Oraul ideal-ncercri de ieri i de azi Scurt istoric Liniile generale de atac ale problemei locuirii urbane i oraului snt deschise de gnditori aparinnd altor domenii, nu arhitecturii, i nu se materializeaz n realizri viable. De aceea, Francoise Choay numete perioada de pn la nceputul secolului al XX-lea, perioada pre-urbanismului, urmnd ca perioada urbanismului propriu-zis s se desfoare odat cu implicarea arhitecilor n aceast problematic. Francoise Choay evideniaz cteva direcii ideologice, care vor juca un rol hotrtor n momentul n care se vor propune soluii arhitectural-urbanistice. Cele mai importante au fost modelele ideologice progresist i respectiv culturalist. Lor li se alatur modelul naturalist, care i-a gsit expresia n Broadacre City al lui Frank Lloyd Wright. Modelul progresist Printre reprezentani se numar flozofi sociali i politici (Owen, Fourier, Considerant, Proudhon) precum i utopiti veritabli (Cabet, Richardson), care au n comun aceeai concepie asupra omului i asupra raiunii. n aceast nou ordine, exigenele igieniste (soare, aer, lumin, ocupaii legate de cultura pmntului) joac un rol central, ca i impresia vizual, n care logica i frumuseea coincid. Locuina standard ocup un rol important i privlegiat, n acest sens propunndu-se mai multe modele: Considerant propune palatul, alii, precum Fourier, propun locuina colectiv, alii, precum Proudhon sau Richardson, propun locuina individual ca rspuns la problema locuirii urbane. Toate aceste propuneri, dei doresc s elibereze fiina uman de servitule oraului industrial, sfrsesc prin a fi constrngtoare i represive, prin rigiditatea reglementarlor spaiale i politice. Puine dintre ncercrle de punere n practic (cum ar fi comunitle de tip New Harmony fondate n SUA de adepii lui Owen, sau de adeptii lui Cabet, ori incercrle de falanstere, sau familisterul din Guise al lui Godin) au rezistat, n general, mai mult de una sau dou generaii. Modelul culturalist Este reprezentat n exclusivitate de gnditori englezi (Pugin, Ruskin i Morris), se sprijin pe o tradiie de gndire care, de peste un secol, a analizat i criticat realizrle civlizaiei industriale, comparndu-le cu trecutul (Pugin, Carlyle, Mathew Arnold), i se nate concomitent cu romantismul i cu cercetrle istorice pe care acesta le genereaz. Punctul de plecare nu este individul, ci gruparea uman, iar obiecia major adus oraului secolului XIX este dispariia vechii uniti organice a oraului, pierderea simului comunitar, sub presiunea dezintegrant a industrializrii. Estetica joac rolul central pe care igiena l juca la progresiti, sperndu-se ca prin raportarea la tradiia colectiv, artizanal, se poate combate urtenia oraelor industriale, rod al dezintegrrii i generatoare de caren cultural. Amenajarea spaiului urban se face dup modele mai puin riguroase, oraul este de dimensiuni mici i circumscris unor limite precise, trebuind s prezinte un contrast lipsit de ambiguitate cu natura slbatic. El este lipsit de geometrism, urmrind ideea c numai o ordine organic poate s integreze aporturle succesive ale istoriei i sitului. Modelul naturalist (subspecie a modelului culturalist) Acest model de gndire, a crui arie de influen nu depeste rmurle Americii,

poate fi considerat ca o variant local a modelului culturalist, dar prezentnd particulariti care l transform ntr-o sintez complex de elemente culturaliste i progresiste. Broadacre City (BC), oraul conceput de Frank Lloyd Wright pentru a ilustra modelul naturalist, combin elemente spaiale provenind de la ambele modele: spaiul urban este liber, geometrizat i omogen, iar organicitatea i nchiderea spaial se regsesc la nivelul edificilor. Mizeaz pe relaia cu natura pentru desvrirea personalitii individuale (legat de ideea de democraie n viziunea lui Wright), dar i pe ultimele cuceriri ale tehnicii pentru transportul deasupra marlor ntinderi uniform mprite n loturi mari. n esen, BC este un ora descentralizat, orizontal i legat de natur. Ceea ce Wright ncerca s propun prin BC era o eliberare de sub tirania metropolei curente ce ar fi trebuit nlocuit de un spaiu larg, vegetal, n care proporia uman [] ne va face s producem cultura care aparine organicitii democratice (Wright). Marx i Engels, critica fr miz i fr model Spre deosebire de modelele propuse de ali gnditori politici ai secolului XX, Marx i Engels critic marle orae industriale fr a propune o alternativ viabl la organizarea acestora. Tributari (fr premeditare) mitului creaiei din religia hindus, cei doi se substituie zeului Shiva n convingerea c ordinea oraului trebuie distrus pentru a face loc unui nou inceput. Teoria politic marxist fiind un sistem deschis, cei doi gnditori nu au putut detalia aspectele particulare de rezolvare ale oraului naintea apariiei rvnitei societate fr clase, ceea ce las loc speculailor despre cum ar fi artat un asemenea ora. Trebuie remarcat simpatia celor doi teoreticieni ai socialismului pentru modelul oraului grdin, care ar fi fost o variant pentru tergerea diferenelor ntre sat i ora. n mod ironic, aceast diferen s-a ters n mod natural n cazul multor sate din zona capitalist a Europei, ca rezultat al dezvoltrii capitaliste libere. Aplicarea modelului progresist Ideea comun a tuturor arhiteclor care susin modelul progresist este marul spre modernitate, compus din industrie plus arta de avangarda. De aici i ideea c era industrial este o ruptur istoric radical, iar faptul c oraul nu mai este contemporan nici cu automoblul, nici cu pnzele lui Mondrian este un scandal istoric. O schimbare semnificativ se va elabora la nivel urban. Raclele oraului liberal trecute prin critica progresist i prin gndirea funcionalist, vor duce la negarea vehement a oraului tradiional i ncercarea de a-l nlocui cu un organism (excesiv abstractizat i deci, simplificat) format din cele 4 mari necesiti umane: locuire, lucru, circulaie i cultivarea corpului i spiritului. Rezultatul va fi remarcabl, sub raportul igienei i raionalitii, confortului, fa de ncercrle de rezolvare tradiional, ceea ce reprezint una dintre dimensiunle de necontestat ale culturii moderne. Problema, ca la orice generalizare excesiv, const n pretenia de universalitate a sistemului. Totodat, se pierd valori tradiionale importante, precum arta artizanatului i specificul local, considerate a fi anacronice i o frna n calea modernizrii. Ele vor fi recuperate de abia ncepnd cu anii 70, mulumit regionalismului critic i postmodernismului istoricist practicat cu discernmnt. Oraul gradin-aplicaie a modelului culturalist

Aplicaia cea mai consistent a modelului culturalist este oraul-gradin englez, elaborat teoretic de Ebenezer Howard i pus n form arhitectural-urbanistic de Raymond Unwin. Spaiul oraului are limite precise (dupa Howard, 35000-58000 de locuitori), este ocupat ntr-o manier difereniat, ceea ce constituie mijlocul de creere al varietii. Spaiul este controlat i nchis, cldirle snt decupate pe fundalul cadrului natural, conturnd piee, strzi sau piaete, care constituie unitle de grupare i vecintate apropiat ale locuinelor. Forma este mulat pe teren, nesimetric i cu caracter pitoresc. Refuzul de adaptare la nou (in acest caz la epoca industrial) a generat abordarea culturalist nostalgic, concretizat n oraul-grdin. Dac n modelul progresist se creaz construcii tipizate, n modelul culturalist se creaz o ordine spaial model, care produce un climat mental liniitor, favorabl dezvoltrii relaiilor interpersonale. Un sentiment de insularitate (pur britanic) caracterizeaz aceste aezri, emoie generat de separarea oraului de mediul natural printr-o bariera verde. Acest prag viu, n continu transformare de-a lungul anului, vine s nlocuiasc vechle bariere minerale formate din ziduri i metereze. Obiectii i comentarii la modelul progresist Nu numai c deplasarea de accent n arhitectura funcionalist se face dinspre estetic ctre tehnic, dar urbanitii Cartei de la Atena resping programatic condiionrle sitului natural. Ei promoveaz o arhitectur a buldozerului, sistematizri verticale fr rest, atta timp ct oraul, indiferent dac e construit pe rmul Atlanticului, n mijlocul continentului sau n Japonia, i ndeplinete cele 4 funciuni de baz: locuire, munc, circulaie i petrecerea timpului liber. Ideile urbanistice ale autorului Modulorului (Plan Voisin, La Citte Radieuse) au rmas ca puncte de referin n felul n care urbanismul de planet e disjunct fa de realitate i poate cdea n pericolul reconstruciei fr discernmnt. Planul Voisin e conceput dup o planificare ce rimeaz puternic cu socialismul cel mai brutal prin pretenile exuberante ale demolrlor. Corbusier afirma despre cultur c ar fi o stare de spirit ortogonal or, tim astzi c a sta drept i a judeca strmb duce la a construi dupa unghi drept i a tri strmb n consecin. Termenul de unitate (de locuit, de munc, de distracie) folosit de Corbusier denot atomizarea n cretere a societii, opusul unui urbanism eficient, cel al aduceriimpreun. Locurile comune sunt ale constrngerii, impuse de un arhitect/urbanist planificator, care nu promoveaz prin spaiile sale comunicarea i libertatea specifice modernitii, ci tocmai valorile ordinator-patriarhale tradiionale pe care progresismul a ncercat s le nlture. Cercetrile privitoare la percepia oraului au avut ca prim rezultat punerea n eviden a specificitii sale. Un ora nu e perceput de cei care l locuiesc n felul unei imagini statice, fie ea schem sau desen: perceperea sa este organizat, pentru acetia, ntr-un mod radical diferit, n funcie de legturile pragmatice i afective prin care sunt ataai de ora. ntr-un asemenea mare ansamblu, locuitorul este neatins de geometria mai mult sau mai puin subtil care a inspirat macheta; el i structureaz percepia pe necesitatea de a-i regsi casa, de a decide care drum este mai scurt, etc. Cutarea eficienei n modernitate a cptat proporiile unei ndatoriri religioase; conceperea planurilor oraului pentru uzajul maxim al automobilelor i pierderea n consecin a dimensiunii umane e o consecin vizibil a acestei cutri.Urbanitii

culturaliti, dei prini n interiorul unor percepii estetice, se ndeprtau de aceast optic greit. Obiectii i comentarii la modelul culturalist Camillo Sitte afirma: strada ideal e un tot nchis, impresiile sunt limitate de pragurile vizuale. Viziunea lui constituie oraul ntr-o mic lume, ca o matrioc. nveliurile sale, revelnd compoziia urban complex, prezint constant surprize pentru locuitor i i imprim acestuia o dinamic special n parcurs. Acest spaiu trebuie s fie n acelai timp imprevizibil i divers, deziderat mplinit prin dezvoltare organic, adaptare la pantele terenurilor, la condiie de nsorire i clim. Ne simim mai bine dac privirea nu se pierde la infint. Imaginea oraelor americane deertice, din Nevada, cu nemrginirea pustie n jur are ceva deconcertant i tulburtor. Acest tip de peisaj urban dezolant e folosit cu miestrie de Goran Dukic n filmul Wristcutters: A Love Story pentru a ilustra metaforic Infernul. Totui, aplicarea modelului culturalist prezint o serie de dificulti n plierea pe realitatea secolului XXI: un asemenea model, al drumurilor de mgari (Le Corbusier), nu se preteaz la iureul modern al transportului n comun sau la pretenile circulaiei de mare vitez. De asemenea, extinderea oraului dincolo de graniele sale l oblig s se deprteze de formele de relief care i dau farmec i s ajung la folosirea unor trasee plate, neinteresante. n Utopia, Thomas Morus prezint, marcat de un vizionarism impresionant, un model de cetate ideal ce pare a fi o medie ntre culturalism i progresism. Casele se desfoar n front continuu i se deschid ctre natur prin grdini generoase. Competiii comunitare ntre proprietarii grdinilor marcheaz un spirit de comunicare i relaionare apropiat de flosofia culturalist. Dei nu se ncadreaz la oraegrdin, Amaurotonul prezint un grad de nverzire extrem de accentuat. Planul cetii e o clar motenire a mpririi romane a oraelor dup cele 2 axe: cardo i decumanus. Cele patru cvartale rezultate au n centrul lor cte o pia nconjurat de diverse tipuri de locuine, divizare funcional care intuiete apariia, peste secole, a marilor ansambluri progresiste. Oraul, care funcioneaz dup modelul socialist al proprietii comune i mpririi dup nevoi, i divizeaz funciunile n cldiri sau zone specifice. Astfel, exist cldiri tip pentru alimentaie public, precum i pentru sntate, spitalele aflndu-se n afara cetii din raiuni de igien. Consideraii asupra oraului ideal Oraul ideal (OI) trebuie s fac fa unor solicitri contemporane, prin dezvoltarea sau schimbarea radical a rezolvrilor sale de astzi. Cu alte cuvinte, oraul trebuie s se reinventeze. Iat cteva puncte pe care le considerm eseniale n imaginarea unei astfel de ceti: nainte de a fi o sum de elemente funcionale, estetice i simbolice care dau identitate unui loc, oraul este suma locuitorlor si. Cum calitatea oamenlor care populeaz un ora ideal nu face subiectul acestei lucrri (ba chiar considerm c a gndi un tip uman unic drept inhabitant al unui ora face recurs la o serie de precedente ntunecate din istoria secolului XX) vom trata doar aspectele obiective ale problemei. OI trebuie s abordeze cu maxim responsablitae problema fondului construit, conservnd n urma unei atente analize, dar optnd pentru demolare i reconstrucie n zone destructurate sau n care esutul vechi nu are alte virtui n afar de vrsta respectabl. OI poate, printr-o atitudine imaginativ, s beneficieze de elementele naturale care i aparin sau care i sunt n proximitate. Observarea atent a sitului ca prim pas n proiectare poate duce la sporiri ale expresivitii zonei, ceea ce duce pe cale de consecin la o cretere a bunstrii locuitorlor. Cum dezvoltarea localitlor se

produce ntr-un ritm alert, e fr ndoial c elemente naturale aflate la distan de ora vor fi, n cele din urm, nglobate acestuia. OI este un spaiu unde circulaile vor fi pe ct de diverse, pe att de bine concepute. Prin pasarele pietonale i pentru bicicliti s-ar contribui la fluidizarea traficului auto i la scderea numrului de accidente de traversare. Bariere verzi bogate (copaci i plante de diferite nlimi) ar putea face din mersul pe trotuar, aprope de carosabl, o experien suportabl, dac nu chiar plcut. ntr-o viziune mai ndeprtat, circulaia auto ar fi complet izolat de cea pietonal, fie prin ngropare, fie prin elevarea unor pasarele auto. OI va maximiza orice spaiu verde existent i chiar va crea noi zone vegetale, prin sisteme de supraetajare a grdinlor. Un arc istoric se poate stabli ntre Bablon i orice ora eco al viitorului. Parcurle existente vor fi mbogite dendrologic i modernizate ca amenajare, un pas important fiind eliminarea restriciei de clcare a gazonului, ceea ce va antrena utlizarea ntregii suprafee a parcului, nu doar a alelor asfaltate. Oraele vor fi obligate s fac alegeri strategice pentru orientarea lor economic. Economiile locale i regionale vor fi din ce n ce mai mult interconectate cu economile altor regiuni, att la nivelul naional, ct i la cel internaional, ceea ce va duce la un schimb fertl de infomaie i cultur ntre diversele zone. Funcie de rolurle pe care le pot juca n raport cu celelalte, oraele vor stabli reele: de sinergie, pentru cooperare, de complementaritate, pentru schimb ntre specialiti diferite, sau de notorietate pentru polarizarea interesului strinlor, n special n zona cultural-turistic. OI va practica o campanie inteligent de management al deeurlor i de reciclarea acestora, ceea ce l va transforma ntr-un sistem coerent i autosuficient, cu importante economii de energie datorate acestei reciclri. OI va avea o viaa cultural divers, care s se adreseze tuturor vrstelor, dar mai ales s suscite interesul tinerlor. Pentru aceasta, trebuie ca arta s ias n strada i s invite la participare i interaciune, prin mecanisme specifice: happening-uri, concerte, performance arts, ntreceri artistice si sportive, etc. Municipalitatea oraului ideal ncurajeaz i sprijin activ asemenea manifestri care aduc un plus de imagine i de interes asupra urbei. OI va fi recognoscibl, att prin iconuri i simboluri locale arhitecturale/urbanistice, ct i prin atmosfera identitar special pe care o va degaja. Ajutat de brandul (auto)creat, oraul va fi un factor de coagulare social i un actor important pe scena schimbului informaional. Concluzii finale Urbanitii cu discernmnt trebuie s se pazeasc de iluzia progresist ct i de nostalgia naturalist n formele lor pure, reducioniste, i s fac efortul unor sinteze armonioase, n care funcionalul s poat respira iar esutul vechi s nu rmn n paragin, ci s salute mbuntirile tehnologice. Urbanismul e capabil s readuc oraul contemporan n linia de simpatie a locuitorilor si, cu condiia s aib n vedere o scrutare atent a nevoilor oamenilor urmnd ca, dup o atent i empatic nelegere a dezideratelor acestora, s pun bazele unor orae care s nu reprime sau slbeasca facultile umane, ci s le dezvolte i s le poteneze (Ildefons Cerda). Bibliografie Francoise Choay Urbanismul, utopii i realiti, Ed. Paideia 2002 Thomas Morus Utopia, Ed. Mondero, 2003 Ana-Maria Zahariade Modelele ideologice: esena critic i trsturile generale Noua carta de la Atena, 2003

Jocul dintre realitate i utopie n urbanism Urbanismul sau interesul specializat al comunitilor pentru bunul mers al oraului modern/industrializat, are n scurta sa istorie, o dualitate evident. Pe de o parte sunt filosofii, arhitecii, sau oricare alt personalitate ce i-a luat rolul de ordonator al urbei, i, de cealalt parte de baricadei, se afl realitatea, societatea propriu-zis, nu cea a planetei, societate cu probleme, cu oameni a cror individualitate i personalitate sunt ignorate, cu interese att economice ct i culturale/spirituale mult mai complexe dect o arat omul-mediu, cu o dinamic a relaiilor sociale mult peste ateptrile specialitilor (deoarece adevratul specialist este cel care reuete s cuprind ntreaga problematic a oraului, i nu numai frnturi ce se ntmpl s se ncadreze n nite tipare date de nite medii). Pornind de la aceast evident incompatibilitate ntre urbanistul-dictator i omul aservit de acesta (sau cel puin acest om ar trebui s fie inta eforturilor lui), voi ncerca s art n cele ce urmeaz evoluia acestei relaii pe parcursul secolului 20, n principal. Societatea industrial cu al ei produs, oraul industrial, are marea problem de a nui putea organiza n mod corespunztor mediul de via, acest eec aducnd dup sine dezndjduire i alienare cultural i spiritual n rndul populaiei, extindere haotic cu mari carene n aprecierea naturii i a terenului, dezvoltare industrial necontrolat cu repercusiuni pe termen lung, i nu n ultimul rnd ineficien economic cu efecte att asupra clasei conductoare ct i asupra celei muncitoare. Datorit acestor numeroase probleme, ia natere o nou disciplin urbanismul caracterizat printr-un spirit reflexiv i critic, dar totodat cu valene tiinifice. Urbanitii pretind i aici este marele lor defect c dein adevrul (punctul de vedere cel adevrat dup cum susinea Le Corbusier ). Aceast atitudine exclude orice demers critic asupra lor [urbanitii], atitudine care a existat i mai exist, susinut tot n numele adevrului. Se pare c salvarea oraului se afl tocmai n acest paradox al luptei pentru adevr, n calea de mijloc ce o implic. nainte de toate s evideniem modificrile ce le determin revoluia industrial n vechiul esut medieval. Apariia automobilului i folosirea acestuia la o scar din ce n ce mai mare, necesitatea comunicrii ct mai rapide ntre diversele obiective industriale, necesitatea transportului masei de muncitori de la locul de trai i nspre acesta, au dus la lrgirea strzilor, croirea marilor bulevarde, alocarea de spaii semnificative parcrii autovehiculelor, aciuni ntreprinse de multe ori ntr-o manier buldozerist, fr simpatie pentru vechiul esut, pentru istoria locurilor. Mare exod din zonele rurale spre cele urbane a generat alte mari probleme legate n primul rnd de adpostirea n condiii umane a acestei mase de oameni. Apar noi organe urbane ce provoac schimbri importante n esutul urban prin gigantismul lor: mari magazine, mari hoteluri, mari cafenele, gri, centre de afaceri, cldiri de birouri. Datorit acestei dezvoltri sunt sacrificate spaiile verzi, se extind periferiile, noul centru devine Bursa (noua biseric a societii). n aceste condiii, n zorii urbanismului, mai bine zis n perioada pre-urbanismului, apar dou modele ce ncearc s rezolve mcar parial problemele evidente ale oraului: condiii mizere de locuit pentru proletariatul urban, distanele epuizante ce despart locuina de locul de munc, lipsa grdinilor publice, segregarea social, urenia i monotonia construciilor pentru cei muli.Aceste modele vor fi dou la numr: modelul progresist i cel culturalist. Este de remarcat c se consider mutaiile ce-au avut loc n oraul acelor timpuri ca fiind o dezordine creia trebuie s

i se opun tendine de ordonare. Exceptndu-i pe Marx i Engels, nici un alt gnditor al timpului nu vede n metamorfoza urbanului o nou ordine promovat de revoluia industrial i de dezvoltarea economiei capitaliste. Modelul progresist i gsete rdcinile n lucrrile lui Owen, Fourier, Richardson, Cabet, Proudhon. n cadrul acestui model orientat spre viitor, spre progres (de aici i denumirea de progresist), omul este tratat ca un individ tip, cu nevoi i caliti cuantificabile, abordabile raional i tiinific. Din aceste condiii apriorice, modelul progresist i alimenteaz tendinele de universalitate, considerndu-se aplicabil indiferent de climatul cultural, politic sau spiritual, indiferent de topologie sau condiii de mediu. Se opune oricrei relaii cu trecutul, considernd revoluia industrial ca o ruptur ntre oraul Evului Mediu i oraul de sfrit de secol 19. Oraul este deschis, presrat cu verdea (respectnd normele de igien att fizic cat i moral), este divizat strict pe clase de funciuni (locuire, munc, cultur, recreere), edificiile sunt tip, multiplicabile de oricte ori (cel mai privilegiat este locuina, o adevrat maina de locuit unde domnete eficiena CAZRII omului). Astfel, prin gruparea n uniti de sine stttoare a funciunilor urbane, oraul se poate dezvolta indefinit, tinznd la o dezvoltare planetar, la nevoie. n modelul progresist domnete eficiena, randamentul maxim, atitudine vizibil la Owen care compar buna tratare a instrumentelor mecanice cu buna tratare a instrumentelor vii. Modelul culturalist, cel de-al doilea model al preurbanismului, i are fundamentul n lucrrile lui Ruskin i William Morris. De aceast dat, ca rspuns la modelul progresist, sunt luate n considerare particularitile fiecrui individ, istoria locului. Oraul este tratat ca o grupare organic i nu ca o mulime de elemente interschimbabile. Se accentueaz pe o anume nostalgie a trecutului, a farmecului oraelor medievale, de aici i schimbare de tematic: de la cea de progres la cea de cultur, de la nevoile materiale la cele spirituale. Oraele sunt precis circumscrise unui anume perimetru, cldirile se vor a fi diferite, dar organic integrate, se promoveaz asimetria ca surs a frumuseii. Modelul culturalist este anti-industrial urmrindu-se nu randamentul economic ci fericirea individului. Promoveaz de asemenea artizanatul ca mijloc de afirmare a unei culturi. Prin organizarea populaiei n orae dens organizate se promoveaz o dispersie a acesteia in teritoriu, urmnd ca oraele s relaioneze organic unele cu altele, dar fr a se ngloba reciproc. Dup cum observm, cuvntul de ordine n ordonarea oraului este organic. Ambele modele au mndria de a fi modele universal valabile, reproductibile, devenind astfel rupte de timp i prin urmare utopice (de niciunde). n opoziie cu aceste modele, Marx i Engels privesc oraul ca un aspect particular al unei probleme particulare, fr a propune modele, fr a vedea o anume dezordine. Rezolvarea problemelor oraului n viziunea lor este societatea fr clase si conceptul de ora-sat (eliminarea diferenelor economice i culturale ce separa atunci populaia urban de cea rural) O dat cu secolul 20, se trece de la preurbanism la urbanism, trecndu-se de la generaliti (istorici, economiti, politicieni) la specialiti (n principal arhiteci), si de o atitudine politizat la una depolitizat. Dar n primul rnd se trece de la o aciune orientat mai mult utopic la una ndreptat spre punerea n practic. n cadrul urbanismul vom gsi trei modele de aceasta dat: modelul progresist ( o versiune modernizat a predecesorului su), modelul culturalist ( la fel o evoluie a modelului perioadei preurbanismului), i, ca model nou, cel naturalist. n cadrul noului model progresist, principalul motor al promovrii i perfecionrii acestuia a fost grupul C.I.A.M. cu al su manifest Carta de la Atena ce analizeaz nevoile umane din patru mari direcii: locuire, munc, circulaie, cultivarea corpului i a spiritului. Ideea central este cea de modernitate. La fel ca i modelul predecesor,

acest model se vede rupt radical de trecut. Se caut tipul de aezare ideal, ce poate fi aezat oriunde, indiferent de topologie i cultur, nscndu-se urbanismul buldozerului ce niveleaz munii i umple vile. Oraul progresist se vrea doar raional, eficient i cu valene estetice. Pentru a rezolva inerentele probleme de igien ridicate de comasarea ntr-un spaiu redus a unui numr mare de oameni, progresitii vor milita pentru trioul: aer, lumin, verdea, toate acestea trecute prin filtrul, bineneles, al raiunii. Aceste deziderate ii duc la o spargerea vechiului spaiu urban dens i izolarea turnurilor verticale n ntinderi de verdea, abolind i strada n acest proces (Le Corbusier anticipa: oraul se va transforma puin cte puin ntr-un parc). Se pstreaz clasarea i sub-clasarea riguroas a zonelor. Circulaia este conceput ca o funciune separat ce se suprapune independent de celelalte funciuni urbane, strzile urmnd cale cea mai direct, eliminndu-se astfel dezordinea din circulaiei cu riscul transformrii oraului ntr-un spaiu al automobilului, guvernat de cerinele acestuia. Pe lng aceste aspecte de ordin practic, oraul progresist este de asemenea i ora-spectacol, arhitecii-urbaniti punndu-i amprenta asupra esteticii edificiilor. Dar n aceasta cutare a frumuseii oraului, resping total motenirea trecutului, pstrnd doar aliniamente i unele cldiri pe post de muzee i simbol. Att n plan ct i n faad observm domnia unghiului drept, cultura ortogonalului (Le Corbusier afirma Cultura este o stare de spirit ortogonal). Fiecare funciune urban are un edificiul tip corespunztor, cel mai vestit fiind maina-de-locuit a lui Le Corbusier sau Unitatea de locuit de la Marseille. Progresitii nu mai vd n om o fiin uman dominat de sentimente i triri, ci o privesc ca pe o resurs a crei singur menire e s produc ntr-un mod ct mai eficient. Pn i familia este privit ca celula reproductoare a societii. Cel de-al doilea model are ca ntemeietori pe Camilo Sitte, Ebenezer Howard (printele oraului-grdin) si Raymond Unwin (realizatorul primului garden-city la Letchworth). Acest model, la fel ca i predecesorul din preurbanism, privete oraul ca un tot n defavoarea indivizilor, si consider ca doar studiul trecutului poate duce la o soluie mai bun pentru oraul industrial. La fel oraul este privit ca o cetate, dens populat, cu ziduri bine definite (de aceast dat sunt benzi de verdea), organic dezvoltat n interior, cu edificii diverse evitnd astfel monotonia. Un astfel de ora-grdin nu se mai poate extinde n spaiu, singura opiune fiind colonizarea unor noi spaii i ntemeierea unor noi ceti (asemenea grecilor antici),meninndu-se astfel o populaie optim (30.000 sau 58.000 de locuitori). Fiecare ora se va adapta locului su. n ceea ce privete interiorul unui ora, Camilo Sitte se concentreaz pe analiza aezrilor trecutului: a dispunerii strzilor, a dimensionrii pieelor, relaiei dintre spaiul construit i strad. El red strzii importana cuvenit din punct de vedere al rolului social, elimina verdeaa din centru i acolo unde apare este dimensionat cu grij, avnd un caracter intim, protector, ce stimuleaz socializarea i nu delicvena promovat de spaiile verzi lsate necontrolate de progresiti. Problema lui Sitte e aceea c nu contientizeaz, distras fiind de preocuprile estetice, c societatea s-a schimbat, c relaiile de producie sau schimbat, problemele i cerinele strzii s-au schimbat. n definitiv, modelul culturalist, asemenea predecesorului, este unul nostalgic ce ncearc s renvie gloria pierdut a trecutului, refuznd s considere oraul ca fiind condiionat temporal i deci ireversibil. Noul model ce apare n secolul 20, cel de-al treilea, este cel naturalist promovat de marele arhitect american Frank Lloyd Wright sub forma proiectului Broadacre-City (1931-1935). Acest model are la baz micarea anti-urban din S.U.A. de la sfritul secolului 19 i nceputul secolului 20. Wright rmne fidel principiilor exprimate prin arhitectura lui organic de integrare a omului cu natura, de rentoarcere la valorile naturii. El promoveaz dispersarea cldirilor i micilor centre de producie n mediul

natural care redevine dominant, locuinele joase, unifamiliale cu mici ateliere/birouri,faciliti medicale,comerciale i culturale dispersate dar mai mari la numr. Toate acestea se afl dispuse ntr-o vast reea de circulaie, reea care este mai progresist chiar de ct modelul progresist prin tehnica modern ce o presupune: automobil, avion, televiziune. n aceast vast reea gndit pentru o extindere planetar, va domina adevrata democraie, aceea n care individul are libertate total ntr-o societate depolitizat. Broadacre este poate singurul model care refuz s foloseasc constrngerea individului, refuznd concepte ca randament i eficacitate. Totui acest model este unul care a rmas doar n domeniul utopicului, nefiind compatibil cu dezvoltarea de neoprit a capitalismului. Din fericire apar i alte preri i concepii privitoare la modul de aciune asupra oraului, de aceast dat cu nclinaie spre umanism, spre acceptarea omului cu defectele i calitile sale i adaptarea urbanului la acestea. Patrick Geddes i Lewis Mumford se remarc prin metodologia complet nou ce o propun: anchetarea n detaliu a tuturor factorilor ce conlucreaz la creaia urban, n principal prin studiile sociale. Ei condamn urbanismul de planet considernd urbanismul ca o interfa ntre populaie i mediul ei de via. Dei consider istoria important nu cade n capcana culturalist, preuind valorile istorie dar considernd totodat i specificitatea situaiei actuale, ceea ce conduce la o adaptare i dezvoltare a trecutului. Este denunat urbanismul progresist cu al su rol mutilant i alienant, opunndu-i posibilitile (de multe ori nefolosite de ctre progresiti) ale tehnicii moderne. n concluzie, aceste modele urbane au meritul (la unele dintre ele fiind printre puinele) de a experimenta i de a testa noi metode de a privi oraul. n mod evident, ele au dat gre artnd astfel pericolele ce ne pasc atunci cnd apare un urbanist ce pretinde a cunoate adevrul, a fi sursa tuturor soluiilor. De fapt nu exist soluii universal valabile, i nici mcar soluii complete la probleme dealtfel greu de definit. Calea de urmat este cea a multidisciplinaritii, cea a atragerii societii civile n elaborarea soluiilor, a analizei ct mai n detaliu a problemelor, n ntreaga lor complexitate, dar fr a pierde perspectiva de ansamblu asupra oraului. Urbanistul trebui s fie cel care reunete toate aceste pri implicate n proces i le valorific la maximum calitile utile proiectului n cauz. El trebuie sa fie cel care ine pasul cu societatea i oraul, cu transformrile acestora, avnd ca ultim scop contientizarea factorilor ce intervin n evoluia lor. Bibliografie: Urbanismul, utopii i realiti Franoise Choay, Editura Paideia,Simetria 2002 MODELELE IDEOLOGICE ESENTA CRITICA SI TRASATURILE GENERALE Text redactat de A.M. Zahariade I. NASTEREA ModelelOR ideologice Liniile generale de atac al problemei locuirii urbane si orasului sint deschise de ginditori apartinind altor domenii, nu arhitecturii, si nu se materializeaza in realizari viabile. De aceea, Francoise Choay numeste perioada pina la inceputul secolului al XX-lea, perioada pre-urbanismului, urmind ca perioada urbanismului propriu zis sa se desfasoare odata cu implicarea in aceasta problematica a arhitectilor (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites).

Toate liniile de gindire pornesc de la critica orasului liberal. Urmarind focalizarea criticii asupra anumitor aspecte, considerate cheie, precum si modul in care se propune compensarea aspectelor criticate, Francoise Choay evidentiaza citeva directii ideologice, care vor juca un rol hotaritor in momentul in care se vor propune solutii arhitectural-urbanistice. In continuare se va prelua terminologia apartinind autoarei, care le numeste: - modelul ideologic progresist, - modelul ideologic culturalist. Gindirea arhitectural-urbanistica post-liberala este dominata de aceste doua modele, care pleaca ambele de la critica globala a societatii industriale, astfel incit tarele urbane apar ca rezultat al tarelor sociale, economice si politice. Critica este initial opera unor polemisti umanitaristi (ofiteri municipali, oameni ai bisericii, medici, igienisti, etc.) si are in general o abordare mai degraba descriptiva, la care se adauga o serie de filozofi si ginditori politici. Cu exceptia lui Marx si Engels, aceste spirite care critica cu luciditate tarele orasului industrial nu ramin in aceeasi logica atunci cind nu vad ca aceste tare sint reversul unei ordini noi, a unei noi organizari a spatiului urban, promisa de revolutia industriala si de dezvoltarea economica de tip capitalist. De aceea, conceptele de "dezordine", "anarhie" si "haos" se repeta foarte des si persista si in gindirea arhitectural-urbanistica de mai tirziu. Ele sint regasibile ca atare si la Le Corbusier, si la Gropius, si la Mumford. In plus, tot cu exceptia lui Marx si Engels (care fac o critica foarte pragmatica si fara model, propunind rezolvarea problemei locuirii prin confiscarea locuintelor si redistribuirea lor), critica este insotita de propuneri de ordonare urbana mai mult sau mai putin viabile: una orientata spre viitor, cealalta nostalgica si orientata spre trecut. MODELUL PROGRESIST Este reprezentat de filozofi social 11211g67l i si politici (Owen, Fourier, Considerant, Proudhon) si utopisti veritabili (Cabet, Richardson), atit englezi cit si francezi, care au in comun aceeasi conceptie asupra omului si asupra ratiunii. Ei pun in centrul criticii lor privind societatea industriala degradarea individului. Au in vedere un om abstract, care reprezinta tipul individului uman, cu nevoi-tip, deductibile stiintific. Gindirea lor este orientata spre viitor, spre progres, pentru ca analiza rationala va permite determinarea unei ordini-tip care sa raspunda nevoilor, ordine care este deci universal valabila. In aceasta noua ordine, exigentele igieniste (soare, aer, lumina, ocupatii legate de cultura pamintului) joaca un rol central, ca si impresia vizuala, in care logica si frumusetea coincid. Spatiul urban propus este larg dschis, pentru a putea raspunde exigentelor igieniste, decupat functional dupa o logica de dispunere simpla, iar edificiile sint gindite ca prototipuri (Proudhon propune modele de locuinte, Fourier, falansterul - model de locuinta colectiva cu ateliere - si diverse constructii rurale, Owen propune un tip de scoala etc.).

Locuinta standard ocupa un rol important si privilegiat. In acest sens se propun mai multe modele: Considerant propune palatul, altii, precum Fourier, propun locuinta colectiva, altii, precum Proudhon sau Richardson, propun locuinta individuala. Toate aceste propuneri, desi doresc sa elibereze fiinta umana de servitutile orasului industrial, sfirsesc prin a fi constringatoare si represive, prin rigiditatea reglementarilor spatiale si politice. Putine dintre incercarile de punere in practica (cum ar fi comunitatile de tip New Harmony fondate in SUA de adeptii lui Owen, sau de adeptii lui Cabet, ori incercarile de falanstere, sau familisterul din Guise al lui Godin) au rezistat, in general, mai mult de una sau doua generatii. MODELUL CULTURALIST Este reprezentat numai de ginditori englezi (Pugin, Ruskin si Morris), se sprijina pe o traditie de gindire care, de peste un secol, a analizat si criticat realizarile civilizatiei industriale, comparindu-le cu trecutul (Pugin, Carlyle, Mathew Arnold), si se naste cam odata cu romantismul si cu cercetarile istorice pe care acesta le genereaza. Punctul de plecare nu este individul, ci gruparea umana, iar scandalul istoric de la care pornesc ginditorii acestei linii se refera la disparitia vechii unitati organice a orasului, pierderea simtului comunitar, sub presiunea dezintegranta a industrializarii. In acest model, preeminenta nevoilor materiale se sterge in fata celor spirituale. Ca urmare, estetica joaca rolul central pe care igiena il juca la progresisti. Printr-o estetica rezultata din traditia colectiva, artizanala se poate combate uritenia oraselor industriale, care este rodul dezintegrarii prin carenta culturala. Amenajarea spatiului urban se face dupa modele mai putin riguroase, orasul este de dimensiuni mici si circumscris unor limite precise, trebuind sa faca un contrast lipsit de ambiguitate cu natura salbatica. El este lipsit de geometrism, urmarind ideea ca numai o ordine organica poate sa integreze aporturile succesive ale istoriei si sitului. Nu se foloseste de prototipuri si standarde, propunind locuinte simple, dar cu diferente capabile sa-si reprezinte stapinii. In general, accentul este pus pe edificiile culturale si comunitare in detrimentul locuintei. Ceea ce nu inseamna ca neglijeaza chestiunea locuintei, ci doar ca ea este subordonata. Climatul foarte urban bazat pe idei de comunitate si suflet colectiv in formule democratice, se bazeaza pe anti-industrialism si face (complet) abstractie de realitatea economica. Constringerea exista si aici, pentru ca orasul este supus unui fel de "malthusianism" formal si demografic, pentru a evita imprevizibilul care ar putea sa apara din dezvoltarea lui.

ANTI-URBANISMUL AMERICAN Acest model de gindire, a carui arie de influenta nu depaseste tarmurile Americii,

poate fi considerat ca o varianta locala a modelului culturalist, dar prezentind diferente notabile, dintre care unele ar putea fi incadrate - paradoxal - in linia progresista. Este legat de nostalgia pionierului si a naturii salbatice, fata de care orasul industrial este criticat in diferiti termeni: Thomas Jefferson il critica in numele democratiei si a unui empirism politic, Emerson si Thoreau in numele unei metafizici a naturii, Henry Adams, Henry James si alti romancieri il critica in numele raporturilor umane. De aici provine ideea unei restauratii a starii rurale, care este singura care poate permite dezvoltarea personalitatii si veritabila sociabilitate. Nu a fost niciodata o metoda, dar a influentat urbanismul american al secolului al XXlea, culminind cu Broadacre City, "orasul sinucigas" al lui Frank Lloyd Wright. Acesta va statua un model care se poate numi modelul naturalist, si care combina elemente spatiale provenind de la ambele modele: spatiul urban este liber, geometrizat si omogen, iar organicitatea si inchiderea spatiala se regasesc la nivelul edificiilor. Mizeaza pe relatia cu natura pentru desavirsirea personalitatii individuale (legata de ideea de democratie in viziunea lui Wright), dar si pe ultimele cuceriri ale tehnicii (aproape S.F.) pentru transportul deasupra marilor intinderi uniform impartite in loturi mari. "Fara capcane pentru oameni; fara proprietarii de pamint! Fara viata inchisa in rafturile unor strazi verticale, suspendate pe esafodaje deasupra multimilor. Fara neplacutele fatade afis...", este descrierea pe care FL Wright o face proiectului sau Broadacre City - idealul "orasului locuibil", pe care il dezvolta in anii 1930 in Talliesin Fellowship, ca un epitom al ideilor lui privind modul in care omul poate trai demn in conditiile aglomerarii. (...) Asa cum tot ceea ce a proiectat Le Corbusier a fost in oarecare legatura cu conceptul sau "Ville Radieuse" (enuntat pentru prima oara la inceputul anilor 1920), tot ceea ce a proiectat Wright inainte de 1934 (si va proiecta in anii urmatori) a fost incorporat in proiectul Broadacre City. Dar aceasta este singura asemanare dintre cele doua conceptii. In vreme ce orasul lui Corbu este o colectie de turnuri verticale, amplasate liber intrun parc, orasul lui Wright (BC) este o mare intindere orizontala, cu aproape un acru (1 acru = 4 046,86mp N.T.) pentru fiecare familie. E adevarat ca exista si citeva imobile inalte de apartamente (continuind proiectul St'Mark's-in-the Bouwerie, din 1929), dar toate acestea sint adaugiri tirzii si nu sint niciodata in legatura clara cu restul orasului. In esenta, BC este un oras descentralizat, orizontal si legat de natura. Dupa standardele de azi, nu poate fi numit un oras: densitatea este cea a unui sat, tiparul economic este cel al unei comunitati autonome si autosuficiente de excentrici din punct de vedere religios si politic; iar intentia este cea de a arata restului umanitatii cum se poate stabili in aceasta nume un fel de societate "ideala". Unele detalii functionale sint chiar cel putin uluitoare, cum ar fi intersectiile supraetajate de drumuri, care par cel putin la fel de complicate ca o capcana de soareci chinezeasca. Dar, in pofida idealismului sau de secol XIX si a totalei lipse de 'realism' economic si politic - sau poate tocmai din aceasta cauza - BC a fost o minunata fantezie: un fel de gradina a raiului, completata cu vii, bai, echipamente pentru cultura fizica, grajduri si un arboretum (parc dendrologic). Are si o arie dedicata 'adoratiei universale' [...

columbarium, cimitir, noua temple pentru secte care inconjurau un edificiu central al adoratiei universale, un edificiu adapostind 'mestesugari si arhitecti ai regiunii' si unul identificat ca 'echivalent al lui Taliesin'...]. Pe scurt, BC era un loc al unei societati dedicata placerii si tihnei, dominata de dezvoltarea artistica. Dupa Wright, totul era perfect fezabil datorita faptului ca noile mijloace de transport anihilasera distantele. Propria sa contributie la aceasta anihilare era un automobil fantastic aducind oarecum cu un vapor cu zbaturi si un elicopter aducind cu o farfurie zburatoare. Mai tirziu, va desena si o statie de benzina cu pompele suspendate, astfel incit masinile sa poata fi alimentate de deasupra. In anumite privinte, notiunea de BC a fost influentata de invataturile misticului religios Gurdjieff, caruia doamna Wright ii fusese eleva la Paris... idei pe care doamna le comunicase sotului ei si intregii "fratii" de la Taliesin (Talisin Fellowship). (...) Ceea ce Wright incerca cu adevarat sa comunice cu BC se referea la faptul ca metropola moderna, asa cum o stim noi, trebuie sa fie distrusa, si ca singura cale pentru a salva America de "mobocratie" (termenul 'mobocracy' ii apartine) este aceea de a da fiecaruia suficient pamint, aer si lumina, astfel incit sa poata trai ca fiinta individuala si nu ca un numar. Ii placea sa-l citeze pe Emerson, care spunea ca "orasele stimuleaza cresterea si ii fac pe oameni vorbareti, dar ii fac si artificiali". (...) Wright credea ca artificialitatea era rezultatul modului ne-natural de viata, si marele si galagiosul oras industrial era fundamental ne-natural: "Nu ne putem indeplini destinul democratic prin simplul industrialism, oricint de maret ar fi. Natura ne-a daruit cu o vasta agronomie. Numai proportia umana dintre cele doua industrialismul si agronomia - ne va face sa producem cultura care apartine 'organicitatii democratice'..." (Blake, Peter, Frank Lloyd Wright - Architecture and Space, Penguin Books, 1960)

II. APLICAREA IN PRACTICA A MODELELOR IDEOLOGICE Perioada de dupa 1900, cea pe care F. Choay o numeste "a urbanismului", difera de pre-urbanismul secolului al XIX-lea prin faptul ca atit propunerile teoretice cit si cele practice sint opera unor specialisti (mai ales arhitecti), nu a unor generalisti. Aceasta corespunde unui alt moment din evolutia societatii industriale, in care, dupa faza "liberalismului salbatic", guvernele sint nevoite sa adopte, adesea taindu-le de radacinile lor, anumite idei ale gindirii socialiste a secolului al XIX-lea. In plus, lumea profesionala se schimba si incepe sa se implice in noua problematica. Astfel, ideile liniile ideologice conturate de nespecialisti in secolul anterior sint transformate in realitati arhitectural-urbanistice, care - in anumite cazuri - devine "modele formale". APLICAREA MODELULUI CULTURALIST: ORASUL GRADINA Prinde forma urbanistica foarte devreme, putind fi recunoscuta, pe plan teoretic si practic, in Austria si Germania anilor 1880-1890. Reprezentantul cel mai important din aceasta zona este Camillo Sitte, autorul Artei construirii orasului, care va deveni un model pentru aceste tari. Aplicatia cea mai consistenta ramine insa orasul-gradina englez, creat teoretic de Ebenezer Howard si pus in forma arhitectural-urbanistica de Raymond Unwin. Principiile teoretice sint comparabile cu ale predecesorilor, indiferent daca promotorii

lor erau condusi de principii sociale (E.Howard) sau estetice (Sitte si Unwin): comunitatea este mai importanta decit indivizii, conceptul cultural de oras este mai important decit notiunea materiala de oras si printr-o anume estetica urbana se poate stimula re-formarea simtului comunitar. Ca urmare, spatiul orasului are limite precise (dupa Howard, 35000-58000 de locuitori), este ocupat intr-o maniera diferentiata, ceea ce constituie mijlocul de creere al varietatii. Spatiul este controlat si inchis, decupat in continuitatea de fond a edificiilor, conturind piete, strazi, fundaturi sau "close-uri", care constituie unitatile de grupare si "vecinatate apropiata" ale locuintelor. Forma este mulata pe teren, nesimetrica si cu caracter pitoresc. Estetica joaca un rol fundamental, dar spre deosebire de progresisti (care vor propune o estetica noua, de avangarda), culturalistii promoveaza una de factura nostalgica, inspirata din forme ale orasului traditional, capabila sa controleze spatiile urbane si sa favorizeze un anumit tip de pitoresc, acrosat intr-un trecut idilizat. Se creaza astfel o "ordine spatiala model" (asa cum in viziunea progresista se creaza constructii model), care produce un climat mental linistitor, favorabil dezvoltarii relatiilor interpersonale. Aceasta ordine spatiala este inspirata din formele orasului trecut, din antichitate pina in Renastere, iar nostalgia merge pina la refuzul evolutiei conditiilor de munca sau a problemei circulatiei. Intr-un fel, se poate spune ca traduce anumite tendinte nevrotice rezultate din incapacitatea de adaptare la epoca industriala. Locuinta este individuala si preia tipologii traditionale (de exemplu, cottage-ul in orasele gradina engleze), este legata direct de spatiile verzi individuale si este grupata foarte nuantat si variat in jurul unor spatii cu caracter comunitar (mai ales close-uri, dar si strazi si piete). Howard a imaginat si o remarcabila operatie financiara, care urma sa duca la autofinantare si la cotracararea speculatiei funciare. Totusi, primele orase-gradina engleze, preconizate a adaposti o populatie saraca, au fost o reusita arhitecturala, dar din punct de vedere financiar nu si-au atins scopul, locuitorii lor apartinind in final mai degraba micii burghezii. In continuare, legislatia britanica a suferit modificari in scopul de a stimula constructia de orase gradina. Miscarea a luat amploare si pe continent, daca nu prin preluarea modelului spatial, cel putin prin preluarea ideii si a fost folosita din plin pentru locuinta muncitoreasca, dar si pentru cartierele mai luxuoase.

APLICAREA MODELULUI PROGRESIST Primul reprezentant al acestuia este Tony Garnier, care, prin proiectul sau de oras industrial (plansele circula inca din 1904), va exercita o influenta considerabila asupra primei generatii de arhitecti modernisti. Dar acestia trebuie sa astepte razboiul din 1914 si dubla solicitare a progresului tehnic si a anumitor cautari plastice ale avangardei pentru a da expresie completa modelului progresist.

O imagine analoga asupra orasului viitor apare simultan si relativ independent in Tarile de Jos (J.J.P.Oud, G.Rietveld, C.van Eesteren) si in Germania (in jurul Bauhausului), in Rusia (in jurul constructivistilor) si in Franta (in jurul lui Le Corbusier si A.Ozenfant). Din 1928, modelul progresist isi gaseste propriul organ de difuzare, prin organizatia internationala CIAM (Congresele internationale de arhitectura moderna), unde sint dezbatute problemele noii societati si se dezbat raspunsurile. Ideea cheie a tuturor acestor arhitecti, exprimata desigur cu anumite diferente in scrierile lor, este modernitatea, compusa din industrie plus arta de avangarda. De aici si ideea ca era industriala este o ruptura istorica radicala, iar faptul ca orasul nu mai este contemporan nici cu automobilul, nici cu pinzele lui Mondrian este un scandal istoric. Gindirea lor porneste, in buna traditie a modelului progresist, de la omul-model (omul-tip), ca suma a constantelor psiho-fiziologice recunoscute si inventariate de specialisti. De aici decurg doua consecinte: 1 - Se va declansa un studiu sistematic al locuintei, bazat pe ideea rationalitatii si eficientei maxime a raspunsului, astfel incit locuinta sa poata fi la fel de bine conformata, frumoasa si economica ca un automobil. De aici apare ideea de "masina de locuit" vehiculata de Le Corbusier si tot de aici se vor declansa studiile tipologice de la Bauhaus (studiile tipologice ale lui A.Klein). In consecinta, notiunea de mobilare este inlocuita de cea de echipare (domeniu in care se fac importante inventii si imbunatatiri, de ex., bucataria tip Frankfurt), in timp ce, pornind de la un setul de nevoi umane minime, in concordanta cu exigentele igienice elementare ale individului, se va stabili si un minim de suprafata si de echipare sub care o locuinta nu trebuie sa coboare. Acesta este sensul "locuintei pentru o existenta minimala" al lui Ernst May. Rezultatul va fi remarcabil, sub raportul igienei si rationalitatii, confortului, fata de incercarile de rezolvare traditionala, ceea ce reprezinta una dintre dimensiunile de necontestat ale culturii moderne. Problema consta in pretentia de valabilitate universala pe care in mod logic o ridica, prin urmare, in riscul generalizarii. Pe de alta parte, acest mod de abordare va depersonaliza total relatia dintre arhitect si utilizator, care este acum un prototip anonim. Astfel se "statueaza stiintific" un fenomen de instrainare arhitect-public, deja declansat prin proiectarea apartamentelor pentru inchiriat. 2 - O schimbare mult mai dramatica se va elabora la nivel urban. Racilele orasului liberal trecute prin critica progresista si prin gindirea functionalista, vor duce la negarea vehementa a orasului traditional si incercarea de a-l inlocui cu un organism (cam simplist) in care cele 4 mari necesitati/functiuni umane (locuire, lucru, circulatie si cultivarea corpului si spiritului) sa se intefereze si jeneze cit mai putin. Acest imperativ al segregarii functionale (in care - din nou - automobilul joaca un rol foarte semnificativ), coroborat (intarit) cu cautarile unei estetici urbane capabila sa raspunda perceptiei in viteza, va duce la o inventie fara precedent: ceea ce se va numi "orasul functionalist" (L.Benevolo, Storia della citta). Noua decupare rationala a spatiul urban va duce la elaborarea unui "tip ideal de asezare urbana" (W.Gropius), aplicabila identic in totalitatea unui spatiu planetar, caruia ii sint implicit negate determinarile culturale care l-au diferentiat in timp (aceasta chestiune nu este niciodata formulata ca un scop, dar devine o rezultanta inevitabila). Dupa cum se vede, nici locuinta, nici orasul nu sint legate in prima instanta de constringeri culturale, ci sint expresia unei libertati demiurgice a ratiunii, pusa in

serviciul eficientei si esteticii noii epoci, si capata astfel valoare universala. In cadrul orasului, necesitatea de-densificarii (reactie la aglomerarea orasului liberal) va duce la explodarea spatiului urban, pentru a izola in soare si vegetatie edificiile, ca unitati autonome. Urmarea este abolirea strazii si negarea, pentru prima oara in istoria orasului a tesutului traditional, stigmatizat ca anacronic. Se produce astfel o inversiune a formei urbane in termeni de fond si figura: in orasul traditional, figura se decupa ca spatiu liber in fondul construitului, in timp ce, in orasul functionalist, forma este construitul, care se citeste proiectat pe fondul spatiului liber, omogen si continuu. Asa se ajunge la "orasul parc" al lui Le Corbusier sau "orasul gradina vertical", "urbs in horta". al lui Hilberseimer, care sint formulele cele mai radicale propuse. Strada va deveni "circulatie", gradinile si parcurile vor deveni "spatiu verde", cartierele se vor ridica/replia pe verticala in "unitati de locuit"; acelasi tip de abstractizare care sustine si gindirea tipurilor de locuinte. Noua estetica, bazata pe o geometrie elementara, mai ales ortogonala, care este "punctul de intilnire al frumosului si adevarului" (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realits), joaca un rol foarte important. Ea creaza un climat mental particular, o atmosfera de manifest, agresiva si provocatoare, explicata publicului ca o necesitate de exprimare a noului spirit. De fapt, multe dintre optiunile fundamentale ale acestor arhitecti, care au fost promotorii Miscarii Moderne, se explica mai degraba prin urmarirea programului estetic pe care si-l propun, decit prin functionalitate sau rationalitate. Aceasta noua estetica, si ea universala, aplicata unor prototipuri generalizate, va da nastere "stilului international". In privinta locuintei, a carui studiu ocupa o pozitie privilegiata, se studiaza doua tipuri: - locuinte joase, in cadrul unor formule urbanistice mai apropiate celor traditionale, propuse mai ales de arhitectii anglo-saxoni, olandezi si de unii membri ai Bauhaus-ului, - locuinte colective, in general gigantice, considerate ca fiind mai adecvate idealurilor societatii moderniste. Astfel de prototipuri (remarcabile ca inovatie arhitecturala) au facut obiectul studiului arhitectilor de la Bauhaus (astfel, locuintele lamelare ale lui Gropius, de la Berlin, asezate perpendicular pe strada, au constituit o mare noutate), in timp ce, in Franta, Le Corbusier propune "unite d'habitation", in cadrul prototipului de oras pe care il numeste "cite radieuse", care este de fapt un cartier pe verticala, amintind din multe puncte de vedere de falansterul lui Fourier si de cautarile constructivistilor rusi. In "unite d'habitation", Le Corbusier reuseste sa inverseze relatia traditionala strada-locuinta-interior al insulei urbane, asa cum si in "cite radieuse" reuseste sa inverseze relatia fond-figura (Castex si Panerai, De l'illot a la barre). Cautarile tipologice tind mai departe decit simpla tipizare a proiectarii si anume, la posibilitatea prefabricarii si industrializarii locuintei, pentru a o face mai rentabila si mai usor de construit si pentru a permite industriei purtatoare de modernitate sa patrunda in aceasta zona (Le Corbusier, Apel aux industriels). Le Corbusier face nenumarate studii in aceasta directie, propunind mereu formule de prefabricare adaptate diferitelor sale proiecte. Dar cele mai interesante cercetari in acest sens ii apartin lui W.Gropius al carui vis era sa desavirseasca un sistem de prefabricare

deschis (foarte flexibil in utilizare). De altfel, tocmai acest aspect va permite industriei de dupa cel de al doilea razboi mondial sa-si gaseasca un debuseu pe piata constructiilor. E adevarat ca aceasta va permite constructia rapida a unui mare numar de locuinte, dar, in aceeasi masura, va da mina libera interesului industrial sa "confiste" intr-un anume fel acest sector (Tafuri si Dal Co, Modern architecture). Ideile urbanistice privitoare la noul oras functionalist si la noua formula de locuire urbana au facut obiectul CIAM-ului IV din 1933 si au fost publicate in Charta de la Athena (95 de articole). Acest document, intrunind un neasteptat acord global, a devenit "vulgata" arhitectilor de dupa razboi si, dupa unii autori, a inhibat cautarile unui alt fel de locuire (K.Frampton, L'architecture moderne - Une histoire critique).