UNIVERSITATEA ANDREI SAGUNA CONSTAN�A FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIIN�E ADMINISTRATIVE

DREPT DIPLOMATIC ŞI CONSULAR NOTE DE CURS

Gabriel Micu

2011

CUPRINS PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NO�IUNI INTRODUCTIVE 1.1. NO�IUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC 1.4. INTERAC�IUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMA�IE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNA�IONALĂ 2. RELA�IILOR DIPLOMATICE 2.1. NO�IUNEA DEELA�II DIPLOMATICE 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELA�IILOR DIPLOMATICE 2.3.MISIUNILE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ, ORGANIZARE 2.4. ÎNFIIN�AREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE 2.5.MEMBRIIMISIUNII DIPLOMATICE 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE 3. FUNC�IILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE 3.2. FUNC�IA DE REPREZENTARE 3.3. FUNC�IA DE NEGOCIERE 3.4. FUNC�IA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE 3.5. FUNC�IA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNA�IONALE 3.6. FUNC�IA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂ�ENILOR ACESTUIA 4. IMUNITĂ�I, PRIVILEGII ȘI FACILITĂ�I DIPLOMATICE 4.1IMUNITĂ�ILE DIPLOMATICE 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE 4.3. FACILITĂ�ILE DIPLOMATICE PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NO�IUNI INTRODUCTIVE 1.1. NO�IUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI CONSULAR 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR 2. RELA�IILE CONSULARE 2.1. NO�IUNEA DE RELA�II CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELA�IILOR CONSULARE 2.2. SUBIECTELE RELA�IILOR CONSULARE 2.3. ISTORIA RELA�IILOR CONSULARE ROMANEŞTI 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂ�EANULUI EUROPEAN 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. ÎNFIIN�AREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE 3.2. RANGUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE 3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR

2

3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUAT-URUL CONSULAR 4. FUNC�IILE CONSULARE 4.1. CARACTERIZAREA NO�IUNII DE FUNC�II CONSULARE 4.2. TRĂSĂTURILE FUNC�IILOR CONSULARE 4.3. CLASIFICAREA FUNC�IILOR CONSULARE 4.4. CON�INUTUL FUNC�IILOR CONSULARE 5. IMUNITĂ�ILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂ�ILOR ȘI PRIVILEGIILOR POTRIVIT CONVEN�IEI DE LA VIENA DIN 1963 5.2. CON�INUTUL IMUNITĂ�ILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂ�ILOR CONSULARE 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂ�ILOR CONSULARE BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ

3

PARTEA I – DREPTUL DIPLOMATIC 1. NO�IUNI INTRODUCTIVE 1.1. NO�IUNEA, DIPLOMATIC DEFINIREA ȘI CARACTERISTICILE DREPTULUI

Dreptul diplomatic cuprinde totalitatea normelor juridice care guvernează statutul organelor diplomatice sau totalitatea regulilor de drept interna�ional care se referă la organizarea, sarcinile, competen�a și statutul organelor pentru rela�iile externe. Dreptul diplomatic este definit în doctrină ca o ramură a dreptului interna�ional public care are ca obiect normele și practica ce reglementează rela�iile externe ale statelor și ale altor subiec�i de drept interna�ional sau ca fiind acea parte a dreptului interna�ional care stabileşte regulile practicii rela�iilor externe ale statelor între ele, ori ca o ramură a dreptului interna�ional public care reglementează înfiin�area, func�ionarea și statutul juridic, precum și desfiin�area organelor rela�iilor interna�ionale. Obiectul dreptului diplomatic îl constituie diferitele aspecte ale activită�ii diplomatice desfăşurate de organele interne ale statelor, ca și de organele externe ale acestora, create în acest scop – misiunile diplomatice permanente și misiunile diplomatice ad-hoc –, precum și anumite laturi ale activită�ii conferin�elor și organiza�iilor interna�ionaleDe aici rezultă că: - dreptul diplomatic nu se situează în afara dreptului interna�ional, ci constituie o ramură a acestuia; - în compara�ie cu celelalte norme ale dreptului interna�ional în ansamblu, normele dreptului diplomatic joacă un rol instrumental, în sensul că el ajută la atingerea obiectivelor de politică externă și oferă modalită�ile de stabilir de ducere a rela�iilor dintre state și, într-un fel, contribuie direct efectiv la asigurarea aplicării celorlalte norme ale dreptului interna�ional; - dreptul diplomatic ocupă un rol central în cadrul dreptului interna�ional pentru că se ocupă de însuşi mecanismul care face să existe și să se desfăşoare rela�iile dintre state; - la baza dreptului diplomatic stau aceleaşi principii fundamentale și generale pe care se sprijină și dreptul interna�ional contemporan; principiile fundamentale ale dreptului interna�ional constituie criteriul suprem în aprecierea legalită�ii activită�ii diplomatice, ele constituie călăuza activită�ii diplomatice și trebuie să fie respectate cu stricte�e; - fundamentul dreptului diplomatic rezidă în imperativul stabilirii și dezvoltării unor rela�ii normale între state, de men�inere a contactelor și de realizare a unei colaborări între ele – ceea ce presupune prezen�a și func�ionarea într-un stat străin a organelor de reprezentare – precum și în dederatul pe care-l au statele ca rela�iile diplomatice să func�ioneze pe o bază stabilă și ordonată. 1.2. IZVOARELE DREPTULUI DIPLOMATIC Prin izvor al dreptului diplomatic, în sens formal, în�elegem mijloacele juridice prin care statele exprimă și consacră normele formate prin acordul lor de voin�e cu privire la domeniul rela�iilor diplomatice. Caracteristici ale izvoarelor dreptului diplomatic: - precizările cu privire la izvoarele dreptului interna�ional sunt valabile și în ce priveşte dreptul diplomatic; - izvoarele dreptului diplomatic se plasează atât în sectorul dreptului interna�ional, cât și în cel al dreptului intern: normele referitoare la înfiin�area, func�ionarea și încetarea misiunilor diplomatice sunt, în primul rând, norme care �in de ordinea juridică interna�ională; în

4

legisla�ia internă a statelor există norme care reglementează un aspect sau altul în legătură cu organele diplomatice (numirea lor, statutul juridic etc.). Sunt, aşadar, surse ale dreptului diplomatic: cutuma, tratatul, principiile generale ale dreptului recunoscute de na�iuni, legile interne, jurispruden�a și doctrina. a) Cutuma – reprezintă o repetare constantă a unor comportamente determinate, bazate pe convingerea îndeplinirii unei obliga�ii juridice, o exprimare tacită a consim�ământului statului cu privire la recunoaşterea unei reguli ca normă de conduită obligatorie. Dat fiind modul în care s-au format, normele dreptului diplomatic au avut un caracter precumpănitor cutumiar; cutuma constituie sursa cea mai veche a dreptului diplomatic și continuă să joace încă un rol important. Pe plan interna�ional, sursele dreptului diplomatic puteau fi găsite, în principal, în regulile cutumiare ale dreptului interna�ional; numărul conven�iilor multilaterale era foarte mic. Toate regulile privind inviolabilitatea agen�ilor diplomatici, a sediului misiunii diplomatice și a reşedin�ei agen�ilor diplomatici, exceptarea de la jurisdic�ia statului de reşedin�ă sunt exemple de reguli de drept diplomatic de natură cutumiară. Până la codificarea din 1961 a dreptului diplomatic, nu a existat în dreptul interna�ional un tratat general la care statele să fi aderat sau vreun alt act formal prin care acestea să fi acceptat regulile care alcătuiesc dreptul diplomatic. Conven�ia de la Viena din 1961 privind rela�iile diplomatice afirmă că regulile dreptului interna�ional cutumiar trebuie să continue a guverna materiile care n-au fost reglementate în mod firesc în dispozi�iile ei, învederându-se prin aceasta importan�a cutumei interna�ionale ca sursă a dreptului diplomatic. b) Tratatul interna�ional – constituie unul dintre izvoarele fundamentale ale dreptului interna�ional, în general și ale dreptului diplomatic, în mod implicit, având o însemnătate normativă primordială. Primele conven�ii de codificare a normelor dreptului diplomatic sunt: - Regulamentul de la Viena din 1815 privitor la rangurile reprezentan�ilor diplomatici, completat prin Protocolul de la Aix-la-Chapelle din 21 noiembrie 1818 privind clasificarea agen�ilor diplomatici; - La 20 februarie 1928, în cursul celei de-a VI-a Conferin�e panamericane, s-a încheiat la Havana o conven�ie multilaterală cu privire la func�ionarii diplomatici. Institu�ia reprezentării diplomatice ale în prezent o bază conven�ională ca urmare a adoptării Conven�iei de la Viena din 1961; principalul merit al codificării din 1961 este acela de a fi plasat definitiv dreptul diplomatic din sfera cutumiară în cea conven�ională. Tratatul constituie în prezent principala sursă a dreptului diplomatic. În afara acordurilor multilaterale care au ca scop reglementarea rela�iilor diplomatice dintre state, norme conven�ionale privitoare la acest domeniu pot fi stabilite și în tratate bilaterale precum cele relative la acordarea de privilegii și imunită�i trimişilor statelor respective, angajamente generale pe care două state și le asumă între ele cu privire la misiunea diplomatică etc. c) Principiile generale de drept – constituie un alt izvor al dreptului diplomatic, cu caracter subsidiar (a se vedea art. 38 alin 1 din Statutul Cur�ii Interna�ionale de Justi�ie), în această categorie înscriindu-se reguli cu relevan�ă și aplicabilitate în domeniul dreptului diplomatic: egalitatea, reciprocitate, obliga�ia de despăgubire etc. d)Jurispruden�a – sentin�e ale unor instan�e interna�ionale, în special cele ale Cur�ii Interna�ionale de Justi�ie și alte sentin�e pronun�ate ex aequo et bono; normele statutare ale unui organism interna�ional, care atribuie deliberărilor în materie de statut al delega�ilor permanen�i ai statelor străine la organiza�ia respectivă etc. e) Doctrina – adică studiile juridice au o valoare subsidiară, ele nefiind o sursă independentă de drept; uneori se �ine seama de opiniile specialiştilor în dreptul interna�ional la elaborarea normelor dreptului interna�ional.

5

f) Normele dreptului intern – constituie sursă a dreptului diplomatic în măsura în care reglementează institu�ii ale dreptului diplomatic: dispozi�ii legislative și statutare prin care statele reglementează func�ionarea reprezentan�elor lor diplomatice în străinătate, procedura de numire a şefilor de misiune și a celorlal�i membri ai misiunii, desfăşurarea activită�ii interne a unei misiuni diplomatice, rela�iile dintre misiunea diplomatică și administra�ia internă etc. g)Curtoazia interna�ională – nu reprezintă un izvor propriu-zis al dreptului diplomatic, nu este o normă juridică, nerespectarea ei nu constituie un fapt ilicit și nu angajează răspunderea juridică a statului, ci, de obicei, un comportament similar din partea statului afectat. Ea oferă criterii și reguli care pot favoriza rela�iile diplomatice. Regulile de curtoazie sunt de natură să releve atitudinea reciprocă de respect fa�ă de personalitatea statelor, a reprezentan�ilor acestora, a cetă�enilor lor, ca reflectare a unor raporturi între puteri suverane, ele rezultând însa din acte unilaterale. Pot fi citate ca reguli de curtoazie cele întâlnite în protocol, în ceremonialul diplomatic etc. Unele din regulile de curtoazie au devenit treptat, fie pe cale cutumiară, fie pe cale conven�ională, norme de drept interna�ional (cum ar fi, de exemplu, cele referitoare la imunitate și privilegii diplomatice). 1.3. CODIFICAREA DREPTULUI DIPLOMATIC Codificarea normelor juridice interna�ionale destinate reglementării lor a apărut destul de târziu, deşi rela�iile diplomatice au înso�it statele de la apari�ia lor, iar rela�iile diplomatice s-au bazat pe uzan�e și cutume interna�ionale, cu toate că uzan�ele interna�ionale, care alcătuiesc aşa-numita curtoazie interna�ională, nu au valoare de izvor de drept. Încercări de codificare a regulilor referitoare la rela�iile diplomatice există din secolul al XIX-lea, codificări care, dezvoltându-se, au dus la apari�ia unei ramuri distincte a dreptului interna�ional public – dreptul diplomatic. Astfel, pornindu-se de la un drept cutumiar, dreptul diplomatic a evoluat astăzi către un drept preponderent conven�ional. Anexa a XVII-a a Actului final al Congresului de la Viena din 1815 privind anumite reguli de clasificare și de precădere a agen�ilor diplomatici a fost primul acord multilateral care a realizat o codificare a dreptului diplomatic. Acest acord a înlocuit vechile criterii de precădere între agen�ii diplomatici, bazate pe ra�iuni istorice și de prestigiu, printr-un criteriu obiectiv: acela al apartenen�ei agentului diplomatic la una din cele patru clase, iar în cadrul unei clase, de vechimea agentului în statul respectiv. Scopul Regulamentului de la Viena, adoptat de Congresul din 1815 și modificat trei ani mai târziu la Aix-de-Chapelle, era să elimine în viitor dificultă�ile care generaseră aşa de des conflicte de precădere, tratând în detaliu chestiunea agen�ilor diplomatici. Societatea Na�iunilor a decis în 1924 să numească un Comitet de exper�i pentru a studia problema codificării progresive a dreptului interna�ional; printre subiectele aflate pe lista privilegiilor și imunită�ilor diplomatice. Problema a fost examinată între anii 1924-1928, dar în afară de strângerea materialului privind practica statelor, cercetările întreprinse nu au depășit nivelul unui comitet de exper�i și una din propuneri era aducerea la zi a regulamentului din 1815. Cea de-a VI-a Conferin�ă interna�ională americană întrunită în 1928 la Havana a adtat Conven�ia privind agen�ii diplomatici, la care au aderat un număr însemnat de state latino-americane. În sesiunea pe care a �inut-o la Cambridge în 1895, Institutul de drept interna�ional s a ocupat de elaborarea unui regulament privind imunită�ile diplomatice și a adoptat un text format din 17 articole; în sesiunea de la New York din 1929 au fost examinate regulile privind imunitatea diplomatică. După cel de-Al doilea război mondial, primul instrument adoptat în cadrul O.N.U. a fost „Conven�ia cu privire la imunită�ile și privilegiile ONU”, care va avea un rol important în

6

evolu�ia diploma�iei multilaterale. Evolu�iile produse în practica diplomatică după 1815 impuneau o nouă și cuprinzătoare codificare a dreptului și uzan�elor care priveau pe trimisul diplomatic, fapt ce a fost realizat la Conferin�a de la Viena din 1961. Conven�ia de la Viena din 18 aprilie 1961 privind rela�iile diplomatice a fost adoptată de Conferin�a plenipoten�iarilor, convocată și �inută la Viena între 2 martie și 4 aprilie 1961 și a at în vigoare la 24 aprilie 1964. Pentru reglementarea celorlalte rela�ii diplomatice, altele decât cele bilaterale permanente, au fost adoptate ulterior încă două conven�ii. Prima, adoptată în anul 1969, la Viena, „Conven�ia privind misiunile speciale”, vizează diploma�ia ad-hoc, iar cea dea doua, adoptată în anul 1975, tot la Viena, „Conven�ia privind reprezentarea statelor în rela�iile lor cu organiza�iile cu caracter universal”, vizează diploma�ia multilaterală. Preocupări de codificare a regulilor de drept diplomatic au existat și în plan regional. De exemplu: „Acordul general privind privilegiile și imunită�ile Consiliului Europei”, adoptat la Paris, la 2 septembrie 1949. Deşi procesul de codificare nu s-a încheiat, deoarece dreptul diplomatic este astăzi o ramură distinctă a dreptului interna�ional public, ramură care poate fi apreciată ca una centrală, pentru că, fără dreptul diplomatic celelalte norme interna�ionale ar rămâne fără efect. Prin intermediul dreptului diplomatic întregul sistem de norme al dreptului interna�ional public este viabil ca drept al păcii, al rela�iilor paşnice, de colaborare dintre subiectele dreptului interna�ional, dintre state. Deşi dreptul diplomatic este o ramură a dreptului interna�ional public, se întâlnesc numeroase reguli care apar�in dreptului intern al statelor, care stabileşte competen�a, normele referitoare la multe aspecte ale diploma�iei (numirea agen�ilor diplomatici, a misiunilor diplomatice, structura acestora, organizarea, func�ionarea și statutul organelor de stat interne pentru rela�iile interna�ionale). Dreptul diplomatic are, însă, un rol determinant asupra legisla�iei interne, aceasta trebuind să fie în concordan�ă cu angajamentele asumate de state prin tratatele interna�ionale. 1.4. INTERAC�IUNEA DINTRE DREPTUL DIPLOMATIC, DIPLOMA�IE, POLITICĂ EXTERNĂ ȘI MORALA INTERNA�IONALĂ a) Diploma�ia și dreptul diplomatic Etimologic, cuvântul diploma�ie vine din grecescul „diploma”, folosit în Grecia antică pentru a desemna tăbli�ele încredin�ate solor, ca semn al împuternicirii lor. Diploma�ia a primit mai multe defini�ii în literatura de specialitate. În Dic�ionarul diplomatic, diploma�ia este prezentată ca fiind o formă distinctă a raporturilor bilaterale și multilaterale dintre state, caracterizată prin între�inerea unor raporturi și activită�i oficiale și căutarea, prin intermediul negocierilor a intereselor statelor prin în�elegeri directe, dar și ca arta de asigura, conduce și practica negocierile în numele unui stat cu alt stat sau state. Nicolae Titulescu, cunoscut diplomat român, considera că „diploma�ia sintetizează mai multe ştiin�e” pe care „arta oma�ilor le pune în operă în complexele tratative în care sunt angaja�i”. Morton A. Kaplan, pe care Dumitru Mazilu îl consideră unul dintre cei mai reputa�i analişti ai rela�iilor interna�ionale, la fel ca și Harold Nicholson, numesc diploma�ia o profesiune foarte veche, distinctă, de o complexitate deosebită, implicând mânuirea cu inteligen�ă a celor mai multe concepte elaborate de ştiin�ele sociale și, îndeosebi, de ştiin�a dreptului și rela�iile intna�ionale, iar diploma�ii de valoare au fost dintotdeauna oameni

7

instrui�i, cunoscători ai domeniului și ai domeniilor conexe. Henry Kissinger, raportând termenul de diploma�ie la domeniul ştiin�ific pe care-l foloseşte, aprecia că istoricii desemnează, de regulă, prin acest termen rela�iile externe ale statului; în jurnalistică, termenul se foloseşte pentru a desemna ministerul de externe, atunci când este implicat în promovarea unei pozi�ii fa�ă de un eveniment extern; în vorbirea curentă, no�iunea desemnează o abilitate de a rezolva o situa�ie conflictuală. Termenul „diploma�ie” este de origine greacă (diploo) și, ini�ial, desemna ac�iunea de redactare a actelor oficiale în două exemplare (diplome). Un exemplar reprezenta actul (scrisoarea) de împuternicire a trimisului oficial și cel de-al doilea exemplar era păstrat la arhivă. De aici, numele dat purtătorului dubletului a fost acela de diplomat, iar activitatea acestuia s-a numit diploma�ie, deşi aceşti termeni s-au utilizat ca atare mult mai târziu, începând cu sec. al XVIII-lea în prezent, expresia diploma�ie a dobândit mai multe sensuri, utilizate în func�ie de contextul concret determinat, mai larg sau mai restrâns. Diploma�ia într-un sens mai direc�ionat poate desemna și unul sau mai multe organe ale statului (de exemplu ministerul de externe, misiunile diplomatice ale unui stat etc.). Diploma�ie în limbajul comun poate semnifica polite�ea, tactul, răbdarea, o bună judecată înso�ită de un interes precis și curtoazie, dar și, într-un sens peiorativ, poate desemna duplicitatea, manipularea negativă, înşelătoria, sens pe care, evident, nu-l vom re�ine în contextul analizelor care urmează. Diploma�ia desemnează într-un sens foarte larg politica externă a unui stat (diploma�ia românească), sau a unui grup de state (diploma�ia Uniunii Europene), ori a unei epoci (diploma�ia contemporană) sau a unei regiuni geografice (diploma�ia Orientului Mijlociu). Diploma�ia mai poate desemna și func�iile îndeplinite de un diplomat sau o misiune diplomatică și acest sens îl vom avea în vedere în continuare. Diploma�ia trebuie privită și definită în contextul rela�iilor interna�ionale, pentru că, din perspectiva politicii externe a statului, acestea constituie obiectul diploma�iei. Astfel, diploma�ia se înfă�işează ca o institu�ie politico-juridică importantă, respectiv ca o sumă de ac�guli juridice stabilite atât prin legile interne, cât și prin tratate interna�ionale, adoptate cu scopul de a reglementa rela�iile dintre state și organiza�iile interna�ionale pentru realizarea politicii lor interna�ionale. Diploma�ia, având în vedere domeniul extrem de important în care ac�ionează – politica externă – poate fi privită ca o adevărată artă nistrării rela�iilor interna�ionale, dar și ca o ştiin�ă, într-o dublă perspectivă: mai întâi,iploma�ia este o activitate care trebuie să fie desfăşurată pe baza unor principii și reguli fundamentate ştiin�ific și apoi, pentru că ea constituie o disciplină de studiu care are ca obiect rela�iile dintre state și interesele acestora. De aceea, diploma�ia a devenit o adevărată profesiune care exclude prin defini�ie amatorismul. Diploma�ia veritabilă este apanajul profesioniştilor, adică a func�ionarilor publici special pregăti�i să facă fa�ă sailor deosebit de complexe ale politicii externe – diploma�ii. O defini�ie a Diploma�iei poate fi dată, ca fiind: conducerea raporturilor unui stat cu alt stat sau grupuri de state, prin mijloace sau căi oficiale și cuprinde ac�iunea proprie a agen�ilor diplomatici și activitatea specifică a organelor interne ale statului (şeful statului, ministerul afacerilor externe etc.) în domeniul politicii externe, reprezentând astfel un instrument de bază al rela�iilor externe ale statului pentru apărarea drepturilor și intereselor acestuia în raport cu alte state și cu organiza�iile interna�ionale. Se poate constata că, în multitudinea rela�iilor dintre state și organiza�ii interna�ionale, o mare parte și cea mai importantă este cea a rela�iilor diplomatice, ca formă superioară și stare de normalitate a legăturilor dintre state, pentru că nu pot exista decât în condi�ii de pace, ele însele fiind instrumente ale păcii.

8

Potrivit altor defini�ii date diploma�iei în literatura de specialitate, aceasta constă în „conducerea raporturilor unui stat cu altul prin mijloace oficiale, urmărindu-se acomodarea intereselor lor prin mijloace paşnice și, îndeosebi, prin negocieri”. Putem spune, în concluzie, că diploma�ia este un complex de acte și manifestări cu caracter juridic sau protocolar ale subiectelor de drept interna�ional, exprimate prin autorită�ile desemnate de legea internă sau structurile desemnate de statutele organiza�iilor interna�ionale cu gestionarea politicii externe ale acestora; este mijlocul prin care se nasc, se modifică sau se sting raporturi juridice în cadrul comunită�ii interna�ionale. Activitatea diplomatică se desfăşoară în temeiul normelor dreptului intern, dar cu observarea normelor dreptului interna�ional, într-un cadru juridic institu�ional extern. Dreptul diplomatic este cel care oferă cadrul juridic al stabilirii și derulării rela�iilor dintre state, dintre acestea și organiza�iile interna�ionale, fapt ce-l deosebeşte de diploma�ia, care reprezintă un instrument de realizare a politicii externe, a intereselor statelor. În concluzie, dreptul diplomatic reprezintă ramura dreptului interna�ional public alcătuită din totalitatea normelor juridice care au ca obiect reglementarea rela�iilor diplomatice dintre state, respectiv dintre acestea și organiza�iile interna�ionale. b) Dreptul diplomatic și politica externă Dreptul diplomatic, parte a dreptului interna�ional public, constituie un mijloc de orientare și de influen�are a politicii externe a statelor în direc�ia unor obiective și valori stabilite de acestea prin principiile și normele de drept diplomatic. Politica externă a statelor trebuie să fie formulată și realizată în deplină concordan�ă cu principiile și normele de dreptului diplomac. Politica externă a statelor, la rândul ei, contribuie la dezvoltarea dreptului diplomatic, la modificarea sau completarea acestuia, în raport cu nevoile reale ale raporturilor interstatale, ale evolu�iei societă�ii umane. Diploma�ia este de cele mai multe ori confundată cu “politica externă” sau cu “rela�iile externe”, dar termenii nu sunt sinonimi. Diploma�ia este principalul, dar nu singurul instrument al politicii externe (politică ce este condusă de liderii politici, prin diploma�i, oficiali civili sau militari). Politica externă, pe de altă parte, stabileşte scopuri, prescrie strategii și impune măsurile ce trebuie folosite pentru îndeplinirea lor. c) Dreptul diplomatic și morala O mare parte a principiilor și normelor de drept interna�ional public își au originea în normele morale, dreptul interna�ional fiind în esen�a sa bazat pe regulile moralei. Dreptul interna�ional, la rândul său, influen�ează regulile morale ale raporturilor interstatale, contribuind la dezvoltarea acestora în raport cu cerin�ele vie�ii interna�ionale bazate pe drept. Dreptul diplomatic, ca parte a dreptului interna�ional public, presupune la rândul său, existen�a unor legături de influen�are și intercondi�ionare reciprocă cu morala.

9

2. RELA�IILOR DIPLOMATICE 2.1. NO�IUNEA DE RELA�II DIPLOMATICE Rela�iile diplomatice sunt o parte a rela�iilor interna�ionale și „alcătuiesc o categorie specială de raporturi între state, de o calitate superioară și de o importan�ă deosebită”. (Ion M. Anghel). Michael Hardy aprecia că rela�iile diplomatice reprezintă „conducerea, prin intermediul organelor reprezentative și prin mijloace paşnice, a rela�iilor externe ale unui anumit subiect al dreptului interna�ional cu oricare alt subiect sau al�i subiec�i”. Rela�iile diplomatice sunt proprii statelor, care îşi admit reciproc, stabilind rela�iile diplomatice, personalitatea juridică interna�ională. (Ion Mazilu) Dic�ionarul diplomatic din 1979 defineşte astfel rela�iile diplomatice: raporturi politice cu caracter oficial și de continuitate între state, stabilite pe baza acordului de voin�ă reciproc, prin misiuni diplomatice permanente pe care statele și le trimit în scopul dezvoltării colaborării interna�ionale și al apărării intereselor fiecărui stat și ale cetă�enilor săi pe teritoriul celuilalt statRela�iile diplomatice reprezintă forma superioară a legăturilor dintre state; ele contribuie la lărgirea și intensificarea raporturilor bilaterale în toate domeniile de activitate (politic, economic, cultural - ştiin�ifice, consular etc.). Evolu�ia rela�iilor diplomatice din ultimele decenii a dus la apari�ia unor noi raporturi, nu numai între state, ci și între acestea și organiza�iile interna�ionale, realizându-se nu numai prin misiuni permanente, ci și prin misiuni diplomatice ad-hoc (misiuni speciale). Ca urmare a creării acestui nou tip de rela�ii, diploma�ia cunoaşte la ora actuală mai multe forme de manifestare: • diploma�ia permanentă, care poate fi bilaterală sau multilaterală se realizează prin intermediul organiza�iilor interna�ionale; • diploma�ia ad-hoc (temporară), realizată prin misiunile speciale; Pentru stabilirea rela�iilor diplomatice este necesară îndeplinirea anumitor condi�ii care, deocamdată, scapă reglementărilor de drept interna�ional. Totuşi, din practica statelor rezultă că cel pu�in următoarele condi�ii trebuie îndeplinite: • entitatea care stabileşte rela�ii diplomatice să aibă calitatea de subiect de drept interna�ional, deoarece principalele subiecte sunt statele; • când două state stabilesc rela�ii diplomatice, este necesară recunoaşterea lor reciprocă, deoarece rela�iile diplomatice nu se pot stabili în lipsa acestuia, nici chiar atunci când este doar o recunoaştere de facto. Uneori, prin actul recunoaşterii se exprimă și inten�ia de a stabili rela�ii diplomatice. Cu toate acestea, actul recunoaşterii nu implică și existen�a obligatorie a rela�iilor diplomatice între cele două state; • stabilirea rela�iilor diplomatice se realizează numai pe baza acordului reciproc, prin exprimarea liberă a consim�ământului păr�ilor, acord care poate lua forma unui tratat solemn sau a unui schimb de note între ministerele afacerilor externe, ori o altă formă potrivit practicii diferite a statelor. Deși rela�iile diplomatice sunt caracterizate prin continuitate ca stare de normalitate, există posibilitatea încetării acestora, aceasta putând fi: • totală – ceea ce presupune ruperea rela�iilor diplomatice; • temporară – ceea ce presupune suspendarea rela�iilor diplomatice. Ruperea rela�iilor diplomatice poate avea loc din motive diverse, cel mai adesea aplicată ca măsură de constrângere fără folosirea for�ei, sau ca rezultat al stării nflictuale armate. Această modalitate de încetare a rela�iilor diplomatice reprezintă un act unilateral al statelor, care se poate manifesta:

10

• expres (declara�ie oficială, motivată sau nu) sau • tacit, caz în care deseori sunt ascunse adevăratele inten�ii. Suspendarea rela�iilor diplomatice este rezultatul unor împrejurări temporare care fac imposibilă men�inerea lor pentru perioade determinate, cum ar fi, de exemplu, ocuparea teritoriului statului (debelatio). Dreptul interna�ional public actual oferă posibilitatea uzitării institu�iei puterii protectoare, adoptată prin Rezolu�ia Adunării Generale a ONU, nr. 22AM, din 13 februarie 1946 ceea ce înseamnă reprezentarea intereselor unui stat chiar în timp de conflict armat. 2.2. STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELA�IILOR DIPLOMATICE Rela�iile diplomatice constituie cea mai însemnată formă a rela�iilor dintre state și dezvoltarea lor constituie una dintre cele mai importante cerin�e ale securită�ii interna�ionale. a) Stabilirea rela�iilor diplomatice Stabilirea rela�iilor diplomatice constituie un act interna�ional politic și juridic în acelaşi timp, pentru stabilirea cărora fiind necesar un acord între cele două state interesate. Stabilirea rela�iilor diplomatice necesită îndeplinirea cumulativă a următoarelor condi�ii: - entită�ile între care se stabilesc rela�iile diplomatice trebuie să aibă personalitate juridică interna�ională, adică să aibă calitatea de subiect de drept interna�ional, titular de drepturi și obliga�ii interna�ionale; - cele două state sau guvernele celor două state trebuie să se fi recunoscut; recunoaşterea statelor și a guvernelor reprezintă punctul de plecare în stabilirea de rela�ii diplomatice și o premisă a rela�iilor diplomatice; prin stabilirea de rela�ii diplomatice se declanşează ac�iunea prin care statele îşi recunosc în mod reciproc personalitatea juridică interna�ională, nu se pot stabili rela�ii diplomatice decât între două state care se recunosc; - trebuie să existe un acord în acest sens între cele două state; stabilirea de rela�ii diplomatice are loc pe baza consim�ământului lor mutual, în temeiul unui acord de voin�e între statele implicate în acest proces. (Ion M. Anghel) Art. 2 din Conven�ia de la Viena privind rela�iile diplomatice stipulează în mod expres că: „Stabilirea de rela�ii diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consim�ământ mutual”. Acordurile prin care se stabilesc rela�ii diplomatice pot fi tratate, clauze în cuprinsul tratatelor, schimburi de scrisori între miniştrii de externe. Rela�iile diplomatice se stabilesc pe termen nedefinit, întrucât semnifică permanen�a conlucrării permanente. (Traian Chebeleu) Este necesar ca acordul dintre cele două state să se refere explicit la stabilirea rela�iilor diplomatice. Stabilirea de rela�ii diplomatice și trimiterea de misiuni permanente sunt două acte diferite. Statele pot stabili între ele rela�ii diplomatice fără a trimite reprezentan�i și fără a în�a misiuni permanente, ci prin misiuni temporare sau prin intermediul misiunilor diplomatice ale unui stat ter�. Acordul prin care se înfiin�ează o misiune diplomatică poate avea forma unui tratat special sau poate să facă parte dintr-un tratat general; el poate fixa data în care vor fi înfiin�ate misiunile diplomatice sau să prevadă numai în general; poate stabili rangul şefului misiunii diplomatice. De obicei, după stabilirea rela�iilor diplomatice, precum și după încheierea acordului cu privire la înfiin�area de misiuni diplomatice permanente, statele păr�i publică un comunicat. b) Încetarea rela�iilor diplomatice Încetarea rela�iilor diplomatice poate fi: - temporară - definitivă.

11

În prima situa�ie, rela�iile diplomatice sunt suspendate, în cea de-a doua, rela�iile diplomatice se rup. Suspendarea și ruperea rela�iilor diplomatice sunt două institu�ii juridice distincte, împrejurări specifice conducând fie la suspendarea, fie la ruperea rela�iilor diplomatice. Efectele generate de fiecare sunt diferite. În cazul suspendării, rela�iile diplomatice se men�in în forma în care existau la data suspendării, nefiind necesară prezentarea unor noi scrisori de acreditare de către şeful de misiune diplomatică. Prin ruperea rela�iilor diplomatice, raporturile oficiale dintre cele două state sunt întrerupte, misiunile diplomatice se închid, agen�ii diplomatici și ceilal�i membri ai misiunii diplomatice trebuie să părăsească teritoriul statului acreditar. (Ion M. Anghel). Ruperea rela�iilor diplomatice este urmată de retragerea reciprocă a misiunilor diplomatice. Ea poate fi cauzată de o politică duşmănoasă a unui stat împotriva celuilalt, de comiterea unor ac�iuni care exclud posibilitatea desfăşurării normale a misiunii diplomatice etc. Restabilirea rela�iilor diplomatice care au fost rupte se face printr-un acord între cele două state interesate. 2.3. MISIUNILE ORGANIZARE DIPLOMATICE – CATEGORII, STRUCTURĂ,

a) Organele de stat interne pentru rela�iile diplomatice Activitatea de politică externă a statului se realizează atât de autoritatea legislativă, cât și de autorită�ile administei publice centrale, pe baza prevederilor legisla�iei interne referitoare la organizarea și func�ionarea acestora. Parlamentul, ca autoritate legislativă, este cel care adoptă legile de ratificare și aderare la tratatele interna�ionale, precum și alte legi prin care se transpun în plan normativ strategiile de politică externă a statului. El poate stabili chiar rela�ii directe, cu pronun�at caracter diplomatic, sau poate să-și exprime pozi�ia fa�ă de anumite aspecte interna�ionale cu implica�ii directe în politica externă a statului. De asemenea, el este cel care desemnează reprezentan�ii statului pentru unele organiza�ii interna�ionale, de exemplu, în Parlamentul Consiliului Europei. Şeful statului este reprezentantul statului în raporturile cu alte state și, în virtutea acestei calită�i, poate încheia tratate interna�ionale, adresează mesaje Parlamentului cu privire la problemele politicii na�ionale, inclusiv cele de politică externă, acreditează și recheamă reprezentan�ii diplomatici, aprobă, înfiin�ează, desfiin�ează sau schimbă rangnilor diplomatice. De asemenea, reprezentan�ii diplomatici ai altor state sunt acredita�i pe lângă şeful statului. Când se află în străinătate, şeful statului beneficiază de toită�ile și privilegiile diplomatice. El poate negocia încheierea tratatelor interna�ionale fără a prezenta deplinele puteri. şeful guvernului, ca și şeful statului, exercită atribu�ii de reprezentare a statului în rela�iile externe, poate negocia și încheia tratate interna�ionale fără a prezenta deplinele puteri, numeşte negociatorii acordurilor interna�ionale care sunt supuse aprobării lui, numeşte și recheamă unele categorii de diploma�i. Ca și şeful statului, când se află în străinătate, se bucură de toate imunită�ile și privilegiile diploma. Ministerul Afacerilor Externe reprezintă organul central de specialitate al administra�iei de stat, creat special pentru a organiza și desfăşura direct rela�iile de politică externă ale statului. Ministrul afacerilor externe îndeplineşte aceste func�ii împreună cu personalul ministerului și cu personalul diplomatic din străinătate, men�inând o legătură strsă cu şefii misiunilor diplomatice străine acredita�i în statul său. Ministerul Afacerilor Externe, ca organ de specialitate în domeniul rela�iilor externe, pregăteşte proiectele tratatelor care urmează a fi încheiate cu alte state, poate încheia anumite acorduri, notifică statelor străine numirea sau rechemarea unor agen�i diplomatici și îndeplineşte alte atribu�ii pentru realizarea generală a politicii externe a statului.

12

Ministrul de externe reprezintă guvernul în străinătate și poate negocia și încheia acorduri interna�ionale fără a prezenta deplinele puteri. El îndeplineşte atribu�ii directe cu privire la toate aspectele politicii externe a statului și are competen�a de a controla misiunile diplomatice și consulare ale statului său, iar când se află în străinătate, beneficiazăe toate imunită�ile și privilegiile diplomatice. Și alte autorită�i ale administra�iei publice centrale de specialitate au atribu�ii în realizarea politicii externe a statului, precum ministerele din domeniul comer�ului, apărării na�ionale, afacerilor interne, culturii, educa�iei etc. b) Organele de stat externe pentru rela�iile diplomatice Misiunea diplomatică permanentă este organul specializat al statului sau al unei entită�i cu personalitate interna�ională, creat în mod permanent pe lângă un alt stat sau altă entitate cu personalitate interna�ională, cu consim�ământul acestora, cu scopul de a asigura realizarea și men�inerea rela�iilor diplomatice. Statul care trimite misiunea diplomatică se numeşte stat acreditant, iar cel care primeşte se numeşte stat acreditar. Practica statelor și a organiza�iilor a dus în timp la apari�ia mai multor categorii de misiuni diplomatice permanente, atât în cadrul diploma�iei bilaterale (mai ales), cât și în cadrul diploma�iei multilaterale. Misiunile diplomatice pot fi clasificate în mai multe categorii, astfel: a) misiunea diplomatică permanentă și misiunea diplomatică temporară – prima categorie nu are existen�a fixata în timp, cea de-a doua fiin�ând pentru o anumită perioadă; b) misiunea diplomatică cu sarcini generale și misiunea diplomatică trimisă cu însărcinare precisă –rima este, de regulă, o misiune permanentă, cea de-a doua categorie, o misiune temporară, având sarcini determinate, precum participarea la anumite solemnită�i, la negocierea unui tratat etc.; c) după rangul misiunii diplomatice, nivelul de reprezentare și al calită�ii pe care o are subiectul de drept interna�ional al cărui organ este, în cadrul diploma�iei bilaterale, deosebim între: - Ambasadă – care constituie misiunea diplomatică cea mai importantă, cu rangul cel mai înalt, condusă de un ambasador; - Nun�iatura apostolică – care reprezintă misiunii a Sfântului Scaun într-un stat, condusă de nun�iul apostolic; - Lega�ie – misiune diplomatică de rang inferior ambasadei, condusă de un ministru sau ministru rezident (astăzi în număr redus); - Internun�iatura apostolică – reprezintă Sfântulcaun în �ările unde nu există nun�iatură, corespunde ca rang lega�iei și este condusă de un inun�iu; - Înaltul Comisariat – misiune diplomatică a unui stat cu care acesta are rela�ii și interese deosebit de strânse – statele Commonwealth-ului britanic (Canada, Australia, Noua Zeelandă, Ceylon), condusă de un Înalt Comisar, de acelaşi rang cu ambasada; Comunitatea francofonă prezintă varianta Înaltelor Reprezentan�e conduse de un Înalt Reprezentant; d) o altă categorie de misiuni diplomatice o constituie aceea a delega�iilor permanente ale statelor la organiza�iile interna�ionale și misiunilor interna�ionale în diferite state sau la diferite organiza�ii interna�ionale. În cadrul diploma�iei multilaterale întâlnim următoarele categorii de misiuni diplomatice: a) reprezentan�ele permanente sau delega�iile permanente acreditate de un stat pe lângă o organiza�ie interna�ională guvernamentală; b) misiunile permanente ale organiza�iilor interna�ionale pe lângă state.

13

Aceste misiuni pot fi conduse de către reprezentan�i diplomatici din prima clasă/rang, respectiv ambasadori (de exemplu Misiunea României la ONU, Misiunea României pe lângă Uniunea Europeană, Misiunea României la NATO, Misiunea României pe lângă Consiliul Europei, Misiunea României la UNESCO s.a.), din cea de-a doua clasă/rang de agen�i diplomatici (miniştri plenipoten�iari, trimişi extraordinari) sau din cea de-a treia clasă/rang de agen�i diplomatici, cea a însărcina�ilor cu afaceri, cei cu titlu permanent (en pied), respectiv, însărcina�i cu afaceri ad interim (a.i.). Structura misiunilor diplomatice diferă de la �ară la �ară și de la misiune la misiune. R.G. Feltham consideră că structura uneiisiuni diplomatice reflectă func�iile acesteia și prezintă ca valabil următorul exemplu: � şeful misiunii � Cancelaria � Departamentul politic � Administra�ia și coordonarea � Secretariatul și arhivele � Securitatea � Comunica�iile și celelalte servicii tehnice � Personalul localnic � Contabilitatea � Departamentul comercial � Departamentul consular � Serviciul militar, naval, aerian și alte servicii specializate a) Şeful misiunii este coordonatorul Sec�iei politice a misiunii diplomatice Conven�ia de la Viena din 1961 cu privire la rela�iile diplomatice prevede că şeful misiunii diplomatice este „diplomatul însărcinat de statul acreditant pentru a ac�iona în această calitate”. Şefii misiunilor diplomatice apar�in unor ranguri sau clase diferite. Ei sunt numi�i și acredita�i de statul căruia îi apar�ine misiunea diplomatică (statul acreditant) în statul de reşedin�ă (statul acreditar) potrivit unei proceduri speciale. Şeful misiunii este răspunzător pentru toate problemele legate de misiune. El poate să delege diferite func�ii personalului misiunii, dar este singurul responsabil, atât fa�ă de propriul guvern, cât și fa�ă de guvernul pe lângă caree acreditat, pentru conducerea misiunii. Şeful misiunii acordă aten�ie deosebită următoarelor aspecte: – îndeplinirea obiectivelor politico-diplomatice care revin misiunii; – transmiterea către guvernul �ării gazdă a opiniilor propriului guvern asupra problemelor importante de interes comun sau implicând o politică comună; în asemenea cazuri ac�ionează drept canal de comunica�ie între cele două guverne; – elaborarea pentru propriul guvern de rapoarte asupra evenimentelor politice și economice s.a. semnificative din �ara de reşedin�ă; – informarea guvernului și a altor institu�ii și organisme din �ara de reşedin�ă aor aspecte ale politicii interne și externe ale �ării sale; – cunoaşterea și stabilirea de rela�ii cu persoane cu influen�ă în statul în care este acreditat; – frecventarea unui cerc de rela�ii cât mai larg și cât mai variat posibil, pentru a putea îndeplini sarcinile prezentate mai sus. b) Cancelaria În statele care au adoptat acest sistem, şeful cancelariei este în mod obișnuit responsabil pentru două func�ii importante: a) coordonarea activită�ii misiunii

14

b) supravegherea administrării misiunii. În alte state, aceste sarcini revin adjunctului şefului de misiune (primului colaborator), sau sunt încredin�ate altor membri ai personalului diplomatic al misiunii. Şeful cancelariei asigură, totodată, rezolvarea cu promptitudine a coresponden�ei. Una dintre cele mai importante sarcini ale şefului Cancelariei este întocmirea unor fise documentare con�inând toate informa�iile locale pe care orice nou sef de misiune sau membru al personalului ar trebui să le cunoască la sosirea la post. c) Sec�ia economică Se ocupă, în mod deosebit, de dezvoltarea rela�iilor economice și a celor comerciale dintre cele două �ări. Sarcina diplomatului responsabil cu activitatea economică a misiunii diplomatice este aceea de a sus�ine prin toate mijloacele posibile interesele economice ale propriului stat; de a-i sprijini pe oamenii de afaceri afla�i pe teritoriul statului acreditar, de a răspunde cu promptitudine la toate întrebările specifice și, în general, de a furniza toate informa�iile de bază care să permită �ării sale să elaboreze o strategie și o politică economică și comerciaate, iar oamenii de afaceri să poată evalua avantajele pie�ii locale. d) Sec�ia cultură-presă Diploma�ia culturală a devenit astăzi unul dintre mijloacele cele mai eficiente de cunoaştere și apropiere a statelor fapt pentru care diploma�ii responsabili cu problemele de cultură și presă trebuie să cunoască bine situa�ia din �ara de reşedin�ă în aceste domenru a putea să fie în măsură să identifice canale de comunicare eficiente. De asemenea, diploma�ii cu sarcini culturale și de presă trebuie să fie exper�i în domeniile lor de activitate din propria �ară. Diplomatul responsabil cu activitatea culturală este principalul coordonator al ac�iunilor culturale majore desfăşurate de misiunea diplomatică în statul acreditar (expozi�ii tematice – din domeniul istoriei, literaturii, artei s.a). e) Sec�ia consulară Conform prevederilor art. 3 din Conven�ia de la Viena din 1961 privind rela�iile diplomatice, „nici o dispozi�ie a prezentei Conven�ii nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea func�iilor consulare.” Zona de competen�ă teritorială a Sec�iei consulare nu coincide, întotdeauna cu întregul teritoriu al statului acreditar, datorită faptului că în anumite zone statul acreditant are înfiin�ate, cu acordul autorită�ilor competente, consulate generale, consulate, viceconsulate sau agen�ii consulare. De asemenea, este posibil ca pe teritoriul statului acreditar să func�ioneze unul sau mai multe consulate onorifice ale statului acreditant. Diploma�ilor încadra�i la sec�ia consulară îndeplinesc două mari categorii de func�ii: a) ale misiunii diplomatice – de reprezentare și ocrotire a intereselor statului și cona�ionalilor săi, de promovare a rela�iilor prieteneşti și de cooperare între statul trimi�ător și statul de reşedin�informare prin mijloace licite cu privire la evolu�ia vie�ii politice, economice, comerciale, culturale și ştiin�ifice din statul acreditar; b) func�ii specifice – privind reprezentarea, protec�ia și asisten�a acordată cona�ionalilor afla�i pe teritoriul statului de reşedin�ă și în unele domenii cu caracter civil sau comercial. f) Birourile ataşa�ilor militari În func�ie de importan�a misiunilor diplomatice acestea se pot subdivide în birou militar propriu-zis, birou naval și al aerului. Birourile militare sunt conduse de un ataşat militar, care face parte din cadrele Ministerului apărării statului acreditant, dar care, indiferent de gradul său, este subordonat ierarhic şefului misiunii diplomatice. Această subordonare

15

ierarhică nu împiedică pe ataşa�ii militari să comunice direct cu ministerele în privin�a probmelor strict militare și în special acelora care se referă la secrete militare. Ataşa�ii militari îndeplinesc func�ii: a) de observare și informare asupra situa�iei militare din �ara de reşedin�ă; b) de cooperare cu autorită�ile militare ale �ării de reşedin�ă, în cadrul acr stabilite între cele două state; c) de reprezentare a statului acreditant la ceremoniile oficiale care au loc în �ara de reşedin�ă (asistă la defilări cu ocazia sărbătorilor nae, participă la exerci�ii și manevre militare la care sunt invita�i etc.); d) de consilier tehnic al şefului misiunii diplomatice, în domeniile de specialitate tehnico-militară, a căror cunoaştere este necesară pentru o justă apreciere a situa�iilor care fac obiectul analizelor politico-diplomatice. g) Birourile ataşa�ilor de afaceri interne constituie modalitatea de realizare a activită�ii de reprezentare externă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Biroul ataşatului de afaceri interne constituit în cadrul unei misiuni diplomatice a României în străinătate cuprinde ansamblul personalului și mijloacelor afectate postului de ataşat de afaceri interne în statul acreditar. 2.4. ÎNFIIN�AREA ȘI ÎNCETAREA UNEI MISIUNI DIPLOMATICE Misiunea diplomatică este definită în doctrină ca fiind „organ al unui subiect de drept interna�ional, instituit în mod permanent pe lângă un alt subiect de drept interna�ional și însărcinat cu asigurarea rela�iilor diplomatice ale acestui subiect”. (Philippe Cahier). Un alt autor consideră misiunea diplomatică „agen�ia ori institu�ia pe care un stat o înfiin�ează într-un alt stat cu consim�ămâstuia, în scopul de a men�ine cu el rela�iile diplomatice” (J. Perez de Cuellar) Misiunea diplomatică constituie principalul instrument prin care se stabilesc și se men�in rela�iile diplomatice, contribuind direct și nemijlocit la realizarea colaborării dintre ele. (Ion M. Anghel) Înfiin�area unei misiuni diplomatice necesită existen�a rela�iilor diplomatice între două state și acordul lor de voin�ă pentru schimbul de misiuni diplomatice. Dreptul de a stabili și între�ine rela�ii diplomatice, de a primi și trimite misiuni diplomatice apar�ine în esen�ă statelor, dar există și alte subiecte de drept, alte entită�i, că dreptul interna�ional le recunoaşte această facultate: Sfântul Scaun și Ordinul Suveran al cavalerilor de la Malta. Evolu�ia vie�ii interna�ionale a făcut să se recunoască dreptul de lega�ie (adică de a primi și trimite misiuni diplomatice) și mişcărilor de eliberare na�ională. În doctrină se men�ionează că mişcările de eliberare na�ională obişnuiau să trimită reprezente în anumite capitale, precum și la organiza�ii interna�ionale, denumite birouri sau oficii; în ultimul timp, acestea s-au transformat în adevărate misiuni diplomatice, iar trimişii lor se bucură de acelaşi tratament acordat ambasadorilor statelor suverane. Au, de asemenea, drept de lega�ie, organiza�iile interna�ionale cu voca�ie generală (O.N.U. și institu�iile ei specializate), organiza�iile regionale etc. Condi�ia existen�ei consim�ământului celor două state pentru înfiin�area unei misiuni diplomatice este consfin�ită de t. 2 din Conven�ia de la Viena din 1961 în următoarea formulare: „stabilirea unei misiuni diplomatice între state și trimiterea de misiuni diplomatice permanente se fac prin consim�ământ mutual”. Încheierea acordului pentru înfiin�area unei misiuni diplomatice permanente este precedată de tratative politice pentru discutarea acestui lucru. Acordul de înfiin�are a misiunii diplomatice poate îmbrăca forma juridică a unui tratat de-sine-stătător sau poate face parte dintr-un tratat cu un con�inut mai larg. Statul care trimite misiunea diplomatică poartă denumirea de stat acreditant. Statul pe al cărui teritoriu se

16

înfiin�ează misiunea diplomatică se numeşte stat acreditar. Acordul cuprinde clauze referitoare la rangul efectivul, competen�a misiunii diplomatice, la faptul dacă este vorba de un schimb de misiuni diplomatice sau de înfiin�area numai a unei singure misiuni etc. Cauze de ordin politic, precum dezvoltarea sau inten�ia de a dezvolta rela�iile dintre state, conduc la schimbarea rangului misiunii diplomatice, de regulă, în sens superior. Transformarea necesită, de asemenea, acordul reciproc și expres al statelor. Atunci când, din diferite motive, misiunea diplomatică nu mai este în măsură să func�ioneze și să reprezinte interesele statului acreditant în statul acreditar intervine suspendarea acestei misiuni, deşi rela�iile diplomatice se men�in. În doctrină sunt men�ionate, ca exemple care ilustrează această situa�ie, cazurile statelor care, fiind ocupate de for�ele germane, și-au transferat guvernele lor în alte state (mai ales la Londra). Încetarea misiunii diplomatice înseamnă întreruperea completă a func�iilor misiunii diplomatice, încetarea automată a sarcinilor care revin membrilor misiunii diplomatice. Încetarea misiunii diplomatice poate avea drept cauze: a) ruperea, din diferite cauze, a rela�iilor diplomatice; statul acreditar este obligat să respecte și să asigure protec�ia localurilor reprezentan�ei împreună cu bunurile și arhiva ei (art. 45 din Conven�ia de la Viena). Se poate apela la un stat ter� agreat de cele două păr�i pentru reprezentarea intereselor pe timpul cât rela�iile diplomatice sunt rupte; b) dispari�ia unuia dintre state (fuziune sau dezmembrare) constituie un alt mod de încetare a activită�ii unei misiuni diplomatice; c) refuzul de recunoaştere a guvernelor nou instalate în unul din cele două state; d) suprimarea din motive bugetare,etc. 2.5. MEMBRII MISIUNII DIPLOMATICE Conven�ia de la Viena din 1961 cu privire la rela�iile diplomatice clasifică membrii misiunii diplomatice în trei categorii: - şeful misiunii, - membrii personalului misiunii, - personalul privat al misiunii. Membrii personalului misiunii diplomatice sunt, la rândul lor, clasifica�i în trei categorii: - membrii personalului diplomatic, - membrii personalului administrativ și tehnic, - membrii personalului de serviciu. Conven�ia de la Viena defineşte astfel categoriile men�ionate (art.1): - şeful misiunii diplomatice este persoana însărcinată de către statul său să ac�ioneze în acealitate; - membrii misiunii diplomatice sunt şeful misiunii și membrii personalului misiunii diplomatice; - membrii personalului misiunii diplomatice sunt membrii personalului diplomatic, cărora li se adaugă personalul administrativ și de deservire; - membrii personalului diplomatic sunt membrii personalului misiunii diplomatice care au rang diplomatic; - agentul diplomatic este şeful misiunii diplomatice sau un membru al personalului diplomatic al misiunii; - un membru al personalului administrativ și tehnic este un membru al misiunii diplomatice angajat în serviciul administrativ sau tehnic al misiunii diplomatice; - un membru al personalului de deservire este un membru al misiunii diplomatice din departamentul de servicii interne al misiunii diplomatice, - un func�ionar particular este o persoană care se află în serviciul particular al unui membru al misiunii diplomatice și care nu este angajat al statului trimi�ător.

17

La categoriile men�ionate este necesar să adăugăm și categoria membrilor de familie a membrilor misiunii, cărora statul acreditar le acordă un statut special. Corpul diplomatic Este format din totalitatea agen�ilor diplomatici, împreună cu membrii familiei lor afla�i pe teritoriul statului de reședin�ă, dar în sens restrâns din corpul diplomatic fac parte numai șefii reprezentan�elor diplomatice. Decan al corpului diplomatic devine diplomatul cu cea mai mare vechime în post pe teritoriul statului acreditar, diplomat care apar�ine clasei întâi de reprezentare. În �ările catolice, nun�iul papal este considerat de drept decan al corpului diplomatic, indiferent dacă îndeplinește sau nu condi�ia referitoare la vechime. 2.6. NUMIREA MEMBRILOR MISIUNII DIPLOMATICE Conform art. 14 din conven�ia de la Viena din 1961, șefii misiunilor diplomatice pot face parte din una din categoriile următoare, în func�ie de acordul mutual stabilit de guvernele interesate: 1. ambasadori, nun�ii apostolici și al�i șefi de misiuni având un rang echivalent (de exemplu, înal�i comisari schimba�i între �ările membre ale unei comunită�i) care sunt redita�i pe lângă șefii de stat; 2. trimiși diplomatici, miniștri și nun�ii papali interimari re sunt acredita�i pe lângă șefii de stat (această categorie este acum practic inexistentă); 3. însărcina�i cu afaceri (en titre, en pied sau titulari) care sunt acredita�i pe lângă Ministerele de Afaceri Externe (și această categorie este rar întâlnită. Nu se poate face nici o discriminare între șefii misiunilor diplomatice pe baza categoriei din care fac parte, cu excep�ia chestiunilor de prioritate și de protocol, iar în această privin�ă dreptul de primire de către şeful statului este rezervat acelora cu rang de ambasador. (R.G. Feltham) Fiecare stat are dreptul de a-și alege agen�ii diplomatici și pe ceilal�i membri ai misiunii diplomatice. Desemnarea și numirea lor se face de statul acreditant potrivit normelor apar�inând dreptului intern, în temeiul atributului de suveranitate. Şeful de misiune este responsabil de toate problemele legate de misiunea sa. El poate și chiar însărcinează cu diferite func�ii personalul, dar este singur răspunzător fa� ambele guverne (al statului acreditant și al celui acreditar) de modul în care își conduce misiunea. Şeful de misiune este însărcinat să reprezinte interesele statului acreditant și trebuie să fie recunoscut ca atare de statul acreditar. Potrivit art. 5 pct.2 al Conven�iei de la Viena din 1961 „Dacă statul acreditant acreditează un sef de misiune în unul sau mai multe state, el poate înfiin�a o misiune diplomatică condusă de un însărcinat cu afaceri ad-interim în fiecare din statele în care şeful de misiune nu-și are reședin�a sa permanentă”. Numirea şefului de misiune se face de către și în numele şefului de stat, în cformitate cu prevederile constitu�ionale din fiecare �ară. (Ion M. Anghel) Rangul şefului de misiune acreditat constituie o în�elegere între guvernele în cauză. Deși statul acreditant are prerogativa numirii agentului său diplomatic, va trebui să �ină seama în alegerea lui de punctul de vedere al statului acreditar. În acest sens, art. 4 din Conven�ia de la Viena din 1961 prevede că nici un stat nu poate fi constrâns să primească un agent diplomatic care i se pare impropriu pentru îndeplinirea misiunii sale. Procedura prin care un stat se informează dacă persoana aleasă de el este persona grata pentru a ocupa postul de sef al misiunii diplomatice pe teritoriul statului acreditar, constituie agrearea, iar procedura acceptării unui sef de misiune al statului trimi�ător poartă denumirea de agrement. Conven�ia de la Viena din 1961 înscrie în art.4 pct.1 faptul că „Statul acreditant trebuie să se asigure că persoana pe care inten�ionează să o acrediteze ca sef al misiunii în

18

statul acreditar a primit agrementul acestui stat”. Numirea unui sef de misiune se perfectează în mod formal prin procedura acreditării și nu din momentul acordării agrementului. Acreditarea este procedura specială prin care dreptul interna�ional reglementează afirmarea definitivă a calită�ii de sef de misiune a unei persoane fizice care a primit deja agrementul. Această procedură presupune existen�a a două declara�ii de voin�ă distincte: - voin�a statului acreditant referitoare la numirea agentului diplomatic - declara�ia expresă a statului acreditar de acceptare a numirii respective. Dreptul interna�ional atribuie acestor declara�ii unilaterale distincte efectul juridic de perfectare a raportului de misiune diplomatică. Declara�ia de voin�ă prin care statul acreditant participă la procedura acreditării este cuprinsă într-un document formal – scrisorile de acreditare. Declara�ia de voin�ă prin care statul acreditar își exprimă consim�ământul la rea şefului de misiune este implicită, rezultă din primirea solemnă a scrisorilor de acreditare efectuată de organul destinatar al acestora. Scrisorile de acreditare constituie instrumentul diplomatic prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune, prin care se constată calitatea oficială a şefului de misiune, prin care se face dovada că această persoană este abilitată de către guvernul său să exercite func�iile încree; sunt semnate de către şeful statului acreditant și adresate şefului statului acreditar. Prezentarea scrisorilor de acreditare este esen�ială pentru recunoașterea calită�ii de sef de misiune și are loc în cadrul unei solemnită�i speciale. Odată cu încheierea ceremoniei prezentării scrisorilor de acreditare, şeful de misiune dobândește în mod definitiv func�ia sa de sef de misiune, fiind învestit cu exerci�iul deplin al func�iilor sale. Se consideră că şeful de misiune diplomatică trebuie să considere priorită�i fundamentale următoarel - formularea politicii diplomatice; - transmiterea către statul acreditar a punctelor de vedere ale propriului guvern în probleme importante de interes comun și de politică comună, el constituind un canal de comunicare între cele două guverne în astfel de probleme; - să raporteze ministerului său evenimentele cu semnifica�ii politice sau economice importante și să comenteze punctele de vedere ale unor �ări ter�e; - să fie la curent în ce privește persoanele cu influen�ă și sursele puterii na�ionale în statul în care se afmisiune, - să facă dovada unui comportament oficial, cât și neoficial de o manieră care să sporească reputa�ia �ării sale; - să cultive un cerc de prieteni suficient de larg și variat pentru a fi capabil să și îndeplinească func�iile. Spre deosebire de cazul şefului de misiune, nu este necesar, în cazul altor membri ai personalului diplomatic, procedura de numire este mult simplificată; consim�ământul statului acreditar nu trebuie exprimat în mod obligatoriu expres. Procedura este constituită dintr-o notă oficială transmisă M.A.E. al statului acreditar și nota de răspuns. Diplomatul nu se va prezenta la post înainte de a avea loc schimbul de note. Dreptul statului acreditant de a numi membrii personalului diplomatic este limitat de statul acreditar de a solicita men�inerea efectivului misiunii diplomatice în ceea ce el consideră rezonabil. Statul acreditant poate refuza să admită func�ionari de o anumită categorie (art.11 Conven�ia de la Viena, 1961). În ce privește numirea personalului tehnico-administrativ, precum și a celui de serviciu trebuie să avem în vedere următoarele: ca structură, personalul tehnic și administrativ este alcătuit din: secretari tehnici, translatori, dactilografi, arhivari, contabili, referen�i de specialitate etc, iar personalul de serviciu cuprinde soferi, curieri, portari, oameni de serviciu, grădinari, mecanici, muncitori califica�i etc. Trebuie să se facă distinc�ie între oamenii de serviciul ai misiunii diplomatice și persoanele din serviciu agentului diplomatic: menajerele,

19

personalul care a fost angajat la reședin�a diplomatului de către acesta. În cazul acestor categorii de personal, se vor îndeplini aceleași reguli ca în cazul personalului diplomatic cu următoarele diferen�e: - apartenen�a la cetă�enia statului acreditant nu este o condi�ie ce trebuie îndeplinită; - nu mai apare nici condi�ia ca această persoană să aibă catatea de persona grata. 3. FUNC�IILE MISIUNILOR DIPLOMATICE 3.1. Precizări preliminare 3.2. Func�ia de reprezentare 3.3. Func�ia de negociere 3.4. Func�ia de observare și informare 3.5. Func�ia de realizare a cooperării interna�ionale 3.6. Func�ia de protejare a intereselor statului acreditant și a cetă�enilor acestuia 3.1. PRECIZĂRI PRELIMINARE Potrivit alin.1 al art.3 al Conven�iei de la Viena, din anul 1961, func�iile misiunilor diplomatice constau, în special, în: - a reprezenta statul acreditant în statul acreditar; - a ocroti în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetă�enilor săi, în limitele admise de dreptul interna�ional; - a duce tratative cu guvernul statului acreditar; - a informa prin toate mijloacele licite, despre condi�iile și evolu�ia evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant; - promovare a rela�iilor de prietenie și de dezvoltare a rela�iilor economice, culturale și știin�ifice între statul acreditant și statul acreditar. În alineatul 2 al aceluiași articol se face precizarea potrivit căreia nici o dispozi�ie a Conven�iei nu poate fi interpretată ca interzicând misiunii diplomatice exercitarea func�iilor consulare. Enumerarea func�iilor misiunii diplomatice făcută în cuprinsul art.3 nu este una exhaustivă; consim�ământul pe care un stat îl dă pentru înfiin�area misiunii diplomatice esupune permisiunea de a îndeplini cel pu�in func�iile enumerat de Conven�ie. 3.2. FUNC�IA DE REPREZENTARE Func�ia de a reprezenta statul acreditant în statul acreditar este cea mai veche func�ie a misiunilor diplomatice, şeful misiunii fiind cel care reprezintă statul său în plenitudinea rela�iilor sale diplomatice, prin modalită�i foarte variate de participare la via�a publică a statului acreditar. Formele prin care se realizează func�ia de reprezentare sunt multiple: - participarea la via�a publică a statului acreditar; - negocierea în numele statului acreditant; - promovarea politicii statului acreditant etc. 3.3. FUNC�IA DE NEGOCIERE Func�ia de a duce tratative cu guvernul statului acreditar, denumită și func�ia de negociere, reprezintă aspectul esen�ial al activită�ii misiunii diplomatice în apărarea intereselor statului acreditar; în rezolvarea diferendelor dintre state. Negocierea este cel mai la îndemână și cel mai eficient mijloc diplomatic de solu�ionare a diferendelor; negocierile pot fi oficioase (doar contacte de cunoaștere a inten�iilor păr�ilor, fără a le angaja) sau oficiale

20

(constituie un început de angajare), directe (între şeful misiunii și şeful statului) sau indirecte (între şeful misiunii și ministerul afacerilor externe ori alte autorită�i ale statului acreditar). Potrivit dreptului tratatelor, şeful misiunii diplomatice poate negocia și autentifica textul unui tratat fără a fi nevoit să prezinte deplinele puteri. Func�ia de negociere nu se limitează doar la solu�ionarea diferendelor și încheierea unor acorduri interna�ionale, ci ea presupune o activitate intensă a şefului misiunii pentru explicarea politicii guvernului pe care îl reprezintă, pentru consultări în legătură cu diferitele aspecte ale vie�ii interna�ionale etc. 3.4. FUNC�IA DE OBSERVARE ȘI INFORMARE Func�ia de informare prin toate mijloacele licite, despre condi�iile și evolu�ia evenimentelor din statul acreditar și de a raporta cu privire la acestea statului acreditant presupune urmărirea și studierea aspectelor vie�ii politice, sociale, culturale etc. din statul acreditar, efectele evenimentelor interna�ionale în acest stat, precum și derularea rela�iilor dintre cele două state. Func�ia de informare nu se realizează numai într-un singur sens, înspre statul acreditant, ci și înspre statul acreditar, pentru o cât mai bună cunoaștere de către acesta a realită�ilor din statul reprezentat. 3.5. FUNC�IA DE REALIZARE A COOPERĂRII INTERNA�IONALE Func�ia de promovare a rela�iilor de prietenie și de dezvoltare a rela�iilor economice, culturale și știin�ifice între statul acreditant și statul acreditar, denumită și func�ia de cooperare, poate fi definită ca scop al întregii activită�i a misiunii diplomatice. Misiunea diplomatică are rolul de a cultiva, promova, extinde și diversifica rela�iile dintre statul acreditant și statul acreditar, pe diferite planuri: politic, economic, cultural, juridic etc. 3.6. FUNC�IA DE PROTEJARE A INTERESELOR STATULUI ACREDITANT ȘI A CETĂ�ENILOR ACESTUIA Func�ia de ocrotire în statul acreditar a intereselor statului acreditant și ale cetă�enilor săi, în limitele admise de dreptul interna�ional este o func�ie tradi�ională a misiunilor diplomatice, realizată prin cereri de informare și asisten�ă, prin proteste și prin invocarea răspunderii interna�ionale, ori chiar prin îndeplinirea unor func�ii consulare. Principala institu�ie creată în realizarea acestei func�ii este protec�ia diplomatică, respectiv dreptul statului acreditant de a proteja proprii cetă�eni și dreptul acestora, când se află în străinătate, de a ce protec�ie, dar în limitele impuse de dreptul interna�ional, adică fără ca aceste acte să constituie amenin�ări la adresa statului acreditar și fără folosirea for�ei sau a amestecului în treburile interne. Aceasta se fundamentează printr-o regulă generală a dreptului interna�ional, potrivit căreia, statul are dreptul de a apăra interesele cetă�enilor săi afla�i pe teritoriul altor state, prin mijloace diplomatice și juridice adecvate raporturilor interna�ionale. 4. IMUNITĂ�I, PRIVILEGII ȘI FACILITĂ�I DIPLOMATICE 4.1. Imunită�ile diplomate 4.2. Privilegiile diplomatice 4.3. Facilită�ile diplomatice 4.1. IMUNITĂ�ILE DIPLOMATICE Conven�ia de la Viena din 1961 stabilește o sumă de reguli care acordă un statut juridic specific atât misiunii diplomatice, cât și personalului misiunii, cu precizarea că în practica statelor sunt aplicabile și alte reguli, în func�ie de particularită�ile concrete ale acestora.

21

Imunită�ile diplomatice reprezintă tratamentul pe care statul acreditar îl acordă misiunilor diplomatice și personalului acestora, exprimat prin exceptarea de la jurisdic�ia penală și civilă a acestui stat. Sunt prevăzute și enumerate în con�inutul articolelor 29-39 din Conven�ia de la Viena. Aceste imunită�ile și privilegiile recunoscute membrilor misiunilor diplomatice, care au ca obiect să permită exercitarea func�iilor lor fără ca autorită�ile locale să poată să le aducă îngrădiri. Articolul 41 din Conven�ia de la Viena prevede în conapartidă, obliga�ii fa�ă de statul acreditar. Membrii misiunilor diplomatice au datoria de a respecta legile și reglementările statului acreditar și de a nu se amesteca în treburile sale interne, iar localurile misiunilor nu trebuie utilizate în scopuri incompatibile cu regulile și obliga�iile activită�ii diplomatice. De asemenea, în conformitate cu con�inutul articolului 42 al Conven�iei, agen�ii diplomatici nu trebuie să exercite profesii sau alte activită�i remunerate în vederea ob�inerii unui câstig personal pe teritoriul statului acreditar. De asemenea, statul acreditar are obliga�ii precise stabilite de Conven�ia de la Viena prin articolele 25-27. Potrivit acestor reglementări el trebuie să acorde misiunii toate facilită�ile pentru îndeplinirea func�iunilor sale. El trebuie, în mod special, să asigure membrilor misiunii toată libertatea de deplasare și de circula�ie. O rezervă există totusi pentru zonele unde accesul este reglementat sau interzis din ra�iuni de securitate na�ională. Articolul 47 al Conven�iei prevede interdic�ia unor măsuri discriminatorii între state. El admite totusi ca nediscriminatoriu dreptul statului acreditar de a aplica restrictiv o dispozi�ie determinată, pentru că ea este în acelasi mod aplicată misiunii sale de statul acreditant, ca și practica urmată de unele state de a se face beneficiarele, prim cutumă sau pe cale de acord, ale unui tratament reciproc mai favorabil decât îl cer dispozi�iile Conven�iei. În fine, statul acreditar trebuie să asigure securitatea localurilor misiunii, să evite ca linistea acesteia să fie tulburată sau să-i fie afectată demnitatea (art. 22). Regulile privind privilegiile și imunită�ile sunt precizate în mod detaliat de către Conven�ia de la Viena, făcându-se, o distinc�ie între diversele categorii de personal al misiunilor diplomatice (diploma�i, personal tehnico-administrativ și de serviciu). În conformitate cu art. 17 din conven�ie aceste imunită�i sunt recunoscute diploma�ilor și familiilor lor, dar și personalului administrativ și de serviciu. Personalul organiza�iilor interna�ionale beneficiază, de asemenea, de imunită�i acordate prin conven�iile aplicabile acestor organiza�ii. (O.N.U., Consiliul Europei, Comunită�ile europene etc.). Articolele 29-41 din Conven�ie fac referire la Dispozi�iile privind imunită�ile diplomatice. Imunită�ile diplomatice sunt concretizate în trei categorii: a) Imunitatea de jurisdic�ie; b) Inviolabilită�ile; c) Exceptarea de la obliga�ia de a depune ca martor Imunitatea de jurisdic�ie, adică scoaterea de sub ac�iunea legii penale sau civile a statului acreditar a misiunii diplomatice, personalului misiunii și a membrilor lor de familie. Misiunea diplomatică se bucură de imunitate de jurisdic�ie civilă și administrativă, pentru că nu se poate pune problema răspunderii penale a unei persoane morale (juridice). Agen�ii diplomatici se bucură de imunitate absolută de jurisdic�ie penală și de imunitate de jurisdic�ie civilă, cu excep�ia ac�iunilor imobiliare când proprietatea este cu titlu privat, ac�iunilor referitoare la succesiune, ac�iunilor privind activitatea profesională sau comercială privată a agentului și fa�ă de nici o cerere reconven�ională direct legată de cererea principalăd agentul diplomatic însuși înaintează o ac�iune civilă (pentru a asigura egalitatea păr�ilor roces). De asemenea, agen�ii diplomatici se bucură de imunitate de executare, dar la care se poate renun�a expres. Imunitatea de jurisdic�ie a unui agent diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdic�ia statului acreditant. Prin urmare, agentul diplomatic nu este scos de sub jurisdic�ie totală, ci numai de sub jurisdic�ia statului acreditar. Totusi, statul

22

acreditant poate renun�a la imunitatea de jurisdic�ie a agen�ilor diplomatici, dar ea trebuie să fie expresă. Renun�area la imunitatea de jurisdic�ie pentru o ac�iune civilă sau administrativă nu determină automat și înlăturarea imunită�ii privind executarea hotărârilor, ru aceasta fiind necesară o renun�are deosebită. Inviolabilită�ile, care înseamnă imunitatea fa�ă de constrângerea prevăzută de lege. Este vorba despre: – inviolabilitatea misiunii, respectiv obliga�ia statului acreditar de a nu permite func�ionarilor săi să pătrundă și să îndeplscă acte de autoritate în localurile misiunii, mijloace de transport și terenuri ale acesteia, mai pu�in în cazuri excep�ionale, cum ar fi legitima apărare. De precizat că această inviolabilitate operează chiar și în timp de conflict armat; localurile misiunii, mobilierul lor și celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum și mijloacele de transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei perchezi�ii, rechizi�ii, sechestru sau măsuri executorii; – inviolabilitatea arhivelor, care operează asupra tuturor documentelor diplomatice, inclusiv coresponden�a, indiferent de locul unde se află, fiind absolută; – inviolabilitatea diplomatului, concretizată în exceptarea acestuia de la orice formă de re�inere sau deten�ie; statul acreditar trebuie să-1 trateze cu respectul care i se cuvine și să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertă�ii și demnită�ii sale; – inviolabilitatea reședin�ei diplomatului, ceste aceeași cu inviolabilitatea localurilor misiunii. Inviolabilitatea care îi este recunoscută unui diplomat are ca obiect săi permită să se bucure, pe teritoriul unde își exercită misiunea, în orice moment și oriunde s-ar afla, de libertate fără restric�ie și de intangibilitate personală în toate ocaziile, iar inviolabilitatea personală este garan�ia esen�ială a agen�ilor diplomatici, acesta înainte de toate fiind exceptat de la orice măsură de arestare sau de deten�ie. Articolul 29 al Conven�iei de la Viena garantează agen�ilor diplomatici respectul statului acreditar, care este dator să ia toate măsurile adecvate pentru a împiedica orice atingere ce ar putea fi adusă persoanei, libertă�ii sau demnită�ii lor. Inviolabilitatea are ca scop să permită diplomatului de a-și exercita, fără nici un impediment, sarcina sa de reprezentant al unei �ări străine. Ea acoperă, deci, toate actele pe care le îndeplinește pentru reprezentarea statului trimi�ător și promovarea intereselor acestuia. Acest privilegiu începe în ziua în care diplomatul a intrat pe teritoriul �ării unde a fost acreditat, dacă misiunea sa a fost anun�ată. El durează pe tot timpul misiunii sale, până când va părăsi teritoriul statului de reşedinţă. Inviolabilitatea persis situa�ia ruperii rela�iilor diplomatice și chiar a stării de război. Dacă diplomatul înlocuit se stabilește în �ara în care și-a exercitat func�iile, el nu poate continua să beneficieze de inviolabilitate după ce și-a încheiat misiunea. Inviolabilitatea acoperă toate persoanele care fac parte din personalul oficial sau neoficial al misiunii, sub rezerva articolului 39 paragraful 2 al Conven�iei de la Viena. Conven�ia de la Viena distinge anumite categorii de personal. Şeful misiunii și personalul său diplomatic, în�elegând și membrii de familie ai agen�ilor diplomatici (art. 37-1), beneficiază de toate imunită�ile enumerate în articolele 29-36 ale Conven�iei. Numele acestor persoane figurează pe lista diplomatică care este stabilită în fiecare Capitală, de Serviciul de Protocol pe baza indica�iilor furnizate de fiecare misiune. Imunită�i sunt, de asemenea, recunoscute și altor membri ai misiunii, fie că este vorba de personalul administrativ și tehnic (art. 37-2 și 38-1), de personalul de serviciu care nu are na�ionalitatea statului de reşedinţă (art.27-3si 382) sau de personalul de serviciu particular al misiunii (art. 37-4 și 38-2). Aceste imunită�i se extind asupra bunurilor personale ale diploma�ilor, reședin�ei, vehiculelor și documentelor acestora, coresponden�a lor trebuie să fie liberă și inviolabilă. Statele acordă, în general,

23

automobilelor diploma�ilor plăci speciale care permit poli�iei să-i deosebească de ceilal�i posesori de automobile. Articolul 27 al Conven�iei de la Viena garantează comunicarea liberă a misiunilor prin toate mijloacele adecvate. Ea condi�ionează totusi instalarea de posturi emi�ătoare de radio de asentimentul statului acreditar. Art. 40 al Conven�iei de la Viena admite ca un agent diplomatic să beneficieze de inviolabilitate când traversează o �ară ter�ă pentru a se prezenta sau pentru a se reîntoarce de la post – estun act de curtoazie din partea statelor al căror teritoriu este traversat. Inviolabilitatea agentului diplomatic îl protejează pe acesta în toate circumstan�ele. Ea este de ordin public și diplomatul nu poate renun�a la ea. Chiar dacă ar comite acte de natură să lezeze demnitatea şefului de stat pe lângă care este acreditat, el nu poate fi supus de acest stat la măsuri care ar aduce atingere persoanei sale. Acesta din urmă nu este, de altfel, lipsit de mijloace de apărare. El poate cere rechemarea diplomatului sau chiar să-i impună plecarea. Inviolabilitatea protejează pe diplomat împotriva atacurilor oricărei persoane, indiferent de unde ar proveni ele. Dacă un membru al autorită�ilor publice ale statului de reşedinţă, ac�ionând în calitate oficială, a ofensat un ageiplomatic, guvernul statului acreditar este obligat să acorde repara�ii statului ofensat. Dacă sediul misiunii diplomatice sau drapelul care este arborat fac obiectul unui atentat, guvernul statului acreditar trebuie, dacă nu și-a îndeplinit îndatoririle de protec�ie, să prezinte scuze și, de la caz la caz, să acorde repara�iile adecvate. Dacă autorul infrac�iunii este o persoană particulară, statul trebuie să dispună urmărirea penală șjudecarea acestuia. Reședin�a diplomatului nu poate constitui obiectul investiga�iilor poli�iei, justi�iei sau oricărui alt organ administrativ, care nu au dreptul să pătrundă în imobil fără autoriza�ia expresă, după caz, a diplomatului sau a şefului misiunii. Articolul 22 al Conven�iei de la Viena garantează, de asemenea, inviolabilitatea localurilor misiunii diplomatice. Se prevede în sarcina statului acreditar obliga�ia specială de a lua măsurile pentru a asigura protec�ia acestora. Se garantează nu numai localurile, ci și mobilierul acestora, precum și mijloacele de transport ale misiunii împotriva oricăror măsuri ale autorită�ilor statului de reşedinţă. Articolul 12 permite misiunii să deschidă bouri în afara sediului numai pe baza consim�ământului expres al statului acreditar. Articolul 20 permite arborarea drapelului și emblemei statului acreditant pe localurile misiunii, reședin�ei și pe mijloacele de transport ale şefului misiunii. Articolul 21 prevede obliga�ia pentru statul acreditar de a facilita statului acreditant achizi�ionarea sau închirierea de localuri necesare deschiderii misiunii și pentru locuin�ele membrilor săi. Arhivele diplomatice se bucură, de asemenea, de aceeași inviolabilitate ca și sediul misiunii și reședin�a, chiar în cazul ruperii rela�iilor diplomatice. De asemenea, coresponden�a diplomatică, este declarată inviolabilă. Dreptul la libera circula�ie a valizelor diplomatice este recunoscut fără rezerve. Imunită�ile curierilor sunt recunoscute și sunt precizate în documentele pe care aceștia trebuie să le de�ină, precum și dreptul statelor și misiunilor diplomatice de a recurge la curieri ad-hoc. Statele au dreptul de a încredin�a curierul diplomatic comandan�ilor de aeronave civile și de a prelua, direct și liber, de la aceștia, valiza diplomatică. Valizele nu pot con�ine decât documente diplomatice și obiecte destinate uzului oficial. Imunitatea de jurisdic�ie Conven�ia de la Viena, în articolul 31, definește imunitatea civilă și penală a agen�ilor diplomatici. Diploma�ii nu pot fi chema�i în justi�ie decât de guvernul sau de tribunalele �ării lor. Aceasta este o garan�ie indispensabilă pentru ca diploma�ii să poată promova în deplină libertate și independen�ă interesele statului acreditant. Această imunitate are ca scop să retragă întreaga competen�ă de la magistra�ii locali pentru a o transfera, dacă este cazul, la cei ai statului trimi�ător. Conven�ia de la Viena, în articolul 38, limitează imunită�ile de jurisdic�ie ale membrilor personalului care au na�ionalitatea statului acreditar numai la actele oficiale îndeplinite în exercitarea func�iilor lor. Diplomatul are

24

dreptul și nu poate renun�a la imunitatea de jurisdic�ie penală, întrucât nu are dreptul de a lăsa să se aducă atingere independen�ei statului pe care-l reprezintă. Acest gen de imunitate este acordată agentului diplomatic în interesul guvernului �ării sale, numai acesta din urmă poate să renun�e la ea. Un agent diplomatic trebuie să respecte legisla�ia �ării unde este acreditat, dar nu poate fi tras la răspundere decât de autorită�ile din propria �ară. Această imunitate de jurisdic�ie func�ionează chiar dacă agentul diplomatic este vinovat de o infrac�iune contra statului pe lângă care este acreditat. Guvernul statului acreditar poate, doar să solicite pe cale diplomatică aplicarea pedepsei prevăzute de lege. Atât timp cât agentul diplomatic străin se află pe teritoriul statului pe lângă care este acreditat, imunitatea de jurisdic�ie penală este totală. Imunitatea de jurisdic�ie fa�ă de tribunalele statului acreditar nu înseamnă că diplomatul străin este absolvit de răspundere pentru infrac�iunile pe care le-ar putea comite, dar acest stat nu-l poate aresta și nici judeca prin tribunalele proprii. Dacă infrac�iunile comise de agentul diplomatic sunt de mică importan�ă, este la latitudinea guvernului statului acreditar să facă plângere pe cale diplomatică. Exceptarea de la obliga�ia de a depune ca martor în fa�a instan�elor de judecată și în procedurile administrative. Imunitatea este absolută, dar diplomatul poate depune ca martor dacă acceptă expres. Un agent diplomatic nu poate fi obligat să compară ca martor în fa�a unei instan�e a statului acreditar. I se poate cere să-și trimită mărturia în scris, dar dacă refuză, nu există mijloc de a-l constrânge în acest sens. Orgal de anchetă trebuie să se deplaseze la sediul misiunii diplomatice pentru a primi mărturiile. Imunitatea de jurisdic�ie penală se aplică și personalului administrativ și tehnic al misiunii și membrilor lui de familie. Conven�ia de la Viena (art. 32) prevede că statul acreditant poate renun�a la imunitatea de jurisdic�ie a membrilor familiilor agen�ilor diplomatici, a membrilor personalului administrativ și tehnic al misiunilor, precum și a familiilor lor, a membrilor personalului de serviciu, însă, Conven�ia precizează că această renun�are trebuie să fie întotdeauna expresă . Personalul de serviciu beneficiază de imunită�i numai pentru actele îndeplinite în exercitarea func�iilor sale. În art. 37 al Conven�iei de la Viena se precizează că personalul de serviciu particular al membrilor misiunii care nu sunt resortisan�i ai statului acreditar, sunt scuti�i de impozite și taxe pe salarii, dar nu beneficiază de privilegii și imunită�i decât în măsura admisă desta din urmă. Totuși, se prevede că acest stat va trebui să-și exercite jurisdic�ia sa de asemenea manieră, încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea func�iilor misiunii. Dacă mnea are un agent diplomatic de na�ionalitatea statului acreditar sau dacă acesta locuiește permanent în statul respectiv, el nu beneficiază decât de imunitatea de jurisdic�ie și de inviolabilitate pentru actele îndeplinite în exercitarea func�iunilor sale. Pentru ceilal�i membri ai personalului misiunilor și personalul de serviciu particular care se găsesc în aceleași raporturi fa�ă de statul acreditar, ei nu beneficiază decât de privilegiile și imunită�ile care le sunt recunoscute de statul respectiv. Însă se precizează că acesta nu va exercita asupra lor jurisdic�ia sa, decât de o asemenea manieră încât să nu împiedice în mod excesiv îndeplinirea func�iilor misiunii. În cazul unui accident de automobil, indiferent dacă diplomatul este conducător sau proprietar al unui autovehicul în urma căruia s-ar putea angaja responsabilitatea civilă, trebuie avute în vedere următoarele: – să invoce imunită�ile sale diplomatice la care el nu poate renun�a fără autorizarea expresă a statului acreditant; – în timpul anchetei el nu trebuie să împiedice mersul justi�iei, punând la dispozi�ie informa�iile cerute în legătură cu circumstan�ele accidentului; – imunitatea de jurisdic�ie nu permite eludarea plă�ii despăgubirilor datorate victimelor accidentului. Imunitatea de jurisdic�ie în materie civilă este recunoscută diploma�ilor străini. Articolul 31 al Conven�iei de la Viena prevede că agen�ii diplomatici beneficiază de

25

imunitatea de jurisdic�ie în materie civilă și administrativă, cu excep�ia cazurilor când este vorba despre: 1) o ac�iune reală care se referă la un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, dacă agentul diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; 2) o ac�iune privind o succesiune în care agentul diplomatic figurează cu titlu particular și nu în numele statului acreditant; 3) o ac�iune privind o activitate profesională sau comercială exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar și în afara func�iilor sale oficiale. În aceste cazuri pot fi luate unele măsuri de executare fa�ă de diplomat, cu condi�ia să nu se aducă atingere inviolabilită�ii persoanei sau locuin�ei sale. Diplomatul care devine reclamant în fa�a unei instan�e locale nu mai poate invoca imunitatea de jurisdic�ie în ceea ce priveste orice cerere reconven�ională legată direct de ac�iunea principală. Totusi, renun�area la imunitatea de jurisdic�ie pentru o ac�iune civilă sau administrativă nu este considerată ca implicând renun�area la măsurile de executare a hotărârii, care nu poate fi aplicată nici asupra persoanei, nici asupra bunurilor sale, o renun�are distinctă din partea sa fiind necesară. 4.2. PRIVILEGIILE DIPLOMATICE Privilegiile diplomatice reprezintă tot un tratament acordat de statul acreditar misiunii diplomatice și personalului acesteia, prin care li se fac unele înlesniri excep�ionale. Libertatea de comunicare. Misiunea diplomatică are dreptul să comunice liber cu guvernul său, cu celelalte misiuni și consulate ale statului acreditant, putând să folosească toate mijloacele de comunica�ie potrivite. Aceasta presupune obliga�ia statului acreditar de a oferi facilită�i pentru coresponden�ă și de a respecta secretul coresponden�ei. Pentru comunicare, misiunea diplomatică poate utiliza numai mijloace legale, fie publice (postă, telefon, fax etc.), fie specifice, precum curierul diplomatic și valiza diplomatică, toate acestea beneficiind de inviolabilitate. În ultimii ani, în cadrul ONU s-au manifestat preocupări pentru codificarea statutului curierului diplomatic și al valizei diplomatice. Astfel, în anul 1991, Adunarea Generală a hotărât să includă pe ordinea de zi a celei de-a 47-a sesiuni, Proiectul de articole asupra statutului curierului diplomatic și valizei diplomatice neînso�ite de un curier diplomatic, precum si protocoalele adi�ionale facultative la acest statut, proiect adoptat de Comisia de Drept Interna�ional la sesiunea sa din anul 1989. Mijloacele de radio-emisie pot fi utilizate numai cu autoriza�ia statului acreditar. Coletele care compun valiza diplomatică trebuie să poarte semne exterioare vizibile ale caracterului lor și nu pot cuprinde decât documente diplomatice sau obiecte de uz oficial. De asemenea, curierul diplomatic trebuie să poarte un document oficial care să-i ateste calitatea și să precizeze numărul de colete care constituie valiza diplomatică, el bucurându-se de inviolabilitatea persoanei sale, neputând fi arestat sau re�inut. Se pot folosi și curieri diplomatici ad-hoc. De asemenea, valiza diplomatică poate fi încredin�ată comandantului unei aeronave comerciale, acesta trebuind să poarte un document oficial care să indice numărul coletelor care alcătuiesc valiza diplomatică, dar el nu are calitatea de curier diplomatic. Libertatea de mișcare Este dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul statului acreditar, cu posibilitatea acestuia de a declara anumite zone interzise, din motive de securitate a agentului diplomatic sau a statului acreditar; Privilegii de ordin fiscal Reprezintă dreptul misiunii și a diploma�ilor de a fi scuti�i de taxe și impozite, cu excep�ia impozitelor indirecte sau a celor aplicabile bunurilor imobile particulare, veniturilor particulare și taxelor corespunzătoare dreptului de succesiune;

26

Privilegii de ordin vamal Constau în scutirea de taxele vamale care se percep cu ocazia importurilor de bunuri și vizează bunurile destinate uzului oficial și chiar personal al misiunii, al diploma�ilor și membrilor familiilor acestora. Este inclusă în acest privilegiu și scutirea de la controlul bagajelor, cu excep�ia cazului când există motive serioase să se creadă că acestea con�in obiecte care nu beneficiază de scutiri vamale sau al căror import sau export este interzis. Într-un asemenea caz, controlul se va face numai în prezen�a agentului diplomatic sau a reprezentantului său autorizat. Scutirea de impozite Conven�ia de la Viena stabilește o serie de reguli codificând practica existentă în această materie. Articolul 23 scutește de impozite localurile misiunii ai căror proprietari sau locatari sunt reprezentan�ii statului acreditant sau şeful misiunii, cu excep�ia impozitelor sau taxelor percepute ca remunera�ie pentru servicii particulare prestate. Această scutire nu se aplică atunci când, potrivit legisla�iei statului acreditar, acestea cad în sarcina persoanei care tratează cu statul acreditant sau cu şeful misiunii. Articolul 34 scutește agentul diplomatic de orice impozite și taxe, personale sau reale, na�ionale, regionale și locale, în afară de: impozitele indirecte care prin natura lor sunt în mod normal încorporate în pre�ul mărfurilor și al serviciilor; impozitele și taxele asupra bunurilor imobile particulare situate pe teritoriul statului acreditar, cu excep�ia cazului în care agentul diplomatic le posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor misiunii; impozitele și taxele pe veniturile particulare, care-și au sursa în statul acreditar și impozitele pe capital prelevate asupra investi�iilor; impozitele și taxele percepute ca remunera�ie pentru servicii particulare prestate; drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă și de timbru în ceea ce privește bunurile imobiliare, sub rezerva dispozi�iilor articolului 23 (localuri ale misiunilor). Membrii familiilor diploma�ilor, personalul administrativ și tehnic și personalul de serviciu beneficiază de aceleași privilegii fiscale ca și diploma�ii. În materie de succesiuni, articolul 39 precizează la paragraful 4 că, în caz de deces al unui membru al misiunii sau al unui membru al familiei sale, care nu este cetă�ean al statului acreditar sau nu are reședin�a permanentă în acesta, statul acreditar va permite recuperarea bunurilor mobile ale defunctului, cu excep�ia celor care au fost achizi�ionate în �ară și care fac obiectul unei interdic�ii de export. Nu se vor percepe taxe de succesiune asupra bunurilor mobile a căror prezen�ă în statul acreditar nu se datora decât func�iei defunctului. În materie vamală, articolul 36 acordă scutirea de taxe vamale și alte drepturi conexe, în conformitate cu dispozi�iile legislative și reglementările statului acreditar, asupra obiectelor destinate uzului oficial și obiectelor destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al membrilor familiei sale, care fac parte din gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale. Agentul diplomatic este scutit de controlul bagajului său personal. Dacă acesta din urmă trebuie să fie examinat deoarece există suspiciuni că ar putea să con�ină obiecte care nu beneficiază de scutire de taxe vamale, deschiderea acestuia nu se poate face decât în prezen�a agentului diplomatic sau a unui reprezentant autorizat. În termenii articolului 36, familiile agen�ilor diplomatici beneficiază integral de scutirile de taxe vamale, în timp ce personalului administrativ și tehnic i se acordă aceste exonerări numai pentru obiectele importate cu ocazia primei lor instalări. Articolul 35 al Conven�iei de la Viena interzice obligarea agen�ilor diplomatici la orice presta�ie personală, serviciu public de orice natură ar fi el și la orice sarcină militară (rechizi�ionări, contribu�ii și încartiruiri). Dreptul de a arbora drapelul na�ional și stema na�ională, pe localul misiunii diplomatice, la reședin�a şefului misiunii și pe mijloacele de transport ale acestuia.

27

Facilită�i de şedere - sunt concretizate în dreptul agentului diplomatic de a fi scutit de la obliga�iile de a ob�ine permis de şedere pe teritoriul statului acreditar și de a anun�a organele de poli�ie locale despre prezen�a sa. Scutirea de presta�ii personale, precum serviciul militar, rechizi�ii militare etc. Scutirea de la obliga�iile privind asigurările sociale, pentru cazuri de accident, boală, deces etc., ceea ce nu exclude posibilitatea diplomatului de a participa voluntar la asemenea sisteme de protec�ie. 4.3. FACILITĂ�ILE DIPLOMATICE Sunt posibilită�i ale misiunii diplomatice și ale personalului diplomatic de a li se înlesni de către statul acreditar desfășurarea activită�ilor lor specifice. Printre acestea, men�ionăm obliga�ia statului acreditar de a înlesni ob�inerea de localuri pentru misiunea diplomatică, de a acorda ajutor la ob�inerea de locuin�e pentru membrii misiunii, de a pune la dispozi�ia acestora mijloacele de transport necesare părăsirii teritoriului statului acreditar. Persoanele care beneficiază de imunită�ile, privilegiile și facilită�ile diplomatice încep să se bucure de acestea la intrarea pe teritoriul statului acreditar pentru a-și lua în primire postul, sau, dacă se află deja pe acest teritoriu, de îndată ce numirea sa a fost comunicată ministerului afacerilor externe. Privilegiile și imunită�ile încetează după încetarea func�iilor diplomatice ale rsoanei, respectiv în momentul în care persoana părăsește teritoriul statului acreditar sau la expirarea unui termen ra�ional care i-a fost dat în acest scop, chiar și în timp de conflict armat. Totusi, imunitatea de jurisdic�ie continuă în ceea ce priveste actele îndeplinite de către această persoană în exercitarea func�iilor sale ca membru al misiunii. În caz de deces al unui membru al misiunii, membrii familiei sale continuă să se bucure de privilegiile și imunită�ile respective până la părăsirea statului acreditar, într-un tern potrivit care să le permită aceasta. Trebuie precizat că toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunită�i sunt obligate să respecte legile și regulamentele statului acreditar și să nu se amestece în treburile interne ale acestui stat. De asemenea, localurile misiunii nu vor fi utilizate în alte scopuri, incompatibile cu func�iile misiunii

28

PARTEA A II-A - DREPTUL CONSULAR 1. NO�IUNI INTRODUCTIVE 1.1. No�iunea, definirea și caracteristicile dreptului consular 1.2. Izvoarele dreptului consular 1.3. Codificarea dreptului consular 1.1. NO�IUNEA, DEFINIREA ȘI CARACTERISICILE DREPTULUI CONSULAR Dreptul consular este acea parte a dreptului interna�ional public care reprezintă totalitatea normelor și regulilor care reglementează rela�iile consulare dintre state, organizarea și func�ionarea oficiilor consulare, precum și cele care se referă la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului acestora. Această defini�ie descriptivă cuprinde, de fapt, trei mari caracteristici : - normele generale care guvernează rela�iile consulare în general; - regulile și normele care privesc organizarea și func�ionarea oficiilor consulare; - normele referitoare la statutul juridic al oficiilor consulare și a personalului lor, respectiv, imunită�ile și privilegiile consulare. Din punct de vedere istoric, rela�iile și activitatea consulară au apărut înainte de activitatea diplomatică, pentru că, din momentul în care au început să se dezvolte rela�iile comerciale și oamenii au început să călătorească în alte �ări, unii dintre ei stabilindu-și chian�e într-o altă �ară, au apărut probleme legate de statutul lor, de protec�ia lor și de promovea intereselor lor în �ările în care trăiau. Caracteristica principală a dreptului consular este aceea că el stabilește mecanismele care func�ionează pentru a realiza un obiectiv foarte precis, acela de protejare a cetă�enilor și a intereselor lor, precum și a intereselor statului trimi�ător. Deosebirea fundamentală care există între activitatea oficiilor diplomatice și a celor consulare este aceea că, în timp ce oficiile diplomatice au ca misiune principală, promovarea intereselor statului acreditant și a institu�iilor sale în �ările în care sunt acreditate, oficiile consulare reprezintă acea parte a serviciului exterior al unei �ări care se ocupă, pe lângă aceste aspecte, și de protejarea și reprezentarea intereselor cetă�enilor din �ara respectivă în străinătate. A doua deosebire importantă întreptul consular și cel diplomatic este aceea că, în materie de drept diplomatic, regulile fundamentale care reglementează activitatea oficiilor diplomatice sunt reguli de drept interna�ional , în timp ce în cazul dreptului consular, o parte importantă a normelor aplicabile sunt reglementări de natură internă ale statelor care sunt implicate în deschiderea oficiilor consulare, atât statul trimi�ător cât și statul primitor. 1.2. IZVOARELE DREPTULUI CONSULAR Ac�iunea de definire a conceptului de izvor de drept se supune celor două mari orientări din doctrina de specialitate: pozitivistă, pură (Anzilotti s.a.), potrivit căreia, acordul de voin�e constituie singura sursă a dreptului interna�ional (care poate îmbrăca forma expresă – tratatul, ori forma tacită – cutuma) și obiectistă (Scelle, Ch. De Visscher, Bourquin) care face distinc�ie între surse creatoare și sursele formale, ultimele necreând dreptul, ci limitânduse să le formuleze ori să le constate. Aceste precizări făcute în legătură cu izvoarele dreptului interna�ional sunt valabile și pentru dreptul consular, ca parte a întregului. În sens material, sintagma „izvor de drept” desemnează condi�iile sociale, elemente extrajudiciare, care conduc la apari�ia unei norme de drept, iar în sens formal, forma de exprimare a normelor juridice.

29

În cele ce urmează vom avea în vedere doar cel de-al doilea sens, cel formal. Rela�iile consulare, fiind parte a rela�iilor interna�ionale, sunt dirijate de către normele de drept interna�ional. Considerăm, asadar, categoriile de izvoare ale dreptului interna�ional (care constituie genul) ca apar�inând și dreptului consular (care reprezintă specia). Prin izvoare ale dreptului interna�ional se în�eleg acele „mijloace juridice prin care se exprimă normele acestui drept”. Statutul Cur�ii Interna�ionale de Justi�ie (1945) a definit în art. 38 izvoarele dreptului interna�ional într-o anumită ordine în care ar urma să fie aplicate de judecătorul interna�ional: „1. Curtea, a cărei func�ie este să solu�ioneze conformitate cu dreptul interna�ional, diferendele ce-i vor fi supuse, va aplica: a) conven�iile interna�ionale, fie generale, fie speciale, care stabilesc reguli expres recunoscute de statele în litigiu; b) cutuma interna�ională, ca dovadă a unei practici generale acceptate ca reprezentând dreptul; c) principiile generale de drept recunoscute de na�iunile civilizate; d) hotărârile judecătorești și doctrina specialiștilor cei mai califica�i ai diferitelor state, ca mijloace auxiliare pentru determinarea regulilor de drept. 2. Prezenta dispozi�ie nu aduce atingere dreptului Cur�ii de a solu�iona o cauză ex aequo et bono, dacă păr�ile sunt de acord cu aceasta.”. Constituie, deci, izvoare ale dreptului consular acele mijloace juridice de exprimare a normelor rezultate din acordul de voin�ă al statelor în cadrul rela�iilor consulare. Izvoarele principale ale dreptului consular sunt cutuma și tratatul. Izvoare auxiliare sunt doctrina și jurispruden�a. Diferen�a dintre izvoarele principale și cele auxiliare constă în faptul, că numai primele au efect juridic obligatoriu, ultimele fiind utilizate doar în calitate de instrumente de clarificare și interpretare a normelor de drept consular. În doctrină a fost exprimată opnia potrivit căreia dreptul consular, ca parte a dreptului interna�ional, are aceleasi izvoare, mai pu�in rezolu�iile organiza�iilor interna�ionale Cutuma a apărut și a jucat rol de prim ordin ca izvor al dreptului interna�ional. Domenii importante ale dreptului interna�ional s-au format, au existat și s-au îmbogă�it pe cale cutumiară, cum sunt dreptul mării, dreptul diplomatic, dreptul consular etc. Considerată ca fiind cel mai vechi ea continuă și în prezent să fie un izvor de norme generale care reglementează anumite aspecte ale rela�iilor consulare. Aşa cum rezultă din art. 38 alin. 1, pct. b al Statutului C. I. J. și după cum s-a precizat în doctrină, cutuma este o „o dovadă a unei practici generale”, relativ îndelungată și repetată a statelor, considerată de ele ca dând expresie unei reguli de conduită cu for�ă juridică obligatorie, adică a unei reguli de drept. În esen�ă, cutuma implică un element material: o practică generalizată, uniformă și concordantă, care se întinde pe o anumită perioadă de timp și un element suectiv, opinio juris: acceptarea de către state a valori juridice a acestei practici. Aceste elemente diferen�iază cutuma de curtoazia interna�ională, care nu are caracter obligatoriu, fiind lipsită de recunoaștere juridică și, deci, neatrăgând răspunderea interna�nală a statelor. Dar trebuie să precizăm că unele uzan�e s-au transformat în timp, în reguli cutumiare, cum fi cele din dreptul diplomatic și consular privitoare la imunită�i și privilegii, după cum unele norme privind ceremonialul diplomatic și consular au devenit simple uzan�e. Deși dreptul consular a fost codificat, cutumei i-au rămas încă importante aspecte de rezolvat și, ori de câte ori există o lacună în reglementarea pe care o cuprinde aceasta conven�ie, se va face apel la solu�iile din dreptul cutumiar, după cum se precizează în Preambulul acesteia „regulile dreptului interna�ional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care nu au fost prevăzute în mod expres în dispozi�iile prezentei Conven�ii”. Altfel spus, cutuma, cel mai vechi izvor de drept, în general, dar și al dreptului consular, apărut în practica îndepărtată а statelor, reglementează astăzi numai anume aspecte

30

ale rela�iilor consulare, deoarece majoritatea normelor cutumiare au fost preluate de conven�iile multilaterale și bilaterale prin care s-a codificat dreptul consular. Cutuma, de fapt, are un spa�iu larg de aplicare guvernând: � rela�iile dintre statele care nu sunt păr�i la Conven�ia de la Viena din 1963; � rela�iile dintre statele care nu sunt legate prin acorduri bilaterale; � domeniile nereglementate conven�ional; � rela�iile dintre statele care au denun�at Conven�ia de la Viena din 1963 și nu au reglementări bilaterale în materie. Tratatul este definit de Conven�ia privind dreptul tratatelor încheiate între state, semnată la Viena la 23 mai 1969, ca fiind un acord interna�ional încheiat în scris între state sau alte subiecte de drept interna�ional. Mai precis, în formularea articolului 2.1. din conven�ia pe care am men�ionat-o, tratatul reprezintă: „un acord interna�ional scris între state și reglementat de dreptul interna�ional, încheiat în scopul de a produce efecte juridice și consemnat într-un instrument juridic unic sau în două sau mai multe instrumente conexe, oricare ar fi denumirea sa.” El este considerat cel mai important izvor al dreptului interna�ional contemporan „atât datorită clarită�ii cu care exprimă normele de drept, tehnicii sofisticate și precise folosite, cât și frecven�ei utilizării sale”. Din punct de vedere formal, poate avea diferite denumiri: tratat, conven�ie, pact, acord, cartă statut, protocol etc. Tratatele, atât cele bilaterale cât și cele multilaterale, constituie izvorul principal al dreptului consular. Pe lângă Conven�ia de la Viena din 1963, privind rela�iile consulare, conven�ie fundamentală, care cuprinde reglementările de bază în materie consulară, există și o conven�ie europeană cu ivire la func�iile consulare, încheiată în 1967, și care a urmărit să adapteze prevederile generale ale Conven�iei de la Viena la cutuma, la practica europeană. Conven�ia europeană asupra func�iilor consulare din 1967, spre deosebire de Conven�ia de la Viena din a1963 este mai limitată, în primul rând pentru faptul că păr�i la această conven�ie sunt numai stele europene, și în al doilea rând pentru faptul că obiectul său de reglementare este mai limitat, în sensul că el se referă doar la func�iile consulare și nu tratează problemele generale, în ansamblul lor, ale activită�ii consulare. 1.3.CODIFICAREA DREPTULUI CONSULAR În prezent, există o conven�ie de codificare a dreptului interna�ional, mai multe conven�ii multilaterale cu caracter regional și numeroase acorduri bilaterale între statele care între�in rela�ii consulare. Trecând în revistă principalele momente ale evolu�iei reglementărilor scrise apar�inând dreptului consular, considerăm necesar să amintim tratatul de prietenie și comer� semnat în februarie 1535 de Fran�a și Imperiul Otoman. În numele acestui tratat, a amendamentelor și extinderii sale sau a tratatelor similare semnate ulterior între alte puteri europene și Imperiul Otoman, se recunoștea dreptul de stabilire a comercian�ilor europeni în principalele orașe ale imperiului; mai mult, europenii reziden�i în imperiu erau supuși numai legilor europene, ob�inând un statut privilegiat de extrateritorialitate, tribunalele otomane neputând judeca un litigiu între un european și un supus al sultanului. În anul 1911 a fost încheiat la Caracas de către Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru și Venezuela primul acord multilateral în domeniul rela�iilor consulare. A urmat apoi Conven�ia de la Havana din 1928 cu privire la agen�ii consulari, care a fost ratificată de Brazilia, Columbia, Cuba, Republica Dominicană, Ecuador, Statele Unite ale Americii, Statele Unite Mexicane, Nicaragua, Panama, Peru, și Uruguay. Conven�ia reglementează rela�iile consulare și regimul de drept al agentului consular în cazurile absen�ei unui acord special între state. Procesul de codificare a normelor de drept consular a continuat și după al doilea război mondial, concentrându-se în cadrul Organiza�iei Na�iunilor Unite. La 18 decembrie 1961 31

Adunarea Generală a O.N.U., îndeplinind sarcina sa "de a încuraja dezvoltarea progresivă și codificarea dreptului interna�ional" prevăzută de Carta Na�iunilor Unite (art.13), a hotărât convocarea la Viena, pentru anul 1963, a unei conferin�e a O.N.U. în scopul elaborării unei conven�ii privind rela�iile consulare. Conferin�a plenipoten�iarilor din 92 de state a avut loc la palatul Hofburg din Viena între 4 martie și 24 aprilie 1963. La Conferin�ă a fost adoptată Conven�ia de la Viena cu privire la rela�iile consulare din 24 aprilie 1963. Această conven�ie a fost adoptată la Viena la 24 aprilie 1963, iar România a ratificat-o prin Decretul Consiliului de Stat nr. 481/1972, publicat în Buletinul Oficial nr. 10/28 ianuarie 1972. Comisia care a lucrat la elaborarea Conven�iei a �inut cont de reglementările privitoare la rela�ii și imunită�i diplomatice. Conven�ia privitoare la rela�iile consulare adoptată la Viena în 1963 cuprinde 78 de articole împăr�ite în cinci capitole, precedate de primul articol ce cuprinde defini�ii: 1. primul capitol este consacrat Rela�iilor consulare în general, care se împarte la rândul său în două sec�iu denumite Stabilirea și conducerea rela�iilor consulare (art.2-24) și Încetarea func�iilor consulare (art.25-27); 2. al doilea capitol, denumit Înlesniri, privilegii și imunită�i privind posturile consulare, func�ionarii consulari de carieră și al�i membri ai unui post consular, reuneste articolele privind Înlesniri, privilegii și imunită�i ale postului consular, pe de o parte și Facilită�i, privilegii și imunită�i privind func�ionarii consulari de carieră și ceilal�i membri ai postului consular, pe de altă parte, fiind divizat în sec�iuni corespunzătoare celor două aspecte (art.28-39, respectiv art.40-57); 3. al treilea capitol cuprinde dispozi�ii care reglementează Regimul aplicabil func�ionarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei (începând cu art.58); 4. capitolul IV (de la art.69) cuprinde Dispozi�ii generale; 5. capitolul V, Dispozi�ii finale (de la art.74) Toate capitolele, sec�iunile și articolele poartă titluri care corespunzătoare dispozi�iilor pe care le con�in, facilitând orientarea în text și găsirea rapidă aispozi�iilor căutate. Preambulul Conven�iei de la Viena din 1963, al cărui con�inut a fost inspirat după cel al Conven�iei de la Viena din 1961, privind rela�iile diplomatice, a fost adoptat în următoarea formă: „Statele păr�i la prezenta Conven�ie, Amintind că, dintr-opocă îndepărtată, între popoare s-au stabilit rela�ii consulare, conștiente de scopurile și prcipiile Cartei Na�iunilor Unite privind egalitatea suverană a statelor, men�inerea păcii și a securită�ii interna�ionale și dezvoltarea rela�iilor amicale între na�iuni, �inând seamaptul că Conferin�a Na�iunilor Unite asupra rela�iilor și imunită�ilor diplomatice a adoptat Conven�ia de la Viena cu privire la rela�iile diplomatice care a fost deschisă pentru semnare la 18 aprilie 1961, convinse că o conven�ie interna�ională asupra rela�iilor, privilegiilor și imunită�ilor consulare va contribui, de asemenea, la favorizarea rela�iilor de prietenie între �ări, indiferent de diversitatea regimurilor lor constitu�ionale și sociale, convinse că scopul acestor privilegii și imunită�i nu este de a avantaja pe indivizi, ci de a asigura îndeplinirea eficace a func�iilor lor de către posturile consulare în numele statelor lor respective, afirmând că regulile dreptului interna�ional cutumiar vor continua să reglementeze problemele care n-au fost prevăzute în mod expres în dispozi�iile prezentei Conven�ii, au convenit asupra celor ce urmează:” Acest Preambul ne indică fundamentele juridice, politice și filosofice pe care se sprijină construc�ia conven�iei, dar nu are valoare obligatorie. Amintind că, dintr-o epocă îndepărtată, între popoare s-au stabilit rela�ii consulare și considerată a fi principalul document interna�ional care reglementează rela�iile consulare, Conven�ia semnată la Viena în 1963, men�ionează în Preamb că obiectul de reglementare al acesteia îl constituie "rela�iile, privilegiile și imunită�ile consulare” celelalte "probleme care nu au fost prevăzute în mod

32

expres în dispozi�iile prezentei Conven�ii” urmând să fie rezolvate prin aplicarea regulilor dreptului cutumiar. Conven�ia din 1963 reprezintă dreptul comun în materie, dar nu înlătură posibilitatea reglementării activită�ii consulare și prin alte instrumente juridice interna�ionale, în acest sens art.73 pct. 1 precizând că "Dispozi�iile prezentei Conven�ii nu aduc atingere celorlalte acorduri interna�ionale în vigoare în rela�iile dintre statele păr�i la aceste acorduri”, iar pct.2 din același articol: "nici о dispozi�ie din prezenta Conven�ie nu poate împiedica statele să încheie acorduri interna�ionale care să confirme, să completeze sau să extindă sfera lor de aplicare ". Adoptarea unor astfel de acorduri este limitată, aşa cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozi�iilor men�ionate, de imposibilitatea prevederii în acestea a unor clauze care să contrazică principiile fundamentale ale Conven�iei de la Viena din 1963. Articolul 1, intitulat “Defini�ii” a fost introdus pentru a facilita interpretarea și aplicarea conven�iei. Primul paragraf al acestui articol con�ine defini�ii ale expresiilor utilizate în cuprinsul Conven�iei și care nu au fost definite prin articole speciale: post consular, circumscrip�ie consulară, sef de post consular, func�ionar consular, angajat consular, membru al personalului de serviciu, membrii postului consular, membrii personalului consular, localuri consulare, arhive consulare. Paragraful al doilea a fost inclus pentru a indica existen�a a două categorii de func�ionari: func�ionari consulari de carieră și func�ionari consulari onorifici, fiecare din aceste două categorii beneficiind de un statut juridic diferit. Paragraful al treilea semnalează că acei membri ai consulatului care sunt cetă�eni sau reziden�i permanen�i ai statului de reşedinţă au o situa�ie specială este reglementată de art. 71 al Conven�iei. Au fost, de asemenea, adoptate două Protocoale adi�ionale, care reglementează jurisdic�ia obligatorie și, respectiv, cetă�enia membrilor personalului consular. Conven�iile consulare bilaterale reglementează rela�iile consulare dintre statele respective, prevăzând regulile de înfiin�are a posturilor consulare, statutul și condi�iile de numire și acceptare a personalului acestora, imunită�ile și privilegiile consulare, func�iile consulare etc. Conven�iile men�ionate creează un regim juridic special pentru aceste state, dezvoltând prevederile Conven�iei de la Viena din 1963 și creând norme noi de drept consular. În anul 1967 Consiliul Europei a adoptat Conven�ia Europeană cu privire la func�iile consulare, care poate fi calificată ca o conven�ie multilaterală regională. Acordurile și conven�iile interna�ionale încheiate în scopul glementării unei anumite materii (de exemplu, acordurile de comer� și naviga�ie, conven�iile de asisten�ă juridică etc.), pot servi, de asemenea, ca izvor al dreptului consular în cazul în care ele con�in norme cu privire la atribu�iile și prerogativele consulilor. Prin Legea nr.177/1997, Parlamentul României a ratificat Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asisten�a juridică în materie civilă și penală semnat la Chișinău la 6ulie 1996. Dintre prevederile acestui tratat men�ionăm pe cele cuprinse în art.19 ("Fiecare parte contractantă poate să transmită sau să înmâneze acte judiciare și extrajudiciare șsă ia mărturii cetă�enilor proprii care se află pe teritoriul celeilalte păr�i contractante prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, cu condi�ia ca acești cetă�eni să consimtă și să nu fie supuși unei măsuri de constrângere” – s.n.) și art.25 ("1.Frii căsătoriei este determinată de legea păr�ii contractante pe al cărei teritoriu se încheie căsătoria. 2. Pentru căsătoria care se încheie la misiunea diplomatică sau la oficiul consular, forma încheierii căsătoriei este determinată de legea păr�ii contractante căreia îi apar�iisiunea diplomatică sau oficiul consular" – s.n.). Activitatea consulară este, incontestabil, obiect de reglementare pentru dreptul interna�ional, dar numeroase și importante aspecte ale acestei activită�i sunt reglementate de câtre dreptul intern al fiecărui stat. Acest fapt este ilustrat de unul dintre principiile care stă la baza dreptului consular: "Normele care reglementează rela�iile consulare coexistă cu normele interne ale statelor”. În acest sens, Ion M. Anghel sublinia: „dreptul consular reprezintă locul

33

unde normele interna�ionale coexistă împreună cu cele ale ordinii juridice interne a statelor, iar sub influen�a primelor, se stabilesc punctele de contact și se produce armonizarea dintre acestea din urmă”. Analiza reglementării activită�ii consulare dintr-un anumit stat, în spe�ă al României, trebuie făcută, așadar, luând în considerare atât izvoare apreptului interna�ional, cât și izvoarele dreptului intern. Legisla�ia României cuprinde numeroase acte normative care fac referire la activitatea consulară. Hotărârea Guvernului României nr. 100/29 ianuarie 2004, privind organizarea și func�ionarea Ministerului Afacerilor Externe, de exemplu, stabilește în chiar primul articol (pct. 9) că: „apără în străate drepturile și interesele statului român, ale cetă�enilor și ale persoanelor juridice române, în baza legisla�iei române și în conformitate cu practica interna�ională și cu acorduriilaterale și multilaterale la care România este parte”, iar potrivit art. 11, M.A.E. este încadrat cu personal diplomatic și consular, cu func�ionari publici, precum și cu personal contractual; personalul diplomatic și consular are drepturile și obliga�iile stabilite prin Statutul corpului diplomatic și consular. Statutul Corpului Diplomatic și Consular instituit prin Legea nr. 269/2003 cuprinde în cele nouă capitole reglementări cu privire la admiterea în Corpul Diplomatic și Consular al României, drepturile și obliga�iile personalului diplomatic și consular, trimiterea lor în misiune permanentă în străinătate, incompatibilită�i și interdic�ii, încetarea calită�ii ne membru al Corpului Diplom și Consular și răspunderea juridică a personalului diplomatic și consular. Legătura dintre dreptul intern și dreptul interna�ional în materia activită�ii consulare se manifestă și prin aceea că în privin�a anumitor func�ii consulare dreptul interna�ional face trimitere la dreptul na�ional. Norme apar�inând dreptului românesc pozitiv relative la activitatea consulară în materia încheierii căsătoriei cuprinde Legea nr.105/1992, privind raporturile de drept interna�ional privat, Legea nr. 119/1996, cu privire la actele de stare civilă etc. Pe plan intern mai semnalăm existen�a unui regulament de organizare а oficiilor consulare de carieră și a consulatelor onorifice. Articolul unic al Legii nr.37/1991, privind înfiin�area, desfiin�area și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, dispune că acestea se fac prin decret al Președintelui României, la propunerea Guvernului. În detalierea acestei legi Guvernul României a emis H.G.nr.760/1999, prin care а aprobat Regulamentul consular. Potrivit acestuia activitatea consulară are drept scop acordarea de asisten�ă și de protec�ie pentru apărarea în străinătate a turilor și intereselor statului român, ale cetă�enilor români, persoane fizice, și ale persoanelor juridice române, potrivit practicii interna�ionale și în limitele admise de normele și principiile dreptului interna�ional. 2. RELA�IILE CONSULARE 2.1. No�iunea de rela�ii consulare, stabilirea și încetarea rela�iilor consulare 2.2. Subiectele rela�iilor consulare 2.3. Scurt istoric al evolu�iei institu�iei consulare în România 2.4. Reprezentarea consulară a cetă�eanului european 2.1. NO�IUNEA DE RELA�II CONSULARE, STABILIREA ȘI ÎNCETAREA RELA�IILOR CONSULARE Rela�iile consulare presupun o sferă foarte largă de atribu�iuni ce revin oficiilor consulare și func�ionarilor consulare, presupunând, practic, voca�ia generală de a se ocupa de orice problemă care interesează statul trimi�ător și contribuind, în esen�ă, la dezvoltarea multilaterală, diversificată a rela�iilor dintre statul trimi�ător și stul de reşedinţă (comercială, economică, culturală, știin�ifică etc.), potrivit practicii interale și în limitele admise de normele și principiile dreptului interna�ional și, nu în ultimul rând, la realizarea politicii externe a statului.

34

Rela�iilor consulare se caracterizează prin aceea că ele se derulează, în principal, prin institu�ii specializate: oficiile consulare sau serviciile consulare din cadrul misiunilor diplomatice. Reprezentarea intereselor consulare ale unui stat poate fi încredin�ată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii acelui stat. Cu caracter de excep�ie ea poate fi exercitată de consulate ale unor state ter�e, pe baza unor în�elegeri tripartite, Conven�ia de la Viena din 1963 făcând referire la această situa�ie în art. 8: „După notificarea corespunzătoare către statul de reşedinţă și afară de cazul când acesta nuune, un post consular al statului trimi�ător poate exercita func�ii consulare în statul de reşedinţă în numele unui stat ter�”. Observăm că satisfacerea intereselor consulare ale unustat nu presupune neapărat și înfiin�area de oficii consulare. Specific rela�iilor consulare este și faptul că ele sunt destinate ca finalitate persoanelor fizice și juridice ca subiecte de drept intern, acest lucru nealterând, însă, caracterul interstatal al acestor raporturi, care cad sub inciden�a dreptului interna�ional. Necesitatea unei asemenea activită�i rezultă din diferen�ele existente între sistemele juridice na�ionale și din interferen�ele care apar între jurisdic�ia personală a unui stat și jurisdic�ia teritorială a altui stat. Având de-a face cu două ordini juridice diferite, cărora le sunt supuse persoanele fizice și juridice, na�ionali ai unui stat și reziden�i în alt stat, se pune problema realizării unei cooperări interna�ionale care să echilibreze regimul acestora și să înlăte, pe cât posibil, concuren�a de competen�e ale autorită�ilor celor două state, care în lipsa rela�iilor consulare ar fi adesea conflictuală, cu repercusiuni negative asupra drepturilor și libertă�ilor persoanei. Considerăm că ar veni în sprijinul mai bunei în�elegeri a nnii de rela�ii consulare analiza comparativă a acestora în raport cu rela�iile diplomatice, evidente fiind interac�iunile care există între activitatea diplomatică și cea consulară, func�iile oficiilor consulare cunoscând numeroase zone de interferen�ă cu cele ale misiunilor diplomatice. Se consideră că asemănările dintre cele două categorii de rela�ii ar fi următoarele: • ambele sunt rela�ii interstatale, subiec�ii lor fiind state suverane, ceea ce eviden�iază caracterul lor interna�ional; • atât rela�iile diplomatice, cât și cele consare se stabilesc sub condi�ia acordului mutual din partea celor două state; • competen�a realizării lor apar�ine, și într-un caz și în celălalt, unor organe specializate; • misiunileiplomatice pot exercita și func�ii consulare, iar func�ionarul consular poate îndeplini acte diplomatice, atunci când în statul de reşedinţă nu există misiune diplomatică și numai cuonsim�ământul statului de reşedinţă. Dar, rela�iile consulare au și elemente specifice, iar ce ce le deosebește în mod esen�ial de rela�iile diplomatice considerăm că ar fi următoarele aspecte: • faptul că rela�iile consulare urmăresc cu preponderen�ă realizarea unui scop economic, pe când cele diplomatice sunt rela�ii de reprezentare politică generală; • finalitatea activită�ii diplomatice se produce în planul rela�iilor interna�ionale, iar cea a activită�ii consulare în ordinea juridică internă a statelor păr�i ale rela�iilor consulare; • subordonarea oficiilor consulare misiunilor diplomatice ale statului cărora apar�in, în statul de reşedinţă; • reglementarea într-o măsură mai mare a rela�iilor diplomatice de dreptul internaal; • rela�iile diplomatice se stabilesc între state și guverne care s-au recunoscut reciproc, această condi�ie nefiind necesară pentru stabilirea rela�iilor consulare; • oficiile consulare se află în raporturi directe cu autorită�ile locale ale statului de reşedinţă, misiunile diplomatice fiind acreditate pe lângă organele centrale ale statului acreditar (şeful statului, ministrul afacerilor externe).

35

Putem concluziona că rela�iile consulare reprezintă raporturi bilaterale ce se stabilesc între state prin acord mutual, al căror con�inut este asigurat de exercitarea func�iilor consulare de institu�ii specializate, oficii consulare sau servicii consulare din cadrul misiunilor diplomatice, care au drept scop reprezentarea intereselor consulare ale celor două state. Stabilirea rela�iilor consulare Potrivit articolului 2 al Conven�iei de la Viena, stabilirea rela�iilor consulare între state se face pe baza consim�ământului mutual al acestora. Acordul se realizează pe baza notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă �ară, notificare acceptată de celălalt stat, constituind astfel împreună, acordul pentru stabilirea de rela�ii consulare între cele două �ări. Ca regulă generală, se consideră că în cazul în care două �ăsă stabilească rela�ii diplomatice între ele, în afară de situa�ia în care în în�elegerea respspecifică altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de rela�ii diplomatice implică și consim�ământul acestora pentru rela�iile consulare și nu este necesară încheierea unui d special pentru stabilirea de rela�ii consulare. Întreruperea sau încetarea rela�iilor diplomatice între două state nu atrage după sine în mod obligatoriu și ruperea rela�iilor consulare. În numeroase cazuri, chiar dacă statele au decis să rupă rela�iile lor diplomatice, rela�iile consulare au continuat, pentru că ele sunt rela�ii între două state concepute să servească interesele cetă�enilor acestor �ări. Rela�iile consulare pot ajunge să înceteze entul în care dispare unul dintre state sau în cazul în care, pe baza aceluiasi acord, statele hotărăsc să nu mai între�ină asemenea rela�ii. 2.2. SUBIECTELE RELA�IILOR CONSULARE Ra�iile consulare constituie, după cum am stabilit în sec�iunea anterioară, parte a rela�iilor care se stabilesc în sânul comunită�ii interna�ionale, prin consensul păr�ilor care participla dialogul interna�ional. Lato sensu, rela�iile interna�ionale sunt rela�ii care depășesc limitele unui singur stat, se plasează în cadrul societă�ii interna�ionale, se desfășoară întreită�i care ac�ionează în cadrul comunită�ii interna�ionale. Într-un sens mai restrâns, rela�iina�ionale sunt rela�iile stabilite între subiecte de drept interna�ional. No�iunea de subiect de drept este comună oricărei ordini juridice, fie ea internă sau interna�ională, ea desemnează entită�ile care au calitatea de a participa la raporturi juridice guvernate de normele specifice respectivei ordini juridice și de a fi titulare de drepturi și obliga�ii în cadrul acesteia. Subiectul de drept interna�ional este „titularul de drepturi și de obliga�ii interna�ionale, participant la rela�iile reglementate de normele dreptului interna�ional.” În literatura de specialitate și în practica interna�ională s-a recunoscut calitatea de subiect al dreptului interna�ional statele și, în anumite condi�ii, organiza�iile interna�ionale, mișcările de eliberare na�ională și insurgen�ii. Rela�iile consularedesfășoară în cadrul ordinii juridice interna�ionale, fiind reglementate de norme apar�inând dreptului consular, ca parte a dreptului interna�ional public. Acest fapt impune concluzia că „subiec�ii acestor rela�ii pot fi doar subiec�ii de drept interna�ional și, mai precis, nu oricare dintre aceștia, ci numai statele” în temeiul competen�ei personale, definită ca fiind „capacitatea lor de a ac�iona fa�ă de cetă�enii lor, na�ionalii lor, în vederea ementării cetă�eniei lor, a protec�iei lor în străinătate – protec�ia diplomatică - și să le di.” Subiec�i ai rela�iilor consulare pot fi, așadar, numai titularii suveranită�ii personale care, pe baza legăturilor de cetă�enie, au dreptul și obliga�ia de а asigura tutela juridică a na�ionalilor lor. Potrivit Conven�iei de la Montevideo din anul 1933, încheiată între S.U.A. și statele latino-americane, cu privire la drepturile și obliga�iile statelor, pentru ca un stat să aibă personalitate interna�ională, sunt necesare următoarele condi�ii: popula�ia, teritoriul, un guvern și capacitatea de a intra în rela�ii cu alte state. Popula�ia reprezintă o colectivitate

36

permanentă, organizată și relativ numeroasă, pentru a putea subzista prin resurse proprii și forma ra�iunea și substan�a unui stat; popula�ia, ca element constitutiv la statului, cuprinde masa indivizilor lega�i de stat prin cetă�enie, așadar, totalitatea cetă�enilor unui stat, din care majoritatea locuiesc pe teritoriul acelui stat, dar o parte dintre ei se pot afla și în alte state. Teritoriul determinat asigură cadrul spa�ial de așezare a popula�iei, care cuprinde teritoriul terestru, râurile, fluviile, canalele, mările interioare și marea teritoriale, precum și spa�iul aerian, subsolul terestru, solul și subsolul maritim. Autoritatea guvernamentală independentă în luarea deciziilor, guvernul, trebuie să dispună de atributele puterii asupra popula�iei și teritoriului, să asigure statului integritate teritorială și independen�ă politică. În ce privește capacitatea de a intra în rela�ii cu alte state, aceasta implică și suveranitatea ca trăsătură a puterii politice, baza politică și juridică a calită�ii statului de subiect de drept interna�ional; ca element al existen�ei unui stat presupune și capacitatea de a stabili rela�ii consulare cu alte state. În același sens este și avizul nr.1 al Comisiei de arbitraj a Conferin�ei de pace pentru fosta Iugoslavie din 29 noiembrie 1991, în care statul este definit ca „o colectivitate care se compune dintr-un teritoriu, o popula�ie supusă unei puteri politice organizate”. Statele sunt cele care de�in prerogativele ce le permit, în virtutea legăturilor de cetă�enie, să asigure protec�ie consulară na�ionalilor lor, persoane fizice sau juridice. Cetă�enia reprezintă legătura politică și juridică permanentă dintre o persofizică determinantă și un anumit stat, în temeiul căreia iau naștere drepturi și obliga�ii recroce atât pentru persoana respectivă, cât și pentru statul al cărei cetă�ean este; această legeste reflectată pe plan extern, păstrată și prelungită oriunde s-ar afla persoana, în statul său de origine sau în alt stat, pe mare, în aer sau în cosmos. Într-o hotărâre a Cur�ii Interonale de Justi�ie s-a precizat că „...cetă�enia est legătura juridică care se bazează pe atașa, solidaritate efectivă a existen�ei, intereselor, sentimentelor, alăturate drepturilor și obliga�iilor. Ea este expresia juridică a faptului că individul căruia îi este conferită (...) este, în fapt, mai strâns atașat de popula�ia statului care i-o acordă decât de popula�ia oricărui stat.” În principiu, statul are competen�ă exclusivă în edictarea legilor și reglemtărilor privind cetă�enia. Dreptul interna�ional poate determina condi�iile opozabilită�ii cetiei sale ale altor state. În doctrină, cetă�enii sau resortisan�ii au fost defini�i ca fiind „acea categorie de persoane a căror legătură cu un stat exprimă apartenen�a persoanei la respectivul stat caracterizată, pe de o parte, prin plenitudinea drepturilor și obliga�iilor garantate sau impuse de constitu�ia și legile acelui stat și, pe de altă parte, prin caracterul său de permanen�ă”, iar termenul resortisant „nu este folosit în tratate sau în alte acte interna�ionale în mod uniform. Uneori „cetă�ean” sau „resortisant” au același în�elesi, cuvântul „resortisant” are un sens mai larg cuprinzând și persoane legate de un stat în afară de cetă�enie și prin alte raporturi juridice.” Am precizat că protec�ia consulară priveștersoanele juridice ale unui stat. Dacă persoanele fizice sunt legate de un anumit stat prin cetă�enie, în cazul persoanelor juridice (sau morale) această legătură îmbracă formaa�ionalită�ii. Atunci când conducătorii și ac�ionarii unei persoane juridice au cetă�enia unuit, iar sediul persoanei juridice respective se află pe teritoriul său, persoana juridică va avea na�ionalitatea acelui stat,. Probleme se ridică atunci când intervin elemente de extraneitate, dar ele au fost rezolvate în practica statelor fie după criteriul înregistrării, persoana juridică dobândind, așadar, na�ionalitatea statului unde s-a făcut îegistrarea societă�ii, fie dobândind na�ionalitatea statului pe teritoriul căruia își are sediul; alteori se au în vedere ambele aceste criterii. Element sine-qua-non pentru existen�a unui stat în ordinea juridică interna�ională, suveranitatea sa este identificată cu „independen�a”. Suveranitatea de stat este acea calitate a puterii de stat „de a fi supremă în raport cu oricare altă putere socială existentă în limitele sale teritoriale și independentă fa�ă de puterea oricărui alt stat sau organism interna�ional, calitatea

37

exprimată ăn dreptul statului de a-și stabili în mod liber, fără nici o imixtiune din afară, scopul activită�ilor sale pe plan intern și extern, sarcinile fundamentale pe care le are de îndeplinit și mijloacele necesare realizării lor, respectând suveranitatea altor state și normele dreptului interna�ional”. În literatura de specialitate, cu precădere cea franceză, s-a arătat că no�iunea „complexă” de suveranitate poate fi privită din punct de vede interna�ional, ca și din punct de vedere intern, în termeni politici și juridici, urmărindu-se argumentarea necesită�ii limitării suveranită�ii sau a limitării competen�elor statale îfavoarea unor organisme interna�ionale. Pe plan interna�ional are relevan�ă existen�a suveranită�ii concurente, care are drept consecin�ă „egalitatea juridică a suveranită�ii”, conformiului „libertatea unora se opreste acolo unde începe libertatea altora”; fiecare stat dispune de aceeasi putere suverană în gestionarea rela�iilor interna�ionale. Din interpretarea dispozi�iilor art.2, alin.2 al Conven�iei de la Viena din 1963, privind rela�iile consulare: „Consim�ământul dat pentru stabilirea rela�iilor diplomatice între două state implică, dacă nu există o indica�ie contrară, consim�ământul pentru stabilirea de rela�ii consul.n.), precum și a altor prevederi din acest instrument juridic interna�ional care fac trimitere la statul trimi�ător și statul de reşedinţă (art. 4, 5, 10, 23 etc.), considerăm caceste două state reprezintă titularii dreptului de consulat: „1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consim�ământul acestui stat. 2. Sediul postului consular, rangul și circumscrip�ia sa sunt fixate de către statul trimi�ător și supuse aprobării statului de reşedinţă. 3. Statul trimi�ător nu poate aduce modificterioare sediului postului consular, rangului sau circumscrip�iei sale consulare decât cu consim�ământul statului de reşedinţă. 4. Consim�ământul statului de reşedinţă se cere,, dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agen�ie consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. 5. Consim�ămânpres și prealabil al statului de reşedinţă se cere, de asemenea, pentru deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat existent, în afara sediului acestuia.” Dreptul de consulat constituie pentru rela�iile consulare ceea ce reprezintă dreptul de lega�ie pentru rela�iile diplomatice, și anume, capacitatea statelor de a numi consuli într-un alt stat și de a primi, la rândul său, consulii altui stat. Putem spune că dreptul la consulat are două ipostaze: dreptul de consulat activ și drept de consulat pasiv. Prima ipostază presupune aptitudinea juridică unui stat de a numi și de a trimite proprii săi consuli pe teritoriul altor state, iar a doua, capacitatea de permite înfiin�area de oficii consulare apar�inând unor state străine pe teritoriul său. De men�ionat că, spre deosebire de exercitarea dreptului de lega�ie, dreptul de consulat poate fi exercitat și de statele care nu sunt recunoscute interna�ional. Ceea ce trebuie re�inut este faptul că atât dreptul de primi, cât și cel de a trimite consuli nu pot exista decât dacă există și consim�ământul reciproc al celor două state implicate în raportul consular, aşa cum rultă din art. 2 alin.2. din conven�ia de la Viena din 1963, dar și, de dată mai recentă, din reglementări apar�inând dreptului comunitar, art.8 C din Tratatul da la Maastricht și art. J 10 din Tratatul de la Amsterdam). Dreptul de consulat poate fi cedat conven�ional (vezi cazul Andorei care a cedat acest drept Fran�ei și al statului Lichtenstein, care l-a cedat Elve�iei). În doctrină s-a analizat problema calită�ii de subiect de drept interna�ional (deci, și de drept consular) a Vaticanului, centrul Bisericii catolice, desfiin�at ca stat în anul 1870 și inclus în cadrul Regatul Italiei (cu toate acestea el și-a men�inut consulatele în S.U.A.). În anul 1929, prin Tratatul de la Laterano din 11 februarie încheiat de statul italian cu Vaticanul, s-a recunoscut jurisdic�ia suverană a Vaticanului asupra unui spa�iu teritorial din orașul Roma, dreptul de proprietate exclusivă

38

asupra acestui spa�iu precum și dreptul de reprezentare în străinătate. Vaticanul exercită ambele drepturi, de lega�ie și de consulat, între�inând rela�ii diplomatice și consulare cu alte state. România a stabilit rela�ii diplomatice cu Vaticanul la 1 iunie1920; acestea au fost întrerupte în 1950 și reluate în 1990. Dacă ne referim la cazul insurgen�ilor, trebuie să spunem că aceștia au drept de consulat pasiv în cazul în care aceștia exercită controlul asupra unei păr�i din teritoriul unui stat. Dreptul interna�ional garantează personalitatea juridică interna�ională na�iunilor care luptă pentru eliberare, din momentul în care acestea și-au creat organe proprii. Insurgen�ii au dreptul la consulat activ numai în măsura în care personalitatea lor juridică interna�ională este recunoscută. În privin�a organiza�lor interna�ionale, care au drept de lega�ie, dar nu dispun de dreptul de consulat, s-a stabilit că aceasta se datorează faptului că organiza�iile interna�ionale, neavând proprii cetă�eni, nu pot primi și trimite consuli și nici stabili rela�ii consulare. Rela�iile între�inute de organiza�iile interna�ionale (O.N.U., institu�iile specializate ale O.N.U. s.a.) nu sunt rela�ii consulare, ci rela�ii specifice diploma�iei multilaterale. 2.3. ISTORIA RELA�IILOR CONSULARE ROMANESTI Rela�iile consulare au apărut ca urmare a dezvoltării unor rela�ii economice active cu caracter interna�ional, a dezvoltării comer�ului, în primul rând, a circula�iei de persoane. România a fost una dintre �ările care au intrat imediat în acest sistem interna�ional, datorită și faptului că era cea mai importantă �ară riveraa Dunăre. Până la apari�ia căilor ferate, schimburile economice și circula�ia de persoane, se realizau în mare parte pe Dunăre. După dezvoltarea sistemului de căi ferate, a șoselelor și autostrăzilor, rolul transportului fluvial s-a redus, însă, la începutul secolului al XIX-lea, Dunărea era una dintre cele mai importante artere de circula�ie, atât pentru transportul de mărfuri, cât și pentru cel de persoane. Un alt argument care a făcut ca România să se implice foarte rapid în aceste schimburi interna�ionale a fost și faptul că în acea perioadă ea reprezenta o �ară exportatoare de materii prime (grâu, cherestea, minereu, animale, etc.), interesul fa�ă de ea fiind însemnat. În același timp, pentru un număr semnificativ de �ări, mai ales din Europa Centrală, Dunărea reprezenta și ieșirea la Marea Neagră șiin acest punct de vedere interesul pentru circula�ia pe fluviu era foarte mare. Rela�iile consulare încep practic să aibă un regim juridic în România odată cu semnarea regimului de capitula�ie între �ările occidentale și Imperiul Otoman, care au fost primele acorduri con�inând dispozi�ii concrete în materie consulară referitoare la tratamentul și regimul străinilor. Regimul capitula�iilor avea ca obiectiv crearea unui regim mai favorabil pentru străini decât regimul na�ionalilor din Imperiul Otoman. Practica cea mai democratică în rela�iile cu străinii vine din partea �ărilor care acceptă să ofere străinilor un regdentic cu regimul na�ionalilor, ei putând astfel să se bucure de aceleași drepturi și obliga�ii. În general, în orice lege privind regimul străinilor, inclusiv în legile românești, există anumite clauze care restrâng drepturile străinilor fa�ă de cetă�enii na�ionali. Regimul catula�iilor din Imperiul Otoman stabilea pentru străini drepturi mai mari decât erau cele de care beneficiau na�ionalii turci, de fapt îi scotea pe străini din jurisdic�ia imperiului, consulii care erau numi�i în Imperiul Otoman aveau drept de jurisdic�ie asupra cetă�enilor lor, și în consecin�ă, regimul stabilit pentru cetă�enii străini din acest imperera unul foarte favorabil pentru ei. O situa�ie asemănătoare a existat și în China, unde puterile occidentale au încheiat acorduri asemănătoare, pe anumite zone, cu guvernul chinez și care au pornit de la aceeași abordare, urmărind crearea unui statut privilegiat pentru străini, fa�ă de cetă�enii na�ionali. Istoria rela�iilor consulare ale României este râns legată de istoria luptei pentru independen�ă a statelor românești și ea urmează într-un feforturile care s-au făcut pentru câștigarea independen�ei de stat a României.

39

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, după Tratatul de la Adrianopol din 1829, încep să apară și în România consulatele străine, pe baza prevederilor acestui tratat, care încep sdeschidă Imperiul Otoman în fa�a expansiunii economice a �ărilor occidentale într-un proces înglobat, în care intră și România. Primele două consulate din România au fost deschise de Rusia în anul 1781 în capitalele celor două �ări românești, la București și la Iași, după care auschise consulate la Gala�i și Brăila. La momentul respectiv, Rusia a avut un rol însemnat în apărarea credin�ei ortodoxe în provinciile care făceau parte din Imperiul Otoman. Peste numai doi ani, respectiv în 1783, în România s-a deschis consulatul austriac, urmat de o serie de consulate deschise de Prusia în 1785, Fran�a în 1798, Anglia în 1803, Belgia și Olanda în 1838 și respectiv în 1841, ultimele două �ări deschizându-și consulatele la G Acestea erau de fapt �ările care s-au implicat în perioada respectivă în reglementarea raporturilor cu provinciile creștine din Imperiul Otoman. România a avut o rela�ie specială în materie consulară cu Grecia care și-a deschis primul consulat în anul 1835 la Iași, după care au urmat consulatele deschise la Gala�i, Focșani, Bârlad, Brăila, Ploiești Craiova și Giurgiu. Grecia a fost una dintre �ările cele mai active în rela�iile cu România în acea perioadă, consulatele ei erau deschise pe baza unor interese economice concrete, dar, pornind și de la existen�a diasporei grecești în diferite zone ale României. În anul 1859, SUA își deschide consulate la București, Iași, Gala�i și Brăila. Începuturile activită�ilor cre în România dovedesc interesul mare care a existat pentru �ara noastră, interesul economic în primul rând, dar și interesul politic al acestor �ări de a-și proteja și de a promova interesele cetă�enilor străini în România. România și-a început activitatea de deschidere de csulate în exterior după realizarea Unirii și înainte de Războiul de Independen�ă, primele consulate le-a deschis în anul 1880 la Patras și Corfu în Grecia de Nord. După primul război mondial România și-a deschis consulate la New-York, Chicago și Washington, unde func�ionează și astăzi. Alte consulate au mai fost deschise de �ara noastră în anul 1905 la Cairo, în 1919 la Alexandria și Port-Said (Egipt). Toate aceste consulate reprezintă de fapt oficii consulare speciale separate deschise de România; în toate aceste �ări și în multe altele, existau ambasade, oficii diplomatice, care potrivit prevederilor dreptului diplomatic au posibilitatea să îndeplinească și activită�i cu caracter consular. Sfârșitul celuie-al Doilea Război Mondial înseamnă și împăr�irea Europei între două blocuri antagonice, unul dental, sub protec�ia și tutela Statelor Unite, celălalt – oriental – sub cea a U.R.S.S. Semnificativ din punct de vedere al dreptului consular este că în �ara noastră, care se îndrepta spre comunism, anul 1948 să se caracterizeze nu numai prin abdicarea regelui, ci și prin faptul că România adopta o atitudine restrictivă fa�ă de activitatea consulară, manifestată prin încetarea activită�ii tuturor consulatelor din România (cu excep�ia celui sovietic și celui turc de la Constan�a), și prin restrângerea folosirii consulatelor românești în străinătate. Evolu�ia rela�iilor interna�ionale a făcut ca problema consulatelor să fie rensiderată. Colaborarea interna�ională a României se realiza, potrivit Decretului nr.589/21.08.1969, privind organizarea și func�ionarea Ministerului Afacerilor Externe, și prin Consulatele Generale de la Alexandria (Republica Arabă Unită), Sidney (Australia), Istanbul (Turcia) și Reprezentan�a consulară și comercială de la Madrid (Spania). Decretul nr.94/1984, pentru modificarea unor prevederi din Decretul nr.589/1969, prevedea în art. 2 existen�a în structura organizatorică a Administra�iei centrale a Ministerului Afacerilor Externe și а unei direc�ii consulare. Acestea au fost abrogate prin Legea nr. 7/1998. La 24 februarie 1972 România aderă la Conven�ia cu privire la rela�iile consulare semnată la Viena la 24 aprilie 1963. Trebuie precizat că România a participat alături de alte 91 de state la Conferin�a plenipoten�iarilor de la Viena din 1963 la care a fost adoptată această conven�ie precum și

40

două protocoale facultative cu privire la dobândirea cetă�eniei și la reglementarea obligatorie a diferendelor. După adoptarea Conven�iei de la Viena din 1963, care stabilea un cadru de reglementare foarte precis, România a continuat să încheie conven�ii consulare bilaterale Perioada de după 1989 poate fi caracterizată prin intensificarea rela�iilor europene și extraeuropene generată de evolu�ia proceselor social-economice, comerciale, culturale, știin�ifice dintre România și alte state, luarea în considerare a noilor muta�ii în plan interna�ional au dus la abordare novatoare a activită�ii consulare reflectată și în actele normative adoptate în acest sens, menite să asigure un cadru legal modern desfășurării rela�iilor consulare. Dintre acestea men�ionăm numai cu titlu de exemplu: � H.G. nr. 1070/1990, pentru aprobarea Statutului Corpului Diplomatic și Consular al României; � Legea nr.37/1991, privind înfiin�area, desfiin�area și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare; � Hotărârile Guvernului privind organizarea și func�ionarea Ministerului Afacerilor Externe; � Statutul Corpului diplomatic și consular al României; � legile pentru ratificarea conven�iilor consulare dintre România și alte state-păr�i (vezi, de exemplu, Legea nr.18/1993, Legea nr. 19/1994, Legea nr.100/1994, Legea nr.14/1998, Legea nr.56/1998, Legea nr. 177/1997 etc.). 2.4. REPREZENTAREA CONSULARĂ A CETĂ�EANULUI EUROPEAN Nașterea și formarea Comunită�ii europene, arhitectura institu�ională, sistemul de drept ce guvernează rela�iile comunitare, politicile practicate constituie subiecte de preocupări pentru cei interesa�i. Construirea Europei unite și instituirea unei cetă�enii europene fac pertinentă întrebarea: care va fi direc�ia dezvoltării institu�iei consulare în spa�iul european? Cetă�enia europeană a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht, care a introdus în Tratatul CE art. 8-8E. Articolul 8, paragraful 1 din Tratatul da la Maastricht, prevede că se instituie o cetă�enie a Uniunii, iar în continuare se precizează că cetă�ean al Uniunii este orice persoană având na�ionalitateanui stat membru. Tratatul de la Amsterdam a dat o mai bună defini�ie cetă�eniei europene, paragraful 9 al articolului 2 (care înlocuiește paragraful 1 al articolului 8 din Tratatul de la Maastricht) prevăzând că „Se instituie o cetă�enie a Uniunii. Este cetă�ean al iunii orice persoană care are na�ionalitatea unui stat membru. Cetă�enia Uniunii completează, dar nu înlocuiește cetă�enia na�ională”. Altfel spus, numai dacă o persoană are na�ionalnuia dintre statele membre este cetă�ean al Uniunii. În temeiul cetă�eniei unionale se recunosc în mod expres cetă�enilor Europei patru drepturi specifice: • dreptul de a circula și de şedere în mod liber pe teritoriul statelor membre; • dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile locale și la alegerile europene; • dreptul la protec�ie diplomatică și consulară în ter�e �ări; • dreptul la protec�ia juridică – dreptul de peti�ionare și dreptul deresa mediatorului. Potrivit art. 8 C, orice cetă�ean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ter�e �ări în care statul membru al cărui resortisant este nu este reprezentat, de protec�ie din partea autorită�ilor diplomatice și consulare ale oricărui stat membru, în aceleasi condi�ii ca na�ionalii acelui stat, iar art. J 10 include în alineatul 1 următoarele: „Misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre și delega�iile Comisiei în state ter�e și la conferin�ele interna�ionale, precum și reprezentan�ele lor pe lângă organizae interna�ionale cooperează pentru a asigura respectarea și implementarea pozi�iilor comune și a ac�iunilor comune adoptate de Consiliu”. Dacă interpretăm aceste prevederi vom constata că nu poate fi vorba de

41

o protec�ie diplomatică sau consulară europeană care să permită o substituire sau un adaos la protec�ia exercitată de fiecare stat membru a protec�iei asigurate de Comunitate sau de Uniune, chiar dacă s-ar fi vrut, deoarece o protec�ie prin Uniune nu este posibilă, întrucât aceasta nu are personalitate interna�ională. În același timp, considerăm că formua aceasta nu se referă nici la o protec�ie comună, a cărei exercitare, subsidiară sau complementară, ar fi putut fi încredin�ată colectivită�ii statelor membre. Chiar dacă articolul J 10 din Tratatul de la Amsterdam stipulează cooperarea statelor în acest domeniu, misiunile diplomatice și consulare ale statelor membre, delega�iile Comisiei în ter�e �ări și la conferin�ele interna�ionale având obliga�ia de a-și concerta ac�iunile, considerăm că se are îdere numai ca reprezentan�ii Comunită�ii și ai statelor membre să contribuie la punerea în aplicare a dispozi�iilor pe care le men�ionează articolul 8 din Tratatul de la Maastricht („Ele își intensifică cooperarea procedând la schimburi de informa�ii, la realizarea de evaluări comune și contribuind la aplicarea dispozi�iilor articolului 8 C din Tratatul instituind Comunitatea Europeană” – Articolul J 10 alineatul 2). Referindu-se la dreptul la protec�ie diplomatică și consulară al cetă�eanului Uniunii Europene, un autor român face trimitere la Decizia nr. 95/553/CE din 19 decembrie 1995 (publicată în Jurnalul Oficial al Comunită�ilor Europene nr. L 314/73 din 28 decembrie 1995) a reprezentan�ilor guvernelor statelor membre reuni�i în Consiliu, care prevede că fiecare cetă�ean al Uniunii Europene beneficiază de protec�ie consulară din partea reprezentan�ei diplomatice sau consulare a unui stat membru, dacă pe teritoriul unde se află nu există nici o reprezentan�ă permanentă accesibilă, nici consul onorific accesibil și competent din partea statului membru propriu sau al altui stat care îl reprezintă în mod permanent. Reprezentan�ii diplomatici și consulari solicita�i sunt obliga�i să dea curs cererii de protec�ie făcute de persoana interesată, dacă s-a stabilit că aceasta posedă cetă�enia unui stat membru al Uniunii europene. Reprezentan�a diplomatică sau consulară care acordă protec�ie trebuie să trateze solicitantul ca pe un resortisant al statului pe care îl reprezintă. Protec�ia acoperă în mod obligatoriu: • asisten�a în caz de deces; • asisten�a în caz de boală sau accidentv; • asisten�a în caz de arestare sau deten�ie; • asisten�a acordată victimelor unor violen�e;jutorul și repatrierea cetă�enilor Uniunii afla�i în dificultate. Reprezentan�ii diplomatici și consulari ai statelor membre ale Uniunii vor putea acorda asisten�ă și în alte cazuri cetă�enilor europeni pentru că decizia men�ionată mai sus prevede că „orice alt tip de ajutor poate fi acordat cetă�enilor care fac cerere în acest sens”. În afară de caz de extremă urgen�u poate fi acordat un ajutor pecuniar, un avans sa acoperirea unei cheltuieli făcute de cetă�eanul solicitant fără autorizarea prealabilă a autorită�ilor competente ale statului membru a cărui cetă�enie o are persoana care solicită asisten�ă. În cazul acordării unor sumde bani, solicitantul este obligat să se angajeze să ramburseze integral ajutorul pecuniar precum și cheltuielile făcute de reprezentan�a diplomatică sau consulară respectivă. Guvernul statului membru a cărui cetă�enie o are solicitantul asisten�ei este obligat să ramburseze toate cheltuielile, la cererea statului membru care a acordat asisten�ă. Protec�ia diplomatică și consulară acordată cetă�enilor Uniunii Europene constă, de fapt, numair-o lărgire a sferei celei clasice, prin intermediul unui mecanism interstatal, dar care men�ine, totuși, monopolul statelor membre privite individual în exercitarea acestei func�ii pentru că „…Cetă�enia Uniunii completează, dar nu înlocuiește cetă�enia na�ionale presupune, totodată, și acordul statului ter� respectiv. Putem conchide, deci, că institu�ia reprezentării consulare își manifestă necesitatea în plan european în condi�iile actual iar existen�a unui viitor stat federal Europa nu o exclude,

42

deoarece interesele consulare ale cetă�enilor europeni vor trebui ocrotite în raporturile Europei cu celelalte state ale lumii. 3. OFICIILE CONSULARE 3.1. Înfiin�area și încetarea oficiilor consulare 3.2. Rangul, categoria și clasele oficiilor consulare 3.3. Personalul oficiilor consulare 3.4. Numirea și admiterea membrilor oficiului consular 3.5. Patenta consulară și exequaturul consular 3.1. ÎNFIIN�AREA ȘI ÎNCETAREA OFICIILOR CONSULARE Conven�ia de la Viena din 1963 prevede că prin expresia „post consular” se în�elege „orice consulat general, consulat, viceconsulat sau agen�ie consulară” – art.1 lit.a) și reglementează problematica stabilirii unui post consular în art. 4: „1. Un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consim�ământul acestui stat. 2. Sediul postului consular, rangul și circumscrip�ia sa sunt fixate de către statul trimi�ător și supuse aprobării statului de reşedinţă. 3. Statul trimi�ător nu poate aduce ficări ulterioare sediului postului consular,rangului sau circumscrip�iei sale consulare decât cu consim�ământul statului de reşedinţă. 4. Consim�ământul statului de reşedinţă semenea dacă un consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agen�ie consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși. 5. Consil expres și prealabil al statului de reşedinţă se cere de asemenea pentru deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat existent, în afara sediului acestuia.” Dic�ionarul diplomatic men�ionează că expresia „post consular” din Conven�ia privind rela�iile consulare este tradus în limba română prin „oficiu consular”. Oficiul (postul) consular este organul permanent și de factură complexă înfiin�at pentru o perioadă de durată în vederea între�ineralizării și dezvoltării rela�iilor consulare. În doctrina de specialitate s-a re�inut că „instu�ia oficiului consular, în�eleasă ca organ a rela�iilor consulare, ocupă o pozi�ie centrală îeptul consular, reprezentând punctul de gravitate în jurul căruia se grupează și din care derivă majoritatea aspectelor sistemului rela�iilor consulare”, iar func�iile consulare sunt cele care „determină esen�a activită�ii proprii și specifice a oficiului consular, iar îndeplinirea lor apare ca manifestarea lui firească și obligatorie, oficiul consular oferind calea normală și deplină de statornicie, între�inere și realizare a rela�iilor consulare”. Se consideră că oficiul consular, reprezentan�ă oficială a unui stat stabilită într-un orasau o regiune din altă �ară pentru a asigura protec�ia intereselor consulare ale acestuia, este independent în ceea ce privește existen�a sa de prezen�a efectivă a func�ionarului consular, el existând deja în momentul în care își începe misiunea sa individuală func�ionarul nsular însărcinat cu conducerea oficiului după cum subzistă independent de încheierea misiunii acestuia sau a înlocuirii persoanei lui etc. Înfiin�area oficiilor consulare se poate face numai după stabilirea de rela�ii consulare, ca regulă – art. 4, pct. 1 din Conven�ia din 1963: un post consular nu poate fi stabilit pe teritoriul statului de reşedinţă decât cu consim�ământul acelui stat; ob�inerea consim�ământului presupune ca cele douela�ioneze, să încheie un anumit acord; dar înfiin�area unui post consular poate determina nașterea rela�iilor consulare. Trebuie precizat, însă, că stabilirea rela�iilor consulare, nu naște, automat, și dreptul de a înfiin�a oficii consulare. Paragraful 1 al articolului 4 stabilește regula potrivit căreia consim�ământul statului de reşedinţă este indispensabil ntru crearea unui consulat

43

(indiferent de rangul acestuia: consulat general, consulat vice-consulat sau agen�ie consulară) pe teritoriul său. Această regulă decurge din puterea suverană pe care fiecare stat o exercită asupra teritoriului său și vizează atât cazul în care consulatul este creat la momentul stabilirii rela�iilor consulare, cât și cazul în care consulatul este creat mai târziu. În primul caz, consim�ământul statului de reşedinţă pentru stabilirea unui consat va fi dat în reguli generale în acordul privind stabilirea rela�iilor consulare, dar poate fi con�inut de un acord ulterior care să privească doar stabilirea consulatelor. Acordul privind stabilirea unui consulat presupune că cele două state interesate au convenit asupra delimitării circumscrip�iei consulare și asupra sediului consulatului. În practică, acordul asupra sediului consulatului intervină, de cele mai multe ori, înaintea celui referitor la delimitarea circumscrip�iei consulare. Acordul privind sediul consulatului și circumscrip�ia consulare poate fi prevăzut expres, dar poate fi, de asemenea, convenit în mod tacit, prin acordarea exequaturului pe patenta consulară în care sediul consulatului și circumscrip�ia consulară sunt fixate, aşa cum prevede articolul 11, presupunându-se că statul de reşedinţă și-a dat consim�ământul nu numai în ce prersoana ce urmează a exercita func�ia de sef de post consular, ci și asupra sediului consulatului și circumscrip�iei consulare. Sediul consulatului va fi cel prevăzut în patenta consulară, iar circumscrip�ia consulară va fi cea men�ionată în acest document. Circumscrip�ia consulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite func�iile în statul de reşedinţă. Con�inutul acestui articol nu privește și condi�iile î acordul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. Se prevede doar că „statul trimi�ător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular, rangului sau circumscrip�iei sale consulare decât cu consim�ământul statului de reşedinţă”. Considee asemenea, că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranită�ii statului de reşedinţă, protejarea intereselor acestuia; aceasta nu înseamnă, însă, că statul de reşed dreptul de a modifica în mod unilateral circumscrip�ia consulară sau sediul oficiului consular; el poate cere, în circumstan�e excep�ionale, statului trimi�ător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscrip�ia consulară. Enun�area în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispozi�ii referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscrip�iei consulare, nu limitează în nici un fel dreptul statului trimi�ător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent, dacă această situa�ie corespunde intereselor sale. Paragraful al patrulea face referire la situa�ia în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un vice-consulat sau o agen�ie consulară în limitele circumscrip�iei sale. Este, de asemenea, necesar să amintim existen�a indispensabilă a consim�ământului statului de reşedinţă și în acea; paragraful al patrulea face referire, așadar, la stabilirea unui post consular nou, vice-consulat sau agen�ie consulară, impunând respectarea regulii privitoare la existen�a absolut necesară a consim�ământului statului de reședin�ă. Acordul statului de reşedincerut și de regula prevăzută în paragraful al cincilea, referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat deja stabilit, dar în afara acestuia. Consim�ământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Circumsconsulară determină limitele teritoriale în care un consulat este autorizat să-și exercite func�iile în statul de reşedinţă. Con�inutul acestui articol nu privește și condi�iile în careul privind stabilirea unui consulat poate fi modificat. Se prevede doar că „statul trimi�ător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular, rangului sau circumscrip�iei sale consulare decât cu consim�ământul statului de reşedinţă”. Considerăm, denea, că prin această formulare s-a avut în vedere respectarea suveranită�ii statului de reşedinţă, protejarea intereselor acestuia; aceasta nu înseamnă, însă, că statul de reşedinţă a

44

dreptul de a modifica în mod unilateral circumscrip�ia consulară sau sediul oficiului consular; el poate cere, în circumstan�e excep�ionale, statului trimi�ător să-și schimbe sediul consulatului sau circumscrip�ia consulară. Enun�area în cuprinsul paragrafului 3 al articolului 4 a acestor dispozi�ii referitoare la eventualele modificări ulterioare ce se pot aduce sediului oficiului consular ori circumscrip�iei consulare, nu limitează în nici un fel dreptul statului trimi�ător de a închide consulatul cu titlu temporar ori permanent, dacă această situa�ie corespunde intereselor sale. Paragraful al patrulea face referire la situa�ia în care un consulat deja stabilit dorește să deschidă un viceconsulat sau o agen�ie consulară în limitele circumscrip�iei sale. Unele legisla�ii na�ionale autorizează consulii generali sau consulii să numească vice-consulii sau agen�ii consulari. În virtutea acestei autorizări, consulii generali și consulii ar putea stabili noile posturi consulare pe teritoriul statului de reşedinţă. Este, de asemenea, necesar să amintim existen�a indispensabilă a consim�ământului statului de reşedinţă și în această sitraful al patrulea face referire, așadar, la stabilirea unui post consular nou, viceconsulat sau agen�ie consulară, impunând respectarea regulii privitoare la existen�a absolut necesară a consim�ământului statului de reședin�ă. Acordul statului de reşedinţă este cee regula prevăzută în paragraful al cincilea, referitoare la cazul în care se dorește deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat deja stabilit, dar în afara acestuia. Consim�ământul statului de reşedinţă trebuie să fie „expres și prealabil”. Faptul că oficiuar este un organ de rela�ii externe care mijlocește stabilirea, men�inerea și dezvoltarea rela�iilor interstatale în anumite domenii precum și împrejurarea că oficiul consular, deși apar�ine unui stat își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat, fac să existe regu speciale referitoare la modul în care este creat, organizat și func�ionează, precum și asupra statutului său juridic. Oficiul consular este un organ de-sine-stătător cu o organizare proprie, cu atribu�ii bine delimitate și statut special. În ce privește competen�a stabilirii acestor reguli trebuie spus că înfiin�area, modul de organizare și func�ionare, structura internă a oficiului consular apar�in în mod exclusiv statului trimi�ător și pe care-l reprezintă. În �ara noastră înfiin�area, desfiin�area și schimbarea rangului oficiilor coulare de carieră, de exemplu, se fac prin decret al Președintelui României, la propunerea Guvernului, iar Decretul se publică în Monitorul Oficial al României (art. 2 alin 2 din Regulamentul consular al României). Dar înfiin�area unui oficiu consular și exercitarea func�iilor consulare presupun o derogare de la principiul suveranită�ii pe întreg teritoriul al unui stat, oficiul consular al statului trimi�ător existând și activând în cadrul jurisdic�iei teritoriale a statului de reşedinţă, ceea ce face necesar acordul de voin�ă a statelor care se află în „raporturi de consulat.” Art. 4 alin.2 al Conven�iei de la Viena din 1963 stabilește că statul trimi�ător este cel care fixează sediul postului consular, rangul și circumscrip�ia sa, dar statul de reşedinţă este cel care decide în ce privește aprobarea lor, la fel cum statul trimi�ător nu poate aduce modificări ulterioare sediului postului consular, rangului sau circumscrip�iei sale consulare decât cu consim�ământul statului de reşedinţă – (alin.3). Consim�ământul statului de reşedinţă este, de asemenea, necesan consulat general sau un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agen�ie consulară într-o altă localitate decât aceea în care este stabilit el însuși, după cum este obligariu să existe consim�ământul expres și prealabil pentru deschiderea unui birou, făcând parte dintr-un consulat deja existent, în afara sediului acestuia - (alin. 4-5). Normele dreptului cutumiar determină situa�ii, din care reiese că statul primitor are dreptul de a refuza cererea privind deschiderea de consulate străine pe teritoriul său, fără a fi obligat să motiveze decizia sa. Refuzul de a accepta cererea de deschidere a unui post consular, fiind un drept al statului de reşedinţă, În temeiul suveranită�ii sale, nu atrage nici о răspundere interna�ională din partea

45

acestuia. Desigur, un răspuns nejustificat poate avea urmări negative în ceea ce privește evolu�ia rela�iilor dintre cele două state. Consim�ământul pentru înfiin�area de oficii consare poate fi cuprins într-o conven�ie consulară, prin care se detaliază toate aspectele referitoare la postul consular; dar poate fi prevăzut și într-o anexă la о conven�ie consulară, prin care se stabilesc circumscrip�ia consulară, rangul postului consular, categoria acestuia sau printr-un protocol adi�ional unei conven�ii consulare ori o notă a ministerului afacerilor externe al statului primitor. România și Croa�ia, de exemplu, au convenit în cuprinsul conven�iei consulare încheiate între cele două state, în art.2, că „stat trimi�ător poate înfiin�a un oficiu consular pe teritoriul statului de reședin�a, numai cu consim�ământul acestuia”, iar „sediul oficiului consular, rangul și circumscrip�ia sa consularsunt stabilite de statul trimi�ător și sunt supuse aprobării statului de reşedinţă; statul trimi�ător poate aduce modificări ulterioare sediului oficiului consular, rangului sau ori circumscrip�iei consulare numai cu consim�ământul statului de reşedinţă”. S-a stabilit în donă că ceea ce caracterizează consim�ământul necesar înfiin�ării oficiilor consulare sunt următ: a) consim�ământul statului de reşedinţă este general, în sensul că el este necesar pentru toe posturile (oficiile) consulare, indiferent de categoria lor, de rangul lor, de gradul lor de independen�ă; b) consim�ământul statului de reşedinţă este continuu, deoarece etrebuie să fie solicitat pe toată durata de func�ionare a unui oficiu consular, chiar când acestuia i se aduc modificări ulterioare; c) consim�ământul este cuprinzător, întrucât elrebuie să fie acordat pentru toate componentele de bază ale unui oficiu consular; d) consim�ământul statului de reşedinţă nu este revocabil atâta timp cât func�ionează regula reb stantibus (în împrejurări justificate, statul de reşedinţă poate cere închiderea unui oficiu consular; e) statul trimi�ător, la rândul său, nu are dreptul discre�ionar de а solicita, unilateral, modificări ale consim�ământului ini�ial, dat de statul de reşedinţă, întrucât normeltului interna�ional stabilesc principiul că nimeni nu poate abuza de un drept. Sfera consim�ământului exprimat în vederea înfiin�ării oficiului consular cuprinde: - natura lui - adică caracterul de consulat de carieră (condus de un func�ionar de carieră) sau de consulat onorific (condus de un func�ionar consular onorific) – această clasificare are la bază vechea împăr�ire care se făcea între consulii aleși (consules electi) și consulii trimișonsules missi) distinc�ie păstrată și în Conven�ia de la Viena 1963, cap. II și III; - rangul acestuia - oficiile consulare se împart în mai multe clase – consulate generale, consulate, viceconsulate și agen�ii consulare, aceeași clasificare există și în practică; - circumscrip�ia consulară reprezintă parte din teritoriul statului de reşedinţă, atribuită prin în�elea dintre două state în scopul exercitării func�iilor consulare; în același sens este și definia cuprinsă de Conven�ia din 1963 – art.1 lit. b); sediul consulatului va fi stabilit în localitatea situată pe teritoriul statului de reşedinţă, unde oficiul consular a fost înfiin�at și își desfășoară activitatea; alegerea unei localită�i (de obicei în oraș) se face în fportan�a și interesul, din punct de vedere consular, pe care le prezintă acea localitate; prin defini�ie am stabilit că circumscrip�ia consulară constituie delimitarea teritoriului pe care oficiul consular are competen�a de a-și desfășura activitatea de unde rezultă că aceasta are un caracter de exclusivitate, atât în sensul ca oficiul consular este competent numai în limitele entită�ii teritoriale stabilite (deci nu este admis ca oficiul și func�ionarii lui să desfășoare activită�i decât în limitele acesteia), cât și în sent oficiu din afara circumscrip�iei nu este în drept să-și extindă competen�a și asupra acesteia. În împrejurări speciale și în concordan�ă cu dispozi�iile art. 6 (intitulat Exercitarea funlor consulare în afara circumscrip�iei consulare) din Conven�ia de la Viena din 1963,

46

statul de reşedinţă poate admite func�ionarului consular al statului trimi�ător să-și exercitetribu�iile și în afara circumscrip�iei consulare. Este absolută nevoie și în acest caz de consim�ământul statului de reşedinţă: „În împrejurări speciale, un func�ionar consular poate, cu cstatului de reşedinţă, să-și exercite func�iile în afara circumscrip�iei sale consulare.” 3.2.GUL, CATEGORIA ȘI CLASELE OFICIILOR CONSULARE Rangul oficiilor consulare este determinat de rangul func�ionarilor consulari care le conduc. Dacă �inem cont că potrivit art. 9 al Conven�iei de la Viena din 1963 (intitulat Clasele șefilor de post consular), șefii de post consular se împart în patru clase, și anume: consulii generali, consulii, viceconsulii, agen�ii consulari: „ 1. Șefii de post consular se împart în patru clase, și anume: a) consuli generali; b) consuli; c) viceconsuli; d) agen�i consulari. 2. Paragraful 1 al prezentului articol nu limitează cu nimic dreptul oricăreia din păr�ile contractante de a fixa denumirea func�ionarilor consulari care nu sunt sefi de post consular.” Rezultă că oficiile consulare pot fi: � consulate generale � consulate � viceconsulate � agen�ii consulare. Această clasificare este dată și de de art.2 pct.3 din Hotărârea Guvernului României nr.760/1999, pentru aprobarea Regulamentului consular, potrivit căruia oficiilor consulare li se atribuie următoarele clase: � clasa I - consulatului general; � clasa II - consulatului; � clasa III - viceconsulatului; � clasa IV - agen�iei consulare. Între aceste categorii de consulate există anumite raporturi de egalitate sau de subordonare pe baza diferen�elor de rang; de regulă, consulatele generale și consulatele sunt oficii consulare independente, iar viceconsulatele și agen�iile consulare sunt subdiviziuni subordonate consulatelor generale sau consulatelor. Consulatul general se înfiin�ează, de obicei, într-o regiune importantă a statului de reşedinţă,nde există o comunitate importantă de na�ionali și probleme consulare mai complexe; consulatul are o sferă mai restrânsă de probleme consulare, putând fi înfiin�at într-o anumită locitate; viceconsulatele au o circumscrip�ie consulară mai redusă, iar agen�iile consulare func�ionează în centre secundare și au competen�e mai restrânse: în sistemul elve�ian, de exelu, nu înregistrează pe na�ionali, nu pot elibera vize sau reînnoi pașapoarte, nu prelungesc livretele militare și nu pot face acte privind statutul personal al cetă�enilor etc. Articolul unic al Legii nr. 37/1991, privind înfiin�area, desfiin�area și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, prevede că acestea pot avea loc numai prin decret al Președintelui României, la propunerea Guvernului; se reiterează ob�inerea consim�ământului prealabil al statului de reşedinţă. Astfel, Consulatul RomânieiSao Paulo - Brazilia, înfiin�at prin Decretul nr. 29/1994, s-a ridicat la rangul de consulat general prin Decretul nr.153/1994 publicat în Monitorul Oficial al României nr.191/1994. Consulatele se diferen�iază și prin faptul că sunt conduse de un consul de carieră sau un consul onorific în: 47

consulate de carieră și consulate onorifice, încadrarea într-o categorie sau alta categoria influen�ând exercitarea func�iilor consulare, consulatele onorifice, de regulă, neputând acorda vize sau face autentificări de acte. Hotărârea Guvernului României nr. 760/1999, pentru aprobarea Regulamentului consular, reglementează oficiile consulare onorifice și stabilește atribu�iile și condi�iile în care-și poate exercita func�iile consulul onofic în Capitolul III, iar Statutul consular al Republicii Moldova stabilește în art. 81 că recunoaște institu�ia func�ionarilor onorifici, pentru ca în art. 82 să precizeze necesitatea ob�inerii prealabile a consim�ământului statului de reşedinţă: în cadrul Oficiului Consar onorific al Republicii Moldova, în cazul în care este recep�ionat acordul prealabil al statului de reşedinţă, pentru efectuarea atribu�iilor consulare poate fi delegat un func�ionar consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Oficiile consulare sunt competente să-și exercite func�iile ce-i sunt încredin�ate doar pe teritoriul unei circumscrip�ii consulare, cadrul spa�ial al activită�ii consulare, pentru că înfiin�area unui oficiu consular presupune în mod obligatoriu o competen�ă care trebuie delimitată în spa�iu. Aceasta este mai întinsă sau mai restrânsă în func�ie de rangul oficiului consular: desigur că un consulat general va avea o sferă de competen�ă asupra unei circumscrip�ii consulare mai largi decât celelalte categorii de posturi consulare. Practica arată că statele cuprind în dispozi�iile referitoare la acordul lor de voin�ă exprimat prin conven�ii consulare (sau un alt document, aşa cum am men�ionat mai sus) și defini�ia expresiei circumscrip�iei consulară (vezi, de exemplu, Conven�iile consulare dintre România și Macedonia, Ucraina, Croa�ia, Belarus, Republica Polonă etc. - art.1 pct.2). Oficiile consulare, indiferent de rangul lor, stabilesc legături directe doar cu autorită�ile locale și nu cu guvernul și sunt subordonate în activitatea lor şefului misiunii diplomatice din �ara de reşedinţă.

3.3. PERSONALUL OFICIILOR CONSULARE În func�ie de natura sarcinilor lor, de gradul de participare la realizarea scopurilor activită�ii consulare, membrii oficiului consular se împart în mai multe categorii: personalul consular, personalul tehnico-administrativ și personalul de serviciu. Practica statelor, codificată prin Conven�ia de la Viena din 1963, distinge în cadrul membrilor postului consular între: func�ionarii consulari - persoanele care îndeplinesc func�iile consulare; angaja�ii consulari - persoanele care îndeplinesc în cadrul consulatului func�ii cu caracter tehnico-administrativ; membrii personalului de serviciu - persoanele care îndeplinesc sarcini cu caracter gospodăresc (art.1, pct. g). În ce privește expresia membrii personalului consular, Conven�ia stabilește că aceasta se referă la func�ionarii consulari, cu excep�ia şefului postului consular, angaja�ii consulari și membrii personalului de serviciu (art.1 pct. h). Şeful de oficiu consular, persoana însărcinată să ac�ioneze în această calitate, desfășoarvitate oficială și o activitate de reprezentare. El are un anumit rang și face parte dintr-o clasă consulară. Numirea şefului de oficiu consular se face potrivit unei proceduri speciale, eliberându-i-se o patentă consulară. În privin�a func�ionarilor consulari este de men�ionat că, la fel ca şeful de oficiu consular, ei sunt chema�i să îndeplinească func�iconsulare (art.1 pct. d din Conven�ia din 1963), în sensul restrâns al cuvântului, adică să efectueze acte consulare; ei nu au responsabilitatea conducerii oficiului consular. Clasele șefilor de post consular sunt stabilite de dispozi�iile Conven�iei de la Viena din 1963: consuli generali, consuli, viceconsuli, agen�i consulari (art. 9 pct. 1) și determină categoriile de oficii consulare pe care le conduc: � consulul general, cel mai înalt func�ionar al serviciului consular, exercită o supraveghere generală asupra tuturor func�ionarilor consulari și conduce un consulat general sau mai multe circumscrip�ii consulare; 48

� consulul conduce numai o circumscrip�ie consulară și este subordonat consulului general; � viceconsulul conduce un viceconsulat și este un func�ionar consular subordonat consulului general sau consulului; � agentul consular conduce o agen�ie consulară și are atribu�ii mai restrânse fiind, de regulă, subordonat consulului. Până la momentul adoptării Conven�iei de la Viena din 1963, clasele consulilor nu fuseseră codificate, spre deosebire de clasele agen�ilor diplomatici care au fost stabilite prin Congresul de la Viena, în 1815 și Aix-la-Chapelle, în 1818, înainte de Conven�ia de la Viena din 1961 privind rela�iile diplomatice. De-a lungul secolelor, de când institu�ia consulilor a apărut în cadrul rela�iilor interna�ionale, au fost folosite titulaturi foarte variate: comisari, reziden�i, agen�i comerciali etc. De altfel, sintagma „agent comercial” a fost aleasă pentru a desemna agentul consular în cadrul Conven�iei de la Havana din 1928 privind func�ionarii consulari (art. 4, paragraful 2). Unele state foloseau titlul de viceconsul sau de agent consular pentru a desemna func�ionarii consulari onorifici. Enumerarea celor patru clase de șefi de post consular nu semnifică și faptul că statele sunt obligate să utilizeze în practica lor toate cele patru clase. Singura obliga�ie ar fi să numească șefii de post consular într-una din clasele enumerate în art.9. Dacă această reglementare (art.9 alin.1) determină clar ce denumiri pot purta șefii de post consular, în alin.2 se lasă deplină liberate statelor pentru fixarea denumirii func�ionarilor consulari care nu sunt șefi de post consular. Statele pot stabili ce denumiri vor purta ceilal�i func�ionari consulari, în afara şefului de post consular, prin reglementări de drept intern: legi, regulamente etc. Denumirile cel mai frecvent întâlnite în practica statelor pentru a desemna ceilal�i func�ionari consulari sunt: consul adjunct, atașat consular, cancelar, consul economic, secretar consular, interpret etc. Doctrina men�ionează cancelarul - un secretar al consulului, care îl asistă în lucrările curente. Totalitatea șefilor institu�iilor consulare dintr-o circumscrip�ia consulară se numește corpul consular. Referitor la șefii de post consular se pune și problema precăderii, pe care Conven�ia de la Viena din 1963 o rezolvă în art. 16. Corpul consular este condus de un decan, care este superior după clasă și primul după data primirii exequaturului; el îndeplinește func�ia de reprezentare a corpului consular în probleme de ordin protocolar. Totalitatea membrilor oficiului consular, adică toate persoanele care desfășoară activitatea la consular - de conducere consulară, tehnico-administrativă și de serviciu reprezintă efectivul oficiului consular. Conven�ia de la Viena din 1963 statuează cu privire la acesta că, în lipsa unui acord explicit al statului asupra efectivului personalului postului consular, statul de reşedinţă poare cere ca acest efectiv să fie men�inut în limitele considerate de el ca fiind rezonabile și normale, având în vedere circumstan�ele și condi�iile din circumscrip�ia consulară și nevoile postului consular în cauză –.20. Așadar, dreptul statului trimi�ător de încadra oficiul consular cu un număr de persoane pe care îl consideră necesar pentru a duce la îndeplinire atribu�iile care îi revin, fie ele consulare, tehnico-administrative sau de între�inere a localului ori alte servicii auxiliare, în func�ie de volumul de muncă, nu trebuie exercitat în mod abuziv, ci potrivit unei desfășurări normale a activită�ii consulare, corelativ existând dreptul statului de reşedinţă de a cere reducerea efectivului oficiului consular . Trebuie precizat că s-au stabilit reguli – art.22 din Conven�ia de la Viena din 1963 – și în ce privește na�ionalitatea func�ionarilor consulari. Aceștia trebuie să aibă, în principiu, na�ionalitatea statului trimi�ător, ei neputând fi aleși dintre cetă�enii statului de reşedinţă decât cu consim�ămâal acelui stat, care poate oricând să-l retragă. Același drept există, în ce privește statul de reşedinţă, referitor la cetă�enii unui stat ter� care nu au și cetă�enia statului trimi�ător

49

În Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României sunt prevăzute și condi�iile ce se cer îndeplinite pentru ca о persoană să aibă calitatea de membru al Corpului Diplomatic și consular al României. Art. 17 enumeră în alin(1) condi�iile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o persoană să aibă calitatea de membru al Corpului diplomatic și consular al României: a) are dreptul să ocupe o func�ie publică, conform prevederilor Constitu�iei și legilor în vigoare; b) se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constitu�ie și în legile în vigoare; c) nu face parte din partide politice; d) a urmat studii superioare de lungă durată la o institu�ie de învă�ământ superior din �ară sau din străinătate, cu diplomă de licen�ă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educa�iei și Cercetării; e) noaște cel pu�in o limbă străină; f) are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bazăt medical de specialitate, emis de centrul medical care deservește Ministerul Afacerilor Externe; g) a absolvit Academia Diplomatică sau a promovat concursul de admitere în Corpul diplomatic și consular al României, organizat potrivit regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în Ministerul Afacerilor Externe; h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infrac�iuni. Acest act normativ asigură o reglementare unificată, același statut juridic pentru func�ionarii diplomatici și consulari și asigură cadrul unei pregătiri de specialitate comune. Dar, ordinea juridică interna�ională, practica interna�ională a statelor demonstrează că statutul juridic al misiunii diplomatice este diferit de cel al reprezentan�ei consulare, ceea ce face ca și activitatea func�ionarilor diplomatici să presupună atribu�ii diferite de cele ale consulilor. În plan interna�ional deja s-au conturat ca ramuri distincte ale dreptului interna�ional dreptul diplomatic și dreptul consular, iar ceea ce în doctrină a fost numit „statut mixt” ar putea genera confuzie. Iată de ce considerăm necesară reglementarea distinctă a celor două categorii într-o viitoare modificare legislativă, oportună, din punctul nostru de vedere, care ar duce și la creșterea eficacită�ii pregătirii și desfășurării activită�ii flor consulari. Exigen�ele sporite impuse prin acest Statut unui segment profesional de elită impun nu numai o înaltă competen�ă profesională, ci și o conduită morală și un atașrespunzător fa�ă de valorile democratice. Diversitatea func�iilor consulare pe care le îndeplinește un func�ionar consular scoate în eviden�ă multilateralitatea cunoștin�elor pe care trebuie să le posede în diferite domenii, pe lângă cunoașterea până la detaliu a caracteristicilor statelor și popoarelor în cadrul cărora exercită aceste func�ii. Conven�ia din 1963 distinge între două categorii de func�ionari consulari: func�ionari consulari de carieră și func�ionari consulari onorifici - art. 1 pct.2. Distinc�ia, relevantă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor, facilită�ilor, privilegiilor și imunită�ilor care este acordat diferen�iat pentru cele două categorii de func�ionari consulari, este reluată de state în cuprinsul conven�iilor bilaterale: art. 12 din Conven�ia consulară dintre România și Republica Polonă statuează: fiecare dintre cele două păr�i contractante poate numi și primi func�ionari consulari onorifici în cadrul rela�iilor lor bilaterale, aplicând în privin�a acestor func�ionari dispozi�iile cap. III din Conven�ia de la Viena asupra rela�iilor consulare și, atunci când contextul permite,dispozi�iile prezentei conven�ii. Func�ionarii consulari onorifici pot avea cetă�enia statului trimi�ător, a statului de reședin�a sau a unui stat ter�. Conven�ia de la Viena din 1963 tratează separat statutul juridic, regulile privind exercitarea func�iilor consulare, drepturile, privilegiile și imunită�ile func�ionarilor consulari (În anul 2005, prin H.G. nr.880 a fost înfiin�at Institutul Diplomatic Român, ca institu�ie

50

publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, prin comasarea prin fuziune a Academiei Diplomatice și a Institutului de Studii Interna�ionale Nicolae Titulescu, care s-au desfiin�at.) de carieră și ale celor onorifici, stabilind de la început regula: - dispozi�iile capitolului II al prezentei Conven�ii se aplică posturilor consulare conduse de func�ionari consulari de carieră; - dispozi�iile capitolului III se aplică posturilor consulare conduse de func�ionari consulari onorifici (art.1 pct.2). Structurat în cinci capitole, Regulamentul consular al României a rezervat tot prima parte a reglementărilor func�ionarilor consulari de carieră, pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. Interpretarea normelor juridice referitoare la cele două categorii ne conduce la concluzia potrivit căreia încadrarea într-una dintre acestea are importan�ă mai ales din punctul de vedere al beneficiului drepturilor, privilegiilor și imunită�ilor ce le sunt acordate sau, după cum opinează Ion M. Anghel într-o lucrare, “Consulii de carieră sunt func�ionari publici ai statului trimi�ător care n-au permisiunea de a se angaja în afaceri private de nici un fel și ca func�ionari publici ei se bucură de anumite privilegii și imunită�i prescrise. Consulii comercian�i sunt aleși de stat dintre proprii săi cetă�eni, angaja�i în afaceri într-o �răină sau din na�ionalii străini”. R.G. Feltham caracterizează astfel cele două categorii: - func�ionarii consulari de carieră sunt cei care servesc guvernul propriu și sunt numi�i de către şeful statutului sau de către ministrul de externe; - func�ionarii consulari onorifici, nu sunt func�ionari de carieră, iar pentru ei func�iile consulare nu constituie o ocupa�ie permanentă. Elementele definitorii desprinse din practica statelor referitoare la consulii onorifici sunt: - consulul onorific poate avea cetă�enia statului de reşedinţă sau cetă�enia unui stat ter�; - poate fi o persoană privată; - poate exercita aivită�i cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă, în paralel cu activitatea consulară; - poe fi o persoană privată. Art. 7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numi�i dintre persoanele cu pozi�ii importante în statul de reşedinţă – oameni politici reputa�i, personalită�i remarcabile în domeniile economiei,inan�elor, bancar, cultural, știin�ific, avoca�i de prestigiu cu independen�ă financiară și coortament la nivelul func�iei ce li se încredin�ează, apropia�i de România, care pot să contribuie la promovarea intereselor românești, la dezvoltarea rela�iilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să î�i asume astfel de însărcinări. Capitolul III al Conven�ieViena din 1963 este dedicat în întregime regimului aplicabil func�ionarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei Astfel, în art. 58 se precizează că posturilor consulare conduse de consuli onorifici li se aplică dispozi�iile articolelor 28 (înlesniri acordate postului consular), 29 (folosirea drapelului și a stemei na�ionale), 30 (ob�inerea de localuri), 34 (libertatea de deplasare), 35(libertatea de comunicare), 36 (comunicarea cu cetă�enii statului trimi�ător), 37 (informa�ii în caz de deces, tutelă sau curatela, de naufragiu sau accident aerian), 38 (comunicarea cu autorită�ile statului de reşedinţă), 39 (drepturi și taxe consulare), paragraful 3 din 54 (obliga�iile statelor ter�e), paragrafele 2 și 3 din 55 (respectarea legilor și regulamentelor statului de reşedinţă). În articolele 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67 se prevede protec�ia localurilor consulare, scutirea fiscală a localurilor consulare, inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare, scutirea vamală, procedura penală și protec�ia func�ionarului consular onorific, scutirea de înmatriculare a străinilor și de permise de şedere, scutirea de presta�ii personale.

51

Conven�ia de la Viena din 1963 prevede în art. 68 că "fiecare stat este liber să hotărască dacă va numi sau va primi func�ionari consulari onorifici" de unde rezultă caracterul facultativ al institu�iei func�ionarilor consulari. În unele state (spre exemplu în Germania) se consideră că există o legătură permanentă între şeful de post consular onorific și insa ca atare (postul consular onorific), din care reiese că acordul pentru înfiin�area unui consulat onorific este strâns legat de acceptarea persoanei concrete în calitate de consul onorific, relevant fiind și faptul că în caz de terminare a misiunii consulului onorific (decedare, renun�are la serviciul său, retragerea patentei sau exequaturului etc.) nu se admite geran�a interimară, procedura de numire a unui nou consul onorific echivalând cu procedura de înfiin�are a unui nou consulat onorific, pe când în alte state (Spania, România) se consideră că stabilirea posturilor consulare onorifice este independentă de procedura numirii și admiterii şefului de post consular și că la un post consular onorific, odată înfiin�at, va putea fi numit un alt sef de post consular, fără a relua întreaga procedură de înfiin�are a postului consular onorific, momentul principal care dirijează acceptul sau neacceptul men�ionat fiind legat de determinarea statutului juridic al posturilor consulare conduse de consuli onorifici. Articolul 58 (p.3) al Conven�iei de la Viena din 1963 dispune că "privilegiile și imunită�ile prevăzute în prezenta conven�ie nu sunt acordate membrilor familiei unui func�ionar consular onorific sau unui angajat consular care este angajat într-un post consular condus de un func�ionar consular onorific". În ce privește schimbul de valize consulare între două posturi consulare situate în �ări diferite și conduse de func�ionari consulari onorifici este admis numai sub rezerva consim�ământului celor două state de reşedinţă. Atitudinea reticentă a României fa�ă de institu�ia consulului onorific, mai ales după 1948, a condus chiar la desfiin�area consulatelor onorifice străine din România și la desfiin�area celor românești din străinătate pentru o anumită perioadă. În perioada de după 1990 s-a acordat o importan�ă deosită activită�ii pe care o desfășoară consulii onorifici în domeniile de ac�iune ce �in de reprtarea intereselor României în mediile politice, economice și culturale în care activează, de stimularea dezvoltării rela�iilor și facilitarea contactelor economice și comerciale între companii românești și străine, precum și recomandarea de agen�i economici din circumscrip�ia consulară și sprijinirea încheierii de contracte comerciale, de oferirea de informa�ii privind mediul de afaceri și oportunită�ile din România, de promovarea fenomenului cultural românesc etc. Instrumente juridice de drept na�ional și de drept interna�ional prevăd condi�iile cerute pentru înfiin�area de oficii consulare onorifice ale României. Temeiul juridic consistă în reglementările Conven�iei de la Viena din 1963, dar și ale conven�iilor bilaterale în domeniu, precum și ale Regulamentului consular al României și H.G.nr. 100/2004, privind organizarea și func�ionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare. Structurat în cinci capitole, Regulamentul consular al României a rezervat, la fel ca și Conven�ia de la Viena din 1963, tot prima parte reglementărilor func�ionarilor consulari de carieră, pentru ca în capitolul III să se refere la consulii onorifici. Art. 24 pct.7 al Regulamentului consular al României statuează că șefii oficiilor consulare onorifice sunt numi�i dintre persoanele cu pozi�ii importante în statul de reşedinţă - oameni politici reputa�i, personalită�i remarcabile în domenle economiei, finan�elor, bancar, cultural, știin�ific, avoca�i de prestigiu cu independen�ă financiară și comportament la nivelul func�iei ce li se încredin�ează, apropia�i de Românre pot să contribuie la promovarea intereselor românești, la dezvoltarea rela�iilor de prietenie cu statul de reşedinţă și care doresc să î�i asume astfel de însărcinări. Ei pot fi cmâni cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă, cetă�eni ai statului de reşedinţă sau cetnui stat ter� cu domiciliul în statul de reşedinţă.

52

Șefii oficiilor consulare onorifice suportă din bugetul propriu toate cheltuielile privind îndeplinirea atribu�iilor oficiale de reprezentare, potrivit pct.4 al art.24 din Regulamentul consular al României. Potrivit acelorași reglementări, ei își desfășoară actitatea în localuri consulare proprietatea lor sau închiriate pe cheltuială proprie. Ei nu sunt salariza�i de statul român și nu primesc indemniza�ii sau alte venituri. (art.24 pct.8) Consulii onorifici ai României beneficiază de o serie de facilită�i, privilegii și imunită�i, în conformitate cu reglementările Conven�iei de la Viena din 1963, privind rela�iile consulare, ce pot fi restrânse sau lărgite prin acorduri între statul român și statul de reşedinţă sau prin aplicarea principiului reciprocită�ii: sprijin din partea autorită�ilor statului de reşedinţă pentru ob�inerea localului oficiului consular onorific; arborarea drapelului na�ional al României la sediul oficiului consular onorific și pe mijloacele de transport, atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu; plasarea pe clădirea în care func�ionează oficiul consular onorific stema de stat a României și aplicarea inscrip�iei corespunzătoare cu denumirea și rangul oficiului consular, în limba română și limba statului de reşedinţă; Libertatea de deplasare și de circula�ie pe teritoriul statului de reşedinţă, sub rezerva legilor și a regulamentelor referitoare la zonele în care accesul este interzis sau reglementat din motive de securitate na�ională; libertatea de comunicare a oficiului consular onorific pentru orice scopuri oficiale îi permite acestuia să comunice cu guvernul, cu misiunile diplomatice și cu celelalte oficii consulare ale României prin folosirea tuturor mijloacelor de comunica�ie, inclusiv valiza diplomatică sau consulară; libertatea de a comunica cu cetă�enii români afla�i pe raza circumscrip�iei consulare; libertatea de a comunica cu autorită�ile locale competente din circumscrip�ia consulară etc. 3.4. NUMIREA ȘI ADMITEREA MEMBRILOR OFICIULUI CONSULAR Procedura de numire a func�ionari consulari comportă distinc�ii, după cum aceștia sunt sefi de oficiu consulari sau fac parte din categoria membrilor personalului consular. Vom face referire, în cele ce urmează și la exercitarea func�iei de sef de oficiu consular de către un diplomat. Am văzut că un oficiu consular, în func�ie de clasa pe care о de�ine, este condus de un consul general, consul, viceconsul, agent consular, împuternicit cu func�ii consulare, care are responsabilită�i de reprezentare și coordonează întreaga activitate a institu�iei pe care о conduce. Articolul 10 al Conven�iei enun�ă un principiu fundamental, dezvoltat în articolele următoare: „ 1. Șefii de post consular sunt numi�i de statul trimi�ător și sunt admiși pentru exercitarea func�iilor lor de către statul de reşedinţă. 2. Sub rezerva dispozi�iilor prezentei conven�ii, modalită�ile de numire și de admere a şefului de post consular sunt fixate prin legile, regulamentele și uzan�ele statului trimi�ător și respectiv ale statului de reşedinţă.” În cuprinsul acestuia se indică faptupentru a avea statutul de sef de post consular, o persoană trebuie să îndeplinească două condi�ii: mai întâi trebuie să fie numită de autoritatea competentă a statutului trimi�ător în tatea de consul general, consul, vice consul sau agent consular,dintre cetă�enii proprii, apoi trebuie să fie admisă să exercite func�iile ce-i revin de către statul de reşedinţăIntră în competen�a fiecărui stat de a stabili modalită�ile de numire și de admitere a şefuluie post consular, în conformitate cu legile, regulamentele și uzan�ele statului trimi�ător și, respectiv, ale statului de reşedinţă. Numirea și admiterea unui sef de post consular se realizează, deci, prin acte unilaterale ale fiecărui stat (eliberarea și transmiterea patentei consulare și, corelativ, acceptarea numirii prin exequaturul); scopul final al procedurii are valen�ă interna�ională, raportul bilateral al numirii și admiterii consulare purtând numele în doctrina de specialitate de "raport de numire consulară".

53

Structural raportul numirii consulare este constituit din două laturi: a) numirea prin patenta consulară și transmiterea acesteia în vederea admiterii persoanei concrete la exerci�iul func�iilor consulare; b) hotărârea statului de reşedinţă de a-l admite pe consulul străin la exercitarea func�iilor consulare, care poartă denumirea de exequatur. Patenta consulară are caracterul unei scrisori de acreditare (prin care se atestă calitatea oficială a şefului misiunii diplomatice). Ea este, în fapt, un document special cu care este învestită persoana desemnată în cuprinsul acesteia de către statul trimi�ător pentru a îndeplini func�ia de sef de oficiu consular în statul de reşedinţă. Dic�ionarul diplomatic definește pe larg acest document de atestare a şefului de oficiu consular, reguli privind patenta consulară și con�inutul ei fiind fixate de chiar reglementările Conven�iei din 1963(art.11). Exequatur-ul reprezintă autoriza�ia pe care statul de reşedinţă o eliberează pentru admiterea şefului de post consular și prin care îi recunoaște această calitate(art.12 din Conven�ie de la Viena din 1963) . Potrivit practicii interna�ionale și reglementărilor în domeniu, Ministerul Afacerilor Externe solicită, pe cale diplomatice, acordul prealabil al statului de reşedinţă privind numirea şefului oficiului, dacă prin tratatele interna�ionale la care România și statul de reşedinţă sunt parte, nu se prevede altfel (art. 6 pct. 1 al Regulamentului consular al României). După ob�inerea acordului statului de reşedinţă, Ministrul Afacerilor Externe semnează patenta consulară, prin care atestă numele și prenumele şefului Oficiului Consular, categoria și rangul său, circumscrip�ia consulară și sediul Oficiului Consular, punând sigiliul de stat. Ministerul Afacerilor Externe transmite, prin canale diplomatice, Ministerului Afacerilor Externe al statului în care a fost numit şeful Oficiului Consular patenta consulară în vederea ob�inerii exequaturului. Şeful Oficiului Consular este admis să-și exercite func�iile printr-o autoriza�ie numită exequatur, emisă de către autorită�ile statului de reşedinţă. Această prurmată în practica României, conformă dispozi�iilor din art. 6 alin. 2, 3 și 4 din Regulamentul consular al României. În cazul admiterii unui diplomat la exercitarea de func�ii consulare există două modalită�i: a) pentru admiterea diplomatului în calitate de sef al cancelariei consulare a misiunii diplomatice este necesară o simplă notificare, făcută la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă; b) pentru admiterea diplomatului la conducerea temporară a unui post consular este necesar de ob�inut geran�a consulară, care este eliberată în baza unei notificări la ministerul afacerilor externe al statului de reşedinţă. Conven�ia din 1963 cu privire la rela�iile consulare tratează geran�a consulară în art. 15 intitulat „Exercitarea cu titlu temporar a func�iilor şefului de post consular”. Art. 6 pct. 5 din Regulamentul consular al României prevede următoarea procedură: dacă şeful oficiului consular de carieră este împiedicat să-și exercite func�iile sau dacătul său a devenit vacant, Ministerului Afacerilor Extern va numi un gerant interimar care va ac�iona cu titlu provizoriu, în calitate de sef al oficiului consular de carieră. Ca gerant interimar poate fi numit un func�ionar consular al oficiului consular respectiv, un agent diplomatic de la misiunea diplomatică română din același stat sau de la Ministerului Afacerilor Externe al României. Ministerului Afacerilor Externe va lua măsuri ca numele și prenumele garantului interimar să fie notificate Ministerului Afacerilor Externe al statului unde se află oficiul consular de carieră. În ce priveste consulii onorifici, Regulamentul consular al României cuprinde în art. 24 pct. 3 următoarea reglementare: procedura privind înfiin�area de oficii consulare onorifice, numirea și admiterea șefilor de oficii consulare onorifice sunt supuse regulilor prevăzute la art.2 pct. (1), (3), (4), (5) și la art. 6 alin. (1), (2), (3), și (4) din prezentul Regulament

54

consular. Pct. 5 al aceluiasi articol prevede obligativitatea încheierii unui Protocol între șefii oficiilor consulare onorifice, după primirea exequaturului sau după admiterea provizorie și şeful misiunii diplomatice române acreditat în acea �ară, împuternicit încest scop de Ministerul Afacerilor Externe, care trebuie să con�ină atribu�iile consulare pe care aceștia le pot exercita, drepturile de care se bucură și obliga�iile ce le revin, în timp ce pct. 6 face referire la cetă�enia pe care o pot avea șefii oficiilor consulare onorifice: „Șefii oficiilor consulare onorifice pot fi cetă�eni români cu domiciliul permanent în statul de reşedinţă, cetă�eni ai statului de reşedinţă sau cetă�eni ai unui statomiciliul în statul de reşedinţă”. În ce-i priveste pe func�ionarii consulari trebuie precizat că numirea oricărui func�ionar consular, în afară de şeful de post consular, necesită doar procedura notificării numirii, statul de reşedinţă fiind în drept să ceară statului trimi�ător ctificarea să fie efectuată cu suficient timp până la numire și prezentarea la post, iar admiterea oricărui func�ionar consular, în afară de şeful postului consular, este bazată în declararea func�ionarului consular numit ca persoana acceptabilă de către statul de reşedinţă. Dacă statul de reşedinţă declară explicit sau lasă de în�eles că func�ionarul consular numit nupersona grata (expresie latină cu sensul de „persoană agreată”), ia fiin�ă în sarcina statuluirimi�ător obliga�ia de a revoca numirea func�ionarului respectiv. Declararea func�ionarului consular ca persoană acceptabilă poate fi efectuată, în unele cazuri, sub formă de eliberare a vizelor de intrare în �ara de reşedinţă. Conven�ia de la Viena reglementează și admiter angaja�ilor consulari și ai membrilor personalului de serviciu, �inând cont de sarcinile care le revin, sfera de ac�iune a criteriilor după care se face fiind mai restrânsă decât în cazul func�ionarilor consulari. 3.5. PATENTA CONSULARĂ ȘI EXEQUATURUL CONSULAR Patenta consulară, documentul pe care îl primește o persoană numită ca sef de oficiu consular de guvernul său sau de la un agent autorizat, o legitimează să ac�ioneze în această calitate la un post consular în străinătate. Obligativitatea emiterii patentei consulare este consacrată în art. 11 pct. 1 al Conven�iei de la Viena: «Şeful de post consular primeste de la statul trimi�ător un document, în formă de patentă sau de un act similar». Reglementarea specificată nu limitează modalitatea de atestare a numirii unui sef de oficiu consular la patenta consulară, ci prevede posibilitatea existen�ei unui „act similar”, care să ateste această calitate. În practica statelor se folosesc denumiri precum lettre patente, commission consulaire decret, licen�ă etc. În conformitate cu Conven�ia de la Viena art. 11 alin.3 «dacă statul de reşedinţă este de acord, statul trimi�ător poate înlocui patta consulară sau actul similar printr-o notificare», dar simplificarea procedurii de autorizare a şefului de oficiu consular rămâne cu totul irelevantă în ceea ce priveste necesitatea acordării exequaturului sau autoriza�iei provizorii, precum și în ceea ce priveste dreptul statului de reşedinţă de a refuza acordarea acestuia. Patenta consulară (sau actul similar) reprezintă act de stat, ea relevă expresia voin�ei unui titular de suveranitate. Atributul de suveranitate al unui stat îi conferă acestuia dreptul de a-și organiza rela�iile externe, de a fi reprezentat în raport cu alte state. Potrivit sistemului constitu�ional și formei de organizare a fiecărui stat, se stabileste cărui organ de stat îi revine competen�a de a face actul de numire a unui sef de oficiu consular. Din punct de vedere structural, patenta consulară trebuie să con�ină următoarele elemente: � numele și prenumele persoanei numite în calitatea de sef de oficiu consular; � oficiul pe care această persoană îl va conduce și pentru care se face numirea; � categoria func�ionarilor căreia apar�ine persoana numită (de carieră sau onorific) � sediul oficiului � circumscrip�ia consulară.

55

România și Croa�ia, punând în practică reglementările Conven�iei de la Viena din 1963, au stabit în articolul 4 pct. 1 din Conven�ia consulară încheiată între ale, elementele pe care trebuie să le con�ină patenta consulară sau notificarea numirii ”Statul trimi�ător eliberează şef oficiului consular un document, sub forma de patentă, sau un act similar, întocmit pentru fiecare numire, atestând calitatea sa și indicând, ca regulă generală, numele și prenumele său, categoria și clasa sa, circumscrip�ia consulară și sediul oficiului consular”. Reglementări similare con�in și celelalte conven�ii încheiate de România cu alte state. Patenta consulară are caracterul de act strict personal (intuitu persoane), ea priveste o anumită persoană fizică care este chemată să conducă un anumit oficiu consular, este emisă numai pentru persoana numită în această calitate și constituie un act dat pentru o durată nedeterminată. Din acest caracter rezultă obligativitatea ca în cuprinsul patentei consulare să se prevadă elementele de identificare strict necesare ce trebuie aduse la cunoștin�a statului de reşedinţă îndrituit să admită sau nu persoana respectivă. Regulamentul clar al României stabileste în art. 6 pct.2 că: „după ob�inerea acordului statului de reședin�aministrul afacerilor externe semnează patenta consulară, prin care atestă numirea şefului oficiului consular de carieră, rangul său, sediul oficiului consular și circumscrip�ia consulară, purtând sigiliul de stat” – s.n. Doctrina și practica au stabilit în privin�a con�utului patentei trei păr�i: � declara�ia solemnă și men�iunea despre scopul general al numirii, cuprinse în formula clasică «în dorin�a de a promova și de a consolida rela�iile de prietenie și comer� dintre cele două state»; � ordinul către cetă�eni de al recunoaște pe acel func�ionsular în calitate de consul al statului trimi�ător � invita�ia către guvernul și autorită�ileale ale statului de reşedinţă de a-i permite exercitarea func�iilor și ai acorda prerogativele consulare. Comunicarea patentei consulare se face pe cale diplomatică, Ministerul de Externe a statului trimi�ător, dând dispozi�ie misiunii sale diplomatice din statul de reşedinţă să facă notificarea respectivă acestuia din urmă. De exemplu, Conven�ia consură dintre România și Croa�ia prevede în alin. 2 al art. 4: statul trimi�ător transmite guvernului statului de reşedinţă, pe cale diplomatică sau pe orice altă cale potrivită, patenta consulară sau actul similar. Patenta consulară reprezintă, deci, propunerea pe care statul trimi�ător o face statului de reşedinţă în cadrul raportului de numire consulară, cealaltă lură a acestui raport fiind autorizarea prin exequatur a şefului de oficiu consular. Exequatur-ul, pe care-l definim ca fiind un act al guvernului care recunoaște caracterul oficial al func�ionarului consular și-i acordă privilegiile și imunită�ile conferite prin tratate, cutumă și reglementările na�ionale și-i permite să-și exercite func�iile sale ofiale, se eliberează în cazul admiterii persoanei numite prin patenta consulară în această calitate. Obligativitatea ob�inerii lui este prevăzută în Conven�ia de la Viena din 1963 și în conven�iile consulare bilaterale. Conven�ia consulară dintre România și Croa�ia, de exemplu, face referire la acesta în art. 5. În conven�ia de la Viena din 1963 art.12 se prevede «Şeful de post consular este admis să-și exercite func�iile printr-o autoriza�ie a statului de reşedinţă, denumit exequatur oricare ar fi forma acestei autoriza�ii.” Această reglementare definește exequaturul ca o autoriza�ie prin care şeful de oficiu este admis de către statul de reşedinţă la exercitarea func�iilor sale, dar trebuie precizat că nu există nici o obliga�ie din punct de vedere a dreptului interna�ional care să impună statului de reşedinţă acest lucru, fiecare stat fiind liber să hotărască dacă acordă sau refuză eliberarea uaturului, în virtutea suveranită�ii sale. Mai trebuie precizat că admiterea unui consul străin constituie, incontestabil, un atribut suveran al statului de reşedinţă, iar libertatea de apreciere este dreptul său discre�ionar. Statul de reşedinţă are un drept indiscutabil de a refuza un exequatur unui consul străin, fără a fi �inut să explice motivele refuzului său (art. 11 pct.2 din Conven�ia de la Viena, art. 5 56

pct. 2 din Conven�ia consulară dintre România și Croa�ia). Exercitarea acestui drept de refuz este excep�ională deși refuzul nu poate fi considerat ca o violare a dreptului interna�ional, cu toate că prin acest refuz se poate pune în pericol sau întârzia considerabil dezvoltarea comercială normală cu statul respectiv. Faptul că admiterea consulului este un drept al statului de reşedinţă are drept consecin�ă și că forma exequaturului să fie reementată prin legea sau practica acestui statul, Conven�ia de la Viena din 1963 lăsându-i această libertate atunci când folosește în art. 12 formula „oricare ar fi forma acestei autoriza�ii”. În practică, cel mai frecvente forme pe care le îmbracă exequaturul sunt următoarele: � ordonan�ă a şefului de stat, semnată de el, contrasemnată de către ministrul afacerilor externe și eliberată în original şefului de oficiu consular; � ordonan�ă semnată în aceleașii, dar din care nu mai o copie certificată de către ministerul afacerilor externe, este remisă şefului de oficiu consular; � transcriere a patentei consulare, care poate la rândul său să îmbrace mai multe forme; � notificare pe calea diplomatică făcută statului tri�ător. Dreptul interna�ional nu prevede, însă, care este autoritatea competentă apar�inând stului de reşedinţă care să elibereze exequaturul, aceasta fiind stabilită de legisla�ia internă a fiecărui stat. În practică aceasta emană de la şeful statului sau de la şeful guvernului acelui stat. Exequatur-ul eliberat şefului de oficiu își extinde efectele și asupra membrilor oficiului consular care lucrează sub îndrumarea și responsabilitatea sa, nefiind necesar ca aceștia să prezinte patente consulare și să ob�ină exequaturul. În cazul lor este suficientă notificarea numirii (art. 19 din Conven�ia de la Viena). În afara cazurilor prevăzute în art.13 și 15 (care fac referire la admiterea provizorie a șefilor de post consular, respectiv, exercitarea cu titlu temporar a func�iilor şefului de post consular), şeful de post consular nu poate intra în func�ie înainte de a fi primit exequaturul (Conven�ia de la Viena din 1963, art. 12 pct. 3). Exequatur-ul poate fi retras în cazul în care consulul depășește atribu�iunile ce i-au fost conferite, dar în practică se recurge rar la retragerea exequaturului, dându-se posibilitatea statului trimi�ător să-și recheme consulul. 4. FUNC�IILE CONSULARE 4.1. Caracterizarea no�iunii de func�ii consulare 4.2. Trăsăturile func�iilor consulare 4.3. Clasificarea func�iilor consulare 4.4. Con�inutul func�iilor consulare 4.1. CARACTERIZAREA NO�IUNII DE FUNC�II CONSULARE Func�iile consulare reprezintă totalitatea activită�ilor oficiilor consulare și ale personalului acestora. Din punct de vedere al con�inutului acestor func�ii, ele pot fi împăr�ite în două categorii: � func�ii care sunt conferite de către statul trimi�ător oficiului consular respectiv; � func�ii care sunt recunoscute de către statul primitor, cel pe teritoriul căruia își desfășoară activitatea. Aşa cum rezultă din enumerarea făcută de art. 5 din Conven�ia de la Vien principale func�ii ale misiunilor consulare sunt: - de a proteja în statul de reşedinţă interesele statului acreditat și altor persoane fizice și juridice ale acestuia; - de a favoriza dezvoltarea rela�iilor comerciale, economice, știin�ifice și culturale între cele două state, în vederea promovării unor rela�ii de prietenie între ele; - de a informa prin mijloace licite asupra condi�iilor și evolu�iei vie�ii comerciale, economice, culturale și știin�ifice din statul acreditar și de a transmite aceste informa�ii guvernului propriu; 57

- de a exercita controlul și inspec�ia asupra navelor maritime și fluviale, precum și asupra aeronavelor și echipajelor lor, apar�inând statului acreditat; - de a exercita atribu�ii în materia intereselor cetă�enilor statului acreditat (eliberarea de pasapoarte și acordarea de vize, acordarea de asisten�ă cetă�enilor statului acreditant, care au reşedinţă în circumscrip�ia consulară respectivă); - instrumentarea de acte notariale și de acte de stare civilă de reprezentare în justi�ie, în materie succesorală. În doctrină s-a încercat claficarea lor în func�ie de mai multe criterii. Ca regulă generală, con�inutul acestor func�ii consulare este negociat și inclus în conven�iile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parte importantă a acestor conven�ii consulare se concentrează tocmai pe func�iile asupra cărora cele două state își dau acordul să fie îndeplinite de cătficiile consulare. 4.2. TRĂSĂTURILE FUNC�IILOR CONSULARE Sunt trăsături ale func�iilor consulare următoarele: - func�iile consulare au caracter de excep�ie de la principiul exercitării jurisdic�iei exclusive de către statul de reşedinţă pe teritoriul său; - efectele juridice ale actelor realizate de îndeplinirea func�iilor consulare se produc, în principal, pe teritoriul statului trimi�ător; - exercitarea func�iilor consulare este supusă, în practică, condi�iei reciprocită�ii. Exercitarea func�iilor consulare asigură îndeplinirea mandatului pe care l-a primit func�ionarul consular la numirea sa în func�ie, îndeplinirea sarcinilor care i-au fost încredin�ate de statul al cărui cetă�ean este. Cadrul normativ al exercitării func�iilor consulare este asigurat de legile statelor, în sensul general al termenului, de Conven�ia de la Viena privind rela�iile consulare, de conven�iile consulare bilaterale, de cutumă. Dacă Conven�ia de la Viena din 1963 stabileste cadrul juridic general al reglementărilor în materie, conven�iile bilaterale reiau, în general, aceste reglementări și le adaptează la necesită�ile, la interesele celor două state; ele pot să prevadă exercitarea oricăror alte func�ii încredin�ate unui post consular de către statul trimi�ător, care nu sunt interzise de legile și regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu se opune, sau care sunt men�ionate în acordurile interna�ionale în vigoare între statul trimi�ător și statul de reşedinţă (art. 5. pct. m din Conven�ia de la Vienain 1963). În plan na�ional, Regulamentul consular al României prevede că atribu�iile consulare sunt exercitate de oficiile consulare de carieră prin: a) func�ionarii consulari care pot fi consuli generali, consuli, viceconsuli sau agen�i consulari; b) diploma�i cu atribu�ii consulare la misiunile diplomatice, numi�i și notifica�i ca atare la autorită�ile �arii de reşedinţă.(art. 8 pct. 1). Aceste atribu�iile consulare se exercită în cadcircumscrip�iei consulare. Cu toate acestea, în împrejurări speciale, un func�ionar consular poate, cu consim�ământul statului de reşedinţă, să exercite atribu�iile și în exteriorul cirip�iei consulare (art. 8 pct.2). Potrivit pct.3 din același articol, Statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, poate, după notificarea către statele interesate și dacă nici unul dintre ele nu se opune î�i mod expres la aceasta, să însărcineze un oficiu consular de carieră stabilit într-un stat să-și asume exercitarea de atribu�ii consulare într-un alt stat. Exercitarea atribu�iilor consulare prin sec�iile consulare sau prin diploma�i desemna�i în acest scop de misiunile diplomatice face obiectul art. 9 al articolului men�ionat mai înainte, care stabileste următoarele reguli:

58

� în capitalele �ărilor unde există concomitent о misiune diplomatică și un oficiu consular dearieră al României, atribu�iile consulare sunt exercitate în exclusivitate de către respectivul oficiu consular de carieră, m cadrul circumscrip�iei sale; � sec�ia consulară a misiunii diplomatice exercită atribu�iile consulare pentru cei din exteriorul circumscrip�iei oficiului consular, dacă acesta nu acoperă integral teritoriul statului de reşedinţă; � oficiile consulare nu vor solu�iona cererile persoanelor domiciliate în alte circumscrip�ii consulare decât în cazuri deosebite și urgente. Exercitarea func�iile consulare de către posturile consulare și, de asemenea, de către misiunile diplomatice are drept scop în îndeplinirea, în esen�ă, a ceea ce Conven�ia de la Viena din 1963 a prevăzut în art.5. 3. CLASIFICAREA FUNC�IILOR CONSULARE O clasificare, considerată a fi cea mai importantă, împarte func�iile consulare pe baza criteriului naturii lor intrinseci, a obiectului lor și cuprinde: - func�ii cu caracter politic; - func�ii economice; - func�ii privind rela�iile culturale; - func�ii de protejare și asisten�ă în favoarea cona�ionalului; - funci administrative în sensul strict al cuvântului; - func�ii de stare civilă; - func�ii notariale; - func�ii jurisdic�ionale; - func�ii în materie de marină comercială; - func�ii în matee de obliga�ii militare. Clasificarea func�iilor consulare se mai poate face luând în considerare criterii precum: 1. surselor normale a dreptului interna�ional func�iile consulare (deosebind func�ii care rezultă din dreptul conven�ional și care pot fi exercitate chiar în lipsa unei norme conven�ionale între statele în cauză - de exemplu func�ia de protec�ie și asisten�ă consulară pentru cetă�enii statului trimi�ător - și func�ii consulare caotrivă, nu pot fi îndeplinite decât dacă sunt prevăzute de o normă conven�ională - celebrarea riei, func�ii notariale); 2. localul unde își produc efectele actele îndeplinite de func�ionarii consulari în func�ie de care deosebim func�ii consulare care își produc efectele numai pe teritoriul statului căruia îi apar�ine consulul și func�ii care tind a-și produce efectele numai în cadrul ordinii juridice a statului de reşedinţă (reprezentarea unui cona�ional absent pentru apărarea intereselor acestuia în statul de reşedinţă în cadrul unei proceduri care-l priveste); 3. beneficiarii func�iilor consulare, în raport cu care există: func�ii consulare care sunt exercitate numai în favoarea persoanelor ce sunt cetă�eni ai statului trimi�ător și func�ii care pot fi îndeplinite în favoarea cetă�enilor statului de renţă sau ai statelor ter�e. 4. modul în care se pun în miscare, se declanșează exercitarea lor, func�iile consulare putând fi: cele pe care consulul le îndeplineste ex-oficii (informa�ii generale, protec�ie consulară) și cele pe care le îndeplineste la cererea cona�ionalului său (eliberare de certificate sau de pasapoarte, oficierea unei căsătorii); 5. modul în care legisla�ia statului de reşedinţă intervine în stabilirea unei func�ii consulare și îterminarea limitelor în care se poate exercita func�ii consulare pe care consulul le poate exercita, situa�ie în care deosebim între: func�ii consulare pe care consulul le poate exercita, numai dacă legea statului de reşedinţă nu se opune (func�ia de ofi�er de stare civilă și de notar) și func�ii consulare care pot fi exercitate în 59

limitele și în conformitate cu dispozi�iile legilor din statul de reşedinţă (apărarea intereselor cetă�enilor statului trimi�ător în succesiunile pe teritoriul statului de reşedinţă). 4.4.ON�INUTUL FUNC�IILOR CONSULARE a) Func�ia de protejare a drepturilor și intereselor cetă�enilor Atât doctrină, cât și în practică, activitatea consulară în domeniul apărării intereselor r a fost tratată destul de vast și ea se asociază cu apărarea drepturilor și intereselor cetă�enilor de către reprezentan�ele diplomatice. Protec�ia consulară, ca și cea diplomatică, a scopul de restabilire a drepturilor încălcate sau recuperarea pagubei cauzate cetă�eanului statului său prin înaintarea preten�iilor corespunzătoare faptului dat sau protestului. Func�iile consulilor în domeniul apărării drepturilor și intereselor statului reprezentat, al persoanelor sale fizice și juridice, sunt codificate în legisla�ia statelor și în Conven�ia de la Viena din 1963, în care este indicată realizarea dreptului statului de eliberare a pasapoartelor și vizelor, îndeplinirea unor ac�iuni notariale, înregistrarea actelor stării civile, apărarea drepturilor cetă�enilor săi în caz de deces, în cazul minorilor sau pierderea par�ială a capacită�ii de exerci�iu, reprezentarea intereselor lor în instan�ele judiciare, supravegherea și acordarea ajutorului echipajelor vaselor maritime, vaselor aeriene și altor persoane. Îndeplinind aceste atribu�iuni și alte func�ii, în limitele stabilite în legisla�ia statului de reşedinţă, consulul ac�ionează și în interesele cetă�tatului de reşedinţă sau a statelor ter�e. Asigurarea și apărarea drepturilor și intereselor cetă�enilor reiese din însăsi esen�a no�iunii de „cetă�enie”, care este tratată ca „o legătură persoanei fizice ca statul și exprimă în întregime drepturile și obliga�iile reciproce a acestor subiecte.” Ea presupune influen�a puterii suverane a statului, dreptul persoanei la tutelă și apărare indiferent de locul aflării ei. Totodată, intră în capacitatea oricărucetă�ean de a cere apărarea și protec�ia statului său, acest drept fiind garantat în mod egal alături de alte drepturi și libertă�i de către actul fundamental – Constitu�ia statului, în sponstitu�ia României, dar și de documente interna�ionale precum Declara�ia Universală a Drepturilor Omului, Conven�ia privind drepturile copilului, Pactul interna�ional privind drepturile economice, sociale și culturale, Pactul interna�ional privind drepturile civile și politice etc. Încălcarea drepturilor și libertă�ilor cetă�enilor este prevăzut în drinterna�ional ca un atentat asupra puterii suverane a statului. În practica activită�ii consulare apare un număr foarte mare de situa�ii ce necesită acordarea serviciilor de apărare a intereselor și drepturilor cetă�enilor de către organele consulare, și au un caracter destul de divers și diferite grade de dificultate, caracter rezultat din multilateralitatea atribu�iilor ce-i revin consulului, ca reprezentant oficial al statului său în statul de reşedinţă. Destul de important în solu�ionarea acestor probleme apar urmăarele ac�iuni: - determinarea gradului de coresponden�ă între situa�ia creată ce necesită rezolvare prin interven�ia consulului cu reglementările prevăzute de legisla�ia internă referitor la încălcarea drepturilor și intereselor persoanelor fizice și juridice a statului de reşedinţă; - analiza situa�iei conformitate cu regulile dreptului interna�ional și legisla�iei locale; - luarea măsurilor necesare, adecvate situa�iei formate; totodată se ia în considera�ie faptul că statul de reşedinţă, în orice circumstan�ă, va adopta pozi�ia de apărare oanelor sale; - consolidarea hotărârilor luate prin intermediul diferitor măsuri diplomatice neoficiale: întâlniri, discu�ii. în cazul rezolvării pozitive a situa�iilor formate este de dorit de a

60

se aduce mul�umiri statului de reşedinţă, apreciind totodată acest fapt ca un pas în dezvoltarea și întărirea rela�iilor bilaterale. Exercitarea acestei func�ii își manifestă importan�a tât mai pregnant cu cât deschiderea grani�elor a facilitat unui număr mare de cetă�eni să călăască, să ini�ieze afaceri în alte state. Aceste persoane se pot afla în situa�ia de a necesita protec�ie consulară. Drepturile consulului în privin�a protec�iei consulare drepturilor și intereselor cetă�enilor apar�inând statului său sunt limitate referitor de aflarea sa în �a de reşedinţă; doar ca excep�ie un func�ionar consular poate exercita func�iile în exteriorul circumscrip�iei sale consulare (art. 6 din Conven�ia de la Viena din 1963). b) Func�ia de reprezentare a cetă�enilor Reprezentarea consulară este func�ia specifică pe care о exercită func�ionarul consular în favoarea cetă�eanului statului trimi�ător care, fiind absent întatul de reşedinţă, nu a dat о împuternicire expresă pentru a fi reprezentat legal în fa�a autită�ilor acestui stat și nu poate să-și apere singur interesele. Art.5 al Conven�iei de la Viena din 1963 prevede două ac�iuni pentru reprezentarea intereselor cetă�enilor statului trimi�ător: a) ac�iunea de reprezentare propriu zisă, directă, a cetă�enilor statului trimi�ă b) luarea măsurilor în scopul asigurării reprezentării lor adecvate în fa�a tribunalelor sau în fa�a altor autorită�i ale statului de reşedinţă. Reprezentarea consulară rezultă în mod ddin calitatea consulului de trimis oficial al statului trimi�ător, exercitarea ei având la bază normele de drept public intern, care stabilesc consulului sarcina de a apăra, în străinătate, drepturile cetă�enilor statului trimi�ător. Este exclus a se considera ce consul și cetă�eanul statului trimi�ător se naste un raport de mandat, a cărui bază să fie nmele dreptului civil. De aici rezultă că reprezentarea consulară se realizează ex officio, în sensul că beneficiarul nu trebuie să exprime, în prealabil, consim�ământul său și nici sprocură specială pentru consul de a ac�iona în numele său. Reprezentarea consulară încetează ldata la care cetă�eanul este în măsură să-și protejeze singur interesele și să-și apere dreptuie direct, fie angajându-și un mandatar al său. În asemenea cazuri, reprezentarea consulară se poate transforma în asisten�ă consulară sau, după caz, în protec�ie consulară. Obiectulrezentării consulare se limitează la actele de conservare sau de administrare a bunurilor cetă�enilor statului trimi�ător; actele de dispozi�ie nu se pot face fără о procură specin partea titularului de drept (pentru o mai bună în�elegere, amintim că: după importan�a lor, actele juridice civile se împart în acte de conservare, de administrare și de dispozi�ie; actele juridice de conservare sunt actele prin care se urmăreste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil; actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se realizează o normală punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu; actele de dispozi�ie sunt acele acte prin care se înstrăinează bunuri, se constituie drepturi reale principale sau accesorii asupra bunurilor ori se renun�ă la drepturi). Ea se exercită numai în fa�a autorită�ii de stat din statul de reşedinţă, nu și fa�ă de pri. În cadrul func�iei de reprezentare, consulul protejează pe cetă�enii săi în cauze referitoare la autorită�ile statului de reşedinţă, în baza unui drept propriu, conferit de normele dreptului consular. Serviciile consulare care se prestează pentru cetă�enii statului trimi�ător de către oficiul consular nu intră în no�iunea de reprezentare consulară. Faptul primirii și transmiterii cererilor cetă�enilor proprii către autorită�ile statului trimi�ător nu ee о reprezentare consulară în adevăratul sens al cuvântului, întrucât func�ionarii consulari npot reprezenta cetă�enii proprii, pe lângă autorită�ile statului lor. De men�ionat că normele drept consular prevăd și posibilitatea ca func�ionarul consular să recomande un apărător ales de el, fie el avocat, fie о altă persoană calificată, în scopul asigurării protec�iei cetă�lui statului trimi�ător în fa�a autorită�ilor statului de reşedinţă. În acelasi timp vom arătal de apărare este

61

reglementat în majoritatea statelor în sensul restrângerii acestei activită�i și limitării ei doar la institu�ia avoca�ilor și, ca excep�ie, în unele state se permite participarea la apărare persoanelor cu pregătire specială în domeniu, dar care nu sunt avoca�i. Conven�ia consulară încheiată între România și Belarus stabileste privitor la reprezentarea intereselor legale ale cetă�enilor în fa�a autorită�ilor statului de reşedinţă că func�ionarul consular are să întreprindă măsuri, în conformitate cu legile statului de reşedinţă, pentru asigurarea repzentării intereselor legale ale cetă�enilor statului trimi�ător în fata instan�elor judecătorei și a altor autorită�i ale statului de reşedinţă. El poate, în conformitate cu legile statului de reşedinţă, să solicite adoptarea de măsuri temporare pentru apărarea drepturilor și intereselor legale ale cetă�enilor statului trimi�ător, dacă acestia absentează sau, din alte cauze credibile, nu sunt în măsura să-și apere drepturile și interesele lor. Func�ionarul consular are, de asemenea, dreptul să solicite instan�elor judecătoresti sau autorită�ilor amânarea examinării cauzei, care priveste pe cetă�eanul statului trimi�ător, până când acesta nu va informat și va avea posibilitatea de a se apăra, singur sau prin reprezentant. Reprezentarea încetează când persoanele reprezentate numesc împuternicitul lor sau preiau, personal, apărarea drepturilor și intereselor lor. (art. 36) În ce priveste tutela și curatela, aceeasi conven�ie con�ine următoarele prevederi: func�ionarul consular are dreptul să solicite autorită�ilor statului de resedin�a instituirea tutelei sau curatelei pentru cetă�enii statului trimi�ător, afla�i în statul de reşedinţă, și să propună persoana care sutore sau curator. Dacă autorită�ile statului de reşedinţă au cunostin�ă că trebuie instituităelă sau o curatelă pentru un cetă�ean al statului trimi�ător, ele vor informa func�ionarul consular despre aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil (art.40). c) Func�ia economică a consulului Func�ia consulară în materie economico-comercială a constituit una din premisele apari�iei institu�iei consulare. Astfel, în evul mediu este men�ionată existen�a a ceea ce s-a denumit cu termenul general de „consules mercantorum”, consul cu atribu�iuni de arbitru în disputele comerciale, care putea să aplice în litigiile dintre membrii coloniilor care îl alegeau, regulile lor cutumiare de drept comercial și maritim. Stadiul actual al rela�iilor interna�ionale stimulează această func�ie apar�inând consulului prin dinamica rela�iilor economico-comerciale. Instrumentul juridic interna�ional cadru care face referire expresă la func�ia economică a consulului este Conven�ia de la Viena din 1963, care în art. 5 pct. b înscrie favorizarea dezvoltării „rela�iilor comerciale, economice… între statul trimi�ător și statul de reşedinţă…” Această reglementare este cuprinsăse conven�ii consulare bilaterale prin care statele în�eleg să concretizeze aceste rela�ii. Astfel, în Conven�ia consulară încheiată între România și Suedia se men�ionează că func�ionaar are dreptul „să urmărească dezvoltarea rela�iilor dintre statul trimi�ător și statul de reşdomeniile comercial, economic, cultural și stiin�ific și să promoveze în alt mod rela�ii de prietenie între cele două state”(s.n.) – art.13 alin.2 pct. b. În mod asemănător Conven�ia conlară încheiată între România și Austria cuprinde reglementarea potrivit căreia „prin activitat lor, func�ionarii consulari contribuie la întărirea rela�iilor de prietenie și favorizează dezvoltarea rela�iilor comerciale și economice dintre cele două păr�i contractante” – art.13. Art. 8 pct. b și c din Conven�ia consulară dintre România și Fran�a prevede că prin exercitarea func�iilor consulare se urmăreste favorizarea rela�iilor comerciale, economice, culturale și stiin�ifice între statul de reşedinţă și statul trimi�ător, informarea prin toate mijele licite despre condi�iile și evolu�ia vie�ii comerciale, economice, culturale și stiin�ifice din statul de reşedinţă. Ceea ce este de remarcat este faptul că în timp ce Conven�ia de la Viena din 1963 enumără func�ia economico-comercială printre celelalte func�ii consulare, în conven�iile bilaterale pe care România le-a încheiat cu alte state

62

aceste aspecte au fost concepute ca scop al func�iilor consulare, concep�ie considerată superioară în literatura de specialitate. Potrivit art.11 din Regulamentul consular al României func�ionarii consulari vor favoriza dezvoltarea rela�iilor bilaterale în domeniile economic, comercial, cultural, stiin�ific, turistic, vor apăra și promova drepturile și interesele statului român și ale cetă�enilor români în statul de reşedinţă (s.n.). tarea acestei func�ii se concretizează prin mai multe ac�iuni precum: - urmărirea și observarea atentă a fenomenelor care au legătură cu rela�iile economicocomerciale; - informarea și îndrumarea agen�iilor comerciale, reprezentan�elor și oamenilor de afaceri din �ară despre tendin�ele de pe pia�a locală; - consilierea organelor na�ionale competente în legătură cu ini�iativa intensificării schimburilor economice; - înlesnirea publicită�ii și participării la expozi�ii cu produse na�ionale etc. În acest sens, Regulamentul consular al României men�ionează în art.13 că func�ionarul consular va sprijini comer�ul și cooperarea economică princ�iuni de prospectare, propagandă și promovare în mediile de afaceri sau de comunicare în masă a intereselor românesti, asigurând condi�ii favorabile agen�ilor economici români, dezvoltării ansamblului rela�iilor cu �ara de reşedinţă. Îi este interzis, însă, să ac�ioneze ca anomic ori să desfăsoare activită�i cu caracter lucrativ. De asemenea, în activitatea sa func�ionarul va sprijini cercurile de afaceri, firmele și companiile străine să facă investi�ii de capital în România, să înfiin�eze reprezentan�e, firme sau birouri ale acestora, să încureze exporturile de produse românesti, să dezvolte cooperarea economică și tehnico-stiin�ifică. Una dintre sarcinile consulilor români este activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condi�iilor economice, comerciale, stiin�ifice etc. în scopul promovării și apărării intereselor și apărarea intereselor na�ionale, înfăptuirii obiectiveloliticii externe și interne ale statului, precum și promovarea participării României la via�a interna�ională (art.12 din Regulament). De men�ionat că, dacă dreptul de protec�ie permite consulului să se adreseze numai autorită�ilor, dreptul de informare îi permite să se adreseze, pentru a primi date, și particularilor. Consulul poate solicita un expert pentru a-i face un raport într-o problemă economică a statului de reşedinţă, poate cere date despre о firmă interesată să negocieze cu о firmă din statul trimi�ător. În acelasi timp, subem faptul că aceste informa�ii nu trebuie să depăsească un interes legitim și, mai ales, procedeele trebuie să fie acceptate de legea statului de reşedinţă d) Func�ia de control și de sprijin a navelor maritime, fluviale și a avioanelor Conven�ia de la Viena din anul 1963 prevede în art. 5, lit. k și l următoarele func�ii pentru postul consular: “k) exercită dreptul de control și de inspec�ie, prevăzute de legile și regulamentele statului trimi�ător, asupra navelor maritime și a navelor fluviale; l) acordă asisten�ă navelor și aeronavelor men�ionate la alineatul k din prezentul articol precum și echipajelor lor, primeste declara�iile asupra curselor acestor nave, examinează și vizează documentele de bord și, fără а prejudicia prerogativele autorită�ilor statului de reşedinţă, face anchete privind indentele survenite în cursul călătoriei și reglementează, în măsura în care legile și regulamen statului trimi�ător autorizează aceasta, divergen�ele de orice natură între căpitan, ofi�eri arinari”. Atribu�iile func�ionarului consular în probleme de transporturi navale, aeriene, rutiere și feroviare sunt prevăzute în art. 20 al Regulamentului consular al României. Conform prevederilor acestui articol, func�ionarii consulari își vor exercita func�iile în conformitate cu

63

legea română și conven�iile interna�ionale la care România este parte. Atribu�iile func�ionarui consular în materie de naviga�ie maritimă și fluvială se exercită în legătură cu navele comele de mărfuri și pasageri care navighează sub pavilion românesc, echipajul și încărcătura de lbordul acestora și pasagerii lor. De asemenea, func�ionarul consular va exercita atribu�ii privind navele de război, navele de stat, navele scoală pentru pregătirea personalului navigant, navele pentru cercetare stiin�ifică și altele. Atribu�iile func�ionarului consular vor consta și în eliberarea sau prelungirea valabilită�ii, după caz, în condi�iile legii și reglementărilor în materie, а documentelor de navigabilitate a navelor, a carnetelor de marinar, acordarea de asisten�ă și protec�ie navelor sub pavilion românesc, echipajului, încărcăturii sale, precum și pasagerilor cetă�eni români, în caz de avarie, esuare sau nfragiu al navei; el va sprijini repatrierea acestora, inclusiv a membrilor echipajului dacă continuarea călătoriei nu mai este posibilă. De asemenea, func�ionarul consular va ob�ine aprobările necesare pentru intrarea navelor de stat și a navelor militare în apele teritoriale și în porturile statului de reşedinţă. În materie de naviga�ie aeriană, funnarul consular va ob�ine pe cale diplomatică, de la autorită�ile �ării de reşedinţă, autoriza�alabile pentru survolarea spa�iului aerian sau aterizarea pe teritoriul acestuia în cazul aeronavelor române care execută zboruri necomerciale - preziden�iale, parlamentare, guvernamentale, transporturi de trupe, tehnică militară, armament și altele asemenea. De asemenea, func�ionarul consular acordă asisten�ă și protec�ie aeronavelor, echipajului și pasagerilor ori de câte ori împrejurările о cer. Func�ionarii consulari vor sprijini personalul, pasagerii și încărcătura în transporturile interna�ionale feroviare și rutiere de măuri și călători în caz de accidente de circula�ie și vor interveni la autorită�ile �ării de reru a le acorda primul ajutor în func�ie de situa�ia în care se află. e) Func�ia de ofi�er al stării civile Func�iile consulare prevăzute la art. 5 al Conven�iei de la Viena din anul 1963 stabilesc domeniile în care un oficiu consular își poate exercita sarcinile stabilite de către statul trimi�ător. Prevederea men�ionată constituie, totodată, norma juridică de drept consular prin care se consacră obliga�ia statului de reşedinţă de a permite, pe bază de reciprocitate, îndeplinirea sarcinilor aşa cum le stabileste statul trimi�ător în domeniul respectiv, dacă nu are prevederi legale contrare. În materia înregistrării actelor și faptelor de stare civilă, statele au interese majore, care influen�ează și sarcinile privind îndeplinirea func�iei de ofi�er al stării civile, încredin�ate, de regulă, sefilor oficiilor consulare. Statul în care se produc actele și faptele de stare civilă poate avea, uneori, principii juridice fundamental diferite de cele ale statului trimi�ător. Statele trimi�ătoare au, de aceea, interesul de a avea un sistem propriu de constatare și înregistrare a actelor și faptelor de stare civilă petrecute în străinătate, întrucât din aceea se nasc situa�ii juridice anume pentru persoanele aflate în statul de reşedinţă; În unele �ări actele de stare civilă sunt încheiate numai de autorită�ile locale, ceea ce rezultă că fc�ionarii consulari străini nu pot îndeplini func�ii în materie de înregistrare a actelor de stare civilă. Regula este imperativă potrivit principiului locus regit actum (de exemplu, Anglia, Columbia Argentina ). Art. 5, lit. f din Conven�ia de la Viena din anul 1963 stipulează func�ionarii consulari au dreptul de a ac�iona în calitate de notar și de ofi�er de stare civilă și a exercita func�ii similare, ca și unele func�ii de ordin administrativ, în măsura în care legile și reglementările statului de reşedinţă nu se opun la aceta. Statele pot stabili prin acorduri bilaterale con�inutul acestei func�ii, pe care о pot limita sau condi�iona. f) Func�ia notarială

64

Activitatea notarială a consulului este reglementată de normele dreptului interna�ional și de normele dreptului intern al statului trimi�ător. Conven�iile interna�ionale multilaterale, care se referă la activitatea consulară, lucrările doctrinare, atât ale institutelor de cercetări pe probleme interna�ionale cât și operele unor teoreticieni, tratează activitatea notarială а consulului, mai mult sau mai pu�in detaliat. Conven�ia de la Viena din anul 1963 prevede la art. 5, lit. f func�ia notarială împreună cu func�ia administrativă și cu cea de ofi�er de stare civilă. Func�ionarul consular are dreptul, potrivit acestui articol, să ac�ioneze în calitate de notar sub rezerva ca legisla�ia și reglementările statului de reşedinţă să nu se opună la aceasta. Regulile referitoarele la cazurile în care ac�ionează un consul în calitate de notar sunt: a) dreptul la întocmirea, legalizarea sau autentificarea de documente pentru cetă�enii statului trimi�ător este general pentru func�ionarul consular, func�ia notarială a consulului este limitată pentru cetă�enii statului de reşedinţă la activită�ile notariale care conferă putere actelor ce urmează să fie folosite autorită�ile publice ale statului trimi�ător, adică este restrânsă la opera�iunile de legalize, cu cele trei componente ale ei, cum vom vedea; b) documentele încheiate să nu se refere la bunuri imobile situate pe teritoriul statului de reşedinţă, oricare ar fi finalitatea actelor încheiate: transferarea, restrângerea sau grevarea dreptului de proprietate asupra acestora, indiferent de natura actelor ce se încheie (acte între vii sau pentru cauze de moarte); c) func�ionarul consular nu poate primi și autentifica contracte între cetă�enii statului de reşedinţă sau între cetă�eni ai unui stat ter�, chiar stea sunt destinate a fi folosite în statul trimi�ător; d) func�ionarul consular onorific poate primi, înregistra și legaliza acte și copii sau extrase de pe documente, dar nu poate autentifica înscrieri de orice fel. Conform prevederilor stipulare în art. 16 al Regulamentului consular al României, activitatea notarială se va desfăsura pe baza legii române și a în�elegerilor interna�ionale la care România este parte, precum și potrivit uzan�elor interna�ionale. Actele notariale se îndeplinesc, după caz, la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află sta�ionate în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetă�eanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în coen�iile interna�ionale la care România și statul de reşedinţă sunt parte ori legea locală nu sopune. Forma și condi�iile în care se îndeplinesc actele notariale sunt prevăzute de legea română. Art.13 din Legea nr.36/1995, a notarilor publici și activită�ii notariale, prevede că activitatea notarială a misiunilor diplomatice și consulare ale României se desfăsoară pe baza legii române și a în�elegerilor interna�ionale la care România este parte, precum și potrivit uzan�elor interna�ionale. Acelasi articol men�ionează în alineatul 2 că, la cererea persoanelor fizice având cetă�enia română, precum și a persoanelor juridice române, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României îndeplinesc următoarele acte notariale: - redactarea de înscrieri în vederea autentificării sau legalizării semnăturii; - autentificarea înscrisurilor; - legalizarea sigiliilor și semnăturilor; - darea de dată certă înscrisurilor prezentate de păr�i; - certificarea unor fapte; - legalizarea de copii de pe înscrisuri; - efectuarea și legalizarea traducerilor; - primirea în depozit a înscrisurilor și documentelor prezentate de păr�i; - eliberarea de duplicate de pe actele notariale întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

65

Unele activită�i consulare pot fi îndeplinite de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României și la cererea persoanelor fizice sau juridice străine, în măsura în care legile sau reglementările statului de reşedinţă nu se opun (art.13, alin.3, Legea nr.36/1995). În privin�a locului unde se îndeplinesc actele notariale alineatul 4 al aceluiasi articol prevede că: "Actele notariale se îndeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum și la bordul navelor și aeronavelor sub pavilion românesc care se află sta�ionat în raza de activitate a acestor organe, precum și la domiciliul cetă�eanului român ori în alt loc, dacă acest lucru este prevăzut în conven�iile ierna�ionale la care România și statul de reşedinţă sunt păr�i sau legea locală nu se opune." A notarial îndeplinit de func�ionarul consular, purtând semnătura sa și sigiliul oficial, este autoritate publică și are for�a probantă prevăzută de lege. Actele notariale întocmite de func�ionarul consular pot fi atacate de păr�i sau de orice persoană interesată prin ac�iune în anulare la instan�a judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului român de procedură civilă. g) Îndeplinirea de acte diplomatice și politice Oficiul consular poate îndeplini acte diplomatice, în conformitate cu art.17 din Conven�ia de la Viena asupra rela�iilor consulare, în următoarele condi�ii: - să nu existe misiunea diplomatică a statului trimi�ător în statul de reşedinţă sau să nu fie reprezentat printr-un stat ter�; - este necesara statul de reşedinţă să-și fi exprimat consim�ământul în acest sens; - să nu fie afectat statonsular. Alte func�ii consulare: - func�ii administrative; - func�ii consulare în materie jurisdic�ională; - func�ii consulare în materie de pasapoarte etc. 5. IMUNITĂ�ILE ȘI PRIVILEGIILE OFICIILOR CONSULARE ȘI ALE MEMBRILOR ACESTORA 5.1. Enumerarea imunită�ilor și privilegiilor potrivit Conven�iei de la Viena din 1963 5.2. Con�inutul imunită�ilor și privilegiilor consulare 5.3. Beneficiarii privilegiilor și imunită�ilor consulare 5.4. Începutul și încetarea privilegiilor și imunită�ilor consulare 5.1. ENUMERAREA IMUNITĂ�ILOR ȘI PRIVILEILOR POTRIVIT CONVEN�IEI DE LA VIENA DIN 1963 Imunită�ile și privilegiile consulare sunt acele drepturi, înlesniri și facilită�i acordate unui post consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă în scopul asigurării îndeplinirii eficiente a func�iilor lor. Dutru Mazilu men�ionează, citându-l pe G.H. Hackwort, că pentru a-și putea îndeplini atribu�iile, consulii și ceilal�i membri ai Oficiului consular se bucură de facilită�i, privilegii și imunită�i, care „constituie statutul lor consular”. Potrivit prevederilor Conven�iei de la Viena cu privire la rela�iile consulare din 1963, imunită�ile și privilegiile consulare pot fi clasificate în trei grupuri de norme juridice și anume: a) înlesniri, privilegii și imunită�i privind postul consular – art. 28-39; b) facilită�i, privilegii și imunită�i prd func�ionarii consulari de carieră și ceilal�i membri ai postului consular – art. 40-57;

66

c) facilită�ile, privilegiile și imunită�ile aplicabile func�ionarilor consulari onorifici și posturilor consulare conduse de ei – art. 58-68. În literatura de specialitate este dată clasificarea și specificarea imunită�ilor, inviolabilită�ilor, privilegiilor, drepturilor și facilită�ilor consulare. Membrii personalului oficiilor consulare au un statut interna�ional special, fiind excepta�i de la jurisdic�ia statelor în conformitate cu dispozi�iile Conven�iei consulare din 1963. Deși beneficiază de un statut special recunoscut de state pentru a le facilita exercitarea func�iilor lor, ei trebuie să respecte permanent legile și ordinea de drept din statele respective. Generic, prin sintagma „imunită�i consulare” trebuie să în�elegem, potrivit teoriei și practicii dreptului interna�ionaratamentul pe care dreptul interna�ional îl prevede, pentru a fi acordat, oficiilor consulare ale statelor străine și personalului lor în scopul ca acestea să-și poată îndeplini func�iile ce le revin”. Conven�ia de la Viena din 1963, privind codificarea rela�iilor consulare, izvor de drept interna�ional ce constituie dreptul comun în materia dreptului consular, a rezervat întreg Capitolul II materiei înlesnirilor, privilegiilor și imunită�ilor privind posturile consulare, func�ionarii consulari de carieră și al�i membri ai unui post consular. Reglementarea acestor probleme s-a realizat în două sec�iuni distincte: prima este afectată înlesnirilor, privilegiilor și imunită�ilor ce se acordă postului consular (art. 28.39), cea de-a doua sec�iune cuprinde prevederi referitoare la facilită�ile, privilegiile și imunită�ile privind func�ionarii consulari de carieră și ceilal�ibri ai postului consular (art. 40-57). 5.2. CON�INUTUL IMUNITĂ�ILOR ȘI PRIVILEGIILOR CONSULARE Enumerate și reglementate de Conven�ia din 1963, aceste imunită�i și privilegii au fost clasificate și amplu analizate în literatura de specialitate. În cele ce urmează, ne vom referi cu precădere la imunitatea de jurisdic�ie încercând să cuprindem următoarele aspecte: defini�ia și reglementarea imunită�ii consulare, formele de imunitate de jurisdic�ie, beneficiarii acestei imunită�i, caracterul și limitele imunită�ii de jurisdic�ie. În doctrină s-au dat mai multe defini�ii imunită�ilor consulare. În opinia unui autor român, imunită�ilconsulare sunt „acele drepturi acordate unui oficiu consular și membrilor acestuia de către statul de reşedinţă, potrivit cărora acestia sunt excepta�i de la jurisdic�ia autorităr judiciare sau de la constrângerea exercitată de autorită�ile administrative ale acestui stat”. Alt autor consideră că imunită�ile consulare sunt „drepturi acordate unui post consular și membrilor acestuia de statul de reşedinţă, potrivit cărora acestia sunt excepta�i de la jurisdic�ia locală”. Conven�ia de la Viena din 1963 afirmă în art. 43, intitulat „Imunitatea de jurisdic�ie”, că: „ 1. Func�ionarii consulari nu pot fi chema�i în fa�a autorită�ilor jue și administrative ale statului de reşedinţă pentru actele săvârsite în exercitarea func�iiloconsulare. 2. Totusi, prevederile paragrafului 1 din prezentul articol nu se aplică în caz de ac�iune civilă: a) care rezultă din încheierea unui contract de către un func�ior consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi�ător; b) intentată de un ter� pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o navă sau de un avion.” Având în vedere cele men�ionate mai sus, putem defini imunitatea de jurisdic�ie ca fiind beneficiul acordat unor categorii de personal al oficiilor consulare în temeiul

67

reglementărilor interna�ionale și care constă în exceptarea acestora de la jurisdic�ia statului de reşedinţă. Deși unii autori tratează inviolabilitatea ca făcând parte din con�inutul imită�ii, în privin�a oficiilor consulare, aşa cum rezultă din Conven�ie, se prevede doar inviolabilitatea localurilor acestora - art. 31( și nu imunitatea lor). Din interpretarea prevederilor art. 43 din Conven�ia de la Viena din 1963 rezultă că trei sunt formele de imunitate de jurisdic�ie: - imunitatea de jurisdic�ie penală; - imunitatea de jurisdic�ie civilă; - imunitatea de jurisdic�ie administrativă. Imunitatea de jurisdic�ie penală. Func�ionarii și angaja�ii consulari nu pot fi chema�i în fa�a autorită�ilor judiciare și atrative pentru „actele săvârsite în exercitarea func�iilor consulare”. În legătură cu expresialiniată se cuvine să facem unele precizări, având în vedere că, aşa cum a fost formulată în ar3 din Conven�ie, ar putea crea confuzii. Astfel, pentru ca un act să aibă caracterul de act îndeplinit în exercitarea func�iilor consulare el trebuie să fie legitim și legal, să rezulte exclusiv din exercitarea func�iilor consulare; mai este necesar, apoi, ca actul să fie calificat ca atare atât de statul trimi�ător, cât și de statul de reşedinţă. Imunea de jurisdic�ie civilă. Conven�ia de la Viena din 1963 exclude din categoria actelor îndeplinite în exercitarea func�iilor consulare încheierea unui contract de către un func�ionar consular sau un angajat consular, pe care acesta nu l-a încheiat în mod expres sau implicit în calitatea sa de mandatar al statului trimi�ător, în caz de ac�iune civilă; de asemenea, prevederile paragrafului 1 al art. 4 3 nu se vor aplica nici în cazul unei ac�iuni civile introduse de un ter� pentru o pagubă rezultând dintr-un accident cauzat în statul de reşedinţă de un vehicul, o navă sau aeronavă. Așadar, instan�ele civile ale stului de reşedinţă nu au competen�a de a judeca ac�iunile civile rezultate din contracte ce au fost încheiate de func�ionarii consulari și de angaja�i consulari, în mod expres sau implicit, în calitatea lor de mandatari ai statului trimi�ător. Imunitatea de jurisdic�ie administrativă. Func�ionarii consulari și angaja�ii consulari se bucură în statul de reşedine imunitate de jurisdic�ie administrativă, aceasta însemnând că autorită�ile judiciare sau administrative ale acestui stat nu au competen�a de a constata și sanc�iona faptele de natură contraven�ională. Ei nu beneficiază da această imunitate într-un stat ter� (art.54). Imunitatea de jurisdic�ie nu este absolută în ce-i priveste pe func�ionarii consulari și pe angaja�ii consulari (precum în cazul diploma�ilor), ci are un caracter func�ional, ea existând numai cu privire la actele săvârsite în exercitarea func�iilor consulare. Nu to�i membrii postului consular beneficiază de imunitate de jurisdic�ie, ci, după cum prevede art. 43, doar func�ionarii consulari și angaja�ii consulari. Rezultă că vor fi exclusi de la imunitatea de jurisdic�ie membrii personalului de serviciu. Făcând parte din ceea ce un autor numea „un complex de tratament favorabil”, imunită�ile consulare, în general, și imunitatea de jurisdic�ie, în special, alături de celelalte privilegii, drepturi și diferite înlesniri, vin să contribuie la îndeplinirea în bune condi�iuni de către consuli și ceilal�iembri ai oficiilor consulare a atribu�iunilor ce le revin. Trebuie să men�ionăm, însă, că statutul consular cuprinde, de asemenea, anumite obliga�ii ce incumbă consulului și pe care trebuie să le îndeplinească fa�ă de statul de reşedinţă (art.55 din Conven�ia din 1963). Invbilită�ile consulare sunt totalitatea drepturilor acordate unui post consular și personalului acestuia de normele dreptului interna�ional, potrivit cărora statul de reşedinţă

68

trebuie să interzică autorită�ilor sale de a dispune, în situa�ii anume determinate, luarea măsurilor de constrângere fa�ă de sediul postului consular sau fa�ă de personalul consular, care ar afecta func�ionalitatea postului sau libertatea personală a func�ionarilor consulari sau care ar aduce atingere drepturilor personale, necesare îndeplinirii oficiale a func�iilor. a) Inviolabilitatea personală a func�ionarului consular constă în faptul, că în cazurile când nu beneficiază de imunitatea de jurisdic�ie, el nu poate fi pus în stare de arest sau deten�iune preventivă, doar decât în caz de crimă gravă și în urma unei hotă autorită�ii judiciare competente (art. 41). Angaja�ii consulari nu beneficiază de inviolabilitate, întrucât Conven�ia de la Viena recunoaste inviolabilitatea doar func�ionarului consular; b) Inviolabilitatea curierului consular este absolută. Conform prevederilor Conven�iei de la Viena (art. 35 p.5) el nu poate fi supus nici unei forme de arest sau deten�iune chiar în cazul săvârsirii unei "crime grave", sau luării unei hotărâri definitive a autorită�ii judiciare competente. Curierul consular nu se bucură de imunitate de jurisdic�ie. c) Inviolabilitatea sediului postului consular. Localurile consulare, no�iune care include clădirile sau păr�ile de clădiri și terenul aferent, indiferent în a cărui proprietate se află, dar care sunt folosite exclusiv pentru postul consular, sunt inviolabile (art. 31). Spre deosebire de locuin�a particulară a agentului diplomatic, care se bucură de aceeasi ocrotire și de aceeasi inviolabilitate ca și localurile misiunii diplomatice, resedin�a şefului de post consular și locuin�ele angaja�ilor consulari nu sunt inviolabile. d) Inviolabilitatea bunurilor postului consular. Mobilierul, bunurile și mijloacele de transport ale postului consular nu pot fi rechizi�ionate.(art. 31, p.4); e) Inviolabilitatea arhivelor și documentelor consulare este absolută. Ele sunt inviolabile în orice moment și în orice loc s-ar găsi. (art. 33). Arhiva cuprinde toate hârtiile, documentele, coresponden�a, căr�ile, filmele, benzile de magnetofon, registrele postului consular, cifrul, fisierele și mobilierul destinat să le protejeze sau să le păstreze (art. 1). f) Inviolabilitatea valizei consulare. Valiza consulară nu trebuie să fie nici deschisă și nici re�inută (art. 35, p. 3). Totusi, dacă autorită�ile competente ale statului de reşedinţă au motive serioase să creadă că valiza e alte obiecte decât coresponden�a, ele pot cere ca valiza să fie deschisă în prezenta lor de către un reprezentant autorizat al statului trimi�ător. Dacă autorită�ile statului trimi�ăr refuză să satisfacă cererea, valiza este înapoiată la locul de origine. Privilegiile consulare sunt înlesnirile sau avantajele juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului acestuia și constau în posibilitatea juridică de a se bucura de anumite beneficii și de a primi anumite onoruri. În categoria privilegiilor se încadrează scutirea de taxe și impozite, scutirea de taxe vamale, dreptul de a folosi comunicarea prin cifru, dreptul de a se servi de curieri speciali și de valiza consulară etc. a) Privilegiile fiscale sunt exprimate sub formă de scutiri de impozite și taxe. Beneficiază de aceste privilegii atât localurile consulare, cât și func�ionarii consulari și angaja�ii consulari (art. 32). b) Privilegiile vamale sunt desemnate sub forma scutirii de control și taxe vamale. De aceste privilegii beneficiază postul consular și func�ionarii consulari. Angaja�ii consulari nu sunt scuti�i de taxe și control vamal, decât cu ocazia primei instalări (art. 50). c) Scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisul de şedere este un privilegiu de care se bucură func�ionarii consulari și angaja�ii consulari (art. 46). Scutirea de înmatriculare nu înseamnă scutirea de obliga�ia de a ob�ine viza, în statele unde există această procedură, și nici dreptul de a rămâne pritoriul statului de reşedinţă fără a fi notifica�i ministerului afacerilor externe al statului de reşedinţă. Func�ionarilor consulari și angaja�ilor consulari li se eliberează, de regul carte de identitate care identifică statutul lor și dau dreptul de şedere în �ara de reşedinţă.

69

d) Scutirea de permise de muncă este un privilegiu acordat tuturor membrilor postului consular. Acest privilegiu nu înseamnă altceva decât faptul, că nu este necesar de a ob�ine autoriza�ie pentru a desfăsura activitate la postul consular. Unele state eliberează permise de muncă membrilor familiei func�ionarilor consulari și angaja�ilor consulari, în caz dacă acestia doresc să lucreze pe teritoriul statului de reşedinţă. În aceste cazuri, persoanele care au primit permise de muncă nu beneficiază de imunitatea de jurisdic�ie civilă și administrativă. e) Scutirea de presta�ii personale și de orice serviciu de interes public (art. 52) și de obliga�ia de asigurare socială (art. 48). Drepturile consulare sunt permisiuni juridice acordate de statul de reşedinţă unui post consular sau personalului consular, care constau în garantarea exercitării unor ac�iuni, prevăzute de legea statului trimi�ător, dar care produc efecte juridice fie în statul de reşedinţă, fie în statul trimi�ător. a) Dreptul la arborarea drapelului na�ional și asezarea scutului cu stema de stat peclădirea ocupată de către postul consular și pe mijloacele de transport ale postului consular, atunci când acestea sunt folosite în interes de serviciu (art. 29); b) Dreptul de a încasa taxe consulare stabilite de către statul trimi�ător (art. 39); c) Dreptul de a exporta fără taxe bunurile succesorale, în caz de deces al unui membru al postului consular (art. 51). Facilită�ile consulare sunt acele garan�ii și obliga�iuni generale pe care le acordă statul de reşedinţă posturilor consulare și personalului consular în scopul sus�inerii și înlesnirii desfăsurării activită�ii care le este proprie în i�ii cât mai bune. În categoria facilită�ilor se încadrează obliga�iunea statului de reşedinţăcilita postului consular dobândirea de terenuri sau clădiri sau procurarea lor în alt mod (art. 30 al Conven�iei de la Viena). 5.3. BENEFICIARII PRIVILEGIILOR ȘI IMUNITĂ�ILOR CONSULARE Conven�ia de la Viena cu privire la rela�iile consulare din 1963 determină beneficiarii privilegiilor și imunită�ilor consulare. Postul consular este principalul beneficiar al imunită�ilor și privilegiilor consulare, indiferent de rangul acestuia: consulat general, consulat, viceconsulat, agen�ie consulară. Şeful de post consular nu are imunită�i și privilegii speciale. El beneficiază doar de două privilegii: a) dreptul de precădere în cadrul corpului consular și b) dreptul de a arbora drapelul na�ional al statului trimi�ător pe clădirea resedin�ei sale și pe mijloacele de transport cu ocazia folosirii lor oficial. Toate categoriile de personal consular beneficiază de următoarele imunită�i și privilegii: a) imunitatea de a depune mărturie, care este legată de faptele oficiale; b) scutirea de permise de muncă; c) scutirea de regimul de securitate socială; d) scutirea de presta�ii personale. Func�ionarii consulari beneficiază în plus de inviolabilitate. Func�ionarii consulari și angaja�ii consulari mai beneficiază de: a) imunită�ile de jurisdic�ie; b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere; c) scutiri fiscale; d) scutirea de taxe vamale și de control vamal. Angaja�ii consulari beneficiază în plus de scutirea de taxe vamale și de control vamal numai cu ocazia primei lor instalări. Membrii de familie, care locuiesc împreună cu func�ionarii consulari beneficiază numai de privilegiile următoare: a) scutirea de impozite și taxe fiscale;

70

b) scutirea de taxe vamale și control vamal; c) scutirea de regimul de securitate socială; d) scutirea de presta�ii sociale; e) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permisele de şedere. Membrii de familie care exercită în statul de reşedinţă o activitate particulară cu caracter lucrativ, precum și titularii care exercită ei însăsi în statul de reşedinţă o asemenea activitate, nu vor beneficia de privilegii și imunită�i. Persoanele folosite exclusiv în serviciul particular al unui membru al postului consular, în caz dacă el nu este cetă�ean al statului de reşedinţă, beneficiază de: a) scutirea de permis de munca; b) scutirea de obliga�iile privind asigurarea securită�ii sociale. Membrii misiunilor diplomatice în cazul exercitării func�iilor consulare ale misiunii își păstrează statutul lor, iar privilegiile și imunită�ile continuă să fie determinate de regulile dreptului interna�ional privind rela�iile diplomatice. În cazul când un membru al personalului diplomatic al misiunii diplomatice a statului trimi�ător în statul de reşedinţă este numit gerant interimar, el continuă să se bucure de privilegiile și imunită�ile diplomatice, dacă statul de reşedinţă nu se opune la aceasta. Gerantului interimar, numit în func�ie dintre func�ionarii consulari, îi sunt aplicabile dispozi�iile Conven�iei de la Viena din 1963 cu privire la rela�iile consulare în aceeasi măsură ca și şefului de post consular în cauză. Totusi, înven�ie se precizează: "Statul de reşedinţă nu este obligat să acorde unui gerant interimar înlesnirile, privilegiile și imunită�ile de care şeful de post consular se bucura numai în baza unor condi�ii pe care gerantul interimar nu le îndeplineste" (art. 15, pct. 3). Postul consular condus de un func�ionar consular onorific beneficiază de următoarele înlesniri, privilegii și imunită�i, de care se bucură și posturile consulare de carieră: a) înlesniri acordate postului consular pentru activitatea sa (art. 28); b) folosirea drapelului și stemei na�ionale (art.29); c) ob�inerea de localuri (art. 30); d) libertatea de deplasare (art. 34); e) libertatea de comunicare (art.35); f) comunicarea cu cetă�enii statului trimi�ător (art. 36); g) accesul la informa�ii în caz de deces, tutelă sau curatelă, de naufragiu și de accident aerian (art. 37); h) comunicarea cu autorită�ile statului de reşedinţă (38); i) perceperea de drepturi și taxe consulare (art. 39); k) libertatea mijloacelor de comunicare, inclusiv a curierilor speciali și a cifrului (art.54); Posturile consulare conduse de func�ionari consulari onorifici beneficiază în plus de: a) dreptul la protec�ie pentru localurile consulare (art. 59); b) scutirea fiscală a localurilor consulare (art. 60); c) inviolabilitatea arhivelor (art.61); d) scutiri vamale (art. 62); Func�ionarii consulari onorifici se bucură de înlesniri, privilegii și imunită�i de care beneficiază și func�ionarii consulari de carieră: a) notificarea cazurilor de arestare, deten�iune sau urmărire (art. 42); b) imunitatea func�ională de jurisdic�ie (art. 43); c) imunitatea de a depune ca martor (art. 44); d) renun�area la privilegii și imunită�i (art. 45); Func�ionarii consulari onorifici beneficiază în plus de:

71

a) protec�ia din partea statului de reşedinţă (art. 64); b) scutirea de înmatriculare a străinilor și de permis de şedere (art. 65); c) scutiri fiscale (art. 66); d) scutirea de presta�ii personale (art. 67). Func�ionarii consulari onorifici sunt obliga�i să respecte legile și regulamentele statului de reşedinţă (art. 55). Potrivit prevederilor Conven�iei de la Viena cu privire la rela�iile consulare din 1963, pentru ca o persoana să nu fie exclusă din beneficiul privilegiilor și imunită�ilor consulare, trebuie să îndeplinească următoarele condi�ii: 1. să aibă calitatea de cetă�ean al statului trimi�ător; 2. să nu aiiliu pe teritoriul statului de reşedinţă; 3. să nu exercite o ocupa�ie privată cu caracter lucrativ în statul de reşedinţă; 4. să nu fie consul onorific. 5.4. ÎNCEPUTUL ȘI ÎNCETAREA PRIVEGIILOR ȘI IMUNITĂ�ILOR CONSULARE Conform art. 53 al Conven�iei de la Viena cu privire la rela�iile consulare din 1963, orice membru al postului consular beneficiază de privilegiile și imunită�ile respective de la intrarea sa pe teritoriul statului de reşedinţă pentru a ajunge la post sau, dacă se găseste deja pe acest teritoriu, din momentul intrării sale în func�ie la postul consular. Membrii familiei unui membru al postului consular care locuiesc împreună cu el, precum și membrii personalului său particular, beneficiază de privilegiile și imunită�ile respective, începând cu una din datele următoare: - aceea de când membrul respectiv al postului consular se bucură de privilegiile și imunită�ile prevăzute de Conven�ia de la Viena cu privire la rela�iile consulare; - aceea a intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă; - aceea la care ei au devenit membri ai acestei familii sau ai personalului particular respectiv. Imunită�ile și privilegiile încetează în momentul în care persoana în cauză părăseste teritoriul statului de reşedinţă sau, dupăn momentul încetării calită�ii de membru al familiei. Actele oficiale, săvârsite de un func�ionar consular sau un angajat consular în exercitarea func�iilor sale, se bucură de imunitatea de jurisdic�ie fără limită de timp. În cazul declarării unui func�ionar consular persona non grata sau ca persoana inacceptabilă sau în caz de conflict armat, statul de reşedinţă acordă un termen rezonabil, la finele căruia încetează privilegiile și imunită�ile (art.din Conven�ia de la Viena). În caz de deces al unui membru al postului consular, membrii familiei sale care locuiau împreună cu el continuă să se bucure de privilegiile și imunită�ile de care beneficiază, până la prima din datele următoare: - aceea la care ei părăsesceritoriul statului de reşedinţă; - la expirarea unui termen rezonabil care le va fi fost acordat în acest scop. Potrivit prevederilor art.53 al Conven�iei de la Viena din anul 1963, privilegiile și imunită�ile membrilor oficiului consular se nasc din momentul intrării lor pe teritoriul statului de reşedinţă; dacă se află pe acest teritoriu, din momentul intrării în func�ie. Imunită�ile și privilegiile încetează la părăsirea teritoriului si de reşedinţă sau, după caz, la încetarea calită�ii de membru al familiei.

72

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ RECOMANDATĂ Anghel, Ion M. - Dreptul diplomatic și consular - Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996 Anghel, Ion M. - Drept diplomatic și consular - vol.II, Edi�ia a II-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002 Bonciog, Aurel - Drept consular - Ed. Funda�iei „România de Mâine”Bucuresti, 1996 Feltham, R.G. - Introducere în dreptul și practica diploma�iei - Bucuresti, Editura ALL, 1996 Iacob, Gh. - Introducere în diploma�ie - Editura Funda�iei "AXIS", lasi, 1998 Mazilu, Dumitru – Diploma�ia. Drept diplomatic și consular – Ed. LUMINA LEX, Bucuresti, 2003 Năstase, Adrian; Aurescu, Bogdan; Gâlea, Ion – Drept diplomatic și consular. Sinteze pentru examen – Ed. All Beck, 2002 Năstase, Dan – Drept diplomatic și consular Ed. Funda�iei România de Mâine, Bucuresti, 2006

73