alexandru lapusneanul

Costachre Negruzzi Alexandru-Lapusneanu - comentariu

Alexandru Lapusneanul

de Costache Negruzzi

- comentariu literar - 34186zpg96col8r

Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana.

Capodopera a prozei noastre, nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program. po186z4396cool

Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).

Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.

Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii autoritatii domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi feudale framantate de intrigi si de lupte pentru domnie.

In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...", se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea capitol, al carui motto este: "Ai sa dai sama, Doamna!", starneste interventia damnei Ruxandra in a tempera conflictul generator de ura si razbunare. "Capul lui Motoc vrem..." reprezinta punctul culminant al nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea ipocrita a domnitorului in biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc si uciderea celor 47 de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta multimii prin

sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului, totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si Stroici cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.

Subiectul urmeaza o desfasurare ascendenta si o clasica evolutie a momentelor.

In centrul nuvelei, Negruzzi il aseaza pe Domnul Moldovei, toate celelalte personaje sau fapte fiind orientate spre reliefarea personalitatii acestuia.

Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat. Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.

Negruzzi pune oamenii sa vorbeasca si sa se miste, povesteste unele evenimente, descrie cateva tablouri, si formuleaza, din cand in cand, dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personajelor sale si a situatiilor in care se gasesc. Printre toate aceste mijloace, spre deosebire de cronica lui Ureche, scena dramatica dialogata domina ansamblul compozitiei. Povestirea nu intervine decat pentru a infatisa evenimente care pregatesc si explica scenele de dialog.

Negruzzi insoteste replicile dialogului de observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile sale interioare. ("...a carui ochi scanteiara ca un fulger"). Interogatiile si exclamatiile Lapusneanului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida a raspunsurilor, exprima ritmul starii sale sufletesti. Vorbirea lui devine dramatica, traita la cote inalte ale simtirii omenesti.

Cu o intuitie psihologica notabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se delantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, dezvaluin paroxismul momentului trait prin amanunte fizionomice: "Radea; muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau".

Lapusneanul dovedeste o cunoastere sigura asupra oamenilor, dar si o abilitate politica remarcabila, crutandu-l pe Motoc pentru ca ii este "trebuitor" ca sa se mai usureze de "blestemarile norodului". Scena aceasta adauga alte trasaturi portretului domnitorului: luciditate, duritate si ironia.

In deschiderea celui de-al treilea capitol (punctul culminant al nuvelei) cititorul este prevenit despre dramatica derulare a faptelor ce vor urma: "impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat...". Domnitorul, ca un mare actor, isi regizeaza, astfel, scena, urmarind cu atentie reactiile celorlalti. Stapan al artei disimularii, el dovedeste inteligenta, tact, dar mai ales un echilibru interior desavarsit.

Lupta dintre boieri si slugile inarmate ale Lapusneanului alcatuieste o secventa scurta, in care miscarea se epuizeaza fara comentarii, vazuta de la distanta, intr-un decor redus la minim. Abundenta verbelor la imperfect, timpul miscarii care semnifica acea ultima zbatere deznadajduita, inclestarea stingandu-se in sangele amestecat cu vinul pe lespezile de piatra, il consacra pe Negruzzi ca "pictor al unei literaturi".

Cinismul, sangele rece, coportamentul fata de Motoc, dezvaluie o fata diabolica a domnitorului.

Pentru prima data in literatura romana, Negruzzi surprinde psihologia colectiva. Multimea adunata la poarta curtii domnesti "se intarata de mult in mai mult". Dezorientata, nestiind sa-si exprime doleantele, "prostimea ramase cu gura cascata... Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete, cete si a se intreba unii pe altii ce sa ceara". Apoi, ca intr-un suvoi, toate glasurile "se facura un glas" si el striga: "Capul lui Motoc vrem".

Stilul nararii faptelor este obiectiv. Rareori intervine autorul, cu cate un calificativ ("marsavul", "curtezan", "ticalosul"). Predomina naratiunea si dialogul pe fondul realist al actiunii. Prin reconstituirea istorica, prezentarea unui erou de exceptie, utilizarea antitezei, nuvela apartine romantismului. Insa obiectivitatea stilului, si sobrietatea lui, concizia, sunt trasaturi clasiciste ale nuvelei. Limbajul, cu elemente de factura populara, este expresiv (" a sugui", "gloata", "norod", "sa faca din tantar armasar"). Doar in naratiunea si comentariul autorului pot fi intalnite neologisme. Ridicandu-se peste stilul cronicaresc, Negruzzi retine doar atmosfera scrisului arhaic prin topica frazei ce se supune, uneori, canoanelor textului initial.

Lapusneanul nu este un model, ci un tip de domnitor crud, ce devine un simbol al tiraniei.

Sotia sa, Doamna Ruxandra ocupa un rol minor. Prin firea ei slaba, firava, lipsita de hotarare si personalitate, inclinata sa asculte pe altii, miloasa, ea este totusi fiica, sora si sotie de domn. Doamna Ruxandra este un instrument, atat al sotului, cat si al lui Spancioc, care se foloseste de slabiciunea ei temperamentala in otrvirea Lapusneanului.

Vornicul Motoc e tipul intrigantului politic, inteligent si abil, care vinde domn dupa domn, cu o slugarnicie ce-l dezgusta si pe Lapusneanu. Cu o ura si un dispret total fata de popor, el este un personaj mult mai malefic decat domnitorul.

Cuviosul Teofan indeamna cu amabilitate pe Doamna Ruxandra sa-si ucida sotul, lasand in seama lui Dumnezeu hotararea pe care aceasta o va lua, dar se pregateste in acelasi timp, pentru instalarea noului domn.

Eroii, incepand cu Alexandru si terminand cu gingasa Doamna Ruxandra sunt victime si calai in acelasi timp.

George Calinescu, referindu-se la valoarea operei, afirma: "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale".

CARACTERIZAREA LUI ALEXANDRU LAPUSNEANUL din nuvela Alexandru Lapusneanu - Costache Negruzzi

ALEXANDRU LAPUSNEANUL

-CARACTERIZARE-

Costache Negruzzi este unul din deschizatorii de drumuri din literatura romana moderna. El a initiat specii noi printre care si nuvela istorica.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin „l”-ul de la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.

Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine. 32951hnq86bpm7y

In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se razbuna.

In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune „am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui”, Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca („tara e linistita”, „de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste”).

Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa („mai degraba si-ar intoarce Dunarea cursul indarapt”) si aratand ca nu va fi intors de nimic din drum („daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti eu va iubesc pre voi”).

In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui Lapusneanul sa aiba incredere („incredi-te in noi”), viitorul domn se infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat („cand m-ai vazut biruit m-ai lasat”) si ca nu s-ar mai increde in el („n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?”). np951h2386bppm

Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce („te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de blastemuirile norodului”, „sabia mea nu se va manji in sangele tau”).

Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind foarte crud.

Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca ridica o manastire („esti muritor si ai sa dai sama”) il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si tandru („o ridica ca pe o pana si opune pe genunchii sai”). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.

Dezumanizarea este exemplificata si de cruzimea cu care pregateste leacul de frica.

A doua zi, merge la biserica („imbracat cu toata pompa domneasca”) unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca vrea sa pecetluiasca impacare cu un ospat.

Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor facand o piramida pe care o arata Ruxandei „ca leac de frica”.

Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile acestuia („Destul! Nu mai boci ca o muiere”). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din („du-te sa mori pentru tara”, „nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste”). Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui Motoc intr-un act politic abil („luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara”).

Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i („taia maini, scotea ochi, ciuntea si spinteca”).

Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei din jur („Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa popesc si eu”) si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca acesta este domn.

El nu poate concepe sa traiasca fara putere („Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda”). Toate japtele sale o determina pe Doamna Ruxanda sa-i dea otrava, astfel sfarsind tiranul.

In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar cuvintele folosite de personaje, limbajul lor, contureaza culoarea de epoca.

Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.

Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea fiind aceeasi.

Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile conturand personalitatea domnului tiran.

olutie a momentelor.


Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat. Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.









Caracterizarea lui Alexandru Lapuneanu - personaj principal din nuvela Alexandru Lapusneanul

Alexandru Lapusneanu(nuvela)

de C. Negruzzi

-caracterizarea personajului-

Nuvela ,,Alexandru Lapusneanu”, capodopera a lui C. Negruzzi, cuprinde un numar relativ mare de personaje, unele din acestea fiind prezentate in toata complexitatea caracterului lor.

Cel asupra caruia se opreste cu deosebire realizandu-i un portret magistral, este domnitorul Moldovei, Alexandru Lapusneanu, surprins in ultimii cinci ani din a II-a sa domnie.Perosnaj principal, in jurul caruia graviteaza intreaga actinue a nuvelei, Alexandru Lapusneanu este un personaj real, cu atestare istorica, intruchipand in opera pe tiranul crud, sangeros, razbunator si viclean.Trebuie remarcat insa faptul ca atitundinea sa, insusirile sale, comportamentul sau au la baza motivatii de ordin istoric si pshihologic, iar defectele mentionate ce-l definesc nu exclud unele calitati, ceea ce fac din el un personaj complex.

Din punct de vedere istoric scopul politicii sale era sporirea autoritatii domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar pshihologic el isi pierduse increderea in boierii de care fusese tradat in prima domnie.

Deaceea privit in toata complexitatea sa, el nu este o bruta insetata de sange, ci un monarh absolut care nu tolereaza aparitia boierilor.

Este lucid si prevazator, deaceea il consula pe vornicul Bogdan, care il insoteste, dar isi exprima indoiala in privinta spuselor acestuia.Primeste delegatia boierilor cu falsa bunavointa, dar orgolios, darz si neabatut in hotararea sa nu cedeaza in fata greutatilor, nu renunta usor si deaceea respinge categoric pretentia acestora de a se inapoia ,,Daca voi nu ma vreti eu va vreu”. 23116krt81cry6m

Inteligent, cu spirit de patrundere, avand o bogata experienta, isi da seama de intentiile necurate ale lui Motoc, caruia i se adreaseaza ,,Lupu-si schimba parul, dar naravul ba”.Fin psiholog sesizeaza cu usurinta caracterul si psihologia celor din jurul sau.Pentru el, Veverita este un opoznt vechi si deschis, iar Spancioc este patriotul tanar si orgolios, iar Motoc ,,invechit in rele” deprins a se ciocoii pe la toti domnii.

Dovedind abilitate politica, se apropie de popor indreptand nemultumireile acestuia fata de boieri.

Ajuns din nou la putere, Lapusnenu devine crud, violent si brutal deoarece insetat de razbunare, ii ucide pe toti boierii care il tradeaza, ii ucide fara mila sau ii deposedeaza de averi pe toti boierii care il tradeaza.

La el nici atitudinea fata de domnita Ruxandra nu este constanta, ci dureaza doar pana cand acesta isi aminteste de crimele savarsite.Atunci cand domnita isista sa inceteze varsarea de sange, devine impulsiv si violent prin limbaj si gesturi (,,Muiere nesocotita, striga Lapusneanu”), totusi se adapteaza oricarei situatii, stiind sa-si reprime pornirile impulsive, fie pentru a-i induce in eroare pe ceilalti, fie pentru a-si asunde adevaratele intentii. rr116k3281crry

Ipocrit, ironic si insinuant, profitand de credulitatea si naivitatea sotiei, Lapusnenu ii promite incetarea incidentelor si un leac de frica.

Ipocrizia sa atinge punctul culminant in timpul cuvantarii de impacare cu boierii, rostita in biserica.El simuleaza cucernicia, asculta subjba, se inchina la icoane, dar nu are nimic sfant si jura stramb in fata altarului.Violenta, omorarea celor 47 de boieri si piramida de capete dezvalue nu numai cruzime ci si sadism.

Actor desavarsit, un artist al disimularii, Lapusneanu reuseste sa insele vigilenta boierilor, exceptie facand Spancioc si Stroici.

In apropirea mortii cerbicia i se inmoaie, caci doreste sa se pocaiasca, devenind calugar, dar revenidu-i puterile ii revin si impulsivitatea, violenta si setea de razbunare(,,Iesiti ca pe toti va omor”).Se adreseaza celorlalti cu:

,,pocitanii” , ,,cateua” , ,,boaite”.

Toate aceste insusri sunt evidente direct prin expresii ca:

,,Aceasta desantala cuvantare” , ,,uratul sau caracter” sau prin caracterizare directa facauta de alte personaje ,,bunul meu domn” , ,,viteazul meu sot” (Ruxandra) ,,crud si cumplit este omul acesta”(Teofan).Cele mai multe trasaturi sunt evidentiate prin gesturi, mimica si felul sau de a vorbi (,,silindu-se a nu zambi) , ,,raspunse cu sange rece”, ,,azvarli cu manie!”.

Lapusneanu - comentariu



- comentariu literar - 31855bbt76dlq7f

Publicist, traducator, poet, dramaturg, prozator, filolog, creatorul nuvelei istorice romanesti, primul scriitor modern din Moldova, Costache Negruzzi este un deschizator de drumuri in literatura romana.

Capodopera a prozei noastre, nuvela "Alexandru Lapusneanul" a aparut in 1840, in primul numar al revistei Dacia literara, confirmand dezideratul exprimat de Mihail Kogalniceanu in articolul-program. bl855b1376dllq

Nuvela prezinta un episod din istoria Moldovei, in fragmente simetrice, cu o gradatie dramatica si de o maxima concentrare. - cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569).

Punctul de plecare al nuvelei se afla in "Letopisetul" lui Grigore Ureche, fara nici o intentie insa de "reconstituire" istorica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.

Actiunile lui Lapusneanu sunt puse in slujba mentinerii si cresterii autoritatii domnitorului, in interesul tarii, impotriva marii boierimi feudale framantate de intrigi si de lupte pentru domnie.

In componenta nuvelei intra patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ si rezumativ, totodata. Astfel, "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...", se refera la conflictul anuntat inc din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. Cel de-al doilea capitol, al carui motto este: "Ai sa dai sama, Doamna!", starneste interventia damnei Ruxandra in a tempera conflictul generator de ura si razbunare. "Capul lui Motoc vrem..." reprezinta punctul culminant al nuvelei, gradat in trei tablouri: cuvantarea ipocrita a domnitorului in biserica din Suceava, ospatul de la palatul domnesc si uciderea celor 47 de boieri, dupa care urmeaza "dreptatea" facuta multimii prin sacrificarea lui Motoc. Ultimul capitol, "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu" este al finalului tragediei si al deznodamantului, totodata, prin moartea lui Lapusneanu otravit de boierii Spancioc si Stroici cu complicitatea domnitei Ruxandra si a mitropolitului Teofan.



Apreciat constant drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, bine individualizat.

Individualizarea si definirea caracterologica a lui Lapusneanu atinge o expresivitate nemaiintalnita pana la 1840 si inca neegalata in nuvela istorica romaneasca ulterioara.








Alexandru Lapusneanu - Incadrarea in evolutia literaturii romane, Tema operei, Subiectul operei, Conflictul operei, Semnificatia mottourilor, Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanu

ALEXANDRU LAPUSNEANUL

1564 – 1569

15164frl99ocr9k

15164frl99ocr9k

Incadrarea in evolutia literaturii romane

Publicata in primul numar al Daciei literare, nuvela Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi vine perfect in intampinarea programului revistei, cel putin in doua puncte ale acestuia – cel referitor la promovarea unei literaturi originale si cel care recomanda subiecte autohtone de inspiratie.Materialul este preluat din „cronice batrane” (Mihai Eminescu), mai precis din cronica lui Grigore Ureche, si, pentru episodul omorarii lui Motoc, din Miron Costin (de unde prelucreaza scena uciderii lui Batiste Veveli). Aceasta nu inseamna insa copiere servila sau subordonare fata de conceptia autorilor prelucrati. Pentru Negruzzi, literatura nu trebuie sa fie conforma cu realitatea (si aceasta mediata, cum e cazul cronicilor), ci cu propria sa viziune asupra acesteia, care e o viziune romantica. Limitele acesteia sunt ale verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.Cercetarile recente pun in lumina faptul ca Lapusneanu nici nu a fost un domn atat de crud; in realitate nici nu a omorat 47 de boieri si ca mai aspra era sotia sa. Vinovat de aceasta deformare este insa cronicarul Ureche. Important insa este, ca pornind de la sumare date istorice, Negruzzi – prin talentul si imaginatia sa – a reusit sa creeze o fictiune credibila.

Avem in Alexandru Lapusneanul prima proza istorica intr-adevar reusita din literatura noastra, si anume una care a stabilit pentru multa vreme standardele genului, o culme neintrecuta pana in prezent.

Tema operei rc164f5199occr

Tema nuvelei este istorica – perioada medievala moldoveana (perioada in care luptele pentru domnie duc la saracie), politica de ingradire a marii boierimi de catre domnitor si ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu (1564-1569).

15164frl99ocr9k

Subiectul operei


Expozitiunea: Alexandru Lapusneanu revine in Moldova cu scopul de a-si relua scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, izbutise sa-l alunge „pre rapitorul” Stefan Tomsa, care-i urmase la domnie. Lapusneanu fusese inlaturat de pe tron din cauza tradarii unor boieri, aceiasi care acum il intampina aproape de granita: vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarul Spancioc si Stroici. Acestia vor sa-l convinga sa renunte la tron, deoarece „norodul nu te vrea, nici te iubeste”.

Intriga: Manios, cu ochii scanteind „ca un fulger”, Alexandru Lapusneanu este hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei raspunzand boierilor cu fermitate: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu […] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi […] Sa ma intorc? Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt”.

Desfasurarea actiunii: Speriat de amenintarile lui Lapusneanu, Motoc cade in genunchi si-l roaga sa nu-i pedepseasca dupa faradelegile lor, dar acesta le promite sa-i crute, ba mai mult, ii fagaduieste ca „sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui Tomsa, Lapusneanu se aseaza pe tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar „la cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica plangere […], capul vinovatului se spanzura in poarta curtii […] si nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul”. Doamna Ruxanda, sotia lui Lapusneanu si fiica „bunului Petru Rares”, inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, il roaga sa nu

mai verse sange si sa inceteze cu omorurile, impresionata fiind de cuvintele vaduvei unui boier ucis, care o amenintase „Ai sa dai sama, doamna!”. Zambind, Alexandru-voda ii promite „un leac de frica”.

Punctul culminant: Alexandru Lapusneanu „facuse de stire tuturor boierilor” sa participe impreuna

la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati „sa pranzeasca la curte”, cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. Ca niciodata, in ziua aceea Lapusneanu vine la biserica imbracat „cu toata pompa domneasca” si, dupa ce a ascultat cu smerenie slujba, „s-a inchinat pe la icoane […], a sarutat moastele sfantului”, rosteste un discurs emotionant in finalul caruia isi cere tuturor iertare pentru ca a varsat „sangele multora”. Boierii sosesc la ospat insotiti fiecare de cate doua-trei slugi, „adunandu-se boierii, 47 la numar”. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, „toti slujitorii de pe la spatele boierilor” scot jungherele si-i omoara pe toti boierii. Lapusneanu pune apoi sa se reteze capetele celor ucisi, dupa care le aseza in mijlocul mesei, „puind pe ale celor mai mici boieri dedesupt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri, pana ce facu o piramida de patruzeci si sapte capatane, varful careia se incheia prin capul unui logofat mare”. Cand termina, o cheama pe domnita Ruxanda sa-i dea leacul de frica, promis, care lesina la vederea acestei grozavii spre dezamagirea domnitorului: „Femeia tot femeie […], in loc sa se bucure, ea se sperie”. In acest timp, putinii slujitori aflati in curte, care scapasera cu viata, „dasa larma pe la casele boierilor”, asa ca o multime „de norod, tot orasul” venise la portile curtii domnesti. Lapusneanu, instiintat de venirea norodului, trimise pe armas sa-i intrebe „ce vor si ce cer” si-si exprima fata de Motoc pornirea de „a da cu tunurile in prostimea aceea”. Motoc este de acord, deoarece daca au murit atatia boieri, „nu-i vro paguba c-or muri cateva sute de mojici”. Intrebata ce vrea, „prostimea ramasa cu gura cascata”, deoarece ei venisera fara un scop anume, ci se luasera unii dupa altii, ca si acum cand incepura sa-si strige nemultumirile: „Sa se micsoreze dajdiile! […] Sa nu ne mai jafuiasca! […] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!”. Si brusc, toti ca unul, strigau „Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanu il da pe Motoc multimii, care se repezi asupra lui ca o „idra cu multe capete […] si intr-o clipala il facu bucati”, pedepsind astfel un boier tradator, fara ca sabia lui sa se fi manjit de sange, asa cum ii promisese.

Deznodamantul: Timp de patru ani Lapusneanu isi respecta promisiunea facuta Doamnei Ruxanda si nu mai ucide nici un boier, dar nascoceste tot felul de schingiuiri: „scotea ochi, taia mani, ciuntea si seca pe care avea prepus”. Era totusi nelinistit pentru ca nu pedepsise pe Spancioc si Stroici, pe care nu reusise sa-i gaseasca, simtindu-se mereu in pericol de a fi tradat de acestia. Se muta in cetatea Hotinului, unde se imbolnaveste „de lingoare” si, „in delirul frigurilor”, il mustra constiinta pentru toate cruzimile infaptuite, il cheama la el pe mitropolitul Teofan, caruia-i cere sa-l calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in rasa de calugar, Lapusneanu se enerveaza foarte rau, isi pierde complet controlul si-i ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: „M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanu, Doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otrava-n bautura. Scena otravirii este cutremuratoare, Negruzzi descriind in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care „se zvarcolea in spasmele agoniei: spume facea la gura, dintii ii

scrasneau, si ochii sai sangerati se holbasera”, pana cand, in sfarsit, „isi dete duhul in manile calailor sai”. A fost inmormantat la manastirea Slatina, unde „se vede si astazi portretul lui si a familiei sale”.

Conflictul operei

Seria de opozitii ce defineste personajele nuvelei Alexandru Lapusneanul, organizeaza decisiv materialul epic si defineste coerenta viziunii artistice asupra unui subiect istoric.

Conflictul nuvelei este imprimat de lumea pe care Negruzzi o cunoaste din cronici sau din viata imediata. Natura conflictului este de esenta psihologica si sociala. Conflictul psihologic vizeaza cele doua aspecte ale personajului: Lapusneanu cel care a fost alungat de la domnie si aspira la ordine si dreptate si Lapusneanu cel care traieste patima razbunarii: „Cu averile voastre” fata de momentul final cand ameninta cu moartea fiului sau: „Iar pe cateaua asta […] impreuna cu tancul ei”.

Conflictul social priveste relatia antitetica dintre Lapusneanu si boieri, pe de o parte, pe de alta parte Lapusneanu – Doamna Ruxanda. In cadrul conflictului cu boierii se individualizeaza infruntarile cu: Motoc, apoi grupul Spancioc-Stroici.

Conflictele sunt aranjate intr-o succesiune care sugereaza o compozitie muzicala in care alterneaza ritmurile (tempourile). Conflictul Lapusneanu – boieri este foarte alert ca urmare a prezentarii lui cu ajutorul naratiunii si dialogului; conflictul Lapusneanu – Doamna Ruxanda este mai lent, data fiind utilizarea descrierii pentru nuantarea naratiunii. De la un capitol la altul alterneaza conflictele si tempourile ca intr-o compozitie armonizata clasic.

Reintors in tara pentru o a doua domnie, Alexandru Lapusneanu isi manifesta, chiar de la bun inceput, vointa de a stapani autoritar, strangand fraiele puterii in propriile maini.

Replicile sale fata de „intampinarea” boierilor anunta un prim conflict: intre vointa domnitorului, dorinta sa de a fi un suveran absolut, cu puteri depline asupra celor pe care ii carmuieste si punctul de vedere al boierilor, ce isi doresc un domn pe care ei insisi sa-l ridice pe tron pentru ca apoi sa guverneze sub numele acestuia.

Schimburile de replici mai sus mentionate, precum si scurta prezentare „istorica” a vocii sugereaza preexistenta acestui conflict, datand cel putin de la sfarsitul primei domnii a lui Alexandru Lapusneanu. Cel ce fusese candva „stolnicul Petre” avusese manifestari mai putin despotice la suirea

pe tron. Atitudinea sa ingaduitoare incuraja o vesnic pusa pe intrigi boierime care, nepedepsita, il alungase de la domnie pe Alexandru Lapusneanu. Vechi juraminte de razbunare par a-l fi legat pe domnitor de vornicul Motoc, boier puternic, influent si ascultat de galcevitoarea boierime de tara. Lapusneanu isi exprima, chiar din prima scena, vointa de a-l pastra in viata pe Motoc atat timp cat ii este „trebuitor” si, mai ales, pentru a-l „usura” pe domn de „blestemurile norodului”.

Celor ce-i spun ca nu este dorit in tara, Lapusneanu le da replica memorabila: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”, expresie a hotararii de a se impune prin forta acolo unde bunele intentii dadusera gres.

La replica lui Lapusneanu, in care isi face cunoscuta dorinta de mantuire a tarii, Motoc anunta inceputul luptei. Negruzzi urmareste si accentueaza manifestarile lui Lapusneanu, ce tradeaza o psihologie aparte, asa cum a dorit si Negruzzi sa se inteleaga. De fapt, el nu are nimic patologic in manifestarile sale.

Politica de forta a voievodului se manifesta prin acte abuzive (confiscarea averilor) si prin acte de cruzime, care au darul de a o inspaimanta pe Doamna Ruxanda, urmarita de cuvintele-blestem „O sa dai sama, Doamna!”. Cu umorul negru ce-i caracterizeaza interventiile, Alexandru Lapusneanu ii promite Doamnei un „leac de frica”.

Prefacandu-se a se impaca – crestineste – cu boierii potrivnici, Lapusneanu jura stramb, insala, se preface pentru a-i atrage pe cei ce erau floarea boierimii la un ospat. Acesta se dovedeste a fi o cursa. Veselia ospatului se preschimba in varsare de sange. Jubiland sadic, Lapusneanu ii ofera Doamnei promisul „leac de frica”: o piramida de capete asezate dupa rangul, faima, averea celor ucisi.

Doar doi tineri boieri scapa de macel – Spancioc si Stroici, care reusesc sa fuga peste apele Nistrului, nu inainte de a lansa o promisiune a razbunarii catre urmaritori: „Spuneti celui ce v-au trimis […] ca ne vom vedea pan-a nu muri!”.

Motoc va fi oferit prada furiei multimii, confirmand astfel rolul de „tap ispasitor” pe care i-l nimerise Lapusneanu la intoarcerea in tara.

Devorat de suspiciune, slabit de boala, Lapusneanu se retrage la manastire. Delirand, prada febrei, incearca sa-l induca inca o data in eroare pe Dumnezeu (dupa juramantul stramb), prin dorinta – exprimata – de a se calugari. Revenindu-si insa in simtiri si trezindu-se in straie de calugar, voievodul redevine acelasi Alexandru Lapusneanu, care ameninta ca „de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu!”.

Patima puterii il orbeste in asemenea masura pe Lapusneanu incat este gata sa-si ucida propriul fiu la gandul ca acesta i-ar putea lua scaunul domniei. In fata acestei amenintari, Doamna Ruxanda ii duce voievodului paharul cu otrava pregatit de Spancioc si Stroici. Lapusneanu, consecvent siesi, se stinge fara urma de regret pentru cele savarsite, sub privirile, la fel de necrutatoare, ale celor doi tineri boieri.

Conflictul puternic intre Lapusneanu si boieri cunoaste nu numai o rezolvare in deznodamantul capitolului IV, dar si in propriul punct culminant in capitolul III, in momentul uciderii celor 47 de boieri. Totusi, dupa acest moment tensiunea psihica se decompenseaza prin acalmia evenimentului din inceputul capitolului IV si prin utilizarea descrierii.

In afara de conflictul central, dintre voievod si boierii intriganti din jurul lui Motoc – conflict aparent „solutionat” prin piramida de capete si linsajul vornicului – exista si alte doua conflicte, la fel de importante in economia nuvelei.

Astfel, este conflictul ce-l opune pe Lapusneanu Doamnei Ruxanda. Cele doua personaje, ale caror

trasaturi se creioneaza prin antiteza, nu se afla in conflict de la bun inceput. Opozitia de principii se contureaza abia pe parcurs, pentru a duce la finalul tragic. Initial Doamna Ruxanda nu pune la indoiala justetea actelor sotului ei si Domnul Moldovei. Ceea ce o determina sa intervina este mai curand blestemul ce-i pare ca o urmareste, impreuna cu intreaga sa familie.

Blanda, induratoare, Doamna pare a fi, in toate, opusul lui Lapusneanu. Sotie si mama devotata, Doamna a tarii (si descendenta din neam de voievozi), Doamna Ruxanda este insa un om cu simtul datoriei. Lesina in fata piramidei de capete, dar nu intervine activ in treburile domniei decat atunci cand cel ce-i este sot pare a-si fi pierdut ratiunea devenind o amenintare pentru toti cei din jur si, mai ales, pentru fiul sau si viitorul voievod.

Ceea ce o determina pe Doamna sa ucida, in final, dupa o lupta interioara (intre datoria de sotie si aceea de mama si Doamna) este convingerea ca Lapusneanu il poate ucide pe fiul sau si mostenitorul tronului.

Conflictul dintre Alexandru Lapusneanu si tinerii boieri Spancioc si Stroici este unul ce opune o vointa despotica, o personalitate autocrata celor ce reprezinta o boierime iubitoare de tara si ordine. Fara a fi corupti si harsiti in intrigi, precum si boierii din jurul lui Motoc, Spancioc si Stroici sunt hotarati sa-i razbune pe cei ucisi avand convingerea ca, o data cu moartea sangerosului tiran, abuzurile vor inceta, iar asupra tarii vor domni pacea, linistea si dreptatea.

Structura si compozitia nuvelei.

Semnificatia mottourilor

15164frl99ocr9k

Compozitional, nuvela respecta mai mult cerintele genului dramatic decat pe acele ale celui epic. Distingem in tesatura intima a nuvelei doua planuri. Unul anunta actiunile lui Lapusneanu in vederea nimicirii boierilor, iar cel de-al doilea ofera, la scena deschisa, spectatorului desfasurarea faptelor. Credem ca cel de-al doilea plan constituie esenta dramatica a nuvelei.

Compozitia este de factura clasicista: sobra, echilibrata, intr-o arhitectonica organizata in patru capitole, fiecare purtand un motto care exprima ideea substantei epice. Cele patru capitole urmeaza un echilibru clasic, caci alterneaza conflictele si procedeele de expunere sugerand echilibrul clasic al unei compozitii muzicale in care alterneaza ritmurile.

Nuvela are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul personajului, ceea ce-l determina pe Vasile Alecsandri sa o numeasca un adevarat „cap de opera de stil energetic si de pictura dramatica”.

Mottourile reproduc, intr-o forma usor modificata, cronica lui Ureche si S. Dacalul, capitolul De la a doua domnie a lui Alexandru-voda Lapusneanu.

„Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…” – cuvintele apartin lui Lapusneanu, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei adresat lui de catre boierii veniti sa-l intampine. Se refera la conflictul, anuntat inca din expozitiune, dintre Lapusneanu si boierii sustinatori ai lui Stefan Tomsa. C. Negruzzi se slujeste de textul lui Gr. Ureche: „Daca au mers solii acei de la Tomsa, si au spus lui Alexandru-voda. Atunci sa fi zis Alexandru-voda: <<De nu ma iubesc ei, cum ii iubesc pre dansii, si de nu ma va tara, eu voiu pre dansa; si tot voi merge ori cu voie, ori fara voie…>>”. Opozitia dintre cele doua pronume „eu” – „voi” anunta conflictul nuvelei. Aceste cuvinte ilustreaza hotararea lui Lapusneanu de a ocupa tronul impotriva vointei marilor boieri, si prin ele se instituie intriga;

„Ai sa dai sama, Doamna!…” – este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanu, amenintare adresata Doamnei Ruxanda, sotia domnitorului, pentru crimele infaptuite de el. Reprezinta un tablou ce pare a fi mai mult rezultatul fanteziei si inventivitatii scriitorului, creat cu scopul de a patrunde in adancime personajul principal. Afirmatia vaduvei o face si pe Doamna Ruxanda complice la faptele sangeroase ale domnitorului si starneste interventia acesteia in a tempera conflictul generator de ura si razbunare;

„Capul lui Motoc vrem…” – sunt cuvintele multimii de tarani nemultumiti, veniti la Curte sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila. Mottoul anunta cea mai dramatica parte a nuvelei, episodul antologic din punct de vedere al structurii intime, al gradarii si echilibrului situatiilor, precum si al ingeniozitatii artistice cu care Negruzzi a stiut sa aseze fata-n fata domnul, boierii si poporul;

„De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu…” – sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanu, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care-l calugarisera. Amenintarea releva o pornire demonica pe care numai moartea o poate opri.

Prin viziunea realista a trecutului istoric, prin relieful uimitor al caracterelor si prin viguroasa sa constructie epico-dramatica, Alexandru Lapusneanul se situeaza printre marile realizari ale literaturii pasoptiste.

Alexandru Lapusneanu – caracterizare

Imaginea lui Lapusneanu, personaj creat de Negruzzi, nu se poate suprapune datelor oferite de istorie si desigur nici nu se recomanda din punctul de vedere al cerintelor impuse de o opera beletristica.

Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia. Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre reliefarea caracterului acestuia.

Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.

Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu.

Astfel in capitolul I Lapusneanu este prezentat de catre autor, in detaliul frapant, amanuntit, conducandu-ne astfel in mijlocul starii de spirit a personajului. Negruzzi utilizeaza dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevandu-si propriile sale trasaturi prin intermediul gesturilor, al gandurilor. Se observa ca Lapusneanu vorbeste in pilde, folosindu-se de exclamatii si intrebari retorice, intrand astfel in categoria personajelor romantice.

Negruzzi impinge in prim plan faptele sa vorbeasca, printr-o concizie clasica, intr-un dialog viu, de o rara autenticitate. Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fina observatie a gesturilor, a mimicii se dezvaluie toata miscarea psihologica a viitorului tiran.

Cand rememoreaza intaia domnie a lui Lapusneanu, autorul foloseste o succesiune de interogatii retorice, redand astfel furia personajului. Boierii ii cer lui Lapusneanu sa paraseasca tara, acesta insa este hotarat sa-si recupereze tronul. Din reactia lui Lapusneanu se contureaza doua amanunte specifice acestui personaj: cinismul si dorinta de razbunare.

Replicile exprima atitudini vizibile, starea sufleteasca a eroilor in timpul vorbirii asigurand caracterul scenic.

Lapusneanu ii primeste pe cei trei boieri protocolar si rezervat, „silindu-se a zambi” (expresia fetei). Replicile arata siguranta se sine si atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe dusmanii sai sa-si dezvaluie ostilitatea si intentiile adevarate: „Am auzit, urma Alexandru, de bantuirile tarii si am

venit s-o mantui; stiu ca tara m-asteapta cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scanteia care declanseaza raspunsul invaluit in viclenie al lui Motoc si raspunsul dur, ferm, autoritar, intr-o izbucnire de furie si ura abia stapanita a Lapusneanului, exprimat in replici scurte, taioase, care pun in lumina impulsivitatea, omul violent, politicianul fara scrupule, neingaduitor in infruntarea cu boierii. Replicile au ramas memorabile, capatand valoare de sentinta.

Negruzzi insoteste replicile cu observatii asupra fizionomiei personajului, care reflecta trairile interioare ale eroului: „raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteiara ca un fulger”. Interogatiile si exclamatiile personajului, retezarea taioasa a vorbelor interlocutorului sau, succesiunea rapida, dintr-o rasuflare, a raspunsurilor Lapusneanului exprima ritmul starii sufletesti a personajului, vorbirea lui devenind dramatica, traita la cote inalte ale simtirii omenesti. Cu o intuitie psihologica remarcabila, Negruzzi isi lasa personajul sa se dezlantuie intr-o furie si o manie galgaitoare, subliniind paroxismul trairii prin amanunte fizionomice: „Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau”.

Cand Motoc, plin de umilinta, ii cere lui Lapusneanu sa-l ia de partea sa, Lapusneanu da dovada de inteligenta, capacitate de analiza si patrundere psihologica. Cu ajutorul unui proverb Lapusneanu il caracterizeaza pe Motoc: „lupu paru-si schimba, da naravul ba”.

Printr-o singura linie, Lapusneanu surprinde liniile caracteristice boierilor: Veverita, dusman vechi, dar cinstit, Spancioc este tanar cu multa dragoste de tara, Stroici e naiv, de aceea nu cunoaste minciunile, iar Motoc e „invechit in zile rele” si „ciocoi fatarnic”.

Dorinta de putere n-ar valora nimic daca n-ar fi sustinuta de o serie de alte calitati care sa-i dea posibilitatea de manifestare si dintre acestea, cea mai importanta este abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane. Abilitatea de a face promisiuni linistitoare pentru ceilalti si care, personal, nu-l angajeaza cu nimic. Tot de aceasta tine si capacitatea de a-si stapani impulsurile violente, atunci cand are ceva de castigat de pe urma acestui lucru.

Este expert in manipulare si declara cu cinism acest lucru atunci cand, la inceput, hotaraste sa-i crute, deocamdata, pe boieri, si pe Motoc in special: „te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului”.

Lapusneanu a venit in tara cu anumite intentii care sunt pline de patima razbunarii, acest lucru punand in evidenta un personaj diabolic. Lapusneanu se contureaza ca un adevarat personaj tragic. El indeplineste toate caracteristicile personajului tragic din teatrul vechii Grecii.

Alexandru Lapusneanu in prima sa domnie, a vrut sa multumeasca tot poporul. Faptul ca acest lucru nu i-a reusit atrage dupa sine vina personajului. Grecii numesc acest moment, moment numit hybris.

Prin urmare Lapusneanu a fost alungat de la tron, fapt care a dat nastere poftei de razbunare. Se marcheaza prin acest lucru un alt moment al personajului tragic, moment pe care vechii greci il numesc pathos.

Procedeele de caracterizare cu care opereaza autorul in acest prim capitol sunt procedeele de caracterizare directa (prin cuvintele autorului); autorul retine cateva detalii de comportament sau de expresie care au insa o greutate extraordinara in definirea trairilor personajului: „muschii i se suceau intr-un ras nervos. O astfel de tehnica de portretizare este experimentata de realisti in tehnica detaliului semnificativ sau frapant, precum si procedeul de caracterizare indirecta (prin dialog). Dialogul este de esenta dramatica, este lasat sa curga liber, autorul nu intervine nici cu scurte interventii scenice astfel incat capitolul are un aspect dramatic, iar personajul are consistenta tensionata si complexa a unui personaj viu. Lapusneanu este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moldovei: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”.

Daca in primul capitol portretul lui Lapusneanu este scos in evidenta prin intermediul antitezei dintre boieri si Lapusneanu in al doilea capitol, caracterizarea lui Lapusneanu reiese din antiteza conflictuala dintre domnita Ruxanda si el. domnita Ruxanda e plina de intelepciune, gingasie pe cand Lapusneanu e crud, nemilos si fatarnic. Este de observat in acest capitol momentul in care Lapusneanu infuriat de cerinta domnitei, si anume de a inceta omorurile, pune mana pe jungher. Este o reactie necontrolata a lui, nepotrivita pentru un domnitor. Prin aceasta actiune, Lapusneanu dovedeste a fin un om cu o fire colerica, impulsie, obisnuit sa judece si sa faca dreptate singur, dupa propriile reguli.

Auzind cererea domnitei, Lapusneanu o mustra „pentru vorbele nebune”, dar promite in final ca va inceta cu omorurile, insa nu inainte de a-i da leac de frica. Lapusneanu in momentul de fata, disimuleaza, dorind sa fie calm si se poarta autoritar fata de sotia sa, dar si cinic pentru ca in sine leacul promis o va ingrozi. Este o reactie de-a dreptul maladiva a personajului dand inca o data dovada de cruzime, spirit diabolic si spirit de razbunare. Lapusneanu ajunge acum sa indeplineasca cu adevarat rolul de personaj exceptional in situatii exceptionale, specific personajelor romantice.

Procedeele pe care autorul le foloseste in capitolul doi sunt: caracterizare directa si caracterizare indirecta.

In capitolul trei il surprinde pe Lapusneanu intrand in biserica prilej pentru autor sa realizeze descrierea costumului eroului. Autorul reuseste totodata sa creeze si atmosfera de epoca (moment in care de altfel se dovedeste ca Negruzzi este si un adevarat creator al realismului).














Comentarea nuvelei Alexandru Lapusneanul



Negruzzi este creatorul nuvelei istorice romanesti. Nuvela Alexandru Lapusneanul a fost publicata in primul numar al revistei Dacia Literara in anul 1840. Nuvela lui Negruzzi este o capodopera, o culme neintrecuta pana in prezent.

Adevar si fictiune: in scrierea acestei nuvele Negruzzi s-a inspirat din scieri vechi, mai ales din cronica lui Grigore Ureche. De aici a luat informatia despre intoarcerea lui Lapusneanul impotriva dorintei marilor boieri si episodul uciderii celor 47 de boieri. Cercetarile recente pun in lumina faptul ca Lapusneanul nici nu a fost un domn atat de crud; in realiate nici nu au omorat 47 de boieri si ca mai aspra era sotia sa. Vinovat de acesta deformare este insa cronicarul Ureche. Important insa este, ca pornind de la sumare date istorice, Negruzzi -prin talentul si imaginatia sa- a reusit sa creeze o fictiune credibila.

Nuvela infatiseaza intamplari din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Este o perioada framantata, tensionata din istoria Moldovei, din cauza luptelor pentru putere.

Structura nuvelei: nuvela este alcatuita din patru parti, fiecare avand un moto semnificativ.

1. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! - ilustreaza hotararea lui Lapusneanul de a ocupa tronul impotriva dorintei marilor boieri

2. Ai sa dai sama, doamna! - sunt cuvintele rostite de vaduva unui boier si adresate doamnei Ruxandra, ca o amenintare pentru crimele infaptuite de sotul ei

3. Capul lui Motoc vrem! - exprima nemultumirea poporului din cauza numeroaselor dari si din cauza asupririi boieresti

4. De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! - sunt cuvintele lui Lapusneanul, care, revenit la realitate, ii ameninta pe cei care voiau sa-l calugareasca.

Nuvela are o compozitie echilibrata si a fost asemanata cu a celor patru acte ale unei drame. Astfel expozitia o reprezinta sosirea lui Lapusneanul in Moldova, intriga: actiunile domnitorului indreptate impotriva marilor boieri, punctul culminant: uciderea celor 47 de boieri si a lui Motoc, iar deznodamantul este moartea lui Lapusneanul.

Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, alcatuit din lumini si umbre, asemenea oamenilor adevarati. Cruzimea domnitorului este motivata istoric si psihologic: el ii pedepseste pe marii boieri, care isi doreau puterea si pentru ca il tradasera in prima domnie. Scopul politicii sale este centralizarea puterii in mainile domnitorului impotriva tendintelor marii boierimi. Cuvintele lui Lapusneanul sunt memorabile, exprimand hotarare si o vointa de fier.

Chiar de la inceput domnitorul dovedeste vederi progresiste, inaintate, raspunzand boierilor: Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa mulg si eu pre voi!

Pentru a se razbuna, domnitorul se preface, simuleaza impacarea cu marii boieri. De asemenea si-l apropie pe Motoc. Totusi violenta si cruzimea lui depasesc la un moment dat limitele normalului in scena uciderii boierilor si a alcatuirii piramidei de capete. In caracterizarea personajului Negruzzi noteaza gesturi, mimica, comportarea, replica: -Bine ati venit boieri, zise Lapusneanul, silindu-se a zambi…; …raspunse Lapusneanul, a carui ochi scanteiara ca un fulger…

Si celelalte personaje sunt bine caracterizate (siretenia mitropolitului, care ii sugereaza doamnei Ruxandra sa-si otraveasca sotul, fara ca el sa se implice).

Pentru prima oara in literatura romana Negruzzi caracterizeaza personajul colectiv: multimea adunata sub zidurile palatului.

Caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul, doamna Ruxanda, Motoc, Stroici si Spancioc, Gloata din nuvela Alexandru Lapusneanul



-caracterizarea personajelor- 56753yzg79ior5g

Costache Negruzzi este o personalitate literara care face parte din generatia pasoptista. Considerat intemeietorul nuvelei istorice romanesti, prezinta cateva aspecte din istoria Moldovei in mai multe nuvele ca: ”Alexandru Lapusneanul”, „Sobieski si romanii”, „Regele Poloniei si domnul Moldovei”.

Nuvela „Alexandru Lapusneanul” a aparut in anul 1840 in revista „Dacia literara” si prezinta cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul intre anii 1564 si 1569. Fiiind o nuvela, aceasta creatie cuprinde mai multe personaje, printe care se numara: Alexandru Lapusneanul, Motoc, Doamna Ruxanda, boierii Stroici si Spancioc precum si gloata (multimea de oameni). zo753y6579ioor

Alexandru Lapusneanul este pesonajul principal, individual, protagonist si central, cu profil moral mai mult negativ. Principala trasatura de caracter a acestuia este dorinta de razbunare. El este asemenea lui Hamlet din tragedia shakespeariana, ambii fiind dominati de o sete de razbunare.

De la inceput prezinta o ambitie iesita din comun, nu renunta la planul sau de razbunare cand asculta rugamintile boierilor soli si raspunde in consecinta, cu multa ipocrizie:” –Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, raspunse Lapusneanul, a caruia ochi scanteira ca un fulger, si daca voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia, ori fara voia dumneavoastra. Sa ma-ntorc ? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt. A! Nu ma vrea tara ? Nu ma vreti voi, cum intaleg ?”

Este disimulant si intelept, isi da repede seama de planurile boierilor cand acestia ii fac propuneri. Este abil in folosirea cuvintelor in folosul sau si il acepta pe Motoc langa el, nu pentru ca ii este trebuitor, ci pentru ca vrea sa-l pedepseasca:”-Sa ma-ncred in voi ? zise Lapusneanul intelegand planul lui. Pesemne gandesti ca eu nu stiu zicatoarea moldoveneasca: „Lupul parul schimba, iar naravul ba ? Nu stiu, ca fiind mai mare peste ostile mele, cum ai vazut ca m-au biruit, m-ai lasat ? […] Dar tu Motoace ? invechit in zile rele, deprins a te ciocoii la toti domnii, ai vandut pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pe Tomsa, […] iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji in sangele tau; te voi cruta, caci imi esti trebuitor, ca sa ma mai usurezi de blastemurile norodului.”

Ipocrizia lui depaseste orice limita in momentul in care se duce la mitropolie, „imbracat cu toata pompa domneasca”, si tine discursul catre boieri. Lapusneanul se preface a fi bun la suflet, cu gandul de a se impaca si nici un boier nu se gandeste la adevarata lui fata, cazand fiecare in capcana intinsa, in afara de Stroici si Spancioc:”Boieri dumneavoastra! De la venirea mea cu a doua domnie si pana astazi am aratat asprime catre multi; m-am aratat cumplit, rau, varsand sangele multora. Unul Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de aceasta; dar dumneavoastra stiti ca m-a

silit numai dorinta de a vede contenind galcevile si vanzarile unora si altora, care tineau la rasipa tarii si la peirea mea. Astazi sunt alte trebile. Boierii si-au venit in cunostiinta; au vazut ca turma nu mai poate fi fara pastor, si pentru ca zice mantuitorul: Bate-voi pastorul, si se vor iprastia oile.

Boieri dumneavoastra! Sa traim de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele zece porunci: Sa iubesti aproapele tau ca insusi pre tine, si sa ne iertam unii pre altii!”.

-2-

In scurt timp, Lapusneanul isi arata adevarata lui fata. El devine impulsiv, dur cu sotia lui, desi inainte se purta frumos:” –Muiere nesocotita! Striga Lapusneanul, sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razima pe junghiul din cingatoarea sa.”.

Razbunarea lui fara limita, rautatea, ura, il determina sa comita un macel, dand astfel si un „leac de frica” doamnei Ruxandra careia ii era teama, imaginea mortilor o infiorau.

Lapusneanul cunoaste intentiile poporului si stie de „afacerile” lui Motoc, astfel ca nu se opune uciderii acestuia, gasind totodata un prilej pentru a-l pedepsi pentru ca l-a vandut:”Du-te mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cand imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara”.

Domnitorul devine o fiara, daca nu mai omoara, acum ii mutileaza si ii chinuie pe oameni. Ambitia il face sa continue lupta impotriva boierilor tradatori, ramanandu-i de rezolvat doar pe Spancioc si pe Stroici, care au fugit peste hotare, in Polonia:”Dar pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferiri omenesti, nascoci tot felul de schingiuiri. Scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care prepus”.

Inbolnavindu-se, Lapusneanul cade in delir si cere sa fie calugarit. Cand se trezeste devine agresiv, da dovada de impulsivitate si foloseste un limbaj neadecvat cand vorbeste cu mitropolitul:”Boaita fatarnica! adauga bolnavul zbuciumandu-se a se scula din pat; taca-ti gura; ca eu, care te-am facut mitropolit, eu te desmitropolesc. M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu !”.

Nebunia lui ia proportii, ajunge chiar sa-si ameninte cu moartea copilul si sotia:” Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei, ca sa nu mai asculte sfaturile boierilor si a dusmanilor mei…”. Si in ultimele clipe ale vietii lui, Lapusneanul doreste moartea boierilor tradatori.

El a avut parte de multe chinuri si suferinte pana si-a dat duhul, fiind poate rasplatit pentru toate crimele si rautatile pe care le-a savarsit.

Prin comportamentul sau, Lapusneanul poate deveni tipul domnitorului tiran, un artist al disimularii, o bruta insetata de sange, care priveste macelul ca pe o ceremonie(punerea capetelor sub forma de piramida in functie de ranguri), un om intelept care stie sa manipuleze supusii, dovedind totodata abilitate in folosirea limbajului, si nu numai atat.

Doamna Ruxanda este sotia lui Alexandru Lapusneanul. Personaj secundarsi pozitiv, autorul ii atribuie si un portret fizic impresionant:”Peste zobonul de stofa aurita, purta un benisel de fedelens albastru blanit cu samur, a caruia manice atarnau dinapoi; era incinsa cu un colan de aur, ce se inchia cu mari paftale, impregiurate cu petre scumpe; iar pe grumazii ei atarna o salba de multe siruri de margaritar. Slicul de samur, pus cam intr-o parte, era impodobit cu un surguci alb si sprijinit pe umerii si pe spatele sale. Figura ei avea acea frumuseta, care facea odinioara vestite femeile Romaniei.”.

Trasatura ei dominanta este tristetea, provocata de destinul familiei sale: fratele ei mare, Ilias, s-a dus la Constantinopol, unde s-a convertit la mahomedanism, parintii si fratele cel mic, Stefan erau morti.

Tristetea si frica ei se accentueaza pe zi ce trecea, mai ales cand vedea crimele comise de sotul ei si este impresionata de lacrimile jupaneselor vaduve care vin sa i se planga. Buna la suflet, inzestrata cu un suflet nobil, incearca sa-l opreasca pe

-3-

Lapusneanul, care nu mai inceta cu omorurile:” O, bunul meu domn, viteazul meu sot! urma ea, destul! Ajunga atata sange varsat, atate vaduvii, atatia sarmani!”.

Doamna Ruxandra este o sotie devotata, isi respecta sotul, chiar daca acesta o insulta si o ameninta de multe ori. Iubirea ei fata de fiu sau o determina sa incalce regulile crestinesti si sa puna otrava in bautura sotului ei.

Motoc este un alt personaj secundar, putand fi considerat si antagonist. Intruchipeaza tipul boierului tradator.

Este intrigant, perfid, las, prefacut, la inceput i se impotriveste lui Lapusneanul, apoi i se alatura. El este slugarnic si lingusitor:”Motoc ii saruta mana, asemenea unui cainelui care, in loc sa musce, linge mana care-l bate. El era multamit de fagaduinta ce castigase; stia ca Alexandru-voda o sa aiba nevoie de un intrigant precum el.”

Motoc devine autoritar in momentul in care Lapusneanul trebuie sa aleaga intre el si popor, lipsit de suflet cere „sa dea cu tunul” in gloata. Se simte ca o fiara cuprinsa de lanturi si totusi crede ca mai are scapare:”Pune sa deie cu tunul intrinsii…

Sa moara toti !. Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti.”.

Ipocrizia lui intrece orice limita in momentul in care promite sa construiasca o biserica, dintr-o data devenind crestin si cere ajutorul lui Dumnezeu: „Oh ! pacatosul de mine ! striga pacatosul maica precurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!… Dar ce le-am facut oamenilor acestora ? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta, si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cat voi mai avea zile…!”.

Incercarile lui nu de a scapa nu au succes si Motoc isi gaseste sfarsitul omorat fiind de multimea adunata in fata curtii lui Lapusneanul.

Stroici si Spancioc sunt doua personaje episodice, doi boieri intelepti, care sunt stapaniti de spiritul dreptatii, care vad clar realitatea si incearca sa-i deschida ochii lui Lapusneanul, orbit de furia razbunarii:”Cu voia marii-tale, zise Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de isnoava in calea paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta ?

-Si cu ce vei satura lacomia acestor cete de paganice aduci cu maria-ta ? adaogi Spancioc.”

Buni cunoscatori ale intentiilor lui Lapusneanul, ei raman limpezi la minte si nu sunt inselati de refacatoria lui Lapusneanul, astfel reusind sa scape din cursa intinsa de acesta:”-Cum iti pare ? zise unul din boierii care i-am vazut ca nu iertase pe Alexandru-Voda

-Te sfatuiesc sa nu te duci astazi la dansul la masa, raspunse celalalt. Si se amestecara in norod. Acesti erau Spancioc si Stroici”.

Spiritul dreptatii ii determina sa se intoarca in tara pentru a pune capat zilelor lui Lapusneanul. Ei isi manifesta ura fata de acesta si il chinuie asa cum a chinuit el familiile de boieri.

Este surprinzatoare bucuria boierilor cu care fac acest lucru:”se cade spre osanda ta sa ne privesti; invata a muri, tu care stiai numai sa omori. Si apucandu-l amandoi, il tineau nemiscat, uitandu-se la el cu o bucurie infernala si mustrandu-l”.

Gloata este un personaj colectiv si reprezinta poporul. Ea este manipulata de slugile care au scapat de acel macel. Principala trasatura de caracter este

-4-

„prostia”:”Prostimea ramasa cu gura cascata. Ea nu se astepta la asemenea intrebare. –

Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. Incepu a se strange in cete-cete, si a se intreba unii pe altii ce sa ceara”.

Ei sunt pacaliti de Motoc, care punea darile foarte mari, apoi de Lapusnenul, care scapa de ei dandu-l pe Motoc. Nu cred ca acei oameni au dus-o mai bine dupa moartea lui Motoc, ci dimpotriva, poate ca darile au crescut si mai mult.

Gloata nu are nici un conducator, este dezorientata si nu este unita, abia dupa un timp au inceput sa ceara domnitorului sa indeplineasca jalbele:

„-Sa micsoreze dajdiile! –Sa nu ne mai zapciasca!

-Sa nu ne mai implineasca! –Sa nu ne mai jefuiasca!

-Am ramas saraci! –N-avem bani! –Ne i-au luat toti Motoc! –Motoc! –Motoc!- –Motoc!”

Caracterizarea personajelor s-a realizat prin mijloace directe(direct de catre autor sau autocaracterizare) si prin mijloace indirecte( limbaj, participare la diferite actiuni, atitudini, de catre celelalte personaje).

Alexandru Lapusneanu - Rezumat



Negruzzi este creatorul nuvelei istorice romanesti. Nuvela Alexandru Lapusneanul a fost publicata in primul numar al revistei Dacia Literara in anul 1840. Nuvela lui Negruzzi este o capodopera, o culme neintrecuta pana in prezent.

Adevar si fictiune: in scrierea acestei nuvele Negruzzi s-a inspirat din scieri vechi, mai ales din cronica lui Grigore Ureche. De aici a luat informatia despre intoarcerea lui Lapusneanul impotriva dorintei marilor boieri si episodul uciderii celor 47 de boieri. Cercetarile recente pun in lumina faptul ca Lapusneanul nici nu a fost un domn atat de crud; in realiate nici nu au omorat 47 de boieri si ca mai aspra era sotia sa. Vinovat de acesta deformare este insa cronicarul Ureche. Important insa este, ca pornind de la sumare date istorice, Negruzzi -prin talentul si imaginatia sa- a reusit sa creeze o fictiune credibila.

Nuvela infatiseaza intamplari din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Este o perioada framantata, tensionata din istoria Moldovei, din cauza luptelor pentru putere.

Structura nuvelei: nuvela este alcatuita din patru parti, fiecare avand un moto semnificativ.

1. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! - ilustreaza hotararea lui Lapusneanul de a ocupa tronul impotriva dorintei marilor boieri

2. Ai sa dai sama, doamna! - sunt cuvintele rostite de vaduva unui boier si adresate doamnei Ruxandra, ca o amenintare pentru crimele infaptuite de sotul ei

3. Capul lui Motoc vrem! - exprima nemultumirea poporului din cauza numeroaselor dari si din cauza asupririi boieresti

4. De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! - sunt cuvintele lui Lapusneanul, care, revenit la realitate, ii ameninta pe cei care voiau sa-l calugareasca.

Nuvela are o compozitie echilibrata si a fost asemanata cu a celor patru acte ale unei drame. Astfel expozitia o reprezinta sosirea lui Lapusneanul in Moldova, intriga: actiunile domnitorului indreptate impotriva marilor boieri, punctul culminant: uciderea celor 47 de boieri si a lui Motoc, iar deznodamantul este moartea lui Lapusneanul.

Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, alcatuit din lumini si umbre, asemenea oamenilor adevarati. Cruzimea domnitorului este motivata istoric si psihologic: el ii pedepseste pe marii boieri, care isi doreau puterea si pentru ca il tradasera in prima domnie. Scopul politicii sale este centralizarea puterii in mainile domnitorului impotriva tendintelor marii boierimi. Cuvintele lui Lapusneanul sunt memorabile, exprimand hotarare si o vointa de fier.

Chiar de la inceput domnitorul dovedeste vederi progresiste, inaintate, raspunzand boierilor: Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa mulg si eu pre voi!

Pentru a se razbuna, domnitorul se preface, simuleaza impacarea cu marii boieri. De asemenea si-l apropie pe Motoc. Totusi violenta si cruzimea lui depasesc la un moment dat limitele normalului in scena uciderii boierilor si a alcatuirii piramidei de capete. In caracterizarea personajului Negruzzi noteaza gesturi, mimica, comportarea, replica: -Bine ati venit boieri, zise Lapusneanul, silindu-se a zambi…; …raspunse Lapusneanul, a carui ochi scanteiara ca un fulger…

Si celelalte personaje sunt bine caracterizate (siretenia mitropolitului, care ii sugereaza doamnei Ruxandra sa-si otraveasca sotul, fara ca el sa se implice).

Pentru prima oara in literatura romana Negruzzi caracterizeaza personajul colectiv: multimea adunata sub zidurile palatului

alexandru lapusneanul

Documents

Transcript of alexandru lapusneanul