Alegeri pentru reducerea risipei de alimente

Science and Technology Options Assessment

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane

Alegeri pentru reducerea risipei de alimente

Rezumat

Evaluarea alegerilor științifice și tehnologice

Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară

Parlamentul European

Octombrie 2013

PE 513.515

RO

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane

Alegeri pentru reducerea risipei de alimente

Rezumat

IP/A/STOA/FWC/2008-096/Lot7/C1/SC2 - SC4

Octombrie 2013

PE 513.515

STOA - Evaluarea alegerilor științifice și tehnologice

Proiectul STOA intitulat „Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane – Alegeri pentru

reducerea risipei de alimente” a fost realizat de Institutul pentru Evaluarea Tehnologiei și Analiza

Sistemelor și, în calitate de membrul al ETAG, Institutul de Tehnologie din Karlsruhe.

AUTORI

Carmen Priefer, coordonator al proiectului (ITAS)

Juliane Jörissen (ITAS)

Klaus-Rainer Bräutigam (ITAS)

ADMINISTRATOR STOA RESPONSABIL CU CERCETAREA

Lieve Van Woensel

Evaluarea alegerilor științifice și tehnologice (STOA)

Direcția pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană

Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, Parlamentul European

Rue Wiertz 60 - RMD 00J012

B-1047 Bruxelles

E-mail: [email protected]

VERSIUNE LINGVISTICĂ

Original: EN

DESPRE EDITOR

Pentru a lua legătura cu STOA, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

Acest document este disponibil pe internet, la următoarea adresă:

http://www.europarl.europa.eu/stoa/

Manuscris finalizat în august 2013

Bruxelles, © Uniunea Europeană, 2013.

CLAUZĂ DE RESPONSABILITATE

Opiniile exprimate în prezentul document reprezintă responsabilitatea unică a autorului și nu neapărat

poziția oficială a Parlamentului European.

Reproducerea și traducerea documentului pentru scopuri necomerciale sunt autorizate, cu condiția ca

sursa să fie menționată și editorul să fie anunțat în prealabil și să primească o copie a materialului.

PE 513.515

CAT BA-03-13-508-RO-N

ISBN 978-92-823-5120-8

DOI 10.2861/43182

mailto:[email protected]

http://www.europarl.europa.eu/stoa/

Alegeri tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane – Alegeri pentru reducerea risipei de

alimente

Prezentul document este un rezumat nespecializat al studiului STOA intitulat „Alegeri

tehnologice pentru hrănirea a 10 miliarde de persoane – Alegeri pentru reducerea risipei de

alimente”. Studiul complet și o prezentare concisă a alegerilor privind subiectul sunt

disponibile pe site-ul STOA.

Rezumatul studiului

Reducerea risipei de alimente pare să fie un factor important de realizare a securității

alimentare la nivel mondial, deblocând resurse finite pentru alte utilizări, diminuând riscurile

de mediu și evitând pierderile financiare. În foaia sa de parcurs privind o Europă eficientă din

punctul de vedere al utilizării resurselor, Comisia Europeană a stabilit obiectivul de a reduce la

jumătate, până în 2020, deșeurile alimentare generate.

Prezentul studiu tratează abordări în materie de prevenire a deșeurilor alimentare, pe baza

unei analize aprofundate a amplorii, a motivelor și a tiparului de risipă a alimentelor în UE-27.

Atenția este îndreptată asupra unor măsuri și instrumente care au fost considerate în literatura

de specialitate sau în dezbaterile actuale ca fiind deosebit de utile, ușor de implementat și/sau

și-au dovedit deja eficacitatea în practică. Printre altele, acestea includ îmbunătățirea și

armonizarea bazelor de date, stabilirea de obiective de reducere la nivel național și regional,

revizuirea reglementărilor existente privind indicarea datei pe eticheta produselor alimentare,

efectuarea de campanii de sensibilizare, introducerea de stimulente economice, îmbunătățirea

fluxurilor de lucru, precum și implementarea unei gestionări integrate a lanțului de

aprovizionare în sectorul producător și al vânzării cu ridicata/amănuntul, inclusiv de inovații

tehnologice care probabil vor reduce risipa de alimente.


alimente

CUPRINS

1. CONTEXTUL ȘI OBIECTIVUL STUDIULUI ............................................................................. 1

2. DEFINIȚIA TERMENILOR „PIERDEREA DE ALIMENTE” ȘI „DEȘEURILE

ALIMENTARE” ....................................................................................................................................... 2

3. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII ........................................................................................ 2

4. ORIGINEA ȘI MOTIVELE PIERDERII DE ALIMENTE DE-A LUNGUL LANȚULUI

ALIMENTAR ........................................................................................................................................... 3

4.1 Pierderi în producția primară................................................................................................... 4

4.2 Pierderi la prelucrare și ambalare ............................................................................................ 4

4.3 Pierderi la distribuție și la vânzarea cu ridicata și amănuntul ............................................ 5

4.4 Pierderi în industria hotelieră .................................................................................................. 6

4.5 Pierderi la nivelul gospodăriilor private ................................................................................ 6

5. DATELE DISPONIBILE ȘI SIGURANȚA LOR ........................................................................ 9

5.1 Calcule bazate pe date FAOSTAT și metodologia SIK ......................................................... 9

5.2 Rezultatele calculelor în comparație cu constatările BIOIS ................................................ 10

6. COMPORTAMENTUL RISIPITOR AL GOSPODĂRIILOR ............................................... 12

7. CONSECINȚELE DEȘEURILOR ALIMENTARE GENERATE ............................................ 15

7.1 Consumul resurselor ............................................................................................................... 15

7.2 Volumul în creștere de deșeuri biologice ............................................................................. 16

7.3 Impactul economic ................................................................................................................... 18

8. ALEGERI PENTRU REDUCEREA RISIPEI DE ALIMENTE ................................................ 18

BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................................... 23


LISTA TABELELOR

TABELUL 1: REZUMAT AL PRINCIPALILOR FACTORI CARE CONTRIBUIE LA RISIPA ALIMENTARĂ DE LA DIFERITELE

ETAPE DIN LANȚUL ALIMENTAR DIN ȚĂRILE INDUSTRIALIZATE 7

TABELUL 2: ALCĂTUIREA DEȘEURILOR ALIMENTARE PROVENITE DE LA GOSPODĂRII DIN ȘAPTE ȚĂRI EUROPENE

EXPRIMATĂ ÎN % 13

LISTA FIGURILOR

FIGURA 1: PROCENTAJUL DIFERITELOR ETAPE ALE LANȚULUI ALIMENTAR ÎN CEEA CE PRIVEȘTE DEȘEURILE

ALIMENTARE GENERATE ÎN UE-27 (CALCULE ITAS) 10

FIGURA 2: VOLUMUL PE CAP DE LOCUITOR, EXCEPTÂND AGRICULTURA ȘI MANIPULAREA ULTERIOARĂ

RECOLTĂRII – COMPARAȚIE A CALCULELOR ITAS ȘI A REZULTATELOR BIOIS PENTRU UE-27 ÎN 2006 11

FIGURA 3: DEȘEURILE ALIMENTARE GENERATE PE CAP DE LOCUITOR LA NIVELUL GOSPODĂRIILOR – COMPARAȚIE

A CALCULELOR ITAS ȘI A REZULTATELOR BIOIS PENTRU UE-27 ÎN 2006 12

FIGURA 4: PROCENTAJELE A DIFERITE TIPURI DE ALIMENTE DIN TOTALUL DEȘEURILOR ALIMENTARE GENERATE

LA NIVELUL GOSPODĂRIILOR DIN UE-27 ÎN 2006 (CALCULE ITAS) 14

FIGURA 5: AMPRENTA MATERIALĂ ȘI AMPRENTA DE CARBON A DEȘEURILOR ALIMENTARE DIN GERMANIA PE

CAP DE LOCUITOR ȘI PE AN, INCLUZÂND ETAPE ÎN AMONTE ALE LANȚULUI ȘI ÎMPĂRȚIREA PE GRUPE DE

PRODUSE. 16

FIGURA 6: TRATAREA DEȘEURILOR MUNICIPALE SOLIDE DIN DIFERITE ȚĂRI EUROPENE PENTRU 2010 17


alimente

1

REZUMAT NESPECIALIZAT

1. CONTEXTUL ȘI OBIECTIVUL STUDIULUI

Deși evaluarea pierderilor de alimente de-a lungul lanțului de aprovizionare în materie de alimente la

nivel mondial este plină de incertitudini, nu există nicio îndoială că aceste pierderi sunt substanțiale.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că la nivel mondial se

pierde sau se irosește în mare o treime din alimentele produse pentru consumul uman, ceea ce înseamnă

aproximativ 1,3 miliarde de tone pe an. Se pierd sau se irosesc alimente la nivelul întregului lanț de

aprovizionare, de la producția agricolă inițială până la consumul final domestic. Potrivit FAO, risipa de

alimente pe consumator în Europa și America de Nord este de aproximativ 95-115 kg/an (Gustavsson et

al. 2011). Parlamentul European estimează că până în 2020 risipa de alimente va crește cu 40 %, dacă nu

sunt adoptate acțiuni sau măsuri suplimentare de prevenire (Parlamentul European 2012).

Având în vedere că peste un miliard de oameni suferă de malnutriție, risipirea alimentelor este, în mod

special, o problemă etică. Deși este o problemă constantă modul în care comportamentul consumatorilor

din țările industrializate afectează foametea și sărăcia în mediul rural din țările în curs de dezvoltare, se

poate presupune că gestionarea neglijentă a alimentelor din țările bogate va crește cererea de alimente

din întreaga lume. O cerere în creștere la nivel mondial va avea ca rezultat prețuri mai mari pe piața

mondială, ceea ce ar putea slăbi în continuare puterea de cumpărare a oamenilor săraci din țările în curs

de dezvoltare. Estimarea pe termen mediu a Națiunilor Unite privind creșterea populației la nivel

mondial sugerează că populația mondială va ajunge la 9,3 miliarde până în 2050. Populația în creștere va

exercita o presiune crescândă asupra lanțului de aprovizionare cu alimente de la nivel mondial.

Producția de alimente, indiferent dacă este consumată sau irosită, are legătură cu consecințele negative

asupra mediului. Irosirea de alimente înseamnă nu doar pierderea de substanțe nutritive necesare vieții,

ci și de resurse rare precum terenurile, apa și energia care au fost epuizate în procesul de producție, de

prelucrare și de distribuție a alimentelor. Aceste pierderi vor fi exacerbate de o îndepărtare considerabilă

de dietele predominante pe bază de cereale și de adoptarea unui consum considerabil de produse de

origine e animală. Din cauza prosperității în creștere din țările în curs de dezvoltare, se presupune că

absorbția calorică pe cap de locuitor din consumul de carne va crește cu 40 % până la mijlocul secolului

(IMECHE 2013). Producția de produse de origine animală necesită în mod considerabil mai multe

resurse decât producția de alimente pe bază de cereale.

În plus față de consecințele negative asupra mediului, risipa de alimente cauzează pierderi monetare

considerabile, atât pentru consumatorii individuali, cât și pentru economia națională. Similare

consecințelor ecologice, pierderile economice se acumulează de-a lungul lanțului de aprovizionare, astfel

încât o tonă de deșeuri alimentare la nivelul gospodăriilor (adică ultima verigă a lanțului) implică costuri

economice și de mediu mai mari decât o tonă de deșeuri alimentare din sectorul producător.

În acest context, reducerea nivelului actual de deșeuri alimentare oferă o oportunitate considerabilă de

realizare a securității alimentare la nivel mondial, de atenuare a riscurilor de mediu, de conservare a

resurselor finite pentru alte utilizări și de evitare a pierderilor financiare. Implementarea de măsuri

preventive pentru a combate deșeurile alimentare necesită totuși o analiză aprofundată a amplorii, a

tiparului și a impactului deșeurilor alimentare, care a reprezentat unul dintre subiectele studiului.

Obiectivul principal a fost discutarea măsurilor și instrumentelor care pot contribui la prevenirea

deșeurilor alimentare, având în vedere experiențele deja dobândite în diferite țări. Atenția a fost

îndreptată asupra unor abordări care au fost considerate în literatura de specialitate sau în dezbaterile

actuale ca fiind deosebit de utile, ușor de implementat și capabile să obțină beneficii pe termen lung. Pe


2

baza acestei discuții, au fost elaborate opțiuni de acțiuni care se adresează guvernelor de la nivel

european și național responsabile pentru punerea lor în aplicare.

2. DEFINIȚIA TERMENILOR „PIERDEREA DE ALIMENTE” ȘI „DEȘEURILE

ALIMENTARE”

Până în prezent, nu a existat nicio definiție comun acceptată a termenilor „pierderea de alimente” și

„deșeurile alimentare” nici în cadrul juridic european, nici în cadrele juridice naționale și nici în literatura

științifică. Potrivit altor autori relevanți, se sugerează aici distincția între „pierderea de alimente” și

„deșeurile alimentare”. Pierderea de alimente înseamnă cantitatea de alimente care este produsă pentru

consumul uman, dar iese din lanțul de aprovizionare din diferite motive. Deșeurile alimentare sunt o

subdiviziune a pierderii de alimente și reprezintă cantitatea de alimente, încă bune pentru consum, care

este eliminată ca urmare a acțiunii sau a lipsei de acțiune a oamenilor. Este necesar să se facă o astfel de

diferențiere deoarece, în primele etape ale lanțului alimentar, reziduurile și produsele triate pot fi

reutilizate în procesul de prelucrare. Astfel, nu toate pierderile de alimente se irosesc. Pe de altă parte,

alimentele care inițial au fost destinate consumului uman, dar au fost scoase din lanțul de aprovizionare,

sunt considerate deșeuri alimentare, chiar dacă sunt folosite în scopuri nealimentare. Produsele care nu

mai pot fi vândute, dar sunt recuperate pentru consumul uman și, astfel, rămân în cadrul lanțului de

aprovizionare cu alimente, nu sunt considerate nici pierderi de alimente și nici deșeuri alimentare (de

exemplu, prelucrarea ulterioară a produselor de patiserie nevândute în pesmet).

În plus la diferența dintre deșeurile alimentare și pierderea de alimente, comunitatea științifică mai face o

distincție între deșeuri alimentare „evitabile” și „neevitabile”. Deșeurile alimentare evitabile înseamnă

produse care sunt încă bune pentru consumul uman la momentul la care sunt eliminate sau produse care

ar fi fost comestibile dacă ar fi fost consumate la timp. Deșeurile alimentare neevitabile înseamnă

produse sau ingrediente care nu sunt bune pentru consumul uman. Acestea includ componentele

necomestibile (de exemplu, coaja de banană, oasele, coaja de ou), precum și produse care sunt atât de

deteriorate din cauza condițiilor meteorologice, a bolilor sau a dăunătorilor încât nu mai pot fi

consumate. Cea de-a treia categorie folosită în dezbaterea actuală, „deșeurile alimentare posibil/parțial

evitabile”, înseamnă produse sau ingrediente care nu sunt consumate din cauza preferințelor

consumatorilor (de exemplu, firimiturile, coaja de măr) sau pot fi mâncate atunci când alimentele sunt

preparate într-un anumit mod, dar nu altfel (pielea de la puiul fript sau prăjit este de obicei mâncată, cea

de la puiul fiert nu este mâncată în mod obișnuit). Ar trebui să se renunțe la această categorie, deoarece

cantitățile respective au doar un rol minor, având în vedere cantitatea totală de alimente irosite.

3. STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRII

În ianuarie 2012, Parlamentul European a adoptat rezoluția intitulată „Evitarea risipei de alimente:

strategii pentru creșterea eficienței lanțului alimentar din UE”, în care i se solicită Comisiei să adopte

măsuri concrete menite să reducă la jumătate, până în 2025, cantitatea de alimente risipite. În plus, i se

solicită Comisiei să realizeze o analiză a întregului lanț alimentar, de la fermă la furculiță, pentru a

identifica sectoarele în care apar cel mai des deșeuri alimentare. Pe baza acestei analize ar trebui create

obiective speciale de prevenire a deșeurilor alimentare pentru statele membre, ca parte a obiectivelor de

prevenire a risipei care trebuie atinse de fiecare stat membru până în 2014 (Directiva-cadru privind

deșeurile din 2008). Făcând trimitere la aceste inițiative, în foia sa de parcurs intitulată „O Europă

eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, Comisia Europeană a stabilit obiectivul de a

reduce la jumătate eliminarea de alimente comestibile în UE până în 2020 (Comisia Europeană, 2011).


alimente

3

La nivel european, au fost realizate destul de multe studii privind sfera, cauza și impactul deșeurilor

alimentare generate. Sunt disponibile sondaje naționale din Regatul Unit, Țările de Jos, Danemarca,

Suedia, Finlanda și Norvegia, Franța, Italia, Portugalia, Germania, Austria și Elveția. Activități de

cercetare, precum și inițiative politice provin în special din țări din Europa Centrală, de Vest și de Nord și

doar câteva din țări din Europa de Sud. Unele țări din Europa de Sud și majoritatea țărilor din Europa de

Est sunt slab reprezentate în dezbaterea actuală. Au fost publicate studii privind deșeurile alimentare de

o serie de diferite instituții, inclusiv universități, instituții de cercetare, ONG-uri, societăți industriale,

ministere naționale, organizații internațional și europene. Trebuie observat că, deși tratează același

subiect, constatările studiilor individuale cu greu pot fi comparate din cauza diferitelor ipoteze privind

definiția termenilor „pierdere de alimente” și „deșeuri alimentare”, a stabilirii limitelor sistemelor, a

conceptului și sferei anchetei, precum și a metodelor folosite pentru colectarea și analiza de date.

Până în prezent, există un singur studiu paneuropean important: „Preparatory study on food waste

across EU-27” (Studiu pregătitor privind deșeurile alimentare la nivelul UE-27) (Monier et al. 2010)

Autorii evaluează scara pierderilor de alimente pentru Europa, pe baza datelor de la EUROSTAT și din

studii naționale. Sunt disponibile, de asemenea, mai multe studii generale complete ale WWF și FAO

(Grethe et al. 2011; Gustavsson et al. 2011) și studii americane (Buzby & Hyman 2012; Gunders 2012; Hall

et al. 2009).

În prezent, două proiecte la nivelul UE tratează deșeurile alimentare. În proiectul „Green Cook”, diferite

țări, precum Franța, Regatul Unit, Țările de Jos, Belgia și Germania, colaborează pentru a elabora un

mode nord-european de gestionare durabilă a alimentelor. Aceasta include stabilirea unei definiții

uniforme a termenului „deșeuri alimentare” și punerea în aplicare a unui cadru de evaluare a deșeurilor

alimentare. În proiectul PC7 european „FUSIONS” (Utilizarea alimentelor pentru inovarea socială prin

optimizarea strategiilor de prevenire a deșeurilor) sunt implicate 21 de instituții din 13 state membre ale

UE. Proiectul va contribui la armonizarea monitorizării deșeurilor alimentare, a fezabilității sociale a

măsurilor inovatoare pentru optimizarea folosirii alimentelor în lanțul alimentar și a elaborării de

orientări pentru o politică comună privind deșeurile alimentare din UE-27.

În Europa, Regatul Unit are un rol principal în virtutea programului WRAP (Programul de acțiune în

materie de deșeuri și resurse), creat în 2000. Obiectivul acestei inițiative finanțate de stat este reducerea

tuturor tipurilor de deșeuri din sectorul privat și industrial. Problema „deșeurilor alimentare” are un rol

important în cadrul WRAP și este pe agendă de mai mulți ani. Obiectivul principal este de a estima

volumul pierderilor de alimente din Regatul Unit, de a reuni părțile interesate și de a atrage atenția

consumatorilor asupra problemelor respective prin folosirea de campanii precum „Love Food Hate

Waste” (Iubește alimentele, detestă deșeurile).

4. ORIGINEA ȘI MOTIVELE PIERDERII DE ALIMENTE DE-A LUNGUL

LANȚULUI ALIMENTAR

În ultimele decenii, lanțul alimentar s-a extins și a devenit treptat complex din cauza globalizării pieței, a

așteptărilor mai mari ale consumatorilor privind varietatea de opțiuni și a unei cereri în creștere pentru

carne, fructe, legume și alte produse ușor perisabile. Migrația în creștere a populației din zonele rurale în

zonele urbane crește distanțele dintre locul de producție și locul de consum. Ceea ce include transporturi

și lanțuri frigorifice mai lungi și mai mulți intermediari. În plus, comportamentul locuitorilor din orașe în

ceea ce privește gestionarea alimentelor este foarte diferit de cel al locuitorilor din sate și comune. Pe

baza unor analize privind deșeurile, un studiu austriac a constatat că volumul alimentelor găsite în

tomberoanele locuitorilor din orașe este mult mai mare decât cel din zonele rurale (Obersteiner &

Schneider 2006).


4

4.1 Pierderi în producția primară

În țările industriale, pierderile din sectorul producției primare (agricultura, manipularea ulterioară

recoltării și depozitarea) sunt relativ scăzute, comparativ cu cele din țările în curs de dezvoltare și din

țările emergente. În țările industriale, o posibilă cauză de pierderi pare să fie orientarea producției către

nevoile pieței, ceea ce poate duce la o ofertă mai mare decât cererea. De asemenea, condiții contractuale

stricte și standarde riguroase de calitate stabilite de mari distribuitori pot duce la un excedent de

producție.

Deși ameliorarea plantelor permite utilizarea de plate care au caracteristicile dorite, agricultorii nu pot

prezice exact recolta pe care o vor avea, nu în cele din urmă din cauza condițiilor meteorologice

variabile. Pe de altă parte, un agricultor trebuie să furnizeze cantitatea convenită la un standard de

calitate perfect pentru a primi prețul convenit. În schimb, aceasta are ca efect abandonarea pe câmpuri a

unor cantități considerabile din recolta produsă. Cu toate acestea, ar trebui observat că agricultorii și

societățile de prelucrare caută în general mijloace de comercializare alternative pentru excedentul lor de

produse.

Un alt aspect important din analiza pierderilor de alimente privește condițiile cadrului juridic. Obiectivul

societal de prevenire a riscurilor la adresa vieții și a sănătății consumatorilor, care este bazat pe diverse

regulamente și directive ale UE, poate intra în conflict cu obiectivul ambițios de a evita deșeurile

alimentare. Ar trebui făcută o distincție între contaminarea alimentelor care apare pe parcursul

producției, reziduurile de pesticide de pe culturi și reziduurile de medicamente de uz veterinar din

produsele alimentare de origine animală. Pentru toate aceste tipuri de contaminare, au fost stabilite

limite maxime de concentrație la nivel european. Un studiu al Wageningen UR (Waarts et al. 2011) a

identificat aceste limite legale stabilite prin legislația europeană ca fiind un factor important de generare

de deșeuri alimentare în sectorul producției primare.

4.2 Pierderi la prelucrare și ambalare

Problema supraproducției există parțial și în industria prelucrătoare. Chiar dacă există numeroase

societăți producătoare care încearcă să evite nivelurile mari de inventar, prin livrarea „exact la timp”,

excedentul de producție nu poate fi exclus.

Industria alimentară impune dimensiuni și standarde speciale pentru prelucrarea produselor. Mai multe

trieri pe parcursul etapelor de prelucrare diferite duc la rate mari de deșeuri. Legumele și fructele, adesea

vândute sub formă de pachete, sunt triate pe parcursul prelucrării pentru a obține unități de ambalare de

dimensiuni și greutate uniforme. Vânzarea sub formă de pachete duce, de asemenea, la pierderi în

sectorul vânzărilor cu amănuntul, deoarece, în cazul unor produse deteriorate, este prea costisitor să se

deschidă pachetul și să se ofere spre vânzare restul bunului. Prelucrarea alimentelor are ca rezultat

reziduuri care ar putea fi folosite încă pentru alimentația umană. Aceste reziduuri sunt uneori folosite în

alte domenii, dar de obicei sunt eliminate deoarece astfel sunt implicate mai puține eforturi și cheltuieli.

De asemenea, producția de mărci diferite și de anumite mărci înregistrate ale unui produs poate avea ca

rezultat pierderi. Produsele lactate, de exemplu, sunt reprezentate pe piață printr-o gamă largă de mărci

și aparțin categoriei de produse alimentare perisabile. Din cauza rețetelor diferite, sunt necesare

modificări ale loturilor în producția diferitelor mărci. Astfel, este creată o fază amestecată la aparatul de

umplut, care este de obicei eliminată din motive de gestionare a alergenilor. Schimbările frecvente de lot

duc, de asemenea, la volume mari de reziduuri de curățare. În plus, producătorii de mărci proprii

supermarketurilor nu își pot vinde în altă parte supraproducția.


alimente

5

Manipularea produselor de origine animală, precum laptele, produsele lactate, carnea și produsele din

carne tocată, este reglementată de o serie de regulamente ale UE care impun un regim strict în materie de

norme de igienă. Regulamentele UE prevăd, de asemenea, o documentație clară a lanțului alimentar, care

trebuie să fie trasabilă printr-o marcă de identificare de pe ambalaj. Carnea și produsele din carne tocată

sunt bunuri foarte perisabile din cauza sensibilității lor la microbiene. Prelucrarea de materii prime

impune respectarea cu strictețe a lanțului frigorific. În supermarketuri și magazine de solduri, care oferă

întotdeauna cantități mari și o mare varietate de produse din carne crudă, riscul de eliminare este extrem

de mare din cauza timpului scurt de prelucrare. Întreruperile din lanțul frigorific, temperaturile excesive

și contaminarea în cea mai mare măsură rezultă în eliminarea produselor.

4.3 Pierderi la distribuție și la vânzarea cu ridicata și amănuntul

Prin stabilirea standardelor de calitate pentru produsele agricole, sectorul de tranzacționare are o

influență puternică asupra producției primare, lăsând producătorului bunurile respinse. Se pierd

alimente, deoarece standardele stabilite în ceea ce privește dimensiunea, forma, culoarea și aspectul

produselor impun o triere.

Deși numărul de standarde de comercializare europene speciale pentru fructele și legumele proaspete a

fost redus de la 36 la 10 în 2009, sectorul de tranzacționare încă solicită produse standardizate, deoarece

procesele de logistică din domeniul depozitării, al ambalării și al distribuției nu pot gestiona bunuri de

dimensiuni și forme variabile. În plus, sectorul de tranzacționare are un interes în menținerea

standardelor, oferind un etalon obiectiv, care facilitează relațiile de afaceri dintre producători, fabricanți

și vânzători cu amănuntul. Astfel, standardele legale obligatorii sunt în continuare folosite de către

societăți alimentare diferite sub formă de norme private.

Înainte ce alimentele să fie introduse pe piață, acestea trebuie transportate și distribuite. Pot apărea

pierderi atunci când societățile de transport depășesc intervalul de timp planificat pentru livrarea și

descărcarea bunurilor. În plus, pot apărea pierderi sau deteriorări ale bunurilor sau ale ambalajelor în

timpul transportului, din cauza condițiilor improprii de transport. Deteriorarea poate apărea, de

asemenea, în timpul încărcării sau al descărcării bunurilor sau în timpul stivuirii. O altă problemă în

materie de logistică este depozitarea, în cazul căreia depășirea duratei de depozitare poate avea ca efect

neîndeplinirea cerințelor de vânzare de către termenul de valabilitate minimă sau chiar alterarea

bunurilor.

Deșeurile alimentare din sectorul vânzărilor cu ridicata/amănuntul apar și din cauza apropierii de date

de expirare. Nu sunt interzise reetichetarea și vânzarea produselor care au depășit data-limită

recomandată pentru consum, atât timp cât se asigură că nu există niciun risc la adresa sănătății. Din

cauza motivelor de răspundere, acestea nu sunt practici obișnuite. Waarts et al. (2011) au constatat că

producătorii stabilesc date-limită recomandate pentru consum în mod foarte conservator pentru a limita

riscul lor în materie de garanție pentru produse și eventualele daune aduse reputației lor. Din același

motiv, vânzătorii cu amănuntul decid să nu reeticheteze produsele care au depășit data-limită

recomandată pentru consum. De asemenea, se consideră că strategii precum „Buy One, Get One Free”

(BOGOF – Cumperi un produs, primești unul gratuit) generează deșeuri alimentare la nivelul

gospodăriilor, întrucât încurajează consumatorii să achiziționeze produse nedorite.

Deși este oferită o serie de motive privind generarea de pierderi de alimente în domeniul distribuției, al

vânzării cu ridicata și cu amănuntul, cantitățile par să fie mult mai mici. Potrivit estimărilor BIOIS și a

altor studii, sectorul de tranzacționare este responsabil pentru numai 5 % din volumul total de deșeuri

alimentare din UE. Cu toate acestea, acest sector reprezintă, de asemenea, domeniul în care datele

empirice sunt extrem de limitate. Astfel, sunt foarte necesare cercetări mai detaliate pentru a măsura mai

strict generarea de deșeuri alimentare.


6

4.4 Pierderi în industria hotelieră

Pentru restaurante și alți furnizori de servicii alimentare, cantitatea de deșeuri alimentare este

determinată în mare măsură de dimensiunile porțiilor pe care le oferă. Prin creșterea dimensiunilor

porțiilor – o tendință care poate fi observată în ultimi ani în America, precum și în Europa –, crește

numărul clienților care nu își pot termina de mâncat porția lor. În ceea ce privește restaurantele de tip

bufet, majoritatea deșeurilor este generată din cauză că se gătește prea multă mâncare care nu poate fi

depozitată sau servită ulterior ca preparat diferit. Un motiv este acela că, în special pe piața de lux,

clienții se așteaptă adesea ca nimic să nu se termine, operatorii fiind forțați să pregătească mult mai multă

mâncare decât ceea ce se va consuma.

De asemenea, există probleme de logistică care generează pierderi de alimente în industria hotelieră.

Numărul variabil al oaspeților îngreunează capacitatea managementului de a achiziționa cantități

adecvate de alimente. Rezervările facilitează estimarea cantităților necesare, dar acestea nu se practică în

mod obișnuit în unele tipuri de restaurante, de exemplu bufete cu autoservire. Dacă există un bufet,

cererea se poate preconiza numai într-o anumită măsură prin intermediul rezervărilor.

Dacă mâncarea rămasă va fi folosită sau servită din nou, trebuie să existe suficient spațiu de refrigerare.

Cu toate acestea, în situații stresante este adesea mai ușor să se elimine mâncarea decât să se ambaleze și

să se refrigereze. În plus, refolosirea mâncării rămase este dificilă deoarece numeroși operatori își

stabilesc ofertele lor zilnice din timp și, astfel, nu sunt foarte flexibili în a-și schimba meniul. În

majoritatea unităților de servire, deșeurile alimentare nu sunt colectate și cântărite separat. Astfel

cantitatea de alimente risipite nu este vizibilă, adică nu există nicio măsurătoare și nicio reflecție privind

eventuale îmbunătățiri ale rutinelor interne care ar putea să facă mai eficientă folosirea alimentelor.

În sectorul de catering, dispozițiile juridice joacă, de asemenea, un rol important. Din cauza cerințelor în

materie de igienă, folosirea ulterioară a resturilor este legală numai dacă mâncarea nu au părăsit

bucătăria. Garanția celor două ore asupra produselor nerefrigerate (care face parte din „pachetul privind

igiena produselor alimentare” al UE) are ca rezultat deșeuri alimentare, întrucât furnizorii de servicii de

catering trebuie să arunce produsele care în mod normal trebuie să fie depozitate în frigidere, dacă

acestea sunt expuse spre vânzare pentru mai mult de două ore. În plus, Waarts et al. (2011) au constatat

că furnizorii de servicii de catering, vânzătorii cu amănuntul și unitățile de prelucrare a fluxului de

reziduuri aplică adesea norme mai stricte decât cele impuse de lege pentru a evita răspunderea și daune

aduse reputației lor.

4.5 Pierderi la nivelul gospodăriilor private

Mai multe studii au arătat că risipa în materie de alimente tinde să crească odată cu creșterea

prosperității. Chiar și în țări cu venituri medii mici spre medii, clasele superioare tind să risipească

alimente. În plus, prețul alimentelor pe piața mondială a scăzut în mod constant în secolul trecut și, în

contrast, a crescut doar puțin de la primul deceniu al noului secol. În consecință, suma cheltuită pentru

alimente reprezintă o parte tot mai mică din veniturile familiilor. În timp ce o gospodărie medie de la

începutul secolului XX trebuia să cheltuiască pentru mâncare mai mult de jumătate din veniturile

disponibile, în prezent proporția este de cel mult 10 % și maximum 20 % la nivelul UE-27. Din cauza

acestei evoluții, aprecierea generală a alimentelor a scăzut (Gerstberger & Yaneva 2013).

De asemenea, schimbările demografice influențează generarea de deșeuri alimentare. Numărul în

creștere al gospodăriilor cu un singur membru din țările industrializate cresc cantitatea de deșeuri

alimentare. Gospodăriile cu un singur membru au rate mai mari de deșeuri pe cap de locuitor decât

gospodăriile mai mari, întrucât ele nu au posibilitatea să împartă alimentele. O a treia tendință care

afectează gestionarea alimentelor este procentajul în creștere al femeilor încadrate în câmpul muncii.


alimente

7

Sarcinile multiple impuse de profesie și familie reduc timpul disponibil pentru cumpărători și

îngreunează cumpărăturile zilnice de alimente. Astfel, sunt cumpărate cantități mari, care trebuie să

dureze o întreagă săptămână, crescând probabilitatea ca anumite produse alimentare să fie aruncate fără

să fi fost folosite. Există dovezi empirice că persoanele care lucrează cu normă întreagă aruncă mai multe

alimente.

Atitudinile comportamentale de la nivelul gospodăriilor joacă, de asemenea, un rol important în

creșterea deșeurilor alimentare. Consumatorii își planifică foarte inadecvat cumpărăturile lor zilnice și

cumpără mai mult decât au nevoie. Oferta vastă de articole de băcănie și de mărfuri de uz curent

determină consumatorii să încerce produse noi și necunoscute. Un anumit volum de alimente este

aruncat întrucât consumatorii le-au cumpărat pentru prima oară și nu le-au plăcut. Unitățile de produse

mari reduc la minimum nevoia de material de ambalare, precum și cantitatea de deșeuri provenite de la

ambalaje. Cu toate acestea, adesea acestea nu pot fi consumate în totalitate, deși alimentele sunt încă

proaspete. Ambalajele de dimensiuni mici sunt mult mai scumpe decât cele de dimensiuni mari. În plus,

consumatorii sunt adesea dezinformați cu privire la manipularea adecvată a alimentelor în materie de

depozitare și conservare.

În conformitate cu regulamentele UE privind etichetarea alimentelor, durabilitatea minimă a produselor

preambalate trebuie specificată pe ambalaj. Există în principiu două etichete importante care specifică

datele de expirare: „data-limită recomandată pentru consum” și „a se folosi până la data”. Deși termenul

„a se folosi până la data” înseamnă cea mai târzie dată recomandată pentru folosirea produsului din

perspectiva siguranței alimentare (de exemplu, carnea tocată, peștele crud), „data-limită recomandată

pentru consum” nu se referă la siguranța alimentară. Poate fi considerată o garanție a răspunderii

producătorului, iar articolele de băcănie ar trebui să fie sigure pentru consum și după data respectivă. Cu

toate acestea, există o confuzie considerabilă în ceea ce privește semnificația etichetelor, ceea ce duce la

deșeuri alimentare. Diferite studii empirice privind comportamentul la nivelul gospodăriilor din UE au

constatat că „datele-limită recomandate pentru consum” depășite sunt o cauză importantă de eliminare a

alimentelor la nivelul gospodăriilor, întrucât consumatorii leagă termenii cu alterarea produselor și

caracterul necomestibil.

În tabelul 1 sunt rezumați principalii factori care contribuie la risipa alimentară de la diferitele etape din

lanțul alimentar.

Tabelul 1: Rezumat al principalilor factori care contribuie la risipa alimentară de la diferitele etape

din lanțul alimentar din țările industrializate

Etapele Factorii care contribuie

Producția agricolă

Trierea produselor la poarta exploatațiilor agricole din cauza

standardelor calitative stabilite de marii distribuitori în ceea ce

privește greutatea, dimensiunea, forma și aspectul

Prețurile de piață care nu justifică costurile recoltării

Supraproducția cauzată de contractele de furnizate cu lanțurile de

vânzare cu amănuntul

Culturile deteriorate în timpul recoltării


8

Fabricația

Produsele de dimensiuni neregulate tăiate pentru a se potrivi sau

complet respinse

Inconsecvențe din procesul de fabricație care duc la produse

deformate sau deteriorate

Contaminarea din procesul de producție care duce la pierderea

calității

Alterarea alimentelor din cauza problemelor de ambalare

Supraproducția de mărci proprii supermarketurilor care nu poate fi

vândută în altă parte

Stocuri în exces din cauza sistemelor de „retragere” și anularea

comenzilor

Distribuția și vânzarea

cu ridicata/amănuntul

Lipsa camerelor frigorifice/întreruperile din lanțul frigorific

Defecte de ambalare care au ca rezultat deteriorarea produsului

Stocurile excedentare din cauza comenzilor și a previzionării cererii

inexacte

Obligația vânzătorilor cu amănuntul de a cumpăra o gamă largă de

produse și mărci de la același producător pentru a obține prețuri

avantajoase

Nerespectarea standardelor minime de siguranță alimentară (de

exemplu, contaminarea microbiană, reziduurile de pesticide)

Strategiile de marketing de tipul „Cumperi un produs, primești unul

gratuit”

Industria hotelieră și

sectorul de catering

Porțiile supradimensionate

Ofertele bufetelor la prețuri fixe care încurajează persoanele să ia mai

mult decât pot mânca

Separarea ambalajelor de dimensiuni specifice sectorului de catering

în hoteluri și în sectorul de catering (de exemplu, pentru gemuri,

cereale, sucuri și lapte) sau folosirea de pachete pentru porții

individuale care nu satisfac nevoile consumatorilor

Dificultăți în evaluarea cererii (numărul de clienți)

Normele UE în materie de igienă, de exemplu garanția celor două

ore asupra produselor nerefrigerate

Gospodăriile

Lipsa de planificare/cunoștințe în ceea ce privește cumpărarea și

depozitarea alimentelor

Cumpărăturile spontane (cumpărarea de articole care nu sunt

necesare în mod obișnuit)

Achiziționarea de noi produse pe care apoi consumatorii „nu le plac”

Dimensiunile inadecvate ale ambalajelor (de exemplu, porțiile

supradimensionate gata de mâncat)

Gestionarea inadecvată a depozitării (de exemplu, ambalarea

inadecvată)

Confuzia în ceea ce privește etichetele cu datele („data-limită

recomandată pentru consum” și „a se folosi până la data”)

Lipsa de tehnici și competențe pentru prepararea alimentelor

Experiența slabă în ceea ce privește planificarea meselor

Pregătirea unor mese supradimensionate

Lipsa de competențe pentru recombinarea resturilor în noi mese

Surse: Parfitt et al. (2010); Monier et al. (2010); Gustavsson et al. (2011); BFCN (2012); IMECHE (2013)


alimente

9

5. DATELE DISPONIBILE ȘI SIGURANȚA LOR

În principiu, există două studii care tratează datele paneuropene privind caracterul urgent al deșeurilor

alimentare: studiul realizat de Bio Intelligence Service (BIOIS) în numele Comisiei Europene (Monier et

al. 2010) și studiul realizat de Swedish Institute for Food and Biotechnology (SIK) în numele FAO

(Gustavsson et al. 2011, 2013). Ambele studii au punctele lor forte și punctele lor slabe. Studiul BIOIS

analizează deșeurile alimentare generate în toate etapele lanțului alimentar la nivelul UE-27. Acest

studiu exclude producția agricolă și nu ia în considerare diferite grupuri de produse. Studiul SIK

abordează deșeurile alimentare generate în toate etapele lanțului alimentar, inclusiv producția agricolă și

defalcate pe tipuri de produse. Spre deosebire de studiul BIOIS, studiul SIK are o viziune mondială,

împărțind lumea în diferite regiuni. Grupul țărilor cu venituri medii/mari include UE-27, Rusia și alte

țări europene, care nu sunt membre ale UE. Studiul SIK are la bază date FAOSTAT din 2007, în timp ce

studiul BIOIS are la bază date EUROSTAT din 2006 și din diverse surse naționale.

5.1 Calcule bazate pe date FAOSTAT și metodologia SIK

Pentru studiul BIOIS s-a folosit o combinație de date, formată din date EUROSTAT, studii naționale și

extrapolări ale BIOIS. Toate cifrele prezentate de BIOIS trebuie considerate ca estimări aproximative care

reprezintă cele mai bune date disponibile. Cu toate acestea, pot exista îndoieli dacă acestea reflectă în

mod corect cantitatea reală de deșeuri alimentare generată în diferite etape ale lanțului alimentar. Datele

EUROSTAT (utilizate în special pentru sectorul producător) sunt transmise de state membre individuale,

dar nu există nicio metodologie standardizată de colectare și prelucrare a datelor. Extrapolările BIOIS

(utilizate în special pentru vânzarea cu ridicata/amănuntul și serviciile alimentare/sectorul de catering)

aplică valori medii care au la bază doar câteva studii naționale. În plus, din cauza acestei metodologii,

orice diferență existentă între statele membre este estompată. Se consideră că studiile naționale sunt

realizate mai atent, oferind date mai solide; cu toate acestea, definițiile și metodologiile de calcul variază

foarte mult între statele membre, limitând compatibilitatea rezultatelor.

Pentru a supune rezultatele studiului BIOIS la o verificare plauzibilă, au fost aplicate modele de calcul

bazate pe date FAOSTAT și metodologia oferită de SIK (Gustavsson et al. 2013). Aceste calcule au fost

efectuate separat pentru diferite grupuri de alimente și etape ale lanțului de aprovizionare din fiecare

stat din UE-27. Pentru a permite o comparație cu rezultatele studiului BIOIS, calculele au fost realizate cu

date FAOSTAT din 2006.

Metodologia folosită permite identificarea de „puncte problematice” (de exemplu, țări, tipuri de

alimente, etape ale lanțului de aprovizionare) care sunt responsabile în cea mai mare măsură pentru

generarea de deșeuri alimentare. Întrucât toate etapele lanțului alimentar pot fi modelate în mod

consecvent, pierderile de alimente de la o anumită etapă a lanțului alimentar influențează direct datele

de intrare ale tuturor etapelor următoare. Astfel se evită conflictele care rezultă din utilizarea de date din

surse diferite.

Cu toate acestea, ar trebui observat că există și numeroase restricții, ceea ce limitează siguranța

rezultatelor. Procentele de pierderi de alimente pentru etapele individuale ale lanțului de aprovizionare

oferite de SIK sunt, în majoritatea cazurilor, valori medii pentru toate țările europene și, astfel, nu iau în

considerare condițiile specifice fiecărei țări. Rezultatele reflectă în special diferențele din bilanțurile

alimentare dintre țări. Cu toate acestea, această abordare oferă o verificare plauzibilă a rezultatelor

celorlalte studii și permite o mai bună interpretare a datelor disponibile.


10

5.2 Rezultatele calculelor în comparație cu constatările BIOIS

Figura 1 arată contribuțiile etapelor individuale din lanțul de aprovizionare la volumul total al deșeurilor

alimentare din UE-27. Figura demonstrează că cele mai mari volume de deșeuri generale sunt generate

în prima etapă și în ultima etapă a lanțului de aprovizionare. Constatarea potrivit căreia producția

agricolă, manipularea ulterioară recoltării și depozitarea în UE-27 contribuie la un procent considerabil

din totalul deșeurilor alimentare din Europa contrazice într-o oarecare măsură rezultatele altor studii.

Opinia predominantă este că, spre deosebire de țările în curs de dezvoltare, pierderile din producția

primară a țărilor industrializate este neglijabilă.

Figura 1: Procentajul diferitelor etape ale lanțului alimentar în ceea ce privește deșeurile alimentare

generate în UE-27 (calcule ITAS)

Potrivit calculelor, se constată rate ridicate de deșeuri pentru țările din Europa de Sud, Cipru, Spania,

Grecia și Italia, precum și pentru Țările de Jos, Belgia și Polonia. Toate aceste țări au un sector extensiv al

producției agricole, ceea ce înseamnă că o mare parte dintre alimentele produse sunt exportate și, prin

urmare, nu sunt consumate intern. Aceste rezultate sugerează că sectorul agricol ar trebui implicat în

cadrul unei strategii europene de reducere a deșeurilor alimentare. În conformitate cu constatările altor

studii, calculele ITAS indică faptul că sectorul gospodăriilor este responsabil pentru cea mai mare parte a

deșeurilor alimentare comparativ cu toate celelalte etape ale lanțului alimentar. Astfel, comportamentul

consumatorilor finali ar trebui să fie elementul central pentru elaborarea unor măsuri preventive, dar

fără a neglija etapele anterioare ale lanțului alimentar.


alimente

11

Figura 2 prezintă volumul de deșeuri alimentare exprimate în kg pe cap de locuitor pentru 2006, ordonat

descrescător pe baza calculelor realizate. Întrucât studiul BIOIS exclude primele două etape ale lanțului

de aprovizionare (producția agricolă și manipularea și depozitarea ulterioare recoltării) și se referă doar

la etapele în aval, calculele realizate în prezentul studiu folosesc același cadru de referință. Figura

demonstrează că este relativ bună conformitatea rezultatelor. Excepție fac Țările de Jos, Belgia și Polonia,

pentru care cifrele BIOIS, pe baza datelor EUROSTAT, nu sunt plauzibile, întrucât nu pot fi explicate

prin incapacități tehnologice sau prin scara industriei alimentare din țările respective.

Figura 2: Volumul pe cap de locuitor, exceptând agricultura și manipularea ulterioară recoltării –

comparație a calculelor ITAS și a rezultatelor BIOIS pentru UE-27 în 2006

Există, de asemenea, diferențe considerabile, de exemplu pentru Grecia, România, Slovenia, Malta și

Republica Cehia (datele din studiul BIOIS sunt mult mai scăzute) și pentru Estonia și Cipru (datele din

studiul BIOIS sunt mult mai mari). Un motiv pentru aceste discrepanțe ar putea fi faptul că datele

folosite de BIOIS au fost extrapolate din rezultatele altor țări, din cauza lipsei unor dovezi empirice. Un

alt motiv ar putea fi faptul că procentajele furnizate de SIK pentru diferite etape ale lanțului de

aprovizionare nu fac diferența între țări. Se subliniază nevoia unor date mai bune și mai sigure privind

deșeurile alimentare generate în diferitele state membre defalcate pe diferite etape ale lanțului alimentar

și pe grupe de alimente.

Pentru a realiza comparația între calculele ITAS și rezultatele studiului BIOIS, figura 3 ilustrează

deșeurile alimentare generate la nivelul gospodăriilor. În această figură, statele din UE-27 au fost

împărțite în conformitate cu sursele datelor pentru nivelul gospodăriilor din studiul BIOIS. Pentru țările

din stânga figurii (Grecia-Bulgaria), deșeurile alimentare au fost calculate de BIOIS pe baza unui


12

„scenariu minim”. Pentru toate aceste țări, volumul specific al deșeurilor alimentare (kg pe cap de

locuitor) estimat de BIOIS este mult mai mic decât cifrele calculate de ITAS. Motivul ar putea fi că BIOIS

a ales o valoare prea mică pentru scenariul minim.

Figura 3: Deșeurile alimentare generate pe cap de locuitor la nivelul gospodăriilor – comparație a calculelor

ITAS și a rezultatelor BIOIS pentru UE-27 în 2006

Pentru țările din partea dreaptă a figurii 3, în studiul BIOIS au fost folosite date din studii naționale sau

de la EUROSTAT. În general, conformitatea este mult mai bună decât pentru țările din partea stângă. Pot

fi observate diferențe majore pentru Italia, Polonia, Irlanda și Estonia, care ar putea fi atribuite

nesiguranței datelor EUROSTAT. De exemplu, cifra pentru Italia din studiul BIOIS este mult mai mică

decât pentru alte țări cu nivel de trai și venituri disponibile gospodăriilor similare, prin urmare nu pare

plauzibilă.

6. COMPORTAMENTUL RISIPITOR AL GOSPODĂRIILOR

Există diferențe semnificative în ceea ce privește comportamentul gospodăriilor în materie de eliminare a

unor grupuri de alimente individuale, care pot fi studiate prin diverse abordări metodologice. Studiile

naționale disponibile au folosit sondaje privind gospodăriile, uneori combinate cu jurnale ale

gospodăriilor sau analize privind alcătuirea deșeurilor. Ambele abordări au argumentele lor pro și

contra.

Implementarea de sondaje privind gospodăriile este simplă din punct de vedere metodologic, dar de

obicei pot fi furnizate doar informații calitative, deoarece estimările cantitative din memorie privind


alimente

13

greutatea alimentelor cumpărate și aruncate sunt foarte predispuse greșelilor. De asemenea, din

experiență s-a constatat că, atunci când raportează singuri, consumatorii subestimează în mod

considerabil pierderile lor. Ținerea unor jurnale ale gospodăriilor oferă date fiabile, totuși necesită foarte

mult timp din partea persoanelor supuse testului și poate duce, ca urmare a participării conștiente, la

schimbări în gestionarea produselor alimentare; aceasta este cu atât mai valabilă cu cât subiectul „risipei

de alimente” este asociat cu judecăți emoționale și morale. Analizele privind alcătuirea deșeurilor, care

pot fi realizate fără știrea și fără participarea activă a gospodăriilor, sunt considerate a fi o metodă mai

obiectivă și mai exactă de stabilire a volumului de deșeuri alimentare la nivelul consumatorului. Punctul

slab al acestei abordări este că nu există nicio metodologie de colectare standardizată la nivel

internațional și nu sunt folosite definiții consecvente.

Marea majoritate a studiilor disponibile aplică a doua abordare și specifică volumul de deșeuri ca

procentaj din deșeurile menajere. Tabelul 2 oferă o imagine de ansamblu a alcătuirii deșeurilor menajere

din diferite țări europene.

Tabelul 2: Alcătuirea deșeurilor alimentare provenite de la gospodării din șapte țări europene exprimată în

%

Regiunea-

țintă

Carne și

pește

Produse

lactate

Legume

proaspete

Fructe

proaspete

Produse

de

brutărie

Mâncărur

i

Toate

celelalte

Regatul

Unit1

9 8 27 16 11 10 19

Țările de Jos 6 13 23 10 17 18 13

Suedia3 10 3 38 15 27 8

Norvegia4 10 6 31 27 15 11

Finlanda5 7 17 19 13 13 18 6

Austria6 12 15 13 8 13 15 24

Germania7 7 9 27 19 16 13 9

1(Johnson & Quested 2009), 2(van Westerhoven & Steenhuisen 2010), 3(Andersson 2012), 4(Syversen & Marthinsen

2010), 5(Silvennoinen et al. 2012), 6(Schneider 2008), 7(Hafner et al. 2012)

Tabelul demonstrează că în toate țările studiate, fructele și legumele proaspete reprezintă cel mai mare

grup din alcătuirea deșeurilor alimentare provenite de la gospodării, urmate de produsele de brutărie și

mâncăruri. Aceste rezultate sunt sprijinite de calculele realizate în prezentul studiu. Figura 4 indică

procentajele a diferite tipuri de alimente din totalul deșeurilor alimentare generate la nivelul

gospodăriilor pentru diferite țări. Pentru majoritatea statelor membre ale UE, fructele și legumele sunt cel

mai important grup de alimente, urmate de cereale. Procentajul de carne și pește din totalul deșeurilor

alimentare este relativ mic, iar procentajul culturilor oleaginoase și al legumelor uscate poate fi neglijat.


14

Figura 4: Procentajele a diferite tipuri de alimente din totalul deșeurilor alimentare generate la nivelul

gospodăriilor din UE-27 în 2006 (calcule ITAS)

Urmărind deșeurile alimentare generate la nivelul gospodăriilor, diferențiate pe țări și pe tipuri de

alimente mai detaliate, rezultatele calculelor realizate în studiul prezent prezintă următoarea imagine:

Cele mai mari rate de deșeuri pentru fructe și legume aparțin țărilor din Europa de Sud, precum Cipru,

Italia, Grecia, Spania, Malta și Portugalia, dar și Luxemburgului, Franței, Ungariei și României. Ratele de

deșeuri pentru cereale sunt mai mari în țările din Europa de Est, precum Bulgaria, Slovacia și Republica

Cehă. Țările din Europa Occidentală, precum Polonia, Estonia, Letonia și Lituania, dar și Danemarca și

Regatul Unit prezintă cele mai mari rate pentru legumele rădăcinoase și tuberculi. În ceea ce privește

laptele și ouăle, țările din Europa de Nord, Suedia, Finlanda și Țările de Jos, și țările din Europa Centrală,

Luxemburg și Germania, dar și Lituania prezintă cele mai mari rate de deșeuri. Ratele de deșeuri în ceea

ce privește carnea sunt similare la nivelul UE-27. Cele mai mari rate de deșeuri în ceea ce privește peștele

se găsesc în țări din Europa de Sud, precum Portugalia și Spania, dar și în țări din Europa de Nord,

Centrală și de Est, precum Suedia, Finlanda, Franța și Lituania. Risipa de culturi oleaginoase și legume

uscate este neglijabilă în toate statele membre.

Rezultatele calculelor corespund, de asemenea, cu constatările studiilor privind diferențele în ceea ce

privește modelele de regim alimentar din UE-27. Atunci când au fost integrate în UE, țările din sud

(Spania, Portugalia, Italia, Grecia și Cipru) au abandonat treptat dieta lor tradițională și au adoptat

obiceiurile alimentare ale state membre ale UE de bază. În decursul ultimilor 40 de ani, țările

mediteraneene și-au crescut considerabil consumul lor de carne și, în prezent, se pare că depășesc țările

centrale/nordice în ceea ce privește disponibilitatea cărnii roșii. În mod similar, diferențele mari în ceea

ce privește consumul de fructe și legume dintre țările mediteraneene și țările centrale/nordice,

identificate în anii 1960, au dispărut (Naska et al. 2006). În ciuda armonizării obiceiurilor alimentare,

există încă diferențe semnificative. De exemplu, mediteraneenii consumă cantități mai mari de carne

roșie, pește și fructe de mare, precum și fructe și legume proaspete decât restul europenilor. Acestea sunt


alimente

15

bunuri extrem de perisabile, în special în condițiile meteorologice din sud, și au legătură cu peste

jumătate din pierderile gospodăriilor.

7. CONSECINȚELE DEȘEURILOR ALIMENTARE GENERATE

Producția de alimente este una dintre industriile cu cel mai mare consum de resurse și cu emisii ridicate

de poluanți. Emisiile directe din agricultură apar în special sub formă de metan și oxid de azot, care are

un efect de schimbare a climei mult mai pronunțat decât cel al CO2. Principalele surse de emisii de gaze

cu efect de seră provenite din agricultură sunt utilizarea de fertilizatori minerali, zootehnia și cultivarea

orezului. De asemenea, transformarea pajiștilor în terenuri cultivate, într-o mare măsură, duce la

eliberarea de gaze cu efect de seră. Agricultura irigată ia aproximativ 70 % din resursele mondiale de apă

dulce. Aplicarea de fertilizatori și pesticide, precum și compactarea solului cauzată de utilizarea

mașinilor grele încarcă solurile și apele subterane. Extinderea agriculturii extensive, creșterea numărului

de monoculturi și pătrunderea producției agricole în zone sensibile din punctul de vedere al mediului

duc la o scădere a biodiversității și la o degradare a serviciilor ecosistemice. Risipa de alimente este

asociată nu doar cu presiuni asupra mediului, ci și cu pierderi economice de-a lungul lanțului alimentar.

7.1 Consumul resurselor

O utilizare mai responsabilă și mai eficientă a alimentelor produse ar avea ca rezultat economisirea

resurselor în ceea ce privește terenurile, apa, energia, echipamentele și forța de muncă. Capacitatea

productivă agricolă deblocată ar putea fi pusă la dispoziție pentru alte utilizări.

Schimbările indirecte ale utilizării terenurilor (ILUC) reprezintă o problemă importantă în ceea ce

privește utilizarea terenurilor și producția de alimente. Prin importul de alimente în Europa din țările

emergente și în curs de dezvoltare, zonele de producție sunt duse în străinătate. Întrucât cererea de

produse agricole este în continuă creștere, iar îmbunătățirea productivității terenurilor este limitată, în

alte regiuni, transformarea terenurilor ia forma defrișărilor pădurilor tropicale, a cultivării de recolte în

locul pajiștilor naturale și a extinderii terenului agricol în detrimentul zonelor protejate. Schimbările în

ceea ce privește preferințele alimentare, precum consumul mai ridicat de produse din carne, pot crește

schimbările utilizării terenurilor în alte părți ale lumii.

În mod similar, prevenirea pierderilor de alimente ar reduce „amprenta de apă”. Amprenta de apă, care

este înregistrată sistematic la nivel mondial de câțiva ani, este alcătuită din utilizarea directă și indirectă a

apei. Consumul direct înseamnă cantitatea de apă care este utilizată în scopuri domestice, precum

băutul, gătitul, spălatul și curățatul. Consumul indirect înseamnă cantitatea de apă care este utilizată în

țara proprie și în alte țări pentru producția de bunuri consumate la nivel național. Pentru a indica apa

ascunsă în tot felul de produse (alimente, îmbrăcăminte, hârtie, produse tehnice), se folosește termenul

„apă virtuală”.

De exemplu, în Germania, consumul indirect de apă este de trei ori mai mare decât consumul direct de

apă. Peste două treimi din consumul indirect de apă din Germania se datorează producției de culturi

arabile, iar aproape o treime de fabricarea de produse de origine animală. Majoritatea culturilor arabile

consumate în Germania (aproximativ 59 %) este importată, prin urmare, și apa utilizată pentru cultivarea

și prelucrarea lor; ceea ce înseamnă că resursele de apă interne sunt economisite în detrimentul țărilor

producătoare (Sonnenberg et al. 2009). Această situație este problematică în mod special, deoarece o

anumită proporție din produsele importate provin din zone aride, cu condiții hidrologice nefavorabile.

Pentru cultivarea de recolte în zone aride, se folosesc tot mai mult irigațiile artificiale. Aceste practici pun

presiune asupra resurselor de apă și declanșează conflicte cu alți utilizatori de apă. Printre produsele cu


16

o amprentă de apă însemnată se numără: cacaua, cafeaua, carnea de vită, orezul, grâul, laptele și merele.

O utilizare mai conștientă a acestor produse ar ridica presiunea exercitată asupra resurselor de apă.

Ca o complementare la economisirea resurselor, o gestionare eficientă a alimentelor ar reduce emisiile

agricole. Diferite studii indică faptul că cele mai multe emisii provin din furnizarea de produse de

origine animală, deși acestea sunt eliminate în cantități destul de mici comparativ cu fructele, legumele și

produsele de brutărie. Figura 5 prezintă amprenta materială și amprenta de carbon a diferite grupuri de

alimente, referindu-se la deșeurile alimentare anuale din Germania.

Figura 5: Amprenta materială și amprenta de carbon a deșeurilor alimentare din Germania pe cap de

locuitor și pe an, incluzând etape în amonte ale lanțului și împărțirea pe grupe de produse.

Sursa: Göbel et al. 2012

Aceste diagrame radiale ilustrează că, în Germania, alimentele eliminate cel mai frecvent sunt fructele și

legumele, urmate, la o oarecare distanță, de produsele din cereale. Deși produsele din carne sunt cel mai

puțin irosite, amprenta materială a producției și a transportului lor este la fel de însemnată ca cea pentru

fructe și legume. Produsele lactate au legătură, de asemenea, cu un consum ridicat de resurse. Produsele

din cereale prezintă cea mai redusă amprentă materială, chiar dacă ratele lor de irosire sunt mai ridicate

decât cele pentru produsele lactate. De asemenea, fabricația și transportul produselor din carne cauzează

cea mai însemnată amprentă de carbon, urmate de produsele lactate și de fructe și legume.

7.2 Volumul în creștere de deșeuri biologice

Printre consecințele asupra mediului ale risipei de alimente se numără și emisiile de metan asociate cu

depozitarea de deșeuri organice și nevoia de a extinde capacitatea de depozitare a deșeurilor la nivel

mondial. Cantitățile mari de deșeuri alimentare provenite de la gospodării înseamnă costuri ridicate de

colectare și transport, precum și de triere și purificare în instalații de tratare a deșeurilor. Deșeurile

biodegradabile au de obicei un conținut ridicat de apă și, în mod corespunzător, putere calorică scăzută

care reduce energia de ieșire a instalațiilor de incinerare. Astfel, la nivel mondial, deșeurile municipale

biogene sunt depozitate în mare măsură în depozite de deșeuri. În afara Europei, doar o mică proporție

din depozitele de deșeuri este dotată cu instalații de colectare și utilizare a emisiilor de metan.

În Europa, se interzice prin lege depozitarea de deșeuri organice netratate în depozite de deșeuri.

Directiva din 1999 privind depozitele de deșeuri impune statelor membre să limiteze procentul de

deșeuri municipale biodegradabile care ajunge în depozite de deșeuri. Potrivit cotelor cu caracter juridic

obligatoriu specificate în directivă, cantitatea maximă de deșeuri organice eliminate la depozite de

deșeuri trebuie redusă de-a lungul timpului la 75 % (din greutate) până în 2006, la 50 % (din greutate)


alimente

17

până în 2009 și la 35 % (din greutate) până în 2016, comparativ cu 1995. Statele membre care au depins

într-o foarte mare măsură de depozite de deșeuri au o perioadă suplimentară de patru ani pentru a

respecta obiectivele stabilite în directivă.

O analiză transnațională recentă realizată de Agenția Europeană de Mediu arată că numai 11 țări au

redus deșeurile municipale pe cap de locuitor generate între 2001 și 2010, în timp ce 21 de țări au produs

chiar mai multe deșeuri municipale pe cap de locuitor în 2010 decât în 2001. Cu toate acestea, există

indicii clare ale unei treceri de la depozitele de deșeuri la abordări preferate de gestionare a deșeurilor,

axându-se pe prevenirea, reutilizarea, reciclarea și recuperarea (energiei). Numărul țărilor care își

depozitează peste 75 % din deșeurile municipale a scăzut drastic, în timp ce numărul țărilor care își

reciclează peste un sfert din deșeurile municipale a crescut. Cu toate acestea, în 2010 majoritatea țărilor

încă își depozita peste 50 % din deșeurile municipale (AEM 2013). Figura 6 oferă o imagine de ansamblu

a procentelor de deșeuri municipale solide trimise către depozite de deșeuri, incinerate, reciclate și

transformate în compost în 2010 în UE-27.

Figura 6: Tratarea deșeurilor municipale solide din diferite țări europene pentru 2010

Sursa: calcul propriu bazat pe date EUROSTAT1

Progresul înregistrat în creșterea ratelor de reciclare a deșeurilor municipale solide se datorează în

primul rând reciclării materialelor, precum sticla, hârtia, metalele, materialele plastice și textile, în timp

ce reciclarea deșeurilor biologice a rămas în urmă. Potrivit Comisiei Europene (2010), în medie 40 % din

deșeurile biologice generate în UE-27 sunt încă trimise către depozite de deșeuri (în unele state membre

1 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_SDDS/en/env_wasmun_esms.htm, 31/07/13


18

în proporție de 100 %). În 2009, 11 țări au îndeplinit obiectivul de 50 %, în timp ce șapte țări au atins deja

până în 2010 obiectivul de 35 % stabili pentru 2016 (AEM 2013).

7.3 Impactul economic

În plus față de consecințele negative asupra mediului, risipa de alimente cauzează pierderi monetare

considerabile, atât pentru consumatorii individuali, cât și pentru economia națională. Similare

consecințelor ecologice, pierderile economice se acumulează de-a lungul lanțului alimentar, astfel încât o

tonă de deșeuri alimentare la nivelul gospodăriilor (adică ultima verigă a lanțului) cauzează costuri

economice și de mediu mai mari decât o tonă de deșeuri alimentare din sectorul agricol. Datele

disponibile privind pierderile economice se referă în primul rând la gospodării. Studiul britanic WRAP

„Waste arisings in the supply of food and drink to households” (Deșeurile generate în aprovizionarea cu

alimente și băuturi la nivelul gospodăriilor) (Lee & Willis 2010) estimează că gospodăriile din Regatul

Unit aruncă aproximativ 5,3 milioane de tone de alimente pe an, echivalentul unei valori economice de

12 milioane de lire sterline.

8. ALEGERI PENTRU REDUCEREA RISIPEI DE ALIMENTE

În cadrul dezbaterii actuale de la nivel național și internațional, a fost prezentat și, parțial, deja

implementat un set variat de abordări pentru a încuraja diferiții actori de la nivelul întregului lanț de

aprovizionare să nu risipească și să folosească responsabil alimentele. Întregul studiu oferă o imagine de

ansamblu asupra măsurilor și a instrumentelor discutate, având în vedere experiențele deja dobândite în

diferite țări. Atenția este îndreptată asupra unor măsuri și instrumente considerate în literatura de

specialitate sau în dezbaterile actuale ca fiind deosebit de utile, ușor de implementat și capabile să obțină

beneficii pe termen lung. Următoarele alegeri care au reieșit din discuție sunt considerate urgente pentru

a realiza obiectivul stabilit de Comisia Europeană. Acestea se adresează guvernelor de la nivel european

și național responsabile cu punerea în aplicare a alegerilor sugerate.

Stabilirea de obiective

În temeiul Directivei-cadru a UE privind deșeurile, statele membre au obligația să elaboreze planuri de

prevenire a deșeurilor până în 2013. Ca parte a acestor planuri, statele membre ar trebui să stabilească în

mod obligatoriu obiective de reducere a deșeurilor alimentare. Autoritățile regionale și locale ar trebui să

împartă obiectivele naționale pe domeniul lor de influență. Pentru a măsura progresul înregistrat și a

evalua eficacitatea diferitelor măsuri, ar trebui instituită în toate cele 27 de state membre ale UE o

monitorizare periodică a deșeurilor alimentare la nivelul întregului lanț alimentar. Sectoarele

individuale, precum fabricarea, vânzarea cu amănuntul și industria hotelieră, ar trebui să cadă de acord

asupra unor angajamente voluntare privind reducerea deșeurilor alimentare.

Îmbunătățirea bazei de date

Toate studiile disponibile au indicat lipsa de date sigure ca principală barieră în calea dezvoltării și

implementării măsurilor de reducere a deșeurilor alimentare. Pentru a depăși acest obstacol, ar trebui

furnizată în cadrul EUROSTAT o definiție convenită și obligatorie a „deșeurilor alimentare” care să facă

diferența între deșeurile alimentare evitabile și neevitabile (referindu-se la părțile necomestibile ale

materiilor prime) și produsele secundare. În plus, metodele folosite de statele membre pentru colectarea

și calcularea datelor privind deșeurile alimentare generate ar trebui standardizate. Pentru a facilita


alimente

19

monitorizarea, ar trebui introdusă o colectare separată a deșeurilor alimentare generate la toate etapele

lanțului de aprovizionare, fie voluntară, fie obligatorie.

Revizuirea legislației UE privind siguranța alimentară

Obiectivul societal de prevenire a riscurilor la adresa vieții și a sănătății consumatorilor, care este bazat

pe diverse regulamente ale UE, poate intra în conflict cu obiectivul ambițios de a evita deșeurile

alimentare. Normele stricte privind contaminarea, nivelurile maxime de reziduuri de pesticide și de

medicamente veterinare din alimente, precum și normele de igienă privind ambalarea și depozitarea

alimentelor trebuie considerate ca fiind factori importanți care determină eliminarea de alimente

comestibile. Astfel, regimul actual al regulamentelor privind siguranța alimentară ar trebui revizuit

pentru a identifica dispozițiile care nu au un caracter obligatoriu în ceea ce privește protejarea vieții

umane, dar duc la deșeuri alimentare inutile. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a decide

domeniile în care limitele pot fi revizuite fără a reduce siguranța alimentară.

Modificarea standardelor europene de comercializare

Având în vedere că prin abrogarea din 2009 a anumitor standarde specifice de comercializare nu s-au

realizat obiectivele dorite – reducerea deșeurilor alimentare și creșterea opțiunilor pentru consumatori –,

legislatorul european ar trebui să ia în considerare abandonarea în întregime a sistemului actual. Criticii

solicită stabilirea unui alt tip de standard care să nu aibă nicio legătură cu aspectul extern al unui

produs, ci cu calitatea sa pentru consumul uman în ceea ce privește gustul, puritatea naturală, valoarea

nutritivă și condițiile de creștere. Modul de prezentare al acestui nou sistem ridică o serie de probleme

dificile care ar trebui soluționate în strânsă cooperare cu producătorii, vânzătorii cu amănuntul,

organizațiile societății civile și experții științifici.

Deschiderea de canale alternative de comercializare pentru produsele agricole

Pentru a facilita comercializarea fructelor și legumelor care nu îndeplinesc standardele europene de

comercializare, ar trebui stimulate strategii alternative de comercializare. Evitarea intermediarilor din

lanțul alimentar prin intermediul unor sisteme directe de comercializare, de exemplu, sub forma unor

piețe pentru agricultori, a unor cooperative de producători, a unor grupuri solidare de cumpărare și a

unei agriculturi sprijinite de comunitate, poate contribui în mod semnificativ la prevenirea deșeurilor

alimentare în cadrul producției primare. Acestea creează o legătură mai apropiată între producători și

consumatori, scrutează distanțele de transport și aduc la cunoștința consumatorilor condițiile fragile ale

producției alimentare și limitările sale naturale și sezoniere. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru

a evalua mai în detaliu argumentele pro și contra ale acestor abordări, inclusiv posibilele efecte de recul.

Uniformizarea specificării datei pe etichetele alimentelor

Sondajele privind consumatorii din diverse state membre au arătat că există o confuzie semnificativă în

rândul consumatorilor în ceea ce privește specificațiile datei de pe etichetele alimentelor și diferențele

dintre „data-limită recomandată pentru consum” și „a se folosi până la data”. Astfel, legislatorul

european ar trebui să ia în considerare revizuirea regulamentelor existente privind specificațiile datei de

pe etichetele alimentelor, pentru a îmbunătăți prezentarea vizuală a datei de expirare. În plus, ar trebui

luate în considerare stabilirea unor noi date-limită recomandate pentru consum în funcție de perioada de

valabilitate reală a produselor și abrogarea datelor de expirare pentru alimentele stabile. Ar trebui

inițiate campanii de informare privind etichetarea de către guvernele și vânzătorii cu amănuntul de la

nivel național. Sectorul vânzărilor cu amănuntul, în cooperare cu industria alimentară, ar trebui să


20

considere abrogarea etichetelor suplimentare precum „a se expune până la” și introducerea unor

reduceri de prețuri pentru produsele care se apropie de data lor de expirare.

Îmbunătățirea gestionării fluxurilor de lucru și a lanțului de aprovizionare

Îmbunătățirea fluxurilor de lucru din industria alimentară este o abordare importantă pentru a

economisi materii prime. Producătorii ar trebui să folosească echipamente de producție de ultimă

generație tehnologică care ar trebui să fie inspectate periodic. Reziduurile ar trebui monitorizate, iar

bunurile respinse ar trebui reintegrate în procesul de producție. Producția ar trebui organizată astfel

încât containerele să necesite o curățare minimă, iar amestecarea ingredientelor să înceapă cât mai târziu

posibil. Societățile alimentare ar trebui să urmărească sporirea coordonării cu vânzătorii cu amănuntul

pentru a obține un acord privind gama de produse și cantitățile necesare. Guvernele ar trebui să sprijine

aceste eforturi prin crearea de programe speciale de publicitate. Scopul urmărit ar trebui să fie o

gestionare integrată a lanțului de aprovizionare.

Campanii de sensibilizare

Toate studiile disponibile sunt de acord că informarea și educarea sunt măsuri esențiale de influențare a

comportamentului consumatorilor. Campaniile de sensibilizare au ca scop să atragă atenția

consumatorilor asupra problemei reprezentate de risipirea alimentelor și să le sporească respectul pentru

alimente. Acestea instruiesc consumatorii să fie mai eficienți în gestionarea alimentelor, oferind

informații și sfaturi privind cumpărăturile, perioada de valabilitate, depozitarea, prepararea și

recuperarea. Guvernele naționale ar trebui să inițieze astfel de campanii, adaptate unor grupuri-țintă

diferite, în strânsă cooperare cu vânzătorii cu amănuntul și industria hotelieră, utilizând diverse medii.

Educația consumatorilor trebuie să înceapă din copilărie; astfel toate statele membre ar trebui să includă

în programele școlare economisirea și gestionarea atentă a alimentelor.

Combaterea deșeurilor alimentare în industria hotelieră

Redimensionarea porțiilor în funcție de nevoile reale ale consumatorilor ar fi o abordare simplă, dar

eficace pentru a reduce deșeurile alimentare din industria hotelieră. Există mai multe metode de

implementare a acestei cerințe, de exemplu, oferirea unei varietăți de dimensiuni ale porțiilor la prețuri

progresive sau înlocuirea bufetelor de tipul „cât poți mânca“ cu sisteme de tipul „preț la gramaj”.

Restaurantele și alți furnizori de servicii alimentare ar trebui să aibă șansa de a testa diferite opțiuni

pentru o anumită perioadă de timp. Dacă se dovedește că aceștia nu doresc să implementeze aceste

opțiuni în mod voluntar, legislatorii naționali ar trebui să ia în considerare introducerea lor obligatorie.

În plus față de redimensionarea porțiilor în funcție de nevoile reale ale consumatorilor, pentru reducerea

deșeurilor alimentare din industria hotelieră, sunt esențiale îmbunătățirea rutinelor interne de

achiziționare, de depozitare și de refrigerare, formarea personalului, planificarea atentă a meniului și

colectarea și documentarea datelor privind deșeurile alimentare.

Măsuri de stimulare economică

Există un acord general că subevaluarea alimentelor rezultă din valoarea lor de piață scăzută. În acest

context, numeroși experți consideră instrumentele economice ca fiind deosebit de promițătoare în

recuperarea respectului consumatorilor pentru alimente. Statele membre ale UE ar trebui să își

revizuiască regulamentele fiscale, în special Regulamentul privind taxa pe valoare adăugată (TVA),

pentru a elimina toate măsurile de stimulare economică care ar putea încuraja generarea de deșeuri

alimentare. Ar trebui luată în considerare eliminarea cotei reduse de TVA pentru alimente sau

introducerea unor cote de TVA diferite în funcție de impactul asupra mediului al articolelor alimentare.


alimente

21

Orice dificultate socială cauzată de armonizarea fiscală ar trebui să fie compensată prin ajutor social

adaptat oferit de guvern, care ar putea fi finanțat din venituri fiscale suplimentare. Ca alternativă la

impozitarea consumului de alimente ar putea fi potrivită și impozitarea deșeurilor alimentare.

Impozite și taxe pe tratarea deșeurilor

Impozitele și taxele pe tratarea deșeurilor, precum impozitele pe depozite de deșeuri sau pe incinerare,

pot fi considerate măsuri economice de stimulare a prevenirii deșeurilor, întrucât acestea cresc costurile

totale ale gestionării deșeurilor. Atunci când se folosesc impozite pe tratarea deșeurilor ca instrument de

prevenire a deșeurilor alimentare, trebuie îndeplinite anumite cerințe. În primul rând, ar trebui introdusă

o colectare separată obligatorie a deșeurilor alimentare, atât la nivelul gospodăriilor, cât și la nivelul

întreprinderilor comerciale (în special în sectorul vânzărilor cu amănuntul și în industria hotelieră). În al

doilea rând, valoarea impozitului trebuie să fie suficient de mare pentru a crea un stimulent suficient de

puternic pentru a reduce la minimum deșeurile. În al treilea rând, regulamentele existente de promovare

și subvenționare a utilizării de surse regenerabile de energie din Europa ar trebui revizuite pentru a

identifica măsurile de stimulare care contravin obiectivului de prevenire a deșeurilor alimentare. S-ar

putea ajunge la măsuri de stimulare conflictuale, dacă legislatorii naționali, pe de o parte, ar impune

impozite ridicate pentru tratarea deșeurilor alimentare, iar pe de altă parte ar subvenționa producția de

energie din deșeuri.

Promovarea programelor de redistribuire a alimentelor

Chiar dacă ar fi exploatate toate posibilitățile de combatere a deșeurilor alimentare, tot ar persista un

excedent de alimente. Programele de redistribuire a alimentelor sunt un instrument demonstrat de

utilizare a acestui excedent în mod eficient și în beneficiul persoanelor defavorizate din punct de vedere

economic. Ar trebui să se verifice dacă este necesar ca legislația europeană privind alimentele să fie

modificată în concordanță cu „Good Samaritan Act” (Legea bunului samaritean) din SUA pentru a limita

răspunderea donatorilor și a organizațiilor de caritate care redistribuie excedentul de alimente. Dacă nu

se va aduce nicio modificare legislației europene privind alimentele, se poate ajunge la eliminarea

bunurilor care nu pot fi comercializate pentru a evita răspunderea. Ar trebui să se evalueze în continuare

dacă măsurile de stimulare financiară care sunt necesare pentru a promova o dezvoltare în continuare a

sistemului european de bănci de alimente.

Rețele de partajare pentru excedentul de alimente

Oferirea în mod gratuit a excedentului de alimente unor persoane care îi găsesc o utilizare este o

abordare rezonabilă pentru evitarea eliminării alimentelor și pentru a le folosi în alimentația umană, de

asemenea, la nivel privat. Scopul rețelelor asistate de consumatori nu este doar de a pune la dispoziție

infrastructura de partajare a alimentelor, ci și de a informa consumatorii cu privire la gestionarea corectă

a alimentelor. Guvernele naționale ar trebui să ia în considerare facilitarea dezvoltării în continuare a

inițiativelor private de partajare a alimentelor prin oferirea de sprijin financiar și soluționarea

obstacolelor birocratice. Ar trebui inițiate proiecte de cercetare care să însoțească activitatea rețelelor de

partajare, pentru a măsura și îmbunătăți eficacitatea lor.

Evaluarea dezvoltării tehnologice

Pentru diferitele etape ale lanțului alimentar, sunt disponibile inovații tehnologice care au ca scop

reducerea deșeurilor alimentare. Deși în prezent sunt larg utilizate sisteme inteligente de comandă

pentru sectorul vânzărilor cu amănuntul și tehnologia RFID pentru colectarea de date pe parcursul

distribuției, diverse inovații, precum etichete inteligente de pe ambalaje, frigidere inteligente, cărucioare


22

inteligente pentru supermarketuri sau tomberoane inteligente, sunt tehnologii de ultimă generație. Chiar

dacă aceste tehnologii promit îmbunătățiri și confort în același timp, nu este sigur dacă vor contribui

efectiv la reducerea deșeurilor alimentare. Toate aceste inovații tehnologice sunt încă la început și este

foarte mare nevoie de activități de cercetare însoțitoare și de o analiză atentă a argumentelor pro și

contra. Astfel, guvernele de la nivel european și național ar trebui să inițieze programe de cercetare

pentru a evalua diferitele tehnologii, având în vedere condiții specifice țării. Acestea ar trebui să includă

și studii-pilot în care dispozitivele să fie testate din punct de vedere experimental.


alimente

23

BIBLIOGRAFIE

Andersson, T. (2012): Från Hage till Mage - En studie av oundvikligt och onödigt matavfall.

Examensarbete, Lund University

BCFN (2012): Food waste: causes, impacts and proposals. Barilla Center for Food and Nutrition

Buzby, J.C.; Hyman, J. (2012): Total and per capita value of food loss in the United States. In: Food Policy

37. pp.561-570

AEM (Agenția Europeană de Mediu) (2013): Gestionarea deșeurilor municipale solide – O analiză a

realizărilor din 32 de țări europene. EE Raportul nr. 2/2013

Comisia Europeană (2011): Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic,

COM(2011)571, 20.9.2011. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu,

Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Bruxelles

Parlamentul European (2012): Rezoluția referitoare la evitarea risipei de alimente: strategii pentru

creșterea eficienței lanțului alimentar din UE, 19.01.2012

Gerstberger, C.; Yaneva, D. (2013): Analysis of EU-27 household final consumption expenditure – Baltic

countries and Greece suffering most from the economic and financial crisis. In: EUROSTAT –

Statistics in focus, 2/2013, pp.1-7

Göbel, C.; Teitscheid, P.; Ritter, G.; Blumenthal, A.; Friedrich, S.; Frick, T.; Grotstollen, L.; Möllenbeck, C.;

Rottstegge, L.; Pfeiffer, C.; Baumkötter, D.; Wetter, C.; Uekötter, B.; Burdick, B.; Langen, N.;

Lettenmeier, M.; Rohn, H. (2012): Verringerung von Lebensmittelabfällen – Identifikation

von Ursachen und Handlungsoptionen in Nordrhein-Westfalen. Studie für den Runden

Tisch „Neue Wertschätzung von Lebensmitteln“ des Ministeriums für Klimaschutz, Umwelt,

Landwirtschaft, Natur und Verbraucherschutz des Landes Nordrhein-Westfalen

Grethe, H.; Dembélé, A.; Duman, N. (2011): How to feed the world’s growing billions. Understanding

FAO world food projections and their implications. Heinrich Böll Stiftung und WWF

Deutschland

Gunders, D. (2012): Wasted: How America is losing up to 40 percent of its food from farm to fork to

landfill. NRDC Issue Paper

Gustavsson, J.; Cederberg, C.; Sonesson, U. (2011): Global food losses and food waste. Extent, causes and

prevention. Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO), Rome

Gustavsson, J.; Cederberg, C.; Sonesson, U.; Emanuelsson, A. (2013): The methodology of the FAO study:

“Global Food Losses and Food Waste - extent, causes and prevention”- FAO, 2011. SIK - The

Swedish Institute for Food and Biotechnology

Hafner, G.; Barabosz, J.; Schneider, F.; Lebersorger, S.; Scherhaufer, S.; Schuller, H.; Leverenz, D. (2012):

Ermittlung der weggeworfenen Lebensmittelmengen und Vorschläge zur Verminderung der

Wegwerfrate bei Lebensmitteln in Deutschland. Kurzfassung. Institut für

Siedlungswasserbau, Wassergüte- und Abfallwirtschaft (ISWA), Universität Stuttgart

Hall, K.; Guo, J.; Dore, M.; Chow, C. (2009): The Progressive Increase of Food waste in America and Its

Environmental Impact. In. PLoS ONE, Vol. 4, Issue 11


24

IMECHE (2013): Global Food: Waste Not, Want Not. Institution of Mechanical Engineers, London

Lee, P.; Willis, P. (2010): Final report - Waste arisings in the supply of food and drink to households in

the UK. Waste & Resources Action Programme (WRAP), Banbury.

Monier, V.; Mudgal, S.; Escalon, V.; O’Connor, C.; Gibon, T.; Anderson, G.; Montoux, H.; Reisinger, H.;

Dolley, P.; Ogilvie, S.; Morton, G. (2010): Raport final – Studiu pregătitor privind deșeurile

alimentare la nivelul UE-27; Comisia Europeană [DG ENV – Direcția C]. BIO Intelligence

Service, Paris

Naska, A.; Fouskakis, D.; Oikonomou, E.; Almeida, M.; Berg, M.; Gedrich, K.; Moreiras, O.; Nelson, M.;

Trygg, K.; Turrini, A.; Remault, A.; Volatier, J.; Trichopoulou and DAFNE participants (2006):

Dietary patterns and their socio-demographic determinants in 10 European countries: data

from DAFNE databank. In: European Journal of Clinical Nutrition, Vol. 60, pp.181-190

Obersteiner, G.; Schneider, F. (2006): NÖ Restmüllanalysen 2005/06. Studie im Auftrag des NÖ

Abfallwirtschaftsvereins. Universität für Bodenkultur, Wien

Parfitt, J.; Barthel, M.; Macnaughton, S. (2010): Food waste within food supply chains: quantification and

potential for change to 2050. In: Phil. Trans. R. Soc. B (2010) 365, pp.3065-3081

Quested, T.; Johnson, H. (2009): Final Report - Household Food and Drink Waste in the UK. Waste &

Resources Action Programme (WRAP), Banbury

Schneider, F. (2008): Lebensmittel im Abfall – mehr als eine technische Herausforderung. In: Ländlicher

Raum, Online-Fachzeitschrift des Bundesministeriums für Land- und Forstwirtschaft,

Umwelt und Wasserwirtschaft, Jahrgang 2008, Wien

Silvennoinen, K.; Katajajuuri, J.M.; Hartikainen, H.; Jalkanen, L.; Koivupuro, H.K.; Reinikainen, A.

(2012): Food waste volume and composition in the Finnish supply chain: Special focus on

food service sector. Proceedings, Forth International Symposium on Energy from Biomass

and Waste, Cini Foundation, Venice Italy, 12-15 November 2012

Sonnenberg, A.; Chapagain, A.; Geiger, M.; August, D. (2009): Der Wasser-Fußabdruck Deutschlands:

Woher stammt das Wasser, das in unseren Lebensmitteln steckt? WWF Deutschland,

Frankfurt

Syversen, F.; Marthinsen, J. (2010): Matavfall fra husholdninger i Norge – hva oppstår og hvordan

håndteres det. EMMA-prosjektet

Van Westerhoven, M.; Steenhuisen, F. (2010): Bepaling voedselverliezen bij huishoudens en

bedrijfscatering in Nederland. CREM BV, Amsterdam

Waarts, Y.; Eppink, M.; Oosterkamp, E.; Hiller, S.; Van der Sluis, A.; Timmermans, T. (2011): Reducing

food waste - Obstacles experienced in legislation and regulations. Wageningen UR, LEI report

2011-059

PE 513.515

CAT BA-03-13-508-RO-N

ISBN 978-92-823-5120-8

DOI 10.2861/43182

Publicaţie editată de Direcţia pentru evaluarea impactului și valoarea adăugată europeană Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, Parlamentul European

Alegeri pentru reducerea risipei de alimente

Documents

Transcript of Alegeri pentru reducerea risipei de alimente