9. Raport_Cadrul natural si biodiversitatea

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar:

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 9. CADRUL NATURAL ŞI BIODIVERSITATEA Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Formă finală. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 9

2

Cadrul natural şi biodiversitatea Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: prof.dr. geogr. Silviu NEGUŢ, lect. dr. geogr Marius‐Cristian NEACŞU, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU Colaboratori: urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, arh. urb. Ana PETRESCU, urb. Ramona UNGUREANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU

Autori anexa 9.3.: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, dr. geogr. Liliana GURAN, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, arh. urb. Ana PETRESCU

I.4. Lista consultanţilor de specialitate

I.5. Cuprinsul studiului

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.3. Date statistice II.5.4. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni

4


4

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Geodiversitatea III.1.1.a. Poziţia geografică a României şi consecinţe climatice, biogeografice, geologice III.1.1.b. Principale caracteristici geologice III.1.1.c. Caracteristicile reliefului României III.1.1.d. Clima – România o ţară cu patru anotimpuri III.1.1.e. Apele

III.1.2. Biodiversitatea III.1.2.a. Convenţia privind diversitatea biologică (Rio, 1992) III.1.2.b. Situaţia României III.1.2.c. Vegetaţia III.1.2.d. Fauna

III.1.3. Resursele naturale III.1.3.a. Solurile III.1.3.b. Fondul funciar şi forestier III.1.3.c. Unităţi operaţionale de relief

III.1.4. Favorabilitatea cadrului natural pentru aşezări şi activităţi umane III.1.4.a. În regiunea montană III.1.4.b. În regiunea de dealuri şi podişuri III.1.4.c. În regiunea de câmpii, în Delta Dunării şi în bălţi III.1.4.d. Concluzii

III.1.5. Potenţialul ecologic al României III.1.5.a. Starea şi caracteristicile habitatelor naturale III.1.5.b. Evaluarea factorilor de risc asupra biodiversităţii III.1.5.c. Beneficii socio‐economice reflectate de potenţialul ecologic al teritoriului

III.1.6. Unităţi geografice operaţionale III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale III.3.2. Priorităţi şi direcţii de dezvoltare la nivel naţional şi teritorial

III.3.2.a. Măsuri pentru încurajarea iniţiativelor publice şi private privind protecţia şi conservarea biodiversităţii III.3.2.b. Măsuri pentru conştientizarea valorii capitalului natural III.3.2.c. Asigurarea echilibrului între protejare şi dezvoltare

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune şi obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic în privinţa cadrului natural şi a biodiversităţii IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale IV.1.3. Obiective specifice

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 9.1. Unități geografice în România Harta 9.2. Procentul terenurilor ocupate cu păduri din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Harta 9.3. Procentul de păduri pe UAT – % (2011) Harta 9.4. Procentul terenurilor ocupate cu fâneţe şi păşuni din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Harta 9.5. Fondul funciar, după modul de folosinţă, pe regiuni de dezvoltare (2011) Harta 9.6. Fondul funciar, după modul de folosinţă, pe judeţe (2011)


5

Harta 9.7. Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, pe regiuni de dezvoltare (2011) Harta 9.8. Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, pe judeţe (2011) Harta 9.9. Suprafeţe cultivate în agricultura ecologică şi procentul din suprafaţa cultivată, pe judeţe (2011) Harta 9.10. Utilizarea terenului. Suprafaţa de păduri pe UAT (2011) Harta 9.11. Utilizarea terenului. Suprafaţa de păşuni şi fâneţe pe UAT (2011) Harta 9.12. Utilizarea terenului. Suprafaţa cu vii şi livezi pe UAT (2011) Harta 9.13. Procentul terenurilor ocupate cu vii şi livezi din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Harta 9.14. Utilizarea terenului. Suprafaţa de teren arabil pe UAT (2011) Harta 9.15. Suprafaţa medie de teren arabil pe unităţi operaţionale de relief (2011) Harta 9.16. Procentul terenurilor arabile din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Harta 9.17. Ierarhizarea utilizării terenurilor pe UAT (2011) Harta 9.18. Ierarhizarea utilizării terenurilor pe unităţi operaţionale de relief (2011) Harta 9.19. Ponderea terenului productiv şi utilizarea terenului pe subunităţi operaţionale de relief (2011) Harta 9.20. Procentul terenului neproductiv pe UAT (2011) Harta 9.21. Suprafaţa terenului neproductiv pe UAT – ha (2011) Harta 9.22. Densitatea aşezărilor (1992 ‐ Atlas istorico‐geografic, AR) Harta 9.23. Densitatea aşezărilor, altitudinea şi principalele oraşe Harta 9.24. Tipul aşezărilor din România (după Vintilă Mihăilescu, 1934) Harta 9.25. Unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief în România Harta 9.26. Utilizarea terenului pe subunităţi operaţionale de relief – Corine Land Cover (2008)

I.7. Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 9.1. Principalele tipuri de habitate din România Tabelul 9.2. Fondul funciar al României, anul 2012 Tabelul 9.3. Suprafaţa de teren pe categorii de folosinţă, indice pe 1 locuitor, anul 2012 Tabelul 9.4. Fondul funciar după modul de folosinţă ‐ ha (31 dec. 2011) Tabelul 9.5. Suprafaţa totală cultivată în sistem de agricultură ecologică, pe categorii de folosinţă – ha (2012) Tabelul 9.6. Suprafaţa totală cultivată cu porumb modificat genetic MON 810 – ha (2013) Tabelul 9.7. Suprafaţa totală cultivată cu principalele culturi şi suprafaţa cultivată în agricultura ecologică pe macroregiuni,

regiuni de dezvoltare și județe ‐ ha (2012)

I.8. Anexe

Anexa 9.1. Categorii de arii protejate din România Tabelul A.9.1.1. Arii protejate în România (2013) Tabelul A.9.1.2. Suprafeţele ariile protejate din România – sinteză.

Anexa 9.2. Scopurile strategice şi obiectivele Planului strategic pentru biodiversitate 2011‐2020 (Nagoya, 2010) („Ţintele Aichi”) Anexa 9.3. Fişele unităţilor geografice din România şi ale subunităţilor operaţionale de relief

1. Carpaţii Orientali 1.1. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei; 1.2. Carpaţii Moldo‐Transilvani; 1.3. Carpaţii de Curbură

2. Carpaţii Meridionali 3. Munţii Banatului şi Poiana Ruscă 4. Munţii Apuseni 5. Subcarpaţii

5.1. Subcarpaţii Getici; 5.2. Subcarpaţii Curburii; 5.3. Subcarpaţii Moldovei

6. Podişul Moldovei 6.1. Podişul Sucevei; 6.2. Câmpia Moldovei; 6.3. Podişul Bârladului

7. Podişul Dobrogei 7.1. Podişul Dobrogei de Nord; 7.2. Podişul Dobrogei Centrale; 7.3. Podişul Dobrogei de Sud

8. Piemontul Getic 9. Dealurile de Vest I 10. Dealurile de Vest II 11. Depresiunea Colinară a Transilvaniei

11.1. Câmpia Transilvaniei; 11.2. Podişul Someşelor; 11.3. Podişul Târnavelor; 11.4. Subcarpaţii Transilvaniei

12. Podişul Mehedinţi 13. Câmpia Română I

13.1. Câmpia Bărăganului; 13.2. Câmpia Ialomiţei; 13.3. Câmpia Buzău‐Siret

14. Câmpia Română II 14.1. Câmpia Olteniei; 14.2. Câmpia Teleormanului

15. Câmpia de Vest 15.1. Câmpia Someşului; 15.2. Câmpia Crişurilor; 15.3. Câmpia Banatului

16. Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim 16.1. Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim; 16.2. Bălţile Dunării; 16.3. Lunca Dunării

6


6

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Scopul studiului este reprezentat de relevarea particularităţilor diferitelor unităţi fizico‐geografice din spaţiul românesc, în vederea unei mai bune utilizări a spaţiului geografic pentru locuire şi activităţi economice.

În cadrul procesului de elaborare a SDTR, înţelegerea cadrului natural şi a biodiversităţii reprezintă prima etapă în stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare teritorială, graţie capitalului natural excepţional în raport cu alte state europene. Din acest motiv, studiul contribuie la stabilirea, pe criterii ştiinţifice, a unei regionări a teritoriului din punctul de vedere al potenţialului ecologic, premisă pentru abordarea problemelor de dezvoltare şi, în paralel, de conservare a resurselor naturale.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

Carta europeană a amenajării teritoriului (Torremolinos, 1983); proiectul ESPON GEOSPECS.

Convenţia privind diversitatea biologică (CBD) adoptată la Summitul Pământului, Rio de Janeiro, 19921, ratificată de România prin Legea nr. 58/1994 şi Planul strategic pentru biodiversitate 2011‐2020 (Nagoya, 2010)

Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic And Social Committee and the Committee of the Regions. Our life insurance, our natural capital: an EU biodiversity strategy to 2020 (COM(2011) 244 final)

European Parliament resolution of 20 April 2012 on our life insurance, our natural capital: an EU biodiversity strategy to 2020 (2011/2307(INI))

TEEB – The Economics of Ecosystems and Biodiversity for National and International Policy Makers. Responding to the Value of Nature 2009.

Strategia Regiunii Dunării – EUDSR, strategie europeană macro‐regională, adoptată de Comisia Europeană în 2010 şi de către Consiliul European în 2011;

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013‐2020‐2030 (2008)

Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020

Strategia Naţională de Conservare a Biodiversităţii (2000)

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

Problematica studiului face referire la studierea elementelor fizico‐geografice (sursă a geodiversităţii), a elementelor biotice (sursă a biodiversităţii) şi a resurselor naturale care conduc la moduri specifice de utilizare a terenurilor, în vederea stabilirii elementelor regionale specifice şi a potenţialului ecologic al teritoriului.

Analiza a fost organizată pe mai multe paliere, întrebările fiind legate de fiecare dintre acestea:

Geodiversitatea: Ce consecinţe climatice, biogeografice, geologice are poziţia geografică a României? Care sunt vulnerabilităţile şi elementele benefice determinate de caracteristicile geografice ale teritoriului naţional?

Biodiversitatea: Care este structura ecologică a capitalului natural? Care sunt vulnerabilităţile şi elementele benefice din punctul de vedere al biodiversităţii?

Resursele naturale de suprafaţă: Care este structura actuală şi dinamica preconizată a fondului funciar naţional? Care este procentul terenurilor degradate, după tip/cauză? Care este situaţia actuală a reţelei hidrografice şi a domeniilor lacustre? Care este situaţia actuală a domeniului costier?

Favorabilitatea cadrului natural pentru aşezări şi activităţi umane: În ce măsură anumite zone sunt favorabile pentru activităţile umane? Care sunt legăturile dintre caracteristicile cadrului natural şi aşezări? Care sunt concluziile pentru dezvoltarea sistemului de localităţi?

Potenţialul ecologic al teritoriului: Poate fi realizată o zonare (regionare) a potenţialului ecologic la nivel naţional, care să stea la baza politicii de dezvoltare teritorială? Cum poate fi pus în valoare potenţialului natural şi ecologic al României, prin stabilirea de obiective strategice în context teritorial?

1 Convenţia privind diversitatea biologică, elaborată sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare a fost semnată de către Comunitate şi toate statele sale membre cu ocazia Conferinţei; încheierea Convenţiei s‐a realizat prin Decizia Consiliului din 25 oct. 1993.


7

II.3.2. Obiective specifice

Studiul urmărește evidențierea caracteristicilor regiunilor geografice specifice la nivel naţional, acest palier conducând la înţelegerea situaţiei României în plan european. Evidenţierea complementarităţii unor unităţi fizico‐geografice (Carpaţi – Subcarpaţi, Subcarpaţi – podişuri/câmpii) prezintă elementul‐cheie pentru înţelegerea culturii dezvoltate pe teritoriul României.

Diversitatea geografică şi biologică pot deveni suport al dezvoltării şi atu local dar, în egală măsură, se constituie în elemente de direcţionare pentru dezvoltare. În mod complementar, au fost analizate starea şi caracteristicile habitatelor naturale şi au fost evaluaţi factorii de risc asupra biodiversităţii (schimbări climatice, agricultură intensivă, expansiune a locuirii, specii alohtone, specii invazive ş.a.).

În cadrul studiului au fost stabilite elemente strategice caracteristice zonelor specifice (montane, costiere ş.a.m.d.) şi evidenţiate legăturile cu procesul de dezvoltare regională (Strategia Regiunii Dunării – EUDSR, strategie europeană macro‐regională care include teritoriul României, adoptată de Comisia Europeană în 2010 şi de către Consiliul European în 2011; litoralul Mării Negre ca parte a proiectelor OCEMN).

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Au fost luate în considerare:

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele CE referitoare la natură şi biodiversitate;

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele strategice naţionale;

Consolidarea, prin studiu, a unei dimensiuni teritoriale a elementelor strategice stabilite pe plan european şi naţional;

În particular, realizarea legăturii între regiunile geografice specifice şi zonele geografice specifice2 (zone rurale, urbane, frontaliere, montane, zone cu deficienţe de structură, zone în declin, zone costiere);

Stabilirea particularităţilor zonelor geografice specifice3 (zone rurale, urbane, frontaliere, montane, zone cu deficienţe de structură, zone în declin, zone costiere) – pentru fundamentarea Studiului 23. Zone cu specific geografic.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

European, naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III).

II.4.3. Indicatori şi indici

Au fost folosiţi indici şi indicatori specifici studierii caracteristicilor orografice, geomorfologice, hidrogeologice, bio‐pedo‐climatice şi a biocenozelor (floră, vegetaţie, faună). S‐a realizat relaţionarea indicatorilor şi indicilor folosiţi cu sistemul SEBI – Streamlining European Biodiversity Indicators4.

II.4.4. Reprezentări cartografice

Principalele teme agregate în reprezentări cartografice sunt următoarele: [1] Principalele categorii de relief [2] Structura fondului funciar [3] Utilizarea terenurilor (păduri, păşuni, fâneţe, teren arabil) [4] Suprafeţe agricole şi agricole ecologice [5] Densitatea populaţiei, a aşezărilor, tipul aşezărilor din România

Analiza a utilizat date statistice la nivel naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III) şi local – UAT (LAU 2). Pentru acoperirea întregului teritoriu naţional şi eliminarea suprapunerii dintre aceste zone, a fost considerată necesară introducerea unui palier suplimentar de analiză şi de agregare a datelor, care nu urmăreşte logica administrativă, utilizată în statistică.

Studiul pune în evidenţă existenţa unor factori determinanţi care au condus la afirmarea unor elemente specifice la nivel regional şi microregional. Aceşti factori ţin de condiţiile biogeografice şi climatice precum şi de cele istorice şi acţionează în lungă durată, explicând diversitatea resurselor şi a modului de acţiune specific al comunităţilor în raport cu acestea.

În acest sens, a fost considerată necesară crearea unei baze de date agregată teritorial, după unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief; la acest nivel pot fi surprinse corelările diferitelor caracteristici teritoriale (areale geografice, altitudinea, clima, resursele şi, implicit, modul de utilizare specifică a acestora, tipurile specifice de locuire, potenţialul economic şi social) – vezi reprezentările cartografice din acest studiu.

2 Carta europeană a amenajării teritoriului (Torremolinos, 1983); proiectul ESPON GEOSPECS. 3 Stabilite prin Carta europeană a amenajării teritoriului (Torremolinos, 1983). 4 http://www.eea.europa.eu/themes/biodiversity/indicators#c7=all&c5=all&c10=SEBI&c13=20&b_start=0. Vezi şi EEA Technical report No 11/2012, Streamlining

European biodiversity indicators 2020: Building a future on lessons learnt from the SEBI 2010 process.

8


8

Harta 9.1. Unităţi geografice în România

Unităţi geografice în România

Carpaţii Orientali

Carpaţii Meridionali

Munţii Banatului şi Poiana Ruscă

Munţii Apuseni

Subcarpaţii

Podişul Moldovei

Podişul Dobrogei

Piemontul Getic

Dealurile de Vest I

Dealurile de Vest II

Depresiunea Colinară a Transilvaniei

Podişul Mehedinţi

Câmpia Română I

Câmpia Română II

Câmpia de Vest

Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim

Pentru acoperirea întregului teritoriu naţional, s‐a pornit de la delimitarea unităţilor geografice care au fost, apoi, împărţite în subunităţi operaţionale de relief. Unităţile geografice au fost stabilite şi delimitate în prezentul studiu (prof.dr.geogr. Silviu Neguţ), iar subunităţile operaţionale au fost stabilite de Quattro Design (dr.geogr. Gheorghe Herişanu, dr. geogr. Sorin Bănică), aceştia din urmă construind şi baza de date referitoare la aceste delimitări, urmărită apoi cartografic.

Delimitările geografice funcţionale – menţionate în documentele de programare a fondurilor europene pentru intervalul următor de programare –se bazează pe palierul subunităţilor operaţionale de relief, grupându‐le în categorii specifice pe care se bazează palierul strategic al studiilor de fundamentare ale SDTR – vezi Capitolul III.1.6.

Atât palierul unităţilor geografice, cât şi cel al delimitărilor geografice funcţionale contribuie la precizarea obiectivelor teritoriale integrate ale Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic).


9

II.5. Bibliografie şi surse

II.5.1. Studii şi publicaţii

Anastasiu P., Negrean G., Invadatori vegetali din România, Editura Universităţii din Bucureşti, București, 2007 Gâştescu, Petre; Ştiucă, Romulus (editori), Delta Dunării. rezervaţie a biosferei, Editura Dobrogea, Constanţa, 2006 Mihăilescu, Vintilă, Geografia fizică a României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 Neguţ, Silviu, România. Identitate geografică, manuscris pentru monografia „România”, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 1974 Tufescu, Victor, România. Natură – om – economie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974 ***, România. Spaţiu, societate, mediu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005 ***, Geografia României, I, Geografia Fizică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1983 ***, Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1984 ***, Geografia României III. Carpaţii Româneşti şi Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987 ***, Geografia României IV. Regiunile pericarpatice: Dealurile şi Câmpia Banatului şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Editura Academiei Române, 1992 ***, Geografia României IV. Regiunile pericarpatice: Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Editura Academiei Române, 2005

II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări

Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenţiei privind diversitatea biologică

Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional ‐ Secţiunea a III‐a ‐ Zone protejate

Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Legea nr. 345/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011

II.5.3. Strategii

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015, 2011

Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030, Bucureşti, 2008.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Strategia de dezvoltare rurală a României, noiembrie 2013 (Versiunea I)

Ministerul Fondurilor Europene, Acord de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, Primul proiect, octombrie 2013

Plan stratégique pour la diversité biologique 2011‐2020 et les Objectifs d’Aichi, «Vivre en harmonie avec la nature», http://www.cbd.int/doc/strategic‐plan/2011‐2020/Aichi‐Targets‐FR.pdf

Strategia Naţională pentru dezvoltare durabilă a României. Orizonturi 2013 – 2020 – 2030, Guvernul României, PNUD, Bucureşti, 2008

Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020

Strategia Naţională de Conservare a Biodiversităţii, 2000

Strategia Regiunii Dunării – EUDSR, strategie europeană macro‐regională, adoptată de Comisia Europeană în 2010 şi de către Consiliul European în 2011;

Stratégie nationale pour la biodiversité 2011‐2020 ‐ http://www.developpement‐durable.gouv.fr/Strategie‐nationale‐pour‐la,22931.html.

II.5.3. Date statistice

***, Anuarul Statistic al României, INS, Bucureşti, 2012. ESPON, EUROSTAT, INSEE – TEMPO, MDRAP Alte surse semnalate în text şi hărţi.

II.5.4. Date cartografice

MDRAP, Atlasul teritorial al României Alte surse semnalate în hărţi

10


10

II.6. Glosar de termeni

II.6.1. Patrimoniu natural şi peisaj

Biodiversitate CF. OUG 195/2005, ART. 2 (15): „variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor".

Dezvoltare durabilă CF. OUG 195/2005, ART. 2 (23): „dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a‐şi satisface propriile necesităţi".

Mediu CF. OUG 195/2005, ART. 2 (41): „Ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Patrimoniul natural CF. OUG 236/2000, ART. 4(B) ŞI OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4.„ansamblul componentelor şi structurilor fizico‐geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural‐istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare".

Bun al patrimoniului natural CF. OUG 236/2000, ART. 4(c) ŞI OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare".

Habitat natural CF. L 345/2006, ART. 1 (3); OUG 57/2007, ART. 4: “zonă terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală, ce se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice".

Habitat seminatural CF. L 345/2006, ART. 1 (3): „zonă terestră, acvatică sau subterană ale cărei caracteristici naturale au fost parţial modificate prin activitate umană".

Tipuri de habitate naturale de interes comunitar CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „tipuri de habitate naturale de interes comunitar ‐ acele tipuri de habitate care: a) sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural; b) au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; c) sunt eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică".

Tipuri de habitate naturale prioritare CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”tipurile de habitate naturale în pericol de dispariţie, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară, ţinând cont de proporţia arealului lor natural de răspândire”.

Specii de interes comunitar CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt: a) periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest‐palearctică; b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într‐un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; c) rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punctul de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; d) endemice, speciile de plante/animale care se găsesc exclusiv într‐o regiune/locaţie şi care necesită o atenţie particulară datorită caracteristicilor habitatului lor şi/sau impactului potenţial al exploatării acestora asupra stării lor de conservare.

Specii prioritare CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”speciile pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate specială datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene”.


11

Peisaj CF. L 345/2006, ART. 1 (1): „zonă terestră care se poate delimita clar, cu o structură şi caracteristici specifice, cu valori şi structuri naturale specifice, incluzând şi elemente ale culturii umane, unde elementele naturale şi cele create prin activitate umană se influenţează reciproc". Cf. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „zona percepută de către populaţie ca având caracteristici specifice rezultate în urma acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani”.

Politica peisajului – expresie prin care autorităţile publice competente desemnează principii generale, strategii şi linii directoare care permit adoptarea de măsuri specifice care au ca scop protecţia, managementul şi amenajarea peisajului.

Obiectiv de calitate peisajeră – formularea de către autorităţile publice competente, pentru un anumit peisaj, a aspiraţiilor populaţiei cu privire la caracteristicile peisajere ale cadrului lor de viaţă.

Protecţia peisajului – acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi din intervenţia umană.

Managementul peisajului – acţiunile vizând, într‐o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de mediu.

Amenajarea peisajului – acţiunile cu caracter de perspectivă ce au ca scop dezvoltarea, restaurarea sau crearea de peisaje.

Spaţiul rural – expresia de spaţiu rural se întinde de la o zonă interioară sau costieră, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); amenajarea zonelor neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale); alte folosinţe, cum ar fi locuirea. Părţile agricole (inclusiv silvicultura, acvacultura şi pescuitul) şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de cea a spaţiului urban, care se caracterizează prin puternica concentrare a locuitorilor şi a structurilor verticale sau orizontale (Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural).

Spaţiu rural CF. OMAPDR 143/610/2005 PRIVIND DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA SPAŢIULUI RURAL [în vederea definirii şi caracterizării spaţiului rural în România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr. 1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural] (art. 1): „zone aparţinând comunelor, precum şi zone periurbane ale oraşelor sau municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice: a) producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură; b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţi meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie; c) servicii de turism şi de agrement rural.”

II.6.2. Arii şi zone protejate

Zonă de protecţie a unui sit arheologic sau istoric CF. OG 43/2000, ART. 2(H) ALIN. 2: "până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi de punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat". VEZI "ZONĂ DE PATRIMONIU ARHEOLOGIC REPERAT".

Zonă protejată CF. L 5/2000, ART. 1(2): "zone naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a patrimoniului".

Zonă protejată de interes naţional CF. L 5/2000, ART. 2: "Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional [Anexa I a legii] şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional [Anexa III a legii] care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori".

Zonă de protecţie a unei valori de patrimoniu cultural CF. L 5/2000, ART. 5 (2): "Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor publice centrale, vor delimita, în baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III". Art. 10: "(1) Până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III, în condiţiile art. 5 alin. (2), se instituie zona de protecţie a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii şi oraşe, de 200 metri în comune şi de 500 metri în afara localităţilor. (2) Distanţele sunt măsurate de la limita exterioară a terenurilor aferente monumentelor istorice [...]".

Arie naturală protejată CF. OUG 236/2000, ART. 4(d): "zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ştiinţifică sau culturală deosebită". CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”zonă terestră şi/sau acvatică în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu

12


12

valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale”.

Zonă de protecţie (a bunurilor patrimoniului natural) CF. OUG 236/2000, ART. 4(k): "zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să prevină impactul activităţilor antropice asupra acestui bun".

Coridoare ecologice CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”zonă naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice şi în care se aplică unele măsuri de protecţie şi conservare”.

Reţeaua ecologică de arii protejate CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice”.

Reţeaua naţională de arii protejate: CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”ansamblul ariilor naturale protejate, de interes naţional, comunitar şi internaţional”.

Reţea ecologică „Natura 2000” CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”reţeaua ecologică europeană de arii naturale protejate care cuprinde arii de protecţie specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice”.

Zonarea internă a ariilor naturale protejate CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ŞI 22: ”definirea şi delimitarea de zone în interiorul ariilor naturale protejate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi planurilor de management, în care se stabilesc măsuri speciale de management şi se reglementează activităţile umane în conformitate cu obiectivele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată”.

Vecinătate a ariilor naturale protejate CF. L 345/2006, ART. 1 (6): "zona din afara limitei unei arii naturale protejate, din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate, în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acesteia".

Zone de conservare specială (în interiorul parcurilor naţionale şi naturale) CF. OMAPPM 552/2003, ART. 2: "zone ce cuprind cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi sunt asimilabile integral sau pot include rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, inclusiv de tip peisagistic, monumente ale naturii, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică, zone protejate pentru monumentele istorice de valoare naţională excepţională, după caz".

Rezervaţii ştiinţifice CF. L 345/2006, Art. 1 (36): "arii naturale protejate [vezi "Arie naturală protejată"] al caror scop este protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură".

Parcuri naţionale CF. L 345/2006, ART. 1 (36): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico‐geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitarii în scopuri stiintifice, educative, recreative şi turistice".

Monumente ale naturii CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (C): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice ‐ peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor".

Rezervaţii naturale CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (D): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic".

Parcuri naturale CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (E): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de‐a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică".


13

Rezervaţii ale biosferei CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (F): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice".

Zone umede de importanţă internaţională CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (G): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede".

Situri naturale ale patrimoniului natural universal CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (H): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală".

Arii speciale de conservare CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (I): "arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat". Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”situl de importanţă comunitară desemnat printr‐un act statutar, administrativ şi/sau contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare menţinerii sau de refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat”.

Arii de protecţie specială avifaunistică CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (J): "arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice". Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ”ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia de păsări migratoare”.

Comunităţi locale CF. OUG 236/2000: "comunităţile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate, care deţin proprietăţi ori desfăşoară diverse activităţi pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate".

Activităţi tradiţionale CF. OUG 236/2000: "activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale desfăşurate de comunităţile locale în scopul asigurării subzistenţei".

Arie naturală protejată de interes naţional Cf. L 345/2006, Art. 1 (2): "aria naturală protejată, constituită cu scopul de a se proteja habitate naturale şi seminaturale de interes national şi specii indigene de floră şi faună".

14


14

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Geodiversitatea

III.1.1.a. Poziţia geografică a României şi consecinţe climatice, biogeografice, geologice

1. Poziţia geografică a României

România este un stat situat în sud‐estul Europei Centrale şi în nordul Peninsulei Balcanice, în zona de maximă dezvoltare a Munţilor Carpaţi (al doilea mare lanţ muntos european, după Munții Alpi), în bazinul inferior al Dunării (de asemenea, al doilea mare fluviu al continentului, după fluviul Volga) şi cu ieşire la Marea Neagră.

România se află la distanţe aproximativ egale (2 700‐2 900 km), de extremităţile vestică, estică şi nordică ale continentului european, dar la numai 900 km de cel mai sudic punct al Europei. Fiind mai aproape de Marea Mediterană decât de Oceanul Arctic; consecinţele favorabile ale acestei poziţii geografice sunt evidente: temperaturi moderate, precipitaţii, pe ansamblu, suficiente, soluri fertile, vegetaţie variată şi bogată etc.

La nivelul dezvoltării teritoriale, diversitatea geografică, biologică şi culturală reprezintă elemente a căror integrare în viziunea de dezvoltare este esenţială: Existenţa unor regiuni cu caracteristici istorice, sociale şi geografice diferite în care trăsăturile culturale ale comunităţilor

creează unitate;

Existenţa unui spaţiu rural cu mare tradiţie şi vitalitate, ale cărui resurse sunt catalizate de sistemul urban;

Existenţa unei diversităţi naturale, culturale şi peisajere care generează condiţii atractive pentru locuire şi activităţi economice în mediile urban şi rural, în condiţiile unei coeziuni sociale şi culturale bazate pe structuri tradiţionale şi pe potenţialul de inovaţie al populaţiei.

Creşterea atractivităţii României necesită o politică de consolidare a identităţii locale şi de creştere a calităţii vieţii, bazate pe avantajele create de marea diversitate naturală, culturală şi peisajeră din mediile urban şi rural. Avantajele generate de locuirea în mediul urban şi suburban (slaba densitate a locuirii din oraşele de mici dimensiuni şi din suburbii, proximitatea zonelor naturale şi culturale de interes turistic şi a zonelor rurale cu activităţi tradiţionale) și cele ale locuirii în mediul rural (calitate mare a factorilor de mediu, acces la produse ecologice etc.) generează condiţii atractive pentru locuire şi activităţi economice în întreg teritoriul naţional. Consolidarea zonelor rurale presupune o politică activă de sprijinire a modernizării agriculturii şi de sprijinire a creării de structuri cooperative, a creşterii nivelului de viaţă în mediul rural, cu afirmarea unei opţiuni clare de dezvoltare a agriculturii durabile, a activităţilor tradiţionale şi a turismului rural, care pot deveni ţinte pentru perioada următoare.

Aceste obiective sunt compatibile cu principiile Convenţiei pentru conservarea biodiversităţii (Rio de Janeiro, 1992)5, ratificată de România prin Legea nr. 58/1994 şi cu Planul strategic pentru biodiversitate 2011‐2020 (vezi Capitolul III.1.2.a.).

2. Capitalul natural al României

Capitalul natural al României este determinat, în principal, de doi factori: istoria geologică a regiunii, care a condiţionat formele de relief şi resursele naturale, şi poziţia geografică, pe glob (în mijlocul emisferei nordice, străbătută de paralela de 450) şi în Europa (în partea centrală a acesteia), care a imprimat caracteristicile biopedoclimatice. A rezultat un peisaj geografic variat, condiţii climatice favorabile, soluri în ansamblu fertile, o vegetaţie şi, respectiv, faună bogate şi relativ variate.

Nr. Principalele tipuri de habitate Număr Pondere

1 Habitate de coastă 13 5,0%

2 Zone umede 89 34,1%

3 Pajişti 196 75,1%

4 Păduri 206 78,9%

5 Mlaştini 54 20,7%

6 Stâncării/nisipuri 90 34,5%

7 Agricole 135 51,7%

Tabel 9.1. Principalele tipuri de habitate din România Sursa: Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020

5 Convenţia privind diversitatea biologică, elaborată sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare a fost semnată de către Comunitate şi toate statele sale membre cu ocazia Conferinţei; încheierea Convenţiei s‐a realizat prin Decizia Consiliului din 25 oct. 1993.


15

Pe teritoriul României se interferează 5 dintre cele 11 regiuni biogeografice europene: alpină, continentală, panonică, pontică şi stepică. Din cele 198 de habitate europene (dintre care 65 sunt prioritare), în ţara noastră se regăsesc 94 (dintre care 23 sunt prioritare). Totodată, dintre cele 14 biomuri identificate la nivel mondial, în România se întâlnesc 5: păduri temperate de conifere, păduri temperate de foioase, păşuni, sisteme montane mixte şi lacuri.

Ecosistemele naturale sau semi‐naturale reprezintă aproape jumătate (47%)6 din suprafaţa României, puţine ţări europene beneficiind de o pondere atât de mare. Categoriile majore de ecosisteme întâlnite pe teritoriul României sunt: forestiere (53% din totalul acestora au rol de protecţie), pajiştile, de apă dulce şi apă salmastră, marine şi de coastă, subterane, habitatele naturale şi seminaturale, deosebirea între acestea constând în faptul că sunt populate de specii diferite. Relaţiile complexe intra şi inter specifice ecosistemelor oferă acestora un caracter multifuncţional şi asigură furnizarea resurselor necesare prosperităţii şi dezvoltării socio‐economice. Astfel, multitudinea ecosistemelor întâlnite pe teritoriul României au un rol important la nivelul asigurării diversităţii speciilor, resurselor și la valorificarea peisajului natural şi cultural.

În cadrul ecosistemelor, schimbările (reversibile/ ireversebile) pot surveni în urma acţiunii unor facori interni/ externi, deşi, în general, ecosistemele sunt caracterizate prin stabilitate. Unul dintre principalii factori externi cu impact direct asupra ecosistemelor este activitatea omului, orientată spre valorificarea şi exploatarea resurselor naturale (regenerable sau neregenerabile). Dezechilibrele cele mai mari la nivelul ecosistemelor din România s‐au înregistrat odată cu urbanizarea mediului rural, agricultura şi industrializarea intensivă din perioada comunistă, privatizările din perioada postdecembristă care au dus la distrugeri, pierderea treptată a tradiţiilor, defrişările masive ale suprafețelor împădurite ş.a.

Pe teritoriul României există arii protejate care cuprind 79 rezervaţii ştiinţifice, 13 parcuri naţionale (dintre care cel mai extins este parcul naţional Domogled ‐ Valea Cernei), 190 monumente ale naturii, 671 rezervaţii naturale, 15 parcuri naturale, 3 Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat şi Rodnei) şi 273 situri de importanţă comunitară (vezi Anexa 9.1.).

România, prin valoarea ridicată a biodiversităţii sale, aduce o contribuţie importantă la Reţeaua Ecologică Europenă „Natura 2000”. Valorile biodiversităţii formează patrimoniul natural care trebuie folosit de generaţiile actuale fără a periclita şansa generaţiilor viitoare de a se bucura de aceleaşi condiţii de viaţă; menţinerea pe termen lung a atributelor şi calităţilor naturale esenţiale se realizează în cadrul ariilor protejate. Suprafaţa totală ocupată de siturilor „Natura 2000” este de cca 25% din suprafaţa totală a ţării; în aceste condiții suprafaţa totală protejată din teritoriul naţional poate fi estimată la cca 30%7.

În cele mai multe cazuri aceste situri s‐au „suprapus” peste ariile protejate (parcuri naturale, naţionale şi rezervaţii naturale), zonele cel mai putin afectate de procesele antropice, cu o mai bună conservare a habitatelor şi a speciilor (vezi Anexa 9.1).

Capitalul României trebuie privit prin prisma capacităţii de suport pentru activităţile social‐economice:

Capacitatea ecologică stabilește nivelul de dezvoltare al structurilor şi activităţilor fără a afecta componentele naturale (aer, apă, sol, vegetaţie, faună);

Capacitatea fizică. În funcţie de aceasta se stabileşte nivelul de saturaţie pe care îl pot atinge activităţile umane, dincolo de care încep să apară probleme de mediu;

Capacitatea economică reprezintă capacitatea de menţinere a funcţiei economice a unui teritoriu dat; eficienţa exploatării se măsoară prin raportul dintre costuri şi beneficii. Capacitatea economică pune în evidenţă valorificarea tuturor resurselor actuale prin activităţi economice.

3. Principalele coordonate ale spaţiului românesc Varietatea şi cvasiproporţionalitatea formelor de relief (28% munţi, 42% dealuri şi podişuri, 30% câmpii), ambele caracteristici fiind rare pe glob, indică multe posibilităţi economico‐geografice şi de habitat (exemple de țări cu varietate redusă a formelor de relief: Olanda, Danemarca, Belarus, Estonia, Letonia, Lituania – exclusiv câmpie; Ungaria, Ucraina şi Polonia – predominant câmpie, 75 – 80 %; Finlanda – exclusiv podiş; Cehia – 2/3 podiş şi 1/3 munţi; Elveţia – 70 % munţi, 30 % podiş; Austria – 3/4 munţi, 1/4 podiş; Macedonia – exclusiv munţi; Grecia – 4/5 munţi; Spania, Suedia, Franţa ş.a. – aproape exclusiv munţi şi podişuri).

Diversitatea structurii geologice, a reliefului şi a condiţiilor biopedoclimatice s‐a reflectat în diferenţierea resurselor naturale, a practicilor economice precum şi în complementaritatea regiunilor naturale ale ţării: munţii cu cel mai întins fond forestier, cu pajişti naturale pentru creşterea vitelor, variate minereuri şi roci de construcţie; dealurile şi podişurile cu cele mai întinse podgorii şi livezi, importante zăcăminte de sare, unele zăcăminte de hidrocarburi şi cărbuni inferiori; câmpiile, în principal, cu terenuri arabile şi soluri fertile și resurse de subsol (îndeosebi hidrocarburi).

6 Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020 7 Cf. calculului realizat în Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului pe baza datelor oficiale, suprafaţa totală ROSCI este de 4152152.30 (17.4%

din teritoriul naţional), cea a ROSPA de 3694394.30 ha ( 15.5% din teritoriul naţional). Suprafeţele protejate suprapunându‐se parţial, totalul se poate estima la cca 6.000.000 ha (cca 25% din teritoriul naţional). Totalul ariilor protejate de interes naţional şi internaţional din România (ex ceptând siturile de importanţă comunitară) est e de 2186884.20 ha; eliminând suprapunerile, se estimează că o suprafaţă de cca 30% din teritoriul naţional este protejată la nivel internaţional, naţional şi comunitar. Vezi Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului pentru detalii.

16


16

3.1. Carpaţii Româneşti Munții Carpați ocupă 66300 km2 (27,8 % din suprafaţa ţării), se desfăşoară în formă de cerc pe 910 km (54 % din lungimea totală a lanţului carpatic), au o lăţime variabilă (minim 40 km în partea de sud, în Munţii Făgăraş; 100‐110 km în partea de est; maxim 150 km în partea de vest, în zona Munţilor Apuseni, între Alba Iulia şi Miniş).

Spre deosebire de alte lanţuri muntoase europene (Alpi, Pirinei, Caucaz – la graniţa cu Asia – ş.a.) Carpați Românești sunt munţi de altitudine mijlocie (altitudinea medie fiind de 1 136 m) , doar în câteva piscuri depăşind 2 500 m. De asemenea, comparativ cu celelalte sisteme muntoase europene, sunt constituiţi din culmi largi, adevărate platforme etajate (suprafeţe de eroziune sau netezire), la cca 1000 m, 1400 – 1600 m şi în jur de 2 000 m, care au permis ca activităţile economice şi aşezările permanente şi sezoniere să urce la altitudini mai ridicate. Pe o astfel de platformă a apărut nucleul statului dac, păstrându‐se până astăzi vestigii ale cetăţilor dacice, inclusiv ale capitalei statului dac.

În comparaţie cu alte lanţuri muntoase importante, europene sau de pe alte continente, Carpaţii Româneşti sunt puternic fragmentaţi de văi (unele largi) şi depresiuni (unele ca nişte câmpii interioare, aflate la altitudini reduse, de numai 400‐600 m: Maramureş, Braşov, Petroşani, Haţeg, Beiuş), care sunt bine populate şi cultivate.

Pe ansamblu, Carpaţii reprezintă unitatea de relief cea mai puţin modificată antropic. Aşa se explică faptul că în aceştia se află cele mai multe parcuri naţionale (12 parcuri din totalul de 13 parcuri naționale: Retezat, Rodna, Călimani, Ceahlău, Piatra Craiului, Cheile Bicazului – Hăşmaş, Cozia, Semenic – Cheile Caraşului, Domogled – Valea Cernei, Cheile Nerei‐Beuşniţa, Defileul Jiului, Buila Vânturăriţa) 8, parcuri naturale (11 din totalul de 15 parcuri naturale: Apuseni, Bucegi, Porţile de Fier, Putna‐Vrancea, Munţii Maramureşului, Cefa, Grădiştea Muncelului‐Cioclovina, Vânători Neamţ, Defileul Mureşului Superior, Geoparcul Ţara Haţegului şi Geoparcul Platoul Mehedinţi)9 (vezi Anexa 9.1.) și numeroase rezervaţii şi monumente ale naturii. De asemenea, în Carpații Românești se găsesc cele mai multe areale din țară care pot dobândi statut de zonă protejată în scopul protejării capitalului natural al ţării.

Complexitatea petrografică se reflectă într‐o mare varietate peisagistică, rar întâlnită în alte lanţuri muntoase:

Relief de tip alpin, în principal în Carpaţii Meridionali (numiţi de geograful francez Emmanuel de Martonne, Alpii Transilvaniei), cu creste muntoase ascuţite, vârfuri piramidale, circuri şi văi glaciare;

Relief vulcanic (cu vârfuri conice, cratere, coloane prismatice etc.), în cel mai lung lanţ vulcanic european (Oaş – Gutâi – Ţibleş – Călimani – Gurghiu – Harghita) şi în Munţii Apuseni (îndeosebi în sudul acestora);

Relief carstic (cu doline, chei şi mai ales peşteri – peste 12000 deja inventariate), în principal în Munţii Apuseni şi Munţii Banatului;

Relief de fliş (din roci mai puţin dure), cu forme mai puţin semeţe.

Carpaţii dispun de resurse naturale variate, unele pe cale de epuizare (minereuri de fier, cărbuni cocsificabili), altele cu rezerve însemnate sau neevaluate pe deplin (mai ales minereuri neferoase – bauxită, cupru, plumb, zinc ş.a., metale preţioase – aur, argint). Se remarcă rocile şi materialele de construcţie (granit, bazalt, calcare, marmură ş.a.), potenţialul hidroenergetic, fondul forestier, păşunile şi fâneţele naturale.

Existenţa platformelor netede din Carpaţi ne oferă explicaţia faptului că plafonul aşezărilor permanente urcă mai sus decât în alte lanţuri muntoase europene, respectiv mai sus de 1200 m şi chiar, pe alocuri, până la 1600 m (ca, de exemplu în Munţii Apuseni), iar al celor sezoniere (în principal pastorale) până la peste 1800 m.

Această fragmentare a facilitat, de‐a lungul timpului, circulaţiaîntre zonele intracarpatice și extracarpatice; în prezent peste 10 căi ferate şi peste 30 de şosele traversează munţii, legând marea depresiune din interior de restul ţării. Spre deosebire de alte mari lanţuri muntoase europene, în Carpaţii Româneşti trecătorile se află la altitudini reduse, de regulă între 750 m şi 1000 m, unele fiind chiar foarte joase: Turnu Roşu (400 m), Cozia (309 m) pe Valea Oltului, Lainici (450 m), pe Valea Jiului, Domaşnea (540 m) în Culoarul Timiş‐Cerna ş.a..

În raport cu aşezarea faţă de Depresiunea Transilvaniei şi de o serie de trăsături specifice (structura geologică, orientarea culmilor, altitudine etc.) se diferenţiază trei sectoare:

Carpaţii Orientali se remarcă prin paralelismul culmilor muntoase, grupate pe trei fâşii orientate NV‐SE, diferenţiate, fapt rar întâlnit pe glob, după predominanţa rocilor alcătuitoare:

Fâşia vestică: lanţul vulcanic (fără vulcani activi în prezent), cel mai lung din Europa, cuprinde: în partea nordică – munţi joşi (1400‐1800 m) şi numeroase forme conice (Oaş, Gutâi, Ţibleş); în partea sudică – munţi mai înalţi decât în partea nordică (1800‐2100 m) cu cratere bine conservate (Călimani, Gurghiu, Harghita);

8 Parcurile naţionale Munţii Rodnei şi Retezat sunt arii protejate de interes naţional (rezervaţii ale biosferei), celelalte parcuri reprezentând arii naturale de interes

naţional (cf. OUG 57/2007). Suprafaţa totală a parcurilor naţionale din România este de 315856.80 ha, din care protejate internaţional 84446 ha şi exclusiv pe plan naţional 231410.80 ha – Vezi Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului pentru detalii.

9 Parcurile naturale Comana, Porţile de Fier, Balta Mică a Brăilei (parţial) şi Lunca Mureşului sunt protejate internaţional ca zone umede (RAMSAR), iar Geoparcul

Dinozaurilor Ţara Haţegului este inclus în European Geoparks Network, patronat de UNESCO, celelalte parcuri reprezentând arii naturale de interes naţional (cf. OUG 57/2007). Suprafaţa totală a parcurilor naturale din România este de 770613.80 ha, din care protejate internaţional 260596.80ha şi exclusiv pe plan naţional 510017.00 ha – Vezi Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului pentru detalii.


17

Fâşia centrală: alcătuită din roci dure (şisturi cristaline), are o înălțime de 1500‐1800 m, cu altitudini mai mari în partea de nord (până la 2300 m);

Fâşia estică, alcătuită din roci sedimentare cutate (roci friabile: gresii, marne etc.), cuprinde de regulă munţi scunzi (1200‐1400 m altitudine), cu excepţia câtorva masive alcătuite predominant din conglomerate (Ceahlău, 1904 m) şi calcare (Rarău, Hăşmaşu Mare) – roci care au favorizat dezvoltarea unui relief specific: chei (Cheile Bicazului, Cheile Bistriţei ş.a.), peşteri, forme zoomorfe şi antropomorfe (îndeosebi în Ceahlău, Rarău, Ciucaş şi Călimani). În extremitatea sudică, unde Carpaţii Orientali se curbează spre vest, în jurul Depresiunii Braşovului, predomină munţi care rareori trec de 1700 m altitudine și care sunt alcătuiţi aproape exclusiv din fliş (cu excepţia masivului Ciucaş, unde conglomeratele au favorizat modelarea unor stânci cu forme speciale).

Sectorul Carpaţilor Orientali concentrează cele mai multe depresiuni din Carpaţii Româneşti, inclusiv pe cele mai mari (Braşov şi Maramureş).

Carpaţii Meridionali, alcătuiţi îndeosebi din roci dure (în principal şisturi cristaline), constituie sectorul cel mai masiv şi cel mai înalt din Carpaţii Româneşti: toate cele patru masive principale, care alcătuiesc acest sector carpatic, au vârfuri mai înalte de 2500 m: Bucegi (Vf. Omu 2505 m), Făgăraş (Vf. Moldoveanu 2544 m, altitudinea maximă din România, Vf. Negoiu 2535 m), Parâng (Vf. Parângu Mare 2519 m) şi Retezat (Vf. Peleaga 2509 m).

Spre deosebire de celelalte două sectoare ale Carpaţilor Româneşti, aceşti munţi au doar 3 depresiuni: Loviştea (axate pe râurile Olt şi Loviştea), Petroşani (centrată pe cele două izvoare ale Jiului) şi Haţeg. Carpaţii Meridionali, deşi cu altitudini relativ mari, au adeseori culmile largi ca nişte platforme etajate, netede sau uşor ondulate: cea mai joasă paltformă, aflată la circa 1 000m altitudine, adăpostește aşezări permanente, unele foarte vechi, precum cele din Munţii Orăştiei (inclusiv cetăţile dacice).

Carpaţii Occidentali, sectorul vestic al Carpaţilor Româneşti, este cel mai scund sector, cu înălțimi cuprinse între 700 şi 1000‐1200 m; excepție face masivul central al Bihorului care depășește 1800 m (Vf. Cucurbăta Mare 1 849 m). Fiind inegal scufundaţi tectonic, aceşti munţi au aspect insular și sunt separați de largi culoare de vale şi numeroase depresiuni, între care aşa‐numitele „depresiuni‐golf” – largi pătrunderi ale Câmpiei de Vest în interiorul munţilor.

Înălţimea redusă a acestor munţi şi marea extensiune a platformelor de culme a făcut posibilă popularea cu aşezări permanente până la 1400‐1600 m altitudine, record de înălţime în întreg lanţul muntos al Carpaţilor (nu numai în Carpaţii Româneşti). Fiind alcătuiţi din roci variate, Carpaţii Occidentali dispun de resurse de subsol diverse (roci de construcţie, între care marmura, minereuri de fier, minereuri neferoase – de bauxită, cupru, plumb, zinc –, metale preţioase ş.a.), au cel mai bogat relief carstic din România (chei, peşteri, avenuri, complexe carstice), precum și interesante forme de relief datorate altor tipuri de relief (de exemplu coloane de bazalt, precum cele de la Detunatele).

3.2. Dealurile şi podişurile Această categorie (unitatea de relief cu cea mai mare pondere – 42 %) include mai multe podişuri (Podişul Transilvaniei, Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Podişul Mehedinţi, Piemontul Getic), Subcarpaţii și Dealurile de Vest.

Aceste unităţi geografice au altitudini moderate (în puţine cazuri depăşind 1000 m altitudine), o alcătuire petrografică din roci mai puţin dure (cu excepţia, în mare parte, a Podişului Dobrogei şi a Podişului Mehedinţi). Se caracterizează printr‐o mai mare diversitate a activităţilor economice, datorită potenţialului natural mai variat decât al Carpaţilor:

Constituie principalul domeniu pomiviticol al României, cu podgorii şi livezi renumite (mai ales în Subcarpaţi, Podişul Moldovei şi Podişul Dobrogei);

Reprezintă cel mai important domeniu din ţară pentru plante tehnice şi industriale (sfeclă de zahăr, floarea soarelui, cartofi ş.a.);

Este a doua zonă cerealieră a ţării şi cea mai importantă zonă pentru creşterea animalelor (mai ales ovine, bovine);

Zona dealurilor și podișurilor a fost, o perioadă lungă de timp, cea mai importantă zonă de exploatare a hidrocarburilor (petrol şi gaze naturale) şi a cărbunilor inferiori, în special în Subcarpaţi şi Podişul Transilvaniei;

Dealurile şi podişurile sunt cea mai importantă regiune de exploatare a sării, rezervele fiind foarte mari;

Constituie al doilea domeniu forestier al ţării, după Carpaţi şi cu cele mai mari suprafeţe afectate prin despădurire şi cu cele mai mari întinderi afectate de eroziune şi alte fenomene de degradare a terenurilor.

Din punct de vedere al proceselor antropice, zona de dealuri şi podişuri a suferit intervenţii crescute (aşezări urbane/rurale, infrastructurile căilor de comunicaţie, exploatarea terenurilor pentru culturi agricole și creşterea animalelor, explotări miniere, forestiere) fapt care a condus la apariţia unor fenomene mai accentuate de deteriorare (prin eroziunea şi degradarea solului, despăduriri, alunecări de tren). În ciuda acestor vulnerabilităţi, regiunea de dealuri şi podişuri conţine o gamă variată de zone cu potenţial peisajer, necesitând protecţie specifică.

18


18

Subcarpaţii mărginesc lanţul muntos al Carpaţilor în est şi sud, sunt alcătuiţi din roci friabile şi se prezintă sub forma unor dealuri cutate; au altitudini, de regulă, cuprinse între 400 şi 1000 m; dispun de culmi paralele, despărţite de depresiuni mai mari în Subcarpaţii Moldovei (Neamţ, Cracău‐Bistriţa, Tazlău‐Caşin) și mai mici, dar mai numeroase în Subcarpaţii Curburii (Vrancea, Câmpuri, Policiori, Câmpina ş.a.) şi Subcarpaţii Getici (Câmpulung, Arefu, Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti ş.a.).

Datorită potenţialului lor de habitat, Subcarpaţii au constituit, alături de munţi, o altă zonă de refugiu a poporului român în perioada marilor migraţii a popoarelor şi constituie, şi astăzi, o regiune bine populată.

Reprezintă cea mai importantă zonă viti‐pomicolă a ţării şi posedă, totodată, unele resurse minerale, cele mai importante fiind sarea (cele mai mari zăcăminte), lignitul, petrolul şi gazele naturale.

Dealurile de Vest, o altă regiune colinară, formează o bordură joasă (rareori cu altitudini de peste 300 m), la marginea vestică a Carpaţilor Occidentali, bordură întreruptă pe alocuri de pătrunderi (sub formă de golfuri) ale Câmpiei de Vest, până la contactul cu munţii.

Depresiunea Colinară a Transilvaniei, aflată în interiorul arcului carpatic, este formată din Podişul Transilvaniei, în centru, înconjurat de un lanţ de depresiuni submontane (la contactul cu muntele), mai întinse fiind cele din sud (Făgăraş şi Sibiu), la care se adaugă cele din est (Bistriţa, Sovata, Homoroadele şi altele) şi din vest (Alba Iulia – Turda, Almaş ş.a.).

Depresiunea Transilvaniei constituie, în ansamblu, o importantă regiune agricolă (cultivarea cerealelor în Câmpia Transilvaniei şi agricultură mixtă în rest, podgorii renumite în Podişul Târnavelor şi întinse livezi, în special livezi de meri în Podişul Someşelor), cuprinde unele resurse minerale importante (zăcăminte de gaz metan şi sare) şi o mare bogăţie de izvoare minerale şi termale (Ocna Sibiului, Sovata, Praid, Bazna ş.a.).

Podişul Transilvaniei (constituit din o zonă mai înaltă: Podişul Târnavelor, în sud, Podişul Someşelor, în nord şi o zonă mai joasă: Câmpia Transilvaniei, în centru) variază altitudinal între 400 şi 600 m (pe alocuri coboară sub 300 m sau urcă la 800‐900 m) şi are o structură geologică aparte, cu bombări largi, în formă de domuri, care adăpostesc zăcăminte de gaz metan.

Podişul Moldovei, situat în partea de est a ţării, între Subcarpaţii Moldovei şi Prut, cuprinde două unităţi mai înalte, cu aspect colinar – Podişul Sucevei (altitudinea maximă 689 m), în nord şi Podişul Bârladului, în sud –, şi una mai joasă, Câmpia Moldovei, în partea centrală, numită astfel datorită altitudinii scăzute (în jur de 200 m) şi absenţei pădurilor, fapt pentru care a devenit una dintre cele mai importante zone de cultivare a cerealelor din României. În ansamblu, Podişul Moldovei constituie o importantă regiune agricolă, cu o agricultură mixtă: cultura cerealelor şi a plantelor tehnice (sfeclă de zahăr, in, cânepă, floarea soarelui etc.) şi creşterea animalelor.

Podişul Dobrogei, aflat în sud‐est, între Dunăre şi Marea Neagră, reprezintă un vechi uscat (hercinic) puternic erodat. Se menţine, în general, între 200‐300 m, cu excepţia Munţilor Măcin (467 m în Vf. Greci), amplasați în partea de nord. Are, în cea mai mare parte, un aspect neted sau uşor ondulat.

Podişul Getic, situat între Subcarpaţii Getici (în nord) şi Câmpia Română (în sud), este în fapt un piemont constituit dintr‐o serie de culmi deluroase, cu altitudini cuprinse între 300 şi 500 m, care pierd treptat din altitudine spre sud, trecerea spre Câmpia Română făcându‐se aproape insesizabil.

La vest de acest podiş, între valea Motrului și până la valea Dunării se desfăşoară Podişul Mehedinţi, diferit de Podișul Getic atât prin structura geologică (fiind alcătuit din roci dure şi asemănându‐se, din acest punct de vedere, cu Podişul Dobrogei), cât şi prin morfologie: are un relief accidentat, inclusiv forme carstice spectaculoase (poduri naturale, chei, peşteri etc.).

3.3. Câmpiile Regiunile de câmpie sunt cel mai puternic antropizate, fiind cel mai dens exploatate şi populate. Din acest motiv, arealele naturale care s‐au conservat sunt limitate la zonele umede. Protejarea zonelor antropizate se poate face tot prin legislaţia de protecţie a peisajelor, care însă nu este încă stabilită în România.

Cele două câmpii (Câmpia Română sau Câmpia Dunării de Jos – 52600 km2 – şi Câmpia de Vest sau Câmpia Banato‐Crişană – 16500 km2) sunt, în ansamblu, joase şi acoperite cu soluri fertile, ceea ce face din ele cele mai importante zone agricole, în principal cerealiere şi de creşterea a animalelor (în special porcine şi bovine), urmate de unele plante industriale (în special floarea soarelui).

Câmpia Română și Câmpia de Vest sunt unităţile geografice din România cele mai puternic modificate antropic și în care arealele naturale constituie o excepţie. Sunt pretabile la irigaţii, aici putându‐se reconstitui marile sisteme din urmă cu două decenii, şi chiar extinde, ceea ce ar spori randamentul economic.

În cele două câmpii, procesul de antropizare s‐a dezvoltat excesiv şi, de aceea, se impune, mai mult decât în oricare categorie de unităţi geografice, o acţiune de reintroducere în sistem natural a unor importante suprafeţe. Acest proces se impune mai ales în Lunca Dunării (cu lăţimea variind între 1‐4 km, când Dunărea intră în Câmpia Română, și 15‐20 km în sectorul „bălţilor”), influenţată permanent de apele fluviului.

Puternicele inundaţii din vara anului 2005, când Dunărea a inundat terenuri sistematizate înainte de 1989 prin desecări și îndiguiri, constituie cel mai puternic argument în favoarea reintroducerii acestor terenuri în circuitul natural.


19

Câmpia Română este cea mai întinsă câmpie din Romțnia și se află în sudul ţării, de‐a lungul Dunării. Se prezintă sub forma unei succesiuni de terase la vest de Olt (unde are o înălțime mai mare – până la 300 m altitudine) şi este deosebit de netedă la est de Olt, mai ales în Bărăgan. Relieful ei se caracterizează prin văi largi şi interfluvii netede, numite popular „câmpuri”, suprafața netedă fiind întreruptă doar de mici depresiuni formate prin tasare şi sufoziune (numite crovuri), unele adăpostind mici lacuri. Prezenţa nisipurilor determină apariţia unui relief de dune.

Câmpia de Vest, numită astfel după poziţia în cadrul ţării, se desfăşoară pe câteva sute de km lungime, pe direcţie aproximativ N‐S, lăţimea variind foarte mult, între 20 şi 80 km, în funcţie de pătrunderea ei spre est în Dealurile de Vest. Este, în ansamblu, mult mai joasă decât Câmpia Română (în jur de 100 m altitudine) şi mult mai netedă. Cuprinde unele sectoare mai joase (Câmpia Someşului, Câmpia Crişurilor, Câmpia Timişului ş.a.) şi altele mai înalte (Câmpia Aradului, Câmpia Vingăi, Câmpia Gătaiei ş.a.). În ansamblu, Câmpia de Vest constituie a doua zonă agricolă a ţării (cereale, plante tehnice, viticultură, pomicultură, creşterea animalelor) şi dispune de unele resurse de subsol (îndeosebi petrol şi gaze naturale).

3.4. Delta Dunării şi Marea Neagră Delta Dunării este cea mai mare deltă din Europa (şi, implicit, cel mai întins teritoriu umed de pe continent, categorie de o excepţională atenţie pe plan mondial în contextul dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului) ocupă o suprafaţă de circa 5 050 km2, din care 4 340 km2 pe teritoriul României (inclusiv complexul lagunar Razelm şi sectorul de câmpie litorală).

Pe teritoriul acesteia predomină suprafeţele acoperite cu ape (87 %) – reprezentate de braţele fluviului, canale şi gârle, lacuri şi depresiuni mlăştinoase –,iar terenurile emerse (grindurile) au o altitudine medie foarte redusă (0,52 m).

În cazul Deltei, mai mult decât în cazul oricărei alte unităţi geografice a ţării, se impune stoparea valorificării economice dirijate sau întâmplătoare, respectându‐se în întregime statutul de rezervaţie a biosferei inclusă în Lista patrimoniul mondial UNESCO şi în Convenţia Ramsar.

Pe grinduri se află mari acumulări de nisip, uneori cu relief de dune ca în deşerturi, cum este cazul Grindului Letea, sau formând în regiunea ţărmului mării plaje foarte extinse (de exemplu, în zona gurii de vărsare a braţului Sfântul Gheorghe). De asemenea, pe grinduri, s‐au dezvoltat păduri alcătuite din stejar, plop, arin, salcie etc., plus o seri de arbuşti şi unele liane (viţa sălbatică, hameiul, periploca ş.a.).

Litoralul românesc al Mării Negre se desfăşoară pe 247.4 km, între braţul dunărean Musura (graniţa cu Ucraina) la nord, şi localitatea Vama Veche (graniţa cu Bulgaria) la sud. Sub aspect genetic, morfologic şi al impactului antropic, litoralul românesc are două sectoare distincte: unul nordic jos şi deltaic lagunar (165 km, între braţul Musura şi Capul Midia) şi unul sudic înalt (5 – 38 m înălţime), cu faleză întreruptă de mici golfuri (80 km, între Capul Midia şi Vama Veche).

Din şelful continental al Mării Negre (până la 200 m adâncime), apreciat a fi de 144 000 km2, României îi revin 24 000 km2 (16,6 %).

III.1.1.b. Principale caracteristici geologice

Unităţile de relief de pe teritoriul României s‐au format în timp îndelungat (peste un miliard de ani) prin acţiunea energiilor tectonice din interiorul Pământului şi cea a agenţilor modelatori externi. Tectonica a creat, treptat, marile forme de relief (de la munţi la câmpii), iar celelalte fenomene au produs fragmentarea şi nivelarea culmilor montane şi deluroase sau umplerea depresiunilor marine și lacustre cu sedimente, dezvoltând forme de relief cu dimensiuni reduse. Evenimentele tectonice care au dus la realizarea reliefului major actual sunt strâns legate de evoluţia plăcilor tectonice de‐a lungul erelor geologice.

Reflectarea acestui proces major în spaţiul românesc s‐a transpus prin acţiuni determinate de mişcarea laterală a microplăcilor moesică, panonică, transilvană, care au condus la:

Metamorfozarea şi cutarea rocilor, urmate de înălţarea catenelor muntoase din unităţile cristalino‐mezozoice din Carpaţi (în Cretacic – ultima perioadă a Erei Mezozoice, care s‐a încheiat în urmă cu circa 65 milioane de ani);

Cutarea rocilor din unităţile de fliş şi formarea unor noi lanţuri de munţi (Cretacic‐Superior – Paleogen, ultimul reprezentând prima perioadă a Erei Neozoice), care se vor alipi de munţii clădiţi anterior;

Erupţii vulcanice (în Neogen, perioada terminală a Erei Terţiare), în lungul unor fracturi adânci, în urma cărora s‐au clădit, treptat, lanţul muntos din vestul Carpaţilor Orientali (din Munţii Oaş până în Munţii Harghitei), precum şi conurile vulcanice din Munţii Metaliferi, parte a Munţilor Apuseni;

Formarea la exteriorul Carpaţilor Orientali şi Meridionali (în Neogen) a unei unităţi deluroase, în care există sectoare cutate şi monoclinale (Subcarpaţii);

Umplerea, cu materiale provenite îndeosebi din Carpaţi, a bazinelor marine şi lacustre situate în interiorul (transilvan) şi exteriorul (panonic, pontic) acestui lanţ muntos;

Ridicarea intensă a Carpaţilor (Pliocen Superior, etajul superior al Neogenului, respectiv ultima parte a Terţiarului – Cuaternar, în Era Neozoică, respectiv ultimele două milioane de ani), care a antrenat şi unităţile vecine, formarea de piemonturi (Podişul Getic), exondarea sectoarelor joase din Câmpia de Vest şi Câmpia Română, definitivarea structurii Subcarpaţilor şi a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, individualizarea unor depresiuni tectonice (Braşov) şi ultimele manifestări magmatice care au creat măgurile de bazalte din Carpaţi şi din afara lor.

20


20

Această succesiune a evenimentelor tectonice a dus la realizarea a două tipuri de structuri majore:

Platformele (în sudul şi estul ţării), formate în cea mai mare măsură în Precambrian şi care, începând cu Paleozoicul, s‐au comportat tectonic ca regiuni rigide, suferind doar uşoare ridicări sau coborâri; lor le corespund Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Podişul Getic, Câmpia Română;

Orogenul carpatic, realizat îndeosebi în Mezozoic şi Neozoic, ca urmare a producerii mai multor faze de mişcări tectonice alpine; a dat naştere sistemului muntos şi unităţilor de dealuri şi podişuri limitrofe cu fundament cristalin carpatic.

Pentru structura petrografică a se vedea cap. III.1.1.a. 3.Principalele coordonate ale spaţiului românesc, unde este prezentată pentru fiecare formă şi unitate de relief.

III.1.1.c. Caracteristicile reliefului României

Proporţionalitatea reiese din distribuţia relativ uniformă a celor trei mari categorii de unităţi naturale planetare: munţii, apoi dealurile şi podişurile şi, respectiv, câmpiile, fapt care, chiar la prima vedere, indică multiple şi variate posibilităţi economico‐geografice şi de habitat.

Armonia rezultă din distribuirea spaţială a unităţilor geografice amintite, dispunerea asemenea unei „cetăţi naturale”: un platou central (Podişul Transilvaniei), înconjurat de arcul Munţilor Carpaţi, iar aceştia, la rândul lor, încercuiţi de coline (Subcarpaţi, în estul şi sudul ţării şi Dealurile de Vest, în partea occidentală) şi se prelungesc în culmile largi ale podişurilor (Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Dobrogei) şi suprafeţele netede ale câmpiilor (Câmpia Română şi Câmpia de Vest). În conluzie, unităţile de relief sunt dispuse concentrică şi, totodată, în amfiteatru, ceea ce oferă populației o serie de avantaje în utilizarea acestor terenuri.

Diversitatea reliefului şi a structurii geologice a avut drept consecință diferenţierea resurselor naturale de la o zonă la alta și crearea unor relații de complementaritate între regiunile ţării:

Munţii cu cel mai întins fond forestier al ţării, cu pajişti naturale pentru creşterea animalelor şi variate minereuri şi roci de construcţie (granitul, calcarul, marmura etc.);

Dealurile şi podişurile cu cele mai întinse podgorii şi livezi, cu pomi fructiferi, plus importante resurse de sare, la care se adaugă câteva rezerve de hidrocarburi şi cărbuni inferiori;

Câmpiile cu terenuri arabile, soluri fertile şi cu unele resurse de subsol (în special hidrocarburi).

III.1.1.d. Clima – România, o ţară cu patru anotimpuri

Climatul temperat continental moderat al României, cu o serie de nuanţe (oceanică, mediteraneană, est‐continentală), este, în ansamblu, favorabil habitatului şi activităţilor economico‐sociale.

Influența oceanică (atlantică) se recunoaşte în iernile mai blânde şi în precipitaţiile mai bogate din vestul ţării, faţă de iernile relativ geroase, numărul mare al zilelor tropicale şi precipitaţiile mai reduse din estul ţării, aflat sub influenţa climatului continental excesiv al Europei de Est.

În sud‐vestul ţării se resimte o slabă influenţă submediteraneană (în Banat, îndeosebi), unde apar şi unele elemente floristice meridionale (liliacul sălbatic, castanul dulce ş.a.).

În lungul litoralului Mării Negre, sub influenţa acesteia, se manifestă, pe o fâşie de circa 20 de km depărtare de ţărm, un climat pontic, brizele marine moderând continentalismul zonei.

1. Temperaturile

Sunt 8‐12 luni/an cu temperaturi pozitive în zona litoralului Mării Negre şi în câmpii (Câmpia Română, Câmpia de Vest) şi 4 luni/an în regiunile înalte;

În sudul şi sud‐estul ţării se înregistrează un număr relativ important de „zile tropicale” (cu temperaturi de peste 300 C): 50‐60 zile/an; acest fenomen are o serie de consecinţe favorabile: cultivarea cerealelor şi a unor plante meridionale (piersicul, bumbacul ş.a.), un mare număr de zile însorite pe litoralul Mării Negre care mărește valoarea turistică a acestuia ş.a.

Diferenţa de latitudine (aproape 5° între sudul şi nordul ţării) marchează, la latitudini comparabile, o diferenţă de numai 2,5‐3° Celsius (11° în sud şi 8‐8,5° în nord) în media anuală a temperaturii şi se manifestă printr‐o diferenţă de circa trei săptămâni în înflorirea pomilor şi recoltarea grâului.

Există o diferenţă destul de accentuată între cele două extreme lunare (cea mai caldă, respectiv cea mai rece), ceea ce atestă nuanţa climatului termic: aproape 26° Celsius amplitudine în regiunea de câmpie, diferenţă care scade treptat, concomitent cu creșterea altitudinii.

Extremele termice din România sunt: minima absolută, ‐38,5° C la Bod, în Depresiunea Braşov (la 25 ianuarie 1942) și maxima absolută, +44,5° C, la staţia meteorologică Ion Sion din Bărăgan (la 10 august 1954).


21

2. Precipitaţiile Precipitaţiile medii multianuale însumează, la nivelul ţării, 640 mm, ceea ce reprezintă o valoare pozitivă pentru activităţile economice şi habitat. Există însă mari diferenţe regionale, atât pozitive, cât şi negative:

Precipitaţii bogate (1200 ‐1400 mm anual) în zona înaltă, predominant solide (zăpadă), care favorizează practicarea sporturilor de iarnă, România având un mare potenţial în domeniu;

Precipitaţii, de regulă, suficiente în zonele colinare şi de podiş (mai puţin Podişul Dobrogei şi sudul Podişului Moldovei), care permit practicarea viticulturii, pomiculturii, a plantelor tehnice şi industriale și a unor cereale;

Precipitaţii insuficiente (sub 500 mm, şi chiar sub 400 mm anual) în sud‐estul ţării (Bărăgan, Dobrogea, sudul Moldovei), care fac necesare irigaţiile.

3. Vânturile În ceea ce priveşte vânturile, vara predomină cele de vest, iar iarna, când acţionează cu mai multă intensitatea anticiclonul siberian, vânturile de est („crivăţul”) – vânturi cu intensitate crescută care aduc și geruri puternice.

Vânturile de vest aduc precipitaţii atmosferice în diverse anotimpuri şi un front de aer mai cald în timpul iernii, iar cele de est, vara sunt secetoase şi înăbuşitoare. Dinspre sud‐vest, respectiv dinspre Marea Adriatică, bate, mai ales vara, „Austrul”, un vânt cald şi secetos, deşi acesta se formează ca un vânt umed.

România are un însemnat potenţial eolian, mai ales datorită vânturilor de est („Crivăţul”), care, în condiţiile promovării energiilor curate, oferă o şansă de diversificare a balanţei energetice şi de asigurare, în plan local îndeosebi, a unei surse complementare de energie. Energia solară are, de asemenea, un potențial semnificativ, putând juca acelaşi rol, mai ales în cazul consumului individual.

4. Fenomenele meteorologice extreme Pe teritoriul României se produc şi fenomene meteorologice extreme, cu caracter de risc.

În perioada rece a anului se produc fenomene:

Îngheţul şi bruma care, în regiunile joase, sunt posibile din septembrie până în mai, în regiunile de dealuri din noiembrie până în aprilie, iar în regiunile de dealuri înalte şi munţi (până la 1800 m altitudine) din octombrie până în mai. Pe crestele Carpaţilor, îngheţul se poate produce în orice lună. Cel mai periculos este îngheţul care vine târziu (în lunile aprilie‐mai), după o perioadă mai caldă, care favorizează înflorirea pomilor şi creşterea culturilor;

Viscolul, care are frecvenţa cea mai mare (5‐10 zile pe an) în regiunile sud‐estice şi estice (mai ales în Câmpia Bărăganului şi Podişul Moldovei) şi în regiunile înalte la peste 1600 m altitudine, caracterizat prin ninsori abundente şi viteze mari ale vântului (175‐200 km/oră) care produce acumulari locale de zăpadă şi îngreunează circulaţia. Cele mai puternice viscole înregistrate până în prezent au fost în luna februarie a anilor 1954, 1956, 1966 şi 2012 și în luna decembrie a anului 2001;

Chiciura şi poleiul formează, împreună cu bruma şi zăpada umedă, depuneri de gheaţă cu greutate care poate atinge 5‐6 kg la un metru lungime de cablu, ceea ce provoacă avarii ale sistemului energetic și de comunicații.

În perioada caldă a anului se produc fenomene meteorologice extrem:

Ploile torenţiale, însoţite de grindină, oraje (tunete, fulgere) şi vijelii, au frecvenţă mai mare în regiunile vestice ale ţării şi în cele montane înalte; cele mai grave consecinţele ale ploilor torențiale se înregistrează în regiunile sud‐estice şi estice ale ţării;

Acestea activează procesele de eroziune şi alunecări de teren şi, în cazuri extreme, sunt urmate de tornade (cum a fost cea din comuna Făcăeni, judeţul Ialomiţa, din 12 august 2002), respectiv vârtejuri de vânt violente, cu viteză foarte mare, distrugătoare, dar care acţionează pe arii restrânse.

Excesul de umiditate este cauzat de precipitaţiile abundente căzute peste toată ţara sau peste regiuni extinse. Provoacă inundaţii cu efect catastrofal pe râurile mari ale ţării ( cu precădere pe Dunăre Someş, Mureş, Târnave, Timiş, Jiu, Olt, Argeş, Buzău, Siret, Prut); cele mai puternice inundaţii au avut loc (preponderent vara, dar uneori şi primăvara şi toamna) în anii 1966, 1969‐1973, 1975, 2005, 2013; cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în 24 de ore s‐au înregistrat la C.A. Rosetti, în Delta Dunării, la 30 august 1924, iar intensitatea medie cea mai mare s‐a înregistrat în Bărăgan la 27 mai 1939 (6,63 mm/minut);

La polul opus, fenomenele de uscăciune şi secetă, a căror frecvenţă creşte de la vest la est, atingând parametri maximi (intensitate, durată, frecvenţă) în jumătatea estică a Câmpiei Române, Podişul Moldovei şi Dobrogea (ca urmare a influenţelor continentale excesive), pe litoral şi parţial în Dobrogea (ca efect al descendenţei maselor de aer pe suprafeţele acvatice), în sud‐vestul Olteniei (ca urmare a influenţelor aerului fierbinte, tropical‐continental). Secetele se manifestă prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, ceea ce produce dezechilibre hidrologice majore, uscarea plantelor şi reducerea recoltelor. Secetele sunt legate de lipsa precipitaţiilor pe perioade mari de timp (în medie 15‐20 de zile), cele mai lungi perioade de secetă s‐au înregistrat în anii 1896, 1907, 1946 şi 2006.

22


22

5. Schimbările climatice Schimbările climatice, deşi se manifestă de mai multă vreme, au intrat în atenţia generală după ce Al Gore (fost vicepreşedinte al SUA) şi Grupul interguvernamental ONU pentru schimbări climatice ‐ Panelul interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) au primit Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2007. Din grupul care a realizat Raportul au făcut parte şi specialişti români. În volumul II al celui de‐al IV‐lea Raport al IPCC se fac multe referiri la continentul european, inclusiv România. Astfel, se estimează că resursele de apă se vor diminua, mai ales în regiuni din centrul, estul şi sudul Europei, procentul cu regiuni europene expuse crescând de la 19 % în prezent, la 35 % în anii ’70 ai secolului XXI, debitele cursurilor de apă vor descreşte vara cu până la 80 % în regiunile cele mai afectate, iar potenţialul hidroelectric european va scădea, în medie, cu 6 % până în anii 2070.

Potrivit specialiştilor de la Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM), pe baza a nu mai puţin de 16 modele climatice, s‐a estimat că schimbarea temperaturii lunare pentru teritoriul României, pentru intervalul 2001‐2030, poate atinge o creştere maximă, în luna iulie, de până la 1,30C faţă de intervalul de referinţă 1961‐1990, în condiţiile unui scenariu de creştere moderată a emisiilor la nivel global. Raportat la acelaşi interval, proiecţiile pentru precipitaţii sugerează posibilitatea reducerii valorilor medii ale acestora în sezonul cald cu până la 6 % pentru intervalul 2001‐2030.

Deşi climatul României va păstra cele patru anotimpuri, caracteristicile acestora se vor modifica; în prezent se constată o devansare a venirii primăverii cu circa o săptămână. Precipitaţiile se vor diminua semnificativ în anotimpul cald, ceea ce va fi o problemă pentru României, unde cantitatea cea mai mare de precipitaţii cade tocmai în acest anotimp. Vor creşte frecvenţa şi intensitatea valurilor de căldură şi secetelor în paralel cu înmulțirea episoadelor cu precipitaţii abundente pe o perioada scurtă de timp, fenomen care va produce inundaţiile rapide.

Specialiştii de la ANM apreciază că tendinţele de încălzire a climei se vor menţine, argumentând că în ultimele decenii, temperatura medie anuală în România a crescut cu 0,30°C (în particular în zona de sud‐est a ţării creşterea este de 0,80°C). O astfel de creştere a temperaturilor determină intensificarea fenomenelor extreme, cum ar fi secetele prelungite sau inundaţii rapide, astfel de fenomene fiind tot mai frecvente în ultima vreme. În prezent, sud‐vestul ţării şi Dobrogea sunt cele mai vulnerabile regiuni din punct de vedere climatic, observându‐se deja tendinţe de aridizare. Defrişările masive şi secarea Luncii Dunării, au contribuit masiv la aridizarea zonei de sud a țării.

„Deşertificarea României” reprezintă o sintagmă tot mai des folosită în ultima vreme. Studiul privind impactul încălzirii globale asupra Europei, dat publicităţii în 2007, situează România, alături de Spania, Italia şi Grecia, în zona din sudul continentului cu risc mare de deşertificare. În cazul ţării noastre, se apreciază că efectele majore vor deveni vizibile încă din 2015 şi se vor manifesta în special în Dobrogea, Oltenia şi Banat, regiuni în care terenuri din cel puţin 10 judeţe vor intra într‐un proces de uscare (în 2008, 11 judeţe din regiunile menţionate şi din Muntenia – Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila – şi sudul Moldovei – Galaţi şi Vaslui – au fost afectate de temperaturi ridicate şi secetă).

Avertismentul a fost reconfirmat un an mai târziu, de un studiu al Agenţiei Europene de Mediu, care a prognozat pentru România o serie de anomalii meteorologice, precum precipitaţii extreme, accentuarea fenomenului deşertificării, care se face deja simţit în partea de vest a Olteniei şi în sud‐vestul Banatului și izolat şi în alte regiuni.

Unul dintre cele mai afectate judeţe este Dolj, unde fenomenul deşertificării este alimentat de secetă, de solurile nisipoase, de fenomenul de deflaţie eoliană (spulberarea nisipurilor de către vânt) şi de defrişările masive (mai ales a plantaţiilor de salcâm care fixează nisipurile). În arealul delimitat de localitățile Calafat – Poiana Mare – Sadova – Bechet – Dăbuleni şi fluviul Dunăre, peste 100 de hectare de teren au devenit aride, solurile nisipoase având o tendinţă spre deşertificare.

Potrivit unui studiu al ANM, vegetaţia specifică din sudul ţării va migra către nord şi zone mai înalte, aceasta urmând a fi înlocuită, treptat, cu vegetaţie de la sud de România (deja se cultivă, deocamdată accidental, arbuşti precum smochin, migdal, kiwi ori plante anuale ca muştarul). Iar o prognoză a aceleiaşi agenţii arată că cele mai vulnerabile culturi sunt cele prăşitoare, precum porumbul, floarea soarelui şi soia, care cresc în lunile anului cele mai calde şi mai expuse secetei. De pildă, producţia de porumb s‐ar putea diminua cu 14 % până în 2020 şi cu 21 % până în 2050 din cauza deficitelor de apă din sol.

III.1.1.e. Apele

România are o gamă variată de ape: râuri, lacuri, ape subterane, apele Mării Negre.

Repartiţia teritorială a resurselor de apă şi cerinţele socio‐economice indică faptul că din volumul de apă al râurilor ţării (40,6 miliarde m3, exceptând Dunărea), cea mai mare parte (65 %, circa 26,5 miliarde m3) se află şi se regenerează în Munţii Carpaţi, urmaţi de unităţile de dealuri şi podiş (28 %, circa 11,4 miliarde m3) şi cele de câmpie (6,7 %, circa 2,8 miliarde m3). Rezultă că distribuţia spaţială este invers proporţională cu gradul de umanizare şi necesarul de consum. Ca urmare, trebuie găsite soluţii privind aducţiuni din zona montană și transferuri de apă din bazinele hidrografice excedentare în cele deficitare.

Activităţile antropice au afectat în timp calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane, 58% din lungimea totală a răurilor reprezintă ape care pot fi utilizate pentru alimentarea centralizată cu apă potabilă. Râurile interioare se alimentează predominant din precipitaţii (şi mai puţin din izvoare subterane) ceea ce duce la un grad ridicat de dependenţă faţă de condiţiile climatice10.

10 Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020


23

1. Râurile

România este un caz rar în Europa şi pe glob, în condiţiile în care un singur fluviu (Dunărea) concentrează, direct sau indirect, aproape întreaga reţea hidrografică (97,8 %). Lungimea totală a cursurilor de apă (mai mari de 5 km şi cu suprafaţa bazinului hidrografic de minim 10 km2) este apreciabilă ‐ circa 115 000 km; rezultă o densitatea destul mare a suprafețelor acoperite cu apă, raportate la suprafața totală a țării (0,49 km/km2). Deşi lungimea reţelei cursurilor de apă este considerabilă, numărul râurilor cu adevărat importante, raportat la suprafaţa ţării, este redus, doar 5 (excepţie Dunărea) având între 400 şi 800 km lungime şi 13 între 200 şi 400 km.

1.1. Dunărea România este străbătută și limitată de fluviul Dunărea, al doilea ca lungime din Europa (2860 km, 1075 km pe teritoriul ţării) și primul ca debit (6470 m3/s),formând cea mai mare deltă de pe continent (5 050 km2); Dunărea are un mare potențial hidroenergetic.

Pe teritoriul României, cursul Dunării are caracteristici diferite, în funcţie de unităţile de relief pe care le străbate sau desparte. Dunărea îşi sporeşte debitul pe teritoriul României, cu aproape 1000 m3/s, crescând de la 5560 m3/s la intrarea în ţară (Baziaş) la 6470 m3/s înainte de a se despărţi în 3 braţe în Delta Dunării (la Pătlăgeanca); acest fenomen se datorează afluenţilor direcţi pe care îi primeşte din România: Nera, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Siret şi Prut.

Începând din septembrie 1992, fluviul Dunărea se înscrie în reţeaua de cursuri de apă şi canale (axa fluviilor şi canalelor) care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Nordului, ca urmare a dării în exploatare a canalului Dunăre – Main – Rin. În 1984 a fost inaugurat canalul Dunăre – Marea Neagră, care traversează Podişul Dobrogei între Cernavodă (port pe fluviu) şi Constanţa (oraş‐port la Marea Neagră). Canalul, lung de 64,2 km, scurtează distanţa între cele două porturi cu circa 400 km, faţă de traseul obişnuit prin Delta Dunării (canalul Sulina). Din canalul principal se desprinde, la Poarta Albă, o ramificaţie ce face legătura cu Marea Neagră la nord de Constanţa, respectiv Canalul Poarta Albă – Midia – Năvodari, lung de 30 km.

Coridorul Dunării este o zonă transfrontalieră a cărei importanţă în politica de cooperare europeană este majoră; rolul său pentru biodiversitate este subliniat de sistemul de protecţie stabilit pe plan naţional, comunitar şi internaţional. Rolul cultural al acestui ax este subliniat atât prin planurile strategice regionale cât şi prin sistemele naţionale de protecţie a patrimoniului cultural, cu o menţiune specială asupra patrimoniului arheologic cu o valoare mare, regăsit pe ambele maluri ale Dunării.

1.2. Alte cursuri de apă importante cele mai mari cursuri de apă de pe teritoriul României, exceptând Dunărea, sunt (în paranteză se dă lungimea totală): Mureşul 768 km (803 km), Oltul (737 km), Prutul 716 km (950 km), Siretul 596 km (706 km), Ialomiţa (410 km), Someşul (388 km), Argeşul (344 km).

Râurile româneşti se alimentează predominant din ploi sau zăpezi, şi mai puţin din izvoare subterane, de unde rezultă o mare dependenţă de schimbările climatice şi, implicit, o vulnerabilitate a ţării. Ca urmare a modului de alimentaţie, regimul lor hidrologic se caracterizează prin creşteri puternice de nivel primăvara, cu urmări catastrofale (cum au fost cele din 1970, 1975, 2005 ş.a.), datorită sincronizării perioadei ploilor din acest anotimp cu perioada de topire a zăpezilor.

Râurile mici de câmpie sau de podiş (Podişurile Moldovei, Dobrogei şi Transilvaniei) scad foarte mult şi uneori seacă în timpul verilor secetoase şi, ca urmare, apele lor sunt reţinute în mici lacuri artificiale (numite „iazuri”) care se regăsesc în mod frecvent în Câmpia Jijiei (din Podişul Moldovei), Câmpia Transilvaniei (din Podişul Transilvaniei), Câmpia Română şi Câmpia de Vest.

Volumul mediu de apă scurs într‐un an este apreciat la circa 71 milioane m3/an, inclusiv Dunărea (care contribuie cu circa 30 miliarde m3), ceea ce înseamnă, raportat la populaţia de circa 20,1 milioane locuitori (2012), 3 530 m3/an/locuitor (cu circa 500 m3/an/locuitor mai mult decât în 2002, datorită descreşterii populaţiei ţării); acest indice plasează România (dacă se adaugă şi cei 6 miliarde m3/an din apele subterane) în jurul locului 20 între cele 45 ţări europene (sub poziţia pe care o deţine ca suprafaţă, respectiv 13).

Potenţialul hidroenergetic al României este bine valorificat pe fluviul Dunărea (cu două mari hidrocentrale, cele mai mari din ţară) și pe râurile Bistriţa, Argeş, Sadu, Lotru, Ialomiţa, Crişurile, Someşul Mic, Cibinul ş.a. De asemenea, unele râuri româneşti sunt utilizate pentru retenţii, în vederea alimentării cu apă potabilă şi industrială a unor oraşe.

2. Lacurile Potenţialul hidrologic al României este completat de lacurile naturale şi antropice, care ocupă circa 4 600 km2 (circa 2 % din suprafaţa ţării), au origini şi dimensiuni variate, sunt distribuite pe toate treptele de relief, au multiple utilizări actuale şi potenţiale.

În România există circa 3 500 de lacuri, diverse ca origine şi mărime, care sunt prezente pe toate treptele de relief, de la ţărmul Mării Negre până pe culmile Carpaţilor. Ca întindere,lacurile sunt în general mici. Aproximativ două treimi din numărul total sunt lacuri naturale, iar restul lacuri antropice.

2.1. Lacurile naturale Dintre lacurile naturale, mai numeroase sunt cele de luncă (mai frecvente în lunca Dunării) şi din Delta Dunării, limanurile (fluviatile şi fluvio‐maritime), lacurile glaciare (prezente în munţii mai înalţi), lacurile sărate (care se găsesc pe toate treptele de relief) şi cele de baraj natural.

24


24

2.2. Lacurile antropice Cele mai numeroase lacuri antropice sunt iazurile şi lacurile de acumulare realizate în scopuri energetice. Iazurile, în număr de câteva sute, au fost amenajate în secolele trecute, de regulă, prin ridicarea de baraje pentru reţinerea apei pentru perioadele secetoase şi pentru piscicultură. Un număr semnificativ de iazuri se găsesc în Câmpia Moldovei, Câmpia Transilvaniei şi Câmpia de Vest.

Numărul lacurile de acumulare în scopuri energetice este în creștere; apa acestor lacuri cunoaște şi alte utilizări (alimentare cu apă potabilă şi industrială, irigaţii, piscicultură etc.). Cele mai mari lacuri de acumulare se află pe Dunăre (Porţile de Fier I şi Ostrovul Mare) și pe cursurile principalelor râuri, unde formează adevărate salbe: Olt (peste 20 deja amenajate, în final urmând a fi 30), Argeş (14), Bistriţa (13), Sebeş, Sadu, Lotru, Crişul Repede şi afluenţii săi, Someşul Mic şi afluenţii săi, Bârzava, Ialomiţa, Siret (pe fiecare dintre aceste între 2 şi 5 lacuri).

Tot din categoria lacurilor antropice fac parte şi lacurile de acumulare în scopuri de agrement, prezente în multe oraşe (de exemplu lacurile de pe râul Colentina, în interiorul sau în apropierea Bucureştiului) și în unele staţiuni balneare de pe litoralul Mării Negre.

2.3. Izvoare minerale şi termale Un element foarte important al capitalului natural al României îl reprezintă zonele umede, ţara noastră concentrând toate tipurile (ape naturale sau artificiale permanente, bălţi, mlaştini, turbării, apă marină etc.) şi, ca semnatară a Convenţiei Ramsar (1991), are o contribuţie însemnată în domeniu.

3. Apele subterane Volumul apelor subterane este estimat la 11,7 miliarde m3/an, din care aproape jumătate (6 miliarde m3/an) pot fi utilizate în condiţii de refacere anuală a stocului din punct de vedere tehnic şi economic. Cea mai mare parte (circa 80 %) a apelor subterane se găseşte în regiunile de deal şi podiş, unde condiţiile litologice de înmagazinare sunt favorabile.

O categorie aparte, reprezentativă pentru România, o constituie apele minerale subterane, legate genetic de aria vulcanică, de zăcămintele de sare, petrol, gaz metan şi cărbuni. Au fost identificate peste 2 000 de izvoare (potrivit multor surse, România este cea mai bogată din Europa în acest domeniu), fără a include forajele de exploatare amplasate în circa 500 localităţi. Aceste izvoare corespund unei game variate de tipuri hidrochimice, predominând însă cele clorosodice, sulfuroase – sulfatate şi carbogazoase. Apele minerale subterane sunt folosite în numeroase staţiuni permanente sau sezoniere (circa 160), în cură internă şi externă, în îmbuteliere pentru consum.

3.1. Apele freatice Din totalul de circa 8,3 miliarde m3 de ape subterane, în jur de 5 miliarde m3 (60 %) sunt ape freatice, aflate aproape de suprafaţă, în stratele de roci permeabile aflate deasupra unor roci impermeabile. Acestea se alimentează din infiltrarea precipitaţiilor şi au un debit variabil în timpul anului, în special cele din câmpie şi din terasele râurilor din zonele deluroase. Prezintă o mare importanţă deoarece sunt folosite preponderent în alimentaţie şi pentru nevoi gospodăreşti.

Apele freatice se găsesc în toate unităţile de relief, dar în cantităţi şi la adâncimi diferite: în Carpaţi, fragmentarea şi pantele mari, corelate cu drenajul activ, determină o distribuţie neuniformă în depozitele de cuvertură, în fisuraţia rocilor (gresii, conglomerate, roci eruptive etc.); în depresiunile intracarpatice apele freatice au o mai mare continuitate; în Subcarpaţi, acestea sunt acumulate în depozitele deluviale şi aluviale de terasă; în zonele de deal și câmpie din vestul ţării, apele freatice se află la adâncimi diferite în funcţie de unitatea de relief – 0‐6 m în câmpiile joase, 10‐15 m în câmpiile piemontane şi 16‐25 m în dealuri; în regiunile extracarpatice din est şi sud (Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Dobrogei, Câmpia Română),apele freatice sunt influenţate de condiţiile climatice (temperat‐continentale mai excesive), în care alimentarea se face preponderent în sezonul rece.

3.2. Apele de adâncime Apele de adâncime deţin circa 40 % din volumul apelor subterane şi au o distribuţie discontinuă, în funcţie de complexitatea geologică (litologie şi structură): în Carpaţi, resursele cele mai importante se găsesc în structurile sinclinale, în calcarele şi conglomeratele mezozoice, în flişul cretacic‐paleogen şi în formaţiunile vulcanogen‐sedimentare; în Subcarpaţi însoţesc structurile petrolifere; în Câmpia Română se întâlnesc, cu precădere, în stratele de Cândeşti şi Frăţeşti (folosite şi în alimentarea cu apă a capitalei), în pietrişurile de Colentina şi în nisipurile de Mostiştea; în Podişul Dobrogei variază în funcţie de structurile geologice (în Dobrogea de Nord şi Centrală se află în calcare contribuind la alimentarea cu apă a localităţilor de pe litoral, iar în cea Sudică se găsesc în roci cristaline); în Podişul Transilvaniei, se află în zona marginală cu cute diapire şi în aria domurilor gazeifere.

Tot în această categorie intră şi apele minerale subterane, legate genetic de aria vulcanică, de zăcămintele de sare, petrol, gaz metan şi cărbuni. Numărul mare de izvoare (peste 2000), la care se adaugă forajele de exploatare, se găsesc în circa 500 de localităţi, într‐o gamă variată de tipuri hidrochimice, predominând cele clorosodice, sulfuroase‐sulfurate şi carbogazoase.


25

3.3. Izvoarele minerale şi termale Principalele tipuri de ape minerale (cu precizarea că în cadrul aceleiaşi staţiuni se pot întâlni izvoare cu ape minerale diferite) prezente pe teritoriul României sunt:

Carbogazoase în Carpaţii Orientali (Biborţeni, Borsec, Băile Tuşnad, Covasna, Borşa, Vatra Dornei ş.a.) şi în vestul ţării (Buziaş, Lipova ş.a.);

Alcaline în Carpaţii Orientali (Biborţeni, Bodoc, Borsec, Malnaş‐Băi, Zizin, Sângeorz‐Băi ş.a.) sau la contactul acestora cu zona colinară (Slănic Moldova) şi în nordul ţării (Lipova, Tinca ş.a.);

Clorurate sodice în Depresiunea Transilvaniei (Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Bazna, Praid, Sovata ş.a.), în Subcarpaţi (Băile Govora, Ocnele Mari, Telega, Sărata Monteoru, Bălţăteşti ş.a.) şi în zona montană (Băile Herculane, Ocna Şugatag ş.a.);

Sulfuroase, mai rar simple (Mangalia, Sinaia) sau sulfuroase termale (Băile Herculane), frecvent sulfuroase clorurate sodice (Băile Govora, Călimăneşti, Săcelu, Vizantea, Nicolina ş.a.);

Iodurate în stațiunile Băile Govora, Sărata Monteoru, Bazna ş.a.;

Radioactive în stațiunile Băile Herculane, Borsec, Sângeorz‐Băi ş.a.;

Sulfatate în stațiunile Slănic Moldova, Ocna Şugatag, Sărata Monteoru, Amara, Băile Govora, Călimăneşti ş.a..

4. Marea Neagră Marea Neagră este o mare intercontinentală, situată între Europa de Sud‐Est şi Asia Mică şi având o legătură (comunicare) cu Marea Mediterană prin intermediul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, respectiv, prin intermediul Mărilor Marmara şi Egee. Are suprafaţa de circa 413 490 km2, lungimea maximă de 1 148 km, lăţimea maximă de 606 km şi adâncimea maximă de 2245 m (adâncimea medie este de 1288 m). Are o formă ovală, cu ţărmuri puţin crestate, unica peninsulă importantă fiind Crimeea, şi are puţine insule, cea mai mare fiind Insula Şerpilor (0,17 km2), din dreptul gurilor Dunării (45 km est de Deltă).

Din totalul de peste 100 cursuri de apă, cele mai importante râuri sunt Dunărea, Niprul, Donul, Kâzâl Irmak, Nistrul şi Bugul de Sud. Salinitatea medie este de 22 ‰, aceasta fiind mai redusă la suprafaţă (17,9 ‰) şi mai ridicată la fund (25 ‰). Oxigenul şi hidrogenul sulfurat dizolvat în apă reprezintă o distribuţie şi un raport inegal în favoarea celui din urmă, ceea ce face ca Marea Neagră să fi cel mai mare rezervor de hidrogen sulfurat din oceanul planetar (484 000 km3, respectiv 90 % din volumul Mării Negre).

Litoralul românesc se desfăşoară pe 247.4 km lungime, între braţul Musura (graniţa cu Ucraina), în nord şi Vama Veche (graniţa cu Bulgaria), în sud. Acesta se diferenţiază în două sectoare: unul nordic, jos, deltaic‐lagunar şi unul sudic, mai înalt, cu faleză:

Sectorul nordic, extins pe 165 km (67 % din litoralul românesc), se desfăşoară între braţul Musura şi Capul Midia şi se caracterizează prin procese de acumulare, cu precădere în faţa gurilor Dunării, formând delte secundare (cu rate de înaintare a ţărmului de 40‐80 m/an în delta secundară a braţului Chilia, datorită aluviunilor transportate de Dunăre) şi de abraziune între braţe şi la sud de acestea (rata medie de retragere a ţărmului este în medie de 3,7 m/an, atingând un maximum de 17,5 m/an în faţa Lacului Roşu din Delta Dunării); în apele acestui sector se desfăşoară cea mai mare deltă din Europa, care, împreună cu complexul lacustru‐lagunar Razim‐Sinoe, constituie cea mai mare regiune umedă de pe continent.

Sectorul sudic, extins pe 80 de km lungime (33 % din litoralul românesc) se desfăşoară între Capul Midia şi Vama Veche, este înalt (5‐38 m), rectiliniu, cu faleză (constituită din calcar în bază, acoperit de depozite loessoide), întreruptă de mici golfuri (lagune şi limane), barate de cordoane marine: Taşaul, Siutghiol, Techirghiol, Tatlageac, Mangalia ş.a. În comparaţie cu sectorul nordic, mai puţin populat şi modificat, sectorul sudic este mai puternic antropizat datorită activităţilor socio‐economice desfășurate în zonele portuare (Midia, Constanţa‐Agigea, Mangalia) şi în staţiunile balneomaritime. Portul Constanţa‐Agigea este cel mai mare din bazinul Mării Negre şi are perspective de a deveni foarte important pe continentul european, datorită amplasării sale la capătul estic al axei fluviilor şi canalelor (Rotterdam – Rhin – Main – Dunăre – Constanţa) şi pe ruta energiei caspice spre Europa.

Platforma continentală a Mării Negre din sectorul românesc adăposteşte rezerve semnificative de petrol şi gaze naturale, care pot contribui la ameliorarea balanţei energetice a României. Apele Mării Negre au o faună relativ bogată, remarcându‐se prezenţa sturionilor, care se mai întâlnesc doar în Marea Caspică.

26


26

III.1.2. Biodiversitatea

III.1.2.a. Convenţia privind diversitatea biologică (Rio, 1992)

Conservarea elementelor valoaroase datorate geodiversităţii şi conservarea biodiversităţii reprezintă un obiectiv de interes naţional, a cărui importanţă nodală – subliniată în textele internaţionale ‐ trebuie să se transpună în politici consistente care privesc acţiuni în cadrul tuturor nivelurilor administrative şi teritoriale.

Convenţia privind diversitatea biologică, ratificată de România prin Legea nr. 58/1994, precizează că statele sunt responsabile de conservarea diversităţii biologice proprii, de utilizarea durabilă a componentelor sale şi de împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea resurselor genetice, aceste trei planuri constituindu‐se în obiective ale Convenţiei.

Convenţia formulează măsurile generale pentru conservare şi utilizare durabilă (art. 6). Fiecare dintre părţi în funcţie de condiţiile specifice şi de posibilităţi:

Va elabora strategii, planuri şi programe naţionale pentru a asigura conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice sau va adapta în acest scop strategiile, planurile şi programele existente ţinând seama, printre altele, de măsurile stabilite în prezenta convenţie, importante pentru partea contractantă în cauză;

Va integra, în măsura posibilităţilor şi în funcţie de necesităţi, conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice în planurile, programele şi politicile sectoriale şi intersectoriale pertinente.

Conservarea „in situ” va fi realizată de fiecare dintre părţile contractante (art. 8), care: a. va stabili un sistem de zone protejate sau zone unde sunt necesare măsuri speciale pentru conservarea diversităţii

biologice; b. va elabora, unde este necesar, linii directoare pentru selectarea, stabilirea şi administrarea zonelor protejate sau a zonelor

unde trebuie luate măsuri speciale pentru conservarea diversităţii biologice; c. va reglementa sau administra resursele biologice importante pentru conservarea diversităţii biologice, în interiorul sau în

afara zonelor protejate, pentru a le asigura conservarea şi utilizarea durabilă; d. va promova protecţia ecosistemelor, habitatelor naturale şi menţinerea populaţiilor viabile de specii în mediul natural; e. va promova dezvoltarea durabilă şi ecologic raţională în zonele adiacente zonelor protejate, în vederea asigurării unei

protecţii sporite a acestor zone; f. va reface şi reconstrui ecosistemele degradate şi va promova recuperarea speciilor ameninţate, printre altele, prin

dezvoltarea şi implementarea de planuri şi alte strategii de administrare; g. va stabili sau menţine mijloace de reglementare, administrare sau control al riscurilor legate de utilizarea şi eliberarea de

organisme vii şi modificate, rezultate din biotehnologie, care ar putea avea impact negativ asupra mediului, care ar putea afecta conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice, luând în considerare şi riscurile asupra sănătăţii umane;

h. va preveni introducerea, va controla sau eradica acele specii străine care ameninţă ecosisteme, habitate sau alte specii; i. va face eforturi pentru a asigura condiţiile necesare compatibilităţii dintre utilizările actuale şi conservarea diversităţii

biologice şi utilizarea durabilă a componentelor sale; j. conform legislaţiei sale naţionale, va respecta, va menţine şi va păstra cunoştinţele, inovaţiile şi practicile comunităţilor

indigene şi locale cu stiluri de viaţă tradiţionale necesare pentru conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice şi va promova aplicarea lor mai largă, cu aprobarea şi implicarea deţinătorilor de astfel de cunoştinţe, inovaţii sau practici şi va încuraja împărţirea echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea unor astfel de cunoştinţe, inovaţii şi practici;

k. va dezvolta sau menţine legislaţia necesară şi/sau alte prevederi regulamentare pentru protecţia speciilor sau populaţiilor ameninţate;

l. în cazul în care un efect negativ semnificativ asupra diversităţii biologice a fost determinat (...), va reglementa sau controla procesele şi categoriile de activităţi în cauză;

m. va coopera în asigurarea de suport financiar sau orice alt suport pentru conservarea "in situ", subliniată la subparagrafele a) ‐ l) de mai sus, în special pentru ţările în curs de dezvoltare.

Utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice va fi asigurată prin acţiunile fiecărei părţi contractante (art. 10), care: a. va integra cerinţele conservării şi utilizării durabile a resurselor biologice în luarea deciziilor la nivel naţional; b. va adopta măsuri legate de utilizarea resurselor biologice pentru a evita sau a reduce impactul negativ asupra diversităţii

biologice; c. va proteja şi încuraja utilizarea curentă a resurselor biologice, în conformitate cu practicile culturale tradiţionale care sunt

compatibile cu conservarea şi utilizarea durabilă; d. va ajuta populaţiile locale în dezvoltarea şi implementarea acţiunilor de reconstrucţie ecologică în zonele degradate unde

s‐a redus diversitatea biologică; e. va încuraja cooperarea dintre autorităţile sale guvernamentale şi sectorul său privat în dezvoltarea de metode pentru

utilizarea durabilă a resurselor biologice.

În acest context al Convenţiei, statele parte întrunite în Japonia (Nagoya, 2010) au adoptat Planul strategic pentru biodiversitate 2011‐2020, în scopul de a promova acţiuni de mare anvergură în sprijinul biodiversităţii ale tuturor ţărilor şi părţilor. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat perioada 2011‐2020 Deceniul Naţiunilor Unite pentru Biodiversitate („Decada Biodiversităţii”). Planul strategic serveşte drept cadru flexibil pentru punerea în operă a obiectivelor naţionale şi


27

favorizează punerea în operă coerentă şi eficace a obiectivelor CDB. Planul formulează viziunea, misiunea, 5 scopuri strategice şi 20 de obiective numite „Obiectivele de la Aichi” („Ţintele Aichi”), grupate sub obiectivele strategice (vezi Anexa 9.2)11.

Misiunea Planului strategic se bazează pe afirmarea necesităţii de a lua „măsuri eficiente şi urgente pentru a stopa sărăcirea diversităţii biologice, pentru a se asigura ca, până în 2020, ecosistemele să fie reziliente şi să continue să furnizeze servicii esenţiale, prezervând astfel diversitatea vieţii pe Pământ şi contribuind bunăstării umane şi eliminării sărăciei”. Pentru aceasta, presiunile exercitate asupra biodiversităţii sunt reduse, ecosistemele sunt restaurate, resursele biologice sunt utilizate în manieră durabilă iar avantajele decurgând din utilizarea resurselor genetice sunt împărţite într‐o manieră justă şi echitabilă, resursele financiare suficiente sunt furnizate, capacităţile sunt întărite, consideraţiile relative la diversitatea biologică şi la valoarea diversităţii biologice sunt integrate, politici apropriate sunt aplicate de manieră eficace şi procesele decizionale se sprijină pe baze ştiinţifice solide şi pe o abordare precaută”12.

Biodiversitatea este reprezentată de varietatea ecosistemelor, a speciilor şi a genelor care ne înconjoară, „capitalul nostru natural care asigură servicii ecosistemice ce stau la baza economiei”13.

Regiunile biogeografice ale României

România se înscrie în cinci din cele nouă regiuni biogeografice peste care se suprapune Uniunea Europeană: pontică, stepică, alpină, continentală şi panonică.

Regiunea biogeografică pontică. Acoperă 1 % din teritoriul României, ocupând, doar linia de coastă, dominată de zone lungi, pe alocuri destul de late, cu plaje şi dune cu nisip; în unele locuri nisipul este înlocuit de golfuri, faleze şi promontorii stâncoase. Dunele de nisip adăpostesc specii rare sau endemice de plante (de exemplu ciucuşoara de nisip, opaiţa pontică, volbura de nisip persană, sirenia argintie, cârcelul), la care se adaugă plante rezistente la uscăciune (rogozul de nisip, perişorul, limba boului, smeoaia ş.a.). Fauna specifică dunelor include amfibieni şi reptile (de ex: ţestoasa dobrogeană şi vipera cu corn).

Zonele umede caracteristice acestei bioregiuni constituie habitatul unui mare număr de specii de peşti (numai în Delta Dunării trăiesc 70 de specii), nevertebrate şi amfibieni, plus mamifere (vidra, bizamul, nurca europeană), iar în apele Mării Negre – delfinul şi marsuinul.

Această bioregiune este un refugiu de importanţă vitală pentru viaţa sălbatică, în mod special în perioada migraţiei păsărilor de‐a lungul rutei Via Pontica, a doua cale ca migraţie ca mărime din Europa.

În bioregiunea pontică se găsesc 16 tipuri de habitate costiere, marine şi de dune, cinci tipuri de habitate de ape dulci, şapte tipuri de habitate de pajişti şi tufărişuri, un tip prioritar de habitat de mlaştini şi două tipuri de habitate de pădure, 79 specii de animale şi şase specii de plante din Directiva ”Habitate” şi peste o treime de specii de păsări din Directiva ”Păsări”.

Regiunea biogeografică stepică. România este unicul membru al Uniunii Europene pe teritoriul căruia este prezentă această regiune, desfăşurându‐se, în sud‐estul ţării, la est de Bucureşti, incluzând Dobrogea şi sudul Podişului Moldovei şi fiind caracterizată pe câmpii joase şi dealuri line sau platouri cu o altitudine de 200‐300 m. Majoritatea pajiştilor stepice au fost desţelenite şi introduse sub cultură. Fragmentarea antropică a habitatelor naturale (în special defrişările şi desecările efectuate pentru a obţine terenuri arabile) a condus la formarea unui întreg mozaic de habitate naturale, seminaturale şi antropizate.

În această bioregiune se întâlnesc cei mai bătrâni munţi dinRomânia, Munţii Măcinului, şi în același timp cel mai tânăr pământ românesc, Delta Dunării.

Vegetaţia naturală de stepă include în special ierburi (de ex: precum pirul, colilia şi păiuşul) și plante ierboase (de ex: pelinul, lumânărica, buruiana cu cinci degete). În Munţii Măcinului se află un relict terţiar, al codrilor seculari ce acopereau în trecut Dobrogea, cu o prezenţă viguroasă a fagului dobrogean, specie care prezintă caractere intermediare între fagul comun şi cel oriental. Fauna este reprezentată de rozătoare mici (popândăul, marmota), mamifere mici (dihorul pătat, dihorul de stepă), păsări prădătoare (şerparul, acvila de stepă, acvila de câmp, şoimul dunărean, şoimul călător), păsări specifice regiunii (cocorul mic, prepeliţa, potârnichea, ciocârlia, presura), păsări caracteristice regiunilor umede (pelicanul creţ, raţa roşie, gâsca cu gât roşu, cormoranul mic); raţa roşie este cea mai rară specie de raţă sălbatică din Uniunea Europeană, România găzduind aproape o treime din perechile cuibătoare ale Europei, în special în Delta Dunării şi în bălţile din Lunca Dunării.

În această bioregiune se găsesc două tipuri de habitate de dune, şase tipuri de habitate de ape dulci, opt tipuri de habitate de pajişti şi tufărişuri, două tipuri de habitate de stâncării şi peşteri şi opt tipuri de habitate de pădure.

Regiunea biogeografică alpină. Reprezentată în România de Munţii Carpaţi, care acoperă 23 % din teritoriul naţional, au structură geologică complexă, un climat rece şi aspru, cu precipitaţii medii semnificative şi vânturi moderate sau puternice şi mai multe etaje de vegetaţie: pădurile de fag, de amestec cu stejarul la baza cărora se află fâneţe, pădurile de molid, etajul subalpin cu tufărişuri (de jneapăn, ienupăr, smirdar), etajul alpin propriu‐zis.

11 Plan stratégique pour la diversité biologique 2011‐2020 et les Objectifs d’Aichi, « Vivre en harmonie avec la nature », http://www.cbd.int/doc/strategic‐plan/2011‐

2020/Aichi‐Targets‐FR.pdf 12 Ibid.

13 Conform Strategiei UE în domeniul biodiversităţii pentru 2020, COM (2011) 244.

28


28

O particularitate extrem de importantă a ecosistemelor specifice acestei regiuni biogeografice este că încă se mai găsesc păduri naturale virgine şi cvasi‐virgine, care polarizează o diversitate biologică deosebită (pădurile virgine și cvasi‐virgine au dispărut din celelalte țări ale Uniunii Europene); acestea ocupă suprafețe mai mari în Carpaţii Meridionali.

Varietatea vegetaţiei asigură suportul pentru o faună bogată, în special, ierbivore şi carnivore mari (dintre care se remarcă ursul brun ‐ 60 % din populaţia europeană, râsul ‐ 40 % din populaţia europeană, pisica sălbatică, marmota alpină, capra neagră) și păsări (precum cocoşul de munte, ierunca, cocoşul de mesteacăn, ciocănitoarea, huhurezul, acvile).

În această regiune se găsesc cinci tipuri de habitate de ape dulci, 16 tipuri de habitate de pajişti şi tufărişuri, şase tipuri de habitate de turbării şi mlaştini, şapte tipuri de stâncării şi peşteri, 14 tipuri de habitate de pădure.

Regiunea biogeografică continentală. Este cea mai întinsă dintre cele cinci care acoperă teritoriul României, desfăşurându‐se în jurul şi în interiorul Carpaţilor, cu excepţia sud‐estului (cu o prelungire în sudul Podişului Moldovei) şi vestului ţării. Este străbătută de fluviul Dunărea şi de mai multe râuri mari (Olt, Mureş, Siret ş.a.). Biodiversitatea regiunii este încă relativ bogată, deşi a cunoscut modificări antropice semnificative, în special lucrări de regularizare a cursurilor de apă (intervenție care a condus la pierderea unor zone importante de habitate şi multe specii de luncă).

Vegetaţia naturală este alcătuită din pădurile de foioase (precum fagul, cerul, gorunul, carpenul,teiul), fâneţe şi păşuni semi‐naturale, exploatate, din păcate, extensiv. Dintre speciile faunistice se remarcă endemismele, lostriţa (care trăieşte în Dunăre şi afluenţii săi, inclusiv pe Mureş, fiind cel mai mare salmonid din România) şi aspretele (cel mai rar peşte din Europa, care trăiește doar în râul Vâlsan). Sunt prezente cele trei specii de carnivore de mare interes comunitar (ursul, lupul, râsul) şi toate speciile de lilieci, precum şi unele specii de mamifere de apă dulce, precum vidra şi castorul (repopulat, după ce dispăruse la sfârşitul secolului al XIX‐lea).

În această regiune se găsesc patru tipuri de habitate de dune, opt tipuri de habitate de ape dulci, 13 tipuri de habitate de pajişti şi tufărişuri, şapte tipuri de habitate de turbării şi mlaştini, şase tipuri de habitate de stâncării şi peşteri şi 20 de tipuri de habitate de pădure.

Regiunea biogeografică panonică. Deşi restrânsă atât la nivelul Uniunii Europene (doar 3 % din suprafaţa acesteia), cât şi al României (ocupă doar zonele de câmpie din vestul ţării), adăposteşte un mare număr de animale (118 specii) şi de plante (46 specii) dintre cele aflate în atenţia organismele comunitare pentru conservarea biodiversităţii. Pădurile au fost defrişate, făcând loc pajiştilor destinate în principal păşunatului. Bioregiunea are o importanţă majoră pentru păsări, datorită fluviilor, râurilor şi lacurilor, dintre speciile rare întâlnindu‐se gârliţa mică, lopătarul, cristeiul de câmp, la care se adaugă cele care cuibăresc aici în număr semnificativ (raţa roşie, acvila de câmp, şoimul dunărean ș.a.). Se adaugă rozătoarele mici (popândăul, şoarecele săritor de stepă – foarte rare datorită pierderii habitatelor), multe păsări acvatice şi migratoare, specii nevertebrate (67 specii fiind de interes comunitar) (de ex: rădaşca, croitorul cenuşiu nocturn, micul gândac de cinabru). Speciile tipice de plante includ pipirigul şi irisul de stepă.

În această regiune se găsesc patru tipuri de habitate de dune, cinci tipuri de habitate de ape dulci, nouă tipuri de habitate de pajişti şi tufărişuri şi şase tipuri de habitate de pădure.

III.1.2.b. Situaţia României

1. Structura ecologică a capitalului natural Flora şi fauna României sunt determinate de poziţia geografică a ţării noastre pe glob (traversată de paralela de 45° latitudine nordică) şi în cadrul continentului european, respectiv în Europa Centrală, ceea ce s‐a reflectat într‐o mare varietate de specii. Diversitatea speciilor este o consecinţă directă a diversităţii ecosistemelor şi habitatelor. Varietatea considerabilă a florei şi faunei țării derivă din complexitatea reliefului şi constituie o resursă durabilă, în măsura în care este utilizată în mod raţional.

În ceea ce priveşte vegetaţia, compoziţia este următoarea: specii din Europa Centrală (40 %), din regiunea continentală (din Est 20 %), boreale (10 %), de provenienţă mai depărtată (mediteraneană, atlantică etc. 16 %), iar restul de 4 % sunt specii endemice (dacice).

Fauna este rezultată din întâlnirea pe teritoriul ţării a elementelor venite din aceleaşi domenii (ca urmare provinciile faunistice se suprapun, în linii mari, cu cele floristice): central‐european (fauna pădurilor), boreal (vulpea, lupul, râsul, cioara, ciocănitoarea mare, cocoşul de munte, ierunca ș.a., la care se adaugă, în pajiştile alpine, brumăriţa, cinteza, fâsa alpină ş.a.), est‐european (în special fauna de stepă), meridional (moesic şi iliric), cu animale termofile (broasca ţestoasă de uscat, vipera cu corn, scorpionul, termitele, prigoria, dumbrăveanca, specii de stârci etc.).

România face parte din provincia biogeografică sud‐est carpatică. Faptul esenţial, legat de intervenţia umană, constă în distrugerea masivă a pădurii (în primul rând a celei de foioase) şi stepizarea pajiştilor pe aproape două treimi din suprafaţa ţării, ceea ce a determinat mari schimbări cantitative și calitative în repartiţia vegetaţiei şi faunei.

Actuala configuraţie (compoziţia, ponderea categoriilor de ecosisteme, distribuţia spaţială) deţine încă 53 % de ecosisteme naturale şi semi‐naturale care îşi menţin în bună parte caracterul multifuncţional şi generează pe cont propriu o gamă largă de resurse şi servicii, pentru susţinerea şi alimentarea populaţiei şi activităţilor economice.


29

În ceea ce priveşte fondul forestier, în prezent, există:

150 tipuri de ecosisteme forestiere, diferenţiate în funcţie de specia sau grupul de specii dominante de arbori din componenţa covorului vegetal, tipul şi cantitatea de humus în sol, regimul hidric şi ionic al solului etc.;

227 tipuri de pădure în care au fost descrise 42 tipuri de strat ierbos sub‐arbustiv;

364 de staţiuni.

Există o gamă largă de ecosisteme terestre cu vegetaţie ierboasă (păşuni alpine, păşuni şi fâneţe din zonele de deal şi munte, păşuni de stepă, păşuni şi fâneţe de luncă), de o extraordinară varietate.

De asemenea, există o mare varietate de ecosisteme acvatice din care 3 480 râuri (62 % permanente), 246 lacuri alpine, lacuri de baraj, lacuri şi bălţi în zona de câmpie, lunci inundabile, Delta Dunării (cu numeroase braţe, canale, gârle, lacuri, fiecare cu o anumită individualizare) și 129 corpuri de apă subterană. Se adaugă acvatoriul marin de pe platoul continental al Mării Negre, cu unele ecosisteme condiţionate de platforma continentală, de contactul cu braţele Dunării şi Complexul Razim‐Sinoe.

Structura ecologică a capitalului natural a fost, după cum s‐a menționat anterior, destul de mult modificată. Este semnificativ, în acest sens, că nu mai puţin de 45 % din această structură este, în prezent, constituită din ecosisteme agricole preponderent mono‐funcţionale care au fost organizate, înainte de 1990, pentru producţia intensivă de resurse alimentare sau de materii prime pentru industria alimentară şi textilă.

După 1990, majoritatea exploataţiilor agricole de stat (IAS) sau colective (CAP) au fost descompuse în peste 4 milioane de ferme mici (preponderent de subzistenţă) – cel mai mare număr între ţările membre UE. La rândul ei, infrastructura fizică (sisteme de irigaţii, bazele de unelte şi maşini agricole, infrastructura fermelor zootehnice etc.) a fost abandonată, distrusă sau deteriorată; de exemplu, sistemul de irigaţii care deservea peste 3 milioane de hectare s‐a redus la mai puţin de 1 milion hectare.

Sistemele de producţie agricolă din structura capitalului natural sunt afectate în proporţie de peste 40 % de fenomenul de eroziune (pierderile sunt estimate la 150 milioane tone pe an, din care 1,5 milioane tone de humus), secetă prelungită şi frecventă, alunecări de teren, carenţă de fosfor şi potasiu şi existenţa a 2,5 milioane hectare de terenuri degradate. În plus, în ultimii 10‐15 ani, între 10 şi 20% din suprafaţa terenurilor arabile au rămas necultivate.

Capitalul natural este prezentat în cele două strategii referitoare la conservarea biodiversităţii (2000 şi 2010):

Sursa: Strategia Naţională de Conservare a Biodiversităţii, 2000.

30


30

Sursa: Strategia Naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010–2020. Propunere de HG (http://biodiversitate.mmediu.ro).

Sursa: Strategia Naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010–2020. Propunere de HG (http://biodiversitate.mmediu.ro).


31

2. Geobiodiversitatea În ciuda activităţii umane care a afectat capitalul natural şi graţie geodiversităţii, România păstrează o biodiversitate ridicată, aducând în Uniunea Europeană un patrimoniu valoros, cu numeroase specii de plante şi animale, unele endemice, care sunt dispărute sau rare în alte părţi ale Europei. Deşi vegetaţia naturală deţine o pondere scăzută în zonele de câmpie, podişuri şi dealuri joase, există încă suprafeţe îsemnificative în care intervenţia omului a fost minimă (regiunile de munte şi dealuri înalte, Delta Dunării, sistemele lagunare şi luncile unor râuri).

În componenţa structurii ecologice a capitalului natural, în mod special a părţii care funcţionează în regim natural sau semi‐natural, s‐a menţinut un nivel destul de ridicat al diversităţii biologice şi a unor stocuri, multe dintre acestea, sustenabile (spre deosebire de alte state europene), de plante şi animale. Ecosistemele naturale şi semi‐naturale şi cele în care s‐a practicat sau se practică agricultura extensivă sau semi‐intensivă au în componenţa lor nu mai puţin de 3 630 de specii de plante şi 688 specii de alge; 105 specii de mamifere, inclusiv carnivore mari; 25 specii de reptile; 19 specii de amfibieni; 216 specii de peşti; 30000 specii de insecte; 860 specii de crustacee; 688 specii de moluşte şi inventarul acestora încă nu este complet14. Completarea inventarului speciilor şi a bazei de date pentru a acoperi şi alte grupe taxonomice, inclusiv diversitatea biologică din sistemele de producţie agricolă (soiuri de plante şi rase de animale autohtone), va necesita, încă, un proces de durată, dependent de nivelul expertizei profesionale, de modul de organizare a investigaţiei şi de gradul de acoperire a tuturor categoriilor de ecosisteme.

III.1.2.c. Vegetaţia

Sub aspect biogeografic, România este situată într‐o zonă de interferenţă a trei mari domenii: Europa Centrală (în care caracteristică este pădurea), Europa Răsăriteană (specifică fiind stepa) şi Europa Mediteraneană (cu o floră şi o faună de zonă mai caldă). Vegetaţia naturală deţine suprafeţe foarte reduse în zona de câmpie şi de podişuri şi dealuri joase, acestea fiind ocupate în cea mai mare parte de terenuri agricole, şi suprafețe mai extinse în regiunea de munte şi dealuri înalte. Ca urmare, principala formaţiune vegetală naturală o reprezintă, în prezent, pădurea.

1. Pădurile În prezent, cu o suprafaţă a fondului forestier de circa 6233000 hectare (26,8 % din întinderea ţării), România se înscrie în rândul ţărilor cu un grad mediu de acoperire, ocupând locul 10 în Europa (al doilea din punct de vedere al producţiei medii la hectar, după Elveţia); cu ponderea de 26,8 % din suprafața totală a țării ocupată de păduri, se înscrie sub media europeană (circa 30 %). România pierde în medie circa 2800 ha/an, ceea ce impune un proces mai susţinut de împădurire în timp util, pentru a menţine cel puţin la valori constante suprafaţa forestieră a ţării; exploatarea necontralată a pădurilor are un impact direct asupra dezechilibrelor ecologice (aceste tăieri masive fragmentează habitatele, conduc la eroziunea solului, inundaţii, alunecări de teren şi ameninţarea speciilor).

De notat că obiectivul 5 al Planului strategic pentru biodiversitate 2011‐2020 este formulat astfel: „până in 2020, rata pierderii tuturor habitatelor naturale, inclusiv pădurile, se înjumătăţeşte şi, acolo unde este fezabil, se reduce la zero; degradarea şi fragmentarea habitatelor este redusă semnificativ”.

Distribuţia pădurilor pe cele trei trepte de relief este foarte diferenţiată:

58 % în regiunea montană;

33 % în zonele deluroase şi de podiş (150‐700 m altitudine);

9 % în regiunea de câmpie.

Inegală este şi distribuţia speciilor:

răşinoasele ocupă 31 %, predominând molidul, cu o pondere de 75 % urmat de brad, circa 17 %, pin, larice ş.a.;

foioasele ocupă 69,6 %: principala pondere o deţine fagul, circa 31 %, urmat de stejar, 28 % ‐ gorun, plus cer, gârniţă, stejar pedunculat ş.a. –, foioase tari (carpen, salcâm, paltin, frasin ş.a.), foioase „moi” (salcia, plopul, aninul ş.a.).

Speciile sunt caracteristice zonei temperate din emisfera nordică, distingându‐se cele trei etaje specifice zonei temperate a Europei Centrale:

Etajul stejarului, caracteristic regiunilor cu altitudini reduse (de regulă, 200 m, maxim 600‐700 m), în principal la poalele Subcarpaţilor şi chiar ale munţilor, dar mai ales în Podişul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei, Dealurile de Vest, Podişul Getic şi nordul Podişului Dobrogei;

Etajul fagului, mai sus, până la circa 1200 m altitudine şi chiar mai mult (1400‐1500 m), în amestec cu conifere; este mai extins în Carpaţii Occidentali (îndeosebi în Munţii Banatului şi Munţii Poiana Ruscă) şi în părţile mai joase ale Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali ocupă suprafeţe mai restrânse şi, de regulă, în amestec cu răşinoasele;

Etajul coniferelor urcă până la 1600‐1700 m în Carpaţii Orientali şi mai sus (1800‐1900 m) în Carpaţii Meridionali; este dominat de molid în Carpaţii Orientali şi de brad în Carpaţii Meridionali, cele două specii aflându‐se în amestec cu alte esenţe (de ex: pinul, tisa, zada).

În ceea ce priveşte valorificarea lemnului, raportul este aproape invers, predominând exploatarea coniferelor (circa 75 % din masa lemnoasă tăiată), ceea ce duce la afectarea fondului forestier respectiv.

14 Sunt de remarcat diferenţele notabile care se găsesc în diferitele surse, semn al existenţei unui sistem slab de evidenţă a speciilor.

32


32

Harta 9.2. Procentul terenurilor ocupate cu păduri din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.3. Procentul de păduri pe UAT – %, (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)


33

Harta 9.4. Procentul terenurilor ocupate cu fâneţe şi păşuni din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

2. Păşunile şi fâneţele Păşunile şi fâneţele ocupă o treime din suprafaţa ţării (33 %), depăşind astfel fondul forestier, şi cunosc o largă arie de răspândire în altitudine, inclusiv în cadrul marilor unităţi naturale. Diversitatea condiţiilor naturale (relief, sol, climă) a determinat existenţa mai multor tipuri teritoriale, fiecare cu o compoziţie floristică proprie, o anumită valoare nutritivă, un anumit potenţial de productivitate etc.:

Păşuni de luncă, având o valoare nutritivă deosebită şi producţii ridicate (au determinat în trecut procesul de transhumanţă);

Păşuni de stepă, în cea mai mare parte desţelenite, ocupând în prezent suprafeţe mici (în Câmpia Moldovei, Podişul Dobrogei de Sud), slab productive;

Păşuni şi fâneţe de dealuri şi podişuri, cu producţii mai mari şi un conţinut de substanţe nutritive mai ridicat;

Păşuni şi fâneţe de munte, care ocupă cele mai mari întinderi şi au o largă desfăşurare altitudinală (de la 700‐800 m până la 1300 – 1500 m), cu caracteristici similare celor de dealuri şi podişuri;

Pajişti alpine (între 1600‐1700 m şi 2100 m), cu o producţie scăzută, care se desfăşoară deasupra limitei superioare a etajului pădurilor.

Conservarea biodiversităţii este asigurată şi de utilizarea adecvată a păşunilor (practicarea agriculturii tradiţionale, menţinerea pajiştilor). Ameninţările ecosistemelor păşunilor sunt reprezentate de conversia terenurilor (o mare parte din păşuni au fost transformate în terenuri agricole) şi suprapăşunatul (care are un impact negativ asupra fitocenozelor) ‐ fenomen izolat.

3. Vegetaţia azonală În condiţii locale specifice (exces sau deficit pronunţat de umiditate, condiţii edafice nefavorabile) apare o vegetaţie diferită de cea caracteristică în cea mai mare parte a ţării:

Mlaştinile eutrofe (bogate în substanţe nutritive) şi oligotrofe (sărace în substanţe nutritive), prezente, mai ales, în Carpaţii Orientali (îndeosebi în lanţul vulcanic, Obcinele Bucovinei şi depresiunile intramontane) şi în partea centrală a Munţilor Apuseni; unele adăpostesc relicve glaciare, cum este mesteacănul pitic (Betula nana), care atinge aici limita sudică a arealului mondial;

În sud‐vestul ţării, unde se manifestă influenţe climatice submediteraneene, cresc tufărişuri xerotermofile de liliac sălbatic, scumie, mojdrean;

34


34

Vegetaţie de nisipuri, deşi puternic modificată de activitatea antropică, se mai păstrează pe litoralul Mării Negre, în Câmpia Română (în sudul Câmpiei Olteniei şi în est), în Câmpia Banatului şi Depresiunea Jijia – Bahlui (din Podişul Moldovei);

Vegetaţia de luncă, puternic transformată de acţiunile antropice (îndiguiri, desecări, crearea de lacuri de acumulare, legumicultură intensivă etc.) este încă prezentă îndeosebi în Lunca şi Delta Dunării, cu specii ierboase (stuf, rogoz, papură ş.a.) şi cu specii arborescente (salcie, plop, frasin, stejar, anin ş.a.).

III.1.2.d. Fauna

La fel ca în cazul vegetaţiei, poziţia geografică pe continent, adăpostul oferit de Carpaţi, apropierea de Marea Mediterană şi efectul Mării Negre au făcut ca fauna să fie foarte bogată şi variată: 647 specii de vertebrate (din care 95 mamifere), 346 specii de păsări (dintre care 253 sunt păsări clocitoare în România), 67 specii de reptile, 21 specii de amfibieni şi 180 specii de peşti (din care 83 în apele Dunării, pe sectorul românesc). Un element caracteristic teritoriul românesc este dat de numărul mare de endemisme (6,8 % din numărul total de specii) şi specii relicte (capra neagră, cocoşul de mesteacăn, Vipera berus, Lacerta vivipara ş.a.).

Pe teritoriul României s‐au individualizat complexe faunistice de luncă şi deltă, de stepă, de zonă forestieră şi de zonă alpină:

Fauna de luncă şi deltă, cu toate speciile caracteristice celorlalte unităţi similare europene, dar în mai multe cazuri cu număr de specii şi efective mult mai mari, ca de exemplu în Delta Dunării (pelicani, călifari, stârci, lebede etc.);

Fauna stepelor, mai săracă în specii şi efective datorită modificărilor antropice, caracterizată prin rozătoare (iepurele, popândăul, hârciogul, şoarecii de câmp ş.a.) şi păsări (unele foarte valoroase, dar pe cale de dispariţie, precum dropia şi spurcaciul, plus prepeliţa, ciocârlia, potârnichea, coţofana, stăncuţa, cioara, şoimul ş.a.);

Fauna pădurilor de foioase, mai amestecată, în care se remarcă mamiferele (de pradă – lupul, vulpea, pisica sălbatică ş.a. –, mistreţul, căprioara, jderul, viezurele, veveriţa, iepurele ş.a.) şi păsările (ciocănitoarea, cinteza, graurul, sturzul, cucul, ciuful de pădure, huhurezul, uliul păsărilor ş.a.);

Fauna pădurilor de răşinoase, care se impune prin prezenţa mamiferelor mari (cerbul, ursul, râsul ş.a.) şi a unor specii de păsări (de ex.: cocoşul de munte, ierunca, cocoşul de mesteacăn ş.a.);

Fauna alpină, cu specii precum capra neagră, zăganul (cel mai mare vultur european, aproape dispărut), acvila de munte ş.a.;

Fauna acvatică, în cadrul căreia se remarcă speciile de peşti, etajată după altitudine şi calitatea apelor: păstrăv, lostriţă (în apele de munte), calcan, mreană, crap, caras, ştiucă, biban ş.a.; în sectorul inferior al Dunării şi în apele Mării Negre, se regăsesc cei mai valoroşi peşti, sturionii (nisetrul, morunul, păstruga, cega şi viza).

III.1.3. Resursele naturale

III.1.3.a. Solurile

În funcţie de relief, substratul geologic şi caracteristicile climatice, există o etajare pe verticală a solurilor pe teritoriul ţării:

Solurile de stepă (bălane de stepă, cernoziomuri), cele mai bogate în substanţe nutritive (humus), fiind deosebit de fertile. Din cauza regimului climatic secetos, terenurile cu astfel de soluri (Câmpia Româna, Dobrogea, Câmpia Moldovei, Câmpia de Vest, mici suprafeţe din Câmpia Transilvaniei) au nevoie de irigaţii;

Soluri de silvostepă (în principal cernoziom levigat), de asemenea bogate în humus şi fertile, dar fiind prezente în regiuni cu un climat mai umed (partea centrală a Câmpiei Române, sudul Olteniei, Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei) sunt mai puţin dependente de irigaţii;

Soluri de pădure (cenuşii şi brun‐roşcate în zona deluroasă, brune, brune‐acide şi podzolice în cea montană), formate în regiuni cu climat umed, sub o vegetaţie forestieră, ocupă suprafeţe însemnate, sunt sărace în substanţe nutritive şi, ca urmare, au o fertilitate mai redusă, necesitând îngrăşăminte;

Soluri alpine (brune acide), dezvoltate deasupra limitei superioare a pădurilor de conifere, sunt cel mai puţin fertile.

Dintre celelalte categorii de soluri, mai frecvent sunt întâlnite:

Solurile aluviale (în lunca Dunării, în principal, şi în luncile marilor râuri), bogate în substanţe nutritive, dar care utilizate intensiv îşi pierd fertilitatea;

Solurile nisipoase, care ocupă areale disparate (sudul Olteniei, de‐a lungul râurilor Ialomiţa şi Buzău în Bărăgan, în Câmpia Carei din vestul ţării, pe litoralul Mării Negre), sunt cele mai vulnerabile la condiţiile climatice, mai ales secetă (în vara anului 2007 a avut loc „deşertizarea” sudului Olteniei).

Deşi potenţialul pedologic al ţării este, pe ansamblu, ridicat, dacă se analizează notele de bonitate a terenurilor agricole şi ponderea terenurilor pe clase de bonitate, resursele funciare ale României, în comparaţia cu media zonei temperate în care se situează, au un grad natural de favorabilitate mijlocie spre slabă, datorită reliefului fragmentat, texturii predominant grele a solurilor, salinizării, excesului de umiditate etc.


35

III.1.3.b. Fondul funciar şi forestier

Fondul funciar al României este de 23,84 milioane hectare, din care 14,62 milioane hectare fond funciar agricol şi 6,75 milioane hectare fond funciar forestier (2012). Fondul funciar agricol cuprinde: 9,35 milioane hectare terenuri arabile, 3,28 milioane hectare păşuni, 1,56 milioane hectare fâneţe, 0,21 milioane hectare vii şi 0,20 milioane ha livezi (2011).

Suprafaţa de teren pe categorii de folosinţă (ha)

Categorii de folosinţă

Suprafaţa (ha) %

Total din care: 23839071 100%

1. Suprafaţa agricolă 14615057 61.31%

2. Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră 6746906 28.30%

3. Ape şi bălţi 836856 3.51%

4. Alte suprafeţe din care: 1640252 6.88%

4.1 Construcţii 752361 3.16%

4.2 Căi de comunicaţie şi căi ferate 388262 1.63%

4.3 Terenuri degradate şi neproductive 499629 2.10%

Tabelul 9.2. Fondul funciar al României, anul 2012. Vezi Tabelul 9.4 pentru date detaliate (2011) Sursa: INS, Tempo, 2013

Suprafaţa de teren pe categorii de folosinţe Suprafaţa totală (ha) Indice pe 1 locuitor (mp/1 loc)

Suprafaţa totală din care: 23839071 11163

1. Suprafaţa agricolă 14615057 6844

2. Păduri şi terenuri cu vegetaţie forestieră 6746906 3159

3. Ape şi bălţi 836856 392

4. Construcţii, căi de comunicaţie şi căi ferate, din care:

1140623 534

4.1 Construcţii 752361 352

4.2 Căi de comunicaţie şi căi ferate 388262 182

5. Terenuri degradate şi neproductive 499629 234

Tabelul 9.3. Suprafaţa de teren pe categorii de folosinţă, indice pe 1 locuitor, anul 2012 Sursa: INS, Tempo, 2013

36


36

Tabelul 9.4. Fondul funciar după modul de folosinţă ‐ ha (31 dec. 2011) Sursa: MADR (Adresa MADR 69322/9 sept. 2013 către MDRAP). Notă. Datele localizate privind modul de folosinţă, solicitate de MDRAP, nu au fost transmise de APIA.

Indicator 2012

Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, culturi pe teren arabil 174643,95

Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, culturi permanente păşuni şi fâneţe 105835,57

Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, culturi permanente livezi şi viţă de vie 7781,33

Total 288260,86

Tabelul 9.5. Suprafaţa totală cultivată în sistem de agricultură ecologică, pe categorii de folosinţă – ha (2012) Sursa: MADR (Adresa MADR 69322/9 sept. 2013 către MDRAP)

Amplasarea geografică a ariei de cultivare Denumire cultivator

Localitatea Judeţul Mărimea ariei autorizate pentru cultivare

S.C. MAXAGRO S.R.L. Comuna Birda, sat Sângeorge Timiş 400,00

S.C. MAXAGRO FARM S.R.L. Comuna Moraviţa, Sat Dejan Timiş 379,06

S. C. UNIC PROD COM S.R.L. Olteniţa Călăraşi 55,56

Total 834,62

Tabelul 9.6. Suprafaţa totală cultivată cu porumb modificat genetic MON 810 – ha (2013) Sursa: MADR (Adresa MADR 69322/9 sept. 2013 către MDRAP)

Vii şi Livezi şi

pepiniere pepiniere

viticole pomicole

Vineyards Orchards

and vine nurseries and tree nurseries

TOTAL 23839071 14590929 13674794 9352252 3277656 1553543 211347 196131 6800872 822703 1624567

MACROREGIUNEA 1 6826018 3940187 3729534 1745447 1254161 873827 18498 48254 2312799 81268 491764 Nord - Vest 3416046 2070817 1935911 1023457 615641 387444 9186 35089 1032123 48528 264578 Bihor 754427 488664 442615 307760 132320 42148 2334 4102 197239 13601 54923 Bistriţa-Năsăud 535520 293155 277964 101569 108265 74513 437 8371 194984 7179 40202 Cluj 667440 426205 395751 182146 153637 85636 247 4539 167662 9021 64552 Maramureş 630436 305373 283708 81619 96634 120658 243 6219 290329 5371 29363 Satu Mare 441785 318454 299583 229775 50113 27708 3425 7433 74962 7562 40807 Sălaj 386438 238966 236290 120588 74672 36781 2500 4425 106947 5794 34731 Centru 3409972 1869370 1793623 721990 638520 486383 9312 13165 1280676 32740 227186 Alba 624157 323198 312339 129503 117851 70206 4656 982 227846 6283 66830 Braşov 536309 248030 240017 88598 95550 63106 3 773 238195 6618 43466 Covasna 370980 186114 176986 83290 60930 41302 - 592 165161 2971 16734 Harghita 663890 395508 385087 82397 147300 165011 35 765 237864 4310 26208 Mureş 671388 411240 381846 221262 109171 73873 1925 5009 209613 6606 43929 Sibiu 543248 305280 297348 116940 107718 72885 2693 5044 201997 5952 30019

MACROREGIUNEA 2 7261153 4447514 4111265 3207692 821083 263213 115947 39579 1803910 529954 479775 Nord - Est 3684983 2122735 2007260 1380705 492293 200638 30663 18436 1234347 73354 254547 Bacău 662052 320009 315816 185541 86244 39459 6084 2681 282709 15002 44332 Botoşani 498569 392769 364607 298739 75146 14635 1690 2559 58363 13797 33640 Iaşi 547558 380085 338722 255733 85414 22003 10947 5988 97436 13892 56145 Neamţ 589614 280971 256367 168375 67576 42658 541 1821 261936 10180 36527 Suceava 855350 347862 337932 180621 90273 73960 - 3008 453749 12232 41507 Vaslui 531840 401039 393816 291696 87640 7923 11401 2379 80154 8251 42396 Sud - Est 3576170 2324779 2104005 1826987 328790 62575 85284 21143 569563 456600 225228 Brăila 476576 387160 305793 350625 31332 - 4545 658 28552 30590 30274 Buzău 610255 401895 389175 258911 89050 28924 14684 10326 163977 11420 32963 Constanţa 707129 558204 542390 484154 58693 - 11563 3794 38258 43199 67468 Galaţi 446632 358300 338907 292949 43663 656 19316 1716 43824 13412 31096 Tulcea 849875 363941 301812 292137 62344 91 8357 1012 101626 344085 40223 Vrancea 485703 255279 225928 148211 43708 32904 26819 3637 193326 13894 23204

MACROREGIUNEA 3 3627414 2537178 2408716 2065329 290347 108477 30241 42784 706108 105438 278690 Sud - Muntenia 3445299 2432301 2313366 1965228 288019 108419 28817 41818 680244 99165 233589 Argeş 682631 336755 311197 169208 98960 46790 1036 20761 292172 9432 44272 Călăraşi 508785 425181 399649 411123 9376 72 4378 232 22295 28142 33167 Dâmboviţa 405427 248132 243824 175276 42749 20063 329 9715 121115 10977 25203 Giurgiu 352602 276123 256570 259119 12655 82 3677 590 37905 14074 24500 Ialomiţa 445289 374885 355624 351892 18634 - 4030 329 26176 13104 31124 Prahova 471587 272499 259628 144007 69606 40658 8100 10128 150846 8388 39854 Teleorman 578978 498726 486874 454603 36039 754 7267 63 29735 15048 35469 Bucureşti - Ilfov 182115 104877 95350 100101 2328 58 1424 966 25864 6273 45101 Ilfov 158328 101825 93399 97535 1973 58 1412 847 25253 5365 25885 Municipiul Bucureşti 23787 3052 1951 2566 355 - 12 119 611 908 19216

MACROREGIUNEA 4 6124486 3666050 3425279 2333784 912065 308026 46661 65514 1978055 106043 374338 Sud - Vest Oltenia 2921169 1797633 1678285 1244971 377167 96824 38261 40410 872508 62821 188207 Dolj 741401 585451 561824 488805 68503 2952 17334 7857 85087 20773 50090 Gorj 560174 239696 225351 97827 88382 41669 4164 7654 274580 4555 41343 Mehedinţi 493289 293381 272678 188141 81297 11388 5563 6992 149884 18481 31543 Olt 549828 433903 417437 388603 32339 528 7484 4949 60170 18375 37380 Vâlcea 576477 245202 200995 81595 106646 40287 3716 12958 302787 637 27851 Vest 3203317 1868417 1746994 1088813 534898 211202 8400 25104 1105547 43222 186131 Arad 775409 497551 457604 349127 116078 23694 3746 4906 219391 13441 45026 Caraş-Severin 851976 396928 340347 129646 179358 76393 772 10759 411390 8835 34823 Hunedoara 706267 280904 276920 79232 117727 83009 - 936 366229 5797 53337 Timiş 869665 693034 672123 530808 121735 28106 3882 8503 108537 15149 52945

1) Conţine: proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice. / Includes: private ownership of state, of administrative-territorial units, of legal persons and of natural persons.2) Conţine: teren neproductiv, construcţii, drumuri şi căi ferate. / Includes: non-productive land, construction, roads and railways.

Notă: Fondul funciar, după modul de folosinţă pe judeţe, reprezintă terenurile aflate în proprietatea deţinătorilor în rază administrativă.Note: Land fund by use, by county, represents lands owned within the administrative area.

din care:proprietate

privată 1)

of which:private

ownership 1)

ArabilArable

PăşuniPastures

Suprafaţa agricolă pe categorii de folosinţă:

MacroregiuneaRegiunea de dezvoltareJudeţul

SuprafaţatotalăTotalarea

Suprafaţaagricolă

Agriculturalarea

FâneţeHayfields

Agricultural area by use categories: Păduri şi alteterenuri cu vegetaţie

forestieră Forests and otherforest vegetation

lands

Ape şibălţi

Watersand ponds

Alte

suprafeţe 2)

Other

areas 2)


37

Harta 9.5. Fondul funciar, după modul de folosinţă, pe regiuni de dezvoltare (2011), Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.6. Fondul funciar, după modul de folosinţă, pe judeţe (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

3500000

38


38

Suprafaţa totală cultivată cu principalele culturi şi suprafaţa cultivată în agricultura ecologică pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și judete (2012) Macroregiuni, regiuni de dezvoltare și judete

Suprafaţa totală cultivată cu principalele culturi* (ha)

Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică (ha)

Procent suprafaţă cultivată în agricultura ecologică din suprafaţa cultivată totală

MACROREGIUNEA UNU 1253164 80117.1079 6%

Regiunea NORD‐VEST 700984 36889.344 5%

Bihor 235256 1371.93 1%

Bistrița‐Năsăud 65482 20350.61 31%

Cluj 103229 4870.61 5%

Maramureș 66879 2653.37 4%

Satu Mare 164910 3513.304 2%

Sălaj 65228 4129.52 6%

Regiunea CENTRU 552180 43227.7639 8%

Alba 99564 14071.4049 14%

Brașov 79101 8847.395 11%

Covasna 71959 2844.08 4%

Harghita 52798 2156.58 4%

Mureș 180979 7247.234 4%

Sibiu 67779 8061.07 12%

MACROREGIUNEA DOI 2989048 122799.5951 4%

Regiunea NORD‐EST 1252490 39555.216 3%

Bacău 148277 656.788 0%

Botoșani 277726 5561.07 2%

Iași 223118 13016.61 6%

Neamț 148615 1229.008 1%

Suceava 168271 16749.92 10%

Vaslui 286483 2341.82 1%

Regiunea SUD‐EST 1736558 83244.3791 5%

Brăila 343765 5221.1551 2%

Buzău 248232 1406.72 1%

Constanța 473933 16720.954 4%

Galați 256200 14984.33 6%

Tulcea 285157 40577.76 14%

Vrancea 129271 4333.46 3%

MACROREGIUNEA TREI 1940553 32502.1797 2%

Regiunea SUD‐MUNTENIA 1884369 32381.1577 2%

Argeș 179621 2052.37 1%

Călărași 422103 8348.6807 2%

Dâmbovița 152866 667.2 0%

Giurgiu 232211 695.21 0%

Ialomița 343048 13123.458 4%

Prahova 134360 1366.37 1%

Teleorman 420160 6127.869 1%

Regiunea BUCURESTI ‐ ILFOV 56184 121.022 0%

Ilfov 56104 114.17 0%

Municipiul București 80 6.852 9%

MACROREGIUNEA PATRU 1875564 52841.977 3%

Regiunea SUD‐VEST OLTENIA 1038754 7608.388 1%

Dolj 415073 1112.96 0%

Gorj 86139 127.63 0%

Mehedinți 119098 4881.77 4%

Olt 343883 1229.69 0%

Vâlcea 74561 256.338 0%

Regiunea VEST 836810 45233.589 5%

Arad 288828 8189.57 3%

Caraș‐Severin 84336 10059.86 12%

Hunedoara 52228 8207.649 16%

Timiș 411418 18776.51 5%

TOTAL 8058329 288260.8597 4%

*Suprafaţa cultivată cu principalele culturi reprezintă suprafața însămânțată sau plantată în ogor propriu, în anul agricol de referință sau în anii precedenți (culturi bienale, trienale sau perene), cu o cultură principală care ocupă terenul pe cea mai mare perioadă de timp a anului.

Tabelul 9.7. Suprafaţa totală cultivată cu principalele culturi şi suprafaţa cultivată în agricultura ecologică pe macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe ‐ ha (2012) Quattro Design (2013), după date Tempo Online şi MADR (Adresa MADR 69322/9 sept. 2013 către MDRAP)


39

Harta 9.7. Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, pe regiuni de dezvoltare (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.8. Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, pe judeţe (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

40


40

Suprafaţa agricolă este în creştere uşoară: 61,2% din suprafaţa ţării (2011) şi 61,3% (2012). Terenurile arabile deţin cca 64,1% din suprafaţa agricolă şi 39,2% din suprafaţa ţării, una din cele mai ridicate ponderi în Europa şi pe glob, ceea ce a favorizat poziţia României în anumite domenii agricole: producţia de cereale, de plante industriale (floarea soarelui, soia ş.a.), de struguri şi, respectiv, vin (cu podgorii şi vinuri renumite), fructe (prune, mere, piersici ş.a.), în domeniul sericiculturii (locul 1 în Europa). Creşterea animalelor reprezintă o altă activitate importantă pe plan naţional. Raportată la populaţia ţării, suprafaţa terenurilor arabile pe locuitor este de 0,44 ha (2011), foarte apropiată de media pe glob (0,40 ha), dar mult mai mică decât în multe ţări dezvoltate. Rezervele de teren arabil sunt foarte reduse, deoarece suprafaţa arabilă reprezintă aproape 98 % din suprafaţa potenţial arabilă. De aici rezultă că principala cale de sporire a producţiei agricole în România este creşterea potenţialului de fertilitate a resurselor de sol.

Viile şi livezile reprezintă 2,8% din suprafaţa agricolă şi 1,7% din suprafaţa ţării. În zona montană şi în zonele cu dealuri înalte, există întinse suprafeţe ocupate cu păşuni, fâneţe naturale şi pajişti (4,83 milioane hectare) care reprezintă baza activităților de păstorit. Păşunile şi fâneţele reprezintă 33,2% din suprafaţa agricolă şi 20,3% din suprafaţa ţării.

Ecosisteme agricole ocupă cca 45% din structura ecologică a capitalului natural (2011):

61,2% din suprafaţa ţării este reprezentată de terenuri destinate activităţilor cu specific agricol (14,6 milioane hectare), din care 64,1 % este teren arabil folosit extensiv şi intensiv pentru culturi agricole (adică 0,44 hectare pe locuitor, plasând România pe locul 5 în Europa), 22,5% sunt terenuri cu vegetaţie ierboasă folosite ca păşuni naturale şi semi‐naturale, 10,7% sunt terenuri cu vegetaţie ierboasă folosite în regim semi‐natural pentru producerea furajelor, 2,8% sunt terenuri folosite pentru plantaţii şi pepiniere viticole şi pomicole;

28,3% din suprafaţa ţării este ocupată de fondul forestier (6,8 milioane hectare), din care 3% (aproximativ 200 mii hectare) înregistrate ca păduri primare şi restul de 97% ca păduri secundare şi terenuri cu vegetaţie forestieră; dacă se iau în consideraţie numai pădurile ecologic funcţionale, gradul de împădurire este de numai 23 %. Procentul de împădurire în România este cu mult sub cel al altor ţări europene cu condiţii naturale similare15 (Slovenia 57 %, Austria 47 %, Bosnia 53 %, Slovacia 41 %), reprezentând circa jumătate din proporţia optimă pentru România (40‐45 %).

Cu toate că resursele funciare ale României oferă condiţiile necesare pentru practicarea unei agriculturi diversificate, culturile agricole sunt orientate spre monocultură, producţia fiind sub potenţial si neconstantă.

Mediul rural este în situaţie fragilă: 71,1% din exploataţiile agricole au o suprafaţă sub un hectar şi ocupă 34,5% din totalul suprafeţei agricole. Alte 16,9% au o suprafaţă între 1‐3ha şi ocupă 8,2% din suprafaţă. „Fermele familiale”, cu suprafaţă între 10 şi 100 ha, reprezintă 1,6% din numărul total şi ocupă 10,2 % din suprafaţa agricolă (model majoritar în Europa). „Fermele comerciale”, cu o suprafaţă care se situează între 100 şi 55.000 ha, reprezintă 0,3% din numărul total şi ocupă 34,1% din suprafaţa agricolă a ţării. Numărul acestora din urmă este de 12.000, iar suprafaţa medie, de 4175 ha (2011).

În legătură cu aceste ferme se găsesc zonele de „sărăcie rurală severă”: în Moldova, la Vaslui, în sudul judeţului Iaşi şi în nordul judeţului Galaţi, în Muntenia şi Oltenia în judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, în Teleorman, Olt şi Giurgiu şi în Dolj. Fărâmiţarea proprietăţii pare mai puţin nocivă decât concentrarea în latifundii a proprietăţii agricole din şesuri şi (unele) podişuri16.

Cu cele 6,8 milioane hectare de păduri, România se situează pe locurile 10‐12 pe continentul european. Cele mai întinse areale ocupă pădurile de fag (31 % din întregul fond forestier al ţării), de molid şi brad (peste 25 %), de stejar (aproape 20 %). Volumul de masă lemnoasă al pădurilor României este apreciat a fi de 1.130‐1.260 milioane m3, cu un potenţial anual de exploatare de aproape 20 milioane m3.

Prezenţa pădurilor virgine sau cvasi‐virgine reprezintă o valoare a României pe plan european – 218.493 ha cf. datelor oficiale, peste 250.000 ha conform datelor WWF – reprezentând peste 3% din totalul pădurilor din România şi 65% din pădurile virgine din Europa (cu excepţia Rusiei) – vezi Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului.

Distribuţia teritorială a fondului funciar arată următoarele caracteristici regionale şi judeţene:

Distribuţia regională a fondului funciar arată 2 regiuni cu suprafeţe de peste 3,5 milioane ha (Regiunea I Nord‐Est – 3,68 milioane ha şi Regiunea II Sud‐Est – 3,58 millioane ha) şi 1 regiune cu suprafaţă sub 2 milioane ha (Regiunea VIII Bucureşti‐Ilfov – 182115 ha, care însă ajunge la 3,63 milioane ha însumată cu Regiunea III Sud‐Muntenia); acestea sunt urmate de Regiunea VI Nord‐Vest – 3, 42 milioane ha, Regiunea VII Centru – 3, 41 milioane ha şi Regiunea V Vest – 3,20 milioane ha. Regiunea cu cea mai mică suprafaţă este Regiunea IV Sud‐Vest Oltenia – 2,92 milioane ha;

Suprafaţa judeţelor arată o dimensiune de peste 800 mii ha a judeţelor Timiş (870), Suceava (855), Caraş‐Severin (852) şi Tulcea (850); judeţele cu suprafaţă sub 500 mii ha sunt Municipiul Bucureşti (24) şi Ilfov (158) – total 182 mii ha, Covasna (371), Sălaj (386) şi Mehedinţi (493).

15 Teritoriile ţărilor România, Slovenia şi Austria sunt incluse parţial atât în Regiunea continentală, cât şi în Regiunea Alpină a Europei. În trecut, aceaste zone au fost

acoperite de păduri de fag (o mare parte dintre acestea a fost defrişată şi înlocuită cu terenuri agricole), lunci, terenuri mlăştinoase şi mocirle. În zona Alpilor şi a Carpaţilor vegetaţia este influenţată de clima mediteraneană şi condiţiile sub‐alpine, adăpostind specii şi habitate care se regăsesc în zona alpină, rezultând o biodiversitate bogată. Climatul temperat continental al acestor regiuni se caracteritează prin constraste puternice între iernile reci si verile călduroase.

16 Păun Ion Otiman, „Structura agrară actuală a României – o mare (şi nerezolvată) problemă socială şi economică a ţării”, in Revista Română de Sociologie, Serie

nouă, anul XXIII, 2012, nr. 5–6, pp. 339‐360. Cifre după Recensământul agricol şi date APIA (2011).


41

Harta 9.9. Suprafeţe cultivate în agricultura ecologică şi procentul din suprafaţa cultivată, pe judeţe (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Distribuţia teritorială a suprafeţelor agricole arată următoarele caracteristici:

Ponderea suprafeţei agricole din totalul fondului funciar este echilibrată la nivel regional (pondere uşor mai mare în regiunile III Sud Muntenia şi II Sud‐Est); ponderea suprafeţelor ocupate de păduri este mare şi echilibrată în regiunile I, V, VI şi VII, în regiunile II, III, IV şi VIII fiind semnificativ mai mică;

Caracteristic pentru Regiunea VIII Bucureşti‐Ilfov este ponderea foarte mare a suprafeţelor ocupate cu construcţii, căi de comunicaţie, terenuri degradate (24,8% faţă de 6,7% în restul teritoriului naţional – 6,9% medie naţională 2011);

Regiunile cu suprafaţa agricolă cea mai mare sunt regiunile II şi III (peste 2,2 milioane ha), urmate de regiunile I şi VI (între 2,0 şi 2,2 milioane ha), de regiunile V şi VII (între 1,8 şi 2,0 milioane ha); regiunile cu suprafaţa agricolă cea mai mică sunt SV (sub 1,8 milioane ha) şi VIII (0,1 milioane ha). Suprafaţa însumată a Regiunilor III şi VIII este de 2,5 milioane ha.

Judeţele cu suprafaţa agricolă cea mai mare sunt Timiş (693 mii ha), Dolj (585) şi Constanţa (558), iar cele cu suprafaţa cea mai mică sunt Bucureşti (3), Ilfov (102) – total 105 mii ha şi Covasna (186 mii ha).

Suprafaţa agricolă pe judeţe arată ponderea mare a suprafeţelor agricole (terenuri arabile) în judeţele de câmpie din S, SE, SV, ponderea mare a zonelor acoperite de ape în judeţele situate de‐a lungul Dunării (în special Tulcea, cu Delta Dunării) şi ponderea mare a suprafeţelor forestiere, a păşunilor si fâneţelor în judeţele situate în zone montane;

Suprafaţa cultivată în sistem ecologic reprezintă, în teritoriul naţional, 4% din suprafaţa cultivată:

Ierarhia regiunilor este următoarea: Regiunea VII Centru (8%); ‐ Regiunile III Sud‐Est, V Vest şi VI Nord‐Vest (5%); Regiunea I Nord‐Est; Regiunea III Sud‐Muntenia (2%); Regiunea IV Sud‐Vest Oltenia şi Regiunea VIII Bucureşti‐Ilfov (0%).

Ierarhia judeţelor, din punctul de vedere al ponderii suprafeţelor cultivate ecologic din totalul suprafeţelor cultivate, este următoarea: Bistriţa‐Năsăud (31%), urmat de Hunedoara (16%), Tulcea şi Alba (14%), Caraş‐Severin (12%), Braşov (11%) şi Suceava (10%). La extrema opusă, găsim 7 judeţe în care ponderea agriculturii ecologice este nesemnificativă (sub 0,5%): Bihor, Neamţ, Vaslui, Buzău, Argeş, Prahova şi Teleorman.

Aceste date – aprofundate prin studii specifice – pot sta la baza unor măsuri diferite pe plan teritorial în ceea ce priveşte sprijinirea activităţilor agricole, şi în special a celor privind agricultura ecologică. Pentru date complementare referitoare la activităţile agricole, vezi Studiul 4. Activităţile din sectorul primar.

42


42

Harta 9.10. Utilizarea terenului. Suprafaţa de păduri pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.11. Utilizarea terenului. Suprafaţa de păşuni şi fâneţe pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)


43

Harta 9.12. Utilizarea terenului. Suprafaţa cu vii şi livezi pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.13. Procentul terenurilor ocupate cu vii şi livezi din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

44


44

Harta 9.14. Utilizarea terenului. Suprafaţa de teren arabil pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.15. Suprafaţa medie de teren arabil pe unităţi operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)


45

Harta 9.16. Procentul terenurilor arabile din suprafaţa subunităţilor operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.17. Ierarhizarea utilizării terenurilor pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

46


46

Harta 9.18. Ierarhizarea utilizării terenurilor pe unităţi operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.19. Ponderea terenului productiv şi utilizarea terenului pe subunităţi operaţionale de relief (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)


47

Harta 9.20. Procentul terenului neproductiv pe UAT (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

Harta 9.21. Suprafaţa terenului neproductiv pe UAT – ha (2011) Sursa: date furnizate de MADR (2013)

48


48

III.1.4. Favorabilitatea cadrului natural pentru aşezări şi activităţi umane

Toate unităţile de relief ale României prezintă favorabilitate pentru locuire şi activităţi umane, dar în grade diferite, diferenţele fiind mai accentuate în regiunea montană.

III.1.4.a. În regiunea montană

Caracteristicile regiunii montane sunt date de mai multe elemente, între care structura geologică, altitudinea (în bună măsură determinată de aceasta), poziţia geografică etc.

1. Munţii formaţi pe roci predominant metamorfice şi granitice:

Au un relief predominant înalt, caracteristic Carpaţilor Meridionali şi fâşiei centrale a Carpaţilor Orientali, au culmi în mare măsură netezite, pe alocuri cu aspect de adevărate poduri şi prezintă toate etajele de vegetaţie, de la cel al qvercineelor, de la poale, până la cel al pajiştilor alpine;

Datorită fragmentării şi, respectiv, netezimii culmilor, au un grad ridicat de accesibilitate, ca urmare au putut fi locuiţi în părţile mai joase, iar drumurile, cu excepţia unor sectoare mai greu accesibile, unde se înregistrează cea mai accentuată energie de relief din Carpaţii Româneşti, îi străbat în toate direcţiile;

Condiţiile orografice şi pedoclimatice au fost favorabile înlocuirii pădurilor, pe suprafeţe întinse, cu terenuri agricole (fâneţe, păşuni, terenuri cultivate), pe seama cărora s‐a dezvoltat o viaţă pastorală de o intensitate aparte.

2. Munţii alcătuiţi din calcare şi conglomerate calcaroase (masivele Hăşmaş, Ciucaş, Bucegi, Piatra Craiului, Mehedinţi, Aninei, Trascăului ş.a.):

Se impun în peisaj prin creste cu altitudini mari şi abrupturi prăpăstioase, greu accesibile;

Există porţiuni de pajişti alpine utilizate pastoral, dar condiţiile morfologice nu au fost favorabile extinderii pajiştilor secundare (păşuni şi fâneţe) sau culturilor de înălţime, rezultând o activitate pastorală slab dezvoltată; relieful spectaculos (inclusiv prezenţa peşterilor) a favorizat dezvoltării turismului.

3. Munţii formaţi pe roci vulcanice (Oaş – Gutâi, Călimani – Harghita din Carpaţii Orientali, parţial Munţii Metaliferi şi Zarandului din Munţii Apuseni):

Sunt, în ansamblu, munţi accesibili, în mare măsură antropizați, fiind favorizat procesul de antropizare a mediului prin extinderea terenurilor agricole (în principal fâneţele) în detrimentul pădurilor și prin intensificarea exploatărilor miniere şi forestiere, mai ales în grupa nordică a munţilor vulcanici din Carpaţii Orientali şi în masivele aferente din Munţii Apuseni (Metaliferi, Zarand).

4. Munţii formaţi pe fliş, care ocupă preponderent fâşia estică a Carpaţilor Orientali (Obcinele Bucovinei, Munţii Stânişoarei, Munţii Trotuşului, Carpaţii Curburii)

Gradul de fragmentare este mai redus în partea nordică (Obcinele Bucovinei, Munţii Stânişoarei ş.a.), iar culmile mai netezite, ceea ce a facilitat înlocuirea pădurilor cu pajişti secundare și a favorizat păstoritul; în Carpaţii Curburii activitatea forestieră o depăşeşte pe cea pastorală;

Toate văile importante, îndeosebi cele de la nord de Valea Oituzului, sunt largi, având aspectul unor depresiuni alungite, fiind, în consecință, pline de aşezări umane, multe cu activităţi industriale şi turistice.

5. Munţii foarte vechi, dezvoltaţi pe roci metamorfice, respectiv Munţii Măcin şi Dealurile Tulcei din nordul Dobrogei, cu altitudini reduse (200‐400 m, maximul 487 m în Vf. Ţuţuiatu), fiind aplatizaţi în timp:

În ansamblu, peisajul a fost stepizat, la aceasta contribuind şi clima (cantitatea redusă de precipitaţii, în jur de 450 mm anual);

Terenurile despădurite au devenit terenuri agricole;

Regiunea a fost permanent şi intens locuită încă din Antichitate.

6. Depresiunile montane, în număr de peste 200, toate fiind arii de permanentă şi intensă locuire, ceea ce subliniază capacitatea ecuimenică a Carpaţilor Româneşti:

Cele mai multe (circa două treimi) se află în Carpaţii Orientali, urmând cele din Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni şi Munţii Banatului), în Carpaţii Meridionali fiind doar câteva;

Depresiunile mici se integrează, practic, în unităţile muntoase în care se află, în schimb cele mari şi bine individualizate constituie medii de viaţă cu particularităţi proprii diferite de cele ale masei muntoase în care se înscriu; depresiunile mari se remarcă prin buna populare şi profunda modificare antropică; aşezările rurale sau urbane, după caz, au un profil economic bine definit în funcţie de ceea ce oferă condiţiile naturale locale: agro‐pastoral, forestier, minier, industrial – a se vedea depresiunile Braşov, Maramureş, Petroşani, Anina şi altele – şi turistic;

Depresiunile mari se află, în principal, în Carpaţii Orientali, unele având aspect de câmpie piemontană joasă, precum Braşov, Ciuc, Giurgeu, altele au un relief mai accidentat, cum sunt Maramureş şi Dornele; tot aspect de câmpie are şi Depresiunea Haţeg, din Carpaţii Meridionali, care cu munţii din jur a constituit baza statului dac centralizat;


49

Depresiunile din Carpaţii Occidentali (Almăjului în Munţii Banatului, Caransebeş şi Mehadiei în culoarul Timiş‐Cerna, Brad‐Hălmagiu, Zarand, Beiuş, Borod şi altele în Munţii Apuseni) şi Carpaţii Meridionali (Loviştea şi Petroşani) sunt mai fragmentate şi au o energie de relief care ajunge la 300‐400 m; relieful etajat de la numai 200‐300 m până la peste 900 m se reflectă în condiţii bioclimatice diferite şi acestea, la rândul lor, în modul de utilizare al terenurilor, de la terenuri arabile cultivate, mai ales cu porumb şi cartofi, la cele cu livezi şi, mai sus, păşuni şi fâneţe, pe baza cărora s‐a dezvoltat creşterea animalelor;

În Carpaţii Orientali, pe latura lor estică – plus câteva în Munţii Apuseni – s‐au format, prin eroziune în formaţiuni sedimentare, foarte multe depresiuni în lungul unor râuri mai importante, cum sunt renumitele „câmpulunguri” (Lucina, Câmpulung Moldovenesc, Moldoviţa, Humor) pe Bistriţa (Poiana Teiului, Bicaz, Neamţ), Trotuş (Lunca, Comăneşti, Dărmăneşti) şi altele, toate favorizând circulaţia şi popularea;

Activităţile economice nu ţin numai de creşterea animalelor, cultura plantelor şi exploatarea lemnului, ci sunt foarte variate.

III.1.4.b. În regiunea de dealuri şi podişuri

Regiunile de dealuri și podișuri sunt desfăşurate la exteriorul și interiorul arcului carpatic, având de regulă altitudini cuprinse între 300 şi 700 m (în unele cazuri depășeșsc 800‐900 m); contribuie la definirea sistemului geografic carpatic românesc, existând multe asemănări ca alcătuire şi mediu de viaţă, aşadar o adevărată interferenţă munte – deal. De altfel, punctual, altitudinile sunt similare celor montane, cum este cazul muscelelor dintre râurile Argeş şi Argeşel (peste 1200 m). În unele sectoare energia reliefului este asemănătoare munţilor: Subcarpaţii dintre Bistriţa Vâlcii şi Olt, Subcarpaţii de la Curbură (în partea dinspre munte), Podişul Someşan şi Subcarpaţii Transilvaniei. Condiţiile de relief nu au favorizat mult extinderea terenurilor cultivate în dauna pădurii, ca urmare sectoarele înalte sunt încă acoperite de păduri de qvercinee şi făgete.

Există dealuri şi podişuri cu altitudini de până la 600 m, în care fragmentarea este accentuată şi de prezenţa unui număr mare de depresiuni, cum sunt Subcarpaţii Gorjului, parţial Subcarpaţii Vâlcii, Subcarpaţii Prahovei, Subcarpaţii Tazlăului şi Neamţului, Podişul Sucevei, Podişul Bârladului, Podişul Târnavelor. Ca urmare a predominării rocilor friabile (marne, argile, nisipuri), procesele de pluviodenudare (deplasări în masă, curgeri noroioase, eroziune etc.) sunt prezente şi active, în special în Subcarpaţii Curburii, unde despăduririle şi utilizarea inadecvată a terenurilor au dus la amplificarea acestor procese.

Toate aceste sectoare de deal şi podiş reprezintă regiuni intens populate, în cuprinsul lor găsindu‐se unele dintre ariile cu cele mai mari valori ale densităţii aşezărilor şi populaţiei. Aşezările se află în văi şi doar într‐o mică măsură pe versanţi, peisajul fiind pe ansamblu rural, întrerupt doar de exploatările de lignit, petrol şi gaze naturale. Se remarcă prin prezenţa unora dintre cele mai renumite podgorii şi cele mai întinse livezi din ţară.

Unele sectoare de deal şi podiş au altitudini reduse (200‐400 m), sunt netede şi despărţite de văi largi, adevărate culoare depresionare. În această categorie intră partea sudică a Piemontului Getic şi a Podişului Covurlui, Câmpia Moldovei şi Câmpia Transilvaniei (singura mai înaltă, 500‐550 m, de regulă), numite astfel nu datorită originii, ci utilizării dominant agricole a terenurilor.

Ca urmare a despăduriri puternice (Câmpia Transilvaniei este ocupată în proporţie de 9 % de păduri, iar Câmpia Moldovei în proporție de 11 %) şi a utilizării agricole mai puţin adecvate condiţiilor locale, procesele de pluviodenundaţie suntdes întâlnite. O caracteristică aparte a celor două „câmpii”, o reprezintă faptul că văile mai importante au fost uşor de amenajat antropic prin barare, devenind şiruri de iazuri cu apă folosită pentru adăparea vitelor, irigaţii, pescuit.

Tot în categoria unităţilor de deal şi podiş intră şi Podişul Dobrogei (cu unităţile Babadag, Casimcea, Dobrogea Centrală, Dobrogea de Sud), cu altitudini ce scad de la 300 m, în nord, la 50‐100 m în partea centrală şi sudică. Într‐o anumită măsură, Podişul Dobrogei se deosebeşte de celelalte unităţi prezentate, prin aceea că, în ansamblu, are un relief cu aspect de câmpie, interfluviile fiind foarte netede şi largi. Deşi clima este aridă (cele mai scăzute precipitaţii din ţară), datorită irigaţiilor, terenurile agricole s‐au extins foarte mult în dauna vegetaţiei de stepă şi silvostepă care îl acoperea. Atât în vest, spre Dunăre, cât şi în est spre Marea Neagră, văile se termină cu limanuri, unele cu ape cu calităţi terapeutice.

O caracteristică de ansamblu a unităţilor de deal şi podiş o constituie mulţimea depresiunilor, la contactul cu Carpaţii (Cracău, Tazlău, Vrancea, Câmpulung, Jiblea, Argeş, Huedin, Apold, Borod, Beiuş, Zarand ş.a.), sau intracolinare (Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Podeni, Cislău, Slănic, Berca ş.a.). Toate acestea reprezintă arii de străveche populare, de concentrare a populaţiei şi cu o mare densitate a aşezărilor. Nu întâmplător în unele dintre acestea s‐au cristalizat cele mai vechi organizări social‐politice româneşti. Gradul de modificare antropică a peisajului este foarte accentuat, în unele areale depăşindu‐se gradul de suportabilitate a mediului.

50


50

Harta 9.22. Densitatea aşezărilor (1992 ‐ Atlas istorico‐geografic, AR)

III.1.4.c. În regiunea de câmpii, în Delta Dunării şi în bălţi

1. Regiunea de câmpie

Unităţile de câmpie sunt în general joase, cu altitudini de 100‐200 m, depășind uneori 300 m, în zona de contact cu regiunile deluroase; au un peisaj dominant agricol. Predomină câmpiile tabulare, plate, cu altitudini sub 100 m şi aspect de câmpuri întinse nefragmentate (de ex: Câmpiile Olteniei, Boianului, Burnasului, Vlăsiei, Mostiştei, Bărăganului). Câmpiile tabulare sunt completate de cele aflate în zona de contact cu Subcarpaţii şi Podişul Getic (Câmpiile Piteştiului, Târgoviştei, Ploieştiului, Râmnicului) care au un caracter piemontan.

Pe alocuri există arii cu nisipuri eoliene, îndeosebi în Câmpia Carei, Câmpia Olteniei, Bărăganul Central, nisipurile fiind fixate prin plantaţii, mai ales, de salcâm.

Prin reducerea drastică a suprafețelor împădurite, care formau întinderi compacte în unele unităţi, mai ales în câmpiile înalte, s‐a extins procesul de stepizare antropică, iar peisajul dominant a devenit cel al culturilor de câmp, câmpiile fiind nu numai grânarele ţării, ci şi arii de cultură pentru plante tehnice şi industriale, pentru viticultură, legumicultură etc.

Spre deosebire de celelalte unităţi de relief, în zonele de câmpie aşezările umane sunt de mari dimensiuni, de tip adunat, de regulă aflate la distanţe mari unele de altele. Oraşele mari, de regulă, se află la marginea subunităţilor de câmpie , cu excepţia Bucureştiului, aflat în mijlocul Câmpiei Române, care se constituie într‐un ecosistem urban care a modificat foarte mult peisajul.


51

2. Delta Dunării şi bălţile

În ceea ce priveşte Delta Dunării17 – o câmpie în formare – aplicându‐se o politică inadecvată particularităţilor acestui mediu umed de viaţă, starea naturală a fost supusă unor modificări ample prin amenajări care au scos de sub influenţa fluviului, prin îndiguirea şi crearea de incinte productive (agricole, stuficole, piscicole), peste un sfert din suprafaţa deltaică. De asemenea, s‐au făcut modificări ale circulaţiei apei, prin tăierea de canale şi închiderea altora mai vechi, modificarea cursului unor gârle și realizarea unor construcţii.

Multe sectoare de câmpie au fost modificate antropic prin lucrări de îndiguire, de desecare şi de amenajare funciară. În unele cazuri, cu precădere în lunca şi bălţile Dunării aceste lucrări s‐au soldat cu procese de degradare a terenurilor.

În cazul Deltei Dunării, între ecosistemele naturale parţial modificate de om se înscriu:

Cele trei braţe principale (Chilia, Tulcea‐Sulina şi Sfântu Gheorghe) și braţele secundare ale Chiliei (Tătaru, Cernovca, Babina şi Musura) şi Sfântului Gheorghe (Gârla de Mijloc şi Gârla Turcească);

Gârle şi canale cu circulaţie activă a apei, respectiv braţele abandonate ale Dunării, cum sunt Dunărea Veche, canale importante ca Mila 35, Sireasa‐Şontea, Arhipenco‐Păpădia, Eracle, Bogdaproste, Litcov, Crişan‐Caraorman, Dunavăţ, Dranov ş.a.;

Gârle şi canale în ariile cu regim liber, dar cu circulaţie redusă a apelor (în perioada apelor mici, acestea sunt acoperite în mare parte de vegetaţie plutitoare, care determină şi un grad mare de încărcare cu substanţă organică, în descompunere devenind nocive pentru biocenozele respective), precum Stipoc, Magearu, Privolovca, Litcov‐Împuţita, Puiu‐Erenciuc, Ivancea, Crasnicol, Tărâţa‐Belciug, Palade, Buhuz‐Zătoane;

Lacuri cu un acvatoriu întins şi schimb activ de ape între ele şi reţeaua hidrografică secundară – cele mai importante lacuri şi complexe lacustre din Delta Dunării: Furtuna, Matiţa, Babina, Trei Iezere, Bogdaproste, Gorgova, Isac, Uzlina, Puiu, Lumina, Roşu, Roşuleţ, Razim, Zmeica ş.a.;

Lacuri cu un schimb redus de ape între acestea şi reţeaua hidrografică secundară: Merheiul Mare, Merheiul Mic, Roşca, Nebunu, Răducu, Porcu, Tătaru, Murighiol ş.a., toate cu un grad avansat de împotmolire datorită proceselelor de aluvionare și cantității de material organic depus pe fund;

Lacurile salmastre şi sărate din partea sudică a Complexului lacustru Razim‐Sinoe (Istria şi Nuntaşi/Tuzla), lagunele conectate la Marea Neagră (Sinoe şi Zătonul Mare), golfurile semi‐închise (Musura, Sfântu Gheorghe);

Arii depresionare inundate frecvent, acoperite cu vegetaţie higrofilă fixată (stuf, papură, rogoz), aflate sub apă, dar puţin adâncă: Matiţa – Merhei – Trei Iezere – Bogdaproste, Roşu – Puiu – Lumina, Isac – Uzlina – Gorgova.

17 Delta Dunării este cea mai mare şi mai bine păstrată (în regim natural) dintre deltele Europei, fiind declarată rezervaţie a biosferei în 1991. Delta Dunării are o

biodiversitate remarcabilă, identificându‐se până în prezent 5200 specii de plante şi animale, dintre care 65 specii de peşti (60 % de apă dulce) şi 327 specii de păsări (81 % din avifauna României) (218 specii de păsări cuibăresc aici, restul fiind în pasaj în diferite perioade ale anului). Delta Dunării cuprinde 18 zone cu protecţie integrală (Letea, Roşca‐Buhaiova, Istria‐Sinoe, Popina ş.a.); are o suprafață de 50600 ha, 8,7 % din total, mai multe zone tampon (223300 ha; 38,5 %) şi economice (polderele agricole Sireasa, Pardina ş.a. – 306 100 ha; 52,8 %). După declararea ei ca rezervaţie a biosferei, aşadar arie naturală protejată de importanţă primordială pe plan internaţional, s‐a impus necesitatea reconstrucţiei ecologice în arealele afectate de intervenţia umană.

52


52

Harta 9.23. Densitatea aşezărilor, altitudinea şi principalele oraşe Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale şi dezvoltarea aşezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012

Harta 9.24. Tipul aşezărilor din România (după Vintilă Mihăilescu, 1934) Sursa: Șerban Popescu‐Criveanu et al., Caracteristicile teritoriale şi dezvoltarea aşezărilor în România (secolele XVI‐XX), mss. 2012


53

III.1.4.d. Concluzii

Din cele 13750 de localităţi ale României, 1263 (10% din total) se găsesc în mediul urban, care utilizează 13% din teritoriul naţional. Cele 320 de oraşe şi municipii au, în componenţă, 943 de localităţi, din care jumătate au statut rural. În mediul urban se concentrează 55% din populaţia ţării (11.737.460 locuitori în 2012). În mediul rural, care utilizează 87% din teritoriul naţional, sunt 12487 localităţi (90% din total).

Densitate mare şi medie a aşezărilor în zonele de locuire veche/stabilă pe perioade lungi (zone cu calităţi defensive). Coincid cu zonele de grupare naturală a populaţiei (vezi Graficul 23.1.): Densitate aparent mică de aşezări în zonele montane ‐ densitate mare de crânguri, cătune, regrupate în localităţi de

mai mari dimensiuni; Densitate mare în zonele de contact dintre munţi şi dealuri şi în zonele de deal şi podiş cu locuire intensă pe perioade

lungi şi densitate sensibil mai mică la câmpie; Număr relativ constant al populaţiei;

Densitate mică şi foarte mică a aşezărilor în areale vulnerabile, de locuire intremitentă (vezi Graficul 23.2.): Număr mare de populaţie în arealele de câmpie din sudul şi estul ţării, a cărei creştere se situează în ultimii 200 ani; Număr redus de populaţie în zonele de din vestul şi centrul ţării şi în Dobrogea;

Consolidarea (în ultimul secol) a populaţiei în zonele frontaliere de NV, N şi NE, semn al stabilităţii politice şi economice; din raţiuni similare, consolidarea reţelei de oraşe recente din sudul Munteniei şi Olteniei şi ‐ mai puţin evident ‐ creşterea oraşelor dunărene;

Depopularea accentuată a Dobrogei, cu excepţia axului Feteşti‐Constanţa şi al zonei sudice de litoral aflată în creştere.

Începutul procesului de revitalizare a locuirii în depresiunea Transilvaniei, după plecarea masivă a populaţiei săseşti, graţie avantajelor multiple.

III.1.5. Potenţialul ecologic al României

III.1.5.a. Starea şi caracteristicile habitatelor naturale

Conform documentului „Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020” (Cap. 3), „principalii factori care au indus, în ultimele decenii, modificarea compoziţiei şi structurii ecologice, respectiv a capacităţii de susţinere şi bio‐productie a capitalului natural al României şi, implicit, afectarea geobiodiversităţii, pot fi identificaţi în obiectivele strategiilor de dezvoltare socio‐economică şi în mijloacele folosite pentru punerea lor în practică în perioada 1950‐1989, generând dezechilibre şi discontinuităţi care au fost corectate doar parţial, sub impulsul spontan al mecanismelor de piaţă, în perioada 1990‐2013”:

Factorii antropici menţionaţi în document sunt următorii:

Extinderea şi intensificarea sistemelor de producţie agricole prin transformarea unor ecosisteme naturale sau semi‐naturale în terenuri arabile şi amenajarea lor pentru aplicarea tehnologiilor de producţie intensivă: luncile inundabile ale râurilor principale şi în special lunca Dunării au fost îndiguite şi transformate în ecosisteme agricole intensive, în proporţie variind de la 20 la 80 %; cea mai afectată a fost lunca Dunării [inclusiv cele două „bălţi” – Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei]; o mare parte din păşunile cu vegetaţie de stepă [de exemplu, Bărăganul şi alte unităţi naturale din sudul şi sud‐estul ţării au rămas, practic, fără areale însemnate cu vegetaţia originară] şi a terenurilor cu exces de umiditate au fost transformate în terenuri arabile; perdelele forestiere şi multe corpuri de pădure din zona de câmpie sau din luncile râurilor au fost defrişate etc.;

Industrializarea rapidă prin dezvoltarea infrastructurii de producţie în mari unităţi, cu precădere în sectoarele mari consumatoare de resurse neregenerabile şi, totodată, foarte poluante, cum sunt metalurgia feroasă şi neferoasă, materialele de construcţie, industria chimică şi petrochimică, construcţiile de maşini [...];

Exploatarea necontrolată a pădurilor naturale, având drept consecință apariția unor dezechilibre ecologice în multe din bazinele hidrografice montane [supraexploatarea pădurilor naturale survenită, după 1990, de pildă în Covasna, Harghita];

Executarea de lucrări hidrotehnice ample pentru crearea acumulărilor de apă şi protecţia împotriva inundaţiilor, cu efecte pozitive şi negative;

Dezvoltarea urbană şi transferul de populaţie din mediul rural, însoţite de măsuri insuficiente pentru colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor şi apelor uzate;

Dezvoltarea infrastructurii de transport în condiţiile menţinerii unui parc de mijloace de transport învechite fizic şi moral;

Extinderea activităţilor de minerit la suprafaţă şi acumularea haldelor de steril;

Supraexploatarea resurselor naturale regenerabile şi neregenerabile pentru a alimenta producţia din economie;

Utilizarea unor tehnici de extragere a metalelor preţioase cu efecte negative semnificative asupra mediului în general, sănătăţii oamenilor şi naturii (de ex. utilizarea cianurii în extragerea aurului);

Introducerea deliberată sau accidentală de specii alohtone în ecosistemele naturale sau agricole;

Eliminarea din alimentaţia umană a unor specii de plante (lintea, meiul, năutul etc) şi orientarea culturilor agricole spre monocultură, în sole extinse.

54


54

Consecinţele majore asupra biodiversităţii „se regăsesc într‐o seamă de modificări semnificative de ordin calitativ şi cantitativ în structura și funcţionarea ecosistemelor”. Documentul menţionat mai sus enumeră principalele consecinţe relevante din punctul de vedere al dezvoltării durabile:

Fragmentarea habitatelor multor specii şi întreruperea conectivităţii longitudinale (prin bararea cursurilor de apă) şi laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile, blocarea sau restrângerea drastică a rutelor de migraţie a speciilor de peşti şi a accesului la locurile potrivite pentru reproducere şi hrănire).

Restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de tranziţie (perdele forestiere, aliniamente de arbori, zone umede din structura marilor exploataţii agricole sau a marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversităţii biologice şi a funcţiilor de control al poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafaţă şi evoluţiei undei de viitură, controlului biologic al populaţiilor de dăunători pentru culturile agricole, reîncărcării rezervelor sau corpurilor subterane de apă.

Modificarea amplă, uneori dincolo de pragul critic, a configuraţiei structurale a bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă, asociată cu reducerea semnificativă a capacităţii sistemelor acvatice de a absorbi presiunea factorilor antropici care operează la scară bazinului hidrografic şi cu creşterea vulnerabilităţii lor şi a sistemelor socio‐economice care depind de acestea. Multe bazine hidrografice au fost torenţializate.

Simplificarea excesivă a structurii şi capacităţii multifuncţionale ale formaţiunilor ecologice dominate sau formate exclusiv din ecosisteme agricole intensive şi creşterea gradului lor de dependenţă faţă de inputurile materiale şi energetice comerciale.

Destructurarea şi reducerea capacităţii productive a componentelor biodiversităţii din sectorul agricol.

Procesul activ de erodare a diversităţii biologice a fost analizat; datele cuprinse în SNPACB prezintă, în mod detaliat, situaţia speciilor periclitate, rare şi vulnerabile (precum şi a speciilor extincte).

III.1.5.b. Evaluarea factorilor de risc asupra biodiversităţii

Presiunile asupra biodiversităţii sunt numeroase, determinate de distrugerea, fragmentarea sau alterarea habitatelor (reducând mediile de viaţă ale speciilor), de poluare – aer, apă, sol (conducând la perturbarea ecosistemelor şi la riscuri pentru sănătate), de exploatarea speciilor într‐un ritm superior timpului refacerii populaţiilor (antrenând declinul acestora), de speciile invazive în ecosisteme fragilizate, de schimbările climatice (cu consecinţe multiple) şi de diminuarea activităţilor umane, în special agricole (care conduce la banalizarea peisajelor şi a biodiversităţii). Creşterea presiunilor este dată de evoluţia demografică, de modurile de producţie şi de consum, importanţa fiecărei presiuni variind după contextul geografic, uman şi ecologic18. Alte ameninţări recurente asupra structurii ecologice a capitalului natural sunt generate de conversia terenurilor în scopul dezvoltării infrastructurilor de transport, industriale, agricole, turistice sau a dezvoltării urbane necontrolate, fără a fi luate măsurile necesare pentru diminuarea şi chiar eliminarea impactului negativ asupra biodiversităţii.

În Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020 sunt identificate ameninţările directe asupra biodiversităţii (şi, implicit, asupra ariilor naturale protejate) ‐ extras:

a. Conversia terenurilor Conversia terenurilor în scopul dezvoltării infrastructurii urbane, industriale, agricole, turistice sau transport, reprezintă cauza principală a pierderii de biodiversitate, ducând la degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor şi implicit la declinul populaţiilor naturale:

Drenarea pajiştilor umede şi conversia în terenuri arabile sau păşuni, susţinută chiar cu fonduri pentru mediu;

Regularizarea râurilor şi distrugerea ecosistemelor aluviale, susţinută chiar cu fonduri pentru mediu;

Împădurirea pajiştilor cu productivitate scăzută şi a habitatelor de stepă, considerate uneori în mod exagerat de către autorităţi ca fiind terenuri degradate;

Distrugerea vegetaţiei arbustive pentru extinderea suprafeţelor păşunilor sau în scopul dezvoltării turismului;

Abandonarea pajiştilor şi păşunilor, în special în zonele înalte, greu accesibile, care vor fi invadate de vegetaţia forestieră.

b. Dezvoltarea infrastructurii Intensificarea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii (transport auto, feroviar şi fluvial, turism, producere şi transport de energie etc.) fără măsuri pentru diminuarea/eliminarea impactului asupra biodiversităţii poate fi considerată principala ameninţare la adresa biodiversităţii, în contextul dezvoltării economice actuale. O problemă acută este cea legată de construcţia parcurilor eoliene, care pot afecta populaţiile de specii migratoare (păsări şi lilieci), în cazul amplasării necorespunzătoare, datorită lipsei unor hărţi detaliate în ceea ce priveşte coridoarele de migraţie a speciilor şi a zonelor cu potenţial eolian.

18 Cf. organizării problemelor prezentată în: République Française, Premier Ministre, Stratégie nationale pour la biodiversité 2011‐2020 ‐

http://www.developpement‐durable.gouv.fr/Strategie‐nationale‐pour‐la,22931.html


55

c. Extinderea şi dezvoltarea aşezărilor umane Majoritatea localităţilor au înregistrat creşteri ale suprafeţelor teritoriilor intravilane. [...] Dacă această extindere [...] nu se realizează în urma unei planificări prealabile, dacă extinderea nu este dublată de dezvoltarea infrastructurii rutiere şi tehnice, apare fenomenul de expansiune urbană necontrolată, cu puternice efecte negative asupra economiei, aspectului social şi asupra mediului. [..] La apariţia fenomenului contribuie [condiţii endogene, marcate de schimbările structurale ale localităţii] şi condiţiile exogene, presiunea imobiliară, în special pentru zonele cu potenţial natural, unde se exercită o presiune foarte importantă asupra biodiversităţii din ariile naturale protejate, din zona costieră şi montană cu potenţial turistic [...]. Dezvoltarea urbană necontrolată, periurbanizarea şi transferul de populaţie din mediul rural, însoţite de distrugerea ecosistemelor din zonele urbane (diminuarea spaţiilor verzi, construcţii pe spaţiile verzi, tăierea arborilor, distrugerea cuiburilor etc.) şi măsurile insuficiente pentru colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor şi a apelor uzate au efecte negative considerabile atât asupra biodiversităţii, cât şi asupra calităţii vieţii.

d. Lucrările hidrotehnice În prezent nu mai există planuri pentru dezvoltarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, dar încă există tendinţa de rezolvare a problemelor legate de inundaţii prin consolidarea digurilor şi prin realizarea de noi diguri, în detrimentul menţinerii şi refacerii zonelor de tranziţie şi interzicerii dezvoltării de aşezări umane în zonele cu risc crescut de inundaţii.

e. Supraexploatarea resurselor naturale Managementul forestier practicat în momentul de faţă este unul bazat pe principiul utilizării durabile a resurselor. Cu toate acestea, exploatarea necontrolată a masei lemnoase şi tăierile ilegale reprezintă o ameninţare la adresa biodiversităţii. Tăierile necontrolate fragmentează habitatele şi conduc la eroziunea solului sau alunecări de teren. Suprapăşunatul are un impact negativ semnificativ asupra fitocenozelor, cauzând descreşterea biomasei vegetale şi a numărului de specii cu valoare nutritivă. Deoarece din 2004 şeptelul a scăzut considerabil, iar starea de sărăcie a populaţiei din mediul rural s‐a accentuat, suprapăşunatul a devenit o problemă izolată. Supraexploatarea speciilor de interes cinegetic, economic sau cultural este generată în principal de supraevaluarea efectivelor populaţionale sau de braconaj. O situaţie aparte o reprezintă braconajul piscicol de‐a lungul Dunării şi din Delta Dunării. Dintre metodele utilizate cea mai periculoasă este pescuitul electric care, pe lângă faptul că distruge un număr însemnat de exemplare tinere, cauzează sterilitatea exemplarelor mature care supravieţuiesc. Aproximativ 7% din cavităţi sunt supuse degradării datorate turismului neadecvat şi poluării generate de gospodăriile din mediul rural.

f. Exploatarea neadecvată a resurselor neregenerabile Modalităţile de exploatare a balastului şi a nisipului din albiile râurilor interioare determină degradarea habitatelor acvatice şi distrug zonele umede, afectând speciile ce îşi au habitatele în aceste zone. Exploatarea resurselor minerale afectează biodiversitatea fie prin distrugerea totală a habitatelor ca urmare a decopertării, fie prin extinderea haldelor de steril şi a iazurilor de decantare. În cazul carierelor, extragerea de rocă se face în exploataţii deschise, acestea necesitând, de asemenea, decopertarea. Combustibilii fosili (cărbune) sunt exploataţi în subteran sau la suprafaţă, necesitând decopertare în cazul exploatărilor de suprafaţă şi cauzează poluarea apelor de suprafaţă folosite la flotare, în ambele situaţii. Apele de mină formate în galeriile abandonate, de cele mai multe ori acide şi încărcate cu metale grele ajung în apele de suprafaţă afectând biocenoza acestora. În cazul exploatărilor pertoliere, pot apărea poluări accidentale cu petrol care afectează pe termen mediu şi lung atât covorul vegetal cât şi fauna. Exploatarea apelor termale, fie pentru utilizarea în sistemele de termoficare, fie în scop terapeutic, poate afecta, la deversare, biocenoza apelor din râurile colectoare, datorită diferenţelor de temperatură.

g. Speciile invazive Speciile invazive pot cauza pierderi majore de biodiversitate, putând determina, în unele cazuri, eliminarea speciilor native ce ocupă aceeaşi nişă ecologică. Când speciile care dispar sunt de interes economic, pierderea de biodiversitate este însoţită şi de pierderi economice substanţiale. Un real pericol îl reprezintă Amorpha fructicosa, o specie care a invadat zonele inundabile din Delta Dunării, înlocuind speciile autohtone. În ceea ce priveşte speciile de peşte, în prezent, doar 5 dintre ele mai pot fi exploatate industrial în Marea Neagră faţă de 26 la începutul anilor 1980.

h. Schimbările climatice Din datele Organizaţiei Mondiale de Meteorologie (OMM), temperatura medie a globului a crescut în perioada 1901 –

2000 cu 0,60C. Pentru România, conform INMH – Bucureşti, această creştere este de 0,30C, mai mare în regiunile de sud

şi est (0,80C) şi mai mică în regiunile intracarpatice (0,10C). Încălzirea climei este mai pronunţată după anii 1961 şi cu

deosebire după anul 2000 (2003, 2005) când frecvenţa zilelor tropicale (maxima zilnică > 30C) a crescut îngrijorător de mult şi zilele de iarnă (maxima zilnică < 0C ) a scăzut substanţial. Drept urmare mai multe zone din ţara noastră prezintă

un risc ridicat de secetă şi deşertificare în special cele unde temperatura medie anuală este mai mare de 10C; suma precipitaţiilor atmosferice anuale este sub 350 – 550 mm; precipitaţii aprilie – octombrie sunt sub 200 – 350 mm iar rezerva de apă din sol 0 – 100 cm la 31 martie este mai mică de 950 –1500 mc/ha. Prin creşterea temperaturii medii a

aerului cu numai 3C până în anul 2070 conform prognozelor, peste 30% din teritoriul ţării va fi afectat de deşertificare şi cca. 38% de aridizare accentuată, care vor îngloba toate câmpiile noastre, până la 85% din zona de dealuri şi aproape 20%

din zona premontană şi montană joasă. Prognoza încălzirii globale cu 3C în ţara noastră va crea perturbaţii majore în

56


56

distribuţia pe altitudine a etajelor de vegetaţie din Carpaţi, în sensul creşterii limitei superioare a molidului cu 600 m, cu dispariţia treptată a etajelor subalpin (jneapăn) şi alpin. Productivitatea maximă a pădurilor şi a pajiştilor naturale situate în prezent la nivelul de 1000 – 1200m, după încălzirea globală se va ridica la 1600 – 1800 m altitudine.

i. Poluarea Din pricina declinului constant al sectorului industrial după 1989 şi a armonizării reglementărilor interne cu cele comunitare în ceea ce priveşte controlul poluării, poluarea a devenit o ameninţare din ce în ce mai redusă, manifestându‐se punctual, în apropierea unor zone industriale care sunt în curs de conformare cu standardele de mediu europene. În prezent au fost identificate 358 de surse punctiforme semnificative de poluare a apelor şi 255 zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole. O menţiune specială trebuie făcută asupra râurilor care izvorăsc sau traversează zone miniere şi care în mod natural au apele încărcate cu metale grele şi săruri minerale. Poluările accidentale sunt relativ numeroase în special pe Dunăre şi în Marea Neagră datorită deversărilor necontrolate ale navelor şi/sau accidentelor navale.

Prin Hotărârea nr. 1030/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 136/2000 privind măsurile de protecţie împotriva introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale din România, se interzice introducerea în ţară a unor plante (de exemplu graminee sau solanacee), fără a se face referire la plante potenţial invazive19. În România au fost identificate circa 430 de specii de plante invazive, unele dintre ele fiind deosebit de agresive pentru biodiversitate.

Un pericol în creştere este cel al poluării ca urmare a utilizării necontrolate a pesticidelor şi ierbicidelor. Utilizarea acestor substanţe se realizează atât în cazul agriculturii la scara mare, cât şi de către micii fermieri, ceea ce are un efect negativ pe termen mediu şi lung iniţial asupra solului şi indirect şi asupra primului nivel al pânzei freatice.

Potrivit Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabiă a României. Orizonturi 2013‐2020‐2030, „dezvoltarea economică a României continuă să urmeze o cale nesustenabilă. Capacitatea de suport a capitalului natural este depăşită, iar decalajul tinde să se mărească în măsura în care o seamă de programe sectoriale urmăresc obiective contradictorii şi pot intra în conflict cu preceptele dezvoltării durabile, generând efecte negative asupra structurii şi capacităţii de suport ale capitalului natural”.

III.1.5.c. Beneficii socio‐economice reflectate de potenţialul ecologic al teritoriului

Diversitatea resurselor naturale de care dispune România are un rol important în dezvoltarea socio‐economică. Unul dintre cele mai importante domenii care beneficiază de complexitatea biodiversităţii şi implicit peisagistică este turismul, România fiind adaptată la desfăşurarea mai multor forme derivate de turism (turismul montan şi de sporturi de iarnă, balnear (climateric şi maritim), vânătoare şi pescuit, turismul de aventură, turismul ştiinţific, turismul de afaceri, turismul medical, turismul rural, agroturismul, ecoturismul etc.). Beneficiile economice ale politicilor de conservare a biodiversităţii sunt puse în lumină de textele internaţionale şi transpuse în documente strategice.

Strategia franceză pentru conservarea biodiversităţii menţionează, inspirându‐se din textele internaţionale, că serviciile aduse de ecosisteme trebuie să fie recunoscute şi conservate. Au fost listate 43 de astfel de „servicii”, grupate în 3 categorii: (a) servicii de aprovizionare (fructe şi legume cultivate, lemn pentru construcţii sau energie, resurse piscicole, medicinale, apă potabilă etc.); (b) servicii de reglare (păduri: prevenire a avalanşelor, a inundaţiilor, atenuarea variaţiilor climatice; auxiliari biologici ai culturilor etc.); (c) servicii culturale şi estetice (peisaje, valoare culturală sau spirituală a anumitor medii naturale, etc.), cu nota că acelaşi ecosistem poate furniza servicii diferite în funcţie de maniera de gestionare şi că toate aceste servicii nu pot fi furnizate de acelaşi ecosistem, în acelaşi timp20.

Biodiversitatea (genetică, specifică, a ecosistemelor, peisageră, animală, vegetală, microbiană) caracteristică României reprezintă şi un capital cultural. Cunoştinţele tradiţionale legate de biodiversitate se află în relaţie directă cu diversitatea etnoculturală. Aceasta are un rol important, atât în dezvoltarea fiecărei comunităţi, reflectându‐se cel mai bine în cultura locală (artă, arhitectură, folclor, literatură, practici tradiţionale utilizate în agricultură ş.a.), cât şi la nivelul dezvoltării sectorului turistic recreaţional şi a ecoturismului, prin peisajele naturale şi culturale ‐ valori estetice ale biodiversităţii.

19 Anastasiu P., Negrean G., 2007 ‐ Invadatori vegetali din România, Editura Universității din București

20 Stratégie nationale pour la biodiversité 2011‐2020 ‐ http://www.developpement‐durable.gouv.fr/Strategie‐nationale‐pour‐la,22931.html


57

III.1.6. Aspecte operaţionale – unităţi geografice, subunităţi operaţionale de relief şi delimitări geografice funcţionale

Împărţirea operaţională a teritoriului României după criterii geografice (conducând la stabilirea unităţilor geografice) şi de utilizare a terenului (conducând la stabilirea subunităţilor operaţionale de relief) are rolul, aşa cum a fost arătat în Capitolul 2.4.4., de a reflecta – cartografic şi statistic – elementele specifice ale diferitelor teritorii ale ţării. Acest nivel permite, după cum a fost arătat, surprinderea corelărilor dintre diferitele caracteristici teritoriale (areale geografice, altitudinea, clima, resursele şi, implicit, modul de utilizare specifică a acestora, tipurile specifice de locuire, potenţialul economic şi social).

Subunităţile operaţionale de relief sunt grupate în două moduri: a. După unităţi geografice, pe baza cărora au putut fi stabilite caracteristicile teritoriale: 16 unităţi geografice, cărora le

corespund 34 subunităţi operaţionale de relief; b. După delimitările geografice funcţionale, pe baza cărora au putut fi stabilite obiectivele teritoriale în cadrul studiilor de

fundamentare ale SDTR: areale montane; areale submontane şi de dealuri; areale de podiș; areale de câmpie; Delta, lunca şi bălţile Dunării, care grupează cele 34 subunităţi operaţionale de relief – vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic.

Unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief 1. Carpaţii Orientali

1.1. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei; 1.2. Carpaţii Moldo‐Transilvani; 1.3. Carpaţii de Curbură


5.1. Subcarpaţii Getici; 5.2. Subcarpaţii Curburii; 5.3. Subcarpaţii Moldovei

6. Podişul Moldovei 6.1. Podişul Sucevei; 6.2. Câmpia Moldovei; 6.3. Podişul Bârladului

7. Podişul Dobrogei 7.1. Podişul Dobrogei de Nord; 7.2. Podişul Dobrogei Centrale; 7.3. Podişul Dobrogei de Sud


11.1. Câmpia Transilvaniei; 11.2. Podişul Someşelor; 11.3. Podişul Târnavelor; 11.4. Subcarpaţii Transilvaniei


13.1. Câmpia Bărăganului; 13.2. Câmpia Ialomiţei; 13.3. Câmpia Buzău‐Siret

14. Câmpia Română II 14.1. Câmpia Olteniei; 14.2. Câmpia Teleormanului

15. Câmpia de Vest 15.1. Câmpia Someşului; 15.2. Câmpia Crişurilor; 15.3. Câmpia Banatului

16. Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim 16.1. Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim; 16.2. Bălţile Dunării; 16.3. Lunca Dunării

În cazul anumitor unităţi de relief au fost delimitate subunităţi operaţionale. Pe baza acestei delimitări au fost corelate datele statistice din mai multe domenii studiate, construind astfel concluziile studiilor de fundamentare a Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic).

Delimitări geografice funcţionale

Areale montane: 1.1. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei; 1.2. Carpaţii Moldo‐Transilvani; 1.3. Carpaţii de Curbură), 2. Carpaţii Meridionali, 3. Munţii Banatului şi Poiana Ruscă, 4. Munţii Apuseni

Areale submontane şi de dealuri: 5.1. Subcarpaţii Getici; 5.2. Subcarpaţii Curburii; 5.3. Subcarpaţii Moldovei; 9. Dealurile de Vest I; 10. Dealurile de Vest II; 11.4. Subcarpaţii Transilvaniei

Areale de podiş: 6.1. Podişul Sucevei; 6.2. Câmpia Moldovei; 6.3. Podişul Bârladului; 7.1. Podişul Dobrogei de Nord; 7.2. Podişul Dobrogei Centrale; 7.3. Podişul Dobrogei de Sud; 8. Piemontul Getic; 11.2. Podişul Someşelor; 11.3. Podişul Târnavelor; 12. Podişul Mehedinţi

Areale de câmpie: 11.1. Câmpia Transilvaniei; 13.1. Câmpia Bărăganului; 13.2. Câmpia Ialomiţei; 13.3. Câmpia Buzău‐Siret; 14.1. Câmpia Olteniei; 14.2. Câmpia Teleormanului; 15.1. Câmpia Someşului; 15.2. Câmpia Crişurilor; 15.3. Câmpia Banatului

Delta, lunca și bălţile Dunării: 16.1. Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim; 16.2. Bălţile Dunării; 16.3. Lunca Dunării

De menţionat că, din punct de vedere geografic, se evidenţiază Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care cuprinde Câmpia Transilvaniei, Podişul Someşelor, Podişul Târnavelor şi Subcarpaţii Transilvaniei.

58


58

Harta 9.25. Unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief în România Sursă: Delimitarea unităţilor geografice: prof.dr.geogr. Silviu Neguţ; delimitarea subunităţilor operaţionale: Quattro Design (2013).

Harta 9.26. Utilizarea terenului pe subunităţi operaţionale de relief – Corine Land Cover (2008) Sursă: Delimitarea unităţilor geografice: prof.dr.geogr. Silviu Neguţ; delimitarea subunităţilor operaţionale: Quattro Design (2013).


59

Studiile de fundamentare ale SDTR stabilesc obiective teritoriale corespunzătoare delimitărilor geografice funcţionale; în Studiul 23. Zone cu specific geografic sunt formulate – în Addendum – obiectivele teritoriale integrate aferente SDTR, formulate după zonele cu specific geografic, pe de‐o parte, şi după delimitările geografice funcţionale, pe de altă parte.

În prezentul studiu sunt formulate principalele caracteristici ale unităţilor geografice. Etapa următoare de studiu detaliat, pe baza unui program special iniţiat de MDRAP, trebuie să fie caracterizarea detaliată a subunităţilor operaţionale de relief, în vederea coordonării planificării strategice la nivel teritorial.

Pentru fiecare unitate geografică operaţională au fost detaliate următoarele (vezi Anexa 9.3. Fişele unităţilor geografice şi ale subunităţilor operaţionale de relief):

I. Date de identificare I.1. Denumirea unităţii geografice I.2. Subunităţi operaţionale de relief I.3. Suprafaţa I.4. Populaţia

II. Caracteristici unităţilor de relief II.1. Caracteristicile fizico‐geografice II.2. Unităţi administrativ teritoriale componente

Număr total UAT

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT II.3. Date statistice localităţi

Număr total localităţi

Densitatea UAT (densitate UAT/100 kmp)

Densitatea localităţilor II.4. Demografie

Număr locuitori 2012

Densitatea populaţiei (2012)

Raport rural‐urban II.5. Reţeaua de localităţi

Ierarhizarea reţelei de localităţi Zone metropolitane Poli de creştere Poli de dezvoltare Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR)

Sisteme urbane II.6. Patrimoniu natural şi cultural

III. Măsuri strategice

III.2. Tendinţe de evoluţie

Accentuarea politicior publice referitoare la biodiversitate;

Creşterea interesului pentru natură în general (dezvoltarea unei conştiinţei colective cu privire la necesitatea protecţiei capitalului natural prin educarea şi informarea populaţiei privind protecţia, gestionarea şi valorificarea resurselor naturale), pentru activităţi în natură, locuire în condiţii satisfăcătoare de mediu, alimentaţie sănătoasă etc.;

Afirmarea diversităţii teritoriilor prin reliefarea diversităţii ecosistemelor şi peisajelor (la nivel european) şi, implicit, creşterea importanţei cercetării şi inovării; accentuarea diferenţelor dintre diferitele teritorii după criterii ecologice.

60


60

III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale

Documentele strategice de referinţă, analizate (sau menționate) în Cap. II.2.2., împreună cu alte documente strategice (unele recente, în curs de aprobare) stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru Domeniul 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030 stabileşte direcţii principale de acţiune pentru aplicarea principiilor dezvoltării durabile, printre care şi asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privinţa dezvoltării producţiei agricole, inclusiv a produselor organice; corelarea măsurilor de creştere cantitativă şi calitativă a producţiei agricole în vederea asigurării hranei pentru oameni şi animale cu cerinţele de majorare a producţiei de biocombustibili, fără a face rabat de la exigenţele privind menţinerea şi sporirea fertilităţii solului, biodiversităţii şi protejării mediului.

Strategia de dezvoltare rurală a României (Versiunea I ‐ noiembrie 2013) are între priorităţi refacerea, conservarea şi consolidarea ecosistemelor care sunt legate de agricultură şi silvicultură. Sunt detaliate mai multe aspecte legate de modul în care vor fi direcţionate acţiunile care reies din această prioritate, respectiv: refacerea, conservarea şi dezvoltarea biodiversităţii şi a stării peisajelor europene; ameliorarea gestionării apelor, care presupune şi gestionarea folosirii îngrăşămintelor şi a pesticidelor; prevenirea eroziunii solului şi ameliorarea gestionării solului.

Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020 (Primul proiect, octombrie 2013) stabileşte provocările teritoriale ale României, între care una cu privire la resurse. În palierul privind protejarea biodiversităţii au fost stabilite mai multe priorităţi: promovarea infrastructurii verzi (exemplu: coridoare ecologice, poduri verzi, eoducte) pentru reconectarea zonelor naturale care au fost divizate în mod artificial, prin menţinerea de coridoare şi elemente de peisaj care leagă zonele protejate pentru a forma o reţea funcţională; necesitatea unei cercetări sporite în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii în peisajele agricole şi coordonarea politicilor şi sprijinul strategic pentru comunităţile agricole; elaborarea măsurilor care să sporească valoarea funcţiei de protecţie a pădurilor, măsurilor de management integrat al pădurilor montane şi al cursurilor de apă; sprijinirea sectorului de pescuit şi activităţile conexe, conservarea habitatului acvatic.

Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015 propune următoarele direcţii de dezvoltare în ceea ce priveşte conservarea biodiversităţii: reconstrucţia ecologică pentru refacerea habitatelor naturale afectate; securizarea zonelor strict protejate; protejarea şi conservarea speciilor ameninţate cu dispariţia; delimitarea habitatelor naturale comunitare şi prioritare din RoSCI şi RoSPA Delta Dunării; derularea campaniei de informare şi conştientizare cu privire la conservarea biodiversităţii RBDD, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de promovare.

III.3.2. Priorităţi şi direcţii de dezvoltare la nivel naţional şi teritorial

Priorităţile de dezvoltare trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte: prezervarea, restaurarea, întărirea biodiversităţii şi a cadrului natural, utilizarea durabilă şi echitabilă a resurselor cu implicarea tuturor actorilor şi a tuturor sectoarelor de activitate. Priorităţile sectoriale (listate mai jos) vor fi transpuse în priorităţi specifice la nivel teritorial şi corelate cu cele ale domeniilor conexe.

III.3.2.a. Măsuri pentru încurajarea iniţiativelor publice şi private privind protecţia şi conservarea biodiversităţii

Descentralizarea atribuţiilor administrative şi a factorilor decizionali în domeniul protecţiei şi conservării biodiversităţii: stat (administraţie centrală), colectivităţi (administraţie publică locală), organizaţii non‐guvernamentale;

Încurajare a participării efective a tuturor actorilor implicaţi in protecţia patrimoniului natural;

Sprijinirea investiţiilor în binele comun şi de promovare a noţiunii de „capital ecologic”;

Promovarea diversităţii vieţii ca investiţie, şi nu cost suplimentar;

Menţinerea şi creşterea ecosistemelor şi a beneficiilor pe care le aduc;

Identificarea de domenii şi de areale geografice în care intervenţia statului trebuie să fie mai puternică, după tipul problemelor şi al modului de intervenţie necesar;

Reliefarea rolului economic al domeniului; promovarea cercetării şi inovării;

Monitorizarea utilizării fondurilor publice destinate conservării şi protejării biodiversităţii.

III.3.2.b. Măsuri pentru conştientizarea valorii capitalului natural

Suscitarea interesului publicului pentru educaţie (cultură a naturii);

Informarea cetăţenilor prin promovarea cunoştinţelor academice, ştiinţifice şi tradiţionale;

Consultarea publicului în vederea obţinerii participării directe în domeniul protecţiei naturii;

Încurajarea accesului la informaţie şi cunoaştere şi stimularea iniţiativelor locale.


61

III.3.2.c. Asigurarea echilibrului între protejare şi dezvoltare

Raţionalizarea resurselor şi conservarea biodiversităţii; conservarea patrimoniului genetic; protejarea activităţilor;

Utilizare durabilă a resurselor şi speciilor şi limitarea riscurilor;

Asigurarea stării favorabile de conservare pentru speciile protejate;

Integrarea conceptului de biodiversitatea în toate planurile şi strategiile de dezvoltare teritorială, socială şi economică;

Asigurarea durabilităţii agriculturii şi a exploatărilor forestiere.

III.4. Legături cu alte domenii

Înţelegerea cadrului natural şi a biodiversităţii reprezintă primul pas în stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare teritorială, graţie capitalului natural excepţional al României în raport cu alte state europene.

Principale aspecte care stau la baza legăturii cu alte domenii studiate în cadrul fundamentării SDTR: Cunoaşterea şi înţelegerea elementelor fizico‐geografice (sursă a geodiversităţii), a elementelor biotice (sursă a biodiversităţii)

şi a resurselor naturale care conduc la moduri specifice de utilizare a terenurilor, determină stabilirea elementelor regionale specifice şi a potenţialului ecologic al teritoriului;

Diversitatea geografică şi biologică şi specificul lor la nivel teritorial se constituie ca suport şi atu al dezvoltării locale constituindu‐se şi ca element de direcţionare pentru o dezvoltare durabilă; specificul resurselor naturale şi utilizarea lor sunt elemente de coeziune a comunităţilor;

Protejarea cadrului natural şi a biodiversităţii trebuie să fie integrată în politicile de amenajare a teritoriului, urbanism şi dezvoltare locală.

Cadrul natural şi biodiversitatea reprezintă principalul factor de atracţie turistică, calitatea şi specificul resursei naturale asigurând competititvitatea la nivel naţional şi internaţional a pieţei turistice locale.

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea este în corelare directă cu Studiul 10. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale, Studiul 11. Protecţia mediului şi riscurile natural şi cu Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului în cadrul domeniului 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale, conducând la formularea obiectivului strategic OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbărilor climatice. Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS6. Promovarea culturii şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural în beneficiul comunităţilor (aferent Studiului 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit şi Studiului 21. Infrastructuri culturale) corespund priorităţii incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT6. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor. Acestei priorităţi a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR5. Utilizarea sustenabilă a capitalului natural şi cultural în scopul susţinerii dezvoltării teritoriale.

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

La nivel economic, calitatea şi diversitatea resurselor naturale asigură un cadru valoros pentru desfăşurarea şi dezvoltarea tuturor activităţilor economice: Resurse fizice de aprovizionare (culturi, energie, apă, etc.); Resurse culturale şi estetice (peisaje, valori culturale şi spirituale, relaxare).

Principalul domeniu care beneficiază activ de bogăţia resurselor naturale este turismul. Indiferent de tipul de turism (agrement, curativ, cultural, mixt), resursa de bază valorificată este cadrul natural. În acest context, şi beneficiind de resurse naturale valoroase, competivitatea României pe piaţa turistică internaţională poate deveni importantă.

Cadrul natural este şi un factor de dezvoltare a comunităţilor locale: Calitatea mediului (calitatea locuirii); Specificul cadrului natural (cultura locală, diversitate etnoculturală).

Acţiunile de protejare şi reabilitare a cadrului natural au ca implicaţie directă creşterea calităţii vieţii şi creşterea coeziunii sociale a comunităţilor. În acelaşi timp, un specific al teritoriului şi o diversitate etnoculturală strâns legată de specificul teritoriului duce la îmbunătăţirea imaginii despre teritoriul şi locuitorii României.

Prezervarea, restaurarea, întărirea biodiversităţii şi a cadrului natural, utilizarea durabilă şi echitabilă a resurselor este obligatorie în contextul valorii intrinseci a biodiversităţii şi contribuţiei esenţiale a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor şi la prosperitate economică.

62


62

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune şi obiective specifice

IV.1.1. Diagnostic în privinţa cadrului natural şi a biodiversităţii

Principale constatări:

Creşterea atractivităţii României necesită o politică asumată de consolidare a identităţii locale şi de creştere a calităţii vieţii, bazate pe avantajele create de marea diversitate naturală, culturală şi peisajeră din mediile urban şi rural;

Ecosistemele naturale sau semi‐naturale reprezintă 47% din suprafaţa României: ecosisteme forestiere, de pajişte, de apă dulce şi apă salmastră, marine şi de coastă, subterane, habitatele naturale şi seminaturale; deosebirea între ele fiind dată de speciile diferite care le populează;

Pe teritoriul României există: arii protejate (79 rezervaţii ştiinţifice, 13 parcuri naţionale, 190 monumente ale naturii, 671 rezervaţii naturale, 15 parcuri naturale, 3 Rezervaţii ale Biosferei, 273 situri de importanţă comunitară);

Carpaţii Româneşti sunt unitatea de relief cel mai puţin modificată antropic; puternic fragmentaţi de văi şi depresiuni; au aşezări permanente la altitudini ridicate; dispun de rezerve naturale variate;

Dealurile şi podişurile constituie principalul domeniu pomiviticol al României, constituie al doilea domeniu forestier al ţării; procese antropice: zona a suferit intervenţii crescute;

Câmpiile sunt regiunile cel mai puternic antropizate, fiind dens exploatate şi populate; aici se pot reconstitui sistemele de irigaţii, pentru o productivitate agricolă mai mare; în unele zone de câmpie (în special în Lunca Dunării) se impune o acţiune de reintroducere în sistem natural a unor importante suprafeţe de teren, terenuri luate prin desecări, îndiguiri;

Delta Dunării este cea mai mare deltă din Europa; se impune stoparea valorificării economice dirijate sau întâmplătoare, respectându‐se în întregime statutul de rezervaţie a biosferei;

Dunărea este al doilea fluviu ca mărime din Europa; din 1992 este inclus în reţeaua de cursuri de apă care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Nordului; coridorul Dunării este o zonă transfrontalieră cu o importanţă majoră în politica de cooperare europeană;

Distribuţia spaţială a resurselor de apă în România este invers proporţională cu gradul de umanizare şi necesarul de consum;

În ţară sunt cca 3500 de lacuri, dintre care cca 2/3 naturale (de luncă, limanuri, lacuri glaciare, sărate, cele de baraj natural); lacurile antropice sunt compuse din: iazuri, lacuri de acumulare în scopuri energetice sau de agrement;

Există cca 2000 de izvoare de ape minerale pe teritoriul ţării;

Marea Neagră: are o salinitate medie este de 22 ‰; este cel mai mare rezervor de hidrogen sulfurat din oceanul planetar;

Varietatea considerabilă a florei şi faunei României derivă din complexitatea reliefului şi constituie o resursă durabilă, în măsura în care este utilizată în mod raţional;

România păstrează o biodiversitate ridicată, aducând în UE un patrimoniu valoros, cu numeroase specii de plante şi animale, unele endemice (dispărute sau rare în alte părţi ale Europei);

Deşi potenţialul pedologic al României este ridicat, o analiză amănunţită conduce la concluzia că resursele funciare ale ţării au un grad natural de favorabilitate mijlociu spre slab (cauzele gradului natural de favorabilitate mijlociu spre slab: reliefului fragmentat, textura predominant grea a solurilor, salinizarea, excesul de umiditate etc.);

61,2% din suprafaţa ţării este destinată activităţilor cu specific agricol; principala cale de sporire a producţiei agricole în România este creşterea potenţialului de fertilitate a resurselor de sol;

Deşi resursele funciare ale României oferă condiţii bune pentru practicarea unei agriculturi diversificate, culturile agricole sunt orientate spre monocultura, producţia fiind sub potenţial si neconstantă;

Procentul de împădurire în România (28.3%) este cu mult sub cel al altor ţări europene cu condiţii naturale similare (reprezintă circa jumătate din proporţia optimă pentru România);

În sistem ecologic este cultivată o suprafaţa care ocupă 4% din suprafaţa cultivată în teritoriul naţional;

Ameninţări directe asupra biodiversităţii sunt: conversia terenurilor, dezvoltarea infrastructurii, extinderea şi dezvoltarea aşezărilor umane, lucrările hidrotehnice, supraexploatarea resurselor naturale, exploatarea neadecvată a resurselor neregenerabile, speciile invazive, schimbările climatice, poluarea;

Poluarea terenurilor ca urmare a utilizării necontrolate a pesticidelor şi ierbicidelor este un pericol în creștere.


63

IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale

Viziunea se aliniază celei europene potrivit căreia, până în 2050, „biodiversitatea şi serviciile ecosistemice pe care aceasta le oferă – capitalul său natural – vor fi protejate, valorificate şi refăcute în mod corespunzător, având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversităţii şi contribuţia esenţială a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor şi la prosperitate economică” (COM (2011) 244). Punerea în valoare a potenţialului natural şi ecologic al României, cu luarea în considerare a elementelor de cultură şi a activităţilor tradiţionale păstrate în mediul rural, reprezintă priorităţi pentru intervalul următor de programare.

La nivelul dezvoltării teritoriale, diversitatea geografică, biologică şi culturală reprezintă elemente a căror integrare în viziunea de dezvoltare este esenţială. Elemente fundamentale care au condus la formularea obiectivelor şi a programelor asociate din cadrul Studiului 9. Cadrul natural şi biodiversitatea sunt:

Existenţa unor regiuni cu caracteristici istorice, sociale şi geografice diferite în care trăsăturile culturale ale comunităţilor creează unitate;

Existenţa unui spaţiu rural cu mare tradiţie şi vitalitate, ale cărui resurse sunt catalizate de sistemul urban;

Existenţa unei diversităţi naturale, culturale şi peisajere care generează condiţii atractive pentru locuire şi activităţi economice în mediile urban şi rural, în condiţiile unei coeziuni sociale şi culturale bazate pe structuri tradiţionale şi pe potenţialul major de inovaţie al populaţiei.

Obiectivul strategic al Domeniului 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale este valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbăilor climatice.

Obiectivul general al Studiului 9. Cadrul natural şi biodiversitatea este valorificarea potenţialului natural al teritoriului şi conservarea biodiversităţii.

IV.1.3. Obiective specifice

Obiectivele specifice sunt grupate, după relevanţă, responsabilităţi şi efecte, astfel:

Obiective naţionale21:

Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);

Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte, obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională) în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice; 2. Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi; 3. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Obiective teritoriale:

Obiective locale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt. Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; 2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; 3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.

Obiectivele teritoriale ale fiecărui domeniu se structurează într‐un set de obiective teritoriale integrate, urmărind coeziunea teritorială, prin reducerea disparităţilor în zonele cu specific geografic.

Obiectivele sunt formulate detaliat în capitolul următor, asigurându‐se corelarea cu politica generală a domeniului, cu programele corespunzătoare obiectivelor şi cu proiectele derivate din acestea. În cazul precis al acestui studiu, nu sunt precizate decât proiectele‐pilot în responsabilitatea statului.

21 Împărţirea în două categorii (naţionale/teritoriale) a fost solicitată de beneficiar.

64


64

IV.2. Politici, programe şi proiecte

Obiectivele strategice sunt corelate cu documentele de referinţă, analizate în Cap. II.2. şi II.5. prin preluarea elementelor strategice, a principiilor şi liniilor directoare ale acestora, în legătură cu potenţialul teritorial, tendinţele şi priorităţile stabilite în Cap. III.

Obiectivului strategic al domeniului Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale îi corespunde elaborarea unei politici publice cu titlul Mediul şi peisajul României ca principal factor de atractivitate pe plan european, urmărind rolul determinant privind dezvoltarea durabilă, obiective de protejare a mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului la nivel teritorial.

Politica publică se operaţionalizează prin pachete de proiecte cuprinse în următoarele programe, care corespund obiectivelor specifice la nivel naţional stabilite mai sus. Componenta de pilotare a procesului de descentralizare – afirmată în art. 5(2) al Legii‐cadru a descentralizării nr. 195/2006 – va fi menţionată în cadrul fiecărui obiectiv. În articol se precizează că „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze‐pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent”.

Coordonarea şi programarea acţiunilor derivate din politici, programe şi proiecte reprezintă o responsabilitate a APCS interesate, şi în special MADR22, MMSC23, MDRAP24.

Politicile publice elaborate la nivelul administraţiei centrale trebuie coroborate cu politicile locale (care pot avea efecte rapide şi pozitive la scară teritorială) la nivelul administraţiei publice locale şi judeţene. Scopul lor este protejarea și conservarea biodiversităţii şi a cadrului natural, utilizarea durabilă a resurselor şi prevăd patru orientări principale: mobilizarea actorilor, recunoaşterea valorii biodiversităţii şi a cadrului natural, ameliorarea problemei şi dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice.

Proiectele de dezvoltare teritorială necesită o abordare integrată a valorilor naturale şi culturale, care reprezintă baza formulării de politici sectoriale ce definesc domenii precum: mediul, cultura, transportul, dezvoltarea economică prin valorificarea resurselor, agricultura, turismul şi creşterea suprafeţei intravilanelor oraşelor.

În continuare sunt detaliate şi prezentate în mod corelat obiectivele, programele şi proiectele referitoare la cadrul natural şi biodiversitate.

IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora

ON9.1. Subordonarea politicilor de dezvoltare teritorială faţă de obiectivele strategiei naţionale de dezvoltare durabilă şi a strategiel naţionale de conservare a biodiversităţii

Programe asociate: PT9.1. Program de coordonare legislativă privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, protejarea cadrului natural şi conservarea biodiversităţii

ON9.2. Menţinerea echilibrului ecosistemelor prin limitarea activităţilor nocive şi încurajarea activităţilor tradiţionale, în zone naturale şi în mediul rural

Programe asociate: PT9.2. Program de reducere a elementelor de impact negativ asupra capitalului natural, bidoversităţii şi stării factorilor de mediu

PT9.3. Program de informare a cetăţenilor prin promovarea cunoştinţelor academice, ştiinţifice şi tradiţionale privind caracteristicile cadrului natural şi ale biodiversităţii

PT9.4. Program de consultare a populaţiei în vederea obţinerii participării directe în domeniul protecţiei naturii

PT9.5. Program de stimulare a iniţiativelor locale în domeniul protecţiei mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului

ON9.3. Fundamentarea politicilor de dezvoltare prin luarea în considerare ca elemente determinante a elementelor geografice specifice ale teritoriilor

Programe asociate: PT9.6. Program de studiere a teritoriilor cu specific geografic şi evidenţierea potenţialului fiecărei zone

ON9.4. Promovarea susţinută a acţiunilor de reducere a factorilor nocivi pentru calitatea mediului la nivel teritorial

Programe asociate: PT9.7. Program de promovare a practicilor şi metodelor specifice agriculturii tradiţionale

22 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

23 Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

24 Ministerul Dezvoltării Regionle şi Administraţiei Publice


65

PT9.8. Program de protejare a speciilor native de peşti din Delta Dunării şi Marea Neagră prin controlarea speciilor invazive

PT9.9. Program de controlare a introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale din România

PT9.10. Program de renaturare a arealelor din luncile râurilor mari, lunca, bălţile şi Delta Dunării

IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora

ON9.5. Promovarea diversităţii teritoriilor prin reliefarea diversităţii ecosistemelor şi peisajelor

Programe asociate: PT9.11. Program de încurajare a participării efective a tuturor actorilor implicaţi în protecţia patrimoniului natural

ON9.6. Revitalizarea Deltei Dunării bazată pe conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale

Programe asociate: PT9.12. Program de dezvoltare economico‐socială şi de mediu a zonei Delta Dunării

PT9.13. Program de sprijinire a investiţiilor în binele comun şi de promovare a noţiunii de „capital ecologic”

IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora

OT9.7. Reducerea şi înlăturarea acţiunilor dăunătoare cadrului natural în regiunile montane, de deal şi podiş, de câmpie, de luncă şi în zonele costiere (păşunatul excesiv, exploatarea iraţională a fondului forestier, construcţiile de microhidrocentrale, depozitarea ilegală de deşeuri, turismul necontrolat ş.a.)

Obiective subordonate: OT9.7.1. Reducerea poluării solului, a apelor şi a aerului produsă de activităţi industriale, trafic rutier, deversarea apelor uzate, depozitarea neadecvată a deşeurilor menajere

OT9.7.2. Dotarea şi echiparea administraţiilor ariilor naturale protejate şi organizarea infrastructurii de vizitare/ cercetare respectând principiile de protecţie a mediului

OT9.7.3. Reducerea şi înlăturarea păşunatului excesiv

OT.9.7.4.Reducerea tăierilor iraţionale de lemn şi asigurarea reîmpăduririlor cel puţin în contrapartidă (terenurile cu plantaţii noi de arbori să ocupe cel puţin suprafaţa echivalentă celei defrişate)

OT9.7.5. Controlul construcţiei de microhidrocentrale (prevenirea „mutilării” peisajul în perioada de construcţie) şi limitarea construirii acestora în zone protejate sau în imediata lor vecinătate

OT9.7.6. Controlul incendiilor de pădure şi păşuni

OT9.7.7. Coordonarea activităţilor turistice şi a măsurilor de protecţie a cadrului natural şi a peisajului (înființarea structurilor administrative care să regleze şi că controleze fluxurile turistice)

OT9.7.8. Controlul asupra construirii în extravilanul localităţilor (pensiuni, case de vacanţă) care degradează mediul;

OT9.7.9. Controlul elementelor negative induse de fenomenele naturale (secetă, inundaţii) şi a utilizării excesive a ierbicidelor şi insecticidelor

OT9.7.10. Eliminarea elementelor cu posibile efecte nocive din zonele de luncă declarate situri de importanţă comunitară (cariere de pietriş şi nisp, deversarea de ape uzate, depozitarea de deşeuri, braconajul)

OT.9.7.11. Dezvoltare turistică controlată care are în vedere protejarea varietăţii de habitate şi păstrarea hidrodinamicii naturale a reliefului

OT9.7.12. Protecţia zonei de coastă prin stoparea eroziunii plajelor şi falezelor

Programe asociate: PT9.13. Program de descentralizare a atribuţiilor administrative şi a factorilor decizionali în domeniul protecţiei şi conservării biodiversităţii

PT9.14. Program de identificare de domenii şi de areale geografice în care intervenţia statului trebuie să fie mai puternică, după tipul problemelor şi al modului de intervenţie necesar;

66


66

IV.2.4. Măsuri prioritare

M9.1. Cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor sălbatice de interes comunitar şi stabilirea sistemului de monitorizare a stării de conservare a acestora M9.2. Crearea unor locuri de muncă, a unor noi competenţe si oportunităţi de afaceri prin acţiuni de refacere a ecosistemului şi conservarea biodiversităţii

M9.3. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea PATN ‐ Secţiunea a III‐a – Zone protejate.

La nivel naţional se impune reducerea şi, pe termen mediu, înlăturarea elementelor de impact negativ asupra capitalului natural, în principal asupra conservării biodiversităţii: suprapăşunatul şi activităţile asociate acestuia, păşunatul neadecvat, exploatările forestiere neraţionale (inclusiv tăierile ilegale), poluarea solului, a apelor şi aerului (cu precădere poluarea industrială, exploatările de minerale, minereuri, materiale de construcţie, poluarea făcută de mijloacele de transport, deversarea apelor uzate, deşeurile menajere etc.), construcţiile, turismul necontrolat etc.

La nivel teritorial, măsurile se particularizează în funcţie de caracteristicile fiecărui tip de unitate (regiune montană: înaltă, medie, joasă; regiune costieră; depresiune: joasă sau de mare altitudine etc.):

În regiunile montane medii şi înalte (de ex: Munţii Făgăraş, Munţii Bucegi, Munţii Parâng, Munţii Rodnei, Munţii Ceahlău), măsurile trebuie centrate pe reducerea şi, în final, înlăturarea păşunatului excesiv, a tăierilor iraţionale de lemn şi asigurarea reîmpăduririlor cel puţin în contrapartidă (terenurile cu plantaţii noi de arbori să ocupe cel puţin suprafaţa echivalentă celei defrişate), controlul construcţiei de microhidrocentrale (în perioada de construcţie „mutilează” peisajul), incendiile de pădure şi păşuni (destul de frecvente în ultima vreme), turismul necontrolat (în principal, pentru că nu există structurile administrative care să regleze şi că controleze fluxurile turistice), depozitarea ilegală a deşeurilor, braconajul etc.

În regiunile de deal şi podiş (precum şi în cele de munţi joşi) (de ex: Podişul Sucevei, Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Getici, Podişul Mehedinţi, Dealurile de Vest), în linii mari, măsurile necesare sunt în bună măsură similare celor din regiunile montane medii şi înalte, ţinându‐se însă seama că elementele de impact negativ sunt mai accentuate şi trebuie aplicate măsuri mai drastice. Fiind regiuni mai bine populate şi cu o economie mai diversificată intervin şi alţi factori care degradează mediul şi trebuie contracaraţi: construcţiile (în principal pensiuni şi case de vacanţă, cartiere rezidenţiale) în extravilanul localităţilor etc. În cazul construcţiei de microhidrocentrale (hidrocentrale cu o capacitate de producţie de până la 10 MW), nu numai în regiunile montane, ci şi în cele de deal şi podiş, trebuie avute în atenţie mai multe elemente:

Deşi administrația publică centrală sprijină construcţia acestora, în ideea de promovare a energiilor curate şi de a apăra mediul de schimbări climatice, construcţia acestora a provocat sau pot provoca distrugeri ale mediului (cazul celor din Munţii Făgăraş, constatate de World Wild Fund);

În prezent, la nivelul anului 2013, în România există peste 430 de microhidrocentrale în faza de proiectare sau de construcţie, dintre care peste un sfert în zone protejate sau în imediata lor vecinătate.

În regiunile de câmpie se impun măsuri care să „controleze” elementele negative induse de fenomenele naturale extreme (secetă, inundaţii) – prin darea în funcţiune de sisteme de irigaţii, respectiv de drenare (care, în bună măsură, au existat dar au fost distruse după 1989); în cazul irigaţiilor se impune reluarea lucrărilor la Canalul Siret – Bărăgan, părăsite după 1989; trebuie adăugat controlul utilizării insecticidelor, ierbicidelor etc. care, ajung în cursurile de apă (râuri, fluviul Dunărea) sau oglinzile de apă (lacuri, Marea Neagră).

În plan local, pe areale mici, măsurile menţionate mai sus, trebuie adaptate la caracteristicile specifice:

În cazul unei aşezări sau staţiuni turistice planificarea viitoare este diferită dacă se află într‐o arie naturală protejată sau nu (mai ales în primul caz intervenind restricţii privitoare la expansiunea pe orizontală, activităţile economice ce pot fi derulate etc.);

Când se proiectează dezvoltarea viitoare a unui mic areal, important însă pentru că a fost declarat SCI (Sit de Importanţă Comunitară), cum este cazul Ciuperceni‐Desa din sudul judeţului Dolj, intervențiile trebuie să prevadă, în primul rând, protejarea și conservarea sa, deoarece porțiunea de Luncă a Dunării, în care se înscrie, a cunoscut transformări radicale negative în perioada comunistă, datorită îndiguirilor, drenărilor, irigaţiilor şi desecărilor: pădurile au fost defrişate, bălţile transformate în terenuri agricole sau în lacuri pentru piscicultură, toate acestea afectând în primul rând avifauna. De altfel, se impune ca multe areale din Lunca Dunării, care au cunoscut transformări similare celor menţionate, să fie redate regimului lor natural de bălţi sau lacuri, care erau cândva adevărate supape pentru surplusul de ape la debitele mari ale Dunării.

Zonele costiere. Deşi, întregul litoral românesc al Mării Negre pare similar (singurul element diferenţiator fiind prezenţa sau absenţa falezei înalte), practic fiecare sector este diferit şi presupune o abordare specifică.

Plaja submersă, Eforie Nord – Eforie Sud (însumând 140 ha), singura plajă care nu a fost modificată, prin construcţia de structuri masive de protecţie costieră, trebuie conservată ca atare, întrucât doar în acest perimetru se păstrează hidrodinamica naturală şi habitatele caracteristice unei plaje nisipoase expuse (doar aici mai trăiesc două moluşte bivalve – Doncilla cornea şi Donax trunculus);


67

Arealul marin Vama Veche – 2 Mai, care, deşi este destul de restrâns (7200 ha), cuprinde o mare varietate de habitate elementare; trebuie apărat de agresiunea turistică tot mai accentuată şi, totodată, ferit de intervenţiile imobiliare de anvergură;

Zona marină de la Capul Tuzla (1738 ha), mai puţin întinsă ca arealul marin Vama Veche – 2 Mai, este necesar a fi conservată ca atare, fiind declarată SCI (Sit de Importanţă Comunitară), la fel ca arealele precedente.

Ariile SCI şi SPA. România are deja un număr semnificativ de SCI (Situri de Importanţă Comunitară) şi SPA (Arii Speciale de Protecţie) – în total 599 în 2011, care însumează 22,7 % din teritoriul ţării. SDTR trebuie să acorde o atenţie prioritară acestor situri, fiind necesară proiectarea administrării siturilor deoarece doar un număr restrâns dintre acestea dispune de dotările fireşti în domeniu, şi oricum nu suficiente (Munţii Apuseni, Munţii Bucegi, Delta Dunării, Munţii Rodnei ş.a.). Se impune dotarea sau completarea cu clădiri administrative, centre ştiinţifice, centre de vizitare, trasee turistice şi tematice, locuri de campare, amenajări pentru colectarea deşeurilor, panouri de avertizare, de informare şi pentru observare, amenajări de infrastructură turistică ș.a..

Studiul arată necesitatea diferenţierii măsurilor teritoriale după regiuni geografice specifice. Trăsăturile distinctive ale acestora se transformă în elemente de potenţial, generând densităţi diferite ale populaţiei, utilizări diferite ale terenurilor şi, implicit, moduri de dezvoltare diferită a comunităţilor. În Hărţile 9.16 şi 9.17 sunt prezentate marile unităţi de relief, densitatea aşezărilor şi cifra de afaceri a UAT, observându‐se o legătură inversă între potenţialul terenurilor şi veniturile realizate. Remedierea factorilor care au condus către această situaţie trebuie să stea la baza Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României.

IV.3. Modalităţi de implementare

IV.3.1. Cadru legislativ necesar

În Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2013‐2016 (ianuarie 2013) sunt menţionate modificările care urmează a fi realizate cu prioritate; problematicile studiate sunt prezente în mai multe puncte, listate mai jos. Este de menționat faptul că proictele legislative listate mai jos, necorelate şi lipsite de planificare strategică, nu vor contribui decât la o ameliorare de mică anvergură a problemelor studiate25:

Proiect de Lege privind Legea pajiştilor permanente:

Obligaţia deţinătorilor de pajişti permanente de a menţine suprafaţa totală ocupată cu pajişti la 1 ianuarie 2007 şi înregistrată în Registrul agricol ca păşune/fâneaţă la acea dată, inclusiv cele aflate în administrarea ADS, conform prevederilor Legii nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului de aderare;

Se prevede încheierea de contracte de concesiune/închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă de minimum 10 ani;

Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv municipiilor şi folosirea eficientă a acestora, consiliile locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE), pot să încheie contracte de închiriere, în condiţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă de minimum 10 ani;

Prin menţinerea suprafeţei de pajişti permanente şi utilizarea acesteia de către crescătorii de animale vor creşte efectivele de animale şi implicit România va deveni producătoare şi exportatoare de produse de origine animală şi va avea o contribuţie semnificativă la creşterea produsului intern brut;

Sunt create oportunităţi de dezvoltare a producţiei şi implicit a mediului de afaceri prin creşterea competitivităţii activităţilor agricole, a fluxului comercial al resurselor materiale necesare fermierilor, cât si a fluxului de capital asigurat de mediul bancar pentru finanţarea activităţilor agricole

Proiectul Legii apiculturii

Crearea cadrului legal general necesar desfăşurării activităţii apicole în România;

Drepturile şi obligaţiile apicultorilor;

Condiţiile de amplasare a stupilor ţinând cont atât de protejarea obiectivelor aflate în apropierea acestora, cât şi de prevenirea intoxicaţiilor şi protejarea familiilor de albine;

Principiile activităţii de ameliorare a familiilor de albine şi nominalizarea autorităţii competente în domeniu;

Recunoaşterea Carnetului de stupină ca document sanitar – veterinar, oficial, de supraveghere, prevenire şi control a familiilor de albine, elaborat conform legislaţiei UE;

Contravenţiile şi sancţiunile în cazul încălcării prevederilor din prezentul proiect;

Eliminarea prevederilor care nu mai sunt de actualitate sau care sunt reglementate de alte acte normative.

25 Guvernul României, Programul legislativ pentru perioada 2013‐2016, principalele reglementări, Bucureşti, ianuarie 2013

68


68

Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin.

Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului privind protecţia mediului marin al Mării Negre împotriva poluării provenite din surse şi activităţi de pe uscat, la Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării.

Cooperarea regională pentru reducerea poluării Mării Negre din surse de pe uscat.

Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2009 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura:

Trebuie modificate unele articole din lege în comformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor masuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice llocat şi pentru modificarea unor acte normative;

Reglementarea pescuitului în “Delta Dunării” în sensul administrării resurselor acvatice vii de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, aşa cum a fost până în anul 2011;

Reglementarea practicării pescuitului recreativ/llocate din România în comformitate cu regulamentele comunitare, propunerile asociaţiilor de pescari llocate şi pentru asigurarea managementului integrat şi durabil al habitatelor piscicole llocat;

Posibilitatea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură de a încheia contracte de concesiune, concesiune prin atribuire directă, arendă, leasing imobiliar şi asociere în participaţiune.

Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor

Proiect de Lege pentru ratificarea Protocolului privind turismul durabil, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003, ratificată de România prin Legea nr.389/2006

Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011

Proiect de Lege pentru ratificarea amendamentelor la Protocolul Convenţiei din 1979 asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării şi nivelului de ozon troposferic, adoptat la Gothenburg la 1 decembrie 1999

Mai sunt necesare: Legea conservării elementelor naturale Legea conservării peisajului Legea amenajării teritoriului şi urbanismului – modificări

IV.3.2. Cadru instituţional necesar

Autorităţile naţionale cu atribuţii în domeniul elaborării şi implementării politicilor privind cadrul natural şi biodiversitatea, a susţinerii şi monitorizării activităţilor specifice, de interes local şi naţional sunt: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Acţiuni necesare:

Coordonare între instituţiile care exercită protecţia cadrului natural şi a biodiversităţii;

Clarificarea modului de acces la finanţări a acţiunilor care cuprind măsuri de protecţie.

IV.3.3. Responsabilităţi

Responsabilitatea principală în domeniu aparţine statului, prin Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

Stabilirea sistemului de echilibrare a responsabilităţilor în domeniu reprezintă un obiectiv al strategiei.


69

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

VIZIUNE

„Biodiversitatea şi serviciile ecosistemice pe care aceasta le oferă – capitalul său natural – vor fi protejate, valorificate şi refăcute în mod corespunzător, având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversităţii şi contribuţia esenţială a serviciilor ecosistemice la bunăstarea oamenilor şi la prosperitate economică” (COM (2011) 244)

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

OS3. Obiectivul strategic este valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbăilor climatice.

Obiectiv general (linie directoare)

OG.9. Valorificarea potenţialului natural al teritoriului şi conservarea biodiversităţii

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON9.1. Subordonarea politicilor de dezvoltare teritorială faţă de obiectivele strategiei naţionale de dezvoltare durabilă şi a strategiel naţionale de conservare a biodiversităţii

ON9.2. Menţinerea echilibrului ecosistemelor prin limitarea activităţilor nocive şi încurajarea activităţilor tradiţionale, în zone naturale şi în mediul rural

ON9.3. Fundamentarea politicilor de dezvoltare prin luarea în considerare ca elemente determinante a elementelor geografice specifice ale teritoriilor

ON9.4. Promovarea susţinută a acţiunilor de reducere a factorilor nocivi pentru calitatea mediului la nivel teritorial

ON9.5. Promovarea diversităţii teritoriilor prin reliefarea diversităţii ecosistemelor şi peisajelor

ON9.6. Revitalizarea Deltei Dunării bazată pe conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT9.7. Reducerea şi înlăturarea acţiunilor dăunătoare cadrului natural în regiunile montane, de deal şi podiş, în regiunile de câmpie, de luncă şi în zonele costiere (păşunatul excesiv, exploatarea iraţională a fondului forestier, construcţiile de microhidrocentrale, depozitarea ilegală de deşeuri, a turismului necontrolat ş.a.)

1. Urban‐rural şi zone metropolitane

OT9.7.1. Reducerea poluării solului, a apelor şi a aerului produsă de activităţi industriale, trafic rutier, deversarea apelor uzate, depozitarea neadecvată a deşeurilor menajere

OT9.7.2. Dotarea şi echiparea administraţiilor ariilor naturale protejate şi organizarea infrastructurii de vizitare/ cercetare respectând principiile de protecţie a mediului

2. Zone periferice (frontaliere)

‐

3. Zone slab populate sau izolate

‐

4. Zone în transformare sau declin

‐

5. Zone geografice

Zone montane

OT9.7.3. Reducerea şi înlăturarea păşunatului excesiv

OT.9.7.4.Reducerea tăierilor iraţionale de lemn şi asigurarea reîmpăduririlor cel puţin în contrapartidă (terenurile cu plantaţii noi de arbori să ocupe cel puţin suprafaţa echivalentă celei defrişate)

OT9.7.5. Controlul construcţiei de microhidrocentrale (prevenirea „mutilării” peisajul în perioada de construcţie) şi limitarea construirii acestora în zone protejate sau în imediata lor vecinătate

OT9.7.6. Controlul incendiilor de pădure şi păşuni

OT9.7.7. Coordonarea activităţilor turistice şi a măsurilor de protecţie a cadrului natural şi a peisajului (înființarea structurilor administrative care să regleze şi că controleze fluxurile turistice)

Regiuni de deal şi podiş

OT9.7.8. Controlul asupra construirii în extravilanul localităţilor (pensiuni, case de vacanţă) care degradează mediul;

70


70

Regiuni de câmpie

OT9.7.9. Controlul elementelor negative induse de fenomenele naturale (secetă, inundaţii) şi a utilizării excesive a ierbicidelor şi insecticidelor

Regiuni de luncă

OT9.7.10. Eliminarea elementelor cu posibile efecte nocive din zonele de luncă declarate situri de importanţă comunitară (cariere de pietriş şi nisp, deversarea de ape uzate, depozitarea de deşeuri, braconajul)

Zonele costiere

OT.9.7.11. Dezvoltare turistică controlată care are în vedere protejarea varietăţii de habitate şi păstrarea hidrodinamicii naturale a reliefului

OT9.7.12. Protecţia zonei de coastă prin stoparea eroziunii plajelor şi falezelor

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Mediul şi peisajul României ca principal factor de atractivitate pe plan european, urmărind rolul determinant privind dezvoltarea durabilă, obiective de protejare a mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului la nivel teritorial.

Măsuri

M9.1. Cartarea habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor sălbatice de interes comunitar şi stabilirea sistemului de monitorizare a stării de conservare a acestora

M9.2. Programe de creare a unor locuri de muncă, a unor noi competenţe si oportunităţi de afaceri prin acţiuni de refacere a ecosistemului şi conservarea biodiversităţii

M9.3. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea PATN ‐ Secţiunea a III‐a – Zone protejate

Programe

Pachetul 1 (asociat ON9.1)

PT9.1. Program de coordonare legislativă privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, protejarea cadrului natural şi conservarea biodiversităţii


PT9.2. Program de reducere a elementelor de impact negativ asupra capitalului natural, bidoversităţii şi stării factorilor de mediu

PT9.3. Program de informare a cetăţenilor prin promovarea cunoştinţelor academice, ştiinţifice şi tradiţionale

PT9.4. Program de consultare a populaţiei în vederea obţinerii participării directe în domeniul protecţiei naturii

PT9.5. Program de stimulare a iniţiativelor locale în domeniul protecţiei mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului


PT9.6. Program de studiere a teritoriilor cu specific geografic şi evidenţierea potenţialului fiecărei zone


PT9.7. Program de promovare a practicilor şi metodelor specifice agriculturii tradiţionale

PT9.8. Program de protejare a speciilor native de peşti din Delta Dunării şi Marea Neagră prin controlarea speciilor invazive

PT9.9. Program de controlare a introducerii şi răspândirii organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor vegetale din România

PT9.10. Program de renaturare a arealelor din luncile râurilor mari, lunca, bălţile şi Delta Dunării


PT9.11. Program de încurajare a participării efective a tuturor actorilor implicaţi în protecţia patrimoniului natural


PT9.12. Program de dezvoltare economico‐socială şi de mediu a zonei Delta Dunării

PT9.13. Program de sprijinire a investiţiilor în binele comun şi de promovare a noţiunii de „capital ecologic”


PT9.14. Program de descentralizare a atribuţiilor administrative şi a factorilor decizionali în domeniul protecţiei şi conservării biodiversităţii

PT9.15. Program de identificarea de domenii şi de areale geografice în care intervenţia statului trebuie să fie mai puternică, după tipul problemelor şi al modului de intervenţie necesar

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.


71

Anexa 9.1. Categorii de arii protejate din România

A. Arii protejate de interes naţional

Ariile naturale protejate sunt desemnate prin Legea 5/ 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a III‐a – zone protejate. Potrivit O.U.G. nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, categoriile de arii protejate de interes naţional sunt:

Rezervaţiile ştiinţifice;

Monumente ale naturii;

Rezervaţii naturale;

Parcurile naturale: Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Natural Vânători‐Neamţ, Parcul Natural Bucegi, Parcul Natural Putna Vrancea, Parcul Natural Grădiştea Muncelului‐Cioclovina, Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Natural Lunca Mureşului, Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, Parcul Natural Comana, Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, Parcul Natural Defileul Mureşului Superior, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Geoparcul Platoul Mehedinţi;

Parcurile naţionale: Parcul Naţional Munţii Rodnei, Parcul Naţional Călimani, Parcul Naţional Cheile Bicazului‐Hăşmaş, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Buila Vânturariţa, Parcul Naţional Defileul Jiului, Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Domogled‐Valea Cernei, Parcul Naţional Semenic‐Ch Caraşului, Parcul Naţional Cheile Nerei‐Beuşniţa, Parcul Naţional Munţii Măcinului, Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional Cozia.

B. Arii protejate de interes internaţional

Pentru România au fost declarate arii de interes internaţional următoarele:

Rezervaţiile ale biosferei: Pietrosul Rodnei, Retezar, Delta Dunării;

Zone umede: Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lunca Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol;

Situri naturale ale patrimoniul natural universal: Delta Dunării;

Geoparcuri: Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului (inclus în European Geoparks Network, patronat de UNESCO), Geoparcul Platoul Mehedinţi.

C. Arii protejate de interes comunitar

Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000 este un instrument important pentru conservarea biodiversităţii şi peisajului , atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional.

Obiectivele Natura 2000 sunt:

Orirea declinului biodiversităţii, prin conservarea pe termen lung a celor mai valoroase specii şi habitate de interes comunitar;

Protejarea biodiversităţii Europei;

Promovarea activităţilor economice benefice.

Reţeaua Natura 2000 este alcătuită din :

SCI (Situri de importanţă comunitară‐ Sites of Community Importance)‐ contribuie la menţinerea unui natural din Anexa 2 sau a unei specii din Anexa 3 a O.UG. nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice;

SPA (Arii de Protecţie Specială Avifaunistică‐ Special Protection Areas) desemnate pentru specii de păsări (cca 200);

SAC (Arii Speciale de Conservare‐ Special Areas for Conservation) deemnate pentru habitate naturale, specii de floră şi faună sălbatică.

Pentru ca un sit sa fie declarat ca parte a reţelei Natura 2000, se ţine seama de caracteristicile naturale ale sitului, de interesele economice, culturale şi sociale, fiind permise activităţi economice care vin în sprijinul dezvoltării durabile şi care nu afectează starea de conservare avantajoase sitului respectiv, selectarea reprezentând recunoaşterea importanţei zonei la nivel european.

72


72

ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA (OUG 57/2007), ZONELE NATURALE PROTEJATE DE INTERES NAŢIONAL ŞI MONUMENTELE NATURII (L 5/2000)

CATEGORII ACTE NORMATIVE OBSERVAŢII

RS Rezervaţii ştiinţifice OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei I IUCN

PN Parcuri naţionale L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei II IUCN

MN Monumente ale naturii(1) L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei III IUCN

RN Rezervaţii naturale (1) L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei IV IUCN

Arii protejate de

interes naţional

PNat Parcuri naturale L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei V IUCN

RB Rezervaţii ale biosferei L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Desemnate de Comitetul UNESCO "Omul şi Biosfera"

ZUII Zone umede de importanţă internaţională

OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Desemnate de Secretariatul Convenţiei Ramsar (tratat internaţional, 1971)

SNPNU Situri naturale ale patrimoniului natural universal

OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Instituite de UNESCO, conform Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural

Arii protejate

de interes internaţional

GP Geoparcuri(2) OUG 57/2007 Instituite de UNESCO, conform recomandărilor şi a Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor

ASC Arii speciale de conservare OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Conform Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

(A)SPA Arii de protecţie specială avifaunsitică OUG 236/2000 + L 462/2001+ L345/2006 Conform Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice

Arii de interes comunitar

sau situri Natura 2000

SCI Situri de interes comunitar OUG 236/2000 + L 462/2001+ L345/2006 Conform Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Tabelul A.9.1.1. Arii protejate în România (2013) Sinteză Quattro Design, 2013 ‐‐ Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (tabelul 12.1) (1) Legea 5/2000 are o categorie denumită „rezervaţii şi monumente ale naturii” (2) Geoparcurile sunt declarate în OUG 57/2000 ca arii protejate de interes naţional; pe plan naţional, sunt incluse în categoria parcurilor naturale.

SUPRAFEŢELE ARIILOR PROTEJATE DIN ROMÂNIA

1a. Total Parcuri naţionale şi parcuri naturale (de interes naţional)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional

(PN10, PN12, Pnat 07‐10; 15)* (fără PN10, PN12, Pnat07‐10; 15)

1086470.60345042.80741427.00

2 Total arii protejate de interes internaţional cf OUG 57/2007 (inclusiv ZUII)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Fără protecţie pe plan internaţional din care: ‐ Fără protecţie de profil pe plan naţional din care: fără protecţie pe plan naţional

(fără GP 01 şi parte a Pnat09) (GP 01 Platoul Mehedinţi) (ZUII 06‐19) (ZUII 13‐19, parţial)

1382285.501276285.50106000.00

472180.00135283.50

1a+2 Total arii protejate de interes naţional (PN+Pnat) şi internaţional (inclusiv ZUII)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Protejate pe plan naţional (A) ‐ Fără protecţie pe plan naţional ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional (B)

2017712.501276285.501141002.00135283.50741427.00

1b Total rezervaţii naturale, ştiinţifice şi monumente ale naturii

din care: ‐ în teritoriul Pnat sau PN de interes naţional ‐ în interiorul ariilor de interes internaţional ‐ în exteriorul acestora

298033.2065139.8063721.70169171.70

1a+1b Total arii protejate de interes naţional din care: ‐ Parcuri naţionale şi naturale protejate excl. naţ. ‐ Rezervaţii şi M.N. în exteriorul Pnat, PN şi al ariilor de interes internaţional

910598.70741427.00169171.70

1a+1b+2

Total arii protejate de interes naţional şi internaţional (inclusiv ZUII)

din care: Arii protejate de interes internaţional Arii protejate de interes naţional (exclusiv) Arii protejate de interes internaţional (fără protecţie pe plan naţional) Total arii protejate efectiv de legislaţia naţională

100% (9.7% din teritoriul naţional) 55% (5.4% din teritoriul naţional) 39.2% (3.8% din teritoriul naţional) 5.8% (0.6% din teritoriul naţional) 94.2% (9.2% din teritoriul naţional)

2322167.701276285.50910598.70135283.50

2186884.20

3 Total arii protejate de interes comunitar (1)

din care: ‐ ROSCI ‐ ROSPA Total suprafaţă protejată ROSCI+ROSPA

17.4% din teritoriul naţional 15.5% din teritoriul naţional cca 25% din teritoriul naţional

7846546.604152152.303694394.30

cca 6000000.00

4 Total arii protejate în România din care: Total suprafaţa ROSCI+ROSPA Total arii protejate exterioare ROSCI/ROSPA

cca 30% din teritoriul naţional cca 25% din teritoriul naţional cca 5% din teritoriul naţional

cca 7000000.00cca 6000000.00cca 1000000.00

Tabelul A.9.1.2. Suprafeţele ariile protejate din România ‐ sinteză. Surse: Calcul Quattro Design, 2013 ‐ Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (tabelul 12.5), pe baza suprafeţelor menţionate în legislaţie; SCI şi SPA sunt calculate conform datelor GIS (MMSC). *Teritoriul Pnat 09 este doar parţial protejat internaţional


73

Anexa 9.2. Scopurile strategice şi obiectivele Planului strategic pentru biodiversitate 2011‐2020 (Nagoya, 2010) („Ţintele Aichi”)

APM Iaşi, Buletin informativ nr.2/2011, pp. 2‐5, http://apmis.anpm.ro/upload/55266_buletin%20II%202011.pdf [singura traducere română identificată]

74


74

Anexa 9.3. Fişele unităţilor şi subunităţilor operaţionale de relief

Cuprins:

1. Carpaţii Orientali 1.1. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei 1.2. Carpaţii Moldo‐Transilvani 1.3. Carpaţii de Curbură


5.1. Subcarpaţii Getici 5.2. Subcarpaţii Curburii 5.3. Subcarpaţii Moldovei

6. Podişul Moldovei 6.1. Podisul Sucevei 6.2. Câmpia Moldovei 6.3. Podişul Bârladului

7. Podişul Dobrogei 7.1. Podisul Dobrogei de Nord 7.2. Podisul Dobrogei Centrale 7.3. Podisul Dobrogei de Sud


11.1. Câmpia Transilvaniei 11.2. Podişul Someşelor 11.3. Podişul Târnavelor 11.4. Subcarpaţii Transilvaniei


13.1. Câmpia Bărăganului 13.2. Câmpia Ialomiţei 13.3. Câmpia Buzău‐Siret

14. Câmpia Română II 14.1. Câmpia Olteniei 14.2. Câmpia Teleormanului

15. Câmpia de Vest 15.1. Câmpia Someşului, 15.2. Câmpia Crişurilor 15.3. Câmpia Banatului

16. Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim 16.1. Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim 16.2. Bălţile Dunării 16.3. Lunca Dunării

Caracteristicile fizico‐geografice ale unităţilor operaţionale de relief sunt realizate de dr. geogr. Liliana GURAN şi reprezintă o sinteză a următoarelor surse: ***, Geografia României III. Carpaţii Româneşti şi dep Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987 ***, Geografia României IV. Regiunile pericarpatice: Dealurile şi Câmpia Banatului şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Editura Academiei Române, 1992 ***, Geografia României IV. Regiunile pericarpatice: Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul Românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Editura Academiei Române, 2005


75

1. Carpaţii Orientali

I. Date de identificare

I.1. Denumirea unităţii geografice: Carpaţii Orientali

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 1.1. Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei 1.2. Carpaţii Moldo‐Transilvani 1.3. Carpaţii de Curbură

I.3. Suprafaţă: 3472135.74ha

I.4. Populaţie 2012: 1179980

II. Caracteristicile unităţilorgeografice

II.1. Caracteristicile fizico‐geografice

Carpaţii Orientali se caracterizează printr‐un relief complex dezvoltat pe un substrat geologic variat alcătuit din trei unităţi longitudinale, distincte din punct de vedere litologic, structural şi tectonic: unitatea cristalină în centru flancată de unitatea flişului în est şi de cea vulcanică în vest. Datorită acestei complexităţi litologice există şi o mare varietate de forme de relief, culmi montane cu altitudini ce variază între 2300 m în Munţii Rodnei şi mai puţin de 1000 m în Munţii Oaşului. Între aceste culmi se dezvoltă numeroase depresiuni care ocupă aproximativ 25% din suprafaţa regiunii şi culoare de vale dispuse paralel, cu desfăşurare în general longitudinală, pe care se desfăşoară o bogată reţea hidrografică. Cea mai mare depresiune se află în partea de nord, Depresiunea Maramureşului. Climatul, specific montan, variază altitudinal, dar se întâlnesc şi condiţii de adăpost sau de inversiune termică în spaţiile depresionare, aceste caracteristici având un impact determinant asupra diversităţii biologice (pajişti alpine, păduri de conifere şi de foioase). Toate acestea formează o mare diversitate de peisaje care, împreună cu bogatele resursele ale subsolului (minereurile metalifere şi nemetalifere existente în munţii vulcanici din nord – Maramureş, Oaş, Țibleş) reprezintă un potenţial deosebit de important pentru dezvoltarea socio‐economică a aşezărilor umane.

II.2. Unităţi administrativ teritoriale componente

Număr total UAT: 314 (3472135.7ha, reprezentând 14,57% din suprafaţa totală a României), din care: 14 municipii (209640.31 ha, reprezentând 0,88% din suprafaţa totală a României), 33 oraşe (420218.72 ha, reprezentând 1,77% din suprafaţa totală a României), 267 comune (2842276.82 ha, reprezentând 11,92% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Argeş

Total 3 UAT din care, 3 comune Dâmbovicioara, Stoeneşti, Dragoslavele

Judeţul Bacău Total 14 UAT din care, 1 municipiu‐ Moineşti 3 oraşe Slănic Moldova, Comăneşti, Dărmăneşti 10 comune Pârgăreşti, Mănăstirea Caşinm, Dofteana, Oituz, Ghimeş‐Făget, Brusturoasa, Palanca, Asău, Agăş, Zemeş

Judeţul Bistriţa‐Năsăud Total 17 UAT din care, 1 oraş Sângeorz‐Băi 9 comune Parva, Romuli, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Leşu, Rebrişoara, Ilva Mică, Tiha Bârgăului, Maieru, Lunca Ilvei, Şanţ, Poiana Ilvei, Prundu Bârgăului, Rodna, Dumitriţa, Bistriţa Bârgăului

76


76

Judeţul Braşov Total 32 UAT din care, 3 municipii Săcele, Codlea, Braşov 3 oraşe Predeal, Râşnov, Ghimbav 26 comune Fundata, Poiana Mărului, Holbav, Moieciu, Vulcan, Vama Buzăului, Racoş, Bran, Teliu, Apaţa, Budila, Hălchiu, Dumbrăviţa, Ormeniş, Tărlungeni, Hoghiz, Măieruş, Prejmer, Hărman, Crizbav, Şinca Nouă, Sânpetru, Bod, Feldioara, Cristian, Augustin

Judeţul Buzău Total 8 UAT din care, 1 oraş‐ Nehoiu 7 comune‐ Lopătari, Chiojdu, Brăeşti, Colţi, Mânzăleşti, Gura Teghii, Siriu

Judeţul Covasna Total 45 UAT din care, 2 municipii Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe 3 oraşe‐ Întorsura Buzăului, Covasna, Baraolt 40 comune‐ Belin, Comandău, Dobârlău, Sita Buzăului, Vâlcele, Mereni, Băţani, Barcani, Breţcu, Zagon, Brateş, Cernat, Valea Mare, Estelnic, Moacşa, Dalnic, Turia, Ghidfalău, Ojdula, Reci, Sânzieni, Lemnia, Zăbala, Ghelinţa, Ozun, Bodoc, Poian, Catalina, Chichiş, Malnaş, Hăghig, Boroşneu Mare, Aita Mare, Valea Crişului, Ilieni, Micfalau, Bixad, Arcuş, Vârghiş, Brăduţ

Judeţul Dâmboviţa Total 2 UAT din care, 2 comune Moroeni, Runcu

Judeţul Harghita Total 52 UAT din care, 3 municipii‐ Topliţa, Miercurea Ciuc, Gheorgheni 4 oraş‐ Băile Tuşnad, Bălan, Vlăhiţa, Borsec 45 comune‐ Sânmartin, Ciucsângeorgiu, Plăieşii de Jos, Cozmeni, Tuşnad, Vărşag, Bilbor, Ditrău, Joseni, Praid, Remetea, Corund, Lunca de Jos, Căpâlniţa, Subcetate, Tulgheş, Sândominic, Ocland, Ciumani, Lueta, Corbu, Dăneşti, Dealu, Sărmaş, Zetea, Mereşti, Suseni, Lunca de Sus, Sâncrăieni, Lăzarea, Sânsimion, Cârţa, Tomeşti, Voşlăbeni, Mihăileni, Gălăuţaş, Siculeni, Frumoasa, Mădăraş, Brădeşti, Ciceu, Sântimbru, Păuleni‐Ciuc, Racu, Leliceni

Judeţul Maramureş Total 43 UAT din care, 2 municipii Baia Mare, Sighetu Marmaţiei 7 oraşe‐ Vişeu de Sus, Cavnic, Dragomireşti, Săliştea de Sus, Borşa, Baia Sprie, Tăuţii‐Măgherăuş 34 comune‐ Bistra, Bogdan Vodă, Poienile de Sub Munte, Ieud, Repedea, Strâmtura, Petrova, Rozavlea, Budeşti, Ruscova, Leordina, Săcel, Botiza, Bârsana, Băiuţ, Rona de Jos, Călineşti, Rona de Sus, Giuleşti, Vişeu de Jos, Remeţi, Groşii Ţibleşului, Moisei, Deseşti, Şieu, Poienile Izei, Cicârlău, Vadu Izei, Bocicoiu Mare, Câmpulung la Tisa, Săpânţa, Onceşti, Sarasău, Ocna Şugatag

Judeţul Mureş Total 8 UAT din care, 1 oraş‐ Sovata 7 comune‐ Chiheru de Jos, Vătava, Hodac, Ibăneşti, Stânceni, Lunca Bradului, Răstoliţa

Judeţul Neamţ Total 22 UAT din care, 1 municipiu‐ Piatra Neamţ 1 oraş‐ Bicaz 20 comune‐ Hangu, Bicaz‐Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc, Piatra Şoimului, Pipirig, Farcaşa, Crăcăoani, Tazlău, Borca, Taşca, Grinţieş, Poiana Teiului, Tarcău, Negreşti, Pângăraţi, Ceahlău, Gârcina, Agapia, Alexandru cel Bun

Judeţul Prahova Total 13 UAT din care, 4 oraşe‐ Azuga, Buşteni, Sinaia, Comarnic 9 comune‐ Starchiojd, Bertea, Ceraşu, Ştefeşti, Măneciu, Izvoarele, Valea Doftanei, Secăria, Bătrâni

Judeţul Satu Mare Total 13 UAT din care, 1 oraş‐ Negreşti‐Oaş 12 comune‐Cămărzana, Târşolţ, Bătarci, Călineşti‐Oaş, Tarna Mare, Turţ, Gherţa Mică, Bixad, Certeze, Oraşu Nou, Racşa, Vama

Judeţul Suceava Total 36 UAT din care, 2 municipii‐ Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc 4 oraşe‐ Solca, Frasin, Broşteni, Gura Humorului 30 comune‐ Ulmam, Izvoarele Sucevei, Cârlibaba, Brodina, Iacobeni, Moldova‐Suliţa, Moldoviţa, Straja, Vatra Moldoviţei, Breaza, Fundu Moldovei, Suceviţa, Frumosu, Mănăstirea Humorului, Putna, Sadova, Vama, Dorna Candrenilor, Ciocaneşti, Cosna, Slatina, Mălini, Panaci, Ostra, Stulpicani, Poiana Stampei, Dorna‐Arini, Saru Dornei, Pojorâta, Crucea

Judeţul Vrancea Total 6 UAT din care, 6 comune‐ Nistoreşti, Paltin, Nereju, Vintileasca, Tulnici, Pauleşti

II.3. Date statistice localităţi

Număr total localităţi: 1051, din care: 157 în mediul urban 894 în mediul rural

Densitatea UAT (densitate UAT/100 kmp): Totală 0.9 UAT urbane‐ 0.75 Municipii‐ 0.67 Oraşe‐ 0.79 UAT rurale‐comune‐ 0.94


77

Densitatea localităţilor: Totală‐ 3.03 Mediul urban‐ 2.49 Mediul rural‐ 3.15

II.4. Demografie

Număr locuitori 2012: 2156640 , din care: 1179980 în mediul urban 976660 în mediul rural

Densitatea populaţiei (2012): Totală‐ 0.62 UAT urbane‐ 1.87 Municipii‐ 4.08 Oraşe‐ 0.77 UAT rurale‐comune‐ 0.34

Raport rural‐urban: echilibru urban‐rural

II.5. Reţeaua de localităţi

Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Braşov (Braşov, Ghimbav, Codlea, Predeal, Râşnov, Săcele, Bod, Cristian, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni, Vulcan, Crizbav), parţial ZM Satu Mare (Gherţa Mică, Oraşu Nou, Turţ), parţial ZM Baia Mare (Baia Mare, Tăuţii‐Măgherăuş, Baia Sprie, Cavnic, Cicârlău) Poli de creştere:‐ Braşov Poli de dezvoltare: Baia Mare Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă naţională sau transnaţională‐ BRAŞOV, de importanţă regională sau locală‐ Agăş, Codlea, Săcele, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Baia Mare, Piatra Neamţ

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 4 SU (20 Târgu Secuiesc – Covasna, 29 Topliţa‐ Borsec, 38 Dragomireşti‐ Săliştea de Sus, 39 Vişeu de Sus‐ Borşa, 57 Câmpulung Moldovenesc‐ Frasin‐ Gura Humorului) Parţial‐ 9 SU (5 Slănic Moldova‐ Comăneşti‐ Dărmăneşti‐ Moineşti, 11 Codlea‐ Săcele‐ Ghimbav‐ Braşov‐ Râşnov, 13 Nehoiu, 50 Predeal‐ Azuga‐ Buşteni‐ Sinaia ‐Comarnic, 30 Vlăhiţa, 37 Baia Mare ‐ Baia Sprie ‐ Tăuţii‐Măgherăuş – Cavnic‐ Negreşti‐Oaş, 5 Dărmăneşti‐ Comăneşti‐ Moineşti, 56 Solca, 45 Piatra Neamţ)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Braşov, Sfântu Gheorghe, Ciceu, Baia Mare, Vişeu de Sus, Vatra Dornei, Broşteni Aeroport civil: Braşov, Baia Mare Porturi: Corbu

Zone lipsite de oraşe: Brăeşti, Lopătari, Mânzăleşti, Nereju, Nistoreşti, Paltin, Tulnici, Vintileasca

II.6. Patrimoniu natural şi cultural

Arii naturale protejate: 96

Monumente istorice şi valori de patrimoniu mondial: Monumente înscrise în LMI:

2916 total (2598 nr. real), din care: 1015 poziţia A (857 nr. real poziţia A)

Monumente UNESCO: 9 Prejmer, Bârsana, Deseşti, Ieud, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Suceviţa, Vatra Moldoviţei, Poienile Izei


Crearea unui sistem funcţional de protejare a ariilor naturale, precum şi de măsuri privind administrarea acestora (clădiri administrative, centre ştiinţifice şi centre de vizitare, trasee turistice şi tematice, locuri de campare, amenajări pentru colectarea deşeurilor, panouri de avertizare, de informare şi pentru observare, amenajări de infrastructură turistică în cazul peşterilor etc.);

Reducerea păşunatului excesiv, a tăierilor iraţionale de lemn şi asigurarea reîmpăduririlor cel puţin în contrapartidă (terenurile cu plantaţii noi de arbori să ocupe cel puţin suprafaţa echivalentă celei defrişate), înlăturarea depozitării ilegale a deşeurilor, a braconajului etc.;

Controlul construcţiei de microhidrocentrale şi a instalaţiilor eoliene, a incendiior de pădure şi păşuni; măsuri specifice de diminuare a despăduririlor, de urmărire a programelor de împăduriri;

Studierea problemelor specifice sectorului primar, în mod corelat cu problemele de proprietate, pentru crearea unui sistem de protejare a exploataţiilor agricole familiale, cu protejarea modului tradiţional de locuire în arealele rurale (locuire temporară sau permanentă pe culmi, pe versanţii însoriţi şi pe văi), reducerea construirii inadecvate, incurajarea şi facilitarea desfăşurarii activităţilor tradiţionale;

Controlul ocupării terenurilor şi utilizării raţionale a resursei funciare, în special în proximitatea marilor oraşe şi în zonele rurale cu sate risipite sau răsfirate;

Planificarea diferită în cazul aşezărilor/ stațiunilor turistice care se află într‐o zonă ocrotită (Parc Naţional, Parc Natural etc.) sau nu (mai ales în primul caz intervenind restricţii în ceea ce privește expansiunea pe orizontală, activităţile economice ce pot fi derulate etc;

Realizarea unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane şi ariile funcţionale urbane – căi de circulaţie diversificate, noduri şi mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.

78


78

2. Carpaţii Meridionali


I.1. Denumirea unităţii geografice: Carpaţii Meridionali

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: ‐

I.3. Suprafaţă: 1610397.5 ha

I.4. Populaţie 2012: 726360

II. Caracteristicile unităţilor de relief


Carpaţii Meridionali reprezintă partea sudică a lanţului carpatic cu o desfăşurare de la est la vest pe aproximativ 250 km. Este o unitate bine definită datorită înălţimii şi masivităţii reliefului, dezvoltat în cea mai mare parte pe roci cristaline. În această grupă se regăsesc cele mai mari altitudini din Carpaţii Româneşti (peste 2500 m), desfăşurarea înălţimilor atrăgând după sine cea mai evidentă şi mai completă etajare a climei, solurilor şi vegetaţiei, influenţând şi utilizarea terenurilor şi distribuţia aşezărilor şi activităţilor umane. Relieful cu înălţimi de peste 2000 m ocupă 10% din suprafaţă, dar cele mai frecvente altitudini sunt cele de 1000‐1500 m (34%). Fragmentarea transversală şi cea longitudinală au dus la individualizarea unor subunităţi constituite în noduri orografice şi centre de dispersie orografică. În Carpaţii Meridionali predomină culmile rotunjite, dar în regiunile cele mai înalte se întâlnesc creste rezultate în urma eroziunii glaciare. Între masivele muntoase se dezvoltă depresiuni şi culoare de vale transversale, străbătute de o reţea hidrografică bogată. Climatul specific reliefului montan determină zonalitatea verticală a vegetaţiei predominant forestiere. Etajele alpin şi subalpin au cea mai mare extindere din Carpaţii Româneşti. Individualitatea floristică a Carpaţilor Meridionali este marcată de prezenţa unor endemisme proprii.


Număr total UAT: 114 (1610397.5 ha, reprezentând 6.80% din suprafaţa totală a României), din care: 6 municipii (57036.0 ha, reprezentând 0.24% din suprafaţa totală a României), 22 oraşe (349292.5 ha, reprezentând 1.47% din suprafaţa totală a României), 86 comune (1204068.9 ha, reprezentând 5.05% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Alba

Total 6 UAT din care, 1 oraş‐ Cugir 5 comune‐ Şugag, Săsciori, Pianu, Săliştea, Şibot

Judeţul Argeş Total 8 UAT din care, 8 comune Arefu, Nucşoara, Albeştii de Muscel, Rucăr, Sălătrucu, Lereşti, Valea Mare Pravăţ, Bughea de Sus

Judeţul Braşov Total 9 UAT din care, 2 orase Zărneşti, Victoria 7 comune Viştea, Lisa, Hârseni, Recea, Ucea, Drăgus, Sambata de Sus

Judeţul Caraş‐Severin Total 10 UAT din care, 1 oraş‐ Băile Herculane 9 comune‐ Cornereva, Teregova, Băuţar, Bolvaşniţa, Turnu Ruieni, Armeniş, Marga, Zăvoi, Mehadia

Judeţul Gorj Total 12 UAT din care, 3 oraşe‐ Novaci, Tismana, Bumbeşti‐Jiu 9 comune‐ Schela, Padeş, Crasna, Polovragi, Muşeteşti, Baia de Fier, Runcu, Stăneşti, Peştişani


79

Judeţul Hunedoara Total 30 UAT din care, 6 municipii‐ Vulcan, Lupeni, Hunedoara, Petroşani, Deva, Orăştie 6 oraşe‐ Uricani, Petrila, Călan, Simeria, Haţeg, Aninoasa 18 comune‐Orăştioara de Sus, Boşorod, Sălaşu de Sus, Pui, Băniţa, Sarmizegetusa, Teliucu Inferior, General Berthelot, Râu de Mori, Sântămăria‐Orlea, Beriu, Toteşti, Baru, Romos, Bretea Română, Mărtineşti, Turdaş, Băcia

Judeţul Mehedinţi Total 3 UAT din care, 1 oraş‐ Baia de Aramă 2 comune‐ Isverna, Obârşia‐Cloşani

Judeţul Sibiu Total 21 UAT din care, 4 oraşe‐ Sălişte, Cisnădie, Tălmaciu, Avrig 17 comune‐ Jina, Tilişca, Râu Sadului, Poiana Sibiului, Răşinari, Racoviţa, Cârţa, Gura Râului, Turnu Roşu, Poplaca, Cristian, Sadu, Porumbacu de Jos, Orlat, Arpaşu de Jos, Boita,Cârţişoara

Judeţul Vâlcea Total 15 UAT din care, 4 oraşe‐ Horezu, Băile Olăneşti, Brezoi, Călimăneşti‐Căciulata 11 comune‐Boişoara, Perişani, Racoviţa, Câineni, Berislăveşti, Sălătrucel, Titeşti, Vaideeni, Malaia, Costeşti, Voineasa



Densitatea UAT (densitate UAT/100 kmp): Totală‐ 0.71 UAT urbane‐ 0.69 Municipii‐ 1.05 Oraşe‐ 0.63 UAT rurale‐comune‐ 0.71


II.4. Demografie

Număr locuitori 2012: 726360, din care: 494122 în mediul urban 232238 în mediul rural


Raport rural‐urban: predominant urban (peste 60%)


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Braşov (Zărneşti), parţial ZM Râmnicu Vâlcea (Băile Olăneşti, Brezoi, Călimăneşti‐Căciulata, Horezu, Berislăveşti, Boişoara, Câineni, Costeşti, Malaia, Perişani, Racoviţa, Sălătrucel) Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: Deva Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR):de importanţă locală sau regională‐ Deva, Hunedoara, Petroşani

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 2 SU ( 28 Tismana‐ Baia de Arama, 32 Petrosani‐ Petrila‐ Aninoasa‐ Vulcan‐Lupeni‐Uricani) Parţial‐ 7 SU (11 Zărneşti, 61 Băile Olăneşti‐Brezoi‐Călimăneşti, 26 Bumbeşti‐Jiu, 31 Deva‐ Simeria‐ Orăştie‐ Hunedoara‐ Calan‐ Hateg, 41 Băile Herculane, 53 Sălişte‐ Cisnădie‐ Tălmaciu‐ Avrig, 53 Sălişte‐ Cisnădie‐ Tălmaciu)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare: Deva, Simeria, Avrig Aeroport civil: ‐ Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: ‐





Monumente UNESCO: 7 (Săsciori, Băniţa, Boşorod, Orăştioara de Sus, Horezu)

80


80

II. Măsuri strategice

Crearea unui sistem funcţional de protejare a ariilor naturale precum şi de măsuri privind administrarea acestora (clădiri administrative, centre ştiinţifice şi de centre de vizitare, trasee turistice şi tematice, locuri de campare, amenajări pentru colectarea deşeurilor, panouri de avertizare, de informare şi pentru observare, amenajări de infrastructură turistică în cazul peşterilor etc.);



Controlul ocupării terenurilor şi utilizării raţionale a resursei funciare în zonele rurale cu sate risipite sau răsfirate;

Planificarea diferită în cazul aşezărilor/ statiunilor turistice care se află într‐o zonă ocrotită (Parc Naţional, Parc Natural etc.) sau nu (mai ales în primul caz intervenind restricţii cu privire la expansiunea pe orizontală, activităţile economice ce pot fi derulate etc;

Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane şi ariile funcţionale urbane – căi de circulaţie diversificate, noduri şi mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.

3. Munţii Banatului şi Poiana Ruscă


I.1. Denumirea unităţii geografice : Munţii Banatului şi Poiana Ruscă



I.4. Populaţie 2012: 272165



Situaţi în partea de sud‐vest a României, alcătuiţi din şisturi cristaline acoperite cu roci sedimentare la care se adaugă calcare în Poiana Ruscă. În ansamblul lor, Munţii Banatului apar ca o asociere de horsturi şi grabene, cu altitudini mult mai mici decât Carpaţii Meridionali. În Munţii Aninei s‐a dezvoltat un relief carstic atractiv, în Munţii Semenicului şi Poiana Ruscă sunt caracteristice suprafeţele de nivelare dezvoltate pe roci cristaline dure, iar în depresiunile din lungul râurilor Bistra, Timiş, Caraş, Nera apare un relief structural degradat parţial, în funcţie de natura petrografică. Climatul este specific munţilor cu altitudini mijlocii şi se află sub influenţa activităţii ciclonice din direcţia Mării Mediterane. Reţeaua hidrografică este tributară direct Dunării, iar vegetaţia etajată sub influenţa climei se compune în principal din păduri de foioase şi mai puţin de amestec cu molid şi brad. În partea centrală şi de sud a Munţilor Banatului s‐au conservat păduri de tip submediteranean (cărpiniţă, liliac sălbatic, mojdrean, alun turcesc etc.)


Număr total UAT: 65 (669639.5 ha, reprezentând 2.81%% din suprafaţa totală a României), din care: 3 municipii (31365.4 ha, reprezentând 0.13% din suprafaţa totală a României), 4 oraşe (44800.5 ha, reprezentând 0.19% din suprafaţa totală a României), 58 comune (593473.7 ha, reprezentând 2.49% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Caraş‐Severin

Total 46 UAT din care, 2 municipii‐ Reşiţa, Caransebeş


81

4 oraşe‐ Moldova Nouă, Anina, Bocşa, Oţelu Roşu 40 comune‐ Brebu Nou, Ocna de Fier, Şopotu Nou, Ciudanoviţa, Gârnic, Lăpuşnicel, Dognecea, Cărbunari, Prigor, Luncaviţa, Văliug, Socol, Coronini, Sicheviţa, Slatina‐Timiş, Cornea, Eftimie Murgu, Rusca Montană, Caraşova, Păltiniş, Iablaniţa, Domaşnea, Târnova, Mehadica, Bucoşniţa, Lupac, Berzasca, Pojejena, Topleţ, Lăpuşnicu Mare, Dalboşeţ, Bănia, Glimboca, Naidăş, Bozovici, Goruia, Sasca Montană, Obreja, Buchin, Ciclova Română

Judeţul Hunedoara Total 12 UAT din care, 12 comune‐ Lunca Cernii de Jos, Bătrâna, Cerbăl, Ghelari, Răchitova, Bunila, Topliţa, Densuş, Lelese, Cârjiţi, Pestişu Mic, Veţel

Judeţul Mehedinţi Total 4 UAT din care, 1 municipiu‐ Orşova 3 comune‐ Dubova, Sviniţa, Eşelniţa

Judeţul Timiş Total 3 UAT din care, 3 comune‐ Tomeşti, Pietroasa, Nădrag





II.4. Demografie



Raport rural‐urban: predominant urban (peste 60 %)


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: ‐ Poli de creştere: ‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Reşiţa

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): 18, 19 Total 2 SU (14 Reșița‐ Bocşa, 15 Caransebeş‐ Oţelu Roşu) Parţial‐ 2 SU (16 Anina, 41 Orşova)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare: Caransebeş, Oţelu Roşu Aeroport civil: Caransebeş Porturi: Moldova Nouă, Berzasca, Socol, Orşova, Dubova, Sviniţa

Zone lipsite de oraşe: Brăeşti, Lopătari, Mânzăleşti, Nereju, Nistoreşti, Paltin, Tulnici, Vintileasca





Monumente UNESCO: ‐

82


82







Acordarea de facilităţi fiscale familiilor tinere şi străinilor care se stabilesc în zone slab populateşi şi coordonarea măsurilor de privilegiere a cumpărării de terenuri în condiţii favorabile a familiilor care vor să se stabileasccă în zonele slab populate şi în special a intelectualităţii;

Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului natural şi a ocupaţiilor tradiţionale.

4. Munţii Apuseni


I.1. Denumirea unităţii geografice : Munţii Apuseni



I.4. Populaţie 2012: 257898



Munţii Apuseni reprezintă compartimentul cel mai extins şi înalt al Carpaţilor Occidentali. Se constituie într‐un mozaic de roci: metamorfice pe baza cărora se dezvoltă un relief de interfluvii largi, secţionate de văi adânci şi înguste, vulcanice cu formele lor caracteristice (neckuri şi dykeuri) şi sedimentare între care se disting prin relieful spectaculos calcarele şi dolomitele. Datorită acestei varietăţi litologice Munţii Apuseni conţin o mare varietate de resurse minerale (minereuri neferoase, auroargintifere, minereuri comlexe, dominant cuprifere, etc.). Cele mai mari altitudini nu depăşesc 1900 m şi se regăsesc în masivul central, cele periferice nedepăşind 1300 m. Predominante sunt interfluviile plane sau larg vălurite, puternic însorite, care au favorizat dezvoltarea aşezărilor de tip risipit la altitudini mari (între 1000 şi 1400 m). Relieful mai puţin înalt comparativ cu cel din celelalte grupe carpatice a favorizat un climat mai blând, cu temperaturi medii anuale ce nu scad sub 0°C şi precipitaţii abundente sub influenţa circulaţiei atmosferice predominant vestice. Datorită acestui fapt reţeaua hidrografică prezintă densităţi ridicate. Fondul forestier este relativ bogat, cu prezenţa insulară a răşinoaselor în regiunea înaltă şi predominarea pădurilor de foioase (făgete şi cvercinee). În spaţiile neîmpădurite înalte se extind pajiştile subalpine, iar în masivele periferice poiene în care apare frecvent ienupărul.


Număr total UAT: 103 (1050193.6, reprezentând 4.41% din suprafaţa totală a României), din care: 1 municipiu (7877.2 ha, reprezentând 0.03% din suprafaţa totală a României), 7 oraşe (73927.9 ha, reprezentând 0.31% din suprafaţa totală a României), 95 comune (968388.4 ha, reprezentând 4.06% din suprafaţa totală a României)


Total 35 UAT din care, 4 oraşe‐ Câmpeni, Baia de Arieş, Zlatna, Abrud


83

31 comune‐ Ponor, Mogoş, Râmeţ, Scărişoara, Întregalde, Ceru‐Băcăinţi, Poiana Vadului, Vidra, Gârda de Sus, Ciuruleasa, Albac, Horea, Avram Iancu, Almaşu Mare, Poşaga, Lupşa, Arieşeni, Sohodol, Vadu Moţilor, Bistra, Roşia Montană, Ocoliş, Bucium, Sălciua, Livezile, Blandiana, Meteş, Râmetea,Ighiu, Vinţu de Jos, Cricău

Judeţul Arad Total 14 UAT din care, 14 comune‐ Hălmăgel, Pleşcuţa, Chisindia, Hălmagiu, Petriş, Vârfurile, Săvârşin, Bârzava, Gurahonţ, Vărădia de Mureş, Dezna, Moneasa, Păuliş, Conop

Judeţul Bihor Total 18 UAT din care, 2 oraşe‐ Vaşcău, Nucet 16 comune‐ Şinteu, Borod, Şuncuiuş, Bratca, Bulz, Vadu Crişului, Dobreşti, Şoimi, Criştioru de Jos, Tărcaia, Lazuri de Beiuş, Auşeu, Pietroasa, Cărpinet, Budureasa, Finiş

Judeţul Cluj Total 11 UAT din care, 11 comune‐ Beliş, Măguri‐Răcătău, Rişca, Mărgău, Mărişel, Săcuieu, Valea Ierii, Băişoara, Poieni, Ciucea, Negreni

Judeţul Hunedoara Total 24 UAT din care, 1 municipiu‐ Brad 1 oraş‐ Geoagiu 22 comune‐ Bulzeştii de Sus, Vorţa, Balşa, Blăjeni, Buceş, Ribiţa, Luncoiu de Jos, Tomeşti, Bucureşci, Băiţa, Vaţa de Jos, Gurasada, Vălişoara, Baia de Criş, Certeju de Sus, Zam, Crişcior, Brănişca, Burjuc, Rapoltu Mare, Şoimuş, Hărău

Judeţul Sălaj Total 1 UAT din care, 1 comună‐ Plopiş





II.4. Demografie



Raport rural‐urban: predominant rural (peste 60 %)


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: ‐ Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): ‐

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 1 SU (2 Câmpeni‐ Abrud ‐ Baia de Arieş) Parţial‐ 2 SU (7 Vaşcău – Nucet, 31 Geoagiu)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Vinţu de Jos Aeroport civil: ‐ Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Bârzava, Gurahonţ, Hălmagiu, Hălmăgel, Petriş, Pleşcuţa, Săvârşin, Vărădia de Mureş, Vârfurile, Şoimi, Plopiş

84


84












Acordarea de facilităţi fiscale familiilor tinere şi străinilor care se stabilesc în zone slab populateşi şi coordonarea măsurilor de privilegiere a cumpărării de terenuri în condiţii favorabile a familiilor care vor să se stabileasccă în zonele slab populate şi în special a intelectualităţii;

Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului natural şi a ocupaţiilor tradiţionale.

5. Subcarpaţii


I.1. Denumirea unităţii geografice : Subcarpaţii I.2. Subunităţi operaţionale de relief:

5.1. Subcarpaţii Getici 5.2. Subcarpaţii Curburii 5.3. Subcarpaţii Moldovei

I.3. Suprafaţă: 1566780.40 ha I.4. Populaţie 2012: 1957896



Subcarpaţii reprezintă un sistem morfologic aparte, cu poziţie de tranziţie între Carpaţi şi celelalte unităţi, principala lor trăsătură fiind asocierea depresiunilor largi, cu masive deluroase. Din punct de vedere orogenetic Subcarpaţii sunt o continuitate a structurilor carpatice, complexitatea evoluţiei lor fiind subliniată de împărţirea lor de către specialişti în 3 mari unităţi: Subcarpaţii Getici, Subcarpaii Curburii și Subcarpații Moldovei. Relieful este deosebit de complex, o combinaţie de masive deluroase şi depresiuni intracolinare cu organizare diversă (depresiunile formează ulucuri la baza munților, fiind închise spre exterior de dealuri ca în Subcarpaţii Neamţului, sau se pierd între acestea ca în cazul Subcarpaţilor Gorjului). Reţeaua hidrografică, în cea mai mare parte alohtonă, este la rândul ei foarte complexă, fiind determinată de caracteristicile reliefului. Poate fi predominant transversală, ca în cazul Subcarpaţilor Getici şi de Curbură sau longitudinală, în lungul depresiunilor, ca în cazul Subcarpaţilor Moldovei. Clima variază în funcţie de poziţia unităţilor respective, de la cea cu influenţe mediteraneene (Subcarpaţi Gorjului) la cea cu influenţe ale anticiclonului siberian (Subcarpaţii Moldovei). În ansmblu, Subcarpaţii se încadrează în etajul climatic de deal, cu potenţial favorabil din punct de vedere termic cât şi al precipitaţiilor atmosferice, care sunt suficiente desfăşurării activităţilor agricole. Vegetaţia se încadrează în cea mai mare parte în limitele a două subetaje ale etajului nemoral: subetajul pădurilor de gorun, care ocupă mai ales partea lor externă, cu altitudini reduse şi subetajul pădurilor de fag, în dealurile mai înalte.


85


Număr total UAT: 329 (1566780.5 ha, reprezentând 6.58% din suprafaţa totală a României), din care: 9 municipii (51016.7 ha, reprezentând 0.21% din suprafaţa totală a României), 21 oraşe (93080.40 ha, reprezentând 0.39% % din suprafaţa totală a României), 299 comune (1422683.40 ha, reprezentând 5.96% din suprafaţa totală a României)


Total 28 UAT din care, 2 municipii‐ Curtea de Argeş, Câmpulung 26 comune‐ Cetăţeni, Şuici, Brăduleţ, Poienarii de Muscel, Corbi, Mioarele, Cicăneşti, Boteni, Cepari, Corbeni, Bughea de Jos, Muşăteşti, Berevoeşti, Pietroşani, Mihăeşti, Poienarii de Argeş, Aninoasa, Băiculeşti, Godeni, Schitu Goleşti, Tigveni, Albeştii de Argeş, Valea Danului, Valea Iaşului, Domneşti, Ciofrângeni

Judeţul Bacău Total 49 UAT din care, 2 municipii‐ Oneşti, Bacău 2 oraşe‐ Buhuşi, Târgu Ocna 45 comune‐ Căiuţi, Coţofăneşti, Ştefan cel Mare, Buciumi, Luizi‐Călugăra, Gura Văii, Pârjol, Valea Seacă, Balcani, Cleja, Orbeni, Solonţ, Strugari, Helegiu, Faraoani, Bârsăneşti, Bereşti‐Tazlău, Sănduleni, Berzunţi, Măgireşti, Scorţeni, Blăgeşti, Livezi, Ardeoani, Parava, Nicolae Bălcescu, Poduri, Răcăciuni, Sascut, Urecheşti, Târgu Trotuş, Gârleni, Filipeşti, Bogdăneşti, Caşin, Bereşti‐Bistriţa, Racova, Mărgineni, Măgura, Prajesti, Săuceşti, Hemeiuş, Letea Veche, Sărata, Iteşti

Judeţul Buzău Total 36 UAT din care, 1 oraş‐ Patârlagele 35 comune‐ Odăile, Bisoca, Chiliile, Săruleşti, Mărgăriteşti, Cătina, Bozioru, Blăjani, Căneşti, Pănătău, Pardoşi, Murgeşti, Scorţoasa, Valea Salciei, Cozieni, Calvini, Năeni, Buda, Vintilă Vodă, Breaza, Racoviţeni, Tisău, Cernăteşti, Vipereşti, Cislău, Beceni, Zărneşti, Pârscov, Berca, Podgoria, Grebănu, Topliceni, Măgura, Verneşti, Unguriu

Judeţul Dâmboviţa Total 26 UAT din care, 1 municipiu‐ Moreni 2 oraşe‐ Fieni, Pucioasa 23 comune‐ Bărbuleţu, Pucheni, Glodeni, Vârfuri, Bezdead, Vişineşti, Ocniţa, Buciumeni, Malu Cu Flori, Valea Lungă, Pietroşiţa, Brăneşti, Voineşti, Şotânga, Moţăieni, Doiceşti, Vulcana‐Băi, Iedera, Aninoasa, Vulcana‐Pandele, Răzvad, Râu Alb, Pietrari

Judeţul Gorj Total 25 UAT din care, 1 municipiu‐ Târgu Jiu 3 oraşe‐ Târgu Cărbuneşti, Ţicleni, Rovinari 21 comune‐ Roşia de Amaradia, Bumbeşti‐Piţic, Alimpeşti, Prigoria, Câlnic, Săcelu, Bengeşti‐Ciocadia, Albeni, Bâlteni, Jupâneşti, Dăneşti, , Turcineşti, Leleşti, Scoarţa, Bălăneşti, Teleşti, Băleşti, Drăguţeşti, Godineşti, Arcani, Ciuperceni

Judeţul Iaşi Total 1 UAT din care, 1 comună‐ Mirosloveşti

Judeţul Neamţ Total 42 UAT din care, 2 oraşe‐ Târgu Neamţ, Roznov 40 comune‐ Bahna, Brusturi, Mărgineni, Bălţăteşti, Dulceşti, Urecheni, Cândeşti, Rediu, Români, Moldoveni, Păstrăveni, Tupilaţi, Bârgăuani, Tibucani, Podoleni, Dragomireşti, Borleşti, Făurei, Răuceşti, Grumăzeşti, Ghindăoani, Petricani, Secuieni, Trifeşti, Timişeşti, Costişa, Zăneşti, Războieni, Vânători‐Neamţ, Ştefan cel Mare, Dobreni, Bodeşti, Horia, Girov, Ruginoasa, Săvineşti, Dumbrava Roşie, Văleni, Dochia, Drăgăneşti

Judeţul Prahova Total 55 UAT din care, 1 municipiu‐ Câmpina 7 oraşe‐ Urlaţi, Slănic, Plopeni, Vălenii de Munte, Băicoi, Breaza, Boldeşti‐Scăeni 47 comune‐ Salcia, Jugureni, Surani, Ariceştii Zeletin, Călugăreni, Lapoş, Apostolache, Chiojdeanca, Tătaru, Sângeru, Gornet‐Cricov, Predeal‐Sărari, Cărbuneşti, Şotrile, Păcureţi, Şoimari, Cosminele, Talea, Aluniş, Poseşti, Ceptura, Gornet, Adunaţi, Podenii Noi, Vâlcăneşti, Proviţa de Sus, Fântânele, Iordăcheanu, Proviţa de Jos, Teişani, Vărbilău, Telega, Măgureni, Plopu, Gura Vadului, Drajna, Brebu, Bălţeşti, Gura Vitioarei, Scorţeni, Cocorăştii Mislii, Dumbrăveşti, Cornu, Băneşti, Măgurele, Lipăneşti, Poiana Câmpina

Judeţul Suceava Total 7 UAT din care, 7 comune‐ Bogdăneşti, Valea Moldovei, Râşca, Cornu Luncii, Baia, Boroaia, Capu Câmpului

Judeţul Vâlcea Total 29 UAT din care, 1 municipiu‐ Râmnicu Vâlcea 4 oraşe‐ Berbeşti, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni 24 comune‐ Oteşani, Cernişoara, Muereasca, Alunu, Stroeşti, Runcu,Galicea, Slătioara, Pietrari, Păuşeşti, Frânceşti, Mateeşti, Bărbăteşti, Stoeneşti, Goleşti, Tomşani, Măldăreşti, Buneşti, Dăeşti, Păuşeşti‐Măglaşi, Budeşti, Mihăeşti, Vlădeşti, Bujoreni

Judeţul Vrancea Total 31 UAT din care, 1 municipiu‐ Adjud 30 comune‐ Andreiaşu de Jos, Poiana Cristei, Bârseşti, Reghiu, Jitia, Vrâncioaia, Gura Caliţei, Năruja, Chiojdeni, Păuneşti, Dumitreşti, Rugineşti, Răcoasa, Vidra, Vizantea‐Livezi, Slobozia Bradului, Fitioneşti, Mera, Tâmboeşti, Negrileşti, Soveja, Străoane, Moviliţa, Valea Sării, Bordeşti, Spulber, Câmpuri, Broşteni, Homocea, Ploscuţeni

86


86





II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Bacău (Bacău, Hemeiuş, Letea Veche, Măgura, Mărgineni, Bereşti‐Bistriţa, Blăgeşti, Faraoani, Filipeşti, Gârleni, Luizi‐Călugăra, Săuceşti, Sărata, Prajesti, Iteşti), parţial ZM Piteşti (Băiculeşti), parţial ZM Râmnicu Vâlcea (Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Ocnele Mari, Băbeni, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Dăeşti, Goleşti, Mihăeşti, Păuşeşti‐Măglaşi, Runcu, Vlădeşti) Poli de creştere:‐ ‐ Poli de dezvoltare: Bacău, Râmnicu Vâlcea Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Râmnicu Vâlcea, Câmpulung, Oneşti, Târgu Jiu, Câmpina

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 2 SU ( 27 Ţicleni ‐Târgu Cărbuneşti, 51 Slănic‐ Vălenii de Munte) Parţial 8 SU (5 Oneşti‐ Târgu Ocna, 13 Patârlagele, 21 Moreni‐ Fieni –Pucioasa, 26 Târgu Jiu ‐Rovinari, 45 Roznov‐ Buhuși, 50 Câmpina‐Breaza, 49 Urlaţi‐Plopeni‐Băicoi‐ Boldeşti‐Scăeni, 61 Ocnele Mari‐Băbeni ‐ Băile Govora ‐ Râmnicu Vâlcea)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare: Târgu Jiu, Bacău, Războieni, Adjud Aeroport civil: Bacău Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Băbeni, Alunu, Berbeşti, Galicea, Mateeşti, Beceni, Berca, Bisoca, Bozioru, Buda, Calvini, Căneşti, Cătina, Cernăteşti, Chiliile, Cislău, Cozieni, Măgura, Mărgăriteşti, Murgeşti, Odăile, Pardoşi, Pănătău, Patârlagele, Pârscov, Săruleşti, Scorţoasa, Tisău, Valea Salciei, Vintilă Vodă, Vipereşti, Andreiaşu de Jos, Bârseşti, Chiojdeni, Câmpuri, Dumitreşti, Gura Caliţei, Jitia, Mera, Năruja, Poiana Cristei, Răcoasa, Reghiu, Soveja, Valea Sării, Vidra, Vizantea‐Livezi, Vrâncioaia







Obiectivele sunt similare celor din regiunile montane; fiind regiuni mai bine populate şi cu o economie mai diversificată, intervin şi alţi factori care degradează mediul şi trebuie contracaraţi, între care construcţiile mai numeroase (în principal pensiuni şi case de vacanţă, cartiere rezidenţiale) în extravilanul localităţilor etc., microhidrocentrale (hidrocentrale cu o capacitate de producţie de până la 10 MW).

Protejarea valorilor peisajere ale acestor areale este urgentă: sistemul ariilor naturale protejate nu este adecvat, din pricina antropizării puternice, iar cel al zonelor protejate cinstruite este ineficient şi insuficient; în aceste condiţii, se recomandă implementarea unui sistem de protejare a peisajului.

Dezvoltarea în parteneriat a localităţilor urbane şi rurale şi crearea de unui echilibru în cadrul subsistemelor de localităţi între activităţile economice primare, secundare şi terţiare – crearea de profile polifuncţionale ale sistemelor de localităţi, cu accent pus pe stimularea dezvoltării polifuncţionale a activităţilor agricole din mediul rural.

Creşterea ratei natalităţii, reducerea fluxurilor migratorii de părăsire şi intensificare a celor de sosire în regiunile cu spor natural negativ cu precădere în spaţiul rural.

Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane şi ariile funcţionale urbane– căi de circualţie diversificate, noduri şi mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.


87

6. Podişul Moldovei


I.1. Denumirea unităţii geografice: Podişul Moldovei I.2. Subunităţi operaţionale de relief:

6.1. Podisul Sucevei 6.2. Câmpia Moldovei 6.3. Podişul Bârladului




Podişul Moldovei se extinde la est de Subcarpaţii Moldovei şi se caracterizează printr‐o mare complexitate litologică şi geomorfologică. Structura petrografică este variată, compusă din formaţiuni sarmaţiene de argile şi marne, cu alternanţe de nisipuri, la care se adaugă în diverse sectoare şi unele orizonturi subţiri de gresii, calcare, conglomerate. Relieful are un caracter tipic de podiş în care structura orografică este dată de un ansamblu de culmi şi platouri structurale înalte cu altitudini de 500‐600 m în Podişul Sucevei şi de 400‐450 m în Podişul Bârladului în timp ce în Câmpia Moldovei sunt specifice văile largi şi interfluviile domoale, pe alocuri sub formă de poduri întinse cu altitudini de 150‐250 m. Clima prezintă caracteristici temperat continentale, cu influenţe puternice ale anticiclonului siberian, cu veri răcoroase şi ierni geroase. Reţeaua hidrografică densă, tributară celor două râuri principale, Siret şi Prut, iar scurgerea sa lichidă variază în raport de cantitatea şi calitatea surselor de alimentare. Vegetaţia este reprezentată prin păduri de foioase, asociaţii de silvostepă şi de stepă, dispuse în zone ce se succed, aproximativ în această ordine, de la nord‐vest la sud‐est.


Număr total UAT: 411 (2326471.5 ha, reprezentând 9.76% din suprafaţa totală a României), din care: 11 municipii (55823.9ha, reprezentând 0.23%% din suprafaţa totală a României), 19 oraşe (119873.5 ha, reprezentând 0.5 % din suprafaţa totală a României), 381 comune (2150774.2 ha, reprezentând 9.02% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Bacău

Total 30 UAT din care, 30 comune‐ Coloneşti, Plopana, Lipova, Găiceana, Stănişeşti, Corbasca, Horgeşti, Motoşeni, Huruieşti, Pânceşti, Vultureni, Negri, Tătărăşti, Filipeni, Glăvăneşti, Onceşti, Răchitoasa, Parincea, Dămieneşti, Dealu Morii, Traian, Secuieni, Tamaşi, Ungureni, Podu Turcului, Buhoci, Roşiori, Izvoru Berheciului, Odobesti, Gioseni

Judeţul Botoşani Total 78 UAT din care, 2 municipii‐ Dorohoi, Botoşani 5 oraşe‐ Flămânzi, Dărăbani, Săveni, Ştefăneşti, Bucecea 35 comune‐ Odăile, Bisoca, Chiliile, Săruleşti, Mărgăriteşti, Cătina, Bozioru, Blăjani, Căneşti, Pănătău, Pardoşi, Murgeşti, Scorţoasa, Valea Salciei, Cozieni, Calvini, Năeni, Buda, Vintilă Vodă, Breaza, Racoviţeni, Tisău, Cernăteşti, Vipereşti, Cislău, Beceni, Zărneşti, Pârscov, Berca, Podgoria, Grebănu, Topliceni, Măgura, Verneşti, Unguriu

Judeţul Galaţi Total 27 UAT din care, 2 oraşe‐ Bereşti, Târgu Bujor 25 comune‐ Vlădeşti, Bălăşeşti, Smulţi, Corni, Bălăbăneşti, Jorăşti, Măstăcani, Cavadineşti, Vârlezi, Bereşti‐Meria, Fârţăneşti, Cerţeşti, Brăhăşeşti, Valea Mărului, Drăguşeni, Băneasa, Gohor, Suceveni, Priponeşti, Buciumeni, Rădesti, Corod, Ţepu, Oancea, Poiana

88


88

Judeţul Iaşi Total 97 UAT din care, 2 municipii‐ IAŞI, Paşcani 3 oraşe‐ Târgu Frumos, Hârlau, Podu Iloaiei 92 comune‐ Coarnele Caprei, Focuri, Gropniţa, Sineşti, Dumeşti, Andrieşeni, Brăeşti, Şipote, Belceşti, Lungani, Trifeşti, Româneşti, Plugari, Vlădeni, Popeşti, Horleşti, Cotnari, Erbiceni, Prisăcani, Probota, Movileni, Cepleniţa, Golăieşti, Ţuţora, Ţigănaşi, Victoria, Bălţaţi, Scobinţi, Bivolari, Leţcani, Ungheni, Costeşti, Fântânele, Balş, Aroneanu, Ion Neculce, Popricani, Holboca, Rediu, Roşcani, Ciurea, Bârnova, Miroslava, Valea Lupului, Mironeasa, Mădârjac, Ciorteşti, Tansa, Dolheşti, Ipatele, Şcheia, Dagâţa, Mogoşeşti, Ţibana, Voineşti, Schitu Duca, Dobrovăţ, Cozmeşti, Ţibăneşti, Moşna, Grozeşti, Scânteia, Răducăneni, Costuleni, Gorban, Comarna, Draguşeni, Grajduri, Tomeşti, Oţeleni, Sireţel, Vânători, Mirceşti, Butea, Cucuteni, Todireşti, Heleşteni, Strunga, Deleni, Alexandru I. Cuza, Tătăruşi, Lespezi, Motca, Mogoşeşti‐Siret, Cristeşti, Hălăuceşti, Valea Seacă, Ruginoasa, Stolniceni‐Prăjescu, Hărmăneşti, Ciohorani, Rachiţeni

Judeţul Neamţ Total 19 UAT din care, 1 municipiu‐ Roman 18 comune‐ Poienari, Oniceni, Stăniţa, Valea Ursului, Bozieni, Icuşeşti, Ion Creanga, Pânceşti, Boghicea, Gadinţi, Bira, Boteşti, Doljeşti, Tămăşeni, Săbăoani, Gherăeşti, Sagna, Cordun

Judeţul Suceava Total 71 UAT din care, 3 municipii‐ Fălticeni, Suceava, Rădăuţi 7 oraşe‐ Dolhasca, Liteni, Vicovu de Sus, Cajvana, Milişăuţi, Siret, Salcea 61 comune‐ Horodniceni, Drăguşeni, Preuteşti, Comăneşti, Vultureşti, Vereşti, Calafindeşti, Zamostea, Fântânele, Satu Mare, Drăgoieşti, Grăniceşti, Pârteştii de Jos, Volovăţ, Horodnic de Jos, Botoşana, Frătăuţii Vechi, Cacica, Adâncata, Vadu Moldovei, Marginea, Dolheşti, Stroieşti, Forăşti, Zvoriştea, Bosanci, Udeşti, Frătăuţii Noi, Dorneşti, Dumbrăveni, Bilca, Buneşti, Ilişesti, Arbore, Păltinoasa, Burla, Gălăneşti, Rădăşeni, Grămeşti, Vicovu de Jos, Voitinel, Todireşti, Horodnic de Sus, Poieni‐Solca, Siminicea, Bălcăuţi, Serbăuţi, Moara, Muşeniţa, Ciprian Porumbescu, Dărmăneşti, Pătrăuţi, Iaslovăţ, Berchisesti, Bălăceana, Mitocu Dragomirnei, Ipoteşti, Şcheia, Hânţeşti, Fântâna Mare, Hartop

Judeţul Vaslui Total 86 UAT din care, 3 municipii‐ Bîrlad, Vaslui, Huşi 2 oraşe‐ Murgeni, Negreşti 81 comune‐ Alexandru Vlahuţă, Dăneşti, Măluşteni, Tătărăni, Pădureni, Costeşti, Hoceni, Voineşti, Oşeşti, Viişoara, Arsura, Codăeşti, Berezeni, Vinderei, Dragomireşti, Dimitrie Cantemir, Deleşti, Vetrişoaia, Blăgeşti, Tăcuta, Gârceni, Todireşti, Buneşti‐Avereşti, Ghergheşti, Boţeşti, Pungeşti, Micleşti, Bogdăniţa, Fălciu, Iveşti, Roşieşti, Iana, Rafaila, Soleşti, Ivăneşti, Rebricea, Bogdăneşti, Puieşti, Vutcani, Văleni, Şuletea, Pogana, Tutova, Epureni, Duda‐Epureni, Zăpodeni, Lunca Banului, Tanacu, Stănileşti, Banca, Găgeşti, Olteneşti, Coroieşti, Băceşti, Dumeşti, Bogdana, Laza, Perieni, Creţeşti, Băcani, Griviţa, Drânceni, Poieneşti, Albeşti, Lipovăţ, Vultureşti, Zorleni, Ştefan cel Mare, Bălteni, Dodeşti, Fereşti, Deleni, Cozmeşti, Pogoneşti, Muntenii de Jos, Puşcasi, Pochidia, Muntenii de Sus, Fruntişeni, Ciocani, Ibaneşti

Judeţul Vrancea Total 3 UAT din care, 3 comune‐ Tănăsoaia, Corbiţa, Bogheşti


Număr total localităţi: 1905, din care: 105în mediul urban 1800în mediul rural



II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Bacău (Buhoci, Izvoru Berheciului, Secuieni, Tamaşi, Traian, Gioseni, Odobesti), ZM Botoşani (BOTOŞANI, Curteşti, Răchiţi, Stăuceni, Băluşeni, Mihai Eminescu, Roma), ZM Iaşi (Iaşi, Bârnova, Holboca, Rediu, Tomeşti, Aroneanu, Ciurea, Leţcani, Miroslava, Popricani, Schitu Duca, Victoria, Valea Lupului, ), ZM Suceava (Suceava, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Salcea, Adâncata, Bosanci, Dărmăneşti, Dumbrăveni, Moara, Pătrăuţi, Siminicea, Stroieşti, Vereşti)


89

Poli de creştere:‐ Iaşi Poli de dezvoltare: Suceava Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă naţională sau transnaţională‐ Iaşi, de importanţă regională sau locală‐ Suceava, Botoşani, Roman, Bîrlad, Vaslui

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 4 SU (9 Botoşani‐Bucecea, 35 Flămânzi‐Hârlau, 36 Târgu Frumos‐ Podu Iloaiei, 55 Fălticeni‐Suceava‐Dolhasca‐Liteni‐Salcea) Parţial 2 SU (56 Milişăuţi‐ Rădăuţi‐ Siret‐ Vicovu de Sus‐ Cajvana, 24 Balş)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Iaşi, Suceava, Roman, Bîrlad, Paşcani, Podu Iloaiei Aeroport civil: Iaşi, Suceava Porturi: ‐





Monumente UNESCO: 4 SUCEAVA, Pătrăuţi, Arbore, Dolhasca


Studierea problemelor specifice agriculturii în zonele de podiş, pentru limitarea creării fermelor de mari dimensiuni şi favorizarea celor de dimensiuni medii (inclusiv prin sprijinirea unor tipuri de cooperativizare), rezolvarea problemelor de irigaţii, creşterea importanţei turismului în economie, conservarea zonelor împădurite şi de păşuni existente.

Dezvoltarea localităţilor în conformitate cu funcţiile specifice ale acestora: Iaşi– administraţie publică, sectoare competitive, sector cuaternar; capitalele secundare ‐ sector terţiar (cu accent pe turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii – sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate ‐ sector primar, sector secundar, sector terţiar format din servicii de primă necesitate.

Sprijinirea apropierii serviciilor de populaţie (împărţirea oraşelor mari în sectoare, deservirea aglomerărilor de populaţie prin cooperarea serviciilor).

Dezvoltarea multifuncţională a localităţilor din mediul rural în funcţie de specificul local prin: crearea de aglomerări rurale bazate pe relaţii de interdependenţă, valorificare resurselor proprii şi a activităţilor tradiţionale locale şi prin creşterea capacităţii de atragere de noi rezidenţi (locuitori şi investitori).


Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane şi ariile funcţionale urbane– căi de circualţie diversificate, noduri şi mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.

7. Podişul Dobrogei


I.1. Denumirea unităţii geografice: Podişul Dobrogei

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 7.1. Podişul Dobrogei de Nord 7.2. Podişul Dobrogei Centrale 7.3. Podişul Dobrogei de Sud


I.4. Populaţie 2012: 873245

90


90



Podişul Dobrogei reprezintă o combinaţie de podişuri variate, de tip platformă, uşor vălurită, cu altitudini medii de 100‐300 m, în acest ansamblu detaşându‐se o culme redusă de tip masiv muntos prealpin în Dobrogea de Nord (467 m), dealuri desfăşurate în diverse părţi din podiş şi unităţile mici de câmpie de tip deltaic, litoral şi de pediplenă. Reţeaua hidrografică are caracteristici aparte faţă de restul ţării şi reflectă condiţiile climatului de stepă cu influenţe de ariditate, pontice şi submediteraneene. Este constituită dintr‐o serie de pâraie foarte slab alimentate, care se umflă brusc la ploile torenţiale, generând torenţi noroioşi. Clima este specifică dealurilor şi podişurilor joase, sub 500 m, şi câmpiei cu altitudini sub 200 m. Totuşi, datorită poziţiei în vecinătatea Mării Negre şi a Culoarului Dunării, şi a complexităţii structurii suprafeţei active, la care se adaugă influenţele marilor centri barici, se caracterizează prin cel mai tipic climat temperat‐continental din ţară. În condiţii naturale, cea mai caracteristică formaţiune vegetală în Dobrogea este stepa, la care se adaugă, în funcţie de altitudine şi topoclimat, silvostepa şi pădurea, care se extinde cu precădere în Podişul Dobrogei de Nord şi parţial în cel Central şi de Sud‐Vest.


Număr total UAT: 94 (966441.8 ha, reprezentând 4.05% din suprafaţa totală a României), din care: 4 municipii (47785.8 ha, reprezentând 0.2%% din suprafaţa totală a României), 9 oraşe (64826.8 ha, reprezentând 0.27 % din suprafaţa totală a României), 81 comune (853829.1 ha, reprezentând 3.58% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Constanţa

Total 66 UAT din care, 3 municipii‐ Medgidia, Mangalia, Constanţa 8 oraşe‐ Năvodari, Baneasa, Negru Vodă, Murfatlar, Cernavodă, Ovidiu, Techirghiol, Eforie 55 comune‐ Saraiu, Gârliciu, Pantelimon, Siliştea, Topalu, Cogealac, Ghindăreşti, Ciobanu, Crucea, Târguşor, Nicolae Bălcescu, Horia, Mihail Kogălniceanu, Vulturu, Săcele, Fântânele, Grădina, Lumina, Comana, Ion Corvin, Lipniţa, Oltina, Independenţa, Aliman, Dobromir, Adamclisi, Poarta Albă, Rasova, Cerchezu, Deleni, Mereni, Ostrov, Bărăganu, Peştera, Ciocârlia, Cobadin, Chirnogeni, Seimeni, Albeşti, Mircea Vodă, Topraisar, Castelu, Dumbrăveni, Pecineaga, 23 August, Tortoman, Tuzla, Amzacea, Costineşti, Saligny, Cuza Voda, Cumpăna, Valu Lui Traian, Limanu, Agigea

Judeţul Tulcea Total 28 UAT din care, 1 municipiu‐ Tulcea 1 oraş‐ Babadag 26 comune‐ Beidaud, Stejaru, Dăeni, Casimcea, Ostrov, Topolog, Dorobanţu, Baia, Izvoarele, Horia, Peceneaga, Hamcearca, Mihai Bravu, Ciucurova, Niculiţel, Cerna, Nalbant, Mihail Kogălniceanu, Turcoaia, Slava Cercheză, Valea Nucarilor, Bestepe, Greci, Frecăţei, Valea Teilor, Nufăru.





II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Constanţa (Constanţa, Eforie, Năvodari, Techirghiol, Agigea, Ovidiu, Tuzla, Cumpăna, Mihail Kogălniceanu, Murfatlar, Poarta Albă, Valu Lui Traian, Lumina, ), parţial ZM Dunărea de Jos (, Greci, Peceneaga, Turcoaia, ) Poli de creştere: Constanţa Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă naţională sau transnaţională‐ Constanţa, de importanţă regională sau locală‐ Mangalia, Tulcea

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 1 SU (19 Constanţa‐ Ovidiu‐ Năvodari‐ Eforie‐ Techirghiol‐ Mangalia‐ Medgidia‐ Murfatlar) Parţial 2 SU (34 Cernavodă, 63 Tulcea)


91

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Constanţa, Medgidia Aeroport civil: Constanţa, Tulcea, Tuzla Porturi: Tulcea, Medgidia, Ovidiu, Murfatlar, Cernavodă, Constanţa, Mangalia, Năvodari

Zone lipsite de oraşe: Peceneaga, Cogealac, Crucea, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Siliştea, Târguşor, Vulturu, Baia, Beidaud, Casimcea, Cerna, Ciucurova, Dăeni, Dorobanţu, Hamcearca, Horia, Izvoarele, Ostrov, Stejaru, Topolog, Adamclisi, Aliman, Baneasa, Cobadin, Deleni, Dobromir, Independenţa, Ion Corvin, Lipniţa, Oltina, Dumbrăveni





Monumente UNESCO:‐


În cazul Dobrogei, este necesară crearea de parteneriate între localităţile situate în zona costieră şi localităţile rurale adiacente, din interiorul zonei de podiş a Dobrogei, prin dezvoltarea infrastructurii de circulaţii şi iradierea serviciilor in teritoriul în scopul extinderii activităţii turistice aferente litoralului Mării Negre şi diversificării cu activităţi turistice culturale prin valorificarea patrimoniului cultural, natural şi peisagistic – cu precădere a patrimoniului arheologic;

Este necesară abordarea specifică a fiecărui sector al litoralului Mării Negre: (a) plaja submersă, Eforie Nord – Eforie Sud (însumând doar 140 ha), singura plajă care nu a fost modificată, până în prezent, prin construcţia de structuri masive de protecţie costieră, trebuie conservată ca atare, întrucât doar aici se păstrează hidrodinamica naturală şi habitatele caracteristice unei plaje nisipoase expuse ; (b) arealul marin Vama Veche – 2 Mai, care, deşi este destul de restrâns (7 200 ha), cuprinde o mare varietate de habitate elementare, trebuie apărat de agresiunea turistică tot mai accentuată şi, totodată, ferit de intervenţiile imobiliare de anvergură; (c) zona marină de la Capul Tuzla, mult mai puţin întinsă decât cea precedentă (1 738 ha), este necesar a fi conservată ca atare, fiind la rândul ei declarată SCI (Sit de Importanţă Comunitară), la fel ca celelalte două.

Sprijinirea formării profesionale şi a formării continue în domenii legate de valorificarea resurselor locale şi de turism, în special a populaţiei rurale.

Acordarea de facilităţi fiscale familiilor tinere şi străinilor care se stabilesc în zone slab populate.

Conservarea oportunităţilor de dezvoltare şi a resurselor funciare în localităţile din zona costieră a Mării Negre prin limitarea creşterii necontrolate.

Crearea de parteneriate intre localităţile situate în zona costieră şi localităţile rurale adiacente, din interiorul zonei de podiş a Dobrogei, prin dezvoltarea infrastructurii de circulaţii şi iradierea serviciilor in teritoriul în scopul extinderii activităţii turistice aferente litoralului Mării Negre şi diversificării cu activităţi turistice culturale prin valorificarea patrimoniului cultural, natural şi peisagistic – cu precădere a patrimoniului arheologic.

8. Piemontul Getic


I.1. Denumirea unităţii geografice: Piemontul Getic



I.4. Populaţie 2012: 1201682

92


92



Piemontul Getic se dezvoltă în sudul Subcarpaţilor Getici, între valea Dâmboviţei şi Dunăre. Genetic şi structural podişul aparţine Depresiunii Getice, care a fost sedimentată în etape diferite, depozitele având grosimi de mii de metri. Acest complex de acumulare lacustră şi aluvio‐proluvială este bogate în zăcăminte de combustibili minerali (hidrocarburi şi cărbuni inferiori) şi de sare. Nota dominantă a reliefului este dată de culmile piemontane prelungi orientate nord‐sud, rezultate din fragmentarea suprafeţei piemontane de către reţeaua hidrografică paralelă. Rocile sedimentare neconsolidate în combinaţie cu energia de relief accentuată reprezintă condiţii favorabile dezvoltării proceselor de versant, care scad ca intensitate de la nord la sud. Clima podişului prezintă caracteristici cu influenţe ale centrilor barici din Marea Mediterană, asemănătoare celor din sudul Banatului. La est de Olt se resimt influenţele anticiclonului siberian. Reţeaua hidrografică este reprezentată de câteva râuri mari alohtone şi de o reţea autohtonă de râuri mai mici, cu frecvente fenomene de secare. Covorul vegetal este complex, variind de la formaţiuni de tipul cereto‐gârniţetelor în sud, la cele de făgete şi făgeto‐cărpinete pe văile şi versanţii umbriţi şi la cele de gorunete în partea de nord.


Număr total UAT: 247 (1338156.7 ha, reprezentând 5.61% din suprafaţa totală a României), din care: 4 municipii (22352.3ha, reprezentând 0.09%% din suprafaţa totală a României), 10 oraşe (83656.2 ha, reprezentând 0.35 % din suprafaţa totală a României), 233 comune (1232148.1 ha, reprezentând 5.17% din suprafaţa totală a României)


Total 38 UAT din care, 3 oraşe‐ Ştefăneşti, Mioveni, Topoloveni 35 comune‐ Ciomăgeşti, Uda, Cocu, Cuca, Morăreşti, Săpata, Boţeşti, Vedea, Cotmeana, Mălureni, Beleţi‐Negreşti, Lunca Corbului, Bogaţi, Drăganu, Bălileşti, Vlădeşti, Dobreşti, Poiana Lacului, Băbana, Hârtieşti, Priboieni, Călineşti, Albota, Stâlpeni, Budeasa, Dârmăneşti, Davideşti, Coşeşti, Merişani, Ţiţeşti, Miceşti, Vultureşti, Bascov, Mărăcineni, Moşoaia

Judeţul Dâmboviţa Total 14 UAT din care, 14 comune‐ Cândeşti, Gura Şuţii, Văleni‐Dâmboviţa, Lucieni, Hulubeşti, Dragodana, Ludeşti, Valea Mare, Tătărani, Măneşti, Cobia, Gura Foii, Raciu, Perşinari

Judeţul Dolj Total 48 UAT din care, 1 municipiu‐ Craiova 1 oraş‐ Filiaşi 46 comune‐ Seaca de Pădure, Brabova, Sălcuţa, Vela, Gogoşu, Bulzeşti, Sopot, Vârvoru de Jos, Secu, Carpen, Botoşeşti‐Paia, Terpeziţa, Predeşti, Murgaşi, Verbiţa, Cernăteşti, Radovan, Vârtop, Izvoare, Greceşti, Braloştiţa, Argetoaia, Scăeşti, Coţofenii din Dos, Gherceşti, Orodel, Fărcaş, Giubega, Perişor, Caraula, Melineşti, Mischii, Goieşti, Plesoi, Pieleşti, Pleniţa, Bucovăţ, Breasta, Almăj, Işalniţa, Şimnicu de Sus, Brădeşti, Podari, Coţofenii din Faţa, Tălpaş, Cârcea

Judeţul Gorj Total 33 UAT din care, 1 municipiu‐ Motru 1 oraş‐ Turceni 31 comune‐ Cruşeţ, Hurezani, Slivileşti, Aninoasa, Căpreni, Vladimir, Urdari, Dănciuleşti, Bustuchin, Fărcăşeşti, Berleşti, Negomir, Ioneşti, Stejari, Logreşti, Borăscu, Văgiuleşti, Plopşoru, Ţânţăreni, Săuleşti, Licurici, Bolboşi, Drăgoteşti, Stoina, Turburea, Brăneşti, Bărbăteşti, Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Glogova

Judeţul Mehedinţi Total 28 UAT din care, 1 oraş‐ Strehaia 27 comune‐ Prunişor, Vlădaia, Bâcleş, Brezniţa‐Motru, Dumbrava, Voloiac, Căzăneşti, Bălăciţa, Pădina, Grozeşti, Tâmna, Oprişor, Stângăceaua, Livezile, Şişeşti, Şovarna, Poroina Mare, Greci, Corcova, Husnicioara, Butoieşti, Broşteni, Hinova, Malovăţ, Rogova, Floreşti, Şimian

Judeţul Olt Total 41 UAT din care, 1 municipiu‐ Slatina 3 oraşe‐ Piatra‐Olt, Scorniceşti, Potcoava 37 comune‐ Topana, Făgeţelu, Leleasca, Vitomireşti, Oboga, Sâmbureşti, Bărăşti, Cârlogani, Cungrea, Vulpeni, Optaşi‐Măgura, Tătuleşti, Vultureşti, Spineni, Baldovineşti, Dobroteasa, Iancu Jianu, Coloneşti, Morunglav, Oporelu, Priseaca, Dobreţu, Poboru, Valea Mare, Grădinari, Verguleasa, Strejeşti, Pleşoiu, Teslui, Curtişoara, Bobiceşti, Găneasa, Slătioara, Calui, Sârbii ‐ Măgura, Găvăneşti, Bălţeni

Judeţul Vâlcea Total 45 UAT din care, 1 municipiu‐ Drăgăşani 1 oraş‐ Bălceşti 43 comune‐ Mădulari, Roşiile, Ghioroiu, Scundu, Pesceana, Dănicei, Zătreni, Fârtăţeşti, Şuşani, Stăneşti, Glăvile, Stoileşti, Făureşti, Lădeşti, Roeşti, Guşoeni, Lăpuşata, Măciuca, Nicolae Bălcescu, Grădiştea, Lungeşti, Laloşu, Valea Mare, Suteşti, Olanu, Amărăşti, Drăgoeşti, Sineşti, Livezi, Copăceni, Orleşti, Tetoiu, Şirineasa, Popeşti, Creţeni, Voiceşti, Ştefăneşti, Ioneşti, Prundeni, Milcoiu, Lacusteni, Diculeşti, Mitrofani


93





II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Craiova (Craiova, Bucovăţ, Işalniţa, Şimnicu de Sus, Almăj, Breasta, Gherceşti, Mischii, Murgaşi, Pieleşti, Predeşti, Terpeziţa, Vârvoru de Jos), parţial ZM Satu Mare (Gherţa Mică, Oraşu Nou, Turţ), parţial ZM Piteşti (Bascov, Mărăcineni, Ştefăneşti, Albota, Budeasa, Miceşti, Moşoaia), parţial ZM Râmnicu Vâlcea (Şirineasa) Poli de creştere:‐ Craiova Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă naţională sau transnaţională‐ Craiova, de importanţă regională sau locală‐ Mioveni, Slatina

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 2 SU (46 Slatina‐ Piatra‐Olt, 48 Scorniceşti‐ Potcoava) Parţial‐ 2 SU (4 Ştefăneşti‐ Mioveni‐ Topoloveni, 24 Craiova)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Craiova, Filiaşi, Strehaia, Piatra‐Olt Aeroport civil: Craiova Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Murgaşi, Şirineasa, Bulzeşti, Fărcaş, Melineşti, Berleşti, Bustuchin, Căpreni, Cruşeţ, Dănciuleşti, Hurezani, Logreşti, Stejari, Stoina, Turburea, Ţânţăreni, Amărăşti, Bălceşti, Copăceni, Dănicei, Drăgoeşti, Făureşti, Fârtăţeşti, Ghioroiu, Glăvile, Grădiştea, Guşoeni, Ioneşti, Lădeşti, Lăpuşata, Livezi, Măciuca, Olanu, Orleşti, Pesceana, Popeşti, Roeşti, Roşiile, Scundu, Sineşti, Stăneşti, Stoileşti, Tetoiu, Valea Mare, Zătreni, Predeşti, Terpeziţa, Botoşeşti‐Paia, Brabova, Carpen, Cernăteşti, Gogoşu, Greceşti, Orodel, Pleniţa, Sălcuţa, Seaca de Pădure, Secu, Sopot, Vela, Verbiţa, Vârtop, Bălăciţa, Bâcleş, Oprişor







Repopularea prin împropritărirea populaţiei în localităţile rurale ( cu terenuri aflate acum în proprietatea statului şi cu ajutoare pentru construcţii şi pentru agricultură).

Studierea problemelor specifice agriculturii în zonele de podiş, pentru limitarea creării fermelor de mari dimensiuni şi favorizarea celor de dimensiuni medii (inclusiv prin sprijinirea unor tipuri de cooperativizare), rezolvarea problemelor de irigaţii, creşterea importanţei turismului în economie, conservarea zonelor împădurite şi de păşuni existente.

94


94

9. Dealurile de Vest I


I.1. Denumirea unităţii geografice: Dealurile de Vest I



I.4. Populaţie 2012: 526224



Dealurile de Vest I formate din Dealurile Silvano‐Someşene şi Dealurile Crişanei reprezintă un ansamblu de regiuni de dealuri piemontane joase cu o lăţime care variază între 5 şi 30 km pe rama vestică a Munţilor Apuseni. Altitudinea medie este de 400 m şi variază între 600‐500 m la contactul cu muntele şi 250‐150m la trecerea spre câmpie. Relieful colinar este rezultatul unui proces de eroziune a piemontului de acumulare constituit la baza Munţilor Apuseni, care a fost puternic fragmentat prin văi largi şi redus la o succesiune de dealuri larg bombate, sau sub forma unor poduri. Aflată sub influenţa dominantă a maselor de aer de origine oceanică, regiunea are un climat continental moderat, cu ierni moderate, veri răcoroase şi precipitaţii mai abundente decât în zonele deluroase din sudul şi estul Carpaţilor. Reţeaua hidrografică este bogată şi alcătuită din râuri alohtone, cu obârşia în munţi şi cu caracteristici hidrologice stabilite în regiunea de alimentare. Vegetaţia este alcătuită din păduri de gorun, stejar pedunculat, cer şi gârniţă, resturi ale pădurilor care se încadrează în subzona stejarului şi care au fost intens înlocuite de culturile agricole.


Număr total UAT: 132 (830344.5 ha, reprezentând 4.15% din suprafaţa totală a României), din care: 3 municipii (20074.1 ha, reprezentând 0.09%% din suprafaţa totală a României), 9 oraşe (63864.4 ha, reprezentând 0.28 % din suprafaţa totală a României), 120 comune (746406, reprezentând 3.77% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Arad

Total 15 UAT din care, 1 oraş‐ Sebiş 14 comune‐ Hăşmaş, Tauţ, Archiş, Cărand, Brazii, Igneşti, Almaş, Beliu, Bocsig, Dieci, Bârsa, Buteni, Târnova, Şilindia

Judeţul Bihor Total 48 UAT din care, 2 municipii‐ Marghita, Beiuş 2 oraşe‐ Ştei, Aleşd 44 comune‐ Derna, Brusturi, Boianu Mare, Pomezeu, Roşia, Sârbi, Ceica, Vârciorog, Drăgeşti, Spinuş, Căbeşti, Holod, Suplacu de Barcău, Lăzăreni, Abram, Popeşti, Măgeşti, Răbăgani, Uileacu de Beiuş, Viişoara, Tăuteu, Ţeţchea, Copăcel, Bunteşti, Balc, Aştileu, Pocola, Remetea, Tileagd, Lunca, Hidişelu de Sus, Câmpani, Lugaşu de Jos, Rieni, Ineu, Curăţele, Drăgăneşti, Sâmbăta, Căpâlna, Cetariu, Săcădat, Oşorhei, Sânmartin, Paleu

Judeţul Maramureş Total 24 UAT din care, 2 oraşe‐ Ulmeni, Şomcuţa Mare 22 comune‐ Bicaz, Oarţa de Jos, Băiţa de sub Codru, Asuaju de Sus, Băseşti, Cerneşti, Şişeşti, Mireşu Mare, Ariniş, Copalnic‐Mănăştur, Remetea Chioarului, Dumbrăviţa, Sălsig, Gărdani, Satulung, Fărcaşa, Coas, Săcălăşeni, Ardusat, Recea, Coltău, Groşi

Judeţul Sălaj Total 34 UAT din care, 1 municipiu ‐ ZALĂU 3 oraşe‐ Şimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei, Jibou


95

30 comune‐ Halmăşd, Chieşd, Valcău de Jos, Marca, Carastelec, Sîg, Bobota, Camăr, Benesat, Cizer, Sălăţig, Măerişte, Bănişor, Vârşolţ, Ip, Pericei, Horoatu Crasnei, Şărmăşag, Nuşfalău, Şamşud, Crasna, Bocşa, Hereclean, Someş‐Odorhei, Coşeiu, Dobrin, Boghis, Mirşid, Meseşenii de Jos, Crişeni

Judeţul Satu Mare Total 11 UAT din care, 1 oraş‐ Tăşnad 10 comune‐ Cehal, Socond, Bogdand, Homoroade, Bârsău, Supur, Hodod, Săcăşeni, Crucişor, Săuca





II.4. Demografie



Raport rural‐urban: predominant rural (peste 60%)


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Oradea (Sânmartin, Cetariu, Ineu, Oşorhei, Paleu), parţial ZM Baia Mare (Groşi, Recea, Cerneşti, Copalnic‐Mănăştur, Dumbrăviţa, Mireşu Mare, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni, Şomcuţa Mare, Coas), parţial Satu Mare (Tăşnad) Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Zalău

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 2 SU ( 40 Ulmeni ‐ Cehu Silvaniei, 52 Zalău‐ Jibou) Parţial‐ 3 SU (3 Sebiş, 5 Marghita, 7 Ştei‐ Beiuş )

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Jibou Aeroport civil: ‐ Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Brazii, Hăşmaş, Căpâlna, Ceica, Drăgeşti, Holod, Lăzăreni, Sâmbăta, Mireşu Mare, Şomcuţa Mare, Ulmeni, Cizer, Halmăşd, Sîg, Valcău de Jos





Monumente UNESCO: 1 Siseşti




Stimularea asocierii comunităţilor locale în GTT, OTT, în vederea valorificării specificului local şi a activităţilor tradiţionale, crearea unor comunităţi competitive la nivel subregional şi a unei imagini recunoscute la nivel naţional; se incurajează perpetuarea tradiţiilor locale şi continuitatea locuirii în zone defavorizate prin crearea unui mediu economic stabil şi creşterea calităţii vieţii.

96


96

10. Dealurile de Vest II


I.1. Denumirea unităţii geografice: Dealurile de Vest II



I.4. Populaţie 2012: 152432



Dealurile de Vest II denumite şi Dealurile Banatului se desfăşoară de la Culoarul Mureşului până aproape de Valea Nerei şi sunt ca o treaptă piemontană plasată la marginea vestică a Munţilor Banatului. Reprezintă un ansamblu de culmi ce se înclină uşor spre câmpie, alcătuite din roci friabile (marne, argile, nisipuri şi pietrişuri). În cea mai mare parte se menţin între 200 şi 300 m altitudine. La contactul dealurilor cu munţii apar depresiuni mici de contact cu altitudini foarte joase, de 200 m, iar văile, micşorându‐şi panta profilului longitudinal, se lărgesc dintr‐odată formând adevărate golfuri. Regimul climatic pune în evidenţă efectele predominante ale circulaţiei maselor de aer dinspre vest, sud‐vest şi nod‐vest. Influenţa activităţii ciclonice dinspre Marea Mediterană, care generează timp umed cu precipitaţii şi încălziri locale persistente, se simte ceva mai puţin decât în aria muntoasă din est. Vegetaţia este formată din păduri de cer, gârniţă şi gorun, dar cele mai mari suprafeţe sunt ocupate de pajişti colinare secundare.


Număr total UAT: 49 (446111.3 ha, reprezentând 4.15% din suprafaţa totală a României), din care: 1 municipiu (9735.2 ha, reprezentând 0.04%% din suprafaţa totală a României), 3 oraşe (43622.2 ha, reprezentând 0.18 % din suprafaţa totală a României), 45 comune (392753.8 ha, reprezentând 1.65% din suprafaţa totală a României)


Total 5 UAT din care, 1 oraş‐ Lipova 4 comune‐ Birchis, Ususau, Şiştarovăţ, Bata

Judeţul Caraş‐Severin Total 20 UAT din care, 1 oraş‐ Oraviţa 19 comune‐ Copăcele, Vermeş, Berlişte, Ramna, Doclin, Berzovia, Forotic, Vrani, Zorlenţu Mare, Vărădia, Fârliug, Sacu, Ezeriş, Constantin Daicoviciu, Grădinari, Ticvaniu Mare, Brebu, Răcăşdia, Ciuchici

Judeţul Hunedoara Total 3 UAT din care, 3 comune‐ Lăpugiu de Jos, Ilia, Dobra

Judeţul Timiş Total 21 UAT din care, 1 municipiu ‐ Lugoj 1 oraşe‐ Făget 19 comune‐ Brestovăţ, Bârna, Bogda, Fârdea, Ohaba Lungă, Traian Vuia, Curtea, Ghizela, Mănăştiur, Topolovăţu Mare, Criciova, Balint, Maşloc, Ştiuca, Dumbrava, Darova, Margina, Secaş, Bara


Număr total localităţi: 229, din care: 24 în mediul urban


97

205 în mediul rural



II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Timişoara (Ohaba Lungă) Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Lugoj

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total: ‐ Parţial: 2 SU ( 59 Lugoj, 16 Oraviţa)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Oraviţa, Lugoj Aeroport civil: ‐ Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Bata, Birchis, Bara, Bogda, Brestovăţ, Ghizela, Maşloc, Secaş









Stimularea asocierii comunităţilor locale în GTT, OTT, în vederea valorificării specificului local şi a activităţilor tradiţionale, crearea unor comunităţi competitive la nivel subregional şi a unei imagini recunoscute la nivel naţional; se incurajează perpetuarea tradiţiilor locale şi continuitatea locuirii în zone defavorizate prin crearea unui mediu economic stabil şi creşterea calităţii vieţii.

98


98

11. Depresiunea Colinară a Transilvaniei


I.1. Denumirea unităţii geografice: Depresiunea Colinară a Transilvaniei

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 1.4. Câmpia Transilvaniei 1.5. Podişul Someşelor 1.6. Podişul Târnavelor 1.7. Subcarpaţii Transilvaniei

I.3 Suprafaţă: 2495181.90 ha

I.4. Populaţie 2012: 2265075



Depresiunea Colinară a Transilvaniei este amplasată în centrul României şi, fiind înconjurată de arcul carpatic, este o arie cvasicirculară. Este o arie de convergenţă geografică pentru o serie de componente ale structurii reliefului ţării. Este o depresiune tectonică umplută cu sedimente provenite din munţii care o înconjoară. Structura morfologică este foarte complexă, cu borduri înălţate ce înclină către o zonă mediană (valea Someşului) și cu înclinări dinspre nord şi sud spre centru cuvetei din vecinătatea văii Mureşului. Această configuraţie a determinat caracteristicile reliefului mai înalt în zonele marginale (800‐900 m) şi cu altitudini mai reduse în centrul depresiunii (500‐600 m). Regiunea deluroasă intracarpatică intră în contact cu munţii prin intermediul unei „centuri” continue de depresiuni. În interiorul depresiunii alternează interfluviile mai largi ori mai înguste, cu văi care se disting prin lunci extinse şi terase etajate. Climatul este specific zonelor deluroase şi variază de la cel de adăpost la baza Munţilor Apuseni cu valori de temperatură mai ridicate (media anuală a temperaturii 9°C) şi precipitaţii mai reduse (500‐600 mm), unde se dezvoltă o vegetaţie ierboasă compusă din asociaţii de colilie şi negară, la un climat mai răcoros (media anuală a temperaturii 6‐7°C) cu precipitaţii mai mari (700‐900 mm), unde se dezvoltă păduri de gorunete şi făgete, în părţile nordică şi estică a depresiunii. Această unitate de relief se distinge prin bogatele resurse de gaze naturale, care reprezintă una dintre principalele resurse energetice ale ţării.


Număr total UAT: 355 (2495181.90 ha, reprezentând 11.16% din suprafaţa totală a României), din care: 18 municipii (156025.92 ha, reprezentând 0.57%% din suprafaţa totală a României), 19 oraşe (144340.16 ha, reprezentând 0.60 % din suprafaţa totală a României), 45 comune (2194815.64 ha, reprezentând 10.00% din suprafaţa totală a României)


Total 37 UAT din care, 4 municipii‐ Blaj, ALBA IULIA, Aiud, Sebeş 2 oraşe‐ Ocna Mureş, Teiuş 31 comune‐ Fărău, Cenade, Ohaba, Cergău, Jidvei, Roşia de Secaş, Valea Lungă, Hopârta, Cetatea de Baltă, Câlnic, Noşlac, Gârbova, Sâncel, Doştat, Lopadea Nouă, Şona, Lunca Mureşului, Unirea, Stremţ, Daia Română, Bucerdea Grânoasă, Rădeşti, Şpring, Mihalţ, Crăciunelu de Jos, Berghin, Mirăslău, Galda de Jos, Sântimbru, Cut, Ciugud

Judeţul Bistriţa‐Năsăud Total 45 UAT din care, 1 municipiu‐ BISTRIŢA 2 oraşe‐ Beclean, Năsăud 42 comune‐ Urmeniş, Miceştii de Câmpie, Milaş, Chiochis, Silivaşu de Câmpie, Budeşti, Matei, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca, Nuşeni, Braniştea, Şieu‐Odorhei, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Spermezeu, Căianu Mic, Negrileşti, Ciceu‐Giurgeşti, Petru Rareş, Ciceu ‐ Mihaieşti, Uriu, Târlişua, Coşbuc, Zagra, Telciu, Runcu Salvei, Feldru, Salva, Şieuţ, Monor, Şieu, Cetate, Rebra, Josenii Bârgăului, Şintereag, Nimigea, Mărişelu, Dumitra, Chiuza, Livezile, Budacu de Jos, Şieu‐Măgheruş


99

Judeţul Braşov Total 17 UAT din care, 1 municipiu ‐ Făgăraş 1 oraşe‐ Rupea 15 comune‐ Ticuşu, Ungra, Şoarş, Jibert, Buneşti, Şinca, Cincu, Comana, Voila, Părău, Beclean, Şercaia, Mândra, Caţa, Homorod

Judeţul Cluj Total 70 UAT din care, 5 municipii ‐ Gherla, Turda, Cluj‐Napoca, Dej, Câmpia Turzii 1 oraşe‐ Huedin 64 comune‐ Pălatca, Ploscoş, Cătina, Suatu, Frata, Cămăraşu, Sânmărtin, Cojocna, Ceanu Mare, Căianu, Tritenii de Jos, Unguraş, Geaca, Mociu, Buza, Sic, Ţaga, Jucu, Viişoara, Fizeşu Gherlii, Bonţida, Mintiu Gherlii, Mica, Sănduleşti, Apahida, Aluniş, Corneşti, Vultureni, Aiton, Recea‐Cristur, Chinteni, Sânpaul, Borşa, Panticeu, Ciurila, Dăbâca, Feleacu, Aşchileu, Călăţele, Bobâlna, Căpuşu Mare, Chiuieşti, Vad, Mănăstireni, Tureni, Iclod, Petreştii de Jos, Săvădisla, Aghireşu, Gârbău, Sâncraiu, Câţcău, Iara, Jichişu de Jos, Căşeiu, Gilău, Izvoru Crişului, Baciu, Cuzdrioara, Floreşti, Călăraşi, Moldoveneşti, Luna, Mihai Viteazu

Judeţul Hargita Total 15 UAT din care, 1 municipiu ‐ Odorheiu Secuiesc 1 oraşe‐ Cristuru Secuiesc 13 comune‐ Săcel, Atid, Dârjiu, Satu Mare, Şimoneşti, Avrămeşti, Lupeni, Secuieni, Mărtiniş, Mugeni, Porumbeni, Ulieş, Feliceni

Judeţul Maramureş Total 8 UAT din care, 1 oraşe‐ Târgu Lăpuş 7 comune‐ Vima Mică, Boiu Mare, Valea Chioarului, Suciu de Sus, Cupşeni, Coroieni, Lăpuş

Judeţul Mureş Total 94 UAT din care, 4 municipii ‐ TÂRGU MUREŞ, Târnăveni, Sighişoara, Reghin 6 oraşe‐ Luduş, Iernut, Sărmaşu, Ungheni, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului 84 comune‐ Băla, Pogăceaua, Sânpetru de Câmpie, Tăureni, Rîciu, Papiu Ilarian, Crăieşti, Grebenişu de Câmpie, Valea Largă, Fărăgău, Cuci, Şincai, Cozma, Madaraş, Band, Lunca, Sânger, Glodeni, Şăulia, Miheşu de Câmpie, Cheţani, Iclănzel, Pănet, Zau de Câmpie, Voivodeni, Ceuaşu de Câmpie, Breaza, Ogra, Sâncraiu de Mureş, Bogata, Sântana de Mureş, Viişoara, Cucerdea, Veţca, Saschiz, Crăciuneşti, Daneş, Coroisânmărtin, Zagăr, Apold, Bahnea, Suplac, Bălăuşeri, Fântânele, Bichiş, Mica, Păsăreni, Găleşti, Nadeş, Băgaciu, Aţintiş, Adămuş, Acăţari, Albeşti, Găneşti, Ernei, Gheorghe Doja, Sânpaul, Cristeşti, Livezeni, Sângeorgiu de Mureş, Corunca, Neaua, Măgherani, Gurghiu, Beica de Jos, Chibed, Ghindari, Hodoşa, Gorneşti, Vânători, Petelea, Deda, Vărgata, Ruşii‐Munţi, Eremitu, Brâncoveneşti, Batoş, Suseni, Solovăstru, Bereni, Aluniş, Ideciu de Jos, Sărăţeni

Judeţul Sălaj Total 26 UAT din care, 26 comune‐ Gârbou, Zalha, Dragu, Cristolţ, Rus, Bălan, Hida, Poiana Blenchii, Băbeni, Almaşu, Letca, Şimişna, Fildu de Jos, Cuzăplac, Lozna, Buciumi, Gâlgău, Agrij, Surduc, Zimbor, Treznea, Ileanda, Năpradea, Creaca, Sânmihaiu Almaşului, Românaşi

Judeţul Sibiu Total 43 UAT din care, 2 municipii ‐ Mediaş, SIBIU 5 oraşe‐ Agnita, Copşa Mică, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, Dumbrăveni 36 comune‐ Păuca, Marpod, Slimnic, Vurpăr, Loamneş, Şeica Mica, Mihăileni, Bruiu, Ludoş, Laslea, Micăsasa, Merghindeal, Iacobeni, Nocrich, Şeica Mare, Brădeni, Roşia, Dârlos, Alţina, Hoghilag, Aţel, Bazna, Axente Sever, Biertan, Valea Viilor, Târnava, Apoldu de Jos, Chirpăr, Bîrghiş, Brateiu, Blăjel, Moşna, Şura Mare, Şura Mica, Alma, Şelimbăr





100


100

II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Baia Mare (Valea Chioarului), ZM Cluj‐Napoca (CLUJ‐NAPOCA, Aiton, Apahida, Baciu, Bonţida, Borşa, Căianu, Chinteni, Ciurila, Cojocna, Feleacu, Floreşti, Gilău, Gârbău, Luna, Petreştii de Jos, Săvădisla, Sânpaul, Tureni, Vultureni), ZM Târgu Mureş (TÂRGU MUREŞ, Cristeşti, Sâncraiu de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Acăţari, Ceuaşu de Câmpie, Crăciuneşti, Ernei, Gheorghe Doja, Livezeni, Pănet, Sânpaul, Ungheni, Corunca) Poli de creştere:‐ CLUJ‐NAPOCA Poli de dezvoltare: TÂRGU MUREŞ, SIBIU Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă naţională sau transnaţională‐ CLUJ‐NAPOCA, de importanţă regională sau locală‐ TÂRGU MUREŞ, ALBA IULIA, Blaj, BISTRIŢA, Turda, Odorheiu Secuiesc, SIBIU, Mediaş

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 8 SU (1 ALBA‐IULIA‐ Sebeş‐ Teiuş‐ Blaj‐ Aiud‐ Ocna Mureş, 8 BISTRIŢA‐ Năsăud, 17 Beclean‐ Gherla‐ Dej, 18 Turda‐ Câmpia Turzii, 42 TÂRGU MUREŞ –Ungheni‐ Miercurea Nirajului‐ Sângeorgiu de Pădure, 43 Sighişoara‐ Dumbrăveni, 44 Luduş –Iernut‐ Târnăveni, 54 Mediaş‐ Copşa Mică) Parţial‐ 2 SU ( 53 SIBIU ‐Ocna Sibiului ‐ Miercurea Sibiului, 30 Odorheiu Secuiesc)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Cluj‐Napoca, Târgu Mureş, Blaj, Sibiu, Apahida, Baciu, Livezeni, Teiuş, Beclean, Salva, Dej, Câmpia Turzii, Aghireşu, Aşchileu, Luduş, Deda, Agnita Aeroport civil: Cluj‐Napoca, Târgu Mureş, Sibiu Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Almaşu, Buciumi, Cuzăplac, Dragu, Fildu de Jos, Hida, Sânmihaiu Almaşului, Zimbor, Valea Chioarului, Boiu Mare, Gâlgău, Ileanda, Letca, Lozna, Poiana Blenchii, Rus, Zalha, Budeşti, Chiochis, Galaţii Bistriţei, Lechinţa, Matei, Miceştii de Câmpie, Milaş, Silivaşu de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Teaca, Urmeniş, Buza, Cămăraşu, Cătina, Frata, Geaca, Mociu, Pălatca, Suatu, Band, Cozma, Crăieşti, Fărăgău, Grebenişu de Câmpie, Miheşu de Câmpie, Pogăceaua, Rîciu, Sărmaşu, Sânpetru de Câmpie, Şăulia, Şincai, Valea Largă, Zau de Câmpie





Monumente UNESCO: 8 Câlnic, Buneşti, Dârjiu, Târgu Lăpuş, Sighişoara, Saschiz, Biertan, Valea Viilor




Promovarea turismului rural şi a ecoturismului în zonele cu valori de patrimoniu cultural şi natural, în zone în care se activităţile tradiţionale conferă un specific local inedit.

Dezvoltarea localităţilor în conformitate cu funcţiile specifice ale acestora: Cluj‐Napoca– administraţie publică, sectoare competitive, sector cuaternar; capitalele secundare ‐ sector terţiar (cu accent pe turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii – sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate ‐ sector primar, sector secundar, sector terţiar format din servicii de primă necesitate.

Sprijinirea apropierii serviciilor de populaţie (împărţirea oraşelor mari în sectoare, deservirea aglomerărilor de populaţie prin cooperarea serviciilor).


101

12. Podişul Mehedinţi


I.1. Denumirea unităţii geografice: Podişul Mehedinţi



I.4. Populaţie 2012: 126020



Podişul Mehedinţi este una dintre cele mai mici şi mai bine individualizate regiuni geografice ale României. Este o treaptă intermediară între Munţii Mehedinţi şi Piemontul Motrului. Are înălţimi caracteristice regiunilor deluroase dar o structură petrografică şi geologică specifice munţilor (micaşisturi, gnaise, cuarţite, etc.). În general, se diferenţiază în trei părţi de forma unor fâşii cu lăţime variată, orientate în lungul podişului, două fâşii de dealuri despărţite de un uluc depresionar. Altitudinile dealurilor variază între 700 m în dealurile de la baza munţilor şi 175‐250 m în depresiunile cu aspect deluros. Climatul este mai blând decât în alte regiuni ale ţării determinate de invaziile de aer tropical‐maritim, mai umede şi calde, de origine mediteraneană şi oceanică. Reţeaua hidrografică cu obârşie în Munţii Mehedinţi prezintă două tipuri de regim de scurgere: râuri cu scurgere superficială normală şi râuri care trec prin arii carstice, cu un debit mult mai constant în decursul anului. Vegetaţia se încadrează în etajul alternanţei pădurilor de fag şi de gorun. In partea vestică şi sud‐vestică se dezvoltă păduri submediteraneene de stejar pufos, cer, gârniţă, etc., iar pe relieful carstic apar tufărişuri de tip submediteranean, termofile ca mojdreanul, cărpiniţa, liliacul, cornul, scumpia, etc.

II.2 Unităţi administrativ teritoriale componente

Număr total UAT: 12 (87464.7 ha, reprezentând 0.37% din suprafaţa totală a României), din care: 1 municipiu (6393.5 ha, reprezentând 0.03%% din suprafaţa totală a României), 11 comune (81071.2 ha, reprezentând 0.34% din suprafaţa totală a României)

Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Mehedinţi

Total 12 UAT din care, 1 municipiu‐ Drobeta‐Turnu Severin 11 comune‐ Izvoru Bârzii, Podeni, Cireşu, Iloviţa, Ponoarele, Balta, Bâlvăneşti, Bala, Brezniţa‐Ocol, Ilovăţ, Godeanu



Densitatea UAT (densitate UAT/100 kmp): Totală 1.37 UAT urbane‐ 1.56 Municipii‐ 1.56 UAT rurale‐comune‐ 1.36


102


102

II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: ‐ Poli de creştere:‐ ‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Drobeta‐Turnu Severin

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total: ‐ Parţial: 1 SU (41 Drobeta‐Turnu Severin)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare: ‐ Aeroport civil: ‐ Porturi: Drobeta‐Turnu Severin

Zone lipsite de oraşe: ‐




254 total (255nr. real), din care: 33 poziţia A (28 nr. real poziţia A)



Studierea problemelor specifice agriculturii în zonele de podiş, pentru limitarea creării fermelor de mari dimensiuni şi favorizarea celor de dimensiuni medii (inclusiv prin sprijinirea unor tipuri de cooperativizare), rezolvarea problemelor de irigaţii, creşterea importanţei turismului în economie, conservarea zonelor împădurite şi de păşuni existente;

Măsurile necesare sunt similare celor din regiunile montane medii şi înalte, ţinându‐se însă seama că elementele de impact negativ sunt mai accentuate şi trebuie aplicate măsuri mai drastice; fiind regiuni mai bine populate şi cu o economie mai diversificată intervin şi alţi factori care degradează mediul şi trebuie contracaraţi, între care: construcţiile (în principal pensiuni şi case de vacanţă, cartiere rezidenţiale) în extravilanul localităţilor etc.;

Crearea unor sisteme funcţionale integrate având la bază complementaritatea rural‐urban prin dezvoltarea de activităţi tertiare, cuaternare (prelucrarea şi desfacerea produselor, servicii, comerţ) în oraşele medii şi mari, în paralel cu activităţile primare desfăşurate în comunele învecinate în scopul bunei valorificări a resurselor de teren.


103

13. Câmpia Română I


I.1. Denumirea unităţii geografice: Câmpia Română I

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 13.1. Câmpia Bărăganului 13.2. Câmpia Ialomiţei 13.3. Câmpia Buzău‐Siret


I.4. Populaţie 2012: 4906629



Câmpia Română I reprezintă jumătatea vestică a celei mai mari şi mai complexe suprafeţe de câmpie din România. Ca urmare a divesităţii proceselor care au dus la formarea acestei unităţi de relief, în cadrul ei există o varietate de tipuri genetice, permanente schimbări de cursuri ale râurilor, numeroase sisteme de terase şi multiple microforme de relief. Din punct de vedere genetic sunt specifice câmpiile de subsidenţă şi piemontane, combinate cu sisteme de terase care variază spaţial şi cu lunci foarte bine dezvoltate, cu precădere la Dunăre şi la principalele râuri carpatice. Climatul este de tip temperat‐continental, cu influenţe submediteraneene în Câmpia Olteniei şi cu caracteristici de tranziţie, în care se interferează circulaţiile din est cu cele din vest în Câmpia Teleormanului. Reţeaua hidrografică ete alcătuită din râuri alohtone, care traversează câmpia pe direcţia nord‐sud în Câmpia Olteniei şi nord‐vest ‒ sud‐est în cea a Telelormanului și din mici râuri autohtone, care au un debit mult mai redus şi lacuri naturale. Covorul vegetal natural se caracterizează prin diferenţeieri însemnate, deşi diferenţele altitudinale sunt mici iar cea latitudinală nesemnificativă. Această parte a Câmpiei Române este domeniul a două tipuri importante de vegetaţie, cel al pădurilor de foioase submezofile în jumătatea nordică şi cel al silvostepei în sud.


Număr total UAT: 381 (2320362.30 ha, reprezentând 9.73% din suprafaţa totală a României), din care: 12 municipii (118891.77 ha, reprezentând 0.50% din suprafaţa totală a României), 27 oraşe (183887.08 ha, reprezentând 0.77 % din suprafaţa totală a României), 342 comune (2017583.28 ha, reprezentând 8.46% din suprafaţa totală a României)


Total 1 UAT din care, 1 comună‐ Leordeni

Judeţul Brăila Total 40 UAT din care, 1 municipii ‐ BRĂILA 3 oraşe‐ Însurăţei, Ianca, Făurei 36 comune‐ Bordei Verde, Ciocile, Dudeşti, Ulmu, Gropeni, Zăvoaia, Cireşu, Tufeşti, Mircea Voda, Tudor Vladimirescu, Victoria, Viziru, Roşiori, Movila Miresii, Bărăganul, Unirea, Surdila‐Găiseanca, Tichileşti, Traian, Chişcani, Cazasu, Scorţaru Nou, Racoviţa, Salcia Tudor, Gradiştea, Măxineni, Gemenele, Râmnicelu, Romanu, Şuţeşti, Siliştea, Galbenu, Vişani, Jirlău, Surdila‐Greci, Vădeni

Municipiul Bucureşti Judeţul Buzău

Total 43 UAT din care, 2 municipii ‐ BUZĂU, Râmnicu Sărat 1 oraş‐ Pogoanele 40 comune‐ Padina, Glodeanu‐Siliştea, Scutelnici, Ruşeţu, Glodeanu Sărat, Mihăileşti, Brădeanu, Smeeni, Movila Banului, Florica, Robeasca, Balta Albă, Largu, Ghergheasa, Luciu, C.A. Rosetti, Vâlcelele, Gherăseni, Bălăceanu, Puieşti, Ţinteşti, Cochirleanca, Săgeata, Boldu, Ziduri, Poşta

104


104

Câlnău, Cilibia, Râmnicelu, Costeşti, Gălbinaşi, Valea Râmnicului, Vadu Paşii, Săpoca, Mărăcineni, Amaru, Pietroasele, Săhăteni, Stâlpu, Ulmeni, Merei

Judeţul Călăraşi Total 36 UAT din care, 3 oraşe‐ Budeşti, Lehliu Gară, Fundulea 33 comune‐ Gurbănesti, Ileana, Sohatu, Valea Argovei, Vasilaţi, Plătăreşti, Frăsinet, Ulmu, Săruleşti, Luica, Tămădău Mare, Nicolae Bălcescu, Nana, Fundeni, Vlad Ţepeş, Lupşanu, Dragalina, Perişoru, Lehliu, Independenţa, Şoldanu, Dor Mărunt, Curcani, Ulmeni, Alexandru Odobescu, Mitreni, Ştefan Vodă, Ştefan cel Mare, Vâlcelele, Dragoş Vodă, Gălbinaşi, Belciugatele, Frumuşani

Judeţul Dâmboviţa Total 40 UAT din care, 1 municipiu‐ TÂRGOVIŞTE 3 oraşe‐ Titu, Răcari, Găeşti 36 comune‐ Cojasca, Ciocăneşti, Poiana, Brezoaele, Dărmăneşti, Corneşti, Niculeşti, Butimanu, Odobeşti, Conţeşti, Finta, Tărtăşeşti, Cornăţelu, Lunguleţu, Mătăsaru, Produleşti, Băleni, Dragomireşti, Nucet, Costeştii din Vale, Crevedia, Văcăreşti, Bucşani, Braniştea, Potlogi, Comişani, Mogoşani, Bilciureşti, Slobozia Moară, Crângurile, Dobra, Gura Ocniţei, I. L. Caragiale, Sălcioara, Ulmi, Vlădeni

Judeţul Galaţi Total 38 UAT din care, 2 municipii ‐ Tecuci, GALAŢI 36 comune‐ Rediu, Scânteieşti, Nămoloasa, Cuca, Slobozia Conachi, Băleni, Pechea, Nicoreşti, Griviţa, Costache Negri, Piscu, Cudalbi, Frumuşiţa, Folteşti, Iveşti, Umbrăreşti, Fundeni, Movileni, Ghidigeni, Lieşti, Barcea, Munteni, Schela, Tudor Vladimirescu, Cosmeşti, Independenţa, Matca, Tuluceşti, Drăgăneşti, Suhurului, Braniştea, Vânatori, Şendreni, Negrilesti, Smârdan, Cuza Voda

Judeţul Giurgiu Total 12 UAT din care, 1 oraş‐ Bolintin‐Vale 11 comune‐ Valea Dragului, Colibaşi, Găiseni, Ulmi, Vărăşti, Joiţa, Floreşti‐Stoeneşti, Bolintin‐Deal, Cosoba, Săbăreni, Herăşti

Judeţul Ialomiţa Total 61 UAT din care, 3 municipii ‐ Urziceni, SLOBOZIA, Feteşti 4 oraşe‐ Ţăndărei, Căzăneşti, Amara, Fierbinţi‐Târg 54 comune‐ Drăgoeşti, Axintele, Balaciu, Cocora, Reviga, Grindu, Valea Măcrişului, Sălcioara, Munteni‐Buzău, Armăşeşti, Albeşti, Ciochina, Bărcăneşti, Griviţa, Mihail Kogălniceanu, Miloşeşti, Gârbovi, Cosâmbeşti, Scânteia, Ion Roată, Sudiţi, Săveni, Sfântu Gheorghe, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Gura Ialomiţei, Alexeni, Ciocârlia, Movila, Andrăşeşti, Perieţi, Valea Ciorii, Bucu, Manasia, Ciulniţa, Roşiori, Ograda, Colelia, Mărculeşti, Platoneşti, Traian, Bueşti, Sărateni, Boraneşti, Sineşti, Moviliţa, Coşereni, Brazii, Dridu, Jilavele, Adâncata, Bărbuleşti, Moldoveni, Maia

Judeţul Ilfov Total 40 UAT din care, 8 oraşe‐ Buftea, Voluntari, Chitila, Măgurele, Pantelimon, Popeşti Leordeni, Otopeni, Bragadiru 32 comune‐ Găneasa, Nuci, Gruiu, Dascălu, Tunari, Cernica, Petrăchioaia, Dărăşti‐Ilfov, Ciolpani, Copăceni, Moara Vlăsiei, Periş, Glina, Brăneşti, Vidra, Mogoşoaia, Jilava, Domneşti, Afumaţi, Berceni, Ciorogârla, Grădiştea, Dobroieşti, Clinceni, Dragomireşti‐Vale, Chiajna, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Cornetu, Corbeanca, Baloteşti, 1 Decembrie

Judeţul Prahova Total 36 UAT din care, 1 municipiu‐ PLOIEŞTI 1 oraş‐ Mizil 34 comune‐ Sălciile, Boldeşti‐Gradiştea, Gherghiţa, Ciorani, Colceag, Fulga, Măneşti, Filipeştii de Pădure, Poienarii Burchii, Dumbrava, Balta Doamnei, Tinosu, Baba Ana, Şirna, Gorgota, Filipeştii de Târg, Drăgăneşti, Berceni, Tomşani, Râfov, Puchenii Mari, Albeşti‐Paleologu, Valea Călugărească, Bărcăneşti, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Brazi, Bucov, Blejoi, Vadu Săpat, Floreşti, Păuleşti, Cocoraştii Colt, Olari

Judeţul Vrancea Total 87 UAT din care, 1 municipiU ‐ FOCŞANI 3 oraşe‐ Panciu, Mărăşeşti, Odobeşti 29 comune‐ Băleşti, Măicăneşti, Năneşti, Ciorăşti, Vulturu, Sihlea, Tătăranu, Suraia, Milcovul, Ţifeşti, Urecheşti, Gugeşti, Pufeşti, Gologanu, Garoafa, Cârligele, Slobozia Ciorăşti, Jariştea, Boloteşti, Coteşti, Vârteşcoiu, Dumbrăveni, Vânători, Răstoaca, Câmpineanca, Bilieşti, Goleşti, Obrejiţa, Popeşti






105

II.4. Demografie

Număr locuitori 2012: 4906629 , din care: 3461459 în mediul urban 1445170 în mediul rural




Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Dunărea de Jos (BRĂILA, Chişcani, Gemenele, Gropeni, Măxineni, Movila Miresii, Râmnicelu, Romanu, Scorţaru Nou, Siliştea, Tichileşti, Traian, Tudor Vladimirescu, Tufeşti, Unirea, Vădeni, Viziru, GALAŢI, Şendreni, Vânatori, Braniştea, Cuca, Folteşti, Frumuşiţa, Independenţa, Nămoloasa, Pechea, Piscu, Rediu, Scânteieşti, Schela, Slobozia Conachi, Smârdan, Tudor Vladimirescu, Tuluceşti) Poli de creştere:‐ Ploieşti Poli de dezvoltare: Galaţi, Brăila Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): zone metropolitane de creştere‐ BUCUREŞTI; de importanţă naţională sau transnaţională‐ PLOIEŞTI, Galaţi, de importanţă regională sau locală‐ BRĂILA, BUZĂU, TÂRGOVIŞTE, FOCŞANI, Voluntari)

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 4 SU (62 FOCŞANI‐ Panciu‐ Mărăşeşti‐ Odobeşti‐ Tecuci, 10 Ianca‐ Făurei, 22 Titu‐ Răcari‐ Găeşti, 33 SLOBOZIA‐ Ţăndărei‐ Amara) Parţial‐ 5 SU ( 12 Bucureşti‐ Buftea‐ Voluntari‐ Chitila‐ Măgurele‐ Pantelimon‐ Popeşti Leordeni‐ Otopeni‐ Bragadiru, 25 Galaţi‐ Brăila, 34 Feteşti, 49 Ploieşti, 21 TÂRGOVIŞTE)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Făurei, BUZĂU, TÂRGOVIŞTE, Titu, GALAŢI, Tecuci, SLOBOZIA, Feteşti, Ţăndărei, Ciulniţa, PLOIEŞTI, Brazi, Mărăşeşti, BUCUREŞTI Aeroport civil: Bucureşti Porturi: BRĂILA, GALAŢI, Smârdan

Zone lipsite de oraşe: Ciocile, Cireşu, Gemenele, Măxineni, Racoviţa, Râmnicelu, Romanu, Roşiori, Salcia Tudor, Scorţaru Nou, Ulmu, Balta Albă, Vâlcelele, Costache Negri, Cuca, Cudalbi, Folteşti, Frumuşiţa, Fundeni, Griviţa, Iveşti, Lieşti, Pechea, Rediu, Scânteieşti, Balaciu, Căzăneşti, Ciochina, Cocora, Dragalina, Dragoş Vodă, Grindu, Munteni‐Buzău, Reviga, Sălcioara, Sfântu Gheorghe, Axintele, Băleşti, Ciorăşti, Măicăneşti, Năneşti







Studierea problemelor specifice zonelor de câmpie pentru limitarea creării fermelor de mari dimensiuni şi favorizarea celor de dimensiuni medii (inclusiv prin sprijinirea unor tipuri de cooperativizare), rezolvarea problemelor de irigaţii, creşterea importanţei turismului în economie, conservarea zonelor împădurite existente.

Controlarea elementele negative induse de fenomenele naturale (secetă sau, din contra, inundaţii), prin darea în funcţiune de sisteme de irigaţii, respectiv de drenare (care, în bună măsură, au existat dar au fost distruse după 1989); este necesar controlul utilizării insecticidelor, ierbicidelor etc. care, în mod firesc, ajung în cursurile de apă (râuri, fluviul Dunărea) sau oglinzile de apă (lacuri).

Abordarea luncilor ca modalitate de dezvoltare teritorială unitară: reducerea/ eliminarea elementelor cu impact negativ: carierele de pietriş şi nisip, deversarea de ape uzate, depozitarea de deşeuri (menajere, industriale, zootehnice etc.) în luncă, fluctuaţii ale debitului râului, braconajul etc. (cu precizarea faptului că zonele de luncă străbat mai multe unităţi de relief).

106


106

14. Câmpia Română II


I.1. Denumirea unităţii geografice: Câmpia Română II

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 14.1. Câmpia Olteniei 14.2. Câmpia Teleormanului


I.4. Populaţie 2012: 374680



Câmpia Română II reprezintă jumătatea estică a celei mai mari şi mai complexe suprafeţe de câmpie din România. Ca urmare a divesităţii proceselor care au dus la formarea acestei unităţi de relief, în cadrul ei există o varietate de tipuri genetice, permanente schimbări de cursuri ale râurilor, numeroase sisteme de terase şi multiple microforme de relief. Din punct de vedere genetic sunt specifice câmpiile de subsidenţă şi piemontane, combinate cu sisteme de terase care variază spaţial şi cu lunci foarte bine dezvoltate, cu precădere la Dunăre şi la principalele râuri carpatice. Climatul este de tip temperat‐continental, caracterizat prin ariditate, mai accentuată în estul Bărăganului și cu caracteristici de tranziţie, în care se interferează circulaţiile din est cu cele din vest în Câmpia Ialomiţei. Reţeaua hidrografică ete alcătuită: din râuri alohtone, care traversează regiunea pe direcţia nord‐vest ‒ sud‐est în Câmpia Ialomiţei şi care îşi schimbă direcţia spre est şi apoi spre nord‐est în Bărăgan şi în Câmpia Buzău‐Siret; mici râuri autohtone, care au un debit mult mai redus, la care se adaugă şi lacuri naturale. Covorul vegetal natural se caracterizează prin diferenţieri însemnate, deşi diferenţele altitudinale sunt mici, iar cea latitudinală nesemnificativă. Această parte a Câmpiei Române este domeniul a două tipuri importante de vegetaţie, cel al stepei, care caracterizează partea de est a Europei şi cel al silvostepei. O caracteristică importantă o reprezintă bogăţiile subsolului şi anume hidrocarburile, care au fost intens exploatat în secolul XX.


Număr total UAT: 283 (1680044.35ha, reprezentând 7.05% din suprafaţa totală a României), din care: 5 municipii (44105.08 ha, reprezentând 0.19%% din suprafaţa totală a României), 7 oraşe (58713.30 ha, reprezentând 0.25 % din suprafaţa totală a României), 271 comune (1577225.84 ha, reprezentând 6.62%% din suprafaţa totală a României)


Total 24 UAT din care, 1 municipiu‐ Piteşti 1 oraş‐ Costeşti 22 comune‐ Miroşi, Ungheni, Popeşti, Recea, Căldăraru, Negraşi, Mozăceni, Hârseşti, Teiu, Izvoru, Ştefan cel Mare, Bârla, Rociu, Buzoeşti, Stolnici, Slobozia, Suseni, Răteşti, Oarja, Căteasca, Raca, Bradu

Judeţul Călăraşi Total 3 UAT din care, 3 comune‐ Radovanu, Căscioarele, Crivăţ

Judeţul Dâmboviţa Total 6 UAT din care, 6 comune‐ Şelaru, Vişina, Ulieşti, Corbii Mari, Răscăeţi, Petreşti, Morteni


107

Judeţul Dolj Total 44 UAT din care, 1 municipii ‐ Băileşti 1 oraş‐ Segarcea 42 comune‐ Mârşani, Daneţi, Dobreşti, Celaru, Valea Stanciului, Teslui, Bratovoeşti, Bîrca, Dioşti, Gângiova, Drănic, Leu, Sadova, Cioroiaşi, Castranova, Măceşu de Sus, Moţăţei, Lipovu, Robăneşti, Ţuglui, Amărăştii de Sus, Goicea, Calopăr, Seaca de Câmp, Apele Vii, Urzicuţa, Cerăt, Drăgoteşti, Galicea Mare, Afumaţi, Giurgiţa, Siliştea Crucii, Amărăştii de Jos, Teasc, Coşoveni, Unirea, Malu Mare, Dobroteşti, Întorsura, Galiciuica, Ghindeni, Rojişte

Judeţul Giurgiu Total 34 UAT din care, 1 oraş‐ Mihăileşti 33 comune‐ Răsuceni, Stoeneşti, Iepureşti, Letca Nouă, Singureni, Bulbucata, Ghimpaţi, Vânătorii Mici, Gostinari, Mârşa, Greaca, Hotarele, Schitu, Izvoarele, Mihai Bravu, Ogrezeni, Bucşani, Băneasa, Toporu, Comana, Buturugeni, Crevedia Mare, Clejani, Calugăreni, Daia, Roata de Jos, Grădinari, Gogoşari, Adunaţii‐Copăceni, Putineiu, Frăteşti, Stăneşti, Isvoarele

Judeţul Mehedinţi Total 19 UAT din care, 1 oraş‐ Vânju Mare 18 comune‐ Salcia, Braniştea, Gârla Mare, Gruia, Punghina, Vânători, Pristol, Jiana, Pătulele, Obârşia de Câmp, Cujmir, Gogoşu, Dârvari, Vânjuleţ, Burila Mare, Corlăţel, Devesel, Vrata

Judeţul Olt Total 65 UAT din care, 1 municipiu ‐ Caracal 2 oraşe‐ Balş, Drăgăneşti‐Olt 62 comune‐ Cezieni, Studina, Dăneasa, Redea, Rotunda, Fărcaşele, Traian, Brâncoveni, Sprâncenata, Dobrun, Voineasa, Brastavăţu, Gostavăţu, Pârşcoveni, Obârşia, Fălcoiu, Scărişoara, Băbiciu, Rusăneşti, Dobrosloveni, Vădăstriţa, Osica de Sus, Vlădila, Drăghiceni, Cilieni, Vădastra, Giuvărăşti, Vişina, Ştefan cel Mare, Tia Mare, Vişina Nouă, Stoeneşti, Urzica, Izbiceni, Deveselu, Bucinişu, Osica de Jos, Bârza, Grădinile, Ipoteşti, Sopârliţa, Radomireşti, Stoicăneşti, Seaca, Perieţi, Nicolae Titulescu, Văleni, Izvoarele, Crâmpoia, Şerbăneşti, Schitu, Mihăeşti, Movileni, Icoana, Tufeni, Coteana, Corbu, Mărunţei, Vâlcele, Brebeni, Milcov, Ghimpeţeni

Judeţul Teleorman Total 87 UAT din care, 2 municipii ‐ Roşiori de Vede, Alexandria 1 oraş‐ Videle 84 comune‐ Saelele, Scurtu Mare, Sârbeni, Necşeşti, Săceni, Gălăteni, Dideşti, Băbăiţa, Siliştea‐Gumeşti, Tătărăştii de Jos, Trivalea‐Moşteni, Mereni, Plopii‐Slăviteşti, Zâmbreasca, Talpa, Crângeni, Ciolăneşti, Siliştea, Rădoieşti, Călmăţuiu de Sus, Vârtoape, Troianul, Moşteni, Botoroaga, Călineşti, Tătărăştii de Sus, Cosmeşti, Bujoreni, Slobozia Mândra, Sfinţeşti, Lunca, Balaci, Dobroteşti, Călmăţuiu, Drăgăneşti‐Vlaşca, Vedea, Buzescu, Drăcşenei, Salcia, Crevenicu, Gratia, Segarcea‐Vale, Piatra, Plosca, Bujoru, Peretu, Blejeşti, Răsmireşti, Măldăeni, Poeni, Orbeasca, Lita, Mavrodin, Bogdana, Bragadiru, Stejaru, Putineiu, Scrioaştea, Ştorobăneasa, Vităneşti, Ţigăneşti, Drăgăneşti de Vede, Viişoara, Izvoarele, Olteni, Măgura, Furculeşti, Crângu, Conţeşti, Cervenia, Smârdioasa, Mârzăneşti, Frumoasa, Brânceni, Beuca, Beciu, Poroschia, Nanov, Nenciulesti, Frăsinet, Purani, Fântânele, Uda‐Clocociov, Dracea





II.4. Demografie



Raport rural‐urban: predominant rural (peste 60%)


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Piteşti (Piteşti, Bradu), parţial ZM Craiova (Ţuglui) Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: PITEŞTI Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ PITEŞTI, Balş, Alexandria

108


108

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 1 SU (47 Caracal‐ Drăgăneşti‐Olt) Parţial: 3 SU (4 Piteşti‐ Costeşti, 12 Mihăileşti, 24 Balş )

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare‐ Piteşti, Caracal, Roşiori de Vede Port: Gruia

Zone lipsite de oraşe: Bârla, Căldăraru, Hârseşti, Izvoru, Miroşi, Mozăceni, Negraşi, Popeşti, Recea, Slobozia, Ştefan cel Mare, Teiu, Ungheni, Amărăştii de Jos, Amărăştii de Sus, Apele Vii, Bîrca, Castranova, Celaru, Daneţi, Dioşti, Dobreşti, Gângiova, Goicea, Măceşu de Sus, Mârşani, Sadova, Cujmir, Dârvari, Gârla Mare, Gruia, Obârşia de Câmp, Pristol, Salcia, Vânători, Crâmpoia, Icoana, Mihăeşti, Movileni, Nicolae Titulescu, Radomireşti, Seaca, Şerbăneşti, Tufeni, Văleni, Balaci, Ciolăneşti, Dobroteşti, Gratia, Necşeşti, Poeni, Scurtu Mare, Siliştea, Siliştea‐Gumeşti, Sârbeni, Tătărăştii de Jos, Tătărăştii de Sus, Trivalea‐Moşteni, Zâmbreasca








Controlarea elementele negative induse de fenomenele naturale (secetă sau, din contra, inundaţii), prin darea în funcţiune de sisteme de irigaţii, respectiv de drenare (care, în bună măsură, au existat dar au fost distruse în primii ani de după evenimentele din 1989); în cazul irigaţiilor se impune reluarea lucrărilor la Canalul Siret – Bărăgan, părăsite după 1989; este necesar controlul utilizării insecticidelor, ierbicidelor etc. care, în mod firesc, ajung în cursurile de apă (râuri, fluviul Dunărea) sau oglinzile de apă (lacuri, Marea Neagră).

Abordarea luncilor ca modalitate de dezvoltare teritorială unitară: reducerea/ eliminarea elementelor cu impact negativ: carierele de pietriş şi nisip, deversarea de ape uzate, depozitarea de deşeuri (menajere, industriale, zootehnice etc.) în luncă, fluctuaţii ale debitului râului, braconajul etc. (cu precizarea faptului că zonele de luncă străbat mai multe unităţi de relief).

Crearea legilor speciale referitoare la statutul şi organizarea Municipiului Bucureşti şi a zonei sale metropolitane, prin cooperarea CGMB şi a consiliilor locale interesate, într‐un proces care trebuie să fie plasat sub coordonarea APCS şi contribuţia MDRAP la construirea unei viziuni asupra dezvoltării oraşului şi zonei metropolitane a acestuia.

Dezvoltarea funcţiunilor speciale ale localităţilor şi redresarea activităţilor de transport decăzute (cale ferată, aerian, maritim, fluvial) ca mod de crearea a unei identităţi proprii şi de transformare a localităţilor în noduri principale în cadrul reţelei naţionale de localităţi.

15. Câmpia de Vest


I.1. Denumirea unităţii geografice: Câmpia de Vest I.2. Subunităţi operaţionale de relief:

15.1. Câmpia Someşului, 15.2. Câmpia Crişurilor 15.3. Câmpia Banatului



109



Câmpia de Vest este a doua mare regiune din România, amplasată în extremitatea vestică a ţării. Se suprapune unei suprafeţe de scufundare în trepte de la est la vest şi are un pronunţat caracter piemontan pe latura estică, fiind alcătuită din conuri aluvio‐proluviale largi, care se remarcă în relief prin glacisuri prelungi şi netezite. În vest are aspectul unei câmpii joase, aproape netede, cu puţine diferenţieri litologice şi morfologice. Uniformitatea reliefului permite o repartiţie relativ uniformă a fenomenelor climatice, care se înscriu în tipul continental‐moderat de câmpie, cu veri relativ călduroase, lipsite de intervale cu uscăciune şi secetă excesivă şi ierni fără geruri intense şi persistente. Reţeaua hidrografică, cu orientare predominantă est‐vest, este formată din râuri alohtone şi din râuri autohtone, care, având izvoarele la baza glacisurilor sau a teraselor, au caracter semipermanent sau temporar. Fiind o câmpie deosebit de intens populată a suferit o puternică antropizare, astfel încât spaţiul natural primar a fost înlocuit de peisaje derivate, preponderent agricole. La acestea se adaugă activităţile de exploatare a resurselor subsolului (petrol şi gaze naturale).




Total 44 UAT din care, 1 municipii‐ Arad 7 oraşe‐ Curtici, Nădlac, Sântana, Pecica, Chişineu‐Criş, Ineu, Pâncota 36 comună‐ Şagu, Şimand, Covăsinţ, Semlac, Peregu Mare, Felnac, Şiria, Vinga, Dorobanţi, Livada, Ghioroc, Secusigiu, Fântânele, Şofronea, Zăbrani, Zimandu Nou, Şeitin, Vladimirescu, Frumuşeni, Iratoşu, Macea, Zădăreni, Apateu, Craiva, Zărand, Şepreuş, Cermei, Zerind, Mişca, Şicula, Seleuş, Socodor, Olari, Pilu, Grăniceri, Sintea Mare

Judeţul Bihor Total 35 UAT din care, 1 municipii ‐ Oradea 2 oraşe‐ Săcueni, Valea Lui Mihai 33 comune‐ Cociuba Mare, Ciuhoi, Avram Iancu, Olcea, Batăr, Ciumeghiu, Chişlaz, Toboliu, Tinca, Tulca, Cefa, Mădăras, Husasău de Tinca, Sălard, Sannicolau Roman, Nojorid, Biharia, Girişu de Criş, Sântandrei, Borş, Tămăşeu, Gepiu, Curtuişeni, Buduslău, Şimian, Cherechiu, Sălacea, Tarcea, Abrămuţ, Diosig, Rosiori

Judeţul Caraş‐Severin Total 1 UAT din care, 1 comună‐ Măureni

Judeţul Maramureş Total 1 UAT din care, 1 oraş‐ Seini

Judeţul Satu Mare Total 41 UAT din care, 2 municipii ‐ Carei, Satu Mare 2 oraşe‐ Livada, Ardud 37 comune‐ Acâş, Turulung, Pomi, Valea Vinului, Andrid, Pir, Craidorolţ, Căuaş, Medieşu Aurit, Santău, Beltiug, Apa, Doba, Terebeşti, Halmeu, Porumbeşti, Sanislău, Dorolţ, Căpleni, Tiream, Berveni, Foieni, Lazuri, Pişcolt, Micula, Vetiş, Botiz, Moftin, Petreşti, Viile Satu Mare, Culciu, Camin, Urziceni, Odoreu, Păuleşti, Ciumeşti, Agriş

Judeţul Timiş Total 75 UAT din care, 1 municipii ‐ Timişoara 7 oraşe‐ Sânnicolau Mare, Recaş, Jimbolia, Buziaş, Gătaia, Deta, Ciacova 67 comune‐ Remetea Mare, Sacoşu Turcesc, Variaş, Periam, Jebel, Beba Veche, Dudeştii Vechi, Lovrin, Niţchidorf, Sânpetru Mare, Jamu Mare, Liebling, Cărpiniş, Voiteg, Orţişoara, Valcani, Livezile, Pesac, Bucovăţ, Otelec, Peciu Nou, Lenauheim, Bethausen, Banloc, Uivar, Denta, Tormac, Chevereşu Mare, Racoviţa, Pişchia, Belinţ, Teremia Mare, Giulvăz, Cenei, Moraviţa, Victor Vlad Delamarina, Comloşu Mare, Ghiroda, Şag, Satchinez, Becicherecu Mic, Biled, Foeni, Giera, Saravale, Moşniţa Nouă, Boldur, Gavojdia, Cenad, Şandra, Ghilad, Gottlob, Coşteiu, Sânmihaiu Român, Tomnatic, Iecea Mare, Birda, Sânandrei, Săcălaz, Giarmata, Fibis, Checea, Pădureni, Giroc, Dumbrăviţa, Dudeştii Noi, Parta





110


110

II.4. Demografie





Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Oradea (Oradea, Biharia, Sântandrei, Borş, Girişu de Criş, Nojorid, Toboliu), parţial ZM Satu Mare (Satu Mare, Carei, Căpleni, Apa, Ardud, Beltiug, Berveni, Craidorolţ, Culciu, Doba, Dorolţ, Foieni, Lazuri, Medieşu Aurit, Micula, Moftin, Odoreu, Păuleşti, Terebeşti, Valea Vinului, Viile Satu Mare, Agriş), Baia Mare (Seini), parţial ZM Timişoara (Timişoara, Dumbrăviţa, Ghiroda, Giroc, Becicherecu Mic, Giarmata, Moşniţa Nouă, Pişchia, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Şag, Dudeştii Noi, Bucovăţ) Poli de creştere:‐ Timişoara Poli de dezvoltare: Arad, Oradea, Satu Mare Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): zone metropolitane de creştere‐ Timişoara; de importanţă naţională sau transnaţională‐ Oradea, de importanţă regională sau locală‐ Satu Mare, Arad

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 2 SU (58 Timişoara‐ Recaş, 60 Gătaia‐ Deta‐ Ciacova) Parţial 4 SU (3 Arad‐ Pecica‐ Nădlac‐ Curtici‐ Sântana‐ Pâncota‐ Ineu ,6 Săcueni‐ Valea Lui Mihai, 37 Livada‐ Ardud‐ SATU MARE‐ Seini, 59 Buziaş)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: noduri feroviare‐ Noduri feroviare: Arad, Sântana, Oradea, Satu Mare, Carei, Ardud, Livada, Urziceni, Timişoara Aeroport civil: Arad, Oradea, Satu Mare, Timişoara Porturi: ‐

Zone lipsite de oraşe: Apateu, Craiva, Cociuba Mare, Olcea, Tinca





Monumente UNESCO:‐



Dezvoltarea turismului urban (oraşe medievale, capitale ale regiunilor istorice ş.a.), a turismului religios şi a turismului de week‐end (obiective recreative şi culturale în apropierea marilor oraşe).

Dezvoltarea localităţilor în conformitate cu funcţiile specifice ale acestora: Timişoara – administraţie publică, sectoare competitive, sector cuaternar; capitalele secundare ‐ sector terţiar (cu accent pe turism, învăţământ şi cultură); oraşe mici şi mijlocii – sector primar, sector secundar, sector terţiar; sate ‐ sector primar, sector secundar, sector terţiar format din servicii de primă necesitate.

Realizare a unui sistem integrat, sustenabil de transport în zonele metropolitane şi ariile funcţionale urbane– căi de circualţii diversificate, noduri şi mijloace de transport durabile prin care se asigură buna conectivitate a comunelor cu polii urbani.



111

16. Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim


I.1. Denumirea unităţii geografice: Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim

I.2. Subunităţi operaţionale de relief: 16.1. Delta Dunării şi Complexul lagunar Razim 16.2. Bălţile Dunării 16.3. Lunca Dunării


I.4. Populaţie 2012: 573957



Lunca, Bălţile, Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim reprezintă un sistem complex dezvoltat de Dunăre, al doilea fluviu ca lungime din Europa. Pe teritoriul românesc se desfăşoară cursul inferior al fluviului, care, ca urmare a complexităţii sale geomorfologice, a fost împărţit în patru sectoare:

Sectorul Defileului Porţilor de Fier, primul de la intrarea în România (132 km între Baziaş şi Gura Văii), dezvoltat într‐o unitate muntoasă (Munţii Banatului şi parţial Podişul Mehedinţi). Se caracterizează prin prezenţa unor praguri şi stânci în albie, prin lipsa luncii şi îngustări maxime la Cazane;

Sectorul Gura‐Văii – Călăraşi în care lunca variază între 5‐6 km şi 10‐15 km lăţime în care existau altădată numeroase lacuri şi bălţi;

Sectorul Călăraşi – Pătlăgeanca cu cea mai mare lăţime a luncii, creată prind desfacerea Dunării în câte 2‐3 braţe mari, care se reunesc, închizând între ele Bălţile Ialomiţei şi Brăilei;

Delta Dunării cu cele trei braţe principale care se varsă independent în mare, sectorul cu cea mai mică altitudine medie din România (0,52 m), o combinaţie de suprafeţe lacustre şi grinduri, care nu depăşesc 12 m (Grindul Letea); în cadrul acestei subunităţi intră şi Complexul Lagunar Razim‐Sinoe, care este situat în proporţie de peste 85% sub nivelul mării.

Valea Dunării este situată în zona climei temperat‐continentale, peste care se suprapun diferite influenţe exterioare combinate cu cele ale apelor fluviului şi ale suprafeţelor lacustre din lunca şi delta acestuia, remarcându‐se printr‐o serie de trăsături caracteristice. Vegetaţia şi fauna sunt foarte complexe, pe valea Dunării întâlnindu‐se formaţiunile forestiere alcătuite din numeroase specii termofile din sectorul Baziaş‐Gura Văii cu vegetaţia zăvoaielor, pajiştilor de luncă şi acvatică din celelalte sectoare. Între acestea se distinge în mod special bogăţia floristică şi faunistică a Deltei Dunării.



Judeţ/Număr UAT/Denumire UAT Judeţul Brăila

Total 4 UAT din care, 4 comune‐ Frecăţei, Măraşu, Stăncuţa, Berteştii de Jos

Judeţul Călăraşi Total 16 UAT din care, 2 municipii‐ Olteniţa, Călăraşi 14 comune‐ Jegălia, Borcea, Dichiseni, Roseti, Modelu, Unirea, Mânăstirea, Spanţov, Dorobanţu, Ciocăneşti, Chiselet, Chirnogi, Cuza Vodă, Grădiştea

112


112

Judeţul Constanţa Total 4 UAT din care, 1 oraş‐ Hârşova 3 comune‐ Mihai Viteazu, Istria, Corbu

Judeţul Dolj Total 19 UAT din care, 1 municipiu‐ Calafat 2 oraşe‐ Bechet, Dăbuleni 16 comune‐ Ostroveni, Gighera, Negoi, Măceşu de Jos, Bistret, Rast, Călăraşi, Piscu Vechi, Maglavit, Poiana Mare, Cetate, Ciupercenii Noi, Desa, Ghidici, Catane, Cârna

Judeţul Giurgiu Total 8 UAT din care, 1 municipiu‐ GIURGIU 7 comune‐ Prundu, Vedea, Gostinu, Oinacu, Găujani, Slobozia, Malu

Judeţul Ialomiţa Total 5 UAT din care, 5 comune‐ Giurgeni, Făcăeni, Borduşani, Vlădeni, Stelnica

Judeţul Olt Total 6 UAT din care, 1 oraş‐ Corabia 5 comune‐ Gârcov, Grojdibodu, Ianca, Gura Padinii, Orlea

Judeţul Teleorman Total 10 UAT din care, 1 municipiu‐ Turnu Măgurele 1 oraş‐ Zimnicea 8 comune‐ Lisa, Seaca, Ciuperceni, Pietroşani, Suhaia, Islaz, Traian, Năsturelu

Judeţul Tulcea Total 23 UAT din care, 3 oraşe‐ Măcin, Isaccea, Sulina 20 comune‐ Grindu, Carcaliu, I.C.Brătianu, Luncaviţa, Jijila, Somova, Smârdan, Văcăreni, C.A. Rosetti, Sfântu Gheorghe, Chilia Veche, Sarichioi, Ceamurlia de Jos, Jurilovca, Mahmudia, Murighiol, Crişan, Pardina, Maliuc, Ceatalchioi





II.4. Demografie





113


Ierarhizarea reţelei de localităţi: Zone metropolitane: parţial ZM Constanţa (Corbu), parţial ZM Dunărea de Jos (Frecăţei, Măraşu, Isaccea, Măcin, Carcaliu, Grindu, Jijila, Luncaviţa, Smârdan, I.C.Brătianu) Poli de creştere:‐ Poli de dezvoltare: ‐ Arii funcţionale urbane (ESPON, CNDR): de importanţă regională sau locală‐ Călăraşi, GIURGIU, Sfântu Gheorghe

Sisteme urbane (denumite cf. Anexei 16.4.): Total 1 SU (23 Bechet‐ Dăbuleni) Parţial‐ 2 SU (25 Măcin, 63 Sulina)

Oraşe cu funcţiuni deosebite: Noduri feroviare: GIURGIU Aeroport civil: ‐ Porturi: Isaccea, Măcin, Hârşova, Chilia Veche, Mahmudia, GIURGIU, Călăraşi, Calafat, Bechet, Cetate, Olteniţa, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Sulina

Zone lipsite de oraşe: Mihai Viteazu, Bechet, Bistret, Călăraşi, Dăbuleni, Gighera, Măceşu de Jos, Ostroveni







Dezvoltarea după principii diferite în zonele umede care reprezintă arii naturale protejate, inclusiv în zona Deltei Dunării (în care obiectivele de conservare sunt stabilite prin planurile de management şi regulamentele ariilor protejate). În ariile protejate, este necesară corelarea cu documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

O mare parte a Luncii şi zonei bălţilor Dunării au cunoscut transformări radicale negative, în perioada comunistă, datorită îndiguirilor, drenărilor, irigaţiilor şi desecărilor: pădurile au fost defrişate, bălţile transformate în terenuri agricole sau în lacuri pentru piscicultură, toate acestea afectând în primul rând avifauna. De altfel, se impune ca multe areale din Lunca Dunării, care au cunoscut transformări similare celor menţionate, să fie redate regimului lor natural de bălţi sau lacuri, care erau cândva adevărate supape pentru surplusul de ape la debitele mari ale Dunării.

Dezvoltarea de echipe mobile interdisciplinare pentru asistenţă (medicală socială, de informare) în special pentru zonele cu acoperire redusă.

Planificarea diferită în cazul aşezărilor/ statiunilor turistice care se află într‐o zonă ocrotită sau nu (mai ales în primul caz intervenind restricţii cu privire la expansiunea pe orizontală, activităţile economice ce pot fi derulate etc.).

Dezvoltarea agrotusrimului, a turismului de cunoaştere şi studiu a ecosistemului zonelor umede (situri RAMSAR) şi a turimsului de agrement, urmărind dezvoltarea facilităţilor aduse de oraşele port.

Promovarea turismului rural şi a ecoturismului în zonele cu valori de patrimoniu cultural şi natural, în zone în care se activităţile tradiţionale conferă un specific local inedit.

Abordarea luncilor ca modalitate de dezvoltare teritorială unitară.

Reducerea/ eliminarea elementelor cu impact negativ: carierele de pietriş şi nisip, deversarea de ape uzate, depozitarea de deşeuri (menajere, industriale, zootehnice etc.) în luncă, fluctuaţii ale debitului râului, braconajul etc.

Controlul utilizării insecticidelor, ierbicidelor etc. care, în mod firesc, ajung în cursurile de apă (râuri, fluviul Dunărea) sau oglinzile de apă (lacuri, Marea Neagră).

Clarificarea, cu prioritate, a situaţiei juridice în ariile şi zonele protejate de interes naţional (de exemplu, în legătură cu siturile UNESCO şi zonele de protecţie ale acestora) şi continuarea îndreptării fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în arii protejate de interes naţional şi în zonele protejate de interes naţional.

9. Raport_Cadrul natural si biodiversitatea

Documents

Transcript of 9. Raport_Cadrul natural si biodiversitatea