1

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ CONSTANłA SPECIALIZAREA DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI ANUL I ZI, FR, ID Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU Tel/Fax: 0241/545015 şi E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro

INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI

1.Introducere Înainte de a trece la studierea ramurilor fundamentale ale Dreptului, disciplina

de faŃă oferă studenŃilor cunoaşterea gândirii despre legi, drepturi, îndatoriri şi structuri juridice, despre principalele momente ale dreptului universal, de la Codul lui Hammurapi şi până la Codul lui Napoleon.

Totodată, cursul oferă cunoştinŃe consistente despre istoria dreptului românesc. 2. Scopul cursului Familiarizarea studentului din primul an de studii cu instituŃiile, normele şi

concepŃiile juridice de la antichitate la contemporaneitate. Examinarea izvoarelor, doctrinelor şi jurisprudenŃei fiecărei epoci, sunt menite să contribuie la înŃelegerea şi însuşirea temeinică a celorlalte ramuri şi discipline ale Dreptului : public, privat, constituŃional, civil, penal, administrativ, comercial etc.

3.Obiectivele care trebuie atinse de student după studierea şi aprofundarea

disciplinei a. Să-şi însuşească temeinic cunoştinŃele despre gândirea şi practica juridică din

toate vârstele timpului istoric şi din focarele de civilizaŃie ale vremii : orientul antic, lumea greco-romană, evul mediu şi epoca modernă, şi să înŃeleagă influenŃa lor asupra statalităŃii şi dreptului românesc.

b. Să definească, folosind bibliografia şi DicŃionarul Explicativ al Limbii Române, noŃiunile din domeniul dreptului referitoare la persoane, familie, proprietate şi succesiune, drepturi, obligaŃii, răspundere şi contracte - concepte care înlesnesc însuşirea ramurilor principale ale dreptului.

c. Să înŃeleagă şi să-şi explice evoluŃia concepŃiilor politice, a ştiinŃei dreptului şi jurisdicŃiei de-a lungul istoriei, de la formele neevoluate (cumularea puterilor, pluralitatea condiŃiei juridice şi insecuritatea persoanelor, instabilitatea proprietăŃii), la societatea modernă întemeiată pe separaŃia puterilor, domnia legilor, garantarea constituŃională a drepturilor şi libertăŃilor cetăŃeneşti.

d. Să argumenteze cu datele şi faptele oferite de disciplina predată filiaŃia dreptului românesc cu ilustrul drept roman - componentă a obârşiei românilor însăşi – şi, deci, implicit, cu valorile europene la care tindem să aderăm.

2

SINTEZA CURSULUI

Capitolul I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL ANTICHITĂłII 1. DEFINIłIA DREPTULUI. NECESITATEA CUNOAŞTERII

DREPTULUI. NoŃiunea de Drept cunoaşte înŃelesul de Drept subiectiv, obiectiv, pozitiv,

natural şi de ştiinŃă a Dreptului. 2. IZVOARELE DREPTULUI sunt :

• obiceiul (datinile juridice), numit şi drept consuetudinar sau cutumiar-nescris ;

• legea (scrisă) sub formă de Codexuri ; • doctrina şi jurisprudenŃa.

3. DIVIZIUNILE DREPTULUI Dreptul pozitiv (dreptul în vigoare) este compus din : a.Dreptul internaŃional (public şi privat) ; b.Dreptul naŃional : Public (constituŃional, administrativ, penal) şi privat (civil,

comercial etc.).

4. CURENTE DE GÂNDIRE ÎN DOMENIUL DREPTULUI. Şcoli şi curente de gândire. 1.Şcoala originii divine a dreptului. Sf. Augustin şi Thomas d’Acqino:

suveranul (împărat, rege) este reprezentant al puterii divine; 2.Şcoala dreptului natural : Hugo Grotius, Thomas Hobbes – justificau

puterea absolută a suveranului, căruia poporul i-a delegat în mod irevocabil puterile. John Locke şi Jean Jacques Rousseau au fundamentat tema contractului social

şi a suveranităŃii poporului. 3.Orientul antic. a. Codul lui Hammurapi din Imperiul Babilonean punea în centrul

preocupărilor ocrotirea proprietăŃii, organizarea familială, reprimarea infracŃiunilor de natură penală, dozarea pedepselor, aplicând principiul circumstanŃelor atenuante sau agravante.

b. Legile lui Manu (India antică) consacra pluralitatea condiŃiei juridice a persoanelor fizice, împărŃite în caste; aplicarea diferenŃiată a pedepselor.

3

c. Gândirea juridică în China antică. AdepŃii doaismului, confucianismului şi legiştii (sec. VII – III î.Hr.) au formulat norme morale de convieŃuire socială, au formulat explicit principiul egalităŃii persoanelor în faŃa legilor.

d. Vechiul testament (al vechilor evrei): dreptatea se raporta la egalitatea persoanelor în faŃa legilor; admitea vechea lege a talionului („ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”).

5. DREPTUL ÎN GRECIA ANTICĂ Modelul „polis-ului” grecesc (oraş-stat) democratic a fost Atena, unde filosofia,

doctrina, jurisprudenŃa şi instituŃiile juridice au cunoscut o afirmare nemaiîntâlnită. Magistratul suprem Solon a instituit, pe lângă magistraŃii de profesie, corpul de

juraŃi prin tragere la sorŃi, la care aveau acces toŃi cetăŃenii. Reformatorii Protagoros, Sofocle şi Pericle s-au pronunŃat pentru armonia dintre dreptul natural şi dreptul pozitiv: natura i-a făcut pe toŃi oamenii egali, deci dreptatea echivalează cu egalitatea în faŃa legii.

Filosoful Democrit afirmă că esenŃa legii pozitive era ca dreptatea unuia să nu pericliteze pe celălalt. În „Legile”şi „Republica” Platon a susŃinut ideea supremaŃiei legilor. Elevul său, Aristotel a formulat ideea de primat al ConstituŃiei şi, deci, de constituŃionalitate a legilor.

6. DREPTUL ROMAN 1. Însemnătatea dreptului roman. InstituŃiile juridice romane au dăinuit 19 secole (de la fondarea Romei – sec.VIII

î.Hr., la moartea împăratului Justinian – sec. VI d.HR.) şi au trecut prin toate fazele statalităŃii romane : Regalitatea, Republica şi Imperiul (Principatul şi Dominatul).

A influenŃat hotărâtor evoluŃia ideilor şi instituŃiilor juridice din evul mediu şi a fost principalul izvor de inspiraŃie în elaborarea codurilor moderne.

A contribuit la consacrarea terminologiei, limbajului juridic (cuvintele drept, lege, cod), a unor devize celebre (dura lex sed lex), a unor principii, concepte şi categorii juridice cu caracter universal.

În procedură a introdus principiul bunei credinŃe, echităŃii, interpretării legii în litere în spiritul ei. În timpul Republicii a fost elaborată Legea celor XII Table, considerată ca obârşia universală a Dreptului.

2. Diviziunile dreptului roman. a. Dreptul public (cu principalele ramuri drept administrativ şi dreptul penal

(delictele publice); b. Dreptul privat având trei izvoare : ius naturale, ius gentium şi ius civice

(dreptul pozitiv quiritar). 3. Izvoarele dreptului roman au fost obiceiul (consuetudo), legea, edictele

magistraŃilor ( exemplu – guvernatorii provinciilor cucerite, vezi Dacia), jurisprudenŃa (ştiinŃa şi interpretarea legilor de către jurisconsulŃi), senatus consultele şi constituŃiile imperiale (edicte – Edictul lui Caracalla şi decrete).

4

4. Legea celor XII Table. În timpul Republicii plebea a supus codificarea

legilor nescrise şi publicarea lor în Forumul de la Roma. Cuprindea întreaga materie a dreptului privat (proprietate, succesiune, persoane) şi public (procedura de judecată).

5. Sistematizarea dreptului sub Iustinian (sec. VI d.Hr.). Codex Iustinianus – o primă culegere de constituŃii imperiale Digestele (Pandectele- în limba greacă) – colecŃia completă de legi şi

jurisprudenŃă, pe speŃe). Institutiones – manual juridic pentru uzul studenŃilor în drept. Novellae Constitutions – ediŃie adăugată a primului Cod. Laolaltă, au alcătuit Corpus Iuris Civilis (ColecŃia dreptului civil) – moment de apogeu al dreptului roman, model de distribuire a dreptăŃii întemeiată pe Lege.

BIBLIOGRAFIE - Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia

România de Mâine, Bucureşti, 2006, p. 9-34

Capitolul II

ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICĂ A TRACO- DACO- GEłILOR ÎN

PERIOADA PRESTATALĂ ŞI STATALĂ. LEGISLAłIA ŞI INSTITUłIILE JURIDICE

I. GENEZA STATULUI DAC. INSTITUłIILE SALE

Societatea geto-dacă s-a structurat în grupuri sociale distincte: tarabostes (nobilimea – elita dacică, ce exercită demnităŃi politice, militare şi ecleziastice) şi comati (oamenii de rând). În perioada de la Burebista la Decebal forma de stat era monarhică. Regele cumula uneori şi funcŃia de mare preot şi judecător suprem. Asistat de un vicerege, dispunea de un aparat de stat specializat pe funcŃii şi o forŃă politică armată. Exista un sistem de impozite şi centre de emisiune monetară.

II. LEGISLAłIA ŞI INSTITUłIILE JURIDICE 1.Izvoarele dreptului.

a. Cutuma- norme de conduită fără caracter juridic b. Legea. Organizarea statală a implicat adoptarea unor norme juridice

(poruncile regale, îndemnurile marelui preot). Nescrise, se conservau şi transmiteau prin procedeul mnemotehnic (versificate şi cântate).

5

2. Regimul persoanelor şi familia. Bunuri şi obligaŃii. De la familia poligamă tracă s-a trecut la familia dacă monogamă şi, implicit, la

căsătoria pereche, cu implicaŃii în privinŃa filiaŃiei, dreptului de proprietate şi succesiunii bunurilor. Alături de proprietatea obştească s-a consolidat proprietatea privată. Shimburile au generat obligaŃii contractuale. Contractele îmbrăcau forma jurământului. Furtul – socotit o gravă încălcare a normelor sociale.

Sistemul punitiv geto-dac. Procedura de judecată Dreptul penal geto-dac cuprindea despoziŃii severe referitoare la apărarea statului, a persoanei, familiei şi proprietăŃii. S-au menŃinut şi practici ca: răzbunarea sângelui, ordaliile, duelul judiciar. Pedepsele aveau un caracter expiatoriu (prin ispăşirea, răscumpărarea unei greşeli).

Capitolul III

STATUL ŞI DREPTUL ÎN PROVINCIA ROMANĂ DACIA (106-271 dHr.)

I.DREPTUL PUBLIC. ORGANIZAREA ADMINISTRAłIEI CENTRALE ŞI LOCALE

1.Izvoarele dreptului Diviziunile fundamentale ale dreptului au fost : a.Dreptul public (ius publicum) ; b.Dreptul privat cu ramurile sale : dreptul civil (ius civice) rezervat exclusiv

cetăŃenilor romani ; dreptul ginŃilor (ius gentium) şi dreptul natural. Geto-dacii cuceriŃi practicau vechiul lor drept cutumiar local. Spre sfârşitul

stăpânirii romane dreptul civil roman, dreptul ginŃilor şi dreptul cutumiar local s-au contopit într-un sistem de drept nou, daco-roman.

În perioada principatului a crescut importanŃa ConstituŃiilor imperiale (în anul 212 d.Hr. Edictul lui Caracalla a acordat cetăŃenie peregrinilor din Imperiu).

2. Organele centrale şi locale Dacia a fost transformată într-o provincie frontalieră cu rol de apărare, condusă

de împărat (provincie imperială). Divizată în trei subdiviziuni, era guvernată de un legatus Augusti pro praetore Daciarum trium care emitea edicte (decrete). Aşezările urbane aveau statutul de colonii şi municipii, conduse de magistraŃi : duumviri,quatorviri, aedili, quaestori, procuratori. Colegiile constituite pe criterii profesionale, etnice şi religioase – conduse de un praefectus sau magister.

6

3. Organizarea financiară Impozitele directe (tributa) se percepea pe proprietatea funciară, clădiri şi persoane. Impozitele indirecte rezultau din moşteniri, vânzări de sclavi, circulaŃia mărfurilor şi persoanelor. Taxele vamale şi monopolurile (arendarea minelor şi salinelor) erau alte surse de venituri. 4. Organizarea militară. ForŃele armate ale provinciei erau alcătuite din : legiuni, unităŃi auxiliare, flota dunăreană şi maritimă, miliŃiile municipale pentru paza ordinii.

II. DREPTUL PRIVAT

1. Statutul persoanelor ConstituŃia lui Caracalla delimita pe locuitorii liberi ai provinciei în: cetăŃeni

romani care beneficiau de dreptul civil; latini coloniari cu acces la dreptul latin; peregrini care se bucurau de ius gentium. Sclavii erau publici, privaŃi şi imperiali. Mai târziu, prin eliberarea sclavilor au apărut colonii. Dreptul familial reglementa distinct căsătoria şi uniunea persoanelor fizice, cât şi instituŃiile de tutelă, curatelă, adopŃiune

2. Regimul bunurilor. Dreptul de proprietate. ObligaŃii şi contracte

Proprietatea quiritară (deplină) era accesibilă numai cetăŃenilor romani. Cum pământul provinciilor cucerite deveneau proprietate a împăratului, autohtonii exercitau cu titlu de folosinŃă o posesiune de uzufruct. ObligaŃiile se clasificau în contractuale şi delictuale. Un izvor excepŃional de contracte consensuale sunt Tripticele (tăbliŃe cerate) din Transilvania (de vânzare- cumpărare, închiriere, asociere, împrumut, depozit, locaŃiune), cuprinzând clauze cum sunt : stipulaŃiunea (garanŃii, dobânzi), derogarea, daune moratorii, penalizarea în caz de dol. III. DREPTUL PUBLIC În materie penală cele mai grave infracŃiuni – delicta publica – erau îndreptate împotriva intereselor statului, putându-se sancŃiona cu ius gladii (pedeapsa cu moartea). CetăŃenii şi peregrinii se adresau instanŃelor potrivit procedurilor penale : guvernatorul trimitea părŃile în faŃa unui judecător (judex) sau a unor judecători multipli (recuperatores)

7

Capitolul IV

A. INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI MEDIEVAL

UNIVERSAL

1. CONTINUITATEA TRADIłIEI DREPTUI ROMAN CLASIC ÎN EVUL MEDIU După prăbuşirea Romei, în aria geografică a fostului Imperiu Roman de Apus s-au constituit regatele „barbare” ale vizigoŃilor, francilor, ostrogoŃilor şi anglo-saxonilor. Pe fondul romanic al dreptului populaŃiei latinofone s-au altoit cutumele regionale ale noilor neamuri germanice. Ca exemplu, Legea salică a francilor din Gallia era o culegere de vechi obiceiuri juridice referitoare la infracŃiuni şi pedepse. Receptarea dreptului roman (împăraŃii sfântului Imperiu Romano-German se considerau continuatori ai Imperiului Roman) s-a realizat treptat, pe cale cutumiară. În condiŃiile rivalităŃii dintre papi şi împăraŃi, care-şi disputau autoritatea de a hotărâ regula de Drept, gânditori înaintaŃi s-au ridicat împotriva intoleranŃei Bisericii şi a tiraniei puterii laice, pentru câştigarea, recunoaşterea şi respectarea drepturilor personale. 2. TEOLOGIA CREŞTINĂ ŞI CONCEPłIA DESPRE DREPT. Creştinismul a schimbat caracterul gândirii societăŃii medievale. Cărturarii patristici (părinŃi ai bisericii) au formulat idei înaintate. Teologul creştin Sfântul Augustin (sec. V), deşi considera legile laice imperfecte, a recomandat respectarea ordinii şi legii statului profan. Toma d’Aquino (sec.XIII) : Lex humana (dreptul pozitiv), legiferând norme de conduită în societate, urma legii divine (lex aeterna) şi legii naturale, unde raŃiunea divină întâlneşte libertatea umană. Marsilio da Padova a afirmat principiul suveranităŃii poporului şi al separaŃiei puterilor în stat, devenind precursor al filosofiei moderne a dreptului. 3. DREPTUL BIZANTIN, MOŞTENITOR AL DREPTULUI ROMAN CLASIC, IZVOR AL DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC. Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-administrative şi judecătoreşti, cât şi norme ale dreptului canonic ortodox. Alături de textele lui Iustinian, legiuirile bizantine enumerate mai jos au inspirat procesul de legiferare din răsăritul şi sud-estul Europei, inclusiv din łările Române :

1. Ecloga („Extrase de legi” – sec.VIII) este dominată de ideea de dreptate şi echitate socială.

2. Basilicalele („Legile împărăteşti”) cuprindeau întregul drept romano-bizantin în vigoare : dreptul bisericesc, normele de procedură, dreptul civil (familie, proprietate, succesiune) instituŃiile dreptului public, infracŃiunile şi pedepsele.

8

3. Nomocanoanele aduceau laolaltă normele de drept bisericesc şi cele de drept laic – important izvor al dreptului medieval românesc.

B. ÎNCEPUTURILE DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC

1. ETNOGENEZA ROMÂNILOR Romanizarea autohtonilor daci (106-271 dHr.) a avut ca rezultat formarea populaŃiei daco-romane. Între sec.IV-VIII (în condiŃiile marilor migraŃii şi creştinismului) românii (vlahii) s-au cristalizat ca popor romanic distinct, vorbitor al unei limbi neolatine şi născut creştin. 2. OBŞTEA SĂTEASCĂ ŞI INSTITUłIILE SALE MigraŃiunea popoarelor nomade a avut ca efect decăderea oraşelor şi modificarea habitatului. Satul a devenit o comunitate de oameni liberi (obştea sătească) asociaŃi pe criterii teritoriale de stăpânire devălmaşe a pământului şi de cooperare în muncă. Obştea sătească a moştenit denumirea şi atribuŃiile administrative şi judecătoreşti ale vechilor magistraŃi: jude, judeŃ. Structurile de conducere, constituite pe baze elective şi ierarhice compuse din : adunarea megiaşilor cu competenŃe generale ; şefii militari ( juzi, cnezi) ; Sfatul oamenilor buni şi bătrâni (homines boni et veterani) având atribuŃii juridice. Era guvernată de norme juridice cutumiare. 3. NORME PRIVIND BUNURILE, MUNCA ŞI STATUTUL PERSOANEI 1. Proprietatea era devălmaşă (moşia era moştenire indivizibilă a obştei) şi privată cu dreptul de protimisis. Desprinse din devălmăşie prin defrişări şi desŃeleniri, terenul de casă şi anexele gospodăreşti, câmpul de cultură, viile, livezile, prisăcile etc., au devenit bunuri private delimitate de semne de hotar. Pentru înstrăinarea lor funcŃiona dreptul de preferinŃă (protimisis) la cumpărare. RelaŃiile de muncă s-au structurat după îndeletniciri. 2. Statutul persoanei Membrii obştei erau oameni liberi. Familia monogamă a devenit celula de bază a societăŃii. Membrii familiei aveau egală vocaŃie la moştenire. Căsătoria se încheia prin liberul consimŃământ. 4. OBLIGAłIUNI CIVILE ŞI RĂSPUNDERE PENALĂ. PROCEDURA DE JUDECATĂ ObligaŃiunile civile vizau îndeosebi contractele încheiate prin simplul consimtământ al părŃilor şi lipsite de formalism. InfracŃiunile priveau familia şi proprietatea. Răspunderea personală coexista cu răspunderea solidară a obştei. InstanŃele de judecată erau comune pentru cauzele civile şi penale. În probaŃiune se apela la jurământul cu brazda şi chemarea conjurătorilor.

9

A. GENEZA STATULUI ŞI DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC

1. ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

După extinderea dominaŃiei Regatului Ungar, Transilvania şi-a păstrat organizarea tradiŃional românească de voievodat precum şi o largă autonomie. Întemeiată către sfârşitul sec. al XIII – lea, łara Românească şi-a dobândit independenŃa în 1330 sub Basarab I, iar Moldova în 1359 sub voievodul Bogdan I. Şi Dobrogea s-a constituit ca stat de sine stătător la mijlocul sec. XIV.

2. STRUCTURI ECONOMICE ŞI SOCIALE. 1. Economia a avut un caracter mixt, agrar şi pastoral. S-au afirmat

meşteşugurile (din sec. XVI ) apoi breslele, comerŃul, târgurile, circulaŃia monetară. 2. Organizarea socială. Nobilimea feudală – alcătuită din boieri şi clerul înalt, deŃinători de domenii şi privilegii : în Transilvania, prin Unio Trium Nationum (1437) boierii români au fost decăzuŃi din adunarea nobililor. łăranii erau liberi (moşneni, răzeşi) şi aserviŃi (rumâni, vecini şi iobagi). Prin Codul de legi Tripartit (1517) în Transilvania s-a decretat şerbia absolută şi veşnică. Robii puteau fi vânduŃi. 3. STATUL ŞI PRINCIPALELE SALE INSTITUłII. Puterea centrală – reprezentată de domn în Moldova şi łara Românească, de voievod (din 1541 principe) în Transilvania. Domnul, ca şef al statului şi al puterii executive emitea hrisoave, era unic legiuitor, judecător suprem, comandant suprem al oştirii. Sfatul domnesc, dregătorii (numiŃi şi revocaŃi de domn), Marea adunare a Ńării (alegea pe domn), Adunările nobiliare şi apoi Dieta în Transilvania sunt alte instituŃii. Dieta a publicat colecŃia de legi Approbatae et Compilatae Constitutiones. Armata (Oastea cea mare), Biserica (cu mitropoliile şi episcopiile) au sprijinit constituirea statului.

B. łĂRILE ŞI LEGEA łĂRII ( IUS VALACHIUM), SEC. IX-XIV 1. CRISTALIZAREA SOCIETĂłII FEUDALE LA ROMÂNI Finalizarea etnogenezei românilor (sec.VIII-IX) a coincis cu cristalizarea structurilor economice, sociale şi politice ale feudalismului românesc. NumiŃi vlahi de germani, slavi şi unguri, romani de bizantini, românii s-au dovedit superiori tuturor alogenilor, prin sedentarism, organizare, cultură şi apartenenŃă la creştinism. Izvoarele narative atestă : apariŃia proprietăŃii private, stratificarea socială, formarea elitelor politice (juzi, cnezi, voevozi, etc.).

10

2. łĂRILE, FORMAłIUNI POLITICE INCIPIENTE. În sec. IX – XII – un proces progresiv de unificare : a uniunilor de obşti în Ńări (terrae) cârmuite de cnezi şi voievozi, a acestora în state conduse de domni (dominus). Izvoarele narative (Gesta Hungarum, Diploma cavalerilor IoaniŃi, ş.a.) atestă astfel de formaŃiuni statale incipiente în toată aria geografică locuită de români : Gelu, Menumorut, Glad, Ioan, Farcaş, Litovoi ş.a..

3. LEGEA łĂRII, GENEZA Termenul de lege a exprimat iniŃial dreptul nescris, cutumiar. Când, sub forma

codurilor scrise – pravile – din sec. XVII, norma scrisă a început să fie numită tot lege, spre a putea fi deosebit, vechiul drept obişnuielnic a devenit obiceiul pământului. Legea łării (obiceiul pământului) a fost numită şi Ius Valachicum sau Lex olachorum fiind recunoscută de autorităŃile statelor limitrofe (Ungaria, Polonia, Moravia Mare precum şi în vlahiile sud-dunărene) pentru teritoriile locuite compact de români, coexistând cu statutul lor juridic oficial

4. LEGEA łĂRII, CREAłIE ORIGINALĂ ROMÂNEASCĂ 1. Drept (lege) şi dreptate Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-administrative şi judecătoreşti, cât şi norme ale dreptului canonic ortodox. Formula „după lege şi dreptate”, întâlnită în mod curent în actele de judecată din łările Române, are ca izvor principiul dreptului roman (şi romano-bizantin) „ars aequi et boni”- interpretarea şi aplicarea normelor de drept în conformitate cu principiul echităŃii (nepărtinirii) – exprimând concordanŃa dintre Drept şi Dreptate.

Capitolul V

INSTITUłIILE DE DREPT ÎN EVUL MEDIU ROMÂNESC (SEC.XV-XVII)

A. EVOLUłIA DREPTULUI SCRIS DIN łĂRILE ROMÂNE PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA. ÎNCEPUTURILE ŞTIINłEI DREPTULUI

I. IZVOARELE DREPTULUI MEDIEVAL

Principalul izvor de drept a fost Legea łării. Dreptul cutumiar, nomocanoanele şi legile laice bizantine l-au completat. Cartea românească de învăŃătură (1684) a fost prima legiuire laică oficială investită cu autoritate legală. Mai sunt de reŃinut Pravila de la Govora şi Îndreptarea legii.În Transilvania Tripartitum (1517), Approbatae et Compilatae Constitutiones. (sintezele hotărârilor Dietelor dintre 1549-1669).

11

Important de reŃinut : legiuirile româneşti, indiferent de provincia unde au fost alcătuite, au circulat în toate celelalte (Pravila de Govora, Cartea românească de învăŃătură), cea ce a asigurat o unitate de concepŃie juridică şi de practică judiciară pe întreg pământul românesc, precedând, în acest plan, cu mai bine de două secole, unirea politică.

2. PRAVILA ŞI HRISOVUL DOMNESC

Acte normative oficiale, pravilele bisericeşti cuprindeau atât texte religioase cât şi laice, aplicate în toate instanŃele. De la o strictă aplicare a legii la cazuri particulare, hrisoavele domneşti au cuprins în final dispoziŃii normative cu caracter general (exemplu : legătura lui Mihai Viteazul – 1595 a decis legarea de moşie a rumânilor şi vecinilor băjeniŃi).

3. DISPOZIłII Legile menŃionate cuprindeau dispoziŃii referitoare la raporturile sociale, proprietate, persoane, familie, succesiune, obligaŃii, infracŃiuni, mijloace probatorii, pedepse. Conform dispoziŃiilor penale, infracŃiunile aveau caracter flagrant şi neflagrant. Se opera cu noŃiuni evoluate : tentativa, complicitatea, recidiva, concursul de infracŃiuni. Erau enumerate faptele ce înlăturau răspunderea penală : alienarea, legitima apărare ş.a. Ca mijloace de probă erau enumerate înscrisurile, martorii, jurământul, expertizele. Era prevăzută prescrierea faptelor şi termenele de prescriere. 4. ÎNCEPUTURILE ŞTIINłEI DREPTULUI Răspândirea legilor scrise în limba română în toate provinciile istorice româneşti a contribuit la dezvoltarea unei culturi juridice pe o bază unitară. Lucrările ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie şi Descrierea Moldovei a domnului cărturar Dimitrie Cantemir s-au pronunŃat pentru o bună guvernare pe bază de lege şi dreptate şi pentru concentrarea prerogativelor judecătoreşti în mâinile monarhului înŃelept şi luminat.

B. INSTITUłIILE DE DREPT

1. PERSOANE, RUDENIE, FAMILIE

Statutul persoanelor se referea la persoanele fizice şi juridice . Inegalitatea subiecŃilor de drept (pluralitatea de condiŃii juridice : boieri, cleri,

Ńărani, robi) – trăsătură definitorie a dreptului medieval românesc. Calificativele esenŃiale de identificare personală erau : numele, domiciliul, sexul,

vârsta. Rudenia era naturală (de sânge), prin alianŃă, spirituală (botez), prin adopŃie şi

12

înfrăŃire. Familia avea la bază căsătoria. Atât în dreptul canonic cât şi în cel laic era dominată de inegalitatea sexelor şi rolul subordonat al femeii. Pravila reglementa divorŃul, recăsătoria, viduitatea.

2.REGIMUL BUNURILOR. PROPRIETAETA ŞI SUCCESIUNEA

Dreptul de proprietate a vizat proprietatea Ńărănească a obştilor libere, proprietatea feudalilor laici, proprietatea bisericească, proprietatea domnească şi regală şi proprietatea urbană.

Succesiunea. Moştenirea legală a cunoscut mai multe clase de moştenitori legitimi : descendenŃi, ascendenŃi şi colaterali. Moştenirea testamentară era orală (limbă de moarte) şi scrisă (diata). Dreptul feudal admitea substituŃia fideicomisană (investirea de către testatar a unui legatar care să păstreze şi să transmită bunurile moştenite). Formele şi modalităŃile de dobândire a dreptului de proprietate erau :

moştenirea legală, dania domnească, vânzare-cumpărare, schimb, desŃeleniri - defrişeri. La ieşirea din indiviziune se aplica procedura hotărniciei (în Transilvania urma emiterea unei cărŃi funciare rurale sau urbane).

3. OBLIGAłII ŞI CONTRACTE

Legea łării consacra răspunderea personală deşi păstra şi tradiŃionala răspundere solidară a obştii în materie fiscală, penală.

Contractele erau reale (donaŃia, schimbul, împrumutul) şi consensuale - în special cele de vânzare-cumpărare, în scris (zapisul) întărit prin hrisov domnesc, sau oral. Se relevă rolul aldămăşarilor şi chezaşilor ca formă de publicitate a actelor (convenŃiei). ConsimŃământul nu trebuia viciat prin silă sau dol. O formă de garanŃie era chezăşia şi zălogul.

Capitolul VI

ORGANIZAREA JUSTIłIEI

I. ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ Nu a cunoscut separaŃia puterilor. A persistat confuzia dintre jurisdicŃia civilă şi

cea penală. Nu exista autoritatea lucrului judecat. InstanŃele de judecată erau: cele ale obştilor săteşti de Ńărani liberi; nobiliare şi

ecleziastice; justiŃia urbană; scaunul de judecată domnesc şi voievodal (în Transilvania).

InstanŃele de judecată. În łara românească şi Moldova competenŃa judecătorească revenea :

domnului, divanului domnesc, stăpânului feudal local (laic şi ecleziastic), Bisericii,

13

obştilor Ńărăneşti libere, instanŃelor urbane. În Transilvania : voievodului (principelui), comitatelor, Bisericii Catolice. InstanŃa supremă a fost Curtea regală; după 1699, în timpul dominaŃiei habsburgice – Cancelaria aulică (imperială) de pe lângă Curtea de la Viena; în autonomiile locale de români – scaunului de judecată.

II. PROCEDURA DE JUDECATĂ

Capitolul tratează: 1) organizarea procesului: părŃile, chemarea în judecată, termenul de judecată; 2) administrarea probelor: mărturia, jurământul, depoziŃia martorilor, jurătorii, încrisurile, expertiza, prezumŃiile, cercetarea la faŃa locului; 3) pronunŃarea hotărârii judiciare şi căile de atac; 4) executarea hotărârilor.

III. INFRACłIUNI ŞI PEDEPSE

După gravitate infracŃiunile erau clasificate astfel : împotriva ordinii publice,(trădarea, nesocotirea autorităŃii, falsificarea monedei) persoanei (omorul, rănirea, paricidul, insulta) proprietăŃii (tâlhăria, furtul), familiei (adulterul, incestul, proxenetismul), justiŃiei (falsul, jurământul mincinos), bisericii şi moralei.

Pedepsele erau corporale (moartea, mutilarea, bătaia), privative de libertate (ocna, temniŃa, închisoarea, surghiunul),pecuniare, pedepse accesorii şi complementare.

Capitolul VII

ORGANIZAREA DE STAT A łĂRILOR ROMÂNE ÎN TIMPUL REGIMULUI FANARIOT ŞI HABSBURGIC. STRUCTURILE

INSTITUłIONALE

I. REGIMUL FANARIOT a coincis cu o simŃitoare degradere a statutului de drept internaŃional al Principatelor şi a instituŃiilor sale interne: domnia (ocupată prin licitarea tronului), Marea adunare a Ńării, Sfatul Domnesc, şi biserica (în care funcŃiile laice şi ecleziastice erau încredinŃate îndeosebi grecilor), armata (redusă la rolul de auxiliar al campaniilor militare otomane). ObligaŃiile materiale abuzive faŃă de Poartă, monopolul comercial turcesc, fiscalitatea apăsătoare, venalitatea şi corupŃia au fost componente inseparabile al regimului. Aspectul pozitiv a constat în reformele unor principi fanarioŃi luminaŃi. Constantin Mavrocordat a desfiinŃat şerbia. Legarea de pământ, care implică dependenŃa personală, a fost înlocuită cu dependenŃa întemeiată pe învoială (contract) : Ńăranul presta posesorului de moşie un serviciu numit clacă, de unde denumirea de clăcaş. Cuantumul zilelor de muncă a fost stabilit prin lege.

14

Pentru a aşeza sistemul fiscal pe baze mai raŃionale, care să stăvilească abuzurile şi arbitrariul sluşbaşilor publici, Constantin Mavrocordat şi Alexandru Ipsilanti au înlocuit dările multiple cu o dare unică, plătibilă în patru rate (sferturi). II. REGIMUL HABSBURGIC ÎN TRANSILVANIA

Epoca împăraŃiilor Maria Tereza şi Iosif II (1740-1790) a inaugurat o nouă fază a reformismului iluminist moderat prin reforma urbarială, fiscală, judiciară, a armatei şi separarea afacerilor administrative de justiŃie. Cumularea titlului de împărat cu funcŃia de principe, Guberniul şi Cancelaria aulică erau semne ale centralizării administrative. Patenta imperială din 1785 a desfiinŃat legarea Ńăranilor iobagi de pămănt.

Capitolul VIII

INTRODUCERE ÎN ISTORIA GÂNDIRII ŞI PRACTICII JURIDICE A RENAŞTERII ŞI EPOCII MODERNE

I. RENAŞTERE, UMANISM, ILUMINISM – CADRU ISTORIC PRIELNIC IDEII DE DOMNIE A LEGILOR. EsenŃa epocii înfloritoare a Renaşterii europene (sec. XIV-XVII) a fost umanismul, doctrină morală care recunoştea în om valoarea supremă a lumii, militând pentru triumful ideii de egalitate în faŃa legii şi a drepturilor individuale. Reforma religioasă (care a pus capăt controlului excesiv al Romei catolice asupra gândirii), marile descoperiri geografice, precum şi revoluŃia industrială au stimulat şi revoluŃiile politicie din łările de jos, Anglia, FranŃa şi America de Nord. Iluminismul (care afirma ca valori politice dreptul natural, guvernarea responsabilă, suveranitatea poporului, libertatea persoanei şi a proprietăŃii) a stimulat politica reformatoare a monarhilor şi principilor luminaŃi din Centrul şi Răsăritul Europei, inclusiv din łările Române. II. DREPTUL NATURAL ŞI CONTRACTUL SOCIAL, SUPREMAłIA LEGII. Renaşterea a implicat laicizarea gândirii umane, eliberarea ei de tutela dogmelor religioase şi orientarea spre raŃiune, după modelul vechilor antici. Plecând de la concepŃia cu privire la dreptul natural şi la contractul social, preocuparea a fost acea de a găsi forma de stat ideală, alternativa monarhie-republică, absolutism-democraŃie căpătând multiple soluŃii. Cei mai de seamă gânditori au fost Nicolo Machiavelli, Hugo Grotius, Thomas Hobbes, John Locke,(separaŃia puterilor,primatul puterii legislative),Montesquieu

15

(lucrarea „Despre spiritul legilor”) Jean Jacques Rousseau (lucrarea „Caracterul social”), Cezare Beccaria ( Despre infracŃiuni şi pedepse”)

III. ANGLIA. MAREA CARTĂ A LIBERTĂłII. PARLAMENTARISMUL Common Law. Neajunsul existenŃei legilor locale tradiŃionale, Ńinând de obicei, cu complicatele lor proceduri juridice, au reclamat alcătuirea din mulŃimea cutumelor a unui Cod unic de legi pe speŃe. Astfel a rezultat în sec. XII Legea comună (Common Law) pentru întreaga Anglie. Magna Charta Libertatum impusă în 1215 RegalităŃii de stările sociale dădea expresie conceptului de libertate individuală. Ea a prefaŃat Habeas Corpus Act, lege adoptată de parlament, şi care a garantat inviolabilitatea persoanei. Parlamentul şi PetiŃia dreptului. Parlamentul bicameral era alcătuit din : Camera Comunelor (iniŃiază, dezbate şi adoptă legi – (bills) şi Camera Lorzilor (exercită şi funcŃia de Înaltă Curte de CasaŃie). La începutul sec. XVII Parlamentul a impus Camerei PetiŃia dreptului care afirma principiul garantării libertăŃilor individuale împotriva arbitrariului puterii de stat. În 1679 a fost adoptat Habeas Corpus Act, care interzicea orice arestare abuzivă. IV. NAŞTEREA DEMOCRAłIEI NORD-AMERICANE ŞI CONTRIBUłIA SA LA BIRUINłA LEGILOR. La 4 iulie 1776 cele 13 colonii engleze din America de Nord s-au răsculat împotriva Metropolei, constituindu-se în republica federală şi independentă Statele Unite ale Americii. În 1774 Congresul General a redactat DeclaraŃia Drepturilor, care a prefaŃat DeclaraŃia de IndependenŃă („toŃi oamenii s-au născut egali şi înzestraŃi cu drepturi inalienabile : la viaŃă, libertate şi fericire”). În 1778 ConstituŃia S.U.A. consacra principiul suveranităŃii, al proprietăŃii, libertăŃilor individuale, echilibrul şi controlul reciproc al puterilor. Puterea legislativă aparŃinea Congresului S.U.A. ( Senat şi Camera ReprezentanŃilor). Curtea Supremă de JustiŃie garanta constituŃionalitatea legilor. V. MAREA REVOLUłIE FRANCEZĂ. CODUL CIVIL NAPOLEONIAN. După răscoala Parisului împotriva regimului absolutist şi căderea Bastiliei (14 iulie 1789) Adunarea NaŃională ConstituŃională a adoptat DeclaraŃia drepturilor omului şi cetăŃeanului care proclama libertatea şi egalitatea în drepturi, garantarea proprietăŃii, libertatea cuvântului. ConstituŃia din 1791 a instaurat în FranŃa regimul monarhiei constituŃionale: suveranitatea emană de la popor, puterea legislativă aparŃine unei Adunări unicamerale care exercită şi controlul asupra executivului. Beneficiul revoluŃiei, împăratul Napoleon Bonaparte, a iniŃiat şi promulgat în 1804 Codul Civil Francez (Codul Napoleon, urmat de Codul de procedură civilă

16

(1808), Codul Comercial, Codul de procedură penală (1808) şi Codul penal (1810). Noua organizare judiciară a creat Curtea de CasaŃie a FranŃei, CurŃile de Apel, tribunalele civile şi judecătoriile de pace. Codul civil a adus transformări radicale dreptului public şi celui privat în sensul că : libertatea şi proprietatea individului au primit o protecŃie sigură ; s-a garantat egalitatea persoanelor ; pământul a fost eliberat de drepturile feudale care îl încătuşau, reintrând în libera circulaŃie ; căsătoria a fost secularizată iar familia a fost transformată într-o instituŃie civilă ; a fost reglementată materia răspunderii contractuale, obligaŃiilor şi dreptului succesoral. A avut un enorm răsunet în legislaŃia multor state din Europa, cele două Americi şi Asia. În 1865 Codul Napoleon a devenit model Codului Civil Român, intrat în vigoare în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.

Capitolul IX

TRADIłIE ŞI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA

DINTRE MEDIEVAL ŞI MODERN. REVOLUłIA ROMÂNĂ ŞI SPIRITUL REFORMATOR MODERN (1821-1848)

A. TRADIłIE ŞI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA DINTRE MEDIEVAL ŞI MODERN

I. ÎNCEPUTURILE MODERNIZĂRII DREPTULUI. MAREA OPERĂ DE CODIFICARE Începutul modernizării a fost dominat de problema codificării dreptului,

impunându-se direcŃii şi principii cum sunt : suprimarea pluralismului de sisteme de drept; consacrarea codurilor specializate pe ramuri de drept şi caracterul lor de sinteză; formarea unei limbi a dreptului şi a unei terminologii juridice.

Principalele legiuiri ale epocii au fost: Manualul de legi al lui Mihai Fotino (1785), Pravilniceasca condică din vremea lui Al.Ipsilanti (1775),Manualul juridic (Alexandru Donici-1814),Codul Calimach (1817),Legiuirea Caragea (1818).

II. ORGANIZAREA INSTANłELOR JUDECĂTOREŞTI

Constantin Mavrocordat a numit ispravnici în judeŃe şi Ńinuturi cu împuternicirea de a judeca pricini civile indiferent de rang cât şi judecători de profesie retribuiŃi de stat. Principalele instanŃe create prin Praviniceasca condică au fost: judecătoriile judeŃene, Departamentul vinovaŃilor şi Departamentul criminalicesc pentru procesele penale, Departamentul boierilor veliŃi şi Divanul domnesc, instanŃa supremă de apel.

17

III. DREPTUL CIVIL

A cunoscut inovaŃii substanŃiale. Statutul boierilor şi Ńăranilor dependenŃi (clăcaşi, iobagi, jeleri) a suferit modificări. Dreptul de proprietate absolută a boierilor asupra pământului şi pădurilor s-a extins. Dreptul succesoral din łările Române s-a apropiat de codurile moderne din Europa apuseană. Noi dispoziŃii s-au introdus cu referire la obligaŃii, contracte şi garanŃii (tocmeli, zălogiri, vânzarea la mezat). În materie de contracte a fost introdus principiul cauzei licite : nu se putea încheia împotriva dispoziŃiilor legii şi a bunelor moravuri ; vicierea consimŃământului făcea actul lovit de nulitate. La baza răspunderii civile a fost aşezat principiul răspunderii personale.

IV. DREPTUL PENAL

A fost aşezat treptat pe noi principii călăuzitoare cum sunt : individualizarea răspunderii penale, cu personalizarea pedepsei şi excluderea răspunderii familiale; legalitatea incriminării şi a pedepsei; arestarea cu forme legale, cercetarea fără tortură şi interzicerea detenŃiei preventive prelungite; aplicarea pedepsei după judecată printr-o hotărâre motivată; umanizarea pedepselor, cu excluderea pedepsei cu moartea şi a pedepselor mutilante, îmblânzirea regimului penitenciar.

În dreptul procesual s-a mers pe modernizarea organizării instanŃelor şi a sistemelor de evidenŃă a actelor. În procesul civil cartea de judecată încheiată în final trebuia să reflecte concordanŃa dintre motivare şi soluŃie, iar hotărârea înscrisă în Condica de hotărâri. Procedura penală era deschisă în faŃa Tribunalului Criminalicesc. După apelaŃie partea nemulŃumită mai avea la dispoziŃie calea recursului. Dacă dovezile nu erau depline, bănuitul era pus în libertate pe chezăşie. Era admisă şi judecata în contumacie cu sechestrarea averii.

Capitolul X B. REVOLUłIA ROMÂNĂ ŞI SPIRITUL REFORMATOR MODERN (1821-

1848)

I. REVOLUłIA DE LA 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU Principalele documente programatice au fost : ProclamaŃia de la Padeş şi Cererile norodului românesc (adevărat proiect de ConstituŃie) care cereau : recunoaşterea suveranităŃii poporului, separaŃia puterilor în stat, domn responsabil, o largă reformă cuprinzând justiŃia, administraŃia, învăŃământul şi armata, ocuparea funcŃiilor după meritul personal.

A avut ca urmare desfiinŃarea regimului fanariot şi revenirea la domniile pământene (1822).

18

II. STATUTUL POLITICO - JURIDIC AL PRINCIPATELOR. REGULAMENTELE ORGANICE .

ConvenŃia de la Akkerman (1826) şi Tratatul de la Adrianopol(1829) au instituit regimul suzeranităŃii otomane şi protectoratul rusesc.

În anii 1831-1832 au intrat în vigoare Regulamentele organice care au consacrat principiul separaŃiei puterilor în stat.

Puterea executivă era exercitată de domn (avea iniŃiativă legislativă, sancŃiona legile, numea şi revoca în funcŃii, întărea hotărârile judecătoreşti) asistat de un sfat administrativ alcătuit din înalŃi dregători. Puterea legislativă revenea adunării obşteşti ordinare : elabora şi adopta legile

şi bugetul de stat. În justiŃie a fost introdusă perechea de bază în distribuirea dreptăŃii ;

procuratura şi corpul de avocaŃi.

III. REVOLUłIA ROMÂNĂ DE LA 1848 A avut un caracter unitar. A urmărit obiective minimale imediate: regim

constituŃional, domnia legii, emanciparea Ńăranilor, dar şi obiective maximale, inspirate de ideologia daco-românismului : formarea statului naŃional unitar şi independent român.

Capitolul XI

ORGANIZAREA DE STAT ŞI DREPTUL ÎN PERIOADA 1849-1866

A. DREPTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA 1849-1866

I. DREPTUL CONSTITUłIONAL La mijlocul secolului al XIX-lea problema statutului juridic al Principatelor

Române a devenit subiect de drept internaŃional. Tratatul de la Paris din 1856 desfiinŃa protectoratul singular şi apăsător al Rusiei, instituind garanŃia colectivă a puterilor semnatare. Prevedea retrocedarea către Moldova a celor trei judeŃe din sudul Basarabiei, provincie anexată de Rusia în 1812.

RezoluŃiile adunărilor ad-hoc din 1857 cereau: unirea celor două Principate într-un stat numit România, neutru şi autonom; prinŃ străin dintr-o dinastie domnitoare europeană; o adunare legiuitoare reprezentativă. Aceste elemente au conferit RezoluŃiilor valoare şi forŃă juridică constituŃională.

ConvenŃia de la Paris din 1858 adoptată de puterile garante a prevăzut ca noul stat, Principatele unite al Moldovei şi Valahiei să aibă domni, guverne şi adunări legiuitoare separate,adică o unire trunchiată. Erau create două instituŃii comune: Comisia Centrală care elabora proiecte comune de legi şi Înalta Curte de CasaŃie, cel mai înalt for judecătoresc. Erau abolite rangurile şi privilegiile boiereşti, stabilindu-se

19

egalitatea în drepturi şi libertăŃi. O lege electorală anexă consacra sistemul votului censitar.

Statutul dezvoltător al ConvenŃiei de la Paris (1863) întărea puterea executivă a domnului şi instituia sistemul parlamentar bicameral: Adunarea DeputaŃilor şi Senatul (Corpul Ponderator).

II. DREPTUL CIVIL

Codul Civil Român din 1864 (intrat în vigoare în 1865) reglementa condiŃia juridică a persoanelor fizice (laicizarea familiei, căsătoria, divorŃul, puterea maritală a soŃului) şi juridice (cu scop lucrativ şi fără scop lucrativ); reglementa regimul bunurilor şi modul de dobândire şi transmitere a proprietăŃii. Răspunderea civilă era contractuală şi delictuală, contractele erau clasificate

în consensuale şi solemne, implicând autonomia de voinŃă a părŃilor. Codul de procedură civilă a stabilit următoarele instanŃe : judecătoriile de

plasă, tribunalele de judeŃ, curŃile de apel, curtea de casaŃie. Procedura de judecată era orală, publică şi contradictorie. Căile de atac erau : apelul, opoziŃia, contestaŃia şi recursul.

III. DREPTUL PENAL. Codul Penal Român (1805), în vigoare până în 1937, a fost structurat în trei cărŃi: 1) DispoziŃii privitoare la pedepse; 2) Normele cu privire la crime şi delicte; 3) Materia contravenŃiilor şi pedepsirea lor. Împreună cu legislaŃia ulterioară în materie, reglementa: corecŃionalizarea, recidiva, tentativa, complicitatea, circumstanŃele atenuate, cumul de infracŃiuni, graŃiere, reabilitarea. Codul făcea o clasificare tripartită a infracŃiunilor în crime, delicte şi contravenŃii. Ca urmare, şi pedepsele se clasificau în criminale , corecŃionale şi contravenŃionale. Codul de procedură penală încredinŃa acŃiunea penală Ministerului Public. Procesul penal urma două faze : 1. Premergătoare judecăŃii: a) descoperirea şi cercetarea infractorului revenea ofiŃerului de poliŃie judiciară ; b) urmărirea se făcea de către procuror; c) instrucŃia (în cazuri mai complicate) – de către un judecător de instrucŃie care realiza o anchetă (instrucŃie). 2. Judecata. De regulă, delictele erau de competenŃa tribunalelor, iar crimele, a CurŃilor cu juri.

IV.LEGE ŞI REFORMĂ Capitolul examinează Legea secularizării averilor mănăstireşti, Legea rurală,

Legea instrucŃiunii publice, Legea organizării puterii armate precum şi alte reforme înfăptuite în timpul domniei lui Alex. Ioan Cuza.

20

Capitolul XII

B. DREPTUL MODERN AL ROMÂNIEI ÎNTRE 1866-1918

I. DREPTUL INTERNAłIONAL Eliminarea jurisdicŃiei consulare, crearea primelor agenŃii diplomatice ale României, renunŃarea la paşaportul otoman pretins cetăŃenilor români, încheierea de convenŃii comerciale cu alte state au pregătit independenŃa de stat a României. ConvenŃia româno-rusă (aprilie 1877) a permis intrarea în războiul de independenŃă. Tratatul de la San Stefano şi Tratatul de la Berlin (1878) au recunoscut independenŃa de stat a României şi dreptul său asupra Dobrogei. Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 1813, România încorpora judeŃele din sudul Dobrogei (Cadrilater). În 1916 România a încheiat cu Tripla ÎnŃelegere un Tratat politic şi o ConvenŃie militară care au pregătit intrarea în Războiul de reântregire (1916 – 1918). II. DREPTUL CONSTITUłIONAL

ConstituŃia din 1866 a rămas în vigoare, cu unele modificări, până în 1923. Era alcătuită din 8 titluri printre care: Teritoriul României; Drepturile românilor; Puterile statului.

Garanta egalitatea în faŃa legii, libertatea deplină a conştiinŃei, a presei, asocierii, inviolabilitatea domiciliului şi persoanei. Puterea legislativă era exercitată de domn şi Parlamentul bicameral. Acesta dispune de dreptul de interpelare şi anchetă parlamentară. Domnul avea dreptul de veto absolut. Puterea executivă era încrediŃată domnului şi guvernului. Era introdusă responsabilitatea ministerială. Puterea judecătorească era exercitată de instanŃele judecătoreşti (tribunale şi curŃi).

ConstituŃia garanta proprietatea privată proclamată sacră şi inviolabilă.

III. PRINCIPALELE REFORME INTERNE

Legea învoielolor agricole din 1866 cu modificările sale ulterioare deroga de la principiile Codului Civil existent, consacrând sistemul arendăşiei şi căile de executare silită a obligaŃiilor. Legea contra trusturilor arendăşeşti (1908), Legea Casei Rurale şi Legea judecătorilor de ocoale ameliorau situaŃia Ńăranilor.

Codul comercial (1887), Legea minelor (1895), Legea pentru încurajarea industriei naŃionale (1887 şi 1912) au contribuit la progresul economiei româneşti. Legea repausului duminical (1887) şi Legea meseriilor (1902) au conturat o legislaŃie incipientă a muncii.

Cea mai importantă modificare a Codului Penal a fost Legea Micului Parchet (1913) care reglementa instrucŃiunea şi judecarea în faŃa instanŃelor corecŃionale a flagrantelor delicte.

21

Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească din 1909, instanŃele de judecată erau: judecătoriile de ocoale (rurale şi urbane), tribunale de judeŃ cu secŃiunile lor, CurŃile cu juraŃi (pentru fiecare judeŃ ), CurŃile de apel (Bucureşti, Craiova, GalaŃi şi Iaşi), Curtea de casaŃie ca instanŃă supremă.

Capitolul XIII

ORGANIZAREA DE STAT ŞI DREPTUL DUPĂ MAREA UNIRE PÂNĂ ÎN

ANUL 1944

I. FORMA DE GUVERNĂMÂNT ŞI REGIMUL POLITIC Statul naŃional unitar român făurit în 1918 a fost recunoscut pe plan juridic internaŃional prin tratatele de la Saint-Germain, Trianon şi Neuilly cu Austria, Ungaria şi Bulgaria.

După Marea Unire pluripartidismul, sistemul parlamentar-constituŃional, stricta separaŃie a puterilor în stat, responsabilitatea guvernamentală au reprezentat esenŃa regimului democratic.

Cadrul internaŃional complex, tarele vieŃii politice interne, ascensiunea extremei drepte au dus la criza democraŃiei şi instaurarea, din 1938, a regimurilor autoritare şi totalitare. II. EVOLUłIA DREPTULUI

Marea Unire din 1918 a reclamat şi unificarea legislativă în primul rând pe planul dreptului constituŃional şi al dreptului administrativ.

ConstituŃia din 1923 a cosacrat statul naŃional, unitar şi indivizibil, drepturile românilor, votul universal, separaŃia puterilor în stat. Legea electorală din 1926 a introdus sistemul primei majoritare. ConstituŃia din 1938 a pus bazele juridice ale regimului de guvernare autoritară a monarhului.

În dreptul administrativ sunt de reŃinut: Legea pentru unificarea administrativă din 1925 care împărŃea teritoriul României în comune, plăşi şi judeŃe; Legea pentru reorganizarea ministerială din 1929; Statutul funcŃionarilor publici din 1923 şi Legea administrativă din 1938. Dreptul civil şi procedura civilă. În materie de proprietate au intrat în vigoare:

Legea minelor şi Legea privitoare la comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului (1924). După 1918 legi repetate au reglementat exproprierea marilor proprietăŃi rurale şi împroprietărirea Ńăranilor. Statutul persoanelor fizice şi juridice. Au fost promulgate: Legea actelor de stare

civilă (1928), Legea asupra asociaŃiilor profesionale (1926), Legea persoanelor juridice (1924).

În domeniul legislaŃiei muncii: Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă (1920) şi Legea contractelor colective de muncă (1928).

22

În procedura civilă prin legile din 1924 şi 1925 s-a realizat unificarea în materie a instanŃelor judecătoreşti (judecătorii, tribunale, curŃi) şi jurisprudenŃei pe întreg teritoriul României. Dreptul penal şi procedura penală. Noul Cod penal din1937 cuprindea dispoziŃii

privitoare la crime, delicte şi contravenŃii. Trăsătura generală a fost multiplicarea încriminărilor şi amplificarea pedepsei. Majoritatea legilor au vizat apărarea ordinii publice şi siguranŃa Statului: Legea pentru reprimarea unor infracŃiuni contra liniştii publice (1924); Legea pentru apărarea ordinii de stat (1934); Legea pentru autorizarea stării de asediu (1933).

În 1937 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală. LegislaŃia penală din perioada regimului antonescian (1938-1944). „Decretul-

lege din 17 februarie 1938” şi „ Legea pentru reprimarea unor noi infracŃiuni împotrivaliniştii publice” înăspreau regimul pedepselor pentru infracŃiunile împotriva ordinii de stat şi amplificau incrimănările.

În condiŃiile stării de război, politica penală a cunoscut, înăsprirea fără precedent a regimului pedepselor: pedeapsa capitală, domiciliul forŃat, internarea în lagăre etc. Dreptul procesual penal în perioada 1938-1944. În condiŃiile stării de război şi a

permanentizării stării de asediu i s-au diminuat drastic garanŃiile.........; tendinŃa schimbării căilor de atac a mers până la capăt; instanŃele militare judecau şi fapte decretate ca infracŃiuni. ŞtiinŃa dreptului şi invăŃământului juridic în perioada interbelică. În domeniul

istoriei dreptului, dreptului roman, dreptului constituŃional, dreptului civil şi penal, dreptului internaŃional şi a învăŃământului juridic s-au distins personalităŃi ca : Andrei Rădulescu, George Fotino, Ştefan...., P.P. Negulescu, I. Alexandresco, Vespasian V. Pella etc.

Bibliografie

a. Obligatorie � BITOLEANU, IOAN; Introducere în Istoria Dreptului, Editura FundaŃiei

România de Mâine, Bucureşti, 2006; � CERNEA, EMIL; MOLCUł, EMIL; Istoria statului şi dreptului românesc,

Bucureşti, 1998; b. Suplimentară

� FOCŞENEANU, ELIODOR, Istoria constituŃională a României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999

� xxx – Istoria dreptului românesc, vol. I-II (part. 1,2) Editura Academiei, Bucureşti, 1980-1984.

� MARCU, LIVIU, Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997

23

UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ CONSTANłA SPECIALIZAREA DREPT ŞI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI ANUL I ZI, FR, ID Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU Tel/Fax: 0241/545015 şi E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro

INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI

- ÎNTREBĂRI – 1. DefiniŃi noŃiunea de DREPT. Pag. 5 – 6 2. Care sunt izvoarele dreptului universal. Pag. 6 – 7 3. IndicaŃi diviziunile dreptului. Pag. 7 4. RelevaŃi principalele curente de gândire în materie de drept. Pag. 6 – 9 5. Care sunt principalele dispoziŃii ale Codului lui Hammurapi. Pag. 10 - 12 6. RedaŃi principalele idei ale gândirii juridice din China antică. Pag. 13 7. RedaŃi esenŃa dispoziŃiilor Vechiului testament ebraic. Pag. 13 – 14 8. Care sunt principalele coordonate ale gândirii şi practicii juridice din

Grecia antică. Pag. 14 – 19

9. Însemnătatea şi diviziunile dreptului roman Pag. 19 – 22 10. Izvoarele dreptului roman Pag. 28 – 30 11. Legea celor XII Table din Republica Romană Pag. 23 - 24 12. Principalele dispoziŃii din Corpus Iuris Civilis al împăratului Iustinian Pag. 26 - 27 13. LegislaŃia şi instituŃiile juridice din statul dac: izvoarele dreptului;

cutumă şi lege; regimul persoanelor şi familia; bunuri şi obligaŃii; sistemul punitiv şi procedura de judecată.

Pag. 34 - 39

14. Izvoarele dreptului din provincia romană Dacia Pag. 41 – 42 15. Organele centrale şi locale din provincia romană Dacia. Pag. 43 - 45 16. Dreptul privat în provincia romană Dacia: persoane, familia, obligaŃii şi

contracte,infracŃiuni şi pedepse, procedura de judecată Pag. 47 – 51

17. Teologia creştină şi concepŃia despre drept în Evul Mediu Pag. 54 – 56 18. Monumente ale dreptului bizantin medieval: Ecloga, Basilicalele,

Nomocanoanele Pag. 56 - 58

19. Începuturile dreptului medieval românesc: institutŃiile obştii săteşti; norme privind bunurile, relaŃiile de muncă şi statutul persoanei; obligaŃiuni civile şi răspundere personală; procedura de judecată.

Pag. 61 – 66

20. Cristalizarea normelor juridice în statele medievale româneşti incipiente. Legea Ńării

Pag. 70 -73

21. Principalele instituŃii ale statelor medievale româneşti Pag. 81 -88 22. Statutul persoanelor, relaŃiile de rudenie şi instituŃia familiei în dreptul

medieval românesc (sec. XV –XVII) Pag. 93 - 97

23. DispoziŃii privind regimul bunurilor, proprietatea şi succesiunea în legislaŃia medievală românească (sec. XV – XVII). ObligaŃii şi contracte

Pag. 97 - 105

24. Organizarea judecătorească în łările Române Pag. 11 -112 25. Procedura de judecată în łările Române medievale. Proceduri speciale. Pag. 113 – 116 26. Sistemul de infracŃiuni şi pedepse în łările Române (sec. XV – XVII ) Pag. 116 - 120 27. Izvoarele dreptului medieval românesc. Elaborarea primelor pravile. Pag. 121 - 124 28. Pravila şi hrisovul domnesc. Pag. 124 – 125

24

29. Principalele monumente ale dreptului medieval din Moldova şi łara Românească.

Pag. 126 – 127

30. Dreptul scris din Voievodatul şi Principatul Transilvaniei (1176 -1688) Pag. 127 -129 31 Începutul învăŃământului juridic şi ale ştiinŃei dreptului Pag. 130 – 131 32. Dreptul natural şi contractul social. SupremaŃia legii în viziunea

Renaşterii universale Pag. 151 – 155

33. Dreptul englez: Common Law; Magna Charta Libertatum; PetiŃia dreptului; Habeas Corpus Act

Pag. 155 - 158

34. DemocraŃia nord – americană şi biruinŃa legilor. Pag. 158 – 160 35. Modelul francez de guvernare. Codul Civil napoleonian . Pag. 160 – 168 36. Începutul modernizării dreptului românesc (sec. XVII – începutul sec.

XIX) Pag. 169 - 170

37. Izvoarele dreptului medieval românesc. Pag. 170 – 173 38. Organizarea instanŃelor judecătoreşti în łările Române (sec. XVIII ) Pag. 173 – 174 39. Dreptul civil românesc (sec. XVIII – începutul sec. XIX ) Pag. 175 - 181 40. Dreptul penal în łările Române (sec. XVIII – inceputurile sec. XIX):

infracŃiuni şi pedepse; procedura penală Pag. 181 – 187

41. Dreptul transilvan sub Habsburgi Pag. 187 -188 42. Regimul politic al Principatelor Române (1821 – 1848) Pag. 194 – 195 43. Pledoarie pentru domnia legii şi pentru regim constituŃional Pag. 195 – 196 44. Regulamentele Organice : geneză, dispoziŃii, instituŃii Pag. 197 - 201 45. Regulamentele Organice: puterea judecătorească Pag. 201 – 204 46. Organizarea de stat a Principatelor Române (1849 – 1866) Pag. 209 – 212 47. Dreptul constituŃional în anii care au precedat Unirea Principatelor Pag. 212 – 219 48. Codul Civil Român (1865) Pag. 220 – 223 49. Codul de procedură civilă (1865) Pag. 223 – 225 50. Codul Penal Român (1865) Pag. 225 – 227 51. Codul de procedură penală (1865) Pag. 228 – 230 52. Lege şi reformă în anii 1864 – 1877 Pag. 230 – 233 53. Legile pentru organizarea Dobrogei (1875 – 1914) Pag. 244 – 246 54. DispoziŃiile dreptului internaŃional referitoare la România(1864 – 1914) Pag. 247 - 248 55. ConstituŃia din 1866 Pag. 249 - 253 56. Principalele reforme interne din perioada 1866 – 1914 Pag. 253 – 259 57. Legile privind organizarea justiŃiei (1875 – 1914) Pag. 259 -261 58. ŞtiinŃa dreptului şi învăŃământul juridic românesc după proclamarea

independenŃei de stat Pag. 261- 262

59. Actele plebiscitare cu caracter constituŃional care au consacrat Marea Unire din 1918

Pag. 263 – 264

60. Forma de guvernământ şi regimul politic (1918 – 1938) Pag. 269 - 270 61. ConstituŃia din 1923 Pag. 274 - 277 62. ConstituŃia din 1938 Pag. 278 - 279 63. Dreptul administrativ românesc în perioada interbelică Pag. 280 – 282 64. Dreptul comercial şi bancar românesc în perioada interbelică Pag. 282 – 284 65. Dreptul civil din România interbelică Pag. 286 - 292 66. Dreptul procesual român în perioada interbelică Pag. 292 – 293 67. Dreptul penal din România interbelică Pag. 293 – 296 68. LegislaŃia penală din perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 296 69. Dreptul procesual penal în perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 299 70. ŞtiinŃa dreptului şi învăŃământul juridic în România interbelică Pag. 299 - 301

25

BIBLIOGRAFIE - Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia România de Mâine, Bucureşti, 2006: paginile indicate în textul întrebărilor - Emil Cernea, Emil MolcuŃ, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, 1994, pag.126-133, 201-209, 215-224, 250-270.