1. Modele timpurii ale învățării:enumerare, definiție

1.1 Modele asociaționiste ale învățării :-se focalizează pe modul în care se realizează asocierea între stimul și răspuns-prin contiguitate și prin întărire. Primul model consideră că legătura stimul-răspuns se formează atunci când stimulul vechi și cel nou sunt contigue (apropriate temporal unul de celălalt) iar cea de-a doa direcție că legătura se realizează prin întărire, adică pe baza consecințelor conexiunii (succes sau recompensă).

1.2 Modelul gestaltist al învățării - se focalizează pe structurile cognitive implicate în învățare-include rolul experienței anterioare în învățare, care este engramată în memorie și după poate fi reactivată de procxesele prezente-ideea centrală este aceea de ,,grupare,, a stimulilor, după actori primari: aproprierea, similitudinea, completitidinea, simplitatea.-pun accent pe înțelegerea legăturilor dintre stimuli nu pe răspunsul la aceștia.

2. Modele ale învățării ca asociere stimul-răspuns

-2 direcții: prin contiguitate și prin întărire. Primul model consideră că legătura stimul-răspuns se formează atunci când stimulul vechi și cel nou sunt contigue (apropriate temporal unul de celălalt) iar cea de-a doa direcție că legătura se realizează prin întărire, adică pe baza consecințelor conexiunii (succes sau recompensă).

Asocierea S-R prin contiguitate- primele modele ale învățării-asocierea stimulului condițional cu cel neconsițional și schimbaea de comportament care constă în transferul răspunsului reflex (reflexul fiind una dintre cele mai simple forme de comportamnet) de la stimulul necondițional la cel condițional, caz în care răspnsul devine condiționat.

3. Componentele modelului condiționării clasice

-răspunsul necondiționat, adică un răspuns deja fixat la un anumit stimul (salivația la hrană teama de sunetul dezagreabil)-relația necondiționată ( între stimulul necondiționat și răspunsul necondiționat)-stimulul condițional- un nou stimul la care răspunsul nu este fixat (sunetul diapazonului, lumina, cobaiul alb)-relația condițională- o reșație stimul-răspuns creată prin asocierea stimulului nou cu răspunsul vechi (sunetul sau lumina și salivația sau cobaiul alb și tot ceea ce îi poate fi asimilat, inclusiv o pătură pufoasă albă sau o barbă albă și teama)

4. Asocierea stimul-răspuns prin întărire

-descrie recompensa ca factor ce întărește sau slăbește stabilirea și stabilitatea asocierii S-R.-se realizează prin condiționarea clasică propusă de Pavlov și cea operantă de Thorndike-în ambele tipuri de condiționare se produce generalizarea stimulilor- un fapt extrem de important cae permite alicarea comportamentului învățat în diferite contexte dar, în timp ce în condiționarea clasică avem scheme S-R, în condiționarea operantă avem schema S-R-S

5. Principiile modelului învățării promovat de Thorndike

- condiționarea operantă constă în modificarea comportamentului datorită consecințelor unui comportament anterior.

- Observă că reacțiile produse de un stimul ( de caracteristicile situației) sunt conservate și repetate doar dacă sunt asociate cu o stare agreabile, fenomen numit întărire

- Legea efectului postulează că răspunsurile la o situație care sunt urmate de o recompensă vor fi întărite și vor deveni răspunsuri obișnuite la respectiva situație, legea pregătirii include substratul fiziologic al legii efectului ( traseele nervoase pregătite sau nu să conducă impulsul) iar legea exercițiului afirmă că legăturile devin mai puternice prin exersare și slăbesc dacă exercițiul este discontinuu. Aceste legi sunt completate de alte 5 principii: p. reacțiilor multiple, p. setului sau atitudinii, p. eficacității elementelor, p. reacției prin analogie și p. transferului asociativ.

6. Principiile modelului învățării promovat de Skinner

-asocierea dintre un stimul și un răspuns spontan la acel stimul se realizeaz numai dacă răspunsul este întărit consecutiv executării lui ( condiționare operantă)-comportamentul= lanț cauzal cu 3 verigi: 1. un eveniment din mediu (stimul ) acționează asupra individului ( profesorul din clasă care pune o întrebare); 2. diferite condiții interne determină individul să răspundă în prezența stimulului ( răspunsul) ( elevul răspunde corect sau incorect); 3. producerea unui eveniment din trei posibile: întărirea răspunsului, sancționarea sau ignorarea lui. Astfel, autorul diferențiază între comportamnetul operant și cel de răspuns și între răspunsuri provocate și cele emise.-pentru învățare: 1. sunt mai eficiente întăririle pozitive și intermitente; 2. informația trebuie prezentată în cantități mici pentru ca întărirea să vină imediat (,,formare,,); 3. întărirea se realizează la mai mulți stimuli similari (,,generalizarea stimulului,,) producând condiționarea secundară.

7. Principiile modelului învățării propus de E. Tolman

-se centrează pe reprezentările cognitive, pe organizarea formală a acestora și pe rolul lor de mediatori ai învățării, construind astfel o variantă a teoriei behavioriste în care central devine comportamentul intențional.-un nou stimul este asociat cu stimuli deja semnificativ nefiind necesară întărirea pentru apariția învățării-comportamentul este dirijat de obiective (atingerea sau evitarea a ceva), nu stimulii determină alegerea sau fixarea ( prin repetare și recompensă) unor răpunsuri ci scopul răspunsului la stimul-principiul efortului minim: mijloacele care permit atingerea scopului sunt alese a.î. acesta să fie ușor și rapide de atins-deci învățarea: 1. este întotdeauna intenționată și orientată către un scop;2. implică folosirea factorilor de mediu pentru atingerea scopului; 3. se aleg cele mai scurte căi sau cele mai ușoare metode pentru atingerea scopului

8. Modelul gestaltist al învățării

- se focalizează pe structurile cognitive implicate în învățare-include rolul experienței anterioare în învățare, care este engramată în memorie și după poate fi reactivată de procxesele prezente

-ideea centrală este aceea de ,,grupare,, a stimulilor, după actori primari: aproprierea, similitudinea, completitidinea, simplitatea.-pun accent pe înțelegerea legăturilor dintre stimuli nu pe răspunsul la aceștia. Înțelegerea legăturilor poate fi afectată de factori ca: insuficiența motivației, distribuirea elementelor situației pe o arie prea largă pentru a fi percepute, insuficiența experienței organismului pentru însușirea depinderii necesare, blocarea noilor obiceiuri de către cele vechi.

9. Principiile modelului învățării promovat de Wertheimer

- studiind comportamentul copiilor într-o sarcină specifică de găsire a ariei paralelogramelor, a încercat să dem. Rolul proceselor cognitive de ordin superior în învățare

- principii: 1. cel care învață trebuie să fie încurajat să descopere natura de bază a unui subiect sau a unei probleme (realația dintre elemente);

2. golurile, dezacordurile din structura unei situații atimuleaă învățarea; 3. instruirea trebuie să aibă la bază legile organizării: proximitate, închidere, similitudine și simplitate

10. Principiile modelului învățării promovat de J. Piaget

-constructivismul piagetian descrie ca mecanisme ale învățării asimilarea, acomodarea și echilibrarea. Asimilarea începe prin dezvoltarea unor noi scheme mentale iar acomodarea începe când schemele sunt insuficiente pentru încorporarea noilor informații. Echilibrarea reprezintă balanța dintre structurile mentale vechi și cele noi.-principii: 1. individul oferă explicații diferite ale realității în funcție de stadiul dezvoltării sale cognitive; 2. dezvoltarea cognitivă este facilitată de activități sau situații care implică adaptare (asimilare, acomodare, echilibrare); 3. materialele și activitățile de învățare trebuie să implice nivelul adecvat de operații mentale sau motorii ale individului- a nu se impune sarcini care sunt superioare nivelului actual al capacităților cognitive ale elevului; 4. metodele de predare folosite trebuie să îi implice pe studenți în mod activ și incitant.

11. Principiile modelului învățării promovat de J. Bruner

-Bruner susține că învățarea implică 3 procese: 1. achiziția de informații; 2. transformarea acestei informații în forma potrivită pentru realizarea unei sarcini; 3. testarea, verificarea adecvării acestei transformări-principii: 1. Instruirea trebuie să ofere experiențele și contextele care îl fac pe student să fie dornic și capabil să învețe (pregătirea); 2. Instruirea trebuie structurată ( organizarea în spirală);3. Instruirea trebuie să fie concepută astfel încât să faciliteze extrapolarea și/sau să umple golurile existente ( trecerea dincolo de informația dată).

12. Principiile modelului învățării prin observație și imitație promovat de Bandura

-în modelul învățării propus de Bandura este afirmată relația de determinare reciprocă în care se află factorii personali, comportamnetul individului și mdeiul în care acesta învață

-principii: 1. învățarea se realizează prin organizarea și repetarea simbolică a comportamentului modelat și apoi punerea acestuia în practică. Codarea comportamentului modelat în cuvinte, etichete sau imagini duce la o mai bună reținere decât simpla observare;2. șansele ca un individ să adopte un comportament cresc dacă respectivul comportament duce la un rezultat pe care individul în apreciază; 3. șansele ca un individ să adopte un comportamnet cresc dacă modelul are valoare funcțională .

13. Principiile modelului învățării bazată pe self-concept

-se focalizează pe relațiile dintre imaginea de sine și achizițiile specifice învățării-constrângerile, feedback-urile negative pe care le suportă individul pot să determine pierderea sentimentului de sine în timp ce considerația ( atitudinea) necondiționat pozitivă. Empatia și congruența în relațiile interpersonale susțin dezvoltarea unei imagini de sine pozitive care constituie baza unei învățări și a unei dezvoltări personale depline; individul învață doar ceea ce este important și relevant pentru el ca om-principii: 1. învățarea semnificativă are loc atunci când subiectul de învățat este relevant pentru subiect; 2. învățarea care pune în pericol sinele ( perspective sau atitudini noi ) este asimilată mai ușor atunci când pericolele externe sunt la un nivel minim; 3. învățarea are loc mai rapid atunci când amenințarea sinelui este scăzută; 4. învățarea auto-inițiată este durabilă și universală.

14. Direcții de reconfigurare a modelelor de învățare

-

15. Perspectiva behavioristă de abordare a învățării

-învățarea este o schimbare relativ permanentă (durabilă) de comportament ca rezultat al experienței sa exercițiului, exprimată într-un răspuns/ compoportament observabil, în consecință este un produs-învățarea asemănătoare cu învățarea animală, singura diferență fiind aceea că la om este vorba de achiziția de fapte, concepte, deprinderi-toate comportamentele sunt determinate de stimuli externi și pot fi explicate fără referire la stări mentale interne sau conștiință-cel care învață este pasiv, doar reactiv la stimulii din mediu

-omul= simplu mecanism-robot care răspunde mecanic la influențele de afară, nu ca subiect activ, înzestrat cu capacitate de decizie și deliberare

16. Perspectiva cognitivistă de abordare a învățării

-învățarea este o schimbare relativ permanentă (durabilă) în asocierile mentale ( ca rezultat al experienței) care conduce la interpretarea și înțelegerea realității, la creșterea numărului de cunoștințe și la acumularea de informații, deprinderi și noi metode de gândire-învățarea proces în care cel care învață își dezvoltă propriul model cognitiv și îl utilizează pentru a-și regla comportamentul și în același timp elaborare activă de cunoștințe-mintea asemenea unui computer iar cel care învață este procesoruul de informații utilizând concepte ca: scheme cgnitivă, manipularea simbolurilor, modelul mental, procesarea informației.-asigură înțelegerea mai nuanțată a diferențelor individuale în învățare ( det. de neatenție., capacitate mai redusă a memoriei de lungă durată, capacitata redusă de reactualizare, lipsa unor strategii eficiente de învățare)

17. Perspectiva umanistă de abordare a învățării

-accentuează importanța percepțiilor personale aspra propriei persoane și asupra mediului ( pentru fiecare individ realitatea este ceea ce el percepe) precum și capacitatea de dezvoltare personală, libertatea de alegere, calitățile pozitive și dezvoltarea personală respectiv: dezvoltarea globală a conștiinței de sine și a conștiinței de ceilalți-învățarea este o activitate personală prin care individul își actualizează propriul potențial de dezvoltare, asociată cu creaivitatea, cel care învață fiind privit din perspectiva propriilor sentimente și nevoi care trebuie respectate-omul= ființă proactivă-centrată pe elev, pe ființa umană facilitată de profesori cu scopul de a sprijini autoactualizarea individului într-un mediu suportiv în care se respectă demnitatea și libertatea individului

18. Perspectiva constructivistă de abordare a învățării

-duce mai departe ideea construirii cunoașterii prin resursele interne ale individului -pune accentul pe abilitatea individului de a rezolva probleme practice din viața de zi cu zi , premiza sa de bază fiind aceea că un individ care învață își construiește ,,activ,, învățarea și abilitățile-procesarea de către individ a stimulilor din mediu și structurile cognitive rezultante sunt cele care produc comportamentul adaptativ mai degrabă decât stimulii în sine-elevul este constructor activ de informații, care sunt condiționate de cunoștințele anterioare și încărcate de subiectivism

19. Perspectiva socio- culturală de abordare a învățării

-

20.Perspectiva ecologică de abordare a învățării

-se focalizează pe învățare în contextul natural al vieții individului-cel care învață este singurul care poate să își identifice propriile nevoi de cunoaștere-învățarea se produce pur și simplu în contextul trăirii propriei vieți care este o experiență de învățare care produce crearea unei rețele dinamice de cunoștințe permițând celui care ,, învață trăind,, să integreze noile informații printre cele existente deja pentru a lua cele mai bune decizii pentru propria adaptare la mediul în care trăiește-influențele exercitate de mediul social asupra omului pot avea atât un caracter direct (prin schemele de conduită oferite de ceilalți membrii ai colectivității căreia îi aparține individul și prin limbaj, ca mijloc de comunicare și transmitere a capitalulul de cultură și a întregii cunoașteri acumulate prin experiența grupului) cât și un caracter indirect ( prin membrii familiei care joacă rolul de factor mediator între acesta și realitatea socială) ei înșiși fiind influențați în comportamentul lor de cultura grupului căruia îi aparțin-stdiază influența transformatoare a omului asupra mediului-om= produs activ care transformând mediul se transformă pe sine-învățarea asigură corespondența dintre capacitățile psihologice ale individului și proprietățle mediului, susține omul în procesul maturizării personale care constituie condiția dezvoltării capacității sale de a-și forma propriul mediu sau nișa personală în ambianța globală în care evoluează.

21. Forme specifice de învățare la animal

-reacțiile de obișnuire, sensibilizarea, reacțiile condiționate, reacțiile discriminative, reacțiile de orientare spațială, reacțiile de condiționare instrumentală sau dresajul, reacțiile ,,inteligente,, de genul celor studiate de gestaltiști.-Reacțiile de obișnuire constau în reducerea progresivă, până la dispariția temporară a unei reacții de tip reflex după un număr de repetări ale aceleiași situații. Animalele învață să ignore stimulii care reprezintă o experiență continuă evitând astfel consumul suplimentar de energie.-sensibilizarea: frecvența unui răspuns crește odată cu numărul prezentărilor unuor stimuli ( expunerea la zgomote repetate produce sensibilizarea la aceste zgomote)-învățarea aversivă prin observație socială la maimuțe ( maimuțele au învățat prin încercare și eroare și prin observarea comportamentului altor maimuțe)-învățarea prin discriminarea stimulilor- cobaii pot să diferențiere nu numai ritmul și intonația vorbirii umane ci și cuvinte în două limbi ca germana și japoneza.

22. Factorii învățării elementare

-învățarea elementară este controlată de stimulii din mediu-factorii (comuni omului și animalului): 1. contiguitatea (simultaneitatea) stimulului condițional și a celui necondițional ; 2. repetarea aocierii între cele două categorii de stimuli; 3. intensitatea stimulului necondițional ( la care se instalează comportamentul învățat) sau mărimea recompensei primite ca efect al manifestării noului comportament.

23. Factorii și rezultate ale învățării complexe

-învățarea complexă este mediată de reprezentări simbolice-este mai influențată de atitudinile omului și de factori conjucturali și configuraționali decât învățarea simplă-factorii învățării complexe sunt cunoștințele anterioare care pot fi activate și activitățile cognitive de tratare a informației (inferențe, analogii) iar rezultatele învățării complexe, mediate prin simboluri, sunt: 1. cunoștințe factuale care sunt cunoștințe în baza cărora de exemplu, un fruct este recunoscut ca fruct nu ca animal. Acestea sunt achiziționate în cursul experienței personale sau din experiența altora, prin observare sau prin comunicare interpersonală, prin texte, imagine; 2. cunoștințe noționale care sunt informații cu privire la proprietăți sau relații ale obiectelor care nu corespund, care nu sunt receptate direct pe cale senzorială ( curgerea timpului, relațiile de filiațiune, lungimea obiectelor), se achiziționează prin instruire expresă și prin acțiune; 3. cunoștințe procedurale care cuprind succesiuni de operații și acțiuni care permit atingerea unui obiectiv definit și se achiziționează prin acțiune sau prin instructaj și acțiune.

24.Învățarea prin încercare și eroare

-cea mai caracteristică formă de învățare-sunt necesare capacități suplimentare celor necesare învățării prin condiționare. Capacități de alegere a mijloacelor adecvate scopului și capacități ideaționale care permit compararea alternativelor-este lentă, caracterizată prin apariția multor altor răspunsuri nerelevante pentru obținerea rezultatelor (erori)-răspunsul corect, care a dus la relevarea soluției este repetat cu frecvență crescută și perioadă de latență redusă -poate fi neproductivă și frustrantă deoarece implică o doză mare de hazard-este întotdeauna specifică situației, nu este generală-se dezvoltă noi legături fiziologice -cercetări în zona comportamentului de risc (jocuri de noroc, strategii economice) context în care apar erori de tip I ( cauzate de evaluarea inițială) și de tip II ( cauzate de schimbarea comportamentului partenerilor). Relația dintre aceste tipuri de erori configurează ceea ce este numit ca învățare interactivă prin încercare și eroare.

25.Învățarea latentă și învățarea prin insight (intuitivă)-definiții

-Învățarea latentă: se poate învăța ceva și fără vreo modificare a comportamentului, elementul învățat rămânând latent și nemanifestându-se atâta timp cât nu e necesar. Tolman susține că exprimă ceea ce de fapt s-a învățat; învățarea latentă demonstrează importanța cogniției în învățare-Învățarea prin insight este un tip de învățare în care se produce un răspuns dar modul în care se face acest lucru nu este evident, imediat. Se presupune că se recurge la observarea unor relații, la raționamente și generalizări. Alți autori consideră insight-ul ca presupunând un efort deliberat de percepere, o sesizare anticipată sau retrospectivă a ceva, dacă este de bună calitate conduce la o soluție care se caracterizează prin reproductibilitate și transferabilitate.

26.Caracteristici descriptive ale învățării intuitive

1.este mai probabilă în cazul unui nivel mai mare de dezvoltare, respectiv inteligență, ca toate formele de învățare complexă.

2.este mai probabilă în cazul existenței unei experiențe prealabile. S-a constatat că intuiția depinde într-o anumită măsură de experiența anterioară la fel cum depind și celelalte forme de învățare.3.este mai probabilă în cazul situațiilor de învățare în care toate aspectele acestora sunt accesibile observației4.nu exclude comportamentul de încercare și eroareHilgrad susține că de fapt aceste însușiri cuprinde de fapt 3 tipuri de semne distinctive:1. întreruperea mișcării pentru o inspecție a datelor problemei cu oprire la o soluție critică; 2. repetarea soluției critice; 3. generalizarea soluției la situații noi.

27. Învățare cu sens și învățare mecanică

-se diferențiază după implicarea înțelegerii și stabilirea semnificației a ceea ce se învațăÎnvățarea cu sens:

- presupune înțelegerea informațiilor- informațiile noi sunt incluse în clase relevante de cunoștințe și utilizate pentru

reprezentarea corectă a problemei- înțelegerea se produce atât prin conectarea noilor informații la cele existente cât și prin

integrarea lor în schemele și scenariile cognitive câștigate în experiențe anterioare de învățare

- procese cognitive implicate: interpretarea, exemplificarea, clasificarea, rezumarea, interferarea, compararea și explicarea

Învățarea mecanică: - achiziționarea cunoștințelor prin memorare, fără să implice neapărat înțelegerea relațiilor dintre informații - chiar dacă informațiile pot fi reactualizate cu succes, ele nu pot fi utilizate în rezolvarea de probleme - principala metodă prin care sunta acumulate inf. este repetiția - este eficientă în anumite situații

28. Factorii decisivi ai învățării conștiente

- caracterul conștient al învățării depinde de un număr de factori dintre care unii sunt cantități variabile- factorii: cantitatea, claritatea și organizarea cunoștințelor celui ce învață și natura materialului de învățat-pentru a se evita învățarea mecanică, materialul de învățat trebuie să poată fi raportat nearbitrar și substanțial la o structură cognitivă ipotetică a elevului, elevul să aibă repere relevante la care să raporteze materialul și să aibă intenția de la raporta noile cunoștințe la structura sa cognitivă.

29. Învățarea profundă- specific

-presupune focalizarea pe ceea ce este important, transferul cunoștințelor anterioare înspre cele noi, raportarea cunoștințelor teoretice la experiențele de fiecare zi, diferențiere între evidențe și argumente, organizarea conținutului într-un tot coerent, căutarea semnificației a ceea ce a fost învățat și gândire critică-se ajunge la ea în sarcinile complexe plecându-se de la învățarea de suprafață-trăită ca o stare captivantă și provocări pline de satisfacții

30. Învățarea superficială- specific

-în învățarea complexă este punctul de plecare pentru a se ajunge la învățarea profundă-este asociată cu asimilările necritice ale faptelor și opiniilor, se concetrează pe semne, indicatori și cuvinte nu pe sensul acestora, informația este pur și simplu memorată iar faptele și conceptele sunt asociate nereflexiv, principiile nu sunt diferențiate de exemple, sarcina este tratată ca o obligație externă fiind asemănătoare cu învățarea mecanică-tinde să fie trăită ca o luptă dificilă cu plictiseala și sentimentele depresive

31. Învățarea prin observație-componente

-formă de învățare care exprimă atât dimensiunea comportamnetală cât și dimensiunea cognitivă a învățării reprezentând principala modalitate prin care se realizează învățarea socială-componente: 1. atenția, la evenimentele modelate (distinctivitatea, valența afcetivă, complexitatea, extinderea, valoarea funcțională) care depinde de caracteristicile observatorului ( capacități senzoriale, setul perceptual, întăririle trecute); 2. retenția (codarea simbolică, organizarea cognitivă, repetiția simbolică, repetiția motorie); 3. reproducerea motorie incluzând capacități fizice, auto-observarea reproducerii, acuratețea feedback-ului; 4. motivația ( întărirea externă, indirectă și auto-întărirea).

32. Învățarea prin imitație- faze și factori

-imitația= replicarea unui comportamnet observat la altcineva-2 faze: una de achiziție ( înregistrarea și înglobarea în sistemul propriu a comportamentului modelului) și una de realizare (performanța) în care comportamentul este manifest.-factorii care favorizează imitarea unui model: întărirea comportamentului (prin statutul superior sau prin competența modelului), interacțiunea afectuoasă cu modelul, similitudinea, recompensele financiare.

33. Învățarea activă- definire, secvențe

-învățare prin ,,a face,, -bazată pe independență, autonomie în raționamente, abilități de gândire critică este condiția dezvoltării setului de abilități adaptative necesar supraviețuiriiSecvențe:1. Dialogul cu sine implică gândire reflexivă, autochestionare asupra propriilor gânduri sau

asupra a ceea ce ar trebui gândit- este stimulat de ținerea unui jurnal al parcusului învățării sau de realizarea unui

portofoliu al învățării2. Dialogul cu ceilalți implică abilitatea de a-i asculta pe ceilalți ( profesor, autor de carte), a

discuta în grupuri mici, cu colegii sau cu alții, a scrie scrisori3. Observarea a ceea ce fac alții poate fi directă (se observă o acțiune reală- o familie de ex)

sau vicariană ( se observă simularea unei acțiuni reale- urmărirea unui film sau lectura unei cărți despre o familie)

4. Aplicarea este asigurată de orice activitatea de învățare în care se face ceva. Poate fi directă sau vicarian

34. Învățarea experiențială- definire, componente

-se folosește în două sensuri: 1. pentru a descrie acel mod de învățare care se produce într-un context concret și relevant ( prin contact direct cu problema care solicită și formează noi cunoștințe) 2. ca învățare care se produce pur și simplu prin participare la viața curentă-proces în 4 pași: observare, gândire, simțirea, acțiunea ceea ce implică 1. experiența concretă; 2. observația reflexivă; 3. conceptualizarea abstractă (crearea de generalizări sau principii care integrează observațiile în teorii care vor fi utilizate ca ghid în acțiunile viitoare); 4. experimentarea pasivă prin care se testează ceea ce s-a învățat în situații noi și mai complexe, rezultatul acestei testări fiind o altă experientă concretă dar cu un nivel crescut de complexitate.-cele 4 componenete încep cu experiența concretă, continuă cu observarea și reflecția și se finalizează prin crearea de concepte abstracte.

35. Învățarea contextuală/situativă și comunitatea de practici

-este învățarea care are loc în cadrul activității desfășurate într-un context/situație bien precizate sub toate aspectele ( de la dimensiunea lor fizică/ambientală până la cea socială și culturală)-este mai mult neinteționată decât deliberată-se diferențiază de învățarea prin experiență sau acțiune, ,,contextualizarea,, implicând oamenii care învață ca participanți activi și angajați în situație și în generarea sensurilor/ semnificațiilor activității-un element important al învățării situative este comunitatea de practici-o comunitatea de practici implică mai mult decât cunoștințe tehnice și abilități necesare împlinirii unor sarcini prin faptul că este organizată în raport cu o anumită arie a cunoașterii și activității, conferă membrilor sentimentul apartenenței și identității, generează un repertoriu comun de idei, obligații și amintiri și dezvoltă o serie de resurse proprii.-colectivitățile de practici speciale sunt colectivele de învățare unde fiecare membru are un rol diferit în momente diferite

36. Mecanisme ale învățării prin colaborare

-este centrată pe cel care învață din proprie inițiativă și prin cooperareMecanisme:

1. Conflictul sau dezacordul între cei care învață = extensie a conceptului piagetian de conflict între punctele de vedere ale celui care învață și acțiunile sale concrete. Interacțiunile verbale prin care se rezolvă conflictul sunt raportate la rezultatele învățării

2. Propunerea unor alternative = diminuarea tendinței de a acționa în sensul confirmării propriilor ipoteze sau de nu a-și abandona propriile ipoteze

3. Explicația și autoexplicarea contribuie la dezvoltarea ambilor parteneri ai dialogului, nu doar cel mai puțin informat beneficiază de informații ci și cel informat.

4. Interiorizarea are loc doar dacă informațiile vehiculate sunt compatibile cu zona dezvoltării proximale a celui care vizează să le asimileze (sunt apropriate de nivelul actual al cunoașterii sale ) și dacă ambii parteneri în relația de învățare au același nivel de implicare activă. Dacă partenerul mai puțin instruit este pasiv, interiorizarea cunoștințelor nu se produce

5. Asumarea este un mecanism mai concret decât interiorizarea. De ex, când un partener care este mai abilitat să îndeplinească o sarcină și o îndeplinește, partenerul mai puțin

abilitat tinde să își asume succesul celuilalt în îndeplinirea sarcinii. Acest mecanism este central în metoda uceniciei pe lângă un expert

6. Împărtășirea stocului de cunoștințe constă în faptul că unul dintre partenerii relației de învățare monitorizează activitățile partenerului care într-un context a performat sub nivelul așteptat

7. Autoreglarea mutuală constă în justificarea reacțiunilor pentru acre o anumită acțiune a fost întreprinsă. Justificările explicitează cunoștințele strategice care altfel ar rămâne implicite.

8. Fundamentarea socială = mecanismul prin care individul încearcă să își mențină convingerea că partenerul său a înțeles ceea ce gândește, suficient cât să îndeplinească sarcina la care s-au angajat.

37. Caracteristici ale învățării informale

=învățarea care se produce în și prin experiențele vieții zilnice, în toate contextele ca efect al unor activități precum îndeplinirea unor sarcini, interacțiune personală, experimentare prin încercare și eroare.-multe elemente din procesul de achiziție a limbajului, a normelor culturale sunt învățate prin învățarea informală-se produce în manieră inductivă-se activează în situațiile în care apare nevoia unei viteze crescute de învățare și nu este esențială acuratețea cunoștințelor-ajută la realizarea unor achiziții nu în mod necesar explicite și formalizabile dar care își manifestă prezența în timp real atunci când apare nevoie utilizării lor (căutarea unei informații la o persoană despre care am învățat informal că deține acea informație)

38. Surse potențiale de eroare în învățarea informală și incidentală

-învățarea incidentală se produce automat, fără un scop prestabilit (învățarea despre cultura unei organizații prin discuții cu colegii de muncă) și a fost asimilată cu învățarea informală deși și această formă poate fi intențională ( când un cercetător își formulează ca scop explicit a învăța din studiile realizate de alții). -surse potențiale de eroare: diagnoza eronată a sarcinilor, înțelegerea incompletă a contextului, adoptarea unei soluții greșite, provocarea unor consecințe neașteptate, atribuirile incorecte, cunoștințele de bază absente, încadrarea deficitară a problemei.

39.Învățarea non-formală- specific și tipologie

=învățarea care se produce în cadru organizat dar în afara sistemului formal de educațieex: workshopuri, cursuri de formare și perfecționare profesională, conferințe și seminarii stiițifice și profesionale-în tipologia învățării non-formale Michael Fraut include învățarea implicită, învățarea reactivă și învățarea deliberată diferențiate după antecedente, stare actuală și consecințe.În învățarea reactivă experiența curentă este legată de scurte episoade anterioare și pregătește pentru viitoarele oportunități de învățare în timp ce în învățarea implicită experiența actuală este legată de o experiență stocată în memorie și comportamentul viitor este afectat inconștient de experiența anterioară. În învățarea implicită achiziția cunoștințelor se face independent de intenția conștientă de a învăța și în absența cunoștințelor explicite despre ceea ce se învață. Învățarea deliberată presupune planificare, se bazează pe reflecție sistematică asupra experienței trecute și presupune scopuri planificate ale învățării viitoare.

40. Învățarea formală – specific, conținut

= învățarea care se realizează în cadrul instutuționalizat pa bază de clase și cursuri care oferă informații structurate după anumite reguli, când există o structură prestabilită de învățare, un profesor, un sistem de evaluare și calificative, specificarea rezultatelor învățării-în contextul ei se învață: abilitate de a înțelege corect sistemele de simboluri, de a le utiliza într-o manieră inteligibilă, de a comunica idei și presupoziții, de a formula și rezolva probleme slab structurate, de a participa ca expert în activitățile practice din viața reală.-se produce atunci când domeniul de studiu conține simboluri și corpuri bine struturate de cunoștințe-prin ea se dezvoltă cunoștințe și abilități specifice unui anumit domeniu.

41. Nivelurile învățării în muncă și profesie

învățarea la locul de muncă = ,, orice formă de învățare ce se desfășoară la locul de muncă ajutând persoana să răspundă în mod eficient la schimbările de la nivelul pieții muncii și, în același timp, oferind o bază pentru valorificarea oportunităților de învățare continuă pe care aceste schimbări le presupun,,Niveluri:

1. nivelul incompetenței inconștiente- nivelul la care se afșă persoana înainte de a înțelege că are nevoie să învețe ceva, nu realizează ce nu știe sau ce are nevoie să știe, nu găsește răspunsuri pentru că nu știe ce întrebări să își pună

2. nivelul incompentenței conștiente la care individul realizează câte nelămuriri are și cât de multe nu știe

3. nivelul competenței conștiente la care cele învățate se transformă deja în acțiuni de succes

4. nivelul compentenței inconștiente la care se ajunge după ce s-a făcut ceva în mod compentent, o perioadă lungă de timp.

42. Diferențe învățare organizațională- învățare individual

-învățarea organizațională= achizișie de informații, cunoștințe și deprinderi analitice și comunicative necesare funcționării organizației-învățarea organizațională se diferențiază de cea individuală prin : 1. este situațională; 2. este folcalizată pe practici comune; 3. este predominant informală; 4. nu presupune neapărat predarea; 5. are un caracter neregulat; 6. are un caracter contradictoriu ( pot apărea contradicții între entitatea socială și individ sau subgrupuri și individ ).

43. Modelul CAL al învățării la adulți

- încearcă să integreze asumpțiile teoretice ale andragogiei și ale învățării experențiale- evidențiază 2 clase de variabile în învățarea adulților: a) caracteristicile personale și b)

caracteristicile situaționale. Caracteristicile personale includ îmbătrânirea, fazele vieții și stadiile de dezvoltare. Caracteristicile situaționale sunt date de cadrul în care se învață, respectiv învățarea part-time versus cea full-time și cea voluntară vs cea obligatorie. Administrarea învățării este puternic legată de prima variabilă în timp ce cea de-a doua este legată de natura autodirecționată, centrată asupra problemelor a celor mai multe procese de învățare la adulți.

44. Învățarea autodirijată – specific, accepțiuni

= proces în care inițiativa o dețin indivizii, cu sau fără ajutorul altora, referitoe la diagnosticarea propriilor nevoi de învățare, formularea scopurilor învățării, identificarea resurselor umane și materiale ale învățării, alegerea și implementarea unor strategii de învățare adecvate, evaluarea rezultatelor învățării-accepțiuni: autodirijarea învățării exprimă cel mai bine libertatea individului cu privire la a) deciziile privind propriile proiecte de învățare; b) prioritățile în domeniul nevoilor și al interesului de a învăța; c) motivația învățării; d) alegerea unor stiluri și strategii de învățare; e) evaluarea rezultatelor învățării

45. Stilul de învățare- definire

- a fost definit în legătură cu strategiile de învățare=dacă strategia de învățare este calea de rezolvare a unei sarcini particulare și apare ca fiind centrată pe sarcină, stilul se referă la persoană.-reprezintă modul cum este abordată sarcina de învățare, ceea ce este caracteristic individului atunci când învață, strategiile activate pentru îndeplinirea sarcinii, ceea ce este stabil în modul de abordare a sarcinilor de învățare

46. Direcții ale cercetărilor bazate pe stil

a) abordarea centrată pe cogniție ce se ocupă de diferențele individuale în percepție, gândire; este dominantă

b) abordarea centrată pe activitate ce se ocupă de modul în acre individul își utilizează resursele personale în controlul activității

c) abordarea centrată pe personalitate ce se ocupă de modul în care configurația unică de atribute pe care o exprimă personalitatea determină un anumit tip de comportament

47. Modelul abordării învățării- Entwistle

-Entwistle diferențiază 3 stiluri de învățare : a) stil centrat pe semnificație, care implică motivație intrinsecă și conferă învățării o abordare profundă; b) stil centrat pe reproducere, care implică motivație extrinsecă, legată de teama de insucces, bazat pe memorare, care conferă o abordare superficială a învățării; c) stil centrat pe realizare, care implică motivația extrinsecă, legată de speranța în succes și conferă o abordare a învățării în termen de succesAbordarea profundă a învățării = înțelegerea în sine și pentru sine a ideilor, relaționarea ideilor la experiențele și cunoștințele anterioare, interes pentru conținut informațional, conștientizarea nivelului de înțelegere și învățareAbordarea de suprafață = tendința de adaptare în solicitările cursurilor și profesorilor, tratarea informației ca unități nerelaționate de somnificații, memorarea informațiilor și focalizarea pe proceduri de rutină, studiul fără reflecție și scop sau strategie, sentimentul presiunii permanente a exigețelor sarciniiAbordarea strategică = intenția de a obține cele mai bune rezultate exprimate prin note, efort consistent pentru studiu, monitorizarea eficienței învățării, sensibilitate la cerințele și criteriile evaluărilor externeInstrumentul pentru măsurarea orientării utilizat de Entwistle diferențiază: a) orientarea însper căutarea semnificației; b) orientarea spre reproducere; c)orientarea nonacademică; d)orientarea spre realizare și succes.

48. Modelul proceselor studiului- Biggs

Biggs identifică factori similari cu cei identificați de Entwistle și descrie stilurile caracterizate prin a) orientare instrumentală sau pragmatică ce presupune o abordare superficială a sarcinii; b) abordare profundă a sarcinii, ce presupune din partea elevilor o motivație intrinsecă, cu expectații pozitive cu privire la rezultatele învățării; c)orientare spre realizare, ce presupune că elevii vor să-și afirme excelența față de colegii lor, în particular să obțină calificative cât mai mari.

49. Stilul de învățare în accepțiunea lui Kolb

-Kolb consideră stilul de învățare nu ca o trăsătură stabilă, ci o preferință pentru învățare, preferință care se schimbă ușor de la situație la situație.-ia în considerare 2 dimensiuni ale procesului învățării: perceperea (descrie gândirea, concretă sau abstractă) și procesarea informațiilor (activă sau reflexivă). În funcție de aceste 2 sunt det. 4 stiluri de învățare: 1. Persoanele caracterizate prin stilul divergent sunt reflexive, concrete, eficiente în experiența concretă, imaginative și conștiente de semnificațiile și valorile lucrărilor, văd situațiile concrete din mai multe perspective, se adaptează mai degrabă prin observație decât prin acțiune, sunt orientate mai degrabă înspre sentimente și relații interpersonale decât înspre probleme2. Persoanele carcaterizate prin stil convergent sunt active, abstracte, eficiente în rezolvarea problemelor, se descurcă cel mai bine în situații cum sunt testele convenționale de inteligență, preferă să rezolve probleme tehnice decât probleme de relații interpersonale3. Stilul asimilator = abstract, reflexiv, , eficient în conceptualizarea abstractă și observație reflexivă, preferă raționamentul inductiv, este mai interesat de idei și concepte abstracte decât de oameni, lucrurile sunt mai importante decâr ideile4. Stilul acomodor = concret, activ, preferă să facă lucruri să să se implice în cât mai multe experiențe, se adaptează la circumstanțe variabile, rezolvă problemele prin încercare și eroare, interrelaționează ușor cu oamenii deși uneori este nerăbdător și presant.

50. Stilul de învățare în termeni de preferințe individuale

-stilul de învățare se definește în funcție de preferințele la unde, când, cu cine, cu ce preferă elevul să învețe.-reflectă următoarele preferințe pentru învățare și studiu:1. pentru momentul de timp când se învață2. cu privire la modul de utilizare a timpului în rezolvarea sarcinii3. pentru instanța care coordonează învățarea: gândirea/afectivitatea4. estetice: grija pentru lucul de studiu5. tactile: de a manipula lucrurile, de a acționa în timpul învățării6. pentru relațiile cu grupul7. în legătură cu atitudinea față de evenimente8. în legătură cu raționamentul: deductiv/inductiv9.în legătură cu modalitatea senzorială activată în receptarea și codificarea informațiilor: vizuală/auditivă