Alexandre Dumas - Ascanio

of 410/410
ALEXANDRE DUMAS ASCANIO I STRADA ŞI ATELIERUL Povestirea noastră începe în ziua de 10 iulie a anului de graţie 1540, la orele patru după-amiază, la Paris, în tinda bisericii Grands-Augustins din curtea Universităţii, lângă agheasmatar, în apropiere de uşa de la intrare. Un tânăr înalt şi chipeş, întunecat la faţă, cu părul pletos şi cu ochii mari, negri, simplu dar elegant şi înarmat doar cu un pumnal mic cu un mâner sculptat cu meşteşug, stătea acolo cuprins de bună seamă, de o cucernică sfială, deoarece nu se clintise din loc tot timpul cât ţinuse vecernia; cu capul plecat într-o atitudine de evlavioasă meditaţie, îngâna în şoaptă nişte cuvinte neînţelese, probabil o rugăciune, fiindcă bolborosea atât de încet, încât nimeni altul decât el şi Dumnezeu puteau desluşi spusele sale; totuşi, spre sfârşitul liturghiei, se încumetă, în sfârşit, să înalţe fruntea, şi atunci vecinii din preajmă reuşiră să prindă câteva vorbe rostite cu jumătate de glas: — Îţi vine să-ţi iei câmpii când auzi fonfăind pe călugării ăştia francezi! N-ar putea să-şi dea mai multă osteneală, cel puţin faţă de ea, care, de bună seamă, e deprinsă a asculta doar cântecele îngerilor din cer?! Ah, în fine, bine că s-a terminat! O, Doamne, Doamne, fă ca de astă dată să fiu mai fericit decât duminica trecută şi să-mi arunce măcar o privire! Această ultimă rugăminte nu era câtuşi de puţin prezumpţioasă, căci, dacă făptura către care era îndreptată ar fi ridicat ochii asupra celui ce i-o adresase, ar fi văzut cel mai încântător chip de adolescent pe care l-ar fi putut întrezări în visurile sale, citind frumoasele legende mitologice, după care lumea se dădea în vânt pe vremea aceea, datorită minunatelor stihuri ale meşterului Clement Marot, şi în care sunt istorisite peripeţiile amoroase ale lui Psihe şi moartea lui Narcis, întradevăr, aşa cum am arătat, în ciuda costumului său simplu de culoare închisă, tânărul pe care lam înfăţişat mai sus era de o remarcabilă frumuseţe şi de o eleganţă fără cusur: mai mult încă, zâmbetul lui avea o negrăită dulceaţă şi o infinită gingăşie, iar privirea, care îşi îngăduia încă să fie îndrăzneaţă, era în schimb mistuită de patima cea mai arzătoare ce se poate oglindi în ochii mari ai unui tânăr de optsprezece ani.
  • date post

    11-Dec-2015
  • Category

    Documents

  • view

    71
  • download

    19

Embed Size (px)

description

Alexandre Dumas - Ascanio

Transcript of Alexandre Dumas - Ascanio

Alexandre Dumas

ALEXANDRE DUMASASCANIOI STRADA I ATELIERULPovestirea noastr ncepe n ziua de 10 iulie a anului de graie 1540, la orele patru dup-amiaz, la Paris, n tinda bisericii Grands-Augustins din curtea Universitii, lng agheasmatar, n apropiere de ua de la intrare.

Un tnr nalt i chipe, ntunecat la fa, cu prul pletos i cu ochii mari, negri, simplu dar elegant i narmat doar cu un pumnal mic cu un mner sculptat cu meteug, sttea acolo cuprins de bun seam, de o cucernic sfial, deoarece nu se clintise din loc tot timpul ct inuse vecernia; cu capul plecat ntr-o atitudine de evlavioas meditaie, ngna n oapt nite cuvinte nenelese, probabil o rugciune, fiindc bolborosea att de ncet, nct nimeni altul dect el i Dumnezeu puteau deslui spusele sale; totui, spre sfritul liturghiei, se ncumet, n sfrit, s nale fruntea, i atunci vecinii din preajm reuir s prind cteva vorbe rostite cu jumtate de glas:

i vine s-i iei cmpii cnd auzi fonfind pe clugrii tia francezi! N-ar putea s-i dea mai mult osteneal, cel puin fa de ea, care, de bun seam, e deprins a asculta doar cntecele ngerilor din cer?! Ah, n fine, bine c s-a terminat!

O, Doamne, Doamne, f ca de ast dat s fiu mai fericit dect duminica trecut i s-mi arunce mcar o privire!

Aceast ultim rugminte nu era ctui de puin prezumpioas, cci, dac fptura ctre care era ndreptat ar fi ridicat ochii asupra celui ce i-o adresase, ar fi vzut cel mai ncnttor chip de adolescent pe care l-ar fi putut ntrezri n visurile sale, citind frumoasele legende mitologice, dup care lumea se ddea n vnt pe vremea aceea, datorit minunatelor stihuri ale meterului Clement Marot, i n care sunt istorisite peripeiile amoroase ale lui Psihe i moartea lui Narcis, ntradevr, aa cum am artat, n ciuda costumului su simplu de culoare nchis, tnrul pe care lam nfiat mai sus era de o remarcabil frumusee i de o elegan fr cusur: mai mult nc, zmbetul lui avea o negrit dulcea i o infinit gingie, iar privirea, care i ngduia nc s fie ndrznea, era n schimb mistuit de patima cea mai arztoare ce se poate oglindi n ochii mari ai unui tnr de optsprezece ani.

Cu toate astea, n momentul cnd se auzi zgomotul scaunelor mutate din loc ce anun de obicei sfritul liturghiei, tnrul nostru ndrgostit (cci, dup cele cteva cuvinte rostite mai nainte, cititorul a putut s-i dea seama c i se cuvine pe bun dreptate acest calificativ) ndrgostitul nostru, zic, se ddu puin deoparte i rmase locului s priveasc mulimea care se ndrepta n tcere spre u i care era alctuit din enoriai cu figuri solemne, membri ai consiliului parohial, din respectabile matroane care, o dat cu vrsta, deveniser femei aezate i din feticane nurlii. Dar nu pentru ele venise aici tnrul cei chipe, fiindc privirea lui nu se nvior i nici nu se grbi s nainteze cu nsufleire dect n clipa n care vzu apropiinduse o fat mbrcat n alb, nsoit de o guvernant, dar o guvernant de cas mare care prea s tie cum trebuie s se poarte o femeie n lume, o guvernant nc tineric i zmbitoare i care, zu, nu era de loc de lepdat. Cnd cele dou doamne se apropiar de agheasmatar, cavalerul nostru i nmuie degetele n apa sfinit i ntinse mna curtenitor spre ele.

Guvernanta i mulumi cu cel mai drgla surs i-i art recunotina prin cea mai simandicoas reveren, atinse degetele tnrului, apoi, spre adnca lui dezamgire, oferi tovarei sale agheasma primit printr-un att de lung ocol, care tovar, n ciuda rugminii ce-i fusese adresat n tain puin mai nainte, rmase tot timpul cu ochii plecai, dovad c prinsese de veste i tia foarte bine c tnrul cel chipe se afla de fa, aa nct, dup plecarea ei, tnrul nostru btu din picior bombnind: Ah, Doamne, nici de ast dat nu m-a vzut! Dovad c tnrul chipe, dup cum cred c-am mai spus, nu avea mai mult de optsprezece ani.

De ndat ce ns paraponul de care fusese npdit n primul moment i trecu, necunoscutul se grbi s coboare treptele bisericii i, bgnd de seama c, dup ce i lsase vlul peste obraz i o luase de bra pe nsoitoarea ei, frumoasa cu capul n nori cotise strada spre dreapta, o apuca i el tot la dreapta, remarcnd de altminteri c, ntmpltor, avea acelai drum. Fata merse mai departe pe chei pn n dreptul podului SaintMichel, apoi travers podul: ca un fcut, necunoscutul nostru avea i el acelai drum. O lu apoi pe strada Barillerie i trecu peste Pontau-Change. i cum, tot ntmpltor, necunoscutul avea acelai drum, se inu dup ea ca o umbr.

Fiindc orice fat frumoas are o umbr, adic un ndrgostit.

Dar, vai, n dreptul fortreei Grand-Chtelet, strlucitul astru cruia tnrul nostru i ddea trcoale n chip de satelit se eclips brusc; poarta cea mic a nchisorii regale se deschise ca de la sine ndat ce guvernanta ciocni i se nchise la loc numaidect.

Tnrul rmase o clipa nlemnit, dar cum era un voinic drz din fire atunci cnd nu se afla de fa o fetican nostim care s-i topeasc drzenia, nu sttu mult pe gnduri.

O caraul cu lancea pe umr se plimba ncolo i ncoace cu un aer solemn prin faa fortreei.

Tnrul necunoscut urm exemplul destoinicei santinele, i dup ce se retrase la oarecare distan ca s nu bat la ochi, dar nu chiar att de departe ca s nu poat supraveghea poarta, se hotr s stea vitejete de straj n slujba amorului.

Dac cititorul a stat de straj vreodat n viaa sa, a avut prilejul s constate c mijlocul cel mai sigur de a scurta aceast ndatorire este s vorbeti cu tine nsui. Probabil ns c tnrul nostru era obinuit s patruleze, fiindc nici nu apucase bine s-i ia postul n primire, c i ncepu a depna urmtorul monolog:

Nici vorb c nu se poate s locuiasc aici.

Azi-diminea, dup liturghie, i n ultimele dou duminici n care n-am ndrznit s-o urmresc dect cu privirea dac poate fi cineva att de ntru! n-a luat-o la dreapta, pe chei, ci la stng, spre poarta Nesle i Pre-aux-Clercs. Naiba tie ce o fi cutnd la Chtelet? Ia s ne gndim, S-o fi dus s vad vreun deinut, poate chiar pe fratele su. Biata copil! Ce jale o fi pe biet sufleelul ei, fiindc pe ct e de frumoas, pe att trebuie s fie de bun, fr doar i poate. Zu cmi vine s-i ain calea i s-o ntreb fr nici un fel de ocoliuri ce s-a ntmplat i dac n-a putea cumva s-i fiu de ajutor. Dac e ntr-adevr vorba de fratele su, m duc s-i spun tot meterului, rugndu-l s m sftuiasc ce s fac. Un om ca el, care a reuit s fug din castelul SantAngelo, trebuie s tie neaprat cum ar putea cineva s-o tearg din nchisoare. Va s zic ne-am neles, l scap pe frne-su din nchisoare. tiind c i-am fcut atta bine, friorul ei o s rmn prietenul meu credincios pn la moarte. i, bineneles, o s m ntrebe ce-ar putea s fac la rndul lui pentru mine de vreme ce l-am ajutat att de mult.

i-atunci am s-i mrturisesc c mi-e drag surioara lui. Drept care o s m ia frumos de mn i o s m duc la dnsa, eu am s cad la picioarele ei i atunci o s vedem dac-o s mai stea tot aa cu ochii n pmnt.

Cnd ncepe s-o ia razna, v dai seama c mintea unui ndrgostit nu se mai poate aduna de pe drumuri chiar att de uor. Se nelege de la sine deci c tnrul nostru se art foarte mirat auzind c bate orele patru i vznd c se schimb garda.

Noua caraul ncepu s se plimbe ncolo i ncoace prin faa porii, iar tnrul nostru rmase mai departe de straj n postul su. Mijlocul de ai scurta priveghiul se dovedise mult prea iscusit pentru a nu-l folosi i de aci ncolo; i continu, aadar, monologul, al crui cuprins era tot att de rodnic ca i cel de pn atunci:

Ce minune de fat! Ct gingie n fiecare din gesturile ei! Ce feciorelnic sfial n orice micare! Ct nevinovie n trsturile sale! Din ci artiti au existat pe lumea asta, doar marele Leonardo da Vinci sau divinul Rafael ar fi fost vrednici s nfieze chipul acestei neprihnite i dalbe fpturi; i nici chiar ei dect n cea mai nfloritoare epoc a talentului lor. O, Doamne, de ce nu m-am nscut pictor, n loc s fiu sculptor, smluitor, aurar, dltuitor? n primul rnd, dac eram pictor, n-a mai fi avut nevoie s-o am naintea ochilor ca s-i fac portretul. A fi vzut tot timpul, ca aievea, ochii ei mari i albatri, prul blai att de frumos, obrazul alb ca laptele, mijlocelul subire s-l frngi. Dac a fi fost pictor, a fi zugrvit-o n toate pnzele mele, aa cum a zugrvit-o Sanzio pe Fornarina i Andrea del Sarto pe Lucrezia. i totui, ce deosebiri ntre ea i Fornarina! La drept vorbind, niciuna, nici alta nu sunt vrednice mcar s-i dezlege ireturile de la pantofi, n primul rnd, Fornarina

Tnrul nu apucase nc s ncheie seria acestor comparaii care, cred c v dai scama, erau toate n favoarea iubitei sale, cnd se auzi din nou btnd ceasul.

Pentru a doua oar caraula fu schimbat.

ase. Curios, ce repede trece timpul!

Murmur tnrul ndrgostit. i de vreme ce trece att de uor numai ateptnd-o, mi nchipui c, de-a fi lng ea ar zbura ca gndul, a fi ca-n rai!

O, dac am fi mpreun, n-a face nimic altceva dect s-o privesc, i orele, zilele, lunile, viaa ntreag s-ar scurge pe nesimite. O, Doamne, ce fericire!

i tnrul rmase n extaz, fiindc n momentul acela, dei absent, femeia iubit trecu aievea prin faa ochilor si de artist.

Pentru a treia oar se schimb santinela.

Toate clopotele parohiilor bteau ora opt i umbrele serii ncepeau s coboare, fiindc totul ne ndreptete s credem c acum trei sute de ani, n luna iulie, amurgul se lsa tot la ceasurile opt ca i n zilele noastre; ceea ce ns, pe bun dreptate, ar putea s surprind este extraordinara tenacitate de care ddeau dovada ndrgostiii n secolul al aisprezecelea. Totul era viguros pe vremea aceea i sufletele tinere i vajnice nu se opreau niciodat la jumtatea dramului, nici n dragoste, nici n art i nici n rzboi.

De altminteri, rbdarea tnrului artist, cci acum tim cu ce se ndeletnicea, fu rspltit n fine n clipa cnd vzu deschizndu-se poate pentru a douzecea oar poarta nchisorii, de ast dat ns pentru a lsa s ias cea pe care o atepta. Nelipsita guvernant se inea scai dup dnsa, ba mai mult chiar, era escortat de doi arcai care purtau nsemnele prefecturii poliiei i care mergeau n urma ei la o distan de zece pai.

Strbtur cu toii din nou drumul pe care-l fcuser cu trei ore mai nainte, traversnd mai nti Pont-au-Change, strada Barillerie, podul Saint-Michel i apucnd-o apoi pe chei; numai c de rndul acesta trecur prin faa bisericii Augustinilor pentru a se opri n cele din urm ntr-un cotlon, la vreo trei sute de pai de biseric, n faa unei pori uriae, alturi de care se afla nc o poart mai mic de serviciu. Guvernanta btu n cea de-a doua i portarul veni s deschid. Dup ce fcur o plecciune adnc, arcaii o pornir napoi spre Chtelet i artistul nostru rmase din nou ncremenit n faa unei pori nchise.

i acolo ar fi rmas de bun seam pn a doua zi dimineaa, fiindc nchipuirea lui ncepuse s urzeasc o nou serie de visuri, a patra la numr din ziua aceea; ntmplarea fcu ns ca tocmai n momentul acela un trector cam afumat s se ciocneasc de el cap n cap.

Hei, prietene! l interpel trectorul. Dac nu sunt cumva indiscret, rogu-te, vrei s-mi spui: eti om sau stlp? Cci dac eti stlp, ai tot dreptul s stai acolo unde te afli i nu pot dect s m nclin; dar dac eti om, d-te la o parte i lasm s trec!

Iertai-m, rosti tnrul, cu gndul aiurea dar eu nu sunt de pe aici i nu cunosc bine acest minunat ora care-i Parisul, aa c

A, pi atunci se schimb socoteala; francezul este primitor de felul lui i deci se cade s-i cer eu iertare; eti strin va s zic, perfect Din moment ce mi-ai spus cine eti, se cuvine s-i spun la rndul meu ce-i cu mine.

Afl deci c sunt student i m numesc

Iertai-m i tie vorba tnrul artist dar mai nainte de a ti cine suntei, as dori s tiu unde m aflu.

La poarta Nesle, amice drag, iar sta de aici e palatul Nesle i explic studentul, artndu-i din ochi poarta cea mare pe care strinul o cercetase tot timpul cu privirea.

Prea bine; i ca s merg n strada SaintMartin, unde locuiesc adug ndrgostitul ca s spun ceva i spernd c astfel va reui s se descotoroseasc de partenerul su pe unde trebuie s-o iau?

Strada Saint-Martin, zici? Vino cu mine, te nsoesc; se-ntmpl s am i eu acelai drum.

Cnd ajungem la podul Saint-Michel, am s-i art pe unde trebuie s-o iei. Afl deci ca sunt student, c tocmai m ntorc de la Pre-aux-Clercs i c m cheam

Nu tii cumva al cui ar putea fi palatul Nesle? ntreb tnrul necunoscut.

Auzi vorb! Ca i cnd n-a cunoate Universitatea pe degete! Palatul Nesle, flcule.

Este al maiestii sale regelui i, n momentul de fa este n stpnirea lui Robert dEstourville, prefectul Parisului.

Cum? Aici ade prefectul Parisului?! Se minun strinul.

i-am spus eu cumva c prefectul Parisului ade aici, ftul meu? Protest studentul. Prefectul Parisului locuiete la Grand-Chtelet.

A, da? La Grand-Chtelet! Aa, va s zic. Pi dac prefectul locuiete la Grand-Chtelet, pentru ce atunci regele trebuia s-i lase n stpnire palatul Nesle?

Stai s-i spun ndat toat trenia. Regele, pasmite, druise odinioar palatul cu pricina rectorului nostru, o persoan venerabil, care apra privilegiile i judeca procesele Universitii n chipul cel mai printesc cu putin; ce poate fi mai frumos dect o asemenea slujb? Din nenorocire, nepreuitul nostru rector era un om drept, att de drept fa de noi, firete, nct acum doi ani au gsit cu cale s-i desfiineze postul sub cuvnt c dormea n timpul edinelor, ca i cum un rector n-are voie s cate i el ca tot omul. Postul lui fiind suprimat, cum spuneam, i s-a ncredinat prefectului sarcina de a ocroti Universitatea. Halal ocrotitor, ce s zic! De, dac nu suntem n stare s ne ocrotim singuri! Aadar, susnumitul prefect m asculi, biea susnumitul prefect, hrpre, cum e de felul lui, a chibzuit c, de vreme ce i urmase n post fostului rector, se cuvenea s-i fie urma n toate, motenind i proprietile sale, i binior i pe tcute, cu sprijinul doamnei dEtampes, a pus stpnire asupra celor dou palate Nesle: i cel mare, i cel mic.

Cu toate astea, dup cte am neles, nu-i este de nici o trebuin.

Ctui de puin, crpnosul, ba, ca s nu mint, vulpoiul btrn a pus totui pe cineva s ad acolo, pe o fat sau poate o nepoat de-a lui, o copil ca o icoan pe care o cheam Colombe sau Colombine, nu tiu bine, i pe care o ine nchis ntr-o arip a palatului mic.

Adevrat ngim artistul, cu rsuflarea tiat, fiindu-i dat s aud pentru prima oar numele iubitei sale rostit de cineva e o nclcare de drepturi, un abuz strigtor la cer!

Cum se poate ca n ditamai palatul s nu ad dect o fat singur mpreun cu guvernanta ei?!

Dar pe ce lume trieti, strine, de nu tii c asemenea abuzuri sunt la ordinea zilei i c e firesc ca noi tia, biei secretari de cancelarie, s locuim cte ase ntr-o andrama pctoas, n timp ce un mare senior las s se prgineasc o cldire ct toate zilele, cu grdini, curi interioare, teren de pelot!

Aa, vaszic exist i un teren de pelot?

i nc ce teren, o minune, ftul meu, o minune!

Bine, dar, la urma urmei, palatul sta e proprietatea regelui Francisc I, nu?

Nici vorb, dar ce vrei s fac oare cu el regele Francisc I?

S-l dea altcuiva, de vreme ce prefectul nu locuiete aici.

Ce mai atepi atunci? Trimite-i vorb s i-l dea ie.

i de ce nu? V place s jucai pelot?

E moartea mea.

V poftesc atunci la o partid de pelot, duminica viitoare.

Unde anume?

La palatul Nesle.

S-a fcut, domnule majordom al castelelor regale!

n cazul sta trebuie s tii barem cum m cheam: numele meu e

Dat fiind ns c strinul aflase tot ce voia s tie i dat fiind c prea puin se sinchisea de orice altceva, nu auzi nici un cuvnt din poliloghia prietenului su, care i povesti totui n amnunime cum c se numea Jacques Aubry, c era secretar la Universitate i c tocmai se ntorcea de la Pre-aux-Clercs, unde avusese o ntlnire cu nevasta croitorului su; cum c respectiva nevast, pe care sectura de brbatusu n-o lsase probabil s ias din cas, nu venise la ntlnire; cum c buse nite vin de Suresne spre a-i neca amarul fiindc Simonne i trsese clapa i cum c, n fine, era hotrt s nu mai calce n veci pragul necioplitului de hinar care l fcuse s-i piard vremea de poman ateptndu-i nevasta i obligndu-l pe deasupra s se mai i mbete, ceea ce era mpotriva tuturor obiceiurilor sale.

Cnd cei doi tineri ajunser n dreptul strzii Harpe, Jacques Aubry i art necunoscutului calea pe care o avea de urmat i pe care acesta o cunotea mult mai bine dect el; dup care stabilir o ntlnire pentru duminica urmtoare, n jurul prnzului, la poarta Nesle, i se desprir, unul cntnd, cellalt pierdut n visurile sale.

Cel ce visa avea destule motive s viseze, de vreme ce aflase ntr-o singur zi mai multe lucruri dect n cele trei sptmni precedente.

Aflase bunoar c fata pe care o iubea locuia n palatul cel mic al palatului Nesle, c era fiica jupnului Robert dEstourville, prefectul Parisului, i c se numea Colombe. Precum se vede, nu pierduse ziua degeaba.

i tot visnd aa, o apuc de-a lungul strzii Saint-Martin, oprindu-se n cele din urma n faa unei case artoase deasupra porii creia era sculptat blazonul cardinalului de Forrara. Tnrul btu de trei ori n poart.

Cine-i acolo? ntreb dinuntru, dup cteva clipe de ateptare, o voce proaspt, tnr i rsuntoare.

Eu, domnioar Catherine rspunse necunoscutul.

Care eu?

Ascanio.

Ah, n sfrit!

Poarta se deschise i Ascanio intr n curte, O fetican nurlie, ntre optsprezece i douzeci de ani, cam oache, cam mrunic i cam prea zglobie, dar minunat de bine fcut, l primi pe hoinar mrturisindu-i n gura mare bucuria. A venit, trdtorul, uite-l, a venit! Strig ea i alerg sau, mai bine zis, o zbughi naintea lui ca s-i anune sosirea, stingnd lampa pe care o inea n mn i lsnd deschis poarta dinspre strad, pe care Ascanio, mai puin zpcit dect ca, avu grij s-o nchid.

n ciuda beznei n care l lsase cufundat neastmprul coanei Catherine, tnrul strbtu fr nici o ovial o curte destul de larg n care fiece lespede era nconjurat de un chenar de iarb i pe care o strjuia umbra masiv a unor cldiri nalte cu nfiare sever. Era ntr-adevr locuina auster i igrasioas a unui cardinal, dei trecuse mult vreme de cnd stpnul ei n-o mai folosea. Ascanio urc sprinten treptele nverzite de muchi ale peronului i ptrunse ntro ncpere vast, singura din toat casa n care era aprins lumina, un fel de trapez mnstireasc, trist, mohort i pustie de obicei, dar care de dou luni ncoace strlucea plin de nsufleire i rsuna de cntece.

De dou luni ncoace, cum spuneam, n aceast uria i neprimitoare chilie forfotea, muncea, rdea un popor ntreg, plin de rvn i de voioie; de dou luni ncoace zece tejghele, dou nicovale i, n fund, o forj improvizat, micoraser spaiul imensei ncperi; desene, mulaje, rafturi pline de cleti, ciocane i pile, snopuri de spade cu mnere miestrit cizelate i lame lucrate ca nite dantele, coifuri, platoe i scuturi ncrustate cu aur i ornduite n chip de trofee, pe care erau nfiate n relief aventurile amoroase ale zeilor i zeielor, ca i cum, prin legendele pe care le ilustrase, artistul ar fi cutat s te fac s uii cu ce scop anume fuseser furite armele, mbrcau de sus i pn jos pereii cenuii; soarele putuse s ptrund nuntru nestingherit prin ferestrele larg deschise i atmosfera se nviorase de cntecele lucrtorilor harnici i voioi.

Trapeza cardinalului se transformase n atelierul unui aurar.

Totui, n seara zilei ele 10 iulie 1540, care cdea ntr-o duminic, zi sfnt, ncperea smuls din toropeal recptase pentru scurt vreme tihna n care lncezise un veac ncheiat. Dar masa nestrns, pe care se mai vedeau nc, la lumina unei lmpi cu un contur att de elegant i de o linie att de pur, nct i venea s crezi c fusese terpelit n timpul spturilor de la Pompei1, rmiele unei mbelugate cine, dovedeau c, dac locatarilor temporari ai proprietii cardinalului le plcea uneori s se odihneasc, nu erau ctui de puin dispui n schimb s i posteasc.

n momentul n care Ascanio intra n atelier, se mai aflau patru persoane de fa.

Aceste patru persoane erau: o btrn slujnic

1 Anacronism: spturile de la Pompei au fost efectuate cu dou secole mai trziu. (n. t).

ce se pregtea tocmai s strng masa, Catherine, care se cznea s aprind iar lampa, un tnr care desena ntr-un col i acum atepta s recapete lampa pe care Catherine i-o luase din fa, pentru a-i putea continua lucrul, i meterul care edea n picioare, cu braele ncruciate, rezemat de vatr. Dintre toi, el era cel spre care s-ar fi ndreptat din capul locului privirile oricrui om ce ar fi intrat n clipa aceea n atelier.

ntr-adevr, personajul acesta ciudat avea atunci nu tiu ce for nebnuit, nu tiu ce vitalitate pe caro o rspndea n jur, atrgnd atenia chiar i celor care ar fi vrut s nu-l bage n seam. Era un brbat usciv, nalt, vnjos, de vreo patruzeci de ani; ar i trebuit ns dalta lui Michelangelo sau penelul lui Ribera pentru a contura profilul acela delicat i energic totodat, pentru a zugrvi chipul oache i nsufleit, pentru a reda nfiarea lui cuteztoare, de o prestan aproape imperial. Fruntea nalt era umbrit de nite sprncene gata n orice clip s se ncrunte; n privirea-i deschis, limpede i sfredelitoare scprau uneori fulgere de o sublim frumusee; zmbetul su plin de buntate i de ngduin, dar fcnd i cteva cute batjocoritoare, te fermeca i te intimida n acelai timp; mna cu care i netezea mereu barba i mustile negre gest ce prea s-i fie familiar era nervoas, flexibil, fr s fie prea mic, prelung, dibace, viguroas i totui fin, aristocratic, elegant; n sfrit, n felul su de a privi, de a vorbi, de a ntoarce capul, n gesturile expresive i iui, fr a fi ns smucite, chiar i n atitudinea nepstoare pe care o avea n momentul cnd Ascanio intrase n ncpere se simea aceeai fora: leul rmne tot leu chiar i cnd se odihnete.

Ct despre Catherine i ucenicul care desena ntr-un col, putem spune c formau amndoi un contrast izbitor. El, posac, tcut, cu fruntea ngust i brzdat nainte de vreme, cu ochii pe jumtate nchii i buzele strnse; ea, sprinar ca o psric, nfloritoare ca un boboc ce i-a desfcut petalele la soare, cu ochii mari deschii lsnd s se vad privirea cea mai ireat cu putin, cu o gur ce-i arta necontenit dinii albi ca laptele. Retras n colul sau, molu i gale, ucenicul prea s-i economiseasc orice sforare; Catherine, n schimb, umbla ncolo i ncoace, se nvrtea, se rsucea, neputnd s-i gseasc astmpr o clip, att de impetuos clocotea viaa n ea i att de mult fiina aceasta tnr i zglobie simea nevoia s se agite pentru a nlocui emoiile de care existena ei era lipsit.

De aceea Catherine era spiriduul casei, o adevrat ciocrlie prin neastmprul ei i prin glsciorul cristalin i rsuntor, ducnd cu destul dezinvoltur, nepsare i nesocotin o via n care se integra doar att ct s justifice pe deplin porecla de Scozzone pe care i-o dduse meterul i care n limba italian nsemna pe atunci i poate chiar i n ziua de azi ceva ce s-ar putea tlmci prin cuvntul zurliu.

Altminteri, plin de drglenie i de suavitate n zburdlnicia ei copilreasc, Scozzone era sufletul atelierului; cnd ncepea s cnte, nimeni nu mai scotea un cuvnt; cnd rdea, toat lumea se veselea o dat cu ea; cnd poruncea, se supuneau toi fr s crcneasc, mai cu seam c toanele i chefurile ei nu erau chiar att de nstrunice, nct s nu poat fi mplinite; i pe urm Scozzone era fericit cu atta spontaneitate i candoare, nct veselia ei se revrsa asupra tuturor celor din preajm i parc i cretea inima numai vznd-o cum se bucur.

n ceea ce privete viaa ei, e o poveste mai veche despre care vom avea poate prilejul s vorbim mai ncolo: odrasla unor oameni din popor, rmas orfan din fraged pruncie, crescuse ca un copil de pripas lsat n voia soartei; Dumnezeu ns avusese grij de ea.

Sortit s ajung o desftare la ndemna tuturor, spre norocul ei, fata ntlnise un om pe care i era dat s-l fericeasc.

i acum, dup ce v-am nfiat noile personaje intrate n scen, s continum istorisirea de unde am lsat-o.

Pe unde mi-ai hoinrit, haimana? l lu la rost meterul pe Ascanio.

Pe unde am hoinrit? Pentru domnia ta am hoinrit, metere.

De azi-diminea?

ntocmai, de azi-diminea.

Zi mai bine c-ai umblat dup niscai aventuri.

Dup ce aventuri a putea s umblu, metere?

ngim Ascanio.

De unde vrei s tiu eu?

Ei, i dac-ar fi aa, doar n~o pieri lumea!

interveni Scozzone. De altfel, chiar de n-ar umbla dup aventuri, e destul de chipe biatul ca s umble aventurile dup el.

Scozzone!

i taie vorba meterul, ncruntndu-se

Ei, haide, doar nu i-o cuna acum s fii gelos pe copilul sta, mnca-l-ar mama! i apucndu-l de brbie pe Ascanio, l sili s-i ridice fruntea. Ia uite colo! Att ar mai lipsi! Doamne Isuse Hristoase, ce tras eti la fa! Nu cumva n-ai mncat nimic, boier flutur-vnt?

Ba chiar c nu! Exclam Ascanio. Am uitat.

A, pi dac-i aa, cred ca meterul are dreptate: a uitat s mnnce, nseamn deci c-i ndrgostit. Ruperta! Ruperta! Hai, repede, d-i ceva de mncare jupnului Ascanio.

Slujnica aduse felurite bunti rmase de la cin i tnrul nostru, care, dup attea popasuri n aer liber, avea tot dreptul s fie lihnit de foame, se repezi s le nfulece.

Scozzone i meterul l priveau surznd, ea cnd ca o sor mai mare, cnd cu o duioie printeasc. Ct despre ucenicul ce desena n colul lui, se mulumise doar s ridice capul n momentul n care Ascanio intrase; de ndat ce ns Scozzone pusese la loc lampa pe caro i-o luase din fat ca s se duc s deschide poarta, se aplecase din nou asupra lucrului.

Aa cum ai spus, metere, pentru domnia ta am alergat toat ziua continu Ascanio povestea nceput, observnd atenia zeflemitoare cu care l priveau maestrul su i Scozzone i vrnd s abat discuia pe un alt fga dect acela al peripeiilor lui amoroase.

Cum se face c-ai alergat pentru mine toat ziua. S-auzim.

Pai n-ai spus chiar domnia ta ieri c n-ai destula lumin aici i c ar trebui s schimbi atelierul?

Aa am spus, ntr-adevr.

Ei, uite, i-am gsit eu unul!

Ai auzit, Pagolo? Spuse meterul, ntorcnduse ctre ucenicul srguincios.

Ai spus ceva, metere? ntreb acesta, ridicnd pentru a doua oara capul.

Mai las i tu desenul la i vino ncoace.

Auzi, a gsit un atelier!

S-mi fie iertat, metere, dar pot asculta foarte bine i de aici ce spune prietenul meu Ascanio. A vrea s termin studiul sta; mi nchipui c nu-i un pcat, dup ce i-ai ndeplinit toate ndatoririle cretineti, ca n orice duminic, s-i petreci timpul ce i-a mai rmas ntr-un chip folositor; a munci e ca i cnd te-ai ruga.

Pagolo, dragul meu spuse meterul, cltinnd din cap, mai mult mhnit dect suprat

ai face mai bine s lucrezi cu spor i cu tragere de inim n timpul sptmnii i s te distrezi ca orice biat de via duminica, dect s te lai pe tnjal n zilele obinuite i s caui n schimb s fii mai breaz dect tovarii dumitale, prefcndu-te c munceti pe brnci n zilele de srbtoare; treaba dumitale, f cum crezi! Aadar, Ascanio, ftul meu continu el cu o voce n care o infinit buntate se mpletea cu o negrit duioie ce ziceai adineauri?

Ziceam c i-am gsit un atelier cum nici n-ai visat.

Unde?

Cunoti palatul Nesle?

Cum s nu-l cunosc, doar am trecut de attea ori prin faa lui, cu toate c n-am intrat niciodat nuntru.

Dar aa cum se vede de afar, i place?

Mai ntrebi? Ba bine c nu. Dar

Dar ce?

Dar nu e ocupat de nimeni?

Ba da, de domnul prefect al Parisului, jupn Robert dEstourville, care s-a fcut stpn pe el fr nici un drept. De altminteri, ca s fii cu contiina mpcat, am putea foarte bine s-i lsm mai departe n stpnire pavilionul cel mic, n care pare-mi-se c locuiete cineva din familia lui i, n ce ne privete, s ne mulumim cu cldirea principal i cu ce se mai afl pe lng ea, grdinile i curile interioare, jocurile de bile i terenul de pelot.

Cum, e i un teren de pelot?

Mai grozav dect cel de la Santa-Croce la Florena.

Per Bacco! Nu exist joc mai frumos pentru mine dect pelota; tii doar, Ascanio.

Da, tiu, i pe urm, metere, pe lng toate celelalte, are o poziie minunat: aer ct pofteti, i nc ce aer! Te simi ca la ar, nu ca n vguna asta n care mucezim cu toii i pe care n-o vede niciodat soarele; Pre-aux-Clercs ntr-o parte, n cealalt Sena, iar la civa pai, mria sa regele, suveranul domniei tale, n palatul lui, la Luvru.

Dar a cui ar putea oare s fie minunia asta?

A cui? A regelui, bineneles.

A regelui? Mai spune o dat, biea; palatul Nesle e al regelui?

n persoan; acum nu mai rmne de vzut dect dac va binevoi s-i dea o locuin att de mrea.

Cine, regele? Cum i zice regelui, Ascanio?

Pi tiu eu, parc Francisc I.

Asta nseamn c ntr-o sptmn palatul Nesle va fi n stpnirea mea

Numai s nu se supere prefectul Parisului.

S fie sntos!

i dac nu vrea s scape din mn asemenea chilipir?

Dac nu vrea! Ia spune, cum m cheam pe mine, Ascanio?

Benvenuto Cellini, metere, aa cum v tie toat lumea.

Asta nseamn c, dac domnia sa prefectul nu catadicsete s-l dea de bun voie, ei bine, atunci o s-l facem noi s-l dea de nevoie. i acum s mergem la culcare. O s mai vorbim mine despre asta, la lumina zilei, poate c-om vedea lucrurile mai lmurit.

La ndemnul meterului, toat lumea se retrase afar de Pagolo, care mai rmase o bucat de vreme s lucreze n cotlonul su; de ndat ns ce socoti c se vrser cu toii n aternut, ucenicul se scul de pe scaun, se uit jur mprejur, se apropie apoi de mas, umplu o can mare cu vin i dup ce o ddu pe gt. Se duse la rndul lui s se culce.

II UN ORFURAR N SECOLUL AL AISPREZECELEA De vreme ce am rostit numele lui Benvenuto Cellini i i-am schiat portretul, cerem permisiunea cititorului, pentru a-l ajuta s cunoasc mai bine ambiana artistic pe care o nfieaz povestirea noastr, s facem o mic digresiune n legtura cu acest om ciudat care se stabilise de dou luni n Frana i care, se nelege de la sine, urmeaz s fie unul dintre personajele principale ale acestui roman.

Mai nainte ns se cade s spunem ce era un orfurar n secolul al aisprezecelea.

Exist la Florena un pod care se numete Ponte-Vecchio i pe care se mai vd pn n ziua de azi o mulime de case nghesuite una ntr-alta: casele acestea pe-atunci erau dughenile orfurarilor.

Pe vremea aceea ns orfurria nu era ceea ce tim noi c e azi: o meserie ca oricare alta; odinioar orfurria era o art.

De aceea privelitea pe care o nfiau aceste dughene sau, mai bine zis, obiectele ce le mpodobeau erau cu drept cuvnt uimitoare: cupe de onix, pe rotunjimea crora erpuiau cozile unor dragoni n timp ce capetele i trupurile acestor animale fantastice se nfruntau, nlndu-se unul n faa celuilalt, cu aripile azurii larg desfurate i nstelate cu aur, cu gurile cscate ca ale himerelor i ameninndu-se cu scprarea ochilor de rubin; ceainice de agat pe piciorul crora se nfur o vi de ieder pentru a se arcul apoi deasupra gurii vasului n chip de toart, ascunznd printre frunzele de smarald cine tie ce miraculoas pasre tropical cu penele smluite i att de vie, nct prea gata s ciripeasc; urne de lapislazuli n care coborau, ca pentru a se adpa, dou oprle att de meteugit cizelate, nct i fcea impresia c vezi reflexele unduitoare ale platoei lor de aur i c la cel mai mic zgomot aveau s-o zbugheasc din loc pentru a se ascunde n vreo crptur din zid; potire, chivoturi, medalii de bronz, de argint, de aur, toate btute n nestemate ca i cnd pe vremea aceea rubinele, topazele, graiatele i olmazurile puteau fi gsite fr nici o btaie de cap scotocind n nisipul de pe malul nurilor ori spulbernd colbul din mijlocul drumurilor; n sfrit, nimfe, naiade, zei i zeie, tot Olimpul n floare, n vecintatea crucifixelor, troielor, calvarelor; Mater dolorosa alturi de Venus, Hristos lng Apolo, Jupiter pregtindu-se s arunce fulgerul i Jehova plmdind lumea; toate acestea nu numai executate cu iscusin, dar i zmislite de imaginaia unui poet, nu numai fcute s-i ia ochii ca giuvaerurile ce mpodobesc budoarul unei femei, dar vrednice de toat admiraia, ca nite capodopere menite s eternizeze domnia unui monarh sau geniul unei naiuni.

E adevrat c orfurarii acelor vremuri se numeau Donatello Ghiberti, Guirlandajo i Benvenuto Cellini.

De altminteri, Benvenuto Cellini a zugrvit el nsui, n memoriile sale, mai senzaionale dect cel mai senzaional roman, viaa aventuroas a artitilor din secolele cincisprezece i aisprezece, cnd Tizian picta, cu platoa n spinare, iar Michelangelo sculpta, cu spada la old, cnd Massaccio i Domenichino mureau otrvii i cnd Cosimo I se strduia, lucrnd cu uile ncuiate, s redescopere un oel clit ntr-un fel special, n stare s taie porfirul.

Ne vom mulumi, aadar, s relatm doar un episod din viaa acestui om, pentru a ngdui cititorului s-l cunoasc mai bine. i anume acela care l-a determinat s plece n Frana.

Benvenuto se afla la Roma, chemat de papa Clement al VII-lea, i miglea srguincios minunatul potir pe care Sanctitatea Sa i-l poruncise; dar cum inea ca aceast preioas lucrare s fie meteugit cu cea mai mare grij, treaba mergea destul de ncet. Numai c, aa cum era i de ateptat, n jurul lui Benvenuto roiau destui invidioi care-l priveau cu ochi ri att din pricina comenzilor ispititoare primite din partea unor nalte fee, duci, regi, i papi, ct i din cauza neasemuitei iscusine eu care aceste comenzi erau executate. Aa se explic faptul c unul dintre tovarii si de breasl, anume Pompeo, care nu avea altceva mai bun de fcut dect s umble cu vorbe, se folosea de aceste trgneli pentru a-l ncondeia cum e mai ru n ochii suveranului pontif, zi de zi, clip de clip, fr rgaz, cnd n oapt, cnd n gura mare, ncredinndu-l c meterul n-o s mai ajung s termine niciodat potirul i c, fiind copleit de comenzi pn peste cap, se ndeletnicea cu alte lucrri, n dauna celor poruncite de Sanctitatea Sa.

i atta l ponegri i-l terfeli preacinstitul Pompeo, ca n ziua n care l vzu intrnd n dugheana lui cu o mutr rztoare, Benvenuto Cellini pricepu numai dect c sosise n chip de tafet ca s-i aduc o veste proast.

Nu tii de ce-am venit, scumpe confrate?

ncepu el. Ca s te uurez de o sarcin mpovrtoare: Sanctitatea Sa i-a dat seama c motivul pentru care ai ntrziat atta s-i trimii potirul e fiindc nu-i ajunge timpul s faci tot ce ai de fcut, i nicidecum pentru c n-ai avea bunvoin. Drept care s-a gndit s te scuteasc de o grij care-i mnca timpul i, din proprie iniiativ, a hotrt s-i ia de pe cap slujba de gravor al monetriei. E adevrat c-o s ai mai puin pe lun, nou amri de ducai de aur, n schimb o s ctigi zilnic o or n plus.

Benvenuto Cellini simea fierbnd n el o pofta nprasnic de a-l arunca pe ugub pe fereastr, dar se nfrn, iar Pompeo, vznd c nici un muchi nu se clintete pe faa lui, i nchipui c lovitura pe care ncercase s i-o dea nu avusese efectul dorit.

n afar de asta continu el nu tiu de ce, orict am cutat s-i iau aprarea, Sanctitatea Sa i trimite vorb s-i dai potirul napoi, chiar acum, aa cum se afl. Tare mi-e team, Benvenuto drag, i i-o spun prietenete, c Sanctitatea Sa are de gnd probabil s-l ncredineze altcuiva ca s-l termine.

A, nu, asta nu, n nici un caz! Rbufni orfurarul, srind n sus ca mucat de un arpe.

Potirul este al meu, aa cum slujba de la monetrie este a papei Sanctitatea Sa n-are dreptul s-mi cear napoi cei cinci sute de scuzi pe care mi i-a dat arvun, ct privete lucrarea, am s o fac cum voi cred eu de cuviin.

Ia seama, metere i atrase atenia Pompeo

dac te mpotriveti, s-ar putea s ajungi la nchisoare.

Jupn Pompeo, eti un mgar, se mulumi s-i rspund Benvenuto Cellini, Pompeo plec furios.

A doua zi, doi ofieri din garda sfntului printe se nfiinar la Benvenuto Cellini acas.

Papa ne-a trimis s-i cerem potirul spuse unul dintre ei iar dac nu vrei s ni-l dai, s te ridicm i s te ducem la nchisoare.

Domnii mei le spuse Benvenuto un om de rangul meu nu putea pretinde mai mult dect s fie escortat de nite arcai de rangul domniilor voastre. Ducei-m la nchisoare, sunt gata sa v urmez. Dar v-o spun din capul locului c-n felul acesta potirul papei o s rmn n starea n care se afl.

i Benvenuto nu preget s mearg cu ei la guvernatorul nchisorii, care, potrivit dispoziiilor primite din vreme, l pofti numaidect la mas.

Tot timpul mesei, guvernatorul se strdui s-l conving pe Benvenuto n fel i chip s ndeplineasc dorina papei i s-i predea lucrarea, asigurndu-l pe de alt parte c, dac fcea aa, Clement al VII-lea, ct era el de iute la mnie i de ncpnat, n faa acestei dovezi de supunere s-ar fi potolit imediat; la care Benvenuto i rspunse c nu numai o dat, ci cel puin de ase ori i artase sfntului printe potirul nceput i c asta era tot ceea ce autoritatea pontifical putea s-i pretind; c, de altminteri, cunotea destul de bine pe Sanctitatea Sa ca s tie ca nu se poate bizui pe cuvntul su i c papa s-ar folosi cu siguran de acest prilej pentru ca, n momentul n care va avea din nou potirul n mn, s nu mai binevoiasc a i-l da napoi, ncredinnd lucrarea cine tie crui ntru care ar fi n stare s-o strice. n schimb se art din nou gata s restituie papei cei cinci sute ele scuzi primii drept arvun.

Dndu-i aceste lmuriri, Benvenuto se mulumi s laude pe buctarul guvernatorului i s preamreasc bunturile cu care l cinstise, fr s mai rspund un cuvnt la struinele sale.

Dup-mas, toi compatrioii lui, prietenii cei mai apropiai i toi ucenicii, n frunte cu Ascanio, venir s-l roage cu lacrimi n ochi s nu-i taie singur craca de sub picioare inndu-i piept papei Clement al VII-lea; la care Benvenuto Cellini rspunse c de mult atepta s vad adeverinduse un lucru n privina cruia nu avea nici un fel de ndoieli, i anume c un orfurar poate s fie mai ncpnat dect un pap; i dat fiind c ntlnise, n sfrit, acest norocos prilej, aa cum nici n cele mai frumoase visuri ale sale nu i-l nchipuise, cu nici un pre n-ar vrea s-l piard, de team c n-o s se mai gseasc alt dat.

Compatrioii si nu avur altceva de fcut dect s dea din umeri i s plece, prietenii si susinnd c era nebun de legat, iar Ascanio cu lacrimile pe obraz.

Din fericire ns Pompeo continua s se ngrijeasc de soarta lui Cellini i n vremea asta se strduia s-l conving pe pap:

Preasfinte printe, ngduii slujitorului sfiniei voastre s descurce lucrurile i s-i dea de tire ndrtnicului c, dac ine cu tot dinadinsul, n-are dect s trimit pe cineva cu cei cinci sute de scuzi la mine acas; cum e mnspart i un risipitor fr pereche, cu siguran c nu poate avea asupra lui atia bani deodat, aa nct va fi nevoit s napoieze potirul.

Clement al VII-lea gsi c socoteala era ct se poate de bine urzit i-i ngdui lui Pompeo s fac aa cam va crede el de cuviin. Drept care, n aceeai sear, tocmai cnd se pregteau s-l duc pe Benvenuto Cellini n celula ce-i fusese hrzit, un ofier din garda suveranului pontif veni s-i spun orfurarului c Sanctitatea Sa primete condiiile puse de el i c ateapt s-i trimit nentrziat fie cei cinci sute de scuzi, fie potirul.

Benvenuto rspunse c e gata s napoieze arvuna pe loc dac vor binevoi s-l conduc la el, la prvlie.

i Benvenuto plec escortat de patru elveieni din gard i nsoit de ofier. Intrnd n iatac, scoase din buzunare o cheie cu care descuie un dulpior de fier zidit n perele, vr mna ntr-un sac doldora de bani, lu dinuntru cinci sute de scuzi i, dup ce-i ncredin ofierului, l pofti afar mpreun cu cei patru elveieni.

Trebuie s spunem totui spre lauda a lui Benvenuto Cellini c ostaii cptar patru scuzi drept rsplat pentru osteneal i c, nainte de a iei pe u, i srutar minile cteipatru, lucru pe care iari se cade s-l spunem spre lauda elveienilor.

Ofierul se grbi s se nfieze sfntului printe pentru a-i nmna cei cinci sute de scuzi, la care Sanctitatea Sa, dndu-se de ceasul morii, se zbrli tot de mnie i tbr asupra lui Pompeo, fcndu-l de dou parale:

S te duci imediat, dobitocule, auzi tu, s-l caui pe marele meu orfurar la el la prvlie i s mi-l vrjeti cum tii mai bine i cum te-o tia capul tu zevzec i ageamiu! Spune-i c dac primete s lucreze potirul, sunt gata s-i fac toate nlesnirile pe care o s mi le cear.

Dar, Sanctitatea Voastr ncerc sa spun Pompeo nu s-ar putea s m duc mine diminea?

Chiar i ast-sear e prea trziu, ntrule, nu vreau ca Benvenuto s se culce cu inima ort; f aa cum i-am poruncit i chiar acum, imediat, iar mine cnd m voi trezi, ai grij s-mi aduci o veste bun.

Pompeo iei de la Vatican cu coada ntre picioare i se ndrept spre dugheana lui Benvenuto, pe care o gsi nchis.

Se uit nuntru pe gaura cheii, prin crpturile uii, cercet rnd pe rnd ferestrele s afle dac nu cumva vreuna din ele era luminat i, vznd c toat casa era cufundat n ntuneric, se ncumet s bat din nou la u, ceva mai trior dect prima oar, apoi nc o dat, i mai tare dect a doua oar.

n sfrit, se deschise un geam de la primul etaj i Benvenuto iei la fereastr n cma i cu archebuza n mn.?

Care-i acolo? ntreb el.

Eu rspunse solul papei.

Care eu strui orfurarul. Care-l recunoscuse de bun nceput.

Eu, Pompeo.

Mini i-o retez scurt Benvenuto mi cunosc eu omul i tiu foarte bine c Pompeo e prea fricos ca s se ncumete, la ora asta. S bat strzile Romei.

Dar, drag Cellini, i jur c

Gura! Nu eti dect un tlhar. Ce i-ai nchipuit?

C dac o s te dai drept prlitul acela de Pompeo, o s-i descui ua i o s m poi jefui n voie?

Metere Benvenuto, s mor dac

Un singur cuvnt dac mai spui se burzului Benvenuto, aplecnd archebuza ca i cum ar fi vrut s-l ocheasc pe interlocutorul su

i-i mplinesc pe loc dorina.

Pompeo i lua picioarele la spinare strignd Srii! M omoar! i tcu numai dup colul primei strzi ce-i iei n cale.

Dup ce solul papei se fcu nevzut, Benvenuto nchise fereastra, ag archebuza n cui i se urc din nou n pat, rznd n barb de renghiul pe care i-l jucase bietului Pompeo, bgndu-l n toi sperieii.

A doua zi dimineaa, cobornd n dugheana pe care ucenicii si avuseser grij s-o deschid cu un ceas mai nainte, Benvenuto Cellini l zri peste drum pe Pompeo, care patrula din zori prin faa casei lui, ateptndu-l s se arate.

Dnd cu ochii de Cellini, Pompeo i fcu un semn prietenos cu mna, cel mai dulce i mai prietenos semn pe care-l va fi adresat cuiva n viaa lui.

A, dumneata erai, drag Pompeo! Se mir Cellini.

Nu tii c azi-noapte era ct pe ce s-i fac de petrecanie unui caraghios care a avut neobrzarea s se dea drept domnia ta.

Ce vorbeti! Spuse Pompeo, ncercnd s zmbeasc i apropiindu-se puin cte puin de prvlie. Cum se poate aa ceva?

Benvenuto se apuc atunci s-i povesteasc ambasadorului Sanctitii Sale pania din timpul nopii; cum ns n convorbirea nocturn, amicul su Benvenuto l luase peste picior zicndu-i c-i fricos, nu avu curajul a mrturisi c persoana cu care orfurarul, avusese de-a face fusese el nsui n carne i oase. Dup ce i ncheie istorisirea, Cellini l ntreb pe Pompeo crei fericite mprejurri i datora cinstea de a primi vizita unui oaspete att de ndatoritor.

Pompeo se grbi s ndeplineasc, bineneles folosind cu totul alte cuvinte, misiunea pe care Clement al VII-lea i-o ncredinase fa de furarul su.

Pe msur ce Pompeo vorbea, Benvenuto Cellini se lumina la fa. Clement al VII-lea, vaszic, se dduse btut. Meterul se dovedise mai ncpnat dect papa.

Spune, rogu-te, Sanctitii Sale rosti Benvenuto dup ce solul i sfri cuvntarea c sunt fericit s-i dau ascultare i ca m voi strdui din rsputeri s rectig bunvoina sa, pe care am pierdut-o nu din vina mea, ci din pricina inimii acre a unora care-mi poart smbetele. Ct despre dumneata, jupn Pompeo, dat fiind c sfntul printe nu duce lips de slujitori, te-a sftui, spre binele dumitale, s faci n aa fel ca pe viitor tafetele s-mi fie trimise printr-un alt lacheu dect domnia ta; dac sntatea dumitale i-e scump, jupn Pompeo, ai grij i nu-i mai bga nasul n treburile mele; dac i-e mil de dumneata, ferete-te s-mi mai iei vreodat n cale, iar pentru mntuirea sufletului meu, roagte Celui-de-Sus, Pompeo, s nu se ntmple cumva s fiu un al doilea Cezar pentru domnia ta.

Pompeo se grbi s-o tearg pe u fr alt vorb i se duse s-i mprteasc lui Clement al VII-lea rspunsul lui Benvenuto Cellini, trecnd sub tcere, firete, ncheierea discursului pe care-l inuse.

Dup o bucat de vreme, pentru a se mpca definitiv cu Benvenuto, papa Clement al VII-lea i porunci s bat o medalie cu chipul su.

Benvenuto btu medalia n bronz, n argint i n aur. naltul pontif nu putea s-i cread ochilor de uimire i, cuprins de admiraie, declar sus i tare c nici un meter din vechime nu reuise s fac o asemenea minunie.

Vedei, Sanctitatea Voastr spuse Benvenuto dac nu m-a fi inut ct de ct drz, am fi rmas certai pe veci, fiindc niciodat n-a fi fost n stare s v iert, iar Sanctitatea Voastr ar fi pierdut un slujitor credincios.

tii ce, prea sfinte printe adug Benvenuto n chip de pova n-ar strica dac Sanctitatea Voastr i-ar aminti din cnd n cnd de prerea acelor oameni plini de bun sim n simplitatea lor care spun c, nainte de a face un lucru, omul trebuie s se gndeasc de zece ori, dup cum tot aa n-ar strica dac nu v-ai pleca att de lesne urechea la vorbele neltoare ale limbilor veninoase ale invidioilor i clevetitorilor; acestea fiind zise spre buna voastr cluzire n via, s dm totul uitrii, preasfinte printe.

i astfel Benvenuto se nduplec s-l ierte pe Clement al VII-lea, ceea ce, de bun seam, n-ar fi fcut-o dac n-ar fi inut att de mult la naltul prelat; cum ns amndoi vzuser lumina zilei pe aceleai meleaguri, se simea foarte legat de dnsul.

V nchipuii, aadar, ct de adnc fu mhnirea lui cnd, la cteva luni dup ntmplarea de mai sus, papa se stinse din via pe neateptate.

La auzul acestei veti, ct era el de tare de nger, meterul izbucni n lacrimi i o sptmn ncheiat plnse ca un copil.

De altminteri, moartea papei fu o mprejurare de doua ori nefast pentru bietul Benvenuto Cellini, deoarece chiar n ziua hrzit ngropciunii naltului prelat, se ntlni fa-n fa cu Pompeo, pe care nu-l mai vzuse din clipa cnd i pusese n vedere s se fereasc a da ochi cu el prea deseori.

Trebuie s spunem c de atunci, nfricoat de ameninrile lui Benvenuto Cellini, Pompeo nu mai ndrznea s ias pe strada dect nsoit de doisprezece oameni narmai pn n dini, crora le pltea aceeai simbrie ca i papa grzilor sale elveiene, astfel c fiecare plimbare prin ora l costa doi sau trei scuzi; i chiar aa, nconjurat de cei doisprezece zbiri ai si, Pompeo tremura tot de fric s nu se ntlneasc pe nepus mas cu Benvenuto Cellini, tiind c, dac s-ar fi iscat vreo ncierare i dac i s-ar fi ntmplat vreo nenorocire lui Benvenuto. ar fi pit-o ru de tot cu papa. Cruia, de fapt, orfurarul i era foarte drag; dar Clement al VII-lea se prpdise i lucrul acesta l fcea pe Pompeo s se simt oarecum mai viteaz.

Benvenuto fusese la San Pietro s srute picioarele rposatului pap i tocmai se ndrepta spre cas. ntovrit de Ascanio i de Pagolo, cnd pe la mijlocul strzii Dei Banchi se pomeni nas n nas cu Pompeo, escortat de cei doisprezece gealai ai si. Dnd cu ochii de vrjmaul sau, Pompeo se nglbeni la fa; dar, uitndu-se n jur i vzndu-se aprat din toate prile, n timp ce Benvenuto nu avea alturi de el dect doi copilandri, i veni n fire i, prinznd curaj, se opri locului pentru a-l saluta n btaie da joc pe Benvenuto cu o nclinare din cap, n timp ce i juca degetele pe prselele pumnalului, n faa droaiei de haidamaci care preau s-l amenine pe meterul su, Ascanio puse repede mna pe spad, pe cnd Pagolo csca gura aiurea fcnd pe niznaiul; Benvenuto ns nu voia s pun n primejdie viaa celui mai drag ucenic al su ntr-o lupt n care forele erau att de inegale, l apuc de mn i, mpingnd la loc n teac spada pe care Ascanio o trsese afar pe jumtate, i urm drumul ca i cum n-ar fi vzut nimic sau ca i cum ceea ce vzuse nu era n msur s-l jigneasc, Ascanio aproape c nu-i mai recunotea meterul, dar, de vreme ce Benvenuto ddea bir cu fugiii, socoti cu cale s fac la fel.

Strlucind de bucurie, Pompeo se ploconi pn la pmnt n faa lui Benvenuto i plec mai departe, petrecut de cei doisprezece gealai care ncercau s maimureasc ifosele sale.

n sinea lui, Benvenuto i muca buzele pn la snge n timp ce, de ochii lumii, i aternuse un zmbet pe fa. Pentru oricine cunotea firea aprig a vestitului orfurar, gata s ia foc n orice clip, purtarea lui prea lipsit cu totul de noim.

Dar nici nu apucase bine s fac o sut de pai, i cum se afla tocmai n dreptul prvliei unui tovar de breasl, Benvenuto intr nuntru, chipurile ca s priveasc mai de aproape un vas antic recent descoperit n mormintele etrusce de la Corneto, poruncindu-le celor doi ucenici s-o ia nainte i fgduindu-le ca peste cteva minute va sosi i el acas.

Se nelege de la sine c nu era dect un pretext spre a scpa de Ascanio, fiindc n clipa n care socoti c ucenicul mpreun cu ortacul su, de-a crui soart meterul era mai puin ngrijorat, tiind cam ct l inea cureaua, dduser colul strzii, puse vasul la loc n raftul de unde-l luase i o zbughi pe u.

Din trei salturi, Benvenuto ajunse din nou n strada pe care se ntlnise cu Pompeo; Pompeo ns nu mai era acolo. Din fericire sau, mai bine zic, din nefericire, un om nsoit de un alai de doisprezece gealai bate numaidect la ochi, aa nct primul trector pe care l ntreb ncotro o apucase fu n msur s-i arate drumul i, ca un copoi care ar fi regsit dra vnatului. Benvenuto se repezi pe urmele lui.

Pompeo se oprise n pragul unei farmacii, col cu strada Chiavica, i tocmai i povestea onorabilului farmacist cum l nfruntase puin mai nainte pe Benvermto Cellini, cnd deodat l vzu pe orfurar ivindu-se n captul strzii, cu ochii n flcri i fruntea scldat n sudoare.

Benvenuto ddu un ipt de bucurie zrindu-l pe Pompeo, cruia n aceeai clip i se opri vorba n gt.

Nu mai ncpea nici o ndoial c trebuia s urmeze o scen cumplit.

Ce putea fi dect o nebunie din partea unui om singur s se msoare cu treisprezece zdrahoni?

Benvenuto ns era, aa cum am spus, viteaz ca un leu i niciodat nu sttea s-i numere adversarii. i, neavnd altceva la ndemn spre a ine piept celor treisprezece spade ce-l ameninau dect un pumnal ascuit pe care-l purta totdeauna la cingtoare, trase pumnalul din teaca i se npusti n mijlocul gloatei, culegnd n fug, cu o mn vreo dou-trei spade, iar cu cealalt dnd peste cap vreo doi btui, aa c dintr-o micare ajunse lng Pompeo, pe care-l nfac de guler, n acelai moment ns toat ceata tbr asupra lui.

O clip mai trziu nu se mai vzu dect o nvlmeal nemaipomenit din mijlocul creia rzbteau strigte i deasupra creia fluturau spade. Ctva timp tvlugul acesta nsufleit se rostogoli alandala pe pmnt ntr-o harababur din care nu puteai alege nimic, pn ce, n sfrit, unul din combatani se ridic n picioare scond un strigt victorios i, opintindu-se din rsputeri, reui s ias din mijlocul buclucului, tot aa cum i intrase, dar plin de snge din cap pn n picioare i vnturndu-i triumftor prin aer pumnalul nsngerat: era Benvenuto Cellini.

Un al doilea combatant rmase lungit pe caldarm, zvrcolindu-se n spasmele agoniei; primise dou lovituri de pumnal, una mai jos de ureche, cealalt la rdcina gtului, n scobitura claviculei, ntre stern i umr. n cteva secunde rnitul i ddu ultima suflare: era Pompeo.

Un altul dect Benvenuto Cellini, dup o asemenea isprav, i-ar fi luat numaidect, picioarele la spinare; meterul ns mut pumnalul din mna dreapt n cea stng, trase sabia i rmase locului gata s-i ntmpine pe cei doisprezece gealai.

Acetia ns nu mai aveau acum nimic de mprit cu el. Cel ce-i pltea se petrecuse din lumea celor vii i deci nu mai era n msur s-i plteasc. Drept care o luar la fug ca o droaie de iepuri nfricoai, prsind leul lui Pompeo.

n momentul acela sosi i Ascanio i se azvrli n braele meterului su; tertipul cu vasul etrusc nu reuise s-l amgeasc, aa c flcul fcuse numaidect calea ntoars; dar cu toate c alergase ntr-un suflet, ajunsese cu cteva secunde mai trziu dect s-ar fi cuvenit.

III DEDAL Benvenuto se ntoarse acas cu Ascanio, mai mult sau mai puin ngrijorat, dar nu din pricina celor trei rni pe care le cptase i care erau destul de uoare ca s nu-i dea nici o btaie de cap, ci de urmrile faptei sale. E adevrat c nu era primul lui omor, deoarece cu ase luni n urm i fcuse de petrecanie lui Guasconti, ucigaul fratelui su, dar atunci reuise s scape de bucluc datorit papei Clement al VII-lea, care-l luase sub aripa lui ocrotitoare; de altminteri, omorul acela l svrise pentru a rzbuna o alt crim; acum ns protectorul lui se svrise din via i situaia sa era cu att mai ncurcat.

Ct privete mustrrile, e de la sine neles c nu intrau ctui de puin n socotelile lui.

Cititorii notri nu trebuie s~i fac o prere proast despre bravul nostru orfurar, care, dup ce omorse un ins, dup ce omorse doi ini, ba, dac am cerceta mai de aproape trecuta lui via, poate chiar trei, se temea peste msur de jandarmi i nici mcar o clip de Dumnezeu.

Fiindc omul acesta, n anul de graie 1540, era un om obinuit, un om de toate zilele cum spun germanii. Ce vrei? Lumea se sinchisea att de puin de moarte pe vremea aceea, nct, n schimb, nimeni nu se frmnta prea mult cu firea cnd era vorba s ucid; noi mai tim nc s fim curajoi n ziua de azi; cei de atunci ns erau temerari; noi suntem oameni n toat puterea cuvntului ei erau tineri n floarea vrstei. Viaa era att de tumultuoas pe vremea aceea, nct oamenii o pierdeau, i-o jertfeau, o vindeau ori o curmau cu cea mai desvrit nepsare i cea mai deplin uurin.

A existat cndva un scriitor, care mult vreme a fost urgisit i al crui nume a devenit un sinonim al perfidiei, al cruzimii i al tuturor cuvintelor ce exprim ticloia. A trebuit s vin secolul al nousprezecelea, cel mai neprtinitor dintre toate secolele pe care le-a trit omenirea, pentru ca respectivul scriitor, mare patriot i om de inim, s fie reabilitat! Totui singura vin a lui Niccolo Machiavelli este aceea de a se fi nscut ntr-o epoc n care puterea i succesul nsemnau totul n viaa; n care se punea mare pre pe fapte i niciunul pe cuvinte i n care suveranul Cesare Borgia gnditorul Machiavelli i meteugarul Benvenuto Cellini mergeau drept la inta, fr s se sinchiseasc nici de mijloace, nici de argumente.

ntr-o bun zi, n Piaa Cesena fusese descoperit un cadavru sfrtecat n patru; victima se dovedise a fi Ramiro dOrco. Cum ns Ramiro dOrco era un om de seam n Italia, republica florentin inuse s afle pricina morii sale. Cei opt reprezentani ai signoriei porunciser, aadar, s i se scrie lui Machiavelli, ambasadorul lor, n sperana c acesta va reui s le astmpere curiozitatea. La care Machiavelli se mulumise s rspund urmtoarele: Prealuminai seniori, Nu v pot spune nimic n legtur cu moartea lui Ramiro dOrco, dect doar c Cesare Borgia este un suveran care tie ca nimeni altul s ridice i s doboare oamenii potrivit cu meritele lor.

MACHIAVELLI Benvenuto nu fcea dect s pun n practic teoria enunat de faimosul secretar al republicii florentine. Benvenuto geniul i Cesare Borgia

suveranul se considerau mai presus de legi, prin dreptul celui mai tare. Pentru ei. un lucru era just sau ne just, dup cum se simeau sau nu se simeau n stare s-l fac; ct privete drepturile i datoriile, nu aveau nici cea mai mic noiune despre ele, dac un om le sttea n cale, omul acela era suprimat.

Aa. Se obinuia pe atunci.

Benvenuto, aadar, proceda exact aa cum se obinuia n epoca respectiv: Pompeo sttea n calea lui Benvenuto Cellini, n consecin, Benvenuto Cellini l trimise pe Pompeo pe lumea cealalt.

Uneori ns se ntmpla ca poliia s se intereseze mai ndeaproape de aceste crime; nici prin gnd nu i-ar fi trecut, de pild, s ocroteasc un om atta timp ct tria. Dar din cnd n cnd, mcar la zace cazuri o dat, i se nzrea s-l rzbune dup ce murise.

Veleitile acestea i se trezir i n mprejurarea de fa. n momentul n care Benvenuto Cellini, napoindu-se acas, se pregtea s pun nite hrtii pe foc i civa scuzi n buzunar, zbirii papali l arestar, escortndu-l pn la castelul SantAngelo, neplcere pe care Benvenuto ncerc s-o uite mngindu-se cu gndul c. De obicei, n castelul SantAngelo erau nchii gentilomii.

O alt mngiere al crei efect asupra lui Benvenuto Cellini se dovedi tot att de binefctor fu ideea ce-i ncoli n minte n clipa cnd ptrunse n castelul SantAngelo, c un om nzestrat cu o imaginaie att de bogat ca a sa nu se putea s nu reueasc, ntr-un fel ori altul, s scape de acolo i chiar ct de curnd, De aceea, intrnd n biroul guvernatorului, care edea la o mas mbrcat n verde i rnduia hrtiile risipite pe mas, nu gsi altceva mai bun de fcut dect s-i spun:

Domnule guvernator, putei pune de trei ori ni ai multe zvoare, zbrele i strji; putei s m ferecai n cea mai nalt celul sau n temnia cea mai adnc, putei s m privegheai toat ziua i s nu nchidei ochii nici noaptea, orice ai face, s tii c tot am s evadez.

Guvernatorul ridic privirile asupra deinutului care- vorbea cu o att de uluitoare cutezan i l recunoscu pe Benvenuto Cellini, pe care, cu trei luni n urm, avusese cinstea s-l pofteasc la mas.

Dei l cunotea, aadar, mai de mult sau poate tocmai fiindc l cunotea, cuvntarea lui Benvenuto avu darul de a-l cufunda pe onorabilul guvernator n cea mai adnc uimire: florentin de batin, jupn Giorgio, cavaler n slujba familiei Ugolini, era un om foarte cumsecade, dar cam srac cu duhul. Totui, dup ce surpriza ncercat n primul moment se risipise, porunci ca Benvenuto s fie nchis ntr-o celul din vrful celui mai nalt turn al castelului. Deasupra ncperii respective nu se mai afla nimic altceva dect terasa superioar a fortreei; o straj patrula pe teras n timp ce o alt straj veghea ia poalele turnului.

Guvernatorul nchisorii i atrase atenia asupra tuturor acestor amnunte i, dup ce socoti c deinutul avusese rgazul s-i dea seama de importana lor, i spuse:

Drag Benvenuto, poi foarte bine s descui o broasc, poi s spargi o u, poi s scormoneti pmntul ntr-un beci, poi s sfredeleti un zid, poi mitui strjile, dup cum poi, tot aa, s-i adormi pe temniceri, dar nimeni n-ar putea s coboare de la nlimea aia jos, n cmp, dect doar dac ar avea aripi.

i totui eu am s cobor l asigur Benvenuto Cellini.

Guvernatorul nchisorii se uit n ochii lui, gata s cread c deinutul i pierduse minile.

nseamn deci c ai de gnd s zbori?

De ce nu? Totdeauna am fost ncredinat ca omul poate s zboare; din pcate n-am avut nc vremea s fac o experien de felul acesta. Aici, slav Domnului, am timp berechet i zu c voi cuta s m conving dac e cu putin ori nu, ncercarea lui Dedal este un fapt istoric i nicidecum o legend.

Nu te pune cu soarele, drag Benvenuto i rspunse guvernatorul, rnjind nu te pune cu soarele.

O s-mi iau zborul noaptea.

Guvernatorul, care nu se atepta la asemenea rspuns, nu mai gsi ce s spun i se grbi s-o tearg, scos din srite.

ntr-adevr, trebuia s evadeze cu orice pre. n alte mprejurri, har Domnului, Benvenuto n-ar fi pregetat s-i mpovreze contiina cu moartea unui om, tiind ca mai apoi avea s se spele de pcate, urmnd procesiunea ce se alctuia de obicei n luna august n cinstea Sfintei Fecioare, mbrcat cu vesta lui cu mneci bufante i purtnd pe umeri pelerina albastr de mtase de Lyon. Dar noul pap, Paul al III-lea, era rzbuntor al naibii i Benvenuto avusese unele rfuieli cu el pe vremea cnd nu era dect monseniorul Farnese, din pricina unui vas de argint pe care se ncpnase s nu i-l dea, deoarece nu fusese nc pltit i pe care eminena sa ncercase sa i-l ia cu anasna, aa nct Benvenuto, vrnd-nevrnd, se vzuse silit s-i scarmene un pic pe slujitorii eminenei sale; n afar de asta, sfntul printe l privea cu ochi ri deoarece regele Francisc I intervenise prin monseniorul de Montluc, ambasadorul Franei pe lng Sfntul Scaun, cerndu-l pe Benvenuto.

Auzind c meterul fusese nchis, monseniorul de Montluc struise cu att mai vrtos, nchipuindui c-i face un bine deinutului; se nelase ns amarnic n privina caracterului noului pap, care se dovedea i mai ncpnat dect predecesorul su, Clement al VII-lea. Paul al III-lea jurase c-l va sili pe Benvenuto s plteasc scump isprava lui, i dac orfurarul nu se afla totui n primejdie de moarte, deoarece pe vremea aceea un pap nu s-ar fi ncumetat chiar aa, cu una cu dou, s atrne n treang un artist de talia lui, n schimb putea fi lsat s lncezeasc ani de zile n nchisoare. Dat fiind mprejurrile, Benvenuto trebuia s-i poarte singur de grij i de aceea era ferm hotrt s-i ia ct mai degrab tlpia, fr s mai atepte interogatoriile i judecata care s-ar fi putut s nu aib loc niciodat, cci papa, ntrtat de intervenia regelui Francisc I, nu mai voia nici mcar s aud pomenindu-se numele iui Benvenuto Cellini. Deinutul aflase toate astea prin Ascanio, care se ngrijea de dughean i care, dup multe struine, obinuse n fine nvoirea de a-l vedea pe meterul su; se nelege de la sine c aceste ntrevederi aveau loc prin dou rnduri de zbrele i numai de fa cu martori, care pndeau ca nu cumva ucenicul s-i strecoare meterului vreo pil, vreo bucat de frnghie ori vreun cuit.

De aceea, n momentul n care, din porunca guvernatorului, Benvenuto fusese ncuiat n celul, orfurarul se grbise s inspecteze ncperea ce-i fusese destinat.

ntre cei patru perei ai noii sale locuine nu se gsea nimic altceva dect un pat, un cmin n care se putea face focul, o mas i dou scaune; dup dou zile, Benvenuto reui s capete nite hum i o unealt de modelat. La nceput, guvernatorul pregetase s-i pun la ndemn nite lucruri cu care putea s-i petreac mai plcut timpul, dar mai apoi se, rzgndise, chibzuind c, din moment ce mintea artistului va fi ocupat cu altceva, ncetul cu ncetul va ajunge s uite planul de evadare de care prea att de struitor stpnit; n aceeai zi Benvenuto ncepu s modeleze o uria statuie a Venerei.

Toate astea nu nsemnau mai nimic; adugind ns imaginaia, rbdarea i energia, puteau s nsemne foarte mult.

ntr-o zi friguroas de decembrie n care se aprinsese focul n cmin, cineva intr n celula lui Benvenuto Cellini ca s-i primeneasc patul l plec lsnd cearafurile pe scaunul liber, ndat ce vzu nchizndu-se aa, dintr-un salt Benvenuto fu lng culcuul su. Smulse la repezeal doi pumni zdraveni de pnue de porumb, cu care sunt umplute de obicei saltelele n Italia, vr n locul lor cele dou cearafuri, se ntoarse apoi la statuia Venerei i, lund n min cuitul de modelat, se apuc iar de lucru, n aceeai clip slujitorul intr n celul ca s ia cearafurile uitate pe scaun i, dup ce cut peste tot, l ntreb pe Benvenuto dac nu cumva le vzuse; meterul i rspunse ntr-o doar i ca i cum n-ar fi avut nimic altceva n cap n afar de statuia pe care o plsmuia c probabil vreunul din camarazii si venise s strng cearafurile, dac nu cumva le luase chiar el fr s-i dea seama.

Cum lipsise doar foarte puin timp din celul i cum, pe de alt parte, Benvenuto i juca rolul ea cea mai desvrit naturalee, slujitorul nu avu nici cea mai mic bnuial; i nefiind chip s gseasc schimburile rtcite, se pzi s sufle o vorb de team s nu fie obligat s le plteasc sau s nu-i piard slujba.

Cu greu i poate nchipui cineva zguduitoarele peripeii i cumplitele neliniti de care sunt ndeobte nsoite evenimentele hotrtoare. Sunt clipe n care cele mai banale ntmplri ale vieii devin tot attea ncercri menite s trezeasc la sufletele noastre bucuria sau disperarea. De ndat ce slujitorul iei din celul, Benvenuto czu n genunchi i-i mulumi Domnului pentru ajutorul trimis.

i tiind c, din moment ce patul era fcut, nimeni nu se mai atingea de el pn a doua zi diminea, ls fr nici o grij schimburile terpelite n saltea, aa cum le pusese.

Dup cderea nopii se apuc s taie cearafurile care, din fericire, erau noi i destul de groase, n fii late de trei-patru degete, apoi se czni s mpleteasc fiile ct mai temeinic cu putin; dup care spintec pntecele statuii plmdite din hum, l scobi, ascunse nuntru comoara furat i lipi la loc rana cu puin lut pe care-l netezi apoi cu degetul i cu cuitul de modelat, n aa fel nct nici cel mai iscusit chirurg n-ar fi observat c biata Venera suferise o operaie cezarian.

A doua zi diminea, guvernatorul intr pe neateptate, ca de obicei, n celula lui Bonvenuto, dar, tot ca de obicei, l gsi pe furar lucrnd linitit. n fiecare zi bietul om se trecea cu inima ct un purice, de team s nu descopere ncperea pustie, deoarece, dup cum l ameninase deinutul, evadarea urma s se nfptuiasc n timpul nopii i, trebuie s-o spunem spre lauda firii sale deschise, c nu-i ascundea bucuria de fiecare dat cnd, ptrunznd nuntru dimineaa, o vedea ocupat.

Trebuie s-i mrturisesc c-mi dai mult btaie de cap, Benvenuto i destinui srmanul guvernator deinutului. Totui mi vine s cred c ameninrile tale n legtur cu evadarea n-au fost dect vorbe-n vnt.

Eu nu te amenin, jupn Giorgio i rspunse Benvenuto i dau doar de tire.

Tot mai tragi ndejde c-ai s poi zbura?

Din fericire nu e numai o ndejde deart, ci, te rog s m crezi, o certitudine.

Dar, demonio! Cum ai s faci ca s zbori?

Rbufni bietul guvernator, pe care ncrederea nestrmutat prefcut ori real a lui Benvenulo n mijloacele sale de evadare l tulbura peste msur.

sta-i secretul meu, jupne. Dar te ntiinez c-au i nceput s-mi creasc aripile.

Guvernatorul se uit fr s vrea la umerii deinutului.

Da, da, aa e cum i spun, domnule guvernator adug acesta, continund s modeleze statuia ale crei olduri le rotunjea cu atta grij, nct ai fi putut crede c voia s fac din ea rivala Venerei Callipyge. E vorba de o ntrecere ntre noi i de o provocare. Domnia ta ai la dispoziie turnuri ct munii, ui solide, zvoare stranice, o mie de paznici gata s sar n orice moment; eu n-am nimic altceva dect capul i minile pe care le vezi, i totui i spun cinstit de la bun nceput c vei fi nvins. Numai c, fiind un om iste, dup cum prea bine se tie, i lund din vreme toate msurile cuvenite, vei avea cel puin mngierea, jupn Giorgio, dup ce eu mi voi fi luat tlpia, c ceea ce s-a ntmplat n-a fost din vina dumitale, c nu trebuie s ai nici cea mai mic mustrare de cuget, jupn Giorgio, i c ai fcut tot ce se putea face ca s m ii sechestrat, jupn Giorgio. i acum spune-mi, te rog, cum i se pare oldul acesta, fiindc, dup cte tiu, eti un iubitor de art.

O asemenea ncredere nestrmutat nu putea dect s-l scoat din fire pe bietul comandant.

Deinutul ajunsese pentru el o idee fix pe care, tot privind-o mereu, ochii minii sale ncepuser s se mpienjeneasc; era din ce n ce mai abtut, i pierise pofta de mncare i tresrea n tot momentul ca un om trezit brusc din somn, ntr-o noapte, Benvenuto auzi pe terasa de sus o zarv nemaipomenit care mai apoi strbtu coridorul, oprindu-se n cele din urm n dreptul celulei sale. n aceeai clip ua se deschise i l vzu, n halat i cu scufia de noapte pe cap, nsoit de patru temniceri i de opt strji, pe jupn Giorgio, care se repezi spre patul su, cu chipul rvit. Benvenuto se ridic n capul oaselor pe mindir i-i rse n nas. Par s se sinchiseasc de rnjetul lui, guvernatorul rsufl adnc, ca un om cufundat n ap care ieise, n fine, la suprafa.

Slav Domnului! Suspin el. E tot aici, nefericitul.

Bine a zis cine a zis c orice vis e o amgire.

Ce s-a ntmplat? ntreb Benvenuto Cellini.

i crei fericite mprejurri i datorez plcerea de a te vedea la ora asta, jupn Giorgio?

Nu s-a ntmplat nimic, fie Domnul ludat!

M-am ales i de ast dat doar cu spaima, nchipuiete-i ce-am visat: se fcea c-i crescuser, n sfrit, blestematele acelea de aripi, nite aripi ct toate zilele cu care pluteai linitit n vzduh deasupra castelului SantAngelo, i de acolo, de sus, vorbeai cu mine: Adio, drag domnule guvernator, adio, mi spuneai, n-am vrut s plec fr s-mi iau rmas bun de la dumneata!

Te las acum i sper s nu mai am plcerea s te vd n vecii vecilor.

Cum se poate? Am fost eu n stare s-i spun aa ceva, jupn Giorgio?

Sunt exact cuvintele dumitale Ah, Benvenuto, eti e piaz-rea pentru mine.

Sper c nu m crezi chiar att de prost crescut, Noroc c n-a fost dect un vis, altminteri nu ia fi iertat-o niciodat.

Din fericire n-a fost nimic. Eti n minile melc, drag prietene, i, cu toate c tovria dumitale, s-i spun drept, nu e chiar att de agreabil, ndjduiesc c-o s mai fii nc mult vreme.

Nu cred rspunse cu toat convingerea Benvenuto, zmbind ntr-un fel ce-l fcea pe guvernator s-i ias mereu din srite.

Comandantul nchisorii plec drcuindu-l pe Benvenuto i, n dimineaa urmtoare, lu msuri ca zi i noapte, din dou n dou ore, celula lui s fie inspectat. Inspeciile se inur lan timp de o lun; dup aceea ns, cum Benvenuto nu ddea nici un semn c s-ar pregti s evadeze, supravegherea slbi.

n tot acest timp ns Benvenuto nu sttuse degeaba, ndeletnicindu-se cu o treab ngrozitor de migloas.

Benvenuto, aa cum am spus, i cercetase amnunit celula de ndat ce fusese adus acolo i se dumirise din primul moment n privina posibilitilor de evadare. Fereastra era zbrelit, iar zbrelele mult prea solide ca s fie smulse cu mna sau dezgrdinate cu ajutorul cuitului de modelat, singura unealt de fier pe care o putea folosi. Cit privete cminul, avea un horn att de ngust, nct deinutul ar fi trebuit s fie nzestrat cu nsuirea de a se preface n arpe ca zna Melusine ca s se strecoare afar. Nu mai rmnea, aadar, dect ua.

A, da, ua. Ia s vedem cum arta ua.

Era o u din blni de stejar, groas de dou degete, ncuiat cu dou broate, zvorit cu patru ivre i ferecat pe dinuntru cu nite plci de fier btute n cuie la marginea de sus i de jos.

Era singurul loc pe unde ar fi putut s ias.

Fiindc, dup cum observase Benvenuto, la civa pai de ua ce rspundea ntr-un coridor se afla scara pe care se cra schimbul strjii de pe teras. Din dou n dou ceasuri, aadar, deinutul auzea tropotul pailor ce urcau treptele, pe urm tropotul altor pai ce le coborau, dup care putea fi sigur c, n urmtoarele dou ore, nici un alt zgomot nu-i va mai strica somnul.

Trebuia deci, pur i simplu, s ajung de partea cealalt a uii de stejar groas de dou degete, ncuiat cu dou broate, zvorit cu patru ivre i ferecat pe dinuntru cu plci de fier btute n cuie la marginea de sus i de jos.

i acum s vedem cu. Ce anume se ndeletnicise Benvenuto n cursul lunii ce se ncheiase.

Slujindu-se de cuitul de modelat care era de metal, smulsese rnd pe rnd capetele tuturor cuielor, afar de patru de sus i patru de jos pe care avea s le reteze n ultima zi; i, ca nu cumva s se observe lipsa lor, le nlocuise cu alte capete perfect asemntoare fcute din lut presrate apoi cu pilitur de fier, n aa fel nct nici ochiul cel mai expert n-ar fi reuit s descopere care din ele erau adevrate i care false. i acum, dac ne gndim ca att la marginea de sus ct i la cea de jos a uii se aflau vreo aizeci de cuie i c pentru fiecare cui era nevoit s trudeasc o or ntreag, ba poate chiar dou, pn s-l decapiteze, ne putem da seama ct trebuise sa se osteneasc deinutul ca s poat duce la bun sfrit aceast operaie.

Pe de alt parte, n fiecare sear, dup ce se culca toat lumea i nu se mai auzeau dect paii santinelei ce patrula pe teras, aa focul n cmin i, lund apoi din vatr o grmjoar de vreascuri aprinse, o plimba de-a lungul plcilor de fier ce cptueau ua; fierul se nroea fcnd s ard mocnit lemnul pe care-l mbrca, fr ca totui de partea cealalt a uii s se observe vreo urm de arsur.

Patru sptmni n ir, precum am spus, Benvenuto se ndeletnici cu aceast operaie care, la sfritul intervalului respectiv, era pe deplin terminat, aa c deinutul nu mai avea de ateptat dect o noapte prielnic spre a putea fugi. Din pcate ns n seara n care isprvi toate pregtirile afar era lun plin, aa c se vzu nevoit s mai zboveasc vreo cteva zile.

Cum nu-i mai rmsese de decapitat nici un cui, Benvenuto continu s ncing ca i mai nainte mbrcmintea de fier de la u i s-l scoat din srite pe guvernator.

ntr-o diminea comandantul nchisorii intr n celul mai ngrijorat ca niciodat.

Dragul meu deinut i-o spun de la om la om, care, muncit de ideea lui fix, trebuia s aduc mereu vorba despre ea tot mai eti convins c-ai s poi zbura? Hai, rspunde-mi cinstit.

Mai mult ca oricnd, dragul meu amfitrion l asigur Benvenuto.

Uite ce e strui guvernatorul poi s spui dumneata orice vrei, dar, omenete vorbind, zu, cred c e imposibil.

Imposibil, jupn Giorgio, imposibil?! Protest artistul. tii doar c acest cuvnt nu exist pentru mine, care de attea ori am ncercat s fac nite lucruri ce depeau puterile omeneti i de fiecare data am izbutit. Imposibil, scumpul meu amfitrion?! Nu-i aminteti c-am cutat uneori, n joac, s desfid chiar i natura i s strnesc gelozia, furind din aur, smaragde i olmazuri, o floare mai frumoas dect orice floare stropit ele rou dimineii?

i nchipui cumva c un om care poate plsmui flori nu e n stare s croiasc o pereche de aripi?

ine-m, Doamne! Suspina guvernatorul. Cu credina asta a dumitale att de sfruntat ai s m faci s-mi pierd minile! Bine, s zicem c-ar fi aa, dar pentru ca aripile astea s te poat ajuta s pluteti n vzduh, ceea ce mie, drept s-i spun, mi se pare cu neputin, ce form te-ai gndit s le dai?

Am chibzuit ndelung, dup cum cred c-i dai seama, de vreme ce e n joc nsi viaa mea, care depind astfel ele croiala acestor aripi.

Prin urmare?

Prin urmare, cercetnd toate fpturile zburtoare, dac as ncerca s plsmuiesc prin iscusina minilor ceea ce ele au primit de la Dumnezeu, dintre toate aceste fpturi, aadar, singura dup care m-a cluzi pentru ca treaba s ias bine ar fi liliacul.

Dar, n sfrit, Benvenuto, s zicem c-ai avea la ndemn toate mijloacele ca s-i metereti o pereche de aripi, nu crezi c atunci cnd va sosi momentul s ta foloseti de ele, o s-i piar curajul?

D-mi tot ce-mi trebuie ca s le fac, dragul meu guvernator, i ai s te lmureti cnd o s-mi iau zborul.

i cam ce i-ar trebui?

O, Doamne, nimica toat: o mic vatr de fierar, o nicoval, pile, cleti, nite cletie pentru arcuri i cam vreo douzeci de coi de pnza cerat pentru a nlocui membranele.

Bine, bine spuse jupn Giorgo acum m simt ceva mai linitit, fiindc, orict de ager ar fi mintea dumitale, n vecii vecilor n-o s poi face rost de toate astea.

Da de unde, am i fcut rost rspunse Benvenuto.

Guvernatorul sri ca ars de pe scaun, dar imediat se gndi c, practic vorbind, era ceva imposibil. Totui, orict de imposibil ar fi fost acest lucru, bietul su creier nu avea nici o clip de linite din pricina lui. De cte ori trecea vreo pasre prin faa ferestrei sale, guvernatorul se gndea c-ar putea s fie Benvenuto Cellini, att de copleitoare e influena pe care o poate avea o personalitate puternic asupra unei inteligene mediocre.

n aceeai zi, jupn Giorgio trimise dup cel mai destoinic meter din Roma, priceput la tot felul de mainrii, i-i porunci s ia msur pentru o pereche de aripi de liliac.

Meterul, cruia nu-i venca s-i cread urechilor, se uita la guvernator iar s-i rspund, socotind, pe bun dreptate, c lui jupn Giorgio i srise pesemne o doag.

Cum ns jupn Giorgio o inea una i bun i cum, pe de alta parte, jupn Giorgio era om cu stare i, dac i se nzrea s fac o trsnaie ca asta, jupn Giorgio avea cu ce s-o plteasc, meterul nu sttu pe gnduri i se apuc s lucreze mainria poruncit, astfel c, dup o sptmn, i i aduse o pereche de aripi de toat frumuseea care puteau fi temeinic prinse de corp cu ajutorul unui corset de fier i care se micau cu o exactitate pe deplin linititoare, prin mijlocirea unor arcuri ct se poate de ingenioase.

Jupn Giorgio plti mainria aa cum se nelesese cu meterul de la bun nceput, msur cam ct loc putea s cuprind o asemenea bazaconie, dup care se urc n celula lui Benvenuto Cellini si, fr s spun nimic, rscoli toat ncperea, cut sub pat, se uit iscoditor n cmin, scotoci n salica, fr a lsa nici un col necercetat.

Plec apoi tot aa, fr un cuvnt, convins c Benvenuto nu putea cu nici un chip s ascund n celul o percche de aripi ca ale sale, dect doar dac ar fi fost vrjitor.

Nu mai ncpea nici o ndoial c mintea bietului guvernator o luase razna ntr-un chip tot mai ngrijortor.

Cobornd n apartamentul lui, jupn Giorgio ddu peste meterul care se ntorsese din drum pentru a-i atrage atenia c, la extremitatea fiecrei aripi, se afla cte o verig de fier ca s menin picioarele n poziie orizontal n timpul zborului.

Abia apucase meterul sa ias pe u, c jupn Giorgio rsuci cheia n broasc, i puse corsetul, desfur aripile, i petrecu picioarele prin verigi si, culcndu-se pe burt, ncerc s se ridice n aer. Dar, cu toate silinele sale, nu reui s se desprind de podea. Dup vreo dou-trei tentative la fel de neizbutite, trimise din nou dup meter.

Domnule i spuse el am ncercat aripile astea ale dumitale i vd c nu merg.

Cum le-ai ncercat?

Jupn Giorgio i descrise n amnunime ntreita lui experien. Meterul l ascult fr s zmbeasc, apoi, dup ce guvernatorul termin de vorbit, spuse:

Nu-i de mirare. Stnd ntins pe jos nu v putei face vnt cum se cuvine; ar trebui s v urcai pe terasa castelului SantAngelo i s v dai drumul voinicete n vzduh.

i crezi c atunci am s zbor?

Sunt convins, l asigur meterul.

Pi dac eti att de convins spuse guvernatorul ce te mpiedic s ncerci mai nti dumneata?

Vedei c aripile sunt croite pe msura dumneavoastr rspunse meterul. Mie mi-ar trebui nite aripi a cror deschidere sa fie cu un picior i jumtate mai mare.

i zicnd acestea, fcu o plecciune i iei.

Ei drcie! Bombni jupn Giorgio.

n ziua respectiv, cei din preajm observar tot soiul de ciudenii n felul de a gndi al lui jupn Giorgio, dovad c judecata lui ncepuse s-o ia tot mai mult razna, hoinrind, ca i aceea a lui Roland, n lumea nlucirilor.

Seara, nainte de culcare, guvernatorul chem toi slujitorii, toi temnicerii i toate strjile din castel.

Domnilor le spuse el dac se ntmpl cumva s prindei de veste c Benvenuto Cellini vrea s-i ia zborul, lsai-l s plece, avei grij numai s m ntiinai, c tiu eu cum dau de urma lui; chiar de-ar i n puterea nopii, nu mi-e greu s m iau dup el i s-l prind, fiindc eu, dac vrei sa tii, sunt un liliac adevrat, pe cnd dumnealui, poate s spun ce-o vrea, e liliac numai cu numele.

Bietul guvernator era nebun de legat: trgnd totui ndejde ca peste noapte putea s-i mai vin n fire, oamenii se gndir s atepte pn a doua zi diminea ca s-i dea de tire papei.

De altminteri, era o noapte cumplit, ploioas i neagr ca smoala i nimeni n-avea chef s ias pe o vreme ca asta.

Nimeni, afar de Benvenuto Cellini, care, din spirit de contradicie probabil, alesese anume noaptea asta ca c evadeze.

De aceea, de cum auzi btnd orele zece i schimbndu-se straja, czu n genunchi i, dup ce se rug cu toat evlavia Celui-de-Sus, se apuc de lucru.

nti i-nti, smulse capetele celor patru cuie care rmseser tefere i care mai ineau nc pironite plcile de fier. Cnd btu miezul nopii tocmai i venise de hac ultimului dintre ele.

Benvenuto auzi paii rondului de noapte suind scrile ce duceau pe teras; rmase lipit de u, cu rsuflarea tiat, pn ce rondul cobori, paii se ndeprtar i totul se cufund din nou n tcere.

Ploaia se nteise i Benvenuto, cu inima zvcnind de bucurie, o auzea biciuind geamurile.

ncerc atunci s smulg ferectura uii; nemaifiind intuite, plcile ele fier se desprinser i Benvenuto le aez jos, una cte una, rezemndu-le de perete.

Pe urm se ntinse pe burt. i ncepu s metereasca partea de jos a uii, cu cuitul de modelat pe care l ascuise ca pe un pumnal, ajustndu-i o bucat de lemn n chip de mner.

Tblia uii putea fi sfrmat cu uurin: scndurile de stejar erau complet carbonizate.

n scurt vreme Benvenuto reuise s fac la marginea de jos a canatului o sprtur destul de mare ca s poat iei afar tr.

Dup aceea spintec iar pntecele statuii de lut, scoase dinuntru fiile de pnz mpletite, le nfur n jurul mijlocului ca pe un bru, se narm cu unealta de modelat, din care, aa cum ara spus, i fcuse un pumnal, se aez n genunchi i se rug din nou.

n sfrit, i strecur capul prin sprtura din josul uii, apoi umerii, pe urm restul trupului i se pomeni deodat afar, pe coridor. Se ridic de jos; picioarele ns i tremurau n aa hal, nct fu nevoit s se reazeme de perete ca s nu cad. i btea inima s i se sparg i capul i dogorea ca ncins de o vpaie, n vrful fiecrui fir de pr tremura o pictur de sudoare i-i ncletase degetele pe mnerul pumnalului cu atta putere, de parc-ar fi ncercat cineva s i-l smulg.

Cum ns n jurul lui domnea cea mai desvrit linite, cum nu se auzea nici musca i nu se simea nici o micare, Benvenuto i veni n fire numaidect i, pipind cu palma peretele, se strecur de-a lungul coridorului pn ce nimeri cu mna n gol. ntinse atunci piciorul i ddu de prima treapt a scrii ce ducea pe teras.

Urc treptele una cte una, nfiorndu-se de cte ori scndurile trosneau sub tlpile lui, simi o boare rcoroas, pe urm o rpial de ploaie n obraz, n fine scoase capul deasupra terasei i, cum de un sfert de ceas bjbia n cea mai adnc bezn, putu s-i dea seama de mprejurri de la prima ochire i s vad dac trebuia s se team ori dac avea motive s spere.

Cumpna prea s se ncline de partea speranei.

Santinela intrase n gheret ca s se adposteasc de ploaie. Dar cum ostaii care stteau de straj n turnul castelului SantAngelo erau pui acolo nu pentru a supraveghea terasa, ci ca s poat avea tot timpul sub ochi anul i s cerceteze cmpia, ghereta era aezat cu spatele spre scara pe care tocmai se pregtea s ias Benvenuto Cellini.

Deinutul se ndrept tiptil, trndu-se pe brnci, spre colul cel mai ndeprtat de gheret al terasei. Acolo, leg strns unul din capetele funiei de o crmid strveche fixat n perete i ieit n afar cu vreo ase degete, apoi, cznd n genunchi pentru a treia oar, opti:

Doamne Dumnezeule! Ajut-m, fiindc dinspre partea mea am fcut tot ce puteam face.

ncheindu-i rugciunea, se spnzur cu minile de funie lsndu-se s alunece de-a lungul ei pn jos, fr s ia n seam juliturile de la frunte i de la genunchi, care din cnd n cnd se frecau de zid.

Cnd simi pmntul sub picioare, o bucurie nprasnic i o nermurit mndrie i umflar pieptul. Msur din ochi nlimea imens de la care coborse i, privind-o, nu se putu stpni s nu opteasc: n sfrit, liber! Speranele lui ns se spulberar ndat.

n clipa n care se ntoarse, i se tiar picioarele: n faa lui se nla un zid construit de curnd i de a crui existen nu tiuse pn atunci. Nu mai era nici o scpare.

Totul se nrui n sufletul lui i, cuprins de disperare, se trnti pe pmnt. n cdere ns se izbi de ceva tare i cu prilejul acesta descoperi o blan lung de lemn; ddu un ipt uor de uimire i de fericire: era salvat.

Cine ar putea spune de cte ori se poate schimba cumpna bucuriilor i a ndejdilor ntrun singur minut din viaa unui om?

Benvenuto se grbi s apuce blana de lemn, aa cum un naufragiat se aga de prjina catargului ca s nu se duc la fund. n mprejurri obinuite, doi oameni abia ar fi putut s-o ridice de jos; orfurarul ns o tr pn la poalele zidului i o rezem de el. Pe urm, spijinindu-se-n mini i-n genunchi, se car pn sus, pe creasta zidului, dar, cnd ajunse n fine acolo, nu mai avu putere s trag scndura spre el i s-o mute n partea cealalt.

O clip l cuprinse ameeala, simi c se nvrtete pmntul cu el, nchise ochii i avu impresia c se zbucium ntr-un noian de flcri.

Deodat i aduse aminte de fiile de pnz mpletite cu ajutorul crora coborse de pe teras, i ddu drumul de-a lungul scndurii la vale i se ntoarse degrab n locul unde le lsase spnzurnd; fiile fuseser ns att de zdravn legate, nct se chinui zadarnic s le desprind de crmida de care preau intuite.

Disperat, Benvenuto se ag de captul frnghiei, trgnd din rsputeri, doar-doar va reui s-o rup. Spre norocul lui, unul din nodurile cu care nndise uviele se desfcu brusc i deinutul czu pe spate, trnd dup el o bucat de funie de vreo dousprezece picioare.

Nici nu avea nevoie de mai mult: se ridic sprinten de jos i, cu puteri proaspete, se car iar pe blana de lemn, ncalec din nou culmea zidului i leg frnghia de captul scndurii.

Ajuns la captul funiei, ncepu a mica din picioare cutnd n zadar ceva de care s-i reazeme tlpile; uitndu-se ns dedesubtul lui, vzu c pmntul se afla doar la o distan de cel mult ase picioare; i desclet degetele de pe odgon i se prvli la poalele zidului.

Se ntinse pe jos pentru cteva clipe. Era istovit i avea minile i genunchii jupuii pn n carne vie. Sttu aa un timp, uitndu-se ca prostit cum mustea sngele; i cum edea aa, auzi btnd orele cinci i observ c stelele ncepeau s pleasc.

Ddu s se scoale n picioare; dar, n timp ce se ridic, o santinel pe care n-o zrise pn atunci i care-i vzuse toate manevrele fcu civa pai spre el. Benvenuto pricepu c i se nfundase i c nu-i mai rmnea alt alternativ dect s ucid sau s fie ucis. Puse mna pe cuitul de modelat pe care-l purta la cingtoare i o pomi ntins spre strjer, cu un aer att de hotrt, nct acesta i ddu seama ca avea de inut piept unui om care nu numai c era voinic, dar i stpnit de o crunt disperare. ntr-adevr, Benvenuto prea hotrt s nu se dea n lturi de l-a nimic; tocmai cnd se atepta mai puin ns, ostaul fcu stnga-mprejur, ca i cum nici nu l-ar fi vzut.

Deinutul pricepu numaidect ce nsemna asta.

Se grbi, aadar, s alerge spre ultimul meterez la poalele cruia se afla anul cetii i care avea o nlime de dousprezece sau chiar cincisprezece picioare, Benvenuto Cellini nu era omul care s pregete n faa unei asemenea srituri, tocmai acum cnd ajunsese aproape de liman i, cum lsase o bucat de funie legat de crmid, iar cealalt bucat de scndur, nemaiavnd de ce s se agae i nici timp de pierdut, se atrn cu minile de un belciug si, rugndu-se Domnului n gnd, i ddu drumul jos.

De ast dat i pierdu cunotina pe loc. Trecu aproape un ceas i evadatul nc nu-i venise n simiri, dar boarea rcoroas ce adie n zori l fcu s se trezeasc. Sttu aa nc vreo cteva clipe ca ameit, i trecu apoi palma peste frunte i deodat i aminti tot ce se ntmplase.

Simea o durere nprasnic la cap i vedea sngele ce i se prelingea ca o ndueal pe obraz, stropind pietrele pe care zcea ntins, i ddu seama c era rnit la frunte. Duse din nou mna la cap, de ast dat ns nu pentru a-i aduna minile, ci ca s-i pipie rnile: niciuna nu era prea adnca, numai pielea fusese vtmat, osul nu pise nimic, Benvenuto zmbi i ncerc s se scoale de jos, dar la prima micare czu napoi: i rupsese piciorul drept puin mai sus de glezn.

Piciorul fusese att de tare nepenit, nct pn n momentul acela nu simise nici cea mai mic durere, i scoase atunci cmaa, se apuc s-o rup fii-fii, pe urm, potrivind cum se pricepu mai bine oasele rupte, le leg zdravn de tot, petrecnd din cnd n cnd feile pe sub talp pentru a ine strns lipite cele dou cioturi de os.

Se tr apoi pe brnci spre una din porile Romei care se afla cam la vreo cinci sute de pai, cnd, dup o jumtate de ceas de dureri cumplite, ajunse n fine acolo, gsi poarta zvorta. n aceeai clip ns i czur ochii asupra unui pietroi ce astupa golul de sub canaturi; trase pietroiul spre el i se strecur afar prin deschiztur.

Nu apucase s se deprteze nici treizeci de pai i o hait nfometat de cini de pripas, adulmecnd mirosul sngelui i simind c era rnit, tbr asupra lui. Benvenuto scoase din cingtoare cuitul de modelat i-l mplnt n coastele, celui mai mthlos i mai ndrjit dintre zvozi, fcndu-i de petrecanie. Ceilali se strnser buluc n jurul strvului i ncepur a-l rupe cu dinii, Orfurarul se tr mai departe spre biserica Transpontina; pe drum vzu un sacagiu care tocmai i umpluse cofele cu ap i le ncrcase pe mgar, l strig.

Svezi ce-am pit i spuse el tocmai m aflam la ibovnica mea, dar nu tiu cum s-a fcut c nici nu intrasem bine pe u i am fost nevoit s ies pe fereastr; n-am avut ncotro i a trebuit sa sar jos de la primul etaj i, srind, mi-am rupt piciorul. Fii bun i du-m pe treptele bisericii San Pietro, i dau un scud de aur dac-mi faci binele sta.

Sacagiul l lu n crc pe rnit fr s-l ntrebe nimic i-l duse acolo unde-i spusese. Pe urm, dup ce primi rsplata fgduit, i cut de drum fr s se mai uite o singur dat napoi.

Mergnd tot aa de-a builea, Benvenuto ajunse n fine la locuina monseniorului de Montluc, ambasadorul Franei, care edea foarte aproape.

Monseniorul de Montluc l ngriji att de bine i i ddu atta osteneal, nct, dup o lun, orfurarul putea s umble din nou pe picioare, dup dou luni era graiat, iar dup patru luni pleca spre Frana mpreun cu Ascanio i cu Pagolo.

Ct despre guvernatorul nchisorii, care, aa cum am vzut, se scrntise srmanul, rmase toat viaa cu scrnteala lui i muri tot scrntit.

Pstrnd convingerea nestrmutat c era un liliac i strduindu-se din rsputeri s zboare.

IV SCOZZONE n ziua n care Benvenuto Cellini ajunse n Frana, Francisc I se afla mpreun cu toat curtea sa la castelul Fontainebleau: artistul avea deci prilejul de a se ntlni cu cel pentru care venise acolo i se opri n ora, trimindu-i vorb cardinalului de Ferrara c sosise. Cardinalul, care tia c suveranul l atepta pe Benvenuto cu nerbdare, se grbi s mprteasc vestea maiestii sale. n aceeai zi meterul fu primit de monarh, care, adresndu-i cuvntul n dulcele i vigurosul grai pe care Benvenuto l folosea cu atta iscusin n scris, i spuse:

Benvenuto, doresc s petreci voios cteva zile ca s te ntremezi dup attea osteneli i necazuri prin care ai trecut; odihnete-te, distreaz-te i n vremea asta vom chibzui ce lucrare frumoas iam putea comanda.

Pe urm, dup ce se ngriji ca meterul s fie gzduit la castel, Francisc porunci s nu duc lips de nimic.

Benvenuto se pomeni, aadar, de la bun nceput n inima civilizaiei franceze, mai puin avansat la vremea aceea dect civilizaia italian, cu care nc de pe atunci ncepuse s rivalizeze i pe care n curnd avea s-o depeasc. Privind n preajma lui, putea foarte uor s-i nchipuie c nu prsise capitala Toscanei, deoarece se vedea nconjurat de artele i artitii pe care-i cunoscuse la Florena, i n locul lui Leonardo da Vinci i al maestrului Rosso se afla acum Primaticcio.

n asemenea mprejurri