Allama Mohammad Iqbal Poezii Alese(1)

8/16/2019 Allama Mohammad Iqbal Poezii Alese(1)

1/134

A L L A MA MOHA MMA D IQBA L


2/134


3/134

Allama MohammadIQBAL

Poezii alese deSanaullah i Julieta Rotaru

Editura Biblioteca Bucureştilor

Bucureşti – 2009


4/134

Traducere în limba română:

Ion Larian Postolache şi Julieta RotaruIlustraţii şi copertă: Mircia Dumitrescu

Tehnoredactare computerizată: Anca Ivan

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiIQBAL, MOHAMMAD

Poezii / Mohammad Iqbal;selecţie şi trad. deSanaullah şi Julieta Rotaru. – Bucureşti: BibliotecaBucureştilor, 2009.

ISBN 978-973-8369-36-8

I. Sanaullah (trad.)II. Rotaru, Julieta (trad.)

821.214.22(549.1)-1=135.1

Coperta 1: Fotogra a poetului realizată de Sirdar Umrao Singhla Paris în 1933 (reproducere dupăIqbal. An IllustratedBiography , Khurram Ali Sha que, Iqbal Academy

Pakistan, 2006).


5/134

POEZII ALESE 5

CUPRINS

Mulţumiri / 9 Allama Mohammad Iqbal –

Voice of Islam / 11 Allama Mohammad Iqbal –

Vocea Islamului /17Caracteristici tematice şi literare

ale poeziei lui Iqbal/ 24Sententiae de Muhammad

Allama Iqbal / 33

SECRETELE SINELUI / 37Duşmanul tău este prietenul tău / 39

Povestea diamantului şi a cărbunelui / 42Două pilde despre ataşamentul faţă de tradiţiile comunităţii ca temei al vieţii

sociale / 45

MESAJ DIN ORIENT /49Mesaj din Orient (fragment)/ 51


6/134


7/134

POEZII ALESE 7

ARIPILE ARHANGHELULUIGAVRIIL /93

[Oda I, 1] / 95[Oda I, 2] / 96[Oda I, 3] / 97[Oda I, 4] / 98[Oda I, 6] / 99

[Oda I, 8] / 100[Oda I, 11] / 101[Oda II, 2] / 102[Oda II, 9] / 103

[Oda II, 13] / 104[Oda II, 17] / 105[Oda II, 19] / 106[Oda II, 22] / 107[Oda II, 25] / 108[Oda II, 26] / 109[Oda II, 30] / 110[Oda II, 31] / 111

[Catren I] / 112[Catren IV] / 113

[Catren VII] / 114[Catren VIII] / 115

[Catren X] / 116

[Catren XVIII] / 117


8/134


9/134

POEZII ALESE 9

Mulţumiri

Cartea de faţă, nu ar putut vedea luminatiparului fără efortul susţinut al domnului FlorinRotaru, directorul general al Bibliotecii MetropolitaneBucureşti şi al colegilor domniei sale. Ţelul nostru ar pe deplin atins dacă această carte ar putea ajuta cititoriisă înţeleagă mai bine spiritul oriental şi mişcările socio-religioase predominante în ţările musulmane, precumşi scopul său de a aduce împreună culturi diferite şide a dezvolta un sentiment global de înţelegere şitoleranţă.

Mulţumiri deosebite se îndreaptă şi către GuvernulRomâniei şi către Primarul General al Capitalei,

domnul Sorin Oprescu, pentru ajutorul acordat îndemersul nostru de a numi o stradă după numelepoetului nostru naţional, dr. Mohammad Iqbal, înBucureşti şi de a desemna un loc în parcul Herăstrăupentru amplasarea unui monument în cinstea mareluipoet- lozof al Orientului. Îmi exprim încrederea căaceste două proiecte culturale vor deveni în curândparte a minunatului peisaj bucureştean.


10/134


11/134

POEZII ALESE 11

Allama1 Mohammad Iqbal-Voice of Islam

In Romania, Allama Mohammad Iqbal wasintroduced by Mr. Ion Larian Postolache in 1976, when he together with his wife, Mrs. Charlotte Filitti,translated Iqbal’s poems from an english versionof Payam-i-Mashriq (“Message from the Orient”). The remarkable quality of his translation instantlyearned him international recognition as a serious

student of Iqbal. Later Postolache participated in theInternational Congress on Allama Mohammad Iqbal,held on December 2-8, 1977 in Lahore and establishedhimself as a respectful orientalist. Subsequently, hepublished his complete volume of translation “Mesajdin Orient” in 1992 by using services of his ownprinting press, Apollo. In 1999 the book was reprintedby the Editura Didactică şi Pedagogică, Cluj-Napoca.

Postolache is a renowned sensitive poet and was highly respected as an expert and translator oforiental works. He translated many other poets fromIndia, West Asia, Iran and Central Asia to introduceoriental poetic avor in Romania. He is no longer withus. To keep his love for the Orient alive and pass onthe spark to younger generation of Romanians, I felt

1

Scholar embodying knowledge and mastery of wisdom.


12/134

12 MOHAMMAD IQBAL

the urge to publish another volume, with additionaltranslation of Iqbal’s verses and prose. In this attempt,

I am fortunate to have the support and cooperationof Mrs. Julieta Rotaru. Her knowledge of Iqbaland carefully cultivated attitude to take missionaryinterest in her assignments coupled with her excellentunderstanding of contemporary Islamic worldhelped me in producing this anthology. Mrs. Rotaruresearched ably each poetic expression used in thesaid poems to comprehend Islamic insight, aestheticbeauty and spirituality in order to do justice with theoriginal poems.

We all know that how dif cult it is to translatepowerful poetic expressions of a versatile worldrenowned philosopher-poet like Iqbal. She has donea good job. The result is an excellent rendering ofIqbal’s works in Romanian language. I am very pleased

that Mrs. Rotaru undertook the gigantic noble task. Ihave no doubt that the book will be considered as a valuable addition to the already available literature onoriental philosophy and poetry.

As a mark of respect and tribute to late Postolacheand his wife, we have included some of the poems hehad uniquely translated in “Message from the Orient”in the anthology. These poems give the readers anopportunity to enjoy Postolache’s inimitable style offaithfully retaining beauty of the original thought without disturbing its aesthetic quality. Additionalpoems were selected to present a broader view of thegenius of Allama Iqbal. A humble effort has been madeto follow the sequential evolution and development ofthe great voice of the Islamic as demonstrated by hispublished works.


13/134

POEZII ALESE 13

Allama Iqbal is our pride. His message is a clarioncall to shed our placidity and move from our external

materialized world to discover within our internal worldthe secrets of conquering invisible and still unborncosmos. As a nation, we are blessed that Allama Iqbal,our national poet, was born in November 1877 in asmall city called Sialkot which forms part of Pakistan.In his life time, Iqbal emerged as the leading voice ofthe Islamic World. His forceful expression enrichedUrdu and Persian poetry and language. Dormantpersianised phrases were given new meanings, spiritualglow and vitality in Iqbal’s poetry. Besides poetic works, he made valuable contribution in the eld ofphilosophy and comprehension of religious thought. The universality of his poetic works impregnated with philosophical thoughts in Persian and Englishlanguages elevated him as the most known poetfrom the East. While he received inspiration fromenlightened and philosophical interpretation of allreligions in general, he was fully consumed by Islam.Imbued with the universality of Islam he was able toproduce poems displaying unlimited love for mankindand nature.

For us in Pakistan, his thoughts and poetry arean un-mitigating beacon of hope. His mystic vision

embodies movement, action, dynamism, continuumof struggle challenging formidable foes culminatingin discovery of self. His poems can still stir up febrilenational passions. Each Pakistani still secretly strivesto transform himself into Iqbal’s perfect man HisPresidential address to the 25 th Annual Session of All-India Muslim League at Allahabad on December 29,1930 proved historical, both in substance and impact


14/134

14 MOHAMMAD IQBAL

on our destiny. He then rightly declared: “I would liketo see Punjab, North-West Frontier Province, Sindh

and Baluchistan amalgamated into a single state”.Inspired by this vision, Indian Muslims under thedynamic and inspiring leadership of Mr. Mohammad Ali Jinnah successfully struggled, through democraticmeans, for a separate homeland where they couldpractice their culture, civilization and religion withoutfear of oppression or hindrance. Pakistan is truly hisbrainchild. He, in fact, proved that nations are born inthe minds and hearts of poets.Iqbal was not an ordinary poet. Allama Iqbal isa great Islamic thinker. Besides fathering the conceptof a separate state for Indian Muslims, he was agenuine reformer interested in challenging religiousdogmas with bold suggestions such as the need forrevival of the tradition of “Ijtihad ” (interpretation).In his zeal, he was motivated in unraveling the truespirit and relevance of Islam for our time. Was he apowerful carrier of the message or a poet of magic words? This controversy has continued even after hisdeath. Many feel that he is a poet-philosopher whoused spiritualism to enrich his poetic royal dress. Onthe other hand, others vehemently claim that he is aphilosopher-poet who essentially used language ofpoetry as a convenient vehicle for his thoughts. Howdid he look at his works? His preference is obvious. He wanted to be known as a messenger, not as a poet. Heused to say that “I am not a poet”... “I am not writingpoetry”…“I am not aware of the ner points of art”.In fact, he never believed in the theory of art withoutmessage. He called it decadent and self poising.

The above mentioned controversy is super cial.


15/134

POEZII ALESE 15

Whether he should be called a poet-philosopher or aphilosopher-poet remains immaterial. What is crucially

important is to remember that both his poetry andthoughts are great. In the development of his mindand intuition, both traits supplemented each other. IfIqbal wanted to be remembered as a philosopher, itis his right and he was superbly justi ed in his desire.No doubt, his poetry contains a serious message anddeep philosophy. But who will have the tenacity toignore the rich diction, ight of imagery, and sensitiveand aesthetic use of language which form the core ofhis poetic works. Like a thirsty bird, he quenches hismental thirst from all irresistible springs of knowledge without losing his spirit in the process.

The process of recognition of Iqbal beyond hisown region, which started in his lifetime, did notdiminish after his death on 21 April 1938. There

are university chairs and scholarships in his namein US, Russia, Germany, UK and many countries in Africa and Asia. I have met scholars in Central Asiaand Latin America who showed great respect for hispoetic imagery and talent. The Lenin Award winnergreat poet, Faiz Ahmad Faiz, once rightly opined that“Iqbal represented the new middle class against thedecadent aristocratic tastes in Urdu literature…The

poetry of ideas reached perfection through Iqbal inour own times.” Within the Muslim world, his positionas the last owering of the Persian wisdom poetry, andan important thinker of the modern times, remainspre-eminent.

I must confess that I am not the right personto assess his thoughts and philosophy. It is simplybeyond me. Readers should consult serious writers on


16/134

16 MOHAMMAD IQBAL

Iqbal if they want to taste Iqbal’s genius. NeverthelessI would like to point out that Iqbal pursued the theme

of awakening the latent power of self ( khudi ). He usedSu terminology in the exercise of freedom, decency,movement, introspection and intuition to invigorateman’s higher nature in order to subordinate forces ofnature. He was not against western knowledge butfound it soul-less treasure and therefore incapableof redressing human needs. He was mysti ed by thesecrets of self and obsessed with the essential needto discover and develop self to unravel the “secretof Godhood”. I sincerely feel that Iqbal’s universalmessage of self-discovery and look beyond self tond and conquer other cosmos is more relevant to ourstressed and chaotic world than it was 100 years ago.His poems and prose continue to provide us the muchneeded inspiration to lead a life of discovery.

In this small volume, we have included a brilliantstudy by Mustansir Mir, to highlight thematic literaryfeatures of Iqbal’s poetry. Also, we have used excerptsfrom “Stray Thoughts” – a diary of Iqbal – to acquaintthe readers with Iqbal’s liberal and moderate mind. Iam hopeful that this anthology will introduce Iqbal ina meaningful way to new generation of Romaniansinterested in better understanding of ideas and

culture capable of forging global understanding andcooperation.

Sanaullah, Ambassador of the Islamic

Republic of Pakistan in Bucharest


17/134

POEZII ALESE 17

Allama1

Mohammad Iqbal – VoceaIslamului

Allama Mohammad Iqbal a fost făcut cunoscut în România de Ion Larian Postolache în 1976 când, împreună cu soţia sa, Charlotte Filitti, a traduspoeziile lui Iqbal din versiunea în limba englezăa Payam-i-Mashriq(“Message from the Orient”2 ).Calitatea deosebită a traducerilor sale i-a adus imediatrecunoaşterea internaţională ca cercetător aplecat al luiIqbal.

Un an mai târziu, Postolache a participat laCongresul Internaţional Allama Iqbal, desfăşurat laLahore, în Pakistan între 2-8 decembrie 1977, devenindastfel un orientalist recunoscut. Implicit, în 1992,folosindu-se de serviciile propriei edituri, Appolo,Postolache publica întregul său volum de traduceri„Mesaj din Orient”. În 1999 a fost retipărit la EdituraDidactică şi Pedagogică, Cluj-Napoca.

Postolache este un poet recunoscut pentru1 Allama = învăţat, om de litere întrupând cunoaşterea şi

înţelepciunea absolută.2

„Mesaj din Orient”.


18/134

18 MOHAMMAD IQBAL

sensibilitatea sa, renumit expert şi traducător de opereorientale. A mai tradus şi opere ale altor poeţi orientali

din India, Asia de Vest, Iran şi Asia centrală, ajutându-iastfel pe români să savureze poeziile orientale. Dinpăcate, Larian Postolache nu se mai a ă astăzi printrenoi. Pentru a păstra vie dragostea sa pentru Orientşi de a o transmite mai departe tinerei generaţii dinRomânia, am simţit nevoia imperioasă de a publicaun alt volum, o antologie de texte, în care am inclustraduceri suplimentare ale poeziilor şi prozei lui Iqbal.

În această încercare, mă simt onorat şi totodatănorocos să pot conta pe sprijinul şi cooperareadoamnei Julieta Rotaru. Atât cunoştinţele sale despreIqbal, cât şi atitudinea sa cultivată şi interesul manifestatpentru acest proiect, toate coroborate cu o înţelegereexcepţională a lumii islamice contemporane m-auajutat în elaborarea acestei antologii. Doamna Rotarua cercetat abil ecare expresie poetică pentru a înţelegetermenii cu conţinut islamic, frumuseţea estetica şispirituală folosită în poeziile cuprinse în antologie, înconcordanţă cu poeziile originale ale lui Iqbal.

Ştim cu toţii cât este de di cil de tradus expresiapoetică profundă a unui poet– lozof de talie mondialăaşa cum este Iqbal. E de menţionat că doamna Rotarua făcut o treabă extraordinară. Rezultatul este oexcelentă redare a operelor lui Iqbal în limba română.Sunt foarte fericit că doamna Rotaru a acceptat aceastămisiune pe cât de nobilă, pe atât de grea.

Am convingerea că această antologie va considerată o completare la literatura deja existentădespre lozo a şi poezia orientală.

În semn de respect şi pentru a aduce un omagiu luiPostolache şi soţiei sale, am inclus în această antologie

câteva dintre poemele pe care aceştia le-au tradus


19/134

POEZII ALESE 19

magistral din „Mesaj din Orient”. Poemele îi oferăcititorului posibilitatea de a se familiariza cu stilul unic

al lui Postolache, de a păstra cu s nţenie frumuseţea variantei originale fără a face rabat la calitatea estetică.Poeziile adăugate au fost selectate pentru a da imagineacompletă a geniului lui Allama Iqbal. Efortul nostrumodest a fost făcut pentru a ilustra evoluţia secvenţialăşi dezvoltarea vocii Islamului aşa cum s-a demonstrat în operele sale publicate.

Allama Iqbal este mândria noastră. Mesajul săueste un îndemn de a abandona placiditatea şi de ane îndepărta de lumea materială, exterioară pentrua descoperi în universul nostru lăuntric secretelecuceririi cosmosului invizibil şi în continuă expansiune.Ca naţiune, ne simţim binecuvântaţi că poetul nostrunaţional, Allama Iqbal, născut în noiembrie 1877, a văzut lumina zilei în micul orăşel Sialkot, astăzi parte aPakistanului. De-a lungul vieţii, Iqbal s-a făcut remarcatdrept vocea de prim rang a lumii islamice. Profundasa expresie poetică a îmbogăţit poezia de expresieurdu şi persană cât şi aceste două limbi. Expresiilorpersane latente li s-au dat, în poezia lui Iqbal, noi înţelesuri, strălucire spirituală şi vitalitate. În afară deopera poetica, Iqbal şi-a adus contribuţia extrem de valoroasă şi în domeniul lozo ei şi al interpretării

perceptelor religioase.Universalitatea operei poetice în limba persanăşi engleză, presărată cu concepte lozo ce l-a dus peIqbal pe cele mai înalte culmi, el devenind astfel celmai cunoscut poet oriental.

Deşi, în general, s-a inspirat din interpretărilelozo ce şi înălţătoare ale tuturor religiilor, s-a dedicat

întru totul doar Islamului. Inspirat de universalitatea


20/134

20 MOHAMMAD IQBAL

acestei religii a scris poeme ce evocă dragosteanemărginită pentru natură şi umanitate.

Pentru noi în Pakistan, gândurile şi poezia luiIqbal sunt un crâmpei de speranţă de netăgăduit. Viziunea sa mistică întruchipează mişcare, acţiune,dinamism, lupta perpetua împotriva forţelor potrivnicepentru descoperirea sinelui. Poeziile sale stârnesc şiazi patriotismul febril. În sinea sa, ecare cetăţeanal Pakistanului tânjeşte să se transforme în „omulperfect” al lui Iqbal. Discursul său către PreşedintelePakistanului cu ocazia celei de-a 25-a Sesiune Anualăa Ligii Musulmane pentru Întreaga Indie, ţinutăla Allahabad pe 29 decembrie 1930, s-a doveditremarcabil, atât din punct de vedere al substanţei, câtşi al impactului asupra istoriei. El declara atunci: „Mi-aş dorit să pot vedea Punjabul, provincia frontiereide nord-vest, Sindul şi Balochistanul contopite într-un singur stat“. Însu eţiţi de viziunea sa, indieniimusulmani şi liderii lor s-au luptat cu succes, pe căidemocratice, pentru a-şi dobândi un stat propriu încare să-şi exprime cultura, civilizaţia şi să-şi practicereligia fără teamă, opresie sau fără a în pericol.Republica Islamică Pakistan este în adevăratul sens alcuvântului capodopera sa. El este cel care, aşa cum aşi demonstrat prin scrierile sale câţiva ani mai târziu, aa rmat ca naţiunile se nasc în inimile poeţilor.

Iqbal nu a fost numai un poet extraordinar cişi un mare gânditor al Islamului. El nu este numaicreatorul conceptului de stat separat pentru indieniimusulmani, ci şi reformatorul dogmelor religioaseprin sugestii îndrăzneţe precum reînvierea tradiţiilor„Ijtehad -ului” (interpretare). În interpretarea sa, Iqbal a

fost motivat să dezvăluie adevăratul spirit şi relevanţa


21/134

POEZII ALESE 21

Islamului în contemporaneitate. Să fost Iqbalpurtătorul unui mesaj puternic sau poetul cuvintelor

magice? Controversa a continuat chiar şi după moarteasa. Mulţi sunt de părere că Iqbal este poetul- lozofcare a folosit spiritualitatea pentru a-şi îmbogăţiregalul veşmânt poetic. Pe de altă parte, există vocicare a rmă vehement că Iqbal este lozoful-poet carea folosit limbajul poetic, în esenţă, ca o modalitatepropice de a-şi face cunoscute ideile. Cum îşi aprecia, însă, el operele? Preferinţa sa era evidentă. Vroia să ecunoscut ca mesager şi nu ca poet. Obişnuia să a rme:„Eu nu sunt poet... Nu scriu poezie... Nu cunoscsubtilităţile artei.” De fapt, Iqbal nu a crezut niciodată în teoria artei fără mesaj. O numea decadentă şi letală.Controversa menţionată este însă super cială. DacăIqbal este cunoscut ca poet- lozof sau lozof-poeteste prea puţin important. Ceea ce este cu adevăratimportant de reţinut este măreţia poeziei şi ideologieilui Iqbal. În dezvoltarea geniului şi a intuiţiei sale s-au împletit ambele trăsături. Dacă Iqbal ar dorit să ecunoscut drept lozof, este dreptul său, iar dorinţa îieste pe deplin justi cată. Fără îndoială însă, poezia saconţine un mesaj serios şi o lozo e profundă. Însăcine ar avea tenacitatea de a ignora dicţia bogată,succesiunea de imagini, utilizarea sensibilă şi estetică alimbajului, care creează esenţa operei lui Iqbal? Precumo pasăre însetată, Iqbal îşi potoleşte setea spiritualăbând din toate izvoarele nesecate ale cunoaşterii, fărăa-şi pierde însă, în acest proces, conştiinţa de sine.

Procesul de recunoaştere al lui Iqbal dincolo deregiunea sa, care a început încă din timpul vieţii, nus-a diminuat nici după dispariţia zică a poetului la 21aprilie 1938.

În Statele Unite, Rusia, Germania, Marea Britanie


22/134

22 MOHAMMAD IQBAL

şi alte ţări din Africa şi Asia există catedre universitareşi burse de studiu în onoarea marelui poet. Am întâlnit

oameni de ştiinţă în Asia Centrală şi America Latinăcare manifestau un interes deosebit pentru măiestrialui poetică şi pentru talentul său nemaiîntâlnit.

Marele poet, câştigătorul premiului Lenin, Faiz Ahmad Faiz a rma, pe bună dreptate, că „Iqbalreprezintă noua clasă de mijloc împotriva gesturiloraristocratice decadente în literatura Urdu… Poeziaideilor a atins perfecţiunea prin Iqbal în vremurilenoastre”. În lumea musulmană, Iqbal se bucurăde o poziţie de seamă ca o ultimă manifestare apoeziei persane sapienţiale şi ca gânditor de seamă alcontemporaneităţii.

Trebuie să mărturisesc că nu sunt poate persoanapotrivită pentru a analiza ideile şi lozo a lui Iqbal.Este pur şi simplu peste puterile mele. Cititorii ar trebuisă consulte scrierile criticilor cunoscuţi ai lui Iqbaldacă vor să aibă măsura deplină a geniului poetului. Aş dori totuşi să menţionez că Iqbal a folosit destulde frecvent motivul trezirii puterii latente a sinelui( khudi ). Poetul a folosit terminologiasu în exercitarealibertăţii, a decenţei, a mişcării, a introspecţiei şiintuiţiei pentru a revigora natura superioară a omuluişi pentru a subordona forţele naturii. Iqbal nu s-adeclarat niciodată împotriva ştiinţei occidentale, însăo considera o comoară neînsu eţită şi astfel incapabilăsă remodeleze nevoile umane. Iqbal simţea o atracţiemistică faţă de secretele sinelui şi era obsedat de nevoiaesenţială de a descoperi şi de a-şi dezvolta sinele pentruca astfel să descopere „secretul dumnezeirii”. Credcu tărie că mesajul universal al lui Iqbal despre auto-descoperirea sinelui şi de căutarea universurilor încă

nedescoperite dincolo de sine, este mai relevant astăzi,


23/134

POEZII ALESE 23

în lumea agitată şi haotică în care trăim decât acumaproape 100 ani. Poezia şi proza lui Iqbal continuă să

ne furnizeze inspiraţia necesară pentru a duce o viaţăpresărată cu descoperiri. Am inclus în această scurtă antologie un studiu

scris magistral de către Mustansir Mir, pentru a subliniatrăsăturile tematice ale poeziei lui Iqbal. Am folosit,de asemenea, câtevasententiae din “Stray Re ections – A note-book of Allama Iqbal”3 pentru a-i familiarizape cititori cu ideile sale liberale şi moderate. Îmi a rm încrederea că această antologie îl va prezenta pe Iqbal într-o manieră complexă tinerilor români interesaţi deo mai bună înţelegere a ideilor şi culturii capabile săpromoveze armonia şi cooperarea.

Sanaullah, Ambasadorul Republicii Islamice Pakistan

la Bucureşti

3 „Stray Re ections – A note-book of Allama Iqbal”,Lahore, Sh. Ghulam Ali, 1961.


24/134

24 MOHAMMAD IQBAL

Caracteristici tematice şi literare ale poeziei lui Iqbal

de Mustansir Mir1

Muhammad Iqbal (1877-1938) este unul dintrecei mai de seamă scriitori al subcontinentului indo-pakistanez. Într-adevăr, atenţia de care s-a bucuratdin partea a numeroşi scriitori, traducători şi criticiatât din Occident cât şi din lumea orientală, reprezintăadevărata sa valoare ca gură a literaturii mondiale. Întimp ce reputaţia sa este în principal cea de poet, Iqbalse bucură de apreciere şi în calitatea sa de lozof. Afost denumit chiar „cel mai serios gânditor şi lozofmusulman al epocii contemporane”. Aşadar, sintagmades folosită de „poet- lozof” este pe deplin meritată.

Cratima din sintagma „poet- lozof ” este foarteimportantă: poezia şi lozo a lui Iqbal nu existăuna fără cealaltă; ele sunt relaţionate, poezia sa indun vehicul pentru ideile sale. Iqbal scria în urdu şipersană, existând astfel câteva colecţii în ecare limbă.Pe următoarea pagină urmează o scurtă istorie a vieţiilui Iqbal urmată de o analiză succintă a unora dintre

1 Prefaţă în Mustansir Mir,Tulip in the desert: A selection of the poetry of Muhammad Iqbal , London, Hurst&Co, 2000.


25/134


26/134

26 MOHAMMAD IQBAL

Oamenii trebuie astfel să se străduiască să e perfecţi,iar asta este un ţel încă neatins.

Tema umanităţii este strâns legată la Iqbal cuaceea de khudi (literal individualitate).Khudi este oidee complexă la Iqbal. În termeni largi, reprezintăprincipiul sinelui care doreşte să se manifeste. Atâtsocietăţile cât şi indivizii posedăkhudi care depindede succesul sau eşecul în lume,khudi -ul celui victorios.Khudi -ul sclavului, de exemplu este aproape inexistent.

Recunoaşterea, descoperirea, cultivarea şi aplicareakhudi -ului lor ar trebui să e aşadar scopul umanităţii.Criticile lui Iqbal la adresa societăţilor musulmaneeste bazată pe faptul că aceste societăţi şi-au pierdutkhudi -ul său şi l-au diminuat. Cea mai bună metodăde a înţelege conceptul dekhudi la Iqbal este lecturapoeziilor care conţin acest concept. Perfecţiunea,sau mai bine spus, perfecţiunea nemărginită, este unlaitmotiv des întâlnit în poezia sa. „Caut sfârşitul a cevace este in nit”, a rma Iqbal în poezia“The Houri andthe Poet”, şi în aceeaşi poezie adăuga „Din scânteiecaut o stea, din stea un soare”. Iqbal este de părere căpotenţialul uman este in nit. Poetul doreşte ca oameniisă se aventureze într-o călătorie in nită a cunoaşterii,punând astfel accent pe importanţa acţiunii. Acţiuneaconstantă şi mişcarea perpetuă sunt de fapt singurelegaranţii de supravieţuire. Naţiunile se destramă atuncicând încetează să mai e dinamice şi încep să prefere viaţa comodă şi plină de speculaţii celei dominate deacţiune.

Însă goana după perfecţiune poate da naştereironiei. Ironia, care în fapt, este omniprezentă în viaţa cotidiană, şi, deşi oamenilor le-a fost insu atădorinţa de a aspira la perfecţiune, le-a fost negată

posibilitatea de a o atinge în realitate. În poeziile


27/134

POEZII ALESE 27

“Man”3, “Solitude”4 şi“ The Dew and the Stars”5 Iqbaldiscută despre ironia vieţii. Deşi poezia“ The Story of

Adam”6

se sfârşeşte într-o notă mai optimistă, poetulexplică totuşi că omului îi este necesar timp pentru adescoperi cel mai important secret al existenţei.

Pascal spunea că „inima îşi are motivele ei, pecare mintea nu le poate înţelege”. Iqbal, care vorbeştefoarte frecvent despre con ictul dintre minte şi su et,ar de acord, deşi ar adăuga că în vreme ce con ictulexistă, nu ar trebui să se întâmple asta.

De cele mai multe ori mintea (sau intelectul) estecel care domină su etul (sau intuiţia), însă ambelesunt indispensabile pentru o viaţă armonioasă; în modideal, mintea şi su etul ar trebui să coopereze şi nu săse opună.

Deşi posedă un intelect bogat, Iqbal aparţine şi vorbeşte, în esenţă, din punctul de vedere al tradiţieimusulmane, folosind, în diferite scopuri elementeistorice, religioase, lozo ce şi literare ale Islamului.

Iqbal era adeptul doctrinei artă de dragul vieţii.Conştient de problemele acute ale lumii musulmane,precum decadenţa şi înapoierea, Iqbal îşi asumamisiunea de a-i scoate pe musulmanii care trăiau înIndia şi în alte ţări din letargie, îndrumându-i să ia caleaprogresului, astfel încât să se poată bucura de o poziţie

onorabilă printre naţiuni. Iqbal foloseşte vehicolulpoetic pentru a trezi conştiinţa socio-religioasă înmusulmani. Drept consecinţă, temele religioase şisociale ale Islamului domină poezia lui Iqbal. Însa viziunea poetului naţional despre o religie revigorată

3 „Omul”.4 „Solitudine”.5 „Roua şi stelele”.6

„Povestea lui Adam”.


28/134

28 MOHAMMAD IQBAL

este departe de a conservatoare. El se arată extremde critic în privinţa mai multor instituţii istorice ale

Islamului (de exemplu instituţia monarhică) iar viziuneasa despre o lume nouă derivă din noţiunile islamice deegalitarism şi justiţie socială. Iqbal respinge dogmelereligioase, pledează pentru reformarea moşteniriiintelectuale islamice şi sprijină formarea unei comunităţiprogresiste. Convingerea că arta este creată de dragul vieţii nu îi permite poeziei lui Iqbal să degenereze înpropagandă. Recunoaşterea internaţională de cares-a bucurat este o dovadă că forţa lui Iqbal constă întematică şi înaltul standard artistic al scrierilor sale. Înultimă instanţă, totuşi, secretul din spatele poeziilorlui Iqbal stă în personalitatea din spatele scrierii.Indiferent dacă abordează o temă profund umanisticăsau o temă speci c islamică, Iqbal o priveşte dintr-operspectivă unică. Să luăm în considerare atitudineasa critică în legătură cu anumite aspecte ale tradiţieimusulmane, o atitudine re ectată, de exemplu, înpoemele menţionate anterior. Spre deosebire de oricealt poet din tradiţia islamică, Iqbal intră în dialog cuDumnezeu, ridicând probleme care ar deranja lumeaortodoxă. El se întreabă dacă izgonirea lui Adam dinRai s-a dovedit a o pierdere pentru Adam sau pentruDumnezeu însuşi; Iqbal Îl provoacă pe Dumnezeu să-I vorbească faţă în faţă şi nu prin mesageri, şi, notânddiscrepanţa dintre nemărginirea ambiţiei umane şilimitarea resurselor puse la dispoziţie oamenilor,poetul îl întreabă pe Dumnezeu dacă experimentulsău în legătură cu Adam trebuie luat în serios. Punctulde vedere al lui Iqbal despre rolul Satanei este extremde provocator şi, aşa cum ne-am aştepta, extremde neconvenţional (vezi“Conquest of Nature”7 şi

7

„Cucerirea naturii”.


29/134

POEZII ALESE 29

“Gabriel and Iblis”8 ). Un lucru demn de notat despreperspectiva lui Iqbal este ambiguitatea, o calitate tipic

modernă. Iqbal ridică chestiuni importante, fără însăa oferi măcar un răspuns „valid”. În “Paradise Lostand Regained”9 Iqbal nu răspunde la întrebarea carese pune dacă Adam ar trebuit să păcătuiască sau nu( ecare dintre cele două scenarii ind perfect just).În „Gavriil şi Diavolul” poetul ne lasă să ne întrebămdespre propria sa opinie în ceea ce priveşte justi careade sine a Diavolului. În “Solitude”10 nu putem ghici dece Dumnezeu zâmbeşte.În anumite circumstanţe Iqbal vorbeşte despresine, despre originile sale orientale, şi despre educaţiasa occidentală şi despre contradicţiile proprieipersonalităţi; convingerea sa că studiul asupra istorieiIslamului i-a dăruit o perspectivă nepreţuită pe caretrebuie să o împărtăşească cu ceilalţi; speranţa cămesajul său va transmis către lumea musulmanăşi aprecierea că va neînţeles sau apreciat pentrualte motive decât cele reale. S-ar putea adăuga aicinenumăratele încercări de a-l identi ca (sau clasi ca)pe Iqbal drept musulman su sau ortodox, radicalistsau reacţionar sunt nefondate, deoarece Iqbal este opersonalitate mult prea mare pentru a se putea încadra într-o categorie atât de limitată; el cere şi merită atenţie

prin propriul său nume.Iqbal are un simţ n al dramaticului, folosindtehnici dramatice adeseori în poemele sale. Multedintre poezii au structura unor piese de teatru, primaparte a poeziei creând tensiune sau un con ict care esterezolvat, sau ridică o problemă ce trebuie rezolvată în

8 „Gavriil şi Diavolul”.9 „Paradisul pierdut şi regăsit”.10

„Solitudine”.


30/134


31/134

POEZII ALESE 31

ind nativă. Laleaua este aşadar o oare cu unkhudi propriu. Laleaua este aşadar, un „model” de urmat

pentru indivizi şi naţiuni. Într-unul dintre catrenelesale, (“Freedom, Determination and Philosophy ofHistory”21 ), vorbind despre circumstanţele di cilecare prin ele însele au dat naştere unor noi naţiuni,Iqbal a rma: „Din munţi şi deşerturi mândre naţiunise înalţă”. Deşi Iqbal nu foloseşte motivul lalelei înacest catren, nu ar exagerat să sugerăm faptul că, înmod conceptual, Iqbal a avut în minte simbolul laleleicând a scris această poezie. Floarea în formă de pocaltrezeşte în mintea lui Iqbal mai multe analogii, iar înuna dintre scrierile sale („Locke, Kant şi Bergson”),Iqbal foloseşte motivul lalelei pentru a descrie şianaliza idei lozo ce complexe.

Imaginea lalelei şi a vulturului ilustreazămodalitatea în care Iqbal adaugă elemente noi tradiţieiliterare native sau foloseşte tradiţia într-un modinovator (laleaua). Un alt exemplu în acest sens estecel al uturelui. În literatura persană şi urdu utureleşi mai ales larva lui sunt simbolul iubitului devotatpână la moarte. Precum uturele, care se simte atrasde lumină, iubitul îşi doreşte să stea cât mai aproapede iubita sa. Însă la Iqbal, uturele reprezintă, în modfrecvent, mai mult un defect decât o calitate demnăde laudă: lumina de care uturele se simte atras nueste a lui. Fluturele poate comparat cu o altă insectă,licuriciul, care deşi are o lumină slabă, poate să onumească lumină proprie. Cu alte cuvinte, licuriciulposedăkhudi , pe când uturele nu.

Iqbal foloseşte adesea imagini pentru a reda ungând sau o idee, folosind uneori până la patru imaginipentru asta. Chiar şi în actuala perioadă de decadenţă,

21

„Libertate, determinism şi lozo a istoriei”.


32/134

32 MOHAMMAD IQBAL

comunitatea musulmană poate da indivizi de asemeneacalibru:

“ O that our autumn-stricken garden had A ower-bud like this! O that in our ashes would be found, O Lord, A spark like this! In our desert is hidden many a deer still.In the spent clouds lies dormant still Many a ash of lightning.”

„De-ar avea grădina noastră veştejită în toamnă Un astfel de mugure! De s-ar a a în cenuşa noastră, Doamne,O astfel de scânteie! E plin deşertul nostru de căprioare ascunse, liniştite.În norii scuturaţi zac liniştiţi Limbile fulgerului.”

Traducerea: Roxana Vâlcea


33/134

POEZII ALESE 33

Sententiae de Allama Muhammad Iqbal1

Indivizii şi naţiunile pot muri; însă odraslele lor,ideile, sunt nemuritoare.

Puterea este mai divină decât adevărul. Dumnezeueste putere. Fii, aşadar, ca Tatăl Tău, care este în Ceruri.

Stăpânirea de sine la indivizi făureşte familii; lacomunităţi făureşte imperii.

Păcatul are valoarea sa educativă. Cei virtuoşi suntde cele mai multe ori proşti.

Dacă ai o bibliotecă imensă şi cunoşti toate cărţiledin ea, nu poţi demonstra decât că eşti un om bogat, nuneapărat un gânditor. Mărimea bibliotecii tale arată căai portofelul su cient de gros pentru a plăti oameni care

să gândească pentru tine.Întrebarea nu este dacă miracolele se întâmplă sau nu.

Asta nu este decât o chestiune de dovezi ce pot interpretateîn diferite feluri. Adevărata întrebare este dacă credinţaîn miracole intensi că senzaţia supranaturalului careîncheagă societăţile primitive precum şi acele societăţi, de

1 Din“Stray Re ections – A note-book of Allama Iqbal”,Sh. Ghulam Ali, Lahore, 1961.


34/134

34 MOHAMMAD IQBAL

exemplu Islamul, a căror naţionalitate este mai degrabăidealistică decât teritorială. Astfel, privită din punct de

vedere al evoluţiei sociale, credinţa în miracole apareaproape ca o necesitate.

Anticii au dat lumii personalităţi; noi producemcititori morali.

Naţiunile se nasc în inima poeţilor ; ele prosperă şidispar în mâinile politicienilor.

Profetul nu este decât un poet practic.

Filozo a este un set de abstracţii tremurânde înîntunericul rece al raţiunii umane. Rolul poetului este dea le încălzi prin obiectivitate.

O femeie de o frumuseţe deosebită dar total lipsităde conştiinţa de sine este pentru mine cel mai fermecătorlucru de pe Pământ.

Atitudinea de tolerare şi chiar de resemnare – fărăcredinţă în dogmă – e probabil cel mai de neînţeles lucru pentru o minte simplă. Dacă ai o asemenea atitudine,rămâi tăcut şi nu uita niciodată să-ţi aperi poziţia.

Atât Dumnezeu cât şi Satana îi oferă omului

posibilităţi, lăsându-l pe el să aleagă aşa cum i se paremai bine.

Filozo a îmbătrâneşte; poezia întinereşte.

Îmi măsor sensul zilelor, al lunilor şi al anilor mei prin prisma experienţelor pe care mi le oferă; câteodatăsunt surprins să constat că un moment este mai valorosdecât un an întreg.


35/134


36/134


37/134

Secretele Sinelui

(Titlul original: Asrar-I-Khundi , 1915. Traducereas-a făcut după “The Secrets of the Self” Translatedfrom the original Persian with introduction andnotes by Reynold A. Nicholson, 4 th edition, Lahore,M. Ashrap, 1950.)


38/134


39/134

POEZII ALESE 39

Duşmanul tău este prietenul tău

Era un sfânt pe nume Ali Hujwiri 2 , a cărui memorieera cinstită de toţi oamenii. Chiar şi dervişul Pir-i-Sanjara venit în pelerinaj să se închine la mormântul său. AliHujwiri a reuşit să treacă peste barierele munţilor şisă planteze sămânţa Islamului în solul Indiei. Prins nţenia sa oamenii trăiau ca în epoca lui Omar, iarrenumele Adevărului a fost proclamat în toate zările prin cuvintele sale în ăcărate. Păzea cu s nţenie cinstireaCoranului. Se spune să templul Minciunii s-a prăbuşitla vederea sa. A su at peste nisipurile Panjabului, careau prins viaţă. Soarele său ne-a luminat dimineţile. EraIubitul, dar şi mesagerul Iubirii în acelaşi timp, deoarece

secretele Iubirii izvorau din pupila sa. Ca să vă spun pescurt povestea perfecţiunii la care a ajuns acest sfânt, eca şi cum ai încerca să cuprinzi o brazdă de roze într-unsingur boboc.

Un tânăr înalt ca un chiparos veni tocmai din oraşul Mery în Lahore, ca să îl vadă pe sfânt şi să îl lumineze.

2 Învăţat su st născut în Ghazna (astăzi în Afganistan) şimort în 1077 în Lahore (în prezent în Panjabul din Pakistan). Acontribuit la răspândirea Islamului în sudul Asiei.


40/134

40 MOHAMMAD IQBAL

– Sunt încercuit de duşmani, zise, ca un palat decleştar sub ploaia de pietre. Învaţă-mă, Preas nte, cum

să-mi duc viaţa printre duşmani?Înţeleptul, în a cărui inimă iubirea reunise frumuseţeacu puterea, îi răspunse:

– Se vede că nu ai prea citit cartea vieţii. Nu-icunoşti nici începutul, nici sfârşitul. Nu-ţi e teamă deceilalţi! Eşti o forţă adormită: trezeşte-te! Când piatras-a crezut cleştar, a devenit cleştar şi s-a spart în mii decioburi. Când călătorul se crede slab, îşi lasă viaţa înmâinile tâlharilor. Câtă vreme ai să te mai crezi doarapă şi pământ? Fă din ţărâna din care eşti făcut munteleSinai în ăcări! De ce eşti supărat pe oamenii bravi?De ce te plângi de duşmani? Acesta-i adevărul pe care ţi-l încredinţez acum: duşmanul tău este prietenul tău.Simpla lui existenţă te încununează cu glorie. Cel carese cunoaşte pe Sine însuşi îl consideră pe duşmanul cel puternic o binecuvântare de la Dumnezeu. Duşmanuleste ca un nor cu ploaie pentru sămânţa umană: îitrezeşte forţele înnăscute. Dacă inima ta este tare, pietrelearuncate într-însa sunt precum apa. Gândeşte-te, ceizbeşte torentul de colo colo pe drum? Sabia determinăriiaşteaptă pietrele aruncate spre ea şi devine mai puternicădupă ecare. Crezi că este de ajuns că mănânci şi dormi,asemenea arelor? Atunci de ce mai trăieşti, dacă nuai putere în tine? Când vei reuşi să îţi întăreşti Sineleca o platoşă, vei putea distruge lumea cât vei clipi. Câttimp trăieşti, i plin de Sine, când ai murit, eliberează- te de Sine! Ce este moartea, dacă nu tocmai uitareade Sine? Crezi că este despărţirea de su et şi de trup?Învaţă să ai încredere în tine, ca Iosif. Ieşi din sclaviespre victorie! Gândeşte-te la Sine şi un om de acţiune,


41/134

POEZII ALESE 41

i un om cu frica lui Dumnezeu, purtând secretele însine. Îţi voi explica prin poveşti, voi deschide larg puterea

ce înmugureşte în su area mea. Este mai bine ca tainaunui îndrăgostit să e spusă de gura altcuiva.


42/134

42 MOHAMMAD IQBAL

Povestea diamantului şi a cărbunelui

Voi deschide-acum o poartă nouă a înţelepciunii, cuo poveste nemaispusă.

„Cărbunele din mină vorbea cu diamantul: – Tu, care porţi în tine nepieritoarea strălucire, îmi

eşti tovarăş şi inţa n-i totuna. Deşi suntem zămisliţi deacelaşi pântec, eu pier aici neînsemnat şi plin de ură, iartu eşti preţuit în coroanele regeşti. Sunt atât de grosolan,că şi-i pământu-i mai de preţ decât mine, în schimb frumuseţea ta străpunge inima oricărei oglinzi. Negrealamea luminează doar fundul crăpat al tuciului, iar cândtrupul mi s-a împuţinat prin ardere, oamenii mă strivesccu călcâiul şi mă afundă în cenuşă. Mai mult, – plânge- mi de milă, rogu-te – ştii tu care-i nalul vieţii melescurte? Un mic fuior de fum, purtând o mică amă. Tu

eşti o stea, prin re şi prin faptă: trimiţi raze din ecarecolţ. Acum eşti lentilă la ochiul unui rege, acum mânerulunui pumnal de preţ.

– Prietene-nţelept, zise diamantul, pământu-ntunecatcând se-ntăreşte devine demn ca un granit. În luptă cunatura, el se căleşte şi se-ntăreşte stâncă. Această luptăm-a făcut strălucitor şi mi-a umplut inima cu lumină.Tu, ind necălit, ai decăzut, iar trupul nevolnic îţi este


43/134

POEZII ALESE 43

pus pe foc. Nu dispera, n-ai teamă şi supărare. Fii tare, i un diamant!

Cel care se străduieşte şi luptă, luminează în lumeaaceasta şi în cea de dincolo. Uită-te la Piatra Neagră: edintr-un bulgăre de lut, care şi-a vârât capul în Ka’aba,dar cinstirea sa e mai înaltă decât a muntelui Sinai şi,ea ind deopotrivă de alb şi de negru. Gloria vieţii stăîn tărie. Slăbiciunea înseamnă să rămâi neînsemnat şinecălit.“


44/134


45/134

POEZII ALESE 45

Două pilde despre ataşamentul faţă de tradiţiile comunităţii ca temei

al vieţii socialeTrăia odată în Varanasi 3 un brahmin foarte

respectat, cu fruntea cufundată în oceanul Fiinţei şi Ne inţei. Ştia el multă lozo e, dar era îngăduitor şi cucei care-l căutau pe Domnul. Mintea-i umbla mereu săa e lucruri noi. Avea o inteligenţă care ţintea foarte sus, printre Pleiade. Se spune că sălaşul lui era undeva sus,nu se ştie unde, ca al misterioasei păsări Anka. Aruncasoarele şi luna pe focul gândurilor sale, precum se aruncăvârnanţul pentru tămâiere. Munci şi năduşi el multăvreme, dar lozo a nu-i aduse strop de vin în pocal.Deşi întinse multe curse în grădina cunoaşterii, niciunanu văzu pasărea ideală prinsă într-însa. Şi deşi unghiile

gândirii îi sângerau de atât ce scormonise, nodul Fiinţeişi Ne inţei se ţinea tot strâns. Buzele i se punguiseră dedisperare şi alienarea i se citea pe tot chipul.

Într-o zi se duse în vizită la un şeic, căruia i sedusese faima că avea o inimă de aur. Cum ajunse la el,brahmanul nostru îşi pecetlui buzele şi ascultă discursulşeicului:

3

Oraş în nordul Indiei, situat pe malul Gangelui.


46/134

46 MOHAMMAD IQBAL

– Rătăcitorule în ceruri înalte, jură în faţa pământului, că vei spune adevărul, măcar o dată!

Te-ai rătăcit în hăţişul speculaţiilor, gândul tău cutezătors-a avântat dincolo de rai. Împacă-te cu pământul,rătăcitorule în ceruri! Nu căuta să a i esenţa stelelor. Nu-ţi da uitării idolii. Dacă eşti necredincios 4 , atuncidă-i cinstire însemnului necredinţei tale 5 . Tu moşteneştio civilizaţie milenară – nu te abate de la calea bătută destrămoşii tăi. Dacă viaţa unui popor vine din unitateasa, să ştii că până şi necredinţa este sursă a unităţii. Tu,care nu eşti nici măcar un in del perfect, nu eşti demn decinstea de a sluji pe altarul spiritului. Amândoi suntemdeparte de calea adoraţiei: Tu nu eşti Azar 6 , eu nu sunt Abraham, Noi nu am atins perfecţiunea pierzându- ne minţile de iubire, aşa cum Majnu s-a îndrăgostitnebuneşte de Laila sa. Când lampa Sinelui se stinge, cuiîi mai e de folos imaginaţia care scrutează raiul?

Odată, Gangele a zăbovit la poalele Himalayei şii-a spus: – Tu eşti înveşmântat în zăpezi din dimineaţa

creaţiei, râurile te împodobesc ca nişte ghirlande, iar zeiite-au făcut părtaş la secretele raiului. În schimb, nu ţi-audat picioare şi ţi-au luat plăcerea mersului. La ce îţi estede folos frumuseţea ta fără de margini, dacă eşti nemişcatca o stâncă? Viaţa se naşte din perpetuă mişcare, căciexistenţa valului constă numai şi numai în mişcare.

Când auzi muntele o asemenea batjocură din gurarâului, pufni mânios, fremătând ca o mare de ăcări şizise:

4 Necredincios al religiei islamice.5 Cordonul sacru primit la iniţierea în studiul vedic de

hinduşii castelor superioare.6

Tatăl lui Abraham, un idolatru.


47/134


48/134


49/134

Mesaj din Orient

(Titlul original: Payam-I-Mashriq , 1923. Traducerede Ion Larian Postolache şi Charlotte Filitti, EdituraDidactică şi Pedagogică, Cluj-Napoca, 1999.)


50/134


51/134

POEZII ALESE 51

Mesaj din Orient – Fragment –

De când mi-a fost dat să dezleg misterele vieţii E ca şi cum o văpaie incandescentă S-ar aprins în inima mea; Cântecul meu,Flacăra acestei grave combustii,Cântecul patimii mele, şoptit îndelung, E acompaniat pe lira înţelepciunilor lumii. Acel gânditor genial al lumii occidentale,Bardul german,7Îndrăgostit pătimaş de gândirea persană,

A salutat Orientul prinDIVANULsău minunat Ca un tribut adus poeţilor din îndepărtatul Iran,Însoţit şi de adevărată galerie de tablouri Şi de miniaturi,Toate în limbajul fabulos al picturii persane.

La tributul acesta Cartea mea e-un răspuns, – Pâlpâire de lumină pe cerul nostru oriental.Fără să mă amăgesc pe mine însumi,Voi îndrăzni să vă spun Câtă asemănare e între noi. El a fost scânteia vitală a Occidentului tânăr, Eu, scânteie smulsă din pieptul bătrânului Orient;

7

Goethe.


52/134

52 MOHAMMAD IQBAL

Lui i-a dat viaţă o grădină în oritoare, Eu am răsărit – rod al unui pământ

Care murise de mult. El a fost o privighetoare care prin cântecul ei A umplut cu triluri grădina, Eu sunt un clopot răsunând prin pustiuri,Un îndemn ca să poată porni caravana. Noi amândoi am cercetat cele mai Tăinuite unghere ale inimii noastre de oameni,

Amândoi ne-am prefăcut în mesaje de viaţă În mijlocul unor negre pustiiri funerare. Amândoi suntem ca două pumnale Ce scânteiază în matinalele raze,Re ectând străluciri de oglinzi; El, scos din teacă, Eu, încă ascuns omeneştii priviri; Amândoi, două perle cu luciri nestemate, Nesemănând cu nimeni la chip,Venind din nepătrunse profunzimi de oceane. El, ca o perlă ieşind la lumină dintr-un pântec de scoică, Nemaiîncăpând în acel mormânt de sidef, Eu însă va trebui să mai zac în racla de scoică,Pedepsit să mai îndur multă vreme zbuciumatul ocean În jurul meu,

Nimeni nu ştie într-adevăr cum mi-e chipul Şi se întorc cu pocalele goale De la izvorul vinului meu. Eu am vrut să-i învăţ pe oameni o conduită regală,Cum de tronul lui Chosroe să-şi şteargă botforii de praf, Ei însă îmi cer să le scriu doar poveşti de iubire Şi poezii cu ornamentări fără rost.

Atât de mărginită le este privirea,


53/134

POEZII ALESE 53

Că nu văd decât chipul meu trecător, Nu şi incandescentul su et din mine.

Din dragoste am făcut legea întregii mele inţe Să poată vieţui laolaltă precum claia de paie şi focul Adică arta de a guverna şi religia Să poată locui laolaltă.Dar lucrul acesta mi-a fost revelat de Prea-Înaltul, Aşa că numai vreau omeneşti călăuze.Din su etul meu,Răsar orile cu toate culorile lor.Fiecare vers pe care-l aştern pe hârtie E un strop din sângele inimii mele care se scurge Prin vârful peniţei condeiului meu.Să nu crezi cumva Că poezia e doar nebunie; Dar dacă nebunia aceasta e totală, atunci,Înţelepciune poate numele ei.Şi vai, ce dezastru,Că, deşi mi-a fost dăruită şi mie cinstea aceasta, Am fost osândit să-mi petrec zilele vieţii Ca într-un veşnic exil,În ţara aceasta în care bucuriile mor,În această Indie, în care nimeni nu poate pricepe Lucrurile cântate de mine, eu, privighetoare străină,Şi unde nimeni nu-mi iese, eu, privighetoare străină,Şi unde nimeni nu-mi iese în cale măcar cu-o lalea,Ori cu un involt tranda r, salutând Şi spunându-mi: „Bine-ai venit!” Poetul – privighetoare însingurată – doar cu cântecul lui,Pierdut în îndepărtate pustiuri; Ce mârşav îmi pare norocul Ce-ajută doar pe săracii cu duhul,Iar pe cei înţelepţi îi răsfaţă cu chinuri Pentru păcatul de a evadat din norma comună…


54/134

54 MOHAMMAD IQBAL

Cucerirea naturii

Naşterea omului – Fragment –

„Iată un om cu inima sângerândă” vei auzi pretutindeni,Răsunând strigătul bucuros al Iubirii.Frumuseţea în tremur şopteşte şi dânsa: „Priveşte,Iată unul care abia acum va începe să vadă”. Natura a prins să se mire privind Cum apare deodată din pulberea ei atât de inertă

Acel Unu ce lui însuşi şi-a fost creator, după cum Tot el şi-a dărâmat creaţiunile proprii.Tot el, de asemenea, e şi izvodirii sale Atotvăzătorul.Şoapte porniră îndelung călătoare,Izvorând din Eden şi curgând până departe La al nopţii sălaş tenebros: „Fiţi cu mare băgare de seamă” se auziră abia murmuratele

şoapte.„Va să vină creând pe aici acelUnuCare va despica în bucăţi ecare fâşie”; Dorinţa, încă neştiutoare de sine,Stă ghemuită dormitând greu în poala inţei.Dar, ridicându-şi pleoapa, văzu deodată O lume cu proaspete chipuri.Şi Viaţa strigă: „O, ce zi fericită,Şi cât mi-a fost dat ca să sufăr acolo, în pulberi, Numărându-mi, unul după altul,Eonii ,Dar acum în sfârşit s-a deschis O poartă în această ocnă străveche.“


55/134

POEZII ALESE 55

Simfonia astrelor

Şi existenţa noastră, şi blânda armonie,Şi goana necurmată, şi magice beţii,Şi drumul vieţii noastre curgând fără hodină,Şi viaţa ce se duce scurgându-se-n vecii,Precum şi timpul nostru trăit precum visăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Sanctuarele acelor divine revelaţii,Şi templul sfânt în care vedenii s-or ivi,Şi luptă ne-ncetată în goană după hrană,Precum şi lupta dintre: „ A ” şi „ A nu ”,Şi-această lume-n care vremelnic ne a ăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Şi-acele lupte duse cu zel şi-n ăcărare,Şi tot ce înţelepţii, greşind, înfăptuiesc,Şi-a regilor coroană, spânzurători şi sceptruri,Şi împăraţii care din tron se prăbuşesc,Când nestatornicia epocilor urmăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Seniorul care-şi pierde superba lui grandoare,Şi sclavul care-şi pierde condiţia de rob,Şi-al Cezarilor sceptru, şi-a Ţărilor domnie,Şi marele-Alexandru ce-a stăpânit pe glob,Şi idolii la care smeriţi ne închinăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Tăcut, pământul doarme, dar i se-aude plânsul,Şi frageda-i structură tinzând către efort,


56/134

56 MOHAMMAD IQBAL

Sau când, arar, în viaţă, serbăm vreo bucurie,Sau când ne fură Viaţa , târâş, câte un mort,

Că-n Univers şi Doamnă şi Sclavă o a ăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Cuvântul „Cum?” adesea în viaţă ne vrăjeşte,Iar altă dată, poate, cuvântul: „Pentru ce?” Că-i dreapta judecată ni-i rând pe rând constrânsă,Sau ni-i eliberată din cine ştie ce; Când puiul căprioarei căzut într-o capcană,

Nefericit se zbate cu trupul numai rană Iar noi în exaltare, trăind, ne izolăm; Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.De ce primim această învăluire vană? Vedenia aceasta, cu dânsa ce va ? Care o principiultenebrei şi-alluminii? Ce-iinima? Ce-iochiul? Ce-idreptul de-a gândi? De ce este natura atât de tulburată? Ce-nseamnădepărtare? Apropierea ce e? Ir când cu mintea noastră cuprindem o idee,În faţa cărei, poate, cumplit ne minunăm; Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.Dar pentru noi, nimica-i a voastră bogăţie,Că tot ce-aduni, ca mâine, sortit este risipei,La noi, un an de-al vostru, înseamnă tot atâta Cât scurta fulgerare din scânteierea clipei: O, tu, acela care ascunzi în piept oceane,Dar la sfârşit şi stropul de rouă e prea mult,Când tainic, Universul şi-al lumilor tumult,Cu ascuţimea minţii atent le cercetăm,Noi le privim pe toate şi-ncet alunecăm.


57/134

POEZII ALESE 57

Goethe

El s-a născut şi a trăit pe câmpii roditoare; Eu sunt ul unor pământuri pustii, arse de soare, El cântă ca o privighetoare ce ar da în Paradis un concert,Iar eu, dangăt de clopot răsunând în zadar, în deşert. Amândoi însă iniţiaţi în ale existenţei taine necunoscute.Plini de virtute,Răspundem morţii prin mesaje de viaţă,Scânteietori ca lancea în lumina de dimineaţă; El, ca o spadă lucind luminoasă, Eu, ca o sabie ce încă aşteaptă în teacă, netrasă.


58/134

58 MOHAMMAD IQBAL

Primăvara

Trezeşte-te, căci iată, pe câmpuri şi pe munte Şi-aşază primăvara căsuţele-i mărunte Şi miile de corturi, că n-o încape zarea,S-a îmbătat de cântec, în tril, privighetoarea,Şi cucul, şi prigoarea, şi graurul; prin luncă,Lalelele şi roza, culorile-şi aruncă.Deschide-ţi ochii, iată ce minunate sunt. E-atâta veselie, oriunde, pe pământ Trezeşte-te, căci iată pe câmpuri şi pe munte,Şi-aşază primăvara căsuţele-i mărunte.Trezeşte-te, căci iată-n grădină şi-n poiană Vin tranda rii-n oare, o-ntreagă caravană, Adie în văzduhuri ze rul ca o boare.Sub ploaia luminoasă a razelor de soare Se reînnoieşte parcă în păsări ciripitul.Laleaua se descheie la guler; as nţitul S-a-mbogăţit cu-o oare mai mult ca altădată Şi toate par de aur în zarea luminată; Doar dragostea, fragilă ca pulberea de rouă,Din visuri mai adună-o amărăciune nouă.Trezeşte-te, căci iată-n grădină şi-n poiană,Vin tranda rii-n oare, o-ntreagă caravană.Privighetori se scaldă-n triluri; porumbeii Îşi scutură în soare, gunguritori, cerceii; Şi pajiştea e toată un freamăt viu de viaţă; O, tu, ce stai pe gânduri în alba dimineaţă,Sfărâmă bariera prejudecăţii, dar,Şi soarbe vinul magic şi-al primăverii har,Şi plin de veselie şi de un cald avânt,


59/134

POEZII ALESE 59

Cu ori te-mpodobeşte, şi dăruie-te-n cânt; Privighetori se scaldă-n triluri; porumbeii,Îşi scutură în soare, gânguritori, cerceii.De-aceea, lasă-ţi colţul în care stai retras Şi mergi departe crânguri, şi caută-ţi popas Aşază-te la umbră, aproape de-un izvor,Şi uită-te la dânsul cum trece, călător.Ia, proaspătă, narcisa şi-apleacă-te mirat,Şi trage-n piept suavul ei duh înmiresmat.

De-aceea, lasă-ţi colţul în care stai retras Şi mergi departe-n crânguri şi caută-ţi popas.O, tu, acela care te-mbeţi de amăgiri,Deschide larg spre lume a inimii priviri; Laleaua urcă-n lanuri pe muntele bătrân.O acără, cu încă o acără în sân,Iar roua, lacrimi pure a zorilor de boare,Cad picurând în picuri în inima-i de oare.Pe înserat, ai grijă şi uită-te cu jind,Cum stelele de aur pe boltă se aprind.O, tu, acela care te-mbeţi de amăgiri,Deschide larg, spre lume a inimii priviri.Pământul ce rodeşte în lanuri, în tăcere,Dezvăluie cu grijă adâncile-i mistere,Destăinuind oricăror vedenii însuşirea,

Spunând unde-i hotarulFiinţei cuNe rea.Şi câte înţelesuri cuprinde vorba Viaţă.Şi ce se înţelege prinMoarte mai ales,Cum vorba „Veşnic” este lipsită de-nţeles; Pământul ce rodeşte în lanuri, în tăcere,Dezvăluie cu grijă adâncile mistere.


60/134

60 MOHAMMAD IQBAL

Hodi(Cântecul conducătorului arab de caravană)

Cămila mea cu pasul sprinten,Ca o gazelă de Tartar, Eşti tot ce am mai drag pe lume: Comoară scumpă şi dinar; Tu eşti norocul meu divin; Grăbeşte-te! Mai e puţin!

Ce nobilă şi graţioasă-i Semeaţa frumuseţe-a ta,Precum un văl purtat de hurii,Geloasă-ar chiar Leilà,Fiică-a deşertului hain; Grăbeşte-te! Mai e puţin! Sub soarele-arzător te mistui,Gonind mirajul efemer,Şi-n nopţi târzii, cu lună plină,Cometă eşti, fugind pe cer,De somn, e ochiul tău, străin; Grăbeşte-te! Mai e puţin! Eşti ca un nor ce aleargă,O barcă fără pânză eşti,Precum Kîzîr 8 cunoşti pustiul Şi pasul nu poţi să-l greşeşti; Tu pui căldură-n beduin; Grăbeşte-te! Mai e puţin! Ascultătoare şi cuminte,Umbletul tău e-un dar nespus,Tu uiţi de foame şi de sete,8 Ghidul legendar care l-a condus pe Alexandru Macedon prin

pustiu.


61/134


62/134


63/134

POEZII ALESE 63

Poetul

„Tu, cu limba ta veninoasă,Ştii să atragi în cursă muritorii de rând,Dar aceşti ghimpi otrăviţi dau omenirii O moarte atât de plăcută şi-atât de plăcute dureri!” Dar ce pot oare să fac,Când sânt la fel cu ze rul ce trece peste dealuri şi şesuri Şi-ndată ce privirea-mi se opreşte pe-o inţă plăcută,Inima mea şi prinde-a tânji după un alt chip cu mult mai

frumos.De la scânteie, la stea, de la stea către soare, pe rând Acesta mi-e zborul. Oprirea mi-ar cu moartea totuna.Când mă ridic, după ce am băut o cupă de vin aromat,Prind să cânt un imn pentru primăveri viitoare,Căci eu caut şi oricărui lucru sfârşitul,

Dar şi sensul celor fără de moarte.Inima mea de speranţe e plină.Şi ochiul meu nu mai oboseşte privind cum Inimile îndrăgostiţilor plutesc într-un Paradis fără de moarte Netulburate de nici o mâhnire,Cu nimeni care să le ceară vreo vamă Şi fără să scoată dureroase suspine.


64/134

64 MOHAMMAD IQBAL

Dialog între Creator şi Om

CREATORUL: Întreg pământu-acesta cunoscut, Eu l-am creat din apă şi din lut.Iar tu l-ai împărţit în chip duşman: Tartarii, Etiopii sau Iran.

Fierul ascuns în mina-ntunecată L-ai preschimbat în spadă şi-n săgeată Şi l-ai făcut topor, ca să dobori,Îmbelşugaţii arbori roditori,Şi colivii cu uşi şi cu zăvoare,Să-nchizi în ele păsări cântătoare.

OMUL: Tu ai făcut cumplitul întuneric. Eu am creat făclia, să-l desferic.De-ai pus un munte-n drumu-mi, la mijloc,Cu scripetul eu l-am mutat din loc.Din ramul tău, din codri şi zăvoaie, Eu arcuri mi-am făcut pentru războaie.Tu ai făcut doar lutul. Eu, din lut,Urcioare-ncăpătoare mi-am făcut. Ai pus în şerpi venin ucigător, Eu l-am schimbat în leac vindecător. Mi-ai pus în cale munţii, curmeziş, Eu m-am urcat în piscul lor, pieptiş.


65/134

POEZII ALESE 65

Unde-ai făcut pustiuri arzătoare, Eu am plantat livadă roditoare.

Căci fără mine, Omu-acesta viu,Tot ce-ai creat ar rămas pustiu.


66/134

66 MOHAMMAD IQBAL

Gazeluri

I

Razele acestui soare ce pământului se-nchină Sunt din focul prometeic o scânteie delumină.Însă forţa creatoare ce-o cuprinde are-ascunşi Germenii acelor vremuri ce prin veacuri ausă vină.

Nu spera în Paradisul ce ţi-a fost făgăduit,Cerul nu-l căta alt-unde, ci în inima-ţiseninăŞi în darul ce în sânge şi-n viaţă şi s-a pus.O, sărmane lut vremelnic, ce curând veiruină ,Vrei ca să-ţi primeşti răsplata pentru cât ai ostenit? Pentru truda ta, vrei oare, recunoaşteredeplină?

Nu te-abate de la drumu-ţi, nu te teme de înfrângeri,Luptă fără încetare, şi răsplata o să vină.


67/134

POEZII ALESE 67

II

Steaua Venus mi-este sclavă, mi-e de-a pururi înrobită,Luna, ca o perlă albă, e de mine- ndrăgostită.Creator de noi credinţe şi de alte idealuri, Am întemeiat o nouă raţiunestrălucită.Pentru-a lua în stăpânire lumea, pentru totdeauna,Sub pământ, până-n străfunduri, am pătruns într-oclipită. Apoi am ţâşnit afară mai năprasnic ca un fulger,Pe sub paşi, cerul albastru, mi-a întins,neprihănită ,Pulbere de mii de stele, şi de-atunci m-ascultă toate Cum pe-un mag acele genii ce duc oamenii-nispită.


68/134

68 MOHAMMAD IQBAL

III

Trecând de-aceste stele, sunt alte lumi şispaţii.Pentru iubire, poate, alt gen defecundaţii.În faţă, milioane de drumuri se deschid.Şi-s mii de caravane, dar alţii suntplecaţii. Nu crede doar în lumea culorilor aceste,Şi în parfumu-acestor plăcuteemanaţii.De ce te întristează sfărâmarea unui cuib? De ce aste-ale tale amarelamentaţii? Fii şoim regal şi zboară, ridică-te mai sus, Nainte-s alte ceruri şi alteconstelaţii.


69/134

POEZII ALESE 69

IV

Când dragostea în predici ne-nvaţălapidar ,Cunoaşterea de sine şi-al săuabecedar. Atunci, prin revelaţii, şi sclavii pot primi Doctrina-mpărătească şi strălucitu-ihar. Nimica, fără trudă, să dobândeşti, nu poţi,Chiar ind Ràzi, ori Rumi, Ghazzali sau Atar.O, bună călăuză, răbdarea nu ţi-o pierde,De umblă anevoie nevolniculdrumar .Fii bun cu el şi-aşteaptă-l, ardoarea nu-i lipseşte,Şi n-o să-ţi e truda cu dânsul înzadar.O, pasăre măiastră-a cereştilor imperii,Decât asemeni hrană să ţi se dea îndar , Mai bine mori de foame, căci ce-ai primi ca hrană Ţi-ar pune plumb în àripi, în zborul tăustelar.Un biet fachir mai vrednic de preţuire este,Ca Darius cel Mare, ca Alexandruchiar.Fatala sărăcie de-i liber consimţită,În leu divin îl schimbă, făcându-llegendar.Pentru cei drepţi, e lege să spună adevărul,

De nici un fel de teamă să nu aibăhabar.Cât de năprasnic, leul, şi-oricât e de puternic,Şiret nici cât o vulpe nu poate măcar.


70/134

70 MOHAMMAD IQBAL

V

Nu treceţi cu-ngheţate priviri nepăsătoare Pe lângă frumuseţea grădinilor înoare.Se cade-a lor splendoare să e cercetată De ochi cu mult mai vrednici, mai dornici deculoare.Şi nu uita că şi tu, asemenea c-o scânteie,Luceşti o clipă numai în lumeatrecătoare.Deci nu se cade pasul să ţi-l opreşti în viaţă,La tot ce-ţi stă-nainte cu forme- nşelătoare.Şi nu oricare lucru e vrednic să te prindă Cu inima-n lumina speranţeiarzătoare.Iar când acea dorită, râvnită întâlnire Îţi va deschide ochii, privirea-ţirotitoareVa desluşi deodată cărările ce urcă Păstrând pe ele urma s nţenieisolare.


71/134

POEZII ALESE 71

VI

Priveşte, Doamne-S nte, la lipsa de măsură,Cum mint cei ce propagă a ta învăţătură.Cum vor să-n ăcăreze, cum tulbură poporul,Cum schimbă adevărul cu-o falsăţesătură. Ar mai bine poate de-ar şti să ne explice Cum s-a creat şi lumea, şi totul înnatură.Cum s-a ivit pe urmă, stăpân pe toate, omul,Şi cum se iscă viaţa-n aceastăcreatură.Poate din bezna neagră de unde curge noaptea,Ori poate, de-unde curge a soareluicăldură.Sau tocmai de acolo de unde-şi risipesc Îndepărtate stele străluminareapură.Dar, vai, doar de la prieteni a a-vom adevărul,Căci numai ei ne-ar spune acele ce văzură ,Şi ne-ar aduce veste, spunându-ne în taină,Despre aceia care prin temniţezăcură. Aceia pentru care lumina e un dar,Pierdut pe întotdeauna, acuma numaizgură.Dar ce putem să credem din tot ce spun profeţii,

Vorbind despre himera în care eicrezură? Ei, ce-auzind chemarea unei credinţe străine,Pleca-vor să-ngenunche la noua- nvăţătură.


72/134


73/134

POEZII ALESE 73

Şi noi, asemenea ţie, pe lume ne ivim,Iar febra ne rămâne şi-atuncea când găsim,

Precum şi-n clipa care ni-i stearpă căutarea.Sfârşitul nostru vine atunci când aşteptarea E mai puţin dorită. Tu, însă, nimănui,Înfrângerea avută nu încerca s-o spui,Ci zbate-te şi crede ca la-nceput, erbinte,Şi caută-ţi cărarea, neabătut,’nainte.


74/134

74 MOHAMMAD IQBAL

Laleaua din Sinai –Fragmente –

Ce fericit e omul care întreaga-i viaţă Necăutând odihna, nimica nu-l răsfaţă,Pe Calul-Timp călare, gonind neobosit, Având veşmântul vieţii pe trupul lui croit, El a Creaţiunii odraslă, cea din turmă. Având în faţă Timpul cu a veacurilor turmă.

* * *

Eu sunt ca o mireasă ce-adie prin grădină,Şi nici nu ştiu ce caut, şi nici măcar ce sper, Avântul, când se-nalţă, când scade şi se-nclină,Dar cât mă torturează acest imbold-mister!

* * *

Tu ţi-ai deschis o cale ce urcă pân’ la stele; Dar Eul tău să creadă aceasta, neclintit; Priveşte-n tine însuţi, iar germenii din tine Să urce cu vigoare, copac nestăvilit.

Ce frenezie, Doamne; cum freamătă pământul! Că tu, cu-o cupă numai, ai pus în noi avântul,Făcând să se-nţeleagă din ochi, două priviri; Dar când doreşti, rupi vraja acestei amăgiri,Şi-o inimă de alta o-nlături pe vecie,Şi un su et de alt su et îl rupi cu vrăjmăşie. Această piatră mică pe care-ţi porţi privirea,

Dacă doreşti, se poate schimba în diamant,


75/134

POEZII ALESE 75

Şi asta, prin virtutea voinţei tale numai; Iar de doreşti, tu însuţi poţi deveni gigant.

O, tu acela care eşti aurului slugă, Nu ştii că tu în aur nu poţi măsurat? Iar aurul acesta nu poate ce este,Decât crezând tu însuţi că e adevărat. Această lume nu e decât o biată schiţă Nedusă pân’la capăt, sau cine poate şti! Căzută în robia atâtor legi de piatră,

Supusă alternanţei de noapte şi de zi.Statuie care însă se cere modelată,Spre-a desăvârşită, luând chipul ei deplin,Şi care se cuvine să e şlefuită Numai de piatra dură a asprului destin.

* * *

Cunosc prea bine taina acestui trup de humă,Şi-a su etului taină de-asemenea o ştiu,De-aceea Moartea n-are puteri să mă-ngrozească,Ce-nseamnă dac-o lume dispare în pustiu,Iar ochiul meu de-a pururi nu poate s-o mai vadă? Nu mă-ntristează asta, şi n-am să fac demersuri Să mai rămân pe lume, atâta timp cât ştiu,Că am în mine sute de alte Universuri.

De ai în tine însuţi deplină Conştiinţa Giganticelor forţe care în tine zac,Poţi lua un strop de rouă şi faci din el oceane; O, inima mea, spune-mi, cât timp ca un sărac,Vei mai cerşi umilă rava strălucire A razelor de lună, când tu poţi lumina Şi lumea de afară, cu-a inimii făclie,Şi beznele din tine, cu strălucirea ta.


76/134

76 MOHAMMAD IQBAL

Testamentul sultanului

Când ţi-ai ales o cale, nu osteni urcând; Fii dârz, chiar şi în ceasul când dragostea, ămând,Te-nlănţuie aprinsă; tu însă nu uita,Că ai un ţel; şi-aceasta e datoria ta.

* * *

Să i precum izvorul ce-şi poartă unda-i clară: Cu cât e mai abruptă colina ce-o coboară,Cu-atât şi el, în drumu-i, luptând înverşunat,Se face mai sălbatic şi mai învolburat; Iar de cumva se-ntâmplă să-ţi iasă, cu s ală,În calea ta şi maluri în curgere domoală, Nu te opri alene, pierzându-te-n zadar,Să nu socoţi că mersul alene e un dar.

* * *

Cuvintele plăcute, rostite ca exemple,Cu care bunii prieteni te-ntâmpină prin temple, Ascultă-le cu grijă, aşa ca pe-o poveste,Dar mare preţ nu pune pe laudele-aceste.Djebrail- înţeleptul, ne spune într-o zi:

„De la-nceputul lumii şi până va pieri,Tu, inimă şi minte, să ştii că nu-i cu cale,Să stea laolaltă, în plasa minţii tale”. Minciuna-i mlădioasă. Şi chipul i-e mascat,Dar numai adevărul stă drept, nezdruncinat; De-ncerci o împăcare a lor, nu e cuminte; Cât vei trăi, proverbul acesta ţine-l minte.


77/134

POEZII ALESE 77

Acea ardoare sacră...

Acea ardoare sacră a lumilor antce A părăsit meleagul acestui Orient,Ca acăra făcliei ce pâlpâie ravă, Aşa i-a stins lumina acest ciudat prezent. Asemenea statuii, în care, orice-ai face,Sau orice duh, într-însa, vei încerca să pui,Tot n-ai să poţi vreodată s-o scoţi din ne inţă,Din recea împietrire a albelor statui. Ea nu va şti vreodată ce gust are viaţa Şi ce minuni pe lumea aceasta se petrec,În inimă, nici doruri şi nici entuziasme.Şi autul din su et de cântece e sec.


78/134


79/134


80/134

80 MOHAMMAD IQBAL

Astăzi şi mâine

Un su et care astăzi nu are-n el dorinţi N-o să reziste mâine la munci şi suferinţi; Iar un popor ce astăzi nu are-n el mândrie Nu va -n stare mâine de nici o măreţie.


81/134

POEZII ALESE 81

Jalal şi Goethe

În paradis, profetul poeziei germane Şi-a întâlnit confratele din Iran,Care cu toate că nu se bucura de o faimă de profet Avea totuşi numele pe o carte a lui.Şi acestui adânc cunoscător al realităţilor lumii El i-a citit povestea aceea

În care e vorba despre pactul ce-a fost încheiat Cândva, între un doctor şi diavol.Dar după ce a ascultat-o până la capăt Rumi i-a spus: Tu, care ştii să descrii Cele mai ascunse unghere ale su etului poeziei,Văd că ţinta strădaniilor tale e-aceea De-a surprinde în zbor heruvimul Şi pe Dumnezeu însuşi chiar,Da, chiar pe Dumnezeu însuşi.Gândirea ta armonizându-se cu bătăile inimii tale, Ai putut reconstrui Universul Numai cu uneltele artei.O, tu ai văzut acăra spiritului Arzând vâlvătăi În alcătuirea-i ravă de lut Şi eşti singurul care ştii şi cunoşti Cum se nasc în cochiliile lor perlele scumpe Şi cum se rotunjesc neştiute acolo-n profunde noianuri.Tu ştii toate acestea,Dar mai este încă un lucru: Acela, că nu toată lumea poate să a e

Tăinuita comoară-a iubirii,


82/134

82 MOHAMMAD IQBAL

Şi nu oricine poate pătrunde În sublima ei catedrală,

Căci arar, Abia câte unul, prin harul divin Îşi poate da seama Că înţelepciunea e un atribut diavolesc,Pe când dragostea e cel mai omenesc dintre daruri.


83/134

Psalmi din Persia

(Titlul original:Zabūr-i Ajam , 1927. Traducerea s-afăcut după “Persian Psalms”, traducere din persană deMustansir Mir, înIqbāl-Nāmah , serie nouăIqbāl Quarterly, A Publication about the poet-philosopher Muhammad Iqbal,1877-1938 , Center for Islamic Studies, YoungstownState University, Iqbal Academy Pakistan, Editor:

Mustansir Mir.)


84/134


85/134

POEZII ALESE 85

Doamne, pune-mi în piept

Doamne,Pune-mi în piept o inimă înţeleaptă; Dă-mi ochiul să vadă în vin Puterea de îmbătare a vinului.Sunt un torent, nu mă lăsa să curg printr-o matcă seacă,Dă-mi, ca să mă desfăşor, munţi şi văi.

Dacă mă vei lega de fundul nemărginit al mării,Dă-mi, pe lângă neliniştea valului,Şi liniştea perlei.L-ai pus pe vulturul meu să vâneze leoparzi; Dă-i lui convingere puternică şi ascute-i ghearele. Mi-am pus în gând să vânez păsările din Ka’aba.Dă-mi acel arc pentru a ochi ţinta nelovită. Nu sunt decât cenuşă; aprinde-mă cu lumina cântecului lui

David. Alipeşte-mi, pe ecare părticică a trupului, aripi de scântei.

(din Iqbāl-Nāmah , 1.1, Winter 2001)


86/134

86 MOHAMMAD IQBAL

Trecând pe lângă casă

Trecând pe lângă casă,Contemplam asupra celor ascunse înlăuntrul ei.Liber ca un qalandar 9 , spuneam lucruri Nerostite de cineva vreodată.

(din Iqbāl-Nāmah , 1.2-3, Spring-Summer 2001)

9 Qalandar , mistic Su . Dispreţuind treburile lumeşti, el arecurajul de a vorbi şi a se purta liber.


87/134

POEZII ALESE 87

De unde vine oare

De unde vine oare tot acest dor arzător în inimile noastre, Al nostru-i pocalul, nu şi vinul dintr-însul; De unde vine el oare? Ştiu că lumea este colb Iar noi, asemeni, un pumn de ţărână.

Dar de unde vine oare durerea căutării care ne mistuie toată inţa? Privirile noastre răzbat fruntariile galaxiei.De unde vin oare Căutarea asiduă, neliniştea şi revolta noastră?

(din Iqbāl-Nāmah , 1.2-3, Spring-Summer 2001)


88/134

88 MOHAMMAD IQBAL

Câteodată un biet pai

Câteodată, un biet pai îmi poate arăta într-însul lumeatoată,

Şi cu o singură privire, pot cuprinde lumea noastră şi pe ceade dincolo.

Deşi Valea Iubirii este departe,Câteodată, căi de mii de ani sunt străbătute cât a-i ofta

odată.Caută mai departe, şi nu deznădăjdui Câteodată, comoara se a ă la marginea drumului.

(din Iqbāl-Nāmah , 1.4, Fall 2001)


89/134

POEZII ALESE 89

Sute de vaiete

Sute de vaiete ai scos din mine, un pumn de ţărână. Eşti mai aproape chiar decât su etul, Tu, care stai departe

de oameni. Ascuns în blânda boare, hoţi ca Tine se furişează-n grădină.Te amesteci cu parfumul orilor şi Te-mpieliţezi în muguri.Occidentul şi-a întors faţa de la Tine, iar Orientul este

pierdut în basme. E vremea să schiţezi o nouă inţă pe lume.Cel care s-a împăunat cu ambiţia de a cuceri lumea Şi-a răcorit avântul cu suliţa lui Gingis Han.Ca un slav în lanţuri, nesupus, voi scăpa din nou din

strânsoare,Dacă nu Îţi vei încolăci buclele ondulate în jurul gâtului

meu.Ştiu doar să mă văicăresc, dar lumea îmi spune bard de

gazeluri.Cum să numesc această rouă pe care mi-ai picurat-o în

inimă?

(din Iqbāl-Nāmah , 2.1, Winter 2002)


90/134

90 MOHAMMAD IQBAL

Lumea este mesagerul

Lumea este mesagerul grăbit al Iubitei.Şi ce mai mesager, care-i totuna cu mesajul său! De nu ţi-e dat să-L vezi pe Prieten destăinuit, nu-l dibui

cu mintea-ţi.Dorinţa-n su etu-ţi-i necoaptă.Ştiu că eşti un vultur de mari înălţimi, dar ai grijă, e plin de vânători cu laţul experimentat.Oare Gavriil poate atinge înălţimile omului – un pumn de

ţărână? Faima arhanghelului vine doar din faima lăcaşului său.Şirul neîntrerupt de răsu ări îţi spun că eşti în viaţă, dar

tu nu ştii Că viaţa înseamnă să destrami iluzia succesiunii zilelor.Doar atât pot să spun despre învăţătura şi înţelepciunea

Occidentului: Când viziunea te părăseşte, nu-ţi mai rămân decât oftatul

şi văicăreala. Nu mă mai îngrijorează încleştările semilunei şi crucii,Deoarece altă caznă poartă acum pântecul timpului.

(din Iqbāl-Nāmah , 5.3-4, Summer and Fall 2005)


91/134

POEZII ALESE 91

Mi-a fost dată su area

Mi-a fost dată su area precum ze rul primăvăratec,Lacrimile mele au preschimbat uscata iarbă în ori de

iasomie.Din sângele meu pur s-a ivit laleaua în plin deşert,Pentru că în pocalul meu a curs vinul roşu perlat. Aripile mele sunt atât de cutezătoare, urcând spre ceruri,Încât îngerii de mii de ori şi-au pus în gând să mă întoarcă.Gloria muritorului Adam stă în acţiunea-i inovatoare; Luna şi stelele fac ce au făcut dintotdeauna. Mi-am aprins propria făclie, de vreme ce, în vremurile asteaBraţul lui Moise s-a ascuns în mânecă.Cazi în genunchi şi nu căuta prietenia Cezarilor;

Chiar asta au făcut strămoşii noştri în zilele lor deausteritate.

(din Iqbāl Quarterly , 7.1-2, Winter and Spring 2007)


92/134


93/134

Aripile arhanghelului Gavriil10

(Titlul original:Baal-i-Jibril , 1935. Traducerea s-afăcut după Iqbal, Muhammad,Baal-i-Jibreel:“A Verse Translation”, Translation from Urdu by NaeemSiddiqui, Fermont, California: Alhamra Publications.)

10 Câteva dintre versurile acestui volum au fost scrise deIqbal în timpul călătoriilor sale în Marea Britanie, Italia, Egipt,Palestina, Franţa, Spania şi Afghanistan. Volumul conţine treisecţiuni: Ode, Catrene şi Poeme cu titluri.


94/134


95/134

POEZII ALESE 95

[Oda I. 1]

În numele lui Allah, Cel generos, Cel milostiv

O acără jubilează lângă fruntaliile Sale,Pe corzile mele, care ard în văpăi,Se ridică în slăvi rugile de «Îndurare!» Din templul Numelor Sale.

Pe nimfe şi pe îngeri, deopotrivă,Gândul meu cutezător îi poate prinde.Toate formele în care Te arăţi Sunt răvăşite de privirea mea îndrăzneaţă.În căutarea şi goana mea după Tine, Am construit chilii şi biserici.Dar suspinele şi vaietele mele îndurerate

Pot cutremura fundamentul templului şi altarului.Cândva clara mea viziune Străpungea inima şi miezul Vieţii : Acum nu mai ocheşte ţinta,Din pricina îndoielilor şi a revoltei mele. Eram singurul învăluit într-ascuns În Pântecele Naturii, în formă latentă.Când am fost adus pe lume ca să văd Lucrarea Ta minunată.


96/134

96 MOHAMMAD IQBAL

[Oda I. 2]

Dacă stelele sunt îndepărtate,Cerurile sunt ale Tale, nu ale mele.De ce să-mi fac griji pentru lume? A Ta este lumea toată, nu a mea.Dacă lumea Ta este rece,Lipsită de căldura pasiunii,

Cine este de vină, Doamne? A Ta este lumea toată, nu a mea.Cum de a îndrăznit să Te înfrunte pe Tine În crugul vieţii,Cel care Ţi-a fost sfetnic? A Ta este taina, nu a mea. Al Tău este apostolul şi Gavriil,

Precum şi Preasfântul Cuvânt.Dar asupra cui veghează Preasfântul Cuvânt? A Ta, sau a mea?Omul este steaua ce luminează Lumea Ta pustie, părăsită.Oare eclipsa acestei stele Va o pierdere pentru Tine sau pentru mine?


97/134

POEZII ALESE 97

[Oda I. 3]

Strălucitoare sunt pletele tale, fă-le şi mai strălucitoare,Şi răvăşeşte-mi privirea, răvăşeşte-mi mintea, răvăşeşte-mi

inima şi su etul. Acea iubire ar trebui ascunsă, iar frumuseţea ar trebui

învăluită! Arată-mi-te, Doamne, sau arată-mă mie pe mine însumi.

Tu eşti oceanul cel veşnic, eu sunt un pârâu.Fă-mă o parte din Tine, Doamne, sau fă-mă de necuprins.Dacă înăuntrul meu este o perlă, dă-i lustru de stea,Dar dacă sunt o cărămidă, dă-i sclipire de diamant.Dacă primăvara nu pot să cânt precum pasărea paradisului,Fă-i din acest su et pe jumătate beat, privighetoare în

primăvara Ta.


98/134

98 MOHAMMAD IQBAL

[Oda I. 4]

Eu am un cuget liber şi nu voiesc laude pentru aceasta ; Dar am o plângere, Doamne, care ar putea, sau nu, să Te

înduioşeze. Această întindere de ceruri, acest pământ bătut de vânturi şi

acest pumn de ţărână! Pentru toate acestea ai creeat câte o binecuvântare, Doamne,

spre plăcerea Ta.Sunt un păcătos căruia i s-a interzis să Te mai vadă,Doamne,

Deşi eu, iar nu îngerii, Ţi-am populat pământul Tău pustiu. Acel glob nevolnic şi necizelat, acea lume vidă a Ta,De mine au fost înfrumuseţate şi făcute vrednice de slava TaÎn adoraţie sau în pasiune, îngerii nu mă pot întrece ; Le-ar trebui o inimă îndrăzneaţă, un su et cutezător.


99/134

POEZII ALESE 99

[Oda I. 6]

Dacă colbul risipit s-ar putea preschimba din nou într-oinimă,

Atunci va putea pulsa încă o dată cu pasiunea din trecut.Dacă preafericiţii 11 din paradis mă vor amăgi să cânt, Atunci Focul din inima mea le va încălzi încă o dată

spiritele.

Iubirea m-a făcut un ocean fără de margini, fără de fund,Dar conştiinţa de sine mă poate preschimba într-un ţărm. Mi-e teamă ca în lumea de dincolo căutarea mea Să nu se schimbe într-o goană deşartă, o goană fără scop.Înălţarea omului a stârnit spaimă şi gelozie în îngeri,De teamă că această stea eclipsată să nu ajungă într-o bună

zi lună plină.

11 Hūr, sunt oamenii şidjinnii intraţi în Paradis după primireaunui nou trup în viaţa de dincolo.


100/134

100 MOHAMMAD IQBAL

[Oda I. 8]

Paharnicule, mai dă-mi încă o dată vinul iubirii Tale.Dă-mi voie să câştig locul după care su etu-mi tânjeşt

Allama Mohammad Iqbal Poezii Alese(1)

Documents

Transcript of Allama Mohammad Iqbal Poezii Alese(1)