Amprenta Ecologica a Romaniei

75
AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI – O NOUĂ PERSPECTIVĂ ASUPRA DEZVOLTĂRII MARIANA STANCIU Dincolo de anumite limite, simpla creştere a volumului de resurse aflate în circuitul cerere – producţie – ofertă de bunuri şi servicii nu mai garantează creşterea satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei unei ţări. Bunăstarea socială nu este o funcţie simplă a creşterii economice, ci depinde, în anumite circumstanţe, de mulţi alţi factori. Între aceştia, un rol deosebit îl au, în actuala etapă, factorii ce vizează dimensiunea ecologică a consumului de bunuri şi servicii. În prezent, aproape toate ţările din UE gestionează deficite ecologice mai mari sau mai restrânse. România cu o amprentă ecologică de aproximativ 2,4 hectare globale per persoană, încă înregistrează un deficit ecologic destul de mic, comparativ cu celelalte ţări europene, deşi prin unele aspecte ale comportamentului său economic actual, tinde să mărească acest deficit. Aceasta impune ţinerea sub un control mai strict a dimensiunii ecologice a modului de viaţă din ţara noastră. Dincolo de aceasta însă, România prezintă cele mai scăzute valori ale standardului de viaţă şi satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei, comparativ cu ţările europene. Aşadar, chiar şi în condiţiile crizei economice pe care o parcurgem la nivel global şi naţional, pe termen mediu şi lung, obiectivul central al ţării noastre trebuie să fie creşterea standardului general al vieţii. Aceasta impune manifestarea unor mai largi iniţiative economice şi a unor mai consistente acţiuni novatoare în sfera convertirii resurselor exploatate în bunăstare socială. În acest sens, este de aşteptat ca specialiştii în eco-economie şi ecologie socială să îşi manifeste mai eficace rolul, pentru orientarea spre un profil mai pronunţat ecologic şi eco-social al tendinţelor consumeriste din România. Cuvinte-cheie: amprenta ecologică, resurse, dezvoltare durabilă, dezvoltare socială. Încă din jurul anilor ’70, când unele organizaţii internaţionale propuneau utilizarea produsului intern brut (PIB) ca principal indicator al nivelului general de dezvoltare al naţiunilor, mărimea acestuia a devenit un argument de necontestat în dezbaterile din domeniu. Ca urmare, marile sectoare ale economiei mondiale au început să-şi evalueze realizările în funcţie de aportul propriu la PIB, ceea ce, în timp, a dus la extinderea fără precedent a activităţilor fiecărui

Transcript of Amprenta Ecologica a Romaniei

Page 1: Amprenta Ecologica a Romaniei

AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI – O NOUĂ

PERSPECTIVĂ ASUPRA DEZVOLTĂRII

MARIANA STANCIU

Dincolo de anumite limite, simpla creştere a volumului de resurse aflate în circuitul cerere – producţie – ofertă de bunuri şi servicii nu mai garantează creşterea satisfacţiei faţă de viaţă a

populaţiei unei ţări. Bunăstarea socială nu este o funcţie simplă a creşterii economice, ci depinde, în anumite circumstanţe, de mulţi alţi factori. Între aceştia, un rol deosebit îl au, în actuala etapă, factorii ce vizează dimensiunea ecologică a consumului de bunuri şi servicii. În prezent, aproape toate ţările din UE gestionează deficite ecologice mai mari sau mai restrânse. România cu o amprentă ecologică de aproximativ 2,4 hectare globale per persoană, încă înregistrează un deficit ecologic destul de mic, comparativ cu celelalte ţări europene, deşi prin unele aspecte ale comportamentului său economic actual, tinde să mărească acest deficit. Aceasta impune ţinerea sub un control mai strict a dimensiunii ecologice a modului de viaţă din ţara noastră. Dincolo de aceasta însă, România prezintă cele mai scăzute valori ale standardului de viaţă şi satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei, comparativ cu ţările europene. Aşadar, chiar şi în condiţiile crizei economice pe care o parcurgem la nivel global şi naţional, pe termen mediu şi lung, obiectivul central al ţării noastre trebuie să fie creşterea standardului general al vieţii. Aceasta impune manifestarea unor mai largi iniţiative economice şi a unor mai consistente acţiuni novatoare în sfera convertirii resurselor exploatate în bunăstare socială. În acest sens, este de aşteptat ca specialiştii în eco-economie şi ecologie socială să îşi manifeste mai eficace rolul, pentru orientarea spre un profil mai pronunţat ecologic şi eco-social al tendinţelor consumeriste din România.

Cuvinte-cheie: amprenta ecologică, resurse, dezvoltare durabilă, dezvoltare socială.

Încă din jurul anilor ’70, când unele organizaţii internaţionale propuneau utilizarea produsului intern brut (PIB) ca principal indicator al nivelului general de dezvoltare al naţiunilor, mărimea acestuia a devenit un argument de necontestat în dezbaterile din domeniu. Ca urmare, marile sectoare ale economiei mondiale au început să-şi evalueze realizările în funcţie de aportul propriu la PIB, ceea ce, în timp, a dus la extinderea fără precedent a activităţilor fiecărui sector economic, întotdeauna pe seama resurselor de mediu – fapt deosebit de evident, în dimensiunile actuale ale amprentei ecologice globale.

Adresa de contact a autorului: Mariana Stanciu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea

13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XX, nr. 3–4, 2009, p. 271–288

Page 2: Amprenta Ecologica a Romaniei

272 MARIANA STANCIU 2

În acelaşi timp, consumul global de bunuri şi servicii – atât cel al firmelor cât şi cel al populaţiei – a avut şi are, de asemenea, contribuţii extrem de însemnate la acest fenomen. Astfel, s-a ajuns până acolo încât, în ultima vreme, se ridică tot mai frecvent întrebarea dacă nu cumva economia mondială a reuşit, în cele din urmă, să devină, într-o măsură mult mai mare, o ameninţare la adresa mediului natural şi calităţii vieţii, decât susţinătorul en titre al bunăstării globale. Cât despre consumul de bunuri şi servicii, în fiecare zi se acumulează noi date şi informaţii cu privire la aspectele sale generatoare de mari probleme în sfera calităţii vieţii, a sănătăţii publice şi, nu în ultimul rând, a prezervării mediului natural.

În asemenea condiţii, mai oferă mărimea PIB-ul o măsură acceptabilă a progresului? Desigur nu, cel puţin nu în vechea accepţiune, dacă se au în vedere exigenţele dezvoltării durabile. Mai mult, creşterea PIB-ului pe anumite dimensiuni şi dincolo de anumite limite poate fi interpretată chiar ca un puternic factor de risc. De aceea, mai nou, informaţiile privind dinamica PIB-ului, pentru a fi relevante, trebuie însoţite de mulţi alţi indicatori privind evoluţia biosferei, a parametrilor de mediu, a rezervelor strategice de materii prime şi materiale, a dezvoltării umane, a calităţii vieţii şi, nu în ultimul rând, a nivelului etic al relaţiilor societale.

Ori, la nivel global, încă din anii 1982–1983, capacităţile de regenerare naturală ale biosferei planetare au devenit sistematic depăşite prin impactul activităţilor umane (Grafic 1). Ca urmare, indicele de viaţă al planetei prin care se măsoară dinamica medie a biodiversităţii prezintă un grafic puternic descendent sub nivelul critic (unitar) (nivelul critic => regenerare naturală a biodiversităţii)(Uniunea Mondială a Conservării, 2006).

Grafic 1

Indicele de viaţă al planetei, între anii 1970–2003

Page 3: Amprenta Ecologica a Romaniei

Sursa: WWF, The Global Conservation Organization, Living Planet Report 2006.

Page 4: Amprenta Ecologica a Romaniei

3 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 273

Biocapacitatea Pământului – similară cu ariaCererea de biocapacitate a populaţiei mondiale era de 13,7 miliarde hag,

adică 2,2 hag/persoană, ceea ce depăşea cu 0,4 hag/persoană (23 procente) limitele disponibilului natural regenerabil.sa productivă biologic – era în anul 2001, de 11,2 miliarde hectare globale (hag).

Între ţările ce solicită cel mai intens biocapacitatea planetară, utilizând peste 5,4 hag pe locuitor, se numără Emiratele Arabe Unite, SUA, Finlanda, Canada, Kuwait, Australia, Estonia, Elveţia, Noua Zeelandă şi Norvegia.

Amprenta ecologică este un indicator obiectiv ce exprimă sintetic presiunea pe care omenirea o exercită asupra biosferei, prin consum. În crearea amprentei ecologice globale, o mare pondere au: suprafeţele agricole, suprafeţele marine de pescuit, suprafeţele ocupate de construcţii industriale, amenajările de infrastructură, aşezările umane din urban şi rural, suprafeţele destinate depozitării şi neutralizării unor deşeuri, suprafeţele destinate extragerii şi depozitării unor minereuri sau hidrocarburi, suprafeţele despădurite şi cele de curând reîmpădurite ş.a.

Conceptul de amprentă ecologică globală a fost utilizat întâia oară în anul 1992, de către ecologul canadian William Rees de la Universitatea Britanică din Columbia.

Amprenta ecologică se calculează prin raportarea consumului uman de resurse naturale la capacitatea pământului de a le regenera şi se exprimă în hectare globale.

În era globalizării, prin cerere, consumatorii pot amprenta ecologic, mai puternic decât oricând, zona lor de rezidenţă, dar şi suprafeţe cu mult mai mari aparţinând unor ţări exportatoare de bunuri şi servicii. De exemplu, plantaţiile de citrice ale Greciei vor satisface nu numai cererea din Grecia, ci şi din alte ţări. Amprenta ecologică aferentă consumului mondial de citrice este alocată ţărilor consumatoare şi nu celor exportatoare. În acest fel se recunoaşte deschis prevalenţa consumului asupra producţiei de bunuri şi servicii, în sensul că, dacă nu ar exista consum, nu s-ar iniţia producţia. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul consumului industrial de resurse minerale.

Aşadar, responsabilităţile consumatorilor faţă de situaţia actuală a biosferei sunt mult mai mari şi mult mai precise decât conştientizează în mod obişnuit consumatorul anonim. Dinamica în timp a amprentei ecologice globale exprimă exploatarea de către oameni a tuturor categoriilor de resurselor naturale, în demersul general de a satisface la un nivel tot mai ridicat trebuinţele dezvoltării.

Din această perspectivă, în prezent, în lume sunt disponibile 1,8 hag/persoană. Fiecare european utilizează însă 4,9 hag, iar un nord american, de două ori mai mult decât un european. Acest lucru este posibil însă numai prin diminuarea disponibilului de consum al locuitorilor de pe alte continente.

Page 5: Amprenta Ecologica a Romaniei

274 MARIANA STANCIU 4

Toţi aceşti indicatori sunt calculaţi în ipoteza utilizării numai de către oameni a biosferei; practic însă, aceeaşi biosferă trebuie să susţină satisfacerea trebuinţelor de supravieţuire a încă 10 milioane de specii de animale.

Grafic 2

Amprenta ecologică a omenirii, între anii 1961–2003

Sursa: WWF, The Global Conservation Organization, Living Planet Report 2006.

Din perspectiva mărimii amprentei ecologice, există:– ţări cu amprentă ecologică foarte extinsă (SUA, Franţa, Marea Britanie

ş.a.) – amprentă ce depăşeşte cu mult teritoriul geografic propriu – în această categorie se înscriu toate ţările dezvoltate economic;

– ţări cu amprentă ecologică mai restrânsă – în această categorie sunt ţările ce subutilizează biocapacitatea de care dispun, fiind astfel creditoare ecologice pentru alte state (Vietnam, Indonezia, Vanuatu ş.a.).

Amprenta ecologică medie a Europei este mai mult decât dublă faţă de biocapacitatea continentală şi, de aproape opt ori mai mare, comparativ cu cea a unor ţări în curs de dezvoltare, precum Pakistanul sau Mozambicul.

Între ţările europene cu cea mai mare amprentă ecologică medie pe locuitor se numără Suedia (7 hag/loc.), Danemarca (6,4 hag/loc.), Norvegia şi Irlanda (cu câte 6,2 hag/loc.)

Germania, care încă utilizează, deocamdată, 4,8 hag/loc., spre deosebire de alte ţări europene (Franţa – 5,8 hag/loc., Marea Britanie – 5,4 hag/loc.) se pare că este singura ţară europeană ce se îndreaptă decis spre decuplarea relativă a creşterii sale economice de utilizarea extensivă a resurselor naturale.

Amprenta ecologică medie a Germaniei este jumătate din cea a SUA (9,5 hag/loc.), ceea ce înseamnă că Germania reuşeşte să atingă o eficienţă dublă,

Page 6: Amprenta Ecologica a Romaniei

5 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 275

comparativ cu cea a SUA, în producerea condiţiilor de viaţă fericită şi îndelungă pentru populaţia sa.

Grafic 3

GERMANIA – Amprenta ecologică şi biocapacitatea per persoană, 1971–2003

Sursa: WWF for a living planet, Europe 2007, Gross Domestic Product and Ecological Footprint.

În anul 2003, densitatea populaţiei româneşti era de 1 locuitor/2,3 ha, România ocupând locul 39 în lume la acest indicator şi situându-se ultima între ţările europene, la capitolul intensităţii solicitării biocapacităţii planetare.

Grafic 4

FRANŢA – Amprenta ecologică şi biocapacitatea pe persoană, 1971–2003

Page 7: Amprenta Ecologica a Romaniei

Sursa: WWF for a living planet, Europe 2007, Gross Domestic Product and Ecological Footprint.

Page 8: Amprenta Ecologica a Romaniei

276 MARIANA STANCIU 6

În anul 2003, România, cu amprenta sa ecologică per persoană de 2,35 hag, depăşea cel mai puţin disponibilul biocapacităţii globale per persoană (1,8 hag/pers.), comparativ cu alte ţări europene.

Grafic 5

ROMÂNIA – Amprenta ecologică şi biocapacitatea pe persoană, 1971–2003

Sursa: WWF for a living planet, Europe 2007, Gross Domestic Product and Ecological Footprint.

Valori ale amprentei ecologice aproape la fel de scăzute ca ţara noastră prezentau Letonia (2,59 hag/pers) şi Bulgaria (3,11 hag/pers).

Unele decizii de dezvoltare insuficient fundamentate ştiinţific pot antrena atât de profund şi masiv mediul natural, economic şi social, încât, odată puse în practică, devin ireversibile sub raportul stopării eventualelor efecte nedorite pe care le propagă în aceste medii. În cazul României, dincolo de implicaţiile negative evidente ale decalajelor de dezvoltare ce o despart de Occident, o amprentă ecologică relativ redusă oferă ţării noastre avantajul unui potenţial viitor de exprimare a unor opţiuni de dezvoltare şi inovare socială mult mai competente şi mai bine integrate ecologic.

Amprenta ecologică, împreună cu media satisfacţiei faţă de viaţă şi media speranţei de viaţă servesc la calcularea indicelui bunăstării planetei (IBP) (NEF,1986). Acesta măsoară eficienţa ecologică a distribuirii bunăstării sociale pe suprafaţa globului, relevând faptul că un consum ridicat de resurse naturale nu poate garanta, singur, vreunei ţări, obţinerea unor niveluri ridicate ale satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei aferente. Pentru creşterea satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei este nevoie de multe alte ingrediente de iniţiativă socială, între care o educaţie publică puternic orientată ecologic şi o cultură a vieţii sănătoase, cumpătate, joacă roluri de primă mărime.

Page 9: Amprenta Ecologica a Romaniei

7 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 277

Valoarea posibil de atins a IBP, în etapa actuală, este de 83,5 , dar nicio ţară nu atinge încă acest scor, deoarece are probleme cu cel puţin unul dintre cei trei indicatori analitici.

În anul 2007, cea mai înaltă valoare a IBP era de 68,2 – aceasta fiind atinsă de statul Vanuatu, situat în arhipelagul Pacificului. Statul cu cea mai scăzută valoare a IBP era Zimbabwe (16,6).

Din perspectiva valorii IBP, ţările în care populaţia manifestă o medie a satisfacţiei faţă de viaţă ridicată se încadrează în aceeaşi categorie cu ţările a căror bunăstare socială este foarte scăzută – prima categorie de ţări, din cauza mărimii excesive a amprentei lor ecologice, iar a doua, din cauza nivelului scăzut al mediei safisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei.

Tabelul nr. 1

Praguri ale IBP ce servesc la clasificarea ţărilor

SFV SV AE IBPBunăstare înaltă/AE acceptabilă 7,0 75,0 1,8 61,8Bunăstare înaltă/AE ridicată 7,0 75,0 5,4 38,0Bunăstare scăzută/AE scăzută 5,0 50,0 0,5 38,0Ideal rezonabil 8,2 82,0 1,5 83,5

Notă: SFV = satisfacţia faţă de viaţă; SV= speranţa de viaţă; AE = amprenta ecologică. Sursa: Happy Planet Index Report, 2006, p. 14, NEF.

Totodată, decalajele valorice din cadrul rubricii IBP, în raport cu IBP ideal rezonabil, indică prevalenţa socială, la nivel global, a unor stiluri de viaţă slab înclinate spre valorizarea puternică a dimensiunilor spirituale ale existenţei, acestea fiind centrate, mai degrabă (atât în cazul bogaţilor cât şi al celor mulţi, relativ săraci), pe valorizarea înaltă a dimensiunilor material-sociale ale existenţei. Desigur, din motive uşor de intuit, o asemenea remarcă nu vizează populaţiile ce subzistă la limita sărăciei severe sau chiar a sărăciei absolute.

Atingerea idealului rezonabil al IBP presupune atenuarea sensibilă a goanei consumeriste pe care au trăit-o societăţile (post)moderne vreme de decenii şi care a creat lumea decalajelor extreme de astăzi, inclusiv din perspectivă ecologică actuală. Valori ale IBP, precum acelea ale unor state occidentale ca SUA, Australia, Grecia, Franţa, dar şi ale unor state est-europene precum Ucraina, Rusia, R. Moldova sau Bulgaria pot genera multe întrebări, analize, comentarii sau îndoieli privind valoarea pentru viaţă a tendinţelor de dezvoltare ale civilizaţiei actuale.

Pe de altă parte, se pune şi problema influenţelor pe care conceptul actual al dezvoltării umane (IDU), în viziunea UNDP/PNUD, le induce asupra evoluţiei amprentei ecologice a unei ţări (şi reciproca fiind deosebit de relevantă). Aceasta pune în lumină problematica de fond a conţinutului educaţiei şi proceselor de socializare, dar şi pe aceea a centrării anumitor comunităţi umane pe susţinerea consecventă a anumitor dimensiuni socializatoare şi cultural-intelectuale ale existenţei.

Page 10: Amprenta Ecologica a Romaniei

278 MARIANA STANCIU 8

Tabelul nr. 2

Indicele bunăstării planetei în câteva ţări, în anul 2006

ŢăriSatisfacţia faţă Speranţa Amprenta

I. B. P.de viaţă de viaţă ecologică

Occident

Malta 7,5 78,4 3,5 53,3Austria 7,8 79,0 4,6 48,8Islanda 7,8 80,7 4,9 48,4Olanda 7,5 78,4 4,7 46,0Germania 7,2 78,7 4,8 43,8Spania 7,0 79,5 4,8 43,0Danemarca 8,2 77,2 6,4 41,4M. Britanie 7,1 78,4 5,4 40,3Italia 6,9 80,1 3,8 40,3Canada 7,6 80,0 6,4 39,8Irlanda 7,6 77,7 6,2 39,4Norvegia 7,4 79,4 6,2 39,2Suedia 7,7 80,2 7,0 38,2Franţa 6,6 79,6 5,8 36,4Grecia 6,3 78,3 5,4 35,7SUA 7,4 77,4 9,5 28,8

Australia – Oceania

Australia 7,4 79,1 5,5 41,9N. Zeelandă 7,3 80,3 7,7 34,1

Africa – Asia

Tunisia 6,4 73,3 1,4 58,9Palestina 5,4 72,5 1,1 52,6Iran 6,0 70,4 2,1 47,2Siria 5,1 73,3 1,9 43,2Turcia 5,3 68,7 2,0 41,4Israel 6,7 78,7 5,3 39,1Emiratele Arabe Unite 7,4 78,0 9,9 28,2Kuweit 7,2 76,9 9,5 27,7Vietnam 6,1 70,5 0,8 61,2Indonezia 6,6 66,8 1,2 57,9China 6,3 71,6 1,5 56,0Tailanda 6,5 70,0 1,6 55,4Bangladesh 5,7 62,8 0,6 53,2Mongolia 6,7 64,0 1,9 49,6Taiwan 6,6 76,1 3,9 43,4Hong Kong 6,6 81,6 4,6 42,9Japonia 6,2 82,0 4,3 41,7Singapore 6,9 78,7 6,2 36,1

Page 11: Amprenta Ecologica a Romaniei

9 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 279

(continuare Tabelul nr. 2)

ŢăriSatisfacţia faţă de Speranţa Amprenta

I. B. P.viaţă de viaţă ecologică

Centrul şi estul Europei

Slovenia 6,6 76,4 3,8 44,0Polonia 5,9 74,3 3,6 39,3România 5,2 71,3 2,7 37,7Ungaria 5,7 72,7 3,5 37,6R. Cehă 6,4 75,6 5,0 36,6Slovacia 5,4 74,0 3,6 35,8Bulgaria 4,3 72,2 2,7 31,6R. Moldova 3,5 67,7 1,2 31,1Rusia 4,3 65,3 4,4 22,8Ucraina 3,6 66,1 3,3 22,2

Sursa: Happy Planet Index Report, 2006, p.18, 20, NEF.

În Europa anului 2003, toate ţările cu IDU peste 0,8, prezentau o amprentă ecologică medie per persoană aproape/cel puţin dublă faţă de disponibilul mediu global de biocapacitate, care era de maximum 1,8 hag/pers. (Tabelul nr. 3). Cu excepţia României, Letoniei şi Bulgariei, toate celelalte ţări europene se aflau în această situaţie.

Eforturile concrete ale unei naţiuni în direcţia dezvoltării dimensiunilor intelectuale şi, în general, nonmateriale ale vieţii populaţiei, pot să fie deosebit de costisitoare şi de lung termen. Ori, potrivit experienţei europene, un asemenea demers devine puternic corelat cu creşterea amprentei ecologice a ţării care şi-l asumă. De exemplu, Slovenia a trebuit să-şi dubleze amprenta ecologică medie per persoană, de la 1,68 hag/pers. în anul 1975, la 3,42 hag/pers. în anul 2003, pentru a putea adăuga la IDU doar 0,04 procente.

Odată realizat însă un asemenea progres, acesta rezistă destul de bine, se pare, eventualelor tendinţe ulterioare de regres material-economic al ţării respective (prezintă o inerţie relativ accentuată). Exemplul României ilustrează această afirmaţie. Pe fondul recesiunii social-economice dintre anii 1989–2003, ţara noastră a înregistrat o scădere masivă a amprentei sale ecologice, în condiţiile în care IDU a resimţit destul de uşor totuşi îndelunga perioadă de criză (Tabelul nr. 3).

Dincolo de orice comparaţie ce ar legitima, mai mult sau mai puţin, integrarea României în Uniunea Europeană, Europa vestică trăieşte astăzi, totuşi, o altă vârstă a dezvoltării sale decât România. Acolo, potrivit unor cercetări nu foarte recente (A. Giddens: 1990), se vorbeşte deja de multă vreme despre postmodernism, în sensul deplin al conceptului. Societăţile respective, care în etapa modernizării lor au pus bazele şi au dezvoltat deplin conceptul de consumerism, nu mai reacţionează la fel, în prezent, în situaţia creşterii oportunităţilor lor de consum. O asemenea creştere mai reuşeşte doar marginal să fie însoţită de creşteri şi în planul satisfacţiei faţă de viaţă a populaţiei.

Page 12: Amprenta Ecologica a Romaniei

280 MARIANA STANCIU 10

Tabelul nr. 3

Amprenta ecologică şi dezvoltarea umană a ţărilor europene, în intervalul 1975–2003

ŢaraAmprenta ecologică Indicele dezvoltării umane

1975 2003 1975 2003

Austria 3,37 4,94 0,85 0,92Belgia & Luxemburg 4,11 5,61 0,85 0,94Bulgaria 4,06 3,11 0,77 0,81Cehia 4,36 4,91 0,85 0,87Danemarca 4,95 5,75 0,87 0,94Estonia 4,42 6,47 0,79 0,85Finlanda 4,37 7,64 0,84 0,94Franţa 3,68 5,63 0,85 0,94Germania 4,88 4,55 0,86 0,93Grecia 2,20 5,00 0,84 0,91Ungaria 3,29 3,50 0,71 0,86Irlanda 3,50 4,95 0,86 0,96Italia 2,57 4,15 0,84 0,93Letonia 2,99 2,59 0,77 0,84Lituania 3,25 4,44 0,79 0,85Olanda 3,43 4,39 0,87 0,94Polonia 3,83 3,29 0,81 0,86Portugalia 2,57 4,19 0,79 0,90România 3,31 2,35 0,78 0,77Regatul Unit 4,32 5,59 0,85 0,94Slovacia id 3,23 id 0,86Slovenia 1,68 3,42 0,86 0,90Spania 2,47 5,36 0,84 0,93Suedia 4,72 6,07 0,87 0,96

Sursa: WWF for a living planet, Europe 2007, Gross Domestic Product and Ecological Footprint.

Dar în comunităţile unde, cu diverse motivaţii, sunt încă larg manifeste orientările de tip consumerist, fenomenul determină, se pare, o creştere a polarizării sociale şi o diminuare a spiritului comunitar, prin mărirea incidenţei manifestărilor de alienare socială (UK and Ireland rank bottom in Quality of Life Index, 2008).

Desigur, ar fi fost de aşteptat ca instituţiile şi structurile sociale, culturale sau politice din cele mai puternice state ale lumii, să aibă un rol hotărâtor în construirea sentimentului de satisfacţie faţă de viaţă al populaţiilor autohtone, prin reglementarea înalt umanizatoare a accesului general la bunăstare în cadrul propriilor naţiuni şi prin construirea celor mai avansate orientări ecologice în interiorul sistemelor lor de producţie. Realitatea demonstrează însă contrariul. Naţiunile din Grupul celor opt prezentau, în anul 2006, performanţe dintre cele mai scăzute la capitolul IBP. În clasamentul mondial, Italia se plasa pe locul 66, Germania – pe locul 81, Japonia – pe locul 95, Regatul Unit al Marii Britanii şi

Page 13: Amprenta Ecologica a Romaniei

11 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 281

Irlandei de Nord – pe locul 108, Canada – pe locul 111, Franţa – pe locul 129, SUA – pe locul 150, iar Rusia – pe locul 172.

În România, ca şi în alte state, consumul de bunuri şi servicii al populaţiei a constituit, din ce în ce mai intens după anul 2000 (mai intens chiar decât producţia) o premisă de dezvoltare per se. Unele dintre dimensiunile sale – educaţia, sănătatea, cultura ş.a. – au avut (atât cât au fost) chiar semnificaţia şi importanţa unor investiţii pe termen lung. Dar dincolo de dimensiunile sale absolut necesare, pe deplin legitime şi acceptate de toată lumea, consumul de bunuri şi servicii al populaţiei a influenţat, în multe modalităţi cu totul nejustificate, amprenta ecologică a ţării.

După o îndelungă perioadă istorică de austerităţi şi penurii de tot felul, activităţile induse de creşterea cererii de consum a populaţiei, în sfera producţiei, comercializării şi consumului efectiv de bunuri şi servicii, au fost, timp de mai mulţi ani, în expansiune continuă. Lucrul acesta era de aşteptat, cel puţin în primul deceniu al tranziţiei, şi chiar o vreme după aceea, ştiute fiind dificultăţile materiale excepţionale prin care au trecut românii în anii ’90. Totuşi, chiar şi la nivelul anului 2008 (în prima parte a anului), evoluţia PIB-ului naţional, din perspectiva utilizării acestuia, a înregistrat o creştere semnificativă a cererii interne de bunuri şi servicii, cu 12,4 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007.

Şi în anul 2007, consumul populaţiei a contribuit cel mai mult la creşterea produsului intern brut al României (cu 8 procente), ca urmare a ponderii mari de 77 procente pe care a deţinut-o în utilizarea PIB. Cererea internă de bunuri şi servicii a crescut în anul 2007 cu 13,2 procente, faţă de 2006, iar consumul individual al populaţiei a crescut cu 10,2 procente.

Toate acestea s-au întâmplat însă în condiţiile în care productivitatea muncii a crescut cu numai 17,8 procente în anul 2007 faţă de 2006, în timp ce salariul mediu brut a crescut cu 22,6 la sută.

Investiţiile româneşti în construcţii noi au crescut, în 2007, cu 31,3%, iar investiţiile în utilaje (inclusiv mijloace de transport), au crescut cu 26,8% faţă de anul 2006 (2009, Creştere economică...).

Toate acestea au determinat explozia creditelor de consum ale populaţiei după anul 2004, care a avut loc, în mod cert, şi pe fondul influenţelor consumerismului vestic. Din datele BNR rezultă că, în anul 2006, creditele de consum ale populaţiei din România depăşeau 30,37 miliarde RON (imobiliare şi ipotecare 8,026 miliarde RON). Datoriile populaţiei depăşeau 45% din PIB, la 31 decembrie 2006, creditul de consum generând 92% din serviciul datoriei bancare a populaţiei.

Astfel se explică faptul că restanţele românilor la credite au ajuns la 2,795 miliarde lei (739,5 milioane euro) la finalul lui noiembrie 2008, adică în creştere cu 154,8% faţă de noiembrie 2007. În acelaşi timp, datoriile neplătite din volumului total al împrumuturilor acordate s-a dublat. Din datele BNR

Page 14: Amprenta Ecologica a Romaniei

282 MARIANA STANCIU 12

rezultă că, în noiembrie 2007, restanţele la împrumuturile populaţiei şi firmelor erau de 1,097 miliarde lei (313,7 milioane euro). Firmele şi locuitorii din capitală aveau cele mai mari restanţe, în valoare de 858,33 milioane lei (227,1 milioane euro). Bucureştenii şi firmele din capitală erau pe primul loc şi în ceea ce priveşte volumul creditelor contractate, care au ajuns, la finalul lunii noiembrie, la 69,2 miliarde lei (18,3 miliarde euro). După Bucureşti, cele mai mari restanţe bancare erau înregistrate în judeţul Braşov, de 150,6 milioane lei (39,8 milioane euro), urmat de Timiş, unde populaţia şi firmele aveau restanţe la plata creditelor bancare de 113,7 milioane lei (30 milioane euro) (Ziare, 8 ianuarie, 2009).

Desigur, evoluţii de acest fel nu au avut loc numai în ţara noastră . Trenduri similare au produs criza financiară din SUA şi din ţările din zona euro. Ponderea în PIB a datoriei populaţiilor din zona euro era de 58,5 procente, în anul 2006, trim IV. În aceşti termeni, în zona euro, serviciul datoriei bancare a populaţiei se situa doar între 10 şi 11 procente din venitul disponibil al populaţiei, în anul 2005. Aşadar, spre deosebire de români, vesticii care au contractat credite nu resimţeau dramatic presiunea acestora asupra standardului lor de viaţă.

Din cercetările ICCV privind nivelul veniturilor anumitor segmente ale populaţiei ce declară că nu pot face faţă cheltuielilor cu veniturile realizate (M. Stanciu, 2007), rezultă că nu toate gospodăriile respective se înscriau în primele trei-patru decile de venituri (cele mai sărace) şi nu toate au trăit în sărăcie pe termen lung. Cu toate acestea, un număr destul de mare de gospodării nu mai puteau face faţă cheltuielilor curente cu veniturile realizate, din cauză că, de curând, contractaseră diverse credite bancare pentru consum. Asemenea credite erau achitate, de obicei, de către cei mai mulţi, cu mari sacrificii, din salarii relativ precare sau precarizate în ultimul an, adesea ameninţate prin situaţii de şomaj (sectoare industriale în masivă restructurare sau recesiune). Sacrificiile respective erau operate la nivelul suspendării unor cheltuieli strict necesare traiului zilnic ale unor familii mai mult sau mai puţin numeroase (din care nu lipseau copiii).

Iată deci că antrenarea populaţiei majoritare într-un trend consumerist, cel puţin deocamdată, destul de nerealist în cazul nivelului mediu al veniturilor populaţiei din României, constituie o cauză majoră nu numai a crizei economice, dar şi a creşterii amprentei ecologice a României, fără o perspectivă reală de dezvoltare socială sustenabilă pe termen lung.

Un alt efect socioeconomic îndoielnic, din perspectiva dezvoltării durabile, al trendului consumerist din România, este şi acela al îmbogăţirii aproape peste noapte a unor mari firme comerciale (şi nu orice firme), ce duc o politică aproape agresivă de a încuraja propensiunea nediscriminatorie spre consum a populaţiei, şi (lucru despre care se ştiu mai puţine în prezent, dar nu putem dezvolta aici acest subiect) care au cooperat îndelung, în mod tacit, la ruinarea treptată a micilor firme comerciale de cartier, ce facilitau un comerţ oarecum mai uman şi mai sensibil faţă de trebuinţele reale, autentice ale omului.

Page 15: Amprenta Ecologica a Romaniei

13 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 283

Tabelul nr. 4

Top 50 de companii din FMCG (după cifra de afaceri în 2007)

Loc Companie Cifră afaceri Loc Companie Cifră afaceri 20072007 (lei) (lei)

1 Metro 5 747 756 334 26 Henkel 472 658 7892 Interbrands 3 576 658 556 27 Kraft 459 126 6083 British American Tobacco 2 747 540 856 28 Agrana 441 474 2134 Selgros 2 741 382 606 29 Nestle 401 948 6805 Carrefour 2 640 916 772 30 Simba Invest 383 558 2476 Kaufland 2 141 313 024 31 Danone 369 062 2197 Philip Morris 1 788 133 158 32 Artima 342 824 0048 Coca Cola 1 721 351 922 33 Mega Image 335 400 4049 Real 1 363 992 480 34 Romaqua 328 539 26710 Cora 1 355 120 385 35 Macromex 312 608 53011 P&G Distribution 1 109 166 174 36 URBB 301 736 34612 Billa 1 074 844 852 37 Interex 284 354 76613 Japan Tobacco Intl. 1 040 588 466 38 Friesland 272 644 25714 Ursus 928 698 215 39 Whiteland 272 598 06015 Rewe Romania 833 660 120 40 Aquila 272 112 72316 Top Brands Distribution 750 433 732 41 Strauss 266 060 91117 P& G Marketing 737 896 769 42 Unicarm 263 584 76818 Heineken 693 332 611 43 Colgate-Palmolive 244 160 65419 Pepsi Americas 651 066 417 44 Smithfield Ferme 239 933 10220 Pludi Market (Plus) 645 240 681 45 Profi 218 624 25521 InBev 627 800 000 46 Wrigley 217 956 60122 Unilever 618 806 196 47 Agroalim 200 034 04723 Astral Impex 559 984 484 48 Dobrogea Grup 199 995 02624 Bunge 551 070 530 49 G’Market 198 430 67925 Auchan 517 071 954 50 Lekkerland 196 935 872

TOTAL 44 660 190 322Sursa: Revista bunurilor de larg consum, Cele mai mari 50 de companii din industria bunurilor de larg consum, 11 Martie, Piaţa, http://www.revista-piata.ro/articole/articolul-saptamanii/cele-mai-mari-50-de-companii-din-industria-bunurilor-de-larg-consum.html.

Observăm că în vârful Topului 50 al celor mai mari companii din industria românească a bunurilor de larg consum, realizat după cifra de afaceri înregistrată în anul 2007, şase dintre primele zece companii sunt comercianţi, în frunte cu cei doi operatori cash & carry, iar producătorii de ţigarete sunt foarte bine reprezentaţi în topul respectiv, prin cele trei mari multinaţionale prezente pe piaţa românească.

Valoarea cumulată a cifrei de afaceri a primelor 50 de companii din industria românească a bunurilor de larg consum reprezintă peste 13 miliarde de euro, la cursul mediu de schimb al anului 2007.

Efectul cumulat al acestor realităţi este acela că, în prezent, băncile româneşti caută soluţii inovatoare pentru recuperarea banilor din creditele acordate, prin suspendarea achitării creditelor pe mai multe luni pentru persoanele intrate în şomaj sau în incapacitate de plată.

Page 16: Amprenta Ecologica a Romaniei

284 MARIANA STANCIU 14

O cauză de extindere suplimentară, absolut nejustificată a amprentei ecologice a României derivă şi dintr-o altă dimensiune a comportamentului de consum deficitar al populaţiei majoritare. Acolo unde acesta este caracterizat printr-o puternică înclinaţie spre supraconsum, excelează şi printr-o totală lipsă de respect şi de interes faţă de mediul natural. Poluarea cu reziduuri rezultate în urma diferitelor acte de consum este absolut devastatoare, îndeosebi în zonele naturale intens populate în perioadele de vacanţă sau de repaus săptămânal.

Dacă există un domeniu privilegiat în care populaţia din România dovedeşte nevoi uriaşe de educaţie şi inovaţie civică, legislativă, şi instituţională, acela este domeniul recuperării şi salubrizării mediului natural, citadin, montan, rural etc. În România, acolo unde apare, bunăstarea produce nu numai emisii de dioxid de carbon, sau alţi poluanţi, ci şi munţi de deşeuri menajere, deşeuri din demolări, din construcţii ş.a. Lipsa de interes în acest domeniu este prezentă, de altfel, şi la nivelul multor organizaţii economice şi chiar al unor instituţii care, atunci când nu se remarcă prin pasivitate şi neimplicare în rezolvarea problemelor de mediu, dovedesc mentalităţi retrograde din perspectivă ecologică.

Depozitarea/eliberarea în natură a unor deşeuri sau reziduuri menajere, agravată prin desfăşurarea unor activităţi de salubrizare publică deficitare, accentuează poluarea la nivelul multor aşezări umane din ţara noastră. În anul 2000, în România, din 13 400 localităţi urbane şi rurale (ce reprezentau 54,5 procente din populaţia ţării), beneficiau de avantajele unor servicii de salubritate doar 263 municipii şi oraşe şi unele sate integrate în aria de influenţă a marilor oraşe.

Cele mai mari dificultăţi de salubrizare le ridică oraşele mari, îndeosebi Bucureştiul.

În structura deşeurilor urbane, cea mai mare pondere o au deşeurile menajere (75–80 procente), urmate de deşeurile stradale (10–12 procente) şi de nămolul de epurare orăşenesc (7–9 procente) (Chiriac, D. ş.a., 2003).

Multe depozite de deşeuri din România funcţionează în prezent fără a fi conforme cu principiile ecologice şi sanitare şi fără avize sau acorduri din partea organelor de mediu. Circa 40% dintre acestea nu dispun de facilităţi privind protecţia mediului, iar 45% nu sunt nici măcar împrejmuite cu gard (Chiriac D. ş.a., 2003).

Consumul de energie rezidenţial şi industrial generează o altă serie de factori de mare impact, în sensul creşterii nejustificate a amprentei ecologice a ţării. Necesitatea de a eficientiza sectorul energetic naţional precum şi de a reabilita energetic fondul rezidenţial oferă un spaţiu aproape nelimitat de inovare tehnică, tehnologică şi socială.

În România actuală, clădirile rezidenţiale mai vechi de 40 de ani au o pondere de 53% în total, 37% au o vechime între 20–40 ani şi doar 10% au sub 10 ani. De

Page 17: Amprenta Ecologica a Romaniei

15 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 285

aceea, marea majoritate a clădirilor necesită reparaţii capitale, reabilitări şi modernizări energetice.

Bilanţul consumului energetic mediu al unui apartament construit în perioada 1970–1985 prezintă următoarea structură: circa 55% încălzire incintă de locuit, 25% apă caldă, 13% energie aparate electrice plus iluminat, 7% prepararea alimentelor. În prezent, randamentul mediu al utilizării agentului termic şi a apei calde menajere este numai 43%, potenţialul de economisire la acest capitol fiind de circa 1,4 milioane t/an (Stanciu, M., 2006).

Desigur, s-ar putea da nenumărate exemple de stări sociale şi situaţii unde este nevoie de multă iniţiativă, bunăvoinţă şi mai ales inovaţie socială, pentru a depăşi stările de dezagregare şi decadenţă cu care ne confruntăm în prezent. Chiar şi la nivelul anului 2009, în economia românească avem sectoare ştiute şi neştiute încă, unde piaţa nu funcţionează aproape deloc, unde nu există o concurenţă reală, unde avem de a face, de fapt, cu monopoluri private (de exemplu, în sectorul energetic). Un monopol privat poate fi şi chiar este mult mai rău decât un monopol public, mai ales în sectorul energetic, deoarece acesta gestionează utilităţi absolut indispensabile desfăşurării unei vieţi sociale normale.

Pe de altă parte, avem sectoare unde piaţa ar trebui reglementată şi controlată mult mai strâns (sectorul sănătăţii – v. abuzurile marilor producători de medicamente şi ale farmaciilor, sectorul comercial – v. abuzurile marilor lanţuri de magazine private, sectorul educaţiei private ş.a.).

Cât despre sectorul bancar, în ultimii 18 ani nici românii nu au dus lipsă de „beneficiile„ unor inovaţii financiare deosebit de riscante, ce i-au spoliat în primul rând pe cei cu mici economii de supravieţuire. Opacitatea pieţelor financiare din România nu a fost nicicând şi nu este nici în prezent mai scăzută decât în alte ţări.

Concluziile ce rezultă din cele de mai sus, în ceea ce priveşte situaţia globală, dar în special priorităţile absolute de dezvoltare ale României, pe termen mediu şi lung (20–30 de ani), sunt următoarele:

– omenirea se află în prezent în pragul unor situaţii de criză conjugate, fără precedent în istorie, care se vor adânci şi vor persista pe termen lung. Marile probleme decurg din iminenta epuizare, în viitorul previzibil, a unor resurse naturale vitale – energie, minerale, apă potabilă, soluri fertile, suprafeţe împădurite ş.a. Dat fiind caracterul intens parazitar, iresponsabil din perspectivă ecologică, al economiei globale vreme de mai bine de două secole, manifestarea unei crize globale multicompuse de talia celei actuale era iminentă. Marii întreprinzători ai lumii nu au fost preocupaţi, cum nu sunt cu adevărat preocupaţi nici în prezent, de a produce bunuri şi servicii fără a periclita ireversibil echilibrul eco-sistemic global. O asemenea stare de fapt însă nu mai poate fi tolerată. Trebuie adoptate măsuri radicale, urgent, indiferent care vor fi sacrificiile impuse la nivelul lumii consumeriste;

– populaţia din ţara noastră va resimţi, în mod inevitabil, pe termen mediu şi

lung, efectele devenirii conjuncturii globale. În jurul anilor 2025–2030 se vor atinge

Page 18: Amprenta Ecologica a Romaniei

286 MARIANA STANCIU 16

punctele de vârf ale exploatării resurselor energetice convenţionale la nivel global (care pentru gazele naturale şi cărbune, vor mai întârzia, probabil 15–20 de ani). După aceea, premisele materiale ale progresului economic vor deveni, aproape abrupt, tot mai dificil de accesat, cu atât mai mult cu cât o ţară se va afla pe o treaptă mai joasă pe scara dezvoltării. Ori, potrivit datelor de mai sus, România se situează deja, astăzi, la baza de jos a listei ţărilor europene, în ceea ce priveşte situaţia sa economică şi mai ales satisfacţia faţă de viaţă a populaţiei. Acest fapt accentuează caracterul imperativ al mobilizării tuturor resurselor economice, resurselor de inteligenţă, de inovaţie socială şi iniţiativă politică, pentru a crea premise mult mai favorabile dezvoltării vieţii economice şi sociale din ţara noastră. Inevitabilele tensiuni dintre creşterea economică, protecţia mediului şi creşterea calităţii vieţii populaţiei din ţara noastră nu trebuie să constituie o frână în acest domeniu. Ele trebuie definite în mod explicit, de către cei mai competenţi specialişti din fiecare domeniu, care pot să indice concret şi sursele de generare a tensiunilor concrete din sfera fiecărui obiectiv, pentru a putea sintetiza şi formula politici/soluţii operative;

– trebuie să recunoaştem, într-un spirit constructiv şi nu defetist, faptul că România parcurge în prezent o etapă mult inferioară a dezvoltării sale, comparativ cu ţările vest europene. Dar astăzi, în România, se vorbeşte poate prea mult (şi se face prea puţin) despre ecologie şi despre încălzirea globală, adică despre problemele pe care le-au creat preponderent ţările care deja sunt dezvoltate economic. Ca urmare, fără a subestima pericolele ce decurg şi pentru noi din compunerea crizelor globale menţionate, credem că, înainte de a ne îngrijora dincolo de anumite limite, de problemele eco-climatice de care se îngrijorează astăzi toată lumea, ţara noastră are de rezolvat, înainte de toate, problema securităţii sale alimentare, a autonomiei sale energetice, problema subdezvoltării şi a reorientării realiste a aparatului său economic;

– înlăturarea sărăciei (în primul rând a celei extreme şi severe) şi înlăturarea principalelor premise de dezagregare socială – neaplicarea endemică a legilor şi reglementărilor existente în numeroase domenii, incompetenţa şi corupţia de la toate nivelurile vieţii sociale, deficitul major de educaţie de ordin moral-spiritual (doar omul cu educaţie spirituală autentică şi credinţă fermă în Dumnezeu va rămâne imun la tentaţiile imoralităţii şi corupţiei) – sunt şi acestea priorităţi absolute. Numai energii de o asemenea natură pot şi trebuie să constituie driver-ul politicilor economice şi sociale ale României durabile, cel puţin pentru următorul deceniu. Din interior, trebuie date românilor toate şansele pentru ca ei să poată valorifica, cât mai consistent, noua conjunctură socio-politică şi economică a integrării euro-atlantice a ţării;

– un loc privilegiat în setul de obiective prioritare ale dezvoltării României trebuie să-l ocupe susţinerea prin resurse publice şi private cât mai ridicate şi mereu în creştere a dezvoltării umane. Aşa cum rezultă şi din Tabelul nr. 3, investiţiile României în dezvoltarea umană s-au dovedit, cele mai durabile, chiar

Page 19: Amprenta Ecologica a Romaniei

17 AMPRENTA ECOLOGICĂ A ROMÂNIEI 287

şi în vreme de criză economică profundă. Asemenea investiţii măresc într -o dinamică exponenţială, şansele de multiplicare a beneficiilor pe termen mediu şi lung.

SECURITATEA MEDIULUI DE AFACERI

1. Securitatea – caracteristică fundamentală a calităţii

Orice fenomen, proces sau sistem parcurge propria sa devenire, marcată, cel mai adesea, de cinci etape: apariţia (naşterea), creşterea (ascendenţa), maturitatea (stagnarea/conservarea), descreşterea (decăderea) şi dispariţia (falimentul, sfârşitul). Succesiunea acestor etape poate fi continuă sau discontinuă, iar în raport de performanţă/timp, poate fi considerată o curbă apropiată de curba normală a lui Gauss, simetrică sau asimetrică, cu creştere ori descreştere liniară, exponenţială sau cu unul sau mai multe puncte de inflexiune.

Apariţia şi dispariţia sunt marcate, de regulă, pe axa zero a performanţelor, dar pot exista şi excepţii, astfel:

-          apariţia şi dispariţia să fie marcate pe un anumit nivel de performanţe, acelaşi pentru ambele etape;

-          apariţia să fie marcată pe un anumit nivel de performanţă, iar dispariţia pe un nivel mai ridicat, mai scăzut sau egal cu zero;

apariţia să fie marcată pe nivelul zero de performanţă, iar dispariţia pe un nivel diferit de zero, pozitiv sau chiar negativ Simetria sau asimetria de performanţe între apariţie şi dispariţie ţin de caracteristicile fenomenelor, proceselor sau sistemelor, precum şi de un standard impus de un raport al performanţelor şi costurilor de mentenanţă.

Simetria sau asimetria dintre creştere şi descreştere, precum şi durata de timp şi amplitudinea maturităţii ţin atât de caracteristicile intrinseci ale evoluţiei fenomenelor, proceselor sau sistemelor, cât şi de factorii externi care determină relaţia performanţe – obiective – reacţii.

Liniaritatea sau inflexiunile depind de caracteristicile de evoluţie, disfuncţionalităţile, apariţia şi influenţa unor evenimente nedorite (de insecuritate), factorii perturbatori, turbulenţele de mediu şi de sensurile şi amplitudinea reglajelor.

În aceste condiţii, curba de evoluţie a fenomenelor, proceselor sau sistemelor poate fi asociată cu evoluţia calităţii manifestării acestora, în timp ce relaţia dintre performanţe şi obiective (urmărirea, apropierea, depărtarea, oscilaţiile) ţine direct de siguranţa şi stabilitatea evoluţiei, deci de securitatea acesteia.[i]

Page 20: Amprenta Ecologica a Romaniei

Ţinând seama de faptul că securitatea guvernează managementul riscului, realizând combaterea ameninţărilor, ameliorarea vulnerabilităţilor şi oportunitatea reglajelor, relaţia calitate – securitate se concretizează atât într-o legătură de determinare (de la obiectivele calităţii la performanţele securităţii), cât şi în una de ameliorare (prin reacţii) şi de păstrare a performanţelor în limitele standardelor impuse.

Drept urmare, se impune o legătură directă între unitatea mişcare – organizare a fenomenelor, proceselor sau sistemelor (mişcare, în sensul evoluţiei, funcţionalităţii şi atingerii obiectivelor, iar organizare – în sensul structurării şi manifestării resurselor) şi securitatea acestora care le asigură reglajele de menţinere a stării de organizare şi determină măsurările de compensare, restructurare şi adaptare, menite să ridice gradul de organizare a acestora.

Menţinerea sau consolidarea organizării şi comportamentului sunt asigurate de reglaje negative, care păstrează simetria structurală şi realizează, de regulă, translaţii funcţionale.

Adaptarea, compensarea sau restructurarea sunt realizate prin reglaje pozitive, care imprimă sistemelor componente structurale capabile să producă noi stări de organizare.

Limitele reglajelor negative sunt determinate de sensibilitatea receptivă a sistemelor, iar cele ale reglajelor pozitive, de caracteristicile de stabilitate şi de capacitatea de remodelare parametrică.

Dacă reglajele negative – compensatoare – menţin starea de organizare şi atributul său principal – funcţionalitatea, reglajele pozitive pot impune, dacă se asigură  fluxuri  energetice  şi  informaţionale favorabile, trecerea sistemului iniţial într-un sistem adiacent, cu organizare superioară, dar pot provoca şi destabilizări, a căror consecinţă, în caz extrem, poate fi dezorganizarea sistemului iniţial şi chiar distrugerea acestuia.

Din analiza limitelor comportamentului reglajelor, rezultă necesitatea unor mecanisme care să funcţioneze ca amplificator al reglajelor negative (către sporirea eficienţei), ca element de direcţionare şi de concentrare a fluxurilor în cazul reglajelor pozitive, dar şi ca limitator al efectelor destabilizatoare ale acestora. Mecanismele capabile să realizeze aceste trei cerinţe, cel puţin contradictorii (de multe ori conflictuale), sunt mecanismele de securitate, ale căror caracteristici adaptive – cu dinamică superioară – şi toleranţe constituie garanţia selecţiei şi determinării caracteristicilor reglajelor cu acţiune independentă, succesivă sau simultană.

Se defineşte astfel un regim de reglaj, sub controlul mecanismelor de securitate, care asigură atât amplificarea manifestărilor de stabilitate, cât şi dirijarea şi limitarea, la valori acceptate, a manifestărilor de readaptare şi reorganizare, denumit regim de reglaj deplin controlat (program adaptiv) sau în securitate.

În afara suportabilităţii efectelor interioare, acest regim asigură compensarea reacţiilor factorilor perturbatori externi, a greşelilor, excepţiilor şi

Page 21: Amprenta Ecologica a Romaniei

infracţiunilor şi realizarea unui regim de devenire organizatorică, care să atenueze tendinţele de degradare sau să amplifice, controlându-le evoluţia, pe cele de reorganizare superioară.

Se realizează astfel şi atenuarea efectelor disfuncţiunilor şi a elementelor destabilizatoare, anularea sau tolerarea efectelor infracţiunilor, suplinirea sincopelor de reglaj curent prin manifestări previzibile, remodelarea parametrilor şi un nivel de mentenanţă şi rezilienţă impus nu numai de disponibilitate ci şi de readaptare.

Securitatea defineşte, condiţionează şi controlează trepte de reglaj şi gestionează efectele autoreglajelor în limitele de toleranţă impuse de riscul asumat şi de consumul de resurse acceptat. Faţă de autoreglaj, mecanismele de securitate au fie o acţiune autocatalitică, fie de atenuare a fluctuaţiilor interne atât pentru fiecare subsistem în parte, cât şi pentru întregul sistem, stabilind niveluri, referinţe, paliere, limite, sensuri şi viteze de reglaj.

La rândul lor, sistemele cu organizare superioară, arie întinsă de manifestare, obiective multiple şi strategii tolerante de reglaj sunt dominate de raportul energetico-informaţional. Şi nu se greşeşte dacă se consideră că în devenirea unui astfel de sistem dominantă este transformarea raportului mişcare-organizare în energetico-informaţional. Ca urmare, identificăm alte două căi în devenirea sistemelor (în afara căii de construcţie directă) – dintr-un sistem deschis prin amplificări şi acumulări de efecte, precum şi prin agregarea sau integrarea unor subsisteme. Ambele căi sunt însă guvernate de raportul determinism-cauzalitate direcţionat de menţinerea în securitate a sistemelor.

Să mai remarcăm şi faptul că o organizare superioară presupune neapărat şi o manifestare calitativ-superioară, în special vizând stabilitatea în interacţiunile cu mediul, pentru păstrarea conexiunilor subsistem-sistem. Echilibrul dintre organizarea sistemului şi manifestările subsistemelor reprezintă o relaţie sinergetică, modelată prin reglaj şi care impune restricţii autoreglajului.

În acest caz, sensul determinismului este sensul obţinerii unei organizări superioare, iar cauzalitatea – succesiunea în timp a cauzelor şi efectelor sau, mai simplu definit, determinismul este itinerariul, iar cauzalitatea etapele.

2. Conceptul de securitate

Ca element acţional, securitatea este capacitatea unui proces de a-şi conserva caracteristicile funcţionale sub acţiunea unor factori distructivi sau care pot să-i provoace astfel de mutaţii încât să devină periculos pentru mediul înconjurător sau pentru sănătatea (inclusiv viaţa) oamenilor care se află în zona de acţiune, cauzând pagube materiale, informaţionale sau morale.

Ca  proces cibernetic, securitatea are o proprie devenire, un obiectiv precis (stabilitatea), o legislaţie specifică, un suport tehnologic adecvat şi se bazează pe strategii, norme, metodologii, tehnologii, procedee, acţiuni şi instituţii specializate, capabile să ofere servicii de siguranţă, protecţie,

Page 22: Amprenta Ecologica a Romaniei

încredere, supraveghere, dar şi condiţii pentru disponibilitatea şi viabilitatea sistemelor şi utilizatorilor acestora.

Consumatoare de resurse, uneori greu de dimensionat şi, de aceea, greu de acoperit financiar din punct de vedere financiar, securitatea trebuie privită din perspectiva contribuţiei sale ca resursă de fiabilitate, de viabilitate şi de remodelare parametrică  şi structurală a procesului.

Pentru un proces sau un sistem, securitatea acţionează atât ca amplificator al „reacţiei negative” (către sporirea eficienţei), cât şi ca limitator al „reacţiei pozitive” (la limita stabilităţii dinamice) şi al efectelor factorilor destabilizatori.

În consecinţă, securitatea este, de fapt, un parametru principal de calitate (integrând elementele de fiabilitate, adaptabilitate şi stabilitate) al tuturor proceselor şi sistemelor, fără de care eficienţa nu este posibilă.

Pragmatic, conceptul de securitate poate fi echivalent cu sintagma „absenţa pericolului”, iar cel de insecuritate cu sintagma „prezenţa pericolului”. Deci, unei securităţi ridicate îi corespunde un pericol scăzut, iar unei securităţi scăzute îi corespunde un pericol ridicat.

Un alt mod de a privi securitatea îl constituie raportul dintre cele trei elemente fundamentale ale acesteia, protecţia, descurajarea şi tratarea evenimentului nedorit.

Prin protecţie se înţelege capacitatea de a împiedica sau întârzia producerea unui eveniment nedorit (protecţia apriori), precum şi de a relua activitatea de bază după producerea acestuia (protecţia aposteriori).

Prin descurajare se înţelege capacitatea de a influenţa un infractor în sensul de a se  abţine de la comiterea atacului. Descurajarea poate fi atât psihologică (mediatizarea existenţei măsurilor de securitate), cât şi de fapt (dotarea reală cu mecanisme de securitate).

Prin prelucrarea evenimentului nedorit se înţeleg atât calificarea şi tratarea evenimentului, cât şi asigurarea condiţiilor pentru reluarea activităţii după producerea acestuia.

Fenomen socio-tehnologic de mare importanţă, securitatea are o dimensionalitate multiplă:

-         juridică – legile speciale, prevederile din celelalte acte normative, standardele, codurile deontologice şi angajamentele de securitate

-         ştiinţifică – bazele teoretice, cercetările ştiinţifice în sprijin, tehnologiile şi metodologiile de evaluare şi apreciere a nivelului de securitate

-         economică – raportul dintre costurile securităţii şi consecinţele producerii unui eveniment nedorit

Page 23: Amprenta Ecologica a Romaniei

-         organizatorică – autorităţile, instituţiile, organismele şi agenţiile ce lucrează în domeniu, precum şi structurile, funcţiile, relaţiile şi personalul aferent

-         informaţională – sursele generatoare, fluxul informaţional şi sistemele, elementele şi echipamentele ce trebuie protejate sau care realizează protecţia

-         fizică – toate aspectele de existenţă şi manifestare a elementelor de securitate, inclusive cele tehnologice şi de funcţionalitate.

Corespunzător unei funcţionalităţi multiple, securitatea implică o structură complexă, având patru componente principale:

-         procesuală – reprezintă mecanismele capabile să asigure siguranţa şi stabilitatea funcţională sau existenţială a sistemului, procesului sau fenomentului respectiv

-         fizică – reprezintă mecanismele şi instalaţiile capabile să realizeze detecţia, întârzierea şi stoparea sau chiar anihilarea unor infracţiuni

-         informaţională – reprezintă ansamblul măsurilor de calificare (categorisire şi clasificare) a informaţiilor, de determinare a riscurilor şi stabilire a măsurilor minime de protecţie a procesării, stocării şi transmiterii acestora

-         de personal – reprezintă atât protecţia împotriva acţiunilor personalului propriu care au drept consecinţe aspecte de insecuritate, cât şi protecţia acestuia la efectele negative ale criminalităţii.

3. Securitatea deplină a mediului de afaceri

Securitatea mediului de afaceri are un impact socio-economic deosebit, datorită faptului că mediul de afaceri asigură dezvoltarea economică pe baza unor strategii şi cerinţe predeterminate, constituind, în acelaşi timp, şi un mediu al marilor tentaţii criminale.

În procesul de realizare a obiectivului său – profitul, mediul de afaceri prezintă o organizare structurală (infrastructură şi organizaţii), un sistem de obiective şi de performanţe, tehnologii, tehnici, proceduri, acţiuni şi evaluări, evoluând sub acţiunea unor ameninţări continue, prezentând anumite vulnerabilităţi şi tratând diferite riscuri.

Datorită acestor elemente de insecuritate, precum şi caracteristicilor de turbulenţă şi incertitudine ale procesului afacerilor, pentru fiecare organizaţie apare cert un decalaj între cerinţele impuse şi rezultatele obţinute, cu atât mai mare, cu cât între momentul stabilirii obiectivelor şi cel al dobândirii rezultatelor există o diferenţă mai mare de timp.[ii]

Decalajul, ca o consecinţă a perisabilităţii de cognoscibilitate, tehnologie, evenimente şi timp, determină comportări periculoase ale mediului de afaceri, în general, şi ale organizaţiilor, în special, amplificate şi de acţiunea unor factori perturbatori (evenimente nedorite, turbulenţe şi acţiuni

Page 24: Amprenta Ecologica a Romaniei

criminale), care pot produce pierderi însemnate şi chiar efecte nefaste (morale sau pecuniare) asupra organizaţiilor aflate într-o zonă de risc.

Ca urmare, se pune problema asigurării securităţii atât a peocesului mediului de afaceri şi a infrastructurii sale, cât şi a organizaţiilor componente ale acestuia. Cu alte cuvinte, asigurarea securităţii în toate cele trei submedii.

Conjugate, cele trei submedii de securitate au acelaşi efect – afaceri în siguranţă cu profit , dar sunt diferite ca strategii, tehnici, proceduri şi chiar acţiuni. În ceea ce priveşte integrarea lor funcţională – apartenenţa la sistem – , securitatea procesului mediului de afaceri direcţionează atât securitatea infrastructurii, cît şi securitatea organizaţiilor, în timp ce acestea, prin securitatea lor, contribuie la securitatea procesului mediului de afaceri, cu o anumită pondere funcţională. Cu alte cuvinte, securitatea mediului de afaceri integrează funcţional securitateaprocesuală a infrastructurii şi a organizaţiilor atât prin prisma obiectivelor generale comune, cât şi prin cea a cadrului legislativ, al standardelor de performanţă şi evaluare, al tehnicilor şi procedurilor de asigurare energetică şi informaţională a mecanismului comun de reacţie.

Ca subsisteme ale mediului de afaceri, organizaţiile îşi pot stabili strategii, mecanisme, tehnici, tehnologii şi procedee comune sau diferite, dar au obligaţia să asigure, prin integrare, sinergia securităţii mediului.

Oricare organizaţie care nu este capabilă să contribuie la securitatea mediului de afaceri va fi respinsă de acesta, izolată, şi pusă, de fapt, în faţa imposibilităţii existenţei sale. Din subsistem activ şi integrat, organizaţia respectivă se va transforma într-un factor destabilizator, generator de turbulenţe, şi va deveni o ameninţare sau va constitui o vulnerabilitate a mediului de afaceri.

Operaţionalitatea deplină, în siguranţă şi stabilitate, a mediului de afaceri este, deci, condiţionată de existenţa simultană a mediului de securitate pentru proces şi infrastructură, precum şi a mediilor de securitate viabile ale organizaţiilor componente.

Din acest punct de vedere, securitatea mediului de afaceri va fi evaluată atât global, cât şi pe subsisteme, evidenţiindu-se consistenţa securităţii acestora, vulnerabilitatea sau chiar posibila transformare a unora dintre acestea în ameninţări.

Deşi funcţionalitatea organizaţiilor în mediul de afaceri este relativ independentă sau organizată în asociaţii specializate sau zonale (carteluri, holdinguri etc.), din punctul de vedere al securităţii, în interesul obligatoriu al respectării esenţei afacerii – profit reciproc -, organizaţiile au datorii şi contribuţii de subsistem. În consecinţă, dacă reprezintă o vulnerabilitate, va fi ajutată să se perfecţioneze, iar dacă s-a transformat într-o ameninţare, va fi tratată ca atare şi chiar eliminată, în conformitate cu cadrul juridic legal.

Ca o concluzie a prezentării succinte a corelaţiei dintre securitatea mediului de afaceri şi securitatea organizaţiilor, se poate aprecia că securitatea mediului de afaceri reprezintă, în primul rând, o problemă socială şi apoi

Page 25: Amprenta Ecologica a Romaniei

una funcţională. Dezvoltând ideea, considerăm că aspectul social este cu atât maiimportant, cu cât  mediul de afaceri, prin funcţiile sale, are implicaţii sociale mai profunde, fapt ce ne îndreptăţeşte să concluzionăm că pentru mediul de afaceri, problema securităţii sale depline este o problemă fundamentală de existenţă şi manifestare. Aceasta şi ca urmare a faptului că, prin constituirea mediului de afaceri, nu se urmăreşte realizarea unei structuri sau a unei alinieri în sine, ci a uneia care să dovedească, în condiţii relaţional-poziţional-funcţionale, o anumită capacitate operaţională de a realiza efectele economico-sociale previzionate.

Prin capacitatea operaţională a mediului de afaceri vom înţelege capacitatea acestuia de a asigura condiţii de afaceri profitabile pentru toate organizaţiile integrate – subsisteme – , conform principiilor sociale, juridice şi morale stabilite prin consens.

Potrivit acestei abordări, pentru mediul de afaceri – şi deci pentru toate organizaţiile sale componente – , caracterizat prin acţiuni dinamice şi angajare cu toate forţele, mijloacele şi resursele, într-o distribuţie spaţială, informaţională şi socială, spre eficienţă, operativitatea a devenit o problemă vitală – de securitate.

Din punct de vedere acţional, securitatea deplină a mediului de afaceri include trei componente:

- securitatea procesuală (Sp), care asigură cadrul de siguranţă şi stabilitate dinamică a desfăşurării afacerilor cu profit competitiv garantat pentru toţi actorii.

Această componentă asigură desfăşurarea competiţiei conform legilor ”naturale” de piaţă, libertatea competitorilor, negocierea, confruntarea inteligentă, fluiditatea şi continuitatea procesuală a afacerilor, perfecţionarea şi confruntarea tehnică şi procesuală, viabilitatea tehnologică a profitului, identificarea ameninţărilor, reacţia sistemică la ameninţări şi turbulenţe, ameliorarea vulnerabilităţilor, evaluarea performanţelor, adaptarea în timp operaţional, ciclarea procesului afacerilor, reluarea şi perfecţionarea ciclurilor acestora, managementul riscului de proces, orientarea şi perfecţionarea strategică;

- securitatea infrastructurii – sau structurală (Ss) asigură integritatea şi protecţia elementelor de infrastructură sistemică ale mediului de afaceri(valori, personal, obiective de afaceri şi industriale, fluxuri energetice şi informaţionale, resurse, căi şi vectori de aprovizionare şi desfacere, clienţi, bănci, intermediari, etc.).

În relaţia cu securitatea procesuală a mediului de afaceri, securitatea infrastructurii asigură protecţia sistemului suport al procesualităţii afacerilor, în condiţiile în care profitul depinde direct de consistenţa valorilor şi de viabilitatea elementelor valorice fizice, informaţionale şi umane participante la afaceri.

Protecţia infrastructurii unui proces nu este o problemă simplă şi devine mai complicată pe măsură ce procesul este mai complex, iar infrastructura capătă

Page 26: Amprenta Ecologica a Romaniei

caracteristici de sistem mare (densitate funcţională deosebită şi/sau întindere geografică remarcabilă) sau se manifestă într-o relaţie critică;

- securitatea organizaţiilor (So) reprezintă componenta de securitate proprie fiecărei organizaţii din mediul de afaceri, având, la rândul său, ca orice securitate de sistem, o componentă procesuală şi una de structură (fizică, informaţională şi de personal), suport.

Poziţionarea acestor componente ale securităţii depline a mediului de afaceri este corespunzătoare principiilor distribuţiei foilor de ceapă şi al subsidiarităţii, în timp ce condiţionarea este multiplă – integrare funcţională, iar din punctul de vedere al managementului riscurilor şi al strategiei de securitate, ierarhizare acţională şi informaţională, distributivă, ca valori de tip reţea, etc.

Structura mediului de securitate a mediului de afaceri atrage atenţia că, deşi pentru mediu setul de măsuri fundamentale de securitate este comun, tehnicile, tehnologiile, procedurile, acţiunile, organizarea, ameninţările, vulnerabilităţile şi riscurile sunt diferenţiate (dedicate) pe proces, structură – infrastructură şi organizaţii.

Tratarea sistemică a securităţii mediului de afaceri nu este condiţionată numai de integrarea celor trei componente, ci şi de faptul că mediul şi, în special, organizaţiile componente sunt supuse întregii game de ameninţări criminale, fizice, informaţionale, procesual-funcţional-tehnologice, organizatorice, de personal, cu menţiunea că raportul dintre ameninţările fizice şi cele procesual-informaţionale îşi deplasează ponderea spre cele din urmă, ceea ce complică şi mai mult securitatea mediului de afaceri. În sprijinul acestei afirmaţii este suficient să remarcăm faptele de disimulare a procesului afacerilor şi de terorism sau piraterie informatică.

Să evidenţiem, de asemenea, dezvoltarea, diversificarea şi profesionalizarea mijloacelor şi procedeelor de atac asupra elementelor din mediul de afaceri, precum şi timpul nelimitat la dispoziţia celor care produc acte criminale.[iii]

Faţă de complexitatea securităţii mediului de afaceri, de implicaţiile valorice ale crimei organizate, spălarea banilor murdari, războiul economico-informaţional şi acţiunile teroriste, se impune elaborarea unui concept viabil de securitate a mediului de afaceri, care să-i asigure calitatea prin integrarea în aceasta a caracteristicilor de proces, structurale şi organizatorice şi să protejeze mediul de afaceri împotriva evenimentelor nedorite de proces, fizice, informaţionale şi de personal, precum şi împotriva calamităţilor naturale (cutremure, inundaţii, incendii, etc.).

De asemenea, el trebuie să impună mijloce şi posibilităţi de prevedere a producerii evenimentelor nedorite, să le trateze şi să le atenueze consecinţele în caz de producere şi să asigure restabilirea cât mai rapidă a normalităţii procesului de afaceri, infrastructurii sale şi organizaţiilor integrate.

Acţional, mediul de securitate a mediului de afaceri trebuie să asigure prevenirea evenimentelor nedorite, descurajarea infractorilor, managementul

Page 27: Amprenta Ecologica a Romaniei

riscului, tratarea evenimentelor nedorite şi restabilirea procesuală a mediului de afaceri.

CONCLUZII

Actualele tendinţe planetare, proliferarea asimetrică a unor noi ameninţări şi

riscuri la adresa securităţii internaţionale sunt o certitudine care pun în stare de

alertă apărarea naţională la nivelul supoziţiilor sale în ceea ce priveşte concepţia

şi planul acţiunilor concrete.

Considerăm că secolul al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale

mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă, iar

fenomenul globalizării se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. Interesele şi

obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt generatoare de stări

conflictuale, mediul de securitate este influenţat pozitiv de procesele de integrare

europeană şi euroatlantică, de extinderea comunităţii statelor care împărtăşesc şi

promovează valorile democraţiei şi economiei de piaţă, de adâncirea colaborării

regionale.

Riscurile apariţiei unei confruntări militare tradiţionale pe

continentul european s-au diminuat semnificativ, totuşi persistă fenomene de

instabilitate şi criza la nivel subregional şi tendinţe de fragmentare, marginalizare

sau izolare a unor state.

Progresele în evoluţia politicii externe şi de securitate

comune, implicarea şi soluţiile alese de organizaţiile internaţionale şi europene în

rezolvarea situaţiilor dificile de pe continent demonstrează că Europa se

pregăteşte să îşi asume un rol substanţial în arhitectura propriei securităţi, inclusiv

în cea de apărare.

    Terorismul, o ameninţare primitivă, în raport cu stadiul

civilizaţiei, la începutul secolului XXI, este o ameninţare majoră şi are  o

„evoluţie” dramatică pentru omenire cunoscând însă metodele şi mijloacele de

Page 28: Amprenta Ecologica a Romaniei

punere în practică a acestuia, precum şi capacităţile de a lua în vizor ţinte de nivel

strategic.

Analiza terorismului ca fenomen care însoţeşte istoria de-a lungul evoluţiei ei

a demonstrat că, în cele mai multe cazuri, bazele acestuia sunt de natură socială,

etnică, politică, ideologică sau religioasă.

În afara terorilor cu un spectru mai îngust sau mai larg de acţiune pe care le

generează, terorismul, în funcţie de amploarea lui, poate afecta grav şi pe termen

lung atât structura socială, cât şi individul ca atare, căruia perceperea realităţii îi

este distorsionată, efectele resimţindu-se în dezorganizarea societăţii.

Unul din scopurile terorismului este să disipeze puterea, să genereze haos şi

să creeze un vid de soluţii la situaţia nou creată, pentru ca apoi, pe fondul

fragilităţii oricărei potenţiale decizii, să ofere variante „reale”, din timp pregătite,

de redresare a respectivei situaţii.

Terorismul trebuie „adus” (controlat şi îngrădit) de la nivelul global la cel

regional, ulterior la nivel subregional şi naţional, la nivelul grup până la ultima

verigă - individul.

Pe plan militar victoria finală în această campanie va depinde, în special, de

doi factori: voinţa politică internaţională susţinută şi constituirea capabilităţilor în

domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului terorist. Iar lucrul cel mai important

care se impune este ca permanent să fie analizate şi monitorizate toate

ameninţările şi riscurile de natură teroristă sau cele care pot facilita

desfăşurarea de acţiuni teroriste. Accentul trebuie pus pe latura preventivă, astfel

ca fenomenul să fie ţinut sub control, nu să se aştepte situaţia de a interveni printr-o

ripostă contra-teroristă.

Extinderea fenomenului terorist şi periculozitatea deosebită a acestuia au

determinat acţiuni conjugate pentru contracararea lui şi realizarea unei coaliţii la

nivel global.

Considerăm că asistăm, astăzi, în noul context geostrategic, la o

concentrare impresionantă de forţe şi capacităţi, la nivel planetar, continental şi

regional; concentrarea de forţe fiind dublată de un consens politic greu de imaginat

cu câtva timp în urmă. State aflate până mai ieri pe poziţii divergente, considerate

chiar ireconciliabile, se găsesc acum pe acelaşi front al luptei împotriva

terorismului.

Page 29: Amprenta Ecologica a Romaniei

Statutul României de membru a structurii de securitate

euroatlantice şi de membru a Uniunii Europene, coroborat cu caracteristicile

evoluţiei relaţiilor geopolitice din zona Mării Negre şi din regiunile adiacente

acesteia determină, în mod inevitabil, transformarea strategiei de securitate

naţională şi, implicit, a strategiei militare, cu implicaţii majore asupra rolului,

locului şi destinaţiei forţelor armate, în general, şi a forţelor navale, în particular.

Acest nou statut al României presupune, în afara garantării stabilităţii şi securităţii

naţionale, responsabilităţi în domeniul generării de stabilitate/securitate regională şi

europeană.

România a dezvoltat relaţii privilegiate şi parteneriate

temeinice cu statele membre NATO din Europa Centrală, relaţii care se bazează

atât pe convergenţa intereselor majore de securitate a aliaţilor central europeni

cât şi pe existenţa anumitor coordonate istorice comune, zona central europeană

reprezentând un potenţial furnizor de securitate pentru estul Europei.

Politica externă a României trebuie să se focalizeze asupra

protejării intereselor sociale şi economice ale cetăţenilor români, precum şi

promovării şi protejării intereselor economice, politice şi militare ale ţării noastre,

în concordanţă cu poziţia sa geopolitică şi geostrategică. De asemenea, politica

externă trebuie să ia în considerare participarea activă la construcţia instituţională

şi culturală a Europei Unite.

Ca stat membru NATO, România contribuie la întărirea

potenţialului Alianţei. Poziţia strategică, mărimea teritoriului, forţa militară,

potenţialul economic şi demografic sunt principalele argumente care susţin

această afirmaţie, România reprezentând un element indispensabil pentru o

punte între flancul nordic şi cel sudic al NATO. Împreună cu Grecia, Turcia şi

Bulgaria, România acţionează ca o barieră pentru împiedicarea propagării noilor

ameninţări la adresa Europei: ameninţările asimetrice, terorismul internaţional,

crima organizată etc.

Securitatea naţională va fi proiectată în interiorul NATO şi UE,

în funcţie de politicile specifice celor două organizaţii. Esenţa securităţii României

o va constitui asigurarea unei coeziuni şi logici interne a tuturor transformărilor în

curs de desfăşurare sau care vor fi impuse de necesităţile ulterioare, în cadrul unui

sistem care va permite continuitatea politicilor macro şi adaptarea la nivel micro a

Page 30: Amprenta Ecologica a Romaniei

cerinţelor interne şi internaţionale. În acest sens considerăm că, este important ca

toţi actorii internaţionali majori să acţioneze într-un mod coordonat, aplicând un

larg spectru de instrumente civile şi militare printr-un efort concertat, care ţine

cont de mandatele şi atuurile fiecăruia.

În evoluţia procesului de realizare a securităţii se constată în

ultimii ani o amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la nivel regional,

ca o etapă intermediară a acestuia. Eforturile depuse de comunitatea

internaţională pentru instaurarea păcii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Africa sunt

concludente. În acest context, multitudinea problemelor de securitate pe care

statele şi le-au propus să le rezolve a condus la creşterea numărului şi volumului

organismelor internaţionale. Rezultatele activităţii lor au fost relevante: s-au

diminuat pericolele şi ameninţările, deşi nu au fost eradicate conflictele armate.

Principalele zone de insecuritate au fost incluse în procesele de stabilizare, dar nu

întotdeauna rezultatele au fost cele scontate.

Apreciem că dezvoltarea societăţii globale, creşterea

impactului comunicaţiilor şi al schimbului de informaţii în politica internaţională,

cât şi mai ales definirea noilor parametri de evoluţie şi a noilor actori

internaţionali vor reprezenta oportunităţi, dar şi riscuri la adresa securităţii

naţionale a României.

Page 31: Amprenta Ecologica a Romaniei

ROMÂNIA ŞI NOILE PROVOCĂRI

Pe plan mondial se prevăd schimbări majore ale mediului de securitate în

următorii 20 de ani. România, aflată încă într-o tranziţie prelungită, este prinsă în

jocul intereselor marilor actori internaţionali. O excludere a României din circuitul

european al rutelor energetice ar complica şi mai mult harta stabilităţii regionale.

La începutul acestui mileniu, un grup de experţi neguvernamentali publica un studiu avangardist, intitulat “TENDINŢE GLOBALE ÎN ANUL 2015”, evidenţiind că sistemul internaţional din anul 2015 va fi modelat de către şapte actori globali şi tendinţele aferente:

- populaţie;- resurse naturale şi mediul înconjurător;- ştiinţă şi tehnologie;- economie globală şi globalizare;- guvernare naţională şi internaţională;- natura conflictelor;- rolul Statelor Unite.Recent, un alt studiu intitulat "O VIZIUNE PE TERMEN LUNG A NEVOILOR

ŞI CAPACITĂŢILOR DE APĂRARE EUROPENE", realizat la comanda Agenţiei de Apărare Europeană identifică principalele tendinţe pe plan mondial, pentru următorii 20 de ani. Raportul, întocmit de Institutul de studii de securitate al UE, care conţine 32 de pagini şi un set de anexe, a fost prezentat marţi 03.10.2006 miniştrilor apărării din ţările U.E., reuniţi în Finlanda1.

După analizarea a peste 700 de rapoarte realizate de agenţii specializate, centre de cercetare şi organisme internaţionale, autorii raportului au identificat 10 mari provocări mondiale care vor marca lumea până în anul 2025.

În ordine, cele 10 mari provocări, cu consecinţele de rigoare asupra mediului mondial de securitate sunt următoarele:

1 Cimpoeru, Livia – Lumea în 2025: 10 provocari mondiale, Evenimentul Zilei – 07 octombrie 2006

Page 32: Amprenta Ecologica a Romaniei

- îmbătrânirea populaţiei mondiale;- creşterea delocalizărilor;- petrolul, gazele şi cărbunele, indispensabile;- o lume mai interdependentă;- Statele Unite, putere contestată;- noi maladii;- Africa şi Orientul Mijlociu, în vrie;- patru noi ţări la masa celor mari;- Rusia, mai bogată, dar mai slabă;- Europa, supusă concurenţei.Se observă că, în ambele studii, resursele naturale şi mediul înconjurător -

incluzând aici şi resursele energetice - au un rol important în menţinerea unui echilibru al mediului global de securitate.

Omenirea trăieşte viaţa cu acceleraţia apăsată la maximum. Cuceririle tehnologice din ultimii 60 de ani au condus la o dezvoltare economică globală fără precedent, la o populaţie de peste 6 miliarde de oameni, în condiţiile în care resursele planetare sunt tot mai limitate.

După ultimele date statistice producţia economică mondială era apreciată în anul 1950 la 4.000 de miliarde de dolari; în 1995, aceasta ajunsese la 20.000 de miliarde de dolari, iar pentru anul 2006 se estimează la 25.000 miliarde! Ţările asiatice, care au şi cele mai spectaculoase creşteri demografice, au preluat tehnologiile Occidentului şi au ajuns la creşteri economice de 8…10% pe an, iar China, care în 1995 a ajuns la 1,2 miliarde de locuitori, a reuşit incredibila performanţă de creştere a economiei, în perioada 1991-1995, de 57% , de 62% în 2005, cu o prevedere de peste 65% în anul 2007. În anul 2015, lumea va fi populată de 7,2 miliarde de oameni, iar în 2025 vor trăi pe planetă circa 8,5 miliarde de oameni !

SECURITATEA ENERGETICĂ ÎN REGIUNEA EXTINSĂ A MĂRII NEGRE

Securitatea energetică este o componentă vitală a oricărei strategii naţionale de securitate. Conceptul este definit de următoarele componente:

- securitatea surselor energetice;- securizarea traseelor energetice existente;- identificarea unor trasee alternative de energie;- identificarea unor surse alternative de energie;- protecţia mediului înconjurător.

Securitatea energetică aplicabilă zonei extinse a Mării Negre are în mod evident câteva elemente specifice. Acestea sunt determinate de configuraţia politico-militară din această regiune.

Page 33: Amprenta Ecologica a Romaniei

În privinţa securităţii surselor energetice trebuie să avem în vedere elementele principale ce configurează mediul de securitate al regiunii: unele conflicte etnice, cum ar fi cele din Nagorno Karabakh, Sudul Oseţiei şi Abkhazia, sau cele de natură etnico-religioasă ca şi cele din Ferghana Valley, instabilitatea politică şi economică, existenţa regimurilor opresive de tip sultaneistic şi fenomenul de radicalizare a opoziţiei politice, creşterea militantismului islamic în regiune, activarea şi dezvoltare a organizaţiilor teroriste, reţelele de trafic de droguri, instituţionalizarea fenomenului de crimă organizată, ca o forţă din ce în ce mai penetrantă în viaţa politică, socială şi economică din aceste zone, dezvoltarea economiilor subterane – dezvoltare care include atât activităţi economice ilegale cât şi activităţi care nu se află în aria de control a statului (sistem regulator şi de taxe paralel cu cel al statului) şi care furnizează mijloace de subzistenţă cetăţenilor, prevalenţa corupţiei în sistemul de stat, în special în piramida guvernamentală.

În acest context, promovarea valorilor democratice în regiune rămâne singura metodă de asigurare a stabilităţii în aceste zone. Menţinerea, prin acceptarea şantajului politic de către comunitatea statelor democratice, a status-quo-ului în ţările din regiune dominate de regimuri autocratice nu poate fi o opţiune viabilă pe termen lung, deoarece predictibilitatea acţiunilor acestor regimuri este foarte limitată. Orice evaluări pe termen lung au un grad foarte mare de incertitudine. Menţinerea pe o perioadă îndelungată la putere a unor astfel de regimuri nu ar face decât să antagonizeze clasele politice şi să conducă în final la radicalizarea şi creşterea militantismului religios.

Securizarea traseelor energetice: atacurile teroriste sau sabotajele infrastructurii energetice sunt evenimente cotidiene. Trebuie să distingem însă în natura celor două tipuri de atacuri, precum şi în diferenţieri de natură intrinsecă a unora dintre ele: sabotajele vizează, în special, obţinerea unor ascendente economice, sau, cum în mod recent s-a întâmplat în Georgia, sunt folosite ca mijloc de coerciţie politică. În privinţa atacurilor teroriste asupra infrastructurii energetice distingem noi evoluţii în mediul de securitate post 9/11-WTC. Riscul producerii unor atacuri majore asupra infrastructurii strategice este mult crescut în perioada ulterioară atentatelor de pe teritoriul SUA. Vulnerabilitatea rutelor de transport, respectiv atât a reţelelor de conducte cât şi a tancurilor transportoare, fac din acestea ţinta preferată a grupărilor teroriste. SUA a luat decizia de a declara oleoductele şi gazoductele drept obiective strategice de importanţă naţională. Din această perspectivă, în vederea asigurării securităţii energetice a Uniunii Europene, şi implicit a României, se impun câteva măsuri, astfel:

- la nivel naţional şi european, se impun atât măsuri politice care să vizeze adoptarea unui cadru legislativ pentru înăsprirea pedepselor pentru atacurile ce vizează infrastructura energetică, dar şi măsuri care să vizeze paza fizică a reţelelor energetice, mecanisme şi structuri de intervenţie rapidă şi asistenţă, precum şi regândirea sistemului energetic pe principiul minimizării efectelor, respectiv crearea unui sistem eficient de identificare a

Page 34: Amprenta Ecologica a Romaniei

unor trasee de redirijare alternativă care preia fluxul energetic pe aria afectată, interconectarea sistemelor ţărilor europene, în special UE şi crearea unui sistem eficient de avertizare, regândirea unei strategii energetice de protecţie la nivel transatlantic;

- securizarea traseelor energetice, în afara spaţiului naţional sau european: se impune identificarea unor strategii atât pentru traseele off-shore cât şi on-shore, deoarece fiecare în parte prezintă anumite particularităţi. În acest context nu putem să ignorăm conturarea unei noi strategii a NATO, prin reconsiderarea misiunilor sale şi asumarea în acest sens a misiunii de protecţie fizică a infrastructurii energetice. Această opţiune a fost discutată între 22-24 februarie la Praga, la NATO Forum on Energy Security Technology. În acest context e relevantă intervenţia gl. James L. Jones, NATO Supreme Allied Commander in Europe (SACEUR) şi Comandant al United States European Command (COMUSEUCOM), care a afirmat cu acest prilej că „securitatea energetică este cheia securităţii regionale, orice eşec al infrastructurii energetice critice având potenţialul unui impact politic, militar şi social”.[12]

Identificarea unor trasee alternative de energie este vitală atât pentru economia europeană cât şi pentru stabilitatea şi configuraţia politică a regiunii. În acest sens sunt necesare însă câteva consideraţii adiacente, astfel:

- Rusia promovează o politică foarte activă în scopul adâncirii dependenţei Statelor europene faţă de resursele sale de energie;

- din păcate, jocul geopolitic este folosit şi ca mijloc de presiune politică. Conflictul dintre Ucraina şi Rusia pe tema preţului gazelor naturale a determinat o criză majoră socială care a antagonizat societatea ucraineană şi a reaşezat forţele de pe scena politică. Rezultatul, prin victoria forţelor pro-ruse sunt un semnal dur dat democraţiilor vestice care ar fi trebuit să ducă o politică mult mai activă în această zonă. Ucraina riscă, în acest mod să tergiverseze procesul de aderare la structurile euroatlantice, dar şi să se întoarcă în zona gri a oligarhiilor pseudo-comuniste;

- în orice calcul geopolitic nu trebuie exclusă Turcia şi pretenţiile ei de aderare la UE, şi care în considerarea unor trasee alternative nu mai doreşte să fie ţară de tranzit, ci să se poziţioneze ca re-seller. Este oportun în acest context proiectarea unei alternative off-shore care să unească Georgia şi România prin Marea Neagră. O asemenea alternativă, chiar dacă ar fi mult mai costisitoare, pe termen lung este mult mai avantajoasă şi presupune şi dezvoltarea unui parteneriat strategic româno-georgian.

MEDIUL GLOBAL DE SECURITATE

Page 35: Amprenta Ecologica a Romaniei

Lumea începutului noului mileniu se remarcă printr-o nouă fază a evoluţiei, marcată de coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive cu altele care generează ameninţări şi pericole. Mediul de securitate internaţional se află într-o continuă schimbare, o bună parte dintre aceste transformări fiind imprevizibile.

Mediul de securitate este caracterizat de următoarele tendinţa majore:

- globalizarea şi integrarea regională;

- proliferarea acţiunilor de fragmentare statală;

- structurarea unei noi arhitecturi de securitate;

- o nouă dinamică a relaţiilor internaţionale;

- implicarea tot mai accentuată a actorilor non-statali în dinamica relaţiilor internaţionale.

Adoptarea conceptului de securitate internaţională din perspectiva riscurilor şi ameninţărilor la adresa sa vine să completeze lista criteriilor menite să contribuie la o definire clară a securităţii internaţionale, constituind o stare de echilibru dinamic, rezultat al multiplelor şi complexelor interacţiuni dintre statele lumii, în desfăşurarea firească a evoluţiei geopolitice.

Tendinţele de globalizare se manifestă în economia mondială pe mai multe planuri: al integrării sistemului internaţional de producţie, al integrării unor pieţe de mărfuri sau servicii, al convergenţelor politicilor economice naţionale. În principal, globalizarea este considerată drept procesul de întrepătrundere tot mai accentuată între economiile naţionale, experţii şi analiştii apreciind că ne îndreptăm spre un nou sistem economic mondial global, unde interdependenţa economică dintre ţări reprezintă elementul esenţial. Asistăm la desfăşurarea unui proces de dezarticulare şi rearticulare a economiilor naţionale în funcţie de constrângerile logistice funcţionale guvernate direct la nivel internaţional. În cadrul procesului de globalizare, prin cooperare, s-a ajuns la programe de convergenţă industrială a statelor membre NATO. Deja, mai mult de 50 companii din statele membre NATO lucrează într-un parteneriat pentru producţia de armamente de înaltă tehnologie, ceea ce va asigura în viitor o calitate superioară a tehnicii militare, fapt care poate avea un efect decisiv în lupta împotriva terorismului internaţional.

Cu toate protestele organizaţiilor antiglobalizare, efectele acestui fenomen au început să se resimtă. Economia mondială, după o perioadă apreciabilă de recesiune, s-a revigorat, iar circulaţia de capital, dezvoltarea tehnologică şi progresul democraţiei au condus la creşterea prosperităţii populaţiei din unele zone ale lumii.

Page 36: Amprenta Ecologica a Romaniei

În acest context, pe de altă parte, ameninţările transnaţionale - terorismul, migraţia şi traficul de droguri şi materiale strategice sau crima organizată - au avut o şansă în plus de a se propaga la scară planetară, în primul rând datorită deschiderii frontierelor, lupta împotriva acestor fenomene devenind, potrivit experţilor, o nouă şi originală componentă a globalizării.

Globalizarea a condus la multiplicarea oportunităţilor de dezvoltare şi cooperare la toate nivelurile, la apariţia unor entităţi non-statale ce acţionează la nivel global, procesul de luare a deciziilor privind politica externă şi de securitate a statelor devenind mai complex. De asemenea, globalizarea a condus şi la creşterea vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor, pericolelor şi agresiunilor teroriste, acţiunile fiind iniţiate de grupuri şi reţele internaţionale dificil de controlat şi contracarat.

România şi-a asumat un rol de furnizor de securitate şi de participant activ la dezvoltarea unor iniţiative internaţionale. Aderând la valorile europene şi euroatlantice, România şi-a asumat un profil strategic important, punând în practică o profundă reformă a sistemului securităţii naţionale, dezvoltarea unei capacităţi militare eficiente şi credibile, potrivit standardelor euro-atlantice, participând activ la acţiuni de menţinere a păcii.

În esenţă, România parcurge o tranziţie internă, desfăşurată pe următoarele direcţii: liberalizare politică şi economică, restructurare generală, cu un pivot puternic în privatizare şi stabilizare macroeconomică, pe fondul microdinamizării economiei reale. În paralel, aceste procese transformaţionale sunt influenţate de efortul de compatibilizare cu proiectul european, urmând principiile Uniunii Europene. Atât ceea ce presupune tranziţia la economia de piaţă, cât şi îndeplinirea condiţionalităţilor de aderare la UE se înscriu în tendinţa generală a globalizării, în fapt România urmând un traseu tranziţional care o aduce mai aproape de tendinţele definite de lumea globală2.

Regiunea Marea Neagră - Marea Caspică a devenit o zonă strategică, de preocupare pentru Alianţa Euro-Atlantică. Încă din anii 1990, regiunea Mării Negre a devenit o „curea de transmisie” atât pentru probleme politice şi economice, cât şi pentru resurse energetice. În mod consecvent, în contextul securităţii internaţionale, această regiune îşi face din ce în ce mai mult loc pe agenda NATO şi pe cea a Uniunii Europene.

Este de aşteptat ca globalizarea să redefinească principiile de ordonare a lumii, oferind o variantă radical diferită de gestionare a puterilor, inclusiv de alocare a resurselor pe planetă, care să genereze un alt culoar de pertinenţă a acţiunilor, o altă sferă de repere relaţionare pentru o ordine economică şi politică aptă să depăşească sincopele istoriei.

2 Prof.univ.dr. Angelescu, Coralia şi colaboratorii, "Conturarea unui model explicativ al globalizării.

Globalizarea şi economia României", ASE Bucureşti

Page 37: Amprenta Ecologica a Romaniei

Iată de ce globalizarea poate fi definită ca principiul competiţiei într-un întreg care este mai mult decât suma părţilor, în timp ce părţile tind să imite întregul, adică fiecare să dea performanţa pozitivă ce alimentează coeziunea dinamică a întregului.

Page 38: Amprenta Ecologica a Romaniei

NOUL MEDIU INTERNAŢIONAL DE SECURITATE

În raporturile dintre război şi politică sau dintre strategie şi diplomaţie s-au petrecut schimbări extrem de importante în perioada bipolarismului, mai ales în ce priveşte conceptele de diplomaţie preventivă şi de gestionare a crizelor. Diplomaţia preventivă este, în esenţă, un simplu deziderat, aceasta solicitând o prezenţă constantă a forţei militare, precum şi a voinţei de a o folosi în caz de necesitate. Simpla ameninţare cu folosirea forţei este întotdeauna mai puţin eficace şi credibilă, după tot ceea ce s-a petrecut în Bosnia, Kosovo sau Cecenia. Rezultă necesitatea desfăşurării în teren a unor unităţi terestre, cum s-a întâmplat în Macedonia, Bosnia, ulterior în Kosovo, Afganistan sau Irak3.

După mai bine de un deceniu şi jumătate de la încheierea războiului rece, se evidenţiază alt tip de riscuri, pericole şi ameninţări la adresa securităţii şi stabilităţii mondiale, deosebit de diversificate în ultima perioadă, în special după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, din SUA, iar continua transformare a formele lor de manifestare le face mai greu de depistat într-un interval de timp care să permită măsuri eficiente de combatere. Situaţia actuală a impus dezvoltarea unor noi tehnici de evaluare şi monitorizare a surselor de instabilitate, concomitent cu înfiinţarea şi dezvoltarea unor capabilităţi adecvate de reacţie în timp şi spaţiu, cu toate că finanţarea propusă de factorii de decizie nu este întotdeauna suficientă, cu excepţia SUA. Efectele globalizării au început să se resimtă, iar economia mondială, după o perioadă apreciabilă de reflux, s-a revigorat. „Fluxurile de bunuri şi de investiţii, dezvoltarea tehnologică şi progresul democraţiei au adus mai multă libertate şi prosperitate oamenilor”4. Suprapunerea procesului de globalizare cu tendinţele de regionalizare şi fragmentare generează noi tensiuni şi factori de risc.

Odată cu definirea noului mediu internaţional de securitate se conturează şi o hartă geopolitică a lumii, în proiectarea căreia relaţia transatlantică joacă un rol esenţial. Europa a reuşit să şteargă artificiala graniţă dintre Est şi Vest. În cadrul procesului integrării europene a evoluat şi componenta de apărare a acesteia, care a parcurs diferite etape divergente şi convergente de dezvoltare. Important este faptul că, după anul 1990, eforturile comune de realizare a păcii şi stabilităţii în Europa s-au intensificat şi amplificat, iar aşteptările sunt promiţătoare. Construcţia apărării europene a devenit o realitate şi se bazează pe fundamente conceptuale, militare şi juridice. Cu toate acestea, problemele apărării europene nu sunt simple, în condiţiile în care NATO funcţionează ca o organizaţie puternică de mai mult de 50 de ani, iar Europa doreşte să deţină structuri proprii de apărare.3 G-ral Gheorghe Nicolaescu, „Rolul forţei militare în lumea contemporană”, http://www.presamil.ro OM

nr. 5/2003.

4 Javier Solana, „Une Europe sûre dans un monde meilleur”, Stratégie européene de sécurité, Bruxelles, 2003.

Page 39: Amprenta Ecologica a Romaniei

În acest context, ameninţările transnaţionale (terorismul, migraţia şi traficul de droguri şi materiale strategice, crima organizată), profitând de permeabilitatea frontierelor, au avut mai multe şanse de a se propaga la scară planetară, lupta împotriva lor devenind o nouă şi originală componentă a globalizării5.

Progresele ştiinţei şi tehnicii cu aplicabilitate militară au condus, pe de o parte, la obţinerea celui mai performant tip de tehnologie, oferind statelor superdezvoltate posibilitatea de a pregăti un război de ultimă generaţie, iar, pe de altă parte, la accentuarea temerii proliferării armelor de distrugere în masă. Armele biologice au devenit mai periculoase decât cele chimice sau nucleare, deoarece pot ajunge mai uşor în mâinile actorilor nonstatali interesaţi în destabilizarea societăţii globale.

Amestecul de politici şi strategii incoerente şi ezitante în domeniul securităţii, propuse şi dezvoltate de actorii internaţionali şi instituţiile specializate, nu va putea modifica într-un mod pozitiv situaţia actuală a mediului de securitate internaţional. În acest cadru global, apărarea statelor împotriva pericolelor şi ameninţărilor trebuie să se realizeze atât în mod tradiţional, prin politici şi strategii individuale, cât şi prin forme colective de acţiune, adaptate permanent la „provocările” la care este supus mediul de securitate.

O serie de analişti6 au adus în discuţie ideea „hegemoniei prin cooperare”, ce implică folosirea puterii de tip soft prin aranjamente de cooperare pe termen lung, fapt exemplificat în cazul Uniunii Europene. Aceasta trece printr-un profund proces de reformă internă, concomitent cu derularea proceselor de extindere. Progresele în evoluţia politicii externe şi de securitate comune, soluţiile alese de organizaţiile şi organismele europene în rezolvarea situaţiilor delicate demonstrează că Europa încearcă să-şi asume un rol substanţial în arhitectura propriei securităţi şi să ofere modele de relaţii între state.

Declaraţia pentru Combaterea Terorismului, adoptată de Consiliul European la Bruxelles (25-26 martie 2004), reprezintă un pas important realizat de Uniunea Europeană nu numai din punct de vedere al dezvoltării capacităţii sale instituţionale, ci, mai ales, din punct de vedere al manifestării solidarităţii între membri, introducând o clauză de solidaritate ce stipulează acţiunea comună a statelor UE împotriva acţiunilor teroriste.

În acelaşi timp, Strategia de Securitate, adoptată de Consiliul European în decembrie 2004, identifică terorismul ca una dintre cele mai importante ameninţări la adresa intereselor UE şi subliniază necesitatea creării unor propuneri concrete pentru combaterea acestui flagel al noului mileniu. De asemenea, Declaraţia pentru Combaterea Terorismului stabileşte principalele direcţii pentru: ajutorarea şi asistarea victimelor acţiunilor teroriste, elaborarea cadrului de

5 „Mediul de securitate”, Centrul de studii strategice, de apărare şi securitate, pag. 5, 2004.6 Mary Farrell, “The EU and Inter-Regional Cooperation: In Search of Global Presence?”, în “UNU-CRIS

e-Working Papers”, 2004 .

Page 40: Amprenta Ecologica a Romaniei

cooperare în lupta împotriva terorismului, întărirea controlului vamal şi a securităţii documentelor, cooperarea în domeniul informaţiilor, prevenirea finanţării terorismului, măsuri pentru protecţia transportului şi a populaţiei, cooperarea internaţională, crearea funcţiei de Coordonator al luptei împotriva terorismului, precum şi implementarea unor obiective strategice:

- adâncirea consensului internaţional şi îmbunătăţirea eforturilor internaţionale pentru combaterea terorismului;

- reducerea accesului teroriştilor la resursele financiare sau economice;

- maximizarea capacităţii organismelor UE de a detecta, investiga şi acuza persoanele care realizează acţiuni teroriste, precum şi a capacităţii de prevenire a atacurilor teroriste;

- securizarea transporturilor internaţionale şi asigurarea eficienţei sistemului de control vamal;

- îmbunătăţirea capacităţii statelor membre de a face faţă consecinţelor unui atac terorist;

- contracararea factorilor ce contribuie la sprijinul şi recrutarea teroriştilor;

- sprijinirea ţărilor partenere UE pentru îmbunătăţirea capacităţii de combatere a terorismului.

După extinderea Uniunii Europene, din anul 2004, statele membre, atât cele vechi, cât şi cele noi, vor avea o serie de avantaje ce decurg din lărgirea Uniunii, dintre care cele mai importante sunt:

- consolidarea poziţiei UE în faţa globalizării şi a rolului şi statutului ei în lume;

- atingerea unui grad mai mare de prosperitate, prin lărgirea pieţei;

- eficacitatea sporită în combaterea criminalităţii internaţionale, în special a terorismului;

- controlul mai eficient al imigrării;

- protecţia extinsă a mediului înconjurător;

- implementarea pe scară largă a unor standarde superioare de securitate nucleară;

- dezvoltarea unei politici de vecinătate care să promoveze prosperitatea şi democraţia.

La începutul anului 2004, Franţa, Germania şi Marea Britanie au lansat ideea creării unor unităţi de reacţie rapidă compuse din grupări de luptă de tip

Page 41: Amprenta Ecologica a Romaniei

„joint” (fiecare de aproximativ 1.500 militari), care să fie pregătite să răspundă solicitărilor, în special, din partea ONU. În a doua jumătate a aceluiaşi an, statele membre au decis formarea a 13 grupări de luptă, o cifră ce pare a fi suficientă pentru ca UE să poată efectua două operaţiuni de intervenţie, chiar în acelaşi timp. Această idee a fost reluată şi în anul 2005, Comisia Europeană sugerând, în contextul producerii dezastrului din Asia de Sud-Est, formarea unei forţe de reacţie rapidă (5.000 persoane) care să înlăture urmările dezastrelor naturale. De asemenea, UE a pus bazele unui nou plan "Headline Goal 2010" (Obiectiv Global 2010)7, adoptat la Consiliul European de la Bruxelles din iunie 2004, referitor la dezvoltarea unei capabilităţi care să reflecte noul mediu strategic, Strategia Europeană de Securitate, evoluţia tehnologiei şi lecţiile învăţate din operaţiile planificate şi desfăşurate în cadrul Politicii Europene de Securitate şi Apărare (ESDP).

Experţii8 consideră că este nevoie de o Politică Europeană de Securitate şi Apărare Strategică, pentru a acoperi întregul spectru al conflictului, în special în ceea ce priveşte următoarele aspecte: diplomaţia apărării, securitate pe timp de pace, sprijinul autorităţilor civile în caz de urgenţă, desfăşurarea rapidă a trupelor cu scopul apărării securităţii UE sau ca parte a strategiei europene de luptă împotriva terorismului, operaţii de sprijin al păcii şi umanitare, precum şi misiuni preventive împotriva atacurilor la adresa statelor europene sau a intereselor sale.

În ceea ce priveşte Politica Externă şi de Securitate Comună (CFSP), aceasta este centrată pe câteva domenii prioritare stabilite de Consiliul European:

- multilateralism eficient;

- lupta împotriva terorismului;

- aplicarea unei strategii coerente în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu;

- elaborarea unei politici referitoare la Bosnia-Herţegovina, adaptată la realităţile din zonă;

- crearea Zonei de libertate, securitate şi justiţie, idee ce reprezintă nevoia de securitate a UE şi a statelor membre.

În concluzie, Uniunea Europeană trebuie să îşi dezvolte propriul mod de a purta acţiuni militare, iar comparaţia cu SUA nu trebuie să constituie un factor de inhibiţie şi resentiment, ci un stimulent pentru a antrena o forţă militară bine dotată, bazată pe o doctrină de intervenţie (concept strategic) şi pe un sprijin puternic cât mai larg. Se consideră că Franţa şi Marea Britanie trebuie să se afle în fruntea acestui proces, iar complementaritatea cu forţele SUA în teatrul de operaţiuni este vitală. Pe lângă capacitatea de a asigura succesul operaţiunilor de

7 Faţă de precedentul plan „Headline Goal 2003”, noul document face referire la operaţiunile multinaţionale de dezarmare, la operaţiunile multiple şi capacitatea de interoperabilitate care trebuie atinsă la orizontul anului 2010. 8 Lindley-French, Julian şi Franco Algieri, „A European Defence Strategy”, Bertelsman Foundation,

Gutersloh, 2004.

Page 42: Amprenta Ecologica a Romaniei

menţinere a păcii, Uniunea Europeană trebuie să-şi dezvolte capacitatea de luptă propriu-zisă, pentru situaţii de conflict regional de intensitate redusă9.

Organizaţia Naţiunilor Unite nu a mai avut în ultimii ani o activitate importantă în domeniul securităţii internaţionale. Întoarcerea ONU în Irak, în noul context al recrudescenţei acţiunilor teroriste în această ţară, constituie un test important pentru relevanţa acestei structuri în noul mediu de securitate. Participarea efectivă la procesul post-conflict va ajuta ONU la refacerea reputaţiei sale mondiale, combătând ideea conform căreia Organizaţia este mai degrabă o societate de dezbateri, decât un organism global destinat rezolvării problemelor mondiale10.

În ceea ce priveşte tendinţele în dezvoltarea tehnicii şi armamentelor, experţii relevă faptul că acumulările cantitative de armamente au fost înlocuite cu soluţii tehnice sofisticate, rapide şi precise. Se remarcă tendinţa de a produce tehnică de vârf folosind tehnologia microelectronicii, care să asigure mobilitate sporită, cercetare la distanţe mari şi descoperirea ţintelor, culegerea şi transmiterea datelor, în timp real, capabilităţi pentru războiul bazat pe reţea (RBR) şi autoprotecţia avioanelor, navelor şi blindatelor.

Principalele activităţi în domeniu au vizat:

- miniaturizarea tehnicii şi armamentului;

- diversificarea armamentului “inteligent”, inclusiv a muniţiilor „inteligente”;

- robotizarea tehnicii militare;

- cibernetizarea tehnicii militare;

- producerea de tehnică de simulare complexă a situaţiilor reale în scopul instruirii militarilor;

- apariţia produselor de neutralizare a agenţilor chimici şi biologici;

- realizarea de tehnică digitală în diferite domenii;

- creşterea gradului de complexitate şi de integrare a echipamentelor GPS (Global Positioning System).

9 Michael Mihalka, „NATO Response Force Rapid? Responsive? A Force?”, Monitor Strategic, Nr. 1-2/2004, pag. 33-43. Steven Everts, Lawrence Freedman, Charles Grant, Françoise Heisbourg, Daniel Keohane, Michael O'Hanlon, „A European Waz of War”, Centre for European Reform, 2004.10 „Mediul de securitate”, op.cit., pag.7

Page 43: Amprenta Ecologica a Romaniei
Page 44: Amprenta Ecologica a Romaniei

XIV. DEZVOLTAREA ŞI SECURITATEA

1. COORDONATE

- direcţii fundamentale ale politicilor viitoare;- securitatea – premisa dezvoltării;- dezvoltarea – garanţia securităţii;

2. CORELAŢIA SE EXPRIMĂ PRIN:

- pace trainică;- justeţe socială;- dinamica economică;- stabilitatea democratică şi de integrare;- democraţie autentică;- interese naţionale;- protecţia mediului;- factori de risc interni şi externi.

3. SIMILITUDINEA CONCEPTELOR ÎN ARHITECTURA ORDINII MONDIALE

- direcţiile de materializare sunt aproximativ aceleaşi;- au la bază dinamica relaţiilor internaţionale;- impun perfecţionarea instituţiilor naţionale şi internaţionale;- reclamă noua ordine mondială.

4. COMPLEXE ŞI SUPERCOMPLEXE DE SECURITATE

- sunt produsele corelaţiei;- pe spaţiul zonelor fierbinţi;- recunoaşterea reciprocă a intereselor naţionale;- definirea unor interese colective şi comune;- aport echilibrat al fiecăruia;- mai multe formează supercomplexe;- exemple de complexe de securitate: UE, NATO, CSI, PSESE;- exemplu de super complex – MARELE ORIENT MIJLOCIU.

5. SPAŢIALITATEA DEZVOLTĂRII ŞI SECURITĂŢII

Page 45: Amprenta Ecologica a Romaniei

- local – regiune de dezvoltare;- naţional – regiuni de dezvoltare;- regional – euroregiuni de dezvoltare;- interregional – zone de dezvoltare (exemplu Cooperarea la Marea

Neagră);- zonal – o parte distinctă a Europei (exemplu, Europa de Sud-Est).

DEZVOLTAREA, SECURITATEA ŞI SISTEMELE MILITARE

1. CARACTERISTICI

- modelarea sistemelor militare naţionale şi multinaţionale;- control riguros asupra structurilor şi acţiunilor;- presiuni pentru redimensionare;- reducerea probabilităţii unor confruntări militare majore;- amplificarea cooperării şi parteneriatelor;- profunde procese de transformare.

2. ESENŢA TRANSFORMĂRII

- remodelarea structurilor acţionale;- high-tech-ul în comandă-control;- noi misiuni operaţionale;- sporirea funcţionalităţii în ansamblu;- roluri multiple: securitate, apărare, parteneriate etc.

nouă gândire politico-militară;- locul şi rolul sistemelor transformate cresc.

3. ROL ÎN INTERIOR

- securitatea internă;- protecţia antitero;- conclucrarea interinstituţională;- modernizarea structurilor acţionale;- interoperabilitatea;- prevenirea realizării surprinderii;- oportunitatea şi fermitatea deciziilor;- participarea la descurajare/preîntâmpinare;- desfăşurarea strategică;- proiecţia forţei.

4. ROL ÎN PLAN EXTERN

- prevenirea, descurajarea ori zădărnicirea agresiunii;- integrarea;- parteneriate diferite;

Page 46: Amprenta Ecologica a Romaniei

- participarea la coaliţia de luptă împotriva terorismului.

5. SISTEM MILITAR MODERN

- dimensionare adecvată;- structurare conformă;- profesionalizare şi specializare;- nivel profesional, cultural şi comportamental ridicat;- capacitate defensivă credibilă şi eficientă;- conducere naţională şi multinaţională;- capacitate de proiecţie şi extracţie a forţei.

6. FORŢA SECOLULUI XXI

- armata viitoare aliată, multinaţională, autonomă;- mobilitate;- organizare universală;- acţiuni decisive;- conectivitate;- flexibilitate doctrinară şi acţională;- adaptabilitate.

7. DEZBATERI DE IDEI

- raport securitate-apărare;- războiul „ultimo ratio”;- „SI VIS PACEM PARA BELLUM ?”;- un nou tip de război.

Page 47: Amprenta Ecologica a Romaniei
Page 48: Amprenta Ecologica a Romaniei