`

anul al VIII-lea

REVISTÃ SEMESTRIALÃ EDITATÃ DE LICEUL CU PROGRAM SPORTIV – PIATRA NEAMT

mai 2007

mai 2007

A D A S T R A

16

II

Oranjul este o culoare-sinteză, se spune că este culoarea inteligenţei.... E de fapt o sinteză a sclipirii de inteligenţă, a raţionalului din noi... Galbenul aduce o nuanţă a maleficului, creând invidia şi pasiunile devoratoare. Verdele poartă în el imaginea pajiştii în primăvară şi are întotdeauna un efect tonic asupra mea. De multe ori, evadez în natură şi stau singur... Îmi amintesc că în perioada ’82-’88 am lucrat foarte mult. Am pregătit aproape 400 de tablouri pentru expoziţia de la Sala Dales. Ieşeam...Iubeam natura şi simţeam că nu mă pot echilibra interior decât aflându-mă în mijlocul ei. În atelier, lucram de dimineaţa până seara...Aveam pe atunci un Renault 16 şi mă duceam cu el pe o zăpadă fantastică, de un alb pur...o frumuseţe rară...Mergeam până aproape de Cheile Bicazului şi mă întorceam numai după ce contemplam toată imensitatea aceea a iernii. Revenind la...verde, la fel făceam şi vara şi primăvara: stăteam în mijlocul pajiştii înflorite şi...visam. De acolo probabil îmi izvorăşte şi dorinţa de a scrie poezie. În subconştient s-au format toate aceste impulsuri, devenind explozii de bucurie manifestate în scris sau în pictură. Versurile care se regăsesc în lucrarea „Culoare şi cuvânt” reprezintă de fapt o continuare, o urmare a lucrării mele artistice de-o viaţă. Nu concep existenţa fără poezie. Indigoul l-am folosit în ultimii ani. Cred că acordul dintre sufletul meu şi culoare nu poate fi realizat decât prin acest pigment: indigo-violet. Nu prea am pictat flori deşi îmi plac enorm. Găsesc că stânjeneii sunt minunaţi, exprimă taina, misterul şi mă liniştesc, mă îndeamnă la reflexivitatea profundă.

Ana Vîrlan: Care este locul şi rolul nonculorilor (alb/negru) în sufletul dumneavoastră şi în operă?

Petru Petrescu: Cred că aş prefera combinaţia roşu-negru celei de alb şi negru. Negrul... nu-l pot folosi singur... Iubesc albul, el dă contur lucrurilor luminate şi gândurilor... Negrul nu mi-a plăcut niciodată... Poate numai ca ...acord de susţinere a altor nuanţe mai profunde.

Ana Vîrlan: De unde această ambiţie şi atracţie a multilateralitătii: în afară de pictură, aţi abordat şi ceramica şi vitraliul...Care rămâne totuşi „profesiunea” dumneavoastră de credinţă?

Petru Petrescu: Toate la un loc. Totul e născut din darul lui Dumnezeu, din puterea creatoare pe care El a sădit-o în mine. În timp, actul creării a devenit o joacă dar eu stăpânesc şi gândesc această joacă foarte bine. Profesiunea mea de credinţă rămâne Naşterea Frumosului. (va urma)

[…] Ana Vîrlan: Care vă sunt temele preferate în pictură? Petru Petrescu: (oftând) Ei... mulţi spun că mă joc în pictură...Însă joaca mea se

bazează pe un studiu. Am studiat foarte mult Muzeul Arheologic de la Piatra Neamţ, care e destul de bogat în arta de Cucuteni, Gumelniţa şi în arta altor epoci. Pe Hora de la Frumuşica am făcut un studiu amplu, iar în perioada ’80-’90 au apărut în opera mea stilizate toate semnele/simbolurile Cucutenilor.

Ana Vîrlan: Am observat că mai toate motivele creaţiei dumneavoastră fac parte din cultura populară. Numiţi-ne câteva...pentru a ne ajuta să vă descoperim... Petru Petrescu: Tradiţiile populare, legendele, istoria şi descoperirile arheologice mi-au furnizat de-a lungul timpului toate motivele creaţiei...Concret, motivul lunii şi al soarelui completează aura de poezie a operei. Eu cred că nu poate exista tablou fără

motivul lunii şi această apariţie selenară pe pânză mă ajută pe mine să rezolv gama de culoare, sinteza subiectului, transpunându-mă în altă lume...Nu pot să mă dispensez de el...

Mulţi au spus că exagerez dar eu cred că luna face parte pur şi simplu din lumea mea...divină, din structura legăturii mele cu divinitatea. Alte motive/stilizări utilizate mereu sunt acelea ale ciocârliei, ale ritualurilor de iarnă, castelele, mănăstirile. Toate aceste imagini reprezintă de fapt proiecţii ale unor amintiri, ale unor momente pe care eu le-am trăit efectiv. De asemenea, se regăsesc în opera mea imaginile ferestrelor deschise şi ale Ochiului Divinităţii (sugerând omniprezenţa şi omniscienţa lui Dumnezeu). Toate aceste elemente se leagă între ele, creând nu pictura ci, după cum spuneaţi şi dumneavoastră, o „poezie a picturii”.

Prof. Ana vÎrlan

Interviu cu pictorul Petru petrescu (iii)

Ana Vîrlan: Vorbiţi-ne puţin şi despre gama cromatică. O observ foarte veselă, o simt optimistă şi cred că nu este numai impresia mea... dar generează multă vitalitate, forţă şi tinereţe...

Petru Petrescu: Nu aş putea spune că am o gamă cromatică rigidă sau fixistă... Mă feresc de asemenea „autoîngrădiri”. Culorile depind întotdeauna de starea sufletească pe care o parcurg: albastrul este culoarea „primordianlă” pentru mine. De multe ori, adaug culori agresive, vin cu nuanţele de roşu... N-aş putea să spun că traversez o perioadă de bleu şi roz asemenea lui Picasso dar îmi place să mă joc cu nuanţele vii. Nu mă tem de culoare. Culoarea pentru mine este un dar dumnezeiesc. Valentin Ciucă spunea ...„Petrescu se joacă cu culoarea...dar joaca lui este din inimă, din har, din sentiment”. Şi, la final, totul devine compact, devine o emblemă vie a tot ceea ce simt, de aceea mă joc cu nuanţele...

Ana Vîrlan: Haideţi atunci să ne jucăm, în spirit petrescian, dând definiţii culorilor din spectrul de bază, rogvaiv-ul... Petru Petrescu: Roşul...Roşul pentru mine reprezintă puterea şi îmi oferă iluzia unui spirit titanic. Albastrul mă transpune în poezie, în lumea cosmică şi mai ales în spaţiul şi timpul selenar, stelar...Mă călăuzeşte pe drumul spre „caleştile de aur” ale firmamentului, mă poartă în legendă, printre nori cu fulgere şi aproape de carele Sfântului Ilie...Albastrul este şi dramatic, dând o imagine a dramatismului diferenţei dintre clipă şi eternitate. Iubesc îmbinarea dintre roşu şi albastru.

2007 mai `

A D A S T R A

16

III

Olimpismul (IX)

Mexicul, ţara regelui aztec Montezuma, mai este supranumit şi ţara celor 100.000 de piramide. Cifra s-ar putea să nu fie tocmai exactă însă nu-i mai puţin adevărat că, oriunde ţi-ai întoarce privirile, vezi o piramidă etalată pe un platou, ascunsă după o colină, înecată în pădurea tropicală sau acoperită de lava vulcanilor.

În acest decor, în ziua de 12 octombrie 1968, avea loc evenimentul solemn ce marca uvertura celei de-a XIX-a Olimpiade moderne. Această dată reprezintă o surprinzătoare coincidenţă calendaristică cu olimpiada japoneză dar şi o suprapunere peste cea de-a 476-a aniversare a descoperirii Americii.

Flacăra olimpică, simbolul etern al Jocurilor, a fost adusă în Mexic de o ştafetă care a străbătut peste 14.000 de km, iar schimbul final l-a făcut o tânără atletă mexicană, Enriqueta Basilio, prima femeie din istoria olimpiadeor căreia i-a revenit cinstea de a aprinde focul sacru.

La aceste Jocuri Olimpice, au participat sportivi din 115 ţări de pe toate continentele şi au fost doborâte 15 recorduri mondiale deşi, cu mult înainte de Olimpiadă, unii fuseseră sceptici în ceea ce privea rezultatele, din cauza altitudinii de peste 2000 de metri şi a aerului rarefiat. S-au doborât de asemenea 52 de recorduri olimpice.

Printre sportivii care au strălucit la această Olimpiadă se pot enumera: James Hines (SUA) la 100m atletism, David Hemery (Marea Britanie)- la 400m garduri, Robert Beamon (SUA)- la lungime, Viorica Viscopoleanu (România)- la lungime, Lia Manoliu (România)- disc. După bilanţul general al Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, în clasamentul pe puncte, pe primele locuri se află SUA cu 708,5 puncte, URSS cu 592,5 puncte iar România este pe un merituos loc XIII, cu 102,5 puncte.

La această Olimpiadă, România a câştigat 15 medalii, dintre care 4 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz, clasându-se pe locul al X-lea în ierarhia mondială. Ţara noastră a câştigat faţă de Tokyo cu trei medalii mai mult, iar două dintre acestea au fost de aur. Comparativ cu Jocurile precedente, delegaţia a fost mai mică cu 60 de sportivi, faţă de 147 cât a numărat

Prof. Ilie Popescu

la Tokyo. Cei 87 de sportivi români au participat la 9 discipline faţă de 13, la câte participaseră la Tokyo. Medaliile de aur au fost câştigate de: Viorica Viscopoleanu – lungime (record mondial şi olimpic), Lia Manoliu – disc (record olimpic), Ivan Patzaichin/Serghei Covaliov – canoe dublu-1000m, Ionel Drâmbă – floretă. Medaliile de argint au strălucit pe piepturile următorilor sportivi români: Ileana Silai -800m, Mihaela Peneş-suliţă, Dimitrie Ivanov/Anton Calinic/Haralambie Ivanov/Mihai Ţurcaş- caiac 4- 1000m, Ion Manea- box, Ion Baciu- lupte greco-romane, Marcel Roşca-pistol viteză.

Medalii de bronz au câştigat: Calistrat Cutov- box, Viorica Dumitru- caiac simplu, Simion Popescu- lupte greco-romane, Nicolae Martinescu- lupte greco-romane şi echipa de floretă băieţi+fete cu Iencic, Drâmbă, Vicol şi Szabo.

Prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico a fost cucerită de remarcabila săritoare în lungime Viorica Viscopoleanu, antrenată de cunoscutul Ion Söter. Sportiva avea un palmares impresionant când a participat la această Olimpiadă: 8 titluri de campioană naţională, de 5 ori laureată a Jocurilor Balcanice, de 2 ori învingătoare la Campionatele Internaţionale ale României şi câştigătoare a concursului preolimpic din 1967 tot la Ciudad de Mexico. Prima săritură ca atletă debutantă a măsurat 5,98 m iar ultima a fost de 6,82m la Olimpiadă, când a cucerit laurii. Cu acest rezultat, ea a doborât 6 recorduri: mondial, olimpic, european, naţional, balcanic şi universitar.

Anul 1968 ne va aminti de „Olimpiada Altitudinii şi a baloanelor de oxigen”. A fost o reuşită Olimpiadă de vară, desfăşurată toamna, în decorul podişului Anahuacu şi în mijlocul urmaşilor lui Montezuma.

mai 2007

A D A S T R A

16

IV

CUNUNA OLIMPICILOR

Anotimpul renaşterii a adus din nou speranţa, încrederea, bucuria de a trăi, împlinirea la timpul prezent dar şi promisiunea viitorului. Cu aceste stări de spirit, echipa nemţeană participantă la finala naţională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică, a obţinut un loc trei, două menţiuni şi un premiu special. Pentru aproape o săptămână, spiritul olimpic a dominat oraşul florilor- Târgu Mureş iar competiţia valorilor a demonstrat că performanţa în sport nu se poate atinge fără o solidă informaţie şi în domeniul teoriei sportive. Acţiunea din acest an a avut un nivel foarte ridicat, iar prezenţa elevilor noştri, Larisa Condurat şi Andrei Belchim pe podiumul unui concurs teoretic şi intelectual, încununează munca, dăruirea şi pasiunea. Ne-am bucurat de o primire extraordinară şi de o organizare excepţională. Gazdele noastre ne-au demonstrat că au conştientizat pe deplin importanţa acestei întâlniri. A fost o sărbătoare la care elevii noştri s-au prezentat onorabil, cu promisiunea că nivelul va fi depăşit la ediţiile viitoare.

Marea performanţă, nu numai în sport, nu se poate atinge fără sacrificii şi dăruire. Le mulţumesc acestor elevi tocmai pentru ceea ce au demonstrat şi pentru faptul că munca, perseverenţa, speranţa, au învins. „Olimpiada reprezintă paşaportul participanţilor pentru intrarea în ştiinţa complexă a sportului...” Preşedintele Comisiei Naţionale de Evaluare, domnul prof. univ. dr. Adrian Dragnea sublinia faptul că în activitatea sportivă forma de exprimare nu este doar cea motrică. Limbajul mişcării este armonios completat de informaţia ştiinţifică, aspectele de natură cognitivă având aceeaşi însemnătate ca şi pregătirea fizică. Există o adevărată semantică a mişcării în sport, realizându-se o corelaţie între gest, gândire şi cuvânt. Competiţia teoretică este o treaptă pentru Olimpiada propriu-zisă, o treaptă ce duce astfel la îmbogăţirea olimpismului.

Domnul Inspector General al MECT, prof. Drd. Alin Păunescu, aprecia că: „această Olimpiadă se constituie, la un prim nivel, într-un adevărat barometru prin care se poate constata importanţa studierii acestei discipline, o pregătire sportivă practică nu se poate finaliza fără un suport teoretic.Organizarea unei astfel de competiţii devine o necesitate, deoarece antrenează interesul pentru această disciplină”. Să ne revedem la anul, cu aceleaşi gânduri bune, speranţe împlinite şi cu...laurii pe frunte!

Prof. Magda Morenciu

Larisa Condurat şi Andrei Belchim

Gânduri, impresii, amintiri din …Oraşul Florilor Primăvara şi, odată cu ea, şi Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului au adus o binevenită vacanţă, atât pentru elevi cât şi pentru profesori. Însă în această perioadă s-au organizat şi fazele naţionale ale unor olimpiade şcolare. La o astfel de activitate s-a prezentat şi liceul nostru, mai precis la faza naţională a Olimpiadei de Pregătire Sportivă Teoretică. Referitor la aceasta olimpiadă, preşedintele Comisiei de Evaluare, domnul prof. univ. dr. Adrian Dragnea afirma: ”Această competiţie teoretică este o treaptă pentru Olimpiada propriu-zisă, o treaptă ce duce astfel la îmbogăţirea olimpismului.” Elevii participanţi au fost: Condurat Larisa (clasa a-XI-a B) şi Belchim Andrei (clasa a-X-a B) alături de două reprezentante ale Liceului cu Program Sportiv din Roman: Cârligeanu Teodora (clasa a-IX-a) şi Iosob Anamaria (clasa a-XII-a). Ei au fost însoţiţi de domnul profesor Valentin Gavril. După multe ore de pregătire, am plecat marţi, 10 aprilie, spre oraşul Târgu-Mureş, gazda acestei competiţii. După un drum lung dar plăcut, am ajuns la Târgu-Mureş, ramânând impresionaţi de frumuseţea oraşului şi de căldura cu care am fost primiţi. Am fost bucuroşi să ne întâlnim cu vechi prieteni din diverse competiţii sportive, dar s-au legat acum şi alte prietenii. Organizarea a fost impecabilă, autoritatile locale reprezentate de domnul prefect Ciprian Dobre şi de domnul inspector şcolar general prof. Nicolae Neagu făcând tot posibilul ca toţi participanţii să se simtă cât mai bine. Momentul deschiderii oficiale a celei de-a doua ediţii a olimpiadei s-a bucurat de aprecierea unanimă a participanţilor, Sala Teatrului Naţional fiind locul în care arta, sportul şi urările de succes s-au îmbinat armonios. Momentul examenului propriu-zis a adus cu sine multe emoţii participanţilor, dar aceştia au reuşit să treacă repede peste ele şi să se prezinte onorabil obţinând un loc III prin Condurat Larisa şi două menţiuni prin Iosob Anamaria şi Belchim Andrei, respectând blazonul deja existent al judeţului Neamţ. Gazdele au oferit posibilitatea vizitării obiectivelor turistice ale oraşului: Clădirea Primăriei, Cetatea Medievală, Catedrala Ortodoxă, dar şi alte obiective turistice de valoare din judeţ. De asemenea, s-a organizat şi o excursie la Sighişoara.Toţi am fost plăcut impresionaţi de oraş, de cetate şi de căldura cu care am fost primiţi. Însă momentul cel mai emoţionant a fost, de departe, Gala Laureaţilor desfăşurată într-un cadru impresionant. A fost o adevarată reuşită a organizatorilor.Toţi cei prezenţi în sală şi-ar fi dorit să fie în locul laureaţilor. Domnul prof. Alin Cătălin Păunescu, reprezentant al MEC-D.G.M.I.P. şi preşendintele executiv al Comisiei Centrale afirma referindu-se la organizare ”anul viitor... mai bine nu se va putea!” După multă muncă, a urmat şi puţină distracţie, dansul şi voia bună întreţinând atmosfera. Vineri, 13 aprilie, am părăsit oraşul Târgu-Mureş, oraş ce ne-a întâmpinat cu miresmele şi coloritul florilor superbe. Am rămas plăcut impresionaţî de tot ceea ce am văzut şi ne-a părut rău că totul s-a terminat, că trebuie să plecăm, că poate nu o să ne mai întâlnim… Ne-am întors acasă fericiţi de ceea ce am realizat dar şi cu multe impresii, gânduri, amintiri…

2007 mai

A D A S T R A

16

V

Despre noi, portarii (iI)

Antrenamentul portarilor trebuie să fie adaptat la caracteristicile individuale şi particularităţile fiecărei sportive.

Ca antrenor, am avut răbdarea să lucrez specific şi individual cu portăriţele, ceea ce poate unii nu fac... mulţumindu-se cu antrenamentele colective. Fără a include în programul de pregătire “şmotrul” cu mingea-praştie şi cicăleala zilnică, nu poţi scoate portari de valoare.

Acest tip de antrenament îl învaţă pe portar să reacţioneze în situaţii dificile pentru a le învinge, creează prin exigenţa antrenorului ţelurile la care trebuie să ajungă şi asigură un nivel optim aspiraţiilor şi motivaţiei.

Am considerat întotdeauna antrenamentul portarului o pregătire “extremă”, în condiţii de vitregie, de exigenţă deosebită şi de eliminare treptată a oboselii, a sensibilităţii la durerea fizică, a stărilor-limită de renunţare care pot apărea pe parcursul acestei pregătiri.

Pot spune din propria experienţă că, după sute şi mii de mingi apărate, de plasări, sărituri, sfori şi plonjoane, aruncări stopate cu diverse părţi ale corpului (intervenţii destul de dureroase, de altfel), nu mai există plăcere.

Am observat, în cazul celor care se îndrăgostesc de poartă, că duc o luptă epuizantă cu cei mai periculoşi adversari, pentru a apăra golurile dar, în aceeaşi măsură, duc o luptă cu propria fiinţă, dominându-şi momentele de slăbiciune. Atunci când greşesc sau au intervenţii salvatoare, caută şi ţintesc privirea antrenorului, aşteptând replica acestuia. Ca punct de plecare în pregătirea portăriţelor, am pus înainte de toate disciplina, ascultarea şi supunerea la orice formă sau metodă de antrenament, spiritul de sacrificiu, stăpânirea de sine exemplară, fără exteriorizări şi lamentaţii.

La toate acestea, am adăugat sădirea unor sentimente de dragoste pentru handbal, obişnuirea cu munca serioasă, dârzenia, perseverenţa şi conştiinciozitatea în pregătire.

Fiind un meseriaş ordonat şi muncitor, am obţinut succese remarcabile pe plan naţional şi internaţional cu echipele pregătite de-a lungul carierei. La obţinerea acestor succese, au avut o contribuţie însemnată portarii talentaţi şi foarte bine pregătiţi.

Voi încheia această poveste lăsând pe cele mai reprezentative portăriţe, care şi-au făcut ucenicia sub bagheta mea, să vorbească…

Viorica Ionică a început practicarea handbalului la Piatra Neamţ la Şcoala Sportivă. În perioada 1974-1986, a fost componentă a lotului României de senioare, susţinând 230 de partide internaţionale; între 1980-1986, a fost căpitanul echipei naţionale a României; în 1976, a obţinut locul IV cu echipa la Jocurile Olimpice de la Montreal, iar în 1975, locul IV la Campionatele Mondiale de la Rostok pe Don (fosta URSS). Iată ce afirma sportiva în 1987: “Eram o puştoaică vioaie, dinamică, cu mari resurse de energie...A fi portar este o meserie care se învaţă ca oricare alta. M-a făcut să pricep acest lucru primul meu antrenor, Ovidiu Ţoc, care mi-a explicat că fără o pregătire fizică multilaterală, fără să suport sute de aruncări la antrenamente, din toate unghiurile şi de la toate distanţele, nu pot ajunge decât o portăriţă oarecare, improvizată, din acelea cărora le vâjâie mingile pe la ureche, fără să le poată opri.” (Sportul- 13 iunie 1987)

Luminiţa Huţupan a început practicarea handbalului la Piatra Neamţ, tot la Şcoala Sportivă. Din 1999, este portăriţa titulară a echipei naţionale a României. În 1999, obţinea locul IV la Campionatele Mondiale din Norvegia, în 2000- locul VII la Jocurile Olimpice de la Sidney şi locul IV la Campionatele Europene de la Bucureşti iar în 2005- locul II şi medalia de argint la Campionatele Mondiale din Rusia. Luminiţa Huţupan este câştigătoarea titlului de „cel mai bun portar din lume” şi a 3 supercupe europene cu echipele de club. “Am început handbalul cu domnul Ovidiu Ţoc la Piatra Neamţ... El m-a învăţat secretele meseriei de portar şi dragostea pentru handbal. Nu voi uita niciodată oraşul meu natal, nici pe

Prof. Ovidiu Toc

profesorii mei... Le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru mine...” (Ceahlăul, 25-26 mai 2002)

“Sâmbătă şi duminică Polivalenta a scandat minute în şir numele Luminiţei Huţupan...S-a născut un erou naţional: <<Hu-ţu-Pan!>>” (Prosport, 12 decembrie, 2002)

“Sporturile de echipă din ţara noastră aşteptau de mai bine de trei decenii o finală mondială. Minunea s-a produs la Sankt Petersburg când fetele noastre au jucat finala cu Rusia. Lacrimi de argint pentru purtarea titlului suprem, dar şi de bucurie pentru cei mai bun portar din lume, Luminiţa Huţupan.” (Evenimentul, 19 decembrie 2005)

Acum vine din urmă o altă sportivă, o adevărată speranţă ca portăriţă, Ana-Maria Sandu (clasa a IX-a B), componentă a lotului naţional de junioare: “Modelul meu? Luminiţa Huţupan. Sper să ajung în curând în locul ei la Echipa României!”

mai 2007

A D A S T R A

16

VI

Initiatori ai Jocurilor Olimpice moderne (II) William Penny Brookes

1809-1895

Doctor şi profesor, William Penny Brookes a fondat anuarul Jocurilor Olimpice greceşti din antichitate "pentru a promova morala, îmbunătăţirea fizicului şi intelectului locuitorilor oraşului şi vecinătăţilor Wenlockului”. Brookes era în parte motivat de dorinţa de a ţine bărbaţii din Much Wenlock în afara numeroaselor berării din oraş. În 1890, Pierre de Coubertin a făcut o vizită la Much Wenlock, unde un stejar a fost plantat în onoarea sa şi doi ani mai târziu el şi-a declarat la Sorbona ambiţia "de a restabili marea şi magnifica instituţie a Jocurilor Olimpice". Sub o placă obişnuită de marmură, în cimitirul din centrul Atenei, sunt capetele tăiate ale unor oameni mai puţin cunoscuţi despre care unii istorici cred că sunt adevăraţii responsabili pentru reînvierea jocurilor olimpice moderne. Spiritul lui Evanghelis Zappas se agită înspăimântat şi face să explodeze mitul că reînvierea Jocurilor Olimpice aparţine baronului francez Pierre de Coubertin.

Istoricii argumentează ideea creditării lui Zappas şi a doctorului englez, William Penny Brookes. Înainte ca de Coubertin să se nască, darnicul bogătaş Zappas a fondat şi organizat o serie de Jocuri Olimpice în Atena, astfel că istoricii spun ca un francez a venit mai târziu să ascundă aceste strădanii. După cum afirmă Konstantinos Georgiadis în "Reînvierea olimpică", baronul care a fondat Comitetul Olimpic Internaţional a venit mai târziu cu ideea reînsufleţirii Jocurilor Olimpice şi a omis doi oameni care au făcut anterior acest lucru. "Până de curând, noi am citit despre istoria Jocurilor Olimpice scrisă de Coubertin în 12.000 de pagini. În ele, el se autonumeşte... singurul arhitect", spune Georgiadis.

Petru Ursache (cl. a IX-a A)

Beijing 2008 in…avanpremierà *A XXIX-a ediţie a Jocurilor Olimpice se va desfăşura la Beijing, capitala Chinei, în perioada 8 august - 24 august 2008 iar ceremonia de deschidere va avea loc la ora 8 p.m. (în cultura chineză, numărul 8 este asociat cu prosperitatea). *Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat pe 8 iulie 2005 că probele de echitaţie se vor desfăşura în Hong Kong. *Cu doi ani şi o zi înainte de începerea Olimpiadei, la 7 august 2006, au fost lansate cele 35 de pictograme care reprezintă cele 35 de discipline sportive iar pe 8 august 2006 şi-a făcut debutul postul de radio dedicat Jocurilor Olimpice. Acesta emite 24 de ore din 24 în 9 limbi: chineză standard, engleză, rusă, franceză, spaniolă, arabă, japoneză, coreeană şi germană şi transmite cursuri de limba engleză, informaţii despre olimpiadă şi despre economia şi cultura Chinei. *A fost lansată şi o serie de mărci poştale formată din 4 timbre cu imagini din baschet, scrimă, iahting şi gimnastică. *În septembrie 2006, China a lansat un satelit de telecomunicaţii pentru a îmbunătăţi facilităţile de comunicaţii înaintea Jocurilor Olimpice. *Mascota Olimpiadei (Fúwá- „copiii aducători de fericire şi noroc”) a fost anunţată pe 11 noiembrie 2005, marcând cele 1000 de zile rămase până la deschiderea Jocurilor Olimpice. *Mascota este formată din 5 figuri: Beibei, Jingjing, Huanhuan, Yingying şi Nini care, potrivit filosofiei antice chinezeşti, simbolizează cele 5 elemente primordiale ce alcătuiesc universul. *Fiecare din cele cinci figuri reprezintă, de asemenea, câte o culoare olimpică. -Bèibei, mascota albastră, sub formă de peşte, reprezintă sporturile acvatice. -Jīngjing, mascota neagră Panda, reprezintă sporturile de forţă. -Huānhuan, mascota roşie sub formă de flacără olimpică, reprezintă sporturile cu mingea. -Yíngying, mascota galbenă sub formă de antilopă tibetană, reprezintă atletismul. -Nīni, mascota verde sub formă de rândunică, reprezintă gimnastica. *Dacă cele cinci silabe ale numelor mascotelor sunt rostite consecutiv, se obţine expresia " Běijīng huānyíng nǐ" ceea ce se traduce prin "Beijingul vă primeşte cu drag". *Pe 26 aprilie 2007 a fost anunţat traseul flăcării olimpice care se va întinde pe 137.000 de kilometri, pe o durată de 130 de zile. Traseul va începe pe data de 25 martie 2008 şi va porni din Olympia, Grecia. De acolo, va traversa Ellada şi va ajunge la Beijing pe 31 martie. Din Beijing, torţa va urma un traseu care va parcurge cinci continente urmând să trecă şi prin cel mai înalt punct al Terrei, vârful Everest (8.848 metri). Proiectul traseului includea şi trecerea prin Taipei, capitala insulei Taiwan, considerată de regimul comunist chinez drept o provincie a Chinei. Totuşi, guvernul din Taiwan a renunţat să mai găzduiască orice festivitate legată de acest eveniment.

Comitetul Olimpic recunoaşte ca arhitect pe baronul de Coubertin şi îl creditează pe el în ceea ce priveşte desfăşurarea primelor Jocuri Olimpice moderne de la Atena, din 1896. Dar, după ani de scotociri prin arhive, Georgiadis a descoperit că Zappas şi Brookes au organizat jocuri olimpice în propriile lor ţări cu patru decade mai devreme şi au acţionat pe lângă guvernul grec pentru a găzdui o ediţie a Jocurilor Olimpice internaţionale. Revendicările lui Georgiadis au fost aprobate de academicianul american Dr. David Young care, în cartea sa din 1996 intitulată "Olimpiadele: dârzenia pentru reînviere", subliniază contribuţia britanicului Brookes. "Îmi este teamă că vanitatea lui Coubertin l-a determinat să caute să acopere cu totul contribuţia altora, negând că Jocurile organizate de Zappas au existat vreodată şi omiţând numele lui Brookes din Memoriile olimpice”, spunea Young.

*** Născut în micul oraş Much Wenlock, în Shropshire, Brookes a fost un clasic dornic să organizeze o serie de jocuri şi, un festival atletic local a dus la Jocurile Olimpice din Anglia în 1887. Prima probă deschisă pentru femei a fost …tricotatul. Brookes i-a scris lui Zappas. Cei doi au folosit banii ca premii în Jocurile lor. Brookes a fost cel care, în 1881, a propus guvernului grec ca Jocurile să fie internationalizate, conform unui articol din acel timp în ziarul grecesc Klio. În 1890, de Coubertin a fost la Jocurile de la Much Wenlock unde, în acord cu Young, a iniţiat ideea de “Jocuri Olimpice internaţionale”. Nu mai târziu de patru ani, Comitetul Olimpic Internaţional a fost format şi guvernul grec a fost de acord să găzduiască prima ediţie a Jocurilor Olimpice internaţionale. Contribuţia lui Zappas şi Brookes continuă să joace un rol mic în reînvierea Jocurilor. Jean-Loup Chappelet, secretarul general al lui Coubertin, care a pus în scenă manifestările de la Atena în august, pretindea că de Coubertin are o importanţă majoră în reînfiinţarea Jocurilor: "Este unul din cei care au muncit din greu în acest scop, colaborând cu reţele de organizaţii sportive, fondând Comitetul Olimpic Internaţional în 1894, luptând pentru circulaţia Jocurilor de-a lungul continentului, spre deosebire de Zappas şi Brookes care au ţinut Jocurile în acelaşi loc". Unii istorici insistă că nu sunt interesaţi în diminuarea rolului baronului francez dar că… istoria Olimpiadei are nevoie de revizuire. "Eu nu doresc sa discreditez rolul lui de Coubertin dar cred că şi alţii merită, de asemenea, credit" afirma Young.

2007 mai

A D A S T R A

16

VII

Aspecte psihologice în handbalul juvenil

Una din problemele cele mai importante ale handbalului juvenil este aceea a solicitării psihice (şi a limitelor acesteia) în timpul antrenamentelor şi meciurilor. În cadrul lor, organismul sportivului face eforturi nu numai fizice ci şi psihice. Astăzi, majoritatea specialiştilor consideră componenta psihică motorul întregii activităţi, deoarece impulsionează şi reglementează funcţiile superioare ale organismului şi creează un câmp fertil de manifestare superioară a motricităţii şi a măiestriei tehnico-tactice.

Practica activităţii cu juniorii ne arată că numeroase meciuri disputate între echipe ce posedă cunoştinţe tehnico-tactice de valori apropiate, victoria este decisă de factorul psihic care se manifestă, printre altele, printr-o mai bună realizare a cunoştinţelor tactice şi printr-o mai mare concentrare şi mobilizare a tuturor sportivilor în timpul jocului. Această capacitate de mobilizare este posibil să fie obţinută doar atunci când în procesul de pregătire se are permanent în vedere problema antrenamentului psihic.

Sportivul trebuie învăţat să se poată adapta la diferite influenţe ale mediului (în primul rând în cadrul echipei) faţă de parteneri, adversari, arbitri şi spectatori. Este necesar ca el să ştie să-şi utilizeze în mod creator calităţile fizice în acţiunile tactice şi să le coreleze cu situaţiile care se ivesc în timpul jocului.

Deşi e compusă din jucători cu diferite personalităţi, echipa reprezintă un angrenaj viu a cărui organizare se schimbă de la un joc la altul şi chiar în cursul unui singur meci, în raport cu situaţia forţelor din teren. Pregătirea fiecărui moment necesită întocmirea unui plan care să ţină seama de particularitătile adversarului, de forma sportivă a jucătorilor proprii, de miza întâlnirii, de locul ei de desfăşurare. Măsurile gândite de profesor pentru asigurarea unei competiţii optime, trebuie diferenţiate şi eşalonate astfel: în săptămâna premergătoare, în ziua dinaintea meciului, în orele ce preced partida, la pauză, după terminarea confruntării. (continuare în pagina a XVII-a)

Prof. Doru Şerpe

Handbal fete

La sfârşitul clasei a XI-a, am asistat la cursul festiv unde ni s-a predat ştafeta, cu îndemnul de a menţine victoriile, performanţele şi rezultatele de până atunci.

Emoţiile „generaţiei de aur” ne-au convins că toată munca de patru ani (poate chiar de mai mulţi) trebuie dusă mai departe. Aşa că ne-am hotărât să nu-i dezamăgim pe cei care se îndreptau încrezători în forţele lor, pe drumul vieţii...

Pe 15 septembrie 2006 a început şi anul şcolar şi Campionatul Naţional al junioarelor I. Desfăşurat până în aprilie 2007, campionatul a mobilizat echipe ce au reprezentat zona Moldovei: Bacău, Suceava, Târgu Neamţ, Roman, Botoşani şi Piatra Neamţ. Atât în tur cât şi în retur echipa pregătită de prof. Luminiţa Ciocârlan a obţinut rezultate bune, calificându-se pe locul al III-lea la turneul semifinal.

În turneul semifinal s-au întâlnit echipe mult mai valoroase: CSM Ploieşti, 1 Mai Ploieşti, Constanţa, Suceava, Galaţi, Bacău, Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ.

În prima parte (ce s-a desfăşurat la Târgu Neamţ), echipa LPS Piatra Neamţ a obţinut două victorii: cu Târgu Neamţ (la o diferenţă de 4 goluri) şi cu 1 Mai Ploieşti (la 6 goluri) dar şi un rezultat de egalitate cu echipa din Galaţi.

Cea de-a doua parte a turneului semifinal a avut loc la Plopeni în judeţul Prahova, unde au fost suferite două înfrângeri: cu Bacău (31-32) şi cu CSM Ploieşti (25-33). Două meciuri s-au încheiat însă cu victoria echipei noastre, lucru ce a ajutat-o să se califice la Turneul Final pe locul al III-lea. Clasamentul acestui turneu a fost: CSM Ploieşti, Bacău, Piatra Neamţ şi Suceava.

Turneul final se va desfăşura în perioada 20-27 mai şi va fi ultimul turneu al junioarelor I. Fetele îi mulţumesc doamnei profesoare Luminiţa Ciocârlan care a avut un rol extrem de important în viaţa lor, care s-a dovedit un adevărat pedagog şi care le-a îndrumat pe o cale bună, ajutându-le prin pregătire şi dăruire să devină adevărate valori în cele mai importante turnee la juniori/fete.

Gianina-Diana Matei cl. a XII-a B

Softpedia (un mesaj de pe…forum)

Sport de performanţă ... ştiţi ce înseamnă cu adevărat? Ceea ce vedem noi la TV în marile întreceri se numeşte sport de performanţă ... fotbal, baschet, handbal ... Ceea ce fac elevii din şcolile de specialitate, de mici copii, se numeşte sport de performanţă!

Toţi spunem că putem juca fotbal, toţi spunem ... “ce simplu e să arunci o minge la poartă” ... dar v-aţi întrebat vreodată ce se ascunde în spatele acestor "show-uri" sportive?

Ei bine, răspunsul este MUNCĂ, MUNCĂ ŞI IAR MUNCĂ! Nu o să ajungi ca Ronaldinho daca te uiţi la televizor ... nu o să ai nota 10 la Olimpiadă dacă doar ştii cine este Nadia Comăneci ... şi mai sunt şi alte mii de exemple asemănătoare. Doar cine pune osul la muncă şi face ceea ce îşi doreşte cu adevărat, din pasiune, acela va reuşi …

O spun din propria-mi experienţă: doar un nebun se apucă să faca sport de performanţă ... doar un om care îşi doreşte să devină cineva în viaţă şi care vrea să se autodepăşească. Antrenamente zilnice, poate chiar mai multe pe zi, transpiraţie şi implicare afectivă, iată ce îl aşteaptă pe acela...care se dedică sportului...

Să renunţi să ieşi în oraş şi să mergi să te antrenezi ... să renunţi la fumat şi la alcool, pentru a putea fi perfect din punct de vedere medical ... să renunţi la multe ... dar totul pentru un scop nobil: pentru că vrei să ajungi un star, vrei să ajungi un sportiv adevărat, vrei să te cunoască lumea, vrei să te aplaude la meciuri, vrei să fii popular, vrei să câştigi bine şi să duci o viaţă mai mult decât decentă ... şi, mai mult de atât, vrei să “te baţi” pe tine însuţi ... ASTA INSEAMNĂ A FACE PERFORMANŢĂ! Voi sunteţi atât de ”nebuni”, încât să vă apucaţi de sport de performanţă, conştientizând munca adevărată la care vă supuneţi, muncă văzută ca un “risc” de cei necunoscători?

utilizator: Fabian www.forum.softpedia.com

mai 2007

A D A S T R A

16

VIII

REUŞITA PE O MIcà PIStà DE Apà (II) “Ritm constant” - Un exerciţiu asemănător simulează vâslirea în ritm constant pe distanţe lungi. Mai întâi, repetarea lungimii pistei de apă asigură acoperirea distanţei stabilite, apoi întoarcerile trebuie efectuate repede şi lin, fără “fragmentări” şi pierzând timp cât mai puţin. Pentru a demonstra scopul efectuării unei anumite serii de exerciţii specifice, clubul de canotaj “L.P.S. Piatra-Neamt” organizează deplasări aproape la fiecare sfârşit de săptămână. Desigur, regatele organizate la intervale de 2-3 săptămâni sunt edificatoare pentru nivelurile de rezistenţă şi de pregătire atinse. În săptămânile când nu se organizează regate însă, anumite echipaje efectuează deplasări pe unul din lacurile din apropiere, pentru a se antrena intens pe distanţe lungi.

Desigur, această practică nu este deloc comodă şi necesită mai mult timp şi numai pasionaţii se angajează la aşa ceva. Majoritatea celorlalte exerciţii folosite în canotaj sunt aplicate şi pe distanţe scurte. Plictiseala - Probabil că cel mai mare neajuns în pregătirea pe un curs scurt de apă este plictiseala. În timp ce canotorii parcurg aceeaşi pistă de apă, antrenorul trebuie să-şi păstreze atenţia trează, să recunoască greşelile şi simptomele de plictiseală şi să dea dovadă de imaginaţie şi spirit novator. Antrenorul trebuie să-şi asigure încontinuu elevii că au mult mai mult de câştigat de pe urma tehnicilor de pregătire, decât pare la prima vedere.

Prof. Valentin Gavril

Echipajele noastre victorioase au fost bine pregătite pentru competiţie din punct de vedere mental şi fizic, înţelegând că reuşita într-un anumit domeniu depăşeşte graniţele condiţiei fizice sau ale tehnicii. Canotorul înţelege că, în orice zi ar avea loc competiţia, el poate să câştige. Sportivul care aspiră la victorie (aceasta se întâmplă cu siguranţă la nivel naţional) ştie că mai întâi trebuie să fie în stare să-şi învingă adversarul mental şi să lase să se creadă că victoria este de partea sa. Pentru aceasta, sportivul şi antrenorul trebuie să lucreze şi mai mult împreună, să fie mai aproape unul de celălalt şi într-o manieră diferită faţă de ceea ce s-a considerat până acum a fi relaţia dintre sportiv şi antrenor. Antrenorul trebuie să înţeleagă cu adevărat care sunt punctele forte şi cele slabe ale sportivului. În legătură cu aceasta, la rândul său, sportivul trebuie să înţeleagă cum este construit fizic şi mental, ce puncte forte pot fi stimulate şi ce puncte slabe pot fi depăşite.

Sportivii trebuie să aibă încredere. Ca să fii cel mai bun, trebuie să crezi că eşti cel mai bun. Dacă porneşti într-o cursă nesigur pe capacitatea ta de a câştiga, pleci din start cu un handicap. Dacă tu crezi ca vei fi înfrânt în competiţie, cresc şi şansele să fii cu adevărat înfrânt. Campionii se construiesc în mod obişnuit şi prin grija cu care sunt înconjuraţi de un anume antrenor sau de mai mulţi. Unii campioni au de depăşit obstacole- fie şi o mică pistă de apă pentru antrenament- căci nu exista “minuni” care să creeze echipaje victorioase imediat, mai ales dacă acestea s-au pregătit pe distanţe scurte. Drumul către victorie este construit prin muncă, pregătire şi dăruire. (va urma)

Ştiaţi că...

...au fost selecţionate, pentru Lotul Naţional de Cadete la canotaj, colegele voastre Muscalu Anca şi Şerban Andreea, eleve în clasa a VII-a B? Le dorim succes şi să obţină multe medalii sub culorile alb-roşu.

2007 mai

A D A S T R A

16

IX

Unic-lps piatra neamt - vicecampioanà nationalÃ

În cazul în care v-aţi întrebat ce au mai făcut voleibalistele în acest final de campionat, vă anunţăm că fetele au avut o etapă semifinală la Bucureşti, unde au spulberat şansele celorlalte echipe, calificându-se în finală pe primul loc, doar cu un set pierdut în meciul cu CSS nr. 5 Bucureşti. A urmat apoi etapa finală la care au mai participat echipele din Lugoj, Baia Mare, Tulcea, Miercurea Ciuc, Sibiu, Târgu Mureş, Bucureşti. Anul acesta sistemul de joc a fost diferit faţă de anii trecuţi, formându-se două grupe a câte patru echipe, în funcţie de rezultatele obţinute în semifinală. Din fiecare grupă s-au bătut mai departe pentru locurile I-IV primele două echipe. Pentru primele patru locuri au jucat : CSS Lugoj, CSS nr. 2 Baia Mare, LPS-Unic Piatra Neamţ şi CSS nr. 5 Bucureşti, iar pentru locurile V-VIII: CSS Tulcea, Miercurea Ciuc, CSS Târgu Mureş şi CSS Sibiu. Bineînţeles că voleibalistele noastre au luptat pentru medalia de aur dar, în final, norocul nu le-a surâs, pierzând în faţa actualelor campioane, CSS Lugoj preluând

astfel ştafeta. Acest lucru s-a produs datorită faptului că echipa din Lugoj a fost mai omogenă şi cu mai multă experienţă, ţinând cont că activează şi în divizia A1 în aceeaşi formulă. Din lotul pietrean au făcut parte: căpitanul echipei Chirilov Florina (desemnată cea mai bună ridicătoare a turneului), Lupaşcu Veronica, Curcă Liliana, Ştefu Ioana, Graboveţcaia Maria, Marin Andreea, Cioangă Roxana (desemnată cea mai de perspectivă jucătoare a turneului), Racu Bianca, Dumitru Andrada şi Lungu Cătălina. Clasamentul final este următorul: CSS Lugoj, LPS-Unic Piatra Neamţ, CSS nr. 2 Baia Mare, CSS nr. 5 Bucureşti, Miercurea Ciuc, CSS Sibiu, CSS Tulcea, CSS Târgu Mureş.

Daniel Martin, cl. a XI-a A Alina Marin, cl. a XI-a A

Din pÃcate, doar locul III

Echipa de volei băieţi a LPS a terminat pe locul al III-lea competiţia dedicată juniorilor I. Finala s-a desfăşurat la Piatra Neamţ în perioada 11-15 aprilie. Echipele participante au fost CSS Topliţa, CFR Bucureşti, VCM Piatra Neamţ, Constam Steel Buzău, CSS Constanţa, LPS Bistriţa, LAPI Dej şi CSS Baia Mare. La Turneul Semifinal desfăşurat la Braşov, VCM-LPS Piatra Neamţ s-a calificat în finală pe locul al II-lea, singura înfrângere fiind în jocul cu echipa CFR Bucureşti. Echipele care au participat la Turneul Semifinal au fost: CFR Bucureşti, VCM-LPS Piatra Neamţ, CSS Tulcea, LPS Suceava, LPS Braşov, CSS nr. 2 Oradea. Componenţii echipei VCM-LPS Piatra Neamţ au fost Petraru Robert, Bocancea Andrei, Asofiei Răzvan, Martin Daniel, Caşvan Rareş, Stângu Daniel, Matei Ciprian, Mihalcea Răzvan-Florentin, Chifu Andrei, Ursache Andrei şi Cazacu Ştefan. În prima zi a turneului final, VCM-LPS Piatra Neamţ a învins cu scorul de 3-1 pe CSS Baia Mare. În a doua zi a turneului, echipa LPS Piatra Neamţ a trecut fără probleme de echipa Constam Steel Buzău, cu scorul de 3-1 iar în ultima zi a grupelor a fost câştigat meciul cu LPS Bistriţa, tot cu scorul de 3-1. Până în acest moment, totul a fost îmbucurător...Dar începea „bătaia” pentru locul I... În competiţia pentru locurile I-IV, VCM-LPS Piatra Neamţ a suferit două înfrângeri: 0-3 cu CSS Topliţa şi 1-3 cu CFR Bucureşti. Dorinţa acestui campionat a fost pentru echipa noastră clasarea pe primul loc şi câştigarea medaliei de aur. Am fost destul de supăraţi că nu am îndeplinit acest obiectiv dar...până la urmă şi locul al III-lea este unul bun deşi...nu reflectă pe deplin munca depusă.

Volei cadete

În anul competiţional 2006-2007, echipa de volei feminin cadete a participat la Campionatul Naţional rezervat echipelor cu jucătoare născute în 1990 sau mai târziu. În primul turneu, echipa din Piatra Neamţ a învins toate cele trei echipe adversare cu scorul de 3-0, câştigând dreptul de a se prezenta la turneul semifinal care s-a organizat la Piteşti. Participantele au fost: VC-LPS Piatra Neamţ, CSS Târgu Jiu, CSS Piteşti, CSS Lugoj, CSS Râmnicu-Vâlcea, CSS nr. 2 Bucureşti. În prima zi, LPS a cedat în faţa echipei Piteştilor cu scorul de 3-0 dar în zilele următoare s-a impus în meciurile ce au urmat, cu scorul de 3-1. În ultima zi, echipa liceului nostru a pierdut cu scorul de 3-2, în faţa echipei din Râmnicu Vâlcea. În cazul acesta, VC-LPS Piatra Neamţ a ratat şansa de a se califica la turneul final. De remarcat este faptul că şi anul trecut şi anul acesta echipa a pierdut calificarea la turneul final. Au activat următoarele jucătoare: Bianca Covrig, Lungu Cătălina, Andrada Dumitriu, Cioangă Roxana, Andreea Marin, Calistru Georgiana, Lungu Roxana, Mihalache Alexandra, Minac Alexandra. Covrig Bianca, Lungu Cătălina, Andrada Dumitriu şi Minac Alexandra au terminat anul acesta junioratul II. Oricum, i se cuvin mulţumiri doamnei profesoare Carmen Asmarandei care a avut răbdare şi a făcut tot ce a putut ca echipa să câştige. Asta e! Cel mai bun câştigă...Dar noi ne vom pregăti mai bine pentru anul viitor.

În final, felicităm echipa pietreană pentru rezultatul obţinut, rezultat ce nu ar fi fost posibil fără îndrumarea antrenorilor Mihaela Voivod şi Viorel Roşioru. Urăm de asemenea succes viitoarei generaţii, având în vedere faptul că patru sportive au terminat junioratul: Curcă Liliana, Lupaşcu Veronica, Chirilov Florina şi Racu Bianca (foto).

Florina Chirilov, Veronica

Lupaşcu, Liliana CurcÃ, cl. a XII-a A

mai 2007

A D A S T R A

16

X

20 mars, journée internationale de la Francophonie

« Vivre ensemble, différents »

La célébration de la journée internationale de la Francophonie est

chaque année l’occasion pour les 200 millions de locuteurs de français à travers le monde de fêter leur langue commune. C’est aussi un moment privilégié pour affirmer l’engagement de la Francophonie en faveur de la diversité culturelle, d’autant que la Convention internationale sur la diversité culturelle, adoptée à l’Unesco en 2005 et pour laquelle la Francophonie s’est fortement mobilisée, vient d’entrer en vigueur, le 18 mars 2007.

Le Secrétaire général de la Francophonie, Abdou Diouf, appelle à fêter sur les cinq

continents « la langue française qui nous offre la chance formidable de communiquer par delà les frontières et les océans, de nous rencontrer, d’entrecroiser nos cultures, nos traditions, nos imaginaires. Il a célébré la Journée internationale de la Francophonie dans la principauté d’Andorre, où il a rencontré les plus hautes autorités de ce pays membre de l’OIF avant de donner une conférence sur la Francophonie et d’assister à un concert de musiques francophones.

Au Lycée Sportif de Piatra Neamţ les manifestations organisées à cette occasion ont mis en valeur la créativité de nos élèves et leur sens artistique. Au cadre d’un atelier de création, les élèves de IXème ont exprimé des messages sur la francophonie que nous vous invitons d’admirer. En même temps, “le groupe artistique” de l’école a célébré le 20 mars à sa manière: ils ont chanté pendant une heure les tubes de Joe Dassin en compagnie de leurs profs de français. L’échange des générations a fonctionné! Si vous ne le croyez pas, regardez les images!

Prof. Loredana Mitrea

XI

ROBOT J’ai un robot. C’est moi qui l’ai inventé. J’ai mis longtemps, mais j’y suis arrivé. Je ne le montre à personne. Même pas à maman. Il est caché dans la chambre du fond, celle où l’on ne va jamais, celle dont les volets sont toujours fermés. Il est grand, mon robot. Il est très fort aussi, mais pas trop. Et il sait parler. J’aime bien sa voix. Il sait tout faire, mon robot. Quand j’ai des devoirs, il m’explique. Quand je joue aux légos, il m’aide. Un jour, on a construit une fusée et un satellite. L’après-midi, quand je rentre de l’école, il est là. Il m’attend. Je n’ai pas besoin de sortir la cléf attachée autour de mon cou. C’est lui qui m’ouvre la porte. Après, il me prépare à goûter, une tartine de beurre avec du cacao par-dessus. Et moi, je lui raconte l’école, les copains, tout... Un jour, je suis arrivé en retard. Il y avait un accident près de l’école, une moto renversée par un autobus. J’ai regardé les infirmières mettre le blessé dans l’ambulance. Quand je suis rentré, il était presque six heures. Il m’attendait en bas de l’escalier. Quand il m’a vu, il s’est précipité. Il m’a agrippé par les épaules, et il m’a secoué. Il criait: - Tu as vu l’heure, non? Mais tu as vu l’heure qu’il est? Où était-tu? Tu aurait pu me prévenir... Je n’ai rien dit. J’ai baissé la tête. Alors, il s’est accroupi, et il a dit, doucement: -Comprends-moi, je me faisais des soucis... Je l’ai regardé. Droit dans les yeux. Et c’est vrai, j’ai vu le souci, dans ses yeux.Et presque plus de colère. Alors, j’ai mis mes bras autour de son cou. Il m’a soulevé et m’a emporté jusque chez nous. Je l’aime bien, mon robot. Je lui ai donné un nom. Je l’appelle: papa.

selecţie, Prof. florica palamaru

1. Qu’est-ce que tu fais? 2. Comment vas-tu? 3. Maman n’est pas là? 4. Maman est à la maison? 5. Qu’est-ce qu’on prend au déjeuner? 6. Qu’est-ce que tu as acheté au marché? 7. Qui passe dans la rue? 8. Je veux parler à Mme Robert, s’il vous plaît! 9. Tu viens à vélo ou à pied? 10. Pourquoi n’es-tu pas venu hier? 11. Irons-nous à la piscine à vélo? 12. M’accompagnes-tu au stade?

a. Je vais très bien, merci! b. Je suis élève. c. Non, elle est partie. d. Si, elle vient de rentrer. e. Des fruits, du poisson, des carottes, des pommes de terre. f. Du saucisson, du steak-frites, du gâteau, du fromage. g. Je vous la passe. h. C’est Mme Robert. i. Non, il fait trop froid. Nous prenons le bus. j. Non, je vais à la piscine. k. Je ne pouvais pas, mon vélo était cassé l. Non, pas à vélo, je n’ai plus de freine.

QUESTIONS – RÉPONSES Relie par une flèche la question à la réponse convenable:

mai 2007

A D A S T R A

16

XII

Despre iubire…

Când iubeşti, viaţa se transformă într-un vis din care nu te-ai mai trezi niciodată. Ceea ce trebuie să ştii în fiecare zi, e că nimic nu te înalţă mai mult decât iubirea. Şi suntem la vârsta la care e firesc să credem că aceasta poate dura veşnic. Ai impresia că în tine sunt flăcări ce pot arde continuu, mai ales atunci când trăieşti prima iubire, aceea despre care se spune că nu e uitată nicicând. Cu trecerea anilor, vor exista alte flăcări, fiecare unică în felul ei. Oricare se va consuma...ca şi cum ar fi...ultima.

Cu un simplu zâmbet, lumea devine brusc mai bună şi tot ce e rău se anihiliează când eşti cu persoana iubită. Un fior îţi străbate tot corpul, obrajii îţi sunt arşi de focul pasiunii, iar fluturaşii încep să se zbată în închisoarea numită “inimă”. Toate acestea se întâmplă când eşti îndrăgostit. Nopţile ţi le petreci uitându-te spre tavanul cel alb şi visând la acel înger blond cu ochi albaştri care ţi-a furat inima...

Noapte

Când timpul devine pulbere şi pleoapele ochilor cad, degetele sub pumni se înseninează... Cu ultima atingere, o veche mângâiere deformează silaba în noi, şi ucide cuvântul... E noapte, dar făclia inimii se aprinde. Numai marea mai poartă ecoul dimineţii în gând.

Roxana Staicu (cl. a IX-a B)

“Dragostea este o boală fără de care nu eşti sănătos” afirma Alexandru Paleologu. “Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se umflă de mândrie. Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău. Nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr. Acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată...” iată cele mai frumoase cuvinte despre dragoste, spuse de Sfântul Apostol Pavel.

Dragostea o poţi aşeza într-o cutie de chibrituri, doar pentru a te amăgi că o ai. E sentimentul care te face fericit, împlinit şi îţi dă dreptul de a visa.

Preţuieşte-o! Când ai iubirea adevărată, o picătură din ceea ce numea Mântuitorul Iisus “iubirea aproapelui”, nu-i mai da drumul...nu o lăsa să dispară în neant!

mÃdÃlina Corchez (cl. a IX-a B)

Poveste... Era în toiul verii dar ploaia răpăise întreaga zi şi nu dădea semne că ar vrea să se oprească. Dacă ar fi să descriu cel mai bine

vremea, aş spune că era din acelea rezervate sărbătorilor păgâne. Rafalele neostoite smulgeau din copaci frunzele verzi care ajungeau să plutească în băltoace.

Din vreme în vreme, se stârnea câte o pală de vânt atât de furioasă încât făcea arborii să geamă şi să-şi agite braţele a implorare, cu toate că-şi aveau rădăcinile înfipte în pământ de suficient timp ca să ştie că nu e rost de vreun...zbor.

Am cântat atât de mult, până au început să-mi ţiuie urechile. Cântecele păreau că exprimă toată forţa şi exuberanţa iubirii mele, a pasiunii fără speranţă...

M-am întins pe pat, cu gâtul uscat iască, resemnată în actul răbdării suferinţei. Singurul lucru care mă smulgea când şi când din adâncurile ei era zgomotul brusc al vreunei rafale care arunca ploaia în fereastră ca pe un pumn de pietricele.

Şaisprezece ani e o vârstă numai bună pentru suferinţă, îmi zic...Ai toată puterea necesară să înduri şi nici o modalitate de apărare.

După un timp, m-am ridicat brusc în capul oaselor, privind fix fereastra. Un zgomot neaşteptat, o izbitură în ea ca şi cum cineva ar fi tras cu o puşcă cu aer comprimat.

M-am apropiat uşor şi am încercat să văd ce se petrece în stradă. Am auzit încă o pocnitură aproape de obrazul care-mi atingea geamul rece. M-am ferit o clipă, dar curiozitatea din mine mi-a dat un nou impuls...

Chiar dincolo de balustrada care separa căsuţa noastră de pavajul din jurul Pieţei, am zărit un chip senin, luminat... Am ridicat imediat storul iar vântul mi-a aruncat perdeaua în faţă.

-Iubito! Iubito! Inima-mi tresări de o speranţă nebună, dar nu era un vis, aşa cum mi se păruse la început. Silueta se aplecă lângă poarta noastră, o deschise cu prudenţă, se strecură pe poteca pietruită şi se opri sub fereastra mea... Speriată, m-am retras în cameră încercând să trag adânc aer în piept, după care am ieşit din nou la geam...Dispăruse. Am ştiut, cu optimismul intuitiv al tinereţii, că era o întâmplare care nu se terminase. O poveste care abia începea şi care îmi

dădea speranţă să merg mai departe...

Monica Iosub (cl. a X-a B)

*** Ce privelişte! “Nu voi uita acei ochi niciodată!” îţi spui. Dar cu trecerea anilor, vor veni alţii care îţi

vor face inima să tresară la fiecare privire. Iubirea nu poate fi definită. O simţi şi...atât. Roland Barthes spunea: “Ce cred despre dragoste? De

fapt, nu cred nimic. Mi-ar plăcea mult să ştiu ce este [...] Pot reflecta desigur asupra ei dar...cum această reflecţie alunecă îndată în fluxul imaginilor, ea nu devine niciodată reflexivitate.” Se mai spune de asemenea că “dragostea este oarbă”. Oare chiar aşa e? De obicei, dacă iubeşti, nu vezi defectele persoanei dragi şi nu asculţi sfaturile celui care...le vede.

2007 mai

A D A S T R A

16

XIII

Absenta cuvintelor Tu n-ai putea să plăteşti păcatul chiar dacă te-ar înfia eternitatea. În singurătatea lipsită de sens, moartea e mai puternică decât clipa iubirii... Nu-ţi fie teamă: apropie-te de zidul clădit de visele tale şi de iluziile ce-au îmblânzit singurătatea. Vino, şi dă-mi o nouă speranţă însetată de dragoste... Constelaţiile sunt semnele noastre pentru zborul înalt şi poate că absenţa cuvintelor e mai adâncă decât rostirea... Oana-Andreea Chirila cl. A IX-a B

Ea

Încă o zi se petrecuse în sufletul meu... Stăteam, stăteam şi număram punctele de pe tavan. Erau aşa multe...parcă erau anii care trecuseră. Cu fiecare punct numărat, trecea câte un an şi fiecare an trecut purta cu el un bob de amintire. Unu- atunci, de-abia mă trezeam la realitate; doi- începeam să descopăr lumea; trei-eram piticul în ţara lui Gulliver; patru, cinci, şase... Dar, când am ajuns la 15, un fior rece îmi trecu pe şira spinării. Era anul în care viaţa mea de copil începea să se transforme, datorită unui chip care îmi înlănţuise inima. Ne cunoşteam de mici copii dar sentimentele au început să se contureze atunci...Îmi amintesc şi acum seara în care ne-am sărutat prima oară, o seară minunată de iarnă. I-am zărit chipul printre miile de fulgi de nea care învăluiau pământul într-o imensă puritate. Timp de câteva zeci de secunde, care au însemnat o veşnicie pentru noi, totul se cufundă într-o linişte imensă, timpul încremeni în loc, lumea parcă se făcu mică de tot, încercând să nu ne tulbure acea clipă unică. Sufletul îmi era inundat de sentimente contradictorii: fericire, teamă, disperare. Fericirea că îl iubeam şi că era lângă mine. Teama să nu-l sperii. Disperare la gândul că aş putea să-l pierd. Cu fiecare secundă care trecea, muream puţin câte puţin. Aşteptam să spună ceva, ca şi cum aş fi aşteptat să mi se spună dacă mai trăiam sau nu. Însemna totul pentru mine. Restul nu mai avea nici o importanţă... Când nu eram împreună, îmi lipsea enorm. Fiecare clipă fără el era însoţită de o durere imensă, de nedescris. Devenisem dependentă, era ca un drog. Mă gândeam tot timpul la el, sperând că simţea acelaşi lucru. Apropierea lui îmi era la fel de necesară ca aerul. Trăiam prin el şi pentru el. Mi-e dor de el în fiecare zi. Aş vrea să îl mai pot privi dormind, să ne ţinem în braţe, să mă ia de mână discret, fără să observe cei din jurul nostru, să-i aud glasul, să-l ascult, să vorbim ore în şir şi să-mi spună mereu că m-a visat. A fost prima iubire adevărată. A fost mai mult decât poate spune cineva în cuvinte. A fost frumos, prea frumos...Dar, parcă a fost ca un vis...Închid ochii şi îmi imaginez (pentru a câta oară!)...că îmi sărută lacrimile de pe obraz şi mă priveşte cum adorm. Nu pot decât să sper că atunci când mă voi trezi îl voi găsi lângă mine...

cÃtÃlina Morenciu, clasa a IX-a A (Colegiul Naţional Calistrat Hogaş)

Înger pazitor Privesc în ochii tăi- doi fluturi tremurând se zbat în dulci văpăi e întuneric şi e vânt... Mă simt pierdută-n clipă, sub un adânc suspin, eşti fulger trecător, şi zborul tău mi-e chin...

Zbucium Străzi adormite şi pustii, Parcuri de mult părăsite, Sufletul meu aşteaptă să vii Călcând pe frunze ruginite. Pe banca primului sărut S-a aşternut uitarea, Eu te aştept ca la-nceput Şi sper s-auzi chemarea... Cad pradă gândurilor gri, Iar umbrele spre nori mă poartă, E-o noapte în care nu pot şti Luna de-i vie ori e moartă... De ce nu vii? De ce n-apari? Oare s-a stins amorul? O, suflet drag, nu mă lăsa, Să mă ucidă dorul! Iulian Busuioc cl. A X-a B

El Mă regăsesc şi mă pierd...Nu ştiu dacă o să te mai văd vreodată, dar nu-mi mai pasă...De azi, vreau să nu îmi mai pese deloc, însă nu pot, mă gândesc şi mai mult la tine. Ceva mă opreşte şi ceva mă împinge... răul şi binele... îngerul şi demonul, eu şi tu, răzbunarea, dragostea, ura, iubirea, nu mai ştiu...trecutul prezentul...şi deja am pretenţia să mă gândesc la viitor, când tot ce este în mintea mea eşti tu...Şi nimic devine totul şi nimic...Nu mai suport acest gând, simt că mă omoară, simt că mă pierd, m-am săturat să fiu bun cu toată lumea, să sper, să visez, să te sărut doar în vise...Chiar îmi este de ajuns ce a fost greşit? Ceva ce am făcut eu, ceva ce ai spus tu...e aşa banal şi totuşi chiar îmi pasă. Am crezut că va fi altfel, dar s-a terminat urât, nepăsător ignorant ...la fel ca şi timpul, la fel ca şi...tine... Credeam că eşti tot ce vreau, credeam că eşti speranţa mea spre curcubeu, că mă vei scoate din melancolie, dar m-am înşelat şi mă întreb ce te-a schimbat...Faptul că eşti rebelă? Sau poate prietenii? Nu mai ştiu ce să mai cred, m-am săturat de minciuni... De ce trebuie să fii aşa indecisă? Să-mi zici că mă iubeşti, să-mi zici că mă uraşti, să nu-ţi pese de nimeni. De ce eu pentru tine sunt nimic iar tu pentru mine esti totul? Când mă apropii de tine, îmi bate puternic inima, sângele îmi pulsează şi picioarele nu-mi mai sunt pe pământ. Oare chiar te iubesc? Ce vise am avut şi s-au scurs ca timpul! Şi rănile au rămas din trecut exact cum a rămas şi ghimpele în inima mea şi cioburile de sticlă atunci când s-a spart clepsindra cu nisip ce-mi indica secunda rămasă...Rămasă până când? Mereu m-am minţit că totul o să fie bine şi a fost rău. Am şters tot ce era legat de tine, dar degeaba... De ce când privesc luna de marmură, îţi văd chipul? De ce când ascult murmurul unui pârâiaş limpede, te aud pe tine? De ce când ating iarba mătăsoasă, simt că îţi mângâi părul?... Chiar dacă nu te mai pot avea, tu vei fi mereu a mea, căci cerul mi te-a dăruit...cândva şi ştiu că, într-un fel, te voi ţine aproape de inima mea...şi mâine.

Emanuel Balmuş, clasa a IX-a A

(Liceul cu Program Sportiv)

Eşti fulger trecător, şi raza ta mi-e apă, ce curge din Sion şi sufletu-mi adapă... Să nu mai pleci nicicând, din visul meu pustiu, sub fluturi tremurând, putea-voi să renviu... Alexandra Leonte cl. A IX-a B

Aş vrea... Aş vrea să fiu poteca înfrunzită, pe unde vor trece paşii tăi, paşi înzăpeziţi de nostalgie... pe unde singurătatea îşi va măsura umbrele gri, umbre lăsate de ramurile plăpânde ale teilor înfloriţi... prin ei, toamna va coborî ca-ntr-o fântână de cenuşă... Oana-Andreea Chirila

cl. a IX-a B

Jurnal de adolescent

mai 2007

A D A S T R A

16

XIV

Hristos a înviat!

Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne

îmbrăţişăm. Să zicem “fraţilor” şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” (Slava de la Laude)

Acest citat din slujba Sfintei Învieri ne îndeamnă la meditaţie, la cugetare. Toţi oamenii doresc ca Sărbătoarea Învierii să fie una deosebită. Chiar şi societatea de consum încearcă prin toate mijloacele să ne facă sărbătorile mai frumoase iar „iepuraşul” ne îndeamnă să facem cadouri celor dragi. Mass-media ne prezintă programe variate, pentru că sărbătoarea trebuie simţită şi trăită din plin. De la an la an, ofertele agenţiilor de turism îşi etalează noutăţile Sărbătorilor Paştelor, de la noi şi din alte ţări...

Însă...adevărata bucurie vine din interior şi nu din afară deşi omul

a uitat, poate şi pentru că nu a fost educat să experimenteze asemenea bucurie niciodată. Lumina, bucuria şi pacea unei sărbători ne-o aduce unirea cu Dumnezeu, prin participarea la Sfânta Liturghie, prin spovedanie curată şi prin transfigurarea sufletului.

Hristos spune oamenilor: „ Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru cel din ceruri Sfânt este!” ştiind bine ca Dumnezeu că sfinţenia este atributul care ne poate transforma din oamenii cei vechi plini de păcate, depărtaţi de Dumnezeu şi de semeni, în oamenii cei noi, după chipul şi asemănarea Creatorului.

Pr. Prof. Vasile IliutÃ

***

Omul se sfinţeşte prin credinţă curată în Dumnezeu, prin nădejdea în făgăduinţele Mântuitorului, prin rugăciune (vorbirea omului cu Creatorul), prin spovedania sinceră, prin Împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului, prin iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape.

Mereu Dumnezeu ne îndeamnă la asemănarea cu El însă la acest Praznic prealuminat, Hristos cel Înviat se adresează femeilor mironosiţe cu imperativul „Bucuraţi-vă!” şi, prin femeile mironosiţe, se adresează de fapt nouă tuturor celor botezaţi în Numele Sfintei Treimi. Acest lucru este înţeles pe deplin citind din Canonul Slujbei Învierii: „Să ne curăţim simţirile şi să îl vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiata Lumină a Învierii. Şi, cântându-i cântare de biruinţă, luminat să-L auzim zicând: Bucuraţi-vă!”

Dar acest Praznic nu aduce bucurie numai omului ci întregii creaţii, după cum vedem în continuarea Canonului Slujbei Sfintei Învieri: ”Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută, că s-a sculat Hristos, bucuria cea veşnică!”

Bucuria aceasta o primim în dar dar şi noi trebuie să ne schimbăm viaţa: din omul cel vechi şi stricat de poftele păcatelor (necredincios, invidios, rău, căzut sub patimile trupului) să ne transformăm în omul cel nou (iubitor, iertător, îndurător, blând şi smerit cu inima).

Aceasta aşteaptă Hristos de la noi, iar noi vom primi în dar de la El bucuria cea veşnică...

HRISTOS A ÎNVIAT!

Lumea în care trÃim

În ultimele decenii, s-au realizat multe lucruri pentru omenire...Tehnologia a avansat foarte mult iar medicina s-a perfecţionat. Tinerii au parte de şcoli moderne, de foarte multă libertate, de mijloace de comunicare sofisticate şi din ce în ce mai ieftine (telefoane mobile, pagere, internet). Poate de aceea a şi crescut numărul celor care petrec ore în şir în faţa calculatorului şi a televizorului...

Doar copiii între 7 şi 13 ani mai citesc încă poveşti şi mai merg în bibliotecile şcolilor...Nu se mai scriu scrisori pentru a fi trimise prin serviciul poştal clasic şi sentimentele „se împărtăşesc” acum internautic... Adolescenţii spun că-şi fac „prieteni” pe internet, umblă din ce în ce mai mult prin „cluburi” şi au un comportament de cele mai multe ori vulgar în spaţiile publice. Să mai respecţi bătrânii a devenit un lucru desuet şi să nu fi încercat niciodată „vreo senzaţie tare”, o atitudine luată în batjocură...

Toată lumea invocă principiul „unei vieţi bune şi decente” dar se pierde în rutină şi banalitate...Nu e om (mai ales tânăr) să nu se gândească la „un job bine plătit”, eventual într-o monedă străină...Peste două treimi din oameni nu au grijă de viaţa lor şi fac lucruri pe care apoi le regretă şi care, inevitabil, le afectează sănătatea…

Natura nu este protejată, pădurile sunt distruse, stratul de ozon se subţiază, cataclismele se înmulţesc... Animalele pe care omul ar trebui să le ocrotească sunt omorâte (chiar sub „apanajul” protecţiei)...

Aceasta e lumea în care trăim şi în care probabil vom mai trăi ceva vreme de acum încolo...Rămâne însă o întrebare: Cât timp? CÂŢI se mai roagă oare AZI ca Bunul Dumnezeu să ne mai ţină...AICI şi MÂINE? Ar trebui să reflectăm la aceasta dar nu prea îndelung că...trece vremea şi …trecem şi noi.

Bogdan Marariu cl. a IX-a B

2007 mai

A D A S T R A

16

XV

CAREU DIDACTIC Rezolvând careul de mai jos, vei descoperi pe verticala A – B, numele unei componente a cadrului natural din ţara noastră (2 cuvinte) iar pe orizontale numele altora.

1. Râul Jijia, afluent pe dreapta al Prutului, străbate Câmpia Moldovei (Jijiei) şi primeşte pe dreapta ca afluent ……………, râu pe care este aşezat oraşul Iaşi.

2. Râul moldav ………….. descris cu atâta măiestrie de Mihail Sadoveanu, îşi aduce o importantă contribuţie la creşterea cantităţii de energie electrică a ţării noastre.

3. Legenda spune că râul …………… şi-ar fi luat numele de la căţeluşa „Molda”.

Prof. CONSTANTIN-DAN IONESCU

ŞTIatI cà …

… Dunărea izvorăşte prin doi mici afluenţi, Brege şi Brigach, de sub vârful Kandel, din Munţii Pădurea Neagră de pe teritoriul Germaniei? … în aval de Viena, Dunărea străbate o zonă de dealuri de 550 m înălţime, acoperite cu păduri, pe care le-a cântat Johan Strauss în „Pădurea vieneză”? … în oraşul Drobeta – Turnu Severin se află „Muzeul Porţilor de Fier” şi „Parcul arheologic” cu resturi din Podul lui Traian? … oraşul Calafat este numit „oraşul trandafirilor”? … ruinele aşezării dacice – Sucidava (Celei) se văd şi astăzi în oraşul de pe malul Dunării, Corabia? … podul de peste Dunăre care leagă localităţile Giurgiu de Ruse (Bulgaria) se mai numea şi „Podul Prieteniei”? … Borsecul este numit „ţara apelor minerale”? … Cea dintâi instalaţie de îmbuteliere a apelor minerale datează din 1860 şi a existat la Borsec? … Lacul Roşu sau „Tăul Roşu” a fost denumit după hidronimul unui pârâu care se varsă în lac, dar lacul nu are culoarea roşie? … în lacul termal Peţea de la Brăila 1 Mai – Oradea, trăieşte o specie de nufăr „Nymphaea lotus thermalis”, o specie de melc „Melanopsis” şi una de roşioară (peşte)? … în Delta Dunării sunt aproximativ 670 de lacuri naturale? (va urma)

4. Considerat pe bună dreptate, un mare râu din România şi din provincia istorică Moldova …………. delimitează Podişul Moldovei de Subcarpaţii Moldovei.

5. Fratele geamăn al Mureşului, ………… îşi are izvoarele tot în munţii Hăşmaşu Mare. 6. ……………. izvorăşte din Munţii Făgăraş şi pe el s-a construit barajul lacului Vidraru. 7. Ca afluent direct al Dunării, în partea de est a ţării, ……….. formează graniţa naturală cu

Republica Moldova. 8. Între râurile dobrogene există şi un mic râu cu numele de ……… care îşi are izvoarele în

Munţii Măcinului.

9. Râul Teleajen împreună cu râul ………… sunt principalii afluenţi ai râului Prahova.

10. Râurile, Cerna împreună cu ………….., formează un culoar comun, care separă Carpaţii Meridionali de Carpaţii Occidentali.

11. Oraşul Reşiţa este situat pe râul ………….. care îşi are izvoarele în Munţii Semenicului.

12. …………………… este cel mai mare râu care curge prin vestul ţării şi care îşi are izvoarele în Carpaţii Orientali, masivul Hăşmaşu Mare.

13. Izvorăşte din munţii Bucegi, apoi traversează Câmpia Bărăganului cu numele de …………….. vărsându-se la final în Dunăre.

14. …………….. este un râu când cald, când rece, care îşi are izvoarele în Carpaţii Orientali şi Munţii Apuseni.

15. Râul ……………. este afluent al Arieşului, pe care se află frumoasele, renumitele „Chei ale Turzii”.

16. Acest râu, …………… este afluent pe dreapta al Trotuşului, care împreună cu Tazlăul dă numele unei depresiuni din Subcarpaţii Moldovei.

17. Pe ………………….. se află „defileul de la Ciucea”, pe unde trece calea ferată Cluj – Oradea.

18. Izvorăşte din Munţii Căpăţânii, afluent pe dreapta al Oltului, care a creat cheile …………., ce-i poartă numele.

19. Suprafaţa de pe care o apă curgătoare împreună cu afluenţii ei îşi adună apele, poartă denumirea de …………………… (2 cuvinte).

mai 2007

A D A S T R A

16

XVI

Primul stagiu de pregătire a fost trecut cu brio, chiar dacă antrenamentele erau destul de grele, iar durata efortului era mult mai lungă ca de obicei.

În data de 17 iulie 2005, trebuia să mă prezint la Râmnicu Vâlcea pentru o nouă provocare ce avea să ţină până pe 30 iulie 2005. Îmi amintesc cu plăcere de primele meciuri amicale cu Oltchim II, meciuri în care am jucat foarte bine. La unele întâlniri, chiar mi-am câştigat locul în primele 7 sportive pe extrema dreaptă, din ţară.

Au urmat multe alte cantonamente cu lotul, dar...bineînţeles...cu pauză între ele...În timpul acesta mă antrenam la echipa mea de club şi eram pregătită de domnişoara profesoară Loredana Bulache.

Drumul vietii, vise şi împliniri - minicronică de... lot -

Niciodată nu m-am gândit că o să practic un sport de performanţă. Eram în

clasa a V-a când am păşit pentru prima dată pe poarta Liceului cu Program Sportiv şi sala de sport mi se părea imensă, iar primul antrenament mi-a rămas în minte ca un vis frumos. Visul continuă, ascunzând în el dorinţa de a avea în handbal… „un viitor”. Pe 20 iunie 2004 mă aflam la Bacău împreună cu domnişoara profesoară Loredana Bulache şi cu încă una dintre colegele mele la „examenul” de selecţionare pentru lotul naţional. Bucurie mare...când am fost anunţată că eram selecţionată pentru primul stagiu de pregătire ce avea să se desfăşoare la Brăila... Ajunsă acolo, mi-am dat seama că ai într-adevăr pentru ce lupta în viaţă şi că nimic nu se câştigă fără sacrificii şi fără muncă. La început, locul îmi părea straniu, până când mi-am cunoscut colegele şi parcă totul a mers uşor spre bine.

Cei 4 “a” (III) Aptitudinile

Oamenii se deosebesc între ei după posibilităţile lor de acţiune. Ştim cu toţii că aceleaşi acţiuni (practice, intelectuale, artistice, sportive) sunt executate la diverse niveluri calitative, de indivizi diferiţi şi cu o eficienţă mai mare sau mai mică (uneori foarte redusă), acest lucru depinzând de o serie de factori psiho-motorii şi ambientali. Desigur, toţi oamenii normali pot executa diverse şi nenumărate activităţi. Ceea ce interesează însă în mod deosebit este calitatea acestora. Aici intervine în primul rând darul lui Dumnezeu şi moştenirea genetică, apoi îşi spune cuvântul decisiv şansa de a fi la locul potrivit în momentul potrivit, pentru a fi descoperit de ochiul şi de mintea specialistului. Şi, conform proverbului “Dumnezeu îţi dă dar nu îţi pune în traistă”, dorinţa se combină cu munca asiduă, în scopul valorificării aptitudinilor de care insul dispune. Îmi permit să închei această tabletă, cu o concluzie arhicunoscută şi verificată de-a lungul timpului: „talentul fără muncă e ca pomul fără rod”... mai exact aptitudinile necultivate la timp şi în mod susţinut se vor pierde irevocabil şi ireversibil... Prof. Carmen Dulgheru

ANDREEA ANTOCE (CL. A X-A B)

La scurt timp, în perioada 2-14 aprilie 2006, FRH a organizat pregătirea şi deplasarea în Ungaria cu lotul naţional de junioare. Am fost şi eu convocată.

Imediat după sosirea din Ungaria, am participat la un alt stagiu de pregătire cu lotul de junioare, ce a avut loc la Satu Mare din data de 14 până pe 18 decembrie 2006, perioadă în care am susţinut şi două meciuri cu Bulgaria.

Cu o lună mai înainte, FRH organizase pregătirea cu lotul de junioare şi jocuri cu echipa similară a Franţei (13-30 noiembrie). La toate aceste jocuri am activat şi eu. Când am ajuns acasă, am fost anunţate că tocmai ni s-au făcut carduri BCR şi că trebuia să ne prezentăm la federaţie pentru a le lua.

După două luni, în ianuarie 2007, s-a organizat încă un stagiu de pregătire, timp de două săptămâni, la Cheia. Pentru mine nu a fost o perioadă prea reuşită pentru că antrenamentele erau din ce în ce mai grele... şi am suferit o accidentare la genunchiul stâng, întorcându-mă acasă cu 4 zile mai înainte de termenul final. Mă bucur însă că nu a fost nimic grav şi că m-am refăcut în scurt timp.

Ţin să-i mulţumesc din suflet domnişoarei profesoare Loredana Bulache, fără de care nu aş fi reuşit să fac nimic şi promit că n-o voi dezamăgi, ci voi lupta cu toate forţele pentru viitorul meu.

2007 mai

A D A S T R A

16

XVII

Aspecte psihologice în handbalul juvenil (continuare din pagina VII)

După analiza jocului precedent al echipei, trebuie începută imediat pregătirea psihică având ca obiective întărirea motivaţiei jucătorilor, creşterea încrederii în forţele proprii, asigurarea condiţiei fizice şi exersarea unor combinaţii tactice. Pe baza acestei analize, se elaborează planul tactic pentru jocul următor, care se axează pe participarea globală a jucătorilor la diversele situaţii, pe respectarea disciplinei şi a sarcinilor ce le revin. Pentru a atenua sau chiar a suprima la jucătorii săi încordarea, neliniştea, emotivitatea crescută, crisparea musculară, profesorul are la dispoziţie mijloace variate. În acest scop, el va utiliza cel mai des discuţiile (individuale şi colective) bazându-se pe încrederea reciprocă dintre el şi sportivi. Aceste discuţii sincere trebuie să consolideze relaţiile dintre profesor şi

jucători, precum şi raporturile dintre jucători. Concomitent, profesorul trebuie să creeze în cadrul antrenamentului condiţii şi situaţii psihologice asemănătoare cu cele din meci, ajutând sportivii să se acomodeze cu solicitările previzibile ale următoarei întâlniri. De asemenea, e bine să se ţină cont de particularităţile individuale, în vederea depăşirii slăbiciunilor zilnice şi câştigarea autonomiei în cadrul responsabilităţii colective. Profesorul trebuie să insiste în cadrul pregătirilor din săptămâna premergătoare partidei asupra componentelor deficitare în jocurile anterioare. Totodată el va insista şi asupra valorificării compensatorii a elementelor „forte” ale echipei sau ale jucătorilor, în cadrul instruirii tactice.

Prof. Doru Şerpe

Cu o oră înaintea partidei, profesorul trebuie să repete ideile principale ale tacticii de joc şi să provoace o motivaţie puternică şi concentrarea profundă pentru jocul ce se apropie. Din practicile curente se desprind mai multe concluzii: - Nu se vor izola complet jucătorii de atmosfera meciului, căci astfel procesele de mobilizare se vor diminua. - Nu se vor crea situaţii generatoare de teamă şi problematizări exagerate. Din contra, se cere o ambianţă de grup stimulativă, de siguranţă şi optimism. - Se va recurge la o reglare psihică individuală, prin intermediul discuţiilor, mimicii, gesturilor, pentru întărirea stabilităţii de la început de joc (starea de start). Cei mai mulţi jucători reacţionează sensibil la perturbările care apar în desfăşurarea pregătirii unei întâlniri iminente. De aceea, nu se vor schimba tabieturile şi se va elabora o schemă de desfăşurare a pregătirilor pentru partidă, menţionându-se:

- ora adunării, locul, sosirea la vestiar; - echipamentul de joc complet; - încălzirea conform programului; - limitarea la minimum a dependenţei de profesor;

În tot acest interval de timp, jucătorul trebuie să aibă mereu ceva de făcut, să desfăşoare un comportament stereotip care să-l liniştească psihic. Sub nici un motiv nu se vor crea situaţii extreme care pot exercita influenţe perturbatoare. În timpul jocului, urmărind atent comportamentul echipei sale şi a celei adverse, şi analizând aceste informaţii (dacă e nevoie), profesorul va face modificări în organizarea echipei, va înlocui jucătorii cu randament slab şi-i va sfătui pe banca rezervelor, iar uneori va trebui să retuşeze chiar planul de joc. El nu trebuie să strige la jucători, căci echipa are nevoie în aceste momente de sprijin şi încurajări pentru a-şi spori încrederea în forţele proprii. Pe perioada pauzei, jucătorii trebuie lăsaţi la început să se refacă şi apoi se va discuta cu privire la cele întâmplate pe teren în prima repriză. De aici, vor decurge măsurile ce se vor lua pentru repriza a doua:

- indicaţii tactice privind jocul adversarului; - măsurile proprii cu modificările (1-2) ce se impun; - la nevoie, discuţii privind comportamentele tactice individuale; - jucătorii vor fi calmaţi dar vor fi şi lăudaţi, încurajaţi şi li se va insufla încrederea în forţele proprii; - la finalul pauzei, jucătorii se vor concentra (60 secunde) în linişte, gândindu-se la noile măsuri;

După terminarea jocului, sportivii trebuie lăsaţi câteva minute, pentru a-şi analiza singuri conduita din timpul meciului. Indiferent de rezultatul confruntării, profesorul trebuie să tempereze manifestările jucătorilor, identificându-se cu ei mai ales în cazul unei înfrângeri. El va evita să-i critice atâta vreme cât spiritele sunt încă încinse şi le va insufla încredere. Procedând astfel, vor fi ocolite certurile şi reproşurile care pot răni grav pe unii. În caz de victorie, profesorul trebuie să laude întreaga echipă, apreciind totuşi obiectiv şi greşelile comise. În acelaşi timp, nu este indicat deloc ca sportivii cu un randament mai slab să fie criticaţi în faţa coechipierilor. A doua zi după încheierea partidei, se va desfăşura şedinţa de analiză a parcursului jocului din punctul de vedere al profesorului. Criticile vor viza mai ales comportamentul individual tehnico-tactic, angajamentul, sportivitatea şi colaborarea. Sportivii trebuie să fie încurajaţi să-şi exprime opiniile cu privire la desfăşurarea partidei pentru a conştientiza atât realizările cât şi greşelile. Jucătorii trebuie ajutaţi să-şi aprecieze în mod realist comportamentul pentru a-şi putea elimina eventualele erori din antrenamentele viitoare. Respectându-le personalitatea, profesorul va putea obţine de la ei ceea ce doreşte. Arta antrenării constă în a cere tocmai atât cât se poate în condiţiile date. Profesorul nu va uita să-i îndemne pe sportivi să viseze permanent la victorie, la prima treaptă a podiumului. Cine aspiră la puţin nu poate realiza mult. Şi astfel, împreună, se va putea trece la stabilirea strategiei pentru partida următoare şi pentru perioadele ce vor veni.

mai 2007

A D A S t R A

16

XVIII

Lectia de pedagogie aplicatà (III)

În studiul din acest număr mă voi opri asupra unor metode la care profesorii apelează din ce în ce mai des, pentru ca să păstreze viu interesul elevilor şi pentru a-i determina pe aceştia să înveţe în mod activ. Iată câteva dintre metode:

1. Brainstormingul (asaltul de idei sau, în traducere liberă, furtună în creier) reprezintă formularea cât mai multor idei, oricât de fanteziste ar putea părea acestea, ca răspuns la o situaţie enunţată, după principiul cantitatea generează calitatea. Conform acestuia, pentru a ajunge la idei viabile şi inedite, este necesară o productivitate creativă cât mai mare. O asemenea activitate înregistrează o multitudine de avantaje: participarea activă a unui număr mare de elevi, dezvoltarea capacităţii de a se pune în situaţii inedite, de a le analiza, de a lua decizii care să surprindă soluţia optimă din punctul său de vedere, exprimarea liberă a personalităţii, eliberarea de prejudecăţi şi adoptarea unor atitudini deschise faţă de grup, exersarea creativităţii, dezvoltarea relaţiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia şi acceptarea

altor puncte de vedere diferite de ale sale, realizarea unei ambianţe dominate de emulaţie şi motivaţie. Pentru derularea optimă a unei secvenţe care presupune utilizarea acestei metode, se impune respectarea următoarelor etape: - alegerea temei şi a sarcinilor de lucru; - solicitarea exprimării într-un mod cât mai rapid, în fraze scurte, clare, concrete, fără cenzură, a tuturor ideilor (chiar neobişnuite, fanteziste, absurde) aşa cum vin ele în minte şi declanşate de necesitatea de rezolvare a situaţiei – problemă formulate. Uneori poate fi vorba de un singur cuvânt. Este etapa în care se pot face asociaţii în legătură cu afirmaţiile celorlalţi, se pot prelua, completa sau transforma ideile din grup, dar, sub niciun motiv, nu se vor admite referiri critice. Nimeni nu are voie să facă observaţii negative.

- înregistrarea tuturor ideilor în scris, pentru a fi vizualizate de toată lumea (de regulă pe tablă); - anunţarea unei pauze pentru aşezarea ideilor (poate fi cuprinsă de la 15 minute până la o zi); - reluarea ideilor emise, pe rând, şi gruparea lor pe categorii, în funcţie de anumite criterii: cuvinte cheie, imagini, simboluri; - analiza critică, evaluarea, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul clasei sau al grupurilor; - selectarea ideilor originale şi cu un anumit grad de aplicabilitate; este etapa discuţiilor libere, spontane, în care se analizează riscurile ce pot apărea; - afişarea rezultatelor finale; Asemănător brainstormingului este paradoxul, folosit ca ,,alarmă a inteligenţei”, cum îl numeşte Alexandru Paleologu,

menit prin efectele de şoc provocate să mijlocească acele contacte inedite cu adevărul. Se ştie că paradoxul reprezintă o replică dată certitudinilor, un protest zâmbitor împotriva valorilor ,,eterne” sau o piatră azvârlită în grădina normelor consfinţite sau în ferestrele doctrinelor inatacabile. El se situează la filozofie, literatură şi etică.

2. Jurnalul cu dublă intrare este o metodă prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă între text şi propria lor

curiozitate şi experienţă. Această metodă este deosebit de utilă în situaţii în care elevii au de citit texte mai lungi, în afara clasei. De asemenea, se

recomandă în cazul textelor mai dificile. Pentru a face un asemenea jurnal, elevii trebuie să împartă o pagină în două, constituindu-se astfel, două coloane

verticale. Elevii sunt solicitaţi să citească textul. În partea stângă, ei vor nota un pasaj sau o imagine care i-a impresionat în mod deosebit, fie pentru că le-a amintit de o experienţă personală, fie pentru că i-a surprins, fie nu sunt de acord cu autorul sau poate o consideră relevantă pentru stilul sau tehnica autorului.

În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel pasaj, încercând să răspundă la următoarele întrebări: de ce l-au notat? la ce i-a făcut să se gândească? de ce i-a intrigat? ce întrebare au în legătură cu acel fragment?

Pe măsură ce parcurg textul, elevii se opresc din lectură şi notează în jurnal. Unii profesori cer un număr minim de fragmente comentate, în funcţie de dimensiunile textului.

3. Jurnalul cu triplă intrare este o tehnică utilizată în realizarea unor compuneri sau eseuri pornind de la o temă

despre care elevii deţin anumite informaţii. El va fi structurat astfel: prima secţiune: elevii notează reacţii proprii la ceea ce au citit sau au ascultat: ce (nu) le-a plăcut, alte reacţii afective; a doua secţiune: elevii notează gândurile şi asociaţiile de idei ocazionate de tema respectivă; a treia secţiune: este rezervată corespondenţei cu profesorul; elevii notează anumite întrebări la care profesorul trebuie să îi răspundă (în cadrul sau în afara orei).

După derularea activităţilor, se poate obţine un eseu care va valorifica o concepţie originală, capacitatea de reflecţie şi gândirea critică. 4. Eseul de cinci minute este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a-i ajuta pe elevi să-şi adune ideile legate de tema lecţiei şi pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat, în plan intelectual, la acea oră. Acest eseu le cere elevilor două lucruri: să scrie o informaţie pe care au reţinut-o în ora respectivă şi să formuleze o întrebare pe care o mai au în legătură cu aceasta. Profesorul strânge eseurile imediat ce elevii le-au terminat de scris şi le foloseşte pentru a-şi planifica la aceeaşi clasă lecţia următoare.

Prof. Anca baroi (fragmente din teza de gradul I)

2007 mai

A D A S T R A

16

XIX

-ÎMBLÂNZITORUL INERTIEI- INTERVIU CU GIMNASTUL MARIUS URZICĂ

Dacă inima ar putea povesti pentru fiecare român, sigur ar putea

mărturisi câtă mulţumire ne-a adus acest tânăr tenace alături de care ne-am bucurat, am suferit, am plâns şi am ascultat imnul României. Fără îndoială, Marius este cel mai titrat gimnast român din toate timpurile dar pentru noi el este mult mai mult, este un simbol al curajului de a fi mereu primul. Despre cariera sa şi despre viaţă, fostul gimnast ne-a mărturisit:

Reporter: De ce aţi ales să practicaţi gimnastica şi nu alt sport? Marius Urzică: Pentru că părinţii mei au iubit acest sport şi aveam

posibilitatea de a alege între gimnastică şi hochei. Ca atare, părinţii mei au decis să fac sport. Nu mi-a părut niciodată rău că am făcut gimnastică.

Octavian Belchim- LPS Piatra Neamt şi Nagy Attila- Satu Mare (articol preluat din publicaţia „Medalia de aur”- nr. 1, www.cor.ro ) // foto © Comitetul Olimpic şi Sportiv Român

Marius Urzică: E un om perfect normal, ca toţi ceilalţi, nu este diferit cu nimic…Mă comport la fel ca oricare alt om şi am o viaţă liniştită.

Reporter: Ştim că aţi avut multe accidentări. Cum aţi reuşit să treceţi peste ele? Marius Urzică: (oftat) Cu foarte multă ambiţie am reuşit să mă redresez, să fac recuperări şi să

optez pentru a face în continuare performanţă. Reporter: Deţineţi unul dintre cele mai bogate palmarese din sportul românesc, cu multe victorii

şi medalii, dar cred că cel mai mare succes al dumneavoastră a fost nota 10 obţinută la Grand Prix-ul de la Glasgow, la proba preferată, "cal cu mânere". Ce aţi simţit atunci când a fost anunţată nota?

Marius Urzică: Da, sper să fiu un exemplu pentru toţi cei care vin din spate, de acea notă mă bucur …şi mă bucur ca s-a aflat sau că se ştie de ea. A fost o altă realizare de-a mea, oricare sportiv şi-ar fi dorit să obţină un 10. Spre bucuria mea, am reuşit acest lucru făcând un exerciţiu perfect, iar arbitrii nu au avut ce să depuncteze.

Reporter: Printre hobby-urile dumneavoastră se numără fotbalul, schiul şi muzica. Ascultaţi orice gen de muzică sau preferaţi unul anume?

Marius Urzică: Depinde şi în ce perioadă sunt. De exemplu, se întâmplă foarte des ca înainte de competiţiile mari să ascult muzică simfonică.

Reporter: Cum v-aţi împărţit timpul între familie şi antrenamente în perioada când concuraţi?

Revista AD ASTRA este publicaţie

înregistrată la Biblioteca Naţională a României- Centrul Naţional de Numerotare

Standardizată Ad Astra /Piatra Neamţ

ISSN 1841 – 673X

“Document M”- 2007 -publicaţia respectă Legea nr.

594/2004 şi Legea nr. 186/2003, privind promovarea culturii scrise-

-toate drepturile rezervate-

Marius Urzică: Mi-a fost foarte greu, aveam multe cantonamente şi mi-era greu să plec şi în cantonamente şi să stau mai mult şi cu familia. Dar, spre bucuria mea, am avut antrenori înţelegători şi am reuşit din când în când să merg să îmi văd familia.

Reporter: Ca sportiv, aţi obţinut rezultate notabile ducând România pe culmile gloriei. Veţi reuşi acelaşi lucru şi cu sportivii pe care îi antrenaţi?

Marius Urzică: Mă voi stădui cu toate forţele, din toate puterile, să reuşesc acest lucru şi ca antrenor. Deocamdată lucrez la Dinamo, avem nişte copii senzaţionali, dornici să muncească şi sperăm ca împreună să facem lucruri frumoase.

Reporter: Pe fiul dumneavoastră îl veţi îndruma tot spre gimnastică sau spre alt sport?

Marius Urzică: Am sa îl duc în continuare de fiecare dată când o să am posibilitatea în sală, iar dacă el va dori să facă gimnastică am să fiu alături de el cu siguranţă, să-l ajut cu tot ce se poate.

Reporter: Prin rezultatele dumneavoastră aţi devenit idolul multor copii din întreaga lume… Vă consideraţi vedetă sau nu?

Marius Urzică: Consider că sunt un om obişnuit, sper ca lumea să mă vadă şi să mă cunoască aşa cum sunt şi nu să creadă că aş fi “cu capul pe sus”.

Reporter: Ştim că aţi început antrenamentele devreme, la vârsta de 6 ani. V-a fost greu să petreceţi copilăria în sala de gimnastică, în timp ce prietenii dumneavoastră se distrau?

Marius Urzică: Era puţin greu, pentru că îi vedeam pe alţi copii care se jucau cu mintea sau care pur şi simplu alergau sau făceau orice altceva, iar eu mergeam în sală şi petreceam foarte multe ore antrenându-mă.

Reporter: Cum arată Marius Urzică, omul de zi cu zi, pentru că pe Marius Urzică sportivul îl cunoaşte toată lumea…

COORDONATOR: PROF. ANA VÎRLAN

CORP REDACŢIONAL :

PROFESORI: MARIA blaga, maria BOTEZ, Vasile filimon, ilie popescu ELEVI: balmUŞ emanuel, drÃgan ramona, ursache petru(A IX-A a), CHIRILÃ OANA-ANDREEA, PAVELESCU ANA-MARIA, TIGÃNAŞU COSMIN (A

IX-A B), AMIHÃESI SILVIAN, BELCHIM ANDREI, CÃRBUNARIU MIRCEA, CIREAŞÃ ALEXANDRU, GÃLBEAZÃ ALEXANDRU, IOSUB MONICA, SECARÃ

ŞTEFAN (A X-A B), mihÃilà marius (A xi-a a) duminicà ionut, nicolau toma, popa tudor (a xi-a C), diaconu marian, gÂdioiu

codrin, munteanu adrian (A XII-a a) EDITARE:”document m”

ADRESA REDACTIEI: str. DragoŞ vodà 15, piatra neamt, tel. 233.605 Email: nalriv@yahoo.fr

Pret: 4,00 ron

ISSN 1841 – 673X