Studiu-diagnostic privind situaţia abandonului şcolar şi părăsirea ...
Abandonului şcolar în sistemul educaţional românesc şi un posibil ...
Transcript of Abandonului şcolar în sistemul educaţional românesc şi un posibil ...
43
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
Abandonului şcolar în sistemul educaţional românesc
şi un posibil model remedial
Dr. Otilia Apostu, sociolog
Dr. Ciprian Fartuşnic, expert politici educaţionale
Rezumat
Participarea la educaţie contribuie nemijlocit la (re)construirea şi (re)consolidarea capitalului social al indivizilor care învaţă. De aici decurge imperativul pentru o participare constantă, susţinută şi coerentă la educaţie, care să răspundă în acelaşi timp nevoilor şi intereselor individului şi societăţii. Sistemul de învăţământ trebuie să găsească mijloacele necesare pentru a fi echitabil în faţa tuturor actorilor asupra cărora acţionează, mai ales acolo unde condiţiile sociale şi economice sunt deficitare. Articolul de faţă trece în revistă fenomenul abandonului şcolar din România din ultimul deceniu şi descrie un program de intervenţie bazat pe modelul Zonelor Prioritare de Educaţie (ZEP).
Cuvinte cheie: abandon şcolar, educaţie, Zone Prioritare de Educaţie, intervenţie, factori de
risc.
Abstract
Participation to the educational process is a direct way of (re)building and (re)consolidating the social capital of the learners. This generates the imperative need to participate in this process in a constant, meaningful and coherent way, which answers at the same time the needs and interests of both the individual and the society. The educational system has to find the necessary means to be fair to all stakeholders on which it exerts an influence, especially in areas with low social and economical resources. This paper offers an overview of the school abandonment phenomenon in Romania in the past decade and describes an intervention programme based on the model of Educational Priority Areas (ZEP).
Key words: school drop out, education, Educational Priority Areas, intervention, risk factors.
1. Introducere
Participarea la educaţie este, în egală
măsură, un drept şi o obligaţie a copiilor.
Discuţia asupra participării la educaţie este
cu atât mai actuală cu cât ea este
particularizată la nivelul învăţământului
obligatoriu, în cadrul căruia ar trebui să se
regăsească totalitatea copiilor care au vârsta
oficială de şcolarizare pentru clasele I-X
(Jigău, 2008). Cu toate acestea, există, la nivel
naţional, un număr important de copii
necuprinşi în învăţământ, la nivelul
44
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
corespunzător vârstei şi parcursului lor
anterior (Jigău & Fartuşnic, 2012). Statisticile
oficiale de la nivel naţional oferă foarte
puţine informaţii despre aceşti copii şi, în
consecinţă, lipsesc mecanisme de intervenţie
eficace prin care accesul şi participarea la
educaţie a acestora să se îmbunătăţească.
Dincolo de această categorie a copiilor
rămaşi în afara sistemului de educaţie, există
copiii cuprinşi în sistemul de învăţământ, cel
puţin formal, dar care sunt în risc major de
abandon şcolar. Asupra acestora putem
obţine o imagine generală prin intermediul
indicatorilor pentru educaţie referitori la rata
brută sau rata specifică de cuprindere
şcolară, rata abandonului.
Propunem, în cele ce urmează, o
analiză asupra factorilor de risc şi profilului
acestor copii, considerând că o cunoaştere
reală a acestora este un pas esenţial în
identificarea posibilelor măsuri de intervenţie
în vederea prevenirii şi combaterii acestui
fenomen. Prezentarea datelor oficiale asupra
abandonului şcolar, dar şi a unui program de
intervenţia în acest sens sunt demersuri utile
pentru înţelegerea de ansamblu a
fenomenului. Acestea vor fi urmate de
prezentarea detaliată a cauzelor abandonului
şcolar, aşa cum reies ele din datele cantitative
culese la nivelul populaţiei de elevi aflată în
risc de abandon. Fără a avea pretenţia de
reprezentativitate sau exhaustivitate, analiza
îşi propune mai curând observarea unor
tendinţe la nivelul fenomenului abordat, cu
precizarea că raţiunile pentru care copiii
renunţă la şcoală trebuie întotdeauna
discutate contextualizat, la nivelul
comunităţilor şi a contextului familial în care
se manifestă.
2. Abandonul şcolar – dimensiunea
fenomenului
Abandonul şcolar constă în decizia de
a întrerupe parcursul şcolar, înainte de
finalizarea unui anumit nivel de învăţământ.
Există definiţii ale abandonului şcolar care îl
asociază părăsirii timpurii a unui parcurs
educativ, înainte de obţinerea unei diplome.
Este o definiţie care vine pe filieră
francofonă, dar care, adaptată spaţiului
educativ românesc, vizează renunţarea de a
participa la o formă de educaţie, înainte de
finalizarea unui nivel de studiu sau a unui an
de studiu. În abandon şcolar este considerat a
fi elevul care într-un an şcolar se regăseşte
cuprins într-un anume nivel de educaţie, iar
în anul şcolar următor nu se mai regăseşte
cuprins în nicio formă de educaţie, fără a fi
obţinut o diplomă de finalizare a studiilor.
Definiţia este elaborată pe filieră francofonă,
de Ministerul Educaţiei din Québec şi a fost
preluată şi adaptată specificului diferitelor
45
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
sisteme de învăţământ.
La nivelul sistemului românesc de
învăţământ, elevii sunt declaraţi în abandon
şcolar şi scoşi din evidenţele şcolare după trei
ani de la renunţarea la frecventarea studiilor,
perioadă în care elevul are timp să-şi reia şi
continue studiile. Această abordare are o
serie de limite pentru cunoaşterea
fenomenului real, dar şi pentru elaborarea
unor sisteme de intervenţie care să acţioneze
din timp pentru prevenirea şi combaterea
fenomenului de abandon şcolar. Mai mult,
indicatorul folosit la nivel naţional pentru a
avea o imagine asupra acestui fenomen,
prezentat anual în raportul cu privire la
Starea sistemului naţional de învăţământ, este
determinat pe baza metodei intrare – ieşire,
conform metodologiei Instutului Naţional de
Statistică (INS). Astfel calculat, indicatorul
reflectă doar ponderea elevilor care au ieşit
din sistemul de educaţie pe parcursul anului
şcolar, întrucât stabileşte un raport între
efectivele de elevi de la început de an şcolar
şi efectivele de elevi de la final de an şcolar.
Acest indicator permite o evaluarea a
eficienţei la nivel de sistem, o rată ridicată
semnalând existenţa unor probleme reale în
ceea ce priveşte organizarea internă a
sistemului de educaţie. Cu toate acestea,
după cum vom vedea mai jos, există limitări
serioase în utilizarea sa pentru
fundamentarea unor politici bazate pe
evidenţe privind combaterea abandonului
şcolar.
2003/ 2004
2004/ 2005
2005/ 2006
2006/ 2007
2007/ 2008
2008/ 2009
2009/ 2010
2010/ 2011
Total 1,5 1,7 1,8 2,0 1,9 1,7 1,5 1,8
Urban 1,3 1,5 1,8 2,2 1,7 1,5 1,5 1,8
Rural 1,7 1,8 1,8 1,8 2,2 1,9 1,6 1,8
Feminin 1,3 1,4 1,6 1,8 1,7 1,5 1,4 1,7
Masculin 1,7 1,9 2,0 2,2 2,2 1,8 1,7 1,9
Tabel 1. Rata abandonului şcolar în învăţământul primar şi gimnazial Sursa: date calculate pe baza informaţiilor INS, 2003-2012.
Rata indicatorului, după cum se
observă în Tabelul 1 se situează, în ultimii
ani, la valori de sub 2% la nivelul
învăţământului primar şi gimnazial, cu
tendinţe ascendente în 2010/2011, cel mai
recent an pentru care există date disponibile.
Abandonul şcolar poate fi determinat
şi printr-o metodă alternativă de calcul care
urmăreşte parcursul efectivelor de elevi la
nivel de cohortă, raportând, astfel, totalitatea
absolvenţilor unui nivel de educaţie la
totalitatea elevilor care erau înscrişi în
46
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
sistemul de învăţământ la începutul
perioadei lor de şcolarizare în nivelul
respectiv. Raportul asupra stării sistemului de
învăţământ 2008 evidenţiază pierderi
considerabile la nivel de cohortă, în cadrul
sistemului de învăţământ primar şi
gimnazial, de 22,2%. Vorbim, aici, de o medie
la nivel naţional, datele fiind cu atât mai
ridicate cu cât sunt culese la nivelul şcolilor
care se confruntă cu o rată crescută a
abandonului şcolar – aproximativ 25% la
primar şi 50% la gimnaziu, conform studiului
Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon
şcolar folosind metodologia analizei pe cohortă
(2012).
Indiferent care dintre aceste metode
este utilizată la nivel de sistem, datele
existente nu permit decât identificarea
dimensiunii acestui fenomen în funcţie de
sex, clasă, nivel de rezidenţă şi regiune
geografică. Pentru intervenţii focalizate, este
necesar, însă, ca datele disponibile să se
refere şi la alte caracteristici individuale,
familiale sau şcolare, printre cele mai
importante fiind nivelul de venituri şi de
educaţie al părinţilor, performanţele şi
frecvenţa şcolară, nivelul de motivaţie pentru
învăţare/şcoală al copilului şi al familiei etc.
De asemenea, prin anchete specializate, este
nevoie să identificăm un profil al elevilor în risc
major de abandon, care să permită iniţierea
unor programe de intervenţie relevante. În
lipsa acestor date, programele existente
pornesc de la nevoile identificate într-un
grup de şcoli-pilot, cum este cazul
proiectului prezentat mai jos.
3. Analiza factorilor determinanţi ai
abandonului şcolar
3.1 Cadrul general de analiză
Înainte de a ne opri asupra
principalelor categorii de factori determinanţi
ai abandonului şcolar, este necesară o analiză
a contextului din care provin copiii în risc de
abandon şcolar. Datele au fost culese din 84
de şcoli situate în 35 de judeţe, aparţinând
atât mediului rural, cât şi mediului urban.
Elevii de la care au fost culese datele
cu privire la abandonul şcolar aparţin într-o
pondere mai crescută mediului rural (58,4%),
decât celui urban (41,6%), fapt ce reconfirmă
concluzii ale altor studii realizate în cadrul
sistemului de învăţământ conform cărora
copiii din mediul rural sunt mai expuşi
riscului de abandon decât colegii lor din
rural, în principal datorită condiţiilor socio-
economice, dar şi accesului deficitar pe care îl
au la forme de învăţământ de nivel superior,
datorită distanţelor uneori considerabile între
localitatea de domiciliu şi localitatea cea mai
apropiată cu o şcoală de nivel superior, sau
datorită motivaţiei pe care şcoala, familia,
47
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
comunitatea nu reuşesc să o influenţeze în
vederea continuării participării la educaţie.
Promovarea în cadrul sistemului de
învăţământ se realizează pe baza rezultatelor
şcolare, ele fiind şi cele care pot influenţa
părăsirea prematură a sistemului de
învăţământ. De aceea, o primă evaluare a
elevilor în risc a fost realizată în funcţie de
parcursul lor şcolar din anul anterior, care a
evidenţiat faptul că mai expuşi riscului de
abandon sunt elevii care au fie un nivel
satisfăcător al rezultatelor şcolare (note de 6-
7) sau rezultate şcolare care nu asigură
promovabilitatea (note sub 5). De remarcat
este faptul că nu există diferenţe
semnificative pe medii de rezidenţă la nivelul
celor două grupuri în risc de abandon.
Diferenţele apar la nivelul copiilor cu
rezultate şcolare foarte bune (note de 8-10)
din mediul rural care au şanse semnificativ
mai mari decât cei din urban de a abandona.
Această ideea este convergentă cu cea
conform căreia pentru elevii din mediul rural
influenţă mai crescută asupra deciziei de a
abandona o au condiţiile sociale şi
economice, şi mai puţin rezultatele şcolare.
20,1% dintre elevii din mediul rural cu
rezultate şcolare foarte bune sunt în risc de
abandon şcolar, de unde necesitatea
dezvoltării unor strategii şi politici de
intervenţie care să susţină păstrarea cât mai
mult a elevilor în sistemul de învăţământ.
Grafic 1. Elevi în risc de abandon în funcţie de situaţia şcolară în anul anterior
În ceea ce priveşte vârsta de elevilor
în risc de abandon, cei mai mulţi dintre ei au
vârsta oficială de şcolarizare pentru clasa în
care se află, la care se adaugă elevi care au
48
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
depăşit cu 1, 2, până la 7 ani vârsta oficială de
şcolarizare. De aici, necesitatea unei atenţii
particulare care trebuie acordată elevilor care
depăşesc cu cel puţin un an vârsta oficială de
şcolarizare. Atragem aici încă o dată atenţia
asupra faptului că perioada de toleranţă
acordată de sistemul de învăţământ până la
care îl „aşteaptă” pe elev să se reîntoarcă în
sistemul de învăţământ pentru a interveni
prin programe specifice, este prea mare.
Un factor extern copilului, dar care
poate contribui semnificativ la participarea sa
la educaţie este determinat de nivelul de
educaţie al părinţilor. Astfel, peste jumătate
dintre elevii în risc de abandon (53,7%) au
părinţi cu cel mult studii primare – 20,2%
fără şcoală, respectiv 33,5% absolvenţi de
învăţământ primar. Părinţii constituie unul
dintre principalii susţinători ai participării la
educaţie a copiilor pe de o parte prin
modelul personal, pe de altă parte prin
motivare şi ajutor în parcursul şcolar, care
constă în ajutor la teme, implicare în activităţi
extraşcolare, continuarea educaţiei începută
în şcoală, la nivelul familiei.
În condiţiile în care părinţii nu deţin
experienţă în cadrul şcolii, nu pot avea decât
o influenţă pozitivă limitată asupra
parcursului şcolar al copiilor. Cei mai mulţi
dintre aceşti părinţi au o înţelegere limitată
asupra rolului şcolii, asupra importanţei
educaţiei şi formării pentru copiii lor. De aici,
necesitatea educării părinţilor, organizării de
cursuri de formare şi informare pentru
părinţi, astfel încât ei să devină parteneri
pentru educaţia copiilor lor.
Un alt factor extern determinant
pentru parcursul şcolar al copiilor îl
constituie numărul membrilor familiei. Dacă
avem în vedere faptul că mulţi dintre elevii
în risc de abandon provin din comunităţi
defavorizate socio-economic, înţelegem că un
număr crescut de persoane în gospodărie
înseamnă un număr mare de persoane în
îngrijire.
Pentru asigurarea subzistenţei
familiei, de multe ori aceste familii îi implică
în activităţile curente (munci în gospodărie,
îngrijirea fraţilor mai mici etc.) pe toţi
membrii familiei. Fraţii mai mari sunt, astfel,
primii care devin vulnerabili în faţa
participării şcolare. Jumătate dintre elevii
cuprinşi în cadrul acţiunilor de intervenţie
provin din familii care au între 4-6 membri în
gospodărie, în condiţiile în care jumătate
dintre elevii în risc au 1, 2 sau 3 fraţi.
Deducem de aici ideea că, familiile
copiilor în risc sunt, în mare parte, familii
lărgite, cu probabilitate mare a cuprinde trei
generaţii. În condiţiile unei aglomerări a
spaţiului de locuit, ne putem aştepta la o
limitare a confortului, şi în special, a
confortului copiilor în risc de abandon care
nu beneficiază de un spaţiu destinat
49
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
studiului, astfel încât să răspundă favorabil
cerinţelor şcolii. Afirmaţia este susţinută de
datele referitoare la numărul mediu de
persoane pe cameră, pentru copiii în risc de
abandon.
Aproximativ 30% dintre copiii în risc
de abandon locuiesc alături de cel puţin alte
trei persoane în cameră, condiţii care nu oferă
un mediu propice dezvoltării şi pregătirii
temelor. 45% dintre copiii în risc de abandon
locuiesc în condiţii de locuire considerate
acceptabile, alături de unu sau doi membri ai
familiei, în aceeaşi cameră. Puţini (14,9%)
sunt cei care au camera proprie pe care o pot
organiza şi gestiona conform nevoilor,
programului personal de studiu etc.
Nu doar spaţiul de locuit influenţează
parcursul şcolar al copilului, ci şi condiţiile
de locuire, utilităţile la care are acces. Cei mai
mulţi dintre copiii în risc beneficiază de
curent electric (83,2%), în timp ce de
conectarea la apă, canalizare şi gaze
beneficiază puţini copii. Confortul de locuire
şi condiţiile, accesul la utilităţi au impact nu
doar asupra satisfacţiei şi calităţii vieţii, ci şi
asupra posibilităţii copiilor de a răspunde
cerinţelor şcolii (pregătirea temelor pentru
acasă), de a organiza şi desfăşura activităţi
care i-ar susţine parcursul şcolar.
Participarea la educaţie este
influenţată şi de susţinerea din partea şcolii şi
a comunităţii locale de a avea acces efectiv la
instituţia de învăţământ. Sunt copii pentru
care accesul la şcoală este periclitat de
distanţa considerabilă dintre domiciliu şi
unitatea de învăţământ. În aceste condiţii,
existenţa unui microbuz şcolar ar fi o soluţie
pentru facilitarea accesului.
Datele culese la nivelul populaţiei
şcolare în risc de abandon arată faptul că
aproape jumătate dintre ei fie locuiesc la o
distanţă relativ mică faţă de şcoală, iar cei
care locuiesc la o distanţă mai mare,
beneficiază de transport şcolar. În ambele
cazuri, timpul petrecut până la unitatea de
învăţământ nu depăşeşte 15 minute.
Procentul celor care sunt în risc de abandon
şi merg pe jos până la şcoală mai mult de
jumătate de oră reprezintă 4,7% din
populaţia investigată, din care doar 0,1%
dintre copii merg mai mult de o oră. De aici,
ideea că nu distanţa faţă de şcoală şi
condiţiile de transport sunt determinante
pentru eşecul şcolar, chiar dacă lipsa
transportului şcolar este unul dintre factorii
de risc.
Toate elementele mai sus menţionate
au o influenţă mai mult sau mai puţin
semnificativă asupra participării şcolare a
copiilor. Numitorul lor comun constă în
faptul că determină cadrul general,
contextual al abandonului şcolar. Este, însă, o
serie de factori care pot fi identificaţi şi
măsuraţi direct, la nivelul elevului. Avem de-
50
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
a face cu trei categorii principale de factori:
individuali, familiali, şcolari.
3.2 Factorii individuali
În categoria factorilor individuali
intră acele elemente care ţin de specificul
individual, de particularităţile elevului. În
această categorie intră atât starea de sănătate,
cerinţele educative speciale, dificultăţile de
învăţare, motivaţia redusă pentru învăţare
sau implicarea în activităţi la limita legalităţii.
În mod evident, un copil în risc de abandon
nu va face, în general, dovada unui singur
factor, de regulă aceştia regăsindu-se în
manieră combinată la nivelul elevului.
Cei mai mulţi dintre elevii în risc de
abandon, se confruntă cu dificultăţi de
învăţare (51,1%), asociate fie cu situaţia de
CES, fie cu preocupări ilicite.
Grafic 2. Factori individuali ai abandonului şcolar
La nivel individual, cei mai mulţi
dintre elevii în risc de abandon se confruntă
cu o motivaţie redusă pentru activităţile
şcolare. Este de aşteptat ca aceştia să aibă în
familie modele care să le influenţeze
motivaţia scăzută pentru educaţie, dar şi
cadre didactice care să nu aibă încă
dezvoltate abilităţi de lucru cu elevi în risc,
cu elevi provenind din comunităţi
dezavantajate şi care nu au ştiut să găsească
51
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
mijloacele necesare schimbării atitudinii
copiilor faţă de educaţie. În cazul lor nu
există soluţii-cheie, „reţete” standardizate, ci
de succes este lucrul individualizat, prin
implicarea tuturor actorilor şcolii pentru ca
elevul cu motivaţie redusă pentru educaţie să
poată beneficia, în manieră adaptată, de cât
mai multe experienţe de învăţare, la diferite
niveluri.
Dificultăţile de învăţare constituie un
alt factor individual determinant pentru
abandonul şcolar, având o pondere
considerabilă cu cea a motivaţiei reduse
pentru învăţare. Dificultăţile de învăţare se
pot datora unor capacităţi individuale
reduse, dar şi unor lipsuri apărute în
cunoaştere ca urmare a frecventării sporadice
a orelor de curs.
Oricare ar fi factorii individuali care
influenţează parcursul şcolar, este necesară,
pentru fiecare caz în parte, o intervenţie
adaptată, individualizată, în acord cu
posibilităţile, nevoile, interesele fiecărui
copil.
3.3 Factori familiali
Cadrul familial este primul spaţiu de
educaţie şi formare al copilului, aici
punându-se bazele a ceea ce copilul devine,
de aici primind principala susţinere pentru
întregul parcurs şcolar. În condiţiile în care
familia este puţin implicată în dezvoltarea
propriilor copii, se confruntă cu probleme
financiare şi situaţii de şomaj, au o înţelegere
limitată asupra rolului educaţiei, oferă
copilului un mediu tensionat sau instabil, ne
putem aştepta la îndepărtarea copilului faţă
de şcoală, implicare sporadică şi
dezinteresată, rezultate şcolare slabe etc. De
aceea, acţiunea la nivelul familiei are o
importanţă considerabilă asupra parcursului
şcolar al copiilor lor.
Veniturile familiei influenţează, în
mod fundamental, participarea la educaţie.
De aici, necesitatea combinării politicilor de
susţinere a participării şcolare care vizează
formarea cadrelor didactice, creşterea
motivaţiei copiilor pentru educaţie etc., cu
programe sociale de susţinere a copiilor şi
familiilor aflate la limita subzistenţei.
Experienţa programului ZEP arată că reuşita
şcolară în cazul acestor copii este direct
dependentă de programe sociale, de
susţinere de genul „Cornul şi laptele”, o masă
caldă pentru copii, dar şi de acţiuni devenite
practici curente în aceste şcoli de colectare de
haine, cărţi, jucării pentru copiii care provin
din familii defavorizate.
52
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
Grafic 3. Factori familiali ai abandonului şcolar
Acest factor corelează puternic cu
prestarea unor activităţi lucrative în
gospodărie sau în afara ei, chiar dacă elevul
nu a împlinit vârsta oficială de muncă. Ei
sunt, de regulă, implicaţi în îngrijirea fraţilor
mai mici sau în munci agricole curente care
asigură familiei o forţă de muncă importantă.
Nu de puţine ori cadrele didactice din şcolile
ZEP au identificat vârsta de la care copiii
sunt consideraţi apţi pentru a se implica în
treburile gospodăreşti la 9-10 ani.
Situaţiei de dezavantaj economic al
familiei influenţează direct condiţiile de viaţă
şi studiu pe care le oferă copiilor. Astfel,
copilul va fi privat nu doar de o cameră
personală de studiu şi odihnă, ci şi de
materiale şi mijloace de bază care le-ar spori,
cel puţin la nivel minimal, calitatea vieţii.
Nivelul redus de educaţie al
părinţilor este un alt factor determinant
pentru abandonul şcolar. Acest factor
corelează puternic cu atitudinea negativă a
familiei faţă de educaţie, dar şi cu situaţia de
abandon la fraţii mai mari. Modelul familial
este extrem de important în parcursul şcolar
al copiilor, familia fiind cea care pune bazele
educaţiei şi ar trebui să fie un partener
permanent şcolii în educaţia şi formarea
copiilor.
3.4 Factori şcolari
De această categorie a factorilor de
risc de abandon, şcoala este direct
responsabilă, în sensul că deţine mijloacele
53
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
necesare de acţiune în vederea contracarării
efectelor negative la nivelul copilului. Printre
factorii de risc generic numiţi „şcolari” se
numără atât nefrecventarea grădiniţei, acolo
unde se pun bazele dezvoltării şi integrării
copilului în comunitate, precum şi rezultatele
şcolare de parcurs, participarea scăzută la
activităţi extraşcolare (şi care ar putea deveni
un bun factor motivaţional pentru participare
şcolară), lipsa interacţiunii cu colegii care
afectează constituirea acelor grupuri de
prieteni atât de necesare socializării şi
dezvoltării copilului.
Grafic 4. Factori şcolari ai abandonului şcolar
Rezultatele şcolare slabe constituie
principalul factor şcolar al abandonului. Pe
fondul unei participări sporadice sau al lipsei
de susţinere din partea părinţilor (materială,
morală), rezultatele şcolare ale copiilor nu
răspund întotdeauna aşteptărilor şcolii sau
chiar aşteptărilor personale ale copiilor.
Rezultatele şcolare slabe semnalează, de
regulă, dificultatea de adaptare la
conţinuturile şcolare şi de a atinge un anumit
nivel de performanţă. Pentru a răspunde
aşteptărilor profesorilor, copiii trebuie să
răspundă unor cerinţe minime din partea
şcolii, şi anume efectuarea temelor şi
parcurgerea unor conţinuturi. Acest fapt este
imposibil sau aproape imposibil pentru acei
copii care fie nu au un spaţiu propriu, special
amenajat pentru studiu, fie nu beneficiază de
54
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
sprijinul părinţilor, fie sunt implicaţi în
activităţi lucrative şi nu mai au timpul
necesar implicării în activităţile şcolare etc. În
aceste condiţii este necesară revizuirea
atitudinii şi cerinţelor şcolii faţă de copiii din
comunităţi defavorizate. Lucrul adaptat,
diferenţiat sunt soluţii la îndemâna oricărui
cadru didactic, care ar putea consta în
adaptarea conţinuturilor la posibilităţile de
înţelegere ale copiilor cu care lucrează,
adaptarea conţinuturilor la specificul local,
rezolvarea temelor în clasă, sub îndrumarea
cadrelor didactice etc. Pentru ca profesorii să
deţină competenţele necesare lucrului cu
elevii în risc de abandon, ei au nevoie de o
formare adecvată atât iniţială, cât şi continuă.
Direct legat de rezultatele şcolare
slabe este absenteismul ridicat care îi
caracterizează pe elevii în risc de abandon.
Practica arată că absenteismul este o fază
premergătoare abandonului şcolar, motiv
pentru care trebuie găsite mijloacele eficiente
de combatere a acestui fenomen.
Condiţionarea copiilor pentru a beneficia de
diferite drepturi ale lor (alocaţia nu este decât
un exemplu), nu are întotdeauna efectele
aşteptate sau are efecte pe termen scurt, fără
a fi unele sustenabile. Creşterea participării
şcolare este direct dependentă de
creativitatea cadrelor didactice, singurele
care pot găsi acele mijloace eficiente de
limitare a absenţelor şi apoi de implicare
progresivă a elevilor în activităţi şcolare şi
extraşcolare. Participarea scăzută la activităţi
extraşcolare este un alt factor important
pentru abandonul şcolar, motiv pentru care
implicarea cât mai multor copii în activităţi
extraşcolare, cât mai variate este una dintre
soluţiile eficiente pentru combaterea
abandonului şcolar. Important în acest
demers este ca elevii să fie luaţi parteneri în
stabilirea temelor, specificului activităţilor
extraşcolare, astfel încât copiii să se implice
din interes şi să se simtă valorizaţi în întreg
demersul întreprins.
Nefrecventarea grădiniţei este un alt
factor determinant al abandonului şcolar.
Acest nivel de educaţie este esenţial pentru
integrarea şcolară şi socială a copiilor. Este
deja demonstrat prin intermediul altor
cercetări că cei care au experienţă preşcolară
sunt mai implicaţi în viaţa şcolii şi au mai
mari şanse de continuare a parcursului şcolar
decât colegii lor care nu au fost cuprinşi în
învăţământul preşcolar. Prevenirea
abandonului şcolar trebuie să înceapă de la
orientarea intervenţiilor la nivelul preşcolar
de învăţământ prin facilitarea accesului
(asigurarea de locuri în grădiniţe, spaţii
special amenajate, asigurarea cu personal
didactic calificat) şi susţinerea participării.
55
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
4. Sistemul Zone Prioritare de
Educaţie
Sistemul Zone Prioritare de Educaţie
(ZEP) este un model de intervenţie care se
adresează şcolilor din comunităţi
dezavantajate din punct de vedere social şi
economic, ai căror elevi se află în risc major
de abandon şcolar şi/sau unde se
înregistrează un număr mare de copii
neşcolarizaţi. Modelul ZEP a fost iniţiat şi
implementat pentru prima dată în Anglia şi a
fost apoi preluat în Franţa pentru a contribui
la ameliorarea parcursului şcolar al elevilor
aflaţi în dificultate.
Acest sistem de intervenţia care
promovează discriminarea pozitivă, se
bazează pe o serie de principii care susţin
adaptarea la context, abordarea pozitivă şi
participarea activă. Toate acestea favorizează
o intervenţie particularizată, contextualizată,
specifică nevoilor reale ale comunităţii căreia
i se adresează. Principiul adaptării la context
urmăreşte abordarea educaţiei conform
condiţiilor sociale, economice şi culturale din
comunitatea în care este situată şcoala.
Principiul pozitiv vizează valorificarea
resurselor de care dispune comunitatea, în
special a resurselor umane din şcoală şi din
comunitate (elevi, cadre didactice, părinţi,
reprezentanţi ai comunităţii). Principiul
participării susţine o intervenţie pedagogică
bazată pe implicarea activă a tuturor
membrilor comunităţii în care este situată
şcoala.
Pentru a înţelege utilitatea sistemului
de intervenţie ZEP la nivelul comunităţilor
care se confruntă cu problematica
abandonului şcolar, este necesară, înainte de
toate, o abordare la nivel global, general,
pentru a-i înţelege necesitatea în cadrul
sistemului de învăţământ. Implementarea
sistemului ZEP îşi dovedeşte necesitatea pe
fondul dificultăţilor sociale şi economice ale
comunităţilor, dar şi pe fondul mutaţiilor de
la nivelul valorilor la care se raportează
societatea în ansamblul ei, şi sistemul de
învăţământ în particular. „Caracterul inovator
al noţiunii de discriminare pozitivă pentru o
instituţie ca educaţia naţională, căutarea
adaptării dintre obiectivele aceste politice şi
mijloacele de implementare, complexitatea
problemelor pedagogice şi educative ridicate în
cadrul ZEP, slăbiciunea conceptuală şi practică a
evaluării realizate, face delicată aprecierea lucidă,
dar justă a modelului”( La contribution de
l’éducation prioritaire à l’égalité des chances
des élèves, 2006).
Reuşita influenţei sistemului ZEP la
nivelul comunităţii este o măsură a
contribuţiei acestui sistem la nivelul fiecărui
actor a sistemului educativ, care a intrat sub
incidenţa acţiunilor din cadrul sistemului de
56
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
intervenţie. De aici desprindem necesitatea
de a analiza acţiunile, actorii implicaţi şi
rezultatele pentru a fi elaborate concluzii
generalizatoare şi recomandări de
îmbunătăţire la nivelul sistemului de
educaţie. Trebuie avut în vedere faptul că
sistemul de învăţământ nu este singurul care
îşi pune amprenta asupra educaţiei şi
formării tinerilor. Este, totuşi, necesar să
luăm în considerare influenţa altor factori de
socializare (cum ar fi familia, media, grupul
de prieteni), precum şi mediul socio-
economic în care se realizează educaţia şi
formarea.
Sistemul ZEP a fost implementat
pentru prima dată în România într-o şcoală
pilot din Giurgiu, pentru a fi apoi extins la
cinci şcoli din judeţul Călăraşi. Acţiunile
desfăşurate în cadrul şcolilor au constat în
sesiuni de formare pentru cadrele didactice,
activităţi de formare/informare cu părinţii,
activităţi extraşcolare desfăşurate cu elevi,
cadre didactice, părinţi. Reţeaua şcolilor care
au beneficiat de intervenţia sistemului ZEP a
fost extinsă progresiv în anii şcolari
2010/2011, 2011/2012 şi 2012/2013 de la 24
de şcoli, la 103 şi respectiv 97. Pentru un
demers reuşit, este necesară o bună
cunoaştere a populaţiei de elevi care urmează
să beneficieze de activităţile intervenţioniste.
Astfel, activităţile desfăşurate la nivelul
şcolilor au debutat cu identificarea elevilor în
risc de abandon şi a trăsăturilor acestora care
făceau, în special, referire la factorii care au
determinat situaţia de risc de abandon şcolar.
Trebuie menţionat aici că situaţia de risc de
abandon şcolar nu se datorează doar
contextului şcolar în care este plasat elevul, la
fel cum succesul şcolar nu este exclusiv
meritul şcolii. Avem în vedere şi influenţa
altor factori determinanţi ai reuşitei,
respectiv eşecului şcolar: factori individuali,
factori familiali şi, evident, factori şcolari.
Cauzele abandonului şcolar se regăsesc la
nivelul tuturor acestor factori cu ponderi mai
mari sau mai mici asupra participării şi
rezultatelor şcolare. Propunem, în cele ce
urmează, o analiză a factorilor determinanţi
ai abandonului şcolar identificaţi la nivelul
elevilor care au fost incluşi în cadrul
intervenţiei ZEP în anul şcolar 2011/2012.
Prevenirea şi combaterea
abandonului şcolar face obiectul sistemului
de intervenţie ZEP care promovând
discriminarea pozitivă, investeşte mai multe
resurse umane şi materiale, astfel încât să fie
respectat acel drept fundamental al copilului
de a beneficia de educaţie. Pentru ca acestea
să fie posibile, este necesară o analiză de
profunzime a factorilor de risc ai
abandonului şcolar, proces în care trebuie
implicaţi toţi actorii şcolari, familiali şi
comunitari relevanţi. În absenţa unor
statistici detaliate la nivel de sistem, se poate
57
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
dovedi util demersul de colectare a unor date
relevante cu privire la profilul elevilor în risc,
cât şi a percepţiilor actorilor şcolari privind
ariile de intervenţie.
5. Concluzii
Un sistem educativ democratic şi de
succes este cel care nu are în vedere formarea
elitelor, ci formarea tuturor tinerilor în
manieră adaptată posibilităţilor, intereselor
celor care învaţă. Într-un astfel de sistem se
regăsesc tineri în risc de abandon şcolar sau
care chiar s-au confruntat cu abandonul
şcolar.
Un sistem educativ funcţional,
democratic şi just este cel care se interesează
şi de această categorie de elevi şi, mai mult,
acţionează în vederea menţinerii cât mai mult
timp a elevilor în risc de abandon în şcoală
sau în vederea reinserţiei lor şcolare. În
aceste condiţii, lupa pentru prevenirea şi
combaterea abandonului şcolar trebuie
privită ca o prioritate a sistemului de
educaţie cu atât mai mult cu cât factorii
determinanţi ai abandonului se multiplică şi
diversifică, adaptat contextului social,
economic, cultural, profesional în care
sistemul de învăţământ funcţionează.
Orice sistem educativ trebuie să
urmărească educaţia şi formarea tuturor
tinerilor, indiferent de posibilităţile lor
materiale şi intelectuale, mediul de
provenienţă sau etnia. Pentru a atinge acest
ideal este nevoie de instrumente (ex.
portofoliul educaţional - Botnariuc & Ţibu,
2010) şi programe adaptate la nevoile
beneficiarilor.
Sistemul Zonelor Prioritare de
Educaţie îşi dovedeşte utilitatea şi eficienţa
tocmai în încercarea sistemului de educaţie
naţional de a face din lupta împotriva
abandonului şcolar o cauză naţională.
Prin modalitatea lui de organizare, ca
sistem alternativ de intervenţie în vederea
prevenirii şi combaterii abandonului şcolar,
sistemul ZEP implementat în România se
focalizează pe o serie de direcţii de acţiune
(management educaţional, dezvoltare
curriculară, legătura şcoală-familie) care vin
în întâmpinarea efectelor negative ale
factorilor de risc ai abandonului şcolar.
Acţiunile întreprinse în cadrul
sistemului ZEP sunt corelate cu o serie de
acţiuni complementare, la nivel de
comunitate, la nivel de reprezentanţi ai
autorităţilor publice locale, astfel încât la
nivelul beneficiarilor să ajungă o serie de
acţiuni convergente, complementare,
interconectate aflate sub numitorul comun
prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.
Sistemul ZEP se focalizează pe
acţiunea la nivelul şcolii, dar o intervenţie de
58
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
succes în domeniul prevenirii şi
combaterii abandonului şcolar trebuie să se
realizeze în concordanţă cu dezvoltarea
comunitară de ansamblu: creşterea gradului
de informare şi a interesului comunităţii cu
privire la beneficiile educaţiei, creşterea
stimei de sine a membrilor comunităţii şi,
implicit, a tinerilor în risc de abandon,
perfecţionarea responsabililor autorităţilor
publice care lucrează direct cu grupurile
vulnerabile, atragerea investiţiilor la nivelul
comunităţii.
Identificarea şi implementarea
sistemelor alternative de acţiune în vederea
prevenirii şi combaterii abandonului şcolar,
aşa cum este sistemul ZEP, sunt extrem de
utile pentru „sănătatea” societăţii.
Cauzele şi factorii care pot influenţa
abandonul şcolar sunt multipli, iar acţiunile
acestor sisteme îşi găsesc utilitatea din
perspectiva păstrării unui timp îndelungat a
tinerilor, în sistemul de educaţie. Astfel,
sistemul ZEP şi altele cu scopuri similare îşi
dovedesc utilitatea în prevenirea nu doar a
abandonului şcolar, ci şi a excluderii sociale
pe care abandonul şcolar o implică.
Riscurile la care sunt supuşi tinerii
pe termen scurt vizează acte de devianţă,
scăderea stimei de sine, iar pe termen lung
aceşti tineri sunt cei care se vor afla în risc
pe piaţa forţei de muncă. La nivel global, ei
vor constitui o categorie extrem de
costisitoare pentru stat. Este motivul pentru
care sistemul de educaţie trebuie să
găsească şi implementeze, în manieră
convergentă şi adaptată, măsuri eficiente de
acţiune în vederea emancipării tuturor
indivizilor, în sensul lui Rousseau, fapt cu
impact pozitiv asupra unei societăţi
veritabile.
Referinţe bibliografice
Botnariuc, P. & Ţibu, S. Portofoliul pentru educaţie permanentă, Bucureşti: Ed. Afir, 2010.
Duminică, G. & Ivasiuc A. O şcoală pentru toţi. Bucureşti: Editura Vanemonde. 2010.
Fartuşnic, C. Copiii în afara sistemului de educaţie. Raport de ţară. În curs de publicare, 2012.
Institutul Naţional de Statistică, Caietele statistice INS. Învăţământul primar şi gimnazial, 2003-2012.
Jigău, M. (coord.) Învăţământul obligatoriu de 10 ani. Condiţii de implementare, rezultatate şi măsuri
corective, Bucureşti: Ed. Alpha MDN, 2008.
Jigău, M. & Fartuşnic, C. (coord.). Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar folosind
metodologia analizei pe cohortă. Bucureşti: Editura Alpha MDN, 2012.
Surdu, L. (coord.) Participare, absenteism şcolar şi experienţa discriminării în cazul romilor din România.
Bucureşti: Editura Vanemonde. 2011.
59
An
ua
ru
l G
ru
pu
ri
lo
r d
e R
is
c, A
nu
l I
I, 2
01
2
*** La contribution de l’éducation prioritaire à l’égalité des chances des élèves, Rapport - n° 2006-076,
octobre 2006. Ministère de l’Education Nationale, de l’Enseignement Supérieur et de la Recherche.
Disponibil la adresa: http://www.ladocumentationfrancaise.fr/rapports-publics/064000808/
index.shtml (accesat la data de 29.05.2012).
MECTS, Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2008. Disponibil la adresa: www.edu.ro
(accesat la data de 30.05.2012).
MECTS, Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2010. Disponibil la adresa: www.edu.ro
(accesat la data de 30.05.2012).