cum Hristos, ca Dumnezeu

înomenit, a fost singurul nevinovat

şi fără de păcat, din istoria

omenirii. Nevinovăţia Sa a absorbit

răutatea şi murdăria lumii noastre

primenind-o prin Jertfa Salvatoare

de pe Cruce.

Adevăratul miel, în zilele

noastre, nu este nevinovatul animal

pe care îl cumpărăm pentru masa

de Paşti, ci este Însuşi Hristos pe

care noi îl aflăm în jertfirea Sa

nesângeroasă, întruchipată în

pâinea şi vinul de la fiecare

Liturghie, după cum a lăsat Hristos

apostolilor Săi, la Cina cea de

Taină, ca jertfa Sa sângeroasă să fie

perpetuă şi să continue, peste

veacuri, în chip nesângeros. De

aceea, pâinea folosită la Sfânta

Liturghie pentru pregătirea Sfintei

Euharistii (Împărtăşanii) poartă

numele de Agneţ, traducerea din

limba greacă pentru cuvântul

„miel”.

Aşadar, creştinii nu sunt datori

să sacrifice miei, ca un ritual

necesar şi indespansabil sărbătoririi

Paştilor, ci să depună tot efortul în

a se pregăti în întâmpinarea

Mielului Hristos prin împărtăşirea

cu Trupul şi Sângele Său, în cadrul

Sfintei Liturghii, aceasta fiind

esenţa vieţii creştine, a trăirii

noastre în Hristos şi în urmarea

Lui.

Preot State Maximilian

pe toţi, prin Jertfa Lui, din moarte

la Viaţă.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti a

fost instituită de Dumnezeu în

Vechiul Testament prin Profetul

Moise, la ieşirea din robia

egipteană, când i-a poruncit

acestuia, ca înainte de fuga din

robie, să jertfească un miel de un

an, parte bărbătească, fără metehne,

pe care să-l consume cu azimă

(pâine nedospită) şi ierburi amare,

pregătiţi de drum şi cu toiegele

lângă ei. În amintirea exodului din

robie, Dumnezeu le-a poruncit, prin

Moise, ca în fiecare primăvară, la

14 Nisan, să serbeze eliberarea lor

prin jertfirea mielului ca în ziua

plecării din robia egipteană.

Desigur, rânduielile iudaice din

Vechiul Testament prefigurau

rânduielile creştine, de mai târziu.

Astfel, mielul jertfit ca amintire a

eliberării poporului ales, în

creştinism, este Însuşi Iisus Hristos,

„Mielul lui Dumnezeu”, Cel care se

jertfeşte perpetuu pentru păcatele

lumii noastre. De ce Hristos este

numit, în creştinism, mielul de

jertfă? Pentru că mielul este

expresia nevinovăţiei, aşa după

Jertfirea mielului de

Sfintele Paşti

De Sfintele Paşti există obiceiul

sacrificării mieilor cu raportare la

Jertfa Mielului Hristos. Mântuitorul

Hristos este „Mielul lui Dumnezeu

Cel ce ridică păcatul lumii”, aşa

cum l-a numit Sfântul Ioan

Botezătorul, când l-a arătat lumii,

la râul Iordan.

Acest obicei îşi are rădăcinile în

tradiţia iudaică a sacrificării

mielului de Paşti, având, atât

conotaţii distincte, cât şi comune,

după cum tradiţia iudaică din

Vechiul Testament preînchipuie

tradiţia creştină din Noul

Testament. Altfel spus, Noul

Legământ este adeverirea

Vechiului Legământ.

Dacă sărbătoarea Paştilor,

pentru poporul evreu, aminteşte de

„trecerea” lui din robia egipteană

la starea de libertate, pentru noi

creştinii, sărbătoarea cu acelaşi

nume semnifică o altfel de

„trecere”. Este vorba de „trecerea”

din robia morţii şi a păcatului la o

alegere asumată de trăire în

comuniune cu Dumnezeu, Izvorul

Vieţii, aşa cum Hristos ne-a trecut

Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului Iisus Hristos

Sfânta și Marea Sâmbătă

Îngroparea lui Hristos Creștinii evocă îngroparea lui

Hristos cu trupul și pogorârea la iad

cu dumnezeirea pentru a ridica din

stricăciune la viaţa veșnică pe cei

din veac adormiţi. Rânduiala

Bisericii este că, imediat după ce se

spun cu cântare cuvintele în care

facem prohodirea Mântuitorului

nostru Iisus Hristos, se pomenește

Învierea.

Duminica Paștelui

Învierea lui Iisus Hristos După ce a luat asupra Sa păcatele

omenirii și a fost răstignit pe cruce,

Iisus Hristos a înviat biruind

moartea și aducând lumii

promisiunea vieţii veșnice.

"Oamenii L-au condamnat pe

Dumnezeu la moarte, Dumnezeu

însă, prin învierea Lui, îi

„condamnă” pe oameni la

nemurire, în locul loviturilor pe

care I le-au dat oamenii, El îi

îmbrăţișează; în locul ocărilor, El

le împărtășește binecuvântări; în

locul morţii, El le dă nemurirea.

Nicicând oamenii n-au arătat ură

faţă de Dumnezeu ca atunci când

L-au răstignit, și niciodată

Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de

oameni ca atunci când a înviat.

Oamenii au vrut să-L facă pe

Dumnezeu muritor, El însă, prin

învierea Lui, i-a făcut pe oameni

nemuritori.”

Sfantul Iustin Popovici

Cuvânt despre Sfânta Cruce

Crucea este voința Tatălui,

cinstea Fiului, bucuria Sfântului

Duh, dar și mărirea Sfântului

Pavel, care zice: „Să nu fie mie a

mă lăuda, fără numai în crucea

Domnului nostru Iisus Hristos”

(Gal. 6, 14).

Crucea este mai luminoasă

decât soarele și mai strălucită decât

razele soarelui.

Chiar de s-ar întuneca soarele,

crucea totuși strălucește; și soarele

se întunecă, pentru că se covârșește

de sclipirea crucii. Crucea a rupt

zapisul ce era asupra noastră (Col.

2, 14), a nimicit temnița morții și

ne-a dat cea mai desăvârșită dovadă

de dragoste a lui Dumnezeu: „Căci

așa a iubit Dumnezeu lumea, încât

pe Unul-Născut Fiul său L-a dat,

ca tot cel ce crede în El să nu

piară” (In. 3, 16).

Și Pavel zice: „Fiind noi

vrăjmași, ne-am împăcat cu

Dumnezeu prin moartea Fiului

Său” (Rom. 5, 10).

Crucea este o tărie nebiruită, o

pavăză neînvinsă, siguranța

bogaților, norocirea săracilor,

ocrotirea celor prigoniți, înarmarea

celor năpădiți, liberarea de patimi,

temelia faptei celei bune, semnul

cel mărit și minunat.

Crucea iarăși a deschis raiul, a

vârât într-însul pe tâlharul și a

introdus în cer neamul omenesc,

care era aproape să se prăpădească,

nici măcar de pământ nefiind

vrednic. Așa de multe bunătăți ni s-

s-au împărtășit și ni se vor

împărtăși prin cruce,

Sfântul Ioan Gură de Aur

Drumul Crucii – calea spre

mântuire

„Drumul Crucii” („Via Dolo-

rosa în latină) sau „Drumul durerii”

este calea urmată de Domnul

nostru Iisus Hristos, cu Crucea pe

umeri, de la Pretoriu, unde a fost

dată sentinţa de condamnare la

moarte, până la Golgota, locul unde

a fost răstignit. Calea include în

sine toate Patimile lui Iisus în

Ierusalim, începând cu arestarea şi

terminând cu punerea Lui în

mormânt.

Conform Sfintei Scripturi şi

tradiţiei, drumul este împărţit de

paisprezece opriri, la fiecare dintre

acestea fiind puse 14 Cruci în

cinstea mântuitoarelor Sale Patimi.

Primele două opriri se află pe

teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa

Antonia), următoarele şapte – în

oraş, iar celelalte – pe teritoriul

Bisericii Sfântului Mormânt.

Oprirea 1 Pretoriu - Judecata lui Hristos si condamnarea la

moarte În curtea casei lui Pilat din Pont

a avut loc judecata lui Hristos și

condamnarea la moarte.

Biserica

Adormirea Maicii

Domnului – Dobroești

Buletin parohial

Aprilie 2020

însingurează oamenii între ei. Deci,

taina mare a șederii în mormânt a

Mântuitorului și a pogorârii lui la

iad sunt cântate în slujba

Prohodului".

Când se face înconjurul bisericii

în seara aceasta se fac patru opriri.

Prima la miazăzi, a doua în dreptul

altarului, a treia la miazănoapte și

una în fața bisericii. În timpul

acestor patru opriri se înalță

rugăciuni către Dumnezeu prin care

se cere sănătate, mântuire și ajutor

de la Dumnezeu. După ce se

rostesc rugăciunile celei de-a patra

opriri. credincioșii intră în biserică

pe sub Sfântul Epitaf.

Trecerea pe sub Sfânta Masă

în Vinerea Mare

Ca în fiecare an, în Vinerea

Mare, noi, creştinii, trăim cu

emoţie sfântă popasul duhovnicesc

pe care-l facem prin venirea noastră

la biserică, înainte de cântarea

Prohodului, pentru a aduce flori la

mormântul Domnului închipuit de

masa pe care stă aşezat Sfântul

Epitaf, pânza pe care se află

imprimată sau pictată icoana

„Punerii în mormânt” a Domnului

Iisus Hristos.

Totodată, arătând că suntem

asumaţi în jertfa lui Hristos, noi

coborâm în mormânt împreună cu

el, pentru ca, mai apoi, să şi înviem

împreună cu El. Această coborâre

şi ridicare din „groapa morţii” se

face, în chip simbolic, prin trecerea

pe sub masa aşezată în mijlocul

bisericii, pe care stă întins trupul

mort al lui Hristos, întipărit pe

Sfântul Epitaf. Acesta este pecetea

aşezată pe Sfântul Mormânt al

Domnului, iar trecerea pe sub el

exprimă intrarea în mormântul cel

dătător de Viaţă, adeverind că „din

mormântul lui Hristos, Viaţa ne-a

răsărit”.

Preot State Maximilian

Semnificația Prohodului

Slujbele și ceremoniile liturgice

din Vinerea Mare sunt cele care

reactualizează, peste veacuri

într-un chip impresionant,

pătimirile, moartea și îngroparea

Mântuito-rului Hristos. În centrul

acestei zile stă Prohodul Domnului,

care se cântă în toate bisericile

ortodoxe.

La cântarea Prohodului,

credincioșii nu doar ascultă, ci iau

parte trup și suflet, petrecându-L pe

Mântuitorul către mormânt, în

cântări și imne de laudă.

Prohodul Domnului este o

cântare de o frumusețe rară din

punct de vedere duhovnicesc, fiind

o meditație teologică profundă

exprimată într-o formă poetică cu

adânci semnificații duhovnicești.

Această slujbă a Prohodului a

fost întocmită de Sfântul Teodor

Studitul care a trăit în a doua

jumătate a secolului al XIII-lea și

în prima parte a secolului al IX-lea.

Această slujbă are trei stări și în

toate aceste trei stări tânguirea este

una de îngropare.

Este o tânguire duhovnicească

pentru că Cel care se află în

mormânt cu trupul și în iad cu

sufletul nu este un om simplu, ci

Dumnezeu devenit Om pentru

izbăvirea din iad și din moarte a

neamului omenesc. De aceea,

prima strofă din starea I arată că în

mormânt a fost pus Izvorul Vieții,

Iisus Hristos. Astfel, oștirile sau

cetele îngerești s-au mirat văzând

plecăciunea Lui cea multă,

smerenia Lui cea adâncă. De

asemenea, cântările Prohodului ne

arată că soarele și luna se întunecă

pentru că Cel care se află în

mormânt este Creatorul

universului. Deci, tânguirea este

însoțită de mărturisirea dumnezeirii

lui Hristos și de mirarea îngerilor și

a oamenilor. Această iubire smerită

care coboară până la iad ca să

ridice pe cei din iad este iubirea

puternică, smerită și milostivă a lui

Hristos care s-a arătat pe Cruce

când Hristos a zis: “Părinte, iartă-le

lor că nu știu ce fac!“, arătând nu

răzbunare, ci iertare.

Apoi, această iubire smerită

coboară la iad ca să distrugă

puterile iadului care însingureaază

omul față de Dumnezeu și

care Iisus a murit pentru mântuirea

lumii. Împreună cu Biserica, în

sfânta și marea Vineri rememorăm

răstignirea și moartea pe cruce a

Mântuitorului Iisus Hristos. De

aceea, aceasta este una dintre acele

zile aliturgice, adică în care nu se

oficiază Sfânta Liturghie.

În această zi se face pomenire

de sfintele, înfricoșătoarele și

mântuitoarele Patimi și de

mărturisirea tâlharului celui

recunoscător care a dobândit Raiul.

Pătimirile Domnului sunt numite

sfinte, mântuitoare și înfrico-

șătoare. Sfinte pentru că Cel ce

suferă este Fiul lui Dumnezeu,

mântuitoare pentru că Cel ce

pătimește nu este un simplu om și

înfricoșătoare căci toată făptura s-a

schimbat la răstignirea lui Hristos:

„Soarele s-a întunecat, pământul

s-a cutremurat și mulţi din

morminte au înviat“. În Vinerea

Mare se ţine post negru, iar seara se

cântă Prohodul Domnului, la denie.

Apoi se înconjoară biserica de trei

ori și se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Săptămâna Patimilor.

Semnificaţia fiecărei zile în

parte

În această perioadă, Biserica îi

invită pe credincioși la rugăciune

mai intensă, în fiecare seară

oficiându-se denia. Termenul vine

de la cuvântul slavon „vdenie“ și

se traduce prin „priveghere“ sau

„slujbă nocturnă“. Astfel, denia

este slujba utreniei sau „de

dimineaţă“, care se oficiază în

seara zilei precedente.

Fiecare zi din Săptămâna

Patimilor are o semnificaţie

deosebită, iar deniile pun în

valoare acest lucru. Credincioșii

sunt chemaţi să se ostenească

printr-o postire mai aspră. Astfel,

cine poate, ţine post negru sau

ajunează până seara în zilele de

luni, marţi, miercuri, vineri și

sâmbătă.

Duminica Floriilor este și

prima zi din Săptămâna Patimilor,

care ne aduce aminte de patimile,

răstignirea și îngroparea

Domnului.

Lunea cea Mare

Iosif, vândut pe 30 de arginţi

Prin denia de luni, Biserica ne

aduce aminte de simbolistica

vinderii Mântuito-rului.

În Săptămâna Sfintelor

Pătimiri, slujba de luni este

dedicată vieţii lui Iosif, care a fost

vândut de fraţii săi în Egipt cu 30

de arginţi. Istoria din Geneză vine

ca o prefaţă la vânzarea lui Hristos

de către Iuda. Acuzat de des-

frânare, Iosif ajunge în temniţă. În

urma tălmăcirii unor vise ale

faraonului, este scos din

închisoare și pus administrator

peste tot Egiptul. Stăpânirea lui

Iosif peste Egipt era o prefigurare

a biruinţei lui Hristos asupra

păcatelor lumii, spun teologii.

Tot în această zi se face

pomenire și de smochinul

neroditor, blestemat de Hristos să

se usuce pentru că nu avea rod. „E

o pildă dată omului, din care

trebuie să reţină că Dumnezeu este

atât iubire, cât și dreptate. Deci, la

Judecata de Apoi, El nu doar va

răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce

nu au rodit“.

Marţea cea Mare

Parabola celor zece fecioare

Slujba de marți ne pregătește

pentru intrarea în cămara

Mântuitorului, prin parabola celor

zece fecioare.

„Citind această pildă transmisă

de Sfinţii Apostoli și Evangheliști,

ne pregătim pentru cea de-a doua

venire a Mântuitorului. El este

Mirele, iar noi trebuie să fim

mereu gata să-l întâmpinăm. Să

avem candela credinţei aprinsă în

suflet și să dăm dovadă de putere,

pentru că numai astfel putem

ajunge în Împărăţia veșnică“.

Miercurea cea Mare

Mirul și femeia păcătoasă

În această zi se face pomenirea

femeii păcătoase care a spălat cu

lacrimi și a uns cu mir picioarele

Mântuitorului, înainte de Patima

Sa, ca simbol al pocăinţei și al

îndreptării omului care greșește.

Conform teologilor, a făcut ceea

ce doreau să facă femeile

mironosiţe după înmormântarea

Mântuitorului. A anticipat

înmormântarea lui Hristos și

pregătirea Lui cu miresme,

„aducând mir de mult preţ“. A fost

mistuită de dorinţa de a i se

dezlega păcatele: „Dezleagă-mi

păcatele mele, așa cum eu mi-am

dezlegat păru“.

Joia Patimilor

Cina cea de Taină

Această zi este închinată

amintirii a patru evenimente

deosebite din viaţa Mântuitorului:

spălarea picioarelor ucenicilor, ca

pildă de smerenie, Cina cea de

Taină, la care Mântuitorul a

instituit Taina Sfintei Euharistii,

rugăciunea arhierească și

începutul patimilor prin vinderea

Domnului. După ce a săvârșit Cina

cea de Taină, Mântuitorul le dă

ucenicilor o nouă poruncă: „Să vă

iubiţi unul pe altul. Precum Eu

v-am iubit pe voi, așa și voi să vă

iubiţi unul pe altul. Întru aceasta

vor cunoaște toţi că sunteţi

ucenicii Mei, dacă veţi avea

dragoste unii faţă de alţii“.

Cina cea de Taină

Joia ce Mare este ziua în care

în biserici, în timpul deniei se

citesc cele douăsprezece

evanghelii și se scoate Sfânta

Cruce în naosul bisericii. Preoţii le

vorbesc credincioșilor despre

ultimele zile petrecute de Iisus

înainte de răstignire, despre

patimile și învierea Mântuitorului.

Vinerea Mare sau Vinerea

Patimilor

Răstignirea și moartea

Aceasta este ziua cea mai

neagră din istoria creștinismului.

Este ziua în care Iisus a fost

biciuit, scuipat și răstignit între doi

tâlhari. Este Vinerea neagră, în

însingurează oamenii între ei. Deci,

taina mare a șederii în mormânt a

Mântuitorului și a pogorârii lui la

iad sunt cântate în slujba

Prohodului".

Când se face înconjurul bisericii

în seara aceasta se fac patru opriri.

Prima la miazăzi, a doua în dreptul

altarului, a treia la miazănoapte și

una în fața bisericii. În timpul

acestor patru opriri se înalță

rugăciuni către Dumnezeu prin care

se cere sănătate, mântuire și ajutor

de la Dumnezeu. După ce se

rostesc rugăciunile celei de-a patra

opriri. credincioșii intră în biserică

pe sub Sfântul Epitaf.

Trecerea pe sub Sfânta Masă

în Vinerea Mare

Ca în fiecare an, în Vinerea

Mare, noi, creştinii, trăim cu

emoţie sfântă popasul duhovnicesc

pe care-l facem prin venirea noastră

la biserică, înainte de cântarea

Prohodului, pentru a aduce flori la

mormântul Domnului închipuit de

masa pe care stă aşezat Sfântul

Epitaf, pânza pe care se află

imprimată sau pictată icoana

„Punerii în mormânt” a Domnului

Iisus Hristos.

Totodată, arătând că suntem

asumaţi în jertfa lui Hristos, noi

coborâm în mormânt împreună cu

el, pentru ca, mai apoi, să şi înviem

împreună cu El. Această coborâre

şi ridicare din „groapa morţii” se

face, în chip simbolic, prin trecerea

pe sub masa aşezată în mijlocul

bisericii, pe care stă întins trupul

mort al lui Hristos, întipărit pe

Sfântul Epitaf. Acesta este pecetea

aşezată pe Sfântul Mormânt al

Domnului, iar trecerea pe sub el

exprimă intrarea în mormântul cel

dătător de Viaţă, adeverind că „din

mormântul lui Hristos, Viaţa ne-a

răsărit”.

Preot State Maximilian

Semnificația Prohodului

Slujbele și ceremoniile liturgice

din Vinerea Mare sunt cele care

reactualizează, peste veacuri

într-un chip impresionant,

pătimirile, moartea și îngroparea

Mântuito-rului Hristos. În centrul

acestei zile stă Prohodul Domnului,

care se cântă în toate bisericile

ortodoxe.

La cântarea Prohodului,

credincioșii nu doar ascultă, ci iau

parte trup și suflet, petrecându-L pe

Mântuitorul către mormânt, în

cântări și imne de laudă.

Prohodul Domnului este o

cântare de o frumusețe rară din

punct de vedere duhovnicesc, fiind

o meditație teologică profundă

exprimată într-o formă poetică cu

adânci semnificații duhovnicești.

Această slujbă a Prohodului a

fost întocmită de Sfântul Teodor

Studitul care a trăit în a doua

jumătate a secolului al XIII-lea și

în prima parte a secolului al IX-lea.

Această slujbă are trei stări și în

toate aceste trei stări tânguirea este

una de îngropare.

Este o tânguire duhovnicească

pentru că Cel care se află în

mormânt cu trupul și în iad cu

sufletul nu este un om simplu, ci

Dumnezeu devenit Om pentru

izbăvirea din iad și din moarte a

neamului omenesc. De aceea,

prima strofă din starea I arată că în

mormânt a fost pus Izvorul Vieții,

Iisus Hristos. Astfel, oștirile sau

cetele îngerești s-au mirat văzând

plecăciunea Lui cea multă,

smerenia Lui cea adâncă. De

asemenea, cântările Prohodului ne

arată că soarele și luna se întunecă

pentru că Cel care se află în

mormânt este Creatorul

universului. Deci, tânguirea este

însoțită de mărturisirea dumnezeirii

lui Hristos și de mirarea îngerilor și

a oamenilor. Această iubire smerită

care coboară până la iad ca să

ridice pe cei din iad este iubirea

puternică, smerită și milostivă a lui

Hristos care s-a arătat pe Cruce

când Hristos a zis: “Părinte, iartă-le

lor că nu știu ce fac!“, arătând nu

răzbunare, ci iertare.

Apoi, această iubire smerită

coboară la iad ca să distrugă

puterile iadului care însingureaază

omul față de Dumnezeu și

care Iisus a murit pentru mântuirea

lumii. Împreună cu Biserica, în

sfânta și marea Vineri rememorăm

răstignirea și moartea pe cruce a

Mântuitorului Iisus Hristos. De

aceea, aceasta este una dintre acele

zile aliturgice, adică în care nu se

oficiază Sfânta Liturghie.

În această zi se face pomenire

de sfintele, înfricoșătoarele și

mântuitoarele Patimi și de

mărturisirea tâlharului celui

recunoscător care a dobândit Raiul.

Pătimirile Domnului sunt numite

sfinte, mântuitoare și înfrico-

șătoare. Sfinte pentru că Cel ce

suferă este Fiul lui Dumnezeu,

mântuitoare pentru că Cel ce

pătimește nu este un simplu om și

înfricoșătoare căci toată făptura s-a

schimbat la răstignirea lui Hristos:

„Soarele s-a întunecat, pământul

s-a cutremurat și mulţi din

morminte au înviat“. În Vinerea

Mare se ţine post negru, iar seara se

cântă Prohodul Domnului, la denie.

Apoi se înconjoară biserica de trei

ori și se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Săptămâna Patimilor.

Semnificaţia fiecărei zile în

parte

În această perioadă, Biserica îi

invită pe credincioși la rugăciune

mai intensă, în fiecare seară

oficiându-se denia. Termenul vine

de la cuvântul slavon „vdenie“ și

se traduce prin „priveghere“ sau

„slujbă nocturnă“. Astfel, denia

este slujba utreniei sau „de

dimineaţă“, care se oficiază în

seara zilei precedente.

Fiecare zi din Săptămâna

Patimilor are o semnificaţie

deosebită, iar deniile pun în

valoare acest lucru. Credincioșii

sunt chemaţi să se ostenească

printr-o postire mai aspră. Astfel,

cine poate, ţine post negru sau

ajunează până seara în zilele de

luni, marţi, miercuri, vineri și

sâmbătă.

Duminica Floriilor este și

prima zi din Săptămâna Patimilor,

care ne aduce aminte de patimile,

răstignirea și îngroparea

Domnului.

Lunea cea Mare

Iosif, vândut pe 30 de arginţi

Prin denia de luni, Biserica ne

aduce aminte de simbolistica

vinderii Mântuito-rului.

În Săptămâna Sfintelor

Pătimiri, slujba de luni este

dedicată vieţii lui Iosif, care a fost

vândut de fraţii săi în Egipt cu 30

de arginţi. Istoria din Geneză vine

ca o prefaţă la vânzarea lui Hristos

de către Iuda. Acuzat de des-

frânare, Iosif ajunge în temniţă. În

urma tălmăcirii unor vise ale

faraonului, este scos din

închisoare și pus administrator

peste tot Egiptul. Stăpânirea lui

Iosif peste Egipt era o prefigurare

a biruinţei lui Hristos asupra

păcatelor lumii, spun teologii.

Tot în această zi se face

pomenire și de smochinul

neroditor, blestemat de Hristos să

se usuce pentru că nu avea rod. „E

o pildă dată omului, din care

trebuie să reţină că Dumnezeu este

atât iubire, cât și dreptate. Deci, la

Judecata de Apoi, El nu doar va

răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce

nu au rodit“.

Marţea cea Mare

Parabola celor zece fecioare

Slujba de marți ne pregătește

pentru intrarea în cămara

Mântuitorului, prin parabola celor

zece fecioare.

„Citind această pildă transmisă

de Sfinţii Apostoli și Evangheliști,

ne pregătim pentru cea de-a doua

venire a Mântuitorului. El este

Mirele, iar noi trebuie să fim

mereu gata să-l întâmpinăm. Să

avem candela credinţei aprinsă în

suflet și să dăm dovadă de putere,

pentru că numai astfel putem

ajunge în Împărăţia veșnică“.

Miercurea cea Mare

Mirul și femeia păcătoasă

În această zi se face pomenirea

femeii păcătoase care a spălat cu

lacrimi și a uns cu mir picioarele

Mântuitorului, înainte de Patima

Sa, ca simbol al pocăinţei și al

îndreptării omului care greșește.

Conform teologilor, a făcut ceea

ce doreau să facă femeile

mironosiţe după înmormântarea

Mântuitorului. A anticipat

înmormântarea lui Hristos și

pregătirea Lui cu miresme,

„aducând mir de mult preţ“. A fost

mistuită de dorinţa de a i se

dezlega păcatele: „Dezleagă-mi

păcatele mele, așa cum eu mi-am

dezlegat păru“.

Joia Patimilor

Cina cea de Taină

Această zi este închinată

amintirii a patru evenimente

deosebite din viaţa Mântuitorului:

spălarea picioarelor ucenicilor, ca

pildă de smerenie, Cina cea de

Taină, la care Mântuitorul a

instituit Taina Sfintei Euharistii,

rugăciunea arhierească și

începutul patimilor prin vinderea

Domnului. După ce a săvârșit Cina

cea de Taină, Mântuitorul le dă

ucenicilor o nouă poruncă: „Să vă

iubiţi unul pe altul. Precum Eu

v-am iubit pe voi, așa și voi să vă

iubiţi unul pe altul. Întru aceasta

vor cunoaște toţi că sunteţi

ucenicii Mei, dacă veţi avea

dragoste unii faţă de alţii“.

Cina cea de Taină

Joia ce Mare este ziua în care

în biserici, în timpul deniei se

citesc cele douăsprezece

evanghelii și se scoate Sfânta

Cruce în naosul bisericii. Preoţii le

vorbesc credincioșilor despre

ultimele zile petrecute de Iisus

înainte de răstignire, despre

patimile și învierea Mântuitorului.

Vinerea Mare sau Vinerea

Patimilor

Răstignirea și moartea

Aceasta este ziua cea mai

neagră din istoria creștinismului.

Este ziua în care Iisus a fost

biciuit, scuipat și răstignit între doi

tâlhari. Este Vinerea neagră, în

cum Hristos, ca Dumnezeu

înomenit, a fost singurul nevinovat

şi fără de păcat, din istoria

omenirii. Nevinovăţia Sa a absorbit

răutatea şi murdăria lumii noastre

primenind-o prin Jertfa Salvatoare

de pe Cruce.

Adevăratul miel, în zilele

noastre, nu este nevinovatul animal

pe care îl cumpărăm pentru masa

de Paşti, ci este Însuşi Hristos pe

care noi îl aflăm în jertfirea Sa

nesângeroasă, întruchipată în

pâinea şi vinul de la fiecare

Liturghie, după cum a lăsat Hristos

apostolilor Săi, la Cina cea de

Taină, ca jertfa Sa sângeroasă să fie

perpetuă şi să continue, peste

veacuri, în chip nesângeros. De

aceea, pâinea folosită la Sfânta

Liturghie pentru pregătirea Sfintei

Euharistii (Împărtăşanii) poartă

numele de Agneţ, traducerea din

limba greacă pentru cuvântul

„miel”.

Aşadar, creştinii nu sunt datori

să sacrifice miei, ca un ritual

necesar şi indespansabil sărbătoririi

Paştilor, ci să depună tot efortul în

a se pregăti în întâmpinarea

Mielului Hristos prin împărtăşirea

cu Trupul şi Sângele Său, în cadrul

Sfintei Liturghii, aceasta fiind

esenţa vieţii creştine, a trăirii

noastre în Hristos şi în urmarea

Lui.

Preot State Maximilian

pe toţi, prin Jertfa Lui, din moarte

la Viaţă.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti a

fost instituită de Dumnezeu în

Vechiul Testament prin Profetul

Moise, la ieşirea din robia

egipteană, când i-a poruncit

acestuia, ca înainte de fuga din

robie, să jertfească un miel de un

an, parte bărbătească, fără metehne,

pe care să-l consume cu azimă

(pâine nedospită) şi ierburi amare,

pregătiţi de drum şi cu toiegele

lângă ei. În amintirea exodului din

robie, Dumnezeu le-a poruncit, prin

Moise, ca în fiecare primăvară, la

14 Nisan, să serbeze eliberarea lor

prin jertfirea mielului ca în ziua

plecării din robia egipteană.

Desigur, rânduielile iudaice din

Vechiul Testament prefigurau

rânduielile creştine, de mai târziu.

Astfel, mielul jertfit ca amintire a

eliberării poporului ales, în

creştinism, este Însuşi Iisus Hristos,

„Mielul lui Dumnezeu”, Cel care se

jertfeşte perpetuu pentru păcatele

lumii noastre. De ce Hristos este

numit, în creştinism, mielul de

jertfă? Pentru că mielul este

expresia nevinovăţiei, aşa după

Jertfirea mielului de

Sfintele Paşti

De Sfintele Paşti există obiceiul

sacrificării mieilor cu raportare la

Jertfa Mielului Hristos. Mântuitorul

Hristos este „Mielul lui Dumnezeu

Cel ce ridică păcatul lumii”, aşa

cum l-a numit Sfântul Ioan

Botezătorul, când l-a arătat lumii,

la râul Iordan.

Acest obicei îşi are rădăcinile în

tradiţia iudaică a sacrificării

mielului de Paşti, având, atât

conotaţii distincte, cât şi comune,

după cum tradiţia iudaică din

Vechiul Testament preînchipuie

tradiţia creştină din Noul

Testament. Altfel spus, Noul

Legământ este adeverirea

Vechiului Legământ.

Dacă sărbătoarea Paştilor,

pentru poporul evreu, aminteşte de

„trecerea” lui din robia egipteană

la starea de libertate, pentru noi

creştinii, sărbătoarea cu acelaşi

nume semnifică o altfel de

„trecere”. Este vorba de „trecerea”

din robia morţii şi a păcatului la o

alegere asumată de trăire în

comuniune cu Dumnezeu, Izvorul

Vieţii, aşa cum Hristos ne-a trecut

Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului Iisus Hristos

Sfânta și Marea Sâmbătă

Îngroparea lui Hristos Creștinii evocă îngroparea lui

Hristos cu trupul și pogorârea la iad

cu dumnezeirea pentru a ridica din

stricăciune la viaţa veșnică pe cei

din veac adormiţi. Rânduiala

Bisericii este că, imediat după ce se

spun cu cântare cuvintele în care

facem prohodirea Mântuitorului

nostru Iisus Hristos, se pomenește

Învierea.

Duminica Paștelui

Învierea lui Iisus Hristos După ce a luat asupra Sa păcatele

omenirii și a fost răstignit pe cruce,

Iisus Hristos a înviat biruind

moartea și aducând lumii

promisiunea vieţii veșnice.

"Oamenii L-au condamnat pe

Dumnezeu la moarte, Dumnezeu

însă, prin învierea Lui, îi

„condamnă” pe oameni la

nemurire, în locul loviturilor pe

care I le-au dat oamenii, El îi

îmbrăţișează; în locul ocărilor, El

le împărtășește binecuvântări; în

locul morţii, El le dă nemurirea.

Nicicând oamenii n-au arătat ură

faţă de Dumnezeu ca atunci când

L-au răstignit, și niciodată

Dumnezeu n-a arătat iubire faţă de

oameni ca atunci când a înviat.

Oamenii au vrut să-L facă pe

Dumnezeu muritor, El însă, prin

învierea Lui, i-a făcut pe oameni

nemuritori.”

Sfantul Iustin Popovici

Cuvânt despre Sfânta Cruce

Crucea este voința Tatălui,

cinstea Fiului, bucuria Sfântului

Duh, dar și mărirea Sfântului

Pavel, care zice: „Să nu fie mie a

mă lăuda, fără numai în crucea

Domnului nostru Iisus Hristos”

(Gal. 6, 14).

Crucea este mai luminoasă

decât soarele și mai strălucită decât

razele soarelui.

Chiar de s-ar întuneca soarele,

crucea totuși strălucește; și soarele

se întunecă, pentru că se covârșește

de sclipirea crucii. Crucea a rupt

zapisul ce era asupra noastră (Col.

2, 14), a nimicit temnița morții și

ne-a dat cea mai desăvârșită dovadă

de dragoste a lui Dumnezeu: „Căci

așa a iubit Dumnezeu lumea, încât

pe Unul-Născut Fiul său L-a dat,

ca tot cel ce crede în El să nu

piară” (In. 3, 16).

Și Pavel zice: „Fiind noi

vrăjmași, ne-am împăcat cu

Dumnezeu prin moartea Fiului

Său” (Rom. 5, 10).

Crucea este o tărie nebiruită, o

pavăză neînvinsă, siguranța

bogaților, norocirea săracilor,

ocrotirea celor prigoniți, înarmarea

celor năpădiți, liberarea de patimi,

temelia faptei celei bune, semnul

cel mărit și minunat.

Crucea iarăși a deschis raiul, a

vârât într-însul pe tâlharul și a

introdus în cer neamul omenesc,

care era aproape să se prăpădească,

nici măcar de pământ nefiind

vrednic. Așa de multe bunătăți ni s-

s-au împărtășit și ni se vor

împărtăși prin cruce,

Sfântul Ioan Gură de Aur

Drumul Crucii – calea spre

mântuire

„Drumul Crucii” („Via Dolo-

rosa în latină) sau „Drumul durerii”

este calea urmată de Domnul

nostru Iisus Hristos, cu Crucea pe

umeri, de la Pretoriu, unde a fost

dată sentinţa de condamnare la

moarte, până la Golgota, locul unde

a fost răstignit. Calea include în

sine toate Patimile lui Iisus în

Ierusalim, începând cu arestarea şi

terminând cu punerea Lui în

mormânt.

Conform Sfintei Scripturi şi

tradiţiei, drumul este împărţit de

paisprezece opriri, la fiecare dintre

acestea fiind puse 14 Cruci în

cinstea mântuitoarelor Sale Patimi.

Primele două opriri se află pe

teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa

Antonia), următoarele şapte – în

oraş, iar celelalte – pe teritoriul

Bisericii Sfântului Mormânt.

Oprirea 1 Pretoriu - Judecata lui Hristos si condamnarea la

moarte În curtea casei lui Pilat din Pont

a avut loc judecata lui Hristos și

condamnarea la moarte.

Biserica

Adormirea Maicii

Domnului – Dobroești

Buletin parohial

Aprilie 2020

Oprirea 7. A doua cădere a

Mântuitorului la pământ

La al șaptelea popas al durerii,

cade Domnul pentru a doua oară,

slăbit de greutatea lemnului,

suferind ca un om pentru cei care

nu-I înțelegeau dragostea de

neegalat. Capela franciscană, care

găzduiește o coloană romană,

reamintește de a doua cădere a

Mântuitorului, aproape de ieșirea

din oraș (în vremea lui Hristos,

cam pe aici se termina orașul

Ierusalim).

Oprirea 8. Întâlnirea Domnului

cu femeile ce se tânguiau pentru

El

La al optulea popas, Golgota

apărea deja înaintea Mântuitorului

și a celor ce-L însoțeau. În acest

loc, pe zidul de piatră al Mânăstirii

greco-ortodoxe "Sfântul Charalam-

bos", se află o inscripție în greacă:

NIKA (Iisus Hristos Biruitorul -

prin Jertfa Sa a biruit păcatul, iadul

și moartea). Acesta este locul unde

Hristos a mângâiat-o pe Maica Sa,

pe femeile mironosițe și pe toate

femeile credincioase care plângeau

pentru El. Întărindu-le sufletește pe

femei le-a spus: "Nu mă plângeți pe

mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și

pe copiii voștri."

Oprirea 9. A treia cădere a

Mântuitorului la pământ

Al nouălea popas amintește de a

treia cădere a Mântuitorului sub

povara Crucii.

În arhivele Bisericii Ortodoxe

Grecești, stă scris că cele trei căderi

ale Domnului Iisus înseamnă cele

trei zile cât a stat în mormânt.

Cea de-a treia cădere a lui

Hristos este amintită de o veche

coloană romană.

Capela acestui moment dureros

omagiază durerea tuturor mamelor

care și-au pierdut copiii. În

interiorul acestei biserici încă se

mai păstrează podeaua originala cu

mozaic din secolul al V-lea. Pe

podea, într-un loc ferit, se află două

urme de sandale, unii crezând că

ele amintesc de urmele pașilor

Maicii Domnului.

Oprirea 5. Simon Cirineanul

ridică Crucea Domnului, spre

a-L ajuta

A cincea staționare este

însemnată cu un paraclis

franciscan, acesta fiind locul în

care Simon din Cirene a fost silit

să-L ajute pe Hristos să-și ducă

Sfânta Cruce. Drumul Crucii

cotește apoi la dreapta, spre locul

în care mahrama Veronicăi

amintește de prima icoană a

Mântuitorului.

Oprirea 6. Întâlnirea Domnului

cu Veronica - Hristos își sterge

chipul cu mahrama

De la paraclisul franciscan se

urcă pe o străduță îngustă, pavată

cu mari lespezi de piatră, parcă

uitate de vreme, și se ajunge la

Biserica Sfintei Veronica. Această

biserică păstrează multe dintre

rămășițele unei mânăstiri cruciate -

Mânăstirea Sfântul Cosmos. Aici

se află o criptă închinată Sfântului

Chip al lui Hristos.

Mânastirea micilor surori ale lui

Iisus (rit grecesc) se înalță astăzi pe

acest loc, unde Veronica a șters

sudoarea de pe fața Mântuitorului.

Chipul Domnului Iisus, de pe

mahrama Sfintei Veronica, este

socotit a fi cea dintâi icoană,

nefăcută de mână omenească, ci de

dragostea unei tinere Fecioare.

Numele Veronicăi se crede că

poate veni de la cuvintele latine

"vera icon", care se traduc prin

"icoană adevărată".

În pretoriu, iudeii L-au condamnat

pe Fiul lui Dumnezeu strigând:

"Răstignește-L! Răstignește-L!".

Clipă de clipă, Hristos mai mult se

smerea și mai mult îsi întărea, prin

fapte, dragostea față de om.

Pe ruinele cetății Antonia, acolo

unde a fost judecat și biciuit

Mântuitorul s-a înălțat o biserică catolică numită "Capela Biciuirea".

Oprirea 2 Punerea Crucii pe

umerii Domnului si pornirea spre

Golgota Locul unde Iisus a luat crucea

este situat lângă Mânăstirea

Franciscană "Biciuirea". La mică

distanță de acest loc se află si

Biserica catolică "Ecce Homo!" -

"Iată Omul!", care aduce aminte de

cuvintele cu care Pilat L-a

prezentat pe Iisus mulțimii.

De la Pretoriu, Drumul Crucii

coboară spre Valea Tyropeon, care

trece prin mijlocul vechiului

Ierusalim. Arcul de piatră, numit si

el "Ecce homo!", amintește de

locul unde Mântuitorului i s-a pus

pe cap o coroană de spini și a fost

împins pe Drumul Crucii.

Oprirea 3. Prima cădere a

Mântuitorului sub povara Crucii

Al treilea popas de pe Drumul

Crucii se află la întretăierea a două

străzi care vin de la Poarta Leilor și

de la Poarta Damascului. În acest

loc, tradiția consemnează că

Hristos a căzut sub povara Crucii,

pentru prima oară. Aici s-a ridicat o

capelă poloneză, un basorelief

marcând acest moment dureros. De

aici se pornește spre locul unde

Hristos a întâlnit-o pe Maica Sa.

Oprirea 4. Întâlnirea Domnului

cu Maica Sa îndurerată

Tradiția creștină spune că aici,

Maica Domnului și-a întâlnit Fiul,

îngenuncheat sub povara Crucii. În

acest loc sfânt se înalță o micuță

capelă armenească. Basorelieful

care-L înfățișează pe Mântuitorul

Hristos și pe Maica Sa îndurerată,

este o lucrare a maestrului polonez

Zieliensky.

Taina Învierii Domnului

Sfântul Apostol și Evanghelist

Marcu relatează că, duminică

dimineața, Maria Magdalena,

Maria mama lui Iacov și Salomeea

s-au dus la mormânt să ungă

trupul Domnului, după obiceiul

iudaic. În cântările Învierii, acest

moment este marcat prin

cuvintele: „Femeile cele de

Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în

urma Ta au alergat și, bucurându-

se, s-au închinat Ţie, Dumnezeului

celui viu, pe Care, ca pre un mort,

cu lacrimi Te căutau; și Paștile

cele de taină, ucenicilor Tăi,

Hristoase, bine le-au vestit”.

Femeile mironosiţe descoperă

mormântul gol, primesc vestea

Învierii Domnului de la înger şi

sunt cuprinse de o mare bucurie,

care le va însoţi toată viaţa în

propovăduirea tainei Învierii. Ele

sunt primii mesageri ai bucuriei

Învierii şi sunt cele care le vestesc

Apostolilor că Învăţătorul lor s-a

ridicat din morţi. Nici unul dintre

Apostoli nu a fost pregătit pentru a

înţelege taina Învierii, de aceea,

după răstignirea şi îngroparea

Domnului, stăteau ascuşi de frica

iudeilor. Ei primesc această mare

şi neaşteptată veste de la femeile

mironosiţe şi, în loc să pătrundă în

taina minunii, rămân neîncre-

zători. Abia atunci când Îl văd pe

Hristos Domnul înviat încep să

pătrundă taina celei mai mari

minuni din istorie. Arătările

Mântuitorului după Înviere nu sunt

altceva decât modul în care

Domnul Îi învaţă pe Apostoli să

înţeleagă Învierea.

Preafericitul Părinte Patriarh

Daniel, vorbind despre trecerea

Apostolilor de la frică la curajul

mărturisirii Învierii, spune: „Dacă

după răstignirea şi moartea lui

Iisus Hristos ucenicii Lui erau

trişti şi timoraţi, nedumeriţi de

cele întâmplate şi se ascundeau de

frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19),

după ce El a înviat din morţi şi S-a

arătat lor de mai multe ori, ei au

devenit martori şi mărturisitori

curajoşi ai Învierii Lui. Iar după ce

au primit Duhul Sfânt în ziua

Cincizecimii, ei au început să

predice mulţimilor din Iudeea,

Samaria şi în toată lumea adevărul

Învierii lui Iisus Hristos ca fiind

temelia credinței lor în

dumnezeirea Lui”.

Apostolii sunt cei care au vestit

lumii Învierea, însă, pentru a o

pătrunde, este nevoie de credință,

care ne face să fim fericiți, după

cuvintele Mântuitorului nostru

Iisus Hristos: „Fericiți cei care

n-au văzut și au crezut”.

Tradiții de Paște

Cel mai răspândit obicei creștin

specific sărbătorii pascale este

vopsirea de ouă cu roșu, deși în

prezent se folosesc și alte culori.

În folclorul românesc există mai

multe legende creștine care

explică de ce se înroșesc ouă de

Paște și de ce ele au devenit

simbolul sărbătorii Învierii

Domnului. Una dintre ele

relatează că Maica Domnului, care

venise să-și plângă fiul răstignit, a

așezat coșul cu ouă lângă cruce și

acestea au fost înroșite de sângele

care picura din rănile lui Iisus.

Cu ocazia sărbătorilor pascale,

gospodinele prepară și alte

mâncăruri tradiționale: pască,

drob, cozonac. Bătrânii spun că

din primul ou ciocnit în ziua de

Paște trebuie să mănânce toți

membrii familiei, pentru a fi

întotdeauna împreună. Dacă ai

ciocnit un ou cu două gălbenușuri

în prima zi de Paște, pregătește-te

de nuntă! O vorbă veche din

bătrâni spune că ai să te căsătorești

foarte curând.

În mai multe sate din Moldova,

tradiția cere să ne spălăm pe față

cu apă dintr-un vas în care au fost

puse flori, bani și un ou roșu. Se

zice că astfel vom fi rumeni

precum oul roșu, bogați și

sănătoși. Potrivit aceluiași obicei,

cel care se spală ultimul din acest

vas ia banii.

Bucovinenii ciocnesc ouăle

încondeiate „cap cu cap“ în prima

zi de Paște. Abia din a doua zi ei

le ciocnesc și „dos cu dos“.

În unele sate moldovenești se

spune că cel al cărui ou nu se

sparge de Paște își va găsi sfârșitul

înaintea celuilalt. Pe de altă parte,

dacă spargi oul, vei fi voinic tot

anul. O altă tradiție de pe malurile

Prutului cere ca oul de Paște să fie

mâncat, iar cojile să fie aruncate

neapărat pe drum; în Bucovina,

fetele tinere merg la biserică în

noaptea de Înviere și spală limba

clopotului cu apă neîncepută.

Apoi, în zori, fetele se spală pe

față cu această apă fiindcă astfel

le-ar face mai atrăgătoare pentru

flăcăii din sat.

În mai multe zone din

Moldova, oamenii pun dimineața

un ou roșu și unul alb într-un vas

cu apă. Apoi se spală cu apa

aceea, se dau pe obraji cu cele

două ouă, lăsând câte o monedă în

acel vas. Cei care fac astfel vor

avea obrajii rumeni și pielea albă

precum cele două ouă, tot anul.

La întoarcerea acasă, cel care

aduce Lumina Sfântă de la slujba

de Înviere trebuie să facă o cruce

din fum pe grinda ușii, pentru ca

toată gospodăria să fie protejată de

rele.

La Paști

Prin pomi e ciripit si cânt,

Văzduhu-i plin de-un

roșu soare

Și salciile-n albă floare

E pace-n cer și pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!

Creștinii vin tăcuți în vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale

Își zic: "Hristos a inviat! "

Și râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

George Coșbuc

Astăzi bisericile sunt închise în

mod formal. Slujbele de acum se

săvârșesc necontenit, cu lacrimi și

căință, în biserici goale. Preoții

săvârșesc Sfânta Liturghie fără

prezența fizică a credincioșilor, dar

știind că sufletele acestora stau și

așteaptă în taina fiecărei case ca

niște flori care vor lumina.

Poporul român drept măritor și

iubitor de Dumnezeu trebuie să-și

îndrepte ruga, alături de doctorii de

suflete care suntem noi, preoții,

către medicii greu încercați din

spitale, îngeri în halate albe.

Ei sunt infanteria în această luptă

cu un dușman nevăzut și trebuie să

rămână sănătoși și puternici în

credință.

Ne simțim în aceste clipe ca

într-un război. Lupta o ducem cu

toții: tineri, vârstnici, copii. Am

văzut în ultimul timp mii de mesaje

trimise de copiii întregii planete

prin care ne transmit: ,,Totul va fi

bine!”. Este vocea nevinovației și a

optimismului, este ca un imn adus

în prag de Sărbătoare, care se va

împleti în noaptea Învierii cu

bucuria cântării ,,Hristos a

Înviat!”, căci Înviază Dumnezeu,

risipindu-se vrăjmașii Lui și fugind

de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El!”

Toate vor trece: relele,

plăgile care ne sperie și ne opresc

de la cele bune ale noastre…

Să rămânem uniți mai mult ca

niciodată în credință, nădejde și

dragoste! Așa să ne ajute

Dumnezeu cu harul Său neprețuit!

Doamne Iisuse Hristoase, izbă-

vește-ne și ne mântuiește pe noi!

Hristos a Înviat!

Preot paroh Daniel Frujină

Așa strigăm și noi astăzi rugându-

ne în aceste vremuri tulburătoare

pentru cuget și suflet.

Evanghelistul Matei în capitolul 8

scrie că: ,,Vulpile au vizuini și

păsările cerului cuiburi, dar Fiul

Omului nu are unde să-și plece

capul”. Într-adevăr, unde își pleacă

astăzi capul Domnul și nădejdea

noastră? În bisericile închise,

zăvorâte cu lacăte de teamă și

nesiguranță? Răspunsul este unic:

în casele noastre, în sufletele și în

inimile noastre arzând mai mult ca

oricând. Fiecare dintre noi caută și

aduce acum biserica în colțișorul

de rugăciune în care îngenunchează

smerit si temător

Toată trăirea noastră din aceste

zile greu încercate de pandemie

trebuie să fie concentrată pe

rugăciune, în nădejdea că Lumina

pe care o așteptăm va coborî,

purificându-ne. Candela sufletelor

noastră împovărate trebuie să

rămână veșnic aprinsă și primenită,

sporind ruga, binefacerea și

dragostea către aproapele.

Următoarele popasuri au loc în

Biserica Sfântului Mormânt, din

curte și până la Mormânt.

Oprirea10. Golgota – dezbră-

carea Domnului de hainele Sale

Golgota era la acea vreme în

afara cetății. Astăzi se găsește în

chiar centrul Ierusalimului. Locul

cu stânca uriașă, de gresie albă, pe

vârful căreia a fost înfiptă crucea

pe care a fost răstignit Hristos se

află acum în Biserica Sfântului

Mormânt. Pășirea pe Golgota

începe cu intrarea în curtea

Bisericii Sfântului Mormânt, locul

unde Mântuitorul a fost dezbrăcat

și pironit pe Cruce. Se ajunge la

Biserica Sfântului Mormânt, în

fața ușii imense de piatră

sculptată.

Ușa ascunde cel mai sfânt loc

de pe Pământ, locul unde s-a pus

început mântuirii lumii, locul unde

moartea a fost omorâtă, locul unde

dragostea a biruit toate.

Oprirea 11. Baterea în cuie a

Mântuitorului pe Cruce

În Biserica Sfântului Mormânt

totul este impresionant: pietrele

lustruite de lacrimi și rugăciuni,

mozaicurile de o frumusețe rară,

mulțimea candelelor, puținătatea

luminii. În față apare Piatra

Ungerii, însă, pentru acest popas,

important este locul unde

Mântuitorul a fost țintuit în cuie,

pe Sfânta Cruce sub ochii mamei

sale. Un imens mozaic înfățișează

această dureroasă scenă, a Iubirii

răstignite.

Oprirea 12. Răstignirea -

Moartea Domnului pe Cruce

Imediat lângă locul punerii pe

Cruce a trupului istovit de

suferințe se află piatra muntelui

Golgota, unde Sfânta Cruce a fost

înfiptă, iar Hristos urcat în aer,

spre vederea tuturor. Altarul

ortodox grecesc se află deasupra

Rocii Calvarului - Golgota, unde

au fost ridicate cele trei cruci, a lui

Iisus și ale celor doi tâlhari.

Oprirea 13. Coborârea Dom-

nului de pe Cruce - Piatra

Ungerii

După moartea Sa și zdrobirea

fluierelor picioarelor celor doi

talhari, cele trei trupuri au fost

date jos de pe Cruce.

Trupul lui Hristos a fost așezat

pe Piatra Durerii sau Piatra

Ungerii, unde acesta a fost uns în

grabă și înfășurat în giulgiu, mai

înainte de a fi pus în mormânt.

Oprirea 14. Punerea

Domnului în Mormânt și

Învierea

După închinarea și sărutarea

Pietrei Ungerii, pelerinii pășesc în

Biserica Sfântului Mormânt, acolo

unde o micuță biserică în

miniatură adăpostește lespedea pe

care a fost așezat trupul

Mântuitorului. Acesta este locul

cel mai sfânt al creștinătății, el

adăpostind atât Mormântul cât și

minunea Învierii Mântuitorului.

Sfântul Mormânt are formă

dreptunghiulară şi e împărţit în

două încăperi. Prima cameră are în

centru, pe un piedestal de

marmură, un fragment din stânca

pe care a stat Îngerul ce a vestit

femeilor sfinte Învierea

Mântuitorului. Acestă cameră se

mai numeşte şi Paraclisul

Îngerului.

Din prima cameră, printr-o

portiţă îngustă şi joasă, se intră în

camera propriu-zisă a

mormântului. În partea dreaptă se

află Stânca (lespedea) care a servit

drept pat funerar pentru Trupul

Mântuitorului, de vineri seara

până în zorii zilei de duminică.

Ceremonia pogorârii Sfintei

Lumini

“Lumina Sfântă este darul de

pace şi bucurie pe care Iisus

Hristos îl dăruieşte clericilor şi

credincioşilor ca dovadă a iubirii

Lui” spunea Patriarhul Daniel.

Ceremonia pogorârii Sfintei

Lumini constituie, până astăzi, un

eveniment religios de maximă

importanţă pentru Biserica

Ortodoxă.

Ceremonialul începe în

dimineaţa Sâmbetei Mari şi are

anumite etape. Se sting toate

candelele dinăuntrul Bisericii, iar

Mormântul lui Hristos este

pecetluit cu ceară curată. În jurul

orei 12:00, în Biserică intră

Patriarhul grec-ortodox şi începe

tradiţionala procesiune, care

constă în înconjurarea de trei ori a

Sfântului Mormânt.

După Procesiune, se

despecetluieşte Mormântul şi

schevofilaxul (cleric care are în

grija sa obiectele și veșmintele

liturgice, în principal, dar și toate

celelalte obiecte prețioase sau

sacre din tezaurul bisericii) duce

înăuntrul lui candela „neadormită”

stinsă, care urmează să se aprindă

de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se

dezbracă de veşmintele arhiereşti

pentru a arăta smerenie şi evlavie

faţă de Iisus Hristos şi rămâne

îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de

câte 33 de lumânări fiecare, intră

în Mormânt. Împreună cu el intră

şi reprezentantul armenilor, care

are dreptul să stea în încăperea de

dinaintea încăperi Sfântului

Mormânt, de unde îl urmăreşte pe

patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-

zis, patriarhul citeşte în genunchi

rugăciunea specială şi Îl roagă pe

Iisus Hristos să dăruiască Lumina

ca binecuvântare şi sfinţire pentru

oameni. Apoi, în urma rugăciunii,

lumina sfântă se arată şi se

răspândeşte în Biserică. În acelaşi

timp aprinde şi candela

„neadormită” dinlăuntrul

Mormântului. Ceremonia se

întregeşte cu ieşirea Patriarhului şi

împărţirea flăcării sfinte

credincioşilor.

Gânduri despre Înviere

,,La început era Cuvântul și

Cuvântul era la Dumnezeu si

Dumnezeu era cuvântul”.

Acesta este mesajul

evanghelistului Ioan în Capitolul

I al Evangheliei sale.

Învierea lui Hristos este

suprema sărbătoare a întregii

creștinătăți care dă sens viu

creației, îndreptând universul

întreg spre un cer nou și un

pământ nou. Este sensul

existenței noastre eliberată de

temeri și de stricăciunea morții.

Este ,,Ziua pe care a făcut-o

Domnul să ne bucurăm și să ne

veselim întru ea”.

Minunea zguduitoare

săvârșită în Ierusalim acum mai

mult de douăzeci de veacuri se

înnoiește, este preamărită de

îngeri și de oameni și ne umple

în chip nemăsurat inimile și

sufletele de negrăita bucurie si

mângâiere!

A înviat Hristos Cel

încununat cu spini și răstignit pe

o cruce între doi tâlhari! Iisus

Cel mort și pecetluit într-o

groapă sfărâmă cătușele morții,

iar după trei zile se ridică din

mormânt ca un soare în

răsărituri, puternic și luminos, pe

bolta veșniciei.

Hristos nu este sol, nici înger,

nici înțelept sau legiuitor

pământean, ci El este Cel

înaintea Căruia un apostol umilit

și rușinat de o scurtă îndoială a

strigat: ,,Tu ești Domnul și

Dumnezeul meu!” (Ioan 20,28).

Astăzi bisericile sunt închise în

mod formal. Slujbele de acum se

săvârșesc necontenit, cu lacrimi și

căință, în biserici goale. Preoții

săvârșesc Sfânta Liturghie fără

prezența fizică a credincioșilor, dar

știind că sufletele acestora stau și

așteaptă în taina fiecărei case ca

niște flori care vor lumina.

Poporul român drept măritor și

iubitor de Dumnezeu trebuie să-și

îndrepte ruga, alături de doctorii de

suflete care suntem noi, preoții,

către medicii greu încercați din

spitale, îngeri în halate albe.

Ei sunt infanteria în această luptă

cu un dușman nevăzut și trebuie să

rămână sănătoși și puternici în

credință.

Ne simțim în aceste clipe ca

într-un război. Lupta o ducem cu

toții: tineri, vârstnici, copii. Am

văzut în ultimul timp mii de mesaje

trimise de copiii întregii planete

prin care ne transmit: ,,Totul va fi

bine!”. Este vocea nevinovației și a

optimismului, este ca un imn adus

în prag de Sărbătoare, care se va

împleti în noaptea Învierii cu

bucuria cântării ,,Hristos a

Înviat!”, căci Înviază Dumnezeu,

risipindu-se vrăjmașii Lui și fugind

de la fața Lui cei ce-L urăsc pe El!”

Toate vor trece: relele,

plăgile care ne sperie și ne opresc

de la cele bune ale noastre…

Să rămânem uniți mai mult ca

niciodată în credință, nădejde și

dragoste! Așa să ne ajute

Dumnezeu cu harul Său neprețuit!

Doamne Iisuse Hristoase, izbă-

vește-ne și ne mântuiește pe noi!

Hristos a Înviat!

Preot paroh Daniel Frujină

Așa strigăm și noi astăzi rugându-

ne în aceste vremuri tulburătoare

pentru cuget și suflet.

Evanghelistul Matei în capitolul 8

scrie că: ,,Vulpile au vizuini și

păsările cerului cuiburi, dar Fiul

Omului nu are unde să-și plece

capul”. Într-adevăr, unde își pleacă

astăzi capul Domnul și nădejdea

noastră? În bisericile închise,

zăvorâte cu lacăte de teamă și

nesiguranță? Răspunsul este unic:

în casele noastre, în sufletele și în

inimile noastre arzând mai mult ca

oricând. Fiecare dintre noi caută și

aduce acum biserica în colțișorul

de rugăciune în care îngenunchează

smerit si temător

Toată trăirea noastră din aceste

zile greu încercate de pandemie

trebuie să fie concentrată pe

rugăciune, în nădejdea că Lumina

pe care o așteptăm va coborî,

purificându-ne. Candela sufletelor

noastră împovărate trebuie să

rămână veșnic aprinsă și primenită,

sporind ruga, binefacerea și

dragostea către aproapele.

Următoarele popasuri au loc în

Biserica Sfântului Mormânt, din

curte și până la Mormânt.

Oprirea10. Golgota – dezbră-

carea Domnului de hainele Sale

Golgota era la acea vreme în

afara cetății. Astăzi se găsește în

chiar centrul Ierusalimului. Locul

cu stânca uriașă, de gresie albă, pe

vârful căreia a fost înfiptă crucea

pe care a fost răstignit Hristos se

află acum în Biserica Sfântului

Mormânt. Pășirea pe Golgota

începe cu intrarea în curtea

Bisericii Sfântului Mormânt, locul

unde Mântuitorul a fost dezbrăcat

și pironit pe Cruce. Se ajunge la

Biserica Sfântului Mormânt, în

fața ușii imense de piatră

sculptată.

Ușa ascunde cel mai sfânt loc

de pe Pământ, locul unde s-a pus

început mântuirii lumii, locul unde

moartea a fost omorâtă, locul unde

dragostea a biruit toate.

Oprirea 11. Baterea în cuie a

Mântuitorului pe Cruce

În Biserica Sfântului Mormânt

totul este impresionant: pietrele

lustruite de lacrimi și rugăciuni,

mozaicurile de o frumusețe rară,

mulțimea candelelor, puținătatea

luminii. În față apare Piatra

Ungerii, însă, pentru acest popas,

important este locul unde

Mântuitorul a fost țintuit în cuie,

pe Sfânta Cruce sub ochii mamei

sale. Un imens mozaic înfățișează

această dureroasă scenă, a Iubirii

răstignite.

Oprirea 12. Răstignirea -

Moartea Domnului pe Cruce

Imediat lângă locul punerii pe

Cruce a trupului istovit de

suferințe se află piatra muntelui

Golgota, unde Sfânta Cruce a fost

înfiptă, iar Hristos urcat în aer,

spre vederea tuturor. Altarul

ortodox grecesc se află deasupra

Rocii Calvarului - Golgota, unde

au fost ridicate cele trei cruci, a lui

Iisus și ale celor doi tâlhari.

Oprirea 13. Coborârea Dom-

nului de pe Cruce - Piatra

Ungerii

După moartea Sa și zdrobirea

fluierelor picioarelor celor doi

talhari, cele trei trupuri au fost

date jos de pe Cruce.

Trupul lui Hristos a fost așezat

pe Piatra Durerii sau Piatra

Ungerii, unde acesta a fost uns în

grabă și înfășurat în giulgiu, mai

înainte de a fi pus în mormânt.

Oprirea 14. Punerea

Domnului în Mormânt și

Învierea

După închinarea și sărutarea

Pietrei Ungerii, pelerinii pășesc în

Biserica Sfântului Mormânt, acolo

unde o micuță biserică în

miniatură adăpostește lespedea pe

care a fost așezat trupul

Mântuitorului. Acesta este locul

cel mai sfânt al creștinătății, el

adăpostind atât Mormântul cât și

minunea Învierii Mântuitorului.

Sfântul Mormânt are formă

dreptunghiulară şi e împărţit în

două încăperi. Prima cameră are în

centru, pe un piedestal de

marmură, un fragment din stânca

pe care a stat Îngerul ce a vestit

femeilor sfinte Învierea

Mântuitorului. Acestă cameră se

mai numeşte şi Paraclisul

Îngerului.

Din prima cameră, printr-o

portiţă îngustă şi joasă, se intră în

camera propriu-zisă a

mormântului. În partea dreaptă se

află Stânca (lespedea) care a servit

drept pat funerar pentru Trupul

Mântuitorului, de vineri seara

până în zorii zilei de duminică.

Ceremonia pogorârii Sfintei

Lumini

“Lumina Sfântă este darul de

pace şi bucurie pe care Iisus

Hristos îl dăruieşte clericilor şi

credincioşilor ca dovadă a iubirii

Lui” spunea Patriarhul Daniel.

Ceremonia pogorârii Sfintei

Lumini constituie, până astăzi, un

eveniment religios de maximă

importanţă pentru Biserica

Ortodoxă.

Ceremonialul începe în

dimineaţa Sâmbetei Mari şi are

anumite etape. Se sting toate

candelele dinăuntrul Bisericii, iar

Mormântul lui Hristos este

pecetluit cu ceară curată. În jurul

orei 12:00, în Biserică intră

Patriarhul grec-ortodox şi începe

tradiţionala procesiune, care

constă în înconjurarea de trei ori a

Sfântului Mormânt.

După Procesiune, se

despecetluieşte Mormântul şi

schevofilaxul (cleric care are în

grija sa obiectele și veșmintele

liturgice, în principal, dar și toate

celelalte obiecte prețioase sau

sacre din tezaurul bisericii) duce

înăuntrul lui candela „neadormită”

stinsă, care urmează să se aprindă

de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se

dezbracă de veşmintele arhiereşti

pentru a arăta smerenie şi evlavie

faţă de Iisus Hristos şi rămâne

îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de

câte 33 de lumânări fiecare, intră

în Mormânt. Împreună cu el intră

şi reprezentantul armenilor, care

are dreptul să stea în încăperea de

dinaintea încăperi Sfântului

Mormânt, de unde îl urmăreşte pe

patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-

zis, patriarhul citeşte în genunchi

rugăciunea specială şi Îl roagă pe

Iisus Hristos să dăruiască Lumina

ca binecuvântare şi sfinţire pentru

oameni. Apoi, în urma rugăciunii,

lumina sfântă se arată şi se

răspândeşte în Biserică. În acelaşi

timp aprinde şi candela

„neadormită” dinlăuntrul

Mormântului. Ceremonia se

întregeşte cu ieşirea Patriarhului şi

împărţirea flăcării sfinte

credincioşilor.

Gânduri despre Înviere

,,La început era Cuvântul și

Cuvântul era la Dumnezeu si

Dumnezeu era cuvântul”.

Acesta este mesajul

evanghelistului Ioan în Capitolul

I al Evangheliei sale.

Învierea lui Hristos este

suprema sărbătoare a întregii

creștinătăți care dă sens viu

creației, îndreptând universul

întreg spre un cer nou și un

pământ nou. Este sensul

existenței noastre eliberată de

temeri și de stricăciunea morții.

Este ,,Ziua pe care a făcut-o

Domnul să ne bucurăm și să ne

veselim întru ea”.

Minunea zguduitoare

săvârșită în Ierusalim acum mai

mult de douăzeci de veacuri se

înnoiește, este preamărită de

îngeri și de oameni și ne umple

în chip nemăsurat inimile și

sufletele de negrăita bucurie si

mângâiere!

A înviat Hristos Cel

încununat cu spini și răstignit pe

o cruce între doi tâlhari! Iisus

Cel mort și pecetluit într-o

groapă sfărâmă cătușele morții,

iar după trei zile se ridică din

mormânt ca un soare în

răsărituri, puternic și luminos, pe

bolta veșniciei.

Hristos nu este sol, nici înger,

nici înțelept sau legiuitor

pământean, ci El este Cel

înaintea Căruia un apostol umilit

și rușinat de o scurtă îndoială a

strigat: ,,Tu ești Domnul și

Dumnezeul meu!” (Ioan 20,28).

Oprirea 7. A doua cădere a

Mântuitorului la pământ

La al șaptelea popas al durerii,

cade Domnul pentru a doua oară,

slăbit de greutatea lemnului,

suferind ca un om pentru cei care

nu-I înțelegeau dragostea de

neegalat. Capela franciscană, care

găzduiește o coloană romană,

reamintește de a doua cădere a

Mântuitorului, aproape de ieșirea

din oraș (în vremea lui Hristos,

cam pe aici se termina orașul

Ierusalim).

Oprirea 8. Întâlnirea Domnului

cu femeile ce se tânguiau pentru

El

La al optulea popas, Golgota

apărea deja înaintea Mântuitorului

și a celor ce-L însoțeau. În acest

loc, pe zidul de piatră al Mânăstirii

greco-ortodoxe "Sfântul Charalam-

bos", se află o inscripție în greacă:

NIKA (Iisus Hristos Biruitorul -

prin Jertfa Sa a biruit păcatul, iadul

și moartea). Acesta este locul unde

Hristos a mângâiat-o pe Maica Sa,

pe femeile mironosițe și pe toate

femeile credincioase care plângeau

pentru El. Întărindu-le sufletește pe

femei le-a spus: "Nu mă plângeți pe

mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și

pe copiii voștri."

Oprirea 9. A treia cădere a

Mântuitorului la pământ

Al nouălea popas amintește de a

treia cădere a Mântuitorului sub

povara Crucii.

În arhivele Bisericii Ortodoxe

Grecești, stă scris că cele trei căderi

ale Domnului Iisus înseamnă cele

trei zile cât a stat în mormânt.

Cea de-a treia cădere a lui

Hristos este amintită de o veche

coloană romană.

Capela acestui moment dureros

omagiază durerea tuturor mamelor

care și-au pierdut copiii. În

interiorul acestei biserici încă se

mai păstrează podeaua originala cu

mozaic din secolul al V-lea. Pe

podea, într-un loc ferit, se află două

urme de sandale, unii crezând că

ele amintesc de urmele pașilor

Maicii Domnului.

Oprirea 5. Simon Cirineanul

ridică Crucea Domnului, spre

a-L ajuta

A cincea staționare este

însemnată cu un paraclis

franciscan, acesta fiind locul în

care Simon din Cirene a fost silit

să-L ajute pe Hristos să-și ducă

Sfânta Cruce. Drumul Crucii

cotește apoi la dreapta, spre locul

în care mahrama Veronicăi

amintește de prima icoană a

Mântuitorului.

Oprirea 6. Întâlnirea Domnului

cu Veronica - Hristos își sterge

chipul cu mahrama

De la paraclisul franciscan se

urcă pe o străduță îngustă, pavată

cu mari lespezi de piatră, parcă

uitate de vreme, și se ajunge la

Biserica Sfintei Veronica. Această

biserică păstrează multe dintre

rămășițele unei mânăstiri cruciate -

Mânăstirea Sfântul Cosmos. Aici

se află o criptă închinată Sfântului

Chip al lui Hristos.

Mânastirea micilor surori ale lui

Iisus (rit grecesc) se înalță astăzi pe

acest loc, unde Veronica a șters

sudoarea de pe fața Mântuitorului.

Chipul Domnului Iisus, de pe

mahrama Sfintei Veronica, este

socotit a fi cea dintâi icoană,

nefăcută de mână omenească, ci de

dragostea unei tinere Fecioare.

Numele Veronicăi se crede că

poate veni de la cuvintele latine

"vera icon", care se traduc prin

"icoană adevărată".

În pretoriu, iudeii L-au condamnat

pe Fiul lui Dumnezeu strigând:

"Răstignește-L! Răstignește-L!".

Clipă de clipă, Hristos mai mult se

smerea și mai mult îsi întărea, prin

fapte, dragostea față de om.

Pe ruinele cetății Antonia, acolo

unde a fost judecat și biciuit

Mântuitorul s-a înălțat o biserică catolică numită "Capela Biciuirea".

Oprirea 2 Punerea Crucii pe

umerii Domnului si pornirea spre

Golgota Locul unde Iisus a luat crucea

este situat lângă Mânăstirea

Franciscană "Biciuirea". La mică

distanță de acest loc se află si

Biserica catolică "Ecce Homo!" -

"Iată Omul!", care aduce aminte de

cuvintele cu care Pilat L-a

prezentat pe Iisus mulțimii.

De la Pretoriu, Drumul Crucii

coboară spre Valea Tyropeon, care

trece prin mijlocul vechiului

Ierusalim. Arcul de piatră, numit si

el "Ecce homo!", amintește de

locul unde Mântuitorului i s-a pus

pe cap o coroană de spini și a fost

împins pe Drumul Crucii.

Oprirea 3. Prima cădere a

Mântuitorului sub povara Crucii

Al treilea popas de pe Drumul

Crucii se află la întretăierea a două

străzi care vin de la Poarta Leilor și

de la Poarta Damascului. În acest

loc, tradiția consemnează că

Hristos a căzut sub povara Crucii,

pentru prima oară. Aici s-a ridicat o

capelă poloneză, un basorelief

marcând acest moment dureros. De

aici se pornește spre locul unde

Hristos a întâlnit-o pe Maica Sa.

Oprirea 4. Întâlnirea Domnului

cu Maica Sa îndurerată

Tradiția creștină spune că aici,

Maica Domnului și-a întâlnit Fiul,

îngenuncheat sub povara Crucii. În

acest loc sfânt se înalță o micuță

capelă armenească. Basorelieful

care-L înfățișează pe Mântuitorul

Hristos și pe Maica Sa îndurerată,

este o lucrare a maestrului polonez

Zieliensky.

Taina Învierii Domnului

Sfântul Apostol și Evanghelist

Marcu relatează că, duminică

dimineața, Maria Magdalena,

Maria mama lui Iacov și Salomeea

s-au dus la mormânt să ungă

trupul Domnului, după obiceiul

iudaic. În cântările Învierii, acest

moment este marcat prin

cuvintele: „Femeile cele de

Dumnezeu înţelepţite, cu miruri în

urma Ta au alergat și, bucurându-

se, s-au închinat Ţie, Dumnezeului

celui viu, pe Care, ca pre un mort,

cu lacrimi Te căutau; și Paștile

cele de taină, ucenicilor Tăi,

Hristoase, bine le-au vestit”.

Femeile mironosiţe descoperă

mormântul gol, primesc vestea

Învierii Domnului de la înger şi

sunt cuprinse de o mare bucurie,

care le va însoţi toată viaţa în

propovăduirea tainei Învierii. Ele

sunt primii mesageri ai bucuriei

Învierii şi sunt cele care le vestesc

Apostolilor că Învăţătorul lor s-a

ridicat din morţi. Nici unul dintre

Apostoli nu a fost pregătit pentru a

înţelege taina Învierii, de aceea,

după răstignirea şi îngroparea

Domnului, stăteau ascuşi de frica

iudeilor. Ei primesc această mare

şi neaşteptată veste de la femeile

mironosiţe şi, în loc să pătrundă în

taina minunii, rămân neîncre-

zători. Abia atunci când Îl văd pe

Hristos Domnul înviat încep să

pătrundă taina celei mai mari

minuni din istorie. Arătările

Mântuitorului după Înviere nu sunt

altceva decât modul în care

Domnul Îi învaţă pe Apostoli să

înţeleagă Învierea.

Preafericitul Părinte Patriarh

Daniel, vorbind despre trecerea

Apostolilor de la frică la curajul

mărturisirii Învierii, spune: „Dacă

după răstignirea şi moartea lui

Iisus Hristos ucenicii Lui erau

trişti şi timoraţi, nedumeriţi de

cele întâmplate şi se ascundeau de

frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19),

după ce El a înviat din morţi şi S-a

arătat lor de mai multe ori, ei au

devenit martori şi mărturisitori

curajoşi ai Învierii Lui. Iar după ce

au primit Duhul Sfânt în ziua

Cincizecimii, ei au început să

predice mulţimilor din Iudeea,

Samaria şi în toată lumea adevărul

Învierii lui Iisus Hristos ca fiind

temelia credinței lor în

dumnezeirea Lui”.

Apostolii sunt cei care au vestit

lumii Învierea, însă, pentru a o

pătrunde, este nevoie de credință,

care ne face să fim fericiți, după

cuvintele Mântuitorului nostru

Iisus Hristos: „Fericiți cei care

n-au văzut și au crezut”.

Tradiții de Paște

Cel mai răspândit obicei creștin

specific sărbătorii pascale este

vopsirea de ouă cu roșu, deși în

prezent se folosesc și alte culori.

În folclorul românesc există mai

multe legende creștine care

explică de ce se înroșesc ouă de

Paște și de ce ele au devenit

simbolul sărbătorii Învierii

Domnului. Una dintre ele

relatează că Maica Domnului, care

venise să-și plângă fiul răstignit, a

așezat coșul cu ouă lângă cruce și

acestea au fost înroșite de sângele

care picura din rănile lui Iisus.

Cu ocazia sărbătorilor pascale,

gospodinele prepară și alte

mâncăruri tradiționale: pască,

drob, cozonac. Bătrânii spun că

din primul ou ciocnit în ziua de

Paște trebuie să mănânce toți

membrii familiei, pentru a fi

întotdeauna împreună. Dacă ai

ciocnit un ou cu două gălbenușuri

în prima zi de Paște, pregătește-te

de nuntă! O vorbă veche din

bătrâni spune că ai să te căsătorești

foarte curând.

În mai multe sate din Moldova,

tradiția cere să ne spălăm pe față

cu apă dintr-un vas în care au fost

puse flori, bani și un ou roșu. Se

zice că astfel vom fi rumeni

precum oul roșu, bogați și

sănătoși. Potrivit aceluiași obicei,

cel care se spală ultimul din acest

vas ia banii.

Bucovinenii ciocnesc ouăle

încondeiate „cap cu cap“ în prima

zi de Paște. Abia din a doua zi ei

le ciocnesc și „dos cu dos“.

În unele sate moldovenești se

spune că cel al cărui ou nu se

sparge de Paște își va găsi sfârșitul

înaintea celuilalt. Pe de altă parte,

dacă spargi oul, vei fi voinic tot

anul. O altă tradiție de pe malurile

Prutului cere ca oul de Paște să fie

mâncat, iar cojile să fie aruncate

neapărat pe drum; în Bucovina,

fetele tinere merg la biserică în

noaptea de Înviere și spală limba

clopotului cu apă neîncepută.

Apoi, în zori, fetele se spală pe

față cu această apă fiindcă astfel

le-ar face mai atrăgătoare pentru

flăcăii din sat.

În mai multe zone din

Moldova, oamenii pun dimineața

un ou roșu și unul alb într-un vas

cu apă. Apoi se spală cu apa

aceea, se dau pe obraji cu cele

două ouă, lăsând câte o monedă în

acel vas. Cei care fac astfel vor

avea obrajii rumeni și pielea albă

precum cele două ouă, tot anul.

La întoarcerea acasă, cel care

aduce Lumina Sfântă de la slujba

de Înviere trebuie să facă o cruce

din fum pe grinda ușii, pentru ca

toată gospodăria să fie protejată de

rele.

La Paști

Prin pomi e ciripit si cânt,

Văzduhu-i plin de-un

roșu soare

Și salciile-n albă floare

E pace-n cer și pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Și cât e de frumos în sat!

Creștinii vin tăcuți în vale

Și doi de se-ntâlnesc în cale

Își zic: "Hristos a inviat! "

Și râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de soare.

George Coșbuc