1. Filosofia ca conceptie despre lume si modalitate de gindire. Corelatia dintre filosofie si alte forme de cultura: mitologie,religie,stiinta. Filosofia si stiinta economica. Filosofia (de la grecescul philio- dragoste,cautare urmarire si -sophie intelepciune,cunoastere) se intemeiaza pe ratiune,pe intelect. Conceptia despre lume este o totalitate de principii,opinii si convingeri care determina directia actiunii umane si atitudinea omului fata de realitatea obiectiva,fata de grupurile sociale,fata de societate in general,conceptia despre lume reflecta intelegerea generala asupra lumii,asupra omului,a societatii si influenteaza asupra normelor de comportare,asupra atitudinii omului fata de munca,fata de semenii sai,asupra gusturilor si intereselor lui. Ca MODALITATE DE GINDIRE,filosofia se intemeiaza intr-o anumita masura pe realizarile stiintifice despre natura si societate,dispune de dovezi logice. Ea cuprinde principiile existentei si cunoasterii,continutul raportului ce se stabileste intre om si lume,legile dezvoltarii naturii,societatii si cunoasterii.Filosofii recunosc ca in calitate de inceputuri sau elemente prime ale existentei pamintul,apa,aerul,focul sau atomii. Mitologia inglobeaza in sistemul ei,in primul rind,miturile cosmogonice despre nasterea si distrugerea unicala sau ciclica a universului,despre aparitia si disparitia,ca specie,a omului,a animaleleor,a plantelor,a obiectelor din natura. RELIGIA- forma de expertiza spirituala,cunoastere mistica a divinitatii,dar si cale de refugiu in supranatural rintr-un sistem de credinte. Religia este ca o transformare,ca o evolutie a mitologiei,care se deosebeste de aceasta prin cunostiinta religioasa. Spre deosebire de religie,filosofia acorda atentie prioritatra intereselor,indoielilor si sperantelor omului. In raportul filosofiei cu STIINTA,primeia ii revine misiunea elaborarii viziunii integre despre lume,despre legitatile ei generale. Ea formuleaza,studiaza si sistematizeaza mijloacele cognitive,pe cind stiinta studiaza ceva concret,forme de cunoastere noi,noi descoperiri etc. STIINTA ECONOMICA- este o stiinta umanista,avind ca si filosofia ca obiect de studiu,oamenii,oamenii cu nevoile lor si modul de satisfacere a acestora printr-o activitatea economica rentabila,variata si eficienta. 2. Obiectul de studiu si problema fundamentala a filosofiei. OBIECTUL DE STUDIU al filosofiei a variat odata cu evolutia ei. La inceput,filosofia cuprinde ansamblul unor elaborari teoretice. Spre exemplu,Thales din Milet (VII-VI i.Hr.) aborda in lucrarile sale filosofice atit probleme referitoare la existenta in genere,cit si la probleme care ulterior vor fi abordate in cadrul altor stiinte concrete (geometria,cosmologia,astronomia etc.). Mai tirziu,Socrate pune omul in centrul filosofiei,si in baza diversificarii cunostiintelor specializate,impreuna cu Platon si Aristotel,are loc o delimitare a cunostiintelor stiintifice de cele filosofice. Obiectul de studiu e necesar a fi studiat in interconexiune cu conceptia despre lume,religie,stiinta,istorie,in general cu toate formele culturii. Filosofia are drept obiectiv construirea unei imagini integrale generale a lumii cu ajutorul unor categorii si principii generale: materie,miscare,spatiu,timp,cauzalitate, contradictie la elaborarea unor teze,legi si teorii filosofice. PROBLEMA FUNDAMENTALA a filosofiei consta in a determina raportul dintre idee si materie, constiinta si existenta, natura si spirit in studiile originii si esentei lumii. Ea are 2 laturi: 1).Latura ontologica,care consta in a raspunde ce este primar in raporturile dintre gindire,constiinta,idee si natura,lumea materiala. Unii filosofi afirmau ca mai intii exista materia,natura,lumea materiala,si mai apoi apare constiinta,gindirea,lumea ideala fiind numiti materialisti. Altii afirmau inversul,numindu-se idealisti. Deci,dupa latura filosofica,filosofii se impart in: materialisti si idealisti. . 2).Latura gnoseologica, care consta in posibilitatea de cunoastere. 3.Domeniile principale ale reflectiei filosofice.Functiile si metodele de cunoastere ale filosofiei. Domeniile:ontologia-ontosa gindi,logosexistenta-stiinta despre existenta; gnoseologia-stiinta cunoasterii; antropologia-stiinta filosofica despre om; logica- stiinta despre formele de gindire; etica- stiinta despre morala; estetica- stiinta despre arta,teoria gustului; metodologia-stiinta despre metode; praxiologia-activitatea practica; axiologia- stiinta despre valoare. Functiile:epistemologica(de cunoastere),metedologica(modul investigational); axiologica (semnificarea si ordonarea valorilor); normativ-educativa( ghid al comportamentelor); pragmatic-ideologica(modificarea starilor atitudionale) Metodele de cunoastere: in dependenta decum rsp filosofii la intrab fundamentala a filosofieCare este raportul dintre gindire si materie,constiinta si exisntenta?sau Care este raportul dintre lumea spirituala si cea materiala? ei se impart in2 laturi: 1) Latura ontologica,care rsp la intrebarea:ce este primar,gindirea,spirtul sau natura,materia?.Aici la fel in dependenta de rsp se impart in: -materialisti(mai intii a existat natura,apoi gindirea.Materialismul se imparte in :antic,metafizic,vulgar,dialectic.; -idealisti (mai intii a existat constiinta,ratiunea apoi materia).Idealismul se imparte in idealismul obiectiv(mai intii a existat o constiinta comuna,universala din care apar trepat lucrurile) si idealismul subiectiv (mai intii a existat constiinta unui om,a unui subiect ce creaza apoi lumea materiala). 2)Latura gnoseologica rsp la intrb: E posibila sau nu cunoasterea esentei lumii?.De faptul cum rsp filos. la intreb, ei se impart in: optimisti(recunosc posibilitatea cunoasterii esentei lumii,ei spun ca cunsotintele mele sunt adevarate,deoarece reflecta lumea obiectiv si nu am temei de a le pune la indoiala),sceptici ( pun la indoiala posibiliatea cunoasterii lumii,deoarece noi cunoastem lumea prin simturi,dar ele

1

ne pot insela,ei spun :eu nicicind nu pot fi sigur de obiectivitatea cunostintelor mele,p-u ca eu vad lumea asa p-u ca asa este structura ochiului meu,caci daca ar avea alta structura as vedea lumea altfel), agnostici( neaga posibil. cunoaterii lumii,Kant afirma: noi nu numai ca nu putem fi siguri de obiectivitatea cunostintelor ci noi in genere nu putem cunoaste nimic,cunoastem doar exteriorul ,superficialul,pe cind esenta ce poate fi cunoscuta doar prin ratiune ramine necunoscuta,fiindca ratiunea e prea slab dezvoltata). 4. Filosofia antica orientala: scolile,reprezentantii,problematica. Gindirea orientala filosofica isi are specificul sau si ea este in primul rind conditionata de gindirea religioasa,de influenta religiei asupra spiritului oriental si de specificul vietii sociale: societatea orientala antica este divizata in caste si se caracterizeaza prin autoritatea nelimitata a imparatului. Acesti factori si-au gasit reflexie nemijlocita in gindirea filosofica. Una dintre cele mai vechi culturi este cultura indusa,ce caracter mai religios, si esenta ei,valoarea ei este reflectata in asa-numitele vede (din sanscrita veche =cunostiinte). Ele sunt considerate sistem de cunostiinte sacre,sfinte si absolut adevarate. Existau 4 carti ale vedelor: Athorveda-a descintecelor; Iajurveda-a rugaciunilor; Rigveda-cunoasterea cintecelor; Samaveda- a imnurilor. Vedele constituiau cartea de capatii a nobilimii, intelepciunea nobila necesara de a fi cunoscuta,insa cunostiintele date de catre nobili catre sec. VI i.Hr.,atitudinea lor fata de aceste vede scade si ca rezultat apar 2 directii in interpretarea lor: a).directia ortodoxa (veche,traditionala). Scoli: Vedanta,Vaisesica,Nyaya,Yoga; b).directia heterodoxa (criticista,insuseste critic ideile expuse in vede). Scoli: Budista- denumirea vine de la numele fondatorului Buddha,ce inseamna iluminatul. Problematica acestei scoli consta in a raspunde la intrebarea fundamentala a budismului ce este viata?. La baza budismului stau 4 raspunsuri/principii: 1).Viata este suferinta. 2).Daca viata este suferinta,exista si anumite cauze care o fac sa fie astfel. 3).Daca exista cauze,trebuie sa existe si mijloace de depasire a suferintelor. 4).Exista mai multe cai de depasire a suferintelor precum: folosirea corecta a cuvintelor,excluderea erorilor constiente din vorbirea si conduita individului, dar exista o cale suprema care presupune inabusirea absoluta a tuturor sentimentelor,pasiunilor,obtinerea unei linisti totale a sufletului,care se numeste NIRVANA (este scopul vietii si idealul existentei umane). Gindirea filosofica in China Antica este influentata de specifivul vietii sociale. Problema principala dezbatuta in filosofie este problema functionarii statului,a raportului dintre cetateni si imparat,dintre diferite grupuri sociale. Scoli: Confucionista (Confucius,551-470 i.Hr.)-sec.VI i.Hr.-statul este identificat cu familia si,respectiv statul trebuie sa functioneze dupa aceleasi principii morale,traditii,obiceiuri,adica pe principii nescrise,care tin de constiinta individului,si nu pe legi juridice,considerate expresii ale regresului social. Omul este fiinta buna de la natura. Legista (Han Fei,289-233 i.Hr.)-opusa confucianismului-statul nu trebuie sa se bazeze pe norme morale,ci pe legi care presupun pedepsiri dintre cele mai aspre pentru cele mai mici abateri. Altfel,statul se destrama,pentru ca omul este fiinta rea de la natura si bine el nu poate face nicicind;nu poate fi nici educat,nici reeducat. Moista(conducatorul Mo-Di)-problema principala este etica sociala. Mo-Di puune la baza conceptiei filosofice ideea despre iubirea generala. Fiecare cetatean nu trebuie sa se conduca de profitul personal,ci sa se gindeasca si la semenii sai. Daoista (Lao Zi,sec.VI-V i.Hr.)-in centrul invataturii daoiste este natura,cosmosul care pot fi intelese nu pe cale rationala,ci prin patrunderea directa cu ajutorul notiunilor in natura existentei. 5. Problema temeiului ultim in filosofia cosmologica a Greciei Antice. Perioada cosmologica este caracteristica studierii cosmosului (universului). Pentru filosofii din aceasta perioada este primordiala problema temeiului. Ei cauta raspuns la intrebarile: ce este universul,din ce este constituit,de unde a aparut s.a. Primul reprezentant al filosofiei antice grecesti este Thales din Milet,cel care promoveaza problema temeiului ultim,a substantei primordiale,a acelui inceput si a acelei prime substante ce sta la baza universului. Dupa parerea lui Thales,la baza universului se afla apa: tot ce exista contine in sine apa,nimic nu poate exista fara apa. Asadar,la baza lumii sta un principiu material,o substanta fizica concreta. Thales considera ca apa inseamna mai mult decit fenomenul numit apa-apa,ca substanta fizica; apa este insufletita,ca tot ce exista. Asadar,toate lucrurile ai au apa. Anaximene reduce temeiul ultim la aer. La el orice lucru este o forma de comprimare a aerului. Anaximene considera aerul echivalent cu apeironul lui Anaximandru,adica principiul de baza,inceputul intregii existente. Din aer apare totul si tot ce exista este o forma de comprimare a lui. Focul,norii,apa,pamintul,pietrele si toate celelalte lucruri sunt in sine diverse stari ale aerului. Fiind infinit si vesnic in miscare,aerul este socotit de catre Anaximene o divinitate. Pythagora pune la baza lumii numerele,care nu erau lipsite de aspectul misterios, mistic,adica figuratsimbolic,de necrezut. Numerele sunt esenta si substanta tuturor lucrurilor-atit a celor materiale,cit si a celor spirituale: dreptatea,sufletul,ratiunea. Pentru Pytagora,numarul este atit materia,cit si sensul cosmosului. El sustinea ca par si impar luate impreuna produc unitatea,iar aceasta unitate produce numarul care constituie izvorul tuturor lucrurilor. Dupa cum ne informeaza Aritstotel, pythagoricienii atribuiau lucrurilor numere precise. De exemplu,casatoria era 5,pentru 5 este suma lui 3-primul numar masculin-si 2-primul numar feminin. 1 reprezinta un punct,2-o linie,3-o suprafata si 4-un corp geometric,alcatuite dintr-o cantitate corespunzatoare de puncte.

2

Astfel,existau numere patrate sau alungite,dupa cum erau aranjate punctele. 10 era numar sacru,care era suma primelor 4 numere intregi-1,2,3 si 4. Heraclit vedea temeiul ultim in foc. Tot ce exista este un foc,totul se naste din foc si se transforma in foc. Din foc apare nu numai cosmosul in genere,ci si pamintul,apa, aerul. Este mai mult decit un fenomen fizic,este ceva divin, caci pe toate,la venirea sa,focul le va judeca si le va mistui. Fiind in foc,cosmosul se supune unei legi universale, numita de el logos. Logosul cirmuieste universul,independent de faptul ca intelege sau nu lumea acet lucru. Cac nu ele se supune vointei omului,ci omul si tot ce-l inconjoara se supune lui. Heraclit spune ca logosul le gospodareste pe toate,si toate se realizeaza pe potriva acestui logos; el este forta determinata,soarta,ursita universului. Democrit sustine ca universul are la baza sa 2 cauze materiale-fiinta si nefiinta,prin care el intelegea si vidul sau spatiul gol,in care atomii exista si se misca. Pentru a explica ideea micrii, Democrit accepta ideea despre existena atomului. Atomii sunt eterni, infinii la numr i identici sub raportul substantei. Interaciunea atomilor in procesul de formare a corpurilor i dezintegrrii lor presupune micarea. Micarea i materia ca totalitate a atomilor sunt legate indisolubil, de aceea la fel ca i atomii micarea este etern, necreat i indistructibil. Pentru deplasarea atomilor este necesar un spaiu gol, adic vidul, aceasta este o condiie indispensabil micrii. Dupa Democrit, atit atomii (fiinte),cit si vidul (nefiinta) sunt reali,caci numai luati impreuna ei alcatuiesc cauza fiintarii corpurilor. Atomismul a jucat un rol deosebit de important in dezvoltare filosofiei greceti i a exercitat o influen covritoaare in secolele urmtoare. 6. Problema omului in filosofia antica greaca (sofistii, Socrate, Platon, Aristotel, Epicur, stoicii etc.) Socrate este primul filosof care combate sofistica ca modalitate de gindire si conceptie despre lume. La baza filosofiei socratice stau urmatoarele principii: 1).pr.autocunoasterii,expus prin formula cunoaste-te pe tine insuti,de unde si incepe filosofia antropologica; 2).pr.indoieleii sau pr.maieutic-eu stiu ca nu stiu nimic; 3).pr.identitatii adevarului binelui si frumosului; 4).pr.prioritatii,primordialitatii intereselui statal fata de cel particular. Socrate era interesat profund si in mod constant de problemele umane si etice. Dupa cum ne spune Platon,Socrate cauta sa convinga fiecare om ca trebuie sa priveasca in adincul fiintei sale,cautind virtutea si intelepciunea inainte de a se ocupa de interesele personale si cercetind Statul inainte de a se ocupa de interesele acestuia. La Platon,in ceea ce priveste stiinta omului,invatatura depre suflet este conditionata de invatatura despre lumea ideilor,sufletul consta din partea afectiva, din afecte,senzatii,ratiune. La Platon,sufletul sufletul migreaza dupa moartea corpului in plante si animale pentru a se purifica. Exista lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale,acestea exprimind corelatia dintre simturi si sentimente pe de o parte si ratiunea pe de alta parte. Lumea ideilor este o lume vesnica si perfecta si tot ce exista tinde spre aceasta lume,lumea ideilor,lumea absoluta a perfectiunii,adevarului,frumosului,binelui,linistii spre care tinde si sufletul omului,iar sufletul,avind legatura cu omul,este influentat de corp si sustras in jos spre inceputul material de unde vine si inceputul corporal,de la materie,adica de la nefiinta,pe de alta parte sufletul avind ca esenta ratiunea,tinde spre lumea absoluta,perfecta. Din cauza situatiei sale duale,sufletul nu poate atinge,ajunge lumea ideilor. El poate doar intrucitva sa se apropie de aceasta lume,constientizind ca nicicind nu se poate identifica cu ea,cu perfectiunea,identitatea. Nostalgia sufletului,dupa aceasta lume absoluta,buna si frumoasa poarta denumirea lui Platon de eros-iubire;in aceasta consta iubirea platonica. Invatatura despre suflet,cu 3 elemente ale sale sta la baza invataturii despre stat,caci in statul platonic exista 3 tipuri de oameni care corespund celor 3 elemente ale sufletului: 1).agricultorii si mestesugarii-pasiuni si senzatii in suflet si cumpatare in morala; 2).strajerii,militarii-vointa in suflet si curaj in morala; 3).filosofii si inteleptii-in suflet,ratiune si intelepciune in morala. Aristotel defineste sufletul ca o entelechie (act) a corpului. Omul este un animal,dar un animal rational. Sufletul are regiuni deosebite: cea inferioara este cea vegetativa (comuna plantelor si animalelor) si apoi cea senzoriala (animalelor) si,in fine,ratiunea rezervata omului. Spiritul uman se naste ca o foaie curata, pe care isi imprima experienta cistigata, acest intelect este deci pasiv, care e nemuritor-partea comuna a oamenilor si a zeilor. 7. Ontologia si gnoseologia in conceptia filosofica a lui Platon. Invatatura despre lumea ideilor si lumea lucrurilor senzoriale. ONTOLOGIA la Platon este formata din: a)lumea sensibil- accesibil experienei cunoaterii prin simuri. b)lumea inteligibil- poate fi studiat doar de raiune, realitatea obiectiv existnd doar n aceast lume. GNOSEOLOGIA la Platon include: a).Prima treapt,opinia,dupa cum scrie el n dialogul Republica.b).Treapta a doua este cunoaterea logic ori noional,superioar primeia. c).Treapta a treia este cunoaterea intuitiv,care ne aduce la cunoaterea ideilor. Platon numete aceast intuiie reamintire ( SAU a).prima grupa a scrierilor lui Platon consta in dialogurile timpurii,consacrate in ansamblu atingerii unui inalt grad de moralitate si definirea unor atare virtuti si calitati,precum curajul si evlavia. b).a doua grupa,care include Republica,cuprinde dezvoltarea unor importante doctrine platonice: teoria Formelor,teoria cunoasterii,legata de teoria formelor si explicarea sufletului omenesc si a destinului acestuia. c).grupa a treia trateaza probleme de natura diferita. In ele el si-au gasit expresie probleme de logica si o metoda a dialecticii,numita Adunarea si Impartirea,care

3

ne indica cum pot fi elucidate relatiile dintre Idei si Forme,analizindu-se o Forma de mare generalitate,precum virtutea,impartind-o in diferitele ei diviziuni. LUMEA LUCRURILOR SENZORIALE este accesibila experientei cunoasterii prin simturi. Lucrurile senzoriale imita ideile precum si modelele sale,cu care se evidentiaza asemanarea. Lucrurile senzoriale participa in idei. Platon nu neaga existenta lumii sensibile in realitate,dar subliniaza ca adevarata realitate este compusa din elementele lumii a doua,adica din idei. 8. Caracterisctica generala a filosofiei lui Aristotel. Invatatura despre materie si forma. Cu toate ca Aristotel a trait si a creat acum circa 2 milenii si jumatate,gindirea lui face parte integranta cu adevarat vitala din culturala occidentala. Aristotel a fost cel mai universal filosof al antichitatii. La baza invataturii aristotelice sta invatatura despre forma,existenta si care cauta sa depaseasca neajunsurile invataturii platonice in sfera respectiva. Prima observatie facuta de Aristotel este ca Platon n-a demonstrat cum lumea ideala determina existenta lumii materiale,n-a demonstrat raportul dintre aceste doua lumi. Aristotel inainteaza si o noua invatatura despre materie si forma, unde forma,intr-o mare masura,e lumea ideilor,adica lumea spirituala,ideala, iar materia,intr-o mare masura,e lumea lucrurilor senzoriale,dar nu in acelasi raport cum forma-lumii ideilor. Asadar,la Aristotel exista forma si materia. Forma este definita ca realitatea existentei,iar materia- ca posibilitatea existentei. Totul ce exista se datoreaza formei. Materia este ceea ce poate deveni,ceva calitativ,determinat,dar care inca nu este. Forma si materia la Aristotel exista numai impreuna,forma se contine implicit,intotdeauna in materie,care este posibilitatea de a deveni doar ceva calitativ,determinat si devine astfel doar datorita formei. 9. Caracteristica generala a filosofiei medievale: etapele dezvoltarii si problemele principale. Filosofia medievala cuprinde perioada sec.I-XIV e.n. In perioada medievala pot fi deosebite 3 etape: 1).et. apologetica (sec.I-III); 2).et. patristica (sec.IV-VIII); 3).et. scolastica (sec.VIII-XIV)-in aceasta etapa se deosebesc 2 subetape: a).scolastica timpurie (sec.VIII-XII); b)scolastica tirzie (sec.XII-XIV). In filosofia medievala este caracteristica dominanta religiei crestine asupra tuturor domeniilor de activitate ale omului. Toata activitatea spirituala poarta caracter teocentrist,adica este promovata,abordata problema existentei lui Dumnezeu ca problema fundamentala. Cu toate ca,in perioada data,alte activitati decit cele religioase erau imposibile si existenta lui Dumnezeu in sfera dominatiei bisericii crestine nicaieri nu era pusa la indoiala,deoarece era imposibil,biserica fiind intoleranta fata de orice alta conceptie decit cea crestina teologica,totusi problema existentei lui Dumnezeu a fost una centrala. . Cel mai mare reprezentant este Toma dAquino, care rezolva problema corelatiei dintre filosofia laica si religia crestina in modul cum a propus-o cu filosofia lui Aristotelproblema corelatiei dintre credinta si ratiune,ce o rezolva altfel,decit cum o propunea Tertulian,adica el nu exclude valoarea cunoasterii cunostiintelor filosofice in sistemul cunostiintelor totale de care dispune omul. Mai mult,el afirma ca intre credinta si ratiune,religie si filosofie trebuie sa existe o anumita armonie. 10. Filosofia renascentista: umanismul, filosofia naturii, filosofia social-politica. RENASTERE-termen istoriografic ce indica o epoca a civilizatieiitaliene si,intr-un sens mai larg,europene,din sec.XV-XVI,caracterizata ca un program si proiect de reinoire spirituala,religioasa,culturala,dar si politica-foarte puternic,inca din sec.XIV. se admite faptul ca in Renastere isi are inceputul epoca moderna,la fel ca si viata politica si morala,religioasa si filosofica,stiintifica si artistica. In epoca Renasterii,caracterul nedeslusit al omului apare ca o mare virtute a noastra,deoarece nefiind nici ingeri,nici demoni putem sa ne inaltam sau sa decadem. Umanismul (lat. humanus=uman,omenesc)-orientare a gndirii laice a Renaterii,care i propune s studieze lucrrile fundamentale ale cugettorilor antici din domeniile: filosofie,etic,art i literatur. Umanismul apare atunci cnd omul ncepe s se gndeasc la sine,la locul i rolul su n lume,cnd omul i formuleaz siesi ntrebri despre esena i predestinaia sa,despre scopul i sensul existenei sale. n epoca Renaterii,umanismul reprezint o totalitate de idei, coninutul crora reflect necesitatea cunoaterii limbilor,a literaturii,a artei i culturii antice. Un renascentist se constituie ca o micare estetic,ampl,marcat de idealul erudiiei,de idealul literar. n umanism,omul este caracterizat ca o fiin social,activ. Omul este msura tuturor lucrurilor. Umanistul este profesor,om de stat,istoric,poet,scriitor. Umanismul nu poate fi considerat o micare filosofic. Discuiile despre fericire,bine,virtute au un caracter moralizator. Umanitii nu se orienteaz direct spre gnoseologie,spre cunoaterea adevrat. n gndirea umanist devenirea omului are prioritate n raport cu cunoaterea adevrat. Omul este privit ca o fiin deschis,iar realitatea ca obiect al practicii. Filosofia naturii. Pe la mijl.sec.XVI-inc.sec.XVII,umanismul este inlocuit de filosofia naturii. Miscarea umanista a reusit sa convinga omul ca el este creatorul propriului destin. Aceasta i-a insuflat omului increderea ca el este capabil sa cunoasca caracterul natural al lumii si pe sine insusi. Filosofia naturii renascentiste se caracterizeaza printr-o noua tendinta-cea panteista,care tinde sa excluda din tabloul lumii creatiunea dumnezeiasca,sa-l identifice pe D-zeu cu natura,sa dumnezeiasca natura si omul.Reprezentanti: Nicolaus Cusanus(1401-1464) evidentiaza 3 modalitati de cunoastere a lucrurilor: prin organele de simt,prin ratiune si prin intelect. Pornind de la infinitatea lui

4

D-zeu,Cusanus neaga posibilitatea cunoasterii esentei Lui. Omul se zbate in autonomia a doua facultati cognitive: ratiunea,cunoasterea,care se dezvolta prin judecati analitice (intelectul discursiv) si intelectul,facultatea superioara,luminata de credinta. De asemenea, N.C. sublinia ca obiectul cunoasterii este D-zeu,care exista in unitate de nedespartit cu lumea naturii,perceputa in mod senzorial. Paracelsius(1443-1541) explica filosofia naturii si in spirit magico-mistic. Savantul reiese din teza ca orice realitate are regula sa (o forta vitala,spiritula activa) in care se contine cheia spre natura. Cine cunoaste cheia,acela insuseste modul de influentare a naturii pentru a o transforma. El a formulat ideea dependentei reciproce a tuturor lucrurilor,inclusiv a celor din natura. Bernardino Telesio(15091589) intemeiaza Academia din Cosenza pentru cercetarea stiintifica a naturii. Accentueaza importanta observarii fenomenelor naturii. In lucrarea Despre natura lucrurilor conform principiilor proprii,teoreticianul subliniaza ca sarcina filosofiei consta nu in cunoasterea lui D-zeu,ci in studierea naturii fara idei preconcepute,fara adaosuri si infloriri. Filosofia trebuie eliberata de teologie. D-zeu este doar creatorul lumii si in continuare el nu se amesteca in procesele ei. Francesco Patrizzi a fost inspirat din filosifia platonica. In lucrarea Noua filosofie a universului afirma ca tuturor lucrurilor si corpurilor le sunt inerente 4 principii interne: spatiul,caldura,lumina si umezeala. Filosofia social-politica. Problema omului in epoca Renasterii este reflectata nu numai de filozofie si teologie,ci si de teoriile social-politice. Se discuta intens problema statului centralizat. In perioada cind se desteptau natiunile europene, cind se ducea lupta fortata impotriva orinduirii vechi,doar statul centralizat era considerat sa apere suveranitatea nationala. Este studiata problema organizarii politice a societatii,a conditiilor sociale de existenta umana. Teoriile sociale ale epocii sint orientate spre om si cultura lui,eliberata de dictatura teologiei. Sunt formulate noi conceptii despre stat si drept,despre corelatia lor,avind la baza tezele despre caracterul natural al omului,pe interesele si necesitatile lui pamintesti. Statul,geneza si esenta lui,sunt explicate in baza legilor naturale,a ratiunii si experientei. Cele mai valoroase teorii social-politice apartin lui Nicollo Machiavelli(1469-1527),Jean Bodin,Hugo Grotius,Thomas Morus,Tomazo Campanella etc. N.Machiavelli se evidentiaza prin aceste teorii social-politice. In lucrarea sa principala Principele afirma ca in conditiile noi din sec.XV a aparut necesitatea de a crea state nationale,integre. Pentru aceasta trebuie sa existe vointa unei persoane,print,principe,de a realiza acest scop,dar pentru aceasta se cere ca acest individ sa detina 2 tipuri de calitati: a leului si a vulpii- sa-i ademeneasca pe unii din demnitarii locali,promitindu-le anumite favoruri,daca se vor supune vointei lui lui si,sa fie ferm in supunerea cu forta pe ceilalti potrivnici. A promite inca nu inseamna a fi obligat a indeplini. Important este a obtine sustinerea de a depasi rezistenta si de a obtine puterea totala. Ulterior,obtinind puterea,printul procedeaza conform vointei lui. Asfel poate fi creat un stat civil,scos de sub legile credintei. 11. Filosofia moderna. Problema metodei cunoasterii stiintifice. Empirismul, rationalismul si sensualismul principalele curente gnoeseologice. Catre sec.XVII,in Europa Occidentala un sir de transformari social-economice si politice,transformari radicale in modul de viata,trecerea treptata de la feudalism la burghezie,intensificarea comertului industrial,descoperirea noilor spatii geografice. Toate aceste evenimente necesita noi cunostiinte despre fenomene,legitati ale naturii si societatii. Respectiv,aceste probleme de a formula noi cunostiinte despre natura si societate au influentat gindirea savantilor si ca rezultat al tuturor cautarilor,filosofii ajung la diferite concluzii,fapt ce a determinat aparitia a 3 curente gnoseologice: empirismul,rationalismul si sensualismul. Empirismul- de la empirie=experiment,doar ca nu semnifica experimentele din laboratoare,ci toata activitatea practica a omului,pe parcursul careia noi sesizam diferite lucruri,cunoastem particularitatile. Fondator este considerat a fi Francis Bacon. El afirma ca scopul cunoasterii este instaurarea domniei omului asupra naturii,prioritatea experimentului cunoasterii empirice,care consta din faptul ca experimentul permite a studia aceleasi obiecte in diferite conditii,compararea si verificarea rezultatelor. La baza cunoasterii empirice sta metoda inductiva. Ratiunea nu da cunostiinte noi in comparatie cu cele obtinute pe cale experimentala. Rationalismul exprima o alta pozitie decit empirismul,care ignora valoarea gindirii teoretice. Numai gindirea poate da noi cunostiinte universale si adevarate,pentru ca numai gindirea poate cuprinde universul in intregime. Cugetarea este o manifestare a gindirii si daca eu gindesc inseamna ca exist si acesta este unicul adevar ce nu poate fi pus la indoiala. Ratiunea argumenteaza caracterul cunostiintelor mele si totodata,demonstreaza imposibilitatea de a obtine cunostiinte pe alta cale. Fondator este Descartes,la baza caruia st metoda deductiv expus prin formula cuget deci exist. Descartes spune c totul trebuie pus la indoial reieind doar dintr-un singur adevr,faptul c eu exist. Alti reprezentanti: Spinoza,Leibnitz. Senzualismul are o cu totul alta opinie. Fondator este filosoful englez John Locke. El afirma ca idei,cunostiinte innascute nu exista,noi le obtinem numai pe cale senzoriala,prin intermediul organelor respective de simt. Faptul ca toate cunostiintele noastre sunt de origine senzoriala,ni-l demonstreaza acel lucru ca daca organele de simt sunt slab dezvoltate,atunci si cunostiintele sunt la fel,ceea ce nu poate fi. Locke spune c la natere raiunea uman este tabla rasa,este o foaie curat pe care poate fi scris totul,cunotinele obinndu-se numai prin intermediul organelor de sim. 12. Problema substantei in filosofia moderna- dualismul, monismul, pluralismul. De rind cu problema gnoseologica,in filosofia moderna este abordata si problema ontologica,si aici au existat mai multe conceptii: dualista,monista,pluralista.

5

Dualismul este fondat de savantul francez Descartes,care afirma ca initial,in univers existau 2 substante: una materiala,si alta,ideala. Fiecare dintre le se caracterizeaza printr-un atribut: substanta materiala-intinderea,iar substanta ideala-gindirea. Initial,ele existau separat,insa pe parcurs ele se unesc si unicul care le poate uni este Dumnezeu. Monismul este o alta interpretare,propusa de filosoful olandez Spinoza,care afirma ca exista o singura substanta care este Dumnezeu. Dumnezeu este identic cu natura si dizolvat in natura. El este creator,si atunci daca natura este Dumnezeu,inseamna ca ea insasi se creeaza pe sine. Pluralismul,inaintat de filosoful german Liebnitz si explicat in lucrarea sa Monadologia,depaseste dualismul si monismul. Filosoful afirma ca la baza lumii stau o multime de monade. Monadele reprezinta niste particule ideale,spirituale alcatuite din lucruri materiale si nemateriale. Exista un numar infinit de monade si exista un numar infinit de moduri de manifestare a acestor elemente rationale. Fiecare monada dupa structura sa reprezinta o lume,un univers aparte. Ele sunt inchise in sine si nu comunica intre ele. Monada Suprema o constituie Dumnezeu,care a unit monadele razlete nu intimplator,ci intr-un mod armonios,astfel lumea in cae traim este cea mai reusita din toate care ar fi putut fi. 13. Filosofia iluminista europeana: omul, societatea, ratiunea. Sec.XVIII este numit secolul luminilor sau secolul iluminismului. Iluminismul este un curent spiritual,care intruneste in sine un grup de ginditori,care promovau necesitatea raspunderii in masa a realizarilor stiintifice,culturale si politice. Iluminismul apare in Anglia,dar se si dezvolta in acelasi timp in Franta,reprezentanti fiind: Rousseau,Diderot,Voltaire. Iluminismul se deosebeste de spiritualitatea sec.XVII din motiv ca daca atunci filosofia era expusa in carti scrise in latina si erau destinate unui cerc restrins de oameni-aristocrati,apoi filosofia iluminista este de regula,scrisa in limbile nationale si este destinata si maselor populare. Iluminismul are un sir de trasaturi precum: lupta,morala, moravurile normelor si traditiilor,obiceiurilor feudale. Societatea feudala,care catre sec.XVIII mai continua sa domine,trebuia inlocuita cu alte valori. Aceste valori mai reeseau din realizarile stiintei si filosofiei. Este subminata puternic ideea despre autoritatea suprema a monarhului;noua burghezie inainteazaideea ce societatea poate progresa,se poate dezvolta numai in urma realizarii stiintelor. Una dintre aceste realizari este ca oamenii de la natura sunt egali in drepturi,iar inegalitatea dintre oameni este o stare anormala. Iluminismul lupta impotrive repartizarii inegale a acestei proprietati;toti trebuie sa dispuna de aceleasi drepturi. Iluminismul a militat pentru dezvoltarea invatamintului presei,aa tuturor ramurilor culturii nationale. Iluminitii si-au propus s limiteze credina in folosul raiunii,religia in folosul tiinei, s elibereze morala de sub tutela religiei. 14. filosofia clasica germana- teoria cunoasterii ca expresie a activitatii constiintei. Filosofia clasica germana cuprinde o perioada scurta de timp-anii 80 ai sec.XVIII si anul 1891,cind a murit Hegel. Filosofia clasica germana a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii ca disciplina autonoma,subliniind caracterul activ al cunoasterii,subordonindu-l unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice integrind omul in natura (Feuerbach). Filosofia clasica germana are mai multe realizari dintre care putem evidentia: ea a demonstrat si a descoperit caracterul activ,creativ al gindirii,constiintei; pina in perioada data,filosofia interpreta constiinta mai mult ca pe o contemplare pasiva a realitatii,ca o amprenta mecanica a realitatii obtinute in simturile noastre. Idealismul german a demonstrat ca constiinta,gindirea formeaza noi cunostiinte,care nu pot fi induse sau deduse dupa logica formelor; au demonstrat ca ratiune,procesul de cunoastere poarta un caracter contradictoriu. a doua realizare este descoperirea si elaborarea metodei dialecticii de gindire. In teoria cunoasterii a lui Kant exista 2 notiuni fundamentale: lumea fenomenelor si lumea lucrurilor in sine. Este vorba despre faptul ca Kant sarcina principala a filosofiei consta in a determina cit si pina unde putem noi cunoaste lumea ce ne inconjoara. Pentru a raspunde la aceste intrebari,Kant apeleaza la conceptia sa apriorica (Apriorismul lui Kant,conceptie numita idealism transcendental,la baza careia este plasata idea,in comformitate cu care,unele judecati sunt adevarate indiferent de experienta si raman adevarate indiferent de modul in care se schimba experienta:acestea sunt adevarate a priori.) si afirma ca cunostiintele noi pot fi obtinute doar pe cale empirica si pe cale rationala. Prin intermediul simturilor noi cunoastem exteriorul lucrurilor,calitatile particulare ce stau la suprafata si aceasta constituie cunostiintele senzoriale sau lumea fenomenelor,lumea cunostiintelor subiective. Ce tine de esenta lucrurilor in sine-un alt reprezentant al filosofiei clasice germane, Johann Fichte,a cautat sa deduca din spirit atit formele,cit si continutul cunoasterii. De aceea,Fichte se bazeaza pe constiinta eului. Evidenta absoluta este cea a Eului pur,supraindividual, infinit,care este spirit,ratiune si in ultime esenta,activitate. El a elaborat un sistem filosofic idealist-subiectiv,conform caruia lumea este produsul interactiunii dintre Eul Absolut si non-Eul (natura). Deci,obiectul este creat de obiect si nu poate exista fara el. 15. Descoperirea si elaborarea metodei dialectice de gandire clasica germana (de la Kant la Hegel) Un rol important in formarea filosofiei clasice germale a revenit stiintelor naturii si sociale. In baza acestora se dezvolta conceptiile dialectice. Valoarea istorica a filosofiei clasice germane consta in elaborarea sistematica a metodei dialectice, a logicii dialectice. Filosofia clasica germana reprezinta o integritate la baza careia sta cercetarea formelor generale pe care Kant si Fichte le aprecia ca forme proprii gandirii omului, iar Schelling si Hegel ca forme ale realitatii, privita ca realitate spirituala. Kant considera ca sarcina lui consta in a descoperi daca e posibil sa ai cunostinte metafizice, cunostinte care cuprind atare probleme cum sunt existenta lui D-zeu, nemurirea sufletului

6

si existenta liberului arbitru relative la fiintele umane. Kant este marele reformator al gandirii filosofice de dupa el. Vazand lipsurile empirismului care admitea in experienta unica origine si unica intemeiere a cunostintei noastre, fapt prin care ducea la scepticism si lipsurile rationalismului dogmatic, care intemeia cunostinta de idei inascute, Kant cauta o baza mai solida, plecand de la critica si analiza a inseshi puterii de cunoastere umana. Prin criticismul sau cauta a stabili granitele si valabilitatea cunostintei. Kant studiaza despre formele apriorice ca intuitia, intelectul. El spune ca cunoasterea umana nu este posibila decat datorita formelor apriorice de care ea depinde, tot astfel ea nu este posibila decat pentru ca este o lume inconjuratoare pe care o cunoastem prin aceste forme. Meritul lui Kant pentru progresul gandirii omenesti este acela de a fi supus spiritul uman si puterea lui de cunoastere la o analiza profunda pentru a gasi originea si valabilitatea cunostintei. Fitchte vrea sa continue gandirea lui Kant, in care vede o baza temeinica, dar care i se pare a fi fost inteleasa mai ales prin prisma amanuntelor ce nu aratau adevarata intentie a lui Kant si pe care acesta nu a stiut sa le puna in adevarata lor lumina. Fichte vrea sa deduca din spirit atat formele cat si continutul cunoasterii, lumea din afara. De aceea Fichte pleaca de la constiinta eului, existenta absoluta este acea a eului pur, infinit, care este spirit, ratiune, activitate. Eul, fiind activitate, are nevoie de libertate pentru manifestarea sa. Stiinta sau doctrina morala se ocupa cu armonizarea diverselor impursuri si instincte din om. Etica lu Fichte este prin esenta o etica a efortului si progresului uman. Filosofia lui Schelling este o filosofie transcedentala. El studiaza problema posibilitatii unei cunoasteri obiective, a stiintei deci, problema libertatii si a posibilitatii imperativelor noastre morale si problema artei. El sustinae ca daca este posibila o cunoastere obiectiva a stiintei, aceasta nu se poate concepe fara o corespondenta intre natura si spirit. Schelling intelege sa patrunda absolutul care determina spiritul si natura. Faa de Schelling, Hegel are o natura tot atat de adanca dar mai sistematica. Filosofia este pentru el, intai de toate, sistem de gandire. Sistemul lui Hegel este sistemul ratiunii care domina lumea. La Hegel, absolutul este inteles prin ratiune, prin mijlocirea obiectiva a acesteia. Filosofia spiritului a lui Hegel cuprinde toate ideile timpului sau: de progress, de evolutie, de creatie. La Hegel ele sunt centrate de idea providenei ratiunii. Filosofia clasica germana a elaborat dialectica moderna, a adus contributii considerabile la constituirea teoriei cunoasterii, ca disciplina autonoma (Kant), subliniind caracterul activ al cunoasterii, subordonand unei analize sistematice formele si categoriile logice si gnoseologice. 16. Filosofia marxista. Creareadialecticii materialiste si a conceptiei materialiste despre istorie. Marxismul apare in prima jumatate a secolului 19. In Marxism ideile filosofice au un caracter dinamic. In filosofia lui Karl Marx un loc important il are conceptul de praxis, care indica unitatea teoreticului si practicului, teoria ca sistem edificator. In opinia lui Marx, operele teoretice isi gasesc adevarul in modelul in care transforma realitatea umana. Un adevar teoretico-practic nu poate exista intr-o societate dominata de instrainare. Instrainarea in filosofia marxista are o anumita semnificatie. Marx afirma ca omul care nu dispune de mijloace necesare pentru satisfacerea conditiilor vietii sale, nu depinde nici de sine insusi. El nu-si mai apartine, este instrainat de sine, a devenit proprietatea altcuiva. In societatea capitalista oamenii se impart in 2 clase sociale: cei ce detin mijloace de productie (capitalistii) si muncitorii instrainati. In esenta sa este instrainat insasi actul muncii. In acest context Marx elaboreaza o schema care poate fi aplicata la intreaga istorie a omenirii. El considera ca motorul istoriei a fost si ramane lupta de clasa dintre posesori si exploatati. In Marxism istoria este plasata in centrul gandirii si a conditiei umane. Istoria nu este supusa naturii, ci munca omeneasca transforma natura. In teoria marxista este caracterizata atotputernicia umana. Lumea materiala este produsul unei activitati orientate, organizate a oamenilor. La intrebarea: Ce sunt obiectele? Marx raspunde: concretizarea activitatii umane, o realitate practica in mod subiectiv, categoriile cu sens imuabil ca: materialism, subiect, obiect, teorie etc. si-au pierdut fixitatea, au suferit o schimbare dialectica. Insasi cuvintele de care ne folosim pentru a enuna miscarea dialectica, au devenit dialectice. In Marxism conceptul de adevar devine oricum instabil, cel de praxis suprima intr-un fel obiectivitatea lumii, in sanul careia ar trebui sa putem verifica ipotezele facute. Ipotezele depend de alte ipoteze, care in parte au contribuit la producerea celor dintai. Aceasta situatie intelectuala, creata de Marx, a fost aprobata mai apoi prin raportul de interactiune reciproca de fizica moderna. In istoria moderna Marx deosebeste 3 etape ale metodelor si conditiilor de munca. Prima etapa este cea primitiva, in care omul este lipsit de unelte, n-are constiinta individuala dezvoltata. In etapa a 2, omul lent, dar sigur, isi inventeaza unelte de productie. Utilizand uneltele de productie, individual descopera ca este avantajos sa-si divizeze sarcinile. Diviziunea muncii ii individualizeaza pe oameni: individul se concepe ca atare. Omul devine membrul unei clase si clasa careia ii apartine il defineste, facand din el prizonierul unei necesitati. Omul nu mai este sclavul unui stapan ce il domina, ci sclavul unui simplu proces. Fiinta omeneasca isi pierde libertatea si inceteaza sa-si apartina, este supusa instrainarii. Etapa a 3 este cea a viitorului, a comunismului. In aceasta etapa societatea comunista se elibereaza de contradictii, in care nu mai exista oamenii instrainati, gratie proprietatii colective asupra mijloacelor de productie. Acestei societati ii corespunde un om absolut nou, care se va realiza prin munca creatoare. 17. Irationalismul, voluntarismul si problema omului in filosofia lui A. Schopenhouer si F. Nietzshe. A. Schopenhouer isi propune sa elaboreze o filosofie a vointei. Pentru a-si realiza intentia, el depune eforturi prin care reduce complexul la simplu, multiplu la singular, spiritual la materie. Hegel afirma ca la baza lumii si chiar lumea reprezinta o constiinta, gandire numita ide absoluta, fiecare lucru continand in sine o esenta ideala. Schopehouer insa spuna ca lumea in realitate reprezinta o forta cosmica inconstienta, irationala, nelimitata in puterea sa de realizare. Aceasta energie este numita vointa cosmica si oricare lucru din natura reprezinta niste

7

manifestari ale aceste vointe. De aceea in lucrarea sa Lumea ca vointa si reprezentare lumea este vointa, multimea lucrurilor din lume fiind reprezentarea lor. In om,, vointa cosmica la fel se manifesta, si anume prin vointa de a trai: multimea pasiunilor, instinctelor, afectelor ce-l domina pe om. Caracteristica acestei vointe este de a se realiza cu orice pret, fiindca ea fiind lipsita de oricare constiina fiind irationala nu-si poate cunoaste limitele. Schopenhouer defineste filosofia prin formula cunoasterea neconditionata a esentei lumii. Dar filosoful nu expune consideratii despre esenta lumii, el se opreste la reflectia subiectului asupra lui insusi. Schopenhouer subliniaza ca principala si singura diferenta dintre om si animal este aceea ca omul gandeste prin concepte. Conceptul se obtine prin eliminarea tuturor elementelor care nu sunt comune reprezentarilor respective. Nietzshe dezvolta conceptul supraomului, care presupune increderea in progres. Admiand ideea stiintifica a progresului, se poate sustine ca individul uman nu reprezinta ultimul stadiu evolutiv in dinamica existentei. Dupa cum omul sa dezvoltat din specii inferioare, tot astfel se poate presupune ca si din el se va naste o noua intruchipare de viata care il va depasi. Nietzshe construieste o filosofie a vietii in centru careia este plasat omul, creator de cultura, indeosebi geniul care in formula supraomului a capatat interpretari nedorite, in forma unei teorii a cultului fortei si a arbitrarului in actele umane. Supraomul este omul care isi transcende necontenit realitatea data in fapt si limitele pe care le implica aceasta, gratie unei forte creatoare mereu reinoite. In conceptia lui Nietzshe omul nu este cu adevarat om, daca nu se straduie sa fie ceea ce nu poate fi, adica supraom. Cel ce vrea sa fie supraom pierde din aceasta cauza posibilitatile autentice care i se deschid ca om, vrand sa fie supraom, el nu este omul care ar putea si ar trebui sa fie. Pe de alta parte el nu este om daca el nu incearca sa fie mai mult decat om. 18. Filosofia sec.XX. Principalele curente filosofice contemporane. In aceasta perioada in filosofie se desfasoara procesul reevaluarii valorilor. Filosofia contemporana se ocupa de formele nerationale a experientei spirituale a omului: vointa, intelect, inconstient. Filosofia contemporana adopta un spirit critic fata de sistemele de referinta sistematizate anterior, fata de propriile realizari. La fel filosofia contemporana are un caracter social deoarece fiinta umana se realizeaza pe deplin in activitatea sociala. Filosofia contemporana se afla in process de dezvoltare, dat fiind faptul ca se dezvolta si stiinta. Filosofia contemporana vorbeste despre rolul fortei divine, despre om, societate, viata, moarte. Prezinta itneres faptul ca tendintele principale ale filosofiei contemporane nu adera nici la doctrine materialiste, nici la cele idealiste. Deosebin cateva curente filosofice contemporane ca: realism, scepticism, positivism, existentialism, neotomism: posivitismul consta din reguli generale cu privire la cunoastere si metodologia ei generala. Scopul acestora era asigurarea unei discipline a inteligentei si a unei practice rationale. Existentialismul consta in studierea sensului existentei umane si caile dobandirii autenticitatii ei. Materialismul sensualist consta in studierea problemei recuperarii naturii umane, inserarea omului in retzeaua de cauze si efecte ale naturii. Neospiritualismul promova un program de afirmare a unei proprietati specific umane reflexivitatea. In realismul idealist tema principala era reculerarea ideii unei ordini ideale, ratzionale. Empirismul este un current filosofic ce fixa originea si fundamental cunoasterii in experienta sensibila. Pragmatismul promova o metoda de obtinere a claritatii lingvistice si conceptuale atunci cand oamenii se confrunta cu problemele intelectuale. 19. Aparitia si dezvoltarea gandirii filosofice in Moldova. Gndirea filosofic din Moldova cunoate o cale lung de dezvoltare de la primele elemente ale realitii generalizate contient pn n zilele noastre. Creaia poetic popular este o protofilosofie filosofie primordial, aprut nainte de existena filosofiei ca tiin, dezvoltndu-se sub influena gndirii colective. Legendele i folclorul reflect concepia popular despre crearea universului, a omului, lumii animale i vegetale. n creaia popular se evideniaz anumita elemente de reflexie filosofic, se exprim n form artistic a convingerii c lumea este material, infinit i venic. n perioada iniial de dezvoltare gndirea filosofic din Moldova purta un caracter mitologico-religios i nu prezenta un tot ntreg. Literatura, cronicile bisericeti i letopiseele au devenit purttorii concepiei despre lume din epoca feudalismului. Etapa a doua ine de sec.XVII i este reprezentat de letopiseele lui G.Ureche i M Costin. Toate domeniile contiinei sociale, cultura din aceast epoc sunt ptrunse de spiritul religios cretin. Gndirea filosofic din aceast ep c la fel fiina n corelaie cu religia. Criteriul principal al filosofiei medievale l constituie att categoriile religioase, ct i limba religioas. O larg rspndire capt ideile umanismului care avea un caracter patriotic. Umanitii moldoveni au pledat pentru independena patriei, au luptat mpotriva jugului turcesc. Grigore Ureche n Letopiseul rii Moldovei afirm, c istoria, pstrarea trecutului l deosebete pe om de animale, c istoria joac n acelai timp rolul educativ i cognitiv. G.Ureche este ntemeietorul analizei istoriografice n cronografia moldoveneasc. Miron Costin continue ideile predecesorului su. n lucrrile De neamul moldovenilor, Crobnica rilor Moldovei i Munteniei schieaz ideile despre originea romn a neamului nostru. n Viaa lumii- poem de maditaie filosofic se pun probleme despre sistemul solar, dezechilibru cosmic, fericirea n viaa omului. . O mare contribuie a avut-o i Nicolae Costin ), feciorul lui M.Costin. El proslvete pacea ntre popoare i condamn rzboaiele de cotropire, pleda pentru rspndire tiinei, literaturei i artei. . Filozofia n Moldova n sec. XVII XVIII depinde de condiiile social-economice, politice i culturale. Moldova n aceast perioad era un stat feudal n care domina gospodria natural. Gndirea progresiv a Moldovei din aceast perioad era dominat de ideea general de lupt mpotriva Porii i frdelegilor feudalilor locali. Milescu-Sptaru recunoatea facerea lumii de ctre Dumnezeu, ns ncerca s o explice mai departe de pe

8

poziiile materialiste. La baza lumii stau patru elemente - pmntul, apa, aerul i focul. Timpul i spaiu exist mpreun cu lumea, afirma c n afara lor nu exist nimic. Milescu-Sptaru formuleaz i unele idei de dialectic spontan, referitor la unitatea i lupta contrariilor, micare ca form de existen a materiei. ncearc s explice unele fenomene sociale, argumentnd necesitatea unui stat centralizat i puternic. n teoria cunoaterii respinge agnosticismul idealist-religios, afirma c raiunea uman poate s cunoasc realitatea. Dimitrie Cantemir sustinea ca la baza lumii stau patru elemente - apa, aerul, focul, pmntul, obiectele i fenomenele sunt combinaia atomilor i celor patru elemente. Materia a fost insuflat supranatural de Dumnezeu, dar mai departe se dezvolt dup legile sale proprii.Analizeaz noiunile filosofice de timp, spaiu, micare, necesitate .a. Fenomenile i obiectile sunt cauzal, determinate. n teoria cunoaterii afirma unitatea sensorialului i raionalului, rolul experienei i practicii n dezvoltarea tiinei. Recunotea teoria adevrului dublu - c exist adevruri a credinei i tiinei, pleda pentru separarea tiinei, filosofiei de teologie. Interpreteaz omul ca unitate a trupului i sufletului, el se deosebete de alte fiine din natur prin spiritualitatea sa. Explic fenomenele sociale n conformitate cu anumite legi. La baza dezvoltrii societii pune factorii interni, materiali. Afirm caracterul ciclic al dezvoltrii, c toate rile trec anumite cicle - apariia, maturizarea i pieirea, dup dispariia unor ri ori imperii - apar altele. Progresul societii depinde de cultur, moral. Secolul XIX n Moldova este secolul iluminismului. Reprezentanii lui luptau pentru instaurarea lumii raionale, societii bazate pe egalitate, libertatea politic drepturilor civile. Din iluminiti fac parte Gh. Asachi, C.Stamati, C.Negruzzi, A Donici, A Hjdeu, M. Koglnicianu, B.P Hadeu .a. n operele sale ei criticau neajunsurile societii existente. Un loc deosebit ocup A. Russo, V. Alecsandri, M Eminescu, care luptau mpotriva feudalismului i exploatrii naionale. Lucrrile lor conin idei social-politice i filosofice, gnduri despre om, natur, locul i rolul lor n viaa societii, despre monarhie i formele guvernrii statale, despre religie i proceduri juridice .a. M . Koglnicianu afirma, c eliberarea naional i social, prosperarea neamului este posibil numai pe baza cunoaterii istoriei. Necunoaterea istoriei e echivalent cu pieirea neamului. Ca sociolog el ncearc s stabileasc cauza fenomenelor sociale, cerceteaz legitile schimbrii i dezvoltrii societii. Dezvoltnd filosofia istoriei el formuleaz teotia procesului istoric i teoria istoriei ca tiin. A Hjdeu in explicarea fenomenelor sociale era idealist, se gsea sub influena filosofiei hegeliene. Considera c filozofia n sistemul cunotinelor tiinifice poate fi comparat cu soarele n sistemul planetelor, ca i soarele ea lumineaz toate sferele tiinifice. Subliniind rolul filosofiei el nu nega i rolul religiei. Bogdan Petriceicu Hadeu considera c n toate lucrurile este prezent un spirit, c tiina fundamental trebuie s fie tiina despre spirit. Natura i cosmosul i este Dumnezeu. Dezvolt idei valoroase despre cunoatere. Titu Maiorescu se ocupa de un spectru larg de probleme: corelaia dintre filosofie i tiin, teoria i metodologia cunoaterii, ontologie, estetic, cultur .a. Problema omului ocup un loc de seam n cercetrile filosofice ale lui Maiorescu. De aceea problema existenei este analizat de pe poziiile valorii i destinului omului. Critic morala religioas i concepia acelor intelectuali care socoteau, c religia constituie temelia moralei. Maiorescu afirma c morala poate exista n om indiferent dac este credincios ori nu. Problema principal n filosofia lui Blaga este problema existenei omului n Univers. La baza lumii el pune un produs mistic-filosofic al imaginaiei omului, numit Mare Anonim, pe care-l nzestreaz cu caliti divine i demonice. Blaga remarc la om dou moduri de existen: primul, care consituie baza vieii umane i care l apropie pe om de animale, e existena lui n lume i tendina de a se autopstra. Al doilea mod de existen, diferit de cel al animalelor, care l transform din preom n om deplin, e existena omului n arealul misterului, ncercarea lui de a nelege acest mister, nectnd la acele cenzuri transcendente, pe care le impune Marele Anonim. Mijloacele, prin care omul aspir s ctige o via mai superioar dect cea a animalului, demn de mndrie i satisfacie sufleteasc, dup Blaga, sunt miturile, viziunile religioase, concepiile metafizice, teoriile tiinifice, operele de art i de civilizaie. Constantin Noica s-a ocupat de un spectru larg de probleme ca ontologia, gnoseologia, filosofia culturii, axiologia, antropologia filosofic, logica, istoriei filosofiei .a. ncearc de a reanaliza problematica filosofiei romne i de a ridica la nivelul filosofiei universale. 20. Ontologia ca parte componenta a filosofiei.Notiunea de existenta si materie,formele lor.Obiectivitatea materiei si obiectivitatea spiritului. Ontologia reprez. Domeniul reflectiei filosofice ce cauta sa surprinda fundamentele existentei,formuleaza presupuneri asupra existentei universului cosmic si social-uman.Ontologia ca disciplina filosofica exista inca de pe timpurile lui Aristotel ce o numea filosofie prima, atribuindu-i ca obiect existenta ca existenta.Termenul ontologie dateaza de la incep. Sec.XVII. Problematica ontologica consta in formularea ipotezelor despre existenta umana,problematicii destinului omului.Ontologia traditionala se referea cu precadere la natura,dar cea moderna la societate,la antripologia filosofica.Incepind cu sec.XVIII ontologia se sprijina tot mai mult pe cunoasterea stiintifica.Termenul ontologie intra in vocab. filosofic in 1729 cind filosoful german Christian Wolf editeaza lucrarea Ontologie.Termenul semnifica stiinta despre existenta. Existenta semnifica tot ce exista.Opus existentei este non-existenta sau nefiinta.Daca existenta este tot ce exista in spatiu si timp,atunci non-existenta ar trebui sa insemne ceea ce nu esta in spatiu si timp,dar p/u ca existenta poate fi nu numai materiala,ci si ideala(ginduri,teorii) atunci non-existenta poate insemna: 1) potenta,posibilitatea de a fi si in acesta caz ar insemna ceea ce nu este dar poate fi; 2) nu este si nu poate fi nicicind. Referindu-ne la sensul conceptului :existenta,termenul a fi are mai multe sensuri: -existential - desemneaza faptul ca ceva se afla,exista (la Balti este o universitate) -atributional - o insusire ce apartine unui altceva (diamantul este dur)

9

-definitional desemneaza echivalenta,sinonimia (oamenii sunt fiinte rationale) -de incluziune omultime e cuprinsa in alta (romanii sunt indo-europeni) -de apartenenta un individ e inclus intr-o clasa (caisul este un pom) Formele existentei: natura -totalitate de sisteme,structuri si niveluri materiale (fizice si biologice) ce exista independent de om.Ea reprez. forma primara a existentei. Societatea se constituie in procesul actiunii omului.Din universul social fac parte creatiile, valorile si relatiile spirituale. Existenta ideala- are o baza materiala si nemateriala,fiind dependenta prin origine si functionalitate de om.Creatorul acesteia este omul si prin constiinta sa se incadreaza in realitatea subiectiva (conceptii,torii,stari de spirit), prin organism biologic incadrindu-se in realitatea obiectiva (mediul ambiant). Materia-un anumit material din care e compus tot ce exista;realitatea obiectiva care exista de la sine,independent de atitudinea omului fata de aceasta realitate.Cind spunem ca materia e abstractie =>reprez. toate lucrurile existente in spatiu si timp. Formele materiei: miscarea - orice schimbare,transformare ,influentare reciproca a elementelor unui sistem; spatiul - desemneaza intinderea,marimea sau figura corpurilor; timpul intinderea,structuralitatea,coexistenta si interactiunea. Obiectivitatea materiei si a spiritului consta in faptul ca lumea fizica exista,nefiind o creatie a imaginatiei,o productie a spiritului subiectiv,fiind universal valabile. 22. Spaiul i Timpul. Timpul i Spaiul social. Obiectele lumii materiale aflndu-se ntr-un anumit mod unul fa de altul, formeaza unele configuratii stabile cu frontiere cu lumea ce le inconjoara. Proprietatile genrale de organizare structural a lumii materiale, proprietile obiectelor ce pretind s ocupe un loc printre altele de a se face margini cu alte obiecte, prezint caracteristica fundamental ale spaiului. n procesul dezvoltrii lumii poate fi evideniat o repetare, o continuitate, o durat, o vitez de desfurare a proceselor, un anumit ritm i tempou caracteristici ce reprezint timpul. Spaiul ofer posibilitatea reprezentrii ordinii generale a coexistenei obiectelor materiale. Ca form de existen a materiei sunt caracterizate de urmtoarele nsuiri: ntinderea, structuralitatea, coexistena i interaciunea. Timpul exprim o ordine general de stri, o form a consecutivitii a unor stri. Spaiul i Timpul sunt obiective. Prin caracterul lor general Spaiul i Timpul sunt absolute. Spaiul este o categorie filosofic ce desemneaz ntinderea, mrimea, forma sau figura corpurilor. Orice corp are o ntindere (mrime) i figur, iar ntre corpuri, constituie prin proprietile lor de mrime i figur, apare raportul de coexisten. Spaiul ca mrime i figur, aparine unui corp individual. ntruct orice corp are o ntindere i o figur, spaiul este general. Generalul este legat de individual. Trsturile Spaiului- tridimensionalitate lungime, lime, nlime. O alt caracteristic reversibilitatea n sensul c, principial, un mobil poate parcurge o distan AB, dar i distana BA. Caracteristica a 3a simetria, n ideea c, cel puin, n principiu, se poate concepe simetria unui obiect n raport cu un punct, o dreapt, un plan. De altfel, exist simetria chiar n natur. Timpul este numai o relaie, i anume relaie de succesiune. Timpul este categoria filosofic ce exprim durata, succesiunea, simultaneitatea proceselor i fenomenelor din Univers. Deseori, Timpul este definit fie prin simultaneitate i succesiune, fie prin duarat. Simultaneitatea este o relaie. i durata este un termen de relaie, o succesiune simultan cu o alt succesiune. Elementele Timpului care se succeed snt: clipele, momentele care nu au n sine timpul, nu snt pline de Timp. Caracteristicile Timpului snt: unidimensionalitatea o singur dimensiune. Cel mai general aspect al unidimensionalitii este cel al trecerii de la trecut prin prezent spre viitor, deci drmul ndrt este imposibil. O a 2a caracteristic a Timpului este asimetria, n ideea c viitorul i trecutul nu snt simetrice n raport cu prezentul. Ele nu se pot suprapune, deoarece trecutul poate influena, ntre anumite limite, viitorul, dar viitorul nu poate influena trecutul, datorit ireversibilitii. Spaiul i Timpul Social se refer la societatea care a re coordonatele spaio-temporale proprii, diferite de cele ale naturii. Pentru societate Spaiul i Timpul fizic, cosmic, biologic reprezint doar cadrul natural al aciunii umane, deoarece la acest nivel ele nceteaz a fi doar realitile naturale, devenind forme ale gndirii, cu ajutorul crora oamenii i organizeaz i desfoar aciunile. Spaiul social desemneaz ansamblul condiiilor de loc, ntindere i desfurare a aciunilor umane, a structurilor i proceselor sociale. n el se desfoar producia material, viaa politic, juridic, morala, micarea demografic, etc. Spaiul social cuprinde mediul n care triete, gndete i muncete o comunitate uman. Timpul social desemneaza devenirea vieii sociale, durata i succesiune fenomenelor sale specifice, ritmul evoluiei i densitatea evenimetelor sociale pe unitatea de timp fizic. Asemenea particulariti ale timpului social cum snt curgerea rapid, variabilitatea, tensiunea, legtura unical dintre trecut, prezent i viitor, ireversibilitatea i-au preocupat n permanen pe oameni, deoarece ele atingeau laturile intime ale existenei lor. O parte din aceste particulariti cu greu pot fi supuse analizei i de aceea n contiina de mas au cptat deseori un aspect mistic. Proprietile specifice ale timpului social sunt legate indisolubil ntre ele.

10

23.Miscarea si formele ei.Notiunea de progres si regres. Miscarea (dinamismul) cel mai semnificativ atribut al materiei, inteleasa ca o permanenta actiune, interactiune, trecere a ceva in altceva, ca schimbare in genere. Orice transformare, orice influentare reciproca a elem unui sistem, activitatea oamenilor; Obiectivitatea ei reiese din independenta sa fata de constiinta umana ..Caracter contradictoriu prin interactiunea fortelor contrare(atragere /respingere).Stabilitatea e necesara leg reciproce intre elem unui sistem. Misc reprez orice schimbare.Ea nu treb inteleasa ca o simpla schimb a pozitiei corpului in spatiu, ca o deplasare mecanica.Misc reprez orice transformare, orice influientare reciproca a elementelor unui sistem, schimbul de substante in, schimul de substante in celulele organismului, activitatea oamenilor ca temelie a vietii lor sociale etc. Miscarea e completata de starea de repaos, care defineste acele stari ale miscarii ce asigura stabilitatea obiectului si conservarea calitatii lui. Conform structurii materiei deosebim 5 forme principale de miscare:mecanica(o simpla deplasare a macrocorpurilor,maselor mecanice,o deplasare a corpurilor ceresti in spatiul universal);fizica(miscarea moleculelor,include procesele ce au loc in interiorul stelelor si plantelor,interactiunea particulelor elementare) , chimica(miscarea atomilor in interiorul moleculelor,ca rezultat are loc transformarea calitativa a interactiunii moleculelor),biologica(procesele de formare si activare vitala a organismelor vii,a plantelor,animalelor,a omului); sociala(aparitia si dezvoltarea societatii umane,activitatea vitala a ei). Raportul dintre miscare si dezvoltare da nastere la o noua forma a miscarii Forma Sociala a ei, care reflecta aparitia si dezvoltarea societatii umane, activitatea vitala a societatii. Dezvoltarea progresiva este determinata de schimbari calitative si/sau cantative, ce sunt ilustrate printr-un progres, adica trecerea dintr-o stare inferioara in alta superioara, care manifesta caracteristici evolutive. Dezvoltarea regresiva reprezinta procesele de stagnare,este o miscare distuctiva a fenomenului.Ea se exprima in reprimari si refulari. Dezvoltarea regresiva consta transformari ce conditioneaza pierderea, disparitia sau degenerarea unor anumite caracteristici, trasaturi si insusiri a anumitor fenomene, lucruri, obiecte, si care de obicei determina simplificarea sau in genere disparitia acestora.In economie, putem exemplifica drept dezvoltare regresiva, disparitia anumitor profesii, aparitia inflatiei, a somajului.In domeniul culturii, dezvoltarea regresiva se manifesta prin degenerarea unor anumite obiceiuri, pierderea completa a lor, sau inlocuirea unor traditii cu elementele contemporane ale tehnologiei si tehnicii. 24.Esenta dialecticii si legile ei. Dialectica este invatatura fundamentala a invataturii hegeliene,conform careia tot ce exista are caracter contradictional,apare in rezultatul luptei contrariilor,fiind caracteristica universala a existentei.Dialectica e invatatura conform careia tot ce exista este in vesnica schimbare si transformare ca rezultat al luptei contrariilor.Prin metoda dialectica de gindire filosofia e afirmata stiinta universala despre natura,societate,gindire. Legile dialectice: 1)unitatea si lupta contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii,dar nu orice 2 parti contrare formeaza o contradictie.Contradictiile sunt formate de parti contrare care concomitent se exclud, fiind diferite,dar si sunt identice,caci una fara alta nu poate exista.Intre partile contrare,la o etapa de existenta incepe o lupta intre ele,trecind prin 3 etape: aparitie,dezvoltare,realizare,proces ce se incheie cu victoria uneia din parti,dupa care apare o noua realitate care e contradictorie de la inceput. 2)transformarilor calitative si cantitative vine ca confirmare a primii legi,afirmind ca orice fenomen consta din calitate si cantitate.Unitatea calitatii si cantitatii o prezinta masura.Calitatea este ceea ce face ca lucrul sa fie ce este.Cantitate este calitatea in timp si spatiu.Fiece lucru ramine neschimbat cit se pastreaza masura,insa la un moment calitatea nu mai suporta transformarile cantitative dinamice,trecindu-se la o alta stare calitativa si cantitativa. 3)negarea negatiei se caract. prin triada care e unitatea tezei, antitezei si sintezei ce reprez. 2 negari: logicoformala si dialectica (trecereala o alta stare de existenta prin pastrarea principalelor aspecte pozitive ce asigura dezvoltarea progresiva a fenomenului). Determinismul este o formulare ce cauta sa explice caracterul determinant(cauzal,logic,necesar) al lucrurilr si proceselor.In filosofie termenul determinism stabileste caracterul determinant al proceselor din univers,dar si teoriile care releva caracterul determinant si mecanismele determinarii din univers. In dezvoltarea gindirii filosofice,pornind de la teoriile si realitatile stiintifice,s-au constituit 2 tipuri fundamentale de explicatie determinista: metafizic si probabilist. Concepte privind mecanismul determinismului: 1)necesitate si intimplare 2 modalitati(diferite dar corelate reciproc) de existenta sau dezvoltare a sistemelor,de realizare a unor tendinte posibile ale acestora. Necesitatea modalitate de existenta/manifestare a unor stari ,tendinte ale sistemelor ce decurge din natura interioara,determinind integritatea,esenta si directia principala de miscare a sistemelor. Intimplarea mod de existenta/manifestare a unor stari ce decurge din factorii exteriori si se caract prin variabilitate si inconstanta.

11

2)posibilitate-realitate-probabilitate prin realitate intelegem fenomenele,procesele produse in timp,iar posibilitatea se refera la tendinte care nu au avut loc.Realul este posibilitatea infaptuita,iar posibilitatea este una din modalitatile virtuale ale realitatii viitoare. 3)Cauzalitatea o relatie dintre cauza (fenomenul/ansamblul de fenomene care genereaza schimbarea) si efect (rezultatul procesului de generare).Legea cauzalitatii poate fi formulata: o anumita cauza produce cu necesitate,intotdeauna si pretutindeni acelasi efect numai daca exista aceleasi conditii.Raportul de necesitate dintre cauza si efect este mijlocit de conditii (complex de fenomene ce nu pot genera nemijlocit efectul,dar insotind cauzele in timp si spatiu si influentindu-le,asigura o evolutie a acestora p/u aparitia efectului),iar variatia conditiilor o determina pe cea a efectelor acelorasi cauze. 4)finalitate si scop finalitatea exprima raportul de necesitate,ce asigura unui lant cauzal o directie de evolutie a fenomenelor.Se manifesta ca o tendinta spre echilibrul sistemelor,spre conservare calitativa,izvorul ei fiind unitatea contrariilor interne.Scopul-categorie aplicabila numai la studierea cauzalitatii fenomenelor sociale,caci in natura nu exista scop.Posibilitatea scopului nu rezulta din liberatea absoluta a alegerii,ci din cunoasterea cauzalitatii.Se manifesta ca o actiune constienta,intentie,act de vointa. Indeterminismul conceptie filosofica antistiintifica,idealista,opusa determinismului conform careia fenomenele naturii si ale societatii nu sunt determinate cauzal,nu se supun necesitatii si legitatii obiective,iar oamenii dispun de o libertate absoluta a vointei.Indeterminismul submineaza bazele stiintei si deschide calea conceptiilor religioase,absolutizeaza rolul istoric al actiunilor constiente si al vointei oamenilor,considerind ca determinismul ar exclude posibilitatea oricarei alegeri,orice rol al activitatii constinte al omului. Indeterminismul se manifesta in forme diverse: -interpretarea neintemeiata a relatiilor de nedeterminare in sensul infirmarii legii cauzalitatii in microcosm; -tendintele din sociologia burgheza ce neaga legile obiective ale dezvoltarii sociale,inlocuind studiul lor cu analiza statica a legaturilor functionale si structurale din cadrul grupelor sociale. Din punct de vedere filosofic,indetrm. reprez. un caracter al naturii sau un efect de limitare a cunoasterii de catre noi a naturii. Legea este o categorie ce desemneaza raporturi necesare,relativ stabile si repetabile intre sisteme sau prcese,aspecte interne ale sistemului sau stadiile succesive ale unui anumit proces.Trasatura fundamentala a legii este esentialitatea,caci legea si esenta sunt concepte de acelasi ordin ce asigura o cunoastere mai profunda de catre om a fenomenelor si universului.Legea e un raport necesar ,exprimind identitatea in diversitatea si deosebirea fenomenelor ce fac parte din aceeasi clasa. Dupa gradul de generalitate legile se clasifica in: - universale - studiate de ontologie;sunt legi cu caracter general,guvernind totalitatea universului natural si social,materila si ideal.(legile dialectice).Ele sunt valabile p/u toate formele de miscare,nivelele de organizare a existentei si cunoasterii. - specifice guverneaza sisteme si procese intr-un anumit domeniu de existenta,forme de miscare (legi chimice,biologice,fizice). Dupa criteriul complexitatii actiunilor: - dinamice actioneaza in fiecare caz individual (legea punctului material in fizica clasica,conservarea si transformarea energiei) - statice exprima necesitatea fenomenelor intimplatoare,o expresie a necesarului la nivelul fenomenelor de masa. Mai sunt si legi: -de stare stabilitatea unor structuri sau a unor dependente coexistente intre fenomene -de desfasurare mecanismele variabilitatii sistemelor,ele reprezentind succesiuni de stari si mecanizme genetice (cauzale). 27. Notiunea de constiinta. Structura constiintei. Problema constiintei in Filosofie si Psihologie. O contribuie esenial privete structura psihicului uman, n opera fondatorului psihanalizei (care, firete, a evoluat n timp) existnd o dubl tripartiie. Iniial, s-a distins ntre incontient (condus de principiul plcerii care rspunde tendinelor noastre instinctual-pulsionale), precontient (ndeplinind precumpnitor funcii de cenzur, filtrnd, escamotnd i deformnd coninuturile primei instane) i contient (guvernat de principiul realitii, format n virtutea prelurii i asimilrii normelor socio-morale i a acceptrii unor constrngeri de aceast factur), impulsurile circulnd pe vertical n mod ascendent (prin recanalizri i sublimri) sau descendent (prin reprimri i refulri). Ulterior (dup 1920), legat de personalitate, se disociaz ntre Sine, Eu i Supra-eu, ntre atari paliere stabilinduse relaii dinamice i genetice complexe (investiii energetice, compensri i decompensri etc.). Sinele (das Es) constituie structura primar i arhaic, o zon obscur, haotic i inabordabil pe ci nemijlocite, iraional i imoral, incluznd tot ceea ce este ereditar i i are originea n organizarea cerebral, instinctele n primul rnd. Sub nrurirea lumii reale exterioare i impactul sistemului percepie-contiin, o parte a sa sufer anumite modificri, dnd natere Eului (das Ich), sediul concilierii dintre celelalte dou nivele, ndeplinind sarcini de asimilare a stimulilor din afar, de nmagazinare mnezic a experienei dobndite, de protecie psiho-somatic, de ngrdire i control a fondului pulsional, de identificare cu anumite modele, de adaptare la mediu i transformare a acestuia prin

12

activitate .a. n fine, derivnd din Eu dar fiind autonom fa de el, Supra-eul (das berich) este o instan ce se dezvolt progresiv nc din copilrie, pe baza interiorizrii diverselor imperative i prohibiii de caracter social, ca i a stvilirii tendinelor individuale de satisfacere nemsurat a propriilor plceri. Tutelat de principiul datoriei, funcioneaz asemeni unui judector sever i intransigent care nbu, din poziia contiinei morale, apetiturile interzise depozitate n Sine. SAU Constiinta este cea mai inalta forma de reflectare a realitatii, proprie numai oamenilor, un produs al activitatii creierului uman ce a aparut sub actiunea conditiilor sociale. Constiinta etse o forma de reflectare specific umana, care din punct de vedere genetic se constituie in urma modificarii calitatilor, a formelor preumane de reflectare, sub influenta decisiva a factorului social. Din punct de vedere structural ea reprezinta unitatea complexa a unor procese psihice cognitive, afective si volitive, iar din punct de vedere functional este o functie a creierului uman. In structura constiintei pot fi delimitate 3 parti: cognitiva, emotiva si volitiva. Activitatea psihica constienta a oamenilor presupune capacitatea de abstractizare proprie gindirii, formata prin interiorizarea, sub forma unui sistem de imagini notionale si scheme logico-verbale, a unor procedee si operatii din planul activitatilor umane. Ca proces de cunoastere, gindirea, asociata cu alte procese psihice, se desfasoara in 3 coordonate temporale (trecut, prezent si viitor), ceea ce ii imprima un caracter explorator, investigator. O alta trasatura importanta a gindirii este creativitatea. Gindirea are un rol activ, constructiv, creatia in constiinta anticipind si pregatind creatia reala, obiectuala, in sfera actiunii practice. 28. Constiinta de sine: esenta, caracteristica, manifestarea. Contiina de sine constituie reflectarea n contiina individului a propriei existene psihice i sociale. Se structureaz n cadrul relaiilor sociale, individul cunoscndu-se pe sine i delimitndu-se de ceilali prin comparare cu semenii si. Individul devine, astfel, o contiin personalizat, individualizat. Constiinta de sine in sens filosofic general constiinta ca propria existenta si actiune depend de o cunoastere de sine implicita in orice actiune. Trebuie sa destingem o constiinta de sine reflectata cand se cunoaste sinele si propria activitate prin revenire la un act precedent de cunoastere si o constiinta de sine concomitenta, adica o activitate ccare insoteste o alta cunoastere care cunoaste un obiect particular si determinat si in acelasi timp este constienta ca se gandeste la acel obiect. Elaborarea primelor perceptii este conditionata, evident, de dezvoltarea cerebrala si de dezvoltarea conexiunilor dintre ariile de proiectie corticala, ele (perceptiile) reprezentand un proces complex la care, initial vor participa un numar redus de analizatori, printre care, in mod special, cel vizual si cel gustativ. Pe baza primelor perceptii se vor forma in scurt timp reprezentarile, la inceput avand un caracter rudimentar si primar, schematic si neelaborat. Constiinta de sine are insa mult mai multe fatete si face referire la o multitudine de continuturi diferite ea ne tine in contact (acumuland in permanenta date despre noi) nu numai cu fizilogicul si cu afectivul, ci si cu vasta retea de procese si continuturi cognitive, permitandu-ne, astfel, sa fim constienti de eficienta noastra intelectuala, de calitatea si fiabilitatea proceselor noastre de procesare cognitiva, de stabilitatea si operativitatea mnezica, de stabilitatea si distributivitatea atentiei, de bagajul de achizitii teoretice si practice, etc (eul epistemologic). Constiinta de sine ne mai permite ca, in baza unei educatii adecvate, sa fim permanent constienti de pozitia noastra in fata celorlalti, de raporturile dintre noi si ceilalti si ne ajuta sa abordam conduite, atitudini si comportamente adecvate contextului social si sa ne pozitionam corect in grupurile de apartenenta (eul social). Prin urmare, asa cum spuneam mai devreme, la nasterea si dezvoltarea constiintei de sine concura toate aceste euri, primul dintre ele care se contureaza in cursul unei dezvoltari tipice fiind eul corporal [ (Eu) sunt]. Imediat dupa el se dezvolta eul biografic (Cine sunt?) si cel material (Eu am) si apoi, mai tarziu, prin ramificarea si imbogatirea conexiunilor dintre copil si mediu - eul social (Eu si ceilalti), eul epistemologic (Eu cunosc), eul axiologic (Eu ma indoiesc) si, in ultima instanta, cel mai complex eul spiritual (Eu cred Kant imparte constiinta de sine in constiinta a intelectului si constiinta a simtului intern prin care eul este in acelasi timp, subiect al gandirii si obiect al perceptiei. Constiinta de sine este constiinta pe care eul o are despre sine ca subiect al gandirii ca o contitie a oricarei cunoasteri si de aceea nu creaze propriul obiect, cu materialul ii este dat, ii insoteste reprezentarile. La Schelling actul constiintei de sine este ideal si real deopotriva. La Hegel, Constiinta de sine este ratiunea inteleasa ca substanta, ca realitate. 29.Constientul si incostientul.Invatatura lui S.Freud si neofreidismul. Intemeind psihanaliza ,Freud a demonstrat ca psihicul uman nu este unul reductibil la fenomenele constiente ce tin de incostient.Formele incostientului uman,aflate intr-o interactiune permanenta la nivel psihic cu constiinta ,sunt date eriditare,autonomiste,instincte,complexe psihologice,fenomene de refulare,obsesii si dorinte.Viata incostienta a omului se divizeaza intr-un incostient organic,care se refera la functionarea organelor si glandelor endocrine,si un inconstient psihic. Acestea sunt mereu in interactiune,in tensiune si chiar conflict cu constiinta.Impreuna, explica comportamentul uman.Numai prin contiinta putem cunoaste actele incostientului si sa ne dam seama de prezenta si actiunea sa la nivel psihic.Dar amenintarea degradarii sale,a constientului,prin predominarea inconstientului,a irationalului planeaza mereu asupra omului ca fiinta rationala si constienta si doar

13

prin eforturile sale neincetate el poate ramine astfel.Impulsurile inconstientului sunt asunse in profunzimile biologice ale fiintei umane,fiind opus constiintei.A deveni constient inseamna totodata a cenzura actiunea inconstientului. In anii 80 ai sec 19 Freud vine cu declaratia si descopera ca activitatea omului este determinate nu atit de factorul rational de constientizarea faptelor sale cit de factorul irrational, inconstient. El propune pentru prima oara in medicina si filosofie o noua structura a psihicii omului si anume evidentiaza 3 trepte in psihica omului: Sinele Eul si Supraegoul. Traditional, spune el, se considera de veakuri ca omul este dirijat de propria constiinta Eul, sovestea si valorile sociale normele, traditiile, idealurile, morala care esre existanta in societate. Freud rastoarna aceasta reprezentare si spune ca in afara de constiinta de sine, a individului si constiinta sociala SuperEgoul exista o lume interna in fiecare om, o lume necunoascuta, inconstienta care consta din ansamblul tuturor instinctelor care il domina pe om, care ii determina toate fortele de gindire a omului.Sinele este forta motrice a omului si a societatii. Problema consta in faptul ca intre sinele si Eu si SuperEu apare contradictie, contradictie care uneori obtine caracteristica fundamentala, caci Sinele spune Vreau ; SuperEul spune nu se poate si Eul trebuie sa solutioneze problema data. In cazul in care problema nu este solutionata, adica contradictia data, atunci are loc devierea de la constiinta normala. Neofreudistii conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera la fel ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute, ci de factori sociali nevrozele sunt provocate de factori culturali scria Karen Horney in Our Inner Conflicts. E. Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Caracterul omului , pasiunile si grijile lui sunt produsul culturii; defapt omul insusi este creatia si realizarea cea mai importanta a eforturilor neintrerupte ale omenirii, a caror naratiune Fromm o denumeste istorie. Sunt 2 curente principale in neo-freudism: psihoterapia social (tendina culturalist n psihanaliz) via E. Fromm (umanism socio-psihanalitic) (individul e purttorul socialului i nu elementul constitutiv lui), K. Horney (anxietate fundamental), neopsihanaliza clinic via J. M. Lacan (hermeneutica psihanalitic), O. Rank (traumatismul naterii), W. Reich (orgasmul e intrinsec oamenilor normali) (energia biologic inhibat devine sursa comportamentelor iraionale i ca atare revoluia sexual se declar necesitate stringent) Neo-freudismul ramane un bun castig in deschiderea obiectului psihologiei spre influentele externe, sociale. 31. Contiina i limba. Contiina i memoria. Intelectul artificial i modelarea procesului de gndire. Pe parcursul evolutiei specie umane constiinta isi asuma functia de simbolizare , care consta in asigurarea unei comunicari intersubiective. Constiinta, gindirea nu se poate realiza n afara limbajului. Precizind deosebirile dintre limb i limbaj F. Saussure definete limba ca instituie social pstrat prin uz, dar supus modificrilor i ca sistem semantic cod format din inventarul de semne i de reguli dup care se realizeaz combinrile de semne. Limba include ansamblul semnelor prin intermediul crora se cunoate i se comunic ntr-o comunitate uman, precum i totalitatea normelor gramaticale sintactice i semantice de fromare a propoziiilor i frazelor cu sens. Limbajul reprezint fenomenul lingvistic prin care limba exist i funcioneaz realmente, cuprinznd infinitatea propoziiilor concrete enunate de indivizi, pornind de la sistemul de cuvinte i reguli gramaticale specifice limbii. Limba are un coninut semantic ce nu se schimb cu fiecare act al gndirii individuale, ci formeaz o baz stabil de la care omul pornete i prin care i realizeaz activitatea sa de gndire. Limba, sub aspect semantic, apare ca un sistem de analiz, sintez i generalizare a fenomenelor, elaborat n dezvoltarea istoric a societii, incluznd experiena cognitiv anterioar. Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria le fel ca si limba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii, de a actualiza trecutul, de amentine si de a nu da uitarii cunostintelor obtinute. Memoria este si un factor cultural pe care se bazeaza cultura oricarui popor, care consta in bucurii, traditii, norme-morale. Memoria este identitatea eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constiinta, in primul rind, ca memorie. Un om care si-a pierdut memoria si-a pierdut o parte din constiinta, identitatea de sine. Memoria ca element al culturii determina si spiritual national prin care un popor se caracterizeaza. Elementul de baza al intelectului artificial este gandirea. Toate procedeele caracteristice gandirii pot fi identificate cu rezolvarea unor probleme. Rezolvarea unei probleme presupune alcatuirea unui algoritm conform caruia solutia poate fi gasita. Se disting 2 tipuro de probleme: mecanice si intelectuale. Rezolvarea problemelor mecanice presupune efectuarea unor operatii simple (calcul mathematic) dupa un algoritm deja stabilit (ceea ce poate fi efectuat de catre om sau orice masina de calcul sin u necesita constientizarea procesului si rezultatul obtinut). Rezolvarea problemelor intelectuale necesita anumite abilitati intelectuale de a analiza, sintetiza, deduce, concluziona etc. Misiunea intelectului artificial este de a alcatui acesti algoritmi. Majoritatea problemelor de acets gen pot fi clasificate in grupuri care necesita un algoritm comun.

14

32. Noiunea de cunoatere i cunotine. Subiectul i obiectul cunoaterii . Procesul cunoasterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfasoara ca urmare a inzestrarii naturale a omului cu capacitati cognitive , omul nefiind constient de el , ci numai de rezultatele lui Prin cunoatere, omul i descrie i explic existenele concrete, expli condiiile, cauzele i legile acestora, scoate la iveal structurile, nsuirile i funciile lor. Cunoaterea este procesul elaborrii cunotinelor, producerii ideilor sau enunurilor despre realitate, ea este procesul specific uman de reflectare activ, complex i contient a lumii reale, procesul transpunerii i traducerii naturii, societii i gndirii n sistemul lumii de idei, n limbajul specific al abstraciilor. Deci cunoaterea se bazeaz pe reflectare i putem conchide c cunoaterea este cazul specific uman de reflectare i nsuire informaional a realitii. Cunoaterea este un proces, o nlnuire complex de acte, un proces care l nsoete i l angajeaz pe om pe tot parcursul dezvoltrii lui, ca individ i ca specie. Numai omul este agent cunosctor, numai el poate intra n relaii de cunoatere cu ntregul su cosmos exterior i interior. Exist mai multe tipuri de cunoatere comun i sistematic, empiric i teoretic, tiinific, filosofic, artistic etc. La o analiz global a procesului cunoaterii, putem distinge dou pri structurale fundamentale ale lui: obiectul cunoaterii i subiectul cunoaterii. ntreaga lume reala este sau devine obiect al cunoaterii. Obiect al cunoaterii este nu numai esena, ci i fenomenul, momentele dezvoltrii unui sistem. Subiectul cunoateri este omul, nzestrat doar el cu structurile i funciile necesare producerii de idei. Dar omul este nu numai subiect al cunoaterii, dar i subiect al practicii i subiect al valorii. Condiiile ce-i instig pe om spre cunoatere snt cele ale raionalitii care le presupun i cele ale perceptibilitii. n manifestarea acestor condiii raiune, memorie, percepie intervin, de regul, i elementele limbii. Limba constituie mijlocul de comunicre al produselor cunoaterii, dar i un instrument al elaborrii i producerii cunotinelor. Capacitile omului de cunoatere senzorial snt limitate de natur, dar prin inventivitate tehnic omul i-a suplimentat sistemul structurilor prin care produce procesul cunoaterii: (microscoape, telescoape, aparate de msur etc.), capacitile de memorare (cri, biblioteci, instalaii tehnice de stocare etc.) i chiar de prelucrare i utilizare a informaiei cognitive (calculatoare i roboi). Aceast tehnic nu are menirea de a substitui omul n procesul cunoaterii, ci doar de al ajuta. Structurile si operaiuniile care fac din om agent al cunoaterii au un caracter social-istoric, care depinde de concursul educaional al unui mediu social, de premisele perceptibilitii, memoriei, limbii, gndirii. Ca subiect al cunoasterii omul nu apare i nu se manifest ca un individ izolat, ci ca persoan concret cuprins n anumite structurii ale vieii sociale, determinat de ele. 34. Cunoaterea tiinific, Specificul i Structura ei. Epistemologia, paradigma stiinific. Cunoaterea tiinific reprezint procesul de creaie al ideilor prin aciunea subiectului asupra obiectului. Rezultatul acestei aciuni are un coninut determinat de obiecte n msura n care acesta este nsuit sub aspect cognitiv de subiect. Orientarea tiinific ctre studierea obiectelor care pot fi incluse n activitatea practica a omului repreyint o particul important a cunoaterei tiinifice. Cunoaterea tiinific reflect obiectele n forma practicii. Acest proces este condiionat att de particulele obiectului de studiu, ct i de o mulime de factori socioculturali. Metodele i formele de cunoatere tiinific pot fi clasate confrom urmtoarelor criterii: gradul lor de generalitate, specificul inferenei logice, caracterizeaz cunotinelor obiinute prin aplicarea lor, tipurile de concepte necesare pentru formularea lor. n acest sens putem vorbi de metode generale, particulare i singulare, inductive i deductive, empirice, teoretice i logice, analitice i sintetice, calitative i cantitaive. Desigur, la cercetarea formelor i metodelor de cunoaterii tiinifice trebuie s purcedem de la observare la experiment. Termenul de observaie tiinific este utilizat n sens larg i ngust. n sens larg, observaia cuprinde att observaia propriu-zis ct i experimentul tiinific. n sens ngust, observaia este o form a cunoaterii perceptive realizate pentru descoperirea i formularea faptelor tiinifice. Observarea tiinific este un proces ncepnd cu observaiile senzoriale directe. Obiectivitatea i precizia observrilor tiinifice depind de o serie de factori obiectivi i subiectivi: 1) natura fenomenului cercetat; 2) sensibilitatea organelor de sim ale observatorului; 3) numarul observrilor realizate; 4) aparatele, utilajele i instrumentele utilizate; 5) natura teoriilor prin care contientizm percepiile n fapte de observaie. Expe