ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVAFACULTATEA FINANȚE

CATEDRA BĂNCI ŞI ACTIVITATE BANCARĂ

Ivan AFTENIUC

MANAGEMENTUL REZERVEIVALUTARE ÎN CONDIȚIILE ACTUALE

TEZĂ DE LICENȚĂ

la specialitatea 364.1 ”Finanțe și Bănci”

Autor:”__________________” studenta gr. FB 282,Șef catedră: învățământ cu frecvență la zi

prof. univ. dr. STRATULAT Oleg AFTENIUC Ivan ____________________ __________________”___” _____________________2011

Conducător ştiinţific: conf. univ. dr.

ȘCERBANSCHI Alexandr________________

Chişinău – 2011

1

LISTA ABREVIERILOR

BNM – Banca Naţională a Moldovei

DST - Drepturi Speciale de Tragere

FMI – Fondul Monetar Internaţional

UE – Uniunea Europeană

BRI - Banca Reglementărilor Internaţionale

BPE - Balanţa de Plăţi Externe

2

CUPRINS

INTRODUCERE..................................................................................................................3

Capitolul 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ESENȚA ȘI EVALUAREA REZERVEI VALUTARE …………..............................................................7

1.1. Esenţa si însemnătatea rezervei valutare………................................................7

1.2. Specificitatea rezervei valutare in contextul lichidităţii internaţionale....................................................................................................14

1.3. Indicatorii de evaluare a rezervei valutare......................................................22

Capitolul 2. ANALIZA REZERVEI VALUTARE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL MANAGEMENTULUI EI................................................27

Organizarea și reglementarea rezervei valutare

2.1. Evoluţia rezervei valutare internaţionale.....................................................27

2.2. Evaluarea rezervei valutare.............................................................................34

2.3. Analiza corelării rezervei valutare şi Balanţei de Plăţi Externe.................41

Capitolul 3. PERFECŢIONAREA GESTIONĂRII REZERVEI VALUTARE..........56

3.1. Obiectivele strategice actuale ale gestionării si administrării rezervei valutare...............................................................................................56

3.2. Practici internaţionale de gestionare performantă a rezervei valutare utile pentru realitatea autohtonă………………………............................62

3.3. Perspectivele desăvârşirii gestionării rezervei valutare.................................69

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................................................................72

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................76

ANEXE................................................................................................................................78

3

INTRODUCERE

Formarea, mărimea şi utilizarea rezervei valutare internaţionale a unui stat cu economie de

piaţă depinde de intensitatea şi specificul participării la relaţiile economice internaţionale, politica

economică externă, de situaţia economică internă şi politicile macroeconomice interne.

Pentru Republica Moldova, care are o experiență suficient de modestă în acest domeniu, dar

și probleme ale gestionarii rezervei valutare tema cercetării este actuală și importantă.

Scopul tezei este de a surprinde specificul organizării și reglementării gestiunii rezervei

valutare în Republicii Moldova și elaborarea unor sugestii în vederea perfecționării

managementului acesteia.

Obiectivele propuse în cadrul cercetării sunt:

- precizarea conceptului rezervă valutară;

- fundamentarea sistemului de indicatori de evaluare a rezervei valutare;

- elucidarea cadrului organizatoric și reglementar al rezervei valutare;

- analiza rezervei valutare a Republicii Moldova;

- evidențierea problemelor existente în managementul rezervei valutare;

- formularea propunerilor de perfecționare a administrării rezervei valutare etc.

Obiectul investigat îl constituie Banca Naţională a Moldovei care este responsabilă de

elaborarea politicii de gestionare a rezervei valutare şi de administrarea acesteia.

Subiectul cercetării îl constituie rezerva valutară propriu-zisă și cadrul normativ cu referință

la aceasta.

Metodologia cercetării se bazează pe utilizarea metodelor de investigare ştiinţifică,

întemeiate pe principiile epistemologiei economice. Din ansamblul metodelor şi procedeelor folosite

în cadrul cercetării menționăm: abstracţia ştiinţifică, inducţia şi deducţia, metoda analizei,

comparaţiei, analogiei şi sintezei, metoda istorică şi logică precum şi modelarea economico-

matematică prin utilizarea metodelor statistice şi modelelor de simulare a proceselor monetare.

Baza informaţională a cercetărilor o constituie publicaţiile instituţiilor financiare

internaţionale (Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Reconstrucţie

şi Dezvoltare etc.), precum şi publicaţiile şi datele statistice ale Băncii Naţionale a Moldovei,

Biroului Naţional de Statistică, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei şi Comerţului etc.

Drept bază metodologică şi de informare au servit legile şi hotărârile Parlamentului şi Guvernului

Republicii Moldova, actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei şi alte publicaţii de ordin

statistic şi juridic ce ţin de tema de cercetare.

4

Teza are următoarea structură: introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie, anexe.

În Introducere este reliefată actualitatea temei şi necesitatea cercetării acesteia în vederea

perfecționării managementului rezervei valutare. Sunt determinate semnificaţiile teoretice şi

valoarea aplicativă a studiului, precum şi scopul, obiectivele, metodele de cercetare, obiectul și

subiectul investigate, baza informaţională şi structura lucrării.

În capitolul I „Aspecte teoretice privind esența și evaluarea rezervele valutare” este definită

esența rezervei valutare, identificată însemnătatea lichidităţii internaţionale si factorii principali

care o influenţată și fundamentat un sistem de indicatori de evaluare a acesteia.

În capitolul II „Analiza rezervei valutare a Republicii Moldova în contextul

managementului ei” este efectuată analiza cadrului organizatoric și reglementar al rezervei

valutare, evaluat nivelul structura și dinamica acesteia, cercetată corelare rezervei valutare şi

Balanţei de Plăţi Externe.

În capitolul III „Perfecţionarea gestionării rezervei valutare” au fost fundamentate

obiectivele strategice actuale ale gestionării rezervei valutare, descrise practici internaţionale de

gestionare performantă a rezervei valutare utile pentru Republica Moldova și expuse unele

posibilități de desăvârşire a gestionării rezervei valutare.

În Încheiere succint sunt expuse concluziile și sugestiile ce decurg din studiul efectuat.

Lista bibliografiei înglobează 47 titluri.

Teza conţine 1 anexe.

Capitolul I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ESENȚA ȘI EVALUAREA REZERVELOR VALUTARE

5

1.1. Esenţa și însemnătatea rezervei valutare

Orânduirea monetară internațională constituită în urma Acordului de la Breton-Wood din

1944 a impus guvernele obligația de control asupra propriei monede. Mecanismul de bază în

realizarea acestui scop se fundamentează pe rezerva valutară.

Rezerva valutară, numită și rezerva internaţională oficială, se află la dispoziţia băncii centrale

a unei ţări şi contribuie la garantarea solvabilităţii externe şi a capacităţii de plată a ţării respective.

Rezerva valutară se constituie din:

- rezerva de aur monetar;

- rezerva de valută forte (dolarul american, Euro, lira sterlină, yenul japonez, francul

elveţian etc.);

- disponibilităţile în DST la FMI.

Activitatea comercială externă are o însemnătate importantă asupra formării şi utilizării

rezervelor valutare. Astfel, acoperirea importului prin export şi obţinerea unei balanţe comerciale

excedentare va contribui la creşterea rezervelor valutare şi a stabilităţii monedei naţionale. O situaţie

inversă se va crea în condiţiile unei balanţe comerciale deficitare, care va crea o cerere de mijloace

de plată internaţionale. Această cerere va fi acoperită de un excedent al contului financiar şi de

capital, deci toate mijlocele şi modalităţile sunt epuizate atunci se vor utiliza rezervele valutare.

Obţinerea unei balanţe comerciale excedentare şi constituirea pe baza acestui rezultat a rezervei

internaţionale oficiale reprezintă o metodă, care poate fi numită clasică, de formarea rezervelor

valutare.

În funcţie de gradul de lichiditate rezerva internaţională oficială poate fi clasificată în două

grupe, respectiv în a) rezerve cu o lichiditate primară, compuse din valute cash şi din b) rezerve cu

o lichiditate secundară, cele uşor transformabile, compuse din active de titluri de credit exprimate în

valute liber convertibile şi care pot fi transformate oricând şi fără dificultăţi în valute cash.

Necesitatea ca țara respectiva să dispună de un volum de lichiditate internaţională suficientă

este o alta condiţie a instaurării convertibilităţii aferente tranzacţiilor curente.

Lichiditatea internaţionala, în forma rezervelor valutare și a împrumuturilor externe, este

destinată rezolvării deficitelor conjuncturale ale balanţelor de plaţi sau perturbaţiilor temporare ale

termenelor de schimb ca, de exemplu, cea provocata de mărirea preţului petrolului la mijlocul anilor

’90.

Lichiditatea este necesara pentru menţinerea fără dificultate a stabilităţii macroeconomice căci

este foarte dificil de a stabiliza în acelaşi timp rata de schimb si ratele dobânzilor determinate de

perturbaţii nefavorabile pe termen scurt a volumului si preturilor exporturilor si importurilor.

6

De asemenea, este necesar un volum de lichiditate internaţionale suficient pentru a face

credibile eforturile autoritarilor de ajustare a cursului; în caz contrar, mecanismele de ajustare rămân

vulnerabile suscitând atacuri speculative împotriva monedei naţionale.

Determinarea nivelului lichidităţii internaţionale suficient pentru sprijinirea convertibilităţii

tranzacţiilor curente este o chestiune mai complicata si este în funcţie de gradul de flexibilitate pe

care tarile trebuie sa-l adopte pentru cursul de schimb.

De regula, se estimează că acest nivel ar trebui sa aibă rezerve valutare acumulate care sa

acopere cel puţin trei luni necesităţile de import FOB, deşi unele țări au trecut la convertibilitate

chiar sub acest nivel. Pentru buna regula nivelul rezervelor ar trebui sa acopere o perioada chiar mai

mare de 3 luni.

În urma activităţilor de vânzare/cumpărare de valută, precum şi a altor valori ce reprezintă o

creanţă asupra străinătăţii (aur, titluri, alocaţii în DST), în cadrul economiilor naţionale se formează

un disponibil curent de mijloace băneşti cu circulaţie internaţională. În sensul cel mai larg, acest

disponibil reprezintă lichiditatea internaţională a unui stat.

Rolul principal în administrarea lichidităţii internaţionale, la nivelul fiecărei ţări, îl au băncile

centrale care deţin tezaurul naţional şi acţionează asupra celorlalte bănci din sistem. Lipsa de

lichiditate stă la baza practicării decontării plăţilor internaţionale pe bază de clearing, în relaţia

dintre anumite ţări. Ea este caracteristică mai ales ţărilor în curs de dezvoltare, cu monedă

neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată. Lipsa de lichiditate în anumite ţări determină

contractarea de către ţările respective a unor datorii externe care duc la îngreunarea dezvoltării

acestor ţări.

Lichiditatea internaţională poate fi:

- necondiţionată - când constă din mijloace de plată alcătuite din valută, devize liber convertibile şi

aur, existente în rezerva autorităţilor valutare şi care pot fi utilizate în orice moment pentru stingerea

obligaţiilor de plată în context internaţional;

- condiţionată - constituită din mijloace de plată de care autorităţile valutare pot dispune numai în

anumite situaţii (de exemplu: împrumuturi interguvernamentale, credite obţinute de la FMI,

rambursări de credite şi dobânzi scadente de încasat).

Din componenţa lichidităţii internaţionale se consideră a face parte:

- rezerva valutară, care cuprinde activele deţinute de banca centrală a unei ţări sub formă de valute,

aur, disponibilităţi în DST, poziţie creditoare faţă de FMI;

- mijloace de plată cu circulaţie internaţională şi titluri uşor transformabile în valută, deţinute de

băncile comerciale, instituţii financiare, agenţii economici nebancari, persoane fizice.

7

Lichiditatea internaţională are accepţiuni diferite în relaţiile economice internaţionale. În

sens restrâns, lichiditatea internaţională reflectă capacitatea de finanţare a deficitului balanţei de

plăţi externe pe seama disponibilităţilor în valută şi a altor active pe care le deţine autoritatea

monetară (banca centrală) a unei ţări.

În sens larg, lichiditatea internaţională este posibilitatea ţării (sau unui grup de ţări) de a

asigura achitarea oportună a obligaţiilor ei externe prin mijloace acceptabile pentru creditor. Din

punctul de vedere a economiei mondiale lichiditatea valutară internaţională înseamnă totalitatea

surselor de finanţare şi creditare a circulaţiei plăţilor internaţionale şi depinde de asigurarea

sistemului valutar internaţional cu active de rezerve internaţionale, necesare pentru funcţionarea lui

normală. Lichiditatea internaţională caracterizează starea solvabilităţii externe a anumitor ţări sau

regiuni. Baza lichidităţii externe sunt rezervele valutare şi de aur a statului.

Structura lichidităţii internaţionale include în sine următoarele componente:

- rezervele valutare oficiale a ţării;

- rezervele oficiale de aur;

- poziţia de rezervă în FMI (ţara-membru primeşte un drept automat de a fi creditată în valută

străină cu nu mai puţin de 25% de la cota ei în FMI;

- conturile în DST.

Lichiditatea internaţională poate să se asigure prin acces pe pieţele internaţionale, iar rezervele să

reprezinte factorul de garanţie.

Lichiditatea internaţională îndeplineşte trei funcţii de bază: ca mijloc de formare a rezervelor

lichide, mijloc de plăţi internaţionale (în general pentru finanţarea deficitului balanţei de plăţi) şi

mijloc al intervenţiei valutare (de protejare a cursului de schimb al monedei).

Partea de bază a lichidităţii internaţionale sunt rezervele oficiale valutare şi de aur, adică

rezervele de aur şi valută străină a băncii centrale şi organele financiare a ţării.

Către rezervele oficiale valutare şi de aur se referă rezerva de aur în lingouri standarde, şi de

asemeni active străine cu o lichiditate înaltă în valută liber convertibilă (rezerve valutare). În afară

de aceasta, în rezervele de aur pot fi incluse metalele preţioase (platină şi argint).

Mijloacele cu lichiditate înaltă trebuie să fie plasate în instituţii sigure cu un risc minimal,

adică instituţii care se clasifică conform clasificării internaţionale ca instituţii de categorie înaltă de

siguranţă. Anume de aceea mijloacele Ministerului de Finanţe a Republica Moldova nu se referă la

mijloace de rezervă şi Republica Moldova îşi plasează mijloacele în conturile băncilor centrale a

altor ţări, cum ar fi băncile centrale a ţărilor înalt dezvoltate.

8

Un loc important în lichiditatea internaţională îl ocupă aurul. El se utilizează ca mijloc

extraordinar pentru acoperirea obligaţiilor externe prin intermediul vânzării pe piaţă pentru o

anumită valută străină sau transmiterii creditorului în calitate de gaj la primirea creditelor externe.

În prezent se observă o tendinţă constantă de majorare a componentului valută în structura

generală a activelor lichide internaţionale, în acelaşi timp aurul în continuare este calculat la un preţ

fixat de 35 DST pentru o uncie, ceea ce este cu mult mai ieftin decât pe piaţă.

Analiza comparată a indicatorilor de stabilitate financiară ale Republica Moldova cu cele ale

altor state din UE si cele din afara UE ne permite să constatăm că atât indicatorii de rentabilitate a

capitalului cât şi cei ai rentabilităţii activelor ale Republica Moldova depăşesc indicatorii respectivi

înregistraţi în UE, iar indicatorii de lichiditate, precum şi cei ce reflectă calitatea activelor şi

expunerea la riscul de piaţă sunt comparabili, sau chiar uneori şi depăşesc indicatorii respectivi

înregistraţi de statele UE şi statele-candidate pentru aderare.

Capacitatea Băncii Centrale de a controla lichiditatea din economie depinde de structura

financiară a economiei, de gradul de deschidere a acesteia, de coordonarea existentă între autorităţile

monetare şi fiscale precum şi de instrumentele de politică monetară pe care le are la dispoziţie.

1.2. Specificitatea rezervei valutare in contextul lichidităţii internaţionale

Rolul de bază în lichiditatea internaţională îl ocupă rezervele valutare internaţionale.

Rezervele internaţionale reflectă disponibilităţile în valută şi în alte active ce se păstrează şi

administrează de către autoritatea monetară a unei ţări şi se folosesc pentru echilibrarea balanţei de

plăţi externe, precum şi pentru susţinerea cursului de schimb al monedei.

Rezervele internaţionale ale unei ţări se delimitează de alte mijloace de plată internaţionale,

prin următoarele:

- rezervele internaţionale se păstrează şi administrează de către autoritatea monetară

(banca centrală) a unei ţări;

- rezervele internaţionale sunt destinate echilibrării balanţei de plăţi;

- rezervele internaţionale contribuie la susţinerea cursului de schimb în anumite limite şi

la protejarea monedei naţionale;

- rezervele internaţionale asigură garantarea solvabilităţii ţării care solicită finanţarea

externă în vederea acoperirii deficitului balanţei de plăţi;

- excedentele din balanţele de plăţi se pot plasa temporar pentru a obţine resurse din

valorificarea lor pe o perioadă de timp.

9

În sfera rezervelor internaţionale se încadrează: rezervele de valută şi în alte active, DST,

Euro, rezerva de aur şi poziţia ţării la FMI. Rezervele internaţionale se deosebesc de „acoperirea

monetară" prin care erau garantate bancnotele emise de bancă, deoarece mărimea lor nu mai depinde

de masa banilor în circulaţie.

Fiecare component al rezervei valutare se formează prin operaţiuni specifice.

Devizele convertibile rezultă în urma operaţiunilor din balanţa de plăţi, primiri de fonduri

financiare, credite precum şi din operaţiunile de cumpărare de pe piaţa valutară.

Disponibilul DST are ca provenienţă emisiunile FMI şi distribuirile sale gratuite către ţările

membre, precum şi încasările ulterioare pentru operaţiuni de creditare în cadrul mecanismului DST

În acest mecanism DST pot fi obiectul unor tranzacţii cu schimbare de valută, dar acestea se fac în

anumite condiţii stabilite de FMI. Poziţia de creditare faţă de FMI este, de asemenea, supusă

controlului FMI şi nu poate face obiectul unei tranzacţii.

Aurul monetar provine din achiziţionările Băncii Centrale, din producţia internă a ţării sau de

pe piaţa internaţională a aurului.

Cât despre utilizarea rezervei valutare ea poate avea următoarele destinaţii:

– echilibrarea balanţei de plăţi, dacă deficitul balanţei nu poate fi acoperit în alt mod;

– garantarea solvabilităţii economiei naţionale pe piaţa financiar-valutară internaţională;

– intervenţii pe piaţa valutară pentru a sprijini cursul monedei naţionale în raport cu celelalte

monede.

În ordinea elementelor care intră în structura rezervei monetare internaţionale a unei ţări, aurul

este în general trecut pe primul plan din considerente istorice. Ca importanţă relativă, aurul se

situează în general după alte elemente, cu excepţia unor state dezvoltate care prin tradiţie deţin mari

cantităţi de aur.

Din punct de vedere al utilizării, rezerva de aur poate fi împărţită în două categorii: a) stocul de

consum curent; b) stocul permanent sau intangibil.

a) Stocul de consum curent reprezintă cantitatea de aur necesară pentru consumul intern în

următoarele scopuri: a) cercetări ştiinţifice; b) medicină; c) consum industrial, inclusiv baterea

medaliilor şi producţia de bijuterii.

Determinarea mărimii stocului de consum curent nu prezintă dificultăţi, planificarea consumului

de aur în scopuri ştiinţifice, medicale şi industriale făcându-se în funcţie de realizările din anul de

bază, colectate cu creşterea prevăzută pentru anul de plan.

10

b) Stocul permanent sau intangibil este necesar în calitate de mijloc de plată în cadrul

decontărilor internaţionale, în împrejurări deosebite cum ar fi războiul, seceta, cutremurele de

pământ sau alte calamităţi.

Determinarea mărimii stocului permanent, evident, nu se poate face pe o bază strict ştiinţifică,

dată fiind natura acestui stoc. S-au luat drept bază de calcul unele elemente legate în mod logic de

destinaţia stocului permanent, cum sunt: consumul de grâu al populaţiei ţării pe un an – în

eventualitatea secetei sau altor calamităţi ale naturii; importul de armament – în eventualitatea unui

război; acoperirea deficitului balanţei comerciale – în cazul întreruperii unei relaţii comerciale

valutare normale cu unele state. Desigur, toate aceste elemente sunt foarte aproximative şi calculele

făcute pe baza lor nu ar fi în măsură să indice decât ordinul de mărime al stocului permanent de aur

care ar trebui să existe ca rezervă de stat pentru împrejurări deosebit de grave.

Pe baza celor arătate mai sus s-ar putea lua în considerare următoarea formulă pentru calcularea

rezervei de aur:

, (1.1)

în care:

R - rezerva de aur anuală;

Sc – stocul de consum curent;

Sp - stocul permanent.

La rândul lor, termenii Sc şi Sp reprezintă:

(1.2)

în care:

Cs – consum de aur în anul de bază în scopuri ştiinţifice;

Cm – idem, în scopuri medicale;

Ci – idem, în scopuri industrial;

k – procentul de creştere planificat pentru anul de plan faţă de anul de bază.

Sp= (Cg*N*365) + A 0,5 Ex , (1.3)

în care:

Cg - consumul de grâu pe cap de locuitor pe zi;

N - numărul locuitorilor ţării;

11

A - cheltuielile de apărare pe un an;

Ex – volumul exportului pe an.

Rezerva valutară oficială reprezintă activele de rezervă deţinute de autorităţile monetare

centrale, constituite din mijloace de plată internaţionale: valute, devize, EURO, DST, aur, poziţia

creditoare faţă de FMI şi sânt utilizate pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe, susţinerea

monedei naţionale, garantarea solvabilităţii externe a ţării, stingerea obligaţiilor externe în anumite

situaţii deosebite şi nu pentru efectuarea plăţilor curente către străinătate.

Paralel cu rezervele oficiale există surse externe care le înlocuiesc, astfel se pot utiliza

creditele furnizate de FMI, disponibilităţile din acordurile SWAP dintre băncile centrale,

împrumuturile interguvernamentale şi cele acordate de consorţiile sau sindicatele bancare sau de pe

pieţele europene. Acordurile de credit internaţionale care permit achiziţii se rezerve valutare din

surse oficiale şi particulare contribuie esenţial la îmbunătăţirea şi asigurarea statului cu lichidităţi

internaţionale.

În funcţie de gradul de lichiditate, rezerva internaţională oficială poate fi clasificată în:

a) rezerve cu o lichiditate primară, compuse din valute;

b) rezerve cu o lichiditate secundară, cele uşor transformabile, compuse din active de

titluri de credit exprimate în valute liber convertibile şi care pot fi transformate oricând

şi fără dificultăţi în valută cash;

c) rezerve terţiare, compuse din active monetare ce necesită un anumit timp pentru a fi

transformate în mijloace de plată lichide, cum sunt investiţiile în titluri de valoare

nenegociabile, adică care nu se tranzacţionează continuu la bursa de valori.

În componenţa rezervei internaţionale oficiale sânt active de rezervă reale, constituite din

active de aur şi active financiare de rezervă constituite din valute, titluri de credit uşor

transformabile în valută.

În funcţie de gradul de utilizare, rezerva internaţională oficială poate fi clasificată în:

a) active de rezervă considerate constante, ce sânt plasate în străinătate pentru fructificare

sub formă de hârtii de valoare (obligaţiuni, acţiuni, certificate de depozit etc.);

b) active de rezervă considerate variabile, ce sunt menţinute lichide pentru intervenţiile pe

piaţa valutară cu scopul susţinerii monedei naţionale şi pentru plăţi urgente. Acestea

sunt constituite din depuneri în conturi la vedere, pe termen foarte scurt, pe termen

scurt şi sunt păstrate în banca centrală sau în marile bănci comerciale din străinătate.

Rezervele valutare au o destinaţie specială şi bine definită în economie, ele îndeplinesc funcţia

de asigurare a unei stabilităţi în relaţiile economice internaţionale ale statului şi a inspirării unei

12

REZERVA INTERNAŢIONALĂ OFICIALĂ

ACTIVITATEA COMERŢULUI INTERNAŢIONALPOLITICA COMERCIALĂ

FINANŢELE PUBLICE

PIAŢA FINANCIARĂ INTERNAŢIONALĂPOLITICA FINANCIARĂ

încrederi, pe plan internaţional, în capacitatea efectuării tranzacţiilor de către stat. Rezervele valutare

finanţează dezechilibrul creat în relaţiile comerciale şi financiare internaţionale doar în condiţiile

când au fost epuizate toate celelalte resurse şi posibilităţi de finanţare.

Scopul principal pentru care o ţară îşi constituie rezervele valutare este reprezentat de dorinţa

sa de a dispune, la un moment dat, de capacitate rapidă de stingere a unor obligaţiuni valutare în

context internaţional.

Există trei motive distincte pentru a menţine rezervele valutare: motive de tranzacţii, motive

de precauţie şi motive de portofoliu.

Administrarea rezervelor valutare se efectuează în dependenţă de politica economică a unei

ţări, în special, în dependenţă de politica comercială, valutar-monetară şi financiară. Sursele de

formare şi direcţiile de utilizare ale rezervelor valutare sunt direct condiţionate de rezultatul

promovării acestor politici, reflectat în balanţa de plăţi externe. Formarea rezervei internaţionale

oficiale este direct condiţionată de relaţiile economice internaţionale ale unui stat, mărimea ei

depinde de politica comercială promovată, de relaţiile acestei ţări cu organismele financiar-monetare

internaţionale.

Deci, sursele principale de formare a rezervelor valutare sânt obţinerea unei balanţe de plăţi

externe excedentară şi de asemenea accesul pe piaţa internaţională de credit.

În etapa actuală ponderea principală a formării activelor de rezervă o constituie contribuţia

pieţelor financiare internaţionale, astfel încât pe plan mondial procesul de creare directă a rezervelor

valutare şi-a redus considerabil sfera. Constituirea rezervelor valutare depinde în mare măsură de

însăşi solvabilitatea statului, deoarece ea este un instrument de prim ordin al analizei efectuate la

acordarea creditelor, care se stabileşte pe baza informaţiilor cu privire la situaţia economică şi

financiară a statului. În acest context, acordarea creditelor pentru echilibrarea balanţei de plăţi

externe şi a susţinerii monedei naţionale este determinată de politica ţărilor dezvoltate şi a

instituţiilor financiar-monetare internaţionale, emitente ale valorilor de rezervă, care creează anumite

condiţii pe pieţele financiare internaţionale reprezentată în fig. 1.1.

13

Sursa: elaborată de autor.

Figura 1.1. Corelaţia rezervei internaţionale oficiale cu activitatea comercială, valutar-monetară, financiară şi a finanţelor publice.

În această confruntare financiar-valutară a unui stat pentru formarea şi consolidarea rezervei

internaţionale oficiale fiecare agregat valutar se formează în mod diferit.

În prezent aurul îndeplineşte o singură funcţie monetară şi anume funcţia de instrument de

rezervă. Rezerva de aur se formează prin extragerea şi producţia internă sau prin cumpărare pe piaţă.

Operaţiunile cu aurul de rezervă se pot efectua doar între instituţii de reglare monetar-creditară ale

diferitor ţări, sau între aceste instituţii şi organismele financiar-monetare internaţionale.

În legătură cu folosirea aurului ca activ de rezervă sunt diverse poziţii, deşi în practică nu sunt

tentative de reducere a aurului din structura rezervelor internaţionale. În anumite momente şi

circumstanţe aurul nu poate fi înlocuit de alte instrumente de rezervă, deoarece el este singurul

component de rezervă ce posedă valoare proprie reală şi poate servi ca etalon monetar, acceptat ca

mijloc final de echilibrare a balanţei de plăţi externe. FMI prevede ridicarea DST la rangul de

principal activ de rezervă şi restrângerea rolului aurului în viitor pentru utilizarea lui în această

funcţie. Adâncirea instabilităţii şi a caracterului inflaţionist al sistemului monetar internaţional face

să crească şi mai mult rolul aurului ca monedă universală reală, întăreşte funcţia sa de instrument de

rezervă, de garant al obligaţiilor internaţionale.

Activele valutare sunt partea cea mai importantă a rezervei internaţionale oficiale şi sunt

constituite din creanţe deţinute de instituţiile financiare centrale ale unui stat şi anume: valute,

bonuri de tezaur, depuneri la bănci, obligaţiuni guvernamentale etc. O parte majoră a rezervei

oficiale este păstrată sub formă de titluri de credit exprimate în valute liber convertibile, ele

reprezentând cel mai important instrument de plată internaţională.

14

Rezervele valutare sunt plasate în titluri de credit pentru valorificare, partea rezervei

internaţionale oficiale ce este prognozată constantă se plasează în titluri de credit pe termen lung,

considerate sigure şi aducătoare de venit. Deoarece ele sunt negociabile, pot fi transformate repede

în valute în cont datorită girării acestora. Partea rezervei internaţionale oficiale ce este menţinută

lichidă este plasată în titluri de credit pe termen scurt şi foarte scurt la băncile centrale sau la marile

bănci comerciale în străinătate. Rezerva de valute şi devize se formează ca urmare a balanţei de plăţi

excedentare, de asemenea rezervele valutare pot fi formate prin acordurile SWAP, prin

împrumuturile interguvernamentale şi cele acordate de consorţiile sau sindicatele bancare sau de pe

pieţele europene. Acordul de tipul SWAP dintre băncile centrale a două state prevede schimbul de

monede naţionale pentru creşterea rezervelor valutare, echilibrarea temporară a balanţei de plăţi sau

pentru finanţarea intervenţiilor pe piaţa valutară.

În formarea rezervei valutare internaţionale elementul cel mai important al lichidităţii îl

reprezintă rezerva valutară. Pe plan internaţional, rezervele valutare sunt urmărite ca un indicator

important, ele caracterizând economiile naţionale în privinţa credibilităţii financiare şi economice.

Se consideră un nivel corespunzător pentru rezerva valutară acel nivel care poate acoperi nivelul

importului ţării respective pentru o perioadă de 3-5 luni fără a se apela la alte mijloace de plată; de

aceea, fiecare stat, chiar şi în condiţiile unei balanţe de plăţi echilibrată, îşi formează o rezervă

valutară pentru a o utiliza în situaţii critice.

Fiecare componentă a rezervelor valutare se formează prin operaţiuni specifice:

- aurul monetar - provine din achiziţiile Băncii Centrale din producţia internă a ţării sau de pe

piaţa internaţională a aurului, precum şi din alte surse;

- rezerva în valute - se constituie diferit în funcţie de gradul de convertibilitate al monedei

naţionale:

a) pentru ţările cu monedă convertibilă se constituie pe baza deficitului balanţelor de

plăţi ale ţărilor emitente ale valutelor de rezervă;

b) pentru ţările cu monedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată se constituie

din încasările la export care depăşesc plăţile pentru import, primiri de fonduri

financiare şi de credit, transferuri, operaţiuni de cumpărare pe piaţa valutară.

Rezerva de valute se compune în principal din valutele liber utilizabile, dar şi din alte valute

cu convertibilitate oficială care sunt cel mai frecvent utilizate ca mijloace de plată la nivel

internaţional. Fiecare ţară îşi constituie rezerva de valute prin luarea în considerare a operaţiunilor

comerciale şi necomerciale derulate cu precădere în anumite valute, precum şi din valute cu o

15

stabilitate cât mai ridicată astfel încât pierderile generate de fluctuaţia cursului valutelor de rezervă

să fie limitate.

Rezerva în DST are ca provenienţă emisiunile FMI şi distribuirile sale gratuite către ţările

membre, precum şi încasările ulterioare pentru operaţiunile de creditare în cadrul mecanismului

DST. Alocările de DST au la bază contribuţia fiecărei ţări la constituirea resurselor fondului, iar

utilizarea DST este legată de posibilitatea folosirii alocărilor de DST pentru procurarea de valute

convertibile în vederea onorării obligaţiilor de plată şi pentru echilibrarea balanţei de plăţi.

Poziţia creditoare la FMI se obţine prin mecanismul Drepturilor Speciale de Tragere (DST),

care se bazează pe structura contribuţiei fiecărei ţări la formarea resurselor FMI:

- 25% din contribuţie se achită de către fiecare stat membru în valuta convertibilă sau

DST (iniţial această parte putea fi achitată şi în aur);

- 75% din contribuţie este reprezentată de moneda naţionala a ţării membre într-un cont

pe numele FMI păstrat la Banca Centrală a fiecărui stat membru.

În cazul în care soldul contului în care se înregistrează contribuţia la FMI în monedă naţională

este mai mic decât nivelul de 75%, apare poziţia creditoare a ţării respective faţă de FMI. Astfel,

mecanismul DST presupune că pentru procurarea mijloacelor de plată exprimate în moneda altei ţări

membre la FMI se pot efectua trageri asupra părţii din contribuţia păstrata pe numele FMI în

moneda ţării partenere.

În utilizarea rezervei valutare internaţionale scopul principal pentru care o ţară îşi constituie

rezerve valutare este reprezentat de dorinţa sa de a dispune, la un moment dat, de capacitate rapidă

de stingere a unor obligaţii valutare în context internaţional. Însă, rezerva valutară intră în

operaţiunile de plată internaţionale după epuizarea celorlalte modalităţi reprezentate de: încasarea

contravalorii exportului, angajarea de credite comerciale şi bancare, primirea de fonduri financiare,

mobilizarea de fonduri pe piaţa internaţională de capital etc.

Destinaţiile rezervei valutare vizează:

- acoperirea deficitului balanţei de plăţi, prin balansarea acesteia cu ajutorul

operaţiunilor de tip monetar (încasări din rezerva valutară pentru plăţi în afara ţării);

- intervenţii pe piaţa valutară pentru a sprijini cursul monedei naţionale în raport cu

celelalte monede (se influenţează raportul cerere/ofertă de valută);

- garantarea solvabilităţii economiei naţionale pe piaţa financiar-monetară internaţională

(se influenţează poziţia ţării pe scara bonităţii întocmită de organisme financiare

internaţionale specializate).

Gestionarea rezervei valutare internaţionale are în vedere două obiective:

16

- lichiditatea;

- rentabilitatea.

Lichiditatea se referă la posibilitatea transformării rapide şi fără pierderi a rezervei valutare în

mijloace de plată necesare onorării unor obligaţii la un moment dat.

De aceea, rezerva valutară se structurează:

- într-o parte lichidă păstrată în conturi la vedere;

- într-o parte stabilă (permanentă) păstrată în depozite la termen sau plasată în titluri de

valoare care să permită o fructificare cât mai importantă.

Lichiditatea rezervei valutare ia în considerare şi structura sa pe valute, deoarece băncile

centrale deţin în rezervă valutele cel mai intens solicitate ca mijloc de plată. Dacă rezerva include în

proporţii însemnate aur şi DST, gradul de lichiditate al rezervei va fi mai scăzut deoarece folosirea

acestor elemente ale rezervei presupune transformarea lor prealabilă în valute convertibile.

Rentabilitatea reprezintă posibilitatea fructificării sumelor păstrate în rezervă prin plasamente

în străinătate, pe piaţa monetară şi financiară. Fructificarea vizează:

- încasarea unor dobânzi prin păstrarea rezervei în depozite la termen la bănci din

străinătate;

- încasarea de dobânzi prin plasamente în obligaţiuni emise de alte state (plasamente

garantate cu grad ridicat de siguranţă);

- încasări din dividende prin plasarea rezervei pe piaţa acţiunilor străine.

1.3. Indicatorii rezervei valutare

Aprecierea indicilor de lucru al managerului portofoliului de investiţii trebuie să se bazeze pe

norma financiară a beneficiului general. Beneficiul financiar se determină conform valorii de piaţă a

activelor la începutul şi la sfârşitul perioadei examinate şi a dobânzii calculate. Astfel de beneficiu ar

fi posibil de obţinut dacă la începutul perioadei portofoliul de investiţii a fost cumpărat la preţurile

predominante de pe piaţă în acel moment şi vândut la sfârşitul perioadei din nou la preţurile

predominante de pe piaţă. Preţurile predominante de pe piaţă sunt în raport cu acele active care au

fost cumpărate efectiv în prima zi a perioadei sau vândute în ultima zi, la aceste active sunt folosite

preţurile efective ale operaţiunii, celelalte active sunt înregistrate cu preţurile medii ale pieţei, media

dintre preţurile de cerere şi de ofertă. Această metodă ia în consideraţie atât beneficiul de la

dobândă, cât şi creşterea sau pierderea capitalului. Norma financiară a beneficiului de asemenea

17

stabileşte venitul hârtiilor de valoare pe perioada pe parcursul căruia sau efectuat operaţiunile de

cumpărare-vânzare, dar nu la o dată de calcul dacă aceasta se află înafara perioadei examinate.

Performanţa financiară a hârtiilor de valoare, în mod egal se referă la cursul de schimb.

Activele se apreciază cu cursul de schimb predominant la începutul şi la sfârşitul perioadei

examinate. Deşi de regulă evidenţa contabilă, dar nu permanent, este bazată pe cursul de schimb

curent şi nu ia în consideraţie modificările la valoarea reală a monedei interne. O astfel de atitudine

poate avea urmări grave, dacă norma beneficiului este exprimată în moneda naţională. Aprecierea

eficienţii unităţii de investiţie permanent se bazează pe presupunerea stabilităţii monedei naţionale.

La compunerea raportului cu privire la eficienţa investiţiilor este necesar de indicat diferenţa

dintre norma financiară de venit, care se utilizează la aprecierea performanţei investiţionale, şi

norma venitului contabil, care apare în aportul despre bilanţ. Norma contabilă de venit deseori

depinde de fluctuaţiile cursului de schimb, datorită devalorizării sau aprecierii monedei naţionale,

sau datorită că distribuţia pe valute a rezervelor valutare diferă de "coşul valutar" folosit în ţară.

Lichiditatea internaţională reflectă nivelul de dezvoltare al economiei naţionale, gradul de

participare al ţării la schimburile internaţionale, eficienţa şi competitivitatea produselor pe pieţele

externe.

Lichiditatea internaţională se exprimă prin anumiţi indicatori:

- lichiditatea internaţională (Li) se apreciază prin intermediul raportului dintre rezervele

internaţionale (Rvi) şi masa monetară în circulaţie (Mn);

(1.4)

- lichiditatea internaţională se exprimă pe baza raportului dintre rezervele internaţionale şi

angajamentele la vedere şi la termen ale băncii centrale (Ab);

(1.5)

- lichiditatea internaţională a unei ţări se reflectă prin raportul dintre rezervele

internaţionale şi deficitul balanţei de plăţi externe (De);

(1.6)

18

- raportul cel mai sugestiv de exprimare a lichidităţii internaţionale a unei ţări, îl reprezintă cel dintre

rezervele internaţionale şi valoarea importurilor (l);

(1.7)

Lichiditatea internaţională se apreciază şi prin prisma perioadei de timp în care se pot acoperi

importurile pe seama rezervelor internaţionale deţinute de banca centrală, în măsura în care o ţară îşi

acoperă importurile pe o perioadă de peste 6 luni din rezervele internaţionale, dispune de lichiditate

internaţională, iar ţările la care rezervele internaţionale acoperă valoarea importurilor pentru perioade

mai scurte, au greutăţi în asigurarea lichidităţii internaţionale.

Pentru atingerea unor performanţe financiare este necesar calcul sistemului de indicatori ai

rezervei valutare, prin intermediul cărora se va analiza suficienţa volumului rezervei valutare

pentru asigurarea stabilităţii economiei naţionale şi un mod de gestionare corect şi eficient1.

a) Profitul net al rezervelor valutare.

, (1.8)

în care:

DIRV - dobânda obţinută de la investirea rezervelor valutare;

DCFMI- dobânda plătită pentru creditele acordate de FMI.

b) Rezervele valutare ce aduc profit.

(1.9)

în care:

RVB - Rezervele valutare brute;

N – valuta în numerar (conturile poziţiei valutare ale BNM 1211, 1212, 1213).

c) Rentabilitatea rezervelor valutare brute.

, (1.10)

în care:

1 BORŞ, Ion. Relaţii valutar - financiare internaţionale. Chişinău: Ed .Arc, 1999, p.150.

19

PNRV- profitul net al rezervelor valutare;

RVB- rezervele valutare brute.

Acest indice arată ce profit obţine BNM de la un dolar din rezervele valutare brute. (trebuie să

fie mai puţin de 1).

d) Rentabilitatea rezervelor valutare nete.

RRVN=

PNRV b

RVN >15% (1.11)

în care:

PNRVb - profitul net al rezervelor valutare brute;

RVN- rezervele valutare nete (trebuie să fie mai > 15%).

Acest indice arată ce profit aduce un dolar investit din rezervele nete (profitul unui dolar din

rezervele proprii, datoria faţă de FMI sunt mijloacele de reserve atrase).

e) Rentabilitatea rezervelor valutare ce aduc profit.

, (1.12)

în care:

PN - profit net;

RVP - rezervele valutare ce aduc profit.

f) Rata resurselor externe atrase faţă de rezervele valutare nete.

( 1.13)

în care:

DTFMI - datoria faţă de FMI;

RVN - rezervele valutare nete.

Acest indice arată cîţi dolari sunt atraşi, la un dolar din rezervele nete, pentru multiplicarea acestora .

g) Ponderea rezervelor valutare ce aduc profit.

, (1.14)

în care:

20

RVP - rezervele valutare ce aduc profit;

RVB - rezervele valutare brute (trebuie să fie mai mare sau egal cu 90%).

h) Diferenţa dintre rata medie ponderată a dobânzii de la investiţiile rezervelor valutare şi rata medie a dobânzii plătită pentru creditele acordate de FMI.

, (1.15)

în care:

MIRV - rata medie ponderată a dobânzii de la investiţiile rezervelor valutare;

MDCFMI - rata medie a dobânzii plătită pentru creditele acordate de FMI.

i) Volumul necesar de rezerve nete.

VNRN=RVN

RVB>8. 00 %

(1.16)

în care:

RVN - volumul rezervelor nete;

RVB - rezervele valutare brute (trebuie sa fie > 8.00%).

VNR= RVN

DFMI >15% , (1.17)

în care:

RVN - rezervele valutare nete;

DFMI - datoria faţă de FMI ( trebuie să fie mai mare decât 15%).

De asemenea în practica autohtonă mai sunt utilizaţi următorii indicatori pentru determinarea

volumului optim al rezervei internaţionale oficiale a Republica Moldova:

, (1.18)

în care:

VRIO – Volumul Rezervei Internaţionale Oficiale

I - Volumul mediu al importului pentru 3 luni

DE - Volumul deservirii datoriei externe de stat. ( deservirea datoriei Guvernului pentru 3

luni viitoare); (deservirea datoriei BNM faţă de FMI pentru 6 luni viitoare)

BVIM - Volumul mediu anual, pentru 3 luni, al vânzărilor BNM pe piaţă;

IAB - Volumul mediu, pentru 3 luni, al vânzărilor BNM în afara bursei;

MF - Volumul mediu lunar, pentru 3 luni, al vânzărilor BNM către:

21

a) Ministerul Finanţelor;

b) Ministerul Relaţiilor externe;

c) Ministerul Afacerilor Interne;

d) Cancelaria de Stat etc.

Comitetul pentru investiţii trebuie să efectueze regulat dezbaterea rezultatelor şi al valorii

diferitor politici investiţionale. Apreciind performanţele, este necesar ca rezultatele aprecierii să

obţină o importanţă statistică, pentru distingerea norocului de iscusinţă, este necesar de comparat

indicii ce caracterizează performanţele pentru câţiva ani.

Capitolul II. ANALIZA REZERVEI VALUTARE A REPUBLICII MOLDOVA ÎN CONTEXTUL MANAGEMENTULUI EI

2.1. Evoluţia rezervei valutare internaţionale

Problemele de bază în relaţiile valutar-financiare internaţionale pe care le poate întâmpina un

stat sunt exprimate prin problemele echilibrării balanţei de plăţi externe, stabilităţii şi întăririi

monedei naţionale şi a cursului valutar. Pentru favorizarea înlăturării şi rezolvării acestor dificultăţi

se constituie rezerva internaţională oficială, la care se recurge în cazuri de urgenţă ori în cazuri

imprevizibile.2

Rezerva internaţională oficială reprezintă activele de rezervă deţinute de autorităţile

monetare centrale, constituite din mijloace de plată internaţionale: valute, devize, EURO, DST,

aur, poziţia creditoare faţă FMI şi sunt utilizate pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe,

susţinerea monedei naţionale, garantarea solvabilităţii externe a ţării, stingerea obligaţiilor externe

în anumite situaţii deosebite şi nu pentru efectuarea plăţilor externe către străinătate.

Paralel cu rezervele oficiale există surse externe care le înlocuiesc, astfel se pot utiliza

creditele furnizate de FMI, disponibilităţile din acordurile SWAP dintre băncile centrale,

împrumuturile interguvernamentale şi cele acordate de consorţiile sau sindicatele bancare sau de pe

europieţe. Acordurile de credit internaţionale care permit achiziţii de rezerve valutare din surse

oficiale şi particulare contribuie esenţial la îmbunătăţirea şi asigurării statului cu lichidităţi

internaţionale.

Activele de rezervă ale Băncii centrale pot fi divizate în rezerve necondiţionate şi condiţionate.

Rezervele ce se află efectiv în proprietatea Băncii Centrale - aurul, Euro, DST, devizele – sunt

2 BORŞ, Ion. Relaţii valutare –financiare internaţionale. Chişinău: Ed. Fundaţiei SOROS, 2007, p.132.22

rezerve necondiţionate ale statului. Rezervele condiţionate sunt creditele negociate cu FMI,

organismele de credit regionale, pieţele de eurovalute, acordurile SWAP cu alte bănci centrale.

Principala problemă pe care o ridică gestionarea rezervei valutare internaţionale este

plasamentul acestuia astfel încât să fie imediat disponibilă şi totodată să aducă un venit. Or, din

acest punct de vedere, componentele rezervei monetare internaţionale se comportă diferit, având în

vedere că fiecare are un regim propriu de păstrare şi ea generează costuri şi venituri specifice.

Astfel rezervele de aur se păstrează în tezaurul băncii naţionale, sau la anumiţi depozitari externi,

disponibilităţile în DST şi poziţia de rezervă la FMI se administrează în conturile deschise la

acest organism.

În această ordine de idei, menţionăm faptul că Republica Moldova a aderat la FMI şi BM în

anul 1992, imediat după ce a fost primită în calitate de membru cu drepturi depline la ONU. FMI

este o organizaţie instituţională specializată a Naţiunilor Unite care cuprinde majoritatea statelor

membre ale ONU, menită să asigure buna funcţionare a sistemului valutar internaţional. În acest

sens, FMI urmăreşte: cooperarea monetară internaţională şi dezvoltarea comerţului internaţional.

Fondul este finanţat prin contribuţii ale ţărilor membre, sumele asigurate de fiecare ţară fiind

determinate de estimarea scopurilor ei. În plus, misiunea primordială a FMI este de a corecta

dezechilibrele balanţelor de plăţi ale ţărilor membre.

Deşi FMI şi BM îşi desfăşoară astăzi aproape toată activitatea (şi cu siguranţă întreaga

activitate de creditare) în ţările în curs de dezvoltare, ele sunt conduse de reprezentanţi ai statelor

industrializate. Prin tradiţie sau ca urmare a unui acord tacit, şeful FMI este întotdeauna un european

(actualmente spaniolul Rodrigo Rato), iar cel al Băncii Mondiale un american (Paul Wulfovitz). Însă

aceşti oameni văd în mod firesc lumea cu ochii comunităţii financiare. Programele sunt în mod

obişnuit dictate de la Washington şi adaptate în urma scurtelor misiuni în care membrii acestora

studiază cu atenţie cifrele furnizate de ministerele de finanţe şi de băncile centrale.

Este indiscutabil faptul că principalii creditori ai Republica Moldova sunt FMI şi BM.

Incontestabil e că şi asistenţa acordată de aceste organisme a fost foarte importantă pe parcursul

anilor. Dar în acelaşi timp, trebuie să remarcăm că politicile pe care FMI şi BM le-au aplicat faţă de

Moldova nu au fost întotdeauna în acord cu interesele de securitate socială a populaţiei. Iar relaţiile

cu FMI au arătat că acesta uneori acţionează ca un vraci medieval care prescrie aceiaşi cură de

tratament pentru toate ţările, indiferent de sursa problemelor economice şi de durerea pe care pe care

o simte "pacientul".

Valutele, devizele şi creanţele convertibile care formează partea cea mai mare a rezervei

monetare internaţionale pot să fie plasate în diverse tranzacţii cu două condiţii: să păstreze

23

lichiditatea şi să fie rentabile. Acestea sunt însă două condiţii contradictorii, căci cu cât un

plasament este mai lichid cu atât el este mai puţin rentabil şi invers. Pentru a ieşi din acest impas

s-a ajuns la următoarea soluţie, o parte din acest element al rezervei monetare este menţinută

lichidă fiind plasată sub formă de depuneri pe termen scurt şi foarte scurt la bănci comerciale,

din străinătate; - o altă parte, mai puţin, lichidă, permanentă, se plasează în titluri de venit în

valută considerabilă şi aducătoare de venit

Tabelul 2.1

Structura rezervelor valutare pe perioada a.a. 2007-2010, mil. USD

2007 2008 2009 2010

Activele oficiale de rezervă 1333,68 1 672,4 1480,2 1717,69

Rezervele valutare (în valuta convertibila)

1333,5 1672,2 1476,6 1717,3

Valori mobiliare 358,3 658,23963 616,5 1062,69

Disponibilităţi şi plasări la termen,inclusiv:

975,1 1 014,00926 860,1 654,63

Alte bănci centrale, BRI şi FMI 317,4 202,0 127,7273,72

Bănci cu oficiile în Republica Moldova

0 0 00

Bănci cu oficiile în străinătate 657,7 811,9 732,3 380,862

Poziţia de rezerva la FMI 0,007 7,74 7,81 7,7

DST- uri 0,152 0,151 3,5 348,02

Aur 0 0 0 0

Alte active de rezerva 0 0 0 0

Sursa: Raport anual 2010 al Băncii Naționale a Moldovei [online]. [citat 29 aprilie 2011]. Disponibil: <http://bnm.md/md/annual_report>.

În Republica Moldova, pe parcursul anilor 2007-2010, analizând tabelul 2.1, se observă o

creştere a rezervelor valutare. Dacă în anul 2007 rezerva valutară constituia 1333,68 mil. USD,

atunci în 2010 aceasta a constituit 1717,69 mil. USD, ceea ce ne reflectă o tendinţă de formare a

propriei structuri de reglare a relaţiilor economice externe şi dirijare a cursului valutar.

24

Creşterea vizibilă a rezervelor valutare a BNM a Republica Moldova e rezultatul unei

politici de coordonare a Băncii Naţionale şi FMI, şi are ca scop crearea unui suport financiar

pentru menţinerea cursului valutar. La rândul său acest curs trebuie să stimuleze investiţiile interne

şi schimbul internaţional de mărfuri şi servicii. Sursele principale de încasări în rezerva valutară le

constituie ca urmare a procurării de către BNM a valutei pe piaţa interbancară, precum şi a intrării

pe contul BNM a tranşei ordinare din creditul FMI. O altă consecinţă a creşterii volumului

rezervelor valutare o constituie creşterea remitenţelor din străinătate, fapt ce negativ caracterizează

modul de gestionare a rezervelor valutare.

Rezervele statului s-au majorat ca urmare a tranzacțiilor reflectate în balanța de plați cu

294,37 mil. USD și s-au diminuat în urma fluctuației ratei de schimb a altor valute față de dolarul

SUA cu 52,55 mil. USD, precum și ca rezultat al reevaluării prețurilor instrumentelor financiare –

cu 4,39 mil. USD.

Printre tranzacțiile ce au influențat volumul activelor oficiale de rezervă, de menționat:

- valorificarea împrumuturilor: de la FMI – 183,08 mil. USD (echivalentul a 120,00 mil. DST),

de la Asociația de Dezvoltare Internațională – 25,42 mil. USD, de la Guvernul Poloniei – 15,00 mil.

USD;

- primirea granturilor: de la Comisia Europeană – 93,21 mil. USD (echivalentul a 70,79 mil.

EUR), de la guvernul Marii Britanii – 9,75 mil. USD, de la guvernul Olandei – 3,49 mil. USD;

- cumpărările nete de devize străine pe piața valutară interna în sumă de 19,32 mil. USD;

- efectuarea plaților: pentru serviciul datoriei externe – 69,49 mil. USD, pentru întreținerea

ambasadelor – 7,24 mil. USD, pentru cotizații în organizațiile internaționale – 3,17 mil. USD.

Atingerea şi menţinerea rezervelor valutare la un nivel adecvat garantează solvabilitatea

statului, ceea ce permite negocierea unor noi credite pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe.

Volumul, formarea rezervelor valutare, în mare măsură depinde nu numai de resursele care

contribuie la creştere, dar şi de volumul utilizării rezervelor .

Creşterea şi utilizarea rezervelor valutare, pe parcursul unei anumite perioade, se prezintă sub

formă de bilanţ în Nota analitică a Balanţei de plăţi externe, care reflectă modificările survenite în

rezervele valutare în intervalul de timp dat.

Pe parcursul activităţii sale Banca Naţională a Moldovei a perfecţionat în continuare cadrul

legal în domeniul reglementării valutare, care în perioada anilor 2000-2010 a fost orientată spre

liberalizarea treptată a regulilor valutare. La modificarea cadrului legal menţionat s-au luat în

considerare, de asemenea modificările operate în legislaţia în vigoare a Republica Moldova, precum

25

şi acţiunile de ajustare a legislaţiei în domeniul valutar la standardele legislaţiei Uniunii Europene şi

de liberalizare treptată a unor operaţiuni ce ţin de transferul de capital din Republica Moldova .

Atingerea şi menţinerea rezervelor valutare la nivel adecvat garantează solvabilitatea statului,

ceea ce permite negocierea unor noi credite pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe.

Formarea rezervelor valutare la un nivel optim creează posibilitatea desfăşurării

corespunzătoare a operaţiunilor de convertire, a garantării unor împrumuturi externe, a susţinerii

eventuale a cursului monedei naţionale la bursele Internaţionale a creării unui climat de încredere

în moneda ţării şi în general în capacitatea acestei ţări, de a imprima politici economice şi financiare

un curs sănătos, constructive. În acest ultim caz, cu condiţia ca datele referitoare la rezervele

valutare să fie publicate.

Cel mai utilizat indice pentru caracterizarea nivelului rezervelor valutare se foloseşte

compararea volumului rezervelor cu importul lunar de mărfuri şi servicii.

În evoluţia rezervei valutare în perioada de douăzeci ani dolarul american se constituie

principala valuta a Rezervei valutare a Republica Moldova.

Dolarul SUA ocupa 75% din volumul pieţei valutare a Republicii Moldova, lucru care a şi

determinat dolarul drept principala valuta a Rezervei valutare de stat În genere, compoziţia valutara

a Rezervei valutare este alcătuita din trei valute: dolarul SUA, euro si lira sterlină.

În paragraful 1.3 am clasificat o serie de indicatori de măsurare a performanţei financiare a

rezervei valutare, calculul acestor indicatori necesită utilizarea a o serie de date statistice din

rapoartele anuale ale BNM. Astfel analiza eficienţei şi rentabilităţii rezervelor valutare ale Republica

Moldova pentru anii 2009-2010 este reflectată de următorii indicatori:

Profitul net al rezervelor valutare se calculează potrivit formulei 1.8.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este PN = 18,756 – 14,56 = 4,196 mil. USD

și pentru anul 2010 - PN = 20,869 – 15,12 = 5,749 mil. USD

Rezervele valutare ce aduc profit se calculează potrivit formulei 1.8.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este RVP = 597,4 – 4,3567 = 521,19 mil. USD

și pentru anul 2010 - RVP = 775,3 - 4,56 = 770,34 mil. USD

Rentabilitatea rezervelor valutare brute se calculează potrivit formulei.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este RRVB = 4,196 : 597,4 = 0,70

și pentru anul 2010 - RRVB = 5,749 : 775,3 = 0,74.

26

Rentabilitatea rezervelor valutare nete se calculează potrivit formulei.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este RRVN = 4,196 : 59,7 X 100% = 7,02%

și pentru anul 2010 - RRVN = 5,749 : 77,01 x 100% = 7,46%.

RRVN=PNRV b

RVN >15% (2.1.4)

Pentru anul 2008: RRVN= 4 .196

59 . 7×100 %=7 .02 %

Anul 2009: RRVN=5 .749

77 . 01×100 %=7 . 46 %

Rentabilitatea rezervelor valutare ce aduc profit se calculează potrivit formulei.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este RRVP = 4,196 : 521,19 x 100% = 0,80%

și pentru anul 2010 - RRVP = 5,749 : 770,34 x 100% = 0,74%.

RRVP= PN

RVP (2.1.5)

Anul 2008: RRVP= 4 .196

521 . 19×100 %=0 .80 %

Anul 2009: RRVP= 5 .749

770 . 34×100%=0 . 74%

Rata resurselor externe atrase faţă de rezervele valutare nete se calculează potrivit

formulei.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este MRVN = 132 : 597,4 x 100% = 22,09 $

și pentru anul 2010 - MRVN = 141 : 775,3 x 100% = 18,01 $.

MRVN=DTFMI

RVN ( 2.1.6)

Anul 2008: MRVN=132

597 . 4×100 %=22 .09

dolari

Anul 2009: MRVN=141

775 . 3×100 %=18 . 01

dolari

a) Ponderea rezervelor valutare ce aduc profit se calculează potrivit formulei.

27

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este RVP = 521,19 : 597,4 x 100% = 87,24 %

și pentru anul 2010 – RVP = 770,34 : 775,3 x 100% = 99,36%.

% RVP= RVP

RVB≥90 %

(2.1.7)

Anul 2008: % RVP=521 .19

597 . 4×100 %=87 . 24 %

Anul 2009: % RVP=770 . 34

775 . 3×100 %=99 .36 %

b) Diferenţa dintre rata medie ponderată a dobânzii de la investiţiile rezervelor valutare

şi rata medie a dobânzii plătită pentru creditele acordate de FMI.

Pentru luna ianuarie 2008 = MIRV - MDCFMI (2.1.8)

Pentru luna ianuarie 2008: 7,57% - 5,15% = 2,42%

Pentru luna ianuarie 2009: 7,89% - 5,98% = 1,98%

c) Volumul necesar de rezerve nete se calculează potrivit formulei.

Valoarea acestui indicator pentru anul 2009 este VNRN = 59,7 : 597,4 x 100% = 9,99%

și pentru anul 2010 - VNRN = 77,01 : 775,3 x 100% = 9,93%.

VNRN=RVN

RVB>8. 00%

(2.1.9)

Anul 2008: VNRN=59 .7

597 .4×100 %=9 .99 %

Anul 2009:VNRN=77 . 01

775 .3×100 %=9 . 93 %

Datele indicatorilor rezervei valutare calculaţi mai sus sunt incluşi în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2Dinamica indicatorilor rezervei valutare

în perioada 2009 – 2010

Indicatorii Anul 2009 Anul 2010

PN 4,196 5,749

RVP 521,19 770,34

RRVB 0,70% 0,74%

RRVN 7,02% 7,46%

28

RRVP 0,80% 0,74%

MRVN 22,09 18,01

%RVP 87,24% 99,36%

Pentru luna ianuarie 2,42% 1,98%

VNRN 9,99% 9,93%

Sursa: elaborat de autor în baza Raportului anual al Băncii Naționale a Moldovei pentru a.a.2007-2010 [online]. [citat 29 aprilie 2011]. Disponibil: <http://bnm.md/md/annual_report>.

Conform datelor din tabelul 2.2 în dinamică se observă o tendinţă de creştere a volumului

rezervei valutare oficiale, care sa datorat faptului că volumul Profitului Net al rezervelor valutare în

2010 faţă de anii 2008 – 2009, a crescut cu 0,79747 mil. USD (6,14 mil. USD – 5,3931 mil. USD),

această majorare sa produs datorită creşterii volumului dobânzii obţinute de la investirea rezervelor

valutare de la 20,480 mii USD în trimestrul II, 2007 şi a creşterii dobânzii plătite pentru creditele

acordate de FMI doar cu 0,56 mii USD (15.12 mii USD – 14,56 mii USD).

Rezervele valutare ce aduc profit în anul 2008 sau majorat cu 248.1 mil. USD, astfel încât în

2010 au atins un nivel 862,19 mil. USD această majorare a fost determinată de creşterea atât a

volumului rezervelor valutare brute de la 521,19 mil. USD în 2008, la 867,9 în 2010 precum şi a

valutei în numerar cu 0,61 mil. USD (4,96 mil. USD – 4,35 mil. USD).

În dinamică se observă o creştere şi a nivelului rentabilităţii rezervelor valutare brute,

constituind în 2010 0,728%, cu toate că a înregistrat o creştere totuşi nu a atins limita stabilită de

practica internaţională, volumul căreia trebuie să fie de 1. Putem constata că un impact negativ

pentru atingerea acestei limite a fost determinat de obţinerea unui volum prea mic a profitului net al

rezervelor valutare.

La un nivel foarte scăzut se află şi ponderea rentabilităţii rezervelor valutare nete limita

căreia trebuie să fie mai mare ca 15%. Pentru 2010 ponderea acestui indicator a constituit doar

7,28%. Astfel constatăm că de la un dolar investit din rezervele valutare nete sa obţinut un profit de

7.28 cenţi, înregistrând o creştere faţă de anul 2009 volumul căruia constituia 7,02%, şi o

diminuare faţă de 2009 de 0,14%.

Indicatorii care au reuşit să se încadreze în limitele stabilite de practica internaţională au fost:

ponderea rezervelor valutare ce aduc profit, care în 2010 a constituit 99,34% faţă de 999,36% în

anul 2010 şi 87.24 în anul 2009 (limita fiind de 90%).

2.2. Politici de gestiune a rezervei valutare

29

În majoritatea statelor, în fruntea aparatului bancar se află banca centrală. Banca centrală a

unui stat conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi financiare a statului

şi menţine stabilitatea monedei naţionale. Banca centrală este banca de emisiune, ea controlează

masa monetară, concentrează rezervele obligatorii ale băncilor comerciale, acordă credite acestora

prin operaţiunile de reescont, acordă împrumuturi statului, păstrează tezaurul de stat şi

administrează rezerva internaţională oficială. Din punctul de vedere al stabilirii obiectivelor şi

priorităţilor în administrarea rezervelor valutare, un interes deosebit îl reprezintă regimul valutar.

Pe de o parte, moneda naţională poate să fluctueze liber, ceea ce teoretic înseamnă că rezervele

valutare nu sunt necesare pentru menţinerea ei. O altă extremitate constă în faptul că moneda

naţională poate fi fixată în corelaţie cu altă valută sau coş valutar, în acest caz este important gradul

de liberalizare al operaţiunilor financiare cu valute străine.

Banca centrală poate fi unica persoană juridică care posedă intrările şi cheltuielile de valute

străine în economia naţională, de asemenea neconcordanţa între cerere şi asigurarea cu valute

străine, exercită influenţă asupra nivelului rezervelor valutare. Majoritatea regimurilor valutare se

stabilesc între aceste două poziţii extreme.

Administrarea rezervei internaţionale oficiale a Republicii Moldova este efectuată de către

Banca Naţională a Moldovei. Conform legii cu privire la Statutul Băncii Naţionale a Moldovei

capitolul V. art.18 şi a legii cu privire la Banca Naţională de Stat a Moldovei art. 18, BNM

gestionează rezervele valutare oficiale ale Republicii Moldova şi este un organ de control valutar. În

conformitate cu aceste legi BNM poate să procure, să păstreze şi să vândă valuta străină şi

instrumente de plată exprimate în valută străină, propuse de către băncile din Republica Moldova şi

din străinătate, poate efectua operaţiuni cu hârtii de valoare, valută străină şi metale preţioase.

La 27 ianuarie 1994, Consiliul de Administraţie a adoptat Hotărârea cu privire la repatrierea şi

vânzarea obligatorie a încasărilor de valute străine. Hotărârea prevedea vânzarea obligatorie a 35%

din încasările valutare transferate în rezerve valutare oficiale ale Republica Moldova de către agenţii

economici care au conturi deschise în străinătate cu permisiunea BNM. Prin această hotărâre se

urmărea creşterea volumului rezervelor valutare. Însă prin vânzările obligatorii de valută la curs

fixat se afecta volumul comerţului exterior şi interesele agenţilor economici. Respectând

recomandările FMI, vânzarea obligatorie de valute străine a fost anulată conform Suplimentului

nr.3 la această hotărâre din 31.10.94.

La 2 ianuarie 1995, Consiliul de Administraţie al BNM a luat Hotărârea cu privire la

reglementarea valutară pe teritoriul Republica Moldova. Prin această hotărâre este reglementată

30

introducerea şi scoaterea monedei naţionale şi a valutelor străine, deschiderea conturilor în valută

străină ale rezidenţilor şi nerezidenţelor, operaţiunile pe piaţa valutară, transferurile de capital.

Administrarea rezervelor internaţionale într-o bancă centrală este o funcţie operaţională foarte

importantă şi un domeniu în care erorile pot fi foarte costisitoare, încât să provoace pierderea

credibilităţii în banca centrală. Din acest motiv este important ca lanţul ierarhic şi luarea deciziilor

să fie clare, în special celor implicaţi. Nivelurile de autoritate şi de luare a deciziilor în

administrarea rezervei internaţionale oficiale vor fi prezentate în tabelul 2.2.1.

Tabelul 2.3

Ierarhia luării deciziilor

Nivelul Conţinutul HotărârilorGUVERNATORUL, CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE

- stabileşte obiectivele şi principiile de administrare a resurselor;

- aprobă principiile de distribuţie a investiţiilor pe valute;- aprobă distribuirea optimă a investiţiilor şi diapazonul

devierilor admise;- aprobă durata portofoliului etalon şi diapazonul devierilor

admise;- aprobă principiul alegerii activelor;- aprobă principiul administrării riscului de credit şi stabilirea

limitelor pe bănci separat;- stabileşte limita maximă a riscului de credit pe rezerve în total;- efectuează revizia anuală a eficienţei administrării resurselor.

COMITETUL PENTRU INVESTIŢII DIRECTORUL DEPARTAMENTUL ŞEFUL DIRECŢIEI, ADJ. ŞEFULUI DE DIRECŢIEŞEFUL SECŢIEI VALUTARE , DEALER PRINCIPAL, ANALIŞTI.(COMITETUL PENTRU INVESTIŢII DISCUTĂ ŞI PROPUNE HOTĂRÎRILE, DECIZIILE SUNT LUATE DOAR ŞEFUL DEPARTAMENTULUI, CARE POARTĂ TOATĂ RĂSPUNDEREA);

- defineşte strategia pentru investiţii stabileşte regulamentul de lucru de administraţie a riscului valutar;

- aprobă principiile determinării compoziţiei şi menţinerii portofoliului etalon;

- regulat revizuieşte riscul de credit şi restricţiile pe bănci separat;

- stabilesc limitele riscului pe bănci separat, aprobă mărimea limitelor maximale admise, aprobă cooperarea cu bănci noi;

- stabileşte şi aprobă categoriile activelor;- aprobă alegerea partenerilor pentru operaţiunile de dealer;- aprobă acordul şi condiţiile de păstrare a hârtiilor de valoare;- aprobă alte acorduri şi contracte necesare;- apreciază lichiditatea activelor;- efectuează controlul.

ŞEFUL SECŢIEI DE ADMINISTRARE A REZERVELOR VALUTARE;

- ia decizii operative de politică investiţională;- răspunde de supravegherea şi darea de seamă a respectării

restricţiilor la risc;- aprobă hârtii de valoare în cadrul categoriilor de active

aprobate;- răspunde de menţinerea lichidităţii activelor.

31

DEALER PRINCIPAL DEALERI

- răspunde de asigurarea cumpărării-vânzării hârtiilor de valoare de valoare în conformitate cu regulamentul şi cu aprobările partenerilor;

- ia decizii investiţionale concrete în conformitate cu aprobarea politicii investiţionale;

- răspunde de asigurarea secţiei de calcul cu informaţie deplină pentru efectuarea calculelor definitive pe tranzacţii.

Sursa: BORŞ, Ion. Relaţii valutar-financiare internaţionale. Chişinău: Ed. Arc, 1999, p.150.

Principalele politici de gestiune a volumului rezervei valutare a Republicii Moldova:

1) Deciziile în administrarea rezervelor valutare trebuie să fie luate în concordanţă cu politica

macroeconomică a ţării, în corelaţie cu politica de promovare şi stimulare a exporturilor,

activitatea monetar - valutară, financiară, a finanţelor publice şi a comerţului internaţional .

2) Minimizarea importului de bunuri şi servicii care nu sunt de importanţă strategică.

3) Crearea unui volum de rezerve valutare ale statului, nu pe baza remitenţelor din

străinătate, dar real, adică prin producerea bunurilor destinate exportului.

4) Banca Centrală are funcţia de asigurare a condiţiilor monetar-creditare, necesare pentru

atingerea stabilităţii monetare. O importanţă deosebită în administrarea rezervelor valutare,

îl reprezintă regimul valutar, care trebuie să fie adecvat realităţii.

5) Aprofundarea relaţiilor economice ale Republica Moldova, cu străinătatea.

6) Realizarea unei balanţe de plăţi excedentare.

7) Intervenţii pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului de schimb al monedei naţionale.

Eficienţa politicilor de gestiune a volumului de rezerve valutare. Rezerva internaţională

este un factor de stabilizare economică în special al relaţiilor economice externe. Optimizarea

rezervei valutare va contribui la:

a) Deschiderea economiei, creşterea masei monetare, micşorarea ratei dobânzii şi creşterea

variabilităţii balanţei de plăţi. Pe fondul menţinerii aprecierii leului şi ratelor mai mici ale

dobânzii pentru creditele în valută comparativ cu cele în lei, populaţia şi agenţii economici

vor prefera acest tip de îndatorare, fără însă a se asigura în faţa riscului valutar. Ipotetic

vorbind, în cazul unei eventuale deprecieri a monedei naţionale, aceştia se pot găsi în situaţia

de a-şi vedea ratele crescând cu acelaşi procent, totuşi, până la urmă leul se apreciază în

condiţiile în care fundamentele economice nu justifică lucrul ăsta.

b) Adoptarea unei politici de stimulare a exporturilor, va conduce la gestionarea corectă şi

eficientă a rezervelor valutare. Pentru o economie emergentă precum e cea a Republica

Moldova, ale cărei mecanisme abia acum se definesc şi se rodează, să aibă deficite externe

mari poate fi o caracteristică absolut normală. În aceste condiţii, faptul ca minusul dintre ce

32

poate exporta Moldova şi ceea ce consumă din import, exprimat economic prin deficitul

comercial. Statisticile prezentate de BNS arată că deficitul comercial – decalajul dintre

exporturi şi importuri – a crescut în ianuarie 2010 la toate categoriile de produse aflate în

lista balanţei comerciale. În acelaşi timp, la puţinele categorii în care exporturile au fost mai

mari decât importurile, excedentul a continuat să scadă, îndreptându-se practic spre deficit.

Deficitul balanţei comerciale în ianuarie 2010 a constituit aproape 173 milioane USD,

majorându-se faţă de perioada respectivă a anului 2009 (123,5 mil. dolari) cu cca 40%.

c) În condiţiile de reducere a volumului importului, rezerva valutară existentă va fi suficientă

pentru acoperirea importului, menţinându-se tendinţa de creştere a exportului. Constatăm

că în cazul Republica Moldova volumul importului continuă să crească astfel încât în

ianuarie 2010 valoarea importurilor în Moldova a constituit peste 261 milioane USD,

depăşind indicatorii din ianuarie trecut (197,2 mil. dolari) cu circa 33%. Importul din ţările

CSI s-a majorat cu aproape 19%, iar cele din ţările Uniunii Europene au crescut cu peste

42%. Cel mai însemnat deficit al balanţei comerciale în ianuarie Moldova a înregistrat cu

Rusia (-36,3 mil. USD), Ucraina (-25,5 mil. USD), România (-18,2 mil. USD), China (-13,4

mil. USD), Turcia (-13,2 mil. USD), Germania (-11,3 mil. USD). În cazul întăririi leului faţă

de principalele monede de referinţă, piaţa locală riscă să fie şi mai mult invadată de bunuri

importate. În acelaşi timp, Moldova "poate juca această carte" în propriul interes dacă se vor

importa echipamente şi tehnologii ce vor permite modernizarea economiei cu costuri mai

mici. Există, însă, şanse la fel de mari ca ieftinirea importurilor să fie mai puţin benefică

pentru economia naţională: creşterea importurilor de bunuri de consum, mai ieftine sau mai

bune din punct de vedere al calităţii decât produsele moldoveneşti, vor depărta clienţii de

producătorii locali care şi aşa se află într-o situaţie nu tocmai bună.

d) Crearea rezervelor valutare prin soldul pozitiv al Balanţei de Plăţi Externe

(Exportul>Importul) ar însemna alimentarea corectă a rezervei valutare.

e) Rezervele valutare servesc pentru asigurarea necorespunderii între cererea şi furnizarea de

valute străine. În regimul unui curs valutar fix şi cu o circulaţie liberă a capitalului, nivelul

rezervelor valutare este determinat ca necesitatea pentru echilibrarea pieţei monetare

interne. Însă dacă sunt modificări în politică sau sunt puse alte obiective, de exemplu

trecerea de la un curs fix la unul fluctuant sau liber, atunci rezervele valutare se vor

modifica. Ţara este capabilă de a finanţa instabilitatea externă din rezerve, dacă posedă o

sumă necesară de rezerve, însă pe de altă parte deţinerea unui volum prea mare de

rezerve valutare poate fi costisitor. În acelaşi timp, practicarea unui regim valutar dirijat

33

(care, de fapt, a fost promovat de BNM) a protejat piaţa valutară internă împotriva fluxurilor

speculative şi multitudinii evoluţiilor negative de pe pieţele financiare internaţionale. BNM

ar trebui să-şi modifice frecvenţa intervenţiei pe piaţa valutară şi să ofere posibilitatea unei

flexibilităţi mai mari a cursului de schimb. E adevărat că există şi opţiuni de utilizare a unor

controale temporare, de genul rezervelor minime obligatorii sau al unor restricţii în politica

de creditare. Cred că jucătorii pieţei le cunosc şi conştientizează ce măsuri ar putea adopta

banca centrală dacă în unele momente lucrurile nu ar merge bine. Pe fondul menţinerii

aprecierii leului şi ratelor mai mici ale dobânzii pentru creditele în valută comparativ cu cele

în lei, populaţia şi agenţii economici vor prefera acest tip de îndatorare, fără însă a se asigura

în faţa riscului valutar. Ipotetic vorbind, în cazul unei eventuale deprecieri a monedei

naţionale, aceştia se pot găsi în situaţia de a-şi vedea ratele crescând cu acelaşi procent.

totuşi, până la urmă leul se apreciază în condiţiile în care fundamentele economice nu

justifică lucrul asta. Republica Moldova se apropie tot mai mult de punctul critic când

trebuie să ia o decizie referitor la recunoaşterea şi acceptarea rolului crescând în lume, dar şi

în Republica Moldova, a monedei euro. Tărăgănarea acestui lucru deja a degenerat în "şanse

ratate". Contextul politic şi economic creat la moment nu cred că ar putea să împiedice o

astfel de decizie.

f) Orice necorespundere între intrările şi cheltuielile de valute străine în economia Naţională,

de asemenea, neconcordanţa între cererea şi asigurarea cu valute străine exercită influenţa

asupra nivelului rezervelor valutare. Majoritatea regimurilor valutare se stabilesc între 2

poziţii extreme. Însă este foarte important de a stabili, cel puţin la un nivel calitativ, care

este prognozarea rezervelor viitoare şi urmările negative ale lichidităţii.

g) Politica economică influenţează volumul (în dependenţă de influenţarea posibilităţilor de

creştere şi utilizare a rezervelor) şi structura rezervelor valutare. Bugetul de stat constituie

un instrument principal al politicii macroeconomice, care se manifestă pe plan financiar şi

economic. Deficitul bugetar constituie factorul primar de apariţie a inflaţiei. Inflaţia este

unul din principalii factori a influenţării cursului valutar, în acest caz finanţele publice având

o influenţă indirectă asupra rezervelor valutare. Finanţarea deficitelor bugetare se

efectuează, atât prin vânzarea pe plan intern sau extern de bonuri de tezaur sau obligaţiuni

de stat, cât şi prin împrumuturi externe de capital. Prin recurgerea la împrumuturi externe,

pentru efectuarea cheltuielilor bugetare, se observă o corelaţie cu rezerva internaţională

oficială, care influenţează volumul şi structura rezervelor valutare. Partea împrumutului

extern este destinată pentru acoperirea cheltuielilor bugetare interne este transferată în

34

rezervele valutare contra unui echivalent în moneda naţională. Potrivit datelor oferite de

Biroul Naţional de Statistică rata inflaţiei din februarie anul curent s-a situat aproape de

aşteptările pieţei înregistrând un nivel de 1,5%, ceea ce poate avea un oarecare impact

negativ asupra economiei în general. În pofida unor declaraţii oficiale ale BNM precum că

"inflaţia din luna ianuarie curent este ceva separat şi nu poate fi privită ca o modificare a

trendului sau începutul unui nou trend de creştere a inflaţiei" inflaţia totuşi şi-a continuat

trendul de creştere. Datele publicate recent de Biroul Naţional de Statistică (BNS) arată că

indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 1,5% în luna februarie, pe fondul scumpirii

gazelor, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a urcat la circa 15%, reprezentând un nivelul

maxim din aproape doi ani. Inflaţia din februarie a fost similară celei din luna ianuarie, iar

cumulativ pentru cele două luni acesta are valoare de 3%. Dinamica inflaţiei a fost

influenţată cel mai mult de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 2,4% (în

particular la fructe, legume, carne etc.), urmată de creşterea preţurilor la tarifele pentru

serviciile prestate populaţiei – cu 1,8% (în special pentru serviciile de apeduct şi canalizare,

încălzire termică şi energie electrică ), iar preţurile la produsele nealimentare au crescut cu

0,5%. Menţionăm că ponderea înaltă a produselor alimentare la calcularea IPC (de 35%) face

ca inflaţia să se menţină la cote înalte. Ca urmare a scumpirii agenţilor energetici, serviciilor

de întreţinere locative şi alimentelor rata inflaţiei ar putea avea aceleaşi valori, sau chiar mai

mari, şi pentru următoarele două luni.

h) Relaţiile economice internaţionale ale ţării şi influenţele asupra rezervelor valutare,

pentru o perioadă de timp dată sunt reflectate în balanţa de plăţi externe. Permanenţa unei

balanţe negative a contului curent este legată de persistenţa unor mari deficite comerciale

pentru Republica Moldova care potrivit statisticilor prezentate de Biroul Naţional de

Statistică arată că deficitul comercial – decalajul dintre exporturi şi importuri – a crescut în

ianuarie 2010 la toate categoriile de produse aflate în lista balanţei comerciale. În acelaşi

timp, la puţinele categorii în care exporturile au fost mai mari decât importurile, excedentul

a continuat să scadă, îndreptându-se practic spre deficit. Deficitul balanţei comerciale în

ianuarie 2010 a constituit aproape 173 milioane USD, majorându-se faţă de perioada

respectivă a anului 2009 (123,5 mil. dolari) cu circa 40%. Totodată este important să

menţionăm că o pondere mare în formarea rezervelor valutare o au veniturile rezidenţilor

din munca de peste hotare, care în anul 2010 au înregistrat o valoare de circa 284 mil. USD

observăm că ele au acoperit practic deficitul comercial din ultimii doi ani. Însă, deşi aflate în

creştere, transferurile valutare pe care presa locală le califică drept importante şi capabile să

35

acopere mărimea deficitului comercial, reprezintă o sursă aleatorie de finanţare. Investiţiile

străine directe, la rândul lor, sunt uşor reversibile, nemaivorbind de instabilitatea tipică a

"banilor fierbinţi", adică a fluxurilor speculative de pe piaţa valutară. Luând toate acestea în

considerare, aparenta finanţare a deficitului comercial prin fluxuri autonome pare mai puţin

sigură la prima vedere. În al doilea rând, transferurile din străinătate în structura contului

curent, mai ales a cetăţenilor aflaţi la muncă peste hotare, nici pe departe nu atenuează

magnitudinea deficitului comercial. Altfel spus, deşi acestea rămân considerabile ele, pierd

din putere din cauza creşterii mai pronunţate a importurilor în raport cu ascensiunea

exporturilor. Poziţia investiţională internaţională a Moldovei, ce reflectă stocurile

acumulate la poziţiile financiare ale balanţei de plăţi până la 30.06.2009, rămânând net

debitoare 2333,28 mil. USD, majorându-se pe parcursul anului curent cu 13,3 la sută.

i) Baza obţinerii şi creşterii rezervelor valutare se află în crearea unei stabilităţi

economice şi politice interne şi se realizează în procesul activităţii economice externe.

Sursa principală de obţinere şi creşterea rezervelor valutare (până la nivelul optim) este

obţinerea unei balanţe de plăţi excedentare. Mărirea continuă a volumului rezervelor

valutare nu constituie un obiectiv al administrării rezervelor valutare, care trebuie să

atingă şi să fie menţinute la un nivel optim.

j) Intervenţiile BNM pe piaţa valutară au atins, după şapte luni, un record absolut, Banca

Naţională a Moldovei a procurat 155,73 milioane dolari SUA şi a vândut 1,41 mil. USD.

Nivelul atins după ce în luna iulie BNM a procurat pe piaţa suma record de 58,43 mil.

USD, fără a efectua vânzări. Anterior cel mai mare volum al procurărilor de valută

înregistrat în luna mai când BNM a procurat circa 42 mil. USD.

k) Banca Centrală nu posedă alternative investiţionale care ar putea reduce la zero toate

tipurile de risc. Diminuarea unui risc poate fi efectuată doar pe contul altor categorii de

risc, de aceea administrarea rezervelor valutare trebuie să fie efectuată prin optimizarea

globală a tuturor categoriilor de risc şi nu prin optimizarea separată, această optimizare

balansează între diferite categorii de risc.

2.3. Analiza corelării rezervei valutare cubalanţei de plăţi externe

Baza obţinerii şi creşterii rezervelor valutare se află în crearea unei stabilităţi economice şi

politice interne şi se realizează în procesul activităţii economice externe. Sursa principală de

obţinere şi creştere a rezervelor valutare (până la nivelul optim) este obţinerea unei balanţe de plăţi

36

excedentare. Însă în condiţiile contemporane astfel de rezultate obţin un număr redus de ţări, şi

pentru echilibrarea balanţei de plăţi, inclusiv şi pentru formarea rezervelor valutare, se recurge la

piaţa financiară internaţională. Crearea rezervelor valutare în acest mod permite crearea unui

echilibru economic temporar şi a unei echilibrări temporare a balanţei de plăţi externe, deoarece

aceste rezerve sunt create din împrumuturi externe care peste un anumit timp trebuie rambursate,

fie din resursele proprii sau prin atragerea de noi împrumuturi.

Promovarea şi aplicarea unei politici economice eficiente, care va permite creşterea şi

dezvoltarea economică a ţării, participarea activă la diviziunea internaţională a muncii va conduce la

obţinerea unei balanţe de plăti externe excedentară prin utilizarea eficientă a capacităţilor şi

resurselor economiei naţionale.

Administrarea rezervelor valutare se efectuează în dependenţă de politica economică a unei

ţări, în special, în dependenţă de politica comercială, valutar-monetară şi financiară. Sursele de

formare şi direcţiile de utilizare ale rezervelor valutare sunt direct condiţionate de rezultatul

promovării acestor politici, reflectat în balanţa de plăţi externe.

Formarea rezervei internaţionale oficiale este direct condiţionată de relaţiile economice

internaţionale ale unui stat, mărimea ei depinde de politica comercială promovată, de relaţiile acestei

ţări cu organismele financiar-monetare internaţionale. Sursele principale de formare a rezervelor

valutare sunt obţinerea unei balanţe de plăţi externe excedentară şi accesul pe piaţa internaţională de

credit.

Balanţa de plăţi a Republicii Moldova se întocmeşte în baza Legii Cu privire la Banca

Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995.

Balanţa de plăţi, poziţia investiţională internaţională şi datoria externă a Republica Moldova

sunt elaborate trimestrial şi anual în milioane dolari SUA. Ele nu includ datele pentru teritoriul din

partea stângă a Nistrului, care actualmente nu este controlat de autorităţile administrative ale

statului.

Balanţa de plăţi este un document statistic de sinteză macroeconomică ce reflectă în mod

sistematizat toate tranzacţiile economice ale unei ţări cu restul lumii pentru o perioadă de timp.

Datele sunt clasificate şi compilate conform standardelor internaţionale3 recomandate de Fondul

Monetar Internaţional în Manualul Balanţa de Plăţi (ediţia a 5-a).

Structural, balanţa de plăţi este alcătuită din două componente mari4: contul curent; contul de

capital şi financiar. Contul curent include: balanţa comercială, balanţa serviciilor, balanţa

3 Manualul al balanţei de plăţi. Washington DC, FMI, 199, p.17.4 STOIAN, I. BEREA, A. Balanţa de plăţi externe. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1997, p. 25-34.

37

veniturilor, transferuri curente. Contul de capital şi financiar constă din: transferuri de capital,

investiţii directe, investiţii de portofoliu, derivate financiare, alte investiţii, active de rezervă.

Situaţia la articolele contului financiar al balanţei de plăţi se prezintă în majoritatea cazurilor netă.

În balanţa de plăţi sunt reflectate tranzacţiile efectuate între rezidenţi şi nerezidenţi.

O unitate economică este considerată rezident al unei economii atunci când are Centru de

Interes Economic şi sediu permanent în teritoriul economic al ţării în cauză mai mult de un an,

indiferent de cetăţenie.

Teritoriul economic al unei ţări constă din teritoriul geografic administrat de un guvern, unde

persoanele, bunurile şi capitalul circulă liber şi sunt subiectul aceloraşi autorităţi monetare şi fiscale.

El mai include: spaţiul aerian, apele teritoriale, teritoriile din apele internaţionale asupra cărora ţara

are drepturi exclusive, enclavele teritoriale situate pe teritoriul altor state, cum ar fi reprezentanţe

diplomatice, consulate, baze militare etc. Respectiv, enclavele teritoriale de acest gen ale altor state

nu sunt incluse în teritoriul economic al ţării date.

O persoană fizică sau juridică are Centru de Interes Economic într-o ţară atunci când există

amplasamente în teritoriul economic al ţării respective unde sau de unde s-a angajat sau

intenţionează să se angajeze în activităţi şi tranzacţii economice pe o perioadă nedefinită sau finită,

dar destul de îndelungată de timp (un an sau mai mult).

Evaluarea tranzacţiilor se efectuează la preţul pieţei, acesta fiind definit ca suma de bani pe

care un potenţial cumpărător o plăteşte pentru a achiziţiona ceva de la un potenţial vânzător, când

ambii sunt părţi independente şi urmăresc numai interese comerciale.

Momentul de înregistrare a tranzacţiilor este momentul schimbului de proprietate asupra

bunurilor, real sau estimat (cu aproximare rezonabilă a momentului înregistrării), momentul când

serviciile au fost prestate sau momentul când creanţele (angajamentele) au fost create sau extinse.

Tranzacţiile sunt înregistrate urmând principiul de „drept constatat ” (altfel numit „drepturi şi

obligaţiuni ”), cu excepţia împrumuturilor care se înregistrează după principiul de „drept declarat ”.

Balanţa de plăţi nu utilizează noţiunea de „plăţi ” în concepţia generală a acesteia, ci de

tranzacţii, deoarece o parte din tranzacţiile internaţionale nu presupun plăţi în bani (de exemplu

tranzacţiile barter), iar o altă parte în general nu implică plăţi (de exemplu moştenirea).

La componentele contului financiar al balanţei de plăţi – investiţiile directe şi de portofoliu,

derivatele financiare, alte investiţii – datele sunt înregistrate în funcţie de sectorul economic la care

aparţine partea rezidentă implicată în operaţiune. Se disting patru sectoare economice:

autorităţi monetare – include Banca Naţională a Moldovei;

sector guvernamental – grupează instituţiile guvernamentale şi autorităţile publice locale;

38

sector bancar – include băncile comerciale din Moldova;

alte sectoare – contabilizează toate operaţiunile cu nerezidenţii, efectuate de agenţii

economici, alţii decât cei incluşi în sectoarele precedente: întreprinderi industriale şi

comerciale, de asigurare, instituţii financiare nemonetare, gospodării casnice.

În balanţa de plăţi activele de rezervă reprezintă activele externe ale statului gestionate de

autorităţile monetare. Ele pot fi utilizate pentru finanţarea directă a deficitului balanţei de plăţi sau

pentru o influenţă indirectă asupra lui (printr-o intervenţie pe pieţele valutare cu scopul reglării

cursului monedei naţionale etc.).

În activele de rezervă sunt incluse: aurul monetar, drepturile speciale de tragere, poziţia de

rezervă la FMI, activele în devize liber convertibile şi în hârtii de valoare.

Ca moment metodologic unic pentru articolele contului financiar se prezintă structurarea lor

pe sectoare: autorităţi monetare, guvernamental, bancar, alte sectoare, iar pentru investiţiile de

portofoliu şi alte investiţii – structurarea suplimentară în funcţie de termen: pe termen lung şi pe

termen scurt.

Fiecare capitol sau articol al balanţei de plăţi externe poate fi: activ sau excedentar, când

încasările din străinătate depăşesc plăţile către străinătate; pasiv sau deficitar, când încasările sunt

mai mici decât plăţile; sau echilibrat, când încasările sunt egale cu plăţile. Excedentele şi deficitele

diferitelor articole se compensează reciproc, astfel că întreaga balanţă de plăţi externe este din punct

de vedere contabil perfect echilibrată. Un deficit al schimburilor comerciale, când plăţile pentru

import depăşesc încasările din exportul de mărfuri, poate fi compensat, total sau parţial, fie prin

excedente înregistrate în articolele de servicii şi venituri, de transferuri unilaterale, fie prin mişcări

de capital. Dacă deficitul se menţine, el trebuie acoperit fie prin apelarea la un împrumut extern, fie

prin micşorarea corespunzătoare a rezervelor.

În urma operaţiunilor cu rezervele oficiale suma soldurilor contului curent, contului de capital

şi financiar şi a mărimii modificării rezervelor trebuie să constituie zero.

Criza financiară internaţională a început să se resimtă în Republica Moldova din trimestrul

IV, 2008, anul 2009 fiind profund marcat de efectele ei, printre care de menţionat:

- scăderea cererii atât pe piaţa internă, cât şi pe pieţele externe, ceea ce a condus la

diminuarea comerţului exterior;

- reducerea substanţială a participaţiilor la capital ale investitorilor străini;

- majorarea plăţilor aferente investiţiilor străine (dividende şi dobânzi achitate

nerezidenţilor);

39

- prevalarea rambursărilor asupra valorificărilor de împrumuturi externe (inclusiv atrase

de la investitorii străini);

- alocările de DST de către FMI;

- amânarea plăţilor curente, ceea ce a condus la creşterea arieratelor agenţilor economici

din alte sectoare.

Valoarea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi a Republicii Moldova pentru anul 2010

s-a diminuat până la 439,29 mil. USD, deficitul comerţului cu bunuri şi servicii însumând 1972,31

mil. USD (comparativ cu 3207,89 mil. USD în anul 2009). Balanţa serviciilor internaţionale a

înregistrat un deficit în valoare de 28,76 mil. USD.

Întrucât transferurile de mijloace băneşti în Republica Moldova, efectuate de persoane fizice

prin intermediul băncilor licenţiate, pe parcursul anului 2010 s-au diminuat cu 28,8 la sută, în

balanţa de plăţi compensarea din munca în străinătate a rezidenţilor a fost evaluată la 563,40 mil.

USD, ceea ce constituie cu 33,1 la sută mai puţin decât în anul 2009, iar transferurile curente

personale – la 635,18 mil. USD, cu 39,3 la sută mai puţin comparativ cu anul precedent.

Valoarea granturilor şi a asistenţei tehnice acordate ţării de către organismele internaţionale şi

de guvernele altor state a fost evaluată la 245,76 mil. USD.

Contul de capital şi financiar al balanţei de plăţi s-a încheiat în anul 2010 cu un excedent în

valoare de 376,83 mil. USD, în scădere de 2,4 ori comparativ cu cel din anul 2009.

Investiţiile străine directe în economia naţională au însumat 86,43 mil. USD, în valoare netă,

fiind în descreştere faţă de anul precedent de 8,2 ori. Vărsările în capitalul social au scăzut cu 64,9

la sută, volumul împrumuturilor primite de la investitori – cu 41,0 la sută, în timp ce rambursările

de principal sau majorat de 2,3 ori, depăşind tragerile cu 53,21 mil. USD.

La sfârşitul anului 2010 activele oficiale de rezervă ale statului au însumat 1480.26 mil. USD,

diminuându-se în special ca rezultat al micşorării normei rezervelor obligatorii în valută liber

convertibilă ale băncilor licenţiate şi al intervenţiilor pe piaţa valutară. Alocările de DST de către

Fondul Monetar Internaţional (din august şi septembrie 2010) pentru menţinerea lichidităţii în

condiţiile de criză au completat activele de rezervă ale Republicii Moldova cu 184,20 mil. USD.

Ulterior, această sumă, în baza Legii nr. 51 „Privind utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere

alocate de Fondul Monetar Internaţional”, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la

30.10.2009, a fost transferată la bugetul de stat, majorând angajamentele externe ale Guvernului.

Poziţia investiţională internaţională ce reflectă activele şi pasivele financiare externe,

rămânând net debitoare, a înregistrat la sfârşitul anului 2010 valoarea de 4077,67 mil. USD.

40

Datoria externă brută a Republicii Moldova la 31 decembrie 2010 a însumat 4368,83 mil.

USD, din care: 1139,75 mil. USD reprezintă datoria publică şi public garantată, iar 3229,08 mil.

USD – datoria privată negarantată. De menţionat că angajamentele pe termen lung au constituit 63,8

la sută din total.

O importanţă deosebită revine investiţiilor externe pentru relansarea economică, întărirea

monedei naţionale şi echilibrarea balanţei de plăţi externe, care vor influenţa asupra consolidării şi

diminuării necesităţii de utilizare a rezervelor valutare.

Relaţiile economice internaţionale ale ţării şi influenţele asupra rezervelor valutare, pentru o

perioadă de timp dată, sunt reflectate în balanţa de plăţi externe.

În aşa mod, în anul 2010, balanţa de plăţi a consemnat un sold negativ al contului curent în

scădere cu 55,5 la sută comparativ cu anul precedent. Ponderea deficitului contului curent în PIB a

fost de 8,1 la sută, faţă de 16,3 la sută în anul 2008 (fig.2.1).

Sursa: Raportului anual al Băncii Naționale a Moldovei pentru a.a.2010 [online]. [citat 29 aprilie 2011]. Disponibil: <http://bnm.md/md/annual_report>.

Fig. 2.1. Diagrama evoluţiei contului curent.

41

O influenţă determinantă asupra soldului contului curent a avut deficitul balanţei comerciale.

Efectul negativ al acestuia a fost parţial atenuat de excedentul cumulativ din venituri şi transferuri

curente, ce a acoperit deficitul din comerţul exterior cu bunuri şi servicii în proporţie de 77,7 la sută.

Volumul comerţului exterior cu bunuri şi servicii s-a micşorat faţă de anul precedent cu 26,8 la

sută, însumând 5981,01 mil. USD. Valoarea exporturilor de bunuri şi servicii s-a redus cu 19,3 la

sută, până la 2004,35 mil. USD, iar cea a importurilor - cu 30,1 la sută, până la 3976,66 mil. USD.

Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi s-a majorat comparativ cu anul precedent cu 6,8

puncte procentuale şi a constituit 50,4 la sută. Deficitul din comerţul exterior cu bunuri şi servicii a

însumat 1972,31 mil. USD, reducându-se cu 38,5 la sută.

Deficitul comerţului exterior cu bunuri s-a micşorat cu 39,6 la sută comparativ cu anul

precedent, până la nivelul de 1943,55 mil. USD. Diminuarea deficitului s-a datorat faptului că

valoarea totală a importurilor pentru anul 2010 a înregistrat o reducere mai semnificativă decât

valoarea totală a exporturilor, cu 32,7 la sută şi 19,2 la sută, respectiv.

Raportul dintre soldul comerţului cu bunuri şi PIB s-a diminuat cu 17,2 puncte procentuale şi a

constituit 36,0 la sută. De menţionat că, deficitul comercial în valoare absolută a devansat

exporturile de bunuri.

Schimburile comerciale de bunuri atât cu CSI, cât şi cu restul lumii s-au încheiat cu solduri

negative: deficitul cu restul lumii a înregistrat valoarea de 1306,57 mil. USD (micşorându-se cu 38,0

la sută faţă de anul precedent), iar cu CSI – 636,98 mil. USD (micşorându-se cu 42,7 la sută).

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS)5, micşorarea deficitului comercial în anul

2010 s-a produs pe seama reducerii soldurilor negative cu Ucraina, România, Federaţia Rusă,

Germania şi China.

Deşi comerţul cu Kazahstan, Marea Britanie şi Georgia a înregistrat solduri pozitive, aceste

ţări au avut o contribuţie nesemnificativă la diminuarea deficitului din comerţul exterior cu bunuri.

La capitolul exporturi, cei mai importanţi parteneri ai Republica Moldova în anul 2010 au fost

Federaţia Rusă, România, Italia, Ucraina, Belarus, Germania, Marea Britanie, Polonia, Turcia şi

Kazahstan. Volumul cumulativ al exportului în aceste ţări a constituit 81,8 la sută din volumul total

al exporturilor pentru perioada dată .

Conform datelor preliminare, exporturile de bunuri în Federaţia Rusă s-au redus în anul 2010

cu 8.6 la sută faţă de anul precedent, până la 286.60 milioane USD. Cele mai importante categorii de

5 Datele BNS nu includ ajustările la comerţul exterior cu bunuri operate de către Direcţia balanţa de plăţi a Băncii Naţionale a Moldovei, cum ar fi exporturile / importurile efectuate de persoane fizice, reparaţii de bunuri, bunuri procurate în porturi de către cărăuşi etc. Importurile sunt evaluate în preţuri C.I.F., repartiţia pe ţări a acestora fiind după principiul ţării de livrare.

42

bunuri exportate au fost: fructe comestibile şi nuci – 65,55 mil. USD; băuturi alcoolice – 52,15 mil.

USD; medicamente – 31,91

Contul de capital şi financiar al balanţei de plăţi a înregistrat în anul 2010 un excedent în

valoare de 376,83 mil. USD (fig. 2.3.2), determinat de sprijinul financiar din partea Fondului

Monetar Internaţional, de amânarea unor plăţi de către agenţii economici, precum şi de diminuarea

activelor oficiale de rezervă ale statului.

Sursa: Rapaort anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei.

Fig. 2.2. Diagrama evoluţiei contul de capital şi financiar, componente principale (mil. USD).

Transferurile de capital au înregistrat ieşiri nete în valoare de 17,54 mil. USD. Operaţiunile

financiare s-au soldat în anul 2010 cu un excedent în valoare de 394,37 mil. USD (tabelul 2.3.1).

Tabelul 2.4

Activele şi pasivele externe, fluxuri nete

2009 2010 Creșteremil. USD

Contul financiar 567,46 925,42 394,37

Active externe -506,38 -429,17 -7,80

43

Investiţii directeInvestiţii de portofoliuDerivate financiareAlte investiţii

credite comerciale împrumuturi valută şi depozite

Active de rezervă

-12.25 -0.07 -0.52 35.32 -7.61 -6.00 48.93 -528.86

-31.23-0.04-0.0654.1778.331.80-25.96-452.01

2.49-0.25-0.08

-210.5150.584.20

-265.29200.55

Pasive externe 1073,84 1354,59 402,17

Investiţii directe Investiţii de portofoliu Derivate financiare Alte investiţii

credite comercialeîmprumuturivalută şi depozitealte pasivealocarea de DST

534.29-4.440.05543.94107.08325.6560.5650.65

722.726.421.00624.45115.29409.9353.1246.11

76.96-5.570.42

330.3667.65

-62.30-46.64187.45184.20

Sursa: Sursa: elaborat de autor în baza Raportului anual 2010 al Băncii Naționale a Moldovei [online]. [citat 29 aprilie 2011]. Disponibil: <http://bnm.md/md/annual_report>.

Activele externe (creanţele) nete s-au majorat cu 7,80 mil. USD, determinate de majorarea

netă a activelor externe sub formă de valută şi depozite cu 265,29 mil. USD. De menţionat că

activele oficiale de rezervă ale statului s-au diminuat cu 200,55 mil. USD, în valoare netă.

Angajamentele externe nete au crescut cu 402,17 mil. USD, în principal ca urmare a majorării

arieratelor (alte pasive) agenţilor economici din alte sectoare, precum şi alocării Republica Moldova

(alături de alte state) de drepturi speciale de tragere (DST) în cadrul noului instrument financiar

aplicat de către Fondul Monetar Internaţional în scopul temperării impactului crizei economice

globale.

44

Capitolul 3. PERFECŢIONAREA GESTIONĂRII REZERVEI VALUTARE

3.1. Obiectivele strategice actuale ale gestionării şi administrării rezervei valutare

Rezerva internaţională are rolul de a asigura resursele necesare autorităţii monetare

posibilitatea pentru a acţiona în sensul refacerii echilibrului macroeconomic, constituind în acelaşi

timp garanţie a credibilităţii externe a economiei naţionale.

Dimensionarea rezervei internaţionale (aur monetar, DST, poziţia de rezervă la FMI, devize

convertibile) trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- asigurarea unui volum suficient de active de rezervă pentru intervenţii pe piaţa valutară în

scopul protejării cursului monedei naţionale;

În consecinţă, activele destinate acestui gen de tranzacţii trebuie să fie perfect lichide. Ceea ce

depăşeşte necesarul pentru astfel de intervenţii poate fi fructificat, cu respectarea principiilor

managementului portofoliului de active, în scopul asigurării unei rate de rentabilitate adecvate

expunerii la risc.

- minimizarea expunerii la risc.

Aceasta se va realiza prin constituirea unor rezerve într-o structură pe valute în funcţie de

tranzacţiile comerciale, în special pentru acele valute pentru care importurile depăşesc exporturile.

Totodată, este importantă structura pe valute a datoriei externe.

Este de dorit ca, pentru minimizarea riscului valutar datoria externă să fie exprimată în

valutele pentru care se înregistrează un excedent comercial. Atunci când se determină structura pe

valute deficitului comercial, importurile trebuie interpretate astfel încât să includă şi plăţile scadente

aferente serviciului datoriei externe, pe valutele în care aceasta este denominată.

Rolul rezervelor valutare. Rezerva valutară reprezintă cea mai importantă şi mai dinamică

componentă a rezervei monetare internaţionale. În timp ce activele reprezentând instrumente de

plată emise de Băncile Centrale se utilizează îndeosebi pentru operaţiuni curente, rezervele valutare

oficiale au destinaţii specifice, care vizează:

- echilibrarea balanţei de plăţi externe;

45

- intervenţii pe piaţa valutară în scopul protejării cursului de schimb al monedei naţionale;

- garantarea solvabilităţii externe a unei ţări.

Datorită evenimentelor din 11 septembrie 2001, analiştii consideră că, o altă destinaţie a

rezervei valutare derivă din motivul de precauţie pentru depăşirea unor situaţii neprevăzute

(embargou, război, crize financiare etc.) şi pentru diminuarea riscului unor posibile atacuri

speculative externe asupra propriei monede.

Starea de dezechilibru macroeconomic, reflectată sintetic la nivelul balanţei de plăţi externe,

necesită o serie de măsuri corective, care diferă în funcţie de sensul în care s-a produs acest

dezechilibru. Dacă plăţile depăşesc încasările, echilibrarea se poate face, în absenţa altor surse, pe

seama rezervelor valutare. Din acest punct de vedere, mărimea rezervelor valutare trebuie să acopere

cel puţin importurile obligatorii. Pe de altă parte, având în vedere rolul rezervei valutare în procesul

de creaţie monetară, în regimurile valutare bazate pe cursuri fixe sau cu flotare controlată trebuie

stabilită o limită superioară a mărimii acesteia, care să nu producă presiuni inflaţioniste în economie

printr-un exces de masă monetară.

Mărimea rezervei valutare a unei ţări depinde de nivelul de dezvoltare a acesteia, precum şi de

contextul internaţional. Dimensionarea nerealistă a rezervei valutare generează costuri sociale şi

economice pe care trebuie să le suporte ţara respectivă: costul de oportunitate al rezervei,

vulnerabilitatea balanţei de plăţi externe la şocuri, posibilitatea unei ajustări în timp real, accesul

la finanţarea externă.

Costul menţinerii rezervei valutare este un cost de oportunitate, el exprimând câştigul care s-ar

fi putut obţine prin fructificarea resurselor financiare imobilizate sub forma rezervelor. O primă

alternativă la deţinerea de rezerve valutare este expansiunea importurilor, în cel mai bun caz acestea

fiind reprezentate de bunuri de investiţii. Astfel, costul de oportunitate este reprezentat de diferenţa

dintre rata de rentabilitate a investiţiei respective şi rata de rentabilitate a rezervei.

Totodată, majorarea importurilor presupune o reducere a economiilor, în condiţiile în care

investiţiile rămân constante. Pentru ţările care au acces la piaţa internaţională de capital, o

alternativă la utilizarea rezervelor este aceea de a restrânge împrumuturile externe atrase. Costul de

oportunitate al rezervei valutare este diferenţa dintre ceea ce plăteşte o ţară atunci când atrage

împrumuturi şi ceea ce încasează în urma plasării fondurilor pe piaţa internaţională. În general,

diferenţa este destul de însemnată, atingând 2-4 puncte procentuale, deoarece rezervele sunt plasate

pe termen scurt, iar împrumuturile sunt contractate pe termen lung.

O altă determinantă a nivelului optim al rezervei valutare este viteza de ajustare a balanţei de

plăţi externe. Spre deosebire de dimensiunea deficitului balanţei de plăţi, de costul epuizării

46

rezervei valutare şi de costul de oportunitate al deţinerii rezervelor, viteza de ajustare a balanţei de

plăţi este o variabilă pe care autorităţile o pot influenţa prin politica economică promovată.

Obiective care determină gestionarea şi ajustarea rapidă a rezervei valutare sunt:

- structura pe care se poate realiza reducerea importurilor;

- elasticitatea exporturilor în funcţie de preţuri;

- regimul valutar în vigoare;

- finanţarea externă.

Posibilitatea de atragere a finanţării externe pentru acoperirea deficitului balanţei de plăţi are

un rol semnificativ în determinarea mărimii rezervei valutare. Una dintre modalităţile de finanţare a

deficitului de cont curent, până la ajustarea propriu-zisă a balanţei de plăţi externe, este aceea de a

lăsa cursul de schimb să floteze, astfel încât, moneda naţională să se deprecieze până la un nivel care

să genereze un influx de capital privat. O altă posibilitate constă în contractarea de împrumuturi

externe, fie prin mecanismele pieţei de capital, fie de la organismele financiare internaţionale, în

special de la FMI.

Singura sursă din care ţările în curs de dezvoltare şi în tranziţie pot obţine, în mod obişnuit,

finanţare pentru echilibrarea balanţei de plăţi externe este cea oferită de FMI.

Sumele împrumutate, destul de modeste, sunt acordate cu condiţia ca solicitantul să facă

dovada că depune toate eforturile necesare pentru a depăşi situaţia de deficit. FMI pune la dispoziţia

ţărilor membre următoarele tipuri de facilităţi:

- facilitatea tranşei (permite tragerea a până la 25% din cota proprie);

- facilitatea compensatorie (permite tragerea a până la 50% din cota proprie, acelor ţări

care exportă în principal materii prime şi întâmpină dificultăţi din cauza scăderii

temporare a încasărilor din export, ca urmare a unor cauze independente de starea

economiilor proprii, dar şi ţărilor care importă materii prime şi se confruntă cu creşteri

temporare a preţurilor acestora);

- facilitatea pentru stocuri tampon (permite tragerea a până la 45% din cota proprie

ţărilor care constituie stocuri temporare de materii prime pentru a evita scăderi

exagerate ale preţurilor internaţionale datorate abundenţei ofertei).

Sume mai mari, care depăşesc 400% din cota proprie, pot fi obţinute de la FMI numai prin

asumarea unor angajamente stricte, vizând adoptarea unor programe de ajustare aprobate de fond, şi

constau în:

- tranşe de credit mai mari (până la 75% din cota proprie);

- un acces extins ( 270% din cota proprie, chiar 330% în situaţii speciale);

47

- finanţare compensatorie (un supliment de 33% din cota proprie, fie pentru scăderi ale

exporturilor, fie pentru constituirea de stocuri tampon, sau un supliment de 60% pentru

o combinaţie a celor două cauze);

- acordarea facilităţii extinse (140% din cota proprie).

Fondul solicită ca, în urma primirii acestei finanţări prin facilităţi extrem de sever

condiţionate, refacerea echilibrului balanţei să se realizeze în 12 sau 18 luni, în mod excepţional 3

ani.

Rezerva valutară poate contribui la izolarea unei economii faţă de o serie de şocuri cu impact

direct asupra balanţei de plăţi, cu condiţia ca aceasta să fie corect dimensionată, iar managementul

să fie eficient.

Pentru ca rezerva valutară de intervenţie să constituie un absorbant de şocuri, trebuie ca ea să

prezinte un volum şi o structură adecvate pe valutele de intervenţie, în timp ce rezerva de precauţie

trebuie să aibă un volum asigurator împotriva unei aprecieri a valutelor pe care se vor înregistra

deficite bilaterale de plăţi.

Întrucât literatura de specialitate oferă puţine informaţii referitoare la determinarea nivelului

optim al rezervei, regula de aur este:

- rezerva valutară a unei ţări nu trebuie să scadă sub valoarea importurilor pe trei luni;

- ponderea rezervei valutare în totalul importurilor să fie mai mare de 25%.

Totuşi, cele mai multe Bănci Centrale preferă ca raportul dintre rezerva valutară şi importurile

totale să depăşească 30-40%. O scădere sub 20% este extrem de periculoasă, deoarece ieşirile de

capital speculativ ar diminua rezerva şi aşa insuficientă.

Practica a evidenţiat faptul că, în ultimii ani, multe ţări s-au aflat în situaţia de scădere a

rezervelor valutare sub aceste nivele prudenţiale. Astfel, ţările în tranziţie care au fost supuse unor

presiuni externe foarte mari, ajungându-se la situaţia de reeşalonare a plăţilor în contul datoriei

externe, au apelat la o parte din activele deţinute de băncile comerciale sau la linii de credit puse la

dispoziţie de ţările dezvoltate.

Dinamica nivelului rezervei valutare este utilizată şi ca indicator de apreciere a gradului de

intervenţie al Băncii Centrale pe piaţa valutară.

Pornind de la definiţia rezervei valutare – stocul de valută existent la un moment dat – se pune

problema evaluării activelor care o compun.

Evaluarea ridică anumite probleme determinate de faptul că se ignoră o serie de obligaţii în

valută, ceea ce conduce la o imagine falsă asupra dimensiunii reale a rezervei valutare. Astfel,

48

rezervele pot fi majorate prin tranzacţii forward în care obligaţia de plată se execută după data

raportării sau pe seama unor împrumuturi contractate anterior.

În special în ultimul deceniu, s-au intensificat preocupările privind gestionarea eficientă a

rezervei valutare, aceasta fiind privită ca un portofoliu de valute. În acest context, managementul

rezervei valutare trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

a) Să se asigure diversificarea activelor în scopul minimizării riscurilor.

Conform abordărilor tradiţionale, unul din criteriile de determinare a structurii rezervei

valutare este componenţa importurilor, motivaţia fiind aceea a protejării împotriva riscului valutar.

Consideraţiile actuale care determină diversificarea structurii valutelor sunt:

- evoluţiile cursurilor schimb pe pieţele internaţionale, evoluţii care determinat preferinţa

pentru euro ca activ de rezervă;

- necesitatea creşterii lichidităţii în U.E. care să asigure succesul integrării şi susţinerea

investitorilor din U.E.;

- atingerea nivelului optim al rezervelor valutare de către ţările emergente din Asia, nivel care

să le protejeze împotriva atacurilor speculative asupra propriilor monede şi utilizarea euro pentru

noile plasamente.

b) Să se asigure onorarea obligaţiilor în valută. Astfel, compoziţia valutară a rezervelor trebuie

să reflecte structura datoriei externe.

Managementul portofoliului trebuie realizat în funcţie de previziunile privind evoluţia

fiecăreia din valutele componente. Dacă euro urmează o traiectorie de apreciere se va produce un

câştig considerabil de venituri în cazul în care rezervele sunt constituite preponderent din această

valută. În consecinţă, deşi veniturile exprimate în euro pot părea acceptabile, exprimarea lor în alte

valute, care s-au depreciat, cum este cazul dolarului, poate releva o pierdere. Altfel spus, în

perioadele de apreciere a monedei unice europene faţă de alte valute va creşte puterea de cumpărare

a rezervei valutare dacă aceasta este constituită în principal din EURO.

3.2. Practici internaţionale de gestionare performantă a rezervei valutare utile pentru realitatea autohton

Cea mai bună cale de autoprotejare a unei ţări contra crizelor monetare este asigurarea unei

stări permanente de lichiditate. Sporirea lichidităţilor monetare se realizează în primul rând prin

acumularea de rezerve internaţionale cât mai mari. În lumea liberalizată de azi, când frecvenţa

49

crizelor s-a accelerat, rezervele valutare trebuie să se ţină cont nu numai de nevoile de import ale

ţării, de plăţile sale curente, dar şi de ieşirile de capital sub toate felurile.

Nu contează felul monedei naţionale, ci mărimea rezervelor.

La începutul crizei financiare asiatice, în 1997, lumea a stat încordată aşteptând să vadă cum

va răspunde China la atacurile asupra yenului japonez şi la şocurile externe negative asupra

economiei sale. China a învins, deoarece, pe lângă alte atuuri, printre care exercitarea controlului

asupra mişcării capitalurilor, mărimea rezervelor sale valutare, cifrate la peste 1 100 miliarde de

dolari în 2009, a constituit cel mai puternic semnal dat investitorilor internaţionali şi rezidenţilor

chinezi că yenul nu poate fi forţat să se deprecieze.

China are un curs de schimb cu floare controlată, dar şi multe ţări cu cursuri flotante complet

libere ţin substanţiale rezerve valutare pentru a-şi reduce riscul unor crize monetare, deşi, teoretic,

ele n-ar avea nevoie de rezerve mari, din moment ce cursul se fixează singur pe piaţă.

Aşa ţări ca Argentina, Brazilia, Chilli, Venezuela ţin rezerve care aproape acoperă sau

depăşesc un an întreg de importuri. Bineînţeles, ţinerea rezervelor valutare este costisitoare din două

categorii de motive, care se disting în funcţie de sursa acumulării a lichidităţilor valutare.

În prima categorie, acumularea de rezerve valutare prin exporturi mai mari decât importurile

înseamnă reducerea consumului şi a investiţiilor interne În a doua categorie, când guvernul cumpără

valută de la exportatori, dându-le în schimb titluri de stat, el plăteşte, de regulă, o rată de dobândă

mai mare decât dobânda pe care guvernul o primeşte la aceste rezerve (care în cazul investirii

rezervelor de dolari, este dobânda destul de scăzută obţinută la bonurile americane de tezaur).

Acumularea de rezerve din surplusul comercial al ţării cere timp şi nu este la îndemână

oricărei ţări. De 9 ani, România n-a mai înregistrat nici un surplus comercial, balanţa sa fiind cronic

deficitară. Apoi, ţinerea încasărilor de export sub formă de rezerve valutare, în loc să fie investite de

către guvern in infrastructură sau să fie puse la dispoziţia sectorului privat pentru investiţii

productive, sacrifică o parte din profitul real al naţiunii.

Există tehnici din ce în ce mai sofisticate de management al rezervelor valutare. O ţară poate

acumula rezerve mult mai repede, în loc să aştepte excedentele sale comerciale, fără să-şi sacrifice o

parte din investiţiile interne.

O ţara se poate împrumuta din străinătate pe termen lung şi poate investi apoi acele fonduri în

titluri internaţionale securizate cu grad mare de lichiditate (de regulă, bonuri de tezaur americane sau

ale altei supraputeri financiare), recuperând o parte din costuri. China a folosit această tehnică. Ea

avea în 1998 rezerve de peste 140 miliarde dolari, dar şi o datorie externă de 160 miliarde dolari.

Desigur, şi această strategie are un cost destul de mare, din momentul ce, generic, dobânda pe

50

termen lung este mai mare decât cea pe termen scurt a bonurilor de tezaur. Mexic plătea la începutul

anului 1999 o dobândă de 11% la emisiunea sa de obligaţiuni guvernamentale pe 20 de ani, cu 6

puncte procentuale mai mult decât câştiga investind rezervele sale în bonuri americane de tezaur.

Această diferenţa de 6 puncte, pentru a-şi dubla rezervele sale insuficiente atunci de 30 miliarde

dolari, însemna că Mexic trebuia să plătească în plus câte 1,8 miliarde dolari pe an timp de 20 de ani

- adică, aproape 0,5% din produsul intern brut în fiecare an. Deşi acest preţ pare ridicat, el trebuie

comparat cu pierderile potenţiale aduse de o criză monetară. Sub loviturile celui de al doilea val

provocat de criza asiatica în mai 1998, deprecierea pesoului mexican pană in septembrie 1998, a

însemnat că orice activ mexican îşi diminua valoarea nu cu 0,5%, ci cu 30%.

Dar, costul constituirii rezervelor valutare este uneori supraestimat deoarece nu se ţine cont

că, deseori, sporirea substanţială a rezervelor diminuează sensibil costul la care ţara respectivă

implică companiile ei private, care fac rost de împrumuturi şi de capital de pe pieţele externe. Dacă

revenim la cazul Chinei, rezervele ei valutare o fac o ţara cu risc financiar nu prea ridicat care poate

procura bani de pe pieţele externe, lansând obligaţiuni pe termen lung cu o dobândă de numai 7%

(faţa de Mexic cu 11%).

O ţară îşi poate diminua substanţial costul ţinerii rezervelor valutare prin investirea lor în

active lichide cu un randament mult mai mare decât se poate obţine din bonurile americane de

tezaur. În ultimii 50 de ani, acţiunile corporative din SUA au avut un randament real de 7% pe an

(de peste 6 ori mai mare decât la bonurile de tezaur). Bineînţeles, astfel de investiţii sunt mai

riscante decât bonurile de tezaur, dar astăzi există destule instrumente de protecţie şi de management

al riscului.

În plan general, lumea de astăzi a intrat într-o etapă în care nici analiza soldului balanţei

comerciale, nici analiza soldului balanţei de plaţi curente nu mai sunt relevante dacă nu sunt

completate cu analiza soldului balanţei mişcărilor de capital. De aceea, guvernul nu mai trebuie sa-şi

evalueze nivelul rezervelor în luni de importuri, ci să ţină cont de mişcările potenţiale de capital, atât

de cele previzibile, cum ar fi creanţele pe termen scurt, cât şi de cele imprevizibile, cum ar fi

vânzările de active financiare făcute de speculatori.

O altă problemă majoră, care atrage atenţia mondială este cea de păstrare a rezervelor in aur.

Problema aurului este unul din punctele cele mai controverse pe plan mondial.

Aceste contradicţii s-au acutizat odată cu punerea in circulaţie a monedei internaţionale.

Ţările mari din spaţiul European au pledat pentru introducerea aurului în componenţa

rezervelor BCE şi au declarat că aurul joacă un rol important în rezervele sale naţionale. Franţa, în

mod particular, se ţinea de părerea că cota aurului în rezervele BCE trebuie să constituie 20-30%.

51

Germania însă consideră suficientă şi cota de 5-10%. În acelaşi timp, unii reprezentanţi ai

Bundesbank şi Comisiei Europene au expus părerea conform căreia BCE poate să se dezică de aur

ca componentă a activelor de rezervă şi precum că în ajunul creării BCE Băncile Centrale a ţărilor

Europei vor parcurge la vânzarea aurului. Marea Britanie însă a pledat împotriva includerii aurului

în structura rezervelor BCE in pofida faptului că aceasta nu este membrul de runda întâia al spaţiului

European. Conducătorul Băncii Centrale din Anglia a remarcat că aurul nu merită a fi parte

componentă a activelor de rezervă. Această poziţie a Angliei prezenta un oarecare interes, pentru că

anume ea a fost fondatorul a „standardului de aur” iniţiat în anul 1821, care prevedea următoarele:

băncile de sine stătător efectuau baterea monedelor de aur (standardul monedelor de aur-

funcţiona până la începutul secolului XX);

aurul se întrebuinţa doar în decontările internaţionale (standardul lingourilor de aur-funcţiona

de la începutul secolului al XX-lea până la începutul primului război mondial);

odată cu aurul în decontări se foloseau şi valutele ţărilor ce intrau în sistemul „standardului

de aur” (anul1922-înc. II război mondial)6.

În ceea ce priveşte Tratatul de la Maastricht, prevederile căruia servesc ca un punct de sprijin

în activitatea BCE, in conţinutul acestuia nu se menţionează nimic despre rezerva de aur. Conform

Tratatului, dreptul privind volumul şi structura rezervelor aparţin Consiliului de Administraţie a

BCE, care şi-a preluat împuternicirile în luna mai 1998 şi acum are tot dreptul de a stabili ponderea

aurului considerată necesară în rezervele BCE.

Punerea în circulaţie a EURO constituie cea mai schimbare în sistemul valutar internaţional în

decursul a mai multor ani. Acest eveniment este foarte riscant (în special pentru Germania, care e

nevoită să se dezică de marca germană relativ stabilă şi fiabilă), deoarece este dificil de presupus

care va fi evoluţia funcţionării noii valute.

Succesul EURO este strâns legat de încrederea în această monedă, factorul de o mare

importanţă îndeosebi pentru germani, francezi şi italieni.

Pentru funcţionarea sănătoasă a sistemului valutar internaţional este nevoie de timp, dar şi

consecinţele de introducere a valutei noi sunt imprevizibile. Acest „experiment” valutar se practică

pentru prima dată fără de a crea o formaţiune suverană. În condiţiile de incertitudine băncile

centrale trebuie să folosească orice ocazie pentru stabilirea unei baze de încredere în moneda EURO

chiar de la începutul funcţionării acesteia.

3.3. Perspectivele desăvârşirii gestionării rezervei valutare

6 КРУГЛОВ, В.В. Основы международных валютно-финансовых и кредитных отношений. Москва: ЮНИТИ, 1998, c.19.

52

Perspectiva unor intrări de capital superioare ca dimensiune şi durabilitate, deşi pozitivă din

punctul de vedere al finanţării externe şi cel al credibilităţii proceselor interne de reformă, ridică

problema impactului lor potenţial la nivelul politicii monetare. Sterilizarea completă ar presupune

costuri importante, nu în ultimul rând prelungirea poziţiei de debitor net a băncii centrale faţă de

sistemul bancar şi încetinirea procesului de reducere a dobânzilor reale, ceea ce ar intra în

contradicţie cu obiectivul creşterii economice durabile. Alternativa o reprezintă sterilizarea parţială,

lăsându-se băncilor comerciale rolul de a acumula rezerve valutare complementare celor oficiale.

În majoritatea statelor, în fruntea aparatului bancar se află Banca Centrală (Banca Naţională).

Banca centrală a unui stat conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii economice şi

financiare a statului şi menţine stabilitatea monedei naţionale. Banca Naţională este banca de

emisiune, ea controlează masa monetară, concentrează rezervele obligatorii ale băncilor comerciale,

acordă credite acestora prin operaţiunile de reescont, acordă împrumuturi statului, păstrează tezaurul

de stat şi administrează rezerva internaţională oficială.

Funcţia principală a băncii centrale cuprinde asigurarea condiţiilor monetar-creditare necesare

pentru atingerea stabilităţii economice. Din punctul de vedere al stabilirii obiectivelor şi priorităţilor

în administrarea rezervelor valutare, un interes deosebit îl reprezintă regimul valutar. Pe de o parte,

moneda naţională poate să fluctueze liber, ceea ce teoretic înseamnă că rezervele valutare nu sunt

necesare pentru menţinerea ei. O altă extremitate constă în faptul că moneda naţională poate fi fixată

în corelaţie cu altă valută sau coş valutar, în acest caz este important gradul de liberalizare al

operaţiunilor financiare cu valute străine. Tot mai multe ţări primesc principiul de convertibilitate al

contului curent în aşa aspect cum este determinat în articolul 8 al Statutului FMI. Convertibilitatea

deplină, prin care se subînţelege circulaţia liberă a capitalului, a fost adoptată în principal de ţările

dezvoltate. Banca Naţională poate fi unica persoană juridică ce posedă bilanţurile în valute străine,

dar aceasta înseamnă că orice necorespundere între intrările şi cheltuielile de valute străine în

economia naţională, de asemenea neconcordanţa între cerere şi asigurarea cu valute străine, exercită

influenţă asupra nivelului rezervelor valutare. Majoritatea regimurilor valutare se stabilesc între

aceste două poziţii extreme.

Administrarea rezervelor internaţionale într-o bancă centrală este o funcţie operaţională foarte

importantă şi un domeniu în care erorile pot fi foarte costisitoare, încât să provoace pierderea

credibilităţii în Banca Naţională. Din acest motiv este important ca lanţul ierarhic în luarea

deciziilor să fie clar, în special celor implicaţi.7 La luarea deciziei privind administrarea şi

7 NORDMAN, Tom. Management of foreign exchange reservs: - ojectives, contains, controls, resources. International Monetary Fond: Monetars and Exchange Affairs Department, August 1993, p.21

53

optimizarea rezervei internaţionale oficiale în general sunt implicate patru nivele de autoritate, care

pot fi identificate în organigrama Băncii Naţionale a Moldovei.

Primul nivel, adică cel mai inferior este reprezentat de dealeri şi dealerul principal care duc

răspundere nemijlocită asupra cumpărării-vânzării hârtiilor de valoare în stricta conformitate cu

regulamentele şi aprobările partenerilor, de asemenea trebuie să asigure secţia de calcul cu

informaţii depline şi concrete asupra obiectivelor şi obiectelor investiţionale aprobate de politica

investiţională.

Al doilea nivel ierarhic este prezentat de o singură persoană pusă în fruntea întregii secţii,

care de asemenea trebuie să opereze conform strategiei investiţionale aprobând hârtiile de valoare

doar din lista activelor deja aprobate de superiorii. Această persoană ocupă postul de şef al secţiei

de administrare a rezervei valutare şi mai duce răspundere şi de menţinerea lichidităţii activelor

prin respectarea strictă a tuturor restricţiilor referitoare la risc.

Nivelul trei încorporează numărul cel mai mare de cadre, printre care distingem mai mulţi

şefi primari şi secundari ai diferitor secţii, analişti (care ajută la discutarea hotărârilor şi

propunerilor, punându-şi aportul său prin punctul propriu de vedere), departamente şi răspunzătorii

nivelelor mai inferioare. Totuşi toată răspunderea privind deciziile şi efectul acestora o duce în

primul rând şeful Departamentului de Investiţii. Toţi cei enumeraţi mai sus şi se referă la nivelul

ierarhic dat urmăresc următoarele scopuri:

- definesc strategia investiţională şi regulamentul de lucru de administrare a riscului

valutar;

- stabilesc şi aprobă categoriile de active în care se vor investi;

- aprobă lista partenerilor pentru operaţiunile de dealer;

- aprobă acordul şi condiţiile de păstrare a hârtiilor de valoare;

- apreciază lichiditatea activelor;

- controlează sistematic (lunar) eficienţa investiţiilor etc.

În fruntea lanţului ierarhic se află guvernatorul şi Consiliul de Administraţie, de hotărârile

cărora depinde activitatea tuturor celor cu trepte mai joase şi chiar şi evoluţia generală a rezervei

intenţionale oficiale, iar prin aceasta, şi dezvoltarea ţării în întregime şi a economiei acesteia. Deci

în cadrul nivelului superior se discută obiectivele şi principiile de administrare a rezervei valutare,

aprobarea distribuţiei investiţiilor pe valute şi a duratei portofoliului etalon format din valutele şi

activele alese, de asemenea şi devierile admise de acestea. Tot aici se stabileşte limita maximă a

riscului de credit pe rezervă şi caracterul cerinţelor pentru lichiditate. Toate aceste funcţii, cum s-a

mai spus au un caracter general, privit ca regulă, ca restricţii pentru nivelurile inferioare, însă pe

54

lângă aceasta, o dată în an, ei sunt obligaţi să facă revizie în eficienţa administrării resurselor şi să

tragă concluzii şi sugestii pentru perioadele şi strategiile viitoare.

Atragerea unor resurse valutare suplimentare în rezerva internaţională înseamnă imobilizarea

relativă a acestor resurse, prin obţinerea unor venituri mult mai scăzute în comparaţie cu

valorificarea lor eficientă în diferite tranzacţii economice internaţionale. De aceea obiectivul ce

trebuie urmărit în acest domeniu este un volum optim de active lichide şi nu un volum cât mai mare.

Un volum insuficient al rezervei internaţionale nu va face faţă cerinţelor de intervenţii valutare

pentru susţinerea monedei naţionale, de echilibrare a balanţei de plăţi externe şi va dăuna încrederii

internaţionale în solvabilitatea statului.

Administrarea eficientă a Rezervei Internaţionale necesită menţinerea volumului rezervelor

valutare la un nivel optim. Trebuie de ţinut cont că în orice moment este posibil ca nivelul actual al

rezervelor să devieze considerabil de la nivelul dorit nu numai pe termen mediu, ci şi pe termen

lung.

Volumul optim al Rezervei Internaţionale Oficiale constituie acel volum care va satisface

cerinţele de utilizare a rezervelor valutare după destinaţie, în orice moment, şi care nu va avea

imobilizate resurse suplimentare.

Optimizarea volumului Rezervei Internaţionale Oficiale se efectuează în dependenţă de

activitatea economică externă şi situaţia economică internă care influenţează volumul rezervei,

anume echilibrarea balanţei de plăţi externe, mărimea importului de mărfuri şi servicii, datoria

externă de stat, menţinerea stabilităţii monedei naţionale etc.

Determinarea nivelului optim al rezervelor valutare constă în maximizarea avantajelor de la

deţinerea rezervelor şi minimizarea probabilităţii de epuizare a rezervelor. Cererea de rezerve

valutare are probabilitatea de a conduce la epuizarea rezervelor şi a costului de menţinere a lor, însă

dacă cererea mai este preferată ea nu poate fi satisfăcută din cauza că nivelul rezervelor nu este

adecvat. Analogic, volumul necesar de rezerve este primit pentru minimizarea costului de menţinere

a rezervelor.

Sunt discutate diferite aspecte ale avantajelor şi cheltuielilor pentru deţinerea rezervelor

valutare, pentru a stabili factorii care determină nivelul corespunzător al rezervelor valutare pentru

ţară, deci acel nivel care echilibrează profitul marginal şi preţul de cost probabil pentru menţinerea

rezervelor.

Se consideră un nivel corespunzător pentru rezerva valutară acel nivel care poate acoperi

nivelul importului ţării respective pentru o perioadă de 3 – 5 luni. Fondul monetar recomandă Băncii

55

Naţionale a Moldovei menţinerea volumului Rezervei Internaţionale Oficiale la nivelul de acoperire

a 3,5 luni de import.

Pentru Republica Moldova, la 31.12.2010, volumul corespunzător al rezervei valutare, pentru

acoperirea importului pe o perioadă de 3 – 5 luni de import, este respectiv de 1075,56 – 1792,59

mil. dolari SUA, pentru perioada de 4,5 luni de import este de 1254,82 mil. dolari SUA.

Studierea practică a corelaţiei rezervei valutare cu activitatea comercială, valutar-monetară,

financiară şi a finanţelor publice ale Republica Moldova, luând în considerare ca volumul optim al

rezervei să se încadreze în volumul de 3 – 5 luni de import, volumul optim constituie 1292,6 mil.

dolari SUA.

Optimizarea volumului rezervelor valutare constituie determinarea acelui volum al rezervelor

valutare care va acoperi sectoarele principale de utilizare a rezervelor pe o perioadă de trei luni, cu

condiţia că posibilitatea de mărire a rezervelor în această perioadă va fi zero, adică: se va importa

fără a se exporta; se va efectua deservirea datoriei externe de stat fără a se primi credite noi; la

Bursa de Valori Imobiliare din Moldova şi în afara bursei se va vinde valută fără a se cumpăra; de

asemenea, către ministerele şi instituţiile de stat se vor efectua vânzări de valută fără a se cumpăra.

Este de remarcat în acest context că scopul constituirii rezervelor monetare internaţionale este

crearea capacităţii de stingere a obligaţiilor externe în anumite situaţii deosebite şi nu pentru

efectuarea plăţilor curente către străinătate.

În general, rezervele valutare se utilizează pentru:

echilibrarea balanţei de plăţi, în cazul în care deficitul acesteia nu poate fi acoperit pe alte

căi;

garantarea solvabilităţii externe a ţării, şi anume atunci când pentru acoperirea unui deficit

al balanţei de plăţi nu se utilizează rezervele valutare înseşi, dar se recurge la credite

externe;

influenţarea nivelului cursurilor valutare, în cazul unor variaţii exagerate, inacceptabile

ale acestora;

plasarea temporară, în vederea fructificării.

Pe 31.12.2010 Rezerva Internaţională Oficială constituia 1 480,42 mil dolari SUA, ce

acoperă importul pentru 4,5 luni, ceea ce e cu 40 mil. USD mai puţin decât volumul optim.

Riscul valutar se caracterizează prin cele mai mari pierderi şi anume în acest domeniu băncile

centrale au admis cele mai serioase erori. De aceea momentul cel mai critic în gestionarea

rezervelor constituie luarea deciziilor de distribuţie valutară optimă.

56

Sensul economic al metodei de distribuţie valutară a rezervelor valutare constă în asigurarea

contra unei eventuale cereri de valute de rezervă (valutele ce compun DST) a economiei naţionale

pe o perioadă de trei luni (excepţie datoria BNM faţă de FMI — pe o perioadă de 6 luni, deoarece

plăţile către FMI se efectuează o dată în trei luni). Această distribuţie valutară se efectuează prin

determinarea structurii valutare a importului pe principalele valute de rezervă; determinarea

structurii valutare a datoriei externe de stat; determinarea structurii valutare a vânzărilor către

ministerele şi instituţiile de stat.

Distribuţia valutară optimă poate fi analizată din două puncte de vedere, care la rândul lor pot

conduc la rezultate diferite.

distribuţia valutară ce va asigura valoarea nominală a rezervelor valutare;

distribuţia valutară ce va asigura puterea de cumpărare a rezervelor valutare.

Rezervele se folosesc în scopurile de intervenţie, pentru păstrarea regimului cursului de

schimb ales şi menţinerea credibilităţii în capacitatea statului de a realiza acest regim, de asemenea

pentru formarea veniturilor Băncii Centrale etc.8 Rezervele sunt o noţiune nominală, scopul

distribuirii valutare restrângându-se la diminuarea schimbării influenţei ratei de schimb asupra

bilanţului Băncii Centrale.

Este important că procesul de diversificare pe valute poate fi asigurat de risc doar în raport

cu schimbările în cros-cursurile internaţionale. Nu există operaţiuni de acoperire a beneficiului sau

a pierderilor, în cazul schimbării preţului extern al monedei naţionale (reevaluarea, devalorizarea).

Beneficiile sau pierderile ce apar ca consecinţă a schimbării ratei de schimb a monedei naţionale

nu trebuie să fie considerate la aprecierea eficacităţii distribuţiei valutare concrete.

Daca obiectivul constituie stabilizarea valorii nominale, atunci distribuţia valutară se stabileşte

în dependenţă de regimul valutar al ţării. Moneda naţională poate fi legată de o altă valută, coş

valutar, drepturi speciale de tragere, însă nu oricare valută din coşul valutar poate fi o valută de nivel

investiţional. Aceasta înseamnă că valuta nu posedă active investiţionale care să corespundă

cerinţelor băncii centrale la menţinerea lichidităţii, a controlului asupra riscului de credit şi a ratei de

schimb. Astfel de active posedă numai valutele principale. Acest mod de abordare poate impune

Banca Centrală să efectueze o astfel de distribuţie valutară care nu va asigura ideal bilanţul contra

fluctuaţiilor cros-cursului.

Soluţionarea acestei probleme devine şi mai puţin clară când moneda naţională are un regim

de fluctuaţie liberă.

8 СИДОРОВИЧ, А.В. Валютный резерв. Москва: Издание Финансы Статистика, 1994, c.73.57

Volumul adecvat al rezervelor se măsoară deseori în luni de import. O astfel de abordare

subînţelege că rezervele pot fi considerate ca un coş de mărfuri, economisiri naţionale, destinate

unei utilizări viitoare. Acestea sunt noţiuni reale şi distribuirea valutară trebuie să asigure

menţinerea unui coş real, cantitatea mărfurilor care pot fi procurate de pe rezerve, de asemeni a

capacităţii de cumpărare internaţională a rezervelor. În existenţa unei informaţii depline distribuţia

valutară optimă poate fi determinată prin metoda optimizării standard a portofoliului hârtiilor de

valoare. Banca Naţională poate alege modificările minimale ale portofoliului hârtiilor de valoare,

care va constitui portofoliul hârtiilor de valoare cu riscul cel mai mic. Drept deflator (ce

caracterizează nivelul general al inflaţiei în economia ţării) în astfel de evaluări trebuie să

servească indicele preturilor la import. În majoritatea cazurilor un mod cantitativ de abordare se

dovedeşte a fi imposibil, din cauza lipsei informaţiei necesare şi a deprinderii practice.

Problema principală constă în a diversifica portofoliile pe valute diferite, care nu au corelaţie

pozitivă reciproca. Pentru obţinerea diversificării portofoliului uneori el conţine până la zece valute

necorelaţionale. Însă în prezent valutele de bază le constituie doar trei blocuri principale: blocul

dolarului SUA, blocul yenului japonez şi unitatea monetară a uniuni europene — EURO. La baza

administrării riscului valutar se află distribuţia eficientă a rezervelor valutare — în acest scop o

distribuţie optimă va conţine o pondere echilibrată a acestor trei blocuri valutare, sau în condiţiile

Republica Moldova — echilibrarea ponderii dolarului SUA cu ponderea celorlalte valute şi unităţi

monetare internaţionale de rezervă (GBP, DST, EURO, JPY).

Deoarece o parte a rezervelor valutare nu este utilizată (rezervele constante), nu există cerere

efectivă de rezerve, deci nu există nici cerere de valute anumite, de aici rezultă că această parte a

rezervelor trebuie administrată cu scopul de a conserva această valoare a rezervelor, de a evita

fluctuaţiile valorii acestor rezerve care are loc prin fluctuaţiile cursurilor valutare ale valutelor ce

compun aceste rezerve. Acest obiectiv se poate atinge prin crearea unui bench-mark care va conţine

o pondere echilibrată a acelor trei blocuri valutare sau cel puţin o echilibrare a ponderii dolarului

SUA şi a ponderii celorlalte valute şi unităţi monetare internaţionale de rezervă (50% x 50%).

În crearea viitorului benchmark, ponderea celorlalte valute şi unităţi monetare internaţionale,

altele decât dolarul SUA, propuse în benchmark, rămâne o pondere obligatorie care nu trebuie

redusă, ci majorată cu scopul obţinerii unei echilibrări si compensări a unor eventuale fluctuaţii a

cursurilor valutare ale valutelor din rezervele valutare.

În majoritatea cazurilor, rezervele valutare cuprind cu precădere valutele liber utilizabile

(dolarul, EURO, yenul, lira sterlină, francul elveţian), un exemplu de distribuţie optimă îl constituie

DST, coş ce cuprinde 43% a unor valute din componenţa EURO (francul elveţian—11%; lira

58

sterlină —11%), 40% moneda unică EURO şi 17% yenul japonez. Raportul procentual exact nu

este atât de important precum diversificarea rezonabilă.

Diversificarea pe valute diferite, ce compun EURO, oferă posibilitatea pentru investiţii

suplimentare şi a unei diversificări pe rata de schimb şi a riscului de credit. EURO acordă

posibilităţi investiţionale ce se îmbunătăţesc, de aceea investiţiile în valutele ce compun această

unitate monetară pot avea o pondere importantă. Dolarul canadian — una din valutele potenţiale

pentru investire ce se află în afara limitelor blocurilor valutare de bază — ar putea servi pentru o

diversificare suplimentară, însă piaţa canadiană este cu mult mai îngustă, mai dependentă şi mai

nestabilă decât alte pieţe, cum sunt cea europeană, americană sau japoneză.

Cota-parte a fiecărei valute trebuie să fie exprimată într-un singur număr. Alteori conducerea

unor Bănci Centrale stabilea doar limitele de fluctuaţie, în cadrul căreia trebuia să se menţină cota-

parte a fiecărei valute, nedeterminând prin aceasta distribuţia etalon exactă. O astfel de practică nu

trebuie să fie stimulată. Ea stimulează o comportare speculativă şi face imposibil controlul asupra

eficienţei investiţionale.

Dacă conducerea Băncii Naţionale alege această atitudine în distribuţia valutară, care mai

curând este îndreptată spre susţinerea puterii de cumpărare decât a valorii nominale, atunci banca

trebuie să fie pregătită pentru influenţa pe care o astfel de decizie ar acorda-o bilanţului contabil

nominal. Beneficiile şi pierderile pot să apară din diferenţa distribuţiei valutare a rezervelor şi a

regimului coşului valutar. Dacă diferenţa între două coşuri valutare este considerabilă, atunci

veniturile şi pierderile valutare pot deveni determinatorii pentru veniturile şi pierderile pe bilanţul

total al băncii.

Riscul valutar se determină pe toate activele şi pasivele exprimate în valută străină ce sunt la

bilanţul Băncii Naţionale. Însă se consideră deseori că Banca Centrală, cu ajutorul rezervelor

valutare, trebuie să asigure contra riscului valutar pasivele în valută străină, sau cel puţin să acopere

riscul valutar legat de datoria de stat externă. O astfel de atitudine se consideră destul de logică, însă

apar şi unele probleme:

Banca Centrală nu controlează toţi factorii enumeraţi, informaţia despre care deseori este

neaccesibilă sau şubredă şi nu este curentă;

distribuţia valutară a rezervelor trebuie efectuată exclusiv din articolele ce intră în

bilanţul Băncii Centrale.

Oricare ar fi modul de abordare a Băncii Centrale în distribuţia valutară a rezervelor,

conducerea băncii trebuie să primească o hotărâre clară la distribuţia valutară concretă, care este

determinată în scopuri operaţionale ca etalon şi fără risc. Aceasta este necesar pentru a evita

59

discuţiile pe marginea hotărârilor deja luate. Hotărârea trebuie să determine exact în ce măsură coşul

valutar efectiv poate să fluctueze de la distribuţia etalon în fiecare moment concret al timpului.

Beneficiul de la operaţiunile de pe piaţa monetară şi de obligaţiuni se compune din dobânzile

de la investiţii şi diferenţa dintre valoarea de piaţă a activelor la începutul şi la sfârşitul termenului

de posedare a activului. Dacă rata dobânzii scade, atunci beneficiul de la obligaţiuni depăşeşte

adeseori 15% pe an. Pe de altă parte, când rata dobânzii creşte, obligaţiunile aduc pierderi

considerabile şi venitul total de la portofoliul de investiţii, inclusiv obligaţiunile, uneori poate fi

egal cu zero. Astfel, la aprecierea indicilor de lucru al managerului de portofoliu este importantă

nu valoarea absolută a venitului de la investiţii, ci cât de reuşite au fost operaţiunile în comparaţie

cu dinamica pieţei şi a anumitor secţiuni ale ei. Compoziţia portofoliului etalon (benchmark)

determină limitele activităţii pe piaţă şi performanţele investiţiilor.

Orice majorare a beneficiului trebuie examinată în paralel cu riscul suplimentar. O politică

investiţională activă, devierea de la indicii etalon (benchmark) este îndreptăţită doar în cazul când

creşterea beneficiului compensează majorarea corespunzătoare a riscului. Astfel, beneficiul este o

noţiune relativă bazată pe compararea cu venitul care s-ar fi realizat păstrând portofoliul etalon.

Aprecierea performanţelor relative trebuie efectuată la nivel operaţional în fiecare lună.

Aprecierea interpretativă a eficienţei personalului managerial cere analiza rezultatelor cel puţin o

dată într-un an calendaristic. Pentru evidenţa statistică, diferenţele dintre venitul efectiv şi venitul

potenţial, de la portofoliul etalon, se poate dovedi a fi necesar de analizat datele pentru câţiva ani.

Aprecierea indicilor de lucru al managerului portofoliului de investiţii trebuie să se bazeze pe

norma financiară a beneficiului general. Beneficiul financiar se determină conform valorii de piaţă a

activelor la începutul şi la sfârşitul perioadei examinate şi a dobânzii calculate. Un astfel de

beneficiu ar fi posibil de obţinut dacă la începutul perioadei portofoliul de investiţii a fost cumpărat

la preţurile predominante de pe piaţă în acel moment şi vândut la sfârşitul perioadei din nou la

preţurile predominante de pe piaţă. Preţurile predominante de pe piaţă sunt în raport cu acele active

care au fost cumpărate efectiv în prima zi a perioadei sau vândute în ultima zi, la aceste active sunt

folosite preţurile efective ale operaţiunii, celelalte active sunt înregistrate cu preţurile medii ale

pieţei, media dintre preţurile de cerere si de ofertă. Această metodă ia în consideraţie atât beneficiul

de la dobândă, cât şi creşterea sau pierderea capitalului. Norma financiară a beneficiului de

asemenea stabileşte venitul hârtiilor de valoare pe perioada pe parcursul căreia s-au efectuat

operaţiunile de cumpărare-vânzare, dar nu la o dată de calcul, dacă aceasta se află în afara perioadei

examinate.

60

Analiza contabilă a performanţei administrării rezervelor valutare are o altă esenţă decât

analiza financiară. Deşi regulamentele evidenţei contabile diferă de la o ţară la alta, ele au de obicei

principii conservatoare la aprecierea activelor. De exemplu, la stabilirea preţului hârtiilor de valoare

se ţine mai puţin cont de preţul de pe piaţă, pierderile de capital fiind luate în consideraţie, iar

creşterea nu.

Cele expuse mai sus, referitor la performanţa financiară a hârtiilor de valoare, se referă în

mod egal şi la cursul de schimb. Activele se apreciază prin cursul de schimb predominant la

începutul şi la sfârşitul perioadei examinate. Deşi de regulă evidenţa contabilă, dar nu permanent,

este bazată pe cursul de schimb curent şi nu ia în consideraţie modificările valorii reale a monedei

interne. O astfel de atitudine poate avea urmări grave, dacă norma beneficiului este exprimată în

moneda naţională. Aprecierea eficienţei unităţii de investiţie se bazează permanent pe presupunerea

stabilităţii monedei naţionale.

La compunerea raportului cu privire la eficienţa investiţiilor este necesar de indicat diferenţa

dintre norma financiară de venit, care se utilizează la aprecierea performanţei investiţionale, şi

norma venitului contabil, care apare în raportul despre bilanţ. Norma contabilă de venit depinde

deseori de fluctuaţiile cursului de schimb, datorită devalorizării sau aprecierii monedei naţionale,

sau datorită faptului că distribuţia pe valute a rezervelor valutare diferă de „coşul valutar" folosit în

ţară.

Comitetul pentru investiţii trebuie să efectueze regulat dezbaterea rezultatelor şi a valorii

diferitelor politici investiţionale. Apreciind performanţele, este necesar ca rezultatele aprecierii să

obţină o importanţă statistică. Pentru distingerea norocului de iscusinţă este necesar de comparat

indicii ce caracterizează performanţele pentru câţiva ani.

Un rol important în administrarea rezervelor valutare revine administrării investiţiilor şi a

riscurilor la care rezervele sunt expuse. Banca Naţională nu posedă alternative investiţionale care ar

putea reduce la zero toate aceste tipuri de risc.

Diminuarea unui risc poate fi efectuată doar pe contul altor categorii de risc, de aceea

administrarea rezervelor valutare trebuie să fie efectuată prin optimizarea globală a tuturor

categoriilor de risc şi nu prin optimizarea separată. Fiindcă numai în aşa mod această optimizare

balansează între diferite categorii de risc.

Astfel, din cele relatate mai sus reiese că toate riscurile la care sunt expuse rezervele valutare

nu pot fi comparate, şi acest fapt ne impune la aceea ca luarea hotărârilor financiare de către

autorităţile corespunzătoare trebuie să fie cât se poate de calitative şi eficiente. Aşadar, avem

riscuri:

61

- valutar – reprezintă o categorie de risc care mai bine decât alte categorii de risc poate fi

administrată prin intermediul diversificării. Dispunând de o structură valutară

corespunzătoare, beneficiul şi pierderile valutare în general se vor compensa reciproc.

Riscul valutar se calculează şi se controlează sistematic; un exemplu de distribuţie optimă

îl constituie DST;

- lichiditate – poate fi evitat prin investiţii în active ce au o scadenţă foarte scurtă sau prin

investirea în titluri cu pieţe secundare foarte lichide. Toate activele din rezervele valutare

ale Republica Moldova sunt lichide;

- de credit – se administrează prin stabilirea restricţiilor la riscul de credit al unor bănci

separate, dar limita maximală comună se stabileşte în baza raportului proporţional cu

rezervele care pot fi folosite în calitate de risc de credit individual. Soldul rezervelor se

investeşte în active, care după cum se presupune, nu au risc de credit, anume în hârtii de

valoare de stat (emise de un emitent cu rating înalt), nemijlocit în alte bănci centrale, de

asemenea în Banca Internaţională de Decontări.

De asemenea, pentru ca apoi să nu avem de cules pierderi de după plasările mijloacelor

disponibile din rezerva valutară sau cum s-ar zice „să investim la noroc”, trebuie respectate câteva

reguli de aur, şi anume:

pentru fiecare valută investiţională este necesar a stabili baza etalon de investiţii

(benchmark);

limita de deviere a unui portofoliu efectiv de la cel etalon, din punctul de vedere al duratei

medii şi al componenţei, trebuie să fie definită exact;

baza oricărei politici investiţionale este benchmark.

Sursele de formare, volumul şi direcţiile de utilizare a rezervelor valutare ale Republica

Moldova sunt rezultatul politicii economice a statului, însă asta nu înseamnă că statul trebuie

să fie preocupat doar într-un domeniu anumit, ci în ceva integru, în economie, în politică, în

administrarea publică, ş.a.

62

ÎNCHEERE

Republica Moldova se află la o etapă a afirmării ca stat, a rezolvări problemelor integrităţii statale

care au rezultat în circumstanţele destrămării fostului imperiu sovietic şi a împrejurărilor politice

regionale, a transformărilor şi reformelor economice de la o economie dirijată la o economie de

piaţă.

În ceea ce urmează, voi prezenta principalele concluzii la care am ajuns în cele trei capitole ale

tezei, în care am urmărit identificarea şi analiza rezervei valutare in condiţiile actuale a Republica

Moldova, abordate din punct de vedere teoretic şi practic, punând în lumină avantajele,

dezavantajele, eficienţa şi eficacitatea fiecărei alternative care poate conduce la o gestionare

performanta a rezervei valutare in Republica Moldova.

Întrucât cercetarea cerinţelor şi opţiunilor în gestionarea riscurilor financiar valutare sub

aspect practic s-a realizat atât la nivelul sistemului bancar, cât şi la nivel microeconomic, concluziile

sunt formulate pornind de la aceste realităţi.

Administrarea Rezervei Internaţionale Oficiale se află la o etapă de perfecţionare, de studiu, de

aplicare a recomandărilor Fondului Monetar Internaţional şi a practicii mondiale în acest domeniu.

Formarea rezervelor valutare ale Republica Moldova practic a început de la zero, republica nu a avut

active de aur şi de devize, nu posedă bogăţii subpământene, păduri care ar putea fi folosite pentru

export contra devize. în pofida dificultăţilor pe care le întâmpină, datorită susţinerii F.M.I,

Republica Moldova a putut să-şi creeze şi să-şi consolideze rezervele valutare la un nivel necesar

cerinţelor economiei şi a stabilităţii monedei naţionale.

Politica valutară este o politică de bază în administrarea rezervelor valutare, care se manifestă

prin ansamblul de măsuri, norme legale şi instrumente efectuate de stat sau de banca centrală, cu

scopul menţinerii, scăderii sau creşterii cursului de schimb al monedei naţionale, echilibrarea

balanţei de plăţi, asigurarea stabilităţii creşterii economice, stoparea creşterii inflaţiei şi a şomajului.

Politica valutară se realizează prin utilizarea următoarelor instrumente: regimul cursului valutar, de

scontare, politica de devize şi o diversificare a acestei politici - intervenţia valutară, diversificarea

rezervelor valutare, restricţiile valutare, reglementarea gradului de convertibilitate al valutei,

devalorizarea, revalorizarea.

Banca Naţională a Moldovei va promova în continuare o politică valutară prudentă,

consecventă şi corelată cu obiectivul fundamental de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor,

precum şi va efectua plasarea rezervelor internaţionale ale statului în instrumente investiţionale care

corespund criteriilor de siguranţă şi lichiditate.

63

Banca Naţională a Moldovei va menţine în continuare regimul cursului de schimb valutar

flotant.

Eficienţa asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor va fi sprijinită de regimul cursului de

schimb flotant, deoarece ajustarea sistematică a cursului de schimb valutar poate duce la modificări

incompatibile şi contrare ale ratelor dobânzii cu obiectivul inflaţiei adoptate. Prin urmare, Banca

Naţională a Moldovei nu va stabili o rată de schimb predeterminată a leului moldovenesc faţă de alte

valute.

Cu toate acestea, Banca Naţională a Moldovei îşi rezervă dreptul de a efectua intervenţii

valutare în scopul atenuării fluctuaţiilor excesive ale cursului de schimb oficial şi de a completa

rezervele valutare internaţionale.

De asemenea, BNM îşi rezervă dreptul de a efectua intervenţii în mod excepţional pe piaţa

valutară în cazul în care acestea vor fi necesare pentru a spori eficacitatea principalelor instrumente

monetare în scopul atingerii obiectivului inflaţiei.

În calitate de instrumente ale politicii valutare vor fi utilizate intervenţii directe pe piaţa

valutară internă, operaţiuni reversibile valutare de tip swap, precum şi tranzacţii forward.

BNM va stimula implementarea de către sistemul bancar a instrumentelor de hedging care vor

contribui la diminuarea riscului valutar.

În vederea îmbunătăţirii gestionării rezervei valutare solicit următoarele direcţii de utilizare a

rezervelor valutare cum sunt echilibrarea balanţei de plăţi externe şi intervenţiile pe piaţa valutară

pentru susţinerea cursului de schimb al monedei naţionale. Generalizând intervenţiile BNM e piaţa

valutară, pentru susţinerea monedei naţionale, constatăm că, practic, vânzările anuale (26.64 mii.

USD) de dolari SUA sau echilibrat cu cumpărările anuale (26.27 mii. USD), din care reiese că

utilizarea netă a rezervelor pentru acest scop a fost doar de 0.37 mii. USD. Rezervele valutare

finanţează dezechilibrul creat în relaţiile comerciale şi financiare internaţionale, doar în condiţiile

când au fost epuizate toate celelalte resurse şi posibilităţi de finanţare.

Recomandările principale în administrarea rezervei valutare sunt:

- menţinerea stabilităţii monedei naţionale prin promovarea politicii valutar-monetare;

- administrarea riscurilor de lichiditate, de credit şi riscul pieţei;

- menţinerea unui volum şi o distribuţie valutară optimă;

- alegerea activelor;

- efectuarea operaţiunilor valutare de investiţii conform parametrilor etalon aprobaţi.

Pornind de la preocupările băncilor pentru menţinerea unei lichidităţi internaţionale

corespunzătoare in capitolul I am abordat aceste repere, am identificat existenţa a trei opţiuni în

64

domeniul garantării lichidităţii internaţionale, care depind de obiectivele B.N.M. - ului după cum

urmează: i) esenţa şi însemnătatea lichidităţii internaţionale

ii) specificitatea rezervei valutare iii) indicatorii rezervei valutare.

În următorul capitolul am pornit de la analiza rezervei valutare a Republica Moldova în

contextul managementului ei incluzând evoluţia rezervei valutare internaţionale, evaluarea rezervei

valutare si o corelare între rezerva valutară şi B.P.E. Scopul formării rezervei internaţionale oficiale

este determinat prin necesităţile specifice de utilizare a acestei rezerve. Principalele direcţii de

utilizare sunt echilibrarea balanţei de plăţi externe şi intervenţiile pe piaţa valutară pentru susţinerea

cursului de schimb al monedei naţionale.

Un grad mai înalt de deschidere a economiei, creşterea masei monetare, micşorarea ratei

dobânzii şi creşterea variabilităţii balanţei de plăţi conduc la sporirea cererii pentru rezervele

valutare.

Analizând evolutiv rezerva valutară în Republica Moldova în perioada 1998-2009, din

perspectiva dinamicii indicatorilor economici şi de prudenţialitate, capacitatea sa de a aloca eficient

resursele economice, de a gestiona riscurile financiar-valutare cu care se confruntă şi de a face faţă

şocurilor sistemice, am constatat că, dominanta componentă a sistemului financiar este bine

capitalizată (pe ansamblu şi la nivel individual), calitatea portofoliilor de credite este bună, iar

lichiditatea şi rezistenţa la şocuri sunt ridicate.

La nivel microeconomic, la BNM, în urma analizei principalilor indicatori ai rezervei valutare,

calculaţi pe baza datelor aferente perioadei 1995-2009 am constatat că banca şi-a consolidat treptat

poziţia majorând rezerva valutară din an în an si cu o valorificare vizibila in prezent. Capacitatea de

a identifica, cuantifica şi gestiona riscurile endogene şi exogene băncii, precum şi experienţa şi

sprijinul BNM, asigură protejarea acesteia chiar şi în cazul în care piaţa se confruntă cu situaţii

extreme.

Deoarece rezerva valutara a R Republica Moldova este o rezerva importantă in ţară, gestiunea

ei este adecvată pentru stabilizarea veniturilor în timp are rolul unui amortizor de şoc. Totodată,

consolidarea valorii acţiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reală cu pieţele

financiare şi implementarea unor programe adecvate de gestiune rezervei valutare. Toate băncile şi

instituţiile financiare trebuie să-şi îmbunătăţească înţelegerea şi practica managementului rezervei

valutare pentru a-şi putea gestiona cu succes rezerva. Dacă BNM foloseşte paradigma de analiză si

gestiune a rezervei valutare în vederea creşterii eficienţei, atunci vor avea succes.

65

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative

1. Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei: nr.548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57.

66

2. Legea instituţiilor financiare: nr.550-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1996, nr.1.

3. Legea privind datoria de stat şi garanţiile de stat: nr. XII – 943 din 18.07.96. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova. -1996. - Nr.75. 76/ 715.

II. Lucrări ştiinţifice

4. ABRAHAM-FROIS, G. Economia politică. Bucureşti: Editura Humanitas, 1994, 468p.

5. ANGELIC, A. BĂCESCU-CĂRBUNARU, M. Macroeconomia relaţiilor economice internaţionale. Bucureşti: Editura Economica, 2000, 264p.

6. BASNO, Cezar. DARDAC, Nicolae. FLORICEL, Constantin. Moneda, credit, bănci. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, R.A, 1994, 316p.

7. BORŞ, Ion. Cu privire la Banca Naţională a Moldovei. Chişinău: Editura ARC, 1999, 257p.

8. BORŞ, V. Recunoaşterea Republicii Moldova pe arena internaţională //Moldoscopie (Probleme de analiză politică) Partea XII. Chişinău: USM, 1999, 189p.

9. BRAN, Paul. Relaţii valutar – financiare internaţionale. Bucureşti: Editura Didactică şi pedagogică, 1992, 487p.

10. BRAN, Paul. Relaţiile financiare şi monetare internaţionale. Bucureşti: Editura Economica, 1995, 462p.

11. CERNEA, S. Banii şi creditul în economiile contemporane. Bucureşti: Editura Enciclopedică, 1994, 503p.

12. DEFARGHES, Ph. Organizaţiile internaţionale contemporane. Iaşi: Institutul European, 1998, 110p.

13. DOBROTA, N. Dicţionar de Economie. Bucureşti: Ediţia: Economică, 1999, 543p.

14. FLORICEL, Constantin. Relaţii şi tehnici financiar-monetare internaţionale. Bucureşti: Editura Didactică Pedagogică, 1994, 562p.

15. GAFTIUC, Simona. Finanţe internaţionale. Bucureşti: Editura Economică, 1995, 298p.

16. KIRIŢESCU, C. Relaţii valutar financiare internaţionale. Bucureşti: Editura Ştiinţifică Enciclopedică, 1978, 689p.

67

17. MARIN, G. PUIU A. Dicţionar de relaţii economice internaţionale. Bucureşti: Editura Enciclopedia, 1993, 367p.

18. MAYER, T. Banii, activitatea bancară şi economia contemporană. Bucureşti: Editura Didtactică şi Pedagocică , 1995, 467p.

19. NEGOESCU, G. Risc şi incertitudine în economia contemporană. Galaţi: Editura Alter-EGO, 1995. 287p.

20. POPA, Ioan. Tranzacţii internaţionale. Bucureşti: Editura Recif, 1992, 497p.

21. PROHNIŢCHI, E. PROHNIŢCHI, V. Analiza perspectivelor de integrare a Moldovei în Uniunea Europeană. Chişinău. 2003, 335p.

22. RUJAN, Ovidiu. Teorii şi modele privind relaţiile economice internaţionale. Bucureşti: Editura ALL, 1994, 637p.

23. STANCU, Ion. Finanţe, teoria pieţelor financiare. Bucureşti: Editura Economică, 1996, 712p.

24. ALLEGRET, Jean Pierre. Economie Monetaire Internationales. Paris: Hachette Superieure, 1997, 320 p.

25. BOURGUINAT, M. Finance internationale. Paris: Presses Universitaires de France, 1992, 364p.

26. BROWN, S.J. KRITZMANM Ph.D. Quantitative methods for financial analysis. Illinois: Homewood, 1990, 368p.

27. DEBEAUVAIS, M. SINNAH, Y. La gestion globale du risque de change. Paris: Economica, 1992, 487p.

28. HARRIS, J. International finance. Clenson: Barron’s Educational Series, 1992, 438p.

29. MAPLETOFT, B. Effective management of foreign exchange – a corporate treasure’s guide. London, 1991, 642p.

30. NEME, Colette. Relations Monetaires Internationale. Paris: Hachette Superieure, 1994, 358p.

31. NORDMAN, Tom. Management of foreign exchange reservs: - ojectives, contains, controls, resources. Washington: IMF, 1993, 212p.

32. АЛЕНИЧЕВ, В. АЛЕНИЧЕВа, Т. Страхование валютных рисков. Москва: Издание ИСТ-СЕРВИС, 1994, 567с.

33. БУНКИНА, М.К. Деньги, Банки, Валюта. Москва: Издание АО ДИС, 1994. 391с.

34. КРАСАВИНА, Л. Н. Международные валютно – кредитные и финансовые отношения. Москва: Издание Финансы Статистика, 2003, 446с.

68

35. КРУГЛОВ, В.В. Основы международных валютно-финансовых и кредитных отношений. Москва: ЮНИТИ, 1998, 516 c.

36. НОСКОВА, И. Международные валютно – кредитные отношения. Москва: Издание Банки и биржи, 1995, 396с.

37. РАДИОНОВА, В.М. Финансы. Москва: Издание Финансы Статистика, 1995, 486с.

38. СИДОРОВИЧ, А.В. Валютный резерв. Москва: Издание Финансы Статистика, 1994, 730 c.

39. ЧЕТЫРКИН, Е. ВАСИЛЬЕВА, Н. Финансово – экономические расчеты. Москва: Финансы и статистика, 1990, 457с.

III. Surse statistice şi de date

40. Consecinţele pozitive şi negative ale reformei monetare din Moldova [online]. [citat 19 februarie 2011]. Disponibil: <hppt //www.eco.md>.

41. După mărimea rezervelor valutare, Moldova intră în Clubul Miliardarilor[online]. [citat la 20 februarie 2011]. Disponibil: < hppt//www.eco.md>.

42. Inflaţia moldovenească, marea îngrijorare a FMI [online] Ошибка! Недопустимый объект гиперссылки. .

43. Rapoartele anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei [online]. [citat la 22 februarie 2011]. Disponibil: < hppt // www.bnm.md>.

Anexa 1

SINTEZA BALANŢEI DE PLĂŢI EXTERNE A REPUBLICII MOLDOVA în perioada a.a. 2008-2010 (mil. USD)

2008 2009 2010CONTUL CURENT -673.81 -987.40 -439.29Bunuri şi servicii -2309.15 -3207.89 -1972.31Bunuri -2303.07 -3220.37 -1943.55Export (FOB) 1373.34 1645.97 1329.16Import (FOB), din care: -3676.41 -4866.34 -3272.71resurse energetice (fără energie electrică) -644.70 -903.24 -652.99Servicii -6.08 12.48 -28.76

69

Export 625.08 837.20 675.19Import -631.16 -824.72 -703.95Venituri 416.41 597.82 313.73intrări, din care: 710.07 905.01 589.98veniturile rezidenţilor din munca peste hotare

649.00 842.00 563.40

ieşiri, din care: -293.66 -307.19 -276.25dividende şi profituri distribuite ale filialelor

-52.77 -37.84 -136.85

venit reinvestit şi profituri nedistribuite ale filialelor

-112.81 -99.48 24.91

dobânzi către plată la împrumuturi *** -64.03 -73.22 -86.96Transferuri curente 1218.93 1622.67 1219.29intrări, din care: 1284.17 1734.16 1318.43transferuri de peste hotare ale angajaţilor 842.26 1046.02 635.18ieşiri -65.24 -111.49 -99.14CONTUL DE CAPITAL ŞI FINANCIAR 559.50 910.81 376.83Transferuri de capital -7.96 -14.61 -17.54Investiţii directe 522.04 691.49 79.45din care: în economia naţională 539.31 707.57 86.43capital social 227.38 441.70 155.08venit reinvestit 112.81 99.48 -24.91alt capital 199.12 166.39 -43.74Investiţii de portofoliu -4.51 6.38 -5.82Active* -0.07 -0.04 -0.25titluri de participare -0.07 -0.03 -0.25titluri de creanţe -0.01Pasive** -4.44 6.42 -5.57titluri de participare 1.72 11.36 2.39titluri de angajamente -6.16 -4.94 -7.96Derivate financiare, net -0.47 0.94 0.34Alte investiţii 579.26 678.62 119.85Active* 35.32 54.17 -210.51credite comerciale -7.61 78.33 50.58valută şi depozite 48.93 -25.96 -265.29împrumuturi -6.00 1.80 4.20Pasive** 543.94 624.45 330.36credite comerciale 107.08 115.29 67.65împrumuturi pe termen lung *** 312.81 360.49 -41.35utilizare 565.91 761.37 319.93rambursare -253.10 -400.88 -361.28împrumuturi pe termen scurt 12.84 49.44 -20.95depozite ale nerezidenţilor în sistemul bancar naţional

60.56 53.12 -46.64

alte pasive 50.65 46.11 187.45

70

alocarea de DST 184.20Active de rezervă ale statului * -528.86 -452.01 200.55Erori şi omisiuni 114.31 76.59 62.46Transferuri de mijloace băneşti din străinătate efectuate de persoane fizice (migranţii de muncă şi alţii) prin intermediul băncilor comerciale

1218.23 1660.09 1182.02

*(-) - majorare (+) - micşorare ** (+) - majorare (-) - micşorare *** inclusiv reeşalonări

Sursa: Raportului anual 2010 al Băncii Naționale a Moldovei [online]. [citat 29 aprilie 2011]. Disponibil: <http://bnm.md/md/annual_report>.

71