Abordarea experimentala a senzatiilor Slate Irina Teodora, seria I, grupa 2

O perspectiva istorica a abordarii experimentale a senzatiilor

Contributia filosofilor este legata in special de filosofia asociationista si de empisirsm. Locke sustinea ca senzatiile sunt celel care stau la baza cunoasterii. Leibniz numeste senzatiile ca fiind niste

perceptii mici; Hume pe de alta parte imparte experienta senzoariala in impresii si idei

Contributia fizicienilor la studiul experiental este decisiva; acestia au studiat in principal manifestarea senzoriala pe care o considerau numai de natura fizica. Acestia au studiat pragurile senzoriale ale sensibilitatii vizuale(Bourguer 1698-1758), limitele sensibilitatii diferentiale la inaltimea unui sunet(Delezenne, 1827) etc.

Contributia lui Herman von Helmholtz la

metodologia experimentala si la cautarea unor metode teoretice asupra proceselor senzoriale este remarcabila. Studiile sale din diversele domenii stiintifice(matematica, medicina, fizica) l-au ajutat la elaborarea psihologiei experimentale a perceptiei. Este primul in istoria psihologiei care face o distinctie clara intre senzatie si perceptie.

Gustav Theodor Fechner este intemeietorul psihofizicii. Fechner a studiat relatia functionala dintre variatiile de intensitate ale stimulului si variatiile relatiei senzorialle, desprinzand o legitate logaritmica in conformitate cu care intensitatea senzatiei este egala cu logaritmul stimulului corespondent. O diferenta intre doi stimuli, este mereu resimtita ca fiind la fel de mare sau producand aceeai diferenta a senzatiei daca raportul sau la stimuli ramane mereu constant.

Wilhelm Wundt a infiintat primul labolator de psihologie experimentala la Leipzig in 1879. Concenptia lui Wundt este tributara orientarii asociationiste: intentsitatea si calitatea senzatiei sunt determinate de cauze externe, dar sub influenta observatiei interne senzatia sufera o serie de transformari, ceea ce da nastere la reprezentari la reprezentari ale obiectelor exterioare; reprezentarile se ordoneaza la randul sau in serii si in grupuri pentru a ramane mai mult sau mai putin timp la dispozitia constiintei. De asemeni, alaturi de intensitate, Wundt a adaugat si conceptul de ton afectiv.

Pragurile senzoriale - metode Metoda stimulor constanti Metoda apeleaza la capacitatea descriptiva a

subiectului, solicitandu-l sa raporteze valoarea unui stimul la un stimul-etalon. Mai intai se va delimita aria de stimuli utilizati. La una dintre extreme unul dintre stimuli va fi foarte slab, astfel incat subiectul va relata prezenta acestuia foarte rar, iar la cealalata extrema stimulul va fi foarte intens, astfel incat subictul va relata prezenta acestuia aproape intotdeauna. Valoarea pragului absolut se afla undeva intre aceste extreme. Experimentatorul va adauga intre acesti stimuli si altii la intervale egale, astfel incat numarul total de stimuli sa varieze inrte 40 si 100.

Metoda limitelor Pentru determinarea pragurilor absolute,

stimulii sun prezentati pe doua coordonate: ascendent si descendent. In maniera ascendenta se creste treptat intensitatea stimulului pornind de la o valoarea infraliminala, pana cand subiectul relateaza o senzatiei. In prezentarea descendenta, se porneste de la valoarea puternica a stimulului si se scade treptat intensitatea pana cand subiectul declara ca nu il mai percepe. Pe aceasta cale se obtin doua valori: pragul absolut ascendent si pragul absolu descendent.

Metoda erorii medii Determinarea pragurilor senzoriale se se

realizeaza prin uilizarea unui simplu etalon pe care subiectul va incerca sa il reproduca. Se consemneaza fiecare valoare in plus sau in minus fata de etalon. In final se calculeaza meda aritmetica a acestor abateri fata de etalon. Aceasta metoda este folosita in special pentru determinarea erorilor ststematice de tip sezorial, a marimii acestora in studiul iluziilor percpetive.

Teoria detectiei semnalelor Receptia semnalelor este controlata de

doua procese interne de baza. Input-ul(instrarea) unui semnal sau stimul la nivelul unui receptor creeaza o impresie senzotiala care, in general, depinde de intensitatea stimulului. Aceasta impresie insa nu este suficient de puternica pentru un raspuns afirmativ nici chiar in cazul unor stimuli puternici. Acest ucru se intampla deoarece amplitudinea impresiei senzoriale este evaluata in cadrul unui proces ulterior de decizie.

Rolul scalelor de masurare in psihofizica Masurarea constituie o modalitate

sistematica de a acorda valori numerice sau calitative unor obiecte sau atribute ale acstora. Diferitele sisteme de masurare nu sunt echivalente si astfel orice tip de scala este definita, dpdv matematic, prin unicitatea sa. Se folosesc in principal patru tipuri de scale de masurare: nominala, ordinala, intervale si raporturi.

Variabilele experimentale Variabilele dependente Performantele subiectului pot fi cuantificate in

valori numerie vizand numarul de raspunsuri corecte, numarul de raspunsuri eronate, numarul de omisiuni, precizia si finetea unei miscari, valoarea unei abateri in functie de etalon etc.

Variabilele independente tin de calitatea stimululilor si aici avem in vedere intensitatea, frecventa, calitatea, marimea, luminozitatea, stralucirea etc.

Controlul variabilelor Experiementatorul trebuie sa se asigure

ca nu intervin o serie de variabile care sa modifice particularitatile comportamentului de raspuns. Variabilele de control obisnuite de care trebuie sa tinem seama in studiile de laborator sunt: izolarea subiectului de influenta altor stimuli, asigurarea unei ambiante placute, motivarea subiectului pentru a participa si a oferi raspunsuri intr-o maniera corecta etc.

Variabila subiecte, proiectul experimental de tip “n”

In cercetarile experimentale, in psihofizica se utilizeaza in mod obismuit un numar mic de subiecti. In acest caz, controlul experimental in inlocuieste pe cel statistic, fiind o metoda adecvata de reducere a erorii de variatie si de crestere a coeficientului de fidelitate. Spre deosebire de cercetarile din psihologia sociala sau cea a mediului, in tehnica experimentului de laborator din psihofizica avem posibilitatea de control riguros al situatiei experimentale. Putem folosi aceleasi conditii in experimente repetate; este mult mai usor de manipulat variabilele independente intr-o maniera directa si mai usor de replicat experimente anterioare descrise intr-o maniera precisa.

Bibliografie

Anitei M. 2007, Psihologie Experimentala, editura Polirom