ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentei este administrarea medicamentelor . Medicamentele sunt substante de origine animala, vegetala sau chimice, de sinteza folosite pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor. Medicamentele sunt destinate uzului extern si intern administrandu-se pe diferite cai:

-bucala ( orala, peros ) -parenterala ( intramuscular, intravenous, intradermic si subcutanat )-pe cale cutanata ( pe suprafata tegumentelor si a mucoasei ).

Actiunea medicamentelor depinde de structura lor chimica, de doza si de calea de administrare. Administrarea lor in doze exagerate da nastere la tulburari grave ce pot duce la moarte.

CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR

1.) Din punct de vedere al provenientei , medicamentele sunt de origine : ∙ minerala ( saruri de calciu, bismit de fier, de argint ) ; ∙ vegetala ( ierburi, frunze, radacini, ciuperci ) ; ∙ animala ( extracte glandulare ) ; ∙ biologica ( ser si vaccine ) .

2.) Din punct de vedere al modului de preparare , medicamentele se clasifica in : ∙ medicamente oficiale ( preparate in farmacie: tinctura de iod, apa oxigenata, rivanol, alcool iodat cu unguente ) ; ∙ medicamente magistrale ( preparate in farmacie de catre farmacist dupa prescriptia medicului ) ; ∙ specializatii farmaceutice cu avizul sanatatii in laboratoare specializate .

3.) Din punct de vedere al toxicitatii , medicamentele sunt clasificate in : ∙ toxice ; ∙ stupefiante ; ∙ otravitoare.

4.) Din punct de vedere al dozelor administrate avem : ∙ doza terapeutica ( doza utilizata pentru obtinerea efectului therapeutic dorit ) ; ∙ doza maxima ( doza cea mai mare suportata de organism fara sa apara fenomene toxice reactionale ) ; ∙ doza toxica ( cantitatea care introdusa in organism provoaca o reactie toxica periculoasa in organism ) ; ∙ doza letala ( doza care provoaca moartea ) .

Doza medicamentelor introdusa in organism actioneaza si in functie de calea de administrare avand in vedere ca absorbtia se face in mod diferit, ca de exemplu: pe cale orala – datorita sucurilor digestive, substantele medicamentoase sunt partial inactivate deci cantitatea absorbita este mai mica decat cantitatea care se administreaza; pe cale parenterala – doza actioneaza integral si rapid avand un effect puternic si rapid.

Asistenta trebuie sa cunoasca :

∙ medicamentele dupa aspectul lor extern pentru a preveni schimburile de medicamente ;∙ doze terapeutice si maximale ;

1

∙ calea de administrare obisnuita a medicamentelor ;∙ modul de administrare al medicamentelor ;∙ incompatibilitatea medicamentelor in special in cazul injectiilor cand se obisnuieste a se trage in

aceeasi seringa mai multe fiole cu medicamente pentru a reduce numarul intepaturilor ;∙ efectul medicamentelor si timpul dupa care poate fi asteptat efectul ;∙ efectul secundar al medicamentelor ;∙ fenomenele de hipersensibilitate ( alergia medicamentoasa ) .

CIRCUITUL MEDICAMENTELOR

In special medicamentele sunt prescrise de catre medic fiecarui pacient la vizita medicala fiind consemnate in foaia de observatie la rubrica tratament. Alaturi de unele medicamente se noteaza data, doza pentru 24 de ore, calea de administrare si numarul de doze pe zi .

1.) Completarea condicii de farmacie Dupa vizita medicala conform prescriptiilor din foaia de observatie, se scrie condica de farmacie

in triplu exemplar: 2 pentru farmacie si 1 pentru sectie. Dupa intocmirea acesteia , asistenta se prezinta la farmacia spitalului.

2.) Preluarea medicamentelor La preluarea medicamentelor de la farmacie, asistenta verifica executarea corecta a condicii. Ea

trebuie sa tina cont de: fiecare medicament eliberat de farmacie, trebuie sa aiba un ambalaj propriu; medicamentele vor fi repartizate pe pacienti in pungi separate indicandu-se numarul salonului; medicamentele trebuie sa aiba etichete corespunzatoare cele destinate uzului extern au etichete albe cu chenar albastru cu mentiunea “ uz extern “, iar cele destinate uzului intern au chenar rosu cu mentiunea “ uz intern “ , solutiile injectabile au chenar galben cu inscriptia “ injectabil “, substantele toxice au etichete cu cap de mort si inscriptia “ otrava “ .

3.) Depozitarea medicamentelor in sectie Aduse de la farmacie, medicamentele sunt depozitate in sala de tratament a sectiei in cutii compartimentale dupa numarul de paturi urmand ca administrarea lor sa se faca de asistenta pe calea si dupa orarul prescris de medic.

ATENTIE !!! - E interzisa lasarea medicamentelor la pacient sau pe noptiera.Distribuirea medicamentelor sa se faca intotdeauna punctual , operativ si in conditiile respectarii igienei individuale.Schimbarea medicamentelor sau administrarea gresita a dozelor pot avea consecinte grave.Neglijarea normelor igienice de administrare reprezinta conditiile favorizante pentru infectii nosocomiale .

APARATUL DE MEDICAMENTE

Aparatul de medicamente este un mic deposit de medicamente si materiale necesare pentru acordarea primului ajutor la dispensare in intreprinderi, scoli, policlinici si camerele de garda ale spitalului.Sali de nastere, sectie de anestezie si terapie intensive, pediatrie, medicina interna etc .

Aparatul este organizat intr-un dulap special tinut inchis, el respectand un barem minim de medicamente si materiale aprobat de Ministerul Sanatatii si specific locului caruia este destinat. Aparatul sa

2

fie ferit de umezeala, caldura, raze solare directe, in interior exista o despartitura prevazuta cu cheie in care se pastreaza substante foarte active si toxice. Medicamentele se plaseaza separate pentru uz extern, pentru uz intern, injectabile si alte materiale.Fiecare medicament trebuie sa fie etichetat correct cu numele medicamentului, cantitatea si doza terapeutica . Medicamentele pot fi asezate in dulapuri si dupa alte criterii.In oriden alfabetica sau dupa efectul pe care-l produc: analgezice, hipnotice, tranchilizante, antipiretice, anestezice, diuretice, purgative, antibiotice, hemostatice . Substantele medicamentoase trebuie pastrate in conditii adecvate. Cele care se altereaza la lumina solara vor fi pastrate in hartie neagra, cele care absorb umiditatea aerului vor fi pastrate in vase de sticla perfect inchise cu dop rodat la fel si substantele care volatilizeaza ( eterul, acetone ). Asistenta sefa a fiecarei sectii raspunde de aparat in sensul aprovizionarii acesteia si detine cheia aparatului. Aparatul are o condica de farmacie prorpie in care se trec simultan cu utilizarea medicamentelor folosite in caz de urgenta urmand ca in decurs de 24 de ore sa fie inlocuite la aparat .

REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Administrarea medicamentelor este o munca de mare raspundere pe care asistenta o efectueaza sub directa undrumare a medicului.

Greselile provenind din nerespectarea dozelor a cailor de administrare a unor medicamente alterate sau schimburile de medicamente pot da nastere la accidente grave chiar fatale.Din acest motiv la administrarea medicamentelor asistenta tine seama de urmatoarele reguli:

1.) Respectarea intocmai a medicamentelor prescrise Asistenta nu are voie sa schimbe medicamentele prescrise cu un alt medicament cu effect

asemanator fara aprobarea prealabila a medicului .

2.) Identificarea medicamentelor administrate Asistenta va verifica eticheta de pe medicamente inainte de a administra, trebuie sa cunoasca

medicamentele dupa ambalaj, forma de prezentare , consistenta, culoare si miros .

3.) Verificarea calitatii medicamentelor administrateSe verifica sa nu fie alterate , degradate , fapt pus in evidenta prin schimbarea aspectului sau

culorii ( tulburare, precipitare, sedimentare aflate in cele lichide , lichefiere sau modificarea consistentei la cele solide ).

Medicamentele alterate nu vor fi administrate pacientilor fiind daunatoare organismului .

4.) Respectarea cailor de administrare Este obligatoriu pentru ca efectul medicamentos legat si de calea de administrare.Nerespectarea

caii de administrare poate duce la accidente grave ( solutii uleioase introduse intravenous produc emboli uleioase ) si consecutive moartea in solutii hipertonice incompatibile cu tesutul muscular sau cutanat produc micoza tesuturilor din acest motiv pe foaia de observatie a pacientului va specifica si calea de administrare a medicamentului: peros, subcutanat, intramuscular, intravenous, supozitoare .

5.) Respectarea dozajului prescris Odata cu identificarea medicamentului se vor verifica si dozele prescrise . Asistenta trebuie sa

cunoasca limitele terapeutice ale dozelor de medicamente care lucreaza .

6.) Respectarea orarului de administrare si a ritmului prescris de medicEste obligatoriu pentru ca unele medicamente se descompun sau se elimina prin organism intr-un

anumit timp. Medicamentele la care doza terapeutica este apropriata de cea toxica, daca nu se respecta orarul se poate transforma in otraviri prin acumularea dozelor, deasemenea nerespectarea orarului prin distantarea dozelor la medicamente care se elimina rapid din organism duce la anularea efectului terapeutic iar in cazul antibioticelor se produce rezistenta organismului fata de germen .

3

Orarul de administrare a medicamente este in functie de alimentarea pacientului, pentru a avea un efect terapeutic se administreaza inainte de masa ( exemplu : pansamente gastrice ), arderile in timpul mesei , iar altele numai dupa masa . Schimabrile de stare generala a pacientului sau manifestare a unei intolerante fata de medicamentele prescris obliga asistenta san u respecte orarul de administrare sis a aduca de urgenta la cunostinta medicului cele constatate .

7.) Respectarea regimului fiziologic al pacientuluiOra de administrare va fi stabilita astfel incat san u fie necesara trezirea pacientului cu exceptia

antibioticelor al caror ritm impune trezirea care se vor face cu tact si tandrete pentru a nu speria pacientul .

8.) Verificarea incompatibilitatii medicamentelor Avand in vedere ca unele medicamente prin asociere devin eficace sau daunatoare, asistenta va

cere sfatul medicului inainte de a asocial medicamentelor ce urmeaza a fi administrate .

9.) Administrarea imediata a medicamentelor prescrise Solutiile injectabile trebuie administrate imediat dupa deschiderea fiolei pentru ca pastrarea lor in

stare deschisa permite injectarea , scaderea eficacitatii medicamentelor sau degradarea acestora ( vitamina C se altereaza imediat dupa deschidere daca nu este injectabila ).

10.) Respectarea succesiunii in administrarea medicamentelor Asistenta va pastra in ordine prescrisa in administrarea diferitelor medicamente, va incepe cu

administrarea solutiilor, va continua cu injectabile si la sfarsit supozitoare .

11.) Servirea pacientului cu doza mica de medicamente La pacient nu trebuie sa ramana nici un medicament de aceea el va primi o data numai o doza pe

care o va lua in prezenta asistentei .

12.) Luarea medicamentelor in prezenta asistenteMedicamentele pot fi administrate personal de asistenta , pentru cele administrate oral se va folosi

pahar, lingurita.Asistenta va introduce supozitoare, va efectua aplicatii locale, va instila picaturi in ochi si in nas. 13.) Prevenirea infectiilor nosocomiene

Pentru fiecare cale de administrare se vor respecta masurile de asepsie.

14.) Lamurirea pacientului de medicamentele administrateNumeste pentru prima data medicamentele respective, asistenta ii va respecta ce anume asteapta

medical de la acest medicament si in cat timp se va instala efectul.Va preveni pacientul asupra medicamentului, ce efectee secundare are medicamentul .

15.) Raportarea imediata a greselilor de administrare a medicamentelorGreseala comisa privind schimbarea medicamentului, nerespectarea dozei a caii de administrare

sau a orarului va fi adusa la cunostinta medicului pentru a se putea intervene si preveni complicatiile care ar putea fi fatale pentru pacient si pentru care asistenta va raspunde in fata legii .

CAILE DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

Scopul administrarii medicamentelor de a actiona local sau asupra intregului organism in vederea prevenirii, ameliorarii sau a vindecarii bolii . Administrarea in organism se poate face pe mai multe cai: orala, peros, parenterala, rectala, prin aplicatii locale, percutanata .

4

De la caz la caz, medicii hotarasc calea de administrare a medicamentelor in raport cu scopul urmarit: capacitatea de absorbtie a caii respective, actiunea medicamentului asupra mucoaselor, starea generala a pacientului, toleranta sa individuala si anumite particularitati anatomice ale pacientului .

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALA

Calea bucala, orala sau peros este calea naturala de administrare a medicamentelor.Oral se administreaza medicamentele care se absorb la nivelul mucoasei bucale, digestive,

intestinului subtire si gros.Cand se absorb la nivelul mucoasei bucale, se propune administrarea lor sublingual ( exemplu : nitroglicerina in angina, faringoseptul in amigdalita, sub forma de tablete pe care pacientul le va tine in gura sub limba pana la topirea completa ).Se va renunta la calea bucala numai daca : ∙ medicamentul are proprietati iritante asupra mucoasei gastrice; ∙ pacientul refuza luarea medicamentului pe gura ; ∙ medicamentul se descompune sub influenta sucurilor digestive sau e inactivat de sucuri ( TRISMUS – contractarea maxilarului sau in stari comatoase, lipsa reflexului de deglutitie ) ;

∙ medicamentele nu se reabsorb pe cale digestive.

Efectele medicamentelor introduse pe cale bucala − Protejeaza mucoasa gastro-duodenala ;− Dizolva mucoasa de pe peretii gastro-duodenali ;− Favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor , exercita peristaltismul ;

−Dezinfecteaza tubul digestiv sau il inhiba iar medicamentelecu efect general se reabsorb la nivel digestive, apoi patrund in sange si-si desfasoara actiunea fie asupra intregului organism, fie numai pe unele aparate sau organe.

Medicamentele administrate pe cale bucala pot fi :- lichide - solide

Forme de prezentare

Solutii – substante medicamentoase dizolvate in apa sau alcool.Mixturi – amestecuri de solutii sau solutii cu substante insolubile care raman in suspensie.Infuzii – extracte obtinute din produse vegetale, frunze, flori, mentinute in contact cu apa la o

temperature aproape de fierbere Doctorii – solutii extractile obtinute prin fierberea unor produse vegetale cu consistenta albastra.

Tincturi – solutii extraactive alcoolice produse din solutii de origine animala sau vegetala.Extracte – lichide rezultate din concentrarea solutiilor extraactive obtinute din produse vegetale

sau animal.Uleiul emulsie – preparate din 2 lichide ce nu se pot amesteca, unul fiind dispersat in celalalt.

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LICHIDE

1.) Siropurile, uleiurile, ceaiurile, vinurile medicamentoase se adminstreaza cu pahar sau ceasca care contin cu aproximatie urmatoarele cantitati : − 1 pahar lichior contine aproximativ 15 grame ulei ;

5

− o ceasca de cafea contine aproximativ 50 grame apa ; − 1 pahar de vin contine aproximativ 100 grame apa ; − 1 pahar apa contine aproximativ 100 grame apa .

2.) Solutii, mixture, infuzii, uleiuri, decocturi se administreaza cu lingurita, lingura . − 1lingurita corespunde la 5 grame apa, 6,5 grame sirop, 4,5 grame ulei ; − 1 lingura de supa corespunde la 15 grame apa, 20 grame sirop, 12,5 grame ulei .

3.) Tincturile, extractele, solutiile formate din medicamente cu actiune puternica se administreaza sub forma de picaturi cu pipette sau din sticle cu picuratorul astfel asistenta trebuie sa stie ca 1 gram solutie apoasa are aproximativ 20 de picaturi, 1 gram solutie alcoolica are 60 de picaturi, 1 gram solutie uleioasa are aproximativ 45 de picaturi, 1 gram tincture alcoolica are 60 de picaturi. Pentru a masca gustul unor medicamente lichide ce se administreaza peros, se recurge la diferite metode :

- lichidele amare pot fi diluate cu apa, ceai sau sirop.- picaturile pot fi administrate pe o bucata de zahar . ( cistenal )- uleiul de ricin se poate amesteca cu cafea neagra, zmeura, vin rosu, iar dupa inghitire,

pacientului i se va oferi o bautura diluanta .

ATENTIE !!! Medicamentele lichide care se sedimenteaza vor fi puternic agitate inainte de utilizare . Ceaiurile medicinale se vor prepara proaspete inainte de administrare pentru ca altfel substantele active se volatilizeaz . Ceaiurile din frunze si flori se prepara dupa metoda infuziilor: intr-un vas se pune drobul in stare uscata apoi se toarna apa clocotita si se lasa sub apa 10-15 minute.Apoi prin aceasta metoda se pastreaza majoritatea substantelor active din drob .Prin fierbere s-ar fi volatilizat . Decocturile se prepara astfel drobul uscat se acopera cu apa rece, se incalzeste pana la fierbere si apoi se lasa in stare clocotinda inca 10-30 minute.Cantitatea necesara de drob pentru ceai este de obicei o lingurita la o ceasca de apa.

Medicamentele solideForma de prezentare: prafuri sau pulbere, tablete ( comprimate, disculmici de diferite marimi ),

drajeuri ( forme medicamentoase asemanatoare medicamentelor acoprit cu un strat colorat care are rol de a masca gustul, mirosul sau de a-i preveni degradarea protejandu-l fata de agentii atmosferici ), capsule, granule ( preparate farmaceutice de forme sferice sau vernicular ), mucilagii .

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR SOLIDE

Prafurile se administreaza punandu-le pe limba pacientului cat mai aproape de radacina acesteia dupa care pacientul bea apa, ceai, lapte sau pot fi introduse in anulacee ( capsule gelatinoase care se dizolva ). Prafurile nedivizate de catre farmacie se administreaza masurandu-le cu lingurita sau cu cutitul :

- 1 lingurita plina contine 5 grame ;- 1 lingurita rasa contine 2,5-3 grame ;- 1 varf de cutit contine 1 gram .

La copii mici, prafurile se vor amesteca cu ceai, lapte sau sirop. Tabletele drajeurile se administreaza intregi sau transformate in pulbere amestecate cu lichid .Granulele se vor administra cu lingurita . La pacientii inconstienti cu tulburari de deglutitie sau in stare comatoase vor fi introduse impreuna cu alimentele pe cale gastrica sau duodenala .

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALA

Calea rectala de administrare a medicamentelor se utilizeaza daca pacientul prezinta intoleranta digestive ( varsaturi incoercibile, hemoragii gastro-duodenale, greturi ) cand medicamentul are o actiune

6

iritanta asupra mucoasei gastrice, pacientul are tulburari de deglutitie sau a practicat interventii chirurgicale asupra tubului digestive, cand pacientul refuza inghitirea medicamentului sau cand medical doreste sa evite trecerea medicamentului prin ficat.

Pe cale rectala medicamentele pot fi administrate sub forma de supozitoare si clisme medicamentoase .

Supozitoarele sunt forme medicamentoase in care substanta active este cuprinsa intr-o masa solida ( unt de cacao ) care se topeste la temperature corpului.Ele au forme conice sau ovalare cu o extremitate mai ascutita.

Scop – analgesic, antipyretic, antiinflamator, purgative.Actiunea lor poate fi locala urmarind golirea rectului.

Calmarea durerilor, atenuarea peristaltismului intestinal, supozitoarele utilizate in scop purgative se introduc in rect fara o pregatire in prealabila, supozitorul glicerinei este usor incalzit la temperature corpului, fie tinut in atmosfera calda sau apa calda. Pacientul sta in decubit lateral cu membrele inferioare flectate.Asistenta imbraca manusile de cauciuc, cu mana stanga indeparteaza fesele si descopera orificiul anal, iar cu mana dreapta introduce supozitorul cu partea ascutita inainte si il impinge cu indexul pana cand trece de sfinterul intern al anusului, de aici supozitorul nu mai aluneca inapoi.

Supozitoarele medicamentoasecu efect terapeutic local vor fi precedate de o clisma evacuatoare. Daca pacientul nu a avut inainte scaun spontan, in rect untul de cacao se topeste la temperature

corpului si elibereaza substanta active care poate fi resorbita.Daca pacientul are senzatie de defecare dupa introducerea supozitorului ii explicam disparand si

senzatia de defecare.Clisme medicamentoaseClismele medicamentoase se impart in :

− microclisme 1-1,5 solutii medicamentoasa ; − clisme picatura cu picatura .

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA TEGUMENTELOR

Se face sub forma de pudre, comprese medicamentoase, badijonari, unguente, paste LINIMENTE, mixturi, sapunuri terapeutice, stilete caustice, emplastru , bai medicinale urmarind un efect local.

1.) Pudrajul consta in presararea unui medicament sub forma de pudra pe suprafata pielii.Pudra este o pulbere de origine minerala sau vegetala ( pudra de talc, oscid de zinc ) in care pot fi inglobate diferite substante medicamentoase active.Se executa cu tampoane cu pudrare sau pulverizare, absorb excesul de grasime, pe suprafata tegumentelor usuca si racoreste pielea.

2.)Compresele medicamentoase sunt bucati de material textil impaturite, imbibate in solutii medicamentoase( iod, ceai de musetel, solutii de burrow ).Ele pot fi aplicate reci sau calde.

3.)Badijonarea reprezinta o forma de aplicare locala a unor medicamente lichide pe suprafata tegumentelor si mucoaselor.Se executa cu ajutorul partampoanelor imbibate in solutie medicamentoasa lichida.Tampoanele se imbiba prin turnarea solutiei din flacon si nu prin cufundarea tamponului in flacon.Cea mai obisnuita solutie folosita la badijonareeste tincture de iod folosita la dezinfectia tegumentelor inaintea unei interventii chirurgicale si a unor punctii .

4.)Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide in care substanta active este incorporata in vaselina, grasimi animale sau vegetale, se inmoaie la temperature corpului, pot fi aplicate cu ajutorul unei spatula prin frictionare.

5.) Pastilele sunt preparate din pudre si grasimi, mai consistente decat unguentele, se aplica cu ajutorul unei spatula.

6.) Sinimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide cu aspect limpede sau laptos ce se pot aplica pe tegumente cu mana libera sau cu ajutorul tampoanelor .

7.)Mixturile sunt alcatuite dintr-un amestec de substante lichide si solide, pudre nemiscibile .Inainte de utilizare vor fi agitate.Se intend pe suprafata pielii in strat subtire cu tampoane, dupa care se lasa sa se usuce.

7

8.)Sapunurile medicinale sunt sapunuri neuter ce contin substante medicinale cu gudron, sulf.Se folosesc pentru spalarea regiunii bolnave sau se intinde pe suprafata pielii si este lasat sa se usuce.Sapunurile adaugate la clisme au actiuni purgative.

9.)Stiletele caustice ( creioanele caustice ) au forma unor bastonase cu care se ating suprafetele sangerande, exulceratia de la suprafata tegumentelor sau mucoaselor avand efect hemostatic sau favorizand epitelizarea .

10.)Emplastrele medicamentoase se lipesc de suprafata pielii fiind alcatuite dintr-o substanta vascoasa, aderenta, nuritanta, lipita de obicei pe o bucata de panza, contin diferite substante medicamentoase .

11.)Baile medicinale sunt procedee terapeutice cu efect dezinfectant, colorant, decongestive antipruriginos ( impotriva mancarimii ) asupra tegumentelor.In functie de scopul urmarit se pot prepara solutii foarte slabe de permanganate de potasiu sau infuzii de plante.Baile pot fi partiale sau complete .

APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA MUCOASELOR

Medicamentele aplicate pe suprafata mucoaselor sub forma de solutii, unguente sau pulberi au scopul de a dezinfecta si descongestiona mucoasele, se aplica diferit in functie de mucoasa care se trateaza.

A.) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa conjunctivala 1.)Instilatia oculara – picurarea unor solutii pe mucoasa conjunctivala.

Materiale necesare : pipeta , sticluta cu picurator , tampon de vata, solutie medicamentoasa izotona, tavita renala. Se aseaza pacientul in decubit dorsal sau pe un scaun cu capul pe spate.Cu policele si indexul, asistenta indeparteaza pleoapele invitand pacientul sa priveasca in sus.Asistenta sprijinindu-si mana dreapta pe fruntea pacientului lasa sa cada din pipeta 1-2 picaturi de solutie medicamentoasa in fundul de sac conjunctival inferior inspre unghiul exterior.Se solicita pacientului sa miste globul ocular cu un tampon de vata, se va sterge picatura de medicament sau lacrimile ce se vor scurge.

2.)Aplicarea unguentelor – se introduce in saci conjunctivali sau se aplica pe marginea pleoapelor cu ajutorul unei baghete de sticla rotunjite fin pe toate laturile si latita sub forma de lopata in una din extremitatile.Pacientul sta in pozitia sezand cu capul pe spate asistenta invita pacientul sa priveasca in sus, iar cu policele mainii stangi trage in jos si in afara pleoapa inferioara aplicand unguentul cu capatul latit al baghetei pe fata interna a pleoapei, dupa care i se da drumul.

Miscarea de inchidere reflexa a pleoapei antreneaza si unguentul pe suprafata globului ocular.Cantitatea de unguent aplicata sa fie cat un bob de grau.

3.)Aplicarea pulberilor – se introduce in sacul conjunctival cu tampoane de vata montate pe baghete de sticla, se incarca fin tamponul cu pudra, cu policele mainii stangi se trage in jos pleoapa inferioara si se presara pudra pe suprafata sacului conjunctival, prin usoare loviri executate asupra baghetei.Inchiderea ochiului antreneaza si intinderea pulberei pe suprafata sacilor conjunctivali .

B.) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa nazala1.)Instilatia nazala – picurarea unor solutii pe mucoasa nazala.Se executa cu o pipeta si cu o sticla

cu picurator, se invita pacientul sa sufle nasul .Pozitia pacientului va fi decubit dorsal fara perna sau sezand cu capul pe spate.Se introduce varful

pipetei in fosa nazala si se lasa in nara un numar de picaturi prescrise, se repeat operatia si in nara opusa, dupa care pacientul este rugat sa ramana in aceasta pozitie cateva secunde.Pacientul nu trebuie sa respire.

2.)Aplicarea unguentelor – se face cu tampoane de vata montate pe porttampon, se incarca tamponul cu o cantitate de unguent cat un bob de grau, cu policele mainii stangi se ridica usor varful nasului si se depune unguentului pe suprafata interna a bestibulului nazal.Se scoate tamponul, se inchide nara opusa si se apleaca capul inainte si se roaga pacientul sa aspire usor, treptat medicamentele.

C.) Aplicarea medicamentelor in conductul auditiv extern1.)Instilatia auriculara – picurarea de solutii medicamentoase in conductul auditiv extern vor avea

o temperature de 37 º.Pozitia pacientului va fi decubit lateral de partea opusa a urechii de tratat, se curate conductul auditiv extern cu un tampon de vata, se trage pavilionul in sus si apoi cu mana stanga, iar cu

8

dreapta se picura numarul de picaturi prescrise, se mentine pacientul in aceasta pozitie cateva minute apoi se introduce in ureche un tampon de vata, se procedeaza la fel si cu urechea opusa.

2.)Aplicarea unguentelor – se face cu tampoane de vata montate pe porttampon.Se incarca tamponul unguent cat un bob de grau dupa care se depunde pe partea bolnava a conductului sau se intinde pe toata suprafata lui, la sfarsit se introduce un mic tampon in pavilion.

D.) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa bucala si faringiana1.)Badijonarea se face cu tampoane montate pe porttampoane imbibate in solutii de badijonat,

pozitia pacientului este sezand cu capul pe spate si cu gura larg deschisa.Tamponul de vata nu se va reintroduce niciodata in flaconul cu solutie ci se arunca si se foloseste un alt tampon .

2.)Gargara se face cu solutie medicamentoasa in gura, se lasa capul pe spate pentru ca lichidul sa ajunga in faringe si prin prunutarea vocalei “ A “ solutia medicamentoasa va patrunde la o profunzime mai mare a faringelui.

E.) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa vaginala 1.)Tampoanele vaginale sunt confectionate dintr-o bucata de vata presata, de forma alungita intr-o

faza care se prelungeste de la tampon cu 20-25 cm; capetele fesei ramase partial in afara vaginului permit extragerea tamponului cand este indicat; prin tampoane se introduce in vagin medicamente sub forma de solutii sau unguente, tamponul va fi introdus in vagin cu ajutorul unei pense ginecologice pana in fundul de sac posterior.

2.)Ovulele vaginale sunt preparate farmaceutice solide de forma ovala sau sferica.Substanta active este inglobata intr-o masa care se topeste la temperatura vaginului.Inainte de introducere se face o spalatura vaginala, cu degetul mainii stangi se indeparteaza labile pentru a se evidential vaginul, iar cu mana dreapta se introduce ovulul care se impinge spre capul uterin.

F.) Aplicarea medicamentelor pe mucoasa respiratorieSuprafata mare de peste 100 m² a alveolelor pulmonare precum si vascularizatia lor foarte bogata

se preteaza la absorbtia substantei medicamentoase prin mucoase respiratorii. Se administreaza gazelle lichide sub forma de vapori sau fin pulverizate intr-un mediu gazos, prin instilatie precum si prafuri nedizolvabile.

ADMINISTRAREA OXIGENULUI.OXIGENOTERAPIA

Scop terapeutic – imbogatirea aerului inspirit cu oxygen in concentratii diferite pe cale inhalatorie pentru combaterea starii de hipoxie si a starii de hipoxemie . Indicatii – hipoxii respiratorii , insuficienta respiratorie acuta , edem pulmonar acut , pneumotorax spontan , bronhopneumonie , crize de astm bronsic .

– hipoxii circulatorii , insuficienta cardiaca , infarct miocardic– stari de soc , pacientii anesteziati prin anestezie generala pana la revenirea

starii de cunostinta , lauze , noi-nascuti cu suferinte in oxigenare . Conditia esentiala a administrarii oxigenului prin inhalatie este permeabilitatea cailor respiratorii si accesibilitatea alveolelor pulmonare pe oxigen . Daca exista un obstacol in caile respiratorii care nu poate fi indepartat prompt sau daca alveolele pulmonare sunt inundate , inhalarea sau insuflarea lui prin sonde in trahee nu are nici un rost . Sursa de oxigen o constituie bomba de oxigen de la 300-10000 l la

9

o presiune de 100 atm . Bomba este prevazuta cu un reductor de presiune , debit metro ( indica volumul in litri de oxigen ) . In spitale sursa de oxigen este centralizata si de aici prin conducte de metal oxigenul este introdus in fiecare salon . Oxigenul are o actiune iritantaasupra mucoasei si cailor respiratorii din care cauza se modifica trecand prin apa . In vederea acestui scop exista un umidificator intre sursa de oxigen si caile respiratorii a pacientului . Oxigenul vine din reductorul de presiune si ajunge sub nivelul apei de unde se ridica prin balbotare si paraseste umidificatorul mergand printr-o alta conducta spre pacient . Balbotarea oxigenului sub apa asigura umezirea lui . Administrarea oxigenului se face pe mai multe cai : 1.) Sonda endonazala – se introduce in una din narile pacientului o sonda sterile pana in faringe . Sonda se fixeaza pe loc cu romplast si se racordeaza la sursa de oxigen , se fixeaza debitul oxigenului care va fi de 12 l/min . 2.) Ochelari de oxigen – se fixeaza dupa urechi si au 2 sonde de plastic care patrund in nari , se recomanda la noi-nascuti si agitate . 3.) Masca de oxigen – se fixeaza pe fata posterioara ermetic , dupa umidificare prin barbotare , gazul patrunde in masca de unde este inspirat de pacient existand o alta cale de eliminare a aerului expirat . Masca este greu de suportat . 4.) Cortul de oxigen – este format din material plastic , transparent care acopera patul in intregime sau numai in extremitatea encefalita a pacientului . Este greu de suportat de catre pacient .

Administrarea de dioxid de carbon

Dioxidul de carbon este imbibat in reserve de otet , se administreaza in caz de paralizie si colaps periferic .

Administrarea nitratului de amil

Se gaseste in fiole care se sparg , iar substantele se depun pe o compresa urmand a fi inhalata in caz de anghina pectorala . Inhalarea reprezinta introducerea unor substante medicamentoase pe caile respiratoare a pacientului sub forma vaporilor de apa . Substantele pot fi inhalate , pulverizate in stare lichida sau cu ajutorul vaporilor de apa ( rinite , laringite , amigdalite , bronsite ) . Scopul – dezinfectia si decongestionarea cailor respiratoare , durata sedintei 5-20 minute . Inhalarea de aerosol – consta in introducerea in caile respiratoare a unor particule medicamentoase solide sau lichide de ordinal micronilor dispersate intr-un gaz sau aer . Prin aerosol se introduc in organism antibiotice , anesteziante , vaccine , vitamine , substante expectorante cu scopul de a actiona local sau general . Aparatul de aerosol se compune dintr-o sursa de presiune bomb oxigen , generator de aerosol , sistem de incalzire , un selector ( retine particulele mai mari asigurand programarea celor mici ) si recordul la pacient reprezentat de un tub pe care pacientul il introduce in gura sau in fosele nazale .

Administrarea medicamentelor pe cale percutanata

Percutanat sau prin piele se introduce medicamente prin frictionare cu efect local si general . 1.) Frictionarea favorizeaza reabsorbtia percutanata a unor medicamente sub forma de unguente , emulsii uleioase in vederea frictionarii . Suprafata tegumentelor se spala cu apa si sapun si se

10

usuca . Se imbraca o manusa sterile si se aplica medicamentul dupa care se maseaza cu degetul sau cu toata palma prin miscari circulante pana cand medicamentul dispare . Durata este de 20-25 minute . ATENTIE !!! – Medicamentul sa nu ajunga in ochii pacientului . 2.) Ionoforeza – ca metoda de tratare numita ionoterapia .Consta in introducerea in organism a unor substante medicamentoase cu ajutorul curentului galvanic , substanta care ionizeaza in solutii de iod si magneziu . Se aplica polul active imbibat in substanta medicamentoasa pe regiunea de tratat , iar polul opus se da in mana pacientului pentru a inchide circuitul electric . Intensitatea curentului va fi de 20-100 mA ( ionoforeza se practica in fizioterapie ) .

Administrarea medicamentelor pe cale parenterala

Definitie – Calea parenterala in sensul strict al cuvantului reprezinta calea care ocoleste tubul digestiv dat fiindca in afara injectiilor si alte cai ocolesc tubul digestiv ( calea respiratorie ) . Notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata pastrand in sfera ei numai calea injectabila de pastrare a medicamentelor . Injectiile reprezinta introducerea unor substante medicamentoase lichide in organism prin intermediul unor ace care traverseaza tesuturile . Acul este adaptat la injectie . Scopul explorator – testarea sensibilitatii organismului fata de diferite substante➢ medicamentoase ( IDR ) . ➢ terapeutic – administrarea medicamentelor Locul injectiei il constituie tesuturile in care se includ medicamentele : ➢ in grosimea dermului ( IDR ) ; ➢ in tesutul muscular subcutanat ( injectia subcutanat hypodermic ) ; ➢ in tesutul muscular ( IM ) ; ➢ in vasele venoase ( IV ) ; ➢ in inima ( injectia intracardiaca ) ; ➢ in spatial subarahnoidian ( injectia subarahnoidiana ) .

Asistenta efectueaza injectiile ID , SC , IV , IM . Alegerea caii de executare a injectiei este facuta de medic in functie de scopul ei , rapiditatea efectului urmarit si compatibilitatea tesutului cu substanta medicamentoasa injectala .

Avantajele administrarii medicamentelor prin injectie :

− absorbtia este usoara deci efectul se instaleaza rapid ; − dozajul este précis in compozitie cu conditiile de absorbtie din tubul digestiv ; − posibilitatea administrarii lor la pacientii inconstienti cu hemoragii digestive si varsaturi incoercibile permanent . Materiale necesare : ac , seringa sterile , tampon de vata , garou , tavita renala , solutie dezinfectanta , solutie medicamentoasa , pila , romplast , vacuet , holder . Substantele medicamentoase utilizate pentru injectii se gasesc in stare lichida sub forma de solutii apoase , uleioase inchise ermetic sub forma de pulbere in flacon cu dopuri de cauciuc pe fiola . Sunt scrise numele , cantitatea , termenul de valabilitate .

Reguli de pregatire a injectiilor :

11

1.) Pregatirea instrumentelor si materialului – se vor pregati seringi corespunzatoare cantitatii respective de solutii medicamentoase . Alegem acul adecvat caii de administrare . 2.) Montarea seringii si a acului – se indeparteaza ambalajul seringii , se adapteaza acul pentru aspirat solutia si se aseaza pe o compresa sterila . 3.) Verificarea solutiei de injectat – solutiile medicamentoase vor fi administrate numai daca fiolele sunt etichetate , iar denumirea si dozajul corespund celor prescrise . Solutiile injectabile trebuie sa fie clare , transparente fara precipitatii . Se verifica termenul de valabilitate si integritatea fiolei . 4.) Incarcarea seringii a.) Aspirarea continutului medicamentos din fiola – se goleste lichidul din varful fiolei prin rotiri exercitate cu degetul asupra corpului fiolei . Se dezinfecteaza gatul fiolei cu un tampon cu alcool . Se deschide fiola prinzand capul fiolei cu degetele protejate cu o compresa evitand eventualele taieri . Se aspira solutia retragand pistonul cu indexul si policele mainii drepte avand grija ca bizoul acului sa fie permanent in solutia de aspirat pentru a nu se aspira aer in seringa . De-ndata ce fiola se goleste , va fi rasturnata spre pozitia orizontala continand astfel aspiratia pana la golirea completa . b.) Dizolvarea pulberilor din flacoane – pulberile injectabile se dizolva in prealabilcu lichidul de dizolvat NaCl ( apa distilata ) . Se incarca seringa cu solvent , se indeparteaza capacelul metallic al flaconului . Se dezinfecteaza dopul de cauciuc si se patrunde cu acul in flacon introducandu-se cantitatea de solvent prescris . Se scoate acul din flacon si se agita pana la dizolvarea completa , apoi se aspira in seringa solutia medicamentoasa .

ATENTIE !!! Seringile pot fi incarcate din fiole si fara ac introducand amboul in solutia medicamentoasa si aspirand-o . Dupa incarcarea cu solutie medicamentoasa se verifica daca nu au patrunse in seringa bule de aer pentru eliminarea acestora . Pentru eliminarea acestora seringa se va tine in pozitie verticala impingand pistonul usor pana la aparitia primei picaturi de solute medicamentoasa . Intotdeauna se va schimba acul cu care s-a facut aspirarea solutiei cu un alt acu cu care se va efectua injectia . 5.) Injectarea imediata a continutului seringii Multe medicamente se degradeaza daca vin in contact cu aerul de aceea solutia va fi imediat injectata ( moldamin ) . 6.) Dezinfectia locului injectiei Suprafata pielii este intotdeauna infectata cu diferiti microbe pe care varful acului poate sa le antreneze in profunzimea tesuturilor dand nastere la infectie ( flegmon si abces ) , din aceste motive locul injectiei va fi dezinfectat cu alcool .

IDR – Principiu

Se introduce in dermul pacientului prin injectia intradermica o cantitate mica de antigen . Daca in organism exista anticorpul specific , are loc o reactie antigen – anticorp ce are ca rezultat producerea de substante histaminice care provoaca la locul injectiei eritem , edem . Daca organismul nu contine anticorpi specifici atunci aspectul pielii nu se modifica . IDR se efectueaza pentru diagnosticarea bolilor infectocontagioase ( la tuberculina ) .

ATENTIE !!! – Nu se injecteaza niciodata aer in lumenul vaselor . Aerul va fi eliminate din seringa inainte de punctionarea venei . Pastrarea aerului in cantitati mari in vena produce emboli gazoase mortale . In caz de injectie IV in serie se va conta sa nu se repete injectiile in acelasi loc la intervale . Vena are nevoie pentru refacere de un repaus de cel putin 24 de ore . Daca pacientul are o vena accidentata si injectia trebuie repetata , punctiile urmatoare se vor repeat mai central fata de cele anterioare si niciodata mai periferic .

12

Injectia IA

Introducerea unor substante medicamentoase ( vasodilatatoare ) pentru a obtine o concentratie ridicata de medicamente la nivelul teritoriului deservit de trunchiul arterei in care se face injectia . Se mai face si transferal de sange in caz de soc grav . Pozitia pacientului este decubit dorsal . Cel mai frecvent se executa la arterele femurale si humerale . Injectia se poate face in directia sangelui sau contra curentului sangelui . Cand acul a patruns in artera sangelui impinge pistonul refuland in seringa , iar acul pulseaza micron cu pulsul .

Injectia intradermica ( IDR )

Definitie – introducerea unor substante medicamentoase izotone in organism cu ajutorul unui ac in stratul dermic . Scop explorator – pentru executarea IDR .➢ ➢ anesteziant – pentru infiltratii dormice cu novocaina . ➢ terapeutic – pentru desensibilizarea in afectiuni alergice . Materiale necesare seringa – 0,5-1 ml lunga si subtire , gradata in zecimi . ➢ ➢ ac fin cu varf taiat , scurt de 5-10 mm lungime si 5-10 mm diametru si solutie medicamentoasa izotonica . Locul injectiei se aleg regiunile cutanate si lipsite de foliculi pilozi .➢ ➢ fata interioara a antebratului , fata exterioara a bratului si a coapsei . ➢ pe orice regiune in scop anestezic . Tehnica se aseaza pacientul in decubit dorsal cu membrul superior in extensie si supinatie . Se➢ descopera fata interioara a antebratului , se dezinfecteaza locul injectiei cu un tampon cu alcool cu exceptia in cazul in care se face IDR la tuberculina cand nu se foloseste alcool . Se intinde si se imobilizeaza pielea , cu policele si indexul mainii stangi , iar cu mana dreapta avand seringa intre police si celelalte degete se introduce varful acului in grosimea pielii tangentiale la piele cu bizoul in sus pana cand orificiul acului dispare complet in acest moment incitam impingerea acului si prin apasarea pistonului injectam lent lichidul din seringa in grosimea dermului . In locul unde se acumuleaza lichidul se va observa imediat formarea unei papule albe de aspectul cojii de portocala . Dupa terminarea injectiei se retrage brusc acul fara a tampona locul injectiei .

Accidente si Incidente : 1.) Revarsarea lichidului in afara cand varful acului a intrat numai partial in tegument se va patrunde cu aproximativ 1 ml mai profund in grosimea dermului . 2.) Lipsa aspectului characteristic ( papula cu aspect de coaja de portocala ( atunci cand acul a traversat dermul ajungand in hipoderm . 3.) Necroza tegumentului din jur prin injectarea de solutii hipotone sau hipertone . 4.) Starea de soc la testarea unor alergene .

Injectia intramusculara

Definitie – introducerea solutiilor medicamentoase in stratul muscular . Scop terapeutic administrarea de medicamente .➢ ➢ Materiale necesare seringa de capacitate corespunzatoare , ac foarte ascutit cu bizoul lung 40-➢70 ml si diametrul 7/10 – 8/10 sau 9/10 ml , solutie de injectat , solutii izotonice , solutii uleioase , coloidale cu densitate mare ( saruri de argint ) . Locul injectiei : in muchii columinosi , lipsiti de trunchiuri mari de vase si nervi ; regiunea superioara externa a fesei deasupra marelui transhater pentru evitarea nervului sciatic si a unor vase

13

importante ; fata exterioara a coapsei in treimea mijlocie ; fata exterioara a bratului in muschiul deltoid ; in muschii fesieri se evita lezarea nervului sciatic , se cauta punctele : 1.) cadramel ssuperior extern fesier – din intretaierea unei linii orizontale care trece prin marele transhater pana deasupra santului interfesier cu alta verticala , una pa mijlocul celei orizontale . 2.) cand pacientul este in pozitie culcat se mai pot cauta punctele SMIRNON si BARTNELEMY . Punctul BARTNELEMY este situate la unirea treimii exterioare cu cele 2 treimi interioare ale liniei de sprijin , iar punctual SMIRNON este situat la un lat de deget deasupra si inapoia marelui transhater . 3.) cand pacientul este in pozitie sezand injectia se poate face in toata regiunea fesiera deasupra liniei de sprijin . Tehinica se monteaza in conditie de asepsie perfecta , se incarca cu solutie de injectat apoi➢ se elimina acul indepartandu-l pe cel cu care s-a aspirat solutia si se adapteaza un ac potrivit pentru injectie . Injectia se poate efectua in pozitia decubit ventral lateral si sezand . Se invita pacientul sa-si relaxeze musculature sis a stea linistit pe tot parcursul injectiei . Se dezinfecteaza locul cu un tampon cu alcool . Se delimiteaza locul cu poilicele si indexul mainii stangi si se inteapa pielea cu rapiditate si siguranta . Se verifica pozitia acului prin aspirare pentru o eventuala patrundere a acului intr-un vas de sange .Se injecteaza lent solutia dupa care se retrage brusc acul cu seringa si se dezinfecteaza locul . Se masoara usor locul injectiei pentru a active circulatia favorizand reabsorbtia solutiei . Se aseaza pacientul in pozitie comoda ramanand in repaus 5-10 minute . Accidente si incidente : 1.) durere vie – prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale , se va scoate acul imediat si se va executa injectia in alt loc ; 2.) paralizie – prin lezarea nervului sciatic , se evita prin respectarea stricta a zonelor de electie a injectiilor ; 3.) patrunderea intr-un vas de sange cand se scoate acul si se incurca patrunderea in alt loc cu alt ac ; 4.) embolie – prin introducerea accidentala intr-un vas de sange a unei substante uleioase , se previne prin verificarea pozitiei acului inainte de introducerea solutiei medicamentoase ; 5.) ruperea acului – impune retragerea imediata manuala sau chirurgicala ; 6.) abcese locale sau flegmon fesier apar datorita neglijarii principiilor de asepsie sau nereabsorbtiei solutiei injectabile .

Injectia intravenoasa

Definitie – introducerea substantelor sau solutiilor medicamentoase in circulatia venoasa . Scop terapeutic – administrarea de medicamente , recoltare de sange .➢ Materiale necesare seringa corespunzatoare cantitatii de solutie medicamentoasa de➢ administrat ( de preferat seringa cu amboul excentric sau marginal ) , ac cu bizoul scurt . Acele utilizate pot fi mai subtiri decat cele folosite la recoltari pentru ca solutiile medicamentoase cristaline patrund sub tegument mult mai usor decat extragerea sangelui mult mai vascos care se poate coagula foarte usor pe ac ( exemplu : solutiile izotone medicamentoase , solutiile hipotone ) . Nu se introduce solutii uleioase deoarece produc emboli uleioase si consecutive moartea . Locul injectiei – venele de la plica cotului ; - venele antebratului ; - venele de pe fata dorsala a mainii ; - venele epicraniene . Tehnica pacientul se aseaza cu bratul in extensie si cu antebratul in supinatie . Injectia IV➢ se compune din 2 acte : punctia venoasa si injectarea solutiei medicamentoase in vena . 1.) Punctia venoasa se executa conform tehnicii urmatoare : pentru punctie se va utilize un alt ac decat cel cu care s-a facut aspirarea solutiei medicamentoase din fiola .

14

Se aplica garoul deasupra plicii cotului , se evacueaza aerul din seringa , se alege vena prin palpare , se dezinfecteaza tegumentul , se fixeaza vena sub locul injectiei si se introduce acul montat la seringa , in lungul venei dupa ce pielea a fost intepata intr-un unghi ascutit . Dup ace s-a patruns in lumenul vasului se va cauta sa se parcurga inca o distanta de 2-3 cm in lumenul venei . Verificarea prezentei acului in vena se face prin aspirarea unei cantitati mici de sange in seringa care se va raspandi imediat in solutia de injectat . 2.) Daca acul a patruns in vena , se desface garoul cu mana stanga dupa care se injecteaza foarte lent solutia medicamentoasa tinand seringa in mana stanga , iar cu policele mainii drepte se apasa pe piston ( injectia executata rapid poate provoca hipertensiuni pe cale reflexa pana la colaps ) . Se va avea grija ca pacientul san u miste bratul in cursul injectiei pentru a nu se deplasa acul din vena . Cand injectarea s-a terminat se scot acul si seringa odata apasand tamponul cu alcool pe locul injectiei pentru hemastaza . Accidente si incidente : 1.) tunifierea brusca a tesutului perivenos denota injectarea solutiei medicamentoase in afara venei . Se va incerca patrunderea acului in lumenul vasului continuandu-se injectia sau se incearca in alt loc . 2.) flebalgia – produsa prin injectarea rapida a solutiei medicamentoase sau prin injectarea unor substante iritante . 3.) valuri de caldura – senzatie de uscaciune in faringe impugn injectarea mai lenta a solutiei medicamentoase . 4.) ameteli , lipotimie , colaps – se intreupe injectia si se anunta medical .

Injectia subcutanata

Definitie – introducerea solutiilor medicamentoase izotonice in tesutul cellular subcutanat in hypoderm . Scop terapeutic – pentru introducerea de substante medicamentoase sau perfuzie subcutanata➢ pentru hidratarea organismului . Materiale necesare seringi obisnuite , ac ascutit cu bizoul lung de 25-30 cm si 6/10 sau 7/10➢ mm diametru , solutie de injectat ( exemplu : insulina ) . Pe aceasta cale nu se introduce solutii uleioase sau compusi ai metalelor cu greutate moleculara mare ( bismut , iod ) pentru ca produc necroza locala . Locul injectiei – fata externa a bratului ; - fata superoexterna a coapsei ; - fata supra si subspinca ; - fata subclaviculara ; - fata deltoidiana ; - flancurile peretelui abdominal ; - regiunile centrale fesiere . Se vor evita regiunile unde trec superficial trunchiuri mari superficiale . Tehnica cel mai frecvent injectia se practica pe fata externa a bratului de aceea pozitia➢ pacientului este sezand cu bratul sprijinit pe sold . Se dezinfecteaza locul injectiei cu alcool , se tine seringa pregatita in mana dreapta . Cu policele si indexul mainii stangi se cuteaza pielea ridicand-o de pe plamerele profunde . Se patrunde cu forta prin tegument de-a lungul axului longitudinal cutiei in profunzimea stratului subcutanat la o adancime de 2-4 cm parallel cu suprafata regiunii . Se relaxeaza pliul , se verifica daca acul nu a patruns in vreun vas de sange prin retragerea usoara a pistonului , se injecteaza lent solutia medicamentoasa pentru a nu destined brusc tesutul subcutanat . Se retrage brusc acul si se tamponeaza locul intepaturii . Accidente si incidente : 1.) durere violenta – prin lezarea terminatiilor nervoase sau prin distensia brusca a tesutului , se va retrage putin acul spre suprafata . 2.) ruperea acului – cand se va extrage manual sau chirurgical .

15

3.) hematom – prin perforarea unui vas se previne prin verificarea pozitiei acului inainte de injectare . 4.) necroza tesuturilor – prin introducerea unor solutii medicamentoase iritante .

Injectia intracardiaca

Interventie de extrema urgenta prin care se introduce in sistemul circulator prin organul central substante medicamentoase de o importanta vitala . Se practica in starile de sincopa cardiaca . Se executa de catre medic intr-un timp de 4-6 minute maxim cand pacientul poate trece intre moarte clinica si moarte biologica . Pacientul se afla in pozitie de decubit dorsal . Punctia se face in spatial 4 intercostal stanga la 2 cm de marginea stanga a sternului in profunzime de 5-6 cm . Acul executa miscari pulsative , aspirand apare sange in seringa , varful acului fiind in cavitatea ventricolului stang . Se introduce lent solutia medicamentoasa apoi se indeparteaza brusc acul .

Injectia intramedulara

Definitie - introducerea solutiilor medicamentoase in maduva rosie a oaselor atunci cand administram mediamente pe cale venoasa nu este posibil .

Injectia intrarahidiana

Definitie – introducerea substantelor medicamentoase in spatial subarahnoidian . Scop anestezic – in operatiile abdominale ginecologice si la nivelul membrelor inferioare .➢ ➢ terapeutic – introducerea de seruri , antibiotice si preparatelor corticosuprarenale intrucat spatial subarahnoidian nu are posibilitatea de destindere , injectia va fi precedata intotdeauna de recoltarea de LCR . Se va evacua o cantitate de LCR egala cu cantitatea solutiei de injectat .

Administrarea antibioticelor

Substantele chimio-terapice si antibiotice sunt medicamente care introduse in organism sau depuse pe suprafata lui distrug microbii sau impiedica dezvoltarea lor fara sa aibe efecte nocive asupra tesuturilor organismului . Antibioticele sunt substante organice extrase din culture de cellule vii ( mucegai ) , din cellule vii sau obtinute prin sinteza avand proprietati bacteriostatice si bactericide . Chimioterapicele sunt obtinute prin sinteza chimica care au actiune bacteriostatica si bactericida asupra germenilor patogeni dintr-un organism infectat fara a fi toxice pentru organismul gazda ( sulfamide , biseptol ) .

Reguli de administrare a antibioticelor : 1.) Alegerea medicamentului se face de catre medic , chimioterapicele si antibioticele se administreaza numai pe cauza diagnosticului etiologic prescris . Aceste medicamente actioneaza asupra tuturor microbilor , fiecare din ele avand spectru fix de actiune si in afara razei acestuia , ele nu mai au nici un efect .

16

Din acest motiv administrarea medicamentelor trebuie urmata de identificarea germenului patogen cauzator al bolii si determinarea sensibilitatii sale la antibiotice ( antibiograma ) . In cazuri de urgenta , cand nu e timp pentru asteptarea rezultatelor de laborator , se va incepe imediat tratamentul cu un antibiotic din spectrul larg stability de medic dar numai dup ace au efectuat recoltarile necesare pentru identificarea germenilor si antibiogramei . Daca ulterior rezultatele de laborator vor confirma presupunerea medicului , se va continua cu administrarea antibioticului , in caz contrar el va fi schimbat cu medicamentul indicat de antibiograma . 2.) Stabilirea ritmului de adminstrare Avand in vedere ca eliminarea antibioticelor si chimioterapicelor din organism este destul de rapida dupa un anumit interval de timp , se va mari in ritmul de administrare , va mari mentinerea unei concentratii eficiente in sange care sa actioneze in mod continuu asupra agentilor patogeni . Ritmul de administrare este indicat de medic si va fi respectat cu strictete . In caz contrar , microorganismele patogene isi creeaza o rezistenta fata de antibiotice sau chimioterapice . ( exemplu : moldaminul printr-o absorbtie de la locul injectarii , are o actiune care dureaza 6-7 zile ) . 3.) Stabilirea caii de administrare Chimioterapicele si antibioticele se pot administra sub forma de capsule , drajeuri , siropuri , unguente . Cai de administrare : - orala pentru sulfamide ; - intramusculara ; - intrarahidian in infectii grave cu meningococ ; - percutanata – penicilina este distrusa de sucul gastric , ea nu se va administra pe cale orala . 4.) Dozele de antibiotic trebuiesc strict respectate . Pentru aceasta asistenta trebuie sa cunoasca exact concentratia antibioticului . In solutia utilizata dupa utilizarea flaconului cu ser fiziologic . Avem flacon de 1000 unitati penicilina G , iar pacientului trebuie sa-i administram la 6 ore 800 de unitati . Dizolvam flaconul in 5 ml de ser fiziologic avand astfel pe fiecare ml 200 de unitati de penicilina G . Extragem 4 ml solutie si administram pacientului 800 unitati . La copil 1000 de unitati intr-un ml NaCl ( ser fiziologic ) , la adult 2500 de unitati intr-un ml NaCl . Exemplu 1 : unui pacient i se administreaza 1600 unitati de pnicilina G la interval de 6 ore . Calculati numarul de prize si doza unica . 4 prize in 24 ore : 1600 : 4 = 400 UG . Exemplu 2 : unui pacient i se prescrie in foaia de observatie sa i se adminstreze 3 ml a cate 3200 UG/24 ore la 6 ore . Calculati numarul de prize si doza unica . Rezolvare : Daca avem flaconde 1 ml dizolvam flaconul cu 5 ml de ser si extragem 4 ml , numarul de prize vor fi 4 , si ca sa aflam doza unica : 3200 : 4 = 800 UG . Administrarea antibioticelor si chimioterapicelor se va face respectand cele mai riguroase conditii de asepsie pentru a nu introduce germeni patogeni care ar putea suprainfecta pacientul . Antibioticele administrate peros se recomanda a fi associate cu vitamine din complexul B pentru a nu distruge flora intestinala. In afara actiunii toxice pe care chimioterapicele si antibioticele o au asupra organelor hematopoetice ( ficat , rinichi , a sistemului nervos ) , se citeaza cazuri de hipersensibilitate fata de antibiotice si mai ales de penicilina . Aceasta fiind administrate fara a se testa sensibilitatea pacientului poate reduce reactii alergice grave ( soc anafilactic ) si consecutiv moartea . Pentru presiunea acestora este bine ca inaintea inceperii tratamentului cu penicilina sa se testeze sensibilitatea pacientului fata de aceasta prin metoda test IDR executata cu o solutie de penicilina de 1000 ml .

17

SEROTERAPIA

Definitie – tratamentul bolilor infectioase cu seruri immune care contin anticorpi specifici contragermenilor bolilor respective cum ar fi antidifteric , antitetanic , antigangrenos . Prin introducerea serurilor in organism se obtine o stare de imunitate pasiva care acorda acestuia protectie imediata dar de scurta durata . Serurile immune utilizate in practica : 1.) Seruri hemologice de provenienta umana – se obtin de la omul aflat in covalescenta dupa boala respective . Se recolteaza in ziua a 7-a de covalescenta cand organismul contine cea mai mare cantitate de anticorpi in cantitati perfect sterile . Seruil poate fi recoltat si de la personae imunizate active din vaccinare . Imunoglobulinele specifice umane – antirubeola , antirujeola exista in fractiunea gama globulica din serul uman care contine majoritatea anticorpilor sanguini imunoglobulinei . Sunt folositi in practica medicala sub forma gama globulina pentru cresterea rezistentei organismului fata de infectie . 2.) Seruri geterologice provenite de la animale imunizate , se obtin prin imunizarea cailor sau altor animale cu microbe atenuati sau cu toxinele lor , serurile vor contine astfel anticorpii respective . Prezinta fata de serurile hemologice dezavantajul de a contine substante proteice straine care prin sensbilizarea organismului uman dau nastere la reactii serice foarte grave . Serurile immune se livreaza in fiole de 1,2,5,10,20,100 ml , se pastreaza in frigider la 4-6 º C . Se mai gasesc si seruri uscate ( biofilizate ) care vor fi dizolvate inainte de intrebuintare . Serurile se administreazala temperatura corpului .

Deschiderea flacoanelor si incarcarea lor

- se face in perfecta asepsie deoarece serul este un bun mediu de cultura pentru diferiti microbe care patrunsi in organism dau nastere la abcese si flegmoane . Calea obisnuita de administrare este intramusculara . Locul de electie este musculature laterala a coapsei in treimea mijlocie . Pentru prevenirea accidentelor datorita administrarii serurilor immune care pot apare precoce ( cum ar fi edem local , dispnee , sincopa , soc anafilactic ) sau tardiv ( eruptii pruriginoase pe corp si edem generalizat ) . Se vor lua informatii de la pacient pentru a se afla daca a mai primit inainte seruri immune deasemeni se va testa sensibilitatea pacientului la seruri heterologice prin metodele : - IDR - instilizarea catorva picaturi in locuri conjunctivale sau scarpinare si depunerea catorva picaturi pe piele . - pacientilor sensibili fata de ser li se va face o desensibilizare a serului prin administrare in prize progressive .

VACCINAREA

- este o metoda profilactica prin care se realizeaza o imunitate active , artificiala fata de anumite infectii : TBC , rujeola , rubeola , difterie , tetanos fara ca persoana sa se imbolnaveasca de boala respectiva . Introduse in organism , vaccinarile declanseaza formarea de anticorpi care impiedica atacul germenilor sau al toxinelor , acesta asupra organismului . Vaccinarile se prepara din germeni , bacterii sau virusi atenuati inactivati sau omorati din toxinele lor care si-au pastrat puterea imunizanta . Vaccinarile se livreaza in fiole sau in flacoane inchise cu dop de cauciuc care trebuiesc pastrate la frigider . Ele se administreaza pe diferite cai : - subcutanat ( vaccinul antitetanic , antirabic , antidifteric ) ; - intramuscular ( vaccinari precipitate ) ; - intradermic ( vaccine antituberculos ) ;

18

- pe cale digestive ( vaccine antipoliomelitic ) ; - pe cale intranazala ( vaccine antigripal ) . Locul pentru vaccinare este fata externa a bratului sau a coapsei , in treimea lor superioara sau tesutul celular subcutanat al flancurilor abdominale . Se pot face 2-3 vaccinuri deodata : antitifo-paratific sau trivaccinul Di-Te-PeR ( diftero-tetano-pertusiv ). Administrarea vaccinului se face pe cale injectabila in conditie perfecta de asepsie . Dozele si intervalul dintre inoculari sunt diferite de la vaccine la vaccine . Cantitatea administrarii cresc progresiv de la o inoculare la alta . Dozele trebuie exact masurate pentru ca cantitatile mai mici decat cele prevazute dau imunitate slaba , iar cele mai mari pot declansa reactii postvaccinale daunatoare organism . Intervalele dintre 2 inoculari trebuie sa respecte timpii necesari pentru formarea anticorpilor . Dupa inocularea anterioara si dupa o perioada variabila de timp este necesar sa se exercite rapelul pentru intarirea imunitatii care scade cu timpul . Complicatiile postvaccinale pot fi grave cand nu sunt respectate dozele si calendarul vaccinarilor . Contraindicatiile specifice fiecarui vaccin trebuie sa tina cont si de starea de sanatate a persoanei ce urmeaza a fi vaccinate .

Administrarea cortizonului si a ACTH-ului

Cortizonul este un hormon secretat de stratul cortical al glandelor suprarenale . Secretia lui este controlata de hipofiza prin hormonal ACTH . Astfel administrarea ACTH-ullui cortizonului produce efecte asemanatoare in plus ACTH-ul stimuleaza si secretii altor hormone al glandelor suprarenale . Cortizonul are actiune terapeutica , antiinflamatoare , antiinfectioasa si antialergica . Indicatii : afectiuni reumatice , alergii , astm , soc anafilactic , stari infectioase grave etc . Mod de prezentare : cortizonul acetate , hidrocortizon , supercortizon , superacetat , HHC ( acetate de dezoxicortizon ) . Se prezinta sub forma de tablete , sub forma injectabila in fiola sau in flacoane inchise cu dopuri de cauciuc . Solutia injectabila este o solutie cristalina alba continand in suspensie mici cristale de substanta activa de aceea inainte de utilizare trebuie bine agitate . Mod de administrare – cortizonul poate fi administrat pe cale orala ( tablete ) , pe cale parenterala ( IM , IV ) , intramusculara , intrarahidiana prin clisme terapeutice si aplicatii locale . In administrarea cortizonului se va tine seama de necesitatea de a mentine concentratia lui in sange la un nivel cat se poate de constant . Din acest motiv doza zilnica se va administra in 3-4 prize la intervale egale de 6-8 ore . Cortizonul se administreaza la inceput in doze nu mari scazand apoi cantitatea la doza unui de intretinere stabilita de medic . Tratamentul cu cortizonul se efectueaza in spital , pacientul necesitand un regim didactic aparte si ingrijiri speciale . BACTH este hormonal secretat de hipofiza care stimuleaza secretia cortizonului si a altor hormone ai glandei suprarenale . Se prezinta sub forma de pulbere alba in flacoane inchise . ACTH se dezvolta in ser fiziologic sau apa distilata . Dizolvarea continutului unui flacon care se va face intr-o cantitate de ser fiziologic sau apa distilata egala cu numarul de doza ce vor fi administrate . Calculul solutiilor se face ca la antibiotice . In stare dizolvata se poate pastra la gheata se administreaza si sub forma de perfuzie intravenoase in glucoza 5 % .

Ingrijirea pacientului in timpul tratamentului cu cortizon si ACTH

Tratamentul cu cortizon si ACTH - se face numai in spital . In cazul administrarii prin injectii , materialele vor fi perfect sterile pentru ca tratamentul hormonal scade rezistenta organismului fata de injectie . De

19

aceea toate escoriatiile , ulceratiile pielii in timpul tratamentului vor fi corect ingrijite , lenjeria de corp si de pat va fi frecvent schimbata .

Regimul dietetic – ACTH-ul si cortizonul retin Na in organism si elimina K , acumularea de Na in organism duce la formarea de edem . Regimul pacientului va fi sarac in NaCl , zilnic se vor administra si nota in foaia de observatia cantitatea de lichide ingerate , se va raporta medicului orice modificare survenita in starea pacientului .

Administrarea anticoagulantelor

Scopul administrarii medicamentelor anticoagulante este impiedicarea coagulantelor intravasculare a sangelui , actionand inhibitor asupra unor factori ai coagularii se administreaza in scop : 1.) Profilactic – cand pericolul trombozelor este evident in profilaxia emboliei postoperatorii, la pacientii cu probleme de coagulare intravasculare , in accidente ; in cazul interventiilor chirurgicale abdominale sau pelvisul care adesea sunt urmata de tromboze si emboli fatale , in transmitisme ale bazinului , membrelor inferioare si in chirurgia vasculara . 2.) Curativ – in tromboflebite pentru a impiedica extinderea trombozei si limitarea riscului formarii emboliilor , in infarctul de miocard pentru evitarea trombozelor intracardiace si pentru evitarea emboliilor pulmonare . Dupa efectul lor , anticoagulantelese se impart in 2 categorii : a.) HEPARINA – cu actiune imediata dar de scurta durata . b.) Derivatele cumarinice dantoinice – cu actiune mai lenta dar prelungita trombostop . a.) Heparina se administreaza IV , actiunea se instaleaza imediat , efectul ei dispare in cateva ore de aceea se repeta la 4-6 ore . b.) Trombostopul se administreaza peros , dozele si ritmul de administrare se stabilesc in functie de valoarea tensiunii arteriale . In timpul tratamentului , heparina si trombostopul se constata cresterea marcata a timpului , T.A. datorita inhibarii sintezei hepatice a protrombinei . Se incepe tratamentul cu heparina prin injectie la 4-6 ore sub controlul T.A. urmand ca apoi sa se asocieze si derivatul de cumarina . Administrarea medicamentelor anticuagulante nu este lipsita de pericol . In timpul tratamentului prin scaderea exagerata a cuabilitatii sangelui , pot apare accidente hemoragice , pe langa repetarea frecventa a T.A. , pacientul trebuie supravegheat atent pentru ca orice manifestare hmoragica cat de mica . In timpul tratamentului cu anticuagulante sa fie adecvat si sa se reduca doza sau sa se intrerupa . Asistenta va raporta medicului orice epistaxis , gingivoragii , echimoze , metroragii si va urmari aparitia sangelui in urina si fecale . In caz de accidente , hemoragie se va administra pacientului sulfat de protamina 1 % IV care va anula rapid efectul heparinei si vitaminei A care va asigura hemostaza si va anula efectul trombostopului . Tratamentul cu anticoagulante din punct de vedere al duratei este hotarat de medic de la cateva saptamani la cateva luni . Intreruperea tratamentului cu anticoagulante se va face treptat reducand progresiv dozele .

Hidratarea organismului prin perfuzie

20

Perfuzia – introducerea pe cale parenterala picatura cu picatura a solutiei medicamentoase pentru rudielibrarea hidroelectrolitica si volumica a organismului . Hidratarea organelor pe cale IV exclude dificultatea de reabsorbtiie lichidul perfurzat ajungand direct in circulatia sangvina . Introducerea lichidelor pe cale IV se face prin perfuzie . Prin aceasta metoda administrarea lichidelor se prelungeste pe o perioada mai lunga de timp , ritmul de administrare fiind foarte lung . Introducerea intravenous a lichidelor picatura cu picatura nu necesita intotdeauna mentinerea permanenta a canulei in vena ; daca venele pacientului sunt usor abordabile atunci ea poate fi repetata zilnic . Scopul perfuziei Hidratarea si mineralizarea organismului in stare de dezechilibru hidromineral . Administrarea medicamentelor la care se urmarete un efect prelungit . In scop derutativ diluand si favorizand excretia din organism a produsilor toxici microbieni si de autoliza . Pentru completarea proteinelor sanguine hipo- si disproteine , pentru alimentatia de sange vorbim de transfuzie . Materiale necesare : trusa de perfuzie sterile , solutii hidratante ambulate in pungi din material plastic sau in sticle inchise cu dop de cauciuc , riguros sterilizate si incalzite la temperature corpului , garou , benzi de romplast , vata si solutie dezinfectanta si tavite renale .

Pregatirea pacientului

Pregatirea pacientului trebuie facuta cu atentie si cu multa putere de convingere pentru ca durata indelungata a perfuziei cere o contributie mai mare din partea pacientului in ceea ce presupune mentinerea in stare de imobilitate a membrului respectiv . Asistenta ii va explica pacientului ca miscarile membrului pot deplasa acul din pozitia lui corecta intreruptand perfuzia cauzand accidente prin patrunderea paravenoase a solutiei perfuzate . Se vor aborda venele membrelor superioare intrucat la cele inferioare , posibilitatile de trombozare sunt mai frecvente . Daca perfuzia va dura un timp indelungat se prefera bratul stang pentru ca cel drept sa poata fi folosit de pacient . Pacientul va fi culcat in decubit dorsal cu membrul superior in usoara abductie si supinatie . Tehnica aparatul de perfuzie se monteaza , se incarca solutia de perfuzat si se evacueaza de➢ aer si de primul jet de lichid ; introducerea transcutanata a canului se face la fel ca in cazul IV , se aplica garoul , se dezinfecteaza plica cotului , se puncteaza vena , se indeparteaza garoul si se deshide imediat aparatul pentru a permite scurgerea lichidului din rezervor in vena . Dupa ce s-a verificat ca perfuzia lichidului se face fara obstacol , asistenta va fixa cu benzi de romplast , amboul acului si portiunea imediata a tubului perfuzorului pentru a impiedica deplasarea canulei . Viteza de scurgere a lichidului perfuzat se asigura prin ridicarea rezervorului pe un stativ la 0,5-1 m distanta de pacient precum si cu ajutorul prestubului asigurandu-se o viteza de scurgere a lichidului de 60 picaturi pe minut sau in functie de necesitati . Daca este necesar se pregateste si a doua punga cu solutie medicamentoasa incalzita la temperature corpului . Inainte ca punga sa se goleasca complet se inchide prestubul pentru a impiedica patrunderea aerului in vena , se scoate acul din punga sau flacon si se racordeaza la cea de-a doua punga . Pe tot parcursul perfuziei se controleaza ritmul de scurgere pentru ca in caz de obstacol sangele din vena reflueaza si se coaguleaza in lumenul acului sau acul isi modifica pozitia datorita miscarilor involuntare ale pacientului lipindu-se varful acului de peretele venos si oprindu-se scurgerea lichidului prin ac . In aceste situatii prin miscari moderate ale acului se va restabili curentul de lichide . Inainte ca flaconul sa se goleasca , se inchide prestubul , se exercita o presiune asupra venelor cu un tampon cu alcool si se retrage brusc acul din vena .

21

Se aplica un pansament steril fixat cu romplast . Prin perfuzia IV picatura cu picatura se pot administra nu numai lichide hidratate ci si solutii alimntare cu valoare calorica inalta , solutie medicamentoasa , seruri immune . Pot fi introduse solutii izotone , hipertone , lipotone . O serie de medicamente ca : vitamine , antibiotice , cortizon ( HHC ) , ACTH se pot injecta in flacoanele aparatului de perfuzie . Daca in cursul perfuziei se iveste necesitatea injectarii unor medicamente cu actiune urgenta si care nu trebuie diluate atunci injectia se administreaza in mansoane de legatura dintre tubul perfuzorului si ac dezinfectand suprafata in prealabil . Aparatul de perfuzie poate fi montat si in mai multe flacoane cu ajutorul unui tub collector in forma de “ J “ sau de cruce daca hidratarea trebuie facuta deodata in mai multe feluri de lichide sau pot instala deodata mai multe truse de perfuzie la vene diferite .

Accidente si incidente

1.) HIPERHIDRATAREA – prin perfuzie in exos la cardiaci poate determina EPA , tuse , expectoratie , polipnee , HTA ; se reduce ritmul perfuziei sau se interpune complet si se administreaza cordiotonicele . 2.) EMBOLIE GAZOASA – prin patrunderea acului in curentul circulator . Se previne eliminarea aerului din tubul perfuzorului inante de introducerea aerului in vena si prin intreruperea perfuziei inainte de golirea completa a pungii . 3.) INTRODUCEREA BRUSCA A UNEI MARI CANTITATI DE LICHIDE – in circulatie poate supraincarca inima dand semen de insuficienta circulatorie , in dispnee si dureri precordiale . 4.) REVARSAREA LICHIDULUI – de perfuzie in tesuturile perivenoase poate da nastere la flebite sau la necroze ( cand solutiile sunt hipertone ) . In aceste cazuri se va infiltra bogat regiunea respective cu ser fiziologic . 5.) MANUIREA NESTERILA – a aparatului de perfuzie si a lichidelor de perfuzie nesterile dau nastere la septicemia ( stari febrile si frisoane ) .

Efectuarea transfuziei de sange

Prin transfuzie de sange se intelege introducerea in sistemul circulator al unui pacient sange si derivate de sange ( plasma sau masa eritrocitara ) inlocuind masa de sange pierduta printr-o hemoragie ; transfuzia constituie mijlocul cel mai eficient pentru reechilibrarea , iar calitatile biologice ale sangelui elimina si alte tulburari aparute in socul hemoragic .

Scopul transfuziei : 1.) Restabilirea masei sanguine si asigurarea numarului de globule rosii necesare pentru transportul oxigenului in caz de hemoragii , anemii si stari de soc . Prin aceasta se imbunatateste circulatia periferica , se reduce hipoxemia si se mobilizeaza si sangele de rezerva al organismului . 2.) Stimularea hematopoezei prin transfuzii mici si repetate 3.) Marirea capacitatii de cuagulabilitate a sangelui in vederea hemastozei prin introducerea in sangele primitorului de noi cantitati de elemente necesare procesului de cuagulare in caz de hemofilie , scorbut , hemoragii repetate si trombopenie . 4.) Aportul de substante nutritive in organismul primitorului : substante proteice , vitamine , hormone , seruri minerale ( Fe ) . 5.) Stimularea reactiilor metabolice ale organismului . 6.) Stimularea reactiilor antitoxice si antiinfectioase prin actiunea sangelui transfuzat asupra sistemului reticuloendotilical . Acest scop se atinge in special daca se administreaza sange de la pacienti covalescenti dupa boala respective .

22

7.) Depunerea organismului prin inlocuirea partiala sau totala a sangelui incarcat cu substante toxice exogene sau endogene cu sange proaspat .

Transfuzia de sange se poate face :

1.) DIRECT – cu sange proaspat cand sangele este trecut direct din vena donatorului in sistemul muscular al primitorului . 2.) INDIRECT – cu sange conservat , cand sangele recoltat de la donatori este pastrat un timp si apoi administrat .

Indiferent de metoda care se va utilize , conditia fundamentala a oricarei transfuzii este introducerea in organismul primitorului a unui sange compatibil cu sangele organismului sau . In vederea acestui scop , orice transfuzie de sange se incepe prin determinarea grupei sanguine a primitorului , a donatorului si determinarea factorului RH. ATENTIE !!! – Transfuzia de sange se face cu sange izogrup si izoRH .

TRANSFUZIA DIRECTA – se intelege treccerea nemijlocita a sangelui din aparatul muscular al donatorului in sistemul vascular al primitorului . Metoda se utilizeaza numai in conditii exceptionale de urgenta cand nu avem sange conservat . Pentru transfuzia directa se va alege un donator cu sange izogrup si izoRH . Pacientul si donatorul de sange vor fi asezati in paturi paralele apropiate astfel membrele lor superioare pentru transfuzie sa fie unul langa altul pe o masuta asezata intre paturi . Legatura dintre cele 2 vene o face un tub de cauciuc la mijlocul caruia este adoptata o seringa avand rol de pompa aspiro-respingatoare . Se punctioneaza vena donatorului si a primitorului si apoi se aspira sange in seringa de la donator si se roteste spre primitor impingand incet sangele in vena . Operatia se repeta pana se transfuzeaza cantitatea necesara , nu se va depasi 500-600 ml . Garoul ramane fixat tot timpul transfuziei la bratul donatorului .

TRANSFUZIA INDIRECTA – se intelege introducerea in sistemul vascular al pacientului de sange recoltat anterior de la donator si conservat . Materiale necesare : trusa de transfuzie cu filtru in picurator , sange izogrup si izoRH continut in pungi si flacoane , materiale necesare pentru controlul grupei sanguine si factorului RH ( lame de sticla si seruri test alcool ) , vata , romplast , musama , medicamente necesare pentru eventualele accidente posttransfuzionale , imulitoare de flanela ( material textile ) .

SANGELE TRANSFUZAT

- se procura de CRCS si ajunge in sectia de spital la cererea punctului de transfuzie . - se recolteaza si se livreaza in flacoane speciale de 250 ml inchise cu dop de cauciuc fixat de armature metalica sau in pungi . Sangele se livreaza pe baza cererilor contactate de sectia in care este internat bolnavul cuprinzand date personale ale pacientului , diagnosticul , felul produsul sanguin cerand grupa sanguina , factorul RH si cantitatea necesara . Un exemplar al acestei cereri ramane la punctual de transfuzie si serveste ca document daca din greseala se administreaza pacientului un sange incompatibil cu grupa lui . Transportul sangelui conservat de la caile respiratorii se face la temperature scazute de 4-6 º C . Sangele sosit la punctual de transfuzie al spitalului se utilizeaza imediat sau se pastreaza la frigider . Inainte de administrare se va cerceta : a.) integritatea flaconului , sa fie intact , inchis ermetic fara fisuri . b.) corespondenta datelor : datele de pe eticheta flaconului sa corespunda cerintelor . Pe eticheta in afara indicatiilor date , primele cifre romane ( I , II , III , IV ) si prin litere ( 0 , B , A , AB ) flacoanele de sange sunt marcate si printr-o dunga in diagonala : - ALBA pentru grupa 0I ; - ALBASTRA pentru grupa AII ; - GALBENA pentru grupa ABIV ;

23

- ROSIE pentru grupa BIII . c.) termenul de valabilitate . d.) examenul macroscopic al sangelui din flacon ( aspect ) . Sangele pastrat cateva ore la frigider se sedimenteaza in 3 straturi : - stratul inferior cuprinde masa eritrocitara , este vascos , siropos si de culoare rosu inchis . - stratul al II-lea este reprezentat printr-o pelicula fina albicioasa deasupra masei eritrocitare formata din leucocite si trombocite . - stratul al III-lea este limpede , omogen , de culoare galbena si este reprezentat de plasma . ASPECTUL macroscopic al sangelui se modifica in urmatoarele conditii : - infectarea sangelui din flacon : plasma este tulbure , murdara si contine flacoane , pelicule , cheaguri . - in caz de hemoliza plasma va avea o culoare rosie pentru ca hemoglobina eliberata din hematiile lezate se raspandeste si in plasma . - cand sangele este coagulat : se observa cheaguri de sange in flacon . Cand cantitatea si marimea acestora sunt reduse , sangele poate fi utilizat datorita filtrului de la picuratorul aparatului de transfuzie . e.) compatibilitatea de grup intre sangele din flacon si sangele primitorului . In vederea acestui scop se vor determina atat in sangele din flacon cat di din sangele primitorului grupa sanguina , factorul RH , proba de compatibilitate directa JEAN BREAU si proba biologica QELECKER aceasta din urma de instalarea transfuziei si inceperea sa . In afara sangelui integral se mai introduce pentru transfuzie si masa eritrocitara , aportul de substante transportate de oxigen este mai mare in aceste cazuri , iar plasma decontata poate fi utilizata si la alti pacienti . Transfuzarea masei eritrocitare se face la fel ca in cazul sangelui integral . Inainte de utilizare sangele va fi incalzit la temperature corpului punandu-l in thermostat sau in pat langa pacient . Incalzirea sangelui la flacara pe calorifere sau in apa fierbinte este interzisa . Sangele din flacon fiind sedimentat inainte de executarea probelor de compatibilitate si inainte de transfuzie trebuie omogenizat prin miscari fine , agitare puternica sau scuturarea flaconului este interzisa ( produce hemoliza ) .

PREGATIREA PACIENTULUI :

- i se explica necesitatea transfuziei . - tehnica se executa pe nemancate . - pacientul va fi asezat in decubit dorsal cu antebratul in extensie si supinatie . - pacientul va fi bine invelit int impul transfuziei , frigul putandu-i provoca un frison care ar putea fi interpretat gresit considerandu-l ca frison datorat incompatibilitatii de grup in sistemul OAB intrerupand transferul . - daca pacientul prezinta o reactivitate hiperalergica sau sufera de boli alergice i se va administra un antialergic ( romergan nilfan ) .

TEHNICA 1.) Montarea flaconului – asistenta se spala pe maini cu apa si sapun mai intai se➢ efectueaza proba de compatibilitate directa intre sangele din flacon si sangele pacientului ( proba JEAN BREAU ) - are drept scop prevenirea accidentelor transfuzionale grave datorita incompatibilitatii de grup . Este o proba de compatibilitate directa in vitro .. Scop deceleaza ( surprinde ) anticorpii din serul pacientului care ar putea distruge eritrocitele➢ donatorului . Pune in evidenta incompatibilitatea in sistemul 0-AB . Materiale necesare : lame de sticla curate , flaconul cu sangele donatorului , centrifug , alcool , vata , seringa si ac steril , pipette . Tehinica se recolteaza sange de la pacient prin punctie venoasa cu sau fara coagulant pentru a➢ obtine ser sau plasma . Pe o lama de sticla se pun cu pipeta o picatura din plasma peste care se adauga eritrocite din flaconul donatorului in proportie de 1/10 , intre eritrocite si plasma , se introduce lama la termostat in 30 minute . Interpretarea – daca in picatura se produce aglutinarea , sangele primitorului nu e compatibil cu sangele donatorului . Daca nu se produce aglutinarea , sangele este compatibil si poate fi transfuzat . Se dezinfecteaza dopul de cauciuc al flaconului cu tincture de iod , se desface trusa de transfuzie si se inchide complet prestubul . Se indeparteaza teaca protectoare de pe filtrul de aer si se introduce prin

24

dop in flacon . Se indeparteaza teaca de protectie de pe tubul transfuzorului si se patrunde si cu aceasta prin dop in flacon . Se evacueaza aerul din tubul aparatului de transfuzie si primele 2-3 picaturi de sange . Avem grija ca picuratorul sa fie inc ape jumatate cu sange , se inchide prestubul . Se alege vena pacientului , se punctioneaza , se indeparteaza garoul si se fixeaza amboul acului si portiunea imediat urmatoarea tubului cu benzi de romplast .

2.) Efectuarea probei biologice QELECKE

Se regleaza ritmul de scurgere a sangelui cu ajutorul prestubului la 10-15 picaturi pe timp de 5 minute , timp in care se va supraveghea pacientul . Daca in acest timp apar semnele incompatibilitatii de grup ( frisoane , tahicardie , urticarie , congestia fetei ) se repeta operatia din nou introducand alti 20 g sange in organism primitorului intr-un ritm de 10-15 minute timp de5 minute . Daca nici in urmatoarele 5 minute nu se constata nici un symptom , se continua transfuzia in ritmul prescris de medic in caz contrar se intrerupe transfuzia si se anunta medicul . Proba in VID .

3.) Efectuarea transfuziei

Daca nu au aparut semnele incompatibile de grup in sistemul 0-AB se continua transfuzia in ritmul stability de medic 30-60 picaturi . Se supravegheaza permanent pacientul , daca este necesar se va pregati sic el de-al doilea flacon de sange verificandu-l ca sip e primul . Se retin in fiecare flacon cate 5-10 ml de sange pentru verificari ulterioare in cazul in care s-ar instala accidente posttransfuzionale tardive . Se inchide prestubul , se retrage acul din vena si se comprima vena cu un tampon steril fixat cu un romplast .

4.) Ingrijirea pacientului dupa transfuzie : - se aseaza pacientul in pat , se inveleste bine . - se asigura o temperatura a incaperii cu 1-2 º mai ridicate . - i se administreaza lichide caldute iar peste 2 ore se poate alimenta . - cantitatea de sange administrate si tipul de sange se trec in foaia de observatie .

Accidente transfuzionale si posttransfuzionale :

1.) Incompatibilitatea de grup in sistemul 0-AB – este una dintre complicatiile cele mai grave transfuzionale manifestata sub forma sacului hemolitic . Semnele precoce sunt : frisoane , tahicardie , stare generala alterata , dispnee , cianoza , vajait in urechi , dureri lombare si retrostenale . Din cauza distrugerii in masa a hematiilor , hemoglobina trece in urina colorand-o , se blocheaza glomerulii renali ducand la instalarea anuriei , instalarea consecutive a starii de uremia duce la moartea pacientului . La apariti primelor semen ( frisoane , cefalee , dureri lombare ) , asistenta intrerupe imediat transfuzia si anunta medical , pana la venirea caruia se inveleste bine pacientul , ii recolteaza urina , incepe hidratarea cu lichide caldute pe cale orala si pregateste trusa de prim ajutor pentru accidente posttransfuzionale . 2.) Transfuzionarea unui sange alterat : a.) sangele hemolizat produce fenomene asemanatoare socului transfuzional aparut la adminstrarea unui sange incompatibil ( masurile sunt aceleasi ) . b.) sangele infectat cu germeni virulenti provoaca frisoane foarte puternice care apare la cateva ore de la terminarea transfuziei , spre deosebire de frisonul determinat de incompatibilitatea de grup care apare chiar in timpul acesteia . Pana la venirea medicului , asistenta incalzeste pacientul cu paturi si administreaza

25

lichide calde . Se analizeaza continutul flaconului infectat si se executa antibiograma incepandu-se in acelasi timp si antibioterapia masiva . c.) sangele infectat cu virusul HIV , cu virusul hepatitei epidemice , cu plasmoidul malariei , spirochete sau brocele nu provoaca reactii immediate ci reactii tardive care apar dupa trecerea perioadei respective de incubatie . d.) sangele cu cheaguri determina emboli pulmonare cu cheaguri si se manifesta imediat cu cianoza , dispnee , tuse chinuita , agitatie , hemoptizie , febra . Pana la venirea medicului asistena va face respiratie artificiala si pregateste trusa de oxigenoterapie . e.) prezenta substantelor piretogene in sange provoaca un frison cu cefalee , febra . Nu are urmari asupra organismului si se rezolva fara tratament . 3.) Introducerea aerului in vasele sanguine Simptomele apar brusc ca in embolia pulmonara cu cheaguri cu cianoza , dispnee , tahicardie , cu puls slab filiform , hipotensiune arteriala , dureri toracice si pierderea cunostintei . Masurile sunt aceleasi ca in embolia cu cheaguri . 4.) Administrarea intr-un ritm accelerat a unei mari cantitati de sange poate supraincarca inima dand semne de insuficienta cardiaca : dispnee , cianoza , tahicardie , hipotensiune , dureri toracice . Se opreste imediat transfuzia . 5.) Transfuzia cu sange neincalzit Temperatura joasa a sangelui poate provoca hemoliza intravasculara cu blocaj renal sau chiar stop cardiac prin hipoxemie . Se anunta medical . 6.) Reactivitatea neobisnuita a pacientului - datorita incompatibilitatii dintre proteinele primitorului si ale donatorului apar la unii pacienti o umoara cefalee , edeme . - transfuzia va fi precedata de aministrarea unui antialergic ( promergan , feniramin , nilfon ) .

INCIDENTE

- aparatul se poate infunda cu un cheag de sange sau cu un alt corp strain , se va schimba aparatul de transfuzie . - infundarea filtrului de la picurator cu cheaguri sau pelicule de fibrine , se schimba trusa de transfuzie si chiar si flaconul de sange . - perforarea venei , se scoate acul si se incearca la alta vena .

ATENTIE !!! - operatiile de montare a aparatului de transfuzie si a flaconului de sange se vor executa in conditiile de perfecta asepsie . - prin operatia de evacuare a aerului din aparat nu se vor pierde mai mult de cativa ml de sange . - picuratorul se umple pe jumatate cu sange pentru a putea fi urmarit ritmul de administrare al sangelui .

EXSANGUINOTRANSFUZIA

- reprezinta inlocuirea sangelui unui pacient cu sange strain . Se face cu scopul de a inlatura din organism un sange incarcat si viciat cu substante toxice sau devenit incompatibil cu organismul pacientului . Se practica in caz de : 1.) Boala hemolitica a nou-nascutului cand sangele RH+ mostenit de la tata trebuie inlocuit cu sangele RH- din cauza anticorpilor antiRH proveniti din organismul mamei . 2.) Intoxicatiile cu substante ce nu pot fi eliminate din sange pe alta cale : substante toxice , clorat de K sau unele toxiinfectii alimentare . 3.) Autointoxicatia cand se suspenda functia de decurare a organismului , insuficienta renala acuta , nefite acute .

26

4.) Dupa socul posttransfuzional datorat incompatibilitatii de grup pentru indepartarea produselor aglubinate . 5.) In bolile organelor hematopoetice – leukemia , sangele trebuie sa fie intotdeauna izogrup si izoRH cu exceptia bolii hemolitice a nou-nascutului care trebuie sa fie intotdeauna RH- . Sangele sa nu aiba o vechime de 5-6 zile . Pacientul este asezat in decubit dorsal cu trunchi usor ridicat si cu unul din membrele inferioare in abductie si rotatie externa . Introducerea sangelui in organism se face intr-una din venele plicii cotului , iar sangerarea ( scoaterea sangelui din organism ) se face fie la bratul alaturat fie la vena safena interna . La nou-nascuti se face in primele 5 zile dupa nastere prin vena ombilicala . Trebuie continuata cu oxigenoterapia si cu administrare IV de calciu pentru ca introducerea unor cantitati mari de sange citratat provoaca crize tetanice .

TRANSFUZIA INTRAOSOASA

- se utilizeaza cand nu se poate aborda o vena si atunci cand se urmareste stimularea organelor hematopoetice . Poate fi facuta in stern , marele transhater , calcaneu . Viteza : 20 picaturi/minut .

TRANSFUZIA INTRAARTERIALA

- este o meroda exceptionala de tratament si se aplica dupa socuri grave traumatice , hemoragice , postoperatorii , dupa arsuri , electrocutari , atunci cand transfuzia IV este ineficace . Medicul abordeaza o artera pe cale chirurgicala dupa care introducerea sangelui se face in current continuu ajungandu-se la o presiune 14-18 cmHg .

TRANSFUZIA DE PLASMA

Intr-o serie de afectiuni administrarea plasmei sanguine este preferabila transfuziei cu sange integral cum ar fi : - cand exista in sange o hemoconcentratie ( dupa arsuri intinse , soc traumatic ) ; - cand exista necesitatea introducerii in organism a unor substante immune ( infectii viratice , hepatite epidemice ) ; - cand s-aru produs pierderi mari de proteine plasmatice ( nefroze , ciroze hepatice ) ; Spre deosebire de sangele integral , plasma poate fi usor transportata , iar in forma uscata ( liafilizata ) poate fi pastrata timp indelungat la temperature camerei . Plasma nu expune organismul la accidente de incompatibilitate de grup deoarece nu contine hematii , totusi proba biologica QELECKER trebuie executata obligatoriu existand pericolul unei eventuale hipersensibilitati fara proteinele donatorului. Plasma se gaseste sub 2 forme : lichida si uscata .

1.) PLASMA LICHIDA – este livrata in flacoane de 500 ml . - pregatirea pacientului ca la transfuzie - ritmul de 40-60 picaturi/minut .

2.) PLASMA USCATA – se livreaza in flacoane inchise ermetic , valabil peste 2 ani . Cantitatea corespunde la 150 ml plasma lichida . Flaconul de plasma este insotit de un flacon continand 150 ml acid citric 1 % si apa distilata servind drept solvent . Este depusa pe peretii flaconului sub forma unei pojghite galbiu avand un aspect grunjos . Dupa dizolvarea solutiei , trebuie sa fie perfect limpede .

DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

27

In determinarea grupelor sanguine trebuie san e comportam cu o deosebita prudenta spre deosebire de alte tehnici de laborator , gresala poate provoca moartea pacientului . IMUNOSEROLOGIA SANGUINA reprezinta un caz particular al imunologiei generale si se bazeaza pe cei 2 factori esentiali ai oricarui process imun : Ag si Ac . Pe suprafata hematiilor se afla numeroase antigene care au primit denumirea de aglutinogene A si B . Aglutinele sunt anticorpi naturali ce se gasesc in plasma sanguina numite L si . Fata de aglutinogeneleA si B in sangele altor personae exista anticorpi naturali : - aglutinine L ( antiA ) ; - aglutinine ( anti B ) .

ATENTIE !!! Coexistenta unui aglutinogen cu aglutinina corespunzatoare ( AL si B) la aceleeasi persoana nu este compatibila cu viata deoarece prezenta aglutinogenului si aglutininei omoloage determina aglutinarea hematiilor ( alipire ) si apoi distrugerea lor , aglutinina L nu poate coexista cu aglutinogenul A deoarece s-ar produce reactia antigen – anticorp ce determina hemoliza ( daca reactia se produce in organism ) sau aglutinarea hematiilor daca reactia are loc pe lama . In mod similar aglutina nu poate coexista cu aglutinogenul B de aceea pentru a se putea realize o transfuzie de sange trebuie ca in sangele primitorului sa nu existe aglutinine care sa reactioneze cu aglutinogenele de pe hematiile donatorului . Pe baza prezentei aglutinogenelor si a aglutininelor se diferentiaza 4 grupe sanguine principale . Grupele se noteaza dupa numele aglutinogenului deosebindu-se grupa 0 , A , B , AB . Alti cercetatori au notat grupele cu cifre romane . Astazi ambele clasificari au fost unificate , sistemul sanguine fiind reprezentat astfel :

Grupa sanguina Aglutinogen Aglutinina Pot dona la Pot primi0I ( donator universal )

− L , toate grupele 0I

AII A AII , ABIV 0IBIII B L BIII , ABIV 0I , BIIIABIV A , B − AB IV toate grupele

Cunoscand grupele sanguine se poate stabili regula transfuziei intr-o transfuzie , tine seama de aglutinogenul donatorului si aglutinina primitorului . Scopul – determinarea grupelor sanguine . Pentru efectuarea unei transfuzii de sange este necesara cunoasterea identitatii antigenice de sangele donatorului si primitorului pentru a stabili compatibilitatea de grup sanguin . Determinearea grupelor sanguine se face prin urmatoarele metode : 1.) Metoda directa BETH – VINCENT – consta in amestecarea eritrocitelor primitorului cu serul standard 0 , A , B (deci cu aglutinine cunoscute ) . 2.) Metoda indirecta SIMONIN – consta in amestecarea serului sau a plasmei primita cu eritrocitele cunoscute de grup A si B .

Recoltarea sangelui pentru determinarea grupelor sanguine

Se foloseste fie sange venos fie sange capilar . Cand se foloseste sange venos se vor recolta 3-4 ml sange prin punctie venoasa , se lasa sa se cuaguleze intr-o eprubeta dupa care se va separa serul de cheag . Recoltarea sangelui venos se poate face sip e anticoagulant ( citrate de Na ) , iar dupa sedimentare vom separa plasma . Atat serul cat si plasma se vor utilize pentru determinarea aglutininelor prin metoda SIMONIN precum si pentru proba de compatibilitate directa JEAN BREAU . Hematiile se utilizeaza pentru determinarea aglutinogenului prin metoda BETH – VINCENT . Recoltarea sangelui din pulpa degetului este o metoda mai rapida utilizata cand se fac determinari cu scop informative in serie in colectivitati .

A.) Metoda directa BETH – VINCENT

28

- foloseste seruri test de grup 0I , AII , BIII . Metoda se face prin amestecarea eritrocitelor primtorului cu seruri standard 0 , A , B deci cu aglutinine cunoscute . Materiale necesare – seruri test 0I , AII , BIII , serurile test denumite seruri hematest se livreaza in fiole de la Institutul Cantacuzino astfel : - serul test 0I contine aglutinine L si . - serul test AII contine aglutinine . - serul test BIII contine aglutinine L . - lame de sticla curate si uscate , pipette pentru sangele de cercetat , alcool , vata si ac pentru inteparea pulpei degetului . Tehnica – pe o lama de sticla asistenta pune in ordine cu pipette separate cate o picatura din fiecare fiola de ser hemostest 0 , A , B . Se inteapa pulpa degetului cu un ac de seringa cu o vata uscata se va inlatura prima picatura de sange care apare dupa extragerea acului . Cu cate un colt al unei lame slefuite asistenta ia pe rand cate o picatura de sange ( a zecea parte fata de picatura de ser ) care se amesteca prin miscari circulare cu fiecare picatura de ser test pana la omogenizare . Se va avea in vedere sa nu se utilizeze de 2 ori acelasi colt de lama . Dup ace s-a pus sangele peste cele 3 picaturi se asteapta 3 minute timp in care lama se agita prin miscari de balansare . In acest timp se produce aglutinarea . Reactia de aglutinare are aspect de caramida pisata sau mici graunte de culoare rosie .

Interpretarea rezultatelor

1.) Aglutinarea nu se produce in nici unul din serurile test , asta inseamna ca aglutininele prezente in serurile test nu au intalnit nici un aglutinogen . Sangele de cercetat face parte din grupa 0I . 2.) Aglutinarea se produce in picaturile marginale de ser test 0I si BIII ceea ce inseamna ca aglutininele L din serurile test 0I si BIII au intalnit aglutinogenle A si au produs aglutinarea hematiilor , sangele de cercetat face parte din grupa AII . 3.) Aglutinarea se produce in serul test 0I si AII ( primele picaturi ) ceea ce inseamna ca aglutininele din serurile test 0I si AII au intalnit aglutinogene B si au produs aglutinarea hematiilor , sangele face parte din grupa BIII . 4.) Aglutinarea se produce in toate picaturile de ser test ceea ce inseamna ca aglutininele L si din seruri au intalnit cele 2 aglutinogene A si B in sangele de cercetat si au produs aglutinarea hematiilor , sangele face parte din grupa ABIV .

B.) Metoda indirecta SIMONIN

Foloseste hematii test care se obtin de la fiecare punct de transfuzie , vom avea aglutinogen cunoscut si aglutinine necunoscute . Materiale necesare – lama de sticla , eritrocite test de grup AII si BIII , materiale necesare pentru punctie venoasa si pipette . Tehnica – se recolteaza sange prin punctie venoasa pentru a obtine ser sau plasma . Pe o lama de sticla punem cu o pipeta cate o picatura din serul sau plasma pacientului in 2 locuri . Peste fiecare picatura vom pune cate o picatura de eritrocite test AII si BIII in ordine si prin aceasta metoda picatura de ser sau plasma va fi de 10 ori mai mare decat cea de hematii . Se efectueaza omogenizarea cu cate un colt diferit al unei lame de sticla , se citeste rezultatul dupa 3 minute .

interpretarea rezultatelor

Daca aglutinarea s-a produs in ambele picaturi inseamna ca in serul pacientului exista ambele aglutinine L si rezulta ca serul pacientului este de grupa 0I .

29

Daca aglutinarea se produce doar in picatura in care am pus eritrocite test BIII inseamna ca aglutinogenul B s-a intalnit cu aglutinina deci serul pacientului este de grupa AII . Daca aglutinarea se produce in picatura in care nu am pus eritrocite test AII inseamna ca aglutinogenul A s-a intalnit cu aglutinina L deci serul pacientului face parte din grupa BIII . Daca aglutinarea nu s-a produs in nici una din picaturile de ser inseamna ca serul pacientului nu are aglutinine deci serul face parte din grupa ABIV .

ATENTIE !!! O cantitate mai mare de eritrocite inhiba reactia de aglutinare . Nu se vor schimba pipetele intre ele . Se vor folosi seruri test sau hematii test neexpirate .

DETERMINAREA FACTORULUI RH

In 1940 s-a descoperit ca la 85 % din populatie se mai gaseste pe membrane hematiei un alt antigen diferit de A sau B . Acest antigen a fost denumit aglutinogen RH , indivizii care au acest antigen fac parte din grupa RH pozitiv , iar cei care nu il au sunt RH negativ . Acestia din urma reprezinta 15 % din populatie . Cunoasterea acestor antigene are o mare importanta in cazul transfuziilor repetate de sange si in caul sarcinii la femei . In mod normal nu exista anticorpi antiRH , deci indivizii cu RH negative nu au in plasma aglutinine antiRH , ei insa pot fabrica aceste aglutinine daca primesc sange RH pozitiv . Prin transfuzii repetate de sange RH pozitiv la indivizi cu RH negative acestia din urma isi fabrica aglutinine antiRH care vor ataca hematiile RH positive si vor provoca accidente transfuzionale . Indivizii cu RH negative trebuie sa primeasca numai sange cu RH negative . Daca o mama RH negative are o sarcina cu fat RH pozitiv ( de la un sot cu RH pozitiv ) ca urmare a patrunderii hematiilor fatului in circulatia materna ea poate fabrica aglutinine antiRH care vor ataca hematiile RH positive ale fatului ducand la boli grave si chiar la moartea acestuia . De aceea in timpul graviditatii la femeile RH negative cu sot RH pozitiv trebuie urmarita concentratia anticorpilor antiRH si sa se intervina active cand cresterile devin amenintatoare pentru viata fiotala . Scopul – determinarea factorului RH are o importanta deosebita in transfuzie si in sange deoarece incompatibilitatile produ accidente grave . Materiale necesare – lame de sticla curate , ac , seringa , alcool , vata , ser antiRH ( antiD ) , eritrocite cunoscute RH pozitiv si RH negative , o placa petrii cu o hartie de filtru umezita ( camera umeda ) , ser fiziologic si thermostat , pipeta . Tehnica – se verifica valabilitatea serului antiRH , se pun in ordine cu pipette din fiola de ser antiRH , 3 picaturi serparat , picatura din stanga si din dreapta lamei se va folosi ca martor , iar picatura din mijloc pentru determinarea dorita . Se dezinfecteaza pulpa degetului mijlociu si se efectueaza intepatura , se sterge prima picatura de sange cu vata uscata . Cu un colt al unei lame de sticla se ia o picatura de sange de la pacient care se picura peste picatura din mijloc de ser antiRH . Picatura din stanga de ser antiRH se va amesteca cu eritrocitele cunoscute RH pozitiv iar cea din dreapta cu eritrocite cunoscute RH negative . Se omogenizeaza cele 3 picaturi prin miscari circulare . Se aseaza lama intr-o camera umeda la termostat timp de 30 de minute . Interpretare : - daca aglutinina s-a produs in primele 2 picaturi de ser RH pacientul este pozitiv , daca nu se produce aglutinarea in picatura din mijloc , pacientul este negative . Rezultatul se citeste prin comparative cu hematiile marto marginale . Factorul RH se mai poate determina si in eprubeta .

ATENTIE !!! - rezultatul este fals cand s-au efectuat urmatoarele greseli de tehnica : - raport incorrect intre sange si ser ( picatura de sange sa fie de 10 ori mai mica decat cea de ser ) . - omogenizarea cu acelasi colt de lama a picaturii de ser test duce la rezultate false . - atmosfera prea calda usuca picaturile . - folosirea serului test antiRH cu valabilitate depasita sau prost conservat .

30