7. Raport_Activitatile si infrastructura turistica

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 7. ACTIVITĂŢILE ŞI INFRASTRUCTURA TURISTICĂ Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Formă finală. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 7

2

Activitățile şi infrastructura turistică Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 7. Activităţile şi infrastructura turistică

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 2. Dezvoltare economică (Sectoare Economice) Studiul 7. Activităţile şi infrastructura turistică

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: prof. univ. dr. geogr. Silviu NEGUŢ, lect. univ. dr. geogr. Marius‐Cristian NEACŞU, arh. Daniela PUIA, arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU

I.4. Cuprinsul studiului

I. Informații generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Cuprinsul studiului I.5. Lista hărţilor şi cartogramelor I.6. Lista tabelelor şi graficelor I.7. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european și documentele de referință II.2.2. Contextul local al planificării strategice și documente de referință

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.4. Date statistice II.5.5. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni

4


4

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Activitatea turistică III.1.1.a. Consideraţii introductive III.1.1.b. Tipuri şi forme de turism practicate în România III.1.1.c. Resurse și potențial turistic III.1.1.d. Piaţa turistică III.1.1.e. Circulaţia turistică

III.1.2. Infrastructura turistică III.1.2.a. Infrastructură specifică III.1.2.b. Infrastructură generală. Căi de comunicație și mijloace de transport

III.1.3. Investiţii şi potenţial economic III.1.3.a. Venituri rezultate din activitatea turistică III.1.3.b. Subvenţii şi fonduri pentru infrastructura turistică III.1.3.c. Fiscalitate, colectarea taxelor III.1.3.d Potenţialul de dezvoltare al sectorului turistic

III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale III.3.2. Priorităţi la nivel naţional III.3.3. Direcții de dezvoltare strategică la nivel teritorial

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic în privinţa activităţilor şi infrastructurii turistice IV.1.2. Viziune, obiectiv strategic al domeniului şi obiectiv general al studiului IV.1.3. Obiective specifice

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ necesar IV.3.2. Cadru instituţional necesar IV.3.3. Responsabilităţi IV.3.4. Mecanisme de implementare

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

I.5. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 7.1. Potențial turistic natural Harta 7.2. Stațiuni turistice, balneare și balneoclimatice Harta 7.3. Capacitatea de cazare turistică totală pe județe ‐ 2007 Harta 7.4. Capacitatea de cazare turistică totală pe județe – 2012 Harta 7.5. Căi de comunicație turistice generale Harta 7.6. Resurse și potențial turistic natural Harta 7.7. Resurse și potențial turistic antropic Harta 7.8. Comune cu potențial turistic Harta 7.9. Priorități de dezvoltare a infrastructurii turistice Harta 7.10. Priorități de dezvoltare a sistemului de autostrăzi Harta A.7.3.1. Zone cu resurse naturale și antropice Harta A.7.3.2. Infrastructură specific turistică și tehnică în zone cu resurse turistice mari și foarte mari


5

I.6. Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 7.1. Tipuri de izvoare minerale pe teritoriul României Tabelul 7.2. Turismul organizat de agentiile de turism, pe actiuni turistice Tabelul 7.3. Turismul organizat de agentiile de turism pe zone turistice interne (1995‐2012) Tabelul 7.4. Sosiri şi înnoptări ale vizitatorilor străini în structuri de cazare turistică în România (1990‐2012) Tabelul 7.5. Sosiri şi înnoptări ale turiştilor în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, după destinaţii turistice

(1990‐2012) Tabelul 7.6. Plecări ale vizitatorilor români în străinătate (1990‐2012) Tabelul 7.7. Tipuri de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică (1990‐2012) Tabelul 7.8. Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe destinații turistice Tabelul 7.9. Capacitatea de cazare existentă și în functiune pe tipuri de structuri de primire turistică Tabelul 7.10. Capacitatea de cazare existentă şi în funcţiune pe tipuri de structuri de primire turistică (2012) Tabelul 7.11. Aeroporturile Internaționale (2012) Tabelul 7.12. Aerodromuri private care oferă zboruri de agrement (2012) Tabelul A.7.1.1. Distribuția pe județe a structurilor de cazare, a capacității de cazare, a sosirii turistilor și a agențiilor de

turism (2012) Tabelul A.7.2.1. Călătorii de vacanță ale rezidenților (cu vârste de peste 15 ani) (2010) Tabelul A.7.2.2. Țara de origine pentru călătoriile în străinătate, (2010) Tabelul A.7.2.3. Indicatori ai turismului (2005‐2010) Tabelul A.7.2.4. Intensitatea turistică (2010) Tabelul A.7.2.5. Venituri și cheltuieli generate de călătorii (2000‐2010) Grafic 7.1. Turismul organizat de agenţiile de turism pe zone turistice (turişti români, 2011) Grafic 7.2. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, după destinații, 2012. Turiști

români și turiști străini Grafic 7.3. Structura capacității de cazare în funcțiune în anul 2012 Grafic 7.4. Structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe destinații turistice (2012) Grafic 7.5. Capacitatea de cazare existentă și în funcțiune pe destinații turistice (2012) Grafic A.7.4.1. Dinamica sosirilor vizitatorilor străini în România (milioane persoane, 1990‐2012) Grafic A.7.4.2. Dinamica sosirilor vizitatorilor străini comparativ cu înnoptările în structuri de primire turistică cu funcţiuni

de cazare în România (milioane, 1990‐2012) Grafic A.7.4.3. Dinamica structurii ponderii vizitatorilor străini în România, după ţara de origine (%, 1990‐2012) Grafic A.7.4.4. Dinamica structurii ponderii vizitatorilor străini în România, după destinaţia turistică (%, 1993‐2012) Grafic A.7.5.1. Dinamica indicelui de utilizare a capacităţii de cazare turistică în România (1992‐2012).

I.7. Anexe

Anexa 7.1. Distribuția pe județe a structurilor de cazare, capacității de cazare, sosirii turistilor și agențiilor de turism Anexa 7.2. Statistici Eurostat 2010 în domeniul turismului Anexa 7.3. Planul de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII‐a ‐ zone cu resurse turistice Anexa 7.4. Grafice privind dinamica şi structura turiştilor străini în România în perioada 1990‐2012 Anexa 7.5. Grafic privind capacitatea de cazare turistică în România în perioada 1992‐2012

6


6

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Conform primei redactări a Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României „se constată valori scăzute, sub media europeană, din punct de vedere al atractivităţii regiunilor României pentru turişti. În contextul în care numeroase regiuni europene, mai ales cele mai slab dezvoltate, au ca obiectiv dezvoltarea turismului, creând astfel o concurenţă puternică, este necesară adaptarea la specificul teritorial. Mai mult, se recomandă focalizarea pe activităţile turistice legate de alte ramuri economice din acelaşi spaţiu, valorificând astfel mai eficient potenţialul teritorial şi evitând problemele pe care le‐ar putea cauza o lipsă a diversităţii economice în situaţie de criză”1.

Turismul reprezintă unul dintre sectoarele economice care este direct legat de obiectivele majore de dezvoltare teritorială: dezvoltare durabilă (schimbări climatice, prezervare a resurselor), competitivitate economică la toate nivelurile (naţional, regional, local), coeziune socială (suprapunerea populaţiei turistice, acces la turism pentru categorii defavorizate), dezvoltarea noilor tehnologii) ş.a. Nu în ultimul rând, turismul contribuie decisiv la reducerea disparităţilor urban/rural, la creşterea economică zonelor în declin economic (zone montane, zone periferice), contribuind la creşterea coeziunii teritoriale.

Studiul are ca scop stabilirea premiselor de dezvoltare a activităţilor turistice în România prin utilizarea potenţialului oferit de diversitatea teritoriilor (geodiversitate, biodiversitate), pentru o dezvoltare echilibrată şi durabilă a teritoriului naţional, pe de o parte şi pentru consolidarea identităţii teritoriale în context internaţional, pe de altă parte.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

Turismul este considerat un sector‐cheie în economia europeană, fapt menţionat în Tratatul de la Lisabona (Art. 195). Documentele cele mai recente sunt următoarele:

Communication from the Commission to the European Parliament, the Council, the European Economic And Social Committee and the Committee of the Regions. Europe, the world's No 1 tourist destination – a new political framework for tourism in Europe (COM(2010) 352);

Implementation Rolling Plan Of Tourism Action Framework (COM(2010) 352) / UPDATE: 6 May 2013.

Direcţiile prioritare (COM(2010)352) definite pe plan european sunt următoarele:

Stimularea competitivităţii în sectorul turistic european;

Promovarea competitivitătii în sectorul turistic european;

Consolidarea imaginilor europene ca o sumă de destinaţii sustenabile şi de calitate ridicată;

Maximizarea potenţialului politicilor financiare UE pentru dezvoltarea turismului.

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Planificarea strategică la nivel naţional include dezvoltarea turismului sub obiective strategice diferite, legate în special de dezvoltarea regională. Un document sectorial în elaborare este Master Planul pentru turismul naţional al României 2007‐2026 (MDRT, 2012). Obiectivul Master Plan este „de a identifica punctele slabe din industria turistică din România şi de a trasa direcţiile strategice privind modul în care aceasta poate fi restructurată şi în care pot fi asigurate resursele necesare, precum şi modul în care poate fi regenerată pentru a putea concura în mod eficient pe piaţa mondială”2.

Alte documente de interes: Planul de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII‐a – zone cu resurse turistice

PATN Secțiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice, aprobat prin Legea 190/2009, definește și stabilește zonele cu resurse turistice. Acestea sunt unitățile administrativ‐teritoriale pe teritoriul cărora există o concentrare mare si foarte mare a resurselor naturale și antropice, care pot genera dezvoltarea unuia sau mai multor tipuri de activități turistice. În aceste UAT turismul constituie o activitate economică prioritară, și din acest motiv, proiectele de infrastructură specific turistică, tehnică si de protecție a mediului destinate acestor UAT sunt incluse în programele naționale, regionale si județene de dezvoltare. (Anexa 7.3., Harta A.7.3.1.)

În același timp, PATN Secțiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice, evaluează și starea infrastructurii specifice turistice (resurse materiale care îsi datorează existența activității turistice si care sunt destinate exclusiv turiștilor) și a infrastructurii tehnice (infrastructura edilitară a localităților) în cadrul UAT cu concentrare mare și foarte mare a resurselor turistice. În acest sens sunt stabilite zonele cu probleme ale acestor infrastructuri (Anexa 7.3., Harta A.7.3.2.).

1 SDTR 2014‐2035 – Document de consultare, 20 iunie 2013, Cap. I. – Context general, p. 5. 2 O prezentare a planificării în domeniul turismului, la: Gh. Zaman et al., “Typology and Planning of the Tourism Regional Development in Romania”, in: The USV Annals of Economics and Public Administration, Volume 12, Issue 1(15), 2012, pp. 7‐17.


7

Master Planul pentru turismul naţional al României 2007‐2026 (MDRT, 2007)

Documentul a fost întocmit de Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) în anul 2007. Obiectivul imediat a fost formularea unui cadru general al politicilor pentru dezvoltarea și managementul durabil al industriei turismului în ceea ce priveste resursele naturale și culturale și prezentarea acestui obiectiv în forma unui Master Plan al dezvoltării turismului pe termen lung, cuprinzând perioada 2007‐2026.

Documentul cuprinde un program de acțiune pe șase ani (2007‐2013), în conexiune cu susținerea financiară prin fondurile structurale, la care România urma să aibă acces, ca urmare a integrării țării în Uniunea Europeană în ianuarie 2007.

Master Planul anticipa că populația României va beneficia din dezvoltarea turismului prin: creșterea încasărilor valutare; aducerea economiei și societății românești la nivelul existent in țările Uniunii Europene; creșterea calității vieții; creșterea și încurajarea investițiilor în toate domeniile adiacente turismului; stimularea creării de locuri de muncă; stimularea dezvoltării; necesitatea protejării și sporirii patrimoniului cultural; contribuția la dezvoltarea și conservarea resurselor materiale și naturale din întreaga țară; distribuirea beneficiilor turismului în toate regiunile României.

Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România (MT, 2009)

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România a fost elaborată în anul 2009 de către Institutul Național de Cercetare‐Dezvoltare în Turism, prezentând situaţia actuală a ariilor naturale protejate şi a stadiului de dezvoltare a activităţilor ecoturistice în cadrul acestora şi în împrejurimile lor şi fundamentând un set de propuneri strategice care să orienteze eforturile de valorificare prin ecoturism a acestor destinaţii, în concordanţă cu cerinţele impuse de legislaţia naţională, precum şi de convenţiile internaţionale la care România a aderat.

Scopul strategiei este de a promova ecoturismul, ca formă principală de turism în cadrul acestor destinaţii, în defavoarea formelor clasice de turism şi de a creşte rolului pe care ecoturismul îl joacă în dezvoltarea economică a acestor areale şi în mărirea prosperității populaţiei locale.

Master Plan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear (2009)

Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Balnear a fost realizat în anul 2009 de către Detente Consultants, cu scopul de contura un proiect de dezvoltare pe termen mediu a sectorului balnear. Obiectivele Master Planului sunt: alegerea uneia sau mai multor pozitionări de marketing, definirea strategiei care trebuie aplicată pentru fiecare dintre strategiile de marketing definirea mijloacelor financiare care trebuie alocate și a metodei de lucru.

Programul Schi în România

Legea nr. 526/2003, modificată și completată prin Legea nr. 418/2006, aprobă programul național de dezvoltare a turismului montan (Programul Schi în România). Scopul programului este dezvoltarea activităților turistice pentru dezvoltarea schiului, în particular și a activităților de iarnă, în general. În vederea dezvoltării programului, au fost identificate, prin lege, zonele geografice, și localitățile în cadrul cărora se pot dezvolta activitățile turistice specifice sezonului rece. Legea prevede stabilirea terenurilor destinate sporturilor de iarnă și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și urbanismului pentru amenajarea zonelor geografice și a localităților cuprinse în program.

Sunt de menţionat HG nr. 20 din 11 ianuarie 2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing şi promovare turistică şi a Programului multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, care detaliază orientările şi proiectele finanţate de MDRT, precum şi HG nr. 591 din 8 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 120/2010 privind aprobarea Listei cuprinzând programele şi proiectele de investiţii în turism şi a surselor de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism, precum şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a programelor şi proiectelor de investiţii în turism.

8


8

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

Problematica studiului constă în evaluarea turismului ca resursă sustenabilă a dezvoltării teritoriale, cu precădere în zone slab populate/defavorizate şi în precizarea direcţiilor de studiu: calitatea infrastructurii şi distribuţia teritorială a acestuia; turismul de afaceri şi infrastructura naţională; determinarea arealelor cu potenţial turistic, în care este necesară dezvoltarea organizată a infrastructurii; competitivitatea serviciilor și promovarea acestora.

Analiza a fost organizată pe mai multe paliere, întrebările fiind legate de fiecare dintre acestea:

Activitatea turistică: Cum pot fi caracterizate cererea şi oferta în acest sector? Care sunt tendinţele pe plan european şi naţional? Care sunt regiunile/LAU 2 în care se concentrează activitatea turistică?

Potenţialul turistic: În care zone există resurse naturale şi culturale care favorizează dezvoltarea turismului? Care sunt elementele‐cheie ale dezvoltării activităţii turistice, în contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă, de conservare a resurselor naturale şi culturale?

Infrastructura turistică: Care sunt infrastructurile turistice, balneare, sportive? În ce zone geografice sunt dezvoltate aceste infrastructuri şi care este starea acestora? Care sunt zonele în care este necesară dezvoltarea sau îmbunătăţirea infrastructurii turistice (zone turistice decăzute)? Care sunt priorităţile în modernizarea infrastructurii de transport către principalele zone turistice?

Investiţii şi potenţial economic: Care este starea actuală a veniturilor din turism, în context teritorial? Cum trebuie definite politicile şi programele necesare amplificării infrastructurilor pentru turism? În care zone trebuie acţionat prioritar prin planificare şi concentrare a investiţiilor? În ce măsură încurajarea şi promovarea turismului trebuie să reprezinte un obiectiv strategic?

II.3.2. Obiective specifice

Obiectivele specifice susţin problematica menţionată mai sus.

Astfel, dezvoltarea turismului sustenabil/responsabil este considerată ca o opţiune strategică pentru întregul teritoriu naţional şi, în egală măsură, ca un instrument de dezvoltare teritorială a regiunilor defavorizate.

Această opţiune este în măsură să susţină dezvoltarea, asigurând în acelaşi timp păstrarea echilibrului dintre resurse şi exploatarea turistică a acestora şi este compatibilă cu atuurile României în plan european:

Dezvoltarea turismului rural, ecologic şi cultural, pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale şi de oferta centrelor urbane şi a vecinătăţilor acestora;

Dezvoltarea turismului tematic în contextul mai larg al promovării turismului intern;

Diversificarea şi specializarea ofertei turistice, împreună cu creşterea calităţii serviciilor, concentrarea investiţiilor, recalificarea zonelor degradate (litoral, alte staţiuni balneare şi balneo‐climatice), în vederea creşterea ponderii turismului în PIB.

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele CE referitoare la turism:

Stimularea competitivității sectorului turistic în Europa;

Promovarea dezvoltării unui turism durabil, responsabil și de calitate;

Consolidarea imaginii și vizibilității Europei ca ansamblu de destinații turistice durabile și de calitate;

Ridicarea la maximum a potențialului politicilor și instrumentelor financiare ale UE pentru dezvoltarea turismului;

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele strategice naţionale;

Consolidarea, prin studiu, a unei dimensiuni teritoriale a elementelor strategice stabilite pe plan european şi naţional.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

Naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III), local – UATB (LAU 2).

II.4.3. Indicatori şi indici

Capacitatea de cazare, tipuri de structuri de cazare turistică, repartiția capacității de cazare după destinații turistice, acțiuni turistice, cheltuieli turistice, fluxuri turistice: sosiri și înnoptări turiști, structura sosirilor după mijlocul de transport și țara de proveniență, structura înnoptărilor după destinația turistică; plecări ale românilor în straăinătate, sosiri ale vizitatorilor străini în România.


9

II.4.4. Reprezentări cartografice

Principalele teme în reprezentările cartografice sunt următoarele: [1] Harta potenţialului turistic natural [2] Harta stațiunilor turistice, balneare și balneoclimaterice [3] Harta capacității de cazare turistică [4] Hărțile resurselor și potențialului turistic natural și antropic [5] Harta priorităților de dezvoltare a infrastructurii turistice

II.5. Bibliografie şi surse

II.5.1. Studii şi publicaţii

***Ghidul motelurilor, vilelor şi cabanelor, MTCT, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2007 ***Ghidul pensiunilor, MTCT, Bucureşti, 2007.

***Ghidul pârtiilor de schi, MTCT, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2007

***Ghidul restaurantelor, MTCT, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2007

***Ghidul staţiunilor turistice, MTCT, Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti, 2007

Cândea, Melinda; Simon, Tamara; Bogan, Elena (2012), Patrimoniul turistic al României, Ed. Universitară, Bucureşti.

Ceangă, Nicolae; Dezi, Ştefan (2007), Amenajarea turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj‐Napoca.

Cocean, Pompei; Dezi, Ştefan (2001), Prospectare şi geoinformare turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj‐Napoca.

Dinu, Mihaela (2002), Geografia turismului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Glăvan, Vasile, (1995), Geografia turismului în România, note de curs, Ed. Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti.

Ielenicz, Mihai; Comănescu, Laura (2006), România. Potenţial turistic, Ed. Universitară, Bucureşti.

Ilieş, Marin (2007), Amenajarea turistică, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj‐Napoca.

Mihăilescu, Vintilă, Intre stil si brand. Turismul alternativ la 2 Mai ‐ Vama Veche, Ed. Paideia, Bucureşti, 2005

Muntele, Ionel; Iaţu, Corneliu (2003), Geografia turismului, Ed. Sedcom Libris, Iaşi.

Neguţ, Silviu; Neacşu, Marius Cristian (2008), Patrimoniul UNESCO între „conservare” şi „consum”,în „Lucrările Congresului Anual al Societăţii de Geografie din România”, Presa Universitară Clujeană, Cluj‐Napoca.

Neguţ, Silviu (2004), Geografia turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti.

Nistoreanu, Puiu (1999), Ecoturism şi turism rural, Ed. ASE, Bucureşti.

Ţigu, Gabriela (2001), Turismul montan, Ed. Uranus, Bucureşti.

II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări

Surse legislative: OG 109/2000 (turism); Legea nr. 526/2003, modificată și completată prin Legea nr. 418/2006 (Programul Schi în România); HG 1307/2004; HG 2264/2004 (staţiuni turistice); HG 1010/2011; HG 365/2013 (staţiuni balneoclimatice şi balneare); Legea nr. 190/2009 pentru aprobarea PATN – Secţiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice ş.a. Sursele legislative, directivele, convenţiile, recomandările sunt citate în text.

II.5.3. Strategii

Ministerul Fondurilor Europene, Acord de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, Primul proiect, octombrie 2013;

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Master Planul pentru turismul naţional al României, 2012;

Ministerul Turismului, Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România, 2009;

Detente Consultants, MasterPlan pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, 2009;

Ministerul Administrației și Internelor, Strategia Deltei Dunării pentru perioada 2011‐2015, 2011;

Strategia Națională de Turism în România, document furnizat de MDRAP;

Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013‐2020‐2030, București, 2008.

II.5.4. Date statistice

ESPON, EUROSTAT, INSEE – TEMPO, MDRAP

II.5.5. Date cartografice

MDRAP, Atlasul teritorial al României

10


10

II.6. Glosar de termeni3

Stațiunea balneară – Localitatea sau/și arealul care dispune de resurse de substanțe minerale, științific dovedite și tradițional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalații specifice pentru cură și care are o organizare ce permite acordarea asistenței medicale balneare în condiții corespunzătoare.

Stațiunea climatică – Localitatea sau/și arealul situat în zone cu factori climatici benefici și care are condiții pentru asigurarea menținerii și ameliorării sănătății și/sau a capacității de muncă, precum și a odihnei și reconfortării.

Stațiunea balneo‐climatică – Îndeplinește condițiile ambelor stațiuni menționate anterior.

Hotel – Structura de primire turistică amenajată în clădiri sau în corpuri de clădiri, care pune la dispoziția turiștilor camere, garsoniere sau apartamente dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice și dispune de hol de primire (recepție) și de spații de alimentație în incintă.

Hotelurile pentru tineret – Structuri de cazare turistică, cu dotări simple, adaptate cerințelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare, masă, agrement, pe baza unor regulamente de organizare interioară specifice.

Hostel – Structură de primire turistică cu o capacitate minimă de 3 camere, garsoniere sau apartamente dispuse pe niveluri, în spații amenajate, de regulă, în clădiri cu altă destinație inițială decât cea de cazare turistică.

Hotel apartament – Acel hotel compus din apartamente sau garsoniere, astfel dotate încât să asigure păstrarea și prepararea alimentelor, precum și servirea mesei.

Motel – Unitate hotelieră situată, de regulă, în afara localităților, în imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată si amenajată atât pentru satisfacerea nevoilor de cazare și masă, cât și pentru parcarea în siguranță a mijloacelor de transport.

Vilă turistică – Structura de primire turistică de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situată în stațiuni turistice sau în alte zone și localități de interes turistic, care asigură cazarea turiștilor și prestarea unor servicii specifice.

Cabană turistică – Structura de cazare turistică de capacitate relativ redusă, funcționând în clădiri independente cu arhitectură specifică, care asigură cazarea, alimentația și alte servicii specifice, necesare turiștilor aflați în drumeție sau la odihnă în zone montane, rezervații naturale, în apropierea stațiunilor balneare sau altor obiective de interes turistic.

Cabane de vânătoare și de pescuit – Structuri de cazare turistică, de capacitate redusă, amplasate în zone bogate în fond cinegetic și de pescuit, care asigură condiții pentru cazare și servicii suplimentare specifice activității.

Bungalow – Structuri de cazare turistică de capacitate redusă, realizate de regulă din lemn sau din alte materiale similare. În zone cu umiditate ridicată (munte, mare) acestea pot fi construite și din zidărie. Funcționează, de regulă, cu activitate sezonieră.

Sat de vacantă – Ansamblu de clădiri, de regulă vile sau bungalouri, amplasat într‐un perimetru bine delimitat, care asigură turiștilor servicii de cazare, de alimentație și o gamă largă de prestații turistice suplimentare (agrement, sportive, culturale etc.).

Camping – Structuri de cazare turistică destinate să asigure cazarea turiștilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să parcheze mijlocul de transport, să își pregătească masa și să beneficieze de celelalte servicii specifice acestor tipuri de unități.

Popas turistic – Structură de primire turistică de capacitate redusă, formată din căsuțe și/sau bungalouri, amplasate într‐un perimetru bine delimitat, care asigură servicii de cazare si alimentație precum și posibilități de parcare auto.

Unitate turistică de tip căsuţă – Grup independent de căsuțe turistice care are recepție și conducere administrativă comună.

Tabere de elevi și preșcolari – Structuri de cazare turistică destinate cazării elevilor și preșcolarilor.

Pensiune turistică – Structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 20 camere, totalizând maxim 60 de locuri, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și condițiile de pregătire și servire a mesei.

Pensiunile agroturistice – Structuri de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 8 camere, funcționând în locuințele cetățenilor sau în clădiri independente, care asigură în spații special amenajate cazarea turiștilor și condițiile de pregătire și servire a mesei, precum și posibilitatea participării la activități gospodărești sau meșteșugărești.

Spații de cazare pe nave maritime și fluviale – Spațiile de cazare turistică de pe navele maritime și fluviale, inclusiv pontoanele plutitoare, care sunt utilizate pentru cazarea turiștilor pe durata călătoriei, sau ca hoteluri plutitoare ancorate.

3 Definiţii cuprinse în acte normative (OG 109/2000, OMDRT Nr. 1051/2011), utilizate de INS în legătură cu indicii şi indicatorii utilizaţi în statistică.

Vezi http://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=TUR101A


11

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Activitatea turistică

III.1.1.a. Consideraţii introductive

Ca în orice alt domeniu, şi în cazul turismului se „împing” începuturile tot mai mult în timp. Ca urmare, unii autori apreciază că încă înaintea erei noastre aveau loc călătorii turistice. În acest spirit, Herodot, Phytheas, Hannon, unii conducători militari ori Marco Polo, Magellan, Columb şi atâţia alţii ar fi fost turişti. În fapt, turismul este mult mai recent, potrivit celor mai mulţi specialişti datând doar de cca 200 de ani.

Rămâne valabilă definiţia dată acţiunii turistice de către geograful român George Vâlsan în 1936: „acţiunea de a călători în timp şi spaţiu, fără interes material determinant, ci numai în scop fizic sau intelectual – adică pentru a dobândi voe bună, sănătate şi cultură – se numeşte turism”.

În trecut, mai ales odată cu începutul secolului al XIX‐lea, se considera – mai întâi în Marea Britanie – că un tânăr nu este pe deplin educat dacă nu a făcut o călătorie („o mare călătorie”, un „grand tour”) prin Europa („pe continent”, cum spuneau britanicii). Aşa s‐au descoperit şi pus în valoare calităţile anumitor staţiuni montane, binefacerile rivierelor, frumuseţea şi originalitatea unor oraşe sau a anumitor edificii, muzee etc. Numărul acestora era destul de redus – călătoreau doar cei înstăriţi, în primul rând – şi nu putea constitui un fenomen de masă. Turismul devine fenomen de masă abia în a doua jumătate a secolului al XX‐lea, exprimat în creşterea spectaculoasă a numărului de turişti interni şi internaţionali, a veniturilor obţinute din practicarea sa, a dotărilor (în cel mai larg sens) în domeniu.

Între factorii care au contribuit la această dezvoltare impetuoasă, făcându‐se să se vorbească de „explozia turistică”, se înscriu: explozia demografică, explozia urbană, creşterea economică, dezvoltarea deosebită a căilor şi mijloacelor de transport şi a dotărilor privind cazarea, hrana, odihna, agrementul, tratamentul etc., toate acestea contribuind la tranziţia de la „turismul – şampanie” la „turismul – coca‐cola”, adică de la turismul de lux, privilegiu al unor grupuri extrem de restrânse de oameni, la mase mari. În prezent (la nivelul anului 2012), la nivel global, o „maree” de peste un miliard de oameni (mai exact 1 035 000 000) deplasându‐se în scop turistic, din care România primeşte circa 7 milioane turişti anual (înregistrând un minim în anul 2002, cu 4,8 milioane turişti şi un maxim în 2008, înainte deci de criza financiară internaţională, când a primit 8,9 milioane turişti).

1. Particularităţi ale fenomenului turistic în România

Începuturile turismului, așa cum îl percepem astăzi pe teritoriul României, datează de la începutul perioadei moderne, când atracția principală o constituiau stațiunile balneo‐climatice și zonele montane. Bazându‐se pe acești factori favorabili și descoperind o a treia atracție – litoralul Mării Negre –, în perioada interbelică se dezvoltă stațiuni destinate unui număr mai larg de oameni care descoperă plăcerile activităților turistice. Tot în această perioadă se dezvoltă și turismul de tip pelerinaj la lăcașuri de cult, care va fi întrerupt în perioada comunistă și reluat după anii 1990. Acesta cunoaște astăzi o creștere evidentă a interesului din partea unui număr din ce în ce mai mare de oameni.

Folosind inițial structurile existente, în perioada comunistă începe să se dezvolte turismul de masă. În a doua parte a acestei perioade, datorită politicii de partid, sunt întreprinse programe de dezvoltare a stațiunilor turistice din zona litoralului. Sunt construite stațiuni noi, cu o capacitate mare de cazare și cu activități specifice. În același timp este mărită considerabil capacitatea de cazare în orașe, prin construirea de hoteluri. Această perioadă a încurajat un turism la scară mare, prin programele de sindicat, ducând la o adevărată mișcare la nivel național care a schimbat considerabil abordarea acestui domeniu. Au crescut în această perioadă turismul balnear și cel de pe litoral, în defavoarea celui montan.

Începând cu anul 1990, şi turismul românesc s‐a înscris în procesul de reformă pe care l‐a cunoscut economia naţională, trecându‐se la descentralizarea şi autonomizarea întreprinderilor de turism, devenite fie societăţi comerciale private, fie mixte. Dacă în anul 2001, proprietatea majoritar privată a depăşit 60% în ceea ce priveşte numărul de unităţi de cazare turistică, zece ani mai târziu structurile de primire turistică cu funcţie de cazare majoritar private reprezentau 95% din totalul naţional. Turismul apare astăzi ca unul dintre principalele domenii ce trebuie avute în atenţie şi una dintre cele mai importante şanse ale relansării economiei, totodată fiind un domeniu în care putem deveni competitivi pe piaţa Uniunii Europene.

Printre particularităţile turismului românesc se pot menţiona, selectiv, următoarele:

Deşi România are un potenţial turistic extraordinar, atât natural, cât şi antropic, nu reuşeşte să îl transforme cu adevărat în resursă turistică, rămânând tributară unui „turism pasiv”, oferind doar capacităţi de cazare şi frumuseţi potenţiale, turistul modern fiind mult mai complicat decât înaintaşii săi, fără o pregătire adecvată în mod deosebit (turism de masă!), având nevoie de un adevărat complex de servicii asociate şi specifice actului turistic care să conducă către un „turism activ”. Se face menţiunea că turismul nu mai este de mult doar o preocupare socială, complementară activităţii economice, ci un adevărat fenomen social și, totodată, activitate generatare de venituri, veniturile din turism, la nivel mondial, crescând de la puţin peste 175 miliarde euro în 1990 (calculată la valoarea raportului din prezent euro/dolar) la peste 800 miliarde euro în 2012 (aproximativ de patru ori produsul intern brut al României);

12


12

La nivel mondial se constată o creştere a turismului de refacere a sănătăţii (îmbătrânirea demografică, specifică emisferei nordice, afectează și România), circa o treime dintre turişti călătorind în acest scop; de asemenea, mai mult de 15% dintre turiști călătoresc în scop profesional şi de afaceri. În acest timp, România este încă tributară turismului recreativ (vizite, vacanţe etc.) în proporţie de peste 93 % (2011);

O altă problemă a activităţii turistice în România o constituie infrastructura generală de transport la nivel gobal, jumătate din miliardul de turişti deplasându‐se cu avionul, alţi 41% deplasându‐se cu mijloace auto; la aceste mijloace de transport ţara noastră prezintă lacune importante. Nu se poate face turism de performanţă cu un singur aeroport de talie internaţonală („Henri Conadă” din Otopeni‐Bucureşti) şi la acesta accesul fiind dificil (nu există metrou, tren care să îl conecteze cu alte noduri de transport); restul sunt aeroporturi locale, chiar dacă primesc curse low‐cost care operează şi la nivel internaţional (Cluj‐Napoca, Timişoara etc.). Semnalăm, în acest context, lipsa unui aeroport care să deservească cu adevărat litoralul românesc al Mării Negre sau altfel spus, necesitatea creşterii operabilităţii internaţionale a aeroportului „Mihail Kogălniceanu” de lângă Municipiul Constanţa; de asemenea, multe obiective turistice sunt destul de greu accesibile, fiind necesară o îmbunătăţire a reţelei rutiere de transport;

România are un ansamblu deosebit de complex de obiective turistice – naturale şi cultural‐istorice –, dar care nu sunt integrate, fiecare obiectiv prezentând numai o valoare individuală, nefiind interconectat cu alte obiective apropiate într‐un sistem care i‐ar spori valoarea turistică; devine, deci, necesară şi prioritară dezvoltarea circuitelor tematice (drumul vinului, drumul sării, drumul fructelor de pădure, al izvoarelor minerale, al mănăstirilor şi multe altele). În ciuda faptului că în ultimii ani, s‐au făcut paşi în acest sens, prin derularea unor proiecte din fonduri europene, este nevoie de o urmărire şi continuare a rezultatelor obţinute în urma implementării activităţilor proiectelor care au fost finanțate;

Apropierea deosebită dintre Marea Neagră şi lanţul carpatic (circa 250‐300 km) ar trebui valorificată ca un atu major în dezvoltarea activităţii turistice ca ramură importantă a economiei naţioanale;

Nu în ultimul rând, se simte din ce în ce mai mult nevoia de promovare şi de creare a imaginii de marcă a multor destinaţii turistice din România;

Se observă din ce în ce mai clar că ţara noastră, deşi are tradiţie în virtutea potenţialului şi patrimoniului turistic de care dispune, nu are încă o cultură orientată în acest sens, relevantă fiind simpla exemplificare a lipsei aproape totale a punctelor de informare turistică (spre deosebire de regiuni şi localităţi din Occident, unde, chiar și o singură resursă turistică devine accesibilă şi vizitabilă.

Ulterior căderii regimului comunist, structurile existente destinate turismului au fost privatizate și abandonate: asistăm în perioada anilor 90 la o demantelare la scară națională a tuturor structurilor existente. După anul 2000, în contextul unei creșteri economice naționale, turismul privat a cunoscut o creștere pe căi naturale, adaptat cererii locale și internaționale. S‐au dezvoltat astfel structuri noi, promovând deopotrivă turismul montan turismul de litoral și turismul rural.

III.1.1.b. Tipuri şi forme de turism practicate în România

Tipuri și forme de turism practicate în România:

Tipuri de turism: turism de agrement, turism curativ, turism cultural şi turism mixt;

Forme de turism: turism montan şi de sporturi de iarnă, turism balneomaritim, turism balneoclimateric, turism rural, turism ecologic, agroturism etc.;

Forme speciale: vânătoare şi pescuit, turism de aventură, turism ştiinţific, turism de cumpărături, turism de afaceri, turism medical, turism de eveniment, turism festivalier etc.;

Turismul organizat; turismul individual.

Prin resursele de care dispune, România asigură desfăşurarea celor patru tipuri majore de turism: turismul de agrement (relaxare şi revigorare psihologică), curativ (de refacere a sănătăţii), cultural şi mixt.

De asemenea, prin complexitatea peisagistică şi prin teritoriul său extrem de variat din punct de vedere geografic, ţara noastră se pretează la desfăşurarea multor forme derivate de turism precum: turismul montan şi de sporturi de iarnă, balnear (climateric şi maritim), vânătoare şi pescuit, turismul de aventură, turismul ştiinţific, turismul de cumpărături, turismul de afaceri, turismul medical, turismul rural, agroturismul, ecoturismul etc.

III.1.1.c. Resurse şi potențial turistic

1. Potenţialul turistic natural al României România dispune de un important fond turistic, atât natural, cât şi cultural‐istoric.

Potenţialul natural este dat de o mare varietate a peisajului (de la cel marin – cu plaje şi posibilităţi de cură heliomaritimă – şi deltaic, la cel montan, acesta din urmă bogat împădurit şi cu întinse pajişti sau, din contră, cu aspecte alpine – vârfuri piramidale, creste ascuţite, văi şi circuri glaciare ce adăpostesc o mulţime de lacuri) şi o mare bogăţie a izvoarelor minerale şi termale (ce o plasează pe unul dintre primele locuri în Europa – potrivit anumitor surse chiar pe primul loc). Ca urmare, rezultă o mare varietate a factorilor de cură şi a posibilităţilor de drumeţie, agrement şi odihnă.


13

Natura României include foarte multe forme geografice şi fenomene spectaculoase, cum sunt:

Vârfuri/piscuri mai ales montane, uneori şi colinare, care se remarcă prin detaşarea faţă de regiunile vecine (prin dimensiuni) şi, nu de puţine ori, prin forma lor spectaculoasă (piramidală, conică etc.); aproape toate masivele muntoase carpatice intră în această categorie (cele 11 vârfuri carpatice româneşti care depăşesc 2500m, printre care Omu, Moldoveanu, Negoiu, Parângu Mare, Peleaga şi vârfuri cu altitudini mai scăzute, dar înscriindu‐se tot în etajul alpin, precum Pietrosul Rodnei, Ciucaş ş.a.);

Stânci cu forme deosebite, unele având forme zoomorfe şi antropomorfe, modelate de agenţii naturali (în principal, eroziunea diferenţială): sfincşi (Sfinxul Bucegilor, Sfinxul Bratocei, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, Sfinxul de la Topleţ, Sfinxul Stănişoarei, Sfinxul din Oaş ş.a.), babe (renumitele „Babe” din Munţii Bucegi, „Babele la sfat” din masivul Ciucaş ş.a.) şi alte forme sugestive prin însăşi denumirilor pe care le au („Cei 12 Apostoli”, „Căciula Dorobanţului”, „Piatra Ciobanului”, „Mâna cu cinci degete”, „Porumbelul”, „Vrăjitoarea”, „Creasta Cocoşului” ş.a.);

Chei (văi înguste şi adânci, cu versanţi ca nişte pereţi, înalţi şi abrupţi): Cheile Bicazului, Cheile Zugrenilor, Cheile Râmeţilor, Cheile Nerei, Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Sohodolului, Cheile Caraşului, Cheile Turzii ş.a.);

Defilee (tot văi înguste şi adânci, dar care prezintă mai multe sectoare mai largi): Defileul Dunării, cel mai lung de pe teritoriul european (134 km), defileul Oltului (de la Tuşnad, Racoş, Turnu Roşu, Cozia), al Mureşului (între Topliţa şi Deda şi între Deva şi Radna), al Jiului (la Lainici), al Crişului Repede ş.a.;

Peşteri, în România fiind identificate deja peste 12 500, unele atractive prin dimensiuni şi concreţiuni (stalactite, stalagmite, draperii etc.) – Peştera Vântului (aproape 50 km), Topolniţa (peste 20 km), Tăuşoare, Polovragi, Comarnic ş.a. –, altele prin conservarea de gheţari fosili (Scărişoara, Vârtop, Focul Viu), de urme de mamifere (remarcabilă fiind Peştera Urşilor – numită astfel tocmai datorită descoperirii de schelete ale ursului de peşteră, Ursus Spaeleus) ori de urme de locuire umană, inclusiv picturi rupestre (Peştera Cuciulat – cu „Calul de Cuciulat” –, Ciurizbuc, Gura Dobrogei, La Adam, Gura Ponicovei, gaura Chindiei II, Veterani ş.a.); în România există şi peşteri formate în sare, fenomen rar pe glob, cum sunt cele de la Mânzăleşti, în platoul Meledic din Subcarpaţii Buzăului, peştera 6S de aici fiind una dintre cele mai mari de acest fel din lume;

Vulcanii noroioşi (mici ridicături conice formate prin erupţia la suprafaţa pământului a gazelor degajate dintr‐un zăcământ de hidrocarburi, acestea antrenând apă şi nămol), cele mai multe şi mari areale aflându‐se în Subcarpaţii Buzăului (Pâclele Mari şi Pâclele Mici, Glodurile, Tulburea, Ursoaia ş.a.) şi în Subcarpaţii Gorjului, Podişul Târnavelor (la Haşag), valea Bahluiului etc.;

Cascade, foarte multe, mai ales în Munţii Apuseni (Vălul Miresei, Moara Dracului, Săritoarea Bohodeiului, Iadolina, Bulbuci ş.a.) şi în Carpaţii Orientali (Cascada Cailor, Duruitoarea, Putna ş.a.) ori în Carpații Meridionali (Urlătoarea, Bâlea ş.a.);

Focuri vii, respectiv autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafaţa în lungul unor falii, fisuri etc., prezente îndeosebi în Subcarpaţii Curburii (la Andreiaşu pe Valea Milcovului, Terca în bazinul Slănicului de Buzău);

Alte forme spectaculoase de relief: coloane de bazalt ca nişte orgi naturale (Detunatele din Munţii Apuseni, Coloanele de bazalt de la Racoş, cele de la Piatra Cioplită ş.a.), stânci şi creste („Pietrele Doamnei”, „Pietrele Muierilor”, „Piatra Şoimului”, „Acele Cleopatrei”, „Piatra Zăganului”, Stâncile „Adam şi Eva” ş.a.), ravenări de mari dimensiuni (Râpa Roşie de lângă Sebeş, Groapa Ruginoasa din Munţii Apuseni ş.a.).

Potenţialul turistic al apelor. România are o hidrografie bogată (a se vedea şi Studiul 9. Cadrul natural și biodiversitatea), cu multe elemente cu valenţe turistice:

Râurile, atât în localităţile pe care le străbat, cât şi în afara lor, sunt solicitate în diverse forme de practicare a turismului (odihnă, recreere, sporturi nautice, înot etc.); la cele mari şi suficient de adânci se adaugă navigaţia de plăcere. Pe unele râuri mari (Siret, Mureş, Olt ş.a.) în ultima vreme au fost reînviate „expediţiile nautice” ale plutaşilor de odinioară, dar cu folosirea unor ambarcaţiuni sportive moderne;

Lacurile (numeroase, de o mare varietate ca origine, dimensiuni, inclusiv lacurile antropice) au valenţe turistice multiple: constituie locuri de agrement, odihnă, frecvent folosite la sfârşit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată, salmastră care dispun de nămol sapropelic etc., există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat de lângă Brăila, Amara, Techirghiol, cele din ocnele prăbuşite de la Slănc Prahova, lacurile de la Ocna Sibiului, Sovata etc.); lacurile din regiunile montane (glaciare, carstice etc.) reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice, unele cunoscând amenajări deosebite (Brăila, Lacul Roşu etc.). Amenajările hidrotehnice şi hidroenergetice au ca element de atractivitatea distinct lacurile de acumulare (pe Dunăre, Siret, Bistriţa, Mureş, Olt, Argeş ş.a.), folosite pentru canotaj, plimbări cu şalupe, pescuit etc.;

Apele minerale şi termale, ape cu un conţinut variabil de săruri, gaze sau substanţe minerale radioactive, care le conferă proprietăţi terapeutice din cele mai diverse şi, respectiv, apele subterane cu temperatura mai ridicată decât cea medie din luna cea mai călduroasă a regiunii în care se află, acestea fiind de mai multe feluri: hipotermale (20‐370C), mezotermale (37‐420C) şi hipertermale (peste 420C); staţiunile cu astfel de izvoare sunt numite „cu apă caldă”. Sunt de o mare bogăţie (locul I în Europa) şi varietate, multe fiind amenajate balnear sau numai pentru vizitare ori consum.

14


14

Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (vezi Tabelul 7.1) şi reprezintă o valoroasă resursă turistică atât pentru consum, dar mai ales pentru asigurarea unor tratamente specifice; se poate afirma că România este ţara izvoarelor minerale şi termale. Principalele tipuri de ape minerale (cu precizarea că în cadrul aceleiaşi staţiuni se pot întâlni izvoare cu ape minerale dintre cele mai felurite) prezente pe teritoriul României sunt:

Carbogazoase, mai ales în vestul Carpaţilor Orientali (Biborţeni, Borsec, Băile Tuşnad, Covasna, Borşa, Vatra Dornei ş.a.) şi în vestul ţării (Buziaş, Lipova ş.a.);

Alcaline, îndeosebi în Carpaţii Orientali (Biborţeni, Bodoc, Borsec, Malnaş‐Băi, Zizin, Sângeorz‐Băi ş.a.) sau la contactul acestora cu zona colinară (Slănic Moldova) şi în nordul ţării (Lipova, Tinca ş.a.);

Clorurate sodice, mai ales în Depresiunea Transilvaniei (Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Bazna, Praid, Sovata ş.a.) şi în Subcarpaţi (Băile Govora, Ocnele Mari, Telega, Sărata Monteoru, Bălţăteşti ş.a.) şi într‐o mai mică măsură în zona montană (Băile Herculane, Ocna Şugatag ş.a.);

Sulfuroase, mai rar simple (Mangalia, Sinaia) sau sulfuroase termale (Băile Herculane), frecvent sulfuroase clorurate sodice (Băile Govora, Călimăneşti, Săcelu, Vizantea, Nicolina ş.a.);

Iodurate (Băile Govora, Sărata Monteoru, Bazna ş.a.);

Radioactive (Băile Herculane, Borsec, Sângeorz‐Băi ş.a.);

Sulfatate (Slănic Moldova, Ocna Şugatag, Sărata Monteoru, Amara, Băile Govora, Călimăneşti ş.a.).

Prin îmbuteliere, apele minerale, mai ales cele din regiunea montană, sunt tot mai mult comercializate, de cele mai multe ori purtând ca emblemă numele staţiunii din care sunt valorificate: Dorna, Poiana Negrii, Biborţeni, Borsec, Bilbor, Perla Harghitei, Zizin, Hebé ş.a.

Alături de acestea sunt, pe de o parte, izvoarele termale cu grad de mineralizare variat, care au o largă căutare în tratamentele terapeutice (Băile Felix, 1 Mai, Tinca, Băile Herculane ş.a.) şi apele termale extinse prin foraje şi utilizate în ştranduri (Oradea, Timişoara ş.a.) sau ca mijloc balnear (Cozia, Bucureşti – Foradex ş.a.).

Cele mai importante izvoare termale din România, se află la Moneasa (35‐380C), Geoagiu (340C), Vaţa de Jos (35‐380C), Băile Herculane (620C în cazul apelor din foraje), Băile Felix (48‐690C), în perimetrul Vadu Oii – Topalu, Ţicleni, Călimăneşti – Căciulata, Cozia – Bivolari (temperaturi de peste 500C), Lunca Bradului – Topliţa (22,50C), Băile Olăneşti (32,50C), Mangalia (21,50C), Băile Tuşnad (210C), Timişoara (20,20C), Arad (21,20C), Băile Tinca (250C), Răbăgani (230C) etc.4

Tipul de izvor Utilizare Localizare

Oligominerale În cura internă sau externă, pot fi şi termale.

Băile Felix, Băile 1 Mai, Geoagiu‐Băi, Călan, Vaţa de Jos, Moneasa, Călimăneşti, Slănic Moldova, Băile Olăneşti

Carbogazoase Ca ape medicinale, cât şi în cura externă. Buziaş, Lipova, Biborţeni, Sângeorz‐Băi, Vatra Dornei, Băile Tuşnad, Balvanyos, Malnaş‐Băi

Alcaline În cura internă, pot conţine şi clorură de sodiu.

Bodoc, Poiana Negri, Borsec, Zizin, Slănic Moldova, Covasna, Sângeorz‐Băi

Alcalino‐feroase Predomină anionul bicarbonic şi cationii de calciu şi magneziu; folosite cu precădere în cura internă.

Borsec, Lipova, Tinca, Biborţeni, Zizin

Feruginoase Au fier şi sunt folosite în cura internă sau ca ape de masă.

Băile Tuşnad, Vatra Dornei, Buziaş, Lipova, Vâlcele

Arsenicale Cura internă Covasna, Şaru Dornei

Clorurate‐Sodice Cura internă sau externă Băile Herculane, Ocna Sibiului, Sovata, Ocnele Mari, Ocna Mureş, Slănic Moldova, Sângeorz‐Băi, Malnaş‐Băi

Iodurate În funcţie de concentraţie, atât în cura internă, cât şi în cea externă.

Băile Olăneşti, Călimăneşti, Cozia, Bazna, Govora

Sulfuroase În special în cura externă. Băile Herculane, Călimăneşti, Olăneşti,Săcelu, Pucioasa

Sulfatate Prezintă sulf în formă oxidată, sunt hipotone şi indicate pentru cura internă

Amara, Vaţa de Jos

Radioactive Au o radioactivitate de cel puţin 10‐7mg/l sar de uraniu

Băile Herculane, Sângeorz‐Băi, Borsec

Tabelul 7.1. Tipuri de izvoare minerale pe teritoriul României (după I. Pişotă, 1995, cu modificări) Sursa: Ielenicz şi Comănescu (2006), p. 24

4 Vezi Mihai Ielenicz, Laura Comănescu (2006), România. Potenţial turistic, Ed. Universitară, Bucureşti, p. 22.


15

Harta 7.1. Potențial turistic natural (Quattro Design, 2013) Sursa: HG 852/2008, HG 2026/2011, Legea 343/2002, PATZ Zona costieră a Mării Negre, Legea 82/1993, Legea 526/2003

Potenţialul turistic al vegetaţiei:

Pădurile, aflate pe toate treptele de relief, ieşind în evidenţă cele montane, graţie întinderii compacte, dimensiunii arborilor, vârstei acestora etc.:

Codrii Seculari din Masivul Rarău (au peste 500 de ani vechime), Pădurea Valea Putnei din Munţii Giumalău, pădurile Hartagu şi Viforâta din Munţii Buzăului, pădurile din Munţii Călimani, păduricea Spătaru şi Crâng din Câmpia Buzăului, pădurile Snagov, Comana şi altele din Câmpia Vlăsiei; unele păduri monospecie, precum faimoşii „Codri de Aramă” şi „Pădurea de Argint” (judeţul Neamţ);

pădurile din interiorul multor oraşe sau din imediata apropiere, în multe cazuri fiind amenajate pentru recreere şi odihnă (Băneasa – Bucureşti, Copou – Iaşi, Trivale – Piteşti etc.);

parcurile dendrologice (cu specii de arbori, arbuşti şi plante perene din diverse părţi ale lumii), multe cu caracter exotic: Simeria (lângă Deva), Moacşa (lângă Curtici), Săvârşin, Gura Humorului;

arbori ce constituie elemente de ordin emotiv‐spiritual, arbori (de regulă, izolaţi) care amintesc de mari personalităţi ale ţării, precum: „Teiul lui Eminescu” (Copou – Iaşi), „Stejarul din Borzeşti” cu referire la Ştefan cel Mare, „Gorunul lui Horea” (Ţebea), „Frasinul lui Horea” (Albac, sus, pe munte, lângă casa în care a locuit acesta), „Fagul Împăratului” (pe Valea Arieşului), „Molidul Candelabru” (la Tiha Bârgăului) şi atâţia alţii.

Pajiştile montane, unele oferind un peisaj aparte, foarte atrăgător;

Prezenţa unor plante relicte, care au supravieţuit în decursul timpurilor geologice dispariţiei florei din care au făcut parte (lotusul termal/Nimphaea lotus thermalis de la Băile Felix) ori plante endemice care trăiesc pe un teritoriu foarte restrâns (de exemplu, garofiţa Pietrii Craiului);

Legat de anumite elemente de vegetaţie, la anumite date calendaristice se organizează sărbători folclorice, care atrag turişti: Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare (Podişul Mehedinţi), Sărbătoarea castanului de la Tismana, Sărbătoarea narciselor de la Dumbrava Vadului (Depresiunea Făgăraş) ori a bujorului sălbatic de la Zau de Câmpie.

16


16

Potenţialul turistic al faunei. Ţară cu una dintre cele mai bogate şi variate faune din Europa (vezi Studiul 9. Cadrul natural și biodiversitatea), România are atuuri turistice deosebite în domeniu prin cunoaşterea speciilor, fie în cadrul lor natural (unde acestea se manifestă liber), aşadar în zonele ocrotite, fie în captivitate (grădinile zoologice); Delta Dunării şi unele păduri, pot oferi un spectacol natural direct.

Vânătoarea. Unele specii faunistice din România prezintă un deosebit interes cinegetic, îndeosebi cerbul, căprioara – într‐o anumită măsură şi masculul, căpriorul –, ursul, râsul, mistreţul şi unele specii de păsări. Cerbul este frecvent în Carpaţii Orientali, se întâlneşte insular în Carpaţii Meridionali şi este absent în Carpaţii Occidentali. Râsul, mistreţul şi căprioara sunt prezente în toţi Carpaţii Româneşti (ultimele două chiar şi în alte unităţi de relief); ursul este mai puţin frecvent, dintre unităţile montane, doar în Munţii Banatului.

Există multe alte specii, atât de mamifere, cât şi de păsări, care prezintă interes cinegetic;

Interesant de amintit este şi faptul că România este una din cele câteva ţări europene care mai au o populaţie viabilă de lupi (apreciată a reprezenta circa 35 % din întregul efectiv european), fiind astfel permisă vânarea lor. De asemenea, Carpaţii Româneşti deţin primul loc în Europa la efectivul de urşi (jumătate din totalul continentului) şi râşi (30 %). De altfel, pe ansamblu, în cadrul Uniunii Europene, România deţine cea mai mare biodiversitate şi, respectiv, cel mai mare fond biogenetic între toate ţările europene;

Deşi vânătoarea este reglementată prin „Legea pentru fondul cinegetic şi protecţia vânatului” (din 1996), există încă frecvente cazuri de încălcare a acesteia (braconaj, depăşirea cotelor de vânat şi a perioadelor în care se poate practica, vânarea de specii interzise etc.), ceea ce se reflectă în afectarea pe termen lung a viabilităţii unor specii.

Pescuitul

România are un mare potenţial în domeniu, datorită apelor Mării Negre, fluviului Dunărea, numeroaselor râuri şi lacuri, ceea ce se reflectă în marea varietate de specii.

În ţara noastră se desfăşoară, anual, campionatul mondial de pescuit crap, la Săruleşti (jud. Călăraşi). Ar putea fi organizate asemenea campionate (mondiale, europene, balcanice etc.) şi pentru alte specii, precum ştiuca, somnul ş.a. Există un mare număr de păstrăvării, dintre care peste 50 sunt de mari dimensiuni, precum cele din Carpaţii Orientali (Săpânţa, Firiza, Valea Brodinei, Pojorâta, Lacu Roşu, Ceahlău, Lepşa, Oituz ş.a.), Carpaţii Meridionali (Bâlea, Arpaş, Sadu, Brădişor, Topleţ ş.a.), Munţii Banatului (Semenic – Văliug, Bozovici, Valea Beiului ş.a.), Munţii Apuseni (Gilău, Remeţi, Chişcău, Vaşcău ş.a.), Subcarpaţi (Cislău, Miloştea, Tismana ş.a.).

2. Potenţialul antropic/cultural‐istoric al României. Principale unităţi de relief

Potenţialul antropic sau cultural‐istoric este dat de varietatea vestigiilor (ale culturilor neolitice, plus vestigii greceşti, romane, dacice) şi a monumentelor istorice, arhitectonice şi de artă (caracteristice tuturor marilor perioade istorice şi culturale), de numeroase muzee şi case memoriale şi, nu în ultimul rând, de foarte buna conservare a civilizaţiei populare (folclor, etnografie, artă populară).

Având în vedere bogăţia României în atracţii de natură antropică, amintim, sintetic, câteva categorii reprezentative:

Vestigii ale coloniilor antice greceşti (Tomis, Callatis, Histria) şi ale castrelor şi oraşelor romane (Apulum/Alba Iulia, Potaissa/Turda, Napoca/Cluj‐Napoca, Dierna/Orşova, Drobeta/Drobeta Turnu Severin (inclusiv un picior al faimosului pod de peste Dunăre construit de arhitectul Apollodor din Damasc), Sucidava/Celeiu, astăzi sat înglobat în oraşul Corabia, Axiopolis/Cernavodă, Arrubium/Măcin, Noviodunum/Isaccea, Carsius/Hârşova, Aegyssus/Tulcea ş.a.);

Cetăţi dacice şi daco‐romane (între care cele din Munţii Orăştiei: Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costeşti, Piatra Roşie, Sarmisegetusa Augusta Dacica ş.a.) şi feudale (Suceava, Neamţ, Târgovişte, Deva, Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Sighişoara ş.a.);

Cetăţi feudale, prezente în toate provinciile româneşti: Cetatea de Scaun şi Scheia din Suceava, Cetatea Neamţului de lângă Târgu Neamţ, Cetatea de Scaun de la Târgovişte cu Turnul Chindiei, Cetatea Braşovului, care conservă foarte bine multe bastioane (al ţesătorilor, astăzi muzeu, al fierarilor, postăvarilor, tăbăcarilor etc.) şi turnuri (Turnul Alb, Turnul Negru ş.a.), cetăţile Făgăraş, Mediaş, Sighişoara, Sibiu, Cluj‐Napoca, Alba Iulia (Alba Carolina, cea mai amre cetate medievală din Transilvania, în stil Vauban), Bistriţa, Târgu Mureş, Deva, Arad, Oradea ş.a.

Cetăţi ţărăneşti medievale, mai ales în sudul Transilvaniei (Râşnov, Rodbav, Rupea, Homorod, Prejmer, Feldioara, Cincu, Cincşor, Tălmaciu, Miercurea Sibiului, Biertan, Slimnic, Cisnădie, Cisnădioara, Cristian, Sebeş ş.a.);

Castele şi palate: Bran (sfârşitul sec. al XIV, cu transformări în sec. XVII şi XX, cotat printre cele mai frumoase din lume), Peleş şi Pelişor de la Sinaia (sfârşitul sec. XIX ‐ începutul sec. XX), Săvârşin (în judeţul Arad, sec. XVIII), ale Huniazilor – în Hunedoara (sec. XIV, transformat în stil gotic la sfârşitul sec. XV) şi, respectiv, în Timişoara (sec. XV), Banffy şi Teleki din Cluj‐Napoca, palatele din numeroase oraşe, între care Timişoara (Episcopal, sec. XVIII, Dicasterial, mijlocul sec. XIX, Deschan, prima jumătate a sec. XIX ş.a.), Arad (Palatul Culturii, la începutul sec. XIX, în stil eclectic, şi mai multe în stil baroc), Oradea (palatul Episcopal, începutul sec. XIX), Sibiu (Brukenthal şi Casa cu cariatide, sfârşitul sec. XVIII), Iaşi (Cantacuzino‐Paşcanu, sec. XVII, cu modificări în sec. XIX, Sturdza şi Palatul Culturii, sec. XIX), Bucureşti (Palatul Domnesc din ansamblul Curtea Veche, Ghica – Tei, Şuţu, Ştirbei, Cotroceni, Cantacuzino, Palatul Regal, Palatul Poştelor, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Palatul Victoria ş.a.), Buftea (palatul Ştirbey), multe aşa numite Palate Comunale sau Palate Administrative (Primării) construite la graniţa dintre sec. XIX şi XX (Buzău, Călăraşi, Piteşti etc.);


17

Edificii religioase, mai ales biserici, catedrale şi mănăstiri (şi sinagogi, moschei), în diverse stiluri (romanic, bizantin, brâncovenesc, gotic, baroc etc., din variate materiale de construcţie); peste 300 sunt incluse pe harta patrimoniului cultural de interes naţional, iar unele dintre acestea sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO:

Mănăstirea Horezu, din apropiere de oraşul Horezu, sfârşitul sec. XVII;

Bisericile pictate, cu fresce exterioare, din nordul Moldovei – Arbore, Humor, Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ, Pătrăuţi, Probota şi Sfântul Ioan din Suceava, cu o vechime de 400‐500 de ani;

Bisericile de lemn din Maramureş (cele din satele Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz, Surdeşti), cu o vechime de 300‐400 de ani;

Bisericile fortificate din Transilvania (cele din Biertan, Câlnic, Dârjiu, Prejmer, Saschiz, Valea Viilor şi Viscri), majoritatea datând din sec. XVIII.

Se adaugă nenumărate alte biserici, catedrale şi mănăstiri, din lemn, piatră sau zid, în diverse stiluri arhitectonice, ieşind în evidenţă: Bisericile şi mănăstirile din Moldova de Nord şi Centrală: Putna (de mari dimensiuni, prima ctitorie a lui Ştefan cel

Mare, al cărui mormânt se află aici), Dragomirna (având proporţii neobişnuite), Rădăuţi (Biserica Bogdana, cea mai veche clădire bisericească din zid din Moldova), Slatina, Neamţ, Agapia, Văratec, Bistriţa, Tarcău, cele din Iaşi (Cetăţuia, Golia, Stelea, Trei Ierarhi, Bârnova ş.a.) etc.;

Bisericile şi mănăstirile din nordul Olteniei şi Munteniei: Tismana, Lainici, Polovragi, Bistriţa, Govora, Cozia, Cotmeana, Nămăieşti, Curtea de Argeş (Sf. Nicolae Domnesc, ctitorie a primului domnitor al Ţării Româneşti Basarab I, în 1352, Biserica Episcopală, 1512‐1517, ridicată de Neagoe Basarab), Câmpulung (Biserica Negru Vodă), Târgovişte (Mănăstirea Dealu, Biserica Domnească, Biserica Stelea ş.a.);

Bisericile şi catedralele în stil gotic, baroc, renascentist etc. din Transilvania, Banat, Crişana, unele de mari dimensiuni, îndeosebi cele gotice (Biserica Neagră din Braşov, c. 1385‐c.1476, cea mai mare construcţie gotică din ţară); Catedrala Sf. Mihail din Cluj‐Napoca, sec. XIV‐XV, Biserica Evanghelică din Sibiu, sec. XIV‐XV;

Bisericile şi mănăstirile din Bucureşti şi împrejurimi: Curtea Veche şi Mihai Vodă – sec. XVI; Radu Vodă şi Sf. Gheorghe Nou – sec. XVII; Colţea, Kretzulescu, Antim, Stavropoleos, Patriarhia Română – sec. XVIII (în Capitală); Cernica, Plumbuita, Pasărea, Căldăruşani, Pustnicul, Snagov, Comana ş.a.

Bisericile rupestre: Schiturile Negru Vodă şi Corbii de Piatră din judeţul Argeş, bisericile şi chiliile de la Aluniş‐Nucu în Dealurile Buzăului, ansamblul monastic de la Basarabi, complexul rupestru de la Independenţa, chilia Sf. Andrei de la Ioan Corvin (toate în jud. Constanţa), chilia lui Daniel Sihastru de la Putna (jud. Suceava).

Muzee, de o mare varietate şi bogăţie: de istorie, de artă, de artă şi tehnică populară, de istorie naturală, tehnice etc.:

Unele dintre acestea, prin bogăţia şi valoarea patrimoniului, se înscriu între cele mai importante în domeniu la nivel european şi mondial, cum sunt Muzeul Satului, Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Tehnicii şi Artei Populare din Dumbrava Sibiului ş.a.

Există muzee în aproape toate oraşele ţării, precum şi în unele aşezări rurale, dar mai ales în Bucureşti (Muzeul Curtea Veche, Muzeul Naţional de Istorie – care, printre altele, găzduieşte tezaurul „Cloşca cu puii de aur” –, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Muzicii Româneşti, Muzeul Satului, Muzeului Ţăranului Român, Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Național de Geologie ş.a.), Braşov (Muzeul Primei Şcoli Româneşti în cadrul Bisericii Sf. Nicolae, Muzeul de Artă şi Etnografie, Muzeul Judeţean de Istorie, găzduit de Casa Sfatului, datând din sec. XIV), Sibiu (Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Etnografic „Franz Binder”, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Casa Artelor, Muzeul de Etnografie Săsească „Emil Sigerus”, Muzeul în aer liber „Astra” din Dumbrava Sibiului ş.a.), Timişoara (Muzeul Banatului găzduit de Castelul Huniazilor, Muzeul de Artă în Palatul Baroc, Muzeul Satului Bănăţean ş.a.), Baia Mare (Muzeul de Mineralogie, nu mai puţin de 16 000 de minerale rare, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară, Muzeului Satului, Muzeul de Artă, Muzeul Judeţean Maramureş, cu o secţiune privind prelucrarea aurului ş.a.), Iaşi (Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic, toate găzduite de Palatul Culturii, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul „Mihai Eminescu” ş.a.), Constanţa (Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie, care adăposteşte faimoasa sculptură „Gânditorul de la Hamangia”, Edificiul roman cu mozaic, Muzeul de Artă, Muzeul de Artă Populară, Muzeul „Ion Jalea”), Ploieşti (Muzeul Republican al Petrolului, Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Muzeul de Artă Populară, Muzeele memoriale „Ion Luca Caragiale” şi „Nichita Stănescu” ş.a.).

Există şi unele muzee aparte, destul de rare pe Glob, precum unele deja menţionate (Muzeul Ceasului şi Muzeul Petrolului din Ploieşti, Muzeul de Mineralogie din Baia Mare etc.), la care se adaugă Muzeul Aurului de la Brad (înfiinţat în 1912, renovat şi modernizat, fiind redeschis în 2012), având peste 1 300 de exponate aurifere (unele unicat în lume ca aspect: „Pana lui Eminescu”, „Balerina”, „Ursul Fram”, „Tunul lui Avram Iancu”, „Harta României” ş.a.), Muzeul Chihlimbarului de la Colţi din Dealurile Buzăului (cu exponate de excepţie, inclusiv un „bloc” de 4 kg).

Clădiri istorice, de regulă monumentale, în multe oraşe, între care Braşov (Casa Hirscher sau Casa Negustorilor, Casa Mureşenilor ş.a. din sec. XIV ‐ XVIII), Sibiu (Casa Altenberger‐Pempflinger, 1470, Casa Haller, sec. XVI, Casa Brukenthal ş.a.), Cluj‐Napoca (Casa Matei Corvin, sec. XV‐XVI), Timişoara (Casa Prinţului Eugeniu de Savoia, 1717, Casa Mercy, începutul sec. XVIII, Casa cu copacul de fier ş.a.), Târgu Mureş (Casa Toldalagi, sec. XVIII), Craiova (casele Jianu, Glogoveanu ş.a., sec. XVIII), Iaşi (Casa Dosoftei, 1677, casa Alecu Balş, sec. XIX ş.a.), Bucureşti (casele Melik, Lahovary, Vernescu, Assan ş.a. majoritatea din sec. XIX), Târgovişte (mai multe case din sec. XVIII) ş.a.

18


18

Case boiereşti, foarte numeroase, remarcându‐se culele (reședințe fortificate) din Oltenia și Gorj (Măldăreşti, Glogoveanu etc.);

case şi muzee memoriale, amenajate, de regulă, în casele unor personalităţi, acestea fiind prezente pe tot cuprinsul ţării, fiind localizate îndeosebi în localitatea de naştere a acestora şi, uneori, în cea în care şi‐au desfăşurat activitatea: Mihai Eminescu (Ipoteşti – s‐a inaugurat şi un Centru Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – şi Iaşi), George Enescu (Liveni), Ciprian Porumbescu (Stupca), Nicolae Iorga (Botoşani şi Vălenii de Munte), Mihail Sadoveanu (Fălticeni), Vasile Alecsandri (Mirceşti), Nicolae Labiş (Mălini), Calistrat Hogaş (Piatra Neamţ), Ion Creangă (Humuleşti – Târgu Neamţ şi Iaşi/„Bojdeuca”), Nicolaus Lenau (Lenauheim), Bela Bartok (Sânnicolau Mare), George Bacovia (Bacău), Alexandru Ioan Cuza (Ruginoasa), George Coşbuc (Hordou/Coşbuc), Liviu Rebreanu (Târlişua), Octavian Goga (Ciucea şi Răşinari), Ioan Slavici (Şiria), Constantin Brâncuşi (Hobiţa), George Topârceanu (Nămăieşti), Nicolae Bălcescu (Nicolae Bălcescu), Iulia şi Bogdan Petriceicu Haşdeu (Câmpina), Cezar Petrescu (Buşteni), Elena Farago (Craiova), Vasile Voiculescu (Pârscov), Ion Luca Caragiale (Ploieşti), Nichita Stănescu (Ploieşti) ş.a.

Ansambluri monumentale, monumente şi grupuri statuare, statui, busturi:

Ansamblul monumental „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu, inaugurat la data de 27 octombrie 1938 şi construit din mai multe piese: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului, Coloana fără sfârşit sau Coloana Infinitului (29,33 m înălţime); Arcul de Triumf din Bucureşti, ridicat în 1922 pentru comemorarea Unirii din 1918 şi a eroilor din Primul Război Mondial;

Ansamblurile monumentale ce comemorează eroii unor bătălii răsunătoare (Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Mateiaş ş.a.) ori ale unor crime (Memorialul Durerii de la Sighetul Marmaţiei, Monumentul de la Moisei, din Maramureş).

Edificii moderne: clădiri monumentale, complexe expoziţionale, poduri, viaducte, tunele, canale, baraje etc., care au fost realizate în scopuri economice dar, unele, au dobândit şi atractivitate turistică.

3. Turismul rural

Există o anumită confuzie terminologică în domeniu, vorbindu‐se de agroturism, agroecoturism, turism rural şi ecologic etc. ca definind același tip de turism. Turismul rural constituie sfera cea mai largă, incluzând toate celelalte forme: agroturism, turism rural‐meşteşugăresc, rural‐gastronomic, rural‐arhitectural etc. Turismul rural are un mare potenţial de dezvoltare în România, pentru toate formele, existând un patrimoniu bogat, în unele cazuri de excepţie.

Agroturismul constă în sate cu potenţial economic relativ bogat, cu gospodării ţărăneşti ce pot oferi cazare în condiţii bune şi servicii de masă corespunzătoare cerinţelor clienţilor, pentru un sejur de mai multe zile. După 1990, s‐a practicat mai întâi în aşezări din Culoarul Rucăr‐Bran (localităţile Şirnea, Peştera, Rucăr, Podul Dâmboviţei, Moeciu ş.a.), depresiunile din Bucovina (Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Valea Putnei, Valea Suceviţei), precum şi în Munţii Apuseni. Apoi, s‐a extins şi în alte zone ale ţării, practic astăzi, fiind prezent pe întreg cuprinsul ţării, dar cu intensităţi diferite. Multe dintre pensiunile respective corespund, în fapt, turismului ecologic, verde, practicat în areale naturale neafectate, întrucât pensiunile agroturistice propriu‐zise presupun ca serviciile principale să fie generate de activităţi agricole, specializate pe anumite domenii:

Culturi agricole, majoritatea aspectelor din pensiunea turistică trebuind să fie legate de culturile specifice regiunii sau localităţii: preparate culinare, materiale de construcţie, elemente de design, dispunerea anexelor gospodăreşti, instalaţii de prelucrare primară şi finită a producţiei, accesorii, băuturi etc.; mai puţin prezente în ţara noastră, astfel de pensiuni pot fi organizate pentru cultura cartofului (în Depresiunea Braşovului şi în alte areale din Transilvania și din Bucovina), pentru cultura grâului (în Bărăgan şi în orice areal cerealier din sudul ţării);

Creşterea animalelor, cu cel puţin două elemente de mare atractivitate: creşterea cailor pentru agrement, gospodăriile respective trebuind să dispună de grajduri, ţarcuri, trasee pentru plimbări, spaţii pentru îmblânzirea cailor, piste de antrenament, spaţii destinate cursurilor pentru începători, închiriere de echipamente, spaţii şi echipamente pentru practicarea sporturilor medievale etc.; creşterea oilor, respectiv stâne tradiţionale adaptate turismului care pot funcţiona ca pensiuni turistice în cele două anotimpuri propice: primăvara – dominată de sărbători şi ritualuri, vara – în faza de munte, legat de mulsul oilor şi prepararea brânzeturilor; sunt multe regiuni care se pretează acestui tip de pensiuni: sudul Transilvaniei (cu areale precum Mărginimea Sibiului, Bran, Covasna ş.a.), nordul Olteniei (Vaideeni, Polovragi, Novaci ş.a.), Carpaţii Curburii (Vrancea, Buzău), Maramureşul, Munţii Apuseni, Munţii Banatului ş.a.

Pensiuni pomicole, cu peisaje cu livezi, instalaţii tradiţionale de rafinare a alcoolului (cazane de fiert ţuica), culesul fructelor, preparate culinare bazate pe fructe, băuturi răcoritoare, sărbători cu specific etc.; de exemplu, pensiuni legate de livezile de prun (în Ţara Oaşului, zona Bistriţa‐Năsăud, Subcarpaţii Buzăului, Subcarpaţii Argeşului etc.), măr (Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului, zona Fălticeni etc.), piersic şi cais (Dobrogea);

Pensiuni viticole, care au ca element de referinţă peisajul viticol și arhitectura spaţiilor de depozitare a vinului, crame, spaţii pentru degustarea de vinuri, muzee ale vinului, festivaluri specifice, gastronomie adecvată vinurilor, preparate culinare bazate pe struguri, procedeele de vinificaţie etc.; asemenea pensiuni pot fi înfiinţate în orice podgorie, dar mai ales în cele renumite (Cotnari, Panciu, Odobeşti, Valea Călugărească, Murfatlar, Segarcea, Drăgăşani, Jidvei, Şiria ş.a.).

Turismul rural nu se reduce la aceste forme, practic, cel puţin în prezent, prevalând turismul legat de cultura populară (artă, arhitectură, etnografie, folclor etc.).


19

III.1.1.d. Piaţa turistică

1. Cererea turistică

Cererea turistică poate fi analizată la nivelul operațiunilor efectuate de agențiile de turism.

Conform datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2013 sunt licențiate 3240 de agenții de turism la nivel național. Distribuția acestora pe județe este evidențiată în Anexa 7.1 (Tabelul A.7.1.1).

Analiza distribuţiei teritoriale a agenţiilor de turism, la nivel naţional, evidenţiază că amplasarea acestora în spaţiul geografic românesc este extrem de polarizată şi dezechilibrată:

Mai mult de o treime (35,5 %, respectiv 1 551) din numărul total al agenţiilor de turism care operează pe teritoriul României sunt concentrate în Bucureşti, fapt ce poate fi asociat, cel puţin la nivel intuitiv şi la nivel analitic, cu o cauzalitate complexă: prezenţa în capitală a unei cereri turistice mai mari, concentrarea populaţiei cu venituri mai mari decât în restul ţării etc.;

Alte trei judeţe concentrează încă 14,9 % din numărul total al agenţiilor de turism, dar la o diferenţă mare faţă de capitală, deşi cu o valoare dublă faţă de media naţională, acestea fiind în ordine: Cluj (5,1 %, 164 agenţii), Constanţa (5,0 %, 162 agenţii) şi Braşov (4,8 %, 155 agenţii); este evidentă vocaţia turistică a acestor judeţe, imprimată de specificul lor geografic: montan în cazul Braşovului şi Clujului (de asemenea, cu o reţea urbană dezvoltată şi poli de dezvoltare regională) şi costier în cazul Constanţei;

Drept concluzie, jumătate din numărul agenţiilor de turism din România, concentrată în capitală şi în cele trei judeţe menţionate, deserveşte doar 18,45 % din populaţia ţării!;

La polul opus, mult sub media naţională (77 agenţii/judeţ), se află judeţe precum Covasna, Mehedinţi, fiecare concentrând 0,4 % din numărul total (14, respectiv 13 agenţii), urmate de ultimele clasate Teleorman, Giurgiu şi Sălaj, concentrând 0,2‐0,3 % din total, Sălajul având 6 agenţii de turism în tot judeţul; explicaţia rezidă în faptul că populaţia acestor judeţe este predominant vârstnică, rurală şi cu venituri foarte mici.

Agențiile de turism tour operatoare sunt acele agenții de turism specializate în organizarea de programe și acțiuni turistice, pe care le comercializează direct sau prin intermediul altor agenții de turism, pe baza de contracte și convenții. Agențiile de turism cu activitate de vânzare sunt acele agenții de turism care vând programele și actiunile turistice ale tour operatorilor.

Turiștii participanți la o acțiune turistică sunt persoanele care beneficiază de serviciile oferite și vândute de operatorul economic care o organizează. Acțiunea turistică reprezintă modalitatea specifică de desfășurare și condițiile asigurate de operatorul economic organizator pe parcursul călătoriei turistului.

Turismul organizat de agenţiile de turism, pe acţiuni turistice

Acţiuni turistice

Număr turişti (mii persoane)

Anul 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Acţiuni turistice interne

1801 1787 1524 1421 1299 1230 1322 1203 1234 1429 1210 1276 1249 1313 407 244 681

Acţiuni turistice externe

498 424 347 266 204 195 125 161 186 216 291 476 614 702 463 326 799

TOTAL 2299 1425 1501 1687 1503 1425 1447 1364 1420 1645 1501 1752 1863 2015 870 570 1480

Tabel 7.2. Turismul organizat de agentiile de turism, pe actiuni turistice Sursa: INS, 2013

Cererea pentru acțiuni turistice interne este evident mai mare decât cea pentru acțiuni turistice externe, situaţie ce s‐a menţinut, cu un ecart considerabil (între acţiunile turistice interne şi cele externe organizate de agenţiile de turism), până la criza financiară internaţională ce a debutat în SUA în 2008, efectele asupra pieţei europene (inclusiv cea românească), în general, sporindu‐se în anii ce au urmat. Astfel, dacă în 1995 numărul acţiunilor turistice derulate de agenţiile de turism ce operează pe teritoriul naţional depăşea o cerere de 2,3 milioane persoane, cinsprezece ani mai târziu, în 2010 cererea abia depăşea o jumătate de milion de persoane.

În ansamblu, cererea pentru acţiunile turistice interne a înregistrat un trend descendent pe toată perioada analizată, cu o prăbuşire după anul 2008 (o cădere de aprope 3 ori) şi cu tendinţe de redresare în prezent, în timp ce cererea pentru acţiunile turistice externe a înregistrat o tendinţă ascendentă începând cu anii 2000, cu excepţia sincopei generate de criza eocnomică mondială. Mai mult, ecartul dintre cele două a scăzut considerabil, cererea pentru acţiunile turistice interne şi cele externe echilibrându‐se, în defavoarea primelor (Tabel 7.2).

În ceea ce priveşte structura cererii turistice pe piaţa internă, la nivelul anului 2011 (vezi Graficul 7.1.), jumătate din solicitările turiştilor români au fost pentru zona litorală, 19 % pentru zona montană şi 12 % pentru zona balneară, ilustrând în totalitate specificul turistic mixt al României, dar cu o dezvoltare preponderent tradiţională a turismului balneomaritim, balneoclimateric şi montan şi de sporturi de iarnă. Turismul cultural aferent marilor oraşe a înregistrat o cerere cifrată la circa 3 % din totalul acţiunilor turistice, urmat de Delta Dunării şi principalele centre religioase.

20


20

Grafic 7.1. Turismul organizat de agenţiile de turism pe zone turistice (turişti români, 2011) Sursa: INS, 2013

Evoluția turismului intern derulat prin agenţiile de turism în perioada 1995‐2008, pe zone turistice cu un anumit specific poate fi urmărită în Tabelul 7.3.

Astfel, în întreaga perioada analizată, se constată o predominare a cererii pentru zona montană, în comparaţie cu celelalte zone turistice, însă tendinţa nu este deloc încurajatoare, fiind de scădere continuă de la 40 % cât se înregistra în 1995 ca număr de turişti angajaţi în acţiuni turistice în zona montană, la sub 30 % (mai exact, 27 % în anul 2008). Mai mult, tendinţa de scădere a continuat şi după 2008, doar 19 % dintre turiştii (români) participanţi la turismul intern în 2011 alegând zona montană.

Mai mult de un sfert din turismul intern, după numărul de turişti (cu o medie de 26,5 % în perioada 1995‐2008) este concentrat în zona litorală, tendinţa cererii pentru litoralul Mării Negre fiind însă ascendentă, aceasta crescând de la 19 % în 1995 la 32,7 % în 2008. Ideea este întărită şi de faptul că, spre exemplu, jumătate din cererea turistică internă a turiştilor români în 2011 a fost pentru zona litorală.

Relativ constantă se păstrează cererea turistică pentru zona balneară, valorile oscilând uşor în jurul mediei de 23,6 % (calculată în intervalul 1995‐2008), ceea ce, în contextul manifestării fenomenului de îmbătrânire demografică şi, cel puţin teoretic, al unei solicitări crescute a zonei balneare, tendinţa este oarecum anacronică: creşte numărul oamenilor în vârstă care ar avea nevoie să acceseze infrastructura balneară pentru turismul curativ, însă ponderea turiştilor specifici pentru această categorie se păstrează în valori cvasi‐constante, apropiate de medie.

Se remarcă, de asemenea, ponderile scăzute ale cererii pentru turismul cultural (o medie de doar 4,6 % pentru întreaga perioadă analizată) şi pentru pelerinajele religioase (0,6 %) în comparaţie cu celelalte tipuri/forme de turism solicitate, respectiv turismul montan şi de sporturi de iarnă, turismul balneoclimateric şi turismul balneomaritim. Reiese din analiza datelor o uşoară tendinţă ascendentă a turismului religios.

Turismul organizat de agenţiile de turism pe zone turistice interne

Zone turistice

Număr turişti (mii persoane şi %)

Anul 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

720 623 516 431 454 433 426 392 430 493 369 367 333 355 Zona montană 40,0 34,9 33,9 30,3 34,9 35,2 32,2 32,6 34,8 34,5 30,5 28,8 26,7 27,0

376 351 308 315 302 307 360 330 334 317 288 312 310 288 Zona balneară 20,9 19,6 20,2 22,2 23,2 25,0 27,2 27,4 27,1 22,2 23,8 24,5 24,8 21,9

342 411 367 382 297 327 376 304 318 389 332 349 378 429 Zona litorală 19,0 23,0 24,1 26,9 22,9 26,6 28,4 25,3 25,8 27,2 27,4 27,4 30,3 32,7

96 108 87 69 70 59 68 62 50 61 44 46 44 40 Turism cultural 5,3 6,0 5,7 4,9 5,4 4,8 5,1 5,2 4,1 4,3 3,6 3,6 3,5 3,0

8 11 3 3 4 3 2 4 4 4 13 15 13 20 Pelerinaj religios 0,4 0,6 0,2 0,2 0,3 0,2 0,2 0,3 0,3 0,3 1,1 1,2 1,0 1,5

259 283 243 221 172 101 90 111 98 165 164 187 171 182 Altele

14,4 15,8 15,9 15,6 13,2 8,2 6,8 9,2 7,9 11,5 13,6 14,7 13,7 13,9

TOTAL 1801 1787 1524 1421 1299 1230 1322 1203 1234 1429 1210 1276 1249 1314

Tabel 7.3. Turismul organizat de agentiile de turism pe zone turistice interne (1995‐2012) Sursa: INS, 2013


21

2. Oferta turistică

Oferta turistică a României este creionată, printre altele, şi de principalele concluzii rezultate din analiza cererii turistice, acestea reliefând cele mai solicitate produse turistice autohtone şi care, totodată, sunt definitorii pentru turismul românesc. Se desprind deci, în cadrul ofertei turistice a României, următoarele produse turistice (care includ resurse turistice, structuri de cazare etc.): a. Produsul turistic litoral. După cum a reieşit şi din analiza anterioară, acest produs înregistrează o tendinţă ascendentă, cu următoarea nuanţă: devine preferabilă pentru rezidenţii români (numărul acestora fiind în creştere, atingând valoarea de 50 % în 2011 din total), însă se remarcă o scădere continuă a turiştilor străini care vin pe litoralul românesc după anul 2000, ceea scoate în evidenţă inatractivitatea produsului turistic litoral pentru rezidenţii europeni5. Şi aceasta din mai multe motive: deşi structura de cazare a crescut de la an la an, tendinţa ascendentă înregistrată statistic a fost contrabalansată de calitatea precară a serviciilor, de costurile ridicate ale acestora, de durata foarte scurtă a sezonului şi de lipsa alternativelor în extrasezon, la care se adaugă o întreagă altă serie de „metehne” româneşti: lipsa de viziune şi de strategie, construirea haotică (relevant fiind exemplul staţiunii Rânca) şi extinderea absolut dezorganizată a infrastructurii generale şi specifice (lipsa spaţiilor de parcare, poluarea fonică, lipsa spaţiilor verzi, ambuteiajele auto etc.) ca să enumerăm doar câteva dintre probleme.

b. Produsul turistic montan. Având în vedere că România este o ţară eminamente carpatică, cererea predominantă pentru acest produs a fost egală în ultimele două decenii, chiar dacă şi aici tendinţa a fost uşor descendentă (în favoarea celui litoral în cazul rezidenţilor români). Atractivitatea zonei montane este sporită şi de complexitatea activităţii turistice, turismul montan şi de sporturi de iarnă este completat de specificul balneo‐climateric datorat izvoarelor minerale şi termale de pe marginea ramei carpatice şi varietății formelor de turism speciale ce pot fi practicate în Carpaţii, de la speleoturism (turism speologic) şi până la ciclism montan, rafting, turism cinegetic, ş.a. Peste 25 de staţiuni montane s‐au dezvoltat până în prezent în arealul Carpatic, unele cu profil balnear, altele cu profil pentru odihnă şi recreere6. Deci, turismul montan ar trebui să fie produsul turistic „de forţă” al ţării noastre.

Şi în acest caz sunt mai multe nuanţe: pe măsură ce capacitatea de cazare s‐a mărit şi s‐a modernizat în staţiunile de la poalele munţilor, nu au mai fost întreţinute refugiile şi cabanele simple de adăpost din arealul subalpin şi alpin, ceea ce nu încurajează drumeţiile şi turismul cu adevărat specific muntelui, ci mai mult forme asociate, conexe, dezvoltate în depresiunile submontane şi intramontane. Nici infrastructura turistică, atât cea generală, cât şi cea specifică nu se prezintă în cele mai adecvate condiţii, fiind relevant exemplul marcajelor deteriorate sau absente de pe traseele turistice, absenţa unei indexări a acestor trasee pe sezoane iarnă/vară, la care se pot adăuga şi alte aspecte legate de promovare, informare etc.

c. Produsul turistic balnear. Nici un un segment al turismului naţional nu a fost afectat atât de puternic de evoluţia postdecembristă, chiar dacă fenomenul nu este atât de bine evidenţiat din punct de vedere statistic (decât în cazul evoluţiei bazei de cazare, şi anume în ceea ce priveşte dinamica locurilor de cazare, aceasta înregistrând un traiect descendent).

Deşi este tipul de turism cu cele mai adânci rădăcini în România, turismul balnear dezvoltându‐se încă de pe vremea romanilor (faimoasele „termae” – „băile” de mai târziu) prin valorificarea izvoarelor minerale şi termale, România dispunând în acest sens de o varietate extraordinară hidrominerală (toate tipurile cunoscute pe glob sunt prezente în ţara noastră şi sunt recunoscute ca atare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii), staţiunile balneoclimaterice, cu câteva excepţii, au înregistrat o degradare continuă, astfel încât, multe dintre staţiunile altădată de „renume internaţional” apar astăzi ca „fantomatice”, cu o infrastructură „fosilă”, deteriorată, pe alocuri distrusă, multe dintre staţiunile mici şi mijlocii de acest tip involuând în privinţa activităţii turistice (Borsec, Malnaș, Harghita etc.) şi unele dintre cele mari, cum ar fi de exemplu Băile Herculane. Rar, apar şi contraexemple, respectiv o reactivare a activităţii turistice şi o îmbunătăţire a infrastructurii specifice în ultimii ani, un exemplu grăitor în acest sens fiind staţiunea Slănic Moldova (care, pe lângă specificul balneoclimateric, va beneficia în viitorul imediat de o partie de schi, aflată în prezent în construcţie).

Printre factorii responsabili de declinul infrastructurii balneare româneşti pot fi enumeraţi: privatizarea defectuoasă, lipsa de investiţii pe fondul absenţei unei strategii clare care să depăşească „faza de sertar de birou”, gestiunea nepropice, divergenţele economice locale, neîntreţinerea infrastructurii şi nemodernizarea ei la standarde europene şi mulţi alţii.

În completarea acestor trei produse turistice esenţiale pentru oferta turistică a României, este necesar a fi elaborate şi altele – cererea în acest sens o confirmă –, cum sunt:

Produsul turistic urban. Deşi pe plan european există o concurenţă puternică la această categorie – atât dimensiunea culturală asociată spaţiului urban românesc, cât şi cea de afaceri. fiind net inferioare celor europene occidentale – pot fi valorificate anumite nişe având în vedere costurile mai reduse de pe piaţa românească. Se pune un mare accent astăzi în lume pe turismul de tip city break sau pe turismul de eveniment (congrese, conferinţe, evenimente sportive sau culturale de amploare internaţională).

Produsul turistic rural. Un potenţial cu adevărat uriaş, un produs turistic care aproape că lipseşte cu desăvârşire, deşi s‐au făcut paşi importanţi începând cu anii ’90 pentru dezvoltarea agroturismului, pensiunile turistice specifice acestui produs turistic aflându‐se constant pe o curbă evolutivă ascendentă, atât ca număr al unităţilor de cazare, cât şi ca număr de locuri disponibile. Trebuie avut în vedere potenţialul uriaş în privinţa spaţiului rural de care dispune România (secole la

5 A se vedea şi Melinda Cândea, Tamara, Simon, Elena Bogan (2012), Patrimoniul turistic al României, Ed. Universitară, Bucureşti, p. 226. 6 Idem, p. 228.

22


22

rând o ţară, prin excelenţă, rurală), în multe cazuri de excepţie, cu multe elemente de unicitate în Europa şi pe glob, multe alte forme de turism putând fi dezvoltate sub sfera turismului rural, specializate în dimensiunea culturală (turism rural‐meşteşugăresc, rural‐gastronomic, rural‐arhitectural, rural‐etnofolcloric etc.), funcţională (agroturism, ecoturism ş.a.), tematică (legate de specificul unor anumite activităţi: dezvoltarea unor pensiuni viticole, pomicole, pentru creşterea animalelor, piscicole, hipice etc.) sau, pur şi simplu, legate de dezvoltarea turismului de aventură, departe de tumultul marilor aglomeraţii urbane.

Produsul turistic deltaic. Deşi se remarcă prin multe elemente de unicitate în cadrul Europei, perimetrul deltaic românesc nu dispune de nicio staţiune turistică, ceea ce încurajează o activitate turistică agresivă, inconstantă, nemonitorizată, în locul uneia responsabile, bine reglementate. Produsul turistic deltaic ar ocupa un loc aparte şi ar valorifica Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării; o cale dovedită bună de urmat de către practicile occidentale este cea a protecţiei unor ecosisteme naturale prin „consum turistic”, atent monitorizat şi orientat către forma sa responsabilă.

3. Piața turistică internă – competivitatea sectorului la nivel european

Rolul jucat de turism, atât pentru sectorul afacerilor, cât și pentru cetățeni, a crescut considerabil în ultimele decenii. Conform estimărilor Direcției Generale Întreprinderi și Industrie a Comisiei Europene, turismul reprezintă peste 5 % din produsul intern brut (PIB) al UE‐277.

Conform Eurostat, rezidenții români au efectuat 11.163 de călătorii în decursul anului 2010, o cifră medie în comparație cu țările Uniunii Europene (vezi Tabelul A.7.2.1). Totodată, în decursul aceluiași an, numărul călătoriilor în străinătate ale rezidenților români se află printre cele mai mici în lista țărilor Uniunii Europene (vezi Tabelul A.7.2.2.). Evidența Eurostat pentru indicatorii turismului în perioada 2005‐2010 înregistrează pentru România o ușoară creștere a numărului unităților de cazare și a locurilor de cazare disponibile, precum și a procentului de populație (peste 15 ani) care a efectuat călătorii cu șederi mai mari de 4 nopți (vezi Tabelul A.7.2.3). În cadrul aceleiași statistici se poate remarca faptul că procentul populației care efectuează călătorii turistice este mic: 23.6% în anul 2010, în raport cu media de 51.5% în UE‐27 în același an.

Deși cifra unităților de cazare în România se află la mijlocul listei țărilor Uniunii Europene (vezi Tabelul A.7.2.3), intensitatea turistică (nopți petrecute de rezidenți și de nerezidenți în structuri de cazare turistică colectivă, pe cap de locuitor) este foarte mică (vezi Tabelul A.7.2.4).

Veniturile și cheltuielile generate de turism în perioada 2005‐2010 sunt înregistrate de Eurostat (vezi Tabelul A.7.2.5.), remarcându‐se faptul că România a înregistrat o creștere în ambele categorii. În acest context, veniturile din turism la nivel național sunt mai mici decât cheltuielile generate de activități turistice, ambele cifre fiind mici în comparație cu țările UE.

III.1.1.e. Circulaţia turistică

Circulaţia turistică reprezintă un element definitoriu al fenomenului turistic, alături de resursa şi infrastructura turistică şi poate constitui un indicator al receptării produsului turistic, pentru că antrenează temporar segmente considerabile de populaţie care se mişcă în scop turistic. La nivel mondial, o „maree turistică” de peste 1 miliard de persoane (din totalul de 7 miliarde) se deplasează pe scoarţa terestră, ceea ce face din activitatea turistică un adevărat fenomen social.

1. Fluxuri turistice

Fluxurile turistice pot fi urmărite în statisticile Institutului Național de Statistică sau în alte surse, relevante pentru studiul de faţă fiind fluxul de turişti străini care aleg România drept destinaţie turistică, fluxul de turişti români care părăsesc România pentru a alege o altă ţară ca destinaţie turistică şi fluxurile interne de turişti români.

Vizitator internațional desemnează, din punct de vedere statistic, orice persoană care călătorește către o țară, alta decât aceea în care își are în mod obișnuit reședința, pentru o perioadă care să nu depășească 12 luni, scopul principal al vizitei fiind altul decât exercitarea unei activități remunerate în țara vizitată.

Dinamica vizitatorilor străini în România poate fi urmărită în Tabel 7.4.

Sosiri şi înnoptări în structuri de cazare turistică ale vizitatorilor străini în România (1990‐2012)

Anul Sosiri ‐

Numar turişti (mil. persoane)

Structura sosirilor după mijlocul de transport

(%)

Structura sosirilor după ţara de provenienţă

(%)

Înnoptări ‐ (mil.)

Structura înnoptărilor după destinaţia turistică

(%)

1990 6,53

56 % rutier 36 % feroviar 4 % aerian 4 % naval

16 % Bulgaria 15 % Ungaria 12 % Polonia 4 % Germania, ex‐Iugoslavia 51 % altele

‐ ‐

1991 5,35


14 % Ungaria 6 % Bulgaria 7 % Polonia 4 % Germania 69 % altele

‐ ‐

7 EUROSTAT – Tendințele turismului, 2011


23


Anul Sosiri ‐



(%)


(%)



(%)

1992 6,40


17 % Bulgaria 13 % Ungaria 13 % ex‐Iugoslavia 3 % Germania, Polonia 51 % altele

‐ ‐

1993 5,78


17 % ex‐Iugoslavia 15 % Bulgaria 11 % Ungaria 9 % Rusia 8 % R. Moldova, Turcia, Ucraina 4 % Germania 20 % altele

0,84 ‐

1994 5,89


17 % Bulgaria 14 % R. Moldova 11 % Ungaria, ex‐Iugoslavia 10 % Ucraina 9 % Turcia 3 % Germania 25 % altele

2,75

42 % Bucureşti şi marile oraşe 31 % Zona litorală 10 % Zona montană 11 % Zona balneară 1 % Delta Dunării 5 % Altele

1995 5,44


19 % R. Moldova 13 % Bulgaria, Ucraina 12 % Ungaria 9 % Turcia 5 % Rusia, Germania 4 % ex‐Iugoslavia 20 % altele

2,38


1996 5,20


22 % R. Moldova 16 % Ungaria 11 % Ucraina 9 % Bulgaria 8 % Turcia 5 % Germania 29 % altele

2,28


1997 5,14


21 % R. Moldova 15 % Ungaria 12 % Ucraina, Bulgaria 6 % Turcia 5 % Germania 29 % altele

2,50


1998 4,83


25 % R. Moldova 17 % Ungaria 10 % Bulgaria 9 % Ucraina 5 % Germania, Turcia 29 % altele

2,20


1999 5,22



3,32

35 % Bucureşti şi marile oraşe 8 % Zona litorală 7 % Zona montană 5 % Zona balneară 0,4 % Delta Dunării 44 % Altele

2000 5,26



2,14


2001 4,93


23 % Ungaria 21 % R. Moldova 8 % Bulgaria 7 % Ucraina, Germania 5 % Turcia 29 % altele

2,39


2002 4,79


24 % Ungaria 18 % R. Moldova 8 % Bulgaria 7 % Germania 6 % Ucraina 5 % Italia 32 % altele

2,53


24


24


Anul Sosiri ‐



(%)


(%)



(%)

2003 5,59


27 % Ungaria 19 % R. Moldova 7 % Germania 6 % Ucraina, Bulgaria 5 % Italia 30 % altele

2,76


2004 6,60


39 % Ungaria 18 % R. Moldova 6 % Bulgaria 5 % Ucraina 4 % Germania, Italia 24 % altele

3,33


2005 5,83


26 % Ungaria 25 % R. Moldova 7 % Bulgaria 6 % Germania, Ucraina 5 % Italia 25 % altele

3,46


2006 6,03


25 % Ungaria 23 % R. Moldova 7 % Bulgaria, Ucraina 6 % Germania 5 % Italia 27 % altele

3,24


2007 7,72


23 % Ungaria 14 % R. Moldova 11 % Bulgaria 9 % Ucraina 6 % Germania 5 % Italia 32 % altele

3,58


2008 8,86



3,35


2009 7,57



2,66


2010 7,49


23 % Ungaria 16 % R. Moldova 10 % Bulgaria 9 % Ucraina 5 % Germania 4 % Italia, Turcia 29 % altele

2,76


2011 7,61


20 % Ungaria 17 % R. Moldova 10 % Bulgaria 9 % Ucraina 5 % Germania, Italia 4 % Turcia 20 % altele

3,06


2012 7,93


19 % Ungaria 14 % R. Moldova 12 % Bulgaria 9 % Ucraina 6 % Germania 4 % Italia, Polonia 32 % altele

3,29


Tabel 7.4. Sosiri şi înnoptări ale vizitatorilor străini în structuri de cazare turistică în România (1990‐2012) Sursa: INS, 2013


25

Din analiza datelor centralizate în Tabelul 7.4. reies următoarele concluzii:

Numărul vizitatorilor străini în România a înregistrat o medie anuală de 6,1 milioane persoane, valoare în jurul căreia tendinţa a oscilat pe parcursul ultimelor două decenii, înregistrându‐se iniţial un regres uşor în anii ’90, urmat de o revenire în anii 2000, valoarea maximă înregistrându‐se în anul 2008, şi anume 8,8 milioane vizitatori străini;

Comparând dinamica sosirilor vizitatorilor străini cu cea a înnoptărilor în structuri de cazare turistică, iese în evidenţă diferenţa mare între numărul celor intraţi în ţară şi numărul celor care înnoptează efectiv în unităţi turistice (considerând cel mult o noapte) diferenţa fiind de circa 2‐4 milioane persoane, ceea ce denotăcă, o parte dintre turiștii sosiți, fie se află în tranzit pe teritoriul României (statistica înregistrând de fapt o parte din emigraţia de tranzit), fie se cazează la rude;

Ambele explicaţii sunt susţinute de înregistrările statistice: pe de o parte, dacă analizăm ţara de provenienţă a vizitatorilor străini, se evidenţiază ponderile însemnate ale celor sosiţi din Bulgaria (cu o medie anuală de 10 % între 1990 şi 2012), Republica Moldova (19 %), Ucraina (8 %), în anii ’90 şi spaţiul ex‐Iugoslav (în special în timpul războaielor balcanice) în toată perioada analizată, iar pe de altă parte se remarcă ponderea însemnată a vizitatorilor din ţări ai căror etnici formează minorităţi specifice pe teritoriul României, ţărilor de provenienţă de mai sus, adăugându‐se Ungaria cu o medie anuală de 20 % din totalul vizitatorilor străini, Germania (5 %) ş.a.;

Dinamica vizitatorilor străini s‐a manifestat, de asemenea, diferenţiat: în timp ce numărul celor proveniţi din Ungaria a crescut susţinut din 1990 până în 2005, apoi a început să scadă, rămânând totuşi peste valoarea din 1990, similar cei proveniţi din Republica Moldova, cu o tendinţă de regres în ultima parte a anilor 2000 şi, într‐o măsură mai mică, pentru cei din Turcia (declinul a început de la mijlocul anilor ’90), vizitatorii străini proveniţi din ţări precum Ucraina, Bulgaria (zona slavă) au înregistrat un regres la trecerea dintre decenii, curba numărului celor ce intră în România redresându‐se în prezent, intrând chiar pe o tendinţă uşor ascendentă;

Interesantă este şi structura vizitatorilor străini care au înnoptat în structuri de cazare turistică după destinaţia pe care au ales‐o: mai mult de jumătate din total, mai precis o medie anuală de 60 %, au rămas să înnopteze în Bucureşti şi reşedinţele de judeţ (ceea ce indică şi specificul activităţii desfăşurate, şi anume turismul de afaceri); ponderea celor care au ales litoralul românesc este în scădere liberă de la valori de aproape o treime în anii ’90 (31 % în 1994), la doar 4 % în 2012 – concluzia fiind că litoralul românesc nu este competitiv la nivel european –, situaţia fiind similară în cazul destinaţiilor montane, ponderea turiştilor străini scăzând de la valori de 10‐13 % la începutul anilor ’90 la 7 % în ultimii ani (aceeaşi valoare menţinându‐se şi în 2012); din nefericire şi zona balneară a înregistrat acelaşi regres în privinţa opţiunilor turiştilor străini, şi în acest caz ponderile fiind în scădere de la 10‐12 % la începutul perioadei analizate la o valoare cvasi‐constantă de 3 % în prezent (vezi Figura 7.2.);

Având în vedere că Municipiul Bucureşti polarizează majoritatea înnoptărilor în unităţi de cazare turistică la nivel internaţional, reiese foarte clar predominanţa turismului de afaceri în dauna celorlalte, specificul turistic balnear, litoral sau montan de tradiţie al României nemaifiind competitiv la nivel european, în condiţiile în care turismul medical şi cel curativ sunt din ce în ce mai proeminente într‐o Europă afectată din plin de fenomenul de îmbătrânire demografică;

Mai mult, situaţia devine din ce în ce mai clară având în vedere că, din punct de vedere turistic, România este accesată în proporţie de 75 % (medie anuală calculată în perioada 1990‐2012) doar pe cale rutieră (aspect oarecum logic şi firesc având în vedere poziţia României în sud‐estul Europei Centrale, dar nejustificat pe deplin în condiţiile în care jumătate din miliardul de turişti la nivel global se deplasează pe cale aeriană) şi numai 12 % în medie utilizând transportul aerian; în privinţa ultimului, remarcăm tendinţa ascendentă de la ponderi de la 4‐5 % la începutul anilor 1990 la 19‐20 % în ultimii ani, şi această graţie operării din ce în ce mai mult a liniilor low‐cost pe teritoriul României.

În domeniul turismului intern, se remarcă o scădere a sosirilor turistilor români în perioada 1990‐2002, de la valori ce depăşeau 10 milioane persoane la un minim de 3,8 milioane (pentru perioada analizată 1990‐2012), după care tendinţa se inversează devenind ascendentă, în 2012 fiind înregistrate 6 milioane sosiri în structuri de primire turistică (vezi Tabel 7.5.).

Sosirile turiștilor în unitățile de cazare sunt prezentate pe județe în Anexa 1 (vezi Tabelul A.7.1.1).

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică ale turiştilor români pe teritoriul naţional (1990‐2012)

Anul Sosiri ‐ Numar turişti

(mil. persoane) Înnoptări ‐

(mil.) Structura înnoptărilor după

destinaţia turistică (%)

1990 10,86 ‐ ‐

1991 8,30 ‐ ‐

1992 6,83 ‐ ‐

1993 6,71 6,7 ‐

1994 6,14 20,5

27 % Zona balneară

23 % Zona litorală

14 % Zona montană

24 % Bucureşti şi marile oraşe

1 % Delta Dunării

1 % Altele

1995 6,30 21,7 26 % Zona balneară

26


26






27 % Zona litorală

14 % Zona montană


1 % Delta Dunării

10 % Altele

1996 5,83 19,5

24 % Zona balneară

28 % Zona litorală

14 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

1997 4,89 17,1

27 % Zona balneară

27 % Zona litorală

14 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

1998 4,74 16,9

29 % Zona balneară

28 % Zona litorală

13 % Zona montană


1 % Delta Dunării

10 % Altele

1999 4,31 14,3

36 % Zona balneară

28 % Zona litorală

15 % Zona montană


1 % Delta Dunării

1 % Altele

2000 4,05 15,4

34 % Zona balneară

27 % Zona litorală

12 % Zona montană


0,5 % Delta Dunării

8 % Altele

2001 3,96 15,7

36 % Zona balneară

26 % Zona litorală

11 % Zona montană


1 % Delta Dunării

8 % Altele

2002 3,84 14,7

37 % Zona balneară

26 % Zona litorală

11 % Zona montană



8 % Altele

2003 3,95 15,0

38 % Zona balneară

25 % Zona litorală

11 % Zona montană



8 % Altele

2004 4,27 15,1

35 % Zona balneară

25 % Zona litorală

12 % Zona montană


1 % Delta Dunării

8 % Altele

2005 4,37 14,9

35 % Zona balneară

23 % Zona litorală

12 % Zona montană



27






1 % Delta Dunării

9 % Altele

2006 4,83 15,7

34 % Zona balneară

21 % Zona litorală

12 % Zona montană


1 % Delta Dunării

10 % Altele

2007 5,42 17,0

31 % Zona balneară

22 % Zona litorală

11 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

2008 5,65 17,3

30 % Zona balneară

22 % Zona litorală

12 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

2009 4,86 14,6

31 % Zona balneară

23 % Zona litorală

11 % Zona montană


1 % Delta Dunării

10 % Altele

2010 4,72 13,2

29 % Zona balneară

21 % Zona litorală

12 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

2011 5,51 14,9

28 % Zona balneară

20 % Zona litorală

12 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

2012 6,03 15,8

26 % Zona balneară

21 % Zona litorală

14 % Zona montană


1 % Delta Dunării

11 % Altele

Tabel 7.5. Sosiri şi înnoptări ale turiştilor în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, după destinaţii turistice (1990‐2012) Sursa: INS, 2013

În privinţa înnoptărilor în anumite destinaţii turistice, spre deosebire de vizitatorii străini care înnoptează în România, în general în proporţie dominantă în capitală şi în reşedinţele de judeţ, turiştii români înregistrează o distribuţie mai echilibrată a ponderilor medii anuale (1990‐2012), 30 % preferând zona balneară, 24 % zona litorală, 22 % capitala şi reşedinţele de judeţ şi 13 % staţiunile din zona montană. Se păstrează valorile foarte scăzute ale mediei anuale în cazul înnoptărilor în Delta Dunării (1 %). În ansamblu, în pofida distribuţiei echilibrate a ponderilor medii, tendinţele au fost diferite în ultimele două decenii: zona balneară, după o ascendenţă evidentă în primul deceniu (1990‐2000) se află acum într‐un regres vizibil, zona litorală se află şi ea în declin; o situaţie relativ echilibrată înregistrează zona montană şi zona deltaică; capitala şi reşedinţele de judeţ au avut o evoluţie inversă, declin în primul deceniu al perioadei analizate şi reviriment în cel de‐a doilea.

Statisticile anului 2012, asupra sosirilor în structurile de primire turistică, relevă preferințele diferențiate ale turiștilor români și străini pentru zonele turistice locale (vezi Graficul 7.2.). Astfel, turiștii români aleg orașele reședință de județ (42%) și, în procente apropiate, stațiunile montane (17%), stațiunile de pe litoral (13%) și stațiunile balneare (11%).

Turiștii străini aleg orașele reședință de județ în procent de 76%, alegere explicată și prin accesibilitatea acestora și calitatea unităților de cazare. A doua alegere a turiștilor străini o constituie stațiunile montane (7%) in timp ce stațiunile balneare, litoralul și Delta Dunării sunt frecventate doar în procent de 2%.

28


28

Grafic 7.2. Sosiri ale turiștilor în structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare, după destinații, 2012. Turiști români și turiști străini Sursa: INS, 2013

Plecările reprezintă unitatea de măsură pentru vizitatorii români care călătoresc în străinătate, înregistrați la ieșirea din țară. Aceeași persoană din țară poate realiza mai multe călătorii în străinătate, fiind inregistrată de fiecare dată ca o nouă plecare. Asemeni statisticii intrărilor vizitatorilor străini în România, plecările turiștilor români au înregistrat o cifră mare în anul 1990 (peste 11 milioane persoane), valoarea aproape înjumătăţindu‐se începând cu 1994, pentru ca apoi să se înscrie din nou într‐o tendinţă ascendentă până la o valoarea maximă atinsă în 2008 (peste 13 milioane persoane), efectele crizei financiare internaţionale atenuând puţin această tendință ascendentă în perioada imediat următoare (Tabelul 7.6).

Plecări ale români în străinătate (1990‐2012)

Anul Plecări ‐


1990 11,27

1991 9,07

1992 10,90

1993 10,75

1994 5,73

1995 5,74

1996 5,83

1997 6,24

1998 6,89

1999 6,27

2000 6,38

2001 6,40

2002 5,75

2003 6,49

2004 6,97

2005 7,14

2006 8,90

2007 10,98

2008 13,07

2009 4,86

2010 11,72

2011 10,90

2012 11,14

Tabelul 7.6. Plecări ale vizitatorilor români în străinătate (1990‐2012) Sursa: INS, 2013


29

2. Zone turistice

2.1. Zonele montane şi litoralul; alte zone turistice cu tradiţie Litoralul românesc al Mării Negre. Prin prisma numărului de turişti, atât români cât şi străini, reprezintă principala zonă din ţară ca destinaţie turistică. Din totalul de circa 245 km ai litoralului românesc, practic regiunea amenajată a ţărmului Mării Negre cuprinde circa o treime (74 km), adică sectorul de la sud de Capul Midia până la graniţa cu Bulgaria, unde s‐a conturat o adevărată „Rivieră românească”, lanţul continuu de staţiuni maritime (balneomaritime) cuprinzând (de la nord la sud) Năvodari (staţiune specializată pentru copii), Mamaia, Constanţa, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti („staţiunea tineretului”), Mangalia Nord (incluzând staţiunile, fiecare cu personalitatea sa arhitectonică şi peisagistică, Neptun, Jupiter, Olimp, Venus, Cap Aurora, Saturn), Mangalia de Sud (de fapt oraşul Mangalia), 2 Mai și Vama Veche (aceastea din urmă, în curs de amenajare); factorilor obişnuiţi de cură marină li se adaugă prezenţa unor lacuri naturale cu nămoluri curative şi, în plus, a unor hoteluri şi sanatorii ce funcţionează şi în extrasezon. La toate acestea se adaugă o serie de obiective cultural‐istorice, în principal în oraşul Constanţa – care este, de altfel, centrul coordonator al principalei zone turistice româneşti –, printre care „Tezaurul de sculpturi de la Tomis” (cuprinzând „Şarpele fantastic”, „Fortuna cu Pontos” şi alte statui şi basoreliefuri), sala poetului Ovidiu, „Edificiul roman cu mozaic”, muzeul arheologic ş.a.; la acestea se adaugă alte monumente, creştine sau islamice, plus cele două faruri (între care cel genovez, din sec. XIII, monument istoric), muzeele (Planetariul, Delfinariul, Acvariul, Muzeul Mării ş.a.). În afara Constanţei există obiective turistice la Mangalia (vestigii elenistice şi romane), Histria (vestigiile cetăţii elene omonime), Adamclisi (cu faimosul monument triumfal „Tropaeum Traiani”).

Delta Dunării. Aflată în sud‐estul României, în partea septentrională a Dobrogei şi, totodată, a litoralului românesc al Mării Negre, Delta Dunării constituie unul dintre puţinele medii naturale europene aproape nealterate şi care oferă turiştilor iubitori de natură un adevărat peisaj cvasiexotic, o mare varietate faunistică (practic cea mai bogată faună avicolă din Europa) şi posibilităţi de pescuit (peste 100 de specii de peşti, de la cele comune tuturor marilor cursuri de apă din zona temperată la sturioni, peştii care dau icrele negre); pentru această calitate, Rezervația Biosferei Delta Dunării este înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Din oraşul Tulcea, punct de pătrundere şi cel mai important centru al acesteia, pornesc mai multe itinerare turistice, cu obiective naturale, îndeosebi braţe şi canale mărginite de sălcii sau papură şi rogoz, grinduri cu păduri ce amintesc de exotismul pădurilor tropicale ori dune de nisip ce te duc cu gândul la zone deșertice, plaje cu o desfăşurare foarte mare şi cu un nisip fin (în unele cazuri cu lătime de peste 100 m) (de ex.: Sulina, Sfântu Gheorghe).

Valea Prahovei – Braşov. Constituie cea mai importantă zonă turistică montană din România, axată pe o regiune carpatică având o serie de caracteristici deosebite, între care forme proeminente şi uneori spectaculoase de relief, cum sunt formele antropomorfe de pe platoul masivului Bucegi („Sfinxul”, „Babele”) ori cele carstice de pe văile Ialomiţei şi Dâmboviţei (cu peşteri, chei etc.). Această zonă turistică se remarcă prin cea mai importantă concentrare de staţiuni montane şi printr‐o mare bogăţie de monumente istorice şi de artă. Staţiunile climaterice de pe Valea Prahovei sunt Câmpina, Sinaia, Azuga, Buşteni, Predeal, Timişul de Jos, Timişul de Sus (unele având caracteristici balneo‐climaterice, precum Câmpina şi Buşteni), la care se adaugă cea mai importantă, în prezent, staţiune montană şi de sporturi de iarnă din România, Poiana Braşov. Micul oraş staţiune Sinaia are, totodată, o serie de monumente de arhitectură atractive, între care Castelul Peleş, de la sfârşitul secolului XIX (1875‐1983), în stilul renaşterii germane (reşedinţă de vară a dinastiei regale române, plus Castelul Pelişor (1879‐1883), „Foişorul” (casă de vânătoare) ş.a. Dar cele mai multe monumente istorice şi de arhitectură, din această zonă turistică, sunt concentrate în oraşul Braşov: bastioane ale cetăţii medievale (sec XV‐XVI), vechea Primărie (Casa Sfatului, sec XIV‐XVIII, astăzi Muzeul de Istorie al Braşovului, numeroase case vechi (Casa Hirscher sau Casa Negustorilor, Casa Mureşenilor ş.a.din sec XIV‐XVIII) şi biserici, între care Sfântu Nicolae din Schei (sfârşitul secolului XV – sec. XVIII), Biserica Neagră (c. 1385 – c. 1476), cea mai mare construcţie gotică din România, biserica Sf. Bartolomeu (sec. XIII, refăcută în sec. XV).

Munţii Apuseni. Regiune din vestul ţării, cu cel mai bogat relief carstic din ţară, cu numeroase peşteri (între care Peştera Vântului, Meziad, Vadu Crişului, Focu Viu ş.a., ultimele două cu gheţari fosili, o raritate la această latitudine), chei (Cheile Turzii, Cheile Bulzului, Cheile Râmeţilor ş.a.), precum şi cu spectaculoase forme de relief (între care coloanele de bazalt de la Detunatele).

Maramureşul şi Oaşul. Zonă turistică din nordul ţării, cuprinzând depresiunile omonime şi munţii înconjurători (Maramureş, Rodna, Oaş, Gutâi, Ţibleş). Deşi există o serie de atracţii naturale şi de monumente istorice şi arhitectonice (acestea din urmă îndeosebi în oraşele Baia Mare, Sighetu Marmaţiei ş.a.), zona se remarcă prin păstrarea nealterată a tezaurului folcloric (port popular, datini, cântece şi jocuri populare) şi printr‐o deosebit de valoroasă artă a prelucrării lemnului. Astfel, zona este vestită pentru porţile monumentale, cu simbolurile vieţii încrustate în lemn, şi vechile biserici din lemn, având turnuri zvelte şi înalte, expresie a unei măiestrii arhitecturale deosebit de originale. Asemenea biserici există aproape în fiecare sat, unele dintre ele fiind adevărate capodopere, precum cele 8 biserici înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO situate în satele: Surdești (construită în anul 1724, cu un turn înal de 53m), Bârsana, Budești, Desești, Ieud, Plopiș, Poienile Izei, Rogoz.

Nordul Transilvaniei. Zonă care excelează prin monumentele istorice şi de arhitectură (vestigii dacice şi romane, cetăţi, palate şi castele feudale, biserici, mănăstiri şi catedrale etc.), cele mai importante centre turistice fiind Cluj‐Napoca şi Târgu Mureş, urmate de Bistriţa, Dej, Aiud. În Cluj‐Napoca există numeroase monumente de arhitectură în stilurile gotic (Catedrala Sf. Mihail, sec. XIV‐XVI, Biserica reformată, sfârşitul sec. XV, Casa Matei Corvin, sec. XV‐XVI), renascentist (case din secolele XVI‐XVII), baroc (Biserica Iezuiţilor 1718‐1724, palatul Banffy, 1774‐1785, în prezent adăpostind Muzeul de Artă), neoclasic (Palatul

30


30

Teleki, Colegiul Reformat ş.a., începutul sec. al XIX‐lea), empire (Reduta, sfârşitul secolului al XIX‐lea), a academismului francez (Universitatea Babeş‐Bolyai, Opera Română de Stat, sfârşitul secolului al XIX‐lea). Se adaugă vestigii ale fostei cetăţi medievale (sec. XV), numeroase statui, muzee şi colecţii, Grădina Botanică (cea mai mare şi bogată din ţară). Celălalt oraş, Târgu Mureş, cuprinde multe edificii în stil baroc (bisericile greco‐catolică, 1750, şi romano‐catolică, 1728‐1750, ultima cu unele refaceri în stil neorenascentist, casele Teleki şi Tholdalagi, sfârşitul sec. XVIII), biserici ortodoxe (Sfinţii Arhangheli, sec. XVIII, Catedrala Ortodoxă, 1933‐1938), cetatea medievală, Biblioteca Teleki (aflată într‐o clădire în stil empire, 1799‐1804, care se remarcă prin manuscrise şi cărţi rare – incunabule, ediţii princeps etc.).

Sudul Transilvaniei. Zonă de importanță majoră pentru România pentru că în Munții Orăștie se păstrează cele mai multe vestigii ale civilizației dacice (sec. V î. Ch – 106 d. Ch.), un număr de 6 cetăți dacice fiind înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia; Cetatea dacică de la Costeşti‐Blidaru; Cetatea dacică de la Costeşti‐Cetăţuie, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara; Cetatea dacică de la Luncani‐Piatra Roşie, comuna Boşorod, judeţul Hunedoara; Cetatea dacică de la Băniţa, comuna Băniţa şi municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara; Cetatea dacică de la Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba. Acest areal include monumente istorice şi de arhitectură similare celor din Nordul Transilvaniei (îndeosebi în oraşe ca Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Sighişoara, Mediaş, Făgăraş ş.a.), dar, în plus, concentrează cele mai multe cetăţi ţărăneşti medievale din România, dintre care un număr de 7 sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (Câlnic – comuna Câlnic, judeţul Alba; Prejmer – comuna Prejmer, judeţul Braşov; Viscri – comuna Buneşti, judeţul Braşov; Dârjiu – comuna Dârjiu, judeţul Harghita; Saschiz – comuna Saschiz, judeţul Mureş; Biertan – comuna Biertan, judeţul Sibiu; Valea Viilor – comuna Valea Viilor, judeţul Sibiu); multe dintre bisericile din cetățile țărănești păstrează adevărate comori de artă. Oraşul Sibiu este foarte bogat în monumente istorice şi de arhitectură: turnuri şi bastioane ale cetăţii medievale (sec. XIV‐XVI), Primăria Veche (sec. XIV‐XVI, în stil gotic), palatele baroce Brukenthal (1781 –1785, construit cu destinaţie muzeu) şi Micul Palat cu cariatide (1785), case vechi cu stiluri diferite (Althemberger – Pempflinger, 1470, gotic, Haller, sec. XVI, renascentist, casa comitelui Michael Brukenthal, biserici şi catedrale (Biserica evanghelică, sec. XIV‐XV, Biserica ursulinelor, sec. XV, restaurată în sec. XVIII, Catedrala Mitropoliei Ortodoxe, 1906); la marginea oraşului, în parcul Dumbrava Sibiului, se află Muzeul Tehnicii Populare, cel mai mare de acest fel din ţară. Oraşul Alba Iulia adăposteşte Alba Carolina (cea mai mare cetate medievală din Transilvania, construită de Habsburgi, în stil Vauban, în perioada 1714‐1741). Catedrala romano‐catolică Sf. Mihail (în stil romanic, 1245‐1291), Catedrala Reîntregirii (1921‐1922), palate (Palatul Princiar, sec. XIII‐XVIII, Palatul Episcopal, sec. XVI‐XVII), Biblioteca Batthyaneum în fosta mănăstire a trinitarienilor, una dintre cele mai valoroase din lume, deţinând nu mai puţin de 1655 manuscrise rare (între care o parte din vestitul „Codex aureus"). Dintre obiectivele turistice din celelalte oraşe aflate în această zonă (multe având palate, castele, biserici, catedrale, case vechi etc.) trebuie amintite cetăţile medievale foarte bine conservate din oraşele Mediaş (cetate construită în secolele XIV‐XVI), Făgăraş (sec. XV‐XVIII) și mai ales, din Sighișoara (construită în etape în sec. XIV‐XVII; centrul istoric al orașului Sighișoara, care cuprinde și cetatea medievală, este înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO).

Nordul Moldovei. Din punct de vedere geografic această zonă este axată pe o serie de munţi cu altitudini reduse şi puternic împădurite (Obcinele Bucovinei, Rarău, Gimalău) şi o zonă de podiş (Podişul Sucevei). Are un peisaj deosebit de pitoresc şi atractiv (inclusiv forme spectaculoase de relief ca Pietrele Doamnei din Masivul Rarău, staţiuni climaterice şi balneoclimaterice, precum Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc), se remarcă prin monumentele istorice şi de artă, îndeosebi biserici şi mănăstiri. Cele mai valoroase monumente sunt cele 8 biserici pictate în exterior, în sec. XVI‐XVII, în tehnica ”al fresco” și care sunt înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, comuna Suceviţa; Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Moldoviţa, comuna Moldoviţa; Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Arbore, comuna Arbore; Biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe” a fostei Mănăstiri Humor, comuna Mănăstirrea Humorului; Biserica „Sfântul Gheorghe” a fostei Mănăstiri Voroneţ, oraş Gura Humorului; Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuţi, comuna Pătrăuţi; Biserica „Sfântului Gheorghe” din Suceava, municipiul Suceava; Biserica „Sfântul Niculae” a Mănăstirii Probota, comuna Dolhasca. Alte mănăstiri: Putna, de mari dimensiuni, prima ctitorie (1466‐1469) a marelui voievod al Moldovei, Ştefan cel Mare, al cărui mormânt de află aici; Dragomirna, având proporţii neobişnuite (mult alungită, lăţime mică şi înălţime foarte mare) ş.a. Principalul centru turistic al zonei este oraşul Suceava, un adevărat „muzeu în aer liber”: Cetatea de Scaun (sfârşitul sec XIV), cetatea Scheia (din aceeaşi vreme), Curtea Domnească, multe biserici din sec. XIV‐XVIII (Mirăuţi, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ioan cel Nou, Sfântul Dumitru, Biserica Beizadelelor, mănăstirea fortificată Zamca ş.a.). Zona se remarcă, totodată, printr‐un original şi bogat tezaur de artă populară, atât ţesăturile şi costumele populare, obietele de uz casnic, cât şi locuinţele fiind adevărate obiecte de artă.

Moldova Centrală. Concentrează, în peisajul de podiş, coline subcarpatice şi culmi carpatine, numeroase obiective, atât naturale, cât şi cultural‐istorice. Atracţiile naturale includ, printre altele, masivele muntoase Ceahlău şi Hăşmaşu Mare, cu unul dintre cele mai mari şi spectaculoase defilee din Europa, respectiv Cheile Bicazului, şi lacul de baraj natural Lacu Roşu. În legătură cu acest sector – Cheile Bicazului –, cunoscutul naturalist Ion Simionescu avea să consemneze: „De o parte e Turnul Bardosului, de alta Chiatra Bicazului, monolite peste 1 000 m, impunătoare în rigiditatea lor de piatră goală. Printre năruituri natura a azvârlit poclăzi de arbori, de muşchi, într‐un amestec cum numai ea ştie să‐l facă atractiv. Pe o cărare, început de drum neterminat, scobori în cotituri strânse spre fundul pâlniei. Abia atunci zăreşti spuma ca de zăpadă a Bicazului în mânie, silit să‐şi facă loc din repeziş în repeziş, sărind peste bolovani cât casa, furişându‐se printre ei, acum numai spumă, acum nevăzută. E vânzoleală între cele două forţe, luptă trup la trup, cu zgomot, cu lovituri, cu şiretenii. În sfârşit ai ajuns jos, lângă apă, pitic în imensitatea fundului de crater, ce‐şi ridică păreţii drepţi, aproape de jur împrejur. Măreţia naturii te copleşeşte, te simţi mărunt”.


31

Principalele centre turistice sunt oraşele Iaşi, Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, cu împrejurimile. Oraşul Iaşi concentrează biserici şi mănăstiri (Biserica Domnească Sf. Nicolae, sec. XV‐XVI, Trei Ierarhi, mijlocul sec. XVIII, construită în întregime din blocuri de piatră cioplită şi marmură neagră, cu bogate sculpturi, mănăstirile Golia, Galata, Cetăţuia, Frumoasa din sec. XVII‐XVIII, Mitropolia Veche, Mitropolia Nouă ş.a.), palate (Sturdza, Cantacuzino‐Paşcanu, Palatul Cultural – din sec. XIX), case vechi (Dosoftei, Balş, Asachi ş.a.), statui, plus numeroase muzee. În apropierea oraşului Târgu Neamţ se află două interesante obiective: Cetatea Neamţului şi Mănăstirea Neamţ (ambele din sec XIV‐XV). Moldova Centrală adăposteşte multe alte biserici şi mănăstiri cu o valoare de patrimoniu (Bistriţa, Pângăraţi, Văratec, Agapia, Secu, Caşin ş.a.). Se adaugă cultura populară, remarcabilă, în special în Molodva de Nord, prin portul popular şi obiceiurile de iarnă.

Nordul Olteniei. Zonă turistică din sudul ţării, care se suprapune regiunii colinare a Subcarpaţilor Olteniei şi Podişului Getic şi ramei montane aflată la nord de unităţile geografice, care aparţine Carpaţilor Meridionali. Îmbină obiectivele naturale (peisaje montane pitoreşti, fenomene carstice – peşteri, între care Peştera Muierii, Cloşani, Topolniţa, cel mai mare pod natural din ţară, cel de la Ponoarele –, izvoare minerale şi termale) cu cele cultural‐istorice. Se remarcă prin prezenţa a numeroase staţiuni balneare (Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata, Ocnele Mari, Ocniţa ş.a.) şi mănăstiri vechi (Tismana, Horezu, Cozia, Arnota, Bistriţa, Govora, Polovragi), unele dintre acestea înscriindu‐se între cele mai reprezentative din România, având, totodată, valoroase muzee şi colecţii. Dintre aceste mănăstiri cea mai valoroasă este mănăstirea Horezu, construită de voievodul Constanți Brâncoveanu între 1690‐1697, mănăstire care este înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În Municipiul Curtea de Argeș, fosta capitală a Țării Românești, sunt păstrate Biserica Sf. Nicolae Domnesc (construită la jumătatea secolului XIV, pictură interioară 1364‐1366) și Biserica Episcopală construită de domnitorul Neagoe Basarab în 1512‐1517, biserică în care sunt înmormântați regii României din dinastia Hohenzollern. Este, de asemenea, de semnalat prezenţa Ansamblului sculptural monumental de la Târgu Jiu, operă a unuia dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, Constantin Brâncuşi.

Banatul, zonă turistică în sud‐vestul ţării, desfăşurată în linii mari între Dunăre în sud, valea Mureşului în nord şi culoarul Timiş‐Cerna în est, se suprapune unui relief variat (munţi, dealuri, câmpie). Dintre obiectivele naturale sunt de amintit Defileul Dunării (peste 100 km lungime, cel mai mare de pe continentul european), peşterile din Munţii Aninei (între care Comarnic, una dintre cele mai frumoase din ţară), izvoarele minerale şi termale care au favorizat apariţia staţiunilor balneoclimaterice Băile Herculane, datând din epoca stăpânirii romane în Dacia, Buziaş). Dintre obiectivele cultural‐istorice se remarcă cele concentrate în Timişoara, principalul oraş şi centru turistic al zonei, un adevărat oraş grădină (numit şi „oraşul florilor”), Castelul Huniazilor (sec. XV), Primăria Veche (1731‐1734, stil baroc), catedralele Romano‐catolică (1736‐1754, în stil baroc), Catedrala Sârbească (1745‐1748) şi Catedrala Ortodoxă (1936‐1946), numeroase biserici, palate (Palatul Episcopal, sec. XVIII, Palatul Dicasterial, 1850‐1854, Palatul Deschan, prin jumătate a sec. XIX), case vechi (Casa Prinţului Eugeniu de Savoia, 1717, Casa Mercy, începutul sec. XVIII, Casa cu copacul de fier ş.a.), numeroase statui, muzee, colecţii etc. Banatul păstrează, totodată, un bogat tezaur etnografic şi folcloric şi o foarte interesantă tehnică populară.

Bucureşti. Datorită întinselor spaţii verzi şi oglinzi de apă, atât în oraşul propriu‐zis cât şi în imediata sa apropiere, se poate spune că este un „oraş‐grădină” (parcurile Herăstrău, Carol, Tineretului, Tei, Titan, Drumul Taberei, toate desfăşurate în jurul unor întinse lacuri, grădinile Cişmigiu, Ioanid ş.a.). Monumentele istorice şi de arhitectură, bisericile şi mănăstirile, de regulă având câteva secole vechime (Curtea Veche şi Mihai Vodă, sec XVI, Radu Vodă şi Sfântu Georghe Nou, sec XVII, Colţea, Kretzulescu, Antim, Stavropolos, sec. XVIII, Patriarhia României, sec. XVII ş.a.), palatele (Palatul Domnesc din ansamblul Curtea Veche, Ghica‐Tei, Şuţu, Şirbei, Cotroceni – astăzi reşedinţa oficială a Preşedintelui României, Cantacuzino – în prezent Muzeul Muzicii Româneşti, Palatul Justiţiei, Palatul Poştelor – astăzi Muzeul Naţional de Istorie a României, Palatul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, Palatul Regal, Palatul Victoria – sediul Guvernului României ş.a.), case şi alte edificii (casa Melik, Hanul lui Manuc, casele Lahovary, Vernescu ş.a., Şcoala Centrală de Fete, Universitatea, Ateneul Român ş.a.), edificii moderne (aşa‐numita „Casă a Poporului”, edificiu fără nici un fel de stil, simbol al megalomaniei dictatorilor Ceauşescu, Palatul Sporturilor, Televiziunea Română, Teatrul Naţional, Hotelul Intercontinental ş.a.). Bucureşti este, în egală măsură, un oraş al muzeelor, colecţiilor de artă şi al caselor memoriale, între care Muzeul Curtea Veche – cel mai vechi ansamblu princiar păstrat în Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de Artă (ultimile două concentrând şi opere de artă – picturi, sculpturi, gravuri etc. – semnate de titani ai artei universale), Muzeul Sticlei şi Porţelanului, Muzeul Muzicii Româneşti, Muzeul Satului (unul dintre cele mai bogate ca piese şi bine organizate muzee de acest fel din lume), Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Geologic, Muzeul Tehnic „Inginer D. Leonida” ş.a. Se adaugă numeroase statui şi busturi ale unor personalităţi româneşti de seamă sau chiar ale unor străini, în unele cazuri acestea constituindu‐se în adevărate ansambluri statuare. Există, totodată, o serie de obiective turistice de mare atracţie în împrejurimile Bucureştilor: palate (între care cele brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Potlogi), biserici şi mănăstiri (Cernica, Snagov – cu mormântul voievodului Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, cunoscut în Occident drept „Dracula”, Căldăruşani ş.a.), păduri şi lacuri care constituie, împreună, locuri de agrement (Snagov, Căldăruşani, Cernica, Pustnicul, Băneasa ş.a.).

32


32

2.2. Zone turistice dezvoltate în ultimele decenii În ultimii ani s‐au dezvoltat destinaţii de turism care în pofida mediatizării deosebite de care au beneficiat, din punctul nostru de vedere, s‐au remarcat mai mult prin elemente negative, ilustrând exemple de neurmat în turism. Spre exemplu, reabilitarea şoselei „Transalpina”, care traversează grupa montană Parâng, între Sebeş (nord) şi Novaci (sud), a atras după sine şi o staţiune emergentă, Rânca, care exprimă felul în care s‐a construit în ultimele două decenii în România: lipsa unei organizări eficace a spaţiului geografic, lacune în ceea ce priveşte planificarea, construcţii haotice fără nici cea mai mică integrare din punct de vedere peisagistic, un amalgam de betoane şi zidării fără a respecta nici cel mai elementar stil arhitectonic specific muntelui românesc, infrastructură deficitară, într‐un cuvânt un exemplu rău pentru turismul românesc. 2.3. Circuite turistice; puncte de interes turistic local Circuitele turistice obişnuite ale tour‐operatorilor se reduc la câteva trasee, în funcţie de durata sejurului. Principalele circuite către zona de centru şi nord a ţării pleacă din Bucureşti pe Valea Prahovei (Peleş), Braşov, Bran, Sibiu, cu retur prin Valea Oltului (Cozia, Curtea de Argeş) sau continuarea traseului către Sighişoara (Biertan) şi Maramureş (Săpânţa, Rozavlea, Bârsana, Ieud ) – Baia Mare, prin Lacul Roşu/Cheile Bicazului sau Bistriţa; către Bucovina; drumul de legatură dintre Maramureş şi Bucovina prin Pasul Prislop fiind în stare proastă de cca 15 ani, se ocoleşte prin Pasul Tihuţa. În Bucovina, se vizitează Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi se doarme la Suceava , cu posibilă extensie în tururile lungi către Deltă (Piatra Neamţ, Tulcea) – Uzlina, Crişan, Sf. Gheorghe şi Sulina.

Traseele din Oltenia sunt mai puţin numeroase: cuprind vizită la Mănăstirea Argeşului, apoi la mănăstirile Dintr‐un Lemn şi Horezu, Tângu‐Jiu (eventuală oprire la Tismana, Govora, Arnota) – traseu circular pe cele două drumuri paralele E‐V; extensiile către Haţeg (Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau cetăţile Dacice) impun etapă la Alba Iulia şi continuă către Sibiu, eventual Braşov. La fel, traseele care cuprind Apusenii, Clujul sunt mai puţin numeroase; vestul ţarii este puţin vizitat în acest sistem/

Limitarea la aceste trasee în cea mai mare parte a cazurilor arată, în fapt, suma disfuncţiilor din teritoriu. Desigur că există circuite tematice diferite, complexe, însă ele nu se adresează majorităţii turiştilor.

Destinaţiile cu trei stele în Ghidul Michelin nu coincid total cu cele citate mai sus: Prejmer, traseul Transfăgărăşan, Sibiu, Maramureş, Mănăstirile din Bucovina, Dragomirna, Delta Dunării („de vizitat neapărat”); cu două stele sunt clasate Bucureşti, Mogoşoaia, Salina de la Slănic, Peleş, Culoarul Rucăr‐Bran, Bran, Braşov, Biertan, Viscri, Sighişoara, Cheile Bicazului, Mănăstirile Neamţ, Probota; apoi Valea Oltului, Arnota, Cozia, Tismana, Hunedoara, Densuş, Sarmizegetusa Regia, Timişoara, Alba Iulia, Peştera Urşilor, Săpânţa, Valea Vaserului („merită o abatere din drum”).

III.1.2. Infrastructura turistică

III.1.2.a. Infrastructură specifică

PATN Secțiunea a VIII‐a – zone cu resurse turistice8, evaluează starea infrastructurii specifice turistice (resurse materiale care îsi datorează existența activității turistice si care sunt destinate exclusiv turistilor) și a infrastructurii tehnice (infrastructura edilitară a localităților) în cadrul UAT cu concentrare mare și foarte mare a resurselor turistice. În acest sens sunt stabilite zonele cu probleme ale acestor infrastructuri.

Harta A.7.3.2. (Anexa 7.3.) ilustrează UAT cu probleme ale infrastructurii specifice turistice și tehnice cu rol definitoriu în susținerea activităților turistice.

O privire generală asupra zonelor cu probleme în ceea ce privește infrastructura specific turistică evidențiază starea precară a acesteia, zonele cu resurse turistice naturale și antropice importante, având aproape toate o infrastructură problematică.

1. Staţiuni turistice de interes naţional/local

Stațiunea turistică de interes național sau local este, după caz, localitatea ori partea unei localități care dispune de resurse naturale si antropice și care îndeplinește criterii specifice (stabilite prin HG. 852/2008). Atestarea ca stațiune turistică nu schimbă rangul localității stabilit în condițiile legii. Stațiunile turistice atestate (41 stațiuni turistice de interes național și 48 stațiuni turistice de interes local) sunt următoarele9:

1.1. Staţiuni turistice de interes naţional: 1. Amara ‐ judeţul Ialomiţa; 2. Azuga ‐ judeţul Prahova; 3. Buşteni ‐ judeţul Prahova; 4. Buziaş ‐ judeţul Timiş; 5. Băile Govora ‐ judeţul Vâlcea: 6. Băile Felix ‐ judeţul Bihor; 7. Băile Herculane ‐ judeţul Caraş‐Severin; 8. Băile Olăneşti ‐ judeţul Vâlcea; 9. Băile Tuşnad ‐ judeţul Harghita; 10. Câmpulung Moldovenesc ‐ judeţul Suceava; 11. Cap Aurora ‐ judeţul Constanţa; 12. Călimăneşti‐Căciulata ‐ judeţul Vâlcea; 13. Costineşti ‐ judeţul Constanţa; 14. Covasna ‐ judeţul Covasna; 15. Eforie Nord ‐ judeţul Constanţa; 16. Eforie Sud ‐ judeţul Constanţa; 17. Geoagiu‐Băi ‐ judeţul Hunedoara; 18. Gura Humorului ‐ judeţul Suceava; 19. Jupiter ‐ judeţul Constanţa; 20. Mamaia ‐ judeţul Constanţa; 21. Mangalia ‐ judeţul Constanţa; 22. Moneasa ‐ judeţul Arad; 23. Neptun‐Olimp ‐ judeţul Constanţa; 24. Poiana Braşov ‐ judeţul Braşov; 25. Predeal ‐ judeţul Braşov; 26. Pucioasa ‐ judeţul Dâmboviţa; 27. Slănic ‐ judeţul Prahova; 28. Saturn ‐ judeţul Constanţa 29. Sinaia ‐ judeţul Prahova; 30. Sângeorz‐Băi ‐ judeţul Bistriţa‐Năsăud; 31. Slănic‐Moldova ‐ judeţul Bacău; 32. Sovata ‐ judeţul Mureş; 33. Târgu Ocna ‐ judeţul Bacău; 34. Techirghiol ‐ judeţul Constanţa; 35. Vatra Dornei ‐ judeţul Suceava; 36. Venus ‐ judeţul Constanţa;

8 Aprobat prin Legea 190/2009. 9 Conform HG. 852/2008, Anexa 5 actualizată 2012


33

37. Voineasa ‐ judeţul Vâlcea; 38. Petroşani‐Parâng ‐ judeţul Hunedoara; 39. Târgu Neamţ ‐ judeţul Neamţ; 40. Piatra Neamţ ‐ judeţul Neamţ; 41. Râşnov ‐ judeţul Braşov.

1.2. Staţiuni turistice de interes local: 1. 1 Mai ‐ judeţul Bihor; 2. Albac ‐ judeţul Alba; 3. Albeştii de Muscel ‐ judeţul Argeş (Bughea de Sus); 4. Arieşeni ‐ judeţul Alba; 5. Balvanyos ‐ judeţul Covasna; 6. Bazna ‐ judeţul Sibiu; 7. Bălţăteşti ‐ judeţul Neamţ; 8. Băile Homorod ‐ judeţul Harghita; 9. Băile Turda ‐ judeţul Cluj; 10. Băile Băiţa ‐ judeţul Cluj; 11. Borsec ‐ judeţul Harghita; 12. Borşa ‐ judeţul Maramureş; 13. Bran ‐ judeţul Braşov; 14. Breaza ‐ judeţul Prahova; 15. Călacea ‐ judeţul Timiş; 16. Cheia ‐ judeţul Prahova; 17. Crivaia ‐ judeţul Caraş‐Severin; 18. Durău ‐ judeţul Neamţ; 19. Harghita‐Băi ‐ judeţul Harghita; 20. Horezu ‐ judeţul Vâlcea; 21. Izvoru Mureşului ‐ judeţul Harghita; 22. Lacu Roşu ‐ judeţul Harghita; 23. Lacu Sărat ‐ judeţul Brăila; 24. Lipova ‐ judeţul Arad; 25. Moieciu ‐ judeţul Braşov; 26. Ocna Sibiului ‐ judeţul Sibiu; 27. Ocna Şugatag ‐ judeţul Maramureş; 28. Păltiniş ‐ judeţul Sibiu;29. Pârâul Rece ‐ judeţul Braşov; 30. Praid ‐ judeţul Harghita; 31. Săcelu ‐ judeţul Gorj; 32. Sărata Monteoru ‐ judeţul Buzău; 33. Secu ‐ judeţul Caraş‐Severin; 34. Semenic ‐ judeţul Caraş‐Severin; 35. Snagov ‐ judeţul Ilfov; 36. Stâna de Vale ‐ judeţul Bihor; 37. Straja ‐ judeţul Hunedoara; 38. Soveja ‐ judeţul Vrancea; 39. Tăşnad ‐ judeţul Satu Mare; 40. Timişu de Sus ‐ judeţul Braşov; 41. Tinca ‐ judeţul Bihor; 42. Trei Ape ‐ judeţul Caraş‐Severin; 43. Vălenii de Munte ‐ judeţul Prahova; 44. Vaţa de Jos ‐ judeţul Hunedoara; 45. Zona Fântânele ‐ judeţul Cluj; 46. Zona Muntele Băişorii ‐ judeţul Cluj; 47. Vişeu ‐ județul Maramureş; 48. Baia Sprie ‐ județul Maramureş.

1.3. Staţiuni balneare, climatice şi balneoclimatice: Statutul stațiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare au fost stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 109/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 343/2002. Normelor tehnice unitare pentru realizarea documentaţiilor complexe de atestare a funcţionării staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi de organizare a întregii activităţi de utilizare a factorilor naturali au fost aprobate prin HG nr. 1.154/2004.

Stațiunea balneară este localitatea sau/și arealul care dispune de resurse de substanțe minerale, științific dovedite și tradițional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalații specifice pentru cură și care are o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare în condiții corespunzătoare.

Stațiunea climatică este localitatea sau/și arealul situat în zone cu factori climatici benefici și care are condiții pentru asigurarea menținerii și ameliorării sănătății și/sau a capacității de muncă, precum și a odihnei și reconfortării.

Stațiunea balneoclimatică îndeplinește condițiile ambelor stațiuni menționate anterior.

Tipul predominant de factori naturali determină specificul stațiunii respective și profilul de cură. Stațiunile balneare si balneoclimaterice sunt următoarele10: a. Stațiuni balneoclimatice: b. Stațiuni balneare:

1. Arealul Băile Felix din structura comunei Sânmartin, judeţul Bihor 1. Oraşul Băile Herculane, judeţul Caraş‐Severin 2. Arealul corespunzător staţiunii turistice 1 Mai, judeţul Bihor 2. Oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa 3. Oraşul Eforie, judeţul Constanţa 3. Oraşul Amara, judeţul Ialomiţa 4. Oraşul Covasna, judeţul Covasna 4. Oraşul Băile Govora, judeţul Vâlcea 5. Oraşul Băile Tuşnad, judeţul Harghita 6. Arealul corespunzător staţiunii turistice Geoagiu‐Băi, jud. Hunedoara 7. Oraşul Sovata, judeţul Mureş 8. Oraşul Ocna Sibiului, judeţul Sibiu 9. Oraşul Buziaş, judeţul Timiş 10. Oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea 11. Arealul Călimăneşti‐Căciulata, judeţul Vâlcea

2. Baza de cazare

2.1. Structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică

Structura de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică ‐ orice construcție sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare si alte servicii specifice pentru turiști.

La nivel național, în cifra totală a unităților de cazare, ponderea cea mai mare o au pensiunile turistice și agroturistice (48%), urmate de categoria hotelurilor, hostelurilor și motelurilor (31%). (vezi Graficul 7.3.)

Evoluția numărului acestora în perioada 1990‐2012 este detaliată în Tabelul 7.7. Astfel, se remarcă diminuarea considerabilă a numărului unor structuri de primire turistică precum hanurile, cabanele turistice, popasurile turistice și taberele de elevi și preșcolari și apariția unor structuri noi precum hostelurile, motelurile, vilele turistice și pensiunile turistice și agroturistice a căror număr a crescut constant până în 2012.

10 Conform HG nr. 1.016 din 12 octombrie 2011, Anexele 1 și 2 și HG. Nr. 367/2013 pentru modificarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2011.

34


34

Harta 7.2. Stațiuni turistice, balneare și balneoclimatice (Quattro Design, 2013) Sursa: Legea 343/2002, HG 852/2008, PATZ Zona Costieră a Mării Negre, Legea 82/1993, Legea 526/2003

Numărul structurilor de cazare, distribuite pe fiecare județ este detaliat în Anexa 7.1. (Tabelul A.7.1.1).

Tipuri de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică

Tipuri de structuri de primire turistică 1990 1995 2000 2005 2012

Hoteluri 830 813 811 989 1384

Hosteluri 0 0 3 58 178

Hoteluri apartament 0 0 1 4 16

Moteluri 0 116 131 161 206

Hanuri 131 21 23 11 3

Vile turistice 0 1040 801 716 621

Cabane turistice 226 175 161 113 146

Bungalouri 0 284 265 305 242

Sate de vacanţă 0 1 1 3 6

Campinguri 0 108 74 72 48

Popasuri turistice 217 0 6 29 39

Căsuţe turistice 0 33 66 52 36

Tabere de elevi şi preşcolari 203 186 172 151 70

Pensiuni turistice 0 128 201 297 1247

Pensiuni agroturistice 0 0 400 956 1569

Spaţii de cazare de pe navele fluviale şi maritime 0 0 5 9 10

Alte unităţi de cazare colective nespecificate 1606 0 0 0 0

TOTAL 3213 2905 3121 3926 5821

Tabelul 7.7. Tipuri de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică (1990‐2012) Sursa: INS, 2013


35

2.2. Structura capacităţii de cazare

Grafic 7.3. Structura capacității de cazare în funcțiune în anul 2012 Sursa: INS, 2013

Grafic 7.4. Structuri de primire cu funcțiuni de cazare pe destinații turistice, 2012 Sursa: INS, 2013

36


36

Distribuția structurilor de primire turistică în funcție de destinațiile turistice poate fi urmărită în Graficul 7.4. și Tabelul 7.8. Astfel, se remarcă un număr mare de structuri de cazare în stațiunile montane și a orașelor reședință de județ și un număr mic în zona Deltei Dunării și a stațiunilor balneare.

Structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică pe destinaţii turistice

Destinaţii turistice Număr structuri de primire turistică

Staţiuni balneare 488

Staţiuni din zona litorală, exclusiv oraşul Constanţa 676

Staţiuni din zona montană 1376

Zona Delta Dunării, inclusiv oraşul Tulcea 136

Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea 1295

Alte localităţi şi trasee turistice 1850

TOTAL 5821

Tabelul 7.8. Structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică pe destinații turistice Sursa: INS, 2013

Graficul 7.5. și Tabelul 7.10. evidențiază capacitatea de cazare turistică distribuită pe destinații turistice

2.3. Capacitatea de cazare

Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosință turistică înscrise în ultimul act de recepție, omologare, clasificare al unității de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate.

Capacitatea de cazare turistică în funcțiune reprezintă numărul de locuri de cazare puse la dispoziția turiștilor de către unitățile de cazare turistică, ținând cont de numărul de zile cât sunt deschise unitățile în perioada considerată.

O statistică detaliată a capacității de cazare turistică existentă și în funcțiune de structura de primire turistică este redată în Tabelul 7.10. Se remarcă astfel o capacitate mare de cazare în reședințele de județ și litoral, respectiv zonele care dețin un număr mare de hoteluri (a căror capacitate o depășește cu mult pe cea a altor structuri de cazare).

Cea mai mică capacitate de cazare o are Delta Dunării. Capacitatea de cazare existentă și în funcțiune distribuită pe fiecare județ este detaliată în Anexa 7.1 (Tabelul A.7.1.1).

Grafic 7.5. Capacitatea de cazare existentă și în funcțiune pe destinații turistice, 2012 Sursa: INS, 2013


37

Capacitatea de cazare turistica existentă şi în funcţiune pe destinaţii turistice

Cazare existentă Cazare în funcţiune Destinaţii turistice

Locuri Locuri‐zile

Staţiuni balneare 39279 9951733

Staţiuni din zona litorală, exclusiv oraşul Constanta 80840 9482602

Staţiuni din zona montana 45427 13195132

Zona Delta Dunării, inclusiv oraşul Tulcea 4767 643545

Bucureşti şi oraşele reşedinta de judeţ, exclusiv Tulcea 79715 27269836

Alte localităţi şi trasee turistice 51081 13592766

TOTAL 301109 74135614

Tabelul 7.9. Capacitatea de cazare existentă și în functiune pe tipuri de structuri de primire turistică Sursa: INS, 2013

Capacitatea de cazare turistică existentă şi în funcţiune, pe tipuri de structuri de primire turistică (2012)

Capacitate existenta Capacitate in functiune Tipuri de structuri de primire turistică

locuri locuri‐zile

Hoteluri 180714 47095076

Hosteluri 7562 1893538

Hoteluri apartament 988 202920

Moteluri 8078 2540342

Hanuri 81 10414

Vile turistice 14775 3114663

Cabane turistice 5150 1365943

Bungalouri 2663 310360

Sate de vacanţă 352 42046

Campinguri 12816 1269099

Popasuri turistice 1847 244375

Căsuţe turistice 2199 128691

Tabere de elevi şi preşcolari 10908 1628360

Pensiuni turistice 25019 7343529

Pensiuni agroturistice 27453 6864934

Spaţii de cazare de pe navele fluviale şi maritime 504 81324

TOTAL 301109 74135614

Tabelul 7.10. Capacitatea de cazare existentă şi în funcţiune pe tipuri de structuri de primire turistică (2012) Sursa: INS, 2013

38


38

Harta 7.3. Capacitatea de cazare turistică totală pe județe – 2007 (Quattro Design, 2013). Sursa: INS, 2013

Harta 7.4. Capacitatea de cazare turistică totală pe județe – 2012 (Quattro Design, 2013). Sursa: INS, 2013


39

3. Baza de alimentaţie publică: unităţi de alimentaţie (restaurante etc.)

Conform datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2013 sunt clasificate 5 364 de structuri de primire turistică cu fucțiuni de alimentație publică.

4. Infrastructură turistică specială

4.1. Infrastructura de agrement

Este compusă din pârtii de schi, patinoare, piscine, plaje amenajate, porturi turistice, parcuri de distracţie, terenuri de sport etc.. Conform datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2013 sunt certificate 139 de pârtii de schi la nivel național. Celelalte date nu sunt cuprinse în statistică.

Programul Schi în România Legea nr. 526/2003, modificată și completată prin Legea nr. 418/2006, aprobă programul național de dezvoltare a turismului montan (Programul Schi în România). Scopul programului este dezvoltarea activităților turistice pentru dezvoltarea schiului în particular și a activităților de iarnă, în general. În vederea dezvoltării programului, prin lege au fost identificate zonele geografice și localitățile în cadrul cărora se pot dezvolta activitățile turistice specifice sezonului rece. Legea prevede stabilirea terenurilor destinate sporturilor de iarnă și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și de urbanism pentru amenajarea zonelor geografice și a localităților cuprinse în program.

Zonele identificate pentru dezvoltarea domeniului schiului şi practicarea altor sporturi de iarnă, cuprinse în cadrul Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România», sunt următoarele11:

Judeţul Alba: Abrud, Arieşeni, Baia de Arieş, Poarta Raiului (Şureanu), Zlatna;

Judeţul Argeş: Cumpăna, Iezer, zona Leaota, Moliviş, Piscul Negru, Valea Caprei, Valea Dâmboviţei (Pecineagu);

Judeţul Bacău: Slănic‐Moldova;

Judeţul Bihor: Padiş, Stâna de Vale;

Judeţul Bistriţa ‐ Năsăud: Colibiţa, Leşu, Tihuţa, Ţibleş (Fiad), Valea Vinului;

Judeţul Braşov: zona Bran ‐ Moeciu, Fundata, Poiana Braşov; zona Predeal – Râşnov; Tărlungeni – Vama Buzăului;

Judeţul Caraş‐Severin: Muntele Mic, Semenic‐Crivaia, Valea Olteana (Ţarcu);

Judeţul Cluj: Băişoara, Fântânele ‐ Beliş, Lunca Vişagului (Vlădeasa), Măguri Răcătău, Rogojel (Vlădeasa), Valea Ierii;

Judeţul Covasna: Comandău, Şugaş Băi;

Judeţul Dâmboviţa: zona Padina ‐ Peştera ‐ Valea Ialomiţei;

Judeţul Gorj: Rânca;

Judeţul Harghita: Borsec, Bucin, Harghita ‐ Băi, Harghita Mădăraş, Izvoru Mureşului, Lacu Roşu, Valea Strâmbă, Tuşnad;

Judeţul Hunedoara: Baleia, Câmpuşel ‐ Oslea, Clopotiva, Groapa Seacă, Parâng, Râul Şes (Godeanu), Râuşor, Straja‐Pasul Vulcan;

Judeţul Maramureş: Borşa, Cavnic, Izvoarele, Mogoşa‐Şuior, Poienile de Sub Munte, Valea Vaserului;

Judeţul Mureş: Lăpuşna, Sovata;

Judeţul Neamţ: Borca, Durău, Piatra ‐ Neamţ, Valea Tarcăului, Bicaz ‐ Chei, Bicazu Ardelean;

Judeţul Prahova: Azuga, Buşteni, Sinaia, zona Valea Doftanei, zona Valea Superioară a Teleajenului ‐ Cheia;

Judeţul Satu Mare: Luna Şes;

Judeţul Sibiu: Bâlea ‐ Lac, Gâtu Berbecului, Jina, Păltiniş, Valea Avrigului, Poiana Neamţului;

Judeţul Suceava: Broşteni, Câmpulung Moldovenesc, Crucea, Gura Haitii, Gura Humorului, Pojorâta, Suceviţa, Vatra Dornei, Cârlibaba, Dorna Cândrenilor, Şaru Dornei, Ciocăneşti;

Judeţul Vâlcea: Horezu, Malaia, Obârşia Lotrului, Valea Latoriţei ‐ Petrimanu, Vidra;

Judeţul Vrancea: Lepşa, Soveja.

În ceea ce priveşte insfrastructura specifică pentru schi, România dispune de următoarele pârtii consacrate:

Judeţul Alba: Arieşeni (pârtia Vârtop, 1 000 m lungime, 220 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Arad: Moneasa (pârtia Cioaca, 180 m lungime, 29 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Bihor: Hidişelul de Jos (pârtia Hidişel, 550 m lungime, 60 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Braşov: Bran (pârtia Zănoaga Subteleferic, 620 m lungime, grad uşor de dificultate şi pârtia Zănoaga Variantă, 660 m lungime, grad mediu de dificultate), Moieciu (pârtia Cheile Grădiştei, 500 m lungime, 40 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate), Pârârul Rece (pârtia Cocoş, 464 m lungime, 50 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate), Poiana Braşov (pârtia Ruia, 540 m lungime, 195 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Bradul, 460 m lungime, 80 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Sub Teleferic, 2 220 m lungime, 640 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Sub Teleferic ICPAT, 495 m lungime, 170 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Drumul Roşu, 4 600 m lungime, 640 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Sulinar, 2 500 m lungime, 640 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Lupului, 2 860 m lungime, 765 m diferenţă de nivel,

11 Legea nr. 418/2006, Articolul 10 ( modificare Anexa 1 a Legii 526/2003)

40


40

grad ridicat de dificultate; pârtia Kanzel, 450 m lungime, 110 m diferenţă de nivel, grad mediu şi ridicat de dificultate; pârtia Slalom, 550 m lungime, 200 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate), Predeal (pârtia Clăbucet, 2 084 m lungime, 398 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Cocoşul, 2 250 m lungime, 398 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Sub Teleferic, 1 200 m lungime, 350 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Clăbucet Sosire, 800 m lungime, 160 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Clăbucet Variantă, 790 m lungime, 185 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Clăbucet Şcoală, 200 m lungime, 30 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Caraş‐Severin: Semenic (pârtia Birta, 530 m lungime, 104 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Gozna, 470 m lungime, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Cluj: Feleacu (pârtia Feleacu, 770 m lungime, 95 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate), Muntele Băişorii (pârtia Băişorii, 1 035 m lungime, 264 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate), Şugag Băi (pârtia Şugag Băi, 500 m lungime, 136 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Gorj: Baia de Fier (pârtia M1, 603 m lungime, 100 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate), Novaci (pârtia M2, 496 m lungime, 120 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Harghita: pârtia Şumuleu, 400 m lungime, 195 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Tolvajos, 480 m lungime, grad scăzut de dificultate; pârtia Măgheruş, 460 m lungime, 125 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Bradul, 1 000 m lungime, 123 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Miklos, 388 m lungime, 84 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Kossuth, 510 m lungime, 143 m diferenţă de nivel; pârtia Csipike, 275 m lungime, 52 m diferenţă de nivel; pârtia Kiksi Mihaly, 320 m lungime, 60 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Naghy Mihaly, 850 m lungime, 200 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Sugo, 850 m lungime, 135 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Greceş, 380 m lungime, 80 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Lobogo, 400 m lungime, 60 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Csango, 420 m lungime, 25 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Elod, 310 m lungime, 66 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Hunedoara: pârtia Platoul Soarelui, 465 m lungime, 102 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Lupului, 519 m lungime, 163 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Constantinescu, 1 740 m lungime, 365 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Mutu, 540 m lungime, 195 m diferenţă de nivel, grad ridicat de dificultate; pârtia Sfântu Gheorghe, 700 m lungime, 145 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia pasul Vâlcan, 395 m lungime, 96 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate;

Judeţul Iaşi: Iaşi (pârtia Sărărie, 480 m lungime, 74 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate);

Judeţul Maramureş: pârtia Şuior, 1 400 m lungime, 300 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Mogoşa, 2 200 m lungime, 585 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Teleschi Pricop, 300 m lungime, 85 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Teleschi, 643 m lungime, 175 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Telescaun, 1 730 m lungime, 475 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Brazi, 250 m lungime, 40 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Cora, 730 m lungime, 125 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia Poiana Soarelui, 350 m lungime, grad foarte scăzut de dificultate; pârtia Icoana 1, 1 200 m lungime, 180 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Icoana 2, 490 m lungime, 110 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Roata, 1 600 m lungime, 225 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate;

Judeţul Mureş: Sovata (pârtia Aluniş, 1 100 m lungime, 265 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Prahova: Azuga (pârtia Sorica, 2 100 m lungime, 560 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Cazacu, 1 920 m lungime, 530 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Cazacu Variantă, 285 m lungime, 81 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Azuga Sud, 770 m lungime, 154 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate; pârtia La Stână, 910 m lungime, 154 m diferenţă de nivel, grad scăzut de dificultate), Buşteni (pârtia Kalinderu, 1 500 m lungime, 300 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Sibiu: Păltiniş (pârtia Onceşti, 1 200 m lungime, 240 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate);

Judeţul Suceava: Vatra Dornei (pârtia Parc, 900 m lungime, 150 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate; pârtia Dealul Negru, 3 200 m lungime, 450 m diferenţă de nivel, grad mediu de dificultate.


41

III.1.2.b. Infrastructură generală. Căi de comunicaţie şi mijloace de transport

1. Aeriene

Transportul aerian este în domeniul turismului, pe de o parte o cale rapidă și comodă de acces și o activitate recreativă în sine care completează oferta turistică la nivel național.

Conform datelor Autorității Aeronautice Civile Române, în anul 2012 erau certificate 26 aerodromuri12.

Aeroportul Internațional “Henri Coandă”din București oferă conexiuni regulate cu marile orașe ale Europei, Asiei și Americii de Nord și funcționează ca principală cale de acces în țară a turiștilor străini.

Alături de București, 14 aeroporturi internationale ofera zboruri regulate spre destinatii interne și internaționale și asigură accesul în principalele regiuni ale țării: Arad, Bacău, Baia Mare, Constanța, Cuj‐Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Târgu Mureș și Timișoara. Pe toate aceste aeroporturi operează Compania Naţională de Transporturi Aeriene a României, alături numeroase companii aeriene, inclusiv cele low‐cost.

Totodată, 6 dintre aeroporturile internaționale operează zboruri sezoniere de tip charter spre destinații internaționale de vacanță. (vezi Tabelul 7.11 și Harta 7.5.)

Pe 4 aerodromuri certificate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română operează firme private care oferă, alături de alte servicii, zboruri de agrement (vezi Tabelul 7.12 și Harta 7.5.). Aceste zboruri personalizate sunt oferite folosind elicoptere ușoare și sunt destinate activităților precum:

Transportul rapid spre destinații aglomerate în sezon (ex. Valea Prahovei) sau destinații greu accesibile (zone de vânătoare)

Fotografierea sau filmatul

Sporturile extreme

Numărul firmelor private care oferă astfel de servicii este în creștere, în contextul mai larg al școlilor de zbor sau meetingurilor aviatice care atrag din ce în ce mai mulți doritori.

Aeroporturi Internaționale (2012)

Numele aeroportului Detalii

Arad Aeroport Internațional

Bacau ‐ George Enescu Aeroport Internațional, Charter sezonier

Baia Mare Aeroport Internațional, Intern

Constanta ‐ Mihail Kogalniceanu Aeroport Internațional

Cluj Napoca ‐ Avram Iancu Aeroport Internațional, Intern, Charter sezonier

Craiova Aeroport Internațional

Iasi Aeroport Internațional, Intern, Charter sezonier

Oradea Aeroport Internațional, Intern,

Bucuresti ‐ Henri Coanda Aeroport Internațional, Intern, Charter sezonier

Sibiu Aeroport Internațional, Intern, Charter sezonier

Satu Mare Aeroport Internațional, Intern

Suceava ‐ Stefan cel Mare Aeroport Internațional, Intern

Tulcea ‐ Delta Dunarii Aeroport Internațional, Intern

Targu Mures ‐ Transilvania Aeroport Internațional, Intern

Timisoara ‐ Traian Vuia Aeroport Internațional, Intern, Charter sezonier

Tabelul 7.11. Aeroporturile Internaționale (2012) Sursa: Autoritatea Aeronautică Civilă Română, 2013

Aerodromuri private care oferă zboruri de agrement (2012)

Numele aerodromului Detalii

Ploieşti ‐ Aero Taxi Aerodrom în proprietatea AeroTaxi

Moara Vlăsiei ‐ Becker Aerodrom în proprietatea Becker Aviation

Brasov ‐ Cobrex Aerodrom (Cobrex Trans Helicopter Flight & Service)

Tuzla Aerodrom în proprietatea SC Regional Air Services SRL

Tabelul 7.12. Aerodromuri private care oferă zboruri de agrement (2012) Sursa: Autoritatea Aeronautică Civilă Română, 2013

12 Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Aerodromuri certificate 01.09.2012 (http://www.caa.ro)

42


42

2. Maritime

Conform datelor furnizate de Administrația Porturilor Maritime ‐ Constanța, Administrația Porturilor Dunării Maritime ‐ Galați și Administrația Porturilor Dunării Fluviale ‐ Giurgiu, 17 porturi românești oferă dotări tehnice pentru acostarea navelor de pasageri13:

Porturi maritime: Tomis (Constanţa), Mangalia

Porturi maritime și fluviale: Hârșova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Mahmudia, Chilia Veche

Porturi fluviale: Călărași, Calafat, Cetate, Cernavodă, Olteniţa, Giurgiu, Drobeta Turnu Severin, Orşova, Moldova Veche

Acestora li se adaugă mini‐portul turistic Sfântu Gheorghe, inaugurat în septembrie 2011 al cărui proiect a beneficiat de finanțare susținută de MDRT. Mini‐portul beneficiază de o capacitate totală de locuri de acostare de 108 ambarcaţiuni mici şi 15 ambarcaţiuni mari, cărora li se adugă o clădire, atelier de reparaţii urgente și o parcare pentru adăpostirea ambarcaţiunilor pe timpul iernii14.

Conform ofertelor agențiilor de turism, dintre cele 18 porturi ce pot primi pasageri, 10 intră în circuitul croazierelor fluviale și maritime, respectiv: Orșova, Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Oravița, Cernavodă, Hârșova, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Tomis și Mangalia (vezi Harta 7.5.).

Orșova și Drobeta Turnu Severin sunt porturile din zona Defileului Dunării, unul din punctele de atracție ale fluviului, așa cum Tulcea și Sfântu Gheorghe sunt punctele de oprire pentru vizitarea Rezervației Delta Dunării. La rândul lor, porturile din Giurgiu, Oravița, Cernavodă și Hârșova oferă o poziționare favorabilă pentru excursii spre punctele de atracție turistică din teritoriu: București și Valea Prahovei și spre Marea Neagră (Constanța).

Tomis și Mangalia sunt cele două porturi românești care sunt puncte de oprire pentru croazierele maritime și pentru turiștii de pe litoralul Mării Negre iubitori de activități și sporturi specifice.

3. Feroviare

În România funcționează astăzi 7 trasee de cale ferată îngustă în scop turistic (vezi Harta 7.5.):

Calea Ferată Forestieră Vişeul de Sus (Valea Vaserului, jud. Maramureş), cu o lungime de 56km, operată de CFF Vişeu de Sus15.

Din anul 2000 organizaţia non‐profit „Hilfe für die Wassertalbahn“ („Ajutor pentru Calea Ferată Forestieră de pe Valea Vaserului“) cu sediul în Berna/Elveţia s‐a dedicat Căii Ferate Forestiere din Vişeu de Sus. Fundaţia este înregistrată oficial în Elveţia şi are, conform statutului, scopul de „a sprijini material, financiar şi logistic CFF Vişeu de Sus şi de a lupta împotriva scoaterii ei din funcţiune. În special trebuie să fie înlesnit şi pe viitor aportul locomotivelor cu abur...“16.

Societatea S.C. Calea Ferată Îngustă S.R.L. se ocupă de turism feroviar pe 4 linii cu ecartament îngust:

Abrud – Câmpeni, jud. Alba (începând din anul 2004)

Brad – Criscior, jud. Hunedoara (începând din 2001)

Covasna – Comandău, jud. Covasna – respectiv traseele Covasna‐Siclau (începând din 2008) și Comandău‐Holom (începând din 2007)

Moldovița – Argel (10,5km, începând din 2005)17

Mocănița Mureșeană, jud. Mureș, a fost inaugurată începând din anul 2011, tot datorită unei investiții private18, funcționând 2 trasee:

Sovata – Câmpul Cetății (începând din 2011)

Raciu – Teaca (începând din 2012)

În momentul de față se dorește reabilitarea și punerea în funcțiune în scop turistic a unui traseu mai lung din Calea Ferată Îngustă Mureșeană inaugurată în anul 1915 pe ruta Lechinţa ‐ Band ‐ Tg. Mureș Sud ‐ Sovata și ramificaţia ei Band ‐ Miheșu de Câmpie19.

Două trasee de cale ferată cu ecartament îngust sunt promovate în momentul de față pentru a fi reabilitate și introduse în circuit turistic, datorită atât istoriei lor cît și poziționării în aria unor monumente istorice valoroase:

Mocănița din Hunedoara20

Mocăniţa de pe Valea Hârtibaciului21

Există un ineres deosebit pentru aceste sisteme de cale ferată îngustă, atât din partea pasionaților de tehnica feroviară cât și a turiștilor atrași de activități inedite, mocănițele fiind astfel puncte de atracție turistică deosebite.

13 Administrația Porturilor Maritime, Constanta (www.portofconstantza.com), Administrației Porturilor Dunării Maritime, Galați (www.romanian‐ports.ro),

Administrația Porturilor Dunării Fluviale, Giurgiu (www.apdf.ro) 14 MDRT – Comunicat de presa 24 sept. 2011

15 CFF Vișeul de Sus, România, (www.cffviseu.ro) 16 Idem 17 S.C. Calea Ferată Îngustă SRL (www.cfi.ro)

18 Mocănița Mureșeană (www.mocanitamures.webgarden.ro)

19 Idem

20 http://mocanitahunedoara.wordpress.com/

21 http://sibiuagnitarailway.com


43

Harta 7.5. Căi de comunicație turistice generale (Quattro Design, 2013)

4. Rutiere

În cadrul rețelei naționale de drumuri se remarcă 5 trasee montane (trecători) de un interes turistic deosebit, drumuri cu peisaje pitorești (vezi Harta 7.5.):

Vatra Dornei (Suceava) – Tiha Bârgăului (Bistrița‐Năsăud) – Pasul Tihuța

Gheorgheni (Harghita) – Bicaz (Neamț) – Cheile Bicazului

Prejmer (Brașov) – Nehoiu (Buzău) – Întorsura Buzăului

Curtea de Argeș (Argeș) – Corbeni (Argeș) – Cârțișoara (Sibiu) – Transfăgărășan

Novaci (Gorj) – Șugag (Sibiu) – Transalpina Transportul in comun public în scop turistic a fost implementat doar în București: City Bus București22.

III.1.3. Investiţii şi potenţial economic

III.1.3.a. Venituri rezultate din activitatea turistică

Autoritatea Națională pentru Turism, prin Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, îndeplineşte rolul de Organism Intermediar în domeniul turismului pentru Programul Operaţional Regional 2007‐2013, gestionând în cadrul Axei Prioritare 5 a POR – Domeniul major de intervenţie 5.3 „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, domeniu care are următoarele operaţiuni23:

A. Crearea unei imagini pozitive a României, ca destinaţie turistică, prin definirea şi promovarea brandului turistic naţional

Sumă alocată 75 milioane Euro/ 15 decizii de finanțare / 22 proiecte depuse (peste 200 de activităţi promovate).

B. Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice. Sumă alocată 65 milioane Euro / 350 proiecte semnate.

C. Crearea Centrelor de Informare şi Promovare Turistică (CIPT) şi dotarea acestora. Sumă alocată 20 milioane Euro/ 7 contracte semnate/ 72 proiecte în evaluare.

22 http://bucharestcitytour.ratb.ro/

23 Autoritatea Naţională pentru Turism, 2013

44


44

III.1.3.b. Subvenţii şi fonduri pentru infrastructura turistică

1. Programul SAPARD

Prin Programul SAPARD, prin Măsura 3.4 „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care generează activităţi multiple şi venituri alternative” au fost susţinute investiţiile pentru turismul rural şi alte tipuri de turism (ecvestru, montan etc.), acestea deţinând cea mai mare pondere în totalul investiţiilor susţinute prin această măsură. Astfel, raportul de monitorizare din martie 2007 arată că în intervalul august 2002 ‐ septembrie 2006 au fost contractate 727 proiecte de turism cu o valoare de aprox. 64 milioane Euro, din care 121 au fost finalizate. Din totalul proiectelor contractate au rezultat aproximativ 13.000 locuri de cazare, iar cele 121 proiecte finalizate au creat aproximativ 726 de locuri de muncă24.

2. Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007‐2013

În anul 2007, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007‐2013, în cadrul căruia Măsura 313 se referă la încurajarea activităților turistice.

Sprijinul prin acesta Măsură vizează următoarele investiţii în spaţiul rural: A. Investiţii în infrastructura de primire turistică; B. Investiţii în activităţi recreaţionale; C. Investiţii în infrastructura la scară mică: centre de informare, amenajarea de marcaje turistice, etc.; D. Dezvoltarea şi/sau marketingul serviciilor turistice legate de turismul rural.

Beneficiarii acestui sprijin sunt micro‐întreprinderile; persoanele fizice (neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja ca până la data semnării contractului de finanţare să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro‐întreprindere); comunele prin reprezentanţii lor legali, conform legislaţiei naţionale în vigoare; Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, realizate doar între comune şi înfiinţate conform legislaţiei naţionale în vigoare; ONG.

3. Proiecte implementate de Asociația de Ecoturism din România

Asociația de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii și turism în România între asociații de turism, organizații neguvernamentale de dezvoltare locală și conservarea naturii, agenții de turism. Obiectivele Asociației vizează următoarele aspecte:

Promovare și marketing: crearea și promovarea unei imagini bine definite a României ca destinație ecoturistică la nivel internațional; dezvoltarea serviciilor și infrastructurii ecoturistice la nivelul eco‐destinațiilor propuse în România; conservarea naturii și dezvoltarea durabilă în România.

Certificare în ecoturism ‐ crearea unui mecanism de certificare a trei tipuri de produse turistice: programe ecoturistice / excursii oferite de tur‐operatori sau ghizi (eco‐tururi pentru maxim 15 participanți); structuri de cazare la scară mică în zone rurale și naturale (de tip eco‐lodge și pensiuni de maxim 25 de camere); eco‐destinații (una sau mai multe comunități în cadrul zonelor naturale).

Strategii și dezvoltare de produse ‐ dezvoltarea unor strategii de turism în interiorul și în jurul parcurilor naționale / naturale și a ariilor protejate; dezvoltarea de produse turistice: poteci tematice, trasee turistice, interpretare si centre de vizitare.

Conștientizare ‐ campanii de presă la nivel național axate pe dezvoltarea ecoturismului în România; participare la târguri de turism.

În perioada 2004‐2013, AER a implementat 20 de proiecte reunind sectoarele public și privat într‐un parteneriat pentru conservarea naturii și dezvoltarea turismului durabil.

III.1.3.c. Fiscalitate, colectarea taxelor

Întregul sistem este afectat de fiscalitatea ridicată şi de existenţa unor activităţi ilegale sau menţinute la limita legalităţii – în special în ceea ce priveşte cazarea turiştilor şi mai ales în zone rurale şi pe litoral. De exemplu, în comuna Mănăstirea Humorului (unde se găseşte un monument înscris în Lista Patrimoniului Mondial) existau, în 2011, 12 agenţi economici înregistraţi25 însă 16 pensiuni cu adrese disponibile pe internet26.

O serie de facilităţi a fost introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural (de pildă, scutirea de plată a impozitului pe venit, pe o perioadă de 10 ani, a pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 10 camere inclusiv; plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice, a gazului metan şi a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 5 camere inclusiv), ceea ce a contribuit, probabil, la dezvoltarea acestui tip de turism. Ordonanţa din 1997 abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, menţinând însă facilităţile acordate până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.

24 Programul Național e Dezvoltare Rurală 2007‐2013, forma consolidată 2012, Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale (http://www.pndr.ro/)

25 Ibid.

26 www.turistinfo.ro; www.viaromania.eu; www.infopensiuni.ro; www.portal‐info.ro (2011)


45

Harta 7.6. Resurse și potențial turistic natural (Quattro Design, 2013) Sursa: MDRAP Studii de fundamentare privind PATN – Secțiunea VIII, 2009, L5/2000

Harta 7.7. Resurse și potențial turistic antropic (Quattro Design, 2013) Sursa: MDRAP Studii de fundamentare privind PATN – Secțiunea VIII, 2009, L5/2000

46


46

III.1.3.d. Potenţialul de dezvoltare al sectorului turistic

1. Stabilirea potenţialului turistic

Studiile de fundamentare privind PATN – Sectiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice au realizat o evaluare a potenţialului turistic al unităţilor administrativ‐teritoriale de bază din România27.

Componentele de potenţial şi de infrastructură evaluate au fost următoarele:

Potenţialul turistic natural (cadrul natural, factoriI naturali terapeutici, ariile protejate).

Patrimoniul cultural (monumente istorice, muzee şi colecţii publice, artă şi tradiţie populară, instituţii de spectacole şi concerte, manifestări culturale anuale/repetabile).

Infrastructura specific turistică (unităţi de cazare, instalaţii de tratament, săli de conferinţă, centre expoziţionale, pârtii de schi şi instalaţii de transport pe cablu, alte instalaţii de agrement).

Infrastructura tehnică (accesibilitatea la infrastructura majoră de transport, infrastructura edilitară, infrastructura de telecomunicaţii).

Acordarea punctajelor s‐a făcut pe componente, punctajul total al potenţialului de dezvoltare turistică fiind obţinut prin cumularea celor 4 punctaje privind resursele naturale şi antropice şi structura specific turistică şi tehnică.

Evaluarea potenţialului turistic natural şi a patrimoniului cultural a determinat stabilirea zonelor cu o concentrare mare şi foarte mare în teritoriu a resurselor naturale şi antropice (Anexa 3, Harta A.7.3.1), zone cu potenţial real de dezvoltare a sectorului turistic. Evaluarea infrastructurii specific turistice şi tehnice determină stabilirea unui punctaj ce evidenţiază stadiul actual de dezvoltare a zonelor cu resurse din punct de vedere turistic (relevând implicit zonele cu probleme ale acestor infrastructuri), determinând prin cumularea finală în cadrul punctajului total a unui potenţial de dezvoltare turistică de conjunctură, dinamic.

Punctajul resurselor turistice naturale, stabilit prin studiile de fundamentare PATN ‐ Secțiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice, este reprezentat în Harta 7.6. Resurse și potențial turistic natural. Se remarcă o cifră mare a resurselor în zona Munților Carpați, Delta Dunării și Litoralul Mării Negre și o cifră medie pe o arie extinsă în zona Subcarpaților și aproape integral zona Transilvaniei.

Dezvoltarea stațiunilor turistice a urmărit îndeaproape acest potențial al resurselor naturale, dar se observă lipsa sau numărul foarte mic al acestora în zona Deltei Dunării și în zonele de deal (altitudini medii), zone cu un punctaj mediu al resurselor naturale dar cu o suprafață extinsă și care dispun, de asemenea, de resurse turistice antropice.

Punctajul resurselor turistice antropice, reprezentate în Harta 7.7. Resurse și potențial turistic antropic, aduc în prim‐plan Maramureșul, sudul și centrul Transilvaniei, Bucovina, Subcarpații, precum și Delta Dunării, zone cu valori de patrimoniu cultural.

2. Turismul rural

Turismul rural, componentă a turismului naţional în ansamblu, este un sub‐sector cu potenţial deosebit de dezvoltare, reprezentând astfel o alternativă ocupaţională pentru forţa de muncă rurală, o modalitate de diversificare a activităţilor economice din mediul rural şi un factor de stabilizare a populaţiei rurale. Dezvoltarea acestuia poate contribui la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind şi o sursă de creştere a veniturilor populaţiei rurale28.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, încurajează activitățile turistice în zonele rurale identificate ca având potențial de dezvoltare turistică, prin OMADR nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural”, în acord cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007‐2013. OMADR nr. 54/2012 modifică ordinul din 2008, introducând în anexă o listă a comunelor cu potenţial turistic. Punctajul acordat comunelor (care se referă la potenţialul turistic de dezvoltare a comunelor din România) a fost stabilit prin studiul de fundamentare privind PATN – Secţiunea a VIII‐a. Zone cu resurse turistice (vezi, mai sus, pct. 1).

Harta 7.8. prezintă comunele cu potenţial turistic, clasificate conform punctajului total al potenţialului de dezvoltare turistică stabilit prin studiile de fundamentare ale PATN – Secţiunea a VIII‐a. Menţionăm că PATN – Secţiunea a VIII‐a a fost aprobat prin Legea nr. 190/2009, însă legea nu prezintă metoda de calcul a potenţialului de dezvoltare turistică utilizat în studiile de fundamentare.

27 Studii de fundamentare privind PATN – sectiunea a VIII‐a Zone cu resurse turistice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (www.mie.ro)

28 Idem.


47

Harta 7.8. Comune cu potențial turistic, cf. OMADR nr. 54/2012.

3. Ecoturismul

Ecoturismul este o formă de turism în care principala motivaţie a turistului este observarea şi aprecierea naturii şi a tradiţiilor locale legate de natură şi care trebuie să indeplinească următoarele condiţii:

Conservarea şi protejarea naturii;

Folosirea resurselor umane locale;

Caracter educativ, respect pentru natura – conştientizarea turiştilor şi a comunităţilor locale;

Impactul negativ minim asupra mediului natural şi socio‐cultural.29

Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România a fost elaborată în anul 2009 de către Institutul Național de Cercetare‐Dezvoltare în Turism, prezentând situaţia actuală a ariilor naturale protejate şi a stadiului de dezvoltare a activităţilor ecoturistice în cadrul şi în împrejurimile acestora.30

Conform sursei menționate, potențialul ecoturistic al României este foarte ridicat. Datorită condiţiilor fizico‐geografice, care includ munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele mai frumoase sisteme de deltă (Delta Dunării), România este singura ţară de pe continent pe teritoriul căreia sunt prezente 5 din cele 11 regiuni biogeografice europene (alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică). România are o diversitate biologică ridicată, exprimată atât la nivel de ecosisteme, cât şi la nivel de specii.

Alături de cadrul natural, spaţiul românesc beneficiază şi de un potenţial etnografic şi folcloric de mare originalitate şi autenticitate. Această zestre spirituală reprezentată prin valori arhitecturale populare, instalaţii şi tehnici populare, meşteşuguri tradiţionale, folclor şi obiceiuri ancestrale, sărbători populare etc., la care se adaugă numeroase monumente istorice şi de artă, vestigii arheologice, muzee, amplifică şi completează fericit potenţialul ecoturistic al ţării.

Prezentarea detaliată e resurselor și potențialului turistic natural și antropic sau cultural‐istoric a fost făcută la punctul III.1.1.c. În cadrul strategiei, evaluarea potențialului turistic la nivelul localităților, incluzând resursele naturale și antropice ți infrastructura turistică și tehnică, a fost făcută pe baza punctajului stabilit prin studiul de fundamentare privind PATN – Secţiunea a VIII‐a. Zone cu resurse turistice (vezi, mai sus, pct. 1).

29 Definiție doptată de AER dupa definiţia consacrată dată de Organizaţia Mondială a Turismului (http://www.eco‐romania.ro)

30 Strategia Naţională de Dezvoltare a Ecoturismului în România – Institutul Național de Cercetare‐Dezvoltare în Turism (http://turism.gov.ro/)

48


48

Dezvoltarea turismului rural și a turismului ecologic sunt prevăzute în actualul studiu prin obiectivul specific național ON7.2. Promovarea activă pe plan național și internațional a turismului românesc, în special a turismului rural, ecologic şi cultural pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale, de persistența activităților tradiționale şi de oferta culturală a centrelor urbane din vecinătate, având asociate programele P7.6, P7.7, P7.8 și P7.9 referitoare la modalități de promovare a acestor forme de turism.

4. Turismul pentru sănătate

La nivel mondial se constată o creştere a turismului de refacere a sănătăţii (curativ). Circa o treime din miliardul de turişti internaţionali înregistrat în anul 2012 la nivel global s‐a deplasat în acest scop, iar numărul lor este preconizat a fi în creștere.

România deține resurse naturale deosebit de valoroase pentru dezvoltarea turismului de refacere a sănătății: ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat, s.a. cunoscute, recunoscute și utilizate de foarte mult timp (prezentate în cap. III.1.1.). În același timp, pentru utilizarea acestor resurse dispune de o infrastructura specifică cu o capacitate mare: stațiuni balneare și balnoeclimaterice cu baze de tratament, băi și izvoare amenajate, etc.

Masterplanul și Planul de acțiune pentru dezvoltarea turismului balnear în România au fost elaborate în anul 200931, având ca obiective prioritare: alegerea uneia sau mai multor poziționări de marketing, definirea strategiei care trebuie aplicată pentru fiecare combinație piață/produs și definirea mijloacelor financiare care trebuie alocate și a metodei de lucru.

Conform strategiei menționate, turismul de sănătate se situează în 3 sectoare de marketing distincte care implică activități specifice și consumatori diferiți:

Sectorul sănătății

Sectorul turismului

Sectorul sportului

În același timp, oferta turismului de sănătate local se împarte în mai multe segmente:

Turismul medical (curativ) care cuprinde tratamente și intervenții medicale și chirurgicale;

Segmentul balnear (preventiv) folosește calitățile curative ale apelor termale în principal și resurse de substanțe; minerale, științific dovedite și tradițional recunoscute ca eficiente terapeutic (sarea, nămolul ș.a.);

Hidroterapia, folosind proprietățile curative ale apei în general și Talasoterapia, care folosește proprietățile curative ale apelor marine;

Oferta de wellness și spa.

Începând din anul 2011, Colegiul Medicilor din România și Fundația Amfiteatru desfășoară un amplu program dedicat Turismului de sănătate, alături de Guvernul României și Autoritatea Națională pentru Turism32. În perioada 2011‐2013 au fost organizate trei ediții ale Forumului Național pentru Turismul de Sănătate și două Conferințe Naționale “Turism și Sănătate” având ca principale subiecte de dezbatere turismul medical, turismul balnear și marketingul turismului de sănătate.

Funcționarea eficientă și competivitatea sectorului turismului de sănătate în România sunt susținute de calitatea resurselor naturale existente, dar sunt condiționate de existența unei infrastructuri specifice dedicate și de calitatea serviciilor specifice oferite. Infrastructura specifică include atît bazele de tratament cât și băile, izvoarele, falezele sau dotările sportive. Serviciile specifice se referă la tratamente, intervenții și consultații de specialitate, toate asigurate de un personal medical pregătit.

Actualul studiu prevede dezvoltarea infrastructurilor specifice turistice prin obiectivul specific național ON7.5. Sprijinirea creării unei infrastructuri generale stabile precum și a unei infrastructuri turistice de mare capacitate în vecinătatea arealelor cu potențial turistic important, în zonele deficitare, căruia îi sunt asociate programele P7.1., P7.14. și P7.15. și Proiectul‐pilot PP7.2. pentru reabilitarea și dezvoltarea structurilor și dotărilor specifice din stațiunile balneare și balneoclimaterice(băi termale, izvoare, s.a.). Asigurarea calității serviciilor specifice este prevăzută prin obiectivul specific național ON7.3. Pregătirea și calificarea personalului specializat și acreditarea și evidența structurilor specializate pentru asigurarea calității și competivității serviciilor turistice specifice, având asociate programele P7.10., P7.11. și P7.12..

III.2. Tendinţe de evoluţie

Creşterea ponderii în economia națională a turismului;

Creşterea ponderii ecoturismului, a turismului rural, a turismului de aventură şi a turismului cultural în zone urbane, în condiţiile creşterii turismului individual;

Creşterea importanţei metodelor moderne de acces la informaţie și diversificarea continuă a acestora;

Creşterea încrederii în investiţiile legate de atragerea turiştilor la toate nivelurile.

31 Master plan pentru dezvoltarea turismului balnear și Planul de acțiune, Detente Consultants, Autoritatea Națională pentru Turism (www.turism.gov.ro, 2013) 32 Turismul de sănătate (www.turismuldesanatate.ro, 2013)


49

III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcţii prioritare şi ţinte formulate prin strategii generale şi sectoriale

Documentele strategice de referinţă analizate în Cap. II.2.2., stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul turismului. Acestora li se adaugă documentul intitulat Strategia Naţională de Turism în România33, care prezintă patru „direcţii de relansare şi de dezvoltare a turismului”, care sunt cuprinse în sistemul de obiective propuse prin studiul de faţă:

Modernizarea şi dezvoltarea unei oferte turistice competitive pe piaţa turistică;

Îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii de marketing şi promovare;

Integrarea turismului românesc în tendinţele europene şi mondiale, prin asigurarea cadrului legislativ simplificat şi eficient al domeniului, armonizat cu legislaţia internaţională;

Crearea unui mediu de afaceri competitiv, adică a unui regim fiscal care să încurajeze creşterea, exportul, investiţiile, infrastructura şi crearea de noi locuri de muncă.

Nu există informaţii despre aplicarea acestei strategii; se presupune că aplicarea sistematică a măsurilor ar fi putut conduce la efecte pozitive. Ţintele stabilite prin acest document pentru orizontul 2013 au fost următoarele:

Creşterea numărului de turişti străini cu 10% anual;

Sporirea contribuţiei turismului la formarea PIB, în perioada 2007‐2013, la 6%;

Creşterea anuală a numărului de turişti români cu 5%;

Crearea unui număr de peste 350 mii de noi locuri de muncă în sectorul turistic, în perioada 2007‐2013.

Modul de monitorizare şi evaluare stabilit prin acest document este stabilit pe următoarele patru planuri, verificarea bazându‐se pe date statistice furnizate de INS, rapoarte BNR etc.:

Creşterea circulaţiei turistice: indicatori ai activităţii de cazare în structurile de primire;

Creşterea performanţelor pe piaţa turistică internă: indicatori ai activităţii de cazare în structurile de cazare turistică;

Creşterea ponderii capacităţilor de primire cu funcţiuni de cazare turistică de categorii superioare (3 şi 4 stele): indicatori specifici privind capacitatea de cazare turistică;

Susţinererea competitivităţii industriei turistice: numărul de locuri de muncă directe, contribuţia sectorului turism la PIB, investiţia de capital în turism.

Masterplanul și Planul de acțiune pentru dezvoltarea turismului balnear în România, elaborate în anul 200934 au fost analizate pe larg în studiu; obiectivele prioritare menţionate sunt: alegerea uneia sau mai multor poziționări de marketing, definirea strategiei care trebuie aplicată pentru fiecare combinație piață/produs și definirea mijloacelor financiare care trebuie alocate și a metodei de lucru.

Aspectele strategice şi operaţionale precizate în capitolul IV al studiului prezent sunt compatibile documentelor strategice elaborate la nivel naţional pentru acest sector, urmărind, în acelaşi timp, priorităţile stabilite prin studiu, în conformitate cu elementele de potenţial teritorial şi cu tendinţele constatate pe plan naţional şi internaţional. Considerăm că aceste aspecte pot contribui la îmbunătăţirea strategiilor sectoriale din sectorul turismului, în măsura în care vor fi incluse – parţial sau integral – în Strategia de Dezvoltare Teritorială a României.

III.3.2. Priorităţi la nivel naţional

Prioritatea în politica de dezvoltare a turismului românesc este trecerea de la „turismul pasiv” (de aşteptare) la „turismul activ” (de preîntâmpinare a dorinţelor și nevoilor turistului), cu tratarea prioritară a următoarelor aspecte:

Promovarea activă a României ca destinaţie turistică, mizând pe tehnologiile moderne; „proiectarea unei imagini pozitive a României, [...] dezvoltarea turismului intern prin diversificarea ofertei și a activităților de marketing specifice, inclusiv prin realizarea unui sistem unitar de informare și statistică turistică on‐line”35

Dezvoltarea organizată a infrastructurii generale şi a celei specifice, turistice;

Revigorarea turismului balnear, în contextul promovării turismului pentru sănătate (refacerea, modernizarea ori recrearea infrastructurii specifice şi a serviciilor asociate);

Dezvoltarea turismului tematic: (drumul vinului, drumul fructelor de pădure, al izvoarelor minerale, al mănăstirilor şi multe altele) şi a evenimentelor, abordărilor comerciale (animaţie, produse derivate ş.a.);

Utilizarea oportunităţilor legate de apropierea dintre capitala țării, Marea Neagră şi lanţul carpatic, atu îîn dezvoltarea activităţii turistice ca ramură a economiei naţionale;

Identificarea de areale turistice prioritare la nivel naţional şi concentrarea investiţiilor în aceste areale (vezi Harta 7.9.).

33 Document nedatat (probabil 2002), din arhiva MDRAP.

34 Master plan pentru dezvoltarea turismului balnear și Planul de acțiune, Detente Consultants, Autoritatea Națională pentru Turism (www.turism.gov.ro, 2013)

35 Cf. Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, Orizonturi 2013‐2020, 2030, (v) Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului.

50


50

Zonele de mare interes turistic la nivel național se structurează astfel:

Areale predominant naturale: Munții Rodnei, Munții Călimani, Pasul Prislop, Munții Ceahlău, Cheile Bicazului, Întorsura Buzăului, Valea Doftanei, Carpații Meridionali, Munții Făgăraș, Transfăgărășanul, Munții Bucegi, Munții Retezat, Valea Cernei, Munții Apuseni și întreg traseul Dunării;

Areale predominant antropice: Maramureșul (bisericile ortodoxe din lemn), Nordul Moldovei și Bucovina (mănăstirile ortodoxe și cetățile medievale), Subcarpații de curbură, zona Vrancei (podgoriile de la Odobești‐Costești‐Panciu) Dobrogea, oraşul București şi împrejurimile sale, Timișoara și Arad, Oltenia (mănăstirile ortodoxe și culele), Valea Oltului, sudul și centrul Transilvaniei (Sibiu, Sighișoara, conacele și bisericile fortificate, bisericile ortodoxe din piatră), Brașovul și Valea Prahovei.

Principalele trasee turistice folosesc direcții mari ale infrastructurii de transport, cu numeroase ramificații.

În Harta 7.9 sunt identificate prioritățile de dezvoltare atât a infrastructurii specific turistice în cadrul zonelor de mare interes turistic, cât și prioritățile de dezvoltare a infrastructurii de transport în cadrul traseelor de mare și foarte mare interes turistic. Legătura cu dezvoltarea alternativă a sistemului de autostrăzi este vizibilă prin comparaţie cu Harta 7.10.

Notă: În ceea ce priveşte reţeaua de autostrăzi, studiile de fundamentare referitoare la reţeaua de localităţi, cele referitoare la patrimoniul natural şi cultural şi la turism au condus către concluzia unei nevoi de completare a propunerilor publicate de Guvernul României în noiembrie 2013: austrăzile existente: 530 km; proiectele finanțate 2007‐2013; prioritățile până în anul 2022 (inclusiv tronsoanele TEN‐T: Rin‐Dunăre – Marea Nordului – Marea Mediterană) – vezi Harta 7.10.

Completarea rețelei de autostrăzi prevede următoarele:

Trasee care asigură legătura cu țările vecine (Ungaria, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina);

Traseul autostrăzii care înconjoară Marea Neagră (între Turcia, Bulgaria, România, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia): pe teritoriul României între Oltenița (din Varna ‐ Șumen), Focșani, Bârlad (spre Comrat ‐ Odesa)

Trasee care unesc Municipiul București cu capitalele secundare (Cluj Napoca, Iași, Timișoara) și legăturile dintre acestea;

Trasee care includ în sistem regiunile care rămân izolate (Maramureș, Crișana, Bucovina, Dobrogea);

Trasee în Muntenia care evită concentrarea circulației în jurul Municipiului București.

Aceste trasee rapide vor conduce la o creştere a accesibilităţii principalelor zone turistice. Dezvoltarea turistică a României presupune însă dezvoltarea traseelor de prezentare a patrimoniului natural şi cultural (antropic) remarcabile, cu includerea zonelor turistice emergente (în legătură cu formaţiunile statale medievale, cu oraşele cu rol de capitale istorice, cu zonele cu patrimoniu etnologic remarcabil etc.) şi a celor cu potenţial de dezvoltare. Din această ultimă categorie fac parte arealele mai puţin cunoscute de luncă şi de câmpie, în special cele dunărene (incluzând reţeaua de oraşe de secol XIX, cu potenţial turistic remarcabil, parte dintre acestea oraşe‐port). Dezvoltarea turismului în zonele afectate de sărăcie reprezintă o şansă pentru comunităţile locale; în această situație se găsesc atât comunităţile din zonele montane şi submontane izolate, cât şi cele din alte areale ale ţării (zone de podiş, de câmpie şi de luncă, Delta Dunării).

Astfel, studiul prevede importanţa consolidării următoarelor tipuri de trasee:

Legăturile transcarpatice (trasee care, pe lângă rolul funcţional şi strategic, au un rol turistic important);

Trasee submontane de legătură între principalele oraşe subcarpatice din sudul şi estul ţării, cu derivaţii către legăturile transcarpatice (circuitele capitalelor istorice ale Moldovei şi ţării Româneşti, trasee submontane pitoreşti de legătură între diferitele „ţări” istorice ş.a. sau în interiorul acestora);

Trasee de legătură între principalele oraşe frontaliere, compunând o „centură turistică” a României (de‐a lungul văii Dunării, către graniţa de vest a ţării şi în bazinul Prutului), unind oraşe istorice cu potenţial turistic parţial neexploatat (oraşele‐port din sudul Olteniei şi Munteniei, oraşele dobrogene), cu derivaţii către punctele de trecere a frontierei;

Legături locale în areale periferice: Dobrogea centrală şi de sud, zona montană a Banatului, Crişana, Munţii Apuseni),

Traseele propuse sunt în cea mai mare parte existente, astfel încât efortul de modernizare a acestora să nu fie semnificativ, iar impactul în ceea ce priveşte dezvoltarea locală să fie considerabil. În contextul acestor priorități menţionăm, de pildă, starea extrem de proastă a legăturii dintre Maramureş şi Bucovina prin Pasul Prislop, ceea ce conduce la excluderea, în multe cazuri, a Bucovinei din circuitele terestre clasice, sau slaba vizitare a cetăţilor dacice din pricina accesului dificil şi al lipsei infrastructurii de cazare în apropiere.

Alegerea strategică a poziţionării ofertei turistice româneşti în sistem internaţional şi promovarea eficientă a României ca destinaţie turistică pentru turiştii străini, după analizarea obiectivă a cererii şi ofertei turistice precum şi a infrastructurii de cazare şi acces.

Alături de zonele de mare interes turistic ale României (Munții Carpați, Dunărea‐Delta Dunării‐Litoralul Mării Negre și principalele obiective culturale) oferta turistică trebuie să integreze și să valorifice elemente locale specifice precum zonele rurale, tradițiile și obiceiurile locale și activitățile sportive și de agrement precum alpinismul și schiul, stațiunile balneare și balneo‐climaterice. Oferta turistică diversificată și tematică va trebui completată de facilități la fel de variate și adaptate cererii turiștilor străini (infrastructură de transport și facilități diversificate acoperind o gamă largă de opțiuni, raportate la bugete și activitățile desfășurate).


51

Harta 7.9. Priorități de dezvoltare a infrastructurii turistice Sursa: Quattro Design, 2013

Harta 7.10. Priorități de dezvoltare a sistemului de autostrăzi Sursa: Quattro Design, 2013

52


52

Este necesară repoziţionarea turismului intern precum și diversificarea şi specializarea ofertei turistice. Asemănător promovării internaționale a turismului românesc, promovarea internă trebuie să valorifice diversitatea resurselor turistice naturale și antropice locale. Totodată, trebuie facilitat accesul la ofertele turistice la nivel national, prin dezvoltarea rețelei de agenții de turism și a punctelor de informare.

În contextul diversificării tehnologiilor informaționale, adaptarea pieței turismului la noile tehnologii devine o condiție obligatorie pentru dezvoltarea și asigurarea competivității acesteia.

Dezvoltarea și competivitatea turismului nu depind doar de peisajul atractiv și de facilitățile turistice, ci și de standardul și calitatea serviciilor(calificarea personalului şi creşterea calităţii ofertei turistice). Turismul necesită înțelegere, profesionalism, angajare, organizare și o strategie eficientă de dezvoltare a resurselor umane. Sectorul ospitalității turistice implică în egală măsură facilitățiile și serviciil, iar competivitatea acestora din urmă poate fi asigurată doar de un personal bine pregătit și specializat, cu mentalitate corectă, cu un comportament și cu performanțe. Crearea unei forțe de muncă instruite și calificate necesită pregătire, educație de bază și cursuri de pregătire profesională, precum și pregătire practică continuă la locul de muncă. Aceasta nu se referă doar la turistii străini care vin în România, ci și la turiștii români; se referă la turismul internațional și, în egală măsură, la turismul intern. În contextul dezvoltării pieței turistice interne și a creșterii și diversificării facilităților oferite, formarea și angajarea în activitățile turistice a unui personal specializat devine o cerință obligatorie.

Creşterea ponderii turismului în PIB şi atragerea investiţiilor internaţionale, printr‐o politică financiară şi fiscală favorabilă.

Este necesară menținerea unui echilibru între fiscalitatea la nivelul activităților turistice atât pentru și încurajarea investițiilor în domeniu, cât și pentru descurajarea evaziunii fiscale.

III.3.3. Direcții de dezvoltare strategică la nivel teritorial

Prioritățile de dezvoltare în domeniul turismului (ilustrate în Harta 7.9.) se localizează la nivel teritorial în următoarele direcții de dezvoltare, în condiţiile aplicării prevederilor OUG 142/2008 privind aprobarea PATN – Secţiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice, aprobată prin Legea nr. 190/2009 în zone cu resurse turistice.

1. Zone turistice majore tradiționale

Stațiunile montane zonele montane protejate: Munții Rodnei, Munții Călimani, Pasul Prislop, Munții Ceahlău, Cheile Bicazului, Întorsura Buzăului, Valea Doftanei, Carpații Meridionali, Munții Făgăraș, Transfăgărășanul, Munții Bucegi, Munții Retezat, Valea Cernei, Munții Apuseni;

Stațiunile de pe litoralul Mării Negre și din Delta Dunării;

Stațiunile balneare și balneoclimaterice.

Resursa turistică majoră a acestor zone este cadrul natural (peisaj și resurse), a cărui utilizare și protejare trebuie să se realizeze într‐un echilibru eficient și totodată competitiv. Acest aspect este prevăzut în obiectivul specific național ON7.4. Protejarea zonelor turistice de interes național prin menținerea unui echilibru între valoarea cadrului natural și utilizarea antropică intensă și reabilitarea zonelor degradate și programele subordonate.

Utilizarea resursei naturale se face prin infrastructuri specifice care trebuie să răspundă cantitativ și calitativ cerințelor utilizatorilor actuali, în condițiile unei piețe turistice competitive la nivel național și internațional. Aspectele legate de infrastructură sunt prevăzute în obiectivul specific național ON7.5. Sprijinirea creării unei infrastructuri generale stabile precum și a unei infrastructuri turistice de mare capacitate în vecinătatea arealelor cu potențial turistic important, în zonele deficitare și programele subordonate.

Dezvoltarea acestor zone implică o atenție deosebită pentru protecția patrimoniului natural și cultural existent și reabilitarea acestuia acolo unde este cazul (stațiuni precum Sinaia, Eforie sau Herculane). În acest context este necesară identificarea și stabilirea unor zone de protecție a patrimoniului existent, atât pentru conservarea, cât și pentru valorificarea resurselor naturale și culturale specifice. Un asemenea aspect a fost propus în proiectul‐pilot PP7.2 pentru reabilitarea și dezvoltarea structurilor și dotărilor specifice (băi termale, izvoare, s.a.) din stațiunile balneare și balneoclimaterice.

Zonele turistice majore la nivel național detaliate anterior trebuie să păstreze turismul ca activitate economică predominantă; în aceste zone, obiectivele de dezvoltare ale altor domenii trebuie să fie subordoneze obiectivelor prioritare de dezvoltare turistică.


53

2. Zone turistice emergente

Zonele turistice urbane care implică turismul cultural urban (monumente istorice, spații publice, muzee și colecții, s.a.), turismul de eveniment, turismul de cumpărături: orașele istorice precum București, Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara, Oradea, Iași;

Zonele turistice predominant rurale în care se dezvoltă agroturismul: Mărginimea Sibiului, satele săseşti din centrul Transilvaniei, Culoarul Rucăr‐Bran, zona mănăstirilor din Bucovina şi Oltenia, Transalpina ş.a.;

Traseul Dunării şi zonele rurale şi urbane adiacente.

Principalele resurse din punct de vedere turistic a acestor zone sunt alcătuite din specificul cultural al obiectivelor majore (monumente istorice) și de peisaj (cuprinzând locuirea, activităţile specifice şi cadrul natural). Patrimoniul cultural este deosebit de bogat și diversificat, valorificarea sa din punct de vedere turistic implicând și în acest caz protecție și reabilitare permanentă a valorilor naturale şi culturale protejate.

Dezvoltarea acestor zone este prevăzută în obiectivul specific național ON7.2. Promovarea activă pe plan național și internațional a turismului românesc, în special a turismului rural, ecologic şi cultural pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale, de persistența activităților tradiționale şi de oferta culturală a centrelor urbane din vecinătate și prin proiectele subordonate.

Zonele turistice emergente la nivel național trebuie să păstreze ca activități economice predominante activitățile specific locale, turismul în aceste zone bazându‐se tocmai pe acestea; în același timp și din aceleași considerente, trebuie evitată dezvoltarea extensivă a turismului.

3. Alte elemente de interes turistic

Salinele, în contextul turismului pentru sănătate (Praid – jud. Harghita, Turda – jud. Cluj, Târgu Ocna – jud. Bacău ș.a.)

Peșterile, arii protejate și valoroase resurse turistice: Peștera Meziad, Vadu Crișului, Urșilor în Munţii Apuseni ş.a.

Bisericile, mănăstirile şi alte locuri istorice, în legătură cu pelerinajele ortodoxe şi de alte confesiuni (Bucureşti, Iaşi, Putna, Nicula, Curtea de Argeş, Peştera Sf. Andrei, Radna, Şumuleu‐Ciuc ş.a.).

Aceste obiective de interes turistic necesită o integrare pe piața turistică națională, fie prin corelare cu puncte adiacente de interes turistic, fie prin constituirea de trasee specifice. În cazul special al pelerinajelor, infrastrustura turistică şi măsurile de asigurare a securităţii pelerinilor trebuie asigurate. Un caz similar îl reprezintă marile adunări populare tradiţionale (Muntele Găina, alte târguri, nedei) sau festivaluri nou create (Gărâna, Sighişoara, Vama Veche ş.a.).

Prioritățile și direcțiile de dezvoltare strategică sunt transpuse la nivel teritorial în obiectivele specifice operaționale OT7.6. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate diversificării formelor de turism în mod adaptat regiunilor geografice, specificității culturale și în mod integrat la nivel teritorial, după zone specifice (vezi cap. IV.2.3.).

III.4. Legături cu alte domenii

Principale aspecte care stau la baza legăturii cu alte domenii studiate în cadrul fundamentării SDTR:

Turismul este un domeniu important al economiei naționale, aflându‐se în centrul aspectelor legate de competivitatea internațională și de oferta locală și, în același timp, este un instrument de revitalizare economică locală;

Activitățile turistice se regăsesc în domenii precum dezvoltarea regională, socială și economică națională și trebuie să fie integrate în politicile de amenajare a teritoriului, urbanism şi dezvoltare locală;

Cadrul natural și patrimoniul natural, cultural și peisajul reprezintă resursele de bază ale turismului local, reabilitarea și protecția acestora asigurând valorificarea lor eficientă din punct de vedere turistic;

Turismul este un domeniu pentru a cărui activitate competitivă este nevoie de corelarea activitățiilor din domenii diverse la nivel național. Promovarea turismului la nivel național și internațional are nevoie de o cooperare instituțională permanentă a autorităților naționale responsabile cu cele din domeniile culturii (patrimoniul cultural, peisajul, monumentele istorice și patrimoniul construit), mediului (cadrul natural și biodiversitatea), muncii (personal specializat și servicii competitive), educației (pregătirea personalului specializat, promovarea și conștientizarea responsabilităților și implicațiilor turismului), sănătății (asigurarea personalului și serviciilor specializate, în special în domeniul turismului pentru sănătate) pentru corelarea legislației și programelor care vizează activități specific turistice.

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 7. Activitățile și infrastructura turistică este în corelare directă cu Studiul 4. Activităţile din sectorul primar, Studiul 5. Activităţile din sectorul secundar, Studiul 6. Activităţile din sectoarele terţiar şi cuaternar și cu Studiul 8. Context macroeconomic, politici bugetare şi finanţe publice în cadrul domeniului 2. Dezvoltare economică (sectoare economice), conducând la formularea obiectivului strategic OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului.

Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS9. Crearea unui cadru instituțional și de reglementare adecvat pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare (aferent Studiului 24. Structura şi funcţiile administraţiei publice și Studiului 25. Planificare strategică teritorială) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT4. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice. Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificate la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR3. Creşterea competitivităţii regionale şi locale prin coordonare eficientă şi planificare strategică.

54


54

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu36

Turismul se află în centrul aspectelor legate de competivitatea internațională și de oferta locală și se regăsește în domenii precum dezvoltarea regională, socială și economică națională.

1. Impactul economic şi social al turismului

Impactul economic al turismului poate fi măsurat în mai multe modalități, folosind o gamă de indicatori de bază, care demonstrează contribuția sectorului la economie în sens larg.

Printre acești indicatori, se numără veniturile din operațiuni valutare și contribuția acestora la contul călătoriilor din Balanța de Plăți, cheltuielile și veniturile din turism, contribuția turismului la PIB (ambele exprimate prin câștigurile valutare și câştigurile din sectorul turismului în sens larg), contribuția la câștigurile Statului (în principal din impozite), efectul de multiplicare și crearea de locuri de muncă.

O identificare cuprinzătoare a impactului acestor factori reprezintă o acțiune complexă, care depinde în totalitate de existența unor date corecte și sigure, comensurate în mod corespunzător. În linii generale, constatarea unui grad de dezvoltare mai mare al localităţilor din arealele montane şi de litoral (vezi Studiul 23 – Zone cu specific geografic) arată corelarea dintre potenţialul turistic şi veniturile aduse de această activitate.

Pe de altă parte, contactul dintre comunităţile din arealele turistice şi numărul mare de vizitatori, români şi străini, contribuie la creşterea gradului de educaţie al celor două grupuri sociale în contact.

Acest fapt a fost demonstrat de analize sociologice, printre care putem menţiona cele care au stat la baza lucrării profesorului Vintilă Mihăilescu referitoare la localităţile Vama Veche şi Doi Mai, din extremitatea sudică a litoralului românesc37.

2. Forța de muncă din turism

Personalul angajat în hoteluri și restaurante reprezintă tipul cel mai vizibil de forță de muncă din turism. În plus, sunt numeroase alte activități specializate de turism cu un număr de angajați important: activitatea de transport în turism, ghizi turistici, personal folosit pentru atragerea vizitatorilor, personal din turismul sportiv si de recreere, din agenții de turism și ghizi de turism.

O identificare cuprinzătoare a impactului gradului de specializare a forţei de muncă asupra veniturilor din turism, a aspectelor vizând respectarea normelor de protecţie a muncii (de pildă, a riscurilor ghizilor montani sau a orarelor şi încărcării reale a persoanelor care conduc autocare) reprezintă o acțiune complexă, care presupune analize specifice şi procese de monitorizare raportate corespunzător.

3. Impactul asupra mediului

Mediul natural reprezintă probabil bogăția cea mai mare pentru turismul din România. Patrimoniul natural, flora, fauna, litoralul, delta si munții, toate sunt motive puternice pentru vizitare și oferă oportunitatea de petrecere a vacanțelor. Dacă mediul este deteriorat sau dacă percepția vizitatorilor este alterată, argumentele convingătoare pentru vizitare vor dispărea; protecția mediului este, deci, crucială pentru turism.

România are avantajul unei legislații de protecție extinsă a mediului, dar aplicarea acestei legislații este, din păcate, nu atat de reusită și sunt permise multe abuzuri asupra mediului. În unele cazuri, degradarea mediului este moștenirea acțiunilor anterioare ale omului, iar in multe cazuri repetarea abaterilor este evidentă.

36 Master Planul pentru turismul naţional al României 2007 ‐ 2026 (MDRT, 2012). 37 Vintilă Mihăilescu, Intre stil si brand. Turismul alternativ la 2 Mai ‐ Vama Veche, Bucureşti: Paideia, 2005.


55

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune și obiective strategice

IV.1.1. Diagnostic în privinţa activităţilor şi infrastructurii turistice

Principale constatări:

Turismul este un domeniu important al economiei naționale, aflându‐se în centrul aspectelor legate de competivitatea internațională și de oferta locală și se regăsește în domenii precum dezvoltarea regională, socială și economică națională;

O dezvoltare competitivă a turismului românesc necesită o viziune și o strategie generală, teritorială și locală care să asigure echilibrul și durabilitate;

Decăderea marilor infrastructuri existente (a turismului de masă) și, în contrapartidă, dezvoltarea turismului individual permanent diversificat tematic.

Aspecte pozitive relevante:

Existența unui potențial turistic foarte mare, atât natural cât și antropic / cultural, competitiv la nivel european;

Afirmarea inițiativelor locale;

Existența unei dezvoltări a sectorului privat și creștereala toate nivelurile societății a încrederii în investiţiile legate de atragerea turiştilor.

Aspecte negative relevante:

Accesibilitate mică a punctelor de interes turistic, datorată atât infrastructurii de transport cât și a celei specific turistice;

Distribuția polarizată și centralizată a agențiilor de turism și a punctelor de informare la nivel național, aspect ce influențează oferta turistică existentă;

Lipsa personalului specializat și a serviciilor la standarde competitive la nivel european;

Efecte economice reduse (fiscalitate deficitară și evazionism). Aportul activităţii turistice în PIB a fost în 2012 de doar aproximativ 1 % (2 miliarde dolari).

Evoluția infrastructurii și activităților turistice: Stațiunile balneoclimatice și zonele montane dezvoltate înainte de 1900 au fost urmate, în prima jumătate a secolului XX, de litoralul Mării Negre. Tot în această perioadă se dezvoltă și pelerinajele la lăcașuri de cult, care vor fi întrerupte în perioada comunistă și reluate după anii 1990.

Turismul din perioada comunistă a utilizat, într‐o primă etapă, baza existentă, ulterior petrecându‐se tranziţia către turismul de masă, pentru care baza turistică a fost sporită şi reorganizată: apar stațiuni noi, cu o capacitate mare de cazare și activități specifice, este mărită considerabil capacitatea de cazare în orașe prin construirea de hoteluri. Utilizarea a fost asigurată prin sindicate, iar din punctul de vederea al tipurilor de turism practicate, accentul a fost pus pe turismul balnear și cel de pe litoral, în defavoarea celui montan.

Începând cu anul 1990, privatizarea în turism s‐a petrecut în mod rapid: în anul 2001, proprietatea majoritar privată depăşea 60 % din numărul de unităţi de cazare turistică, iar zece ani mai târziu, structurile de primire turistică cu funcţie de cazare majoritar private reprezentau 95 % din totalul naţional. Privatizarea a condus la slaba gestionare, abandonarea parţială sau utilizarea improprie a unei părţi importante ale bazei hoteliere, într‐o primă etapă, după care reabilitarea a început să se facă simţită, intervenind concurenţa structurilor private nou construite.

Particularităţile turismului românesc trebuie înţelese în raport cu tendinţele în turismul mondial:

Activitatea turistică a devenit un adevărat fenomen social (veniturile din turism, la nivel mondial, crescând de la puţin peste 175 miliarde euro în 1990 – calculată la valoarea raportului din prezent euro/dolar –la peste 800 miliarde euro în 2012, ceea ce reprezintă aproximativ de patru ori produsul intern brut al României):

Activitatea turistică s‐a extins către grupe de vârstă din ce în ce mai înaintate; în paralel, se constată creşterea turismului de refacere a sănătăţii, circa o treime dintre turişti călătorind în acest scop (îmbătrânirea demografică specifică emisferei nordice atinge şi România);

O proporţie mare a turiştilor provine din călătoriile în scop profesional şi de afaceri: peste 15 % din turiști călătoresc în scop profesional şi de afaceri;

Mijloacele de transport cele mai utilizate sunt avionul (ales, la nivel gobal, de jumătate din miliardul de turişti) şi autovehiculele (41 % din turişti).

56


56

Situaţia în România este, încă, diferită faţă de modelul internaţional, potenţialul turistic al teritoriului nefiind exploatat la justa sa valoare:

România este încă tributară, majoritar, turismului recreativ (vizite, vacanţe etc.) în proporţie de peste 93 % (2011);

Infrastructura de aeroporturi este insuficient dezvoltată: există un singur aeroport de talie internaţonală, la Bucureşti, cu legături de slabă calitate către centrul oraşului; celelalte aeroporturi sunt de talie locală, chiar dacă primesc curse low‐cost care operează şi la nivel internaţional (Cluj‐Napoca, Timişoara etc.);

Obiectivele turistice nu sunt integrate, fiecare obiectiv prezentând valoare individuală, circuitele turistice fiind insuficient dezvoltate;

Promovarea României ca destinaţie turistică este insuficientă; promovarea obiectivelor turistice se află în aceeaşi situaţie; cultura orientată în acest sens lipseşte (de pildă, lipsa aproape totală a punctelor de informare turistică).

După anul 2000, în contextul unei creșteri economice naționale, turismul privat a cunoscut o creștere pe căi naturale, adaptat cererii locale și internaționale:

S‐au dezvoltat structuri noi, promovând deopotriva turismul montan și cel de pe litoral, precum și turismul rural38, mai ales în areale montane sau submontane; în legătură cu aceste zone s‐au dezvoltat circuitele de aventură şi tematice, iar infrastructura culturală a sevenit mai vizibilă;

Zonele caracterizate de creşterea activităţii turistice nu au avut, însă, la bază, o planificare coerentă şi responsabilă, efectele negative ale construirii şi utilizării simţindu‐se în toate regiunile turistice ale ţării.

Deşi capacitatea de cazare turistică a crescut în general, la nivel naţional, această dinamică pozitivă evidenţiindu‐se în mod deosebit pe o axă sud‐est – nord‐vest, între judeţul Constanţa, Valea Prahovei (axa Bucureşti – Ploieşti – Braşov), judeţul Cluj, judeţul Bihor (a se vedea Hărţile 7.3 şi 7.4), indicele de utilizare a capacităţii de cazare turistică, în fapt, s‐a înjumătăţit în ultimii 20 de ani, de la 50 % în anii ’90 la 25 % în prezent;

Infrastructura balneoclimaterică, deşi dezvoltată în perioadele anterioare, s‐a degradat continuu, iar numărul turiştilor străini a scăzut continuu, de la o pondere de 11‐12 % în anii 1990 la 3 % în prezent, deşi tendinţa mondială este de creştere a turismului curativ

În ceea ce priveşte infrastructura generală – reţeaua de căi de transport – şi concentrarea teritorială a resurselor turistice, se individualizează următoarea discrepanţă: infrastructura de transport este deficitară exact în unităţile teritorial‐administrative care înregistrează o concentrare ridicată a resurselor turistice, atât naturale, cât şi antropice; această deficienţă se regăseşte direct în gradul destul de redus de accesibilitate al obiectivelor turistice.

Circuitele turistice obişnuite ale tour‐operatorilor se reduc, însă, la câteva trasee, în funcţie de durata sejurului:

Principalele circuite către zona de centru şi nord a ţării pleacă din Bucureşti pe Valea Prahovei (Peleş), Braşov, Bran, Sibiu, cu retur prin Valea Oltului (Cozia, Curtea de Argeş) sau continuarea traseului către Sighişoara (Biertan) şi Maramureş (Săpânţa, Rozavlea, Bârsana, Ieud ) – Baia Mare, prin Lacul Roşu/Cheile Bicazului sau Bistriţa; către Bucovina; drumul de legatură dintre Maramureş şi Bucovina prin Pasul Prislop fiind în stare proastă de cca 15 ani, se ocoleşte prin Pasul Tihuţa. În Bucovina, se vizitează Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa şi se doarme la Suceava , cu posibilă extensie în tururile lungi către Deltă (Piatra Neamţ, Tulcea) – Uzlina, Crişan, Sf. Gheorghe şi Sulina.

Traseele din Oltenia sunt mai puţin numeroase: cuprind vizită la Mănăstirea Argeşului, apoi la mănăstirile Dintr‐un Lemn şi Horezu, Tângu‐Jiu (eventuală oprire la Tismana, Govora, Arnota) – traseu circular pe cele două drumuri paralele E‐V; extensiile către Haţeg (Ulpia Traiana Sarmizegetusa sau cetăţile Dacice) impun etapă la Alba Iulia şi continuă către Sibiu, eventual Braşov. La fel, traseele care cuprind Apusenii, Clujul sunt mai puţin numeroase; vestul ţarii este puţin vizitat în acest sistem.

Limitarea la aceste trasee în cea mai mare parte a cazurilor arată, în fapt, suma disfuncţiilor din teritoriu în termeni de infrastructură rutieră şi de cazare: proximitatea localităţilor în care se poate înnopta – pentru grupuri mari – exclude diferenţierea circuitelor; starea extrem de proastă a legăturii dintre Maramureş şi Bucovina prin Pasul Prislop conduce în multe cazuri la excluderea Bucovinei din circuitele clasice; slaba vizitare a cetăţilor dacice este cauzată de accesul dificil şi, mai ales, de lipsa infrastructurii de cazare în apropiere.

Analiza distribuţiei teritoriale a agenţiilor de turism, la nivel naţional, evidenţiază următoarea situaţie:

Distribuţia agenţiilor de turism în spaţiul geografic românesc este extrem de polarizată şi dezechilibrată teritorial: mai mult de o treime (35,5%) din numărul total al agenţiilor de turism care operează pe teritoriul româniei sunt concentrate în bucureşti;

Alte trei judeţe concentrează încă 14,9 % din numărul total al agenţiilor de turism, dar la o diferenţă mare faţă de capitală: cluj (5,1%), constanţa (5,0%) şi braşov (4,8%);

Mult sub media naţională (77 agenţii/judeţ), se află judeţe precum Covasna, Mehedinţi, fiecare concentrând 0,4 % din numărul total (14, respectiv 13 agenţii), urmate de ultimele clasate Teleorman, Giurgiu şi Sălaj, concentrând 0,2‐0,3 % din total, Sălajul având 6 agenţii de turism în tot judeţul.

38 Turismul rural constituie sfera cea mai largă, incluzând toate celelalte forme: agroturism, turism rural‐meşteşugăresc, rural‐gastronomic, rural‐arhitectural etc.

Acesta are un mare potenţial de dezvoltare în România, pentru toate formele, existând un patrimoniu bogat, în unele cazuri excepțional.


57

Cererea turistică are următoarele caracteristici:

Cererea pentru acțiuni turistice interne este mai mare decât cea pentru acțiuni turistice externe;

Cererea turistică pentru acţiunile turistice interne a înregistrat o descreştere din 1990 până astăzi, cu o prăbuşire după anul 2008 (o cădere de aprope 3 ori) şi cu tendinţe de redresare în prezent;

Cererea pentru acţiunile turistice externe a înregistrat o tendinţă ascendentă începând cu anii 2000, cu excepţia sincopei generate de criza economică mondială;

Ecartul dintre cele două a scăzut considerabil, cererea pentru acţiunile turistice interne şi cele externe echilibrându‐se, în defavoarea primelor;

În 1995, numărul acţiunilor turistice derulate de agenţiile de turism care operau pe teritoriul naţional depăşea o cerere de 2,3 milioane persoane, iar cinsprezece ani mai târziu, în 2010 cererea abia depăşea o jumătate de milion persoane;

În 2011, jumătate din solicitările turiştilor români au fost pentru zona litorală, 19 % pentru zona montană şi 12 % pentru zona balneară, ilustrând specificul turistic mixt al României, cu o dezvoltare a turismului balneomaritim, balneoclimateric şi montan (inclusiv al sporturilor de iarnă); turismul cultural aferent marilor oraşe a înregistrat o cerere cifrată la circa 3 % din totalul acţiunilor turistice, urmat de Delta Dunării şi principalele centre religioase.

Evoluția turismului intern derulat prin agenţiile de turism în perioada 1995‐2008, pe zone turistice arată următoarele particularităţi:

Cerere predominantă pentru zona montană în comparaţie cu celelalte zone turistice (însă în scădere ca număr de turişti: de la 40% în 1995, la 27 % în anul 2008 şi 19 % în 2011;

Mai mult de un sfert din turismul intern, după numărul de turişti (medie de 26,5 % în perioada 1995‐2008) este concentrat în zona litorală, tendinţa cererii pentru litoralul Mării Negre fiind ascendentă (de la 19 % în 1995 la 32,7 % în 2008 şi la cca 50% în 2011;

Cerere relativ constantă pentru zona balneară, cu o medie de 23,6 % (calculată în intervalul 1995‐2008);

Ponderi scăzute ale cererii pentru turismul cultural (o medie de doar 4,6 % pentru întreaga perioadă analizată) şi pentru pelerinajele religioase (0,6% – în creştere).

Din totalul intrărilor de vizitatori străini în România, un procent de numai 20% se înscrie în sfera turismului:

În 2012, România nu a primit decât 7,94 milioane turişti, apropiindu‐se de valorile medii de după 1990, însă este o valoare care nu are acoperire în realitate sau altfel spus, cele peste 7 milioane de sosiri de vizitatori străini înregistrate statistic nu sunt în acelaşi timp şi turişti (doar jumătate din ei înnoptează în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi nu mai mult de o noapte).

O analiză asupra ţării de origine a acestui flux de intrări în România explică şi mai mult situaţia: circa 50 % sunt vizitatori din ţările vecine, predominând cei din Republica Moldova (care pot fi lesne emigranţi de tranzit sau desfăşoară în România altă activitate decât cea turistică) şi Ungaria (vizite la rude), la care se adaugă cei din Serbia (în anii ’90, refugiaţi politici), Ucraina şi Bulgaria care întregesc spectrul unui tranzit/trafic transfrontalier, nicidecum turistic. O altă treime este întregită de „turişti” din Polonia (în scădere în ultimii 23 de ani), Germania, Italia şi Turcia, totodată ţări cu care România desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor comerciale de după 1990, ceea ce indică foarte clar că aceşti vizitatori vin în interes de afaceri, dublate de cele mai multe ori de căsătorii mixte.

Observaţia este întărită şi de analiza destinaţiilor turistice frecventate de turiştii străini: în anul 2012, aproximativ trei sferturi dintre aceștia se concentrează la nivelul capitalei şi a reşedinţelor de judeţ, ponderile depăşind frecvent 50% pentru întreaga perioadă analizată.

Turismul se constituie ca una dintre şansele României de a obţine avantaje competitive pe piaţa Uniunii Europene, sens în care trebuie regândit. În același timp, utilizarea turismului ca un instrument de dezvoltare locală/teritorială este recomandată în arealele care traversează o reconversie funcţională (bazinul minier al Jiului – a se urmări modelul bazinului Ruhr, fostele oraşe mono‐industriale etc.) şi în regiunile care nu dispun de potenţialităţi multiple (de pildă, sudul şi estul României).

Infrastructura turistică:

41 stațiuni turistice de interes național și 48 stațiuni turistice de interes local atestate39

4 staţiuni balneare şi 6 statiuni balneoclimatice atestate40

În cifra totală a unităților de cazare, ponderea cea mai mare o au pensiunile turistice și agroturistice (48%), urmate de categoria hotelurilor, hostelurilor și motelurilor (31%); se remarcă diminuarea considerabilă a numărului unor structuri de primire turistică (hanuri, cabane turistice, popasuri turistice, tabere de elevi și preșcolari) și creşterea numărului structurilor noi (hostelurile, motelurile, vilele turistice și pensiunile turistice și agroturistice);

39 Stațiunea turistică de interes național sau local este, după caz, localitatea ori partea unei localități care dispune de resurse naturale si antropice și care îndeplinește

criterii specifice (stabilite prin HG. 852/2008). Atestarea ca stațiune turistică nu schimbă rangul localității stabilit în condițiile legii 40 Statutul stațiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare au fost stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 109/2000,

aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 343/2002. Normelor tehnice unitare pentru realizarea documentaţiilor complexe de atestare a funcţionării staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice şi de organizare a întregii activităţi de utilizare a factorilor naturali au fost aprobate prin HG nr. 1.154/2004

58


58

Distribuţia regională a acestora arată un număr mare de structuri de cazare în stațiunile montane și a orașelor reședință de județ și un număr mic în zona Deltei Dunării și a stațiunilor balneare

Infrastructura de agrement este compusă din pârtii de schi, patinoare, piscine, plaje amenajate, porturi turistice, parcuri de distracţie, terenuri de sport); conform datelor furnizate de Autoritatea Națională pentru Turism, în anul 2013 sunt certificate 139 de pârtii de schi la nivel național;

În România funcționează 7 trasee de cale ferată îngustă în scop turistic, iar două trasee de cale ferată cu ecartament îngust sunt promovate pentru a fi reabilitate și introduse în circuit turistic;

Transportul în comun în scop turistic a fost implementat doar în București (City Bus București).

Întregul sistem este afectat de fiscalitatea ridicată şi de existenţa unor activităţi ilegale sau menţinute la limita legalităţii – în special în ceea ce priveşte cazarea turiştilor şi mai ales în zone rurale şi pe litoral. De exemplu, în comuna Mănăstirea Humorului (unde se găseşte un monument înscris în Lista Patrimoniului Mondial) existau, în 2011, 12 agenţi economici înregistraţi, însă 16 pensiuni cu adrese disponibile pe internet41.

O serie de facilităţi a fost introdusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1997 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea turismului rural (de pildă, scutirea de plată a impozitului pe venit, pe o perioadă de 10 ani, a pensiunilor turistice şi a pensiunilor agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 10 camere inclusiv; plata, la tariful stabilit pentru consumul de uz casnic, a energiei electrice, gazului metan şi a serviciilor de telecomunicaţii utilizate de pensiunile turistice şi pensiunile agroturistice cu o capacitate de cazare de până la 5 camere inclusiv), ceea ce a contribuit, probabil, la dezvoltarea acestui tip de turism. Ordonanţa din 1997 abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 62 din 24 august 1994 privind stabilirea unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montană, Delta Dunării şi litoralul Mării Negre, menţinând însă facilităţile stabilite până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.

Vizibilitatea internaţională reflectă potenţialul turistic al României, şi nu realitatea din turism:

Destinaţiile cu trei stele în Ghidul Michelin nu coincid total cu cele citate mai sus: Prejmer, Transfăgărăşan; Sibiu, Maramureş, Mănăstirile din Bucovina, Dragomirna, Delta Dunării („de vizitat neapărat”);

Cu două stele sunt clasate Bucureşti, Mogoşoaia, Salina de la Slănic, Peleş, Culoarul Rucăr‐Bran, Bran, Braşov, Biertan, Viscri, Sighişoara, Cheile Bicazului, Mănăstirile Neamţ, Probota; apoi Valea Oltului, Arnota, Cozia, Tismana, Hunedoara, Densuş, Sarmizegetusa Regia, Timişoara, Alba Iulia, Peştera Urşilor, Săpânţa, Valea Vaserului („merită o abatere din drum”).

IV.1.2. Viziune, obiectiv strategic al domeniului şi obiectiv general al studiului

Dezvoltarea turismului sustenabil/responsabil este considerată o opţiune strategică pentru întreg teritoriul naţional şi, în egală măsură, un instrument de dezvoltare teritorială a regiunilor defavorizate. Această opţiune este în măsură să susţină dezvoltarea, asigurând în acelaşi timp păstrarea echilibrului dintre resurse şi exploatarea turistică a acestora şi este compatibilă cu atuurile României în plan european:

Dezvoltarea turismului rural, ecologic şi cultural, pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale şi de oferta centrelor urbane şi a vecinătăţilor acestora;

Dezvoltarea turismului tematic, în contextul mai larg al promovării turismului intern;

Diversificarea şi specializarea ofertei turistice, împreună cu creşterea calităţii serviciilor, concentrarea investiţiilor, recalificarea zonelor degradate (litoral, alte staţiuni balneare şi balneo‐climatice), în vederea creşterea ponderii turismului în PIB.

Este necesară adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele CE referitoare la turism:

Stimularea competitivității sectorului turistic în Europa;

Promovarea dezvoltării unui turism durabil, responsabil și de calitate;

Consolidarea imaginii și vizibilității Europei ca ansamblu de destinații turistice durabile și de calitate;

Ridicarea la maximum a potențialului politicilor și instrumentelor financiare ale UE pentru dezvoltarea turismului.

Adaptarea la obiectivele stabilite prin documentele strategice naţionale trebuie să fie însoţită de consolidarea, prin studiu, a unei dimensiuni teritoriale a elementelor strategice stabilite pe plan european şi naţional.

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor, Studiul 7. Activitățile și infrastructura turistică este în corelare directă cu Studiul 4. Activităţile din sectorul primar, Studiul 5. Activităţile din sectorul secundar, Studiul 6. Activităţile din sectoarele terţiar şi cuaternar și cu Studiul 8. Context macroeconomic, politici bugetare şi finanţe publice în cadrul domeniului 2. Dezvoltare economică (sectoare economice), conducând la formularea obiectivului strategic:

OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului.

Un turism competitiv la nivel național și internațional este un turism care răspunde eficient cerințelor pieței specifice și totodată vine în întâmpinarea pieței prin inițiative active.

41 www.turistinfo.ro; www.viaromania.eu; www.infopensiuni.ro; www.portal‐info.ro (2011)


59

Resursele turistice la nivel național sunt extrem de bogate și diversificate, acoperind cvasi‐uniform suprafața țării. În același timp, în creșterea activităților turistice din ultimii ani se remarcă o dezvoltare naturală atât în direcții noi, precum turismul rural și ecoturismul, cât și în direcții deja cunoscute, precum turismul montan sau balnear. Acestora li se adaugă permanent cereri noi ale consumatorilor doritori de diversitate și inedit (activități precum vizitarea circuitelor tematice).

Viziunea urmăreşte ca, în orizontul 2020/2035, România va fi caracterizată de o revitalizare economică atât la nivel naţional, cât şi teritorial/local. Această revitalizare reprezintă şi efectul benefic al dezvoltării sustenabile a turismului.

În acest context, obiectivul general referitor la activitățile și infrastructura turistică se formulează astfel:

OG7. Repoziţionarea ofertei turistice româneşti, pe plan naţional şi internaţional, cu adaptarea la sistemele moderne de promovare a turismului.

IV.1.3. Obiective specifice

Obiectivele specifice sunt grupate, după relevanţă, responsabilităţi şi efecte, astfel:

Obiective naţionale42:

Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);

Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte, obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională) în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice; 2. Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi; 3. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Obiective teritoriale:

Obiective locale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt. Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; 2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; 3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.

Obiectivele teritoriale ale fiecărui domeniu se structurează într‐un set de obiective teritoriale integrate, urmărind coeziunea teritorială, prin reducerea disparităţilor în zonele cu specific geografic.

Obiectivele sunt formulate detaliat în capitolul următor, asigurându‐se corelarea cu politica generală a domeniului, cu programele corespunzătoare obiectivelor şi cu proiectele derivate din acestea. În cazul precis al acestui studiu, nu au fost precizate decât proiectele‐pilot în responsabilitatea statului.

IV.2. Politici, programe şi proiecte

Autoritatea responsabilă pentru formularea si implementarea strategiilor, planurilor, politicilor și programelor naționale de dezvoltare în turism este Autoritatea Națională pentru Turism, aflată în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism. Obiectivele strategice sunt corelate cu documentele de referinţă, analizate în Cap. II.2.2. prin preluarea elementelor strategice, a principiilor şi liniilor directoare ale acestora, în legătură cu potenţialul teritorial, tendinţele şi priorităţile stabilite în Cap. III.

Politica publică recomandată pentru domeniul economic, în care se înscrie studiul de faţă, este Competitivitatea economiei României, urmărind utilizarea durabilă a resurselor locale în scopul sprijinirii dezvoltării teritoriale echilibrate și creării de teritorii astractive la nivel național și internațional, corespunzând OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului. Politica se operaţionalizează prin pachetele de programe menţionate pentru fiecare obiectiv specific în parte.

42 Împărţirea în două categorii (naţionale/teritoriale) a fost solicitată de beneficiar.

60


60

IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora

ON7.1. Diversificarea şi specializarea ofertei turistice, împreună cu creşterea calităţii serviciilor, concentrarea investiţiilor în infrastructură și recalificarea zonelor turistice degradate.

Programe asociate: P7.1. Program pentru structurarea și detalierea unui cadru legislativ corespunzător și eficient.

P7.2. Program pentru asigurarea cooperării instituționale permanente între autoritățile naționale pentru corelarea legislației și programele care vizează activități specific turistice.

P7.3. Program pentru crearea unui cadru legislativ și instituțional care să asigure colaborarea activă permanentă între instituțiile naționale, administrațiile și comunitățile locale și ONG cu activități specifice.

P7.4. Program pentru încurajarea comunităților locale pentru implicarea activă în activitățile turistice specifice zonei.

P7.5. Program pentru un control permanent și certificare specifică în domeniul turismului, inclusiv încurajarea aderării la structurile internaționale specializate.

ON7.2. Promovarea activă pe plan național și internațional a turismului românesc, în special a turismului rural, ecologic şi cultural pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale, de persistența activităților tradiționale şi de oferta culturală a centrelor urbane din vecinătate.

Programe asociate: P7.6. Program pentru adaptarea metodelor de promovarea la cererile pieței existente (urmărirea permenentă a tendințelor utilizatorilor și adaptarea la tehnologiile informaționale active).

P7.7. Program pentru utilizarea și integrarea noilor tehnologii informaționale pentru o promovare competitivă a turismului (utilizarea platformelor online existente, crearea de pagini specializate detaliate obiectivelor și activităților locale, construirea unei imagini competitive a turismului românesc).

P7.8. Program pentru organizarea de evenimente locale specifice și încurajarea participării la evenimente internaționale, nu numai a instituțiilor statului, ci și a operatorilor privați în domeniul turismului și a intreprinzătorilor locali privați (pentru produse locale specifice, de exemplu).

P7.9. Program pentru asigurarea unei rețele active, funcționale și competitive de puncte de informare la nivel național și încurajarea în acest sens a investițiilor locale.

Proiecte‐pilot asociate: PP7.1. Proiect‐pilot de promovare la nivel național și internațional a patrimoniului românesc înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cele 31 monumente istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și 1 sit natural al Patrimoniului Natural Universal se constituie ca valori românești recunoscute internațional, având astfel cel mai mare potențial în domeniul turismului local. O promovare a acestora la nivel național și internațional deschide perspectiva valorificării lor prin interesul crescut al vizitatorilor și, implicit, al investitorilor în piața turistică. Competivitatea în cadrul domeniului turistic poate fi asigurată cu o promovare specifică, prin acțiuni informative, educative, de publicitate și reclamă, atât la nivel național cât și internațional:

Promovare media (periodice, radio și TV, online);

Organizare de evenimente și manifestări expoziționale tematice;

Vizite de informare pentru reprezentanți ai mass‐media, societăți comerciale și organizații neguvernamentale în domeniu, administrații publice centrale și locale.

PP7.2. Proiect‐pilot pentru încurajarea administrațiilor locale ale reședințelor de județ în realizarea de puncte de informare turistică locale. Punctele de informare turistică sunt principalul element de informare directă și de promovare a turismului. Existența lor este necesară atât în zonele turistice active, cât și în orașele reședință de județ. Informațiile disponibile trebuie să acopere toate aspectele activității turistice: puncte de acces și transport în zonă, unități de cazare și alimentație, puncte de interes, circuite tematice ș.a.


61

ON7.3. Pregătirea și calificarea personalului specializat, acreditarea și evidența structurilor specializate pentru asigurarea calității și competivității serviciilor turistice specifice.

Programe asociate: P7.10. Program pentru încurajarea dezvoltării unui cadru instituțional funcțional și eficient pentru pregătirea personalului specializat (cursuri specializate de pregătire și formare continuă, de lungă și scurtă durată).

P7.11. Program pentru încurajarea inițiativelor locale și private pentru inițierea și desfășurarea unor programe de pregătire a personalului specializat (cursuri practice și teoretice).

P7.12. Program pentru încurajarea practicii și formării permanente a personalului specializat în cadrul structurilor turistice existente și a schimburilor de experiență în domeniu.

Proiecte‐pilot asociate: PP7.3. Proiect‐pilot pentru realizarea unei baze de date online a structurilor turistice existente (structuri de cazare, alimentație, puncte de informare ș.a.). Accesibilitatea informațiilor legate de activitățile turistice la nivel național este un criteriu foarte important al competivității domeniului turismului. Existența unei baze de date online asupra a structurilor turistice specifice faciltează accesul și valorificarea acestora.

IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora

ON7.4. Protejarea zonelor turistice de interes național prin menținerea unui echilibru între valoarea cadrului natural, utilizarea antropică intensă și reabilitarea zonelor degradate.

Programe asociate: P7.13. Program pentru structurarea unui cadrul legislativ coerent și detaliat care să asigure reglementările necesare conservării și utilizării durabile a resurselor naturale existente, în contextul utilizării active a acestora în scop turistic.

ON7.5. Sprijinirea creării unei infrastructuri generale stabile, precum și a unei infrastructuri turistice de mare capacitate în vecinătatea arealelor cu potențial turistic important din zonele deficitare.

Programe asociate: P7.14. Program pentru încurajarea și coordonarea eficientă a investițiilor în dezvoltarea rețelei naționale de transport (rutier, aerian, fluvial și maritim și feroviar), în contextul priorităților de dezvoltare a zonelor de mare interes turistic și a zonelor pentru care se dorește o viitoare promovare din punct de vedere turistic.

P7.15. Program de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii specific turistice existente în zonele de interes și în zonele în dezvoltare din punct de vedere turistic (Nordul Bucovinei, Maramureș, Sudul Carpaților, Subcarpații, noile pârtii de schi).

P7.16. Investiții pentru completarea infrastructurii specific turistice existente, în scopul diversificării tematice a turismului și al creării unor puncte multiple de atracție.

Proiecte‐pilot asociate: PP.7.4. Proiect‐pilot pentru reabilitarea și dezvoltarea structurilor și dotărilor specifice (băi termale, izvoare ș.a.) din stațiunile balneare și balneoclimaterice.

Calitatea resursei naturale în cadrul stațiunilor balneare și balneoclimaterice românești (ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat etc.) este deosebit de valoroasă, totodată cunoscută, recunoscută și utilizată de foarte mult timp. Competitivitatea acestor stațiuni pe piața turistică internă și internațională este direct susținută de calitatea structurilor și amenajărilor specifice ce utilizează aceste resurse: izvoarele, băile, pavilioanele și centrele de tratament ș.a., reabilitarea și dezvoltarea asigurând o utilizare activă a resurselor naturale existente:

Realizarea unor studii de inventariere și evaluare a structurilor și amenajărilor existente începând din perioada romană până în prezent;

Stabilirea potențialului structurilor și amenajărilor existente: vizitare (in cazul elementelor de patrimoniu construit) și utilizare activă (în cazul structurilor funcționale);

Reabilitarea și valorificarea structurilor de patrimoniu și reabilitarea și/sau dezvoltarea structurilor funcționale.

62


62

IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora

OT7.6. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate diversificării formelor de turism în mod adaptat regiunilor geografice, specificității culturale și în mod integrat la nivel teritorial, după zone specifice.

Obiective subordonate:

OT7.6.1.1. Promovarea turismului rural și a ecoturismului în zonele cu valori de patrimoniu cultural și natural, în zone în care activitățile tradiționale conferă un specific local (vacanțe la fermă, sărbători agricole ș.a.).

OT7.6.1.2. Promovarea turismului cultural urban, a turismului de afaceri, de cumpărături, de eveniment și festivalier în zonele urbane cu valori culturale și activități specifice.

OT7.6.2. Dezvoltarea infrastructurii generale de transport și a infrastructurii specifice în zonele de trecere a frontierei, pentru facilitarea circulației turistice. În cazul frontierelor pe ape, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalaţii portuare) reprezintă un obiectiv important.

OT7.6.3. Sprijinirea comunităţilor locale în valorificarea cadrului natural, a patrimoniului construit tradițional și a activităților specifice în scop turistic.

OT7.6.4. Revitalizarea prin turism a unor spaţii industriale decăzute pentru relansarea economiei locale.

OT7.6.5. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a formelor de turism ( montan, litoral, balnear, rural, cultural, tematic ș.a.) în arealele montane sau costiere (de litoral) precum şi în ariile submontane şi de dealuri, supuse presiunilor turistice.

OT7.6.5.1. Dezvoltarea în zonele montane a turismului activ (de aventură); dezvoltarea stațiunilor montane pentru sporturi de iarnă, conform Planului de Dezvoltare a Turismului Național, în concordanță cu principiile conservării și protejării patrimoniului natural și cu respectarea activităților tradiționale montane.

OT7.6.5.2. Dezvoltarea în zonele submontane și de deal a unor forme speciale de turism: turism tematic (vitic, pomicol ș.a.) în legătură cu resursele materiale și imateriale, în condițiile favorizării turismului rural; turism cultural (rețeaua de biserici și mănăstiri, rețeaua de capitale medievale ș.a.).

OT7.6.5.3. Dezvoltarea în zonele de podiș și de câmpie a turismului urban (orașe medievale, capitale ale regiunilor istorice ș.a.), a turismului religios și a turismului de week‐end (obiective recreative și culturale în apropierea marilor orașe).

OT7.6.5.4. Dezvoltarea în zonele de luncă și deltă ale Dunării a agroturismului, a turismului de cunoaștere și de studiu a ecosistemului zonelor umede, a turismului de agrement, urmărind dezvoltarea facilităților aduse de orașele port.

IV.2.4. Măsuri prioritare

M7.1. Proiectul Legii Turismului, care să prevadă: legislaţia cu privire la pregătirea profesională şi învaţământul de specialitate; legislaţia privind activitatea de autorizare şi control; legislaţia privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; legislaţia privind parteneriatele public‐privat în domeniul promovării turistice pe plan extern.

M7.2. Stabilirea unei strategii și asigurarea unui control eficient al investitiilor prioritare la nivel national.

M7.3. Accesarea de fonduri şi din alte sectoare de activitate, conexe domeniului turismului (cultură, educaţie, sport, patrimoniu construit şi natural etc.).

M7.4. Extinderea sistemului de colectare şi analiză regulată a statisticilor şi studiilor de piaţă, detalierea statisticilor în domeniul turismului, deficitare în acest moment.

M7.5. Crearea unor baze de date complete şi actualizate, deficitară în acest moment, pentru activitatile si structurile turistice existente.

M7.6. Pregătirea unor studii specializate pentru PATN – Sectiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice şi realizarea obiectivelor care decurg din Legea nr. 180/2009.


63

IV.3. Modalităţi de implementare

IV.3.1. Cadru legislativ necesar

Măsuri legislative:

Proiectul Legii Turismului43, care să prevadă: legislaţia cu privire la pregătirea profesională şi învaţământul de specialitate; legislaţia privind activitatea de autorizare şi control; legislaţia privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; legislaţia privind parteneriatele public‐privat în domeniul promovării turistice pe plan extern.

Extinderea sistemului pentru colectarea şi analiza regulată a statisticilor şi studiilor de piaţă.

Corelarea cu secţiunile aprobate ale PATN:

OUG 142/2008 privind aprobarea PATN – Secţiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice, aprobată prin Legea nr. 190/2009 prevede ca, în unităţile administrativ‐teritoriale cu resurse turistice cuprinse în anexele actului normativ, turismul să fie considerat activitate economică prioritară, iar investiţiile pentru dezvoltarea acestei activităţi să fie orientate cu precădere spre aceste zone. Proiectele de infrastructură specific turistică, tehnică şi de protecţia mediului pentru zonele cu resurse turistice vor fi promovate cu prioritate, prin programele de dezvoltare naţionale, regionale şi judeţene.

Este necesară aprobarea Metodologiei privind evaluarea potenţialului turistic în unitaţile administrativ‐teritoriale de bază, pentru care a fost creat, în 2009, un grup de lucru interinstituţional44 (vezi M7.6). De asemenea, trebuie monitorizată situaţia aplicării prevederilor OUG 142/2008 în ceea ce priveşte elaborarea/actualizarea PUG şi RLU în UAT care sunt staţiuni turistice sau pe teritoriul cărora există localităţi declarate staţiuni turistice, de interes naţional sau local, (termenul de 3 ani de la intrarea în vigoare a OUG fiind depăşit). În procesul de creare a metodologiei este necesară nuanţarea zonelor cu resurse turistice în conformitate cu SDTR şi stabilirea de măsuri diferenţiate pentru aceste zone (vezi Cap. III.3.2.).

IV.3.2. Cadru instituţional necesar

România face parte din organizații internaționale și regionale de turism, cu statut de stat membru cu drepturi depline sau observator, iar în majoritatea acestora încă de la înființarea lor, astfel45:

Organizația Mondială a Turismului – www.unwto.org (anul aderarii Romaniei:1975)

Comisia Europeană pentru Turism – www.etc‐organisation.org (anul aderării României:anul 1998)

Comisia Dunăreană pentru Turism – www.danube.org (anul aderării României: 1998)

Inițiativa Central Europeană – www.cei‐net.org (anul aderării României: 1992)

Organizația pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră –www.bsec ‐ organization.org (anul aderării României: 1996)

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare – www.oecd.org (anul aderării României 2007) – statut de observator

Comisia Europeană – Comitetul de Consultanță în Turism – www.ec.europa.en/enterprise/tourism/index_en.htm

Asociația Internațională Itervitis‐ www.itervitis.org (anul aderării României : 2013)

România susține Centrul Dunărean de Competență ‐ www.dcc.org

Autorități naționale cu atribuții în domeniul turismului (reprezintă Guvernul României în acest domeniu): Autoritatea Națională pentru Turism, aflată în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat

pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism. Ministerul Culturii, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și

Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății (instituții implicate în anumite aspecte ale activităților turistice).

Promovarea turismului la nivel național și internațional are nevoie de o cooperare instituțională permanentă a acestor autorități naționale pentru corelarea legislației și programelor care vizează activități specific turistice.

Instituții de învățământ: licee, colegii, universități și academii care oferă programe de pregătire in turism.

43 Proiect prevăzut în Programul de Guvernare și Programul Legislativ 2013‐2016 al Guvernului României (www.gov.ro)

44 OMDRL nr. 913 din 30. 10. 2009 privind aprobarea constituirii Grupului de lucru interinstituţional pentru coordonarea elaborării reglementării „Metodologie privind

evaluarea potenţialului turistic în unităţile administrativ‐teritoriale de bază”. O versiune neoficială a metodologiei se găseşte la adresa: http://www.mie.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/patn_elaborate/secVI/metodologie.pdf 45 Autoritatea Națională pentru Turism (turism.gov.ro)

64


64

IV.3.3. Responsabilităţi

Autoritatea responsabilă pentru formularea și implementarea strategiilor, planurilor, politicilor și programelor naționale de dezvoltare în turism este Autoritatea Națională pentru Turism, aflată în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism.

Principalele responsabilităţi ale Autorității Naționale pentru Turism46:

Organizează și realizează activitatea de promovare turistică a României atât pe piata internă, cât si pe pietele internationale; autorizează operatorii economici și personalul de specialitate din turism, licențiază agentiile de turism, clasifică structurile de primire turistice, omologhează pârtiile, traseele de schi și traseele turistice montane, brevetează și atestă personalul de specialitate, avizează capacitatea institutională și eficacitatea educațională în domeniul formării profesionale, autorizează plajele turistice și activitătile din industria de agrement, acreditează centrele naționale de informare si promovare turistică, atestă ca stațiuni turistice de interes local sau național localități sau părti de localităti, la solicitarea autoritătilor publice locale;

Organizează evidența, atestarea și monitorizarea valorificării și protejării patrimoniului turistic, conform legii; eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru societătile comerciale din domeniul turismului;

Asigură, cu aprobarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici si mijlocii, mediul de afaceri si turism, reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniile sale de activitate; îndeplineste rolul de autoritate națională responsabilă cu elaborarea, coordonarea și implementarea programului pentru definirea și promovarea brandului turistic national, în scopul creării unei imagini pozitive a României; organizează evenimente/întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice, private, organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale, nationale și internaționale, precum și congrese, colocvii și alte acțiuni similare, în tară și străinătate, în domeniul turismului; participă la manifestări expoziționale de turism în tară si în străinătate, organizează vizite educaționale de informare, precum și evenimente și misiuni cu rol în creșterea circulației turistice în România sau cu impact în creșterea notorietătii României ca destinație turistică, în tară si în străinătate, sau participă în calitate de coorganizator împreună cu asociatiile profesionale, patronale și organizațiile neguvernamentale cu activitate în domeniul turismului, autoritătile administrației publice locale și centrale, cu alte entităti ce desfăsoară activitate în domeniul turismului, în cadrul cărora se pot organiza deplasări pentru reprezentanții mass‐media; organizează activităti de promovare prin producție sau coproducție de emisiuni TV și radio;

Stabilește, împreună cu autoritătile administrației publice centrale și locale care au atribuți în domeniu, măsuri pentru protejarea zonelor cu valoare istorică, arhitecturală sau peisagistică, măsuri pentru valorificarea turistică, precum si măsuri pentru integrarea acestora în acțiunile de modernizare a localităților și a zonelor aferente;

Asigură urmărirea aplicării și controlul respectării reglementărilor în domeniile sale de activitate; efectuează controlul activitătilor din turism și din industria de agrement, conform legislației în vigoare; efectuează controlul calitătii serviciilor din turism; monitorizează derularea investitiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finantează; coordonează programele de asistentă acordată de Organizatia Mondială a Turismului și de alte organisme internaționale; coordonează, împreună cu Ministerul Educatiei Nationale, procesul de instruire din institutii de învătământ în domeniul turismului; coordonează, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, programe nationale si județene de reconversie profesională în meseriile specifice activitătii turistice.

IV.3.4. Mecanisme de implementare

Pincipalele modalităţi de implementare a obiectivelor stabilite în domeniul turismului se vor realiza prin:

Crearea unui cadru legislativ favorabil, prin centralizarea și completarea actelor normative existente;

Crearea unor baze de date complete şi actualizate, deficitară în acest moment pentru activitatile si structurile turistice;

Detalierea statisticilor în domeniul turismului, deasemenea deficitare în acest moment;

Formularea unor programe şi proiecte coerente, eligibile pentru finanţare;

Accesarea de fonduri şi din alte sectoare de activitate, conexe domeniului turismului (cultură, educaţie, sport, patrimoniu construit şi natural etc.);

Procesul de monitorizare este aplicabil fiecărui program în parte şi va fi definit în mod specific după însuşirea, la nivel guvernamental, a necesităţii şi oportunităţii măsurilor asociate.

Indicatori de rezultat propuşi:

Număr de programe/proiecte de dezvoltare a turismului în zonele cu potențial turistic;

Număr de noi unități turistice înființate; număr de noi unități turistice atestate;

Număr de cursuri de specializare derulate în domeniul turismului.

Indicatori de impact propuşi:

Ponderea turismului în PIB;

Număr de turiști; număr nopți cazare; număr de cazări peste trei nopți;

Număr nopți cazare în unități turistice nou înființate în zone turistice noi.

46 Autoritatea Națională pentru Turism (www.turism.gov.ro)


65

V.4. Sinteză strategică şi operaţională

VIZIUNE

Revitalizarea economică a României, atât la nivel naţional, cât şi la nivel teritorial/local, prin dezvoltarea turismului.

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului.

Obiectiv general (linie directoare)

OG7. Repoziţionarea ofertei turistice româneşti, pe plan naţional şi internaţional, cu adaptarea la sistemele moderne de promovare a turismului.

Obiective specifice naţionale

Obiective pe termen lung (orizont 2035) Obiective pe termen mediu (orizont 2020)

ON7.1. Diversificarea şi specializarea ofertei turistice, împreună cu creşterea calităţii serviciilor, concentrarea investiţiilor în infrastructură și recalificarea zonelor turistice degradate.

ON7.2. Promovarea activă pe plan național și internațional a turismului românesc, în special a turismului rural, ecologic şi cultural pentru utilizarea potenţialului oferit de varietatea peisajelor rurale, de persistența activităților tradiționale şi de oferta culturală a centrelor urbane din vecinătate.

ON7.3. Pregătirea și calificarea personalului specializat, acreditarea și evidența structurilor specializate pentru asigurarea calității și competivității serviciilor turistice specifice.

ON7.4. Protejarea zonelor turistice de interes național prin menținerea unui echilibru între valoarea cadrului natural, utilizarea antropică intensă și reabilitarea zonelor degradate.

ON7.5. Sprijinirea creării unei infrastructuri generale stabile, precum și a unei infrastructuri turistice de mare capacitate în vecinătatea arealelor cu potențial turistic important din zonele deficitare.

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT7.6. Asigurarea unui set de măsuri speciale adresate diversificării formelor de turism în mod adaptat regiunilor geografice, specificității culturale și în mod integrat la nivel teritorial, după zone specifice.

1. Urban‐rural și zone metropolitane

OT7.6.1.1. Promovarea turismului rural și a ecoturismului în zonele cu valori de patrimoniu cultural și natural, în zone în care activitățile tradiționale conferă un specific local (vacanțe la fermă, sărbători agricole ș.a.).

OT7.6.1.2. Promovarea turismului cultural urban, a turismului de afaceri, de cumpărături, de eveniment și festivalier în zonele urbane cu valori culturale și activități specifice.

2. Zone periferice (frontaliere)

OT7.6.2. Dezvoltarea infrastructurii generale de transport și a infrastructurii specifice în zonele de trecere a frontierei, pentru facilitarea circulației turistice. În cazul frontierelor pe ape, reabilitarea infrastructurilor specifice (instalaţii portuare) reprezintă un obiectiv important.

3. Zone slab populate sau izolate

OT7.6.3. Sprijinirea comunităţilor locale în valorificarea cadrului natural, a patrimoniului construit tradițional și a activităților specifice în scop turistic.

4. Zone în transformare sau declin

OT7.6.4. Revitalizarea prin turism a unor spaţii industriale decăzute pentru relansarea economiei locale.

5. Zone geografice

OT7.6.5. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a formelor de turism ( montan, litoral, balnear, rural, cultural, tematic ș.a.) în arealele montane sau costiere (de litoral) precum şi în ariile submontane şi de dealuri, supuse presiunilor turistice.

OT7.6.5.1. Dezvoltarea în zonele montane a turismului activ (de aventură); dezvoltarea stațiunilor montane pentru sporturi de iarnă, conform Planului de Dezvoltare a Turismului Național, în concordanță cu principiile conservării și protejării patrimoniului natural și cu respectarea activităților tradiționale montane.

OT7.6.5.2. Dezvoltarea în zonele submontane și de deal a unor forme speciale de turism: turism tematic (vitic, pomicol ș.a.) în legătură cu resursele materiale și imateriale, în condițiile favorizării turismului rural; turism cultural (rețeaua de biserici și mănăstiri, rețeaua de capitale medievale ș.a.).

OT7.6.5.3. Dezvoltarea în zonele de podiș și de câmpie a turismului urban (orașe medievale, capitale ale regiunilor istorice ș.a.), a turismului religios și a turismului de week‐end (obiective recreative și culturale în apropierea marilor orașe).

OT7.6.5.4. Dezvoltarea în zonele de luncă și deltă ale Dunării a agroturismului, a turismului de cunoaștere și de studiu a ecosistemului zonelor umede, a turismului de agrement, urmărind dezvoltarea facilităților aduse de orașele port.

66


66

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Competitivitatea economiei României, urmărind utilizarea durabilă a resurselor locale în scopul sprijinirii dezvoltării teritoriale echilibrate și creării de teritorii astractive la nivel național și internațional, corespunzând OS2. Valorificarea specificului și potențialului economic al teritoriului.

Măsuri

M7.1. Proiectul Legii Turismului, care să prevadă: legislaţia cu privire la pregătirea profesională şi învaţământul de specialitate; legislaţia privind activitatea de autorizare şi control; legislaţia privind facilităţile fiscale pentru investiţiile în turism şi politica tarifară; legislaţia privind parteneriatele public‐privat în domeniul promovării turistice pe plan extern.

M7.2. Stabilirea unei strategii și asigurarea unui control eficient al investitiilor prioritare la nivel national.

M7.3. Accesarea de fonduri şi din alte sectoare de activitate, conexe domeniului turismului (cultură, educaţie, sport, patrimoniu construit şi natural etc.).

M7.4. Extinderea sistemului de colectare şi analiză regulată a statisticilor şi studiilor de piaţă, detalierea statisticilor în domeniul turismului, deficitare în acest moment.

M7.5. Crearea unor baze de date complete şi actualizate, deficitară în acest moment, pentru activitatile si structurile turistice existente.

M7.6. Pregătirea unor studii specializate pentru PATN – Sectiunea a VIII‐a – Zone cu resurse turistice şi realizarea obiectivelor care decurg din Legea nr. 180/2009.

Programe

Pachetul 1 (asociat ON7.1) P7.1. Program pentru structurarea și detalierea unui cadru legislativ corespunzător și eficient.

P7.2. Program pentru asigurarea cooperării instituționale permanente între autoritățile naționale pentru corelarea legislației și programele care vizează activități specific turistice.

P7.3. Program pentru crearea unui cadru legislativ și instituțional care să asigure colaborarea activă permanentă între instituțiile naționale, administrațiile și comunitățile locale și ONG cu activități specifice.

P7.4. Program pentru încurajarea comunităților locale pentru implicarea activă în activitățile turistice specifice zonei.

P7.5. Program pentru un control permanent și certificare specifică în domeniul turismului, inclusiv încurajarea aderării la structurile internaționale specializate.

Pachetul 2 (asociat ON7.2) P7.6. Program pentru adaptarea metodelor de promovarea la cererile pieței existente (urmărirea permenentă a tendințelor utilizatorilor și adaptarea la tehnologiile informaționale active).

P7.7. Program pentru utilizarea și integrarea noilor tehnologii informaționale pentru o promovare competitivă a turismului (utilizarea platformelor online existente, crearea de pagini specializate detaliate obiectivelor și activităților locale, construirea unei imagini competitive a turismului românesc).

P7.8. Program pentru organizarea de evenimente locale specifice și încurajarea participării la evenimente internaționale, nu numai a instituțiilor statului, ci și a operatorilor privați în domeniul turismului și a intreprinzătorilor locali privați (pentru produse locale specifice, de exemplu).

P7.9. Program pentru asigurarea unei rețele active, funcționale și competitive de puncte de informare la nivel național și încurajarea în acest sens a investițiilor locale.

Pachetul 3 (asociat ON7.3) P7.10. Program pentru încurajarea dezvoltării unui cadru instituțional funcțional și eficient pentru pregătirea personalului specializat (cursuri specializate de pregătire și formare continuă, de lungă și scurtă durată).

P7.11. Program pentru încurajarea inițiativelor locale și private pentru inițierea și desfășurarea unor programe de pregătire a personalului specializat (cursuri practice și teoretice).

P7.12. Program pentru încurajarea practicii și formării permanente a personalului specializat în cadrul structurilor turistice existente și a schimburilor de experiență în domeniu.

Pachetul 4 (asociat ON7.4) P7.13. Program pentru structurarea unui cadrul legislativ coerent și detaliat care să asigure reglementările necesare conservării și utilizării durabile a resurselor naturale existente, în contextul utilizării active a acestora în scop turistic.

Pachetul 5 (asociat ON7.5) P7.14. Program pentru încurajarea și coordonarea eficientă a investițiilor în dezvoltarea rețelei naționale de transport (rutier, aerian, fluvial și maritim și feroviar), în contextul priorităților de dezvoltare a zonelor de mare interes turistic și a zonelor pentru care se dorește o viitoare promovare din punct de vedere turistic.


67

P7.15. Program de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii specific turistice existente în zonele de interes și în zonele în dezvoltare din punct de vedere turistic (Nordul Bucovinei, Maramureș, Sudul Carpaților, Subcarpații, noile pârtii de schi).

P7.16. Investiții pentru completarea infrastructurii specific turistice existente, în scopul diversificării tematice a turismului și al creării unor puncte multiple de atracție.

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)

PP7.1. Proiect‐pilot de promovare la nivel național și internațional a patrimoniului românesc înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cele 31 monumente istorice înscrise în Lista Patrimoniului Mondial și 1 sit natural al Patrimoniului Natural Universal se constituie ca valori românești recunoscute internațional, având astfel cel mai mare potențial în domeniul turismului local. O promovare a acestora la nivel național și internațional deschide perspectiva valorificării lor prin interesul crescut al vizitatorilor și, implicit, al investitorilor în piața turistică. Competivitatea în cadrul domeniului turistic poate fi asigurată cu o promovare specifică, prin acțiuni informative, educative, de publicitate și reclamă, atât la nivel național cât și internațional:

Promovare media (periodice, radio și TV, online);

Organizare de evenimente și manifestări expoziționale tematice;

Vizite de informare pentru reprezentanți ai mass‐media, societăți comerciale și organizații neguvernamentale în domeniu, administrații publice centrale și locale.

PP7.2. Proiect‐pilot pentru încurajarea administrațiilor locale ale reședințelor de județ în realizarea de puncte de informare turistică locale. Punctele de informare turistică sunt principalul element de informare directă și de promovare a turismului. Existența lor este necesară atât în zonele turistice active, cât și în orașele reședință de județ. Informațiile disponibile trebuie să acopere toate aspectele activității turistice: puncte de acces și transport în zonă, unități de cazare și alimentație, puncte de interes, circuite tematice ș.a.

PP7.3. Proiect‐pilot pentru realizarea unei baze de date online a structurilor turistice existente (structuri de cazare, alimentație, puncte de informare ș.a.). Accesibilitatea informațiilor legate de activitățile turistice la nivel național este un criteriu foarte important al competivității domeniului turismului. Existența unei baze de date online asupra a structurilor turistice specifice faciltează accesul și valorificarea acestora.

PP.7.4. Proiect‐pilot pentru reabilitarea și dezvoltarea structurilor și dotărilor specifice (băi termale, izvoare ș.a.) din stațiunile balneare și balneoclimaterice.

Calitatea resursei naturale în cadrul stațiunilor balneare și balneoclimaterice românești (ape minerale, nămol, lacuri terapeutice, saline, bioclimat etc.) este deosebit de valoroasă, totodată cunoscută, recunoscută și utilizată de foarte mult timp. Competitivitatea acestor stațiuni pe piața turistică internă și internațională este direct susținută de calitatea structurilor și amenajărilor specifice ce utilizează aceste resurse: izvoarele, băile, pavilioanele și centrele de tratament ș.a., reabilitarea și dezvoltarea asigurând o utilizare activă a resurselor naturale existente:

Realizarea unor studii de inventariere și evaluare a structurilor și amenajărilor existente începând din perioada romană până în prezent;

Stabilirea potențialului structurilor și amenajărilor existente: vizitare (in cazul elementelor de patrimoniu construit) și utilizare activă (în cazul structurilor funcționale);

Reabilitarea și valorificarea structurilor de patrimoniu și reabilitarea și/sau dezvoltarea structurilor funcționale.

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.

68


68

Anexa 7.1. Distribuția pe județe a structurilor de cazare, capacității de cazare, sosirii turistilor și agențiilor de turism

Capacitate cazare Nr. Crt.

Județ Nume județ Structuri cazare Existentă

(număr unități) în funcțiune (număr locuri)

Sosiri turiști

Agenții de turism

1 2 3 4 5 6 7 8

1. AB Alba 113 3268 1024494 95918 45

2. AR Arad 170 6192 1713353 197277 39

3. AG Argeș 187 7076 1598044 160840 80

4. BC Bacău 76 3613 1020739 97519 64

5. BH Bihor 145 10284 2703815 268382 77

6. BN Bistrița‐Nasaud 49 3101 830975 66185 25

7. BT Botoșani 18 1096 395271 34830 17

8. BV Brașov 646 21699 7435959 62050 155

9. BR Brăila 38 2589 655861 737810 45

10. BZ Buzău 85 3097 1126012 56991 36

11. CS Caraș‐Severin 181 7566 1818021 11929 23

12. CL Călărași 16 612 201967 109932 20

13. CJ Cluj 234 8925 3172809 299233 164

14. CT Constanța 738 84690 10656862 953008 162

15. CV Covasna 100 4836 1313434 79135 14

16. DB Dâmbovița 66 2822 995758 68236 19

17. DJ Dolj 49 2259 838398 83024 52

18. GL Galați 30 1324 425232 62566 76

19. GR Giurgiu 12 874 261298 26594 7

20. GJ Gorj 79 2509 728607 74622 17

21. HR Harghita 344 8542 1535565 103398 23

22. HD Hunedoara 96 4072 966713 86540 54

23. IL Ialomița 24 3106 595377 38466 15

24. IS Iași 78 3530 1180231 185946 112

25. IF Ilfov 36 2212 713374 107363 58

26. MM Maramureș 171 4730 1541731 107660 39

27. MH Mehedinți 42 1772 549413 53684 13

28. MS Mureș 214 9317 2558857 1245425 76

29. NT Neamț 177 5586 1620712 353459 41

30. OT Olt 18 867 292808 146218 16

31. PH Prahova 262 11114 3915223 36383 98

32. SM Satu Mare 74 1961 683541 372444 19

33. SJ Sălaj 57 1686 524073 34125 6

34. SB Sibiu 109 6125 1828352 76938 86

35. SV Suceava 296 9447 2594059 285136 64

36. TR Teleorman 14 732 234315 238611 9

37. TM Timiș 153 8250 2618470 14301 106

38. TL Tulcea 136 4767 643173 281232 26

39. VS Vaslui 45 928 305099 88006 17

40. VL Vâlcea 260 12540 2859053 206963 38

41. VN Vrancea 52 2066 471064 37453 36

42. B București 131 19327 6987502 40657 1151

TOTAL 42 5821 301109 74135614 7686489 3240

Tabelul A.7.1.1. Distribuția pe județe a structurilor de cazare, a capacității de cazare, a sosirii turistilor și a agențiilor de turism (2012) Quattro Design, 2013 (Daniela Puia) Surse: Tempo Online (date 2012), ANT (date 2013)


69

Anexa 7.2. Statistici Eurostat 2010 în domeniul turismului

Tabelul A.7.2.1. Călătorii de vacanță ale rezidenților (cu vârste de peste 15 ani) (2010) Sursa: Eurostat, 2010

Tabelul A.7.2.2. Țara de origine pentru călătoriile în străinătate (2010) (media nopților petrecute în străinătate pe cap de locuitor) Sursa: Eurostat, 2010

70


70

Tabelul A.7.2.3. Indicatori ai turismului (2005‐2010) Sursa: Eurostat, 2010

Tabelul A.7.2.4. Intensitatea turistică (2010) (nopți petrecute de rezidenți și de nerezidenți în structuri de cazare turistică colectivă, pe cap de locuitor) Sursa: Eurostat, 2010


71

Tabelul A.7.2.5. Venituri și cheltuieli generate de călătorii (2000‐2010) Sursa: Eurostat, 2010

72


72

Anexa 7.3. Planul de amenajare a teritoriului naţional Secţiunea a VIII‐a ‐ zone cu resurse turistice

Harta A.7.3.1. Zone cu resurse naturale și antropice Legea 190/2009 – Anexa 1

Harta A.7.3.2. Infrastructură specific turistică și tehnică în zone cu resurse turistice mari și foarte mari Sursa: Legea 190/2009 – Anexa 8


73

Anexa 7.4. Grafice privind dinamica şi structura turiştilor străini în România în perioada 1990‐2012

Grafic A.7.4.1. Dinamica sosirilor vizitatorilor străini în România (milioane persoane, 1990‐2012) Sursa: INS, 2013

Grafic A.7.4.2. Dinamica sosirilor vizitatorilor străini comparativ cu înnoptările în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în România (milioane, 1990‐2012) Sursa: INS, 2013

74


74

Grafic A.7.4.3. Dinamica structurii ponderii vizitatorilor străini în România, după ţara de origine (%, 1990‐2012) Sursa: INS, 2013

Grafic A.7.4.4. Dinamica structurii ponderii vizitatorilor străini în România, după destinaţia turistică (%, 1993‐2012) Sursa: INS, 2013


75

Anexa 7.5. Grafic privind capacitatea de cazare turistică în România în perioada 1992‐2012

Grafic A.7.5.1. Dinamica indicelui de utilizare a capacităţii de cazare turistică în România (1992‐2012). Sursa: INS, 2013

7. Raport_Activitatile si infrastructura turistica

Documents

Transcript of 7. Raport_Activitatile si infrastructura turistica