Arta paleocreştină

Universitatea de Arte ,, George Enescu’’ Iași

Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design Iași

Specializarea : Conservare-Restaurare

Direcția de studiu : Restaurare Pictură Murală

Arta Paleoctreștină

Student:Ţâbârnea Andrei

Anul:III

Specializare:Conservare-Restaurare

1

Arta paleocreştină

Cuprins

I.Arta paleocrestină

1. Originea artei creştine

2. Premisele artei creştine

3. Premisele religioase şi biblice

4. Arta Paleocreştină Occidentală

II. Arta Catacombelor

1. Inscripţiile

2. Pictura

2

Arta paleocreştină

I.Arta paleocrestină

1.Originea artei creştine

Arta creştină îşi are originea în primele secole creştine, fiind influenţată de arta elenistă şi cea romanică, istoricii de artă vorbesc de o artă elenistă pentru arta occidentală a imperiului Roman şi o artă romană a spaţiului occidental al acestuia. Pe ansamblu, domină însă aceeaşi viziune: idealul de frumuseţe fizică, cultul pentru proporţie şi armonie, măsură şi ritm, graţie şi eleganţă, cult care s-a accentuat tot mai mult, începând cu secolul al -II-lea. Aceste forme artistice, ca mijloace de expresie, erau adecvate idealului greco-roman: anume idealul de valorizare a vieţii, aşa cum manifesta, cu bucurie şi placerile pământeşti, pe care arta era chemată să le redea idealizăndu-le.

Artistul creştin în devenire, avea însă în vedere un ideal de viaţă diametral opus: năzuinţa lui era aceea să de expresie unui conţinut nou de idei, fiind derutat însă de mijloacele de exprimare pe care i le oferă epoca. Această derută se constată uşor din şovăiala stilistică a primelor creaţii artistice păstrate. Astfel o primă atitudine neadecvată este preluarea esteticii eleniste în întregul ei, crezându-se că implicarea conţinutului nou de idei se poate realiza prin simple adăugiri şi semne exterioare, cum ar fi steaua plasată deasupra unei femei cu un copil, care pare a fi cea mai veche încercare de a reda pe maica Domnului cu Pruncul. Discrepanţa dintre formă şi conţinut etse destul de evidentă.

O a doua atitudine greşită, care s-a impus ca urmare a eşecului celei dintăi a fost negarea posibilităţii principale de exprimare prin imagini a Tainelor întrupării şi în general, a conţinutului noii religii, cu noua viziune asupra lumii pe care o implică. Această atitudine a fost susţinută de către artiştii care au refuzat să admită posibilitatea exprimării prin imagine a misterelor creştine. Mult mai tărziu, în secolul al-VIII.lea, Sfăntul Ioan Damaschin va spune că prin imagini se pot exprima mai multe decât prin cuvinte: ,,dacă un păgân se apropie de tine şi-ţi cere să-ţi arăţi credinţa pe care o ai, du-l în biserică să privească imaginile sfinte,,. Pe de altă parte, limbajul imaginilor era necesar şi pentru scopuri didactice, astfel Sfântul Grigorie cel Mare afirmă: ,,în sfintele locaşuri se folosesc imagini pentru ca aceia care nu cunosc scrierea să poată citi vorba pe pereţi, ceea ce nu sunt în masură să zidească în cărţi,,.

3

Arta paleocreştină

Era dificil, în perioada primară, găsirea unei forme artistice, adecvate conţinutului intens spiritualizat, al noii religii, care trebuie exprimat, vizualizat. Acceptând imaginea, artiştii creştini ştiau foarte bine că nu orice imagine serveşte acestui obiectiv. Acest proces de căutări va dura multe secole.

O a treia atitudine eronată a fost respingerea totală a esteticii elenistice. Cultul corpului de o frumuseţe desăvârşită, chiar dacaă etica şi estetica îl asociau cu un suflet frumos, înseamnă în ochii creştinului de atunci, subordonarea sufletului faţă de trup şi în consecinţă, alunecarea în senzualism, cu un sens contrar spiritualizării reclamată de idealul biblic. S-a crezut atunci că arta creştină trebuie să procedeze la o radicală demistificare a frumuseţii fizice, ajungându-se astfel la reprezentări dizgraţioase, cum apar în unele catacombe Romane.Paul Evdochimov remarcă neglijenţa faţă de forma artistică spunând că o icoană nu poate coborî niciodată sub un anumit nivel artistic. Iconograful trebuie să păstreze spiritul culorilor, auzul consonanţelor muzicale ale liniilor şi ale formelor, să stăpanească desăvârşirea mijloacelor care permit povestirea cerului.

4

Arta paleocreştină

2.Premisele artei creştine

Orice apreciere legată de începutul artei creştine trebuie să ţină cont de straul de religie ilegală (religio ilicita) pe care l-a avut creştinismul în primele trei veacuri. Acest statut nu a rămas doar teoretic, ci s-a concretizat în persecuţii care uneori de Nero (54-68) la Diocleţian (284-305), au luat forma unor adevărate masacare. În primele trei secole, creştinismul foloseşte un limbaj plastic încifrat, uneori influenţa de păgânism. Creştinii adoptă unele simboluri păgâne, dar le investesc cu un sens specific creştin mult mai bogat şi profund.

Anotimpurile, care pentru păgâni erau semne ale ale vieţii, devin simbol al învierii. Grădina, finicul, porumbelul, păunul evocă paradisul ceresc. Corabia, simbol al călătoriei sufletelor către lumea de dincolo, devine simbolul bisericii şi al sufletului pe care îl conduce Dumnezeu.Mitul lui Orfeu care coboară în infern pentru a-şi căuta soţia, pe Euridice, devine simbolul lui Hristos pogorându-se la iad pentru a scoate omenirea de acolo. O figură stând în picioare, cu mâinile ridicate în rugăciune erau un simbol roman, care în mod obişnuit exprimă pietatea, şi-a găsit repede locul în arta creştină.Mai tărziu această imagine a fost folosită pentru a o repreyenta pe Maica Domnului ca simbol al Bisericii rugătoare. O altă imagine era aceea a filosofului aşezat cu un sul de pergament în mână, imagine folosită de creştini pentru a-L înfăţişa pe Hristos ca adevăratul filosof şi izvorul înţelepciunii.

Porumbelul simbol universal al duhului sfânt

Mielul simbol biblic al lui Hristos

Chiar şi simbolurile eotice, Amor şi Psyche, primesc o semnificaţie nouă: dorul sufeltului după Absolut şi iubirea lui Dumnezeu, descoperită prin Hristos. La acestea se adaugă imaginile autorităţii imperiale (portretele împăraţilor, monedele, medalioanele) care după convertirea lui Constantin vor exercita o influenţă majoră asupra arte Bisericii creştine. O altă categorie de simboluri este inspirată de Vechiul şi Noul Testament. Astfel prin

5

Arta paleocreştină

intermediul simbolurilor, Biesrica a încercat să elaboreze un limbaj al imaginii care să poată exprima acelşi adevar ca şi cuvăntul sacru.

3.Premisele religioase şi biblice

Apostolii care L-au auzit prin cuvânt şi L-au văzut la chip pe Fiul lui Dumnezeu, după Pogorârea Duhului Sfânt, au predicat Evanghelia slujindu-se deopotrivă de cuvănt şi de imagine. Aşadar ,în principiu, creştinismul apare ca o religie a cuvântului şi a imaginii, în egală măsură. Prima comunitate de creştini era constituită dintre evreii din Ierusalim, care erau mai ostili imaginiilor. A doua comunitate a fost reprezentată de elenişti, adică de evreii din diaspora care s-au detaşat faţă de Lege şi de Templu. Majoritatea eleniştilor convertiţi se vor ghida după învătăturile Evangheliei şi mai puţin după anumite prescripţii şi porunci ale Vechiului Testament.

4.Arta Paleocreştină Occidentală

Arhitecura

Italia

San Pietro,Roma(după 330,demolată la începutul sec.XVI) San Giovanni in Laterano,Roma

6

Arta paleocreştină

Franța

Arhitecura paleocreştină franceză este iniţiată în timpul dinastiei merovingiene.Timpurile constructive folosite cel mai frecvent sunt baptiseriul cu plan central (octogonal cu sau fără deambulator sau quadrilobat, precum şi bazilica)

Baptisteriul Saint-Jean, Poitiers (sec. IV) Biserica, Saint Generoux

Nordul Spaniei

Iniţiată de vizigoţti, arhitectura din nordul Spaniei prezintă scheme mai compacte decât în cazul Italiei- biserici-sală (cu o singură navă) sau cu bazilici terminate spre est sau nu în hemiciclu ci rectangular.

San Juan,Banos de Cerrato San Pedro de la Nave

7

Arta paleocreştină

II.Arta Catacombelor

Întemeiaţi nu numai pe descoperirile unor înaintaşi de valoarea lui Bosio, ci mai ales pe studiile arhiologului italian Giovanni Battista de Rossi, a cărui operă înseamnă temelia aşa-numitei arhiologii creştine, ne aflăm astăzi în faţa unor rezultate sigure, din care se poate trage o sinteză şi ne putem face o idee lămurită despre acea pictură a fresco ce decora pereţii catacombelor. Până a nu intra înăuntru subteranelor, să aruncăm o privire asupra cercetărilor ce s-au făcut în cursul timpului. După ce epoca de înflorire a acestor monumente a încetat, galeriile subterane au servit până-n secolul al IX-lea ca locaşuri de închinare, căutate de peregrinii veniţi din toate unghiurile creştinităţii. După această dată, ele sunt lăsate cu totul în uitare, ca şi cum n-ar fi fost. Este într-adevăr de mirare că nişte monumente aşa de curioase au atras băgarea de seamă aşa de tărziu. Această părăsire ţine până la anul 1568, când cel dintâi glas ce s-aude e al unui erudit din timpul Renaşterii, Onofrio Panvinius, în opusculul său De ritu speliendi mortuos apud veteres et de eorum (Colonia, 1568).

Egipteanul şi-ascundea mortul în misterul templelor subterane, în mastabale şi-n piramide, până la mari adâncimi;

Catacombe Egipt

8

Arta paleocreştină

Catacombe italia Catacombe Italia (Roma)

1.Inscripţiile

La Palida licărire a candelelor de lut sau de bronz şi a dungilor de lumină ce străbateau prin bagele, galeriile se umpleau de misterul ce pătrunde inima de o temere dumnezeiască, cum l-a cuprins pe S. Ieronim cînd, apucându-şi aminte de versul lui Vergiliu: ,,Horror ubique animos simul ipsa silentia terrent,, căuta mormintele apostolilor si martirilor. Inscripţiile înşirate pe faţa murilor sporeau această impresie. Ieşite din cugetări privitoare la moarte, ele vorbeau ca o sfântă carte şi numai câteva cuvinte şi expresii laconice, caracteristică prin care se deosebesc de inscripţiile pâgăne, mai lungi, se desprinde o bogată viaţă sufletească. Numărul lor mare nu numai în Italia, ci şi-n Spania, Galia şi Africa romană; foarte multe s-au risipit când au golit catacombele de podoabele lor, dar din cele rămase pe loc sau aflate prin muzeele Vatican, Capitolin, San paolo fuori le mura, S. Giovanni in Laterano, tot se desprinde cucernica amintire a zorilor creştinismului.

Cele mai vechi inscripţii sunt de origine orientală şi se găsesc mai cu seamă în catacombele lui Callist.

Catacomba Sf. Callist

9

Arta paleocreştină

Numeroase în cele două secole dintâi, semn ca limba greacă era cea oficială, mai puţin în cel de-al III-lea sau al IV-lea şi aproape deloc în al V-lea.

2.Pictura

Dacă studiul catacombelor ne-a dat o idee mai slabă de felul cum spiritul creştin şi-a asimilat cu aşa de mici prefaceri o formă ce exista mai înainte, întrucât priveşte pictura galeriilor subterane ne aflăm în faţa unui lucru nou. Este într-adevăr ciudat o pictură în întunericul ce-l frământa şi a întrupat-o cu mai mult adevăr în căteva trăsături, cam rudimentare, ce-i drept, decât a putut s-o facă vreodată un arhitect. Cu mijloace artistice mai mlădioase, acelea de care se serveşte pictura, ei n-a putut găsi o artă mai potrivită care să farmece mai viu ochiul creştin şi să-l ducă într-o lume cerească. Am fi avut, desigur o imagine mai precisă, dacă această pictură s-ar fi pastrat în întregime. Deşi puţin variată, pictura din catacombe e nouă şi atrăgătoare; daca ea dă ochiul o neaşteptată bucurie, aceasta se datorează faptului ca a putut exprima în mare parte, frumuseţea morală a religiei noi, cu toate ca găsim, mai ales în cele dintâi picturi creştine, acea potrivire dintre idee şi formă. Sufletul creştin, care se vede aşa de slab la început, intră şi se deyveleşte într-o măsură mai mare în orice pictură, cu cât aceasta e mai nouă.

Fresca din Catacomba di San Sebastiano (Roma) Frescă Sf.Marcellinus şi Petru (Roma)

10

Arta paleocreştină

Bibliografie

1.,,Istoria Artelor,,-Alexandru Naum, Colecţia Paidea- Arte.

2.,,Civilizaţii Antice,,-LaRousse, Enciclopedia Rao.

3.,,Istoria Artelor,,-Dan Păcurariu, Editura Victor, Bucureşti 1999.

4.www.Gogle.ro.

5.,,Curs de Artă Creştină,,- Lector univ. Gavriil HOŢOLEANU, Zăbriceni – 2007

6.,, Artă creştină eclesială ,,- Lect.univ. dr., Alexandrescu, Adrian Matei, Conservare-Restaurare, Iaşi, 2005

11