CURS 9

Se citeste impreuna cu PowerPoitul “Curs 9”!

9. Construcţiile specifice peisagistice

6.a. Construcţiile funcţionale de arhitectură exterioară peisagereră.

Nivelul de ”îngrijire” a ambientului construit într-un anumit teritoriu, oglindeşte nivelul cultural-economic al locuitorilor zonei respective. După calitatea mediului construit al acestei zone se poate deduce relaţia existentă şi cea dorită de către populaţia din teritoriul respectiv - cu peisajul şi mediul natural. Aspectul general al localităţii este oglinda nivelului de ataşare a oamenilor faţă de habitatul lor, gradul de interes şi tradiţia locului, faţă de localitatea lor şi mediul înconjurător. Calitatea şi gradul de dezvoltare a legăturii dintre om şi mediu, este exprimată vizual prin grija localnicilor - ca şi comunitate, ca şi individ în parte - faţă de mediul public natural şi antropizat, precum şi faţă de cel particular. Nivelul cultural al unei localităţi este reprezentat în mare măsură şi de existenţa şi calitatea infrastructurii zonei respective. Adevărat că, efectul vizual al anumitelor infrastructuri este greu de perceput cu ochiul liber, cum ar fi de exemplu, canalizările şi alte lucrări subterane, însă tocmai inexistenţa acestor genuri de dotări duce la apariţia efectelor vizuale nedorite. (exemplu: inexistenţa canalizării într-un sat – intre altele - marchează prezenţa latrinelor în curţi) Mediul uman construit , este o noţiune complexă ce înglobează în sine intervenţiile locuitorilor în spaţiul lor de trai mai strâns sau mai larg, pentru satisfacerea necesităţilor umane imediate, pentru ridicarea nivelului lor de trai. Aceste acţiuni oglindesc aspiraţia oamenilor de aşi petrece viaţa lor într-un cadru de un anumit tip şi un anumit tip de ambient, agreat şi dorit de ei. Aceste activităţi omeneşti îşi găsesc exprimarea în amenajările exterioare pe diferite scări, amenajări edilitare, amenajări peisagistice şi compoziţii arhitecturale în spaţiile publice şi particulare. Compoziţia şi compunerea acestor spaţii exterioare („spaţii libere”) generează calitatea de percepere a lor, atât pe plan vizual cât şi pe plan funcţional, ceea ce reprezintă de fapt calitatea vieţii locuitorilor din zonă. Amenajarea spaţiilor dintre construcţiile arhitecturale în cadrul unui sit şi/sau legarea diferitelor situri arhitecturale între ele, sunt acele lucrări care au menirea de a uni într-o compoziţie unitară spaţiul vital al activităţii umane cotidiene cu spaţiile exterioare necesare pentru desfăşurarea vieţii confortabile a locuitorilor, atât la scară mică cât şi la o scară mai mare a teritoriului. Calitatea acestui mediu exterior este determinată de puterea de proiectare artistică a arhitecţilor, arhitecţilor peisagişti (outdoor architects), urbaniştilor etc. In sfera acestor proiecte există o disciplină care se ocupă cu proiectarea spaţiilor verzi, publice şi particulare de toate tipurile în

1

care găsim construcţii de arhitectură funcţională şi decorativă. Aceste construcţii înglobează elemente de arhitectură care au ca scop:

- amenajarea şi rezolvarea structurilor pentru sprijinirea şi crearea teraselor, a versanţilor şi a taluzelor, ziduri de sprijin;

- elementele de legătură a acestor spaţii create artificial, scări şi baterii de scări, complexe de scări, acestea constituind legătura verticală;

- drumuri, alei, axe pietonale sau carosabile, acestea constituind legătura orizontală între spaţiile create.

- limitarea spaţiilor între ele din punct de vedere funcţional şi între edificii sau compoziţii de edificii,

- garduri ce constituie delimitări între proprietăţi şi zonele funcţionale, sau între diferite elemente de sine stătătoare,

- luciuri de apă şi scurgeri de apă reprezentând un instrument important în compoziţiile peisagere;

- diferite construcţii între elementele arhitecturale sau elemente compoziţionale într-un sit, construcţii exterioare de legătură între diferite funcţiuni, sau construcţii ce facilitează desfăşurarea activităţilor umane precum: pergole, copertine, bolţi de vegetaţie, podeţe;

- mobilier adecvat funcţiilor spaţiilor exterioare proiectate dintr-o compoziţie complexă, cum ar fi: bănci, coşuri de gunoi etc;

- iluminarea pe timp de noapte a spaţiilor concepute (sisteme de iluminare, sisteme de informare, sisteme de orientare, avertizare etc.);

- sisteme de irigare şi de întreţinere a sitului; Toate aceste sisteme, elemente construite poartă în ele nu numai rezolvările funcţionale necesare desfăşurării activităţii pentru care au fost create, ci şi amprenta valorii estetice şi valorii arhitecturale a structurilor individuale şi combinarea lor cu alte elemente într-o compoziţie unitară. Pentru a crea , proiecta aceste elemente, proiectantul trebuie să aibă cunoştinţe adecvate în domeniul proprietăţilor fizice şi chimice a terenurilor în care sunt implementate lucrările. Astfel, proiectele de amenajare peisagistică vor fi şi în funcţie de calitatea şi compoziţia terenurilor.

1. Caracteristicile solului; Consider că este necesară o descriere foarte scurtă a caracteristicilor terenurilor, fără a încerca o abordare mai pretenţioasă a disciplinei. În primul rând, este de amintit că terenul reprezintă un material care s-a creat prin erodarea fizică sau chimică a rocilor, cu amestecul diferitelor materiale organice. Acest material din care se compune solul este caracterizat prin diferite stări fizice, cum ar fi: lichidă, solidă, gazoasă,. Astfel solul este o combinaţie complexă în diferite proporţiiîintre aceste trei stări fizice de existenţă a lui.

2

Din diferite motive, proporţiile între stările fizice din compoziţia terenului pot varia şi, astfel se determină diferite stări a solului. De exemplu, partea solidă a terenului este constituită din grăunţi de diferite forme şi mărimi ce au caracteristici diferite de greutate, ensitate, volum, compoziţie (argilă, siliciu,..) d

d = diametru un „bulgăr” de pământ d > 200 mm pietrişul: 200 mm > d > 2 mm nisip: 2 mm > d > 0,1 mm praf de nisip: 0,1 mm > d > 0,02 mm nămol: 0,02 mm > d > 0,002mm argilă: 0,002 mm > d

Scopul lucrărilor de amenajare şi sistematizare verticală, este de a crea baza şi suportul lucrărilor de amenajare exterioară arhitecturală a spaţiilor libere. Aceste lucrări se încep cu măsurarea şi marcarea proiectului pe terenul respectiv, în diferite moduri posibile de către specialişti, de meserie (topografi de exemplu) Lucrările în teren se execută luând în considerare natura terenului respectând condiţiile naturale dată pe situl respectiv. Aceste lucrări din teren pot fi: săpături în adâncime, de suprafaţă, lucrări de umpluturi, taluzări, lucrări de bătătorire a solului, etc. Compresarea terenului în zonele de umplutură este necesară stabilizării terenului în timp, pentru rezistenţa la intemperii, la trecerea anotimpurilor. Fără bătătorirea terenului de umplutură, surparea lui în timp este de inevitat, ceea ce poate să compromită toate lucrările executate pe suprafaţa lor. Chiar şi după o anumită comprimare, terenurile se pot surpa, de exemplu:

compactare manuală compactare mecanică Nisip: 8-10% 4-5% Argilă: 10-15% 5-10% Pietriş: 15-30% 10-15%

Nu se foloseşte pentru umplutură teren îngheţat şi nici iarna nu se compactează terenurile şi nu se execută nici un fel de lucrări de umplutură. După aducerea terenului la cota de proiectare brută se va aşterne un strat de teren fertil, în grosime situată între 25-45 cm, în funcţie de materialul vegetal ce va fi plantat în el. In cazurile în care umplutura va fi mai înaltă de 50 cm în jurul copacilor, arborii vor fi protejaţi de umplutură. Dacă dorim să aşternem teren fertil pe o pantă mai abruptă de 10%, terenul natural (terenul brut) va fi modelat în platforme care vor împiedica alunecarea pământului vegetal aşternut deasupra lui. Insă orice teren plat va avea minim 2% până la 4% pantă pentru eliminarea apelor pluviale.

3

2. Garduri;

Gardurile sunt elementele principale de delimitare între proprietăţi şi/sau despărţirea anumitor funcţiuni în cadrul aceleiaşi unităţi. Compunerea gardurilor depinde de obiectivul funcţiunilor existente în interiorul terenului îngrădit, de cerinţele şi gusturile proprietarilor, de posibilităţile financiare ale beneficiarului şi, nu în ultimul rând de capacitatea profesională a arhitectului. Dar nu numai, având în vedere importanţa gardurilor, ele au un punct de referire şi în documentaţiile urbanistice, mai ales în PUZ-urile şi PUD-urile rurale unde în reglementările stabilite de documentaţia urbană sunt descrise foarte exact caracteristicile tehnice a gardurilor în diferite UTR-uri dar şi aspectul formal estetic al lor, astfel că, de multe ori documentaţiile urbane se referă şi la materialele de finisaj din care vor fi executate gardurile.

Se poate afirma că gardurile au o caracteristică specială în raport cu funcţiunile pe care le deservesc, terenul îngrădit în afara caracteristicilor estetico stilistice, sau altfel zis, stilul gardurilor este determinat de funcţiunile specifice ale lui. Aşa vom avea garduri specifice funcţiei de locuire, garduri pentru instituţii publice, garduri pentru industrie, care întotdeauna sunt marcate în zilele noastre de industralizarea acestor construcţii.

Principiul de bază a proiectării gardurilor în general, ar fi ca materialul din care va fi executat să fie material al locului respectiv, dimensiunile gardului (înălţimea) să nu fie disproporţionată faţă de scara arhitecturală a împrejurimii iar culoarea şi stilul gardului să nu concureze cu însăşi edificiul aflat pe terenul îngrădit. Astfel se poate afirma că gardurile au şi un caracter teritorial geografic şi chiar teritorial etnic, specific pentru anume locuri.

Gardurile se pot clasifica ca şi garduri urbane sau garduri tipice rurale. Materialele uzuale folosite pentru construcţia gardurilor sunt: lemnul, piatra prelucrată în diferite feluri, beton, cărămidă, metal şi mai nou materiale plastice şi alte elemente industralizate.

La proiectarea gardurilor este important a se lua în consideraţie fenomenele climatologice ale anotimpurilor, cum ar fi: ploaia, zăpada, gheţurile, căldurile toride. In funcţie de materialele şi stilul dorit de a realiza gardurile putem enumera următoarele tipuri de garduri:

a. Garduri executate din nuiele împletite pe stâlpişori; împletitura poate fi din nuiele, stuf, papură, etc…

b. Garduri de lemn, aici existând o gamă largă de garduri rurale sau urbane cu aspect plăcut la vedere, ce pot fi executate din bârne, şipci, scânduri. Distanţele dintre stâlpii de susţinere a gardurilor nu depăşesc 2m sau 2,2m, iar materialul lemnos folosit poate fi acaţ, frasin, plop, salcâm, stejar, etc…

c. Garduri din zidărie d. Garduri mixte, concepute din zidărie şi material lemnos; e. Garduri din beton, beton armat, beton prefabricat;

4

f. Garduri metalice, construite în întregime din metal, sau combinate cu beton armat, mai ales beton prefabricat pentru construcţii agrozootehnice sau industriale. Gardurile proiectate din metal şi combinate cu zidărie din metal, mai ales din fier forjat pot oferi un aspect estetic interesant.

g. Garduri din oţel şi sârmă, folosite în general în zonele industriale. Acest tip de gard se pretează pentru zonele ce necesită un grad ridicat de securitate al locului îngrădit.

„Gardul este pentru multe stiluri arhitecturale o piesă discretă a ansamblului construit, în mod voit minimalizată pentru a nu obscura sau concura cu design-ul clădirii din cadrul proprietaţii, căreia îi marchează limitele. Aceasta nu este cazul stilului neoromânesc, unde de cele mai multe ori, gardul este un element foarte evident pentru observatorul de pe stradă, anunţând astfel flamboaianta şi masivitatea clădirii care se iveşte din spatele său… Designul şi măestria arhitecturală au atins în România un vârf de calitate şi excelenţă în perioada dintre sfârşitul anilor 1920 şi începutul celui de al Doilea Război Mondial.” Valentin Mandache Porţile - unde există gard trebuie să existe şi poartă. Porţile sunt armonizate cu stilul, caracteristicile tehnice, geometrice şi spaţiale a gardurilor. Porţile trebuie să asigure accesul în interiorul incintei atât pentru circulaţia carosabilă cât şi pentru cea pietonală. 2. Zidurile interioare

Un alt element arhitectural funcţional din categoria gardurilor, dar care au o altă funcţiune, aceea de a delimita proprietăţi sunt: zidurile interioare de incintă, care delimitează sau despart diferite zone cu funcţiuni şi utilităţi diferite, pentru care este necesar a fi despărţite. Aceste elemente modelează spaţiul exterior din interiorul incintei după nevoile apărute în urma zonificării spaţiilor proiectate. De exemplu: delimitarea zonelor de joacă pentru copii în interiorul unui parc public sau delimitarea teraselor la unităţile de alimentaţie publică. Aceste delimitări au expresiile lor estetice diferite unele de altele, astfel formele, dimensiunile şi materialele din care sunt construite aceste garduri de despărţire din interiorul incintelor, sunt alese de proiectant în raport cu funcţiunile supuse delimitării. 3. Pavarea drumurilor, aleilor

Finisarea , pavarea axelor de circulaţie de toate felurile (carosabile şi pietonale) au ca scop pe lângă asigurarea circulaţiei permanente în orice condiţii meteorologice şi un rol estetic şi de orientare a publicului care le foloseşte. Axele de circulaţie în parcuri, grădini publice, scuaruri sau în degajările din jurul construcţiilor publice au o importanţă majoră în realizarea compoziţiilor arhitecturale a amenajărilor exterioare. Compoziţia circulaţiilor unei pieţi publice va fi elementul care defineşte direcţiile şi perspectivele majore a graficii compoziţionale.

5

Aspectul aleilor este dat şi de materialele de acoperire a acestora, care imprimă o anumită textură aleilor. În funcţie de tipul traficului, panta terenului, criterii estetice şi economice, se pot alege diferite soluţii. Pentru aleile pietonale se folosesc: pietriş, griblură de piatră, asfalt, uneori beton cu anumite finisaje, dale, piatră, pavele. Textura aleilor influenţează viteza traficului pietonal. Aleile aşternute cu pietriş sau dale, sugerează şi determină o plimbare mai lentă, suscitând interes pentru planul solului, pentru detaliile de compoziţie dar permit în acelaşi timp şi o bună infiltrare a apei în sol, asigurând astfel drenajul corespunzător al suprafeţelor.

Asfaltul şi betonul permit o circulaţie mai rapidă şi mai confortabilă, în timpul căreia aspectele vizuale de ansamblu primează asupra detaliilor. Spaţiile largi de circulaţie cu îmbrăcăminte asfaltică au un colorit destul de mohorât, motiv pentru care, se recurge la intercalarea de pavaje decorative, desene geometrice sau libere din marmură sau bazalt şlefuit încastrate la nivel, atenuând astfel această impresie de peisaj mohorât. Se poate opta de asemenea pentru îmbrăcămintea din asfalt colorat. Cele mai decorative sunt dalajele: ele pot fi executate din lespezi naturale de piatră, dale cioplite, dale din beton, uneori rondele de lemn, cărămizi, etc.

a. circulaţii pietonale. Câteva din cerinţele generale ale unui ax pietonal: lăţimea axului pietonal, care variază după necesitatea fluxului de circulaţie, locuri publice, parcuri. In locuri publice nu recomand lăţimi sub 120 cm, la care se adăuga module de 60 cm, deci lăţimi de 180 cm, 240 cm, 300 cm. Peste trei metri lăţime se poate ca modulul de 60 cm să nu se mai respecte. Dacă dimensiunea minimă a unei alei (120 cm) trece pe lângă un gard sau zid se mai adăugă obligatoriu încă 30 cm.

panta maximală longitudinală, admisibilă a unei alei pietonale este în funcţie de materialul folosit la finisaj din jurul lor :

• zgură, pietriş cel mult: 13%; • piatră naturală sau alte materiale cu suprafeţe neuniforme:

15%, • asfalt şi beton neted sau alte suprafeţe netede: 20%;

panta maximală laterală recomandată, este la: • zgură, pietriş cel mult: 2-3%; • piatră naturală sau alte materiale cu suprafeţe neuniforme:

4-5% • asfalt şi beton neted sau alte suprafeţe netede: 1-2%;

Insă niciodată o alee nu va fi perfect orizontală din cauza depozitării apelor pluviale care dau naştere la băltoace, ochiuri de apă;

Legătura axelor de circulaţie cu clădirile învecinate: un drum poate fi într-o relaţie dominantă faţă de clădirea pe lângă care trece sau într-o relaţie de subjugare a clădirilor de pe traseul său. Aceste relaţii sunt definite mai ales din necesităţile funcţionale ale clădirilor;

6

în cazul subjugării axei de circulaţie de către clădirea pe lângă care trece, învelişul drumului va avea o culoare, formă grafică neutră. Relaţia axului de circulaţie cu funcţia şi forma de compoziţie :

- un ax de circulaţie poate fi marcat cu înveliş decorativ care subliniază importanţa fluxului de circulaţie; în general aceste axe sunt circulaţiile principale a spaţiului exterior. La circulaţiile principale se pot adăuga circulaţii secundare, ce nu vor concura cu grafica şi rezolvarea estetică a drumurilor principale.

- Drumurile secundare vor ajuta la distribuţia mai bună şi mai organică a circulaţiilor în spaţiile astfel proiectate.

- Axele de circulaţie se pot clasifica şi în funcţie de capacitatea circulaţiei ce trebuie suportată de infrastructura drumului, precum şi de materialele din care se execută învelişurile drumurilor, laterale cu pământ, pietriş, nisip, beton, asfalt, Figura 9-1. elemente prefabricate, din piatră naturală, diferite cărămizi sau ceramică arsă.

c. Structura circulatiilor, (Figura 9-1. şi 9-2.) două categorii: a) infrastructura şi b) suprastructura căilor de circulaţie (pavarea).

Cunoscând solicitarea probabilă se poate stabili în avans ce fel de stratificare a structurii drumului este necesară. În cazuri generale – la o solicitare uşoară – stratificarea structurii de drum este următoarea:

1. pavaj / dală; 2. pat de susţinere (nisip sau pietriş fin); 3. fundaţie din griblură compactată;(strat rezistent la îngheţ);

4. teren de fundare. Această stratificare poate fi folosită la pavajele expuse solicitării

traficului pietonal sau cu bicicleta (de ex. trotuare, parcuri, alei în grădini, terase construite pe sol etc.), precum şi pe spaţiile unde traficul vehiculelor este limitat şi ocazional (parcări, căi de acces auto). În cazul sarcinilor mai mari, respectiv la solicitare intensă stratificarea structurii drumului este următoarea:

1. beton/ asfalt;

7

Figura 9-2. 2. pat de susţinere (mortar, nisip); 3. strat portant din beton/beton armat (fundaţie pavaj); 4. fundaţie din criblură compactată; (strat rezistent la îngheţ); 5. teren de fundare.

Această stratificare se utilizează în general în cazul traficului intens, respectiv în cazul traficului ocazional cu sarcină grea (de ex. drumuri, alveole pentru autobuze etc.) 4. Scările. Aleile din curţi sau din grădini situate pe terenuri denivelate sau în pantă, pot fi proiectate cu trepte care pot fi dispuse la pas regulat sau neregulat. In arhitectură scările se constituie ca elemente foarte importante având în vedere şi prezenţa lor masiv-dominantă în spaţiul arhitectural, dar şi rolul şi funcţia lor ca fiind circulaţiile verticale a oricărei compoziţii arhitecturale. Axele de circulaţie pietonale a unei compoziţii de arhitectură exterioară nu este indicat a fi mai abruptă de 18%. Două terase, două suprafeţe aflate în vecinătate, dar nu la acelaşi nivel se pot uni numai cu trepte. Dacă acest ax de circulaţie verticală este în continuarea unui ax de circulaţie, lăţimea treptelor (scările) trebuie să fie egală cu cea a aleilor.

Formula de calculare a treptelor exterioare, este puţin diferită de cea a treptelor scărilor din interiorul clădirilor, astfel 2h+l=60- până la 63cm, unde h este înălţimea treptei, iar l este lăţimea treptei. Din această formulă reiese că dimensiunea standard a treptelor unei amenajări exterioare estet în jurul valorilor: h15x30-33cm; Treptele pot avea lăţimi cuprinse între 32-35 cm şi înălţimi de 12-15 cm. Treptele trebuie să aibă o mică înclinaţie spre faţă, pentru scurgerea apei de ploaie.

Există diferite soluţii de amenajare a treptelor: cu lemn, cu plăci din piatră, cărămidă, pietre prelucrate pe două feţe, dale beton etc. Sub h=10cm înălţime a treptelor, acestea devin deja incomode, ritmul treptelor trebuie să fie în ritmul pasului omului, care este în jur de 60-70cm.

Treptele se împart în baterii de trepte, paliere şi podeste. Numărul minim de trepte pe un palier este de trei, iar maximul nu

8

trebuie să treacă de zece. In orice caz, înălţimea totală a unui palier de trepte să nu depăşească în plan orizontal mai mult de 150 cm.

Direcţia generală a liniei de urcare a treptei în plan trebuie să fie uşor concavă, pentru a percepe palierul superior (destinaţia treptelor). Palierele dintre bateriile de trepte au o pantă în sensul urcării între min. 3% si cel mult 8%, pantă considerabilă, tocmai pentru a exclude iluzia optică care, de exemplu, pentru o pantă sub 3%, ar da senzaţia de coborâre (paliere în rampă).

Balustrada se proiectează în general la o scară ce se compune din mai mult de 5 trepte şi în cazul în care nu sunt alte posibilităţi peisagistice de rezolvare a siguranţei pietonului.

La proiectarea scărilor se ţine cont de dispunerea în plan a treptelor faţă de palierele intermediare, astfel că, omul care urcă treptele, după ce a parcurs un palier, să nu înceapă urcarea pe treapta următorului palier cu acelaşi picior. Se impune ca după un număr impar de trepte pe un palier să urmeze un palier cu număr par de trepte, astfel încât, după numărul par de trepte să urmeze un podest cu număr impar de paşi umani (60-65cm).

O altă regulă pe care o recomandat a fi luată în considerare, este aceea, prin care se cere ca numărul treptelor dintr-o baterie, palier să scadă, în funcţie de apropierea capătului treptelor.

9

4b. Structura de rezistenţă a treptelor: ca şi în cazul aleilor, se împarte în infrastructură şi finisajul treptelor, evident în funcţie de materialul din care sunt construite treptele. Cele mai uzuale materiale folosite pentru trepte în compoziţii arhitecturale exterioare sunt: piatra şi lespezile naturale, lemnul, trunchiuri de copaci în combinaţie cu scânduri, cărămizi, betoane, betoane armate, prefabricate pe care se pot aplica diverse materiale de finisare precum ceramica şi alte materiale folosite pentru finisarea aleilor. 5. Ziduri de sprijin. Sunt construcţiile ce susţin terenuri la diferenţe de nivel considerabile. Pentru zidurile de sprijin înălţimea maximă este de 2.00 m şi pot fi realizate din zidărie sau beton monolit sau elemente prefabricate. • Pentru evitarea fenomenelor de eroziune, a surpăturilor, se amenajează taluzuri, fie prin săpătură fie prin umplutură. • Pentru taluzuri stabile, materialele de umplutură sunt realizate din mai multe straturi, cu nisip şi pietriş. 6. Terasamente la grădini

• Drenurile pot fi realizate prin şanţuri umplute cu blocaj de piatră. • Consolidarea taluzurilor la bază se poate realiza prin ziduri

scunde din piatră sau jardiniere prefabricate din beton clădite în trepte.

6. Amfiteatre Amfiteatrele, arenele decorative, sunt elemente de compoziţie

arhitecturală spectaculoase, ce vin să evidenţieze un eveniment important al unei compoziţii din cadrul unei amenajări de arhitectură exterioare a unui spaţiu cu dimensiuni mai mari.

Constructii de pergole, chioşcuri, refugii, foişor, arce pentru vegetaţie căţărătoare, umbrele, pavilioane, podeţe, sunt subordonate elementelor anterioare.

- Adăpostul de grădină, poate fi sub forma unui chioşc uşor din lemn, folosit pentru a ne feri de soare sau de ploaie, ori pentru a admira perspectiva din jur. Ele pot avea un aspect rustic, clasic sau modern. 7. Mobilierul urban şi de gradină

Sunt: bănci, scaune, mese, amenajări pentru picnic, coşuri de gunoi, vasele de grădină, jocurile de copii şi instalaţiile sportive, piesele de artă plastică şi alte accesorii funcţionale în diferite grădini. - Colonada,

specifică arhitecturii exterioare este compusă din coloane clasice dispuse în unul sau mai multe şiruri, care încadrează un spaţiu de importanţă majoră, sau o circulaţie importantă.

- Jardiniera, un alt gen de dotare decorativă, se amplasează pe marginea teraselor, ca parapet al terasei sau scării, coloritul plantelor incluse fiind benefic.

- Băncile,

10

pot fi mobile, sau montate fixe, izolate, sau în şiraguri. Există şi bănci circulare. Ele se realizează din piatră, beton, metal cu

lemn, module de beton fasonat sau mai rustic, din lemn rotund, trunchiuri şi butuci semifasonaţi. O bancă trebuie să fie comodă şi să răspundă la toate cerinţele proiectării mobilierului. Forma, culoarea,materialul şi finisajul se

- armonizează cu restul compoziţiei.

Obiectele şi instalaţiile de jocuri pentru copii, Se organizează în locuri speciale şi pe categorii de vârste. De multe ori locurile de joacă ale copiilor sunt determinate

11

12

specială pentru proiectalea locurilor de joacă

- vale sau rotunde, decorate

site -

liefuri, ice din metal,sârmă ori turnate în beton.

-

şurile de gunoi. nouri de tip grilă,

- intrare şi de ieşire din parc

8.

ă, cişmele cu apă

9. Pergolele, colonadele şi jardinierele

de PUD valabil pe teren. Ele sunt protejate de restul funcşiunilor din gradină sau din parc. Există o documentaţie pentru copii.

Vasele de grădină, pot fi scunde sau înalte, osimplu, profilate sau vop

Piesele de artă plastică, pot fi statui, grupuri statuare, busturi, basoreobiecte artist

Accesoriile, sunt piese necesare amenajărilor peisagistice, cum ar fi: treiajele, panourile indicatoare ori coTreiajele sunt nişte pa

Panourile indicatoare, marchează direcţiile de vizitat, de arhitectura elementelor de Apă, Cursuri de râuri, bazine decorative cu luciuri de apă, fântâni

arteziene, cascade, lacuri, canale, gâlgâituri de appotabilă.