1

ACTUL UNIC EUROPEAN

2

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………….3

I.Naşterea Actului Unic European……………………………………………………………...4

I.1. Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European (AUE)………………..4

I.2. Obiectivele Actului Unic European…………………………………………………………..5

II. Structura Actului Unic European…………………………………………………………..6

II.1. De ce Act Unic?.....................................................................................................................7

II.2. De la Actul Unic European şi până la înfiinţarea Uniunii Europene………………………..8

III. Contributiile Actului Unic European……………………………………………………..9

III.1. Modificari institutionale…………………………………………………………………...9

III.2. Modificari politice………………………………………………………………………..10

III.3. Modificari aduse Tratatului ……………………………………………………………...11

Concluzii……………………………………………………………………………………….13

Speţă …………………………………………………………………………………………...15

Bibliografie…………………………………………………………………………………….17

3

Introducere

Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986,de nouă ţări (

Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg şi Portugalia ) iar la Haga

la 28 februarie 1986 de către celelalte trei state ( Italia, Grecia şi Danemarca care au organizat un

referendum în acest scop ).

Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 1987. A.U.E. marchează o nouă etapă în procesul de

realizare a pieţei interne Comunitare şi a relansat acţiunea comunitară, constituind un moment

foarte important al istoriei U.E.

El evidenţiază politica statelor membre de a pune capăt stagnării construcţiei comunitare,

conciliind cele două curente care s-au evidenţiat în procesul construcţiei europene – cooperare

interstatică şi acţiunea supranaţională - prefigurând U.E. Dar până la semnarea Actului Unic

European au avut loc mai multe acţiuni în această direcţie, printre care cele mai importante au

fost :

Raportul Davignon, adoptat în 1970 de către miniştrii de externe la Luxemburg, care

prevedea cooperarea politică a celor şase state în scopul informării şi consultării regulate cu

privire la cele mai importante probleme internaţionale.

Comisia Comunităţilor Europene primea dreptul de a da avize în situaţiile în care

lucrările miniştrilor de externe antrenau efecte asupra activităţii Comunităţilor.

Întâlnirea la nivel înalt de la Copenhaga din 14-15 decembrie 1973 a adoptat o declaraţie asupra

identităţii europene, în cadrul căreia statele membre încercau să definească liniile politice

directoare şi responsabilitatea Europei în viaţa internaţională.

Consiliul European de la Haga din decembrie 1976 a stabilit ca obiectiv al cooperării

elaborarea unei politici externe comune, subliniind că aceasta era limitată la sectoarele în care

statele membre erau de acord să-şi exercite suveranitatea de o manieră convergentă.

Raportul de la Londra din 1981 a consacrat prezenţa Comisiei la toate nivelurile de

cooperare politică şi a stabilit o procedură de criză .

4

I.Naşterea Actului Unic European

Actul Unic European a fost negociat in cadrul Conferinței Interguvernamentale

desfașurată in perioada 9 septembrie 1985 – 17 februarie 1986.

Actul unic european a fost semnat la Luxemburg, la 17 februarie 1986 de 9 state din cele

12 membre și la 28 februarie 1986, de celelalte 3: Italia, Danemarca și Grecia , fiind primul mare

amendament al Tratatului stabilind Comunitatea Economică Europeană (CEE). Actul unic

european a intrat in vigoare la 1 iulie 1987.

I.1. Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European (AUE)

Principalele etape care au condus la semnarea Actul Unic European (AUE) sunt:

Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 19 iunie 1983

Acest text elaborat pe baza planului realizat de Hans Dietrich Genscher, ministrul german al

Afacerilor Externe şi de omologul său italian, Emilio Colombo, este însoţit de declaraţiile

statelor membre privind obiectivele vizate în domeniul relaţiilor interinstituţionale, al

competenţelor comunitare şi al cooperării politice. Şefii de stat şi de guvern se angajează să

reexamineze progresele înregistrate în aceste domenii şi să decidă dacă este posibil să le

încorporeze în Tratatul privind Uniunea Europeană1.

Proiectul de tratat privind instituirea Uniunii Europene

La solicitarea deputatului italian Altiero Spinelli, se formează o comisie parlamentară pentru

afaceri instituţionale în vederea elaborării unui tratat care să înlocuiască Comunităţile existente

cu o Uniune Europeană. Parlamentul European a adoptat proiectul de tratat la 14 februarie 1984.

Consiliul European de la Fontainebleau din 25 şi 26 iunie 1984 Inspirându-se din Proiectul de tratat al Parlamentului, un comitet ad hoc compus din

reprezentanţi personali ai şefilor de stat şi de guvern şi prezidat de senatorul irlandez Dooge a

examinat aspectele instituţionale. Raportul Comitetului prezidat de M. Dooge invită Consiliul

European să convoace o Conferinţă interguvernamentală pentru a negocia un tratat cu privire la

Uniunea Europeană.

Foaia Albă asupra Pieţii Interne din 1985 Comisia sub forţa de impulsie a noului său Preşedinte, Jacques Delors, a publicat o Foaie Albă

“White Paper” care identifica cele 279 de măsuri necesare să completeze piaţa internă. S-a

inaintat un orar şi s-a propus ca termen limită 31 decembrie 1992.

1 Ținca Ovidiu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, București, 2005, pg. 76.

5

Consiliul European de la Milano Consiliul European de la Milano din 28 şi 29 iunie 1985 propune convocarea unei Conferinţe

interguvernamentale (CIG) care se deschide pe durata preşedinţiei luxemburgheze, la 9

septembrie 1985 şi se încheie la Haga, la 28 februarie 1986.

I.2. Obiectivele Actului Unic European

Principalul obiectiv al Actului Unic European era sa aducă un nou elan in procesul

construcţiei Europene pentru a completa Piaţa Internă. Oricum, acest scop era greu de atins pe

fundamentul tratatelor existente , mai ales pentru decizia luată la Consiliu, care a impus

unanimitate pentru armonizarea legislaţiei.

De aceea Conferinţa Inter –Guvernamentală care a atins punctul culminant in Actul Unic

European a avut un mandat dublu. Era necesar de a concluziona, pe de o parte, un Tratat

relaţionat cu o Politică Externă şi Securitatea Comunitară şi, pe de altă parte, un act amendand

Tratatul CEE, mai ales la nivelul de2:

- procedura de luare a deciziei in cadrul Consiliului;

- puterile Comiisei;

- puterile Parlamentului European;

- extensia responsabilităţilor Comunităţilor;

- conservarea, protejarea şi imbunătăţirea calităţii vieţii;

- protejarea sănătăţii colectivităţilor umane;

- să se asigure o utilizare raţională a resurselor naturale;

- promovarea măsurilor la nivel internaţional pentru a trata problemele mediului la nivel regional

sau mondial;

Punerea in aplicare a acestor obiective cu privire la mediul inconjurător necesită

respectarea următoarelor principii:

- prevenirea este mai bună decat tratarea;

- orice prejudiciază mediul inconjurător trebuie combătut la nivelul sursei;

- cel ce poluează va trebui să plătească pentru repararea oricărui prejudiciu şi curăţirea mediului;

- principiul integrării: cerinţele privind protecţia mediului trebuie integrate in formularea şi

implementarea tuturor politicilor sectoriale ale UE.

Actul Unic European prevedea, in acelaşi timp, necesitatea ca politica legată de protecţia

mediului să facă parte integrantă şi din „celelalte politici comunitare sectoriale” PAC, „Politica

comună in domeniul Transporturilor, Politica Energetică, Politica Regională, Politica in

domeniul Turismului”3.

2 Rudăreanu Mariana, Drept comunitar, note de curs, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2007, pg. 107.

3 Trandafir Cornel, Drept comunitar. Manual Universitar, Editura Sitech, Craiova, 2006, pg. 121.

6

In 1987, Actul Unic European a reprezentat o tentativă de consolidare a pieţei economice

interne europene, la care subiectul energetic nu s-a bucurat de mare succes. Un pas in

dezvoltarea concepţiei politicii energetice europene l-a reprezentat semnarea Cartei Europene a

Energiei de la Haga in 1991, care stabileşte principiile, obiectivele şi mijloacele de realizare a

unei cooperări pan-europene in domeniul energiei.

Actul Unic European din 1986 a stabilit un calendar cu obiectivele pietei interne. Intre

rezultatele sale, extraordinar de pozitive, se evidențiază urmatoarele:

a) Deschiderea contractelor publice, prin intermediul imbunatațirii directivelor asupra

contractelor de muncă și administratorilor, accentuandu-i transparența și controlul și

amplificandu-l la nivelul unor importante sectoare excluse pană atunci, cum ar fi

transporturile, energia și telecomunicațiile;

b) Presiunea disparităților fiscale, prin intermediul aproximării dispozițiilor naționale in

materie de fiscalitate indirectă, impozit asupra valorii adăugate (TVA) și impozite asupra

consumurilor specifice;

c) Liberalizarea piețelor de capitaluri și a serviciilor financiare;

d) Normalizarea, prin intermediul recunoașterii textelor și certificatelor naționale și, in

general, prin intermediul recunoașterii principiului de echivalență al normelor naționale,

impreună cu determinate mijloace de armonizare in materie de securitate și zgomot;

e) Presiunea obstacolelor tehnice (exercițiul liber al activităților profesionale și echivalența

formalităților) și fizice (controale la frontieră) asupra liberei circulații a persoanelor.

Astfel, de exemplu, Directiva adoptată in noiembrie 1997 asupra profesiunii de avocat

facilitează exercițiul acestei profesiuni in cadrul Uniunii Europene;

f) Crearea unui cadru favorabil cooperării industriale prin intermediul armonizării dreptului

societăților și aproximarea legislațiilor in materie de proprietate intelectuală și industrială

(mărci și patente);

g) Liberalizarea serviciilor (telecomunicații, energie, etc.), ce reprezintă mai mult de 70%

din PIB-ul UE. Actul permitea țărilor membre să ia măsuri pentru prevenirea

infracționalității .

Construcția Uniunii Economice și Monetare este foarte avansată, există politici comune

specifice pentru Agricultură, Piscicultură și Industrie.

Politica fiscală are unele obiective de echilibru social, sectorial și regional manuite prin

intermediul Fondurilor Structurale și de Coeziune. Uniunea Monetară s-a produs prin efecte reale

prin crearea Euro.

II. Structura Actului Unic European

Actul Unic European este constituit dintr-un Preambul (introducere), din patru titluri şi dintr-

o serie de declaraţii adoptate în timpul Conferinţei.

7

Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă voinţa statelor membre

de a transforma totalitatea relaţiilor dintre ele în vederea instituirii unei Uniuni Europene.

Preambulul precizează, de asemenea, caracterul unic al Actului, care reuneşte dispoziţiile

comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi al Comunităţilor Europene.

De asemenea, subliniază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, şi anume „să

îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi prin

urmărirea de noi obiective” şi „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”4.

A fost semnat la 17 februarie 1986 de către 9 state şi la 28 februarie 1986 de către Grecia,

Italia şi Danemarca. In preambul, el se referă la transformarea relaţiilor statelor membre intr-o

Uniune Europeană.

În Titlul I sunt grupate ,,Dispoziţii comune” atât pentru Comunităţile Europene cât şi pentru

cooperarea politică .

În Titlul II sunt grupate ,,Dispoziţii pentru modificarea tratatelor instituind Comunităţile

Europene”. În timp ce tratatele CECA si CEEA nu sunt afectate decât prin modificările relative

la Curtea de Justitie ( cap.I şi cap.II) în schimb Tratatul CEE comportă modificări de substanţă

atât sub aspectul dispoziţilor instituţionale cât şi al dispoziţilor relative la fundamentele şi la

politicile Comunităţii.

Titlul III intitulat ,,Dispoziţii asupra cooperării în domeniul politicii externe este compus

dintr-un singur articol – articolul 30 – cuprinzând 12 paragrafe.

Titlul IV conţine dispoziţii ,,generale şi finale” dar nu comportă nici o măsură

tranzitorie.Din punct de vedere al prezentării, Actul unic constituie un ansamblu deşi conţinutul

titlului II va trebui integrat în tratatele existente .

Printr-un articol special, s-a instituţionalizat Consiliul European care pană la acel moment,

funcţiona pe baza hotărarii luate in octombrie 1974 la Paris de către şefii de state şi guverne.

Actul Unic a stabilit data de 31 decembrie 1998 pană la care trebuia definitivată Piaţa

Internă, scop in care au fost conferite competente noi instituţiilor comunitare in domeniile:

a) politica socială;

b) apărarea mediului inconjurător şi cercetare;

c) politica economică şi sistem monetar;

d) asigurarea coeziunii economice şi sociale pentru reducerea decalajelor intre diferitele regiuni

ale statelor membre.

II.1. De ce Act Unic?

Textul reuneşte intr-un act dispoziţiile referitoare la reforma instituţiilor europene şi

lărgirea domeniilor compeţentelor comunitare, cat şi cele referitoare la cooperarea in domeniul

politicii externe. Actul Unic are meritul că, pentru prima dată intr-un tratat internaţional ratificat,

4 Păun Roxana Daniela, Drept comunitar, Editura Fundația de Mâine, Bucureşti, 2009, pg. 98.

8

este menţionată Uniunea Europeană ca obiectiv al statelor participante, pe care Tratatul de la

Maastricht l-a concretizat.

II.2. De la Actul Unic European şi până la înfiinţarea Uniunii Europene

Perioada de la intrarea in vigoare a Actului Unic European (AUE), in 1 iulie 1987, şi

pană la intrarea in vigoare a Tratatului Uniunii Europene, la finele lui 1993, cunoaşte o

dezvoltare accelerată (ne referim la faptul că de la o revizuire de proporţii a Tratatului şi pană la

următoarea nu au trecut decat circa 5 ani, adică un sfert din timpul scurs de la adoptarea

Tratatelor de la

Roma şi pană la AUE, determinată de mai mulţi factori, unii interni, alţii externi Comunităţii).

Factorii de influenţă interni Comunităţii sunt in stransă legătură cu dinamica procesului

de integrare, atinsă prin proiectul pentru o piaţă internă şi prin AUE5.

Astfel, piaţa internă se suprapune deseori cu politica monetară, cu politica imigrării şi a

azilului, cu combaterea criminalităţii şi cu politica socială, fapt cunoscut sub numele de “social

dumping”, ceea ce a dus la necesitatea aplicării extensive a politicii comunitare in domeniile mai

sus amintite.

In plus, acquis-ul comunitar, care a dobandit proporţii impresionante in urma adoptării

AUE, a atras atenţia din ce in ce mai mult asupra „deficitului demografic “din sanul CEE,

ducand la scepticismul unor state membre privind integrarea unei Germanii devenită mai mare şi

cu o capacitate de lucru sporită in urma reunificării.

După Tratatul de la Roma, procesul de adancire a integrării a fost cuprins in Actul Unic

European. In urma unui preambul ce exprima intenţia Statelor Membre de a transforma

Comunitatea Economică intr-o Uniune Politică (intenţie care se va concretiza caţiva ani mai

tarziu, prin Tratatul de la Maastricht), au fost introduse următoarele inovaţii:

- instituţionalizarea formală a Consiliului European (format din şefii de stat sau de guvern şi de

preşedintele Comisiei Europene), ca principalul organism responsabil pentru stabilirea direcţiilor

de dezvoltare ale Comunităţii;

- introducerea sistemului de vot al majorităţii calificate in cadrul Consiliului, pentru adoptarea

acelor deciziilor care au in vedere finalizarea pieţei interne, politica socială, coeziunea

economică şi socială şi politicii cercetării;

- intărirea rolului Parlamentului European (PE), prin introducerea procedurilor legislative de

cooperare şi a necesităţii acordului PE pentru deciziile privind aderarea de noi SM şi acordurile

de asociere;

- infiinţarea Tribunalului Primei Instanţe , alături de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ);

- creşterea numărului politicilor comune, prin adăugarea politicilor de mediu, cercetare

ştiinţifică, coeziune economică şi socială;

5 Manolache Octavian, Drept comunitar – instituţii comunitare, Editura All Bech, Bucureşti, 1999, pg. 143.

9

- stabilirea unei date (31/12/1992) pentru definitivarea pieţei interne (noţiunea de „piaţă internă”

fiind mai puternică decat cea de „piaţă comună” implicand nu numai realizarea celor patru

libertăţi – libera circulaţie a bunurilor, libera circulaţie a serviciilor, libera circulaţie a

persoanelor şi libera circulaţie a capitalului – ci şi implementarea a noi politici şi a coeziunii

economice şi sociale).

III. Contributiile Actului Unic European

III.1. Modificari institutionale

Pentru a înlesni realizarea pieţei unice, Actul Unic prevede creşterea numărului de

domenii în care Consiliul poate adopta deciziile cu majoritate calificată în locul unanimităţii.

Acest lucru uşurează procesul de adoptare a deciziilor, evitând blocajele inerente căutării unui

acord unanim între 12 state membre.

Unanimitatea nu mai este necesară pentru luarea măsurilor privind realizarea pieţei

interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi

interesele lucrătorilor salariaţi.

Actul Unic European instituie Consiliul European, oficializând astfel conferinţele şi

reuniunile la nivel înalt dintre şefii de stat şi de guvern. Competenţele acestui organ nu sunt,

totuşi, precizate. Consiliul European nu are putere de decizie, nici putere de constrângere, în

raport cu celelalte instituţii6.

Puterile Parlamentului au fost consolidate prin introducerea avizului conform al

Parlamentului, în cazul încheierii tratatelor de asociere.

În plus, Actul Unic instituie procedura de cooperare, care consolidează poziţia

Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a

legislaţiei propuse. Domeniul de aplicare a acestei proceduri rămâne totuşi limitat la cazurile în

care Consiliul decide cu majoritate calificată, cu excepţia politicii de mediu.

Actul Unic clarifică dispoziţiile existente privind competenţele de execuţie. Articolul 10

modifică articolul 145 din Tratatul CEE7.

Astfel, în regulă generală, Consiliul delegă Comisiei competenţele de execuţie a actelor.

Consiliul nu îşi poate rezerva competenţa de execuţie decât în cazuri specifice. Actul Unic

European face posibilă instituirea unui Tribunal de Primă Instanţă (TPI). Toate cazurile pot fi

transferate acestui Tribunal, cu excepţia hotărârilor preliminare supuse de statele membre sau a

chestiunilor preliminare.

6 Ținca Ovidiu, op.cit. pg. 104.

7 Tratatul de la Maastrich, articolul D.

10

III.2. Modificari politice

Articolul 8A defineşte în mod clar scopul Actului Unic, care este instaurarea progresivă a

pieţei interne pe durata unei perioade care se încheie la 31 decembrie 1992.

Piaţa internă este definită drept „spaţiul fără frontiere interne în care libera circulaţie a

mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor

prezentului tratat”.

În ceea ce priveşte capacitatea monetară, Actul Unic nu permite instituirea unei politici

noi, dar inserează prevederi referitoare la capacitatea monetară. Convergenţa politicilor

economice şi monetare se regăseşte în cadrul competenţelor existente.

Politica socială este deja reglementată de Tratatul CEE, dar Actul Unic introduce două

articole noi în acest domeniu. Articolul 118A din Tratatul CEE autorizează Consiliul, care decide

cu majoritate calificată în cadrul procedurii de cooperare, să adopte dispoziţii minime pentru a

promova „îmbunătăţirea mediului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea

lucrătorilor”.

Articolul 118B din Tratatul CEE atribuie Comisiei misiunea de a dezvolta dialogul social

la nivel european. Actul Unic instituie o politică comunitară de coeziune economică şi socială

pentru a contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra statelor membre mai slab

dezvoltate şi pentru a reduce disparităţile de dezvoltare între regiuni. Intervenţia comunitară se

face prin intermediul Fondului European de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) şi a

Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDER)8.

În ceea ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea tehnică, articolul 130F din Tratatul CEE

stabileşte drept obiectiv „consolidarea bazelor ştiinţifice şi tehnologice ale industriei europene şi

dezvoltarea competitivităţii sale internaţionale”. Pentru aceasta, Actul Unic prevede crearea unor

programe-cadru multianuale adoptate de Consiliu în unanimitate.

Preocupările privind protecţia mediului la nivel comunitar erau deja menţionate în

Tratatul de la Roma. Actul Unic introduce trei articole noi (articolele 130R, 130S şi 130T din

Tratatul CEE), care permit Comunităţii „conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii

mediului, contribuie la protecţia sănătăţii persoanelor şi utilizarea prudentă şi raţională a

resurselor naturale”.

Se precizează faptul că intervenţia Comunităţii în domeniul mediului are loc doar dacă această

acţiune poate fi realizată mai bine la nivel comunitar decât la nivelul statelor membre (principiul

de subsidiaritate).

Articolul 30 prevede ca statele membre să facă eforturi pentru a elabora şi aplica o

politică externă comună la nivel european. În acest scop, ele se angajează să se consulte cu

privire la problemele de politică externă care ar putea prezenta interes pentru securitatea statelor

membre9.

8 Ghideanu Anca, Drept comunitar, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2004, pg. 78.

9 Ghideanu Anca, op.cit. pg. 80.

11

Preşedinţia Consiliului este responsabilă pentru iniţierea, coordonarea şi reprezentarea statelor

membre faţă de state terţe în acest domeniu.

III.3. Modificari aduse Tratatului

Tratatul privind Uniunea Europeană, numit „Tratatul de la Maastricht” (1992)

Tratatul de la Maastricht reuneşte într-un singur ansamblu, denumit Uniunea Europeană, cele trei

Comunităţi (Euratom, CECO, CEE) şi cooperările politice instituţionalizate în domeniul politicii

externe, al apărării, al poliţiei şi al justiţiei. Acesta redenumeşte CEE, care devine CE. În plus,

acest tratat instituie uniunea economică şi monetară, introduce noi politici comunitare (educaţie,

cultură, cooperarea pentru dezvoltare, coeziunea) şi extinde competenţele Parlamentului

European (procedura de codecizie).

Tratatul de la Amsterdam (1997)

Tratatul de la Amsterdam a permis extinderea competenţelor Uniunii prin instituirea unei politici

comunitare a ocupării forţei de muncă, prin transferul unei părţi din materiile care intrau anterior

sub incidenţa cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, prin măsuri menite să apropie

Uniunea de cetăţeni şi prin posibilitatea unei cooperări mai strânse între anumite state membre

(cooperări consolidate). Acesta extinde procedura de codecizie şi votul cu majoritate calificată la

noi domenii, simplifică şi renumerotează articolele din tratate.

Tratatul de la Nisa (2001)

Tratatul de la Nisa este consacrat în cea mai mare parte „reminiscenţelor” de la Amsterdam, şi

anume problemelor instituţionale privind extinderea şi care nu au fost soluţionate decât parţial în

1997. Este vorba despre componenţa Comisiei, despre ponderarea voturilor în cadrul Consiliului

şi despre extinderea domeniilor supuse votului cu majoritate calificată.

Acesta a înlesnit utilizarea procedurii de cooperare consolidată şi a eficientizat sistemul

jurisdicţional.

Tratatul de la Lisabona (2007)

Tratatul de la Lisabona introduce vaste reforme instituţionale. Acesta elimină vechea arhitectură

instituţională introdusă de Tratatul de la Maastricht şi înlocuieşte Comunitatea Europeană cu

Uniunea Europeană.

Acesta introduce, de asemenea, modificări semnificative privind modul de funcţionare al

instituţiilor europene, procesul decizional şi repartiţia competenţelor între UE şi statele membre.

Obiectivul este îmbunătăţirea procesului de adoptare a deciziilor într-o Uniune extinsă, cu 27 de

state membre.

Tratatul de la Lisabona modifică, în plus, numeroase politici interne şi externe ale UE.

Acesta permite în primul rând instituţiilor să legifereze şi să ia măsuri în domenii politice noi.

Prezentul tratat a fost modificat de asemenea prin următoarele tratate de aderare:

Tratatul de aderare a Austriei, Finlandei şi Suediei (1994), Acest tratat creşte numărul

statelor membre ale Comunităţii europene de la douăsprezece la cincisprezece.

12

Tratatul de aderare a Republicii Cehe, Estoniei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei,

Ungariei, Maltei, Poloniei, Sloveniei şi Slovaciei (2003) Acest tratat creşte numărul

statelor membre ale Comunităţii Europene de la cincisprezece la douăzeci şi cinci.

Tratatul de aderare a Bulgariei şi României (2005). Acest tratat creşte numărul

statelor membre ale Comunităţii Europene de la douăzeci şi cinci la douăzeci şi şapte.

13

CONCLUZII

Cu toate că în toate tratatele originale ale Comunităţilor s-au prevăzut,confirmat şi chiar

întreprins diferite acţiuni în acest sens, progresul realizării pieţei unice a fost lent, el lovindu-se

de prejudecăţile şi de dorinţa de conservare a suveranităţii în anumite segmente ale economiei,

tendinţe manifestate de către unele state membre ale Comunităţii.

Actul Unic European intrat în vigoare la 1 iulie 1987 a reuşit să revitalizeze acest proces

al realizării Pieţei unice până la data de 31 decembrie 1992 . Acesta prevedea un program

ambiţios în acest sens având ca obiective: mişcarea liberă a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor

şi a persoanelor pe tot cuprinsul Comunităţiilor.

Pentru a realiza aceste obiective indrăzneţe, trebuia într-o primă fază să se ia măsuri

serioase în sensul uşurării procedurilor.

Astfel, cu prilejul Actului Unic s-a schimbat modul în care deciziile erau luate de către Consiliul

de Miniştrii. Înainte însă, majoritatea hotărârilor erau supuse deciziei unanime a Consiliului ,

lucru care cumulat cu faptul că miniştrii dintr-o ţară sau alta luau o atitudine protecţionistă şi

votau împotriva legislaţiei absolut necesară realizării depline a pieţei unice a dus la un progres

destul de lent în acest sens.

Un alt punct ,,forte“ al acestui tratat este şi principiul ,,subsidiarităţii “. Aceasta înseamnă

că nici o hotărâre care trebuie luată la nivel inferior nu poate fi luată la nivelul guvernului

european.

Comform acestui principiu, votul Comunităţilor ar trebui să se limiteze la acele domenii

în care hotărârea trebuie luată în mod colectiv . Toate funcţiile care pot fi asumate la nivel

naţional sau la nivel regional ar trebui să fie de răspunderea statelor membre .

Legile şi regulamentele necesare realizării unei atmosfere de "fair-play” se aplică în

domeniul legii firmelor şi ale libertăţii stabilirii, permiţând astfel oamenilor să creeze

intreprinderi proprii în alte state membre, al armonizării nivelului tehnic , al textelor, al

legislaţiei transporturilor şi al recunoaşterii reciproce a diplomelor.

Transpunerea în practică a programului Pieţei Unice şi-a adus o contribuţie însemnată la

lărgirea posibilităţilor de acces la piaţa comunitară, cu atât mai mult cu cât deschiderile realizate

s-au făcut în mod autonom, necondiţionat de acordarea unor concesii din partea partenerilor

comerciali .

Printre progresele cele mai semnificative amintim:

- eliminarea unilaterală a majorităţii restricţiilor ,,reziduale” la import , care mai erau aplicate de

către unele state membre ;

- întărirea caracterului concurenţial al procedurilor privind achiziţiile publice în U.E. şi

extinderea automată a acestor avantaje asupra tuturor furnizorilor proveniţi din ţările semnatare

ale Acordului GATT privind achiziţiile publice ;

14

- armonizarea la nivel comunitar a unor standarde naţionale (ceea ce simplifică sarcina

exportatorilor potenţiali pe piaţa U.E.) şi disponibilitatea de a negocia cu ţări terţe acorduri de

recunoaştere reciprocă a procedurilor de certificare şi testare.

Din cele scrise mai sus ne putem da seama de impactul pozitv pe care il are naşterea

Actului Unic European asupra Uniunii Europene, prin modificarile şi revizuirile de rigoare pe

care le introduce in Tratatele déjà existente .

Importanţa sa este de altfel relevată prin crearea unei pieţe interne unice , punerea in

practica a unei politici de cercetare si tehnologizare, intarirea Sistemului Monetar European. De

altfel, factorii de influenţă interni Comunităţii sunt in stransă legătură cu dinamica procesului de

integrare, atinsă prin proiectul pentru o piaţă internă şi prin AUE.

Preambulul exprimă scopurile fundamnetale ale Tratatului si exprimă hotărarea Statelor

Membre de a transforma relaţiile lor intr-un intreg cu perspective de a crea o Europă Unită.

Introducerea mai stabileşte de altfel un caracter unic al Actului , ceea ce duce la reuniunea

aprovizionării commune in ceea ce priveşte cooperarea in domeniul Politicii Externe şi

Securitate Comună şi a Comunităţilor Europene.

In ceea ce priveşte naşterea Actului Unic European, acesta relansează construcţia

europeană iar din punct de vedere instituţional aceasta referindu-se la extinderea votului

majorităţii calificate, precum şi lărgirea rolului Parlamentului European,de altfel şi dezvoltarea

unui spaţiu social.

15

Speţă:

Christine Morgenbesser c. Consiglio dell'Ordine degli Awocati

di Genova, Italia - recurs prealabil, 13 noiembrie 2003

Starea de fapt

D-na Christine Morgenbesser, de cetăţenie franceză, cu reşedinţa în Italia este titulara

unei licenţe în drept acordată în Franţa în 1996, dar nu a obţinut certificatul de aptitudine pentru

profesia de avocat.

După un scurt stagiu în cabinetele de avocatură franceze, din 1998 a lucrat la un cabinet

din Genova, Italia. In consecinţă a cerut să fie înscrisă în registrul practicanţilor din Italia, pentru

a-şi efectua în mod valabil perioada de practică în vederea susţinerii examenului de aptitudine

pentru practicarea avocaturii.

Cererea sa a fost respinsă de Consiliul Ordinului Avocaţilor din Genova, cât şi de

Consiliul Naţional din Florenţa, pe motivul că, legea italiană privind profesia de avocat pune

condiţia existenţei unei diplome de drept obţinute de la o universitate italiană şi faptul că d-na

Christine M. nu are calitatea de avocat în Franţa.

Curtea de Casaţie din Italia a cerut CJCE să se pronunţe asupra faptului dacă dreptul

comunitar admite ca autorităţile italiene să refuze înscrierea titularului unei diplome obţinute

într-un alt stat membru, pe simplul motiv că această diplomă nu a fost eliberată în Italia.

Dreptul aplicabil

Art. 43 (privind libertatea de stabilire)

Soluţia şi principiile degajate de CJCE

Curtea precizeză mai întâi că, în situaţia d-nei Christine M. nu se aplică nici directiva

98/5 privind exerciţiul permanent al profesiunii de avocat, nici directiva 89/48 privind

recunoaşterea diplomelor din învăţământul superior, pentru că prima directivă vizează doar

avocaţii pe deplin calificaţi, iar calitatea de „practicantă" fiind limitată în timp şi constituind o

parte din formarea necesară dobândirii calităţii de avocat, nu poate fi calificată ca „profesiune

reglementată" conform directivei 89/48.

Ştiindu-se că perioada de practică presupune exerciţiul unor activiţăti remunerate (de

către clienţi sau de către cabinete de avocatură sub formă de onorarii sau de salarii), principiile

stabilite în tratat privind libertatea de stabilire sau vizând libera circulaţie a lucrătorilor sunt

aplicabile. Curtea reaminteşte principiile pe care le-a stabilit în jurisprudenţa anterioară: dacă

regulile nationale nu ţin cont de funcţiile si calificările deja dobândite de un cetăţean al unui alt

stat membru, in afara statului de primire, exerciţiul libertăţii de stabilire şi de circulaţie este

restricţionat.

Diploma deţinută de d-na Christine M. trebuie considerată într-un cadru mai larg de către

autorităţile italiene, verificându-se în ce măsură cunoştiinţele atestate de diplomă, calificările sau

16

experienţa profesională obţinute într-un alt stat membru, cumulate cu experienţa dobândită în

Italia, pot satisface, chiar şi parţial, condiţiile necesare accesului la activitatea de practicant.

In cazul profesiunii de avocat, un stat membru trebuie să procedeze la un examen

comparativ al diplomelor, ţinând cont de diferenţele existente între legislaţiile naţionale vizate.

Dacă din această analiză nu rezultă decât o corespondenţă parţială, statul de primire poate cere

persoanei interesate să-şi completeze aceste cunoştiinţe.

Consecinta

Autorităţile competente ale unui stat trebuie deci să aprecieze în ce măsură cunoştiinţele

şi experienţa dobândite în acest stat au contribuit la întregirea formării profesionale în

conformitate cu criteriile stabilite de legislaţia sa.

17

BIBLIOGRAFIE

Cărţi

1. Rudăreanu Mariana, Drept comunitar, note de curs, Editura Fundaţia România de Mâine,

Bucureşti, 2007.

2. Ştefan Tudorel, Drept comunitar, Editura C.H. Bech, Bucuresti, 2007.

3. Ținca Ovidiu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, București, 2005.

Legislaţie

1. Tratatul de la Maastricht.

2. Actul Unic European.

Resurse Web

1. www.ier.ro

2. www.infoeuropa.ro

3. www.euroactiv.ro