Abuz si Violenta

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

_________________________________________________________Încadrarea comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei __________________________________________________________

În literatura de specialitate nu există un consens al cercetătorilor asupra

definirii şi măsurării conceptului de violenţă. De asemenea, la nivel global,

conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât şi în practică, grade

diferite de vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive,

de la cele care afectează starea de sănătate, la cele care afectează situaţia ei

socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării

formale sau informale a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei

asupra femeii în relaţia de cuplu arată o recunoaştere diferenţiată, de la formele

de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală sau psihologică, cum ar fi:

izolarea şi separarea femeii de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice

tip de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea (folosite pentru a

determina o femeie să se aprecieze ca fără valoare personală, astfel încât aceasta

să poată fi ţinută sub controlul agresorului), ameninţarea verbală privind abuzul

sau tortura directă sau indirectă (asupra copiilor acesteia sau rudelor)

(Follingstad şi col., 1990).

Inconsistenţa în modul de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor în

registrul violenţei este dată de gradul diferit de percepţie şi conştientizare la

nivel comunitar, atât a femeii şi raportului acesteia cu partenerul de cuplu, cât şi

a violenţei.

Un prim aspect implicat îl constituie percepţia culturală; studiile realizate

pe grupuri delimitate cultural arată că încadrarea comportamentelor în definirea

violenţei, la nivel comunitar, este făcută sub aspect cultural. Fiecare comunitate

defineşte violenţa în cuplu în raport cu propriile cadre culturale de identificare

şi ierarhizare a gradelor de violenţă. Studiile realizate în comunităţile afro-

1

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------americane, spre exemplu, arată că aspectele socio-culturale au un impact mai

mare asupra nivelului de conştientizare a violenţei asupra femeii şi de încadrare

a comportamentelor în registrul violenţei decât programele publice de informare

şi conţinutul reglementărilor juridice. Dat fiind faptul că programele care au

fost derulate într-o comunitate afro-americană, cu focalizare asupra agresorilor,

au avut un impact minor asupra reducerii violenţei în cuplu, Williams & Becker

(1999) au realizat două focus grupuri pentru a identifica modalitatea în care

membrii comunităţii încadrează anumite comportamente agresive în registrul

violenţei şi identifică modalităţile de prevenire a violenţei. Cei doi cercetători

au ajuns la concluzia că elementele cadrului cultural sunt esenţiale pentru

modul în care o comunitate înţelege, defineşte şi dezvoltă acţiuni pentru

combaterea violenţa asupra femeii în relaţia de cuplu; o altă concluzie a

studiului a fost aceea că încercarea de a combate violenţa la nivel comunitar

prin intermediul implementării măsurilor legislative nu este o soluţie în

reducerea violenţei; la nivelul relaţiilor interpersonale nu este asumată definiţia

legislativă a violenţei atunci când aceasta este impusă ca un mecanism extern de

reglementare. Este imperativ ca membrii comunităţii să conştientizeze violenţa

şi să-şi asume responsabilitatea confruntării cu problema violenţei.

Studiile comparative realizate în mai multe comunităţi, diversificate sub

aspect cultural, arată că definirea violenţei asupra femeii depinde, de asemenea,

de nivelul de valorizare a femeii, copilului şi persnei varstnice. Un studiul

comparativ, realizat de Lester (1980) asupra unor comunităţi diferite sub aspect

cultural, a relevat că numărul femeilor bătute este crescut în societăţile în care

statutul femeii este considerat inferior statutului bărbatului. La aceeaşi

concluzie a ajuns şi Yello (1983); ea a studiat situaţia femeilor bătute din mai

multe state, comparând datele din patru sfere ale vieţii: legislaţiei, politicii,

educaţiei şi economic. Ea a descoperit că statele în care statutul femeii era

2

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------apreciat ca fiind inferior, în raport cu ceea ce se aştepta din punctul de vedere

socio-cultural, prezentau o creştere a violenţei asupra femeii. În ţările Est-

mediteraneene, spre exemplu, abuzului fizic asupra femeii nu este perceput

social ca fiind violenţă şi nu este definit ca formă de violenţă la nivelul juridic.

Femeia este valorizată prin raportare la castitate, şi de aceea, în cazul relaţiilor

sexuale extramaritale sau în cazul în care este victima unui viol, femeia poate fi

omorâtă.

Lipsa de consens privind definiţia violenţei asupra femeii, întâlnită la

nivel socio-cultural, este regăsită şi în abordările cercetătorilor şi

specialiştilor în domeniu. În literatura de specialitate nu există o definiţie

care să acopere problematica violenţei şi care să fie bazată pe consensul

cercetătorilor. Fiecare cercetător sau specialist a definit violenţa, sau a

creat registre de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor care să

delimiteze formele violenţei, în raport cu domeniul de specializare şi cu

necesităţile de lucru; definiţiile violenţei depind de domeniul de

apartenenţă al cercetătorului şi de scopul pentru care sunt elaborate.

Astfel, definiţia violenţei elaborată cu scopul de a fi utilizată în

procedurile penale va fi diferită de definiţia utilizată de către serviciile de

asistenţă a victimelor violenţei. De asemenea, definiţia utilizată de către

serviciile de sănătate publică diferă de definiţiile folosite de către

psihologi în cadrul programelor de terapie a victimei sau agresorului.

_________________________________________________Formele violenţei şi încadrarea lor în definirea violenţei_________________________________________________

3


Dacă specialiştii în sociologie, criminologie, psihologie, medicină şi

asistenţă socială susţin ca fiind grave consecinţele şi mari costurile sociale1 ale

violenţei asupra femeii şi copiilor acesteia, în conştiinţa publică existe grade

diferite de acceptare a violenţei în raport cu motivaţia care stă la baza

manifestării acesteia şi cu comportamentul victimei.

În România, potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie şi

la Locul de Muncă situaţia în care o femeie este bătută de către partenerul ei

este apreciată ca fiind „nu prea gravă” de 2% din eşantionul de femei şi 2% din

eşantionul de victime, 2% din eşantionul naţional apreciază că „femeia ar trebui

bătută” atunci când „în mod frecvent nu găteşte” sau „în mod frecvent nu-i tace

gura”, iar 3% apreciază că bătaia este necesară atunci când femeia „nu are grijă

de copii”. Datele sunt susţinute de faptul că 17,8% din eşantionul de femei au

indicat cel puţin o formă de abuz (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Sub aspectul prevalenţei, statisticile arată că forma fizică a violenţei este cea

mai răspândită şi cea mai gravă prin limitele extreme pe care poate să le atingă.

Într-un studiu realizat în 48 de ţări, între 1982-1999 (WHO, 2002), s-a constat

că între 10% şi 60% dintre femei au declarat că au suferit, pe parcursul vieţii,

forme de violenţă fizică din partea partenerului de cuplu. Între femeile care

1 În lucarea Strategii ale dezvoltării sociale (1997), p. 107-109, C. Zamfir defineşte costul social din două perspective: pe de-o parte din perspectiva costurilor economice (resursele financiare necesare pentru achiziţionarea resurselor cerute de desfăşurarea unei activităţi, în cazul violenţei resursele financiare fiind necesare pentru dezvoltarea serviciilor pentru asistarea victimelor violenţei, servicii pentru agresori şi adăposturi, precum şi asigurarea personalului necesar desfăşurării acţivităţii în aceste servicii), pe de altă parte din perspectiva costurilor sociale şi umane (care se referă la consecinţele colaterale ale violenţei asupra femeii cum ar fi: efectele asupra dezvoltării copiilor, funcţionalitatea cuplului şi efectele asupra capacităţii femeii de a-şi menţine locul de muncă sau de a-şi menţine performanţele de lucru)

4

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------declară abuzul fizic, 70% dintre ele declară forme severe de abuz fizic (WHO,

2002).

În demersul de operaţionalizare a conceptului de violenţă fizică există un

dezacord al specialiştilor şi al juriştilor; din prisma încadrării comportamentelor

în registrul violenţei fizice, se discută încă includerea pălmuirii alături de acte,

cum ar fi folosirea unui cuţit sau pistol. În cazurile de violenţă sau abuz fizic s-a

constatat că este asociată în majoritatea cazurilor forma de violenţă verbală;

cele mai întâlnite forme sunt poreclele care transformă femeia în obiect, astfel

că, violenţa asupra partenerei este percepută de către agresor ca violenţă asupra

obiectului creat (Lambert & Firestone, 2000). De asemenea, degradarea

personalităţii femeii prin utilizarea violenţei verbale, în cazul abuzului fizic,

face ca femeia să justifice acţiunile partenerului violent prin greşeli personale

sau prin incapacitate de a-şi exercita rolurile în cuplu.

Studiul panel realizat de National Research Council ca şi Raportului

Mondial al Sănătăţii arată că deşi studiile realizate până acum, privind violenţa

asupra femeii, au fost focalizate cu precădere asupra violenţei fizice, continuă

să existe lipsa unui acord al specialiştilor asupra definiţiei şi modalităţilor de

măsurare a violenţei fizice. Dezvoltarea unor instrumente de măsurare a

violenţei fizice se impun în special din cauza dezacordului asupra conţinutului

definiţiei violenţei; multe dintre definiţiile utilizate de către cercetători, ca şi

definiţiile întâlnite în legislaţie, cuprind o gamă largă de comportamente;

violenţa fizică poate fi încadrată de la forme relative minore, cum ar fi

pălmuirea, la forme extreme care produc moartea. De asemenea, încadrarea

culturală a violenţei impune claritate asupra actelor violente accidentale sau

intenţionate.

5


În ceea ce priveşte forma violenţei psihologice asupra femeii în relaţia de

cuplu, putem spune că, datorită vizibilităţii scăzute a modului de manifestare

dar şi a posibilităţilor de a identifica consecinţele asociate, puţini cercetătorii au

realizat studii pentru înţelegerea mecanismelor violenţei psihologice,

comparativ cu interesul pentru studiile privind violenţa fizică. Cercetările

asupra tipurilor de violenţă cel mai des semnalate de către victime sau de către

persoane din anturajul victimei au arătat că nu există cazuri de semnalare a

violenţei psihologice în relaţia de cuplu; formele de violenţă psihologică sunt

adesea identificate în cazurile semnalate de violenţă fizică sau sexuală.

În ultimii ani, violenţa psihologică a intrat în atenţia specialiştilor şi o serie

de cercetări au fost orientate spre definirea şi identificarea efectelor acestei

forme de violenţă asupra victimelor, apreciindu-se chiar că violenţa verbală şi

psihică este mult mai dăunătoare decât violenţa fizică. Violenţa psihologică a

fost definită ca incluzând acele acte care provoacă suferinţa psihică însă nu a

fost elaborat un registru al conduitelor care să contureze forma violenţei

psihologicice (McGee şi Wolf, 1991).

Cercetătorii în domeniul psihologiei şi sănătăţii mentale apreciază că

violenţa acoperă o gamă largă de comportamente, care include în multe situaţii

formele de violenţă verbală şi psihică. The National Committee on Family

Violence of the National Institut of Mental Helth (1992), în urma interviurilor

cu victimele violenţei privind experienţele pe care acestea le-au trăit, au inclus

în definiţia violenţei orice acţiune care poate dăuna fizic şi psihic, cum ar fi:

constrângerea sexuală, intimidarea fizică, restrângerea activităţilor normale sau

a libertăţii şi împiedicarea accesului la resurse.

Prin inhibarea capacităţii victimei de a se apăra, violenţa psihologică pare să

fie mai eficientă în menţinerea controlului asupra victimei decât violenţa fizică.

În cazul violenţei fizice victima percepe clar forma de atac din partea

6

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------partenerului violent şi se apără prin diferite strategii, pe când victimele abuzului

psihologic percep mai greu forma de violenţă din actele partenerului şi deseori

nu reacţionează. Pentru a menţine controlul asupra femeii, deseori actele de

violenţă psihologică sunt împletite cu acţiuni de iubire, ceea ce creează o

confuzie a femeii asupra propriei persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza

acţiunile partenerului (Follingstad & DeHart, 2000).

Violenţa psihologică este prezentă pe tot parcursul dezvoltării şi manifestării

violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu şi afectează atât modul în care femeia

percepe violenţa şi se percepe pe sine, cât şi capacitatea femeii de a răspunde la

violenţă sau de a se separa de partenerul violent. Studiile au arătat că: (1)

violenţa psihologică precede deseori alte forme de violenţă; istoria multor

cazuri arată că în primii ani după căsătorie este dezvoltată mai întâi forma

psihologică a violenţei după care violenţa escaladează în forma fizică sau

sexuală (O’Leary, Malone & Tyree, 1994). Studiile au arătat însă că violenţa

psihologică poate fi prezentă şi independent de alte forme de violenţă.

Follingstad şi col. (1990) aprecia că cea mai întâlnită formă de violenţă

psihologică este ridiculizarea femeii ceea ce duce la devalorizare personală şi la

capacitatea redusă de a face faţă ulterior abuzului fizic sau sexual2; (2) violenţa

psihologică însoţeşte alte forme de violenţă; diferite forme de manifestare a

violenţei psihologice sunt semnalate în cazurile de violenţă fizică sau sexuală

2 Bazându-se pe declaraţiile victimelor violenţei în cuplu, Follingstad şi colaboratorii săi au încadrat următoarele categorii de comportamente în abuzul psihologic: atacul verbal cum ar fi ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea, care sunt folosite pentru a determina o femeie să se aprecieze ca fără valoare personală, astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului; izolarea şi separarea femeii de mediul social sau refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, fapt ce îi limitează independenţa; gelozia extremă sau posesivă cum ar fi controlul excesiv asupra comportamentului femeii, acuzarea repetată referitoare la infidelitate sau controlul relaţiilor sociale ale acesteia; ameninţarea verbală că va fi abuzată, tortura indirectă asupra femeii însăşi sau asupra copiilor acesteia sau rudelor; ameninţarea repetată privind divoţul sau ameninţarea cu relaţii extraconjugale în cazul în care soţia nu respectă dorinţele soţului; afectarea sau distrugerea bunurilor femeii

7

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------(Follingstad şi col., 1990; Follingstad & DeHart, 2000; Walker, 1979; Browne,

1987; Hart and Brassard, 1991; Sabourin şi col., 1993); (3) violenţa psihologică

continuă şi după ce alte forme de violenţă au încetat în cazul separării femeii de

partenerul violent, iar consecinţele violenţei psihologice sunt prezente pe

termen lung afectând starea de sănătate şi funcţionalitatea psihosocială a femeii

(Lauer, 1995).

Pentru violenţa psihologică au fost dezvoltate scale de măsurarea doar în

Statele Unite. Scalele de măsurare a violenţei au fost dezvoltate fie pe baza unor

teorii referitoare la violenţă, fie pe baza mărturiilor victimelor care au fost

identificate de către serviciile de specialitate. Cea mai cunoscută scală de

măsurare a violenţei psihologice folosită în Statele Unite este The Psichological

Maltreatment of Women Inventory elaborată de Tolman (1988); scala este

bazată pe două categorii de factori: verbali/emoţionali şi dominare/izolare. Au

fost aduse mai multe critici acestei scale: specialiştii au apreciat fie că scala

măsoară un comportament ca făcând parte din registrul violenţei numai dacă

acţiunea de control şi dominare a victimei a avut succes, fie că itemii nu fac

referire clară la distincţia dintre formele violenţei psihologice şi un

comportament interpersonal problematic, fie că nu face clar distincţia între

percepţia partenerului şi percepţia comportamentului partenerului (Follingstad

& DeHart, 2000).

Cercetătorii sunt de părere că în măsurarea violenţei psihologice ar trebui

considerate variabilele circumstanţiale, întrucât analiza subiectivă a violenţei

este limitată de faptul că un comportament poate avea conotaţii diferite pentru

partenerii unui cuplu (Follingstad & DeHart, 2000). Întrucât impactul pe care

un comportament violent poate să-l aibă asupra unei persoane depinde de

caracteristicile personale, cercetătorii consideră că posibilitatea de măsurare

standardizată a violenţei psihologice este necesară. Cercetările arată că se

8

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------impune standardizarea măsurării violenţei psihologice, atât pentru că victima nu

încadrează deseori atitudinile şi comportamentele în registrul violenţei

psihologice, dar şi pentru că specialiştii pot utiliza definiţii diferite ale violenţei

psihologice (Follingstad & DeHart, 2000).

În ceea ce priveşte violenţa sexuală, s-au făcut modificări numeroase în

ultimii ani asupra definiţiei şi conţinutului formelor abuzului sexual; până acum

nu există un consens al cercetătorilor în această problematică. La nivelul

acceptării şi aprecierii violenţei sexuale Eurobarometrul arată că 90% dintre

europeni apreciază violenţa sexuală asupra femeii în relaţia de cuplu ca fiind o

problemă foarte serioasă. În România, potrivit Cercetării Naţionale privind

Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă, 14% din eşantionul de femei şi 6%

din eşantionul de victime au declarat că „...o femeie forţată de partenerul ei să

aibă relaţii sexuale” nu este prea grav (Centrul Parteneriat pentru Egalitate,

2003).

Sub impactul convenţiilor internaţionale, majoritatea legislaţiilor care

recunosc violenţa asupra femeii în relaţia de cuplu, includ în definiţia violenţei

forma de violenţă sexuală, însă există puţine ţări care au mecanisme de

identificare şi măsurare a abuzului sexual în relaţia de cuplu. De aceea, o

dificultate majoră în semnalarea cazurilor este dată de definiţia şi înţelegerea

violenţei, atât de către victimă, cât şi de către specialişti, din perspectiva

culturală şi socială.

Nu se cunoaşte numărul real al cazurilor de violenţă sexuală şi sunt foarte

puţine studii care tratează tema violenţei sexuale în relaţia de cuplu. Cercetătorii

s-au confruntat cu o dublă problemă în cercetarea abuzului sexual: pe de-o parte

există o semnalare redusă a cazurilor de abuz sexual, marea majoritate a

abuzului sexual fiind identificat accidental în consultările medicale sau

9

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------constatat de către specialişti în urma semnalării abuzului fizic; pe de altă parte,

delimitarea lotului de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, deşi

ele nu se considerau în acest fel. În Statele Unite şi Mexic, spre exemplu, se

estimează că 40-52% dintre femeile victime ale abuzului fizic au fost, de

asemenea, victime ale abuzului sexual (WHO, 2002). Violenţa sexuală apare,

însă, şi independent de alte forme de violenţă; astfel, în India, un sondaj care a

inclus un număr de 6000 de bărbaţi arăta că 22% dintre ei au declarat că

folosesc violenţa sexuală asupra partenerei, iar în Anglia (Londra de Nord),

23% dintre femei au declarat că au fost victime ale violului în relaţia de cuplu;

prevalenţa cazurilor de violenţă sexuală în relaţia de cuplu arată că în Canada

8,0% dintre femei sunt victime ale violenţei sexuale, în Anglia (Wales şi

Scotland) 14,2%, în Finlanda 5,9%, iar în Elveţia 11,6% (WHO, 2002).

Alături de violenţa fizică, psihologică şi sexuală apare în registrul violenţei,

atât în estimările specialiştilor, cât şi în opinia publică, ameninţarea cu

violenţa. 58% dintre cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene apreciază

ameninţarea cu violenţa ca fiind o problemă „foarte serioasă”; numai 6% dintre

ei nu o apreciază ca formă de violenţă. Cu 3.76 din 4 puncte maxim, suedezii au

scorul cel mai înalt în aprecierea ameninţării cu violenţa ca fiind o problemă

„foarte serioasă”, urmaţi de irlandezi cu un scor de 3.74 (Eurobarometrul 51.0)

O altă formă de violenţă des întâlnită este violenţa verbală; aceasta constă

în utilizarea unor expresii jignitoare, porecle şi insulte care induc o devalorizare

a femeii; femeia este acuzată de incompetenţă, este declarată inferioară şi lipsită

de atractivitate. În raport cu gradul de persistenţă şi frecvenţă, violenţa verbală

distruge încrederea femeii în ea însăşi şi îi afectează stima de sine.

Ameninţarea, spre exemplu, este o formă de violenţă verbală folosită cu scopul

de a stabili controlul asupra femeii. Unii cercetători susţin că, datorită lipsei

clarităţii şi capacităţii femeii asupra relaţiei dintre acţiune şi răspuns, violenţa

10

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------verbală ar avea ca efect, în timp, învăţarea neputinţei de a acţiona împotriva

violenţei (Lambert & Firestone, 2000).

Izolarea socială şi reducerea accesului la resurse sunt forme de violenţă

regăsite în studiile naţionale în procente ridicate; aceste forme de violenţă

contribuie şi favorizează dezvoltarea şi perpetuarea altor forme de violenţă. În

Israel, spre exemplu, mai mult de 56% dintre femeile care s-au declarat victime

ale formei de abuz fizic au declarat, de asemenea, că sunt urmărite în afara

locuinţei şi le sunt limitate libertăţile de interacţiune cu prietenii sau vecinii

(Eisikovits, Winstok, & Fishman, 2004). Potrivit Eurobarometrului (1999),

restricţionarea libertăţii este apreciată de 64% dintre europenii din ţările

membre ale Uniunii Europene ca fiind o problemă „foarte gravă”, 28% o

apreciază ca o problemă „în mare măsură serioasă”, 5% consideră că „nu” este

o problemă serioasă, iar 1% ca fiind o problemă „deloc serioasă”.

Diferenţele în aprecierea restricţionării libertăţii ca fiind o problemă

„foarte serioasă” apar în răspunsurile date de către bărbaţi (59,8%) şi femei

(67,3%), precum şi între persoanele care au un loc de muncă (62,7%) şi

persoanele care nu au un loc de muncă (58,6%). În România, izolarea socială

este apreciată de 42% dintre femeile din eşantionul naţional şi 37% dintre

femeile din eşantionul de victime ca fiind o problemă „foarte gravă”; 51%

dintre femeile victime ale violenţei au apreciat izolarea socială ca fiind „destul

de gravă”, în timp ce 45% dintre femeile din eşantionul naţional au răspuns că

este „destul de gravă (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Abuzul economic este o formă de violenţă întâlnită în tipologia formelor

violenţei dar cu o prezenţă mai redusă. Violenţa economică implică controlul

partenerului asupra deţinerii şi folosirii resurselor financiare de către femeie.

Deseori abuzul economic se manifestă prin controlul veniturilor financiare,

limitarea participării la deciziile privind utilizarea banilor şi refuzul de a-i pune

11

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------la dispoziţie resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor de

bază (Lambert & Firestone, 2000). Violenţa economică nu apare în

eurobarometru, dar Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la

Locul de Muncă o apreciază între formele de violenţă întâlnite în România.

Astfel, violenţa economică este declarată de 72,5% dintre femei comparativ cu

27,5% declarată de către bărbaţi. Potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa

în Familie şi la Locul de Muncă femeile victime au apreciat situaţia în care

„...un bărbat nu-i dă voie partenerei să folosească banii familiei” ca fiind foarte

„foarte gravă” în 29% din cazuri, şi „destul de gravă” în 59% din cazuri; nici

una dintre femei nu a considerat această problemă ca fiind „deloc gravă”. 38%

dintre acestea au răspuns că această formă de violenţă ar trebui pedepsită prin

lege (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

În majoritatea cazurilor de violenţă, însă, patternul abuzului include

formele asociate ale violenţei fizice, sexuale, psihologice, economice şi izolării

sociale. După ce primul episod de violenţă s-a produs, indiferent că este un

episod de violenţă fizică, psihologică, sau sexuală, violenţa se repetă şi

escaladează ca frecvenţă şi severitate. (Gookind, Sullivan & Bybee, 2004).

Deseori abuzul se desfăşoară pe perioade lungi de convieţuire a partenerilor de

cuplu, făcând posibilă diversificarea şi amplificarea formelor de violenţă.

Spre exemplu, potrivit analizei panel realizate de către The National

Research Council (NRC) violenţa psihologică apare frecvent în relaţie cu

episoadele de violenţă fizică. În cadrul interviurilor realizate cu femeile victime

ale violenţei, cercetătorii au concluzionat că violenţa psihologică este deseori

asociată violenţei fizice sau abuzului sexual (Walker, 1979; Browne, 1987; Hart

and Brassard, 1991; Sabourin şi col., 1993). Un studiu realizat de Japonia arăta

că femeile suferă, în majoritatea cazurilor de abuz, forme multiple de violenţă;

astfel, din 613 femei victime ale abuzului 10% au suferit numai abuz fizic, pe

12

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------când 57% au suferit abuz fizic, psihologic şi sexual (Yoshihama & Sorenson,

1994).

______________________________________________Explicaţiile teoretice asupra dezvoltării violenţei_____________________________________________

Explicaţiile privind utilizarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu,

cuprinse în literatura de specialitate pot fi grupate în patru categorii:

Explicaţii focalizate pe individ şi experienţele copilăriei (R. Dallas & E.

Mclaughlin, 1983)

Explicaţiile focalizate pe învăţarea comportamentelor violente ca urmare

a experienţelor copilăriei au la bază ideea că o persoană care a experimentat

violenţa în copilărie este incapabilă să-şi controleze emoţiile şi să dezvolte

relaţii interpersonale bazate pe comunicare şi încredere (Holtzworth-Munroe,

A., Stuart, G.L., & Hutchinson, G., 1997).

Există suport din partea cercetătorilor pentru ideea că violenţa în general, şi

violenţa familială în special, este corelată cu impactul factorilor psihologici

generaţi din experienţele copilăriei. Mulţi cercetători au evidenţiat prin

cercetările lor o relaţie directă între experienţele violenţei în familie, în perioada

copilăriei, şi rata criminalităţii; copiii victime ale abuzului au un risc sigur de

dezvoltare a unei rute delincvente la maturitate. (Bolton, Reich & Gutierres,

1997; Alfaro, 1981; Geller & Ford-Somma, 1984).

McMahon & ClayWerner (2002), făcând o analiză a acestor studii care

susţin relaţia dintre experienţele copilăriei şi comportamentul delicvent la

maturitate, afirmă că la baza explicaţiilor este teoria dezvoltării ataşamentului la

13

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------copil. Dezvoltarea conduitei violente la maturitate, şi la extremă criminalitatea,

sunt puse pe seama eşuării dezvoltării copilului într-o relaţie de ataşament cu

părinţii, corelată pozitiv cu percepţia unei stări de încredere şi armonie; în

situaţiile în care această relaţie nu se dezvoltă din cauza comportamentelor şi

atitudinilor agresive ale părinţilor, sentimentul de ataşament şi siguranţă a

copilului este afectat şi ca rezultat copilul poate deveni ostil şi agresiv.

Acceptarea acestui model explicativ al cauzelor dezechilibrului în dezvoltarea

ataşamentului ne obligă, susţin cei doi autori, să analizăm violenţa nu doar în

raport cu situaţiile de abuz asupra copilului, ci şi cu situaţiile în care copilul

trăieşte experienţa ruperii de părinţi fiind plasat într-un centru de plasament sau

atunci când copilul este mutat des de la un asistent maternal la altul, precum şi

cu situaţiile creşterii copilului în familii dezorganizate.

Explicarea violenţei pe baza disfuncţiilor familiale în perioada copilăriei nu

este susţinută unanim de către cercetători; sunt, spre exemplu, cercetători care

au explorat dezvoltarea copilului în situaţia de divorţ a părinţilor, de separare

sau deces şi care susţin că în aceste tipuri de familii sunt prezenţi factori care

contribuie semnificativ la dezechilibre în dezvoltarea sentimentului de

ataşament, precum şi la abuzul sau neglijarea copilului (Wolfner & Gelles,

1993). Pe de altă parte, sunt cercetări care infirmă teoria relaţiei dintre

experienţele copilăriei şi dezvoltarea conduitei violente la maturitate (Widom,

1991). Straus3, spre exemplu, în urma studiilor ajunge la concluzia că

problemele psihologice în familiile cu un grad crescut de violenţă nu sunt mai

complexe decât în familiile „normale”.

3 Straus citat de G. Ritzer, „Social problems”, Random House, N.Y., 1975, p. 35-41

14


Aceasta nu înseamnă însă că putem exclude problemele psihologice apărute

ca urmare a experienţelor copilăriei din cadrul cauzalităţii violenţei, ci doar

trebuie să avem în vedere complexitatea fenomenului. În studiul asupra

efectelor pedepsirii copilului prin forme de violenţă fizică asupra adultului de

mâine, spre exemplu, Straus descoperă patru consecinţe relaţionate cu

construcţia şi menţinerea atitudinii copilului faţă de violenţă:

1) învaţă să asocieze iubirea cu violenţa atâta vreme cât părinţii care îi

spun că-l iubesc îl şi bat;

2) învaţă că este normal să comiţi acte de violenţă asupra celorlalţi

membrii ai familiei;

3) învaţă că o persoană poate utiliza violenţa justificat în anumite

circumstanţe;

4) învaţă că violenţa este, în anumite circumstanţe, înţeleasă şi

acceptată.

Straus spune însă, că ar fi o greşeală să punem întreaga cauzalitate a

violenţei pe baza a ceea ce s-a învăţat sau experimentat în familie în perioada

copilăriei. Multe persoane care comit acte de violenţă provin din familii care au

experimentat forme şi grade diferite de violenţă, dar multe persoane care au

experimentat violenţa în copilărie nu sunt violente.

Studiile publicate şi modelele explicative elaborate de către cercetători cu

privire la experienţa violenţei în copilărie, precum şi influenţa acesteia asupra

viitorului adult sunt deseori neconcordante. O analiză asupra acestor studii

arată, pe de-o parte, limitarea complexităţii problemei copilului expus la

violenţă4 la câteva aspecte care devin axe ale explicaţiilor teoretice, iar pe de

4 Literatura de specialitate utilizează concepte diferite pentru copilul care este martor la violenţă şi copilul victimă a violenţei. Termenul de martor la violenţă se referă la situaţiile în care copilul a asistat la episoade de violenţă, iar termenul de victimă se referă gama largă de experienţe pe care copilul poate să le aibă atât ca martor dar şi ca ţintă a violenţei (Edleson, J, L., 1999)

15

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------altă parte devieri de la respectarea metodologiei de cercetare, fapt ce afectează

acurateţea datelor. Fantuzzo & Mohr (1993) au prezentat o analiză a studiile

publicate între 1967 – 1998, privind efectele expunerii copilului la violenţă, prin

compararea grupurilor de copii care au trăit în medii familiale violente cu copiii

care au trăit în medii fără violenţă. Concluzia lor a fost că cercetările nu

respectă deseori metodologia de cercetare şi nu sunt vizualizate şi conştientizate

limitele cercetărilor5; cercetările nu ţin seama de corelarea stadiului de

dezvoltare al copilului cu tipul şi gradul de expunere la violenţă în familie. Nu

există date care să prezinte modul în care este afectat un copil, martor sau

victimă, prin forme diferite de violenţă (violenţă fizică, sexuală sau psihologică)

cu stadiile de dezvoltare a copilului.

Cu toate acestea, putem considera că există suficiente argumente pentru a

accepta efectele negative ale violenţei în copilărie asupra viitorului adult.

Efectele sunt însă diferite în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi: vârsta

copilului, tipul de violenţă la care este expus, existenţa altor factori de risc,

statutul de martor sau victimă a violenţei şi relaţia dintre copil şi agresor

(Fantuzzo & Mohr, 1999).

Efectele violenţei asupra copilului pot fi urmărite prin intermediul a cinci

tipuri de indicatori: (1) comportamentul, (2) starea psihologică (depresii, stima

de sine, anxietate), (3) nivelul intelectual şi performanţa şcolară, (4) dezvoltarea

socială (dezvoltarea competenţelor sociale), (5) sănătatea mentală şi dezvoltarea

psihică. Rezultatele cercetărilor publicate între 1967-1998 au arătat că, în ceea

ce privesc efectele violenţei asupra copilului, acei copii care trăiau într-un

5 Limitele studiilor: studiile nu au inclus frecvenţa şi formele violenţei sau analize longitudinale pentru a se vedea efectul asupra viitorului adult; copii incluşi în aceste studii au fost numai din rândul celor care locuiau în adăposturi - populaţia poate să nu fie reprezentativă pentru categoria de copii expuşi violenţei în familie. Multe studii nu au considerat vârsta ca o variabilă. Studiile nu au urmărit în comparare, unitatea caracteristicilor între cele două grupe de copii pentru a fi măsurată cu acurateţe variabila de violenţă. Doar jumătate dintre studii au urmărit ca variabilă numărul membrilor familiei.

16

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------mediu violent aveau un comportament agresiv şi probleme de integrare şcolară,

depresii, ticuri, stima de sine scăzută, dificultăţi de concentrare, abilităţi reduse

de comunicare, tulburări de somn. Studiile publicate în 1989 au arătat că atât

fetiţele cât şi băieţii care proveneau din medii familiale violente aveau

competenţe sociale scăzute, capacităţi reduse de rezolvare a conflictelor,

incapacitate de empatizare. De asemenea, s-a constatat că efectele negative erau

mai puternice pentru copiii care aveau un dublu statut: de martor şi victimă a

violenţei. Studiile au scos în evidenţă faptul că efectele violenţei asupra

copilului au o dublă dependenţă: prezenţa factoriilor de risc şi situaţia de martor

sau victimă a copilului în episoade de violenţă. În ceea ce privesc efectele

diferenţiate ale statutului de martor sau victimă a violenţei asupra fetiţelor şi

băieţilor, nu sunt date disponibile până acum (Fantuzzo & Mohr, 1993).

Pentru a avea o confirmare ştiinţifică a relaţiei dintre experienţele copilăriei

şi dezvoltarea unor comportamente violente sau a unei rute delincvente la

maturitate, direcţiile de cercetare ar trebui să urmărească (Osofsky, 1999):

diferenţierea efectelor în funcţie de poziţia de martor sau de victimă a

copilului şi realizarea unor studii longitudinale care să evidenţieze

efectele asupra viitorului adult;

diferenţierea între efectele expunerii copilului la violenţa în

comunitate şi violenţa în familie;

claritate asupra acţiunii factorilor de risc care intervin în cazurile de

violenţă;

abilitatea copilului de a realiza tranziţia de la copilărie la adolescenţă

şi maturitate;

modul în care caracteristicile individuale ale copilului şi

temperamentul au impact asupra dezvoltării conduitelor violente la

vârsta maturităţii;

17


Explicaţii focalizate pe problemele interne familiei şi modul de alocare a

puterii în cuplu

Aceste abordări explică violenţa în cuplu prin intermediul patternurilor

interacţionale şi a rolurilor pe care membrii familiei le adoptă. Explicaţiile

corelează violenţa fie cu schimbările social-economice, care au avut loc în

trecutul apropiat şi care au avut consecinţe asupra dinamicii rolurilor membrilor

cuplului, fie cu incapacitatea de interacţiune a cuplului.

O parte a explicaţiilor vizând violenţa de cuplu ca model interacţional

includ ideea că ambii parteneri contribuie la dezvoltarea violenţei. Spre

exemplu, partenerii din cuplurile care nu şi-au dezvoltate tehnici de comunicare

sunt văzuţi ca responsabili în egală măsură pentru violenţă întrucât nu sunt

capabili să discute şi să negocieze. Pot fi menţionate aici şi cuplurile în care

soţul este impulsiv sau cuplurile în care soţia îşi acuză permanent soţul de

infidelitate sau de lipsa de asumare a responsabilităţilor în familie. În aceste

situaţii violenţa se instalează ca rezultat al combinaţiei structurilor

personalităţilor şi a formelor de comunicare a celor doi parteneri de cuplu

(Dallos & McLaughlin, 1993)

În cadrul aceluiaşi set de explicaţii este susţinută perpetuarea violenţei prin

intermediul „cercului violenţei”: soţul poate iniţia acte de violenţă însoţită de

argumente împotriva soţiei, după care încearcă să fie „amabil” aducându-i flori

(o întoarcere la „luna de miere”). Multe studii au arătat că în această situaţie

relaţia de putere în cuplu, cel puţin temporar, este schimbată, femeia adoptând

rolul mamei care iartă, iar bărbatul devenind copil în cererea iertării. Dallos şi

McLaughlin (1993) apreciau că, în acest pattern comportamental, ambii

parteneri îşi împlinesc anumite nevoi şi de aceea atât cuplul cât şi ciclicitatea

18

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------acestor momente sunt menţinute. Pe de o parte, în această relaţie de violenţă

bărbatul poate fi văzut totodată puternic şi slab, acesta dezvoltând un

comportament violent dublat de cererea iertării, iar pe de altă parte soţia este

slabă din punctul de vedere al puterii fizice, dar puternică din punctul de vedere

al „dreptăţii morale”.

În aceste cazuri violenţa este în mare măsură un rezultat al

comportamentelor membrilor cuplului decât un comportament strict individual

determinat de experienţele copilăriei sau structura individuală. Comportamentul

unui membru al familiei este determinat, influenţat şi menţinut de

comportamentul celorlalţi. Aceasta implică faptul că şi victima prin atitudinea şi

comportamentul ei poate provoca sau menţine unele comportamente violente.

(Bentovim,1987). Această idee a fost preluată şi dezvoltată în programele de

lucru cu victima prin care femeia este învăţată să prevină conflictele violente şi

prin aceasta manifestările violente ale partenerului.

Alte explicaţii privind dezvoltarea violenţei asupra femeii sunt cele bazate

pe teoria puterii. În relaţia de cuplu, termenul „putere” pare să implice o luptă

între cine domină pe cine, cine ia decizii şi cine dă ordine. În fapt, aceasta este o

descriere a familiei tradiţionale şi pare să nu mai corespundă multor familii de

astăzi. Ideea ca un singur membru al familiei să decidă pentru ceilalţi nu mai

este considerată o practică funcţională a familiilor moderne.

În familiile care păstrează încă elemente ale modelului tradiţional, distribuţia

puterii între partenerii de cuplu este disproporţionată. Cercetările au arătat că în

mediile rurale, unde modelul patriarhal al distribuţiei puterii se păstrează într-o

proporţie mai mare, sunt constatate mai multe cazuri de violenţă verbală şi

fizică generată de plasarea femeii într-o situaţie vulnerabilă (social, financiar

etc). Acest tip de putere are origine socială şi culturală şi se referă la norme şi

expectaţii care ghidează înţelegerea noastră despre cum anume puterea trebuie

19

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------alocată în relaţia de cuplu. Puterea socială a fost tradiţional favorabilă

bărbaţilor, conferindu-le un statut superior şi autoritate în comparaţie cu

femeile. Credinţa culturală predominantă, potrivit căreia soţul trebuie să fie

capul familiei, a dat bărbatului un avantaj de putere. Dezechilibrul puterii în

relaţia de cuplu este influenţată, pe de-o parte, de implicarea socială şi de

resursele disponibile fiecărui partener, iar pe de altă parte de interdependenţa

dintre cei doi parteneri. Spre exemplu, femeile sunt socializate să-şi definească

şi susţină conceptul de sine prin intermediul relaţiilor de familie, aşa că au

tendinţa de a investi mai mult timp în alternative şi suport faţă de cuplu, în timp

ce bărbaţii se identifică cu rolurile sociale şi economice asociate conceptului de

putere (Bird, G. & Melville, K).

Explicarea violenţei în baza ideii de superioritate a bărbatului faţă de femeie

a constituit iniţial teza de bază a abordărilor feministe care considerau violenţa

ca un rezultat al distribuţiei inegale a puterii în relaţia de cuplu. Pentru a

argumenta folosirea violenţei de către femeie în relaţia de cuplu, susţinătorii

feminismului invocau diferenţa între motivele pentru care bărbatul şi femeia

folosesc violenţa în relaţia de cuplu; bărbatul foloseşte violenţa atunci când

simte că pierde controlul asupra partenerei de cuplu sau pierde din autoritate, în

timp ce femeia utilizează violenţa pentru a se apăra sau riposta atunci când este

atacată. Criticaţi pentru limitarea teoriei la aspectele de gen şi ignorarea

cazurilor de utilizare a violenţei de către femei, atât în relaţiile heterosexuale cât

şi în relaţiile lesbiene, susţinătorii feminismului s-au orientat tot mai mult spre

includerea unor determinanţi sociali şi culturali în ecuaţia violenţei, considerând

violenţa ca o problemă umană (Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003). În ultimii

ani, teoreticienii de orientare feministă au abandonat ideea violenţei bazată pe

diferenţele de gen şi s-au orientat mai mult spre fundamentarea explicaţiilor

privind violenţa pe conceptul de putere. Puterea, în acest, caz nu mai este

20

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------considerată un rezultat al dominanţei fizice a bărbatului sau rezultatul

diferenţelor de gen, ci puterea apare ca o rezultantă a caracteristicilor personale

şi circumstanţiale.

Atât teoreticienii abordării feministe, cât şi cei ai teoriei sistemului familiei

au descoperit, în ultimii ani, evidenţe care arată că violenţa femeii şi violenţa

bărbatului asupra partenerului de cuplu este cantitativ şi calitativ diferită, fiind

determinată de modul de interacţiune al caracteristicilor individuale şi a

impactului factorilor prezenţi în mediul social în care persoana s-a dezvoltat

(Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003)

Puterea socială se bazează pe modele culturale diferite faţă de modul în care

femeia şi bărbatul se percep pe sine şi relaţia de cuplu. Bird şi Freeman (1993)

au descoperit că atunci când femeile au fost angajate pe piaţa muncii şi-au

dezvoltat încrederea şi capacitatea de influenţă în relaţia de cuplu. Femeile care

aveau un loc de muncă manifestau, într-o mai mare măsură, stima de sine şi

foloseau tehnici manipulative în luarea deciziilor mai mult decât celelalte femei.

Acest aspect este determinat, însă, de raportul dintre statutul femeii şi puterea

pe care ea acceptă să o deţină şi manifestă, dar şi de modul în care femeia

apreciază puterea ei ca fiind legitimă şi decide să acţioneze în această bază.

Dacă femeia menţine o atitudine tradiţională faţă de familie şi rolul său în

familie şi nu acceptă resursele poziţiei sociale, atunci ea va exercita o influenţă

mai mică în relaţia de cuplu, fără a-şi utiliza resursele în direcţia influenţei în

partenerului şi a modelului de interacţiune.

Explicaţii focalizate pe structura socio-culturală şi circumstanţele sociale în

care oamenii trăiesc.

21


Explicaţiile focalizate pe dezvoltarea conduitelor violente sub influenţa

circumstanţelor în care oamenii trăiesc şi a patternurilor socio-culturale au la

bază teoria învăţării prin modelare socială; acest model explicativ susţine că

acei copii care i-au văzut pe adulţi acţionând violent au tendinţa de a acţiona

violent în situaţii similare (Bandura şi Walters 1963; Emery & Laumann-

Bllings, 1998). Sutherland (1947) a dezvoltat teoria privind învăţarea

comportamentului criminal. El a sugerat că, în interacţiunile sociale, oamenii

preiau patternul comportamental violent în acelaşi mod în care învaţă orice al

comportament; astfel, oamenii învaţă tehnici de utilizare a violenţei, motivaţiile

utilizării violenţei, atitudinea faţă de violenţă în general şi faţă de cei care

utilizează violenţa.

Cel mai larg răspândit cadru de explicare a violenţei este modelul ecologic

în concepţia lui Brofenbrenner (1986), în cadrul căruia au fost dezvoltate

diverse construcţii teoretice privind violenţa în cuplu. Modelul ecologic explică

comportamentul ca fiind rezultat din interacţiunea dintre personalitatea

individului şi mediul social. Conturarea sau schimbarea unui comportament

depinde de tipul de interacţiuni cu familia, prietenii, vecinii, precum şi de

impactul credinţelor şi modelelor social şi culturale. Modelul ecologic de

abordare a violenţei este regăsit în special în domeniul programelor de

prevenţie, furnizând puncte de sprijin în identificarea factorilor de risc şi în

crearea cadrelor de suport în vecinătatea victimei.

Această idee a dezvoltării violenţei prin intermediul tipurilor de interacţiune

socială este regăsită şi în teoria lui Woflgang (1954) privind substructura

violenţei; Woflgang susţine că tinerii care cresc într-o subcultură a violenţei

învaţă să fie violenţi şi învaţă că violenţa este un răspuns potrivit pentru multe

probleme ale vieţii.

22


Potrivit acestor teorii explicative ar trebui să ne aşteptăm să întâlnim o

prevalenţă mai mare a comportamentelor violente la bărbaţi, în raport cu

femeile, şi mai mult în familiile cu un nivel crescut de sărăcie, decât în familiile

cu un nivel de trai ridicat. Dacă statisticile au confirmat că bărbaţii sunt mai

mult implicaţi în acte de violenţă decît femeile şi a fost stabilită o rată mai mare

a violenţei bărbatului asupra femeii în relaţia de cuplu, relaţia dintre diferenţele

de clasă şi rata violenţei nu a fost confirmată. Diferenţele de clasă au fost

invocate frecvent în studiile privind prevalenţa cazurilor de violenţă asupra

femeii, dar statisticile n-au revelat o strânsă legătură între cele două. Studiile au

arătat că cele mai multe femei sărace au apelat la adăposturi, dar acest fapt nu

este relevant pentru a susţine corelarea limitativă a violenţei cu un nivel crescut

de sărăcie deoarece se poate considera că femeile cu un statut socio-economic

ridicat dispun de mai multe alternative de a se separa de un partener violent,

cum ar fi: posibilităţi financiare pentru achiziţionarea unei locuinţe, consilieri,

avocaţi etc. (Bird & Melvile, 1994).

O abordare similară a violenţei este făcută de Durkheim; el corela rata

violenţei cu gradul de integrare socio-economic al individului. Potrivit teoriei

lui Durkheim ar trebui să ne aşteptăm ca violenţa să fie prezentă mai mult în

grupurile anomice şi utilizată mai mult de către persoanele din mediul sărac,

apreciate ca fiind mai puţin integrate social. Aici apare întrebarea de ce bărbaţii

sunt mai violenţi decât femeile, când ei au un succes financiar mai mare şi sunt

mai bine integraţi în viaţa socială şi pe piaţa forţei de muncă. Henslim (1990)

explică această situaţie prin faptul că bărbaţii experimentează mai mult stres în

încercarea de a se integra social şi economic şi prin urmare comit mai multe

acte de violenţă.

Fără intenţia de a justifica utilizarea violenţei, Durkheim numeşte acest tip

de violenţă drept violenţă normală deoarece, în raport cu gradul de anomie pe

23

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------care îl experimentează individul şi cu presiunea exercitată asupra lui pentru a se

integra, violenţa devine un răspuns normal la multe situaţii.

W.C. Reckless (1973)6 a explorat întrebarea de ce anumite persoane sunt

violente şi altele nu, deşi împart acelaşi spaţiu socio-cultural. În acest demers el

dezvoltă teoria conţinutului care operează în două direcţii:

- prima se referă la capacitatea individului de a face faţă presiunii interne şi

externe de se comporta violent;

- cea de-a doua se referă la normele şi valorile dezvoltate de un grup în

direcţia non-violenţei.

W.C. Reckless afirma că gradul de violenţă al unei persoane depinde de

capacitatea acestor două sisteme de a-l apropia sau depărta pe individ de

utilizarea violenţei.

Explicaţii focalizate pe influenţa mass-mediei.

Multe studii în psihologia socială aduc în discuţie această categorie de

factori implicaţi în formarea comportamentului violent: informaţia mass-media.

Astăzi este deja cunoscut că o persoană care vizionează un program TV sau

citeşte un ziar îşi schimbă într-un anumit grad modul de relaţionare sau natura

relaţiei cu ceilalţi. Cercetările au arătat clar că efectele informaţiei mass-media

se regăsesc în modul în care individul se plasează în structura socială şi

răspunde relaţiei cu ceilalţi.

Efectele negative ale evenimentelor violente prezentate de către media

asupra comportamentelor copiilor au fost semnalate încă din anii ‘60 (Weiss,

6 Reckless citat de J. M. Henslin, „Social Problems”, Prentice Hall, 1990, p. 9-18

24

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------1969, Katz & Feldman, 1962). Studiile au relevat faptul că expunerea copiilor

la scene de violenţă îi face potenţiali adulţi violenţi.

Faptul că adulţii sau copiii învăţa acte violente prin urmărirea programelor

TV, nu înseamnă că le vor şi aplica. Berkowitz (1965,1970) a condus o serie de

investigaţii privind dezvoltarea comportamentelor violente prin intermediul

informaţiei media. El a descoperit că violenţa poate fi exprimată de o persoană

care vizionează scene violente numai atunci când sunt îndeplinite un număr de

condiţii:

1. violenţa reprezentată de media este justificată de context;

2. persoana care vizionează se află într-o situaţie frustrantă generată de o

situaţie similară celei prezentate în mass-media;

3. persoana care îi produce frustrare poate fi asociată într-un fel cu

personajele din prezentarea media;

4. barierele interne şi externe faţă de violenţă sunt minime.

Toate studiile au evidenţiat că scenele violente media dau martorilor

impresia nu doar că violenţa este permisă, dar este şi încurajată. În ceea ce

priveşte instigarea la violenţă, studiile au confirmat faptul că persoanele care

adoptă o conduită violentă au nevoia de a viziona scene violente.

__________________________________________________________Factorii de risc care facilitează dezvoltarea violenţei asupra femeii___________________________________________________________

__

Cunoaşterea factorilor de risc care favorizează dezvoltarea violenţei în

cuplu este necesară pentru identificarea femeilor aflate în situaţii de risc sau

care sunt victime ale violenţei (Gilgun, 2002) şi pentru stabilirea tipurilor de

25

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------programe de prevenire primară sau secundară şi de intervenţie pentru fiecare

comunitate.

Factorii care facilitează dezvoltarea comportamentului violent pot

localizaţi la nivelul sistemului individual şi comunitar, la nivelul modelului

structural al relaţiilor interpersonale sau în structura credinţelor şi atitudinilor

sociale. Nu există până acum un consens al cercetătorii asupra relaţiilor directe

între anumiţi factori de risc şi prezenţa violenţei. Literatura de specialitate nu

cuprinde o tipologie a factorilor de risc; gradul de sărăcie, şomajul şi vârsta

partenerilor de cuplu sunt factorii de risc regăsiţi adesea în cercetările ultimilor

ani (Michalski, 2004).

___________________________________________________________________________________Factori asociaţi cu riscul de a dezvolta o conduită violentă______________________________________________________________________________________

Factori individuali

Factori relaţionali Factori comunitari

Factori sociali

vârsta consumul de alcool

depresia tulburările de personalitate

nivelul de şcolaritate

veniturile mici

statutul de martor sau victimă a violenţei în

conflictul conjugal

instabilitatea maritală

dominanţa bărbatului în cuplu

stresul economic

funcţionalitatea redusă a familiei

sancţiuni comunitare slabe a violenţei în familie

sărăciacapital social

redus

normele tradiţionale privind rolurile social şi familiale de gen

valorile sociale susţin violenţa în familie

26


copilărie

Sursa: World Helth Organisation, 2002, p. 98

Cel mai important factor de risc apreciat în literatura de specialitate este

statutul de martor sau de victimă a violenţei în perioada copilăriei bărbatului;

cercetătorii estimează că există un risc mare ca femeia să fie victimă a violenţei

în cuplu atunci când, atât femeia, cât şi partenerul său au fost martori sau

victime ale abuzului în copilărie. De asemenea, specialiştii apreciază că există

un risc crescut ca băieţii care au fost martori la violenţă să dezvolte la

maturitate comportamente violente, iar fetele să devină victime ale violenţei în

cuplu. Această relaţie rămâne însă sub semnul multor întrebări, întrucât teoria

transmiterii transgeneraţionale nu este confirmată prin studii longitudinale.

Potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă

26% dintre victime au declarat că provin din familii în care părinţii se certau

des sau foarte des (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Într-un studiu asupra transmiterii transgeneraţionale a violenţei, Purvin

(2003) susţine că există un risc major ca violenţa să se dezvolte la generaţiile

viitoare atunci când, pe lângă statutul de martor sau victimă a violenţei în

copilărie, este prezent un alt factor de risc major: sărăcia. Specialiştii susţin că,

deşi în practică sunt întâlnite cazuri care confirmă faptul că violenţa asociată

sărăciei favorizează transmiterea transgeneraţională a modelului violenţei, la

nivel teoretic nu a putut fi demonstrată încă relaţia directă dintre violenţa asupra

femeii şi statutul de martor la violenţă al acesteia în perioada copilăriei.

27


Cercetările arată că pe lângă aceşti doi factori majori, sărăcia şi asistarea

la episoade de violenţă în copilărie, sunt asociaţi alţi factori ai contextului de

viaţă, care pot favoriza dezvoltarea violenţei sau o pot inhiba. Astfel, existenţa

serviciilor de asistare a victimelor violenţei în apropierea victimei şi un context

socio-cultural activ împotriva violenţei pot inhiba factorii care favorizează

dezvoltarea violenţei.

Un alt factor regăsit deseori în studii ca fiind un factor de risc major

pentru dezvoltarea unor conduite violente în familie este consumul de alcool.

Pentru a putea urmării relaţia dintre consumul de alcool şi utilizarea violenţei în

relaţia de cuplu trebuie, însă, să avem în vedere o serie de variabile cum ar fi:

cantitatea de alcool consumată, frecvenţa consumului, patternul

comportamental, contextul utilizării alcoolului, disponibilitatea alcoolului,

importanţa alcoolului în viaţa individului, experienţa consumului şi istoria

familiei consumatorului. În urma studiilor care s-au făcut până astăzi nu există

nici o îndoială privind consecinţele consumului de alcool asupra creşterii

incidenţei conduitelor violente. În studiile realizate de Pernanen (1991)7 privind

efectele alcoolului asupra comportamentului, s-a constatat că agresorul

consumă alcool în jumătate din cazurile de violenţă asupra femeii. O concluzie

asemănătoare întâlnim şi la Bennett (1996) care, făcând o comparaţie a

statisticilor din SUA privind relaţia dintre abuzul de alcool şi violenţa asupra

femeii în relaţia de cuplu, ajunge la concluzia că alcoolul este primul factor de

risc în dezvoltarea conduitei violente. Potrivit Cercetării Naţionale privind

7 Parnanen citat de Larry W. Bennett, Substance abuse and the Domestic assault of Women, Social Work, Journal of National association of Social Workers, 6/1996, p. 412

28

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă, în 69 dintre cazuri agresorul era băut

în momentul agresiunii (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Alcoolul este considerat un factor de risc major atunci când sunt asociaţi

şi alţi factori. Riscul ca o femeie să fie abuzată de partenerul care a consumat

alcool este mare atunci când anterior au mai avut lor situaţii de abuz. Într-o

analiză comparativă a datelor publicate în două studii naţionale, unul în Canada

(The Canadian Violence Against Women Survey), iar celălalt în Statele Unite

(National Violence Against Women Survey in the United States) privind

factorii de risc în dezvoltarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu, s-a

constat că după cinci sau şase episoade de violenţă, în situaţiile în care bărbatul

consumă alcool există un risc maxim de a-şi abuza soţia (Thompson, Saltzman,

Johnson, 2003).

Rolul consumului de alcool în dezvoltarea şi menţinerea violenţei asupra

femeii în relaţia de cuplu este încă controversat. Consumul de alcool a fost

asociat de către mulţi cercetători mai degrabă cu perioadele de separare a

cuplului şi cu pierderea locului de muncă. În aceste situaţii consumul de alcool

ar avea efecte numai indirect asupra dezvoltării violenţei (Rodriguez, Lasch,

Chandra, & Lee, 2001).

Deşi nu toate cercetările confirmă (Michalski, 2004), sărăcia sau venitul

mic par să fie factorii cu cel mai mare risc în facilitarea dezvoltării

comportamentului violent; cercetători susţin că manifestările violente sunt mult

mai frecvente în familiile cu un nivel socio-economic redus (Hotaling &

Sugarman, 1990). Studiile efectuate de Gelles & Cornell (1990) au arătat că

violenţa este prezentă în familiile în care soţul a intrat recent în perioada de

şomaj sau în familiile în care este un stres puternic datorat sărăciei. Potrivit

Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă , numai

22% dintre femei provin din familiile în care cineva a intrat recent în perioada

29

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------de şomaj şi doar 2,5% dintre agresori sunt şomeri (Centrul Parteneriat pentru

Egalitate, 2003).

Disfuncţionalităţile sociale generate de perioadele de tranziţie socială şi

economică sunt apreciate de Zamfir şi Zamfir (2000, p. 105) ca factor de risc

principal în dezvoltarea conduitelor violente asupra femeii în relaţia de cuplu;

stresul generat de modificările privind accesul la locurile de muncă în contextul

dinamicii pieţei muncii, precum şi modificările în structura valorilor şi normelor

sociale favorizează dezvoltarea comportamentelor violente în spaţiul familiei.

Huntington considera că violenţa, manifestată în special în perioadele de

tranziţie socială, nu este determinată de sărăcie, ci de stările de frustrare apărute

faţă de inexistenţa sau incapacitatea instituţiilor de a satisface noile aşteptări ale

individului. În acest caz, nu doar bărbaţii se află în riscul de a deveni violenţi,

relaţia dintre violenţă şi apartenenţa la sex fiind exclusă; cercetările arată că

femeile pot fi violente în aceeaşi măsură ca şi bărbaţii, însă manifestarea

violenţei este determinată de gradul de acceptare socio-culturală (Mihăilescu,

2003).

La întrebarea de ce nu toţi bărbaţii, care împărtăşesc aceleaşi condiţii ale

perioadei de tranziţie socio-economică sau care trăiesc în sărăcie sunt violenţi,

Dutton (1994) argumenta că prezenţa combinată a factorilor ce ţin de patologia

individuală şi nivelul socio-economic redus facilitează dezvoltarea violenţei.

Potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă,

influenţa sărăciei apare ca indicator relevant de influenţă a dezvoltării violenţei;

astfel, 48% dintre cazurile de violenţă provin din familiile în care venitul nu

asigură nici strictul necesar, iar 33% dintre femeile victime au declarat o

micşorare a venitului în ultimul an (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Dacă relaţia dintre pierderea locului de muncă şi dezvoltarea unor

comportamente disfuncţionale între parteneri a fost confirmată, relaţia dintre

30

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------lipsa angajării pe piaţa muncii şi dezvoltarea consumului de alcool sau violenţă

nu a fost confirmată de către toţi cercetătorii. Angajarea pe piaţa muncii a

bărbatului nu a fost relaţionată direct cu lipsa violenţei în cuplu; de exemplu,

stresul datorat condiţiilor de lucru a fost asociat cu episoade de violenţă în

cuplu. Pe de altă parte, angajarea femeii pe piaţa muncii şi tranziţia spre

distribuţia rolurilor, precum şi modificările apărute în modul de relaţionare au

fost asociate cu dezvoltarea unor forme de violenţă asupra femeii în relaţia de

cuplu (Rodriguez, Lasch, Chandra, & Lee, 2001). Relaţionarea manifestării

violenţei cu situaţiile în care femeia are un loc de muncă pare să fie, însă, tot

mai puţin relevantă dat fiind faptul că tot mai mult femeile au un loc de muncă

chiar înainte de dezvoltarea unei relaţii de cuplu.

În relaţie cu abordările culturale apare ca factor de risc, atât pentru

dezvoltarea violenţei, dar şi pentru cazurile de violenţă extremă, respectarea

onoarei familiei şi a purităţii sexuale. Studiile arată că sunt culturi în care

femeia este blamată, fără ca bărbatul să fie condamnat (social sau juridic), în

cazurile de viol; în aceste situaţii familia primeşte tot suportul social necesar,

chiar participarea la ucidere, pentru a şterge ruşinea familiei asociată cu violul.

În Iordania, spre exemplu, 60% dintre femeile ucise, în 1995, erau victime ale

respectării onoarei familiei; multe dintre ele erau omorâte de fraţi, aceştia fiind

achitaţi sau primind o sentinţă minimă (WHO, 2002).

Studiile au evidenţiat un procent ridicat al cazurilor de violenţă în

familiile care păstrează concepţiile tradiţionale privind statutul superior al

bărbatului şi legitimitatea folosirii violenţei asupra femeii în baza acestui

statut. Violenţa asupra femeii care are la bază principiul superiorităţii bărbatului

faţă de femeie face parte dintr-o sferă mai largă a manifestării violenţei în

familie pe care literatura de specialitate o încadrează în conceptul de violenţă

patriarhală (Perilla, Frndak, Lillard & East, 2003); aceasta include violenţa

31

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------asupra femeii şi copilului exercitată în baza poziţiei de lider a bărbatului. Tema

violenţei asupra femeii explicată prin intermediul concepţiei privind

superioritatea bărbatului asupra femeii a constituit teza de bază a abordărilor

feministe, deşi nu doar abordările feministe au inclus concepţiile tradiţionaliste

în cadrul factorilor de risc în dezvoltarea violenţei în familie.

Analizând datele Eurobarometrului, Garcia (2003) apreciază că între

factorii care determină o creştere a prevalenţei violenţei se numără şi acei

factori care creează un climat de acceptare a violenţei. Lipsa vizibilităţii

sociale a violenţei în familie, blamarea victimei, toleranţa socială faţă de

bărbatul violent sunt aspecte care reduc inhibiţia faţă de violenţă şi fac dificile

demersurile victimei de părăsire a relaţiei de abuz sau acţiunile de diminuare a

violenţei. Într-un context de pasivitate socială faţă de violenţa în familie creşte

riscul dezvoltării şi perpetuării unor modele de interacţiune violentă şi totodată

scade posibilitatea semnalării cazurilor.

Riscurile generate de către unii dintre factorii sociali în dezvoltarea

violenţei în cuplu primesc tot mai mult atenţie din partea specialiştilor, deşi

până acum nu a fost elaborat un model teoretic explicativ. Spre exemplu, în

1976, Black aducea în discuţie un factor pe care îl considera că favorizează,

într-un grad ridicat, dezvoltarea comportamentelor violente: distanţa socială.

Black definea distanţa socială ca fiind modul în care membrii unei comunităţi

participă unii la viaţa altora; în acest sens, este de aşteptat ca violenţa să apară

mai mult în comunităţile în care distanţa socială între membrii comunităţii este

mare, întrucât familiile păstrează un grad mare de intimitate asupra problemelor

vieţii private. Într-o perspectivă similară, izolarea socială a femeii este

considerată totodată formă de violenţă şi factor de risc ce facilitează

manifestarea şi menţinerea comportamentelor violente în cuplu. Cercetările au

arătat existenţa unei relaţii de determinare puternice între izolarea socială a

32

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------femeii şi lipsa suportului social (Ellsberg, 2000). Cercetarea Naţională privind

Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă (2003) arată că violenţa este mai

răspândită între femeile casnice (13%). Dintr-o perspectivă opusă, Baumgartner

(1993) a analizat mai multe cazuri din culturi diferite (Etiopia, Uganda,

America de Sud) în care soţul locuieşte izolat de mediul său de suport în

utilizarea violenţei, de cele mai multe ori în satul soţiei; concluziile lui

Baumgartner arată că, cu cât creşte suportul social faţă de femeie cu atât scade

riscul de producere a violenţei. Reţelele formale sau informale de suport pentru

femeie şi lipsa izolării sociale în condiţiile unui mediu social care descurajează

utilizarea violenţei au ca rezultat inhibarea manifestării atitudinilor agresive ale

bărbatului în relaţia de cuplu.

Reducerea accesului femeii la resurse şi servicii este alt factor care

facilitează manifestarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu. Tema

accesului la resurse a fost utilizată în special de abordările feministe,

explicându-se violenţa prin discriminările de gen. Levinson (1989) susţinea că

în societăţile în care nu este un acces egal al femeii şi bărbatului la resursele

economice şi politice creşte riscul de abuz asupra femeii în relaţia de cuplu. O

argumentaţie similară este făcută de Mahajan (1995); studiind abuzul femeii în

India, Mahajan a ajuns la concluzia că dependenţa economică faţă de soţ şi lipsa

suportului formal şi informal faţă de femeie favorizează violenţa asupra femeii.

Rata violenţei este apreciată de mulţi cercetători direct proporţională cu

atitudinea socială faţă egalitatea de gen şi faţă de accesul femeii la resursele

economice; scăderea inhibiţiei faţă de violenţă şi lipsa resurselor financiare

limitează posibilitatea femeii de a lupta împotriva violenţei sau de a părăsi

relaţia abuzivă. Smithey & Straus (2003) argumentau că atunci când, la nivel

social, nu este susţinută egalitatea dintre bărbat şi femeie în relaţia de cuplu şi

când piaţa muncii nu încurajează accesul femeii la locurile de muncă, iar

33

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------sistemul de protecţie nu furnizează resurse financiare femeii, femeile pot face

foarte puţin pentru a stopa violenţa în cuplu sau a părăsi o relaţie abuzivă.

Studiile realizate în ultimii ani au arătat că este greu de stabilit acţiunea

unui singur factor de risc asupra dezvoltării comportamentelor violente.

Dezvoltarea violenţei în relaţia de cuplu se află sub incidenţa asociată a

factorilor de risc. Într-un studiu panel realizat de Rodriguez, Lasch, Chandra &

Lee (2001) în Statele Unite asupra factorilor de risc în dezvoltarea violenţei în

familie a fost constatat că persoanele care au declarat forme de violenţa în

familie prezentau ca indicatori consum de alcool, un număr mare de copii şi

şomaj de lungă durată. Asocierea dintre numărul mare de copii şi consumului

de alcool în familie a fost apreciată ca factor cu risc crescut în special pentru

cei care nu au un loc de muncă. Alcoolul şi lipsa unui loc de muncă constituie

un factor de risc pentru dezvoltarea violenţei, însă nu au fost identificate

caracteristicile personale şi sociale asociate consumului de alcool. În cadrul

factorilor care reduc riscul de producere a evenimentelor violente au fost

identificaţi vârsta, satisfacţia pentru viaţa de familie (alta decât relaţia

conjugală) şi relaţia cu prietenii.

În ceea ce priveşte situaţia din România, datele sondajului de opinie realizat în

Bucureşti de Gallup arată că lipsa banilor este factorul principal care

favorizează dezvoltarea violenţei asupra femeii în cuplu (Survey on Violence

against Women in Bucharest, Gallup Organisation, 2003).

Datele statistice prezentate în Cercetarea Naţională privind Violenţa în

Familie şi la Locul de Muncă (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003) ne

ajută să identificăm şi alţi factori de risc care pot facilita dezvoltarea violenţei

asupra femeii în relaţia de cuplu cum ar fi:

- condamnarea penală a partenerului. Datele arată că 35% dintre femeile al

căror partener a fost condamnat penal declară că sunt sau au fost victimele

34

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------violenţei fizice şi o femeie din zece, care se declară victimă a violenţei fizice a

partenerului, afirmă că partenerul a fost condamnat cel puţin o dată; de

asemenea, 35% dintre femeile care au un partener care a fost condamnat penal

afirmă că se confruntă cu forme de violenţă economică;

- numărul de căsătorii apare în statistici ca fiind asociat cu forme de violenţă:

19% dintre femeile care au fost căsătorite de mai multe ori au declarat că s-

au confruntat cu situaţii de violenţă fizică;

- tulburările psihice ale agresorului pot contribui la dezvoltarea unor forme de

violenţă psihologică: una din zece femei care au fost victimele violenţei

psihologice declară că partenerul a fost internat într-un spital de psihiatrie, iar

34% dintre femeile al căror partener a fost internat în psihiatrie declară că le

sunt limitate relaţiile sociale.

Datele existente nu ne permit identificarea variabilelor individuale sau

sociale asociate acestor factori în dezvoltarea violenţei.

________________________________________De ce rămân femeile într-o relaţie abuzivă?_______________________________________

Explorând varietatea răspunsurilor femeii la violenţă, întrebarea des utilizată

de către cercetători este: de ce femeile au doar răspunsuri limitate la această

situaţie şi rămân într-o relaţie periculoasă?. Cei mai mulţi cercetători consideră

că atâta vreme cât societatea nu creează un răspuns protectiv, legal şi practic, la

problematica femeii în relaţia de cuplu, nu ar trebui să presupunem sau să

sugerăm că a rămâne alături de partenerul violent este un răspuns preferat al

femeii. De asemenea, nu ar trebui să facem judecăţi asupra deciziei femeilor de 35

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------a rămâne într-o relaţie, până nu înţelegem dinamica şi felul în care ele fac faţă

zilnic violenţei.

__________________________________________________________________________________

De ce rămân femeile într-o relaţie de violenţă* celule cu mai puţin de cinci cazuri, N-88 cazuri_____________________________________________________________

_____________________Nu puteţi pleca pentru că...

Procent (%)

Vreţi să staţi, pentru că....

Procent (%)

Nu aveţi banii necesari 25 Speraţi că se va schimba 17Nu aveţi unde merge 25 Încă îl mai iubiţi 18Nu vreţi să aibă copiii de suferit

22 Nu mă deranjează, m-am obişnuit

8

V-aţi pierde serviciul * Pentru că acestea sunt probleme pe care le găseşti în orice familie

17

Copiii ar trebui să schimbe şcoala

*

V-aţi pierde prietenii *Vă e teamă să nu fiţi atacată

8

Vă e teamă că ar fi răpiţi copiii

*

Vă ameninţă că s-ar sinucide

*

Vă este teamă de ce ar zice lumea

11

Sursa: Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă

Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003

În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe explicaţii privind

incapacitatea femeii de a părăsi o relaţie abuzivă: datorită traumei psihologice 36

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------femeia devine incapabilă să găsească soluţii de ieşire din relaţia de victimizare;

femeia are o personalitate dependentă de partenerul violent; în multe cazuri

femeia continuă să rămână în relaţia abuzivă considerând că singura cauză a

violenţei este incapacitatea ei de a construi şi menţine o relaţie; femeia are o

personalitate patologică găsind în relaţia de violenţă împlinirea unor „nevoi” de

natură patologică, în special în cazul femeilor care au fost abuzate în copilărie.

Dintre teoriile explicative ale modului de răspuns al femeii la violenţă,

dezvoltate pe parcursul timpului, două teorii sunt predominante. Prima este

teoria neputinţei învăţate; teoria dezvoltată de Walker (1979) explică, prin

intermediul factorilor psihologici, atitudinea pasivă a femeii în faţa violenţei şi

decizia femeii de a rămâne într-o relaţie abuzivă. Într-un studiu realizat pe un

lot de 403 femei victime ale violenţei, Walker a descoperit că atunci când

femeia vede că nici una dintre acţiunile întreprinse nu schimbă comportamentul

violent al partenerului ea ajunge să-şi perceapă acţiunile ca ineficiente; această

neputinţă învăţată este transferată şi la alte situaţii, ceea ce conduce la depresie

şi anxietate. Percepţia neputinţei este exacerbată atunci când persoanele din

spaţiul social apropiat consideră femeia responsabilă de violenţă. Modelul

terapeutic de explicare a neputinţei învăţate este apreciat de către mulţi

cercetători ca fiind limitat, deoarece nu include factorii sociali, culturali sau

economici care pot influenţa decizia femeii de a rămâne în relaţia abuzivă

(Dobash & Dobash, 1992). Teoria neputinţei învăţate a fost infirmată de către

mulţi cercetători şi, mai târziu, chiar de către Walker; studiile ulterioare au

confirmat că în orice situaţie de violenţă femeia nu este inactivă, ci elaborează

diverse strategii de salvare; aplicarea şi consecinţele aplicării acestor strategii

depind, însă, de factorii prezenţi în fiecare situaţie (Goodman, Dutton,

Weinfurt, & Cook, 2003). Cu toate acestea, ideea femeii inactive şi incapabile

să acţioneze pentru a se ajuta a fost preluată de către terapeuţi şi este dezvoltată

37

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------în cadrul tehnicilor de lucru cu victima, în special în Statele Unite (Dobash &

Dobash, 1992).

Conceptul de neputinţa învăţată a fost utilizat şi ca sindromul femeii bătute.

Mai recent termenul apare sub denumirea de tulburări postraumatice de stres

(PTSD) formulă conceptuală folosită pentru a indica condiţiile psihologice

rezultate din expunerea la traume severe. Deseori conceptele sindromul femeii

bătute sau tulburări postraumatice de stres sunt folosite în Statele Unite în

justiţie. În timp au fost aduse numeroase critici utilizării acestor concepte în

special pentru că se consideră că termenul de sindromul femeii bătute nu

reflectă realitatea experienţei femeii victime a violenţei în cuplu. Specialiştii

susţin că: (1) nu există un singur model al femeii care se confruntă cu violenţa

în cuplu, iar termenul este un stereotip care nu mai acoperă realitatea situaţiei

femeii potrivit rezultatelor cercetării care au fost publicate în ultimii ani; (2)

termenul este vag întrucât nu există un set de criterii care să definească

sindromul femeii bătute; (3) termenul de tulburări postraumatice de stres nu

este relevant pentru toate chestiunile legale privind situaţia femeii victime a

violenţei în cuplu; (4) termenul de sindromul femeii bătute creează imaginea

unei patologii, femeia fiind văzută într-o condiţie anormală, patologică (Dutton,

1996).

În opoziţie cu teoria neputinţei învăţate este teoria supravieţuirii. Teoria,

dezvoltată în 1988 de către Gondolf & Fisher, susţine că, în toate situaţiile de

violenţă, femeia caută suport formal şi informal pentru a se salva, chiar dacă

acţiunile ei nu au întotdeauna finalitate pozitivă în demersul de protecţie.

Studiul a fost realizat de Gondolf & Fisher pe un număr de 6.612 victime al

violenţei în cuplu, aflate în adăposturile din Texas. Teoria explică mai multe

tipuri de răspunsuri ale femeii pentru a se salva din relaţia de abuz incluzând

indicatori personali şi sociali care pot interveni. Prin includerea factorilor

38

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------contextuali în modelul explicativ, teoria aduce o contribuţie majoră la

înţelegerea răspunsului contextual al femeii la violenţă (Dutton, 1996;

Goodman, Dutton, Weinfurt, & Cook, 2003).

În ultimii ani, cercetătorii au abandonat limitarea explicaţiilor, privind

răspunsul femeii la violenţă, la acţiunile individuale ale femeii. Cercetătorii aleg

tot mai mult modelul ecologic de explicare a răspunsului la violenţă, care este

bazat pe analiza contextuală a violenţei şi care include deopotrivă factorii

sociali şi individuali care intervin. Dutton (1996) arăta că abordarea contextuală

a răspunsului femeii la violenţă nu este nouă în sfera violenţei. În literatura de

specialitate există suport teoretic pentru explicarea violenţei prin intermediul

factorilor sociali şi individuali: modelul interacţionist, teoria învăţării sociale

sau teoria sistemului familiei.

Studiile realizate după 1990 de către Centrul Minnesota, Minnesota Center

Against Violence & Abuz din cadrul Univerităţii Minnesota, în cadrul

proiectelor finanţate de către Violence Against Women Office, Office of Justice

Programs, U. S. Department of Justice privind strategia de protecţie a femeii şi

eficienţa programelor de intervenţie asupra femeilor abuzate, au arătat că

întrebarea „de ce rămân femeile într-o relaţie abuzivă?” este limitativă şi nu

reflectă realitatea situaţiei şi toată gama de probleme pe care o femeie abuzată

le întâmpină. Experienţa intimă a abuzului este doar o parte a experienţei femeii

abuzate în relaţia de cuplu. În cazul abuzului intervin o serie de factori culturali,

sociali, psihologici şi economici de risc care afectează răspunsul femeii şi

decizia ei de a se salva dintr-o relaţie abuzivă. Femeia abuzată este supusă unui

set de riscuri de abuz dacă rămâne împreună cu partenerul abuziv, dar, de

asemenea, este supusă unor riscuri mari dacă părăseşte relaţia.

Practica a arătat că relaţia dintre violenţă şi separare este complexă. Multe

femei nu-şi părăsesc partenerul violent pentru că au fost ameninţate cu forme

39

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------mai grave de violenţă. Sunt femei care se tem pentru siguranţa lor şi a copiilor

sau prietenilor. Multe femei rămân într-o relaţie abuzivă pentru că speră să-şi

poată ajuta partenerul să se schimbe (Fleury, Sullivan, Bybee, 2000). În unele

cazuri părăsirea unei relaţii duce la încheierea episoadelor de violenţă, însă în

alte cazuri separarea poate constitui începutul formelor extreme de violenţă.

Finalizarea violenţei în urma separării de partenerul violent nu este confirmată

în toate cazurile; cele mai multe cazuri confirmă creşterea frecvenţei şi

severităţii violenţei după separare. World Health Organization (WHO, 2002)

arată că 20-70% dintre femeile victime ale violenţei nu au spus nimănui despre

abuz, până la interviurile realizate pentru studiu.

Răspunsul femeii la violenţă este direct determinat de atitudinea socială

faţă de violenţă şi de existenţa suportului formal şi informal pe care femeia

îl poate solicita pentru a se salva din relaţia abuzivă. Analiza cazurilor de

violenţă în cuplu au arătat că aspectele pe care femeia le evaluează înainte de

părăsirea relaţiei sunt: posibilitatea de a găsi o locuinţă care să îi ofere protecţie

faţă de partenerul violent; necesitatea resurselor financiare pentru asigurarea

vieţii zilnice pentru ea şi copii, incluzând găsirea sau menţinerea unui loc de

muncă; creşterea riscurilor de abuz după separare; suportul emoţional şi

financiar necesar pentru creşterea copiilor. Un aspect important aici este

informaţia pe care femeia o deţine despre suportul formal şi modul în care

poate să-l solicite.

Găsirea unei locuinţe este un indicator puternic în evaluarea posibilităţii

de separare şi menţinere a siguranţei femeii şi copiilor acesteia. Din cauza

veniturilor mici, femeile victime ale violenţei în cuplu nu-şi pot cumpăra o casă

după separare; cele mai multe femei, în încercarea de a se salva din relaţia

abuzivă, se îndreaptă spre suportul informal căutând adăpost la familie sau

prieteni. Puţine femei decid iniţial să se îndrepte spre adăposturi (când acestea

40

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------sunt accesibile) şi aceasta deoarece adăposturile nu oferă o soluţie pe termen

lung; cele mai multe adăposturi oferă un timp determinat de găzduire. Când

suportul sistemului formal sau informal încetează sau eşuează, femeia se

întoarce acasă sau alege să trăiască pe stradă. Relaţia dintre violenţa în familie

şi creşterea numărului populaţiei străzii a fost confirmată în analiza structurii

populaţiei străzii care solicită serviciile centrelor de zi şi de noapte. Astfel, într-

o cercetare în Statele Unite, s-a constat că o categorie importantă de persoane

care trăiesc pe stradă sunt femeile care au părăsit locuinţa datorită violenţei

partenerului; cele mai multe femei sunt însoţite de copii. Femeile din această

categorie se confruntă cu probleme economice, nu au avut niciodată un loc de

muncă şi multe dintre ele locuiau, înainte de separare, împreună cu copiii şi

partenerul violent la prieteni sau la unul dintre membrii familiei lărgite

(Metraux & Culhane, 1999).

Riscul de a ajunge să trăiască pe stradă pentru femeia victimă a violenţei

în cuplu nu este considerat de către toţi cercetătorii ca fiind generat direct de

violenţă, ci de o abordare eronată a femeii în demersul de a părăsi relaţia

abuzivă. Sunt cercetători care consideră că pierderea locuinţei de către victimele

violenţei domestice se datorează unei administrări necorespunzătoare a

problemei din partea victimei; cele mai multe persoane care au semnalat

probleme de pierdere a locuinţei sunt cele care au apelat la sistemul informal

(prieteni, familie, îndrumători spirituali) pentru a se salva din relaţia abuzivă

(Baker, Cook, & Norris, 2003). Aceste consideraţii sunt bazate însă pe

capacitatea sistemului de protecţie de a asigura asistenţa femeii până când

problemele legate de situaţia de abuz, incluzând găsirea sau menţinerea unei

locuinţe, sunt rezolvate.

Creşterea riscurilor de abuz după separare. Cercetările realizate de

Grupul Naţional de Lucru „Welfare and Domestic Violence Technical

41

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Assistance Initiative” în cadrul National Resource Center on Domestic Violence

au evidenţiat că părăsirea unei relaţii abuzive nu garantează reducerea sau

eliminarea riscurilor femeii de a fi abuzată. Cercetătorii apreciază că o perioadă

cu risc crescut de violenţă este aceea în care femeia părăseşte cuplul. În cele

mai multe cazuri de separare femeile au semnalat faptul că partenerii au devenit

mai agresivi. În această situaţie capacitatea specialiştilor de a asigura protecţie

femeii este extrem de importantă (Ellis, 1987; Feld & Straus, 1990).

Cercetătorii au confirmat că femeile care s-au separat de partenerii violenţi s-au

aflat într-un risc mai mare de a fi ucise decât femeile care rămâneau în relaţia

abuzivă. Uciderea femeii în aceste cazuri este o formă ultimă de menţinere sau

de restaurare a controlului din partea partenerului (Fleury, Sullivan, Bybee,

2000).

Cercetările au arătat că gradul în care violenţa asupra femeii continuă

după separare depinde de perioada pe care cuplul a parcurs-o de la începutul

relaţiei cuplului până la primul episod de violenţă. Astfel, în cazul în care

perioada de la începutul relaţiei cuplului până la primul episod de violenţă a fost

mare, partenerul este mai motivat să menţină controlul asupra partenerei prin

intermediul unei forme de violenţă. În caz contrar, dacă relaţia a fost scurtă

până la începerea episoadelor violente, partenerul violent se simte mult mai

confortabil să termine relaţia; el a investit puţin în relaţia de cuplu şi de aceea

nevoia de a menţine controlul asupra femeii nu este mare (Fleury, Sullivan,

Bybee, 2000).

Pentru multe femei părăsirea relaţiei abuzive poate să creeze noi riscuri

sau să le amplifice pe cele care există deja. O situaţie cu risc crescut este aceea

în care femeia continuă să rămână, după separare, în aceeaşi localitate cu

agresorul. În cele mai multe situaţii femeile rămân, după separare, în aceeaşi

localitate, fapt ce sporeşte riscul de a recădea victimă a abuzurilor partenerului.

42

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Sunt cercetători care susţin că riscurile ar fi mai mici dacă s-ar reduce

posibilităţile femeii de a reintra în contact cu partenerul violent. Acesta nu

confirmă, însă, ipoteza că femeile sunt în siguranţă dacă, după separare,

părăsesc localitatea. Mulţi bărbaţi care şi-au abuzat partenera de cuplu sunt

dispuşi să călătorească la distanţe mari pentru a-şi menţine în continuare

controlul asupra femeii (Fleury, Sullivan, Bybee, 2000)

Incapacitatea găsirii sau menţinerii locului de muncă. Studiile focalizate

pe înţelegerea situaţiei femeii după părăsirea relaţiei abuzive arată că deseori

femeile au o capacitate scăzută de a-şi menţine locul de muncă sau de a căuta

un loc de muncă. În ceea ce priveşte situaţia femeilor care au un loc de muncă,

studiile au arătat că după părăsirea relaţiei abuzive femeile se confruntă cu

probleme de sănătate, tulburări emoţionale sau consum de alcool, ceea ce

afectează performanţele la locul de muncă sau chiar capacitatea de a menţine

locul de muncă (Browne, Salomon, & Bassuk, 1999). Un studiu realizat în

Nicaragua arată că, din cauza performanţelor şi a eficienţei reduse, 46% dintre

femeile victime ale violenţei în cuplu aveau un venit mai mic decât celelalte

femei (WHO, 2002). Multe femei îşi pierd locul de muncă, fie pentru că au o

capacitate scăzută de a face faţă cerinţelor locului de muncă (din cauza

sensibilităţii şi echilibrului emoţional), fie din cauza situaţiilor în care

partenerul îşi continuă formele de abuz la locul de muncă al femeii (Bell, 2003).

Un studiu realizat în India (Nagpur) arată că 13% dintre femeile victime ale

violenţei în cuplu au fost obligate să renunţe la locul de muncă deoarece au

lipsit, în medie, 7 zile la fiecare incident de violenţă (WHO, 2002).

O a doua categorie o constituie femeile care, datorită traumelor rezultate din

experienţa abuzului, îşi pierd abilitatea de a trăi independent în comunitate;

analiza cazurilor femeilor victime ale violenţei care au ajuns să trăiască pe

străzi a arătat că, din cauza lipsei experienţei de a căuta sau avea un loc de

43

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------muncă, dependenţei economice faţă de partenerul violent şi izolării sociale,

femeile nu aveau abilităţi care să le permită administrarea eficientă a banilor,

căutarea unei locuinţe sau căutarea unui loc de muncă (Gorde, Helfrich &

Finlayson, 2004). Studiile realizate în Canada arată că 43% dintre femeile

victime ale violenţei au primit îngrijiri medicale şi 50% au fost nevoite să

solicite zile libere de la serviciu (WHO, 2002)

Suportul financiar şi emoţional necesar în creşterea copiilor. Un alt

aspect evaluat de către femeie înaintea părăsirii relaţiei abuzive este asigurarea

existenţei în situaţia în care trebuie să plece împreună cu copiii. Cercetătorii au

ajuns la concluzia că este mult mai uşor pentru o femeie să părăsească o relaţie

abuzivă cu un partener cu care nu a avut copii. Femeile care au copii apreciază

mai întâi nevoile de protecţie şi suportul financiar şi emoţional necesar în

creşterea copiilor. Într-un studiu privind eforturile femeii de a-şi proteja copii,

Edleson (1996) aprecia că o treime dintre femeile investigate în Statele Unite au

rămas cu partenerul violent datorită îngrijorărilor legate de creşterea copiilor; de

asemenea, s-a constatat că femeile rămân cu partenerul violent pentru a avea

suportul financiar necesar în creşterea copiilor, din cauza ameninţărilor cu

abuzul copiilor sau din teama de a nu pierde custodia copiilor.

Analiza riscurilor imediate, care pot apare determină deseori femeia să nu

părăsească relaţia sau să se întoarcă acasă, renunţând la ideea de a avea o relaţie

romantică cu partenerul, dar de a avea un tată pentru copii (Bell, 2003). Acest

model al femeii care nu părăseşte relaţia datorită interesului pentru creşterea

copiilor este specific relaţiilor în care copii nu sunt victime ale abuzului tatălui.

Femeia evaluează în această situaţie calitatea de tată pentru copii şi nu pe cea de

partener de cuplu. În această situaţie specialiştii consideră că, după repetarea

ciclurilor părăsirii locuinţei şi reîntoarcerilor la partenerul violent, cei doi

parteneri se îndreaptă spre relaţii extraconjugale, continuându-şi

44

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------responsabilităţile de părinţi pentru copii. Specialişti nu pot confirma încă dacă

această îngrijire a copiilor, de către partenerul violent, nu este un mod de

control asupra femeii. Analiza cazurilor de violenţă au arătat că multe femei au

părăsit relaţia abuzivă atunci când au primit un suport extern minim pentru

îngrijirea copiilor (Bell, 2003).

_______________________________________________________ Apelarea serviciilor_____________________________________________________

Cum anume percepe şi acţionează o femeie când este victimă în relaţia

conjugală? Când anume violenţa este apreciată ca fiind o problemă de către

victimă şi care sunt acţiunile întreprinse?

Analiza cazurilor arată că, în situaţie de abuz, femeile dezvoltă diferite

scenarii strategice care să-i asigure protecţie. Cea mai mare parte dintre femei

acţionează după un model propriu de supravieţuire şi interacţionează cu

partenerul într-un mod prin care să diminueze frecvenţa şi severitatea

evenimentelor violente. Femeile sunt în situaţia de a se adapta tot timpul la

pericolele generate de escaladarea violenţei partenerului, modificând permanent

acţiunile planului de siguranţă; fiecare femeie abuzată este expusă la riscuri

diferite şi are opţiuni şi resurse diferite de a acţiona potrivit contextului socio-

economic şi cultural în care trăieşte. Specialiştii apreciază că apelarea

suportului formal în cazul abuzului (anunţarea poliţiei, contactarea consilierilor

maritali, apelarea la serviciile de specialitate, divorţul) este un răspuns eficient

la situaţiile de violenţă, însă numărul femeilor care decid să aleagă această rută

de răspuns este diminuat, deseori, datorită atitudinii sociale de blamare a

victimei şi accesibilităţii reduse a serviciilor de suport.

45


În literatura de specialitate sunt puţine încercări de tipologizare a strategiilor

create de către femei pentru a evita sau a se proteja în episoadele de violenţă.

Deşi mulţi dintre cercetători recunosc că este absolut necesar să fie cunoscute

acţiunile pe care le întreprinde femeia victimă a violenţei în cuplu, puţine

cercetări au fost orientate, până acum, spre identificarea unor patternuri comune

ale răspunsului femeii la violenţă şi spre cunoaşterea impactului pe care îl au

anumite variabile, cum ar fi: severitatea abuzului, situaţia economică, starea

socială şi sănătatea mentală sau suportul social.

Specialiştii susţin că, înainte de separarea permanentă de partenerul violent,

femeile urmează o ciclicitate a perioadelor în care părăsesc relaţia. Multe dintre

femei, fie din cauza abuzurilor, fie din cauza izolării sociale, nu şi-au dezvoltat

abilităţi necesare pentru a trăi independent din punct de vedere financiar, nu au

capacitatea de a căuta sau menţine un loc de muncă sau de a-şi exercita rolurile

parentale. Pentru a răspunde acestor nevoi, serviciile de asistenţă a femeilor

victime ale violenţei au dezvoltat, în special în cadrul programelor din cadrul

adăposturilor, ateliere pentru dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor necesare

desfăşurării unei vieţi independente. Cu toate acestea, puţine femei, dintre cele

care beneficiază de aceste programe, au capacitatea de asimilare a informaţiei şi

de dezvoltare a capacităţilor personale pe durata unei perioade legale de

găzduire în adăposturi. Astfel, în eşuarea găsirii unui loc de muncă şi a unei

locuinţe, femeile au de ales între a se întoarce la partenerul violent sau a trăi pe

stradă. Cercetările arată că, în raport cu severitatea violenţei unele femei aleg să

trăiască pe stradă, însă majoritatea femeile se reîntorc acasă repetând ciclul

violenţei (Gorde, Helfrich & Finlayson, 2004).

Studiile realizate asupra cazurilor de separare permanentă arată că, din cauza

ameninţărilor, a creşterii gradului de violenţă şi a posibilităţilor limitate de a

găsi o locuinţă şi a-şi asigura necesarul de trai pentru ea şi copii, o femeie are

46

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------nevoie, în medie, de opt ani pentru a părăsi definitiv relaţia (Bell, 2003). Datele

prezentate în Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi la Locul de

Muncă arată că în România femeile victime ale abuzului fizic au nevoie de

aproximativ 10,7 ani pentru a părăsi relaţia; femeile cu un nivel de educaţie

şcolară de cel mult opt clase suportă violenţa pe o perioadă mult mai mare de

timp (în medie 15 ani), în comparaţie cu femeile care au absolvit liceul (în

medie 3,5 ani). Diferenţele apar şi în ceea ce priveşte vârsta: tinerele au suportat

abuzuri pe perioade mai mici (0,8 ani în medie) comparativ cu femeile în vârstă

de 50 de ani (15,5 ani în medie). Şi mediul de provenienţă determină perioada

de care femeia are nevoie pentru a se separa permanent de soţul violent; femeile

din mediul rural au suportat violenţa fizică pe o perioadă mai mare (14 ani în

medie) comparativ cu femeile din mediul urban (8 ani în medie) (Centrul

Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Gookind, Sullivan & Bybee (2004) au realizat un studiu focalizat pe

tipurile de strategii de protecţie utilizate de către femei pentru siguranţa

personală şi a copiilor; autorii studiului au utilizat pentru evaluare cinci

subscale ale patternului răspunsului la violenţă: acceptarea, rezistenţa activă,

căutarea suportului formal, căutarea suportului informal şi planul de părăsire a

relaţiei. Rezultatele cercetării au arătat că decizia femeii de a alege una din cele

cinci forme de răspuns era luată în funcţie de: (a) severitatea abuzului: femeile

care sufereau forme severe de abuz erau mult mai interesate de solicitarea

suportului formal sau informal şi de găsirea unor soluţii pentru părăsirea

relaţiei. Orientarea spre suportul formal a fost constatată în special la femeile

care se confruntau cu forme severe ale abuzului psihologic. La extrema cealaltă,

femeile cel mai puţin interesate de soluţia părăsirii relaţiei erau cele care

sufereau forme uşoare de violenţă fizică şi psihologică; (b) relaţia femeii cu

partenerul violent: femeile care locuiau împreună cu partenerul violent în

47

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------perioada abuzului, dar planificau părăsirea relaţiei, erau mult mai echilibrate

psihic decât femeile care nu considerau o asemenea strategie. De asemenea,

femeile care deciseseră sfârşirea relaţiei cu partenerul violent erau mult mai

dispuse spre găsirea unui planul de salvare; (c) existenţa adăposturilor;

cercetarea nu a relevat o diferenţă semnificativă în decizia de a părăsi relaţia şi

a locui temporar în adăpost între femeile care mai fuseseră anterior în adăpost şi

femeile care apelase până la acel moment doar la suportul informal.

De asemenea, cercetarea a mai scos în evidenţă faptul că răspunsul la

violenţă este influenţat de factorii contextului social în care femeia trăieşte. În

practică nu există „cea mai bună strategie” de răspuns la violenţă; aceeaşi

strategie a avut consecinţe diferite asupra fiecărei femei, în funcţie de

particularităţile personale şi sociale. Cercetătorii au ajuns la concluzia că, dacă

o anumită strategie poate să reducă violenţa pentru o femeie, pentru o altă

femeie acelaşi tip de strategie poate să crească riscurile de a fi abuzată.

Modul în care femeia răspunde la violenţă are consecinţe asupra bunăstării

personale şi asupra capacităţii ei de a răspunde la episoade violente ulterioare.

Astfel, Gookind, Sullivan & Bybee (2004) arată că strategia în care femeia

încearcă să menţină liniştea în familie, îndeplinind cererile partenerului, este

eficientă în anumite cazuri pentru siguranţa femeii, însă, pe termen lung are

efecte asupra sănătăţii mentale şi psihice a acesteia. Femeia care adoptă o

asemenea strategie are un nivel scăzut al calităţii vieţii şi este mai dispusă la

depresii.

În urma investigaţiilor asupra modului în care femeile au răspuns la

violenţă şi a rezultatelor interviurilor cu personalul implicat în serviciile de

intervenţie, Goodman at al. (2003) a elaborat un index al strategiilor, denumit

Intimate Partener Violence Strategies Index. Rezultatele cercetării au arătat că

femeile sunt orientate în primul rând spre acţiuni private de rezistenţă la

48

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------violenţă, deşi, sub aspectul eficienţei strategiilor, cercetarea a relevat un impact

scăzut al acestor strategii asupra scăderii severităţii violenţei şi a bunăstării

individuale a femeii. Prin contrast, puţine dintre femeile victime ale violenţei s-

au îndreptat spre suport formal (apelarea poliţiei, instanţei de judecată sau a

serviciilor de suport în comunitate), deşi strategiile bazate pe utilizarea

suportului formal au fost considerate cele mai eficiente. Strategiile care se

bazau pe suportul informal (familie, prieteni) par să fie, de asemenea, eficiente

şi sunt preferate ca a doua alternativă de răspuns la violenţă.

Alegerea acţiunilor de rezistenţă la violenţă sunt întâlnite în special atunci

când femeia:

acceptă abuzul în ideea că îl va salva pe soţ din problemele care

generează acest comportament; deseori violenţa este pusă pe seama unor

surse externe (cum ar fi şomajul) şi de aceea soţul este absolvit de

responsabilitate;

în special datorită credinţelor şi valorilor religioase legate de familie,

femeia refuză să accepte că are dreptul să-şi părăsească soţul; femeile

îndură violenţa datorită unor înalte convingeri religioase;

se acuză pe sine, cel puţin în parte, ca provocând acţiunile violente ale

soţului; deseori aceste situaţii sunt întâlnite când abuzul fizic sau sexual

este asociat cu abuzul psihologic.

O abordare diferită a explicaţiei raţionalizărilor şi tăcerii femeii asupra

violenţei partenerului este dată de Towns & Adams (2000). Autorii susţin că

aceste tipuri de raţionalizări pot avea la bază o relaţie paradoxală percepută de

către femeie între iubirea declarată şi violenţa manifestată, precum şi modul în

care femeia creează profilul iubirii partenerului; deşi această perspectivă a fost

argumentată de către cei doi autori în urma cercetărilor privind modul în care

49

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------femeile descriu partenerul şi stilul de îmbinare a iubirii cu violenţa manifestată,

continuă să rămână o speculaţie întrucât nu sunt analizate toate variabilele

directe şi indirecte care pot interveni. Oricare ar fi, însă baza acestor

raţionalizări, Towns & Adams susţin că în această situaţie femeia decide să

acţioneze singură pentru stoparea violenţei partenerului; orice intervenţie din

exterior este respinsă de către femeie. Deseori femeia se află ea însăşi într-un

conflict în înţelegerea schimbărilor care au intervenit în comportamentul

partenerului, pe care îl iubeşte, precum şi în găsirea identităţii personale şi a

partenerului în această nouă situaţie; toate acestea contribuind la păstrarea

tăcerii femeii asupra violenţei.

Statisticile şi studiile realizate în multe din ţările europene arată că, deşi

specialiştii şi populaţia apreciază suportul formal ca fiind cel mai eficient în

reducerea violenţei, acesta este adesea greu accesibil femeii victime a violenţei

în cuplu. Serviciile de specialitate, spre exemplu, nu sunt, în conştiinţa femeii,

un suport pe care ea poate să-l apeleze în cazurile de violenţă.

50


Prima problemă ţine de faptul că în cele mai multe comunităţi nu sunt create

aceste servicii; explicaţia pentru această situaţie poate fi aceea că, pe de-o parte,

puţine comunităţi recunosc violenţa asupra femeii ca fiind o problemă socială şi

decid dezvoltarea serviciilor de asistare a cuplului sau de protecţie a femeii, iar

pe de altă parte puţine comunităţi dispun de fonduri sau au capacitatea de a

atrage fonduri pentru dezvoltarea serviciilor.

A doua problemă vizează incapacitatea femeii de a apela serviciile; multe

dintre studii arată că femeile nu deţin întotdeauna informaţii despre modalitatea

de apelare sau localizarea serviciilor de asistenţă şi protecţie. Deseori serviciile

nu sunt accesibile deoarece necesită deplasarea femeii pe distanţe lungi; cele

mai multe femei nu pot face aceste deplasări, fie pentru că nu dispun de resurse

financiare pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare, fie pentru că nu sunt

capabile să se deplaseze în afara localităţii din cauza sensibilităţii emoţionale şi

a suferinţelor fizice sau psihice rezultate din experienţa violenţei.

A treia problemă ţine de faptul că puţine dintre servicii au capacitatea de

asistare a femeii în cadrul familiei, iar adăposturile nu pot oferi asistenţă pentru

toate femeile care suferă de pe urma violenţei în cuplu.

Serviciile sociale dezvoltate de către organizaţiile nonguvernamentale după

1989, în România, nu au reuşit să răspundă adecvat problematicii violenţei

asupra femeii din mai multe motive. Pe de-o parte lipsa vizibilităţii problemei

violenţei asupra femeii şi a unui mesaj social clar împotriva violenţei în familie,

şi asupra femeii în mod special, nu a permis circulaţia informaţiei privind

suportul oferit de către aceste servicii, precum şi a încurajării femeii să

acţioneze pentru încetarea violenţei prin solicitarea suportului extern. Pe de altă

parte, în lipsa unei diagnoze privind factorii de risc şi tipul de suport social care

poate fi solicitat pentru prevenirea şi protecţia persoanelor vulnerabile în

familie a făcut ca mesajul privind prevenirea şi descurajarea socială a conduitei

51

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------violente faţă de femeie în relaţia de cuplu să nu aibă un impact vizibil la nivel

comunitar. În dezvoltarea serviciilor pentru victimele violenţei în familie,

organizaţiile nonguvernamentale s-au confruntat cu probleme generate de:

- lipsa resurselor necesare pentru demararea sau continuarea programelor;

- lipsa unui cadru legal privind violenţa în familie;

- incapacitatea dezvoltării unui sistem de servicii specializate care să

răspundă unui cadru mai larg de prevenire a violenţei şi de asistare a

victimei.

Nici apelarea poliţiei nu este o alternativă preferată de către femei. Studiile

realizate asupra acestei teme nu aduc multe elemente noi în clarificarea apelării

reduse a poliţiei. Rezultatele studiilor privind percepţia contactării poliţiei în

situaţii de abuz arată că în conştiinţa femeilor victime ale violenţei poliţia apare

ca punct de contact pentru intervenţia sistemului juridic şi de sancţiuni.

Din perspectiva eficienţei intervenţiei în diminuarea sau încetarea violenţei,

poliţia este apreciată pe o scară de la foarte puţin eficientă sau care chiar

înrăutăţeşte situaţia la o apreciere extrem de eficientă care duce la scăderea

violenţei. Rezultatele studiului realizat de Apsler, Cummins & Carls (2003)

arată că poliţia era apreciată în mai mult de jumătate din cazuri ca fiind foarte

eficientă în acţiuni cum ar fi: informarea victimei asupra ordinului de restricţie,

arestarea partenerului violent şi suport în găsirea unui program de consiliere.

Întrucât statistica şi studiile arată că femeile nu aleg apelarea poliţiei între

soluţiile de răspuns la violenţă, specialiştii se întreabă care sunt aşteptările

femeii de la intervenţia poliţiei. Este aşteptat ca poliţia să aresteze soţul în cazul

violenţei sau doar să intervină pentru stoparea violenţei în momentul escaladării

ei? Cercetătorii care au abordat relaţia dintre violenţă şi apelarea sistemului

formal de către victimă au descoperit că motivele pentru care femeile nu

apelează poliţia în cazul violenţei, sau nu consideră această opţiune, erau legate

52

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------de percepţia poliţiei şi a aşteptărilor intervenţiei acesteia, precum şi consecinţele

intervenţiei asupra viitorului familiei. În cazurile în care femeile aveau o

percepţie pozitivă a poliţiei dar în urma apelului poliţia a decis arestarea soţului

împotriva dorinţei femeilor, studiul arată că un sfert din populaţia investigată a

răspuns că sigur nu va mai chema poliţia la următorul episod violent, iar trei

sferturi a răspuns că probabil sau sigur va mai chema poliţia (Apsler, Cummins

& Carls, 2003).

Studiile realizate asupra relaţiei dintre atitudinea socială faţă de violenţă şi

acţiunile întreprinse de femei în cazul violenţei partenerului aduc ca noutate, în

considerarea apelării poliţiei de către victimele violenţei, influenţa percepţiei

socio-culturale a violenţei şi victimei. Studiile realizate în comunităţile din

Africa (Kenia), spre exemplu, arată că, în cazul apelării poliţiei, femeile sunt

ridiculizate de către agenţii de poliţie şi nu sunt întreprinse acţiuni în direcţia

protejării femeii (Ondicho, 2000).

Serviciile medicale, parte a sistemului formal de intervenţie, au avut un rol

important în identificare şi asistarea cazurilor de abuz fizic şi sexual. Deseori, în

ţările în care nu au fost dezvoltate serviciile de asistenţă a victimelor violenţei,

femeile sunt asistate numai de către serviciile medicale. În multe cazuri

serviciile medicale sunt cele care identifică cazurile de violenţă asupra femeii şi

le orientează spre serviciile de asistenţă. Teama specialiştilor în asistenţa socială

este că monopolizarea asistării victimelor violenţei de către serviciile medicale

va duce la medicalizarea problematicii violenţei în familie şi va transforma o

problemă socială într-o problemă medicală (Heise, 1996).

Sistemul juridic, deşi dispune de măsuri pentru protecţia femeii faţă de

violenţă, pare să fie incapabil să răspundă nevoilor de protecţie a femeii.

Incapacitatea sistemului juridic de a proteja victimele violenţei în familie a fost

deseori confirmată de către studiile realizate în ultimii ani (Baker, Cook, &

53

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------Norris, 2003). Capacitatea sistemului juridic de a ajuta victima violenţei este

determinată de percepţia socială a violenţei, capacitatea poliţiei de a respecta

sancţiunile stabilite de justiţie şi existenţa programelor de asistenţă a victimei şi

agresorului.

Femeile care apelează la sistemul juridic pentru cazurile de violenţă se mai

confruntă cu o problemă: stigmatizarea socială. În multe comunităţi, din cauza

percepţiilor culturale ale familiei şi valorizării sociale a femeii, în cazul în care

femeia apelează la sistemul juridic pentru a cere protecţie în cazul violenţei în

cuplu, ea este stigmatizată social întrucât se consideră că acţiunile ei afectează

statutul social al bărbatului şi imaginea unui mariaj reuşit. În aceste condiţii

femeia renunţă la apelarea sistemului formal de intervenţie chiar dacă există

măsuri legale de intervenţie pentru suportul femeii (Ondicho, 2000).

Din cauza lipsei suportului serviciilor specializate şi a existenţei unui

context socio-cultural pasiv faţă de violenţă sau care blamează victima, multe

dintre femei încearcă să raţionalizeze comportamentul violent al partenerului,

păstrând tăcerea asupra violenţei. Potrivit Cercetării Naţionale privind Violenţa

în Familie şi la Locul de Muncă, o treime dintre femei au apelat la poliţie

pentru a depune o plângere dar jumătate dintre acestea au fost nemulţumite sau

foarte nemulţumite de modul în care poliţia a tratat cazul; 2% dintre femei au

apelat pentru sprijin la altă instituţie decât poliţia în principal pentru că „nu

cunosc o astfel de instituţie” sau „nu ştiau că există aşa ceva”; din ruşine sau

frică se ajunge la situaţia ca 28% dintre femei să nu reacţioneze, aproape o

cincime tac şi plâng, iar 17% „fug de acasă”/se refugiază la părinţi (Centrul

Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Studiul realizat de Gallup în Bucureşti arată că o treime (35%) din

femeile care au experimentat o formă de violenţă domestică au vorbit cu cineva

despre acest lucru şi doar 17% au mers la poliţie sau au chemat poliţia pentru a

54

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------face o plângere ultima dată când au fost agresate (Violenţa asupra femeii în

Bucureşti, Gallup Organisation, 2003)

Impactul mediului social asupra violenţei în cuplu

Pe măsură ce au crescut semnalările cazurilor de violenţă şi tot mai multe

programe au fost dezvoltate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei, au

apărut şi discuţiile privind contribuţia fiecărei componente sociale (formale şi

informale) la diminuarea sau stoparea violenţei în cuplu. Concepţia că serviciile

de asistare a victimelor violenţei nu sunt întotdeauna pregătite pentru a asista

numărul mare de femei care au nevoie de asistenţă a mutat centrul de interes al

discuţiei asupra răspunsului comunităţii faţă de violenţă şi victimele acesteia,

precum şi asupra modului în care comunitatea, prin programele de prevenţie şi

intervenţie susţine şi promovează valori şi norme care susţin conduitele non-

violente şi îl ajută pe agresor să renunţe la violenţă. Deşi cele mai multe acţiuni

în domeniul violenţei sunt centrate pe reducerea violenţei prin dezvoltarea

serviciilor/adăposturilor şi solicitarea poliţiei pentru a interveni, în literatura de

specialitate şi în datele publicate întâlnim un puternic suport pentru ideea

prevenirii şi combaterii violenţei prin intermediul regândirii relaţiilor

interpersonale şi patternurilor interacţionale.

Specialiştii apreciază că violenţa asupra femeii în relaţia de cuplu persistă,

în ciuda dezvoltării programelor şi serviciilor de intervenţie, întrucât structura

socială a relaţiilor interpersonale continuă să furnizeze condiţii propice pentru

violenţă. Patternul violenţei este atât de profund fundamentat în structura

relaţiilor interpersonale că violenţa poate fi exprimată chiar prin culturi şi în

55

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------condiţii socio-economice diferite. De altfel, în multe ţări, cum ar fi: Canada,

Europa, State Unite şi Australia, condiţiile socio-culturale s-au modificat în

ultimii ani însă comportamentele violente în familie persistă (Michalski, 2004).

Structurarea relaţiilor sociale şi familiale în direcţia izolării femeii de

mediul social şi limitării accesului acesteia la resurse generează un mediu

propice pentru dezvoltarea şi menţinerea violenţei. În baza acestei structurări

sociale a relaţiilor interpersonale se apreciază că dacă o singură caracteristică a

sistemului social al relaţiilor interpersonale s-ar modifica, probabil conflictul ar

fi soluţionat diferit decât prin violenţă; schimbarea aspectelor socio-culturale

care determină violenţa şi modificarea credinţelor şi valorilor celor care susţin

violenţa sunt modalităţi care ar trebui abordate pentru reducerea violenţei

(Michalski, 2004). Concepţia privind modificarea patternului social al violenţei

prin întărirea normelor şi valorilor care stau la baza conduitelor non-violente nu

este nouă, aceasta fiind esenţa postulatelor teoriilor sociale precum şi a

sugestiilor făcute de către specialişti în implicarea comunităţii pentru reducerea

violenţei (Family Prevention Fund)

Interacţiunile sociale sunt tot mai mult în atenţia specialiştilor, fie pentru

schimbarea comportamentului agresorului, fie pentru suportul victimei. Studiile

focalizate asupra evaluării eficienţei intervenţiei au relevat faptul că matricea

relaţiilor interpersonale, într-un spaţiu socio-cultural, poate constitui factor de

risc major sau factor inhibitor pentru violenţă (Edleson, J.L, 2000); în practica

de prevenire şi intervenţie, sistemul relaţiilor interpersonale este considerat

deopotrivă răspunzător pentru generarea factorilor de risc, care favorizează

dezvoltarea şi manifestarea comportamentelor şi atitudinilor violente şi a

factorilor de suport social pentru protecţia victimelor violenţei.

Atitudinea comunităţii sau a membrilor reţelelor sociale faţă de violenţă

poate fi un factor de risc atunci când blamează victima violenţei sau un factor

56

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------de suport atunci când promovează comportamentele non-violente în cadrul

familiei, susţin victima şi dezaprobă social comportamentul agresorului.

Comunitatea este apreciată răspunzătoare pentru modul în care este susţinută

dezvoltarea serviciilor pentru protecţia victimelor violenţei, este încurajată

semnalarea cazurilor şi sancţionată social conduita agresorului. O analiză a

datelor publicate de Eurobarometru arată că la întrebarea Cunoaşteţi o femeie

care a fost victima unor forme de violenţă în familie?, un procent substanţial a

răspuns cu da. Mulţi intervievaţi au răspuns că ştiu cel puţin o persoană care îi

este vecină, prietenă sau din cadrul familiei care a fost victimă a violenţei (11%,

18%, 19%). Garcia (2003), apreciază că răspunsurile din Eurobarometru arată

că multe cazuri care nu sunt raportate sunt cunoscute mediului social existând o

anumită toleranţă socială faţă de partenerul violent. Şi Cercetarea Naţională

privind Violenţa în Familie şi la Locul de Muncă arată că 68% dintre femeile

care au declarat că au suferit cel puţin o formă de violenţă declară că în

momentul în care a fost victimă a violenţei au fost de faţă rude, prieteni sau

cunoştinţe (Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003)

Edleson şi Tolman (1992) sugerau că comunitatea (membrii familiei lărgite,

prietenii, vecinii, grupurile religioase, poliţia, personalul medical, şcoala etc.)

este cel mai important spaţiu care poate fi utilizat pentru a evita izolarea

cuplului şi a femeii, precum şi pentru sancţionarea conduitei persoanelor

violente, promovarea suportului pentru victimă şi schimbarea atitudinilor şi

credinţelor sociale privind violenţa. De altfel, programele de suport sau de

combatere a violenţei sunt în general focalizate pe concepţia de schimbare a

comportamentului şi sunt localizate în apropierea mediului de viaţă al victimei

sau a persoanelor cu risc crescut de a ajunge victime ale violenţei.

Rolul suportului social în menţinerea stării de sănătate a victimei violenţei

în cuplu a constituit tema multor cercetări fie că acestea au fost centrate pe

57

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------eficienţa mediului social în suportul oferit victimei, fie că erau centrate pe

eficienţa programelor de intervenţie. Studiile au arătat că prezenţa suportului

social are un impact pozitiv asupra modului în care victima îşi administrează

situaţia şi găseşte modalităţi de remediere şi inhibare a violenţei partenerului.

Persoanele care au avut suport emoţional şi resurse din partea prietenilor sau

vecinilor au făcut faţă mai bine situaţiilor de violenţă (Cohen and Wills, 1985).

Studiile arată că victimele violenţei apelează la prieteni sau rude nu doar pentru

suport emoţional dar şi în cazurile în care decid să se separe de partenerul

violent pentru a-şi proteja viaţa şi copiii. În acest sens studiile realizate de

Mitchell & Hodson (1993) sunt apreciate ca primele studii care au relevat clar

relaţia dintre suportul social şi menţinerea stării de sănătate a victimelor

violenţei în cuplu (Goodkind, J. R, Gillum, T.L., Bybee, D.I., Sullivan, C.M.,

2003).

Considerarea violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu ca o problemă

privată ca şi vizibilitatea scăzută a efectelor asupra copilului şi a sănătăţii

publice au dus la perpetuarea unor modele violente de convieţuire în cuplu şi la

agravarea formelor de violenţă. Studiile realizate de Family Prevention Fund au

punctat următoarele motive pentru care comunitatea poate fi considerată baza

suportului victimelor violenţei şi trebuie să fie parte a programelor de

intervenţie şi prevenţie:

femeile abuzate apelează pentru ajutor în primul rând la rude, vecini,

prieteni înainte de a apela la autorităţi;

serviciile nu sunt accesibile victimelor violenţei sau victimele sunt

deseori izolate de comunitate, relaţionând numai cu persoanele din

cercul apropiat;

membrii comunităţii cunosc cazurile expuse riscului de victimizare sau

care au probleme ce pot genera forme de violenţă;

58


membrii comunităţii au acces la normele şi practicile care susţin

comportamentele violente dar şi la cele care pot fi folosite pentru

inhibarea lor.

_______________________________________Violenţa între vizibilitate şi conştientizare socială __________________________________________

Specialiştii susţin că o condiţie pentru ca orice comunitate să răspundă

unei probleme este conştientizarea problemei. Atunci când membrii unei

comunităţi nu cunosc cazurile de violenţă în familiile din cadrul comunităţii şi

nu înţeleg impactul pe care violenţa îl are asupra dezvoltării personale şi sociale

ei nu vor putea acţiona pentru a interveni sau a preveni violenţa. În lucrarea

Strategii ale dezvoltării sociale, Cătălin Zamfir a elaborat un model explicativ

detaliat privind definirea şi soluţionarea problemelor sociale, model care poate

fi utilizat şi în înţelegerea răspunsului comunităţii la problema violenţei. Datele

prezentate atât în sondajele europene (Eurobaormetru 50.1) cât şi în sondajele

româneşti (deşi sondajele nu au urmărit tema conştientizării şi a relaţiei dintre

vizibilitatea problemei violenţei şi combaterea violenţei) furnizează suficiente

date care să confirme ipoteza conform căreia atunci când problema violenţei nu

este conştientizată la nivelul comunităţii nu este dezvoltat un răspuns puternic

de descurajare a violenţei nici la nivelul cadrelor informale ale comunităţii, dar

nici la nivelul serviciilor comunitare.

Cătălin Zamfir susţine că o dificultate care afectează viaţa membrilor

comunităţii este conceptualizată ca problemă socială atunci când sunt

îndeplinite două condiţii: pe de-o parte există o dificultate reală, iar pe de altă

parte această dificultate este conştientizată ca problematică. Chiar atunci când

există o problemă socială, condiţia pentru ca aceasta să fie asumată ca problemă

la nivelul comunităţii este conştientizarea ei. În acest sens violenţa asupra

59

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------femeii chiar dacă este definită la nivel teoretic şi la nivel structural ca fiind o

problemă, ea nu va fi asumată de către comunitate decât dacă este conştientizată

ca problemă. Lipsa de conştientizare nu reduce efectele problemei întrucât

problema există la nivelul comunităţii într-o formă latentă. C. Zamfir susţine că

„trecerea din latent în manifest a unei probleme este un proces extrem de

important, întrucât soluţionarea ei depinde fundamental de aceasta”8.

Conştientizarea unei probleme este similară cu asumarea ei de către

comunitate şi cu implicarea membrilor comunităţii în direcţia soluţionării ei.

Această concepţie asupra abordării problemei sociale vine să confirme

concepţia rezultată din analiza datelor privind violenţa în România potrivit

căreia creşterea vizibilităţii unei probleme nu duce la diminuarea problemei

atâta vreme cât problema nu este conştientizată şi deci asumată de către

comunitate. Răspunsul comunităţii la violenţă este asociat nivelului de

conştientizare şi nu de vizibilitate.

Datele prezentate de Cercetarea Naţională privind Violenţa în Familie şi

la Locul de Muncă arată că la întrebarea: De obicei când aţi fost .... (forma de

violenţă), v-a sărit cineva în ajutor?, 36% au răspuns: „niciodată”, 26% au

răspuns: „da, de câteva ori”, iar 4% au răspuns: „da, o dată” (Centrul Parteneriat

pentru Egalitate, 2003). Dacă ar fi să considerăm şi răspunsul formal dezvoltat

de către comunităţi la problema violenţei asupra femeii vedem că nu au fost

dezvoltate servicii specializate de asistare a familiilor care se confruntă cu

violenţa şi de protecţie a victimelor violenţei, poliţia fiind singura componentă a

sistemului formal care poate interveni până acum în cazurile de violenţă în

România; poliţia nu este, însă, este orientată special asupra acestui tip de

8 Zamfir, C, (1977), Strategii ale dezvoltării sociale, Ed Politică, Bucureşti, p. 48

60

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------probleme şi nici nu este pregătită pentru a răspunde situaţiilor de violenţă

asupra femeii în relaţia de cuplu.

În perspectiva modelului explicativ dezvoltat de C. Zamfir privind

conştientizarea problemei sociale poate fi explicată şi abordarea diferenţiată a

problemei violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu la nivel structural şi la

nivel comunitar. Astfel, recunoaşterea problemei violenţei asupra femeii în

relaţia de cuplu este regăsită, în România, la nivelul organizaţiilor

guvernamentale, iar problema violenţei apare reglementată la nivel legislativ,

însă această recunoaştere nu a fost preluată automat la nivelul comunităţilor.

Sub influenţa tendinţelor structurale România a semnat convenţiile

internaţionale privind combaterea violenţei asupra femeii şi a dezvoltat în timp

măsuri legislative şi acţiuni strategice însă nu există sustenabilitatea socială

pentru aplicarea acestor măsuri. Membrii comunităţii nu şi-au asumat violenţa

asupra femeii ca problemă socială a comunităţii lor datorită unor blocaje

subiective sau obiective.

Rolul pe care organizaţiile guvernamentale îl au este de a furniza suport

comunităţilor în vederea „conştientizării (formulării) ca problemă de soluţionat”

a violenţei. Acest suport trebuie însă conceput în raport de gradul diferenţiat în

care fiecare comunitate ajunge să înţeleagă problematica violenţei. Pe de altă

parte, „simpla conştientizare a unei probleme la nivelul unui participant, al unui

grup sau chiar al tuturor participanţilor unui sistem poate să nu aibă nici o

influenţă asupra activităţii respectivului sistem dacă nu este însoţită şi de o

înregistrare formală”. Atunci când recunoaşterea structurală a violenţei nu este

completată de formulările teoretice şi ştiinţifice asupra problemei violenţei,

suportul creat de către structurile formale poate doar crea confuzie la nivel

comunitar în demersul de conştientizare a problemei.

61


Asumarea violenţei asupra femeii ca problemă socială s-a făcut la nivel

structural însă lipsa implicării specialiştilor în formularea acesteia a creat

confuzii asupra înţelegerii violenţei şi a formelor acesteia la nivel comunitar.

Apare aici o discrepanţă între modul de înţelegere a violenţei la nivelul

organizaţiilor guvernamentale şi membrii comunităţii. Dacă bătaia este

considerată o formă de violenţă, pălmuirea, insulta sau ameninţarea nu sunt

universal acceptate ca forme de violenţă atât de către femei cât şi de către

bărbaţi. Diferenţele statistice apar în estimarea privind pedepsirea prin lege a

acestor forme de violenţă. Astfel, numai 44% din 88% din eşantionul de victime

consideră că „un bărbat care nu permite partenerei lui să iasă din casă” trebuie

pedepsit prin lege (Cercetarea Naţională privind Violenţa în familie şi la locul

de muncă, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2003).

Procesul de conştientizare a unei probleme şi transferul ei în planul

acţiunilor comunităţii necesită parcurgerea unui anumit timp. C. Zamfir arată că

mărimea timpului de conştientizare a unei probleme depinde de următorii

factori (Zamfir, 1977):

- amploarea şi tipul procesului perturbator

Cu cât amploarea unei dificultăţi este percepută ca scăzută, fiind localizată

în jurul pragului de acceptabilitate, cu atât scad şansele ca dificultatea să fie

conştientizată ca problemă socială. În cazul violenţei amploarea fenomenului

este percepută în raport de cazurile în care conduita violentă depăşeşte gardul

de acceptabilitate a violenţei. Un factor care diminuează amploarea violenţei

este modul de încadrare a atitudinilor şi comportamentelor violente în registrul

violenţei. Problema încadrării violenţei la nivel comunitar este accentuată de

lipsa clarităţii formelor violenţei şi a argumentaţiilor ştiinţifice privind

consecinţele violenţei în contextul socio-economic al României, la care este

asociată dinamica influenţei culturale.

62


- factorii cognitivi

Un aspect esenţial în cadrul acestui factor este posibilitatea de cunoaştere a

problematicii violenţei la nivelul unui context socio-economic şi cultural mai

larg, precum şi identificarea dinamicii violenţei în cadrul fiecărei comunităţi.

Timpul de conştientizare a violenţei ar fi redus în situaţia în care ar exista

posibilitatea analizei dinamicii violenţei în cadrul fiecărei comunităţi şi ar putea

fi identificate consecinţele asupra dezvoltării individului şi a comunităţii, dar şi

costurile sociale ale violenţei. Această posibilitate nu există în România, şi nici

în multe din statele europene.

C. Zamfir argumentează că nu este suficient să reduci timpul de

conştientizare a unei probleme, ci şi să poţi estima problemele care pot fi

dezvoltate în viitor. Aceasta presupune pe de-o parte, să poţi estima factorii de

risc care por apărea, iar pe de altă parte să urmăreşti modul în care se dezvoltă o

comunitate astfel încât să poţi adapta măsurile de prevenire şi intervenţie

stadiului în care se află comunitatea la un moment dat; acesta este un aspect

foarte important în domeniul intervenţiei şi prevenirii violenţei în familie şi

pentru modul în care violenţa s-ar putea dezvolta sub influenţa factorilor interni

şi externi care pot apare la un moment dat în viaţa individului. De altfel, analiza

factorilor de risc atât de către femeie, dar şi de către comunitate devine tot mai

mult tema centrală a teoriilor privind prevenirea violenţei şi preîntâmpinarea

dezvoltării conduitei violenţei.

- existenţa unor soluţii posibile

În domeniul violenţei în cuplu identificarea soluţiilor posibile de intervenţie

este extrem de importantă pentru diminuarea sau stoparea violenţei. Focalizarea

eronată asupra factorilor de risc fictivi sau care există în comunitate dar nu sunt

63

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------specifici pentru conduita violentă într-un anumit cuplu duce la eşec.

Identificarea soluţiilor posibile are un rol important în menţinerea motivaţiei

comunităţii de combatere a violenţei. Din perspectiva argumentaţiilor lui C.

Zamfir putem spune că în cazul în care nu sunt găsite soluţii posibile

satisfăcătoare există riscul să apară o stare de oboseală şi neputinţă în stoparea

violenţei care duce la de-conştientizarea problemei şi trecerea ei într-o stare

latentă însoţită de o creştere a toleranţei faţă de violenţă.

Această argumentaţie poate fi aplicată şi în analiza răspunsului sistemului

informal la cazurile de violenţă. Am arătat deja în capitolul anterior că în

cercetările realizate în Statele Unite s-a constat că răspunsul familiei sau

prietenilor este condiţionat de situaţia în care suportul oferit este utilizat de

către femeie în direcţia părăsirii partenerului sau diminuării violenţei.

- existenţa resurselor

O problemă întâlnită oriunde în lume în domeniul violenţei este existenţa

resurselor financiare şi umane. Pentru ca o comunitate să poată înţelege şi

acţiona în direcţia combaterii violenţei trebuie să existe resurse financiare pe

care comunitatea să le poată utiliza în direcţia dezvoltării măsurilor necesare

pentru conştientizarea de către membrii săi a problemei violenţei, dar să existe

şi resurse umane (specialişti) care să evalueze factorii de risc şi factorii

inhibitori ai violenţei, precum şi să identifice consecinţele violenţei.

- restricţii în utilizarea resurselor

Acest factor se referă la efectele colaterale ale soluţiilor posibile care

îngrădesc aplicarea lor sau la obstacolele culturale/contextuale.

64


- lipsa consensului în interiorul respectivului sistem sau între acesta şi alte

sisteme

În domeniul violenţei lipsa consensului este prezentă de la definirea

violenţei până la identificarea soluţiilor posibile de prevenire şi intervenţie.

Lipsa consensului este întâlnită atât în definirea formelor violenţei, cât şi asupra

răspunsului pe care comunitatea ar trebui să-l aibă faţă de cazurile de violenţă.

Deseori consensul lipseşte şi în aşteptările pe care femeile victime le au de la

poliţie şi serviciile publice şi între nevoile de suport ale victimei şi posibilitatea

mediului social de a răspunde.

- inerţii instituţionale

Problemele cu care se confruntă componentele sistemului formal în

asistarea sau intervenţia pentru protecţia femeii victime a violenţei au fost

tratate în alte părţi ale acestei lucrări. Aici nu vreau decât să punctez că în

dezvoltarea suportului formal pentru asistarea victimelor violenţei apar deseori

obstacole subiective şi obiective ale liderilor comunităţii faţă de problema

violenţei. Acest fapt poate fi constatat din raportul privind numărul de cazuri de

violenţă şi aprecierea gradului de prioritate a problemei în comunitate.

_____________________________________________________________________Acceptarea socială a anumitor grade de violenţă şi justificarea contextuală a violenţei _____________________________________________________________________

Modul în care o societate percepe şi clasifică conduitele violente

determină manifestarea sau inhibarea violenţei. Aşa cum am arătat în capitolul

65

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------adresat încadrării comportamentelor în registrul violenţei, atât la nivelul

rezultatelor cercetărilor, cât şi la nivelul asumărilor sociale apar neconcordanţe

legate de tipul de comportamente şi atitudini care constituie violenţă şi gradele

de toleranţă socio-culturală faţă de manifestarea violenţei. Intervenţia

comunităţii pentru a oferi suport femeii victime a violenţei în cuplu şi pentru a

sancţiona violenţa este strâns legată de percepţia socio-culturală a femeii şi a

familiei. În Africa şi Asia, de exemplu, este practica zestrei miresei sau

cumpărarea miresei, practică prin care soţia devine proprietatea soţului. Într-un

studiu recent realizat în Africa de Sud, 82% dintre femei au afirmat că atunci

când bărbatul plăteşte preţul miresei el devine proprietarul femeii şi 72% dintre

femei erau de acord cu această practică. În India părinţii interzic fetei să se

întoarcă acasă atunci când este victima abuzului soţului, din teama de a nu plăti

o a doua zestre soţului. În aceste concepţii toleranţa faţă de formele violenţei

fizice poate fi extinsă până la acceptarea formelor severe de violenţă sau

omorârea femeii de către partener în cazul adulterului.

Puţinele studii focalizate pe identificarea factorilor care au impact asupra

percepţiilor şi răspunsului mediului social faţă de victime arată că un aspect

important în intervenţia membrilor comunităţii în cazul violenţei este gradul în

care ei evaluează pe de-o parte, justificarea utilizării violenţei în acord cu

comportamentul femeii şi cu respectarea normelor sociale şi familiale, iar pe de

altă parte, riscurile în care se află victima.

Studiile arată că există o relaţie strânsă între valorile sociale referitoare la

familie şi răspunsul comunităţii faţă de violenţa în familie. În comunităţile în

care există atitudini sociale legate de protejarea familiei şi a copiilor, spre

exemplu, este semnalată intervenţia membrilor comunităţii în direcţia protejării

femeii şi copiilor; în situaţia în care victima şi agresorul sunt căsătoriţi şi au

copii minori, iar violenţa pune în pericol viaţa victimelor, membrii comunităţii

66

Lector dr. Ana RĂDULESCU Suport de curs - Violenţa în familie-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------intervin prin oferirea găzduirii provizorii, dezaprobarea comportamentului

agresorului şi marginalizarea agresorului. (Goodkind, J. R, Gillum, T.L., Bybee,

D.I., Sullivan, C.M., 2003).

Acţiunea victimei influenţează, de asemenea, răspunsul celor din jur.

Dezvoltarea reţelelor informale de suport în cadrul comunităţii este puternic

asociată cu evaluarea capacităţii victimei de a avea sau nu controlul asupra

situaţiei în care se află. Când acţiunile violente ale agresorului sunt apreciate ca

posibil de controlat sau evitat de către femeie, apare blamarea victimei şi

diminuarea suportului social. Dacă sunt atribuiţi factori necontrolabili de către

victimă, atunci apare o simpatie şi suport faţă de aceasta (Walster, 1996).

Pe de altă parte, multe dintre femeile victime nu beneficiază de suport

deoarece prietenii sau rudele le consideră vinovate de victimizare prin faptul că

nu părăsesc relaţia. Există situaţii în care anumite reţele sociale oferă iniţial

suport victimelor, dar renunţă în timp deoarece victima este percepută ca

ignorând recomandările de a părăsi relaţia, sau după ce părăsesc relaţia, se

reîntorc la partenerul violent deşi sunt conştiente de riscurile repetării violenţei

(Goodkind, Gillum, Bybee & Sullivan, 2003).

În multe comunităţi datorită normelor culturale şi sociale privind familia,

violenţa nu este acceptată. În familiile tradiţionale sau în cele care păstrează

patternuri tradiţionale, cu o toleranţă mare la violenţă, violenţa asupra femeii

este o parte din viaţa de familie, dar este păstrat secretul asupra acesteia. Aici

pot fi întâlnite două tipuri de situaţii: fie violenţa şi abuzul asupra femeii sunt

apreciate ca fiind situaţii normale de viaţă şi de aceea nu poate fi vorba de

semnalarea cazurilor deoarece membrii reţelelor familiale şi comunitare nu

percep aceste practici ca fiind rele tratamente; fie în anumite culturi violenţa nu

este acceptată şi în acest caz victimele ţin secret şi nu cer ajutor pentru a nu

afecta onoarea familiei.

67


68

Abuz si Violenta

Documents

Transcript of Abuz si Violenta