UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRNCOVEANU

UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRNCOVEANU

Facultatea de tiine Juridice, Administrative i ale Comunicrii PitetiSpecializarea - DREPT

LUCRARE DE LICEN

EXCEPII DE PROCEDUR PRIVIND INSTANA N PROCESUL CIVIL

Coordonator, Student,

Lector Univ. Dr. LICUA PETRIA DEACONESCU ANDREI 2011 -

CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................4CAPITOLUL I. CONSIDERAII GENERALE PRIVIND EXCEPIILE DE PROCEDUR......................................................................61.1. Excepiile procesuale. Precizri prealabile..........................................61.2. Definirea conceptului de excepii procesuale. Natura juridic..........11 1.3. Clasificarea excepiilor.....................................................................191.4. Reguli comune pentru rezolvarea excepiilor procesuale..................251.4.1.Condiii de invocare a excepiilor procesuale.................................251.4.2.Sanciunea neinvocrii excepiilor procesuale..............................281.4.3.Modul de soluionare a excepiilor procesuale...............................301.5. Caracteristicile excepiilor procesuale..............................................34CAPITOLUL II. EXCEPIILE DE PROCEDUR PRIVIND INSTANA.........................................................................................................372.1. Excepia de necompeten....................................................................372.1.1.Definirea noiunii de necompeten.................................................372.1.2. Invocarea excepiei de necompeten i condiiile n care se poate invoca excepia de necompeten..........................................................................432.1.3.Rezolvarea excepiei de necompeten i consecinele admiterii excepiei de necompeten....................................................................................462.2. Excepia de incompatibilitate.............................................................492.3. Excepia de recuzare..........................................................................512.4. Excepia de abinere............................................................................532.5. Excepia strmutrii pricinii................................................................542.6. Excepia de conexitate......................................................................562.7. Excepia de litispenden...................................................................592.8. Actul de procedur prin care instana se pronun asupra excepiei procesuale............................................................................................................60CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ .....................................................62CONCLUZII............................................................................................77BIBLIOGRAFIE......................................................................................79INTRODUCERE

Analiza instituiei juridice a excepiilor de procedur trebuie s aib ca punct de plecare izvorul juridic, textul de lege care consacr noiunea i o reglementeaz. Prin urmare, trebuie reinut rolul de sediu al materiei pe care l are, n mod necesar, Codul de procedur civil.

La o prim vedere observm c acesta nu definete excepiile de procedur, i nici nu consacr principii generale ale instituiei juridice ntr-un capitol, ori seciune distinct. De altfel, este determinat doar regimul juridic al unora din cele mai importante excepii de procedur.

Totui, pot fi gsite articole n care se utilizeaz formula generic de excepii de procedur, ntr-o abordare vdit integratoare.

Este adevrat c n Codul nostru de procedur civil nu este adoptat soluia Codului francez de procedur civil, Nouveau Code de Procdure Civile, care trateaz materia de o manier clar i grupat. ns interesul codului francez este unul mult mai pregnant, i anume, acela de a delimita regimul juridic al excepiilor de procedur, de cel al finelor de neprimire, n condiiile n care n dreptul procesual francez nu sunt consacrate excepiile de fond.

Spre deosebire de soluiile Codului Francez de procedur civil, Codul n vigoare n Romnia nu trebuie s delimiteze cu atta exigen excepiile de procedur, fr ca acest lucru s semnifice absena unui regim juridic propriu definibil ca totalitate a normelor juridice i regulilor de drept care reglementeaz neregularitile procesuale ce pot fi invocate prin acest mijloc. Natura juridic a acestuia permite evidenierea deosebirilor i asemnrilor cu alte instituii juridice, precum i procedura de soluionare ce cuprinde condiiile de invocare i judecat propriu-zis.

Este util, prin urmare s structurm dizertaia n dou subpri. Prima este consacrat definirii, examinrii naturii juridice, realizrii delimitrilor fa de alte instituii juridice i clasificrilor ce se impun, iar a doua cuprinde analiza propriu-zisa a excepiilor procesuale. Sper ca studiul realizat de mine sa reuseasca sa explice continutl acestor exceptii si mai ales importanta vadita a lor in cadrul procesului civil.CAPITOLUL I. CONSIDERAII GENERALE PRIVIND EXCEPTIILE DE PROCEDURA1.1. Exceptiile procesuale. Precizari prealabile

Printre formele concrete ce alctuiesc aciunea civil se afl i excepiile procesuale (termenul de excepie, care n limbajul comun desemneaz situaia de abatere de la regul, provine de la verbul latin excipiore, care nseamn a lua din, a mpuina, a anihila).

n limbajul juridic, excepia a nceput s fie folosit n dreptul roman din epoca clasic, n procedura numit formular, dar cu un neles i un rol diferit fa de excepia din dreptul modern. Excepiile reprezentau, alturi de prescripii, prescriptiones, o parte secundar, accesorie a formulei. Ele erau nscrise n formul, dac prile cereau aceasta. n formula pretorului, excepia era inserat ntre intentio i condemnatio, celelalte pri fiind demonstratio i adiudecatio.

La romani, excepiile erau ntrebuinate cnd dreptul civil, dreptul vechi, venea n contradicie cu echitatea, cu dreptul nou de origine pretorian. Se urmrea paralizarea aplicrii regulii de drept civil care forma fundamentul preteniei exprimate n intentio.

Prin excepie, prtul nu nega dreptul reclamantului, dar invoca un fapt, ridica obiecii care s paralizeze pretenia reclamantului. Aprarea era o negare direct a preteniei i nu era trecut n formul deoarece judectorul trebuie s se ocupe de ea prin singurul fapt c trebuie s vad dac pretenia reclamantului este ntemeiat. Excepia, dimpotriv, era o aprare indirect pe care judectorul trebuia s o ia n considerare numai dac prtul ceruse inserarea n formul. Rezult, aadar, c excepia a aprut ca un mijloc de aprare la care putea s apeleze prtul, nu i reclamantul.

Excepia modern se deosebete de cea din procedura formular a dreptului roman, pentru c n prezent nu mai exist deosebirea care exista ntre dreptul civil i dreptul pretorian. n ambele situaii, excepia ndeplinete o funcie identic: aceea de a opri sau de a amna condamnarea, dar fr a contrazice fondul dreptului.

n doctrina romneasc au fost date definiii care surprind trsturile eseniale ale noiunii, nc de la sfritul secolului al XIX-lea.

Codul nostru de procedur civil a intrat n vigoare la 1 decembrie 1865, n timpul guvernrii lui Mihail Koglniceanu, fiind una din reformele de baz iniiate i puse n practic de distinsul om de stat. Principatele Unite ale Moldovei i rii Romneti erau un stat tnar care avea nevoie de instituii puternice n fiecare domeniu de activitate, inculsiv n cel al dreptului. Codul Civil adoptat n 1864 avea nevoie de un Cod de procedur civil care s l impun definitiv n societatea romneasc.

Destul de devreme, doctrina a definit instituia juridic a excepiunilor ca ,,mijloace prin care prtul face ca cercetarea procesului s fie amnat sau supus la oarecare condiiuni de form. Cnd el invoc excepiuni, prin aceasta chiar refuz a accepta s discute cu reclamantul, sau din cauza calitii sale (art. 106), sau pentru c tribunalul (...) nu e competent (art. 108), sau c instana nu e angajat n mod regulat (art. 111), sau c legea i d dreptul de a amna procesul pn la un timp oarecare (art. 112-114). Toate aceste mijloace constituie excepiuni. Excepiunea propriu-zis nu constituie o aprare de fond. Tinde mai mult a critica forma, sau a amna examinarea fondului. n 1928 V. G. Cdere era de prere c excepiile de procedur propriu-zise sunt mijloace invocate de pri n scopul de a opri ctva timp n loc procedura pentru completarea unor formaliti ntr-un cuvnt, efectul excepiilor de procedur este de a provoca o oprire momentan n mersul procesului, fr a angaja prin aceasta nici o dezbatere asupra fondului. n 1983, Al. Bacaci reia teza autorului Gr. Porumb din 1966 i definete noiunea viznd doar partea formal a procesului, pentru motivul c efectele imediate ale excepiilor nu trebuie reflectate n definiie, cci, dat fiind varietatea excepiilor, ele nu pot fi relevate dect prin analiza fiecrei excepii n parte. n opinia acestui autor excepiile de procedur reprezint clasa cu sfera de aplicare cea mai larg. n interiorul ei sunt dou subclase i anume: subclasa excepiilor de procedur propriu-zise i subclasa excepiilor de fond. Aceast ordonare a noiunilor reiese din nelegerea excepiilor de procedur ca reprezentnd acele mijloace procesuale prin care prile, procurorul cnd particip la proces, i uneori, instana din oficiu, fr a pune n discuie fondul dreptului dedus judecii, cernd refacerea actelor de procedur neregulat ntocmite, declinarea competenei, anularea cererii ca lipsindu-i elementele eseniale, respingerea aciunii ca fiind prescris etc. ntr-un cuvnt, speculnd nclcri ale normelor procesuale asigur respectarea cu strictee a prevederilor legale privind desfurarea procesului civil. n acelai an, ali autori, S. Zilberstein i V. M. Ciobanu, au criticat definiia dat de Al. Bacaci artnd, n esen, c noiunea de excepie de procedur nu o include pe cea de excepie de fond, dispoziiile art. 137 alin. 1 C. proc. civ. fiind clare n acest sens. Aceiai autori aduc i alte critici. Astfel, fa de intenia de a da o definiie general, precizarea c prin excepiile de procedur, vazute ca noiune de gen, se semnaleaz nclcarea normelor procesuale, nu este riguros exact, pentru c prin excepiile de fond, incluse i ele n noiunea de excepii de procedur, se invoc nclcri ale normelor de drept material.Excepiile procesuale nu trebuie confundate cu aprrile de fond.

Noiunea de aprare are mai multe nelesuri. n sens larg, aprarea desemneaz toate mijloacele folosite pentru a se obine respingerea preteniei supus judecii, sau ntrzierea soluionrii acesteia. n sens restrns, aprarea vizeaza numai acele mijloace prin care se invoca obieciuni mpotriva fondului preteniei dedus judecii, tinznd la respingerea cererii de chemare n judecat. Deci, n neles restrans, noiunea de aprare cuprinde numai aprrile de fond, nu ns i aprrile procesuale (adic aprarile ce privesc nclcarea unor norme de organizare judecatoreasc, competen sau de procedur).Aprrile de fond, numite i aprri propriu-zise, pot fi definite ca fiind mijloacele prin care prtul invoc obieciuni mpotriva preteniei reclamantului, urmrind respingerea cererii acestuia ca neintemeiat (nefondat), dup examinarea fondului preteniei respective.

De exemplu, prtul chemat n judecat pentru a fi obligat s restituie reclamantului o sum de bani, cu privire la care reclamantul pretinde c i-a mprumutat-o, se poate apra invocnd faptul c nu a mprumutat nimic de la reclamant, c i-a pltit datoria, c a operat compensaia legal etc.

Aprrile de fond pot fi aprri n fapt, dac sunt invocate mprejurri de fapt n legtura cu spea respectiv i aprri n drept, atunci cnd se invoc anumite dispoziii legale despre care se afirm c sunt aplicabile n spe. Astfel, n cazul introducerii unei cereri prin care, ulterior declarrii nulitii unei convenii de nstrainare a unui imobil, s-ar pretinde daune egale cu echivalentul lipsei de folosin a terenului, paratul poate formula o aprare de fond n fapt, n sensul c vnztorul i-a predat folosina bunului n vederea culegerii fructelor, aa nct, dei convenia privitoare la transmiterea proprietii imobilului este nul, aceasta nu are nicio influen asupra fructelor pe care le-a cules, iar aceast aprare de fond poate fi ntemeiat n drept pe prevederile art. 485 C.civ., ori pe principiul conversiunii actelor juridice.Exist diferene ntre aprrile de fond i excepiile procesuale, care sunt o specie a aprrilor de procedur. Astfel :- aprrile de fond pot fi efectuate de parte n tot cursul judecii; excepiile, n afara celor de ordine public, nu pot fi invocate dect cel mai trziu la prima zi de nfiare - in limine litis;- aprrile de fond pun n discuie nsui fondul dreptului, ducnd, n cazul n care sunt acceptate, la respingerea aciunii ca neantemeiat; excepiile, dimpotriv, nu pun niciodat n discuie fondul cauzei (temeinicia preteniei); ele mpiedic instana s intre n cercetarea acestui fond, fie n mod temporar atunci cnd prin admitere conduc la amnarea judecii, fie n mod definitiv- atunci cnd prin admitere conduc la anularea, perimarea, respingerea aciunii pe cale de consecin;

- de regul, hotrrea judecatoreasc pronunat n temeiul unei aprri de fond se bucur de autoritate de lucru judecat; n general, hotrrea judecatoreasc pronunat ca urmare a admiterii unei excepii, lsnd neatins fondul cauzei, nu se bucur de autoritate de lucru judecat; hotrrile pronunate ca urmare a admiterii lor se bucur de autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, noiunea de excepie este legat de partea formal a judecii. Toate exceptiile au, fr ndoial o trasatur comun, n sensul c supun judectorului o chestiune exterioar i prealabil dezbaterii fondului cauzei. ,,n acest fel, prin intermediul excepiei, terenul luptei judiciare se transfer n sfera procedural (I. Le).

Uneori, pentru unele aprri de fond se folosete, relativ impropriu, denumirea de excepie, de exemplu, cnd se vorbete de regula ,,judectorul aciunii este judectorul excepiunii, ori, n dreptul civil, cnd se vorbete de excepia de neexecutare a contractului sau de alte mijloace de aprare ale debitorului (art. 1047, 1654, 1681 C.civ.).

1.2. Definirea conceptului de excepii procesuale. Natura juridicPentru definirea excepiilor procesuale trebuie avute n vedere particularitile acestora, reinute constant n literatura i practica juridic:

excepia constituie o form de manifestare a aciunii i presupune existena unui proces civil n curs de soluionare;

prin natura sa, excepia procesual reprezint un mijloc de aprare, dar nu se confund cu aprarile n fond nici atunci cnd tinde la respingerea sau anularea cererii. Fiind un mijloc de aprare, excepia procesual este folosit n mod obinuit de catre prt. Prin abatere de la regul, excepiile procesuale absolute pot fi invocate nu numai de ctre prt, ci i de ctre reclamant, de intervenieni, de procuror dau de instan din oficiu; excepiile procesuale nu pun n discuie fondul preteniei care este dedus judecii;

admiterea excepiei procesuale duce fie la ntrzierea judecii prin amnarea cauzei, refacerea unor acte de procedur, declinarea competenei (n cazul excepiilor dilatorii), fie la mpiedicarea judecii fondului prin respingerea procesului, anularea cererii ca prematur, prescris, inadmisibil (n cazul excepiilor peremptorii);

n principiu, admiterea exceptiei procesuale nu afecteaz dreptul reclamantului, iar hotrrea pronunat nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului.

n raport de acestea, putem da urmtoarea definiie: excepiile procesuale reprezint unul din mijloacele prin care, n condiiile legii, partea interesat, procurorul sau instana din oficiu, invoc fr a pune n discuie fondul dreptului, neregulariti procedurale (privitoare la compunerea sau constituirea instanei, competena acesteia ori actele de procedur) sau lipsuri referitoare la dreptul material la aciune urmrind, dup caz, declinarea competenei, amnarea judecii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii.n examinarea naturii juridice a excepiilor de procedur trebuie pornit de la evidenierea trsturilor acestora, ca specie a excepiilor procesuale. Particularitile reinute constant n doctrin pentru noiunea-gen sunt i particularitile noiunii-specie.

n primul rnd, excepia constituie o form de manifestare a aciunii, i ca atare nu poate fi analizat separat de un proces civil pendente. Formal, excepia corespunde unei pretenii care este adus naintea judectorilor i supus dezbaterilor contradictorii. Ea presupune un proces deschis, iar obiectul unei excepiuni poate de mai multe ori fi invocat i pe cale principal; dar n asemenea caz, nu ne mai gsim n faa unei excepiuni, ci a unei reclamaiuni obicinuite. Tocmai pentru c aceste excepii se pot invoca ntre pri n cursul procesului, ele sunt numite procesuale incluznd n aceast sfer, att excepiile de procedur care ne intereseaz cu predilecie, ct i excepiile de fond.

n al doilea rnd, excepia de procedur este un mijloc de aprare. Aceasta este natura ei juridic, fr a se confunda cu aprrile n sens restrns, numite i aprri n fond, nici mcar atunci cnd tinde la respingerea sau anularea cererii. Pentru c prin definiie, prtul se apr, rezult c, n principiu, excepia este mijlocul lui de aprare rspunsul su procedural la pretenia formulat de reclamant pe calea principal a aciunii. Este o arm de aceeai natur i anume, procesual . Ea este prin rezultatul dorit, egal n eficacitate cu aciunea. Cu toate acestea, o excepiune propus de prt, sau chiar o simpl aprare a acestuia, poate adesea justifica pe reclamant s raspund printr-o alt excepiune, a lui proprie.

Dar n mod incontestabil, excepia este un mijloc procedural a crei importana reiese cu prisosin n cazul poziiei procesuale a prtului. ntr-adevr, n procesul civil el este cel atacat prin cererea formulat de reclamant / actor. Ofensivei declanate de actor i corespunde, cel mai adesea, o defensiv organizat de prt, pe cale de excepie. Diferena ntre prt i reclamant din perspectiva invocrii unei excepii const n caracterul necesar al acestui mijloc de aprare pentru poziia procesual a prtului. El se gsete ntr-o necessitas defensionis, pe cnd reclamantul are ca prim arm aciunea.

Astfel, aprarea pe cale de excepie este corelativ dreptului la aciune. Dreptul la aprare n justiie nu apare ca un drept paralel cu aciunea n justiie. Fornd terminologia, putem considera excepia ca fiind aciunea prtului. Reclamantul pornete procesul cernd s i se fac dreptate, reclamnd ceva mpotriva prtului, iar acesta cere justiie solicitnd respingerea aciunii. Excepiile absolute, care presupun nclcarea unei norme imperative pot fi ns, invocate i de reclamant, de intervenieni, de procuror, ori de instan din oficiu.

Dar, problema de baz a naturii juridice a excepiei deriv tocmai din acest a doua trstur: excepia = mijloc de aprare al prtului. Este excepia un atribut al dreptului subiectiv, sau o putere autonom de a aciona n justiie. Excepiile reprezint un mijloc procedural de aprare a intereselor legale ale prtului, iar din aceast perspectiv, se afl ntr-o strns legtur cu nsui dreptul subiectiv. Din aceast consideraie, mai toi autorii care susin c aciunea civil este un drept concret de a aciona, configureaz i excepia ca un veritabil contradrept. Aceast concepie se reflect i n adagiile: judectorul aciunii este i judectorul excepiei sau, ct dinuie aciunea att dureaz i excepia.

Exist o suprapunere perfect ntre condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru a deveni parte n procesul civil i condiiile pentru exercitarea aciunii civile. Ar rezulta deci, c pentru a fi parte n proces - n cazul nostru prt, trebuie s fie afirmat un drept. Cu alte cuvinte, prtul se apr pentru c are dreptul procesual s se apere, ori el se apr ca titular al unui alt drept substanial, pe care l opune reclamantului? Excepiile sunt prinse la mijloc, rspunsul putnd balansa pe oricare dintre axe.

Astfel, n concepia potrivit creia aciunea civil constituie un drept abstract de a aciona, excepia este prezentat i ea, ca un drept abstract. Prtul nu urmrete, n aceast opinie, recunoaterea unui drept propriu, substanial, ci excluderea unui drept al altuia. ntr-adevr, dac admitem c aciunea este un drept autonom, independent de dreptul subiectiv trebuie s recunoatem i celui chemat n judecat dreptul de a se apra pe cale de excepie, independent de orice condiionare privitoare la existena unui drept subiectiv material n persoana acestuia. Pentru a se putea opune la aciune, nu este necesar ca prtul s fie titularul unui drept material, s aib dreptate.

Dar se poate contraargumenta aciunea nu se nate ex nihilo, ci dintr-un drept material la aciune, vzut ca o component de baz a dreptului subiectiv material prin care titularul poate cere statului, concursul acestuia pentru a impune prin fora sa coercitiv o anumit conduit celuilalt subiect de drept. n mod simetric, pentru a invoca o excepie ar fi nevoie de un drept la excepie ca form de manifestare a aciunii civile care s se opun celui n virtutea cruia acioneaz reclamantul. Acest drept nu este unul autonom, ci tot o component a dreptului subiectiv material.

ns, doctrina a relevat i alte argumentaii referitoare la problema analizat. S-a opinat c o excepie poate fi invocat fr a se afirma un drept subiectiv material fie el autonom, ori parte component a altuia.

Raionamentul pornete de la ideea de drept fundamental la aprare n accepiune material. I. Stoenescu si S. Zilberstein consider c n sensul mai larg, material, dreptul la aprare cuprinde ntregul complex de drepturi i garanii procesuale care sunt instituite de lege pentru a da posibilitate prilor s-i apere interesele legitime. Intereseaz caracterul procesual al dreptului (garaniei). Astfel, excepia poate fi invocat datorit recunoaterii unui drept fundamental de ctre textele n vigoare n persoana oricrui prt i care const n posibilitatea de a rspunde n cadrul procesului la pretinsa nclcare sau contestare a unui drept subiect material al reclamantului. Nimeni nu-l poate priva pe prt de acest drept fundamental, care apare n aceast lumin, ca o garanie procesual. Drept urmare, excepia prin ea nssi, nu este dreptul substanial, ci o component esenial a dreptului procesual la aprare.

Ioan Le subscrie fr rezerve la aceast concepie n virtutea creia excepia este puterea juridic recunoscut prtului de a se opune preteniei formulate de reclamant n faa organelor jurisdiciei. S-ar da n acest mod al reflecie pricipiului elementar i inerent justiiei ,,audiatur et altera pars.

S-a fcut distincie ntre invocarea excepiei ca manifestare a unui drept subiectiv material - autonom ori ca drept la aciune n sens material - i invocarea excepiei ca exresie a unui drept procesual, derivat din ideea de drept fundamental la aprare. Cele dou dezvoltri par a se exclude n orice situaie concret. Totui, ele pot coexista n cadrul aceluiai litigiu.

Pentru ca litigiul s se justifice, reclamantul trebuie s ndeplineasc cumulativ condiiile de exercitare a aciunii, inclusiv s ofere un drept ori s solicite protecia judiciar a unei situaii juridice. Cum aceleai sunt condiiile i pentru a fi parte n proces, trebuie ca instana de judecat s verifice dac ndeplinirea este cumulativ. ns, verificarea nu este necesar pentru fiecare parte din proces, fiind suficient ndeplinirea cerinelor n persoana reclamantului, activitatea procesual a celorlalte pri deci, i a prtului - urmnd a viza pretenia deja formulat. Rezult c este imperios necesar doar ca reclamantul s afirme un drept. Existena preteniei ajunge eo ipso pentru ca prtul:

1. s aib legitimatio ad causam s fie parte,

2. s invoce excepii n virtutea dreptului su procesual fundamental la aprare.

Rednd aceeai idee ntr-o alt exprimare, vom spune c o persoan poate deveni parte n proces dac supune judecii o pretenie sau dac solicit pentru sine, ori chiar pentru o alt parte din proces - situaia intervenienilor - pretenia deja dedus judecii, sau dac mpotriva sa este formulat o pretenie.

O a treia trstur a excepiilor procesuale este aceea c aceste mijloace procesuale de aprare nu pun niciodat n discuie fondul dreptului. Ele trebuie propuse nainte de orice discuiune cu privire la fondul cauzei .

Aceast apreciere vine s ncline balana nspre natura procesual a dreptului n virtutea cruia prtul poate invoca excepii. Procedura este aranjat de aa natur, nct prtul s se poat apra, chiar dac el nu ar avea i un drept material care s-l contrazic pe cel invocat de reclamant. i gsesc n acest mod aplicarea / pertinena aprecierile lui Gaius, vis--vis de rolul excepiunilor care au aprut pentru ocrotirea unora dintre cei cu care se poart procese. Se ntmpl n adevr de multe ori ca cineva s fie obligat dup dreptul civil, dar este nedrept s fie condamnat n justiie.

Coexistena raionamentelor este posibil atunci cnd n persoana aceluiai prat sunt reunite dou caliti: aceea de titular al unui drept material ce poate fi opus reclamantului, i cea de titular al dreptului procesual fundamental la aprare.

Aceasta nseamn c prtul se poate apra organizndu-i defensiva pe dou planuri:

primul pe fond, formulnd aprri pe fond i

al doilea, pe procedur propriu-zis, n afara fondului, formulnd excepii procesuale. Cele dou planuri cunosc o evoluie proprie n privina probelor existnd i situaii n care examenul este fcut prin unire.

n al patrulea rnd, este specific excepiilor procesuale, i prin aceasta, excepiilor de procedur, faptul c admiterea lor duce fie la ntrzierea judecii prin amnarea cauzei, refacerea unor acte de procedur, declinarea competenei fie la mpiedicarea judecrii fondului prin stingerea procesului.Pentru a evidenia efectele excepiilor de procedur trebuie fcut discuia clasificrii n excepii dilatorii i excepii peremptorii. Dac toate excepiile de fond sunt peremptorii, n principiu, excepiile de procedur nu au un caracter att de omogen. Ele tind fie spre ntrzierea judecii, fie spre mpiedicarea acesteia. Uneori, chiar aceeai excepie este dilatorie sau, dup caz, peremptorie. Este exemplul excepiei de necompeten care prin admitere duce la declinarea competenei, cnd cererea este de competena unei alte instane judectoreti sau a unui alt organ cu activitate jurisdicional, dar i la respingerea ca inadmisibil, cnd cererea este de competena unui organ fr activitate jurisdicional, ori la respingerea cererii ca nefiind de competena instanelor romne.

n al cincilea rnd trebuie reinut c, n principiu, prin admiterea unei excepii procesuale, dreptul subiectiv al reclamantului nu este afectat. Hotrrea prin care s-a admis excepia procesual nu are putere de lucru judecat asupra fondului. n acest caz, cererea cunoate numai un eec temporar, astfel nct cu respectarea tuturor condiiilor de regularitate impuse de legea procesual, sau de diferite legi materiale s-ar putea introduce o nou cerere de chemare n judecat privitor la acelai drept subiectiv.

De exemplu, dac cererea a fost anulat pentru lipsa dovezii calitii de reprezentant, noua cerere poate fi fcut fie de titularul dreptului, personal, fie prin mandatarul su care s-i poat justifica aceast calitate. Totui, n anumite situaii, cnd se invoc excepiile de fond ale prescripiei dreptului material la aciune sau autoritii de lucru judecat, o nou cerere nu mai poate fi formulat pentru c se opune tocmai autoritatea de lucru judecat.

Prin evidenierea celor cinci trsturi, am indicat de comodo et incommodo care este coninutul i care este sfera de aplicare a aciunii de exceptii procesuale, viznd o mai bun nelegere a excepiilor de procedur. Pentru a surprinde cu exactitate noiunea specie a excepiilor de procedur, analiza trebuie aprofundat pe direcia realizrii unor delimitri fa de alte noiuni, realiznd i clasificri. Cum definiia reinut este de tipul celei de gen proxim i diferen specific, este judicios s insistm pe relevarea locului excepiilor de procedur n rndul mijloacelor procesuale de aprare.

1.3. Clasificarea exceptiilor

Trei sunt criteriile dup care se face clasificarea excepiilor procesuale:a) Un prim criteriu l constituie obiectul asupra cruia poart excepia. Din acest punct de vedere art.137 Cod proc.civ. distinge:-excepiile de procedur-excepiile de fondPotrivit acestui articol, instana se va pronuna mai nti asupra excepiilor de procedur, precum i celor de fond care fac de prisos, n tot sau n parte, cercetarea n fond a pricinii.Nu ntotdeauna clasificarea n funcie de acest criteriu s-a limitat la mprirea excepiilor procesuale n excepii de procedur si excepii de fond. Astfel, se consider c dup obiectul lor excepiile care puteau fi ridicate n cursul procesului civil ar forma trei grupri distincte: excepii de procedur, excepii bazate pe lipsa condiiilor cerute pentru exerciiul aciunii i excepii de fond. Exceptiile din cea de-a doua categorie sunt n realitate exceptii de fond, iar n cadrul exceptiilor de fond sunt incluse si aparari de fond.Datorita faptului ca art. 137 Cod proc. civ. vorbeste de exceptii de procedura si de exceptii de fond fara a face vreo enumerare, nici macar exemplificativa a acelor mprejurari care ar trebui considerate exceptii de procedura sau exceptii de fond si fiindca nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, n literatura juridica parerile autorilor sunt mpartite.n general, este admis ca exceptiile de procedura sunt acele exceptii prin care se invoca anumite neregularitati procedurale. Fac parte din aceasta categorie acele exceptii care au ca obiect invocarea incalcarii unor norme de competenta (exceptia de necompetenta), compunere sau constituire a instantei (exceptia privind gresita compunere a instantei, exceptia de incompatibilitate, exceptia de recuzare), a unor norme juridice privind conditiile de ndeplinire ale actelor de procedura inclusiv ale termenelor n care trebuie efectuate, (exceptia lipsei de citare sau a citarii nelegale, exceptia nulitatii cererii de chemare n judecata, exceptia de tardivitate, etc.) procedura de judecata (exceptiile privitoare la taxele de timbru, exceptia de perimare) ori prin care se solicita luarea anumitor masuri pentru buna desfasurare a judecatii si prentmpinare a unor solutii contradictorii (conexitatea, litispendenta).Exista nsa autori care includ n categoria exceptiilor de procedura si exceptia lipsei de capacitate de exercitiu, ceea ce dupa cum vom arata, nu este justificat.

Am aratat ca, datorita faptului ca art. 137 Cod proc.civ. vorbeste de exceptii de procedura si exceptii de fond fara a face vreo enumerare exemplificativa n acest sens, iar pe de alta parte nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, n doctrina s-a ncercat a se arata mprejurarile care disting exceptiile de procedura de exceptiile de fond.

Exista mai multe tendinte din aceasta perspectiva: n literatura juridica mai veche, exceptiile de fond sunt considerate aparari de fond, apoi alta tendinta este aceea de a reduce numarul exceptiilor de fond la exceptia lipsei de calitate procesuala, exceptia de prescriptie si exceptia puterii de lucru judecat; dupa cum exista si tendinta de a largi sfera acestora, incluznd si unele mijloace care sunt aparari de fond ca: plata, novatia, compensatia legala, tranzactia, etc.

Aceasta situatie se explica si datorita mprejurarii ca exceptiile de fond se aseamana att cu exceptiile de procedura ct si cu apararile de fond, propriu-zise. Pe de alta parte se aseamana cu exceptiile de procedura sub raportul terenului pe care se plaseaza dezbaterile, deoarece partea care invoca exceptia nu contrazice dreptul ce formeaza obiectul judecatii, dar nici nu-l recunoaste, altfel spus invocarea exceptiei nu pune n discutie fondul dreptului. Pe de alta parte, se aseamana cu apararile de fond, pe planul efectelor pe care le produc, deoarece admiterea exceptiilor de fond duce la respingerea sau anularea cererii fara posibilitatea de regula, de a mai reitera cererea.

Astfel, n literatura juridica mai veche, prelundu-se opiniile unor autori francezi se considera ca plata, novatiunea, compensatia legala, prescriptia, nulitatea obligatiei pe motiv de eroare, dol, violenta, incapacitate, lipsa de cauza sunt aparari de fond (astazi unele dintre ele sunt exceptii de fond). Potrivit altui autor, novatiunea, achiesarea, exceptia non adimpleti contractus, retractul litigios, beneficiul discutiunii bunurilor, potrivit art.1794 Cod civil, diviziunea creantei acordata fidejusorului de art.1637 Cod civil, invocarea dreptului de retentie n cazurile admise de lege, nulitatea titlului invocat de catre reclamant, etc., ar fi tot exceptii de fond (ne aflam n situatia n care sfera exceptiilor de fond este largita). Unii autori amintesc autoritatea lucrului judecat, tranzactia, compensatia legala; altii adauga si plata preciznd ca aceasta, alaturi de compensatia legala, sunt institutii de drept material; altii amintesc prescriptia, autoritatea lucrului judecat, lipsa de calitate a partii.

Trasatura comuna a exceptiilor de fond se desprinde din nsasi notiunea acestora, anume ca sunt n strnsa legatura cu pretentia dedusa judecatii, mai exact cu exercitiul dreptului la actiune (rezulta ca n categoria exceptiilor de fond ar trebui incluse acele exceptii care au ca obiect invocarea unor lipsuri privind conditiile de exercitiu ale dreptului la actiune), precum si acele exceptii care sunt strns legate de dreptul la actiune.

Prin urmare, exceptia lipsei de interes, exceptia lipsei de calitate procesuala, sunt exceptii de fond. Tot exceptii de fond sunt si prescriptia si puterea de lucru judecat, deoarece afecteaza exercitiul dreptului la actiune (acea componenta a dreptului la actiune ce consta n posibilitatea de a cere condamnarea prtului). De asemenea, prin unele dispozitii legale, dreptul la actiune este ngradit n ceea ce priveste exercitarea unor componente ale sale, astfel nct exceptiile care au ca obiect invocarea unor asemenea dispozitii legale sunt exceptii de fond (de exemplu exceptia privind caracterul subsidiar al cererii n constatare fata de cererea n realizare, exceptia privind lipsa procedurii prealabile a reclamatiei administrative, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii recursului mpotriva hotarrilor irevocabile, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii apelului mpotriva hotarrii de expedient, etc.).

n general, exceptia lipsei capacitatii procesuale, mai exact lipsa capacitatii de exercitiu este tratata ca o exceptie de procedura; printre argumentele aduse de autorii care sustin aceasta teorie este si acesta dupa care exceptia lipsei capacitatii de exercitiu este asezata de legiuitor n art.161 Cod proc.civ., mpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant sub titlul Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat.

Deoarece capacitatea procesuala de folosinta si exercitiu este una din conditiile de exercitiu ale actiunii, nu putem fi de acord cu acest punct de vedere. Tratarea exceptiei lipsei capacitatii de exercitiu sub titlul aratat, nu poate constitui un argument deoarece mai exista si alte cazuri n care titlul nu corespunde continutului ( de exemplu n Cartea I Competenta organelor judecatoresti, se trateaza n titlul V incompatibilitatea, obtinerea si recuzarea judecatorilor, probleme care, fara ndoiala, tin de organizarea judecatoreasca ci nu de competenta). Pe de alta parte, regimul juridic al acestei exceptii nu se afla numai n art.161 C.pr.civ., ci si n art.43 sub titlul: ,,Folosinta si exercitiul drepturilor procedurale. Faptul ca este tratata mpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant se explica prin aceea ca au efecte asemanatoare: nu duc automat la anularea cererii.

ncadram asadar, n rndul exceptiilor de fond si exceptia lipsei capacitatii procesuale.

b) dupa efectul pe care tind sa-l realizeze.

Astfel, exceptiile procesuale se clasifica n:

-exceptii dilatorii,

- exceptii peremptorii (dirimante).

Exceptiile dilatorii tind la ntrzierea judecatii (amnarea judecatii, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei, trimiterea dosarului la o alta instanta, transferul dosarului de la un complet de judecata la altul, judecarea separat de cererea principala a cererii reconventionale formulate peste termenul prevazut de lege, etc.).

Exceptiile peremptorii tind la mpiedicarea judecatii pe fond (anularea cererii, respingerea cererii ca inadmisibila, stingerea procesului, respingerea cererii ca prematura, ca lipsita de interes, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala sau mpotriva unei persoane fara calitate, etc.)Se observa ca, n privinta efectelor pe care le produc, n cazul n care sunt admise, exceptiile de fond au un caracter mai omogen dect exceptiile de procedura. Astfel, admiterea exceptiilor de fond duc la anularea sau respingerea cererii ca prematura, lipsita de interes, inadmisibila, etcceea ce nseamna ca aceste exceptii sunt peremptorii.Totusi, exceptia lipsei capacitatii de exercitiu poate avea doar un efect dilatoriu (amnarea judecatii) daca n termenul acordat de instanta lipsa se acopera. Daca nsa, lipsa nu se mplineste, instanta va anula cererea, ceea ce nseamna ca suntem n prezenta unor exceptii care tind spre un efect peremptoriu, dar ncepe cu un efect dilatoriu. Mai sunt si alte exemple de exceptii peremptorii care ncep prin a avea un efect dilatoriu, anume, lipsa dovezii calitatii de reprezentant, exceptia de netimbrare sau de insuficienta timbrare, exceptia lipsei semnaturii daca partea nu este prezenta la termenul cnd se invoca aceasta exceptie.Exceptii de procedura tind sa fie spre ntrzierea judecatii, fie spre mpiedicarea acesteia, uneori chiar si aceeasi exceptie fiind, dupa caz, dilatorie sau peremptorie (de exemplu exceptia de necompetenta duce la declinarea competentei cnd cererea este de competenta altei instante judecatoresti sau unui alt organ jurisdictional, dar si la respingerea cererii ca inadmisibila, cnd cererea este de competenta unui organ al statului fara activitatea jurisdictionala, ori la respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romne).Unii autoridisting alaturi de exceptiile dilatorii si peremptorii si a treia categorie de exceptii: exceptiile declinatorii, prin care partea urmareste trimiterea dosarului spre judecare unei alte instante (spre exemplu exceptia de necompetenta, de litispendenta, de conexitate). Dar n cele din urma si exceptiile declinatorii produc acelasi efect al amnarii cauzei, deci un efect dilatoriu.c) dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei ncalcate. Astfel, exceptiile procesuale se clasifica n:-exceptii absolute si-exceptii relative.Exceptiile absolute privesc ncalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu, n orice faza a procesului, chiar si direct n apel sau recurs.Au acest caracter exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala sau teritoriala exclusiva, exceptia de prescriptie, etc. Partile nu pot renunta la invocarea acestor exceptii.Exceptiile relative privesc ncalcarea unor norme dispozitive si pot fi invocate numai de catre partea interesata si numai ntr-un anumit termen (prima zi de nfatisare, sau termenul urmator celui n care s-a savrsit neregularitatea si nainte de a pune concluzii n fond). Intra n aceasta categorie exceptia de recuzare, exceptia lipsei de citare, exceptia de necompetenta, cnd nu are caracter exclusiv, etc. Instanta neputndu-le invoca din oficiu, n baza rolului sau activ, poate nsa sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul pe care l are de a invoca exceptia.1.4. Reguli comune pentru rezolvarea exceptiilor procesuale

1.4.1.Conditii de invocare a exceptiilor procesuale

Participantii la judecata procesului civil indreptatiti sa invoce exceptiile procesuale, o pot face in conditii diferite, dupa cum acestea sunt absolute ori relative.

1) Instanta. Instanta poate sa invoce exceptiile absolute in orice stare a pricinii (art. 108 alin. 1 C.pr.civ.) avand insa obligatia de a pune in discutia partilor exceptia invocata, pentru a nu se incalca principiul contradictorialitatii si al dreptului la aparare.

In schimb, instanta nu poate sa invoce din oficiu exceptiile relative dar, in exercitiul rolului activ, poate sa atraga atentia partii care nu este reprezentata sau asistata de avocat ori de mandatarii prevazuti la art. 68 alin. 5 C.pr.civ, ca este indreptatita sa invoce o exceptie relativa. S-a spus ca daca instanta nu a procedat in acest mod iar partea nu a invocat exceptia relativa, nu s-ar putea obtine desfiintarea hotararii pe motiv ca s-ar fi incalcat principiul rolului activ al judecatorului.2) Partile initiale.

Paratul poate sa invoce exceptiile pe care le are fata de cerea de chemare in judecata prin intampinare.In situatia in care intampinarea nu este obligatorie, ori daca paratul nu este reprezentat sau asistat de avocat, la prima zi de infatisare presedintele completului ii va pune in vedere sa arate exceptiile, despre care se va face vorbire in incheierea de sedinta.

Daca la prima zi de infatisare, in conditiile art. 132 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul solicita acordarea unui termen pentru intregirea sau modificarea actiunii, in termenul acordat de instanta, paratul va putea depune intampinare prin care sa arate exceptiile pe care le are la cererea modificata.

Paratul trebuie sa invoce in aceste conditii, sub sanstiunea decaderii prevazuta la art. 108 alin. 2 C.pr.civ, numai exceptiile relative, intrucat exceptiile de ordine publica pot fi invocate in orice stare a pricinii.

Reclamantul nu poate invoca exceptia de necompetenta teritoriala relativa (art. 158 alin. Final C.pr.civ.) si, fata de regula potrivit careia nimeni nu poate invoca neregularitati pricinuite de propriul sau fapt, nici exceptii relative la cererea de chemare in judecata.In cazul in care paratul a formulat cerere reconventionala, reclamantul poate sa invoce prin intampinare exceptiile pe care le are la aceasta cerere. Desigur, exceptiile absolute pot fi invocate si dupa depunerea intampinarii sau dupa expirarea termenului in care trebuia depusa intampinarea.

Exceptiile care au ca obiect neregularitati procedurale savarsite pe parcursul judacatii pot fi invocate de partea interesata (deci atat de reclamant cat si de parat) la prima zi de infatisare ce a urmat savarsirii neregularitatii si inainte de a se pune concluzii in fond (la exceptiile relative, conform art. 108 alin 3 C.pr.civ.), sau in orice stare a pricinii, chiar direct in apel sau recurs (la exceptiile absolute, potrivit art. 108 alin. 1 si 136 C.pr.civ.).

3) Intervenientii. Intrucat intervenientul voluntar, principal sau accesoriu devine parte in proces din momentul incuviintarii cererii sale, el nu va putea sa invoce exceptiile relative privitoare la neregularitati procesuale comise anterior acestui moment. Totusi, daca intervenientul a devenit parte in proces pana la prima zi de infatisare, va putea sa invoce si aceste exceptii relative, precum si exceptiile absolute privind neregularitati aparute pe tot parcursul judecatii.Daca tertul a intervenit in proces dupa prima zi de infatisare, el va putea invoca excceptii absolute precum si exceptii relative in legatura cu incalcari ale prevederilor procedurale savarsite din acest moment.

Solutia este aceeasi si in privinta celui chemat in judecata conform art. 57 C.pr.civ., si a celui aratat ca titular al dreptului potrivit art. 64, pentru ca acestia dobandesc pozitie procesuala de intervenient principal.

Chematul in garantie poate sa invoce exceptii relative privind neregularitati comise dupa intrarea sa in proces, la prima zi de infatisare urmatoare savarsirii abaterii procesuale si inainte de a se pune concluzii in fond. Daca a fost chemat in judecata inainte de prima zi de infatisare, tertul poate sa invoce si exceptii relative privind neregularitati anterioare, prin intampinare (art. 62 C.pr.civ.) ori, daca intampinarea nu este obligatorie, pana la prima zi de infatisare. Exceptiile absolute se pot invoca oricand.4) Procurorul.

Acesta poate sa invoce exceptii absolute in orice etapa a procesului. Nu poate invoca exceptiile relative, dar, daca participa la judacata, poate sa puna concluzii asupra exceptiilor ridicate de parti.1.4.2.Sanctiunea neinvocarii exceptiilor procesualePentru ndeplinirea actelor de procedura Codul stabileste fie termene fixe, fie o anumita faza sau stare a procesului n care aceste acte trebuie ndeplinite.

Exceptiile procesuale se invoca, de regula, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare, n cazul exceptiilor relative, si pe tot parcursul procesului exceptiile absolute.

n acest sens, art.136 Cod de proc.civ. precizeaza ca Exceptiile de procedura care nu au fost propuse n conditiile art.115 si 132 Cod proc.civ. nu vor mai putea fi invocate n cursul judecatii, afara de cele de ordine publica.

Textul consacra sanctiunea decaderii din dreptul de a invoca exceptiile relative. n privinta exceptiilor absolute, sanctiunea decaderii nu opereaza ntruct acestea pot fi invocate n tot cursul judecatii.

Dispozitiile cuprinse n art.136 Cod proc.civ. impun formularea ctorva consideratii legate de aplicarea practica a acestora. n primul rnd, legea are n vedere acele exceptii procesuale pe care partile le cunosc pna la prima zi de nfatisare, art.136 Cod proc.civ. facnd trimitere la orevederile cuprinse n art.115 si 132 Cod proc.civ. Potrivit art.115 pct.1 Cod proc.civ., ntmpinarea va cuprinde exceptiile de procedura ce prtul ridica la cererea reclamantului. Astfel, legea vizeaza n primul rnd acele exceptii procesuale care se refera la cererea de chemare n judecata sau la nsasi sesizarea instantei. Pe de alta parte, art.132 Cod proc.civ. consacra si dreptul reclamantului de a solicita un termen pentru a depune ntmpinare la cererea reconventionala. Deci legea vizeaza n mod expres numai exceptiile relative care sunt cunoscute pna la prima zi de nfatisare. n realitate anumite neregularitati procedurale se produca dupa prima zi de nfatisare, caci sunt legate de ntocmirea unor acte ulterioare.O a doua precizare legata de dispozitiile art.136 Cod proc.civ.: exceptiile procesuale pot fi invocate nu numai de prt, ci si de reclamant.

Astfel, reclamantul poate invoca unele exceptii n legatura cu ntmpinarea depusa de prt sau cu mijloacele de aparare pe care acesta le invoca. Asemenea exceptii pot fi ridicate chiar de la prima zi de nfatisare.

Activitatea procesuala presupune o succesiune de acte cu privire la care se pot savrsi anumite neregularitati. Toate acestea trebuie invocate ntr-un anumit termen, n caz contrar partea interesata este n drept sa invoce decaderea. Astfel, exceptiile relative care se ntemeiaza pe neregularitati savrsite ulterior primei zile de nfatisare trebuie sa fie invocate de ndata, daca partea este prezenta la termenul la care au fost savrsite. n caz contrar, neinvocarea exceptiilor relative cel mai trziu la primul termen de nfatisare urmator, atrage dupa sine sanctiunea decaderii.

Decaderea apare deci ca o sanctiune pentru neinvocarea n termen a exceptiilor procesuale, dar la rndul ei se invoca, tot pe cale de exceptie, n cursul procesului. n privinta momentului pna la care ea se invoca precum si a partilor care o pot invoca, solutia difera dupa cum norma a carei ncalcare este semnalata au caracter imperativ sau dispozitiv. n cazul n care termenul prevazut de lege, a carui nerespectare se cere a fi constanta, are un caracter imperativ, exceptia decaderii poate fi ridicata n price stadiu a procesului de catre partea interesata sau de catre instanta, din oficiu. Dimpotriva, daca textul care reglementeaza termenul are caracter dispozitiv, decaderea poate fi invocata numai de catre partea interesata, instanta neputnd-o invoca din oficiu.

Decaderea va putea fi invocata numai prin ntmpinarea la prima zi de nfatisare sau, n cursul procesului la primul termen dupa ce motivul decaderii a fost cunoscut.

1.4.3.Modul de solutionare a exceptiilor procesualeLegea impune instantei de judecata obligatia de a solutiona exceptiile procesuale n prealabil, adica nainte de a trece la discutarea fondului.

Art.137 alin.1 Cod proc.civ. obliga instanta de judecata sa se pronunte, nainte de a intra n fondul dezbaterilor, asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos, n totul sau n parte, cercetarea n fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o judecata inutila sau efectuarea unor acte de procedura care, apoi, ar trebui refacute la alta instanta. Numai n mod exceptional, exceptia va putea fi unita cu fondul si anume atunci cnd pentru solutionarea exceptiei este nevoie sa se administreze dovezi n legatura cu dezlegarea n fond a pricinii (art.137 alin.2 Cod proc.civ.).Chiar si n ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul nu este obligatorie pentru instanta.

Daca nsa instanta, rezolvnd mai nti exceptia, o respinge, probele n baza carora a fost rezolvata exceptia, probe ce sunt n legatura cu solutionarea n fond a pricinii, ramn cstigate cauzei, urmnd a se administra numai dovezile necesare solutionarii fondului pretentiei, probe ce nu au fost necesare si pentru solutionarea exceptiei.

n legatura cu alin.2 al art.137 Cod proc.civ. Se sugereaza pentru practica judecatoreasca si totodata se propune de lege ferenda, o alta interpretare a acestui text de lege, datorita faptului ca, dupa parerea autorilor citati, n aceasta redactare norma este oarecum neclara, ntruct, pe de o parte nu apare logic de ce ar fi nevoie de administrarea de probe n legatura cu fondul pentru rezolvarea exceptiei, iar pe de alta parte, este foarte probabil ca intentia legiuitorului sa fi fost a se referi la dovezile necesare nu pentru dezlegarea fondului ci pentru judecarea exceptiei. n acest fel, textul de lege (alin.2 al.art.137) ar trebui sa sune astfel: exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul dect daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi sau ele sunt n strnsa legatura cu fondul pricinii.Dar aceasta critica este nejustificata. Textul are o redactare clara si, n acelasi timp, corecta, n considerarea urmatoarelor aspecte:.

- forma negativa reafirma regula din primul alineat, potrivit carei exceptia se solutioneaza naintea fondului;

- exceptia poate fi unita cu fondul cnd pentru solutionarea exceptiei urmeaza sa se administreze dovezi care, totodata, sunt n legatura cu fondul, asadar probele necesare rezolvarii exceptiei sunt comune cu probele, ori numai cu o parte din acestea, necesare rezolvarii fondului, prin urmare, nu este vorba de probe necesare pentru solutionarea exceptiei sau pentru solutionarea fondului, ci de probe necesare solutionarii fondului;

- chiar si n ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul este o posibilitate pentru instanta, daca instanta, rezolvnd mai nti exceptia, o respinge, fara ndoiala ca probele n baza carora a fost rezolvata exceptia (probe care sunt comune pentru rezolvarea fondului) ramn cstigate cauzei, instanta urmnd a administra, n continuare, numai dovezile necesare pricinii dovezi care nu au fost necesare si pentru rezolvarea exceptiei. Ct priveste propunerea de lege ferenda, este de mentionat ca aceasta a fost preluata si vechea lege a accelerarii judecatilor, care prevedea doua ipoteze, n care exceptiile puteau fi unite cu fondul:

- cnd rezolvarea exceptiei necesita administrari de probe.

- cnd exceptia este strns legata de fondul pricina. Dar n doctrina s-a aratat ca desi s-ar parea ca formularea vechiului text era mai explicita, actualul text are o redactare superioara, nu numai sub aspectul conciziei sale, dar si prin surprinderea mai exacta a realitatii procesuale pe care o vizeazaPrima ipoteza vizata de textul vechi nu mi se pare a fi determinata de o nevoie reala n desfasurarea procesului, caci daca sunt necesare probe pentru rezolvarea exclusiv a exceptiei, fara ca acestea sa serveasca si fondul, nu exista nici un temei sa fie unita cu acesta, urmnd sa fie solutionata, pe baza probelor, n prealabil. Numai cea de-a doua ipoteza la care se refera vechiul text este determinata corect caci, ntr-adevar, daca exceptia este strns legata de fond, atunci se impune reunirea lor, iar eventualele probe ce s-ar administra ar veni la solutionarea ambelor aspecte. Ori, actualul text se refera tocmai la aceasta mprejurare, caci daca dovezile necesare la solutionarea exceptiei sunt n strnsa legatura cu fondul, nseamna ca realmente ntre exceptie si fond exista evident o conexiune. ntr-adevar, nu se vede de ce ar fi necesara unirea exceptiei cu fondul, cnd pentru rezolvarea exceptiei ar urma sa se administreze probe. S-ar ajunge, evident n cazurile n care exceptia s-ar admite, la o prelungire nejustificata a judecatii. Mai mult, unele exceptii, avnd n vedere scopul urmarit prin invocarea lor (trimiterea dosarului la o alta instanta, evitarea pronuntarii unor solutii contradictorii, etc.) ar trebui solutionate, ntotdeauna, n prealabil fondului (ex.: exceptia de litispendenta, conexitate, necompetenta).

Dar afirmatia, potrivit careia art.137 alin.2 se refera la cea de-a doua ipoteza vizata de textul vechi, nu poate fi primita. Acest din urma text avea n vedere exceptiile strns legate de fond, fara nsa a preciza n ce consta aceasta legatura.

Sunt strns legate de fond toate exceptiile de fond, dar aceasta nu nseamna ca ele ar trebui rezolvate odata cu fondul.

Rezulta, deci, ca actualul text are o redactare clara, referindu-se la singura situatie ce corespunde realitatii procesuale n unirea exceptiei cu fondul, anume cnd pentru solutionarea acestora este necesar sa se administreze probe comune. Exemplificativ, mentionam cazul n care ntr-o actiune reala se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active, a stabili ca lipseste calitatea procesuala activa ntr-o actiune reala, nseamna a stabili ca reclamantul nu este titularul dreptului real, deci ca actiunea nu este ntemeiata. Prin urmare, trebuie administrate aceleasi probe, att pentru solutionarea exceptiei, ct si pentru solutionarea fondului, impunndu-se unirea exceptiei cu fondul. Daca din probe rezulta ca exceptia este ntemeiata, cererea va fi respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala, iar nu ca nefondata. nsa respingerea exceptiei ne duce automat la admiterea actiunii, solutia depinznd si de celelalte aparari.Daca exceptia invocata este gasita ntemeiata, instanta o va admite, pronuntnd fie o ncheiere, atunci cnd dispune amnarea judecatii, fie o hotarre sentinta sau decizie, atunci cnd pronunta declinarea competentei, perimarea, respingerea sau anularea cererii.n cazul n care exceptia este respinsa, instanta pronunta o ncheiere interlocutorie si continua judecata.ncheierea de admitere sau de respingere a exceptiei va putea fi atacata cu apel cau cu recurs numai odata cu fondul, afara numai daca legea nu prevede n mod expres altfel de exemplu potrivit art.34 alin.1 Cod proc.civ. ncheierea prin care s-a ncuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a ncuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac.Hotarrea prin care s-a admis exceptia are acelasi regim juridic ca si hotarrea ce ar urma sa se pronunte pe fond, daca legea nu prevede expres o alta solutie.1.5. Caracteristicile exceptiilor procesualeIn doctrina, s-au desprins urmatoarele caracteristici ale exceptiilor procesuale:

1. exceptia procesuala este o forma de manifestare a actiunii, si ca atare nu poate fi privita separat de un proces civil in desfasurare. Exceptiile procesuale corespund tuturor cailor si mijloacelor legale care au ca efect ntrzierea sau evitarea discutiunii pretentiei principale precum si valorificarea implicita a unui drept propriu celui ce uzeaza de asemenea cai si mijloace.

Din punct de vedere formal, exceptiunea presupune un proces deschis, o pretentiune adusa naintea judecatorilor si supusa dezbaterilor contradictorii.2. prin natura sa, exceptia este un mijloc de aparare. Pentru ca prin definitie prtul este cel care se apara, nseamna ca, de regula, dreptul de a invoca exceptia apartine paratului.

Exceptiile absolute, care presupun ncalcarea unei norme imperative pot fi nsa invocate si de reclamant, intervenienti, procuror, instanta din oficiu.

ntr-adevar, fiind un mijloc de aparare, dreptul de a o invoca apartine prtului. Cu toate acestea, o exceptie propusa de prt, sau chiar o simpla aparare a acestuia, poate adesea justifica pe reclamant sa raspunda printr-o alta exceptiune a lui proprie (). Daca materialul exceptiunii e constituit din circumstante care sunt n legatura cu reguli si principii de ordine publica sau cu masuri dintre acelea pe care legea le pune n sarcina judecatorilor, exceptiunea mai poate fi propusa si din oficiu. n aceste cazuri judecatorii nu pot decide, mai nainte de a pune pe parti n cunostinta problemei la care s-au oprit si de a le fi dat putinta sa-si spuie cuvntul asupra ei.

De asemenea, intervenientii n proces, daca cererea a fost admisa, devin parte n proces cu toate drepturile procesuale pe care legea le confera participantilor la procesul civil. Astfel, vor putea invoca toate exceptiile procesuale care vor servi fie apararii propriilor interese, n cazul interventiei principale, fie ale partii n cazul interventiei accesorii, dar va avea aceasta posibilitate (de a invoca exceptiile procesuale) numai ct priveste neregularitati savrsite dupa momentul n care devine parte n proces, fiindca el va lua procedura n starea n care se afla n momentul admiterii interventiei.

La fel, procurorul poate participa la procesul civil, fie ca parte principala, fie ca parte alaturata, astfel el va putea invoca exceptiile procesuale n conditiile prevazute de institutiile respective.

3. exceptia procesuala, prin care se invoca ncalcari ale normelor de drept material sau procesual, nu pune niciodata n discutie fondul dreptului. Imprejurarea ca art.137 alin.2 Cod proc.civ. ngaduie unirea exceptiilor cu fondul si ca exceptiile absolute pot fi invocate in orice stare a pricinii, nu poate duce la o alta concluzie pentru ca si atunci cnd exceptia a fost ridicata dupa ce s-a intrat in dezbaterea fondului, ea nu pune in discutie fondul dreptului.

4. ct priveste efectele admiterii unei exceptii procesuale, ele difera dupa cum este vorba de o exceptie dilatorie sau de una peremptorie, dirimanta. In cazul exceptiilor dilatorii, admiterea exceptiei ntrzie numai judecarea fondului cererii principale ca efect al declinarii competentei, refacerii unor acte, amnarii judecatii. In schimb, daca se admite o exceptie peremptorie, cererea va fi anulata sau respinsa dar nu ca nefondata deoarece exceptia nu implica examinarea fondului dreptului. In acest caz, instanta va pronunta solutii de respingere a cererii ca inadmisibila, prematura, prescrisa, lipsita de interes, ca fiind formulata de (sau mpotriva) unei persoane lipsite de calitate procesuala, etc.

5. In principiu, prin admiterea unei exceptii procesuale, dreptul subiectiv al reclamantului nu este afectat, si deci hotarrea prin care s-a admis exceptia procesuala nu are putere de lucru judecat asupra fondului, deci, in acest caz, s-ar putea introduce o noua cerere de chemare in judecata privitor la acelasi drept subiectiv. De exemplu, daca cererea a fost respinsa ca fiind prematur introdusa, dupa mplinirea termenului, cererea va putea fi reiterata; daca cererea a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale active sau pasive, o noua cerere poate fi facuta de cel care are calitate procesuala sau mpotriva celui obligat in raportul juridic dedus judecatii; daca cererea a fost anulata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant, noua cerere poate fi facuta de titularul dreptului, fie personal, fie de mandatarul sau care sa-si poata justifica aceasta calitate, etc.CAPITOLUL II. EXCEPIILE DE PROCEDUR

PRIVIND INSTANTA2.1. Exceptia de necompetenta

2.1.1.Definirea notiunii de necompetenta

Daca, asa cum stim, competenta este definita ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti, unui alt organ de jusridictie sau cu activitate jurisdictionala de a judeca un anumit litigiu, putem deduce logic ca necompetenta este opusul notiunii de competenta si este acea situatie n care au fost ncalcate regulile de competenta statornicite de lege, prin sesizarea unei instante necompetente.

S-a aratat ca exceptia de competenta este un mod de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala sesizat, n favoarea unei alte jurisdictii.

Exceptia de necompetenta constituie mijlocul procedural prin care partile participante n proces, precum si procurorul, cer, n cazul sesizarii unei instante necompetente, ca aceasta sa se desesizeze si sa-si decline competenta n favoarea instantei competente. n cazul necompetentei absolute, exceptia poate fi ridicata chiar de catre instanta, din oficiu. Cnd instanta de judecata este sesizata cu o actiune care se considera a nu fi de competenta ei se pune problema rezolvarii mai multor chestiuni: stabilirea sferei persoanelor participante la proces care pot invoca necompetenta, conditiile si formele procedurale n care necompetenta poate fi invocata, termenul n care poate fi invocata, cum va proceda instanta pentru a rezolva o astfel de cerere. Toate aceste aspecte se afla ntr-o strnsa legatura. Modul n care va proceda instanta depinde de natura necompetentei, de faptul ca necompetenta a fost sau nu invocata n fata instantei de fond, apel, recurs; forma n care exceptia de necompetenta poate fi ridicata depinde de natura competentei, de faza procesuala n care se ridica, etc. Pentru rezolvarea tuturor acestor chestiuni distinctia ntre necompetenta aboluta si cea relativa are o mare importanta.Este reglementata prin norme imperative, si este absoluta, competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva n pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanelor si n cazurile prevazute de art. 13-16. n celelalte cazuri, competenta teritoriala este reglementata prin norme dispozitive, si este relativa.Regulile necompetentei absolute sunt urmatoarele:

a) partile nu pot, prin conventia lor, sa deroge de la regulile competentei absolute, neputnd acoperi viciile acesteia, prin vointa lor expresa sau tacita;

b) necompetenta absoluta poate fi invocata de oricare din partile din proces, chiar de catre reclamantul care a sesizat gresit instanta prin actiune;

c) daca partile nu invoca necompetenta absoluta, ea poate fi ridicata de catre instanta din oficiu, aceasta fiind obligata sa-si decline competenta, iar cnd procurorul participa la procesul civil al are si ndatorirea de a invoca aceasta exceptie;

d) exceptia de necompetenta absoluta poate fi ridicata n orice stare a procesului, att n fata instantei de fond, ct si acelei de apel, recurs.

Necompetenta relativa prezinta urmatoarele particularitati[84].

a)partile pot, prin conventia lor tacita sau expresa, sa deroge de la regulile de necompetenta relativa;b)poate fi invocata numai de catre partea n interesul careia a fost creata, adica de catre prt la prima instanta;

c)instanta de judecata nu poate ridica din oficiu aceasta exceptie. n virtutea rolului sau activ instanta va putea sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul sau de a invoca necompetenta instantei;d)necompetenta relativa poate fi ridicata numai prin ntmpinare sau la prima zi de nfatisare.Se vede, asadar, importanta pe care o prezinta mpartirea normelor de competenta n norme cu caracter imperativ si norme cu caracter dispozitiv.n literatura juridica, se arata ca normele de competenta absoluta sunt obligatorii, att pentru parti, ct si pentru instanta de judecata. Partile nu pot, pe cale de conventie, sa deroge de la aceste reguli si nici nu pot a stabili competenta unei alte instante. Pe de alta parte, instanta investita cu judecarea cererii nu va lua n considerare o eventuala conventie a partilor, derogatorie de la aceste reguli. ncalcarea normelor de competenta absoluta se poate invoca de oricare din parti, chiar si de reclamant, daca s-a sesizat ca instanta este necompetenta. Exceptia necompetentei absolute poate fi ridicata si de procurorul care participa la procesul civil indiferent daca el a avut initiativa procesului, sau daca a intervenit n procesul angajat de parti.Chiar instanta nsasi este obligata sa-si verifice din oficiu competenta absoluta, si, n cazul n care constata ca nu este competenta, problema competentei este supusa dezbaterii contradictorii a partilor, urmand ca instanta sa-si decline competenta n favoarea altei instantei sau a unui agent jurisdictional competent.Necompetenta absoluta a instantei poate fi invocata in orice moment al desfasurarii procesului. Caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justifica ridicarea necompetentei direct n fata instantei de apel sau recurs, fara ca ea sa fi format obiect de discutii n fond. Nerespectarea competentei absolute atrage dupa sine, ca si consecinta, nulitatea hotarrii. Viciile unui act procesual efectuat cu ncalcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin vointa expresa sau tacita a partilor.Normele de competenta relativa dau posibilitatea partilor sa deroge, pe cale de ntelegere expresa, determinndu-se, prin vointa lor, competenta unei alte instante dect aceea stabilita de lege. Instanta va fi tinuta sa ia act de o asemenea conventie, afara de cazul n care, pe aceasta cale, partile ar ncerca sa eludeze dispozitii imperative ale legii, sa aduca atingere intereselor statului ori tertilor. ncalcarea normelor de competenta relativa poate fi invocata numai de catre prt, ntruct aceste norme sunt stabilite n favoarea sa. Reclamantul nu poate obiecta cu privire la necompetenta relativa a instantei, nu numai pentru ca exista o dispozitie de interdictie n cuprinsul art. 158 alin. final Cod proc.civ., dar si pentru ca el este presupus a-si fi manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta pe care a sesizat-o, iar daca prtul n drept sa se plnga nu o face, acordul partilor leaga instanta sesizata care este obligata sa judece. Nici procurorul, indiferent de forma n care participa n procesul civil, nu poate cere declinarea competentei n cazul competentei relative, el fiind, de asemenea, tinut sa respecte caracterul dispozitiv al normelor de competenta relativa. Ct priveste instanta de judecata, desi ea este obligata sa-si verifice si competenta relativa din oficiu, daca constata ca nu este competenta nu va putea sa-si decline din oficiu, competenta. Singura sa obligatie, ntr-o asemenea situatie, obligatie decurgnd din principiul fundamental al rolului activ al judecatorului, consacrat n art. 129 si 130 Cod proc.civ., este aceea de a nvedera prtului ca este n drept sa ceara declinarea competentei, ramnnd ca prtul sa aprecieze daca i convine a se judeca la instanta sesizata sau i-ar fi mai convenabil sa ceara instantei declinarea competentei. Necompetenta relativa nu poate fi invocata de prt dect n in limine litis, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare. Neridicarea necompetentei relative, n termen, n fata instantei de fond, are drept consecinta, decaderea prtului din dreptul de a mai invoca aceasta ncalcare a dispozitiilor de competenta, fiind prezumata vointa sa de a achiesa la judecarea n fata instantei sesizate.Dupa ce am vazut care este importanta practica a deosebirii dintre normele de competenta absoluta si normele de competenta relativa, este necesar sa precizam n ce cazuri competenta este absoluta si cnd ea este relativa. Art.159 Cod proc.civ. prevede ca: necompetenta este de ordine publica:- cnd pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;- cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad;- cnd pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot nlatura.Art.19 Cod proc.civ. prevede ca: ,,Partile pot conveni prin n scris sau declaratie verbala n fata instantei ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante dect acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13, 14, 15 si 16.Din art. 159 pct. 1, rezulta ca ne aflam n fata necompetentei absolute n cazul n care instanta judecatoreasca a fost sesizata, desi pricina este de competenta unor alte organe cu activitate jurisdictionala. Necompetenta este absoluta n toate cazurile cnd s-au ncalcat normele de competenta generala a instantelor judecatoresti, prin ele facndu-se delimitarea sferei de activitate a instantelor judecatoresti fata de cea a altor organe cu activitate jurisdictionala aceasta fiindca normele competentei generale au caracter imperativ.Asa cum rezulta din art. 159 pct. 2, necompetenta este absoluta si atunci cnd pricina este de competenta unei instante de alt grad. Astfel, o judecatorie nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta tribunalului, dupa cum nici tribunalul, la rndul sau, nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta judecatoriei s.a.m.d. n fine, punctul 3 al art.159 n coroborare cu art.19 Cod proc.civ. stabileste regula potrivit careia necompetenta teritoriala este absoluta n cazurile prevazute de art. 13, 14, 15, 16 Cod proc.civ., adica n pricinile privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile, iar n celelalte cazuri, competenta este relativa. Astfel, n materie de competenta teritoriala, partile pot conveni ntre ele pentru determinarea unei instante care sa judece pricina, cu exceptiile aratate. n cazul acestor exceptii, normele au caracter imperativ, ncalcarea lor atrage necompetenta absoluta. Ca o concluzie, determinarea caracterului normelor de competenta si gaseste expresia n urmatoarele reguli formulate n literatura juridica.a)competenta generala a instantelor judecatoresti este absoluta, o instanta neputnd judeca o cauza a carei rezolvare este data prin lege n competenta unui alt organ jurisdictional;b)competenta materiala a instantelor judecatoresti (sub ambele aspecte: functional si procesual) este absoluta, o judecatorie neputnd rezolva o pricina data n competenta tribunalului sau invers;c)competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este, n principiu, relativa. Pentru toate cazurile n care legea stabileste o competenta teritoriala alternativa, dreptul sa decida ce anume instanta trebuie sesizata, revine exclusiv reclamantului (art.12 Cod proc.civ.), instanta neputnd deci sa dispuna nici din oficiu si nici la cererea prtului, declinarea competentei. Ea este absoluta numai n cauzele privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile.Distinctia dintre competenta absoluta si cea relativa prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic al exceptiei de necompetenta, respectiv, pentru a determina cine poate invoca exceptia si pna la ce moment al procesului.

2.1.2. Invocarea exceptiei de necompetenta si conditiile n care se poate invoca exceptia de necompetentaExceptia de necompetenta poate fi invocata de oricare din parti, de procuror sau de catre instanta din oficiu, n functie de caracterul competentei. Exceptia este n genere ridicata de prt, dar sfera persoanelor care pot invoca exceptia de necompetenta este diferita, dupa cum este vorba de necompetenta absoluta sau necompetenta relativa. Atunci cnd s-au ncalcat normele competentei absolute, exceptia de necompetenta poate fi ridicata de oricare din partile din proces, de procuror sau chiar de instanta din oficiu, care, dupa ce o pune n discutia partilor, este obligata sa-si decline competenta, din oficiu, n favoarea instantei competente. Mai mult, o atare ncalcare a normelor de competenta absoluta, poate fi invocata chiar de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta.

Invocarea necompetentei relative determinata de caracterul dispozitiv al normei de competenta, nu se poate face dect de catre prtul din proces., fiindca aceste norme sunt edictate n favoarea sa, el fiind singurul n drept sa aprecieze daca este sau nu cazul sa o faca. Exceptia de necompetenta relativa va fi ridicata de acesta, prin ntmpinare sau cel mai trziu la prima zi de nfatisare in limine litis, adica la inceputul procesului. Potrivit art. 158 alin. ultim Cod proc. civ., reclamantul care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declinarea competentei prezumndu-se ca si-a manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta, iar daca prtul, care este n drept sa obiecteze accepta judecata la instanta sesizata, nseamna ca a achiesat la cererea reclamantului sub aspectul competentei. De asemenea, procurorul, daca participa la procesul civil, nu poate cere declinarea competentei.

Ct priveste tertii participanti la proces, intervenientul principal sau accesoriu, ntruct nu este parte chemata n proces si avnd obligatia de a lua procedura n starea n care se afla n momentul admiterii interventiei, nu poate invoca necompetenta relativa a instantei cu actiunea principala. n cazul chemarii n garantie, daca cererea de chemare n garantie a facut-o reclamantul, deoarece cel chemat n garantie se substituie n drepturile procesuale ale reclamantului, nici el nu poate invoca aceasta exceptie.

De asemenea, exceptia de necompetenta teritoriala relativa, nu poate fi invocata nici de cel chemat n garantie de catre prt, chiar daca a fost introdus n proces nainte de prima zi de nfatisare.

Dispozitiile art. 453 Cod procedura civila n sensul carora poprirea se nfiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul ori sediul tertului poprit cuprind o norma de competenta absoluta, textul avnd un caracter imperativ.

Conditiile n care se poate invoca si rezolva exceptia de necompetenta sunt reglementate de art. 158 Cod proc.civ. Potrivit acestui articol cnd n fata instantei se pune n discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competenta. Instanta de judecata are, asadar, obligatia de a stabili care anume instanta sau organ cu activitate jurisdictionala are competenta de a solutiona pricina.De regula partile sunt acelea care, pe calea exceptiei de necompetenta, semnaleaza ncalcarea prevederilor legale privind competenta, acest drept avndu-l procurorul, iar instanta odata sesizata are obligatia de a hotr daca este sau nu competenta sa solutioneze respectiva pricina. Ridicnd exceptia de necompetenta, prtul care o invoca cel mai adesea, poate cere instantei sa-si decline competenta n cazul necompetentei relative, acest lucru putndu-l face doar prin ntmpinare sau cel mai trziu pna la prima zi de nfatisare. Daca partile interesate nu invoca necompetenta relativa n conditiile aratate, opereaza sanctiunea decaderii. Sub aspectul momentului cnd ncalcarea normelor cu caracter imperativ, poate fi invocata, acest lucru se poate face n tot timpul procesului, att n fata instantei de fond, ct si a celei de apel sau recurs, chiar daca n-a format obiect de discutie n fata instantei de fond (ct priveste ultimele 2 cai). Potrivit art. 317 pct. 2 Cod proc.civ., se va putea cere anularea hotarrii date cu ncalcarea normelor imperative de competenta si pe calea contestatiei n anulare. Daca nsa necompetenta absoluta a fost ridicata n cursul judecatii pe cale de exceptie, dar exceptia a fost respinsa, aceasta problema nu va mai putea forma obiectul unei contestatii n anulare. Necompetenta relativa nu poate fi invocata direct n fata instantei de apel sau recurs, daca nu a format obiectul de discutie la instanta de fond, care sa o fi respins.2.1.3.Rezolvarea exceptiei de necompetenta si consecintele admiterii exceptiei de necompetentaInstanta sesizata cu judecarea actiunii principale este ndrituita sa solutioneze si exceptia de necompetenta (art.17 Cod proc.civ.).Conform art.137 Cod proc.civ., exceptia de necompetenta, odata invocata, trebuie rezolvata de catre instanta nainte de a intra n cercetarea fondului pricinii. Unirea exceptiei cu fondul nu se poate face asa cum prevede art. 137 alin. 2 Cod proc.civ. dect n cazul n care pentru rezolvarea ei este nevoie sa se administreze probe n legatura de dezlegarea n fond a pricinii. Daca instanta uneste n mod nejustificat exceptia cu fondul, aceasta nu produce nici o consecinta de ordin procedural fata de parti. Instanta de judecata va solutiona exceptia de necompetenta, daca s-a ridicat, sau o va pune n discutie daca este vorba de necompetenta absoluta, chiar daca partea nu a fost citata cu aceasta mentiune, n situatia n care procedura de citare a ei a fost legal ndeplinita pentru termenul respectiv.Instanta care este sesizata cu judecarea actiunii principale va solutiona si exceptia de necompetenta. Daca exceptia de necompetenta a fost admisa, instanta de judecata, considerndu-se necompetenta, va pronunta o hotarre prin care se va dezinvesti de judecarea pricinii. Asa cum prevede art.158 alin.3 Cod proc.civ., de ndata ce hotarrea pronuntata ramne irevocabila, instanta care s-a considerat necompetenta va trimite dosarul instantei competente sau, dupa caz, altui organ de activitate jurisdictionala.Termenul de exercitare al caii de atac curge de la pronuntare, urmarindu-se sa nu treaca prea mult timp cu solutionarea acestui incident, care oricum duce la o prelungire a judecatii.Asadar, instanta de judecata pronunta o hotarre prin care-si declina competenta si nu respinge actiunea ca inadmisibila. Hotarrea de declinare a competentei, dupa ce a ramas definitiva, are autoritate de lucru judecat, la fel ca orice alta hotarre judecatoreasca. Hotarrea declinatorie nu are autoritate de lucru judecat dect cu privire la faptul ca instanta ce s-a dezinvestit este necompetenta, nu si cu privire la competenta instantei sau a organului jurisdictional caruia i se trimite dosarul. Aceste din urma organe au si ele dreptul de a hotr daca sunt sau nu competente sa solutioneze acea pricina.Daca instanta judecatoreasca se considera necompetenta, pronunta o hotarre de declinare a competentei nu numai atunci cnd se invoca necompetenta jurisdictionala, dar si atunci cnd se invoca necompetenta generala a instantelor judecatoresti. Instanta va trimite dosarul instantei competente.n cazul n care cererea cu care au fost sesizate instantele judecatoresti este de competenta unui alt organ al statului, fara activitate jurisdictionala, solutia va fi aceea a respingerii actiunii ca inadmisibila, iar nu aceea a declinarii competentei.Atunci cnd instanta considera nentemeiata exceptia de necompetenta, o va respinge, declarndu-se competenta, pronuntnd o ncheiere interlocutorie care leaga instanta. Fiind o ncheiere premergatoare, ea nu poate fi atacata dect odata cu fondul.Am vazut ca necompetenta absoluta poate fi invocata oricnd n fata instantei de fond, apel, recurs, pe calea contestatiei n anulare, dar se poate ntmpla ca o hotarre judecatoreasca daca cu ncalcarea normelor imperative de competenta sa ramna n vigoare fara a fi desfiintata prin vreuna din modalitatile admise de lege. Astfel, se pune ntrebarea daca necompetenta absoluta poate fi acoperita odata cu ramnerea irevocabila a hotarrii. Literatura noastra juridica considera ca o hotarre data cu ncalcarea normelor imperative de competenta, de vreme ce necompetenta absoluta nu a fost ridicata nici de parti, nici din oficiu de catre instanta, ramne definitiva, are putere de lucru judecat, acoperindu-se astfel si necompetenta absoluta. n fine, daca instanta judecatoreasca constata ca litigiul cu care a fost sesizata este de competenta unui organ de jurisdictie din alt stat, va respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romne.Efectul admiterii exceptiei de necompetenta, asa cum rezulta din prevederile art. 158 alin. 3 Cod de procedura civila, este acela al dezinvestirii instantei sau oraganului cu activitate jurisdictionala necompetent, exceptia de necompetenta avnd, daca este admisa, un efect declinatoriu.Atunci cnd se admite exceptia de necompetenta, termenul pentru exercitarea cailor de atac curge de la pronuntare.O hotarre declinatorie de competenta, ntocmai ca orice alta hotarre, dezinvesteste instanta sau organul de jurisdictie care a dat-o, binenteles daca nu este infirmata de o instanta superioara. Totodata, ea nvesteste cu dreptul de judecata instanta n favoarea carei a s-a pronuntat declinarea de competenta din nsusi momentul pronuntarii.Fiind admisa exceptia de necompetenta si dispunndu-se declinarea competentei, nseamna ca actele de procedura ndeplinite, pna n acel moment au fost savrsite de o instanta necompetenta. Potrivit art.105 alin. 1 actele de procedura ndeplinite de un judecator necompetent sunt nule. n literatura juridica se precizeaza ca notiunea de competenta nu se raporteaza la completul de judecata ci la instanta deoarece numai aceasta poate fi competenta sau nu, iar nu judecatorul care functioneaza la acea instanta.Conform art.160 din C.proc.civ. n cazul declararii necompetentei, dovezile administrate n instanta necompetenta ramn cstigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor dect pentru motive temeinice. Dispozitia este aplicabila n situatia declinarii competentei de catre instanta de fond ca urmare a admiterii si n aceea n care prima instanta a respins exceptia, iar instanta de apel sau recurs a casat hotarrea pentru necompetenta. Asadar, n acest caz, instanta de trimitere va putea aplica prevederile art.160 Cod procedura civila.

2.2. Exceptia de incompatibilitateIncompatibilitatea constituie un incident procedural ce vizeaza gresita compunere a instantei si reprezinta acea situatie n care un judecator e oprit de lege sa participe la judecarea unei anumite pricini fiindca se afla n cazurile expres prevazute de lege.

Este o excepie de procedur dilatorie i absolut, care sancioneaz nclcarea art. 24 C.pr.civ. de ctre judector. Poate fi invocat de ctre pri, procuror i instan din oficiu, oricnd n cursul procesului civil sau ca motiv de apel ori recurs nu ns i pe calea contestaiei n anulare.Astfel :- judecatorul care a pronuntat o hotarre ntr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini n apel sau n recurs;

- judecatorul care a pronuntat o hotarre ntr-o pricina nu poate lua parte la rejudecarea acesteia dupa casare . Acest caz de incompatibilitate se justifica prin dorinta legiuitorului de a asigura conditii oprime pentru rejudecare, evitnd situatia ca judecatorul ce a pronuntat hotarrea casata sa o mentina si dupa rejudecare numai din dorinta de a demonstra ca el a avut dreptate;

- judecatorul nu poate solutiona o pricina n care a fost martor, expert sau arbitru. Daca judecatorul a avut calitatea de avocat al unei parti, n aceeasi cauza pe care o solutioneaza, nu este incompatibil, dar poate fi recuzat.

S-a aratat ca, pentru a deveni incompatibil nu este suficient ca judecatorul sa fi fost doar citat ntr-o asemenea calitate, ci este necesar ca el sa fi fost efectiv audiat ca martor n procesul cu privire la care a avut cunostinta de unele mprejurari; de asemenea, este necesar sa-si fi ndeplinit n cauza nsarcinarea de expert sau de arbitru.

Dispozitiile art. 24 Cod proc.civ. nu se aplica n situatia n care un judecator din completul de rejudecare a cauzei n fond a participat la solutionarea contestatiei n anulare mpotriva unei cereri de revizuire respinse deoarece acestea sunt cai extraordinare de atac prin care se invoca situatii noi, asupra carora acel judecator nu s-a pronuntat anterior.

Pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa pronunte o hotarre prin care se dezleaga o problema litigioasa, o hotarre de natura sa dezinvesteasca instanta. n consecinta, nu devine incompatibil un judecator care a pronuntat n cursul procesului doar unele ncheieri. Daca nsa, printr-o ncheiere s-au rezolvat unele situatii juridice care, n urma apelului sau recursului se dezbat din nou n instanta superioara, ori care, prin efectul admiterii recursului si al casarii cu trimitere, se dezbat din nou la instanta de fond, este caz de incompatibilitate.

Nu va fi incompatibil judecatorul care a pronuntat, n cursul procesului, doar o ncheiere preparatorie, ori n care nu s-a rezolvat o situatie juridica. ncheierile la care s-a facut referire n motivul de recurs sunt preparatorii, prin acestea nerezolvndu-se nici o situatie juridica.

O data ridicata n fata instantei, exceptia incompatibilitatii, instanta, daca exista ntr-adevar una din situatiile prevazute de lege, va trebui sa o admita prin ncheiere, iar ca urmare, judecatorii vizati se vor retrage din completul chemat sa judece acea pricina. Respingerea exceptiei, daca se considera ca e ntemeiata se va face tot prin ncheiere, mpotriva careia nu se pot exercita caile de atac dect odata cu fondul.

Hotarrea pronuntata de judecatori incompatibili este lovita de nulitate absoluta. Astfel, ntr-o speta, unii dintre membrii completului de judecata au luat parte att la pronuntarea hotarrii casate cu trimitere, ct si la rejudecare (dupa casare), nct sentinta care face obiectul recursului este data de o instanta care nu a fost compusa conform dispozitiilor legale, sentinta fiind lovita de nulitate.

2.3. Exceptia de recuzareJudectorul, procurorul , grefierul sau magistratul-asistent, este obligat potrivit art. 25 i 36 C.pr.civ. s fac declaraie de abinere n cazul n care exist vreun motiv de recuzare. Cazurile de recuzare sunt expres prevzute de lege n art. 27 C.pr.civ. .

Este o excepie de procedur dilatorie i absolut, care sancioneaz nclcarea art. 27 de ctre cei artai mai sus. Poate fi invocat de ctre pri sau procuror, pentru fiecare persoan vizat n parte i nainte de nceperea oricrei dezbateri (sub sanciunea decderii ) iar dac motivul s-a ivit ulterior, de ndat ce partea a cunoscut acest motiv i judectorul recuzabil poate declara c se abine (astfel hotrrea va rmne valabil).Se poate defini recuzarea ca fiind dreptul pe care-l au partile din proces de a cere, n cazurile determinate de lege, ca judecatorul sa se retraga din instanta.

Cazurile de recuzare, care constituie n acelasi timp cazuri pentru abtinerea judecatorului, sunt prevazute n art. 27 Cod proc.civ. si sunt urmatoarele:

1) cnd judecatorul, sotul sau, ascendenti sau descedentii lor au vreun interes n judecarea pricinii, sau cnd judecatorul este sot, ruda sau afin pna la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2) cnd judecatorul este sot, ruda sau afin n linie directa ori n linie colaterala, pna la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3) cnd sotul judecatorului n viata si nedespartit este ruda sau afin al uneia dintre parti, pna la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind ncetat din viata sau despartit au ramas copii;

4) daca judecatorul, sotul sau rudele lor pna la al patrulea grad inclusiv are o pricina asemanatoare cu cea care se judeca sau daca are o judecata la instanta unde una din parti e judecator;

5) daca ntre aceleasi persoane (lit.d) si una dintre parti a fost o judecata penala n timp de 5 ani naintea recuzarii;

6) daca judecatorul este tutore sau curator al uneia din parti;

Daca judecatorul este ruda sau afin cu tutorele sau curatorul unei parti sau cu directorul unei instante publice sau societati comerciale, iar acestia nu au interes personal n judecarea pricinii, nu poate fi recuzat (art.28 Cod proc.civ.);

7)daca judecatorul si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca.Judecatorul poate fi recuzat pe acest motiv numai daca si-a exprimat opinia n legatura cu cauza concreta care se judeca, nainte de a se ajunge la deliberare, nu si atunci cnd s-a pronuntat n litigii asemanatoare.8) daca judecatorul a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori alte ndatoriri;

9) daca exista vrajmasie ntre judecator, sotul sau una din rudele acestora pna la gradul al treilea inclusiv

Cererea de recuzare se soluioneaz de un complet de judecat din care nu poate face parte judectorul recuzabil ,dac datorit abinerii sau recuzrii nu se poate forma completul, sau dac sunt recuzai toi judectorii unei instane, se judec de ctre instana superioar (pentru membrii unei secii C. S. J va judeca membrii altei secii ) conf. art. 30 c.pr.civ.. Cererea se judec n camera de consiliu, fr citarea prilor; cel recuzat este anunat numai dac este necesar ; nu se face nici un act de procedur n cauza de pe rol 8art. 31 ). Instana admite cererea prin ncheierea neatacabil (art. 34 alin. 1 ) preciznd n ce msur actele ndeplinite de cel recuzat rmn valabile. Din noul complet nu va mai face parte cel recuzat (art. 32), dac cererea a a judecat-o instana superioar i s-a admis, se va desemna o alt instan de acelai grad cu cea sesizat iniial (art. 33 ).

ncheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este atacabil odat cu fondul (art-. 34 alin. 2 ), iar dac instana de apel constat c recuzarea a fost n mod greit respins, va reface toate actele i dovezile administrate la prima instan (art. 34 alin. Ultim ). Dac cererea de recuzare a fost fcut cu rea credin, instana va condamna pe cel care a fcut-o la amend i la despgubirea prii vtmate (art. 35 ) form a rspunderii pentru abuz de drept procesual (art. 723 c.pr.civ.).Neinvocarea recuzarii n aceste termene atrage sanctiunea decaderii, prezumndu-se ca daca partea nu a invocat-o n termenul prevazut de lege, ea a renuntat tacit la dreptul sau.2.4. Exceptia de abtinereAbinerea este obligaia pe care o persoan din aparatul