61027663 Executional Penal

5/12/2018 61027663 Executional Penal - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/61027663-executional-penal 1/122

Drept executional penal

Titlul I. Nojiuni introductive...........................................................................1Capitolul I. Dreptul executional penal..............................................1

Capitolul al II-lea. Stiinta dreptului executional penal.......................5Titlul al II-lea. Sanctiunile de drept penal....................................................16

Capitolul I. Fundamentul dreptului de a pedepsi....................... ......16Capitolul al II-lea. Pedeapsa...........................................................25Capitolul al III-lea. Amenda...........................................................30Capitolul al IV-lea. Pedepsele complementare aplicabile

persoanei fizice......................................................................32Capitolul al V-lea. Pedepsele accesorii...........................................34Capitolul al VI-lea. Pedepsele aplicabile persoanei juridice.............34

Titlul al III-lea. Organizarea si executarea pedepselor privativede libertate..................................................................................37

Capitolul I. Punerea în executare a pedepsei închisorii...................37Capitolul al II-lea. Executarea pedepselor privativede libertate.............................................................................41

Capitolul al III-lea. Drepturile si obligatiile persoanelor aflateîn executarea pedepselor privative de libertate........... ....48

Capitolul al IV-lea. Munca prestata si activitatile educative....... .....56Capitolul al V-lea. Individualizarea executarii pedepsei

închisorii................................................................................59Capitolul al VI-lea. Individualizarea judiciara a executarii

pedepsei.................................................................................62Capitolul al VII-lea. Alte forme de individualizare..........................72

Titlul al IV-lea. Executarea pedepsei amenzii penale............... .............. ..... .79Capitolul I. Amenda si limitele acesteia..........................................79Capitolul al II-lea. Executarea amenzii............................................81

Titlul al V-lea. Executarea pedepselor complementare si a celor accesorii.................................................................................................83

Capitolul I. Executarea pedepselor complementare.........................83Capitolul al II-lea. Executarea pedepselor accesorii.........................85



VI Drept executional penal

Titlul al VI-lea. Executarea masurilor educative................. .............. .......... ..87Capitolul I. Consideratii introductive..............................................87Capitolul al II-lea. Executarea masurilor educative..........................87

Titlul al VII-lea. Executarea masurilor de siguranfa.............. .......... ..... ..... ...92Capitolul I. Consideratii introductive..............................................92Capitolul al II-lea. Luarea si executarea masurilor de siguranta........93

Titlul al VIII-lea. Executarea masurilor preventive privativedelibertate..........................................................................................106

Capitolul I. Consideratii introductive............................................106Capitolul al II-lea. Executarea masurilor preventive

privative de libertate.............................................................110

Titlul al IX-lea. Probajiunea........................................................................114Capitolul I. Notiuni introductive...................................................114Capitolul al II-lea. Structura juridica a probatiunii........................115

Capitolul al III-lea. Serviciul de probatiunetn România................117

Anexe...........................................................................................................121Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor

si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.....................................................121

Conventia europeana a drepturilor omuluisi protocoalele aditionale.....................................................161



Titlul INotiuni introductive

Capitolul IDreptul executional penal

1. Considerajii prealabile. Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. pen., pro-cesul penal are ca scop constatarea la timp si în mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit oinfractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoananevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.

Executarea sanctiunilor de drept penal constituie, asadar, ultima fazaa procesului penal, care realizeaza prevenirea savarsirii de infractiuni si

tragerea la raspundere penala a inculpatului prin executarea sanctiu-nilor aplicate de instanta de judecata.Ca si celelalte faze ale procesului, executarea sanctiunilor aplicate

de instanta de judecata se desfasoara potrivit unor principii si reguli pro-cedurale stricte, care trebuie sa garanteze atât realizarea scopuluisanctiunii, cât si drepturile persoanei condamnate.

Importanta deosebita a relatiilor sociale care apar în procesul deexecutare a sanctiunilor de drept penal a dus la aparitia unei ramuri dedrept care în doctrina a capatat denumiri diferite: drept executionalpenal, drept executiv penal, drept al executarii sanctiunilor de dreptpenal1.

2. Notiune. Dreptul executional penal poate fi definit ca ramura adreptului formata din ansamblul normelor juridice care reglementeazarelatiile sociale referitoare la executarea sanctiunilor de drept penal.

1 I. Oancea, Drept executional penal, Ed. All, Bucuresti, 1996, p. 5.

3




Cei mai multi autori1 sunt de acord ca definitia trebuie sa cuprinda sielementul scop: în scopul asigurarii unei influentari educative eficientea celor care executa sanctiunea, al prevenirii savarsirii de noi infractiunisi al apararii ordinii de drept.

În ceea ce ne priveste, consideram ca acesta este scopul sanctiunilor de drept penal, si nu al dreptului executional penal.

3. Obiectul dreptului execujional penal îl constituie relatiile socialecu privire la activitatea de executare a sanctiunilor de drept penal.

Aceste relatii se stabilesc între persoanele condamnate penal, pe de oparte, si organele de stat Tnsarcinate cu punerea în executare a sanctiu-nilor de drept penal, pe de alta parte.

Dreptul executional penal reglementeaza drepturi si obligatii pentrufiecare dintre parti, relatiile sociale stabilite între acestea pentru execu-tarea unor sanctiuni de drept penal având drept specific constrângerea,pozitia diferita pe care o ocupa în cadrul raportului juridic de drept

executional penal si, implicit, continutul diferentiat al drepturilor siobligatiilor fiecareia dintre parti.Relatiile sociale dintre parti au la baza metoda autoritara care presu-

pune dreptul statului de a impune persoanei condamnate executareasanctiunii si obligatia acesteia din urma de a executa sanctiunea aplicata.

Activitatea de executare a sanctiunilor de drept penal se desfasoarapotrivit unor principii si reguli stricte, sub incidenta normelor de dreptexecutional penal.

Aceste norme au scopul de a prescrie conduita participantilor laexecutarea sanctiunilor de drept penal, prescriind conduita fiecaruia înraport cu pozitia pe care o are în relatiile de executare a unor sanctiuni.

Normele de drept executional penal devin, astfel, instrumente de îndrumare si orientare a relatiilor sociale de executare a sanctiunilor dedrept penal spre scopurile fixate de politica penala.

Normele de drept executional penal sunt specifice dupa felulsanctiunii care se executa - pedepse, masuri de siguranta, masuri edu-cative -, dar unele sunt si generale, cu caracter de principiu, cum ar ficele referitoare la scopul pedepsei.

1 N.A. Nicolae, Dreptul executarii sanctiunilor de drept penal si a masurilor pre-ventive, Ed. Universitatii „Titu Maiorescu", Bucuresti, 2005, p. 16; I.M. Rusu, Dreptexecutional penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2007, p. 2.

4



Notiuni introductive

4. Scopul dreptului execujional penal. În doctrina1 se distinge întreun scop general, care este acela de a pune în aplicare politica penala astatului în domeniul executarii sanctiunilor de drept penal, si un scopspecial, care consta în apararea valorilor sociale si a ordinii de drept

prin prevenirea savarsirii de infractiuni.De altfel, legislatia noastra prevede în mod expres scopul pedepsei

în art. 52 alin. (1) C. pen.: „Scopul pedepsei este prevenirea savarsirii denoi infractiuni". Desi aceasta prevedere vizeaza pedepsele, apreciem capoate fi extinsa cu privire la toate sanctiunile de drept penal.

Executarea sanctiunilor de drept penal exercita o preventie generalaprin aceea ca influenteaza conduita acelor membri ai societatii Tnclinatisa savarseasca fapte antisociale, determinându-i sa se abtina, si, totodata,exercita o asa-zisa preventie speciala asupra persoanei care a comis faptaantisociala, prin formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata deordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

Atingerea scopului dreptului executional penal implica respectarea a

trei cerinte fundamentale: elaborarea unor norme clare si exacte, res-pectarea în cursul executarii a principiilor dreptului executional penal siadoptarea de masuri de reintegrare în munca si în societate a celor careau executat sanctiunile.

5. Funcjiile dreptului execujional penal. O prima functie a dreptuluiexecutional penal este aceea de asigurare a realizarii scopului proce-sului penal prin executarea, în conditiile prevazute de lege, a sanctiunilor aplicate de instanta de judecata.

Executarea pedepselor si a celorlalte sanctiuni este orientata spreapararea valorilor sociale, a ordinii de drept, prin prevenirea savarsiriide noi infractiuni si reeducarea celor condamnati.

O a doua functie este aceea de reeducare, de influentare pozitiva acelui condamnat, prin formarea unei atitudini corecte fata de munca,fata de ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala.

Potrivit art. 52 alin. (2) C. pen., prin executarea pedepsei se urma-reste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea dedrept si fata de regulile de convietuire sociala.

În sfarsit, dreptul executional penal are si functia de a proteja reinsertiasociala a celui condamnat, reintegrarea sa cu succes în societate.

1 I. Oancea, op. cit., p. 12; N.A. Nicolae, op. cit., p. 23; I.M. Rusu, op. cit., p. 6.

5




Procesul de reeducare a condamnatului nu are finalitate daca nu serealizeaza reinsertia sociala, daca cel condamnat nu reuseste sa seintegrezeîn societate.

Eforturile personalului specializat în desfasurarea activitatilor de

reeducare trebuie dublate de activitatile desfasurate de organizatiilenon-guvernamentale, dar si de un cadru legislativ care sa faciliteze rein-tegrarea condamnatilor dupa executarea sanctiunilor.

6. Locul dreptului executional penal în sistemul dreptului. a) Lega-tura cu dreptul penal si cu dreptul procesual penal. Dreptul executionalpenal este o ramura a dreptului public situata la confluenta dintre drep-tul penal, care prevede care fapte constituie infractiune si sanctiunileaplicate în cazul savarsirii acestora, si dreptul procesual penal, care pre-vede reguli de punere în executare a sanctiunilor.

Pe de o parte, atât individualizarea legala a sanctiunilor, cât si indi-vidualizarea judiciara au în vedere modul de executare a sanctiunilor.

Pe de alta parte, scopul legii penale în ansamblul ei nu ar putea firealizat fara faza de punere în executare a sanctiunilor.Raportul juridic executional penal nu poate lua nastere înaintea

raportului juridic penal de conflict, altfel spus, executarea pedepsei nuse poate face înainte de aplicarea ei, de unde legatura stransa a drep-tului executional penal cu dreptul penal.

Dar punerea în executare si executarea sanctiunilor presupun prin-cipii ferme si o procedura stricta, de unde legatura stransa cu dreptulprocesual penal.

Importante principii care directioneaza dreptul penal sunt preluate siaplicate în procesul de executare a sanctiunilor de drept penal: prin-cipiul legalitatii, principiul individualizarii sanctiunilor sau principiulumanismului.

Procedura de executare a sanctiunilor este reglementata de normede drept procesual penal, este initiata de instantele judecatoresti siurmeaza fazelor urmaririi penale si judecatii.

b) Legatura cu dreptul penitenciar. Legatura cu dreptul penitenciar rezulta din aceea ca acesta se ocupa de cea mai grava categorie desanctiuni penale: pedepsele privative de libertate.

Dreptul penitenciar are, asadar, o sfera mai Tngusta decat dreptulexecutional penal.

6




În timp ce dreptul penitenciar reglementeaza modul de executare apedepselor privative de libertate, drepturile si obligatiile persoanelor condamnate, principiile care stau la baza procesului educativ desfasurat în penitenciare etc., dreptul executional penal reglementeaza executa-

rea tuturor sanctiunilor de drept penal: pedepsele, masurile de sigurantasi masurile educative.

Existenta dreptului penitenciar este justificata de importanta executariipedepselor privative de libertate si, în buna masura, de traditia sa1.

Dreptul executional penal are Tnsa o baza legislativa mai larga, careinclude si normele privind executarea pedepselor privative de libertate,deci si dreptul penitenciar.

Capitolul al II-leaStiinta dreptului executional penal

7. £tiinta dreptului execufional penal este o ramura a stiintelor juri-dice, care consta în ansamblul teoriilor, notiunilor, ideilor si explica-tiilor referitoare la normele juridice care reglementeaza executareasanctiunilor de drept penal2.

Asadar, obiectul stiintei dreptului executional penal îl constituie nor-mele si raporturile juridice privind executarea sanctiunilor de dreptpenal, având rolul de a prezenta continutul social-juridic, importanta sifinalitatea lor.

Totodata, stiinta dreptului executional penal analizeaza modul încare normele sus-mentionate corespund scopului pentru care au fostadoptate si în ce masura sunt sau nu adecvate dezvoltarii societatii con-temporane.

Temeinice studii realizate de stiinta dreptului executional penal staula baza unor propuneri de înlocuire, modificare sau abrogare a unor norme de punere în executare a sanctiunilor de drept penal.

Stiinta dreptului executional penal are, în plus, menirea de a verifica în ce masura normele privind executarea sanctiunilor de drept penal

1 R. Schmelck, G. Picca, Pénologie et droit pénitentiaire, Ed. Cujas, Paris, 1967,p. 19.

2 I. Oancea, op. cit., p. 16; I.M. Rusu, op. cit., p. 10; N.A. Nicolae, op. cit., p. 30.

7




corespund realitatilor obiective, raspund imperativelor sociale de apa-rare a valorilor si a ordinii de drept.

Stiinta dreptului executional penal are o metoda proprie, Tntelegandprin metoda stiintifica ansamblul procedeelor utilizate pentru a desco-

peri adevarul sau pentru a-l dovedi1.Metoda stiintei dreptului executional penal se situeaza în cadrul mai

larg al stiintelor sociale penale de la care Tmprumuta date, informatiitehnice de lucru: criminologia, penologia, statistica judiciara, sociologia juridica etc., ca urmare a originii sale interdisciplinare, dar se caracte-rizeaza prin specificitate, determinata de caracterul unitar si autonom alstiintei dreptului executional penal.

Metoda în cercetarea stiintifica Tnseamna conducerea corecta aratiunii si gândirii prin intermediul câtorva reguli fundamentale2.

În domeniul dreptului executional penal, conceptele si ideile legatede executarea sanctiunilor de drept penal sunt analizate în contextulfenomenelor sociale, politice si juridice contemporane, dar si în

devenirea lorîn raport de necesitatile social-politice si juridice.Stiinta dreptului executional penal foloseste metode specifice cer-cetarii stiintifice, cum ar fi: metoda logica, metoda istorica etc., în apli-carea continutului unor notiuni pe care le urmareste în procesul deaplicare fata de realitatile sociale existente.

Conceptele dreptului executional penal, fiind produsul unor conditiiistorice, corespund unor exigente sociale si pentru Tntelegerea lor sefoloseste metoda istorica.

În sfarsit, stiinta dreptului executional penal, fiind o stiinta sociala,foloseste metode proprii stiintelor sociale, cum sunt metoda statistica,metoda comparativa, chestionarul sociologic etc.3

8. Legaturile stiintei dreptului executional penal cu stiintele sociale

penale. a) Legatura cu politica penala. Politica penala traseaza orienta-rile si principiile incriminarilor, stabilirii, aplicarii si executarii pedep-selor si a celorlalte sanctiuni penale, în scopul apararii societatii contrainfractiunilor 4.

1 R. Gassin, Criminologie, 5e éd., Dalloz, Paris, 2003, p. 34.2 J. Russ, Metodele în filozofie, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999, p. 19.3 I. Oancea, op. cit., p. 18.4 Idem, p. 20.

8




Aceste orientari capata o forma normativa prin includerea lor îndispozitii legale sau alte acte normative care reglementeaza domeniul.

Altfel spus, principiile si orientarile politicii penale se materializeaza în acte cu caracter normativ care reglementeaza executarea sanctiunilor

de drept penal.Totodata, stiinta dreptului executional penal, prin metoda stiintifica

proprie, analizeaza eficienta sistemului sanctionator si pune la dispo-zitia politicii penale propriile constatari si propuneri ce vizeaza perfec-tionarea cailor si mijloacelor de prevenire si combatere a criminalitatii.

b) Legatura cu criminologia. Criminologia pune la dispozitia stiinteidreptului executional penal o serie de observatii, constatari si teoriistiintifice cu privire la cauzele criminalitatii, la tipologia infractionala,prevenirea criminalitatii si tratamentul delincventilor în penitenciar si înafara acestuia.

Criminologia elaboreaza studii cu privire la trasaturile specifice aleunor categorii de infractori, de care dreptul executional penal tine

seama în procedura de repartizare si în tratamentul condamnatilor înpenitenciar si în afara acestuia.Dreptul executional penal se foloseste de studiile criminologice în

organizarea executarii sanctiunilor penale si, totodata, aplica recoman-darile criminologice pentru combaterea cauzelor sociale si individualeale savarsirii infractiunilor.

Stiinta dreptului executional penal verifica prin punerea în practicavalabilitatea acestei teorii si, totodata, ofera criminologiei o importantabaza de date si observatii stiintifice.

c) Legatura cu stiinta penitenciara si cu penologia. Stiinta peniten-ciara are ca obiect exclusiv pedepsele privative de libertate, în timp cepenologia are ca obiect toate pedepsele, regulile de executare si meto-dele utilizate pentru punerea lorîn executare.

Penologia ofera stiintei dreptului executional penal date, informatii,idei despre natura si functiile pedepselor, despre modul de executare apedepselor si eficienta acestora, în timp ce aceasta ofera puncte devedere asupra tuturor sanctiunilor de drept penal si, implicit, a posi-bilitatilor de înlocuire a unor sanctiuni cu altele1.

Penologia studiaza evolutia pedepselor, aparitia de noi sanctiuni dedrept penal, propunând dreptului executional penal schimbari în

1 I. Oancea, op. cit., p. 21.

9




sistemul executional, în scopul unei eficace aparari antiinfractionale sial unei perfectionari a conceptiei de reeducare a condamnatilor.

Stiinta penitenciara studiaza organizarea sistemului penitenciar,regimul de viata al condamnatilor în penitenciar si eficienta activitatii

de reeducare asupra acestora.Prin intermediul unor anchete sociale si psihologice, stiinta peniten-

ciara examineaza efectul regimului de executare a pedepselor privativede libertate asupra condamnatilor. Astfel, s-au desprins concluzii impor-tante cu privire la efectul daunator al regimului celular asupra adaptariisi reintegrarii sociale a celui condamnat, dar si influentele negative alecondamnatilor recidivisti asupra celor primari în regimul de detentiecomuna.

9. Izvoarele dreptului execufional penal. Prin izvor al dreptului exe-cutional penal se Tntelege actul normativ care stabileste principii, reguli,modalitati de executare a sanctiunilor de drept penal.

Un prim izvor îl constituie legea fundamentals, Constitutia, care sta-bileste cadrul general al organizarii si functionarii autoritatilor statului,drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Un al doilea izvor este Codul penal care, în conformitate cu prin-cipiul legalitatii incriminarii, prevede care fapte constituie infractiuni,pedepsele ce se aplica infractorilor si masurile care se pot lua în cazulsavarsirii acestor fapte.

Codul penal este, asadar, sediul materiei în ceea ce priveste regle-mentarea tuturor sanctiunilor de drept penal: pedepsele, masurile edu-cative si masurile de siguranta.

Astfel, Codul penal contine prevederi referitoare la scopul pedepsei,regimul general al executarii pedepsei, regimul general al executariipedepsei, regimul general de detinere a condamnatilor, liberarea

conditionata etc.Un al treilea izvor este Codul de procedura penala, care prevede o

serie de reguli de punere în executare a sanctiunilor de drept penal.Codul de procedura penala contine prevederi referitoare la punerea

în executare a pedepselor principale, a pedepselor complementare, amasurilor de siguranta, precum si dispozitii privind revocarea sau anula-rea suspendarii executarii pedepsei, amânarea executarii pedepsei, întreruperea executarii pedepsei, Tnlaturarea sau modificarea pedepsei.

10




În sfarsit, Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si amasurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal siRegulamentul de aplicare a Legii nr. 275/20061 reglementeaza în moddetaliat regimul de executare a pedepselor, drepturile si obligatiile

persoanelor care executa aceste sanctiuni.

10. Principiile dreptului execujional penal. Principiile fundamentalale fiecarei ramuri a dreptului sunt trasaturi definitorii pentru autonomiaacelei ramuri în cadrul sistemului de drept2.

Aceste principii au caracter de generalitate, în sensul ca se reflecta întoate institutiile si normele care constituie ramura de drept.

Dreptul executional penal se Tntemeiaza pe o serie de principii careorienteaza si directioneaza întreaga activitate de executare a sanctiu-nilor de drept penal.

Pe langa principiile fundamentale, care sunt reguli de drept cuaplicatiune generala si absoluta, în doctrina se face vorbire de principii

generale, cu larga incidents, dar derivate din principiile fundamentale sisubordonate acestora, si principii institutional, aplicabile numai încadrul institutiilor la care se refera3.

A. Principii fundamentale. a) Principiul legalitatii este un principiufundamental al legislatiei noastre penale, fiind consacratîn art. 2 C. pen., în art. 2 C. proc. pen. si în art. 1 din Legea nr. 275/2006 privind execu-tarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursulprocesului penal.

Principiul legalitatii enuntat în lucrarea lui Cesare Beccaria, Despreinfractiuni si pedepse, a fost înscris în Declaratia drepturilor omului siale cetateanului din anul 1789, reafirmat în Declaratia universala adrepturilor omului adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10

decembrie 1948, fiind în prezent consacrat de legislatiile penale aletuturor statelor.

Întreg procesul penal este dominat de principiul legalitatii, de laincriminarea faptelor care constituie infractiuni si a sanctiunilor apli-cabile în cazul savarsirii acestor fapte, pana la executarea sanctiunilor aplicate.

1 Aprobat prin H.G. nr. 1897/2006 (M. Of. nr. 24 din 16 ianuarie 2007).2 C. Bulai, Manual de drept penal, Ed. All, Bucuresti, 1996, p. 47.3 Ibidem.

11



10 Drept executional penal

Din consacrarea sa în domeniul executarii sanctiunilor trebuie saTntelegem ca nicio sanctiune nu se executa în mod arbitrar, ci numai înconditiile prevazute de lege.

Principiul legalitatii incriminarii si a pedepselor impune descriereaexacta a conduitei incriminate si a sanctiunilor aplicate, reglementareaamanuntita a regimului de executare a sanctiunilor.

Totodata, principiul legalitatii obliga la interpretarea stricta a dispo-zitiilor penale, evitându-se o extindere a legii la fapte sau situatii carenu au fost prevazute de legiuitor.

b) Principiul individualizarii pedepselor si a celorlalte sanctiunipenale consacrat de art. 14 si art. 27 din Legea nr. 275/2006 are învedere ca sanctiunile trebuie adaptate în raport de individ, în raport deconduita, vârsta, starea de sanatate si posibilitatile de reintegrare socialaale persoanei condamnate.

Numai printr-o buna individualizare se poate realiza scopul aplicariisanctiunii: reeducarea condamnatului, reinsertia sociala a acestuia si

prevenirea savarsirii altor infractiuni.Principiul individualizarii pedepselor si a celorlalte sanctiuni penalese aplica atat pedepselor principale, cât si pedepselor complementare,masurilorde siguranta si masurilor educative.

c) Principiul umanismului si al respectarii demnitatii umane esteconsacrat de art. 4 din Legea nr. 275/2006, potrivit caruia „se interzicesupunerea unei persoane aflate în executarea unei pedepse la tortura, latratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente".

Regimul de executare a pedepsei nu trebuie sa provoace con-damnatului alte suferinte, fizice sau morale, în afara celor pe carepedeapsa Tnsasi le determina prin natura ei.

Principiul umanismului strabate dreptul penal de la elaborareanormelor la aplicarea lor si pana la executarea sanctiunilor.

În executarea pedepselor sunt interzise tortura, tratamente aplicateprin cruzimi si care au efect distructiv asupra personalitatii condamna-tului.

B. Principii generale. a) Principiul executabi l itatii exprima exigentaca orice condamnare la o sanctiune penala, pronuntata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, trebuie pusa în executare.

12




11

Principiul executabilitatii confera fermitate întregului proces penal,executarea hotararii fiind ultima parte a procesului penal, fara de care

activitatea organelor judiciare ar fi lipsita de finalitate. În caz contrar, hotararea judecatoreasca ar fi lipsita de eficienta si

s-ar pune în pericol ordinea de drept.b) Principiul obligativitatii consacra regula ca executarea unei hota

râri penale în cuprinsul careia exista o condamnare la o sanctiune pena-la este obligatorie atât pentru organele de stat competente, cât si pentrucondamnati.

Altfel spus, organele specializate ale statului au obligatia sa puna înexecutare hotararile penale, iar condamnatii au obligatia sa suporteexecutarea acestor hotarari.

Principiul obligativitatii deriva din continutul raportului juridicexecutional penal, care confera fiecarei parti drepturi si obligatii

specifice acestui raport.c) Principiul jurisdictionalitatii exprima cerinta ca punerea în executare a hotarari lor judecatoresti penale si desfasurarea executarii sanctiu-nilor penale sa se faca numai sub supravegherea si controlul uneiinstante de judecata, numita instanta de executare.

Acest principiu este o garantie a respectarii drepturilor si libertatilor persoanei, a Tnlaturarii oricaror aspecte ce tin de arbitrar, a asigurariiimpartialitatii organelor specializate care pun în executare hotararile decondamnare.

d) Principiul continuitatii are în vedere ca o sanctiune odata pusa înexecutare, trebuie continuata si dusa pana la capat, pana la executareacompleta, în caz contrar stirbindu-se autoritatea si seriozitatea executarii unei sanctiuni penale1.

Întreruperea sau suspendarea executarii pedepsei nu se poate realizadecât în conditiile prevazute de lege si numai în baza unei hotarari aunei instante judecatoresti.

11. Raportul juridic executional penal. Consideratii prealabile. Îndoctrina s-au exprimat mai multe opinii cu privire la existenta raportului juridic de drept executional penal.

Într-o prima opinie, s-a afirmat ca raportul juridic penal de conflictconstatat prin hotararea judecatoreasca dureaza pana la executareacompleta a pedepselor aplicate de instanta judecatoreasca. Dar, odata

I. Oancea, op. cit., p. 28.

13




cu punerea în executare a hotararii judecatoresti de condamnare, apar raporturi juridice de drept executional penal prin care se realizeazacontinutul raportului substantial de conflict1.

Potrivit acestui punct de vedere, raportul juridic penal de conflict

include si raportul juridic executional penal, ca raport derivat dinraportul juridic penal.

Într-o alta opinie, s-a subliniat ca raportul juridic penal parcurge maimulte etape: a) aceea a definitivarii raportului juridic penal prin apli-carea sanctiunilor penale; b) aceea a executarii sanctiunilor penale;c) etapa postexecutorie, când pentru cel condamnat mai exista inter-dictii si decaderi din drepturi. Asadar, raportul juridic penal are camoment initial definitivarea prin aplicarea sanctiunilor penale si unmoment final, terminarea executarii sanctiunilor penale: etapa exe-cutarii sanctiunilor penale ar intra, potrivit acestei opinii, în compo-nenta raportului juridic penal2.

În sfarsit, s-a exprimat si o alta opinie, la care achiesam, ca dreptul

executional penal reglementeaza relatii sociale distincte de relatiilesociale de tragere la raspundere penala si ca se creeaza, implicit, pre-misele nasterii si existentei unui raport juridic executional penal odatacu savarsirea unei fapte penale. Acest raport se particularizeaza fata deraportul juridic penal în momentul aplicarii unei sanctiuni penale.

Chiar daca este un raport juridic derivat din raportul juridic penal,raportul juridic executional penal are trasaturi caracteristice proprii, uncontinut distinct, ceea ce îi confera o existenta separata de raportul juridic executional penal, cu trasaturi caracteristice proprii3.

12. Notiune $\ trasaturi caracteristice. Raporturile juridice penale potfi definite ca relatii de aparare sociala reglementate prin normeledreptului penal.

Raportul juridic executional penal consta în relatiile sociale de exe-cutare a sanctiunilor de drept penal reglementate prin normele juridice

1 C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generals, Ed. UniversulJuridic, Bucuresti, 2007, p. 75; a se vedea si C. Bulai, Drept penal. Partea generals,vol. I, T.U.B., 1979, p. 129.

2 M. Zolyneak, Drept penal. Partea generals, Universitatea „Al. I. Cuza", lasi,1977, p. 129-133.

3 I. Oancea, Drept penal. Partea generals, Ed. Didactics si Pedagogics, Bucuresti,1971, p. 44.

14




13

executional penale, relatii dintre organele de stat specializate si con-damnat, potrivit carora statul, prin organe speciale, are dreptul de a-l

pune pe condamnat sa execute pedeapsa ori o alta sanctiune de dreptpenal, aplicata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, iar con-damnatul are obligatia de a executa acea pedeapsa1.

Raportul juridic executional penal este determinat si derivat dinraportul juridic penal2.

Acest raport ia nastere odata cu savarsirea unei infractiuni sicontinua cu tragerea la raspundere penala si executarea sanctiunii, panacând sanctiunea este executata sau considerata ca executata.

Odata cu începerea executarii pedepsei se naste raportul juridicexecutional penal.

Raportul juridic executional penal are un obiect de reglementarepropriu, reprezentat de relatiile de executare a sanctiunilor de drept

penal, diferite de relatiile sociale de tragere la raspundere penala.Punerea în executare a sanctiunilor de drept penal se face dupanorme proprii de catre organe special prevazute de lege.

Raportul juridic penal si raportul juridic executional penal nu seconfunda, ci Tsi pastreaza individualitatea.

În cadrul acestor raporturi se realizeaza continutul raportuluisubstantial de conflict, care dureaza pana la executarea completa apedepselor aplicate de instanta judecatoreasca sau pana la interventiavreunei cauze care Tnlatura executarea pedepsei (gratiere, amnistie) oriexecutarea efectiva a acesteia (liberare conditionata)3.

13. Elementele raportului juridic executional penalA. Subiectii raportului juridic executional penal sunt statul, repre-

zentat de organele cu atributii de executare a sanctiunilor de dreptpenal, pe de o parte, si condamnatul, pe de alta parte.

În cadrul raportului juridic executional penal subiectii au o calitatespecials, deosebita de cea Tntalnita în cadrul altor raporturi juridice.

Statul este reprezentat de organe specializate: administratia loculuide detinere, în cazul pedepselor privative de libertate, organele de exe-cutare fiscala, în cazul amenzii, alte organe specializate, în cazulmasurilorde siguranta si al masurilor educative.

1 C. Bulai, Drept penal, p. 113; a se vedea si idem, Manual de drept penal, p. 75.2 I. Oancea, op. cit., p. 31.3 C. Bulai, Manual de drept penal, p. 75.

15




Condamnatul este cel care a detinut succesiv calitatile de învinuit siinculpat si asupra caruia s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca defini-tiva, care a constatat vinovatia sa si l-a condamnat la executarea uneisanctiuni de drept penal.

Atât statul, reprezentat de organele specializate, cât si condamnatulau drepturi si obligatii specifice diverselor etape ale raportului juridicexecutional penal.

B. Continutul raportului juridic executional penal este format dintotalitatea drepturilor si obligatiilor fiecarei parti.

Organul de stat are dreptul sa pretinda condamnatului o anumitaconduita, si anume aceea de a executa sanctiunea care i-a fost aplicatade instanta de judecata. Drepturile organului de executare continua sipe parcursul executarii sanctiunii, când poate pretinde celui condamnatsa fie disciplinat, sa participe la programul educativ etc.

Organele specializate ale statului au dreptul sa ceara persoanei cu

care se afla în raporturi juridice executionale - condamnatului - înce-perea executarii sanctiunii. Pe parcursul executarii acesteia au, deasemenea, dreptul de a impune o anumita conduita, de a controlamodul de executare, de a consemna date privind executarea sanctiuniisi comportamentul condamnatului etc.

Evident, fiecarui drept îi corespunde o obligatie: organele speciali-zate ale statului Tnsarcinate cu executarea sanctiunii trebuie sa se înscriestrict în limitele raportului juridic executional penal, sa respecte perso-nalitatea condamnatului, sa nu aduca atingere demnitatii umane, sa nuuzeze de mijloace umilitoare, dezonorante, sa acorde toate drepturilepe care legea le garanteaza celui condamnat etc.

Condamnatul are obligatia sa desfasoare anumite actiuni sau inac-tiuni cuprinse în sanctiunea aplicata si pe care i le cere organul deexecutare.

Potrivit legii, condamnatul este tinut sa execute sanctiunea la care afost condamnat prin hotarare judecatoreasca definitiva, adica sa Tnceapaexecutarea sanctiunii, iar pe parcursul executarii sa se conformezeregulilor de executare, sa fie disciplinat, respectuos, staruitor în muncasi sa dea dovezi de îndreptare, pentru ca sanctiunea are ca principalscop reeducarea celui condamnat.

16




15

De asemenea, si condamnatul are drepturi: sa execute sanctiunea înconditii legale, cu garantarea dreptului la hrana, la odihna, la asistenta

medicala etc.

C. Obiectul raportului juridic executional penal coincide cu obiectuldrepturilor si obligatiilor care formeaza continutul raportului juridic.

Organul de executare are dreptul de a cere executarea pedepsei, iar condamnatul are obligatia de a executa acea pedeapsa.

Altfel spus, prin obiect al raportului juridic executional penal Tntele-gem actiunea la care este îndrituit subiectul activ si cea de care estetinut subiectul pasiv. Deci, obiectul raportului juridic executional penaleste conduita parti lor 1.

14. Formarea, modificarea si stingerea raporturilor juridice execu-

tional penale. Faptul constitutiv de raport juridic executional penal este judecata în ultima instanta a celui condamnat la fond pentru savarsireaunei infractiuni.

Hotararea judecatoreasca definitiva reprezinta temeiul de drept alraportului juridic executional penal.

Sub aspect procedural, punerea în executare se face pe baza unuimandat emis de instanta de executare.

Faptul modificator de executare a unei sanctiuni este acea împrejurare, stare recunoscuta de lege care poate produce modificariale executarii unei pedepse ori a unei alte sanctiuni penale, cum ar fi unact de gratiere sau savarsirea unei infractiuni în termenul de încercare, în cazul liberarii conditionate ori al executarii pedepsei la locul demunca, care conduce la revocarea acestora.

Fapte extinctive de executare a unei pedepse sunt faptele mentionatede lege prin care se sting obligatia si dreptul referitor la executarea uneipedepse: executarea efectiva si completa, amnistia sau gratierea.

1 Gh. Beleiu, Drept civil român, Casa de editura si presa ,,Sansa" SRL, Bucuresti,1993, p. 89.

17



Titlul al II-leaSanctiunile de drept penal

Capitolul IFundamentul dreptului de a pedepsi

15. Evolutia notiunii de pedeapsa. Perioada moderna este dominatade doua mari conceptii care au influentat major gândirea juridica: teoriadreptului natural, dupa care dreptul în genere Tsi gaseste originea înraporturile de convietuire sociala, si teoria contractului social, potrivitcareia oamenii, în stare naturala fiind liberi, renuntand la libertatea pecare o aveau pana atunci, au acceptat sa se supuna unor reguli ale vietiicolective1.

Aparute într-un interval de timp de doua decenii, lucrarile luiMontesquieu, De l'esprit des lois (1748), J.-J. Rousseau, Du contrat social (1762), si C. Beccaria, Dei delitti e delle pene (1764), au naruitfundamentele dreptului penal medieval, constituindu-se în piloniidreptului penal clasic.

Marile principii ale dreptului penal, ca: legalitatea infractiunilor si apedepselor, egalitatea, personalitatea, moderatia, inevitabilitatea sipromptitudinea pedepselor, prezumtia de nevinovatie, Tsi gasescsorginteaîn lucrarile reprezentantilor scolii clasice2.

Scoala clasica a realizat o analiza profunda a infractiunii si aelaborat un sistem echilibrat de norme represive, dar în conceptia sainfractiunea si pedeapsa sunt entitati juridice abstracte, pe care lecerceteaza izolat de persoana infractorului si de mediul în care s-acomis fapta, pedeapsa trebuie sa fie strict gradata în raport cu gravitateainfractiunii, iar fundamentul responsabilitatii este liberul arbitru.

1 V. Dongoroz, Drept penal. Partea generals, Bucuresti, 1939, p. 47.2 C. Sima, Masurile de siguranta Tn dreptul penal contemporan, Ed. All Beck,

Bucuresti, 1999, p. 6.

18



Sanctiunile de drept penal

17

Aparitia lucrarii lui Cesare Lombroso, L'uomo delinquente, în 1876,marcheaza o data memorabila Tn istoria stiintelor penale, dupa cum

remarca Marc Ancel1.Lombroso aplica problemei penale metodele stiintelor naturii si

substituie studiului abstract al infractiunii studiul concret al delincven-tului examinatcu mijloacele observatiei clinice.

Din aceasta perspectiva, scoala pozitivista reprezentata de CesareLombroso, Enrico Ferri si Raffaele Garofalo nu vorbeste de pedeapsa însensul clasic al termenului, ci numai de o masura de aparare sociala.

Pedeapsa este conceputa într-o perspectiva de prevenire, faracomponentele traditionale de reprobatiune morala.

Conceptia pozitivista a marcat orientarea protectiei colectivitatii înraport cu orice alte considerente.

Apararea sociala pozitivista cerea eliminarea sistematica a perico-

lului criminal.Reprezentantii scolii pozitiviste si-au exprimat preocuparea pentruelaborarea unui sistem de masuri preventive, potrivit unui vechi adagiucare arata ca „este mai bine sa previi decât sa vindeci".

Scoala pozitivista preconizeaza aplicarea fata de criminali de masuride aparare.

Aceste masuri, care au fost numite ulterior ,,masuri de siguranta", sedisting de pedepse prin absenta scopului aflictiv (nefiind o retribuire aresponsabilitatii morale, prin durata nedeterminata si prin modalitatilede aplicare).

Lupta dintre scoala clasica si scoala pozitivista a fost urmata deunele Tncercari de apropiere care au dat nastere unor doctrine hibride,cunoscute sub denumirea de curente eclectice, care au împletitconceptiile filosofice ale scolii clasice si în special credinta în liberularbitru cu anumite concluzii practice ale pozitivistilor: necesitatea de aindividualiza pedeapsa si de a crea masuri de prevenire alaturi demasurile represive.

Un rol important în evolutia conceptiei despre pedeapsa l-a avutUniunea Internationala de Drept Penal, Tnfiintata în 18892.

Aceasta nu si-a propus sa rezolve problema filosofica a liberuluiarbitru si a determinismului, ci s-a lasat ghidata de datele experientei,cel mai bun sistem de politics penala fiind cel care da cele mai bune

1 M. Ancel, Le centenaire de l'uomo delinquente, RSC, 1977, p. 285.2 Pentru detalii, a se vedea C. Sima, op. cit., p. 15.

19




rezultate în practica. Pedeapsa nu trebuie sa aiba un singur scop, citrebuie sa tinda, dupa caz, la intimidare, expiatiune, reparatie, ame-liorare; trebuie sa fie adaptata exigentelor rezult ând din conditiilepersonale si sociale ale delincventului.

Într-o remarcabila sinteza, profesorul V. Dongoroz arata ca toateconceptele formulate de-a lungul veacurilor pot fi grupate în jurul adoua mari principii si trei categorii de teorii:

a) teorii absolute, care au baza principiul ca represiunea Tsi este siesiscop, adica pedeapsa intervine fiindca oricine a facut un rau, trebuie larândul sau sa sufere un rau: „ punitur quia peccatum est ”;

b) teorii relative, care au la baza principiul ca represiunea nu poatesa intervina pentru ea Tnsasi, ci trebuie sa aiba un scop determinat,adica acela de a împiedica alte rele în viitor: „ punitur ut ne peccetur".

c) teorii mixte sau eclectice, care au la baza f ie ambele principiispecifice teoriilor absolute si relative, fie unul dintre aceste principii, dar atribuie represiunii mai multe finalitati.

Astfel, întâlnim teorii care Tmbina principiul teoriilor absolute cuprincipiul teoriilor relative - „ punitur quia peccatum est et ut ne

peccetur" —si teoria care Tmbina doua sau mai multe dintre finalitatilepreconizate de teoriile relative, atribuind represiunii un rol complex, deamendare si intimidare sau de amendare si aparare sociala 1.

O puternica influenta asupra penologiei contemporane a exercitataparitia lucrarii profesorului Marc Ancel, La Défense sociale nouvelle 2 .

Noua aparare sociala s-a dorit a fi nu un studiu dogmatic, ci o miscarede opinie, o miscare de reforma care cauta sa promoveze o nouapolitics penala inspirata din traditia crestina si umanista 3. Noua apararesociala ataca doua fronturi: se opune juridismului scolii clasice, sistemabstract în care persoana delincventului era complet stearsa, si nupastreaza decat principiul infractiunilor si pedepselor. Din pozitivismretine necesitatea asezarii politicii penale pe baze stiintifice, pe unstudiu sistematic si rational al delincventului si delincventei; dar, în timpce pozitivismul avea în vedere în mod special protectia societatii siconsidera neglijabile efectele pe care masurile de protectie le aveauasupra persoanei delincventului, noua miscare pune accentul pe dublulaspect al apararii sociale, care nu poate fi doar o protectie brutala si

1 V. Dongoroz, op. cit., p. 50.2 M. Ancel, La defense sociale nouvelle, Ed. Cujas, Paris, 1954.3 Ch. Germain, Élements de science pénitentiaire, Ed. Cujas, Paris, 1959, p. 16.

20




19

autoritara a comunitatii, ci în egala masura o protectie a individului camembru al comunitatii.

Primul congres al ONU pentru prevenirea criminalitatii si tratamen-tul delincventilor, care s-a desfasurat la Geneva în 1955, a votat o rezo-lutie care stabileste cu claritate scopul pedepsei: scopul si justificareapedepselor si masurilor privative de libertate sunt de a proteja societateacontra crimei. Un asemenea scop nu poate fi atins daca perioada delipsire de libertate este folosita pentru a obtine pe cât posibil transfor-marea condamnatului, astfel încât acesta, odata eliberat, sa fie nu numaidornic, ci si capabil sa traiasca Tn respectul fata de lege si sa se îngri- jeasca de interesele sale.

16. Evolutia sistemului penitenciar în România. Pana la aparitiapravilelor lui Vasile Lupu în Moldova (1646) si Matei Basarab în Tara

Romaneasca (1652) nu au existat codificari penale cu caracter degeneralitate.Ca în toata Europa, pana la aparitia celebrei lucrari a lui Cesare

Beccaria, Dei delitti e delle pene (1764), legiuirile vremii purtau oputernica amprenta medievala.

Cronicile relateaza despre aplicarea unor pedepse ca scoatereaochilor, taierea capului, spânzurarea, punerea la plug, arderea în foc,legarea de cozile cailor, ocna, surghiunul, orbirea, taierea unui membrual corpului, însemnarea cu fierul rosu, bataia cu toiege, închisoarea,confiscarea averii etc.

Locurile de executare a pedepselor erau diverse, de la beciuriledomnesti pana la ocnele din care se exploata sarea, toate fiind subautoritatea marelui armas.

Surghiunitii erau trimisi cu porunca la una dintre manastirileMargineni, Snagov, Dintr-un Lemn, Cernica, Arnota, Secu etc.

Catre sfarsitul veacului al XVIII-lea, sub influenta ideilor beccarienecare strabateau Europa, au început sa se aplice primele masuri dereforma în închisorile din Tarile Române. Nicolae Mavrogheni, prinporunca domneasca, a stabilit ca femeile sa fie închise separat debarbati, iar cei arestati preventiv sa fie cât mai curând judecati.

21




Alexandru Moruzzi a introdus munca obligatorie, iar Mihail Sutu acerut sa i se prezinte saptamanal un raport privind situatia celor aflati în

închisori 1.Aparitia Regulamentelor Organice, la 1831 în Muntenia si 1832 în

Moldova, a însemnat un important pas înainte, pentru ca au impusreglementari unitare ale locurilor de executare a pedepselor în celedoua tari rom âne.

Au fost prevazute masuri privind încarcerarea, liberarea, escortareasi disciplina în închisori, iar munca de reeducare era Tncredintatapreotilor.

Fiecare închisoare era Tnzestrata cu infirmerie, batranii si bolnaviiputeau fi propusi pentru liberare, iar din beneficiul muncii detinutilor 1/3 revenea condamnatilor, iar 2/3 erau destinate Tntretinerii lor încadrul locului dedetinere 2.

În Tara Romaneasca erau sase temnite, la Bucuresti, Craiova,Giurgiu, Braila, Telega si Ocnele Mari, si în afara acestora mai

functionau 14 închisori dejudete. În Moldova functionau 13 temnite de judet, un „criminal" la lasi,arestul politic si o temnita de munca silnica la T ârgu Ocna.

Prima masura moderna de organizare a închisorilor în România afost Tnfiintarea Serviciului închisorilor prin Regulamentul aprobat prinDecretul domnesc nr. 630 din 11 august 1862, intrat în vigoare la 1octombrie 1862.

Regulamentul prevedea închisori preventive, corectionale, derecluziune la munca silnica pe viata si pe timp limitat, de recluziune lamunci silnice mai usoare, de recluziune pentru femei si corectionalepentru nev ârstnici de la 8 la 20 ani.

Stabilimentele de binefacere erau organizate pentru barbati infirmicersetori, pentru femei infirme cersetoare, pentru cersetori valizi sipentru orfani nev ârstnici.

Desi Regulamentul închisorilor din anul 1862 a reprezentat unprogres important, se simtea nevoia unei noi organizari a închisorilor,fapt realizat prin Legea asupra regimului închisorilor din anul 1874.

1 P. Zidaru, Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ed. Hamangiu, Bucuresti,2007, p. 62.

2 O. Pop, Drept penitenciar, Ed. Mirton, Timisoara, 2001, p. 1 74.

22



Sanctiunile de drept penal 21

Acest act normativ prevedea închisori de preventie si de osanda si statuaprincipiul separarii condamnatilor numai petimpul noptii.

Legea prevedea si Tnfiintarea de închisori pentru recidivisti, care erausupusi regimului separatiunii de zi si de noapte.

Recidivistii care depaseau vârsta de 70 de ani nu mai erau supusiregimului celular.

Cheltuielile necesare închisorilor de corectie, recluziune si muncasilnica erau trecute în Registrul statului, iar cele ale arestatilor preventivi în seama judetelor. Toate închisorile si aresturile preventive judetenefunctionau sub autoritatea Ministerului de Interne; iar în anul 1914acestea au trecut sub autoritatea Ministerului de Justitie.

Lipsa de fonduri a împiedicat construirea unor penitenciare noi.Conditiile materiale dificile au împiedicat aplicarea principiilor siste-melor penitenciare moderne.

Cu toate acestea, se remarca preocuparea pentru desfasurarea activi-tatilor educative care sa faca mai usoara reintegrarea condamnatului în

societate: s-au introdus Tnvatatura de carte, instructiunea religioasa,lucrul în ateliere, accesul la biblioteci.Ideile scolii pozitiviste si tezele Uniunii Internationale de Drept

Penal care au pus în evidenta functia preventiva a pedepsei au deter-minat Tnfiintarea unei Comisii de elaborare a proiectului de lege privitor la organizarea penitenciarelor si institutiilor de preventie.

Proiectul a fost adoptat de Corpurile Legiuitoare în 1929 si a intrat învigoare la 1 ianuarie 1930.

Legea avea ca principiu de baza redresarea morala si fizica,instruirea si pregatirea profesionala a indivizilor care executa pedepsesau masuri de prevenire.

Individualizarea sau adaptarea la individ a regimului de executare apedepselor si a masurilor de prevenire constituia, de asemenea, un

principiu fundamental, în acord cu toate reglementarile moderne.Evident, individualizarea presupune repartizarea condamnatilor pe

grupuri cu caracteristici comune.Astfel, dupa ce se realiza o prima separare a condamnatilor pe sexe,

adultii erau separati de minori, iarîn cadrul adultilor se facea distinctie între cei aflati la prima condamnare si cei care aveau mai multe con-damnari.

23




În cadrul acestei ultime categorii erau separati infractorii ocazionalide infractorii de obicei, care au dovedit perseverenta Tn activitatileinfractionale.

Repart izarea condamnati lor pe grupuri se facea pe baza unui

examen psihofizic, ceea ce a determinat Tnfiintarea, pe langa peni-tenciare si institute de preventie, a unor laboratoare de antropologie,care aveau si o anexa psihiatrica si care consemnau observatii leefectuate asupra condamnatilor într-un dosar antropologic.

S-a prevazut clasificarea detinut i lor în mai multe categori i dedisciplina, cu posibilitatea trecerii dintr-o categorieîn alta.

Legea a acordat importanta cuvenita educatiei în penitenciare si îninstitutele pentru minori, statornicind principiul instructiei obligatoriipentru detinutii si internatii minori, dar si pentru adultii care nu absolvi-sera Tnvatamantul primar.

Alaturi de instructia primara, s-a acordat un rol important educatieireligioase ca baza a comportamentului etic si s-a introdus, totodata,

educatia fizica drept mijloc de mentinere a starii de sanatate a con-damnatilor.Munca a fost considerata un mijloc de consolidare a procesului de

reeducare pe care trebuie sa îl parcurga condamnatii, asigurând înacelasi timp o readaptare la viata libera în conditii de onestitate.

În lege s-au prevazut cotele Tmpartirii beneficiului muncii condam-natilor în trei parti diferentiate din punct de vedere al cuantumului: oparte cuvenita statului, alta parte cuvenita victimei care nu a obtinutdespagubiri si o parte condamnatului.

Legea a mai prevazut un sistem de sanctiuni si recompense, precumsi masuri demtretinere, igiena si sanatate.

Pentru minori s-au creat institute corectionale destinate celor con-damnati la o pedeapsa, institute de educatie fortata destinate minorilor

care au savarsit infractiuni fara discernamant si institute de protectiepentru minori abandonati, vagabonzi, retardati, cu comportamentnecorespunzator, care nu au savarsit infractiuni.

17. Notiunea de pedeapsa. Pedeapsa este o sanctiune specifica drep-tului penal, chiar daca termenul este folosit si în afara dreptului penal, sireprezinta cea mai importanta categorie de sanctiuni de drept penal.

Pedeapsa intra în categoria sanctiunilor represive, spre deosebire demasurile de siguranta, care sunt masuri preventive. Ea este destinata sa

24




23

puna capat activitatii infractionale si sa determine o schimbare amentalitatii infractorului.

Totodata, pedepsele sunt sanctiuni de baza, în sensul ca, ori de câteori legea incrimineaza o fapta, trebuie sa prevada ca sanctiune opedeapsa.

Din cele mai vechi timpuri pedeapsa a fost o sanctiune asociata cuideea de razbunare: victima era aceea care, actionand sub imperiuliritarii provocate de ofensa ori vatamarea care i-a fost cauzata, provoacala rândul sau autorului o suferinta. Mai târziu, oamenii s-au grupat sis-au supus unei autoritati comune, care intervenea în disputele indivi-duale, cu grija de a respecta ordinea în cadrul grupului si de a asigurapacea tuturor.

Justitia privata a disparut cu timpul, transformându-se în justitiaclanului, tribului, cetatii, statului1.

18. Sanctiunile de drept penal. Sanctiunile de drept penal suntmasuri coercitive specifice dreptului penal, impuse de instanta de judecata printr-o hotarare judecatoreasca, drept consecinta a savarsiriiunei infractiuni.

Sanctiunile de drept penal sunt un mijloc de restabilire a ordinii dedrept si de realizare a reglementarii juridice a relatiilor de apararesociala2.

Realizarea prin constrângere a ordinii de drept semnifica aplicarea siexecutarea sanctiunilor de drept penal.

Daca în cadrul raporturilor de conformare sanctiunea constituie oalternativa la conduita de conformare, în cadrul raporturilor conflictualesanctiunea apare ca element al acestora, mai exact constituind obiectullor 3.

19. Caracteristicile sanctiunilor de drept penal. Sanctiunile de dreptpenal au o puternica componenta coercitiva si, din acest motiv, sepoate spune ca au caracter represiv.

Sanctiunile de drept penal implica un regim coercitiv, anumiteprivatiuni si, din acest motiv, au caracter represiv, fata de sanctiunile dedrept civil, care au caracter reparator.

1 R. Schmelck, G. Picca, op. cit., p. 4.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 280.3 Ibidem.

25




Totodata, prin faptul ca Tmpiedica savarsirea de infractiuni, sanctiu-nile de drept penal au caracter preventiv.

În doctrina 1 s-a precizat ca sanctiunile de drept penal au caracter

necesar si inevitabil.

Procesul penal este guvernat de principiul oficialitatii, organele judiciare av ând obligatia sa exercite din oficiu actiunea penala, cuexceptia infractiunilor pentru care este prevazuta plangerea prealabila.Odata stabilita raspunderea penala, aplicarea sanctiunii este inevitabila,spre deosebire de sanctiunile extrapenale.

Si, în sfarsit, cea mai importanta caracteristica a sanctiunilor de dreptpenal este aceea ca intervin exclusiv postdelictual. Aplicarea lor esteposibila numai ca urmare a savarsirii faptelor prevazute de legeapenala 2.

20. Clasificarea sanctiunilor de drept penalA. Pedepsele sunt sanctiuni specifice dreptului penal, în sensul ca

fiecarei infractiuni trebuie sa Ti corespunda o pedeapsa. Chiar daca auun caracter aflictiv, impun ând o restr ângere a libertatii si/sau adrepturilor persoanei, scopul lor este apararea societatii de infractiuni siprevenirea savarsirii de fapte penale. Pedepsele sunt singurele sanctiunicu caracter represiv, care printr-o actiune coercitiva si în acelasi timpeducativa tind sa determine o schimbare a mentalitatii antisociale acondamnatului.

B. Masurile educative sunt sanctiuni care constau în masuri de refa-cere sau corectare a procesului educativ, aplicabile exclusiv minorilor.

Masurile educative se Tntemeiaza pe teza ca savarsirea de infractiunide catre minori este rezultatul unor grave deficiente educative. Desi auo components coercitiva, implic ând restrictii ale libertatii minorilor,masurile educative sunt lipsite de caracter represiv. Aceste sanctiunisunt adecvate conditiilor psihofizice ale minorilor, cu personalitati încurs de formare si susceptibili de influentare prin astfel de masuri.

C. Masurile de siguranta sunt sanctiuni de drept penal cu caracter exclusiv preventiv, care se iau fata de persoanele care savarsesc faptepenale din cauza unei stari de pericol pe care acestea o prezinta si care

1 V. Dongoroz, op. cit., p. 576.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 285.

26




25

le-ar putea determina sa savarseasca alte fapte prevazute de legea penal a.Scopul masurilor de siguranta este Tnlaturarea starii de pericol care

poate determina savarsirea de fapte antisociale.Starile de pericol nu trebuie confundate cu pericolul social al infrac-

tiunii, întrucât aceste stari de pericol nu tin de fapta, ci de persoanafaptuitorului si nu pot fi combatute prin aplicarea de pedepse, întrucâtfaptele nu tin de constiinta sau vointa faptuitorului. Masurile desiguranta nu sunt conditionate de existenta raspunderii penale.

Capitolul al II-leaPedeapsa

21. Notiune. Pedeapsa este o sanctiune specifica dreptului penal,desi în sens larg termenul este folosit si în alte domenii ale dreptului.

Am putea defini pedeapsa ca o masura coercitiva prevazuta de legepentru savarsirea unei infractiuni si aplicata de instanta judecatoreascaprintr-o hotarare definitiva.

22. Caracteristicile pedepsei. a) Pedeapsa este o masura de constrân-gere. Orice pedeapsa presupune fie privarea de libertate si restr ângereaunor drepturi, fie numai restr ângerea unor drepturi si este în masura saproduca un disconfort, o suferinta, o stare de frustrare.

Constrângerea este de esenta pedepsei si este impusa de necesitateaapararii valorilor sociale vatamate sau puse în pericol prin infractiune.

Apararea societatii împotriva savarsirii de infractiuni, asigurarea

valorilor sociale ocrotite de lege sunt realizabile numai în cazul reactieiprompte a organelor judiciare în situatia savarsirii unei infractiuni, iar instrumentul este constr ângerea pe care o implica pedeapsa.

b) Pedeapsa este un mijloc de reeducare, întrucât regimul de exe-cutare este Tnsotit de un proces educativ care Tsi propune sa influentezeconduita viitoare a condamnatului.

De regula, privarea de libertate, restr ângerea unor drepturi sunt denatura sa influenteze starea psihica a condamnatului în sensul evitariisavarsirii unor fapte antisociale.

Constrângerea rezultata din punerea în executare a pedepsei nu esteun scop în sine, ci este subsumata procesului educativ care trebuie sa

27




Tnsoteasca executarea oricarei pedepse si care are drept scop eliminareadin constiinta condamnatului a recurgerii la fapte antisociale ca mijlocde solutionare a tendintelor, nevoilor sau starilor conflictuale în cares-ar afla acesta la un moment dat.

Caracterul coercitiv si caracterul educativ trebuie sa ramana împle-tite organic pe tot parcursul executarii pedepsei, asigur ând succesulacesteia: prevenirea savarsirii de noi infractiuni.

c) Pedeapsa se aplica în scopul prevenirii savarsirii de noi infrac -

tiuni. Prevenirea savarsirii de noi infractiuni este o trasatura esentiala apedepsei. Aceasta realizeaza o preventie speciala, împiedic ându-l pecondamnat sa mai savarseasca infractiuni, si, totodata, induce o stare detemere si altor persoane care ar fi tentate sa savarseasca astfel de fapte.

Prevenirea savarsirii de noi infractiuni exprima atat ratiunea pedep -sei, c ât si aptitudinea acesteia de a determina transformarea constiinteicondamnatului. Pedeapsa nu poate fi conceputa decat în vedereaprevenirii savarsirii de noi infractiuni.

23. Scopul pedepsei. Pedeapsa fiind cel mai important mijloc derealizare a scopului legii penale, si anume apararea împotriva infractiu-nilor a ordinii de drept, scopul sau se identifica cu scopul legii penale 1.

Potrivit art. 52 alin. (1) C. pen., scopul pedepsei este prevenireasavarsirii de noi infractiuni. Pedeapsa realizeaza scopul preventieigenerale at ât prin prevederea ei în legea penala, c ât si prin aplicareaconcreta asupra infractorului, prin caracterul sau de exemplaritate.

Pedeapsa trebuie sa raspunda necesitatii de aparare a societatii împotriva infractiunilor.

Pedeapsa exercita o influenta generala si difuza asupra compor-tamentului infractional at ât prin riscul pe care si-l asuma faptuitorul de afi prins, arestat si adus în fata instantei, c ât si ca urmare a conditiilor de

executare a pedepsei.Pedeapsa realizeaza o preventie speciala asupra condamnatului,

împiedic ând recidiva. Îndeplinirea acestui obiectiv nu trebuie sa deter -mine un regim de executare excesiv de sever, care sa îl faca pecondamnat sa iasa din penitenciar mai agresiv dec ât a intrat sau sa îlfaca inapt fizic si psihic sa ocupe un loc util în societate.

1 Idem, p. 294.

28




27

Doctrina nu concepe azi o Tnmultire a suferintelor condamnatului, cio reducere a lor, nelasand sa subziste dec ât cele ce rezulta din natura

executarii pedepsei privative de libertate 1.

24. Functiile pedepsei. a) Functia de constr ângere. De esenta pedepsei este impunerea unor privatiuni de ordin fizic si moral condamnatului, de natura a-i provoca o anumita suferinta.

Constr ângerea exclude suferinte fizice de genul torturii, munciifortate sau desfasurarii unor activitati care aduc atingere demnitatiiumane.

b) Functia de reeducare. Aceasta completeaza functia de constr ângere prin influenta directa si imediata pe care o are asupra celui con-damnat, scoaterea sa din mediul în care si-a dus pana atunci existenta,prin impunerea unor privatiuni, prin desfasurarea unor activitati edu

cative cu participarea activa a celui condamnat.c) Functia de exemplaritate consta în influenta pe care o produceasupra altor persoane aplicarea pedepsei condamnatului. Fermitatea cucare este aplicata pedeapsa, dezaprobarea generala de care este Tnsotitafapta si caracterul inevitabil al pedepsei influenteaza opinia publica.

d) Functia de eliminare este realizata prin scoaterea temporara acelui condamnat din mediul social. În acest fel, societatea este ferita deeventuala apetenta a celui condamnat pentru savarsirea de noi infrac-tiuni, iar asupra celui condamnat se exercita influenta educativa apedepsei.

25. Categorii de pedepseA. Dupa obiectul asupra caruia poarta:

a) pedepse corporale. În prezent, pedeapsa cu moartea mai existanumai în unele sisteme de drept;

b) pedepse privative sau restrictive de libertate - constau în lipsireade libertate sau Tngradirea libertatii condamnatului: închisoarea,interzicerea de a parasi localitatea etc.;

c) pedepse pecuniare - au ca obiect patrimoniul condamnatului:amenda, confiscarea;

1 Ch. Germain, op. cit., p. 21.

29




d) pedepse privative sau restrictive de drepturi - se exercita asupradrepturilor condamnatului, al caror exercitiu este suspendat pe diversetermene;

e) pedepse morale - constau în dezaprobarea publica a infractorului

si a faptei sale: mustrarea, blamul public, afisarea hotararii de con-damnare.

B. Dupa importanta atribuita pedepsei din punct de vedere functio -nal:

a) pedepse principale - care pot fi stabilite si aplicate singure; fiecareinfractiune are prevazuta o pedeapsa principals, la care se pot alaturapedepse complementare si accesorii;

b) pedepse complementare - se aplica de instanta de judecata, pebaza legii, în completarea pedepsei principale;

c) pedepsele accesorii - sunt atasate de lege la pedeapsa principals,ca un accesoriu al acesteia.

26. Pedepsele principale pentru persoana fizica sunt prevazute înart. 53 C. pen.:

- detentiunea pe viata;- închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;- amenda de la 100 lei la 50.000 lei.Detentiunea pe viata a fost introdusa prin Decretul-lege nr. 6/1990,

înlocuind pedeapsa cu moartea.Detentiunea pe viata este prevazuta alternativ cu pedeapsa închisorii

de 25 ani, cu exceptia infractiunilor de genocid pe timp de razboi-art. 357 alin. (2) C. pen. - si tratamente neomenoase pe timp de razboi-art. 358 alin. (4) C. pen., c ând este prevazuta ca pedeapsa unica.

Detentiunea pe viata nu se aplica persoanei care a împlinit 60 de anila data pronuntarii hotararii, iar daca cel condamnat a împlinit v ârsta de60 de ani în timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se înlo-cuieste cu închisoarea pe timp de 25 ani.

În cazul minorilor, c ând legea prevede pentru infractiunea savarsitapedeapsa detentiunii pe viata, se aplica închisoarea de la 5 la 20 ani,potrivit art. 109 alin. (2) C. pen.

30




29

27. Functiile închisorii. a) Închisoarea este un mijloc de constr ân-

gere, pentru ca lipseste de libertate pe cel condamnat, asigur ându-i o

izolare de societate pe o durata de timp.b) Închisoarea este un mijloc de reeducare, întruc ât, pe durata

executarii pedepsei, cel condamnat este obligat sa respecte ordinea sidisciplina locului de detinere si sa se supuna programului educativ.

c) Închisoarea este un mijloc de prevenire a savarsirii de infractiuni,

întrucât, pe durata executarii pedepsei, cel condamnat este izolat demediul social si nu poate savarsi infractiuni de genul celor pe care le-asavarsittn stare de libertate.

28. Regimul de executare a închisorii. Sunt cunoscute mai multeregimuri de executare a pedepsei închisorii:

a) Regimul detinerii în comun a infractorilor de toate categoriile, fara

distinctii de varsta, sex, antecedente penale, gravitatea infractiunii etc.Cei condamnati sunt detinuti în spatii comune, at ât ziua, c ât sinoaptea.

Avantajele acestui sistem constau în aceea ca presupune cheltuielimai reduse, este usor de organizat si suportabil pentru condamnati.

Dezavantajele constau în aceea ca faciliteaza contacte între con -damnati de diferite categorii, care transforms penitenciarul într-o scoalaa crimei.

b) Regimul izolarii celulare (pennsylvanian) a fost experimentat înAnglia si adoptat apoi de statul Pennsylvania în 1790.

Pe timpul executarii, condamnatii stau izolati în celule perioadelungi de timp, noaptea si ziua, cu interdictie de a comunica cu vreopersoana.

Sistemul celular a fost creat ca o reactie fata de regimul comun siprezinta avantajul ca se evita influentele negative.

Dezavantajele sunt numeroase: este un sistem cu costuri mari,izolarea favorizeaza tulburari psihice, nu se poate organiza muncacondamnatului în celula.

c) Regimul mixt (auburnian) aplica izolarea celulara numai pe timpulnoptii, iar ziua detinutii lucreaza în comun, fara a comunica între ei.

Avantajul consta Tn aceea ca detinutul participa la munca, se eliminainfluentele negative, dar regimul auburnian nu stimuleaza la resocia-lizare.

31




d) Regimul progresiv (irlandez) consta în detinerea în regim celular,dupa care, pe masura comportarii bune, se poate trece la detinerea înregim comun, apoi la semilibertate si, în cele din urma, daca celcondamnat da dovezi temeinice de îndreptare, la liberare conditionata.

29. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative delibertate. Regimul de detinere în Rom ânia este comun. Condamnatiisunt separati dupa sex, natura infractiunii, durata pedepsei, starea derecidiva, precum si dupa comportament.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt:a) regimul de maxima siguranta;b) regimul închis;c) regimul semideschis;d) regimul deschis.Asa cum rezulta din prevederile art. 19 alin. (2) din Legea

nr. 275/2006, regimurile de executare a pedepselor privative de

libertate se diferentiaza în raport cu gradul de limitare a libertatii demiscare a persoanelor condamnate, modul de desfasurare a activitatilor si conditiile de detentie.

Regimul de maxima siguranta se aplica persoanelor condamnate lapedeapsa detentiunii pe viata si persoanelor condamnate la pedeapsa

închisorii mai mare de 15 ani.Natura, modul de savarsire a infractiunii, precum si persoana

condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate înregimul de executare imediat inferior ca grad de securitate.

Capitolul al III-lea

Amenda

30. Nojiune. Primele forme de represiune au cuprins si un aranja-ment banesc între victima si inculpat: compozitiunea.

Odata cu etatizarea represiunii, statul a Tnteles sa pretinda pentruinterventia sa o suma de bani, sub forma unei pedepse pecuniare carereprezenta amenda.

32



Sanctiunile de drept penal 31

La romani, întâlnim frecvent pedeapsa amenzii (res pecuniaria,multa) si a confiscarii (publicatio bonorum, ademptio bonorum)1.

Amenda reprezinta o suma de bani pe care condamnatul este obligatsa o achite organelor statului, iar functia coercitiva a acestei sanctiuni se

exercita prin micsorarea patrimoniului sau, prin starea de disconfortfinanciar creata de executarea pedepsei amenzii.

Aplicarea pedepsei amenzii prezinta numeroase avantaje:a) se evita scoaterea condamnatului din mediul de viata obisnuit si,

în acelasi timp, se evita contactul cu lumea infractionala;b) este adaptabila, prezentând o buna individualizare;c) este remisibila, putând fi restituita în cazul unei erori judiciare.Efectele negative2 ale pedepsei constau în aceea ca repercusiunile

aplicarii se pot rasfrange si asupra altor persoane. În reglementarea Codului penal de la 1968, amenda este prevazuta

ca pedeapsa principals, unica sau alternativ cu pedeapsa închisorii, nueste prevazuta cumulativ cu pedeapsa privativa de libertate.

Amenda a fost prevazuta ca pedeapsa alternativa la pedeapsa închisorii pentru infractiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de maximum 2 ani.

31. Limitele speciale ale amenzii. Dispozitiile privitoare la limiteleamenzii sunt cuprinse în art. 63 C. pen., care stabilesc un minim si unmaxim în trei situatii:

a) când legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i a rata limitele(minim 150 lei, maxim 10.000 lei);

b) când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 1 an (minimul este de 300 lei si maximul de15.000 lei);

c) când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa

închisorii mai mare de un an (minim 500 lei, maxim 30.000 lei).Limitele generale ale amenzii prevazute de art. 53 C. pen. sunt 100

lei si maximum 50.000 lei.

32. Înlocuirea pedepsei amenzii pentru persoana fizica. Legeapenala a prevazut posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii cu închi-

1 V. Dongoroz, op. cit., p. 628.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 312.

33




soarea pentru situatia în care condamnatul se sustrage cu rea-credintade la executarea amenzii.

Amenda poate fi Tnlocuita cu pedeapsa închisorii în limitele în careaceasta este prevazuta pentru infractiunea savarsita. Înlocuirea este

posibila numai la infractiunile la care amenda este prevazuta alternativ,nu si în cazurile în care amenda este prevazuta ca pedeapsa unica.

Daca instanta a recunoscut în favoarea inculpatului circumstanteatenuante, acestea nu pot fi Tnlaturate ca efect al înlocuirii pedepseiamenzii cu închisoarea.

În acest caz, transformarea pedepsei amenzii în pedeapsa închisoriitrebuie sa aiba în vedere daca minimul special al pedepsei închisoriieste de 3 luni sau mai mare ori este sub 3 luni.

Instanta care Tnlocuieste pedeapsa amenzii cu închisoarea, în limiteleprevazute de lege, trebuie sa individualizeze noua pedeapsa nu numai înraport de limitele legale, ci si cu partea din amenda care a fost achitata.

Capitolul al IV-leaPedepsele complementare aplicabile persoanei fizice

33. Interzicerea unor drepturi este o pedeapsa restrictiva de drepturicare se adauga la pedeapsa închisorii. Interdictia este temporara, de la 1la 10 ani, si priveste numai exercitiul drepturilor, nu si capacitatea de adobândi astfel de drepturi.

Pedeapsa interzicerii unor drepturi este prevazuta în art. 64 C. pen.si consta în interzicerea unuia sau a unora dintre urmatoarele drepturi:

a) Dreptul de a alege si de a fi ales în autoritatile publice sau înfunctii elective publice. Interdictia priveste exercitiul drepturilor elec-

torale prevazute de Constitutia României si se refera atat la dreptul de aalege, cât si la dreptul de a fi ales.

b) Dreptul de a ocupa o functie implicând exercitiul autoritatii destat. Condamnatul nu poate fi încadrat într-o astfel de functie sau nu maipoate continua sa ocupe o astfel de functie. În principiu, interzicereaacestui drept nu poate fi pronuntata decat alaturi de interzicerea drepturilor electorale.

c) Dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de adesfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul

34




33

pentru savarsirea infractiunii. Interzicerea se pronunta numai în situatiile în care condamnatul s-a folosit de activitatea, functia sau profesia sa

pentru a savarsi infractiunea.d) Drepturile parintesti. Aceste drepturi pot fi interzise pe durata

stabilita prin hotararea de condamnare. Odata condamnatul decazut dindrepturile parintesti, instanta civila poate institui tutela minorului, lacererea autoritatii tutelare.

Instanta pronunta interzicerea drepturilor parintesti în cazul savarsiriiunor infractiuni care constituie Tncalcari grave ale obligatiilor parintesti.

e) Dreptul de a fi tutore sau curator. Aceasta pedeapsa poate fi apli-cata pentru savarsirea unor infractiuni care îl fac pe autorul lor nedemnsa Tndeplineasca sarcina de tutore sau de curator, întrucât ar primejduigrav interesele minorului.

34. Conditii de aplicare a pedepsei interzicerii unor drepturi. Înconformitate cu prevederile art. 65 C. pen., pedeapsa complementara ainterzicerii unor drepturi se aplica numai pe langa pedeapsa închisoriide cel putin 2 ani.

Aplicarea pedepsei este obligatorie atunci c ând este prevazutapentru infractiunea savarsita. În celelalte cazuri, poate fi aplicata deinstanta atunci c ând pedeapsa închisorii la care a fost condamnat cel încauza este cel putin 2 ani si c ând se apreciaza ca aplicarea pedepseicomplementare este necesara în raport cu natura si gravitatea infrac -tiunii, cu Tmprejurarile cauzei si cu persoana infractorului.

35. Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi. Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi se executa dupa ce pedeapsa

principala a închisorii a fost în întregime executata sau considerata caexecutata.

Executarea poate sa înceteze înainte de expirarea duratei stabilite înhotararea de condamnare, atunci c ând intervine o cauza care Tnlaturaconsecintele penale ale faptei.

Daca cel condamnat este liberat conditional executarea începe ladata când s-a împlinit executarea pedepsei.

36. Degradarea militara. Pedeapsa complementara a degradarii mili-tare se aplica numai condamnatilor militari sau rezervisti si consta înpierderea gradului militar si a dreptului de a purta uniforma. Sub aspec-

35




tul naturii, este o pedeapsa determinata, iar sub aspectul duratei, este opedeapsa nedeterminata, în sensul ca legea nu prevede o limita a durateisale1. Efectele degradarii militare continua sa se produca chiar si dupareabilitare, asa cum rezulta din prevederile art. 133 alin. (2) C. pen.

Degradarea militara este obligatorie când pedeapsa principals apli-cata militarilor sau rezervistilor este mai mare de 10 ani sau detentiuneape viata. Aplicarea pedepsei este facultativa cand militarul sau rezer-vistul a savarsit o infractiune intentionata, iar pedeapsa pe care i-aaplicat-o instanta de judecata este de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani.

Capitolul al V-leaPedepsele accesorii

37. Notiune. Pedeapsa accesorie este o pedeapsa privativa de drep-turi care Tnsoteste pedeapsa principala a detentiunii pe viata sau a închisorii, ca un accesoriu al acesteia2.

Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage interzicerea drepturilor prevazute în art. 64 lit. (a)-(c) C. pen.

Interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. d) si e) se aplicanumai tinandu-se seama de natura si gravitatea infractiunii savarsite, deTmprejurarile cauzei, de persoana infractorului si de interesele copiluluiori ale persoanei aflate sub tutela sau curatela.

Insotind pedeapsa principala, pedeapsa accesorie dureaza atat cât du-reaza si executarea pedepsei principale. Pe durata suspendarii conditionatea executarii pedepsei închisorii sau suspendarii sub supraveghere aexecutarii acestei pedepse se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Capitolul al VI-leaPedepsele aplicabile persoanei juridice

38. Amenda. Este singura pedeapsa principala prevazuta pentrupersoana juridica, în cuantum de la 2.500 lei la 2.000.000 lei.

1 Idem, p. 319.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 330.

36




35

Ca si în cazul persoanei fizice, limitele amenzii au fost prevazute înPartea generala a Codului penal, iar normele speciale prevad ca se

aplica persoanei juridice pedeapsa amenzii.Pentru determinarea limitelor amenzii trebuie sa aiba loc calificarea

juridica a faptei savarsite de persoana juridica în cadrul activitatii sale, în numele ori în interesul acesteia, pentru ca, în raport cu pedeapsaprevazuta de lege pentru persoana fizica, sa se determine în concretlimitele amenzii aplicabile.

Prin caracteristicile sale, pedeapsa amenzii se dovedeste adecvatanu numai persoanelor fizice, ci si subiectelor colective de drept.

39. Pedepsele complementare aplicate persoanei juridiceA. Dizolvarea persoanei juridice. Desi este caracterizata de lege ca

pedeapsa complementara, dizolvarea este cea mai severa sanctiune ce

poate fi aplicata persoanei juridice si are un caracter exceptional, fiind justificata prin aceea ca persoana juridica a fost constituita în scopulsavarsirii de infractiuni si trebuie eliminata din societate.

Aceasta pedeapsa se aplica si în caz de neexecutare cu rea-credintaa vreuneia dintre pedepsele complementare prevazute de art. 53 1

alin. (3) lit. b)-d) C. pen.Dizolvarea persoanei juridice are ca efect declansarea procedurii de

lichidare si, în acest scop, o copie a hotararii definitive de condamnarese trimite de Tndata instantei civile, care va proceda la desemnarea unuilichidator.

B. Suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice. Prin suspendare Tntelegem încetarea activitatii persoanei juri

dice în ansamblu sau numai a uneia sau unora dintre activitatile sale pedurata prevazuta în art. 53 1 alin. (3) lit. b) C. pen., adica de la 3 luni laun an, în cazul suspendarii activitatii în ansamblu, si de la 3 luni la 3ani, în cazul suspendarii unei anumite activitati în legatura cu care s-asavarsit infractiunea.

Suspendarea activitatii este perceputa si ca sanctiune mai grava,aplicata, potrivit art. 71 3 alin. (2), în cazul neexecutarii cu rea-credinta apedepsei complementare prevazute de art. 53 1 alin. (3) lit. e) C. pen., aafisarii sau difuzarii hotararii de condamnare.

Dizolvarea sau suspendarea activitatii persoanei juridice nu se aplicapartidelor politice, sindicatelor, patronatelor si organizatiilor religioase

37




ori apartinand minoritatilor, persoane juridice constituite potrivit legii,nici celorcareTsi desfasoara activitatea în domeniul presei.

C. Închiderea unor puncte de lucru. Este o pedeapsa complementara

care consta, potrivit art. 71 5 alin. (1) C. pen., în închiderea unuia sau maimultor puncte de lucru apartinand persoanei juridice cu scop lucrativ, încare s-a desfasurat activitatea în realizarea careia s-a savarsit infractiunea.

Aceasta pedeapsa nu se aplica persoanelor juridice care Tsi desfa -soara activitatea în domeniul presei.

D. Interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice.Este prevazuta de art. 71 6 C. pen. si consta în suspendarea dreptului de aparticipa la procedurile de achizitii publice, direct sau indirect. Este omasura care are rolul de a preveni savarsirea de noi infractiuni si de adetermina persoana juridica sa uzeze de procedee exclusiv licite înactivitatea sa de obtinere a unor contracte de achizitii publice. Durata

sanctiunii este cea prevazuta de art. 531

alin. (3) lit. d) C. pen., de la unu la3 ani.

E. Afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare. Este o pedeapsacomplementara al carei scop este prevenirea savarsirii de noi infractiunide catre persoana juridica, prin prezentarea publica a situatiei acesteia,pentru avertizarea eventualilor sai parteneri. Afisarea hotararii serealizeaza în extras, în forma si locul stabilite de instanta, pentru operioada cuprinsa între o luna si 3 luni.

Difuzarea hotararii de condamnare se face în extras si în formastabilita de instanta, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale oriprin alte mijloace de comunicare audiovizuala desemnate de instanta.

Daca difuzarea se face prin presa scrisa sau audiovizuala, instantastabileste numarul aparitiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar încazul difuzarii prin alte mijloace audiovizuale, durata acesteia nu poatedepasi 3 luni.

Prin afisarea sau difuzarea hotararii de condamnare nu poate fidezvaluita identitatea victimei; cheltuielile de afisare sau difuzare sesuporta de persoana juridica condamnata.

38



Titlul al III-leaOrganizarea şi executarea

pedepselor privative de libertate

Capitolul IPunerea în executare a pedepsei închisorii

40. În conformitate cu prevederile art. 418 C. proc. pen., hotărâreainstanţei penale, rămasă definitivă la prima instanţă de judecată, lainstanţa de apel sau la instanţa de recurs, se pune în executare de cătreprima instanţă de judecată, care devine instanţa de executare.

Hotărârile pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie se pun în executare de Tribunalul Bucureşti.

Dacă hotărârea rămâne definitivă la o instanţă superioară, aceastaare obligaţia de a trimite, de îndată, instanţei de executare un extras dinacea hotărâre, în vederea punerii în executare.

Instanţa de executare deleagă unul dintre judecătorii săi pentru efec-tuarea punerii în executare. Executarea pedepselor se desfăşoară subsupravegherea, controlul şi autoritatea judecătorului delegat.

Preşedintele curţii de apel desemnează anual unul sau mai mulţi judecători delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertatepentru fiecare penitenciar aflat în circumscripţia teritorială a curţii deapel.

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de liber-tate supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea

pedepselor şi exercită toate atribuţiile prevăzute de Legea nr. 275/2006privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal.

Potrivit art. 420 C. proc. pen., pedeapsa închisorii şi a detenţiunii peviaţă se pun în executare prin emiterea mandatului de executare.

Mandatul de executare se emite de instanţa de executare în treiexemplare şi cuprinde: denumirea instanţei care a emis mandatul, data

39



38 Drept execu ţional penal

emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prev ăzute în art. 70C. proc. pen., num ărul şi data hot ărârii care se execut ă, denumireainstanţei care a pronun ţat-o, pedeapsa pronun ţată şi textul de lege aplicat,timpul re ţinerii şi arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei,

menţiunea dac ă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare şi dedeţinere, semn ătura preşedintelui, precum şi ştampila acelei instan ţe.

În cazul în care cel condamnat se afl ă în stare de libertate, odat ă cuemiterea mandatului, judec ătorul delegat emite şi un ordin prin care seinterzice condamnatului s ă părăseasc ă ţara. Ordinul se întocme şte întrei exemplare şi cuprinde datele prev ăzute de lege pentru mandatul deexecutare şi dispozi ţia de interzicere a p ărăsirii ţării. Ordinul se transmi -te organului competent s ă elibereze pa şaportul şi InspectoratuluiGeneral al Poli ţiei de Frontier ă.

În vederea punerii în executare a mandatului emis în baza uneihotărâri judec ătoreşti definitive de condamnare, organul de poli ţiepoate p ătrunde în domiciliul sau re şedinţa unei persoane f ără învoirea

acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice f ără învoirea repre -zentantului legal al acesteia. În vederea aducerii la îndeplinire a mandatului de executare, se

trimit dou ă exemplare organului de poli ţie, comandantului locului dedeţinere, c ând condamnatul este arestat, sau comandantului unit ăţiimilitare unde face serviciul militar cel condamnat.

În baza mandatului de executare, organul de poli ţie procedeaz ă laarestarea condamnatului, c ăruia i se înmânează un exemplar alacestuia, dup ă care este dus la locul de de ţinere cel mai apropiat, undeorganul de poli ţie predă celălalt exemplar al mandatului de executare.

Dacă persoana împotriva c ăreia s-a emis mandatul nu este g ăsită,organul de poli ţie întocme şte un proces-verbal în care consemneaz ăcele constatate şi ia măsuri pentru darea în urmărire a celui condamnat.

Pedeapsa închisorii cu executare la locul de munc ă se pune înexecutare prin emiterea mandatului de executare.

Mandatul se emite în 4 exemplare şi cuprinde, pe l ângă menţiunileprevăzute în art. 420 C. proc. pen., urm ătoarele date: denumirea, sediulunităţii unde se execut ă pedeapsa, dispozi ţia de executare a pedepseicătre conducerea unit ăţii şi de re ţinere şi vărsare la bugetul de stat acotei prev ăzute de lege.

În vederea aducerii la îndeplinire a mandatului de executare emis, setrimite c âte un exemplar unit ăţii unde se va executa pedeapsa, con-

40



Organizarea şi executarea pedepselor privative de libertate

39

damnatului şi organului de poliţie din localitatea în care îşi are sediulunitatea.

Totodată, o copie de pe dispozitivul hotărârii se trimite de instanţade executare consiliului local în a cărui rază teritorială îşi are domiciliulcondamnatul.

Dacă persoana faţă de care se efectuează executarea mandatuluiridică obiecţiuni în ce priveşte identitatea, este condusă în faţa instanţeilocului unde a fost găsită. Când este necesar, instanţa cere relaţii jude-cătorului care a emis mandatul.

Până la rezolvarea obiecţiilor, instanţa, dacă apreciază că nu existăpericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotrivacăreia s-a executat mandatul.

Dacă instanţa constată că persoana adusă nu este cea arătată înmandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constată că obiecţiile sunt

nefondate, dispune executarea mandatului. În acest sens, procedează la ascultarea condamnatului şi dispune,prin încheiere, arestarea acestuia.

În cazul condamnării la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţio-nată a executării sau cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, instanţa,potrivit art. 359 alin. (1) C. proc. pen., atrage atenţia celui condamnatasupra dispoziţiilor a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

Dacă instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supra-veghere, preşedintele face cunoscut celui condamnat măsurile de supra-veghere la care este supus şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte.

În toate cazurile în care s-a pronunţat condamnarea cu suspendareacondiţionată a executării pedepsei ori cu suspendarea executării pedep-sei sub supraveghere, instanţa de executare aduce aceasta la cunoştinţaunităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea, iar în cazul suspen-dării executării pedepsei sub supraveghere, şi organului de poliţie dinlocalitatea unde domiciliază condamnatul.

41. Temeiul executării pedepselor. În conformitate cu art. 2 dinLegea nr. 275/2006, pedepsele se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.

Potrivit art. 416 C. proc. pen., hotărârile primei instanţe rămân defi-nitive:

1. la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nicirecursului;

41



40 Drept execuţional penal

2. la data expirării termenului de apel:a) când nu s-a declarat apel în termen;b) când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;3. la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea

termenului de apel;4. la data expirării termenului de recurs, în cazul hotărârilor nesu

puse apelului sau dacă apelul a fost respins:a) când nu s-a declarat recurs în termen;b) când recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;5. la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menţio

nate la pct. 4, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului derecurs;

6. la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârilor menţionate la pct. 4.

Potrivit art. 4161 C. proc. pen., hotărârile instanţei de apel rămândefinitive:

1. la data expirării termenului de recurs:a) când apelul a fost admis fără trimitere pentru rejudecare şi nu s-a

declarat recurs în termen;b) când recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit. a) a

fost retras înăuntrul termenului;2. la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii menţionate

la lit. a), dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;3. la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat

împotriva hotărârii menţionate la lit. a). În sfârşit, potrivit art, 417 C. proc. pen., hotărârea instanţei de recurs

rămâne definitivă la data pronunţării acesteia când:a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de

recurs, fără rejudecare;b) cauza a fost rejudecată de instanţa de recurs, după admiterearecursului;

c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.

42



Organizarea şi executarea pedepselor privative de libertate 41

Capitolul al II-leaExecutarea pedepselor privative de libertate

42. Penitenciarele, potrivit art. 11 din Legea nr. 275/2006, sunt locurianume destinate executării pedepselor detenţiunii pe viaţă şi a închisorii.

înfiinţarea penitenciarelor se face prin hotărâre a Guvernului,acestea au personalitate juridică şi se află în subordinea AdministraţieiNaţionale a Penitenciarelor.

Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin ordin alministrului justiţiei, iar prin decizia directorului Administraţiei Naţionalea Penitenciarelor se pot înfiinţa secţii interioare sau exterioare în raportcu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, cate-goriile de persoane condamnate şi cerinţele speciale de protecţie a anu-mitor categorii de persoane condamnate.

Legea reglementează şi posibilitatea înfiinţării unor penitenciare

speciale: pentru minori şi tineri, pentru femei şi penitenciare-spital.De asemenea, în cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii specialede arestare preventivă.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţia publică cupersonalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, avândca scop coordonarea şi controlul activităţii unităţilor organizate însubordinea sa.

Finanţarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se asigură dinsubvenţii acordate de la bugetul de stat şi din venituri proprii. Veniturileobţinute prin munca prestată de către persoanele condamnate suntfolosite pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.

Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în calitate de autoritatede coordonare şi control al activităţii penitenciarelor, îi revine sarcina

stabilirii penitenciarului la care persoana condamnată va executa pedeap-sa privativă de libertate. Articolul 11 alin. (5) din Legea nr. 275/2006stabileşte drept criteriu de alegere a penitenciarului apropierea acestuiade localitatea de domiciliu a persoanei condamnate.

La repartizarea condamnaţilor se au în vedere principiile statuate deart. 57 C. pen., potrivit cărora femeile execută pedeapsa închisorii sepa-rat de bărbaţi, iar minorii separat de majori.

În fiecare penitenciar funcţionează o comisie pentru individualizarearegimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcătuită din

43




conducerea penitenciarului, personal medical şi educativ, în care intrăşi un consilier din cadrul serviciului de probaţiune.

43. Primirea condamnaţilor. Executarea pedepsei începe odată cu

depunerea condamnatului în penitenciar şi predarea unui exemplar almandatului de executare administraţiei penitenciarului1.

Condamnaţii sunt primiţi cu dosarele de penitenciar, care sunt întocmite de organele însărcinate cu aducerea la îndeplinire a manda-tului de executare2.

Dosarul de penitenciar este un document care îl însoţeşte pecondamnat pe toată durata detenţiei, consemnând comportarea acestuiape timpul executării pedepsei şi punând în evidenţă eficienţa regimuluila care a fost supus.

Dosarul de penitenciar cuprinde datele biografice ale condamnatului,starea de recidivă şi antecedentele penale, date privind munca efectuatăde condamnat pe timpul executării pedepsei, caracterizări ale con-

damnatului, recompense şi măsuri disciplinare, data expirării pedepsei.Primirea persoanelor condamnate se face în spaţii special amenajate,femeile separat de bărbaţi, iar minorii separat de majori.

Imediat după primirea persoanei condamnate, administraţia peniten-ciarului are obligaţia să comunice persoanei desemnate de persoanacondamnată locul unde aceasta din urmă este deţinută.

Comunicarea se face în scris sau telefonic, iar despre efectuareaacesteia se consemnează într-un proces-verbal.

Internarea condamnaţilor în penitenciar implică mai multe operaţiisuccesive: stabilirea identităţii, percheziţia, controlul sanitar, înregistra-rea, aducerea la cunoştinţă a obligaţiilor de comportare în penitenciar,repartizarea pe secţii.

Stabilirea identităţii condamnatului este însoţită de verificarea lega-lităţii documentului de primire în penitenciar, prin examinarea datelor cuprinse în mandatul de executare şi confruntarea lor cu declaraţiilecelui supus verificării. În cazul constatării unor neconcordanţe, estesesizat judecătorul delegat cu executarea, pentru elucidarea lor.

Percheziţia celui condamnat este obligatorie la primirea în peniten-ciar şi poate fi efectuată ori de câte ori este necesar pe parcursul exe-cutării pedepsei.

1 I. Oancea, op. cit., p. 65.2 I.M. Rusu, op. cit., p. 68.

44




43

Cu aceast ă ocazie se aduce la cuno ştinţă condamnatului ce bunuripoate păstra asupra sa, ce bunuri sunt interzise şi consecin ţele care

decurg din nedeclararea şi păstrarea lor în ascuns.Obiectele interzise, ce nu pot fi p ăstrate de condamnat, se împart în

trei categorii:- obiecte care ar putea fi folosite ca mijloc de atac împotriva altor

condamna ţi sau personalului penitenciarului;- obiecte care ar putea înlesni comunicarea dintre condamnat şi

persoanele din afar ă;- obiecte care pot favoriza comer ţul în rândul de ţinuţilor 1.Bunurile care nu se restituie condamnatului se inventariaz ă şi se

păstreaz ă de către administra ţia penitenciarului sau se trimit familiei, lacererea condamnatului.

La primirea în penitenciar condamna ţii sunt supu şi unor analize

medicale, li se efectueaz ă vaccin ări şi sunt supu şi unui examen medical. În primele 21 de zile de deten ţie, medicul evalueaz ă starea s ănătăţii şicapacit ăţii de munc ă a condamnatului. Totodat ă, întocme şte fişa medi -cală a acestuia, care constituie un document important ce se ata şează ladosarul de penitenciar. Perioada de carantin ă dureaz ă 21 de zile.

Condamna ţilor li se aduc la cuno ştinţă obliga ţiile pe care le au pedurata execut ării pedepsei, normele de comportare în penitenciar,măsurile disciplinare care se iau în cazul s ăvârşirii unor abateri, recom -pensele pe care le pot ob ţine în cazul în care sunt disciplina ţi, stăruitori

în munc ă şi dau dovezi de îndreptare.După primirea în penitenciar urmeaz ă repartizarea condamna ţilor

pe sec ţii.Repartizarea condamna ţilor la locurile de de ţinere se face ţinând

seama de natura infrac ţiunii, starea de recidiv ă, sex, v ârstă, starea desănătate, alte cerin ţe legate de ordinea interioar ă sau de siguran ţă, com-portarea şi receptivitatea condamna ţilor la ac ţiunea de reeducare.

44. Categorii de condamnaţi la închisoare în sistemul penitenciar. În func ţie de durata pedepsei închisorii, condamna ţii se împart înurmătoarele categorii:

a) condamna ţi la închisoare de lung ă durat ă, care se execut ă înpenitenciare speciale de c ătre cei condamna ţi la deten ţiune pe via ţă şila pedepse de peste 15 ani;

Idem, p. 69.

45




b) condamnaţi la pedepse de durată mijlocie, care execută pedepsecu închisoarea între 2 şi 15 ani;

c) condamnaţi la pedepse cu închisoarea pe durată scurtă, până la2 ani.

După criteriul persistenţei în conduita infracţională, condamnaţiisunt primari - la prima condamnare - şi recidivişti, iar în aceastăcategorie se disting condamnaţii multirecidivişti.

După criteriul vârstei, distingem între condamnaţi minori şi con-damnaţi majori.

Condamnaţii minori, cu vârste între 14 şi 18 ani, sunt plasaţi înlocuri speciale în penitenciare, având reguli şi tratament speciale.

Alte categorii de condamnaţi sunt femeile, bătrânii şi bolnavii.Femeile execută pedeapsa în penitenciare speciale, organizate

potrivit art. 57 C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 275/2006.Bătrânii şi bolnavii beneficiază de regim special. După împlinirea

vârstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, con-

damnaţii pot presta o muncă numai la cererea acestora, dacă sunt apţide muncă.Condamnaţii bolnavi beneficiază de asistenţă medicală în peniten-

ciar, ori de câte ori este necesar, în mod gratuit, potrivit legii.Condamnaţii cu probleme medicale deosebite şi care pot fi tratate în

reţeaua medicală a penitenciarelor sunt internaţi în penitenciare-spital.

45. Regimul de executare a pedepselor principale privative de liber-tate. Regimul de executare a pedepselor privative de libertate cuprindeprincipiile generale care reglementează executarea pedepselor, drep-turile şi obligaţiile condamnaţilor, mijloacele folosite în vederea reedu-cării condamnaţilor şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Regimul de executare a pedepselor privative de libertate se bazeazăpe sistemul progresiv şi cel regresiv, persoanele condamnate fiind sti-mulate să treacă dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de lege.

Regimul executării pedepselor se bazează pe posibilitatea condam-naţilor de a presta cu acordul lor o muncă utilă, dacă sunt apţi pentrumuncă, pe educarea lor, pe respectarea de către aceştia a ordinii inte-rioare la locurile de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensareacelor stăruitori în muncă, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.

46




45

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuiesă asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoa-

nelor private de libertate, a drepturilor şi a libertăţilor acestora, să nucauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată.

Munca prestată de condamnaţi este remunerată, cu excepţia munciicu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere şi a celei prestate în caz de calamitate.

46. Felurile regimurilor de executare a pedepselor. a) Regimul demaximă siguranţă. Se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsadetenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisoriimai mare de 15 ani.

În mod excepţional, persoanele din această categorie pot fi încadrate în regimul de executare imediat inferior în raport de natura şi modul de

săvârşire a infracţiunii şi de persoana condamnatului.Principalele caracteristici ale regimului de maximă siguranţă suntmăsurile stricte de pază, supraveghere şi escortare, cazare de regulăindividuală, prestarea muncii şi desfăşurarea activităţilor educative,culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială îngrupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, subsupraveghere continuă.

Sunt exceptaţi de la regimul de maximă siguranţă:- bărbaţii care au împlinit 60 de ani şi femeile care au împlinit 55 de

ani;- femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de

până la un an;- minorii;- persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu

afecţiuni locomotorii grave.b) Regimul închis. Se aplică iniţial persoanelor condamnate la

pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani.Ca şi în cazul regimului de executare de maximă siguranţă, şi în

cazul regimului închis natura şi modul săvârşirii infracţiunii, precum şipersoana condamnatului pot determina, în mod excepţional, includereapersoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca gradde securitate.

Principalele caracteristici ale regimului de executare închis suntcazarea în comun, prestarea muncii şi desfăşurarea activităţilor edu-

47




cative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţăsocială în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.

Persoanele condamnate pot presta munca şi în afara penitenciarului,sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului peni-

tenciarului.c) Regimul semideschis. Se aplică iniţial persoanelor condamnate la

pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.Şi în acest caz este posibilă trecerea în regimul de executare inferior

ca grad de severitate, în raport de natura şi modul de săvârşire ainfracţiunii şi de persoana condamnatului.

Principalele caracteristici ale regimului de executare semideschissunt cazarea în comun, deplasarea neînsoţită în interiorul peniten-ciarului, prestarea muncii şi a celorlalte activităţi sub supraveghere, îngrupuri, în spaţii deschise, în timpul zilei.

Aceste persoane pot presta munca şi în afara penitenciarului, subsupraveghere.

d) Regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate lapedeapsa închisorii de cel mult un an. Principalele caracteristici ale regimului deschis constau în aceea că persoanele care execută pedeapsa sepot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şidesfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, fără supraveghere.

47. Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative delibertate. Regimul de executare a pedepselor privative de libertate sestabileşte, la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar încare aceasta execută pedeapsa, de către comisia pentru individualizarearegimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoanacondamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentruexecutarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de ladata luării la cunoştinţă de regimul stabilit.

Judecătorul delegat soluţionează plângerea în termen de 15 zile dela data primirii acesteia, după ascultarea persoanei condamnate, admiteşi modifică regimul de executare stabilit de comisie sau respinge plân-gerea, dacă aceasta este nefondată.

Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în termen de 2 zile de la pronunţare, iar împotriva acesteia condam-

48




47

natul poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţiese află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicare.

Contestaţia se judecă în prezenţa condamnatului, cu participareaprocurorului.

Hotărârea judecătoriei este definitivă.

48. Schimbarea regimului de executare. Schimbarea regimului deexecutare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătoruldelegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la cerereapersoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarearegimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Comisia sus-menţionată are obligaţia să analizeze conduitapersoanei condamnate, o dată la 6 luni, şi să întocmească un raport,care este adus la cunoştinţa acestuia sub semnătură.

În cazul în care se apreciază că se impune schimbarea regimului deexecutare, sesizează judecătorul delegat.Schimbarea regimului de executare într-unul inferior ca grad de

severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bunăconduită şi a făcut eforturi serioase pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consilierepsihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării pro-fesionale, precum şi în cadrul muncii prestate.

Schimbarea regimului de executare într-unul mai sever se poatedispune dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau o abateredisciplinară gravă care o face incompatibilă cu regimul în care executăpedeapsa privativă de libertate şi dacă, prin conduita sa, afectează gravconvieţuirea normală în penitenciar sau siguranţa acestuia.

împrejurările care impun schimbarea regimului de executare suntconstatate de comisia pentru individualizarea regimului de executare apedepselor privative de libertate într-un raport care se înaintează jude-cătorului delegat şi însoţeşte fie cererea persoanei condamnate, fiesesizarea comisiei.

Procedura este similară cu cea de la contestaţia împotriva moduluide stabilire a regimului de executare.

49. Criteriile de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Comisia pentru individualizarea regimuluide executare a pedepselor procedează la individualizarea regimului de

49




executare în func ţie de conduita, personalitatea, v ârsta, starea de s ănă-tate şi posibilit ăţile de reintegrare social ă ale persoanei condamnate.

În raport de aceste criterii, persoana condamnat ă este inclus ă înprograme ce au obiective:

a) activit ăţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asisten ţă socială;

b) instruirea şcolară;c) formarea profesional ă.La desf ăşurarea programelor particip ă, alături de serviciile de

educaţie, consiliere psihologic ă şi asisten ţă socială din penitenciare, şiconsilieri de proba ţiune, voluntari din partea asocia ţiilor şi funda ţiilor şialţi reprezentan ţi ai societ ăţii civile.

Serviciul de educa ţie, consiliere psihologic ă şi asisten ţă social ă întocme şte pentru fiecare persoan ă un plan de evaluare şi interven ţieeducativ ă.

Minorii şi tinerii afla ţi în executarea unei pedepse privative de

libertate sunt inclu şi în programe speciale de consiliere şi asisten ţă, înfunc ţie de vârsta şi personalitatea fiec ăruia.

Capitolul al III-leaDrepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executareapedepselor privative de libertate

50. Considera ţii preliminare. Legea consacr ă principiul c ă exercita -rea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât înlimitele şi în condi ţiile prev ăzute de lege.

În vederea garant ării respect ării acestui principiu, legiuitorul areglementat o procedur ă de pl ângere la judec ătorul delegat împotrivamăsurilor luate de administra ţia penitenciarului, care împiedic ă exerci -tarea de c ătre persoanele condamnate la o pedeaps ă privativ ă delibertate a drepturilor lor.

Primind pl ângerea, judec ătorul delegat procedeaz ă la ascultareapersoanei la locul de de ţinere şi, dacă este cazul, a altor persoane.

Judecătorul delegat solu ţioneaz ă plângerea în 10 zile de la primire,prin încheiere motivat ă, şi o admite, revoc ând sau modific ând măsuraluată, ori o respinge, dac ă este nefondat ă.

50




49

Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în termen de 2 zile de la data pronunţării, iar împotriva acesteia, în

termen de 5 zile, persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătorie.

Contestaţia se judecă potrivit art. 460 alin. (2)-(5) C. proc. pen., iar hotărârea instanţei este definitivă.

Asigurarea respectării drepturilor persoanelor aflate în executareapedepselor privative de libertate este realizată şi prin transparenţă faţăde organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în dome-niul drepturilor omului.

Astfel, reprezentanţii acestor organizaţii pot vizita penitenciarele şipot lua contact cu persoanele aflate în executarea pedepselor privativede libertate, cu acordul directorului general al Administraţiei Naţionalea Penitenciarelor. Aceste întrevederi se desfăşoară în condiţii de

confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.

51. Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi libertatea credinţelor religioase. Persoanele care execută pedepse privative de libertate au dreptul la libertatea conştiinţei şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase.

Acest aspect se manifestă prin posibilitatea de a participa liber consimţit la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare şide a procura şi deţine publicaţii cu caracter religios şi obiecte de cult.

52. Dreptul la informaţie. Dreptul de acces la informaţiile de interespublic nu poate fi îngrădit.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a lua toatemăsurile pentru aplicarea dispoziţiilor legale privind accesul la infor-maţiile de interes public.

Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative delibertate la informaţii de interes public se realizează prin publicaţii,emisiuni radiofonice şi televizate sau prin orice mijloace autorizate deadministraţia penitenciarului.

53. Dreptul la consultarea documentelor de interes personal.Persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate are acces ladosarul individual, la dosarul medical şi la rapoartele de incident şipoate obţine, la cerere, fotocopii ale acestora.

51




Consultarea documentelor se poate face personal sau de o persoanădesemnată de persoana condamnată, în prezenţa unei persoane stabilitede directorul penitenciarului.

54. Dreptul la informare cu privire la dispoziţiile legale privind executarea pedepselor privative de libertate. Administraţia penitenciaruluiare obligaţia de a pune la dispoziţia persoanelor care execută pedepseprivative de libertate prevederile Codului penal şi ale Codului deprocedură penală privind executarea pedepselor, ale Legii privindexecutarea pedepselor, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces lainformaţiile de interes public şi a normelor de punere în aplicare aacestei legi, în limba română sau în altă limbă pe care o înţeleg.

55. Dreptul la petiţionare este garantat pentru persoanele aflate înexecutarea pedepselor privative de libertate. Prin petiţie se înţelegeorice cerere sau sesizare adresată autorităţilor publice, instituţiilor publi

ce, organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale.Petiţiile au caracter confidenţial şi nu pot fi deschise.

56. Dreptul la corespondenţă este de asemenea un drept garantatpersoanelor care execută pedepse privative de libertate.

Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, corespondenţa poatefi deschisă fără a fi citită, în prezenţa persoanei condamnate.

Dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni,corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută, clasată într-un dosar specialpăstrat de administraţia penitenciarului, iar persoana condamnată este înştiinţată de îndată, în scris, despre aceasta.

Deschiderea şi reţinerea corespondenţei se fac numai pe baza dispo-ziţiei scrise şi motivate a judecătorului delegat.

Aceste dispoziţii nu se aplică în cazul corespondenţei cu apărătorulsau cu organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea îndomeniul drepturilor omului sau cu instanţele ori organizaţiile inter-naţionale a căror competenţă este acceptată sau recunoscută deRomânia.

În vederea asigurării dreptului la petiţionare şi corespondenţă,administraţia penitenciarului are obligaţia de a instala cutii poştale îninteriorul penitenciarului.

52




Corespondenţa este colectată de personalul specializat al furnizo-rului de servicii poştale, căruia i se asigură accesul în interiorul peni-tenciarului. Răspunsul la petiţii şi corespondenţă este predat persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, sub semnătură.

Plata serviciilor poştale se suportă de condamnaţi, cu excepţiasituaţiilor în care aceştia nu dispun de mijloace băneşti. În acest dinurmă caz, cheltuielile legate de exercitarea dreptului de petiţionare princereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau orga-nizaţiilor internaţionale cu competenţa acceptată şi recunoscută deRomânia, precum şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţăcu familia, apărătorul şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfă-şoară activitatea în domeniul drepturilor omului sunt suportate deadministraţia penitenciarului.

57. Dreptul la convorbiri telefonice. Persoanele aflate în executareapedepselor privative de libertate au dreptul la convorbiri telefonice de la

telefoanele publice cu cartelă instalate în penitenciare. Convorbiriletelefonice sunt confidenţiale şi se efectuează sub supraveghere vizuală.Cheltuielile legate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt supor-

tate de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate.

58. Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite. Fiecarepersoană condamnată are dreptul la o plimbare zilnică în aer liber, cudurata de minim o oră. Când condiţiile climatice nu permit, plimbarease asigură într-un spaţiu corespunzător. Plimbarea se execută sub supravegherea vizuală a personalului administraţiei penitenciarului.

Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului potrivit regle-mentărilor specifice.

Durata şi periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

59. Dreptul de a primi bunuri. Persoanele care execută pedepseprivative de libertate au dreptul de a primi bunuri. Numărul şi greutateapachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate şi bunurile ce pot fi primite, păstrate şifolosite se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Sumele de bani primite se consemnează într-o fişă contabilănominală.

53




60. Dreptul la asistenţă medicală. Asistenţa medicală a persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este asigurată, oride câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în modgratuit, potrivit legii. Tratamentul medical şi medicamentele sunt de

asemenea gratuite.Examinarea medicală a persoanelor condamnate se face la intrarea

în penitenciar şi periodic.Medicul care efectuează examenul are obligaţia de a sesiza procu-

rorul în cazul în care constată că persoana condamnată a fost supusăunor tratamente inumane şi degradante ori la alte rele tratamente.

Persoana condamnată are dreptul de a cere să fie examinată, la loculde deţinere, de un medic legist sau alt medic din afara sistemului peni-tenciar, desemnat de persoana condamnată.

Constatările medicale se însemnează în fişa medicală a condam-natului, iar certificatele medico-legale se anexează la fişa medicală.

Cheltuielile legate de examenul medical se suportă de persoana

condamnată.61. Dreptul la asistenţă diplomatică. Persoanele condamnate aflate

în executarea unor pedepse privative de libertate au dreptul de a seadresa reprezentanţilor diplomatici sau consulari şi de a fi vizitate defuncţionarii acestor reprezentanţe, în condiţii de confidenţialitate.

Persoanele cu statut de refugiaţi sau apatrizi şi persoanele cu o altăcetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomaticsau consular, pot solicita administraţiei penitenciarului să contactezeautoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate dereprezentanţii acesteia.

62. Dreptul la încheierea unei căsătorii. Persoanele care executăpedepse privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii înpenitenciar, în condiţiile legii.

Administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura condiţiilenecesare încheierii căsătoriei.

63. Obligaţiile persoanelor condamnate. Persoanele care executăpedepse privative de libertate au următoarele obligaţii:

a) să respecte prevederile Legii privind executarea pedepselor, aleRegulamentului de aplicare a acesteia, ale regulamentului de ordineinterioară a penitenciarului, după punerea lor la dispoziţie;

b) să respecte regulile de igienă colectivă;

54




53

c) să se supun ă perchezi ţiei corporale ori de c âte ori aceast ă măsurăeste necesar ă;

d) să întreţină în mod corespunz ător bunurile încredin ţate de administra ţia penitenciarului şi bunurile din dotarea unit ăţilor unde presteaz ămunca.

64. Recompense. Persoanelor condamnate la pedepse privative delibertate, care au o bun ă conduit ă şi au dovedit st ăruinţă în munc ă sau

în cadrul activit ăţilor educative, culturale, terapeutice, de consilierepsihologic ă şi asisten ţă social ă, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, li se pot acorda urm ătoarele recompense:

a) încredin ţarea unei responsabilit ăţi în cadrul activit ăţilor prev ăzute în art. 64 din Legea nr. 275/2006: educative, terapeutice, culturale;

b) ridicarea unei sanc ţiuni disciplinare aplicate anterior;

c) suplimentarea drepturilor la pachete şi vizite;d) acordarea de premii const ând în materiale pentru activit ăţiocupa ţionale;

e) permisiunea de ie şire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai multde 15 zile pe an;

f) permisiunea de ie şire din penitenciar pe o durat ă de cel mult 5zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;

g) permisiunea de ie şire din penitenciar pe o durat ă de cel mult 10zile, dar nu mai mult de 30 de zile pe an.

Recompensele prev ăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-e) din lege pot fiacordate de comisia de individualizare a regimului de executare apedepselor privative de libertate, la propunerea şefului sec ţiei unde estedeţinută persoana condamnat ă.

Recompensele prev ăzute la art. 68 alin. (1) lit. f)-g) din lege pot fi acor -date de directorul general al Administra ţiei Naţionale a Penitenciarelor.

65. Permisiunea de ie şire din penitenciar. Poate fi acordat ă ca recompens ă în condi ţiile art. 68 din Legea nr. 275/2006, în următoarele situa ţii:

a) prezentarea persoanei condamnate în vederea ocup ării unui locde munc ă după punerea în libertate;

b) susţinerea unui examen de c ătre persoana condamnat ă;c) menţinerea rela ţiilor de familie ale persoanei condamnate;d) pregătirea reintegr ării sociale a persoanei condamnate;

55




e) participarea persoanei condamnate la înhumarea unor persoaneapropiate (soţ, părinte, fiu, frate, bunic).

Permisiunea de ieşire din penitenciar pe durata unei zile se acordăpersoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim închis, pe o

durată de cel mult 5 zile persoanelor care execută pedeapsa privativăde libertate în regim semideschis şi, în sfârşit, pe o durată de cel mult 10zile persoanelor care execută pedeapsa în regim deschis.

Oricărei persoane condamnate, indiferent de regimul de executare, ise poate acorda permisiunea de ieşire din penitenciar pe durată de celmult 5 zile pentru a participa la înhumarea unei persoane apropiate.

66. Abateri şi sancţiuni disciplinare. Constituie abateri:a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise ori nerespectarea

orei de revenire în penitenciar;b) tulburarea programului de muncă sau a programelor socio-

educative;

c) procurarea de bani, bunuri sau alte valori în alte condiţii decâtcele prevăzute de lege;d) comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la

distanţă, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;e)utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor

puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului;f) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate

la executarea unei pedepse privative de libertate, dacă aceasta creeazăun pericol real pentru siguranţa sau ordinea în penitenciar.

Sancţiunile disciplinare ce pot f i aplicate în cazul săvârşiri i unor abateri sunt:

a) avertismentul;b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice

şi sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel

mult o lună;d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu

excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de celmult două luni,

e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de celmult3 luni.

f) izolarea pe maximum 10 zile.

56




55

Sanc ţiunile disciplinare nu pot îngrădi dreptul la ap ărare, dreptul depetiţionare, dreptul la coresponden ţă, dreptul la asisten ţă medical ă,

dreptul la hran ă, dreptul la lumin ă şi dreptul la plimbarea zilnic ă.Limitele sanc ţiunilor disciplinare se reduc la jum ătate în cazul

minorilor.Suspendarea dreptului de a primi şi de a cump ăra bunuri, precum şi

a dreptului de a primi vizite nu se aplic ă femeilor însărcinate sau celor care au copii în îngrijire în vârstă de până la 1 an.

Izolarea poate fi aplicat ă numai cu avizul medicului, dar nu seaplică minorilor, femeilor însărcinate sau femeilor care au în îngrijirecopii până la vârsta de un an.

Sunt interzise sanc ţiunile corporale şi sanc ţiunile cu caracter colectiv.

Aplicarea sanc ţiunilor nu trebuie s ă aducă atingere demnit ăţii

persoanei, nu trebuie s ă fie folosite mijloace umilitoare şi degradante,nu pot fi folosite ca sanc ţiune mijloacele de imobilizare din dotare.

67. Constatarea abaterilor disciplinare. Abaterile disciplinare suntconstatate de c ătre personalul administra ţiei penitenciarului şi suntconsemnate într-un raport de incident.

Raportul se depune la şeful sec ţiei unde este de ţinută persoanacondamnat ă, în termen de 24 ore de la data constat ării abaterii.

Fapta personalului care a constatat abaterea de a nu respecta ter -menul de 24 de ore constituie o abatere care atrage r ăspunderea disci -plinar ă a celui vinovat.

68. Procedura disciplinar ă se declan şează de şeful sec ţiei unde este

deţinută persoana condamnat ă, prin sesizarea comisiei de disciplin ă.Directorul penitenciarului, care este pre şedintele comisiei de disci -

plină, desemneaz ă o persoan ă care să efectueze cercetarea prealabil ă.Persoana desemnat ă, care nu trebuie s ă fie din rândul supraveghetorilor,prezint ă în termen de 5 zile comisiei de disciplin ă rezultatele cercet ăriiprealabile.

Comisia de disciplin ă procedeaz ă la ascultarea persoanei con -damnate şi a altor persoane care au cuno ştinţă despre împrejur ările încare s-a s ăvârşit fapta, dup ă care aplic ă prin hot ărâre una dintresanc ţiunile disciplinare, dac ă este cazul, sau claseaz ă dosarul.

57




Sancţiunile aplicate se înscriu într-un registru special, iar dosaruldisciplinar şi hotărârea comisiei se includ în dosarul individual alpersoanei condamnate.

În termen de 3 zile de la comunicarea hot ărârii, persoana condam -

nată poate face pl ângere la judec ătorul delegat.Judecătorul delegat solu ţionează plângerea în termen de 3 zile de la

primire, dup ă ascultarea persoanei condamnate şi a oric ărei altepersoane.

Împotriva încheierii judec ătorului delegat persoana condamnat ăpoate introduce contesta ţie la judec ătoria în a c ărei circumscrip ţie seaflă penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.

Contesta ţia se judec ă în prezen ţa condamnatului şi cu participareaprocurorului.

Introducerea contesta ţiei nu suspend ă executarea sanc ţiunilor disci -plinare, cu excep ţia măsurii izol ării, iar hot ărârea judec ătoriei estedefinitiv ă.

Capitolul al IV-leaMunca prestată şi activităţile educative

69. Munca prestată de persoanele condamnate la pedepse privativede libertate. Persoanele condamnate la pedepse privative de libertatepot presta o munc ă în raport cu calificarea şi aptitudinile lor, precum şiactivit ăţi necalificate, dac ă îşi exprimă acordul în acest sens şi sunt aptede munc ă.

Munca prestat ă este remunerat ă, cu excep ţia activit ăţilor cu caracter gospod ăresc şi a celor desf ăşurate în caz de calamitate.

Minorii care au împlinit 15 ani pot presta o munc ă potrivit ă cudezvoltarea lor fizic ă, la cererea lor şi cu acordul p ărinţilor, iar minoriicare au împlinit v ârsta de 16 ani pot presta o munc ă la cererea lor.

Persoanele car e au împlinit v ârsta de 55 ani pentru femei şi 60 anipentru b ărbaţi pot presta o munc ă numai la cerere.

Documentele care atest ă însuşirea unei meserii, calificarea saurecalificarea profesional ă sunt recunoscute, în condi ţiile legii.

Anumite categorii de condamna ţi, cum sunt femeile însărcinate, careau născut în perioada de deten ţie ori au în îngrijire copii de p ână la un

58




57

an, precum şi minorii nu pot presta munca în timpul nopţii sau în locurivătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc ridicat pentru

sănătatea sau integritatea persoanelor.Pentru aceste categorii de persoane, durata muncii nu poate depăşi 6

ore pe zi şi 30 de ore pe săptămână.Durata muncii prestate pentru persoanele care execută pedepse

privative de libertate este de 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână.Pe baza acordului exprimat în scris, persoanele condamnate la

pedepse privative de libertate pot lucra 10 ore pe zi, dar nu mai mult de50 de ore pe săptămână.

Acordul scris este necesar şi pentru prestarea muncii pe timp denoapte; în acest caz, timpul de muncă nu poate depăşi 7 ore pe noapteşi 35 de ore pe săptămână.

Persoanele condamnate trebuie să beneficieze de cel puţin o zi pe

săptămână pentru odihnă.Sumele realizate de persoanele condamnate în urma muncii prestateau regimul veniturilor realizate de persoanele fizice şi un regim dedrepturi salariale şi se impozitează ca atare.

Veniturile obţinute în urma muncii prestate de persoana condamnatăse repartizează după cum urmează:

a) 30% revine persoanei condamnate, care poate utiliza din aceasta90% pe durata condamnării, iar restul de 10% se consemnează penumele său, urmând a fi încasat, cu dobânda aferentă, în momentulpunerii în libertate;

b) 70% revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi constituie venituri proprii, care se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice.

În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă delibertate a fost obligată la despăgubiri care nu au fost plătite până ladata primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul ce revine per-soanei se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.

70. Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psi-hologică şi asistenţă socială. În scopul reintegrării sociale a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, în fiecare penitenciar seorganizează activităţi educative, culturale, terapeutice, de consilierepsihologică şi asistenţă socială.

59




Activităţile educative trebuie să vizeze în principal prevenirearecidivei şi reintegrarea socială după executarea pedepsei.

Legea nu indică modalităţile de efectuare a activităţii educative,lăsând administraţia penitenciarului să aleagă dintre cele care sunt

utilizate în general: discuţii, conferinţe, lecturi, prezentare de filme sauvizionarea de emisiuni televizate, alte activităţi desfăşurate cu personalpropriu sau cu personal invitat din exterior.

O pondere importantă în cadrul activităţilor educative o are asistenţareligioasă în penitenciare. În fiecare penitenciar există condiţii de des-făşurare a serviciului religios, iar învăţătura creştină este fundamentulmoralei.

Ca nimeni altul, preotul duhovnic poate investiga şi trata cauzelecare l-au adus pe individ în situaţia de a trece la săvârşirea infracţiunii.Alături de educator şi psiholog, preotul a devenit o prezenţă obişnuită înpenitenciar şi contribuie în mod esenţial la redresarea morală a celor condamnaţi.

În fiecare penitenciar funcţionează o bibliotecă.71. Instruirea şcolară. În penitenciare se organizează cursuri de

şcolarizare pentru cursul primar, gimnazial şi liceal.Personalul didactic este asigurat de inspectoratul şcolar teritorial. În

diplome nu se fac menţiuni cu privire la absolvirea cursurilor în stare dedeţinere.

Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot urmacursuri de învăţământ universitar în forma frecvenţă redusă.

Cheltuielile legate de instruirea şcolară sunt suportate de MinisterulEducaţiei şi Cercetării şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, iar încazul comisiilor de învăţământ universitar, de persoanele condamnatesau de alte persoane fizice ori juridice.

Formarea profesională a persoanelor condamnate la pedepseprivative de libertate se realizează prin cursuri de calificare şi recalifi-care stabilite de administraţia penitenciarului împreună cu AgenţiaNaţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Cursurile se organizează la unităţile care funcţionează în cadrulpenitenciarelor sau la unităţi stabilite în acest scop. Cheltuielile suntsuportate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Muncii, Soli-darităţii Sociale şi Familiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

60




59

Minorilor condamnaţi la pedepse privative de libertate li se asigurăcondiţii pentru participarea la activităţi educative, culturale, terapeutice,

de consiliere psihologică şi asistenţă socială adecvate nevoilor şi personalităţii lor, precum şi pentru efectuarea studiilor şi dobândireaunei calificări profesionale, în funcţie de opţiunile şi aptitudinile lor.

Capitolul al V-leaIndividualizarea executării pedepsei închisorii

72. Liberarea condiţionată. Se acordă persoanei care este stăruitoareîn muncă, disciplinată şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-seseama şi de antecedentele sale penale.

În vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute cel puţin două treimi din durata pedepsei închisorii care nu depăşeşte 10ani sau cel puţin trei pătrimi din durata închisorii care depăşeşte 10 ani,

potrivit art. 59 alin. (1) C. pen.În calculul fracţiunilor de pedeapsă se ţine seama de partea din

durata pedepsei care poate fi considerată ca executată în baza muncii prestate. Dar liberarea condiţionată nu poate fi admisă, încuviinţatăînainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei,când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi cel puţin două treimi, când

pedeapsa este mai mare de 10 ani.Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea care

nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport de totalul pedepselor.

În cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, cel condamnat poate filiberat condiţionat după executarea a cel puţin jumătate din durata

pedepsei care nu depăşeşte 10 ani sau a cel puţin două treimi în cazulînchisorii mai mari de 10 ani.

Liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executareaefectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei.

Pedeapsa este considerată ca executată pe baza muncii prestate sauinstruirii şcolare şi informării profesionale, după cum urmează:

a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condiţiileart. 59 alin. (1) şi (2), se consideră 5 zi le executate pentru 4 zi le de

61




muncă, în cazul condamna ţilor majori, şi 3 zile executate pentru 2 zilede munc ă, în cazul condamna ţilor minori şi tineri;

b) în cazul în care se presteaz ă o munc ă neremunerat ă în condi ţiileprevăzute în art. 59 alin. (1) şi (2), se consider ă 4 zile executate pentru 3

zile de munc ă, în cazul condamna ţilor majori, şi 2 zile executate pentruo zi de munc ă, în cazul condamna ţilor minori şi tineri.

În cazul particip ării la cursuri de şcolarizare, se consider ă 30 de zileexecutate pentru absolvirea unui semestru şcolar şi 15 zile executatepentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesional ă.

În cazul elabor ării de lucr ări ştiinţifice publicate sau inven ţii şiinovaţii brevetate, se consider ă 3 zile executate pentru 2 zile de munc ă.

73. Procedura de acordare a liber ării condi ţionate. Comisia pentruindividualizarea regimului de executare a pedepselor privative delibertate, cu participarea judec ătorului delegat pentru executarea pedep -selor privative de libertate, în calitate de pre şedinte, propune liberarea

condiţionată ţinând seama de frac ţiunea din pedeapsa efectiv executat ăşi de partea din pedeapsa considerat ă ca executat ă pe baza muncii pres -tate, de conduita persoanei condamnate şi de eforturile acesteia pentrureintegrarea social ă, de responsabilit ăţile încredin ţate, de recompenseleacordate, de sanc ţiunile disciplinare aplicate şi de antecedentele salepenale.

Propunerea comisiei se înainteaz ă judecătoriei în raza c ăreia se afl ălocul de de ţinere, sub forma unui proces-verbal motivat, şi se comunic ăpersoanei condamnate.

În situa ţia în care comisia constat ă că persoana condamnat ă nu îndepline şte condi ţiile pentru liberare condi ţionată, fixeaz ă un termenpentru reexaminarea situa ţiei acesteia, termen care nu poate fi mai mare deun an. Totodat ă, comisia comunic ă procesul-verbal persoanei condamnateşi îi aduce la cuno ştinţă, sub semn ătură, că se poate adresa instan ţei.

Când persoana condamnat ă se adreseaz ă direct instan ţei, odat ă cucererea se trimite şi procesu l-verbal întocmit de comisie pentru indivi -dualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

În vederea solu ţionării cererii, instan ţa poate consulta dosarul indivi -dual al persoanei condamnate.

Instan ţa poate dispune liberarea condi ţionat ă numai dac ă îşi for-mează convingerea c ă reeducarea condamnatului poate fi ob ţinută şifără executarea restului de pedeaps ă în penitenciar.

62




Instanţa nu poate proceda la judecarea cererii de liberare condiţio-nată fără a exista la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat de comisiade propuneri de liberare condiţionată din penitenciar, caracterizareacondamnatului şi a comportării acestuia în timpul executării pedepsei1.

Această cerinţă este justificată prin aceea că liberarea condiţionată esteun mijloc de individualizare a pedepsei în faza executării acesteia,astfel că trebuie să se ţină seama şi de aprecierea organelor de execu-tare a pedepsei.

Cererea de liberare condiţionată este examinată de instanţă subaspectul îndeplinirii condiţiilor legale la momentul judecării acesteia, şinu la momentul introducerii ei2.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, iar instanţaapreciază că realizarea scopului pedepsei este posibilă fără executareaacesteia în penitenciar, dispune liberarea condiţionată, iar hotărâreaeste pusă în executare după rămânerea definitivă.

74. Efecte. Rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de liberarecondiţionată are ca efect punerea în libertate a condamnatului.Odată liberat condiţionat, condamnatul are obligaţia de a avea o

bună conduită, manifestată prin abţinerea de la săvârşirea de infracţiuni.Până la expirarea duratei pedepsei, condamnatul este considerat înexecutarea acesteia, fiind decăzut în continuare din toate drepturileprevăzute de art. 64 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Potrivit art. 61 alin. (1), pedeapsa se consideră executată dacă înintervalul de timp de la eliberare şi până la împlinirea duratei pedepseicondamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune.

Dacă în acest interval condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune,instanţa de judecată, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispunefie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea acesteia. Instanţa este însă obligată să examineze dacă în cauză este necesară sau nu revo-carea liberării condiţionate şi să arate motivele opţiunii pentru unadintre soluţii.

Dacă revocă liberarea condiţionată, instanţa stabileşte pedeapsapentru noua infracţiune şi o contopeşte cu restul de pedeapsă ce arămas de executat, putând adăuga la pedeapsa cea mai grea un spor

1 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 594.2 I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. LXVII (67)/2007 (M. Of. nr. 537 din 16 iulie

2008).

63




până la 5 ani, fără să poată depăşi totalul celor două pedepse supusecontopirii.

Când instanţa ajunge la concluzia că nu este necesară revocarealiberării condiţionate, pedeapsa anterioară în a cărei executare se afla

cel condamnat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită dinnou rămân distincte.

Revocarea liberării condiţionate este obligatorie în cazul în carefapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiunecontra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cuintenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiuneprin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.

Capitolul al VI-leaIndividualizarea judiciară a executării pedepsei

75. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. a) Noţiune.Este o măsură de individualizare a executării pedepsei care se dispunede instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare, pe durata şi încondiţiile prevăzute de lege1.

Dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţade judecată apreciază că reeducarea condamnatului poate fi realizată şifără executarea pedepsei. Altfel spus, pronunţând o astfel de soluţie,instanţa îşi exprimă convingerea că parcurgerea de către condamnat aetapelor procesului penal urmată de condamnarea sa la o pedeapsă cususpendarea şi avertizarea sa asupra consecinţelor săvârşirii unei noiinfracţiuni sau nerespectării obligaţiilor civile sunt de natură să declan-şeze acele resorturi interioare ale personalităţii condamnatului care să

producă reeducarea sa fără executarea pedepsei.b) O primă condiţie prevăzută de lege pentru acordarea suspendării

se referă la pedeapsa aplicată.Suspendarea condiţionată a executării pedepsei se poate dispune

numai dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda, potrivit art. 81 C. pen.

1 C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,Bucureşti, 2006, p. 392.

64




63

În cazul concursului de infracţiuni, suspendarea condiţionată a exe-cutării pedepsei se va putea dispune numai dacă pedeapsa aplicată este

închisoarea de cel mult 2 ani.O a doua condiţie priveşte persoana infractorului: art. 81 alin. (1) lit. b)

cere ca infractorul să nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de situaţia când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 C. pen.

Condamnările prevăzute de art. 38 C. pen. se referă la infracţiunisăvârşite în timpul minorităţii, la infracţiuni săvârşite din culpă,infracţiuni amnistiate sau fapte care nu mai sunt prevăzute de lege cainfracţiuni.

Prin prevederea acestei condiţii, legiuitorul a dorit să se asigure căbeneficiarul suspendării condiţionate a executării pedepsei nu faceparte din rândul persoanelor care au persistat în conduita infracţională.

Cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 81 C. pen. este ca instanţasă îşi fi format convingerea că scopul pedepsei poate fi atins fără exe-cutarea acesteia.

Convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără exe-cutarea pedepsei se formează din aprecierea de ansamblu a fapteisăvârşite, a împrejurărilor în care s-a săvârşit şi a personalităţii infrac-torului1.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 81 C. pen. nu creeazăpentru condamnat un drept, ci o vocaţie asupra căreia trebuie să sepronunţe instanţa.

Instanţa are obligaţia să motiveze decizia sa de suspendare aexecutării pedepsei.

Suspendarea poate fi acordată şi în cazul în care pedeapsa este

graţiată. Potrivit art. 120 alin. (2) C. pen., graţierea are efecte şi asuprapedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, dar efectelesuspendării sunt mai intense decât cele ale graţierii.

Omisiunea instanţei de a motiva suspendarea nu constituie un motivde casare a hotărârii dacă din actele dosarului rezultă îndeplinireacondiţiilor prevăzute de art. 81 C. pen.

c) Termenul de încercare. Potrivit art. 82 C. pen., durata suspendăriicondiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru

1 C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal, Ed. Trei, Bucureşti,2006, p. 202.

65




condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care seadaugă un interval de timp de 2 ani.

În cazul în care pedeapsa a c ărei executare s-a suspendat esteamenda, termenul de încercare este de un an.

Pentru minori, termenul de încercare se compune din duratapedepsei închisorii, la care se adaug ă un interval de timp de la 6 luni la2 ani, fixat de instan ţă.

Dacă pedeapsa este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.Reducerea pedepsei ca urmare a unei gra ţieri opereaz ă şi asupra

termenului de încercare, prin reducerea corespunz ătoare a acestuia.Dacă graţierea este total ă, termenul de încercare se reduce la 2 ani.

d) Efectele suspend ării condi ţionate a execut ării pedepsei. Îndoctrină1, efectele suspend ării condi ţionate a execut ării pedepsei au fost

împărţite în efecte imediate sau provizorii şi ulterioare sau definitive.Efectele imediate consta u în neexecutarea pedepsei aplicate, f ără a

avea vreo influen ţă asupra m ăsurilor de siguran ţă sau obliga ţiilor civile.

Mai mult, achitarea obliga ţiilor civile constituie o obliga ţie pe carecondamnatul trebuie s ă şi-o îndeplineasc ă până la expirarea termenuluide încercare, sub sanc ţiunea revoc ării.

Efectele definitive apar la împlinirea termenului de încercare şiconstau în încetarea obliga ţiei de executare a pedepsei şi reabilitarea dedrept.

Producerea efectelor definitive este condi ţionat ă de neinterven ţiaunei cauze de revocare a suspend ării condi ţionate a execut ării pedepseipe durata termenului de încercare.

Reabilitarea de drept conduce la scoaterea condamnatului dineviden ţa cazierului judiciar, la trecerea a doi ani de la expirarea terme -nului de încercare.

e) Revocarea suspend ării condi ţionate a execut ării pedepsei. Suspendarea condi ţionată a execut ării pedepsei este acordat ă de instan ţăatunci c ând se apreciaz ă că scopul pedepsei poate fi atins chiar f ărăexecutarea acesteia.

Revocarea suspe ndării este o sanc ţiune prev ăzută de lege pentrucazurile în care condamnatul nu respect ă condi ţiile impuse la luareaacesteia.

Astfel, potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., dac ă în cursul termenului de încercare condamnatul a s ăvârşit din nou o infrac ţiune, pentru care s-a

1 Idem, p. 204.

66




65

pronunţat o condamnare definitiv ă chiar după expirarea acestui termen,instanţa revoc ă suspendarea condi ţionată, dispun ând executarea în

întregime a pedepsei, care nu se contope şte cu pedeapsa aplicat ăpentru noua infrac ţiune.

Revocarea suspend ării nu are loc dac ă infrac ţiunea săvârşită a fostdescoperit ă după expirarea termenului de încercare.

Dacă infrac ţiunea ulterioar ă este s ăvârşită din culp ă, se poate aplicasuspendarea condi ţionată a execut ării pedepsei, chiar dac ă autorul afost condamnat anterior cu suspendarea condi ţionată a execut ăriipedepsei. În acest caz, nu se mai revoc ă prima suspendare.

Revocarea suspend ării condi ţionate a execut ării pedepsei se dispuneşi în cazul în care condamnatul nu şi-a îndeplinit, p ână la expirareatermenului de încercare, obliga ţiile civile stabilite în sarcina sa, cuexcepţia situa ţiei în care face dovada c ă nu a avut posibilitatea de a- şi

îndeplini aceste obliga ţii.f) Anularea suspend ării condi ţionate a execut ării pedepsei. Potrivit

art. 85 C. pen., dac ă se descoper ă, înainte de expirarea termenului de încercare, c ă cel condamnat cu suspendarea condi ţionată a execut ăriipedepsei mai s ăvârşise, înainte de pronun ţarea hot ărârii care a dispussuspendarea sau p ână la rămânerea definitiv ă a acesteia, o infrac ţiunepentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii, chiar dup ă expirareatermenului de încercare, suspendarea se anuleaz ă.

Justificarea acestei solu ţii constă în aceea c ă instanţa a aplicat sus -pendarea necunosc ând antecedentele penale ale condamnatului.

Anularea suspend ării execut ării pedepsei nu are loc dac ă infrac-ţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperit ă după expirareatermenului de încercare.

Dacă există concurs de infrac ţiuni, iar pedeapsa rezultat ă în urmacontopirii nu dep ăşeşte 2 ani, instan ţa poate aplica suspendarea, terme nulde încercare urm ând a se calcula de la data r ămânerii definitive ahotărârii prin care s-a pronun ţat anterior suspendarea condi ţionată aexecutării pedepsei.

76. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. a) Noţiune.Suspendarea execut ării pedepsei sub supraveghere este o form ă desuspendare condi ţionată a execut ării pedepsei închisorii, în care con -damnatul, pe durata termenului de încercare, este supus unor m ăsuri de

67




supraveghere şi de respectare a unor obligaţii stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare1.

Deosebirea dintre cele două forme de suspendare constă în con-diţiile în care se poate dispune, precum şi în obligaţiile ce revin con-

damnatului pe durata termenului de încercare.b) Condiţii de aplicare. Potrivit art. 861 C. pen., condiţiile de aplicare

se referă la cuantumul pedepsei închisorii, la persoana condamnatului şila aprecierea instanţei că pronunţarea condamnării constituie unavertisment pentru condamnat, care, chiar fără executarea pedepsei, nuva mai săvârşi infracţiuni.

Astfel, pedeapsa aplicată trebuie să fie închisoarea de cel mult 4 ani,cel în cauză să nu mai fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisoriimai mare de un an, cu excepţia condamnărilor care nu atrag starea derecidivă, prevăzute de art. 38 C. pen., iar instanţa să aprecieze, ţinândseama de persoana condamnatului, de comportamentul său dupăcomiterea infracţiunii, că pronunţarea unei astfel de soluţii va avea efect

educativ asupra sa.Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordatăşi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închi-soarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite celelalte condiţii.

c) Termenul de încercare. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere implică un termen de încercare compus din durata pedepseiaplicate şi un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani.

d) Măsuri de supraveghere. Pe durata termenului de încercare,condamnatul are obligaţia de a se supune unor măsuri de supraveghere.

Măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 sunt obligatorii şi aucaracter de control al libertăţii de mişcare a celui condamnat (să anunţeschimbarea domiciliului, informaţii de natură a putea fi controlatemijloacele lui de existenţă).

Măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (3) au caracter facultativ, în sensul că instanţa poate impune una sau mai multe. Acestemăsuri obligă sau interzic o anumită conduită (să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, să nu frecventeze anumite locuri, să nuintre în legătură cu anumite persoane etc.).

Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţă se face decătre judecătorul desemnat cu supravegherea sau de către serviciul deprobaţi u ne.

1 C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, op. cit., p. 208.

68




67

e) Efectele suspend ării execut ării pedepsei sub supraveghere. Odatăcu rămânerea definitiv ă a hot ărârii de condamnare se produce, ca efect

imediat, suspendarea execut ării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare.

Suspendarea execut ării pedepsei nu atrage suspendarea execut ăriimăsurilor de siguran ţă şi a obliga ţiilor prev ăzute în hotărârea de con -damnare.

La împlinirea termenului de încercare, dac ă nu a s ăvârşit din nou oinfrac ţiune şi nu s-a pronun ţat revocarea suspend ării execut ării pedep -sei, cel condamnat este reabilitat de drept.

f) Revocarea suspend ării execut ării pedepsei sub supraveghere seproduce în mod similar cu revocarea suspend ării condi ţionate a executării pedepsei în cazul s ăvârşirii din nou a unei infrac ţiuni în cursultermenului de încercare, precum şi în cazul ne îndeplinirii obliga ţiilor

civile stabilite de instan ţa de judecat ă prin hot ărâre de condamnare.Dacă infrac ţiunea se descoper ă după expirarea termenului de încercare, revocarea nu se mai produce.

O altă cauz ă de revocare, specific ă suspend ării execut ării pedepseisub supraveghere, const ă în neîndeplinirea cu rea-credin ţă a măsurilor de supraveghere prev ăzute de lege.

g) Anularea suspend ării execut ării pedepsei sub supraveghere sedispune pentru cauze preexistente aplic ării măsurii, pe care dac ă instanţa le-ar fi cunoscut, ar fi dispus suspendarea.

Anularea suspend ării pedepsei sub supraveghere se dispune pentruaceea şi situa ţie prev ăzută la suspendarea condi ţionat ă a execut ăriipedepsei, dac ă se descoper ă că cel condamnat mai s ăvârşise o infrac -ţiune înainte de pronun ţarea hot ărârii prin care s-a dispus suspendarea

sau până la rămânerea definitiv ă a acesteia, pentru care i s-a aplicatpedeapsa închisorii chiar dup ă expirarea termenului de încercare.

Anularea nu are loc dac ă infrac ţiunea care ar putea atrage anulareaa fost descoperit ă după expirarea termenului de încercare.

Dacă pedeapsa rezultat ă în urma contopirii nu dep ăşeşte 3 ani,instanţa poate aplica suspendarea execut ării pedepsei sub supraveghere.

În acest caz, termenul de încercare curge de la data r ămânerii defini -tive a hot ărârii prin care s-a pronun ţat anterior suspendarea condi ţionatăa execut ării pedepsei.

69




h) Efecte. La expirarea termenului de încercare, cel condamnat estereabilitat de drept, dac ă nu a s ăvârşit din nou o infrac ţiune înainteatermenului de încercare.

77. Executarea pedepsei la locul de muncă, a) Consideraţii prealabile.Executarea pedepsei închisorii prin munc ă a fost introdus ă în legisla ţianoastră penal ă prin Legea nr. 6/1973, reglementarea acesteia suferind oserie de modific ări prin Decretul nr. 218/1987 şi ulterior prin Legeanr. 104/1992.

Executarea închisorii prin munc ă fără privare de libertate este oformă de individualizare a execut ării pedepsei în regim de libertate,condamnatul suport ând o serie de restr ângeri ale drepturilor, urm ând cala expirarea pedepsei, dac ă a avut o bun ă comportare, pedeapsa s ă fieconsiderat ă ca executat ă.

Executarea pedepsei închisorii la locul de munc ă prezint ă nume-roase avantaje at ât pentru condamnat, c ât şi pentru societate: se evit ă

contactul cu mediul penitenciar, atingerea adus ă personalit ăţii condam -natului este mai mic ă, cheltuielile nu mai sunt suportate de societate,condamnatul p ăstreaz ă legătura cu mediul familial şi de munc ă, ceea ceasigură succesul reinser ţiei postexecu ţionale.

b) Condi ţii. Pedeapsa aplicat ă inculpatului, pentru a putea fi exe -cutată la locul de munc ă, trebuie s ă fie închisoarea de cel mult 5 ani.Poate fi executat ă la locul de munc ă şi pedeapsa rezultant ă aplicat ăpentru concurs de infrac ţiuni, dac ă durata ei este de cel mult 3 ani şisunt întrunite celelalte condi ţii prevăzute de lege.

Instan ţa poate dispune executarea pedepsei în unitatea în carecondamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazu -rile cu acordul scris al unit ăţii.

Executarea pedepsei poate fi dispus ă şi în cazul în care condamnatulnu desf ăşoară o activitate la data aplic ării pedepsei.

Persoana condamnatului intereseaz ă sub aspectul antecedentelor sale şi al capacit ăţii de munc ă.

Astfel, pentru a se putea dispune executarea pedepsei la locul demuncă, legea cere ca cel în cauză să nu mai fi fost anterior condamnatla pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excep ţia situa ţiei în carecondamnarea intr ă în vreunul dintre cazurile prev ăzute de art. 38 C. pen.

70




69

Deşi legea nu prevede printre condiţii capacitatea de muncă,instanţa trebuie să verifice dacă cel condamnat are această capacitate1.

Pe lângă îndeplinirea condiţiilor legate de cuantumul pedepseiaplicate, acordul scris al unităţii, antecedentele şi capacitatea de muncăa persoanei condamnate, este necesar ca instanţa de judecată, ţinândseama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, deconduita profesională şi generală, ca şi de posibilităţile de reeducare acondamnatului, să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins fărăprivare de libertate.

c) Obligaţiile condamnatului. Pe durata executării pedepsei prinmuncă, condamnatului i se limitează unele drepturi, după cum urmează:

- din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru muncaprestată, cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată înlocuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se reţine o

cotă de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport de cuantumul veniturilor şi de îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane,care se varsă la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitelese reduc la jumătate;

- drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legaleaplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reţinerea coteiprevăzute mai sus;

- durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă;- nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului

decât prin hotărârea instanţei de judecată;-condamnatul nu poate fi promovat;- condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, care implică

exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune.Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul

de a fi ales.Instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte una sau mai

multe dintre măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.Pe timpul executării pedepsei în unitatea la care cel condamnat

lucrase până atunci, contractul de muncă se suspendă, iar în cazul încare îşi execută pedeapsa într-o altă unitate decât cea în care îşi desfă-şura activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă înce-tează. Pedeapsa se execută în baza mandatului de executare apedepsei, fără a se încheia contract de muncă.

1 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 577.

71




d) Revocarea execut ării pedepsei la locul de munc ă este sanc ţiuneape care o prevede legea în cazul nerespect ării de c ătre cel condamnat aobliga ţiilor care îi revin. Legea prevede trei cauze de revocare a executării pedepsei la locul de munc ă: săvârşirea din nou a unei infrac ţiuni;

sustragerea de la prestarea activit ăţii şi de la îndeplinirea obliga ţiilor stabilite prin hot ărârea de condamnare şi pierderea total ă a capacit ăţiide munc ă.

Dacă după rămânerea definitiv ă a hot ărârii prin care s-a dispusexecutarea pedepsei la locul de munc ă, cel condamnat s ăvârşeşte din

nou o infrac ţiune, înainte de începerea execut ării pedepsei sau întimpul execut ării acesteia, instan ţa revoc ă executarea pedepsei la loculde munc ă, iar pentru pluralitatea de infrac ţiuni creat ă se aplic ădispozi ţiile art. 39 alin. (1) şi (2) sau, dup ă caz, ale art. 40 C. pen.

Dacă infrac ţiunea ulterioar ă este s ăvârşită din culp ă, instanţa poatedispune şi pentru aceast ă infrac ţiune executarea pedepsei la locul demuncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc şi pedeapsa se aplic ă

potrivit regulilor concursului de infrac ţiuni.Dacă cel condamnat se sustrage de la prestarea activit ăţii în cadrul

unităţii sau nu îşi îndepline şte în mod corespunz ător îndatoririle ce îirevin la locul de munc ă şi nu respect ă măsurile de supraveghere sau

obligaţiile stabilite prin hot ărârea de condamnare, instanţa poate s ărevoce executarea pedepsei la locul de munc ă, dispun ând executarea

într-un loc de de ţinere.Această cauză de revocare este l ăsată la aprecierea instan ţei, care

poate s ă menţină sau să revoce m ăsura luat ă.Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii

totale a capacit ăţii de munc ă, instan ţa revoc ă executarea pedepsei lalocul de munc ă şi, ţinând seama de împrejur ările care au determinatincapacitatea de munc ă şi de dispozi ţiile art. 72, dispune suspendareacondi ţionat ă a execut ării pedepsei, chiar dac ă nu sunt întrunitecondiţiile prev ăzute în art. 81 sau art. 86 1 C. pen.

În cazul revoc ării pedepsei pentru s ăvârşirea unei infrac ţiuni saupentru sustragerea de la prestarea activit ăţii ori îndeplinirea obliga ţiilor stabilite prin hot ărârea de condamnare, pedeapsa sau, dup ă caz, restulde pedeaps ă rămas neexecutat se execut ă într-un loc de de ţinere.

e) Anularea execut ării pedepsei la locul de munc ă. Dacă cel condamnat mai s ăvârşise o infrac ţiune până la rămânerea definitiv ă a hotărârii de condamnare şi aceasta se descoper ă mai înainte ca pedeapsa s ă

72




fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanţa,dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 86 7 C. pen., anuleazăexecutarea pedepsei la locul de muncă.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 867, instanţa îl

judecă pe condamnat şi pentru infracţiunea descoperită ulterior,stabileşte pedeapsa potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni şi,dacă pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 3 ani, dispune executarea aces-teia, scăzându-se, dacă este cazul, durata pedepsei executate până lapronunţarea hotărârii.

Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnarepentru infracţiunea descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa afost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsase stabileşte, după caz, potrivit regulilor concursului de infracţiuni saurecidivei, scăzându-se din durata ei pedeapsa executată până atunci.Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale, instanţa anulează executareapedepsei la locul de muncă. Pedeapsa stabilită în urma anulării exe-

cutării pedepsei la locul de muncă se execută într-un loc de deţinere.f) Încetarea executării pedepsei la locul de muncă. Încetarea exe-cutării pedepsei la locul de muncă este o măsură de individualizare aexecutării pedepsei pe care o poate dispune instanţa de judecată lacererea conducerii unităţilor unde se desfăşoară activitatea sau lacererea condamnatului însuşi.

Condiţiile de încetare a executării pedepsei sunt următoarele:- condamnatul să fi executat cel puţin două treimi din durata

pedepsei;- să fi dat dovezi temeinice de îndreptare;- să fi avut o bună conduită;- să fi fost disciplinat şi stăruitor în muncă.

Îndeplinirea acestor condiţii trebuie să fie constatată şi confirmată deconducerea unităţii, care trebuie să le comunice instanţei odată cu cere-rea de încetare a executării pedepsei sau separat, dacă cererea esteintrodusă de condamnat.

După verificarea condiţiilor prevăzute de lege şi a situaţiei con-damnatului, instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei lalocul de muncă.

Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi până la îndeplinireaduratei pedepsei cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune.

73




În cazul în care contractul de muncă nu fusese suspendat, acestareintră în vigoare.

Dacă în acest interval condamnatul a comis din nou o infracţiune,instanţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul

de muncă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 61 C. pen. privitoare la revo-carea obligatorie sau facultativă a liberării condiţionate.

Capitolul al VII-leaAlte forme de individualizare

78. Consideraţii prealabile. În principiu, imediat ce o hotărâre decondamnare a rămas definitivă, ea devine executorie, asigurând autoritatea organelor judiciare, consolidând procesul continuu de prevenireşi combatere a criminalităţii.

Executarea pedepsei odată începută, trebuie continuată pe durata

prevăzută în hotărârea de condamnare până la executarea completă apedepsei.

În ciuda acestui principiu, în executarea pedepselor pot intervenistări, situaţii sau împrejurări care pot duce la amânări, întreruperi saumodificări în procesul de executare a pedepsei.

79. Amânarea executării pedepsei închisorii. a) Preliminarii. Instituţia amânării executării pedepsei închisorii are în vedere intervenţiaunor stări, situaţii sau împrejurări care pun în pericol grav sănătateacondamnatului, a mamei condamnate sau a copilului său mai mic deun an şi care ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familia sa,unitatea la care lucrează.

Amânarea se hotărăşte de către instanţa de executare, potrivit

procedurii prevăzute de lege.b) Cazuri de amânare. 1) Când se constată, pe baza unei expertizemedico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face impo-sibilă executarea pedepsei şi care nu poate fi tratată în sistemul sanitar alAdministraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau sub pază permanentă, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu pre-zintă pericol pentru ordinea publică.

Legea penală, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 60/2006,prevede două condiţii cumulative: una pozitivă - existenţa unei boligrave care face imposibilă executarea pedepsei - şi alta negativă -

74




inexisten ţa pericolului pentru ordinea public ă în cazul l ăsării în libertatea celui condamnat.

Existen ţa bolii care face imposibil ă executarea pedepsei trebuieconstat ă de instan ţa de judecat ă pe baza unei expertize medico-legale.

Prin expresia „face imposibil ă executarea pedepsei" trebuie s ă înţe-legem c ă ar avea consecin ţe grave pentru s ănătatea celui condamnat.

Deşi instan ţa dispune aceast ă amânare pe un anumit termen, legeanu prevede care este durata am ânării, ci doar c ă executarea pedepsei seamână până când starea de s ănătate a celui condamnat se va ameliora,astfel încât pedeapsa s ă poată fi pus ă în executare, de unde concluziacă amânarea poate fi acordat ă de mai multe ori, p ână la ameliorareastării de s ănătate.

Nu sunt prev ăzute niciun fel de criterii de apreciere a pericoluluiconcret pentru ordinea public ă, acest pericol poate fi apreciat deinstan ţă în func ţie de infrac ţiunea s ăvârşită de condamnat, dar şi decomportarea sa în timpul execut ării pedepsei.

2) Când o condamnat ă este gravid ă sau are un copil mai mic de un

an. În acest caz, am ânarea dureaz ă până la încetarea cauzei care adeterminat am ânarea, mai exact p ână când copilul împline şte un an,dar executarea pedepsei poate fi am ânată pe o perioad ă stabilit ă denormele legale cu privire la concediul ce se acord ă salariaţilor înainte şidupă naştere.

3) Când din cauza unor împrejur ări speciale executarea imediat ă a

pedepsei ar avea consecin ţe grave pentru condamnat, familie sau

unitatea la care lucreaz ă. În acest caz, executarea poate fi am ânată celmult trei luni şi numai o singur ă dată.

Lămurirea sintagmelor „împrejur ări speciale" şi „consecin ţe grave" afost l ăsată în sarcina instan ţelor judec ătoreşti, care, de la caz la caz,apreciaz ă îndeplinirea condi ţiilor prev ăzute de lege 1.

Procedura de am ânare este de competen ţa instan ţei de executare.

Cererea poate fi f ăcută de condamnat, de c ătre reprezentantul legal, deprocuror, de c ătre apărător, de c ătre soţul condamnatului, iar în ultimulcaz de am ânare şi de conducerea unit ăţii la care lucra cel condamnat.Cererea poate fi retras ă de cel care a formulat-o.

Hotărârile pronun ţate în cazurile prev ăzute în art. 453 alin. (1) lit. a)şi b) C. proc. pen. prin care se dispune am ânarea execut ării pedepseisunt executorii de la data pronun ţării.

1 Gr. Theodoru, Tratat de Drept procesual penal, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007,p. 902.

75




Cererea de amânare se judecă în şedinţă publică, cu citarea con-damnatului şi participarea procurorului. Instanţa poate dispune sus-pendarea executării mandatului până la soluţionarea cererii.

În vederea prevenirii sustragerii de la executarea pedepsei şi împie-

dicării săvârşirii de către condamnat a unor acte antisociale, O.U.G.nr. 60/2006 a prevăzut respectarea de către condamnat a unor obligaţiiprevăzute de lege.

O primă categorie de obligaţii impuse de lege condamnatului faţă decătre instanţa a luat măsura amânării executării pedepsei închisorii sereferă la prevenirea ieşiri i celui condamnat din raza de control aautorităţilor şi a săvârşirii unor fapte antisociale: să nu depăşească limitateritorială fixată, să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat saula organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, să nu îşischimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus amânarea şisă nu deţină sau să folosească nicio categorie de arme.

Spre deosebire de această categorie de obligaţii pe care legea leimpune tuturor condamnaţilor faţă de care se dispune amânarea exe-

cutării pedepsei, există şi o altă categorie de obligaţii pe care instanţa lepoate impune condamnatului pe durata amânării: să poarte permanentun sistem electronic de supraveghere, să nu se deplaseze la anumitespectacole sau în anumite locuri stabilite de instanţă, să nu se apropiede persoana vătămată, de membrii familiei ori de persoana cu care acomis fapta, martori, experţi ori alte persoane stabilite de instanţă şi nicisă nu comunice cu acestea, să nu conducă niciun autovehicul, să nu seafle în locuinţa persoanei vătămate şi să nu exercite profesia, meseriaori activitatea care i-a înlesnit săvârşirea faptei.

Hotărârea prin care s-a dispus amânarea executării este comunicată deinstanţa de executare organelor de poliţie din raza teritorială în carelocuieşte condamnatul, în vederea asigurării respectării obligaţiilor impuse.

În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor, instanţa revocă amâ-

narea şi dispune punerea în executare a pedepsei privative de libertate.Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi, la expirarea

termenului, ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacămandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire.

Judecătorul delegat este obligat să verifice periodic dacă mai subzistăcauza care a determinat amânarea executării pedepsei, iar dacă a încetat,ia măsura de emitere a mandatului şi de aducere a lui la îndeplinire.

76




80. Întreruperea executării pedepsei. a) Consideraţii prealabile.Potrivit principiului continuităţii, pedeapsa odată pusă în executare,trebuie executată neîntrerupt până la expirarea termenului pentru care afost aplicată1.

Ca şi în cazul amânării executării pedepsei, legea a dat posibilitateainstanţei de executare să dispună întreruperea executării pedepsei încazul unor stări, situaţii sau împrejurări care ar avea consecinţe gravepentru condamnat, familia acestuia sau unitatea la care a lucrat.

Diferenţa dintre instituţia întreruperii executării pedepsei şi instituţiaamânării executării pedepsei constă în aceea că prima se dispune dupăce pedeapsa a fost pusă în executare, în timp ce a doua poate fi dispusă înainte de începerea executării pedepsei.

b) Cazuri de întrerupere. Potrivit art. 455 C. proc. pen., executareapedepsei poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute înart. 453, la cererea persoanelor prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol.

Altfel spus, cazurile de amânare a executării pedepsei sunt şi cazuri

de întrerupere a executării pedepsei.Jurisprudenţa a statuat că, pentru a admite cererea de întrerupere a exe-cutării pedepsei pe motive medicale, raportul de expertiză medico-legalătrebuie să precizeze că cel condamnat se află în imposibilitate de acontinua executarea pedepsei în penitenciar, fiind necesar să fie tratat într-o unitate spitalicească din afara reţelei penitenciarelor 2.

Totodată, este necesar ca instanţa să aprecieze că lăsarea înlibertate a condamnatului nu prezintă pericol concret pentru ordineapublică.

Cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a deten-ţiunii pe viaţă se poate face de către persoanele indicate la cererea deamânare a executării pedepsei, cu precizarea că, dacă cererea a fostintrodusă de o persoană fără calitatea prevăzută de lege, condamnatulşi-o poate însuşi în cursul judecăţii.

Instanţa competentă este instanţa de executare.Judecarea şi soluţionarea cererii se fac cu citarea condamnatului şi

cu participarea procurorului.Instanţa poate dispune întreruperea pedepsei pe o durată deter-

minată sau poate respinge cererea, executarea urmând să continue pânăla împlinirea termenului de pedeapsă3.

1 I. Oancea, op. cit., p. 194.2 C.S.J., Secţia penală, decizia nr. 3200/2001, în Dreptul nr. 6/2002, p. 222.3 Gr. Theodoru, op. cit., p. 905.

77




Timpul cât executarea a fost întreruptă nu se socoteşte în durata deexecutare a pedepsei.

81. Schimbări în executarea pedepsei prin modificarea sau înlă-

turarea pedepsei aplicate. a) Consideraţii prealabile. În cursul executăriipedepsei închisorii pot apărea situaţii sau împrejurări care produc efectedirecte asupra pedepsei aplicate de instanţa de judecată şi efecteindirecte asupra pedepsei care se afla în curs de executare.

b) Cazuri de modificare a unor pedepse. 1) Contopirea pedepselor încaz de concurs de infracţiuni. Potrivit art. 449 C. proc. pen., în cazul încare se constată la punerea în executare a hotărârii sau în cursul exe-cutării pedepsei că există şi o altă hotărâre definitivă privind o infracţiu-ne care este în concurs real sau ideal cu infracţiunea pentru care s-adispus executarea, trebuie să se procedeze, potrivit art. 36 C. pen., lacontopirea pedepselor, aplicându-se regulile prevăzute în art. 34 şiart. 35 C. pen.

Instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei esteinstanţa de executare a ultimei hotărâri sau, când cel condamnat se află

în stare de deţinere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanţacorespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

2) Contopirea pedepselor în caz de recidivă. În conformitate cuart. 39 alin. (6) C. pen., dacă după rămânerea definitivă a hotărârii decondamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sauconsiderată ca executată se descoperă că cel condamnat este în stare derecidivă, instanţa aplică dispoziţiile legale după cum recidiva estepostcondamnatorie sau postexecutorie.

Competenţa aparţine instanţei de executare a ultimei hotărâri sau instan-ţei corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

3) Descoperirea de noi acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii a cărei pedeapsă se execută. Dacă la punerea în executare apedepsei închisorii sau în cursul executării se constată că există ohotărâre definitivă cu privire la acte materiale aparţinând aceleiaşi infracţiuni, la cererea procurorului sau din oficiu, instanţa reuneşte cele douăcauze penale, pronunţă o nouă hotărâre cu privire la actele materialeaparţinând aceleiaşi infracţiuni şi desfiinţează hotărârile anterioare.

Este competentă să modifice pedeapsa pentru infracţiunea reţinută înintegralitatea ei instanţa de executare a ultimei hotărâri rămase defi-

78




77

nitivă sau instan ţa corespunz ătoare în a c ărei rază teritorial ă se afl ălocul de de ţinere1.

4) Intervenirea unei legi penale noi. Atunci c ând dup ă rămânereadefinitiv ă a unei hot ărâri de condamnare intervine o lege ce nu maiprevede ca infrac ţiune fapta pentru care s-a pronun ţat condamnarea sauo lege care prevede o pedeaps ă mai uşoară decât cea care se execut ăori urmeaz ă a se executa, potrivit art. 458 C. proc. pen., la sesizareaprocurorului, a condamnatului sau din oficiu, instan ţa ia măsuri pentruaducerea la îndeplinire a dispozi ţiilor art. 12, art. 14 şi art. 15 C. pen.

Potrivit art. 12, consecin ţele penale ale hot ărârii judec ătoreştiprivitoare la faptele care nu mai sunt incriminate de legea penal ă nouă

înceteaz ă, iar dac ă legea penal ă nouă este mai bl ândă, aceasta se aplic ăfie în mod obligatoriu, dac ă pedeapsa aplicat ă depăşeşte maximul spe -cial al pedepsei închisorii pentru acea infrac ţiune (art. 14), fie facultativ,

când pedeapsa aplicat ă este mai mic ă decât maximul special prev ăzutde legea nou ă (art. 15).Competen ţa revine instan ţei de executare sau instan ţei corespun -

zătoare în grad în a cărei rază teritorial ă se află locul de de ţinere sauunitatea unde condamnatul execut ă pedeapsa.

5) Aplicarea amnistiei si gra ţierii. Aplicarea amnistiei, care intervinedupă rămânerea definitiv ă a hot ărârii de condamnare, precum şiaplicarea gra ţierii se fac de c ătre un judec ător de la instan ţa de executare, iar dac ă cel condamnat se afl ă în executarea pedepsei, de c ătreun judec ător de la instan ţa corespunz ătoare în a cărei rază teritorial ă seaflă locul de de ţinere, în conformitate cu art. 459 C. proc. pen.Aplicarea amnistiei şi graţierii se face din oficiu.

82. Calculul şi consemnarea duratei executării, a) Consideraţii prealabile. Atât condamnatul, c ât şi administra ţia locului de de ţineretrebuie s ă cunoasc ă cu exactitate durata pedepsei, aceasta fiind unuldintre elementele pe baza c ăruia se face repartizarea într-un anumitpenitenciar, într-una dintre sec ţiile acestuia şi în func ţie de care sestabileşte regimul de executare.

Durata execut ării pedepsei este cea stabilit ă de hot ărârea jude -cătoreasc ă de condamnare r ămasă definitiv ă şi consemnat ă în mandatulde executare pe ani, luni şi zile, dar aceast ă durată se modific ă în cursul

1 Idem, p. 913.

79




executării, de cele mai multe ori prin reducere, dar uneori şi prinsporirea ei.

Calcularea duratei executării pedepsei trebuie făcută cu exactitate,respectând astfel principiul legalităţii executării pedepsei.

b) Ziua începerii şi ziua terminării executării. Potrivit art. 87 alin. (2)C. pen., ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care

încetează se socotesc în durata executării.Aceste zile se socotesc în durata executării în întregime, chiar dacă

nu s-au executat în acele zile 24 de ore.Ziua începerii este aceea în care cel condamnat a fost arestat în

vederea executării pedepsei în baza mandatului de executare, iar ziuade terminare este ziua în care executarea ia sfârşit.

c) Computarea reţinerii şi a arestării preventive. Potrivit art. 88alin. (1) teza I C. pen., timpul reţinerii şi al arestării preventive se scadedin durata executării pedepsei închisorii pronunţate, întrucât pe duratareţinerii şi arestării preventive condamnatul a fost lipsit de libertate şi

această perioadă trebuie scăzută din durata pedepsei stabilite prinhotărârea judecătorească definitivă de condamnare. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului legalităţii pedepselor.Pentru acest motiv, art. 88 alin. (1) teza a II-a C. pen. a prevăzut că

scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi t imp ori în mod separat, pentru mai multe infracţ iuniconcurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire penală, s-a încetaturmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentrufapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.

Justificarea unei astfel de prevederi constă în aceea că cel con-damnat a suferit o privare de libertate, chiar dacă aceasta s-a făcutpentru altă infracţiune decât aceea pentru care a fost condamnat,aflându-neîn prezenţa unei infracţiuni concurente.

d) Alte aspecte privind durata executării. În conformitate cu art. 87alin. (3) C. pen., timpul în care condamnatul se află bolnav în spital seinclude în durata executării pedepsei, cu excepţia situaţiei în carecondamnatul şi-a provocat singur boala.

Explicaţia consacrării principiului că perioada spitalizării condam-natului se include în durata executării constă în aceea că cel condamnats-a îmbolnăvit în timpul executării pedepsei, astfel că este echitabil catimpul petrecut în spital pentru refacerea sănătăţii, afectată de şederea

în penitenciar, să i se socotească în durata pedepsei.

80



Titlul al IV-leaExecutarea pedepsei amenzii penale

Capitolul IAmenda şi limitele acesteia

83. Consideraţii prealabile. În sistemul pedepselor prevăzut de Codulpenal de la 1968, amenda de la 100 lei la 50.000 lei este cea de-a treia şiultima dintre pedepsele principale, după detenţiunea pe viaţă şi închisoarea de la 15 zile la 30 de ani.

Amenda este pedeapsa principală pe care condamnatul este obligatsă o plătească în contul statului1.

Amenda este, aşadar, o pedeapsă pecuniară care, spre deosebire de

pedepsele detenţiunii pe viaţă şi închisorii, diminuează drepturilepatrimoniale ale condamnatului, fără a aduce atingere dreptului său lalibertate.

Disconfortul pe care îl provoacă persoanei condamnate diminuareapatrimoniului este de natură să îl determine să îşi revizuiască în modesenţial conduita în ceea ce priveşte respectarea legii penale.

Amenda este o sancţiune prevăzută şi în alte forme de răspundere juridică, dar, spre deosebire de acestea, amenda penală este consecinţarăspunderii penale a persoanei condamnate şi se aplică de instanţa de judecată în cadrul procesului penal, înscriindu-se în cazierul judiciar.

Ca pedeapsă, amenda prezintă o serie de avantaje certe atât pentrusocietate, cât şi pentru persoana condamnată.

Astfel, condamnatul nu mai este izolat de mediul familial şi nu îşipierde locul de muncă, ceea ce măreşte considerabil şansele derecuperare socială. În plus, condamnatul este scutit de contactul cuinfractori recidivişti din penitenciare, a căror influenţă nefastă asuprainfractorilor primari a fost de multe ori dovedită.

1 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 312.

81




Amenda este o sancţiune adaptabilă, care permite o perfectă indivi-dualizare în raport de situaţia condamnatului.

Amenda este, totodată, remisibilă în cazul unei erori judiciare.Pedeapsa amenzii prezintă însă şi dezavantaje, de care trebuie să se

ţină seama la stabilirea sancţiunii.Un prim dezavantaj constă în aceea că nu are un caracter suficient

de personal, în sensul că afectează nu numai drepturile patrimoniale alecondamnatului, ci şi drepturile patrimoniale ale familiei.

Un al doilea dezavantaj constă în aceea că amenda nu are conse-cinţe egale pentru toţi condamnaţii, în sensul că, în raport de situaţiamaterială, de problemele personale şi familiale ale fiecărui condamnat,consecinţele se resimt în mod diferit.

Din acest motiv, la individualizarea pedepsei amenzii trebuie să seţină seama de situaţia materială a condamnatului, de obligaţiile sale faţăde membrii familiei.

În sfârşit, nu de puţine ori se remarcă dificultate în ceea ce priveşte

executarea amenzii, fie din cauza relei-credinţe, fie din cauza situaţieimateriale precare a condamnatului, iar recurgerea la executarea silităsau înlocuirea amenzii cu închisoarea necesită demersuri şi formalităţisuplimentare1.

84. Amenda ca pedeapsă unică sau pedeapsă alternativă - limite. Îndreptul penal român, amenda este prevăzută numai ca pedeapsă prin-cipală, singură sau alternativ cu pedeapsa închisorii, şi nu cumulativ cuaceasta.

Legea penală, ţinând seama de însuşirile amenzii, a prevăzut-o capedeapsă alternat ivă cu închisoarea la un număr important deinfracţiuni, pentru care este prevăzută pedeapsa de maximum 2 aniinclusiv2.

Limitele amenzii sunt prevăzute în art. 63 C. pen., astfel cum a fostmodificat prin Legea nr. 278/2006:

a) ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte cuamendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150lei, iar maximul de 10.000 lei;

b) când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele,alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 1 an, minimul special al

1 I. Oancea, op. cit., p. 313.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 313.

82



Executarea pedepsei amenzii penale 81

amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15.000 lei, iar cândprevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare deun an, minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30.000 lei.

Aceste limite se înscriu în limitele generale ale amenzii prevăzute de

art. 53 alin. (1) lit. c) C. pen., adică minimum 100 lei şi maximum50.000 lei.

Pedeapsa amenzii nu poate fi sporită peste maximul general şi nicicoborâtă sub minimul general ca efect al cauzelor de agravare sau deatenuare.

Potrivit art. 63 alin. (5) C. pen., la stabilirea amenzii trebuie să seţină seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzutede art. 72 C. pen. şi, totodată, amenda trebuie să fie astfel stabilită, încâtsă nu îl pună pe condamnat în situaţia de a nu-şi putea îndepliniobligaţiile legale.

Capitolul al II-leaExecutarea amenzii

85. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsaamenzii penale, instanţa de executare trimite condamnatului o copie adispozitivului hotărârii, împreună cu o comunicare prin care îl someazăsă achite amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă ahotărârii de condamnare.

Plata se face la organul financiar al administraţiei locale în razacăruia domiciliază condamnatul, iar recipisa se depune direct lainstanţa de executare.

În această etapă, executarea nu presupune o procedură de punere în

executare, deoarece plata se face în mod voluntar.Odată cu depunerea recipisei de plată, pedeapsa amenzii se

socoteşte executată.Legea a prevăzut şi o modalitate de eşalonare a plăţii pentru

persoanele care nu pot achita integral amenda.Astfel, dacă persoana condamnată se găseşte în imposibilitate de a

achita integral amenda în termen de 3 luni de la data rămâneriidefinitive a hotărârii, instanţa de executare, la cererea condamnatului,

83




poate dispune eşalonarea plăţii amenzii, în rate lunare, pe durata a celmult 2 ani.

Legea a prevăzut această modalitate de înlesnire a plăţii pentru a daposibilitatea celui condamnat să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de

persoanele aflate în întreţinerea sa şi care nu trebuie să suporteconsecinţele pedepsei.

În cazul în care persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţiade plată a amenzii în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă ahotărârii de condamnare sau în caz de neplată a unei rate, instanţa deexecutare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv carepriveşte aplicarea amenzii organelor competente, în vederea executăriiamenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.

86. Înlocuirea pedepsei amenzii penale. În conformitate cu art. 631

C. pen., dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la execu-

tarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în l imitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţ inândseama de partea din amendă care a fost achitată.

Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii presupune caprimă condiţie neplata amenzii de către cel condamnat şi, a douacondiţie, neplata să fie consecinţa sustragerii cu rea-credinţă.

Potrivit art. 4491 C. proc. pen., instanţa competentă să înlocuiascăpedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii este instanţa de executare.

Instanţa de executare se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizatăde organul însărcinat cu executarea amenzii.

84



Titlul al V-leaExecutarea pedepselor complementare

şi a celor accesorii

Capitolul IExecutarea pedepselor complementare

87. Considera ţii prealabile. Alături de pedepsele principale, legislaţia noastr ă penală reglementeaz ă pedepse complementare şi pedepseaccesorii.

Pedepsele complementare sunt pedepse care se adaug ă pedepseiprincipale, care completeaz ă cadrul sanc ţionator.

Potrivit legisla ţiei penale rom âne în vigoare, pedepsele comple -

mentare sunt interzicerea unor drepturi şi degradarea militar ă.

88. În conformitate cu art. 64 C. pen., pedeapsa complementar ă ainterzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau a unoradintre urm ătoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorit ăţile publice sau înfuncţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o func ţie implic ând exerci ţiul autorit ăţii destat;

c) dreptul de a ocupa o func ţie sau de a exercita o profesie ori de adesfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatulpentru s ăvârşirea infrac ţiunii;

d) drepturile p ărinteşti;e) dreptul de a fi tutore sau curator.Pedeapsa complementar ă a interzicerii unor drepturi poate fi aplica tă

dacă pedeapsa principal ă stabilit ă este închisoarea de cel pu ţin 2 ani şiinstanţa constat ă că, faţă de natura şi gravitatea infrac ţiunii, împrejurărilecauzei şi persoana infractorului, aceast ă pedeaps ă este necesar ă.

85




Aplicarea pedepsei complementare este facultativă, cu excepţiacazurilor în care legea prevede aplicarea ei obligatorie. Condiţia capedeapsa stabilită să fie închisoarea de cel puţin 2 ani trebuie respectatăşi în această situaţie.

Prin Decizia nr. XXIV/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SecţiileUnite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul generalşi a statuat că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi seaplică, în condiţiile art. 65 C. pen., şi inculpaţilor cetăţeni străini1.

Pedeapsa interzicerii unor drepturi se pune în executare printrimiterea de către instanţa de executare a unei copii de pe dispozitivulhotărârii consiliului local în a cărui rază îşi are domiciliul condamnatul,precum şi organului care supraveghează executarea acestor drepturi,după cum se arată în cuprinsul art. 426 C. proc. pen.

Executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturiprezintă câteva particularităţi.

O primă particularitate constă în aceea că nu poate fi executată

decât după executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pecare le completează.O a doua particularitate constă în aceea că, deşi momentul punerii

în executare a pedepsei interzicerii unor drepturi este momentul rămâ-nerii definitive a hotărârii de condamnare, când are loc trimiterea decătre instanţa de executare a unei copii a dispozitivului hotărârii orga-nului local al administraţiei publice, momentul începerii efective aexecutării pedepsei este diferenţiat în raport de stingerea executăriipedepsei principale, de graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori de împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte momentul terminării executării pedepsei comple-mentare a interzicerii unor drepturi, acesta se determină calculânddurata pedepsei aplicate de la momentul începerii executării, conformart. 87 şi art. 154C. pen.2

89. Pedeapsa complementară a degradării militare constă, potrivitart. 67 C. pen., în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniformă.

Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoareamai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.

1 M. Of. nr. 722 din 14 noiembrie 2007.2 I. Oancea, op. cit., p. 234.

86



Executarea pedepselor complementare şi a celor accesorii

85

Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezer-vişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală

stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani. În conformitate cu art. 427 C. proc. pen., degradarea militară se

pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotărâre comandan-tului unităţii militare din care a făcut parte cel condamnat sau coman-dantului centrului militar în raza căruia domiciliază condamnatul.

Capitolul al II-leaExecutarea pedepselor accesorii

90. Pedepsele accesorii sunt pedepse secundare, privative dedrepturi, care însoţesc pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, ca un accesoriu al acesteia1.

Potrivit art. 71 C. pen., pedeapsa accesorie constă în interzicereadrepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atragede drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) dinmomentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi pânăla terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restuluide pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie aexecutării pedepsei.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiuniipe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturilepărinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care

aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea decondamnare.

Executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata suspendăriisub supraveghere a executării închisorii sau a suspendării condiţionate aexecutării pedepsei închisorii.

Prin Decizia nr. LXXIV (74)/20072, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorulgeneral şi a stabilit că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepseleaccesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute

1 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 321.2 M. Of. nr. 545 din 18 iulie 2008.

87




de art. 64 lit. a) teza I - lit. c) C. pen. nu se face în mod automat, prinefectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriilestabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Prin admiterea unui alt recurs în interesul legii, Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că pedeapsa accesorie prevă-zută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. (3) cu referirela art. 64 lit. d) C. pen. este aplicabilă şi inculpaţilor minori, iar executarea pedepsei va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, atuncicând minorul urmează să devină major în cursul procesului penal sau încursul executării pedepsei1.

Ţinând seama de faptul că pedeapsa accesorie se aplică de lamomentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, în timp ceexecutarea pedepsei principale poate începe mai târziu, durata pedepseiaccesorii este, de regulă, mai mare decât durata pedepsei principale2.

1 I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. LI (51)/2007 (M. Of. nr. 769 din 13 noiembrie 2007).

2 N.A. Nicolae, op. cit., p. 341.

88



Titlul al VI-leaExecutarea măsurilor educative

Capitolul IConsideraţii introductive

91. Precizări prealabile. Măsurile educative sunt sancţiuni de dreptpenal care se aplică minorilor şi au o funcţie preponderent sau exclusiveducativă1.

Potrivit art. 101 C. pen., măsurile educative care se pot lua faţă deminor sunt: a) mustrarea; b) libertatea supravegheată; c) internarea într-un centru de reeducare; d) internarea într-un institut medical-educativ.

Minorilor li se pot aplica măsuri educative sau pedepse în confor-mitate cu prevederile art. 100 C. pen., acestea fiind închisoarea sauamenda. Pedepsele au acelaşi conţinut ca şi cele aplicate infractorilor adulţi, cu deosebirea că, în cazul infractorilor minori, acestea se reducla jumătate şi se execută în condiţii speciale.

Instanţa apreciază asupra luării celei mai adecvate sancţiuni faţă deinfractorul minor în raport de criteriile indicate în art. 100 C. pen.: gra-dul de pericol social al faptei săvârşite, starea fizică, dezvoltarea intelec-tuală şi morală, comportarea, condiţiile în care a fost crescut şi în care atrăit, alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Capitolul al II-leaExecutarea măsurilor educative

92. Executarea măsurii educative a mustrării. Mustrarea constă îndojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, însfătuirea lui să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare,

1 I. Pascu, Drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 478.

89




atrăgându-i-se totodat ă atenţia că, dacă va săvârşi din nou o infrac ţiune,se va lua fa ţă de el o m ăsură mai sever ă sau i se va aplica o pedeaps ă.

Mustrarea se execut ă de pre şedintele completului, în condi ţii desolemnitate a şedinţei, care s ă asigure influen ţarea pozitiv ă a minorului

în ceea ce prive şte conduita sa viitoare.Măsura se execut ă de îndată în şedinţa în care s-a pronun ţat

hotărârea. Dac ă din diverse cauze m ăsura nu poate fi executat ă dupăpronun ţare, se fixeaz ă un nou termen şi se dispune aducerea minorului,citându-se, totodat ă, şi părinţii ori tutorele sau persoana în îngrijireacăreia se afl ă minorul (art. 487 C. proc. pen.).

Măsura educativ ă a mustr ării nu poate fi executat ă în lipsa mino -rului.

93. Măsura educativă a libertăţii supravegheate, prevăzută de art. 103C. pen., const ă în l ăsarea minorului în libertate pe timp de un an, subsupraveghere deosebit ă.

Supravegherea poate fi încredin ţată părinţilor minorului, celui carel-a adoptat, tutorelui, unei persoane de încredere, de preferin ţă uneirude apropiate ori unei institu ţii legal însărcinate cu supraveghereaminorului.

Cel c ăruia i s-a încredin ţat supravegherea are obliga ţia de a veghea îndeaproape asupra minorului în vederea îndrept ării şi de a înştiinţainstan ţa dac ă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercit ăasupra sa, are comportament necorespunz ător ori a s ăvârşit din nou ofaptă prevăzută de legea penal ă.

Legea prevede c ă instanţa poate s ă impun ă minorului respectareauneia sau a mai multor obliga ţii: a) s ă nu frecventeze anumite locuristabilite; b) s ă nu intre în legătură cu anumite persoane; c) s ă presteze oactivitate neremunerat ă într-o institu ţie de interes public, cu o durat ă

între 50-200 de ore, maximum 3 ore pe zi, dup ă programul de şcoală, în zilele nelucr ătoare şi în vacan ţă.

Posibilitatea impunerii acestei din urm ă obliga ţii a fost criticat ă îndoctrină, având în vedere c ă nu se prevede v ârsta minorului c ăruia i sepoate impune o astfel de obliga ţie, c ă este impus ă împotriva dorin ţeiminorului, d ându-i-se astfel caracter de munc ă forţată şi timpul afectatacesteia ar influen ţa negativ preg ătirea şcolară a minorului 1.

1 Fl. Streteanu, Modificări ale tratamentului sancţionator al minorilor, în R.D.P.nr. 2/1997, p. 82-86.

90



Executarea măsurilor educative

Când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii supravegheate,aceasta se pune în executare în şedinţa în care a fost pronunţată, dacăminorul şi persoana căreia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţă.

Dacă punerea în executare nu se poate face în aceeaşi şedinţă, se

fixează un nou termen şi se dispune aducerea minorului şi chemareapersoanelor cărora le-a fost încredinţat spre supraveghere.

Dacă în termenul prevăzut de lege minorul se sustrage de lasupravegherea exercitată asupra sa, are purtări rele ori săvârşeşte o faptăprevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi iafaţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare, iar dacăfapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsu-ra internării sau aplică o pedeapsă. Dacă minorul are o bună conduită,la împlinirea termenului de un an, cauza sa judiciară este consideratădefinitiv închisă, iar măsura educativă încetează de drept1.

94. Internarea într-un institut medical-educativ (art. 105 C. pen.).

Măsura internării într-un institut medical-educativ, după cum rezultă dinprevederile art. 105 C. pen., se ia faţă de minorul care, din cauza stăriifizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regimspecial de educaţie.

Măsura internării medicale se ia pe durată nedeterminată, de regulă,fără a depăşi 18 ani.

Totuşi, măsura poate fi prelungită pe o durată de cel mult 2 ani pestevârsta majoratului, dacă această prelungire este necesară pentrurealizarea scopului internării.

Specific acestei măsuri este că minorului i se acordă atât îngrijirimedicale, cât şi un regim educativ care se aplică în acelaşi timp cutratamentul medical.

Potrivit art. 105 C. pen., această măsură trebuie ridicată îndată ce a

dispărut cauza ce a impus luarea ei.Măsura se execută în unităţi specializate ale Ministerului Sănătăţii,

care are obligaţia să informeze instanţa despre internarea bolnavului,despre efectuarea tratamentului medical şi despre desfăşurarea proce-sului educativ2.

Măsura încetează dacă a dispărut cauza care a impus luarea aces-teia. Dacă instanţa constată că a dispărut numai cauza privind starea

1 I. Pascu, op. cit., p. 485.2 I. Oancea, op. cit., p. 242.

91




fizică sau psihică, dar nu există dovezi de îndreptare a minorului, va înlocui măsura internării într-un institut medical-educativ cu cea ainternării într-un centru de reeducare1.

Internarea poate înceta prin revocare, dacă pe durata internării

minorul săvârşeşte din nou o infracţiune, iar instanţa apreciază că estenecesară aplicarea pedepsei închisorii.

95. Internarea într-un centru de reeducare (art. 104 C. pen.). Măsuraeducativă a internării într-un centru de reeducare se ia faţă de minorul înprivinţa căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare. Luareaacestei măsuri presupune, aşadar, săvârşirea de către minor a unor faptecu grad de pericol social mai ridicat, pentru care mustrarea şi libertateasupravegheată nu sunt suficiente.

Măsura are ca scop reeducarea minorului şi, totodată, continuareaprocesului instructiv, în vederea dobândirii unor cunoştinţe profesionalepotrivite cu aptitudinile sale.

Măsura internării într-un centru de reeducare se ia pe timpnedeterminat, dar nu poate depăşi, de regulă, 18 ani.Instanţa poate prelungi măsura pe o durată de cel mult 2 ani peste

vârsta majoratului, dacă aceasta este necesară pentru realizareascopului internării.

Punerea în executare a măsurii internării într-un centru de reeducarese face prin trimiterea unei copii a hotărârii prin care s-a dispus aceastămăsură organului de poliţie de la locul unde se află minorul (art. 490C. proc. pen.).

Executarea măsurii încetează la împlinirea de către minor a vârsteide 18 ani, dacă instanţa nu a dispus prelungirea acesteia pe o durată decel mult 2 ani.

Potrivit art. 107 C. pen., dacă a trecut cel puţin un an de la datainternării şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinţăla învăţătură şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispuneliberarea acestuia înainte de a deveni major.

Termenul de un an curge de la data internării efective a minorului încentrul de reeducare, şi nu de la data dispunerii acestei măsuri prinhotărâre judecătorească.

Dacă în perioada liberării minorul are o comportare necorespun-zătoare, se poate dispune revocarea liberării.

1 I. Pascu, op. cit., p. 485.

92



Executarea măsurilor educative

91

Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare minorulsăvârşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciază că se impune

să i se aplice pedeapsa închisorii, instanţa revocă internarea, iar în cazul în care nu este necesară o pedeapsă, menţine măsura internării şirevocă liberarea.

Dacă minorul căruia i s-a acordat liberarea are o bună comportare,liberarea este menţinută până la împlinirea vârstei de 18 ani, cândmăsura internării încetează de drept.

93



Titlul al VII-leaExecutarea măsurilor de siguranţă


96. Noţiuni introductive. Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni dedrept penal cu un pronunţat caracter preventiv, având drept scop înlătu-rarea unor stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevă-zute de legea penală1.

Măsurile de siguranţă au drept finalitate imediată şi directă înlătu-rarea stării de pericol şi crearea unei stări de siguranţă, iar ca finalitateimediată şi indirectă preîntâmpinarea săvârşirii de fapte prevăzute de

legea penală2.Stările de pericol la care ne referim nu se confundă cu pericolul

social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, fiindcă ele nu ţin de faptă, cide persoana făptuitorului ori de anumite lucruri ce au legătură cu faptasăvârşită de acesta.

Numai prevenirea unui astfel de pericol poate servi ca temei pentruluarea măsurilor de siguranţă prevăzute de legea penală3.

Potrivit art. 112 C. pen., măsurile de siguranţă sunt: a) obligarea latratament medical; b) internarea medicală; c) interzicerea de a ocupa ofuncţie sau de a exercita o profesie, o meserie sau o altă ocupaţie;d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi; e) expulzarea străinilor;f) confiscarea fiscală; g) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o

perioadă determinată.

1 C. Sima, op. cit., p. 66.2 C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 614.3 V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea

generală, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970, p. 276.

94



Executarea măsurilor de siguranţă

93

Capitolul al II-lea

Luarea şi executarea măsurilor de siguranţă

97. Obligarea la tratament medical este măsura de siguranţă cucaracter medical care constă în obligaţia impusă făptuitorului care, dincauza unei boli ori a intoxicaţiei cronice prin alcool, stupefiante sau altesubstanţe asemănătoare, prezintă pericol pentru societate, de a seprezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire1.

Măsura obligării la tratament medical se ia împotriva făptuitoruluicare se află într-o stare psiho-fizică anormală datorată bolii sau intoxi-cării cu alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe şi cu privire lacare există temerea că va săvârşi noi fapte prevăzute de legea penală,determinat de starea sa psiho-fizică anormală.

Ori de câte ori a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi făptui-torul este bolnav ori intoxicat cronic prin alcool, stupefiante sau alteasemenea substanţe prezentând pericol pentru societate, instanţa de judecată care a fost învestită cu soluţionarea cauzei penale este com-petentă să ia măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.

Dacă măsura a fost luată în mod provizoriu de procuror, devinedefinitivă prin confirmarea ei de către instanţă.

Confirmarea măsurii se face prin sentinţa prin care instanţa se pro-nunţă asupra vinovăţiei inculpatului. Măsura de siguranţă poate însoţi opedeapsă dacă instanţa constată că inculpatul a săvârşit fapta cuvinovăţie.

În urma rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-adispus obligarea la tratament medical, o copie de pe dispozitivul hotă-

rârii şi o copie a raportului medico-legal se trimit, în conformitate cuprevederile art. 429 alin. (1) C. proc. pen., organelor care au obligaţia săducă la îndeplinire această măsură, direcţia sanitară pe raza căreialocuieşte persoana ce urmează a fi supusă tratamentului, când aceastaeste în stare de libertate, sau administraţia locului de deţinere, cândmăsura de siguranţă însoţeşte pedeapsa închisorii sau priveşte o per-soană aflată în stare de detenţie.

Direcţia sanitară va comunica făptuitorului unitatea sanitară la careurmează să se prezinte în vederea efectuării tratamentului şi, totodată,făptuitorul va primi o comunicare şi din partea instanţei de executare,

1 C. Sima, op. cit., p.

95




care îi va atrage aten ţia să se prezinte de îndată la unitatea medical ăindicată de direc ţia sanitar ă, iar în caz de nerespectare a obliga ţiei de aurma tratamentul medical, se va dispune internarea medical ă.

Potrivit art. 430 C. proc. pen., unit ăţile sanitare la care f ăptuitorul a

fost repartizat sunt obligate s ă comunice instan ţei: dacă persoana obli -gată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul, dac ă sesustrage de la efectuarea acestuia, dac ă măsura dispus ă de instan ţă numai este necesar ă, însă pentru înlăturarea st ării de pericol este indicatun alt tratament şi, în sfârşit, dac ă pentru efectuarea tratamentuluimedical este necesar ă internarea medical ă.

Când persoana în cauz ă se sustrage de la efectuarea tratamentuluimedical, conform art. 113 alin. (2) C. pen., se poate dispune internareamedical ă a acestuia, m ăsură justificat ă de atitudinea refractar ă a f ăp-tuitorului, care nu înţelege s ă urmeze tratamentul la care a fost obligat.

Competen ţa de a hot ărî internarea medical ă apar ţine instan ţei deexecutare, la sesizarea direc ţiei sanitare din care rezult ă că persoana se

sustrage de la efectuarea tratamentului, dup ă primirea avizului comisieimedicale.

98. Internarea medical ă este măsura de siguran ţă cu caracter medi -cal care const ă în internarea într-un institut medical de specialitate,până la însănătoşire, a f ăptuitorului care este bolnav mintal ori toxi -coman şi prezint ă pericol pentru societate.

Textul art. 114 C. pen. folose şte termenii „bolnav mintal" şi „toxi-coman", care nu sunt explica ţi în legea penal ă, aprecierea acestorarămânând în sarcina medicului specialist.

Tratamentul medical ce urmeaz ă a fi aplicat bolnavului mintal sautoxicomanului în unitatea sanitar ă se stabile şte potrivit cu concluziile şiindica ţiile cuprinse în raportul medico-legal.

Măsura de siguran ţă a intern ării medicale este o sanc ţiune de dreptpenal impus ă persoanei care a s ăvârşit o fapt ă prev ăzută de legeapenal ă şi care, din cauza st ării de aliena ţie mental ă sau toxicomanie,prezintă pericol pentru societate.

Internarea medical ă se ia pe durat ă nedeterminat ă şi dureaz ă până la însănătoşirea făptuitorului.

Încetarea m ăsurii se poate solicita numai dac ă făptuitorul nu maiprezintă pericol pentru societate.

96




95

Măsura internării medicale poate fi luată în mod provizoriu deprocuror, în faza de urmărire penală, şi de instanţă, în faza de judecată.

Internarea medicală provizorie devine definitivă prin confirmareamăsurii de către instanţa de judecată. Hotărârea instanţei prin care s-aconfirmat măsura internării medicale poate fi atacată separat cu recurs,fără ca recursul să suspende executarea.

Măsura poate fi luată, în mod definitiv, de către instanţă şi fără ca easă fi fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale, dacăinstanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu cu soluţionareacauzei penale. În acest caz, măsura de siguranţă se ia prin hotărârea decondamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

În vederea punerii în executare a măsurii de siguranţă a internăriimedicale, actul prin care s-a dispus luarea acestei măsuri, adică ordo-nanţa procurorului sau încheierea instanţei, când măsura a fost luată în

mod provizoriu, ori copia dispozitivului hotărârii judecătoreşti defini-tive, împreună cu o copie a raportului medico-legal se comunicădirecţiei sanitare pe raza căreia locuieşte cel internat.

Direcţia sanitară este obligată să efectueze internarea, comunicândaceasta instanţei de executare.

Potrivit art. 433 alin. (2) C. proc. pen., unitatea sanitară la care s-afăcut internarea efectuează tratamentul medical până când consideră căinternarea nu mai este necesară, din acel moment având obligaţia să încunoştinţeze judecătoria în a cărei rază teritorială se află pentru ahotărî ce măsuri urmează a fi luate în continuare.

Primind încunoştinţarea unităţii sanitare, judecătoria va ascultaconcluziile procurorului şi, dacă găseşte necesar, şi ale persoanei inter-nate, dispunând fie încetarea măsurii, fie înlocuirea acesteia cu obli-garea la tratament medical.

Încetarea sau înlocuirea măsurii poate fi cerută şi de persoanainternată sau de procuror.

O copie a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea sau încetareamăsurii se comunică instanţei de executare.

99. Interzicerea unei funcţii sau profesii este măsura de siguranţă cese poate lua faţă de făptuitorul care a săvârşit o faptă prevăzută de legeapenală din cauza incapacităţii, nepregătirii sau altor motive care îl facimpropriu pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii şiexistă pericolul de a săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală.

97




Existenţa unei stări de pericol în cazul măsurii de siguranţă a inter-zicerii unei funcţii sau profesii este, ca şi în cazul celorlalte măsuri desiguranţă, pusă în evidenţă prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legeapenală.

Este necesar să existe o legătură cauzală între modul de exercitare aprofesiei, meseriei sau altei ocupaţii şi fapta prevăzută de legea penală.

Se consideră că gradul de pericol este deosebit de ridicat atuncicând consecinţele incapacităţii de a exercita o profesie, o meserie sau oaltă ocupaţie sunt ireparabile: moartea victimei, infirmităţi permanente,distrugerile unor bunuri neînlocuibile.

Combaterea stării de pericol se face prin obligarea făptuitorului de asta cât mai departe de activitatea pe care o exercită în mod periculos,prevenind săvârşirea unor noi fapte penale.

În vederea luării măsurii de siguranţă a interzicerii unei funcţii sauprofesii, prevăzută de art. 115 C. pen., trebuie să fie îndeplinite urmă-toarele condiţii:

a) să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală în legătură cufuncţia, profesia, meseria sau ocupaţia pe care o exercită făptuitorul;b) activitatea în cadrul căreia s-a săvârşit fapta să fie o funcţie, o

meserie sau o ocupaţie.Ca sancţiune de drept penal, interzicerea exercitării unei funcţii sau

ocupaţii constă în obligaţia, impusă persoanei dovedite a fi impropriepentru exercitarea activităţii în îndeplinirea căreia a săvârşit o faptăprevăzută de legea penală, de a nu mai exercita această activitate.

Măsura de siguranţă a interzicerii unei activităţi se ia pe timp nede-terminat, poate însoţi o pedeapsă sau chiar o altă măsură de siguranţă.

În vederea punerii în executare a măsurii interzicerii unei funcţii sauprofesii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivulhotărârii organului în drept să aducă la îndeplinire această măsură şi săsupravegheze respectarea ei.

Comunicarea va fi adresată, de la caz la caz, instituţiei care coordo-nează activitatea respectivă: Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministe-rului Sănătăţii, Ministerului de Interne etc., care are atribuţia legală de aasigura executarea efectivă a interzicerii unei funcţii sau profesii, vaefectua actele necesare şi va lua toate măsurile pentru supunereasubiectului la restricţiile ce decurg din interdicţie.

98




97

Organul care asigură executarea măsurii trebuie să îl repartizeze pecel în cauză într-un alt loc de muncă în care să îşi poată îndeplini

sarcinile profesionale corespunzător pregătirii şi experienţei sale. În caz de sustragere de la executarea măsurii, organul însărcinat cu

executarea are obligaţia să sesizeze organul de urmărire penală. În conformitate cu prevederile art. 115 alin. (2) C. pen., măsura

interzicerii unei funcţii sau profesii poate fi revocată la cerere, dupătrecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurilecare au impus luarea ei au încetat.

Creşterea nivelului de pregătire şi înlăturarea cauzelor care augenerat starea de pericol ce a determinat luarea măsurii de siguranţă ainterzicerii exercitării unei funcţii sau profesii presupune un interval detimp ce diferă de la caz la caz.

Revocarea poate fi solicitată şi de procuror, când are date certe

pentru a aprecia necesitatea înlăturării interdicţiei.Competenţa de a se pronunţa asupra cererii aparţine instanţei în acărei rază teritorială locuieşte făptuitorul.

Revocarea măsurii de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesiiare ca efect repunerea făptuitorului în drepturile sale.

Măsura de siguranţă a interzicerii unei funcţii sau profesii nu trebuieconfundată cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de aocupa o funcţie sau de a exercita o profesie.

Astfel, pedeapsa complementară se aplică pe un timp determinat, pelângă pedeapsa principală a închisorii de cel puţin 2 ani, încetează dedrept la împlinirea termenului pentru care a fost aplicată şi intră subincidenţa cauzelor de înlăturare a executării pedepsei (amnistie, graţie-re, prescripţie).

100. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi este o măsură desiguranţă care se poate lua faţă de condamnatul la pedeapsa închisoriide cel puţin un an (iar în unele cazuri faţă de condamnatul la oricepedeapsă şi în orice cuantum sau durată) care a mai fost condamnatpentru alte infracţiuni (iar în unele cazuri chiar dacă nu a mai fostcondamnat anterior), dacă instanţa constată că prezenţa lui în loca-litatea unde a săvârşit infracţiunea sau în altă localitate constituie unpericol grav pentru societate.

Cauza care determină luarea acestei măsuri de siguranţă este nece-sitatea înlăturării unui pericol grav pentru societate, care s-ar produce în

99



Drept execuţional penal

eventualitatea prezenţei persoanei condamnate anterior la pedeapsa închisorii de cel puţin un an sau care în anumite condiţii nu suferisenicio condamnare, într-una sau mai multe localităţi anume determinate.

Pericolul ca infractorul să săvârşească noi infracţiuni nu poate fi

înlăturat total prin luarea acestei măsuri, însă poate fi diminuat.Ca sancţiune de drept penal, măsura de siguranţă a interzicerii de a

se afla în anumite localităţi, reglementată de art. 116 C. pen., constă înobligaţia impusă persoanei faţă de care s-a luat această măsură de a seabţine de la orice acţiune care ar avea ca urmare prezenţa sa peteritoriul vreuneia dintre localităţile interzise.

Luarea măsurii de siguranţă nu este posibilă decât dacă sunt întruniteurmătoarele condiţii:

a) să existe o infracţiune; măsura interzicerii de a se afla în anumitelocalităţi se poate lua numai împotriva infractorului, spre deosebire decelelalte măsuri de siguranţă, la care luarea măsurii presupune calitateade făptuitor;

b) a doua condiţie priveşte durata condamnării. Este necesar cainfractorul să fie sancţionat cu pedeapsa închisorii de cel puţin un an şianterior să mai fi fost condamnat. Această condiţie, ca infractorul să maifi fost anterior condamnat, nu este necesară dacă pentru infracţiuneasăvârşită instanţa pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii maimare de 5 ani;

c) a treia condiţie priveşte aprecierea instanţei că prezenţa infractorului în localitatea unde a săvârşit infracţiunea ori în alte localităţiprezintă pericol grav pentru societate.

Interzicerea de a se afla în anumite localităţi se poate lua pe o duratăde până la 5 ani, iar dacă pericolul subzistă, poate fi prelungită, fără adepăşi durata stabilită iniţial.

Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi sepune în executare prin comunicarea unei copi i de pe dispozitivulhotărârii judecătoreşti organului îndrituit să aducă la îndeplinire măsuraşi să supravegheze respectarea ei.

Întrucât această măsură de siguranţă însoţeşte pedeapsa închisorii,executarea ei are loc în mod obişnuit după ce condamnatul a fostliberat definitiv sau condiţionat.

Potrivit art. 116 alin. final C. pen., măsura de siguranţă a interziceriide a se afla în anumite localităţi poate fi revocată la cerere sau dinoficiu, dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat.

100



Executarea m ăsurilor de siguran ţă

99

Cererea sau propunerea de revocare nu poate fi f ăcută decât dupătrecerea a cel pu ţin un an de la luarea m ăsurii.

101. Expulzarea este o m ăsură de siguran ţă care const ă în îndepăr-tarea silit ă de pe teritoriul ţării a infractorului cet ăţean străin sau persoan ăfără cetăţenie care nu are domiciliul în România, dac ă, în urma s ăvârşiriiinfrac ţiunii, prezen ţa sa pe acest teritoriu prezint ă o stare de pericol.

Starea de pericol se deduce din fapta s ăvârşită şi din împrejur ărilecomiterii acesteia, din leg ătura ei cu mediul social în care a fost s ăvâr-şită, înlăturarea st ării este posibil ă prin ruperea infractorului de acestmediu, adic ă, ţinând seama de condi ţia sa de str ăin, prin interzicerea dea mai r ămâne pe teritoriul ţării.

Expulzarea, ca m ăsură de siguran ţă, se deosebe şte de expulzarea camăsură administrativ ă prin faptul c ă cea dint âi se ia numai fa ţă de

străinul care a comis o infrac ţiune şi prezint ă pericolul s ăvârşirii unor noi fapte, numai de c ătre instan ţa de judecat ă penală, prin hot ărârea decondamnare.

Expulzarea administrativ ă se dispune tot de c ătre o instan ţă judecă-toreasc ă, la propunerea organelor administrative, fa ţă de str ăinii consi -deraţi indezirabili pe teritoriul ţării, deşi nu au s ăvârşit fapte ilicite.

În doctrin ă s-a apreciat c ă nu va putea fi expulzat un refugiat pestefrontierele teritoriilor unde via ţa sau libertatea sa ar fi amenin ţată pemotiv de ras ă, religie, na ţionalitate, apartenen ţă la un anumit grupsocial sau opinii politice, a şa cum nu se poate lua aceast ă măsură faţăde infractorul care risc ă să fie supus la tortur ă în statul în care urmeaz ăsă fie expulzat (art. 117 alin. final C. pen.).

Chiar şi aşa, aceste dispozi ţii nu vor putea fi invocate de c ătre un

refugiat fa ţă de care ar exista motive serioase de a fi considerat unpericol pentru securitatea ţării unde se g ăseşte.

Expulzarea ca m ăsură de siguran ţă, prevăzută de art. 117 C. pen.,are caracterul unei sanc ţiuni de drept penal const ând în îndepărtareasilită a infractorului str ăin de pe teritoriul ţării, cu consecin ţa interziceriireîntoarcerii c ât timp se afl ă sub aplicarea m ăsurii de siguran ţă.

Măsura de siguran ţă a expulz ării este personal ă, privind numai peinfractorul str ăin, nu şi familia acestuia. În cazul în care m ăsura desiguran ţă însoţeşte o pedeaps ă, va fi dus ă la îndeplinire dup ă executareaacesteia ori dup ă graţierea total ă sau a restului de pedeaps ă.

101




În vederea lu ării măsurii de siguran ţă a expulz ării, o prim ă condi ţieeste să se fi săvârşit o infrac ţiune. Nu este suficient ca fapta s ăvârşită destrăini să fie prev ăzute de legea penal ă, trebuie ca ea s ă îşi păstrezecaracterul penal, ceea ce înseamn ă ca niciuna dintre cauzele prev ăzute

de art. 44-51 C. pen. s ă nu fie aplicabile.O a doua condi ţie este ca infractorul s ă aibă calitatea de cet ăţean

străin sau persoan ă fără cetăţenie care nu are domiciliul în ţară.A treia condi ţie este ca din datele cauzei s ă rezulte c ă rămânerea pe

teritoriul ţării a infractorului cet ăţean străin sau persoan ă fără cetăţenieşi fără domiciliul în ţară ar crea o stare de pericol ce nu poate fi

înlăturată decât prin luarea m ăsurii îndepărtării de pe teritoriul ţării ainfractorului str ăin.

Măsura de siguran ţă a expulz ării se ia, în principiu, pe o durat ănedeterminat ă, fiind greu de apreciat c ât va dura starea de pericol carea impus luarea m ăsurii. Cu toate acestea, se poate lua m ăsura expulz ăriipe o perioad ă determinat ă, în special atunci c ând încetarea st ării de

pericol este legat ă de un eveniment viitor ce duce la dispari ţia împreju -rărilor care f ăceau ca prezen ţa infractorului pe teritoriul ţării să fieconsiderat ă o stare de pericol.

Dacă măsura de siguran ţă a expulz ării însoţeşte pedeapsa închisorii,va fi adus ă la îndeplinire dup ă executarea pedepsei; iar dac ă pedeapsa

închisorii nu se mai execut ă sau măsura nu însoţeşte o pedeaps ă, va fiexecutat ă îndată ce hotărârea va r ămâne definitiv ă.

Când măsura expulz ării a fost luat ă prin hot ărârea de condamnare lapedeapsa închisorii, se face men ţiune în mandatul de executare apedepsei închisorii, iar la data liber ării condamnatul este predat orga -nului de poli ţie, care va proceda la efectuarea expulz ării.

Dacă măsura expulz ării nu însoţeşte pedeapsa închisorii, imediat cehotărârea a rămas definitiv ă, instan ţa comunic ă luarea m ăsurii organuluide poli ţie în a cărui rază de competen ţă locuieşte persoana ce urmeaz ăa fi expulzat ă.

În vederea punerii în executare a m ăsurii expulz ării, organul depoliţie poate p ătrunde în domiciliul sau re şedinţa unei persoane f ără

învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice f ără învoi -rea reprezentantului legal al acesteia.

Dacă persoana fa ţă de care s-a luat m ăsura expulz ării nu este g ăsită, orga-nul de poli ţie are obliga ţia să consemneze aceasta într-un proces-verbal şi iamăsuri pentru darea în urmărire şi pentru darea în consemn la punctele

102



Executarea măsurilor de siguranţă 101

de trecere a frontierei, trimiţând un exemplar al procesului-verbalinstanţei de executare.

102. Confiscarea specială, a) Consideraţii generale. Confiscarea spe-cială este o măsură de siguranţă cu caracter patrimonial, care constă întrecerea în proprietatea statului, cu titlu gratuit, a unor bunuri care, dacăar fi lăsate în continuare în detenţia făptuitorului, ar prezenta pericolulsăvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.

Spre deosebire de celelalte măsuri de siguranţă, care sunt îndreptate împotriva periculozităţii unor persoane, măsura confiscării speciale estedestinată să înlăture o stare de pericol creată de anumite lucruri.

Condiţiile generale ale confiscării sunt existenţa unei stări de pericolşi săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau, după caz, a uneiinfracţiuni.

Starea de pericol nu trebuie confundată cu pericolul social catrăsătură esenţială a infracţiunii; starea de pericol constă în primejdia pe

care ar prezenta-o lăsarea în circulaţie a anumitor lucruri care ar puteaservi sau invita la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală.Periculozitatea rezultă din substanţa acelor lucruri, din întrebuin-

ţarea ce li s-a dat, din destinaţia ce li s-a atribuit sau din provenienţa lor ilicită, de natură a determina noi încălcări ale legii penale.

Măsura confiscării speciale poate fi luată dacă s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală - în cazurile arătate în art. 118 lit. a) şi e)C. pen. - sau o infracţiune - în cazurile prevăzute de art. 118 lit. b), c) şi d).

Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau a uneiinfracţiuni pune în evidenţă starea de pericol care rezultă din deţinereaunor bunuri şi care constituie temeiul confiscării.

Confiscarea specială se poate dispune chiar dacă făptuitorului nu ise aplică o pedeapsă, principiu consacrat în art. 111 alin. (3) C. pen.Astfel, confiscarea poate fi dispusă chiar dacă infracţiunea a fost amnis-tiată ori a intervenit prescripţia răspunderii penale, decesul inculpatuluisau altă cauză de încetare a procesului penal ori dacă există o cauză denepedepsire.

b) Obiectul confiscării speciale. 1) Bunurile produse prin săvârşireafaptei prevăzute de legea penală [art. 118 lit. a) C. pen.]. Sunt acelebunuri care au căpătat fiinţă prin efectuarea acţiunii care formeazăelementul material al faptei săvârşite (monede false, titluri de credit falseetc.), dar şi lucruri care au căpătat prin săvârşirea unor astfel de fapte o

103




calitate, o pozi ţie de fapt pe care nu ar fi putut s ă o dobândească decâtpe căi ilegale (m ărfuri introduse în ţară prin contraband ă, medicamenteconţinând doze importante de stupefiante etc.).

Nu sunt bunuri produse, adică create prin fapta prev ăzută de legea

penală, cele dob ândite de infractor de la al ţii, prin săvârşirea unor astfelde fapte (bani delapida ţi, bunuri sustrase sau ob ţinute prin înşelăciune,abuz de încredere, amenin ţare, şantaj etc.). Aceste bunuri, nefiind pro -duse prin fapta prev ăzută de legea penal ă, se restituie persoanei p ăgubite.

2) Bunurile care au fost folosite, în orice mod, la s ăvârşirea unei

infracţiuni, dac ă au fost utilizate în comiterea acesteia şi dacă sunt ale

infractorului [art. 118 lit. b) C. pen.]. O prim ă condi ţie cerut ă de legeeste ca fapta la s ăvârşirea căreia au servit sau erau destinate s ăservească bunurile în cauză să constituie infrac ţiune.

Atunci când faptei i s-au aplicat dispozi ţiile art. 181 C. pen., confis -carea va putea fi dispus ă, chiar dac ă fapta s ăvârşită nu prezint ă gradulde pericol social al unei infrac ţiuni, dar, dac ă făptuitorul beneficiaz ă de

o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (art. 44-51 C. pen.),bunurile respective nu pot fi confiscate.O a doua condi ţie este ca bunul s ă fi folosit, în orice mod, la

săvârşirea infrac ţiunii.Astfel, se confisc ă arma de v ânătoare care a servit la s ăvârşirea

infracţiunii de braconaj, chiar dac ă făptuitorul posed ă permis de port -arma, dar nu pot fi confiscate aparatele electrice de tip casnic care nuau servit la s ăvârşirea infrac ţiunii, ci doar la consumarea energieielectrice sustrase.

O a treia condi ţie este ca bunul s ă fie al infractorului sau, dac ăaparţine altei persoane, aceasta s ă fi cunoscut scopul folosirii lui.

A patra condi ţie este ca infrac ţiunea să nu facă parte din r ândul celor săvârşite prin pres ă, pentru a nu se aduce atingere dreptului la liber ăexprimare garantat de art. 30 din Constitu ţia României şi art. 10 parag. 2din Conven ţia european ă pentru ap ărarea drepturilor omului şi libertă-ţilor fundamentale.

3) Bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul s ăvârşirii unei

infracţiuni, dac ă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale

infractorului. Când bunurile apar ţin altei persoane, confiscarea se dispunedacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuat ă de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului [art. 118 lit. c) C. pen.].

104




Aceast ă categorie de bunuri supuse confisc ării speciale a fostintrodus ă prin Legea nr. 278/2006.

O primă condi ţie pentru luarea acestei m ăsuri este ca fapta s ăconstituie infrac ţiune.

O a doua condi ţie este ca bunurile care au fost utilizate la comitereainfrac ţiunii să fi fost în prealabil produse, modificate sau adaptate înacest scop.

Distingem între bunuri confec ţionate pentru a fi utilizate la s ăvâr-şirea infrac ţiunii (chei, dispozitive de p ătrundere, dispozitive de sustra -gere produse petroliere, energie electric ă etc.) sau bunuri modificate oriadaptate în acest scop (adaptarea unui autoturism pentru contraband ă,trafic de stupefiante etc.).

A treia condi ţie este ca bunurile s ă apar ţină infractorului, iar dac ăaparţin altei persoane, producerea, modificarea sau adaptarea lor s ă fifost efectuat ă de către acesta ori de c ătre infractor cu ştiinţa acestuia.

În cazul în care apar ţin altei persoane, este necesar ca aceasta s ă nu

aibă calitatea de complice, pentru c ă, în aceast ă situa ţie, ne-am încadra în prima ipotez ă1.4) Bunurile care au fost date pentru a determina s ăvârşirea unei fapte

sau pentru a r ăsplăti pe f ăptuitor [art. 118 lit. d) C. pen.]. O condi ţiecerută de lege este aceea ca bunurile s ă fi fost date cu scopul de a deter mina s ăvârşirea unei fapte prev ăzute de legea penal ă sau pentru arăsplăti pe infractor.

O a doua condi ţie este ca fapta s ăvârşită să fie prev ăzută de legeapenal ă.

Legiuitorul a avut în vedere pericolul pe care îl prezint ă stimulareasau răsplătirea celor care comit infrac ţiuni.

5) Bunurile dob ândite prin s ăvârşirea faptei prev ăzute de legea

penală, dacă nu sunt restituite persoanei v ătămate şi în măsura în care

nu servesc la desp ăgubirea acesteia [art. 118 lit. e) C. pen.].O primă condi ţie este aceea ca bunurile s ă fi intrat în posesia

făptuitorului în urma s ăvârşirii unei fapte prev ăzute de legea penal ă(furt, delapidare, înşelăciune etc.).

O a doua condi ţie este ca bunurile s ă nu fie restituite persoaneivătămate şi să nu serveasc ă la desp ăgubirea acesteia.

1 I. Pascu, op. cit., p. 519.

105




Dacă bunul a fost înstrăinat unui ter ţ de bună-credin ţă, acesta nu vafi confiscat, dar f ăptuitorul va fi obligat la plata sumei ob ţinute prin

înstrăinarea bunului supus confisc ării.6) Bunurile a c ăror de ţinere este interzis ă de lege [art. 118 lit. f)

C. pen.]. Este vorba de acele bunuri care, prin natura lor, sunt peri -culoase (materiale explozive, substan ţe toxice etc.) şi a c ăror de ţinereeste interzis ă de lege.

Astfel, legea interzice de ţinerea de arme şi muni ţii, materiale nucleare,radioactive etc.

În aceste cazuri, bunurile sunt supuse confisc ării, indiferent dac ăfapta s ăvârşită constituie sau nu infrac ţiune.

c) Confiscarea prin echivalent. În interpretarea prevederilor Coduluipenal din 1968, inculpatul putea fi obligat la plata unui echivalentbănesc atunci c ând bunul ce urma s ă fie confiscat nu se mai g ăsea1.

Prin Legea nr. 278/2006 au fost introduse prevederile art. 118alin. (4), care stipuleaz ă expres: „Dacă bunurile supuse confisc ării nu se

găsesc, în locul lor se confisc ă bani şi bunuri p ână la concuren ţa valoriiacestora".Articolul 118 alin. (3), introdus prin aceea şi lege, reglementeaz ă o

formă special ă de confiscare prin echivalent b ănesc: atunci c ândbunurile au fost folosite, în orice mod, la s ăvârşirea unei infrac ţiuni oriau fost produse, modificate sau adaptate în scopul s ăvârşirii uneiinfracţiuni, fiind utilizate la comiterea acesteia, nu sunt ale infractorului,ci apar ţin unei persoane care nu a cunoscut scopul folosirii lor de c ătreinfractor, se confisc ă echivalentul în bani al acestora.

d) Executarea confisc ării. Punerea în executare a m ăsurii de siguran ţăa confisc ării speciale se realizeaz ă, după caz, de procurorul care a luatmăsura prin ordonan ţă sau de c ătre judec ătorul delegat cu executarea, încazul în care m ăsura de siguran ţă s-a luat prin hot ărâre judec ătorească.

Măsura se execut ă, potrivit art. 439 C. proc. pen., prin predarealucrurilor confiscate organelor în drept a le prelua sau valorifica.

Când lucrurile confiscate sunt dintre cele care urmeaz ă a fivalorificate potrivit dispozi ţiilor legale, se procedeaz ă la predarea lor către organele financiar-fiscale.

Dacă lucrurile confiscate sunt dintre cele pentru care s-a dispusdistrugerea, aceasta se face în prezen ţa, după caz, a procurorului sau a

1 C. Sima, op. cit., p. 149.

106




judecătorului, în funcţie de faza procesuală în care s-a dispusdistrugerea lucrurilor confiscate.

103. Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă deter-

minată. Această măsură de siguranţă a fost introdusă în legislaţia noastrăpenală prin Legea nr. 197/2000, din necesitatea de a preveni violenţafamilială.

O primă condiţie pentru luarea acestei măsuri este condamnarea lapedeapsa închisorii de cel puţin un an a persoanei faţă de care urmeazăa se lua măsura de siguranţă.

O a doua condiţie este cererea persoanei vătămate. Aşadar, măsurade siguranţă nu poate fi luată din oficiu, ci numai la cererea părţiivătămate.

Măsura de siguranţă poate fi luată pe o durată de până la doi ani şipoate fi cumulată cu o altă măsură de siguranţă, cum ar fi internareamedicală1.

Instanţa de executare are obligaţia comunicării unei copii de pedispozitivul hotărârii organului de poliţie în a cărui rază teritorială seaflă locuinţa familiei.

În cazul în care condamnatul execută pedeapsa închisorii într-un locde detenţie, se face menţiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii să i se pună în vedere condamnatului, la data eliberării, să seprezinte la organul de poliţie. Instanţa transmite o copie de pe dispo-zitivul hotărârii comandantului locului de deţinere care va veghea larespectarea prevederilor privind înştiinţarea condamnatului referitor laaceastă obligaţie. Organul de poliţie are îndatorirea să asigure exe-cutarea măsurii luate prin supravegherea respectării interdicţiei de a nureveni în locuinţa familiei şi să sesizeze organul de cercetare penală încaz de sustragere de la executare măsurii.

1 M. Basarab, V. Pasca, Gh. Mateuţ, C. Butiuc, Codul penal comentat. Vol. I.Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 612.

107



Titlul al VIII-leaExecutarea măsurilor preventive

privative de libertate


104. Noţiune, caracteristici şi clasificarea măsurilor preventive.Măsurile preventive sunt mijloace de constrângere prevăzute de lege, pecare le pot lua organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreştipentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărireapenală, de la judecată ori de la executarea pedepsei1.

Măsurile preventive sunt măsuri procesuale, putând fi luate deorganele de urmărire penală şi de instanţele de judecată în cursul pro-cesului penal, pentru asigurarea înfăptuirii scopului acestuia.

Sunt măsuri preventive, întrucât vizează înlăturarea unor pericole lacare procesul penal ar putea fi expus: ascunderea, desfiinţarea saualterarea urmelor infracţiunii, sustragerea de la urmărirea penală sau dela judecată ori de la executarea pedepsei, zădărnicirea aflării adevăruluiprin influenţarea martorilor sau experţilor 2.

Măsurile preventive au un caracter diferenţiat, pentru ca scopul lor să poată fi obţinut printr-o atingere minimă adusă libertăţii persoanei.

Unele măsuri preventive sunt restrictive de libertate, altele suntprivative de libertate. În cele ce urmează, ne vom ocupa numai de

măsurile privative de libertate.

1 Gr. Theodoru, op. cit., p. 428.2 V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală

român. Partea generală, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, p. 312.

108



Executarea măsurilor preventive privative de libertate

107

Măsurile preventive au un caracter coercitiv, executarea lor fiindobligatorie şi ducând fie la restrângerea libertăţii, fie la privarea de

libertate1.Măsurile preventive au un caracter de excepţie, fiind luate de orga-

nul de urmărire penală sau de instanţă numai atunci când le apreciazăca fiind necesare.

Totodată, au şi un caracter strict determinat, ele putând fi luate peperioade strict limitate2.

105. Condiţiile cerute de lege pentru luarea măsurilor preventive.Legiuitorul nostru constituant a manifestat o deosebită grijă în ceea cepriveşte garantarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, prevăzând numaica excepţie şi pe durate strict determinate privarea de libertate.

Astfel, potrivit art. 23 din Constituţie, percheziţia, reţinerea sau

arestarea sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută delege, iar în art. 5 alin. (2) C. proc. pen. se statuează că nicio persoanănu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nupoate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurileşi în condiţiile prevăzute de lege.

O primă condiţie pentru luarea măsurilor preventive este să existe probesau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă pre-văzută de legea penală. În accepţiunea prevederilor art. 63 C. proc. pen.,probele sunt elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei uneiinfracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Indicii temeinice, conform art. 681 C. proc. pen., sunt presupunerilerezonabile că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare

sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta.O a doua condiţie pentru luarea măsurilor preventive este ca

infracţiunea pentru care este formulată învinuirea să fie pedepsită delege cu închisoarea.

Dacă legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsaamenzii, poate fi luată măsura reţinerii, nu şi măsura arestării preventive.

1 N.A. Nicolae, op. cit., p. 406.2 N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. I, Ed. Paideia,

Bucureşti, 1996, p. 408.

109




În sfârşit, alături de cele dou ă condi ţii examinate, este necesar s ă fie îndeplinit ă şi o condi ţie justificativ ă a necesit ăţii privării de libertate 1,adică a existen ţei unuia dintre cazurile prev ăzute de art. 148 C. proc. pen.:

„a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la

urmărire sau de la judecat ă, ori exist ă date c ă va încerca s ă fugă sau săse sustrag ă în orice mod de la urm ărirea penal ă, de la judecat ă ori de laexecutarea pedepsei;

a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credin ţă, măsura oblig ării de a nupărăsi localitatea sau ţara ori obliga ţiile care îi revin pe durata acestor măsuri;

b) există date c ă inculpatul încearc ă să zădărniceasc ă în mod directsau indirect aflarea adev ărului prin influen ţarea unei p ărţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de prob ă;

c) există date că inculpatul preg ăteşte săvârşirea unei noi infrac ţiuni;d) inculpatul a s ăvârşit cu inten ţie o nou ă infrac ţiune;

e) există date c ă inculpatul exercit ă presiuni asupra persoaneivătămate sau c ă încearc ă o înţelegere frauduloas ă cu aceasta;

f) inculpatul a s ăvârşit o infrac ţiune pentru care legea prevedepedeapsa deten ţiunii pe via ţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 anişi exist ă probe c ă lăsarea sa în libertate prezint ă un pericol concretpentru ordinea public ă".

106. Organul judiciar care poate lua m ăsura preventiv ă. Măsurareţinerii învinuitului poate fi dispus ă de organul de cercetare penal ă saude procuror.

De precizat c ă, potrivit art. 23 alin. (3) din Constitu ţia României,reţinerea nu poate dep ăşi 24 de ore, în timp ce în reglement ările altor state re ţinerea atinge 48 sau chiar 72 de ore.

În ceea ce prive şte măsura arest ării învinuitului şi inculpatului p ânăla revizuirea Constitu ţiei aprobat ă prin referendum 18 octombrie 2003,aceasta putea fi luat ă de procuror în cursul urm ăririi penale pentru odurată de 30 de zile sau de judec ător în cursul judec ăţii.

După pronun ţarea de c ătre Curtea European ă a Drepturilor Omuluia cauzei Pantea c. Rom âniei, s-a conturat din ce în ce mai mult ideea c ăprocurorul nu este magistrat în sensul art. 5 parag. 3 din Conven ţiaeuropean ă a drepturilor omului.

1 Gr. Theodoru, op. cit., p. 432.

110



Executarea măsurilor preventive privative de libertate

109

Deşi, iniţial, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât căart. 5 parag. 3 poate privi procurori, precum şi judecători, dar în anu-

mite condiţii, recunoscând că în acest text magistratul nu se confundăcu judecătorul, a precizat că acesta trebuie să aibă anumite calităţipentru a se proteja împotriva oricărui arbitru: mai întâi independenţafaţă de executiv şi partide, apoi obligaţia de a asculta personal învinuitulsau inculpatul adus în faţa lui; şi, în cele din urmă, posibilitatea de a sepronunţa după criterii juridice asupra existenţei motivelor care justificăprivarea de libertate şi, în absenţa lor, de a ordona punerea în libertate.Ulterior, Curtea a apreciat că, după simplul fapt de a avea posibilitateade a exercita procedura de urmărire, imparţialitatea unui procuror poatepărea suspectă; în continuare jurisprudenţa a fost confirmată şi nouaorientare nu a mai fost combătută1.

După revizuirea Constituţiei, textul art. 23 alin. (4) a statuat că

arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul proce-sului penal.

107. Actele procedurale prin care se iau măsurile preventive. Învederea luării uneia dintre măsurile preventive privative de libertate,procurorul sau judecătorul trebuie să constate existenţa condiţiilor lega-le: săvârşirea de către învinuit sau inculpat a unei infracţiuni pedepsitecu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea, precum şi existenţa unuiadintre cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen. care fac ca o astfel demăsură să fie necesară.

Decizia cu privire la luarea măsurii preventive se ia, în mod obli-gatoriu, după ascultarea învinuitului sau inculpatului în legătură cu învinuirea ce i se aduce, în prezenţa apărătorului său.

În cursul urmăririi penale, organul de cercetare penală şi procuroruldispun luarea măsurii preventive prin ordonanţă motivată, iar judecă-torul prin încheiere motivată. În cursul judecăţii, măsura preventivăpoate fi luată de instanţă prin încheiere, prin sentinţă sau decizie.

Actul procedural prin care se ia măsura preventivă trebuie să indicefapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în careaceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiuneasăvârşită, cazul prevăzut de art. 148 C. proc. pen. şi temeiurile concretecare au determinat luarea măsurii. În cazul arestării preventive se emite

1 J.-Fr. Renucci, Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu,Bucureşti, 2009, p. 364.

111




şi un mandat de arestare preventivă, care conţine ordinul dat agenţilor de ordine publică să îl reţină pe cel arestat şi să îl conducă la locul dedeţinere, precum şi ordinul dat administraţiei locului de deţinere să îlprimească în detenţie pe cel în cauză până la punerea sa în libertate1.

108. Înlocuirea, revocarea şi încetarea de drept a măsurilor preven-tive. Înlocuirea unei măsuri preventive cu alta intervine ori de câte oritemeiurile care au stat la baza măsurii s-au schimbat, măsura iniţialăputând fi înlocuită cu o alta mai uşoară sau, dimpotrivă, mai gravă.

Revocarea măsurilor preventive se dispune atunci când temeiurilecare justificau luarea măsurii au dispărut şi în acest caz revocarea sedispune fie la cerere, fie din oficiu.

Încetarea de drept a măsurilor preventive intervine atunci cândexistă un obstacol legal în ceea ce priveşte menţinerea lor, procurorulsau instanţa în faţa căreia se află cauza fiind obligată să pună de îndată în libertate pe cel reţinut sau arestat preventiv.

În faza de urmărire penală, măsurile preventive încetează de drept laexpirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de autoritatea judiciară cu privire la durata măsurii preventive luate.

Dar, oricâte prelungiri vor fi acordate, măsura nu poate depăşi duratamaximă de 180 de zile, prevăzută în art. 159 alin. (13) C. proc. pen.

În faza de judecată, măsura preventivă încetează de drept la împli-nirea termenului de 60 de zile de la verificarea prevăzută de art. 23alin. (6) din Constituţie, dacă nu s-a procedat la o nouă verificare şimenţinere a măsurii arestării preventive.

Măsura preventivă încetează, de asemenea, când durata arestării aatins jumătatea maximului prevăzut de lege pentru infracţiunea sauinfracţiunile care fac obiectul învinuirii.

Capitolul al II-leaExecutarea măsurilor preventive privative de libertate

109. Potrivit art. 81 din Legea nr. 275/2006, măsurile reţinerii şiarestării preventive luate în cursul urmăririi penale se execută încentrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi

1 Gr. Theodoru, op. cit., p. 442.

112



Executarea măsurilor preventive privative de libertate 111

funcţionează în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar arestarea preventivă în cursul judecăţii se execută în secţiile speciale dearestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preven-tivă de pe lângă penitenciare, care se organizează şi funcţionează însubordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin alministrului administraţiei şi internelor, iar centrele de arestare preven-tivă se înfiinţează prin ordinul ministrului justiţiei.

Organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preven-tivă, precum şi a centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regu-lament aprobat prin ordin comun al ministrului administraţiei şi inter-nelor şi al ministrului justiţiei.

Reţinerea se execută în temeiul ordonanţei prin care s-a dispus aceastămăsură; ordonanţa trebuie să fie motivată şi să cuprindă totdeauna data şilocul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui ce o întocmeşte,cauza la care se referă, obiectul actului sau al măsurii procesuale,

temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o. În ordo-nanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie să se menţioneze ziua şi orala care reţinerea a început; măsura reţinerii poate dura cel mult 24 ore,iar din durata reţinerii se deduce timpul cât o persoană a fost privată delibertate ca urmare a măsurii administrative a conducerii la sediulpoliţiei.

În situaţia în care reţinerea se dispune după audierea învinuituluicitat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore secalculează de la ora emiterii ordonanţei.

Arestarea preventivă se execută în temeiul mandatului de arestareemis potrivit dispoziţiilor art. 151 C. proc. pen.

Mandatul de arestare preventivă trebuie să cuprindă:- instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului;- data şi locul emiterii;- numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de

arestare;- datele privitoare la persoana inculpatului şi codul numeric

personal;- arătarea faptei ce formează obiectul inculpării;- încadrarea juridică a faptei;- temeiurile concrete care determină arestarea;- ordinul de a fi arestat inculpatul;

113




- indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat;- semnătura judecătorului.Când mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului,

judecătorul care a emis mandatul înmânează un exemplar al acestuia

persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţiepentru a fi predat la locul de deţinere odată cu arestatul.

Când măsura a fost dispusă în lipsa inculpatului, potrivit art. 150C. proc. pen., mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organelor de poliţie pentru executare.

Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate înmandat şi o conduce la judecătorul care a emis mandatul. Judecătorulverif ică identitatea celui arestat, î l audiază şi dispune executareamandatului de arestare preventivă.

Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă sau în centrelede arestare preventivă a persoanelor faţă de care s-au dispus acestemăsuri se face pe baza ordonanţei de reţinere sau a mandatului de

arestare, după ce li s-a stabilit identitatea.Centrele de reţinere şi arestare preventivă şi centrele de arestarepreventivă au obligaţia să asigure exercitarea drepturilor prevăzute înCodul de procedură penală.

Persoanele reţinute sau arestate preventiv poartă ţinută civilă.Persoanele arestate preventiv, la cerere, pot presta o muncă sau pot

desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psiho-logică şi asistenţă socială în interiorul acestor centre.

Persoanele reţinute sau arestate preventiv beneficiază de condiţiilede detenţie, drepturile şi obligaţiile, recompensele, cu excepţia permi-siunii de ieşire din centru, şi sunt supuse sancţiunilor disciplinare prevă-zute de lege pentru persoanele condamnate.

110. Documente întocmite de administraţia locului de deţinere refe-ritoare la persoanele reţinute sau arestate. Administraţia centrului dereţinere şi arestare preventivă sau a centrului de arestare preventivă areobligaţia să întocmească pentru fiecare persoană reţinută sau arestată undosar individual şi registre de evidenţă a persoanelor reţinute sau arestate.

Dosarul individual al persoanei reţinute sau arestate preventivcuprinde:

a) datele şi actul de identitate ale persoanei reţinute sau arestate;b) fotografii din faţă şi din profil;

114



Executarea m ăsurilor preventive privative de libertate 113

c) copie de pe dispozitivul hot ărârii prin care s-a dispus arestareapreventiv ă, prelungirea sau men ţinerea acesteia;

d) ordonan ţa de re ţinere şi mandatul de arestare preventiv ă;e) anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea re ţinerii sau

arestării preventive;f) cazierul judiciar;g) fişă dactiloscopic ă;h) documentele întocmite în urma examenelor medicale obligatorii;i) documentele din care rezult ă îndeplinirea obliga ţiilor privind

punerea la dispozi ţia persoanelor a legisla ţiei penale, procesual penale,de executare a pedepselor şi a regulamentelor aferente acestor legi;

j) documente privind m ăsurile luate de administra ţia centrului dedeţinere referitoare la exercitarea drepturilor persoanei re ţinute sauarestate preventiv;

k) documente privind recompense şi sanc ţiuni;l) alte documente întocmite în timpul execut ării reţinerii sau arest ării

preventive.Administra ţia fiecărui centru de re ţinere şi arestare preventiv ă şi a

fiecărui centru de arestare preventiv ă are obliga ţia întocmirii unor registre privind persoanele re ţinute sau arestate preventiv:

a) registrul de eviden ţă a primirii persoanelor re ţinute sau arestatepreventiv, în care se consemneaz ă data şi ora la care persoana a fostprimit ă în centru;

b) registrul de eviden ţă a punerii în libertate a persoanelor re ţinutesau arestate preventiv;

c) registrul de eviden ţă a recompenselor;d) registrul de eviden ţă a sanc ţiunilor.Păstrarea unei eviden ţe exacte a persoanelor condamnate, a datelor

la care au început şi înceteaz ă măsurile preventive, precum şi a recom -penselor şi a sanc ţiunilor acordate faciliteaz ă desfăşurarea corect ă aexecut ării măsurii preventive şi preîntâmpină incidentele privind execu -tarea m ăsurilor preventive privative de libertate.

115



Titlul al IX-leaProbatiunea

Capitolul INoţiuni introductive

111. Probatiunea este definită în doctrină1 ca o măsură de apăraresocială nerestrictivă de libertate, caracterizată printr-un tratament aldelincventului în mediu liber şi prin suspendarea condiţionată aexecutării pedepsei.

Măsura nu are caracter retributiv sau punitiv şi tinde să asigureprotecţia societăţii contra pericolului recidivei, prin plasarea celuicondamnat în condiţiile cele mai favorabile pentru a evita recidiva.

Probatiunea s-a născut în secolul al XIX-lea în ţările anglo-saxone,care au constatat efectele negative ale pedepsei închisorii, consideratămultă vreme un adevărat panaceu în lupta cu criminalitatea şi recidiva.

Limitările tratamentului ce putea fi efectuat în mediul închis şi artifi-cial al închisorilor au condus, în mod empiric, la încercări de tratament în libertate, iar succesul a transformat rapid aceste practici într-o adevă-rată instituţie, care într-o parte a lumii a înlocuit pe scară largă pedeapsaprivativă de libertate.

Un prim agent de probaţiune este considerat a fi John Augustus(1785-1859), un cizmar din Boston care în anul 1841 a obţinut, lainstanţa din localitate, punerea în libertate a unui inculpat, după ce s-aoferit drept garant pentru conduita sa viitoare. De-a lungul a 18 ani a

supravegheat comportamentul a circa 2000 de infractori, pe care i-aajutat să se reintegreze în societate.Această iniţiativă privată a fost confirmată ulterior de Parlamentul

statului Massachusetts, prin numirea oficială a unui agent de probaţiunepentru oraşul Boston2.

1 Ch. Germain, op. cit., p. 135.2 O. Brezeanu, Probatiunea în dreptul comparat, în R.D.P. nr. 1/2009, p. 58.

116



Probaţiunea

115

Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea audeterminat o expansiune a instituţiei probaţiunii în Europa şi în SUA,

probaţiunea aplicându-se în mod preponderent infractorilor minori şitineri, asupra cărora mediul penitenciar ar avea un efect extrem denegativ, existând riscul de a-i transforma în recidivişti înrăiţi.

Prin rezoluţia prin care, în 1951, Consiliul Economic şi Social alONU recomanda guvernelor adoptarea probaţiunii, aceasta era prezen-tată ca o metodă umană şi eficace de tratament al criminalităţii şi, înconsecinţă, de luptă împotriva recidivei.

Se poate spune că probaţiunea este o metodă de tratament al anu-mitor delincvenţi special selecţionaţi, care constă în suspendareapedepsei, delincventul fiind plasat sub supraveghere personală şiprimind asistenţă educativă individualizată.

Statistici efectuate în Franţa în urmă cu o jumătate de veac au pus în

evidenţă abuzul de pedepse scurte, pe de o parte, şi abuzul de amânări,pe de altă parte. În cursul unui an s-au înregistrat în jur de 50.000 de condamnări la

pedepse mai mici de un an închisoare.Aceasta este o perioadă prea scurtă pentru ca asupra condamnatului

să poată fi exercitat un tratament eficace şi fără ca întoarcerea lui laviaţa în libertate să poată fi pregătită suficient.

În cadrul acestei categorii se înregistrează cel mai mare procent derecidivă şi se reproşează judecătorilor faptul de a face uz prea des depedepsele scurte.

În replică, judecătorii afirmă că instanţele nu pot aplica decâtpedeapsa prevăzută de lege şi că revine legislativului sarcina de a punela dispoziţia lor o gamă mai largă de măsuri pentru a le permite să eviteaplicarea de sancţiuni inadecvate în anumite cazuri.

Capitolul al II-leaStructura juridică a probaţiunii

112. În lume există mai multe sisteme de probaţiune.A. Probaţiunea decisă de parchete în stadiul urmăririi penale. În

ţările care admit principiul oportunităţii urmăririi penale, procurorulpoate renunţa la exerciţiul acţiunii penale pentru motive legitime de

117



116 Drept execuţionalpenal

politică socială sau penală, fiind abilitat de lege ca, odată cu renun-ţarea, să impună anumite obligaţii făptuitorului.

Susţinătorii acestui sistem arată că acesta îl protejează pe făptuitor

de publicitatea procesului penal şi permite debarasarea instanţelor deun anumit număr de cauze de mică importanţă.

Adversarii acestui sistem arată că, oricare ar fi condiţiile puse însarcina beneficiarului probaţiunii, acestea nu sunt legitime decât dacăproba vinovăţiei este legal dovedită, iar stabilirea vinovăţiei nu poate filăsată la aprecierea parchetului.

B. Probaţiunea decisă de parchet în stadiul executării. În cele maimulte state, rolul procurorului nu se limitează la exerciţiul acţiuniipublice, în cadrul atribuţiilor sale intrând şi supravegherea executăriipedepselor. Pe acest temei, în Franţa, până în 1959, procurorul aveadreptul ca, după pronunţarea de către instanţă a hotărârii, să suspende

executarea pedepsei, condamnatul având în schimb obligaţia să seconformeze unor sarcini impuse cu titlu de probă.

C. Probaţiunea hotărâtă de instanţă. O primă metodă este aceeadea face din probaţiune o măsură autonomă care este luată cu titluprincipal. În cazul eşecului măsurii, condamnatul revine în faţa instanţei, care poate pronunţa în acest caz numai condamnarea la o pedeapsă, ale cărei natură şi nivel este liberă să le aprecieze.

A doua metodă este aceea de a face din probaţiune o măsurăcomplementară de amânare.

Instanţa pronunţă pedeapsa, dar hotărăşte amânarea executării subcondiţia punerii la încercare, la probă. Dacă proba eşuează, amânareaeste revocată, iar condamnatul execută pedeapsa care a fost deja pro-nunţată.

Probaţiunea este, aşadar, o modalitate de sancţionare a infractoruluifără privare de libertate şi constă în punerea condamnatului sub supra-vegherea unui agent de probaţiune pe o anumită perioadă de timp,conform hotărârii instanţei de judecată.

118



Probaţiunea

117

Capitolul al III-lea

Serviciul de probaţiune în România113. În România, instituţia probaţiunii văzută ca o alternativă la

detenţie, de evitare a mediului penitenciar are o vechime comparabilăcu instituţia probaţiunii din alte ţări europene.

În Codul penal de la 1968 găsim reglementate mai multe forme de pro-baţiune: suspendarea condiţionată a executării pedepsei [art. 81 alin. (1)C. pen.], suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 861-86

C. pen.), liberarea condiţionată (art. 59-60 C. pen.), executarea pedepseila locul de muncă (art. 867 C. pen.)1.

Introducerea acestor elemente de probaţiune în legislaţia noastrăpenală contura la acea vreme o nouă orientare în sistemul sancţionator penal, în sensul că autorii unor infracţiuni cu grad de pericol social mairedus sunt lăsaţi în comunitatea în care trăiesc sau muncesc, menţinlegăturile cu familia şi responsabilităţile sociale, fiind determinaţi să îşicorecteze conduita, sub sancţiunea revocării măsurii.

În doctrină se acceptă ideea că activitatea de probaţiune vizează treidirecţii generale: evaluarea personalităţii inculpatului sau condam-natului, supravegherea evoluţiei comportamentului său în comunitate şifacilitarea reintegrării în mediul social2.

Supravegherea respectării măsurilor şi obligaţiilor ce pot fi impusecondamnatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghereconform art. 863 alin. (1) C. pen., precum şi a măsurilor ce pot fi impuseminorului conform art. 103 alin. (3) C. pen. se regăseşte în activitateaunui organism înfiinţat prin O.G. nr. 92/20003, denumit serviciul de

probaţiune.Serviciul de probaţiune, prin consilierii de probaţiune, desfăşoară

activităţi de supraveghere, asistenţă şi consiliere, precum şi întocmireade rapoarte de evaluare, potrivit legii.

În ceea ce priveşte supravegherea, potrivit art. 11 alin. (1) din O.G.nr. 92/2000, serviciul de probaţiune are următoarele atribuţii:

1 Idem, p. 70.2 D. Groza, Probaţiunea ca ansamblu de sancţiuni şi măsuri comunitare. Autori

tatea de implementare. Dificultăţi de asimilare a probaţiunii în procedurile penaleromâne, în Caiete de drept penal nr. 2-3/2007, p. 3.

3 M. Of. nr. 423 din 1 septembrie 2000.

119




a) supravegheaz ă respectarea de c ătre persoana condamnat ă măsurilor prev ăzute la art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.;

b) supravegheaz ă executarea obliga ţiilor impuse condamna ţilor decătre instan ţa de judecat ă, conform art. 86 3 alin. (3) lit. a)-f) C. pen.;

c) supravegheaz ă executarea obliga ţiilor impuse minorului de c ătreinstanţă, conform art. 103 alin. (3) lit. a)-c) C. pen.

Activitatea de asisten ţă şi consiliere este desf ăşurată de serviciile deproba ţiune în conformitate cu art. 3 din actul normativ sus-men ţionat, lacererea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii, a c ăror pedeaps ă a fost gra ţiată total prin lege, precum şi a minorilor care ausăvârşit fapte prev ăzute de legea penal ă, faţă de care a fost înlăturatăprin lege m ăsura educativ ă a intern ării într-un centru de reeducare.

Activitatea de consiliere are drept scop îndreptarea şi reintegrareasocială a persoanelor condamnate. Astfel, serviciile de proba ţiuneiniţiază şi deruleaz ă programe de reinser ţie social ă şi, după caz, deidentificare a locurilor de munc ă disponibile, a locuin ţelor, precum şi a

unor cursuri de calificare sau recalificare profesional ă. Întocmirea referatelor de evaluare se realizeaz ă în conformitate cuprevederile art. 11 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2000, fa ţă de persoa -nele care au s ăvârşit infrac ţiuni, care sunt men ţinute în stare de libertateşi faţă de care s-a dispus supravegherea obliga ţiilor stabilite de c ătreinstanţă.

Acestea pot fi condamna ţii cu suspendarea execut ării pedepsei subsupraveghere c ărora li s-a impus respectarea m ăsurilor de supraveghereşi a unor obliga ţii [art. 86 3 alin. (1) şi (3) C. pen.], precum şi minorii fa ţăde care s-a luat m ăsura educativ ă a libert ăţii supravegheate şi cărora lis-a impus respectarea obliga ţiilor prev ăzute în art. 103 alin. (3) C. pen.,care au s ăvârşit fapte penale şi nu au împlinit 16 ani.

Deşi este conceput cu o arie de utilizare mai restr ânsă decât în alteţări europene, serviciul de proba ţiune reprezint ă un important progrespentru sistemul nostru judiciar.

În ceea ce prive şte natura juridic ă a referatului de proba ţiune, acestanu este în niciun caz mijloc de prob ă, cum s-a afirmat în doctrin ă1, ciun act administrativ care exprim ă opinia colectivit ăţii cu privire lapersoan ă şi modul cum este integrat ă în societate. Referatul, care, înceea ce îi prive şte pe minori, înlocuie şte fostele referate de anchet ăsocial ă întocmite de birourile de autoritate tutelar ă de pe l ângă primării,

1 D. Groza, op. cit., p. 28.

120



Probaţiunea

119

are rolul de a oferi organului judiciar un minim de date privind perso-nalitatea infractorului şi posibilitatea de adaptare a sancţiunii la

persoana acestuia.Citarea serviciului de probaţiune în cazul învinuiţilor sau inculpaţilor

minori, conform prevederilor art. 481 C. proc. pen., este un mijloc de agaranta desfăşurarea procedurilor privind minorii cu respectarea strictăa legii, şi nu de a consilia sau susţine psihologic pe minor, acest rolrevenind părinţilor sau tutorelui. Din acest motiv, legea a lăsat citarea laaprecierea organului de urmărire penală în cursul procedurii, fiind însăobligatorie la prezentarea materialului de urmărire penală.

Cu toate acestea, prezenţa serviciului de probaţiune în unelemomente procesuale - prezentarea materialului sau încunoştinţarea încazul luării unor măsuri preventive - nu conferă acestui organism rol decontrol procesual, ci întăreşte funcţia de furnizor de date, informaţii,aprecieri ce pot fundamenta o decizie procesuală adecvată.

121



1

61027663 Executional Penal

Documents

Transcript of 61027663 Executional Penal