82776347 Sanatatea Si Securitatea Muncii

SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA

MUNCII

Profesor coordonator:

Martie

2011

1

CUPRINS

Capitolul 1. Măsuri de eliminare a riscurilor la locul de muncă.................3

Capitolul 2. Măsuri de igienă şi protecţia muncii........................................9

Capitolul 3. Materiale şi mijloace de prevenire şi stingere a incendiilor...21

Capitolul 4. Factori de risc specifici domeniului.....................................11

Capitolul 5. Situaţii deosebite şi factorii de risc de la locul de muncă......36

Capitolul 6. Primul ajutor în caz de accident.............................................47

Capitolul 7. Planul de acţiune în caz de accident la o situaţie dată...........54

Capitolul 8. Sarcinile în caz de accident ale echipelor de intervenţie.......57

BIBLIOGRAFIE........................................................................................63

2

Capitolul 1. Măsuri de eliminare a riscurilor la locul de muncă

Statistica accidentelor de muncă arată că, într-un număr covârşitor de mare de

cazuri, executantul a fost vinovat de producerea accidentului fie din necunoaşterea sau

nerespectarea normelor de protecţie a muncii, fie din necunoaşterea modului în care

trebuie utilizate mijloacele tehnice puse la dispoziţie pentru realizarea sarcinii de

producţie.

Dacă, în privinţa bolilor profesionale, durata mare în care acumulările negative

duc la declanşarea bolii permite, prin supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor, să se

ia măsuri de diminuare a noxelor care afectează sănătatea, în cazul accidentelor acest

lucru nu este posibil, evenimentul lăsând în urma sa victime, a căror viaţă este total

schimbată sau, mai grav, întreruptă. Pregătirea şi instruirea personalului este mijlocul prin

care se poate influenţa hotărâtor, în sensul scăderii, atât numărului de accidente de muncă

cât şi cel al îmbolnăvirilor profesionale.

Potrivit art. 18 literele f, g, li, i, al Legii 90 / 1996, republicata, angajatorul este

obligat să asigure şi să controleze prin personalul propriu, cunoaşterea şi aplicarea, de

către toţi angajaţii şi participanţii la procesul de muncă, a măsurilor tehnice, sanitare şi

organizatorice stabilite, precum şi prevederilor legale în domeniul protecţiei muncii, să

asigure materialele necesare educării şi informării angajaţilor, să asigure informarea

fiecărui persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta va fi

supusă.

De asemenea, legea impune angajatorului să asigure pe cheltuiala unităţii,

instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a persoanelor cu atribuţii în domeniul

protecţiei muncii. în N.G.P.M. sunt stabilite principiile generale care stau la baza organizării

şi desfăşurării activităţii de instruire şi pregătire a angajaţilor în domeniul protecţiei muncii.

Normele stipulează că pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii sunt

părţi componente ale pregătirii profesionale şi au ca scop însuşirea cunoştinţelor şi

formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.

Pregătirea generală în domeniul protecţiei muncii se realizează în învăţământul

tehnic (preuniversitar şi universitar), iar la nivelul unităţii, prin instructajul de protecţie a

muncii.

3

Principiile după care se organizează instructajul de protecţia muncii în România

sunt aceleaşi cu cele europene, exprimate în Directiva 89 / 391 / CEE, privind încurajarea

măsurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă, transpusă în N.G.P.M.

1. 2 Instructajul de protecţie a muncii

Instructajul de protecţia muncii la nivelul unităţii se efectuează fie în cadrul unităţii,

fie în afara sa, în funcţie de posibilităţi, în timpul programului de lucru, iară ca cei care sunt

instruiţi să suporte costul instruirii.

Instruirea se face de către instructori care sunt specialişti şi care trebuie să utilizeze

mijloace, metode şi tehnici de instruire adecvate învăţământului intensiv (expunerea,

demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, dîafilme, proiecţii la retroproiectoare,

instruirea asistată de calculator).

Angajatorii au obligaţia de a asigura baza materială pentru o bună instruire,

respectiv, mijloacele audio vizuale şi materiale de instruire, testare ce să fie la dispoziţia

specialistului care face înşiruirea în cadrul cabinetului de protecţie a muncii, dispunând de

programe de mstruire-testare, pe meserii sau activităţi.

Documentul care dovedeşte faptul că instruirea a fost efectuată este fişa de instructaj,

ale cărei elemente componente sunt prevăzute în N.G.P.M., în anexa 81, completarea

acesteia fiind obligatorie pentru personalul permanent sau detaşat, pentru angajaţii

sezonieri, temporari sau zilieri, şi se păstrează de conducătorul procesului de muncă,

respectiv, de cel care are sarcina efectuării instruirii la locul de muncă. Atunci când este

vorba de vizionări în grup se întocmesc fişe de instructaj colectiv, al căror model este

prezentat în anexa 82 din N.G.P.M.

Instructajul de protecţie a muncii cuprinde trei faze:

instructajul introductiv generai;

instructajul la locul de muncă;

instructajul periodic.

1. 2 Instructajul introductiv general

Rolul instructajului introductiv general este aceia de a-i informa pe cei cărora li se

adresează, despre activităţile specifice unităţii în care vor lucra şi despre principalele

măsuri de protecţie a muncii aplicabile, din normele în vigoare sau dispuse de conducerea

4

unităţii în vederea eliminării sau diminuării riscurilor la care ar putea fi expuşi în viitoarele

activităţi.

Potrivit normelor, este obligatoriu să se efectueze instructajul introductiv general

următoarelor persoane:

noilor încadraţi în muncă, angajaţi cu contracte de muncă indiferent de forma

acestora;

celor transferaţi de la o imitate la alta;

celor veniţi în unitate ca detaşaţi;

elevilor şcolilor profesionale, liceelor industriale şi studenţilor pentru

practica profesională:

persoanelor aflate în unitate pentru perioada de probă în vederea angajării;

persoanelor angajate ca sezonieri, temporari sau zilieri;

persoanelor delegate în interesul serviciului;

persoanelor care vizitează sectoare productive.

Instructajul introductiv general se face individual sau în grupuri de cel mul! 20 de

persoane, în cadrul cabinetului de protecţie a muncii sau în spaţii amenajate special, de către

persoane cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul protecţiei muncii, împuternicite prin

decizie de către angajator.

Principalele probleme care se expun în cadrul instructajului sunt:

riscurile de accidente şi îmbolnăvire profesională;

legislaţia de protecţie a muncii;

consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de protecţie a

muncii;

măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenţie, evacuare şi

prim ajutor.

Programul de desfăşurare al instructajului şi conţinutul acestuia se elaborează de

persoaneie cu atribuţii în domeniul protecţiei muncii şi se aprobă de angajator.

în prima parte a instructajului se prezintă celor care se instruiesc, regulile de

protecţie a muncii şi rolul acestora în prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor

profesionale.

De asemenea, se prezintă prevederile din Codul muncii şi din Regulamentul de ordine

interioară , cu scopul ca cei în cauză, să cunoască îndatoririle pe care le au în prevenirea

accidentelor de muncă, precum şi drepturile stabilite în favoarea lor.

5

In cea de a doua parte a instructajului se face prezentarea regulilor tehnice de

protecţie a muncii specifice activităţilor unităţii, respectiv, a domeniului din care acestea fac

parte, punând accentul pe: circulaţia în interiorul unităţii, trecerea în zone cu restricţii,

cunoaşterea şi respectarea semnalizării de securitate şi sănătate în muncă, respectarea

normelor de pază şi stingere a incendiilor, manipularea materialelor grele sau periculoase,

respectarea curăţeniei la locul de muncă, igiena muncii şi igiena corporală.

Instructajul se încheie cu menţionarea faptului că angajaţii sunt obligaţi să respecte

normele de protecţie a muncii, să acţioneze astfel încât să nu pună în pericol persoana

proprie sau pe cei cu care vin în contact; să participe la toate acţiunile legate de protecţia

muncii organizate de angajator, să furnizeze informaţiile solicitate de organele statului în

legătură cu accidentele despre care au luat cunoştinţă.

Pentru a fî cât mai eficient, instructajul introductiv general se face individual sau, în

situaţia când persoanele au aceeaşi profesie sau au profesii asemănătoare, se organizează

grupuri de maxim 20 de persoane.

In conformitate cu prevederile N.G.P.M., cu normele metodologice de aplicare a

Legii protecţiei muncii şi cu instrucţiunile de aplicare a acestor prevederi elaborate de

conducerile unităţilor se fixează, în funcţie de specificul unităţii, modul de efectuare a

instructajului introductiv general ţinând seama de următoarele cerinţe:

nici un lucrător, indiferent dacă este permanent sau nu, nu va fî admis la

lucru fără efectuarea instructajului general;

durate instructajului introductiv general se stabileşte prin instrucţiuni proprii

şi nu va fî mai mică de 8 ore;

după efectuarea instructajului introductiv generai persoanele respective vor

fi supuse unei verificări a cunoştinţelor, foîosindu-se în acest scop teste

rezultatul verificării va fî consemnat în fişa de instructaj, în care se va

menţiona că persoana respectivă poate fî repartizată pentru a i se face instructajul la locul

de muncă

dacă persoana instruită nu şi-a însuşit cunoştinţele prevăzute pentru această

formă de instruire nu va putea fî angajată şi i se va face un nou instructaj;

în cazul accesului ocazional al unor persoane venite în interes de serviciu,

vizite cu caracter didactic sau de alt gen şi care nu sunt încadrate în unitatea respectivă,

instructajul introductiv general poate fî redus atât în ceea ce priveşte volumul

cunoştinţelor predate cât şi ca durată;

6

conducătorul unităţii va însărcina persoana care va însoţi vizitatorii să Ie facă

o prezentare succintă asupra specificului activităţii şi locurilor de muncă respective, în

care vor avea acces, a măsurilor de protecţie a muncii ce trebuie să fie respectate pe

parcurs şi la locurile de muncă, luând şi măsuri de echipare a lor cu mijloace de protecţie

corespunzătoare desfăşurării vizitei în condiţii de securitate;

cel care face instructajul va prezenta fişa colectivă de instructaj spre

semnare, vizitatorilor;

în cazul vizitelor cu caracter didactic, efectuate în grup de către elevi şi

studenţi, instruirea va fi făcuta tuturor acestor persoane, după care fişa colectivă de

instructaj se va semna de către conducătorul grupului ce va avea răspunderea respectării

disciplinei pe toată perioada desfăşurării activităţilor didactice

în situaţia în care în unitate se desfăşoară o vizită cu caracter oficial sau

vizita este făcută de persoane din alte ţări, răspunderea luării măsurilor de protecţie a

muncii revine delegatului numit în mod special în acest scop. In acest caz nu este necesară

întocmirea fişei colective de instructaj, dar delegaţia va fi însoţită permanent de persoana

anume desemnată, care le va da indicaţii pe toată perioada vizitei.

1. 2 Instructajul la locul de muncă

După efectuarea instructajului introductiv general, persoana nou angajată în unitate

este repartizată acolo unde va lucra şi unde i se face instructajul la locul de muncă.

Instructajul la locul de muncă se efectuează tuturor persoanelor cărora normele

prevăd ca li se face instructajul introductiv general şi, în plus, personalului transferat de la

un loc de muncă la altul în cadrul aceleaşi unităţi.

Instructajul la locul de muncă se efectuează de către conducătorul locului de muncă,

în grupe de maximum 30 de persoane.

Instructajul la locul de muncă se predă pe baza normelor specifice de securitate a

muncii şi a instrucţiunilor proprii, elaborate pentru locul de muncă unde va lucra persoana

respectivă. Acest instructaj are scopul de a instrui persoana în cauză cu privire la procesul

tehnologic la care va participa, felul utilajelor, instalaţiilor, mecanismelor, dispozitivelor,

sculelor etc. pe care le va folosi, modul de organizare a locului de muncă, transportul şi

depozitarea materialelor cu care va fi aprovizionată, cauzele care pot genera accidente de

muncă, părţile periculoase ale maşinilor şi utilajelor, sistemul de operare al acestora, modul

7

de montare a aparaturilor şi a dispozitivelor de protecţie, modul de folosire a materialelor

inflamabile sau toxice, modul de acţionare în cazul unui incendiu.

Prezentarea în cadrul instructajului la locul de muncă a problemelor legate de

riscurile de accidente şi îmbolnăvire profesională specifice se face în baza unui material

scris. Este recomandabil ca instructajul la locul de muncă să fie cât mai pe înţelesul celor

instruiţi şi cât mai convingător, folosind un vocabular adaptat pregătirii celor cărora li se

adresează şi demonstraţii practice care vor deţine o pondere mare în timpul destinat

instruirii. De o mare importanţă este, de asemenea, efectuarea de exerciţii privind utilizarea

echipamentului individual de protecţie atunci când acesta este necesar şi a mijloacelor de

alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.

Normele Generale de Protecţie a Muncii nu prevăd ca, la terminarea instructajului la

locul de muncă, personalul instruit să fie supus verificării cunoştinţelor asimilate şi

consemnarea rezultatului în fişa de instructaj, aşa cum prevăd pentru instructajul introductiv

general. Cu toate acestea, chiar în lipsa unor prevederi exprese, este recomandabil ca, după

efectuarea instructajului la locul de muncă, să se facă o verificare a cunoştinţelor pentru a se

stabili care sunt lacunele persoanei instruite în vederea atingerii scopului instruirii prin

punerea la dispoziţia acestuia, fie a unor materiale documentare, fie prin efectuarea unor

noi demonstraţii practice.

Potrivit art. 103 al N.G.P.M., durata instructajului ia locul de muncă depinde de

complexitatea utilajului sau locului de muncă la care va lucra persoana care se instruieşte şi

nu va fi mai mică de 8 ore repartizate pe timpul perioadei de lucru de probă. Această durată

se stabileşte de şeful compartimentului respectiv (secţie, atelier, sector etc), împreună cu

şeful compartimentului de protecţie a muncii. Pentru a exista garanţia efectuării şi

eficienţei instructajului la locul de muncă normele prevăd ca persoana instruită nu va fi

admisă la lucru definitiv decât după ce şeful ierarhic al persoanei care a făcut instruirea a

verificat ca persoana supusă instruirii şi-a însuşit cunoştinţele de protecţie a muncii.

1. 2 Instructajul periodic

Instructajul periodic se face întregului personal şi are drept scop aprofundarea

normelor de protecţie a muncii, fiind completat obligatoriu cu demonstraţii practice.

Responsabilitatea pentru efectuarea instructajului periodic revine conducătorului locului de

muncă. Normele stabilesc ca intervalul dintre două instructaje periodice să se stabilească

8

prin instrucţiuni proprii în funcţie de condiţiile locului de muncă, dar să nu fie mai mare de 6

luni, excepţie făcând personalul tehnico-administrativ, pentru care intervalul va fi de cel

mult 12 luni.

Potrivit normelor, rezultă că angajatorul trebuie să stabilească prin instrucţiuni

proprii la ce interval de timp va face instructajul periodic luând în considerare condiţiile de

muncă, riscurile specifice, categoriile de personal avute în vedere. De menţionat este şi

faptul că normele stabilesc că, pentru unele cazuri, instructajul periodic să se facă

suplimentar celui programat, astfel:

când un angajat a lipsit mai mult de 30 de ziîe lucrătoare;

când s-a modificat procesul tehnologic ori s-au schimbat echipamentele

tehnice;

când s-a adus modificări echipamentelor existente;

când au apărut modificări ale normelor de protecţie a muncii sau ale

instrucţiunilor proprii de securitate a muncii;

la reluarea activităţii după accident de muncă;

Capitolul 1. Măsuri de igienă şi protecţia muncii

2.1. Igena si protecţia muncii

Protecţia muncii este un sistem de măsuri şi mijloace social-economice,

organizatorice, tehnice, profilactic-curative, care acţionează în baza actelor legislative şi

normative şi care asigură securitatea angajatului, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă

a acestuia în procesul de muncă.

Scopul protecţiei muncii este de a reduce la minimum, probabilitatea afectării sau

îmbolnăvirii angajatului cu crearea concomitentă a condiţiilor confortabile de muncă la o

productivitate maximală a acesteia.

Direcţii principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii:

asigurarea priorităţii ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii

emiterea şi aplicarea actelor normative privind protecţia muncii;

coordonarea activităţilor în domeniul protecţiei muncii şi al mediului;

supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în

domeniul protecţiei muncii;

cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

9

apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

stabilirea compensaţiilor pentru munca în condiţii grele, vătămătoare sau

periculoase ce nu pot fi înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual;

participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de protecţie şi al

organizării muncii;

pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii;

organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele

de muncă, bolile profesionale şi consecinţele materiale ale acestora;

colaborarea internaţională în domeniul protecţiei muncii;

contribuirea la crearea condiţiilor nepericuloase de muncă, la elaborarea şi

utilizarea tehnicii şi tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie

individuală şi colectivă a salariaţilor;

reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi

colectivă cu încăperi şi instalaţii sanitar-social, cu mijloace curativ profilactice din contul

angajatului.

Igiena este ştiinţa care se ocupă cu studiul conduitei de viaţă şi muncă şi influenţa

acesteia asupra stării de sănătate.

Igiena are rolul de a elabora norme de muncă şi viaţă, care, puse în practică, să

ducă la prevenirea îmbolnăvirilor, scăderea mortalităţii şi reducerea morbidităţii,

promovarea stării de sănătate şi prelungirea duratei de viaţă.

În sens strict, igiena muncii se ocupă de studiul condiţiilor de muncă şi influenţa

lor asupra stării de sănătate a oamenilor muncii, în vederea prevenirii şi combaterii bolilor

profesionale care duc la scăderea capacităţii de muncă şi, deci, la scăderea productivităţii.

2.2. Masuri generale de igena si de protectie a muncii

Angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii

salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare

şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi

mijloacelor necesare acesteia.

Angajatorul are obligaţia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute, ţinând

seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.

10

La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor prevăzute se va ţine seama de

următoarele principii generale de prevenire:

evitarea riscurilor;

evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

combaterea riscurilor la sursă;

adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de

muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea

reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora

asupra sănătăţii

adaptarea la progresul tehnic;

înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce

este mai puţin periculos;

dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile,

organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de

muncă;

adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile

de protecţie individuală;

furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.

Tinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are

obligaţia:

să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la

alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la

amenajarea locurilor de muncă

măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de

către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor

şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate

nivelurile ierarhice;

să ia în considerare capacităţile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi

sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;

să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul

consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra

securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi

mediul de muncă;

11

să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific,

accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au însuşit instrucţiunile adecvate.

Atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai

multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:

să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea,

sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;

să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii

riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;

să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;

să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile

profesionale.

Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în

nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.

2. 3. Fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii

Documentul care atestă faptul că persoana angajată a fost instruită este fişa

individuală de instructaj privind protecţia muncii, al cărui model este stabilit în N.G.P.M.,

anexa 81, şi care se completează pentru toate persoanele cărora li se face instructajul

introductiv general, privind art. 82 din normele mai sus menţionate.

Fişa individuală de instructaj conţine în primul rând elementele de identificare a

persoanei instruite, respectiv: numele şi prenumele, codul numeric personal, data şi locul

naşterii, calificarea, locul de muncă, legitimaţia, domiciliul, grupa sanguină, traseul de

deplasare ia şi de la serviciu.

Pentru fiecare dintre cele trei faze ale instructajului sunt prevăzute a fi completate:

data la care instruirea a avut loc, numele persoanei care a făcut instruirea şi funcţia

acesteia, durata instructajului şi conţinutul acestuia, precum şi semnăturile persoanei

instruite, a celei care a făcut instruirea şi a celei care a verificat însuşirea cunoştinţelor.

Fişa individuală de instructaj privind protecţia muncii se completează după verificarea

însuşirii cunoştinţelor de protecţie a muncii predate în cadrul instructajului introductiv

general, trecându-se în fişa rezultatul testării precum şi faptul că persoana a fost admisă la

lucru, numele şi prenumele angajatorului, funcţia acestuia, data şi semnătura. Completarea

fişei se face pastă sau cerneală. Articolul 92 din norme prevede în mod explicit faptul că

12

fişa de instructaj se întocmeşte pentru personalul permanent sau detaşat pentru angajaţii

sezonieri, temporari sau zilieri, şi că va fi păstrată de conducătorul procesului de muncă,

respectiv, de cel care are sarcina efectuării instructaj ului la locul de muncă.

Pentru vizitatorii în grup se întocmesc fişe colective de instructaj, al căror model

este statuat în anexa 82 a aceloraşi norme.

Persoana care constituie obiectul instruirii semnează fişa după ce a fost instruită

prin instructajul introductiv general şi prin instructajul la locul de muncă şi dup ce, prin

verificarea cunoştinţelor, s-a dovedit că aceasta şi-a însuşit cunoştinţele necesare prestării

muncii în condiţii de securitate pentru ea şi pentru ceilalţi participanţi la procesul muncii.

Deşi în fişa individuală de instructaj nu este rubrică pentru semnarea persoanei care verifică

prin sondaj în calitate de şef ierarhic al instructorului, dacă instructajul a fost efectuat

corespunzător şi dacă persoana instruită şi-a însuşit cunoştinţele predate, acest lucru este

obligatoriu a se face potrivit art. 91, alineatul 3, din N.G.P.M.

Semnătura şefului ierarhic al instructorului pusă pe fişă reprezintă confirmarea

însuşirii cunoştinţelor, precum şi faptul că prin conţinutul materialelor predate şi al

demonstraţiilor practice au fost avute în vedere toate riscurile cunoscute ca posibile în

viitoarea activitate pe care urmează să o desfăşoare persoana instruită. Normele prevăd ca

în fişa individuală de instructaj sa se completeze şi la terminarea instructajului periodic:

conţinutul acestuia, durata, data la care a avut loc şi semnăturile persoanei instruite, a celei

care a efectuat instruirea şi a celei care a verificat însuşirea cunoştinţelor.

Importanţa pe care legiuitorul o acordă efectuării instructajului de protecţie a muncii

şi completării corecte a fişei de instructaj rezidă şi în faptul că nerespectarea normelor

referitoare la aceste probleme constituie contravenţie şi se sancţionează ca atare.

2.4. Echipamente de protectie

Conform studiilor de specialitate din domeniul securitatii muncii, una din cele mai

frecvente cauze ale accidentelor de munca este utilizarea de echipamente de protectie

necorespunzatoare in timpul lucrului.

Accidentele de munca afecteaza direct persoana implicata, prin provocarea de

suferinta fizica sau chiar moarte, dar afecteaza si angajatorul, prin costuri financiare

importante generate de amenzi, oprirea temporara a muncii, reinstruirea sau reincadrarea

personalului, plata unor asigurari de risc.

13

Toate acestea pot fi evitate prin utilizarea corespunzatoare a echipamentelor de

lucru adecvate si instruirea personalului conform normelor specifice de protectie in

munca.

Potrivit art. 13 lit. q), r) si s) din Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 securitatii si

sanatatii in munca „In vederea asigurarii conditiilor de securitate si sanatate in munca si

pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, angajatorii au

urmatoarele obligatii: (…)

sa asigure echipamente de munca fara pericol pentru securitatea si

sanatatea lucratorilor;

sa asigure echipamente individuale de protectie;

sa acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, in cazul

degradarii sau al pierderii calitatilor de protectie.”

H.G. nr. 1.048 din 9 august 2006 reglementeaza cerintele minime de securitate si

sanatate pentru utilizarea de catre lucratori a echipamentelor individuale de protectie la

locul de munca.

Echipamente de protectie pot fi:

echipamente de lucru

echipamente individuale de protectie

echipamente colective de protectie

Echipamentul de lucru reprezinta mijloacele pe care persoanele juridice si fizice

le acorda unui salariat in vederea utilizarii lor in timpul procesului de munca pentru a le

proteja imbracamintea si incaltamintea.

Echipamentul de lucru se acorda de catre persoanele juridice in conditiile

negociate prin contractele colective de munca.

Cheltuielile necesare pentru achizitionarea echipamentului de lucru sunt suportate

in proportie de 50% de la capitolul "Alte cheltuieli de exploatare" ale persoanelor juridice

sau din sumele prevazute cu aceasta destinatie in buget pentru unitatile finantate de la

bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, iar diferenta se suporta de catre beneficiari

Echipamentul individual de protectie reprezinta mijloacele cu care este dotat

fiecare participant in procesul de munca pentru a fi protejat impotriva factorilor de risc.

Echipamentul individual de protectie se acorda, obligatoriu si gratuit, salariatilor potrivit

criteriilor stabilite in Normativul-cadru de acordare si utilizare a echipamentului

individual de protectie, elaborat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

14

In cazul degradarii echipamentului individual de protectie, respectiv al pierderii

calitatilor de protectie, se acorda obligatoriu un nou echipament.

Degradarea sau pierderea echipamentului individual de protectie inainte de

termenul de utilizare prevazut, din vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru

prejudiciul cauzat, potrivit legii.

Orice echipament individual de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii:

să fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără să conducă el însuşi la

un risc mărit;

să corespundă condiţiilor existente la locul de muncă;

să ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;

să se potrivească în mod corect persoanei care îl poartă, după toate

ajustările necesare.

Nu fac parte din categoria echipamentelor de protectie:

imbracamintea de lucru si uniformele obisnuite care nu sunt proiectate in

mod special pentru a proteja securitatea si sanatatea lucratorului;

echipamentul folosit de serviciile de urgenta si salvare;

echipamentul individual de protectie purtat sau folosit de armata, politie

ori de alte institutii de ordine publica;

echipamentul individual de protectie pentru mijloace de transport rutier

echipamentul sportiv;

echipamentul de autoaparare sau de descurajare;

dispozitivele purtabile pentru detectarea si semnalizarea riscurilor si

factorilor nocivi.

Echipamentul individual de protectie trebuie sa respecte prevederile H.G. nr.

115/2004 privind stabilirea cerintelor esentiale de securitate ale echipamentelor

individuale de protectie si a conditiilor pentru introducerea lor pe piata, cu modificarile

ulterioare.

Echipamentul individual de protectie se distribuie gratuit de angajator, care

asigura buna sa functionare si o stare de igiena satisfacatoare prin intermediul intretinerii,

repararii si inlocuirilor necesare.

15

Unitatile producatoare de echipament individual de protectie si de echipament de

lucru sunt obligate sa respecte conditiile de realizare a sortimentelor prevazute in

standardele romanesti corespunzatoare.

Importul si introducerea in fabricatie a sortimentelor de echipament individual de

protectie si echipament de lucru se pot face numai dupa avizarea prototipurilor de catre

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Sortimentele de echipament individual de protectie pot fi comercializate si

utilizate numai dupa certificarea calitatii de protectie a acestora de catre organisme

recunoscute de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

Lista orientativă şi neexhaustivă a echipamentelor individuale de protecţie:

o Protecţia capului:

căşti de protecţie pentru utilizare în industrie (mine, şantiere de lucrări publice,

alte ramuri industriale);

acoperământ uşor pentru protecţia scalpului (caschete, bonete, plase de păr, cu

sau fără cozoroc);

acoperământ pentru cap (bonete, caschete, pălării etc. din material textil, material

textil tratat etc).

o Protecţia împotriva zgomotului:

antifoane interne şi alte dispozitive similare;

căşti antifonice (care acoperă tot capul);

antifoane externe care pot fi montate pe căşti de protecţie industriale;

antifoane externe cu receptor de joasă frecvenţă încorporat;

antifoane cu comunicare audio.

o Protecţia ochilor şi a feţei:

ochelari cu braţe;

ochelari-mască;

ochelari-mască împotriva radiaţiilor X, ochelari-mască împotriva radiaţiilor laser,

ochelari-mască împotriva radiaţiilor ultraviolete, infraroşii, vizibile;

ecrane faciale (viziere);

măşti şi căşti pentru sudura cu arc (măşti de mână, măşti cu fixare pe cap sau

măşti care pot fi montate pe căşti de protecţie).

o Protecţia respiratorie:

aparate filtrante împotriva pulberilor, gazelor şi pulberilor radioactive;

16

aparate de protecţie respiratorie izolante cu aducţie de aer;

aparate de protecţie respiratorie cu mască de sudură detaşabilă;

aparate şi dispozitive pentru scufundare;

costume pentru scufundare.

o Protecţia mâinii şi braţului:

mănuşi care asigură protecţie(împotriva agresiunilor mecanice: înţepături, tăieturi,

vibraţii; împotriva substanţelor chimice; pentru electricieni şi împotriva căldurii);

mănuşi cu un deget;

degetare;

mânecuţe;

manşetă de protecţie a încheieturii mâinii pentru munci grele;

mitene (mănuşi fără degete);

mănuşi de protecţie.

o Protecţia picioarelor şi a gambelor:

pantofi, bocanci, cizme semiînalte şi cizme de securitate;

încălţăminte la care se pot scoate rapid şireturile sau cârligele;

încălţăminte cu bombeu suplimentar de protecţie;

încălţăminte, cizme şi supraîncălţări rezistente la căldură;

încălţăminte, cizme şi supraîncălţări termoizolante;

încălţăminte, cizme şi supraîncălţări împotriva vibraţiilor;

încălţăminte, cizme şi supraîncălţări antistatice;

încălţăminte, cizme şi supraîncălţări electroizolante;

cizme pentru lucrătorii cu ferăstraie cu lanţ;

saboţi;

genunchiere;

glezniere detaşabile;

ghete;

tălpi detaşabile (rezistente la căldură, perforare sau transpiraţie);

crampoane detaşabile pentru gheaţă, zăpadă sau podele alunecoase.

o Protecţia pielii:

creme de protecţie/unguente.

o Protecţia trunchiului şi a abdomenului:

17

veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare,

tăiere, stropi de metal topit etc);

veste, jachete şi şorţuri de protecţie împotriva substanţelor chimice;

veste cu sistem de încălzire;

veste de salvare;

şorţuri de protecţie împotriva radiaţiilor X;

centuri lomboabdominale.

o Protecţia întregului corp

echipament proiectat pentru a preveni căderile: echipament de prevenire a

căderilor (echipament complet cu toate accesoriile necesare); echipament de

frânare cu absorbire a energiei cinetice (echipament complet cu toate accesoriile

necesare); dispozitive de susţinere a corpului (centuri de securitate).

îmbrăcăminte pentru lucru "de securitate" (două piese şi combinezoane);

îmbrăcăminte de protecţie împotriva agresiunilor mecanice (înţepare, tăiere etc);

îmbrăcăminte de protecţie împotriva substanţelor chimice;

îmbrăcăminte de protecţie împotriva proiecţiilor de metal topit şi a radiaţiilor

infraroşii;

îmbrăcăminte de protecţie rezistentă la căldură;

îmbrăcăminte termoizolantă;

îmbrăcăminte de protecţie împotriva contaminării radioactive;

îmbrăcăminte de protecţie împotriva pulberilor;

îmbrăcăminte de protecţie împotriva gazelor;

îmbrăcăminte şi accesorii (banderole, mănuşi etc.) de semnalizare fluorescente,

reflectorizante;

pături de protecţie.

2.5. Materialele igienico-sanitare

Materialele igienico-sanitare se acorda, obligatoriu si gratuit, de catre persoanele

juridice si fizice persoanelor care isi desfasoara activitatea in locuri de munca al caror

specific impune o igiena personala deosebita.

Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de munca ce impun

acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sanatatii.

18

Pentru prevenirea unor boli profesionale indeosebi a dermatozelor profesionale, a

bolilor profesionale provocate de patrunderea prin piele a substantelor toxice sau a unor

maladii profesionale infecto-contagioase, in conformitate cu prevederile punctului 11 din

Hotarirea Consiliului de Ministri nr. 795/1960, se vor acorda in mod gratuit angajatilor

materialele igienico-sanitare necesare.

Calitatea materialelor igienico-sanitare care se acorda angajatilor, categoria

preparatelor pentru protectia pielii (alifii, paste, creme, pomezi, pelicule) se vor stabili cu

acordul medicului de intreprindere (circumscriptia sanitara teritoriala), avindu-se in

vedere necesitatea asigurarii protectiei cutanate impotriva substantelor iritante cu care se

contamineaza salariatii, precum si evitarea efectului daunator al unora din aceste

materiale igienicosanitare, asupra pielii.

Materialele igienico-sanitare care se acorda gratuit angajatilor se vor utiliza numai

la nivelul intreprinderii (institutiei). In acest scop, se vor lua masuri de asigurare a

conditiilor igienice de pastrare a acestor materiale in cadrul intreprinderii (institutiei),

urmarindu-se utilizarea judicioasa a lor.

Se vor lua masuri de asemenea, pentru asigurarea unor mijloace de uscare (aer

cald sau materiale pentru uz individual).

Neacordarea materialelor igienico-sanitare de catre unitati, precum si nefolosirea

lor de catre salariati constituie abateri de la normele de protectie a muncii si se

sanctioneaza in conformitate cu prevederile legale.

Procese de munca in care se acorda gratuit angajatilor materiale igienico-sanitare

sunt:

I. Procese de munca ce se desfasoara in conditii de contact cu praf dar fara degajare

de substante chimice, fara contact cu uleiuri sau produse iritante asupra pielii, care

produc murdarirea miinilor acordandu-se sapun 100-200 g/ om/luna, perie de unghii 1

buc./om/an.

II. Procese de munca ce se desfasoara in conditii de degajare de praf, fara alte

substante chimice, uleiuri sau produse iritante asupra pielii:

a) cu degajare mare de praf (macinare si cernere carbuni, fabricarea si

manipularea negrului de fum, cosuri, fabrici de ciment, ipsos, sablaj, munca in subteran -

carbune, minereuri etc.) acordandu-se sapun 400-700 g/om/luna si perie de unghii 1

buc./om/an.

19

b) cu degajare si contaminare excesiva de praf (fabricarea si manipularea negrului

de fum) sapun 400-1500 g/ om/luna, perie de unghii 1-2 buc./ om/an, perie de dinti 1-2

buc./ om/an, pasta de dinti 60 g/om/luna.

c) cu degajare medie de praf (turnatorii, industria materialelor de constructii,

industria inului si cinepei, industria sticlei, polizoare etc.) acordandu-se sapun 200-400 g/

om/luna, perie de unghii 1 buc./om/an.

III. Procese de munca ce au loc in conditii de contact direct cu unele substante iritante

asupra pielii:

a) contact cutanat permanent cu acizi reactivi sau materii corozive acordandu-se

sapun 200-400 g/ om/luna, preparate pentru protectia pielii 100-200 g/om/luna, perie de

dinti 1 buc./om/an, pasta de dinti 60 g/om/luna.

b) contact cu produse de distilare a huilei, petrolului si sisturi bituminoase

(smoala, asfalt, ulei si derivate antracenice, gudron, parafina, combinatii azoaminice)

acordandu-se preparate pentru substante iritante cutanate (coloranti, crom, uleiuri

minerale etc.), sapun 300-700 g/om/luna protectia pielii 150-400 g/om/luna, perie de

unghii 1-2 buc./om/an, perie de dinti 1-2 buc./om/an, pasta de dinti 60 g/om/luna.

IV. Procese de munca ce au loc in conditii de contact direct cu:

a) unele substante toxice care nu au actiune iritanta cutanata,

dar pot patrunde in organism prin piele (sunt mentionate in tabelul concentratiilor

maxime a substantelor toxice admise in atmosfera zonei de munca din Normele de

protectie a muncii cu lit. P inclusiv plumbul si aliajele lui) acordandu-se sapun 300-600

g/om/luna, perie de dinti 1-2 buc./ om/an, pasta de dinti 60 g/om/luna

b) alte noxe chimice care contamineaza pielea acordandu-se sapun 200-400 g/

om/luna, perie de unghii 1 buc./om/an

V. Manipularea si prelucrarea materiilor infectate (prelucrarea materiilor prime

infectate de la animale: par, lina, oase); personalul medicosanitar; personal veterinar;

ingrijitori de animale; colectarea cirpelor; vidanjori, gunoieri etc acordandu-se sapun

300-600 g/om/luna si perie de unghii 1 buc./om/an.

VI. Procese de productie care necesita un regim sanitar special:legate de fabricarea si

manipularea produselor alimentare; legate de productia materialelor sterile acordandu-se

sapun 200-400 g/ om/luna si perie de unghii 1-2 buc./om/an nu sunt prevazute materialele

necesare pentru spalarea echipamentului de protectie si de lucru.

20

Trusele sanitare de acordare a primului ajutor constituie materiale igenico-

sanitare, iar continutul si modul de dotare se stabilesc conform reglementarilor

Ministrului Sanătaţii şi Familiei.

Capitolul 3. Materiale şi mijloace de prevenire şi stingere a

incendiilor

3.1. Măsurile pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (P.S.I.)

Măsurile de prevenire care trebuie respectate în orice domeniu de activitate pentru

prevenirea şi stingerea incendiilor (P.S.I.) sunt:

1. Pentru prevenirea şi combaterea incendiilor e necesar ca în laborator, şantier,

atelier, în depozitele de materiale etc., în locurile stabilite prin instrucţiunile pazei contra

incendiilor să se găsească mijloace pentru asigurarea împotriva incendiilor: stingătoare

(extinctoare), găleţi, lopeţi, ladă cu nisip, pături. Se va cunoaşte locul exact al gurilor de

incendiu şi al furtunurilor. La instalaţiile electrice se vor folosi extinctoare de tip uscat.

2. în locurile de muncă, oricare ar fi ele, înainte de începerea lucrului se va verifica

dacă atmosfera nu e încărcată cu gaze inflamabile sau toxice provenite de la instalaţia de

gaze defectă sau de la vasele cu reactivi.

3. La terminarea lucrului se va verifica dacă sunt închise ventilele instalaţiei de

gaze şi robinetele de apă, becurile de gaze, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice,

flacoanele, borcanele cu reactivi sau substanţe volatile, dacă e stinsă lumina, dacă

ventilaţia e în funcţiune.

4. Lichidele inflamabile şi volatile sunt mânuite cu mare atenţie, nu se vor ţine în

cantităţi mari, nu se vor păstra în vase deschise, se va evita vărsarea lor şi nu se vor ţine şi

turna în apropierea focului. La transvazarea lor, toate focurile din încăperi trebuie stinse,

nu se vor vărsa în chiuvete, nu se încălzesc la foc direct sau în vase deschise, ci numai

într-o baie de apă, folosindu-se un refrigerent.

5. In laboratoare, ateliere etc. este categoric interzis să se spele pardoselile cu

benzină, petrol lampant sau alte produse volatile şi inflamabile, să se ţină cârpe, prosoape,

halate îmbibate cu produse volatile, să se usuce obiecte sau sa se lucreze cu produse

volatile pe conductele sau radiatoarele caloriferului, să se lase neşterse produsele

21

petroliere răspândite pe mese sau pardoseală, să se facă curăţenie în timp ce becurile cu

gaz sunt aprinse.

6. Dacă, întâmplător, se varsă o cantitate oarecare de lichid inflamabil, atunci se

sting ' imediat toate becurile de gaz, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice; nu se aprinde

şi, nu se stinge lumina, se închid uşile şi se deschid ferestrele, lichidul vărsat se absoarbe

cu un burete şi se toarnă într-un vas din care apoi se va turna într-o sticlă ce se poate

închide ermetic, se întrerupe aerisirea numai după îndepărtarea completă a lichidului

vărsat.

7. Dacă se aprinde un lichid inflamabil (de ex.: spargerea unui vas) repede, dar fără

panică, se sting becurile de gaz, lămpile de spirt, încălzitoarele electrice etc. şi se

îndepărtează vasele cu substanţe inflamabile, se acoperă flacăra cu o pătură, prosoape şi

dacă nu se stinge se împrăştie nisip, iar dacă nu se stinge nici în acest mod, se folosesc

extinctoare şi, la nevoie se cheamă pompierii.

8. Dacă se aprind hainele, accidentatul nu trebuie să fugă, ci să i se stingă

îmbrăcămintea prin învelirea într-o pătură, palton etc.

9. Mâinile, după ce au fost spălate cu benzină sau alte produse uşor inflamabile,

trebuie să fie spălate cu apă, săpun şi şterse cu un prosop. E interzis a se usca mâinile la

foc după ce au fost spălate cu produse petroliere.

10. Aparatele care radiază multă căldură, precum şi aparatele electrice de încălzit

trebuie izolate cu plăci de azbociment şi aşezate la distanţă de substanţele inflamabile.

11. Dacă se aprind conductoarele reţelei electrice, se întrerupe mai întâi curentul de

la comutator sau tablou şi se procedează la stingerea incendiului.

Mijloacele tehnice de combatere prin prevenire a incendiilor sunt de fapt dotari

tehnice prevazute pentru urmarirea si controlul temperaturilor, presiunilor, concentratiilor

de gaze si pulberi combustibile, parametrilor curentului electric, etc.

Aceste dotari nu intra în gama propriu-zisa de mijloace tehnice P.S.I. deoarece la origine

si în esenta sunt de uz general .

Totusi exista si unele mijloace specifice cum ar fi vopselele si chiturile

termoprotectoare, vopselele si pastele termospumante, substantele ignifuge, instalatiile de

detectare si semnalizare a începuturilor de incendii, mijloace de prima interventie,

paratrasnetele, sacii antifoc si altele.

22

3.2. Procedee de stingere a incendiilor

Focul este fenomenul care apare atunci cind, in acelasi timp si spatiu, se afla

simultan o cantitate suficienta de material combustibil, oxigen (aer) si o sursa de

aprindere. In practica, se spune ca se produce foc atunci cind se formeaza asa numitul

triunghi al focului, ale carui laturi egale sunt denumite: material combustibil, aer si sursa

de aprindere. Daca una din laturile triunghiului focului nu exista, nu apare focul.

Procedeele utilizate pentru stingerea incendiilor se bazează pe teoria triunghiului

focului si cele mai des întâlnite sunt:

Răcirea zonei de ardere

Metoda se bazează pe folosirea unei substanţe cu temperatură mai joasă şi cu

căldură specifică mai mare pentru a prelua căldura necesară continuării procesului de

ardere şi pe realizarea contactului direct al agentului de răcire cu stratul de la suprafaţă al

materialului sau substanţei combustibile. Se acţionează asupra materialelor combustibile

solide şi lichide. Substanţe de stingere utilizate: apa, zăpada.

Izolarea materialelor şi substanţelor combustibile

Metoda se bazează pe izolarea materialului care arde de aerul atmosferic sau

crearea unui strat izolant pe suprafaţa materialului combustibil. Se acţionează asupra

lichidelor combustibile şi a unor materiale solide. Substanţe de stingere utilizate: spumă,

pulberi, prelate, pături, nisip, pământ

Reducerea conţinutului minim de oxigen

Metoda se bazează pe introducerea de substanţe care nu întreţin arderea. La

realizarea unui conţinut de 15% O2 în aer, arderea încetează. Se acţionează asupra

materialelor combustibile în spaţiu închis. Substanţe de stingere utilizate: CO2, abur, azot,

apă pulverizată

Indepărtarea substanţelor combustibile din zona de ardere

Metoda se bazează pe îndepărtarea substanţelor combustibile care vin în contact

cu zona de ardere, putându-se opri astfel propagarea incendiului.

23

3.3. Materialele de stingere a incendiilor

Produsele de stingere sunt substanţe naturale sau obţinute prin diferite procedee

tehnologice, şi care, introduse în zona de ardere, creează condiţiile necesare pentru

încetarea procesului de ardere.

Apa

Apa se prezinta sub formă de jet compact, jet pulverizat, zăpadă, are cea mai mare

eficacitate în stingerea incendiilor din clasa A. Efectul de stingere a incendiului cu apă, se

realizează în principal, prin răcirea materialului care arde, dar şi prin izolarea suprafeţei

incendiate faţă de oxigenul din aer cât şi prin acţiune mecanică.

Fiind bună conducătoare de electricitate, apa nu se recomandă a fi utilizată la

stingerea incendiilor în instalaţiile electrice sub tensiune. De asemeni, în contact cu unele

substanţe sau produse chimice (carbid, sodiu, potasiu), poate genera explozii sau degaja

gaze combustibile care jntensifică arderea.

Spuma

Din punct de vedere al procedeului de obţinere, spumele se clasifică în:

spumă chimică (utilizată tot mai rar);

spumă aeromecanică (fizică) - obţinută prin dispersarea unui gaz sub

presiune (aer, azot), într-o soluţie apoasă de spumant.

Spre deosebire de apă, care stinge cu prioritate prin efectulde răcire, spumele reduc

evaporarea, izolează combustibilul de flacără şi împiedică accesul oxigenului şi deci,

reaprinderea.

Spumele se utilizează pentru stingerea incendiilor din clasa B, pentru cele din clasa

A eficacitatea fiind diminuată, comparativ cu cea a apei.

Spumele nu se utilizează pentru stingerea incendiilor la instalaţii electrice sub

tensiune (pericol de electrocutare).

Pulberile

Pulberile sunt amestecuri de substanţe chimice solide, fin divizate, având unul sau

mai mulţi componenţi principali şi o serie de aditivi pentru ameliorarea caracteristicilor de

24

mobilitate şi depozitare. Mecanismul stingerii incendiilor cu pulbere, se explică prin

acţiunea de inhibare a reacţiilor în lanţ ale arderii.

Se recomandă folosirea pulberilor, la stingerea practic a tuturdr materialelor

combustibile, a incendiilor de echipamente electrice sub tensiune, precum şi a incendiilor

la temperaturi exterioare foarte scăzute.

Aburul

Efectul de stingere al aburului, se bazează pe reducerea conţinutului procentual de

oxigen (la o conncentraţie de 35% a aburului într-o incintă, arderea încetează). Se

utilizează numai la instalaţii speciale de stingere.

Îlocuitori de halonii

Îlocuitori de halonii sunt hidrocarburi halogenate, care reacţionează cu produsele

de ardere intermediare şi, printr-o reacţie în lanţ, produc efectul de inhibiţie şi sting

incendiul.

Din raţiuni ecologice, în prezent sunt înlocuiţi cu substanţe care au acelaşi efect de

stingere, dar nu atacă stratul de ozon.

Dioxidul de carbon

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit la stingerea incendiilor din clasele A, B şi C,

precum şi incendiilor de instalaţii electrice sub tensiune, permiţând stingerea prin două

mecanisme: înlocuirea oxigenului şi răcirea mediului.

3.4. Stingătoarele

Primele mijloace de intervenţie în caz de incendiu sunt stingătoarele, dispozitive

de stingere acţionate manual, care conţin o substanţă care poate fi refulată şi dirijată

asupra unui focar de ardere, sub efectul presiuni formate în interiorul lor.

Clasificarea stingatoarelor:

1. După tipul substanţei de stingere:

cu apă pulverizată;

cu spumă chimică;

cu pulberi;

cu dioxid de carbon;

25

inlocuitori de haloni.

2. După modul de transport:

portative (până la 10 kg, capacitate);

transportabile (pe roţi).

Refularea produselor de stingere conţinute de stingătoare, se face sub efectul unei

presiuni inteme, asigurată prin următoarele procedee:

- substanţa de stingere este îmbuteliată sub presiune, energia de refulare fiind asigurată

de presiunea vaporilor substanţei, la temperatura normalâ de funcţionare (ex.

stingătoare cu CO2);

- presiunea este realizată de un gaz inert, de regulă CO2, introdus în corpul

stingătorului în momentul utilizării; gazul este păstrat în butelii şi eliberat prin

spargerea unei membrane sau prin deschiderea unui ventil (ex. stingătoare cu apă,

pulbere sau spumâ mecanică);

- presurizarea permanentă a stingătorului (tip spray), cu azot sau aer comprimat (ex.

stingătoare cu pulberi).

Gazul de presurizare este generat prin reacţia dintre 2 produse chimice

(acid+bază), amestecate în momentul punerii în funcţiune a stingătorului (ex. stingătoare

cu spumă chimică).

Stingatoarele de incendiu trebuie plasate in locuri vizibile si usor accesibile.

Instructiunile de functionare trebuie sa fie ligibile. Piedica de siguranta trebuie sa fie

prezenta. Stingatoarele trebuie sa fie in stare buna, fara urme de rugina sau coroziune.

Indicatorul de presiune trebuie sa indice presiunea corecta. Stingatoarele de incendiu

trebuie inspectate periodic pentru a va asigura ca sint in stare buna de functionare.

Cladirile civile ( publice ) se doteaza cu stingatoare, asigurand un stingator portabil

cu pulbere de 6 kg - sau echivalentul acestuia pentru o arie construita de 250 metri patrati,

dar minimum 2 stingatoare pe fiecare nivel sau incapere a cladirii.

Stingatoarele trebuie sa contina produsul de stingere si cantitatea corespunzatoare clasei

de periculozitate previzibile in spatiul respectiv.

Toate mijloacele de interventie cu care se echipeaza si doteaza cladirile civile

(publice) vor fi usor accesibile personalului si mentinute in stare de functionare.

In spatiile si incaperile cu risc mare de incendiu - sau in care se afla substante

periculoase (parcaje, comert etc.) dupa caz - se prevad si stingatoare transportabile,

potrivit reglementarilor specifice.

26

Constructiile de productie si/sau depozitele se doteaza cu mijloace tehnice de

stingere a incendiilor ccorespunzatoare claselor de incendiu din incaperile si spatiile

acestora.

In incaperile si spatiile cu arie desfasurata mai mare de 500 metri patrati si in care

se pot afla lichide combustibile se prevad si stingatoare transportabile, recomandandu-se

un stingator de minimum 50 kg la fiecare 500 metri patrati.

3.5. Stingatoare portabile cu dioxid de carbon

CO2 foarte eficient in cazul incendiilor cu flacara deschisa se utilizeaza pentru

incendii de mica anvergura si are un timp de descarcare: 10…20s . El poate afecta, prin

contact, epiderma (-78 grade C)

Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din clasele B si C, fiind

recomandate pentru stingerea incendiilor de natura electrica (echipamente electrice cu

tensiuni pana la 1000 V): computere, centrale telefonice, incaperi cu aparatura electica si

electronica, tranformatoare etc.

Date constructive:

Recipientul este executat din otel aliat specific recientelor de inalta presiune

Protectia anticoroziva este asigurata prin vopsire in camp electrostatic

Robinetul este executat din alama, fiind prevazut cu maner de sustinere, brat

declansator

Agentul de stingere: CO2

Caracteristici tehnice generale :

Presiune de proba250 ba

Temperatura admisa40°C…+55°C

Grad de umplere 0.75 kg/l

Termen de garantie12 luni

Verificare la 6 luni prin cintarire

Scadenta la termen10 ani

27

G3 G5 G6 G21 G30 G60

Tabelul 1. Caracteristici tehnice specifice ale stingatoarelor cu CO2

Tip

stingator

Focar tip Dimensiuni

O x H

Greutate

stingator

Cantit.

CO2

Interval

descarcare

L.jet

[mm] [kg] [kg] [sec] [m]

G3 34 B/C/E 114x640 9.2 3 10 – 30 2.8

140x510 10.9

G5* 55 B/C/E 140x710 15.5 5 10 – 30 3.1

168x550 17.6

G6* 70 B/C/E 140x810 18.5 6 10 – 30 3.5

168x615 19

G21* 144 B/C/E 350x360x1250** 54 21 20 – 40 5 ÷ 6

G30* 183 B/C/E 350x360x 1450** 78 30 20 – 40 5 ÷ 6

G60* 233 B/C/E 670x900x 1420** 156 60 20 – 40 5 ÷ 6

Precizari:

* tipurile de stingatoare sunt prevazute cu furtun de refulare asamblat cu duza

de evacuare celelalte cu duza de evacuare a agentului de stingere.

** dimensiunile notate cu sunt dimensiuni in plan orizontal x inaltime.

Standarde, avizari, certificari:

Executie conform RT 84/525 , respectand focarele definite prin SR EN 2-97.

Avizari emise de: IGCPM, ISCIR, RNR, biroul PSI al M.Ap.N.

Produse executate in sistem de management al calitatii certificat SR EN ISO 9001 de:

SC SIMTEX – OC SA (organism acreditat RENAR) si OMCAS – Organismul Militar de

Certificare, Acreditare si Supraveghere.

3.6. Stingatoare transportabile cu pulbere presurizate permanent

Pulberea este rapida si eficienta in cazul incendiilor cu flacara deschisa si are timp

de descarcare: 10….20s

Precautii:

pagube colaterale dupa stingere:

pulberea se imprastie peste tot

28

http://www.primajutor.ro/images/g60large.jpg






limiteaza vizibilitatea

Domeniul de utilizare:

Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din clasele A,B,C, in spatii

inchise sau deschise (statii PECO, magazine, depozite, magazii, centrale termice etc.),

precum si asupra echipamentelor electrice cu tensiuni pana la 1000 V.

Se utilizeaza cu eficienta maxima in zone cu arii intinse si potential mare de

risc la incendiu.

Sunt usor de manevrat de o singura persoana. Jetul de pulbere este suficient de

puternic si performant, permitand rezultate optime in actiunea de stingere, chiar si de catre

o persoana mai putin experimentata.

Date constructive:

Recipientul este executat din tabla de otel prin procedee de sudura omologate,

pe masini automate de sudat. Protectia anticoroziva este asigurata prin vopsire in camp

electrostatic.

Robinetul este executat din alama, fiind prevazut cu brat declansator si

manometru indicator de presiune.

Agentul de stingere: pulbere ecologica uscata universala ABC-E 40% care

asigura stingerea cu eficienta maxima pentru toate tipurile de focare. Pulberea nu contine

substante periculoase pentru sanatatea oamenilor si a mediului inconjurator.

Gazul propulsor: azotul (N2), gaz ecologic fara variatii de presiune la variatiile

de temperatura.

Caracteristici tehnice generale:

Presiune de lucru14 bar

Temperatura admisa-20°C…+60° C

Presiune de proba25 bar


Scadenta la termen5 ani

Control presiune vizual pe manometru

Verificarea stingatorului se face cel putin o data la 30 zile, prezenta acului

indicator al manometrului in zona verde confirmand functionalitatea stingatorului.

29

P3 P6 P10 P20 P50 P100

Tabel 2. Caracteristici tehnice specifice ale stingatoarelor cu pulbere

Tip

stingator


O x H

Greutate

stingator

Cantit.

pulbere

Timp min.

descarcare

L. min. jet

[mm] [kg] [kg] [sec] [m]

P3 8A55BC 130 x 450 5.4 3 9 4

P6 21A113BC 160 x 500 8.9 6 12 4

P10 27A144BC 160 x 670 14.2 10 15 4

P20 ABC 300 x 1000 32 20 20 6

P50 ABC 300 x 1100 72 50 25 6

P100 ABC 400 x 1270 127 100 50 6

Stingatoarele sunt prevazute cu furtun de refulare asamblat cu ajutaj de evacuare.

Standarde, avizari, certificari

Executie conform SR EN 3-98, respectand focarele definite prin SR EN 2-97.



SC SIMTEX – OC SA (organism acreditat RENAR)

OMCAS – Organismul Militar de Certificare, Acreditare si Supraveghere

3.7. Stingatoare cu spuma mecanica

Spuma mecanica (agent de stingere+apa) este eficienta in cazul incendiilor cu

flacara deschisa, producand pagube minime dupa stingere si are timp de descarcare:

30….60s.

Precautii:

pericol de electrocutare

timp relativ mare de descarcare

Domeniul de utilizare:

Se utilizeaza la stingerea inceputurilor de incendii din clasele A si B, in spatii

inchise sau deschise (statii PECO, magazine, depozite, magazii, centrale termice etc.).

30

http://www.primajutor.ro/images/p100large.jpg






Se utilizeaza cu eficienta maxima in zone cu arii intinse si potential mare de

risc la incendiu.

Sunt usor de manevrat de o singura persoana. Jetul de spuma este suficient de

puternic si performant, permitand rezultate optime in actiunea de stingere, chiar si de catre

o persoana mai putin experimentata.

Date constructive

Recipientul este executat din tabla de otel prin procedee de sudura

omologate, pe masini automate de sudat. Protectia anticoroziva este asigurata prin vopsire

in camp electrostatic.

Robinetul este executat din alama, fiind prevazut cu brat declansator si

manometru indicator de presiune.

Agentul de stingere: solutie spumanta fluoroproteinica care asigura stingerea

cu eficienta maxima pentru focarele de tip A si B. Spumantul nu contine substante

periculoase pentru sanatatea oamenilor si a mediului inconjurator.

Gazul propulsor: azotul (N2), gaz ecologic fara variatii de presiune la

variatiile de temperatura.

Caracteristici tehnice generale

Presiune de lucru14 bar

Temperatura admisa0°C…+55°C

Presiune de proba25 bar

Control presiune vizual pe manometru


Scadenta la termen 3 ani

Verificarea stingatorului se face cel putin o data la 30 zile, prezenta acului

indicator al manometrului in zona verde confirmand functionalitatea stingatorului

SM6 SM9 SM50 SM100

Tabel 3. Caracteristici tehnice specifice ale stingatoarelor cu spuma mecanica

Tip

stingator


O x H

Greutate

stingator

Cantit.

spumant

Timp min.

descarcare

L. min. jet

[mm] [kg] [L] [sec] [m]

31

http://www.primajutor.ro/images/sm100large.jpg




SM6 8A113B 160 x 500 8.9 6 12 5

SM9 13A183B 160 x 670 13.2 9 15 7

SM50 AB 300 x 1100 72 50 60 7

SM100 AB 400 x 1270 127 100 90 7

Precizari: Stingatoarele sunt prevazute cu furtun de refulare asamblat cu generator

de spuma.

Standarde, avizari, certificari:

Executie conform SR EN 3-98, respectand focarele definite prin SR EN 2-97.



SC SIMTEX – OC SA (organism acreditat RENAR)

OMCAS – Organismul Militar de Certificare, Acreditare si Supraveghere

3.8. Stingatoarele cu apa

Apa (furtun cu apa) eficienta in cazul incendiilor de anvergura cu flacara deschisa

sau mocnita timp de descarcare: nelimitat

Precautii:

pagube colaterale

pericol in cazul lichidelor inflamabile

pericol de electrocutare

3.9. Cum se folosesc stingatoarele de incendiu

Este important sa stiti cu exactitate locul unde se afla stingatoarele de incendiu si

tipul acestora.

Stingatoarele de incendiu pot fi grele, de acea este o idee buna sa luati un stingator

in mina pentru a vedea cit este de greu si daca il puteti minui cu usurinta.

De asemenea este important sa cititi instructiunile de folosire tiparite pe fiecare

stingator.

In cazul in care va trebui sa folositi stingatorul intr-un incendiu real trebuie sa stiti

cum sa-l minuiti:

scoateti piedica de siguranta

indreptati furtunul la baza focului

32

apasati minerul pentru a permite eliberarea agentului de stingere

miscati furtunul astfel incit sa stingeti incendiul

Tot timpul aveti in vedere sa nu va apropiati prea mult de foc. Distanta

recomandata de la care puteti folosi stingatorul in siguranta este de 6-7 metri de la focarul

de incendiu.

Capitolul 4. Factori de risc specifici domeniului

In acceptiunea securitatii si sanatatii in munca, cele patru elemente ale sistemului

de munca sunt:

executant;

sarcina de munca;

mijloace de productie;

mediu de munca.

4. 6 Factori de risc proprii mijloacelor de producţie

a) Factori de risc termic :

o temperatura ridicata a obiectelor sau suprafetelor

o temperatura scazuta a obiectelor sau suprafetelor

33

o flacari, flame.

b) Factori de risc electric:

o curentul electric ( atingere directa, atingere indirecta, tensiune de pas).

c) Factori de risc chimic:

o substante toxice

o substante caustice

o substante inflamabile

o substante explosive

o substante cancerigene.

d) Factori de risc chimic:

o culturi sau preparate cu microorganisme ( bacterii, virusuri, richeti, spirocheti,

ciuperci protozoare)

o plante periculoase ( ciuperci otravitoare)

o animale periculoase

e) Factori de risc mecanic:

o miscari periculoase ( miscari functionale ale echipamentelor de munca sau

corpuri de fluide,

o autodeclansari sau autoblocari contraindicate ale miscarilor functionale ale

fluidelor),

o deplasari sub efectul gravitatiei ( alunecare, rostogolire, rulare pe roti, rasturnare,

cadere libera, scurgere, deversare, surpare, prabusire, scufundare),

o deplasari sub efectul propulsiei ( proiectare de corpuri cu particule, deviere de la

traiectoria normala, balansare, recul, socuri excesive, jet, eruptie).

o suprafete sau contururi periculoase ( intepatoare, taioase, alunecoase, abrazive).

o recipienti sub presiune.

o vibratii excesive ale echipamentelor de munca.

4. 6 Factori de risc proprii mediului de muncă

a) Factori de risc fizic

o temperatura aerului ( ridicata , scazuta)

34

o umiditatea aerului ( ridicata, scazuta)

o curenti de aer

o presiunea aerului ( ridicata, scazuta)

o ionizarea aerului

o suprapresiune in adancimea apelor

o zgomot

o ultrasunete

o vibratii

o iluminat ( nivel de iluminare, stralucire, palpaire)

o radiatii :electromagnetice ( infrarosii, U.V., microunde de frecventa inalta, medie

sau joasa, laser); ionizante ( alfa, beta, gamma)

o potential electrostatic

o calamitati naturale ( trasnet, inundatii, vant, grindina, alunecari, surpari, prabusiri

de teren sau copaci, seisme, avalanse)

o pulberi pneumocancerigene (praf)

b) Factori de risc chimic

o gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici

o pulberi in suspensie in aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozibili)

c) Factori de risc biologic:

o microorganisme in suspensie in aer

d) Caracterul special al mediului ( subteran, acvatic, subacvatic, mlastinos,

aerian, cosmic).

Capitolul 5. Situaţii deosebite şi factorii de risc de la locul de

muncă

Situatii deosebite intalnite la locul de munca sunt:

perturbari functionale si defectiuni ale utilajelor,

nerespectarea principiilor ergonomice ,

comportament necorespunzator al lucratorului la locul de munca ,

35

starea fizica si pshica necorespunzatoare a lucratorului

accidente de munca

boli profesionale

avariile

incendiile si exploziile

5.1 Perturbarile functionale si defectiunile utilajelor

Perturbatia functionala este un deranjament care apare în funcţionarea normală a

unui sistem tehnic.Acest fenomen aduce un component la un nivel de uzura sub limita

admisa.

Perturbatiile functionale care apar utilajelor sunt:

aparatul nu porneşte, sau se stinge dintr-o dată

abatere ridicată la parametrii standard

supraîncălzire sau şoc.

defectarea unei portiunii

nefunctionarea corespunzatoare a utilajului sau a unei portiuni a utilajului

Datorita perturbatiilor functionale sau defectiunilor utilajelor care pot aparea la

locul de munca pe parcursul folosirii utilajelor este impusă activitatea de întreţinere şi

reparare a utilajelor

La folosiriea productiva a utilajelor acestea sunt supuse procesului de uzură fizică

şi morală. Ca urmare a procesului de uzură fizică are loc un proces de pierdere treptată a

valorii de întrebuinţare a utilajului, şi în final o pierdere a capacităţii de satisfacere a

nevoii sociale pentru care a fost creat.

În vederea menţinerii caracteristicilor funcţionale ale utilajului şi a funcţionarii în

condiţii cât mai apropiate de cele iniţiale, în cadrul întreprinderilor se organizează un

sistem de întreţinere şi reparare a utilajului de producţie. Din analiza comportamentului

utilajelor în procesul de uzură fizică se poate constata că uzura în timp a diferitelor

componente are loc în mod diferenţiat. Acest fapt impune luarea unor măsuri mai ample

de întreţinere şi reparare a acestor componente, pentru a evita ieşirea prematură din

funcţiune a utilajului. Fenomenul de uzură fizică a utilajului mai poate fi ameliorat şi

printr-un sistem de activităţi de întreţinere a acestuia, precum şi printr-un ansamblu de

operaţii de control şi revizie, care să permită depistarea din timp a eventualelor

defecţiuni.

36

http://www.dex-online-ro.ro/cautari/sistem.htm

http://www.dex-online-ro.ro/cautari/unui.htm

http://www.dex-online-ro.ro/cautari/deranjament.htm

Toate aceste activităţii de revizie, control, întreţinere şi reparare a utilajelor,

îndreptate în scopul menţinerii în stare de funcţionare o perioadă cât mai mare de timp

formează ceea ce în literatura de specialitate poartă numele de sistem de întreţinere şi

reparare.

Realizarea unor activităţii de întreţinere şi reparare a utilajelor are o serie de

implicaţii, dintre care mai importante sunt: creşterea perioadei de timp în care utilajul este

în stare de funcţionare şi realizarea producţiei conform graficelor, creşterea

randamentului şi a preciziei de funcţionare a utilajelor, realizarea unor activităţi de

întreţinere şi reparare de calitate superioară, reducerea costurilor de producţie şi, implicit,

la creşterea eficienţei activităţii de producţie.

Obiectivele activităţii de întreţinere si reparare a utilajelor:

asigurarea menţinerii utilajului în stare de funcţionare o perioadă cât mai

mare de timp

evitarea uzurii excesive şi a ieşirii utilajului în mod accidental din

funcţiune

creşterea timpului de funcţionare a utilajului, fie prin mărirea duratei

dintre două intervenţii tehnice, fie prin micşorarea perioadei de timp de menţinere a

acestuia în reparaţii

efectuarea activităţilor de întreţinere şi reparare cu cheltuieli cât mai

reduse şi de o calitate cât mai bună, prin creşterea productivităţii muncitorilor care

execută aceste activităţi

modernizarea maşinilor şi utilajelor învechite

Sistemul de întreţinere şi reparare pe baza constatărilor constă în stabilirea datelor

de oprire a utilajelor pentru intrarea în reparaţii, precum şi conţinutul acestora, în urma

unei supravegheri atente a modului de funcţionare a utilajelor de către personal

specializat, pe baza căreia se va stabili starea lor de funcţionalitate. În urma constatărilor

efectuate, rezultatele acestora se vor trece în cadrul unei fişe întocmite pentru fiecare

utilaj în parte. Această fişă va cuprinde informaţiidespre: felul defecţiunilor constatate,

data intrării în reparaţie a utilajului si felul reparaţiilor ce trebuiesc executat

.Prin elaborarea sistemul de întreţinere şi reparare preventiv-planificat s-a urmărit

asigurarea unui dublu caracter întregului ansamblu de măsuri de întreţinere şi reparare, şi

anume:

caracter profilactic;

37

caracter planificat.

Aceste două caracteristici ale sistemului preventiv-planificat imprimă sistemului o

superioritate evidentă faţă de sistemul pe baza constatărilor, influenţând pozitiv asupra

calităţii reparaţiilor, a duratei de execuţie a acestora şi a costurilor de producţie.

Sistemul de întreţinere şi reparare preventiv-planificat este un ansamblu de măsuri

de întreţinere, control şi reparare care se efectuează în mod periodic, la intervale de timp

bine determinate; urmăreşte prevenirea uzurii excesive şi a apariţiei avariilor; urmăreşte

menţinerea în stare de funcţionare a utilajelor o perioadă cât mai mare de timp

Intervenţii tehnice specifice sistemului de întreţinere şi reparaţii preventiv-

planificat sunt:

- Întreţinerea şi supravegherea zilnică

- Revizia tehnică

- Reparaţia curentă

- Întreţinerea şi supravegherea zilnică

- Reparaţia capitală

- Reparaţiile accidentale

- Reparaţiile de renovare

Întreţinerea şi supravegherea zilnică se execută de către muncitorii care lucrează

pe utilajele din secţiile de producţie, sau de către muncitori specializaţi în executarea

acestor operaţii. Lucrările de întreţinere sunt: curăţarea şi spălarea utilajelor, ungerea în

conformitate cu fişele de ungere, verificarea preciziei de funcţionare a utilajului.

Revizia tehnică cuprinde operaţii care se execută înaintea unei reparaţii curente

sau capitale. Se urmăreşte determinarea stării tehnice a utilajelor şi stabilirea operaţiilor

care trebuie efectuate în cadrul reparaţiilor curente sau capitale.

Cu ocazia reviziei tehnice se pot efectua şi operaţii de reglare şi consolidare a unor piese

sau subansamble, în vederea asigurării unei funcţionări normale până la prima reparaţie.

Reparaţia curentă se execută în mod periodic, în vederea înlăturării uzurii fizice,

prin înlocuirea unor piese componente sau subansamble uzate. Reparaţiile curente, în

funcţie de intervalul de timp dintre două reparaţii curente succesive şi valoarea pieselor şi

subansamblelor reparate sau înlocuite, sunt de două feluri:

reparaţii curente de gradul I;

reparaţii curente de gradul II

38

Reparaţia capitală este o lucrare de intervenţie tehnică efectuată după expirarea

unui ciclu de funcţionare a utilajului, a cărui mărime este prevăzută în normativele de

funcţionare ale acestuia şi care are drept scop menţinerea în funcţiune a utilajului până la

expirarea duratei normate de viată. Reparaţia capitală este cea mai complexă intervenţie

tehnică; ea are un caracter ge neral, deoarece sunt supuse procesului de întreţinere,

verificare şi reparare o gamă foarte larga de piese şi subansamble care intră în

componenta utilajului. Se execută atunci când nu mai sunt asigurate randamentul,

precizia şi siguranţa în funcţionare a utilajului

Reparaţiile accidentale se efectuează la intervale de timp nedeterminare, fiind

determinate de scoaterile neprevăzute din funcţiune a acestora datorită unor căderi

accidentale

Reparaţiile de renovare se efectuează la utilajele care au trecut prin mai multe

reparaţii capitale şi au un grad avansat de uzură fizică. Cu ocazia acestor reparaţii, se

recomandă şi efectuarea unor lucrări de modernizare a utilajului.

5.3. Nerespectarea principiilor ergonomice

Ergonomia are ca scop adaptarea muncii la om, respectiv adaptarea locului de

muncă, a maşinilor, a spaţiilor de muncă, a orarului şi normelor de lucru la cerinţele şi

posibilităţile organismului uman astfel încât să se obţină o productivitate maximă cu o

solicitare minimă a executantului.

Organizarea ştiinţifică respectând principiile ergonomiei presupune parcurgerea

mai multor etape, dintre care, cele mai importante sunt următoarele:

Raţionalizarea circulaţiei obiectelor muncii;

Amplasarea optimă a locurilor de muncă pentru a se evita acţiunea

factorilor de risc proprii mijloacelor de muncă;

Raţionalizarea activităţii executantului prin reducerea duratei de lucru şi

ocuparea optimă a muncitorului

5.2. Comportamentul necorespunzator al lucratorului la locul

de munca

39

Comportament necorespunzator al lucratorului la locul de munca poate cauza

defectiunii ale utilajelor sau vatamarea lucratorului sau a altor lucratori si astfel se

sanctioneaza de catre angajator

Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul

savarseste o abatere disciplinara sunt:

avertismentul scris;

suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate

depasi 10 zile lucratoare;

retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a

dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;

reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;

reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o

perioada de 1-3 luni cu 5-10%;

desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea

abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:

imprejurarile in care fapta a fost savarsita;

gradul de vinovatie a salariatului;

consecintele abaterii disciplinare;

comportarea generala in serviciu a salariatului;

eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta

5.4. Starea fizica si psihica necorespunzatoare a lucratorului

Apariţia şi acumularea oboselii la un lucrător fac parte din aspectele periculoase

ale muncii. O metodă de bază pentru prevenirea acestui fenomen este prevederea unor

pauze adecvate la locul de muncă. Situaţia optimă este când lucrătorul îşi poate stabili

singur ritmul de lucru şi poate lua pauză atunci când se simte obosit. Totuşi, acest lucru

nu este întotdeauna posibil, de exemplu, în timpul operaţiunii de ridicare cu ajutorul

dispozitivelor speciale.

Atunci când se determină mărimea pauzelor de lucru, trebuie avute în vedere

următoarele:

se recomandă prevederea unor pauze de lucru suplimentare, dacă există

un factor de încordare de o intensitate ce depăşeşte media,

40

cu cât activitatea este mai solicitantă şi mai stresantă, cu atât mai devreme

ar trebui prevăzută prima pauză,

în schimbul de după-amiază şi în cel de noapte vor trebui prevăzute mai

multe pauze decât în schimbul de dimineaţă,

un ritm intens de lucru trebuie prevăzut cu pauze mai dese.

5.5. Accidentul de muncă

Prin accident de muncă, se înţelege vătămarea violentă a organismului, precum şi

intoxicaţia acută profesională care se produc în timpul procesului de muncăsau în

îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si, care, provoacă incapacitataea temporară de muncă

de cel puţin 3 zile, invaliditate sau deces.

Se consideră accident de muncă şi accidentul survenit înainte de începerea sau

terminarea lucrului, dacă cel accidentat se află la locul accidentului pentru interese legate

de serviciu, precum şi în timpul pauzelor care au loc în desfăşurarea procesului de muncă.

Accidentul de muncă – poate provoca victimei incapacitate temporară de muncă,

invaliditate sau decces care pot surveni în momentul imediat urmărtor accidentului sau

după o anumită perioada de timp.

Incapacitatea de muncă – este consecinţa cea mai uşoară a accidentului de muncă şi

se caracterizează prin faptul că este reversibilă;

Incapacitatea temporară – trebuie să se manifeste pe o perioadă de maxim 3 luni;

Invaliditatea – presupune pierderea unui simţ sau a unui organ, precum şi

traumatismele craniene sau toracice, dar şi fracturi ale coloanei sau ale bazinului şi arsurile

de gradul II şi III.

În cadrul legislaţiei S.S.M, aspectul estetic nu este luat în considerare.

Invaliditatea are caracter ireversibil.

În funcţie de gradul de afectare al capacităţii de muncă, avem următoarele grade de

invaliditate:

Gradul I – când persoana afectată şi-a pierdut total capacitatea de muncă şi nu are

posibilitatea de a se auto-servi (orbirea, pierderea ambelor mâini, pierderea ambelor

picioare);

Gradul II – când persoana şi-a pierdut numai parţial capacitatea de muncă dar nu şi-

a pierdut capacitatea de autoservire;

Gradul III – când persoana şi-a pierdut numai parţial capacitatea de muncă dar îşi

41

poate continua activitatea la acelaşi loc de muncă în condiţiile unui program redus.

Accidentele de munca pot fi de mai multe tipuri dupa mediul de munca in care se

desfasoara activitatea. Astefel accidentele chimice reprezintã în fapt eliberarea în mediu, ca

urmare a unor cauze antropice sau naturale, a unor substante toxice industriale în asemenea

cantitãti încât depãsesc mult nivelele maxim admise si pot afecta sãnãtatea populatiei (pot

cauza intoxicarea sau moartea).

5.6. Bolile profesionale

Conform definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, bolile profesionale

constituie afecţiuni ai căror agenţi specifici sunt prezenţi la locul de muncă asociaţii cu

anumite operaţii industriale sau cu exercitarea unor profesii.

La noi în ţară, prin boală profesională se inţelege afecţiunea ce se produce ca

urmare a exercitării unei meserii cauzată de factorii nocivi fiyici, chimici, biologici,

caracteristicile locului de muncă, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme

ale organismului în procesul de muncă.

Pentru ca o boală să fie declarată boală profesională, trebuiesc îndeplinite

următoarele 3 condiţii:

Să apară în urma exercitării unei meserii;

Să fie provocată sau influenţată de factori nocivi caracteristici locului de

muncă;

Acţiunea factorilor nocivi asupra organismului, trebuie să fie de lungă

durată.

Criteriile de clasificare a boalilor profesionale

A) În funcţie de natura factorului nociv care îl provoacă, avem:

a) Boli provocate de inhalarea unei pulberi minerale netoxice;

b) Boli provocate prin expunere la energie radiantă;

c) Boli provocate de expunerea la temperaturi prea înalte sau prea scăzute;

d) Boli provocate de expunerea la presiuni ridicate sau scăzute;

e) Alergii profesionale;

f) Boli datorate suprasolicitării.

B) După timpul de expunere la factorii nocivi, avem:

42

a) Boli cronice datorate expunerii la doze mici ale factorilor nocivi pe perioade

îndelunghate de timp;

b) Boli acute determinate de expunerea organismului la factorii nocivi în doze mari

dar pe perioade de timp scurte.

Toxicele profesionale – sunt substanţe care apar în cursul procesului de lucru şi

care pătrund în organismul muncitorului şi perturbă starea de sănătate.

Agent chimic – este un element sau un compus chimic singur sau în amestec, în

stare naturală sau fabricat, utilizat sau eliberat inclusiv ca deşeu în orice activitate

indiferent daca este sau nu plasat pe piaţă.

Agenţi chimici periculoşi:

Orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare a substanţelor

periculoase în concordanţă cu actele în vigoare altele decât cele care îndeplinesc criteriile

de periculozitate pentru mediu.

Orice agent chimic care îndeplineşte criteriile de clasificare ca preparat

periculos dar altele decât cele periculoase pentru mediu.

Orice agent chimic care chiar dacă nu îndeplineşte criteriile de

clasificareaşa cum au fost descrise la punctul 1 şi 2, dar care, datorită proprietăţilor

chimice şi toxicologice, poate să prezinte risc pentru sănătatea lucrătorilor.

Din punct de vedere tehnologic, toxicele se prezintă sub următoarele forme:

Materie primă;

Produse finit

Produse intermediare;

Toxicele profesionale care apar întâmplător în procesul de producţie;

Deşeuri ale unor substanţe folosite în calitate de catalizatori.

Din punct de vedere al stării de agregare, toxicele se prezintă sub următoarele

stări:

Stare lichidă;

. Stare solidă;

Stare gazoasă.

Din punct de vedere al căilor de pătrundere în organism, avem:

Toxicul pătrunde în organism direct în sânge (prin tăiere);

Pe cale respiratorie (sunt absorbite prin intermediul plămânilor);

43

Pătrundere pe cale cutanată (pentru aceasta toxcul trebuie să fie

liposolubil

Si hidrosolubil, trecerea lui în organism fiind facilitată de microclimatul

cald care face ca porii să se deschidă);

Pătrundere pe cale digestivă (numai accidental).

În caz de intoxicaţie, este indicat să se utilizeze apa minerală care amplifică (duce

la) creşterea diurezei, acest lucru ducând la eliminarea toxicului din organism. Se

recomandă evitarea laptelui ca antidot, deoarece acesta ajută la fixarea toxicului în

organism.

5.7. Avariile

Avaria reprezinta un proces de deteriorare,de degradare a unui produs sau a unui

utilaj sau o stare anormala a acestuia cauzata de situatie nespecifice si imprevizibila.

Avaria poate sa apara ca urmare a unor conditii necorespunzatoare de pastrare sau de

functionare a utilajelor.

O notiune conexa cu cea de avarie este conceptual de degradare, care reprezinta

un fenomen specific de denaturare cauzata de factori fizici, chimic, biologici din mediu.

Clasificarea avariilor:

- in functie de interesele afectate si de intensitatea actiunea de deteriorare :

avaria toatala

partiala

comuna.

- in functie de natura proceselor implicate in deteriorare :

avarii bio-chimice

avarii fizice

avarii chimice

avarii de natura mecanice

- in functie de numarul de factori/numarul de proportilor afectate:

avarii cauzate de un singur factor care afecteaza o singura proportie;

avarii cauzate de un singur factor care afecteaza mai multe proportii;

avarii cauzate de mai multi factori care afecteaza un nr mare de proportii.

44

Avaria totala sau “total loss” semnifica distrugerea completa sau deteriorarea

integritatii fizico-chimice a utilajului pana la incetarea functionarii. Se distin 2 tipuri de

avarie totala: reala si prezumata.

Avaria totala reala are loc in urmt impreujurari: distrugerea fizica completa a

utilajului prin incendiu sau inundare; distrugerea proprietatilor produsului fabricat in

conditii exceptionale.

Avaria totala prezumata are loc in 2 situatii si anume: atunci cand pierderea

bunului produs de utilaj este inevitabila din cauza unui risc atunci cand costul salvarii,

reconditionarii produsului depaseste valoarea anticipate la vanzarea lui.

Avaria partiala (particulara) sau “particular loss” reprezinta orice degradare

partiala suferita de produs sau utilaj in mod intamplator sau accidental.

Reparaţiile de avarii se execută de fiecare data când utilajele se defectează ca

urmare proastei utilizări sau întreţineri, fie din cauza unor calamităţi naturale: cutremure,

incendii, inundaţii etc.

5.8. Incendii si explozii

Incendiul este o ardere spontană, care se propagă în mod necontrolat în spaţiu şi

timp. (definiţie menţionată în standardul ISO 13943: Securitate împotriva incendiilor –

dicţionar)

Cind focul nu mai poate fi controlat, este vorba despre un incendiu. Atunci este

necesara interventia fortelor si mijloacelor de stingere pentru lichidarea acesuia.

În funcţie de natura materialelor sau substanţelor combustibile prezente în spaţiile

afectate de incendiu, care pot fi implicate în procesul de ardere, incendiile au fost

clasificate astfel:

Clasa A: - incendii de materiale solide, a căror combustie are loc în mod normal

cu formare de jar (lemn, hârtie, materiale textile, rumeguş, cauciuc)

Clasa B: - incendii de lichide sau solide lichefiabile (benzină, petrol, alcool,

lacuri, vopsele, uleiuri, ceară, parafină)

Clasa C: - incendii de gaze (hidrogen, metan, acetilenă, butan, gaz de sondă).

Clasa D: - incendii de metale (sodiu, potasiu, aluminiu, litiu, magneziu, zinc,

titan)

Flashover (faza de incendiere totală): este faza în care după aprindere, apare

tranziţia unui incendiu la starea în care începe să ardă întreaga suprafaţă a materialului

45

combustibil într-un spaţiu închis.(definiţie menţionată în standardul ISO 13943:

Securitate împotriva incendiilor – dicţionar)

Fenomenul de Flashover este stadiul cel mai periculos al unui incendiu. El are

drept urmare aprinderea bruscă a întregului spaţiu al încăperii. In acest moment, nu se

poate efectua evacuarea persoanelor sau a bunurilor şi întreaga clădire se prăbuşeşte.

Riscul de apariţie a unui flashover creşte odată cu cantitatea de materiale cu

temperaturi mici de aprindere (de ex. polistiren) folosite, sau a materialelor care în caz de

incendiu degajă gaze toxice şi combustibile (de ex. poliuretan - PUR sau poliizocianurat -

PIR). Cu toate că unele materiale din plastic expandat pot rezista unui incendiu local mai

mic, imediat ce incendiul depăşeşte o anumită limită, se produce fenomenul de flashover.

Emisiile rezultate dintr-un incendiu au o influenţă serioasă asupra mediului

înconjurător. In afara faptului că la locul incendiului se produc substanţe şi gaze toxice, în

timpul incendiului în mediului înconjurător este emanată o mare cantitate de particule

solide. Aceste particule formează printre altele cenuşă, gudron, materiale incomplet arse

şi reziduuri anorganice. Specialiştii în securitatea împotriva incendiilor de la Institutul de

cercetări şi testări din Suedia (SP) apreciază că emisiile de hidrocarburi nearse provenite

din incendii ating anual aceleaşi volume cu producţia anuală de agenţi de poluare de la

transportul de marfă cu autovehicule.

Particulele emise în caz de incendiu sunt în general de 20-400 ori mai mari decât

în cazul arderii unor materiale combustibile în condiţii dirijate.

Exploziile sunt fenomene fizico-chimic manifestat prin producerea brutală şi în

cantităţi foarte mari de gaze care, prin presiune, se dilată şi produc un lucru mecanic

deosebit, spărgând, îndepărtând, distrugând orice obstacol ce se opune expansiunii sau se

găseşte în drumul lor.

Explozia constă dintr-o reacţie foarte rapidă de natură fizică, chimică, însoţită de

formarea şi degajarea violentă a unei mari cantităţi de gaze, cu efecte mecanice, termice

şi luminoase asupra obiectelor sau persoanelor ce se găsesc în raza sa de acţiune .

Explozia ca fenomen tehnic distinct trebuie tratată ca o împrejurare declanşatoare a

incendiului şi nu ca sursă de aprindere. Pe de o parte, explozia, ca orice ardere, poate

genera sau nu un incendiu; pe de altă parte, sursele de iniţiere a unei explozii nu sunt

întotdeauna identice cu cele ale incendiului rezultat, fiind necesară o evidenţă clară a

cauzelor de explozii, spre a evita confuzii şi paralelisme. În principal, o explozie poate

genera un incendiu fie prin flacăra amestecului exploziv care se propagă în spaţiu

46

întâlnind alte materiale combustibile, fie prin scântei mecanice, rezultate datorită unor

şocuri (cum ar fi explozia vaselor sub presiune).

Materialele explozive sunt acele substanţe sau amestecuri de substanţe care, în

anumite condiţii (temperatură, şoc mecanic etc.) suferă o reacţie chimică rapidă şi

violentă, în urma căreia rezultă o mare cantitate de gaze şi căldură.

În vederea clasificării exploziilor utilizăm o serie de criterii. Astfel, după cauza

care a determinat explozia, se poate vorbi despre:

explozii de natură fizică - cum ar fi explozia unei butelii, a unui rezervor

de recipient, determinată de excesul de presiune a gazelor ajungând până la 3000°C.

Presiunea fiind foarte mare, unda de şoc se propagă concentric de la locul exploziei;

explozii de natură chimică - care sunt determinate de cauze diferite cum

sunt contactul dintre mai multe substanţe chimice periculoase, ca şi amestecul aerului,

într-o anumită proporţie, cu gaze, vapori inflamabili sau prafuri combustibile.

Capitolul 6. Primul ajutor în caz de accident

6. 8 Noţiuni generale de prim ajutor

Primul ajutor reprezintă o intervenţie rapidă şi calificată, în caz de accident, cu

scopul de a înlătura cauza, a ameliora suferinţa şi a preveni complicaţiile.

În cadrul primului ajutor se iau măsuri în primele minute la locul accidentului,

pentru combaterea efectelor unei agresiuni, efecte care se pot agrava în timp, de multe ori

punând în pericol viaţa individului.

Există două tipuri de măsuri de prim ajutor:

a) măsuri generale: acestea pot fi folosite în mai multe tipuri de traumatisme;

b) măsuri specifice: aceastea sunt caracteristice unei leziuni (exemplu:

imobilizarea provizorie este o metodă specifică pentru fracturi şi generală pentru luxaţii).

Tipuri de accidente posibile:

accidente de circulaţie;

accidente de muncă;

accidente casnice (la domiciliu);

accidente în timpul calamităţilor;

accidente în sport.

47

În funcţie de persoana care acordă primul ajutor, se pot consemna următoarele:

a) ajutor reciproc: există mai multe victime, care se ajută reciproc

b) autoajutor: victima îşi acordă primul ajutor

Exemple: în caz de fractură nu-şi mişcă segmentul afectat; într-o hemoragie îşi

montează singur un garou; în stare de prelipotimie (senzaţie de leşin) din poziţia decubit

dorsal îşi ridică membrelor inferioare la un unghi de 900 .

c) martorii oculari: aceştia trebuie să ajute la degajarea accidentaţilor;

să coopereze şi să asculte de cei din jur, dacă aceştia sunt mai competenţi faţă de ei; să

lucreze cu foarte multă atenţie şi răbdare; să prevină amplificarea efectelor accidentului;

dacă este nevoie, pot efectua respiraţie “gură la gură.

d) ajutor medical calificat: acesta este asigurat de medici, asistenţi

medicali, kinetoterapeuţi, pompieri, poliţişti, militari.

6. 8 Acordarea primului ajutor presupune:

asigurarea unei respiraţii eficiente;

menţinerea funcţiei cardiace;

oprirea hemoragiei;

instalarea unei perfuzii;

limitarea pătrunderii unor substanţe toxice în organism;

imobilizarea fracturilor;

reducerea luxaţiilor;

poziţionarea corectă a accidentatului (este foarte importantă ca măsură de

prim ajutor şi pe parcursul timpul transportului).

Cunoaşterea etapelor acordării primului ajutor medical şi respectarea ordinii de

desfăşurare a acestora este foarte importantă pentru asigurarea unui prim ajutor corect.

Sunt patru etape importante de acordare a primului ajutor:

Înlăturarea cauzelor: pentru aceasta se scote victima

din mediul în care s-a produs accidentul şi se înlătură agentului cauzal (dacă este posibil).

Evaluarea leziunilor: se face la locul accidentului,

pentru eşalonarea acţiunilor de prim ajutor.

Pentru stop respirator, sau stop cardio-respirator se asigură menţinerea funcţiilor

vitale.

Pentru hemoragii se execută hemostază provizorie.

48

Pentru celelalte tipuri de leziuni, se iau măsurile măsuri specifice leziunii.

Combaterea durerilor: este o etapă foarte importantă, deoarece durerea

poate declanşa o stare de şoc.

Transportul accidentatului la o unitate sanitară de specialitate:

Pe tot timpul transportului, accidentatul trebuie să fie supravegheat

permanent, pentru a putea sesiza apariţia eventualelor efecte secundare sau complicaţii.

6. 8 Asepsie, antisepsie

Agenţii patogeni (cei care produc infecţiile) pot fi clasificaţi astfel:

agenţi endogeni (din interiorul organismului)

agenţi exogeni (din afara organismului):

Aceştia pot intra în organism prin trei căi:

inhalare (la nivelul aparatului respirator);

ingestie (la nivelul aparatului digestiv);

leziuni de contiguitate (la nivel tegumentar).

În această categorie, un loc aparte ocupă agenţii iatrogeni (acţionează în unităţile

sanitare). Aceştia apar datorită neglijării măsurilor de asepsie şi antisepsie; folosirii

neraţionale a antibioticelor, care creează celule microbiene rezistente la acestea şi

scăderea stării de imunitate (a capacităţii de luptă antiinfecţioasă) la unii pacienţi;

aglomerării pacienţilor.

ASEPSIA:

Reprezintă metoda profilactică (de prevenire) a contaminării plăgilor cu agenţi

patogeni. Se realizează prin:

sterilizarea materialelor folosite

dezinfecţia regiunii lezate şi a mâinilor persoanelor care acordă primul

ajutor

Metode de asepsie utilizate:

Sterilizarea prin căldură umedă: aceasta se poate folosi pentru

consumabile (mănuşi, aleze, etc), materiale de sutură, materiale de cauciuc (drenuri, etc).

Mijloace utilizate:

o autoclav (este aparatul de strerilizare cu căldură umedă)

49

o fierbere: este mai puţin sigură decât autoclavul, fiind folosită doar

în ultimă instanţă. Durează minim 30 de minute, materialele care urmează să fie

sterilizate fiind în permanenţă acoperite de apă. Are dezavantajul că partea metalică a

instrumentelor poate rugini.

Sterilizarea prin căldură uscată: este o metodă mai puţin sigură, deoarece

unele bacterii şi viruşii sunt rezistenţi la ea (exemplu: agentul patogen al tetanosului este

distrus la o temperatură uscată de 400-500 după 3 ore)

Mijloace utilizate:

o pupinel (este aparatul de strerilizare cu căldură uscată)

o călcare

o flambare (instrumentul care urmează să fie sterilizat este

acoperit cu vată, aceasta este bine îmbibată cu alcool şi i se dă foc)

Spălarea mecanică

ANTISEPSIA:

Reprezintă metoda curativă de distrugere a microbilor existenţi într-o plagă.

Se realizează prin:

substanţe dezinfectante

mijloace biologice (antibiotice, seruri, vaccinuri)

Metode de asepsie utilizate:

Substanţe dezinfectante:

o antiseptice de suprafaţă: alcool sanitar (700); iod (alcool iodat, tinctură de iod)

o substanţe care degajă clor: cloramina (aceasta, pentru a avea efect antiseptic,

o trebuie să fie soluţie proaspătă, de maxim 24 de ore)

o substanţe care degajă oxygen: apă oxigenată (H2O2) (de asemenea. Trebuie să fie

soluţie proaspătă, pentru a avea acţiunea specifică spumantă)

o permanganat de K

o eter (are efect antiseptic prin acţiunea lui volatilă)

o formol

o benzina “uşoară”, mai ales benzina iodată

o substanţe colorate:Violet de genţiana, Albastru de metil, Rivanol

50

o detergenţi sanitari

La nivelul tegumentelor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante:

o soluţie alcoolică de iod (2% iod)

o Lugol (iod dizolvat în apă)

o soluţie de cloramină

o H2O2

o alcool etilic (sanitar - 700)

o Rivanol, etc

La nivelul mucoaselor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante:

o H2O2 (cea mai folosită)

o peroxid de O2 3%

La nivelul plăgilor se folosesc următoarele substanţe dezinfectante:

o H2O2

o Rivanol lactat, etc

Mijloace biologice:

o Antibiotice

o Sulfamide

o Seruri

o vaccinuri

6. 8 Trusa medicală de prim ajutor

Trusa medicala de prim ajutor este produsa si dotata conform Ordinului

Ministrului Sanatatii si Familiei 427/14.06.2002. Necesitatea dotarii persoanelor juridice

cu trusa medicala de prim ajutor este reglementata de: Normele Generale de Protectia

Muncii - editia 2002 si Ordinul Ministerului Sanatatii si Familiei nr. 427 din 14 iunie

2002 detalii mai jos...

Trusa medicala de prim ajutor - trebuie sa fie prezenta in dotarea tuturor

posturilor de prim ajutor fixe in urmatoarele activitati

1. Activitati industriale, agricole si de prestari de servicii;

2. Activitate de comert;

51

3. Activitati de invatamant, proiectare-cercetare

4. Activitati culturale si recreative.

Pe scurt in: sectii de productie, unitati comerciale si de depozitare ale societatilor

comerciale, regiilor autonome si institutiilor administrative, unitatilor de invatamant,

cultura si arta, camine, autogari, aeroporturi, unitati de alimentatie publica si hoteliere,

unitati prestatoare de servicii catre populatie etc.

DESTINATIE: dotarea cu truse sanitare de prim ajutor a tuturor posturilor de

prim ajutor (sectii de productie, comerciale si de depozitare ale societatilor comerciale,

regiilor autonome si institutiilor administrative, unitatilor de invatamant, cultura si arta,

camine, autogari, aeroporturi, unitati de alimentatie publica si hoteliere, unitati

prestatoare de servicii catre populatie etc.).

Dimensiunile cutiei trusei sanitare 385 x 285 x 115 mm .

COMPONENŢĂ :

Foarfece cu varfuri boante ........................ 1 buc

Dispozitiv de respiratie gura la gura ......... 1 buc

Pipa Guedel marimea 4 ................................ 1 buc

Pipa Guedel marimea 10............................... 1 buc

Deschizator de gura din material plastic ...... 1 buc

Garou elastic 50 cm ...................................... 1 buc

52

Atele din material plastic........................... 2 buc

Leucoplast 5 cm / 3 m ................................ 1 rola

Leucoplast 2,5 cm / 2,5 m .......................... 1 rola

Pansament individual 2 cm / 6 cm ............ 10 buc

Pansament cu rivanol 6 cm / 10 cm ........... 5 buc

Pansaplast (plasture) 6 cm / 50 cm .............. 1 buc

Fesi tifon mici 5 cm / 4 m............................. 5 buc

Fesi tifon mari 10 cm / 5 m........................... . 3 buc

Bandaj triunghiular l=80 mm...................... 2 buc

Vata hidrofila sterila, pachet A 50 g ............. 2 pac

Manusi de examinare.................................. 4 per

Comprese sterile 10 cm / 8 cm x 10 buc ....10 pac

Alcool sanitar............................................ 200 ml

Alcool iodat ...............................................200 ml

Rivanol solutie 1% ..................................200 ml

Perogen ............................................... 1 flacon

Batiste de hartie cu solutie dezinfectanta ...10 buc

Ace siguranta ............................................. 12 buc

Pahare de unica folosinta ............................ 5 buc

Caiet a 50 de pagini..................................... 1 buc

Creion ................................................1 buc

Brosura cu instructiuni de prim ajutor....... 1 buc

Capitolul 7. Planul de acţiune în caz de accident la o situaţie

dată

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la

poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al

serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat

contract, precum şi de către inspectorii de muncă.

53

La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat

următoarele măsuri de securitate:

oprirea echipamentului de muncă şi/sau activităţii;

evacuarea personalului si a accidentatilor din zona periculoasă;

anunţarea serviciilor specializate;

anunţarea conducătorilor ierarhici;

eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminent.

În vederea realizării măsurilor prevăzute pentru oprirea echipamentului de muncă

şi/sau activităţii angajatorul va desemna în prealabil lucrătorii care trebuie să oprească

echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.

La evacuarea personalului din zona periculoasă angajatorul trebuie in prealabil:

a) să întocmească planul de evacuare a lucrătorilor;

b) să afişeze planul de evacuare la loc vizibil;

c) să instruiască lucrătorii în vederea aplicării planului de evacuare şi să verifice modul

în care şi-au însuşit cunoştinţele.

Evacuarea accidentaţilor din focarul de producere a accidentului este dirijată de către

persoanele responsabile desemnate de angajator.

Pentru anunţarea serviciilor specializate angajatorul trebuie în prealabil: să desemneze

lucrătorii care trebuie să contacteze serviciile specializate şi să îi instruiască în acest sens

si să asigure mijloacele de comunicare necesare contactării serviciilor specializate.

Pentru anunţarea conducătorilor ierarhici angajatorul a stabilit în prealabil modul operativ

de anunţare la nivel ierarhic superior.

Pentru eliminarea cauzelor care au condus la apariţia stării de pericol grav şi iminen în

prealabil angajatorul trebuie:

a) să desemneze lucrătorii care au capacitatea necesară să elimine starea de pericol grav

şi iminent, să asigure instruirea şi dotarea lor cu mijloace tehnice necesare intervenţiei;

b) să stabilească serviciile specializate care pot interveni. Angajatorul trebuie să

stabilească măsurile de securitate prevăzute ţinând seama de natura activităţilor, numărul

de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor

implicate direct în procesul muncii.

Comunicarea evenimentelor

54

Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor Art. 26 şi Art. 27 alin. (1)

din legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori,

evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a

produs evenimentul.

Evenimentul produs dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a

avut nicio legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza

căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea

evenimentului.

Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii,

a) denumirea/numele angajatorului la care s-a produs accidentul şi, dacă este

cazul, denumirea/numele angajatorului la care este/a fost angajat accidentatul;

b) sediul/adresa şi numărul de telefon ale angajatorului;

c) locul unde s-a produs evenimentul;

d) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat

accidentatul;

e) numele şi prenumele victimei;

f) datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă, copii în întreţinere, alte

persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în ocupaţie şi la locul de muncă;

g) împrejurările care se cunosc şi cauzele prezumtive;

h) consecinţele accidentului; i) numele şi funcţia persoanei care comunică

evenimentul;

j) data comunicării;

k) unitatea sanitară cu paturi la care a fost internat accidentatul.

. Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt

rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor

care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera

producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa

lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.

În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din

producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului

unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o

55

urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor

constitui probe în cercetarea evenimentului.

Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului,

angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un

proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.

Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va

comunica Inspecţiei Muncii:

a) incidentul periculos;

b) evenimentul care a avut ca urmare un deces;

c) evenimentul care a avut ca urmare un accident colectiv; d) evenimentul care a

avut ca urmare un accident urmat de invaliditate evidentă; e) evenimentul care a avut ca

urmare un accident urmat de invaliditate.

Accidentul prevăzut se va comunica după primirea deciziei de încadrare într-un

grad de invaliditate. Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde toate informaţiile

necesare.

La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea

sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la

diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

Unitatea sanitară va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator,

în vederea determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor

stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi pentru recoltarea

altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice

rezultatul determinărilor specifice în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora.

În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va

solicita în scris unităţii medico-legale competente un raport preliminar din care să reiasă

faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu

prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi

funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr.

459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente.

Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial

de muncă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi ale legislaţiei subsecvente.

56

Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în

termenul prevăzut. În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză

medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, care a emis decizia de încadrare într-un

grad de invaliditate, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile lucrătoare de la

data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs

accidentul.

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care

au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a

măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi,

respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în baza

procesului-verbal de cercetare.

Capitolul 8. Sarcinile în caz de accident ale echipelor de

intervenţie

8. 10 Măsuri de protecţie şi intervenţie

a) În zona letală:

Interventia la sursã se realizeazã numai de cãtre specialisti, echipati cu

costume de protectie antichimicã, aparate izolante si scule necesare remedierii avariei;

Introducerea semnalului de alarmã chimicã (5 impulsuri a 16 secunde cu

pauzã de 10 secunde timp de 2 minute) este obligatorie si trebuie sã se facã în primele 2

minute de la declansarea accidentului; se înstiinteazã si alarmeazã toti agentii economici,

institutiile publice si populatia din zona letalã;

Se realizeazã o perdea de apã în fata intrãrii utilizându-se instalatiile de

hidranti exteriori si mijloacele tehnice ale pompierilor (dacã sursa ce emite vaporii toxici

se gãseste în interiorul unei clãdiri) sau în frontul norului (nu direct pe sursã!);

Se asigurã imediat mãsuri de restrictie a circulatiei si limitarea accesului

în zonã;

Se aplicã primele mãsuri de prim ajutor persoanelor intoxicate sau rãnite,

57

într-un loc special amenajat astfel amplasat încât sã fie la o distanþã mai mare de 100 m

de sursa toxicã si în directie opusã celei în care suflã vântul;

Cercetarea se asigurã de cãtre grupa de cercetare, echipatã cu masti contra

gazelor cu filtre si aparaturã de detectie specifice substantei toxice, iar valorile

determinate se comunicã imediat conducerii agentului economic;

Personalul care nu participã la interventie în vederea remedierii avariei se

va adãposti în clãdiri, asigurând rapid primele mãsuri de etanseizare a usilor si ferestrelor

utilizând pentru izolarea acestora materiale aflate la îndemânã: produse textile, bureti,

chit etc.). Se opreste orice instalatie de aer conditionat sau de ventilare si nu se pãrãsesc

clãdirile decât la încetarea alarmei transmisã prin mijloacele specifice sau prin dispozitia

personalului de conducere.

Suplimentar, se pregãtesc prosoape si batiste umezite pentru a putea fi

folosite în cazul pãtrunderii substantei toxice în clãdiri;

Persoanele afectate vor fi transportate, în regim de urgentã, la cel mai

apropiat spital pentru acordarea asistentei medicale.

b) În zona de intoxicare:

Se introduce semnalul de alarmã chimicã (5 impulsuri a 16 secunde cu

pauzã de 10 secunde timp de 2 minute) si se înstiinteazã toti agentii economici, institutiile

publice si populatia din zona de intoxicare. Înstiintarea se realizeazã în trepte de urgentã;

Se introduc mãsuri de restrictia circulatiei si limitarea accesului în zonele

afectate;

Protectia individualã se realizeazã prin adãpostirea în clãdiri, unde se vor

aplica urgent mãsuri de etanseizare (închiderea usilor si ferestrelor, izolarea acestora cu

materiale aflate la îndemânã: materiale textile, bureti, chit, benzi de materiale plastice etc.

Oprirea tuturor aparatelor de aer conditionat si de ventilare). Suplimentar

se pregãtesc prosoape si batiste umezite (unde nu existã mãsti contra gazelor) pentru a

putea fi folosite la constatarea pãtrunderii toxicului în clãdire si, pe cât posibil, camera în

care se face adãpostirea trebuie sã fie cât mai interioarã, si preferabil fãrã ferestre

(holurile situate cât mai în interiorul clãdirilor).

58

c) Proceduri comportamentale:

Posibilitatea ca la orice dereglare a procesului tehnologic prin avarierea sau

deteriorarea unei instalatii, a unui utilaj sau mijloc de transport sã se elibereze în mediul

înconjurãtor (aer, apã, sol) substante care pot avea impact atât asupra mediului cât si

asupra populatiei. Aceasta impune realizarea unor mãsuri si actiuni de prevenire si

protectie. Populatia trebuie sã cunoascã:

o care este unitatea sursã de pericol chimic;

o tipul de substantã toxicã industrialã pe care îl detine;

o caracteristicile si modul de actiune al substantei toxice;

o zona de risc în care v-ati putea afla;

o mãsurile de protectie specifice zonei;

o locul în care se asigurã protectia prin adãpostire sau izolare;

o locurile de dispunere si itinerarele de evacuare temporarã.

În locurile de adãpostire-izolare pentru populatie trebuie asigurate mãsurile

de sigurantã prin:

o procurarea materialelor de etansare (chit, bandã izolantã, bureti izolanþi,

purfix etc);

o asigurarea mijloacelor de protectie individualã specifice (mascã contra

gazelor, aparat de respiratie, costume de protectie) sau improvizate;

o realizarea unei truse familiale de prim-ajutor medical;

o pregãtirea unei rezerve permanente de apã si alimente;

o asigurarea unui radioreceptor cu baterii.

Dintre mãsurile de protectie ce se iau în caz de accident chimic amintim:

Înstiintarea si alarmarea populatiei despre pericolul chimic

Asigurarea protectiei cu mijloace individuale de protectie

Asigurarea protectiei prin adãpostire (izolare) sau prin evacuare

(autoevacuare) temporarã

Introducerea restrictiilor de consum al apei, produselor agroalimentare,

vegetalelor contaminate

Introducerea unor restrictii de circulatie si acces, a unor mãsuri de pazã si

ordine în zona de actiune a norului toxic

Organizarea cercetãrii chimice, a controlului si supravegherii zonei de

59

acþiune a norului toxics contaminãrii

Acordarea primului ajutor si a asistentei medicale de urgentã persoanelor

intoxicate

Aplicarea mãsurilor de neutralizare si împiedicare a rãspândirii

substantelor toxice. Colectarea, transportul si depozitarea materialelor contaminate.

Apãrarea în caz de accident chimic se referã la un ansamblu de mãsuri

care se realizeazã în mod unitar si continuu si se împarte în actiuni :

o pre-dezastru

o în timpul dezastrului

o post-dezastru

Legislaţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

H.G. nr. 1425 din 11 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

H.G. nr. 1875 din 22 decembrie 2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor

faţă de riscurile datorate expunerii la azbest

H.G. nr. 1876 din 22 decembrie 2005 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de vibraţii

H.G. nr. 300 din 2 martie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru

şantierele temporare sau mobile

H.G. nr. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot

H.G. nr. 971 din 26 iulie 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate

şi/sau de sănătate la locul de muncă

H.G. nr. 1007 din 2 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la asistenţa medicală la bordul navelor

H.G. nr. 1028 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în

muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare

60

H.G. nr. 1048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru

utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă

H.G. nr. 1049 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de suprafaţă sau subteran

H.G. nr. 1050 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi

sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă de foraj

H.G. nr. 1051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru

manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de

afecţiuni dorsolombare

H.G. nr. 1058 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea

securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expuşi unui potenţial risc datorat

atmosferelor explozive


pentru locul de muncă

H.G. nr. 1092 din 16 august 2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate

de expunerea la agenţi biologici în muncă

H.G. nr. 1093 din 16 august 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi

sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi

cancerigeni sau mutageni la locul de muncă


pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă

H.G. nr. 1218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi

sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de

prezenţa agenţilor chimici

H.G. nr. 600 din 13 iunie 2007 privind protecţia tinerilor la locul de muncă

H.G. nr. 601 din 13 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

H.G. nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor

61

HG 1425/2006 privind normă metodologică din 11/10/2006 de aplicare a prevederilor

Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

Lege nr. 258 din 19 iulie 2007 privind practica elevilor şi studenţilor

Ordin nr. 34 din 23 februarie 1999 privind autorizarea electricienilor

Ordin nr. 706 din 26 septembrie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate

referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de radiaţiile optice artificiale

Ordin nr. 754 din 16 octombrie 2006 pentru constituirea comisiilor de abilitare a

serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter

tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Ordin nr. 242 din 23 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind formarea

specifică de coordonator în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării

proiectului şi/sau a realizării lucrării pentru şantiere temporare ori mobile

62

BIBLIOGRAFIE

1. Darabont A, Pece St, Dăscălescu A., Managementul securităţii şi sănătăţii în

muncă, vol.1 şi 2, Editura Agir, Bucureşti, 2001.

2. Nicolae Steiner, Mănăstireanu D., Managementul medical al dezastrelor: lucrări

practice , Editura MPM Edit Consult S.R.L., Bucureşti, 2001

3. Hotărârea de Guvern nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de

organizare si functionare a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de

Urgență, modoficat cu Hotărârea Guvernului României nr. 1514/2005 și Hotărârea

Guvernului României nr. 1648/2006.

4. Cucean Maria, Auxiliar curricular pentru ciclul superior al liceului – Modulul:

Întreţinere planificată, Ministerul Educatiei si Cercetarii, 2006

5.

6. Hotărârea de Guvern nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcționare

și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste.

7. Mihai Lucian Chitu, Ghid protectia muncii, Editura LVS Crepuscul, 2002.

8. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de

Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005.

9. Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate

în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în

muncă, aprobată prin Legea nr. 436/2001.

10. Ordonanta nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie

11. Directiva Consiliului 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru

promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă

(JOCE L183, 29.6.1989): a fost transpusă în Legea 319/2006.

1. Protectia muncii culegere de acte normative, Editura Meteor Press, 2008.

2. http://www.stingatoare.org/stingatoare-de-incendiu.php

63

http://www.librarie.net/editura/Meteor%2BPress

ftp://mail.flintab.ro/Conformitate/OG20.pdf

http://www.protectiamuncii.ro/legislation/oug_99_2000.shtml

http://dlaj.mapn.ro/ro/act.php?NOR=L15/2005&referinte=L15/2005&no=190&ano=2005&dom=%25necesitate%25urgen%25a&PASS=R-W--FZ-ZXQ-LK-&LOGIN=toei

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/ORDONANTA_DE_URGENTA_Nr21.pdf

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/HOTARARE_Nr1492.pdf

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/HGR_1648_din_2006_organigrama_IGSU.pdf

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/HGR_1648_din_2006_organigrama_IGSU.pdf

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/HG%201514.pdf

http://www.igsu.ro/doc/cadru%20legal/HOTARARE_Nr1490.pdf

82776347 Sanatatea Si Securitatea Muncii

Documents

Transcript of 82776347 Sanatatea Si Securitatea Muncii