ABORDAREA EDUCAȚIEI DIN PERSPERCTIVĂ

AXIOLOGICĂArgint RoxanaCartas Andreea-OanaCuciureanu Loredana-NelaOlariu OanaSandu Paula-AlinaSecrieru Lavinia-Florina

Cadru conceptual general: axiologie pedagogică; pedagogie axiologică; educația axiologică; referențial axiologic; autonomie axiologică; competență valorică.

axiologia pedagogică este domeniul aplicativ pentru teoria valorilor care se ocupă cu studiul valorilor și al transformărilor acestora în spiritul elevilor;

pedagogia axiologică reliefează aspecte legate de cunoașterea valorilor, selecția lor, ordonarea în raport cu definirea finalităților formării personalității, precizarea mijloacelor de realizare, coordonarea proceselor, aplicarea criteriilor valorice în toate acțiunile educative, pentru evaluarea și optimizarea lor;

educația axiologică este educația pentru și prin valori autentice, validate socio-cultural, practic, cu ajutorul reconsiderării procesului instructiv-educativ în sens valoric.

Joița, E., 1999, Pedagogia, Polirom, Iași, pag. 121-122.

pedagogia axiologică depășește latura clasică a educației pentru și prin valori și își adaugă un alt obiectiv important: studiul teoretic și practic al formării pentru valorizare, pentru însușirea și practicarea unor criterii de valoare în aprecierea critică a diferitelor aspecte ale educației, autoeducației;

să se acorde atenția cuvenită asupra diversității valorilor educaționale.

Joița, E., 1999, pag.123.

a. în conturarea, definirea, precizarea, ordonarea, derivarea finalităților educației;

b. în definirea conținuturilor educației, în conceperea curriculum-ului specific;

c. în planul metodologiei educației (didactice);d. în planul evaluării realizării obiectivelor, din perspectivă

valorică;e. în managementul conceput între parametrii valorici ai

eficienței acțiunilor educaționale;f. în valoarea selecției, formării inițiale și continue a

educatorilor.Joița, E., 1999, Pedagogia, pag. 124- 126.

demersul acțiunii educative cunoaște o multitudine de modificări în planul creației și responsabilității pedagogice;

cunoașterea și valorificarea valorilor este unul dintre reperele fundamentale ale umanizării copilului și ale dezvoltării progresive a potențialului său creativ psihologic și social;

prin scopurile și mijloacele sale, educația este considerată procesul cunoașterii și sensibilizării omului la valori și al asimilării lor creative.

Marin, C., 2001, Filosofia educației, Aramis, București, pag.106.

în axiologia românească, se poate vorbi de trei modalități de a explica valoarea:

modalitatea cultural-antropologică (valoarea este un act social);

modalitatea cultural-filosofică (valoarea este o relație între un obiect dorit și un subiect care nutrește spre acesta);

modalitatea cultural-psihologică (valoarea este o trăire umană).

Marin, C., 2001, pag.107.

1. prima delimitare: valori umane generale (valori-scop): adevărul, binele,

dreptatea, frumosul; valori democratice (valori-mijloc): libertatea,

drepturile omului, solidaritatea, toleranța;2. a doua delimitare:

a. valori vitale: sănătatea fizică și mentală;b. valori morale, politice, juridice și istorice;c. valori teoretice: adevărul, evidența, obiectivitatea,

imaginarul științific;d. valori estetice și religioase.

Marin, C., 2001, pag. 108-109.

totalitatea mobilurilor individuale și a normativelor supraindividuale, interiorizate de subiect, care ființează în orice act de valorizare;

antrenează atât aspectele relativ stabile, consubstanțiale individului (trăsături de personalitate, grad de cultură), cât și elemente variabile ce țin de contextul valorizării (climat socio-cultural, cadru ideologic sau elemente accidentale).

Cucoș, C., 1995, Pedagogie și axiologie, Editura Polirom, Iași, pag. 53.

EXISTĂ O “CRIZĂ”

A VALORILOR?

este vectorul libertății noastre spirituale; presupune capacitatea individului de a adera la un

set de valori cu care se identifică, este o finalitate pedagogică sau, mai precis, o manieră de a numi finalitatea pedagogiei în calitatea de promovare colectivă și interactivă a subiecților liberi, care își creează reciproc puținta de a interioriza și de a se indentifica cu un referențial axiologic propriu.

Cucoș, C., 1995, pag. 54-60.

reprezintă simbioza dintre cunoașterea și însușirea unor bunuri sau convenții culturale, pe de o parte, respectiv capacitatea de a inventa noi coduri de referință sau de a descoperi noi conexiuni în sistemele de valori, pe de altă parte.

competența culturală autentică este de nedobândit în lipsa unei COMPETENȚE AXIOLOGICE; în condițiile democratizării valorilor, competența axiologică nu constă doar în capacitatea de a discrimina corect valorile, ci presupune și instituirea unor grile și repere valorice, în urma cărora să fie raportate diferitele produse culturale.

Cucoș, C., 1995, pag. 54-60.

Joița, E., 1999, Pedagogia, Polirom, Iași. Marin, C., 2001, Filosofia educației, Aramis,

București. Cucoș, C., 1995, Pedagogie și axiologie, Editura

Polirom, Iași.