Universitatea Transilvania,BrasovFacultatea:Stiinte economice si administrarea afacerilorSpecialitatea:Finante banciAnul: IGrupa:8542

DREPT COMERCIAL ROMÂN

Student:Kiss Stefan Andrei

2015

1

CUPRINS

Capitolul 1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL …………………………………………………………...3-6

1.1. Precizări prealabile …………………………………………..……….3-31.2. Obiectul dreptului comercial ………………………………………....3-31.3. Definiţia dreptului comercial ………………………………………...3-41.4. Izvoarele dreptului comercial …………………...................................4-51.5. Principiile dreptului comercial ………………………………….……5-6

Capitolul 2 FAPTELE DE COMERŢ ..................................................6-19

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. ……………………………..………....6-82.2. Clasificarea faptelor de comerţ……………………………………...8-182.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii ………18- 19

Capitolul 3 SUBIECTELE DREPTULUI COMERCIAL..………..19-35

3.1. Precizări prealabile ………………………………………………...19-213.2.Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 ……………………………………………………..21-223.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 ………………..22-243.4. Întreprinderea familială ……………………………………………25-273.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002………27-273.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizica ………………...27-36

Bibliografie.............................................................................................37

2

DREPT COMERCIAL ROMÂN

Capitolul 1Noţiuni introductive privind dreptul comercial

1. 1. Precizări prealabile

Din punct de vedere economic, comerţul este o activitate al cărei scop este schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.

Juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg, deoarece, pe lângă operaţiunile de interpunere în schimb şi circulaţie a mărfurilor, cuprinde producţia de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.

Dreptul comercial cuprinde normele juridice care reglementează activităţile comerciale:de producere, de circulaţie şi de prestări servicii.

1. 2. Obiectul dreptului comercial

Pentru stabilirea obiectului dreptului comercial în literatura de specialitate s-au conturat două teorii, ce oferă criteriile de comercialitate prin care se definesc actele, faptele juridice şi operaţiunilor economice comerciale . Potrivit primului criteriu, denumit obiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor economice calificate de lege ca fiind de comerţ indiferent de persoana care le săvârşeşte. Potrivit celui de-al doilea criteriu denumit subiectiv dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor. Din acest punct de vedere, dreptul comercial este un drept profesional care se aplică tuturor persoanelor care au calitatea de comerciant.

Codul Comercial român are la bază sistemul obiectiv. Articolul 3 Cod com. stabileşte actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ cărora li se aplică dispoziţiile codului comercial indiferent de persoana care le săvârşeşte, indiferent că are sau nu calitatea de comerciant. Combinând cele două criterii rezultă că dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile atât faptelor de comerţ cât şi comercianţilor.

1.3. Definiţia dreptului comercial

3

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din săvârşirea actelor, faptelor juridice şi operaţiunilor economice considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele ce au calitatea de comercianţi.

1.4. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele formale sunt : Codul comercial şi Codul civil.În funcţie de natura lor deosebim : izvoare normative şi izvoare

interpretative. ► Izvoarele normative sunt: Constituţia-legea fundamentală a ţării -care reglementează principiile de organizare ale activităţii economice, Codul Comercial care cuprinde reglementarea de bază a activităţilor comerciale şi reglementează instituţiile fundamentale: faptele de comerţ, comercianţii, obligaţiile comerciale; legile comerciale speciale şi Codul civil. Pentru că nu tot dreptul comercial se află în Codul Comercial, art. 1 Cod Com. face să se înţeleagă că principalul izvor al dreptul comercial îl reprezintă codul comercial şi legile comerciale speciale, care se completează cu dispoziţiile Codului civil, respectiv, legile civile speciale. Astfel, ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,. Dintre legile comerciale - legi, decrete-legi, hotărâri şi ordonanţe de guvern, şi norme, regulamente şi ordine adoptate de organele competente - amintim cu titlu exemplificativ: - Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată şi modificată, Aceasta cuprinde reglementarea generală a asocietăţilor comerciale; - Legea nr. 32/2000, privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, - Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, republicată şi modificată; - Legea nr. 11/1990, privind combaterea concurenţei neloiale, modificată; - Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei; - Decretul- lege 54/1990, privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, în prezent abrogat; - Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului,

4

- Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; - Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, modificată; - Legea nr. 59/1934 asupra cecului, modificată; -Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie; - Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; - Ordonanţa nr. 70/1990 privind impozitul pe profit; - Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994, aprobat de Banca Naţională a României; Dintre legile civile amintim: - Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, - Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă,În privinţa aplicării Codului civil exemplificăm dispoziţiile art. 1 din Codul comercial, potrivit cărora ,,în comerţ se aplică legea de faţă (codul comercial, n. a.), unde ea nu dispune se aplică codul civil,,. ► izvoare interpretative: au rolul de a ajuta la interpretarea voinţei manifestate în raporturile comerciale. În această categorie includem:

- uzurile comerciale. Uzul comercial este o regulă de conduită născută din practica socială. În dreptul comercial român uzurile comerciale nu sunt izvoare normative dar doctrina şi practica juridică recunosc uzurile interpretative (convenţionale) ca rezultând din voinţa prezumată a părţilor cu rolul de a lămuri sensul şi limitele acestei voinţe.

- doctrina. Se admite că doctrina nu este izvor de drept, dar este un important instrument de interpretare a legilor comerciale şi de aplicare a acestora.

- practica judiciară. În mod tradiţional nu a fost recunoscută ca izvor de drept, dar soluţiile date de instanţele judecătoreşti contribuie la interpretarea legilor comerciale fără să aibă puterea precedentului judecătoresc. Un rol important în interpretarea legilor comerciale tinde să-l dobândească deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

1.5. Principiile dreptului comercial

1. Autonomia de voinţă. Dreptul civil recunoaşte libertatea contractuală (în interpretarea actelor juridice prevalează voinţa internă a contractanţilor, fundamentul fiind autonomia de voinţă). În dreptul comercial însă, voinţa declarată primează asupra voinţei interne prin utilizarea înscrisurilor imprimate, a contractelor tip, etc.

2. Rolul aparenţei. În dreptul civil aparenţa - eroarea comună-este

5

producătoare de efecte juridice (error communis facit ius). În dreptul comercial necesităţile creditului determină o recunoaştere mult mai largă a efectelor aparenţei prin sacrificarea realităţii. De exemplu, în cazul titlurilor comerciale de valoare1 unde legea impune anumite condiţii de formă foarte riguroase pentru valabilitatea titlurilor.

3. Ordinea publică. În dreptul civil libertatea contractuală este ţărmurită de normele privind ordinea publică. În dreptul comercial ordinea publică ca limită a libertăţii contractuale cuprinde domenii mai largi decât în dreptul civil: controlul judiciar al constituirii societăţilor comerciale, verificarea condiţiilor cerute pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. Doctrina2 recunoaşte ca principii ale dreptului comercial :

- în comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros;- în comerţ întotdeauna banii sunt fructiferi, produc dobânzi;- în contractele comerciale în caz de dubiu se aplică regula care

favorizează circulaţia;- contractarea în favoarea celui de-al treilea este o activitate

obişnuită în materie comercială.

Capitolul 2FAPTELE DE COMERŢ

2.1. Precizări prealabile. Noţiune. Prin folosirea noţiunii de “fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică.

Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea producându-se în virtutea legii, independent de voinţa autorilor.

Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne fără consecinţe juridice, deoarece considerăm că termenul ca atare are un înteles mai larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare, noţiunea de fapte de comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice, stricto sensu, de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a

1 De exemplu, cambia şi biletul la ordin2 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, Dreptcomercial român, Editura Universul Juridic, Ediţia a VI-a, Bucureşti, p. 24. C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p. 89.

6

supune legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi obligaţiile născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte de concurenţă neloială).

Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de comerţ permite:

- stabilirea domeniului dreptului comercial, adică faptele sau actele de comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia subiectivă), şi

- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obisnuită şi, societătile comerciale.

Faptele de comerţ sunt reglementate în articolele 3, 4 ,6 şi 56 din Codul Comercial.

►Art. 3 C. com. prevede: “Legea consideră ca fapte de comerţ...” şi enumera 20 dintre acestea, fără să le definească, ca atare. În opinia pe care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ, exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerarea facută de cod se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni care nu sunt prevăzute expres în Codul Comercial, dar în condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film, televiziunea, leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ de la art. 3 C. com., acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de calitatea persoanei care le săvarşeşte, comerciant sau necomerciant.

Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor, deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile enumerate de art. 3 sunt denumite fapte de comerţ obiective.

► Art. 4 C. com. consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi operaţiunile comerciantului, cu unele execepţii. Şi cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială

7

şi actului savarşit de acesta.Coroborând art. 3 cu art. 4 C.com., apreciem că –aşa cum s-a afirmat

şi în doctrină - Codul comercial român are la baza sistemul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (art. 3 C.com.) completat cu prezumţia de comercialitate in privinţa “celorlalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant (art. 4)”.

►Art. 56 C.com. reglementează regimul juridic aplicabil actului comercial numai pentru una dintre părţi, stabilind legea aplicabilă acestuia.

Astfel, “dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere de art. 56 C.com. este denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă.

Prin urmare, putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale.

Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele teorii: a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt.

Astfel, actele de comert, sau, în sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate, acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit.

2.2. Clasificarea faptelor de comerţ.Potrivit art. 3, 4 şi 56 din Codul Comercial faptele/actele de comerţ se

împart în trei categorii: obiective, subiective şi mixte.►A. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni

juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura comercială, funcţia economică şi forma lor:

1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ);

2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ) – prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma

8

organizatorică- întreprinderea. Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor.

3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de comerţ prin natura lui .

1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit

a) Cumpărarea şi vânzarea comercială (art. 3 pct. 1 şi 2). Potrivit art. 3 pct. 1şi 2 C.com. “Legea consideră ca fapte de comerţ”:

- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;

- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere.

Potrivit art. 1294 C.civ., vânzarea este contractul prin care una din părţi – numită vânzator – se obligă să transmită, în principal, celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ.

Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la consumator”.

Intenţia de revânzare sau închiriere (considerată intenţia iniţială, nu cea nascută spontan, ulterior), ca trasătură distinctivă a vânzării-cumpărării comerciale: trebuie să existe la data cumpărării; să fie manifestată în exterior de cumpărător, deci, cunoscută de vânzător, sau să rezulte făra echinoc din imprejurarile actului; sa poarte, în principal, asupra obiectului cumparat.

Obiectul vânzarii-cumpărării comerciale, potrivit art. 3 pct. 1, poate fi format numai din bunuri mobile (producte, mărfuri, obligaţiuni ale Statului sau titluri de credit care circulă în comerţ). Acestea pot fi revândute, astfel cum au fost dobândite, sau după ce, în prealabil au fost prelucrate sau transformate (cofetarul cumpără ingrediente pentru a le revinde sub form

9

produsului finit – prajituri, de exemplu).b) Operaţiuni de punere in consignaţie a mărfurilor sau

productelor în scop de vânzare. Contractul de consignaţie este acel contract în temeiul căruia o parte numită consignant, încredinţeaza celeilalte părti, numită consignatar anumite bunuri mobile spre a le revinde, în nume propriu, dar pe seama consignantului.

c) Operaţiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Contractul de report (art. 3 pct. 3). Operaţiunile de bursă . Potrivit art. 3 pct. 3 C. com., sunt fapte de comerţ contractele de report asupra obligaţiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ. Contractul de report este reglementat de art. 74-76 C.com., pe care-l defineşte ca fiind cumpărarea pe bani gata a unor titluri de credit circulând în comerţ şi revânzarea simultanee cu termen şi pe un preţ determinat către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Operaţiunile de bursă se încadrează în categoria operaţiunilor speculative de valori şi sunt considerate fapte de comerţ alături de contractele de report.

d) Operaţiunile referitoare la subscrierea, cumpărarea şi vânzarea de părţi sociale şi acţiuni ale societăţilor comerciale (art.3 pct.4 C.com.). Părţile sociale sunt diviziuni ale capitalului social al societaţii cu răspundere limitată, iar acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social al societătii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni. Cumpărările de parţi sociale sau acţiuni intervin atât la constituirea societaţii comerciale şi suntem în prezenţa unei subscrieri de părţi sociale sau acţiuni, cât şi ulterior, pe parcursul funcţionării acesteia. În ambele situaţii, operaţiunile de cumpărare sunt fapte de comerţ, în care cumpărătorul dobândeşte calitatea de asociat. Vânzarea acţiunilor şi părţilor sociale conduce la pierderea calitaţii de asociat a vânzătorului (dacă, bine înţeles, înstrăinează tot pachetul de acţiuni sau părţi sociale). Indiferent că operaţiunile de vânzare, de cumpărare, de acţiuni şi părţi sociale, sunt sau nu făcute în scop de speculaţie comercială, sunt fapte de comerţ.

e) Operaţiunile de bancă şi schimb (art.3 pct.11 C.com.). Banii şi creditul pot constitui obiectul circulaţiei. Operaţiunile comerciale, ce au ca obiect banii şi creditul vor fi guvernate, aşa cum s-a precizat în doctrină, de aceleaşi principii ca şi cele care privesc circulaţia mărfurilor şi productelor.

Aceste operaţiuni însă, nefiind definite de Codul Comercial, urmează a fi precizate conform O.U.G. nr. 99/2006 privindinstituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Activitatea bancară este realizată de Banca Naţională a României şi de societaţile bancare. Operaţiunile de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuarea de plăţi, plasament financiar.

10

Operaţiunile de schimb sunt operaţiuni de schimb valutar: schimbul de monede, de bilete de bancă naţionale sau străine, transmitere de fonduri, etc. Regimul valutar este reglementat prin Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 1/ 2004 privind efectuarea operaţiunilor valutare.

f) Cambiile sau ordinele în producte sau mărfuri ( art. 3 pct. 14). Cambia şi biletul la ordin sunt fapte de comerţ prin natura lor, indiferent dacă părţile sunt sau nu comercianţi sau dacă sunt emise pentru acte civile sau comerciale. Cambia şi biletul la ordin sunt reglementate de Legea 58/ 1934, modificată. În doctrină s-a precizat că ordinul în producte sau mărfuri, este tot o cambie care prezintă particularitatea că obligaţia ”de plată” are ca obiect nu o sumă de bani, ci o cantitate de producte sau de mărfuri.

g) Operaţiunile asupra imobilelor în scop de speculaţie . În concepţia Codului comercial român, vânzarea-cumpărarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile. S-a formulat în doctrină, opinia ca legiuitorul român a înlăturat operaţiunile imobiliare din categoria faptelor de comerţ de la art. 3 C.com., deoarece valoarea imobilelor este mult mai mare decât cea a mobilelor. Aceasta excludere nu se mai justifică, s-a precizat într-o altă opinie, deoarece în prezent există unele bunuri mobile cu valoare mult mai mare decât a unor bunuri imobile. In sustinerea acestei opinii, s-au adus dispoziţiile art. 1 lit. e din Legea 298/ 2001, potrivit cărora imobilele sunt incluse în fondul de comerţ. Prin urmare, excluderea operaţiunilor cu privire la imobile din categoria faptelor de comerţ, nu se mai justifică.

2. Acte de intermediere în operaţiunile de schimb purtând asupra muncii organizate – intreprinderile. Noţiunea de întreprindere, nefiind definită de Codul comercial, care doar enumeră categoriile de întreprinderi ca fapte de comerţ, urmează a fi precizată conform Legii 346/ 2004. Astfel, potrivit art. 2 din lege prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv ,societăti comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activitaţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. Potrivit art. 3 C.com. întreprinderile se împart în două categorii: de producţie şi de prestări servicii.

Întreprinderile de producţie.a) Intreprinderile de construcţii (art. 3 pct. 8 C.com.).Întreprinderea

de construcţii are ca obiect de activitate : construirea, amenajarea, transformarea, reparaţia imobilelor, etc. Acestea organizează forţa de munca, pe care o speculează în scopul obţinerii de profit. Întreprinderea se interpune între client (beneficiar) şi lucrători. Ea este considerată faptă de comerţ, atât

11

în cazul în care întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul în care materialele sunt procurate de beneficiar. Toate actele şi faptele juridice savârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter comercial, de exemplu: contractele de vânzare-cumparare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriza încheiate cu clienţii etc.

b) Întreprinderile de fabrici, de manufactură (art. 3 pct. 9). Acest tip de întreprindere are ca obiect transformarea materiilor prime, materialelor, inclusiv prelucrarea lor în vederea obţinerii unor produse finite. Procurarea materiilor prime şi materialelor poate fi făcută atât de întreprinzător cât şi de beneficiar. În doctrină s-a arătat că, sunt comerciale şi acele întreprinderi care transformă (lucreaza materia primă oferită de client (beneficiar), chiar dacă activitatea lor nu este de “producţie” ci de prestări servicii, deoarece clientul plăteşte manopera.

Întreprinderi de prestări serviciic) Întreprinderile de imprimerie (art. 3 pct. 9), au ca obiect

operaţiunile de multiplicare a operelor stiinţifice, literare şi artistice, prin folosirea oricărei forme de multiplicare, manuală sau mecanică.

d) Întreprinderile de furnituri de lucruri sau mărfuri. Întreprinderea de furnituri presupune o activitate organizată, prin care, în schimbul unui preţ stabilit anticipat, întreprinzătorul asigură prestarea unor servicii sau predarea (livrarea) unor produse la termene succesive pe baza unui contract de furnizare. Contractul de furnizare are deci ca obiect livrarea de produse sau prestarea de servicii, în baza unui contract de locaţie de servicii. În cazul livrării, întreprinderea are obligatia de a transmite dreptul de proprietate asupra mărfurilor (obligatie de a da), de a le preda şi de a răspunde pentru vicii şi evicţiune (obligaţii de a face) ca şi la vânzare-cumparare. Spre deosebire de vânzare-cumpărare, predarea produselor (furnizarea de electricitate, a gazului metan, de exemplu) se face la mai multe termene succesive, iar preţul serviciilor şi produselor este stabilit anticipat. În cazul prestării de servicii, întreprinderea are obligaţia de a face, adică de a presta servicii cu caracter continuu pe baza unui contract de locaţie de servicii (de exemplu ridicarea gunoiului menajer).

e) Întreprinderi de spectacole publice (art.3 pct.6). Întreprinderile de spectacole publice pun la dispoziţia publicului, producţiile culturale, sportive, în vederea obţinerii unui profit. În doctrină s-a arătat că specificul acestei întreprinderi este de a specula talentul artiştilor sau spotivilor şi curiozitatea publicului. Întreprinderile de spectacole publice organizează munca altora interpunându-se între artist (sportiv) pe de o parte şi spectator, pe de altă parte. Toate actele şi faptele juridice îndeplinite pentru realizarea spectacolului: închirierea de săli, contracte de publicitate,

12

contracte cu artiştii, procurarea recuzitei, etc., sunt calificate drept fapte de comerţ.

f) Întreprinderile de comision, agenţii şi oficii de afaceri (art.3 pct.7). Încheierea tranzacţiilor comerciale se face de cele mai multe ori printr-un intermediar a cărui activitate este organizată în acest scop. În concepţia legii, sunt fapte de comerţ numai operaţiunile de intermediere realizate printr-o întreprindere. Întreprinderile ”de comision” încheie afaceri (contracte de vânzare-cumpărare, de transport etc.) în nume propriu, dar pe seama comitentului. Un act izolat de comision nu este act de comerţ. Agenţiile şi oficiile de afaceri intermediaza afaceri între comercianţi şi clientelă: procurarea de clienţi, obţinerea de informaţii, mijlocire în afaceri etc. Întreprinderile de agenţii şi oficii de afaceri sunt organizate în diverse domenii: turism, publicitate, imobiliar etc. Întreprinzatorul intermediar poate fi comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate consecinţele ce rezultă din calificarea respectivă.

g) Întreprinderile de editură, de librărie şi de vânzare a obiectelor de artă (art.3 pct.9). Întreprinderea de editură are ca obiect reproducerea şi difuzarea operei. Activitatea acesteia se întemeiază pe contractul de editare, în baza căruia autorul unei opere stiinţifice (literare sau artistice) cedează întreprinzatorului (editorul), în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a difuza opera. Întreprinderea de editură este un intermediar între autorul operei, pe de o parte şi întreprinderea de reproducere a operei (tipografia) şi întreprinderea de difuzare (libraria) pe de altă parte.Dacă autorul, publică opera pe riscul lui încheind direct contracte cu tipografia şi librăria, nu savarşeşte ”fapte de comerţ”, deoarece lipseşte elementul de interpunere specific ”comerţului”.

Întreprinderea de vânzare a operelor de artă este faptă de comerţ dacă se interpune între autor şi cumpărător, deoarece legea cere ca întreprinzătorul să fie o altă persoană decât autorul operei. Vânzarea operei de artă direct de către autor nu este faptă de comerţ ci act civil, prin interpretarea ”per a contrario” a art. 3 pct. 10 C.com. “când altul decât autorul sau artistul vinde”.

h) Întreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apă sau pe uscat (art.3 pct.13 C.com.). Deşi Codul comercial reglementează transportul pe apă şi pe uscat - prin enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii sale - considerăm că şi transportul aerian poate fi avut în vedere, deoarece Codul comercial, apreciem că avut intenţia de a reglementa transportul în general, indiferent de calea pe care se realizează. Prin urmare, si transportul aerian de persoane şi mărfuri constituie faptă de comerţ. Operaţiunile de transport sunt fapte de comerţ dacă sunt exercitate în

13

condiţiile unei întreprinderi. Activitatea de transport se desfaşoară, în principal în baza contractelor de transport. Toate actele şi faptele juridice efectuate în cadrul acestei activitaţi sunt comerciale. Contractul de transport este reglementat de Codul comercial în art.413 – 411 C.com. Prin contractul de transport de mărfuri, întreprinderea de transport numita cărăuş se obligă în schimbul unui preţ, faţă de expeditor, să transporte anumite mărfuri, pe care să le elibereze la destinaţie. Contractul de transport are ca obiect şi persoanele. În acest caz întreprinderea de transport (cărăuşul) se obligă, faţa de o persoană să o transporte până într-un anumit loc în schimbul unui preţ.

i) Întreprinderile de asigurare (art.3 pct.17 – 18 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit art. 3 pct.17 – 18 C.com. ”asigurările terestre, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii”, precum şi asigurările chiar mutuale contra riscurilor navigaţiei”. Deşi legiuitorul foloseşte termenul ”asigurări”, sinonim cu ”operaţiuni”, în doctrina comercială s-a apreciat pe de o parte că nu se pot concepe asigurări fără existenţa unei întreprinderi, iar pe de altă parte că întreprinderea de asigurare este conformă evolutiei comerţului de asigurare. Activitatea de asigurare este realizată numai de către societăţile de asigurare ce se constituie şi funcţionează pe baza Legii nr. 32/ 2000, modificată, şi a Legii nr. 31/ 1990, republicată şi modificată. Asigurările sunt: obligatorii (au ca izvor legea) şi facultative (au ca izvor convenţia părţilor). Codul comercial la pct. 17 – 18 are în vedere numai asigurările facultative. Acestea se realizează în temeiul contractului de asigurare potrivit Legii 136/ 1995, privind asigurările şi reasigurările în România, modifictă. În cadrul asigurărilor facultative, codul comercial prevede ca fiind fapte de comerţ şi asigurările mutuale. Acestea se realizează între mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate părţile contractante (asociaţii) obligându-se la plata primei de asigurare – numită cotizaţie – în vederea realizării unui fond comun, din care urmează să plătească la survenirea cazului asigurat, îndemnizaţia de asigurare, asociatului în cauză sau altor persoane îndreptaţite.

j) Depozitele în docuri şi antrepozite (art. 3 pct. 20). Sunt fapte de comerţ ”depozitele în docuri şi antrepozite, precum şi toate operaţiunile asupra recipiselor de depozit (warante) şi asupra scrisorilor de gaj liberate de ele”. Textul codului comercial are în vedere, pe de o parte, activitatea de depozitare a mărfurilor în întreprinderi specializate, cum ar fi docuri, antrepozite, silozuri şi,pe de alta parte operaţiunile de depozitare care privesc documentele de depozit şi scrisorile de gaj emise de întreprinzătorul acestor stabilimente. Documentele ce formează obiectul operaţiunilor prevăzute în textul acestui articol şi care dovedesc existenţa mărfii în depozit sunt:

14

-recipisa de depozit, care se eliberează deponentului (proprietar), atestă dreptul de proprietate al titularului acestui înscris asupra mărfii depozitate;

-warantul sau scrisoarea de gaj, atestă că marfa este gajată, titularul warantului are un drept de gaj asupra mărfii depozitate;

-talonul, rămâne la administraţia depozitului.3. Faptele de comerţ conexe (accesorii). Faptele de comerţ conexe

sunt acte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită legăturii lor cu un fapt de comerţ, prin natura lui, potrivit principiului ”accesorium sequitur principale”. Au caracter accesoriu următoarele acte juridice:

a) Operaţiunile de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale (art. 3 pct. 12 C. com.). Mijlocirea constă într-o acţiune de intermediere între două persoane, în scopul de a înlesni încheierea unui act juridic pentru care acestea sunt interesate. Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai dacă privesc afaceri comerciale.Prin urmare, caracterul comercial al actului juridic mijlocit determină, prin conexiune, comercialitatea acţiunii de mijlocire. Mijlocitorul, fără a fi un reprezentant al părţilor, face demersuri pentru a pune în legatură două persoane, în vederea încheierii actului juridic comercial, care este principalul.

b) Expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi la navigaţiune (art.3 pct.15 si 16 C.com.). Sunt fapte de comerţ, potrivit legii comerciale, toate operaţiunile ce privesc comerţul pe mare şi navigaţia: construirea de vase pentru navigaţie, cumpărarea şi vânzarea vaselor, actele juridice referitoare la echiparea, dotarea şi aprovizionarea vaselor. Sunt calificate ca fiind comerciale: expediţiile maritime şi închirierile de vase (pct. 16), împrumutul maritim şi ipoteca maritimă etc. Cum activitatea principală este comerţul pe mare, operaţiunile în legătură cu această activitate, devin comerciale, prin conexiune, potrivit regulii amintite.

c) Depozitele pentru cauza de comerţ (art. 3 pct. 19). Aceste depozite (contracte de depozit) – ca operatiuni izolate – sunt fapte de comerţ, numai dacă au cauza comercială, adică, ori de câte ori, privesc depozitarea unor mărfuri care au fost cumparate în scop de revânzare. În acest caz, contractul comercial de vânzare-cumpărare este faptul principal, iar depozitul este accesoriul, care devine “fapt de comerţ” prin legătura cu actul principal.

d) Contul curent şi cecul (art. 6 alin 2). ”Contul curent şi cecul nu sunt considerate ca fiind fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe necomercianţi”, afară dacă ele nu au cauza comerciala. Înseamna că, per a

15

contrario, contul curent şi cecul sunt fapte de comerţ dacă au cauză comercial. Cauza comercială, s-a arătat în doctrină, poate consta, de exemplu, în contractul de cont curent încheiat de părti în vederea prestaţiilor reciproce rezultate din contracte comerciale, sau în cazul cecului emis pentru plata unor mărfuri cumpărate în scop de revânzare.

e) Contractul de garanţie reală mobiliară şi contractul de fidejusiune. Aceste contracte sunt fapte de comerţ când obligaţia garantată este o obligaţie comercială. Comercialitatea obligaţiei principale garantate determină comercialitatea şi a contractului de garanţie reală mobiliară sau a contractului de fidejusiune, prin accesorietate. Potrivit art. 14 din Legea nr. 99/ 1999, privind unele măsuri de acelerare a reformei economice, contractul de garanţie reală mobiliară este contractul în temeiul căruia se constituie o garanţie reală în bunuri sau drepturi în benefciul unui anumit creditor. Fidejusiunea este reglementată de art. 1652 C.civ. şi reprezintă contractul prin care o persoană, numită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa. Doctrina comercială a încadrat în categoria faptelor de comerţ accesorii urmatoarele:acte juridice, precum, promisiunea unilaterală de a cumpăra un fond de comerţ, contractul comercial de mandat; fapte juridice ilicite, precum, gestiunea de afaceri comerciale, plata nedatorată a unei datorii comerciale, îmbogatirea fără justa cauză; fapte juridice ilicite (delicte şi cvasidelicte)de exemplu, fapte de concurenţă neloială. ►B. Fapte de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C.com.: “Se socotesc afară de acestea (adică acelea prevazute la art. 3, n.a.), ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din insuşi actul. Prin urmare, faptele de comerţ subiective sunt acele fapte juridice sau operaţiuni care dobândesc caracter comercial datorită calitaţii de comerciant a persoanei care le îndeplineşte. Legiuitor ul stabileşte în art. 4 Cod.com. o prezumţie iuris tantum, de comercialitate, cu privire la toate actele juridice ale unui comerciant. Prezumţia de comercialitate este înlaturată dacă obligaţia ce rezultă din actul juridic, are caracter civil sau necomercialitatea rezultă din însusi actul îndeplinit de comerciant. În prima categorie de acte intră actele juridice civile săvârşite chiar de comerciant. Doctrina comercială a precizat că includem în această categorie actele de drept privat care prin structura şi funcţia lor esenţială nu se pot referi la activitatea comercială şi care rămân civile indiferent de calitatea pesoanei care le savârşeşte – comerciant sau necomerciant. Amintim în acest sens: căsatoria, adopţia, testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire, recunoaşterea unui copil din afara căsatoriei, etc. Referitor la cea de-a doua categorie de acte a caror

16

necomercialitate rezultă din chiar actul îndeplinit de comerciant, art. 5 C.com. prevede că “nu se poate considera că faptă de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul sau cel cultivat de dânsul. Prin urmare, sunt acte civile - actele juridice care vizează nevoile personale ale cumpărătorului sau familiei sale – uzul sau consumaţiunea individuala – chiar îndeplinite de un comerciant – actele juridice de vânzare ale proprietarului sau cultivatorului de teren agricol, ce au ca obiect rezultatul culturilor agricole: cereale, fructe, legume.

În legătura cu intreprinderea agricolă, opinia majoritară înclină spre caracterul civil al acesteia datorită caracterului imperativ al dispoziţiilor art. 5 C. com. care precizează că activitaţile agricole nu sunt fapte de comerţ. Legea 36/ 1990 cu privire la societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură a creat o situaţie specială, deoarece aceste entitaţi juridice sunt considerate comerciale chiar dacă obiectul social al lor este civil. În acest caz, comercialitatea societătii rezultă nu din obiectul acesteia ci din forma sa juridică. ►C. Faptele de comerţ mixte sau unilaterale. Potrivit art. 56 C. com. ”dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acest act, legii comerciale afară de dispozitiunile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea nu dispune altfel. Din textul codului comercial rezultă că: un actul de comerţ numai pentru una dintre parţile raportului juridic – numit mixt sau unilateral, este supus legii comerciale cu doua excepţii: legea comercială nu se aplică comercianţilor; legea comerciala nu se aplica atunci când legiuitorul prevede expres acest lucru.

Referitor la prima excepţie, în doctrina juridică, s-a arătat că legea comercială reglementează numai actul juridic încheiat de părţi, iar în privinţa statutului juridic al părţii pentru care actul juridic nu este de comerţ, nu are nici o consecinţă juridică. Prin urmare, necomerciantul oricâte acte juridice ar încheia, nu devine comerciant. Referitor la a doua excepţie, un caz în care dispoziţiile legii comerciale nu se aplică este acela al faptelor de comerţ unilaterale care privesc obligaţiile cu pluralitate de debitori. De exemplu, art. 42 Cod com. stabileşte prezumţia de solidaritate a debitorilor în obligaţiile comerciale, ca apoi să precizeze că această prezumţie ”nu se aplică la comercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”, deoarece pentru ei faptul juridic din care izvorăsc obligaţiile are caracter civil, ori în dreptul civil, regula este că, obligaţiile sunt divizibile

17

(conjuncte). În literatura juridică s-a prezentat în acest sens, ca exemplu, contractul de vânzare-cumpărare a unor produse agricole încheiat de doi agricultori cu un comerciant. În situaţia dată răspunderea agricultorilor faţă de comerciant, în privinţa nerespectării obligaţiilor asumate nu va fi solidară, ci divizibilă, deoarece obligaţiile izvorăsc dintr-un act care, pentru agricultori, nu este faptă de comerţ (art. 5 Cod.com.).

Un alt exemplu de act de comerţ, mixt sau unilateral, este prevăzut în art. 6 C. com care reglementează contractul de asigurare “asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurător“, ceea ce înseamnă că pentru asigurat sunt acte civile.

2.3. Caracterul civil al operaţiunilor din domeniul agriculturii

În mod tradiţional activitatea agricolă nu intră sub incidenţa legii comerciale. În acest sens, art. 5 Cod .com. prevede: ,,Nu se poate considera ca fapt de comerţ ...vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său, sau cel cultivat de dânsul. Soluţia îşi găseşte justificarea în ideea de protejare a agricultorilor, care nu au obligaţiile profesionale ale comercianţilor, adică: de a se înmatricula în registrul comerţului, de a ţine registre comerciale, de a li se aplica procedurainsolvenţei, etc.

Prin urmare, potrivit art. 5 Cod.com. vânzarea produselor astfel cum au fost obţinute de cultivator este considerată act civil, nu comercial .

În privinţa caracterului civil sau comercial al întreprinderii agrare opiniile sunt împărţite.

În doctrina românească a prevalat opinia împărtăşită de jurisprudenţa din perioada interbelică.

Referitor la societatea comercială agrară, prin Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură se precizează că proprietarii de terenuri agricole care beneficiază de dispoziţiile legii fondului funciar nr. 18/1991, modificată, precum şi alţi proprietari de terenuri agricole pot să-şi exploateze pământul sub forme de asociere cum sunt: asociaţia simplă, contractul de societate reglementat de Codul civil, societatea comercială constituită în condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi societatea agricolă. Asociaţia simplă, contractul de societate reglementate de Codul civil şi societatea agricolă (potrivit art. 5 alin.2 din Legea 36/1991) nu au caracter comercial ci au caracter civil. Se recunoaşte caracterul comercial actelor şi operaţiunilor de exploatare a terenurilor agricole de către o societate comercială organizată potrivit Legii

18

nr. 31/1991. Legea 36/1991 consacră o derogare de la regula generală potrivit căreia caracterul comercial al societăţii este dat de obiectul ei, în sensul recunoaşterii că societatea poate fi comercială datorită formei sale juridice, chiar dacă obiectul ei este civil

Capitolul 3 Subiectele dreptului comercial

3.1. Precizări prealabile Subiecte ale raporturilor comerciale sunt comerciantii, persoane

fizice, persoane juridice (societati comerciale) şi necomercianţii. Comercianţii sunt reglementaţi de următoarele acte normative:

Codul comercial, în art. 7, Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 26/1990 privind la registrul comerţului, republicată şi modificată, Ordonanţa de urgenţă nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legea nr. 509/2002 privind agenţii comercianţi permanenţi, Legea nr. 161/2003 numai în privinţa grupurilor de interes economic – comercianţi.

► Potrivit art. 7 din Codul comercial „Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuită - persoana fizică şi societătile comerciale-persoana juridică.

Prin urmare, dacă săvârşirea faptelor de comerţ are caracter profesional persoana fizică care le săvârşeşte devine comerciant (art. 7 Cod. com.). Odată dobândită această calitate toate actele juridice încheiate de aceasta sunt prezumate a fi comerciale (art. 4 Cod com.). Însă, dacă actele săvîrşite au caracter accidental se supun legii comerciale, fără ca persoana care le săvârşeşte să devină comerciant (art. 9 Cod com.).

► Articolul 34 Cod. com., prevede că registrele comerciale nu se aplică colportorilor, comercianţilor care fac micul trafic ambulant, cărăuşilor sau acelora al căror comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale. Prin această dispoziţie codul comercial reglementează categoria aşa-numiţilor ,,micii comercianţi,, care este scutită de obligaţia

19

profesională a ţinerii de registre comerciale datorită volumului redus al operaţiunilor comerciale desfăşurtae de aceştia3.

►Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, ,,în vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi comerciale,,.

► Potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008, persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice după cum urmează :

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate. Persoana fizică autorizată, potrivit art 20 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008, poate avea, sau nu, calitatea de comerciant.

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale. Întreprindera familială se înregistrează la registrul comerţului, dată de la care membrii acesteia devin comercianţi persoane fizice.

► În afara categoriilor de comercianţi prevăzute de codul comercial Legea 26/1990 republicată, include in categoria comerciantior si regiile autonome.

Astfel, art 1 alin 2 din Legea nr. 26/1990 dispune „In sensul prezentei legi, comerciantii sunt persoane fizice si asociatiile familiale (în prezent abrogate prin O.U.G. nr. 44/2008) care efectueaza in mod obisnuit acte de comerţ,, societătile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome şi organizţiile coopertiste.

Sintetizând dispoziţiile corespunzătoare din actele normative enunţate mai sus comercianţii sunt :

- societăţile comerciale, potrivit 31/1990, companiile naţioanle, societăţile naţionale,

- regiile autonome, înfiinţate prin reorganizarea unităţilor economice de stat, potrivit Legii nr. 15/1990, în ramurile strategice ale economiei naţionale4. Regiile autonome sunt persoane juridice care funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară.

- organizaţiile cooperatiste5, au personalitate juridică şi îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor gestiunii economice.

3 A se vedea, Stanciu Cărpenaru, op. cit. p. 69, şi operele citate acolo.4 A se vedea, H.G. 266/1993, privind ramurile şi domeniile în care funcţionează regii autonome de interes naţional (M. Of. Partea I, nr. 156/1993); şi O.U.G. nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome (M. Of. Partea I, nr. 125/1997)5 A se vedea, Legea nr. 566/2004, privind cooperaţia agricolă (M. Of. Partea I, nr. 1236/2004); O.U.G. 97/2000, privind organizaţiile cooperatise de credit (M. Of. Partea I, nr. 330/2000);

20

Organizaţiile cooperatiste desfăşoară activitate de producere şi desfacere de mărfuri şi de prestări servicii.

- societăţile cooperative, potrivit Legii nr 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei6

- grupurile de interes economic reprezintă o asociere depersoane fizice sau juridice în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective (art. 118 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Grupul de interes economic are personalitate juridică ; poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant.

-persoanele fizice, potrivit O. U.G. nr 44/2008, şi anume, persoane fizice autorizate, întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii ai unei întreprinderi familiale

- persoane fizice, în calitate de ,,mici comercianţi,,.- agenţii comercianţi permanenţi, potrivit Legii nr. 509/2003.Nu au calitatea de comercianţi, dar pot fi subiecte ale

raporturilor comerciale :►statul şi unităţile administrativ teritoriale – potrivit art 8 Cod

com., meseriaşii şi ţăranii care îşi desfac produsele din gospodăria proprie deoarece art. 1 alin. 3 din Legea 26/1990 coroborat cu art. 5 Cod com. dispune ca aceştia nu au obligaţia înregistrării în Registrul Comertului.

► unele persoanele fizice autorizate, potrivit art. 20 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă nr 44/2008.

►grupurile de interes economic care nu au calitatea de comercianţi.

3.2. Comerciantul - persoană fizică autorizată - PFA, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008 Comerciantul persoană fizică autorizată - PFA desfăşoară orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forţa sa de muncă şi aptitudinile sale profesională (art.2, pct. i şi art. 19 alin. 1, din O.U.G. nr. 44/2008). PFA este obligată să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii eonomice, fără ca prin aceasta să devină comerciant. Calitatea de comerciant o dobândeşte în condiţiile art. 7 Cod. com.►PFA are următoarele prerogative :

- poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau 6 M. Of. Partea I, nr. 172/2005;

21

reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secţiuni (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008). Această colaborare trebuie să se facă în scopul exercitării actvităţii pentru care a fost autorizată (art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008).

- poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care PFA este autorizată.

- poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.

PFA este asigurată în sistemul public de pensii şi asigurări şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj. ►PFA are următoarele interdicţii :

- nu are dreptul să angajeze cu contract de muncă terţe persoane pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute de art. 16 din O.U.G. nr. 44/2008, chiar dacă colaborarea este exclusivă.

- nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător personă fizică titular al unei întreprinderi individuale.►Răspunderea PFA.

- PFA răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.

- dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 Cod. com., în caz de insolvenţă, PFA va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006. Orice persoană interesată pote face dovada calităţiide comerciant în cadrul procedurii insolvenţei sau separate, prin acţiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.

- dacă PFA nu are calitatea de comerciant, creditorii îşi vor executa creanţele împotriva acesteia în condiţiile dreptului comun.

►Încetarea activităţii PFA. Potrivit art. 21 alin. 1, PFA îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;b) prin voinţa acesteia

22

c) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţuluide pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată

3.3. Comerciantul - întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderi individuale, potrivit Ordonanţei de urgenţă nr 44/2008

Întreprinderea individuală este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător7.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este este comerciant persoană fizică de la dat înregistrării în registrul comerţului.

Prin înregistrarea în registrul comerţului întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică. ►Prerogativele comerciantului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale. Întreprinzătorul persoană fizică:

- poate angaja terţe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică, potrivit legii, pentru organizarea şi exploatarea întreprinderii sale;

- poate colabora cu alte persoane PFA, cu alţi întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuatrea unei activităţi evonomice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit. Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale nu va fi considerat un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează, în condiţiile prevăzute mai sus chiard acă colaborarea este exclusivă.

7 Întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţa de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f. din O.U.G. nr. 44/2008)

23

- poate cumula şi calitatea de salariat al unie terţe persoane care funcţionează în acelaşi domeniu, ca şi într-un alt domeniu dew activitate decât cel în care şi-a organizat întreprinderea individuală.

Întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale este asiguart în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj.

►Răspunderea întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale:

- răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul său.

- în caz de insolvenţă, va fi supus procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006. ►Încetarea activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale. 

Potrivit art. 27 alin. 1, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale îşi încetează activitatea şi este radiat din registrul comerţului în următoarele cazuri:

a) prin deces;b) prin voinţa acesteiac) la cererea unei persoane fizice sau juridice prejudiciată ca efect

al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la anumite elelmente ale aseteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul reistrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

În cazul în care întreprinzătorul decedează, moştenitorii pot continua întreprinderea, dacă îşi manifestă voinţa, printr-o declaraţie autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Dacă sunt mai mulţi moştenitori, aceştia îşi vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activităţii economice ca întreprindere familială.

Activitatea va putea fi continuată sub aceeaşi firmă, cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.

24

3.4. Întreprinderea familială Întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h, din O.U.G. nr. 44/2008).

Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulţi membri ai unei familii.

Familia, este compusă din soţul, soţia, copii acestora care au împlinit vârsta de 16 anila data autorizării întreprinderii familiale, rudele şi afinii până la gradul al patrulea inclusiv (art. 2 lit. d, din O.U.G. nr. 44/2008).

►Constiuirea întreprinderii familiale.Întreprinderea familială se constituie în baza unui acord de

constituire înre membrii familiei. Acordul de constituire îmbracă forma scrisă, ca o condiţie de valabilitate.

► Acordul de constituire trebuie să cuprindă clauze referitoare la:- numele şi prenumele membrilor şi a reprezentantului;- data întocmirii acestuia; - participarea fiecărui membru la întreprindere, condiţiile

participării;- cotele procentuale în care vor împărţi veniturile nete ale

întreprinderii;- raporturile dintre membrii întreprinderii familiale;- condiţiile de retragere;Lipsa uneia din stipulaţiile prevăzute mai sus atrage nulitatea

absolută a acordului. Întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu şi nu

dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, dar, prin acordul de constituire a întreprinderii familiale, membrii acesteia, pot stipula constituirea unui patrimoniu de afectaţiune.

Patrimoniul de afectaţiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor a membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) afectate scopului exercitării unei activităţi economice, constituită ca o fracţiune distinctă a patrimoniului membrilor întreprinderii familiale (după caz, a persoanei fizice autorizate sau a titularului întreprinderii individuale) separată de gajul general al creditorilor personali ai acestora.

Prin acordul de constituire sau printr-un act adiţional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectaţiune. Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate cotele de

25

participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturilenete sau la piederile întreprinderii

►Statutul membrilor întreprinderii familiale Membrii întreprinderii individuale sunt comercianţi persoane

fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului.Aceştia răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate

de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare.

Prerogativele membrilor întreprinderii familiale sunt :- pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale ;- pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care

funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care şi-au organizat întreprinderea familială.

Actele de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care face obiectul actului.

Membrii unei întreprinderi familiale sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj

►Interdicţii. Întreprinderea familială nu are dreptul să angajeze terţe persoane cu contract de muncă.

► Statutul reprezentantului întreprinderii familialeReprezentantul întreprinderii familiale este desemnat prin

acordul de constituire. Reprezentantul va gestiona înteresele întreprinderii familiale şi va

lua deciziile privind gestiunea curentă a acesteia în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de toţi membrii întreprinderii care au capacitate de exerciţiu şi reprezentanţii legali ai celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor , dacă valoarea bunului cu priovire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la dat actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea

26

membrilor Prin reprezentantul său, întreprinderea familială, poate colabora cu

alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, făr ăca aceasta să-i schimbe statutul dobândit. Colaborarea se face numai în scopul exercitării activităţii pentru care întreprinderea familială a fost autorizată.

►Încetarea activităţii întreprinderii familialeÎntreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din

registrul comerţului în următoarele cazuri : - mai mult de jumătate din membrii acesteia au decedat ;

- mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere ; - la cererea unei persaone fizice sau juridice prejudiciată ca efect

al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului. Radierea înregistrării păgubitoare, se cere în tot sau numai cu privire la

anumite elelmente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tors au în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărâre judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului (art. 25 alin. 1).

Cererea de radiere, însoţită de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice persoană interesată.

3.5. Comerciantul agent permanent, potrivit Legii nr. 509/2002Potrivit 509/2002 agentul comerciant permanent este comerciantul

pf sau pj care in calitate de intermediar independent est imputernicit in mod statornic:

-sa negocieze afacerile pentru o altă persoană fizică sau persoană juridică, numită comitent -sa negocieze si sa incheie afaceri in numele si pe seama comitentului.

Agentul permanent isi desfasoara activitatea in schimbul unei remuneratii primite de la comitent.

3.6. Condiţiile impuse comerciantului persoană fizicăConditiile impuse comerciantului persoana fizica sunt de doua

feluri: a) conditii necesare protejarii persoanei interesate in

realizarea faptelor de comert – referitoare la capacitate juridica a

27

persoanei respective. b) conditii necesare protejarii intereselor generale, care se

refera la cauze de incapacitate sau incompatibilitate c) condiţii necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale

(a actelor/faptelor de comerţ) Conditiile impuse comerciantului persoana fizica rezultă din

următoarele acte normative: - din art. 7 Cod.com. care prevede ,,sunt comercianţi aceia

care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită,,;- din art. 1 pct. 2, din Legea nr. 26/1990, modificată, privită în

lumina O.U.G. nr 44/2008, ,,comercianţii sunt: persoanele fizice autorizate (cu respectarea dispoziţiilor art. 7 Cod. com), întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale, care efectuează în mod obişnuit fapte de comerţ;

- din art. 2 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte activitatea economică, ca fiind, activitatea agricolă, industrială, comercială desfăşurată (…), în scopul obţinerii unui profit;

- din art. 2 lit. f, din O.U.G. nr 44/2008, care defineşte întreprinderea economică, ca fiind activitatea economică desfăşurată în mod organizat (…), pe riscul întreprinzătorului.

- din art. 8 pct.1 lit. a, din O.U.G. nr 44/2008, care impune condiţia de capacitate deplină de exerciţiu, pentru persoanele fizice care desfăşoră activităţi economice, şi anume: persoanele fizice autorizate întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale.

►Coroborând dispoziţiile de mai sus rezultă că o persoană fizică pentru a deveni comerciant trebuie să îndeplinească următoarele conditii:

1. persoana fizică trebuie să aibă capacitatea juridică cerută de lege;

2. sa exercite în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ;

3. activitatea comerciantului să aiba drept scop obţinerea de profit excluzându-se în principal activitatea nelucrativă ;

4. comerţul astfel desfăşurat să fi realizat în nume propriu (condiţie impusă de doctrină);

5. comerciantul persoană fizică sa acţioneze pe riscul său (condiţie impusă de doctrină);

►Din art. 7 pct. 1, şi 8 alin 1, li. b, c, d, rezultă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească comerciantii - persoanele fizice

28

autorizate întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale - pentru a săvîrşi efective activitatea comercială.

6. nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

7. au un sediu profesional declarat;8. declaraţia pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de

funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul, sanitar-veterinar, protecţiei mediului, şi al protecţiei muncii;

9. să fie înregistrat în registrul comerţului şi autorizat potrivit legilor în vigoare O.U.G. nr. 44/2008.

1. Capacitatea comerciantului persoană fizică

Potrivit art.8 pct. 1, lit. a, din O.U.G. nr. 44/2008 pot desfăşura activităţi economice în formele prevăzute de prezenta ordonanţă8, persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi economice ca PFA, ca întreprinzător titular de întreprindere individuală şi al reprezentantului întreprinderii familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în caul membrilor întreprinderii familiale.

O persoană fizică dobândeste capacitatea de a fi comerciant de la implinirea varstei de 18 ani. Nu au capacitatea de a fi comercianţi:

- minorul cu capacitatea de exercitiu restrânsă (14-18 ani), doar dacă încheie anumite acte juridice (de la 16 ani) pentru care nu are nevoie de încuviinţarea prealabilă a reprezentantului legal. -interzişii judecatoreşti, deoarece nu au capacitate de exercitiu deplină, neavând discernamantul faptelor pe care le realizează datorită stării de alienaţie mintală.

Art 5 Cod com. precizează de altfel ca persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi nici nu pot continua un comerţ.

„ Prin urmare:-comercianţii persoane fizice pot presta activitatea economică în mod independent numai de la varsta de 18 ani, la aceasta varstă dobândind capacitatea comercială.- persoanele fizice pot presta activitati in cadrul întreprinderilor

8 PFA, întreprinzătorul persoana fizică titular al întreprinderii individuale, membrii întreprinderii familiale

29

familiale de la varsta de 16 ani in calitate membrii cu conditia sa nu aibă calitatea de reprezentanţi ai acelor întreprinderi familiale.

In cadrul întreprinderilor familiale se regasesc comerciantii persoane fizice. Întreprinderea familiala ca entitate juridica nu are personalitate juridică.

Femeia căsătorită înainte de 18 ani dacă a dobândit capacitate de exerciţiu deplină nu poate dobândi şi capacitatea comercială.

Persoanele cu privire la care s-a constituit curatela (art. 152 Cod fam.), deşi au discernamant nu pot să-şi apere singure interesele datorită bolii, infirmităţii, sau batrâneţii.

Teoretic aceste persoane nu sunt incapabile cu privire la exercitarea comerţului, practic, însa este greu de imaginat posibilitatea de a exercita activităţi comerciale.

1.a. Incompatibilităţi. Nu pot fi comercianţi, datorită funcţiei pe care o deţin: parlamentarii, funcţionarii publici în condiţiile impuse de statutul propriu, potrivit Legii nr. 188/19999, magistraţii (judecătorii şi procurorii), militarii etc.

Nu pot fi comercianţi, datorită profesiei, acele persoane care exercită profesiuni liberale: avocţtii, notarii, medicii. Activitatea pe care o desfăşoară nu are caracter speculativ, chiar dacă obţin câştig.

De asemenea, O.U.G. nr. 44/2008 stabileste expres ca prevederile acesteia nu se aplică acelor activităţi economice pentru care legea a instituit un regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.

1. b. Decaderi. Sunt decăzute din dreptul de a fi comercianţi persoanele care au fost condamnate penal pentru una dintre faptele (infractiunile) prevazute de lege (art. 1 lit. i – Legea nr. 12/1990 modificată). Trebuie să existe o hotarare judecatoreasca (de condamnare) în acest sens.

Totodata O.U.G. nr. 44/2008 art. 8 pct. 1, lit. b prevede ca o persoana are dreptul să desfăşoare activităţi economice - ca PFA, ca întreprinzător persoană fizică titular al întreprinderii individuale, sau ca reprezentant, respectiv, membru intr-o întreprindere familială – dacă nu au săvârşi fapte sanctionate de legile finainciare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal.

1. c. Interdictii. Interdicţiile pot fi legale şi convenţionale. 9 Legea funcţionarului public, republicată în 22.03.2004.

30

Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului (particular) privat şi care sunt monopol de stat (prelucrea tutunului, prospectarea şi extracţia cşrbunelui, a minereurilor feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (fabricarea sau comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de medicament).

Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contract şi produc efecte numai între părţile constractante.

Exemplificăm în acest sens: 1) clauze de exclusivitate prin care un distribuitor se obligă faţă de producator să nu vândă decât anumite produse – în speţă, cele fabricate de producător.

2) clauze de nonconcurenţă cu privire la comerciantul agent comercial permanent, căruia i se impune o anumită restrângere de activitate prin această clauză.

b. Activitatea desfasurată de comeciantul persoana fizica, să fie exercitată în mod obişnuit, cu titlu de profesie fapte ce comerţ

Potrivit criteriului obiectiv de definire a comerciantului, persoana fizică dobândeste aceasta calitate dacă săvârşeşte fapte de comerţ, şi în mod excepţional fapte conexe (auxiliare) de comerţ.

Astfe, o persoana (comerciant) împuterniceşte o altă persoană să desfăşoare comerţ în numele comerciantului. Persoana împuternicită nu poate fi calificată comerciant.

Persoana fizică trebuie sa detină calificarea – pregatirea profesională sau, dupa caz, experienţa profesională necesară pentru a desfăsura activitatea economică pentru care se solicita autorizaţia. Calificarea se poate dovedi cu10:

a) diploma, certificatul sau adeverinţa de absolvire a unei institutii de invatamant preuniversitar sau universitar,

b) certificat de calificare profesională sau de a unei forme de pregatire profesională, organizată în condiţiile legii, în vigoare la data eliberării acestuia,

c) certificat de competentă profesională,d) cartea de meşteşugar,e) carnetul de munca al solicitantului, f) declaratia de notorietate cu privire la abilitatea de a

desfăşura activitatea pentru care se solicită autorizarea, eliberată de primarul localităţii respective în mod gratuit în cazul mesriilot radiţionale artizanale,

g) atestatul de recunoaştere a calificării şi/sau de echivalare 10 A se vedea Anexa la O.U.G. nr. 44/2008.

31

pentru persoanele fizice care au dobândit calificarea în străinătate,

h) atestatul de recunoaştere a calificării dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ,

i) orice alte dovezi care să ateste experienţa profesională.

3. Desfasurarea comerţului pentru obţinerea unui profit

Se exclude astfel o activitate nelucrativă. Ceea ce intereseaza este intenţia comerciantului de a obtine profit. (Comerciantul poate fi angajat în cadrul unei unităţi pe baza contractului individual de muncă cu un salariu, concomitent cu activitatea comerciala.)

4. Desfaşurarea comerţului în nume propriu

Persoana care exercită o activitate de comert în numele şi pe seama altei persoane, nu dobandeşte calitatea de comerciant.

Astfel, nu sunt comercianti auxiliarii de comert – prepusul, procuristul, vanzatorul, comisul-voiajor.

O situaţie aparte o prezintă cazul agenţilor comercianţi permanenţi potrivit Legii nr. 509/2002. În calitatea lor de intermediari sau împuterniciti ai beneficiarului (comitentului agentilor) sunt mandataţi pentru:

- a negocia afaceri pentru comitentul persoană fizică sau juridică;- a negocia şi încheia afaceri în numele şi pe seama comitentului.

Chiar daca agentul (comercial permanent) realizează acte în numele şi pe seama comitentului agentul nu este prepus al comitentului (art 1 alin 5).

Agentul săvârşeşte acte de intermediere. În condiţiile în care le realizează în nume propriu, potrivit art 3 Cod Com., face acte de comerţ obiective.

Agentul are obligaţia de a acţiona cu bună credintă şi cu diligenta unui profesionist (art 5 alin 2).

5. Desfăşurarea comerţului pe riscul comerciantului Comerciantul acţionează pe riscul său şi ca regulă cu răspundere

nelimitată. O.U.G. nr. 44/2008 reglementează pentru prima dată în România,

32

patrimoniul de afectaţiune ca fiind o fracţiune distinctă a patrimoniului (bunuri drepturi şi obligaţii) unei PFA, titularului de întreprindere individuală, membrilor întreprinderii familiale afectate scopului exercitării activităţii economice separată de gajul general al creditorilor persoanli ai acestora.

Răspunderea nelimitată este carcteristică pentru comerciantul persoană fizică – PFA, întreprinzător tiular de întreprindere individuală. El răspunde cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său, adica cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare care se găsesc în patrimoniul său.

În cazul membrilor întreprinderii familiale legea instituie pe lângă răspunderea nelimitată (cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu patrimoniul său ) şi răspunderea solidară şi indivizibilă pentru datoriile contractate de reprezentantul întreprinderii familiale.

Creditorii ale caror creanţe izvorasc din faptele de comerţ ale comerciantului se află in concurs şi pe aceeasi poziţie cu ceilalţi creditori ai comerciantului, creditori ale căror creanţe izvorăsc din acte civile.

6. Comerciantul nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina financuiar- fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

7. Comercaintul are un sediu decalarat. Pentru stabilirea sediului profesional este necesar ca PFA, titularul de întreprinderii individuale sau oricare alt membru al întreprinderii familiale, de la caz la caz, să deţină un drept de folosinţă asupra imobilului la adresa căruia acesta este declarat. Dreptul de folosinţă poate avea ca temei juridic un contract de vânzare-cumpărare, testament, caz în care comerciantul este proprietar, sau cun contract de locaţiune caz în care comerciantul este locatar.

Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare privind sediul permanent.

8. Comerciantul trebuie să se înregistreze în registrul comerţului şi să obtină autorizaţiile prevazute de lege.

Potrivit art. 8 pct. 1 lit. d ,,comerciantul trebuie să declare pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute

33

de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar – veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii. Îndeplinirea condiţiilor de funcţionare se face potrivit art. 5, 15 şi următoarele din Legea nr. 359/2004, privind simplificarea formalităţilor de înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale (în cazul nostru, ca urmare a O.U.G. nr. 44/2008, PFA, întreprinzător individual, întreprindere familială), persoanelor fizice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea persoanelor juridice, cu modificările ulterioare, atât pentru sediu profesioanl, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru.

►Cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţuluide pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul profesional (art. 12 pct. 1, O.U.G. nr. 44/2008). Cererea menţionată va fi însoţită de :

A. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării PFA, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport, fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;

2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;

3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;

B. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport al titularului întreprinderii individuale- fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul;

2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de

34

moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;

3. declaraţie pe propria răspundere care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;

C. documentaţia de susţinere a cererii de înregistrare în registrul comerţului şi autorizare a funcţionării a întreprinderii individuale, care cuprinde (anexa din O.U.G. nr. 44/2008):

1. carte de identitate sau paşaport al fiecărui membru- fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul ;

2. document care să ateste drepturile de folosinţă asupra sediului profesional, precum contract de închiriere, comodat certificat de moştenitor, contractd e vânzare-cumpărare, declaraţie de luare în spaţiusau orice alt act juridic carecoferă dreptul de folosinţă etc. –copie legalizată;

3. declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului, care să ateste îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzută de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanita-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii;

4. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă pregătirea profesioanlă, dacă aceasta este cerută, potrivit unor prevederi speciale;

5. fotocopii certficate olograf de pe documentele care atestă experienţa profesioanlă, dacă este cazul;

6. acordul de constituire încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiţie de validitate, şi procura specială, sub forma unui înscris sub semnătură privată, prin care reprezentantul este desmnat prin acordul de constituire să gestioneze interesele întreprinderii familiale.

►Înregistrarea în registrul comerţului a PFA, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale se face în baza rezoluţiei motivate a directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cuprinsul cererii, documentaţiei şi a docimentelor care atestă pregătirea şi experienţa profesională, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va dispune înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării PFA, a întreprinderii individuale şi a întreprinderii familiale

35

Bibliografie

36

-Lector Universitar Doctor:Ioana Nely Militaru-Stanciu D. Cărpenaru, „Drept comercial român”, Ed. ALL Beck, Bucureşti, ed. a- IV-a, 2002, p.567-651. -Ion Turcu, „Drept bancar”, I, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 1999, p.311-382. -Angela Miff„Noua procedură a insolvenţei - actualitate, tradiţie şi perspective”,în curs de publicare. - Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, „Drept comercial”, Ed. „Oscar Print”, Bucureşti, 2002, ed.a-III-a, p.329-370. -Mircea N. Costin, Angela Miff, „Falimentul.Evoluţie şi actualitate”, Ed. „Lumina Lex”, Bucureşti, 2000. - Mihail Paşcanu, „Dreptul falimentar român”, Ed. „Cugetarea”, Bucureşti,1926. -I.L. Georgescu, „Drept comercial român. Societăţile comerciale”, Ed. „Socec& Co”,Bucureşti, 1948

-Stanciu D. Cărpenaru, „Noile modificări ale Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”, în revista „Curierul judiciar” nr.3/2002

37