ACTIVELE IMOBILIZATE ALE FIRMEI.pdf

8/18/2019 ACTIVELE IMOBILIZATE ALE FIRMEI.pdf

1/33

CAPITOLUL I

ACTIVELE IMOBILIZATE ALE FIRMEI

Activele imobilizate sunt active deţinute pe o perioadă mai mare de unan, generatoare de beneficii economice viitoare:

• beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a

contribui, direct sau indirect, la fluxurile de trezorerie sau deechivalente de trezorerie către entitate. Beneficiul economic nu poate fi confundat cu beneficiul ca sursă proprie. El reprezintă activ de trezorerie sau echivalent de trezorerie ale entităţii.

• echivalentele de trezorerie reprezintă investiţii financiare petermen scurt extrem de lichide, care sunt uşor convertibile înnumerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare avalorii.

1.1. STRUCTURA, ORGANIZAREA EVIDENŢEI

ŞI EVALUAREA ACTIVELOR IMOBILIZATE

După succesiunea apariţiei, a lichidităţii şi natura lor, activeleimobilizate pot fi:

• imbilizările necorporale sunt active identificabile, nemonetareşi f ăr ă support material, concretizate în cheltuieli de constituire,cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, brevete, licenţe, mărci defabricaţie, programe informatice etc.;

• imobilizările corporale sunt bunurile tangibile de folosinţă îndelungată, prezentate de terenuri, construcţii, instalaţii, maşini,utilaje, mobilier, aparatur ă birotică etc.;

•

imobilizările financiare sunt investiţii financiare care cuprindacţiuni şi alte titluri cumpărate şi deţinute pe termen lung,

precum şi creanţe imobilizate, cum ar fi împrumuturile şigaranţiile acordate pe termen lung;

• imobilizările necorporale şi corporale în curs de execuţie reprezintă o categorie distinctă în cadrul activelor imobilizate.


2/33

12

Un activ imobilizat poate fi reflectat în contabilitate dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru entitate şi costul său poate fi evaluat înmod credibil .

Datorită faptului că activele imobilizate deservesc în mod durabilactivitatea entităţii economice, acestea sufer ă în timp anumite depreciericauzate de uzura fizică sau morală, de factori economici, sociali, politici etc. Laîntocmirea bilanţului trebuie să se ţină seama de aceste reduceri de valoare aleactivelor imobilizate, efectuându-se anumite corecţii. În funcţie de natura lor,deprecierile (ajust ările) se pot grupa astfel:

• ajustări permanente (denumite amortizări), reflectă deprecierile

ireversibile aferente uzurii fizice şi morale ale imobilizărilornecorporale şi corporale. Amortizarea are atât o funcţie juridică (dedepreciere a activelor imobilizate), cât şi una economică (deeşalonare în timp a consumului activelor imobilizate).

• ajustări provizorii (denumite ajustări pentru depreciere) reflectă deprecierile reversibile ale activelor imobilizate datorate unorfactori conjuncturali, precum: diminuarea preţurilor, scădereacursului valutar, diminuarea cotaţiilor la bursă a titlurilorimobilizate etc.

Un activ imobilizat trebuie scos din evidenţă la cedare sau la casare, atuncicând din utilizarea sa ulterioar ă nu se mai aşteaptă nici un beneficiu economic1.

Organizarea evidenţei operative şi a contabilităţii analitice a activelorimobilizate trebuie să fie concepută astfel încât să permită consemnareacomplet ă şi la timp a tuturor operaţiunilor privind mişcarea activelorimobilizate: intr ări, deprecieri, ieşiri, închirieri etc. Documentele de evidenţă utilizate depind atât de natura acestor operaţiuni, cât şi de categoria de activeimobilizate la care se refer ă2,aşa cum se prezintă în tabelul 1.1 şi 1.2.

1 OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directiveleeuropene, secţiunea 7.2;2 OMFP nr. 1850/2004 privind registrele şi formularele financiar-contabile, Anexa nr. 2 grupa aII-a.


3/33

13

Căi de intrare în patrimoniu a activelorimobilizate

Tabelul 1.1.Categoria de

active imobilizateCăi de intrare Documente de evidenţă

0 1 2

Imobilizărinecorporale şicorporale

Cumpărare factur ă; contract de vânzare-cumpărare; proces verbal derecepţie

Producţie proprie proiecte pentru studii şi cercetări;deviz pentru lucr ări executate; proces verbal de recepţie;

Aport social înnatur ă

act constitutiv; expertiză tehnică,declaraţie de subscriere; procesverbal de recepţie;

Donaţie proces verbal de predare-primire;Plusuri deinventariere

proces verbal de inventariere;

Concesionare,locaţie de gestiune,

închiriere

contract de concesiune, locaţie degestiune, închiriere; caiet de sarcini

al concesiunii; proces verbal derecepţie;

Imobilizărinecorporale şicorporale în cursde execuţie

Producţie proprie bon de consum; fişă limită deconsum; factur ă; stat de salarii;deviz de lucr ări; proces verbal

privind producţia neterminată;Realizate de cătreter ţi

factur ă; proces verbal de recepţie;

Imobilizărifinanciare

Achiziţionare ordin privind cumpărarea titlurilorde valoare; contract de vânzare-cumpărare; oferta publică devânzare a acţiunilor; prospectul devânzare a acţiunilor;

Achiziţionate şiachitate

ordin de plată; bilet la ordin; cec;chitanţă;

Aport social act constitutiv, raport de evaluare


4/33

14

Căi de ieşire din patrimoniu a activelorimobilizate

Tabel 1.2.Categoria de

activeimobilizate

Căi de ieşire Documente de evidenţă

0 1 2

Imobilizărinecorporale şi

corporale

Casare proces verbal de scoatere dinfuncţiune/de declasare a unor

bunuri materiale;Vânzare factur ă; proces verbal de vânzare-

cumpărare; raport de evaluare;Retrase de cătreasociaţi

cerere de retragere; proces verbal de predare-primire;

Donaţie proces verbal de predare-primire;Concesionare,locaţie de gestiune,închiriere

contract de concesionare, locaţie degestiune, închiriere;

Situaţii excepţionale(calamităţi, furt etc.)

contract de asigurare;

Imobilizărinecorporale şicorporale în cursde execuţie

Transferarea laimobilizărinecorporale saucorporale

proces verbal de recepţie

Imobilizărifinanciare

Vânzare Ordin de vânzare a titlurilor; ordinde plată, cec, bilet la ordin; chitanţă.

Contabilitatea analitică a activelor imobilizate, în special aimobilizărilor corporale, se organizează pe locuri de folosinţă (secţii, ateliere,

laboratoare etc.), pe categorii de imobilizări şi în cadrul acestora, pe obiecte deevidenţă, prin care se înţelege obiectul singular sau complexul de obiectedestinat să îndeplinească în mod independent o funcţie distinctă.

Activele imobilizate sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul clasei 2„Conturi de imobiliz ări” care fac referire la: imobilizări necorporale,imobilizări corporale, imobilizări în curs de execuţie şi avansuri pentruimobilizări, imobilizări financiare.


5/33

15

Documentele utilizate pentru contabilitatea analitică a imobilizărilorcorporale sunt: registrul numerelor de inventar şi fi şa mijlocului fix . Pentrumişcarea mijloacelor fixe în interiorul entităţii se foloseşte bonul de mişcare amijloacelor fixe.

În funcţie de regulile generale de evaluare şi de momentul evaluării,activele imobilizate se evaluează la următoarele valori3:

a) Valoarea de intrare (contabilă) se determină în funcţie de modul dedobândire, astfel:

• imobilizările procurate cu titlu oneros se evaluează la cost laachizi ţ ie;

• imobilizările obţinute din produc ţ ie proprie se evaluează la costde produc ţ ie;

• imobilizările aduse ca aport la capitalul social se evaluează lavaloarea de aport ;

• imobilizările primite gratuit se evaluează la valoarea just ă, carereprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat încadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat în mod obiectiv.

b) Valoarea de inventar (valoarea actuală) este valoarea la care seevaluează activele imobilizate în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi

preţul pieţei.c) Valoarea contabilă netă (valoarea rămasă) se calculează prin

deducerea din valoarea contabilă a amortizărilor şi ajustărilor constituite. Amortizarea reprezintă echivalentul valoric al deprecierii ireversibile, iarajust ările, echivalentul valoric al deprecierilor sau pierderilor de valoarereversibile a imobilizărilor.

d) Valoarea bilanţieră se stabileşte la închiderea exerciţiului financiarcând se compar ă valoarea contabilă sau contabilă netă cu valoarea actuală stabilită cu ocazia inventarierii. În urma acestei comparaţii rezultă două situaţii:

• când valoare de inventar este mai mare decât valoarea contabilă

netă se obţine un plus de valoare, care , potrivit principiului prudenţei, nu se înregistreaz ă în contabilitate;• când valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă

netă se obţine un minus de valoare, care se înregistreaz ă încontabilitate astfel:

3 OMFP nr. 17562/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele

europene, secţiunea 7.2.


6/33

16

•

sub forma unei amortiz ări suplimentare, când depreciereaeste ireversibilă (uzur ă fizică sau morală);

• prin ajust ări pentru pierdere de valoare, când depreciereaeste reversibilă (scăderea cotaţiilor la bursă, diminuarea

preţurilor, scăderea cursului valutar etc.).În contabilitatea curentă, activele imobilizate se înregistrează la

valoarea contabil ă brut ă, iar în bilanţ, la valoarea contabil ă net ă, adică lavaloarea contabilă brută diminuată cu amortizările şi ajustările cumulate pentrudeprecierea sau pierderea de valoare.

e) Valoarea reziduală reprezintă valoarea netă pe care o entitateestimează să o obţină prin cedarea unui activ la încheierea duratei sale de

utilizare, după deducerea cheltuielilor aferente cedării. În cazul casării, valoareareziduală reprezintă diferenţa dintre valoarea materialelor şi pieselor recuperateşi cheltuielile efectuate în vederea dezmembr ării.

1.2. CONŢINUTUL ŞI STRCTURA IMOBILIZĂRILORNECORPORALE

Imobilizările necorporale sunt active identificabile nemonetare,reprezentate de valori nemateriale şi de documente juridice şi comerciale.Pentru ca un element să fie recunoscut ca imobilizare necorporală, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

• obţinerea unor beneficii economice viitoare care pot fi atribuiteactivului respectiv;

• costul activului să poată fi măsurat în mod credibil.Principalele imobilizări necorporale sunt:a) Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea

unei societăţi comerciale sau de modificarea actului de constituire, fiind

reprezentate de taxe şi cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli cuemiterea de acţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate, precum şide alte cheltuieli legate de înfiinţarea sau extinderea activităţii persoanei

juridice.b) Cheltuielile de dezvoltare sunt ocazionate de aplicarea rezultatelor

unor lucr ări de cercetare în scopul realizării de produse sau servicii noi sauîmbunătăţite substanţial. În categoria cheltuielilor de dezvoltare se includactivităţi precum:


7/33

17

• proiectarea uneltelor şi matriţelor care implică o tehnologienouă;

• proiectarea, construcţia şi operarea unei uzine pilot;• proiectarea, construcţia şi testarea producţiei intermediare etc.

Cheltuielile de constituire şi de dezvoltare se recuperează prinincluderea eşalonată a acestora în cheltuielile de producţie (prin amortizareliniar ă) într-o perioadă de cel mult 5 ani. În măsura în care cheltuielile deconstituire şi de dezvoltare nu au fost amortizate complet, este interzisă distribuirea profiturilor , dacă suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a

profitului raportat nu este cel puţin egală cu suma cheltuielilor neamortizate, cu

excepţia situaţiei în care legislaţia nu prevede altfel.c) Concesiunea reprezintă dreptul de exploatare a unor bunuri şi servicii

obţinut de o persoană numită concesionar de la o altă persoană numită concedent. În contractul de concesiune încheiat între cele două păr ţi se prevăd,

printre altele, durata concesionării bunurilor sau serviciilor, precum şi preţul(redevenţa) care trebuie plătit de către concesionar în schimbul folosirii

bunurilor sau serviciilor concesionate. Pentru ca o concesiune să fierecunoscută ca imobilizare necorporală, trebuie ca în contracte să fie stabilite înmod clar durata şi valoarea concesiunii.

d) Brevetul de invenţie (patentul) este dreptul exclusiv de a fabrica unanumit produs sau de a utiliza un anumit proces tehnologic.

e) Licenţa este dreptul obţinut de o persoană de a utiliza o invenţie.f) Know-how-urile reprezintă cunoştinţele tehnice şi procedee tehnologice

care nu fac obiectul unui brevet de invenţie, dar care apar ţin celor care le-au creat şicare pot fi comercializate.

g) Marca de fabricaţie, de servicii sau de comerţ este un simbol sauun nume înregistrat, care dă dreptul posesorului de a-l folosi pentruidentificarea unui bun sau serviciu.

h) Uzufructul este dreptul acordat unei persoane de a se folosi pe deplinde un bun care apar ţine altei persoane şi pe care trebuie să-l restituie laîncetarea contractului.

i) Dreptul de superficie este dreptul de proprietate asupra unei clădirisau asupra unei plantaţii construite pe terenul altei persoane, precum şi dreptulde folosinţă asupra acestui teren.

l) Franciza este dreptul asupra unui domeniu exclusiv sau asuprautilizării exclusive a unei formule, tehnici, design etc.

Cheltuielile efectuate cu ocazia achiziţionării şi utilizării concesiunilor, brevetelor de invenţie, licenţelor, know-how-urilor, mărcilor, uzufructului,superficiei se amortizeaz ă pe perioada contractului sau pe durata de utilizare.


8/33

18

m) Fondul comercial pozitiv reprezintă suma suplimentar ă achitată încazul achiziţionării unei firme sau unor bunuri imobile pentru: marca defabricaţie a firmei, reputaţie, vad comercial, clientelă, legături comerciale etc.Fondul comercial se calculează ca o diferenţă dintre costul de achiziţie (maimare) şi valoarea justă (mai mică) aferente a unor active achiziţionate. Fondulcomercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum 5 ani,sau pe o perioadă mai mare, f ăr ă a depăşi durata de utilizare economică aactivului, cu menţiunea de rigoare în notele explicative.

n) Fondul comercial negativ reprezintă diferenţa dintre valoarea justă (mai mare) şi costul de achiziţie (mai mic) aferentă activelor tranzacţionate.

o) Programele informatice sunt elementele muncii intelectuale stocate pe diferite suporturi tehnice, cum ar fi: diskete, hard-diskuri, CD-uri. Aceste programe se amortizează pe o perioadă de 3 ani.

Patentele, licenţele, know-how-urile, mărcile, drepturile de autor, fondulcomercial şi alte categorii similare nu trebuie recunoscute, de regulă, caimobilizări necorporale, dacă sunt realizate de către entitate.

Imobilizările necorporale în curs de execuţie sunt imobilizărilenecorporale neterminate până la sfâr şitul perioadei, evaluate la cost de achiziţiesau la cost de producţie, după caz.

Reevaluarea imobilizărilor necorporale se face în funcţie de valorilenivelului general al preţurilor.

1.3. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURAIMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Imobilizările corporale, denumite şi imobiliz ări materiale sau active fixe tangibile, cuprind bunurile materiale de folosinţă îndelungată, careîndeplinesc următoarele caracteristici:

• sunt utilizate în producţia de bunuri, în prestarea de servicii, înactivităţi administrative sau sunt închiriate ter ţilor;

•

au durata normală de funcţionare mai mare de un an. În categoria imobiliz ărilor corporale se includ : terenuri, amenajări deterenuri, construcţii, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii demăsurare, control şi reglare, mijloace de transport, animale, plantaţii, mobilier,aparatur ă, birotică, avansuri pentru investiţii etc. Sunt, de asemenea, considerateimobilizări corporale:

• investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unorcontracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune;


9/33

19

• mijloacele fixe puse par ţial în funcţiune, pentru care nu s-auîntocmit formele de înregistrare ca imobilizări corporale;

• investiţiile efectuate pentru descopertă;• investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma

cheltuielilor cu modernizarea, realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijloacelorfixe4.

Potrivit tradiţiei contabile româneşti, imobilizările corporale, cu excepţiaterenurilor şi amenajărilor de terenuri, formau o subgrupă distinctă, numită

„mijloace fixe”. Reglementările contabile conforme cu directivele europene numai definesc în mod explicit această noţiune. Activele încadrate în categoriamijloacelor fixe trebuie să aibă valoarea de intrare mai mare decât limitaminimă prevăzută de lege (care, în prezent, este de 1.800 lei)5.

Imobilizările corporale în curs de execuţie sunt considerate o categoriedistinctă de active imobilizate.

Nu sunt considerate imobilizări corporale următoarele:• componentele imobilizărilor corporale procurate cu ocazia

reparaţiilor, care au ca scop restabilirea parametrilor tehniciiniţiali ale acestora;

• construcţiile şi instalaţiile provizorii;•

animalele tinere, animalele de îngr ăşat, păsările şi coloniile dealbine;

• pădurile;• echipamentul de protecţie şi de lucru, îmbr ăcămintea specială şi

accesoriile de pat, indiferent de valoarea şi durata lor deutilizare;

• sculele, instrumentele şi dispozitivele folosite pentru fabricareaanumitor produse de serie sau pe baza unor comenzi.

Costurile privind reparaţiile imobilizărilor corporale trebuierecunoscute ca şi cheltuieli de exploatare în perioada în care sunt efectuate. În

schimb, costul lucrărilor de modernizare, care au ca scop creşterea performanţelor tehnice iniţiale ale imobilizărilor corporale, se adaugă lavaloarea contabilă a acestora6.

4 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat, art. 24., alin. (3).5 H.G. nr. 105/31.01.2007 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe.6 OMFP nr. 1752/2005 pct. 93-94.


10/33

20

1.4. UZURA ŞI AMORTIZAREAIMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Imobilizările corporale îşi pierd treptat o parte din valoarea lor deîntrebuinţare ca urmare a folosirii lor, a acţiunii agenţilor naturali, a progresuluitehnic. Această depreciere fizică şi valorică se numeşte uzur ă. În funcţie decauzele care o produc, uzura poate fi:

• uzura fizică este generată de funcţionarea tehnică şi mecanică, precum şi de influenţa factorilor naturali;

• uzura morală este reprezintă procesul de învechire tehnologică,

cauzat de evoluţia rapidă a tehnicii, de apariţia de noi maşini cu performanţe mai ridicate.

Expresia valorică a uzurii care se include în mod eşalonat în cheltuieli senumeşte amortizare. Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează, pe

baza unui plan de amortizare, din luna următoare punerii acestora în funcţiuneşi până la recuperarea integrală a valorii de intrare. Amortizarea imobilizărilorcorporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi seînregistrează în contabilitate de către proprietarul acestora.

Amortizarea cheltuielilor de investiţii efectuate la mijloacele fixeconcesionate, închiriate, luate în locaţie de gestiune se calculează de către celcare a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală deutilizare, după caz.

Nu se supun amortizării: terenurile, lacurile, bălţile şi iazurile, care nusunt rezultatul unei investiţii; tablourile şi operele de artă, bunurile dindomeniul public finanţate din surse bugetare; casele de odihnă proprii;locuinţele de protocol; navele, aeronavele, altele decât cele utilizate în scopulrealizării veniturilor; orice alt mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timpdatorită folosirii7.

În cazul imobilizărilor corporale achiziţionate, care au durata normală deutilizare expirată, valoarea de intrare (costul de achiziţie) se va recupera pe odurată stabilită de către o comisie tehnică.

Duratele normale de utilizare corespund, în principiu, cu durateleeconomice de utilizare, în cadrul cărora veniturile obţinute din utilizareaimobilizărilor corporale sunt mai mari decât cheltuielile necesare pentrufuncţionare, întreţinere şi reparare. De aceea, durata normală de utilizare estemai redusă decât durata de viaţă fizică a activului respectiv. Durata normală deutilizare depinde şi de mediul în care imobilizările corporale sunt exploatate şicare poate fi normal, uşor corosiv, puternic corosiv.

7 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, actualizat, art. 24, alin. (4).


11/33

21

În România duratele normale de utilizare ale imobilizărilor corporalesunt stabilite centralizat prin Hotărâre de Guvern şi sunt revizuite la un intervalde maximum 5 ani8.

Duratele normale de utilizare se află în „Catalogul privind duratelenormale de funcţionare şi clasificarea mijloacelor fixe”. Imobilizărilecorporale cuprinse în Catalog sunt clasificate în grupe, subgrupe, clase,subclase şi familii. Catalogul cuprinde următoarele date necesare identificării şistabilirii duratelor de utilizare a imobilizărilor corporale (mijloacelor fixe):

• codul de clasificare;• denumirea grupei, subgrupei, clasei, subclasei şi familiei

imobilizărilor corporale;• limita minimă şi maximă a duratei normale de funcţionare (de

utilizare), în ani.În cazul mijloacelor fixe achiziţionate, cu durata normală de utilizare

neconsumată, pentru care se cunosc datele de identificare (data punerii înfuncţiune, durata de utilizare r ămasă), recuperarea valorii de intrare se face pedurata normală de funcţionare r ămasă.

În cazul mijloacelor fixe achiziţionate, cu durata normală de funcţionareexpirată sau pentru care nu se cunosc datele de identificare, durata normală defuncţionare se stabileşte de către o comisie tehnică sau un expert tehnicindependent.

Pentru perioada în care mijloacele fixe nu sunt utilizate, recuperareaamortizării aferente acesteia se face prin recalcularea cotei de amortizare pedurata normală de utilizare r ămasă, începând cu luna următoare repunerii înfuncţiune a acestora sau se diminuează capitalurile proprii la data scoaterii dinfuncţiune9.

Entităţile economice îşi amortizează imobilizările corporale, utilizândunul din următoarele regimuri de amortizare10.

A) Amortizarea liniară constă în includerea uniformă în cheltuielile deexploatare a unor sume fixe, stabilite propor ţional cu durata normală defuncţionare a mijlocului fix.

8 A se vedea şi H.G. nr. 2139/30.11.2004, M.O. nr. 46/13.01.2005.9 H.G. nr. 2139/2004, publicată în M.O. nr. 46/03.01.2005, pentru aprobarea Catalogului

privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.10 OMFP nr. 1752/2005, pct. 97-99.


12/33

22

Amortizarea liniar ă se determină utilizând regula de bază privindcalculul amortizării, respectiv aplicarea cotei anuale de amortizare asupravalorii de intrare în patrimoniu a mijloacelor fixe, folosind relaţiile:

%

:

în care: - cota de amortizare; ( ) – amortizare anuală (liniar ă); - valoarea de intrare în patrimoniuDNF – durata normală de fracţionare stabilită prin Catalog (ani).

Mijloacele fixe de natura construcţiilor se amortizează utilizând numairegimul de amortizare liniar. De asemenea, se amortizează liniar, pe o perioadă de 10 ani, cheltuielile de investiţii pentru amenajarea terenurilor. Competenţade aprobare a utilizării regimului de amortizare liniar ă revine consiliului deadministrare a contribuabilului.

Amortizarea liniar ă reprezintă regimul clasic tradiţional, fiind cel maisimplu de utilizat, însă nu ţine seama de influenţa uzurii morale, care duce laîntocmirea activelor într-un interval de timp mai scurt.

De la regula de bază a regimului liniar de amortizare există două excepţii, şi anume:

a) În situaţia modificării valorii de intrare, ca urmare a reevaluăriimijloacelor fixe, sau ca urmare a cheltuielilor ulterioare efectuate asupramijloacelor fixe, amortizarea anuală se determină folosind relaţiile:

%


13/33

23

: în care: – cotă anuală de amortizare;

DNFR – durata normală de funcţionare r ămasă;DNFC – durata normală de funcţionare consumată până la data

modificării valorii de intrare; - valoarea r ămasă actualizată; − amortizarea înregistrată până la data modificării valorii de

intrare;

– valoarea de intrare actualizată a mijlocului fix.

b) În situaţia modificării duratei normale de funcţionare,amortizarea anuală se determină folosind relaţiile:

%

:

în care: – cotă anuală de amortizare;DNFR – nouă durată de funcţionare r ămasă;DNF – durata normală de funcţionare stabilită prin Catalog (ani);DNFC – durata normală de funcţionare consumată până la data

modificării duratei normale de funcţionare;DNM – durata normală de funcţionare modificată; - valoarea r ămasă de amortizat; − amortizarea înregistrată până la data modificării durateinormale de utilizare.

B) Amortizarea degresivă presupune o amortizare mai accentuată aimobilizărilor corporale în primii ani de la punerea în funcţiune. Utilizareaacestui regim de amortizare presupune calcularea cotei de amortizare degresive

prin multiplicarea cotei de amortizare liniar ă cu unul din coeficienţii următori:• 1,5 – dacă durata normală de utilizare a imobilizării corporale

este între 2 şi 5 an, inclusiv;


14/33

24

• 2 – dacă durata normală de utilizare este cuprinsă între 5 şi 10ani, inclusiv;

• 2,5 – dacă durata normală de utilizare este mai mare de 10 ani.Regimul de amortizare degresivă se poate aplica în 2 variante:a) Amortizarea degresivă f ără influenţa uzurii morale (AD1) se face

astfel:• în primul an de funcţionare amortizarea se calculează aplicând

cota de amortizare degresivă la valoarea contabilă a activului.• amortizarea anuală pentru anii următori se calculează prin

aplicarea cotelor de amortizare degresive la valoarea contabilă

netă (r ămasă) până în anul în care amortizarea anuală degresivă este egală sau mai mică cu/decât amortizarea anuală calculată

prin raportul dintre valoarea r ămasă şi numărul de ani deutilizare r ămaşi.

• începând cu anul respectiv şi până la expirarea duratei deutilizare, se trece la amortizarea liniar ă prin calculareaamortizării anuale raportând valoarea r ămasă la numărul de anide funcţionare r ămaşi.

b) Amortizarea degresivă cu influenţa uzurii morale (AD2) este ovariantă ce permite amortizarea valorii contabile a imobilizărilor corporale într-o perioadă mai mică decât durata normală de utilizare, diferenţa reprezentândinfluenţa uzurii morale. Aplicarea acestei variante de amortizare presupunedeterminarea următoarelor elemente:

• durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată în funcţiede cota de amortizare degresivă (DUR). DUR se obţine prinraportarea numărului 100 la cota de amortizare degresivă.

• durata de utilizare în care se realizează amortizarea integrală (DUI). DUI se calculează ca diferenţa între durata normală deutilizare conform Catalogului (DNF) şi DUR, din care:• durata de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul de

amortizare degresivă (DUD) se stabileşte ca diferenţa între

DUI şi DUR;• durata de utilizare în cadrul căreia se aplică regimul deamortizare liniar ă (DUL) se determină ca diferenţă între DUIşi DUD.

• durata de utilizare aferentă uzurii morale pentru care nu se maicalculează amortizare (DUM) se calculează prin diferenţa dintreDNF şi DUI.


15/33

25

Pentru imobilizările corporale care au o durată normală de utilizare de până la 5 ani nu se calculează influenţa uzurii morale.

C) Amortizarea accelerată constă în includerea în primul an defuncţionare, în cheltuielile de exploatare, a unei cote de amortizare care nu

poate depăşi 50% din valoarea de intrare în patrimoniu a mijlocului fix. Primulan de funcţionare înseamnă 12 luni consecutive, începând cu luna următoare

punerii în funcţiune.Valoarea r ămasă după primul an de fracţionare se recuperează prin

includerea în cheltuielile de exploatare, în regim liniar, în funcţie de duratanormală de fracţionare r ămasă.

Regimul de amortizare accelerată se poate aplica numai pentrumijloacele fixe noi, achiziţionate şi puse în funcţiune. Pentru echipamenteletehnologice, respectiv maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, computere şiechipamente periferice, respectiv grupa a doua, subgrupa 2.1, se poate utilizaregimul de amortizare accelerată.

Amortizarea degresivă şi accelerată au avantajul că atenuează influenţa uzurii morale, datorită faptului că prin aceste metode se recuperează într-un interval de timp mai scurt un cuantum mai mare din valoarea de intrare aimobilizărilor corporale. Aceste două regimuri de amortizare produc şi unavantaj fiscal, prin amânarea la plată a impozitului pe profit, corespunzătorcreşterii cheltuielilor privind amortizarea în primii ani de utilizare aimobilizărilor corporale.

Utilizarea regimurilor de amortizare se aprobă de către Consiliul deAdministraţie al entităţii economice. Pentru fiecare imobilizare corporală intrată în patrimoniu, entităţile economice vor întocmi un plan de amortizare, în carese vor determina cu anticipaţie amortizarea anuală (anuitatea) şi valoareacontabilă netă sau r ămasă la sfâr şitul fiecărui an de funcţionare, luându-se încalcul valoarea contabilă, durata de utilizare şi regimul de amortizare ales.

1.5. ASPECTELE FISCALE PRIVIND AMORTIZAREA

ŞI REEVALUAREA IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

Amortizarea activelor imobilizate trebuie privită din două puncte de vedere:a) Amortizarea contabilă este reglementată de Legea nr. 15/1994

privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,republicată, cu modificările şi completările ulterioare11. Amortizarea contabilă se determină cu relaţiile:

11 O.G. nr. 54/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1994.


16/33

26

în care - amortizare contabilă înainte de evaluare; – amortizarea contabilă după reevaluare; - valoare contabilă; - durata normală d funcţionare; - durata normală de funcţionare r ămasă.

Din punct de vedere contabil, amortizarea reprezintă atât o cheltuială care afectează rezultatul exerciţiului financiar, cât şi un element rectificativ alvalorii contabile, prin care se determină valoarea contabilă netă a imobilizăriloramortizabile, care se recunoaşte în bilanţ.

b) Amortizarea fiscală este reglementată de Legea nr. 571/2003 privindCodul fiscal, cu modificările ulterioare. Amortizarea fiscală după reevaluare(Afr) se determină cu relaţia:

în care: – valoarea contabilă după reevaluare.Amortizarea fiscală se foloseşte numai pentru determinarea rezultatului

impozabil şi a impozitului pe profit. Amortizarea fiscală nu se înregistrează încontabilitate, ci numai în registrul de evidenţă fiscală al entităţii.

Regulile specifice amortiz ării fiscale sunt, în principal, următoarele12:• în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniar ă;• în cazul echipamentelor tehnologice, precum şi pentru computere

şi echipamente periferice ale acestora, se poate opta pentruoricare dintre cele trei metode de amortizare;

• amortizarea cheltuielilor cu investiţiile efectuate pentruamenajarea terenurilor se face după metoda liniar ă, pe o perioadă

de 10 ani;• în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, se poate folosi

metoda de amortizare liniar ă sau metoda de amortizaredegresivă;

• valoarea r ămasă neamortizată aferentă mijloacelor fixe vânduteeste deductibilă fiscal numai în situaţia în care acestea sunt

12 Legea nr. 571/2003 privind, Codul fiscal, actualizat, art. 24.


17/33

27

valorificate prin entităţi specializate sau prin licitaţie organizată potrivit legii;

• pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivel corespunzător suprafeţei construite prevăzute înLegea locuinţelor;

• mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de nr. dekm sau de nr. de ore de funcţionare prevăzut în cartea tehnică,dacă acestea s-au achiziţionat după 1 ianuarie 2004.

Deducerile de amortizare se determină f ăr ă a lua în calcul amortizareacontabilă.

În valoarea fiscală a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor seinclud şi reevaluările contabile efectuate potrivit legii. În cazul în care seefectuează reevaluări ale mijloacelor fixe amortizabile sau a terenurilor caredetermină o descreştere a valorii acestora sub valoarea de intrare (care poate ficostul de achiziţie, costul de producţie, valoarea de piaţă, după caz), valoareafiscală r ămasă neamortizată a acestora se recalculează până la nivelul celeistabilite pe baza valorii de intrare a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilorreevaluate13.

Reevaluarea imobilizărilor corporale reprezintă înlocuirea valoriicontabile nete cu valoarea justă, ţinându-se seama de infla ţ ie, utilitatea bunului,

starea acestuia şi de pre ţ ul pie ţ ei. Evaluarea se face de către evaluatoriautorizaţi sau de către specialişti din cadrul entităţii, cu pregătire tehnică îndomeniu14.

Operaţiile privind reevaluarea imobilizărilor se înregistrează încontabilitate, folosindu-se, în principal, două metode:

• metoda valorii brute, potrivit căreia se reevaluează simultanatât valoarea brută a imobilizărilor corporale, cât şi amortizareacumulată;

• metoda valorii nete presupune eliminarea din valoarea contabilă brută a amortizării cumulate şi a ajustărilor pentru deprecieri.

Reevaluarea trebuie f ăcută cu regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere în mod semnificativ de cea care ar fi stabilită folosind valoarea justă la data bilanţului.

Activele care fac parte din aceeaşi clasă de imobilizări corporale(terenuri, clădiri, maşini şi echipamente etc.) trebuie să fie reevaluate simultan

13 Codul fiscal actualizat, art. 7, al (1), pct. 33, lit. (c).14 H.G. nr 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi stabilirea valorii de intrarea mijloacelor fixe.


18/33

28

pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiareanuale a unor sume care sunt o combinaţie de valori calculate la date diferite. Înurma reevaluării pot să apar ă două situaţii:

• creşterea de valoarea rezultată din compararea valorii juste cuvaloarea contabilă netă, este tratată ca o creştere a rezervei dinreevaluare;

• descreşterea valorii contabile nete se tratează ca o diminuare arezervei din reevaluare.

Dacă valoarea justă stabilită la inventariere este mai mică decât valoareacontabilă netă, diferenţa în minus se înregistrează ca o cheltuială deductibilă

fiscal15. Surplusul de valoare se capitalizează prin transferul direct în rezerve,

fie la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva dinreevaluare, fie pe măsur ă ce activul este folosit în entitate. În cazul din urmă,valoarea rezervei transferate (Vrt) se determină cu relaţia:

în care: - valoarea amortizării calculată pe baza valorii contabile

reevaluate;

- valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial alactivului.

1.6. ACHIZIŢIONAREA ÎN LEASING A IMOBILIZĂRILORCORPORALE

Imobilizările corporale pot fi achiziţionate de entităţile economice şi în baza unui contract încheiat între două păr ţi, numit contract de leasing.

Contractul de leasing este o înţelegere prin care locatorul (societatea deleasing) transfer ă locatarului (utilizatorului) dreptul de a utiliza un activ pentru

o perioadă de timp convenită, în schimbul unei plăţi sau a unei serii de plăţi.Contractele de leasing pot fi de două feluri:• leasing-ul financiar, când utilizatorul (locatarul) este tratat din

punct de vedere financiar ca proprietar .• leasing-ul operaţional, când finanţatorul (locatorul) are calitatea

de proprietar .

15 Codul fiscal actualizat, art. 21, alin. (14).


19/33

29

Amortizarea bunului, obiectul contractului de leasing, se face de cătreutilizator , în cazul leasing-ului financiar şi de către locator , în cazul leasing-ului operaţional.

În contractul de leasing financiar se prevede că utilizatorul deducedobânda, iar în cadrul contractului de leasing operaţional, utilizatorul deducechiria (rata de leasing). Pentru contractele de leasing care se încheie după 01.01.2007, dobânda se include în baza de impozitare a TVA16.

Contractele de leasing financiar şi operaţional se deosebesc princaracterul specific, şi anume:

a) Contractul de leasing financiar are următoarele particularităţi:

•

la expirarea contractului se transfer ă utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului;

• perioada de folosire a bunului acoper ă cel puţin 75% din duratade utilizare a acestuia;

• cumpărarea bunului de către locatar se face la preţul de cel mult50% din valoarea de piaţă a acestuia;

• rata de leasing este formată din cota-parte din valoarea de intrarea bunului plus dobânda de leasing, care este comparabilă cu ratamedie a dobânzilor bancare;

• riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trecasupra utilizatorului din momentul încheierii contractului.

b) Contractul de leasing operaţional (de exploatare) este orice tip dealt contract de leasing decât cel financiar, şi anume:

• rata de leasing este compusă din cota-parte din amortizarecalculată legal plus un profit stabilit prin negociere;

• amortizarea se calculează de finanţator, cu posibilitateaamortizării întregii valori a bunului minus valoarea reziduală (valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate a

bunului) pe parcursul duratei contractului, dar nu mai puţin detrei ani.

Conform Codului fiscal probat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările

şi completările ulterioare, există mai multe excep ţ ii de la cele trei regimuri deamortizare, şi anume:• mijloace de transport noi;• investiţii efectuate la mijloacele fixe în scopul îmbunătăţirii

parametrilor tehnici;• calculul amortizării mijloacelor fixe, aferente perioadei de

neutilizare (conservare);

16 Codul fiscal actualizat, art. 161, alin. (15).


20/33

30

• amortizarea investiţiilor puse în funcţiune par ţial;• amortizarea mijloacelor fixe aflate în proprietate publică.

1.7. CONŢINUTUL ŞI STRUCTURAIMOBILIZĂRILOR FINANCIARE

Imobilizările financiare sunt investiţii financiare care cuprind acţiuni şialte titluri cumpărate şi deţinute pe termen mediu şi lung, precum şi crean ţ eimobilizate, cum ar fi împrumuturile şi garanţiile acordate pe termen mediu şi

lung. Investiţiile financiare prezintă următoarele caracteristici:• nu au structur ă materială;• reprezintă sume băneşti imobilizate pe termen mediu şi lung în

afara entităţii;• generează venituri financiare sub forma dividendelor, dobânzilor etc.• nu se amortizeaz ă că nu sufer ă deprecieri ireversibile;• pot fi supuse unor deprecieri temporare reversibile, pentru care

se constituie ajustări pentru pierderea de valoare.Imobilizările financiare se pot grupa în următoarele categorii de active:a) Acţiuni deţinute de entităţile afiliate sunt drepturile sub formă de

acţiuni sau alte titluri pe termen mediu şi lung în capitalul altei entităţi, înscopul obţinerii de avantaje economice prin veniturile financiare încasate şi princontrolul şi influenţa semnificativă exercitate asupra societăţii respective.

Entitatea care deţine controlul asupra altei entităţi este societatea –mamă, iar cealaltă se numeşte filial ă. Societatea mamă împreună cu filialeleacesteia reprezintă un grup de entit ăţ i . Se consider ă că există drept de control,atunci când se deţine peste 50% din dreptul de vot în conducerea societăţii.

b) Interesele de participare reprezintă drepturi deţinute în capitalulaltei entităţi în scopul obţinerii de venituri financiare, f ăr ă intervenţia îngestionarea societăţilor la care sunt deţinute titlurile. Deţinerea unei păr ţi dincapitalul unei alte entităţi se presupune că reprezintă interes de participare,

atunci când depăşeşte un procentaj de 20%.c) Titlurile puse în echivalenţă apar în cazul consolidării conturilor.Potrivit metodei punerii în evidenţă, valoarea de achiziţie a acţiunilor deţinutede o entitate în capitalul altei entităţi este înlocuită cu valoarea capitalurilor

proprii ale emitentului ce revine entităţii deţinătoare.


21/33

31

d) Creanţele imobilizate reprezentate de:• sumele datorate de filiale, care sunt împrumuturile acordate

entităţilor de la care s-au achiziţionat titluri sau interese de participare, sub formă de ajutoare financiare;

• împrumuturile acordate pe termen mediu şi lung , care sunt sumede bani acordate ter ţilor pe baza unor contracte de împrumut,

pentru obţinerea de dobânzi;• crean ţ ele aferente contractelor de leasing financiar;• alte crean ţ e imobilizate: garanţii, depozite bancare, cauţiuni etc.;

•

dobânzi aferente creanţelor imobilizate. Imobiliz ările financiare recunoscute ca active se evaluează la costul de

achiziţii sau la valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora. Elese prezintă în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate pentru

pierdere de valoare. Cheltuielile accesorii pentru achiziţionarea imobilizărilorfinanciare se înregistrează direct în cheltuieli de exploatare ale exerciţiului.

1.8. EMISIUNEA, EVALUAREA ŞI RISCULPORTOFOLIULUI DE TITLURI FINANCIARE

Portofoliul reprezintă totalitatea titlurilor financiare de care dispune ofirmă la un moment dat, concretizate în acţiuni, obligaţiuni sau alte titluriachiziţionate de la entităţi sau de pe piaţa secundar ă, în vederea obţinerii de

profit.Emisiunea de acţiuni are ca scop crearea unei societăţi pe acţiuni prin

constituirea unui capital sau creşterea capitalului unei societăţi existente.Aceasta se poate realiza prin două modalităţi: plasamentul privat al titluriloremise; recurgerea la economiile existente ale societăţii respective.

Subiecţii economici pe piaţa acţiunilor sunt, după caz:• subiec ţ ii ofertei de capital , care reprezintă persoane fizice şi

juridice diverse (populaţie, organisme bancare, instituţii

financiare, societăţi de asigur ări şi reasigur ări, întreprinderi etc.),care urmăresc obţinerea de venituri prin plasarea economiilor decare dispun (oferta pe piaţa secundar ă);

• subiec ţ ii cererii de capital de pe piaţa acţiunilor provin de lainvestitorii particulari, organisme bancare etc., care urmărescformarea capitalului necesar creării de societăţi (cerere pe piaţa

primar ă) şi creşterea capitalului, în scopul diversificării activităţiişi expansiunii (cerere pe piaţa primar ă şi secundar ă);


22/33

32

• intermediarii reprezintă băncile şi agenţiile de bursă, care asigur ă plasarea acţiunilor şi tranzacţiile cu acţiuni pentru clienţii lor;

• administratorii portofoliilor de ac ţ iuni , care gospodărescfondurile pentru particulari şi societăţi, urmărind maximizareacâştigurilor.

Evaluarea titlurilor financiare reprezintă cea mai dificilă problemă financiar ă, pentru că trebuie avut în vedere un complex de împrejur ări atât de pe

pieţele financiare primare, cât şi de pe cele secundare.Evaluarea acţiunilor în vederea luării deciziei de cumpărare/vânzare la

bursă se face pornind de la analiza situaţiei financiare a emitentului şi modul

cum evoluează cursul acţiunilor pe piaţă. În momentul achiziţionării, valoareareală a acţiunilor se stabileşte în funcţie de suma investită şi fluxurile financiare

pozitive viitoare aşteptate pe un orizont de timp echivalent cu perioada dedeţinere previzionată, de costul actuarial al finanţării sale, precum şi de valoareareziduală a acţiunilor în momentul vânzării lor.

Valoarea unei acţiuni este stabilită la data achiziţionării, însă, pe parcurs, ea se poate modifica în funcţie de condiţiile pieţei. Prin urmare, această valoare va trebui reevaluat ă la anumite intervale de timp. Având în vedere că deţinătorii de valori mobiliare sunt înregistraţi la bursă în „Registrul bursei devalori mobiliare”, format din registrul de acţiuni, registrul acţionarilor, registrulobligaţiunilor, cei interesaţi pot obţine informaţii despre fiecare deţinător devalori mobiliare şi, ca atare, să fie influenţat cursul acestora pe piaţa bursier ă.

Acţiunile preferenţiale sunt instrumente financiare, care asigur ă petermen lung finanţele pentru o societate pe acţiuni. Ele prevăd plata unuidividend cu sumă fixă. Prin urmare, ele se aseamănă în unele privinţe cuobligaţiunile (dividendele ce se plătesc sunt în sume fixe, ca dobânzile laobligaţiuni, şi se plătesc, în general, înaintea dividendelor acţiunilor obişnuite),iar în alte privinţe cu acţiunile obişnuite, în sensul că nu au scadenţă şi nu pot fir ăscumpărate. Astfel de acţiuni constituie perpetuităţi.

Valoarea pe piaţă a unei acţiuni preferenţiale, cu toate că uneleemisiuni de asemenea acţiuni pot fi retrase, se determină cu relaţia:

în care: - valoarea pe piaţă a acţiunii preferenţiale (preţul); - dividendul acţiunii preferenţiale;i – rata de rentabilitate (rata de actualizare) a investiţiei,

adecvată pentru gradul de risc al investiţiei respective.


23/33

33

Acţiunile obişnuite17 sunt dovada proprietăţii asupra unei întreprinderi.Preţul efectiv (curent) pe piaţă al unei acţiuni depinde de:

• fluxurile de numerar pe care investitorul estimează să leîncaseze la achiziţionarea acţiunii respective;

• gradul de risc al fluxurilor de numerar (fluxurile de numerarestimate sunt formate din două componente – dividendul estimat

pentru fiecare an şi preţul de vânzare, în cazul înstr ăinăriiacesteia). Preţul final estimat pentru acţiunea respectivă includecâştigul provenit din investiţia iniţială plus un câştig de capital.Cel puţin, din punct de vedere teoretic, durata de viaţă a unei

acţiuni este infinită.Valoarea pe piaţă a unei acţiuni obişnuite se poate face pe o singur ă

perioadă (de exemplu, un an) şi pe mai multe perioade (un anumit număr de ani).Valoarea pe piaţă a unei acţiuni deţinute pe o singur ă perioadă de timp

se determină cu relaţia:

în care: – valoarea pe piaţă (preţul) unei acţiuni obişnuite laînceputul anului (0), deţinute pe o singur ă perioadă; - dividendul estimat pentru anul „1”;

i – rata de rentabilitate cerută (scontată) a investiţiei;g – creşterea de preţ estimată în perioada respectivă.

Relaţia de mai sus arată că rentabilitatea estimată a unei acţiuni esteformată din două componente: un câştig provenit din dividend şi un câştig

provenit din capitalul estimat.Valoarea pe pia ţă a unei acţiuni, în cazul mai multor perioade, este dată

de valoarea actualizată a fluxurilor de numerar estimate a fi generate de activulfinanciar respectiv. În cazul în care nu se pune problema înstr ăinării titlului

17 Pentru un investitor o acţiune obişnuită este un titlul de valoare (bucată de hârtie),

caracterizată de următoarele tr ăsături: a) consfinţeşte dreptul proprietarului său la dividende, darnumai în măsura în care societatea realizează profit; b) proprietarul are dreptul să le vândă înviitor, sperând că preţul de vânzare va fi mai mare decât preţul de achiziţie (se va înregistracâştig de capital sau pierdere, după cum preţul de achiziţie este mai mic, respectiv mai maredecât preţul de vânzare).


24/33

34

respectiv, valoarea de piaţă (curentă) a acţiunii va fi egală cu valoarea prezentă a dividendelor estimate a fi plătite, şi anume:

Relaţia de mai sus reprezintă un model general de evaluare a acţiunilor,în sensul că seria de dividende „Dt” poate îmbr ăca orice tip de evoluţie în timp,în sensul că Dt poate creşte, scădea, r ămâne constant sau poate chiar să

fluctueze la întâmplare.Formele de manifestare a riscului unei acţiuni din portofoliu sunt:

• riscul de firmă este cauzat de greve, insuccesul programelor demarketing, pierderea de contracte etc.;

• riscul de pia ţă se refer ă la inflaţie, recesiune, r ăzboi etc. şi nu poate fi eliminat prin diversificare, pentru că factorii respectiviafectează toate firmele simultan. Acest risc, pentru că nu poate fieliminat şi-l asumă toţi investitorii;

• riscul total al unei acţiuni este suma celor două riscuri specifice.Emisiunea de obligaţiuni este cerută de necesităţile de resurse

financiare atunci când firmele de toate tipurile şi formele de proprietate aunevoie să împrumute sume mari de bani, pe care singur ă bancă, sau mai multe,nu le poate furniza. Într-o asemenea situaţie se poate proceda, în condiţiilelegislaţiei în vigoare, la un împrumut obligatar sau cu obligaţiuni, pe termenmediu sau lung. În schimbul acestor fonduri, beneficiarul împrumutului sauemitentul acestuia acordă anumite documente de valoare sau titluri de valoare,denumite obligaţiuni, care reprezintă dreptul de crean ţă asupra societ ăţ iiemitente (drept anual sau periodic la dobândă, drept de rambursare aobligaţiunii, drept de anumite prime etc.).

Emisiunea de obligaţiuni se face de către persoane juridice abilitatelegal, astfel: sub paritate (sub pari), dacă Ve < Vn; la paritate (al pari), dacă

Ve = Vn; peste paritate (supra pari), dacă Ve > Vn,în care: Ve – preţul (valoarea de emisiune a unei obligaţiuni, care

reprezintă o cotă din valoarea de emisiune totală (Vet);Vet – preţul total (valoarea totală) de emisiune a împrumutului

sau capitalul total pe care-l primeşte emitentul;Vn – valoarea nominală a unei obligaţiuni, care reprezintă o

cotă din valoarea nominală totală a împrumutului (Vnt);


25/33

35

Vnt – valoarea nominală totală a împrumutului sau capitalultotal pe care-l primesc subscriptorii, la care s-ar mai puteaadăuga unele prime în afara dobânzilor.

În scopul încurajării subscriptorilor (cumpăr ătorilor), emitentul poateadopta, dacă-i dictează interesul, una din următoarele strategii de emisiune şirambursare:

Variantele de emisiune de obligaţiuni şi de rambursare, deduse din

sistemul de inecuaţii menţionat, sunt:• , emisiune sub paritate (sub pari) şi rambursare al pari;• , emisiune sub pari şi rambursare supra pari;• , emisiune al pari şi rambursare al pari;• , emisiune al pari şi rambursare supra pari.

Se poate constata, în baza elementelor menţionate, că întotdeauna avemrelaţia:

La emisiune, obligaţiunile au o valoare de piaţă care se stabileşte foarteaproape de valoarea nominală. Totuşi, după emisiune, valoarea de piaţă poate să varieze foarte mult faţă de valoarea nominală, de aceea se impune reevaluarea lor.

Evaluarea obligaţiunilor se face în funcţie de valoarea actualizată aanuităţii (dobânzii) plus valoarea actualizată a sumei avansate pe anumită

perioadă. Deci, o obligaţiune reprezintă o anuitate plus o sumă ce este plătită lascadenţă (rambursarea unui împrumut). Prin urmare, valoarea obligaţiunii estevaloarea actualizată a acestui şir de plăţi.

Modelul general de evaluare a unei obligaţiuni este reflectat deurmătoarea ecuaţie (în cazul cuponului anual).

în care: - valoarea unei obligaţiuni;D – suma plătită ca dobândă în fiecare an (= rata cuponului

obligaţiunii x valoarea nominală a obligaţiunii);


26/33

36

n – numărul de ani până la maturizarea (scadenţa) obligaţiunii(scade în fiecare an ce trece de la data emisiunii, astfel încâto obligaţiune care a avut o perioadă de maturitate de 30 deani, în momentul în care a fost emisă, devine o obligaţiunecu o perioadă de maturitate de 29 de ani, un an mai târziu).

- valoarea la care se rambursează obligaţiunea; - factorul de actualizare la o rată de actualizare „i” şi o

perioadă „n” ani.

Rentabilitatea portofoliului de obliga ţ iuni este în funcţie de dobânzile

acumulate şi de variaţia cursului obligaţiunilor. Pentru deţinător, randamentul(rentabilitatea) obligaţiunilor reprezintă rata de fructificare sau de capitalizare

pe care o cere drept remuneraţie pentru lichidităţile împrumutate emitentului.Randamentul mai poate fi denumit şi rata de piaţă a dobânzii obligaţiunilor.

Riscul portofoliului de obliga ţ iuni apare ca urmare a faptului că investitorii în obligaţiuni sunt expuşi riscului care apare în urma modificăriiratelor dobânzilor sau riscului ratelor dobânzii.

Garantarea împrumutului obligatar este, în general, obligatorie.Cumpăr ătorii de obligaţiuni solicită, prin contractul obligatar, pe lângă platadobânzii şi o anumită protecţie împotriva riscului de neplată. Aceasta poate firealizată printr-un drept asupra activelor firmei emitente, iar obligaţiunilerespective sunt considerate garantate sau obliga ţ iuni cu ipotecă.

Pe lângă obligaţiunile garantate, pe piaţa financiar ă, pot circulaobliga ţ iuni negarantate, care nu furnizează nici un drept asupra unui anumitactiv al firmei. Dacă obligaţiunea în cauză constituie primul drept asupraactivelor firmei, în caz de neplată, ea se numeşte obliga ţ iune senior . Dacă există alţi creditori cu prioritate, obligaţiunea este denumită obliga ţ iunesubordonat ă. Deci, destinatarii de obligaţiuni negarantate nu sunt protejaţi pringaranţii, ci prin patrimoniul firmei.

Rambursarea împrumutului obligatar se face: sub paritate (sub pari),dacă Vr < Vn; la paritate (al pari), dacă Vr = Vn; peste paritate (supra pari),

dacă Vr > Vn.

în care: Vr – preţul (valoarea) de rambursare a unei obligaţiuni, carereprezintă o cotă din capitalul total de rambursat (Vn);

Vn – preţul total (valoarea totală) de rambursare a împrumutuluisau capitalul total pe care-l rambursează emitentul şi pecare îl primesc subscriptorii, exceptând dobânda.


27/33

37

În funcţie de prevederile contractului de emisiune, rambursarea(amortizarea) unui împrumut obligatar se poate face în următoarelemodalităţi18:

a) Rambursarea prin anuit ăţ i constante (şi amortismente variabile) propune ca amortizările (rambursările) anuale ale împrumutului să variezecrescător şi compensator cu variaţia descrescătoare a dobânzii anuale. Faptul că anuitatea este constantă şi amortismentul variabil, această modalitate derambursare poartă numele de amortizare progresivă.

b) Rambursarea prin anuit ăţ i variabile şi amortismente constante, presupune că emitentul (societatea împrumutată) rambursează, în fiecare an,

acelaşi număr de obligaţiuni, valoarea de amortizat fiind împăr ţită în tranşeegale. Amortismentul fiind constant, iar dobânda variabilă, anuitatea este decivariabilă (amortismentul anual = împrumutul/n). Rambursarea se face printragerea la sor ţ i a obliga ţ iunilor 19.

c) Rambursarea integral la scaden ţă („in fine” sau „la sfâr şit”) se faceîn ultima zi a duratei acesteia şi devine tot mai utilizată ca urmare a simplificăriigestiunii financiare. În acest caz, în fiecare perioadă anuitatea este egală cuvaloarea dobânzii perioadei, mai puţin ultima scadenţă, când se rambursează întregul împrumut (anuitatea la ultima scadenţă este egală cu suma dobânzii

perioadei şi valoarea împrumutului amortizat).d) Rambursarea prin bursă interesează emitentul atunci când cursul

bursier al obligaţiunilor este inferior valorii de rambursat (valoarea nominală + prima de rambursat)20. Condiţiile admiterii întreprinderii la bursă sunt:lichiditate, siguranţă şi egalitate de tratament. Prin aceste trei condiţii piaţa

bursier ă asigur ă atragerea şi plasarea economiilor publice şi evaluarea permanentă a titlurilor cotate.

e) Conversia obliga ţ iunilor în ac ţ iuni este posibilă ca urmare a faptuluică obligaţiunile, fiind deseori titluri cu o durată de viaţă limitată, se pune

problema schimbării acestora în acţiuni.

18 Aceste modalităţi corespund rambursării „al pari”, cât şi rambursării „supra pari”.19 Tragerea la sor ţi se poate realiza sub forma: tragerii unei scrisori, care cuprinde titlurile deamortizat la fiecare scadenţă; tragerii unui număr şi rambursarea unui anumit număr de titluri.20 Există, însă, limite legale privind numărul de obligaţiuni r ăscumpărate prin bursă: în

principiu, nu mai mult de 50% din numărul de obligaţiuni amortizabile într-un an. O altă modalitate de r ăscumpărare prin bursă constă în lansarea de către societatea împrumutată a uneioferte publice de schimb sau de cumpărare.


28/33

38

1.9. STUDII DE CAZ

1. S.C. „X” SRL achiziţionează un mijloc fix a cărei valoare de intrareîn patrimoniu este de 12.500 u.m. Durata normală de fracţionare, conformCatalog 8-10 ani şi se optează pentru 10 ani. Să se calculeze amortizarea anuală şi lunar ă.

2. S.C. „X” SRL are în patrimoniu o clădire pentru care se cunoscurmătoarele date:

•

valoarea de intrare în patrimoniu – 88.000 u.m.;• durata normală de funcţionare, conform Catalog 40-60 ani şi se

optează pentru 55 ani;• durata consumată până la 30 · 12 anul n: 30 ani;• amortizarea înregistrată până la 30 · 12 anul n: 26800 u.m.

Se reevaluează clădirea, stabilindu-se valoarea de intrare actualizată de150.000 u.m.

Să se calculeze amortizarea anuală şi lunar ă începând cu 01.01.n+1.

3. S.C. „X” SRL are în patrimoniu un mijloc fix (centrală termică) pentru care se cunosc următoarele date:

•

valoarea de intrare în patrimoniu: 175.000 u.m;• durata normală de funcţionare, conform catalog 24 ani şi se

optează pentru 36 ani;• durata consumată până la 31.12 anul n: 10 ani;• amortizarea înregistrată până la 31.12 anul n: 70.000 u.m.

Ca urmare a lucr ărilor de amortizare, consiliul de administraţie a aprobat prelungirea DNF cu 10%, începând cu luna a III-a anul n+1.

Să se calculeze amortizarea anuală şi lunar ă a mijlocului fix.

4. S.C. „X” SRL a achiziţionat şi a pus în funcţiune, în luna mai anul n

un mijloc fix, despre care se cunosc următoarele date:• valoarea de intrare în patrimoniu 150.000 u.m.;• durata normală de fracţionare, conform Catalog 10-12 ani şi se

optează pentru 10 ani.Să se amortizeze mijlocul fix în regim degresiv.


29/33

39

5. Să se întocmească planul de amortizare liniar ă, degresivă (AD1) şiaccelerată pentru mijloc fix achiziţionat în 30.12. anul „n” cu preţul de 6.000um. Durata normală de utilizare este de 5 ani.

6. S.C. „X” SRL achiziţionează echipamente cu valoare de intrare de1.500.000 u.m., a căror durată normală de fracţionare, conform Catalog, este de16-24 ani şi se optează pentru 20 ani.

Să se calculeze amortizarea anuală în regim accelerat a echipamentuluirespectiv.

7. Să ne întocmească planul de amortizare liniar ă, degresivă (variantaAD1) şi accelerată pentru un mijloc fix achiziţionat în 28.02. anul „n” cu preţulde 9.600 um. Durata de utilizare este de 4 ani.

8. Firma „X” achiziţionează un mijloc fix la un preţ de 7200 um în datade 30.12. anul „n”. Durata normală de funcţionare este de 7 ani.

Să se calculeze:a) Cota medie anuală de amortizare pentru regimul liniar (Cal) şi pentru

regimul de amortizare degresivă (Cad); b) Durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată (DNFlr ),

durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală (DNFai),idem în cazul căreia de aplică regimul de amortizare degresivă (DNFad), idem încadrul căreia se aplică regimul de amortizare liniar ă (DNFl) şi durata deutilizare pentru care nu se mai calculează amortizarea (DNFn);

c) Planul de amortizare în regim degresiv (AD2).

9. O clădire are valoarea contabilă de 20.000 um şi o durată normală defuncţionare de 20 de ani. După 15 ani de utilizare, clădirea se reevaluează lavaloarea justă de 4.000 un. Se presupune că valoarea contabilă este egală cu ceafiscală. Să se determine:

a) Amortizarea contabilă anuală înainte (AC1) şi după reevaluare (AC2);

b) Amortizarea fiscală după reevaluare (Afr );c) Valoarea cu care se majorează (diminuează) clădirea;d) Să se comenteze rezultatele.


30/33

40

10. Un activ fix corporabil are o valoare contabilă de 10.000 um, şi DNFde 20 de ani. După 8 ani se reevaluează, indicele de actualizare fiind de 120%.Înregistrarea în contabilitate se face utilizând metoda valorii brute. Rezervadin reevaluare se încorporează la rezerve reprezentând surplusul realizat dinrezerve din reevaluare.

Să se calculeze:a) Valoarea contabilă actualizată (Vca);

b) Valoarea amortizării cumulate actualizate (Vaca);c) Diferenţa din reevaluare aferentă valorii contabile (ΔR vc);d) Diferenţa dintre plusul valorii contabile şi plusul amortizării (ΔV);

e) Surplusul de valoare transferat la rezerve (Vrt).

11. Firma „X” deţine un mijloc fix care are o valoare contabilă de20.000 um şi o DNF de 20 ani. În tabelul 1.11. sunt redate informaţii privindreevaluările succesive ale activului fix:

Tabelul 1.11.Nr.crt.

DataReevaluării

Valoarea justă (um)

0 1 2

1. După 5 ani de utilizare 240002. După 10 ani de utilizare 140003. După 12 ani de utilizare 32004. După 18 ani de utilizare 2000

Înregistrarea operaţiilor de reevaluare se face utilizând metoda valoriinete. La sfâr şitul perioadei de utilizare, activul fix se scoate din activ, ca urmarea casării, ocazie cu care se transfer ă diferenţele din reevaluarea în rezerve.

Să se calculeze, în cazul celor patru momente de reevaluare,următoarele:

a) Amortizarea cumulată la sfâr şitul anului de utilizare (Ac);

b) Valoarea contabilă netă (Vcn);

c) Diferenţa din reevaluare (ΔR e);d) Amortizarea anuală (recalculată) după cele patru reevaluări.


31/33

41

12. Firma „X” (utilizator sau locatar) preia în leasing financiar un mijlocfix a cărui valoare este de 40.000 um cu o DNF de 4 ani. Avansul achitat delocatar este de 15% din preţul activului fix. Durata contractului de leasing estede 3 ani, iar dobânda anuală, de 10%. Se consider ă că ratele se facturează dedouă ori pe an (2 x 3 ani = 6 rate). La expirarea contractului, locatarul cumpăr ă mijlocul fix (autoturism) la valoarea reziduală.

Ştiind că societatea de leasing (locatorul) este persoană juridică rezidentă, să se calculeze:

a) Valoarea avansului (Va); b) Valoarea reziduală (Vr );

c) Rata de capital (R c);d) Rata de leasing (R e);e) TVA;f) Tabloul de amortizare şi rata de leasing.

13. Firma „X” preia în leasing operaţional cu plata în $ un mijloc fix dela o societate de leasing. Locatarul (utilizatorul) este o societate plătitoare deTVA. Pe baza contractului de leasing operaţional extern se prezintă următoareleinformaţii:

• valoarea de intrare în patrimoniu: 20000 $;• durata normală de funcţionare: 4 ani;•

valoarea reziduală este de 25%;• durata contractului de leasing operaţional: 3 ani;• numărul de rate: 6 rate (2 rate/an x 3 ani);• impozitul pe veniturile obţinute de nerezidenţi: 15%;• rata profitului :5%.

Să se calculeze:a) Amortizarea anuală (Aa);

b) Valoarea reziduală (Vr );c) Marja de profit anuală (M pa);d) Tabloul amortizării împrumutului.

14. Firma „X” achiziţionează un mijloc de transport în luna ianuarieanul „n” în valoare de 850.000 um, pentru care furnizorul asigur ă o garanţie

pentru 300000 km.Lunar, din foaia de parcurs a mijlocului fix se va determina numărul de

km parcur şi, după cum urmează: 1000 km (I), 5200 km (II), 7500 km (III)…Să se calculeze amortizarea lunar ă.


32/33

42

15. Firma „X” achiziţionează o construcţie şi prevede efectuarea deinvestiţii ulterioare. Despre construcţia respectivă se cunosc următoarele date:

• durata normală de funcţionare : 40 – 60 ani, şi se optează pentru40 ani;

• valoarea de intrare: 3.600.000 um;• după 3 ani de funcţionare, se decide efectuarea unor cheltuieli de

modernizare (Cm) cu valoare de 2.000.000 um.Să se calculeze:a) Valoarea r ămasă de amortizat după trei ani de funcţionare (Vra);

b) Valoarea de intrare corectată r ămasă de amortizat (Vicr );

c) Cota anuală de amortizare recalculată după trei ani de funcţionare (Car );d) Amortizarea anuală recalculată începând cu anul patru (Aar );e) Amortizarea totală recuperată (Atr ).

16. Firma „X” are în funcţiune o instalaţie, care după patru ani defuncţionare intr ă în conservare pentru doi ani, iar în anul al 7-lea se repune înfuncţiune. Alte date referitoare la instalaţie sunt:

• durata normală de funcţionare: 12 – 16 ani, şi se optează pentru 12 ani;• valoarea de intrare: 720.000 um;• după patru ani de funcţionare, instalaţia se trece în conservare

pentru 2 ani, iar în al 7-lea se repune în funcţiune.Să se determine:a) Amortizarea anuală (Aa) şi amortizarea recuperată (Ar ) pe perioada a

patru ani de funcţionare; b) Valoarea r ămasă de recuperat şi amortizarea anuală după repunerea în

funcţiune.

17. Firma „X” a achiziţionat o linie de fabricaţie în luna ianuarie anul„n” şi are termen final de recepţie luna decembrie anul „n”. În prima fază s-auefectuat lucr ări de investiţii în valoare de 870.000 um, reprezentând:

• 270.000 um instalaţia;

•

250.000 um lucr ări aferente instalaţiei;• 350.000 um lucr ări de amenajare a spaţiului pentru viitoareainstalaţie.

În luna mai se constată că instalaţia poate fi pusă în funcţiune par ţial,astfel că are o recepţie par ţială a acesteia. Ca urmare, în luna iunie se calculează amortizarea aferentă recepţiei par ţiale. În luna decembrie are loc recepţia finală a investiţiei, conform devizului de lucr ări, în valoare de 1.250.000 um. Duratanormală de funcţionare 8 – 12 ani şi se optează pentru 12 ani.


33/33

43

Să se calculeze:a) Amortizarea lunar ă ( ) şi suma ce urmează să se includă pe

cheltuieli în lunile iunie – noiembrie. b) Valoarea r ămasă de recuperat (Vrr ), amortizarea anuală (Aa) şi lunar ă

(Al) pentru perioada următoare.

18. Firma „X” achiziţionează un mijloc fix în valoare de 2.000.000 um,din următoarele surse:

• 1.500.000 um alocaţii de la bugetul de stat;• 600.000 um din surse proprii.

La recepţie mijlocul fix (utilaj energetic) va fi evidenţiat la categoria

bunurilor de natura domeniului public cu valoarea de 1.500.000 um şi lacategoria de imobilizare din surse proprii, cu valoarea de 600.000 um. Duratanormală de funcţionare 12 – 18 ani şi se optează pentru 15 ani.

Să se calculeze amortizarea anuală (Aa) şi lunar ă ( ) a mijlocului fix.19. Să presupunem că firma „X” plăteşte acţionarilor săi deţinători de

acţiuni privilegiate (preferenţiale), dividende în valoare de 2,4 um pe acţiune,iar rata de rentabilitate a investiţiei respective, pentru respectivul grad de risceste de 13,5%. Care este valoarea unei acţiuni preferenţiale?

20. Care este randamentul unei acţiuni preferenţiale, cunoscândurmătoarele date: dividendul anual pe acţiune este de 3,7 um; preţul de piaţă (curent) al unei acţiuni este de 48 um?

21. O nouă acţiune emisă de firma „X” valorează cât 3,5 acţiuni vechiale aceleiaşi societăţi. O acţiune nouă se vinde la preţul de 2.000 um, în timp cecursul vechilor acţiuni este de 3.000 um.

Care este cursul unei acţiuni după cumpărarea unei noi acţiuni ()?22. Să presupunem că firma „X” emite obligaţiuni pe termen scurt (sub

1 an), la o valoare nominală de 1000 um, care implică o plată de 120 um ca

dobândă, la finele perioadei. Care este valoarea actualizată a unei obligaţiuni lasfâr şitul anului?

23. Să presupunem că firma „X” emite obligaţiuni la 01.01. anul „n”, lavaloarea nominală de 1000 um şi rata cuponului de 12%, care se plăteştesemestrial. Care este valoarea de piaţă a unei obligaţiuni după 6 luni de laemiterea acesteia şi cu o zi înainte de plata dobânzii, considerând că anul are365 zile.

ACTIVELE IMOBILIZATE ALE FIRMEI.pdf

Documents

Transcript of ACTIVELE IMOBILIZATE ALE FIRMEI.pdf