de realizare a sortimentului A 225IA = ------ x 100 = 107.14% > 100 (reflectă depăşire) 210 215IB = ------- x 100 = 107.5% > 100 (reflectă depăşire) 200 180

10

IC = ------- x 100 = 97.3% < 100 ( reflectă nerealizarea) 185 236ID = -------- x 100 = 115.12% > 100 (depăşirea cantităţii programate) 205B. calculul indicelui producţiei totale se efectuează prin raportarea totalului producţiei efective la toate sortimentele la totalul producţiei programate la toate sortimentele.

Σq1 IPT = --------- x 100 ΣqoIPT indicele producţiei totale 856IPT = --------- x 100 = 107% >100 800

CONCLUZIEProgramul de producţie a fost realizat şi depăşit pe total cu 7%, iar la sortimente nu a fost realizat, sortimentul C cu 2.7% (100 – 97.3).

2. Calculul coeficientului mediu de sortiment Are la bază principiul necompensării realizărilor în plus la unele sortimente cu nerealizările la alte sortimente şi se calculează ca raport dintre producţia luată în calcul şi producţia programată conform relaţiei: Σq Cs = ----- x 100 Σqo Pentru efectuarea calcului coeficientului mediu de sortiment trebuie determinată mai întâi producţia luată în calcul, respectiv valoarea cea mai mică dintre producţia programată qo şi producţia realizată q1 pe fiecare sortiment, astfel:q = 210+200+180+205 = 795 795Cs = ------- = 0.9937 <1 800

CONCLUZIE Coeficientul mediu de sortiment fiind mai mic decât 1 scoate în evidenţă nerealizarea integrală a programului de fabricaţie la toate sortimentele aşa cum este cazul sortimentului C.

3. Calculul coeficientului de nomenclatură Se realizează prin raportarea numărului de sortimente la care nu s-a realizat producţia la totalul numărului de sortimente programate conform relaţiei: n Kn = 1 - ------ N 1 Kn = 1 - ------= 0.75 4

CONCLUZIE Reflectă faptul că producţia a fost realizată în proporţie de ¾ din cea programată.

11

4. Determinarea structurii sortimentale A. calculul structurii sortimentale programateSe face ca raport între volumul programat al fiecărui sortiment şi totalul producţiei programate conform relaţiei: qio Sio = ------ x 100 i – sortimentul qo 210SAo = ------- x 100= 26.25% 800 200SBo = ------- x 100= 25% 800 185SCo = ------ x 100 = 23.13% 800 205SDo = ------- x 100 = 25.62% 800________________________

TOTAL =100%

B. Calculul structurii sortimentale realizateSe face ca raport între volumul realizat al fiecărui sortiment şi totalul producţiei realizate astfel: qi1 Si1 = --------- q1 225SA1 = --------- x 100 = 26.29% 856 215SB1 = -------- x 100 = 25.12% 856 180SC1 = -------- x 100 = 21.03% 856 236SD1 = -------- x 100 = 27.57% 856________________________

TOTAL = 100%

5. Determinarea procentului mediu de structurăV1) S = Σ structurii luată în calcul ScPentru determinarea procentului mediu de structură potrivit acestei relaţii se determină întâi structura luată în calcul, respectiv procentele cele mai mici dintre structura producţiei programate şi producţia efectivăS = ΣScRezultă că structura medie este:S = 26.25+25+21.03+25.62 = 97,9%

12

V2) structura = 100 – sumă din Dg (abaterea procentuală negativă)

S = 100 – 2.1 = 97.9

CONCLUZIES<100 Fapt ce denotă că s-a modificat structura sortimentală.

CURS 4 – ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

DIAGNOSTICUL PERFORMANTEI ECONOMICE A INTREPRINDERII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI AI ACTIVITATII DE PRODUCTIE SI COMERCIALIZARE

Dimensionarea activităţii de producţie şi comercializare a întreprinderii se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori valorici care prin conţinutul şi modul de determinare permit însumarea tuturor rezultatelor obţinute din activitatea întreprinderii. Datele necesare analizei indicatorilor valorici provin din formularele situaţiilor financiare anuale respective din contul de profit şi pierdere care cuprinde solduri intermediare de gestiune (SIG) în 2 categorii:

- SIG activitate;- SIG rentabilitate.

In prima categorie SIG – activitate se include indicatorii care caracterizează valoric activitatea de producţie şi comercializare respectiv : cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea dăugată care rezultă din însăşi structura formularului profit şi pierdere astfel:

SOLDURI INTERMEDIARE DE GESTIUNE – ACTIVITATE

1. vânzări de mărfuri (Vm)2. costul mărfurilor vândute (Chmf) 3. MARJA COMERCIALA (Mc=1-2)4. Producţia marfă vândută (Pv)5. CIFRA DE AFACERI (CA=1+4)6. Variaţia stocurilor (±Δs)7. Producţia imobilizată (Pi)8. PRODUCTIA EXERCITIULUI (Pex=4+6+7)9. Costurile indermediare (Ci)10.VALOAREA ADAUGATA BRUTA (Vad=3+8-9)

1. ANALIZA CIFREI DE AFACERI (CA) Cifra de afaceri caracterizează volumul afacerilor realizate cu terţii în urma activităţii curente a întreprinderii şi reprezintă suma totală a veniturilor din activitatea de bază (producţia marfă vândută – Pv) şi din vânzarea mărfurilor (Vm) adică totalul venituirlor din activitatea comercială potrivit relaţiei:

Ca = Pv + VmPv – suma veniturilor din activitatea de bazăVm – venituri din vânzarea mărfurilor

Cifra de afaceri astfel calculată permite caracterizarea activităţii întreprinderii cu profil complex respectiv de producţie şi comercializare a acesteia prin magazine proprii. In cazul întreprinderii care are numai profil de producţie cifra de faceri cuprinde doar valoarea producţiei marfă vândute (Ca= Pv), iar în cazul unităţilor care au numai activitate de comercializare ( Ca = Vm).

13

Producţia marfă vândută (Pv) reprezintă totalitatea vânzărilor din activitatea de producţie. Finalizarea ciclului economic (aprovizionare, producţie, desfacere) presupune livrarea şi încasarea contravalorii producţiei marfă fabricate (Pmf) destinată livrării şi cuprinde:

- produsele finite (Pf);- semifabricatele vândute (Sv);- lucrări executate şi servicii prestate (Li).

Pmf = Pf + Sv + Li

Producţia vândută depinde de producţia marfă fabricată şi de gradul de valorificare (gv) a acesteia potrivit relaţiei:

Pv = Pmf x gv

Şi astfel cifra de afaceri are următoarea componenţă:

Ca = (Pmf x gv) + Vm

Potrivit normelor contabile actuale cifra de afaceri include valoarea produselor, mărfurilor, lucrărilor şi a serviciilor prestate la preţ de facturare, indiferent de gradul de încasare a acestora (aplicarea principiului contabilităţii de angajamente). Cifra de afceri depinde de gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate respectiv de livrarea şi încasarea contravalorii acesteia. Diferenţele dintre producţia marfă fabricată şi producţia marfă vândută şi încasată constituie stocuri de produse nelivrate respectiv produse livrate şi neîncasate (clienţi neîncasaţi). Cifra de afaceri permite evaluarea activităţii întreprinderii fiind un indicator de performanţă a cesteia în măsura în care este singura purtătoare de fluxuri de trezorerie (încasări) şi are multiple efecte prin reflectarea ei în principalii indicatori economico-financiari aşa cum ar fi:

1. cheltuieli la 1000 lei cifră de afceri

‰)

2. profitul activităţii de bază P = CA – Ct mii lei Ct – cheltuieli totale

3. rata rentabilităţii

a.

b.

4.viteza de rotaţie a activelor circulante

(număr de rotaţii)

Creşterea cifrei de afceri influenţează favorabil indicatorii sintetici prezentaţi prin care se evaluează performanţele economico-financiare ale întreprinderii. Mărimea cifrei de afaceri se dimensionează în funcţie de capacitatea de producţie, de resursele disponibile în întreprindere şi mai ales de cererea produselor realizate. Relaţia dintre cifra de afaceri şi cererea produselor permite să se determine condiţiile în care se poate asigura valoarea maximă care constituie la rândul ei condiţia principală de maximizare a profitului.

14

Dimensionarea cifrei de afaceri impune luarea în considerare a elasticităţii cererii în raport de preţul pieţei. Cantitatea vândută (q) este singura variabilă asupra căreia se poate acţiona pentru creşterea cifrei de afaceri aşa cum rezultă din relaţia: CA = q x pe

pe – preţul pieţeiq – cantitatea vândută Cifra de afaceri minimă care asigură numai recuperarea costurilor din venituri este cifra de afaceri critică şi defineşte pragul de rentabilitate. 2. ANALIZA PRODUCTIEI EXERCITIULUI

Producţia exerciţiului (Pex) este indicatorul valoric utilizat pentru dimensionarea întregii activităţi desfăşurate de întreprindere în cursul unui exerciţiu. Ea se compune din bunurile şi serviciile produse de întreprindere indiferent de destinaţia acestora, respectiv vânzare, stocare sau imobilizare. Producţia exerciţiului (Pex) ca sold intermediar de gestiune caracterizează volumul valoric global al activităţii întreprinderii şi este suma producţiei vândute (Pv) cu producţia stocată (Ps) şi producţia imobilizată (Pi).

Pex = Pv + Ps + Pi mii lei

Pv – producţia vândută cuprinde produsele vândute, lucrările şi serviciile prestate la preţ de facturare, fără taxe, fiind componenta principală a cifrei de afaceri din activitatea de bază. Ps – producţia stocată cuprinde variaţia stocurilor de produse finite, semifabricate, producţie neterminată (Δs) şi se calculează ca diferenţă dintre stocurile finale şi stocurile iniţiale. Δs = Sf – Si Pi – producţia imobilizată cuprinde lucrările efectuate de întreprindere pentru realizarea de imobilizări corporale şi necorporale în regie proprie. Producţia exerciţiului caracterizează întreaga gamă de activităţi şi poate creşte de la o perioadă la alta în urma unor investiţii în imobilizări sau pe seama creşterii producţiei stocate. Creşterea stocurilor constituie un semnal de alarmă în cazul scăderii vânzărilor ceea ce impune urmărirea atentă a dinamicii acestora.

3. ANALIZA VALORII ADAUGATE

Activitatea întreprinderii este reprezentată prin producţia exerciţiului (Pex) pentru realizarea c a consumat prestaţii externe (materii prime, materiale, energie, lucrări şi servicii furnizate de terţi ) cunoscute generic sub denumirea de consumuri intermediare. Diferenţa care rămâne după deducerea acestor consumuri intermediare reprezintă partea de producţie care îşi găseşte originea în funcţionarea întreprinderii prin aportul factorilor de producţie fiind valoarea adăugată produsă. Aceasta concretizează rolul creator al întreprinderii respectiv creşterea valorii aduse bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi prin activităţile de producţie sau de comercializare şi măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic din propria sa activitate. Intreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte din producţia altor întreprinderi (consumuri intermediare) şi numai diferenţa dintre ceea ce produce şi ceea ce consumă în acest scop măreşte valoarea propriei producţii. Din aceste considerente valoarea adăugată are o importanţă mai mare decât cifra de afaceri care nu poate oferi singură o imagine adevărată a performanţei întreprinderii.

15

Exemplificăm în acest sens că există întreprinderi cu aceeaşi cifră de afaceri cu deosebire fiind obiectul de activitate, dar care realizează valoare adăugată diferită. Deci valoarea adăugată este singurul indicator care măsoară puterea economică reală şi se situează între cumpărări (piaţa din amonte) şi vânzări (piaţa din aval) fiind astfel instrumentul de măsură a mijloacelor de acţiune ale întreprinderii. Calculul valorii adăugate se realizează prin 2 metode:

1. metoda sintetică (substractivă) care determină valoarea adăugată ca diferenţ între producţie şi cumpărări;

2. metoda analitică (aditivă) carea vizează elementele care compun valoarea adăugată respectiv costul factorilor de producţie de trebuie remuneraţi (munca şi capitalul).

1.METODA SINTETICA conform acesteia valoarea adăugată (Vad) este egală cu diferenţa dintre producţia exerciţiului (Pex) la care se adaugă marja comercială (Mc) pe de o parte şi consumurile intermediare (Ci) de bunuri şi servicii de la terţi pe de altă parte potrivit relaţiei.

Vad = Pex +Mc – CiMarja comercială (Mc) constituie diferenţa dintre vânzarea de mărfuri (Vm) şi costul de cumpărare al mărfurilor vândute (chmf) în cursul exerciţiului fiind un indicator specific întreprinderii cu activitate comercială. În cazul întreprinderii fără activitate comercială valoarea adăugată este egală numai cu diferenţa dintre producţia exerciţiului şi consumurile intermediare.

Vad = Pex – CiConsumurile intermediare (Ci) corespund bunurilor şi serviciilor cumpărate din exterior (diverşi furnizori) respectiv materii prime (Mp) şi materiale consumabile (M), utilităţi cum ar fi: combustibili, energie, apă (U) şi alte cheltuieli materiale (Acm) potrivit relaţiei.

Ci = Mp +M +U + Acm

Prin conţinutul său valoarea adăugată este unul dintre indicatorii semnificativi ai activităţii întreprinderii deoarece suma valorilor adăugate ale tuturor entităţilor economice naţionale constituie PIB.

ΣVad = PIB Valoarea adăugată este un instrument de analiză şi un mijloc de gestiune:

1. ca instrument de analiză valoarea adăugată permite aprecierea performanţelor economico-financiare ale întreprinderii şi anume:

- puterea economică reală a acesteia;- contribuţia factorilor de producţie la crearea propriei bogăţii;- contribuţia întreprinderii la crearea PIB.

Valoarea adăugatăeste deci un mijloc de apreciere al taliei întreprinderii mai semnificativ decât cifra de afaceri. Utilizată în comparaţii intrasectoriale valoarea adăugată reflectă diferenţele structurale între întreprinderile similare prin prisma raportului dintre factorii de producţie încorporaţi în activitatea economică.

2. ca mijloc de gestiune valoarea adăugată caracterizează exploatarea întreprinderii fiind utilizată în controlul de gestiune şi pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată ca impozit fiscal indirect.

2. METODA ANALITICA DE CALCUL A VALORII ADAUGATEEste o metodă de repartiţie întrucât presupune însumarea elementelor structurale ale valorii nou create respectiv: cheltuieli cu personalul (chp) (salarii, CAS, cheltuieli cu protecţia socială), impozite şi taxe nerecuperabile (I+T) (taxe vamale, comision vamal, exclus TVA etc.), cheltuieli financiare (chfin), amortizarea activelor fixe (Aaf), profitul net (Pn).

Vad = chp + (I+T) + chfin + Aaf + Pn

Metoda analitică permite determinarea structurii valorii adăugate pe elemente de repartiţie respectiv ratele procentuale de participare a acestora care exprimă

16

remunerarea factorilor de producţie în conformitate cu aportul acestora la realizarea valorii nou create şi anume: chp

1. remunerarea muncii = ------- x 100 (%) VA I+T2. remunerarea statului = ------ x 100 (%) VA chfin

3. remunerarea creditorilor financiari = ------- x 100 (%) VA Aaf

4. remunerarea investiţiilor =------- x 100 (%) VA Pn

5. remunerarea întreprinderii = ------ x 100 (%) VA Remunerarea factorilor de producţie prin repartizarea valorii adăugate pune în evidenţă faptul că fiecare factor încorporează 2 părţi distincte: una ce corespunde unui cost adăugat pentru întreprindere şi alta care corespunde unei prelevări din rezultat (profit net). Costul adăugat este costul activităţii întreprinderii pe care aceasta îl adaugă bunurilor, lucrărilor şi serviciilor achiziţionate din afară (diverşi furnizori). Prelevările din rezultat constituie componente ale profitului net inclus în valoarea adăugată care se repartizează factorilor de producţie sub diverse forme. Repartizarea valorii adăugate pe cele două componente se realizează după următoarea schemă:

Valoarea adăugată/ costuri adăugate cote (prelevări din rezultat) factorii de producţie

1. munca cheltuieli de personal participare la profit2. capitaluri cheltuieli financiare dividende3. statul impozite şi taxe impozit pe profit4. întreprinderea amortismente prelevări din profit pentru rezerve şi autofinanţare

Concret valoarea adăugată produsă de întreprindere este partajată între tiţi factorii de producţie participanţi la viaţa întreprinderii:

a) personalul întreprinderii prin chltuielile de personal atribuite direct sub forma salariilor su indirect sub forma asigurărilor şi protecţiei sociale, precum şi prin participarea salariaţilor la profit;

b) aporturi de capitaluri prin dobânzile plătite creditorilor de resurse împrumutate şi prin dividende plătite acţionarilor pentru capitalurile proprii permanente;

c) statul prin impozitele şi taxele încasate şi prin impozitul pe profit;d) întreprinderea însăşi prin compensarea deprecierii şi uzurii activelor imobilizate prin

amortismente şi provizioane precum şi autofinanţarea propriei dezvoltări. Valoarea adăugată astfel structurată este un indicator de performanţă care permite să se aprecieze eficacitatea activităţii întreprinderii pentru o activitate dată.

17

CURS 5 ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

DIAGNOSTICUL PERFORMANTELOR SI RISCURILOR PE BAZA ANALIZEI INDICATORILOR DIN CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

I) BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE – NECESITATEA SI UTILIZATORII ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară este definită ca un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa financiară şi rentabilitatea pornind de la bilanţ, contul de rezultate şi de la toate celelalte informaţii oferite de întreprindere prin componentele situaţiilor financiare sau care pot fi obţinute din alte surse referitor la întreprindere şi viitorul său. Primele analize financiare efectuate de acţionarii societăţilor anonime (pe acţiuni cotate la bursă) se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării împrumuturilor acordate de bănci indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii. Analiza financiară consta doar în studiul unor rate financiare în scopul determinării solvabilităţii întreprinderii căreia băncile îi acordau credite. Acest mod de abordare a analizei financiare s-a dovedit limitat ceea ce a impus o abordare modernă care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei destinat să ofere managementului datele necesare în abordarea deciziilor financiare. Evoluţia analizei financiare din ultimii ani în sensul celor menţionate mai sus s-a datorat mai multor cauze şi anume:

1. tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de talie mare a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani ceea ce a impus băncilor şi altor instituţii financiare să elaboreze metode de analiză mai perfecţionate în vederea acordării sau refuzului unor credite;

2. imposibilitatea băncilor de a cere în cele mai multe cazuri garanţii pentru a-şi acoperi riscul de rambursare a creditelor, le-a obligat să pună la punct analize ale riscului economico-financiar, deoarece noţiunea de lichiditate a întreprinderii a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung;

3. constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzilor, inflaţia, variaţiile cursului de schimb valutar au accentuat şi acutizat problemele financiare ale întreprinderii;

4. globalizarea şi dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări.

Evoluţia analizei financiare vizează adoptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor utilizatori care urmăresc aspecte specifice domeniului lor de interes. Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: managerii, investitorii actuali şi potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale şi nu în ultimul rând analiştii financiari. Aceste categorii de utilizatori în funcţie de datele analizei situaţiilor financiare pot adopta decizii privind gestiunea întreprinderii în cazul managementului cumpărări sau vânzări de titluri de către investitorii actuali şi potenţiali, acordarea sau refuzul unui credit de către creditorii financiari, achiziţia totală sau parţială a întreprinderii, fiecare dintre ei urmărind răspunsuri la întrebări specifice. În toate cazurile analiza financiară conduce la un diagnostic financiar al întreprinderii şi poate fi efectuată atât în interiorul întreprinderii cât şi în afara ei fiind după caz analiză internă sau externă executată de către organisme specializate, de organisme financiar-bancare sau de specialişti independenţi respectiv analiştii financiari şi urmăresc obiective diferite în funcţie de utilizatorii analizei lor şi anume:

18

1. analiza financiară şi managerii Analiza financiară efectuată de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele susceptibile de ai ameliora gestiunea şi rezultatele activităţii având mai multe obiective cum ar fi:

a) aprecierea gestiunii întreprinderii prin urmărirea echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar;

b) pe baza acestei aprecieri se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare şi de distribuirea dividendelor, elaborându-se previziuni financiare pentru pregătirea viitorului întreprinderii;

c) efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne;d) diagnosticul financiar degajat de analiza financiară este fundamental pentru

manager clarificând nu numai politica financiară ci şi politica economică generală a întreprinderii.

2. analiza financiară şi investitorii Acţionarii sunt direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii deoarece ei investesc capitalurile supuse la riscuri. Remunerarea acţionarilor pentru capiatlurilor investite este asigurată prin dividende şi plusvaloarea de capital. În practică investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii întreprinderii fiind interesaţi atât de perspectiva câştigurilor viitoare aşa cum ar fi: beneficiul pe acţiune şi plusvaloarea în capital, cât şi de rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi al riscului în vederea orientării spre titlurile cele mai avantajoase.

3. analiza financiară şi creditorii Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci care sunt interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor acestea se utilizează şi de întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi sau care vând pe credit Analiza financiară diferă de la împrumuturile pe termen scurt la cele pe termen lung astfel:

a) pe termen scurt creditorii sunt interesaţi în special de lichiditatea întreprinderii adică de capacitatea acesteia de a face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferente la echilibrul financiar pe termen lung fiind interesate de indicatori precum ar fi:fondul de rulment (FR) şi necesarul de fond de rulment (NFR);

b) pe termen lung creditorii obligatari, organismele financiare specializate şi băncile trebuie să se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii de care depinde plata dobânzilor şi rambursarea datoriilor.

In acest sens ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor totale ale întreprinderii, de posibilitatea de rambursare, de capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea împrumutului acordat. Atât pe termen scurt cât şi pe termen lung creditorii sunt interesaţi de structura financiară care exprimă gradul de risc al întreprinderii prin raportul dintre datorii şi capitalurile proprii.

4. analiza financiară şi personalul întreprinderii Prin salariile plătite întreprinderea constituie de cele mai multe ori unica sursă de venit a salariaţilor. Regimul de participare a salariaţilor la profit creează interesul acestora privind rentabilitatea pe termen scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul financiar pe termen lung care asigură perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.

5. analiza financiară şi administraţia fiscală Administraţia fiscală trebuie să se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi taxe, precum şi de conformitatea anumitor operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica amortismentelor.

6. analiza financiară şi analistul financiar

19

Acţionarii marilor întreprinderi recurg la profesionişti specializaţi, analiştii financiari, care studiază informaţiile economice şi financiare ale întreprinderii pentru a evalua acţiunile pe piaţa financiară. Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele punând la dispoziţia celor interesaţi rezultatele analizei lor externe prin care evidenţiază în special aspectele legate de rentabilitate şi riscuri.

II) DIAGNOSTICUL FINANCIAR, INSTRUMENT AL ANALIZEI FINANCIARE

Analiza financiară ca studiu metodic al situaţiei financiare conduce la diagnosticul financiar al întreprinderii ca parte componentă a diagnosticului general (economico-financiar). Diagnosticul financiar efectuat pe baza analizei financiare are următoarele obiective generale:

a) evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementele nefavorabile în situaţiile financiare şi performanţele întreprinderii;

b) identificarea cauzelor, dificultăţilor prezente sau viitoare în activitatea întreprinderii;c) prezentarea perspectivelor probabile de evoluţie ale întreprinderii şi propunerea

unor acţiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei financiare şi performanţele întreprinderii.

Diagnosticul financiar presupune deci unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a întreprinderii scoţând în evidenţă punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi din performanţele acesteia oferindu-se soluţii pentru a diminua riscurile şi a îmbunătăţi performanţele. În aprecierea sănătăţii întreprinderii interesează:

1. în primul rând echilibrul financiar al întreprinderii care reflectă performanţele întreprinderii fiind necesar cunoaşterea mărimii principalelor rezultate, modul în care s-au format şi repartizat între partenerii interni şi externi ai întreprinderii;

2. în al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea ceea ce impune cunoaşterea structurii capitalului permanent respectiv ponderea capitalului propriu şi a datoriilor pe termen lung . Rezultatele obţinute se compară cu capitalurile utilizate şi astfel apare noţiunea de rentabilitate economică şi rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile aferente.

3. în al treilea rând trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea a ştiut să-şi menţină echilibrul financiar ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul unuia sau mai multor exerciţii, respectiv care au fost în această perioadă utilizările noi ale întreprinderii concretizate în investiţii corporale, necorporale, financiare sau în rambursarea împrumuturilor şi de ce noi resurse a dispus în aceeaşi perioadă asigurate din autofinanţare sau din credite.

Obiectivele diagnosticului financiar necesar managementului întreprinderii vizează răspunsul la 4 întrebări care impun parcurgerea mai multor etape succesive şi complementare şi anume:ETAPA 1 : ANALIZA CRESTERII INTREPRINDERII În această etapă se analizează funcţiunea de exploatare a întreprinderii independent de funcţiunea financiară. Funcţiunea de exploatare constituie dimensiunea esenţială a oricărei întreprinderi şi vizează:

1. evoluţia activităţii caracterizată prin cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja comercială şi componentele lor;

2. mijloacele folosite, respectiv personalul şi capitalul economic;3. rezultatele obţinute concretizate în excedentul brut de exploatare, rezultatul

exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut şi rezulattul net al exerciţiului.ETAPA 2 : ANALIZA RENTABILITATII Prin confruntarea dintre rezultate şi mijloacele utilizate pentru realizarea lor se determină rentabilitatea pe baza căreia se apreciază eficienţa şi competitivitatea

20

exploatării şi în acest scop se analizează marjele brute şi nete precum şi ratele de rentabilitate economică şi financiară.ETAPA 3: ECHILIBRUL STRUCTURILOR SI STRATEGIA FINANCIARA Fluxurile de operaţiuni se acumulează mai mult sau mai puţin anevoios în timpul diferitelor cicluri din viaţa întreprinderii cea ce impune analiza şi aprecierea nivelului echilibrului financiar prin: analiza capitalului angajat, determinarea independenţei financiare, acoperirea capitalurilor investite, determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii.ETAPA 4: APRECIEREA SI EVALUAREA RISCURILOR Natura creşterii înregistrate în activitatea întreprinderii, nivelul rentabilităţii, amploarea dezechilibrelor acumulate produc un ansamblu de riscuri dintre care unele anunţă falimentul ce ameninţă supravieţuirea întreprinderii, iar altele doar fragilitatea sa parţială. Aprecierea acestor riscuri se face prin:

- analiza riscului economic;- analiza riscului financiar;- analiza riscului de faliment.

Sinteza diagnosticului financiar presupune stabilirea punctelor forte şi punctelor slabe ale întreprinderii. În concluzie diagnosticului financiar este scopul final al analizei financiare orientate spre utilizatori, respectiv managementul întreprinderii, salariaţi, cumpărătorul potenţial sau bancherul care apreciază diferit riscurile în funcţie de scopul urmărit. Principalul obiectiv al diagnosticului financiar este de a măsura rentabilitatea capitalurilor investite şi a riscurilor aferente, de a aprecia condiţiile de realizare a echilibrelor financiare pentru a se deduce gradul de autonomie al întreprinderii. În acest scop se urmăreşte detectarea unor simptome care semnalează pe termen scurt sau lung existenţa unor pericole care ameninţă continuitatea activităţii întreprinderii şi pentru a adopta în acest sens decizii de corecţie pe termen scurt, mediu şi lung.

III) METODELE SI PROCEDEELE ANALIZEI FINANCIARE

Analiza înseamnă a descompune un tot unitar în elementele sale componente pentru a-l examina şi studia cât mai bine. Dacă analiza financiară se reducea la metodele de examinare a documentelor contabile care vizau în principal elaborarea a tablourilor de reclasament a contului de rezultate şi a bilanţului, în prezent câmpul de studiu al acesteia s-a extins considerabil fapt ce a impus diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor sale. Metodele analizei financiare tradiţionale sunt:1. compararea situaţiilor financiare în funcţie de criteriul de referinţă pot exista comparaţii în timp şi comparaţii în spaţiu. Comparaţia în timp pe mai mulţi ani permite evidenţierea tendinţei unor indicatori supuşi analizei (creştere sau descreştere). Comparaţiile în spaţiu efectuate între întreprinderi din acelaşi sector permite aprecierea poziţiei în care se află o întreprindere în cadrul sectorului şi să-şi cunoască forţele şi slăbiciunile în raport cu concurenţa.2. metoda de analiză prin RATIO În analiza financiară termenul englezesc RATIO, de origine latină (RATUS) care înseamnă calculat socotit, este sinonim cu termenii coeficient, raport, procent, rată. Se numeşte RATIO un raport economic sau financiar semnificativ între 2 mărimi absolute care reprezintă 2 posturi sau grupe din bilanţ, din contul de rezultat sau din bilanţ şi contul de rezultate.

21

Raportul poate fi exprimat în procente, număr de zile sau număr de ani sau sub formă de coeficient în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale unor mărimi contabile. Ansamblul de RATIO cuprinde un număr de indicatori reprezentativi ce servesc analizei financiare în 3 scopuri şi anume:

a) măsurarea performaţelor ca şi consecinţe ale deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare;

b) efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;c) situarea întreprinderii în mediul său profesional prin compararea propriilor rate cu

cei medii ai întreprinderilor similare.3. metoda analizelor specifice În funcţie de scopul urmărit analiza financiară poate utiliza o serie de metode specifice adaptate anumitor situaţii pentru studiul lichidităţii, rentabilităţii şi riscului, studiul activităţii întreprinderii, al structurii financiare, al lanţurilor de rate şi al fluxurilor de trezorerie.

IV) ETAPELE ANALIZEI FINANCIARE

Efectuarea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar presupune parcurgerea următoarelor etape:

1. Etapa preliminară în care pentru a avea o primă reprezentare a întreprinderii se vor prezenta informaţii privind sectorul de activitate al întreprinderii analizate, evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani, rentabilitatea exprimată prin rata creşterii beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a capitalurilor proprii, riscurile, ponderea îndatorării totale şi a datoriilor pe termen scurt.

2. Examinarea situaţiilor financiare presupune:a) analiza contului de rezultat;b) analiza bilanţului financiar şi funcţional;c) studiul tabloului de finanţare sau fluxurile de trezorerie.

3. Formularea diagnosticului financiar Urmare a anlizei financiare în sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ale întreprinderii. Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit în funcţie de utilizator, dar în general se va căuta răspuns la întrebări de natură financiară, economică, fiscală şi juridică. O atenţie deosebită se va acorda aspectelor de natură financiară cum ar fi cererea de credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, efectuarea de noi investiţii. Concluziile analizei financiare pot fi valorificate în elaborarea unor studii de fezabilitate sau de evaluare necesare în diferite scopuri.

22

CURS 6 - STUDII DE CAZ PRIVIND DIAGNOSTICUL PERFORMANTEI ECONOMICE A INTREPRINDERII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI AI ACTIVITATII DE PRODUCTIE SI COMERCIALIZARE

REFERAT NR.2

I) ANALIZA FACTORIALA A CIFREI DE AFACERI CA = Pv + Vm (producţia vândută + vânzări de mărfuri)

Se cunosc datele din tabelul următor; să se stabilească factorii de influenţă ai cifrei de afaceri în mărimi absolute şi relative şi să se precizeze cum au influenţat factorii dinamica cifrei de afaceri.Elemente de calcul

perioada Indicii individuali

Abateri

Referinţă (0) Curentă (1) Absolute(±Δ) Relative(%)Producţia vândută(Pv) mii lei

119415 118287 99.05 -1128 -0.94

Vânzări de mărfuri(Vm) mii lei

970 1200 123.71 230 0.19

Cifra de afaceri(CA)

120385 119487 99.25 -898 -0.75

1. analiza cifrei de afaceri în mărimi absolute a) determinarea abaterii totaleΔ = CA1 – CA0 = 119487-120385 = -898 mii lei b) factorii de influenţă ai abaterii absoluteΔ = ΔPv + ΔVm c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei vândute ΔPv = Pv1 – Pv0 = 118287 – 119415 = -1128 mii lei c2) abaterea producţiei vândute ΔVm = Vm1 Vm0 = 1200 – 970 = 230 mii lei

Verificare: ΔPv + ΔVm = Δ -1128 + 230 = -898 mii lei2. analiza cifrei de afaceri în mărimi relative a) stabilirea abaterii totale relative Δr = ICA – 100 = 99.25 – 100 = -0.75 % Δr – abaterea relativă ICA – indicele de realizare a cifrei de afaceri b) stabilirea factorilor de influenţă ai abaterii totale relative Δr = ΔrPv + ΔrVm c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei vândute ΔPv -1128 ΔrPv = --------- = ----------- = -0.94% CA0 120385

c2) influenţa vânzărilor de mărfuri23

ΔVm 230ΔrVm = ---------- = ----------- x100 = 0.19% CA0 120385Verificare: ΔrPv + ΔrVm = Δr -0.94 + 0.19 = -0.75%

Concluzii: cifra de afaceri s-a redus cu 898 mii lei (-0.75%) datorită scăderii semnificative a producţiei vândute (-0.94%) şi a crescut insensibil pe seama vânzărilor de mărfuri (0.19%).

II) ANALIZA FACTORIALA A PRODUCTIEI EXERCITIULUI

Producţia exerciţiului = producţia vândută + producţia stocată + producţia imobilizată

Pex = Pv + Ps + Pi

Se cunosc datele din tabelul de mai jos; să se efectueze analiza factorială în mărimi absolute şi relative a producţiei exerciţiului şi să se precizeze modul în care au influenţat aceşti factori dinamica indicatorilor analizaţi.

Elemente de calcul

perioada Indici individuali

abateriReferinţă (0) Curentă (1) Absolute(±Δ) Relative(%)

Producţia vândută(Pv) mii lei

119415 118287 99.05 -1128 -0.82

Producţia stocată (Ps) mii lei

18000 16600 92.22 -1400 -1.02

Producţia imobilizată (Pi) mii lei

400 1000 250 600 0.44

Producţia exerciţiului

137815 135887 98.6 -1928 -1.4

1) analiza factorială a producţiei exerciţiului în mărimi absolute a) determinarea abaterii totale Δ = Pex1 – Pex0 = 135887 – 137815 = -1928 mii lei b) stabilirea factorilor de influenţă Δ = ΔPv + ΔPs + ΔPi c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei vândute ΔPv = Pv1 – Pv0 = 118287 – 119415 = -1128 mii lei c2) influenţa producţiei stocate ΔPs = Ps1 – Ps0 = 16600 – 18000 = -1400 mii lei c3) influenţa producţiei imobilizate ΔPi = Pi1 – Pi0 = 1000 – 400 = 600 mii lei

Verificare: ΔPv + ΔPs + ΔPi = Δ -1128 -1400 + 600 = -1928 mii lei

2) analiza factorială a producţiei exerciţiului în mărimi relative a) stabilirea abaterii totale relative Δr = IPex – 100 = 98.6 – 100 = -1.4%

24

IPex – indicele de realizare a producţiei exerciţiului b) stabilirea factorilor de influenţă Δr = ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei vândute ΔPv -1128 ΔrPv =---------x100 = ----------- x100 = -0.82% Pex0 137815 c2) influenţa producţiei stocate ΔPs -1400 ΔrPs =---------x100 = ----------- x100 = -1.02% Pex0 137815 c3) influenţa producţiei imobilizate ΔPi 600 ΔrPi =---------x100 = ----------- x100 = 0.44% Pex0 137815

Verificare: ΔrPv + ΔrPs + ΔrPi = Δr -0.82-1.02+0.44 = -1.4%

CONCLUZIE:Producţia exerciţiului s-a redus cu 1.4% datorită:

a) scăderii producţiei vândute cu 0.95% (99.05-100%) care a redus producţia exerciţiului cu 0.82%;

b) reducerea producţiei stocate cu 7.78% (92.22-100%) a diminuat producţia exerciţiului cu 1.02%;

c) creşterea producţiei imobilizate cu 150% (250-100%) a majorat producţia exerciţiului cu 0.44%.

III) ANALIZA FACTORIALA A VALORII ADAUGATE PRIN METODA SINTETICA

Vad = Pex + Mc – CiVad – valoarea adăugatăPex – producţia exerciţiuluiMc – marja comercialăCi – consumuri intermediare de gestiune

Se cunosc datele din tabelul de mai jos; să se efectueze analiza factorială a valorii adăugate în mărimi absolute şi relative şi să se concluzioneze asupra influenţei factorilor în dinamica indicatorului analizat.

Elemente de calcul

perioada Indici individuali

abateriReferinţă (0) Curentă (1) Absolute(±Δ) Relative(%)

Producţia execţiului(Pex) mii lei

137815 135887 98.6 -1928 -2.07

Marja comercială (Mc) mii lei

225 600 266.66 375 0.4

Consumuri intermediare (Ci) mii lei

45000 40000 88.88 5000 5.37

25

Valoarea adăugată (Vad) mii lei

93040 96487 103.7 3447 3.7

1) analiza factorială a valorii adăugate în mărimi absolute a) stabilirea abaterii totale Δ = Vad1 – Vad0 = 96487 – 93040 = 3447 mii lei b) stabilirea factorilor de influenţă Δ = ΔPex + ΔMc + ΔCi c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei exerciţiului ΔPex = Pex1 – Pex0 = 135887 – 137815 = -1928 mii lei c2) influenţa marjei comerciale ΔMc = Mc1 – Mc0 = 600-225 = 375 mii lei c3) influenţa consumurilor intermediare ΔCi = -Ci1 –(- Ci0) = -40000 – (-45000) = 5000 mii lei Verificare: ΔPex + ΔMc + ΔCi = Δ -1928+375+5000 = 3447 mii lei

CONCLUZIE: valoarea adăugată a crescut pe seama creşterii marjei comerciale şi a reducerii consumurilor intermediare, dar a fost influenţată negativ în sensul reducerii ca urmare a scăderii producţiei exerciţiului.

2) analiza factorială a valorii adăugate în mărimi relative a) stabilirea abaterii totale relative Δr = IVad – 100 = 103.7- 100 = 3.7%IVad – indicele valorii adăugate b) stabilirea factorilor de influenţă Δr = ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa producţiei exerciţiului ΔPex -1928 ΔrPex = ---------- x100 = ----------x 100 = -2.07% Vad0 93040 c2) influenţa marjei comerciale ΔPex 375 ΔrMc = ---------- x100 = ----------x 100 = 0.4% Vad0 93040 c3) influenţa consumurilor intermediare ΔCi 5000 ΔrCi = ---------- x100 = ----------x 100 = 5.37% Vad0 93040

Verificare: ΔrPex + ΔrMc + ΔrCi = Δr -2.07+0.4+5.37 = 3.7%CONCLUZIE: Valoarea adăugată s-a majorat cu 3.7% din care cu 0.4% prin creşterea marjei comerciale cu 166.66% şi cu 5.37% datorită reducerii consumurilor intermediare cu 11.12%. Reducerea producţiei exerciţiului cu 1.4% a redus valoarea adăugată cu 2.07% ca urmare a reducerii producţiei vândute şi a producţiei stocate.

26

IV) ANALIZA REPARTIZARII VALORII ADAUGATE PRIN METODA ANALITICA

Vad = chp + (I+Tx) + chfin + Aaf + Bn

Se cunosc datele din tabel; să se determine abaterile absolute şi structura valorii adăugate pe elemente de repartiţie (ratele procentuale de participare a factorilor) şi să se tragă concluzii asupra modificării structurate.

Elemente de repartiţie Perioada Indici individu

ali

Abaterea absolută

structura

Referinţă(0)

Curentă(1)

Referinţă(0)

Curentă(1)

Cheltuieli cu personalul (Chp) mii lei

33260 37016 111.29 3756 36 38

Impozite şi taxe(I+Tx) mii lei 8373 7720 92.2 -653 9 8Cheltuieli financiare (Chfin) mii lei

13025 11578 88.89 -1447 14 12

Amortizarea activelor fixe (Aaf) mii lei

13956 15438 110.62 1482 15 16

Beneficiul net (Bn) mii lei 24426 24735 101.26 309 26 26Valoarea adăugată (Vad) mii lei

93040 96487 103.7 3447 100% 100%

1) analiza valorii adăugate în mărimi absolute a) stabilirea abaterii totale Δ = Vad1 – Vad0 = 96487 – 93040 = 3447 mii lei b) stabilirea factorilor de influenţă ai abaterii totale

Δ = Δchp +Δ(I+Tx) + Δchfin +ΔAaf + ΔBn

c) calculul influenţei factorilor c1) influenţa cheltuielilor cu personalul Δchp = chp1 – chp0 = 37016 – 33260 = 3756 mii lei c2) influenţa impozitelor şi taxelor Δ(I+Tx) = (I+Tx)1 - (I+Tx)0 = 7720 – 8373 = -653 mii lei c3) influenţa cheltuielilor financiare Δchfin= chfin1 - chfin0 = 11578 – 13025 = -1447 mii lei c4) influenţa amortizării activelor fixe ΔAaf = Aaf1 - Aaf0 = 15438 – 13956 = 1482 mii lei c5) influenţa beneficiului net ΔBn = Bn1 - Bn0 = 24735 – 24426 = 309 mii lei

Verificare: Δchp +Δ(I+Tx) + Δchfin +ΔAaf + ΔBn = Δ 3756-653-1447+1482+309 = 3447 mii lei

2) structura valorii adăugate programată şi realizată a) remunerarea muncii chp0 33260 - programată = -------x100 = ----------x100 = 36% Vad0 93040

Chp1 37016 - realizată = -------x100 = -----------x100 = 38% Vad1 96487

27

b) remunerarea statului

(I+Tx)0 8373 - programată = ----------x100 = ----------x100 = 9% Vad0 93040

(I+Tx)1 7720 - realizată = -----------x100 = -----------x100 = 8% Vad1 96487c) remunerarea creditorilor

chfin0 13025 - programată = ----------x100 = ----------x100 = 14% Vad0 93040

chfin1 11578 - realizată = -----------x100 = -----------x100 = 12% Vad1 96487d) remunerarea investiţiilor

Aaf0 13956 - programată = ----------x100 = ----------x100 = 15% Vad0 93040

Aaf 1 15438 - realizată = -----------x100 = -----------x100 = 16% Vad1 96487e) remunerarea întreprinderii

Bn0 24426 - programată = ----------x100 = ----------x100 = 26% Vad0 93040

Bn1 24735 - realizată = -----------x100 = -----------x100 = 26% Vad1 96487

CONCLUZIE: se constată modificări structurale ale valorii adăugate, respectiv creşterea ponderii cheltuielilor cu personalul şi a amortizării activelor fixe în paralel cu diminuarea impozitelor şi taxelor şi cea a cheltuielilor financiare în condiţiile în care beneficiul net a rămas neschimbat.

28

CURS 6 – ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

ANALIZA DIAGNOSTIC A RENTABILITATII PE BAZA CONTULUI DE REZULTAT

RENTABILITATEA - CRITERIU DE PERFORMANTA

Rentabilitatea este capacitatea întreprinderii de a oţine profit. Obiectivul oricărei întreprinderi este acela de a răspunde aşteptării participanţilor la viaţa sa ( salariaţi, acţionari, creditori, stat etc.) precum şi creşterea valorii sale pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiţia de desfăşurare a unei activităţi rentabile care să permită remunerarea factorilor de producţie consumaţi şi a capitalurilor utilizate indiferent de provenienţă. Orice afacere implică o anumită investiţie a cărei consecinţă o reprezintă rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât se pot forma surse noi disponibile pentru alte investiţii în diverse scopuri aşa cum ar fi:

- stimularea partenerilor;- asigurarea propriei dezvoltări a afacerii;- crearea de rezerve.

Rentabilitatea rezultă din comensurarea şi compararea efectelor, respectiv a veniturilor cu eforturile depuse, respectiv cu cheltuielilor efectuate pentru obţinerea lor. Analiza rentabilităţii întreprinderii se realizează pe baza contului de profit şi pierdere care cuprinde fluxurile patrimoniale ce reflectă crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi veniturilor a căror diferenţă corespunde rezultatului care poate fi pozitiv sau negativ, respectiv beneficiu sau pierdere. Prezentarea contului de rezultat în contabilitate şi a situaţiilor financiare este bazată pe două concepţii:

a) după natură;b) după funcţii.a) în contabilitate concepţia după natură presupune contul de rezultat sub formă de

tabel (contul 121) în debit înregistrându-se cheltuielile, iar în credit veniturile, soldul creditor sau debitor indicând beneficiu, respectiv pierdere.

b) În situaţiile financiare concepţia după funcţii este bazată pe o logică a costului pe funcţiile întreprinderii care permite prezentarea veniturilor şi cheltuielilor sub formă de listă în conformitate cu cheltuielile imputate diverselor activităţ, respectiv producţie, vânzări, finanţări.

Studiul după funcţii a contului de profit şi pierdere permite determinarea marjelor de rezultate pe cinci niveluri şi anume:

- rezultatul din exploatare;- rezultatul curent;- rezultatul financiar;- rezultatul extraordinar;- rezultatul net contabil.

Acestă concepţie de prezentare a contului de profit şi pierdere este acceptată atât de standardele internaţionale de contabilitate cât şi de obiectivele europene. Determinarea rezultatului constituie preambulul analizei contabile a diagnosticului financiar, al analizei financiare şi al evaluării întreprinderii. Pornind de la rezultat se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii şi conceptul de CASH FLOW care stau la originea conceptului de flux de trezorerie ca obiectiv major al analizei situaţiilor financiare.

29

TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE (cascada SIG)

Contul de rezultat permite determinarea beneficiului şi pierderii prin confruntarea veniturilor şi cheltuielilor. El furnizează date care pot fi analizate pentru a obţine indicatori necesari analizei gestiunii întreprinderii. Aceşti indicatori se regăsesc în tabloul SIG cunoscut şi sub denumirea de cascada SIG care se divizează în două părţi:

- una referitoare la soldurile intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare a întreprinderii;

- alta ce cuprinde soldurile intermediare privind rentabilitatea întreprinderii.

I) Soldurile intermediare de gestiune privind activitatea întreprinderii1) Cifra de afaceri exprimă volumul afacerilor realizat cu terţii din activităţile curente ale întreprinderii

Ca = Pv + Vm2) Marja comercială este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare a propriilor produse sau a mărfurilor cumpărate şi revândute fiind elemente ale valorii adăugate.

Mc = Vm – costul de cumpărare al mărfurilor3) Producţia exerciţiului cuprinde bunurile şi serviciile produse de întreprindere în cursul exerciţiului indiferent de destinaţia acestora (vânzare, stocare, producţia de imobilizări) fiind un indicator global de activitate

Pex = Pv +Ps +Pi4) Valoarea adăugată exprimă şi măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria sa activitate.

Vad = Mc +Pex – Ci

II) Soldurile intermediare privind rentabilitatea întreprinderii1) Excedentul brut de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii şi permite să se măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri fiind nindependent de politica financiară, fiscală şi cea în domeniul amortizării.EBE = (Vad + subvenţii de exploatare) – (I + Tx + vărsăminte asimilate + Chp)

2) Rezultatul exploatării (Rexp) măsoară performanţa comercială şi de producţie a întreprinderii fiind independent de politica financiară şi fiscală a acesteia, dar ţine cont de amortizări şi provizioane (ajustări).Rexp = (EBE + reluări de provizioane + alte venituri din exploatare) – (amortizări şi provizioane + alte cheltuieli din exploatare)

3) Rezultatul curent (Rc) ţine cont de politica de finanţare a întreprinderii respectiv de funcţia sa financiară nefiind influenţat de elementele extraordinare sau de elementele fiscale pure. Rc = Rexp + (Vfin – Ch fin) Rc = Rexp + Rfin

4) Rezultatul extraordinar (Rex) provine din activitatea neobişnuită a întreprinderii nefiind legat de activitatea curentă Rex = Vex – Chex

5) Rezultatul brut al exerciţiului (Rb) constituie soldul rezidual între veniturile din exploatare, financiar şi extraordinar pe de o parte şi cheltuielile financiare, de exploatare şi extraordinare pe de altă parte sau rezultatul curent al exerciţiului influenţat cu rezultatul extraordinar. Rb = Rc ± Rex

30

După impozitarea rezultatului brut se obţine rezultatul net al exerciţiului Rn = Rb – Ip Prin retratarea datelor din formularul contului de profit şi pierdere ca şi componentă a situaţiilor financiare anuale, se obţine: TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE (cascada SIG) mii lei

Nr.crt.

Solduri intermediare de gestiune

exerciţiul Abateri±Δ

Indici%precedent încheiat

1 Vânzări de mărfuri 3397 1511 -1886 44.5%2 Costul mărfurilor

vândute2613 1120 -1493 42.9%

I Marja comercială Mc = (1-2)

784 391 -393 49.9%

3 Producţia vândută 582787 783976 201189 134.5%4 Producţia stocată 34484 137809 103325 399.6%5 Producţia imobilizată 72417 65230 -7187 90%II Producţia exerciţiului

Pex = 3+4+5689688 987015 297327 143.1%

III Cifra de afaceriCA = 1+3

586184 785487 199303 134%

6 Consumuri intermediare

380067 550676 170609 144.9%

IV Valoarea adăugatăVad = I+II-6

310405 436730 126325 140.7%

7 Subvenţii de exploatare

8 Impozite şi taxe 8441 6994 -1447 82.8%9 Cheltuieli cu

personalul152105 197021 44916 129.5%

V Excedent brut de exploatareEBE=(IV+7)-(8+9)

149859 232715 82856 155.3%

10 Alte venituri din exploatare

4604 8175 3571 177.6%

11 Alte cheltuieli de exploatare

49668 96736 47068 194.7%

12 Amortismente, provizioane şi ajustări

50445 43414 -7031 86.10%

VI Rezultatul din exploatareRexp=(V+10)–(11+12)

54350 100740 46390 185.4%

13 Venituri financiare 5641 10396 4755 184.3%14 Cheltuieli financiare 30960 41974 11014 135.6%VII Rezultatul financiar

Rfin = 13-14-25319 -31578 -6259 124.7%

VIII Rezultatul curentRc = VI+VII

29031 69162 40131 238.2%

15 Venituri extraordinare16 Cheltuieli

extraordinareIX Rezultatul extraordinar

Rex =15-16

31

X Rezultatul brut al exerciţiuluiRbr = VIII-IX

29031 69162 40131 238.2%

17 Impozit pe profit 7577 17360 9783 229.10%XI Rezultatul net al

exerciţiuluiRn = X - 17

21454 51802 30348 241.4%

CONCLUZII:1. Toate soldurile intermediare de gestiune din exerciţiul încheiat au cunoscut

creşteri comparativ cu exerciţiul financiar precedent cu excepţia marjei comerciale;

2. creşterea mai rapidă a producţiei execiţiului 141.1% comparativ cu cifra de afaceri 134% s-a datorat creşterii producţiei stocate (399.6%) în condiţiile reducerii producţiei imobilizate (90%);

3. creşterea valorii adăugate în proporţie mai mică decât producţia exerciţiului (140.7% faţă de 143.1%) a fost consecinţa creşterii mai rapide a consumurilor intermediare (144.9%) comparativ cu producţia exerciţiului;

4. creşterea mai rapidă a valorii adăugate faţă de cifra de afaceri reflectă reducerea riscului dependenţei de resurse financiare externe.

Dinamicile ascendente ale SIG ce caracterizează performanţa economică a întreprinderii se reflectă direct în evoluţia favorabilă a soldurilor intermediare care caracterizează performanţele financiare în cursul perioadei de gestiune după cum urmează:

1. factorul favorizant al creşterii EBE a fost creşterea valorii adăugate în proporţie mai mare decât creşterea cheltuielilor cu personalul şi reducerea altor impozite şi taxe;

2. creşterea rezultatului din exploatare s-a datorat creşterii mai rapide a EBE cu alte venituri din exploatare comparat cu creşterea altor cheltuieli din exploatare în condiţiile scăderii amotizării şi provizioanelor;

3. creşterea pierderii financiare în proporţie mai mică decât creşterea rezultatului din exploatare a avut ca efect majorarea rezultatului curent;

4. lipsa rezultatului extraordinar s-a reflectat în egalitatea între rezultatul curent şi rezultatul brut care a crescut ca urmare a creşterii mai rapide a veniturilor totale comparativ cu cheltuielilor totale;

Rezultatul net contabil al exerciţiului a crescut într-un ritm superior creşterii rezultatului brut datorită creşterii mai lente a impozitului pe profit. Creşterea valorii absolute a indicatorilor financiari de performanţă are efecte favorabile în privinţa repartizării acestora pentru stimularea salariaţilor prin cota de participare la profit, a acţionarilor prin dividende şi a întreprinderii prin cota de beneficii repartizate la rezerve. Pe baza rezultatului net se pot determina şi alţi indicatori:

- beneficiul pe acţiune;- dividendul pe acţiune;- capacitatea de autofinanţare;- autofinanţarea întreprinderii.

32

CURS 7 CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE SI AUTOFINANTAREA

I) CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE (CAF)

Capacitatea de autofinanţare constituie diferenţa dintre fluxurile de intrare şi fluxurile de ieşire generate de operaţiunile curente de gestiune şi asigură întreprinderii resurse proprii pentru finanţarea diverselor necesităţi. Calculul capacităţii de autofinanţare (CAF) porneşte de la premisa că aceasta reprezintă totalul sumelor rezultate din exploatare şi care rămân disponibile la sfârşitul exerciţiului respectiv: rezultatul exerciţiului după impozitare (profit net), cheltuielile care nu au antrenat plăţi, aşa cum sunt amortizările, provizioanele şi ajustările pentru deprecierea bunurilor şi pierderea de valoare a imobilizărilor financiare şi investiţiile pe termen scurt (titluri de plasament). În acest sens CAF se poate determina prin 2 metode:

- metoda fluxurilor care porneşte de la excedentul brut de exploatare (EBE);- metoda aditivă care porneşte de la rezultatul net al exerciţiului.

A) METODA FLUXURILOR potrivit acestei metode CAF se calculează astfel:CAF = EBE + alte venituri de exploatare - alte cheltuieli de exploatare +venituri financiare - cheltuieli financiare +venituri extraordinare - cheltuieli extraordinare - impozitul pe profit Această metodă pune în evidenţă originea CAF corectând EBE cu veniturile şi cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.

B) METODA ADITIVA potrivit acestei metode CAF se calculează astfel:CAF = Rezultatul net +amortizări,provizioane şi ajustări aferente exerciţiului curent - reluări de amortizări, provizioane şi ajustări din exerciţiile anterioare + valoarea contabilă a elementelor de activ cedate - venituri din cesiunea elementelor de activ - subvenţiile pentru investiţii virate la venituri Această metodă nu explică originea CAF ci informează asupra utilizării acesteia pentru:

- acoperirea pierderilor probabile şi a riscurilor viitoare aşa cum este cazul provizioanelor şi ajustărilor pentru depreciere;

- finanţarea creşterii întreprinderii pe seama rezultatului transferat la rezerve;- remunerarea capitalului prin dividendele distribuite investitorilor.

Deci CAF este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de exploatare şi financiare precum şi de unele operaţiuni extraordinare. Are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului putându-se calcula generic ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri potrivit relaţiei.CAF = venituri încasabile – cheltuieli plătibile

CAF concură la menţinerea valorii întreprinderii fiind un factor de creştere a acesteia şi vizează:

- finanţarea totală sau parţială a noilor investiţii;- asigurarea fondului de rulment;

33

- rambursarea împrumuturilor la termen angajate pentru completarea mijloacelor de finanţare a programului de investiţii;

- distribuirea de dividende.

II) AUTOFINANTAREA (AF) Constituie partea din capacitatea de autofinanţare care rămâne la dispoziţia întreprinderii după deducerea dividendelor distribuite acţionarilor astfel: AF = CAF – dividende Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii fiind un mijloc propriu de finanţare care îi va întări structura financiară prin mărirea fondului de rulment. Sunt situaţii în care întreprinderea are capacitatea de autofinanţare în schimb nu are autofinanţare suficientă şi astfel apelează la împrumuturi de toate felurile cu repercursiuni în prezenţa unui volum important de datorii în pasivul bilanţier. Aşa cum rezultă şi din formula de calcul creşterea autofinanţării este posibilă numai prin reducerea totalului dividendelor distribuite ceea ce nemulţumeşte acţionarii sau asociaţii care aşteaptă remunerarea capitalului pe care l-au investit. Nivelul ideal de autofinanţare al întreprinderii este dificil de apreciat, totuşi pot fi menţionate 3 situaţii posibile privind autofinanţarea şi anume:

1. autofinanţarea minimă cuprinde numai amortismentele şi în acest caz întreprinderea îşi poate produce numai sumele necesare reînnoirii mijloacelor de producţie la costuri istorice.

2. autofinanţarea de menţinere cuprinde în afară de amortismente şi compensarea creşterii preţurilor şi astfel mijloacele de producţie vor fi înlocuite cu altele noi la preţuri actuale.

3. autofinanţarea de dezvoltare se regăseşte în cazul în care întreprinderea doreşte creşterea producţiei fiind o autofinanţare de menţinere plus un supliment pentru achiziţionarea de mijloace de producţie mai performante, de ultimă generaţie.

Acest nivel de autofinaţare poate fi asigurat prin completarea de alte resurse de finanţare precum cele provenite din noi aporturi la capital ale acţionarilor sau asociaţilor.

STUDIU DE CAZ PRIVIND ANALIZA CAPACITATII DE AUTOFINANTARE SI AUTOFINANTAREA

(nu se solicită referat)

In cazul unei întreprinderi se cunosc datele din tabelul următor. Să se calculeze:a) capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea în perioada curentă şi de referinţă

prin folosirea metodei fluxurilor şi metoda aditivă;b) abaterile totale şi indicii individuali de realizare a indicatorilor şi să se concluzioneze

asupra rezultatelor obţinute din calcul.

VARIANTA 1 – METODA FLUXURILOR

INDICATORI PERIOADA ABATERI±Δ

Indici individuali%0 1

EBE 3.478.152 2.679.779 -798.373 76%+ alte venituri din exploatare

585.232 44.882 -540.350 7.67%

- alte cheltuieli de exploatare

88.000 25.000 -63.000 28.41%

+venituri financiare

59.237 25.337 -33.900 42.77%

34

- cheltuieli financiare

3.019.774 209.241 -2.810.533 6.93%

+ venituri extraordinare

236.682 6.568 -230.114 2.77%

- cheltuieli extraordinare

635.448 24.396 -611.052 3.84%

- impozit pe profit

62.352 367 -61.985 0.59%

CAF 641.641 522.537 -119.104 81.43%Dividende distribuite

40.000 25.000 -15.000 62.50%

Autofinanţare 601.641 497.537 -104.104 82.70%

VARIANTA 2 – METODA ADITIVA

INDICATORI PERIOADA ABATERI±Δ

Indici individuali

%0 1

Rezultatul net 338.713 193.214 -145.589 57.01%+ amortizări,provizioaneşi ajustări

302.928 329.413 +26.485 108.74%

CAF 641.641 522.537 -119.104 81.43%- dividende 40.000 25.000 -15.000 62.5%autofinanţare 601.641 497.537 -104.104 82.7%

CONCLUZII:1) diminuarea CAF în ambele variante s-a datorat reducerii

semnificative a EBE şi a tuturor categoriilor de venituri precum şi al rezultatului net al exerciţiului;

2) reducerea autofinanţării a fost determinată de scăderea CAF.

ANALIZA REZULTATULUI EXPLOATARII

Rezultatul exploatării caracterizează în mărimea absolută rentabilitatea activităţii de bază a întreprinderii concretizată în activitatea de producţie şi comercializare şi se obţine ca diferenţă dintre veniturile de exploatare şi cheltuielile de exploatare potrivit relaţiei:

Rexp = Vexp – Chexp Analiza rezultatului exploatării vizează factorii care îl determină şi presupune următoarele etape:a) determinarea abaterii totale a rezultatului exploatării Δ= Rexp1 – Rexp0 = (Vexp1 – Chexp0) - (Vexp0 – Chexp0) b) determinarea factorilor de influenţă abaterea totală Δ = ΔVexp + ΔCHexp a) influenţa veniturilor din exploatare ΔVexp = Vexp1 – Vexp0 b) influenţa cheltuielilor din exploatare ΔCHexp = Chexp0 – Chexp1 Creşterea rezultatului exploatării este favorizată de creşterea veniturilor din exploatare şi de reducerea cheltuielilor aferente. În măsura în care creşterea veniturilor presupune o creştere a cheltuielilor de exploatare majorarea rezultatului exploatării este totuşi posibilă dacă indicele de realizare a veniturilor creşte mai rapid decât indicele cheltuielilor din exploatare (IVexp >ICHexp).

35

Analiza factorială a rezultatului exploatării poate fi efectuată şi pe baza următorului model factorial: CHexp Rexp =Vexp – ( 1 - ----------) = Vexp x R Vexp

CHexp R = 1 - ---------- şi reprezintă rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare Vexp Analiza factorială potrivit acestui model presupune parcurgerea următoarelor etape:a) determinarea abaterii totale Δ = Rexp1 – Rexp0 = Vexp1 x R1 - Vexp0 x R0b) determinarea influenţei factorilor Δ = ΔVexp + ΔR b1) influenţa veniturilor din exploatare ΔVexp = (Vexp1 – Vexp0) x R0 b2) influenţa ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare ΔR = Vexp1 x (R1 – R0) Creşterea rezultatului exploatării este consecinţa creşterii veniturilor din exploatare şi a creşterii eficienţei cheltuielilor de exploatare materializată în reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare.

REFERAT NR.3

STUDIU DE CAZ PRIVINDANALIZA REZULTATULUI EXPLOATARII

Se cunosc datele din tabelul de mai jos. Să se efectueze analiza rezultatului exploatării pe baza celor două modele factoriale care implică:

a) diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile de exploatare;b) rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare.

Să se concluzioneze asupra rezultatelor analizei făcute.

IndicatoriMii lei

perioada Abaterea±Δ

Indicii individuali

%0 1

Venituri din exploatare 24.289.990 20.224.812 -4.065.178 83.26Cheltuieli din exploatare

20.529.622 17.829.589 +2.700.033 86.85

Rezultatul exploatării 3.760.368 2.395.223 -1.365.145 63.70

VARIANTA ICalculul rezultatului exploatării pe baza relaţiei

Rexp = Vexp – Chexp

1. determinarea abaterii totale a rezultatului exploatării Δ= Rexp1 – Rexp0 = 2.395.223 – 3.760.368 = -1.365.145 lei2. determinarea factorilor de influenţă Δ = ΔVexp + ΔCHexp a) influenţa veniturilor din exploatare ΔVexp = Vexp1 – Vexp0 = 20.224.812 – 24.289.990 = -4.065.178 lei b) influenţa cheltuielilor din exploatare ΔCHexp = Chexp0 – Chexp1 = 20.529.622 – 17.829.589 = +2.700.033 lei

36

Verificare: ΔVexp + ΔCHexp = Δ -4.065.178 + 2.700.033 = -1.365.145 lei

CONCLUZII: reducerea rezultatului exploatării este consecinţa diminuării veniturilor din exploatare într-un ritm mai rapid decât diminuarea cheltuielilor aferente (IVexp = 83.26% <ICHexp = 86.85%).

VARIANTA IICalculul rezultatului exploatării pe baza relaţiei

Rexp = Vexp x R

1. determinarea abaterii totale Δ = Vexp1 x R1 - Vexp0 x R0 a) calculul ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare a1) în perioada de referinţă CHexp0 20.529.622 R0 = 1 - ---------- = 1 - ----------------- = 1 – 0.845 = 0.155 Vexp0 24.289.990 a2) în perioada curentă CHexp1 17.829.589 R1 = 1 - ---------- = 1 - ----------------- = 0.119 Vexp1 20.224.812 b) calculul abaterii totale Δ = (20.224.812 x 0,119) – (24.289.990 x 0,155) = 2.406.753 – 3.764.948 = -1.358.195 lei

2. determinarea influenţei factorilor Δ = ΔVexp + ΔR a) influenţa veniturilor din exploatare ΔVexp = (Vexp1 – Vexp0) x R0 = (20.224.812 – 24.289.990) x 0,155= -630.102 lei b) influenţa eficienţei cheltuielilor de exploatare ΔR = Vexp1 x (R1 – R0) = 20.224.812 x (0,119 – 0,155) = -728.093 lei

Verificare : ΔVexp + ΔR = Δ -630.102 – 728.093 = -1.358.195 lei

CONCLUZII: Dinamica negativă a rezultatului exploatării este consecinţa scăderii veniturilor din exploatare şi a reducerii eficienţei cheltuielilor de exploatare prin creşterea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare respectiv: 881 lei realizaţi (1000-119) faţă de 845 (1000-155) în perioada de referinţă.

37

Curs 8 – ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARA

ANALIZA REZULTATULUI CIFREI DE AFACERI

Rezultatul aferent cifrei de afaceri (RCA) structurat pe componentele sale este determinat de rezultatul (beneficiul din producţia vândută (B) şi de beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri (BVmf).

RCA = B + BVmf

I) Beneficiul aferent producţiei vândute (B) se calculează pe baza următorului model factorial:

B = Σq(S)p – Σq(S)cΣq(S)p – valoarea de vânzareΣq(S)c – valoarea costului de producţieq – volumul fizic al producţiei vânduteS – structura sortimentală a producţiei vândutep – preţul mediu de vânzare unitar al produselor c – costul complet unitar al produselor

Analiza factorială a beneficiului aferent producţiei vândute presupune parcurgerea următoarelor etape:1) determinarea abaterii totaleΔ = B1 – B0 = [ Σq1(S1)p1 – Σq1(S1)c1] - [Σq0(S0)p0 – Σq0(S0)c0]2) determinarea influenţei factorilorΔ = Δq + Δ(S) + Δc + Δpa) influenţa volumului fizic al producţiei vânduteΔq = [ Σq1(S0)p0 – Σq1(S0)c0] - [Σq0(S0)p0 – Σq0(S0)c0]b) influenţa structurii sortimentale a producţiei vânduteΔ(S) = [ Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c0] - [Σq1(S0)p0 – Σq1(S0)c0]c) influenţa costului complet unitar al produselor vânduteΔc = [ Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c1] - [Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c0]d) influenţa preţului mediu de vânzare unitar al produselorΔp = [ Σq1(S1)p1 – Σq1(S1)c1] - [Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c1]

S-a folosit o substituire între metoda balanţieră şi cea a substituirilor în lanţ.

CONCLUZII:a) beneficiul evoluează direct proporţional cu gradul de realizare a volumului

vânzărilor (q) care are rolul hotărâtor în asigurarea rentabilităţii;b) modificarea structurii sortimentale antrenează creşterea beneficiului în măsura în

care creşte ponderea produselor cu rate ale rentabilităţii superioare ratei medii a rentabilităţii producţiei;

c) reducerea costului unitar majorează beneficiul activităţii de bază fiind în exclusivitate un factor dependent de efortul propriu al entităţii economice;

d) creşterea preţului mediu de vânzare unitar cu efect favorabil asupra beneficiului este dependent de efortul propriu al entităţii numai în măsura în care creşterea este consecinţa îmbunătăţirii calităţii produselor vândute, restul este condiţionat de cerere şi ofertă.

38

II) Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri se determină astfel: BVmf = Mc - ChcircMc – marja comercialăChcirc – cheltuieli de circulaţie

Aceşti 2 factori sunt influenţaţi de alţi 3 factori şi anume:- volumul desfacerilor de mărfuri (rulajul mărfurilor – R)- cota medie procentuală de adaos comercial (A)- nivelul mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie (N)

Influenţând cei 2 factori cu aceştia rezultă: R x AMc = --------- 100 R x NCh = --------- 100

R x A R x N R (A – N)BVmf = --------- - ---------- = -------------- 100 100 100 Analiza factorială a beneficiului aferent mărfurilor vândute presupune parcurgerea următoarelor etape:1) stabilirea abaterii totale: R1 (A1 – N1) R0 (A0 – N0)Δ = BVmf1 – BVmf0 = ------------------------ - ------------------------

100 1002) stabilirea influenţei factorilorΔ = ΔR + ΔA + ΔN a) influenţa volumului desfacerilor de mărfuri (R1 – R0) x (A0 – N0)ΔR = ------------------------------ 100 b) influenţa cotei medii procentuale de adaos comercial R1 (A1 - A0)ΔA = ---------------- 100 c) influenţa nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie R1 (-N1 –(N0)) R1 (N0 – N1)ΔN= --------------------- = ------------------

100 100

CONCLUZII: Creşterea beneficiului activităţii de comercializare este consecinţa creşterii volumului valoric al desfacerilor de mărfuri (rulajul mărfurilor vândute), a majorării cotei medii de adaos comercial şi a reducerii nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie.

39

REFERAT NR. 4

STUDII DE CAZ

I) Analiza beneficiului aferent producţiei vândute

În cazul unei întreprinderi care are numai activitate de producţie se cunosc datele din tabelul de mai jos. Să se efectueze analiza beneficiului rezultat din vânzarea celor 3 sortimente de produse ale activităţii de bază şi să se concluzioneze asupra rezultatelor analizei:

produsul Volumul fizic structura Costul unitar Preţul unitarq0 q1 S0 S1 c0 c1 p0 p1

A 7470 5840 45 40 7000 7500 8000 9000B 4648 3650 28 25 6200 6400 6500 6800C 4482 5110 27 35 4500 5500 5000 5500total 16600 14600 100 100 - - - -

1) determinarea beneficiului aferent producţiei vânduteB = Σq(S)p – Σq(S)c

a) pentru perioada de referinţă B0 = [(7470 x 8000) + (4648 x 6500) + (4482 x 5000)] - [(7470 x 7000) + (4648 x 6200)+ + (4482 x 4500) ] = 112.382.000 – 101.276.600 = 11.105.400 lei b) pentru perioada curentă B1 = [(5840 x 9000) + (3650 x 6800) + (5110 x 5500)] - [(5840 x 7500) + (3650 x 6400) + +(5110 x 5500)] = 105.485.000 – 95.265.000 = 10.220.000 lei

2) analiza factorială a beneficiului aferent producţiei vândute a) determinarea abaterii totale Δ = B1 – B0 = 10.220.000 – 11.105.400 = -885.400 lei b) determinarea influenţei factorilorΔ = Δq + Δ(S) + Δc + Δp b1) influenţa volumului fizic al producţiei vânduteΔq = [ Σq1(S0)p0 – Σq1(S0)c0] - [Σq0(S0)p0 – Σq0(S0)c0] = {[(5840 x 45% x 8000) + (3650 x 28% x 6500) + (5110 x 27% x 5000)] - [(5840 x 45% x 7000) + (3650 x 28% x 6200) + (5110 x 27% x 4500)]} – 11.105.400 = 3.624.450 – 11.105.400 = - 7.480.950 lei b2) influenţa structurii sortimentale a producţiei vânduteΔ(S) = [ Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c0] - [Σq1(S0)p0 – Σq1(S0)c0] = {[(5840 x40% x 8000) + (3650 x 25% x 6500) + (5110 x 35% x 5000)] - [(5840 x 40% x 7000) + (3650 x 25% x 6200) + (5110 x 35% x 4500)} – 3.624.450 = (33.561.750 – 30.057.750) – 3.624.450 = 3.504.000 – 3.624.450 = -120.450 lei

b3) influenţa costului complet unitar al produselor Δc = [ Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c1] - [Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c0] = 33.561.750 - [(5840 x 40% x 7500) + (3650 x 25% x 6400) + (5110 x 35% x 5500)] – 3.504.000 = 33.561.750 – 33.196.750 – 3.504.000 = -3.139.000 lei

b4) influenţa preţului mediu de vânzare a produsului Δp = [ Σq1(S1)p1 – Σq1(S1)c1] - [Σq1(S1)p0 – Σq1(S1)c1] = 10.220.000 – 33.561.750 – 33.196.750 = 9.855.000 lei

40

Verificare: Δq + Δ(S) + Δc + Δp = Δ -7.480.950 – 120.450 – 3.139.000 + 9.855.000 = -885.400 lei

CONCLUZII: Beneficiul s-a redus proporţional cu gradul de realizare al vânzărilor (87,95% = 14600/16600 x 100). Modificarea structurii sortimentale a antrenat diminuarea beneficiului prin scăderea ponderii produselor cu rate ale rentabilităţii superioare ratei medii a rentabilităţii producţiei. Creşterea costului unitar a redus beneficiul, iar creşterea preţului de vânzare a tuturor sortimentelor l-a majorat.

II) Analiza beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri

Din activitatea unei întreprinderi cu activitatea comercială se cunosc datele din tabelul următor. Se cere:

a) să se calculeze beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri în cele 2 exerciţii financiare;b) să se efectueze analiza factorială a beneficiului rezultat din vânzările de mărfuri;c) să se concluzioneze asupra rezultatelor analizei.

Nr. crt.

Indicatorimil. lei

Exerciţiul financiar Abateri±Δ

Indici%0 1

1 Marja comercială (Mc) 784 391 -393 49.92 Cheltuieli de circulaţie

(Chcirc)670 318 -352 47.4

3 Volumul desfacerilor de mărfuri (R)

2614 1185 -1429 45.33

4 Cota medie de adaos comercial (A) %

30 33 3 110

5 Nivelul mediu relativ al ch. de circulaţie (N) %

25,63 26,83 1.20 104,68

Beneficiul aferent vânzărilor de mărfuri (BVmf)

114 73 -41 64

I) determinarea beneficiului aferent mărfurilor vândute prin utilizarea celor 2 modele factoriale:a) modelul factorial BVmf = Mc - ChcircBVmf0 = 784 – 670 = 114 mil. leiBVmf1 = 391 – 318 = 73 mil. lei

b) modelul factorial R (A – N)BVmf = -------------- 100 R0 (A0 – N0) 2614 x (30 – 25,63)BVmf0 = ----------------- = -------------------------- = 114 mil. lei 100 100 R1 (A1 – N1) 1185 x (33 – 26,83)BVmf1 = ----------------- = -------------------------- = 73 mil. lei 100 100

41

II) Analiza factorială a beneficiului aferent mărfurilor vândute1) determinarea abaterii totaleΔ = BVmf1 – BVmf0 = 73 – 114 = -41 mil. lei

2) stabilirea influenţei factorilorΔ = ΔR + ΔA + ΔN a) influenţa volumului desfacerilor de mărfuri (R1 – R0) x (A0 – N0) (1185 – 2614) (30 – 25.63)ΔR = ------------------------------ = ------------------------------------ = -62,44 mil. lei 100 100 b) influenţa cotei medii procentuale de adaos comercial R1 (A1 - A0) 1185 (33 – 30)ΔA = ---------------- = --------------------- = 35,55 mil. lei 100 100 c) influenţa nivelului mediu relativ al cheltuielilor de circulaţie R1 (-N1 –(N0)) R1 (N0 – N1) 1185 (25,63 – 26,83)ΔN= --------------------- = ------------------ = ----------------------------- = -14,11 mil. lei

100 100 100Verificare: ΔR + ΔA + ΔN = Δ-62,44 + 35,55 – 14,11 = -41 mil. lei

CONCLUZII Reducerea beneficiului aferent vânzărilor de mărfuri cu 36% (100 – 73) a fost consecinţa reducerii volumului desfacerilor de mărfuri cu 54,67% (100 – 45,33) şi a creşterii nivelului mediu al cheltuielilor de circulaţie cu 4,68% (100 – 104,68). Majorarea beneficiului prin creşterea cotei de adaos comercial cu 10% (100 – 110) a fost anulată de scăderea substanţială a volumului de mărfuri vândute cu 54,67%.

42