· 4 liceul tehnologic „al. vlahuȚĂ” Șendriceni coordonatori: prof. grĂdinariu violeta...

4

LICEUL TEHNOLOGIC „AL. VLAHUȚĂ” ȘENDRICENI

COORDONATORI:

PROF. GRĂDINARIU VIOLETA

PROF. IRIMIA CORINA-ELENA

ING. NISTOR MARIUS

DIRECTOR, ING. BUNDUC TUDOR

IULIE, 2013

5

CUPRINS

CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ ŞI PICTURĂ „ALECU

IVAN GHILIA” .......................................................................................................... 9

Arta motivează un destin ........................................................................................... 10

SECŢIUNEA CREAŢIE LITERARĂ LICEU ......................................................... 11

Celui ce se zbate în mine ........................................................................................... 12

Autodeterminare miniaturală .................................................................................... 13

Clepsidră ................................................................................................................... 14

Peisaj marin ............................................................................................................... 15

Nuntă în decembrie ................................................................................................... 16

Pe eşafod ................................................................................................................... 17

Albastru ..................................................................................................................... 18

Iubirea mea................................................................................................................ 19

Vise ........................................................................................................................... 19

Să rugăm timpul… .................................................................................................... 20

Fiorul ......................................................................................................................... 21

Strop de candoare ...................................................................................................... 22

Oroare ....................................................................................................................... 23

Plouǎ ......................................................................................................................... 24

Apă, dragoste şi aer ................................................................................................... 25

Şoapte ........................................................................................................................ 28

Un altfel de om .......................................................................................................... 29

Timp secret................................................................................................................ 31

Mireasa celestă .......................................................................................................... 32

O dată la o lună albastră ............................................................................................ 33

Şi te văd .................................................................................................................... 35

Sacrificii .................................................................................................................... 36

Laguna Seca .............................................................................................................. 38

Timp primăvăratec .................................................................................................... 41

Speranţa din vis ......................................................................................................... 42

Demon cu chip de înger ............................................................................................ 43

Întuneric .................................................................................................................... 43

Noul cod din două cuvinte ........................................................................................ 44

Februarie încărcat de iubiri ....................................................................................... 45

Picături de vise în colţ de cer .................................................................................... 46

Despre iubire... .......................................................................................................... 49

6

Sentimentul supreme ................................................................................................. 50

Tu, eu… .................................................................................................................... 51

Timp în iubire............................................................................................................ 52

Ecou de viață ............................................................................................................. 53

Remember ................................................................................................................. 54

Anonimul .................................................................................................................. 55

Suflet zbuciumat ....................................................................................................... 56

În căutarea celei de-a opta arte .................................................................................. 57

Gânduri în timp ......................................................................................................... 58

Metodologia unui suflet ............................................................................................ 61

Apusul lui mai ........................................................................................................... 62

Călare pe-un semn de întrebare ................................................................................. 63

Natura ubicua ............................................................................................................ 64

Caută, descoperă, meditează… ................................................................................. 66

Linişte ....................................................................................................................... 70

Ecoul ......................................................................................................................... 71

Povestea mea ............................................................................................................. 72

Aş face orice….......................................................................................................... 73

O lume aparte ............................................................................................................ 74

Amor omnia vincit .................................................................................................... 75

Timpul ....................................................................................................................... 76

Tablou ....................................................................................................................... 77

Ce păcat ..................................................................................................................... 78

Porțelan ..................................................................................................................... 79

Vis ............................................................................................................................. 80

Naufragiu .................................................................................................................. 81

Cântec ....................................................................................................................... 82

O nebunie .................................................................................................................. 83

Atât de fraged… ....................................................................................................... 84

Deliciile unui miraj ................................................................................................... 87

Pe urmele umbrelor ................................................................................................... 88

Primăvara .................................................................................................................. 89

Viaţa primăverii ........................................................................................................ 90

Anotimpurile anului .................................................................................................. 91

Prietenia .................................................................................................................... 92

Zborul ........................................................................................................................ 93

Vremuri ..................................................................................................................... 94

despre o apariţie ........................................................................................................ 95

Clepsidra timpului ..................................................................................................... 96

7

Natura ........................................................................................................................ 97

Copilăria, dar din cer ................................................................................................. 98

Visul stins................................................................................................................ 101

Dacă nu eşti tu, nimic nu e ...................................................................................... 102

Timpul trecător ........................................................................................................ 103

Ai venit ................................................................................................................... 104

Anii dragostei .......................................................................................................... 105

Timpul ..................................................................................................................... 106

Vocea gării .............................................................................................................. 107

Frământări… .......................................................................................................... 108

SECŢIUNEA CREAŢIE LITERARĂ GIMNAZIU ............................................... 111

Copilăria, anotimp uitat ........................................................................................... 113

Odihnă ..................................................................................................................... 114

Confesiune .............................................................................................................. 114

Vis ........................................................................................................................... 115

Aritmetică ............................................................................................................... 116

Esenţa naturii .......................................................................................................... 117

Şoaptele mării ......................................................................................................... 117

Tablou inefabil ........................................................................................................ 118

Tărâm de vis ............................................................................................................ 118

Pronume false .......................................................................................................... 119

Ignoranţă ................................................................................................................. 120

În spatele pleoapelor ............................................................................................... 120

Floare de măr .......................................................................................................... 121

Vis de martie ........................................................................................................... 121

Toamna ................................................................................................................... 122

Regăsire .................................................................................................................. 123

Ceasornic veşnic… ................................................................................................. 124

Doar în trecut… ..................................................................................................... 124

În ograda copilăriei ................................................................................................. 125

Satul meu natal ........................................................................................................ 126

Creaţia ..................................................................................................................... 127

Visul unei nopți de vară .......................................................................................... 128

Vis senin ................................................................................................................. 129

Copilăria noastră ..................................................................................................... 129

Pasărea .................................................................................................................... 130

Dorinţă .................................................................................................................... 131

Casa bunicilor... ..................................................................................................... 132

Iarna ........................................................................................................................ 133

8

Marea ...................................................................................................................... 133

Veșmântul copilăriei mele ....................................................................................... 134

Parfum al amintirilor ............................................................................................... 134

Copilăria .................................................................................................................. 135

Cireșele ................................................................................................................... 136

Anotimpurile ........................................................................................................... 136

Prietenia .................................................................................................................. 137

Anotimpurile ........................................................................................................... 138

Copilărie .................................................................................................................. 139

Cursul vieții ............................................................................................................. 140

Neputință ................................................................................................................. 141

Gândul ..................................................................................................................... 141

Visul unui poet ........................................................................................................ 142

Sentimente ............................................................................................................... 143

Reverie .................................................................................................................... 143

Eu și universul ......................................................................................................... 144

În grădină ................................................................................................................ 145

Iarna ........................................................................................................................ 146

Copilăria .................................................................................................................. 147

Comoara vieţii, copilăria ......................................................................................... 148

Împărăţia îmbălsămată a primăverii ........................................................................ 149

O amintire veşnică .................................................................................................. 150

Copilăria .................................................................................................................. 151

Anotimpuri .............................................................................................................. 152

Natura ...................................................................................................................... 153

SECŢIUNEA PICTURĂ GIMNAZIU ŞI LICEU .................................................. 155

Trandafirul galben ................................................................................................... 156

Chip de copil ........................................................................................................... 157

Maestrul .................................................................................................................. 158

9

CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ

ŞI PICTURĂ „ALECU IVAN GHILIA”

Antologia de poezii şi de eseuri prezentă, pe care v-o oferim spre citire şi medita-

ţie, este rodul celei de a III-a ediţii a CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE

LITERARĂ ŞI PICTURĂ „ALECU IVAN GHILIA”, care a fost organizat pe 17 mai

2013, la Şendriceni, în judeţul Botoşani.

La ediţia din acest an, concursul şi-a propus să valorifice creaţiile literare (în ver-

suri şi proză) ale elevilor din ciclul gimnazial şi liceal din întreaga ţară. Inspiraţi de

vastele metafore vizuale care mângâie sufletul ale pictorului Alecu Ivan Ghilia, elevii

au participat şi la cea de-a doua secţiune a concursului, de pictură.

La secţiunea creaţie literară, elevii din ciclul gimnazial (din clasele a VII-a şi a

VIII-a) au avut de elaborat două compuneri descriptive, plecând de la poeziile „În

ograda copilăriei” şi „Cât m-am înstrăinat de sat” de Alecu Ivan Ghilia, sau au creat

trei poezii, însoţite de un moto, cu tema timpului, a iubirii şi motivul visului.

Elevii din ciclul liceal au avut de redactat un eseu nestructurat, pornind de la poe-

ziile „Picături de cer luminează” şi „Dacă am asculta” de Alecu Ivan Ghilia, sau au

creat trei poezii, însoţite de un motto, cu tema timpului, a iubirii şi motivul visului.

Iubitorii de lectură, oamenii de litere şi-au testat arta de a crea şi au adus din nou

cultura în mijlocul unei lumi sufocate de non-valori. Au participat elevi din 23 de

judeţe ale ţării, respectiv: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vaslui, Vrancea,

Ilfov, Bucureşti, Dâmboviţa,Vâlcea, Gorj, Teleorman, Prahova, Călăraşi, Dolj, Bu-

zău, Argeş, Constanţa, Ialomiţa, Cluj, Bihor şi Maramureş.

Numeroasele lucrări pe care le-am primit din ţară ne-au demonstrat că încă există

elevi interesaţi de literatură, poeţi talentaţi sau eseişti inspiraţi, care ne-au uimit cu

metaforele, personificările şi hiperbolele literare, cu imagini artistice inedite.

La cea de-a II-a secţiunea a concursului, de pictură, elevii participanţi din ambele

cicluri (gimnazial şi liceal) au realizat un desen sau o pictură, alegându-şi maniera:

cărbune, acuarelă, ulei sau tempera, cu următoarea tematică: portret, peisaj, compozi-

ţie şi natură moartă. Studiind creaţiile lor literare şi picurile le-am cunoscut percepţia lor despre viaţă,

le-am studiat sufletul şi apoi i-am apreciat. Juriul acestei ediţii a concursului a fost

format din: prof. Antal Aurelian, prof. Puhăcel Daniel, prof. Botezatu Emanuela,

prof. Grădinariu Violeta, prof. Foca Alina şi prof. Irimia Corina-Elena. În urma juri-

zării s-a hotărât acordarea trofeului, a premiului I, al II-lea şi al III-lea la secţiunea

creaţie literară, la ciclul gimnazial şi liceal şi respectiv aceleaşi premii la secţiunea

pictură.

Juriul a selectat cele mai valoroase poezii şi eseuri care se regăsesc în această

antologie. Publicându-le creaţiile am vrut să le oferim tinerilor talente o şansă de

afirmare şi să ne exprimăm preţuirea noastră pentru creaţiile lor de certă valoare lite-

rară!

Tuturor elevilor le doresc ani mulţi de creaţie literară şi rezultate deosebite în con-

tinuare!

prof. IRIMIA Corina-Elena

10

Arta motivează un destin

Plecând de la întrebarea slujitorului cuvântului Alexandru Vlahuţă: „Unde ne sunt

visătorii...?”, chemarea înflăcărată adresată scriitorilor de a pune scrisul lor în servi-

ciul făuririi unei lumi noi, ne propunem descoperirea şi cultivarea talentelor literare şi

în arta plastică.

Concursul poartă numele distinsului scriitor şi pictor, Alecu Ivan Ghilia, care s-a

născut în satul Ghilia, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, la 1 martie 1930. Citindu

-i biografia, observăm cum „arta motivează un destin.” A făcut studiile primare în

satul natal, apoi cursurile „Şcolii Normale” din Şendriceni şi „Academia de Arte” din

Iaşi.

Pe numele său adevărat Alexandru Ivan, scriitorul îşi ia pseudonimul literar în

1948, la Iaşi, când debutează în versuri în presa ieşeană. Pictura, „iubirea dintâi”, o

descoperă încă de pe băncile „Şcolii Normale” din Şendriceni. La Iași are marea șan-

să să-l aibă ca profesor pe marele pictor român Corneliu Baba, la pictură și pe maes-

trul Ion Irimescu la sculptură, în cadrul Academiei de Arte Frumoase din Iași.

Prin desfiinţarea „Institutului Superior de Artă” din Iaşi este repartizat la Bucu-

reşti, unde este remarcat şi angajat ca redactor la revista „Contemporanul”. Urmează

apoi cursurile secţiei de Istorie şi Teoria Artei, la Institutul „N. Grigorescu” din Bu-

cureşti.

În paralel cu activitatea jurnalistică, îşi focalizează atenţia asupra prozei. Debutea-

ză cu romanul „Cuscrii”, distins cu premiul Academiei Române. A publicat 50 de

volume: reportaje, poezie, nuvele şi romane. A scris scenarii de filme: „Dragostea

lungă de-o seară” regizat de Horia Popescu, „Războiul domnițelor” (regizor V. Calo-

tescu), „Sărutul” (regizor Lucian Bratu), „Mânia” (film în două serii, de Mircea Ve-

roiu).

Figurează în numeroase dicționare, în „Istoria literaturii” a lui Marian Popa,

„Istoria literaturii” de Mircea Zaciu, D. Micu și Ion Rotaru.

Ca pictor, a avut numeroase expoziţii la: Moscova, Varşovia, New York, Las Ve-

gas, Veneţia.

A fost distins cu importante premii: Premiul Academiei Române, Premiul Asocia-

ţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul Naţional de proză „Mihai Eminescu”, Premiul

special şi Marele Trofeu acordate de asociaţia pentru pace a religiilor din România,

The Special Book Award-1995- in apreciation of his distinguished contribution to

creative writihg as author of the book „Piramida” –Washington D.C. .

În semn de respect, i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al comunei Şendri-

ceni, în anul 2003.

Opera literară a scriitorului Alecu Ivan Ghilia ne provoacă să medităm asupra

unor probleme pe care şi le pune orice om de rând: cine suntem, de unde ne tragem,

ce moştenim, ce avem de dus mai departe, pentru ce anume suntem culpabili, de ce

anume suntem responsabili. Opera sa oferă elevilor un reper estetic, ce le poate în-

druma devenirea.

prof. Violeta GRĂDINARIU

11

SECŢIUNEA

CREAŢIE LITERARĂ

LICEU

12

Trofeul

NICUŢĂ Elena Gabriela

Clasa a IX-a

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Iaşi

Profesor îndrumător: BOSTAN Raluca Miruna

Celui ce se zbate în mine

Motto: „Cine vrea să mişte lumea trebuie mai

întâi să se mişte el însuşi.” (Socrate)

Sunt mama care nu vrea să-şi nască pruncul

din frica de a nu-l arunca din nou în braţele morţii.

Moartea te doare groaznic atunci când pulsul ţi-a ridicat măcar o dată

pieptul,

morţii nu vor să se mai trezească când îşi aud judecătorul –

cea mai mare pedeapsă este să primeşti viaţa

doar ca să ţi se ia înapoi.

Şi copilul ăsta creşte în mine, dar fără voia mea,

pe copilul meu îl creşte dorul de ceva

necunoscut,

se zbate de plăcere, plin de nerăbdare,

de parcă i-ar fi turnat zeii ambrozie pe buze.

Nimicul nu poate oferi fericire, căci e făcut să te ferească

de tristeţe.

De ce să ceri viaţa, copile?

Numai ca să te doară moartea, când te întorci în ea?

13

Autodeterminare miniaturală



Texte sfinte confirmă asta:

doar o singură dată iadul a mai fost

atât de pretutindeni...

Sărutul nostru?

venit de nicăieri,

respirație fertilă,

echilibru suprem.

de ce te temi și-ți închizi ochii?

din toate părţile la infinit

pământul pulsează,

ceruri necreate se deschid

suntem suspendați

în secunda ce dă naștere eternității,

în punctul ce omogenizează

haosul.

14

Clepsidră



Eu, sclavă a secundei de dinainte,

mă mişc ca în cămaşa unui nebun;

eu, ostatică a voinţei precedente,

alerg în trecut, respir în trecut, inima mea

bate în ritmul anilor de până la Hristos.

Din ce în ce mai departe de singura clipă de prezent,

creaţia,

privind-o, mă înapoiez spre noua-mi naştere:

între mine şi foaia de hârtie ––

ce luptă, ce încătuşare ––

scriu pentru clipa care tocmai s-a scurs, a pasului de dinainte de mine,

în memoria a ceea ce nu va mai fi niciodată,

scriu pentru trecut, din trecut,

pentru voi, care sunteţi încarceraţi cu mine în carcera

trecutului vostru.

Clepsidra are dreptate: tot ce e degradare trebuie numărat

înapoi.

15

Premiul I

STANCIU Ancuţa Andreea

Clasa a X-a A

Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” Găeşti, jud. Dâmboviţa

Profesor îndrumător: RATEA Cercel Andreea

Peisaj marin

Motto: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul con-

spiră pentru împlinirea visului tău.” (Paulo Coelho)

Se-mbrobodeşte cu rouă plaja solitară

Nisipul pudrat de aburii dimineţii

Se deşteaptă

La picioarele mării;

Doar, singuri, pescăruşii

Colindă zarea argintie

Când ţărmurile-şi alungă-n valuri

Visele uitării...

Noi apusuri de gânduri nesfârşite

Macină cerul.

Cu ninse priviri, armate de stele

Veghează sirenele

Ce-şi lustruiesc solzii,

Răscolind universul,

Iar noaptea-şi frânge aripile-n

Surde cânturi.

16

Nuntă în decembrie

Motto: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul

conspiră pentru împlinirea visului tău.” (Paulo Coelho)

Copacii albi,

logodiţi într-un asfinţit

de lumânare,

îşi strigă jurăminte

ninse

în dimineţile stresate

de cântecul solitar

al unui clopot.

Un câine rebegit se reazemă

fascinat

de scoarţa încleştată

a pământului

care

a început,

acum,

să plângă

cu fluturi albi şi puri,

lângă candela serii,

azi,

imprimată

cu noi speranţe.

17

Pe eşafod

Motto: „Când îţi doreşti ceva cu adevărat, tot universul

conspiră pentru împlinirea visului tău.” (Paulo Coelho)

Văzduhul se răstigneşte în mugetul

Serii

Ascult, şocat, bocetul mestecenilor cu aripi

Pleoştite

Vântul s-a trezit după ultima ninsoare

De vară

Iar lebede, cu glezne lucioase,

Îşi rod unghiile...Clipe perfide!

Urlu înnebunit, într-un final,

Rime prăfuite

Răsărindu-mi din venele obrajilor…

Îmi prăbuşesc sufletul pe mormântul

Cu dinţi plombaţi în cioburi

De stele.

Târându-mă-n ţărâna unor cuvinte

Chioare,

Mi-aştern brumă peste gândurile-mi

Încătuşate.

18

Premiul al II-lea

GIRP Maria

Clasa: a XII-a E

Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Medgidia

Județul: Constanţa

Profesor îndrumător: PLUGARU Rodica

Albastru

Motto: „Nihil sine amore.”

Priveşti absent ...

Tu şi lacul ce sunteţi aşa tăcuţi,

Tu şi lacul ce v-aţi născut din gheaţă,

Tu şi lacul în care nu ştiu să înot,

Tu cel căruia îi caut paşi pe apă.

Îmi lipsesc ochii tăi, în marea lor

Îmi lăsam eu visele spre a pluti...

Mereu îmi ziceai să nu mă tem de noaptea'n care

Ai să'ţi închizi ochii pentru mine,

de seara'n care vălul întunecat aducea cuvinte înecate

de lacrimile mele.

Era cerul însângerat de un singur apus, cel al amintirilor încă

nenăscute.

Îmi lipsesc ochii tăi, erau prea albaştri

şi i-am pierdut în ceruri...

Îmi lipsesc şi încă îi caut, ai lăsat urme de pene

şi nu ştiu dacă ai fost înger ...

19

Iubirea mea

Inima-mi iraţională alerga din suflet în suflet

Şi coapse albe răsăreau în fiecare râs de-al tău

Şi te iubeam, căci un verde cunoscuseră

Ochii mei.

Nu ştiau cum să te piardă

Fiindcă palmele mele îţi îngenuncheaseră plecarea

Şi buzele crispau tăcerea.

Şi când îmi va fi dor,

Alene sub pleoape atinge-voi cu lacrimi

Amintirea râsului

Şi verdele-ţi pierdut printre cearceafuri.

Vise

Mâinile tale erau tăcute în dimineţile

Reci de ianuarie, soarele răsărea peste ochii tăi.

Vedeai ziua ca pe un nou început, tu nu ştiai că ziua

Ucidea toate visele mele cu tine?

Şi în ce aşternuturi sărate mă trezeam

Când ştiam că nu ai fost niciodată real...

20

Premiul al III-lea

DUMITRU Ionuţ

Clasa: a XI-a A

Liceul Tehnologic „Construcţii căi ferate” Feteşti, Jud. Ialomiţa

Profesor îndrumător: BANU Petronela Monica

Să rugăm timpul…

Motto: „Timpul există pentru ca toate lucrurile să

nu se întâmple în acelaşi timp.” (Albert Einstein)

Haideţi să întindem mâinile spre azurul moale,

Să ne strecurăm printre ore şi flori,

Să visăm că suntem iar pe prispa cu lumină

Şi soarele ne caută prin buzunare…

Haideţi să batem la uşa orelor şi să

Le rugăm să mai întârzie un…ceas.

Să mai întârzie un crin, să mai întârzie o

Lună clară.

Haideţi să rugăm stropul de cer să ne mai aştepte venirea

Căci jocul nu s-a terminat.

Haideţi…

haideţi să rugăm Timpul

să ne mai ierte o dată…

21

Fiorul

Motto: „ A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe celălalt, ci a privi

amândoi în aceeaşi direcţie.” (Antoine de Saint Exupery)

Te-am aşteptat la grădina dorului cu un văl de lumină.

Erai duioasă şi înmiresmată de rozele de mai

Şi-mi purtai, diafană, sufletul fragil-

În grădina Raiului.

Apoi ai plecat cu picăturile de ploaie

Spre infinitul larg

Şi mi-ai strigat numele cu ecoul

Vântului rebel-

M-am furişat temător.

Am ascultat împreună urechea copilăriei

Şi ne-am luminat apoi drumul lung

Prin iarba suspinelor dureroase-

Toată viaţa…

22

Strop de candoare

Motto: „Fiecare vis măreţ începe cu un visător.” (Harriet Tubman)

Un strop de lumină-călăuză peste noapte,

A destinului soroc de-un ceas

Pribeag călător, al minţii stăpân,

Strecurat fără teamă în ungher ascuns.

Noapte de noapte înfloreşte-n străfundurile

Sufletului-azur-

Un ciucur de lumină,

un strop de speranţă

Un foşnet de lumină printre norii grei.

Vino şi ascultă-mi patima!

Du-o cu grijă pe depărtata pleoapă a sufletului…

Vino şi ascultă-mi dorul-

Aripă de aur a ceasului nocturn.

23

BOTÎLCĂ Cristina Mihaela (mențiune)

Clasa: a X-a

Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”

Snagov, Jud. Ilfov

Oroare

Motto: „Viaţa-i o luptă, deci te luptă!”

Mǎ rog sǎ nu fie adevǎrat

Iar lacrimile curg şiroaie peste izvorul de metal.

Lângǎ inima fǎrǎ stǎpân

S-a aşezat un strop

Şi cântǎ, şi suspinǎ...

Acele ceasului se învârt invers

Iar eu nu mai am răbdare

Pânǎ la clipa când mǎ voi desprinde de hârtia de beton

Mǎ arde şi încerc sǎ suflu gheaţǎ peste ea, dar se aprinde şi mai

tare

În fiecare zi e aceeaşi poveste...

Mǎ prind cu capse de cimentul fierbinte

Şi îmi place, mǎ arde, dar îmi place

Sentimentul de a fi la locul meu e perfect

Dar cred cǎ se poate mai bine

Aş putea modela cimentul

Dupǎ propria mea voinţǎ.

M-aş putea scufunda în el

Pânǎ la ochi.

M-ar înveli cu tot cu soare

Şi m-ar stinge sub betonul auriu.

Simt o adiere, dar tot ce vǎd

E o oroare.

24

Plouǎ

Plouǎ.

Casa mi se topeşte şi se scurge sub o dunǎ de nisip.

Mǎ tot gândesc la ce-ar fi fost dacǎ aş fi putut smulge

nişte nisip din clepsidrǎ

Iar tu ai fi devenit iar o rǎdǎcinǎ.

Te-aş fi putut înǎbuşi încǎ de la început,

Nu sǎ te las sǎ creşti şi sǎ mǎ înǎbuşi tu pe mine.

Sunt atâţia boboci care îmi dau sfaturi,

dar niciunul nu s-a potrivit în broascǎ.

Urmez o cǎrare roşie cunoscutǎ mie,

Dar la tot pasul mǎ întâmpini tu.

Ştiu cǎ ar trebui sǎ se întâmple asta, dar Luna

îmi şopteşte sǎ mǎ retrag, sǎ las pe altcineva

sǎ lupte pentru tine.

Mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodatǎ.

Mi-e dor...

Şi plouǎ şi mai tare.

25

NEGOIŢĂ Bogdan (menţiune)

Clasa a XII-a C

Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, Buzău

Profesor îndrumător: STROE Anca

Apă, dragoste şi aer

Esenţiale în esenţa lor pură şi otravă în structura lor bolnavă, penetrate de un anu-

me corp străin, ce poartă numele de demon... Ca un sunet de pian ce încântă urechea

muzicală a fiecărui îndrăgostit de clipă. Ca un copil ce miroase o floare şi pleacă dez-

amăgit, nemulţumit de statica ei privire, jucându-se cu petalele ei, fără a i se răspunde

prin imagine vizuală. Ca un joc de şah ce durează ani întregi, cu trei piese pe planşă.

Oamenii nu sunt ceea ce gândesc, cum nici aerul, apa sau dragostea, ceea ce par

în faţa noastră. Cum nici copilul din mine nu cunoaşte tainele acestor binecuvântări.

Ca un om ce-şi caută ţelul, dar nu-şi stăpâneşte calităţile.

Primeşte viaţă de la Maica Domnului; încă o stea veghează luna făurind bolta

cerească. Ochii mici, ca de nou-născut, sau, ca de un nou început. O nouă şansă la un

destin mirific. Pruncul plânge, fericit că a găsit calea spre rai. Mama plânge şi ea.

Tatăl îşi sărută soţia cu o dragoste fără prejudecată, apoi îşi ia în braţe creaţia propriei

dorinţe. Bunica îşi aşteaptă nepotul acasă să-i facă prăjiturele şi să-i spună cum stă

treaba cu fetele. Da, e băiat! Destinul îi întinde mâna şi aduce somnul acalmiei. Se

trezeşte într-un pătuţ, de zgomotele celorlalţi prunci strigând necumpătaţi după feme-

ia ce i-a adus pe lume.

Apoi, am păşit spre eternitatea inconştienţei şi interesului, aşa cum îmi place să

numesc acest tărâm parşiv. Am fost unul din ei şi, probabil, doar mândria de sine, mă

poate face să cred că sunt diferit. Egocentrismul meu şoptindu-mi că un căutător de

absolut acum, călare pe calul lui Harap-Alb, având curajul fiului de crai şi mintea

spânului.

Nu ştiu unde mă va birui destinul, dar ştiu prin ce am trecut, copilăria generând

adolescentul de astăzi. Ţin minte vorbele disperate ale mamei ce-mi crestau timpanul,

nu şi conştiinţa, spunându-mi să mă duc la şcoală, că rostul în viaţă eu îl fac, ci nu

copilele ce-mi mănâncă banii şi sufletul. Că fiecare are cumpăna lui pe care trebuie

să o depăşească singur, ajutoarele fiind de prisos atunci când interesul celor din jur

26

este scăzut. Sigur de unele lucruri, cum ar fi dragostea, sau prietenia, toate însă căpă-

tând un deznodământ tragic atunci când destinul oferea persoanelor pe care le iubeam

lucruri aparent mai interesante decât caracterul meu sau sentimentele sincere de co-

pil.

Bine, atunci când trăieşti încercarea copilăriei nu poţi raţiona faptele, lumea din

jur evitându-te pentru comportamentul tău mult prea afectiv uneori, în faţa persoane-

lor ce ţi-au câştigat, trişând, inima. Apoi am căutat să fiu ca ceilalţi, „şmecher”, fen-

tând şcoala şi minţindu-mi părinţii, înecându-mi consecinţele în alcool, sau tutun.

Recunosc, fata cu ochii căprui şi chip angelic, ce-mi amăgise inima, era un motiv în

plus de a fi indiferent cu mine. La ceva timp, m-am îmbolnăvit, trăind la cote iminen-

te disperarea şi frica, aliată gândului. Apa, aerul şi dragostea au mărturisit strâmb la

judecata faptelor mele, primind sentinţa suferinţei. Rinichii mei duceau lipsa apei

pure, dar de la Dumnezeu, compensată cu lacrimile trecutului din ochii mei plini de

speranţă. Au fost supuşi la rele tratamente, de doctorii uimiţi de curata lor sănătate,

negăsind însă soluţia durerilor mele acute. Apoi am căutat apa, prin rugă şi lacrimi

multe, găsind-o în indiferenţa semenilor mei şi devotamentul inimii mele de a nu

ceda în faţa destinului. Apa maturizării era soluţia desfundării căilor renale, care se

înfundă atunci când uit raţiunea faptelor mele, ce rănesc alţi oameni. Pot spune că

sunt binecuvântat, ţinut din scurt, de cel de sus şi pedepsit atunci când greşesc.

Apoi, concomitent cu durerea trupească, cea sufletească şi-a jucat rolul până la

capăt, acela de a-mi îngenunchea iarăşi trupul şi inima. Am dus şi încă duc lupte cu

acest monstru ce-mi ghidează imaginaţia până la cer. Nu ştiu exact pe cine urăsc,

dragostea sau mângâierea ei, dar ştiu că am nevoie de una din ele. Nu pot uita sau nu

vreau să uit, sau nu ştiu dacă e bine să uit. Cert este că nu am răspunsul, iar incertitu-

dinea zilei de mâine mă seacă în gând şi inimă. Aşa că nu mai caut dragostea, să mă

caute ea pe mine.

Aerul însă, mi-a fost în mare parte aliat. A fost cel la care am apelat când am

avut nevoie de un repaus al tuturor gândurilor negative. Bolta cerească era martorul

tuturor clipelor în care îmbrăţişam aerul ce mă înconjura, în dorinţa de a simţi dra-

gostea. Cu el în dreapta mea, am privit destinul groaznic al copiilor ce suferă de leuc-

emie sau cancer, de pe banca din faţa spitalului. Plângeam în mine, întrebând divini-

tatea cu ce au greşit, rugându-mă pentru pacea sufletelor lor. Apoi am realizat cât de

norocos sunt.

Am căzut de acord cu destinul, pact al bunăvoinţei, să fiu cinstit, onest şi devotat

prezentului, încât să-mi poată oferi un viitor decent, în linia unei împăcate convieţuiri

sufleteşti.

Dar luptele cu mine sunt continue şi, orice aş face, conştiinţa va fi duşmanul meu

călare dinspre răsărit. Trecutul îmi invadează prezentul la orice pas, iar ochii căprui

ai zeiţei sufletului meu, nici acum nu am izbăvit ai da uitării.

27

Criză adolescentină aş numi-o şi vreau să cred, fiind singurul lucru ce mă ţine

antrenat şi motivat, că nu sunt singurul ce nu găseşte răspuns la întrebări, rugi şi sila-

be fără rost.

Unii oameni găsesc putere în cumpăna lor ce o trăiesc în fiecare zi la cote debor-

dante, devenind oameni egoişti şi plini de sine. Eu, de pildă, găsesc alinare în scris,

atunci când sunt pus la pământ de cei pe care îi iubesc sau am nevoie de o îmbrăţişare

de vise. Ştiu să visez şi-mi place, şi cred că e singurul mod de a ne păstra limitele şi

drumul drept al vieţii.

Nu mai cred în minuni, pentru că atunci când le cer, nu le primesc. Dar cred în

dorinţă, în faptă şi în răsplata sudorii cu sânge. Apoi trebuie să crezi, nu să ceri. Să

respecţi odihna şi plăcerea de a fi copil.

Einstein reprezenta un posibil succes printr-o ecuaţie: „Dacă A reprezintă succe-

sul în viaţă, atunci A este egal cu x plus y plus z. Munca reprezintă x; Y înseamnă

joaca; iar z – să ştii să-ţi ţii gura.”

Astăzi am învăţat o lecţie: Sunt minţi murdare făcute praf, iar datoria ta este de a

nu deveni unul din ei. Copilăria reprezintă imaturitatea, unde dragostea părinţilor este

vitală. Sunt oameni şi oameni, caractere şi căutători de caractere. Avem nevoie de

sfaturi, de iubire şi de siguranţă pentru ziua de mâine. O zi în tenişii mei redă neînce-

tat împotrivirea omului în faţa destinului. Oscilat între cei doi poli ai vieţii, simboli-

zez ecuatorul.

Iubesc soarele, aşa cum iubesc luna, aşa cum iubesc şi norii. În schimb, urăsc

ploaia, urăsc tunetul şi mai ales piatra. Că Dumnezeu iartă, iar noi păcătuim. Că

Dumnezeu iubeşte, dar noi dispreţuim. Că toate au un rost, iar rostul nostru este să-l

descoperim.

Suntem oameni, care acţionează de cele mai multe ori instinctiv pe baza sufletu-

lui. Asta este calea. Respirând aerul curat, călcând iarba verde şi iubind aproapele. A

trăi ca pe ultima zi fiecare clipă şi de a acţiona concomitent cu raţiunea.

Sunt un copil care acum se bucura de vârsta în care poate îndrepta greşelile şi în

care poate zâmbi fără remuşcarea zilei de mâine. Trăiesc erosul copilăriei, ce pendu-

lează între imaginaţie şi realitate. Iubesc sentimentul, dar urăsc consecinţa, iar conse-

cinţa reflectă asupra viitorului crăiesei mele. Aşa că, post iubire.

28

DUMITRACHE Marius Mihai (menţiune)

Clasa: a X-a B

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, Judeţul: Călăraşi

Profesor îndrumător: CHIFORESCU Mariana

Şoapte

Motto: „Iubesc să mă plimb prin ploaie, în felul acesta ni-

meni nu îmi vede lacrimile.” (Charlie Chaplin)

Şi, de-ar fi să mor în păcat,

În gheaţă sau în foc de tine aruncat,

Aş vrea să iau cu mine un ultim cuvânt dat...

Un ultim cuvânt, cel puţin adevărat...

Aş vrea să te-ascult cum îmi şopteşti în timpul iernii calm,

Cum îmi şopteşti cuvinte ce parcă mi le strigi în timpan...

Aş vrea să te ţin în braţe ca pe-un fulg de nea

Ce-i dat pentru prima dată şi cade uşor pe faţa mea...

Şi, de-ar fi să plec pe un tărâm îndepărtat,

Departe de viaţă, de somn şi de pat,

Aş vrea să-mi găsesc mormântul curat ...

Neplâns de nimeni, rece şi uscat...

29

Un altfel de om

Şi nu mai ştiu de ce ...

Stau întins cu ochii-n cer,

Stau cu gândul printre nori,

Şi mă gândesc la ea, uneori ...

Cred că la cer se poate uita,

Dar nu ştiu ce-i în mintea mea.

Fără ea mă simt defect,

Sunt un perfect imperfect,

Sunt un altfel de om

Cu un zâmbet de demon...

Mă uit în oglindă,

Nu-mi place ce văd.

Văd chip alb şi un zâmbet mort ...

Am văzut alaltăieri:

Un copil zbura spre cer,

Altul cădea în infern...

Eu la mijloc mă simt prins

Şi mă pierd într-un abis ...

Oameni goi pe pânză pictaţi,

În laude toţi îmbrăcaţi ...

Nu mai ştiţi cine e ce ...

Viaţa o priviţi la fel ...

Voi mă trageţi în păcat

O să mor îndoliat...

De dorul ce tu l-ai adus,

Din răsărit pân-la apus,

Şi ce mi l-ai pus pe piept

Drept un piedestal de fier.

Mi-ai luat visele şi-n loc

Ai pus un coşmar cu foc

În care ard, mă zvârcolesc,

30

În speranţa să trăiesc.

Şi iubirea-i trecătoare,

Dar o altă vrăjitoare

Mi-a adus ca şi răsplată

Doar o viaţă ce-i uitată

Prin adâncuri şi-amintiri.

Mă simt precum un martir

Ce a fost martor la tot

Şi a dispărut din loc...

În speranţa de-a găsi

Mă pierd printre amintiri

Şi găsesc cum stă la masă

Un copil ce n-are casă,

Care stă într-un palat

Cu ferestre ca de jad,

Ce are-n loc de doi părinţi

Un tablou şi un mormânt

Parcă presărat mărunt

Cu dragostea ce răsună mut...

31

GOLBAN Paul-Daniel (menţiune)

Clasa a XI-a C

Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”, Cluj

Profesor îndrumător: POPA Ortensia

Timp secret

Motto: „ [...] secretul vieţii şi al nemuririi corpului este înscris în însăşi

structura Cosmosului şi, deci, şi în structura acestui microcosmos care

este fiinţa umană.” Mircea Eliade - „Mefistofel şi androginul”

crucea, axis mundi,

cu cele patru braţe

încadrând omul,

învăluindu-l în structura sa interioară,

schelet orizontal şi vertical

învăluindu-i coastele,

prinzându-i inima de mijloc

spre înalt îi vezi ramurile

căzând imperfecţiune capsată

cheie stând să cadă

în valurile mântuirii

stând să piardă

secretul vieţii şi al morţii

32

Mireasa celestă

Motto: „Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi,

aceea de a evada din propria tristețe.” (Emil Cioran)

În pom stau, odihnindu-mă pe-o creangă

Printre crengile verzi, aurite de soare

Parcă îmi apare imaginea ta

În zbor ceresc

spre Insula Fericiților

din mijlocul lacului

paradisiac de prea mult amor,

letargicul amor antic…

De dragoste sunt plin de soare.

Îmi dau jos voalul pielii,

nectarul arzând sub buzele despicate

para focului în inimi încleștată

gândul zboară lacom spre mireasa celestă

spre primordialul ceva fi…

Îmi place să ne privim cu zâmbet în ochi.

Pe perete umbra gurilor noastre se sărută

Și ce noapte adâncă în ele!

Să le vezi crestate de sărut

Minunate elogii aduse fericirii umane

Dincolo de soartă

De orând…

Ui(mi)re.

33

DEMBROVSKI Fabiola (menţiune)

Clasa: a X- a

LICEUL TEORETIC „LEOWEY KLARA”, Sighetu Marmaţiei, jud.: Maramureş

Profesor îndrumător: FLOREA Ileana Alina

O dată la o lună albastră

Fiecare persoană se naşte cu un dar. Copilăria însăşi e un dar, pe care mulţi dintre

noi nu o apreciază. Adevărul e că în adâncul sufletelor lor, fiecare copil de-abia aş-

teaptă să crească şi să devină adult. Îşi doreşte să-și asume anumite responsabilităţi şi

să stea pe propriile picioare. Dar oare câţi dintre ei se gândesc la faptul că devenind

adulţi, cea mai mare dorinţă a lor va fi să se întoarcă, măcar pentru o zi, la copilărie.

Cea mai mare diferență dintre un adult și un copil e credința necondiționată pe care o

au cei mici în vis, în misterele lumii și în legende ei. Fiindcă legende se nasc în în-

treaga lume, și, dacă reușești să descifrezi sensul lor, poți să-ți dai seama care sunt

cele adevărate și care sunt cele care rămân mituri…

Această legendă s-a născut într-un loc îndepărtat, în care se află singura și puțina

vrajă rămasă în lume, și care pulsează ca un sânge străvechi în adâncul pământului, al

apelor și al stâncilor. Și, poate dacă am asculta mai atent povestea spusă de vântul

care șoptește singuratic în urechile oamenilor, am putea auzi povestea lunii albastre.

Acum mulți ani, când chiar și adulții credeau în mituri, în răsplata faptei bune și

în lupta pentru adevăr, s-a născut un băiat pe nume Daren. De când era mic, era pasi-

onat de aventură, îi plăcea să tragă cu arcul și să-l însoțească pe tatăl lui la vânătoare.

Timpul trecea, Daren creștea, iar războiul a ajuns și în măreața țară din inima Euro-

pei. Tatăl băiatului nu avea altă alegere decât să se alăture armatei, care, după o luptă

grea, a câștigat războiul, dar tatăl lui Daren nu s-a mai întors. Tânărul se simțea vino-

vat, fiindcă nu și-a însoțit tatăl, așa că, în speranța că e doar pierdut și încă trăiește, a

pornit să-l caute. După o lună de căutat în zadar, Daren a ajuns într-un sat mic. A

întrebat câțiva oameni despre un soldat dispărut în armată, dar nimeni nu știa să spu-

nă nimic folositor. În cele din urmă, a fost oprit de un străin misterios, care i-a strigat,

spunându-i:

-Fiule! Dacă vrei să știi unde este tatăl tău, urmărește-mă!spuse bătrânul necunos-

cut.

-Știi cumva unde este? Întrebase Daren.

-Da. Cred că știu.

-Este și el aici?

34

-Doar urmărește-mă! Poruncise străinul nerăbdător.

Daren era plin de speranțe. A crezut că, după atât timp, se va întâlni cu tatăl său.

În cele din urmă au ajuns într-o casă mică din lemn, cu geamurile acoperite, prin care

bătea o lumină palidă, pătrată. Au intrat în camera în care domina o aromă dulceagă

de scorțișoară, iar pereții erau decoraţi cu antichități din întreaga lume. Brusc, bărba-

tul a deschis o carte și a început să povestească.

-Ai auzit cumva legenda lunii albastre, fiule?

-Cred că da. Acum câțiva ani. Dar, sincer să fiu, nu prea îmi amintesc.

-Deci… Se spune că acum mulți ani, o tânără s-a pierdut în cea mai mare și deasă

pădure din lume, unde nu exista zi sau noapte…doar întuneric profund. Era speriată,

iar în fiecare zi, s-a rugat lunii să-i lumineze calea afară din închisoarea întunericului.

Când a început să-și piardă credința, a răsărit o lună plină, uriașă, care avea raze al-

bastre, și a luminat toată pădurea. În mai puțin de o oră, fata a ieșit din pădure.

-Nu înțeleg. Ce legătură are asta cu tatăl meu?

-Adevărul e că oamenii, care se pierd în jurul acestei păduri, nu au altă scăpare

decât să aștepte răsăritul lunii albastre sau să se roage pentru cineva care i-ar putea

găsi.

-Și chiar credeți că se află acolo?

-Nu. Știu sigur!

-Știți sigur? Ați auzit ceva despre el?

-Nu, dar ultima luptă care a decis soarta războiului, a avut loc acolo, în Pădurea

Albastră. Ultima șansă a tatălui tău e dacă tu îl găsești.

-Și de ce ar trebui să vă cred?De ce m-ați ajuta?

-Nu ai de unde să știi. Dar eu respect oamenii care nu-și pierd speranța, chiar dacă

au tot dreptul să renunțe.

-Deci credeți că pot reuși?

-Da! Sunt sigur de asta!

După câteva minute bune de vorbit, Daren i-a mulțumit străinului, care încă vege-

ta în cameră analizând cărți pline de legende indiene. Tânărul a părăsit casa și satul și

a pornit spre Pădurea Albastră.

La granița dintre pajiște și pădure, se afla o amestecătură de flori, tufișuri și chiar

și niște copaci imenși. Daren știa că trebuie să intre…Nu are altă șansă să-i salveze

viața tatălui său, așa că a pășit pe pajiștea veșnic verde, simțind fiori pe șira spinării.

Cu pași mari, dar împleticiți, se apropia de un râu. Soarele apunea, iar apa înspumată

reflecta bronzul ultimelor raze. Daren s-a apropiat de malul râului, unde se afla un

pietriș dens, care căpătase irizații rozalii în acea strălucire specială. Pădurea era uimi-

toare și, în același timp, înspăimântătoare. Deodată, băiatul a auzit un sunet ciudat, de

parcă era din altă lume. S-a întors, dar n-a văzut nimic. Inima i se zbătea în piept.

Bătea atât de tare încât credea că misterioasa creatură îl aude.

35

O ceață densă s-a lăsat pe valea întunecată, iar creatura se apropia tot mai mult.

Avea o siluetă cunoscută, de parcă ar fi a unei persoane, dar Daren nu mai știa ce să

creadă. Apoi a observat luna care se înălța ca o seceră îngustă. Avea o culoare uimi-

toare, de un albastru nemaiîntâlnit. De parcă ar fi a nuanță nouă. Iar în acea lumină

palidă, a reușit să vadă fața străinului, care s-a dovedit a fi tatăl său. Dar minuni din

astea se întâmplă doar O DATĂ LA O LUNĂ ALBASTRĂ.

GROZA Graţiela-Virginia (menţiune)

Clasa: a XII-a E.

Liceul „Regina Maria”, Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: FOCA Alina

Şi te văd

Motto: „Dar ce poate fi mai sublim decât să-ţi contopeşti sufletul

cu fiinţa ce smulge din tine cel mai celest, cel mai cople-

şitor şi cel mai cumplit sentiment ce îl poţi trăi?”

Mă uit printre gândurile cele mai adânci

Ale ochilor nevinovaţi,

Pătaţi de greul întristării.

Cine să te vindece pe tine?

Şi Te pierd,Te aud,Te caut

Te zbaţi în cugetul meu!

Te ascult, Te resimt, Te văd..

Prin cea de-a treia rază a sufletului meu.

Şi nu te mai simt printre picături de soare rece,

Când tot din mine

E expresia totului pentru tine,

Când secunda ce trece, îmi şterge

Imaginea chipului ce se derulează pe un drum deja cunoscut

Când şterg lacrima

Ce tu nu o vezi

Pentru că o ascund printre vise,

Printre fluturi, printre buze şi praf.

36

Doar arunci lumina nemuritoare

Ce face să răsară stelele pierdute

În ceaţa deasă a sufletului meu.

Alerg fără ţel…

Pe străzi, prin păduri,

Printre blocuri fumegând.

Scurgerea apei îmi vâjâie capul!

Eu te văd…Am plâns,

Şi nu mi-ai îndulcit lacrimile.

Şi totuşi inima îmi bate

Într-un sunet devorant,

Judecata dispare ,

Şi-ţi simt acel unic Te iubesc.

Sacrificii

Motto: „De ce s-ar uita timpul la mine decât să-şi facă treaba, să mă contro-

leze în fiecare an adăugând încă o rozetă la cununa sorții şi să mă

atenţioneze că el se uneşte la capăt cu veşnicia, în timp ce eu sunt un

timp, sunt un strop din clipă? Trăiesc eu sau timpul în mine? ”

Geniule, invadează-mi sufletul ce mi-e uscat!

Mă întreb, de ce să plâng cu timpul,

Să privesc un cer în ochi ce mă arde aşa de dulce,

De-mi ia suflul în dar !

N-am nevoie de o clipă să-mi laşi.

Mă avânt în rădăcinile vieţii

Şi-mi pictez cu rafale reci de gânduri, imagini seci,

Drumuri uscate. Oh! Ochii maro ţi-i simt aproape!

Îmi aştern între patru pereţi, gândurile

Ca să mi le scufunzi într-un vortex invers.

Şi mă scufund în mirajul albului morbid de dimensiuni difuze,

37

Şi-mi şoptesc florile mele vii stropite numai cu picuri de cenuşă,

Cenuşă ce mă arde…

Mă arde într-un zâmbet dulce.

Răsfoiesc sicrie stinse,

Într-un cimitir de vise.

Îngerii mă ascultă,

Îmi suflă viaţa printr-o voce mută.

Gânduri suspendate în timp…

Am luat-o de la capăt şi am continuat!

Nu mai am loc de mine şi…aştept,

Aştept poate trece timpul şi pot să plec.

Suflete ce vin cu fum pe foi,

Mă aşteaptă şi le ating cu scânteia cuvântului meu.

Nici nu ştii cum e să atingi un firicel din cer,

Şi, apoi să te arunci în prăpastia infernului tău.

Şi tot mă simt neputincioasă, stinsă şi..rătăcită,

Într-o furtună de praf, sclipiri veninoase

Ce-mi scapă printre clipele

Ce se pierd în bezna semnelor moarte.

Treptele mă înalţă, dar eu cobor

Şi râd cu tine! Hai cu mine !

Îmi omor ziua de ieri

Şi îmbrăţişez un nou mâine.

Şi am luat-o de la capăt şi iar am continuat!

38

PĂTRĂȘCANU Marius (menţiune)

Clasa a – XII – a

Liceul„Regina Maria” Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: BEŞLEAGĂ Mihaela

Laguna Seca

Se spune că nu poți muri în vise, dar visurile pot omorî. Subconștientul poate fi

refugiu oniric sau poate ascunde în umbra sa coșmarurile nesiguranței, proiecții ale

neputinței. Poate că nu există granițe între realitate și vis, ci totul se rezumă la per-

cepția absurdului, la contrastul dintre strigătul ființei și tăcerea ilogică a lumii.

(Albert Camus). Există oameni aparte, care aleg să renege pseudo-valorile unei socie-

tăți construite atât de sistematic, atât de ordonat, în care orice breșă este văzută ca un

act de rebeliune, nu ca un act perceptiv diferit și inovator totodată.

Printre mulțimea de nimeni, Lev se poate pierde ușor. În după-amiezile lui sia-

meze, întorcându-se acasă, pășește absent pe trotuarul tocit de tălpi nepăsătoare,

dorindu-și să ajungă cât mai repede în sanctuarul său, o garsonieră incomodă care

ascunde sub un strat gros de praf gânduri și amintiri mărunte. Trăiește singur dintot-

deauna, pentru că singurătatea-i tot ce știe. Muzica clasică, pe care o ascultă mereu,

nu pare să aducă vreo mângâiere pereților posaci, scrijeliți de vreme. În cele trei de-

cenii de viață scurse plăpând, a admirat întotdeauna contrastele, crezând că adevărata

apreciere a frumosului se face trăind în urâțenie, iar lucrurile cu adevărat respingătoa-

re nu sunt decât frumuseți nebănuite, nepătrunse. Pentru el estetica are sensuri difuze,

nelimitate de sentimente-șablon, de răutăți premature, cum le zice în lungile discuții

cu sine. De multe ori poartă dialoguri cu privirile oamenilor, necutezând să dea naște-

re unei septicemii verbale care să-i infecteze gândurile sterile. Acasă se simte în sigu-

ranță pentru că poate aștepta liniștit întâlnirea cu noaptea, evadarea sa efemeră din

granițele unui cotidian prea simplu pentru a fi înțeles.

Căderea nopții îl prinse pe Lev în pat, dormind. Geamurile șubrede invitau cordi-

al vântul în camera amorțită, unde timpul învață în fiecare noapte să fie răbdător, să

se odihnească... Puțin după miezul nopții, Lev cade întotdeauna din pat în barul La-

guna Seca de pe strada Anatolie Zeitgeist, vizavi de restaurantul Moulin à Vent. Bar-

manul s-a obișnuit cu vizitele sale nocturne, servindu-l în fiecare noapte cu un pahar

de bere și cu un shot de Kamikaze care rămâne de fiecare dată neatins pe tejghea.

Continuă să-l comande în fiecare noapte pentru că are o culoare la fel de tulbure ca

gândurile sale și un gust pe care poate doar să-l viseze, ca gândurile sale… Niciodată

nu-și poate aminti cum ajunge aici, însă acest local plin de oameni necunoscuți a de-

venit atât de familiar încât nu-și mai pune astfel de întrebări. Laguna Seca adăposteș-

39

te în spatele geamurilor opace doar suflete solitare, doar supraviețuitori ai tranșeelor

săpate în pământul înghețat al realității. Aici, Lev nu era scrutat de priviri curioase,

fiind privat de contacte vizuale incomode. Afară se simțea lezat de cei care-l oboseau

privindu-l. Nu înțelegea de ce lumea observă grundul de tristețe de pe chipul său.

Credea că omul abătut trebuie să primească intimitate, nu întrebări care să caute răs-

punsuri evidente.

În curând rămăsese aproape singur la bar, stând amorțit pe scaunul înalt. Cu ca-

pul între palme, căzând pe gânduri, devenea din ce în ce mai absent...”Mă întreb dacă

orele se mai scurg sau stau și mă așteaptă…Am citit în ziar că va ploua curând și sunt

destul de nerăbdător să văd dacă ploaia spală, într-adevăr, păcate. Am ratat ultima

furtună pentru că aveam întâlnire cu soarele. Cora îmi zâmbea mereu cu raze calde.

Îmi spunea că atunci când nu mă visează, îmi citește gândurile. De multe ori îmi reci-

ta propriile gânduri, pagină după pagină, până când adormeam înveliți de cuvinte.

Îmi stătea alături cu ochi stinși. Îmi dau seama acum că, în momentele de liniște sur-

dă, e foarte greu să te simți confortabil alături de cineva, să nu fii stânjenit de lipsa

replicilor. Însă cu ea, această liniște naturală era un prilej de a ne privi intens, schi-

țând amândoi cute de fericire pe chipuri. Întotdeauna mi se face sete când îmi aduc

aminte de ceva și, la fel de ciudat, barmanul dispare mereu în astfel de momente.

Sunt nopți în care mă trezesc deshidratat pe un pat alb de sare, suferind de nostalgie.

Dar și amintirile devin bătrâne, pentru că survin schimbări, iar zona care desparte

rațiunea de spirit este afectată de experiență din mai multe privințe: „unii își pierd

rațiunea și devin spirit-nebunii, alții își pierd spiritul și devin raționali -intelectualii,

iar alții le pierd pe amândouă și devin acceptați. ” (Charles Bukowski).

Până și visele mele sunt pustii…Ziua visez cel mai mult și îmi regăsesc sinele

rătăcind pe străzi largi și goale, alături de o umbră mută și mecanică. Dacă o umbră

ar vorbi, oare ar mima la fel de distorsionat vocea mea? Și ce-aș putea vorbi cu ea?!

Ar ști deja toți pașii mei și am avea multe lucruri în comun, precum același mers și

aceleași obiceiuri. Ultima dată când am visat, era o toamnă perpetuă, a cărui început

îl uitasem de mult, agonizând sub un cer la fel de cenușiu ca străzile pe care pășeam.

Nu se putea distinge un orizont propriu-zis, ci doar o amintire îmi putea garanta că

încă este acolo, că încă există discernere. Însă ce s-ar întâmpla dacă aș începe să uit

lucruri sau dacă aș vrea să încep să uit lucruri? Probabil aș alunga amintiri și certitu-

dini deopotrivă și aș ajunge să mă rătăcesc spre un alt sine, de a cărui existență nici

măcar nu știam. În visul meu, imposibilitățile erau atât de maleabile, de plastice și de

caduce; poate că asta determină absența unui final, unui deznodământ, pentru că nici-

odată nu am simțit cum se încheie un vis, ci doar cum continuă, ca o saga înșirată pe

atât de multe volume…Visele sunt atât de paradoxale încât nu realizăm situația ciu-

dată în care ne găsim decât după ce survine trezirea, iar atunci totul este atât de neclar

încât ajungem să ne îndoim de realitate și de dogmele acesteia care limitează posibili-

40

tățile și le transpune într-un circuit închis.”

Atâtea gânduri îl oboseau pe Lev și nici nu observă că avea companie. Lângă el,

stând în picioare, stătea un bătrân a cărui față era neclară. Laguna Seca era acum un

loc pustiu, mai amorf ca niciodată. Bătrânul îl privi intens pe Lev și apoi se îndreptă

spre ușa barului. Dintr-un reflex ambiguu, Lev dorea să-l urmeze. După un moment

de reflectare, stăpân pe sine, a plătit barmanul pentru consumație, a primit două mo-

nede rest, a înghițit lichidul tulbure, shot-ul de Kamikaze, și apoi s-a îndreptat încet

spre ușa barului. Afară îl aștepta vântul. Se afla acum pe o plajă cu nisip gri, la fel ca

norii pe care-i privea lăsându-și capul pe spate. În fața lui ningea cu cenușă, iar în

spatele lui nu se putea vedea nimic. Bătrânul îl privea de la mică distanță, stând cu

picioarele pe o muchie de nisip ud, foarte aproape de apă. Lev realizase că pașii lui

nici măcar nu lăsau urme-n nisip în timp ce înainta spre bătrân. Când îi întinse mone-

dele, și-a dat seama că bătrânul era legat la ochi, iar acest lucru, paradoxal, îl liniști.

Cărarea de cenușă așternută pe apă era acum sigură…

Ceața acoperea siluetele celor doi care se pierdeau treptat în zare, lăsând în urma

lor zile însorite artificial și amintiri obosite de atât de multă introspecție. Au rămas

pustii și garsoniera, dar și trotuarele… Aceste lucruri erau redate acum lumii din care

Lev a încercat să facă parte cândva. Nu știm ce l-a trezit atât de brusc, ce l-a împins

să plece atât de necondiționat…Poate că a auzit clopotele „Care petrec spre cer sufle-

tele/ Viselor noastre. ” (Alecu Ivan Ghilia). Iar dimineața îi oferea acum, pentru pri-

ma dată, liniște, o liniște pe care nu o mai cunoscuse. Nu provenea din izolare, din

singurătate, din fuga sa de ceilalți sau din lucruri mărunte, ci era o stare cu adevărat

viscerală. Nu mai simțea acum oboseala nopților petrecute în Laguna Seca, nu mai

simțea greutatea pleoapelor care să-i limiteze privirea, ci ochii îi lăcrimau de la inten-

sitatea zorilor care-l înconjurau nu cu speranță, ci cu recunoștință și calm, pentru că

nu-și mai dorea nimic altceva. În depărtare, cei doi păreau acum doar două puncte pe

linia unde cerul greu de plumb cădea și se contopea cu marea, acolo unde viața se

naște sub semnul acestei puternice îmbrățișări dintre aer și apă.

41

ION Ramona (menţiune)

Clasa: a X-a D

Liceul „Regina Maria” Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: OPRIŞAN Daniela-Doina

Timp primăvăratec

Motto: „Prin eternitatea timpului visele renasc din nou, la infinit, în puritatea iubirii.”

A pătruns vântul.

Acelaşi..

În toată clipa de acum,

Răvăşind-o în atâta uitare şi amintire!

Zbuciumând crengile înflorite,

Răspândind în aer

Atâtea miresme, picături reci şi flori de măr..

Amestecate de colbul plin de amintiri

Şi răscolit prin prezentul imaginar,

Al trecutului sau al viitorului…

Din noi.

Nimic nu mai e la fel.

Doar primăvara pare.

Însă a câta oară cu adevărat?

Amintirile mele

Par deformate de…

Un nou vânt primăvăratec.

Iar speranţele fredonate

De aceeaşi minte a mea

Par atât de lungi umbre

Întinse în ieri,

Încât îmi pare că

Numai vocea mi-a rămas aceeaşi

Deşi interiorul,

Veşnic al unui adolescent

Prins într-un trup atât de schimbător

Rămâne suspendat undeva între…

Eterna iubire şi trecătorul...

Timp…

42

Speranţa din vis

Am înflorit, iubind întreaga zare.

Mi-am ascuns visurile în stele

Şi-am căutat în jur un aliat…

Mă-ntreb… Dar ce ştiu ele?

Am răsuflat cu jind şi colbul

Din trecut, prezent şi viitor

Şi-am înnodat pe punte funii

Rămân furtuna, vis şi călător?

Am răspândit în jur cu forţa

Tot ce sufletul a vrut să ţină pentru el

Zâmbind cu faţa îngheţată

De gerul mult prea rece şi rebel.

Am vrut şi vreau în jur numai iubire!

În pace pruncii, îmi ascultă zisul…

Şi horoscoape-n globuri vii

Îmi definesc spre infinit prezisul.

43

IONESCU Anamaria (menţiune)

Clasa: a XIII-a K

Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: IRIMIA Corina-Elena

Demon cu chip de înger

Un clopot mut…alt înger străpuns de durerea dulcelui păcat pe care lumea

cu zâmbetul pe buze l-a făcut…

Noaptea sângerie se lasă…îngerul a adormit, demonul a înviat,

baţi la poarta raiului cu focul infernului în mână…

îngerii se ascund…demonii au plecat la joacă.

Alt înger mort…alt clopot mut…alte aripi frânte,

cântecul Heruvimilor îi alină durerea îngerului căzut în agonia sorţii.

În rai e bal mascat, demoni în costum de înger conduc dansul…

dansul…acel dans care încet face îngerii să plângă cu lacrimi de sânge…

pătând albul pur al aripilor frânte.

Dualitatea e firească, unele suflete ucid ca să trăiască,

unii trăiesc ca să iubească fiinţele pământeşti.

După multe agonii şi pericole întinzi aripi albe să te treacă hăul…

nu te lăsa învins de rău, dar nici cuprins de bine, nici nu te cunoşti…

cândva vei fi surprins de tine.

Întuneric

Culoarea gândurilor…este la fel…stranie, întunecată şi confuză,

o furtună se anunţă…cu gânduri spulberate ca un cristal…

Tot ce am trăit, simţit şi avut…toate au plecat…

în acel etern mirific întunecat.

Un vuiet ce-l simţi în măduva oaselor…mă ţine…

iar simţurile armonioase dispar, rămâne doar muzica mohorâtă, întunecată.

Valuri de gânduri mă duc către nimic…dar e tot ce am.

Dar în vis întunericul se transformă în culori senine…

zburând către corpul cel plin de splendoare ce domină, veghează copiii aştri-

lor…

Şi mă trezesc din nou în acel întuneric singură…

cu gândurile spulberate…care de la capăt o iau.

44

GÎBU Ana Maria (menţiune)

Clasa a IX-a

Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi, jud. Botoşani

Cenaclul „Editor”

Profesor îndrumător. DRESCANU Corneliu

Noul cod din două cuvinte

hărţile ascunse

sub insule otrăvite

miroseau a vechi şi a pericol

după ploi acide

sub tălpi aspre de bocanci

scârţâiau uitare

sau cântau a tristeţe

altele scrijelite pe cranii de sclavi

traversau în sticle oceane

odată cu fragmente roşii însemnate cu x

plutind undeva în stomacul

unui peşte rătăcit

dintr-un cufăr putrezit

tezaurul curge pe nisip albastru

lăcrimând peste temple de piatră

toate drumurile par închise

piraţi

coji

frunze

aur

sânge

scriu eliberarea

45

Februarie încărcat de iubiri

găsesc loc

în privirile lui februarie

mai blând ca altădată

prin răcoarea ultimelor clipiri

caut liniştea

inimii tale

i-am pregătit poveşti

din lumea împletită

cu alb şi roşu

aştept în genunchi

la margine de răsărit

cu gândul legat de ieri

te iau de mână

hoinărim prin amintiri

numărând paşii fiecare

la 24

mi-ai mângâiat obrajii

la 28

ai zâmbit

la al patruzecilea

te-am oprit…

știu

încotro voi porni mâine

cuibărită într-un vis

cochetez cu luna

până recompun

drumul spre acasă

mut tăcerile rănite

de ger

într-o poezie

fac leagăn din ramuri de mâţişori

şi culc în el

iubirea

46

DAN Georgiana

Clasa a XI-a D

Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu”, Mioveni, jud. Argeş

Prof. îndrumător: VRÎNCEANU Georgiana

Picături de vise în colţ de cer

Picături de cer, picuri de lună, frânturi de zile, ciripit de păsări, sunet de ploaie…

glasuri, imagini, sunete tremurânde ne cântă viaţa, ne înalţă visele, speranţele, gându-

rile, amintirile copilăriei. Timpul, fredonează melodia vieţii noastre, aducându-ne pe

fiecare pe ringul vieţii, aşteptând să ne potrivim odată cu el paşii. Aşteaptă tăcut şi

împăciuitor să ne dăm seama de anumite lucruri, să învăţăm anumite lecţii, să privim

altfel viaţa. Ne răsplăteşte cu dragoste şi bunătate, cu zile fericite, cu oameni iubitori,

cu momente frumoase. Timpul…magie. Un lucru atât de frumos şi totuşi atât de

complicat. Un lucru atât de divers şi atât de valoros. Uneori îl măsurăm doar în cu-

vinte, alteori doar în clipe şi în îmbrăţişări. Uneori, pare că trece atât de încet încât îţi

dă o stare de nelinişte, alteori parcă tocmai a zburat pe lângă tine şi nu a rămas decât

o idee şi un curent plăcut ce ţi-a străbătut întreg corpul. Timpul le stinge pe toate, ca

mai apoi să le aprindă într-un foc de artificii superb. Şi numai atunci când vei simţi

acel foc, acea lumină, acea scânteie în trupul şi sufletul tău, atunci vei cunoaşte ade-

vărata lui magie. Atunci îi vei cunoaşte povestea şi îţi vei da seama că povestea lui

este şi povestea ta.

„Picături de cer luminează drumul ierbii ce creşte sub paşii noştri”, nori albi, scă-

moşaţi plutesc în albastrul cerului, purtând cu ei amintirile copilăriei noastre, aminti-

rile zilelor rămase în urmă. Trecutul se prăfuieşte uşor, dar copilăria are uneori nevo-

ie să mai fie ştearsă de praf, căci ea este clipa ce ne umple o secundă, o zi, o viaţă.

Copilăria este omul care ne învaţă cum să începem să scriem noi capitole, este un om

care ne lasă să ştergem şi să scriem ce vrem în propria viaţă, poate fi un roman ce se

continuă la infinit, un roman care îţi dă timp să-l creezi. Aşa cum vrei, aşa cum simţi.

Copilăria…un timp care există şi o lecţie de învăţat. Ea îţi este început de capitole, un

început la care te întorci de fiecare dată când vrei să-ţi continui romanul.

„Copilăria este inima tuturor vârstelor” (Lucian Blaga), ea este şuvoiul de apă

care izvorăşte limpede şi curat din adâncurile infinite şi la care omenirea aleargă fără

încetare să-şi potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumuseţe,

de perfecţiune, de gingăşie şi puritate. Fericirea şi bunătatea copilăriei nu vor veni

într-o anume zi şi nu se vor stinge după câţiva ani. Ele se află în noi din ziua în care

ne-am născut…stă în puterea noastră să lăsăm liber copilul din noi şi să-i dăm voie să

lucreze şi să ne lumineze „drumul toată viaţa”. Cândva, poate ne vom da seama că

47

fiecare zi în care nu ştim să fim copii este o zi irosită, o zi pierdută, o zi lipsită de

esenţial.

O copilărie nu supravieţuieşte într-o cutie, printre nostalgii, ci acolo unde există

suflete frumoase, vesele şi foarte curate. Ea ne luminează întreaga viaţă, chiar şi

atunci când credem că am pierdut totul, căci face ca inima noastră să cânte, să valse-

ze de bucurie, o face tânără, curajoasă, frumoasă, o face să aibă un zâmbet colorat şi

larg, în care se regăsesc sute, mii de momente frumoase.

Copilăria îmi desenează viaţa cu dragoste. Îmi desenează raze de soare, nori pu-

foși îmbrăcați în liniște și flori colorate. În desenul vieții mele e primăvară, o conti-

nuă primăvară, fiindcă vârsta inocenţei a ales să îmi deseneze momente primăvărati-

ce, fiindcă ea mi-a dat mereu tăria să o iau de la capăt, să renasc și să respir alături de

florile din copaci, alături de fluturii care dansează, alături de firul ierbii, alături de

nori, de soare. Azi, ținând-o de mână, îndrăznesc să alerg spre desenul tomnatic, spre

cel de vară sau de iarnă, pentru că știu că orice ar fi, copilul din mine îmi e primăvară

continuă.

Natura…dacă i-am cunoaşte tainele…este o veşnică copilărie, este locul în care

ne putem întoarce ori de câte ori ne este groaznic de dor de puritatea şi modestia ve-

chiului copil din noi. Firele de iarbă crescute discret sub paşii noştri, ne scriu poves-

tea vieţii, ne măsoară timpul existenţei. Noaptea, scânteieri de lumină plăpândă, de

stele, dansează în neant încercând să îl lumineze, să-i dea viaţă…stele, mii de stele

colorate şi vii, cu scânteieri de răsărit, ca amintirile ce luminau odată, nu demult,

cerul copilăriei şi al vieţii noastre. Şi stelele mor, la fel ca şi anii copilăriei, și stelele

rǎmân fǎrǎ viațǎ, nu înainte de a da un ultim spectacol suprem, o ultimǎ dungǎ de

luminǎ, o ultimǎ scânteiere, o ultimǎ speranțǎ, o ultimǎ fǎrâmǎ de sclipire şi apoi

nimic… doar nimic! Dar dunga aceea de sclipire şi lumină rămâne ca o urmă întipări-

tă pe veci în priviri, rămâne ca un sfeşnic etern ce va lumina întreaga viaţă…Acei

picuri de lumină „înfloresc dimineaţa înmiresmate-n lumini”. Şi uite aşa, simplu şi

discret, uneori fără să ne dăm seama „ne luminează copilăria drumul toată viaţa”…

Am fost copii „născuţi în faşa vremii, crescuţi de mici în zori pierdute-n vise”, în

vise şi speranţe înălţate tainic spre cer de glasul dulce şi mişcător al ploii. Poate într-o

zi ne vom regăsi trăirile prinse în trena rămasă o umbră ascunsă a copilăriei. Poate că

atunci, vom juca iarăşi şotronul copilăriei, rugându-ne să rămânem acolo unde am

cunoscut, pentru prima oară viaţa, chiar în praful timpului.

Viaţa însă nu ne permite întotdeauna să fim copii, iar eleganţa şi culorile fluturilor

sunt uneori spulberate cu brutalitate de ploile reci şi molcome de toamnă ale vieţii.

Ce uşor e să plângi şi, în acelaşi timp, să plouă…lacrimile îmbrăţişează picăturile de

ploaie şi se lovesc în tăcere. Şi totuşi, după fiecare ploaie, ce frumos e să ridici capul

spre cer, să îţi aduni lacrimile de pe obraz şi să ai răbdare să iasă curcubeie. Atunci

visul copilăriei de a ajunge la soare devine parcă din nou posibil…!

48

Oh, „dacă am asculta bine şi dacă am putea simţi cu urechea florilor şi-a păsări-

lor”! Am asculta liniştea nopţii ce cade ca o pânză de mătase peste întreaga suflare.

Am asculta adierea vântului ce cântă povestea noastră, a oamenilor. Am asculta me-

lodia inconfundabilă a zorilor care-ţi trezeşte simţurile şi-ţi revitalizează gândurile

leneşe. Am asculta melodiile tuturor lucrurilor mărunte, care te fac fericit, care îţi

induc starea de linişte şi armonie, care te fac să dansezi, să vibrezi şi să te simţi iubit.

Şi, mai ales, am auzi „prin foşnetul ploii mici clopote clopoţind mişcătoare, care pe-

trec spre cer sufletele viselor noastre”. Am înţelege astfel că frânturi stinse ale viselor

noastre sunt conduse în glasuri tânguioase de clopote către eternitate şi că va trebui

să aşteptăm cu nădejde momentul în care acestea vor reînvia…Da, visele au suflet,

visele se sting, iar drumul lor este plâns jalnic de stropii mari de ploaie care se scurg

şiroaie pe obraji, şi totuşi visele mor pentru a reînvia, căci ele se nasc odată cu noi şi

ne însoţesc toată viaţa. Ele sunt singurul ţel pe care îl avem în viaţă, sunt singurul

motiv pentru care trăim, acela de a ne îndeplini visele copilăriei noastre, speranţele

puerile care se trezesc odată cu noi şi ne însoţesc toată viaţa. Oh, dacă am putea înţe-

lege toate acestea! Ne-am ridica şi am zbura…

Glasul ploii spune poveşti măreţe…dacă le-am putea auzi…dansează haotic şi îţi

plânge durerea. Ploaia te doboară şi apoi îţi curăţă rănile. Ploaia îţi eliberează gându-

rile şi le trimite către cer. Ea îţi cântă durerea printre nepăsarea chipurilor noastre.

Ploaia nu tace. Ea cântă, asemenea unor mici clopote mişcătoare, atunci când nimeni

nu mai are curajul să scoată o şoaptă, atunci când gândurile ni se scurg în minte pre-

cum picăturile de ploaie pe geam, şi are îndrăzneala să vorbească cu sufletul. E greu

să îţi vezi visele de copil conduse în glas de clopot spre cer…Şi totuşi continuăm

mereu să visăm.

Iar când visez, tac. Îmi tace sufletul, îmi tac gândurile, îmi tac cuvintele speriate

de oameni. Visez în tăcere şi trăiesc printre zgomote. M-am obişnuit aşa. Să îmi

strâng visele în braţe, să le privesc şi să le învăţ să păşească. E trist să văd că, oricât

aş încerca, unele vise se tot împiedică şi cad. Le ridic, le şterg lacrimile de copil şi le

spun să privească înainte. Şi ele privesc. Doar că pe marginile vieţii sunt alte vise,

care tot pun piedici şi care împing. Trebuie să învăţ să aştept şi să îmi ţin cu orice

preţ visele de mână. Dar cresc…iar uneori visele trebuie să crească şi ele. Şi aşa se

schimbă totul. Însă nu las o clipă din mână veşnica mea copilărie, o ţin strâns şi cu

grijă, căci, dincolo de orice speranţe spulberate, ea îmi va da toată viaţa puterea să

merg mai departe.

Va trebui să încercăm să nu facem din ziua de astăzi o continuare a zilei de ieri, ci

un nou început. Fiecare zi trebuie să reprezinte o nouă filă, deşi toate vor fi luminate

de acelaşi fenomen – copilăria. Cartea trebuie scrisă, nu poţi şterge ce este deja tipă-

rit, dar în faţă ai sute de pagini albe care-ţi aşteaptă povestea. Nu uita că, în timp,

lucrurile se schimbă, iar zilele se transformă în ani. Dar ceea, ce este important nu se

49

schimbă! Visele nu au vârstă, iar copilăria este cea care ne dă putere. În spatele orică-

rei linii de sosire este şi o linie de plecare, în spatele oricărei dezamăgiri, este şi un

succes. Timpul, în umbra căruia „picuri de cer luminează drumul ierbii ce creşte sub

paşii noştri”, trebuie preţuit, căci el este o mângâiere, uneori dulce, alteori amăruie,

dar o mângâiere totuşi. Şi dacă uneori ne lipseşte ceea ce făceam odată, nu ne rămâne

decât să mai facem încă o dată. Să insistăm, să sperăm şi să încercăm să ascultăm

„prin foşnetul ploii/mici clopote clopoţind mişcătoare, care petrec spre cer sufletele

viselor noastre”, să ne lipim fruntea încinsă de geamul rece, uitându-ne pe sub sprân-

cene la lumea de dincolo de sticlă, în timp…

BĂLĂŞOIU Karina

Clasa a IX-a D



Despre iubire...

Motto: „Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţi-

şare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...” (Octavian Paler)

Despre iubire se scriu cărţi

Pentru iubiri mor oameni

Ca drumurile fără hărţi

Ce nu le bate nimeni.

Iubirea lasă urme-adânci

Umbre pe chip şi patimi,

Doar ea te face să-ţi aduci

Pe a ta faţă lacrimi.

Succesiuni de sentimente

Tristeţea, fericirea...

Ea nu necesită cuvinte

Aşa este iubirea !

50

LEPĂDATU Andreea

Clasa a IX-a D



Sentimentul suprem

Motto: „Iubirea poate să fie uneori magică. Dar magia uneori poate fi o iluzie”.

Iubirea-i un sentiment sfânt,

Lăsat de Dumnezeu pe Pământ,

Lăsat să fie preţuit

Şi de oricine simţit.

Ea te aduce printre nori

Te-nalţă, te-nvaţă să zbori,

Când ai zeci de clipe negre...

Te face să uiţi de ele.

Uneori ea te învaţă

Să ştii să te porţi în viaţă,

Să fii lângă ce iubeşti ,

Şi să nu îl părăseşti.

Să-i fii alături zi şi noapte

Să ştii să cauţi printre şoapte

Să înţelegi ceea ce eşti,

Să ştii ce-nseamnă să iubeşti.

Chiar şi-n basme, şi-n poveşti

Tot iubire-ai să găseşti.

Se ştie: fiecare prinţ găseşte

Prinţesa ce el şi-o doreşte.

Şi-n sfârşit eu îţi mai spun

Iar tu mereu să ţii minte:

Nu contează unde eşti,

Iubirea să o preţuieşti.

51

MARCU Ana-Maria

Clasa a XI-a B



Tu, eu…

Motto: „Dragostea e frumoasă ca paradisul, dar poate durea ca iadul.”

O pajiște verde, tu, eu…

Un cer albastru, senin mereu

Privim spre viitor, sperăm că va fi bine

Vom fi amândoi, doar tu și cu mine.

Te privesc în ochi, zâmbesc fără să vreau,

Departe de tine nu aș vrea să stau

Vreau să te știu lângă mine zi de zi

Doar astfel eu mai pot zâmbi.

Și nu exagerez, știu bine ce simt

Orice ar fi, nu aș putea să te mint.

Când te zăresc simt fluturi în stomac mereu,

Și în două secunde uit de capul meu.

52

NENCU Alexandra

Clasa: a IX-a

Liceul Tehnologic Bucecea, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: GRĂDINARU Anca Marcela

Timp în iubire

Motto: Panta Rei

Liniștea serii mă cuprinde

Dorul de tine în mine pătrunde,

Prezența absentă mă-ndeamnă la versuri

Cuvinte-așezate, fără-nțelesuri.

Îmi aștern suferința pe foaie-ntre lacrimi

Suport umilința, sunt goală de patimi.

Timpul trece și cu el mă ia;

Pe mine, pe tine, în urmă... durerea.

La marginea orei timpul ne cheamă

Cu durerea la braț, înaintez, nu mi-e teamă.

Tu ai rămas colindând străzile amintirii

Acolo fiind și acum, în brațele iubirii...

Încerc să-mi îndrept spre tine privirea,

Ochii tăi dor, doare-amintirea.

Am devenit străini, ce-și vorbesc fără cuvinte

Pe rând, fiecare, mărturisind tot ce simte.

Copacii suspină povestea uitată

De tine, de timp și realizez de îndată

C-această iubire a fost o eroare,

O suferință plăcută, chiar dacă doare.

53

CABAN Iuliana

Clasa: a IX-a



Ecou de viață

Motto: „Noi trecem prin timp...”

Noi trecem prin timp, timpul trece prin noi,

Esențial este doar să nu privești înapoi...

Contează doar azi, acum, aici.

Ce-a fost... Nu mai e, ce va fi…e o întâmplare.

Când nu poți s-adaugi staturii un cot,

Să te macini cumplit, inutil, socot...

Nu trebuie decât să iubești infinit

Ființa supremă din care-ai venit...

Noi trecem prin timp, timpul trece prin noi.

54

DOCIU Livia Cătălina

Clasa: a IX-a



Remember

Motto: „Cu timpul te îndrăgostești, dar în timp iubirea moare…”

Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri,

De prima noastră întâlnire;

Când inimii i-ai dat fiori...

Fiori de fericire.

Am vizionat în ochii tăi,

Doar filme de iubire.

Iubirea dintre doi copii

Ce nu i-o simplă amăgire.

Când irisul ochilor tăi

Îmi vorbea fără cuvinte,

M-am simțit ca și în rai...

În sunete de clichete.

De dragul tău aș fi făcut orice,

Și viața mi-aș fi dat-o.

Dar acum, suflet răpus,

N-apoi iubirea mi-ai luat-o.

Din vina ta am suferit,

Și-am plâns, și-am plâns cu jale.

Inima mi-a amorțit

De-atâta supărare.

55

NICULCEA Beatrice Iuliana

Clasa: a X-a



Anonimul

Motto: „Suntem ceea ce iubim.” (Nichita Stănescu)

Timpul este un vânt

Fără el, cu el, viața trece neschimbată.

Timpul te ajută însă,

Să-ți măsori clipele și zilele,

Anii, chiar și nopțile.

Ne gândim adesea toți

Totul ar fi fără rol,

Minutele vor fi orele,

Iar secundele, deceniile;

Oamenii nu știu atunci

Când se mănâncă nuci,

Când e vremea de scăldat,

Când trebuie să stai în pat.

Fără timp e-un nesfârșit,

Nesfârșit ce nu poate fi oprit

Decât c-un ceas deseori reprogramat,

De un inamic

Al acestui infinit.

56

CONSTANTIN Bianca Mădălina

Clasa: a X-a


Profesor îndrumător: PAVILIUC Daniela Simona

Suflet zbuciumat

Motto: „În scorburile existenţei,

În vise şi imagini prăfuite

Eşti liniştea de dinaintea furtunii.”

Şi mă chemai la al tău piept

Cu dragoste şi dor

Dar eu de tine m-am îndepărtat

Voind să am deplină libertate!

Dar ea m-a adus pe drumuri de păcat

Paşii mi-a purtat pe străine căi

Şi sufletul mi-a întinat

Primeşte-mă din nou la al tău piept!

Mi-e împietrită inima

De griji,de patimi multe

În noaptea grea tu ai plecat

De mila mea plângând!

57

DUPU Ioana Nicoleta

clasa a XI-a

Colegiul Naţional ,,Grigore Ghica” Dorohoi, jud. Botoşani

Membră a Asociaţiei Astra

Profesor îndrumător: TOMIUC Titus Ciprian

În căutarea celei de-a opta arte

În prezenţa mea un copac s-a transformat în cărbune

Păsările au împietrit agitate în ramuri

Doar ochii lor rămăseseră vii dincolo de lume,

Ca şi cum ar fi văzut în transparenţă peisaje necunoscute,

Copacul de piatră ori de os, un menhir în care altădată viaţa

Pulsa prin mii de ţevi ca o orgă abia auzită.

Dar ce s-a întâmplat cu tumultul din vasele de lemn şi de liber,

Vom rătăci şi noi cândva într-o răcoare în forma de trestii,

Dispreţuind primejdiile unei vieţi fără noimă?...

Îndrăgostit de Cuvânt, Trupul meu nu va împietrii niciodată,

Am să aştept câteva milenii până când păsările de cărbune,

Vor zbura din nou în jurul coroanei mele scuturate de frunze

Şi apoi, împreună cu ele, părăsind orice limită

Ne vom muta cât mai adânc în inima muntelui;

Să descoperim, din întâmplare, cea de-a opta artă,

Poate pe cea din urmă… Da, cu siguranţă ea va fi ultima.

58

CĂRĂUȘU Andreea

Clasa a IX-a

Liceul ,,Regina Maria” Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: BEȘLEAGĂ Mihaela

Gânduri în timp

Un gângurit, atât de nevinovat, venit dintr-o ființă atât de fragedă, se pierde în

ochii umezi și iubitori ai mamei, pătrunde în cele mai reci inimi și se pierde undeva,

în infinit. Timpul dăruiește acestui nou venit în lume secunde, ore, zile, ani…

Gânguritul dispare în râsul cristalin de copil inocent, căutător, se amestecă cu razele

soarelui, zboară pe adierea caldă a primăverii, străbate printre câmpuri pestrițe de

flori și se pierde undeva…

Timpul, acest mister curgător, se revarsă pe fundalul ceasornicelor neobosite,

învăluind ochii mamei, razele soarelui, adierea primăverii într-o maramă croită din

ani. Fluturi, mii de fluturi colorați, zboară haotic, luând pe aripile lor sufletul adoles-

centului, purtându-l legănat și aruncându-l pe un nor din al nouălea cer, lăsându-l să

plutească în extaz…prima dragoste…primul sărut…prima iubire…

Ploaia cade necontenit, lovind cu picuri repezi obrajii palizi, ochii încercănați care

emană îngrijorare, buzele strânse într-un surâs rece. Timpul necruțător a închis într-

un cufăr gânguritul, inocența, fluturii, visele transformându-se în amintiri vagi,

aproape uitate. Cufărul, cu toată copilăria și tinerețea sa, se ascunde undeva adânc în

sufletul omului matur, acoperit de praful uitării. Stresul și îngrijorarea ocupă mare

parte a sufletului obosit, iar omul, neputincios de atâta zadarnică căutare, nu se mai

oprește din zbucium. Timpul trece, irumpe în valuri, prinzând între ani căutările, fap-

tele, gândurile, lăsând în urmă pulberea amintirilor.

Ceasornicul ticăie, o ciocârlie își începe trilul, pletele albe se odihnesc în palmele

bătătorite, genunchii obosiți se încovoaie sub povara anilor. Sufletul își trăiește emo-

ția amintirii prăfuite, abia schițată de gând într-un surâs confuz. Clipa se frânge, o

ultimă suflare tulbură stelele, doborându-le. Tot ce rămâne în timp sunt povești,

amintiri cu râsete și fluturi, cu lacrimi și regrete, lumini și umbre într-un sfârșit infi-

nit. Timpul necruțător, nemilos și zgârcit oprește izvorul anilor, trecând nepăsător,

spulberând în zare povești cu zâne și destine. Nimic nu mai amintește de omul de

altădată, de iluziile rămase deșarte, de copilul suav, de adolescentul optimist sau

omul, maturul devotat muncii. Și totuși, un alt gângurit cald răsare, iar timpul nerăb-

dător îi oferă din covârșitoarea lui povară de milenii secunde, ore, zile noi, clipe de

59

taină și mister.

Atâtea gânduri într-un minut…atâtea sentimente într-o oră…atâtea cuvinte într-o

zi…Ce fac cu timpul meu? Cu ochii întredeschiși privesc în gol…ore…ore…Mii de

gânduri îmi chinuie ființa, reci și rele, blânde și dulci…Tresar! Ceasornicul mă aten-

ționează că timpul nemilos trece, își joacă clipele, secundele, orele într-o nesfârșită

oră a tăcerii. Un râs diavolesc, un joc malefic inundă infinitul, dar aproape nu mai

simt nimic. Sub covârșitoarea povară a miilor de gânduri, secundele sunt lungi și

apăsătoare. Secundarul se învârte necontenit, un gând ia ființă, un om, o clipă din

timp…Sfidare! Pot doar să sfidez neîndurătorul stăpân al tuturor, trăindu-i existența.

Infiltrat în tainele universului, timpul prinde între clipe sclipiri de viață. E zborul

unui fluture, joaca pruncilor, ploaia din zori ce lovește cu picuri repezi fragezii mu-

guri ai primăverii. Cu raze timide, răsăritul se dispersează pe bolta infinită. O nouă zi

se întrezărește, o zi în care clipele, minutele, orele vor trece la fel de năvalnic ca cele

de mai ieri, fără vreo speranță de întoarcere. Și totuși, Creatorul Suprem mai dă fiin-

ței o șansă. O nouă zi se naște, o nouă clipă din existența omului, banal fir de praf în

infinitul necuprins al timpului. E dreptul său de a-și consuma trăirea, de a deveni

complicele propriei sale vremelnice existențe. Prea vulnerabil și incapabil chiar să

înțeleagă pe deplin acest lucru, omul continuă să-și trăiască viața, să-și consume tim-

pul dat ființării sale într-o logică existențială ce frizează uneori absurdul.

Prin mii de gânduri, prinsă-n pagini de demult, cu ochii străpungând cenușiul

misterios al norilor, mă las învăluită de amintiri toropitoare, de sentimente, raționa-

mente și gânduri doar ale ființei mele. Mă simt om în nesfârșita imensitate a timpu-

lui. Îl trăiesc, îl simt, îl iubesc. Cresc în lumea clipei, de la primul gângurit al copilă-

riei la adolescența de astăzi. Pe terenul voinţei ceasornicului, trăiesc într-o grabă

imensă, într-o acumulare feroce de stări și emoții, de gânduri și percepții. Îmi admir

timpul vârstei, pasiunea pentru cotidian, deși știu că pentru om prezentul va fi mereu

trecut, iar trecutul va rămâne doar istorie. Și totuși, semnul vieții se zbate înainte de a

ști ce și cum va fi, înainte de a trăi. E datul lui să fie, e datul meu de om să trăiesc.

Privesc în ploaie și gândurile-mi zboară…Ce voi fi mâine, ce voi face mâine…Voi fi

savant sau muncitor, părinte sau stearpă ființă a nerodirii? Nu știu și nu îmi este dat

pe deplin să știu.

Atârn și eu de timp, ca oricare alt semen al meu. Îmi doresc să evadez în fericire,

într-o existență care să nu cunoască noțiunea timpului, capabilă să-mi dea dreptul de

a-mi retrăi clipele eșuate. Vreau să retrăiesc timpul în care nu i-am spus mamei cât de

mult o iubesc, în care nu l-am văzut pe tata ca pe un prieten, în care frații mi-au fost

rivali, iar prietenii străini. Vreau să-mi imortalizez clipa în veșnicia fericirii și să tră-

iesc alături de ea, să înving prin optimismul adolescenței mele de astăzi victorioasa

lașitate a timpului, trăindu-l așa cum îmi doresc. Dar sunt om, adică scânteie din tim-

pul fără început și fără sfârșit, trăiesc între iluzie și realitate, între vis și rațiune, per-

60

cep lumea prin simțuri și dezamăgiri, convinsă de vremelnicia și fragilitatea clipei.

Joc în hora timpului, fără a-l putea controla în vreun fel și vreodată, căci controlul îl

deține chiar el. Mă încred în nimicuri cotidiene și sunt fericită cu ele, îmi fac iluzii

copilărești și mă bucur de ele, accept să trăiesc cu bucurie și superficialitate clipa

existenței.

Știu că toate își au timpul lor, plânsul și râsul, tristețea și bucuria, tinerețea și bă-

trânețea, sărăcia și bogăția, urcușul și coborâșul vieții, nu mai puțin nașterea și moar-

tea. Nimic nu stă pe deplin în puterea omului, dar vreau să le trăiesc pe toate, să râd

și să plâng, să iubesc și să urăsc cu toată puterea ființei mele pentru a putea spune că

exist. Vreau să înfrunt timpul prin puterea mea da a-l trăi. Sunt parte din el, e parte

din mine și împreună suntem particule ale Marelui Univers. Fără noi, nimic nu există.

Suntem obligați să ne avem reciproc părtași la trecerea prin existență, parteneri ine-

gali într-un joc obscur.

Mă văd bătrână în timp și știu că în intensitatea trăirii ceasul va bate miezul nop-

ții, palida lună îmi va lumina uimirea cu raze lunecoase. Voi realiza cu regret că încă

o zi a trecut din banala-mi existență umană, că viața însă-mi și-a încheiat existența. În

liniștea nopții mi se pare deja că aud hohotul malefic al timpului și văd cum la capăt

de drum toate dispar, una câte una. Cu sârgul unui hoț îmi ia clipele, orele, ziua pe-

trecută în van, viața!

Nemilos, prea repede sau prea încet trecător, nepăsător, arogant, veșnic încărcat

de istorie, indiferent sau complice la bucurie și durere, la bine și la rău, stăpân peste

ființă și neființă, peste început și sfârșit, timpul își trăiește nesfârșita-i existență. Când

clipa se oprește, ,,Mici clopote clopoțind mișcătoare” (Alecu Ivan Ghilia), gânguritul

prunciei trăiește în râsul zgomotos al tânărului vesel și optimist, în surâsul omului

matur, în gândurile și amintirile bătrânului călător prin ani, dincolo de ele…doar

timp, adică nimic!

61

BORDEIANU Andreea-Florentina

Clasa: a XII-a E



Metodologia unui suflet

Motto: ,,Iubesc nu pentru că îmi place,ci pentru că trebuie să trăiesc.”

Vreau să îţi spun

Că nu mi-am dorit să fiu un nebun,

Nu mi-am dorit să-mi tai cu arama visul,

Nu mi-am dorit să scuip scârbit abisul.

Continui să mă zbat şi să-ţi explic

Că nu mi-am dorit să fiu un nimic,

Nu mi-am dorit să sfâşii aşteptarea,

Nu mi-am dorit să las baltă chemarea.

Mă torturez cu-ntreaga mea fiinţă

Că nu mi-am dorit să capăt aroganţă,

Nu mi-am dorit să îmi ucid voinţa,

Nu mi-am dorit să-mi judec izbăvinţa.

Nu mă asculţi şi nu îmi dai crezare

Că nu mi-am dorit să mor în soare,

Nu mi-am dorit să îmi sugrum trecutul,

Nu mi-am dorit să-mi macin singur lutul.

S-a terminat şi nici că îţi mai pasă

Că mi-am dorit să zbor în a ta plasă,

Mi-am dorit să plâng sub tei ca Eminescu,

Mi-am dorit să-ţi fiu leoaica lui Stănescu.

62

LISMAN Andreea-Gabriela

Clasa: a XII-a E.



Apusul lui mai

Motto: ,,Pe scena unei mări pustii, cei ce se

iubesc, mereu își vor completa ecourile printr-

un sincron profund; atât de profund încât și

cerul se va desprinde nostalgic, de pământ.”

Printre nenumăratele deja-vu-uri de rutină,

îmi revine-n conștiință aceeași expresie nevinovată-

pictată parcă de-un entuziasm al lunii mai.

Cui îi păsa de inversul zilei de azi ?

de disconfortul generat de-atâta mulțime ?

ceasul știam că rătăcea pe-un perete -

și cu câtă speranță mai răsfoiam Roșu și Negru ...

Apoi, cât de îndrăzneață mi-a putut fi întrebarea,

Ce e iubirea?

când creionul încă mai schița zâmbete și ceruri,

bănci fericite și oameni de privit...

Într-un târziu de secunde

în care încercam să ghicesc răspunsul,

mi-a zâmbit precum un părinte devotat,

lăsând ca titlu al capitolului ce avea să fie:

Iubirea presupune maturitate.

Cât sarcasm mai găseam în cele trei cuvinte.

Eram copilul ce se întrista

când părintele îi interzicea să mai sară

în bălțile de după ploaie -

însă mă cutremura o singură întrebare,

Ce este iubirea?

63

VASILACHI Laura Elena

Clasa a X-a D

Liceul „Regina Maria” Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: OPRIŞAN Daniela Doina

Călare pe-un semn de întrebare

Motto: ,,Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti

unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie.”

Când îţi pare c-alergi în roata hamsterului,

Când timpul rulează ca un Veyron Super Sport,

Când nu mai identifici sursa ecoului,

Agaţă-te de-un fir de păr şi strigă: STOOOP! Stop...

Cum paşii ţi se-ngroapă-n inima unui nor,

Cum limbile soioase ale ceasului stau,

Cum simţurile încep a-ncolţi-ncetişor,

Prinde-te de-aripa unui fluture. Zi: Vreaaau...!

Unde toţi se adapă din lacrimi de înger,

Unde clipa pulsează în venele strâmte,

Unde papilele gustative simt rânced,

Înşfacă-ţi inima bătrână din piept. Simte!

Cine pentru tine dansează-n ploaia rece,

Cine cu tine îşi anină minţile-n cui,

Cine cu râsul nud şi delicat îţi place,

Ascunde-te pentru vecie în umbra lui!

Când trandafirii îţi şoptesc poveşti de groază,

Cum întunericul suflă în lumânare,

Unde putrede flori de paie lăcrimează,

Cine e călare pe-un semn de întrebare?

64

SCRIBA Ana-Maria

Clasa a XII-a

Liceul „Regina Maria” Dorohoi, judeţul Botoşani


Natura ubicua

Moto: „Natura nu a trădat niciodată inima pe care a iubit-o” (William

Wordsworth)

Poate că fiecare dintre noi definim natura diferit. Potrivit dicționarului, natura este

ansamblul legilor după care se dezvoltă universul, considerat ca o forță activă, crea-

toare, condusă după anumite legi. Ea este lumea înconjurătoare în întreaga diversitate

a manifestărilor și a formelor ei de mișcare. Dar, cum am mai spus, fiecare dintre noi

definim natura diferit. Spre exemplu, Dante Alighieri susține că: „Natura este arta lui

Dumnezeu”, sau „Natura este o artă încă necunoscută a omului” cum spune Alexan-

dru Pope. Blaise Pascal consideră că: „Natura este o sferă infinită care are centrul

peste tot, iar circumferința nicăieri.” Pentru mine, natura are un rol important în viața

mea și a celor din jur. Ea este locul în care te poți inspira pentru a compune un cân-

tec, o poezie, sau, de ce nu, chiar un roman. Până și majoritatea pictorilor renumiți s-

au inspirat din natură.

Pământul reprezintă o minunată îmbinare de bogății și frumuseți într-un imens

muzeu natural. Minunățiile acestuia sunt arborii magnifici, vechi de cinci-șase mii de

ani, parcurile naturale, peisajele superbe cum ar fi cele din Delta Dunării, unde nu știi

la ce să te uiți mai întâi, animalele cu nume ciudat, căderile de apă gigantice, unde

forțele ecosistemului s-au întrecut pe ele însăși. Toate acestea sunt elemente care au

fost create de natură, atribuindu-și numele de meșter iscusit.

„Natura este un loc al vieții și al morții, guvernată de ciclul anotimpuri-

lor.” (Oreste Teodorescu) Prin acest citat maestrul Teodorescu încearcă să sublinieze

faptul că, fie vară, fie iarnă, natura nu va muri. Deși sunt persoane care susțin că

urăsc anumite anotimpuri, eu consider că fiecare anotimp își are frumusețea specifi-

că; iarna cu peisajul ei alb, imaculat; primăvara cu copacii înfloriți transmițând o

mireasmă îmbietoare, momentul în care toate revin la viață, bucuria mielușeilor de a

zburda pe câmpiile proaspăt înverzite etc.; vara, cu zilele ei pline de căldură, dar care

cred că este anotimpul preferat al copiilor datorită lungilor vacanțe; toamna este spe-

cială datorită peisajelor ruginii, datorită recoltării fructelor și legumelor.

Cum am mai spus, chiar poeții s-au inspirat din natură, spre exemplu, poetul Mi-

hai Eminescu. Între marile teme ale liricii eminesciene, elogiul naturii își are rezervat

65

un loc special prin lirismul și melancolia poeziilor, prin aspirația eului către absolut

și perfecțiune. La Eminescu natura cunoaște două ipostaze: terestră și cosmică. Cea

terestră sau umană se manifestează prin rotirea veșnică a anotimpurilor. Natura uma-

nă este ocrotitoare, caldă, intimă sau tristă, în deplină concordanță cu stările sufletești

ale poetului. Motivele acestei mari teme sunt: teiul, care este considerat copacul iubi-

rii și al amintirii, salcâmul, care exprimă o coloană a infinitului ce proiectează iubirea

terestră în plan cosmic, plopul este considerat copacul singurătății, mărul și cireșul

sunt două simboluri ce exprimă candoarea și inocența copilăriei, pădurea este un loc

de refugiu, un confident, dar și un complice.

Un alt exemplu este George Bacovia care are o părere total diferită de cea a poe-

tului Mihai Eminescu. El atribuie naturii culoarea cenușie a plumbului ce sugerează o

existență supusă tragic gravitației universale: grea, apăsătoare, dezolantă, consumată

sub un cer de plumb, traversat diametral de corbii morții („Amurg de iarnă”). În pei-

sajul bacovian natura are crengi care scârțâie ca niște schelete și grădini cangrenate,

pentru care toamna și amurgurile constituie semnele agoniei timpului. Toamna, ano-

timpul nehotărât al ploilor interminabile, pustiește sufletul și amorțește simțurile;

iarna este infernală, domină întreaga lume și aduce cu sine pierderea oricărei speran-

țe, a oricărei iluzii din sufletul poetului; primăvara nu reprezintă pentru eul liric baco-

vian un motiv de bucurie, ci dimpotrivă, un anotimp al nevrozelor; căldura infernală

a verii creează o atmosferă în care cadavrele se descompun.

În sfârșit, dacă natura lui Eminescu e „naturală”, a lui Bacovia e artificială ca a

simboliștilor. Eminescu cântă codrul uriaș, teiul, bradul, miresmele îmbietoare, iar la

Bacovia dăm de verlainienele parcuri și havuzuri, florile lui sunt uscate, părând de

hârtie, sau cu parfumuri otrăvitoare.

„Picături de cer luminează

Drumul ierbii ce crește sub pașii noștri.

Picuri de lună se furișează

Noaptea, la ceasul sorocului, în grădini

Strecurându-se până-n rădăcini

Și-nfloresc dimineața înmiresmate-n lumini.

Așa ne luminează copilăria

Drumul toată viața.” („Picături de cer luminează”, Alecu Ivan Ghilia)

Prin aceste versuri se deduce faptul că autorul Alecu Ivan Ghilea este pasionat de

natură, de peisaje, de venirea primăverii: „Drumul ierbii ce crește sub pașii noștri./…/

Și-nfloresc dimineața înmiresmate-n lumini.” Eul liric încearcă să determine cititorul

să aprecieze natura, arătându-i minunățiile acesteia: „Dacă am asculta bine și/ Dacă

am putea simți cu/ Urechea florilor și-a păsărilor,/ Am auzi prin foșnetul ploii/Mici

clopote clopoțind mișcătoare/Care petrec spre cer sufletele/Viselor noastre.” („Dacă

am asculta”, Alecu Ivan Ghilia). Prin ambele poezii, Alecu Ivan Ghilia mai poate

66

transmite cititorului că aceste elemente ale naturii: „ierbii”, „grădini”, etc. se află în

relație de antiteză cu elementele macro și micro cosmosului:„luminează”, ”lumini”,

„ploii”, „cer”. Poetul încercă prin aceste antiteze să ne transmită nouă, cititorilor sen-

timentele, trăirile interioare etc.

Consider că, vorbele domnului Vasile Ghica: „Natura-acest Paradis regăsit, din

care vrem neapărat să ne autoalungăm.”, au o mare valoare. Fiecare dintre noi avem

o parte de vină prin faptul că lăsăm natura să devină un peisaj bacovian.

În concluzie, cred că, pentru a cunoaște natura în totalitate trebuie să știm cum să

o prețuim și cum să ne încadrăm în acest cadru minunat. Ea poate fi una din sursele

noastre de viață.

CHIŞCARI V. Carmen-Mihaela

Clasa: a X-a A

Liceul Tehnologic ,,ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” Vorona, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: HÂNCU Lenuţa

Caută, descoperă, meditează…

Moto: ,,Cel mai frumos lucru pe care putem să-l

experimentăm este misterul.” (Albert Einstein)

Picături de ploaie se preling agale pe obrajii fierbinți, fragili şi catifelați ai ginga-

şilor copii, care dansează şi frământă cu talent noroiul amestecat cu praf, pie-

tre,pulbere dar…pentru ei nu contează acest lucru, doar bucuria şi fericirea au priori-

tate, restul este doar un spaţiu material, un amalgam de obiecte, elemente care confe-

ră vieţii o notă mai senină, un chip mai nou şi întotdeauna mai proaspăt. Nicicând nu

ne vom mai întâlni pe aceeaşi ulicioară, pe aceeaşi bancă din parcul îmbătrânit şi

strâmtorat de vâltoarea furtunoasă a anilor, cu inocenţa, naivitatea, bunătatea şi fru-

museţea nestricată din timpul clipelor împietrite adânc în orizontul de un alb imaculat

şi strălucitor al copilăriei.,,Aşa ne luminează copilăria/Drumul în viaţă” (Alecu Ivan

Ghilia), umbra ei ne însoţeşte peste tot, dar foarte rar o vedem, foarte rar avem cu

adevărat timp să ne bucurăm din tot sufletul de ea, aşa cum ne bucurăm, probabil,

când ne întâlnim prietenul cel mai bun după o lungă perioadă. De cele mai multe ori,

67

ne aflăm sub influenţa puternică, distrugătoare sau triumfătoare a superficialităţii.

Nimic nu mai este la fel… totul s-a rătăcit, s-a înecat, s-a scufundat fără să ne lase

măcar vreo sclipire a originalităţii, a frumosului absolut ce se ascunde dincolo de

literele înşirate într-o anumită ordine pe foile albe, însă nu atât de albe, căci şi ele

sunt pătate şi ucise de indiferenţa anumitor aripi, care îşi folosesc zborul numai pen-

tru a frânge inimi, suflete nevinovate.

De câte ori nu vi s-a întâmplat să observaţi ceva care să vă atragă atenţia sau să vă

stârnească veşnica emoţie a curiozităţii?

Cu siguranţă aceste întrebări şi-au făcut adesea loc în mintea şi gândurile noastre,

ale tuturor, dar oare am căutat vreodată explicaţii? Explicaţii există întotdeauna, nouă

nu ne rămâne decât să le descoperim şi să le acceptăm, să credem în ele, să le înţele-

gem şi să le împărtăşim şi celorlalţi.

În multe cazuri, când aflăm anumite explicaţii suntem tentaţi să creionăm pe chip

o stare de ignoranţă, o uimire amestecată cu ironie şi lipsă de credibilitate: ,,Cum se

poate aşa ceva ? Un asemenea lucru de valoare are la bază un suport atât de sim-

plu?”...Sunt întrebările mistuitoare ale minţii, ce ard sufletul izolat în spatele gratiilor

unei vieţi întunecate, pustii, plină de tristeţe, nelinişte, deoarece refuzăm să vedem şi

să primim adevărata lumină, îndepărtăm din pură voinţă adevărul, simplitatea, reali-

tatea şi ne complăcem într-un mediu fictiv, superficial, care nu are niciun punct inter-

sectat cu axa vieţii, împodobită atât de frumos cu petale, frunze, flori ale frumuseţii

insolite. O infinitate de evenimente cu adevărat semnificative se nasc şi mor în fieca-

re secundă, dar… noi nu le putem observa, analiza, critica sau aprecia pentru că sun-

tem orbi atunci când sunt aduse în discuţie simbolurile interiorului, simplităţii, sun-

tem setaţi exact ca nişte roboţi, să răspundem doar la ceea ce este complicat, admirat

de o mare varietate de picături, care au o viaţă atât de scurtă, dar ele nu-şi dau seama

de acest fapt, decât atunci când este prea târziu şi nu pot decât să constate că este

iminentă o coliziune cu pământul şi, prin urmare, survine moartea. Aşa cum nu acor-

dăm nici cea mai mică importanţă modului în care ,,picuri de lună se furişează, noap-

tea, la ceasul norocului, în grădini strecurându-se până în rădăcini” aşa va veni o zi

când vom tânji după un strop de bucurie ingenuă, intensă, reală. Şi florile şi păsările

vorbesc, însă… ce folos, căci noi nu le înţelegem, nu le putem desluşi sunetele, mani-

festările. Numai un artist are capacitatea de a înţelege totul într-un mod diferit. Chiar

şi în cel mai mic şi mai bizar obiect vede ceva şi asta pentru că ochii săi străpung

baierele exteriorului, pentru că ştie că adevărata valoare se găseşte mult mai departe,

în miezul atât de fierbinte, atât de râvnit şi liniştitor. ,,Dacă am putea simţi cu urechea

florilor şi-a păsărilor am auzi prin foşnetul ploii, mici clopote clopoţind mişcătoa-

re”,abia atunci, absolut tot ce ne înconjoară va suferi o transformare totală şi iremedi-

abilă. Irealul este culmea tuturor posibilităţilor, a tuturor ipotezelor...este chiar cheiţa

care pentru câteva secunde poate deschide poarta ferecată a închisorii sufletelor noas-

68

tre. Acestea sunt visele care, fie ne oferă consolare sau, pur şi simplu, ne amăgesc, fie

sunt atât de curajoase, neînfricate, încât se ridică, fără să privească în urmă, în stânga

sau în dreapta, până la coloana infinitului.

,,Picături de cer luminează peste tot” peste întreg universul văzut sau nevăzut,

frumos sau mai puţin frumos, bun sau rău. Nu ocoleşte nimic…nici copacul cel bă-

trân uscat, lipsit de farmecul frumuseţii primăvăratice, nici pe cea mai mică vietate

ascunsă în colţurile îndepărtate ale negrului pământ, nici pe omul care se naşte, creş-

te, se dezvoltă, se realizează şi în cele din urmă pleacă, dispare, moare. Până

şi ,,drumul ierbii ce creşte sub paşii noştri” este luminat de aceeaşi lampă, flacăra vie

ce arde în continuu, dătătoare de speranţă, nădejde, bunătate şi credinţă. Rădăcinile

nu sunt însă vizibile, sunt adânc cimentate, sunt cuprinse de un strat gros care le învă-

luie, le sugrumă, dar nu le ucide ci, din contră, le menţine constant pulsul vieţii.

,,Foşnetul ploii răzbate uşor peste mici clopote” unind forma neregulată a picături-

lor de ploaie ce străbat distanţe colosale pentru a se uni cu pământul crăpat, uscat,

lipsit de prospeţime şi vitalitate. Fiecare picătură de ploaie, oricât de mare sau oricât

de mică ar fi, are o istorioară a ei, un trecut care o individualizează şi o remarcă. În

spatele fiecărui chip vesel poate că se ascunde discret o umbră tristă, care zace în

întunericul îngrozitor. E dificil să cunoşti în totalitate interiorul unei persoane, unei

fiinţe, să-i ştii toate sentimentele, bucuriile, tristeţile, speranţele, dezamăgirile. De

cele mai multe ori preferăm să aruncăm doar o privire şi este suficientă pentru a ne

contura sau întregi o percepţie, o părere sau o impresie. În unele cazuri, destul de

rare, cei drept, avem dreptate dar este şi foarte adevărat că, în nenumărate rânduri, ne

-am confruntat şi ne confruntăm cu un adevăr sau o realitate falsă, care ne amăgeşte

şi ajunge, în cele din urmă, să ne domine. Exteriorul este la vederea tuturor, fiecare îl

poate vedea, admira, îşi poate exprima sugestiile, opiniile, pe când interiorul este

cunoscut doar de tine şi de Dumnezeu. Interiorul nostru găzduieşte sufletul, comoara

care este descoperită mult prea târziu sau chiar niciodată.

Se vorbea odată despre un tânăr student la teologie, care nu avea prea mulţi prie-

teni din cauza faptului că avea un caracter şi o personalitate care nu erau agreate şi

acceptate în interiorul acelor grupuri, ce doreau doar distracţii şi plăceri. La facultate,

se bucura de aprecierea şi respectul profesorilor care nu conteneau să îi laude calităţi-

le şi aptitudinile ieşite din comun.

,,- Ce mai faci, Teodor? Cum te mai simţi?

- Ooo… Ştefan !Ce faci? Mă simt bine, doar că mă doare puţin capul, cred că e

din cauza răcelii… în perioada asta răcesc mai tot timpul.

- Bineînţeles că ştiu… aşa se întâmplă. Ai văzut doar că sunt mulţi cei care sunt

bolnavi… probabil e vreo gripă, nu ştiu.

- Bine, hai la ore, nu vreau sub nicio formă să întârziem.”

Teodor nu a ştiut niciodată ce înseamnă invidia, răutatea, când cineva avea nevoie

69

de ajutor, i-l oferea în măsura în care era cu putinţă, şi de cele mai multe ori era. Însă

s-a întâmplat ceva cu acest student la teologie. De la un timp se simţea din ce în ce

mai rău, nu mai era atât de activ, nu se mai implica în activităţile care cândva nu

aveau niciun farmec fără simpla lui prezenţă, toate acestea erau indicii clare că ,,se

întâmpla ceva grav cu el”. Această schimbare nu fost sesizată imediat de cei din jurul

său, nici chiar de colegii lui de care se simţea mai apropiat. Cu toate că starea sa se

înrăutăţea zi de zi, încerca să fie puternic, să rămână la fel cum era înainte.

Nimeni nu ştia… tânărul ascundea în spatele trupului la o primă vedere, puternic,

o boală care îl mistuia şi îl măcina clipă de clipă. Nu a vrut să spună absolut nimic

nimănui, nu dorea să stârnească mila nimănui, compasiunea celor care până în acel

moment nu i-ar fi acordat nici cea mai neînsemnată atenţie, nu-l interesa. Sfârşitul se

apropia din ce în ce mai mult de casa şi de patul lui Teodor, până când într-o zi l-a

răpus, l-a luat, l-a dus dincolo .

,,- Nu se poate! Cum e posibil aşa ceva? De ce nu ne-a spus niciodată nimic?

Ooo… Doamne! Ce mult a suferit şi noi nici măcar nu am ştiut, nu i-am fost ală-

turi...”

Gânduri… cuvinte spuse prea târziu. Tânărul nu le-a permis să vadă dincolo de

aparenţe, nu le-a permis celorlalți să se încarce şi să fie afectaţi de suferinţa lui.

Apropiaţii însă ar fi trebuit să-l descopere pas cu pas.

Aşadar, tot timpul trebuie să încercăm să eliminăm zidurile groase din jurul nos-

tru, să desluşim adevăratele taine care pot oferi o altă viziune asupra întregului uni-

vers.

70

HAGIU Ionela-Mihaela

Clasa: a XI-a A

Liceul Tehnologic ,,ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT” Vorona, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: HÂNCU Lenuţa

Linişte

Motto:,,Timpul este substanţa din care sunt făcut.” (Jorge Luis Borges)

E linişte în încăpere ...

Doar umbrele se agită mut,

Pe cer sunt stele-nsufleţite

Ce în întuneric se reduc...

Se duc.

Sclipiri de lună-n marea noastră

Joc de lumini pierdute-n valuri,

Mirosuri dulci amărui în zare,

Îmbătătoare şi dulce pierzare...

Ce dispare!

Se duc clipele de fericire

Ce dispar în eternitate,

Învie setea de supravieţuire

Dar foarte greu se zbate...

Printre mistere.

71

DIMACHE Alin Corneliu

Clasa: a XII–a

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, sector 2, Bucureşti

Profesorul îndrumător: ARONESCU Maria-Daniela

Ecoul

Motto: „Ea stă plictisită şi foarte frumoasă/părul ei negru este supă-

rat/mâna ei luminoasă/demult m-a uitat, -/demult s-a uitat şi pe sine/

cum atârnă pe ceafa scaunului.” (Nichita Stănescu, „De dragoste”)

Te-am cunoscut,

într-o zi de mai,

când florile înviau în zâmbetul razelor,

când cu privirea, tu, în suflet m-ai atins!

Un sunet dulce se auzea în ecou!

Te-am căutat,

în mijlocul dealurilor aprinse, de focul inimii mele.

Un sunet dulce se auzea în ecou!

Te doresc,

în sufletul meu înlăcrimat,

într-o zi de mai, ce nu mai vrea să răsară!

Ecoul demult a apus !

72

CATANĂ Silvia

Clasa: a X-a

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Olteniţa, jud. Călăraşi

Profesor îndrumător: MIHAI Filofteia

Povestea mea

Moto: „O poveste fără sfârşit”

Stelele-au apus într-un singur gând

Am văzut multe ca ele plângând

Am înţeles multe stele îndepărtate

Am privit multe mistere în noapte

Am ajutat la vise de îndeplinit

Am uitat câte inimi am rănit

Am uitat câte stele am privit

Am uitat multe cuvinte greu de spus

Am uitat de unde am plecat şi unde am ajuns

Am lăsat zâmbete să mă îmbrace

Am privit cum o lume se desface

Am lăsat sentimentele să îmi dea pace

Am încercat să dau vina pe mine

Am uitat ce-i rău şi ce-i bine

Am uitat că după furtună, liniştea vine

Am făcut să pară real ce spun

Am uitat ce cuvinte voiam să adun

Am folosit un curcubeu ca să mă răzbun

Am încercat să fiu un sunet

Am răscolit sentimentele unui poet

Am încercat să mă răzbun prin urlet

Am încercat să înţeleg o chitară

Am făcut lumini să dispară

Am încercat să par altcineva

Am folosit până şi iubirea

Am evitat întocmai despărţirea

Am uitat să pictez o culoare

Am folosit doar o rază de soare

Am spus că ura nu doare

73

Am uitat că infinitul este mare

Am încercat să ating o stea

Am omis că nu mă pot apropia

Am evitat ce voiam să spun

Am trecut peste un ,,Rămas bun”.

NEDELCU Ioana Alexandra

Clasa: a X-a B


Profesor îndrumător : CHIFORESCU Mariana

Aş face orice…

Motto: „Dragostea cea mai puternică este cea care-şi

poate manifesta slăbiciunea.” (Paulo Coelho)

Aş face orice

Să te-ntâlnesc.

Îţi spun, asta e tot

Ce-mi mai doresc.

Un singur cuvânt

Mi-a fost de-ajuns

Şi în acest vis

Întru totul am pătruns.

Lucruri măreţe, îmi spun,

Voi realiza!

Iar puternica iluzie

M-a prins sub a sa manta.

Adânc mă simt pătrunsă

În această dorinţă nestăvilită…

Ne despart câţiva ani

Şi-o graniţă amărâtă!

74

SPERIATU Claudiu-Narcis

Clasa: a X-a B


Profesor îndrumător : CHIFORESCU Mariana

O lume aparte

Motto: „Mai bine îţi visezi viaţa decât s-o trăieşti.” (Marcel Proust)

Trăiesc într-un vis pe care tu mi l-ai format

Şi-am observat cât de frumos este să fii un împărat.

Am lumea mea sau, cel puţin, cred că îi pot spune aşa

Şi sunt cel mai fericit fiindcă o-mpart cu cineva.

Vorbesc despre un loc pe care-l vizitez

Atunci când simt că trebuie să supravieţuiesc.

Şi-acesta e un lucru pe care-l fac destul de des,

Că-n lumea asta ştiu că nu pot să trăiesc cu ce iubesc.

Ştiu că viaţa uneori e doar un simplu termen

Ce te face să gândeşti că n-are rost să mai trăieşti.

Ştiu că îţi doreşti să vezi visul pentru care,

Oricâte-ai îndura, să merite să ai răbdare.

Nu exagerez, crede-mă că te iubesc

Şi simplul fapt că tu zâmbeşti m-ajută să trăiesc.

Iubesc ceea ce simt, că nu mai trebuie să mă mint,

Iubesc că m-ai schimbat în ce am vrut să fiu de fapt.

Iubesc că eşti cu mine, că mă asculţi şi-mi este bine,

Te simt mereu aproape, deşi eşti aşa departe.

Să ştii că am un vis, nimeni nu mi-l poate lua.

Viaţa mea e-a ta şi poţi să faci ce vrei cu ea,

Însă nu înţeleg de ce îmi este mereu dor

Şi de ce trebuie să schimb lumea mea cu lumea lor...

Dacă viaţa e un joc, eu sunt gata să zic „stop!”

Să te-ajut când îţi e greu, iar apoi să mă întorc,

Pentru că ştiu, orice-ar fi, eu am să te găsesc aici,

Şi-oricât de rău eu aş cădea, tu faci ceva şi mă ridici.

Lasă-mi visul… te rog, nu pleca, mai stai puţin!

Te rog, ascultă-mă, n-are rost să ne oprim!

E greu de explicat, fiindcă-i mult mai complicat...

75

Ai apărut în viaţa mea şi, brusc, destinul mi-ai schimbat.

Nu ştiu ce să mai fac, simt nevoia să îţi spun

Că te iubesc şi niciodată n-aş vrea s-aud de-un rămas bun.

Nu ştiu cum ai reuşit să intri-n viaţa mea

Şi, treptat, să controlezi tot ce-ai putea controla.

Mi-ai creat lumea din vis, singura pe care-o am,

Te iubesc, însă mă doare, că doar tu-mi dai fericirea,

Iar liniştea ce mi-o oferi îmi amplifică iubirea.

Povestea iubirii dintre noi ar trebui să fie scrisă,

Nu pot, însă...

Din păcate, e-o iubire interzisă.

BORDEIANU Vanesa

Clasa: a XII-a E

Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu”, Medgidia, jud. Constanţa

Profesor îndrumător: PLUGARU Rodica

Amor omnia vincit

Motto: ,,Timpul e o fiară care are nesfârşita

răbdare de a înghiţi totul.” (Octavian Paler)

Unde se termină pasărea începe somnul

Timpul se scurge pe o ramură crudă,

Privirile strânse pe rând,

Gândul aplecat peste zori

Se scurg zilele precum clepsidra.

Şi nici un albastru mai sfânt

Nu mai poate să plouă peste mine.

Nu este mult de când,

Mi-am scuturat într-un moment

Toate mărgăritarele,

76

Vântul şi-a umezit buzele

În trilul ei sfâşiat,

I-am dat drumul

Şi cădeam înnebunit,

Cădeam din toate părţile

Şi nu ştiam unde sunt.

LĂPTICI Ioana

Clasa: a IX-a

Liceul Tehnologic ,,Spiru Haret” Târgovişte, jud. Dâmbovița

Profesor îndrumător : BUCURA Elena Cristina

Timpul

Motto: ,,Timpul este substanța din care sunt făcut.”

Timpul e rivalul nostru

E un ceas cu chip de monstru

E un cal ce fuge tare

Având aripi la picioare.

Timpul curge ne-ncetat

Ca izvorul cel curat.

E un melc la tinerețe

Și-un iepure la bătrânețe.

El, timpul nu stă în loc

Nu pierde vremea deloc

Îți fură anii din viață

Ce s-au întins ca o ață.

Nu-l căuta căci l-ai găsit

De-acum ai mult de suferit

Și doar timpul, dar cu greu

Vindecă rănile sufletului meu.

77

BARDAŞ Maria

Clasa: a XII-a I

Colegiul Național „Costache Negri”, Galați

Profesor îndrumător: CIOBANU Cristina

Tablou

Motto: „Suntem iubirea-eternă ce mâine va renaște.”

Am prins în pumn esența vieții,

Cu ea mi-am tapetat tabloul sorții

Și cu-adevăruri ce încă nu s-au aflat

Tabloul meu încet l-am desenat.

Crepusculul luminii-n zori de zi,

Cu roua dimineții-n bobi fragili

Și-al naturii freamăt ce învie iară

Pe pânza mea le-am pus spre seară.

Și-ale soarelui luminoase raze

Eu le-am surprins. Nuanțele-s frumoase.

Pictura se completează, strălucitor decor,

Cu al copacilor frunziș tremurător.

Nu uit nici delicatele petale

Ce dimineața dau sclipiri de perle

Și-aroma ce o simt din dormitor

Eu o redau pe pânză cu mult dor.

O pasăre în zbor acum surprind

Și-alături îmi mai prind un gând:

Un norișor – culori de curcubeu...

Acesta este acum tabloul meu.

78

PAVEL Claudia

Clasa: a X-a C

Colegiul Național „Costache Negri” Galați


Ce păcat

Motto: „În praful de mare pleoapele-mi țes.”

Mă întreb ce-ar fi fost dac-ai fi existat.

Am fi fost oare atât de-ndrăgostiți

Ca venețienii din gondolele acelea

Ce se sărută pătimaș în galbenul de vară?

Am fi-ndrăznit noi să furăm lumina

Și să fugim de lume, departe de pământ?

Poate-am fi fost călăuziți de vânt

Spre cer, spre raze și spre lună...

În ochii ne-ar fi intrat praful de mare

Și poate-am fi zâmbit, ascultând raze de soare,

Poate atunci tu mi-ai fi spus că sunt a ta,

Și-am fi dormit și-am fi visat și poate-am și uita.

Dar ce păcat! Tu nu exiști și nici n-ai existat...

O, dar dac-ai exista cât te-aș iubi!

Iubesc nimicul și pe tine, cel care nu vei exista

Și-am să-mi aduc de tine-aminte când iarăși voi spera.

79

VOICULESCU Bogdan

Clasa: a XI-a I


Profesor îndrumător: TOFAN Onorica

Porțelan

Motto: „Ziua se sparge-ncet în roşu aprins.”

Ziua se sparge-ncet în roşu aprins

într-un amurg lăsat greu pe asfaltul încins.

Adieri uscate de văpăi îmi mângâie fruntea

şuierând apatic printre firele de păr ars…

şi eu continui să merg printre străini

de-a lungul cultivării întregului meu nonsens.

Şi te simt aproape de mine,

plimbându-ţi mâna printre paginile albe

ascultând şi înţelegând – e viaţa mea.

Te văd, dar inima-mi rămâne rece

amorţită pe un pat de sticlă

şi totuşi ceva în ea geme, urlă înecat

rezonând în interiorul unui vis sufocat.

Dar tu mă strângi în braţe, te simt aproape

însă inima-mi, porţelan rece, se frânge-n noapte,

tăcută şi fără dureri.

Şi tu mă strângi în continuare în braţe

fără să vezi firavele linii roşiatice

şi fără să simţi cioburile

cărate încet pe valurile oceanului uitării.

Şi îmi e frică c-am să mă tai în cioburi

şi am să sângerez în noapte, iar tu

mă vei lua în braţe.

Şi dacă aş privi în ochii tăi, mi-e teamă

că voi vedea doar o fantomă – o reflexie

a ceea ce am fost.

Şi îmi e teamă că şi inima ta se va frânge

tăcută, în noapte, fără dureri.

80

BRAŞOAVĂ Dana Ştefania

Clasa: a X-a G

Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Târgu-Jiu, jud. Gorj

Profesor îndrumător: NIŞULESCU Adela

Vis

Moto: „E o mare fericire să fii iubit. E una şi mai mare: să iu-

beşti. Cine le are pe amândouă e mai presus de lumea timpului,

mai tare decât soarta, mai tare decât moartea.” (Al. Vlahuţă)

Cortina reveriei

a căzut peste

pleoapele-mi

avide de culoare.

Albastru şi violet,

violet şi albastru;

păcatul şi speranţa

se împletesc pe

obrazul senin

al nemărginirii cerului.

Privesc obsesiv,

cum îngerii inimilor

dansează tangoul existenţei

cu demonii minţii.

Albastru şi violet,

violet şi albastru;

vitraliul celest

al visului se sparge…

Raza imposibilului

transformă utopia umanităţii

în cioburi de fantezie.

81

…Vis ucis de realitate.

Cortină căzută

peste pleoape…

URSE Andrada

Clasa: a X-a

Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Jud.Gorj

Profesor îndrumător : NIŞULESCU Adela

Naufragiu

Citat: „Vieţii nu i-am rămas dator niciun gând, dar i-

am rămas dator viaţa toată.” (Lucian Blaga)

Am vâslit spre paradis,

În bărci fragile de cristal,

Dar spre amurg am adormit

Și iute m-a izbit un val...

Of! Obosisem să tot lupt

Cu undele nimicitoare,

Ce mă atrăgeau spre largul surd,

Cuib de sirene amăgitoare...

Și m-am trezit iar în țărână,

Singur pe-arhipelagul înstrăinării,

Scoici sfărâmate îmi sunt cunună,

Iar visul –perlă a uitării.

82

PENCU Silvia Nicole

Clasa a XII-a

Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Slobozia, jud. Ialomiţa

Profesor îndrumător: ROMAN Alina

Cântec

Motto: „Eu ştiu să mă ridic!”

Iubirea, cântec de vioară

Sau lacrimă amară?

Iubirea, astru al eternităţii,

Stăpână între graniţele vieţii.

Iubirea, bibelou de porţelan

Sau stâncă-n valuri de ocean?

Iubirea, floare în grădină,

Izvor de lacrimi şi lumină.

Iubirea, magică simţire,

Cristal în vasul cu safire.

Iubirea, taină-ntre mistere,

Izvor de fiere,

Ocean de miere...

Eu ştiu să mă ridic

Când răul mă loveşte,

Eu ştiu să mă ridic,

Când lumea mă urăşte,

Eu nu îi zic nimic.

83

Când binele îl am,

În rău el se transformă,

Iar lumea ce-o visăm

Devine-acum fantomă.

Când totul merge prost

Şi nu mai am nimic,

Când viaţa n-are rost

Eu ştiu să mă ridic!

Când e în haos viaţa mea

Când toţi mă părăsesc,

Când lumea mă va uita,

Să sper n-am să-ncetez.

Când totul se termină,

Când nu mai am nimic,

Când viaţa nu e bună,

Eu ştiu să mă ridic!

BOGHIU Alina

Clasa a XIII-a

Liceul Tehnologic „Radu Cernătescu”, Iaşi

Profesor îndrumător: GHEORGHIU Georgiana

O nebunie

E o nebunie să urăşti toţi trandafirii, pentru că te-ai înţepat într-unul.

Să renunţi la visele tale, pentru că unul nu s-a împlinit.

Să îţi condamni toţi prietenii, doar pentru că unul dintre ei te-a trădat.

Să nu crezi în iubire, doar pentru că cineva nu te-a iubit.

84

OROSZ Petra

Clasa: a XII- a

Liceul Teoretic „Leowey Klara” Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş

Profesor îndrumător: FLOREA Ileana Alina

Atât de fraged…

Spre nedumerirea mea era zi şi eu totuşi visam. Gândurile îmi zburau spre toate

colţurile lumii şi nu reuşeam să le opresc.

Era la fel ca atunci când se crapă de zi şi nimic nu pare cu adevărat ca acel lucru

sau acel om. Multitudinea de mituri şi poveşti din bătrâni spun că vârcolacii devin

din nou oameni în zori sau animalele de pluş din copilărie se urcă pe raft neînsufleţi-

te, chiar dacă în visele noastre şi noaptea devin reale, cu însuşiri cât se poate de ome-

neşti.

Mă întreb oare?! Ce este cu adevărat visul? Şi de ce îl uităm când ne trezim? Şi

oare florile şi pasările de ce ni se par atât de obişnuite zi de zi?

Neobişnuite sunt pentru un om acele lucruri pe care el însuşi le fabrică. Dar

Dumnezeu atunci de ce a creat în jurul nostru atâtea lucruri şi fiinţe minunate?

Visul, pentru mine, este o fiinţă ce înfăţişează pe tot parcursul vieţii mele obiecti-

vele pe care mi le-am atins sau le voi atinge. Ca să poţi să-ţi îndeplineşti măcar un vis

din viaţa ta, trebuie să fii atent la tot ce te înconjoară şi să asculţi dis- de- dimineaţă

păsărelele, dacă e frumos afară, chiar şi foşnetul frunzelor în furtuna de toamnă.

Dacă spun că ceva mi se pare adevărat sau fals, nu am încredere în realizările

mele. Ştiu că tot ce mi se pare este chiar aşa şi în visul meu pare că voi deveni Cine-

va, acea care va urla în lume sentimentele şi visele din viaţa sa.

Eu îmi creez visele, de aceea mi se vor îndeplini şi am grijă să nu visez nimic

ireal sau prea magic pentru mintea unui adolescent…

Dacă aş vrea să fiu sinceră, în capul meu orice realizare este magică. Prin simplul

fapt că Dumnezeu ne-a creat, ne-a supus magiei.

Iubirea e o magie, precum şi sufletul care se ridică la cer, ducând cu el visele

copilăriei noastre. Lacrimile fierbinţi lucesc ca diamantele pe obrazul tinerilor şi să-

rutul în sine e special.

Cum aş putea să trec cu privirea peste mărunţişurile acestea, rând pe rând, fiecare

omeneşti şi atât de sincere încât devin ireale?

Aş vrea să pot să mă opresc din visat, dar nu voi putea niciodată. Ştiu că uneori

visele lasă răni adânci în urma lor în suflet, care pe moment o să mi se pară de nevin-

85

decat şi le voi simţi sângerând toată viaţa. Aş vrea să pot gândi mai profund orice

clipă sau fapt din natură, să înţeleg ce semnifică viaţa unei flori, să aflu sensul ano-

timpurilor, să ştiu cum să evit cu ajutorul lor orice obstacol din viaţa mea.

Oriunde mă uit toată lumea încearcă să aleagă drumul cel mai drept. De ce să

aleg drumul prin definiţie drept. E la fel de greu şi acesta ca toate altele. Calea vieţii,

oricare aş alege-o, are flori presărate pe pământ, pe care le voi ocoli şi va avea ţepi în

care voi călca şi pe mine m-ar distruge mai repede ocolirea iubirii şi a tot ce înseam-

nă o floare, decât ura şi durerea din lume. Ce m-aş face fără iubire? Că doar de asta

visam în plină zi. Cum să trăiesc EU izolată de restul lumii, când am întâlnit omul pe

care chiar şi în vis îl credeam magic? Viaţa e prea sobră şi tristă fără natură şi iubire.

Sentimentul supranatural este la fel ca natura: uneori moare, dar reînvie la timpul

potrivit .

Cum aş putea să trec cu vederea că, în acea zi, eram doar eu şi propriu-zis natura

şi doar un singur om a răsărit din umbra copacilor bătrâni, ca o rază de soare care se

strecoară între frunzişul arborilor. E fascinantă ideea de lucru neatins şi iubirea chiar

aşa e neatinsă de nimeni şi de nimic, doar eu şi el ştim cum e atingerea ei şi sărutul

pe care ni-l oferă.

În acea zi, acum patru ani, am descoperit sensul vieţii. Eram tânără într-adevăr,

dar destul de matură să ştiu ce am găsit. Acum că mă gândesc cum a fost, sunt sigură

că eram matură, deoarece acel om e şi acum lângă mine şi în visele mele va fi la ne-

sfârşit. Mai bine să nu vorbesc despre sfârşit sau nesfârşit. Prezentul de atunci e mai

important. Viaţa nu e o armă pentru care primim un act de folosire. Viaţa e cartuşul

din armă care, dacă evadează din pistol, se împrăştie în mii de bucăţi şi devine una cu

pământul.

Eram convinsă că, de voi trage mânerul acestui pistol, viaţa mea se va spulbera şi

acea iubire care m-a îmbrăţişat se va stinge. De aceea am ales calea cea mai grea, de

a trăi şi a îndura suferinţele provocate de dragoste şi clipele minunate oferite de ini-

mile noastre.

Nu ştiu dacă în Cel de sus am crezut în timpul deciziei mele, dar un lucru e cert:

floarea-de-colţ apare doar pe cea mai dură stâncă şi totuşi e gingăşia finuţă şi de nea-

tins. Şi dacă acea floare în care am crezut e însuşi visul meu, am o bătălie câştigată şi

sunt o învingătoare.

Fie ca argumentele mele să mă ajute să-mi explic şi mie însemi visele, pentru că

e uşor să dau de înţeles cuiva sau chiar la toată lumea că iubesc, dar îmi este foarte

greu să mă fac înţeleasă în somn.

În acea clipă care părea veşnică pentru mine nu mă gândeam la nimic. Eram una

cu pământul şi inima îmi bătea atât de tare, încât şi clopotele bisericilor au început să

zornăie nedumerirea mea.

În acea fracţiune de secundă am înţeles cât de atentă pot fi la semnele naturii şi

86

cât de precis se armonizează viaţa mea cu dânsa, că doar magia sa a ajutat-o pe mama

să-mi dea viaţă şi tot prin magia ei voi deveni din nou ca ea.

Primul vis din copilărie era genericul vieţii şi, pe parcurs mai bine de o grămadă

de acte, au început să dea conturul filmului în care am trăit. Şi care doar acum începe

cu adevărat…

Nici măcar acel bătrân înţelept care crede că a trecut prin multe nu e trecut defini-

tiv ca învingător în cartea vieţii. Sper şi susţin că eroii viselor mele vor deveni reali şi

nu voi uita visul vieţii mele, pe care îl ştiu doar eu. Alţii, dacă doresc, vor putea să-l

ghicească doar şi susţin că iubirea mea va desluşi acest mister .

Misterul e ceva neobişnuit. E singurul lucru necreat de om, care şi pentru cel mai

deştept e de neînţeles. Problema este că oamenii prea deştepţi vor să găsească un răs-

puns raţional pentru tot ce e omenesc şi supranatural, şi pentru oamenii de rând par

nebuni, şi fără drum expus în faţa ochilor. Eu nu pot să gândesc raţional, mai ales

despre mister nu, pentru că vreau să rămân eu un mister pentru el, acel mister feminin

pe care nici femeia în sine nu-l va înţelege.

Şi de ce să încerc eu să cred că visele sunt şi bune şi rele? Ele sunt aşa cum sunt,

în felul lor speciale. Pot fi pline de fericire şi împliniri, sau pot fi tragice, dar asta nu

înseamnă că sunt şi rele. De nenumărate ori un vis tragic e urmat de un vis cu atât

mai frumos. Tot ce am pierdut în viaţă s-a transformat în câştig, pentru că omul pe

care îl iubesc este lângă mine, l-am găsit şi îl voi păstra şi în vise şi în realitatea vieţii

de zi cu zi.

Timpul discursului s-a scurs şi visul meu se încheie definitiv cu acea zi frumoasă

de iunie, zi de vară când a răsărit soarele şi pe strada mea şi mi-a arătat drumul în

care călătoresc ca fiinţă muritoare. O voce duioasă mă cheamă spre ea şi nu o pot

refuza. Ochii mi se închid încetişor şi pleoapa mi se îngreunează ca o apăsare în su-

flet. Pasărea destinului mă reîntoarce în locul în care mă simt bine. Sunt o visătoare,

e firesc să visez cu ochii deschişi, dar e şi mai firesc să adorm în lumea mea.

87

CLOPOŢEL Petru Mihai

Clasa a XII-a e

Colegiul Naţional „Calistrat-Hogaş” Piatra-Neamţ, jud. Neamţ,

Profesor îndrumător: CLOPOŢEL Mirela

Deliciile unui miraj

Motto: ,,Visul este calea regală pentru a ajunge la cunoașterea sufletului.” (Freud)

Ca țestoasa timidă ne retragem în carapace

La sfârșit de zi neagră, când ne-așteaptă alba noapte.

În creier e haos, perna cu fulgi de-acum e de piatră

Sperăm să-nșelăm realitatea, cu visul... dulce amantă.

Fantasme macabre condamnate și distorsiuni absurde,

Pași rămași pe plaja minții în urma unor umbre,

Un răsărit de viață ce-apune odată cu astrul...

Bine-ați venit pe tărâmul unde rege e însuși mirajul.

Privind în jos, mă tem să nu mă-nalț până la ceruri,

Pășesc cu atenție, să nu provoc vreun cutremur,

Mângâi blând oglinda, terifiat de cioburile ce mă reflectă

Și-n spatele reflexiei viața stă să mă strivească. Sunt o insectă...

Gânduri negre― cămăși de forță ne țin în coșmar

Sacrificându-ne în numele insanității pe cel mai de jos altar

Plini de oroare ne trezim lângă pat, ușurați c-a fost doar un vis neplăcut

Dar la primul stimul de realitate, amarul, coșmarul și viața au același

gust.

88

MIRON Ecaterina Raluca

Clasa a IX-a

Colegiul Naţional „Calistrat-Hogaş” Piatra-Neamţ, jud. Neamţ,

Profesor îndrumător: IONIŢĂ Zâna Adriana

Pe urmele umbrelor...

Motto: „Timpul este ca o gazdă mondenă care dă mâna musafirului ce

pleacă, în treacăt doar, grăbită să ia în braţe, ca şi cum s-ar teme să nu-

i scape, pe cei ce vin. Spune un "bine aţi venit" plin cu surâsuri şi, în

schimb, un "drum bun" răsuflând uşurată.” (William Shakespeare)

Unde eşti, speranţă, unde mi te-ai dus?

Rătăceşti în umbrele unui stingher apus?

Spune, spune-mi, alergi în delir?

Sau vrei să te privesc din umbra unui cimitir?

O! Cât te-am căutat! Dar unde te ascunzi?

Te-ai pierdut în negura uitării? Unde încerci să pătrunzi?

Eşti plecată pe umbrele zâmbetului?

Sau nici nu-i mai zâmbeşti soarelui?

Fugi, du-te! Păşeşte pe tărâmul infinitului!

Acolo vei simţi puterea spiritului!

Fugi, lumina lumii nu răsare!

Timpul ne-a lăsat amintirile-n uitare!...

http://www.citatepedia.info/citate-despre-timp-timpul-este-ca-gazda-mondena-care-da-mana-musafirului-ce-pleaca-a-176.html




89

HOCIUNG Crina

Liceul Tehnologic Economic Administrativ,

Piatra Neamț, jud. Neamț

Profesor îndrumător: STANCIU Maria Ligia

Primăvara

Motto: „Primăvara fiecare fiinţă renaşte.”

Stropii de ploaie au trecut,

Soare aşteptat demult

Furnici ce-şi închid cămara

Iată, a venit primăvara!

Picătura de rouă se joacă

Pe-o frunză de ghiocel alunecă

Copaci, ce se scutură de somn,

Peste pământ doar soarele e domn.

Copii, ce zâmbete dăruiesc tuturor,

Se joacă, râd, e momentul lor

Iar cei cuprinşi de teamă sau de dor

Ascultă cântecul păsărilor voios şi-ncântător.

Cerul se înroşeşte spre seară

Vântul şuieră într-o doară

Te-am aşteptat şi te-am preţuit ca pe-o comoară

Şi iată ai sosit, primă zi de primăvară!

90

ROTARIU Anisia

Liceul Tehnologic Economic Administrativ, Piatra Neamț, jud. Neamț


Viaţa primăverii

Moto: ,,Totul înfloreşte fără nici o oprire; dacă în locul culorilor ar fi

voci, o incredibilă vânzoleală s-ar naşte în inima nopţii.” (Rainer Maria)

Mă uit în jurul meu

Cum frunzele-nverzesc,

Lumea revine la viaţă

Iar eu stau şi mă gândesc

Ce frumoasă-i primăvara.

Cu ale sale bogăţii,

Natura s-a trezit

Şi eu stau şi privesc

În zarea-ndepărtată

Aducându-mi aminte

De peripeţiile trăite.

Păsărele ciripesc deasupra mea

Şi îmi cântă,

De sufletul mi-l încântă.

Ochii-mi strălucesc când privesc

Spre cerul senin

Şi fără cuvinte rămân.

91

POINARU Paraschiva

Clasa: a IX-a C

Liceul Tehnologic Economic - Administrativ, Piatra Neamț, jud. Neamț


Anotimpurile anului

Motto:,,Mereu ne e dor de un alt anotimp.” (Valeriu Butulescu)

Vară, vară, dulce vară

Ai plecat odinioară.

Şi-ai venit iar

Cu acelaşi dar.

Soarele dogoritor

Ne ţine ca în cuptor.

Multe lucruri fac eu vara

Până târziu seara.

Multe fructe şi legume

Sunt pe astă lume,

Se coc vara,

Se mănâncă chiar şi seara.

În sezonul estival

Merg pe litoral.

Mare, baie, soare, plaja

În zare zăresc o barză.

Când şcoala a sosit

Vacanţa ne-a părăsit.

Alta clasă, alţi colegi,

Bun găsit, profesori dragi.

Toamna trece, iarna vine

Voi rămâne iar cu tine,

Vom petrece mult şi bine

Toamna trece, iarna vine.

92

Vom schia şi patina

Până noaptea ne va alunga.

Următoarea zi, acuş- acuş

Ne vom da pe derdeluş.

Rămâi cu bine alb imaculat

Noi aici te-am lăsat.

Am fugit în mare grabă

Pentru c-avem treabă.

Şi zambila vestitoare

S-a gătit de sărbătoare.

Ziua mamelor aduce

Bucurie multă face.

CIUBOTARIU Elena-Diana

Clasa: a IX-a C



Prietenia

Motto:,, Prietenia este egalitate armonioasă.” (Pitagora)

Prietenia-i lucru sfânt,

Unic pe acest pământ!

Ea nu-i greu de căutat

Trebuie doar încercat.

Un prieten este-acela,

Care te-ajută mereu,

Şi nu te lasă niciodată

Să rămâi singur la greu.

Un prieten e greu de găsit,

Şi mai greu de părăsit,

Imposibil de uitat,

Când ştii cât te-a ajutat.

93

TOMA Raluca Cristina

Clasa: a X-a E



Zborul

Motto: „Cine nu cade nu se poate înălța!” (Lucian Blaga)

Promit că am să cad ușor și lin și pur

Aerul rece mă va duce până pe pământul dur,

Plapuma de frunze mă va aștepta stingher,

Voi fi întâiul fulg căzut din cer.

Mă voi topi în palma caldă a unui muritor

Apoi voi schimba în alb covorul multicolor

Voi aștepta ca iarnă s-aline acest tablou,

Voi plânge în topire când voi cădea ușor.

94

PURCARU Oana

Clasa: a XI-a G


Profesor îndrumător: CLOPOŢEL Mirela

Vremuri

Motto:„ Timpul nu stă-n loc, nu se-ntoarce din drum.”

Avem nevoie de un idol

Să ne trezească din beție,

Căci al vremurilor dor

Ne-aduce-n suflet nostalgie.

Istoria se întoarce iar,

Triumfătoare și ne arată,

Că ce-am făcut e în zadar

Și am rămas ca altă dată.

Avem nevoie de un impuls

Să ne împingă spre schimbări

Căci am rămas fără răspuns

La foarte multe întrebări.

Iar Adevărul se ascunde

În umbra marilor puteri

Și ne-ntrebăm oare de unde

Am apărut, de nicăieri?!

95

GRIGORE Cătălina

Clasa: a XII-a

Colegiul Naţional „N. Grigorescu”, Câmpina, jud. Prahova

Profesor îndrumător: MISCHIE Luminiţa

despre o apariţie

Motto: „Așa ne luminează copilăria

Drumul toată viața.”

atâţia ani de aşteptare şi acum umbra se află

în casa mea

în camera mea translucidă

de la fereastră i-am mirosit paşii scurgându-se pe trotuar

o lovitură în uşă

încă una mult mai apăsată

genunchii degetelor sărutând metalul

şi eu deschizându-mi sufletul

de când te aştept!

învârt cheia în broască

şi o arunc

nu trebuie să ne deranjeze nici măcar praful

trag jaluzele aduc două pahare cu linişte

pe al meu îl beau imediat cu sentimentul ăla că

în sfârşit umbra se află

în casa mea

în camera mea translucidă

abia mai târziu observ că îmi seamănă leit

aşa cum stă pe fotoliu în întuneric

că are ochii mei nasul meu melancolia mea penibilă

trebuie să fi fost 4 după-amiază

când a dat să plece

96

NEGURĂ Mihaela

Clasa a XI-a

Colegiul Tehnic ,,Lazăr Edeleanu” Ploieşti, jud. Prahova

Profesor îndrumător: DINU Dorina

Clepsidra timpului

Motto: „Dorim să avem timp, să visăm iubire.”

Numeroase ore, te-ntrebi,

Repede, cât poți fugi?

Unde oare o s-ajungi?

Când te-ntorci în a robi.

Te privește de departe,

Știi că n-ai cum să-l ajungi

Minutele se duc deşarte

Secunde le târăşti pe brânci

Dar nu știi, şi n-ai idee,

Alte gânduri, n-ai să fugi.

Dar deodată ți-s-arată

Clepsidra ce-o distrugi.

Dacă timpul n-ar fi crud,

N-ai vedea ochii de Prut

N-ar curge pe munții feței

Tristețe a bătrâneței.

97

IRIMIA Alexandra

Clasa a IX –a

Colegiul Tehnic ,,Lazăr Edeleanu” Ploieşti, jud. Prahova

Prof. îndrumător: DINU Dorina

Natura

Motto: ,,Să nu te temi în a-ți clădi noi vise, renăscute din cele care s-au năru-

it, deoarece ele te transformă într-un tot unitar cu natura și cu întreaga creație

divină, tu devenind, în cele din urmă, un prieten cu adevărat de încredere.”

Cuprinsă de candoarea naturii

Când soarele se joacă în părul meu

Cu aurul din razele soarelui

Când mugurii desenează atâtea figuri în copaci

Ce seamănă cu minunatele vise ale destinului

Vântul îmi murmură cântece de dor

Ce răsună până de dincolo de-un nor.

Stelele pe cer zâmbesc,

Iar luna magică se-ascunde

Printre gânduri rozalii, ce mânuiesc

În ale lor armonioase unde.

Iar pe pământ florile prind viață

O! Frumoasă ești primăvară

Tu știi să cuprinzi zările în a ta vastă față

Încununată de minune rară...

Și pentru asta eu ți-aș aduce

Ofrande dulci din a mea palmă,

Fiindcă mă îmbrățișezi cu priviri suave

În visul oglindirii mele!

Tu ești Primăvara mărgelată,

De cuvinte îmbrăcată

Tu dai florilor putere ce-mi vindecă rănile mele

Sunt o candelă aprinsă ce luminează mereu

De aceea nu știu ce este zâmbetul meu

98

Împovărat de griji ce mă doboară

Cărora tu le găsești soluția necesară.

Tu ești lumină, zâmbet și culoare

Ascultă-mi tăcerea...

Natura ai clădit-o din candoare

Ea este leagănul speranței nemuritoare!

GURĂU Domnica

Clasa: a IX-a B

Liceul Tehnologic Cajvana, jud. Suceava

Profesor îndrumător: DRĂGHICI Viorica

Copilăria, dar din cer

Destinul omului, hărăzit de Dumnezeu, nu se împlineşte fără lumina visurilor

copilăriei. Copilăria este ca germenele seminţei de iarbă, care ajutată de elementele

universului pentru a prinde viaţă, devine, pe rând, iarbă, floare sau mireasmă. Ajuto-

rul pe care picăturile de lumină îl dau ierbii, influenţa lunii pline în încolţirea semin-

ţelor de iarbă, flori şi plante ne induc ideea de părinte. În perioada de formare a per-

sonalităţii, părinţii, pentru copil, sunt ceia ce pentru iarbă sunt „picături de cer”, lumi-

na dătătoare de viaţă.

A fi copil înseamnă a păstra bucuria, ingenuitatea şi puritatea privirii cu care în-

cerci să cuprinzi lumea, iar această cuprindere este specifică tuturor vârstelor. Pentru

un copil, lumea, familia în care ia fiinţă este un loc magic, care se construieşte în

jurul propriei persoane. Prezenţa părinţilor în viaţa copiilor este menită să ofere liniş-

te, mângâiere şi echilibru aşa cum pământul, soarele şi luna îi asigură existenţa, con-

tinuitatea, infinitul. Lumina lunii, după cum susţin credinţele populare, are efect asu-

pra creşterii plantelor, anumite faze ale lunii fiind propice însămânţărilor. Părinţii, în

mod special mama, sunt pentru copil prima oglindă vie. Comportamentul mamei,

preocupările şi părerile sale, aprecierile şi suportul moral oferit copilului formează

caracterul şi personalitatea acestuia din primii ani de viaţă. Dragostea părinţilor, ce

veghează şi ocroteşte pruncul, îl face să crească armonios şi să-şi formeze o părere

pozitivă despre el şi despre lumea ce urmează să o cerceteze şi să o cunoască .

„Ceasul sorocului” poate fi privit ca momentul concepţiei, momentul când din

99

sămânţa inertă începe existenţa ulterioară, a florilor, a ierbii ce mângâie paşii omului

căutător, a copilului visător, gata să parcurgă drumul destinului.

Educaţia părinţilor se „furişează” în „grădina” sufletului inocent de copil, ca nişte

„picuri de lună”, învăţămintele părinteşti sunt primite cu uşurinţă şi urmate cu sfinţe-

nie, învăluind întreaga fiinţă a omului în formare. Experienţa, cunoaşterea, răbdarea

şi dragostea sunt virtuţi care „strecurându-se” de la părinte la copil, formează o rela-

ţie similară cu apropierea pământului de plante prin „rădăcini”, armonie prin care se

menţine viaţa plantelor şi a oamenilor. Pentru că educaţia este arta formării omului

de mâine, părinţii nu pot fi oameni ai trecutului, ancoraţi în formule, ci trebuie să

meargă pe cale împreună cu copiii lor, îndrumându-le paşii. Ei au datoria de a le for-

ma copiilor conştiinţa, caracterul, voinţa, să le construiască personalitatea dotată cu

sens critic pentru a fi capabili să aleagă liber binele, să fie responsabili şi deschişi cu

generozitate slujirii celorlalţi, angajaţi în realizarea planului lui Dumnezeu în viaţa

lor.

Pentru a-şi putea îndeplini misiunea încredinţată lor de Creator, părinţii - aseme-

nea bobului de grâu, pierzându-şi viaţa lor trebuie să o trăiască pe cea a fiilor lor,

aceasta fiind expresia cea mai înaltă a iubirii. Prin jertfa lor, părinţii vor forma oa-

meni de caracter, care posedă o comoară inestimabilă - politeţea sufletului, datorată

creşterii interioare, care valorează mai mult decât frumuseţea exterioară. Asemenea

grădinarului ce se ocupă de fiecare sămânţă în mod diferit, în funcţie de factorii nece-

sari încolţirii ei, creşterii şi dezvoltării viitoarei plante, părintele trebuie să se ocupe

de educarea fiecărui copil, în mod diferit, căutând în inima lui punctul accesibil bine-

lui, pentru că educaţia este o lucrare a credinţei şi a inimii.

Cea mai eficientă metodă de educare este aceea de a face noi înşine ceea ce-i în-

văţăm pe alţii. Marele secret constă în faptul că educaţia nu e doar cuvânt, sfat, po-

runcă, ci exemplu, ambient, climat de afecţiune, precum şi căutarea şi dezvoltarea

raporturilor simple, imediate şi iubitoare, care trăiesc într-o familie plină de iubire şi

credinţă. Evoluţia şi dezvoltarea unui copil depind în mare măsură de educaţia primi-

tă, de un mediu familial stabil, cald şi securizant, dar, în egală masură, depind şi de

limite, de reguli şi de un cadru bine stabilit, în care autoritatea parentală vine în defa-

voarea anarhiei, reducând riscul de instalare a confuziei şi haosului din viaţa copilu-

lui.

Marele moment al educării este copilăria, căreia îi sunt specifice timpul încrede-

rii, al docilităţii, al formării primelor deprinderi, timpul liber fericit, timpul în care se

imprimă amintiri de neşters, timpul în care se asimilează tradiţiile familiei, ce devin

viaţă în persoana care se formează.

Prin urmare, autoritatea parentală implică definirea şi fixarea unor reguli şi limite

corespunzătoare fiecărei etape de vârstă a copilului. Ea îl ajută pe copil să-şi găsească

rolul în familie şi să deosebească între ce este permis şi ce nu este permis, şi mai ales

100

de ce? Forma de autoritate manifestată fată de copil îl pune faţă în faţă cu nuanţele

cuvintelor „teama, respect şi iubire”.Respectul hrăneşte evoluţia copilului, teama o

inhibă. Autoritatea înseamnă disciplinare, ea serveşte dezvoltării copilului şi, nu de

puţine ori, ea presupune a şti în ce fel să spui „NU!” unui copil. Copiii au nevoie de

părinţi care să le arate autoritate, pentru că aceasta îi ajută pe ei să se simtă în sigu-

ranţă şi protejaţi de cineva care ştie ce face şi ce vrea. Este important ca această atitu-

dine de autoritate să fie dublată de respectul şi iubirea arătate unui copil.

Copilul nu este chemat să urmeze în viaţă un drum de la sine înţeles, ci să îşi alea-

gă propriul lui drum din multitudinea de posibilităţi alternative ce i se oferă. De alt-

fel, acelaşi lucru sunt chemaţi să îl facă şi cei mari şi dacă aceasta este dificil pentru

ei, pentru cei mici este cu mult mai dificil. Dar pentru a fi ajutaţi şi îndrumaţi de pă-

rinţi este nevoie de iubire şi înţelegere.

Ajunşi adulţi însă, adesea uităm să ne copilărim. În sobrietatea noastră cotidiană,

devenim reci şi distanţi, dar şi neputincioşi în a ne bucura de minunile ce ne încon-

joară. Copii, le vedeam, adulţi, trecem peste ele cu privirea. Dar când reuşim pentru o

clipă să ne bucurăm de graţia unei flori, de gingăşia picăturilor de ploaie sau de stră-

lucirea jucăuşă a razelor soarelui, reflectate într-o privire sau într-un surâs, redevenim

copii,căci descoperim din nou miracolul vieţii.

Aşadar, copilăria nu este numai o vârstă biologică, ci şi o stare de spirit. A fi copil

nu înseamnă neapărat a fi infantil, ci înseamnă a privi lumea cu ochi plini de bucurie

şi de curiozitate faţă de tot ce ne înconjoară, pentru că astfel copilăria „ne luminează”

destinul „toată viaţa.” Un adult de succes înglobează în personalitatea sa atât un copil

care a avut libertatea să experimenteze, cât şi un adolescent care şi-a permis să eşue-

ze, folosind fiecare greşeală pentru a învăţa.

101

MUSTĂCIOSU Adrian

Clasa:a IX-a

Liceul Pedagogic „Mircea Scarlat” Alexandria, jud. Teleorman

Profesor îndrumător: TOPOLOGEANU Ioana

Visul stins

Motto: „Vom visa un vis ferice…”(M. Eminescu)

De mult aștepți și visezi

Ca un înger luminat

Să coboare chiar din ceruri

Pentru visu-ți ferecat

El îţi va arăta calea

Ce trebuie s-o urmezi

Ca să îţi împlinești visul

La care demult visezi

Visul tău cel ferecat

Cu o cheie-l vei deschide

Și din inim-o ieși

Ceva ce nu poți cuprinde

Sufletu-ți e plin de jale

Și aștepți să-ți iasă-n cale

O culoare greu distinsă

Cu-n vis și-o dorință stinsă

102

ZAMFIR Florina Alexandra

Clasa:a IX-a



Dacă nu eşti tu, nimic nu e

Motto:,,Nu ştiu dacă ţi-ai dat vreodată seama că, orice s-ar

întâmpla, nu te poţi despărţi de fiinţa iubită, că eşti legat de

ea până la moarte, în sensul concret al cuvântului.”

Cad picuri de ploaie în suflete

Pe fereastra cea mare te zăresc, iubire,

Iar tu te gândeşti doar la mine

Tu eşti singurul care în viaţă mă mai ţine!

Cad picuri de ploaie în suflete

Dar, te rog, nu uita

Că mi-ai fost şi luna şi soarele

Chiar şi stelele strălucesc pentru fiinţa ta.


Aş vrea să te văd în braţele meu întors

Zi de zi, oră de oră, eu mă gândesc la tine

Stelele cad fără rost, le-am spus că nu te-ai mai întors.


Aş vrea să fac ceva pentru a ne fi mai bine

Timpul cât aş da şi cât aş vrea să-l opresc

Să-mi spui din nou ,,Te iubesc”.

Tu eşti singurul care în viaţă mă mai ţine

Trăiesc mereu cu speranţa că va fi bine

Dar nu ştiu unde să caut, nu ştiu unde ai putea fi

Cred că ai fugit în nişte braţe pustii.

103

Tu eşti singurul care în viaţă mă mai ţine



Cad picuri de ploaie în suflete.

CIOBANU Oana Alexandra

Clasa:a IX-a



Timpul trecător

Motto: ,,Idealurile sunt ca stelele: s-ar putea să nu

le atingem, dar ne pot călăuzi în viaţă.”

Timpul trece, timpul vine

Gândul meu e doar la tine

Timpul trece ca şi vântul

Şi rămâne doar pământul

Pustiit şi necăjit

Toţi cei dragi l-au părăsit

Pentru alte plaiuri noi

Cunoscute doar de voi

Fără glas şi fără viaţă

A rămas numai speranţă

Dar noi ştim şi-aşa rămâne

Timpul trece, timpul vine

Gândul meu e doar la tine.

104

MUSTAŢĂ Andreea-Monica

Clasa:a IX-a



Ai venit

Motto: ,,În natura nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă. Totul se transformă. ”

De prin ianuarie noi pe tine te cerşim

Un strop ce ne îndeamnă la visare

Tu! Pe tine vrem să te întâlnim!

O mititică rază de soare...

Cu lumină şi iubire ne dezlegi

S-alungi a noastre patimi,

Tu! Glob de aur! Rege între regi

De fericire noi stropim cu lacrimi...

105

IRIMIA Cătălin

Clasa: a X-a

Liceul Tehnologic „Brătianu”, Drăgăşani, Județul: Vâlcea.

Profesor îndrumător: BOROŞANU Anca

Anii dragostei

Motto: „Iubirea este singurul lucru care leagă tre-

cutul de viitor prin lanţul prezentului.”

Anii de liceu au venit,

N-a trecut mult timp

Şi m-am îndrăgostit.

Emoţii, tristeţi, vise, bucurii,

Cu tine le împart.

Zi de zi secrete, întâlniri,

Când te văd, mă înroşesc.

Mă rătăcesc

Cu o floare în mână

Şi cu un sărut,

m-aştepţi şi-mi spui că sunt perfect.

Păşesc agale cu tine de mână

Şi-mi şopteşti că pentru tine

Sunt un rege.

Sunt luna, iar tu soarele şi cerul.

Tot ce-ţi doreşti aduce cavalerul,

Dorinţa ta e faptă pentru mine

Rămâi, nu mai pleca,

Tu, pururea.

106

TONCEA Victor

Clasa: a X-a

Liceul Tehnologic „Brătianu”, Drăgăşani, Județul: Vâlcea.

Profesor îndrumător: BOROŞANU Anca

Timpul

Motto: „Doar timpul ne urmăreşte şi nu ne iartă.”

Chiar din naştere mi-a fost ursit

Orişiunde să fiu urmărit,

Pas cu pas,

Şi ceas de ceas,

Păşeşte în urma,

Înaintea mea

Şi odată cu mine.

Cel ce roade tot şi toate,

Păsări, fiare, nestemate,

Roade fierul,

Muşcă oţelul,

Macină şi piatra tare,

Contra lui nu ai scăpare.

Şi acestea fiind spuse,

Peste toate timp trecuse.

O fi bine, n-o fi rău,

Eu nu mă joc de-a Dumnezeu,

Mi-a fost dat să îl trăiesc,

Şi nici gând să-l ocolesc,

Nu pot întârzia cu nicio faptă,

Căci el e timpul, nu ne-aşteaptă.

107

CIOLACU Nina-Maria-Adelina

Clasa: a X-a

Liceul Tehnologic Oltchim Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Profesor îndrumător: DRĂGHICI Elena

Vocea gării

Motto: „Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi lăsasem în lume odaia.”

Puseseră la pământ gara, cărămidă după cărămidă, şină după şină,

Oamenii trăiau acum în era vitezei şi gările, cică, ar încetini ritmul

Trenurile, confuze, se găseau pe o linie frântă şi se gândeau, dacă nu

cumva, trebuie să tragă pe linia moartă

Rămăsese doar o voce care anunţa cu precizie, cu foarte mare precizie

sosirea, direcţia şi destinaţia următorului tren;

Nu ştiau de unde s-o ia ca s-o aducă la tăcere

- Vocea ascuţită ar fi venit din pământ şi din stele-

108

CĂLINA Elena

Clasa: a XII-a

Liceul Tehnologic de Turism Călimănești, jud. Vâlcea

Profesor îndrumător: OLARIU Mariana Mirela

Frământări…

Nu știu… dar voi continua să caut… Întrebările și răspunsurile curg necontenit

dintr-un imens abis, tulburându-mi liniștea… „Ce sunt eu? Care este misiunea mea?

De unde vin și încotro mă îndrept? Ce primesc? Dar ce ofer lumii în schimb?...” Îmi

va fi oare dat să deslușesc vreodată acest secret mistuitor al existenței mele? Cert este

că, undeva, într-un ungher al universului, toate aceste întrebări își găsesc răspunsul,

căci nimic din lumea asta nu va rămâne nelămurit. Neputincioasă, caut ieșirea din

înfundătură… mă simt o clipă deșarta ce va reintra în curând în chaos, părticică dintr-

un Timp nesfârșit, un element vremelnic din infinita Eternitate, o adiere a Universu-

lui, o frunză desprinsă de pe creanga lumii, ce rătăcește purtată de vânt pe marea ce-

rului, tresărind la atingerea câte unui val liniștit și răcoros al înserării, înaintând ne-

stingherită până departe, departe, departe, până ce umbra sa nu se mai zărește...

Astrul zilei mele răsare îndrăzneț sub geana zorilor aurii și înaintează spre

miliardele de stele, se aruncă în marele vârtej galactic, unde speră să-și găsească îm-

plinirea... Așa să fie oare? Aici se vor sfârși frământările unui suflet însetat de răs-

punsuri?... Niciun semn... Tăcerea apăsătoare mă doare din ce în ce mai tare!

Cu orgoliul rănit, rușinată de neputința mea, îmi îndrept gândurile către o altă

direcție, iar atmosfera prietenoasă, liniștită și profundă mă copleșește... Suntem doar

noi: eu și Universul... Verdele crud al peisajului paradisiac îmi invadează privirea, iar

miresmele de liliac înflorit îmi mângâie simțurile...; fiecare fir de iarbă ce-mi atinge

glezna, fiecare norișor ce-mi zâmbește din înaltul albastru, fiecare rază strălucitoare a

astrului diurn ce încălzește lutul înfierbântat, fiecare spic de grâu ce-și îndreaptă în-

crezător privirea spre cer... toate mă-mbrățișează...;firele de vânt ce se plimbă prin

părul meu sunt mângâierea divină, amintindu-mi că toate frumusețile acestea sunt

create pentru mine, iar mie nu-mi rămâne decât să mă bucur de ele, să le ocrotesc și

să le sporesc, pentru ca popasul meu pe pământ să fie plăcut. Izvorul ce scurge tângu-

itor spre vale îmi șoptește în taină să nu-mi risipesc tinerețea cu întrebări al căror

109

răspuns mi-l va oferi însăși existența mea; mă îndeamnă să nu-mi irosesc înțelepciu-

nea, căci anii trec într-un vârtej amețitor, iar eu rămân același călător fără țintă, rătă-

cind, pe rând, în câte un peron al Universului, contemplându-i splendoarea.... Mă-

ndeamnă să ies din tăcuta visare și să nu mă-ncăpățânez să mă avânt pe cărări cu spe-

ranțe neatinse încă, ci să mă grăbesc să gust din frumusețea lumii, eliberându-mi ast-

fel gândurile de povara căutării.

Îmi e rușine că n-am văzut toate acestea până acum și, mai mult, că n-am știut

să mulțumesc Cerului pentru ele... Cum tocmai eu, ființă rațională cu existență efe-

meră, mă zbat, cugetând zi și noapte, să înțeleg... NIMIC. Când voi înțelege că min-

tea mea nu poate scruta nemărginitul sau că ochiul meu nu poate pătrunde cele mai

obscure spații ale lumii?

111

SECŢIUNEA

CREAŢIE LITERARĂ

GIMNAZIU

113

Premiul I - gimnaziu

PALADE Cătălin Iulian

Clasa a VIII-a B

Colegiul Național „Costache Negri”, Galați


Copilăria, anotimp uitat

Motto: „Mi-am petrecut pașii pe alei prăfuite/

Cernându-mi clipele într-un adânc mister.”

Frunza desprinsă din copacul veșniciei

A căzut acoperindu-mi anii copilăriei

Toamnă după toamnă, singură în stradă

Te-ai topit în haos, pământ și zăpadă.

Nostalgici ochii-i caută podoaba aurie

Abia o zărește ascunsă de mantia-i cenușie

Și-o lacrimă fierbinte îi cade pe obraz

Amestec de culoare, plâns trist de bun rămas.

Uitată de timp, o vezi cum te privește

Cu glas muribund abia îți șoptește.

Flutură în vânt, se pierde în zare

Nu-i pasă naturii că sufletu-i moare.

Din drumul spre iad, te îndrepți către rai

Viața-ți atârnă de un fir de pai

Tu, anotimp al viselor uitate

Dă-i suflet veșnic frunzei uitate!

114

Ondină

Sirenă,

Văpaie-n privire și fulgere-n trenă

Sclipiri de cristale și gând de narval

Abisal.

Regină,

Dulceață-n privire și minte haină

Cu coadă de pește și corp de coral

Boreal.

Himeră,

Făptură de fum de pe coasta sumară

Stă singură-n stâncă cu corpul hibrid

Translucid.

Confesiune

M-am afundat în oceanul timpului

Legându-mi anii în sfori întortocheate

Mi-am petrecut pașii pe alei prăfuite

Cernându-mi clipele într-un adânc mister.

Am simțit și soare, și nori, și ceață

Și lumini ascunse în a copacilor scoarță

Am hoinărit ca pasărea stingheră-n lume

Și lumea nu mi-a fost pe înțeles.

Mi-am adunat cu ochii de mătase

Imagini albe, imagini negre, enigmatică arhivă,

Mi-am aprins în suflet mângâiere

Ca soarele ce-n ape s-a răsfrânt.

Am stabilit hotare de maidan

Adunând flori roșii din câmpul înverzit.

Am strâns podoaba veșnică a vieții

Și am frânt-o într-o feerie cu straniu sens.

115

Vis

Am întins mâna stângă

și am început să mângâi, cu vârful degetelor,

Polul Nord

Care stătea încremenit în fața mea

Implorându-mi căldura.

În cealaltă mână

țineam în palmă nestemata pământului,

Soarele,

Știam că trebuie să-i mulțumesc

Pentru viața mea.

În liniștea nopții,

Caut singura lumină a întunericului,

Luna –

Îmi făcea ștrengărește cu ochiul,

O voi vizita cândva...

Cu ochii închiși,

Am strâns, la piept, cu toată puterea

Planeta

Îi simțeam inima bătând

Alături de a mea.

Mă las sedus de vis,

Îmi pun aripi și zbor

Prin univers

Cărările-s nemărginite,

Iar drumul, infinit

116

Premiul al II-lea – gimnaziu

ENACHE Andra-Elena,

Clasa a VII-a

Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie Sud

Prof. îndrumător: TRANDAFIR Luminiţa

Aritmetică

Am început să număr, odată cu primele raze, toţi ghioceii dăruiţi ori primiţi, toţi

cocorii care vin şi care vor pleca cu bruma pe aripi spre a veni din nou spre altă pri-

măvară.

Număr odată cu mugurii sevele de alb ce urcă în ochiuri de verde crud, număr

cum se bolteşte pădurea din lumină de zăpadă în lumini de frunze şi flori.

Număr triluri de ciocârlie ridicate spre înalt, vântul numără şi el alături de mine

spicele pline de rod, numără culorile modelate în lanuri de flori de maci şi neghină.

Numărăm împreună, în lumina gândurilor cum auresc stropii de soare sub dulcea şi

blânda bogăţie a verii calde şi senine.

Numărăm valuri sparte la maluri de arşiţe dogorâtoare, meduze pâcloase lenevind

în ochiuri neaşteptat de calde.

Numărăm codrii ce încheagă zarea peste lutul primordial şi furtunile care se prefi-

gurează să-l apese, despuind rădăcinile acoperite de frunze.

Număr de una singură ecouri cu plete de amurg izvorâte din vaietul luminii coap-

te de toamnă.

Număr împreună cu vântul roadele rotunde ale pământului, germinaţia călită pe

trup de ogoare, culorile izvorâte pieziş din fructe, legume, din strat labirintic de vege-

taţie ajunsă la pârg, văile şi luncile roditoare, înfăşate în nedesluşite universuri de

bogăţie, pierdute şi regăsite an de an, ţărână transformată în frânturi dulci, parfumate,

bogate, îmbietoare, dătătoare de viaţă.

Număr răsuflări ameninţătoare de crivăţ ce sparge înfricoşătoare valuri de ţărmuri

îngheţate. Număr steluţe căzând din înalturi, prăvălite peste oraşe şi sate înmărmurite

în tăcere şi nemişcare.

Albul a înghiţit depărtări şi aproprieri, frigul a ţesut plase de neînchipuit pe gea-

muri şi a încremenit valuri, plante, figuri mitice pe copaci şi statui.

Număr răsuflări aburinde de copii ieşiţi să se ia la întrecere cu gerul, plutind peste

nămeţi, bucuroşi de clipa prezentă, dar visând şi la clipa călduţă de vară, la cea toro-

pită din inima verii şi la cea coaptă şi rotundă din miez de septembrie, într-o horă

neîntreruptă şi mereu repetată a aritmeticii anotimpurilor copilăriei mele senine.

117

Esenţa naturii

Vântul spulberă iarba uscată în toamnă,

Pământu-şi pregăteşte avid germinația.

Mugurii erup - ţărâna se urcă-n ramuri,

universul trăieşte intens animaţia…

Nedesluşit zăpada se joacă prin frunziş,

iar iarba se strecoară prin stratul labirintic.

Culorile în cântec îşi reclădesc pieziş

coloane infinite de flori, spre cerul mitic…

Petale pe fața soarelui îmbracă zarea

şi se preling izvoare din văile ascunse.

Culorile-şi iau zborul ca să atingă marea,

lumina tainic creşte prin nepătrunse unghiuri.

Fiorul renaşte…

Şoaptele mării

Stau în acelaşi loc, astăzi ca şi ieri şi alaltăieri,

Pe ţărmul uitat,

Ascult cu inima deschisă şoaptele mării.

Ce spune marea?

Ieri zicea:

,,Din mine s-a născut iubirea!”

Iar spuma albă se înfioră

Sărutând gleznele stâncilor.

Astăzi i-am auzit iar şoapta

,,Din mine s-a născut iubirea!”

Iar pescăruşii îşi opreau frânt zborul

Căutând în adâncurile tăcerii

Cuvintele rămase risipite

Pe flori neştiute de corali.

Ieri, ca şi azi

Stropii de spumă se înfioară

În sărutul cast al stâncilor,

Pescăruşii îşi destramă ţipătul

Căutând dragostea în imensitatea apelor…

Iar marea spune

,,Din mine s-a născut dragostea!...”

118

Tablou inefabil

Patria mea e un întreg de şoapte,

Pe care le aud seara,

Cu care mă trezesc dimineaţa,

Pe care la îngân peste zi,

Care îmi leagănă visele,

Iar apoi, o iau de la început,

Zi de zi.

Mă uit în ochiul de Mare Albastră

Deschisă spre lume ca o fereastră.

Mă uit cu uimire la ţara mea dragă

Şi-n ochii mei un tablou se încheagă.

Tablou colorat de cei dinainte

Pe care mi-e greu să-l descriu în cuvinte.

Tablou minunat şi măreţ

Ce pentru mine nu are preţ.

Culoarea copilăriei mele,

Suavă, prelungă până la stele…

Cu raze de soare îţi soarbe splendoarea

Cu Dunărea, munţii şi marea.

Tărâm de vis

Ape ce susură uşor,

Murmur de dragoste, dor,

Cer ce priveşte senin

Valul de vaiete plin…

Soare ce mângâie blând,

Mii de scântei aprinzând…

Brazi ce ajung în înalt

Cu trupul sculptat în bazalt…

Holde cu spicele grele,

Cu boabele prinse de ele,

Oraşe şi drumuri şi case

Şi feţe de oameni sfioase…

Privesc ca la o cunună

La ţara veche, străbună.

Cunună de ape, de văi şi coline,

De munţi înalţi cu creste senine.

119

Culorile inimii mele albastre,

Esenţe de cer şi de astre,

Sărută pământul străbun,

Cu patos şi c-un dor nebun…

Premiul al III-lea - gimnaziu

NĂSTASE Georgiana

Clasa a VII-a B

Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui

Profesor îndrumător: NICOLAE Lucian

Pronume false

Moto: „Alice avea probleme grave cu cuvintele.”

Eu m-am păcălit în multe gări

Am așteptat exact ceea ce nu trebuia.

Tu ai făcut alte asocieri

Văzute de tine sau văzute de alții la tine.

Din mine a ieșit ceva care adulmeca autenticul

Pe tine te-a sărit sau poate nu erai tu.

Nu vom înțelege cum putem face teatru fluid fără să ne unim.

O vocabulă e ocupată construind pe altele, un dulgher creând

recuzită pentru o piesă de teatru.

Lucrul de mână devine real, iar tot ce nu e real devine piesă.

Și în joc cuvintele încep să ne șoptească o permutare pe care

n-o prevăzusem

Curios, cum eu și tu, actori ai cuvintelor, creștem un alt corp

când ne vorbim rolul.

Ca un sufleor care trăiește sub scenă și recită ceea ce noi ju-

căm.

Și noi, falși în unire, avem senzația că podeaua se năruia.

120

Ignoranţă

Motto: „Aveți aici ceva de mâncare ?” (Ev. Luca 24,41)

Autorii pe care nu i-ai citit

Pregătesc masa la foc deschis, chiar în grădina ta.

Au făcut coifuri din foi și origami din coperți.

În frac și togă, o să-ți bântuie sațiul.

Nu o să fie fi vexați, ci doar vor întreba dacă ai ceva de mâncare.

Le vei da un singur pahar cu apă, și nu-ți vei pierde mântuirea.

Dar în oglinda lichidului te vei vedea doar pe tine,

Și nimic altceva până la fundul vasului.

În spatele pleoapelor

Motto : „Vise plăcute!”

În interiorul copacului – stele, imagini și fire electrice ce desenează fâșii

de fulger.

În mijloc, caractere care se leagănă pe un nor ce nu se mișcă.

Mânuța copilului adie în jurul luminilor, fără a le aprinde.

În fața sobei, el spune, în genunchi, o mică rugăciune.

Iar în întuneric, unde toți continuă aceeași mișcare de rotație – fără ca

amețeala ta să fie de vină –

Eu înalț deltaplanul cu mătasea capului.

La anti-zenit, patul alunecă pe cărarea ce duce la acoperiș.

Iar capul, zâmbind de acest vis, e plin de planuri și larmă.

Copii, nu încercați așa ceva acasă.

121

STOIAN Alexandru (mențiune)

Clasa a VIII-a A

Școala Gimnazială „Anton Pann” Craiova

Profesor îndrumător: STOICA Mirela

Floare de măr

Motto: ,,Literatura este oglinda vieţii.” (Garabet Ibrăileanu)

Nenăscută speranţa

Şi viu e păcatul

Alb şi roz, pământul şi veacul

Viitor şi trecut, prezent e ceasul

Suflului vieţii ai oferit leacul.

Un cântec de primăvară!

Desface soarele iară,

Totul înfloreşte!

Soarele când zâmbeşte.

Vis de martie

Motto: ,,Literatura este oglinda vieţii.” (Garabet Ibrăileanu)

Zâmbet de fluture în raza de soare,

Petele albe plutesc, e-o încântare

Vântul îmi şopteşte blând prin păr bălai,

Zumzetul de-albine coboară în alai.

O lalea sclipeşte-n rubine măreţe,

Liliacul parcă spune o poveste.

Alergând, prin gânduri, o secundă-mi trece

Plăcut şi rapid un vis se petrece.

Un albastru cald şi senin fior

Răspândeşte-n diamante un dulce dor.

Iată vine, trece, este o splendoare

Parfum, floare, zumzet, caldă alinare

122

OSTAFE Simona (mențiune)

Clasa a VII-a

Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni,

Structura: Școala Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia”

Profesor îndrumător: GRĂDINARIU Violeta

Toamna

Peste dealuri ruginite,

Vântul bate-ncetişor,

Aşezând cu mâini trudite

Frunzele într-un covor.

Iar pe cer se-adună norii

Şi aleargă peste sat,

Alungând din cuib cocorii

Spre un foc îndepărtat.

În curând ploaia va cerne

Stropii reci peste pământ,

Iar tăcerea se aşterne

Peste tot ca în mormânt.

Toamna-şi plimbă iar pe stradă

Haine sure și pustii,

Scoase, parcă, la paradă

Pentru vârstnici şi copii.

La un geam, doi ochi ca mura,

Trişti privesc în depărtări,

A plecat de mult căldura

Mai departe peste mări!

Şi-a luat cu sine jocuri

Şi atâtea frumuseţi,

A lăsat în vetre focuri

Care ard... şi mari tristeţi...

123

Regăsire

Te regăsesc în tot ce mă-ncojoară...

Te regăsesc la fiecare pas...

Şi regăsirea nu-i deloc uşoară,

Căci tu te-ai dus şi totuşi ai rămas...

Te regăsesc în fiecare floare parfumată,

Ce râde-n soare în margine de drum

Erai şi tu o floare altădată,

O floare dulce c-un bogat parfum.

Te regăsesc în iarbă-nmiresmată

În care zburdă cete de copii

De-o culci în brăzdă, crește mai curată

Ea moare azi… dar mâine va-nverzi.

Te regăsesc în vântul ce adie

În arşiţă toridă de amiaz`,

În clipele grele, negre, de furie

Erai o adiere pe obraz.

Te regăsesc în pasărea ce zboară

Cutezător, mai sus spre înălţimi

Deşi e greu,ea urca, nu coboară

În zbor, înalt, desprinsă de mulţimi.

Tu eşti în lumina care moare

Trecută-n fiecare asfinţit

Te regăsesc… dar inima mă doare

De ce să mori? De ce să ai un sfârşit?!

Nu e o zi. Trec zile după zile

Şi fiecare are un amurg

De ce-i aşa?...Tu nu-ntelegi, copile,

De ce lacrimi grele pe obraji îţi curg?

Da, înţeleg! Şi boarea de lumină

Se-ntinde peste-obrazu-nlăcrimat

Ea moare azi ca mâine să revină

Mai minunată cum a fost odat`!

124

BURLACU Eugen (mențiune)

Clasa: a VII- a

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Străteni

Profesor îndrumător: GABINAT Elena-Luiza

Ceasornic veşnic…

Motto: ,,Viaţa nu este o enigmă ce trebuie dezlegată, ci o reali-

tate care trebuie trăită.” (Soren Aabye Kierkegoard)

Vânturi albe de gânduri veştede

Pătrund pe culoarul vechi al casei mele,

Foşnesc şi străbat în mintea-mi răscolind unghere.

E limpede...

Tresar şi-mi descopăr menirea

În lumea de spumă şi abur

Veşnicia mi-e atât de aproape!

Mi-e inima palidă luminând în noapte.

E-o şansă ce-o am străbătând doar inversul,

E-o ancoră dominând universal,

Picur de lacrimă mărunt

Strop de ploaie ce sunt…

Doar în trecut…

Motto: ,,Toţi suntem precum scoicile, nu trăim în mare,

dar scoatem sute de perle.” (Cristina Valcu)

Alerg pe frunze fragede de primăvară,

Caut în zare lumina cea albă

Bătut sunt de raze, zdrobit sunt de soare

Aştept în tăcere un zgomot în vis,

Vorbă măruntă e smulsă din abis

E satul cel veşnic, iubit şi dorit,

E locul din munte unde-am copilărit

Frunze şi rouă, pace şi zâmbet.

Culori şi mirosuri, iubire şi drag

Pătrund în străfundu-mi sufletului ascuns

Taina naturii... e veşnic tăria

Fiind totdeauna mister nepătruns.

125

Pînzariu Sebastian (mențiune)

Clasa a VII-a C

Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi

Profesor îndrumător: ANTONESCU Cătălina

În ograda copilăriei

Miauuu...Cuuucuuriguu… cip,cip,cip… Ham,ham… cam asta se poate auzi în

ograda bunicilor mei. Spun bunicilor şi nu copilăriei, pentru că încă sunt copil, un

copil mai mare, dar copil...

Bătrânul tei de deasupra fântânii îşi leagănă încet crengile în răcoarea dimineţii,

aşteptând-o pe bunica să-l dezmierde cu glasul ei blajin pe care orice bunică îl are.

Fântâna seculară, săpată de străbunicu’, cu capacele ei putrede care scârţâie la orice

boare de vânt, cu cana veche de tablă ca străjer, clipoceşte adormită de foşnitul teiu-

lui.

Pisica vărgată, preferata bunicii, îşi spală pisiceşte puii de trei săptămâni, sub

privirea resemnată a lui Rover, ciobănescul pe post de santinelă a micii cetăţui cu

gard bătrân de scânduri.

Moţata îşi conduce puii în prima lor explorare a ogrăzii. Probabil ca v-aţi dat

seama cine e moţata… dacă nu, o să aflaţi acum: găina coafată cochet cu „părul” ei

roşcat. Puii privesc miraţi la colosalul cireş, gustă strâmbându-se la tot ce le pică îna-

inte.

Şi acum casa… cu varul alb scorojit pe pereţii cu ferestre mici. În ferestre, lalele

proaspete, în ulcele de lut, dau culoare albului prea monoton, în contrast cu lumea

colorată din restul curţii.

Scâârţţ!... Se aude uşa la grajd, făcând loc bunicului, cu găleata goală în mână, să

intre ca să mulgă vaca bălţată ce împarte grajdul cu cei doi cai bucovineni, mândria

bunicului.

Livada!...Tânăra livadă!... Bineînţeles, nu e prima, fiindcă cea bătrână a ieșit la

pensie şi a trebuit să fie tăiată,dar și aceasta, ca și cealaltă, atrage popoare de gâze

zumzăitoare, mai ales că e imperiul stupilor de albine...

În lanul de lucernă, stingheri, stau, cu sufletul la gură, singurii supraviețuitori ai

apocalipsei livezii:un măr şi un nuc. În jurul lor, iarba verde, înaltă, te îmbie la un

somn adânc de după-amiază.

Să mergem mai departe. Am ieşit pe poarta din spate şi am ajuns la micul pârâ-

iaş, unde mi-am încercat abilităţile de constructor prin trei diguri din pietre care, cu

timpul, s-au transformat în mici cascade şi un iaz mai mititel cu peştişori pe măsura

lui.

Sâsâind, un şarpe de apă se furişează spre o broască grăsuţă. Hap! Şi broasca se

face cu un tatuaj roşu pe spate. De cealaltă parte a pârâului, eu mă pregăteam să sar.

126

Cu piciorul în aer, cercetez terenul pe care se presupunea că trebuia să ajung. În câte-

va secunde, nu s-a mai presupus nimic,pentru că nu aveam altă variantă decât să sar

fix pe şarpe. Speriat, am urcat înapoi şi am fugit trecând pârâul pe altă parte şi m-am

dus sub nuc să-mi trag sufletul.

A venit şi momentul să plec… Am deschis poarta- excavator, aşa cum o numesc

copiii din sat, pentru că este atât de lăsată încât sapă centimetru cu centimetru ori de

câte ori este folosită.

Copilăria!...Ce tărâm minunat!

Satul meu natal

Privind prin arămiul acestor zile de toamnă, ochii mi s-au oprit asupra unui copac

semeţ, printre ale cărui crengi se ascundea o panglică albastră de cer. Şi, oprind şirul

gândurilor mele, am admirat rădăcinile groase ce se zăreau la suprafaţa solului şi

fixau acest copac puternic.

M-am minunat şi m-am întrebat de ce oare în locul acesta a trebuit să crească şi

nu altundeva pe pământ. Şi-am înţeles... Era vorba despre rădăcini, despre locul na-

tal, acel loc de unde ne luăm seva dătătoare de viaţă fiecare dintre noi!

Şi, deodată, dintr-o simplă panglică albastră, cupola cerului s-a aprins de lumină

şi, ca dintr-o baghetă magică a unui vrăjitor, a început să mi se deruleze în minte

imaginea leagănului meu, a rădăcinilor mele, imaginea satului meu natal.

Locul în care ne păstrăm identitatea, tradiţiile, locul în care ţesem cele mai fru-

moase vise, aşa cum mă învăţa bunica!

Întotdeauna am simţit o emoţie aparte când, cu respect, pronunţam numele satu-

lui meu, „Movila Miresii”. Vedeţi, chiar numele său e plin de poezie!

De când eram micuţă, bunica îmi tot repeta că, oriunde mă vor conduce paşii, să

nu uit niciodată locul naşterii mele, pentru că nicăieri viaţa nu e mai frumoasă ca

acasă, în culoarea aceea simplă a zorilor de la ţară! Şi că, de câte ori îmi va fi greu,

asemenea unei păsări rănite ce se întoarce la cuib, eu să mă întorc acasă, în satul meu,

iar rănile se vor vindeca de fiecare dată.

Voi păstra în suflet cuvintele bunicii mele şi, poate, peste ani, când voi fi mare,

voi înţelege adevărata dimensiune a lor. Am învăţat la ora de religie, că rugăciunea

este respiraţia sufletului şi, tot aşa, asemenea unei rugăciuni binefăcătoare, omul are

nevoie să nu-şi uite rădăcinile din care s-a hrănit şi crescut, adică satul său.

127

AILOAEI Cristina, (mențiune)

Clasa a VIII-a

Școala Gimnazială ,,Elena Rareș” - Botoșani

Profesor îndrumător: CIOBÎCĂ Cezar F.

Creaţia

Moto: ,,Destinul omului este creația.” ( Lucian Blaga)

Dimineaţă…

Visele mi se răsfiră…

Din suflet îmi răsar

puzderie de cuvinte…

Învăluită de-al lor har,

mă prind în hora sensurilor,

a creației…

Nici o clipă nu mi-e teamă

c-o să rămân fără suflare…

Ce m-aș face fără

păpușile cuvintelor?

Pe foile toamnei îmi scriu

gândurile firave…

Buzele mi se usucă

de-atâta poezie…

128

Visul unei nopți de vară

Aveam în mână

un pachet de cărţi

şi două zaruri...

Aveam în mână

copilăria mea…

Încă mai văd

un JOKER şters

rânjind sinistru,

un AS veștejit

și două zaruri pline

cu puncte de suspensie

pe care le-ascundeam mereu

într-un pumn mic de copil

parcă fără noroc…

Eram în pantalonii cu bretele

și-n tenişii fără şireturi,

iar părul meu tuns scurt

flutura a rămas bun…

Caut copilăria-n vis,

în realitate n-o mai găsesc,

iar timpul de la o vreme

creşte altfel…

După fiecare vis de genul ăsta,

iau o gură de agheasmă

și mă uit în fugă în oglindă

și văd dincolo un copil

care parcă seamănă cu mine

încercând să mă atragă

c-un pachet subțire de cărţi

și-o pereche de zaruri…

129

Juravle Florentina (mențiune)

Clasa a VIII-a

Școala:Generală Burla, jud. Suceava

Profesor îndrumător: Coca Leontina-Corina

Vis senin

Motto: ,,Visul ne înalţă către tot ce este mai frumos. ”

Să cadă zâmbete, să picure iubire

Să fie dor şi pace în gândire.

Să învăţăm degrabă ce-i prietenia,

Să piară din vocabular ce-i ironia.

S-avem cu toţii oameni dragi în jur,

Să ştim s-apreciem un suflet bun.

Şi când vreodată viaţa-ţi va întoarce

Spatele prin, nu ştiu ce mijloace,

Să crezi, să speri, să fii un om mai bun,

Să ai un vis senin ,să-ţi vezi de drum...

Copilăria noastră

Motto: ,,Copilăria, singurul paradis pierdut.”

Era senin, era ca-n vis

Priveam cufundată în abis,

Şi totuşi mi-am promis ,

De voi ajunge departe

Nu voi uita,

Acea pagină de carte

Care mi-a luminat viaţa,

Mintea, şi mai ales speranţa.

E trist că suntem mari

Şi plini de ani hoinari,

Uităm să ne-amintim cu drag

Cu ochii trişti,

Ne aşezăm în prag,

Gândim la tot ce-a fost

Găsim cu drag un rost,

Copilăria noastră

Vis… fără speranţă

130

SAMSON Alexandra- Petronela (mențiune)

Clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „I. Gr. Teodorescu”

sat Ruseni, com. Borleşti, jud. Neamţ

Profesor îndrumător: CRACANĂ Emilia

Pasărea

Motto: „O lume-ntregă-nţelegea

Tu nu m-ai înţeles...”

Privesc la geam zâmbind

Cum zboară păsărea;

Ea se apropie şoptind:

,,Tu eşti stăpâna mea.”

Dar eu mă uit neştiutoare

Spunând cu voce tare:

„Nu sunt a ta stăpână,

Frumoasă călătoare!

Tu tre’ să mergi în lung şi-n lat

Pământul să-l străbaţi

Să treci peste un râu şi-un lac

Ca să ajungi la ai tăi fraţi.”

Dar pasărea nu-nţelegea;

Mă privea necontenit

Şi din nou ea a şoptit:

,,Tu…eşti stăpâna mea!”

Pasărea fermecătoare

Mereu la geam a stat

I-am spus să plece peste mare

Dar ea… n-a mai plecat.

131

Dorinţă

Motto: „Cobori în jos, Luceafăr blând...”

E seară şi-i senin… privesc la geam o stea;

Ea străluceşte foarte tare... aş vrea să fie-a mea,

\Să-i citesc seară de seară, să îi spun multe poveşti,

Să adorm cu ea în braţe, să fie a mea în veci.

O! Şi dacă aş putea, aş smulge-o de pe cer,

Aş pune-o pe pătuţ încet şi aş cânta la fluier

Şi i-aş da tot ce ar dori, să fie mulţumită

Căci lângă ea să mor aş vrea cu inima-mplinită...

Dar deodată, sus pe cer, din strălucit ea brusc se-opreşte...

Mă sperii şi încep să strig: „O, stea, hai, străluceşte!

Nu te opri acum, continuă să luminezi

Ca tu în permanenţă calea să mi-o veghezi!

Hai, străluceşte iar, aprinde-te odată

Şi-alină tu durerea mea ce sufletul o poartă

Şi vino, tainic să-ţi şoptesc cuvintele nescrise

Şi poate-ai să-nţelegi că eu trăiesc mai mult în vise...”

Şi steaua-ncepe-a străluci; Luceafăr se numeşte.

Se-apropie apoi de mine, spunându-mi o poveste...

Mă ia în zbor şi îmi şopteşte uşor câte-un vers;

Porni Luceafărul cu mine... Porni în Univers...

132

VINŢELER Anamaria (mențiune)

Clasa a VII-a

Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Câmpia Turzii, Cluj

Profesor îndrumător: PLOSCARIU Alina Aurora

Casa bunicilor...

„În ograda copilăriei,

îndărătul porții, mișcând în lumină,

cu toate că acea poartă de demult s-a scurs în țărână,

viața se cambrează și fornăie.”(Alecu Ivan Ghilia)

Tăcută și nepăsătoare… străbătută de ani și ani, și totuși atât de plină de amintiri.

Toate lucrurile din ograda bunicii îmi amintesc de câte ceva. Îmi amintesc chiar și

acum vocea caldă a bunicii. Părul ei cărunt îi brăzda fața plină de greutățile vieții. Cu

mâinile ei muncite își păstra vechiul obicei de a ne mângâia și a ne spune poveşti

auzite doar de ea.

În curte, mirosul de lavandă și de vanilie te făcea parcă să plutești. Era ca într-un

basm. Orele treceau atât de repede, încât nu știai cât de târziu în noapte este.

La intrarea în casa bunicilor era un hol imens care ducea la unul din dormitoare.

Geamurile uriașe aveau niște perdele dintr-un material lucios, de culoare roșiatică, cu

ușoare tuşe de roz închis. Masa era acoperită cu o dantelă crem, frumos brodată de

către bunica. Nu aveai cum să nu observi colecția impresionantă a bunicii, de obiecte

artizanale sau colecția de ceasuri elvețiene a bunicului. Toate lucrurile din casa buni-

cii te făceau să crezi că ești într-un loc medieval. Soarele puternic inunda toate dor-

mitoarele. În camera bunicii, oglinda sa uriașă era brăzdată de niște fire din mătase.

Era o oglindă specială făcută la comandă din Elveția. Bunicii mele îi plăceau tare

mult lucrurile de genul acesta. Era caracterizată de tot ce semnifica extravagantul, dar

cu un foarte bun gust. Paturile erau acoperite cu aşternuturi din mătase de culoare roz

coral, cu ușoare tonuri de violet. Mobilierul era frumos sculptat în lemn de trandafir.

Covorul persan era pictat în mii și mii de culori, care mai de care mai extravagante,

fiecare parcă încercând să își spună povestea.

Totul era într-un frumos contrast. În dulapul bunicii puteai găsi o uimitoare colec-

ție de rochii, unele colorate, altele monotone. Bunicul, un om respectabil, cu părul

grizonat, era mai mereu îmbrăcat la costum. Era tare glumeț şi sociabil. Puteai să

discuți orice cu el, pentru că el avea răspunsul la orice întrebare. Nu aș putea uita

niciodată aceste lucruri frumoase, care fără să vreau mi se derulează în minte întot-

deauna… Iubiți-vă părinții și bunicii ca să trăiți mai mult, pentru că, până în prezent,

iubirea este sentimentul cel mai puternic pe care îl poate trăi un om, iar, în același

timp, singurul care dă sens vieții.

133

Popescu Mădălina, clasa a VIII-a (mențiune)

Şcoala Urechesti, Vrancea

Profesor îndrumător: MIRON Paula

Iarna Motto: Citind, găsim cuvinte potrivite!

Peste satul amorţit

În paşi repezi a sosit

Iarna geroasă şi grea

Ce bate la uşa mea.

În caleşti cu vijelii,

Vânturi repezi şi zglobii

Ce-mprăştie zăpada grea

Şi-o aruncă-n ţara mea.

Şi în pas vioi cu ea

Soseşte şi vremea mea

Să colind întreg satul

Cu colinda la urat.

Întreg satu-i alarmat,

Zvonindu-se neaşteptat

Sosirea lui Moş Crăciun

Chiar în noaptea de Ajun.

Marea

Când glasul mării-i zgomotos

Iar ea se mişcă chiar frumos

Te fascinează ca-ntr-un vis

Imaginar şi imprecis.

Cu valuri repezi, unduioase

Şi cu mişcări prea graţioase

Atrage cu inima ei

Pe orişicine şi ce vrei.

Te încântă cu privirea

Şi-ţi modelează gândirea

Te face iute s-o iubeşti

Şi cu drag s-o preţuieşti.

134

Popa Andreea, clasa a VII-a (mențiune)

Şcoala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui

Profesor îndrumător: LUPU Elena Zîna

Veșmântul copilăriei mele

E un semn de-ți taie respirația, e o dimineață limpede și lină. Câmpia din fața

casei se scaldă in aburii de rouă. Magnific! Simt cum adierea vântului hoinar îmi

golește sufletul de necazurile adolescenți.

Încet, încet îmi cresc aripi de înger împodobite cu frunze de cireș, aripi care mă

făceau să iubesc... Da, într-adevăr iubesc libertatea care mă lasă să visez. Snopuri de

lumină îmi dezmiardă fața, iar cerul îmi zâmbește. Privesc zările sufocante, iar valuri

de verdeață îmi gâdilă tălpile goale. Cireșul din fața casei este învelit în perfecția

divină a naturii.

De peste dealuri răsar pete de senin, ce aștern povești tăcute în picuri colorați de

viață. Simt cum fâșii de suflet crud îmi răscolesc sufletul și vor să mă înstrăineze de

satul meu natal. Un cânt al vieții pe pământ zboară și odată cu el speranța și visul de

copil.

Totul se clatină de culoare, iar copacii se alină cu văzduhul, apoi își foșnesc ra-

murile în simțire. Mă ascund de mine, de ce voi fi. Copilăria mereu m-a ajutat, dându

-mi speranța de a crede în infinitul vocii mele.

E atâta armonie în acest sfânt locaș, încât pot să-mi ascult ritmul vijelios al sufle-

tului. E o splendoare extraordinară, e, bineînțeles, copilăria. Gândul nu mă mai ține

ostatică în mine și zbor, mă înalț... deschid ochii brusc. Mă aflu în grădina din spatele

casei, pe băncuța unde se adună toate gândurile și emoțiile neînțelese.

Simt cum universul copilăriei îmi mângâie sufletul, purificându-l. Deschid iar

ochii... dar acum, mă aflam deja departe de cadrul tehnic în care stătusem.

Parfum al amintirilor

Timpul... peste tot el este nemuritor și rece, încremenit în uitare. Privind pe

geam, sufletul îmi vibrează de trăiri contradictorii, visând la speranța de a fi din nou

copil...

Privesc zările sufocante și simt cum parfumul amintirilor se scurge peste mine,

peste sufletul meu. Aud neînțelesuri, iar din zările albastre răsar de nicăieri snopuri

de lumină care mă înfășoară ca pe un prunc. Acum nici eu nu știu cine mai sunt... nu

știu cum m-am născut, cum adorm. Simt că sunt un copil, victimă a timpului, a neli-

mitatului, dar nu știu.

Cine sunt eu? Nimeni nu-mi răspunde la această întrebare? Eu, copil sau adoles-

cent? Răspunsurile zac în morminte între gândurile mele... Dar acum ies din marea

de neștiință și mă uit în depărtări cu speranța de a găsi răspunsul. Mă pierd în întune-

135

ric și idealuri, mă ascund de mine, de ce sunt și de ce voi fi. Mă îngrop în neliniște și

epuizată cad în genunchi în fața vieții care se cambrează și fornăie.

Taine ale adâncurilor îmi șoptesc eternitate și îmi conferă încredere, dându-mi

speranța de a crede în infinitul vocii mele.

Inevitabilul e tainic... timpul se desface în mistere, dar simțirea mea din trecut pe

când eram un simplu copil s-a scurs în țărână. Sufletul îmi este plin de trăiri contra-

dictorii... eu, cine sunt eu? Un suflet printre alte milioane de suflete, o stea printre

alte stele.

Mă copilăresc scriind viitorul meu din pulsații ale pământului. Cine sunt eu? Eu

nu exist , sunt doar o umbră, sunt pământ și iarbă... mi-e dor de copilărie și plâng,

căci simt cum mi se întinează sufletul! Aud strigări, aud chemări și simt cum focul

din sufletul meu se stinge, pământul ce mă va înghiți devine apă.

Ion Ionuț Andrei, clasa a VIII-a A

Școala Gimnazială „Anton Pann”, Craiova

Profesor îndrumător: STOICA Mirela

Copilăria

În miezul vieţii s-a cuibărit amintirea, s-a scurs în țărână povestea efemeră a tre-

cătorului, a călătorului în neant. Ca să poți vedea momentele de aur, trebuie să des-

chizi poarta dinspre ograda veche, prăfuită a sufletului. Când o vei deschide vei zări

lumina, căldura, veselia, tumultul grijilor mărunte.

Acolo sunt amintiri ce nu vor putea avea comparaţie cu nimic din ceea ce am

trăit şi vom trăi. Pretutindeni sunt amintirile copilăriei. Bucuria de a retrăi o parte din

ea este imensă şi nespus de așteptată. Odată intraţi în sfera bucuriei şi a melancoliei

totodată, cu greu te poţi desprinde. Ironiile, bucuriile, micile necazuri copilăreşti,

prima încăierare zdravănă şi prima chelfăneală o ţinem minte. De primăvara până

toamna, de iarna până primăvara isprăvile nu mai conteneau. Ce farmec oferă satul

românesc copilăriei! Simţi că eşti ca o pasăre, liber să admiri totul în jur, să cunoşti,

să palpezi natura oricând.

Poţi să furi mirosul florilor de primăvara până toamna târziu. El intră singur şi

prin fereastra deschisă dimineaţa şi îți gâdilă uşor trezirea greoaie cu nesaţ.

Şi păsărelele, acele cântăreţe neobosite ce concerte mai făceau! Le urmăream

neobosiți căţărându-ne după ele prin copaci, le imitam glasul suav cu vocile uneori

groteşti de nereuşite si mai rău le speriam. Prietenii, şcoala, dascălii noștri au rămas

vii în sfera inimii noastre. Ne-au luminat zilele, ne-au deschis uşi neştiute către cu-

noaştere. Dar poate simbolul nostru ca oameni sunt părinţii, acei oameni care ne-au

vegheat şi ne veghează permanent, ca nişte umbre, de cele mai multe ori cu gândul,

136

nu fizic.

Locul pe care îl văd mereu când reintru în lumea jocurilor ludice este ograda

casei în care am crescut. Ca o grădină fermecată din basmele scriitorilor noştri iubiţi,

ea a adăpostit atât de multe, încât dacă aş însufleţi-o cumva ar lua premiul Nobel

pentru cea mai reuşită naraţiune.

Cu toate acestea, viaţa se scurge necruţătoare zi cu zi, minut cu minut, clipă de

clipă. Totul se schimbă zgomotos în jurul nostru, dureros şi tainic.

Dan Diana Alexandra, clasa a VIII-a



Cireșele

Am deschis ochii, stând întinsă pe pătură. Imaginea unei livezi imense mi s-a

arătat. O livada roșie din cauza atâtor cireșe, mare si frumoasă. Cireșele stăteau în

copaci precum niște punctulețe roșii, multe punctulețe, printre care frunzele verzi și

sănătoase ale copacilor se zăreau greu.

Soarele își trimitea razele calde și jucăușe înspre copaci și spre coșurile pline de

sub ei. Lângă fiecare trunchi se aflau câte zece coșuri pline cu cireșe, iar copii fugeau

și se jucau printre ele, furând câte o cireașă din când în când, de poftă, alegându-le pe

cele mari.

Atmosfera unei după amiezi calde și plăcute, împreună cu mirosul parfumat al

florilor și gustul dulce al cireșelor e o amintire frumoasă și veche, pe care aș vrea să o

retrăiesc, deoarece m-am înstrăinat de sat și mi-aș dori ca acea perioadă superbă să

revină.

Câmpian Andrei, clasa a VII-a


Profesor îndrumător: Ploscariu Alina Aurora

Anotimpurile

Motto: Toate anotimpurile au farmecul lor!

Cel mai tânăr anotimp al anului a revenit,

În caleașcă împodobită cu flori trasă de rândunică,

Deasupra norilor plini de vremuri grele,

Primăvara vine sub soarele proaspăt îngălbenit.

Din întunericul iernii lumea s-a trezit,

137

Iar de lumina primăverii s-a împânzit,

Ziua crește, iarna scade și-ntunericu-l rărește.

Vara în alai de flori vine și tare se mai grăbește

Să ne cuprindă pe toți într-un mare val.

Ea coboară ușor în al Dunării aval.

După multă muncă toamna a sosit,

Recolte bogate le aduce celor care au muncit,

Provizii pentru iarnă își adună harnica furnică,

Pe când cântărețul greier face caterincă.

Încet- încet trece toamna și vine frigul,

Călare pe crivăț cu gerul în mână sosește o iarnă,

Doar ea știe a frigului și a zăpezii taină

După o zi de iarnă rece binevenit este apusul.

Martin Maria Claudia

Școala Gimnazială „Avram Iancu” Câmpia Turzii, Cluj


Prietenia Motto꞉ „Prietenia este copilăria dragostei.ʺ

Pentru ca între noi să nu curgă râuri de dor,

Vă las o îmbrățișare.

Iar ca să nu se întindă pustiul,

Vă las grădina gândurilor mele.

Și ca să nu crească hotare,

Vă las vorbele mele.

138

Ionică Silviu, clasa a VIII-a

Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni

Structura: Școala Gimnazială „Alecu Ivan Ghilia”

Profesor îndrumător: Grădinariu Violeta

Anotimpurile

Totul pleacă, totul vine

Vremea cu soarele şi stelele-i străine

Te-ntrec gânduri, te-ntrec ape

Vremurile vin, vin aproape.

Pământul plânge, soarele-l atinge,

Simţi cum cerul copacii-i atinge

Iar locurile, codri-nverziți

Vezi cum se topesc şi cad striviţi.

Ghioceii ies, se-nălţă şi mor,

Păsările vin de-al soarelui dor,

Pomii cântă şi sărbătoresc

Al mugurilor dar îl mulţumesc.

Primăvară se duce, ca soarele ce-apune

Nu mai sunt ghiocei, ghiocei pe lângă fântâne

Încalecă vara cu-a ei dogoare

Nu vreau ale mele păsări să-mi le omoare.

S-aude tunând din depărtare,

S-aud strigăte ocărâtoare,

Priveşte cum ploile se-ntrec, se luptă viteze

Nu m-aş opri, las curcubee să viseze.

S-arată toamna, soră trufaşă

Nu mai simt acest gust de cireaşă,

Porumbul se strânge, legumă se strânge,

Pământul stă dezgolit într-o mare de sânge.

Iar boabă de viţă de vie

Nu-mi lasă inima pustie

Mă prinde, mă leagă gustul fin

Privesc în jur, văd doldora de vin.

139

Se iveşte iarna, s-arată gerul

Ca spuma laptelui se-mbracă cerul,

Priviţi cum gerul răcneşte-n lumea îngheţată

S-aseamănă oare cu uitarea, cenuşiu pictată?

Se duc, se duc şi vin înapoi,

Vin ani cu vremuri pustii de plânset şi nevoi

S-aude ecoul, s-aude pierzare

Nu mai simt puls, a inimii bătaie...

Bălan Alexandra Nadia, clasa a VII-a

Școala Gimnazială „Nicolae Mantu”, Galați

Profesor îndrumător: CIOBANU Gabriela

Copilărie

Motto: „Ne scăldăm în toate culorile

Să luminăm nopţile

Să eliberăm visele, gândurile

Să deschidem cerurile

Să dezlegăm misterele.”

Păşim uşor peste toamne şi nori,

Peste frunzele moarte căzute din pomi,

Prin ploi alergăm după mii de culori,

Să culegem lumină din stele şi sori,

Nici tunet nici fulger, nici raza de foc

Nu e un obstacol al minunatului joc,

Iar Hades priveşte tânjind spre pământ,

Îi înfruntăm privirea cu şi mai mult avânt.

Vara cu iarna în braţe se strâng,

Apele repezi suspină şi plâng,

Vibrează pământul când luna-şi deşiră

Vălul de-argint peste păsure şi şură;

Dansează-ntr-un ritm oceane şi munţi,

Din cer se scurg peste prăpăstii şi punţi,

Zburăm ne-ncetat mai sus, tot mai sus,

La curcubeu în sfârşit am ajuns.

140

Cătănoiu Theodora Ioana, clasa a VIII-a B

Colegiul „Național Costache Negri” Galați


Cursul vieții

Pe creanga uscată din copacul vieții,

Lin se așază un blând porumbel,

Făcând să se-ncline sub albastrul fin

Ramurile goale, într-un slab suspin.

În timp ce amurgul se întrepătrunde

C-un întins covor-n foșnet purpuriu...

O frunză-n adierea vântului

Se preschimbă-n scrum,

Lacrimă ștearsă prin puterea gândului.

Un cântec apare pe partitura cerului

De-o mână divină pare a fi scris,

Păsări se transformă-n versuri,

Cursul vieții pare că-i un vis.

Timpul și-a pus amprenta

Pe o zi de toamnă,

Totul s-a schimbat,

Poemul acesta de melancolie nu va fi cântat...

Pe norii pufoși, a mai rămas loc,

E vremea să încep un alt joc...

141

Iftode Roxana Marina, clasa a VIII-a B

Colegiul „Național Costache Negri” Galați


Neputință Motto: Doar luna dă culoare întunericului!

Mi-e trupul greu,

Dar mintea-mi întrece

Depărtările cerului

Dorindu-și mai mult.

Aripile gândurilor larg se deschid

Și lumea se crapă făcând loc neștiutului...

Bătaia lor, bătaia inimii,

Încetinesc,

Iar gândul care-mi zbura alunecă ușor,

Se prăbușește în nemărginit

Atras de ale neputinței șoapte.

Drumul croit, pe care sufletu-mi se avânta,

Se spulberă ușor...

Și nu mai pot să zbor!

Carusi Maria, clasa a VIII-a B



Gândul

Între pozitiv și negativ, la intersecție

Un gând se legăna cu discreție.

M-am săturat să tot rătăcesc.

Probabil că am să și răcesc

Mi-ar plăcea mult să visez,

Să alerg prin nisipuri și să dansez.

Deodată, în față, apărură două acolade.

Se jucau printre scoicile pătrate.

Ce bine e de ele, își spuse gândul,

Nu trebuie să zboare prin întreg văzduhul.

142

Ioniță Dragoș, clasa a VIII-a B



Visul unui poet Motto: Printre basmele amintirii...

Priveam zarea, sorbeam totul din priviri

Și-mi inventam un joc numai al meu.

Astfel mintea-mi zbura pe alte tărâmuri

în timp ce sufletu-mi desena oceanul.

Nisipul fin al fanteziei, aşezat cu grijă, pe planşa realității

Transforma tristeţea într-un susur de cristal.

Scoici şi perle, nenumărate comori

împodobeau încet reciful de corali.

Peşti ai fanteziei, suflet al poetului

sclipeau visători în oceanul de argint.

Valurile poeziei, într-un sunet de război

Se izbeau de stânci, soldaţi netemători.

Astfel înotând, pe drumul vieţii care,

De nenumărate ori, mi-a adus dezamăgiri

Mă îndrept spre corabia bunăvoinţei

Încercând să înţeleg visul unui poet.

143

Brașoveanu Miruna, clasa a VIII-a B



Sentimente

Din ochi clipește-ncet cicoarea

Și-apoi se stinge c-un oftat.

Pe obrazu-mi umed ușor se varsă

O lacrimă – e-un cer pătat.

Și știu că-n clipa aceea-n care

Din floare o petală s-a desprins,

Zâmbet firav ce-a sărutat pământul,

Ea s-a rugat pentru un nou început.

Vântul alungă orice tristețe

Și-ți șoptește să păstrezi orice bucurie,

Dar timpul alunecă-n negura nopții,

Și floarea vieții o duce plutind.

Însă flacăra din sufletu-mi nu a pierit

Și dulcele și-amarul dimineții

Se țes ș-acum în pragul bătrâneții

Tcaci Veronica, clasa a VIII-a

Școala Gimnazială Burla, Suceava

Profesor îndrumător: COCA Leontin Corina

Reverie

Motto: Iubirea se simte mai mult decât e nevoie, se suferă mai mult

decât se cugetă, se visează mai mult decât se trăieşte...

Întunericul se lasă peste inima mea,

Căci vraja iubirii a distrus-o deja..

Pleoapele-mi grele m-apasă adânc,

Inima cugetă la sufletul cel blând.

Noaptea mă învăluie din ce în ce mai mult,

Glasul lui fierbinte ş-acum îl aud.

E realitate sau e doar un vis ?

Trăiesc o dilemă de nedescris.

144

Oană Diana, clasa a VIII-a B



Eu și universul

Încet, încet cu mâna tremurând de emoție

Mă apropiam de ceea ce părea a fi

O casă bizară. Am întins mâna.

Simțeam pacea interioară

Cu cât eram mai aproape de clanța aurie.

Am atins-o!

Zeci de vibrații mi-au trecut

Prin corpu-mi prea plăpând.

Am îndrăznit să-ncerc

Să o deschid.

Raze luminoase au ieșit

Dintr-însa, radiind în întreaga cameră.

Acolo era un univers, un univers făcut

Special pentru mine,

Unde singurul locuitor

Eram eu.

Însă trebuia să-mi ascult

Inima ce-mi bate-n pieptul

Fraged de copil,

Să trăiesc în propria lume

Sau să fiu alături de ai mei?

Fără să regret sau să privesc înapoi

Am ieșit pe ușa ce m-a ajutat

Să mă regăsesc pe mine.

145

Chelariu Brânduşa clasa a VII-a

Şcoala Gimnazială „ I. Gr. Teodorescu”

Sat Ruseni, Com. Borleşti, Jud. Neamţ

Profesor îndrumător: CRACANĂ Emilia

În grădină Motto:„Pe-o gură de rai...”

Doi copaci într-o tulpină

Înfloriţi într-o grădină;

Două coroane-nverzite

De lumină mângâiate

Şi de soare alintate;

Doi trandafiri -viguroşii

Cu florile mari şi roşii;

Două lalele negre

La tulpină gemene,

Cu nimeni asemene;

Doi crini mândri şi înalţi

Cu flori albe şi curaţi;

Două garoafe lila

Soarele mi le-ncălzea,

Vântul mi le legăna;

Doi stânjenei albaştri

Strălucesc ca nişte aştri;

Două zambile-nflorite

Cu petale aurite

Şi cu rouă poleite;

Doi nuferi albi plutind

Şi de dragoste vorbind;

Două tufe de bujori

Bătute numai cu flori;

Doi copii ce stau pe bancă

Se sărută de îndată,

Două inimi înfocate

De dragoste înflăcărate,

Cu iubire-amestecate.

146

Crângu Lacramioara, clasa a VIII-a,

Şcoala Urechesti, Vrancea

Profesor îndrumător: MIRON Paula

Iarna

Doamna cu rochiţa albă

Si cu umbreluţa dalbă

Se plimbă mereu prin sat

Peste tot ea a umblat.

Este iarna cea hazlie

Cu o albă pălărie

Purtând după ea tot timpul

Fulgi ce vestesc anotimpul.

Când soarele cu dinţi veghează

Iar omătul se-ntristează

Din văzduh plutesc uşor

Fulgii albi desprinşi din nor.

Se-aud chiote prin sat

Copiii s-au saturat

Cu zăpada ei se joaca

Și la Dumnezeu se roagă.

Să le-aducă Moş Crăciun

Un cadou şi un bat bun

Uitaţi, dragilor şi voi,

Cum copii cu zurgălăi

Colindă casele din sat

Si niciuna n-au uitat!

147

Prelipceanu Arina Georgiana, clasa: a VIII-a

Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi

Copilăria

Copilăria este privită adesea ca pe o poartă în lumea viselor devenite realitate, a

fericirii. O împărăție condusă de cel mai puternic, impunător, dar totodată blând rege,

însuși soarele. Împărăția condusă de lumină, bucurie și veșnică speranță.

Locuitorii acestui regat sunt simpli trecători, călători care poposesc în acest loc,

de-a dreptul uimitor, pentru a se pregăti pentru viața de adult ce îi va întâmpina peste

puțini ani. Sunt îndrumați să iubească, să creadă în sine și să respecte vorba unui om

trecut prin viață. În acest tărâm magic, Soarele se învârte în jurul copiilor, iar Univer-

sul îi privește tăcut, cu o admirație fără limite pe acei mici îngeri.

Însă, în viața oricărui copil, va veni vremea să pățească dincolo de poarta aurită a

copilăriei, în lumea în care Soarele, uneori, este acoperit de nori, iar fulgerele și tune-

tele vieții își fac apariția pe cerul fostului prunc. Viața poate fi nedreaptă, dură. Iar

atunci porțile luminii ni se deschid din nou, ne lasă să ne cuibărim la sânul mamei, să

trăim acele stări pe care doar un copil le poate întâmpina.

Copilăria va rămâne întotdeauna unicul mijloc de salvare la care apelează orice

adult măcar o data în viață. Acel dor de joaca, de dragoste necondiționată, de protec-

ție ne cheamă asemenea unor dulci sărutări, ne răscolesc sufletele, ajungând să trăim

din nou trecutul. Amintirile ne joacă feste și apar, uneori neinvitate, în fața ochilor,

iar atunci întregul corp trece printr-o adâncă apăsare. Inima începe să bată mai tare,

lacrimile apar timide în colțul ochilor, iar mintea pare că părăsește trupul, plecând

acolo unde îi este locul, în timpul copilăriei.

Cu toate acestea, viața poate fi mult mai ușoară, mai intensă și mai plăcută dacă

avem acel lucru, fără de care viața ar fi doar o pânză cenușie și fără sens: sufletul de

copil. Fără puritate și sensibilitate, cerul pare acoperit continuu de o furtună, în mre-

jele căreia dacă ai intrat, nu mai poți ieși.

De atât ai nevoie pentru a-ți ridica viața pe cele mai înalte culmi. Copilăria poate

fi privită ca pe un glob de cristal, ce te păzește de orice fulg. Dar odată cu maturiza-

rea, trebuie să acceptăm că acel fulg, poate fi un lucru foarte frumos, poate fi un me-

saj și în niciun caz un rău.

In concluzie, dacă vom reuși să apreciem fiecare lucru din jurul nostru, să consi-

derăm zilele negre doar niște zile banale și ne vom bucura pe deplin de cele albe,

atunci succesul nostru în viață ne este garantat, iar porțile copilului din noi se vor

deschide în fiecare moment al vieții.

148

Năsuescu Andreea

Clasa a VII- a



Comoara vieţii, copilăria

Copilăria… cea mai frumoasă amintire. Încă îmi amintesc ce frumos era satul…

Copacii împodobiţi multicolor, fericiţi, parcă de musafirii ce îi fură roadele, stau

îndărătul porţii, în lumină. Siriul cel curat ca Luna şi luminos ca Soarele era cel mai

bun prieten, ascultând cu mare atenţie poveştile mele de copil.Sclipirile de argint ale

soarelui se coboară hotărâte spre depărtările nesfârşite şi umbrite de perdeaua

insesizabilă a suprafeţei infinitului. Uimitoarele secrete ale timpului, ale vremurilor,

lasă în urma lor amintirile şi natura cu farmecul şi splendoarea ei.

Grădiniţa din faţa casei era cea mai frumoasă din sat şi parcă se făcea tot mai

frumosă cu trecerea timpului. Casa părintească… a fost lăsată moştenire de vreo trei

generaţii şi avea să fie a mea chiar dacă mai aveam doi fraţi, eu eram cea mai mică,

deci a mea era.

Nu există fraţi să nu se certe şi nici Soare să nu răsară. De fiecare dată când mă

certam cu fraţii mei, instantaneu, casa părintească se mai crăpa puţin pe la colţuri,

până când ne-am hotărât să nu ne mai certăm. Când nucul din spatele casei era să

cadă peste noi ne-am speriat îngrozitor. A atins puţin casa cu o creangă destul de

groasă. Dar paguba a fost destul de mare. Cea mai de preţ comoară, casa părintească

a fost distrusă. Geamurile s-au spart , acoperişul s-a crăpat, iar un perete al casei a

fost distrus.

Am fost nevoiţi să o refacem, dar tot nu mai arăta la fel. Amintirile au rămas, dar

locul unde au avut loc pe jumătate.

Aş face orice să dau timpul înapoi,măcar pentru o clipă, să îmi recapăt puritatea,

gingăşia şi veselia pierdute undeva in timp.

149

Năstase Denisa

Clasa a VII-a B

Școala Gimnazială „Alexandra Nechita”, Vaslui

Profesor îndrumător: Cernoschi Adina

Împărăţia îmbălsămată a primăverii

Prin geamul larg deschis, mirosul dulce de primăvară intră în cameră. Încă de

dimineaţă, razele jucăuşe ale soarelui s-au oglindit în fereastra curată ca lacrima. Am

zâmbit instinctiv la gândul că primăvara mă salută cu blândeţe, iar optimismul pe

care mi-l insuflă acest nou început, în care toţi ne punem speranţele, îmi flutură prin

oglinda sufletului.

În apa albastră a cerului, observ valurile norilor suri ce patrulează şi străjuiesc

natura. Covorul argintiu de zăpadă care a înghițit întinderea acum câteva săptămâni, s

-a topit. Ghiocelul gingaş, subţirel la trup şi cu clopoţelul delicat a fost ales de către

Cineva, nu ştiu cine, să vorbească întregii naturii despre sosirea unui proaspăt ano-

timp. Un vânt uşor, o boare mă mângâie. Vânticelul îmi piaptănă uşor părul şi îmi

atinge faţa cu eleganţă şi cu grijă. Toată suflarea este inundată de mirosul proaspăt şi

crud al firelor gingaşe de iarbă care încep să dea culoare naturii. Razele calde şi aurii

ale soarelui poleite în culori de primăvară, încălzesc pomii golaşi ce-şi înalţă braţele

spre viitor. Florile rozalii şi albe ale pomilor parfumează aerul şi îmi înmiresmează

sufletul. În trecerea sa, vântul fură câteva flori şi mi le pune în păr. Pământul jilav

este acum acoperit de petalele primăverii. Florile din grădină se deschid precum por-

ţile unei cetăţi. Păsărelele îşi lustruiesc glasul pe crengile arborilor, prevestind un

concert nemaipomenit. Zumzetul albinelor pare o cântare nespus de duioasă ce se

înalţă sub bolta de smarald. Concertul primăverii a început.

Fiinţa veşnică a naturii mă îndeamnă la visări înalte. În faţa măreţiei acestui pei-

saj, resimt deşertăciunea lumii înconjurătoare. Primăvara înseamnă renaştere, speran-

ţă, bucurie, optimism. Dintr-un crâmpei de soare, ea dă naştere naturii. Primăvara

aduce euforie, graţie şi armonie tuturor şi mie!

150

Grigore Diana

Clasa a VII- a



O amintire veşnică

Pe cerul înstelat cu aur, răsăritul înflăcărat deschide porţile întunericului lăsând să

treacă potop de raze peste întreg pământul catifelat, acum îmbrăcat cu roua dimineţii.

Copacii somnoroşi îşi dezmorțesc ramurile simţind mătăsuri lungi de vânt printre

frunzele fragile şi verzi ca smaraldul.

Întreg satul a revenit la viaţă, pe uliţe fiind aglomeraţie mare, oamenii

nemaivăzându-şi capul de treburi, lăsând în urma lor casele bătrâneşti ca de epocă,

acoperite cu varul alb şi împrejmuite cu garduri înflorate.

Copiii încărcaţi cu energie se adună pe malul râului strălucind în soare, bucurându

-se de darurile şi frumuseţile naturii; cutreieră fără teamă întunecimea munţilor şi

codrilor jucând prin umbrele copacilor. La venirea serii când luna îşi face apariţia pe

bolta cerească, vieţuitoarele necuvântătoare încep a vorbi despre noi oamenii. Cele

mai ascultate sunt pietrele ele spunând câte o poveste despre fiecare sătean amintind

cu amărăciune de părăsirea lor.

La aceste cuvinte, satul s-a cutremurat dorind să nege adevărul, dorind să-şi ştear-

gă din minte imaginea celor care l-au părăsit. Printre aceia mă număr şi eu, regre-

tând…Cel care îmi mai aminteşte de vremurile de demult este cerul… cerul azuriu ca

o imensitate de albastru ce se ascunde după aceste blocuri întunecate, lăsându-mă pe

mine singură pe pământul acoperit cu asfaltul rece.

Cât de mult mi-aş dori să dau timpul înapoi şi să îl mai revăd o singură dată, dar

nu pot şi, astfel, rămân în suflet cu amintirea veşnică a satului îmbătrânit prea devre-

me şi care se ascunde după perdeaua de lumină a vremurilor.

151

Anton Raluca

Clasa a VII-a C

Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu, Dorohoi

Profesor îndrumător: Antonoaie Cătălina

Copilăria

Copilăria este un tărâm magic. Nu știm când și unde începe sau când și unde se

termină. Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am ieșit din timpul copilăriei,

uneori fără să fi trăit pe deplin.

Copilăria este o lume duioasă, dulce, lină, fermecată, în care orice se poate întâm-

pla. La vârsta aceasta suntem cei mai apropriați de Dumnezeu. Ne putem întâlni ori-

unde cu un balaur cu șapte capete sau cu trei zmei care au răpit de la palat trei prințe-

se. Ne credem vrăjitori și totodată credem în sacul Moșului, plin de jucării, credem în

Iepurașul de Paști, care ascunde ouăle de ciocolată, frumos colorate, în iarbă sau ne

speriem când auzim că vine ,,bau – bau” dacă nu dormim. Apoi, pe măsură ce trec

anii, devenim maturi, cu multe griji, nu ne mai bucurăm de ceea ce ni se oferă, zâm-

bim din ce în ce mai puțin, devenim mai serioși, fără a mai crede în frumoasele po-

vești ale bunicilor spuse la gura sobei. Vom ajunge la vârsta la care vom dori să

aruncăm peste umăr un pumn de speranțe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor și

a piticilor cu bărbi de cleștar.

Dulcea copilărie..... Se așterne asemenea fulgilor gingași peste viața noastră.

Aceasta începe din prima clipă a vieții, primul plânset, primul gângurit, prima strân-

gere la pieptul mamei, prima jucărie. Toate acestea reprezintă doar începutul celei

mai frumoase părți a tuturor trăirilor din viață, a candidului univers al copilăriei. Fru-

musețe, veselie, joacă, mult timp liber. Acestea sunt însușirile definitorii ale acestei

perioade de basm. Noi nu ne dăm seama căci copilăria este ca o piatră prețioasă, ca o

stea. Noi, în loc să o prețuim și să profităm de fiecare clipă din ea, ne săturăm să fim

tot mici și abia așteptăm să fim mari, asemenea părinților.

Copilăria este atât de frumoasă, atât de plăcută, și trece atât de repede, încât meri-

tă să o petrecem din plin, să profităm, să facem toate trăsnăile. Trebuie să profităm de

copilărie cât mai putem, pentru că altfel ea trece asemenea vântului și vom regreta…

Dulcea mea copilărie!...Te simt acum atât de vie…

152

Manolache Mădălina Alexandra

Școala Gimnazială, Cândești

Profesor îndrumător: Ailoaie Felicia

Anotimpuri

Motto: ,,Nu poţi găsi o poezie nicăieri

Dacă nu o porţi în tine.”

Primăvara la uşă bate

Să ne spună că-i aproape,

E aproape şi-o s-apară,

Ca vremea iernii dispare.

Vara-i foarte călduroasă,

Nu-i vreme de stat în casă,

Umbră puţină mai este

Dar şi-acolo se-ncălzeşte.

Toamna-i foarte roditoare

Nu ca vara arzătoare

Mere, struguri şi gutui

Toate devin amărui.

Iarna-i foarte friguroasă,

Dar mai bine-ai sta în casă

Copiii ies la bulgărit

E lucrul mult dorit.

153

Grănișteanu Giorgiana

Școala Gimnazială, Cândești

Profesor îndrumător: Ailoaie Felicia

Natura

Motto: ,,Natura ne aseamănă

Educaţia ne deosebeşte.”

Stăteam sub cerul albastru

Pe care strălucea un astru,

Stăteam şi mă minunam

De natura ce-o vedeam.

Păsări ,fluturi, flori mărunte

Iarba cu vârfuri cărunte,

Zeci de gâze zburătoare

Ce se-nalţă drept în soare.

Parcă toate s-au unit

Şi-mpreună au devenit

Un peisaj de necrezut

Numai în basme văzut.

155

SECŢIUNEA PICTURĂ

GIMNAZIU ŞI LICEU

156

Premiul I

Titlul Lucrării: Trandafirul Galben

Lavinia SANDU

Clasa a VII-a A, Şcoala Gimnazială "Mihai Kogălniceanu" Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: Adina CLISU

157

Premiul al II-lea

Titlul Lucrării: Chip de copil

Diana BARBU

Clasa a XI-a A, Colegiul Naţional "Vladimir Streinu" Găeşti, Jud. Dâmboviţa

Profesor îndrumător: Cercel-Andreea RATEA

158

Premiul al III-lea

Titlul Lucrării: Maestrul

Oana-Marian SAVIUC

Clasa a X-a C, Liceul "Regina Maria" Dorohoi, jud. Botoşani

Profesor îndrumător: Alina FOCA

· 4 liceul tehnologic „al. vlahuȚĂ” Șendriceni coordonatori: prof. grĂdinariu violeta...

Documents

Transcript of · 4 liceul tehnologic „al. vlahuȚĂ” Șendriceni coordonatori: prof. grĂdinariu violeta...